[183] CARTEA 
   CAREA SĂ CHEAMĂ
   RĂSPUNSUL ÎMPOTRIVA 
   CATIHISMUSULUI 
   CALVINESC 
   FĂCUTĂ DE PĂRINTELE 
   VARLAAM, MITROPOLITUL
   SUCEAVEI ŞI
   ARHIEPISCOPUL ŢĂRÎI
   MOLDOVEI.
   TIPĂRITĂ... 7153... 1645 
   
   [184] Nu se laude nime de bună credinţă,
   De n-are lucruri bune prea cu socotinţă. 
   
   [185] <Ir> PREDOSLOVIE
   Varlaam, cu mila lui Dumnedzău mitropolitului Suceavei şi arhiepiscopul Ţărîi Moldovei, cătră creştinii de Ardeal:
   Credincioşi pravoslavnici şi adevăraţi fii svintei ai noastre beseareci apostoleşti, iubiţi creştini şi cu noi de un neam romîn, pretutindirea tuturor ce să află în părţile Ardealiului, ce „sinteţi cu noi într-o credinţă, cu direptatea Dumnedzăului ş-a mîntuitoriului nostru, lui Isus Hristos, dar voao şi pace, să să înmulţască întru cunoştinţa domnului nostru, lui Isus Hristos”, iară de la smereniia noastră, ca a neşte fii iubiţi întru Hristos, blagoslovenie, rugă şi iertăciune şi de vecie de la Dumnedzău iertare de toate păcatele!
   Socotind eu diregătoriia cea păstorească carea mi s-au dat de la Dumnedzău şi aducîndu-mi aminte de cuvintele vasului celui ales, fericitului Pavel, carele cu episcopii efeseilor porunceaşte noao tuturor de dzice: „Socotiţi-vă pre sine şi toată turma întru carea pre voi duhul svînt <Iv> v-au pus episcopi ca să paşteţi beseareca lui Dumnedzău, carea o au răscumpărat cu sîngele său”; aducîndu-mi aminte, dzic, de datoriia cea nenumărată ce am să lupt şi să propoveduiesc, să întăresc svînta evanghelie şi poruncile şi tainile besearecei noastre, carile sînt date de scriptura cea de duhul svînt suflată de la propoveadnicii lui Dumnedzeu, fericiţii apostoli, şi de la acei luminaţi de duhul svînt, cinstiţi şi svinţi părinţi şi a toată lumea învăţători, ce-au tocmit cu duhul svînt ş-au dat la şeapte săboară credincioasă şi sufletească obicină a besearecei noastre ceii apostoleşti; aducîndu-mi aminte de datoriia mea cea mare, nevoiesc, ustenesc, [186] Dumnedzeu veade numai, cu toată putearea mea şi cu toată usîrdiia lucredz după neputinţa mea cea omenească, ca să cresc şi să adaog talantul ce mi-i dat, cîndai vrun păcătos şi de turma lui Dumnedzău depărtat voiu putea să-l întorc, să să spobodască a fi destoinic şi spăsit, petrecînd întru poruncile ceale pravoslavnice a besearecei noastre, carile din bătrîni sînt date, dintru-ntîiu *<IIr> şi din ceput, acealea să le întăresc, să nu cumva să să tîmple să fie neştine svătuit şi amăgit de vicleşugul şearpelui, adecă a ereticilor, să cadză şi să să depărteadze de acea alinată şi cu pace şi fericită curte, beseareca noastră cea pravoslavnică. Cîndai pentru acest lucru de folos să vor acoperi mulţimea păcatelor meale, cum scrie Iacov  întru a sa săbornică poslanie, de adevereaşte dzicînd: „Fraţilor, de să va înşela neştine dintru voi şi de-l va întoarce neştine, să ştie că cela ce întoarce păcătosul din calea lui cea rătăcită scoate suflet din moarte şi acopere mulţimea păcatelor”. Pentr-aceaea, iubiţii miei fii, tîmplîndu-mi-se estimp în părţile Ţărîi Romîneşti, cu treabe domneşti şi a nărodului, în Tîrgovişte, cu cea mai de frunte şi mai de-a firea vorovind, mai vîrtos cu oarecare boiarin cinstit şi slovesnic şi a toată destoiniciia şi înţeleagerea harnic, dirept pravoslavnic creştin, al doile logotet şi frate Doamnei a bunului credincios şi a luminatului Domn Io Matei voivodă, <IIv> cu mila lui Dumnedzău domnul Ţărîi Romîneşti, dumnealui Udrişte Năsturel, carele, ca un iubitori de învăţături şi socotitoriu credinţei ceii direapte, în mijlocul altor cărţi noao ce mi-au arătat, adusu-mi-au şi o cărţulie mică în limba noastră romînească tipărită. Şi deac-am cetit, am vădzut sămnul ei scris Catihizmus creştinesc, carea o am aflat plină de otravă de moarte sufletească, de care lucru, iubiţii miei fii, mărturisesc înnaintea [187] lui Dumnedzău cu firea mea că mare grije şi multă scîrbă au cuprins sufletul şi inima mea. Pentru care lucru îndată am chemat ş-am strîns săbor dintr-amîndoao părţile, şi din Ţara Romînească, şi din Ţara Moldovei; cu atîta, că doară să poată ei clăti inima voastră, ce-i întărită şi rădăcinată pre temeliia cea bună şi tare a besearicei noastre pravoslavnice, cît cuget şi socotesc, cîndai cu aceaste minciuni şi amăgituri cu carile cearcă şi ispitesc în tot chipul să poată afla pre neştine prostac şi neştiutori, să-l sparie cu mărturiia svintei scripturi, carile *<IIIr> fără de cale le-au pus şi rău le tîlcuiesc cătră a lor perire. Pentr-aceaea am socotit că am o datorie mare să fac răspuns şi să arăt strîmbătura şi tîlcul cel rău a lor, ce tîlcuiesc rău şi strîmbadză scriptura svîntă.
   Ş-aceasta nu că doară prepuiu ceva întru fapturile ceale pravoslavnice a creştinătăţii voastre, că ştiu foarte bine şi sînt adeverit cum credinţa voastră ce-aţi apucat dintîiu şi din ceput nici unul de voi cărţile ceale ereticeşti şi dăscăliia şi învăţătura lor în număr nu le socotiţi, ce numai pentru să arăt întunearecul şi neînţeleagerea lor ce au întru scriptura svîntă, carea o tîlcuiesc pre voia şi pre volniciia lor cum vor. Cum de-aceasta svîntul Pătru mărturiseaşte şi învaţă de dzice în 66 de zaceale şi dzice: „Aceasta să ştiţi că toată prorociia cărţilor, adecă tîlcul scripturii svinte, nu iaste după cum spune fieştecine”. Pentr-aceaea, dzic, că tîlcul ce fac aicea şi leapăd tîlcul lor cel rău nu iaste din spunerea şi din cugetul mieu sau altuicuiva, ce din tîlcul svinţilor şi de duhul svînt luminaţilor <IIIv> părinţi, carii, după darea cea scrisă şi nescrisă dumnedzăieştilor apostoli a besearecei noastre ceii pravoslavnice, au tîlcuit şi nesmintite noao pravoslavnicilor le-au dat: cu mintea să le [188] ferim, cu gura să le mărturisim şi de la inimă să le spunem, întru vădirea ereticilor şi întru tăriia pravoslavnicilor creştini. Pentr-aceaea, fiii miei întru Hristos iubiţi, scris-am asupra acestui catihizmus nou, cu carele cei den afară de pravoslavie au nedejduit să vă sparie cu mărturiile scripturii svinte, să vă înşeale întru eresa lor cea rătăcită, ce-am scris, una: pentru să puteţi sta împrotivă cînd va fi vreame de nevoie; alta: pentru ca să vă aflaţi întru învăţăturile pravoslaviei întăriţ ca neşte stîlpi neplecaţi şi neclătiţi, deci cum învaţă fericitul Pavel pre gălăteani de dzice: „Sînt unii de vă spementeadză pre voi şi vor să strîmbeadze bunăvestirea lui Hristos. Ce săvai şi eu, săvai înger din ceriu de va vesti voao mai într-alt chip de cum am vestit voao, anatema să fie! Cum am şi mai dzis şi iară mai dzic: că de va neştine vesti voao mai într-alt chip <IVr> de cum aţi luat, anatema să fie!”
   Pentr-aceaea şi eu, fiii miei, legiuitura aceasta a fericitului Pavel cu greu, vă dzic, cum de-ar fi neştine întru voi să vă îndărăpteadze şi să vă întoarcă dintru evangheliia lui Hristos şi dintru învăţăturile ceale pravoslavnice a besearicei noatre şi cu dăscăliile lor ceale ucigătoare de suflete să vă afunde întru eresa lor cea rrea. S-ar fi cine-ar fi şi vă va învăţa altă credinţă, macară s-are fi înger din ceriu, să nu-l creadeţi, ce să-i dziceţi „anatema!” şi să vă lepădaţi şi să vă depărtaţi de unul ca acela! Că acealea ce-am luat de la moşii şi de la strămoşii noştri sînt de svînta evanghelie a lui Hristos întărite, de proroci şi de apostoli temeliuite şi de duhul svînt cu luminatele săboară a svinţilor părinţi mărturisite. Aceastea, dzic, fiii miei, că să cade cu tot sufletul să le ţinem şi cu glas mare să le mărturisim şi de va trebui, dzice Hristos, şi pănă la singe, de ne îmbărbăteadză şi ne învaţă [189] aşea: „Nu vă teamereţi de ceia ce ucig trupul, că sufletul nu-l pot ucide, că aceastea a lumiei sînt <IVv> trecătoare, iară binele de vecie, ce vor să-l dobîndească ceia ce vieţuiesc în credinţă, iaste de pururea netrecut întru veaci nenumăraţi”. Şi atîta sînt de mari şi desăvîrşite, cît acela ce s-au suit pănă în al treile ceriu, fericitul Pavel, spune de dzice că ochi n-au vădzut, urechi n-au audzit şi la inima omului n-au întrat cealea ce-au gătat celora ce-l iubăsc.
   Pentr-aceaea, fiii miei întru Hristos iubiţi, să murim cu credinţa cea direaptă întru Hristos, pentru ca să fim vii întru el, şi să ne aducem aminte de acela marele proroc Moisi, cum el au urît cinstea şi mărirea împărăţiei de la Eghipet, împreună cu bogăţiia şi cu vistearele lui, socotind mai bine să paţă rău cu fraţii săi ce era de un neam şi de o credinţă, decît să aibă altă cinste şi mărire. Că, de vom răbda toate greutăţile şi nevoile pentru credinţa cea adevară şi de ne vom sfîrşi într-însă cu pocăinţă, vom dzice şi noi cu fericitul Pavel: „Cu bună nevoinţă m-am nevoit, viaţa mi-am săvîrşit, credinţa am ferit, de-acmu mi să cruţă cununa direptăţii, carea mi-o va da <Vr> domnul în dzua aceaea a direptului giudeţ”. Aceasta şi voi veţi dobîndi pentru credinţa voastră cea pravoslavnică a moşilor şi a strămoşilor voştri, carea o aţi ţinut întru învăţăturile ceale bătrîne şi de demult a şeapte svinte şi a toată lumea săboară, carii de la apostoli au luat şi noao le-au dat, aceaea, dzic, cununa cea de Dumnedzău împletită a mărirei şi a vieţii cii de vecie şi a fericiei, carea toţi credincioşii o vor dobîndi pentru Isus Hristos domnul nostru, a căruia iaste slava şi ţinearea şi slujba şi închinăciunea, împreună cu părintele şi cu duhul svînt, acmu şi pururea şi întru veaci de veaci, amin. [190]
   
   OTVEATNIC
   <1r> Cartea ce să cheamă „Catehizmus”
   Carea cu voia şi cu porunca domnului creştinesc Rakoţi Gheorghi, craiul Ardealiului, domnul părţilor Ţărîi Ungureşti şi săcuilor şpan, carea s-au întors din limbă diecească şi slovenească pre limba romînească, cu svatul şi cu îndemnătura şi cu cheltuiala domniei lui Ciulai Gheorghi, păstoriul sufletesc a curţei măriei-sale. Cu scrisoarea s-au ustenit popa Gheorghi de Sec. Şi s-au izvodit în cetate în Belgrad şi s-au tipărit în sat în Prisac. Meşterul tipariului au fost popa Dobrea din Ţara Muntenească. Şi s-au început în luna lu iulie 5 zile şi s-au obîrşit în luna lu iulie în 25 de zile... 7150... 1640... 
   <1v> Această cărţulie a ajuns şi la noi, la romînii din Ţara Moldovei şi din Ţara Romînească. Cetit-am şi am aflat întru ea poruncile dumnezăieşti ceale bătrîne şi ceale noao a dulcelui domnului Hristos şi svinţilor apostoli. Găsit-am scris dintăiu cătră cetitoriu cuvîntul domnului Hristos ce-au grăit de-au zis: „Ispitiţi scriptura că voao vă pare că întru ea veţi avea viaţa de veaci”.
   Răspuns: De vreame ce avem de la Hristos această poruncă să ispitim, adecă să cercăm scriptura, nu aşea numai hiecum să luom cuvîntul sventei scripturi, ce să cercăm şi foarte cu deadins să socotim, aducîndu-ne amente şi de cuvîntul înţeleptului ce grăiaşte: [191] „Înnaintea omului iaste şi viaţa şi moartea”, deci pentru să nu aleagem moarte în loc de viaţă, socotit-am şi noi ş-am cercat nu cu unul sau cu doi, ce cu adunare şi cu săbor, după cum învaţă şi înţeleptul de zice: „Spăseniia iaste în svatul a mulţi”. Aşea  şi noi cu toţii am socotit fără de nici un prepus şi fără de nici o pizmă, ce cu frica lui Dumnezeu şi cu direptatea sventei scripturi; *<2r> înnaintea lui Dumnezeu ştiutoriul inimilor ne adeverim cum nici am mai adaos, nici am mai scăzut nemica din poruncile lui Dumnezeu şi din leagea lui Hristos ş-a svinţilor apostoli.
   Întăiul cuvînt aceştii cărţulii ce face cătră cetitoriu scrie cuvîntul lui Hristos ce grăiaşte de zice aşea: „Aceasta iaste viaţa de  veaci: să cunoască pre tine unul Dumnezeu şi pre cela ce-ai tremis, Isus Hristos”.
   Răspuns: Într-acesta cuvînt va să zică aicea că viaţa de vecie iaste numai din cunoaştere adevăr pre Dumnezeu şi pre fiiul său cel svînt. Cum va putea cunoaşte văzutul pre cel nevăzut, adecă cum va putea să cunoască omul pre Dumnezeu?
   Otveat: Aicea să ştii că nime nicidănăoară n-au văzut, nici au cunoscut pre Dumnezeu, cum spune la Ioan de zice: „Pre Dumnezeu nime nicidănăoară nu l-au văzut”.
   Văpros: Dară ce iaste cunoştinţa aceasta carea sîngur Hristos o arată?
   Otveat: Să ştii că cunoştinţa cu carea să cade să cunoască omul pre Dumnezeu nemică alt nu iaste fără numai aceaste trei ce le <2v> scrie Pavel apostol cătră corinteani, cu carile va ocina omul viaţa de vecie: întăi, credinţa cea direaptă; a doa, nedeajdea; a treia, liubovul cătră Dumnezeu şi cătră deaproapele său. Acela cunoaşte pre Dumnezeu carele creade dirept întru svinţiia lui în trei feaţe şi într-o fiinţă, aşijdere şi cela ce are nedeajde numai [192] întru măriia lui să să spăsească şi să-i dăruiască viaţă de vecie. Deacii cunoaşte pre Dumnezeu ş-acela carele are liubov cătră măriia lui şi cătră deaproapele său. Liubovul cătră Dumnezeu iaste să lucreaze neştine poruncile lui şi iară liubovul cătră deaproapele său iaste să arate lucrurile milosteniei şi facerea binelui cătră el. Că credinţa fără de lucru iaste moartă, cum zice svîntul Iacov: „Credinţa deaca n-are lucru iaste moartă însăş de sine”. Şi iarăş: „Veri să cunoşti, o, oame deşearte, că credinţa fără de lucru iaste moartă”, cumu-i şi trupul fără de suflet mort. Aceasta şi Pavel apostol scrie: „Credinţa cu liubovul să ajutoreaşte”. Liubovul arată lucru de milă şi de ajutoriu, cum <3r> scrie iarăş svîntul Pavel: „Unul altui greutăţile purtaţi şi aşea veţi împlea leagea lui Hristos”.
   Credinţa iaste cap şi începătură tuturor faptelor celor bune şi de spăsenie, cum arată aşijdere dumnezăiescul Iacov apostol de zice: „Avraam, părintele nostru, au nu din lucru s-au îndireptat de înnalţă pre Isac, fiiul său, spre jungheare? Deci vezi că credinţa ajutoriia lucrurilor lui şi din lucru să săvîrşi credinţa”. Aşea şi toţi svinţii şi în leagea veache şi în leagea noao cu credinţa au lucrat lui Dumnezeu, cum scrie svîntul Pavel cătră evrei, de zice: „Cu credinţa împărăţii au biruit, direptate au făcut, făgăduinţa au dobîndit, gura leilor au astupat, para focului au stins... Unii fură ucişi, alţii cu ocăr şi cu rane fură pedepsiţi, încă şi în legături şi în temniţe, cu pietri fură ucişi, svărîmaţi fură, ucişi de sabie muriră. Petrecut-au în cojoace şi în piei de capră, lipsiţi, scîrbiţi, dosădiţi, celor n-au fost destoinică lumea, în pustii ustenind, prin munţi şi prin peşteri şi prin prăpăştile <3v> pămîntului”. Carii aceştia toţi, şi prorocii şi apostolii, încă şi mucenicii au răbdat aceastea toate nu [193] pentr-alt, numai pentru credinţa ce-au crezut: că vor avea plată mare în ceriu. Cum zice iarăş svîntul Pavel că „n-avem aicea cetate stătătoare, ci ceaea ce vine să cercăm”. Iară cuvîntul ce-au grăit Hristos de-au zis: „Aceasta iaste viaţa de veaci: să te cunoască pre tine adevăr Dumnezeu şi pre cel ce-ai tremis, Isus Hristos”, nu l-au grăit pentru să fie viaţa de veaci numai în credinţă, fără de nice un lucru, ce vrînd domnul Hristos să arate firea sa cea dumnezăiască şi o fiinţă cu părintele, pus-au viaţa de veaci în cugetul unuia adevărat Dumnezeu, carele iaste în trei feaţe. Care lucru poate hiecine să priceapă aceasta: că în cugetul acestor trei feaţe iaste viaţa de veaci. Că cela ce va cunoaşte şi va creade numai pre părintele, aşijdere şi pre fiiul şi pre duhul svînt să nu cunoască, nice să-l crează, să fie Dumnezeu adevăr şi o fiinţă cu părintele şi cu fiiul, acela viaţa de veaci nici într-un chip nu va avea, ca şi Machedonie duhoboreţ. <4r>
   Catehizmus, 1 glava
   Cuprinsătura şi părţile învăţăturei despre credinţa creştinească cu întrebări şi cu răspunsuri den scriptura svîntă
   Văpros: Ce veselie şi mîngăiare ai tu, oame, întru viaţa şi în moartea ta?
   Otveat: Aceasta că şi trupul şi sufletul, au aş hi viu au mort, eu sînt al domnului şi al descumpărătoriului mieu, a lui Isus Hristos, carele m-au răscumpărat din toată putearea diavolului şi acmu încă aşea mă ţine şi mă păzeaşte, cumu-mi sînt toate spre spăsenie. Cum zice svîntul Pavel apostol: „Au viu, au mort, a domnului sintem”. [194]
   Răspunsul săborului a doao ţăr
   Într-acest capăt, în tot, Pavel apostolu pune leage pre rîmleani şi împreună cu nuşii toţi credincioşii.
   Întăiu: pacea, să petreacă şi înţelepţii şi proştii în pace şi fără scîrbă, adecă cîte scîrbe fac cei proşti şi necărtulari cei înţelepţi şi cărtulari să-i îndirepteaze şi să gonească vrajba dintru ei.
   A doa: toate cîte vor face să nu fie la arătare fariseiaşte, ce întru slava lui Dumnezeu să le facă, cum <4v> zice ş-aiurea: „Toate cîte veţi face întru slava lui Dumnezeu faceţi”.
   A treia: să nu să osindească unul pre-alalt, adecă să nu osindească cela ce mănîncă pre cela ce posteaşte sau cela ce posteaşte pre cela ce mănîncă. Şi zice că şi acela mulţemind lui Dumnezeu mănîncă: nu să cade să-l osindească. Aşijdere şi cela ce pentru Dumnezeu posteaşte nu face rău, cum zice acestaş apostol: „Cela ce mănîncă lui Dumnezeu mănîncă; aşijdere şi cela ce nu mănîncă, lui Dumnezeu nu mănîncă şi mulţămeaşte lui Dumnezeu”. Căci că nime de noi nu iaste viu de la sine, fără numai de la Dumnezeu şi iarăş nime nu moare fără de voia lui Dumnezeu. Cum zice: care am hi vii, lui Dumnezeu să cade a mulţămi. Şi iarăş: oare am muri, cu porunca lui Dumnezeu murim. Şi pentru ce să cade să-i dăm laudă şi mulţămită? Şi pentru ce, grăiaşte aceasta apostolul: pentru ce sintem fapta acestuia Dumnezeu şi sintem datori a-i mulţămi şi pentru moartea noastră, că pentr-acea s-au întrupat fiiul şi cuvîntul lui Dumnezeu *<5r> ş-a părintelui şi muri şi să îngropă şi învise a treia zi din morţi, pentru să biruiască cu viii şi cu morţii. Cum scrie svîntul Pavel ş-aiurea de [195] zice: „Îndrăznim şi cu bună voie vrem mai vîrtos să ne ducem din trup şi să întrăm cătră Dumnezeu”.
   Pentr-acea cu drag şi cu cinste să nevoim, oare îmblînd, oare ducîndu-ne, cu bine să-i îngăduim pre voia acestuia domnului nostru. Căce că moartea iaste de trei fealiuri în om:
   Întăia moarte să cheamă de bună voie, adecă cum s-are fi şi viu omul şi cu păcate să-şi omoară credinţa sa cea vie ce o are din svîntul botez, acela să cheamă mort, cum zice svîntul Pavel cătră efesei: „Şi voi fiind morţi cu greşale şi cu păcatele voastre întru carile îmblaţi oarecînd”.
   A doa moarte să cheamă şi iaste din fire, carea împarte trupul de suflet.
   A treia moarte să cheamă veacinică, cînd moare omul fără de pocăinţă şi să duce în muncile de vecie.
   Iară apostolul aicea numai pentru moartea cea din fire grăiaşte, căce că noi, oamenii, pănă sintem şi vii, cu credinţa cea vie şi lucrătoare <5v> lucrurilor celor iubite de Dumnezeu, atunce lui Dumnezeu vieţuim. Şi iarăş, deaca vom şi muri cu pocăinţă şi cu ispoveadanie şi cu credinţă vie, lui Dumnezeu murim. Cum iarăş acestaş apostol zice: „Ştim că noao tuturor să cade să ne arătăm înnaintea judeţului lui Hristos ca să ia careleş de sine cealea ce cu trupul au lucrat: ori bine, ori rău”.
   Caotă şi te deştaptă acmu şi vezi ce-ţi pune svîntul Pavel înnainte: credinţă vie şi lucrătoare ce-ai lucrat cu trupul, zice, cu usteneala şi cu nevoinţa trupului, iară nu aşea numai ori viu ori mort să fii a lui Dumnezeu, să să facă silă lui Dumnezeu ori are vrea ori n-are vrea! [196]
   
   Catihizmus, glavă 4
   În al patrule capăt aceştii cărţulie scrie de întreabă:
   Ce pohteaşte de la noi leagea lui Dumnezeu?
   Învaţă-ne pre noi domnul nostru Isus Hristos întru cuprinsetură unde zice aşea: „Iubeaşte domnul Dumnezeul tău cu toată inima ta şi cu tot sufletul tău şi cu tot cugetul tău şi cu toată putearea ta. Aceasta-i de primă mai mare poruncă *<6r> şi a doa ce să închipuiaşte ei: iubeaşte priiatinul ca însuţi tine. De aceaste doao porunci să ţine toată leagea şi prorocii”.
   Dup-acea, în al cincile capăt întreabă:
   Dară putea-veri ţinea aceastea toate întregi?
   Răspunde: Ba nicidănăoară, că den fire sînt plecătoriu spre urîciune domnului mieu şi priatinului mieu, cum zice Pavel apostol: „Din fire eram fii mîniei”.
   
   Răspunsul săborului a doao ţăr
   Socotim aicea şi ne mirăm cum cu cheaia înţelesului svintei scripturi încuie împărăţiia ceriului dinnaintea oamenilor! Cum zice sîngur domnul Hristos: „Amar voao, legiuitorilor, c-aţi luat cheaia înţelesului şi voi înşivă nu întraţi, nice pre ceia ce vor îi lăsaţi”. Aicea cu fericitul Pavel răspundem dintru a sa poslanie, ce învaţă pentr-aceasta pre efesei, şi zicem: cu adevărat fost-am feciori mîniei. Ce cînd? Cînd am fost în păcatele strămoşilor. Şi unde? În pohtele ceale trupeşti şi în fărădelegi, fii mîniei şi a urgiei. Iară domnul Dumnezeu, pentru a lui mare milă şi dragoste, ne-au [197] născut cu svîntul botez şi ne-a făcut <6v> din fii mîniei fii lui Dumnezeu şi nu sintem ca alţii, zice svîntul Pavel, ca necredincioşii şi păgînii. Deci vezi că păgînilor şi necredincioşilor celor nebotezaţi le zice „fii mîniei”.
   Pentr-acea, de iaste că nu au înţeles aceasta epistolie cătră efesei, să auză dară cea cătră corinteani, unde zice aşea: „Pentru că feciorii voştri sînt necuraţi, iară acmu sînt svinţi”. Adecă: feciorii celor necredincioşi şi nebotezaţi sînt mainte de botez feciori necuraţi şi feciori mîniei, iară acmu, după botez, sînt fii lui Dumnezeu şi fii svinţi şi curaţi de păcatul strămoşilor.
   Pentr-acea aicea zice apostolul cum noi toţi oamenii ce-am fost în păcatul strămoşilor mainte de întruparea lui Hristos, toţi am fost din fire fii mîniei, ca ş-alţii acmu, ca păgînii ceia ce nu-s botezaţi.
   Deaci pentru că pagînii şi necredincioşii aceia fiind cu fărădelegi şi cu fapte reale era din fire fii mîniei şi diavolului, iară cu darul sînt spăsiţi pentru credinţă şi pentru svîntul <7r> botez s-au zidit, ce era stricaţi de păcatul strămoşilor şi de necredinţă, ş-au crezut întru Hristos şi sînt izbăviţi în dar, nu pentru lucrul cuiva sau pentru vro datorie, cum mărturiseaşte şi svîntul Pavel de zice: „Nu-i de la noi, ce-i daru lui Dumnezeu, nice-i din lucru, să nu se laude neştine”. Pentr-acea să cade să nevoiască să lucreaze lucrurile carile sînt de folos sufletului, adecă credinţa lui Hristos cea curată. Lucrurile carile le-au gătat Dumnezeu să îmblăm într-înse, iară nu-i cum au scris într-acest Catihizm, să fim şi după botez fii mîniei ş-a diavolului, cum zice al cincile cap a Catihizmului: să nu poată omul împlea poruncile lui Dumnezeu niciodată, căci sintem din fire fii mîniei! Numai cu acesta cuvînt strică toată [198] scriptura svîntă şi toate poruncile lui Dumnezeu le pune supt picioare, că, de vreame ce nu le poate face, nice le poate împlea omul, dară Dumnezeu, direpce le-au dat omului, direpce pune blăstem pre om de zice: „Blăstemat varecine nu va rămînea în toate ce sînt scrise în cartea legei să le facă <7v> acealea toate?” Pentru ce porunceaşte de zice: „Să grijiţi poruncile meale şi să le faceţi pre iale, că eu sînt domnul ce vă svinţesc pre voi”? Şi într-alt loc iarăş: „Luaţi amente toate poruncile meale şi toate judecăturile meale ca să le faceţi. Iară cela ce le face viu va fi întru iale”. Direpce zice şi Iacov apostol: „Că cela ce va face toată leagea şi va greşi numai într-una, iaste de toate vinovat”? Ce ce vom mai aduce mărturii, că adevărat iaste cum acesta cuvînt necăiri în svînta scriptură nu l-au aflat, ce numai din capul său l-au pus. Că svîntul Pavel zice: „Împlearea legei iaste liubovul”. Deci deaca nu va împlea leagea, liubov n-are, şi deaca n-are liubov, n-are porunca lui Dumnezeu să iubască nici pre Dumnezeu, nici priatinul său, de care porunci să ţine toată leagea şi prorocii.
   Arătat iaste din toată scriptura svîntă că fii mîniei nu sintem, să nu putem ţinea întregi poruncile lui Dumnezeu. Ce aceasta neputinţă să nu poată omul nu-i de la Dumnezeu, ce-i de la nedestoiniciia şi de la leanea omului, cum spune sîngur domnul Hristos de zice: „De la om iaste aceasta neputinţă, *<8r> iară de la Dumnezeu toată să pot”. Şi Pavel apostol încă zice: „Toate le poci cu putearea celuia ce mă întăreaşte, Hristos”. De-aicea poci cunoaşte că împlearea legei şi voiei lui Dumnezeu nu să poate face fără de darul şi mila lui Dumnezeu, ce izvoraşte noao din muncile domnului Hristos, de ne tîmpină şi întăreaşte neputinţa [199] noastră cea slabă, ajutînd şi rădicînd gîndul şi inima noastră cătră împlearea legei lui Dumnezeu. Iară după neputinţa noastră, cumu şi scrie: „că din tinereaţele omului iaste lunecătoriu gîndul lui cătră toate răutăţile, de să şi tîmplă a nu putea ţinea întregi şi deplin poruncile lui Dumnezeu”, cum scrie în Catihizm mai sus, trebuiaşte iarăş cu pocăinţa şi cu din destul facere pentru greşala noastră să ne îndireptăm. Că nu pentr-altă, ce iară pentru lipsa acestora, a pocăinţei şi din destul facerei, să ştirbăsc întru noi de nu să pot face deplin poruncile lui Dumnezeu. Cum zice svîntul Pavel: „Deaca nu ispitiră să aibă pre Dumnezeu întru înţeleagere, pentr-acea-i deade pre ei în mente <8v> neiscusită să facă cealea ce nu să cad”, adecă: deaca nu s-au cercat să aibă întru sine frica lui Dumnezeu, carea să cheamă şi iaste începătură înţelepciunei, ce s-a ţinut ei mai înţelepţi, cum zice şi Pavel apostol: „că înţelepciunea lumiei aceştiia iaste nebunie la Dumnezeu”, pentr-acea i-au lăsat Dumnezeu de grăiesc din mintea lor şi zic că nu va putea nime să ţie întregi poruncile lui Dumnezeu, de carile scrie svîntul Pavel şi spune cum Dumnezeu au gătat lucrure bune „ca să îmble oamenii într-înse”. Carile Dumnezeu cu Moisi proroc le-au gătat mainte, zeace porunci de spăsenie oamenilor, cu carile şi în zua cea de-apoi va judeca lumea. Deci, pre ceia ce le fac şi le ţin întregi chema-i-va cătră sine şi va zice: „Veniţi, blagosloviţii părintelui mieu, de ocinaţi unde-i gătat voao împărăţie mainte de începutul lumiei”. Iară pre ceia ce nu le ţin întregi goni-i-va de la sine şi le va zice: „Duce-ţi-vă de la mine, blăstemaţilor, în focul de veaci, unde-i gătat diavolului şi slugilor lui!”. [200]
   
   Catihizmus, 9 glavă <9r>
   În noao capete aceştii cărţulii scrie de întreabă aşea:
   Văpros: Dară  putem face din destul dintru noiş pentru păcatele noastre?
   Otveat: Ba nici dintr-o parte, ce mai vîrtos ne înmulţim şi ne sporim păcatele din zi în zi, cum zice Matei evanghelist: „Şi iartă păcatele noastre”.
   
   Răspunsul săborului a doao ţăr
   Supt a cui ascultare să va da omul, rob iaste aceluia pre carele ascultă, cum de-aceasta arată Pavel apostol de zice de: „Au nu ştiţi că celuia ce vă veţi pune pre sine robi întru ascultare robi sinteţi aceluia ce-l ascultaţi, oare păcatului în moarte, oare ascultării întru direptate?” Cum zice şi svîntul Iacov apostol: „Nime fiind supărat să nu grăiască că sînt de la Dumnezeu supărat, că Dumnezeu nu iaste supărătoriu de răutăţi. Nu supără acela pre nime, ce careleş de pohta sa iaste supărat de-i tras şi-i înşelat”. Cum are zice: toate păcatele de la inimă şi de la gînd purced, ca şi apa din izvor; cum de aceasta mai adevărat arată domnul Hristos de zice că inima iaste visteari bunelor şi rrealelor: „că omul bun cu adevăr <9v> din visteariul inimiei sale cel bun scoate bune, iară cel rău din visteariul inimiei sale cel rău scoate rreale”. Ce acest gînd rău nu face păcat, deaca ne vom simţi şi nu-i vom da loc să ne [201] puie supt ascultare, ce ne vom lupta şi-l vom goni dintru noi cu ajutoriul lui Dumnezeu. Cum zice şi apostol Pavel că războiul nostru nu iaste cu vrăjmaşi văzuţi, ci cu nevăzuţi şi sufleteşti, nepriiatini, pre carii, deaca-i biruim, hatmanului celui de sus ne împreunăm. Şi aceasta iaste întăia stepenă de păşaşte gîndul cel de păcat întru inima omului. A doa stepenă pune apostolul Iacov de zice: „Deacii să înceape pohta şi naşte păcat”. Pohta să înceape din gîndul cel rău, iară din pohtă să naşte păcatul, cum scrie mai sus. Şi aceasta iaste cînd voiaşte omul gîndului de-i dă loc şi-l ţine îndelung întru sine şi de bună voie-l lasă de să rădăcinează la inimă ca o sămînţă rrea. Atunce să naşte păcatul de carele sîngur domnul Hristos grăiaşte de zice: „Cela ce caotă spre muiare cu pohtă amu curvie au făcut cu nusa întru inima sa”. Acesta păcat nu iaste de moarte, <10r> că nu grăiaşte aicea de împlearea păcatului, numai de vrearea inimiei şi a pohtei carea să rădăcinează într-înimă, şi încă păcatul n-au împlut. Pentr-acea pune a treia stepenă de zice: „Deaca să împle păcatul, naşte moarte”, adecă: deaca dă voie şi slobozie gîndului şi pohtei, de face şi împle păcatul, atunce din păcat naşte moarte şi acela om cu trupul iaste viu, iară cu sufletul iaste mort. Pentru aceaea zice sîntul Pavel: „De veţi omorî cu duhul lucrurile ceale trupeşti, veţi fi vii”. Şi cum va omorî cu duhul lucrurile ceale trupeşti, Pavel apostol spune de zice: „Trupul să rădică pre suflet, iară sufletul pre trup”. Vezi că Pavel apostol învaţă să să lupte, să stea tare împrotiva trupului şi cu lucrurile sufletului să omoară lucrurile trupului. Şi într-alt loc iarăş zice: „Îmbrăcaţi-vă întru toate armele lui Dumnezeu, ca să puteţi sta împrotiva vicleşugurilor dievoleşti”. Armele lui Dumnezeu sînt ruga, postul, răbdarea, curăţiia, milosteniia *[202] şi altele asemenea acestora. Că cela ce să nevoiaşte de toate să să oprească. Ş-aiurea <10v> iarăş ne învaţă aşea: „Întru toate vă tocmiţi pre sine ca nişte slugi ale lui Dumnezeu, întru răbdare multă, în scîrbe, în nevoi, în greutăţi, în usteneale, în nedormire, în postire”. Cu aceastea cu toate ne aduce svîntul Pavel nu numai destul să facem pentru păcatele noastre, ci, fără de păcate s-am fi, sintem datori să le facem, căci că aşea ne învaţă că: „Nu-s destoinici chinurile – adecă ustenealele din vreamea de-acmu – împrotiva slavei ce va să să arate întru noi”. Pentru aceaea zice: „Să nu ni să supere, că de s-are şi strica omul nostru cel den afară, iară cel din lăuntru să înnoiaşte în toate zile”, adecă: cînd să usteneaşte şi vitioneaşte trupul, atunce sufletul să înnoiaşte şi să întăreaşte. Aceastea griji încă-s iuşoare, cum are zice puţine, împrotiva mărirei ceii de vecie carea o agonisesc noao faptele noastre. Faptele sint grijile, carile Pavel apostol zice că sînt iuşoare, făcînd noao greutate de mărie, adecă mulţime şi fără de număr slavă de vecie. Cum zice şi într-alt loc: „Cu frică şi cu cutremur spăseniia <11r> voastră lucraţi”. Iară căci sintem învăţaţi în toate zile a ne ruga să ne iarte Dumnezeu păcatele, cum zice la Matei, zaceala 16: „Şi iartă păcatele noastre”, aicea domnul Hristos doao lucruri arată: întăi, chizeşluiaşte pre om ca să împle poruncă ce-i datoriu să iubască pre deaproapele său, de zice: „iartă-ne păcatele, cum iertăm şi noi dartornicilor noştri”. De iert eu, să-mi iarte şi Dumnezeu, iară de nu iert, nice Dumnezeu, să nu-mi iarte. A doa: că tot omul să află greşit lui Dumnezeu în ceale trei stepene ce-am scris mai sus: [203]
   să nu în cea de-apoi, a treia, ce iaste păcatul de moarte, sau în a doa, în carea-i rădăcinat gîndul cel rău, din carele să scorneaşte pohta şi din pohtă să naşte păcat, iară în cea dintăiu stepenă toţi oamenii să află, în carea să fură gîndul cel rău fără de voia omului. Pentru  aceaea, măcară că nu faci nici păcat, iară tot să cade a să ruga, că înnaintea lui Dumnezeu nu iaste nime fără de păcate. Cum ne învaţă şi domnul Hristos de zice: „Ceareţi şi să va da voao, căotaţi şi veţi afla, bateţi şi să va deşchide voao. Că tot cela ce va ceare da-i-să-va <11v> şi cela ce va cerca va afla şi cela ce va bate deşchide-i-va”.
   Eşti, deci vezi că toată scriptura svîntă nu ne învaţă să nu facem destul pentru păcatele noastre sau, de vom vrea să facem mai multe păcate, vom încărca din zi în zi. Aceasta iaste afară din svînta scriptură, afară de poruncile domnului Dumnezeului nostru.
   Că adevara carea nu poate minţi aşea ne învaţă, să facem destul pentru păcate şi zice: „Împacă-te cu pîrîşul tău de sîrg, pănă eşti pre cele cu nus, ca să nu te dea pre tine pîrîşul judeţului şi judeţul te va da slugii şi în temniţă veri fi aruncat”. Şi într-alt loc ne învaţă să nu fim lipsiţi de vrun lucru bun, de zice: „Fiţi desăvîrşit, cum iaste şi părintele vostru ceresc desăvîrşit”. Deci vezi că domnul Hristos nu ne îndoiaşte încoace şi încolo, cum scrie într-această cărţulie, ci ne întăreaşte nici de una să nu fim lipsiţi şi mai vîrtos ne arată cu pildă şi zice: „Tot lemnul ce nu va face roada bună tăiat va fi şi în foc va fi aruncat”. Pentru aceasta păn-aicea. [204]
   
   Catihismus, <12r> glavă 10
   În zeace capete aceştii cărţulii scrie şi întreabă aşea:
   Văpros: Dară ce împăcătoriu trebuie să căutăm, carele să facă destul pentru noi să ne împace cu Dumnezeu, cela ce fu adevărat şi om şi Dumnezeu, dirept cum zice: „adecă o vergură întru sine au prinsu şi va naşte fiiu şi-i veri zice Emmanuil” ce să zice „cu noi Dumnezeu”? Cine iaste dară împăcătoriul?
   Otveat: Că iaste domnul nostru Isus Hristos, că el îmblă între noi şi între Dumnezeu de ne împacă. Cum zice Pavel: „Şi unul iaste  îmblătoriul între Dumnezeu şi între oameni, omul Isus Hristos”.
   
   Răspunsul săborului a doao ţăr
   Svîntul Pavel apostol învaţă aicea pre ucinicul Timotei să ia aminte pentru toată obicina şi destoiniciia tuturor oamenilor, pre cei credincioşi cătră tăriia şi sporiul credinţei şi fapturilor celor bune, pre cei necredincioşi cătră întoarcerea cunoştinţei lui Dumnezeu. A doa, aduce lui chip pre domnul şi izbăvitoriul nostru Isus Hristos, ca să-l pleace cătră aducere aminte şi-i zice cum sîngur pre <12v> sine s-au dat izbăvire şi răscumpărare pentru toţi şi va pre toţi să să spăsească şi să afle spăsenie, adecă să crează toţi şi să ia credinţa cea vie şi făcătoare fapturilor celor bune.
   Pentru aceaea, cu munci şi cu jungheare şi cu vărsare de singe iaste şi să cheamă împăcătoriu *[205] între Dumnezeu şi între oameni. Şi cela ce creade dobîndeaşte pacea, adecă spăsenie cătră Dumnezeu. Că aceasta spăsenie altul n-au putut, nice au fost destoinic să o facă, fără de-acesta iarăş ce s-au întrupat, fiiul şi cuvîntul lui Dumnezeu ş-a părintelui, domnul nostru Isus Hristos.
   Cum şi fericitul Pavel cu glas mare zice să nici înger, nici om, ce sîngur domnul ne izbăvi cu feredeul de a doa naştere. Şi aceasta cu pildă arată domnul Hristos unde zice: nice preutul, adecă jărtva legei vechi, carea preutul o junghia pentru păcate, nice levitul, adecă leagea lui Moisi, n-au putut să-l vindece, fără de-acest samarinean, fiiul şi cuvîntul lui Dumnezeu domnul nostru Isus Hristos, cel clevetit samarean, mîncători şi băutori, acesta <13r> numai ce-l înnălţă la turma sa ca pre o oaie pierdută şi rătăcită de o luo în spatele sale şi griji pentru spăseniia ei. Şi pentr-aceasta spăsenie iaste împăcătoriu de îmblă între Dumnezeu şi între oameni, de împacă pre hiece om cu dumnezăirea, căci că cinstitul trup şi cinstitul singele lui ne dă noao iertare de păcate. Şi acesta om şi Dumnezeu, domnul nostru Isus Hristos, iaste cu aceasta împăcătoriu numai spăseniei omeneşti, cătră Dumnezeu mîngăiare şi cătră oameni iertăciune. Cum scrie într-acest Catihizm de zice că noi nu putem face destul pentru păcatele noastre nice dintr-o parte, ce mai vîrtos ne sporim păcatele din zi în zi, ci să căutăm împăcătoriu pre domnul Hristos să facă destul pentru noi aceasta ne-are plăcea şi noao, fără de nice o usteneală, fără de nici un chin să aflăm pre domnul Hristos împăcătoriu să facă destul pentru noi! [206] 
   Văpros: Cum va căota neştine pre domnul nostru Isus Hristos ca să-l poată afla împăcătoriu cătră Dumnezeu părintele?
   Otveat: Aşea să-l căotăm cum l-au căotat <13v> Zahei, unde spune sîngur înnaintea lui Hristos de zice: „Iată, doamne, giumătate de avuţiia mea o dau mişeilor şi pre cine am năpăstuit de patru ori mai mult voiu întoarce”. Cum l-au căotat curvariul şi curva aceaea: unul cu pocăinţă şi de la inimă suspini şi lacrămi, alta aşijdere cu cădeare la picioarele lui: „Ci căzu cu mir scumpu de spăla picioarele lui şi cu părul capului său le ştergea”.
   Cum l-au căotat vameşul, carele să bătea în piept şi suspina şi aşea de cu smerenie să ruga, cît nice ochii în sus nu cuteza să-i rădice. Cum l-au căotat Cornilie sutaşul, unde spune că de patru dzile s-au fost postind şi s-au fost rugînd în casa lui.
   Cum l-au căotat toţi apostolii, de-au lăsat lumea şi toate cîte-s în lume ş-au urmat lui Hristos de-au împlut porunca lui ce-au dzis: „Cela ce-şi va lăsa sau fraţii sau surorile sau tatăl sau îma sau muiarea sau feciorii sau satele pentru numele mieu cu o sută de ori va lua şi viaţa de vecie va ocina”. Cum dzice şi la Ioan: „De mă iubiţi, învăţăturile meale să socotiţi”. Şi mai gios: „Cela ce va avea <14r> învăţăturile meale şi le va face, acela mă iubeaşte”. Aceastea n-au dzis numai apostolilor, ce noao tuturor credincioşilor lui. Cum şi Matei au dat de-au dzis: „Întraţi pre porţi strîmte, că poarta cea largă şi calea cea desfătată duce în perire, iară poarta cea strîmtă şi calea cea scîrbită duce în viaţă şi puţini sînt să o afle”. Şi svîntul Pavel zice: „Că cu multe scrîbe să cade noao să întrăm în părăţiia ceriului”.
   Cu adevăr lucru iaste că împrotiva mîniei lui Dumnezeu ce-l mîniem cu păcatele noastre [207] nime nu poate agiunge să facă destul pentru sine, de n-are hi împăcătoriu domnul nostru Isus Hristos, cu muncile şi cu singele şi cu moartea sa, la care daruri să apropie omul cu credinţa, cu nedeajdea şi cu liubovul cătră Dumnezeu şi cătră  priiatinul său, cu împlearea poruncilor lui Dumnezeu.  Dup-aceaea, pentru greşală şi pentru păcate pocăinţă trebuie, carea toată scriptura o mărturiseaşte. Cum zice şi Petr apostol: „Pocăiţi-vă şi vă întoarceţi, ca să vă curăţiţi de păcatele voastre”. Ş-aiurea iarăş zice: „Pre-acesta – adecă <14v> pre Hristos – Dumnezeu l-au înnălţat începătoriu şi spăsitoriu cu direapta sa, ca să dea pocăinţă izrailteanilor întru iertarea păcatelor. Pocăinţa iaste, întăiu, să jelească cu suspini şi cu lacrămi, să-i paie rău de păcat ce-au făcut. A doa, iaste ispoveadaniia, cum ne învaţă în nenumărate locuri svînta scriptură, în deaaniia apostolilor, zaceala 42, în poslania lui Iacov, zaceala 57, Marco, zaceala 1, Matei, zaceala 5 şi într-alte locuri în svînta scriptură, nu numai în leagea noao, ce şi în leagea veache. A treia, iaste învăţătura ce va lua de la duhovnicul său, la carele să va ispovedui să facă acealea ce-i va da: rugăciuni, post, închinăciuni, milostenii, după socotinţa duhovnicului. Dintr-aceasta pocăinţă vine înfrîngere inimiei de să zdrobeaşte şi să smereaşte. Cum dzice David proroc: „Inima înfrîmtă şi smerită Dumnezeu nu o va urgisi”. Şi sîngur Dumnezeu dzice: „Pre cine voiu căota? Numai pre cel blînd şi smerit, ce să cutremură de cuvintele meale”. Aşea să apropie creştinul şi să împreună cu cinstit trupul şi singele domnului nostru, lui Isus Hristos, <15r> carele pentru cinstit trupul şi singele său mîngăie mîniia lui Dumnezeu împrotiva omului şi împacă cu Dumnezeu şi i să iartă păcatele. Iară şedzînd numai şi nemică nefăcînd, nu să află în svînta scriptură să aibă [208] împăcătoriu pre domnul Hristos. Cum dzice şi Petr apostol: „Hristos au chinuit pentru noi cu trupul şi voi într-acela cuget vă într-armaţi”. Şi într-alt loc iarăşi dzice: „Căci şi Hristos au chinuit pentru noi, noao au lăsat chip ca să urmăm urmelor lui”. Aşijdere şi Pavel apostol dzice credincios cuvînt: „Că de-am murit cu nus, cu nusul vom şi învie; de vom răbda, cu nus vom şi împărăţi; de ne vom lepăda, şi el să va lepăda de noi”.
   Iară căci n-am putea face destul pentru noiş cum s-are cădea, deplin şi desăvîrşit, mai vîrtos trebuie a nevoi rugîndu-ne şi cerşînd agiutori de la Dumnezeu, că fără de darul şi agiutoriul lui Dumnezeu nime cu nemică nu-i harnic. Cum dzice svîntul Pavel: „Mai mult decît alţii, decît toţi m-am ustenit, însă nu eu ce daru lui Dumnezeu ce-i întru mine”.
   De la noi iaste începătura, de la Dumnezeu <15v> iaste săvîrşitul. Cum şi Petr apostol ne învaţă de-aceasta de dzice: „Dumnezeu a toate darurile, carele v-a chemat pre voi întru slava sa cea de vecie, pentru Hristos puţinel s-aţi chinui, acela va săvîrşi şi vă va întări şi vă va temelui”. Acelua-i slava şi ţinearea întru veaci, amin!
   
   Catihizmus, glavă 12
   În doaospărdzeace capete a Catihizmului scrie sămnul credinţei creştineşti ce sînt 12 parţi a credinţei şi unde dzice: ,  adecă „credz întru una svîntă, săbornică şi apostolească besearecă”, aicea dzice numai „credz o besearecă creştinească şi uniciunea svinţilor”, care lucru [209] iaste mare smenteală şi întunecare din calea credinţei cii direapte, căci c-acesta semn a credinţei creştineşti, aceale 12 parţi le-au tocmit la întăiul şi la al doile săbor din toată lumea acei svinţiţi şi de duhul svînt luminaţi părinţi ş-au procleţit cu anatema şi cu aforesenie o slovă numai nici să mai adaogă nici să mai scadză, ce cum au scris şi ne-au dat, aşea neschimbat cetind să o <16r> mărturisească. Iară aicea leapădă „întru”, nu dzice „întru una”, ce numai dzice „o besearecă”, cu acesta gînd pentru că beseareca iaste adunătura credincioşilor, deci să nu să paie că cred în oameni, să cadză în păcate, pentr-acea dzic „o besearecă”, iară nu „întru una svîntă şi apostolească besearecă”.
   
   Răspunsul săborului a doao ţăr
   Ştim şi noi că svînta besearecă iaste adunarea credincioşilor, care credincioşi nu ca nescari păcătoşi, ce ca neşte lăcaşure a duhului svînt, după cuvîntul svîntului Pavel ce dzice: „De au nu ştiţi că casa lui Dumnezeu sinteţi şi duhul lui Dumnezeu lăcuiaşte întru voi”, ce, cum sînt cu darul fii lui Dumnezeu şi îmblînd întru poruncile lui ceale svinte, să cheamă şi sînt adunare şi besearecă svîntă, însă nu aşea prost, că şi a păgînilor adunare şi a jidovilor săbor să cheamă besearecă, iar aceştia sînt besearecă svîntă, carii sînt încheieturi şi mădulare aceştii svinte beseareci şi Hristos iaste lor cap. Cum şi fericitul Pavel dzice: „Toate au plecat supt picioarele lui şi pre-acela l-au dat cap prespre *<16v> toţi besearecei”, să creaştem întru el de toate, carele iaste cap Hristos, dintru care tot trupul să încheaie şi să împreună. *[210] Încă şi în al cincile capăt cu pildă dzice: „Cumu-i bărbatul cap muierei aşea şi Hristos iaste cap besearecei”. Cătră acea şi cătră colasei, zaceala 251, dzice: „Şi acela iaste cap trupului besearecei”. Deci cap trupului besearecei iaste Hristos, iară mădularele sînt Petr, Pavel, Nicolaie, Gheorghie şi ş-alţi credincioşi. Deci mădularele aceastea, ce să pleacă supt  acesta cap ce iaste Hristos, iaste adevărată săbornică besereacă şi, cum să pleacă capului toate mădularele şi de la dîns să îndirepteadză şi lucreadză, aşea şi mădularele besearecei, credincioşii, fiind plecaţi supt al său cap, Hristos, de la dîns să îndirepteadză şi lucreadză lucrurile spăseniei. Pentr-acea, credincioşii, cu credinţa carea scrie „întru una svîntă, săbornică şi apostolească besearecă”, să pleacă ş-aceştia întru svînta besearecă, adecă întru domnul nostru Isus Hristos, carele iaste cap mădularelor, adecă credincioşilor, şi dzic „întru una svîntă, săbornică şi <17r> apostolească besearecă”. Svîntă besearecă să cheamă, că adunătură de credincioşi svinţi şi direpţi întru poruncile lui Dumnedzău îmblă, întru carii lăcuiaşte duhul svînt. Săbornică să cheamă, că din toate limbile iaste adunată. Apostolească să cheamă, că de la apostoli s-au început.
   Deci noi, toţi credincioşii, ce urmăm învăţăturilor celor credincioase şi adevărate a svinţilor părinţi purtători de dumnedzăire şi de duhul svînt luminaţi, mărturisim şi dzicem: „întru una svîntă, săbornică şi apostolească besearecă”. Ce cu adevăr dzic aicea calvinii şi liutereanii „o besearecă”, nice svîntă, nici săbornică, nice apostolească, că aşea iaste beseareca lor: nice o svinţie n-are, nice preuţie, nice are ceale şeapte taine; nice săbornică, că nu-i în toată lumea, nice din toate limbile [211] adunată; nice apostolească, că nu-i de la apostoli, ce-i de curund şi noao, ca de dăunădzi, de o sută de ai de-are hi; nice are fapturile apostolilor, nice-şi ţin învăţăturile apostolilor.
   Apostolii învaţa curăţiia să hie mai mare decît căsătoriia, iară ei o strică şi silesc pre <17v> toţi oamenii să să căsătorească.
   Apostolii învaţă popa să hie bărbat numai unii muieri, iară ei pănă în şeapte muieri iau şi-s tot popi!
   Apostolii învaţă cînd va hi vrun om bolnav să cheame popii besearecei să facă rugă şi să-l ungă cu unt în numele lui Dumnedzeu şi să va tămădui. Ei dzice că nu-i nemică.
   Apostolii învaţă să îmble credincioşii în fapture bune, că credinţa fără fapture iaste moartă, iară ei dzic că nu trebuiesc fapture bune, numai credinţa.
   Apostolii învaţa să postească şi să să  roage şi să să ţie în curăţie la vreame de rugă spre dzile mari dumnedzăieşti. Ei dzic că nu-i nemică aceaea.
   Apostolii învaţa să aibă pocăinţă şi ispoveadanie, iară ei dzic ş-aceasta că nu-i nemică. 
   Apostolii învaţă cum Dumnedzeu nu iaste începătoriu răului, iară ei dzic că de la Dumnedzeu iaste răul şi munca omului, care lucruri dzicem că nice păgînii, turcii, tătărîi încă n-au aceastea învăţături întunecate şi de Dumnedzeu urîte, cu carile calvinii şi liutereanii nu sint următori şi credzători evangheliei svinte, nice ascultători <18r> apostolilor, ce sînt luptători şi vrăjmaşi şi strimbători svintei scripturi a svintei evanghelii şi apostolilor.
   Pentru curăţie învaţă fericitul Pavel de dzice: „Vreare-aş de voi să hiţi fără de griji, că cela ce nu să însoară grijeaşte de ceale dumnedzăieşti, cum va îngădui lui Dumnedzeu, iară cela ce să însoară grijeaşte de ceale lumeşti, [212] cum va îngădui muierei. Împarte-să şi muiarea de fecioară: ceea ce nu să mărită, grijeaşte de ceale dumnedzăieşti, cum va îngădui lui Dumnedzeu, ca să hie svîntă cu trupul şi cu sufletul, iară ceea ce să mărită grijeaşte de ceale lumeşti, cum va îngădui bărbatului”. Aşijdere şi mai gios iarăş dzice: „Pentr-aceaea, cela ce-şi mărită fata bine face, iară cela ce nu o mărită mai bine face”.
   Pentru popa să hie bărbat numai unii muieri, să nu ia a doa, învaţă iarăş svîntul Pavel apostol de scrie cătră Tit şi-i dzice: „Pentr-aceaea te-am lăsat în Crit, ca să pui prin toate cetăţile popi, cum te-am învăţat, de va hi neştine fără de prepus unii muieri bărbat”. Aşijdere şi cătră Timotei scrie de-l învaţă aşea credincios cuvînt: „De pohteaşte <18v> neştine preuţiia, bun lucru pohteaşte. Ce să cade preutului să hie fără prepus unii muieri bărbat”.
   Pentru bolnav să cheame popii besearecei învaţă Iacov apostol în poslania sa de dzice: „De va boli neştine, să cheame popii besearecei să facă rugă pentru dîns, să-l ungă cu unt în numele lui Dumnedzeu. Şi ruga cu credinţă va vindeca bolnavul şi-l va rădica Dumnedzeu şi s-are hi făcut şi păcate ierta-să-vor lui”.
   Pentru fapture bune învaţă Pavel apostol pre efesei de dzice: „Aceluia faptă sintem – adecă a lui Dumnedzeu – zidiţi întru Isus Hristos spre fapture bune, cealea ce mai denainte le-au gătat Dumnedzeu ca într-înse să îmblăm”. Aşijdere şi cătră evrei scrie de-i învaţă aşea: „Trebuie să aveţi răbdare că, deaca veţi face voia lui Dumnedzeu, veţi lua făgăduinţa”.
   Pentru post şi pentru rugă învaţă iarăş Pavel apostol în poslania cătră corinteani [213] de dzice: „Bărbatul de muiarea sa să nu să desparţă, nici muiarea de bărbat, numai pentru chemarea vremiei, adecă cînd să vor tîmpla dzile ca acealea”. Şi le dzice: „Nu vă lăsareţi unul pre-alalt numai cu voie pănă la <19r> o vreame, ca să vă îndeletniciţ în rugă şi în post şi iară să vă împreunaţi”. Şi într-alte în nenumărate locuri scrie şi învaţă.
   Pentru pocăinţă şi pentru ispoveadanie dzice Petr apostol: „Pre-acesta Dumnedzeu începătoriu şi spăsitoriu l-au înnălţat cu direapta sa, să dea pocăinţă întru iertarea păcatelor”. Aceasta pocăinţă mărturisiia Ioan Botedzătoriul şi dzicea: „Pocăiţi-vă că s-au apropiiat împărăţiia ceriului”. Şi singur domnul Hristos dzice: „De nu vă veţi pocăi, toţi aşea veţi peri”.
   Pentru ispoveadania, la poslania lui Ioan dzice: „De vom ispovedui păcatele noastre, credincios iaste şi dirept să iarte păcatele noastre”. Aşijdere Iacov apostol în epistoliia sa dzice: „Ispoveduiţi unul altui păcatele voastre şi vă rugaţi unul pentr-alalt”.
   La deaaniia apostolilor spune Luca evanghelist şi dzice: „Mulţi de ceia ce credea veniia şi-şi ispoveduia păcatele sale”. Şi la Matei aşijdere dzice: „Atunce veniia cătră Ioan Botedzătoriul de să botezda în Iordan şi-şi ispoveduia păcatele sale”. Şi la Marco scrie că-şi ispoveduia <19v> păcatele.
   Pentru cum Dumnedzeu nu iaste începătoriu răutăţilor, Iacov apostol în poslania sa dzice: „Dumnedzeu nu iaste iscusitoriu cu răutăţi, nu iscuseaşte acela pre nime, ce careleş de pohta sa să iscuseaşte tras şi înşelat”. Ioan Bogoslov aşijdere întru a sa poslanie dzice că: „Dumnedzeu iaste lumină, şi întunearec într-îns nu iaste nemică”. Petr apostol aşijdere [214] în a doa poslanie dzice: „Că toate noao din putearea lui cea dumnedzăiască sînt date cătră viaţă şi cătră bună cinste”.
   Pavel apostol în a doa poslanie cătră corinteani dzice că iaste „părinte milelor şi Dumnedzeu a toate mîngăierile”. Înţeleptul Solomon la înţelepciune dzice: „Că Dumnedzeu n-au făcut moartea, nice să veseleaşte de perirea celor vii”. Şi ce mărturii mai trebuiesc, cînd sîngur domnul Dumnedzeu să mărturiseaşte pre sine de dzice cu prorocul: „Nu voiu moartea păcătosului, ce voiu să să întoarcă şi să hie viu”. Şi la Ioan evanghelist încă dzice: „Eu sînt lumina lumiei. Cela ce va îmbla după mine n-are îmbla în tunearec, ce are viaţa de veaci”. <20r>
   
   Catihizmus, 36
   În treidzeci şi şease de capete a Catihizmului întreabă aşea:
   Văpros: Cum te veri îndirepta înnaintea lui Dumnedzeu?
   Otveat: Numai cu credinţa ce credz în Isus Hristos, numai din mila lui Dmnedzeu <ce> mi-au dat şi mi-au dăruit, cu faptele şi cu direptatea şi cu svinţiia lui Hristos, cum dzice Pavel la rîmleani: „Îndirepta-să-vor în har din mila lui Dumnedzeu, prin descumpărarea lui Hristos, cela ce l-au orînduit Dumnedzeu să hie jărtvă împăcătoare cu credinţă în singele lui. Derept aceaea ţinem cu credinţă cum omul să îndireaptă cu credinţa fără de faptul legei”. [215]
   
   Răspunsul săborului a doao ţăr
   Aicea fericitul Pavel apostol arată trei lucruri: una, cum fără de nice o destonicie şi fără de nice un lucru bun să hie făcut firea omenească, ce Dumnedzeu, numai pentru a lui dragoste şi milă şi pentru nemăsurat bine ce are, spăsi pre om. Cum dzice iarăş svîntul Pavel: „Nu pentru vrun lucru să him făcut noi, ce pentru mila sa cea mare ne-au spăsit pre noi”.  A doa, cum <20v> spăsenia omului Dumnedzeu nu o au făcut pentr-altă, numai pentru singele fiiului şi domnului nostru, lui Isus Hristos. Cum dzice iarăş, acestaş apostol Pavel: „Să nu să laude neştine – adecă să nu să laude altcineva – că doară au făcut el spăseniia, ce numai acesta cinstit singele domnului Hristos”. Cum şi Ioan evanghelist dzice la poslaniia sa întăia: „Singele lui Isus Hristos, fiiului său, ne curăţeaşte pre noi de toate păcatele”. A treia, pentru ca să arate şi să adeverească pre hieştecine să nu nedejduiască sau să-i paie că doară pentru lucrurile legei vechi iaste spăseniia omenească, Pavel apostol tutindirea leagea veache o scrie leage, iară leagea noao o scrie dar. Pentr-aceaea, unde veri ceti leage, acolea-i umbra legei ce-au trecut, iară unde veri ceti dar, acolea-i darul legei noao ce-au venit. Deci de va cugeta neştine cum credinţa va spăsi pre om fără de lucruri, cum scrie într-acest Catihizm că să îndireaptă în har, să întrebăm pre unul ca acela să ne răspundză: de care păcate dzice apostol Pavel că să îndireaptă în har, de ceale <21r> de mainte de botedz, au de ceale după botedz? De va dzice că să îndireaptă în har de păcatele ceale după botedz, acela-i minciunos, cumu-i şi tatăl lui satana minciunos, că sîngur Pavel [216] apostol, pre carele-l aduc mărturie, le dă în ochi şi-i lasă de minciună şi spune că să îndireaptă în dar omul de păcatele ceale mai denainte a strămoşilor, iară nu de păcatele ceale după botedz. Iani ceteaşte această zaceală ce scrie svîntul Pavel cătră rîmleani, în 84, unde dzice: „Îndireaptă-să în har prin descumpărarea lui Hristos, pre carele l-au orînduit Dumnedzeu să hie curăţire pentru credinţă cu singele lui, la arătarea direptăţei lui, pentru păcatele cealea ce-au fost mainte”. Deci vedzi aicea că îndereptarea şi iertarea păcatelor celor mai denainte, ce-au fost a strămoşilor, arată apostolul, celor întunecaţi şi orbi. Cătr-aceasta mai întrebăm să ne răspundeţi de cuvîntul fericitului Pavel ce-aţi pus mai sus, într-această glavă 36, unde dzice: „Pentru aceaea ţinem cu adevăr că omul să îndireaptă cu credinţa fără de faptul legei”, să ne spuneţi care <21v> leage iaste aceasta ce scrie svîntul Pavel că să va îndirepta omul cu credinţa „fără de faptul legei”, leagea veache, cea mainte de Hristos, au această noo de la Hristos încoace, de carea nu poate nime să să leapede? Căci că într-aceastaş poslanie, mai sus, arată svîntul Pavel şi vă dă în ochi cu aceastea cuvinte de dzice: „Din lucrul legei nu să va îndirepta tot omul înnaintea lui, că cu leagea să cunoaşte păcatul. Iară acmu fără de leage s-au arătat direptatea lui Dumnedzeu, ceea ce-i mărturisită de leage şi de proroci! Iară direptatea lui Dumnedzeu cu credinţa lui Isus Hrisots iaste întru toţi şi prespre toţi ceia ce cred”.
   Lucrul legei iaste cîte au învăţat Moisi proroc fără de ceale dzeace porunci, cumu-s: giunghierile, jărtvele, spălatul, tămîiarea, Paştile, obreazaniia. Că de aceale dzeace porunci spune şi domnul Hristos de dzice: „N-am venit să răsipesc leagea, ce să o împlu”. Acealea sînt fapturile ceale bune, carile dzice Pavel apostol că „le-au gătat Dumnedzeu mai denainte *[217] ca să îmblăm într-înse”. Aceastea sînt de spăsenie întărite şi plinite de domnul Hristos, <22r> iară alte lucrure a legei vechi toate sînt în deşert. Pentr-aceaea fericitul Pavel dzice că: „din lucrul legei nu să va îndirepta tot omul înnaintea lui Dumnezeu” şi aşea aduce cuvîntul într-această zaceală ce scrie cătră rîmleani şi dzice că nu să mai aleg unii mai direpţi, alţii mai păcătoşi, ce „toţi sînt greşiţi şi lipsiţi de slava lui Dumnedzeu, ce să îndireaptă în har cu darul lui Dumnedzeu”. Vedzi că din leagea veache şi din păgîni nebotezaţi să îndireaptă în dar pentru răscumpărarea lui Isus Hristos de păcatele ce-s mainte de botedz a strămoşilor. Şi într-alt loc spune svîntul Pavel că „leage să cheamă mainte de Hristos, iară de la Hristos încoace să cheamă dar”. Cum iarăş într-această poslanie dzice: „Nu sinteţi supt leage, ce supt dar”. Şi mai gios iarăş dzice: „Cînd eram trupeşti, pohtele păcatelor cealea ce era în leage biruia în mădularele noastre de făceam roadă morţei. Iară acmu ne-am înderetnicit de leage, c-au murit de cealea ce eram ţinuţi ca să lucrăm noi lui Dumnedzeu întru înnoirea duhului, iară nu întru scriptura cea veache”. Vedzi că fără de <22v> lucrul legei vechi să va îndirepta omul, iară nu fără lucrul legei noao.
   Aicea să amăgesc într-aceasta cuvînt, nedejduind că acesta cuvînt ce dzice apostolul „îndireaptă-să în har”, pentru credinţă fără de fapturi să îndirepteadză omul. Şi noi încă dzicem aşea şi mărturisim cum pentru credinţă în har ne spăsim. Iară-i întrebăm pr-inşii: oare care credinţă, credinţă vie pentru fapturi bune, au credinţă moartă pentru fapturi reale? Cum am mai arătat şi mai sus de la svîntul Iacov apostol, ce dzice în epistolia sa [218] că: „cumu-i trupul fără de suflet mort, aşea şi credinţa fără de fapturi moartă iaste de sine”.
   Domnul nostru Isus Hristos la a doa venire a sa, cînd va veni să giudece viii şi morţii, pentru credinţă va întreba au pentru fapturi? Adevărat lucru iaste că pentru fapturi, cum spune singur la Matei, 106 zaceale, cine va ceti va audzi ce mustrare va face pentru căci n-au îmbrăcat golii şi n-au săturat flămîndzii şi n-au sălăşluit nemearnicii şi n-au adăpat însetaţii. Cum <23r> dzice şi la Ioan, 16 zaceale: „Ceia ce-au făcut bine vor învie întru învierea vieţei, iară ceia ce-au făcut rău, întru muncile de veaci”. Şi mai înnainte, 48 zaceale, iarăş dzice: „De mă iubiţi, faceţi poruncile meale”.
   Iară de va dzice neştine că nu va mustra la giudeţ pentru pocaanie sau pentru posturi, să audză unul ca acela că domnul nostru Isus Hristos au arătat aicea numai cealea ce sînt vîrv şi cap altor fapturi bune şi sînt de agiutoriu şi de folos fraţilor lui, credincioşilor, iară după aceastea urmadză cealealalte toate. Şi de-aceasta păn-aicea.
   
   Catihizmus, glavă 54
   În cincidzeci şi patru de capete a Catihizmului scrie a doa poruncă a domnului Dumnedzeu ce porunceaşte aşea:
   „Nu-ţi face ţie chip cioplit, nice să închipuieşti pre chipul celora ce-s în ceri, nice celora ce-s gios, pre pămînt, nice celora ce-s într-apă supt pămînt, nice te închina acelora, nice sluji [219] lor, că eu sînt domnul Dumnedzăul tău, Dumnedzeu îmbăsăotoriu, carele <23v> cert păcatele părinţilor în feciori pănă la a patra semenţie întru ceia ce mă urăscu pre mine şi fac milă pănă la a miia semenţie cu ceia ce mă iubăsc pre mine şi ţin poruncile meale”.
   
   Răspunsul săborului a doao ţăr
   Aceasta poruncă ne învaţă nu numai la dumnedzăi streini să ne rugăm şi într-agiutoriu să-i chemăm, ce nice chipuri în cinstea lor să nu facem, nice jărtvă sau slujbă lor să aducem. Împrotiva aceştiia porunci greşesc ceia ce fac cinste bodzilor şi jărtve ca lui Dumnedzeu celui adevărat aduc şi toată credinţa şi nedeajdea lor pr-inşii o pun. După dzisa împăratului David proroc: „Bodzii limbilor, aur şi argint, lucru de mîni omeneşti, gură au şi nu grăiesc, ochi au şi nu văd, urechi au şu n-aud, nas au şi nu mirosesc, nice iaste suflet întru ei. Aseamenea lor să hie toţi ceia ce-i fac pr-inşii şi toţi ceia ce să nedejduiesc pre dînşii”.
   Dară ce să cade a înţeleage de icoane, ce să închină şi le cinsteaşte beseareca săbornică şi pravoslavnică? <24r>
   Mare împărţitură iaste între bodzi şi între icoane, că bodzii sînt din cugetul şi din lucrul mînilor omeneşti, după cum dzice apostol Pavel cătră corinteani: „Ştim că bodzul nu iaste nemică în lume”, iară icoana iaste chipul unii feaţe adevărate ce-au fost oarecînd în lume. Bodzul are închinăciunea sa, iară icoana are închinăciunea celuia ce-i scris pre icoană. Bodzului să închină ca lui Dumnedzeu, iară icoanei să închină obrazului celuia ce-i închipuit [220] pre icoană. Cumu-i şi icoana izbăvitoriului nostru, lui Isus Hristos: cînd ne închinăm icoanei şi o cinstim, nu cinstim şarurile sau lemnul, ce obrazul celuia ce-i scris pre icoană cinstim. Cînd ne închinăm crucei, atunce punem în mintea noastră pre sîngur Hristos, carele pentru spăseniia noastră s-au răstignit pre lemnu. Aşijdere şi icoana preacuratei fecioarei Mariei: ne închinăm şi cu mintea căotăm ca pre ceea ce iaste maică fiiuluii lui Dumnedzeu. Aşijdere şi icoana svinţilor lui Dumnedzeu: nu strică aceasta poruncă cinstea şi închinăciunea lor, căce că nu iaste aceaea cinste şi aceaea închinăciune ce dăm <24v> lui Dumnedzeu sau lucrurilor celor făcute de mînă, ce tocma svinţilor acelora ce-s scrişi pre icoană. Iară întrebăm ş-aceasta: pentru ce învăţă Dumnedzeu pre Moisi de făcu heruvimii aceia de umbra oltariului legei lui Dumnedzeu, carii era chip heruvimilor celor din ceri ce dvorbăsc înnaintea scaunului lui Dumnedzeu, de avea cinste şi slavă de la izrailteani şi porunca aceasta a doa nu să călca? Sau şatra legei lui Dumnedzeu ce o cinstiia şi i să închina jidovii, pentru ce nu greşiia şi pentru ce nu călca porunca lui Dumnedzeu aceasta, ce mai vîrtos slava lui Dumnedzeu înmulţiia?
   Aşea şi noi cînd ne închinăm icoanelor nu călcăm porunca lui Dumnedzeu, ce mai vîrtos minunatul Dumnedzeu întru svinţii lui mărturisim. Aceasta dintru-ntăiu şi din ceput de la svinţii apostoli s-au dat în beseareca săbornică şi apostolească şi mulţi împăraţi au stătut împrotivă ş-au nevoit să strice închinăciunea svintelor icoane, cum au fost Lăv de la Isavria şi Teofil şi Costantin Copronim, [221] împăraţii Ţarigradului şi necum să strice, ce mai <25r> vîrtos s-au întărit şi ei rău au perit. Dup-acea şi al şeaptele săbor s-au adunat în dzilele lui Costantin împărat ş-a muierei lui, Irinei, şi nemică n-au scădzut, ce mai tare au întărit şi anatemei au dat pre toţi stricătorii icoanelor ca şi pre alţi eretici.
   Pentru aceaea, închinăciunea svintelor icoane a domnului nostru, lui Isus Hristos, şi a preacuratei fecioare Mariei, maicei lui Hristos, şi a tuturor svinţilor şi ugodnicilor lui Dumnedzeu, în vecie, din rod în rod să cade tot creştinul să ţie şi să aibă, urmînd acelor svinţi şi credincioşi de mainte, ce-au cercat toate lucrurile besearecei, să nu hie vruna carea cumva împrotiva legei, ce să hie toate spre cinstea şi slava lui Dumnedzeu şi de agiutoriu cătră spăseniia rodului creştinesc.
   Ce să cade a înţeleage pentru chemarea svinţilor ce-i chemăm într-agiutoriu ca să dvorbască pentru noi? Chemarea svinţilor ce-i chemăm să dvorbască pentru noi cătră domnul Dumnedzeu, nu ca pre nişte dumnedzăi, ce ca pre nişte slugi şi priiatini lui Dumnedzeu, înnaintea căruia dvorbăsc şi-l proslăvăsc, nu ca <25v> cu putearea lor să ne agiute noao, ce cu dvorba şi cu ruga lor să ne împreune noao darul lui Dumnedzeu. Aşea şi svinţii de-aicea, carii sînt încă vii în ceastă lume, ni să cade să-i chemăm şi să ne smerim, să roage Dumnedzeu pentru noi. Că aşea au făcut şi Pavel apostol, unde dzice: „Rogu-vă pre voi, fraţi cu domnul nostru Isus Hristos şi cu liubovul duhului svînt, să mă agiutoriţi cu ruga pentru mine cătră Dumnedzeu”. Şi într-alt [222] loc cătră corinteani încă dzice: „Spre dîns nedejduim că încă ne va şi mai izbăvi, agiutorind şi voi pentru noi cu ruga”. Şi el sîngur pentru ei să ruga lui Dumnedzeu, cum mărturiseaşte de dzice: „Pentru voi pentru toţi cu bucurie fac ruga”. Dintr-aceasta să arată doao lucruri: una, că svinţii în ceastă lume, păn-a fost vii, au rugat pre alţii să dvorbască pentru dînş cătră Dumnedzeu; alta, că ei să îndatoriia unul pentr-alt, de să ruga lui Dumnedzeu, după cum scrie: „Deaci pre Petr străjuia în temniţă, iară rugă cu deadins să făcea de la săbor cătră Dumnedzeu pentru dîns”.
   Deci, cum au învăţăt şi svîntul Pavel apostol cum <26r> ruga svinţilor iaste de treabă aicea pre lume, dară cu cît mai vîrtos să nu hie de folos şi de mare treabă ruga svinţilor în ceriu? Cînd aicea pre lume svinţii pănă-s vii nu ştim dinşii ce svîrşit vor avea, în darul lui Dumnezeu au în păcatele lumiei, încă nu s-au ales: în ceriu vor mearge au supt pămînt şi iaste de treabă ruga lor, dară cu cît să nu hie mai de treabă ruga svinţilor celor din ceriu?
   De nu vom şti noi aicea pre pămînt de îngeri şi de sufletele svinţilor, de agiutoriul şi de slujba lor ce slujesc noao, sau aceia de nu vor şti de noi, şi noao nemică nu ne vor sluji, nice un folos nu ne iaste noao de priiteşugul şi de soţiia lor, ce sînt cum n-are hi. Care lucru să nu dea Dumnedzeu să grăiască neştine, că aceasta iaste a lui Epicur ş-a sadocheilor ş-a calvinilor eresi, să nu ştim noi de svinţi şi de morţi, cum nu ştiu nice aceia de noi, după cuvîntul lor cel viclean; să nu dea Dumnedzeu de svinţii noştri şi de îngeri a ne despărţi, de care lucru David proroc dzice: „Partea mea iaste în pămîntul celor vii. Ceriul iaste pămîntul celor vii, iară pămîntul *<26v> iaste celora ce mor”. Pentru aceaea, noi ceştia ce murim în ceriu avem parte şi vecinătate, de la carii deaca n-am [223] avea agiutori ce parte şi ce prieteşug am avea cu nuşii? Iară de va dzice neştine că svinţii nu vor să să roage pentru noi, nice pot aceasta să facă, mare strîmbătate are face lor. Despre cinstea ce au şi despre dragostea lor ce au cătră noi, mai mare dragoste are hi între noi aicea pre pămînt, unde putem ruga unul pentr-alalt, decît în ceriu, unde sîntu întru cea deplină şi adevărată a lor cinste şi dragoste? Noi putem pentru fraţi a ne ruga, iară ei să nu poată? Dară ce puteare are hi să aibă ei într-atîta cinste şi slavă ci sînt?
   Iarăş de va dzice neştine că pentru împăcătoriul nostru Isus Hristos nu vor svinţii să să roage, că numai acela sîngur iaste împăcătoriu carele pentru noi cătră părintele soleaşte şi pre nime întru diregătoriia aceasta nu lasă, că alt nime mila lui Dumnedzeu şi darurile cereşti de la părintele nu ne poate soli fără dinsul sîngur, aceasta o grăiesc oamenii carii nu înţeleg cu ce să desparte *<27r> soliia lui Hristos de ruga svinţilor: că domnul Hristos iaste sol cătră spăsenie şi cătră răscumpărare, iară svinţii sînt numai cătră rugă împreună cu noi. Ce strîmbătate iaste soliei lui Hristos cînd cătr-îns şi pentru dîns cu svinţii ne rugăm? Cînd mă rog ei pentru tine viu aicea pre lume, strîmbătate soliei lui Hristos nu fac, iară svinţii în ceriu cînd să roagă pentru noi să facă spunem pentru ce, că svinţii sînt mai mari şi mai vestiţi decît noi şi cine să pleacă şi să smereaşte lor pentru să să roage, atunce mai mare cinste şi mai mare slavă iaste lui Hristos, cînd să smeresc svinţii lui cu noi şi pentru dîns tot binele noao cer.
   Iară de va întreba: dară noi ce slujbă facem svinţilor, deaca să vor ruga împreună cu noi, spre-aceasta aşea răspundem: noi aicea [224] pre pămînt, ca nişte fraţi mai mici, nemică lucru mare pentru dînşi nu putem face. Numai atîta putem despre partea îngerilor, cîndu-i chemăm la slujba lui Dumnedzeu, rugîndu-i ca să laude împreună cu noi pre Dumnedzeu, şi mai vîrtos cînd ne rădicăm din păcate cu pocăinţa, *<27v> de carea ei să bucură şi să veselesc, cum am face lor foarte o slujbă mare. Aşea şi svinţilor lui Dumnedzeu, cărora împărăţesc cu Hristos, le slujim, cînd slava lor şi faptele ceale bune a lor mărim şi sărbătorile lor cătră cinstea lui Dumnedzeu prăznuim şi învăţăturilor a lor urmăm. Cu aceastea le slujim şi cu nuş domnul Dumnedzeu lăudăm şi pentru dînşi mai mare slavă lui facem. Ca cînd s-are vorovi doi fraţi: „Eu voiu hi acasă la plug de voiu ara, iară tu te du la curtea împărătească de slujeaşte. Ce veri agonisi tu cu slujba şi eu cu plugul vom împărţi întocma amîndoi”. Aşea şi noi aceasta voroavă avem cu svinţii: aceia mai mult au lucrat cu slujba la marele împărat decît noi la plug, iară partea într-un chip mearge. Cum dzice şi David proroc. „Părtaş sînt eu, doamne, tuturor celora ce să tem de tine şi fac poruncile tale”.
   De va întreba iarăş în ce chip să poată şti svinţii de noi şi de ruga noastră, cînd ei, ca neşte oameni, nu sint pretutindirea, cîndu-i într-un loc, într-alt nu iaste, numai Dumnedzeu ce-i pretutindirea şi cuprinde *<28r> toate?
   Otveat: Săvai că înşiş de sine şi nu ştiu svinţii de noi şi de rugămintea noastră, iară după darul lui Dumnedzeu, ce li-i dat din destul, şi după ce le deşchide Dumnedzeu, toate le ştiu cu duhul svînt. Cum au ştiut svinţii ş-aicea pre lume inimile şi cugetele omeneşti, şi Dumnedzeu le-au arătat cu mult mai vîrtos, întru slava cea desăvîrşită, ştiu şi văd cu arătarea lui Dumnedzeu. Ştiut-au Ahiia proroc cugetul [225] lui Rovoam împărat şi împărăteasei lui. Vădzut-au Elisei cugetul împăratului de Asiriia şi cugetul slugei sale, lui Ghiezi. Ştiut-au Samoil cugetul lui Saul şi svîntul Petr au vădzut inima lui Ananie şi Samfirei. Dară cum să nu ştie mai bine acolo în ceriu, unde sînt uricaşi şi părtaşi cu Dumnedzeu? De-aicea mearge, cînd svinţii caotă pre faţa lui Dumnedzeu, atunce văd toate isprăvile noastre şi inimile noastre Dumnedzeu le deşchide şi le arată în chipul acela ce nime nu poate spune. Pentr-aceaea svinţii după ducerea lor din lume „sînt ca îngerii”, cum dzice şi domnul Hristos la Matei. Deci de-au ştiut pre lume inimile <28v> şi cugetelor omeneşti şi multe ciudese şi isprăvi mari au isprăvit, dară acolo cum să nu ştie şi să nu roage pentru ceia ce li să pleacă şi-i cheamă? Că de cer de la Dumnedzeu răscumpărare pre cei răi, cum spune la apocalipsis Ioan Bogoslov de dzice: „Vădzuiu supt oltari suflete a celor ucişi pentru cuvîntul lui Dumnedzeu şi pentru mărturie ce-au avut, carii striga cu glas mare şi grăiia: – Pînă cînd, despuitoare svinte şi adeveare, nu giudeci nice răscumperi singele nostru de la ceia ce lăcuiesc pre lume?”, dară cu cît să nu să roage mai vîrtos pentru fraţii săi carii-i cinstescu şi li să smeresc? Cum scrie iarăş la apocalipsis: „Atunce cei doaodzeci şi patru de bătrîni ce şedea înnaintea lui Dumnedzeu pre scaunele sale cădzură pre feaţele sale şi să închinară lui Dumnedzeu grăind: – Mulţămim-iţi, doamne, Dumnedzăul atotţiitoriul, că dai plată slugilor tale, prorocilor şi svinţilor şi celora ce să tem de numele tău, micilor şi marilor”.
   Aceia carii defaimă slava şi putearea svinţilor, carii de demult, încă din dzilele <29r> apostolilor, de o mie şi mai bine de ai, au apucat învăţătura şi îndireptare de la apostoli ş-au ştiut scriptura svîntă şi tainele carile duhul [226] svînt le-au deşchis lor pentru viaţă curată şi plină de fapture bune, carii toată viaţa sa în şcoală de lucrure bune şi svinte au petrecut, cu post şi cu nevoinţă, dzua şi noaptea rugîndu-se prin mănăstiri şi prin pustii, cu omorîciunea trupului, la înţelepciunea şi la tainile lui Dumnedzeu au sosit şi ca dintru izvor din darul duhului svînt s-au adăpat ş-au izvorît învăţătura lor ca nişte mărgăritariu şi ca nişte pietri scumpe, de s-au răvărsat în lume pănă în dzua de astădzi, cu mare certare şi cu săboară din toată lumea s-au socotit şi s-au întărit, şi aşea neclătit şi nesmentit petreace în svînta săbornică şi apostolească besearecă pănă astădzi; iară aceştia, de ieri de-alaltaieri, în slobodzie şi în toată voia crescuţi, în odihnă şi în păcate, îndrăznesc de dzic c-au smintit şi svinţii ca un om, iară ei nu pot smenti ca un om, să fac mai buni ei decît svinţii, numai în mintea sa nedejduiesc, *<29r> mîndriia şi trufiia lor i-au rătăcit şi de cătră adevară i-au întunecat, leage noao împrotiva lui Hristos şi svinţilor apostoli au scornit. De care lucru spune svîntul Petr apostol în a doa poslanie, mărturiseaşte şi dzice aşea: „Cum şi iubitul fratele nostru, Pavel, după înţelepciune ce i s-au dat au scris voao, cum şi în toate poslaniile sale grăiaşte într-înse de-aceastea, în carile sînt unele de nu-i pre lesne a le înţeleage, ce pre iale cei neînvăţaţi şi neîntăriţi le strîmbadză ca şi pre alte scripturi, cătră perirea sa”. Cum cetim şi într-acest Catihizmus şi ne mirăm că nice are început, nice svîrşit, ce îmblă împiedecîndu-se şi acăţîndu-se de toate scripturile şi nice una la cap nu o scot, cum are hi neşte beaţi sau somnuroşi: cînd vor să stea în picioare, atunce cad şi de ce să ating, tot să vatămă. Aşea ş-aceştia, unde află în svînta scriptură un cuvînt pre voia lor, alt cuvînt mai de sus sau mai de gios, pentru să [227] să arate adevara nu-l pomeneaşte, ce îndată-l lasă şi fuge la altul, şi de la cela iarăş la altul, cum are hi un <30r> rătăcit ce îmblă şi calea înnainte nu-i sporeaşte. Cumu-i şi în 38 de capete acestui Catihizmus, vrînd să defaime fapturile ceale bune întreabă aşea: „Pentru ce nu pot hi faptele noastre direptate înnaintea lui Dumnedzeu?” – şi răspunde de dzice: „Pentr-aceaea că faptele noastre carile-s mai bune în ceastă lume, iale-s în deşert”. Şi pentru să-şi întărească minciuna aduce cuvîntul lui Isaie proroc unde dzice: „Ca o cîrpă necurată iaste toată direptatea noastră”. Deacii alt cuvînt mai de sus sau mai de gios pentru să să dovedească care direptate spune prorocul nu mai pomeneaşte, ce îndată fuge şi să acaţără de altul. Iani ceteaşte această glavă 64 de la Isaiia, din ceput pănă în sfîrşit, şi atunci veri înţeleage de care direptate grăiaşte prorocul! Mai de sus dzice prorocul: „Din veaci n-am audzit nice ochii noştri au vădzut alt Dumnedzeu fără de tine şi lucrurile tale cealea ce le face celora ce rabdă pentru tine, că timpină milă pre ceia ce fac direptate”. Iată, prorocul aicea laudă pre ceia ce fac direptate şi dzice cum <30v> Dumnedzeu pre-aceia-i miluiaşte carii fac direptate. Iară direptatea carea dzice că iaste ca o cîrpă necurată o spune de-acolea în gios de dzice: „Iată, tu, doamne, te-ai mîniiat şi noi am greşit. Pentr-aceaea ne-am înşelat şi fum ca nişte necuraţi noi toţi, ca o cîrpă necurată toată direptatea noastră”. Mai de sus dzice: „n-au vădzut ochii noştri alt Dumnedzeu să facă bine celora ce rabdă şi să tîmpine cu milă pre ceia ce fac direptate, numai pre tine, doamne”, „iară noi am greşit” „şi ne-am înşelat” şi direptatea noastră o am spurcat şi iaste „ca o cîrpă necurată”. De-acolea în gios iară dzice: „Cădzut-am ca frundza pentru fărădelegile noastre şi ca un vînt ne-au cuprinsu şi n-are cine chema numele tău”. Vedzi că direptatea carea avea jidovii dată de la Dumnedzeu o stricase şi o spurcase, pentru carea să mînie Dumnedzeu şi fură robiţi şi Ierusalimul pustiit. Cum dzice mai gios într-aceastaş glavă, cum are plînge ş-are tîngui de pustietatea Ierusalimului, aşea de cu jeale grăiaşte: „Cetatea ta cea svîntă, Sionul, fu pustie, ca un pustiiu fu Ierusalimul *<31r> spre blăstem. Casa cea svîntă, slava noastră, carea o au blagoslovit părinţii noştri, fu cu foc arsă şi toată slava ei cădzu”. Înţeleage acmu de care direptate grăiaşte prorocul! De-aceasta şi mai sus spune de dzice: „Pentru păcatele voastre ş-au întors faţa sa de cătră voi ca să nu vă miluiască, că mînule voastre sint spurcate de singe, gurile voastre grăiesc fărădeleage, limba voastră să învaţă cu nedireptate şi nime nu grăiaşte dirept, nice iaste giudeţ, nice adevară, c-au nedejduit pre ceale deşearte şi grăiesc în deşert”. Direptatea cea strîmbată şi stricată o grăiaşte prorocul, pentr-aceaea dzice: „direptatea noastră”, a jidovilor, carea ei o spurcase cu nedireptăţile lor. De-aicea poţi cunoaşte cum strimbadză svînta scriptură după cuvîntul lui svîntul Pătru, pentru ca să înşeale pre cei proşti şi să să arate mai credincioşi şi mai luminaţi întru tîlcuirea svintei scripturi.
   Pentr-aceaea, scripturilor dumnedzăieşti a svinţilor apostoli şi a svinţilor oteţi, tîlcul şi propovedaniia, tot creştinul cu <31v> mintea curată să creadză şi cu gura să propoveduiască şi cu glas mare să mărturisească şi pănă la datul sufletului tare şi neclătit să ţie aceasta credinţă:
   Întăiu, cugetul a trei feaţe într-o fire şi într-o dumnedzăire unul Dumnedzeu iaste, ca să-l cunoască şi să-l creadză toţi, întru el să nedejduiască şi pre el să iubască. Dup-aceaea să iubască deaproapele său, să aibă credinţă vie şi lucrătoare, să lucreadze fapte bune, pentru să hie moşnean împărăţiei ceriului. A doa, că, săvai vii, săvai deaca murim, a lui Dumnedzeu sintem, în mîna şi în putearea lui, pentru care lucru sintem datori a mulţămi şi voia lui a face. A treia, cum noi am fost feciori mîniei pănă la botedz, iară deaca ne-am botedzat sintem fii lui Dumnedzeu şi uricaşi lui Hristos, semenţie svîntă, împărătească, preuţască, oameni aleşi, următori lucrurilor lui Hristos şi svinţilor apostoli, întru plinirea poruncilor lui Dumnedzeu. A patra, pocăinţă pentru greaşealele noastre şi ispovedanie, cum ne învaţă svînta scriptură, să facem şi agiutoriul lui <32r> Dumnedzeu să cearem, ca să putem face destul pentru păcatele noastre, după învăţătura părinţilor şi duhovnicilor noştri. A cincea, să ştie tot creştinul cum domnul nostru Isus Hristos iaste sol între noi şi între Dumnedzeu, de ne împacă cu Dumnedzeu părintele, pentru cinstit singele lui, cu carele ne-au descumpărat din blăstemul legei vechi ş-a strămoşilor, lui Adam ş-a Evei, la carele cu credinţa şi cu nedeajdea şi cu liubovul cătră el şi cătră deaproapele său, cu plinirea voiei lui Dumnedzeu şi cu omorîciunea trupului să cade a să apropiia hiecine cătră împăcătoriul său Hristos, carele au chinuit pentru noi şi noao au lăsat chip ca să urmăm urmelor lui, cum dzice svîntul Pătru. A şeasea, aşijdere să ştie că în izvorul credinţei noastre, a noa parte, mărturisim şi creadem întru una svîntă săbornică şi apostolească besearecă, adecă întru cela ce iaste ei cap, domnul nostru Isus Hristos, la care cap să află împreunate mădulare, curate şi svinte şi vii şi sănătoase, adecă credincioşii şi toţi svinţii, carii să cheamă şi iaste <32v> trupul lui, beseareca, pre carii luom cu noi într-agiutoriu ruga a preacuratei a lui maică şi a tuturor svinţilor. Cătră dînsu şi pentru spăseniia lumiei giunghem mieluşelul, domnul nostru Isus Hristos, ca să solească pentru besearecă cătră Dumnedzeu părintele, pentru că să cheamă sol lui Dumnedzeu şi oamenilor. A şeaptea, mărturisim şi creadem cum Dumnedzeu, pentru slujba cuiva sau pentru vrun lucru bun să hie făcut firea omenească sau altcineva, numai pentru mare şi nemăsurată mila sa ne-au izbăvit de păcatele ce-au fost mainte a strămoşilor şi de blăstemul legei vechi şi de muncile iadului ş-au gătat mai denainte fapte bune, ca să îmblăm, adecă să vieţuim într-înse, fără de carele numai cu credinţa nime nu să va spăsi. A opta, ne închinăm svintei cruci pre carea ş-au vărsat cinstit singele său domnul nostru Isus Hristos. Că, de-au fost atîta de vestit aşternutul lui Elisei proroc, cît şi mortul au învis, dară cu cît mai vîrtos aşternutul lui Hristos, pre carele au murit, adecă svînta cruce. A noa, cinstim preasvînta şi preacurata... 
   
    fecioară Mariia, maica fiiului [lui] Dumnedzău, scrisă pre icoană, şi ne închinăm şi o cearem să dvorbască cătră fiiul ei, domnul nostru Isus Hristos, ca ceea ce l-au născut şi l-au înfăşat şi l-au aplecat ca pre un om adevărat şi alte slujbe omeneşti toate i-au slujit în viiaţă, să-l roage să ne hie împăcătoriu cătră Dumnedzău părintele, pentru ce nu vom putea plini a face destul pentru păcatele noastre să plinească cu mila lui pentru noi. A dzeacea, scrie pre icoană chipul domnului nostru, lui Isus Hristos, şi ciudeasele ce-au făcut, aşijdirea şi tuturor sfinţilor lui, una, pentru să căutăm pre chipul lor să ne înnălţăm mentea, să ne aducem amente de viiaţa şi de faptele lor; a doao, pentru ca să cinstească obrazul domnului nostru, lui Isus Hristos, pre icoană scris, pentr-aceaea şi noi ne închinăm şi cinstim obrazul măriii sale ce-i scris pre icoană, că, de-şi scriu oamenii chipurile crailor săi ş-a părinţilor şi-a priiatinilor, dară cu cît mai vîrtos <a> izbăvitoriului şi făcătoriului de bine şi răscumpărătoriului nostru, aşijdirea şi a tuturor sfinţilor. Şi cu aceasta nemică porunca a dooa nu o călcăm, că nu scriem pre icoană chipul dumnedzăirei, ce scriem chipul omeniei. Deci de smentim noi, smentescu şi ceia ce scriu chipul oamenilor. Ce aceia numai ce scriu, iară nu li să închină, căci că aceia ce-i scriu sintu oameni proşti, pementeşti şi păcătoşi, iară noi ne închinăm, căci aceia ce-i scriem sintu oameni cereşti şi dumnedzăieşti. Noi dintru întăiu ce-au legiut şi ce-au tocmit beseareca cea adevărată, ce se cheamă a săborului şi apostolilor, pre aceaea urmă îmblăm şi slujim noi pravila ce-au tocmit părinţii, păstorii sufleteşti, ce-au fostu adunaţi la şeapte săboară, aceaea ţinem şi ferim şi socotim noi pre ceia ce scad şi adaogă din cît au tocmit s-au legat acelea sfinte 7 săboară, pre aceia-i gonim din beseareca lui Hristos şi-i procleţim să hie anatema ca neşte eretici.
   Aceastea toate cîte scrie mai sus să cade tot creştinul să le ţie şi să le ferească cu mare socotinţă şi cu mare nevoinţă de i-i voia să hie ocinătoriu împărăţiei ceriului, carea noi toţi să o dobîndim, pentru mila domnului nostru, lui Isus Hristos, a căruia iaste putearea şi ţinearea şi toată cinstea şi închinăciunea depreună cu părintele şi cu duhul sfînt, acmu şi pururea şi întru netrecuţi veaci de veaci. Amin.
   
??

??

??

??

Varlaam, Răspuns