NICOLAE STOICA DE HAŢEG
CRONICA BANATULUI
studiu introductiv, edifief glosar şi indice de
DAMASCHIN MIOC
Ediţia  a  ! i - a revăzuta
Redactor : IOSIF IOVANESCU Tehnoredactor : lOAN I. IANCU
Bun de tipar : 6.05.1981. Apărut 1981. Coli tipar : 23?25.
ntreprinderea Poligrafică „Banal' Timişoara, Calea Arar ului, nr. !. Comanda nr. 212.
EDITURA FACLA
TIMIŞOARA, 1981
INTRODUCERE
Istoria Banatului în secolul al XVIII-Iea, epoca a destrămării feudalismului pe întreg teritoriul de azi al României, se caracterizează prin instabilitate politica, prin dese schimbări în organizarea administrativa, ca şi prin mari prefaceri economice şi prin puternice mişcări sociale.
La începutul secolului, prin pacea de la Pojarevaţ (1718), Banatul schimba o dominaţie străina cu alta, trecînd din mîinile turcilor în cele ale austriecilor. Vreme de un veac — între 1688 şi 1790 — războaiele austro-turce, cu cortegiul lor de calamităţi, se desfăşoară pe teritoriul Banatului. Devenit teatru de război, multe din regiunile sale se resimt în consecinţa. Distrugerile materiale şi demografice au adus însemnate prejudicii economiei, a cărei dezvoltare fireasca a fost întrerupta de faze de stagnare sau chiar de regres.
în 1718 se instaurează o administraţie militară, schimbata în 1751 cu una civila, exceptînd regiunea de graniţa, pentru ca apoi, în 1778—1779, Banatul sâ treacă sub administraţia Ungariei, cu amintită excepţie. Au loc împărţiri şi reîmpărţiri în districte, ca şi frecvente schimbări ale comandanţilor militari şi conducătorilor civili ai provinciei, fiecare venind cu ideile sale de organizare, pe care încearcă sa le pună în aplicare. înfiinţarea companiei, opoi a regimentului de grăniceri româno-sîrb (volaho-iiir) între anii 1768 şi 1775 şi aşezarea lui în sud-estul provinciei domina viaţa politica o regiunii şi determina unele schimbări în viaţa sociala, economica şi culturala.
Pentru sporirea veniturilor statului, administraţia austriaca ia masuri de intensificare a exploatărilor miniere. Se înfiinţează topitorii mari pentru mi-nereurile extrase, unele manufacturi şi chiar fabrici de prelucrare a metalelor ; de asemenea, iau fiinţa manufacturi de prelucrare a materiilor prime locale (aba, postav ş.a.). Autorităţile desfăşoară o politica de protecţie a comerţului şi încurajează fondarea unor societăţi comerciale. Se fac şi încercări de sporire a producţiei agricole prin asanarea bălţilor şi a lacurilor insalubre din jurul Timişoarei, Lugojului şi Aîibunarului, precum şi canalizarea Begai, măsuri care au ajutat la dezvoltarea economică o provinciei.
Intensificarea exploatării fiscale a ţărănimii române şi colonizarea în mijlocul ei a unor străini, mai cu seamă germani, provoacă profunde ne-
mulţumiri, ajungîndu-se la frâmîntâri şi mişcări sociale, care merg pînă la răscoale.
Dar, oraşele se dezvolta şi creşte puterea economica a burgheziei.
In spiritul absolutismului luminat, Curtea de ia Viena ia şi unele masuri de sprijinire a dezvoltării culturale. Se înfiinţează şcoli elementare cu predarea obiectelor de învăţămînt în limba materna a populaţiei, româna, sîrbă, germana. Se întemeiază şi unele şcoli superioare, la Vîrşeţ, Arad şi Timişoara. Se tipăresc manuale pentru şcolari şi unele cârti de economie ţârâneăscâ în limba româna.
In acest mediu de continue prefaceri şi frâmîntâri în toate domeniile ş'f-o trăit viaţa şi şi-a desfăşurat activitatea cronicarul bănăţean Nicolae Stoica de Haţeg,
I. VIATA Şl ACTIVITATEA LUI NICOLAE STOICA
Biografia lui Nicolae Stoica n-a fost greu de alcătuit. Peste tot în regiune, pe cârti şi protocoale bisericeşti, se afla risipite numeroase însemnări cu ştiri despre viaţa şi activitatea sa, notaţii fugare făcute de el însuşi sau de alţii, dar care se refereau la el. La fel şi cronicile sale cuprind în diferite locuri ample referiri la întîmplările prin care a trecut în lunga şi fră-mîntata sa viata. La reconstituirea şi desfăşurarea ei ne-a fost de mare ajutor autobiografia 1 aflata la sfîrşitul Cronicii Mehadiei şi a Boilor Herculcme, scrisa de Stoica în limba germana şi pe care am regăsit-o nu cu multa vreme în urma 2.
Asupra datei naşterii cronicarului mai planează încâ incertitudini şi opinii deosebite, care îşi au originea în datele contradictorii ce s-au păstrat, în ce ne priveşte, socotim ca data a naşterii sale noaptea de 23 spre 24 februarie 1751 3'; s-a născut în satul M eh adia, ca fiu al preotului Athanasie Stoica şi ai Varvarei.
între amintirile sale din copilărie figurează un episod pe care, cu toţi cei aproape 70 de ani scurşi, îl evocă cu destule amănunte. Este vorba despre modul cum a fost primit în Ardeal edictul de toleranţa religioasă din 1759. Sub acest an notează Stoica : „Poruncă preoinnaită în tot Ardea!u a să ceti veni. Eu cu mumă-mea în Haţeg în iîrgu mare fiind, doi slujitori, scriitori, cu carte mare în tîrg ; unu o cetea, altul, cu o boală, ţîrîind-o, Ungă el sta. Zicea : «Spune aşa cumu-i aci scris I Cine vrea a fi unit, să fie, şi cine nu vrea, să nu fie, că silă nu e ; aşa e porunca, toţi săştie».^ Ce bucurie, mumă-mea, dar tată-meu - carele 5 ani la Haţeg rău păţisă cu Aaron : un an într-un stog de paie iarna, altă iarnă într-o pimniţă, alta într-o cocină purcăreaţă — aceasta auzind",
Nicolae îşi începe şcoala la Mehadia, fiind în vîrstă de şase ani4. Primele cunoştinţe i le predau cîţiva dascăli pe care şi-i aminteşte bine 5 ; pe ceea vreme însă „toţi sloveneăşte învăţa, că de rumânie încă nimica pre aicea nu să şt ii a". Scrisul şi cititul în limba maternă probabil le-a deprins acasă, de la tatăl său. Acesta, în dorinţa de a-şi face fiul preot, neplăcut impresionat de ignoranţa clericilor, unii din ei chiar analfabeţi, îl trimite în
1763 la şcoala sîrbeaseâ din Timişoara. După scurgerea a patru ani, elevul, care nu mai era chiar tînăr, nemulţumit de instrucţiunea pe care o primea, nu cu mult deosebită de cea de Ia Mehadia, tot cu ceaslov şi psaltire pe de rost, trece la şcoala germană din acelaşi oraş. Aci primeşte o instrucţiune mai aleasa. Pentru cîteva luni trece şi la şcoala iezuitâ, unde învaţă limba latină. Tatăl său însă, temîndu-se să nu fie convertit Ia catolicism, îl retrage în grabă de la şcoală la sfîrşitul anului 1769 sau începutul anului următor. Făcuse patru ani de şcoală sîrbeaseâ, aproape trei de germană şi cîteva luni de latineasca, insuşindu-şi cele trei limbi - măi puţin temeinic latina - şi învăţînd să scrie curent în trei alfabete : chirilic, latin şi gotic.
De anii de şcoală petrecuţi Ia Timişoara se leagă cîteva amintiri răzleţe, pe care ţine să ie consemneze ; cum arăta oraşul pe atunci, cum se descurca el, o vizită pe care o face mitropolitului la Carlovăţ, precum şi vizita împăratului Iosif al ll-lea în localitate. în 1763, cînd soseşte ca elev aci, catedrala era gata, dar „încă bălţi multe în cetate erau, unde ne dam pe ghiaţă. Destule locuri largi, unde ne jucam cu popicul, clinga, de-a poarca, cu lopta mică"6. Paracliserul bisericii din Cetate îi împrumuta cărţi de citit, iar el îl ajuta la curăţenie. „Eu ajutam beserica a mătura, candile, sveăştnice a şteărge, să mă lasă în cărţi a ceti. . . Şi începui a ceti proloage, synaxare cu viaţa sfinţilor, cu careă de foame, păduchi, îm zăuitam". Pentru a mînea ceva mai consistent, servea ca fecior în casă 'la episcop. Aici asistă Ia o discuţie a episcopului cu cunoscutul tipograf de la Rîmnic, Constantin, care voia să înfiinţeze la Timişoara o tipografie pentru cărţile româneşti ; episcopul însă nu i-a îngăduit. „Popa Constantin tipografu râm ni cea nu în an. 1767 venise în Temişvara la episcopu Vichentie loanoviciu Vidac şi ceru să-şi scoată slobozenie să facă aci tipografie, cu cheltuiala popii Constantin. Eu fui de faţă la acea . . . Episcopu nu primi" 1.
în 1768, de la Timişoara, împreună cu protodiaconul loan lonetie din Rîmnic, face o primă vizită Ia Carlovăţ, reşedinţa mitropolitană. în acelaşi an, asistă la vizita împăratului Iosif al' ll-lea, venit la Timişoara. Relatează discuţia acestuia cu coloniştii şvabi şi cu reprezentanţi ai românilor. ^ Reîntors acasă, ia Mehadia, îşi ajută părinţii în gospodărie şi în aceiaşi timp serveşte ca interpret colonelului Papilla, venit în regiune' pentru a termina militarizarea graniţei. Transcrie cu litere chirilice jurămîntui militar şi unele regulamente, traduse deja în româneşte, dar scrise în alfabet latin, pe-atunci neînţeles de preoţii locului, care trebuiau să ie citească ostaşilor în biserici.
în primăvara anului 1772, împreună cu tatăl său, trece prin casele sătenilor din Mehadia, îndemnîndu-i să nu fugă, ci să accepte militarizarea, Ia care ei se arătau recalcitranţi. Papilla îi cere să-i fie „corpral", însă părinţii se opun.
în 1773, cu ocazia unei noi vizite a lui iosif al ll-lea în Banat, venit pentru a-şj cunoaşte mai bine supuşii, dar şi pentru a grăbi militarizarea gra-mţei, tînărul Nicolae Stoica îi serveşte şi iui de tălmaci, atît în Mehadia, cît Şi în satele din jur3. împăratul îi ordonă lui Papilla să facă doi ofiţeri şi dintre români, unul fiind neapărat tînăru! isteţ care i-a servit de translator. E cerut din nou de la părinţi, dar aceştia refuză să-l dea, mo tivind că au nevoie de el în gospodărie, deoarece argaţii le fugiseră în Ţara Românească de frica militărieL Văzînd ce viitor îl aşteaptă, Nicolae fuge de acasă la Ti-
6
7
mişcară, unde intra tot ca fecior în slujba aceluiaşi episcop, Vichentie Vi~ doc. Râmîne la acesta mai bine de doi ani, colindînd cu el întreg Banatul în probleme de militarizare, episcopul servind fidel interesele statului hab-sburgic.
între tinerii din jurul episcopului, se pare că Nicolae era cel mai dezgheţat şi mai bine instruit. Aşa se explica faptul câ spre sfîrşitul anului 1773 este cerut de la episcop de cel numit atunci director al şcolilor naţionale neunite, sîrbeşti şi româneşti, din Banat, Theodor lancovici de Mirievo, pentru a-l însoţi la Viena, unde urma să-şi ia postul în primire9. Aci stau cîteva luni, dar despre ce au realizat şi ce impresie i-a fâcut capitala imperiala Cronicarului nostru el nu spune nimic, iar ştiri din alta parte nu avem. în ianuarie 1774 se reîntorc în Banat.
în iarna aceluiaşi an, episcopul vrea sâ-l însoare cu una dintre fetele obercnezului Ignea de la Fîrliug, dar proiectul cade din cauza opoziţiei tatălui său, autoritarul pârinte Athanasie. Revine la Timişoara, în speranţa obţinerii unui post de învăţător, pe care lancovici i-l promisese. De aci însâ, episcopul îl ia cu el îa Carlovăţ, la sinodul ce urmă sâ se tina, şi unde, în măi 1774, episcopul Timişoarei, Vichentie loanovici Vidac, este ales mitropolit. Nicolae Stoica cunoaşte cîteva dintre personalităţile culturale ale vremii, pe arhimandritul loan Raici, primul istoric al popoarelor iugoslave, pe învăţatul român ardelean Dimitrie Eustatievici, care i-a produs o puternica impresie. Cu prilejul acestui sobor al bisericii ortodoxe din viitoarea Voivodinâ, se alcătuieşte şi un catehism mic, manual de religie pentru neuniţi, la a cârui traducere în româneşte, mărturiseşte cu modestie Stoica, a ajutat şi el.
Nicolae Stoica râmîne în slujba mitropolitului pînă la sfîrşitul anului 1775. împreuna cu ei vizitează toate mănăstirile ortodoxe din Srem, Slavonia şi Banat, însoţind o comisie guvernamentală, cu rostul desfiinţării unora dintre ele. în această călătorie, îşi aminteşte cronicarul, cu toţi cei 24 de ani ai săi, a primit din porunca mitropolitului în două rînduri cîte o bătaie zdravănă, pe care şi după o jumătate de veac şi le amintea amănunţit. în vizita pe care o fac în Banat, la Mănăstirea Sf. Gheorghe, este cerut de la mitropolit de episcopul Vîrşeţului, Vichentie Popovici, pentru a-l face preot Mitropolitul se învoieşte, dar îi dă drumul abia după reîntoarcerea la Carlovăţ, în decembrie 1775. Despărţirea pare a fi fost impresionantă : plînge şi Nicolae, dar şi mitropolitul 10. în drumul spre casă, se bucură la Vîrşeţ de o bună primire din partea episcopului Vichentie.
Sărbătorile de iarnă ale anului 1775/1776 şi le petrece în familie, la Mehadia. După o lună, la 31 ianuarie 1776, se căsătoreşte cu tînăra şi frumoasa fiică a protopopului Caransebeşului, Na tal ia, în vîrstă de numai 14 ani şi jumătate.
în tot cursul anului 1776 îşi caută o slujbă. încearcă mai întîi să ocupe un loc de preot în vreun sat din regiune, fără însă să reuşească, din cauza opoziţiei colonelului Papilla. Acesta îl mustră că a intrat în slujba unor prelaţi fără învoirea lui, refuzînd astfel să se dedice carierei armelor, cum însuşi împăratul hotărîse ; şi nu numai atît, ci I-a atras şi pe fratele său mai mic, Gheorghe, de acasă, ca să scape şi el de militărie. Papilla îi repetă propunerea de a intra în armată, dar Nicolae se scuză că acum e un om însurat. în octombrie 1776 cere să fie numit învăţător la şcoala germană
nou înfiinţată la Bozovici, dar răspunsul afirmativ al autorităţilor este condiţionat de trecerea sa la catolicism, fapt pe care el nu-I acceptă. Toată iarna acelui an o duce greu, muncind alături de ţărani la scoaterea buştenilor din pădurile Mehadiei. Intervenţiile mitropolitului şi ale episcopului din Vîrşeţ pe lingă Papilla, aflat la Biserica Albă, de a îngădui să i se dea protejatului lor măcar un post de paznic al pădurilor la Mehadia sau Bozovici se izbesc de acelaşi refuz, colonelul urmărindu-şi cu tenacitate gîndul de a face din Nicolae un ofiţer al armatei imperiale. Merge şi personal Ia Papilla, dar acesta nu se lasă înduplecat. Amărît de insuccesele în obţinerea unui post cît de cît potrivit cu pregătirea sa, se întoarce fără speranţe la Mehadia. „Şi aşa plecai - scrie el în cronică - cu buzele îmflate, la Dumnezeu nădejdea". Tatăl său vrea să-i cedeze propria-i parohie, dar Nicolae refuză.
în vara anului 1776 şi în cursul anului 1777, la îndemnul episcopului Vichentie Popovici, împreună cu arhimandritul Feldvari de la Vîrşeţ, lucrează la traducerea din sîrbeşte în limba română a unei cărţi de pedagogie a lui Felbiger, manual căruia Stoica îi dă titlul de Cartea de mină a das-câ//7or.
în primăvara anului 1777 reuşeşte să fie numit învăţător în satul Corni (Cornea) ; „. . . şi eu în Corni - scrie Stoica - cu 60 flori'nţi şi cucuruzi, său, brînză, porc, leămne, dascăl mă puşi". La 25 august este hirotonisit diacon, în care calitate şi slujeşte la Corni, alături de preotul din localitate.
La sfîrşitul lunii octombrie află de răzmeriţa de la Vîrşeţ, cu substrat religios, dar şi social, a ţăranilor români şi sîrbi din jurul oraşului şi a negustorilor din localitate, din care episcopul abia a scăpat cu viaţă. Sosit în grabă la Vîrşeţ, primeşte însărcinarea de a colinda satele din regiunea sa cu o circulară a episcopului, în care ţăranii erau îndemnaţi Ia liniştire, dîn-du-Ii-se şi unele explicaţii de ordin bisericesc. Circularei îi erau anexate şi foi albe, în care preoţii şi ofiţerii din protoprezbiteratul Mehadiei urmau să semneze de luare de cunoştinţă. Tînărul învăţător şi diacon de la Cornea străbate călare toate satele Almăjului, Cramei şi Clisurei numai într-o săp-tămînă, întorcîndu-se la Vîrşeţ cu sarcina îndeplinită. Plecat la 3 noiembrie din Vîrşeţ, el poposea din nou la episcopie în seara de 10 noiembrie. Piă-cut impresionat de zelul protejatului său, episcopul Vichentie, a doua zi, cînd îşi prăznuia şi ziua onomastică, I-a hirotonisit preot.
în vara anului 1778 face o vizită de prezentare, de astă dată ca preot, mitropolitului din Carlovăţ. în drum, se opreşte la Prilipăţ şi urcă Ia haiducii aciuaţi în munţii din apropiere pentru a-i determina să părăsească viaţă de codru şi să se predea autorităţilor şi, în acelaşi timp, pentru a salva viaţă unui preot, pe care lotrii voiau să se răzbune, căci ucisese pe unul dintre ei.
La Carlovăţ face cunoştinţă cu învăţatul scriitor sîrb Dositei Obrado-vici, faţă de care manifestă admiraţie şi simpatie. Tot acum are o lungă discuţie cu arhimandritul Raici, de la care primeşte sfaturi privind conduita so ca preot.
în toamna aceluiaşi an îşi face o casă în Cornea, unde este acum preot deplin şi continuă să funcţioneze şi ca învăţător. în noiembrie primeşte ordin să se prezinte la Timişoara, la colonelul Papilla, de aci urmînd să plece cu batalionul românesc de grăniceri, ca preot militar, într-o cam-
8
9
panie împotriva Prusiei. Nu ajunge decît pînă la Salonta, unde, nu ştim de ce, e înlocuit de un diacon, el întorcîndu-se acasă ; la 2 februarie 1779 e din nou la Cornea.
în următorii opt-nouâ ani, pînâ la începutul războiului austro-turc, viaţa lui Nicolae Stoica s-a desfăşurat mai liniştit, el împărţindu-şi timpul între cele doua slujbe pe care le deţinea. A participat la tîrnosîrea unor biserici, de care ţine să amintească : la Cornea (1779), la Mehadia (1780), la Dalboşeţ (1782), ca şi la sfinţirea noilor steaguri ale regimentului grăniceresc româno-sîrb (1784) ; la evenimentul din urmă, invitat de ofiţeri, nu prea meşteri în ale cuvîntului, a ţinut soldaţilor o cuvîntare despre datoria lor, despre credinţă etc. în decembrie 1785 pleacă din nou Ia război cu regimentul, de astă dată spre Ţările de Jos, dar nici acum nu ajunge să ia parte la campanie, căci se încheie pacea. Vestea le ajunge la Linz, de unde se întorc acasă.
Cel mai însemnat eveniment din viaţa Iui Nicolae Stoica este, după cum singur apreciază, participarea Ia războiul austro-turc din anii 1788— 1791. Ca preot militar al regimentului româno-sîrb, el împărtăşeşte soarta ostaşilor în toată campania din Banat şi din Crai na Timocului, vreme de aproape trei ani. Aci îşi are izvorul şi cronica sa ; după cum însuşi mărturiseşte, n-a vrut să lase uitării faptele de război a'Ie grănicerilor.
Pe lîngă sarcinile ce decurgeau din calitatea sa de preot, în cursul campaniei a mai îndeplinit şi funcţia de tălmaci : ocazional, al împăratului Iosif al ll-lea, la sosirea acestuia la Orşova, în 1788, şi permanent, al comandanţilor oastei imperiale din aceste părţi, Papilla, Wartensleben şi Cler-fait. Prin mîna sa treceau toate informaţiile venite de la românii ce se aflau în tabăra turcească şi tot prin el plecau poruncile către ei, cu cereri ale austriecilor de a fi informaţi exact despre starea militară otomană.
în 1788 îl găsim în toate acţiunile de luptă ale imperialilor în regiunea Orşovei, la retragerea lor spre nord, în faţa ofensivei otomane, apoi, în toamna aceluiaşi an, Ia reocuparea de către austrieci a teritoriului întregului Banat.
în ianuarie-a prii ie 1789 lucrează la spitalul militar din Bozovici, înţesat de bolnavi, din care zilnic mureau mulţi. Aici îi moare şi un fiu şi se îmbolnăveşte şi el grav. Holera şi tifosul fac ravagii, prin sate, dar mai ales în oaste. Descrierea naturalistă a împrejurărilor din spital ca şi relatarea luptei sale împotriva epidemiei sînt cu adevărat impresionante : „Eu la Bo-zovici cu bolnavii în spital mult lucru aveam : 5 sobe - foişoare - mari, pline de bolnavi îmbrăcaţi, unu lîngă altul jos culcaţi, făr de aşternute, ne-af//nd nici pae, nici fîn de-a le aşterne. Boala dizentrii (cursura grea), păduchii albi negrisă, piept, faţa de păduchi nu să vedea. în toate zilele doi, trei morţi, apoi cu grosu, cîte 10 şi 12 cu caru duceam şi-i odihneam".
în mai, aceiaşi an, se afla instalat în lagărul militar de pe un deal de lîngă Mehadia, de unde este scos de generalul Vecsei, care avea nevoie de un criitor şi traducător de limba română şi sîrbă.
Iarna anului 1789/1790 îl află cantonat pe dealul Aiion din apropierea Orşovei, suferind de frig şi de foame. La urcarea pe tron a lui Leopold aJ ll-lea, împreună cu doi ofiţeri, 50 de soldaţi şi cu două steaguri, ia ju-ramîntul ostaşilor de credinţă ortodoxă faţă de noul împărat. în 1790 în-
soţeşte oastea în sudul Dunării, participînd la mai multe operaţiuni de luptă, printre care şi cucerirea Negotinului. Aci rămîne pînă în vară, cînd se încep primele tatonări de pace.
îndeplinirea conştiincioasă a datoriei de preot militar şi comportarea sa cald umană, care îi atrag stima ostaşilor şi prietenia ofiţerilor, îl fac să urce în ierarhia socială a vremii. Avînd sprijinul unor ofiţeri superiori, cu toată opoziţia episcopului de Vîrşeţ şi Caransebeş, acum Iosif loanovici Şa-oabent, în mai 1792 este numit de către „iliriceasca ca n ţel arie din Beci" director al şcolilor naţionale neunite, române şi sîrbe, de pe întreg teritoriul regimentului valaho-ilir, care la acea dată număra nu mai puţin de 110 sate 11 ; tot atunci e numit şi administrator al protopopiatului Mehadiei 12. în octombrie 1792, cu acelaşi sprijin, învingînd alţi competitori, susţinuţi de vlădica Iosif, este numit de consistoriul din Vîrşeţ protopop la Mehadia.
Cu rîvna-i caracteristică se apucă imediat de treabă, Ia acea dată deloc uşoară. Din cauza războiului, satele erau aproape pustii, bisericile dă-rîmate, iar şcoli prea multe nu existau nici înainte. începe peregrinajul în regiune, interesîndu-se de toate cele ce intrau în competenţa sa : biserici, preoţi, protocoale, şcoli, dascăli, simbrii, cărţi, manuale, rechizite etc. „(Jm-blînd într-aceasta — scrie el - unde aflam bisericile arse, ziceam să-şi facă o casă de rugă şi stam de-a să apuca. Apoi, priimind protopresviteratu, acu aleargă prin sate, biseărici a-şi face. Cărţi bisericeşti şi şcoleşti nu-s. Creştinii .. . toate satele ... 5 ani fără liturghie, ce nu văzusă cărţi bisericeşti, şi de la Blaj, din Ardeal multe cumpăra. Şi începură biserici, colibe de nuiale a-şi face, cu fîn, pae a le acoperi şi a sluji. Preoţilor făcui protocoale ma-triculare de botezaţi, cununii şi de răposaţi formulare dadei, apoi şi de t/r-I*    culare adusei şi le împărţi!. . .".
în scurt timp noul director şi protopop reuşeşte să îndrepte lucrurile, dovedindu-se şi un bun organizator. La inspecţia ce i se face de către episcopul Şacabent, maiorul Duca şi alţii, se constată că cele ale bisericii „bine le-am rînduit, precum şi scoalele bine am aşezat" 13.
Despre această a doua parte a vieţii lui Nicolae Stoica — şi a mai trăit încă 40 de ani — ştirile din cronicile sale şi din însemnări sînt mai puţine şi răzleţe, însă, cu oarecare dificultate şi cu unele goluri, i-am putut reconstitui şirul zilelor. Prin întîmpîări mai deosebite fie că n-a trecut, fie că nu le-a notat. Zguduirile din sînul familiei, prin pierderile repetate şi la scurte intervale ale copiilor săi, poate că Ie-a suportat cu stoicism sau poate câ durerea şi reţinerea omului de mult bun simţ l-au împiedicat să se destăinuie.
în primăvara anului 1795 se mută de la Cornea !a Mehadia, reşedinţă a protoprezbiteratul ui. Viaţa i se desfăşoară legată mai ales de cele două slujbe, fără a neglija însă şi alte activităţi. Se ocupă de buna desfăşurare a vieţii religioase a enoriaşilor săi, ca şi de dezvoltarea învăţământului din regiune. Este ctitor al bisericii din Mehadia, pe care o ridică cu bani din donaţiile strînse tot de el, notate cu grija unui adevărat contabil 14. Ca protopop participă la sfinţirile de biserici ridicate în aceşti ani în protoprezbiteratul Mehadiei. Comandă cărţi Ia Rîmnic şi face personal donaţii de evanghelii, mineie, cazanii unor biserici din satele mai apropiate.
10
11
Pentru ridicarea culturala şi economica a poporului sau, Nicolae Stoica depune de asemenea o vie şi susţinuta activitate, sprijină învâţâmîn-tul românesc elementar şi superior, face recomandâri de cârti, lupta pentru combaterea superstiţiilor, recomanda noi culturi agricole ş.a.
La Mehadia, din iniţiativa sa, între 1808 şi 1810 se ridica pentru şcoala o noua clădire, măi încâpâtoore.
La 10 februarie 1812, adresîndu-se preoţilor din protopopiatul sâu, le recomanda sâ vestească în biserici câ preparandia din Arad cu cei „trei împărăteşti profesori (dascăli mari)" 15 începe un nou curs Io 1 aprilie pentru alta serie de dascăli. Ei sâ îndemne enoriaşii sâ-şi trimitâ fiii aci, mai ales preoţii pe ai lor, „cum fui eu la Timişoara întîi din rumânii noştri" 16, se dâ pe sine drept exemplu protopopul Nicolae.
La scurt timp dupâ apariţia importantei lucrâri o lui Petru Maior, /sfor/a pentru începutul românilor în Dachia, Stoica o recomanda călduros preoţilor, împreuna cu alte doua lucrâri. „Sâ le luaţi, să le cetiţi şi să le ştiţi"\e scrie el în circulara din 21 martie 1813 17. Despre lucrarea lui Petru Maior are cuvinte de preţuire şi în cronica ; o numeşte „întîia istorie a românilor în limba românească". Cititorilor propriei cronici le adreseazâ îndemnul : „. . . sâ o căutaţi, să vă învăţaţi" ; reproduce apoi cuprinsul cârtii învăţatului corifeu al Şcolii Ardelene. In 1820 recomanda preoţilor sâ trimitâ bani şi sâ se înscrie printre prenumeranţii unei noi cârti, pe care se pregătea s-o tipărească la Buda Constantin Diaconovici-Loga şi care urma sâ fie un Tipie-Octoih-Cotavasier18.
Pe preoţii care, din cauza prea multelor griji lumeşti, şi-au uitat misiunea , îi mustra sever ; le face recomandâri de cum sâ predea catehismul în şcoli, cum sâ se comporte, ce fel de educaţie sâ facâ tineretului trecut de ţ vîrsta şcolara, îndeosebi tinerelor fete, de asemenea şi cum sâ lupte împotriva superstiţiilor, a sârbâtorilor bâbeşti etc. 19.
Pentru prosperarea gospodâriei ţârâneşti, la îndemnul maimarilor sâî, protopopul Nicolae dâ dispoziţii preoţilor sâ-şi sf atu iasca enoriaşii sâ cultive mai mulţi cartofi, precum şi alte legume, mai puţin râspîndite în Banat, care le pot aduce şi venituri mai mari şi înlocui hrana tradiţionala20.
Pe lîngâ aceste activităţi legate direct de cele doua slujbe pe care le îndeplinea, cronicarul şi-a folosit o parte din timp pentru satisfacerea unei nobile pasiuni, anume colecţionarea de antichităţi. Trâind într-o regiune unde urmele vieţii romane se întîlnesc la tot pasul, impresionat de copil de ele, a câutat sâ adune tot ceea ce putea aminti de trecutul Ţârii Banatului, cum îşi numeşte el întotdeauna provincia natala : monumente, statui, inscripţii, documente şi mai ales rr onede. Ori cînd afla câ s-au fac ut descoperiri întîmplâtoare de asemenea obiecte, cautâ sâ le vadâ, sâ Ie cerceteze şi sâ Ie achiziţioneze ; unele le primeşte în dar, altele Ie cumpăra. Cerce-teazâ el însuşi terenul, fâcînd descoperiri arheologice însemnate, antice sau medievale, la Plugova 21, Petnic, Sviniţa etc, despre oare pomeneşte în cronicile sale22. Săpaturile succesive ce se fac pentru reconstruirea şi reame-najarea bâilor de Ia Mehadia scot la iveala numeroase asemenea râmâşiţe, mârturii grâitoare despre traiul strâmoşilor, pe care le strînge cu multa grija. Reuşeşte astfel sâ-şi facâ acasâ un mic muzeu, pe care cei ce veneau Ia bâi adesea îl vizitau, cerîndu-i şi explicaţii. „Toţi oaspeţii de la Băi şi călători de vază — scrie el în cronica în limba germana — şi-au exprimat do-
rinţa să vadă ceva din lucrurile memorabile de aici... m-au rugat să le explic ... La Mehadia ei vin să vadă ... la mine pietre funerare cu inscripţii romane, monede rare, antichităţi romane" 23.
în anul 1830 Nicolae Stoica primeşte vizita celui mai bun cunoscâtor român din acea vreme al antichităţilor romane, compatriotul sâu Damas-chin Bojîncâ, care îşi pregâtea atunci lucrarea Anticile Romanilor... lata aprecierile sale de specialist asupra acestui aspect al activităţii Iui Stoica : „Pe lîngâ marele numâr de manete vechi romaneşti, greceşti, îneâ de la Fi-lip şi Alexandru Machedon, ou adunat acest preacinstit bârbăt şi o mulţime de monumenturi, odecâ inscripţii de pe table de mormînturi, a multor vestiţi vechi romani, ce se afla a fi fost îngropaţi în ţinutul Mehadiei"24. Colecţia de monede, dupâ spusele aceluiaşi istoric, constituia un adevârat tezaur. Oprindu-se asupra unei monede romane, el adaugă : „. . . şi alte foarte multe romaneşti se afla şi le-am vâzut Ia and 1830 în vestita numismatica romana a domnului protopresviter din Mehadia, Nicolae Stoica de Haţeg. Acest vrednic şi pentru naţia sa foarte zelos bârbat s-au sîrguit din tinere-ţele sale a aduna banii vechi, mai vîrtos romaneşti, de care atîţia au şi adunat, sâpaţi în ţinutul Mehadiei, cîţi nima dintre români nici are, nici va avea ooasion (prilej) sâ adune"25.
Dar Nicolae Stoica n-a fost numai un colecţionar de antichităţi şi un arheolog amator ; n-a strîns inscripţiile şi monedele numai de dragul de a le avea. Din cele spuse de alţii, ca şi din relatările sale, se poate vedea câ a fost şi un bun epigrafist şi numismat. Multe din inscripţiile strînse Ie-a descifrat, Ie-a transcris şi a câutat sâ le şi interpreteze. La fel a studiat şi monedele, îndeosebi în Cronica Mehadiei şi a Băilor Herculane", scrisa în limba germana. Chiar daca nu întotdeauna lecturile sale au fost corecte şi interpretările juste, el a încercat sâ utilizeze cu maximum de folos pentru dovedirea romanităţii românilor toate aceste date, furnizate de cele doua discipline auxiliare istoriei. Poate câ nu greşim numindu-I cel dinţii arheolog, epigrafist şi numismat român, daca ne gîndim câ activitatea sa în aceste domenii s-a desfâşurat spre sfîrşituil secolului al XVII Mea şi începutul celui urmâtor.
Ce s-a întîmplat cu colecţiile sale nu putem şti precis. Parte din ele au îmbogâţit muzeele din Viena şi Pesta, parte au înfrumuseţat, prin încastrare în ziduri, noile construcţii ale bâilor din localitate, iar unele se vor fi risipit prin urmaşi, cum s-a întîmplat şi cu scrierile sale. Despre donaţiile fâcute muzeelor amintite se pomeneşte în cronici. De pilda în cea germana, sub anul 1813, el scrie : „1813 - am dâruit Muzeului Naţional din Pesta 24 de bucâţi monede romane, greceşti şi maghiare"26. între 12 şi 14 martie 1831, Stoica îşi alcătuieşte în limbă germana un cotă log al monedelor pe care Ie mai avea, trimiţîndu-le mitropolitului din Carlovâţ. La acea data, colecţia sa num ara 117 tipuri de monede, unele în mai multe exemplare (2-4) ; ătît cît o putut, Ie-a dat şi legendele. Monedele sînt greceşti vechi, romane, bizantine şi 'maghiare ; cele mai multe romane27.
L-au interesat şi documentele diplomatice vechi. Dupâ doua din ele, unul de la Mircea Ciobanul, altul de Ia Petru cel Tînâr, face copii şi le trimite aceluiaşi mitropolit Io 24 iunie 1831 28.
Nicolae Stoico o câutat sâ se instruiască toata viaţa. în 1821 biblioteca sa oumara 137 titluri (263 volume) şi avem toate motivele sâ credem
12
13
— cdlâuzindu-ne dupâ unele circulari şi însemnâri — câ în urmâtorii 11 ani ai vieţii sale ea a crescut. Cârţile erau în limba româna, sîrbâ, germana, latina, italiana şi franceza, majoritatea de istorie ; nu lipsesc însâ nici cârti de beletristica, didactice, religioase, de economie agrara, dicţionare etc. fntre e|e semnalam ca mai importante : Istoria lumii a lui Schrockh, în 6 volume, ediţia din Leipzig, 1783, Istoria Banatului Timişan a lui Griselini, ediţia de la Viena din 1779/1780, Istoria Slavilor a lui lovan Raici, în 4 volume, ediţia de la Viena din 1794, Viaţa lui Alexandru cel Mare a lui Curtius, ediţia de la Sankt-Petersburg din 1750 ; apoi, Fabulele lui Esop, Coranul, Scrisorile papei Clement al XlV-lea, pedagogii, metodici, gramatici germane, slave şi italiene, dicţionare, harţi, statistici, calendare etc.29.
Cronicarul a înregistrat în diferite locuri, pe cârti şi pe protocoale, evenimentele care i s-au pârut mai importante ; pe unele le-a notat odatâ cu desfâşurarea lor, pe altele mai tîrziu. Nu ştim daca a fâcut-o cu gîndul de a le utiliza ulterior sau numai ca pe o delectare spirituala, obişnuita ştiutorilor de carte ai vremii. Fapt este câ Ie-a folosit ca surse pentru cele doua cronici mai întinse, cea a Banatului şi cea a Mehadiei, de care s-a apucat abia la vîrsta de 75 de ani. Abia acum, dupâ cum singur spune, la adinei bâtrîneţe, dar încâ în putere, gâseşte râgazul necesar de a scrie pentru ai sâi şi pentru străini despre istoria neamului sâu.
Ca al „şcoalelor directori" mai semna încâ în 182930 ; în anul următor, probabil din cauza vîrstei, a fost înlocuit cu Constantin Diaconovîci-Loga 31. Râmîne însâ protopop activ pînâ Ia moarte ; în decembrie 1832 încâ mai semna în protocoalele de circulari, pe care Ie verifica 32
Nicoloe Stoica de Haţeg s-a stins din viaţa la 6 ianuarie 1833, în Mehadia, cu puţin înainte de a împlini vîrsta de 82 de ăni 33.
Familia. Aceleaşi surse, pe care le-am amintit mai sus, ne furnizează date şi despre familia cronicarului. Tatâl, Athanasie Stoico, era de origine din Haţeg. Permiţîndu-i-se de câtre autoritâţile orâşeneşti, îndemnat şi de comunitatea ortodoxa din localitate, trece în 1744 în Ţara Româneasca, la Rîmnic, unde, în schimbul sumei de 36 de florini, este hirotonisit preot de câtre vlâdica Grigorie. întors Io Haţeg, îndura împreuna cu familia persecuţiile episcopului unit Petru Aaron vreme de aproape cinci ani, deoarece refuza sâ troaca la unire. Stâ mai mult ascuns şi fugit ; slujbele Ha botezuri şi înmormîntâri le fâcea noaptea. Confiscîndu-i-se şi averea din dispoziţia aceluiaşi episcop, nu mai poate râbda şi trece în Banat, în 1749 ; aci unirea nu pâtrunsese decît pe alocuri. Funcţioneazâ o vreme ca preot-ajutor Io Caransebeş şi Obreja. în primâvara anului 1750 este numit de episcopul Vîr-şeţului şi Caransebeşului, loon Gheorghevici, preot Io Mehadia. Aci slujeşte pînâ la 1786, cînd îşi cedeazâ parohia unuia dintre fii, lui Gheorghe, el râmînînd duhovnic. în timpul râzboiuHui din 1788-1791 se afla refugiat !a Siria. Este apoi duhovnic la Lugoj şi la Orşova. Moare la 21 martie 1792 şi este înmormîntat cu cinste de câtre cinci preoţi, între care şi fiul sâu, Nicolae 34.
Despre mania sa nu am gâsit date ; ştim doar câ o chema Varvara.
Cei cinci copii ai lor, pe oare-i cunoaştem, au fost, în ordinea vîrstei : Versavia, Nicolae, Gheorghe, Mâriuţa şi Cristofor (Costa).
Despre sora mai mare se ştie câ a fost mâritatâ cu un ţâran înstărit din Mehadia, Costa Bîlbia, ucis de haiduci în septembrie 1779.
Gheorghe, ajutat sâ facâ şcoala de fratele sâu mai mare, Nicolae, se preoţeşte şi el şi râmîne preot în locul tatălui sâu. S-a câsâtorit cu o fota bogata din sat, Elisabeta, fiica lui Gheorghe loan Arnâutu, epitrop şi donator de cârti la biserica 35. Gheorghe Stoica a fost numit, odatâ cu fratele sâu Nicolae, protopop Ia Caransebeş. Moare la 5 octombrie 1801, în etate de 45 de ani, fiind înmormîntat de fratele sâu mai mare, cronicarul nostru 36. Soţia sa moare în 183537. Au avut o fiica, Cristina, câsâtoritâ cu un plutonier de grâniceri, Antoniu Bâlaci 38. Ştia carte şi semna pe un acatist din 1802, tipărit la Sibiu : „Hristina Stoica de Haţeg, mânu propria"39.
Despre Mâriuţa nu avem date.
Fratele mai mic, Cristofor, zis Costa, pe care cronicarul l-a ajutat 'mult, s-a ocupat la început cu negustoria, apoi s-a preoţit şi el. Moare la 8 noiembrie 1830 40.
Natalia , soţia cronicarului, era fiica protopopului Caransebeşului, Gheorghe llinescu, „cel râu, ce bâtea popii" şi a Catelinei (sau Gatarinei ?). Şi-a urmat soţul aproape peste tot ; chior şi în timpul campaniei ă stat cu el, la Bozovici, în toiul epidemiei, şi în bordeiele de pe Alion, în iarna urmâ-toare. Se pare câ, dupâ cum spune cronicarul, a fost o femeie foarte frumoasa, considerata aşa de generalul comandant Petru Duca, ba chiar şi de împâratul Iosif al ll-lea. S-a nâscut la 24 iunie 1761 şi a murit la sfîrşitul lunii ianuarie 1821, dupâ o câsnicie de 46 de ani 41.
Nicolae Stoica şi Natalia au avut 14 copii, mulţi însâ au murit de mici de variola sau de pojar42. Doua dintre fete protopopul şi Ie mâritâ abia în 1826 43 ; pe una o chema Catarina, şi va muri dupâ scurt timp, la 1 octombrie 1830, iar pe cealaltâ Mâriuţa, care decedeazâ la 18 aprilie 1832. Cea din urma fusese mâritatâ cu capelanul tatâlui ei, Daniel Borlovan, mort în 1830 44 Astfel, cronicarul nostru a supravieţuit întregii sale familii.
Despre isaia Stoica de Haţeg, posesorul manuscrisului cronicii româneşti a Bănatului, oare îşi zice strânepot ol cronicarului, nu ştim daca este urmaş direct al acestuia sau a! unuia din frăţii sâi.
Ar râmîne de lâmurit ce este cu titlul sâu de nobleţe, cum l-a primit, în ce împrejurâri şi de la cine. Pe un volum din Îndreptarea Legii aflat lă Mehadia, o însemnare a cronicarului relăteazâ câ ştie de Ia tatâl sâu cum câ unii strâmoşi oi lor or fi venit din Constontinopol în Ţară Româneasca ca ostaşi, de unde au trecut apoi în Ardeal, la Haţeg. Aci împâratul Rudolf i-a fâcut nemeşi, privilegiu confirmat mai tîrziu şi de alţi împâraţi45. Dăr aserţiunea cronicarului ridica serioase îndoieli. în tot cuprinsul cronicilor sole nu exista nici cea mai mica aluzie lă nobleţea familiei Stoica. Or, făptui de a fi nobil era mult prea important în epoca pentru o nu se fi oprit asupra Iui şi ă nu-l fi consemnat, docâ ar fi fost real. Din cîte se cunosc pînâ în prezent, topicul oare-i indica nobleţea este atestat pentru prima data alâturi de semnâturâ Ia 10 noiembrie 1801, pusa sub o circulara : Nicolae Stoica de Haţâgu, mânu propria, protopop46. Cu numele întreg mai semneazâ circulari sau controale ale unor protocoale în 1802, 1803, 1804, 1812, 1820, 1824, că şi cronicile, precum şi ultima lucrare, Poveşti moşâ-şt/...47. Dor cele mai multe circulari, controale, însemnâri poarta semnâturâ simpla : Nicolae Stoico, mânu propria, protopop (protoprezviter). în legătura cu cele de mai sus, e interesant de semnalat câ nu numai el semna
14
15
cu numele întreg, ci şi unii din superiori i-1 scriau la fel. Astfel, episcopul Iosif loanovici Şacabent, trimiţîndu-i la 2 iulie 1802 îndreptarea prezviteri-lor..., îi scrie : „Binecuvîntate protoprezvitere .. . Nicolae Stoica de Haţâg", iar adresa cu care i-a fost trimisa, aflata la sfîrşit şi scrisa cu litere latine, suna astfel : „Prothopresviter Nicolaus Stojka von Hazeg, Mehadia"48. Ce l-a determinat pe cronicar sâ semneze astfel, e greu de ştiut. Poate gîndul la o creştere a prestigiului propriu şi al familiei, poate o manifestare a unei dorinţe nemârturisite direct. Oricum, dovezi neexistînd, problema înnobilării sale râmîne în continuare o incertitudine49.
Nu putem face un rezumat mai concentrat al activităţii sale şi un portret mai reuşit decît autocaracterizarea din introducerea Io Cronica Banatului : „Eu, cu întîmplări, la 18 lotri In pădure pardon am căpătat, steagurile reghimentului, noi, le-am sfinţit, în oaste la Praizi, Holand şi la turci ca feldcaplan fui, 5 persoane la eşirea sufletului^ am sănătoşat, în slujbe zioa, noaptea am alergat, tuturor am fost plecat. In adunări veăsele, şi eu, însă cu strajă gurii şi cheăe buzelor am fost. In oaste, la lipsă de pîine, nu numai soldaţilor noştri creştini, rumâni, neămţi, unguri, şi codaşilor jidovi di-sagii am scuturat, nafură le-am dat. 7 soldaţi neămţi degeraţi din bălţi, cu neao acoperiţi, i-am sculat şi i-am înviiat. 4 soldaţi, pentru hoţii şi fugă, de la ştreang şi plumbi pardon le-am căpătat. 5 turci, la noi prinşi, vrînd soldaţii a-i puşca, i-am rugat şi i-am adus. Preste o sută de turci prinşi, flă-mînzi, i-am săturat. Pre alţi turci, 200 robi... 50 de lumini de a-şi înpărţi le-am dat şi că-mi arseăse casa n-am înputat, ci, cîntînd, soldaţilor noştri vin de beut le-am dat".
II. OPERA
Activitatea vie şi îndelungata o lui Nicolae Stoică pentru ridicarea culturala ă poporului sâu prin cele doua câi ce-i stâteou lă îndemînâ, în condiţiile de-atunci, biserică şi şcoală, este întregitâ de alcătuirea unor lucrâri de caracter didactic, literar şi istoric. Convins de eficienţă cârtii ca instrument important în slujba culturalizam poporului, îndeosebi o tineretului, el se apuca cu rîvna-i obişnuita şi de aceasta treaba, atît ca scriitor, cît şi ca tra duca tor.
Bun cunoscător al limbilor de circulaţie în Bănat, româna, sîrba şi germana, ca şi al limbii latine, a fost moi întîi solicitat de contemporani Io traducerea în limba româna o unor manuale şcolare. Mai tîrziu i s-a cerut concursul de câtre unii istorici străini, prin superiorii sâi, Io lămurirea unor probleme din istoria Banatului. Cele mai importante lucrâri, însâ, nu Ie-a scris din îndemn strâin, ci din imbold propriu. Este vorbo de lucrârile moi întinse, de caracter istorico-memoriolistic, una în limba româna, scrisa pentru oi sâi, ceolaltâ, în limba germana, pentru străini ; de asemenea, una literar-ştiinţifica, de conţinut variat.
Lucrârile la alcătuirea cărora a participat sau al căror singur autor a fost sînt urmâtoarele :
1. Catehismul mic. La sinodul de la Carlovât din 1774, al bisericii ortodoxe din Srem, Slavonia şi Banat, s-a aprobat textul unui manual cu conţinut moral-religios, destinat educaţiei şcolarilor, purtînd titlul : „Catihisisu micu sau scurtată pravoslavnică mărturisire a legii greceşti neunite, pentru treaba pruncilor celor neuniţi, făcută şi de la neunitul episcopescul în Cor-lovîţ, la anul 1774 ţinutul sinod întărită ..." 50. Textul a fost tipârit la Viena într-o ediţie trilingva, sîrbâ-românâ-germanâ, în 1776 sau la începutul lui 1777, cunoscînd mai multe reeditâri. In titlul german, cînd sînt precizaţi destinatarii, se spune : „nicht unirten slavonisch-servischen und wallachischen Jugend", dar în cel sîrbesc, românii nu mai sînt amintiţi : „neunitskija sla-veno-serbskija junosti". Nici Bibliografia românească veche, nici cei care s-au ocupat de trecutul şcolii româneşti nu spun nimic despre alcâtuitorul Catehismului mic sau despre traducâtorii lui. Precizările le gâsim la Nicolae Stoica de Haţeg, care spune urmâtoarele : rx: a) manualul este opera lui loan Raici ; b) a fost tradus din sîrbeşte în
^ limba germana de Theodor lancovici de Mirievo ; tot din sîrbeşte a fost tra-r'^dus şi în limba româna de câtre Dimitrie Eustatievici, iar partea ultima, „ho-l-^Nârîrea Tatâlui Nostru" şi „Tîlcuiala Fericirilor", îmbolnâvindu-se Eustatievici f'^de friguri, de câtre însuşi Nicolae Stoica 51.
£ 2. Cartea de mina a dascălilor. Se cunosc mai multe ediţii ale acestei
.0^ .metodici felbigeriene şi se ştie câ au existat cel puţin doua traduceri aie ei :     jîn limba româna. S-a tipârit la Viena, ca şi Catehismul mic, în aceeaşi ti-!     " pografie, a lui Iosif Kurzbock, la sfîrşitul anului 1777, avînd titlul românesc : l      Carte trebuincioasă pentru dascălii şcoalelor de jos româneşti neunite în u      chesaro-crăeştile ţări de moştenire. A apârut în doua pârţi, partea a doua l~      purtînd în limba româna un alt titlu52. Pentru fiecare din cele trei limbi, ro-|      mâna, sîrbâ şi germana, au apârut ediţii separate. Traducerea în româ-c;      neşte a fost atribuită de cei ce s-au ocupat de istoria învâţâmîntului mai Ir      multora, deoarece date exacte nu s-au cunoscut. în Cronica Banatului, Ni-colae Stoica arata câ traducerea a fost fâcutâ dupâ ediţia în limba sîrbâ de câtre arhimandritul de la "Vîrşeţ, Feldvari, şi de câtre el însuşi. Sub anul 1777 Stoica scrie : „Unde (la Vîrşeţ) cu Feldvari Cartea de mînă a dascălilor, la careă şi în anul 1776 iară, la Băi fiind episcopul, eu cu arhimandritu din slovenie rumăneăşte scriseăsem, o isprăvirăm". Titlul dat de Stoica e mai opropiat de cel sîrbesc (Rucnaja kniga  potrebnaja  magistrom . . .) şi cel german (Nothwendiges Handbuch fur Schulmeister), decît cel tipârit. Informaţiile lui Stoica despre aceasta carte sînt la fel de preţioase ca şi cele referitoare la Catehism, la fel însâ de neutilizate de istoria pedagogiei româneşti 53.
3. Cîntece. Este o culegere de colinde, poezii cu caracter religios, culese de Nicolae Stoica, dar şi poezii originale, închinate unor persoane, îndeosebi din conducerea regimentului româno-sîrb, ori unor evenimente mai importante. Titlu! manuscrisului este : Aicea sînt cintecele adunate de dumnealui Nicolae Stoica... Lucrarea, alcâtuitâ între anii 1778 şi 1795, a fost parţial tipărita 54
4. Scurta istorie a Banatului55. în septembrie 1815, Nicolae Stoica este solicitat de câtre comandantul regimentului voloho-ilir, colonelul Fold-
16
17
vary, sâ scrie o scurta istorie a provinciei, plecînd de ia momentele vechi ce se cunosc în regiune, el fiind considerat un bun cunoscător al trecutului Banatului. Lucrarea urma sâ servească unui istoric care pregătea alcătuirea unei noi istorii a Ungariei. Stoica socoteşte invitaţia „drept un ordin", se apuca de lucru şi în scurt timp realizează o lucrare, în limba germană, de „cîteva coaie" ; nu ni s-a păstrat sau nu a fost încă descoperită, iar despre ea ştim doar ceea ce ne spune autorul în Cronica Mehadiei56, dar nu avem nici un motiv de a nu-l crede. La baza ei a stat un plan dinainte comandat, cu opt părţi, pe epoci, şi anume : 1) de la Herodot la împăratul August ; 2) de la August la împăratul Theodosius ; 3) de la Atila la Carol cel Mare ; 4) de la Carol cel Mare pînâ la începuturile regatului Ungariei ; 5) de la regele Ştefan I pînâ în secolul ai Xili-lea ; 6) din secolul al Xlll-lea pînă în secolul al XVI-lea, adică de la Andrei al ll-lea la regele Vladisiav ; 7) de la Vladisiav pînă la pacea de la Carlovăţ ; 8) de la încheierea păcii (1699; pînă la sfîrşitul secolului a! XVlII-lea. Despre unele din aceste epoci, cum mărturiseşte autorul, avea „cunoştinţe, despre altele, însemnări", aşa încît a putut să răspundă în grabă şi bine la solicitarea ce i s-a făcut. Se pare ca n-a fost o lucrare unitară, ci mai mult fragmente, părţi corespunzătoare capitolelor indicate de autorul istoriei Ungariei. Cine a fost acest istoric şi în ce măsură a utilizat lucrarea lui Stoica nu ştim.
5. Sîrbii în Banat. N-a terminat bine lucrarea de mai sus, câ în decembrie 1816, primeşte din partea superiorului său, episcopul Vîrşeţului şi Caransebeşului, Petru loanovici Vidac, dispoziţie de a-l informa în scris daca în districtul Mehadiei „sînt sate în care străvechii locuitori să fi fost cunoscuţi ca iliri şi locuitorii să se fi transformat în valahi". Stoica îi răspunde
pe larg, în limba sîrbâ, insistînd nu numai asupra trecutului, ci şi a prezen- v tului ; îi scrie şi despre satele de caraşoveni, „rubneaci amestecaţi cu români", despre sîrbii şi românii din Banat, plecaţi în Slavonia, unde o regiune întreagă poartă numele de „Valahia Mică" ş.a. Nici aceste răspunsuri la chestionarul episcopului nu le cunoaştem decît din spusele cronicarului57»
6. Faptele lui Hercule. Este o prelucrare a cunoscutelor legende greceşti, probabil făcută pentru şcolari. în 1817, cu ocazia vizitei imperiale în Mehadia, împărăteasa a aflat de la generalul Petru Duca, aromân de origine şi prieten al cronicarului, că acesta avea unele scrieri în limba germană şi în limba română, între care şi „Faptele voniceşti ale lui Hercules, pre o coală de hârtie" ; şi-a manifestat dorinţa de a le citi. A fost trimis căpitanul Ştefan lovici să i le aducă. Acesta împreună cu plutonierul Gogol-tan din Mehadia au stat o noapte întreagă la Stoica acasă, el fiind plecat, de „au prescris şi i-au dat de au cetit ; iar hofdama au oprit-o". Faptul e relatat în ambele cronici, cu unele deosebiri în relatare58. Nici de urmele acestui manuscris nu am putut da.
7. Viata lui Alexandru cel Mare. Este o traducere şi rezumare în limba română a operei lui Curtius, făcută tot pentru uzui şcolarilor români din regiunea de graniţă. O realizează în 1825. Autorul ţine să precizeze, ca şi Nicolae Costin, că nu este vorba de vreo „Alexandrie", ci de o istorie adevărată. „Avînd eu cules de bani vechi - scrie Stoica - întră carii de-ai lui Alexandru Machedon, în anu trecut eu istoria lui, nu ca cea fabuloasă, tipărită, ci pentru voi acuma întîi rumăneăşte în scurt din Curţiu am scos-o". Lucrarea nu s-a tipărit, iar manuscrisul este şi el pînă în prezent necunoscut.
8. Scurta cronica a războiului din 1788-1791. A fost publicata de Nicolae lorga în 1940 după un manuscris aflat atunci la biserica din Corni59. Cuprinde date succinte dar precise despre război şi participarea regimentului româno-sîrb la el, dar şi alte informaţii mărunte, care merg pînă la anul 1811. Undeva în cuprins, cronicarul ţine să precizeze de ce a făcut aceste notări : „Scris-am eu, Nicolae Stoica, reghiment feldpater, ca să se ţină minte"60. Foarte probabil a fost scrisă paralel cu evenimentele. Stoica s-a servit de ea la redactarea celorlalte două cronici.
9. Cronica Banatului. Este opera de căpetenie a lui Nicolae Stoica, ia care a lucrat aproape doi ani, în 1826 şi 1827, cu unele reveniri asupra ei pînă în 1829. Despre importanţa acestei cronici vom vorbi la locul potrivit.
10. Cronica Mehadiei şi a Bâilor Herculane. A fost scrisa în limba germană, cu caractere gotice, în anul 1829, probabil după note mai vechi. Autorul nu-i dă un titlu propriu-zis, ci o numeşte : Simple povestiri (cronograf ie) sau Curiozităţile memorabile ale districtului Mehadiei, în Banatul Timişoarei... Manuscrisul are 106 pagini, numerotate chiar de autor. Autorul şi-a împărţit cronica în nouă secţiuni, fiecare cu mai multe paragrafe. Manuscrisul a fost găsit în arhiva cunoscutului istoriograf al Banatului, Leo-nard Bdhm, la Biserica Albă (Bela Crkva - R. S. F. Iugoslavia). Primele cinei pagini, cuprinzînd introducerea, sînt copiate de Bohm după Stoica, restul este manuscrisul autograf a! cronicarului 61.
11. Poveşti moşâşti, şcolarilor rumânesfi. Este o lucrare de compilaţie, de conţinut eterogen, scrisă în vara anului 1830, cuprinzînd probleme didactico-instructive, curiozităţi diverse, povestiri şi poveşti, pamflete, poezii şi etnografie şi folclor românesc din regiunea Mehadiei. Manuscrisul are 55 foi, scrise pe ambele părţi. Interesantă este introducerea, cu unele date autobiografice, cu păreri despre învăţaţii români ai vremii, despre cărţile româneşti pe care le cunoaşte, şi pe care o încheie exprimîndu-şi mîndria câ neamul său românesc „în cărţile lumii lăudat râmîne" 62.
III. MANUSCRISUL CRONICII BANATULUI
Istoric. Date despre circulaţia manuscrisului pînâ la intrarea sa în Biblioteca Academiei avem destul de puţine. Dupâ moartea cronicarului, probabil că a rămas în păstrarea familiei fratelui său, Gheorghe, fost protopop la Caransebeş, sau a urmaşilor celuilalt frate, preotul Cristofor. Spre sfîrşitul secolului al XlX-lea ea se afla la un strănepot al cronicarului, care, pare-se, a dat manuscrisul la legat. Pe una din copertele interioare găsim însemnarea : „Proprietatea lui Isaias Stoica de Haţeg, strănepotul autorului, protopopii Nicolae Stoica de Haţeg" « De la acesta l-a împrumutat Patriciu Drăgălina, care s-a servit de cronică la redactarea lucrării sale Din istoria Banatului Severin 64. în deceniul al treilea al veacului nostru manuscrisul se afla la Lugoj, în posesia Iui Valeriu Branişte, care, după unele mărturii, intenţiona să-l publice. După moartea sa (1928) manuscrisul a rămas familiei pînă în anul 1943, cînd a intrat în patrimoniul BibJiotecii Aca-
18
19
demiei, ca donaţie65. Merite deosebite în căutarea şi regăsirea manuscrisului, multa vrerrie considerat pierdut66, au neobositul cercetător ol trecu-tuluiBanatului, loachim Miloia, precum şi publicistul bănăţean Aurel Bu-gariu67. Alături de manuscrisul original se afla în 1943 şi o transcriere modernă a cronicii, făcută probabil din îndemnul lui Branişte, pe care Alexandru Lapedatu, pe atunci secretar-general al Academiei, i-a împrumutat-o lui A. Bugariu, îngăduindu-i a o aduce la cunoştinţa cititorilor. O copie a transcrierii a fost donată de acesta Muzeului Banatului 68, unde se află şi în prezent, dar pe care nu am putut-o consulta.
înfăţişare. Manuscrisul original al Cronicii Banatului, autograf al lui Nicolae Stoica, a intrat în colecţiile Bibliotecii Academiei la 18 ianuarie 1943 primind cota nr. 5 520. Are 213 folii, de mărimea 24,5X20 cm. Textul pe care-l edităm se află scris pe foliile 1-188 ; f. 182-185 şi 212-213 sînt albe, intercalate şi adăugite la legatul manuscrisului. Foliile 189-211 cuprind o variantă lacunară a unei părţi din cronică, tot autograf al cronicarului.
Legătura este de la sfîrşitul veacului trecut şi are pe cotor următorul titlu : „Istoria ultimului resboi a tucilor (sic) şi patimile românilor în acel timp, precum şi începutul militarisării în graniţe, manuscript de Nicolae Stoica de Haţeg, protopresviter în Mehadia, în anul 1825-1827".
Scrisul cronicarului, în chirilicole, este frumos, clor, neprezentînd dificultăţi de lectură. Foc excepţie paginile cu ştersături, intercalări între rîn-duri sau adausuri marginale.
Hîrtia este de mai multe feluri ; cea mai mare parte de calitate inferioară, groasă, de culoare gălbuie.
Manuscrisul are trei numerotări pînă la f. 188, două ale autorului şi una, scrisă mecanic, a bibliotecii ; pe cea din urmă am notat-o şi în ediţie. Din primele două, una este ştearsă chiar de autor, iar cealaltă are îndreptări, rezultate din intercalarea cîtorva foi. în multe locuri aceste numerotări nu se mai pot distinge din pricina tăierii marginilor unor foi, iniţial de mărime inegală, la legatul manuscrisului. între numerotări există mari diferenţe ; astfel f. 54 din prima numerotare îi corespunde f. 63 în cea de-a doua şi f.62 în cea mecanică. Varianta lacunară de la sfîrşitul manuscrisului are numai două numerotări, una de mînă, care începe cu f. 77, iar cealaltă, a bibliotecii, cu numerotarea în continuare, adică începe cu f. 189. Din această variantă a fost smulsă f. 89 în numerotarea autorului şi intercalată în varianta ce se află în prima parte a manuscrisului, ca f. 98 în numerotarea lui Stoica şi 97 a bibliotecii.
începînd cu fila 77 v (anul 1691), manuscrisul are multe sublinieri ulterioare cu creion roşu, albastru şi negru ; este subliniat textul ce se referă strict la istoria Banatului. Mai are şi unele note pe margine, indicînd un fel de titluri de capitole, făcute probabil de cel care a făcut copia amintită mai sus. Ortografia acestor titluri indică sfîrşitul veacului trecut şi începutul veacului nostru.
Manuscrisul luat ca text de bază şi considerat a fi complet de cei care l-au consultat înaintea noastră are şi el o lacună destul de serioasă, trecută pînă acum neobservată sau, în orice caz, nerelevată. Lipsesc din el 12 sau 13 foi ; în vechile numerotări acestea ar fi fost f. 161 — 173 sau 170-181 şi ar fi trebuit să se afle între filele 168 şi 169 din numerotarea mecanică.
Data scrierii cronicii. Cronica pe care o editam a fost scrisa în răstimpul dintre 31 decembrie 1825 şi noiembrie 1827. Cum s-a spus mai înainte, Stoica a intervenit în text şi ulterior, pe măsură ce-şi amintea de evenimente omise sau intra în posesia unor noi izvoare. Mărturie sînt filele nou adăugate de el, ştersăturile numeroase şi intercalările marginale şi în partea de sus sau de jos a foii. Presupunerea noastră e confirmată de însăşi afirmaţia cronicarului, făcută în Cronica Mehadiei : „1825 DÎnă în 1829 am redactat pe 20 de coli de hîrtie o scurtă istorie universală pentru tineretul şcolar român"69. E probabil că a migălit la ea pînă la moarte.
Variantele. Nicolae Stoica şi-a scris de doua ori cronica. Varianta cu lacune mari de la sfîrşitul manuscrisului, semnalată, după cunoştinţele noastre, acum întîia dată (şi pe care o vom numi în continuare varianta A), cuprinde, în partea ce ni s-a păstrat, evenimentele din Banat dintre anii 1716 şi 1774. Nu putem şti dacă ea s-a întins cu evenimentele pînă în 1824-1825, ca cea pe care o edităm (şi pe care o vom numi varianta B), dar este sigur că a avut un început, de îndată ce prima foaie păstrată e numerotată ca f. 77 în vechea numerotare a autorului. Faptul e confirmat şi de conţinut, căci pe alocuri autorul, referindu-se la evenimente anterioare anului 1716, care lipsesc din varianta A, scrie : „cum am spus mai înainte".
O comparaţie între conţinutul celor două texte ne duce la următoarele constatări şi concluzii : a) în general, nararea evenimentelor în varianta A este mai rezumativă decît în cea pe care o edităm. Aşa se face, de pildă, că întîmplările anului 1716, dacă avem în vedere numerotarea autorului, în varianta A încep la f. 77, pe cînd în varianta B abia la f. 85 ; b) dacă pentru perioada anilor 1716-1739 textele celor dou-ă variante sînt foarte asemănătoare, mergînd uneori, pe scurte pasaje, pînă la identitate, pentru partea ce tratează anii 1739-1774 există deosebiri destul de mari ; faptele sînt expuse adesea în altă ordine şi mai pe scurt în A, iar din fragmentele autobiografice sau familiale unele lipsesc, iar aitele sînt extrem de rezumative ; c) de cele mai multe ori adăugirile din această variantă, scrise între rîn-duri, marginal sau în susul şi în josul foii, în varianta B se află intercalate organic în pagină şi rînduri. Paralela de mai sus impune concluzia câ varianta A este anterioară celeilalte, fără a putea preciza cu cît ; poate să fi fost scrisă chiar în cursul anului 1825, pe care îl dă autorul în cronica germană ca an de început al scrierii cronicii româneşti. Faptul că găsim unele intervenţii ulterioare identice în textul ambelor variante ne face să credem că autorul, dat fiind scopul pe care-l urmărea în primul rînd, cel didactic, n-a renunţat nici la varianta scrisă întîi. Probabil că aceasta a circulat mai mult, de unde şi pierderea părţilor amintite, a începutului şi a sfîrşitului. Varianta B, cea prelucrată, a fost păstrată de Stoica mai cu grijă, poate cu gîndul la o eventuală tipărire.
20
21
IV. STRUCTURA CRONICII. CONCEPŢIA Şl METODA
In structura Cronicii Banatului distingem trei pârţi. Prima începe cu „facerea lumii" şi ţine pînâ la venirea ungurilor în Panonia (f. 1-38), a doua, de la acest din urma eveniment şi pînâ la începutul râzboiului austro-turc din 1716-1718 (f. 39-84), iar a treia cuprinde evenimentele dintre anii 1716 şi 1825 (f. 84-188), ceea ce în procente reprezintâ 20%, 25% şi 55%.
Dupâ o sumara prefaţă, cu expunerea motivelor ce !-au determinat sâ scrie şi dupâ introducerea care cuprinde o prezentare geografica a lumii, o scurta schiţa asupra originii românilor şi una asupra vieţii sale (f. 1-5), cronicarul trece la nararea evenimentelor mai importante din istoria veche. Intra în materie cu o „hronologhie sfinţita", apoi trece la istoria Egiptului, a Babilonului şi Asiriei, a Mediei, a Greciei şi Romei, ca sâ încheie cu începuturile Bizanţului, pînâ în veacul al IX-lea. Abunda nume de regi şi comandanţi de oaste, ca şi elemente de legenda. în felul cum este organizata, prima parte are mai mult caracterul unui cronograf.
Partea a doua tratează despre ultimele migraţiuni, apariţia turcilor în Europa, câderea Constantinopoiului şi a întregului sud-est european sub turci. Cele mai multe pagini sînt închinate râzboaielor de apârare purtate de popoarele balcanice şi de cele trei ţâri române (cu accentul pus pe Transilvania), împotriva cotropirii otomane.
Ultima parte are în mare mâsurâ caracterul unor memorii şi se ocupa mai ales de istoria Banatului în secolul ai XVIII-lea ; participant Ia râzboiul austro-turc din 1788-1791, e firesc ca autorul sâ insiste asupra lui mai mult decît asupra altor evenimente, pe care totuşi nu le omite (Revoluţia Franceza, Războaiele lui Napoleon, Revoluţia condusa de Tudor Vladimi-rescu ş.a.).
Numai partea întîi are subdiviziuni evidenţiate în text sub forma de capitole ; celelalte doua sînt scrise continuu, pe ani, fârâ a se marca prin ceva trecerile de la istoria unui popor sau ţâri la altele. La sfîrşitul cronicii are însâ o „scara aflătoare" (cuprins), care este împărţită în paragrafe, 26 în total, pe care le-am adoptat în textul ediţiei.
Rostul istoriei, după Nicolae Stoica, este în primul rînd cel educativ. Istoria trebuie să-i înveţe pe oameni cum să se comporte în diferitele împrejurări în care îi pune viaţa. Adresîndu-se şcolarilor, el le atrage atenţia asupra învăţăturilor pe care le vor putea găsi în cronica sa : „Eu vâ poftesc — scrie în introducere — ... a ceti, bine a învăţa şi şi a şti cum să cade lui Dumnezeu, cum înpăratului, monarhului nostru şi subdregătoriilor noastre a sluji, cum părinţilor, învăţătorilor a fi şi cum căiră tot omul din lume a ne crăta".
în prefaţa, cronicarul arată şi motivul pentru care scrie : „Eu am dorit a vedea înscris, rumâneăşte despre răzmiriţa din urmă turcească, cu patima românilor noştri de-aicea, precum şi de începutul militării de graniţă, ci în deşert". Acestea constituie pentru el, din faptele trăite, cele mai memorabile.
Trei factori au înrîurit mai puternic modul de gîndire al cronicarului : instrucţiunea primită, lecturile şi mediul social. Şcoala germană din Timişoara, la care şi-a făcut educaţia, creaţie a absolutismului luminat habsbur-gic, i-a inspirat fără îndoială autorului cronicii din ideile şi ţelurile sale. Elemente ale gîndirii luministe (umanitarism, toleranţă religioasă, instrucţiune pentru popor, cultul oamenilor mari) se găsesc în tot cuprinsul cronicii, mai cu deosebire însă în partea ei memorialistică.
Şi lecturile relativ bogate din literatura istorică a epocii, românească şi străină, l-au influenţat în atitudinea sa faţă de anumite probleme. Ideile mai vechi ale cronicarilor despre originea poporului român, reactualizate de Şcoala Ardeleană, şi care de fapt constituiau marile probleme în discuţie ale neamului sâu, sînt reluate şi de Nicolae Stoica, dar sub o optică puţin diferită.
O influenţă profundă şi clar vizibilă asupra mentalităţii, a concepţiilor cronicarului, a avut-o mediul social în care a trăit şi şi-a dus activitatea. Viaţa petrecută în mijlocul ţăranilor a lăsat urme covîrşitoare în felul său de a gîndi, de a acţiona. Socotim că în nici o altă cronică românească nu-şi găsesc atît de firesc expresia bunul simţ şi demnitatea, atît de proprii şi obişnuite ţăranului român. Lectura cronicii, îndeosebi a părţii ei finale, îţi dă sentimentul că stai de vorbă cu un ţăran bâtrîn şi sfătos, ager la minte şi iscoditor, dornic de a şti cît mai multe, dar şi de a împărtăşi altora, în chip de bun povestitor, cele ce Ie ştie.
Aspiraţiile populare mai vechi, dar şi cele contemporane lui, de libertate socială şi înlăturare a dominaţiilor străine, ca şi manifestările hotărîte pentru împlinirea lor au aprobarea cronicarului. Cum însă acestea se izbeau acum de interesele Habsburgilor în Banat, faţă de care depusese ju-rămînt de fidelitate, mai întîi ca „feldpater", apoi ca protopop şi director al şcolilor, declarat supus credincios al împăratului, Stoica se află între aceste ciocniri de interese, de unde şi unele contradicţii în luările de poziţie din cronica sa.
Relatarea evenimentelor privitoare la cucerirea şi romanizarea Daciei nu este mult deosebită de cea a promotorilor Şcolii Ardelene. Dupâ înfrîn-gerea de către romani, dacii, pe care autorul îi crede neam slavic, n-au fost nimiciţi, ci s-au retras spre răsărit : „Acel mare naţion şi puteărnic din Valahia şi Ardealu de-acuma cătră răsărit s-au reîeruit. . .", iar Traian „le-ghionele sale, cu dregători tribuni, prefecţi prezuli, cu cohorte au aşezat". Apoi acelaşi împărat „au trimis mari şi multe colonii romane din toate na-ţioanele Italii, de la Piţerăi şi din lliric romani şi aicea i-au aşezat, ca şi pămîntul să lucre, cetăţi, baele să facă, de asupritori să se apere. Carii. . . multe, negrăite cetăţi, tării, oraşă, sate au lucrai. . .". Mai tîrziu, după cucerire, „Ardealu s-au numit Dalia Mediteranea, Tara Românească cu Moldova, Daţia Transalpina, iară acest Banat. . . s-au chiernat Daţia Ripenzi sau Rîpărea".
în problema continuităţii, pe lîngâ opiniile şi argumentele cunoscute ale Şcolii Ardelene, împărtăşite şi reluate şi de el, Stoica încearcă să aducă Şi argumente noi. Plecînd de la situaţii din vremea sa (1788-1791) sau nu cu mult anterioare (1737-1739) din Banat şi din Ţara Românească, el ajunge la constatarea uneia din permanenţele istorice caracteristice poporului român : fuga şi adâpostirea în păduri şi în munţi ori de cîte ori năvălirilor
22
23
duşmane, cotropitoare nu li se putea opune o forţa în stare sâ le reziste. Este adevârat, admite cronicarul, câ în faţa popoarelor migratoare a avut loc şi o retragere a armatei şi oficialitâţilor în sudul Dunârii, fapt ce explica existenţa românilor în Peninsula Balcanica. Unii scriu, spune el, câ „pi Ia anul 269 înpăratul Aurelianus această Daţie Ripenzi preste Dunăre în Moşia din Jos ar fi transferuit-o şi că iarăşi Daţia Rîparea ar fi numit-o, unde şi acuma - conchide Stoica - preste 1 000 de sate rumâni sînt. . . Cei ce au trecut pi la Orşava şi preste podul lui Traian, unii departe în jos, la Ma-ţedonia s-au aşezat şi acuma să chiamă toţi râmăni, le zic ţinţari, arnăuţi". Cei mai mulţi însâ dintre urmaşii romanilor aduşi aici, în Dacia, au râmas pe loc, retrâgîndu-se în munţi, unde au trâit îndelunga vreme, ocupîndu-se cu agricultura, atît cît se putea face, şi cu creşterea vitelor. Bărbaţii coborau uneori la vechile vetre ale satelor, luînd contact cu migratorii şi lucrînd adesea în folosul acestora. „însă mare mulţime în Daţia supt înpăraţii următori au rămas . . . apoi pre la an. 330, cel din urmă român, ţesaru Valens Novintus al Daţii au înpărăţit şi au pierit. . . Beţii români familiile în munţi scoasără, în păduri greăle să încuiba, curaturi de bucate făcea, săpa, unii şi arau, sămănau şi treerau. In culmi cu fîntîni de apă gloatele lucra, iară ei, oamenii, prin sate-şi venea, cu cai, cu boi naţioanelor neauzite lucra şi da".
Bazîndu-se pe râmâşiţele arheologice gâsite în munţii Banatului, cronicarul se râzboieşte în felul sâu cu cei care contestau continuitatea românilor în nordul Dunârii : „Ce scriu unii, alţii, că înpăratul Domiţian Aure-lianu, ce-au fost în Daţia născut, pre toţi romanii, nu numai leghione, ce şi colonişti, pre podul Dunării, în fundul Moesiei i-au mutat, ei în case, la mase au scris şi n-au eşit aicea pre munţii nalţi a afla păduri mari, arbori groşi, care abea 3 oameni să-i poată înbrăţişa, supt care nu numai că arii 41 mari, mici, ce şi pămînte lucrate, arătoare . . .". în diferite locuri din munţii Banatului s-au gâsit bogate urme arheologice, cârâmizi, fiare de plug, co-soare de vie ; asemenea urme s-au gâsit şi în celelalte ţâri române. „De acestea nu mai aicea în munţi, ce şi în Valahia, Moldova şi în Ardeal se află". „Românii fugiţi munţii au lucrat şi s-au apărat, gloatele ş-au scăpat . . . In Ţara Rumânească mari păduri pingă sate stau netăiate, de-a scăpa de turci au de tătari. De acestea vechii istoriografi n-au ştiut şi şi românii noştri 6 sute de ani din carte s-au şters".
în convieţuirea îndelungata cu slavii, Nicolae Stoica gâseşte atît explicaţia toponimiei, cît şi a organizârii prestatale şi a adoptârii alfabetului chirilic. Slavii, pe lîngâ alte ţâri, şi „Tara Rumânească, Banatu, Panonia, Ardealu au călcat, sute de ani pe aicea au domnit, mai mult decît alte limbi. Carii sate, oraşă, pămînte, locuri, ape, munţi, văi în limba lor le-au botezat...", în munţi, românii şi-au avut conducâtorii lor, pe care i-au numit stabuni. Apoi, „pogorînd ei jos în cîmpii, din stabuni şi ei voevozi ca alţii aleăsără şi s-au pus. Lăsînd buchiile romanilor, au luat a moravilor, cu toate numirile sloveneşti a locurilor".
Plecînd popoarele migratoare de aici şi ducîndu-se spre apus, acolo, sub alte influenţe, s-au civilizat ; cu regret constata însâ câ românii, ţinînd cale nâvâlirilor, locuind mai mult în munţi, nu s-au putut bucura de o civilizaţie mai înaintata, n-au putut progresa în acelaşi ritm cu alte popoare scutite de cotropiri. „Aşa, toate zisăle limbi, ducîndu-să de-aicea în sus,
s-au cultivit şi s-au poleit. Iară românii noştri în munţi şi păduri, şi făr de popi, urşilor, lupilor au sărbat şi legea naturalnică au luat".
Asupra unitâţii de neam a locuitorilor ţârilor române, Stoica nu se opreşte nicâieri în cuprinsul cronicii în mod direct şi lâmurit. Pentru el nu mai constituia o problema în discuţie, socotind-o prea de la sine înţeleasa, la epoca la care scria, pentru a mai fi nevoie de vreo explicaţie. în mod firesc în cronica sa, în afara istoriei Banatului, asupra câreia insista pe larg, îmbrâţişeazâ, atît cît informaţiile pe care le are îi permit, şi istoria celorlalte ţâri române, Transilvania, Ţara Româneasca şi Moldova. în terminologia lui Nicolae Stoica toate provinciile istorice locuite de români poarta numele de ţări : Ţara Banatului, Ţara Ardealului, Ţara Moldovei, Ţara Rumânească ; acesteia cel mai adesea îi zice simplu Tara, iar locuitorilor ei, ţărani, între ele, locul cel din urma, în ce priveşte spaţiul şi atenţia acordate, îl ocupa Moldova. Uneori dâ o simpla lista de domni, cu anii lor de domnie.
Despre patriotismul cronicarului vorbesc multe din paginile sale. Glorificarea trecutului, elogierea marilor câpitani de oşti români, a faptelor de arme ale conaţionalilor sâi, mîndria apartenenţei sale etnice, ura faţa de dominaţiile strâine şi de râzboaiele educatoare de mizerie sînt tot atîtea forme de manifestare a patriotismului sâu.
Adresîndu-se unor denigratori ai poporului român, care-i contestau originea romana şi continuitatea în nordul Dunârii, cronicarul îşi încheie discuţia cu aceştia în cuvinte semeţe, plin de mîndria originii nobile a neamului sâu, conştient de înţelepciunea lui şi încrezâtor în viitorul ce-l aşteaptâ : „. . . câ şi românii de neamuri mari si întălepti din natură au fost si sînt si vor mai fi".
Cu aceeaşi mîndrie atrage atenţia asupra originii româneşti a unor viteji şi iscusiţi comandanţi de oaste ai Ungariei medievale, ca lancu de Hunedoara, Matei Corvinul şi Paul Chinezu. „După moartea craiului unguresc Vladisiav, de la Vama, neavînd Ungaria alt bărbat de neam, pre ardeleanu loan Huniadi aleăsără, măcar român". în oltâ parte : „De Pau Chiniezu ardeleanu spun că au fost român învăţat, măcar c-au fost din sat... De moartea acestui viteaz, craiul au plîns". Asupra obîrşiei ocestor „heroi" cronicorul revine de cîteva ori, simţind nevoia de a sublinia câ erau din neamul sâu şi totodatâ al şcolarilor cârora li se adresa. în partea în care vorbeşte despre epoca de decâdere a Ungariei, la începutul secolului al XVI-lea, nu se poate opri sâ nu scrie : „In care vremi, unii îşi gîndea : unde-s acuma loan Hu-niad Corvinu cu fiu sâu, craiu Matiaş, unde-i Paul Chinez, ce le-au zis români, să vină să vază ?".
In cuvinte puţine şi sobre, dar cu putere evocatoare, relateazâ el şi despre marile bâtâlii antiotomane din trecut pentru pâstrarea sau recîştigarea independenţei ; evocârile au aceeaşi menire, a trezirii mîndriei naţionale a şcolarilor români. Spre deosebire de Şincai, care n-o aminteşte, Stoica scrie şi despre înfrîngerea lui Baiazid de câtre Mircea la Rovine : „Înpăratul Baiazet, supuind . . . Bulgaria, Servia, vrînd asupra ungurilor arma a rădica, socoti ca întîi pre Mircea vodă al Valahii a-l supune ... Şi oastea Dunărea trecu în Jara Românească. Ion Mircea vodă, adunînd românii, turcii i-au lovit, mare vărsare de sînge au fost. . . Această bătălie au fost la Rovinile
24
25
lalomiţii. . . Baiazet. . . peste Dunăre scăpă bătut. De unde, cătră Mircea soli trimeâsă şi pace pusără şi acasă să dusă",
la fel ca lui Baiazid i se întîmplâ şi lui Mohamed, cuceritorul Constan-tinopoluiui, biruit mai întîi la Belgrad de câtre lancu de Hunedoara, iar apoi şi de Vlad Tepeş. lata cum prezintâ Stoica un moment din lupta de la Belgrad din 1456 : „loan Huniadi, ce era cu loan Capistranu încă afară, ei bătînd şi sfărîmînd corăbiile turceşti ce încungiurasă, ca un heroi, sălbatec, prin mijlocul lor cale făcîndu-şi, în cetate au întrat. După 46 de zile a be-lagherului şi a bătăii, Mahomet, bătut, într-o noapte cu oastea, ocărît, amant s-au dus", lata cum relateazâ şi o alta victorie româneasca, a lui Ţepeş (pe care Stoica, urmîndu-şi sursa, îl confunda cu „un Radu vodâ") şi'consecinţele ei asupra raporturilor româno-turceşti : „Atuncea, în Jara Românească, Radu vodă, marele cneazu, lui sultan Mahamet oaste îi arătă. El pe turci atachirui bătîndu-i, îi sparsă şi-i fugălui. Cu care biruinţă românii să folosiră, cît aşa pace încheiară, însuşi sultanu cu domnu, ca tributu ce era pre ţară pus cu mult jos scăzu". Numai despre luptele lui Ştefan cel Mare nu scrie nimic, deşi aminteşte de el.
Celor care denigrau poporul român, indiferent în ce împrejurâri, şi probabil cazurile erau frecvente în Banatul sâu, acum cu mai multe neamuri, nu numai cu români, Nicolae Stoica, replicînd, arata câ şi neamul sâu este înzestrat cu multe însuşiri preţioase, este viteaz şi dîrz, rezistent şi înţelept, sincer şi demn. Aceste calitâţi ţine sâ le evidenţieze ori de cîte ori i se iveşte prilejul, mai ales cînd se fac aprecieri pozitive la adresa românilor de câtre cei aflaţi pe trepte înalte în ierarhia sociala şi administrativa a vremii.
O buna pârere despre românii bânâţeni, militarizaţi, exprima generalul Jenei : „Şi să ştiţi că rumânii sînt buni şi cu ei toate să pot face, căci rumânii îs mai buni decît neămiii-şvabi. Că rumânii şi vara şi iarna, şi în cald şi în frig, cu slabe bucate îs dedaţi. Lor nici multa mîncare, nici multa băutură nu le strică. Iară neamţului, de n-are bucate bune, nici calde, de i-i frig, de beă mult, şvaba de toate să bolnăveăşte". Toţi ofiţerii sînt de aceeaşi pârere şi-l aproba.
Despre maiorul Gheorghe Duca, român din „Tara", dar ofiţer în armata austriaca, dus în 1788 în Oltenia şi aşezat la mânâstirea Tismana, pentru a strînge voluntari şi a apâra munţii, iatâ ce scrie Stoica : „Pre carele turcii, în două rînduri viindu-i nu l-au putut bate, nici l-au scos, ci pre ocară i-au întors". însuşi împăratul Iosif ai ll-lea are mai multa încredere în românii voluntari ai maiorului Duca şi căpitanului Purec în luptele purtate cu turcii în munţi, decît în soldaţii germani : „. . . unde în neămţi bine nu să încre-dea, ca să nu fugă".
Multa sinceritate şi mult curaj se desprind din răspunsul ţăranilor acuzaţi câ în râzboiul din 1736-1739 ar fi trecut de partea turcilor, trâdînd pe creştini. Adunaţi la Cornea pentru un recensâmînt, au fost întrebaţi de câtre „domni mari de la Timişoara" de ce : „voi sfîntului steag cu crucea n-aţi fjst credincioşi, iară steagului făr de cruce v-aţi închinat şi aţi slujii ? Ei au răspuns : «Steagurile cu sfînta cruce trei ani toate bucatele şi verdeţurile cîmpului nostru ni le-au mîncat şi grea foamete am răbdat, în păduri coajă de cer am mîncat. Iară viind steag fără cruce, adunînd sate, înpărţind bucate, şi săimani cu simbrie care au vrut s-au pus, iară mai tare pentru foamete»".
Stâpînireă otomonâ în Bănat ă fost, dupâ pârereo lui Stoico, „despotica", ior turcii „tirani". Dupâ instaurarea stâpînirii lor în Banat (1552), au aruncat asupra locuitorilor biruri mari, strînse cu multe abuzuri. „Ci despo-tia turcilor să ivi, cu înşălăciuni, nedreptăţi, urîciuni, că cu omul ca cu vitele făcea ; de careă rumânii, sîrbii fugea".
Bânâţenii, care nu-şi mai doreau stâpîni, nici pe demultplecaţii de-aici nobili maghiari, nici pe turci, dar nici pe austrieci, şi care nu se poUabţine de-a nu-şi manifesta bucuria pentru mâcinarea reciproca a forţelor, imperiale şi otomane, aflate în lupta, exprimata prin cuvintele : „Ţine, doamne, tot aşa, nici cu turcu, nici cu neamţu, ţine, doamne, tot aşa /", au avut de pâtimit în cursul secolului al XVIII-lea suferinţe grele şi din partea unora şi din a altora. Sub pretextul pedepsirii nesupunerii sau necredinţei, se fac cumplite expediţii de râzbunare şi de jaf, pe care cronicarul le descrie cu amânunte, fie plin de indignare pentru ceea ce au putut înfâptui „necredincioşii", fie cuprins de mîhnire pentru actele „creştinilor".
împotriva satelor din jurul Oraviţei, trecute de partea imperialilor în 1717, turcii fac o expediţie neaşteptata de pedepsire în anul 1738. „Tiranii de turci cu caii, di pe dealuri satele văzînd, în fugă au alergai, o ceată pe un sat, alta pe altu ... Ce fapte Hrăneşti în gloate au făcut I Foc şi sabie ou pus, tot făr de veăste lovind ! Cîţi puşcaţi, tăiaţi fugind / Oameni, feciori, junilaşi, neveăste, feăte mari, mici, chitite, ceăte mari, turme au luat. . . ciopoară robii. . . la Mehadia la paşa i-au dus şi, înpărţindu-i, acas i-au trimis. Turcii copiii mici, în disagi mari, cîte 4 băgaţi, pre cai i-au adus".
Purtarea imperialilor, dupâ cum orătâ Stoica, n-a fost cu nimic mai prejos decît a turcilor. în acelaşi an, 1738, şi cu acelaşi pretext, al pedepsirii necredinţei şi nesupunerii ţâranilor bânâţeni din jurul Caransebeşului, care ia începutul râzboiuiui se râsculaserâ, ajutîndu-i astfel pe turci împotriva imperialilor, aceştia, tot pe neaşteptate, vin cu represaliile, dovedindu-se la fel de tirani. într-o zi de tîrg, ca sâ fie cît mai mulţi ţărani adunaţi în oraş, „reghimenteie de răitari, husari din Logoj, de noapte plecînd, doă staţii căl-cînd, pre a mi azi Caransebeşu cu tîrgu său de toate părţile făr de veăste lovind, oameni, femei, copii, feăte, preoţi, negustori, în beserica rumânească şi nemţască, ce la franţiscani scăpasă, cu ei înpreună ascuţitului săbiei şi a pustelor jărtvă s-au dat. în biseărici şi-n case focul i-au mistuit".
Şi o jumâtate de veac mai tîrziu, cu prilejul celuilalt râzboi, au loc expediţii de represalii, asemânâtoare doar cu cele ale achingiilor secolului al XV-lea, urmate de aceleaşi patimi pentru români.
Nemulţumiţi de colonizarea şvabilor în Banat, care avea ca urmare pentru localnici îngustarea hotarelor propriilor sate şi pierderea terenurilor celor mai fertile în favoarea noilor veniţi, românii bânâţeni cautâ sâ-i alunge pe aceştia din mijlocul lor. La plîngerea unor colonişti din Cutriţ (azi Gu-durica — R. S. F. Iugoslavia) împotriva satelor româneşti din apropiere — (Marcovâţ, Comorîşte, Laţunaş) — care şi în 1738 şi acum, în 1788, au încercat sâ-i gonească, maltratîndu-i pe unii şi luîndu-le averile, împâratul porunceşte ca „acel sat a-l încungiura cavaleria şi ce vor afla în Cuiriţa sâ puste şi să iae, ca pre nişte tirani. Mueri cu prunci mici prin grădini grund-pirn săpînd şi pre cîmp aflînd, prin ascuţitul săbii le-au petrecut. . . Auzirăm că 800 de suflete aşa aci au pierit
26
27
Pustiirile războiului şi teama de turci provoacă mari mişcări de populaţie ; românii din Bănat, măi ales cei din pârţile de sud, fug în Ţara Româneasca, în Transilvania, iar cei mai mulţi, ca întotdeauna în asemenea vremuri, în munţii din apropiere. Ce-au pâţit şi cîte au pâtimit atunci relateazâ cronicarul dupâ cele ce afla din povestirile lor, uneori chiar din spovedanii : „câ alergîndu-i turcii, vitele le-ou lăsat, apoi disagii cu schimburile ce-au avut, în urmă şi bucatele le-au lăsat. Numai copiii în leăgene încrosneati, cu alţii trăgîndu-i, gura astupîndu-le a nu plînge, de chin şi foame au murit. Multe maice leagăne cu copii vii, şi de doi ani, pre supt leămne mari, căzute îi vîra, cu frunză astrucaţi ca morţi îi lăsa . . . Un/7e la 4 şi la 5 zile iară viind pe unde îşi lăsasă pruncii, de i-au aflat vii i-au luat, iară morţi, cu leămne putrăde astrucaţi i-au lăsat".
La terminarea râzboiului, sudul Banatului, mai ales regiunile Almâju-lui, Crainei şi Clisurei, teatru permanent de operaţiuni militare vreme de trei ani, devenise un teritoriu aproape pustiu. înfâţişarea regiunii, evocata extrem de sugestiv de cronicar, constituie o acuza grava la adresa râzboiului şi a celor doua forţe aflate în lupta ; ea reflecta în acelaşi timp poziţia cronicarului faţa de cotropirile strâine. Familiile dispersate, fugite în munţi sau robite, reîntoarse în Banat, „adunîndu-să prin pustiitele sălişti, fometeâ ; cu poame ce rămăseăse şi pădureăţe să hrănea. De să întîmpla vr-un mort, n-afla sape de^ a-l îngropa. Pomeăne, praznice şi nunţile de tot încetase. Sape, săcuri făcea, ceva cucuruzi, puţin, cu sape punea, mulţi sămînţurî n-avea, boi de-a ara nu era. Rău /. . . Ceşti de turci cu case arse bordee mici în pămînt îşi săpa, cu loboda, ştiru şi cu bozu le acoperea. 1nsă nu numai de şocîţi, soboli, ce şi de fieri sălbateci, ce să înmulţisă, nu să hodinea. Adunîndu-să şi ţigani, începură a face şi cosoară, vini începură a ie tăia, a le îndrepta, să ajuta . . . satele făr de vite, dudău păduri, cît casele nu să vedeau. Nu e cîne, nu e miţe, nu e porc, nu e vacă, nici viţel. Feciori mari, ce fugisă din Halmăji, venisă, locu satului au a căşii n-au cunoscut, oaă de găină n-au mai văzut. în loc de-auzi cocoşi cîntînd, auzia lupi urlînd".
Concepţio lui Nicoloe Stoica despre relaţiile ce ar trebui sâ domine între oameni este oglindita în modul propriu de comportare, aşa cum se desprinde din paginile cronicilor sale. Fârâ a propovâdui umanitarismul de la înâlţimea amvonului, el manifesta, aproba şi încurajeazâ întotdeauna sentimentele omeneşti nobile, compasiunea, mila faţa de cei suferinzi, de cei amârîţi sau vitregiţi de soarta. Pentru el omul aflat în suferinţa nu are neam, nici stare sociala sau grad în ierarhia administrativa şi militarâ : este un om care are nevoie şi trebuie sâ i se dea ajutor. „Tiranii turci", cauza a suferinţelor Banatului, câzuţi prizonieri, devin nenorociţi, amârîţi", pe care îi ajuta sâ nu moara de foame şi de sete în lagâr. Soldaţii germani şi maghiari, care i-au ars biserica, pârâsiţi de ai lor, sînt salvaţi de a nu muri de ger. Câruţaşii evrei sînt ajutaţi sâ scape de turci. Pentru haiducii din munţi, scoşi în afara legii, se zbate şi le obţine iertarea. Pentru cei grav bolnavi, aflaţi în spital, el este nu numai duhovnic, ci şi îngrijitor şi medic. Pentru asemenea acţiuni cronicarul are întotdeauna cuvinte de apreciere.
Faţa de mişcârile sociale, de lupta de clasa din trecut, ca şi din vremea sa, îngrâdit de funcţiile pe care le deţinea, influenţat şi de educaţia primita, are o atitudine de înţelegere în privinţa revendicârilor, dar de de-
zaprobare a mijloacelor violente de realizare, de obţinere a lor. Cronicarul, folosind ca sursa de inspiraţie pe Griselini, condamna în cuvinte tari acţiunile ţâranilor râsculaţi în 1514. Ceata condusa de Doja, în drumul ei „mari Hrănii făcea ... C/ne // se înpotrivea, îl omora". Faţa de Doja însâ, odatâ prins, devenit un om care suferâ, descriindu-i martiriul, Stoica îşi arata simpatia şi chiar admiraţia. „Do/a . . . fiindu-i la atîtea locuri a trupului lui carnea cu cleăştele arse trasă, au răbdat şi au tăcut. Nu numai că n-au ţipat, nu s-au văitat, nici cită dureăre a avea n-au arătat". Râscoolă încheiata cu o represiune otît de sîngeroosâ, fârâ că obiectivele sâ fi fost otinse, îi ridica cronicarului o întrebare asupra utilitâţii şi reflecţii asupra zâdârni-ciei ei. „Şi ce-au căpătat ? / Unii scriu că ... 40 de mii, iar alţii zic că 60 de mii de oameni aci au pierit, precum dintră ungurii din sus şi dintre arde-leăni, sloveăni, neămţi, ruşneăci ; or fi fost soldaţi sîrbi, români, însă unguri mai mulţi s-au prăpădit şi naţia lor foarte au slăbit".
Fată de râscoolă ţârâneăscâ din 1784 nu ăre comentării proprii. Relo-teăzâ evenimentul oşă cum l-ă auzit probabil de lă ofiţerii de groniţâ şi dupâ cum i-o scris Papilla. Sînt totuşi interesante precizârile în legâtura cu unitâţile din Banat care au luat parte la reprimare, ca şi informaţiile despre alţi capi ai râscoalei, în afara de Horea şi Cloşca.
Revoluţia din 1821 este şi ea sumar redata - fapt oarecum de mirare, date fiind raporturile lui Stoica cu Tudor - dar cu precizarea ţelurilor ei, „spargerea boieriei", mai ales a celei greceşti. Sub anul 1821 se scrie : „Ianuarie 26, sună vorba că boiariu Tudor comandiru, cu 30 de feciori, asupra boiarilor Tării Româneşti s-au rădicat şi-i fugăreăşte rău. RebeUe şi ijrania începu. Toate 15 judeţă sparsă, în Bucureşti ajunsă, unde vodă murisa. El să aşeză aci". Asupra'lui Tudor vine generalul Ipsilanti şi polcovnicul Can-tacuzino, pentru câ acesta „sparge boiaria grecească". „Şi-ntr-a. noapte Tudor pieri. Şi oaste mare asupra rebelanţilor ajunsă... Multă vărsare de sînge să făcu în Valahia şi-n Moldova, cît românii începusă a să turci".
Făţâ de mărea revoluţie burgheza din Fronţă cronicarul se situeăzâ pe poziţii de totala condamnare. Atitudinea sa este explicabila ; revoluţionarii francezi sînt acum duşmani ai Imperiului Habsburgic şi împotriva lor lupta şi ai sâi din regimentul grâniceresc. E firesc ca simpatia sa sâ se îndrepte spre cei din urmâ. Contemporanii sâi şi urmaşii nu trebuie sâ uite, scrie Stoica : „turbata, veninata constituţie a Conventului franţuzesc, că cu rădi-carea pomului liberte, egalite, credinţa să calcă, legea să lepădă... ce. prăzi, ucideri, morţi urîte, cu care toată marea Franţie cu voe, făr de^ voe, supt arme o pusără ... O nespusă mulţime de om, careă în toate părţile, vrînd toată lumea a o înghiţi, spaimă, frică răsfirară, toate potenţiile din Europa le deşteptară".
Docâ făţâ de mările mişcâri sociole amintite ştirile sînt sumare, făţâ de haiducie Său lotrie, cum i se spunea în Banat, forma acuta a luptei de clasa în secolul al XVIII-lea pe tot teritoriul României de azi, cronica are date bogate, amânunte preţioase şi luâri de poziţie mai precise. Pentru Nicolae Stoica haiducii nu sînt nici figuri întunecate, dar nici eroi de legenda, iar viaţa lor nu are nimic romantic ; îi cunoaşte bine, pe unii şi personal, ştie de ce sînt ascunşi în pâduri şi ce întreprind. Ei sînt oameni ca toţi ceilalţi, aflaţi însâ în afara societâţii, proscrişi ai ei. Revolta lor este pînâ în cele din urmâ întotdeauna înfrîntâ. Ii compâtimeşte pentru viaţa lor grea
28
29
şi pentru sfîrşitul lor, mai întotdeauna acelaşi, moartea violenta. Căpitanii de haiduci îi vorbesc despre viaţa lor ca despre o „amara pita şi grea" ; unul îi spune câ „alta viaţa mai blâstâmatâ decît asta nu poate fi". Stoica, urmârind şi unele scopuri educative, face loc în cronica descrierii sfîrşitului cutremurâtor al unora dintre ei. „Zeâce lotri din Valohia la muntele Seme-nic trâgînd a eş/, de-asupra Luncaviţii au înnoptat ostăniţi. Dimineaţa greu au adormit". Astfel, au fost prinşi şi aduşi legaţi la Mehadia, apoi purtaţi ' prin sate. în cele din urmâ, la Jupaînic, spovediţi şi cuminecaţi de tatâl cronicarului, pârintele Athanasie, unii sînt ucişi, alţii mutilaţi râu. „Patru lotri, oameni în vîrstă, prin gelat cu roata să zdrobiră, iară recruţilor lor amîndoo mîinile tăindu-le, cu var nestîmpărat legîndu-le, arzîndu-le carnea pingă os. Ce ţipete ! Unu cătră tată-meu zice ; «Roagă-te să-mi lasă o mînă, să leg nădragii celor cinci», cu el şase. Aşa, vii, preste graniţă în Ţară a să duce le deăteră drumu, iară celor zdrobiţi capetele şi trupurile în patru părţi le făcură şi de-acolo, de la hotar, păn cătră Mehadia, pingă drum, roate cu ţape era pusă : în ţapă un cap, pre roată un cerec şi o mînă tăiată, pironită".
Cronica are şi alte relatâri ample despre mişcârile sociale, româneşti şi strâine, autorul ei însâ se mârgineşte la înregistrarea faptelor, fârâ comentarii personale.
Slujitor al bisericii, ne-am aştepta ca referirile la intervenţiile divinităţii în treburile oamenilor sâ fie frecvente. Lucrurile însâ nu stau aşa ; în tot cuprinsul cronicii Dumnezeu e rareori pomenit, cauzelor evenimentelor dîn-du-li-se de obicei explicaţii naturale. într-un singur loc insista ceva mai mult asupra unora din atributele date de teologi divinitâţii, anume atotputernicia şi mila, cele care de fapt erau şi de ţârani mai des invocate. Un „astronom", de adevârul spuselor câruia cronicarul nu se îndoieşte, prezi- . sese sfîrşitul lumii pentru anul 1816. Cum însâ faptul nu s-a întîmplat, cauza nu poate fi decît îndurarea lui Dumnezeu faţa de omenire, nu însâ fârâ a-î trimite unele semne prevestitoare : „un mult învăţat astronom, profesor în italia, în scris zioa au numit, că în 26 iunie 1816, toată lumea într-o~clipă de ochi cu foc să va arde. Şi toată lumea înţălegînd, s-au spăimîntat şi la pocăinţă s-au dat. Şi Dumnezeu cu milă ne-au ertat, numai în 4 zile mari seamne, păn în Sîmpetru ne-au arătat. Turnu mare, cel frumos a marei be-seărici din Vîrşeţ îl rupsă şi-l doborî. Pre toţi oamenii cu foamete mare . . . pedepsi
Plănui iniţial ăl cronicarului o fost sâ scrie, cum singur o spune, despre unele evenimente bânâţene contemporane, lă Căre ă participat nemijlocit. A considerat însâ câ nu poate intra direct în subiect fârâ sâ facâ o legătura între istoria Banatului şi cea a regiunilor din jur, în primul rînd a celorlalte trei ţâri române, şi fârâ o punte de contact între prezent şi trecut. Pentru acest motiv, avînd în faţa exemplul unor synopsis-uri (expuneri rezumative, pe ani, ale istoriei universale) dintre care unele i-au servit şi ca surse, nu numai ca modele, Stoica îşi începe istoria chiar cu „facerea lumii". Apoi, pînâ sâ ajungâ sâ insiste asupra istoriei contemporane, trece şi prin istoria antica şi prin cea medie, oprindu-se ceva mai mult asupra acesteia din urmâ. Aceleaşi modele strâine şi foarte probabil şi unele româneşti, cro-
nica lui Gheorghe Şincai de pilda, de al cârei conţinut parţial luase cunoştinţa din Calendarele de la Buda, l-au influenţat şi în privinţa manierei anălistice de redare a evenimentelor. Istoria romanilor, a Bizanţului, a lumii balcanice, a românilor, inclusiv istoria contemporana a Banatului sînt expuse pe ani, aşa cum au avut loc evenimentele selectate de autor şi considerate potrivite a intra în lucrarea sa. Principalele neajunsuri ale procedeului constau în faptul câ nu îngâduie formarea unei imagini de ansamblu asupra istoriei unei epoci sau a unui popor şi nici a înţelegerii legaturilor între evenimentele contemporane din locuri diferite. în cazul concret al cronicii noastre, redarea evenimentelor româneşti fâcîndu-se şi analistic şi separat pe ţâri, procedeul devine piedica în înţelegerea istoriei poporului român ca o istorie unitara, din multe puncte de vedere organic închegata. Tot datorita acestei modalitâţi de expunere râmîne nerelevatâ o alta caracteristica a istoriei poporului român, anume, unitatea de acţiune pe plan politic şi militar a celor trei ţâri, Transilvania, Ţara Româneasca şi Moldova. Aceleiaşi metode i se datoreşte şi o oarecare lipsa de legâturâ între istoria româneasca şi cea universala. De la fapte de istorie locala se trece brusc la evenimente din alte ţâri, mai îndepârtate.
DacĂ în unele privinţe Nicolae Stoica, pentru o buna parte a cronicii sale, poate sta alâturi de învâţaţii istorici ai Şcolii Ardelene, în privinţa utilizării izvoorelor procedeul sâu este cu totul învechit, încadrîndu-se departe în trecut, între cronicarii români din secolul al XVII-lea. Ca şi Radu Popescu, de pilda, dar şi mai puţin decît el, aminteşte de izvoarele utilizate la redactarea lucrârii sale. Faptul se explica atît prin deosebirea de erudiţie şi de cuantum de izvoare, ambele în favoarea istoricilor ardeleni, contemporani ai lui Stoica, cît şi prin finalitatea diferita pe care o urmâreau. Cronicarul bânâţean şi-a scris lucrarea bazat pe izvoare relativ puţin numeroase, avînd drept'scop în primul rînd educarea tineretului din ţinutul sâu în spirit românesc, iar apoi, pentru ca anumite întîmplâri la care a fost nu numai martor, ci şi pârtaş, socotite de el memorabile, sâ nu râmînâ uitate şi necunoscute urmaşilor. Acestea fiindu-i ţelurile, citarea frecventa a surselor, întemeierea fiecârei afirmaţii pe izvoare autentice incontestabile sau pe autoritatea ştiinţifica a unor istorici cunoscuţi, imperios necesare pentru Micu, Şincai şi Maior, deveneau pentru Stoica lipsite de sens, îngreuind în mod inutil lectura. A-l judeca pe Stoica prin prisma vederilor de azi pentru trecerea tacita sub numele sâu a unor materiale şi idei publicate anterior de alţii ar fi o nedreptate. Mentalitatea medievala nu recunoştea acest gen de proprietate, iar opinia publica nu condamna asemenea practici, considerînd câ nu se comite nici un fel de încâlcare a eticii ; cît despre vreo legiferare oficiala, nu poate fi vorba. E interesant totuşi câ pentru evenimente mai apropiate de timpul sâu, deţinute din informaţiile orale ale unor bâtrîni din regiune, Stoica pomeneşte şi sursa, dîndu-le numele şi locul de unde aceştia erau.
Avînd în vedere toata vremea pe viitorii sâi cititori şi nivelul lor de instrucţiune, cronicarul îşi dâ seama câ datele seci ale istoriei, savant relatate, sînt obositoare şi nu pot constitui pentru ei o lectura prea atractiva. Din acest motiv, dar şi pentru plâcerea lui, insereazâ în cronica multe şi variate povestiri, legende şi chiar anecdote amuzante. Trâit în mijlocul ţârani-lor sâi bânâţeni, Stoica le cunoaşte apiecârile spre istoria fabulatâ, gustul pentru faptul ieşit din comun, cel divers, sentimental sau amuzant. Aceste digresiuni, menite sâ facâ lectura mai plâcutâ, se întîlnesc în tot cuprinsul
30
31
cronicii. Daca pentru partea întîi, cea de istorie veche, legendele sînt în general cunoscute, împrumutate din cărţile de literatura populara sau din cronografe (de pilda, Faptele lui Hercule, identificat de Stoica cu eroul legendar bănăţean lovan Iorgovan, legende din războiul troian sau din istoria Romei şi a Bizanţului), pentru celelalte două părţi, povestirile sau anecdotele relatate au farmec de noutate şi inedit ; ele se pot citi şi astăzi cu plăcere.
Relatînd evenimentele din Transilvania de după moartea lui loan Za-polya, cronicarul intercalează aci şi povestea de dragoste a fiului acestuia, loan Sigismund, cu o fată de la curte, în serviciul mamei sale, Isabella. „Această Izabela avea în soba ei o fată rumână, cu careă în urmă fiiul ei, domnul Jigmond crai era îndrăgit a o lua, ci Izabela o omorî. El, văitîndu-să, să cînta :
La corn de cetate, Fată de rumână,
Unde Murăş bate, De rumân bogat,
Călină, Mălină, "In ţară lăudat".
Floare din grădină,
Asupro acestei poveşti moi revine şi cînd relatează despre moorteă lui loon Sigismund : „însă, de 32 de ani muri : fu de-a dreapta oltariului bi-seăricii, unde Călină, Mălină, fată de rumână de-a stingă era, îngropat".
O onecdotă, scrisă cu scopul de o arătă isteţimea românilor, este în legătură cu trimiterea banilor hameiului de către Mihail Apăfi I, principele Transilvaniei, prin nişte soli, români ordeleni, conduşi de cronicorul Gheorghe Broncovici. Membrii soliilor onterior trimise fuseseră mereu ucişi, pentru că nu ştiuseră să răspundă Io unele întrebări ale acestora, şi anume : de ce îşi ocărăsc bărbile cînd le rad şi de ce zic turcilor păgîni. Românii însâ dau răspunsul aşteptat : „care bun răspuns a rumânilor le plăcu, îi cinsti şi cu banii de haraci la Adrianopol îi trimisă". Acestei scurte povestiri chiar Stoica îi dă numele de anecdotă.
în mijlocul relatării evenimentelor războiului austro-turc din 1716—1718 intercalează o nouă povestire pe o temă de circulaţie în poezia populară, vizînd necredinţa soţiei, pe care Stoica, după localizarea pe care o face, pare să o considere reală. La retragerea turcilor în faţa oastei imperiale, „un turc spahie de la Varadie, îndrăgit într-o nevastă frumoasă, în fugă cu sine pre cal o ia. Bărbatul ei, voinic, pre picioare fuga la munte, într-un loc strîmt îi prinde, jos îl trage ; şi pre ea, jos. Neputînd turcu a da, ei în braţă se lupta de moarte. Bărbatu zice muerii „tae-i brăcinariu şălăvarilor !". Ea tăe a bărbatu-său, să se împeădece. Ci, pe noroc, turcu căzînd, îl junghe şi-l omorî. Luo calu cu tot ce avu. Cu muerea să întoarsă judecind-o : că ci îi tăe brăcinariu lui, făr de credinţă ? Şi aşa, pre nevastă de pe o rîpă rea prin geanţe afunde au înpins-o, să nu mai fie".
Cu umor povesteşte cronicarul întîmplări de mai tîrziu, la unele fiind chiar părtaş, ca cea cu bătăile primite de el de la mitropolitul Vichentie sau cu beţia de la Vîrşeţ a preoţilor militari ; apoi călătoria şi spaimele fratelui său, Costa, la vederea capetelor celor ucişi de turci, înfipte în ţepi pe marginea drumului, prînzul locotenentului francez, rămas mereu flămînd la masa episcopului Petru Aaron, soldaţii care cară o traistă cu potcoave turceşti, crezînd că e cu bani, şi multe altele.
în legătură cu metoda cronicarului trebuie relevată şi obiectivitatea riguroasă cu care redă evenimentele, sinceritatea sa şi iubirea de adevăr. Cu toată simpatia afişată faţă de monarhia habsburgică, el nu ascunde slăbiciunile pe care le observă în tabăra imperialilor în timpul războiului : „disharmonia" generalilor, lipsa lor de încredere în ostaşul simplu, înfumurarea unora sau obtuzitatea altora. Cu toate că nu-i simpatizează pe turci şi le condamnă cruzimile, el le admiră vitejia arătată în unele lupte, laudă omenia lui Murtaza-paşa şi condamnă brutalitatea generalului austriac Wartensleben. Cu sinceritate povesteşte întîmplări personale, chiar şi atunci cînd situaţiile în care este pus nu-î arată într-o lumină prea favorabilă.
V. VALOAREA ISTORICĂ
în primele două părţi ale cronicii contribuţia originală a autorului este relativ redusa**; ea se limitează la selectarea pasajelor care-l interesau din literatura folosită, ia traducerea în româneşte a celor străine, la rezumarea şi uneori prelucrarea lor. Ceea ce dă valoare acestor părţi sînt constatările şi reflecţiile personale ale cronicarului cu privire la originea neamului său, la continuitatea şi creştinarea românilor, parţial valabile şi astăzi.
Pentru veacurile VI-XVII, deşi tributar surselor folosite, Stoica are meritul de a fi pus în circulaţie informaţii din literatura istorică sud-siavâ, neglijată de Şcoala Ardeleană, literatură care la rîndul ei a utilizat izvoare vechi importante, unele de aceeaşi provenienţă, cu multe ştiri despre români şi eforturile lor în lupta pentru independenţă. Capitolele de istorie românească din acest răstimp, cuprinse în cronică (Rovinele, Corvineştii, Doja, Neagoe Basarab, Despot, Mihai Viteazul), au date destul de bogate şi interesante. Valoarea acestei părţi râmîne însâ mai mult documentară ; o mărturie pentru nivelul unei etape culturale, atins de o merituoasă pătură de intelectuali bănăţeni (ca Mihail Roşu, Paul şi Iosif lorgovici, Constantin Diaconovici-Loga, Nicolae Stoica, loan Tom ici, Dimitrie Tichindeal, Moise Nicoară, Damaschin Bojîncă ş.a.) şi pentru unui din aspectele preocupărilor lor, literatura istorică.
Partea ultimă a cronicii, parte originală, cu evenimentele dintre 1716 şi 1825, şi care include şi memoriile lui Stoica, are o valoare istorică aparte în literatura genului prin unicitatea unora dintre ştirile pe care le cuprinde. Prin acestea mai ales, dar şi prin datele care confirmă sau completează alte surse de informaţie, cronica constituie pentru istoria regională românească un izvor de primă importanţă. Nu se poate scrie o istorie adevărată, obiectivă, cuprinzătoare a Banatului în secoiul XVIII şi începutul celui următor fără utilizarea preţioaselor date cuprinse în ea.
Ştirile referitoare la viaţa socială ocupă spaţii întinse în partea de memorii a cronicii. E prezent satul bănăţean, scăpat de sub un jug şi intrat sub altul, în unele privinţe la fel de crîncen, cu frămîntările şi suferinţele lui, cu preocupările de ordin economic sau cultural ale locuitorilor. Datele despre răscoala ţărănească din 1737-1739, mişcările din Transilvania şi Ba-
32
33
nat, provocate de unirea cu Roma, opoziţia ia militarizarea graniţei de sud a Banatului, viaţa haiducilor din regiune, unii veniţi din Ţara Româneasca, au fost deja parţial utilizate de istoriografie, considerate fiind ca foarte importante.
Datele din cronica despre mişcarea ortodoxa provocata de câlugârul Visarion Sărai în Transilvania şi Banat, întîlnirea acestuia cu Inochentie f Micu, despre viaţa lor sînt foarte bogate, unele unice, neutilizate încâ de istorici.
Şi despre colonizarea şvabilor în Banat şi greutatea acomodării lor oci (pătrulînd pe graniţa, ei cîntau : „Tu valds Valahai"), neînţelegerile cu românii băştinaşi, discuţiile lor cu autorităţile habsburgice, în cronica sînt date preţioase.
Valoarea cronicii este sporita şi de ştirile cu caracter politic şi militar, care ocupa cea mai mare parte a memoriilor, cu informaţii amănunţite despre unităţile austriece participante la război şi comandanţii [or, luptele purtate, spionajul militar austriac şi cel otoman, voluntarii români din armata imperiala, despre unele misiuni diplomatice ş.a. Numai literatura moderna de specialitate şi poote jurnalele de campanie ole unităţilor militare mai cuprind atîteă amănunte în legătură cu desfăşurarea unui război.
Nicoloe Stoico dă şi informaţii de notură economică : comerţ, preţuri, monedele şi cursul lor ş.o. De asemenea, atrage atenţia asupra unui fenomen întîlnit adesea în raporturile cu Poarta : ori de cîte ori, din cauze diferite, nu se poate aduce hrană, îndeosebi cereale, din ţările române, în Constantinopol este foamete. Fenomenul, constatat şi pentru epoci anterioare, de pildă, în vremea lui Mihai Viteazul, este înregistrat de Stoico şi în timpul războiului din 1768-1774. Turcii fiind olungăţi din Moldovo şi Ţara Românească, iar livrările de grîne sistate, în Imperiul otoman lipsa grînelor româneşti se resimte. Faptul provoacă o intensificare a activităţii comerciale în Banat şi a exportului spre Constantinopol. lată cum este relatat faptul : „Muscalii pre turci bătîndu-i, Ţara Rumânească Închisa, Jara Turceasca foarte lipsită . . . Cîte cară cu unt, său, în foi de boi şi de bivoli şi muniţion pentru turci, în jos, negustorie trecea".
Cronica prezintă interes şi pentru referirile Ia activitatea unor personalităţi politice şi culturale contemporane autorului, multe dintre ele cunoştinţe personale (Dimitrie Eustatievici, loan Raici, Dositei Obradovici ş.a.). O puternică impresie i-a făcut Tudor Vladimirescu, despre care dâ, de asemenea, unele ştiri noi, necunoscute şi neutilizate de istoriografia noastră pînâ la apariţia primei ediţii a cronicii. Cu prilejul relatării despre congresul de Io Vienă din 1814, Stoico scrie câ acolo „şi boeriu Tudor să dusă, de la mine pe poştă să pusă. — 1815, de la Beci în Bucureşti, de-acolo, Ru-şava. In Mehadia cvartir 6 săptămîni şezu, la mine în toate zilele venea, bine să păzea ; cuminte ! Şi iar la Bucureşti să dusă. — 1816, în sîmbăta mare, de dimineaţă, iată-l în beserică. îl întreb : «Ce-i ?» - «Iară nu mă lasă în Ruşava. Mă duc la gheneral comanda pentru slobozenie de Ruşava». Şi căpătă. Şezu. Şi iar în Bucureşti s-au dus. Toamna, în septembrie, călare din Ardeal la mine veni, cu o slugă călare. Caii în grajdi băgară. Am primit. Ceru Istoria Rumânească, calendare, c-o să şadă la băi, să cetească, să-şi petreacă. Şi păn în noemvrie, 9 săptămîni la băi şezu. Venea, ne întîlneam aici şi la băi. Tot cuminte !".
Cum e şi firesc, dată fiind ocupaţia cronicarului, numeroase ştiri se leagă de activitatea şcolară şi bisericească din Banat şi Transilvania. Ştirile despre şcolile săteşti sau medii, despre învăţători şi profesori, despre sistemul de educaţie şi primele manuale în limba română sînt importante, unele iarăşi unice. Mai bogate sînt ştirile despre biserică, ortodoxă şi unită, despre unii prelaţi şi activitatea lor ş.a. Datele lui Stoica despre mişcarea de la Vîrşeţ din toamna anului 1777, aflate chiar din gura episcopului bătut, dar şi de ia alţii, completează cu informaţii noi alte surse.
Capitolele de istorie universală pentru perioada anilor 1750-1825 sînt interesante doar pentru optica românească asupra evenimentelor, pentru cunoştinţele autorului şi pentru modul şi puterea de difuzare a ştirilor privitoare la situaţia politică internaţională.
Cel dintîi istoric român care şi-a dat seamă de importanţa cronicii lui Nicolae StoJ^a pentru istoria noastră este un contemporan al său, bănăţean şi el, anume, Damaschin Bojîncă. Cu prilejul venirii sale la Mehadia, amintit mai sus, probabil că a aflat şi de cronică ; iată ce scrie : „Şi zic că la acest bărbat se află o nespusă comoară a Istoriei Românilor, pentru care neamul românesc nu este în stare din destul a mulţemi preacinstiei sale. Şi fiind preacinstia sa acum frînt de bătrîneţele cele ca la 90 de ani, ar tribul să alerge vre un adevărat naţionalist dăruit de la Dumnezeu cu averi şi rescumpărînd pomenita comoară să o aşeză la un loc sigur, spre vecmica sa pomenire . . ,"70.
Fără s-o cunoască direct, ci întemeiat numai pe fragmentele publicate de Patriciu Drâgâlina (cîteva pagini), Nicolae lorga a intuit valoarea cronicii, caiificînd-o drept: „un izvor de cea mai mare însemnătate"71.
De aceleaşi aprecieri elogioase se bucură lucrarea lui Stoica şi din" partea istoricului Alexandru Lapedatu, care o consideră „de cea mai mare importanţă pentru viaţa locală, sub toate aspectele ei, politic, bisericesc, cultural, militar, social şi economic a Românilor bănăţeni în secolul al XVIII-lea. E în această privinţă o comoară nesecată de date şi informaţiuni pe care autorul Ie-a înregistrat cu interes şi o fidelitate demne de admirat" 72.
Şi alţi istorici şi publicişti, mai ales bănăţeni 73, au atras atenţia în repetate rînduri asupra importanţei cronicii şi asupra locului pe care ar trebui să-I aibă Nicolae Stoica în istoriografia românească ; din păcate, Cronica Banatului a continuat să rămînă inedită şi după intrarea ei în patrimoniu public, iar cronicarul Ia fel de puţin cunoscut. Abia după editarea cronicii, în 1969, lucrurile s-au schimbat în ambele privinţe.
VI. IZVOARELE
Stabilirea exactă şi completă a izvoarelor unei cronici, obligatorie pentru ediţiile critice, este o operaţiune laborioasă, care cere multe şi variate lecturi, investigaţii şi comparări de texte. Ea devine cu atît mai dificilă, cu cît, fapt obişnuit în istoriografia medievală, autorii nu-şi indică sursele.
35
în cronica sa, Nicolae Stoica menţionează trei nume dintre autorii pe care i-ar fi utilizat : cronicarul bizantin Teofanes, cronicarul sîrbo-român Gheorghe Brancovici şi istoricul român Petru Maior. O comparare între textele acestora şi cel al lui Stoica duce la concluzia câ de fapt el n-a cunoscut decît Istoria lui Maior, dar pe aceasta n-a folosit-o deloc. Pe celelalte doua nu le-a avut la îndemînâ şi pe autori îi cunoaşte din alte izvoare, iar textele lor le-a folosit din prelucrări tîrzii.
Pornind de la evenimentele istorice cuprinse în Cronica Banatului, dupâ multe câutâri în lucrâri similare din literatura istorica româna şi strâinâ, care relatează aceleaşi evenimente şi pe care Stoica le-ar fi putut vedea sau chiar le-a avut în biblioteca sa, am reuşit să stabilim pentru cea mai mare parte a cronicii sursele utilizate.
Izvoarele lui Nicolae Stoica, în afara celor arheologice, epigrafice, numismatice, de care am amintit, au mai fost unele cărţi populare, folclorul, cronografe, cronologii, synopsss-uri de istorie universală, Istoria slovenilor a lui lovan Raici 74, /stor/a Banatului Timişan a iui Griselini 75, calendare şi presă, informaţii orale, diverse notiţe proprii anterioare sau unele însemnări ale altora, broşuri contemporane despre Napoleon şi poate unele jurnale de campanie ale regimentelor grănicereşti bănăţene. Cum se poale vedea, Stoica a utilizat izvoare destul de multe, din domenii şi în limbi felurite.
Pentru partea întîi a cronicii, cea de istorie veche, autorul a avut drept sursă una sau mai multe din acele istorii universale sintetice (synopsis-url), în care sînt redate în ordine cronologică principalele evenimente istorice. Stabilirea exactă a lucrărilor consultate de cronicarul bănăţean este dificilă ; sursele sale de informare au fost desigur istorii de genul celor scrise de I. M. Schrockh 76, I. L. Gottfried 77, S. Katona 78 ş.a. Istoria celui dintîi o avea chiar în biblioteca proprie. în general, faptele relatate de aceştia sînt redate de Stoica mai rezumativ. Faptele lui Hercule, integrate la istoria grecilor, ca fapte istorice, sînt luate după unele cărţi populare, care circulau în manuscris sau chiar tipărite ; pentru Alexandru cel Mare a folosit propria-i traducere din Curtius. în partea de istorie romană, face apel adesea la monumentele vechi găsite în regiune. în cîteva rînduri citează inscripţii de pe monumente sau legende ale unor monede, provenite de la romani, din secolele l-IV e.n. Pentru istoria Bizanţului s-a folosit — în afara rezumatelor de istorie universală amintite — şi de unele cronografe, mai ales pentru povestiri şi legende.
Pentru partea a doua (anii 892-1716), Stoica este tributar ca informaţie în primul rînd istoricului sîrb lovan Raici şi italianului Griselini, apoi unor cronologii româneşti şi unor surse bizantine ; la cele din urmă a ajuns prin-T-un intermediar neidentificat încâ. Istoria veacurilor XIV-XVN din Cronica Banatului este de fapt o împletire de împrumuturi din cei doi istorici amintiţi, Rasei şi Griselini. în urma cercetării pe care am întreprins-o, se poate afirma că la baza evenimentelor din această epocă - survenite în Peninsula Balcanică, în Tara Românească şi Moldova — stau informaţiile luate din istoria lui Raici, iar la baza celor ce se referă la Europa Centrală, inclusiv evenimentele din Transilvania şi Banat, stau informaţiile din Griselini. Astfel, marile bătălii antiotomane - a sîrbilor la Kosovo Polje (1389), cea a românilor Ia Rovine (1394), cu toate amănuntele şi datele de cronologie, dar
şi cu unele greşeli — sînt traduse după istoria lui Raici 79. După acelaşi sînt şi capitolul antiotoman al luptelor lui lancu de Hunedoara şi Paul Chinezu, precum şi parte din domnia lui Matia Corvinul 80. Tot din Raici sînt inspirate şi părţile de istorie a Ţării Româneşti şi Moldovei în secolul al XVI-lea, precum şi căderea Belgradului sub turci şi bătălia de la Mohaci 81. Partea consacrată lui Mihai Viteazul şi urmaşilor săi stă sub influenţa ambelor istorii citate82. Lucrurile merg aşa, cu traduceri, dar mai mult rezumări, din ambii istorici, pentru tot cursul secolului al XVII-lea şi pînă la 1713, cînd împrumuturile din Raici încetează.
Pentru marile evenimente din centrul Europei şi din Transilvania — ca, de pildă, războiul ţărănesc condus de Gheorghe Doja, înaintarea lui Soli-man cel Mare în Ungaria şi luptele împotriva lui, conflictele dintre Ferdi-nand şi Zapolya - Stoica s-a inspirat din Griselini 83.
Pentru perioadei în care nu găseşte referiri la ţările române de Ia răsărit şi sud de Carpaţi în Raici şi Griselini, Stoica se limitează la redarea unor simple liste cronologice de domni. Pentru Ţara Româneasca s-a servit de o cronologie, care, cu excepţia începutului, este aproape identică cu cea folosită de autorul Letopiseţului Cantacuzinesc84 ; pentru Moldova a utilizat lista domnilor, publicată Ia sfîrşitul Psaltirii tipărite la Iaşi în 1817 85.
Evenimentele privind căderea Constantinopol ului sub turci se pare câ Stoica le-a luat după o relatare foarte asemănătoare cu cea atribuită lui Nestor Iskender86, poate o variantă care circula în Banat sub formă de manuscrise, pe vremea cronicarului 87.
Partea a treia a Cronicii Banatului, cea mai vastă, continuă să-I aibă ca izvor pe Griselini pentru perioada 1716—173988 Dar tot pentru acest răstimp şi mai ales pentru războiul austro-turc încheiat prin pacea de la Belgrad, ca şi pentru răscoala din regiune, Nicolae Stoica are informaţii orale preţioase de la bâtrîni, unora amintindu-le şi numele ; „moşu Martin Văleanu de la Corni şi alţi moşi me-au povestit", scrie e!, sau : „moşu Ion Nămâilâ din Corni, ce-au fost sâiman, de acea groaznica batae povestea".
Evenimentele dintre 1739 şi 1759 se bazează pe acelaşi gen de informaţii, unele mai ales ale tatălui sâu.
Ceea ce urmează constituie mai cu seamă propriile amintiri ale Iui Stoica ; între 1759 şi 1825, cea mai mare parte a cronicii se transformă în memorii. Cronicarul scrie această parte a lucrării sale bazat pe amintiri, pe însemnările făcute de el sau de alţii, pe scurta cronică proprie de Ia Corni, pe unele broşuri contemporane şi, poate, pe unele jurnale de campanie, însemnările, asupra valorii cărora a atras atenţia Nicolae lorga, sînt notaţii fugare, însă precise, cu date de ani, luni şi chiar zile ; numai prin utilizarea lor se poate explica precizia cronologică din cronică, scrisă Ia o atît de mare distanţă de timp după evenimentele trăite. O însemnare scurtă, de cîteva rînduri sau chiar mai puţin, îi trezeşte autorului amintiri pe care Ie povesteşte pe cîteva pagini. De exemplu, întîlnirea sa cu haiducii de Ia Pri-lipâţ are o însemnare de patru rînduri, iar în cronică mai bine de şase pagini. La baza amplei relatări a războiului din 1788-1791, o adevărată monografie, stă cronica scurtă de la Corni despre care s-a vorbit mai sus, şi, probabil, însemnările din jurnalele de campanie.
Evenimentele de istorie universală, dominate de figura iui Napoleon, sînt inspirate în cronică dintr-una din broşurile care circulau pe-atunci în
limbi strâine, dar şi în limba româna, care îi erau cunoscute lui Stoica, doua figurînd chiar în biblioteca sa.
Spre ilustrarea modului de folosire a surselor de câtre cronicarul bănăţean, cîteva exemple ni se par necesare.
Pentru felul cum ia informaţii din Raici şi pentru cunoştinţele sale de limbă sîrbâ şi slavă veche, redăm în text paralel un scurt pasaj, ilustrativ şi pentru limba lui Stoica :
(Raid, C. VIU, cap. VII, § 3-4)
Sam BaiazSt s Milevoiu suprugoiu svoelu v ruki pal Tamerlanu ziv, koto-rago on v zeleaznei kleatcea zîatîmS verigami sviazana, s soboiu vel i eiizdî aste na konia seasti hoţeai, vsegda Ba-iazita vmeasto stolika upotreblibial.. . toi este svlazan s psami pod trapezoiu ego krupic sobiral ; suprugaze ego, dsti Lazaria caria i kniaza, Mi leva, do poiasa obnazenna susti pitie podnosila.
(Stoica, f. 45)
Baiazet cu sine avea pre Mileva, fâmeâia sa ... Pre Baiazet cu femeia tătarii îi prinsă, în câsuţâ, câiitcâ de fer îi închisa, în Persia i-au dus. Di pe ei încalecă. Cînd prînzia Tamir, Baiazet legat, cu cîinii sub masa oasele glodea. Dar femeia lui, Mileva, pana în brîu despoiata, băutura meseânilor da.
Pentru modul cum s-a tradus din limba latină în slavo-sîrba lui Raici, iar din aceasta în limba română de către Stoica, redăm epitaful de pe rnor-mîntul lui Vladisiav, după înfrîngerea de la Varna. Raici îl redă dupâ cronica lui Brancovici, care l-a rîndul său îl citează pe Bonfini şi pe alţii.
(Raici, C. IX, cap. V, § 5)
Romulidae Cannas, ego Varnam clade notavi, Discite Mortales non temerare fidem, Me nisi Pontifices iussissent rumpere foedus, Non ferret Sciticum, Pannonis ora iugum.
Drevle Rimliane Kannu gîbeliu svoeiu
Az za Varnu znamenah podobnea moeîu.
Navîknite smertnii ne porocit vearu
Aste bî mnea ierarsi vâ tom ne poveleaii,
Eze zaveastanie narusiti danno
Ne nosîia bî Skythsko Pan non ia igo
(Stoica, f. 48)
Romanii odatâ pierind sâ ţine minte Cana, Aşa şi de a mea se va pomeni, Vama. învâţaţi-vâ muritori, câ eu credinţa n-aşi fi călcat, De n-aşi fi fost de ierar în şofat. Cârora a lor porunci de nu le-aşi fi fost supus, Nici Panonia în jugul schitiîor n-ar mai fi ajuns.
Pentru felui cum s-a folosit de lucrarea Iui Griselini, redăm de asemenea în text paralel două scurte fragmente :
(Griselini, p. 57)
Dosa hatte besten Leute voran an der Spize, und die Menge, auf die er wenig rechnen durfte, hinter ihnen. Dos Gefecht war anfangs âusserst blu-tig ; man stritt von beiden Seiten m'd einer Hartnâkigkeit, die den Sieg lange zweifelhaft lies, bis er sîch endlîch fur die Siebenburgen erklârte.
(Stoica, f. 55 v.)
Doja oastea sa cea mai buna nainte în front o pusa, iarâ cea slaba, multa strînsurâ, dindârât avea. Şi începură bătălia zdrâncânoasâ şi rnorti-cioasâ, de-amîndoo părţile bine ţiin-du-sâ şi ca turbaţi sâ câsâpea. însâ abea ardeleânii pre ungureâni îi spar-sâ râ.
(Ibidem, p. 145-146)
Der Grosvizir zog sich mit den Ueberbleibseln seiner Armee bis Nissa zuruk. Sie mochte sich noch auf dreîs-sigtausend ^Jlann belaufen. Ein anderes Korps war gegen Orşova aufgebrochen, um diesen Plaz zu vertheidigen ; aber Mercy jagte sie ause'nander, und so blieben die Grânzen des Banats von dieser seite, bis uber den Pas Demîr-capi, oder das einserne Thor erofnet
(Ibidem, f. 89)
Marele vizir cu armea ce-i mai râmâseâse, el sâ trasa la Niş ?ndârât, câ tot vro 30 000 de oameni mai avea. Şi aît corp de turci venea ca Orşova sâ o apere, ci ajungînd gheneralu Merţi îndatâ fa Orşova, sâ dusârâ. Şi aşa acu râmasâ graniţa Banatului de partea stîngâ a Dunârii deschisa.
Desigur câ nici faţă de aceste izvoare de bază şi nici faţă de altele Stoica nu procedează întotdeauna la fel. De cele mai multe ori rezumă şi prelucrează. Socotim că am lărgi prea mult spaţiul acordat izvoarelor, daca am da şi asemenea exemple.
VII. LIMBA
Lăsînd pe seama specialiştilor studierea limbii şi stilului cronicarului bănăţean, ne mărginim la cîteva consideraţii generale.
Nicolae Stoica scrie în graiul local, vorbit în părţile din sud-estul Banatului. Partea de memorii este scrisă mai cursiv, mai apropiat de limba literară ; celelalte au o exprimare mai greoaie, oarecum închistată în canoane ole limbilor din care traduce, sîrba şi mai ales germana.
Particularităţile fonetice sînt cele ale graiului bănăţean, aşa cum îl în-tîlnim şi astăzi pe Valea Cernei şi în Almăj.
In vocabular abundă regionalismele şi cuvintele străine, de origine germană, îndeosebi cele care indică noţiuni militare şi administrative, legate de stăpînirea austriacă în Banat. Cea mai mare parte din ele sînt azi dispărute din limba română.
38
39
Topica frazei în cea mai mare parte este cea a Şcolii Ardelene ; predicatul sta de obicei la sfîrşitul propoziţiei. Stoica foloseşte adesea, în naraţiuni, propoziţii scurte, unele chiar eliptice.
Cronica are şi o valoare literara aparte ; unele pârţi, prin cursivitatea naraţiunilor, expresivitatea descrierilor, puterea de evocare, ca şi prin utilizarea de mijloace artistice, se citesc şi astăzi cu multa plăcere.
Deoarece s-au dat în cuprinsul introducerii destule citate, aci ne vom margini la un fragment în care cronicarul descrie drumul sâu pînâ în munţi, la haiduci, şi la un portret pe care-i face lui Visarion Sărai.
Mergînd la Carlovâţ, afla la Prilipâţ câ lotrii l-au luat din sat pe preot, pentru a se râzbuna pe el, câci le împuşcase un tovarâş. Merge sâ-l scape : „Eu, preot tînăr, lăsîndu-mi aci disagii, în dolamă frumoasă, brîu, bît în mînă, calu încălecai, plecai. De cale pre cine întrebai nu ştiia spune. Mai sus eşind, aflai un copil la nişte oiţe. îl întrebai : «încătro-s feciorii de codru ?». El : «Nu ştiu, n-am văzut, n-am auzit», ca şi alţii răspunsă. Eu z/ş/ : «Dar putea-voi pre aicea eşi sus la ei ?». Zisă : «Putea». Eu călare suind în sus, eram în mari gînduri vîrît. Ce voi vorbi, una, alta, doară i-aş muia. Cnezu îmi spuseăse că-s 16 înşi, cu doi harambaşi, Trăilă şi Miclău, răi. Eu ritoricesc, filosofesc gîndindu-mă, dau pinteni în sus. Făr de veăste mie doă puşti în piept mă boldiră : «Predai se !». Văzîndu-i schimosiţi, din şa jos căzui, bună ziua zişi. Pieptu, genunchii, mîinile tremura, să scutura, cu dinţii în gură. Acu eu pălăria din cap a lua, calu a lega, nu puteam. Tremu-rînd întrebai : «Unde-i jupînu căpitan Trăilă ?». lisară ; «In culme, sus». Cu retorica meă, tot gîndu pierdui, la vorba chinezului venii, că în mîni şi în gheare le-am venit Ce făcui ? / în sus păşiiam, din dos că vor da în mine gîndiam, supărat de moarte eram",
latâ-l şi pe Visarion, „sfîntul", cum îl ştia de la episcopul Vichentie^ Popovici şi de la tatâl sâu : „. . . un calugher urît, în cap şi în picioare bătrîn, cu curea reă încins . . . ruptură de pustilnic ... cu o rasă cîrpită, în opinci, făr de obeăle, căciulă călugărească, ploştită, cărunt, slăbit, fără dinţi în gură, vorbind ceva rumâneăşte ... Nu mîncă, nu beă, decît după ameazi, la chindie, scoţînd din sîn săculeţu cu lintea şi olcuţă mică, în careă 9 grăunţă de linte cu apă ferbea, zeama o sorbea, boabele cîte unu rumegînd le înghiţea . . ,".
Cronica Banatului, ca dealtminteri şi alte lucrâri afe lui Nicolae Stoica, unic reprezentant al Banatului în literatura cronicâreascâ, prezintă interes nu numai pentru istorici, ci poate constitui obiect de studiu şi pentru lingvişti şi istoricii literari.
VIII. ÎNCERCĂRI ANTERIOARE DE EDITARE
Unele pârţi din cronica au mai fost reproduse şi în trecut în studii şi articole care s-au ocupat de trecutul Banatului ; de obicei aceleaşi. Unii au publicat dupâ textul original (Patriciu Drâgâlina, Bujor Surdu), alţii dupâ copia moderna aflata la Muzeul din Timişoara (Aurel Bugariu).
Patriciu Drâgâlina în lucrarea citata reproduce şi cîteva pagini din Cronica Banatului. O comparaţie cu textul original arata câ autorul a avut faţa de acesta o atitudine pe care tehnica ediţiilor textelor vechi n-o îngăduie : cuvinte schimbate, omisiuni, inversâri de cuvinte. Mai mari sînt intervenţiile sale în textele publicate mai tîrziu în Calendarul Românului. într-unui din ele, reprodus de Coriolan Buracu 89, deosebirile faţa de original sînt atît de mari, încît dau impresia unei variante aparte.
La fel stau lucrurile şi cu fragmentele publicate de Ion Stoia-Udrea 90 şi de loan Dimitrie Suciu 91, tot dupâ P. Drâgâlina, cu abateri mari de la textul original (omisiuni de cuvinte sau schimbări în propoziţii, care alterează sensul) 92.
în 1947, Aurel Bugariu dă cititorilor, pe lîngă o scurtă biografie a lui Nicolae Stoica, şi o prezentare analitică a cuprinsului cronicii, mai multe pagini din aceasta, reproduse după o „caligrafică transcriere, făcută de un anonim isteţ", împrumutată de la Biblioteca Academiei 93. Dacă A. Bugariu a respectat textul copiei şi foarte probabil că lucrurile stau aşa, însemnează că „isteţul" copist a făcut atît de multe schimbări ale textului original, încît, citind „fragmentele caracteristice" reproduse şi comparîndu-le cu textul original al lui Stoica, lectorul se crede în faţa altei redactări sau a unei variante cu totul deosebite. Omisiunile mari, unele adăugiri cu alterări de sens, amestec în topica frazei, traduceri în limba română a unor cuvinte care la Stoica sînt în limba germană, rezumări ale textului original fac să nu mai poată fi vorba de o copie, ci de o adevărată prelucrare.
Şi Patriciu Drâgâlina şi vechiul copist, care se vede câ intenţiona o publicarea parţială a cronicii, au făcut modificările probabil cu intenţia şi sub justificarea clarificării textului, pentru a-l face mai apropiat de limba literară şi deci mai uşor de citit. Totuşi, indiferent de scop, în tehnica de editare a textelor de cronici sau documente nu se admit asemenea procedee, ele fiind considerate abateri grave de la o metodă universal recunoscută.
în anii din urmă au apărut două articole ale istoricului Bujor Surdu, contribuţii valoroase la istoria Banatului 94 ; unul dintre ele are în anexă şi fragmente din cronica lui Nicolae Stoica. De asemenea, a publicat şi partea de memorii consacrată războiului austro-turc din 1788-1791, precedată de un studiu introductiv, în care se face un scurt istoric al războiului, atrâ-gîndu-se din nou atenţia asupra importanţei cronicii pentru istoria Banatului 95. Fragmentele se publică după un microfilm, aflat la Cluj. Fără îndoială, reproducerea este superioară încercărilor anterioare amintite. Totuşi, probabil din cauza lipsei de claritate a microfilmului, nici în acest caz nu se îndeplinesc total şi în mod corespunzător principalele condiţii cerute unei atari întreprinderi : lectură exactă şi completă, reproducere fidelă şi punctuaţie corectă.
Cu toate lipsurile acestor încercări de editare a unor părţi din cronică, celor care le-au publicat nu li se poate contesta meritul de a fi pus în circulaţie ştiri preţioase pentru istoriografia românească, care au servit la completarea informaţiei istorice despre Banat.
40
41
IX. NOTĂ ASUPRA EDIŢIEI
în transcrierea textului cronicii cu caractere latine am adoptat metoda folosita în cadrul colecţiilor Academiei, „Cronicile medievale ale României" şi „Documenta Romaniae Historica", adîcâ cea interpretativa, cu o singura deosebire, a redârii literei chirilice *fc (eati). Pe aceasta, ţinînd seama de pronunţia regionala, am transcris-o aproape peste tot cu eâ în loc de ea 96.
Cuvintele prescurtate le-am întregit tacit97.
Parantezele le-am folosit astfel : cele rotunde, (), sînt ale autorului cronicii ; cele unghiulare ascuţite, { ), le-am folosit pentru a introduce în text cuvinte sau pasaje din varianta A, care completau textul variantei B, cea de baza, sau îl explicitau ; în paranteze mari, drepte, [ ], am pus intervenţiile ulterioare ale autorului.
Numele proprii strâine, mai ales cele germane, care abunda în text, le-am transcris în pronunţia lui Stoica şi în felul în care le-a scris el, nu cum se scriau ele corect în limba originala. Deci, Şlegel, nu Schlegel ; He-nig, nu Honig ; Clerfe, nu Clerfait ; Brancovici, nu Brankovic ; Linevile, nu Luneville ş.a.m.d.
Titlurile capitolelor şi paragrafelor care ne aparţin le-am dat în paranteze ascuţite. La fixarea lor, ca dealtfel şi la împărţirea pe capitole, ne-am ghidat dupâ tabla de materii a autorului.
La urmâ am adâugat un glosar de regionalisme şi barbarisme din cuprinsul cronicii, pe care le-am socotit absolut necesare pentru înţelegerea textului ; de asemenea, obişnuitul indice de nume.
NOTE
1 Vezi : D. Mioc, A. Armbruster, C. Feneşan şi H. Jaeger, „Autobiografia" tui Nicolae Stoica de Haţeg, în „Mitropolia Banatului", XXIV (1974), nr. 7-9, p. 487-494.
2 Date despre ea vezi mai jos.
3 Asupra datei naşterii exista păreri deosebite şi unele discuţii, care îşi au originea în chiar spusele contradictorii ale cronicarului. In diferite rînduri şi în diverse locuri îşi pune data naşterii la : 24 februarie 1750, 1751 sau 1752 şi la 15 spre 16 februarie 1752. „în anu 1750 fevruarie 24, în sîmbâta Sf. Theodor Tiron sînt născut eu, Nicolae Stoica, fecioru p. Athanasie şi Varvara" notează el pe o Cazanie de Rîmnic (N. lorga, Observaţii şi probleme bănăţene, Bucureşti, 1940, p. 82) ; şi tot acolo : „...sînt născut eu, Nicolae, anii 1752 fevr. °AM. Dar pe Biblia aflata la biserica din Prigor se afla o însemnare din 1792 : „1752 fe-vruar 15 spre 16, spre sîmbâta sfîntului Theodor Tiron, sînt născut eu, Nicolae Stoica" (N. lorga, op. cit,,^ p. 91). în aceste date sînt şi cîteva elemente comune, incontestabile : luna februarie şi sîmbâta Sîmtoaderului (este fârâ îndoiala vorba de sârbâtoarea cu data schimbătoare a sfîntului amintit, cea care cade întotdeauna în prima sîmbâta din postul mare şi nu de cea fixa, din 17 februarie). Cum se explica aceste date contradictorii ? Foarte probabil câ Nicolae Stoica deţinea de la părinţi informaţia câ este nâscut în sîmbâta sfîntului Theodor Tiron, fârâ a i se fi transmis cu exactitate şi anul naşterii. Evaluîndu-şi vîrsta, cu aproximaţie de un an, nefiind încâ introduse registrele pentru naşteri, şi plecînd de la sârbâtoarea amintita, ca preot, a ştiut sâ calculeze, pe baza pâscâiiilor, şi data zilei. Şi într-un an şi în celalalt, cu diferenţa de o zi în ambele cazuri, datele sînt exacte : 23-24 februarie pentru 1751 şi 14-15 februarie pentru 1752. Cei care s-au ocupat de cronicar au
opinat pentru una sau alta din cele trei date. Anul 1750 bânuim câ este o lectura greşita a editorului. în ce ne priveşte, ne-am fixat asupra datei de 24 februarie 1751, ca cea mai probabila, pe următoarele temeiuri : 1) în cuprinsul Cronicii Banatului afirma câ este nâscut la zece luni dupâ venirea tatălui sâu la Mehadia. Or, acest fapt a avut loc în primăvara anului 1750 ; deci naşterea sa nu putea avea loc decît în 1751 ; în Cronica Mehadiei..unde are cele mai multe date autobiografice, afirma : „1751, în februarie, m-am nâscut ia Mehadia ..." ; 3) îşi începe şcoala în 1757 ; e greu de presupus câ a fost trimis la şcoală la 5 ani ; 4) în Cronica Banatului, pe care o încheie în noiembrie 1827, Stoica scrie : „Mie 76 de ani trecură...", iar în cea a Mehadiei, scrie, la 16 octombrie 1829, câ se află în „al 79-lea an". Ambele afirmaţii din cronici duc la concluzia că anul naşterii este 1751. Admiterea anului 1752 ca an al naşterii cronicarului ar fi în contradicţie cu afirmaţiile de mai sus ; dacă l-am admite, Stoica în noiembrie 1827 ar fi avut numai 75 ani trecuţi, iar în octombrie 1829 nu ar fi fost în al 79-lea an al vieţii, ci în al 78-!ea. Nu cu multă vreme în urmă, i. B. Mureşianu, pe baza lecturii personale a unei însemnări, ca şi a unei presupuse confuzii în textul cronicii, socoate ca „dată verosimilă a naşterii anul 1752, luna februarie, 24" (vezi „Mitropolia Banatului, XXVII, 1977, nr. 7-9, p. 500-501). Numai că lucrurile nu pot sta aşa ; în opţiunea lui I. B. M. este o inadvertenţă : în anul 1752, pentru care optează , Pastile au căzut la 29 martie, deci sîmbâta Sf. Teodor a fost la 14-15 februarie, iar în 1751, Pastile au fost pe 7 aprilie, iar Sîmtoaderui pe 23-24 februarie. Prin urmare, ori admite anul 1752, şi atunci ziua nu poate fi 24 februarie, ori admite ziua de 24 februarie, şi atunci anul nu mai este 1752, ci 1751. în ce ne priveşte, am arătat mai sus de ce ne-am oprit as^ra anului 1751.
4 „1757 Wurde ich in Mehadia in die Schule gebracht", scrie el în Cronica Mehadiei,
f. 98.
5 Cronica Banatului, ed. l-a, p. 190.
6 N. lorga, op. cit, p. 82-83.
7 Ibidem, p. 99.
8 Relatările lui Stoica despre rolul său de tălmaci şi despre discuţiile împăratului cu localnicii sînt întru totul confirmate de raportul lui Iosif al ll-lea. (Vezi Ion Negru, Contribuţie la cunoaşterea Banatului «Jurnal de călătorie din 1773 al Împăratului Iosif al ll-lea», Timişoara, 1943, p. 39-40).
9 Theodor lancovici de Mirievo a fost o autoritate recunoscută în probleme de învâ-ţămînt. După ce contribuie serios la organizarea învăţâmîntului în Banat, este cerut pentru acelaşi lucru în Rusia de împărăteasa Ecaterina, unde şi pleacă.
10 Amănuntele în cronică ; vezi şi Aurel Bugariu, Cronica Banatului de Nicolae Stoica de Haţeg, din 1683-1827, Timişoara, 1947, p. 6 a extrasului.
11 Antoniu Marchescu, Grănicerii bănăţeni si comunitatea de avere, Caransebeş, 1941, p. 82.
12 N. lorga, op. cit, p. 88.
13 în 1815 i se aduc mulţumiri de către episcopul Vidac (vezi Caius Pascu, Lăudarea protopopului Nicolae Stoica..., în „Vestul", nr. 753 din 4 martie 1933).
14 Ion B. Mureşianu, O afirmare românească ; biserica de la Băile Herculane din 1803, ctitorită de protopopul Nicolae Stoica de Haţeg, în „Mitropolia Banatului", XXVII (1977), nr. 7-9, p. 494-504.
15 Este vorba de Iosif lorgovici, Constantin Diaconovici-Loga şi Dimitrie Ţichindeal.
16 Arh. St. Timişoara, Protocolul de circulari din Cuptoare, fond 4, 242/2, f. 81.
17 Ibidem, f. 83!
18 Ibidem, f. 142.
19 Ibidem, f. 190.
20 Ibidem, f. 98 şi 118 v.
21 loan Lotreanu, Monografia Banatului, voi. I, Timişoara, 1935, p. 327.
22 A se vedea Calendarul Românului pe anul 1930, p. 60—61 şi pe anul 1931, p. 65—66 ,* Ştefan Meteş, Mănăstirile româneşti din Transilvania şi Ungaria, Sibiu, 1936, p. 197—198, şi Nicolae Cornean, Monografia eparhiei Caransebeşului, Caransebeş, 1940, p. 106.
23 Cronica Mehadiei..., ms. p. 6-7.
24 Damaschin T. Bojîncă, Anticile Romanilor, acum intiia oară româneşte scrise, Buda, voi. I, 1832, voi. 11, 1833. Citat din voi. li, p. 198-200, nota.
25 Ibidem.
26 Cronica Mehadiei..., ms. p. 102.
71 % Arhiva Mitropoliei din Sremski Karlovci - R. S. F. Iugoslavia ; un xerox în posesia noastră. Intenţionăm sâ publicăm acest interesant catalog într-o revista de specialitate.
42
43
28 Xerox în posesia noastră. Documentele le-am pus la dispoziţia lui Andrei Busuio-ceanu, care le-a publicat în „Studii şi materiale de istorie medie", IX (1978), p. 167-170.
29 Dr. Dimitrie Cioloca, Biblioteca protopopului Mehadiei Nicolae Stoica de Haţeg, în „Altarul'Banatului", II (1945), p. 346-354.
30 Arh. St. Timişoara, fondul citat, f. 228.
31 Istoria literaturii române, voi. II, Bucureşti, 1968, p. 106.
32 Arh. St. Timişoara, Of. parohial ort. rom. Mehadica, nr. 4, semnează pe 16 decembrie 1832 ; vezi şi Dănilă Puia, Ordine, completări, însemnări, note şi observaţii ale protopopului Mehadiei, Nicolae Stoica de Haţeg, în „Mitropolia Banatului", XXII! (1973), nr. 7-9, p. 505, unde se afirmă că ultima notiţă e din 19 decembrie 1832,
33 Şi în privinţa datei morţii, ca şi a naşterii, există informaţii contradictorii. Pe un Minei aflat la Corni, o însemnare precizează : „Precum să să ştie că părintele protopresviter Nicolae Stoica au răpăosat în 6 dechemvrie 832" (N. lorga, op. cit, p. 74) ; alta, pe un Apostol de la Mehadia, că : „In anul 1832 ianuar în 8 au murit protopopu Stoica" (Ibidem, p. 84). Dar pe o Evanghelie tot de la Mehadia, Stoica mai semna la 26 martie 1834 ! (Ibidem, p. 83). Poate unele date să fie lecturi greşite ale editorului ; nu am avut posibilitatea de a le verifica. Plecînd de la ele, cei care au scris despre viaţa cronicarului s-au fixat asupra uneia sau alteia din datele de mai sus, aflate în însemnările publicate de lorga, Buracu sau Mureşianu. De fapt, cronicarul se stinge din viaţă la 6 ianuarie 1833, fiind înmormîntat la 8 ianuarie. în protocolul pentru morţi de la Mehadia, pe anii 1831-1872, nr. 2, se scrie, pe rubrici, că : protoprezviteru Nicolae Stoica de Haţeg a decedat la anul 1833, ianuarie în 6, la Mehadia, în anul vieţii 85, de bătrîneţe şi tuse, cuminecat şi ispoveduit, îngropat în 8-lea ianuarie 1833 de către preotul Dimitrie Magearu din Mehadia (f. 4-5). Data e confirmată şi de o circulară a episcopului Maxim Manuilovici, care îl numeşte administrator protopopial pe loan Tomîci, protopopul de la Caransebeş (Arh. St. Timişoara, fond Cuptoare, f. 259).
34 N. lorga, op. cit., p. 82-83.
35 Ibidem, p. 83.
36 Andrei Ghidiu - Iosif Bălan, Monografia oraşului Caransebeş, Caransebeş, 1909, p. 49-50.
37 Vezi Viorel Tigu, Un document inedit despre protopopul Gheorghe Stoica de Haţeg, în „Mitropolia Banatului", XXV (1975), nr. 7-9, p. 404-405.
38 Ibidem.
39 Cartea se află în Biblioteca Academiei, fondul de carte rară.
40 N. lorga, oo. cit, p. 84. Vezi şi îlie Câmpianu, întregiri la biografia lui Nicolae Stoica de Haţeg, în'„Mitropolia Banatului", XXVI (1976), nr. 1-4, p. 250-251.
41 Cronica Mehadiei..., ms. p. 102.
42 Numele celor 14 copii, în ordinea naşterii lor, par să fi fost următoarele : Iosif (1777-1778), Elisaveta (1778-1787), Natalia (1781-1784), Alexie (1784-1789), Varvara sau Versavia ? (1787-1788), Mihai sau Nicolae? (ian.? 1789-1796), Athanasie (nov. 1789-?), Ana (1792-?), Măria (1794-1798), Nicolae (1797-1798), Georqe (1799-1800), Dimitrie (1801-1801), Catarina (Cătălina) ( ?-1830 oct. 1), Mâriuţa (?-1832 ap. 18). Datele dupâ N. lorqa, op. cit.t p. 92 ; A. Bugariu, op. cit, p. 22, şi mai ales I. Câmpianu, op. cit.
43 Cronica Mehadiei. . ., ms. p. 102.
44 Mie Câmpianu, op. cit, p. 250.
45 Aure! Bugariu, op. cit, p. 22-23. Lectura pasajului cu nobleţea i-a fost comunicata autorului de Marius Moga.
46 Arh. St. Timişoara, fond Cuptoare, f. 166, circulara nr. 11/514. La aceeaşi dată semna şi pe Condica de Ia Pătaş (Vezi Dănilă Puia, op. cit, p. 491).
47 Vezi D. Puia, loc. cit., I. B. Mureşianu, op. cit., p. 496, si Poveşti moşâşti. . ., ms., f. 5 şi f. 54.
48 B.C.S., ms. nr. IV/34.132.
49 De faptul că Stoica ar fi fost de neam nobil se îndoia si Aure! Buqariu, op. cit, p. 22-23.
50 Bibliografia românească veche, sub nr. 385.
51 Contribuţia lui Stoica !a traducerea catehismului a fost semnalată de A. Bugariu încâ acum 30 de ani, dar nu i s-a dat atenţie de către cei care s-au ocupat de trecutul şcolii româneşti. Dr. Gheorghîe Mihaifovic, în a sa Srpska bibliografij'a XVII veka, admite, fârâ temei documentar, că traducerea în limba germană a fost făcută de Athanasie Deme-trovîci Sechereş, iar cea în limba română de episcopul Aradului, Pahomie Knejevici (. 131).
52 Bibliografia româneasca veche, sub nr. 485.
53 Ne bucură faptul că după apariţia Cronicii Banatului, în 1969, cei care s-au ocupat de istoria învăţămîntuiui românesc au dat atenţia cuvenită rostului lui Nicolae Stoica în organizarea şcolilor din Banat şi în alcătuirea unor manuale. Vezi mai ales excelenta lucrare o lui P. Radu şi D. Onciulescu, Contribuţii la istoria învăţămîntuiui din Banat pînâ la 1300, Bucureşti, 1977.
54 Vezi Nicolae Bocşan, Manuscrise bănăţene din secolul al XVIII-lea, în „Studii de limbă, literatură şi foJcior", IV (1978), Reşiţa, p. 421-431.
bb Stoica n-a dat titluri lucrărilor sale originale, cu excepţia uneia ; ele au fost atribuite de noi.
56 Ms. p. 7-8.
57 Ibidem, p. 8.
58 Ibidem, p. 75-76 si 102.
59 N. lorga, op. cit, p. 105-112.
60 Ibidem, p. 109.
61 Manuscrisul se păstrează la Muzeul oraşului Vîrşeţ din R. S. F. Iugoslavia. Textul în limba germană se află sub tipar, publicat de editura Kriterion.
62 Ms. f. 5.
63 Isaia Stoica era în 1853 sergent în compania de elită a regimentului româno-bâ-năţean nr. 13 („Foaia Diecezană", nr. 25 din 1887). între 1889 şi 1904, ca „oficial în pensie", este membru al sinodului epo*inial al Diecezei Caransebeşului, reprezentînd cercul Mehadiei (Calendarul Românului pe anii respectivi). Probabil mort în 1905 sau 1906.
64 Voi. I (1899), p. 9-10 şi voi. III (1902), p. 188, notă.
65 Analele Academiei Române, Dezbaterile, t. LXIII (1942-1943), p. 49.
66 Coriolan Buracu scria în 1924, referitor la manuscris : „Orice încercare de a-i da de urmă pînă azi a rămas zadarnică" (Muzeul General Cena în Băile Herculane şi Cronica Mehadiei, T. Severin, 1924, p. 22).
67 Aurel Bugariu, Mărturii din trecut, Bucureşti, 1940, p. 49-51.
68 Idem, Cronica Banatului..., p. 3 a extrasului.
69 Cronica Mehadiei şi a Băilor Herculane, ms., p. 102.
70 Damaschin T. Bojîncă, op. cit, voi. II, p. 198-200, nota,
71 N. lorga, op. cit, p. 58.
72 Vezi mai sus, nota 65.
73 Patriciu Drâgâlina, Coriolan Buracu, loachim Miloia, Ion B. Mureşianu, Nicolae Cornean, loan Dimitrie Suciu, Ion Stoia-Udrea, Virgil Birou, Marius Moga, Aurel Bugariu, A. Ţintă, Th. Trâpcea, Ion Georgescu şi mai ales Bujor Surdu. A se vedea bibliografia !a sfîrşitul acestei introduceri, precum şi capitolul „VIII. încercări anterioare de editare".
74 Istorija raznih slavjanskih narodov, naipace Bolgarî, Horvatovă i Serbovă, Viena 1794-1795, 4 voi.
75 Versuch einer politischen und naturlichen Geschichte des Temeswarer Banats ,. ., Viena, 1780.
76 Allgemeine Weltgeschichte ..., Leipzig, 1779, 6 voi. E cea mai probabila sursă, cronicarul avînd-o în 1821 în biblioteca sa. Nu am găsit lucrarea în bibliotecile accesibile nouă pentru comparaţia cu cronica lui Stoica.
77 Archontologia cosmica..., 1649.
78 Synopsis chronologica.
79 Op. cit, C. VIII, cap. IV, §2 ; cap. V, § 1, 8, 17, 26 ; cap. VI, § 8-9.
80 Ibidem, C. IX, cap. III, §4-5, 8-9; cap. IV, §10; cap. V, §1-5, 3-12; cap, Vi, 9 1-4, 8 ; cap. VII, §5-9 ; C. X, cap. II, §4 ; cap. III, §3-4, 6, 8-12 ; cap. IV, §1-4, 8, 10, 12 ; cap. V, § 2-5.
81 Ibidem, C. X, cap. VII, §3-4, 6-10 ; cap. VIII, §1, 3-4 ; C XI, cap. III-ÎV.
82 Ibidem, C. XI, cap. IV, şi Griselini, op. cit., p. 84-85.
83 F. Griselini, op cit, p. 53-59 şi 61-84.
84 A se vedea ediţia critică, întocmită de C. Grecescu si D. Simonescu, apăruta la Bucureşti în 1960.
85 Bibliografia românească veche, sub anii respectivi.
86 N. lorga, Une source negligee de la prise de Constantinople, în „Buiietin de ia oection historique de l'Academie roumaine", t. XIII (1927), p. 59-128.
87 Din numeroasele manuscrise consultate la Biblioteca Academiei nu am gâsit nîd unu! care sâ aibă o relatare identică cu cea a lui Stoica.
88 Op. cit, p. 126-174.
89 Op. cit, p. 32-33.
44
45
90 Asfinţitul steagurilor, în „Revista institutului Social Banct-Crişana", VII? (1940), 28-29, p. 176-178.
91 Literatura bănăţeană de la început pînâ la unire, 1582-1918, Timişoara, 1940, p. 267-270.
92 Este evident câ autorilor care au reprodus dupâ Drâgâlina, neavînd îa îndemînâ textul original, nu li se poate reproşa nimic.
93 Aurel Bugariu, Cronica..., p. 26-40.
94 Răscoala populară antihabsburgică din Banat (1737-1739), în „Studii şî materiale de istorie medie", II (1957), p. 289-342, şi înfiinţarea graniţei militare bănăţene descrisă de un martor ocular, în „Anuarul Institutului de istorie din Cluj", IV (1961), p. 257-264.
95 Desfăşurarea războiului austro-turc din 1788-1790 pe teritoriul Banatului descrisă de un contemporan, în „Anuarul Institutului de istorie din Cluj", X (1967), p. 43-128.
96 Bânâţenii din regiune nu spun vreme sau vreame, ci vreăme ; nu rumâneşte sau rumâneaşte, ci rumâneăşte ; nu dete sau deate, ci deăte.
97 Nu ştim cui şi la ce ar folosi semnalarea frecventa între paranteze ascuţite a inconsecvenţei cronicarului în a prescurta ; de pilda, cuvîntul împârat el îl prescurtează ih trei feluri : în., înp., şi înpar.
BIBLIOGRAFIE SELECTIVĂ
Albu, N., Istoria învăţămîntuiui românesc din Transilvania pînâ la 1800, Blaj, 1944.
Aldan-Moisi, Iosif, Cronică haiducească, în „Vrerea", VI (1945), 1 şi 15 februarie.
Apreotesei, Cezar, L'activite du chroniquer humaniste de Banat Nicolae Stoica de Haţeg, a l'epoque des lumieres, dans le domaine de l'enseignement et de la pedagogie, în „Noesis", III (1975), p. 199-205.
Bartolomei, N., Şirul cronologic al episcopilor de Caransebeş-Vîrşeţ, în „Foaia diecezana" din 22 nov./4 dec. 1887.
Bânescu, Marcu, Cronicarul Nicolae Stoica de Haţeg în tradiţia bănăţeană, în „Mitropolia Banatului", XXVII (1977), nr. 1-3, p. 161-165.
Birou, Virgil, Oameni şi locuri din Câraş, Timişoara, 1940.
Bocşan, Nicolae, Iluminismul românesc din Banat şi idealul luminării, în „Studii de limba, literatura şi folclor", IV, Reşiţa, 1978, p. 145-173 ; Manuscrise bănăţene din secolul al XVIII-lea, p. 421-431.
Bogdan-Duîcâ, George, Călugărul Visarion Sărai (1744), Caransebeş, 1896.
Bohm, Leonard, Geschichte des Temeser Banats, l-II, Leipzig, 1861.
Boit-Trâpcea, Liliana, Consideraţii de ordin literar şi lingvistic asupra „Cronicii Banatului" a lui Nicolae Stoica'de Haţeg, în „Mitropolia Banatului", XXV (1975), nr. 4-6. p. 232-239.
Bojîncâ T„ Damaschin, Anticile romanilor, Buda, I—II, 1832-1833.
Bucâturâ, Marius, Şcoala şi educaţia poporului în Almăj, în „Revista institutului Social Ba-
nat-Crişana", IX (1940), 31-32, p. 344-351. Bugariu, Aurel, Mărturii din trecut, Bucureşti, 1940 ; Cronica Banatului de Nicolae Stoica
de Haţeg din 1683-1827, Timişoara, 1947. Buracu, Coriolan, Muzeul General Nicolae Cena în Băile Herculane şi Cronica Mehadiei,
Turnu Severin, 1924. * * * Calendarul Românului pe anii 1906, 1911 şi 1931, Caransebeş.
Câmpianu, Ilie, întregiri la biografia lui Nicolae Stoica de Haţeg, în „Mitropolia Banatului",
XXVI (1976), nr. 1-4, p. 250-251. Cioloca, Dimitrie, Biblioteca protopopului Mehadiei Nicolae Stoica de Haţeg la 1821, în
„Altarul Banatului", III (1945), p. 346-354. Cornean, Nicolae, Monografia eparhiei Caransebeşului, Caransebeş, 1940. Cosma, Aurei, Bănăţeni de altădată, Timişoara, 1933 ; Din trecutul românilor Timişoarei,
Timişoara, 1938.
Cotoşman, Gheorghe, Din trecutul Banatului, I-IV, Timişoara, 1934-1935. Dragomir, Silviu, Istoria desrobirei religioase a Românilor din Ardeal în secolul XVIII, Sibiu, 1-1920, 11-1930.
Drâgâlina, Patriciu, Din istoria Banatului Severin, Caransebeş, 1-1899, fi—1900, 111-1902. Georgescu, Ion, Un istoriograf al Banatului, Nicolae Stoica, în „Drapelul Roşu" din 6 apr. 1968.
Ghidiu, Andrei — Iosif Bâlan, Monografia oraşului Caransebeş, Caransebeş, 1909. Griselini, Fr., Versuch einer politischen und naturlichen Geschichte des temeswarer Banats in Briefen an Standesgenossen, Viena, 1780.
47
Ilîeşiu, Nicolae, Timişoara, Timişoara, 1943.
lorga, N., Une source negligee de la prise de Constantinople, în „Bulletin de Ia Section historique de l'Academie Roumaine", t. XIII (1927), p. 59-128 ; Observaţii şi probleme bănăţene, Bucureşti, 1940.
Lotreanu, Ion, Monografia Banatului, Timişoara, 1935.
Maior, Petru, Istoria pentru începutul românilor în Dachia, Buda, 1812.
Marchescu, Antoniu, Grănicerii bânâţeni şi comunitatea de avere, Caransebeş, 1941.
Meteş, Ştefan, Istoria bisericii româneşti din Transilvania, Sibiu, 1935 ; Mănăstirile româneşti din Transilvania şi Ungaria, Sibiu, 1936.
Mihailovic, Georgije, Srpska bibliografija XVIII veka, Beograd, 1964.
Milleker, Felix, Geschichte der koniglichen Freistadt Werschetz, l-ll, Buda, 1886 ; Geschichte der Groszgemeinde Kudritz, Werschetz, 1888.
Miioia, I., Din necazurile episcopului Vichentie Popovici (1769-1785), în „Analele Banatului", IV (1931), nr. 1, p. 104-107.
Mioc, Damaschin, Istoria Banatului iugoslav în cronicile lui Nicolae Stoica de Haţeg, în „Actele simpozionului dedicat relaţiilor sîrbo-române", Pancevo, 1971, p. 199— 209 ; Elemente de etnografie şi folclor la cronicarul Nicolae Stoica de Haţeg, în „Revista de Etnografie şi Folclor", t. 18 (1973), nr. 4, p. 299-309 ; O Iu-crare inedită a cronicarului bănăţean Nicolae Stoica de Haţeg : „Poveşti moşeşti, şcolarilor rumâneşti" în „Mitropolia Banatului", XXIX (1979), nr. 7-9, p. '558-577.
Mioc, D., A. Armbruster, C. Fenesan, H. Jaeger, Autobiografia lui Nicolae Stoica de Haţeg,
în „Mitropolia Banatului", XXIV (1974), nr. 7-9, p. 487-494. Moisi, Alexandru, Monografia CU sur ei, Oraviţa, 1938.
Molin, R. S., Şcoalele româneşti bănăţene de acum 15Q de ani, în „Arhivele Olteniei", IX (1930), sept.-dec, p. 317-319 ; 342-364.
Mureşianu, I. B., La trecutul slovei bănăţene, în „Luceafărul", VI, s. II (1940), nr. 4, p. 21-24 ; O afirmare românească : biserica de la Băile Herculane din 1803, ctitorită de protopopul Nicolae Stoica de Haţeg în „Mitropolia Banatului", XXVII (1977), nr. 7-9, p. 494-504.
Negru, Ion, Contribuţie la cunoaşterea Banatului (Jurnal de călătorie din 1773 al împăratului Iosif al ll-lea), Timişoara, 1943.
Novakovic, St., Srpska bibliografija za noviju Knizevnost, 1741—1867, Beograd, 1869.
Olde, Petru, Episcopul Iosif loanovici Şacabent, Sibiu, 1931 ; Ştiri contemporane despre „răzmeriţa" românilor bănăţeni de la 1788, în „Analele Banatului", IV (1931).
Onciulescu, Dimitrie, Protopopul Nicolae Stoica de Haţeg (1751-1832), în „Mitropolia Banatului", XXII (1972), nr. 10-12, p. 626-630.'
Pascu, Caius, Lăudarea protopopului Nicolae Stoica de Haţeg şi a mai multor preoţi şi numirea de namestnic a parohului Lazar Radac, în „Vestul", nr. 753 din 4 martie 1933.
Pop, St., Din trecutul diecezei Caransebeşului, Caransebeş, 1932.
Popeangâ, V., E. Gâvânescu, V. Ţîrcovnicu, Preparandia din Arad, Bucureşti, 1964.
Popiţi, Gr., Date şi documente bănăţene (1728-1787), Timişoara, 1939 ; Mişcări de rezistenţă şi răzvrătire în Banat în anii 1774-1775, în „Arhivele Statului, 125 de ani de activitate", p. 239-245.
Popovici, D., La litterature roumaine ă l'epoque de lumieres, Sibiu, 1945.
Popovici, Gh., Istoria românilor bănăţeni, Budapesta, 1904.
Protopopescu, Lucia, Contribuţii la istoria învăţămîntuiui din Transilvania, 1774-1805, Bucureşti, 1966.
Puia, Dânilâ, Ordine, completări, însemnări, note şi observaţii ale protopopului Mehadiei, Nicolae Stoica de Haţeg, în „Mitropolia Banatului", XXIII (1973), nr. 7-9, p. 490-506.
Radu, P., D. Onciulescu, Contribuţii la istoria învăţămîntuiui din Banat pînă la 1800, Bucureşti, 1977.
Rajic, Jovan, Istorija raznih slavianskih narodov, najpace Bolgari,  Horvatovă  i Serbovâ,
Viena, 1794-1795, 4 voi. 5 neu, Liviu, Din circularele lui Nicolae Stoica de Haţeg, în „Mitropolia Banatului", XXIX
(1979), nr. 1-3, p. 144-150. Stoîa-Udrea, Ion, Asfinţitul steagurilor, în „Revista Institutului Social Banat-Crisana", VIII
(1940) 28-29, p. 170-198. Schwicker, Joh. Heinr., Geschichte des Temeser Banats, Grosz-Becskerek, 1861.
Sima, G., Şcoala românească din Transilvania şi Ungaria, Bucureşti, 1915.
Suciu, \. D., Literatura bănăţeană de la începui pînă la Unire (1582-1918), Timişoara, 1940 ; Nicolae Tincu Velea (1816-1867), Bucureşti, 1945.
Surdu, Bujor, Răscoala populară antihabsburgică din Banat (1737-1739), în „Studii şi materiale de istorie medie", II (1957), p. 289-342 ; înfiinţarea graniţei militare bănăţene descrisă de un martor ocular (1768-1773), în „Anuarul Institutului de istorie din Cluj", IV (1961), p. 257-264 ; Desfăşurarea războiului austro-turc din 1788-1790 pe teritoriul Banatului, descrisă de un contemporan, în „Anuarul Institutului de istorie din Cluj", X (1°67), p. 43-128.
Tincu-Veîea, Nicolae, istorioară bisericescâ politico-naţionale, Sibiu, 1865.
Trâpcea, Th. N., Organizaţia cnezială în Banat din a'doua jumătate a secolului al XVII-lea şi pînă în prima jumătate a celui de-al XlX-lea, în „Studii şi articole de istorie", iX (1967), p. 235-243.
Ţigu, Vsorel, Un document inedit despre protopopul Gheorghe Stoica de Haţeg, în „Mitropolia Banatului", XXV (1975), nr. 7-9, p. 404-405 ; însemnări de pe tipăriturile vechi (Fondul de carte al Mitropoliei Banatului - Timişoara), în „Mitropolia Banatului", XXVII! (1978), nr. 1-3, p. 74-94.
Ţinto, Aurel, Lotria - formă de luptă a poporului din Banat împotriva siăpînirii habsbur-gice, în „Studii", XII (1959)**ir. 3, p. 169-191.
Ţîrcovnicu, Victor, Istoria învăţămîntuiui din Banat pînâ la anul 1800, Bucureşti, 1978.
Vuia, lu!?y, Şcoalele româneşti bănăţene în secolul XVIII, Orâştie, 1896 ; Contribuţiuni la istoria şcoalelor bănăţene. Activitatea culturală a protopresviterului I.' Tomich Caransebeş, 1923.
Woif, H.( Das Schulwesen des temesvarer Banats in 18. Jahrhundert, Baden, 1935 ; Organizarea şcolilor bănăţene în anii 1770-1800 şi activitatea pedagogului Teodor I. lancovici» în „Din istoria pedagogiei româneşti", Bucureşti, 1957, p. 57-97.
48
<Ţ)t£{,afâ La ediţia a d.&aa
Această a doua ediţie a Cronicii Banatului, cea mai de seamă operă a Iui Nicolae Stoica de Haţeg, se justifică prin epuizarea rapidă a primei ediţii, apărute în 1969 la Editura Academiei R.S.R., dovadă a bunei primiri de care s-a bucurat atît din partea publicului cititor, iubitor de istoria patriei, cît şi a specialiştilor din domeniul istoriei şi istoriei literare ; în acelaşi timp, ea este rodul interesului pe care-l promovează Editura „Facla" pentru manifestările spiritualităţii bănăţene - parte integrantă a culturii româneşti — în care se încadrează, fără îndoială, şi opera cronicarului nostru.
Despre însemnătatea cronicii s-a scris destul de mult, apreciindu-se că : Nicolae Stoica „vine cu cinstitele-i argumente în sprijinul poporului său ; . . . în disputa cu unii denigratori, Stoica se arată mîndru de poporul din care face parte, de originea lui nobilă, ca şi de darurile sale naturale . . ." (Mihnea Gheorghiu) ; cronica este „o lucrare interesantă, bogată în informaţii, numeroase dintre ele unice" (Ştefan Pascu) ; ea constituie „un preţios izvor istoric şi un important document de limbă ... nu numai pentru istoria frumosului colţ de ţară desemnat prin titlul ei, ci şi pentru întreaga ţară . . ." (Ştefan Ştefănescu) ; „O cronică mustind de date şi informaţii de valoare, un cronicar şi cărturar de mare înzestrare intelectuală şi literară . . ." (Florin Constantiniu) ; „Un izvor nou şi un cronicar nou vor figura de acum în istoria culturii româneşti" (M/ha/ Berza).
Confirmînd această ultimă aserţiune, Cronica Banatului şi Nicolae Stoica au fost într-adevăr incluşi în unele din ultimele lucrări de sinteză sau instrumente de lucru (Vezi : Enciclopedia istoriografiei româneşti, p. 304, Dicţionar cronologic - Literatura româna, p. 66, 90, şi Dicţionarul literaturii române de la origini pînâ la 1900, p. 817-818).
Cronica Banatului a fost folosită în lucrările lor de istorici însemnaţi (Andrei Oţetea, Ştefan Ştefănescu, Dan Berindei, Bujor Surdu, I. D. Suciu
51
ş.a.) ca sursă documentară de primă mînă ; ea a stimulat în acelaşi timp noi cercetări în legătură cu viaţa şi activitatea cronicarului, cu opera şi iimba în care a scris.
în ediţia de faţă textul cronicii este îmbunătăţit faţă de cel al primei ediţii, eliminîndu-se unele greşeli de transcriere şi de tipar. în ce priveşte introducerea, ea a fost în bună parte refăcută, pe baza noilor descoperiri, proprii sau ale altora, relative la Nicolae Stoica de Haţeg şi lucrările sale. De asemenea, s-au adus completări glosarului şi îmbunătăţiri indicilor.
!
TEXTUL CRONICII
CUVÎNT ÎNTÎIU
Iubiţi fii,
Eu am dorit a vedea înscris rumâneăşte despre răzmiriţa din urmă turcească, cu patima românilor noştri de-aicea, precum şi de începutul militării de graniţă, ci în deşert. Apoi acuma iarăş de-a culeăge buchile vechi pentru scoale, cu dorul celor zisă învăpăiat, pe o cale plecai din Meedia, ca din Olimp să iau isteţia, sus la munte apucai, 75 de ani îm zăuitai, pădurea, arbori cu ramuri lungi, lăţiţi, încîlciţi am păşit, în-am vîrît abuşi, asudat, în culme am răsuflat, vîrghele graţiilor din Parnas : ,,Ehu-ihu-hu, me-au strigat, ce cu flori nemţeşti, serbeşti te-ai depărtat ? Culeăge de la protopopii şi ţin-te de Banat î Strînge trecute, dar caută frumoase, înpupite, ca după moarte să te ţină minte ! Adună chite ru-diţi, vîrste, treăme şi mînzală, că tocaci s-or afla, dacă dai băteală !"
înpărăţii în lume au fost reale şi bune, ţine minte şcolarilor a spune, îndată dă-ţi pe dos în jos, caută de scapă şi iar aleargă-ţi la sapă, prin curpeni, rugi încurcaţi, tot cruntat, în primejdia morţii însuş am intrat.
Buchile vechi ceâle mai dintîi Athotis, craiul Eghiptului, le-au aflat, să ştii. Din Eghipet Moisi le-au învăţat ; el jidovilor aşa le-au dat, adecă : A. Alef, Bet, Ghemel, He, Vaf, Zain, Het, Tet, Iod, Kaf, Lamed, Mem, Nun, Saleh, Ain, Pe, Ceade, Cof, Reş, Sin, Taf. Care maghii, haldeii, califii saraţeni şi turcii de-acolo luate aşa le-au prefăcut : Elif, Be, Te, Se, Gim, Ha, Hău, Dau, Zel Re, Ze, Sim, Şin, Sat, Dat, Tîi, Zei, Ain, Gain, Fe, Kaf, Kef, Lani, Min, Nun, Vao, He, Lamelif.
Din Eghipet şi Cadmus, craiul Finiţii, luîndu-le, în ielenie pentru toată Grecia le-au prefăcut. Aşa după aceăia, preaînţăleptul Palamid, în anii bătăii Troii, 5, 0 au făcut, iară înţeleptul Simonid Melei-
zanu cu £, I, ty, 0 le-au înmulţit şi le-au înplinit, adecă aşa : a, alfa v, vita, 7, gama, 5, delta, s, epsilon, £, zita, r., ita, 0, thita, i, iota, x, kapa, A, lamda, mi, v, ni, S, csi, o, omicron, pi, p, ro, cr, sigma, t, taf, v, ipsilon, cp, fi, %, hi, \[\ psi, w, omega //.
Care letere latinii romani de la greci luundu-le, aşa le-au prefăcut, f«1 v« adecă : Aa, be, ţe, de, Ee, ef, ghe, ha, i, ka, el, em, en, o, pe, ku, er, es,
55
te, u, ve, ies, ipsiion, ţet, şi adecă iată să le ştiţi : a,h,c,d,e,f,g,h,i,j,k,l, min,d,<p>,r,q, psi,s,t,u,v,w,x,y,z. 1
Iară după sute de ani, în urmă, de la greci doi fraţi învăţaţi, Methodie şi Chirii, episcopi Moravii, pentru toate naţiile sloveneşti în limba sa le-au prefăcut, mai adăogîndu-le vreo zeăce, precum le ştiţi :
K, >K, S, H, U,,       IU,   l|J, /K.
Care în urmă şi rumânii luundu-le, loan Ştefan Petru, voevodu! Moldovii, în tipografia Suceăvii pentru rumâni^ şi u, iară serbii îi, dierv au adaos.
însă versu subtil răsuna că aceăsteă letere cu elemente şi stihiile lumii, ca şi înpărăţiile vechi, să pot schimba, iară despre milităria şi răzmiriţa turcească, după ani, va urma. Acuma cu „Intrarea" arăt exzem-plu în scurt cu părţile lumii, apoi Hronologhia Sfinţită, cu anii lumii după stilu vechiu, apoi despre înpărăţii, craii, domnii, cum unele s-au stricat, iar altele s-au înnălţat.
Semnat, Mehadia 31 dechemvrie 1825. Nicolae Stoica m.p. protopresviter.
f.2 INTRARE
Lumea noastră patru părţi are, anume : l-a e Azia, la răsărit, a 2-a, Africa, la ameazi, a 3-a, Europa noastră, spre meazănoapte, iar a 4-a e America, spre apus. Răsăritul se cheamă ost sau orient, apusul sâ cheamă vest sau ocţident, ameazu, sîd, meazănoapte, nord.
Azia are 3 înpărăţii : a Indii, a Hinii, a Perşii şi a turcilor, cu multe crăiri. Oamenii lăcuitori sînt mai mulţi albi decît arapi negri. Mări mari au şi păminte roditoare.
Africa 2 înpărăţii, crăiri şi respubliche. Lăcuitorii Ethiopii tot negri, puţini albi. Acolo neavînd ape, rîuri, nici fîntîni, multe ţări nelăcuite zac. Marea Mare o încinge.
Europa noastră are mări chiline 3, înpărăţii : a Austrii noastre, a roşilor, a turcului, a papii de Roma şi 13 crai, adecă : a Anglii, Frânţii, Praizului, Şvedu, Denemarc, Spania, Portugal, Sardinia, Neapolu, Baieru, Virtemberg, Sacsen, Holand. Oameni tot albi, învăţaţi.
Iară America, de curînd descoperită, doo înpărăţii, multe respu-blice cuprinde. Marea Mijlocină şi Marea Ocheanu o încungiură. Oamenii cei sălbateci tot negri au fost. Iată aflînd-o europenii, acuma-s mai mulţi albi aşezaţi.
Pre Europa noastră de-a o ţinea minte mai uşor iaste ca pre o fată Fezînd a o închipui, adecă : l-iu, preţioasele capului e Portugalu ; 2-a, faţa e Spania ; 3-a, braţu e Franţia ; 4-a, mîna stingă e Anglia ; 5, mina dreaptă e Italia ; 6, subţioara stingă e Niderlandu ; 7, subţioara dreaptă e Şvaiţu ; 8, coapsele e Ţara Nemţească, Polonia şi Ungaria ; 9, ge-
Cu caractere latine.
nunchii sînt Denemarc, Norveghen şi Şveden ; 10, ţoala păn în picioare e Roşia ; 11, dosul e Ţara Turcească, ce au în Evropa.
Europa e scoală sciinţelor, a învăţăturii, şi pre alte părţi ea le în-treăce. în ea e bunul, preasfinţitul nostru înpărat, monarh, craiul Frânţi I, de toţi înpărăţii lumii şi craii lumii preaînnălţat, ca de la cel lăudat, capătă bun sfat.
Iară în Azia au fost raiul, unde au făcut Dumnezeu pre Adam şi pre Eva, ci smintind, îi scoasă. Următorii lor mult vieţuind, în lume răi uriaşi să înmulţiră, ci prin potop să cufundară. Noe cu feciorii săi, Sini, Ham şi Iafet, cu corabia lor în Ararat or scăpat şi altă a doa lume cu înpărăţii ei au început. Acolo, în Azia, Dumnezeu întîilor patriarhi şi lui Moisi prorocu s-au arătat. Prin Moisi / / minuni au făcut. Prin f. 2 v. el, cu 600 de mii de jidovi din Eghipet scoşi preste Marea Roşie pedes-tri, înnecînd pre faraon cu oastea lui, în Azia i-au trecut, unde 31 de înpă-raţi au spart : pre Sion, înpăratu amoreilor, prg Og al Vasanului şi toate înpărăţiile lui Hanaan. Aceasta fu întîia spargere a Aziei. Iară a 2-a spargere, marele Alexandru, trecînd cu grecii, toată o strămută, limbile să cotiră. Şi a 3-a oară, întrînd romanii cu viteazu Sţipion Aziaticu, toate limbile împrăştiindu-să, una pre alta către sarmaţii Ervropii să îndelunga.
în Azia mîntuitorul nostru Hristos năseîndu-să, de la 12 ani preoţilor, învăţătorilor în sinagoghe prorociile descîlcea. Şi au zis că : „N-am venit să arunc pace, ci sabie". Acolo au pătimit, din morţi au înviiat, s-au înnălţat, de-acolo pre ucenici de-a predica evanghelia i-au trimis, acolo sfînta evanghelie s-au scris şi sfîntul Pavel au zis : „Fiule, Tite, de numerile neamurilor, de proţese şi de certările legii te fereăşte". Acolo şi evanghelistu loan de a doua venire a lui Hristos, la judecată, ne-au scris, că în noaptea a 8000-a mie de ani de la facerea lumii va fi. Şi iată că dintr-a 8-a mie trecură 7333, adecă un pătrariu din noapte ; şi la 7 500 va fi miezu nopţii, iar la 8000, zioa s-o face. însă zice : „Iată mirele vine în miezul nopţii" ; sau : „Fără de veăste judecătoriul va venii", ca bine să-1 aşteptăm.
Acuma-s 9 ani, un mult învăţat astronom, profesor în Italia, în scris zioa au numit, că în 26 iunie 1816, toată lumea într-o clipă de ochi cu foc să va arde. Şi toată lumea înţălegînd, s-au spăimîntat şi la pocăinţă s-au dat. Şi Dumnezeu cu milă ne-au ertat, numai în 4 zile mari seămne păn în Sîmpetru ne-au arătat. Turnu mare, cel frumos a marei beseărici din Verşeţ îl rupsă şi-1 doborî. Pre toţi oamenii cu foametea mare aşa ne pedepsi, cît o ocă de cucuruzi 1 florint ajunsă. însă prorocia lui fu ca şi a lui Iona la Ninevi, că Dumnezeu ceăre păcăinţa lumii, însă Dumnezeu nu numai că ne dedeăse crumpiri, de să afla, ce încă şi peştişori, nu numai prin părăe curatoare, ce şi prin toate bălţile şi lacurile, afară sus, di la ape pre poeni şi livezi ne deăteă. Şi aşa în toată lumea au dat şi încă ne-au ertat.
La naşterea domnului Hristos, un naţion aziat din Sarmaţia în Da-ehia romanilor întrînd, un osebit crai ş-au pus şi s-au întărit, zişi gheti. însă nerăbdîndu-i romanii, înpăratul Traian i-au bătut, pre craiul l-au prins / / şi s-au ucis. Iară cei ce au putut, cu familiile, s-au înprăştiat.      f. 3
Traian leghionele sale, cu dregători tribuni, prefecţi prezuli, cu cohorte au aşezat. Ardealu s-au numit Daţia Mediteranea, Ţara Rumâ-
56
57
neaseă cu Moldova, Daţia Transalpina, iară acest Banat din Panonia mai de demult s-au chiemat Daţia Ripenzi sau Rîpărea, care romanii încă de la Iulius Ţesar le-au avut. Apoi Traian au trimis mari şi multe colonii romane din toate naţionele Italii, de la Piţerăi şi din Iliric romani si aicea i-au aşezat, ca şi pămîntul să lucre, cetăţi, baele să facă, de asupritori să se apere. Carii în vro 200 de ani nu numai în Moşia, în Trachia, ce şi în Daţii şi Panonia multe negrăite cetăţi, tării, oraşă, sate au lucrat şi baele de-aicea le-au rădicat. Şi socotesc pe-aicea că nu Daţia, ci Traţia mai nainte s-au chiemat. Daţia toată, mare, bună provinţie romană, prin îndemnul doamnii Iulii, mama înpăratului Alexandru Severu, ce-au fost romană creştină, pi la anii 220, creştinătatea şi botezu au luat. însă după aceăia, în urmă, începînd întră romani înpărăcheări, vîrîndu-să tirani mici la înpărăţie şi ei însăşi întră sine spărgîndu-să, limbile aziate, ce ajunseăse la muntele Caucaz, de la Scandinavia cătră Marea Neagră, Pontul Euxinului, unele pre altele cotea înpingîndu-să. Romanii cu cîţva înpăraţi mulţi ani îndărăt i-au bătut. în urmă, prefecţii prezuli luund nu numai leghionele, cohortele, ce şi alţii din Ardeal, din Ţara Rumânească şi de-aicea, Daţia, preste Dunăre, pri la Răşava, în Craina au trecut. Şi sfărîmînd podul lui Traian (: ponte augusta) apoi, ele la cetatea de-aicea, Ostrovu, cu ţara, pană la apa Timoc sau păn la Dii, Daţia Ripenzi au numit-o, unde şi pană astăzi rumânii noştri lăcuescu.
Aşa, întrînd limbi neauzite în Daţia, rumânii familiile în munţi le-au scăpat,' cu sape bucate au sămănat, boiari stabuni dintră sine ş-au pus, iară altora s-au supus. Aceăste următoare naţioane acum cuprinsără şi în toate părţile să lăţiră : întîi marcomani, cvadi, gothi, visigothi, ostro-gothi, sarmati, iazighi, cumani, ghepidi, vandali, huni, longobardi, gău-goni, aviari, uguri, peţenaziti, noravi, tătari. Naţiile sloveăne au zis sta-bunilor romaneşti ţara roman, apoi ţara rumun. Limbile ceăle dintîi venite •3 v- au fost ceşti cle-acuma bugari şi sîrbi cu horveăţi. După carii / / alţii ajun-gînd, rumânii le-au zis afară, iară horvaţii le-au zis vandolea. Apoi, păşind alte limbi puteărnice, cei zişi în munţi, după rumâni, gloatele ş-au dus.
Moravi puteărnici, aşezindu-să pe apele Moravii, în Servia, Ţara Rumânească, Banatu, Panonia, Ardealu au călcat, sute de ani pe aicea au domnit, mai mult decît alte limbi. Carii sate, oraşă, pămînte, locuri, ape, munţi, văi în limba lor le-au botezat, iară alţii le-au încurcat. Şi cred că cei ce-au fost de la înpărăţia Medii, în Azia, aceia aicea Media Panonii numiră ; sloveănii zic media, hotaru. Aicea din jos îndată au fost cu deal de piatră închisă ; apoi, tăindu-să piatra, s-au numit Proseac. în piatră tăiată deschisă drum. Iată cum le-au numit, alţii le-au smintit : precum ei au zis Rusova, alţii Orşova şi Jupanu, Jupanicu au ţinut, Me-dia-Mehadia, Mediţa-Mehadica, Drencova-Teregova, Zlatna-Slatina, Iliova-Ilova, Zelves-Sebeş, Gavran-Cavaran, Liubcos-Logoj, Paniceva-Panciova, Chiriloviţ-Carloviţ. Apele : Tamniz-Temeş, Nehran-Neran, Padeş-Pataş, Lazputnic-Lapuşnic, Glob-Rău, Horoşo-Caraşov, ş.a. Ei aflînd cetăţi de-a romanilor sparte, pustii, le-au numit : la Orşava e Gradena, aicea în Mehadia, pe deal, Grad, aici din sus, Zidine, la Sviniţa, Tri Cule, pe Dunăre în sus, Grădişte şi Beălgrad, Şarengrad, Beăla Ţărcva. Satele : selişte, grădişte, neştiindu-le.
Şi petreeîndu-să naţioanele în sus, rumânii la sute de ani zăuitînd cetăţile, oraşă, sate, cu stabuni, dregătorii săi şi boiari cu soldaţi armaţi adeăseori jos la ţară pămîntele lucra. Alţii viind le mînca. Să bătea şi iară fugea şi munţii-ş apăra.
Sloveănii aceia numea pre stabunu rumânesc ţar roman, apoi ţar rumuneşti. Şi văzînd că boiarii rumânilor cu boi ară şi să cheamă de pe boi boiari, şi ei le zisără volahi-boiari. Rumânii că-s creştini au spus şi pe alţii au adus. Ei au ştiut Postu-Păreăsimii, Ajunu, Paşti, Rusalii, Sîn-Petru, Sîntă-Mărie mare-mică, Simzian, Sant-Ilie, Sam-Nicoară, care încă aşa le zic. Apoi de la unguri Craciunu au învăţat. Trasu sau furatu feăte-lor mari la ei au fost dedat. Pogorîncl ei jos în cîmpii, din stabuni şi ei voevozi ca alţii aleăsără şi ş-au pus. Lăsînd buchile romanilor, au luat a moravilor, cu toate numirile sloveneşti a locurilor şi preoţi greceşti şi sloveneşti, apoi ai săi însuşi, apoi şi arhierăii săi.
Patriarhul sîrbesc Ioanichie rîndui piei a dreăge, cărţi a seri, sina-xare, ceasloave cu psalomi, molitvenice şi litrurghiere. Care şi rumânii primind, episcopii porunciră preoţilor că de tae omu vro vită spre pomenire, berbeăce, oae, miei, măcar la doi ani de slujia preotul mormîntu, lui pielea, eapu, picioarele să-i deă, pieile episcopului să trimitea. Şi fiecare episcopie aşa cărţi pre peăi făcute scriia ; şi înpărăţiia. Apoi tipografii s-au început. După aceăia şi aicea, preste Muraşi, la lanopol ( : Ienova) episcopie sau arhiepiscopie / / novă să începu. Care obiceăi de piei încă şi f* acum prin sate să ţin şi nu să strică.
Supuind ungurii provinţiile Ardealu numiră Transilvania, Ţara Rumânească — Ungrovlahia, Moldova-Moldau. Iară scaunul Banatului, [cu banul]2, în Severin şi districtu sau judeţu în Mehadia. Dar, făcîn-du-să Timişoara, acolo scaunu Banatului den Severin s-au mutat.
întrebînd eu moşi bătrîni : dară cînd s-au sămănat în munţi, unde-s acum păduri mari, pustietăţi şi încă locurile, ariile bine să cunosc ? — Cînd au fost poedea pe-aicea ( :mîncăturile), iligonele, adecă leghionele, reghimentele.
Care mulţimi pe aicea în sus petreeîndu-să, să creăcle că cu rumânii şi în munţi vecini şi în ţări. Jos, ungurilor supuşi deănpreună, şerbi, bugari, rusneăci, horvaţi au lăcuit, toţi o credinţă, o leăge au ţinut. Aicea la Mehadia au fost Olici şi încă Beseărica Ungurească să zice, spartă stă, iară pămîntele Ylici, uncle-i acuma aicea Străineacu . acuma e la slovaci. Au Toti, la Mehadia e Iloca, acu e în Srem. Aicea e dealu nostru Stra-jevaţ, Palciovaţ ; acuma-s la Carlobago. Acolo e Ţara, mare oraş ; acolo să zic ei morlachi.
Iară rădieîndu-să sîrbii din Ţara Românească, cei ce s-au dus în Slavonia acuma-s în reghimentu Gradişchii. Fost-au sîrbi au nu, nu să ştie, căci ei acolo au spus că-s rumâni, cu legea sa. Unde nu numai că le-au zis rumâni ( :vlasi, vlah), ce şi acea ţară Valahia Mică să scrie. Di pe acei rumâni şi tuturor şerbilor de legea noastră tot via alţii îi numesc şi pînă astăzi.
Din rusneăcii ce au fost aicea, întră munţi, au rămas sate : Sviniţa [militari] 2 şi Golubinia, cu rumâni ; şi le zic rumâni cocorevţi. Alte sale,
2 Cuvintele „cu banul" şi „militari" sînt scrise între rînduri.
58
59
Caraşovu, Lupacu, le zic carşoveăni şi au desclinita lor limbă, iar portu, una. Ceşti din urmă, paori. Din careă să veăde că zisele naţioane pe aicea au lăcuit.
Iară alţi bugari, sârbi, dintră rumâni eşind, preste Dunăre s-au sălăşluit, în vecinătate cu rumânii, de ceăia parte.
Sloveănii dintîi ducîndu-să în sus, văzînd pre ghermani, neameţ le-au zis, adecă muţi, neputîndu-să înţeleăge. Acel nume, neamţ, toate naţiile slovenilor şi rumânii aşa zic. Ci bătîndu-i pre acei sloveni muţii, neămeţii, şi înjugîndu-i în slujbe, de vro 300 de ani încoacea, cu pămînte bune, scoale mari i-au cernut, s-or luminat, preoţimea lor aleasă ; dară mari ghenerali, grafi, baroni şi firşti, cu domnii şi moşii.
Aşa, toate zisăle limbi, ducîndu-să de-aicea în sus, s-au cultivit şi s-au poleit. Iară românii noştri în munţi şi păduri şi făr de popi, urşilor, lupilor au sărbat şi legea naturalnică au luat. Măcar că de-ar fi şi avut în munţi călugări sau popi undeva, cine i-au ştiut ? De au venit ei a cerceta, după singhilii3, ce au folosit ? Că şi ei făr dt cărţi, ceva puţin *-4v- cu mîna scris avînd : „Iată, preot sînt !" / /
Aici în Mehadie fiind protopresviteru nostru cu al Caransebeşului, trimeăsără trei preoţi a aduce un popă la ei ; 2 preoţi şi eu, în locu tătîni-meu, călare ne-am dus, l-am aflat, ne-au scăpat. în urmă auzirăm că au fost turcit, nu preoţit. Dar alţii, aşa cu cărţi veniţi, singuri să aşeza ; carii nu numai că nu-ş ştiia a seri numele, ce nici a ceti. însă cînd veniiau prin sate, mumînile copiii spăriia zicînd : „Nu ceăre lapte, taci, tae popa limba" Carii preoţi, neavînd cărţi în limba sa, nici zeăce porunci sau 7 taine n-au ştiut.
Acea neştiinţă au îndemnat pre tatăl meu, Athanasie Stoica, parohul Mehadii, fiind eu de 14 ani, fecioraşi, ştiind ceti, seri, în cetatea Timişorii sîrbeăşte a învăţa < mă trimeăsă> 4, unde şapte ani am fost. Ci în loc de-a învăţa gramatica slovenească, iară ceaslovu, psaltirea sîrbeşte, care le ştiiam, acuma tot de rost a şti, cu ceva cîntări ; 4 ani pierdui şi cei 3 în scoală mică nemţească, eu întîiul rumân, mare, puţin m-am folosit, înţălegînd tată-meu că m-am dus la preoţii nemţeşti latineăşte a învăţa, alergă, mă adusă de-a mă preoţi.
1770, veni obristlaitnantul baron Papila de-a militări. Auzindu-mă în beserică serbeăşte cîntînd, îmi ajuta. El tălmaci a-i fi mă luo.
Apoi, 1773, viind aicea înpăratul Iozef cu grenţinşpectorul Jişco-vici şi gheneral adiutant Nostiţ, aflară pre Papila cu 4 ofiţiri şi 500 de recruţi înbrăcaţi. îi păru bine, îi adună pingă sine, una, alta întrăbă, eu spuneam, ei răspundea. Eu arătam ce cer. Le cinsti cupla săbii, făgădui pămîntu a măsura şi pre cei fugiţi iară a-i aduce, ş.a. Şi nu numai că 100 de galbini le cinsti, ce şi pre mine şi încă un român de ofiţiri a ne da porunci şi pre Papila oberşter îl numi.
Şi eu aşi fi gheneral, însă părinţii neînvoindu-să, eu îndată iar la Timiş vara în slujbă la episcopu Vichentie Ioanovici Vidac m-am dus. Cu carele, ce era rînduit în mare comision reducţia reghimentii iliriceşti a Chi-chindii, toate satele văzui. Apoi de-a militări Panciova, Clisura, Halmăju
3 Cuvintele „după singhilii" sînt corectate în text
4 Cuvinte omise.
şi Timişu umblai cu el ; de la Lipova la Curtea fui. Cu secretara nostru, Theodor lancovici, 1-ul director a scoalelor, Beciu văzui. în Carloveţ soboru, deputirti, episcopi cunoscui, cu vasele de aur, argint la meăse am slujit şi iară le-am legat. Cu dînsul ca mitropolit mănăstirile Sremu-lui, Slavonii, Hungarii, Banatului văzui. Noul episcop a Versetului, Vichentie Popovici, de-a mă preoţi la el mă ceru şi cu bună omenie am venit. însă oberşteru Papila, carele alţi doi rumâni ofiţiri făcusă, de-a mă preoţi opri, ca să fiu strajmeşter. Eu în scris cerui normal-lerer nemţesc, apoi valdberaiter, însă ce-am căutat nu mi s-au dat, ci episcopu chiemîn-du-mă, mă hirotoni paroh în Corni.
Eu, cu întîmplări, la 18 lotri în pădure pardon am căpătat, steagurile reghimentului, noi, le-am sfinţit, în oaste la Praizi, Holand şi la turci ca feldcaplan fui, 5 persoane la eşirea sufletului am sănătoşat, în slujbe zioa, noaptea am alergat, tuturor am fost plecat. în adunări veăsele |i eu, însă cu strajă gurii şi cheăe buzelor am fost. în oaste, la lipsă ele pîine, nu numai soldaţilor noştri creştini, rumâni, neămţi, unguri, şi codaşilor jidovi disagii am scuturat, nafură le-am dat. 7 soldaţi neămţi degeraţi din bălţi cu neao acoperiţi, i-am sculat şi i-am înviiat. 4 soldaţi, pentru hoţîî şi fugă de la ştreang şi plumbi pardon le-am căpătat. 5 turci, la noi prinşi, vrînd soldaţii a-i puşca, i-am rugat şi i-am adus. Preste o sută de turci prinşi, flămînzi, i-am / / săturat. Pre alţi turci, 200 robi, trecînd de la Casau îndărăt, în Corni, neaflînd lumânări, joi spre vineri de-a ruga pre dumnezeu, 50 de lumini de a-şi înpărţi le-am dat, şi că-mi arseăse casa n-am înputat, ci, cîntînd, soldaţilor noştri vin de beut le-am dat. Aşa, oastea trecu.
După răzmiriţă, episcopu mie şcoalele noastre în tot reghimentul, care de 5 ani încetasă, în stare iar a le introduce le încredinţa, precum şi protopresviteratul, care aşijderea iară de 5 ani, cu beseărici, cărţi, protocoale de turci arse, a le îndrepta cu grije, trapede, am sfătuit şi porunca am plinit.
Eu vă spuşii că în 3 oşti am plecat, însă nici în Berlin, nici Holanclu, nici în Ţarigradu n-am intrat. Iară părinţii voştri, unchi, veri, neamuri ce-au fost în sus, în feldsoldaţi pe franţozi, ei nu numai că Estraihul, Baieru, Ţara Nemţească, Niderlandu, apa Rainii, Şvaiţu, Sacsonia, toată Italia, ce şi Franţia le-au văzut şi cu mult m-au întrecut. în care greăle oştiri, cei ce au ştiut a ceti şi a seri nemţeăşte, oberofiţiri şi maiori au ajuns, iară eu, cum am fost, tot aşa sînt. Zişii ofiţiri bunului nostru înpărat Frânţi I să-i mulţămească, dar nici văduvite ofiţireşti pre Bo-naparte să nu-1 pomenească. Dar şi noi toţi, pentru şcoalele nemţeşti, care noo multa milă a înpăratului nostru spre luminarea naţionului ni le dă să învăţăm, mare mulţămită a-i da datori sîntem.
Eu cetind că Adam şi Eva ţoale de frunze ş-au făcut, le urmez, cu ţoale rupte umblu, iară bune păstrezi. Şi voi aşa să urmaţi, să nu fiţi măreţi în deşert, ci pe ani să păstraţi !
Avînd eu cules de bani vechi, întră carii de-ai lui Alexandru Ma-chedon, în anu trecut eu istoria lui, nu ca cea fabuloasă, tipărită, ci pentru voi acuma întîi rumâneăşte în scurt din Curţiu am scos-o. Mai ales să ştiţi că n-au fost nezdrăvan, ci om muritoriu, ca si noi.
61
60
Cu această intrare, eu voo următoarele boarnbe rudiţi, strămături, flori de băteală ce-am cules vi le arătai. Cercaţi, gustaţi, dar nu vă strîmbaţi ! Eu vă poftesc apetit de fragi timpurii a căpăta, a ceti, bine a învăţa şi a şti cum să cade lui Dumnezeu, cum înpăratului, monarhului nostru şi subdregătoriilor noastre a sluji, cum părinţilor, învăţătorilor a fi şi cum către tot omul din lume a ne arăta. Că cel ce miluiaşte, nu să căiaşte.
La această istorică scriu într-a noo lună, dar încâ pentru şcolarii rumâneşti poate fi bună.
Semnat, Mehadia, la 2 ianuarie 1826. Nicolae Stoica de Haţeg, mânu propria, protopresviter.
HRONOLOGHIA SFINŢITĂ
Anii lumii
	stil vechi	Anii
Adecă de la facerea lumii sau de la Adam încoacea	—	1
Cain, feciorul lui Adam, ucisă pre frate-său Avei	—	99
[Moartea lui Adam	903J5	—
Pre Cain îl ucise nepotu-său Lameh	—	931
Potopu ce înnecă lumea au fost	1656	2242
[Noe, feciorii lui Noe	1657]	—
Rădicarea turnului de la Vavilon. [Mestecarea		
limbilor	1800]	2736
[Inpărăţia Vavilonului	1900]	—
Naşterea lui Avram au fost	2017	3312
[Inpărăţia grecească Arghivia. Inahus	2100]	—
Cînd au ospătat Avraam pre trei îngeri	—	3412
Cînd au dus Avram pre fiu-său Isac a-l jărtvi	—	3442
Moartea lui Avram fu	2122	3487
[Tecrop în Athina	2426]	—
Cînd văzu Iacov scara în sus	—	3545
Vînzarea lui Iosif	—	3589
Meărgerea lui Iacov la Eghipet în foamete	2237	3602
[Moisi la necazu ; patima israilteănilor în Eghipet	2452]	—
Dreptul Iov		3620
Naşterea lui Moisi în Eghipet		3737
Trecerea prin Marea Roşie	2458	3817
Moartea lui Moisei	2492	3857
Moartea lui Isus Navi	2506	—
Cînd au fost Samson cel tare	—	4292
[Judecătorii izrailteănilor	2525]	—
Cînd au fost Samuil prorocu judecă tor iu	2889	4370
5 Pasajele dintre parantezele drepte, ca şi cifrele din coloana întîia, au fost scrise ulterior, cu altă cerneală, dar tot de autorul cronicii.
[l-a expediţie a argonauţilor 2721]
[Hercules 2750]
[Bătaia Troii şi Esculap 2790]
Cînd au fost Saul întîiul craiu în Israil 2916
Cînd au fost Davicl al 2-lea crai în Israil 2929
[Enea în Latium 2802]
Solomon al treilea crai 3000
[Homer. Hestodus 3000]
Proorocul Ilia —
" Ielisei —
" Iona —
" Daniil —
Ezdra au fost —
Esthir —
Mucenicii Macaveii —
Naşterea domnului nostru Iisus Hristos —
Răstignirea    "         "        "        " — înviiarea, duminecă în 29 martie Innălţarea, joi în 7 mai
Deci să veăde că mîntuitoriul au vieţuit pre pămînt 32 de ani, 4 luni şi 11 zile. Iară Pogorîrea duhului sfînt, iar duminecă, mai, în 17 zile au fost.
4389 4429
4469
4590
4602
4640
4907 //
5048
5112
5330
5508
5541
în jos, anii de la Hristos
Ştefan, unul din 7 diaconi, fu ucis cu pietri, după Hristos 34
întoarcerea lui Pavel 35
Pentru apostolii învie pre Thavitha în Iopi 36
Mathei apostolu au scris evanghelia în limba jidovească 41
Marco au scris evanghelia 43
Anthiohia mai întîiu creştină s-au arătat 48
Luca au scris evanghelia greceăşte 48
Soborul apostolilor în Ierusalim, pentru credinţă şi leăge au fost 50
Apostolu loan în Efes au scris evanghelia 55
Pre apostolu Pavel l-au dus la Roma 59 Unde zic că cu Petru de înpăratul Neron, cu mucenii s-au
încununat 68 Iulius Ţesar, carele au pus şi au aşezat în stare monarhia romanilor
şi au îndreptat calendariul, prin fapta lui Sozimen mathematicul, cu 44 de ani naintea naşterii lui Hristos, căruia îi şi zic calendariul lui Iulian / /
-A ÎNPĂRĂŢIE, A EGHIPETULUI
înpărăţia Eghipetului e mare şi măcar că acolo nici nu ploo, nici ninge, ţările sînt îndestulate, căci apa mare, Nil, ce curge prin mijlocul ţărilor, în tot anul le adapă ; eşindu-şi din stratul ei, creăşte, să varsă, satură şi îngraşă pămintele şi le creăşte.
62
63
Această înpărăţie întîiu s-au început după spargerea turnului de la Vavilon şi după înpărţirea limbilor, care atuncea numai 72 au fost, iară acuma 3094 de limbi în lume să află. Anii lumii după stilu nov
1809       Ham, feciorul lui Noe, cu fiii şi nepoţii săi în Eghipet s-au aşezat, căruia după moarte i-au dat dumnezeire, numindu-1 Iupiter.
Lui urmă fiu-său Menes. Acesta învăţă grîul a semăna, a săcera, a măcina, pîne a coace, vine a înplînta. Deci şi pre el îl dumnezeiră, anume Osiris, precum şi pre femeăia lui, careă învăţă inul, lîna de ţoale a toarce, o dumnezeiră Isis. Şi fiindcă pre Menes îl ucisă frate-său Tifon, Isis, dar, pusă pre fiul el, pre Apolo, de-1 omorî şi Eghiptu în 4 părţi înpărţi.
Un Athofis craiu află, făcu slove, buchi de-a seri, cle-a număra, în peatră a săpa, steăle a ceti. El leăge cu credinţă deşartă au dat pe-atun-cea, fiecare tată în casa sa Dumnezeu, preot şi monarh a fi. Acest Athotis arăta cum umblă sufletul după moartea omului. El pre popor în şapte stănde înpărţi, în preoţi, în soldaţi, în pămînteăni, negoţători, maistori, păstori, în corăbiiari şi fieştecare stand în cinste unul altuia asemenea a fi şi tătînisău să urmează.
2023 Miercur întîi învăţă a seri, iară Ţiahu înpărat zicea la vite a să închina. Măris crai în oraşul Memfis, la beserica lui Vulcan, făcu stavilă, de-a abate şi de-a sprijoni apă din Nil şi de-a o îndelunga ori încătro vrea a uda. Sifoo, fiul lui Vulcan, începu scrisori, cărţi a seri. Apoi ur-f-7mară Tetmos şi alţi crai, mulţi, care cum, unul după altul. Iară // craiul Orus, faraon zis, avu pre Iosif cel frumos, înţălept sveătnic ca un crai mic. 'Apoi unii, alţii. Mai tîrziu fu Amenof şi Bustri, carii urîră pre israilteăni. Apoi fu Sesostri crai, Seos, Setos, Rameze, zisul Amenof crai. Acest faraon carele cu oastea după israilteăni alergînd, ca făr de minte în Marea Roşie au întrat şi apa i-au înghiţit. Nehefos craiu i-au urmat ; Fusanu, Proteu. La acesta' au fost scăpat Paris cu Elena din Troia. Insă el lui Paris porunci în 3 zile de-aci să se ducă, iară pre Elena o opri păn după bătaia Troii, apoi au dat-o la bărbatu ei Menelau îndărăt. După el alţi mulţi crai au urmat : Ramsinit, Ceop. Acesta închisă beseă-rica, de-a nu ruga dumnezeii. Acesta au făcut întîia piramidă mare, lîngă Nil, la careă 100 de mii de eghipteni 20 de ani au lucrat. Lui urmă Neferher, Susen, Sesac, Bocor, Sabacon, Taraca, Nehao. Acesta viind luo Ierusalimul, ucisă pre Iosie, bătu pre jidovi.
în Eghipet. fiind deodată 12 crai, să vorbiră şi făcură minunatul labirint, adecă o casă mare, cu 24 sobe mari şi 3300 ţimere, mici sobe, care lavirint aşa era încurcat, cît ce intra într-insul nu mai putea eşi. Apoi, pricindu-să ei despre marea crăire şi întrebînd oracolul, le răspunsă că cel ce va jertfi întîi lui Vulcan clin vas de arame, acela mai marele crai să fie. Unul din ei 12, Psameticu, îndată îşi luo coroana din cap şi în foc jărtvă lui Vulcan o deăte şi fu înpărat Eghiptu lui.
3373 Pre fiiu-său Nehan îl bătu Navhodonosor şi lui îi urmă Psamis, Apres.
3415 Anii 3415 au fost Amasis, Cambis, Armiton, apoi Neferit, Acoris, apoi Nectanev, ce avu greăle oştiri cu perşii, cărora şi grecii ajuta, cîţiya ani, cu craiul Artacserx, însă îi bătu şi-i scoasă. Lui urmă Tahu, carele nevrîncl făgăduitul tribut Perşii a-l da, Artaxerx Ohus asupra fiului lui,
64
craiului Nectanev II, cu mai mare oaste, el de-o parte, iară grecii cu corăbiile de altă parte asupră-i veniră, cît el abea acas scăpă, ca ceta- 3624 tea sa, anume Memfis, să o apere. Ci strigînd // perşii de-a se preda, *«*v. toţi cetăţenii să închinară. Nectanev acum văzînd ce va să fie, luundu-şi vistiria fugi şi n-au mai venit. Ohu luo Eghipetu, pradă beseărica, luo scrisorile ceăle ascunse, preoţeşti, ci iar le deăteră.
După Artaxerx Ohu urmă Arsa şi Darie. însă viind Alexandru Mare la anu, pe uşor luo Eghipetu şi-şi zidi Alexandria.
Lui urmă Ptolomei Lagu. El luo ludea şi-i urmă, anii 3762, Ptolo- 3762 meiul Filadelfi vicleanul, apoi Filadelfi Evarghet, iubit apoi Ptolomei Filopater, Ptolomei Epifan, Ptolomei Filometor, Fiecon Everghet, Ptolomei Lathuru, Ptolomei Alexandru, P.tolomei Apion şi ajunsă crăiasa Cleopatra în stăpînirea lui Ptolomei Alexander. După Cleopatra au fost Lathuru, apoi Ptolomei Alexandru II, fecior întîiului. Ci fugi la Sula, gheneralul romanilor, carele îl întări crai a fi în Eghipet şi pre feciorii lui Lathur îi tăe. însă şi pre el îl lepădară şi-şi pusără craiu pre Pto-lomeiu Dionisie. Alexandru căută la romanul Pompeiu ajutoriu, ci nu-i deăte. Ptolomei Auletu, flueraşu, fu, ci ţara îl lepădă şi pre fie-sa Bere-niţa crăiasă o puseră. însă iară fu feciorul lui Ptolomei Dionisie, apoi minunata Cleopatra.
Acum bătîndu-să conzulii mari ai romanilor, Pompeiu cu Iulius Ţesar, şi pierzind Pompei bătălia, fugi în Eghipet la Dionisie a scăpa, ci-1 omorîră şi capul lui îl dusără la Ţesar în Alexandria. Iulie Ţesar lăsă pre Dionisie şi pre Cleopatra a înpărăţi, însă ea auzisă şi capu ei de frate-său Dionisie îl ascundea, să nu i-1 ia. Acu, dîndu-să ea de o bă~ gară într-un sac mare, ca să nu o omoară cătanele frăţini-său şi au dus-o iară în Alexandria. Cînd au eşit în soba lui Iulie Ţesar cu Chiesa-riu şi-i văzu frumuseţea, s-au minunat şi-i deăte inpărăţia. Aşa şi fraţilor ei ţări, crăiri le deăte ele a-i înpăca. Ci unul nu fu îndestulat si sculîndu-să asupra lui Iuliu cu a romanilor, Iuliu întări farusu Alexandrii, aprinsă corăbiile cît şi vestita bibliotecă cu cărţile vechi, toate arsără. Pre Ptolomei Dionisie îl tăe, pre fiii lui la Roma îi trimisă. Iară Cleopatra cu mîndre vicleşuguri pre mulţi ucisă şi rămasă înpărăteasă. //
După moartea lui Ţesar, veni la Eghipet cu oşti conzulu Antoniu *. 8 al romanilor, cu carele Cleopatra să îndrăgi şi el tot sfatul ei asculta. Iară după ce veni conzul August în Eghipet, ea vrea să-1 capete în voe, însă fu neclătit. Ea de năcazu deăte de o muşcă un şarpe şi o omorî.
August ucisă copiii ei de Antoniu şi pre Fulvia, precum şi pre ţesa- 39» nnu lui Ţesar cu Cleopatra şi făcu Eghiptu provinţie romanească, careă aşa 700 de ani, păn la venirea saraţenilor, au fost.
2-A ÎMPĂRĂŢIE A VAVILONULUI CU A ASIRIEI
Nemrod, nepot lui Ham, în Vavilon să sălăşlui, pre carele în urmă îl «w dumnezeiră. Apoi fu Asur, feciorul lui Sim. El sus pre rîul Tigru făcu în- ™* parăţia Asirii şi Nin făcu Ninevi. Lui urmă Niniu. Si închepară sau să îs*» vîrîră haldeii, preoţii, la înpărăţie, însă şi arapii.
Pre vremea lui Avraam au fost craii : unu Atosa, altul Beiosu, ce avu pre Semirami, o prinţeză heroe, vitează, careă în urmă să mărită dupa 1969 Balotor sau Nin. Şi după moartea lui, ea, în ţoale bărbăteşti înbrăcata, multe corajii si expediţii armăşăşti au făcut. Ea au luat Anatholu, Azia Mică fu în Eghipet, în Livia, luo Bactria, fu în India, Vavilonu ea îl în-frumsăţă, cu zidurile înalte, groasă, cu gropi, şanţe afunde. Au abătut rîul Eufratului, ca din patu-şi a nu să umfla, nici din scoc a eşi. Rezidenţii mari, punţi, poduri, minune ; grădini în aer aninate, pre stîlpi nalţi, cu curcubee, în harcuri cu tivige încordate, grădini sus cu pămînt, bine lu-f-8v* erate cu'pomi roditori, din fîntîni sus scoasă/ / udate, toate spre îndulcirea inimii. Pre supt Vavilon şanţe, canale curatoare au avut. Care fapte ale ei întră ceăle 7 minuni din lume una au fost. Pentru care ei aşa cinste i s-au dat, ca femeile crailor, după moartea bărbaţilor, crăese să fie. 2523 Ei urmă craiul Teutam, apoi Sardanapal, om muerotcă, carele, în ţoale muereşti înbrăcat, cu furca torcea. La acesta odată viind voevodul, marele său satrap al Medii şi aflîndu-1 muereălnic, cît însuşi Serdannapal frumoaselor femei de-a toarce caere înpărţea, satrapu îl urî şi el însuşi
3088
în Media crai să rădică.
3. A ASIRII CU A MEEDII Şl A VAVILONULUI
Ful înpărăţi pe vreămea israiltenilor. El strică înpărăţia Ninevi. Lui urmă Tegla-Falaţar, carele cu oastea pradă Ierusalimul, multe seminţii ovreeşti robi, întră carii şi Daniil proorocul cu cei 3 coconi, Sadrah, Misac şi Avdenago, robi în Asiria îi dusără.
Lui Falaţar îi urmă Salmanaţar al Vavilonului, carele toată ludea şi pre ovreăi pradă, Finiţia, toată flota, 60 de corăbii a Tirului, luo.
Lui urmă Senaherim, apoi Navohodonoţor şi Navopalaţar, apoi Sărac, şi sfîrşiră.
Iară ai Meedii acestea urmară : Chiiacţar, carele cu vicleşug înpărăţia o lărgi; că, chiemînd'pre toţi craii schiţilor la ospăţi, ei pre cei ce-i veniră i-au înbătat şi i-au tăiat şi înpărăţia le-au luat, iară cei ce n-au venit au scăpat.
Acestuia urmă Chir sau Tir, ce avea 200 de mii de ostaşi. Navonid, înpăratul Vavilonului, sculîndu-să asupra lui Chir, el pre craiul său Crezu cu oaste îl trimisă. Chir pre Crezu îl prinsă şi suindu-1 de viu a-l arde, Crezu strigă : Solone, o Solone ! Chir întrebă : ce-i ? El spusă că : „Me-au zis ca nima în viiaţă, ci după moarte să se laude". Şi îndată îl ertă. f- 9 După Chir în Vavilon aceşti înpărăţi au urmat : / / Navopalaţar, Chiiacţar, Nehao, Navoodonosţar, carele să rădică asupra Indiilor, carele supusă Ţeli, Siria, pre amoniteăni, moaviteăni. Insă cetatea Tiru abea la 13 ani au luat. în Eghipet pre craiul Amase cu tribut a fi îl lăsă. El în Vavilon lui Vaal, Dumnezeu, capişte rădică, grădinile Semiramidii le re-novi. Şi mîndrindu-să ca un Dumnezeu, cu capul său de aur, cel din Decra şi pentru arsu cuptoriului de 7 ori, pre dînsul Dumnezeu din aşa mare înpărat bou îl făcu, de mergea la cîmp. Cîţiva ani aşa au păţit. Lui urmă
fiiu-său Evilmerodah, ci fu omorît. Apoi, Nerigliţar, apoi Valtaţar, iar fecior lui Navodonosţar, de toţi urît. El dînd un ospăţi domnesc voevozilor, la carele cu vasele sfinte, besericeşti să sluji, fu omorît. Lui urmă Navonid în Vavilon. Ci viind Chir al Perşii, nu putu îndată Vavilonul a-l lua, păn ce nu abătu rîul di pe sub cetate şi pe acel pat secat oastea întrînd] nu numai pre craiul Navonid, ce şi popii, haldeii, i-au tăiat. Luund de la ostaşi armele, i-au slobozit.
A. 3448. Chir, lăsînd oşti, în Persia să dusă. Apoi, luo Siria cu Ieru- 3448 salimu ; Eghiptu cu daţie lăsă, bătu toată Schitia (sţiti) de pingă Marea Caspii, unde cetatea Chiropolu zidi.
Lui urmă fiiu său Cambis, a. 3462, om slab, căci cu oaste de 50 de 34(i2 mii în Africa trecînd, unde prin pustiile Ethiopiei, făr de bucate, pră-pădindu-şi oastea, să întoarsă. Pe frate-său Smerda omorî, şi pre soru-sa, apoi şi pre el îl omorîră.
Lui unii, alţii, fiecum urmară. Şi aşa, tîrziu, cei 7 satrapi ai Perşii, ce să legătuise ca ei toţi călare la cutare loc să iasă şi al căruia din ei 7 calu mai^întîi va rîncheza, acela înpărat Perşii să fie.'La careă, armăsariu lui Darie întîi ţipă şi lui îndată cei 6 să închinară. El cu oaste Vavilonul în- 3463 cinsă, doi ani în deşert bătu. Neputînd întră, izăflă vicleşug, că un favorit (: prietin) a lui, tăindu-şi nasul şi urechile însuşi, strigînd cătră cetăţăni a-i deschide, văitîndu-să asupra tiranii lui Darie, / / ocărîndu-1 şi ei crezîn- ,; du-i, înlontru îl lăsară. Căruia gheneral-gubernatoru cetăţii Vavilonului, acelui viclean, oastea încredinţînd, din cetate afară asupra lui Darie îl trimisă. Carele cu Darie de-afară înpreunat intrară. Darie porunci ca zidurile Semiramidii, ce erau de 200 de coţi nalte, numai 50 de coţi a fi făcu. Ceăle 100 de porţi de aramă în Persia le trimisă. El să dusă cu oastea asupra schiţilor, ci nu-i putu supune, iară pre trachi îi supusă. Şi din India, a. 3477, 3477 ceva luund, cu oastea asupra Greciei să dusă, unde întîiu pre tiranu His-tău din Miletina în Persia îl chiemă şi-1 ţinu. însă Histău învăţasă pre Aris-togor cum să lucre cu Darie ; carele acolo sosind, Aristogor cu oastea grecească preste marea înnotul trecînd, cu Darie să lovi, pre perşi sparse. La careă şi athineănii cu 20 de corăbii ajutară. Darie iar îl lovi, în' careă bătae Aristogor peri. Darie luo Miletu cu alte insule. Şi măcar că athineănii îndărăt să trasară, Darie tot li să jură că-i va bate, ca ei, athineănii, în toată zioa, naintea cinei, la el să-şi gîndească. Şi aşa Darie trimisă pre ginere-său Mardonie, carele bătînd Traţia şi Machedonia birui. însă la muntele Athos (Sveta Gora), el 300 ele corăbii şi 20 de mii de ostaşi pierdu şi să întoarsă. La anu, însuşi Darie, trecînd marea, aproape de Athina ajunsă. Athineă-îlor în ajutoriu numai 1 000 de platenzi venisă şi Athina 10 mii avea. Mil-ţiad, voevodul (: arhistratigul) Athinii, aşa să aşeză, cît el cu o mică oaste 600 de mii a lui Darie sparsă. Aci Darie 200 de mii pierdu şi gîndea că iară să se lovească, însă Eghipetu de la el căzu şi el de-a oşti să lăsă.
Avînd doi feciori, pre Artabarzan şi pre Csercs, cu 2 milioane şi jumătate de oameni, cu 3 000 de corăbii ajungînd la Marea Helespontuîui, pod preste marea făcea. însă vîntul cu valurile mării rupîndu-le, el pusă oaste cu joarde şi nuiale a o bate. Nişte munţi mari sparse, ca oastea cu-rînd să meargă. Xerx aci, clintr-un munte nalt privind spre mulţimea ostii sale, a plînge să porni. Satrapii îl întrebară : au doară că se teăme ? Cărora înţălept au răspuns că nu de vro frică, nu, ci că în 50 de ani din atîta
66
67
3529
oaste niciun cap viu nu va mai fi. Pre Xerx aci numai 4 000 de greci şi 300 de lachedemoneăni, carii cu Leonid, craiu lor, toţi periră, îl opriră. / / *•10 Xerx aicea doi fraţi şi 20 de mii de oameni au pierdut.
Athineănii avea un orachel de-a le proroci sau a le ghici. Sfat cerînd, zisă că ei cu ziduri de lemn să vor apăra. Themistocles, gheneralii Athinii, tîlcui zidul de lemn corăbii a fi ; că el avea flota de 300 de galii, cu careă pre Xerx lovi şi-1 sparse ; şi să dusă, însă la anu iară trimisă pre Mar-donie, sătrapu său, cu oastea, carele luo Beoţia. însă Pauzanie şi Aristid cu grecii pre dînsul omorîră, pre perşi bătură, cît abea vro 4 mii scăpară. Ci iar într-acea zi, fiind ei pre marea, Xantip cu grecii îi bătu. Xerx de ceăia parte, în Azia, aştepta şi auzind nenorocirea, în Persia s-au dus.
A. 3529. — Athineănii luară Vizantia. Xerx să deăte în pofte. Luo pre fiiu său Artaxerx ajutoriu. Pre Xerx îl omorîră şi însuşi ucigaşu ia înpăratul Artaxerx viind, pre frate-său cel tînăr, Darie, de moarte îl pîrî şi, nevinovat fiind, îl omorî. Ci apoi şi pre ucigaşu aflînclu-1, îl omorî.
Artaxerx luo Eghiptu, pre greci veni, însă Ţimon cu grecii şi pre uscat şi pre marea la Ţiper ( : Chipru) îl sprijiniră şi-1 sparsără. Iar la ş*59 anu Artaxerx aşa pace făcu, a. 3559, că el au perşii de ţările greceşti nu să vor mai apropia.
3644 Lui urmă fiiu său Xerx II, ci-1 omorîră. Urmă Darie No tu, apoi Artaxers Memnon ; muri. Pre Ohus otrăviră, apoi Arsan otrăvit, Darie Cod om an, fiiul lui Ostan şi al Sizigambii.
Grecii avînd pururea frica perşilor, de vro doi ani îşi aleseăse pre Fiiip, craiul Machedonii, a le fi marşal ( : arhistratig) mare a oştilor greceşti, asupra Persiei a o duce. Ci murind Filip, grecii în Corinth adunaţi la svat, pre prinţul Alexandru în locul tătîni-său mai mare voevod ( : duc) oştilor îl pusără, carele şi porni în cale. Darie înţălegînd, îndată pre marele său voevod Memnon cu oaste ca Azia Mică să o ia <trimise>6. Aşa să începu. Memnon zisă ca tot să arză, însă Darie nu vru. Alexandru cu 30 de mii pedestri şi 4500 călăraşi Helespontu trecu (marea) şi auzind că-i Darie în 3650 Frighia, la apa Granicu, acolo l-au bătut, a. 3650, şi-i luo cetăţile Sardis, ic v. Mi / / letu, Halicarnasu cu marginea. Memnon, cu oastea trecînd marea la Greţia, muri. Darie să ţinea. Strînsă o jumătate de milion de ostaşi, însă Alexandru avea corajie. La Isus, în Ţiliţia, fu a clooa bătălie. Darie iară fu bătut. Alexandru căpătă tot lagheru lui Darie, cu mari dobînzi. Pre muma lui Darie, pre fămeăia lui, pre o sor, pre doo feăte şi pre un prinţi de 6 ani ca robi îi prinsă. Apoi luo Finiţia, Tiru, la carele 7 luni bătusă, Eghiptu şi Gaza, cu Ierusalimu, unde el pre marele preot îl cinsti. Din Grecia oaste novă adusă. Meărsă la Jupiter Hamonii, unde-şi arătă slăbiciunea, ca pre popi a-i miti, ca pre dînsul oraculu ca pre el fiiu lui Jupiter a fi să-1 numească.
Darie ceru pace, dîndu-i toate provinţiile de la Helespont păn la rîul Eufratului, însă Alexandru nu le luo, că le avea subpusă. Aşa Darie de nov
3653 iar£ s^ g£ţj gj in Asiria, la Gaugamela, lîngă Arbela, să loviră, a. 3653, unde, măcar că Darie bine să ţinea, însă iar fu de tot bătut, aşa cît birui-toriului fu silit înpărăţia a i-o da. Alexandru să dusă la Susa şi şezu pre
3654 tronul lui Darie ; să dusă în Persia, la Persepol, a. 3654.
Omis.
Darie fugi la Meedia, adună oaste şi înţălegînd că Alexandru ajunge, să dusă în Bactria. într-acea călătorie să sculă Bes satrapul asupra înpă-ratului său, îl ferecă şi ajungîndu-i Alexandru dindărăt, Bes, voevodul lui Darie, multe înpunsuri îi deăte. Aşa moarte Darie, cel mai bun înpărat al Perşii, avu. Pre Besu aducîndu-1 la Alexandru, înfricoşată moarte îi deăte.
Alexandru vrînd asemenea lui Bachus şi lui Hercules a fi, meărsă în India. Pre marşalul mare şi prietenul său gheneralul Parmenon şi pre feciorul aceluiaşi, gheneralul Filota, îi omorî. El cu oastea trecu Indusu preste Hidasp. înpăratul Por îl sprijoni, ci Alexandru îl bătu şi-1 prinsă, însă înţă-leptul răspuns a lui Por pre Alexandru înblînzi, cît mai mare crăire îi dieti. Şi vrînd la Gang a meărge, soldaţii i să înpotriviră. Deci aci zidi 12 oltare, seămnele biruinţei sale, făcu Nicheia şi Buţefala, apoi cu oastea acas veni.
El îşi făcu oaste novă din noroadele biruite, vrînd pre grecii mache-doneăni / / acas a-i mîna ; de care aceia să supărară şi i să lăuda, ci iară f-11 statură şi-i ertă. Să dusă la Susa, la Meedia. La un ospăţi pierdu el pre iubitul ( : favorit) gheneralu său marşal Efestion. El porni asupra cozăilor, măcar că haldeii îl sfătuisă la Vavilon a nu meărge. însă el îi rîsă şi, supu-ind pre cozeri (: de capre), în Vavilon veni, unde pre el solii, ambasaderii naţioanelor, îl aşteptau. însă moartea lui toate Ie scurtă. Căci după ce 3660 înpărăţi el 12 ani Machedonia şi 7 ani Persia, spui cum că Antipater marşalu l-ar fi otrăvit. Alţii zic că beţiia cu ospeăţele i-au pricinuit. Doamna lui, Roxana, rămasă încărcată. El testament nu făcu, ci în ceasul morţii inelul cu pecetul înpărăţiei marşalului său, lui Perdica, îl diete.
Marşalii, voevozii lui Alexandru aşa aşăzînd încheiară : ca Aridău, 3661 fratele lui Alexandru, în loc înpărat să fie; şi de va naşte Roxana prinţ — careă după o lună fu — înpreună crai să fie. Iară provinţiile într-acest chip între ei le înpărţiră, ca Perdica tutor sau curator prinţului cu ţara sa ; Ptolomei satrapu Eghiptului a fi ; Antipater în Machedonia ; Lisimahu al Trachii ; Antigon al Pamfiliei, Lichii şi Frighiei ; Laomedon al Sirii ; Filota a Ţiliţii ; Fiton al Meediilor ; Esmen a Paflagonii, Capadochii ; Casandru al Carii ; Meliagher, Lidia ; Leonat în Frighia Mică. Carii în scurt începură unul pre altui a reteza şi alţii le urma.
ÎNCEPUTUL GRECIEI
Iavan sau Ion, al 4 nepot a iui Iafet, a feciorului lui Noe, în Europa cu nepoţii să părtini şi să colibi. Unde şi altă colonie cu domnul lor, Ac-mon, din Schitia veni, al căruia fecior, Uranus (: ceriul), cu femea sa Tatea să aşezară şi ei uriaşi născură. Carenaţii de-aci în Spania, în Africa trecură, ci iară veniră. Uranus supărat muri şi-i urmă fiiu-său Saturnus cu femeia Rea. Acestea îşi făcură ţoale roşii, porfiră şi crai cu coroane. Şi ştiind el că tată-său Uranus pre el l-au blestămat, căci îl oprisă de-a stă-pîni, el, Saturnus, pre toţi fiii săi după naştere îi lepăda. însă Reia pre cel mai mic, Iupiter, în Creta ascuns l-au crescut. / / Carele odată tătîni-său f. n -într-o nevoe ajută şi-1 scoasă, însă în urmă l-au izdat. Saturn scăpă de fiiu-său Iupiter în Siţilia, la craiul Ianus, unde, înbătrînind, muri.
68
69
0
1
Lui urmă fiiu-său Iupiter în monarhia Sirii, Finiţii, Azia Mică, a Mării Mediterii, în Spania, Franţia şi în Africa. Avîndu-le, el le înpărţi văru-său, frăţini-său Atlas diete Africa, iară frăţîni-său Neptun îi diete ţărmuri, limanele, vadurile, cu insulile mărilor. Iară celuialalt frate, Pluto, îi diede Spania, Galia, Italia, cu tot ce-i spre ameazăzi şi spre miezu-nopţii, unde Pluto mult argint şi aur au aflat. Ci Pluto murind, Iupiter îşi trimisă pre fiiul său Miercur crai în locu-i, iar Iupiter şi luo răsăritul. Şi însu-rîndu-să, luo pre Iuno femeăe şi în Thesalia să sălâşluiră, în muntele Olimb. Din careă să veăde că ei 3 fraţi îndumnezeiţi, a ceriului, a mărilor, a iadului, ai bogăţiilor lumii să poterniciră.
Iupiter ca un înţălept bune legi au dat. El lotrii din pădurile Illirii clescuibă, din a Thesalii şi din a Machedonii îi stinsă. El 100 de ani au trăit, 60 de ani au înpărăţit, au murit. Pe vremea lui Avraam să fie fost el.
Apoi mulţi, unii altora urmară crai, precum în ţările Siţionii, în Ar-ghivi, a Athinii, Corinteănii, Laţedemoneănii, Thiveănii, Thesalienii, Ma-cedoneănii, Siţilienii, Ahaii, Etholii, care crăiri greceşti nu numai că întră sine, ce şi cu africanii Carthaghenii sute de ani, păn la Hanibal, în 20 anii lumii 3720, s-au bătut. Şi aşa, în urmă, la venirea romanilor cu Sţipio Africanu, care pre Anibal bătu şi cetatea rezidenţii cu domnia luo si-i înpăcă.
întîia fabuloasă a grecilor expediţie iaste cea argonaută, de careă s-au zis că ar fi în provinţia Aziei, Colhis, ce-i la Pontul Euxinului (: Marea Neagră), că ar fi acolo în vr-un loc o piiale sau vro lînă de aur undeva aninată şi că un bălaure mare o păzeăşte. Şi aflîndu-se Iason, nepotul craiului Pelia 'din Thesalia, carele cu cîţiva feciori heroi aleşi, precum Hercules, Orfeu, cu feciorii lui Iovis, Castor şi Polux însoţindu-să într-o corabie mare Argop numită, s-au pus şi s-au dus. Care expediţie şi la Colhis s-au dus, unde Iason cu crăiasa prinţeze Medeea cunoştinţă făcu, careă lui îi deăte nişte boabe, piluri, ca balaurului să le arunce înainte; cu care l-au omorît 20 şi Iason acea / / peăle cu lina ele aur au luat-o. Şi măcar că-i fabulă, însă în deşert n-ar fi pus-o, căci subt fabule ascunsul adevăr vîrît se află.
Chimichii cei înţălepţi vreau piatra filosofici a se înţăleăge, alţii această taină mare vistirie, precum şi rîul de aur a fi înţăleg. Care adevărat poate fi, căci în Azia, provinţia Colhis, în multe rîuri auru să spală într-acest chip : că iau o piiale de oae întinsă, ţărîna din apă cu grăun-ţăle de aur pre ia o aruncă şi cu apă clătărind-o, ţărîna să spală, iar grăunţăle de aur în lînă lipite rămîn. Şi umplîndu-să lîna ochi de grăunţă de aur, cu dreptul să poate numi o lînă de aur. Şi craiul de la Colhis mari avuţii din aşa aur au avut şi bine le păzea. însă cu cîteva corăbii cu ostaşi, prin învăţu crăeştii prinţese, a Medeii, ei auru îl luară. Careă poeţii prin fabule arată.
Aşa fel spălători de aur, aurari, şi pe aicea sînt. Şi că Hercules cu cîţiva soţi armaşi şi pe aicea apele le-au cercat şi aflînd seămne s-au întors. Şi ajungînd acasă, îndată de la văru său craiul din cetatea Troia caii ce-i lăsasă îi ceru, ci nedîndu-i îndărăt, Hercules cu soţiile Troia sparsă întîia dată, cu 79 de ani naintea cei mari spargeri cu bătaia. Deci să veăde că acea expediţie ostăşască ispitirea ştiinţei şi aurul au pricinuit. [Pre la anii 2746]. 4<s Hercules i-au zis romanii, iară Heraclis greceăşte, iară aicea unii Iorgovan îi zic, fecior a lui Iupiter şi al Alcmenii au fost şi iaste cel mai
mare heroi viteazu din vechime. Carele, ca prunc în leagăn, doi şărpi sugrumă, ce-i trimiseăse Iuno ca să-1 omoară. Apoi, ajungînd june, îl întîmpină dezmerdarea şi înţălepciunea, vrînd amîndoo a-l căpăta, însă înţălepţia birui. El era subt craiu Euristen din Mica, carele îl pizmea şi cu 12 lucruri greăle îl încarcă a le face :
1- iu- — Rupsă el leul nămaiul, carele de la lună venia şi ne // f.i2v. vătămat fu ; a căruia peâlea după aceăia totdeauna în umări au avut-o.
2- lea. — Omorî şarpele, balaurul cel cu 9 sau 50 de capete de pe apa Lerna sau Cerna. La podul satului Topleţi, la Mehadia, unde în peatra lui Iorgovan să văd copitele calului cum au sărit preste Cerna, şarpele au omorît, capul în gaura geanţului aci au scăpat, fata din mîn-carea balaurului au mîntuit-o. însă el, văzînd că capul mai multe capete creăşte, cu pirjolu sîngele usucă, l-au omorît de tot,
3- lea. — Porcul   sălbatec,   mare   negrăit,   clin   montele Erimantu Erdăştiţii îl adusă la craiul Euristen.
A 4-lea. — După cerbul cu picioarele de aramă şi pîntecele de aur, nici cu alergarea ele a-l ajunge, nici de a-l vătăma nu era. Un an după el au alergat, în spate la Mica în Sebeş l-au adus.
5-lea. — Sprinji şi omorî paserile stricăcioasă, ce mînca carne de om, la apa Ştimfalu.
6. — Birui amazoanele şi de la crăiasa  lor,  Hipolita,  trase brîul ( : brăcirile) ei ceăle frumoasă.
7. — Abătu rîul Alfeus ( : Oltu) în grajdiu lui Aughia şi într-o zi îl curaţi, măcar că 3 000 de boi ţinea şi de 30 de ani nu fu'seăse rînit.
8. — Prinsa şi legă taurul cel mare, sălbatec, din Creta, carele mari păgubi făcea.
9. — Pre Diomed îl deăte cailor lui spre mîncare, precum şi el cu străinii făcea.
10. — Birui pre Gherion, îl omorî, cinele cel cu doo capete, şi mînă boii cei frumoşi la Italia.
11. — Omorî bălauru cel ce păzea mărul de aur al Hesperidii şi mărul luo, de carea iui Măr îi zicea. //
12- — Scoasă pre cerberii din iad sau vro peşteră, fpre cinele iadu- 13 lui, care trei răsplătiri, izbînde avea şi naintea iadului straja păziia].
Pingă acestea încă şi altele 24 aşa mari lucruri voiniceşti, vitejăşti au făcut. Apoi, îndrăgirile îl biruiră, cît să lăsă la Omfala,'crăiasa din Lida, într-aşa slăbiciune, cît în ţoale muereşti cu furca au tors. Apoi si mai tare îndrăgi pre Iola, prinţeza Ahaiei.' Femeia lui, Deianira, mus-trîndu-1 ( : temîndu-1), o ţoală îi trimeăsă, careă cu sînge Nesus de ţen-taur veninată, otrăvită era, fiind ia încrezută că are putere pre bărbatu-său de iubomnicile lui a-l înţărca şi a-l dezbate. Careă cum o îmbrăcă, Hercules, îndată nespusă dureăre simţind, pre grămada de ţăpligi aprinse să aruncă şi însuşi să arse.
Athineănii cu craiu lor Agău, avînd jocuri minunate, la care veni Androgheu, feciorul lui Minos II, craiul din Creta; la aşa priveăliste, fund frumos înbrăcat, nepoţii craiului Agheu din pizmă îl omorîră! Minos craiul cu oastea pre athineăni îi bătu. Cerînd, îi legătui ca ei lui tot la al 9-lea an cîte 7 prunci şi atitea feăte tribut a-i da. Carii într-o amară, neagră închisoare, supt custodia ( : strâjuirea) taurului ( : un slujitori) a craiului Minos au fost sau, cum zice fabula, în labirint îi închi-
7C
71
dea ca de sălbatecu minotaurii să se mănînce. Carii nenorociţi prunci prin soartă să trăgea şi să trimitea. Odată căzu soarta şi pre însuşi Theseu feciorul craiului ; îl ajunsă. Acest prinţ cu corajie să făgădui ca el ţara'sa de acel bajocurit tribut o va mîntui. Şi zisă tătîni-său : spre semn de norocoasă înplinirea făgăduinţei, întorcîndu-să sănătos, în locul pînzelor neăgre, cu pînze albe la corabie acasă să va întoarce. El ajun-Sînd la Creta, să îndrăgi cu Ariadna, fata craiului Minos, şi cu ajutonuî wv.si povăţuirea ei, el pre taurul omorî şi pre soţiile lui, // ceăle prinse, le scoasă Cu carii, deanpreună cu prinţesa fugiră. Şi fiindcă la ajungerea lui îndărăt pînza steagului albă a o întinde au zăuitat, Aegău, tata-sau, nenorocire a fi crezînd, neaşteptînd, în marea sări şi s-au înnecat. Şi de-atuncea Marea Agheii să cheamă.
15. — Siţilia .^Timoleu, Agathocles, Pirhus, Hiero, apoi romanii 3449 luară.
16. — Thive : Pelopid. seio
17. — Ahaia : Aratu, Filip, Apiu, Claudiu, Dieu, Mumiu. 3739
18. Laţedemon : Aghis, Argu, Leonida, Aghis, Cleomen, Aghesiol, 3652 Licurg, Mehanidnabis. / /
In Machedonia : Alexandru, Arideu, Casandru, Lizimah, Coson, f-14 Alexander, Antigon, Demeter, Pomor, Filip, Perseu, apoi romanii luară. 2648
Şi aşa romanii toate zisăle crăiri greceşti, cu a Eghipetului şi ale Carthaghinii în Africa, le subpusără.
— [Thrachia au fost ceăste de-acum ţări româneşti : Volahia, Moldova, Ardealu, Banatu, greceşti, cu multe cetăţi a lor. Ei şi Iliricu cu Banatu avură]. —
Anii lumii
CÎTE CRĂIRI ÎN ŢĂRILE GRECIEI
2573 2496
2826
în Greţia urmară crai cu rezidenţii în multe chipuri, că cădea şi iar să rădica, cum să veăde pre ani, cu numele crailor : 1820       1-ul — în Siţiona crai Eghialeu, apoi Agamemnon. 2727       2-a. — în Arghiv : Inahu, Argus,  Crezu, Forbaz, Triopa, Crotap,
Stanei, Danau, Perseus. 2828       3-a. — Athina : Oghig, Cranon, Amficton, Arihton, Pandion, Erah-teu, Theseu, Mnesten, apoi urmară arhonti.
4. — Corinth : Sisifu, 2882, Alet, Irion, Aghelau, Primnis, Bacus.
5. _ Laţedemon : Lelex, Menelau, Orest, Proclu, Euriston, Aghis, Licurg, Carilau, Aristotel, Gorgus, Leo, Aristid.
6. _ Theba : Cadmu, Polidor, Labrac, Laiu, Amfion, Ţetu, Laiu, Creon, Epigon.
— [N.B. — Pe vremea aceăia, grecii la Mehadia pre deal aveau Pergamu; noi zicem Percanu. La Dunăre Măgăra, ei au avut lăudată Megara, cetăţi foarte tari. Megara e Veteraniş-Hele, vestită, iară sloveănii Tîrcvişte i-au zis cetăţii]. —
2470       7 L_ Thesalia : Deucalion, Grecu, Eleu, Eolu, Doru,  Ţetu, Pelias, Aer oh.
— [N.B. — De Pergan cîntecu meşteru Manolia ; muerea cu bucate, el i^mbra ei zidi, ia muri ; turnu zidi ; stă şi acu]. —
2882        8 _ Arghivi : Diomid, Orest, Temen, Ţiciu, Medon, Laţid, Agamemnon, Orest.
28oi        Q _ Athina : Demofon, Oţinth, Afad, Thimes, Melant, Codrus, Pisistrat, Hipia.
3170       10. — Maţedonia :   Ematio,   Cănu,   Amint,   Bubor,   Filop, 3647, Alexandru.
11   _ Thesalia : Thersandro, Disomen, Avtesion, Ptolomeu, Santu, apoi republică. 3281       12. — Corinth : Tipseh, Periander.
3591       13  _ Athina :' Socrat ;   iar  în   Siţilia,   3540,   Dionisie, Antigon, Demeter, etc.
14 — Laţedemon : Cleonin, Pauzanias, Lisander, Aghesilau, Arhidam.
3489
V. - DE ÎNCEPUTUL ROMANILOR
De Parisu cu Elena, de bătaia Troii. Prinţ Enea în Italia. Romulu, Râmu, Roma, cu anii cetâtii. De crai. Republica lor.
A romanilor capăt cu poeticeşti fabule începutu. în Azia Mică au fost o crăire cu rezidenţia în cetatea Troia numită. Şi fiindcă pe-atuncea dumnezeii, zăii şi zînele neamurilor în mari cinste,' respecte erau, zîna ( : dumnezeoaia) gîlcevii, a întărîtării, Eris, fiind ceălelalte zîne mari la un sobor făr de ea adunate, ea luund un măr de aur minunat, în carele scobisă slove aşa zicînd : ceii mai frumoasă, şi-1 aruncă întră iale în sobor, unde ceăle mai de căpetenie zîne erau :' l-iu, Iuno, ca zîna marilor avuţii şi bogăţii, a 2-a, Palas, ca zîna înţelepciunii, a 3-a Vinerea, ca zîna îndrăgirii, frumseăţelor şi a dezmerdării. Văzînd aceăste trei mari zîne mărul, fiecareă să socotea cea mai frumoasă a fi şi cum că ei i s-au dat şi vrea să-1 aibă. însă nelovindu-să întră iale, cu toată şă-zătoarea încheiară ca pre prinţul Paris, feciorul craiului Priamus din Troia ce-i domn frumos, învăţat, înţălept în toată lumea, ales de judecătorul şi hotărîtoriu mărului de aur a-l pune, ca el pre cea mai frumoasă să o arate. Care prinţ atuncea să întîmplasă în muntele Ida, în ţara Frighiei, de-a vedea turmele crăeşti eşisă, unde solul, curiru zîne-. lor, Miercuri, la el trimis sosind, îl înştiinţa că-i ales drept judecători de măru de aur a fi : carii din trei zîne lauda frumseăţii şi mărul va da, aceăia să-1 capete. Unde şi iale sosind, fiecareă căuta pre Paris în parte ei a-l avea şi fiecareă dintr-însăle mai bine daruri îi făgăduia : Iuno, ca ea pre el cu mari averi, vistirii, îl va înbogăţi ; Palas că ea pre dînsul cu mari, extraordinare înţălepciuni îl va înnălţa ; Venus, adecă Vinerea, ca^ea lui pre cea mai frumoasă femeăe din lume îi va da-o, de o va arăta şi o va lăuda c-ar fi cea mai frumoasă, ca ea mărul să-1 capete şi cum că iale // ce făgăduesc şi mai bine vor plini. Si dintre iale trei cea f.H1 din urmă la Paris află intres ( .-îndestulare), zicînd el că acest măr'frumos preafrumoasei Veneri să cuvine şi ei îl diete. Care judecată pre ceăle doo, pre Iuno şi Palas, cu veninată mînie şi răsplătire asupră-şi le
72
73
trasă, socotind iale de-aşa ocară cum să-i răscumpere. Iară Vinerea află prilej ( : ocazion) făgăduinţa a şi-o înplini.
Prinţul Paris să dusă odată a cerceta pre vecinu-său, craiul Menelau, în cetatea Sparta, care de trei ani să însurasă şi avea pre mai frumoasa Elena, pre careă craiul Ulises al Itachii lui Menelau o aleseăse. Aci Paris cu Elena să cunoscură, iară Vinerea îndată focul îndrăgirii în inimile lor aţîţă şi aprinsă atîta, cît ea, lăsîndu-şi bărbatul şi luîndu-o Paris, preste marea la Troia, în Anadol, au fugit. Grecii spartani ele la el îndărăt o cerură, ci nedînd-o sau nevrînd ea a să întoarce, spre aceasta toţi voevozii Greciei, cei mai heroi, viteji, cu corajie, cu oşti greceşti rădieîndu-să supt comanda craiului Menelau, bărbatului ei, cu a craiului Ulises, cu 1 000 corăbii asupra Troii, — [ce n-avea 10 000 armaşi ; latini şi greci, preste 100 de mii, tari, şi n-avea ce face troianilor. în urmă la Ronia, romani să făcură.] — o înprejurară.
Paris luo pre Elena şi o dusă la craiul în Eghipet, iară el după trei zile lăsă Eghiptu, în Troia ajungînd, să găti. Grecii Troia cu oastea o încinsără zeăce ani deplin, toate măestriile a o lua cercară şi aşa nepu-tînd birui, vrea cu ocară a să întoarce, căci văzură grecii că aceăia cu
800 bătaia nu să ia, ci atîţea juni feciori pier. Un vicleşug aflară, din îndemnul supăratei zîne Iuno, ce vru veninul ei asupra lui Paris să-şi veărse şi răbdata ocară să şi-o răsplătească. Grecii făcură un cal de lemn foarte mare, scobit, în care mulţi feciori armaţi închisără, şi în lagher lăsîndu-1, ei cu oastea îndărăt pe aproape să trasară, ascunşi. Troianii, isteţi, ne-văzînd oastea grecilor, eşincl, numai zisul cal mare, ele lemn,^ în lagher aflară şi ca o minune luundu-1, naintea cetăţii îl trasară. însă fiind poarta Troii scundă, un dărab de zid sparsără şi calu în cetate, de mirare, îl băgară. Cu care triumf sau victorie, troianii zăuitară poarta cetăţii a o zidi şi a o închide. în noaptea aceăia, dormind troianii, grecii din foalele calului, armaţi, prin avuta uşiţă încet eşind, Troia au aprins-o şi
• îs oastea grecească de-afară pre poarta spartă fuga // curînd, intrară şi toată noaptea să masacrară. în careă bătae Paris au pierit şi puţină oaste din Troia, de-acel neam, au scăpat. Cu careă şi alţii de acel naţion, lăudatul domn al Troii, prinţul Enea, carele pre tatăl său Anchis în spate, pre fiiu-său Ascanu într-o mînă, iar într-alta pre dumnezeul apărători ui lor, Paladiumu numit, din arderea Troii i-au scos. Unii zic că şi acest Enea fecior al Vinerii să fie fost. El, trecînd eu oastea şi norodul marea, în Machedonia s-au aşezat. De-aci sculîndu-să, în Siţilia au trecut şi aşa iarăşi pană în Italia au retiruit, unde, începînd bine a să aşeza, craiul Latinu din Laţia nu-1 îngăduia, ci-1 îndelunga. însă prinţesa Lavinia, fia craiului Latinu, pre Eneia negrăit îl îndrăgi. Şi aşa, prin iubita Lavinia, Enea, din urît vrăjmaşi iubit ginere, fiiu lui Latinu să făcu şi să moşteni.
Craiul Turnu cu arma asupra lui Latinu şi a lui Enea sculîndu-să, ci de unde aştepta Turnu ajutoriu a-i veni, acela crai pre Enea sutu-nuruia şi părtinea, de rămasă în Laţia.
Enea cu ai săi făcu cetatea Albalonga, cu rezidenţie următorilor săi, în careă unii după alţii de viţa şi naţionul lor au stăpînit şi au domnit. Dintră carii deodată înpreună doi fraţi, anume Numitor şi Amuliu, în domnia părintească urmînd, cest din urmă cu. puteăre rădieîndu-să, nu numai că scoase pre frate-său Numitor din crăie, ce-1 şi delungă şi în-
suşi stăpîni, ce şi pre prinţesa, fia lui Numitor, pentru ca nu cumva să ajungă ia în postăritetu crăiei, ca pre o virghină festimă ( : sfinţită le-cioară) o înbrăcă şi la beseărică Vestii, sfîntul foc de-apururea arzătoriu, nestins priveghind a păzi o au dat-o, ca să nu să poată mai mult a să mărita ; unde mai multe aşa fel de fecioare mai erau. Şi de să îngreca vruna dintr-însăie, ca pre o spurcată, cu joarde o bătea. însă această novă fecioară de marele dumnezeu al oştilor, Marţi, fiind îngroşată şi doi fii geămeni, pre Romulu şi Remu născînd, pre carii unchiul lor, craiul Amuliu, porunci îndată pre amîndoi în rîul Tiber să-i leăpede, să să înneăce, careă s-au făcut. însă întîmplîndu-să atuncea Tiberu can mic, pre ei doi mai jos, într-o pădure apa afară i-au lepădat vii, // unde f.i5v. Lupa, o lupoae afiîndu-i, ca o maică i-au aplecat, cu ţîţăle ei din moarte i-au scăpat. Şi aflîndu-i un păcurariu cu muerea lui, i-au crescut.
Aşa ajungînd Romul şi Remu în vîrstă, mari armaşi, ei deănpreună cu alţi feciori, o bandă de feciori juni adunaţi, toţi în vînat umbla şi trăiau. Odată, viind o mare puteăre de ostaşi întrarmaţi, trimişi după lotri, carii, prinzînd pre Remu, îl trăgea cu ei. însă sărind Romulu cu banda sa îi ajunsă şi nu numai că pre frate-său scoasă, ci pre toţi supu-indu-i, cu toţi în cetatea rezidenţii întrînd, pre unchiul lor, craiul Amuliu, distronară, îl omorîră, iară pre moşul lor, pre tata mîni-sa, Numitor, crai in tron îl aşezară.
După aceăia ei, ca aşa miracule cu ei întîmplate a să ţinea minte, cum au scăpat şi s-au mîntuit şi au vieţuit ei tocma într-acel loc, unde pre ei apa Tiverului i-au lepădat şi au fost exponirti ( : osîndiţi), acolo făcură ei lăudata mare cetate Roma, careă cu afunde gropi au înpre-jurat-o, rădicînd mari rezidenţie, au întărit-o, statue ( : chipuri) mari de aramă au făcut, ce arăta cum pre ei i-au aplecat şi i-au hrănit lupoaia cu ţîţă. însă la renovirea Romei, pentru întărirea cetăţii, la restauraţie, nişte gîlcevi făcură unii, cît revoluţie, rebelie să scorni, vrînd, adecă, ca numai Romulu însuşi să domnească ; în care tumult frate-său Remu au pierit sau, şanţu sărind, l-au omorît.
Romulu înpărăţi Roma — [Rîm] — şi romanii — [rîmeăni, rîmleăni] — în trei stande, cîte cu 30 de curi judecători în osebite case, în sfînta sacră (: taină) a stăpîni şi curii preot desclinit să aibă. Şi rîndui încă alţi 100 ele judecători în domnii să ajute. Şi fiindcă în Roma erau volon-teărî juni, feciori tineri, neînsuraţi, lipsind a avea partea femeiască, de a-şi mpoterniei republica, făr de femei nu era cu putinţă şi oamenii de frunte, aşezaţi, feătele sale acelor volonteări femei nu le da, deci Romu-lus^să socoti şi aşa înşelătoare maximă urzi şi, încheind, deăte afară a să înştiinţa că ei, romanii, în Roma, lui dumnezeu Neptun, // aci în ce- f-16 tate fac o foarte luminată comedie, cu jocuri veselitoare. La care priveă-lişte chiemînd, invitară vecinii Romei, precum şi pre sabini, altă crăie, ce erau mai isteţi şi iubitori de desfătări, ca pre ei cu femei, feăte, la zioa numită a veni să le învite. De care mare număr viind, ci cînd fură mai veăseli şi în voe bună să ospăta, atuncea zişii soldaţi romani volon-teri deodată, cei făr de femei, care cum putură, cîte o fată mare de-a sabinilor îşi răpiră, acas le dusără, femei le făcură ; careă s-au numit raptus sabinoriim < ! > ( : răpirea sabinencelor). Sabineănii cu craiul lor, pentru aşa ocară, cu mînie aprinşi, armea rădicînd, pre romani aghiruiră.
74
75
Ci viind ceasul bătălia a da, să întemponiră femeile ceăle răpite, adecă de faţă afară eşiră şi văetîndu-să zicea cum că de s-or lovi romanii cu sabinii, iale sînt ceăle rău pedepsite, căci iale au bărbaţii au părinţii vor să-şi pearză. Care a lor vaitece atîta birui, cît sabinii cu romanii în tractat să legătuiră aşa, ca sabini în cetatea Romei să se mute şi să se aşeăze, romani să-i primească şi aşa, toţi înpreună, o republică întăriră, unde craiul Taţiu al sabinilor cu Romul 5 ani au înpărăţit.
Insă vrînd Romul cu a sa despotică stăpînire a să prea înălţa, îl urîră şi fiind odată la mustră, în exzerţiru soldaţilor, lovindu-i o ploae furtunoasă, el au pierit şi s-au pierdut. Pre carele nevăzîndu-1 norodul şi de pierderea lui neştiind, foarte să turbură zicînd : unde-i ? Senatu pre un Proclu Iulie subordini ( : rîndui), carele făţişi înaintea poporului eşind, cu capul şi viiaţa jură cum că Romulu, în mai înalt stand decît oamenii, lui i s-au arătat, poruncindu-i ca poporului să spună ca nimi-nea despre ducerea lui să nu vă vaite şi că el e luat în număru dumnezeilor lor ; cu careă, poporul să înpăcă. Deci Romulu în nume dum-ti6v. nezeesc cvirin să înălţă, // beserică îi rădicară şi preoţi ei îi deăteră.
în scurt, lui urmă Numa Pompiliu craiu, ales de senat şi coronat, carele republica în mai bună stare o pusă, beseăriceasca stăpînire o regu-lui, legi bisericeşti sub numele iuris pontificii < ! >, apoi Pontifex Ma~ ximus prezes sacrorum < ! > ( : sfinţi judecători de taine) subordini. El feăliuri de legi, dreptăţi, judeţe despre oştiri şi vrăjmăşăşti, de păciuiri, de graniţă şi hotară diete. El anul în 12 luni înpărţi. Şi pentru ca să deă el legilor, pravililor sale mai bun autoritet ( : întărire) au zis că lui nimfa ( : zîna) Egheria care ce să scrie i-au dat.
Lui i-au urmat Tulus Hostiliu, întărind legi cu pravile ; fu fulgerat. Apoi Ancu Marţiu. El făcu pontea ( : podu) peste Tiver. Lui urmă Tarc-viniu Priscu, carele 200 de senatori romanilor pusă şi pingă cei 3 tribuni şi al 4-lea pusă. Serviu Tuliu fu, apoi Sextus Tarcviniu, carele pre Lucreţia ( : Lucreăţea), femeăia lui Tarcvin Colaţiu, în casa ei noaptea 244 o silui şi ea, din acea desperaţie, ruşine să junghe. La anii Romei 244 acest prinţi Sextu, cu toată crăiască lui familie, prin senat din tron şi din Roma fu scos, iară efectele, avuţiile lui fură confisţiruite şi pentru armee de armăşii în Cîmpu lui Mars să rînduiră. Din a căruia rea purtare numele crăesc să urîţî şi făcură Senat Populicve Romani < ! >, cu un dictator, a fi republică liberată ( : neatîrnătoare), puind doi conzuli, carii şi la lună, dar pe an a fi. Pusără pre Tarcvin Colatin şi pre Iuniu Brutu pre an a fi. Ci Tarcvin nevrînd, pusără pre Valerie Publican, cu 4,17 300 de conziliari în senat, cu care ei şi în oştiri să // încîlciră. Căci craiul Porceno al Hetrusii, vrînd lăpădatului Tarcvin a-i ajuta, viind cu oastea, o parte din Roma preste Tiber o luo. Şi putea şi ceăialaltă a o lua, însă Horaţiu Cocles singur preste pod naintea lor, apărîndu-să de ei, au stat, podul au apărat, păn ce romanii l-au spart. El însuşi i-au oprit, apoi el singur în Tiber au sărit şi înnotînd preste apă viu la ai săi au scăpat. Şi neputînd acela treăce, să înpăcară.
Apoi alte răzmiriţi avură, a 2-a, a 3-a, a 4-a, cu unii şi alţi crai ; iară a 5-a avură cu heturii. Şi fiindcă senatu cu patrichi pre popor cu greăle daţii asuprea, mai vîrtos de mite, care unii le lua şi alte imposte urîte făcea, poporul clin cetatea Romii supărat, cu rebelie afară eşind,
aci aproape în Muntele Saerum ( : sfînt) să sui, pre tribunii răi îi cerea, pre care senatu cu patriţii îi apăra. După aceăia, în Roma trei coleghii ( : soţietăţi) făcură, vrînd 5 a fi, nelovindu-să senatu cu poporu, nici cu conzulatu imperii, făcură'per maiora, ce şi aşa nu să lovea. Şi aşa, la 300 anii Romii 300, romanii 3 soli în Grecia trimisără, ca de la athineăni şi laţedomoneăni pravile de legi, judecăţi, să-şi scrie. Care aducînclu-le, îndată cîte 10 viri -veri-, deţemviri, zeăce bărbaţi, pusără. Ci iară scoţîn-du-i, conzuli cu maghistrat ca nainte iar pusără.
Şi fiind ei de multă vreăme cu armăşiile unora, altora asupriţi, să apăra. Precum viind galii ( : franţuzii), Roma 6 luni o bătură. Pînă şi Capitoliu într-o noapte l-ar fi luat, de nu s-ar fi deşteptat gîştile flă-mînde, care cu ţipetile lor pre romani din somn sculară şi pre gali, (carii 1 000 de funţi de aur, de-a pune pace, ele la romani cerea), de nu-i lovea dindărăt gheneralu Camilu, // carele îi bătu şi-i sparse ; căuta ce cerea t. n galii a le da ! Pentru care victorie, pre Camilu din conzul dictator făcură, fiindcă el cu oastea lui nu numai că pre gali bătu şi răteză, pre samniţi au bătut, iară cu terentinii din Italia de jos, carii solilor roma-nesci ţoalele dindărăt le spintecasă şi-i băjocurisă, cărora craiul Pirhu al Epirului le ajuta, ai căruia elefanţii pre romani dintîi spăimîntînd, corn-fuzie făceau. însă romanii cu exzerţiru pre craiul Pirhu bătut îl sprînjiră. Romanii de elefanţii căpătaţi să mira. Aşa şi aceasta o petrecură.
Păn-aicea romanii avură lucru numai cu Italia, apoi şi siţilienii îi adusără în inzula ( : ostrovu) lor. însă şi cu punii, din gîlcevile negustoriilor şi a comerţii, precum şi cu carthagheănii, să gîlceviră. Cu carii mai mulţi crai deodată sculîndu-să, de toate părţile pre romani îi loviră, 30 de mii de voinici prăpădiră, iară 15 mii, cu pre gheneralu Regulo vii prinşi îi luară. Ei cu parolă pre gheneralu Regulo la Roma îl trimisără, ca pace să facă, unde pentru ranzioniru ( : schimbu) romanilor prinşi a tractirui. Ci întoreîndu-sâ făr de pace, pre el tot bucăţi îl masacriră.
Romanii cu carthaghenii 23 de ani bătăi au avut, mai vîrtos cu craiul din Carthago, Hanibal, păn au fost, şi abea i-au bătut şi i-au supus, cît ei de pace să rugară, făgăduind că toate inzule ( : ostroave) mari romanii să le aibă şi-n 20 de ani ei romanilor cîte 200 de talanţi tribut să dea. însă după 22 de ani, carthaghenii în Spania, ce sta supt romani, intrară. Romanii le scrisără ca să iasă, în<să> Hanîbal, ce avea şi pre puni ajutoriu, pre romani cu pre gheneralu lor Sţipio îi sparsără. Acei Anibal, cu oastea, 90 de mii pedestraşi şi 12 mii călăreţi, din Africa în Italia întrînd, pre romani cu pre 3 ghenerali a lor, P. Cornelie Sţipio, pe // Semproniu Grecu şi Flavie Flaminiu, cu 25 de mii de romani îi t. u tăiară. Şi apoi iară Hanibal pre romani îi mai bătu, unde încă 40 de mii de romani pieriră. Şi de-ar fi plecat Anibal de-aci drept la Roma, careă de tot slăbisă, o lua. însă el cu carthaghenii lui şi cu alţii ce avea în Neapoî, în Capua, în Campania şi în Siţilia aşezîndu-să, petrecea. Unde tîrziu în gînd îi veni că au smintit de Roma şi, rădieîndu-se, plecă Şi pană la poarta Romii ajunsă. Ci fiind iarna grea, să trasă îndărăt, Pre a căruia frate, Azdrubal, romanii îl bătură. Şi fiindcă gheneralu Sţipio cu oastea romanească din Spania în Africa trecusă, unde cetatea Carthago, cu pre oastea lor, la ei acasă îi bătu. Şi romanii pre gheneralu Sţipio îndărăt îl chiemară. Ci încă neajungînd el în Roma, carthagheănii
76
77
cu romanii pace încheiară, aşa ca carthaghenii romanilor 500 de mii de funţi de argint să le deăe, pre toţi prinşii şi dezerterii a-i restirui să legătuisă şi numai 30 de corăbii să ţină. Şi aşa, întoreîndu-să Hanibal de la Roma îndărăt, de toate să lepădă. Ci neputînd el acuma nimica a mai face, carthaghenii fură siliţi numai cu 10 — zeăce — corăbii a să îndestula. Aşadar, această grea armăşie abea după 19 ani să aşeză» Şi Sţipio, cel ce bătu în Africa şi luo marea cetate crăiască, cu rezidenţia Carthago, fu numit Africanii. Romanii avînd sanda pontificat maximo < ! >, cerură de la carthagheni ca pre Anibal lor viu în mînă să-1 deăe. Insă Anibal în Eghipet, la craiul Antioh, scăpă.
Din această răzmiriţă altele să mai aţîţară, precum cu craiu Filip al Machedonii, cu al Sirii şi cu marele Antioh al Eghiptului, care vrea lui Anibal să-i ajute. Insă romanii Machedonia o luară şi provinţie romanească o făcură, [precum şi pre gheti, schiti, sarmati, ce eşise din Trachia la Marea Neagră şi în Daţia, sub tribut, daţie, romanilor îi supaseră. Ci trecînd iarna pre gheaţe, trachi le-au zis]. —
Carthaghenii neîndestulaţi cu pacea, ei corăbiile îşi înmulţiră ; si fiindcă ei luară pre craiul Numidii, (ce avea cu romanii alianţie), In-5v* tr-ajutoriu, // senatul Romei în tot falu delibera ce să înceapă. Şi încheiară ca cetatea Carthago să o spargă şi tot poporul de-acolo transportat şi mutat să fie. P. Sţipio Emilian îi ataghirui şi cu greu cetatea o luă şi cenuşă o prefăcu. Apoi atunci să numi el Africanus.
Cetatea grecească Corinthu, în ţara Ahaiei, romanilor înpotrivin-du-să, cenuşă o făcură. Statuele -chipurile-, vasele din ea la Roma fură transportate.
în Spania era cetatea Numantia, unde un iagăr ( : vînători) lotru crai să pusă, asupra căruia doi ghenerali, unu Fabiu, apoi Serviu, încă şi însuşi conzulu Pompei cu oastea meărsă şi nu-1 putură birui. Apoi viind tînăru Sţipio Africanu, carele din acea cetate grămezi de pietri făcu, cît oamenii cu averile în foc aruncînclu-să, puţini au rămas.
Murind [Atalus], craiul Pergamului — [Mehadia, în Banat] —, aşa lăsă ca republica cu senatul Romei toate să moştenească. însă craiul bastardu, Eumen, pre romani bătu. Şi măcar că mare trupă de la răsărit avea, pre el conzulu Grasiu, pre bastardu, bătu şi-1 omorî. Pre numidi bătu şi-i storî.
Ţ. Mărio pre iugurti îi bătu. El 5 ani conzulatul proroghi, senatu pre el făcu servitor Italii şi triumfat. în Italia neşte crai cu al Laţii să vorbisă ca de supt romani să iasă. Conzulul Mărio, conzulul Sila, Ţina, în Roma întră sine să băteau, carea din bătaia cu Mitridat să scornisă. Pizmele, zavistiile făcură pre conzulul Sila de dezgropa oasele lui Mariu şi le arse. Şi murind el, zisă că trupul lui să-1 arză. Priatinii lui Mariu, carii in Spania fugisă, să rădicară, însă romanii cu viteazul Pompei îi bătu.
în Roma iară să rădicasă o conspiraţie, complota, şi rebeli adunaţi, ce vrea pre burgheri-maisteri a-i omorî, însă conzulu Catilina îi înpăcă, iară ce nu putu înpăca, rămasă păn la conzulu Tulio Ţiţero. Apoi ajunsă 689 Iulie Ţesar.
Şi fiindcă conzulu Pompei pentru corajiile lui în Roma în doo zile // 19 triumf avu, Iuliu Ţesar, pre carele din pîntecele maică-sa ce o au spintecat-o şi viu l-a fost scos, aşa făcu, ca Pompei în Spania şi Ţesar în
Galia, iară Crasu Pârtiile să comandiruiască a li să rînclui ; şi făcură. Crasu în Pârtii fu omorît. Pompei cu Ţesar, doi, remasără. Pompei vrînd a stăpîni, Ţesar nu să lăsa. într-acesta, să descoperi ceva rău asupra lui Pompeiu, una că-i numai de'23 de ani în vîrstă şi conzul pus, acuma singur în eonzulat, făr de colegă ( : soţie) tot în Roma a şedea, iară în Spania prin legaţi administratori a comandirui. Iară Ţesar în Galia bătu, Galosu supusă, căută a să regardirui, a-şi izbîndi. Ţesar văzînd că Pompei din Roma toate ce voiaşte le face, cu oastea sa asupra Romii să rădică. Pompei făr de vreăme fugind, în Ţara Grecească retirui, unde socotea auxiliu orientale, ajutoriu a-l lua, căruia şi senatu Romii, ce ţinea cu el, îi urmă.
Ţesar Roma luund-o, remisul sfîntului erarium ce rămăseăse îndărăt, adecă casa vistirii cu banii deşchizînd, o luo, cu careă să pusă în po-zitură armea a o ţinea şi a birui. întîit să dusă în Spania, supusă pre ghe-neral-legatul administrator ce era. De-acolo să dusă asupra lui Pompei în Grecia, unde, la Durazo, bătălie avură. Pompei victorisi, ci nu să ştiu folosi, căci stătu pană ce Ţesar iarăşi începu, în luna lui iunie, an. Romii 705, de la începutul Romei fiind. Deăci în Thesalia iar fu bătălie, unde 705 măcar să Pompei mai multă oaste avea, ci Ţesar mai bine să pricepea şi mai buni soldaţi avea, el completa victorie căpătă. Pompei cu oastea retirui la craiul tînăr din Eghipet, în gînd să aibă apărare, însă el, Pompei, pre porunca acelui crai, într-acea mică corăbioară ce avea la margine, fu omorît. Ţesar să dusă la Alexandria, unde ca un prietin îl primiră, însă, după ce deăte aci crăesei Cleopatrii numai o jumătate de crăire a avea, el simţi că umblă ea ca viiaţa lui a i-o scurta. Şi aşa aci, la cetatea Alexandriei, / / să bătură, în careă tînărul crai al Eghiptului îm i9 v, pieri, adecă Ptolomei.
Ţesar să dusă asupra craiului Famat clin Pont şi-1 subpusă. Azia să cutrămură la intrarea romanilor şi popoară, limbi, una spre alta să rădica şi să îndelunga.
Acu gheneralii ucisului Pompei, ce scăpasă cu oastea la craiul Iuba în Numidia, vrură cu Ţesar a se lovi, ci să temea. Şi aşa Sţipio şi Cato, oameni mari, marşali vestiţi, ca să nu cază vii în mîna lui Ţesar, să vorbiră întră sine şi unul pre altul să omorîră. Şi aşa, Ţesar jocu căpătă.
Prinţul Cnei, feciorul lui Pompei, şi Sextu în Spania vrînd a să scula, cercară. Ţesar la ei meărsă, să loviră. întîi Ţesar aşa să spăimîn-tasă, cît vrea însuşi a să omorî, ci socotind a doa batae a înnoi, sînge-rată victorie căpătă. Cnei aci pe loc peri, iară Sextu în Siţilia retirui, unde rebelii începu, care tîrziu, după moartea lui Ţesar, abea s-au aşezat.
Acum Ţesar biruind pre toţi vrăjmaşii, turburătorii, într-o lună 5 triumfe de biruinţă, pentru Galia, Alexandria şi Spania, cu mari pompe şi străluciri îşi făcu, socotindu-să deplin monarh a fi, măcar că să pră-făcea că nu i s-ar cădea. Căci, cîndu-i adusă însuşi M. Atoniu diadema înpărătească, el nu vru să o ia, ci căuta prin creaturile sale, ai lui încrezuţi, ca aceia să stea de toţi să-1 silue a o lua. Şi-1 numiră dictator perpetua patre patrie < ! >. Statua lui în biserică să rădică, tronul lui în casa de svat, în palatul lui, la loc înnalt îl pusără. O coroană radiată în theatru sta. Tot poporul Romii lui să închinasă şi-1 înălţasă, Iulius Ţesar rînduind şi aşezînd monarhia romanilor. Şi calendariul ce-i zic iulian, prin oserdia
73
79
lui Sosighen mathematicul, cu 44 de ani naintea naşterii lui Hristos l-au încheiat.
Biruind apusul cu Spania, Britania, Anglia, la răsărit avînd Eghip-tul, Machedonia, Panonia, Iliricu, Thraţia ş.a. ; precum pre ghetii, sar *•20 //maţii ce le-au zis thrachi ( : traţi), trecînd apa Dunării şi munţii, înju-gîndu-i cu tribut, daţi i-au numit.
Apoi prin senat fu ales imperator, conzul pre 10 ani, iară dictator pană o fi. Insă Ţesar aceăste honore ( : cinste) abea 10 luni le avu, căci în martie, anii Romii 710, prin cîţiva conspiranţi fu masacrit, fiindcă să mîndrisă atîta, cît, cui vrea el, aceluia domnia da. Deci, unu Brutu, altul Casiu, cu alţii 60 de toţi, într-acea conspiraţie legătuiţi ; Ţesar porunci că într-o zi de sfat (ca pârtilor şi altor nepacinici armăşii a le arăta) să se adune şi multe vite deăte a jărtvui, la care jărtvă urîte seămne să arătară. Domnii de svat la zioa poruncită să adunară şi viind el, să aşeză pre tronul său. Aci unul, anume Ţimber Tuliu, înainte-i veni, ca cînd ar fi avut vreun memorial a-i da. Ţesar cu mîna îl deăte în lături, iar acela îl apucă şi cu cuţitul întîia înpunsură îi deăte, apoi ceialalţi conspiranţi acolo alergară şi cu 23 de lovituri pătrunzîndu-1, îl omorîră, vrîndu-1 în apa Tiber a-l lăpăda şi republica a o strica. însă M. Antoniu, fiind în mare cinste, pre ei îi opri de a-l arunca, ci-1 arsără. El, Ţesar, în testamentul său, făcusă pre Octavian univerzal moştenitoriu. M. Antoniu căută pre acei conspiranţi a-i prinde, ci fugiră. M. Brutu şi Casie în Greţia, iară D. Brutu la Modena, în Italia. Acuma senatu urî pre Antonie, arătîndu-1 a le fi vrăjmaşi şi pusără pre gheneralii Hirţie şi Pansa a-l birui. Cu carii şi Octavian să coniughirui ( : însoţi), apoi toţi rămaseră supt comanda iui Octavian, carele rîndui ca republica cum au fost să fie.
Acuma feciorul lui Pompeiu, prinţul cel mai mare, Sextu, ce era în Siţilia retiruit, cu armă să rădică, flota corăbiilor în Mesina găti, marea de alte vase o curaţi. Romanii văzînd, cu el pace făcea, căruia Siţilia cu Sardinia îi lăsa să le aibă, însă corăbiile romanesci în siguraţie să se 3 v' apere. El nevrînd, flota romanilor ajunsă şi lovindu-să, // el bătut fugi, ca la M. Antonie să scape, ci acela acolo porunci şi-1 omorîră.
Casiu cu Brutu cu armea lor să rădicară, ci fiind biruiţi, ei însuşi să jungheară. Octavian avînd cu M. Antonie bătălii, el în Roma lăsase pre Lepidus, ca Italia să o apere, carele foarte să mîndri şi de nu cădea cu rugăciunea la picioarele lui Octavian, îl omora. Ci ertîndu-i viiaţa, din sonsulat fu lepădat.
Aşa remaseră numai Octavian cu M. Antonie. Ei doi toate provinţiile, care ce să stăpînească, le înpărţiră, Octavian Italia, Spania, Franţia, iară Antonie în Azia, Pontu cu tot răsăritu a avea. Octavian cu tot apusul bine comandiruia, iară M. Antonie să îndrăgi cu Cleopatra, crăiasa din Eghipet, pentru careă Fulvia, femeia lui, de veninată muri şi el pre crăiasa Cleopatra lui femeăe o luo, care gîndea că din Eghipet va să în-părăţească în Roma. Şi aşa ea învită pre Antonie asupra lui Octavian 723 arma să rădice ; carii să loviră şi Antonie fu biruit, în septemvrie 723, la Epir, în Greţia. M. Antoniu la Eghipet fugi, unde Octavian îl ajunsă. Antojiie, fiind în desperaţie, însuşi să omorî, apoi şi Cleopatra. După
această victorie să numără începutul monarhiei romanilor. Şi fiindcă Eghiptul cea din urmă provinţie grecească era careă romanii şi-o supu-seră, şi aşa acuma monarhia grecească de tot să stinsă.
§ 1. -(IMPERIUL ROMAN)
Despre începutul înpârâtii cu monarhia romanilor, anii 3979, anii de la Hristos, 13. De înpăratul chesar August. De naşterea domnului Hristos. De gheti, dachi. De alti înpârati, pan la Traian, ani 96. De inpâratu Traian cu dachii, de stînsu dachilor, de aşezarea romanilor în Datia. De alţi înpârati, unul dupâ altul, apoi cîte doi, a răsăritului, a apusului. Aicea Diocletian, Galeriu, Armentoriu, Maximinu, Litiniu, pân la cel din urmâ tesar, Valens Novintus al Datiei, ani 318.
Senatul Romii lăudatului Octavian Ţesar spre distincţion numele Augustus ( : careă ca o numire dumnezeiască, sfîntă însemnează) îi deă-teră. Şi lui unuia imperiumul ( : toată înpărăţiia) îi deăteră, la anii Romii 727, măcar că el a o priimi să apăra. Ci, fiindcă sta tot poporul şi ™ sfatul cel de taină îl îndemna a lua şi a nu să apăra, şi aşa, pre 10 ani îl întări, apoi şi mai departe a proroga. Acuma avînd toată puterea, el nu ca un însuşi imperat, ci ca cînd ar fi fost încă conzul libertatei republicile, aşa domnea şi înpărăţea. El, — [stîngînd rebelanţii] — luund Dalmaţia, Iliricu, Partele, Armenia [şi] pre neămţii [Estraihului de pingă Dunăre], ce trecusă preste apa Rainii şi [carii] şi pre gheneralu romanilor, Luîiu, îl bătusă, pre cîţiva romani pre cruci îi pironisă, apoi neămţii fură bătuţi — [şi pre Dunăre în jos fugăriţi, păn la Buda, ajunşi în august, prin voevozii săi]...7//—[Iulia mult l-au amărît, că măritîncl-o după f-21 craiul . . . 8, avu doi prinţi, Caius şi Luţius, ţesari şi 3 prinţeăsă, cărora înpăratul lînă a lucra le da.] Iulia vădovind, o diete femee fiiastru-său Tiberie, carele, nerăbdîndu-i desfrînarea, o lăsă şi la Rodos în Ţipru să dusă.
Ovidie poetul, alcătuind veărse pascvile spre ocara Iulii, de care şi însuşi înpăratul, tatăl ei, încrezîndu-să, nu numai că pre Ovidiu la Tămis în Turnu sau la Sebeş, lîngă Temiş, l-au trimis, ce şi pre Iulia cu prinţeze, nelucrînd lîna, ci altele, ele la Roma depărtîndu-le, în exzil le-au trimis.
Aicea, din sus de Mehadia noastră, cale de doo ceasuri, la satul Petnic acuma, an. 1808, doo pietri mari, cioplite, icoane, statue lucrate, la cîmp în peăsăc bine conservate aflîndu-să, acolo parohul mie spunîn-du-mi şi văzîndu-le eu, comandirender-gheneralului Petru baron Duca am înştiinţat şi amîndoi la Petnic ne-am dus, unde văzîndu-le jos, leterile cetirăm aşa : om. ante seius Caius, pro salute sua et suorum, VI. leg. p.
7 Urmează o jumătate de pagină lipsă, tăiată din manuscris.
8 Text rupt, tăiat din manuscris.
80
81
Apoi aci, cu scări de lemn, tari, bine întărite, sus pre rîpele dealului Corbu] 9 // în . .. 10.
tiv. După moartea lui August, prin intrigul Livii, femeii lm August, careă pre nepoţii lui, feciorii lulii cu a craiului Agripa, pre Caiu şi Lu~ ţiu, dîndu-i din cale, pre feciorul ei, Tiverie cel trîndav, a. 13, înpărat îi pusă. însă îndată să rădicară aziaţii partheăni, intrară în Armeănia, moeşii în Daţia, sarmatii în Panonia, iară neămţii în Galia intrară. Pentru careă înpăratul Tiverie chiemă nişte crai de ai sei ia Roma, pre Marobod al neămţilor, pre Raşcutor al trachilor, pre Arhelau din Capa-dochia, pre carii la el în Roma îi opri, ca să se încredinţăze în pace.
în anul 18 al înpărăţii lui Tiveriu, domnul Iisus Hristos, prin gu-bernatorul romanilor Pilat Ponteanu, fu pre cruce pironit. înpăratul Tiverie în Roma auzind, la senat au cerut ca pre Iisus Hristos în număru dumnezeilor lor să-1 ia, ci nu vrură. Acest ţesar ( : chiesar) la 23 de ani ai înpărăţii sale muri. « Lui sucţedirui, la anii lui Hristos 37, înpăratul ţesar Caius, ce-i zic Caligula, fecior al Agripinii, nepot a lui August. Acesta zidind Baia si
*•22 Puteoli, fost-au acelea în Campania sau // ceăstor lăudate de la Mehadia aceăleă nume le-au dat, bine nu să ştie, măcar că şi bani vechi, thermâ ( rThermae) aicea să află. Şi scriu că cu acelea bae multă sumă de bani, 160 milioane florinţii noştri, cu iale în deşărt s-au răşchirat, răsipit şi n-au isprăvit.
Eu fiind aicea născut, multe vechi, mari fundamente cu inscripţii dezgropîndu-se, spărgîndu-să am văzut; toate plaţăle, şesurile înlontru şi afară, cum la cea mare bae, pre unde-s acuma ceăste nove lăcaşe, la a lui Hercules, la baia ce-au fost albă şi neagră, la stîmpărătoarea varului de-acuma, plin de fundamente, şi Baia s-au chiemat, iară preste apa Cernii, aci, ele ceăia parte, şesu tot, cu Baia Franşţi, ce le zicem puceoase, Puteoli s-au chiemat. Supt Baia Pucioasă, jos lîngă Cerna, altă bae cu case au fost. De-aci mai încoaci, sus pre coasta dealului, unde-s acum morminţii baelor, să zice „La Comorîşte", de unde mai multe pietri inscripţii s-au dezgropat şi < în anii > 1765 la Baia Mare s-au adus. Acolo „La Comorîşte", romanii beseărica lui Hercules, Eseulap cu Highia, cu case preoţeşti, ca mănăstiri sfinte au avut, cu morminţii lor.
An. 1802, eu piatra mare, inscripţia cu Mercuriu şi Vinerea, ce era la Baia Pucioasă lepădată, cu cociia mea la Fîntîna Mare adueînd-o, masă me-am făcut-o, pre careă vro zeăce ani prînzuri, gustări şi cine am ţinut. Apoi comandirender gheneralu baron Duca la Baia Mare, la ceăle 12 cabinete mici au zidit-o.
Biseărica noastră naţionalnică, curăţind eu pădurea, spinii, anul 1800, puşi gîndu aci, unde au fost cetăţue cu rezidenţia domnului din Puteoli, cu zid şi groapă încungiurată, a o pune, careă abea din 1803 pană în 1805 am zidit-o, sfinţind-o episcopu Iosif Ioanovici Şacabent. El muri, beserica căzu. Şi iarăşi din an. 1806 pană 1808, a doa am rădicat şi spre pomenirea naţii stă, cu a făcătorilor de bine. Săpîndu-să funda-
9 Pasa;ul : Iulia mult... dealului Corbu" este şters de autor cu linii de cerneală trase în cruciş şi curmeziş.
10 Urmează jumătate de pagină lipsă, tăiată din manuscris.
mentu aceştii beseărici, pietri, rîjniţe de-a măcina, feăliuri de cărămizi, lună pline şi jumătăţi scotea şi bani romanesci, urle de-a duce apa, iară de la începutul fîntînilor pe dinnaintea beseăricii noastre opt vini'mari de fîntîni, cu mari fundamente de case, cu fîntîni subt case, care fundamente de-a lua peatră de-aproape, de la 1806 păn 1812, multe sâ spar-sără, de nu să văd. Iară de pe banii vechi să veăde că nu numai că Ca-, ligula, Antoninii Aurelii încoacea, carii au lucrat baele, ce şi de-ai con-' zulilor Romii vechi // bani să află. Zişii înpărăţi toată apa'caldă de laf.22^ 4 bae a lui Hercules luundu-o într-un jgheab cu canal, pingă apa Cernii în jos, pre unde-i calea frumoasă, la Baia Mare, la moara făcută au adus-o, iarna ca vara au măcinat. La care băi Daţia munteană, avînd cale preste munţi, pri la Prolaz în jos, cu carăle bucate la băi au tras. Iară Daţia Rîparea mult au lucrat, adecă Banatul.
După uciderea înpăratului Caiu Caligula, lui sucţedirui Claudiu Tiberio, Domiţiu Drusu Nero, ce bătu jidovii, britanii. Pre Petru apos- *i tolu cu pre alţii la Roma, iară nu cum povestesc alţii că aicea la Orşova Veăche, l-au pironit pre cruce şi că lăcuitorii Orşavii trupul sfîntului Petru pre o luntre de galbini l-au vîndut, în care luntre din jos cărbuni au fost. Şi plecînd grecii cu moaştele într-altă luntre pe Dunăre în jos, supt cetate, la Lacu lui Sîm-Petru, ce-i zic Baia, trupul din luntre nevăzut au pierit, carele aci aproape, sus în vîrfu muntelui ce-i zic Marco Pricis, unde-i cruce rădicată, au zburat.
Acestui Claudie sucţedirui, a. 53, Nero Claudiu [tiranii], carele păn 53 ce-au fost supt dascălu Seneca şi văru-său marşalu îl regardea, iară după aceăia, nu numai că pre mumă-sa Agripina, doo femei, fraţii vitregi, pre Seneca Lucanu-Corbulu omorî. El aprinzînd Roma, dintr-un turn nalt căutînd, cînta cîntecu cînd au ars Troia, apoi vinuind pre creştini că au dat focu, rău i-au chinuit, în urmă, văzînd că vor să-1 omoară, el însuşi s-au omorît.
Şi, an. 69, îi urmă înpăratul Serghie Sulpiţ Galba şi alţii. Apoi m Flavie Vespasainu. La el jidovii cercară din jug a scăpa. Să adunară la 70 Paşti în Ierusalim ; Flavie cu oastea îi încinsă, ceva îi bătu. Şi ducîndu-să el la Roma, fecioru-său Tit Vespasianu prinţu îi bătu. în 10 august biserica Ierusalimului arsă şi în 8 septemvrie, într-o sîmbătă, a jidovilor, cu nevoia foamei ce-o răbdase înluntru, Tit Ierusalimu luo şi-1 arsără, sparsără, grămezi de piatră îl făcură, pre jidovi în lume îi răschirară, Vespasian cu prinţu Tit în Roma triumf avură. Bătrînu muri, prinţu sucţedirui.
înpăratul Titu Vespasianu numai 2 ani fu, muri şi <în anul> 81 79 îi urmă Domiţianu Nero tiranu, ce vrea dumnezeu a să face. Din Roma ai filosofii scoasă, pre sfîntul loan Bogoslov evanghelistu în insula Patmos îl ^ trimisă. Simţind cum că // — [gheti cei supuşi romanilor, în daţie, *. ^ tribut, îşi numiră Panonia, crai îşi pusără şi să rădicară] — daţiile lui, făgăduitul tribut nu-1 aduc şi că pre prezidentul lor — [Cotiso şi] — Dor-poreu crai l-au numit, el trimisă — [pre Opiu Sabinu cu leghionari roşi Şi Cornelie Fuscu, prefectu prătorianu cohorte] — oaste a-i bate, care oaste a lui fu bătută. Viind el însuşi cu mare oaste — [Italia, Dalmaţia, Hiria, Misia, Machedonia, păn în dreapta parte a Dunării, ghetii şi Panonia numind-o, o întăriră. Paniciova] — nu numai că fu şi el bătut, ce
82
83
şi tribut pe ani a trimite lor, hotaru a nu treăce, să legă. Aşa pace de ocară închee, iar la Roma să lăuda că nu numai pre acei daţii rebeli, ce şi pre neămţi i-au biruit. 96       înpăratul Nerva Traian bătrînu luund fecior pre Ulpiu Traian, el muri.
98 înpăratul Ulpiu Traianu înţălept, în bătălii norocos, el clachilor făgăduitul tribut nu numai că nu deăte, ce încă şi ruşinea ce făcusă daţii romanilor vrînd a o răsplăti, cu armă asupra Daţii veni. Daţii nou crai pre Deţebal aleăsără. Ci ajungînd Traian cu mare oaste — [în Panonia, la Panciova] — Decheval lui Traian să plecă şi tribut, daţie, a da să făgădui. Traian îndărăt să dusă, — [lăsînd oşti în provinţii].
Deţebal au Decheval vro doi ani oaste aclună, o învăţă, graniţăle întări, la chei strimte în munţi porţi de fier pusă, tributu — jzisă] — 101 nu dă, lăudîndu-să că-i crai. Traian — [subpuind Ghermania de preste Dunăre] —, întărîtat, a do-ara cu oastea Romei şi din alte provinţii — [la Dunăre] — au sosit. Cu greăle armăşii neputînd răzbate, fu silit pingă Dunăre în sus în lagher a sta. Poate fi că în primejdie s-au aflat ; cum vedem că la apa Porecica Reăca, în partea Moşii s-au cîmpit, cetăţue turn la rîu, la Mala Golubina cetăţi, neputînd nici la Orşava, nici la Ostrovu cu Tăchia, cu Cozia a străbate, el prin bau-maisteru ( : arhitecţii) său, petrariu Apolodor Damasţenu, o cale de ceăia parte, tocma pingă Dunăre, în faţa apei, jos, prin peatră vîrtoasă, porunci a tăia ţărmuru, cale doo ceasuri lungă, un stînjăn largă, în piatră scobită, neătedă ; pre supt acea cale sînt găuri mari, afunde, în 4 muchii, pentru bîlvani, grinzi groase în găuri băgate, încheiate şi din alte găuri proptite, foarte întărite au fost. Găurile grinzilor 3 plame afunde, a proptelor mici. Intru această minunată cale, cu aşa pod tare şi lung, mai jos de mijlocul aceştii căli şi pod de carîte înpovărîte, în piatra poala muntelui iaste tabla lui Traian, o mare icoană, preste doi stînjăni de naltă şi iară aşa de lată, pre supt careă-i drumul scobit, vîrît şi tabla e deasupra, ca o coală de hârtie, can sucit lucrată, cu titula lui Traian, pre careă doo ghenii, ca f. 23 v. îngerii zburînd, o ţin şi o arată. De-amîndoo păr // ţile aceii inscripţii, cîte un delfin ( : porc de marea) îi făcut, ale cărora coadele pană sus în streaşină toblii ajung, iară deasupra tituluşului, în vîrf, în miiloc, iaste vulturul romanilor, cu aripile întins răsfirate, subt care-i inscripţia, titula înpăratului cu slove mari, frumoasă, latineşti, bine lucrate. într-acest chip să cetesc : Imp. Caes. D. Nervae filius Nerva Tralanus Germ., vro 3 sau 4 rînduri nu să pot ceti de fumu focurilor, apoi iară : Pont. Max. Ceăle 4 rînduri în jos ce nu să pot ceti de funinginea groasă, înpietrită, neagră, careă de la anul lui Hris+os 101 păn la 1826, de fumul focurilor, trecători, călători, păstori, păscari, ce supt ea conăcesc, dorm şi să scutesc, bucate ferb, frig, din jos leterile funinginea le-au umplut, numai, deasupra s-au conzervit, unde fumul tare n-au ajuns. Iară de-ar fi cu apă caldă frecată, s-ar spăla şi ce va mai fi fost scris, pricina sau vrun număr ceva, s-ar putea şti, sau ele acel Deţebal sau de Daţia s-ar afla.
De la această inscripţie, pingă Dunăre, pe drum în jos vro jumătate de ceas, au avut moară cle-au măcinat piperiu. Părău morii e mic, dar urlă eşincl dintr-o gaură şi-i în dreptu satului nostru Ogradenia. De la această moară în jos, nainte, cred că au aflat tării, fortificaţii, precum
în strîmtoarea Dunării cu a munţilor, Ruşava, Tăchia, Ostrovu, Cozia, închise cu soldaţi, apoi Poarta de Fer, supt Cozia, Acestea văzîndu-le Traian au fost siluit cu oastea Panonii, cum i-au zis, pi la Logoj, Făget şi pi la Marmor cu Poarta de Fer cătră Haţeg, în Daţia a întră, precum şi ele la rîu Porecii preste munţii Moesii în Daţia a străbate. Flota, cea-murile lui Tra'an, îndărăt cătară Sviniţa au stătut, unde sînt ceăle (tri cule) tri cornesi şi cetatea Ostrovu cu Cozia (Ad Aqua) s-or'numit. De la tabla lui Traian păn la Cozia 2 ceasuri, iar de-aci în jos, pingă Dunăre, pi la Claclova şi Costol, ce-au fost tot cetăţui, biruind pre daţii, au intrat. De la Costol pod preste Dunăre au dat a face, la partea stingă a Dunării, în jos, e Cîmpu lui Severin—unde-au fost rezidenţie, aci aproape de cetatea Zermiţeghetuza — la care pod sau ponte arhitecţii Apolodor Damasţen meisteria ş-au // arătat : cum au lucrat în repezina f-24 afundei, petroasei Dunări, ce colaci, ce curcubee, ce legături, arce de fier au întărit şi au gătat !
Traian luund 4 cetăţi de la Orşava ( : Ad Acva), el oastea preste pod au trecut-o, altă oaste în Ardeal întrasă, alta de cătră Dii au intrat, pre daţi au spart, i-au fugăit. Pre craiul lor, Decheval, pleziruit, viu'l-au căpătat, — [ci neputînd a vorbi, Decheval avea tîlmaci, iară romanii nu mai auzisă acea limbă. Se veăde că nici în Dalmaţia, nici în Moşia romanilor şerbi nu s-au văzut ; dar viind aicea, îi bătu ; afară] — şi supt bună custodie ( : strajă) de cohorţi l-au avut. De unde, cu daruri date, un soldat l-au slobozit, însă s-ar fi otrăvit şi tot au murit. Şi fiindcă acei mare naţion şi puteărnic din Valahia şi Ardealu de-acuma cătră răsărit au reteruit, fost-au ei rosieni, moscali sau poleaci, nu să ştie, destul că sloveăni au fost au bohemi au slezi : carii au fost schiti, thraţi, gheti numiţi — [carii din vremea marelui Alexandru în Trachia şi Dachia ca gheti intrară, daţi romanilor să deăteră, 200 de ani Panonia numiră].
înpăratul Traian cu leghionele zisăle ţări cu Bolgaria, Servia cu-prinzîndu-le, oşti aşeză. — [Romanii căpătară vite, boi, boiari ; boiaria să numi]. — Ardealu în urmă l-au numit Daţia Mediteranea, Valahia cu Moldova Daţia Transalpina, iară Banatul nostru, Daţia Ripenzi sau Rî-parea. Această Rîparea de aicea în urmă, de-aicea preste Dunăre în Craina, de la Cladova pană la Dii s-au mutat, cu leghionu său. în care provinţii s-au rînduit prezuli, prefecţi, directori şi judecători, cărora şi baele de-aicea li s-au încredinţat. Apoi urmînd 17 colonii mari din Ita-lia,^ Siţilia, Neapol ş.a., cum le-au zis, sabini, romani, vădeni, ardem, sam-niţi, hetruri, — [dalmaţi, iliri] — şi aşa, după coloniile înpărăteşti au venit colendătorii şi piţerăii şi în leghioane s-au aşezat, subt coloane. Apoi au început a lucra sate, case şi cetăţi, care toate le-au numit.
Traian nu numai că cu mare triumf pentru Daţia în Roma au intrat, ce şi bani, argint, aramă au dat : „Traian, înpăratu Ghermanii, Daţiei". El ducîndu-să cu oastea în Orient ( : răsărit), unde pre armeni! parteăni, pre jidovi din Eghipet şi din Chipru i-au bătut şi i-au supus! însă de la aravi ( : arapi) nu numai pe ocară, ce şi pleziruit s-au/ întors. // Şi au fost tiran creştinesc, măcar că mulţi ostaşi romani eres- f. 24 v. tini erau. ci să păzea. Tiran ■ fu din îndemnu lui Plinie'filosofu.
Traian adoptiruind pre fiiastru-său, a fămeii sale Plotina, pre Ha-drian, el în Selinu Ţiliţii sau în Seleuţia Isaurei au murit. Oasele lui în urne Ja Roma le-au dus.
85
_ [In Dachia multe familii mari să aşezară şi mulţi înpărăţi să
născură. Pentru aceăia multe cetăţi zidiră, ale cărora rămăşiţe, rudra-ră-măşiţe, şi acu să văd prin toate părţile, ce au lucrat în 200 de ani aicea]. —
in Eliu Traianu Hadrianus au făcut Adrianopolu. Pe vremea lui pârtii, rosolanii şi sarmatii a veni începură ; şi avari. El beseărica ovreăilor clin Ierusalim'o sparse şi alta, Elia Capitolina, zidi, Ierusalimu înnoi. Şi ca limbile ce întră în Daţia a nu colenda, nici a treăce preste podul lui Traian, podu ceva au stricat, au spart.
138 Ariu Antoninu Pius întări augusta Daţie, lucrîncl rezidenţie Zermi-ţeghetuza. Pre marcomani şi cvadi, prin prezuli, cu 6 leghione oprea. El pre fie-sa, Diva Faustina, lui Marcu Aurel femeăe dîndu-o, fecior îl adoptirui, apoi muri.
iei Marc Aurel Antoninu filosoful fu înpărat. Apoi şi el pre L. Verus îl adoptirui, dîndu-i prinţeza femee. Verus murind, însuşi Aurel înpărăţi. El îşi luo pre prinţul său Comodu ţesar, ci-1 omorîră. Lui i-au zis filosof, ştiind filosofia stoicască. Odată bătîndu-să cu varvarii în Asiria, în Midia, avînd lipsă de apă, o ploae bună pre romani îi adapă, iară pre tirani cu fulgere şi treznete îi spăimîntă. Şi ziseră că aci Dumnezeu, pre rugăciunea leghionului Militinii, ce-au fost din creştini, romanilor biruinţă le-au dat. — [Aurel murind, mută Daţia Ripenzi de-aicea din Banat preste Dunăre în Servia, Craina, Bolgaria, o numi şi Ţara Românească, Ardealu, Banatu îl lăsă]. —11 Fiindcă marcomanii, cvadii cerca în Daţia a întră, el cu prezuli, leghione — [îi răpezi] — îi oprea, păzind Dunărea şi Tisa — [cum să cade]. — Apoi el au murit. Căruia alţi în-
193 paraţi urmară, precum : Helviu Pertinacs, omorît, Didius, Severu, Iulian, toţi omorîţi.
194 Septimius Severus fuseăse gubernator Panonii, înpărat. Insă oastea Sirii pre un Peceniu Negru şi Glodie, iară în Franţia un Albinu înpărat puseăse. Ci Septimu Severu pre toţi îi bătu. Apoi el murind, prinţu lui îi urmă.
211 M. Aurel Antoninus Caracala înpărat, iară frate-său mai mic. P, Septimus Gheta ţesar. Pe vremea acestuia, începură cu grosu a vorbi de f•25 varvari sălbateci de // pingă Marea Neagră, de la Balta Măoti, ce-i zic Palu Măotiei, care din Azia pană la muntele Caucasu lăcuia ; de unde aceăle naţioane, din bătăile înpăraţilor Medii şi a Perşii şi întră sine bătîndu-să, ceăte mari, cu jupani, pani, cneazi, încoacea să vîrau, iară gothii din Azia la Scandinavia să ivea şi după aceăia şi ei au venit.
De acest înpărat Caracala tiranu scriu că el pre frate-său ţesaru Gheta în braţăle mîni-sa Iulia l-au omorît, ca şi pre alţii. Eu avîndu-le banii, văd : cum pre înpărat, aşa şi pre Gheta ţesar al Britanii. Zic că înpăratul pre muma maşte femeăe ar fi luat-o. Istoricii scriu că aceşti fiastri maştei i-au zis doamna Iulia, iară fiul ei Alexandru cu casnicii : mamă, fa, i-au zis. Banii Iulii aşa-s : Iulia Augusta, iar dosii lor : Vota, sus, sau Mama Fa, Aeternitas Imperii sau Feliţita Publica, în multe fe-liuri sînt şi să veăde c-au fost rumână, creştină şi au domnit. Am pe o peatră icoana ei. Tiranul Caracala fu omorît şi fiu-său Opiniu urmă.
217       Opiniu Macrin, omorît.
11 Pasajul : „Aurel... lăsă" a fost şters de autor.
M. Aur. Antoniu Elagabal, omorît. 219
M. Aur. Sever Alexander, prinţu Iulii, om blînd, beseărica, domnu- 22a iui Hristos el au făcut şi în capela curţii sale icoana domnului Hristos şi a sfintei Marii şi a lui Avraam au avut. Acesta încă gubernator Daţii find, lîngă Dunăre, la podul lui Traian rezidenţie au avut/ unde încă stau zidurile cetăţii şi a caselor şi turnu şi să cheamă Turnu lui Severin, Cîmpu lui Severin. Aci, cîndu-i Dunărea mai mică, picioarele punţii lui Traian să văd. De-ai lui bani latineşti şi greceşti sînt. Zic că au fost creştin. Pre el şi pre mamă-sa l-au omorît.
Iuliu Maximinu Thraxu, al 6 tiran creştinilor ; el mari vărsări de 233 sînge au făcut. Senatu l-au omorît.
Gordianus cu fiu său Gordianu fiind în Africa, Maximin să pusă, 23* carele pre tînăru Gordian ucisă ; bătrînu muri. Şi Maximin muri. Fu Pupienu, fu Balbinu, însă oastea pusă pre nepotu, Gordianus Pius, carele pre cei doi omorî, însuşi domni crai, crăia ; bani latineşti şi greceşti are. Fu omorît.
Filipu Arapu, creştin, făcu Filipopoiu. Bani latineşti, greceşti are. ta% Pre el şi pre prinţul lui, iar Filip, l-au omorît. La Orient, la răsărit, să pusă înpărat. //
într-acesteă vremi, goţii în Thraţia era. Iară pe vremea acestor *•n următori înpărăţi, Traianu Deţiu, Hereniu Hetruscu Moechiu îi oprea. Apoi slăbind mărimea, puterea romanilor, mai vîrtos pi la Hostilian, Trebonian, Voluzian, Emilian, Valerian şi Galienu, pană în Daţia să vîrîră. înpărăţii romanilor slabi, cruzi urma, căci mulţi tirani mici la înpărăţie să arunca şi o slăbea, careă fu pricina de intrară varvarii gothi. Şi aşa era, cît toate provinţiile romanesci era a le călca, de nu alerga înpăratul Claudie II înainte-le ; bătîndu-i, îndărăt le deăte. Şi atîta mulţime au masacrit, cît scriu că n-au mai fost aşa tăiare ; pentru careă Claudie să numi Ghoticu.
Pi la 244, în Orient înpărat să puseăse i\ntonin Papian şi în Panonia, unu Marin, ci fură omorîţi.
Traianu Deţiu, aicea născut, al 7-lea tiran creştinesc. El într-o ba- mi talie cu gothii deănpreună cu prinţul său Hereniu Mosiu într-o baltă or pierit.
Eu fiind în oastea cu turcii preste Dunăre, în Craina turcească, la apa Timoc în lagher, ai noştri spărgînci zidurile unei cetăţi vechi cie-a romanilor, întrebînd cu săteănii rumâni de-aci din Geanova ( : Ianova) cum să cheamă acea cetate, ei spuseră „Deciu", în ţărmuru Dunării ; şi rîu mic, Ţaricina, aproape. De aci pană în apa Timoc şi Negotin mari, urîte bălţi sînt, în care Deţiu cu prinţu au pierit. Aci' rumânii me-au arătat locul unde pre Craleăviciu Marco l-au omorît. Beseărica zidită, boltită, spartă, pustie, în livezi stă şi sicriniu de peatră a lu Marco afară lepădat stă. Mijlocu bolţii sus spart, iar oltariu, păreţii zugrăviţi.
După Deţiu înpărat au urmat Ţ. Vibius Trebonianus Galus ; ţesar, Valens Hostilianu Mosius, fecioru iui Deţiu. El cu fiiu-său Galus, C. Vibius Volusianus şi un Priscu şi unu Latinianu, pre care Emilian din Moşia îi bătu. Şi or murit.
Liţiniu, a 8-lea tiran, făr de noroc, cum la neămţi, aşa cu schitii. 2S« Pre acesta craiul perşilor, Sapor, viu prinzîndu-1, cînd cela să încăleca, acesta abuşi sta, de pe el să suia. De viu l-au belit.
86
87
Galienus, crud. Neămţii în Franţia, itachii în Spania, cvadii în Panonia, gothii în Trachia, în Greţia şi în Ardeal intrară, pre el şi pre fra-f. 26 te-său Valerian îi omorîră. într-acelea vremi, vro // 30 de înpărăţi tirani, afară de al răsăritului, Odenatu : ce şi pre el, ca pre prinţul său Irod, îl omorîră, iară femeia lui, Zenobia, cu trei prinţi să apăra. Apoi şi pre ea vie Aurel Taţitu în triumf la Roma o dusă. Iară tirani dincoacea au fost : Claudie II, un Aurel Postumu, Mariu Victorinu, Tetricu ş.a. Cvadii cerca preste Moşia în Panonia a întră, iară goţii din Trachia şi în Ardeal cerca ; acu avari, vandali din Azia, pentru multe bătăi a lor, de pi la Vavilon de marele Alexandru înprăştiiaţi fuseăse. Claudiu II ; el pre goli în Moşia îi bătu, ce şi muri. Domiţiu Aurelianu în Eghipet pre Zinobia
268 au prins-o şi roabă au dat-o. Galienus pre goti în Moşia îi bătu, dar şi el la Simah au murit.
269 Domiţiu Aurelianu, român în Daţia Rîparea născut, al 9-lea tiran fu. [El încă ca gheneral sub Galienu asupra sarmaţilor şi a frîncilor pe aicea şi acolo au biruit, ci în Trachia fu omorît. De acesta scriu că neputînd a mai opri sălbatecile naţioane, îl făcură de luo din Daţia leghione, cohortele romane de prin cetăţi şi provinţii, cu care pană în mijlocul Moşii înlontru să trasă şi că încă temîndu-să porunci ca şi podul ( : pontea) lui Traian a-l rupe. Acest Domiţ Aurelianu, român, văzînd
275 că-1 asupresc din toate părţile Daţii, la an. 275 ar fi adunat leghionele, — coloniile şi grecii ce să mai afla în Daţia Ripenzi, Banatul — şi în Moşia din Jos, preste Dunăre le-ar fi trecut şi Daţia Rîparea acolo ar fi numit-o şi că ar fi zis el că Daţia lui mai multă pagubă decît folos îi face. Şi aşa trasă cordon în Moşia cătră Machedonia romanilor şi Grecia. Eşind leghionele armate din cetăţile şi provinţiile romaneşti a Ardealului, a Banatului preste Dunăre în numita Novă Daţia Rîparea s-ar fi aşezat şi Daţiile lui Traian, ce fuseăse de la an. 101 luate, căzură şi alte na-ţione neştiute intrară. Carii şi acelea naţii însuşi înpingîndu-să şi bur-duşindu-să, îl făcu de rupsă podul în Moşia a nu treăce.
De la această nenorocoasă epohă să văzu Dachia căzută, fiindcă goţii aceia în mai multe nume au fost : visigotii, ostrogotii, ghepidii şi vandalii.
275 Înpăratul Anius Florianus îi sprijoni şi măcar că-i înprăştie şi el muri aci ; precum şi viteazu Aurel Taţitu ajungînd aicea înpărat, în scurt muri.
276 înpăratul Probus din Sirmium sau Simah, el pre neămţii din Galia îi repezi, 60 de oraşă le întoarsă ; de la trachi luo Iliricu. El Azia de var //
26 v. vari] 12 o libelirui (: slobozi). Pre creştini îi apără şi în slujbe mari îi punea. în marşu din Persia îndărăt, într-o vale ce să cheamă Turnu de Fer, aproape de Simah, prin tumult milităresc fu omorît. Acest înpărat, Probus, pe aicea viţe de vini au adus şi a le înplînta au înpărţit.
înpărat Aurel Carus ajunsă, însă în scurt cu 2 prinţi ai săi fură fulgeraţi, unul orb muri. Pre Carinu îl pusără, ci trecu la Marga. Marga e în Banat, aproape de Poarta de Fer, de Simah, ce-i Grădiştea, cătră Haţeg. Că într-acei timpi şi aicea înpărăţii, ţesarii rezidenţiile sale aveau, precum la Severin, cătră Cerneţi, Simahu sau Grădiştea, întră Poarta de Fier şi-ntră Haţeg, aci, s-au chiemat Zermiţeghetuza.
12 întreg pasajul : „El încă ca general sub Galienu ... de varvari", este şters de autor cu linii de cerneală trase în cruciş şi curmeziş.
Prefecţii şi prezulii Dachii ce rămîseăse, văzîndu-să asupriţi, slăbiţi, sso cătră Roma au apucat şi rămaşii romani sub stabuni în loc de tribuni sta şi carii cum încătro putea, scăpa ; aşa să scrie.
Ţesar Aurel Valeriu Diocletianu din Dalmaţia. Acesta pre Carinus 284 la cetatea Marga, în Moşia, îl birui. El e al 10-lea tiran creştinesc ; îi ropozi, vrînd el dumnezeu a să face. Rebelii au avut în Persia, în Eghipet, iară la apus, Franţia, Ghermania, Italia avea. Şi fu silit şi luo pre Maximian Herculiu soţi, înpărat ca şi el. Ei încă doi ţesari în ajutoriu îşi luară, pre Maximian Galeriu şi pre Constanţiu Cloru, unu în Galia, alţii în Africa a fi. Diocletian să vorbi cu Maximian, colega sa, şi într-o zi amîndoi de înpărăţie să lăsară, unul să dusă în Anatol, la Nicomidia, altul la Salona, în Dalmaţia, a lăcui.
§2.-(IMPERIUL BIZANTIN)
De înpăratul tesar marele Constantin, din Roma Veâche în Roma Nova. De legea cea creştineasca, de luptaşii icoanelor. De marele Theodosie, cu doâ înpârâtii, a râsâritului, a apusului, ani 395.
Maximian Galerie sau Armentariu şi Constant Cloru să înpărţiră : :m Galeriu la Orient ( : răsărit), Persia, Azia şi Eghiptu, iară Consta Hloru apusu şi cu Africa ; însă iar el numai Franţia cu Britania îşi opri, iară Italia cu Africa iară lui Galeriu deăte. Acuma Maximian Galerie îşi luo trei ţesari : unuia, Sevir deăte Italia, altuia, Maximian, îi deăte răsăritul, iară el sie îşi opri Iliricu şi Traţia cu Bitinia şi şedea la Simah în Panonia, adică la Grădiştea, lîngă Haţeg, în Daţia. Iară la al 3-lea ţesar, Liţiniu, ce era din Daţia născut, din oameni ţărani, însă el om signalizit ( : ales), carele marelui Constantin multe griji îi făcu. Şi fiindcă laib-garda din Roma pre prinţul lui Maximian Herculi, anume Maxentie, înpărat îl puse, trimisă Galerie Sevir, ca cînd ar fi părtăşind // lui Maxen- f. 27 tie, oşti asupră-i, carii Roma o îneinsără, însă bătuţi să întoarsără. Aşa acuma numai unul, Constant Hloru, domn bun, pacinic rămasă. Carele încă cînd ajunseăse ţesar îşi lăsase pre Elena, femea sa, creştina, şi luase pre Theodora Fausta, fiastra înpăratului Maximian Herculi. însă şi el favoriza ( : părtinea) creştinilor. Şi au murit la Iorc, în Anglia.
înpăratul Galeriu, bun armaş, văzînd Daţia naşterii sale de alte naţioane asuprindu-să a o călca, aicea în Daţia Ripenzi, într-o bătălie pierind, s-au îngropat.
Lui Consta Hloru îi urmă fiul său prinţu ţesaru Constantin.
Flaviu Valeriu Constantinus, cel Mare numit ; lui dedeăse tată-său sos numai Galia cu Vritania. Ci biruind el vrăjmaşii ce să rădicase asupră-i toată înpărăţia Romei o luo. Că bătînd el pre înpăratul Maximian Herculiu, ce să lăsase şi iarăşi înpărăţia luasă, şi sculîndu-să asupră-i, îl omorî. Al căruia prinţul Maxentie vrînd a răsplăti moartea tătîni-său, oastea Romii rădică. Doo bătălii cu Constantin — [şi Liţiniu, soţi] — avu, una la Verona, alta la Roma, în careă fu Maxentie biruit, că rumpîn-du-să podul preste apa Tiver, el cu oastea sa s-au înnecat. Scrie că Constantin, înnaintea aeestii bătălii au văzut în aer o t, cruce, cu slove latineşti, de însuşi domnul Hristos scrise : In hoc vince ! într-aeeasta în-
88
89
vinge ! Şi au şi biruit şi la creştinătate îl trase. Apoi iarăşi — şi cu soţu său, cumnat — ţesaru Liţiniu, înpăratul răsăritului, să vrăjbiră. La Ţi-bilis în Ungaria sau la Sibii în Ardeal îl bătu, ci iară să înpăcară, că amîndoi erau puteărnici, unul Ocţidentul, altul în Orient.
314 înpăratul Liţiniu, după l-a batae cu Constantin, perzînd cetăţi, pre fii-sa Irina aşezînd-o în cetatea Esus, viind aicea în Daţia, unde pre Valens prezes, domn, bun apărătoriu monarhii, pre acesta îl aleasă şi ţesar deplin îl numi şi, înnălţîndu-1, să despărţiră. Costandin birui-toriul înţălegînd, după Lichiniu alergă, multe cetăţi din Panonia îi luo şi-1 siluia, măcar că el pace cerea, încă într-o bătălie ; şi nu-i fu mai norocită decît cea dinţii, şi Liţinius căuta a se pleca. Costantin îi lăsă Traţia lui şi tot răsăritul să-i fie, iară ceaialaltă înpărăţie o ţinu pentru sine.
Iară de ţesaru Valens zice istoria că l-or fi omorît, însă cum, nu să ştie. Eu avînd antiche, bani vechi, întră de-ai altor înpărăţi, ţesari, şi de-ai lui, în doă rînduri, cît au fost ţesar, i-au tipărit, în curs au umblat. Daţia au apărat. Aşa-s tipăriţi latineşte : C. Val. Host. Novintus — provincia Dacia P.M.S. Col VIU. An. VII şi An. XII13, adecă Ţ. Val. • 27 v. Host. Novintus, // provinţia Daţia, pont, maxi, S. colon VIII, an. VII, an. XII. Din carii bani a lui să veăde că acest ţesar Valens Novintus cel din urmă este roman şi domn Daţiilor, de neam şi viţe. Carele preste 12 ani, ca un bun heroiu, cu naţioanele sălbatece s-au luptat. Şi fiindu-i prietinul său şi patronul, înpăratul Liţinie cu înpăratul marele Constantin, iară în bătăi, nu-i putu veni într-ajutoriu şi el în bătae au căzut. Acestuia îi zisără slovenii în loc de ţesar ţar rumun, neputînd zice râmăn.
Liţinie nepăciuit iară asupra lui Constantin să sculă şi la Adriano-pol fu bătălia. Apoi încă una în Vitinia, preste mări, unde fu Lichinie total bătut. De-aci fugi la Nicomidia, unde el lui Constantin să supusă şi să aplecă şi graţie, pardon căpătă. însă iară alţii tot îl omorîră.
— [Fia lui Liţinie, Irina, mulţi creştini făcu, pe toţi pingă Dunăre,
315 pe Beiu, la Sasca, 315 ; pe-aicea fu doamnă, Moşia, Panonia]. —
f. 136 — [Fiei sale Irinii îi deăte Dachia Ripenzi, avînd cetăţi şi multe turnuri. Careă într-un turn, pre deal nalt, spre satul Socolari, întră Sasca şi Oraviţa au lăcuit, unde ea, română creştină, ca şi Iulia, mama înpă-ratului Sever, mai mare dăscăliţă a mii de feăte în credinţă fu. De schiti fu prinsă şi după mari munci prin sabie cununa mucenii ş-au luat, după prolog, în 5 mai 315 ani ai lui Hristos. Aceştiia i-au zis doamna Ierina, iară serbii gospoia Erina.
Ţesarul Valenţ la Trachia într-o bătălie au căzut, armea sa dos au dat. Cu acesta provinţia Dachiei romanilor, căzu, să stinsă. Ceva slabă boerie încă să numea. Ce scriu unii, alţii că înpăratul Domiţian Aurelianu, ce-au fost în Daţia născut, pre toţi romanii, nu numai leghione, ce şi colonişti pre podul Dunării în fundul Moesiei i-au mutat, ei în case, la mase au scris şi n-au eşit aicea pre munţii nalţi a afla păduri mari, arbori groşi, care abea 3 oameni să-i poată înbrăţişa, supt care nu numai că arii mari, mici, ce şi pămînte lucrate, arătoare, cu boi, ca şi cu ţapi ! Şi cărămizi acuma la satul Bozovici, sus în munţi, aflară, şanţuri,
13 Pasajul subliniat este scris cu caractere latine.
ziduri nemaiştiute. în Teregova or aflat fer lung de plug, o palmă de lung, pentru ţapi. La Plavicioviţa un om, în munţii lor, tăind un gorun mare, geamăn şi făcînd toble de căzi mari, despicîndu-1 tot, în mijlocul geămenii un cosor de vine de fer au aflat. De acestea nu numai aicea în munţi, ce şi în Valahia, Moldova şi în Ardeal să află. Eu am întrăbat moşi vechi, bătrîni : „Cînd s-au lucrat culmile munţilor, în păduri ?" Me-au zis că : „Cînd au fost poedia pe-aicea", adecă mîncăturile, ce să bătea şi să fugărea. Românii fugiţi munţii au lucrat şi s-au apărat, gloatele ş-au scăpat; că după moartea lui Valenţ tot în munţi au dus. în Ţara Rumânească mari păduri pingă sate stau netăiate, de-a scăpa de turci au de tătari. De acestea vechii istoriografi n-au ştiut şi românii noştri — [6 sute de ani din carte s-au şters] — jos în ţară cu ceva vite să arăta, cei cu boi, boiari-volachi, şi alţii aşa, trecătorilor, petrecătorilor ajuta. Intră ei avea stabuni şi boiari aleşi ; şi din Dachia zisără : Boia-ria-Volachia. Ce scriu unii că românii pri la a 9-a sută de ani sau pri la a 13-a sută de ani de preste Dunăre în Dachia au venit -— şi vrunii din cei duşi să vor fi şi întors îndărăt — că şi românii de neamuri mari şi înţălepţi din natură au fost şi sînt şi vor şi mai fi, cînd or putut fi pre vremea domnii lui Tuhutum, a lui Glad, înpăratu Ion, Flurilă şi Asan]. —.
înpăratul Constantin cel Mare să creştină. începu beserici a rădica m şi legea pre plăcerea episcopilor publiţiruia şi pre pagini la credinţă îi aducea, ca un bun apostol. Un preot lăpădat din biserica Alexandrii, Arie, făcînd încîlciri legii în credinţă, că Hristos nu e de o fiinţă, cu tatăl, ce-i creatură, făptură, cu carele şi nişte episcopi ţinea, mai vîrtos Evsevie îi favoria, carii gîndea ca şi pre Constantin în partea lor a-l 325 trage. însă el, an. 325, Constantin porunci la Nichea, în ţara Vitinii, consilium ( : sobor) a fi, cu îndemnul său a se scrie ca cel dintîiu ecu-men sobor ( : a toată lumea), la carele Simvolul Nicheii alcătuiră. La acest conzilium Hosio, un episcop din Spania, cum i-au dat consiliu, aşa au prezidiruit, fiind el căpetenie. Acu şi un ciclu ( : articul) despre sărbătoarea Paştilor : de aci înnainte o întăriră ca să nu cadă cu a jidovilor deodată. La acest sobor şi ţelibatul preoţesc, adecă curăţănia fecioriei, în tapis ajunsă şi Siriţiu episcopul însurăciunea preoţilor o lepădă, însă înpotrivindu-să p. Pafnutie, nu să putu face.
Pe-atunci, avînd înpăratu Constantin în Persia armăşii, mută scam-nul monarhii cu rezidenţia de la Roma la Vizantia, făcînd Constanti-nopolul mare cetate, sfinţindu-o, Nova Roma o numi, unde domni romani, cu multe familii, neamuri adusă şi mari comerţii, negustorii deschisă. Acolo mutîndu-se, prin maică-sa, înpărăteasa Elena, sfînta cruce a domnului Hristos o // află şi o înnălţară, adunîndu-să noroade creşti- *< *i neşti la Ierusalim, la închinăciune.
Iară apusul cu noroade varvare îl lăsă, rînduind în doaă scamne mari a se înpărţi. Monarhia ce o stăpînea el erea în 4 gubernimente : întîi, Orientul ; a 2-lea, Illiricu ; a 3-a, Italia cu Africa ; a 4-a, Galia cu Franţia. Şi fieştecăriia părţi cîte un prefect pretor diete.
După moartea ţesarului râmănesc Valens Novintus al Daţii, goti, vandali ce întrasă în Moldova şi în Ţara Râmănească, ei şi în Moşia din Jos, preste Dunăre trăcură. Acolo, la Nicopolis, de marele Constantin fură bătuţi şi îndărăt preste Dunăre aruncaţi, tare legîndu-i, înpărăţiei
90
91
romanilor subpuşi credincioşi a fi, cu ţara ce-o euprinseăse ei a să Închina şi tributu anului a-l da ; aşa să întări. Preste acestea alţii viind, să înputerniceau.
Constantin fiind gata cu cetatea sa, Constantinopol, în 11 mai an. 330, o sfinţi, numind-o Roma Novă ; precum şi Ierusalimu cu beseărica făcu. El îşi numisă pre fiii săi Grispu şi Constatin ţesari. încă şi celui mai tînăr, Liţiniu, măcar că acea cinste îi deăte, îi căuta moarte, urî creştinii, să făcusă şi tiran. Liţinius ţesaru mare oaste avea, 3 bătălii cu tată-său avu, ci tot el pierdu. Cei doi ţesari mai mari, Crispu şi Constantin, ei pre toţi biruia şi într-o bătae Liţiniu cu un ţesar al său fură omorîţi.
Fausta, înpărăteasa marelui Constantin, aruncasă un ochiu rău asupra fiastru-său ţesaru Crispus, ci acela voia nu-i plini. Ia îl pîrî la Costantin că el au vrut a o însărcina cu ocară. Uşor credinciosul tatăl, neispitind clevetirea mincinoasei mueri, negîndind la biruinţele şi co-rajiile fiului său, trimisă de-1 omorîră. însă după aceăia, cugetul lui vicleşugul Faustii întru adevăr să descoperi minciuna ei. Pre careă îri-chizîndu-o într-o bae caldă, aşa tare fierbinte de văpae, înnecată a i murit.
Marele Constantin, mergînd asupra perşilor, unde la Nicomidia, în Vithinia, să bolnăvi şi prin episcopul Evsevie de acolo, pre patul morţii, fu botezat şi muri.
337       Căruia, an. 337, trei prinţi ai lui sucsediră, adecă : Constantinii,
359 Constantiu şi Constans ; însă al doilea să mai ţinea. El, an. 359, Constau-tie, făcu al 2-lea conzilium-sobor- în Mediolan, în Italia, cătră 1-ul a fi. Acest înpărat arătă mînie asupra marelui Athanasie, arhiepiscopul Alexandriei, căci nu ţinea cu arianii. El îşi luo pre văru-său Constatin Galu ţesar, ci omorîndu-1, pusă pre frate-său Flaviu Claudiu Iulianu, carele
361 bătînd pre neămţi şi murind Constantie, an. 361, urmă.
3v- Flavie Claudie Iulianu filosof iuris-prudent, însă pagan // apostat, că din creştinătate fărdeleăge să făcu, capişte dumnezeilor paganeşti rădică, iară biseăricele creştineşti şi şcoalele le încue. Pre creştini din domnii şi slujbe îi lepădă. îi sumuţa ; pe postu păreăsimilor pîinea, bucatele din tîrg cu sînge le spurca, cît creştinii cu grîu fert trăia. El în Persia au pierit şi-i urmară : 363, Flaviu Iovinianu, an. 375 fu Graţîanu, iar a 379, Valens au fost ; să ţinea.
379 înpăratul Flaviu Theodosie cel Mare, carele cu goţii şi vandalii avu lucru. El făcu a 2-lea eonsilium, soboru ecumenicu, de toată lumea, constantinopolitanu, în Ţarigrad, an. 380, întărind Simvolu. Şi fiindcă un Machedonie dumnezeirea sfîntului duh o micşora, fu lepădat, iară Cre-deu tot fu întărit. Lăcuitorii din Thesalonic pentru un arestant mare larmă, revolt rădicară, cu care pre înpăratul Theodosie cu mînie aprin-zîndu-1, pre ei soldaţilor lui a-i prăda îi deăte. Carii 7000 de lăcuitorr masacriră, an. 389. După aceăia, mergînd Theodosie în Italia, la Milano şi vrînd a întră în biserică, pre dînsul episcopul Amvrosie, ca pre un pîngărit de-a întră îl opri. Şi viindu-şi în sine, îndată ornatul ( : vest-mîntul înpărătesc) dezbrăcîndu-1, să căi, plînsă în vedera tuturora, de fapta aceia rău părîndu-i. Apoi iară în sînul biseăricii creştineşti întră. Pentru aceăia,. el tuturor guvernerilor rescript deăte cu poruncă că măcar de li s-ar şi da cît de mare poruncă într-aşa fal ceva a face, ei cu
92
acea eczecuţie 30 de zile să nu pripească. El murind, îi urmară doi prinţi, unul în Orient, altul în Ocţident.
Arcadie 1-ul prinţi, înpărat în Orient, iar a 2-lea prinţ, Honorie, 395 în Oxident înpărat, prin careă despărţire înpărăţia romanilor să sparsă. Că întrînd în Italia 400 de mii de goti, cu craiul lor Radagaiu, măcar că înpăratul Romei, Honorie, îndată îi bătu, însă viind craiul Alaric al vestgotilor din Ţara Grecească în Italia, Honorie lui nişte ţări în Galia şi în Spania îi deăte. Carele în urmă pre Honorie bătu, Roma şi înpărăţia i-o luo, Honorie retirui. După el în Roma urmară vandali, goti, ost-şi vestgoti în monarhie. Şi să veăde că acea înpărăţie a Romii, fiind despărţită, de la an. 395 păn la an. 486, adecă numai 81 de ani să ţinu, căzu şi pieri.
Iară în Orient, la răsărit, înpărăţia, ca grecească, încă bine sta şi să apăra. înpăratul Arcadie pre hunii ce întrasă în Sardica, în Moşia, îi bătu. Acesta, părtinind arianilor, pre patriarhul Ţarigradului loan Zla-toust, îl urî. înpăratul muri, an. 408 şi suxidirui prinţul lui, Theodosie.
într-acesti timpi, să oprisă visigoti în Moşia şi ostrogoti în Panonia, 400 iară ghepidii // în Daţia să aşezară. f. 29
Aicea în Daţia Ripenzi, Rîparea, ce-i acest Banat, atunci prin sîr-guinţa episcopului Nichita în credinţa creştinească să întări. El să fie 1-ul apostol al Daţii. Şi pre atuncea Daţia de la episcopul din Thomis sau Temiş, Theotim, să fie luat Daţia liturghia grecească. Şi tare au ţinut credinţa, cît după înştiinţarea lui Sozomen şi hunii, întră carii iar atuncea acea învăţătură să răsfiră şi să întinsă, pre episcopul Theotim Deum romanonim, dumnezeul romanilor îl numea.
Hunii, naţie din tătari, ei încă pe vremea înpărăţii lui Valenţian, an. 396, în Evropa s-au ivit, revoluţie novă făcură, căci rum au întrăt în Daţia, ei pre toate naţioanele zise le subpusără şi le siluiră cu ei a să rădica şi multe reale în părţi depărtate făcură. Ei cu un voevod în Panonia, apoi cu Atila mare voevod, ce i-au dus ca un duc în Ţara Nemţească, în Franţia, în Italia ş.a. Ce prăzi, ce peire de om, ce spaime şi pustiiri au răsfirat ş-au lăţit ! însă şi acel duc sălbatic, Atila, la anu 454 au murit. Iară feciorii lui nelovindu-să întră sine, visigotii, ostrogotii şi ghepidii jugul hunilor îl lepădară şi ţările ce le mai avuseăse iară le cuprinsără, adecă visigotii în Moşia, ostrogotii în Panonia şi ghepidii în Daţia să întăriră. Şi măcar că hunii să mai cercară iar a-i supune, ci fură ei bătuţi şi sprînjiţi, cît unii din Dachia iară în Schitia, alţii în Trachia îndărăt trăcură. Carii pe aicea pană cătră sfîrşitul an. 400 pră-dară, apoi să întoarsără.
Vedeţi vechi înpărăţi în ce ani, de ai cărora am eu şi bani.
§3.-(PETRU MAIOR, ISTORIA PENTRU ÎNCEPUTUL ROMÂNILOR
ÎN DACHIA)
De 15 capete a istorii rumânilor, prin domnu Petru Maior adunate.
Acuma vă arăt scurt coprinderea capetelor Istorii domnului Petru Maior de Dicio Sîn-Mărtin, protopopul şi crăeştii unive^zităţi cărţilor în
93
Pesta revizor, despre venirea şi purtarea românilor în Dachia, cu aleăse adeverinţe, ca să le cetiţi a le şti, adecă : <în continuare, cronicarul reproduce pe f. 29—32, titlurile capitolelor şi paragrafelor celor două importante lucrări ale lui Petru Maior, Istoria pentru începutul Românilor în Dachia şi Disertaţie pentru literatura cea veche a Românilor>.
Cu această scară a întîiei istorii românilor în limba rumânească prin domnul Petru Maior alcătuită, vă îndemn să o căutaţi, să vă învăţaţi. Că eu caut ca de unde m-am lăsat să văzu ce-au mai urmat. Şi aceăia poate fi, cum şi văzurăm, că vechu scriitori de croniche ne arată că lulius Ţesar, biruind ghermanii ( : neămţii), pre Dunăre în sus, cătră Raina i-au cotit şi Iliricu cu provinţiile pană în dreapta apei Dunării cu romani au împlut.
înpăratul August, precum sfînta evanghelie adeverează, stăpînind toată lumea, şi în această Pannonie, ce-au fost închinată cu tribut sau daţie pre ani, au avut-o. Pană şi însuşi moscalii spun că-s din neamul lui August înpăratul, dintr-un nepot, Riuric. Apoi panoneănii gheti, ce erau daţi, făcîndu-şi crai unul, altul, romanii sosiră, ci să ocăriră. Şi ghermanii iară pre Dunăre în jos să întinsără şi să puternicisă. Nerva Traian, înpăratul Romanilor, a do-ora viind cu oastea, nu i-au fost aşa greu de-a învinge ghermanii şi sus de-ai aşeza, ca cum îi fu păn ce învinsă pre craiul Deţebal al Daţii ; şi victorisi. Plăcîndu-i provinţiile, aşeză leghione; au trimis vro XV. Colonii, turme -[mari]- de noroade latine : romani, sabini, albeni, ardeni, he // truri, iliri, samniţi, dalmaţi, vestinari, pelineri şi piţărăni trimisă, ca păminte bune să lucre.
Aicea în Banat au fost colonia Augusta [Zermiţeghetuza], leghionuî VI al Pannonii. Şi că pi la anul 269, înpăratul Aurelianus această Daţia Ripenzi preste Dunăre în Moşia clin Jos ar fi transferuit-o [şi că]- iarăşi Daţia Rîparea a[r fi] numit-o, -[unde şi acuma preste 1 000 de sate rumâni sînt. Că unii şi la Dalmaţia, Italia, Veneţia au ajuns. însă Daţia toată sub înpărăţi rămasă]-. Trecut-au atuncea numai leghionuî VI sau mai multe şi să creăde că toată Daţia Rîparea au trecut, însă care pre unde au putut. Din Clisura Dunării dincolo, pi la Ipec, sate ; di la Sviniţa noastră preste Dunăre satele Porecica Reca, tot rumâni. Cei ce au trecut pi la Orşava şi preste podul lui Traian, unii departe în jos, la Maţedonia s-au aşezat şi acuma să chiamă tot rumâni, le zic ţinţari, arnăuţi. Alţii-s încoacea de la Dii, de la apa Timocului încoacea ; în tot districtul Crainii, Cladovii, preste Dunăre, tot sate rumâneşti şi spun că-s de-acolo de moşie.
însă mare mulţime în Daţia, supt înpărăţii următori, au rămas : înpăratul Anius Florianus, Aurel Taţitu, Probus, Carus, Carinu, Diocletia-nu, Maximian, Galeriu, Liţiniu, apoi, pre la an. 330, cel clin urmă român, ţesaru Valens Novintus al Daţii au înpărăţit şi au pierit, văetînd românii pre acest ţesar rămean a lor. Gothii ce -[cerca a] întră zicea ţar rumun.
Beţii români, familiile în munţi scoasără, în păduri greăle să încuiba, curaturi de bucate făcea, săpa, unii şi arau, sămănau şi treerau. în culmi cu fîntîni de apă, gloatele lucra, iară ei, oamenii prin sate-şi venea, cu cai, cu boi, naţioanelor neauzite lucra şi da.
înpăritul Constantin cel Mare al romanilor, înţălegînd că gothii în Daţia au întrat' şi cearcă şi în Moşia a întră, însuşi de la Roma cu oaste au alergat, la Nicopol pre trecuţii preste Dunăre gothi bine i-au bătut,
îndărăt i-au trecut. Pre carii, spre rugăciunea lor, slobozi cu tribut pre an, ca în Daţia să se poată aşeza. Aceştia ziseră : ţar Constandin, ţar vumun.
După aceşti goti veniră alţi gothi, apoi alţi huni, ghepide, avari, unii pre alţii să burduşa şi să înpingea. învăţară rumun a zice, celor cu boi, boiari, apoi de pe boiari, volah, Volahia, Boiaria. Ei zicea : Ţara Rumun, volah ; aşa să făcu Boiaria Ţara Rumânească, Volahia, pană astăzi de sloveăni aşa numită ; şi vro 800 de ani de cîte naţioane au fost călcată şi sălbătecitâ ! Acuma întrăbînd eu moşi bătrîni : „Care cînd au lucrat oameni în munţi !" „Cînd au fost poedea !" //
§4.-(CĂDEREA IMPERIULUI ROMAN DE APUS. IMPERIUL BIZANTIN)
De înpâraîul Arcadie a răsăritului cu de înpăratul Honorie a! apusului. De căderea înpârâtii Romii Vechi lă alte nătioăne. De lupta icoanelor, pan la înpârâteasa răsăritului, Irină, 800.
Cu despărţirea marei înpărăţii a răsăritului cu a apusului, înpăratul f-33 v-Theodosie cel Mare la moarte despărţind-o, o slăbi, dînd pre tinerii săi prinţi subt miniştri tutori : 1-ul Arcadie, îi deăte pre Rufinu, iară lui Honorie îi pusă pre Stilico. Cest din urmă la Roma aşa lucră, stătu, de-şi deăte fata după înpăratul Honorie. El tot căuta ocazie cum ar trînti pre înpăratu, să-i ia monarhia, să şi-o deăe fiiului său. Zic că el ar fi adus gothii cu craiul lor Radagai şi pre vestgothi cu craiul lor Alaric, ca pre Onorie din Roma să-1 bată ; carii îl slăbiră de tot. Acu văzîndu-să înpăratul Onorie în aşa primejdioasă stare, făgădui craiului Alaric bani a da, să se înpeăce, însă tutoru nu-1 lăsă bani a da şi făcu de fugi Onorie la Ravena, iară Alaric Roma luo, unde, afară de biserică, multe prăzi greăle făcu. Honorie ca înpărat în Ravena şedea, de patima Romii auziia. Pre sora înpăratului Onorie, Placidia, gothii prinzîndu-o, după un gheneral a lor, făcîndu-1 crai, o deăteră, căruia înpăratul Honorie Galia şi Spania îi deăte.
într-aceăle urîte ţircumstanţii a înpărăţii apusului, a Romii, şi alţi duchi-firşti ai altor naţioane alte provinţii cărei cum potea de supt Roma să zmulgea şi pre sine să întărea, să ţinea. Alemanii, adecă neămţii în Ghermania, Ţara Nemţească, să aşezară. -[Saşii, saşii în Ardeal, în munţi s-au ascuns ; ghermanii făcu Hermanştat. Ghermanii din Hungaria în sus s-au dus, iară saşii în munţi ascunşi au rămas. Apoi eşiră preste români şi ei]-. Frîncii cu Faramund, întîiul craiu al franţuzilor, luară ţări pingă apa Raini. Alanii cu vandalii Galia luară, iară alte naţioane luară Şpa-ma şi tot crai mici să pusără. Alţii iară Vritania luînd, crai îşi rădicară. Vandalii cei din Galia la Roma pusără pre Alaric înpărat, însă iară ei l-au lepădat. Aşijderea şi la Africa era, că unii crai să rădica şi viind alţii preste ei, scamnele cu capetile le răstorna. în urmă, înpăratul Honorie, ce suspina la Ravena, căpătă puteăre, că-i deăteră pre Constantin, fiiul sorori-sa, a Placidei, văduvei lui Ataulf, şi-1 luo ca ţesar şi vrea fi bine
94
95
însă pagubă, că la an. 423 muri. Lui urmă Honorie, după 3 ani la Ravena, carele multe văzu, rabdă şi muri.
Şi-i urmă Valentinianu III, fiul lui Constantie, pre carele Teodosie II, înpăratul din Ţarigrad, al răsăritului, ţesar îl făcu. Ci nu putu îndată a ajunge, căci alt tiran să rădică, pre carele un gheneral, Acţiu, îl omorî. Care Acţiu înpăratului Valentinianu binecredincioase slujbe făcu. El făcu de să întoarsără hunii acas şi le luo Panonia, ce o avuse hunii vro 50 de f. 34 ani, // precum şi pre Theodorih, craiul vestgothilor îl fugări şi pre Glo-diu', craiul franchilor, din Galia cu mare peire afară îl scoasă. Pre bur-gundioni îi adusă a să ruga de pace. Asupra unui Bonifaţie, ce să rădi-casă în Africa, cu armă să dusă, însă acela chiemă vandalii din Spania, cu pre craiul lor Ghenserih ajutoriu, şi veniră. Bonifaţiu să înpăcă cu Plaţidia, însă el pre vandali din Africa nu numai că nu-i mai putu scoate, ci fu de ei bătut şi în Roma muri. în Spania şi în Galia gothii să bătea, svevii cu romanii, toţi rău perea, apoi să înpăca. Ghenserih cu vandalii în Africa armăşii făcea, Cartago cetatea o pradă, şi altele. Meărsă la Siţilia, pre careă o află de lotri mării pustiită. Asupra vandalilor să rădicară cu oaste şi Teodosie şi Valentinian, pre care sprijinindu-i Ghenserih, pace pre 3 ani pusără, că scoţii cu pictii Britania luară. Şi Hono-ria, sora lui Valentinian, pre careă frate-său, pentru reă purtarea ei, o depărtasă, ea întărită şi chiemă pre Atila, craiul hunilor, asupra înpărăţii apusului. Carele, bărbat ca dedat în prăzi, îndată veni. El la apus, iară din răsărit perşii, saraţenii zanii şi isaurii loviră. însă Anatoliu şi Aspar doi mari voevozi, heroi romani, văzînd aşa puteri, pace pe un an încheiară, ci hunii nu vrură a să întoarce, ci Iliricu, Turaţia, Greţia, cu multe oraşă prădînd, sparsără, apoi întrînd în Galia, pre burgundioni îi stînsără.
45i în Cîmpiile Cataloniei, adunîndu-să Etius cu Meroveus, craiul franchilor şi Theodorih, craiul gothilor, cu mari oşti asupra lui Atila, craiul hunilor, aşa bătălie sîngeroasă, mortelnică fu, în cară Theodorih cu 300 de mii de oameni pe loc în cîmpul bătălii căzură. Şi măcar că Atila fu bătut, tot iarăşi la Italia să întoarsă, unde Acvilea, Tiţinu şi Mailandu sparse. El trăgea la Roma, ci eşindu-i nainte sfîntul papa Leu, îl opri. Aeţius, viindu-i oaste ajutoriu de la Marţian, înpăratul Ţarigradului, să întări 'şi cu puterea pre Atila lovindu-1 total îl sparse şi bătut acas să dusă.
într-acei timpi, italienii cei fugiţi de frica Atilii, cetatea Veneţia 453 începură, an. 453.
Aeţius, pingă slujba şi vitejia ce arătasă şi mari clevetitori căpătă. Cel mai mare, Maxim îi fu, carele pre Eţius îl arătă că caută înpărăţia a o lua şi pre înpăratul Valentinian atîta îl aprinsă, cît el pre Eţius în paiast însuşi cu mîna sa îl spintecă. Acel Maximus, prin doi ostaşi ai 455 săi, pre înpăratul Valentinian îl omorî şi el urmă, 455.
Flaviu Petroniu Maximus, carele înpărat îndată luo pre Evdoxia, 34 v- văduva rămasă // de Valentinian, lui femee, căriia îi şi spusă că de dragul ei el pre bărbatu ei l-au omorît. De careă şi ea pusă în gînd a-şi proîntoarce şi chiemă din Africa pre craiul Ghenzerih, carele cu oastea viind, Roma luo, mari prăzi făcu, care pre Alarih întrecu. De careă romanii pre acel Maxim tot îl dărăburiră ; şi nici 4 luni nu înpărăţisă. Ghenzerih luo pre Evdoxia cu pruncii şi o dusă în Africa.
Flaviu Ţerilu Avitu Galier ; el trimisă pre vestgothi în Spania asu- 457 pra suevilor de-i bătu şi înprăştie. Apoi, an. 457, Riţimer, got de neam şi maghister militar, cu oaste să rădică înpărat, ci scoţîndu-1, fu episcop 459 la Plaţentia. înpărăţisă la 3 ani.
An. 461. Flavius Iulius Maiorianu, carele de Leo, înpăratul Orientului fu înpărat pus, ci lepădatul Riţimer, mitit de vandali, îl omorî la Dertona în oaste. înpărăţi vreo 4 ani.
Urmă, 461, Libiu Severu, cel ce încă sub Riţimer bătusă alemanii 4** ( : neămţii) şi pre craiul lor Beorgar omorîsă ; ci Riţimer îl otrăvi. Vro 4 ani fu.
îi urmă Antemius, pre carele înpăratul Leu îl făcu. Acesta luo fata 4e5 lui Riţimer, însă socru-său îl omorî. Fu la 5 ani.
îi urmă Flavius Olibrius ; după moartea lui Riţimer, abea închepu, ci la 7 luni muri.
Urmă Gliţerius ; un an fu. Că trimiţind înpăratu Leu pre Iulius Nepos, îl scoasă şi fu episcop în Solona, an. 474. Iulius Nepos, mergînd asupra vestgothilor, ai lui îl omorîră, 475.
Flavius Romulus Augustus. Pre acesta tată-său, Orest, înpărat îl făcu, ci prietinii lui Nepos, chiemînd pre Odoager craiul herurilor, în Italia, Odoager Roma luo, pre Augustu la Lucuilan, în Campania, în prinsoare îl scoasă. Cu acesta înpărăţia Romei, a Ocţidentului ( : apusului) să stinsă şi pieri. Careă încă din timpii lui Valentinian III, numai ca umbra icoanei în titulă înpărăţie era şi de tot căzu şi să înprăştie. Din careă în multe provinţii noroadele de nov crăiri în tot apusul rădicară şi cu arma hotară punea. Această despicată înpărăţie a Romii, cum mai sus zişi, nici 80 de ani nu să ţinu.
ÎNPĂRĂŢIA ORIENTULUI
Arcadiu, fecior marelui Theodosie, fratele lui Honorie, om blînd. *o? Miniştrii înşelîndu-1, înpărăţia o surpa. Rufinu, ce-i era tutor, vru să-şi dea fiata sa după înpăratul, ci acela luo pre Eudoxia femee. Acu Rufinu chiemă pre Alarih craiul, carele mari prăzi în ţara Greţii făcu. Iară Sti-licu, tutorul înpăratului Honorie de la Roma, trimisă pre Găinaţ gheneralu cu oaste ajutoriu la Ţarigrad şi-1 omorî pre Rufinu. în locu-i pusă ministru pre scopitul Evtro // pius, om scump şi plin de mîndrie, ce să f. 3s temea de-a nu veni Stilicu de la apus la răsărit a domni. Pre carele el înpăratului şi senatului ca pre un vrăjmaş al înpărăţiei lor îl arătă, însă Ştilicu îi fu maistoru. Găinaţ pîrî pre Eutropie la înpăratul şi de tot îl negri, cît îl iăpădă ; fugi, ci îl tăe şi în locul lui pre Găinaţi pusă. Şi foarte rău să lucra, vrînd cu gothii lui Ţarigradul a-l lua. însă şi pre acesta alţii îl omorîră. Arcadie era bun creştin, însă linguşitura femeii sale îl înşălă ; le părtinea şi favoriziea arianilor, aşa cît nu mai putea suferi aci pre sfîntul loan Zlatoust a fi, clevetirea' Evdoxii.
El muri într-al 14-lea an al înpărăţiei şi-i urmă fiiul său Theodosie 4oe II, pre carele tată-său supt Izdegherd, craiul Perşii, ca tutoru lui îl deăte. Şi acela cumsăcade, credincios îl povăţui şi pre tinărul înpărat printr-un om învăţat, anume Antioh, bine l-au îndreptat,  iară  lucrul înpărăţiei
97
aceăia lui Anthemius au încredinţat. Care mai vîrtos sfinta Pulheria, sora înpăratului, aşa cuminte şi înţălepţeăşte rînduia, pană cît şi înpărateasa o numiea şi înpăratu, frate-său, îi asculta sfatul ei. Careă eşind într-o zi în curte, întră alţi rugători văzu şi o fată frumoasă stind. Trimisă şi o chiemă şi întrebînd-o de unde-i, a cui e şi ce caută, fata, în cuvinte dedată, învăţată, răspunsă : „tatăl mieu au fost filosoful Leontie de la Athena. Numele mieu e Athenaida şi am încă numai un frate acasă, căruia tatăl nostru, naintea ceasului morţii sale, cu testamentul toată averea şi moştenirea i-au dăruit. Iară mie tată-meu me-au zis : Athenais, tu fi'îndestulată cu norocul tău ! Şi numai cu acel cuvînt m-au înzăstrat, alta nu. Şi eu cetind codiţu ( : pravila legii) aşi căuta înpăratului a arătat Pulheria' ascultînd-o şi gingăşiia cuvintelor ei îndulcind-o, de înţăîep-ciunea şi frumuseţea ei mult să miră. Apoi, arătînd-o tînărului înpărat, îi îndrăgi şi înpărăteasă o făcu. Iată-i norocul ! în ce veselii şi bunătăţi şi bucurii ea cu înpăratul petrecea, carele foarte o iubiia. Aci în curtea înpărătească era un filosof, Hrisafiu, cu carele Athinaida adeăseori şi ea filosofiţe vorbia şi din cărţi îşi petrecea. înpăratului adusără un măr de minune frumos, pre carele Âthenaidei sale îl deăte şi multe zile l-au ţinut. înpăratul într-o zi, cercetînd pre bolnavul său filosof, Hrisafiu, pre întîmplare acolo în chilie văzu zisul măr şi tăcu. Şi viind acas, pre Athenaida o întrăbă de mai ţine mărul. Ia zisă că l-au mîncat. El nu f.ssv. creăde nici că-i adevărat, însă // ea cu sfinte jurăminte şi pre viiaţa înpăratului jura, eşindu-şi din minte că l-au mîncat. Acu, ce urmă ? Ca cu mărul lui Adam, din rai afară ! înpăratul poruncind pre bietul bolnav filosof în aşternutul său îl tăiară ; pre soru-sa Pulheria, nevinovată şi pre Athenaida în eczil din curte în izgoană le trimisă şi el sta in bănuială şi îndoială de întîmplarea cu mărul. Carele după ceva timp putu a simţi că cu soru-sa Pulheria şi norocul înpăratului din curtea sa s-au dus. Şi trimiţînd, pre soru-sa iară o adusă acasă, în cinstea ei. Careă viind, îndată toată cîrma îndreptă şi iarăşi bune rînduiale deăte. Ia, ca o sfîntă cum era, pace beseăricii făcu.
înpăratul cu perşii şi saraţenii greăle armăşii avea, pre carii el de do-ori îi bătu, apoi, slăbind, făcu cu ei pre o sută de ani pace, din pricina că vandalii la apus reale lucra ; asupra cărora doo flote bune trimisă, care neizbîndind, ci ruşinate îndărăt veniră. El pre craiul Atila al hunilor cu 6 000 de măsuri de aur şi cu tribut pre an legătuit, din Grecia cătră apus îl întoarsă. El era om blînd, tăcut, creştin şi învăţat. El Ia codecsu theodosianu-iustinianu ( : pravila) şi însuşi multe canoane, legi 43i asupra şi înprotiva eriticilor făcu. Şi la an. 431, el, Theodosie, adună al 3-lea consiliu ecumen în Efes, pre Nestor îl condemnirui, apoi făr de prunci muri.
450 Flaviu Vaier Martianu, român, de neam prost, însă învăţat, iscusit, signalizit, el înpărăţia de la Theodosie o căpătă şi pre soru-sa Pulheria în femeăe i-o deăte a-i fi. Careă nu într-alt chip după dînsul a să mărita să făgădui, ce numai a fi cu el cununată, iară într-altele, ea după făgăduinţa ei cea lui Dumnezeu dată, păn la moarte în sfinţeniia curatei feciorii sfîntă să rămîe. însă şi el, Marţian, era om temătoriu de Dumnezeu, bun creştin, oprit, stîmpărat înpărat. El îndată înpăcă senatul şi toată armea. Făcut-a pace cu perşii ; sfîntă o ţinu. Iară tributul hunilor opri de a-l da ; asupra cărora trimisă el înpăratului de la Roma, lui
Valentinian, oaste ajutori. Pre carele mai vîrtos ajutorinţăle ce făcea el bisericii mai mare îl făcea. El asupra nestorianilor şi a eutihianilor ţinu al 4-lea sobor ecumen, consiliu, în Halchidon, înprotiva lui Evstahie, ce 452 fu^ iarăşi despre doo naturi a domnului Hristos. Cu acest sînt sobor şi ceăle 3 trecute să întăriră. El cu 4 ani după fămeăia sa muri, an. 457. 457
Leo Thraxu, pre carele patrichiu Aspar stătu de ajunsă înpărat. Om bun, // blînd, îndurat. Pre vandalii bătuţi din Sardinia îi scoasă, Apoi f-36 trimisă pre vasiliscu, fratele femeii sale Berinii, cu o mare flotă asupra lui Ghenzerih. Şi vasiliscu era norocos, că bătu vandalii pi la Carthago, însă Ghenserih cu mită şi cinstă îl înşălă, de trasă flota îndărăt. Aspar, ce făcusă pre Leo înpărat, acu căuta prilej cum ar pune pre fii-său, Ardaburiu, înpărat. Leu simţind, nu numai că pre ei doi, ce şi pre cel mai tînăr fiu, Patriţiolu, în palast îi omorî. Apoi îl lovi pre el Theodorih, craiul ostgothilor, şi pre uscat şi pre apă. Abea cu aurari mari pacea îşi cumpără. Şi aşa, într-al 17-lea an al înpărăţiei sale, muri.
Şi, anu 474, îi urmă Leu II Ariadnu, feciorul lui Zeno şi a înpără- + teştii prinţezi Ariadnii, nepot înpăratului dinainte-i, carele îi făcu moş-tean. Ci aşa, tînăr, de 17 ani, muri, la zeăce luni ale înpărăţiei sale.
Zeno Isauricu, din pămînteăni proşti, urît, desfrînat, beţiu. Şi puin-du-se vasiliscu înpărat, el fu lepădat ; vasiliscu lepădat, omorît, Zeno iară pus fiind. însă într-o zi, înbătîndu-să preste fire, tare, femeia lui nu-1 mai putu răbda, ci de viu în sicriniu ele mort l-au încuiat şi în pămînt l-au îngropat, an. 491. ' 491
Anastasie Discolor Epicor, carele luo pre Verina, văduva lui Zeno. El era eutihian. Apoi, neputîndu-şi provinţiile Orientului defendirui, apoi şi bugari, sloveni, cu alte naţioane în înpărăţia lui îşi făcură crai osebiţi. Acest Anastasie căută pre Glodoveu, craiul frînchilor, a-l încoraji asupra gothilor, ca să poată înpărăţia apusului iară a o rădica. Căruia îi făgădui la aceăia conzul şi august a-l pune. Şi muri.
Lui urmă Flaviu Aniţiu Iustinian, clin Thraţia născut. El din păcu- 510 rar fu soldat, apoi din gheneral cu darea ajunsă înpărat. El şi înpărăţia şi biserica o rădică, eresurile sparse, legi bune făcu, beseărica creştinească cu pre slujitorii ei îi apăra. Nişte nepoţi de-a lui Anastasie asupra palastului să rădicasă, pre carii gheneral marşalul lui, Belizariu, cu mică oaste aşa mulţime îi bătu şi acelor 3 nepoţi capetele tăe. Acest Belizariu luo Africa cu Carthago şi o supusă ; pre vandalii de-aci îi stinsă, pre craiu lor, Ghilimer, în triumf îl luo. Aşa şi Roma luo si pre craiul ostgothilor prins în triumf îl dusă la Ţarigrad. El să dusă asupra lui Cabades, celui ce invita hunii şi pre alţii, ci scurtă cu ei. Pre saraţini dm Siria îi fugări. // Pre huni din Thraţia şi Grecia cu arme şi bani îi scoasa, de nu să mai auzi de ei. Gabad al Perşii ceru pace si căpătă. în f. se v. Italia ostgothii iar să arătară, cu Totila lor, luară Roma. Belizar sosi, greăle bătăi cu 2 crai. După ce omorî pre Totila apoi şi pre Teiia, Italia, stăpîna lumii, să făcu provinţie înpărăţii Orientului.
Iustinian, pingă toate acestea, aduna şi făcea legi, dreptăţi şi rînduiale bune, din care adunate Codex Iustinianu, Pandecte Novele' esîră, pravila.
El aleasă loc, sfinţi, zidi marea, vestita şi minunata beserică în Ţarigrad, Aghi Sofia ( :  Sfîntă Sofia). Cătră sfîrşitul vieţii, lauda mărirei
98
99
lui o întunecă, luund secta eutihienilor, trăgîndu-1 femeia sa la acelea ; şi pre creştini, pre preoţi, încă şi pre papa Agapitus de tot îl urî. El pre uşor crezu pizmaşilor şi zavistnicilor, ca şi femeii sale, carii pre vreăd-nicul Belizarie la înpăratu rău de tot îl negriră şi-1 ucisără. Pre carele nu numai că-1 dezbrăcă şi-1 scoasă din toată cinstea şi standu, îl închisă, toată avuţia şi bunurile îi luară. Unii încă spun că în temniţă ochii lui i-ar fi scos şi, spre batjocură a vieţui, afară l-au scos, ca pîinea sa să şi-o oerşască, zicînd : „Daţi lui Belizar un bănuţi !" Acest înpărat Iustinian 39 de ani înpărăţind, au murit. 565 Şi-i urmă Iustinus II curopalatul, fecior a Vighilantii, surorii lui Iustinian, cu Dulcisimu. Bătu persu Cosreş, lagheru îi luo. în Italia lău-datu gheneral Narsu, din pîra înpărăteăsii Sofii perdu guberniumu ; şi corajia perdu. Şi craiu Alboin cu longobarzii în Lombardia să întări, iară înpăraţilor greceşti aceste cetăţi rămasă : Roma, Ravena, Spoleto, Napoli şi Beneventu, cu Calabria şi Apulea, Iară Longhinu, ce-1 trimisă înpăratul Iustin în locu scosului Narses, nu vru în Roma a şedea, ci în Ravena, nu gubernator, ci exarh ( : Ştathalter) să începu a să numi. Şi toţi după el exarhi Ravenii, păn la anu 800, fură, că atunci şi grecii şi longo-bardii să perdură.
578 Tiberie Constantin, prin mijlocirile înpărăteăsii Sofii, careă vrea să fie a lui, însă el nu o vru. Ea să rădică asupră-i, o bătu, o prinsă şi o închisă. Bătu perşii. Om bun, foarte milostiv, vro 8 ani înpărăţi.
586 Şi-i urmă ginere-său Tiveriu II Mauriţiu. De la acesta perşii luară Palestina cu Ierusalimu, iară avarii Daţia îi luară. Guvernerii Daţii cu mult popor cătră Constantinopol retjruiră. Feciorul craiului din Persia, //
f-37 Cosreu, fugind de tată-său, la Maurichie scăpă, craiu îl făcu şi în Pers"a îl trimisă. Avarii cu craiul lor, Hagan, în Istria întrînd, 12.000 de oameni robiră. Hagan ceru cu bani a-i răscumpăra, aşa cît mai în urmă de cap cîte un creiţari lăsase, ci Maurichie nici atîta nu vru a-i da, apoi şi leafa ostaşilor o oprea. Hagan, turbat, pre toţi robii îi tăe. De careă oastea grecească supărată, cu gheneralu Foca, să sculă, pre el cu toată familia prinzînd, 6 feciori naintea tătîni lor Foca îi tăe. Mavrichie la fiecare fecior zicea : „Drept eşti, doamne, şi dreăpte-s judecăţile tale î !" Apoi pre el l-au tăiat, iară femeăia cu 3 feăte în mănăstire le-au dat ; însă, iarăşi le-au tăiat.
502 Foca înpărat. însă Cosreu, craiul Perşii, ca să răscumpere moartea lui Mavrichie, cu armă asupra lui Foca veni. încă şi din Africa gheneralu Heracliu cu armee sosi, pre Foca viu îl prinsără. întîi mîinile, picioarele, apoi capul i-au luat.
519 înpăratul Heraclie cu craiul Perşii în mari armăşii intrară, fiindcă perşii Ierusalimu luasă şi din biserică sfîntă cruce a domnului Hristos în Persia o duseăse. Heraclie să rugă de pace. Perşii îi zisără să-şi lapede legea şi să se înch'.ne soarelui. în urmă, cu bătălia mare el victorisi, ţările luo, sfîntă cruce i-o adusără şi iară în Ierusalim o dusără. Acum perşii invitară pre avari şi pre slavi asupra lui Heraclie oaste a rădica, într-aceasta, saraţenii prădară Siria, iar avarii Ţarigradu luară.
3i2 Heraclie făcînd pace, cu saraţenii şi cu hunii alianţie făcu, pre perşi bătu. însâ Cosreu, craiul Perşii, întărită avarii, hunii, slavii şi pre Sar-bar, ca să ia Constantinopolu, ci Heraclie pre Sarbar îl bătu şi pre alţii îi sprînji.
Pe vrem a lui Heraclie, vrăjmaşul Mahomed începu din fuga sa, ce-i zic heghira, a alcătui leăge şi credinţa lor, de la an. 622 a-i număra şi 622 încoacea a să scriia. Acest Mahomed s-au născut pe la anii 596 ; au păstorit camilile aravilor, din neamul lui Izmail trăgîndu-să. Om cu mintea isteaţă, luo de la arieni, nestorieni, iacobiti şi de la jidovi popi, legea alcătui. Heraclie în eresu monotelit muri. Iară sarachinii împuternicin-du-să pre perşi bătură, Ierusalimu luară şi altele.
Acuma longobardii ajungînd, în Panonia trecură şi pre ostrogothi înprăştiară. / / însă curind alt roiu din Azia de alte noroade să arătară, f-37 carii în Panonia ca şi în Daţia cîmpu lui Mars schimbară. Acestea fiind din provinţii de un neam cu hunii, de unde s-au chiemat găugoni, apoi înfricoşind, spăimîntînd Europa, avarii i-au numit. Ei, an. 553, la gura 553 Istrului ( : Dunărea) au venit şi tare la Panonia au tras. Alboin, duciu ( : voevodu) longobardilor, neavînd pace cu ghepidii, bine îi păru şi în-preunînd pre cei veniţi cu puterea sa, pre ghepidi aspru, de toate părţile i-au lovit, i-au bătut şi Daţia, după legătuială, avarilor să subpusă. Toate acestea aşa în scurt s-au făcut, cît în Ţarigrad înpăratul romanilor, Iustinian I, înştiinţîndu-să, nemai auzind de nume de avari, să miră. însă şi mai mare le fu minunea, an. 557, cînd trimisără avarii soli ( : de-putirţi) la Iustinian înpăratul, rugîndu-să ca cu un tribut, cum cerea ei, să-i lasă supt el, cerînd ca ei, cu armele şi cu voinicia. lui la toate oştirile, ori încătro le va porunci, să-i slujască. Theofan povesteăşte de acei soli, ce mirare în Ţarigrad fu, văzîndu-i cînd au ajuns. Cu carii contract au legătuit ca ei tot înprejuru Mării Neăgre, ce rămăseăse de huni, să ia, însă păgubi a nu face ; precum în urmă înpărăţii făcură, că fiind an. 561, ca să-i ia asupra franchilor, Iustin II nu-i luo, ei să veni- 56J nară, căpătînd ocazie de a-şi răsplăti. Că chiemîndu-să şi mergînd longobardii din Narses la Italia, ei, cu rămăşiţă de-a lui Atila înpreunaţi, supuind Daţia, şi Panonia luară, în careă să întăriră cu şanţă, ce le zic ringhiagani, a să ţinea minte, ca un lucru mare. Dintre care şanţe unul şi în Banat să veăde a fi fost şi i-ar fi zis haghiashomrom, di pe Uipa-lanca, careă-i de romani făcută, şi Şanţu Avarilor l-au chiemat. Şi aşa acei avari preste 200 de ani, precum acestea, aşa şi alte ţări ei şi cu alt fal de naţioane aziate le-au supus. Şi partea cea mare slavi au fost, carii în Moşia aşezîndu-să, - [prin putiitele cetăţi a chesariului Valens Novintus şi a doamnei Irinii] - //................15
oşti şi apusu şi răsăritul umbla a le apăra. f-3g
înpăratul Constantin III în Constantinopol, căci nu lua eresul mo- 641 notelitilor ca Ieraclie şi Constantin II, după sfatul patriarhului Pirhus a Ţarigradului, ce era monotelit, fu prin maşte-sa otrăvit.
Constantin IV ; apoi, an. 685, Iustinian II Rinot-metu, Nastăiat, că- 668 ruia gheneralu Leontie i-1 tăiasă, imperiu luasă. An. 694 gheneralui Obsi- 694 mar înpărat, el nasu lui Leontie tăe. Iustinian IV < î > din temniţa Hergonii scăpă, cu nasu tăiat ; viind, an. 703, la Trebelau, craiul bulgarilor, ajutoriu ceru, carele cu oastea şi fata s-a lui femee o deăte. Mergînd luo Ţarigradu, pre Leontie şi pre Obsimar îi tăe.
Filipicu Bardan, căruia Artemie ochii îi scoasă, an. 711. Artemie să 7ii numi Anastasie II.  Apoi fu Theodosie II ;  pre Anastasie îl scoasă, în mănăstire îl deăte, 713. Şi Theodosie însuşi în mănăstire.
15 Un rînd lipsă, tăiat la legatul manuscrisului.
100
101
716 Leu Conon ; lupta icoanelor începu, asupra cărora 100 de ani armă-şii au fost.
7^2 ' Constantin Copronim. Acesta şi apa de-a boteza, ce sta în beserică o spurcă. An. 757, el porunci în Ţarigrad consilium a să aduna, ca icoanele a lepăda. La care conzil nici din apuseăni, nici de greci episcopi n-au venit.
775 fu Leu IV, — [tiran icoanelor] —, apoi Irina, femeia lui Leu, 780 pre careă o persvadirui patriarhul Tarasie al Ţarigradului ; ea adună
conzilu ( : soboru) şi icoanele ceăle scoasă iar în biserică le pusă. »oo în Roma veăche, papa Leu III căuta ocazion ca despicata leăge încă de la 505 şi coroana a o înpreuna. Luo pre craiul Galii, Carol, şi înpărat Romii Vechi îl făcu, vrînd să ia pre înpărăteasa Irina a Ţarigradului, cu careă legea şi înpărăţia a înpreuna. Şi ea nu se ferea, însă clerul pre ea în mănăstire o deăte.
§5.-(ULTIMELE MIGRAŢII. RADU NEGRU)
Despre a doa înpârâtie a Romii şi cu înpârati neâmţi la Ierusalim. De avari, moravi, huni, unguri, Sfîntul crai Ştefan. De cruciaţi. De înpârâţia Estraihului. De Radu Negru vodâ. Serbii cu craiul Milutin prada Volahia. Neâmtii crai Ungarii, an 1311.
so2       Nichifor Logoteta fu, pre carele saraţenii cu bugarii îl prinsără şi-1 tăi ară. Din curcubăta capului lui pahar de băut făcură.
8i3       Marele Cari murind, urmă în Roma Ludvig, carele înpărăţia la 3 prinţi ai săi o înpărţi.
Avarii, legaţi cu perşii, asupra Ţarigradului încă pe vremea înpăratului Heraclie sculîndu-să pană în Boiaria, careă atuncea Cari cel Mare, înpăratul Romii Vechi, o stăpînea, să vîrîră. Pre carii zisu înpărat, an. 790, îi sprijoni şi-i sparse. Iară fiiu-său, Pipinu, îi înprăştie, de la ei toate locurile cu şanţe le luo, celor mai remaşi pămînt în Panonia le arătă, adecă de la muntele Comaghen păn la rîul Raab ( : Arabo) de-a să sălăş-53 v. lui. // Iară unii rămasără preste Tisa, încătro Pipin îi gonisă, întră Mureş şi Dunăre, pană la Olt, care-au fost Banatul de-acuma cu Ţara Muntenească. Şi aşa precum această ţară, aşa Panonia, prin acel viteazu heroi, Pipin al franchilor, s-au luat. Şi ca să înfrîneăze pre avari făcu cetatea Titulu, cătră gura Tisii şi Francavila o numi, dar şi ţara Fran-carion o numi.
După moartea marelui Cari, veniră dobînzile lui di pe aicea la blîn-
dul Ludvig şi de la el, pi la a. 843, la Ludvig Neamţul şi în urmă la un
norod slovenesc ( : moravi) în mînă. 8i3       înpărat Mihail în Ţarigrad. La mănăstire să dusă. Leo V lapădă
icoanele, ci-1 omorîră. 820       Mihail II, apoi un Thoma luo Ţarigradu. Mihail fugi, muri. 329       Theofil ; şi muri. Mihail III.
Rămaşii românii Daţii în ticăloasă stări căzură. 353       Fotiu, patriarhul Ţarigradului, cu papa Romii,  Leu  IV  şi papa
Nicolae şi înpărăţii credinţa despicară.
Chirii şi Methodie, episcopi Moravii, buchile ( : leterile) sloveneşti *** din greceşti le prefăcură, credinţa, legea întăriră, cărţi a scriia începură. Şi la Roma au călătorit.
Mihail IV luo pre Vasilie înpărat. Vasilie îl omorî, 866. Şi Va- m silie muri.
Leu VI. An. 889, cu bugarii, bătae. El socotea că-i cu ungurii prie- 88* tin ; ei îl bătură.
Daţia, Moşia, Panonia, pi la a. 884, să numeau Moravia Magna ( : Mare) sau Regnum Marahanorum ( : înpărăţie). Iară cei ce să numea carolinghi-francarioni să schimbă în titulă : Ducatu Haromienzi, osebit herţogtum, precum Palanca la avari.
— [Voevozii slavilor, cniazi, pani, jupani de la moravi începură la nume cu veac : Petr-veăc, alţii Pavlo-vic, alţii Gheorghie-vici a seri, cu veăcu vică, apoi şi viei să făcu şi nu să ştie ce-i] —.
Pre acestea vremi veniră ungurii, viţe de huni, într-aceăste ţări, as» pe la an. 892 sau 896, care unguri 7 voevozi au avut, întră care unul mai mare au fost, Almus, căruia jurară cu fiilor lui moştenirea. Ei din Azia veniţi, ce au lucrat în Ţara Nemţească, ce prăzi, ce dobînzi şi jafuri au făcut ! Unii zic că ei întîi Daţiia au călcat-o, alţii zic că în Ethel, alţii că la rosi ar fi intrat, de-acolo la sarmati în Lodomeria şi Haliţia şi pin-tră slavi, bugari, greci, ca pi la un naţion mic, s-ar fi vîrît şi cum că toate acestea ei cu voevodul lor Arpad, ce urmă tătîni-său Almus, le-ar fi petrecut.
Un notar ai craiului unguresc Bela scrie o faptă di pe atuncea, că un nepot // al voevodului Sunad ar fi trimis pre Sfîntul Glad, care ţara de la Muraşi pană la cetatea Horom <ţinea>, de-a întîmpina pre Arpad cu arma, subt porunca lui Zvardu, Cadresa şi Boita. însă noroadele lui Arpad, cum au trecut Tisa, neoprit păn la Beghei au venit şi toate neamurile pre Timiş au supus şi pruncii oamenilor în zălog îi lua. în năsipu Homoc cătră Panciova, Palanca, în lagher sta. Pe Timiş cu Glad să bătură, îl sparsără ; abea s-or înpăcat. De-acolo la Ruşava Arpad o lună au şezut; lui prunci zălog îi aduceau. Pe acei timpi aicea în Banat au fost capitanete, cund numite, apoi alte faluri de domnii, ca unul dintră cei 7 voevozi ungureşti îl avea, alţii supuşi.
Ungurii Ţara Nemţească şi Italia rău prădară, pre înpăratul Romii, 904 Ludvig, îl bătură, cît tribut le-au plătit. An. 912, Ludvig au murit.
Leu muri. Urmă Constantin IV. An. 912, în Roma Conrad urmă. Ungurii în Sacsonia păn la Raina prădară. 9i* Constantin luo pre Roman, ci pre Roman feciorii îl scoasă, Costan- 9a» tin îl închisă el însuşi.
Neămţii pre unguri cu pre sloveăni îi bătură. 930 Roman II luo de la saraţeni Candia şi pre turci el îi bătu. 960 Nichifor I, apoi, an. 969, loan I. Acesta bătu moscalii, bugarii şi turcii.
Vasilie II cu Costantin VII înpreuna. 975 Vasilie bătu bugarii. Celor prinşi ochii le-au scos. Muri 1015, Cos- 1014 tantin însuşi înpărat fu. 1015 Ungurii credinţa creştinească luară.
Roman II, omorît. 1028 A. 1041, Mihail IV, la mănăstire dus.
102
103
Mihail V ; îi scoasără ochii. Costantin IX bătu moscalii, pre schi ti, apoi muri.
1054 Şi Theodora, femea lui, cu fiu lor, Mihail VI ; ci muri şi el şi ea. 1059       Isac fu, muri. Constantin X fu, muri.
La unguri după Arpad urmă Geiza. Acesta Ţara Ungurească o înpărţi în comitate ( : varmedii), iară dregătorii comites îi numi^ ca toţi la întîmplări să poată sări. Zic că 66 de varmeghii ar fi fost. In Banat să fie fost : Ceanadu, Chevee, Horom, Căraşovu. Avutu-le-au Geiza, nu să ştie. Ci carii cum puteau, porunca călca, tiranii făcea.
Murind Geiza, urmă Sfîntul Ştefan, ce fu I craiu acestui naţion. Născut 969, craiu 1001 şi 1038 au'murit. El au fost siluit asupra unui Actom, domn la Ceanad, în Banat, armă a rădica. Bunul crai rugă pre Sfîntul Gheorghie, îl bătu, în Ceanad episcopie făcu. Pre Gherhard // f. 39 v. Sagredo, ieromonah benedictin, de viţe veneţian, atunci de la Ierusalim venit, la Buda în mănăstirea Beel fiind, episcop îl făcu, în Banat îi deăte Ceanadu.
Ungurii încă erau pagani, măcar că unii încă pi la a. 400, după greci cu romanii să creştinasă.
io«7 Episcopu Gherard, auzind că ungurii cu revoluţie pre craiul Petru I, ce fu după Sfîntul Ştefan, îl destroniră, să vorbiră şi pre preoţi a-î omorî şi iarăşi pagani a fi şi pomenirea craiului Petru să piară, ci fuga îl mîntui. Gherhard încă cu 3 episcopi şi preoţi, mergînd către Pesta, acei juraţi îl ajunsără, la o rîpă caru i-au răsturnat, mai mort l-au tras, că cu pietri în el dedeăse. Şi încă inima în el bătîndu-să, fruntea de pietri belită, ei cu suliţe pieptu-i pătrunsără. Acesta au fost întîiul epis-
1042 cop la Timişoara, an. 1042 şi aşa să svîrşi.
1047 Lui Petru urmă Andrei I, carele cu lege creştinească poruncă deăte cum că carele nu s-o întoarce a ţinea relighionul catolicesc, tot binele şi viiaţa să piarză. Beseărica şi pre slugile lui Dumnezeu să cinstească. Aceasta şi în Banat să întări.
1070 însă, an. 1070, alte naţioane, peţinaziţii şi sălbatecii cumani, pe aicea tot arsără, tăiară, pingă Timişi în şanţă, gropi zăcea. Ci craiul Ladis-lau I îi bătu, ce aveau le luo şi preste Tisa, în ţara iazighilor, îi goni.
1064 Roman IV. Turcii prinzîndu-1, îl sloboziră. Viind îndărăt pre Mihail VII înpărat pus aflînd, ochii îi scoasă.
1078 Nichifor, ducîndu-să Mihail în mănăstire. An. 1081, Nichifor să preoţi.
io8i Alexie I fu. An. 1096, craiu unguresc Coloman, viind oastea de cruciaţi a treăce să ia Ierusalimu de la pagani, el la Timiş cu armă vru să o bată, ci neputînd a-i opri, aceia trecură. — [Oaă roşii iară ca întîi de creştini arăta] —.
1096 Papa Romii, cum la 1095, aşa şi 1096, 3 oşti de cruciaţi asupra sara-ţenilor la Ierusalim să-i bată şi să-i spargă trimisă, care oşti, una în Ţara Ungurească, alta cătră Ţarigrad şi în Anatholia să prăpădiră.
1097 Gotfrid, franţoz de la Builon, cu oaste mare la Ierusalim pre sara-ţeni învinsă şi Ierusalimu de la ei îl luo.
iio3       O oaste de cruceaţi zic că Alexie,  înpăratu  Ţarigradului, turcilor
ar fi izdat-t şi au tăiat-o. An, 1118, Alexie muri. ins       loan II fu, muri.//
Ştefan II, crai unguresc, pre toţi craii spăimîntă, de la graniţa le- t. 40 şască, în Bulgaria, în Servia, cu arma au întrat şi le-au cuprins. Să vîrî şi în înpărăţia grecilor şi soli la Ţarigrad trimisă ca pre înpăratul Ema-nuil Comnenu să-1 supere, cu vorbe greăle să-1 întărite şi să-1 incinte. Care monarh, foarte supărat, în scurt cu o mare oaste grecească tot Banatul acoperi, ce prăzi, arderi şi pustiiri făcînd, pingă Caras să aşezară. Ştefan trimeăsă ostile ungureşti, ce cercară, ci din loc nu' le mişcară. Apoi bătălia aşa de groaznică au fost, cît apa Caraşovii sînge roşu au curs. Ungurii cei mari armaţi, ca vitele morţi zăcînd, acel rîu preste morţi ca preste pod îl trăceau. Pre unguri ca pre vite i-au jungheat şi morţi ca preste pod îl trăceau. Pre unguri ca pre vite i-au jungheat şi de greci nu scăpau. După aceăia, pace au pus. însă după acea mare peire a ungurilor, ei pană la anu 1200 în stare-şi nu ş-au venit.
De la acei cruciaţi şi românii cămeşi cu cruci ş-au făcut, şi încă 1147 să ţin.
Craiul Conrad fiind de la Ierusalim la Damasc bătut, cu ceva în ^47 Franţia au scăpat.
Fridrih, înpăratu Romei, făcînd Austria herţogtum, pre leăşi birui. 1152 Mailandu tot îl sparse.
înpăratu Emanuil muri. Alexie II fu omorît. An. 1185, Andronic 1180 fu ucis. Isac II lui frate-său ochii îi scoasă.
Alexie III. Viind franţozii cu veneţianii, îl bătură, Constantinopolu- 1203 Ţarigradu-luară, ci iară retiruiră. Grecii pre Alexie îl lepădară. Alexie IV; ci-1 ucisără. Alexie V Duca fu. Franţuzii cu veneţianii Ţarigradu luară şi să aşezară.
Alexie fu ucis. Balduin I, graf de Flandria, franţuz, înpărat în Ţari- 1204 grad. Iară grecii pre Theodor Lascar înpărat în Nichea coroniră şi-1 aşezară.
Andrei II, crai unguresc. El rădică grafii Temişorii în mari domnii, 1204 cît la anul 1212 o poruncă crăiască zice că acestui Banat ca voevodului Ardealului şi ca comitatului secuilor o cinste să se deăe şi oameni vreăd-nici grafi a fi. Andrei craiul în Banat graf avea pre Martin, căruia şi i209 Nandor Alba ( : Belgradu) îl deăte. Acest crai Andrei făcu doo Banate : acesta, întră Tisa şi Cerna, iar altul, de la Cerna păn la Olt ; 1-ul, a Ti-mişorii, a 2-lea al Severinului Banate.
Pe acelea vremi baele romanilor de-aicea pustiite, îngropate, neştiute au zăcut.
în Ţara Rumânească — Muntenească un stăbun, Domniţiu Cruza, apoi un Barb Careţi în Banatul Craiovii, iarăşi chip de domnie a fi începură şi întră români să auziră prin munţi — [au domnit] — 16.// f-Mv.
Balduin inpărat în Ţarigrad viind, bugarii îl prihsără şi-1 masacriră 1205 şi în locul lui, frate-său Hainrih urmă, însă muri. Petru îi urmă.
înpăratul Theodor Lascar în Nichea muri.   loan  Duca  lui  urmă. 1222
Fridrih, înpăratul Romei, viind cu oaste, cu sultanu făcu pace şi în 1228 Ierusalim crai să pusă.
Robert înpărat în Ţarigrad ; muri. Balduin II urmă. 1229 Craiul Bela IV. Tătarii viindu-i peste Tisa, doi ani arsără, robiră 1242 şi iară s-au întors. El pusă aicea în Banatu nostru banu pre un maghis-
16 Cuvinte şterse de autor.
104
105
ter Laurentie, carele pre bugarii ce întrasă după tătar îi sparsă. Pre acest maghister de pinţernari ( : piţărăi) îl făcu graf Caraşovii şi 2 comitate îi deăte. El în tot Banatul Timişului cetăţile întări, Lipova, Sebeşu. 1255       înpăratul loan Duca în Nichea; muri. Theodor Lascar urmă şi muri.
1259 loan Lascar, prinţu lui Theodor, fiind tînăr, supt tutorii Mihail Paleologul, carele cu oastea Constantinopolu de la franţozi îl luo, pentru careă el cu loan deănpreună înpărat să făcu. Apoi Mihail Paleologu tînărului loan ochii îi scoasă şi el însuşi înpărat rămasă.
1269 loan Radu Negru vodă, ce domnisă 24 de ani ; în mănăstirea Argeşi muri.
— [Ladislau IV, crai unguresc. Laurentie maghister pre români îi aşeză în sate, în Banat şi păn în Olt. El, Lavrentie, 2 Banate ţinea]. —
1283 Rudolf, înpăratul Romei, prinţilor săi Albert şi Rudolf herţogtumu Estraih cu alte ţări în moşie le deăte, cu domniile. N.B. — Neamul nemţilor încă de la marele Alexandru, preste 300 de ani înaintea lui Hristos, în Europa e cunoscut. Iară înpărăţia nemţească de la a 2-a înpărăţie a Romii Vechi, an. 800, de la marele Carol, din mai multe case încoace, pană la acest ce norocos înpărăteăşte, al nostru bun înpărat şi crai Franţ I, careă cum să va vedea şi crăirea ungurească moşteneşte.
Mulţi scriitori, hronologhi, istorici zic slavilor tribali a fi, precum ghetii thrachi, sarmatii moscali. Carii înaintea naşterii lui Hristos în Europa au trecut, apoi în Daţia ca alţi slavi s-au cunoscut.
Ungurii, pri la anii lui Hristos 800, ca puteămici armaşi s-au cunoscut.
Serbii iară-s vechi, mai vîrtos de la un voevod mare sau domn, Sarbar, la anii lui Hristos 641, fiind cu bugarii aspra Ţarigradului, s-au cunoscut.
1284 Milutin Ştefan Uroş al Servii, trecînd Dunărea, zice Istoria, pre Radu Negru Vodă l-au biruit, Ţara Muntenească şi boiarimea au prădat-o, luundu-le [mari] bogăţiile [şi] avuţiile, [pre beţii români despoiaţi i-au lăsat] 17 [acasă s-au dus].
1285 în Ţarigrad înpăratul Mihail muri, fiu-său Andronic II Paleologu îi urmă. //
f-41       Radu Negru vodă murind, lui Mihai vodă urmă.
1290       Albert I, herţog al Estraihului, în Roma înpărat pus fu.
1298       Fridrih, herţogu Estraihului, cu Ludvig V, herţogu din Baier, amîn-
doi înpreuna împăraţi în Roma coronaţi. 1314       Mihai vodă al Ţării Munteăne fu 23 ani. Murind, îi urmă Dan vodă.
Românii cu boii mari să zisără : boi-are ; alţi slavi le-au zis volahi. 1311       Craiul Cari I Robert, unguresc, îşi zidi în Timişoara rezidenţie şi
adunînd sate de rumâni, el muri şi-i urmă fiu-său, craiul Ludvig.
§6.-(TURCII ÎN EUROPA)
De venirea turcilor. De înpâratii greceşti cu papa, biserica a uni. Vladu vodâ îşi mfritâ pre Elena dupâ faru Uroş a şerbilor. De bătaia şerbilor la
17 Pasajul dintre aceste paranteze este şters de autor.
Cosova şi peîrea lor, pân turcii iau Servia, Bosna. Sultanu Baiazet în Volahia de Mircea vodâ bâtut. Craiul unguresc Sighismund, de bătaia la Ni-copol, bâtut, la vodâ scâpâ. Pre Baiazet tâtari prinsârâ. Ungurii în Beligrad. Grecii la Roma.
Turcii ivindu-să, frică, spaimă făcea, căci sultan Amurat I de acel neam, trecînd Galipoli, ceva Thraţia Maţedonia, Rumelia călcînd, în Adrianopol să opri, de bugari să apropie. El întră în Albania, în Bosna, în Servia, de unde Banatu Timişorii cu pre unguri înfricoşa.
Dan vodă muri ;  îi urmă Alexandru.  Acesta beseărici, mănăstiri 1338
zidi.
înpăratul Andronic II Paleologu.   Bugarii  strîmtorîndu-1,   soli  la 1340 Lion trimisă, voind ca beseărica răsăritului cu a apusului a o uni, să-i ajute. Ci aceia, înţălegîndu-i nevoia, nu vrură a-i ajuta. El fu siluit pre turcii neştiuţi din Azia în Europa a-i treăce, carii trecînd Helespontu, să lăţiră, în Adrianopol să aşezară.
loan III Paleologu, fiiu lui Andronic, tînăr, sub tutoru loan Cânta- 1342 cuzeno era. Ci maică-sa Ana pre Cantacuzeno îl lepădă, carele la Adrianopol fugind, înpărat să făcu, că dîndu-şi fata după Orham, sultanu turcilor, cu a căruia ajutoriu el Constantinopolu luo şi cu loan deănpreună înpărăţeau.
Vrînd iarăşi de nov bisericile a le uni, la papa soli trimisără. Ci neaşteptînd ce va să fie, Cantacuzeno toată înpărăţia lui loan o lăsă şi el isw în muntele Athon ( : Sveta Gora) — Monte Santu — să călugări.
Alexandru vodă muri. Urmă Vladu Vlaicu Laiota vodă, om înţălept, 1331 căruia, an. 1355, viindu-i soli de la Ştefan Dus an Silnii I, înpăratul Servii, peţitori grăitori pentru fii-sa, coconita Elena — [Elinca] — cerînd-o după fii-său, prinţul — [craiul] — Uroş femeăe a o da. Şi învoindu-să, au dăruit-o. — [1355 făgăduită, 1357 au dat-o]. — La cununie, întră alţi voevozi, precum — [Lazar Grebelianovici] 18 — [mulţi sîrbi; al Moldo vii, a Ardealului] — din partea înpăratului — [şi a lui vodă] [loan Huniadi al Ardealului] 18 Veăsăli s-au încuscrit. — [Ci fiind Uroş şi Elena tineri, la 2 ani s-au cununat şi abea zeăce ani Uroş au trăit. Rău crai Uroş V, ţar II. Vucaş îl omorî. Vodă rădică sluga de-1 omorî pe el . . . . 19 *.«v«
capul la vodă .... 19 // tînărului înpărat.....19 dat, el pre Vuca-
şin nămernic făcu, care îl omorî. Acu nici muma lui Uroş, nici femeia, Elena, nu înpărăţiră, că tata ei, Vladu vodă, acasă au luat-o şi pre craiul Vucaşin mult s-au chinuit păn l-au omorît şi i-au plătit].
în Moldova au fost Dragoş voevod, ardeleanu. 1354, în Moldova Sas 1353 vodă fu. în Moldova Laţco Sas vodă. 1366, Bogdan vodă. 1372, Patru 135a Muşatu. 1388, Roman, frate.
în Ţarigrad loan III. Cît de-a să apăra de bugari, iară mai vîrtos îaea de-a depărta turcii, la apuseni ajutoriu căută. El însuşi la Roma forma unirii beseăriceşti o iscăli. Luund de la veneţiani mari sume de bani, carii temîndu-să că nu-i va plăti, îl opriră. Iară prinţul lui, Emanuil, banii
18 Cuvintele „Lazăr Grebelianovici'4 şi pasajul „loan ... Ardealului" au fost şterse de autori.
19 Pasaje tăiate la legatul manuscrisului.
106
107
deăte şi aşa loan pre Emanuil deănpreună înpărat îl coronă. De careă să mînie celalalt prinţ, Andronic, şi cu flota ghenuanilor de preste Heles-pont pre turci în Europa îi adusă, cu carii el Ţarigradu luo. Pre tată-său si pre frate-său departe în aresta i-au trimis. Carii, după doi ani scăpînd, înpărăţia-şi luară, pre Andronic turcilor îl deăteră. După aceăia, însuşi turcii Constantinopolu încinsără, înprejurară şi numai de o parte îl luară şi pe pace să lăsară.
1383 în Ugrovlahia Mircea voevod, carele bătu turcii la apa Ialomiţii, în care bătălie grea, întră alţi voinici ai turcului, şi Craleăvici Marco pieri. Acest Mircea 29 de ani au domnit.
Craiul ungurilor, Ludvig I, scrisoarea a doi papi şi a înpăraţiior greceşti din Constantinopol, loan şi Emanuil, nu ascultă, ca îndată cu ei asupra turcilor a să scula, că grecii cu papa de toate părţile îi lovea şi preste mări îi bătea.
138? Aicea în Banat au fost graf Horvat, căruia au urmat graf Nicolae Gara, carele pre Petru, fecioru lui Deci sau Dan, cu ai săi doi fraţi adunaţi, 'ajutoriu avea. Iară în Servia stăpînea Ştefan Lozonţi.
1343 'Amurat, în bătaia cu firşt Lazar, despotu Servii, pieri ; căruia ii urmă fiiu-său Baiazet, carele de a-şi răsplăti moartea tătîni-său, nu numai că comitatul Servii şi al Dalmaţii bătu, ce şi în Ţara Românească, cu mare puteăre întrînd, mari prăzi făcu. După despotu Lazar fiiu-său fu.
1396 Turcii vrură Belgardu unguresc a-l lua, însă craiul Sigmund unguresc, cu înpăratul grecesc Emanuil Paleologul să însoţiră, ci turcii pre ei amîndoi la Nicopol îi sparsără. Sigmund prin Ţarigrad au scăpat. Turcii
*-42 de-a veni în Ţara Ungurească să întoarsără ; // şi asupra lui Tarmerlan, craiul tătarilor, pre ai căruia soli Baiazet îi băjocurisă, şi asupră-i venea. Şi Tamerlan pre Baiazet viu îl prinsă şi acolo au murit. Turcii, puind alt sultan, în Banat au intrat, au robit, au ars şi au pustiit. Ştefan Lo-zonţ destui i-au oprit, ci, murind, îi urmă graf Filip Ozora, apoi Nicolae, fiul lui Maţedonie. Acesta graf pe turci la Sent-Mihai îi bătu. Despotu Gheorghie din Servia luasă Beligradu, 1425.
1386 Bătălia din urmă întră cneaz Lazar al Servii cu Amurat aşa au fost. Sultanu turcesc Murat, lăsînd feciorului său Baiazet în Azia stăpînirea, el în Europa trecu şi în Adrianopol puindu-şi scamnu, înpărat să numi. De unde pre Aii paşa cu 30 de mii asupra lui cneaz Lazăr Grebelianovici trimisă. Ci fiind apele Mariţa şi Moravele mari, 2 luni să opri. Ţar Lazar întări Ţercvişta, cetate pe un munte de peatră înnalt şi cetatea pe apa Porecii. Turcii Nişu luară. Lazar lui Murat tribut pe an a-i da făgădui şi 1 000 de feciori armaţi ajutori a-i da. Murat îndestulat îndărăt să trasă. Luo Machedonia, Thesalia şi muntele Sveta Gora ; le supusă. Pre Lazar unii bajocurindu-1 că pre sfatu gineri-său Vuc Brancovici s-au făgăduit turcilor haraci a da. Turcii în Albania întrînd, Gheorghie Cas-triot, voevodul scutarilor, cu ajutoriu lor să predeăte şi Scanderbeg în Bosna îl făcu. Cneaz Lazar ceru ajutoriu de la vecini, ci toţi erau spăi-mîntaţi. Lazar, măcar că văzu ce o să fie, să rădică pe turci ; di la To-pliţa şi Plocinic la rîu Sitniţii îi sparse, apoi veni în Cîmpu Cosovii, unde-i locu şes, larg, lung. Lazar avînd doi gineri voivozi oştii, înţălepţi şi voinici, unul Vuc Brancovici, altul Milos Cobilici, carii nainte, în frontu oştii sale sta, de ce, cum vor face, svătuia. Femeile lor doo surori,
Mara a lui Vuc, Vucosava a lui Milos ; cea mare îşi lăuda pre Vuc că-î viteazi, Vucosava pre Milos că-i mai voinic. Cea mare trase o palmă ceialalte preste ochi // şi să gîlceviră şi plîngîndu-să bărbaţilor, ei doi*-4»*' vrură ia meidan să iasă. Şi ei, făşiii, începură unul altuia a să lăuda şi ostile era de-a să lovi. Cneazu Lazar, naintea bătălii, seara la cină, îşi chiemă pre cei doi gineri voevozi, cu gînd pre Milos ca pre un necredincios a-l arăta, de s-ar adeveri, iar de nu, să n-aibă îndoială. înpăratul Lazar la cină, luînd un pahar cu vin în dreapta, cătră Milos să întoarsă, căută şi-i zisă : Miloşă, măcar că am înţeles că vi să mă laşi şi turcilor să te închini, eu ţie îţi închin cu vinu. Iară Milos, neschimbîndu-şi faţa, luo paharul mulţămind, vinu bău şi sculîndu-să zisă : înpărate Lazare, acuma aicea nu e locul nici vreme de gîlceavă sau ocară, că vrăjmaşei ne stă dinnainte, ci mîne-i zioa în careă clevetitoriul sau vînzătoriul cu fapta să vor arăta şi s-or descoperi şi eu că-s credincios înpăratului m-oi arăta. Şi aşa Milos Cobilici cu Milan Toplicean şi Ivan Cosancici mîne-zi, odată cu raza soarelui sculaţi, el cu cei doi soţi'furişi încăleeîndu-şi caii, în fugă să răpeziră, întoreîndu-şi vîrfu, ascuţitul suliţilor îndărăt, la oastea turcească ajunsără. Şi fiindcă numele vitejăsc a lui Milos era cunoscut, îndată în cortu înpăratului îl sloboziră, căruia bine îi păru de el. Milos căzînd pre pămînt, după obiceăiu să închină şi cu capul aplecat în jos, vrînd a-i săruta mîna, cu cuţitul veninat, ce-1 avea ascuns, doo înpunsuri îi deăte şi, eşindu-i maţele, au murit. Milos cu soţii săi încălecînd, în fugă-şi deăteră ; însă şi turcii curînd alergîncl îi încungiu-rară. Unii zic că i-au tăiat, alţii zic că, căzîndu-i calu, l-au prins şi, adu-cîndu-1, pre Amurat viu l-au aflat. // Ce moarte i-au dat nu să ştie,' destul f-43 că unde-i îngropat şi unde au fost bătălia turcii şi acuma nişte pietre, znamene arată, de ei pusă. Care bătae din Cosova în 15 iunie 1389, în "a» zioa sfîntului proroc Amos au fost.
Din razele soarelui păn cătră ameazi, Lazar avusă corajie, însă vă-zîndu-şi oastea că dă dosu, şi el fuga deăte şi pe o călicică, prin păduri fugind, o groapă de-a prinde lupi, urşi, cu tîrşi acoperită, pe întîmplare cu calu în ea au căzut, din careă turcii viu l-au tras. Unii zic că l-au tăiat, alţii zic că viu la Amurat înpărat l-au adus, pre carele încă viu l-ar fi aflat şi pre Lazar tot bucăţi l-ar fi tăiat. Alţii zic că Lazar aci, supt cortul înpăratului pre Milos viu, legat l-au aflat, l-au înfruntat cu ocară căci aşa au făcut. El i-au răspuns că pentru credinţa înpăratului său au făcut. Turcii pre Murat rugară a nu-i bucăţi, ci capetele să le taie, ca ei moartea lui Murat să nu o vadă ; şi i-au tăiat. Sfîntul trup a lui cneaz Lazar acuma-i în Srem dus, în mănăstirea Vîrnic sau Rava-niţa adus şi eu l-am sărutat. Şi spun că aceăle oase 2 ani şi 8 luni au fost îngropate, apoi înpărăteasa lui, Milita, cu fecioru ei, Ştefan, cu preoţi l-au dezgropat şi în mănăstire l-au adus. Cu el înpărăţia să sfîrşi.
Cu acest cneaz Lazar înpărăţia şerbilor, careă de pi la anii 1186, de la Ştefan Nemania, de la Ştefan I crai, apoi iar Ştefan Nemania II, Vladisiav crai, Uroş crai, Ştefan Dragutin crai, Milutin Ştefan Uros crai, Ştefan Uroş Decianschi, Ştefan Duşan pervîiţar, Uroş V vtorîi ţar, cel din urmă înpărat, pre carele voevodul său îl omorî şi acela crai să pusă, anume Vucaşin. însă înţălegînd Vlad Laiota, voevodul Ungrovlahii, că Vucaşin pre Uroş au omorît şi înpărăţia i-au luat-o, oaste rădicînd, pre Straşimir, craiu bugarilor, pre carele // ungurii în prinsoare 12 ani îl f. 43 v
108
109
ţinusă şi numai cît ajunseăse, întru ajutoriu îl luo. Şi măcar că Vucaşin craiu mare oaste avea, de vodă fu bătut; însuşi cu calu preste apa Măriţii scăpasă, însă tot ajungîndu-1, îl masacriră. Căruia îi urmă cneazu Lazar, feciorul lui Pribiţa ( : Lăpădat) Grebelianovici, cu carele cneăjia, crăiiasi înpărăţia prin turci să stinsă. 1889 Murat murind, aci maţăle, ficaţii i-au îngropat, iar trupul în Azia, la Bursa Vithinii, în morminţii lor l-au dus.  Lui fiiu-său  Baiazet I
urmă20. a „
Vuc Brancovici, fără credinţă, pre Lazar in batae lasind, cu ceva oaste îndărăt s-au tras, vrînd el a domni.  Şi ducîndu-să în ţara sa, Raso Staro Via, însuşi începu a domni. 1391       In Moldova Ştefan vodă muri.
1392 în Ţara Muntenească, Vlad Ţepeş 15 ani domnind, muri.
1393 Vucu în Servia domnea. însă soacră-sa Milita, văduva lui Lazar, dîndu-şi fata, pre Mileva, înpăratului Baiazet femee, îl rugă, carele ei şi fiilor ei, lui Ştefan, Vuc şi Lazar stăpînirea deăte. însă Vucu Brancovici, ginerile, neîndestulîndu-să cu jumătatea stăpînirii, căută şi pre Baiazet mînie. Despre sfîrşitul lui Vuc în multe feăliuri spun, că l-ar fi tăiat sau otrăvit sau neştiut încătrova s-au dus sau că la Craiova, în Ţara Românească, vodă l-ar fi tăiat.
într-acelea vremi, fiind în Roma înpărat Venţeslau, un monarh Bar-thold Sfarţ, izăflă prau, pulferu de puşcă şi puşca de oaste, careă să numea bombardă, careă mai nainte veneţianii asupra ghenuezilor o întrebuinţară. De-atuncea harcu, gida, suliţa, lancele, chiloamele, buzduganele începură a scădea.
înpăratul Baiazet, supuind Thraţia, Thesalia, Maţedonia, Foţia, Bu-garia, Servia, vrînd asupra ungurilor arma a rădica, socoti ca întîi pre Mircea vodă al Valahii a-l supune. Baiazet avea întră turci pre Ştefan, fecioru lui Lazar, cu şerbi, Craleăvici Marco şi bugari. Şi oastea Dună-
20 Aici autorul a intercalat o foaie cu următorul cuprins : Iară Novina Novă din 23-lea fevruar 1827 de acea întîmplare aşa zice :
Minunata întîmplare a unui vis. Sultanul turcesc Amurat I, carele domniia turcească întîi în Europa o întări şî de ceăiace urmă, răstornarea înpărăţii greceşti, să gătisă, după victoria ce o căpătă la Cosova (:1389), umblînd prin cîmpul unde fu bătălia, ca să vadă morţii, „Raritct, minune, zisă cătră veziru său, că eu întră vrăjmaşii omorîţi nici măcar un om bătrîn nu aflai, ci tot tineri, oameni făr de barbe". Cu mare aplecăciune veziru îi răspunse : „Tocmai aceăia au fost nenorocul lor, că sfat bun de oamenii cu ani n-au avut si că ei pre sine nebiruitei săbii a osmanilor a se potrivi nu miroasă la minte de bă'trîni, ci la nesocotinţă tinerească". „încă şi o mai mare minune, zise sultanul mai încolo, ar fi. de mi s-ar înplini visul meu de eri noapte, că eu însumi mă văzui cum eu de mîna unui vrăjmaşi fui omorît". Şi abea numai do spusă, iată un soldat serbesc, ce era pintră cei morţi ascuns, carele vorbele lor doi dinpreună ce avea le auzisă, clin care simţi, să nădăi' şi văzu că persoana ceăia ce grăiaşte este însuşi sultanu şi deodată să sculă şi pre el cu cuţitul ce-1 avea îl spintecă. Pre sîrb măcar ca îndată tot bucăţi îl dărăbuiră, însă şi sultanu după doă ceasuri muri (Fiiu-său şi următoriu tronului fu Amurat II, asupra căruia românu loan Huniadi aşa vestit şi pentru unguri meritirt, nezăuitat să făcu). — [El multe familii din Volahia trîmeăsă în Dalmaţi, Croaţia, Slavonia. Bucureşti-Bucari, Bucuresia; Banatu-Banal; morlachii valah-negrii latini ; Carlobago. Pe-acolo sînt sate ce-au fost la Mehadia : Clada, Pîr-vovaţ, lelen ţ, Iablonaţ, Balciovaţ, Strajovaţi ; iară din Ardeal : Dobra, Deăva, Crasna. Fiindcă rumânii sute de ani să înmulţisă. întîi au făcut acolo oraşu Ţara. Şube româneşti poartă. Alţii în Gradişca, români, vlasi].
1393
rea trecu în Ţara Românească. Ion Mircea vodă, adunînd românii, turcii i-au lovit, mare vărsare de singe au fost. în care bătălia, afară de turci, muri // Craleăvici Marco şi Constantin Jigligovaţ, fecioru cneazului Deian *-45 şi Dragaş pieriră, în 10 octomvrie 1395. Spun că atuncea, naintea aceii 13Q5 bătăi, au zis Marco cătră Costantin : „Eu rog pe Dumnezeu să ajute românilor şi eu să pier". Această bătălie au fost la Rovinile Ialomiţii. De peirea acestor voinici lui Baiazet rău i-au părut, dar şi el peste Dunăre scăpă bătut. De unde cătră Mircea soli trimeăsă şi pace pusără şi acasă să dusă. Şi fiindcă alte ţări greceşti luasă, Ţarigradu încinsă, ci iară încă îl mai lăsă.
- Jigmund, craiu unguresc, cu mare oaste — (avînd cu domnii roma- 1396 neşti pace) — pradă Servia, Ţara Bugărească, păn la Nicopolea meărsă. Baiazet de la Adrianopol aci pre unguri bătu, sparsă. Intră unguri şi franţozi ajutori au fost. Zic că 200 de mii unguri într-această bătae să fie pierit, cît şi slugile turcilor sute ele robi unguri, franţozi au avut. Iară Jigmond craiu prin Ţara Rumânească, Moldova, preste Ţarigrad, Dalmaţia, abea acas au venit.
în Servia după despotu Ştefan, fiiu lui cnez Lazar, urmă maică-sa, Milita, iară după Vuc Brancovici urmă femeia lui, Mara despotiţa ; şi aşa muma cu fia în doo părţi bine au domnit şi nu s-au sfădit.
Baiazet vru să ia Ţarigradu şi Persia, ca tot Orientu ( : Răsăritu) să-1 aibă. Şi putea, că în Ţarigrad era Andronic, care pre frate-său Emanuil închiseăse. Ci scăpînd Emanuil la Baiazet, îi făgădui pre an cîte 30 de mii de galbini tribut a-i cla şi în oşti a-i ajuta, numai să-şi ia înpărăţia de la frate-său. Ci văzînd că nu-i ajută, Manuil făgădui lui Tamer-lan, hanu tătarilor, crăirea Perşii, toată înpărăţia aceăia să o aibă, numai să vină Costantinopolu să-1 scape. Tamerlan soli la Baiazet trimisă pace a face, însă multe cerea. Baiazet i să lăuda rău. în bătaia ce-au avut-o turcii cu tătarii, Baiazet cu sine avea pre Mileva, fămeăia sa şi doi feciori a lu cnez Lazar, Ştefan şi Vuc şi doi feciori a lui Vuc Brancovici, Gri-gorie şi Gheorghie, cu şerbi. Pre Baiazet cu femeia tătari îi prinsă, în căsuţă, călitcă de fer îi închisă, în Persia i-au dus. Di pe el să încăleca ; cînd prînzia Tamir, Baiazet legat cu cînii supt masă oasăle glodea. Dacă femeia lui, Mileva, pană la brîu despoiată, băutură meseănilor cla. Baiazet într-acea patimă au murit. Lui urmă Isus sau Iosua sultan în Adrianopol.
în Moldova vodă Ştefan, fiu lui Ştefan. 1393 Ioga, fiu lui Patru vodă, acolo iar. 1399 Alexandru cel Bun, fiul lui Roman vodă. // 1401 ^ Ştefan despotu de tătari la greci în Ţarigrad scăpînd, iară pre "Gri- fi43v. gorie a lui Vuc Brancovici l-au prins, ci-1 cumpărasă. Iară Ştefan cu frate-său Vuc şi cu nepotul lor Gheorghie Brancovici în Ţarigrad erau. 1393 înpăratu turcesc Isus fu omorît. Musulman să pusă, ci frate-său mai mic, Musa, nu lăsa, ci ceru de la vodă Mircea ajutoriu. Ştefan despotu din Ţarigrad viind la Mircea vodă în Ţara Muntenească, nu numai că l-au apărat, l-au priimit, ce şi oaste i-au dat, prin Servia păn în Rasia l-au petrecut, l-au aşezat, apoi şi în cetatea Belgrad s-au întărit.
Gheorghie, fecioru lui Vuc Brancovici, să dusă la înpăratu turcesc Mehmet Soliman ; bine îl priimi, armele sale îi dărui, despot Servii îl 1402 făcu, oaste asupra lui Ştefan îi deăte, pre Ştefan l-au biruit şi Gheorghe despot rămasă. Şi aşa, înpărăteasa Milita să călugări şi muri, 1406, şi-i
110
111
urmă întîiul fecior, Ştefan despotu ; care cu frate-său Vuc să despărţiră H08 într-aşa vrăjmăşie, cît cînd unu, cînd altu pre turci în Servia a-i înpăca îi aducea şi Servia în doo o înpărţiră.
Feciorii lui Baiazet, Musa prin soli ceru de la vodă ajutoriu, iară frate-său Musulman ceru de la Emanuil al Ţarigradului. Grecii şi Musulman bătu pre Musa. mo       Vladisiav vodă, domnind 18 ani, muri.
Musa pre Vuc şi Lazar, feciorii lui cnez Lazar, tăind, precum şi pre Grigorie şi Lazăr, feciorii lu Vuc Brancovici tăiasă, şi căuta ocazion pre toţi a-i măcelări. Musa şi pre frate-său Musulman, căci bea vin, îl omorî şi în Adrianopol însuşi înpărat rămasă şi vrea şi pe despoţii Servii, Ştefan şi pre Gheorghie, a-i căpăta. Gheorghie, fiind la Musa, simţi că va să-1 ucigă şi fugi, cu Ştefan să înpăcă. Musa cu oaste veni. Lor fratele Muşii, sultan Mehmet, în ajutoriu veni, pre Musa bătură şi omo-rîndu-1 îl lepădară în apă. Şi aşa Mehmet Criştia, supusă Servia, legătui despoţii pe an cît haraci să-i dea. Luundu-şi oastea, turci, tătari, şerbi
1419 preste Dunăre, în Ţară, asupra lui loan Mircea vodă trecînd, a prăda începură, însă îndată să înpăcară.
1420 loan Mircea vodă în 31 ianuar 1420 muri.
1422 Sultanu Mehmet în Adrianopol muri. Doi prinţi ai lui, Murat cu Mustafa, urmară. Murat pre Mustafa omorînd, însuşi el înpărat rămasă.
H23 Sighismund, craiul Ungarii ajungînd de la Roma îndărăt, îndată cu oastea Servia calcă. Murat veni, să loviră, pre Sighismund sparse, abea scăpă. Şi despotu Ştefan muri, făr de prunci ; familia înpărătească să
1425 stinsă. //
f. 46       Jn Volahia Radu vodă cel Frumos 15 ani domnind, muri.
Despotu Gheorghie Brancovici Servia o căpătă, însă haraci la an turcilor a da să legă. Sigmund craiu de la Gheorghe Belgradu în schimb luo şi alte sate îi deăte. Despotu avea aci aproape cetatea Golumbaţi, ci o vîndu turcilor cu 12.000 de galbini şi rău făcu. Craiu Sigmund vru cu arma Golubaţu de la turci să-1 ia, ci abea scăpă. Şi turcii să mîn-driră, să întăriră.
în Constantinopol Manuil murisă, fiu-său loan urmaşă, cînd Murat, fiiu lui Mehmet, Ţarigradu înpresurasă, ci-1 înpăcasă de să lăsă. Aceş-tea-s grecii cei ce la papa în Roma ajutoriu cerură, făgăduind biserichile a le uni. Pentru acest înpărat, loan Paleologul, să adună Soboru în Flo-renţia, ca Simvolul Credinţii a-l schimba, însă fu în deşărt, că turcii să lăţea, veneţianii în Dalmaţia, ungurii în Iliric intrară. 1430       jn Temesvar era graf Ştefan Rozgon. După acesta au fost Nicolae de Uilac, voivodul Ardealului şi banul Macovii ; el şi în Belgrad comandant. Acesta păn la moartea lui Sigmund bine au stăpînit. Acest Nico-1438 lae păn au crescut craiul şi în vîrstă au ajuns, la an. 1438, el au stăpînit. Craiu Albert de Estraih, căruia  pre  fie-sa,  Elisabeta,  femee i-o diete ; careă la moartea lui, îngrecată era.  Şi  născînd  ea  fiiu, craiu Ladislau V, în scutece înfăşat, fu crai încoronat. însă alţii alt crai adu-sără, pusără, anume craiul Vladislau II, fecior tînăr, din Polonia, şi bine stăpînea ; însă acesta avînd cu turcii pace legată, o sparsă. în Moldova, Iliaş, fiiu lui Alexandru vodă.
De cneazu Gheorghe despotu 3 feciori rămasără, Gîrgu, Ştefan şi Lazar. Pre Gheorghe prinzîndu-1 sultanu Amurat ochii îi scoasă. Lazar
domni, ce şi el în Sveta Gora să călugări. De el rămasă un fecior, Vuc, ce i-au zis Zmău. Gheorghe despotu, simţind că Amurat vine să-1 stingă, deăte lui Gîrgur Smedereva, iar el cu femeia sa Ierina, cu fiiu-său Lazar, cu alţi boiari în Ţara Ungurească scăpară, unde avea moşie, care el cu craiul unguresc Sighismund schimb pentru Beligrad luasă, moşie precum : Slancamen, Beceiu, Vilagoşu, Mucaciu, Tocaiu, Satmar, Dobroţin, în care locuri mulţi fugiţi, neamuri, să aşezară. — [Aceştiia îi zic servii despinia Irina, femeia lui Ghiurg despotu Brancovici. Turcii Servia luară. Nu-i aceasta doamna Irina rumana, ci zic a fi greacă, de neamu Cantacuzeno].
— / / Acest despot Gheorghie sau Ghiurg ( : Giurgi) în Servia si banii săi *• aşa are : TRH  J1ECUOT  HOPr CMEflEPEB.
Şi încă unui alt fal au avut.
în anul 1442, în Volahia vodă Leon Băsărabă. 1442 Albert, craiul ungurilor, herţogu ( : duc) Austrii înţălegînd că turcii la apa Sava au ajuns, cu oastea în jos au venit. Turcii luară Smedereva, că Gîrgur o deăte, văzînd că lu Ştefan, fiiu lui Gheorghie şi unii feăte ochii le scoasă şi departe în temniţă îi trimisă. Gheorghe înţălegînd, la Zagreb, în Horvaţia, fugi, de-acolo la Bar, apoi în Raguza (Dubrovnic) în republică scăpă el cu familia sa. Şi avea 500 de mii de galbini, afar din alte scumpă-tăţi ( : clainocle), mari preţuri. Aci înţăleasă că sultanu Murat îl ceăre pre el, iară ei blaga, avuţiia să i-o ia. Raguzenii îi zisără să fugă ; doamna Erina îi zicea în Ţarigrad, la neamu ei. El nu vru, ci prin Dalmaţia la Buda, la craiul Vladisiav ceru ca la Enova, Vilagoş—Siria cu avuţia lui
— (măcar că zic că în Raguza le-ar fi lăsat) — au venit.
1433
§7.-<IANCU DE HUNEDOARA)
Ungurii cu doi crai, unu în leagăn, mic, pun altul, ci tînâr. Voevodul unguresc loan Huniadi ; el pre turci la Nicopol bâtu. Craiu cu turcii 10 ani pace fâcu, ci iarâ a câlcâ. Craiu Vladisiav la Varna, în bătaia cu turcii, mort câzu. Huniadi cu 20 de mii la vodâ scâpâ. El la Cosova cu turcii în bâtae ; dupâ 3 zile, bâtut. Despotu Servii îl prinsa viu ; abea scâpâ. Turcii iau Ţarigradu şi sâ înpârâţesc. Şi despre cetatea Timişorii, an. 1454.
Craiul cu Ion Huniad sau lanco Sibineanu, marele voevod al oştilor, să svătuiră asupra turcilor a să rădica. Vladisiav de la crai şi de la Eridrih III, înpăratu Romii, ajutoriu ceru, însă numai poleacii îi deăteră. Aşa, din 15 mai trecînd Tisa, Dunărea, Sremu, Servia, în Bulgaria ajun-sără, unde şi despotu Gheorghie să înpreuna. La Morava auziră că-i Murat aproape, la apa Siatiţii, hotaru Vasiliţii. Aci să loviră şi noaptea pe lună pe turci bătură. Zic că turcii la 30 de mii să fie perdut, că 4000 de turci vii au prins. Cu aceasta loan — lanco Huniad sau Corvinu fu lăudat. Ungurii ajunsără la montele mare Hemus sau Sara, în vîrfu Liubotinii. Alţii zic că s-or bătut la Ialoviţa. Ungurii cu leăşii vrea iarăşi să deă asupra turcilor ; şi-i scotea din Europa, că heroiu Huniadi loan înţălept au zis,
112
113
însă în Segheclin, pre cererea turcilor, pre 10 ani pace făcură, aşa ca turcu să o ţină şi despotu Gheorghie în Servia să vină ; robiţii să se schimbe. Această pace de 10 ani cu sfînt jurămînt, creştinii pre evanghelie, iară turcii pre alcoran, o întăriră. Şi turcii să dusără, ţiind făgăduinţa, şi asupra begului Caraman să rădicară. / /
«.47 Această sfîntă pace, într-acest an, cu îndemnul lui Franţişcu, cardinalul din Florenţia, carele era admirai oştii di pe marea, să călca ; încă
i*« şi cu sfatul lui Costantin Paleologul, înpăratul grecesc cel din urmă, iară mai vîrtos Iulian cardinalul, nunţiu papii, ce era voevod oştilor pre uscat, să strică. Iară alţii pre însuşi papa îl vinuesc aşa feăliu de jurămînt a lepăda şi oastea a rădica. Amurat pre feciorii lui Gheorghie orbi ÎI trimisă.
Vladisiav, craiul unguresc, trimisă pre feld-mai şalui sâu loan Huniadi cu mare oaste asupra turcilor. Carele, trecînd Dunărea pi la Dii, pre porunca craiului, sîrguia ca la Calipolea cu oastea latinească a papii a să înpreuna. Insă acea oaste a papii, muntele Emus şi Caeianieica Clisură cu carîtele neputîndu-le uşor a le treăce, s-au întîrziat şi Huniadi cu ungurii pe de-a stînga Ţării Bugăreşti, cătră Marea Neagră au mers. La Nicopolia şi craiul Vladislau cu oastea din Ardeal şi cu românii Valahii să înpre-unară. Aci era Vladu vodă al Ţării Româneşti şi Dragoş ce-i zic Dracul vodă al Moldovii. Vladu zisă craiului sfătuind ca pre jurămînt să stea şi îndărăt să se întoarcă, că-i mare puterea turcului, careă craiul nu o are de-a să lovi. Căci zisă că sultanu cu voevozii săi, cînd es la vînat, mai multă oaste are decît are craiul acuma mergîndu-i asupra. Craiul avea 25.000 călărie şi iar atîta pedestrie.
Iulian cardinalii arhiepiscopul aci de faţă, scoţind scrisoarea papii de-a călca jurămîntul cu turcii, o ceti şi zisă : fiindcă-s acuma turcii în Azia duşi, ungurii Europa o iau şi că corăbiile papii în Marea Helespont sînt, care pre turci de-a să întoarce îi opresc. Ei doi, cardinalii Franţişc al Florenţii şi Iulian, nunţiu papii, zisără craiului cum că Dracul sau Dragii vodă turcilor părtineăşte dînd aşa sfat ; fiindcă şi Vladu şi Dragu îi oprea, zicîndu-i : măcar că-i turcu tiran şi varvar, jurămîntul cu pacea a nu călca.
Armea ungurească, plină de duhul mîndriei, într-acel marş nu numai «v. că mergea // cu varvarii a oşti, ce şi bisericile creştineşti prăda, măcar că craiul, spre rugăciunea voevozilor rumâneşti, de-a sparge oprea.
Sultanu înţălegînd că ungurii Dunărea au trecut-o, îndată din Azia pe supt Calipoli, cu 40 sau 100 de mii în Europa trecu. Lui vîntu cîteva zile îi ajută, el corăbiile papii din Propont le bătu. Craiul cu ungurii Ia Varna să aşezasă, unde au fost odată Dionisiopoli, şi aştepta. Turcii ajun-sără. Craiul cu voevodul Huniad şi gheneralii pre turci sprînjiră, carii, bătuţi, Thraţia spăimîntară. Sultanu, trăgîndu-să îndărăt ceva, scoasă cartea jurămîntului din sîn afară, după careă pace pre 10 ani legătuisă, careă porunci de faţă în auzul tuturor a o ceti. Apoi, înplîntînd-o în simceaoa suliţii, în sus rădicîndu-o, spre ceriu căutînd, au zis : „Iisuse Hristoase, acestea-s făgăduinţăle care hristianii tăi prin jurămînt cu mine le-au întărit şi credinţa, care ei mie în numele tău me-au dat-o, au călcat-o, cu care necredinţă ei de Dumnezeu s-au lepădat. Deci, Hristoase, de eşti Dumnezeu, ocara ta' şi a mea pentru călcarea legii acuma aicea răscumpăr-o şi le răsplăteăşte !" Aceasta aşa zisă, fiindcă sultanu într-acea carte o sfîntă
ostie ( : un sfînt agneţ) pentr u credinţa îl avea învăluit si lui mare amanet îl dedeăse. Lucru de mirare cum nunţiu papii slobozisă aşa bajocură a face ! Au n-au fost destul jurămîntul, ce şi pre domnul Iisus Hristos a-l cla ? Şi numai ce zisă sultanu aceăste cuvinte, ungurii îneintaţi iară îi loviră şi toată zioa, pană seara, fricos masacrîndu-să, ungurii slăbiră. Ia-niceării, calu supt craiul înpuns, pătrunsără, căzu şi pre craiul tăiară, capul îi luară. Carele era numai de 20 de ani tînăr. Turcii toată oastea ungurească, rău bătură, o sparsără. Cîţi morţi, cîţi pleziruiţi, robiţi, cîţi de foame şi de ger şi ele altele pieriră î
Iulian cardinalul, nunţiu papii, arhiepiscopu, începătoriul răotăţii, fugind preste Dunăre, ca ia vodă în Ţara Românească să scape, pre el cel ce-1 ducea cu orăniţa, pentru aurul ce-1 avea la sine, l-au omorît şi, desbrăcîndu-1, în Dunăre l-au aruncat. Alţii zic că pre uscat, pre pămînt, despoiat / / de ai săi, cu multe lovituri, pentru blaga, avuţia lui ar fi fost f*48 omorît şi paserilor spre mîncare dat, căci el pre craiul îndemnă sfîntă făgăduinţă a strica şi căci el nu fu îndestulat în cinstea duhovnicească, cum fuseăse mare voevod la soborul din Florenţia, unde grecii ce fuseăse şi el cu Marcu Efeseanu cu sabia dumnezeescului cuvînt să oştisă, ci vru ca şi asupra sultanului Amurat cu puteăreă a să birui. însă aceluia înţâleăp-tele lui dialecte nefiindu-i ştiute, cu naturalnica sabie birui şi el viaţa îşi pierdu. Iată că cel ce nu stă în ee-i pus, pierde.
Zic că ungurii la Varna 20 de mii, iară turcii 30 sau 80 de mii să fie pierdut. Iară marele voevod loan Huniadi, după cardinalul, preste Dunăre, te Dracul vodă, cu 20 de mii de oameni au scăpat. Această înfricoşată bătălie au fost în 10 dechemvrie 1444. Pre mormîntul craiului aşa prolog 1444 au scris :
Romanii odată pierind să ţine minte Cana, Aşa şi de a mea să va pomeni : Varna î învăţaţi-vă muritori, că eu credinţa n-aş fi călcat, De n-aş fi fost de ierarhi înşălat. Cărora a lor porunci de nu li-aşi fi fost supus, Nici Panonia în jugul schiţilor n-ar mai fi ajuns !
în Moldova vodă Roman, fiul lui Iliaş, iar anu 1446 Petru, fiu lui 1445 Ştefan vodă, fu.
în Servia despotu Gheorghie turcilor după tocmeală pe ani haraci plătea.
loan Huniadi iarăşi adună oaste ungurească, o exzerţirui. Ceru de la voevozii rumânilor şi al Servii ajutoriu, ci nu numai că nu-i deăteră. ci-1 sfătuiră să se lasă, ca să nu-i fie mai rău decît la Varna. Despotu scrisă turcilor ce vreau ungurii. loan Huniadi cu panoneănii şi români, pedestri, 40 de mii, iară călăreţi unguri 7000 şi 2000 de români, făcu 49 de mii, cu careă trecînd Istru ( : Dunărea), preste Servia, pi la Diiu, de unde meârse la Cîmpia Cosovii şi stătu ; unde si Murat cursă, ca ungurii muntele Goleş ( : Goleţ) să nu-1 ia. însă ungurii, aşteptînd pe Scander, begu Albanii, nu vrea să se lovească. Murat sosind să aşeză. Cîmpia Cosovii are 20 de mile în lung şi 5 mile în lat, cu sate bine aşezate, (ca Halmăju nostru). în locul unde Milos pre Murat I l-au spintecat iaste turn cu thrulă rădicat. Huniadi deăte aripa dreaptă lui Benedict Lojonţi şi stînga lui Ştefan Bamfi, iară el cu artileria îndrepta ; / / şi aşa cu f. 48 v.
114
115
bombarda atachirui. Mare şi grea bătălie toată zioa păn seara fu ; şi stătu. Mine zi, eu raza soarelui şi iară păn noaptea au ţinut, apoi iar încetară. A treia zi iar începură, ci fiind ungurii mai slabi, turcii îi bătură, îi sparsără şi-i înprăştiiară. loan Huniadi, văzîndu-şi oastea pierind, cît de foc şi sabie mai multă în apa Sitniţii înnecîndu-să, calu încălecînd, abea au scăpat. Multă vreăme nu numai că peăştele din Sitniţa nu s-au mîncat, ce nice Cîmpia Cosovii ele oasele morţilor nelucrîndu-să, să pustiise. Unii zic că turcii aci 34 de mii, iară hristianii numai 8 mii ar fi pierdut. Alţii zic că panoneănii cu românii 17 mii, iară turcii numai 4 mii au pierdut; care pre trupuri s-au cunoscut, pre tăerea înprejur şi capu ras.
Huniadi cu puţini soldaţi fiind în Cladova, străjile despotului Gheorghie, ştiind că s-au lăudat că el cu mîna sa pre Gheorghe îl va tăia, prin-zîndu-1, supt arest la despotu l-au adus. Unde, cîteva zile s-or tocmit ca fecioru lui Huniadi, Matheas, să ia o nepoată de fată a despotului şi satele ce-i luasă iar să i le deă şi pre feciorul lui Huniadi, cel mai mare, Vladisiav, zălog în locul său să i-1 deăe. Şi în pace îl slobozi. Fost-au Huniadi în aresta sau în gostie nu să ştie, destul că l-au petrecut şi scăpat s-au văzut. Şi viindu-i de la craiul Sigmund oaste, toată Servia o luo şi pre Gheorghie căuta în gheară să-1 apuce. Despotu, trimiţînd pre Vladisiav, feciorul lui Huniadi în pace, sănătos îndărăt, ertăciune ceru şi daruri trimisă, făgăduind lui Huniadi că tot ce va porunci el va face. Apoi, rugăciunea lui Vladisiav pre tată-său birui şi pre Gheorghe îi lăsă.
înţălegînd sultanu Murat că despotu prinzînd pre Huniadi nevătămat l-au slobozit, mînios, înfocat, pre Faras begu cu oaste asupra-i îl trimisă, carele lîngă apa Moravii cetatea Cruşovăţu făcu. Turcii toată Servia sparsără, o arsără, robiră, pustiiră, o supusără ; careă poftea ungurii a o avea. Servia era theatra lui Mars şi era ca o vine lîngă cale, de prăzi, jaf şi ajunsă a-i zice servia ( : roabă). Careă de pe cetatea Belgrad să vede că-i veăche şi e de 12 ori bătută de mai mulţi şi de înpărăţia Austrii luată şi iară-i îndărăt dată. Servia pe-ncet s-au stors şi, ele tot slăbind, roabă rămasă. Despotul Gheorghie cu capu gîndea : încătro ? La
*.49 turcu, nu ; de Huniadi se temea. Tot să socoti cu rugă / / ciunea la creş-tinu mai bine decît la tiranul a cădea ; fiindcă-i slobozi fecioru, pre Vladisiav şi cu daruri îl trimiseăse, la el scăpă şi-1 ertă.
Huniadi cu oastea în Servia trecu, turcii îi bătu, pre paşa Faras beg
1449 prinsâ, anul 1449, cetatea Diiului prădîndu-o o sparsă şi o arse şi aşa acasă în cetatea sa Belgradu iară să întornă. Şi Gheorghie pace avu de el păn la luarea Ţarigradului.
După moartea craiului unguresc Vladisiav, de la Varna, neavînd Ungaria alt bărbat de neam, pre ardeleanu loan Huniadi aleăsără, măcar român, luundu-1, căruia toată crăirea ungurească cu o titula : vicariu gheneralis-gubernator, i-o deăteră, fiindcă craiul Ladislau V încă mic
1448 prunc era şi înpăratul la sine îl creştea. Pre carele ajungînd în vîrstă, ungurii îl adusără. Căruia Huniadi toată crăimea cu bune rîncluiale i le diete şi lui cu aplecăciune i s-au închinat, fiind atuncea ei în Beci ( :Viena) adunaţi. Craiul Ladislau V, suindu-să în thronul său în Beci, acolo de-a muiţămi marşalului şi nameăstnicului crăirii, lui loan Huniadi, socotind, făcu în piaţi un patul frumos, înnalt, minunat, înbrăcînd pre gheneralu Huniadi cu porfiră crăiască, sus pre scamn de aur l-au aşezat, acolo i-au
arătat. Pentru credinţa şi corajia lui graf de Bistriţa, în Ardeal, a fi îl pusă în veăci. Lui şi de-aci înainte toate cinstele, treăptele avute, caractere domneşti i le întări, adecă lui toată povara oştilor, a ţărilor iarăşi i-o diete şi-1 arătă. Cu care cinste şi pizmaşi clevetitori îşi căpătă, mai vîrtos îi fu Ulrih graf de Ţili, însă iarăşi un episcop îi înpăcă.
într-acest an, înpăratul Murat, muri, căruia urmă Mahomet sau Meh- 1449 met II, om de corajie, carele pre strămoşii săi întrecu. însă viclean, el cu Constantin XI, înpăratul Ţarigradului, pace făcu, păn ce în Azia cu alţii să înpăcă, apoi Ţarigradu îl încinsă.
în Moldova, vodă Ştefan. Anul 1452, Bogdan II, fiu lui Alexandra, mm însuş clomn să făcu.
înpăratul Mahomet cetatea Ţarigradului luo, anul 1453, în 18 mai, 1453 pre careă 52 de zile o bătusă, la 9 ani după Varna. Cîţiva ani nainte, înpărăţii // greceşti, văzîndu-şi căderea monarhiei răsăritului, bani de la*.«v. domnii cei avuţi, de la sveătnici, negoţitori, de la guvernerii ţărilor ajutoriu de-a aduna ostaşi au cerut şi cu interes, ci necredincioşii supuşi, nesocotind peirea lor, nu deăteră. Şi aşa, înpărăţia slăbi. întîi veneţianii cu franţozii au luat-o ; turcii de 3 ori potea să o ia, ci iar o lăsară. Bieţii înpărăţi, în cîteva rînduri, de la alte potenţii bani cu interes au luat, ca ceva oaste să-şi ţină, iară ceşti din urmă, loan şi Constantin Paleologhii, cu patriarhul, la papa în Roma, pentru ajutoriu, în Florenţia cu conziliu forma de-a uni beseăricile grecească cu latinească iscăliră, ca să poruncească papa crailor de la apus ajutoriu să le deăe. Ci nevrînd papa a face, şi ei în Ţarigrad cu conziliumul lor, la care şi ungurii fură adunaţi, de al papii să lepădară.
Constantin, cel din urmă, el ceru de la crai ajutoriu, spuindu-le ce va să le urmeăze, însă papa pre toţi de-ai ajuta îi opri, cît numai de la republica Ghenua 3 000 de oameni, cu gheneralu Zustunei, le-a dat. Care gheneral locurile ceăle mai slabe cît au putut au apărat, însă bombarda turcească birui, că Mahamet şi şturm ( : năvală) de toate părţile cu scări întrînd. înpăratul grecesc al Ţarigradului, cel din urmă, Constantin XI Paleologul, ispoveduindu-1 şi cominecîndu-1 patriarhul, de la toţi ertîndu-să, calu încălecînd, armele luund, cu garda sa însuşi înnainte prin turcii ce întrasă tăind cale îşi făcea şi afară îi detuna şi-i fugărea. El cu sabia sa pre turci de la cap pană în şa îi despica. Căruia, supt Poarta ce-i zic de Aur, turcii capul îi tăiară şi un cunoscut l-au luat. Cu care, înpărăţia grecească a răsăritului pieri, să stinsă şi în robie căzu.
Sultanul Mahamet, la 8 zile, de-afară călare cu suita sa în cetatea Constantinopolu cu victorie au întrat, de frumuseăţea palatelor şi a caselor nalte minunîndu-să şi ochind marea biseărică întrăbă : '„Aceasta-i aghi Sofia ? ( : Sfîntă Sofia)." / / Şi spuindu-i că-i aceăia şi că-i patriarhul f. so cu poporul tot înlontru, el îndată descălecînd, la pămînt au căzut, pre cap ţărîna ş-au preserat, de biruinţă lui Dumnezeu mulţămind că aşa înpărăţie i-au dat. El cu cîţiva întrînd în Sfîntă Sofia, pre turci afară-i opri, norodul îngenuncheat află, pre patriarhul strigă : „ — Anastasie, rădică-te, vino !" Carele deşchizîndu-i dvera oltariului, cea înpărătească, au întrat, toate au văzut. „Spune, i-au zis, norodului să se ridice, să mă vază. Să ştiţi toţi că eu sînt înpăratul vostru, să-m fiţi buni şi credincioşi subpuşi !u La eşirea din biserică, iată un serb capul înpăratului Constatin într-o tipsie îl arătă şi adeverind patriarhul că-i a lui Costantin, sultanul capul
116
îl sărută şi zisă : „Ai fost vreădnic şi ai avut pentru ce fi, dar supuşii nu te-au cunoscut !" Şi-1 deăte în mina patriarhului, ca în sicriniu de argint, în oltariu să-1 aşaze. Şi fiindcă turcii în urmă acea biseărică geamie lor au făcut-o, dverile oltariului s-au închis şi pană astăzi zidite stau şi turc în oltariu n-au mai întrat.
într-o zi, proumblîndu-să sultanu, văzînd o femeăe, anume Erina, îi plăcu şi la sine au luat-o şi iubind-o, cu ea îşi petrecea vremea poftei. Grecii noaptea pre turci prin căşi omora. Marele vezir de cîteva ori arătă că şi cîte 200 de turci noaptea pier, însă sultanu, fiind în dezmerdări cu Erina, de turci nu gîndea. Veziru odată întrînd, lui pentru Erina îi înpută, zicîndu-i : „înpărate, de numele tău lumea să cutrămură, iară o femeăe te birui !" Sultanu vru să-1 tae, ci să opri. Ducîndu-să de trei ori în soba Erinii, venea, iară să ducea, de unde în urmă, tot sîngerat, cu sabia sa cruntă în mînă viind, vru să-1 tae, ci-i zisă : „lată-mă !" Apoi poruncindu-i ca toţi grecii, mari, mici toate averile, blaga, scumpătăţile, argintu, auru, îndată neascuns, la cutare piiaţuri prin turci să le aducă, lîngă iale să stea să le păzească, păn ce-o veni el să 2e vadă. Şi văzîndu-le, s-au minunat, greu i-au judecat, căci înpăraţilor lor n-au ajutat. Toate acelea prin turcii rînduiţi le-au luat, iar alţi turci grecilor acelora capetele le-au rătezat. Ocărîndu-i, le-au zis : „Că de-aţi fi fost dat voi acest aur, argint înpăratului vostru să adune oaste, nu numai că eu în Europa n-aşi fi întrat, ci el pre turci şi din Azia i-ar fi bătut şi i-ar fi stăpînit".
Apoi, după aceăia, aci în Ţarigrad ( : Costantinopol) s-au aşezat, v căci păn-aci rezidenţia lor / / în Adrianopol era şi acolo sădea. De unde ia-l54 răşi asupra altui înpărat grecesc, ce să mai ţinea, anul 1454, adecă înpărat David Comnenu, cel din urmă, carele în Trapezonda rezidenţia avea. Pre carele, după ce-i luară turcii cetăţile Sinopi şi Trebizonda, îl prinsără şi în i\drianopol l-au tăiat.
în Moldova, voevod Petru, ce-i zic i\aron vodă, au fost . 59       în Valahia  Ţepeşu vodă,  ce  avusă  război  cu  Ştefan vodă din Moldova.
§8. - (LUPTA DE LA BELGRAD. MATIA CORVINUL PAU CHINEZU)
Sultanu Mâhmet Beligradu 46 de zile bâtu, Huniadi îl fugari, dar şi el apoi muri. De feciorii lui ; cel tînâr, Matheas, crai fu. De bâtâile lui cu bemii, neâmtii, turcii, ce-au avut. De Pau Chinisu, grafu Tîmişorii. Craiul Matheas pre slavii din Banat în sus muta. Gheneralu Pau Chinis, român, pre turci în Banat bâtu, turcu pace ceru, an. 1478.
Sultanu Mahomet II, luînd Ţarigradu cu înpărăţia grecească, apoi ase cu oastea cătră Beligrad plecă, 1456, vrînd Beligradu să-1 ia. însă loan Huniadi, ce era stathalter, adecă al craiului Vladislau nameăstnic, al crăirii ungureşti, el curînd oastea adună şi înpreuna cu preotul fra-tăru loan Capistranu, carele pre porunca lui Nicolae V, papă a Romei, oaste de cruceaţi din toate ţările asupra turcilor adunasă, avînd zisul
franţişcan la sine de la papa daruri şi cărţi, ertăciuni de păcate, adecă indulghenţii a da. Şi mulţi ostaşi adunasă, carii şi pre uscat şi pre apă la Beligrad ajunsărâ. Mahomet cu 150 de mii să grăbea Beligradu a-l lua, ci Huniadi cetatea întărisă. Turcii in iunie Beligradu înprejurară, încinsără, zioa, noaptea cu bombarde spărgea ; caichele, şaichele, corăbiile turceşti Dunărea şi Sava acoperisă. Văzînd loan Huniadi, ce era cu loan Capistranu încă afară, ei batînd şi sfărîmînd corăbiile turceşti ce încungiurasă, ca un heroi, sălbatec, prin mijlocul lor cale făcîndu-şi în cetate au întrat. După 46 de zile a belagherului şi a bătăii, Mahomet bătut, într-o noapte cu oastea, ocărit, amărît s-au dus. însă şi pre loan Huniadi, după atîtea griji mari, frice şi patimi, frigurile îl prinsără. în Zemlin îl trecură, unde de toate luptele heroeşti, vitejăşti şi de viiaţâ să lipsi. Şi aşa pre el din Beligradu de-aicea ia Ardeal, în Bălgradu rumânesc, îl petrecură, unde cu cinste şi mare adunare de preoţi întru a sa osebită biseărică l-au îngropat ; a căruia moar//te anul 1456, în 11 august fu. Carele e de unguri ne-f. 51 zăuitat, mare vitîaz, loan Huniad Cor vi nu ; în ceăle veăcinice să mută.
Craiul unguresc Vladislau cu grafu Ţili, carii de frica turcilor din Buda în Beci, că era a lui, fugisă, unde auzind de moartea lui Huniadi, ei pre apă păn la Buda şi de-acolo în Futag veniră, unde mare sobor, adunare de voevozi, ghenerali, domni fu. înpreuna şi comandantul cetăţii Beligrad, Vladislau, feciorul cel mare a lui Huniadi, ca gheneral cu o bună cavalerie ( : călărime) întru întîmpinarea craiului eşisă. Ştiind el pizma şi zavistiîa grafului Ţili, să can temea, însă de craiul fu în cinste priimit. Craiul aci ţinu sobor şi luînd 4 000 de neămţi şi cruciaţi, la Beligrad meărsără, vrînd pre gheneralu Vladislau Huniadi din stand şi caracter a-l casirui şi comanda neămţilor a o da. Huniadi înţălegînd gîndu iui Ţili, craiul întrînd cu domnii în cetate, iară oastea afară o lăsă, cetatea o încue. Huniadi aducînd cheile cetăţii, craiului încredinţîndu-le, i-au zis : „Priimeăşte, preamilostive craiule, chieile cetăţii tale, pre careă tată-meu cu multe sudori sîngerate şi cu însăşi moartea lui din gheărăle şi fălcile varvarilor au răpit-o". Craiul luînd chieile, lui iarăşi marea comandă a Beligradului i-o deăte. Ţili nu înceta cu pîra şi pizma asupra lui Huniadi, pre craiul a-l întărită, care Huniadi din alţii auziia. încă şi vorbindu-să cu nişte încrezuţi a-l omorî, mai vîrtos fiindcă-i venisă a mînă o scrisoare a lui graf Ţilscu cătră unul scrisă, pre amîndoi feciorii lui Huniadi de-aci să caute cum gode să-i tae şi capetiie lor lui la Bucla să i le trimită, băjocurindu-i că-s români proşti de neam.
în Beligrad chiemînd craiul pre Ţili la sfat, carele mult să gîndi meărge-va sau nu, apoi tot iară înbrăcînd panţiru să dusă. Pre carele Huniadi, cu mînie aprins, îl întîlni, să gîlceviră. Ţili sau Ţilsc aci în uliţă luo sabiia de la soldatul său, capul lui Huniadi sparse, carele, puind mina în cap : tare l-au pleziruit! La care larmă, ungurii aler / /gară, pre Ţili f.5iT; de tot îl omorîră şi viind pre craiul îl înbuniră ; şi era unchiu craiului.
Craiul cu Huniadi de-aci să dusără la Timişoara, unde aci în cetate, în cetăţuia lui Huniadi, pre văduva, maică-sa, Catarina, cu pre fiu ei, frate-său Mateas, cel mai tînăr, află, cărora mari cinste arătă, că cu
118
119
porfiră înbrăcîndu-i, la Buda îi dusă. Acolo neamurile lui Ţili-Ţilsc tînărul craiu îl muiară, pre amîndoi Huniadi în aresta îi aruncară şi în scurt pre Vladislau îl tăiară, iară pre Mateaş la Beci într-aşa temniţă grea, de-a nu mai vedea soarele îl încuiară. De-aci l-au dus la Praga, în Bohemia, într-alta şi mai grea îl pusără. De unde pre el mai tîrziu ungurii cu 60 mii de galbini l-au mîntuit şi în crăiia lor îl adusără, unde la Buda pre dînsul craiu unguresc l-au încoronat şi vreădnic le-au şi fost. 1458 El în 24 ianuarie an. 1458 în tronul crăesc îl pusără.
Mateaş craiu cu oastea bătu Bohemia; şi pre craiul Gheorghie l-au bătut. El s-a bătut cu înpărăţii Romii ; Beciu mulţi ani el l-au avut. El asupra turcilor noroc au fost. Ştiindu-1 toţi că-i Matiaş feciorul lăudatului mic craiu loan Huniadi Sibineanu, Matias Corvinu, pre carele cu dieta ( : landtagu) din Pesta, 1458, în tronu unguresc încoronat. Acest Matiaş crai îndată trei greăle răzmiriţe avu, cu Fridrih III, înpăratul Romii, cu sultanul Mahamet şi cu craiul din Boemia. Oastea în Ţara Rumânească asupra lui Dracu vodă trimisă, ci iară să păciuiră. Bosna de la turci o luo. Şi din Rasia Staro Via 27 de sate luo. De-aci iară în Bohemia, Moravia, Silezia, anul 1468, le calcă.
In cetatea Beligrad comandant în locul lui Vladislau Huneadi au fost Mihai Siladii.
Despotu Gheorghie, 90 de ani, bătrîn, muri, doi feciori lăsă. Nebunul Lazar lăpădă pre Grigor şi pe maică-sa o otrăvi şi muri. Şi el muri. Turcii pre sîrbi, ce le-au zis tribali, de tot înjugară. Un oaricari Gheorghie de Brancovici s-ar fi aţîţat.
Sultanu Mahamet luund Bosna, serbii proşti legea turcească o luară.
Atuncea în Ţara Rumânească Radu vodă, marele cneazu, lui sultan Mahmet oaste îi arătă. El pre turci atachirui bătîndu-i, îi sparsă şi-i fugă-*. 52 iui. Cu care biruinţă românii să folosiră cît // aşa pace încheiară, însuşi sultanu cu domnu, ca tributul ce era pre ţară pus cu mult jos scăzu. 1*69 Ştefan Brancovici de la Ianova-Ianopol, la Arad, cu familia sa, la Ardeal, s-au dus. Sîrbi cu rumâni de pingă Murăş şi Tisa rămaşi, ei cu armele craiului unguresc începură a sluji. Dintră carii şerbi doo polcuri %ă făcură, unul în Srem, altul pre Murăş şi în Banat.
Sultanu Mahmet soli la Buda trimeăsă, pre Matias crai de pace să-1 roage. Şi le deăte pace. Matias luund Bohemia, ungurii îşi pusără crai pre Gas'imir, ce era fecior craiului din Polonia. Mateas cu oastea meărsă în Polsca şi o bătu. într-aceasta, turcu 20 de mii de armaţi cu maistori la cetăţile di pe Sava a le întări trimisă, ca să poate bate pre unguri şi 1471 neămţi. Matias la Sava sosi ; cînd turcii dincoacea, el dincolo. Turcii cu daruri prin nişte vînzători vrea Beligradu a-l lua. însă, fiind în Beligrad comandant Paul Chinezu, carele simţind, să apără şi pre acei răi vînzători pre toţi i-au prins, în temniţă i-au aruncat, i-au flămînzit, apoi pre unul din ei fript mîncare le-au dat. Şi tot aşa, pre unul după altul, păn la cel din urmă, pre carele aşa l-au lăsat, păn ce de foame chinuit au murit
De acest Paul Chinezu, ce-au fost în Timişoara comandant armeii ungureşti şi gubernator Banatului, spun că au fost român. Ci cetindu-i aceasta, văz c§ tirania i-au întrecut vitejia, măcar că craiul Matiaş foarte îl iubea.
Turcii de la Beligrad de Matiaş bătuţi, lăsîndu-şi morţii, pleziruiţii, pre ocară noaptea au fugit Mateaş cu armea îndărăt s-au dus şi cu poleacii să bătea.
Turcii Ţara Românească o călcară, iară Slavonia, Horvaţia, pană în Zagreb, le robiră. Anul 1472, Iliria, Sava,  Istria luară,  Bosna,  Stiria, "72 Carintia le pustiiră.
Matiaş cu leăşii, după ce le arsă ţările, pusă pace.
Anul 1474, în Volahia Radu Mare ; 15 ani domnisă.
Crai Matiaş pre gheneralu Pau Chiniezu graf Timişorii şi ban Seve- ^78 rinului îl făcu. Mateaş cu Vladisiav, craiul Bomii, a cehilor, făcu pace, gîn//dind Iliricu cu turci a-l mîntui. însă Fridrih înpăratul făcuta pace^52v. o strică, Hungaria o pradă. Matiaş la Beci mergînd, cu înpăratul să bătură, înpăratul păn la Linţ retirui. Ungurii Austria prădară şi rău o arsără. înpăratul soli trimisă şi aşa pace făcură, ca înpăratul Fridrih lui Matiaş crai 150 de mii de galbini să-i deă. Aceasta fu pricina că turcii din Iliria, Dalmaţia, Ştiria, Carniola, Carintia şi în Ştaer intrară. Mateaş cu oastea pre turci să dusă, robii de la turci, ce-i prinseăse ei de prin ţările călcate, îi scoasă. însă bătîndu-să, ungurii să ruşinară. Turcii vrînd prin Ţara Rumânească în Ardeal să treacă, vodă munteanu îi opri. Si viind turcii prin Banat, în Ardeal au întrat.
Ştefan Batori, voevodul Ardealului şi Paul Chiniezu Banatului, ce erau ghenerali feld-marşali, văzînd că turcii Ardealu vor să-1 prade, ei cu oastea lor fiind la Jibet, cu turcii bătae avură, aşa cît aci Murăşu de sînge roşi. Aci Batori pleziruit de pe cal au căzut, ci sosind preste munte aci Chinezu pre Batori îl rădică, pre turci bătîndu-i îi sparsă şi-i fugări. Unde seara, la cină, ungurii şezînd pre turcii morţi, mînca, bea. Apoi, în horă mare jucînd, Chinezu cu dinţii luund un turc mort, cu el îl dinţi în horă au jucat. Zic că într-acea bătălie 8.000 de unguri au pierit, saşi 2.000, iar mai mulţi români ; fiind de turci înprejuraţi s-au înnecat. Iară turci la 30 de mii au pierit, alţii au scăpat.
Craiu Mateaş de această victorie înţălegînd, mulţămi lui Dumnezeu, că şi cu neămţii şi cu turcii bătăliile tot în 12 martie 1480 le-au căpătat. 1480 Matiaş din Bosna în Agram ( : Zagreb) au ernat. înpăratul Friderih iară să rădică, dar el Ştiria cu cetăţile luund, Austria, pană în Bavaria pradă. Neămţii aplecîndu-i-să, el să întoarsă, vrînd Iliricu a-l smulge. însă înpăratul Fridrih iară în Panonia-Ungaria întră.
Mahomed II cu 100 de mii de oameni în Ardeal au întrat, Batori pre Chiniez // îl chiemă, carele ca un leu pre turci lovi, îi bătu, îi sparse £.53 şi mult sînge vărsă. însă şi ungurii, săcuii mulţi pieriră. Batori cu Chiniez victorizind, în locul bătălii cinînd, din turcii morţi meăse, scamne îşi făcură. După cină şi cîntece vitejăşti, horă începură a juca şi Chinez cu turcu în dinţi sărea şi juca, cît toţi să mira. Craiul Matiaş'lui Chiniez, pingă toate titulile dregătoriilor sale, şi gheneral norodului unguresc îl făcu. Chiniez în bătălia de la Smedereva 1 000 de turci cu 2 paşa călăreţi cu caii lor, vii prinzîndu-i, legaţi în Timişoara i-au adus, ş.a.
înpăratul Mahomed, carele 27 de ani înpărăţi în Constantinopol şi 1481 cu 5 mai nainte fac 32 de ani. El luo 2 înpărăţii greceşti, a Ţarigradului şi a Trapezontei, 4 crăiri, 20 de provinţii şi preste 200 de cetăţi de la creştini au luat. El de 53 de ani în Nicomidia au murit.  Doi feciori lăsă : unul Baiazet, altul Mehmet, carii erau svădiţi.
120
121
Craiul Matiaş slovaci, ruşi, şerbi şi români din Banat în sus, în Panonia, i-au mutat şi cărţi pentru slujbe voiniceşti, cu arma, le-au dat, precum unii au de la Vladisiav I, crai, de la craiul Mateaş şi Vladisiav II, crai unguresc, după care privileghii ei în slujba militărească asupra turcilor au slujit. Apoi iară, încă la înpăratul Leopold I, mulţi şerbi în Ungaria s-au adunat.
Baiazet II, noul înpărat, de la Smedereva trecînd în Banat, cu ungurii la Becieherec să bătură. Turcii în octomvrie să întoarsără.
§9.-{LUPTE CU TURCII)
Craiul Matheas bâtînd neâmtii, Beciu luund, sâ aşeza. Ci cu turcii ce pîr-jolea Ştaeru sâ ruşina. în Beci de şlag muri. Ungurii luund crai neamţ, pre Vladisiav, frate-sâu, înpăratu Maximilian al Austrii sâ mînie, cerînd coroana Ungarii ; prado, arsa tara. Pau Chinis pre turci bâtînd, el Timişoara şi Beligradu întări, apoi şi el în Srem de şlag muri. Craiu mult îl plînsâ. în Timişoara graf loja de Som prin ţigani puste, tunuri fâcu, pre turci bâtea. El Vidinu, Diiu luund, sparse, arse, pre rumânii de-acolo în Banat adusa. Ciuma de trei ani sparsâ şi pre el î! râpi.
Matiaş cu turcii pace făcură ; cu Baiazet II, de la 1483 păn 1488, i434 încheiară, careă lui Chinez nu-i plăcea, avînd corajia armii. Şi acuma îi căută alte griji, de-ale economiei, cu cultivirea ţării, a lua. însă Ma-tiaşi pace cu Baiazet făcu, ca cu înpăratul Fridrih să-şi descîlce. însă iarăşi turcii, vro 17.000 în Horvaţca robea şi în Carniol. Ci gheneralii ungureşti spărgîndu-i, pre robi îi scăpară. Şi de-aci craiul Matiaş, lăsînd turcii, alergă la neămţi, carii nu-1 lăsară pe turci a-i bate. El cu oastea în Estraih întră, Beciu înprejură. Beciu îl flămînzi şi în 17 aprilie 1485 orăşănii din Beci lui cetatea o deăteră. Atunci, cutrămurîndu-să pămîn-1485 tul, zisără că el lung Austria nu o va stăpîni. Ei mai nainte de-a lua f. 53 v. Beciu, // pre volonterii cei uşori, ungureşti, de toate naţiile, ce-i avea, cu poruncă îi trimiseăse şi ţara Beciului tirăneăşte, cu foc şi sabie prăpădiră, careă făcu de-a se' preda Beciu. Matiaş călcînd toată Austria, şi-o supusă, cu rezidenţia în Beci să aşeză şi stăpînea. Unde, în 6 aprilie 1490, crai Matiaş (de apoplexie : şlog, guta) cel lăudat, domn milostiv, lumea o lăsă. Trupul lui de la Beci îl adusără în Ţara Ungurească, la Ştul-Veisenburg — Stolni Belgrad ( : Scamnu Beligrad), în morminţi crăeşti l-au aşezat, cu mare pompă îngropîndu-1. Spun că în zioa morţii lui Mateiaş crai şi leii cei crăeşti la Buda ar fi murit. Lui urmă craiul Vladisiav II al Bohemii, căruia înprotiva sta fraţii lui, Albert şi Maximilian, ce ajunsă înpărat, cu carele ei pentru Ţara Leşească s-au şi bătut.
în Ţara Muntenească vodă fu Mihnea cel Rău.
Craiu unguresc Albert20 scoasă  turcii  din  Banat.   Iară frate-său Maximilian de la Beci în Ţara Ungurească sus rău pradă, Şopronu,
20 De-asupra acestui cuvînt s-a scris ulterior : Vladisiav.
Presburgu sparsă. Craiu ceru pace, iară frate-său, înpăratu Maximilian, îi zisă că de va muri craiul făr de prunci, coroana ungurească să rămînă neămţi lor. Aşa şi făcură. Acu, după pacea cu neămţii, cu ieăşii sau poleacii, erau turcii.
Graf Chiniez, feldmarşalu oştilor, în Temesvara fiind şi înţălegînd că un leghion de soldaţi, negru înbrăcaţi, boemi, în Banat prin sate puşi, multe reale fac, nu numai că iau cu sila, ce şi ard, femei, feăte siluesc, el cu oaste eşi. Ei simţind ce-o să fie de ei, să rădicară, însă 600 de ei picară ; dară spînzuraţi, cu roata zdrobiţi şi tăiaţi au fost ! Pre cei nevinovaţi la alte reghimente îi deăte şi leghionu să stinsă.
Craiul trimiţînd oastea la Beligrad, careă  cu turcii la Şabaţ, la Udvinia să bătură, în 9 septemvrie 1493, ci turcii mulţi robi dusără. 1493
Ali-beg, paşa Servii, cu oastea asupra Ardealului să sculă, unde Ştefan Batori murisă şi era Vartomei Dragfi voevod, firşt unde iară altă oaste pentru Horvaţia rădică şi gata era.
Craiul Vladisiav II pre graf Chiniez din Timişoara cu 10 mii de i«* călăreţi la Smedereva îl trimisă. El dintr-acelea, 3.000 ca satele a arde şi a pustii mînă şi înştiinţînd ce au făcut, craiului bine i-au părut, // t-Craiul Vladisiav II pre Chiniez îl făcu judex curie ( ! ) crăirii. El după Corvinu, Timişoara, Beligradu le întări. Craiul îi porunci ca Chiniez cu Dragfi al Ardealului înpreuna asupra turcilor să treacă. Chiniez bătu turcii în Servia şi le luo Semendria, de unde în Srem trăcînd, la Sfîntul Clement muri. De a căruia moarte craiul nu să potea mîngăia. El, Chinez, de apoplecsie ( : şlag) lovit au fost. Craiul Vladislau pre loja de Som graf Timişului, ban ; acesta şi preste Lorenţ Uilac, grafu Severinului, îl făcu.
Craiul Vladisiav cu turcii pre 3 ani pace închee. Iară grafu loja rîndui şi făcu arme, puşti mici şi tunuri tari, care atuncea întîi ţiganii le făcea ; şi loja în bună stare să pusă.
în Volahia, Vlădiţa voda. im
Turcii avînd în Azia bătăi, cu craiu pace pusără.
Iacup begu din Smedereva, trecînd noaptea spre Paşti încoacea pingă Tisa, pre creştinii de noapte mergînd la beserică i-au tăiat.
De Pau Chiniezu ardeleanu spun că au fost român, învăţat, măcar c-au fost din sat. Carele în Timişoara şi-n Beligrad gheneral gubernator, vestit voevod oştilor, el 25 de ani Timişoara, Banatu au domnit, — [la moşia sa] — au murit. De moartea acestui viteaz craiul au plîns.
Alt chinez, turcesc, Lavrentie, fecior a unui Nicola Valachi, neam crăesc, acesta cu oaste turcească în Banat sate ardea. Ci unguru Dragfi pre Lavrentie la cetatea lui Uilac îl bătu. Craiul Vladislau la Peci să dusă.
Craiul Vladisiav, prin grafu loja de Som al Temişorii şi prin graf isot Sent-Gheorghe, voevodu Ardealului, pre turci în Bosna şi la Pojega, în Şlavoniia, îi bătu. însă aceşti grafi nu fură îndestulaţi, ce şi la Dii pre turci bătură, Diiu luară, arsără, tăiară, vii robiră, vîndură, iară creştinii de-acolo încoacea i-au mutat, în Banat.
în Moldova, Bogdan, fiiu lui Ştefan vodă, fu. 1503 Turcii soli în Buda la craiul Vladisiav trimeăsără, pace cerură, pe 7 ani făcură. Şi în Banat oameni, sate a se aduna începură. însă iarăşi
122
123
1509 viind ciuma în Banat — ciuma 3 ani, de la 1509 păn la 1511 fu — ţara sparsă, mulţi oameni răpi, întră carii şi graf loja de  Som  să mută. 1512       Craiul Vladisiav în locu lojii pre Ştefan Batori, nepotu vestitului *.m v. Batori, voevodul // Ardealului, graf Timişorii îl făcu
§ 10. - (RĂSCOALA LUI GHEORGHE DOJA)
Fiind Sremu ars, episcopu Maxim în Ţara Româneasca de la vodâ, boiari bani câpâtînd, în Srem mânâstirea Cruşâdol zidi, cu arama acoperi. Ungurii prin rebelistu Doja la Buda, la Timişoara, unde era graf Ştefan Batori. Şi loan Zapolia, graf de Sebeşi, veni, pre Doja omorîrâ, ş.a. Craiu unguresc mic, de 10 ani ; vistiria scâpâta. Batori în Buda palatin şi alţi mai buni la Buda domni.
1512 Maxim Brancovici, episcop în Srem şi despot, luund turcii Sremu, fugi la Radu vodă, fiu lui loan Caloeru, în Craiova şi fu priimit. Intră
1513 Radu vodă a Ţării Rumâneşti cu întră  Bogdan  vodă  al Moldovlahii, răzmiriţă să scorni, cît erau a să lovi, ci să înpăcară.
Radu vodă ducîndu-să la craiu unguresc Vladisiav în Buda, la dieta pentru turci, Radu vodă cu craiu pacea întăriră. Murind vodă, în mănăstirea Argeş s-au îngropat. Şi-i urmă domn Mihnea vodă.
Macsim vlădica, adunînd bani din Ţara Rumânească, din Moldova — şi de la Bogdan vodă al Moldovii o cîrgie de cinste, minunată, cu aur ferecată au căpătat, careă sute de ani s-au păstrat — el aducînci banii şi oasele mîni-sa, a maichii Anghelinii, din Ţară în Srem, zidi mănăstirea Cruşedol şi moaştele aşeză. 1513 Craiu Vladisiav, sfătuindu-1 cardinaiu din Gran, Thoma Bacaci de Erdod, să-i deă slobozenie la papa în Roma a meărge să ceară bla-goslovenie de milă, adecă subsidii a cerşi şi norod de cruceaţi asupra turcilor să rădice, craiul slobozi. Papa Leu al X-lea deăte bula ( : carte ertătoare) şi aducîndu-o craiu vru în beseărica a o vesti. însă Ştefan Telegdi vistiiariul nu vrea a să publiţirui, temîndu-să de rebelie, ci ei tot o publiţiruiră. Acel papă pre şerbi, rumâni, cu unguri uniţi îi puseăse, carii îndărăt rămasără acas. Şi în scurt, după acea bulă, la Pesta şi la Oradia Mare preste 40 de mii să adunară.
Cardinaiu Thoma pre un Gheorghie Doza, secler din Ardeal, carele la turci corajii arătasă, comandant cruceaţilor ( : fraicori) îl făcu ; căruia craiul Vladisiav, cu neămeşagu, sate în Banat îi deăte şi lanţ de aur îi dărui a purta. Care sfîntă oaste cruciată, strînsură din multe neamuri, începură prin ţări a jăfui, în sîlă a lua, a arde, pre neămeşi a-i despoia şi ardea. Cine li se înpotrivea, îl omora. Şi aşa, ţara să spărgea şi fugea. Acel mare comandant, firşt al sfintei oşti cruciate, Gheorghe Doza * 55 (au Doja) alt gînd luo, mare. Ţoale şi căciula // cruceată o lepădă, cu crucea într-o mînă, cu sabia într-alta, Pesta şi Buda arsă şi alte reale făcea. Din oastea lui 3 coruri-ceăte făcu : una cătră Zagreb ( : Agram), în Horvaţca, alta în Bacica, aşa a arde şi a pustii îi trimisă. Iară el, Doja, luund cea mai bună ceată, la Seghedin meărsă, pre unde mari
tiranii făcea. Pingă alte reale, cinstea mumînilor, nevinovăţia feâtelor lua, în vederea părinţilor şi a pruncilor ; femeile înaintea bărbaţilor si-luia şi spurca. Pre episcopul din Ceanad, loan Ceac, fugind, l-au prins, înbrăcară, pusără epitrahilu, mitra în cap, legat, atîta l-au bătut, cu giţe ascuţite, sîmcelite, partea ascunsă a trupului, boaşăle i-au spart, muncit au murit. Pre vistiiariu Ştefan Telegdi din Buda prinsără, într-o spînzurătoare de partea ascunsă a trupului ( : mădulare) l-au spînzurat, cu săgeţi din harce mulţi l-au săgetat, sufletul ş-au clat. Şi alte fapte creştinii lucra, cătră Timişoara mergea.
Craiul Vladisiav fugisă. Scrisă după oaste, Timişorii ajutoriu sâ vină. loan Zapolia, graful de Sebeş, ce era ban Ardealului, fiind aproape cu oastea să rădică, căci Doja gîndea în Timişoara crai a să pune. Aci zidurile-verchele erau scunde, slabe, cule, turnuri pe ziduri şi cu cloo garduri de pălăsaţi îngrădită ; înlăuntru era de loan Huniadi făcut cas-telu, una de scăpare, alta de-a apăra apa Begheiului, care acuma Ştefan Batori, comandantul Timişorii, cetatea griji, întări şi o rîndui. Doja ajungînd, cetatea belagherui şi a o bate începu, în nişte locuri cercă a sparge. Batori apăra şi ucidea, Doja bătea şi perdea. Erugă mare săpa, cu braţuri de nuele, tufă, apa Begheiu căuta a o abate, ca să ia cas-telu Timişorii. Ei apa abătură, însă Batori şi afară avea ai sei credincioşi, carii noaptea apa iară în matcă-şi o slobozea. Ce hăia lucra, ceştea strica, cît şi noaptea să omora.
într-aceasta şi loan Zapolia cu oastea sosi. Şi el şi Doja de bătălie să gătiră, ca arcleleănii cu ungureănii a să omorî. Doja de la un steag al seu / /la altul alerga, înbărbătînclu-i în corajie, le zicea : „Noi t. ss sîntem asupra craiului rădicaţi, deci toţi păn la răsuflarea din urmă vite jăşte să ne purtăm, că de vom fi biruiţi, cu munci greăle vom fi omorîţi". Iară voevodul Zapolia ardeleănilor săi zicea : „Pre aceşti tirani să-i bateţi, ca şi cum aţi biruit voi pre turci. Să ştiţi că aicea în cetate iaste comandant graf Ştefan Batori, nepotul lăudatului voevod Batori. întră voi încă sînt feciori pre carii v-au dus viteazul Chiniez la Beli-gradul grecesc, de-aţi făcut mari biruinţă. Astăzi proba corajii să o arătaţi".
Şi aşa, loan Zapolia călărimea sa o despărţi în cloo, aci aproape a sta. Doza oastea sa cea mai bună nainte în front o pusă, iară cea slabă, multă strînsură, dindărăt avea. Şi începură bătălia zdrăncănoasă şi morticioasă, de-amîndoo părţile bine ţiindu-să şi ca turbaţi să căsăpea, însă abea ardeleănii pre ungureăni îi sparsără, iară călăreţii sprijinindu-i îi măsăcrea. în careă, pre Doja cu pre frate-său şi pre alte soţii mai mari, puindu-şi armele jos şi predîndu-să milei, vii îi prinsără şi-i legară. Din care oaste nici unul n-au scăpat ; unii mai multe zile în sîngele lor s-au tăvălit pană au murit, pre alţii i-au bucăturit.
Doja cu greăle munci fu pedepsit, ce n-au mai fost pană aci, nici de-atunci încoacea. Că pre el afară în vederea tuturor, pre un patul nalt de scîncluri, acolo sus pre un scamn tare, cu lanţă legat l-au înţă-penit, o coroană de fier în foc ruşită în capu-i spre batjocură i-au pus-o şi un ţepter ( : schiptru) de fer, iar roşu, ars, cu sila în mînă i l-au pus. Şi slobozindu-i din vinile mari mult sînge, deăteră frăţîni-său de au băut. Aci, prinprejurul lui sta soţiile lui ceăle mai de căpetenie, pre
carii 3 zile nemîneaţi îi flămînzisă. Hengherii ( : gelaţii) cu cleşte de fer mari, arsă, roşii, carne moale di pe Doja dărabe zmulgea şi acelora poruncea să  o  mînce.   Unii  mînca, iar 3 inşi nicidecum carne di pe
f. 56 Doja nu vrură să mînce ; de vii i-au înţăpat. Iar cei ce mîncară / / carne, aceia au mai trăit. Doja sau Toşa, fiinclu-i de la atîtea locuri a trupului lui carnea cu cleăştele arse trasă, au răbdat şi au tăcut. Nu numai că n-au ţipat, nu s-au văitat, nici cită dureăre a avea n-au arătat,. Bîn-du-i fratele său sîngele, la el au căutat. Iară în urmă, scoţîndu-i matale şi ficaţii, ameţind leşină şi muri. Trupul lui, tot dărăburit bucăţi, într-o căldare mare au fiert, dară din carnea moale pe grătar de fier au fript, cu care mîncări pre soţiile lui, diregătorii oastei, i-au ospătat. La acea masă de oaspeţi şi pre ei pre toţi i-au tăiat, iară pre fratele Dojii mai în urmă l-au tăiat. Trupurile lor, cum li s-au căzut, cu foc s-au ars, cenuşa lor şi în apă şi în vînt s-au aruncat, ca să se ţină minte Timişoara, cînd s-au sculat baurii asupra ei, careă în 4 luni a
îs14 anului 1514 s-au făcut. Şi ce au căpătat ? Unii scriu că într-acest an 40 de mii, iar alţii zic că 60 de mii de oameni aci au pierit, precum ci intră ungurii din sus şi dintră ardeleăni, sloveăni, neămţi, ruşneăci ; or fi fost soldaţi sîrbi, rumâni, însă unguri mai mulţi s-au prăpădit şi naţia lor foarte au slăbit.
1516 loan Zapolia, pentru că prăpădi pre Doja, pusă gîncl crai a ajunge, însă craiul Vladisiav, ce şi muri în anul 1516, în testament aşa întărisă că de ar muri fiul, următoriul său, făr de prunci, coroana ungurească prinţii Austrii să o moştenească. Şi aşa acuma, pre prinţul lui, ce era tînăr, numai de 10 ani, craiu Ludvig, îl coronară. Acu miniştrii, sfeât-nicii, gheneralii, marşalii oştilor n-avea grijă, nici frică. Altora nu le păsa, făr de frică, cari ce vrea făcea. Crăirea cu finanţăle, vistiriile scă-pătară şi să cleşărtară. Craiul nu ştiia ce-i şi cum, ce începu la vînat în hurc a-şi petreăce, cît zic că acest crai Ludvig, pe o pasăre ce-i zic şoim, 40 de mii ele galbini ar fi dat. în care vremi, unii îşi gîndea : unde-s acuma loan Huniad Corvinu cu fiu său, crai Matiaş, unde-i Paul Chiniez, ce le-au zis români, să vină să vază.
>6 v- Ştefan Batori din Timişoara ducîndu-să palatin / / la Buda, aci rămasă Nicolae Uilac, şi-1 făcură judecs curie (!) şi să dusă la Buda. în locul lui veni în Timişoara Petru Pereni gheneral comandant şi în Beligrad, însă şi pre el la Buda, păzitoriu coroanii crăeşti îl dusără. Şi aşa în Timişoara soldaţi în garnizon erau unguri, slovaci, şerbi şi alţii, făr de eczerţir, slabi; şanţe-vercuri vătămate, slabe erau21.
15H Craiului unguresc să născusă fecior, Vladisiav ; ungurii zic Lauş. Ei avea un obiceăiu vechi : acelui fiiu toată gazda lui un bou a-i da. Cei de pingă Buda deăteră, iară depărtaţii ardeleăni, sieheli-săcuiî sau schitii nevrînd a-i da, craiul oaste asupră-le trimisă, slovaci, rusniaţi, rumâni, sîrbi. Carii auzind de acea oaste, ei pre Mihna vodă al Ţării, cu românii de ajutoriu rugară. Ci bătînd firşt Paul Tomori al ungurilor pre secui, îi birui şi să înpăcară.
n Urmează pasajul şters de autor : 1520. Sultanul Se]im murind, îi urmă Soliman II, carele îndată de la craiul Ludvig pace a avea ceru. Carii soli ai lui de la Buda în deşărţi, cu buzăle umflate să întoarsără. Soliman oaste adună şi de la Ţarigrad la Beligrad plecă-
Mihnea vodă cel Rău, el 7 ani au domnit şi răposa. Ceata boe- 1515 rească cu poporul pre Neagu voevod, de familia veăche a Băsărabilor, ce era june tînăr, ci înţălept, îl pusără. La acesta arhiepiscopu din Srem, Maxim, lăsînd mănăstirea Cruşădolu, în Ţara Rumânească iară au venit. La carele văzînd Neagul vodă o fată, anume Anepsia sau Milita, vară arhiereului, cu careă domnu Neagu în Bistriţă, unde era scam-nul domnesc, cu cununie pre leăge nunţii s-au înpreunat, fiind ea din neamul lui cneaz Lazar.
în Moldova, Ştefan IV, fiu lui Bogdan vodă, 9 ani fu.
Neagu vodă rădicînd în ţară-şi mari mănăstiri, deăte vlădichii Maxim iară bani destui, de milă şi aramă bună, ca mănăstirea Cruşă-dolului din Srem, ce au început-o, să o isprăvească, să o acopere. El au făcut-o şi muri.
Craiu Vladisiav muri. Fiiul lui, Ludovic sau Lauş, făr de fiiu murind, crăirea ungurească să sfîrşi şi aşa urmă Fridrih I erţ-herţog de ^ Estraih, craiu ungurilor să pusă.
§11. — (CĂDEREA UNGARIEI SUB TURCI)
Sultan Soliman II, cu mare putere, în 60 de zile luund Beligradu, pre Vlasie Olah, loan Şârgai cu pre Vlaşcu tae. Aci lâsâ pe paşa Beli-beg, iarâ el luo Petrovaradinu, în sus în Hungaria mergea. Craiu Lauş la Muncaci în bătălie sâ înnecâ. Aci arhi - şi episcopii cu reghimente perirâ. Crai fu Ferdi-nand în Beci, dar şi loan Zapolia crai unguresc sâ pusâ. Turcii luarâ Buda. Estraihu arsârâ, ci neputînd lua Beciu, la Buda sâ întorc, pre Zapolia-I în-târirâ. De fiul lui, Jigmon, de episcopu Ardealului, Gheorghie voevod, tu-tor micului Jigmon.
Sultanu Selim murind, îi urmă Soliman II, fiiară cumplită, / / f. 57 fricoasă. Acesta pacea careă sultanu Selem I cu craiu Lauş o puseăse, murind Selim în Trachia, 1519, o calcă. Căci şi el întîi ceru de la craiu Lauş-Ludvig pace a avea, ci solii lui de la Buda deşerţi, cu buzăle im- 1520 flate să întoarsără. Soliman oastea-şi adună, de la Ţarigrad la Beligrad meărsă. Craiul Ludvig june cu Măria prinţesa, sora arhiducsului Austrii, Ferdinand I, ce fu înpărat, să însurasă şi la nuntă să veselea, iară Soliman cu oastea Şabaţu bătu şi-1 luo, Beligradu încungiurînd. Pre paşa Meemed Hide cu 40 de mii de călăreţi preste Dunăre, în Banat, să acere de-a nu veni Beligradului ajutoriu, să oprească, îl trimisă. Carele trecînd încoacea în Banat, pre nima nu află a meărge într-ajutoriu. Soliman 60 de zile Beligradul bătu şi în 29 august 1521 îl luo. Acest 1521 Soliman, mai întîi prin negustori ispitind ce fac ungurii, pre Ibraim ceauşu la craiul Lauş în Buda îl trimiseăse pentru pace, iară oastea furiş curînd la Belgrad ajunsă. Craiul pre ceauşu îl tăe şi-ntr-o păscărie îl aruncă, ca să le stingă viţa. Craiu vro 60 de mii adună, la Beligrad îi trimisă, celor din cetate într-ajutoriu a fi. însă Soliman trimiseăse pre marele vezi Piri paşa, ce ştiia localitetu, cu artileria să înceapă a bate, precum şi Şabaţu. Apoi el cu alţii venind, luo Şabaţu de la unguri,
126
127
Beligradu îl strîmtorară. Ungurii mari din Şabaţ şi Beligrad scăpa, cei dinluntru tare să apăra, pre turci prăpădea. Un franţuzi zisă lui Soliman ca gropi, găuri, mine sau lagume pe subt ziduri să facă şi cu pul-fer-prau să spargă şi pot intra ; careă făcură, că cu năvala de sturm nu o lua. Cetăţănii de voe bună să predară. El făgădui cu ce pot scăpa să iasă. Insă noaptea fugind, ianiceării îi tăia. Luînd Beligradu cetatea, pre comandirend gheneralu Beligradului, Vlasie Olah voevodul şi altul, loan Morgai şi Vlaşco Bot, neam de-a lui Huniadi sau Corvinu, 57 v- ardeleăni, înaintea cortului Piri paşii tăindu-le capetele în pră / / jini nalte le-au înţăpat.
Soliman, dînd comanda Beligardului lui Beli-beg, la Ţarigrad ca un biruitoriu să dusă. Şi aşa Beligradul cel vechiu, de laudă, ce-au fost Taurinu romanilor, Nandor Alba şi Beligradu supt varvarii turci is21 căzu, în 19 august 1521.
Craiul Lauşi, pierzîndu-şi aripa, de jale să bolnăvi.
Beli-beg Cuciuc paşa din Beligrad, trecînd în Srem, alţii, pe porunca sultanului, în Banat întrînd, tăind, arzînd, robea. Craiul Lauş trimisă pre Batori palatinu cu oaste ; din Srem îi bătură, însă turcii iar năinte păşiră. Craiul Lauş trimisă oaste ca cetăţile Petrovaraclinu şi Ilocu să le apere, iară pre comandanţii Belgradului, ce-^au fost puşi, Valentin Turcin şi Franţişcu Hedervari, căci bine nu s-au apărat, îi închisă şi averile, avuţiile lor le confisţirui.
1520 ţn Y0iahia Preda vodă, frate cu Băsărabă vodă, fu.
1521 Craiul Ludvig sau Lauş I cu miniştrii începură despre crăire a socoti ce o să fie, că voevozii, adecă feld-marşali vreădnici n-avea. Aşadară, gheneral comanda oştilor ungureşti lui Paul Tomori o diete, carele odată fuseăse soldat, apoi să preoţisă franţişcan, in viiaţă sfîntă înfrînat şi dedat. Şi era arhiepiscop în Colocea şi acuma peste capuţi ( : gluga călugărească) pusă chirasu ( : coifu), ca iară să fie cum au fost. Carele îndată cu oastea în Bosna de-a opri turcii alergă, ci iară să întoarsă.
Papa trimiseăse oaste de cruciaţi la Rodos în Ţara Grecească, unde Soliman o bătu şi o sparse şi iară asupra ungurilor plecă. Ţara Horvaţca, Herţegovina cu Crupa le luară. Alţi turci în Banat şi pre Tisa ardea şi prăpădea. Craiu oaste trimeăsă, cu gheneralii Palfi, Boclo şi Batiani,
f-58 cu carii şi volonteări, îi can stug / / niră. Acum Soliman vrînd moartea solului său Ibraim ceauşu a o răsplăti, cu înşălăciune trimiţind pace a face, el însuşi cu armea înainte mergea.
1524 Bogdan, voevodul Moldovii şi Radu vodă a Ţării Rumâneşti, din rezidenţii şi aghenţii sei, ce-i avea în Ţarigrad înştiinţîndu-să, ei îndată craiului Lauş arătară. Carele îndată cu voevozii să sfătuiră şi nu numai de la leăşi, boemi, moravi, ce şi de la papa Clement VII şi de la înpăratul Carol V, cu de la alţi crai ceru bani, aurul, argintul beseăricilor întru ajutoriu a-l lua şi a-i da ceru, ce nici unul nu-i deăte.
Soliman pi la Beăligrad apa trecînd-o, ungurii unul după altul reale veşti, înştiinţări aducea. Craiul Lauş n-avea ajutoriu ; armea făr de el nainte a meărge nu vru. El văzînd neunirea gheneralilor, a povăţuiturilor, a duchilor, ca Iov bogatul răbda. Soliman Petrovaradinu înprejură şi-1 luo, poruncind pre toţi cei dinlăuntru să-i tae.
*526 Lauş, adecă Ludovic craiul tînăr, auzind perderea Varadinului, de la Buda cu 26 de mii însuşi plecă  şi  cu palatinu la  Tolnia veni,
unde, in cîmpu larg a Munhaciului tăbărî şi el în mijlocul oastei să pusă. El doo seămne urîte avusă : că plecînd din Buda în poarta cetăţii calu îi căzu şi crăpă ; altul aci în lagăr, naintea bătălii oastea-şi rîndui, apoi, puindu-şi helmu în cap, uitîndu-să toţi la el, deodată faţa i să urîţi şi schimosi.
Soliman ajunsă, ci păn la ameazi tăcură, apoi ca luna novă turcii să răpeziră, ci călărimea turcească deăte dosu şi ianiceării pedestri să spărgea. însă Bali-begu de la Beligrad, cu 7000, oastea sa, lovind pre gj dindărătu, crăescului lagher străjile sparse şi care încătro putea / / scăpau. Şi de nu fugea craiul mai nainte, pre el încă aci îl tăia sau viiu îl prindea. Aci oastea creştinească 12.000 pierdu, întră carii Anibal al Chiprului, voevodul ( : feld-marşalul) papii de pedestraşi cu calu scăpă ; cu el şi alte bisericeşti căpetenii mari. Iară aci, la Muhaci, aceştia pieriră, adecă : Vladisiav Zalcai, arhiepiscopul Ostrogonului, Paul Tomori, arhiepiscopul Calacii , Ferenţ Perini al Oradii Mari, Filip More al Peciuiului, Blaj Pacşa de la Ghiur, Ferenţ Gahali al Ceanadului şi Gheorghie Palina al Bosnii, toţi episcopi. Iară alţii, ce-au fost cu şaichele pre apă, cum puteau, scăpa. Iară craiul Lauş cătră Peciui fugind, la locul ce să cheamă Caraşo. ( : adecă Apa Neagră), Cerna, întră Muaci şi-ntră Chelia, fiind mare ploae cu grindină, seara, în apă întră, în Apa Neagră, frîul din mînă îi scăpă, şaoa i să întoarsă, el căzu şi să înnecă. Unul la el înnotasă, însă nu-1 putu mîntui. Dar locul acela l-au ştiut şi la doo luni l-au aflat şi în Stolni Belgrad cu cinste l-au îngropat. Această bătălie şi pieirea de la Muhaci fu 29 august 1526, în careă mulţi arhiepiscopi şi episcopi, ce avuse reghimentele sale, pieriră, fiindcă sultanu oprisă de-a robi, ci tot de-a tăia poruncisă. Acum venea oastea din Iliria, din Ardeal, vro 55.000, ci auzind, să întoarsă. Această de-ăici pieîre sau pierdere după Varna la 81, iară după Beligrad la 5 ani fu.
Acest Soliman întîi bătusă pre grecii ioniti şi pre alţii, Rodosu îl luasă. De-acolo la Muaci ajunseăse, unde ungurii în soarteă reă căzură, în careă craiul Ludvig II cu Tomori şi mulţi arhi- şi episcopi cu magnaţi pieiră. în careă reă soartă nenorocită şi - Banatul Timişorii îl trasă. Căci turcii după aceăia, toată Ungaria supuind-o, la Pesta pod preste Dunăre făcură, oastea trecu. Soliman în Buda întrînd, pradă şi o lăsă. Turcii întră Dunăre şi-ntră Tisa ţara arsără, cu mari căpătări şi mulţime de robi iar îndărăt la Beligrad să întoarsără.
Unii înputa ( : vinuia) lui loan Zapolia că nu numai că el întru ajutoriu cu ardeleănii la Muhaci nu au mers, ce şi pre alţii de-a merge i-au / / înpiedecat. Şi cu peirea craiului, el căuta să ajungă, careă să şi 1.5* văzu. Că scriind văduva pieritului crai Ludvig poruncă la o zi numită, ca toţi magnaţii ţării la Comorn să se adune, unde pre fratele ei, pre arhiducsul Austrii, Ferdinand II, de crai să-1 aleagă şi în tronul unguresc să-1 aşeăze, însă Zapolia cu alţi părtaşi să adunară la Tocaia şi el crai să publiţirui. Ar oi, în 11 noemvrie 1526, la Beligradul ce-i zicea grecesc, prin arhiepiscopul Granului, Pavel de Verda, s-au coronat, însă cu înşălăciuni făcu.
Soliman biruitoriul a robi porunci, a arde în toate părţile, cu focul şi sabia a pustii. Aşa în Ostrogon, în Pesta şi în Buda făcură. întîi
128
129
văzînd frumuseţea Budii, însă deşartă o aflară, multe lucruri preţioase luînd ; de-aci cu toata oastea îndărăt la Ţarigrad să dusâră.
1527 Ferdinand II, prin magnaţii ungureşti în Buda fu crai unguresc ales, pre leăge, şi iară prin arhiepiscopul de la Gran, (carele şi pre Zapolia coronasă), să încorona. Şi aceşti doi crai unsprăzeăce ani întră sine bătăi avură. Zapolia pricinui ţara a prăpădi. El, pre sfatul palatinului de la Siradie, Lase, turcilor să predeăte. Soliman iară mai veni, cu mare oaste şi pîrjol, preste Buda la Beci miarsă, Beciul înprejurâ, ci iară îndărăt să trasă. Căruia ungurii şi însăşi sfîntă crăiască coroană în mînă i-o deăteră, careă naţionul ca pre paladiumul său o cinsteăşte. Careă monarhul turcesc, cu bună cucernicie primindu-o, celui ce i-au dat-o supt scutul aripii sale a fi i s-au făgăduit.
In Ţara Românească vodă Vladisiav fu, ci preste Dunăre fugi.
1528 Domn iară Radu vodă cel Mare, în a 2-a domnie fu.
1527 Crăirea ungurească în doo părţi să despărţi ; Ferdinand I, arhi-ducsul Austrii, fu crai în Hungaria de sus, iară loan Zapolia voevodul rămasă craiu Ardealului, avînd ceva şi în Ţara Ungurească din jos, pre-î. 59 v. cum şi Banatul, însă nu tot; fu altă crăie. Zapolia în Buda, / / iară Ferdinand în Pojun a şedea. Craiul Ardealului, Zapolia, în Hungaria ţinea Oradia Mare, Marmurăşu, Aradu, Timişoara, Lipova, Logoju, Sebeşu, păn la Corni, cărora săteănii le zic ungureăni. i53o       ţn Moldova vodă fu Petru V, fiiul lui Ştefan voevodu.
In Volahia fu Vladu vodă. 1532, în Vlahia fu Vintilă vodă.
Sultanu Soliman trei ani în pace şezu, aşteptînd a vedea pre aceşti doi crai ce vor să facă, că bătîndu-să ei, el iar putea căpăta ; careă aşa şi fu. Că rădicînd Zapolia oastea asupra lui Ferdinand, îndată Mehmet paşa din Beligrad în Bosna ungurească întră, în Bănia Luca, în Horvaţia, Dalmaţia, Lica, Gorbavia.
Craiul loan Zapolia cu craiul Ferdinand, înputîndu-şi de dreptul coroanei ungureşti, să bătea, care lucru cu argumentul săbii căuta a-l descîlci. Ferdinand I trimisă la turcu soli de pace, cerînd Beligradu îndărăt. Zapolia trimeăsă soli iară la Soliman, cerînd ajutoriu asupra lui Ferdinand, căruia a-i da îi făgădui. Iară pre solul lui Ferdinand îl goni, zicîndu-i că Ferdinand din Hungaria să se scoată şi să se leăpede. Şi nu numai că grăbi Zapolii ajutoriu a-i trimite, ci să silea cum pre âmîndoi compitenti a-i lipsi ; aşa îi fu vicleşugu, ca şi cînd au cerut grecii ajutoriu asupra bugarilor, ei au venit şi pre ei i-au bătut.
1529 în Volahia Moisei voevodu au fost.
Solii lui Ferdinand de la turcu viind îi spusără că turcu la Beci vine. El îndată 16 mii de pedestraşi şi 2.000 — doo mii — de călăreţi în Beci pusă. Iară loan Zapolia în Buda bucuros pre Soliman aştepta. Soliman din Beligrad trecînd Sava şi pre podul de aramă de la Oseăc, Drava, în cîmpia Munhaciului sosi, unde loan Zapolia cu 6.000 de feciori înainte-i eşi şi bine-1 priimi, aşa cît îl slobozi mîna a-i săruta. Şi ajungînd la Buda, unde - puţin garnizon ce era a lui Ferdinand, pre parol chiemînd, tot îl tăe şi Buda lui loan cu 3.000 de turci de-a o păzi o f-60 diete. Iară Soliman cu ceăialaltă horă la Vien ( : Beci) să dusă. / / Trecînd prin Ţara Ungurească, Paul Vardan, arhiepiscopul Ostrogonului, turcului să închină, iară comandantul din cetatea Ghiur, Hristofor Lam-
130
berg, cetatea o arsă şi cu ai săi la craiul scăpă. Aşa şi alţii, ardea şi fugea.
Turcii supt Viena ( : Beci) ajunsără în 26 septemvrie 1529 şi tot pe-afară arsără. Mari vaitece şi jale a Estraihului şi a Ungarii fu ! Turcii începură a bate, cercară poduri a treăce, însă străjile foc da ; încă pre mulţi îi momea şi-i tăia. Soliman tot cercă, apoi să lăsă, una că era Sfeti Dimitrie, a să întoarceă, alta, înţăleseăse că craiul Ferdinand cu frate-său Carol, înpăratul ţesaru, cu oaste asupră-le vin. El cu turcii îndărăt la Buda să întoarsă. în Buda, pre loan Zapolia craiu unguresc îl coronă şi, întărindu-1, la Constantinopol să dusă.
îndulcit în  Ungaria,  încungiurasă  Ghinsu,  ci neputîndu-1 lua, îl 1532 lăsă. Prădînd Stiria, Slavonia, să întoarsă. La anul au fost prin Africa, prin Persia, şi veni.
în Ţară, Radu vodă, ce-au fost igumen în mănăstirea Argeş, Paisie, 1533 iară vodă, Radul voevod.  1538, în Moldova Ştefan V, Lăcustă vodă numit.
Emerih Cibac, episcopul Oradii Mari, fiind graf Timişorii, şi în ^ Ardeal el stăpînea. îl omorîră şi în scaunul episcopesc Gheorghie Uti-senici, călugăr paulin, din Dalmaţia născut era, iară în grafia Timişorii un Peter Fihs sau şi Petrovici au urmat, amîndoi ai lui Zapolia creaturi ; cel din urmă, neam bun a lui.
Ferdinand cu loan să dogmiră, în doo crăiia înpărţiră, unul în sus, im altul în jos a fi să loviră. Timişoara începu a să ajuta. însă loan, numai persoana lui cît o trăi, craiu a fi, iar nu fiii săi, ci toată crăiia lui Ferdinand şi fiilor săi să rămînă.
Anul 1540, craiu loan Zapolia, în Sas-Şebeş, în Ardeal, de 53 de 1540 ani murind, îi rămasă un fecior, carele femeia lui, Izabela, fata craiului Sighismund al Polonii, îl născusă. Şi tutorii pruncului, de tată aleşi, episcopul Gheorghie şi cu Petrovici, carele avea coroana în pază, bote-zînd pruncul, îndată îl şi coronară, dîndu-i nume Ştefan loan Sighismund ( : ce-i zic Jigmon crai). Ferdinand, după cum legătuisă cu loan, 1538, cu arma vru să-şi aleăge. // Soliman văzînd bună ocazie, pre f. ecv. pruncul sărac, făr de tată, vrînd a-l apăra, viind iară, multe locuri luo şi în Buda să aşeză. îndată porunci şi văduva Izabela cu fiiu-său în tăria cetăţii Lipova veni. Careă cetate era pre porunca craiului Vladislau II, prin marcgraful Gheorghie de Brandenburg întărită era.
Această Izabela avea în soba ei o fată rumână, cu careă în urmă fiiul ei, domnul Jigmond crai era îndrăgit a o lua, ci Izabela o omorî. El, văitîndu-să, să cînta :
La corn de cetate, Fată de rumână,
Unde Murăş bate, De rumân bogat,
Călină, Mălină, în ţară lăudat!
Floare din grădină,
Zisul episcop Gheorghie Ardealu domnea, el în locul pruncului. Pingă turc ştiia a să vîrî şi îşi căuta a sa dobîndă. Izabela asculta sfatul lui Petrovici şi credea şi asupra episcopului începu în gura mare a să văita, carele destul căuta a o înblînzi şi a o odihni.
131
§12.-(CĂDEREA TIMIŞOAREI SUB TURCI)
Soliman cu înpăratu craiu Ferdinand, pace ; despre coroana Ungarii, de Timişoara, Lipova. Episcopu Gheorghe fu omorît. Ferdinand ia Lipova. Soliman luund Timişoara, pusa pre Hasan paşa, sâ aibâ de la Murâş pânâ în Tisa, câ Logoju cu stînga Carasului sta supt Ardeal. Jigmon sau loan fu crai. înpâratul Ferdinand murisâ. Urmâ înpâratul crai Maximilian în Estraih. De corajia gheneralului Zrini la Peciui. Maximilian înpârat pre craiul Jigmon cu pre Hasan paşa la Debreţin bâtu. Soliman la Sighet muri. Urmâ Selim. El cu înpâratul în pace de 8 ani. Murirâ. Urmâ înpâratul crai Rudoff şi Amurat III.
Anul 1543. Turcii fiind pingă Tisa, în ţări veniţi, Franţişcu, craiul franţuzesc, el pacea ce-o făcusă cu înpăratul ţesar Carol o calcă, cu oaste să sculă, soli la Soliman cu oaste ajutoriu trimisă de-a veni asupra lui Ferdinand în Hungaria. Soliman îndată pre marea şi pre uscat, afară din provinţia rumânească, Bolgaria, Servia, Bosna cu el luo ; şi Cloşu, Peciuiu şi Ostrogonu le luo.
în ţară, Mircea vodă ; în Moldova, Patru Raleş vodă, apoi Alexan-dru Cornea.
1544 Ferdinand cu Soliman încheiară ştil-ştand, la care din partea craiului au fost Toma Nadaj di, Andrei Batori şi Sigmund Herberştain. Craiul Ferdinand episcopului Gheorghie pălăria de cardinal ( : mitropolit) îi făgădui, de va putea el contractu din anul 1538 a-l face, ca Ştefan loan Sigismund 3 prinţipate în ţara Şlezii şi simbrie pe an, 12 păn la 15 mii de galbini, să capete, iară Izabela pentru văduvie 100 de mii de galbini să aibă. Şi lui Petrovici veniturile din toate scamnele ce le stăpînea, el în toată viiaţa să Ie aibă şi un castel ( : cetăţue) în Ţara Ungurească pe plăcere să-şi aleagă, să şadă. Acest lucru îl înplini
*•61 loan Castaldo, pre carele Ferdinand cu oaste, / / spanioli, italiani, neămţi şi unguri, trupă neunită, îl trimiseăse; şi un ţug de artilerie eu sineja Ardeal luasă. După un congres de la Colosvar, Izabela clin Ardeal solilor crăeşti, trimişilor, ea în mînă le deăte ţepteru, coroana şi alte in-signii a crăirii, apoi ia cu fiiul său din Ardeal la Casau să dusă.
Episcopul Gheorghie în stăpînirea sa fu întărit, iară Ştefan de Lozonţ să făcu graf de Temesvar şi comandant cetăţii. El stăpînea cetăţile tari cu ţinuturile. La Lipova era Andrei Batori, la Lugoj, Aldana, un spaniol, iară la Caransebeş era Gheorghie Sered, cărora craiul întărirea cetăţilor încredinţasă, ca nu cumva Soliman viind să le poată lua. Şi cu bună seamă acel firşt, scriindu-i Petrovici de toate ce să lucră, cu aşa mînie s-au aprins, cît el înprotiva dreptăţilor norodului, pre Ma-loveţ, solul lui Ferdinand, în strimtă închisoare îl pusă şi lui Mehemet, beclierbegu de la Beligrad, îi porunci îndată cu oastea de-acolo în ţările ungureşti să între. Ei la Niş să adunară : Uiliman-beg, paşa Bosnii, Ali-beg, paşa din. Srem, Ahmet Mihalogli şi alţi poruncitori cu ceătele lor să înpreunară, Tisa pi la Titel pasiruiră, aşa de curînd, cît putea ; şi
i:
toate cetăţile Banatului, Beceiu, Becicherecu, Chichinda, Sent-Micloşu şi însuşi Ceanadu luară.
Castaldo acu să temea de Lipova şi Timişoara şi scrisă la Batori că-i va da ajutoriu, însă ei îndată, rumâni, şerbi înluntru să adune, în ajutoriu să întărească. Ci acei ţărani spăimîntaţi fugisă şi ajutori ul făgăduit încet să apropia, iar nevoia ajungea. Deci acuma Batori luo 400 de feciori şi-i deăte subt porunca lui loan Petco în cetate, iar el la Oradie să dusă, ca ajutoriu să-şi aducă. într-aceasta, veni beclirbegu cu oastea mai aproape de Lipova şi Petco, văzîndu-să slab, tunurile strică, cetatea Lipova o lăsă şi cu ai săi să dusă. Mehemet o află deschisă. Aci pusă el pre Uiliman-beg cu mai mult de 4 000 de călăreţi şi pedestraşi şi să dusă, norocul nainte să-şi caute. Şi aşa, / / cu ai sei cătră *-Wv-Timişoara plecă. întră alte porunci ce venisă lui beclirbegu de la Soliman, capul lui Ştefan Lozonţ din Timişoara viu au tăiat să i-1 trimeată, de unde să veăde ce poftă avea el Temesvara să o ia.
Ştefan Lozonţ în cetate, pingă sine avea bărbaţi cu corajie, pre cum pre : Gavriil Pereni, Nicolae Batori, fratele lui Andrei, pre Simon For-gaci şi Stanislau Gaspardo cu frate-său, ce era voinic ca şi el, ce aveau cu ei mulţi spanioli. De acel naţion şi ajutoriu le venea. Şanţele Timeş-varii să întărea, mai vîrtos turnul apei lîngă zid să făcu ; şi pe dinafară şanţ făcură. Beglirbegu o apucă în 13 octomvrie, cu mare înfocare, ca de ziduri să se apropie, ci focul neprecurmat din turn şi deăse eşiri cu năvală din cetate afară a celor dinlontru, pre cei ce săpa pe dedesupt să tragă, să zmulgă palisadi, să între, îi spărgea şi în lagher pre mulţi turci ucidea. într-o zi, Simon Forgaci din cetate cu o trupă afară eşi, pe turci îi lovi, îi goni, însă întră mulţi căzuţi, şi el, încărcat de multe plezure sîngerate slăbit, căzu şi ca pre un mort îl lăsară. Un turc, carele căzuse în prinsoare la un neam a lui Forgaci, aci zăcînd îl cunoscu, îl sculă, îi legă ranele, care începusă a să coace în materie şi mare grijă avu de el, cu iubire de oameni. Forgaci izboti şi făcu turcului cinste de vro 800 florinţi şi turcu pre el în cetate la ai săi îl dusă şi să întoarsă. Şi aşa des eşiia corajirţii, care pre turci îi spărgea şi ce rămînea, iar în-lontru scăpa. Beglirbegu să mira ce-o să mai facă, însă sosind Sfîntul Dimitri (Sîmedru), la care au turcii privileghie de la Amurat I, careă de la bătălia de la Varna turcii o au, ca nu mai mult să fie în cîmp, în oaste, ci să se întoarcă. Aşadară beglirbegu, într-o noapte pe întu-neărec fugi şi cu oastea la Beligrad să dusă. Lozonţi, după ei ; pre cei din urmă tăe şi pre cei de la Felac preste Dunăre îi înprăştie, să nu-i rămînă aproape.
într-aceasta, avea Castaldo o mare îndoială înprotiva episcopului Gheorghie, cum că el au întîrziat oastea, ajutoriu cetăţii Lipovii şi au înpiedecat-o a nu ajunge şi lui să înputa. Care gînduri şi păreri prin cărţi, ale / / lui scrisori prinsă, cetite, să descoperi şi să vădi. Şi au f. 62 fost adevărat că episcopul, care socotea în stăpînirea Ardealului a să întări, la Soliman căuta ajutoriu. Castaldo încă tot să prăfăcea cum că n-ar şti ceva aşa. Episcopul îi adusă secleri ( : săcuii) şi înpreunîndu-să toată trupa, careă eşea la 80 de mii, ca Lipova de la turci să o scoată. Într-acel marş, pre cale, căpătă Gheorghie înştiinţare că-i rădicat cardi-
133
nai (: arhiepiscop). Insă şi Castaldo, marele gheneral, căpătă poruncă de la Ferdinand, pre înştiinţarea lui, ca ochi ageri, deschişi spre acel arhiereu să aibă. Aşa, ajungînd la Lipova, Castaldo îndată cuprinsă dealu cătră răsărit, de unde putea oraşul şi cetatea a ajunge, cu spanioni-spanioli şi cu neămţi pusă. Iară despre partea Murăşului, cătră ameazi, pusă pre' Gheorghie acela, cu ardeleănii săi. Iară ungurii, subt Batori şi Nadajdi, luară postu de cătră apus. Aceasta fu în 13 noemvrie. De trei părţi pusără artileria mare şi începură a bate zidurile, de să cu-trămura si sparsără ; cît potea da şturm. Castaldo scoasă călăria nainte, ca, de-ar'veni turci ajutoriu, să-i oprească. Apoi, deăte semn cu şturm să'năvală. Spanioli vro 7 înşi căzură. Cameradi lor săriră a răsplăti, în-plîntară steagurile sus şi ieşiră naintea viitorilor turci ; 3000 de turci îi opriră, sparsără. Neămţii aşijderea cu corajie da şi pe loc sta; ca toţi să se folosească, alergară după turci, carii tot să înmulţiia în mii. Ceştea vrea îndărăt a să trage. Nadajdi simţind, luo un steag în mînă, pe unguri strigă, calului pinteni deăte, cu naţiolistii săi plecînd nainte, pre spanioli cu' pre neămţi îi bucură. La care nevoe şi Castaldo şi Gheorghie eşisă şi fieştecarele de ei trupa sa o sfătuia şi o întărea şi cu mîngîieri o înviia' Şi iară să corajiră. Unde, prin mare canonadă, italianii pre ziduri să suiră şi pre breşe, unde steagurile biruinţii le înplîntară. Uiliman cu varvarii vru să fugă. Unii prin cetate gîndeau la Murăş să scape şi încolo să înnoate, însă acolo îi sprijinea loan Torac de la Toracova şi Andreaş Batori, cît nu putură scăpa. Castaldo
62 v- începu a bate / / cetatea greu, din 3 baterii. Uiliman nu numai că aci Lipova, ce şi Ceanadu predeăte. Aicea cardinaiu ( : mitropolitu) cu Castaldo nu să' lovea, că cardinaiu, ţiind parte, zicea pre Soliman să nu-1 întărite, ci pe voia turcilor să facă ; însă celalalt zicea că Ferdinand lui toată plenipotenţia i-au dat-o şi capitulaţia pre voia biruitoriului caută a fi. Ci, în zadar, căci cardinaiu deăte lui Uiliman 20 de zile vreăme de-a să găti şi a eşi. Multă vreăme noaptea să vorbeau întru ascuns. Gheorghie paşii nu numai că destule daruri cinsti şi cară destule de transport, ce şi pană preste Tisa îl petrecu.
Acestea lucruri, ce arătă el turcilor, deăteră dovadă rea asupră-i, afar de ce avea îndoială. Acuma, după ce rămasă Aldana cu spanioli în cetatea Lipovii, oastea la Ardeal marşălui, meărsă. Şi graf Sţipio de Arco, pre porunca lui Ferdinand, la Castaldo veni şi pană la Alvin halt nu să făcu. Aceăia era castelu ( : cetăţuia) tocma a acestui cardinal. Aci să jărtvi el, ca un vinovat vînzării, careă el ş-au căutat-o. Că lo-vindu-1 deodată, făr de veăste, negătit, mai multe lovituri, înpunsuri şi puşcări, mort căzu. Aşa să sfîrşi acest om, carele dintr-un călugăr sărac din Croaţia în cinste de minister, de episcop, de cardinal şi de gheneral feldmarşal în sus să rădicasă. Apoi încă bajocuri îi făcură.
i55<> Aşa trecu anul 1551 şi să începu anul 1552, un an fatal, rău, spre ticăloasa ţineăre de minte pentru Timişoara.
1546 în Moldova, Iliaş, fecioru lui Patru vodă. Anul 1554, Ştefan VI, fiu lui Petru Raleş.
1534 ln Volahia, vodă Pătraş<cu> cel Bun. Anul 1557, în Moldova, Alexandru III Lăpuşneanu. Anul 1559, în Vlahia, Mircea, a 3-a domnie.
Soliman trimeăsă poruncă nu numai ca paşaiele ( : paşii) de prin «s» provinţii, carii cu turcii erau în Ţara Ungurească, în Croaţia, în Slavonia şi în Bosna de-a să scula şi ţările de pingă ei să le ia, ce şi el însuşi di pi Ia Adrianopol 160 de mii adună, care lu beglirbeg // Ahmet a le *-w duce le deăte.
Aii paşa de Ia Buda, scopitu, cu începutul primăverii, veni la Se-ghedin, bătu ceăle 5.000 de unguri şi-1 luo. Aci lăsă garnizon şi iară la Buda să dusă şi apoi mai departe meărsă, la Vestprin, la Platensee, careă el, după ce o belagherui zeăce zile, cetatea cu ţara o luo.
Craiul Ferdinand, văzînd ce să face, trimeăsă o trupă de nemţi cu grafu Helfenştain în Hungaria. Castaldo, care simţi gîndul lui Soliman, să înpreuna cu gubernatorul Ardealului, Andraş Batori şi scrisără un provinţial-congres a să aduna la Turda, unde să sfătuiră ca în Ardeal, la Braşău, oaste să ducă, ca nu cumva voevodul Moldovii, după îndemnul lui Soliman, cu rumânii săi să între, şi ca Timişoara, Lipova, cu oaste, cu mîncare, muniţion a să griji şi un cor ( : oaste) pe graniţa Ardealului să se pună, de unde au, în Ardeal, iară mai vîrtos în Banat, ca Lipovii şi Timişorii ajutoriu curînd să poată da. Despre careă grafului ce era atunci în Timişoara, Ştefan de Lozonţi, înştiinţară, întărin-du-1, datoria să-şi facă, Timişoara sâ o apere, de vor cerca iar să o a/tachirue, după cum veneau veăstăle şi să adevăra.
Ahmet cu oaste de la Smedereva la Belgrad veni, trecînd Dunărea, Tisa, pi la Titel, în 24 iunie 1552. O trupă de călărie uşoară la Timişoara să văzu. Lozonţi însuşi, în persoană, după ajutoriu să duseăse, ci aproape îl aflară şi-i spusără că turcii au sosit. De unde el îndată, prin locuri ascunsă, ocolind prin pădurea larmotii, tîrziu noaptea în cetate au venit, unde, cum îl aşteptau, spuindu-i că toţi cu el aci, păn la răsuflarea din urmă să vor ţinea şi cetatea sa vor apăra-o. Şi el aşijderea pre toţi sfătuindu-i învăţa şi-i întări. Apoi făcu planul cum s-or apăra şi mustrung soldaţilor ţinu. Şi află 1000 de călăreţi şi 1500 pe-destri, ce erau spanioli şi bemi. Acum ajunsă patrola ce eşisă a recog-nosţirui şi arătă ce-au văzut. Şi Ahmet viind, Cetatea îi sta cătră ameazi, // iară oraşu, Fabricu, cătră răsărit era, că aşa mai uşor a o lua f. 63 v. socoti. Strîmbăturile apei Begheiului în trei părţi trei insule ( : ostroave) făcea şi avea şanţe gata de-a să apăra şi garnizonu a scuti ; şi ostrovu mare, zidurile cu turnu mare la Poarta Apei avea, să apere. Şi măcar că toate bine să rinduisă, însă turcii făcînd doă paterii cîte cu opt canoane de tare caliber, adecă mari, din care 4 zile aşa de tare foc într-un redut al Cetăţii vărsară, cît căută a-l lăsa. Şi aşa turcii în lucru sântelor nesmintiţi potea meărge. Şi aşa să pusără şi pre celalalt redut, iar aşa de tare cu foc a-l bate, aşa cît spaniolu Gaspardo de puteărea focului cu oamenii săi îndărăt în Calea Săpată, Ascunsă să trasă şi căuta breşul tare, care turcii cătră ziduri îl săpase, a-l astupa. Insă turcii amîndoo redutele le apucară şi la iale tunurile sale le aşezară. Spaniolii nici aci nu să putură ţinea şi Gaspardo feciorilor săi să lăudă că de s-or trage rău, el cu mîna sa îi va ucide. Şi mult să folosi, că soldaţii bine să ţinură, nainte eşiră, afară la turci, ce nu gîndea la o
.134
135
trupă de-aproape ; cu paşa de la Nicopolea o loviră, paşa pieri şi Gaspardo breşu turcesc îl astupă. Păn-acuma şi unii şi alţii aşa să ţinură, cît mulţi oameni pierdură.
Ahmet să năcăjia, neştiind ce-o să fie. Prau-pulver şi boambe n-avea. Dară şi Lozonţi vedea că apărarea lui îi grea, că-i lipsea pulferu, bucatele, banii şi oamenii, că prin morţi, pleziruiţi, garnizonul slăbisă. Aşa dar trăgeau nădejde şi un poruncitoriu şi altul de ajutoriu. Şi le veni, că lui Ahmet îi trimisă paşa Anatholii 1000 de spahii călăreţi şi praf' de voe şi altele ce-i lipsea, aşijderea şi lui Lozonţ de la Thoma Farcaş îi veniră buni soldaţi, o sumă de bani prin Ştefan Dracu, pre carele de-aci îl trimiseăse.
Acu turcii de nov începură asupra cetăţii foc, bombardă a da, Calea Ascunsă ei o luară şi Lozonţ fu nevoit cu toţi ai săi în turnu ce era de-asupra porţii făcut a să băga şi a da. Aci predică le făcu, că de să *. «4 vor apăra ei şi vor bate pre vrăjmaşii numelui creştinesc, şi de vor /,/ pieri, sus ceriul şi nemurirea îi aşteaptă şi aicea nezăuitată pomenire şi laudă în urma lor rămîne. De acestea în tot chipul le arătă şi de cei pleziruiţi grijea, pi la toţi umbla, ce să lucre. Şi aşa fură ei belaghe-ruiţi, înpresuraţi şi 32 de zile bătuţi. Apoi săpînd turcii mine, găuri pe dedesupt, cu prau umplute, le căută din turn să iasă şi în şlos-castel, în cetatea să scape. Şi aceăste cîteva zile voiniceăşte o apărară. Apoi, nemai avînd nimica de ceăle de lipsă, dar şi de ei încă puţinei ceva mai rămăseăse, carii zisără lui Lozonţ că nu să cade aşa bărbaţi, care dătoriia lor ş^au făcut-o, şi ei iară şi la alt loc s-ar potea întrebuinţa, mai bine decît supt zidurile sparte a cetăţii de-a să îngropa, pre careă nu o pot mai mult apăra. Spaniolii furiş amerinţa, să lăuda că ei înşii vor capitului, că să răsfirasă întră ei veăste că ajutoriul ce-1 aşteptau ei a le veni, îi tăiat şi spart. Lozonţ lăsă după zisa lor, apoi, după ce să adunară, cu ştabul să vorbiră, scrisără paşii şi înştiinţară în ce chip voesc ei lui cetatea a i-o da. Ei cerură ca garnizonu cu artileria cetăţii, cu ce li de lipse, cu sine să le ia, cu armele, bucate şi cu steagurile zburînd să iasă, să aibă cară şi siguraţi ( : credincioşi) petrecători pană la un loc numit să aibă, ca de niminea în cale să n-aibă supărare au pagubă să rabde.
Ahmet, dorind cetatea a o avea, tot ce cerură cu jurămînt făgădui, încă lui Lozonţi preste acelea firman de el iscălit, în carele toate adeveri, îi deăte. Şi aşa, a doo zi, abea curăţiră surupăturile zidurilor de-şî făcură cale şi din ele eşiră. Ştefan de Lozonţi să pusă în mijloc, ca să poată îndată a să rîndui de s-ar întîmpla vro înşălăciune rea. După făcuta capitulaţie, eşind de la paşale cu închinăciune, plecă, cărora Ahmet şi cu alţi ghenerali otemaniceşti aşijderea făcură. Şi văzînd el că de la un prietin al lui, anume Tomori, îi iau sabia mare ce-o purta, nu rabdă, văzînd că vrăjmaşul caută pricină credinţa a o călca, să mînie şi cît putu strigă : „Armele !" Şi îndată el zmulsă de la un turc sabia • şi tăe // pre un sangeac ce-i venea asupră-i. Şi aşa, toţi cei ce umbla a-i încungiura, mîna lui grea o simţea. Careă toţi văzură că el voiaşte ca un viteaz de cinste viaţa să-şi curme, căci cetatea de căpetenie a var-meghii sale o pierdu. Apoi şi el, biruindu-1 mulţimea vrăjmaşilor, cu rane şi blezure de moarte încărcat, îl dusără la Ahmet. Carele, aşa mu-
rind, necredinţa varvarilor o ocări şi îndată capul îi tăiară. Belindu-1, curcubăta în par a se vedea o înţăpară, iară coifu căpăţînii cu pae sau pleavă umplut, ca un triumf înpăratului lor la Ţarigrad l-au trimis. Şi din tot garnizonul Temesvarii nici unul cu viiaţă n-au scăpat. Aşa căzu Timişoara şi Lozonţ.
După vestea reă a Timişorii, iară aşa urmă a Lipovii, unde era Aldana comandant. Carele socotind că turcii, pentru ce păţisă la Timişoara, năcăjiţi, veninaţi asupră-i or năvăli, pusă gînd cetatea Lipovii a o lăsa, măcar că întră Timişoara şi Lipova o trupă — [un cor] — de răitari uşori era, pre carii loan Toroc şi Bartolomei Horvat îl ducea. Aldana, arătînd, zisă unor mai bătrîni din cameraţii lui ostaşi gîndul său, de-a să duce. Carii în deşert îl sfătuia despre cinstea naţionului şi despre ruşinea şi ocara ce-i va veni asupră-i, în deşărt să prinsă Paul Ţara, ce comandiruia un cor, o trupă de unguri, că el va apăra Lipova !* Aldana ce-au gînditu-şi odată şi cu spaniolii săi, el trimeăsă bagajia nainte şi, plecînd, canoanele-tunurile de tot umplîndu-le preste măsură, ca să le spargă şi în magazina de prau foc au pus. De unde aşa înfricoşat, mare tunet să făcu, cît Horvat, ce era cu corul său 15 mii de paşi departe, curînd aci alergă. Ci văzînd ce-au făcut însuşi Aldana şi el lui urmă. Şi aşa rămasă Ţara Banatului făr de apărători.
în  Timişoara  pusă  Soliman pre Ahmet paşă şi el, în noemvrie 1552, acas să dusă.
într-aceleă vremi greăle, mulţi oameni din Banat în Ţara Rumânească au scăpat. Sîrbii, cu limba rumânească, şi natura au luat. Apoi şi arhiepiscopiia de la Ianopol, ce să făcusă, în Ardeal au trecut. După aceăia, la o sută de ani, episcopia Aradului s-au făcut. însă arhiereii şi oamenii nici în Ardeal de arma turcilor // să temea, căci şi Ţara Ru- f" mânească pingă Ardeal să calcă. Cei fugiţi tăcea, şedea. Iară cei de supt craiul Ferdinand în oaste haiduci, volonteri a sluji începură, — [chip de militărie asupra turcilor rădicaţi, în Horvaţia şi la Arad păn la Seghedin]. —
în Moldova să ivi un celău, zicînd cătră domnu Alexandru vodă precum că-i el din Greţia, neam înpărătesc, şi ar fi neam cu doamna lui vodă, Roxanda, fiind el român din Basarabia ; ale căruia pase şi urme le prinsă, că caută domnia a o căpăta şi, prinzîndu-1, numele i-ar fi găsit Iacov Vasilie Ilarid. însă el cu oaste, neămţi cu poleaci, viind, pre Alexandru vodă făr de veăste îl lovi şi-1 bătu, carele vodă abea la Ţarigrad scăpă. Acel Iacov Vasilievici luo' Moldova cu gînd ca toată Ţara Rumânească şi Ardealul să le papistăşească şi el toate să le stăpînească. Ci moldoveănii cu isteţie îl prinsără, îl tăiară, beliră, coifu cu pae îl umplură şi domnului vodă la Ţarigrad îl trimisără ; 2 cununi de aur, care pentru Moldova şi Volahia ş-au fost făcut, le aflară. Aşa acel pseudo-domn să sfîrşi, carele doi ani Moldova domni, apoi iară domn vodă Alexandru îndărăt veni.
Ahmet paşa deăte Timişoara lui Hasan paşa, cu hotaru ţării a stăpîni. Aşa luară turcii scamn în Lipova, Ceanad, Sent-Miclos, Ceacova, Iarmota, Becicherec, Chichinda şi altele, de la Murăş pană în Tisa.' Iară Logoju, Caransebeşu, Mehadia cu locurile munteneşti, ce să zic Clisura şi Halmăju, păn unde dă Căraşu în Dunăre, atunci rămasără în
136
137
pace, în munţi fugite. Văzîndu-să turcii că-s odată domni de toată ţara, şi cetăţile ce fuseăse toate surpate fură şi toate supt stăpînirea lor cea despotică ajunsă.
Craiul Ferdinand, înţălegînd pierderea Timişorii şi a Lipovii, nu să putea odihni, că după această pagubă pierdu ţara întră Murăş cu întră Tisa şi turcii mărieţi mai departe în sus mergea şi preste Tisa călcară ; de unde mari oşti sparsără, pre care Erasmus Taifel şi Sforţa Palaviţiu le ducea, prinzînd pre cel din urmă viu. Apoi, pre Erlau a bate să pusără, unde Ştefan Dobo de Rusca, cu buna sa rînduială şi apărare omenie îşi făcu şi monarhul să mai mîngîe şi scrisă ca land-tag ( : dieta) la Edenburg să se adune, ca toată naţia ungurească să se rădice şi pre vrăjmaşul ce întră să-1 oprească, credinţa pentru Ardeal, v- Castaldo şi Batori, ei doi să o adevereăze, // soli la Ţarigrad a trimite, ca gîndurile lui Soliman să le izafle. însă sultanul neînduplecat sta, prefăcut că el pre craiul loan cel sărac vrea, ca şi pre tată-său, a-l scuti şi a-l apăra, care gînd a lui deăte în Ardeal a să lăţi. Şi aşa, chiemă pre Petrovici, carele în Polonia la Izabela era, îndărăt în Banat să vină, ca comanda, domnia în Logoj şi Caransebeş, cu districtele ca să ţin de iale să o primească, care el pentru ea le apără.
Petrovici, aducînd o trupă, ce pu<tu> din Ardeal zmulge şi păn la Tisa veni, însă corul lui erau oameni tot de la plug luaţi, pre carii Frânţi Thai şi Matheas Zebestin, episcopi Oradii Mari, pre uşor îi sparsără şi pre Petrovici iar îndărăt în Ţara Leşască îl fugăriră. Şi aşa abea, la cea mare confuzie ce atuncea în Ardeal era, într-acolo cale îşi făcu. 53 Căci Batori de gubernium să lăsă şi Ştefan Dobo fon Rusca şi Franţ Chendi, pre cari craiul Ferdinand lui următori îi dedeăse, nu putură aceăia să înplinească, precum şi puterea oştii de supt Castaldo să înpuţinasă şi să sprînjisă.
Acuma turcii în toate ţările ungureşti în sus, cu mari puteri, ei 56 corajii făcea şi rebelanţii creştea, aşa cît, anul 1556, la Sas-Sebeş adu-nînd Petrovici land-tag ( : sobor) făcu, pre Izabela cu pre micul ei fiu în Ardeal îi chiemară. Spre toate acestea Soliman îi îndemna. încă şi în faţă vestitului învăţat Augher Ghislen Buzbec, pre carele Ferdinand atuncea sol la el îl trimiseăse, clar îi spusă că el ştil-ştant nu face, pană cînd pre prinţul cel tînăr în domnia din Ardeal şi în Ţara Ungurească, păn acolo păn unde au avut şi tată-său, la Tisa, nu să va întări. în careă din urmă ţară aceăstea locuri tari erau, adecă : Oradia, Ghiula şi Casau, cetăţi, cu altele deănpreună. 50       în Ţara Românească, Patru vodă.
Sultanu Soliman luund Banatul, Murăşănii, Ghiula, în sus mearsă, pană în cîmpia Şicloşului, multe cetăţi sub-pusă. Gheneralu Zrinii din Sighet afară cătră Peciui călare, cu vro mie de pedestraşi şi 400 case lăreţi eşi, pre paşa Ghilerghi nainte prin ploae îl lovi, întîi // mîna paşii Mehmet o tăe, apoi şi capul îi rătezară. Această întîmplare a Sighetului cu Zrini mari folosuri adusă, căci Soliman, auzind de moartea lui Mehmet paşa, cu mînie aprins, lăsă Egaru ca să ia Sighetu.
Izabela cu fiiul ei de 15 ani, cu mari, tari paze de ostaşi poleaci, moldoveăni, români la Ardeal veni. întră cei mulţi mari ai ţării, prin-ţipatului,  carii  la Colosvar întru întîmpinare înnainte îi eşisă, şi un
138
sol turcesc aci fu, înnaintea căruia ea să făcu fiiului ei tutoră, păn la vîrsta lui arătată a oşti şi cu plenipotenţie persoane de maghistrate numi, scamne, districte rîndui. Ea întări pre Petrovici sub titulă : ban de Logoj şi Caransebeş, poruncitoriu a fi.
Chipul să arăta  a fi norocos,  fiindcă  ea,  în anul 1558, un sol 155« la craiul Hainrih III de la Franţia trimisă, grăitori petitoriu de prinţesa pentru fiiul ei şi ca Hainrih să stea de Soliman ca să capete fiiul ei Lipova şi Temesvaru îndărăt; carele, prin Petru Martineţi să lucra. Hainrih amîndoo făgădui, însă apoi fără socoteală să făcură, că toate să întoarsără, careă făcu de mulţi din cei mai mari ai provinţii din partea Izabelii să despărţiră şi ea, în anul 1559, muri. Fiiul ei curînd ^ luo titula cu numele loan II Sighismund. Ci auzind că Ferdinand, prin osîrdia şi starea lui Busbec, s-^au apropiiat pace a face, el iară de nov nu încetă scuteala monarhului turcesc a o căuta şi adevărat, anul 1563, 1563 tractatul în stand ajunsă.
Soliman scrisă într-un ton de biruitoriu şi deăte aşa articul afară, că Ferdinand şi cu loan să se lovească, să se înpartă ; şi de cîteva ori pentru aceăia s-au lucrat, iară cererile şi pohtele amînduror părţilor aşa fură, că, anul 1564, încă lovite nu erau. Şi Ferdinand I, anul im 1564, răposa. Carele, din anul 1556, după mulţămirea înpăratului Cari V, şi tronul înpărătesc îl avusă.
Craiul Maximilian I, iar ca înpărat, II, lui îi urmă. Acest înpărat cu craiul loan iarăş nelovindu-să prin tractate, cu sabia începură a-şi descîlci, // căci loan cerea, iară Maximilian nu da. Şi aşa loan însuşi f. 66 r. cu Hasan, paşa Timişorii, cu oastea în Ţara Ungurească meărsără. loan luo Boroş-Eno, celalalt luo Pancota, iară la Debreţin oastea lui Maximilian îi bătu.
Acum Soliman sultanu cu mare oaste la Beligrad veni. loan Jig-mund la el să dusă, cu cinste îl priimi, scamn mai înnalt, de-al său, îi deăte, la prînz cu el l-au chiemat şi tot cu titulă de craiu l-au numit. Soliman vărsă oastea pe Hungaria şi în Ardeal, care făcea tiranii, ce nu mai fuseăse, însă norocul că o boală luo pre Soliman cînd be-lagheruisă Sighetu, în care Nicolae Zrini pieri.
Noul sultan, Selim II, veni la Beligrad să ia trupul tătîni-său, să-1 ducă la Ţarigrad. El lăsă veziru cu oastea în Ţara Ungurească nainte să meargă, însă curînd în scurt cu Maximilian făcu ştil-ştand pe 8 ani, carele aşijderea şi cu loan făcu, prin care tractat să închee ca ei doi crai în Ţara Ungurească, care ce-au cuprins şi au, ei să ţină şi pe loc să steăe.
Turcii văzură că-i Timişoara, ca şi Beligradul şi ca Buda, lor de trebuinţă a o avea şi paşe mari într-însa avea, ce era de doo tughe ( : cozi de cal), în care şarje şi Hasan, paşa Timişorii, era aci întîiul. Pre Hasan paşa îl întări ca cel dintîi a fi. El locurile tari, Ceacova, Verşeţu, Panciova, Palanca şi Ruşava întări, beilor le încredinţa şi iară slujitori le deăte biru a strînge şi cislele-socoteălile la Timişoara hasnadariului lui să le ducă. Care sardarii lucra şi subaşii satelor acel bir sau porţie aduna. Ei pre capete de om, vite mari, mici, şi pre porci arunca. Ci despotia turcilor să ivi, cu înşălăciuni, nedreptăţi, urîciuni, că cu omul ca cu vitele făcea, de careă rumânii, sîrbii fugea. Turcii
139
viind, beseâricile creştineşti spărgînd, făcea lor moşee. Preoţii să pier-f. 67 dură, învăţă / / torii, theologhii să pustiiră. Toţi românii, lăsînd latinia,
luasă slovenia, cu leterile ei, adăogînd y şi + pentru limba românească. Episcopul catolicesc din Ceanad, viind turcii, de-aici fugi. Petru 1560 Paulini, anul 1560, îi urmă, ci în scurt muri şi-i urmă Paul de Colosvar,
carele de la Ceanadul din Banat preste Murăş Ceanad nov făcînd, să
aşeză.
în districtele Logoj, Caransebeş, cu ceva din a Lipovii, care loan ÎI Sigmund le ţinea, românii creştea în sate, că Petrovici încă era ban al Logojului şi Caransebeşului întărit. Acu viind pricini, că loan II Zapolia furiş tronul ţinea, ţara prăpădea, crăiia în doo o despărţi şi făcu de turcii toate cetăţile ceăle mai tari le luară ; loan II Sigmund iar aşa şi urmă. El trasă domnii ţării cătră sine de la dreptul înpărat, adecă pre loan Balaşa, pre Ştefan Dobo, cu carii luo ţări. Insă, de 32 de ani muri ; fu de-a dreapta oltariului biseăricii unde Călină-Măiină, fată de rumână, de-a stînga era, îngropat.
1564 înpăratul ţesar Maximilian, craiul unguresc şi al Bohemii, carele luasă stăpînirea din anul 1564, auzind paşii, urmele lui Soliman, cu oastea supt Ghiur să pusă. Soliman luo Arşanu, lîngă Şicloş, unde doo zile zăcu, apoi cu 100 de mii de călăreţi, afară din ianiceări şi Asan pedestraşii de la Şibot, Zemlic, începură cetatea a bate. Apa li-o abătură, eruga o săcară, cetatea o bombărdea. Aci Soliman, bătrîn, picioarele pleziruite, de slăbiciuni ajuns, au murit. Insă Mehmet paşa ascunsă, vrînd a să întoarce. Ci eşind acuma Nicola Zrinii cu 600 asupra turcilor, pre el o bombă turcească îl omorî şi dintr-ai săi numai 4 înşi au scăpat. Capul lui Zrinii în prăjină l-au înţăpat. Anul 1566, bătaia fu aci, în august şi în septemvrie.
Lsee Sultanul nou, Selim, urmă, carele cu înpăratul Austrii , craiul unguresc, pre 8 ani pace făcură, însă şi el de disenterie ( : urdinareâ-cursură), anul 1574, au murit şi-i urmă Amurat III. Insă şi bunul înpărat şi craiul Maximilian I, anul 1576, din lume să mută. Căruia urmă fiu-său, Rudolf înpărat. / /
7v-       In Volahia,  Alexandru vodă,  fiiu  Mircii vodă, iară în Moldova,
569 Bogdan vodă IV, fiiu lui Alexandru vodă.  1570,  în Moldova, loan Tiranu vodă. 1576, Moldova, Patru VI Şchiopul, fiiul Mircii vodă. 1577, Volahia, Mihnea, fiiul Mihnii vodă cel Rău fu.
5^o ^ Craiul loan II Sigmund după moarte lăsă a-i urma Gaspar Bocicai, însă domnii Ardealului pre Ştefan Batori de Somlio pusără, căruia şi paşa Lipovii, cu o sumă de ianiceări îi ajută la scamn. Şi sultanu Selim, cum pre Batori, aşa şi pre craiul Maximilian, îi întări, apoi muri.
574 Turcii bătînd pre persi-gheorghieni, în Moldova ajunsără, Selim sultanu poruncind lui vodă familiile mari a se pierde. Un Dimitrie cu nasu semnat, tăiat de şerbi, trimis de Ştefan Tomşa a scăpa în Moldova la vodă Patru Mircea, ca să-1 omoară. Ci spunîndu-să acel Dimitrie că-i neam de băsărabă vechi, de viţe domnească, rumân, vodă îi zisă : „Fiindcă Ştefan Nemania Decianu au fost ginere strămoşu-meu, lui Vlaicu vodă Băsărabă", Mircea îl ertă şi la locul Brîncoveăni pămînt de-a vieţui îi deăte, apoi în mănăstirea Rîmnic s-au călugărit.
140
§13. — (LUPTE CU TURCII. MIHAI VITEAZUL)
Despre Valahia. De craiul Jigmon, turci, perşi. înpâratul Rudolf luund firstii Volahii cu sine, Jigmon firşt udi, ci turcu îl apâra. însâ el cu înpâratul, craiul cu voevodii rumâneşti'pre turci la Sofia bâturâ. Logoju, Sebeşu ban Ştefan ţinea. Voevodii Jigmon, Aaron cu Mihai în Ardeal pre turci jDâtînd, jigmon'luo Lipova. El Ardealu deâte înpâratului în schimb. Sâ dusa, ci iar veni. Gheorghe Brancovici la Aaron vodâ, iar al Volahii, Mihai, ca mai mare voevod înpârâtesc pre Sinan paşa bâtînd, aşa în Ardeal pre arhiepiscopul Andrei omorî, dar şi pre el ucisârâ. Jigmon a 3 - oara firşt veni, apoi iar sâ dusa la înpâratul'în Praga. De altele ce fura în Banat, în Ardeal. Cu Radu vodâ în Ardeal. Turcii în Estraih, Ştaermarc robi duc. Ştefan Bocicai, turcesc crai Ardealului, reale face.
Craiul Rudolf II, văzînd că turcii să iăţăsc şi sultan Selim, după moartea lui, Amurat III, asupră-i să rădică, greu îi fu.
Pre Ştefan Batori îl chiemară poleacii crai. Făcînd pre fiu-său Cristof firşt Ardealului, să dusă. Lui Criştof urmă Jigmund. Aceşti doi firşti fură cu turcii legătuiţi, lor tribut, plecaţi, ca Zapolia şi fiiu-său, pre carii Poarta ( : turcii) îi sprijinea, îi apăra, pre unguri bătea şi-i despărţea. Acum, măcar că Jigmund şi el tributul Ardealului întreg la Ţarigrad trimisă, marele vezir Senan Ardealu şi pre Jigmund ocări, zieîn-du-le sclavi-cîni, şi prin solu Ardealului, Gheorghie Cavazdi, îi porunci 50 de mii de suliţe şi alte arme şi unealte pentru oastea otomaiiicească, ce vine, şi bucate, iucrători, argaţi, toate acestea gata, cu oamenii, la Dunăre de-a treăce să fie.
Sigmund sau Jigmond amărît să supără şi căută alt plan a face, adecă el să legătui cu voivozii rumâneşti, Mihail al Volahii şi Aaron al Moldovei, ce erau destul de încărcaţi cu tirania turcească, care, prin Ştefan Bocicai, întăriră aşa ca şi ofenziv şi defenziv cu ţările a fi. Aşijderea şi cu înpăratul Rudolf să stea. Şi aşa, Ardealu cu ţările sale mare / / prinţipat să făcu. Şi de n-ar rămânea de Jigmund fii, ţările la coroana ungurească să rămîe. Cu careă, înpăratul Rudolf deăte acestui prinţi, Jigmund, raihsfirstentum şi pre fata erţherţogului Cari, pre Măria Cris-tina, femeăe.
Acuma Jigmund avea grijă în Banat de Logoşi şi Caransebeş, care le deăte lui Ştefan Bocicai, şi întări. Aşa făcură şi firştii-voevozii rumâneşti, toate cu rîncluială întăriră. Acu muri xA,murat III şi Mahamet III urmă, carele gîndul tătîni-său luo. Cu mare armee, mulţime de tătari supt comanda lui Ferhat trimeăsă, însă gîndul ce-1 avuseăse nu fu, căci ţările româneşti, Volahia, Moldova cu Ardealu îl opriră. Marele vezir Sinan pre Sigmund ocărind, întrebă ce face. Să se lasă jos. însă răspunsu îi deăte că batae o să fie. Mahomet porunci cu mare oaste pre rebelanţi a-i bate şi ajunsără în Ţara Rumânească, Tîrgoviştea, Bucureştii luară şi cu pălăsaţi Bucureştii îngrădiră, întăriră. însă Jigmund Batori, cu 25.000, oaste bună din Ardeal aducînd, pre turci bătu şi Sinan preste Dunăre scăpă, la Ţarigrad să dusă. Şi aceasta-i intrezant, că Mihai vodă întîi, ştiind că o trupă mare de tătar de la Vestprin, din Ţara Ungurească,
141
pe apă în jos vine şi la Orşava ajung, el în rastlag ( : zi de odihnă) îi întîlni şi măcar că să apărară, aşa-i bătu, cît puţini scăpară. Batae mare, pană noaptea au ţinut. Mihai vodă aci, ca să nu să înbeăte oamenii săi, mult vin au vărsat, oastea sa o ţinu. Mine zi, cu mari dobînzi de la Orşava să dusă. Curînd, alergînd, luo Giurgiovu şi Nicopolu, mult căpă-tînd. Sate cu turci ardea. De-aci, preste muntele Emu, la oraşu Sofia ajungînd, unde un transport turcesc cu bani căpătă, halt făcură şi îndărăt în ţară să dusără.
Albert Kirali, ardelean, ce venisă în Moldova, ca Ierimii Moghila, ce fu după Aron vodă, a-i ajuta, carele eu Ierimia la Silistra pre veziru Ferhat bătură, steagu mare, veărde de la otomani cu altele luară. Şi Gheorghe Barbelu de altă parte norocos, că avînd Sigmund lucru cu turcii f. es v. Cei din Ţara Ungurească, lui îi / / dase comanda ; aşa, Gheorghie luo castelu de la turci şi la Făget bătu pre ianicerii paşii, pre Soliman de la Timişoara cu Lipova bătu şi nu numai că pre beiu Lipovii biruind şi luînd-o, ce şi preste Murăş, Ceanadu, Aradu, Vilagoşu, Ieno, Pancota luo.
Cu aşa noroc, firştu Sigmund veăsel la Praga să dusă, ca acolo cu înpăratul Rudolf pentru ajutoriu să vorbească şi de operaţioane plan să facă. Ducîndu-să el în sus, românii districtelor Logoj şi Sebeş, vorbiţi, să dusără păn la Timişoara, unde 800 de turci, ce plecasă către Buda, îi sparsără şi-i prădară. Jigmund auzind grăbi şi îndărăt veni şi cum ajunsă în Ardeal, scrisă land-tag ( : sobor) la Colosvar a să aduna, să se vorbească Lipova a o întări, Ierimii vodă din Moldova a-i ajuta, pre Hasan, paşa Beligradului, ce avea şi Timişoara, a-l opri.
Ştefan Bocicai, banul Logojului şi al Caransebeşului, căpătă poruncă Oradia a o apăra.
1596 Firştu Jigmond plecă la Lipova cu bună oaste şi o află de turci de 14 zile încinsă, bătînd-o. Turcii fugiră. El să dusă la Timişoara, în 3 iunie. Oastea în 3 trupe o despărţi, un corp deăte lui Gaşpar Corni, către mezu-nopţii, alt corp lui Albert Raţi cu Ştefan Tolde, cătră apus, iar al 3-lea corp, însuşi el, Jigmund, îl ţinu, ca de-ar trimite paşa de la Beligrad ajutoriu, să sprijoană ; care şi ajunsără, 16.000 de tătar, 5.000 de ianiceri cu spahii, ci Jigmond îi bătu şi fugiră, carii vro 10.000 pierdură.
De ceăste mai sus arătate aşa au fost : Jigmund Batori, firşt ( : voevod) Ardealului, trimisă soli la firştu Aaron al Moldo vii şi la firştu Mihai a Volahii, ca ei de legătuiala lor cu turcii să se lapede, că el să la-pădă, şi ca ei toţi, într-un gînd cu înpăratul chiesariu, asupra turcilor să se scoale, că chiesariu bani, arme a da făgăduiaşte. Şi Jigmund din Ardeal pre voevodul Gheorghie Bărbii cu oaste la Caransebeş îl trimisă, carele
f-69 luo Babociu şi Verşeţu de//la turci. Turcii din Ţara Ungurească, Arad, Lpg°j, Făget în Ardeal intrară, în Dobra robiră, arsără. Jigmund Lipova luo.
Sinan paşa, ce bătusă în Azia, ceru de la sultanu Mehmet şi de la ulemaler ( : cabinet) conferenţie, ca pre rebelanţii Ardealului să-i aşaze şi ca Ţara Românească, Moldova şi Ardealu să le subpună. 153        In Valahia, Mihnea vodă. 1590, Ştefan vodă Surdu. 1591       Alexandru ; în zilele lui, sultan Murat în ţară veni.
In Moldova, Aaron cel Rău, ce deăde domnia lui Alexandru, şi el, viind la înpăratul Ferdinand, penzion au căpătat. Apoi Aaron tij, iarăşi.
142
In Vlahia, Mihai vodă, carele şi în Ardeal cu Ţara Bîrsăi stăpîni. 15
în Moldova, Ierimia Moghila;  1607, Moldova, Simeon Moghila; ™ 1609, Costantin Moghila; 1610, Ştefan Tomşa; 1615, doamna Ierimii vodă, cu fiiu-său Bogdan, Moldova.
1611, Vlahia, Serban, nepot lui Băsărabă vodă; 1615, în Ţară, Radu, fiu Mihnii ; 'l619, în Ţară, Gavriil vodă ; 1616, Moldova, Radu vodă cel Mare ; 1618, Moldova, Gavriil Moghila.
Sinan paşa moaştele sfîntului Savva serbesc din mănăstirea Mile-şevii ducîndu-le în Beligrad, în foc le arsă.
Gheorghie II Brancovici, frate mai mic a lui Dimitrie, şi cu doamna Rocsanda a lui Alexandru vodă, neam. Gheorghe aci în Moldova la firştu Aron vodă carte şi limbi au învăţat în curte şi boerie de posteălnic îi deăte. Atuncea domnu Aron vodă era cu Jigmond al Ardealului şi cu Mihai vodă al Valahii firşti vorbiţi, anul 1595, asupra altora a să <rădica>, a fi. Aron vodă pre Gheorghie cu scrisoare la Jigmund îl mînă, unde Gheorghie de Servia s-au văitat, c-au perdut tot. Jigmund i-au făgăduit la Siria, pi la Arad, Ceanad a să duce, pe unde ducîndu-să, cu şerbi, familii, s-au aşezat.
înpăratul, craiul Ungarii, după făgăduinţa cu Mihai vodă a Ţării, cu Jigmond al Ardealului şi cu Aaron al Moldovii, firştii, Mihai, adunîn-du-şi oaste din Ţară şi Moldova, rumâni, apoi şerbi, bugari şi ruşi, 18.000, cu plată, iară ardeleăni, români, unguri, 10.000 ; cu ungurii au fost Albert Kirali. însă Mihai vodă mai marele firşt al oştii, comandant, toate înţă-lept / / le rîndui.
Marele vizir Sinan paşa, luund Flocea, Vlaşa, Ruşii, trăgea la Brăila şi la Silistra, avînd în oaste pingă turci şi bugari şi sîrbi. Sinan trimisă pre scopitul Ahmet paşa cu oastea nainte, pre carele Mihai îl bătu şi-1 sparsă. Paşa scăpă şi apa Dunării pre gheaţă o trecu şi cu oastea în Ţara Bugărească fugi. Mihai vodă trecînd, luo Sviştofu, Oraova. Şi nu numai că oameni, ce şi femei să sculasă. Turcii de prin ţări cătră Marea Neagră, la Chilia fugea. Muerile turceşti, suduindu-şi copiii, li să lăuda şi-i spăi-mînta zicîndu-le : „Susa, Mihai beg gheiler ( : taci, Mihai begu vine)". Mihai vodă, dînd comanda lui Albert Kirali şi altora, el acas să dusă, iară aceştia mari corajii făcură. însă nu lung, căci, anul 1596, Sinan veziru 1 cu 100 de mii sosind, pod preste Dunăre pusă, în Volahia trecu, Bucureştii, Tîrgoviştea şi altele calcă. Acu bulile, cadînile de-şi spăria copiii : „Susa, Mihai beg diiler", să întoarsă, că Sinan paşa pre Mihai îl căuta. Carele în Cetatea lui Negru vodă, cu soţiile sale îl aşteptau, avînd el aci, supt poala muntelui, o baltă mare, tinoasă dinainte-şi. Sinan le veni asupra, aci pod făcu, să loviră şi Sinan fu bătut. Românii podu spărseăse, el cu calu în tină întrînd, căzînd, rău vătămat l-au scos şi l-au scăpat,
Gheorghie Brancovici, fiind cu familia în Vilagoşi, muri, avînd un fecior, Avraam.
După Mihai vodă au fost Serban, apoi Radul, fiiu Mihnii. Carele mari corajii în partea înpăratului, craiului, asupra vrăjmaşilor făcu, că el 150 de steaguri turceşti înpăratului la Praga au trimis.
Gheorghie Bărbii, gheneralul lui Jigmond, avînd Lipova, o întări. Soliman, paşa Timişorii, veni, o bătu, dar n-o putu lua. Auzind că Jig-
143
mund pri la Deva din Ardeal vine, Bărbii vrea să ceărce cu Timişoara, ci oastea turcească, cu tătar şi hanu tătărăsc, de la Beligrad încoaci au trecut. Bărbii pre turci întră Panciova şi Timişoara îi sprijoni şi îi fugări.
f. 70 Sultanu porunci ca paşa Ghiafar de la Buda, cu 40.000, să vină // la Timişoara să o scoată, pre Jigmond în Ardeal să-1 închidă, acolo să-1 bată, ţara să o ia. Şi iată, 350 de* mii de turci, cu tătar, ce-i ducea veziru Ibraim şi Ţicala, cît mai curînd venea, ca toată Ţara Ungurească să o ia şi în Estraih, păn la Beci să meargă.
Sigmund fiind 40 de zile la Timişoara, lui papa o sabie sfinţită şi o pălărie îi cinsti. Insă Timişoara, tare. El n-avea bucate, nici artilerie, nici muniţion şi veşti într-una de turci venea că-i vin din dos şi n-o potea scăpa ; şi o lăsă de nu-1 simţiră şi pi la Lipova trecu Murăşu, unde, cu armea înpărătească să înpreuna, pre careă erţherţogul Maximilian o ducea. Şi sultanul Mahomet pre aci socotea a treăce, pi la Erlau, oare-1 luasă turcii. Jigmond în doo locuri bătu şi sparsă turcii, aşa cît sultanu cu veziru pri la Titel îndărăt la Ţarigrad să dusără. Iară Ghiafar şi vestitul Tigaia paşa în Ţara Ungurească stăpînea şi bătea.
1598 Sigmund să lăsă de Ardeal, adecă deăte prinţipatul tot înpăratului Rudolf cu cărţi şi căpătă alt prinţipat în Slezia, Opeln, cu altele încă şi să făcea de veăste ; însă calcă, că să căii, scrisă înpăratului pricina şi ne-aşteptînd răspunsu înpăratului, furişi, în ţoale reale în Ardeal venind, iară stăpîni, anul 1599. Şi făcînd cu înpăratul altă dogmeală, alte provinţii în Bohemia îi diete. Ci chiemîndu-1 pre el Polonia, lăsă prinţipatul Ardealului frăţini-său arhiepiscopul, cardinalului Andrei ; şi Ardealul îi jură credinţa. Şi cu solu trimisă la sultanu să ştie că-i el voevod. Carele cu steagu, sabia, buzduganu îl întări.
Mihai vodă al Volahii, pre Jigmond mînios, turbat, aprins, cu intime, căci în gîlceavă cu turcii l-au băgat şi nu i-au ajutat, el întrînd cu oastea în Ardeal, arde, tae, prade face, pre unguri, secleri, păn la Braşou, apoi păn la Sibii. Cardinaiu Andrei cu oastea îl întîlni, ci Mihai îl bătu, apoi încă într-o bătae îl bătu ; aşa măria sa sfîntul părinte pieri. //.
0v-       Jigmont din Polonia iară voevod în Ardeal, a 3-a oară veni, căută
601 ca cu oaste turcească pre firştu Mihai vodă din Ardeal a-l scoate, însă el cu mare nevoe şi primejdie, bătut, abea la leăşi au scăpat. Căci şi Gheorghie Basta firşt cu oastea înpărătească aci veni. Acuma Jigmond a 3-a oară să lăsă de prinţipatul Ardealului şi, ertîndu-1 înpăratul Rudolf, să dusă la înpăratu în Praga, unde au fost. Şi au murit.
Mihai vodă rădică oastea sa din Ardeal şi acas o trimisă. Acuma ce pricină, ce întîmplare, cum au fost, nu să ştie, destul că pre Mihai vodă Gheorghie Basta, iar vodă al Ardealului, l-au tăiat. Unii zic că el au vrut a fi firşt Volahii şi Ardealului, care sultanu Mahomed o făgăduia, careă prin Betegi, paşa Timişorii, să lucra. Acest paşă, îndată după moartea lui Mihai vodă, pre un Moisi Sechel îl luo supt aripa şi apă-larea înpărăţii lor a fi, dar nu supt unguri, pe armă totdeauna a fi. Careă acel Moisi ştiia a căuta şi la sine a trage şi-şi află ajutoriu pre Albert Magnus, Gabriel Betlen şi Franţ Redai, carii oaste adunară ci pre ei gheneralul îripărătesc, Gheorghie Basta la Vaizenburg ( : Bălgrad) îi
bătu. Moisi, ce comandiruia, temîndu-să, îşi luo familia şi veni cătră Timişoara şi înştiinţa pre domnul său, sultanu. Porunca sultanului Beteji paşa Timişorii căpătă, ca pre Moisi în prinţipat a-l întări şi în Ardeal să-1 petreacă şi să-1 apere. Paşa oaste avea turci, tătar, unguri, secleri. Ei luară Caransebeşu şi Logoju, unde Moisi pusă ban pre Petru Uzar şi el la Ardeal trecu.
Acu gheneralu înpărătesc Gheorghie Basta să tocmi cu Radu vodă, ce era următoriu după Mihai vodă, că să fie supt apărarea înpăratului. Carele îndată, pre cuvîntul Bastii, arma rădică, cu oastea sa Ardealu lovi. însă gheneralu înpărătesc fiind slab, Colosvaru lăsă şi într-un castel, pe apa Zamos, au întrat. Vrăjmaşii luară Vaisburgu, unde pre Gavril Betlen lăsară cu mare divizion a sta, ca pre gheneral Basta să-1 prindă, ci nu putură. Să//dusără cătră Braşov în lagher, în 20 august 1603, unde *-n pre ei în lagheru mare Radu vodă aspru lovindu-i şi ei apărîndu-să îi 1603 birui şi împrăştiindu-i, lagheru ( : zăcătoarea) le luo. Beteji paşa cu turci, tătar, ce putu, necăutînd ce pierdu, cu fuga scăpă. Moisi pieri, 4.000 de morţi aci lăsînd ; mulţi robi prinsă, multe steaguri luo, cît Radu vodă 150 de steaguri de-ale vrăjmaşilor, ca seămne de biruinţă înpăratului la Praga le trimisă. Paşa Betegi cu multă nevoe la Timişoara ajunsă. Acu înpăratul putea subpune Ardealu, însă iarăşi, anul 1604, murind sul- 1604 tanu Mahomet III, Ahmet I urmîndu-i, de nou în Ardeal rebelanţi să făcură, Gabriel Betlen şi Ştefan Bocicai. Betlen însuşi să supusă lui Bocicai, însă, rară întîmplare, prietin cuminte, bun, credincos socotitoriu a avea ! Nu numai în Ardeal căuta, ci veni în Bănatul Timişorii, luo Caransebeş, Lugoj, unde fuseăse Ştefan ban. Să vorbi cu Betegi paşa, rugă de ajutoriu şi căpătă, ştiind paşa că divanul pre el, pentru pierderea Braşăului e mînios, să vază doară iarăşi l-ar lua şi creditu pierdut iar să-1 capete. Betegi adună turci, tătar şi cu cei de la Logoj, Caransebeş şi a lui Betlen curînd să înpreuna. Turcu gîndea şi grăbea preste Făget întru ajutoriu lui Bocicai a meărge, însă simţind Ludvig Racoţi şi Hainrih Dampier, comandanţii Lipovii, ce gîndesc, rădicîndu-şi oastea, pre turcii, tătari lui Betegi noaptea făr de veăste, în somn, îi lovi, Beteji la Timişoara în cămaşă scăpă. Aşa şi alţii prin fagii Făgetului scăpa, iară biruitorii lagheru le luară. Şi acum Bocicai, văzîndu-să în primejdie, îi căută de la sultanu Ahmet scăpare a-şi ceăre, căruia trimisă 100 de mii de galbini, ca lui trupă regulată, călare şi pedeastră a-i da. Şi aşa, lui mulţi tătar, artilerie, muniţion rîndui, iară puterea prinţipatului Ardealului naintea unui ceauş trimis, la Mejesîn cu land-tag încheiară, ca pre anul 1605 oaste a rădica careă Ştefan asupra înpăratului, spre clobînda 1603 sultanului, să rîndui a fi. El bătînd pe Gheorghe Basta, de la Edelin trupă adună, întră în Estraih şi în Ştaermarc şi multe reale pricinui, că // robi *•71 v< 80.000 de suflete, la Ţarigrad au dus, ca vite mînîndu-i. Care număr n-ar fi fost atîta, însă nişte haiduci unguri prinzînd neămţii îi vindea turcilor şi-i ducea, necăutînd, părinţi, fraţi, surori da. Bocicai făcea corajii. El întorcîndu-să din Ştaermarc la Buda, comandantul turcesc pre el nu numai că în prinţipatul Ardealului îl întări, ce şi craiu unguresc îl rădică şi cu o coroană în cap îl aşeză, cu careă coroană să se fie coronat vrodată şi să se fie slujit despoţii Trachiei. Turcii mai luară locuri în Ţara Ungurească, necăutînd legătura cu Bocicai.
144
145
§ 14. - (EVENIMENTELE DINTRE ANII 1606 Şl 1682)
Sultanu Ahmet ceâre pace. Bocicai sâ lasâ firşt a fi, apoi Ardealu dâ înpăratului, careâ miniştrii înpârâteşti cu turceşti aici în Haimâji adunaţi, în-cheiarâ. înpâratul Rudolf deâte frâtini-sâu Matheas II, craiu Ungarii cu Ardealu, ci ungurii cu turcii pun alţi firsti. De urmâtorîî înpârati, croi, pan la marele Leopold. De voevozii româneşti. De Brancovici la Siria, cu episcop, preoţi în lanopol ; Solomon, Sava, cu haiduci, militari începură. Turcii iau Aradu, ei fug în Ardea!, unde firşt crai Gheorghe Racoţi, prin ar-hiepiscopu Simeon Ştefan cârti rumâneşti tipârirâ. Despre 3 Racoti, de Re-dei, Abafi, Bocicai, Kemini, Apafi, ce deâterâ tribut turcilor. De Ha!iy paşa Timişorii. înpâratul crai Leopold cu sultanul Mahomet pun 20 ani pace, câ avea cu protestante legi lucru. Turcu ceâre Raabu ; înpâratul nedînd, ier armâşia fu.
Acu turcii avînd alte rebelii în Persia, Natolia, turcu căută cu înpâratul pace a face. Bocicai să lepădă de titula crăiei ungureşti şi rămine firşt Ardealului, cu aşa legătuială, că de n-ar rămînea de el moştenitori, aşa înpăratului şi următorilor săi să le fie, după tractatul cel mai de demult încheiat. Şi pace făcură, careă miniştrii înpărăteşti cu solul tur-
1606 cesc aicea în Halmăji, în august 1606, încheiară. Ce puncte au fost lăsate, numai pricinile, că atunci Rudolf Ungaria frăţini-său Mateas II o deăte şi erţherţogu avea trupa înpărătească, în Hungaria comandiruia şi corajii făcea, iară mai vîrtos acuma, ca craiu, să trudea şi toţi socotea că o fi bine, pace şi odihnă va urma.
Şi fiindcă Bocicai în octomvrie de prinţipat să  lăsă  şi magnaţii,
1608 ştendele, domnii, în februarie 1608, pre Sigmund Racoti în locul lui îl aleăsără şi vrînd pacea făcută a o călca, fiindcă Racoţi insigniile firşteşti ( : de voevodie) din mînile lui Mustafa Chiuperli, căruia Ahmet îi por un-cisă, le priimi, craiul Mateas luo Ardealu cu ţările lui şi prin trimisul sol Negroni divanului în Constantinopol dreptul său arătă, cum cu Bocicai întărisă. De unde răspunsără că Bocicai firstentumu ( : voevozia) nu o poate da, că n-au fost a lui, ci de la Innalta Poartă iui numai încredinţat i-au fost. Negroni în deşărt una, alta mai arătă, după tractate,
f-72 însă turcii alt gînd // avea. Şi acest proţes mai mulţi ani să trasă.
Racoţi murind, îi urmă Gabriel Batori, pre carele Poarta îl întări ;
i6i3 ci iarăşi, anul 1613, în Oradia Mare muri. Că turcii cu arma Ardealu luasă şi acolo şedea. Acum căpătă Gabriel Betlen, carele turcilor Lipova şi Ienova le deăte. La acest schimb, căuta Mateas a să văita asupra Porţii şi-i căută cu arma a să rădica, însă statul, ce atila păţisă, ceva odihnă căuta şi înţăleptului first îi căuta încă cetăţi a mai da. Şi aşa,
iei? 1617, şi pace pre 20 de ani lungă făcu.
Pre Betegi paşa din Timişoara îl scoasără. Turcii Lipova, lena le avea. Districtu Logojului, a Caransebeşului, cu sila neagră să mai ţinea şi banu lor, Paul Magnus, încă mai sta. Ahmet, anul 1617, muri. Unii turci spre următori căuta ce lucră. Ştil-standu întră sultanul şi craiul Mateas cu 20 de ani şi mai mulţi, păn la anul 1660 trecură. în careă vreăme Ferdinand II şi al III-lea în tronul unguresc urmaşă, carii ei amîndoi şi înpărăţi, crai fură. Şi cel din urmă  iaste  tatăl al marelui
1657 Leopold, carele în anul 1657 începu a înpărăţi.
în Vlahia, după Gavriil şi după Radu vodă, Mihnea vodă urmă, apoi Alexandru vodă. Tătari întrînd, prăzi în Ţara Rumânească păn Ia apa Oltu făcură. Anul 1630, în Moldova, Alexandru Iliaş, Alexandru V, fiu Radului fu. 1633, în Volahia, Kon> Matei Băsărabă, carele nu numai beseărici, mănăstiri, ce şi tipografii de cărţi rădică. în Moldova, Moysei, Alexandru, apoi Gaşpar italianu fuseăse, 1619, vodă. Miron Barnovschi, 1630, Alexandru V ; Moldova, Miron ; 1634, Moldova, Vasile ; Ştefan, D urni traseu fură.
într-aceşti timpi, Avraam, feciorul lui Gheorghie Brancovici din Siria, ce avea feciori : Moysi, Gheorghie şi Daniil ; Moisi avîncl fecior Solomon. Şi murind femeia lui Moysi, el episcop să făcu, anume Matei. Solomon urmînd, să preoţi şi în locul tătîni-său episcop să făcu. Acest a-i întîiul arhiepiscop în lanopol, ce au fost annumit Savva, anul 1636. iese Eparhia lui, feciorii, supt înpăratu chesariu ca volunteări, haiduci şi sluji începusă. Ci viind la Araci puterea turcească, mitropolia Ianovii în Ardeal, la Bălgrad, .// cu toţi ai familii s-au mutat. în lanopol Matei f. 72 episcopie rădicasă. După mutarea mitropolii de la Ienova în Ardeal, apoi în urmă arhiepiscopia, mitropolia, în Carloveţi, supt stăpînirea crăiei ungureşti s-au rădicat, careă cle-atuncea stă şi pană astăzi, prin arhiepiscopul, mitropolitul Ştefan Stratimirovici să păstoreăşte şi a lenevii o ţine, ce să zice a Aradului. Iară în Ardeal, cu schimbările prinţipatul ui în craii şi reformaţiile credinţii, clerul bisericii rumâneşti multe, mari greotăţi au purtat şi au răbdat, deănpreună cu arhiepiscopul Savva, pre carele unii îl siluia de-a uni, iară alţii sta de-a se reforma cu calvinii. Fiindcă preoţii rumâneşti dijma în persoană parohilor latineşti o ducea, ei înşi lor robote făcea, fiecare popă rumânesc însuşi cu caru său le slujia.
— [1636. Românii, cîte vro carte rea, la Boşidar veniţi, o căpăta. Români, moldoveăni Chievu Roşii, ardeleănii Lvovu-Lember în Galiţia, aproape avînd, cărţi, slove cum parară, tipăriră. Ce cumpărau în alte ţări sîrbilor vindeau ; şi mănăstiri, bisărici zidea]. —
în predosloviia unei psaltiri rumâneşti din limba jidovească, cu po- ie4o runca lui Gheorghe Racoţi, ce-au fost calvin, tîlmăcită, aşa zice : cu Simeon Ştefan, mitropolitul din scaunul Belgradului, pre cum şi Noul Testament, din anul 1648, tipărite sînt, carii Savvii au urmat, zicînd că Savva 1648 poncturile unirii le-au iscălit, ca preoţim ea să o mai uşureăze sau să o mîntuiască. într-acea predoslovie să dă titula domnului aşa : Cinstitului şi luminatului cu creştinătate, milostivului Gheorghie Racoţi, din mila lui Dumnezeu, craiul Ardealului, domnului părţilor Ţar ăi Ungureşti şi spânului săcuilor ş.a. Şi zic că acesta aşa făcînd cărţi rumâneşti, să leă-pede ceăle sloveneşti şi că au vrut pre rumâni calvini a-i face. Şi carii s-au făcut, aceia sînt acuma unguri.
Pre atuncea dascăli, pastori din sus în Ardeal veneau, aci rumârueăşte ei învăţa a ceti, apoi pre rumâni ungureăşte îi învăţa, la beseărica îi ducea, în bisericile ce le luară de la clerul rumânesc. Unde l-iu ziceau toţi bine rumâneăşte Tatăl nostru tot şi toată această rugăciune rumânească : Cela ce în toată vremea şi în tot ceasul, în beseăricile ungureşti ale Ardealului şi pană în anul 1744, la preoţia tătîni-meu ; carele şi în şcoală la ei şi în beserică cu ei înpreuna au fost, în Haţeg.
146
147
Iară asupreălile clerului rumânesc din Ardeal au fost pre vremea prinţipilor Gabriel Betlehen, anul 1619 şi a acestui Gheorghie Racoţi, 73 1648, şi iar Gheorghie II // Racoţi. Mitropoliţii naintea Savvii şi după i65i dînsul ce-au păţit, adecă Ghenadie, Dositei, Simeon Ştefan ; cu Savva şi frate-său mai mic, Gheorghie Brancovici despotu, carele despre toate întîmplările au scris, ce au fost la Ardeal, în Vinţii de Jos, de unde cu doi nepoţi tineri, loan şi Savva, au şezut în Haţeg, de-aci preste muntele Vulcanu în Ţară, în Craiova, la banu Radu Nestorel, apoi în Bucureşti, la Serban vodă Cantacuzino. Savva mitropolitul, pe vremea lui Mihai Abafi şi a bunului Serban vodă muri. Aci Savva pre Gheorghie în scoale îl lămurisă şi fiindcă Mihai Abafi, după legătuială, în toţi anii sultanului turcesc tributu ( : haraciu) Ardealului la Ţarigrad trimitea, Savva pre firştu ar fi rugat ca şi pre frate-său Gheorghie cu alţii de-a vedea să-1 trimită.
iG54 în Volahia, vodă Costantin, fiiu lui Serban vodă, iară Moldova, Ştefan Gheorghie, fiiu lui Dumitraşcu vodă. 1558, în Vlahia Mihnea vodă ; 1660, Ghica vodă ; 1661, Vlahia, Grigore vodă ; 1665, Vlahia, Radu vodă, fiu lui Leon vodă ; 1658, Moldova Gheorghie Ghica, capichehaia lui Vasilie.
Veziru Ahmet paşa Chiuperli ele la Beligradu Servii, iară Aii paşa seraschiru Oradia Mare luasă. Mihail Abafi al Ardealului, cu oastea sa, la Timişoara pre veziru aştepta. Ajungînd aci, la paşa, şi solii Ardealului îi află, pre carii la Beligrad îi dusă. Sosind veziru, aci îi opri, pană n-or aduce tot haraciu Ardealului, căci numai 50 de mii de taleri aduseăse. Aşa veziru Ahmet paşa cu seriascheru Aii paşa, cu armea, ia Oseăc să dusără. Ajungînd dar tot haraciul Ardealului la veziru, el pre solii Ardealului în trei părţi îi despărţi : unii la veziru, unii acasă, iară pre alţii, întră carii şi Gheorghie Brancovici era, cu haraciu înpăratului la Adrianopol îi trimisă, cu care şi pre capegii-başa îl trimisă. însă o anecdotă zice ră veziru la vro doo rînduri de soli cu haraciu, întrăbîndu-i, au zis : „Că ci voi, ungurii, barbete răzînd le ocăriţi ? Că ci voi turcilor ziceţi pogani ?" Neputînd a-i răspunde, i-ar fi tăiat. Abafi văzînd că trimişii săi 73 v. unguri / / nici un semn nu vine, socotindu-să, cu haraciu rumânii au trimis, întră carii şi zisul Gheorghie ar fi fost. Turcii, luîndu-le banii, iară de barbe şi de pogani le-au înputat; ci le-ar fi răspuns că nu barba face pre om, ci omul de omenie face barba sa cinstită şi sfîntă. Alta, de pagani ; „Aceăia noi nu zicem turcilor, ştiindu-i în dumnezeiasca leăge întăriţi, ce numai celor făr de Dumnezeu, făr de leăge, pogani zicem". Care bun răspuns a rumânilor le plăcu, îi cinsti şi cu banii de haraci la Adrianopol îi trimisă. 1663 Veziru, ajungînd la Buda, cercă Uivaru a-l lua. După aceăia, la Adrianopol muri. Solu Ardealului, Gheorghie Brancovici, fu de Abafi rezident Ia curte numit, vorbind ungureăşte ca rumâneşte, latineşte, încă şi nemţeşte ; în Ardeal şi în Volahia învăţasă. Acuma îi căuta, pingă grecie, turceăşte, bugăreăşte a învăţa, în Edernia şezînd.
Patriarhul Servii, Macsim I, întoreîndu-să de la Ierusalim, în Ţarigrad din tolmaciu auzi că înpăratu, ţesaru Romei, Leopold, chiamă creştini în ajutoriu a-i. veni şi toate avutele dreptăţi a le avea le făgăduiaşte şi cum că în Drenopol iaste solu Ardealului, Brancovici, de neam serb,
cneaz, patriarhul în Adrianopol la el să dusă, să vorbiră şi cu boiarii soli, ce erau rezidenţi la veziru, într-ascuns gîndul arătară ; şi mitropolitu Dositei de aci. Şi aşa, în zioa de Arhanghel, după liturghie, pre Gheo™ ghie numindu-1 despot Servii l-au rădicat. Şi aci, la veziru, 3 ani au şezui.
Volahia, Antonie vodă şi în Moldova, Duca, a 2-a domnie. 1673, im Ştefan Petrineanu ; 1674, Dumitraşco Cantacuzeno.
Gheorghie Brancovici îndărăt la Ardeal veni. Cu frate-său, arhiepiscopul, mitropolitul Savva, la Moscva s-or dus, la înpăratul Alecsie au fost, unde patriarşii, al Alexandriei, al Antiohii şi al Moscvii au slujit liturghia. De-acolo ei doi iară în Ardeal au venit. în Bălgrad, calvinii nu-i răbda. Gheorghie fugi preste munţi în Ţara Rumânească, la domnii Serban vodă, anul 1681. Pe atuncea, la curţile domneşti a Valahii, a Mol- 1681 dovii şi a Ardealului limbile latinească, slovenească şi grecească erau. Latinească cu înpăratul Austriei, iară de Ţarigrad cea grecească la corespondenţii să întrebuinţea.
1683, Moldova, Dumitraşi Serban Cantacuzino din Ţarigrad veni, a dooa domnie. / /
înpăratul, crai Leopold I. în Ardeal, după Gabriel Betlen, fuseăse f> 74 văduva lui, Catarina de Brandenburg, — [1629] — apoi Ştefan Betlen o lună fu, în anul 1630, apoi cei 3 Racoţi, firstii. Gheorghie I muri, 1643. Gheorghie II în bătae cu turcii pieri, 1660. Apoi, fu Ardealu păn la 1666 iggg lipsit. Şi aşa, naţionul pre Franţ Racoţi îl chiemă. Acest Frânţi, anul 1656, începu a stăpîni. Ei toţi trei fură de turci întăriţi şi apăraţi. Mahomed IV pre Franţ Racoţi, fiindcă el strică leăşilor şi cu craiul şvedilor, Cari Gustav să legasă, din domnie îl scoseăse şi, 1657, pre Franţ Redei numisă, pre carele şi naţionul îl priimi. Acest Racoţi, cu 10.000 oaste, el cu coman-dantu Enovii şi al Oradii căutară ajutoriu de la înpăratul, ca pre Redei să-1 spaime. El pre paşa din Buda, ce avea 15.000 de oameni şi-i venea asupra, la Lipova îl bătu. Aceasta Poarta o întărită, cît marele vezir Chiuperli pre Aceaz Bocicai < ! >, anul 1658, prinţip Ardealului îl deăte. Fiindcă el în Logoj şi Caransebeş era ban, încă şi Solnocu, în Ungaria, cu districtele avea, carele şi tributu (-.haraciu) îndoit cla, făgăduindu-să că va căuta pre Racoţi viu sau mort a-l da. Racoţi iară ceru de la înpăratul ajutoriu. Leopold îl ascultă. El luo Satmare, Sabolcea cu altele. Şi aşa Racoti de la Tisa, de unde scăpasă, iară la Ardeal veni şi toţi îl priimiră. Iară Bocicai la Hali, paşa Timişorii, fugi, carele avea poruncă de la sultanu pre Bocicai firşt în Ardeal a-l întări şi pre rebelantu Racoţi. a-l prinde sau a-l tăia. Şi adevărat că Hali pre Racoţi în Cheăia Munţii, anul 1660, îl bătu şi, în scurt., la Oradie, de plezurile a 2-a bătălii, de la Clauzenburg, ce avu cu paşa Budii, muri. Ci tot otomanii nu putură uşor pre Bocicai a-l întări, căci şi naţionul şi prietinii lui Racoţi nu-1 voia. Şi aşa, Satmare, ş.a. înpăratul le ţinea. Hali paşa luo Oradia şi să aşăză. Aci corajii arătă şi sultanului cinste făcu şi sultanu lui cinste îi trimeăsă, un caftan (: ţoală) cu aur, de mare preţi, o sabie minunată, pentru Oradia Mare. Iară şi mai să nevoia, ca voia să-i facă. Bocicai pierdu Cluju şi 50 de mii de galbini era datoriu a-i da. Porunci / / ardeleănilor ca pre el frişt a-l t. 74 v. întări, iară de nu, ei vor vedea ţara lor cu foc şi sabie pierind. Careă a lui laudă cu amerinţarea ţara spăimîntă, cît iară viind Bocicai, pe sfatul lui loan Chemini, îl omorîră şi pre el, anul 1662, firşt îl publiţiruiră.
148
149
Mahomet mult răbda şi tăcu. Apoi pre Chemini, prin Hali, paşa Timişorii, zisă să-1 chieme, ca să-1 instaliruiască. Şi era să-1 omoară ; careă laţ Chemini văzu şi, în loc de Timişoara, drept la înpăratu să dusă, carele căută la Ţarigrad a-i ajuta. Sol să dusă ca gîndul vezirului să cerce a-l ispiti. Alt sol la paşa Timişorii trimisă a ispiti şi de la amîndoi urmă răspunsu : Chemini să' moară ! Şi de-i va mai ţinea înpăratul, ţesaru parte, pacea nu stă. Şi încă mai cerură ca estraiherii din cetăţile Ungarii să iasă, că-s ale Ardealului. Şi fiind Leopold depărtat, pacea să strică şi, pe ascuns, de arme cît putea să grăbea, de oaste.
Şi guverneru de Satmare, Gotfrid Haister, poruncă căpătă, ca şi altele a întări. Graf Rihard von Ştaremberg preste Tisa să înceapă armăşia. Pre Montecuculi din Flandern îl chiemară comandant la Comoran. Paşa Hali era în Ardeal cu mare oaste ; ardea, omora. Chemini ştiind cu cine are bătae, fugi cu oastea sa pe ascuns în Hungaria, în cetatea Hust. Iară tătari cătră Marmurăş, Muhaci, tot pustiia, robea şi ducea.
Montecuculi la Dunăre veni, deăde oastea lui lui prinţ Ludvig de Baden îndărăt şi, în august, naintea lui Chemini alergă. Să miră că puţină oaste avea, îl dusă în Ardeal şi pre Hali, spărie, carele fugi la Nadiu Bănia, la Cluj ajunsă. Aci cu ceva oaste îl lăsă şi în Ungaria să întoarsă. Hali iar pierdu frica. El da Ardealu domnilor magnaţi, care să fie firşti, însă nici unul nu vrea să-1 ia. Şi numi pre Mihail Abafi şi bine îl apăra. Chemini vru la Seghesvar a-l lovi, ci el în bătae căzu şi călcîndu-1 caii, îl omorîră. Capul lui în Ţarigrad 3 zile înţăpat s-au văzut. Acu Hali pusă pre Apafi şi multă oaste îi lăsă şi el cu mare triumf ca gubernator în ■Timişoara să întoarsă, îfics       1663, în Timişoara veni episcopu de la Vaţ, Franţ Sent-Gheorghie, ■f.75 / / eu turcii, la paşa Hali, ce în urmă iar pieri.
1664 Gheneralu Montecuculi la armadie veni, lipsa văzu ; că turcii în Slavonia, în Croaţia să lăţea. El, bărbat înţălept, pre veziru Ahmet, feciorul mortului Chiuperli, îl bătu şi vafen-ştilştand pe 20 de ani pusără ; înpăratul Satmare, Sabolcea căpătă. însă pacea nu fu 20 de ani, ci ter-minu să calcă, căci Zrini, Nadajdi, Frangipani, Tatelbah şi Frânţi Racoţi, fecior a lui Gheorghie II, rebelie cu el în anul 1676 făcură şi Mihail Apafi firşt să pusă. Fiindcă el o solie la Beci trimisă, ca înpăratul oastea lui de la cetăţile Tisii îndărăt să o tragă, că-i Ţara Ardealului. Pre ei îl învi-tasă şi-1 întărită Cara Mustafa, ce era după Ahmet Chiuperli mare vizir, cu care rebelantii şi Emerih Techeli să însoţi ; pre carele paşa din Buda,
i«82 anul 1682, firşt de' Ungaria îl făcu şi ei căuta planul turcilor să-1 înpli-nească. Şi aşa* ei luară în Ţara Ungurească din jos Casau, Tocaiul, Sent-Andrei şi Cepus.
înpăratul Leopold să găti şi cu craiul Polonii, a leăşiior, loan Sobieschi, să legătui şi-şi aleasă gheneralisim a trupei sale pre viteazul de-atuncea herţogu Cari Leopold V de Lotringhen a fi. Şi turcii cu mari oşti ajungea la Estraih, ca Viena (: Beciu) să-1 belagheruiască. Leopold I, înpăratul romanilor, craiul unguresc în Beci făcusă cu turcii pace. însă paşa din Bucla nu numai că Ţara Ungurească cu greăle şi mari daţii, harace, biruri, porţii o încărca şi o asuprea, ci făcu de pacea o strică, căci el cerea de la înpăratul chiesariu, craiul, una, alta. Şi măcar că înpăratul atuncea cu reîighia ( : legea luterănească) avea lucru şi ce cerea turcii nu le deăte, adică pingă Raab a cuprinde.
§ 15, - (ASEDIUL VIENEI. ALTE LUPTE CU TURCII)
Sultanu Mahomet IV cu veziru Cara-Muslafa belagherui Beciu ; 8 zile bâtu. înpâratul Leopold, prin herţogu Cari Lotring, gheneral Ştaremberg apârâ. Apoi sosind neâmfii, poleacii, pre turci bâturâ. în 3 ani, Buda, Seghedinu, Petrovaradinu, Beligradu, Vidinu ( : Diiu) ie iuarâ şi firstii româneşti înpâratul ui sâ închinară. Turcu ceru pace, ci necâpâ'tînd-o, el pre frantezi scoalâ. Curfirstu de Baden de la Dii la Cladova sâ trage. Aci Gheorghie Brancovici viind îi spusa câ are oaste în Ţara Rumâneascâ. Pre Gheorghie supt aresta în sus î! trimisa. Patriarhul Arsenie Cearnovici cu norod încoaci trecu. Jurcii iau Vidinu, Nişu, Beligradu; Techeli, Ardealu, ci curfirstu îl bate. Turcii iau Lipova. Firşt de Saxen încinge Timişoara, ci însuşi sultanu îl fugari. Gheneral Veterani pieri. Sultanu prin Logoj, Sebeş, Orşova acas trecu. înpârâteştii Iuarâ Lipova, Logoj, Sebeş şi Titeli.
Turcii cu 300 de mii de ostaşi Beciu încingînd şi tare îl bombardiruia. ^ Ei săpară mine pre supt pămînt în cetate de-a întră, pre careă cu şturmu dat vrea să o ia; aşa gîndea. însă din Beci gheneralu Ştarenberg, vro 8 zile, bine le răspundea şi să ţinea, păn ce ajunsă craiul loan Sobiesc al Po//Ionii cu ieăşii săi şi doi curfirşti, al Baierului şi al Sacsonii şi graf f-75v* Valdec cu trupa de raih, într-una cu herţogu din Lotring, carii Beciu, ce-1 bătea turcii clin 14 iulie 1683, abea acuma, în 2 septemvrie, acei zişi firşti acea oaste turcească o loviră, o bătură şi de tot o sparsără şi Beciu II scăpară, lagheru turcesc îl luară. într-altele multe, aflînd o cruce mare de lemn rădicată, scrisă, minune gîndind, că şi turcii o au. Ci fiucînd-o în cetate, aflară câ rumânii, ce-au fost 8.000, cu vodă ajutoriu, au rădicat-o să se închine ; careă încă în ţaighauz sta. Turcii scăpaţi fugiră, neămţii după ei, dindărăt ; luară Parcanu, Grâu, iară anul 1684, la Sent-Andrei 1684 avură lucru. Buda o belagheruiră şi, pierzînd aci 20 de mii de oameni, o lăsară. Apoi, 1*385, Ia Gran pe turci îi bătură, Naihaizeln şi Eperiaşu cu 1685 şturm luară şi iară pe Buda să pusără, careă după trei luni cu destulă patimă rea o luară. Seghedinu, Peciuiu luară. Şi armele lui Leopold şi 1687 campaniile în noroc să prefăcură, luund de la turci mai multe plate în Croaţia, în Hungaria, de la ei le luară şi cu trefu de la Petervardain să Încorona, unde herţogu puterea turcească o stinsă.
Ţarigradu sâ spărie şi să schimbă. Cara Mustafa luo ştreangul. Mahomet IV cu rebelie din tron în temniţă fu aruncat şi Soliman III în tron suit. Şi Techeli nu să lăsa, ci tot invita Poarta cu oastea a bate, măcar că şi pârtia lui căzusă şi stătu, deşi Mihail Apafi cu el să însoţi, că lui prinţipatul, încă 1681, tată său i-1 dedeăse şi, 1684, lui domnii, magnaţii Ardealului întărisă. Şi Techeli îl înşălă şi de nas îl purtă, cît el cu 200 aleşi ardeleăni şi unguri într-o complota ascunsă să legară, ca pre estraiheri din toate cetăţile Ardealului şi a Ungarii păn la Tisa să-i scoată, ci să vădi.
Gheneralu Carafa cu o trupă la Ardeal să dusă, ca guberniumul să-1 ia. Luo Cluju, Sibiiu, apoi şi Lipova, ce-i cheăia Ardealului şi a Banatului Timişorii, de la Murăş. Cînd au luat Lipova, o aripă a oştii avu graful Cuidobald Ştaremberg, iar alta, gheneralii Veterani şi Picolomini, oa / /meni *. ™ voinici. întîia zi căzură zidurile, apoi în trei zile luară gropile cetăţii şi cu
150
151
şturm cetatea luară ; 2.000 de oameni şi 3.000 alţii, bărbaţi, femei, robi dusăse la Timişoara. Mari dobînzi în cetate aflară, artilerie, boi mulţi, cai şi 100 de mii de pietri de sare, care în multe mii de galbini să preţuiră. Graf Păţi cu un detajăment ( : o bună trupă) luo Logoju, vrînd a cerca şi Caransebeşu, ci toamna plooasă îl înpiedică. Aşa ajunsă înpăratul partea mai mare a Ardealului a lua şi Banatului frîu pusă.
i«87 Turcii cerură pace, ci le răspunsă că de vor da toată Ungaria îndărăt si de vor plăti ei cheltuialile înpăratului Leopold şi de vor da pre rebelu Techeli viu în mînă, apoi de pace vom vorbi. Căci acel Techeli ar fi dat turcilor Buda cu alte cetăţi din sus în bătaia de la Munhaci. Acu 10 mii de turci pieriră ; apoi, Slavonia luară, la Presburg land-tag să adună şi cu dieta înpăratul ţesaru craiu fu.
iw7 Leopold I pe prinţu său Iozef I crai Ungarii îl coronă. Relighia frai întări.
1688 Electorul, curfirstu din Baer, ca marşal, cu oastea înpăratului ajungînd, cetatea Beligradu cu şturm de la turci o luo, după careă firştii Ardealului şi a Ţării Rumâneşti înpăratului, craiului unguresc să su-pusără. Turcii iară la Beci cer pace, ci nu capătă, căci marcgrafu de Baden pre turci în Servia, pe apa Resava şi pe Morava îi bătusă, Nişu, Diiul-Vidinu luasă şi de n-ajuta franţozii turcilor şi Scoplia o lua. însă franţuzii în Raih ( : Ţara Nemţească) cu rebelii o scorbelea.
în Moldova, 1685, Constantin Cantimir vodă. 1679, Vlahia, Serban vodă fu. 1689, în Bucureşti vodă Costantin Brîncoveanu, rumânu din urmă, fu. Iară în Moldova,' 1676, Antonie Roset; 1679, Duca a 3-a domnie ; 1685, Constantin Cantimir.
în noemvrie 1687, la land-tagu în Pojun, fiind cei mai mari magnaţi adunaţi, urmarea tronului în casa Austrii a fi moştenitoare să arătă şi erţherţogul Iozef, întiiul născut prinţ a lui Leopold, craiu s-au vestit. La aşa norocoasă tempi, în Viena imperatul Leopold închee, ca tot Banatul a să lua, ci capetile oştilor zisără Beligradul a-l lua. însă iarăş cerca Orşava să o ia şi Clisura, Poarta de Fer-Demircapi a lua, Banatul a păzi, în Volahia calea a deschide, v. Şi rămasă ca Beligradu a-l lua. / / Herţogu de Lotring bolnav fiind, herţogu Baierului, Maximilian Emanuil, dusă oastea înpăratului, 60 de mii, cîteva reghimente ungureşti şi horvaţi şi alţi nenumăraţi, careă în 26 iulie Sava trecu, 11 august Beligradu fu belagheruit, oraşu şi cetatea luate. Ţarigradu auzind, oastea — [a o] — aduna, ca în primăvară a pleca şi iar a le lua. Paşa Timişorii căpătă poruncă cetăţile Banatului toate, mai vîrtos Orşova de-a să apăra a o întări, ci fu tîrziu cu Orşova, căci gheneralu Veterani, ce rămăseăse îndărăt Ardealu a păzi, luînd Segheşvaru, Caransebeşu făr de veăste, iară Orşava cu acord o luasă. Oastea din Beligrad pe apa Moravii în lagher era.
Sultanul Soliman trimeăsă pre efendi Zulficar cu tolmaciu Mauro-cordatu la Beci, ca de pace să tractiruie, ci nu să închee, că sultanu Beligradu îndărăt cerea, făgăduind Sighetu şi Canicea din Croaţia a-i da. Veziru, ca să împlă şaţ-cameru ( : vistiria), porţie, gloabă pe creştini cîte 25 de galbini a plăti aruncă. Ci deăte lui Techeli 20 de mii de taleri ca să facă el înpăratului un diverzion. Carele făcu o flotilă mică de şaiche, orăniţă pe apa Dunării şi a Savii. Veziru alergă la Adrianopol, oaste ce
putu adună. însă în Anadol, Azia Mică, o rebelie să aţiţă şi-i înpiedecă graba lui, cît în Beci planu să putu face.
în iunie-iulie 1689 nici o operaţie armăşască nu să începu, ci în 1689 august abea gheneralu Picolomini cu Veterani pod preste Morava făcură, întră Hasan-paşa şi Iagodina, ca oastea turcilor, a otomanilor să o păzească, careă era supt seraschiru Areb, la satul Parachin, în ordie, lagher. Veterani avea un corp de călăreţi cu sine şi bătu unu mare, turcesc, apoi toată tabăra porni, ca pre seraschiru să-1 lovească şi în 29 august l-au fost biruit întîia dată, la Niş, şi îndărăt să trasă. Ci înpărăteştii îl ajunsără şi a do-oară total îl sparsără.
Ci lipsă de bucate aveau. Auzind că la Sofia, 5 mile de loc aproape, ar fi destule bucate şi toţi zicea : „Haida să le luom !" însă prinţ Baden zisă : „Greu a meărge ! De unde cară a lua ? Dar de vor arde ei toată magazina ? Şi ce vom face acolo ?w / / Şi zisără cu el toţi într-una Orşova 77 a întări şi în Vidin trupă a pune să stea, ca ţărmuru, marginea Dunării a apăra. De s-ar fi păzit de Cladova, de Golumbaţ, de Rama şi de Semen-dria şi să fie deschis drum, bucate ar fi căpătat şi cătră Sofia ar fi plecat, pre tătari i-ar fi înpiedecat şi tot Banatul ar fi luat.
Acuma ţările rumâneşti, Valahia, Moldova, nu numai că deăteră tributu, biru şi bucate de tot falul, ce lipsea, ce şi alte mari ajutorinţă înpărăteştii oşti şi bune vinter-cvartire deăteră. Apoi şi Servia şi Sremu deăteră.
însă acest plan nu era cu ştirea înpăratului, căci Leopold n-au zis aşa a să depărta nainte. însă iară prinţ fon Baden porunci gheneralu Haister, ce era în Braşău, să vină în Ţara Românească, gheneralu Picolomini să fie gubernator în Niş, gheneralii Holsat şi Straser de pingă Niş ei doi şi Erţegovina să o păzească şi cu Bosna să nu să înpreune. Cel din urmă ducea 2.500 pedestri şi atîţea cu cai, apoi haiduchen-reghiment Palfi, cu divizionu de husari şi de raiţi.
Apoi să pusă prinţu în marş cu oastea preste muntele Emu. în 6 august ajunsă la Vidin şi cu şturm cetatea o luo, pre toţi ianiceării îi tăe. Aşa şi first Picolomini să purtă ; luo cetatea Pistrina dingă Niş şi Caciaca despre Bosna, şi muri. în locul lui fu gheneralu Veterani şi după planu-ş făcea. El scrisă gheneralului Straser, ce avea înterim-comando, ca nici un acţion să nu înceapă, însă calcă porunca şi lovindu-1 tătari, îl bătură, cît Veterani abea cu nevoe îi adună.
într-aşa operaţioane, iarna ajunsă şi efendi, cel ce fuseăse în anul trecut ca sol în Beci, iară la înpăratul Leopold de la sultanu cu porunci ajunsă, ca Ardealu, Logoju înpăratului a da, însă nu să priimi. De careă sultanu să venină, vinuind pre marele vezir Mustafa Cuprugli, de a-I ucide, ca mînia a-şi vărsa, carele îi era credincios. Curînd, mare oaste sculă şi o flotilă pe Dunăre pusă, ca operaţiile de pe Ţară a le apăra. Şi primăvara să începu.
Veterani, înţălegînd gătirile, veni la Niş şi-1 înări. Gheneralu Haister căută Orşava a o întări, de-a să apăra, săpînd groapă largă, care gheneralu Marţeli o avea. Haister cu palisadi o înprejură şi în insula Ostrovu, din jos, aci aproape, şanţe, gropi aruncară, unde-i acuma cetatea.
Atuncea să dezvăluiră realele urmări a planului de an, că prinţu de Baden// cu alţii îl făcusă, că depărtarea de standcvartiru lor îngreoae t.rtv.
152
153
înpreunarea oştilor şi ţara nu putea aduce ceăle de lipse. Apoi, vrăjmaşii Techeli, cu mulţime de tătari şi husari, în Ardeal întră şi tot pustii, spuind că pre el sultanu firşt Ardealului l-au pus şi el au venit ca pre ei din tirania neămţilor a-i mîntui. Gheneralu Haister, ce-i fu înainte trimis, fu bătut, aşa cît căută prinţului de Baden a marjelui, pre rebe-lantu a-l fugări. Norocu fu că Mihail ÎI Apafi, după ce fuseăse rebelant asupra înpăratului, cum am zis mai sus, mai bine să socoti, că după ce au căpătat ertare în toată viiaţa credincios rămasă.
într-aceasta, marele vezir cu oastea mare în marş curînd ajungînd, Vidinu-Diiu, Nişu, Orşova, Semendriia le luo, la Beligrad sosind, îl bela-gherui. Herţogu de Croi era comandant cetăţii, gata a să apăra şi da, însă artileria vrăjmaşului foarte tare jucînd, o bombă din canon căzu într-o mare magazină de prăurie, mare flacără rădicînd deodată şi altele mai mici magazine, case, ziduri, cu înfricoşate cutremure arsă, sparse şi fărîmă şi turcii îndată pe mai multe locuri intrară. Cei înpărăteşti dinlontru, ca de foc şi de sabie a scăpa, cu fuga mîntuire căuta ; şi însuşi dueu de Croi cu gheneral-ştabsofiţiri cu vase mici preste Sava scăpară.
Ce dureăre avu înpăratul la aşa reale veşti, să poate socoti ! Că atunci aleasă pre erţherţogu său Iozef craiu Romei şi că gheneral Ştaremberg Osecu luo, care ceva pre întristatul monarh îl mai mîngîie. însă viitoriul an, 1691, mai bine meărsă. Soliman bînd apă reăce, săi înnecă şi muri. Lui urmă frate-său, Ahmet II. Veziru Cuprogli a belagherui Buda venea. Să întîmplă că într-o bătae cu înpărătească oaste, supt prinţ de Baden, la Slancamen fu bătut şi pieri. într-acea vreăme şi gheneralu Veterani apără Ardealu de asupreala tătarălor, ce erau 15.000. Atunci şi baron Boland cu o trupă de raiţi, alte 3.000 techelinţi, trimişi de la Logoj şi Caransebeş, preste munţii Ţării Rumâneşti i-au înprăştiat. Techeli în Banat multe reale au lucrat, aşa cît însuşi sultanul lui l-au oprit de-a face.
Iară 3 ani următoarele campanii n-au fost aşa inimoasă, una că Hali beclirbegu, ce urmă după Cuprogli mare vezir, nici fapta, nici corajia lui a nu o / / avu. Iară de altă parte, împeratul de bani şi oameni lipsă avea, ca ceva mare a cerca, că oaste în Ţara Nemţească trimiseăse pentru franţozi.
Feldmarşalu de Baden, ce luasă Vidinu ( : Diiu), întoarsă la Cladova, făcu podu preste Dunăre la Cîmpul Severinului, oastea îndărăt a-şi treăce.
8 Gheorghie Brancovici, de neam despot, adunînd un corp de volonteări din Ardeal, Moldova, Volahia, sîrbi, bugari, în Ţara Românească, în mănăstirea Tismana, aci a se aduna, a sta. Din adunaţi el luund o parte mică din acea trupă strînsă, de la mănăstire, preste Dunăre, în Cladova trecînd, la feldmarşalu să arătă, de-a căpăta poruncă ce-o face cu trupa sa. Marşalu pre Gheorghie în lagher la opreală îl pusă, de unde supt aresta, prin soldaţi, pre el [preste Ţara Românească, preste munţi], anul 1688 octomvrie 29, la Sibii, în Ardeal, la închisoare l-au trimis. — [Voia boiari-lor ţării, ce-1 pîrîsă, o înplinij. — Apoi feldmarşalu cu oastea în Ţara Românească în cvartire de ernat au trecut şi frai-volonteării acasă s-au dus.
>       Tătari în Moldova, Volahia, Servia intrară.
Patriarhul Arsenie Cearnovici, cu 37.000 de familii din — [Volahia], — Bolgaria, Servia, — [unii] — păn la Buda au ajuns şi s-or aşezat. Iară el în Sent^Andrei lăcuia, de unde des la Beci să ducea.
Turcii cu tătari luund Diiu, Nişu, Semendria şi Beligradu ; rebelantu Techeli în Ardeal pre gheneralu Haistler bătîndu-1, el să aşeză. Ci ajungînd marcgrafu Baden, îl sparse. Marcgrafu la Slancamen bătu turcii, la 25 de mii le-au omorît şi marele vezir au pierit. Anul 1691, înpărăteştii Oradia Mare au luat-o.
— 1693, în Moldova, Costantin Duca vodă. 1696, Moldova Antonie
Cantimir, ş.a.
înpăratu   ţesaru   Beligradu  înprejură,   ci iară  îl lăsă. Gheneralu îstu Caprara la Petrovaraclin cu trupa sa în şanţe sâ îngropasă, (unde-i acuma oraşu Novi Sad fraicomunitetu Nai Saţ) şi turcii nu-1 scoasără. însă iară turcii luară Ghiula, Lipova.
Electoru ( : curfirstu) din Sacsen, vrînd de la Lipova cu gheneralu Veterani a să înpreuna, turcii îl întrecură şi pre gheneralu Veterani, cu 7.000 de călăreţi ai săi din Ardeal, la Logoj, în Ţîrna Bară îi tăiară. însă //şi turci aci 5.000 au pierit. Curfirstu Sacsonii Timişoara bela- f 71 r gherui, ci ajungînd însuşi sultanul, îl fugări, că Mustafa într-acea bătălie 6.000, iară neămţii 3.000 au pierdut. Sultanu Mustafa de-acolo de la Lugoj prin Mehadia îndărăt s-au întors.
Graf Auersperg gheneral cu Haidershaim luară Oradia şi gheneralu Haister luo Ienova, iară ducu de Croi, carele, 1693, ca armee-comandant Beligradul iară a-l lua în deşert cercă.
Anul 1694, în a 3-a an, campanie abea în septemvrie să deschisă, w Alta nu fu, decît că Hali vrînd armea creştinească la Slancamen a o bate, gîndul lui, prin înţăleapta rînduială a comandirenderuiui gheneral Caprara, să strică.
Sultanu Ahmet murind, nepotu ele frate,  Mustafa  II,  fecioru  lui ^ Mahomet IV, îi urmă, carele la Adrianopol mare armee adună. Acest nou monarh şi veziru mare nou puind şi porunci a vesti că el însuşi asupra creştinilor, ca să-1 cunoască,  meărge, şi în iunie  cu oastea la cîmp plecă. Iară la Beci, abea atuncea să svătuia ce să facă.
Gheneralu Veterani scriseăse ca asupra Timişorii să înceapă, arătînd că ar fi uşor, de unde şi de cătră Beligrad şi de cătră Ardeal s-ar potea păzi şi că-i pămmtul roditoriu şi corul său cu trupa mare să poate înpreuna, sau în Ţara Rumânească a merge ; şi că el cu 5.000 de călăreţi-pedestraşi ar putea face, de s-ar pune la Becicheree o pază, ca să-şi facă cale cătră P anei ova, şi o flotilă înpărătească, ce era cătră Beligrad, noaptea să meargă, Orşova să o ia şi Dunărea sâ o apere, Titeliu a să întări, ca Beligradu cu Temesvara să n-aibă înpreunare, nici a-şi ajuta.
Acest plan însuşi înpăratului plăcu şi curfirştului Saxonii, Fridrih August, îl deăte, carele adusă cu sine 8 000 ajutoriu înpăratului. Şi aşa, el cu oaste de 50 sau 60 de mii să găti şi cu începutul lui august, la Pe-trovaradin ajunsă. însă şi otomanii la Beligrad sosisă. Turcii, în 14, pod preste Sava pusără şi în cîteva zile şi alt pod preste Dunăre făcură, ca pi la Panciova în Banat să vină. Curfirstu, auzind // că 40 de galiote 1.1% ( : şaiche) turceşti, care prin Orşova spărgînd au trecut şi pînă la Slancamen au ajuns şi că la Panciova un corp turcesc de călăreţi au trecut, s-au fost cam spăimîntat. Şi socotind că Titelu e bun, are bălţi înprejur, unde pusără 600 de muşchetari şi 5 reghimente călăreţi, dragoni, cu vase înlontru. Turcii nu îndrăzniră, dar pe alt loc trecură, ca armea de cătră Seghedin şi de la Ardeal să o înpeădece, calea să-i tae ; încă şi de ia
154
155
Fotoc bucate, fourage să nu capete. Veterani, ce sta la Lipova, căpăta poruncă cu corpul său la Chici-Canicia să meargă şi ca Petrovaradinu să păzască ; aci din jos, în Ostrov ( : insulă) încă un hornvere, şanţe a face şi cu companii să aşaze.
Mustafa, om bărbat, dar sta mult şi să socotea cum, că-i acuma întîia oaste ( : armăşie), să-şi arate corajia şi-şi pusă gîndu pe Ardeal, ca de tot să şi-1 supue şi nu-i păsa, nici gîndea că-s cei înpărăteşti la Petrovaradin. El, în 24 august, de la Beligrad trecu Dunărea din Servia în Banat, cătră Timişoara. Acu rînduialile să schimbară şi curfirstu de Sacsen planul întoarsă şi la Tisa să trasă şi lui Veterani un detagement îi trimisă, carele cu acesta şi cu a sa trupă şi artileria ce-o avea pentru Lipova, ca pre sultanu de-a trece în Ardeal să-1 oprească. Mustafa, după ce fu ceva în Timişoara, cu toată puterea cetatea Lipovii o lovi. Veterani simţindu-să slab aci a-l opri şi a să apăra, lăsă 600 de oameni în garni-zon îndărăt, iară el însuşi la Lugoj să pusă, într-o cîmpie ce-i cu bălţi tinoasă ( : Ţîrna Bara) ocolită. Aci îi căzură turcii asupră-i, unde în bătae viteazu căzu. Graful Truhsen luo comanda, ci fu bătut. Vro 3 000 de oameni, ofiţiri, artilerie şi multe steaguri pierdu. Apoi şi cetăţile Logoju şi Caransebeşu turcii le luară, că oberşteru Pfeferhofen la cea din ?*v- ur//mă, pironind canoanele, o năpustisă.
Apoi, flotila turcească, cu 500 de oameni la Titeli eşi, gropile şl castelu luară. Apoi gheneralu Herbevil, pre carele curfirstu de Saxen Ia Cobii îndărăt îl lăsasă, într-ajutoriu sosi ; încă şi însuşi curfirstu lagheru său de la Arad şi de la Tisa îl lăsasă de Murăş cătră Lipova să apropiasă, unde auzi de amărîtul sfîrşit a lui Veterani. El trimeăsă la graful Solari, ce comandiruia în Oradie, tari porunci, ca besaţungu din Ghiula, Ienova, de la Tisa, a le întări. Dar şi el cu armea sa plecă, ca pasu cătră Deva să-1 capete, pră unde în Ardeal să întră şi în 10 zile ajunsă, socotind păn la moarte a să apăra. Insă Mustafa planu avut îl schimbasă, mărieţi că avu noroc, şi plecă pi la Logoj, Caransebeş, Mehadia, Orşova, calea la Stambol luo.
Sultanu, într-această cale de la Timişoara păn la Orşova, la Dunăre, văzînd ţara arsă, pustie, rău îi păru şi musulmanu strigă : „Dar au aşa fac creştinii întră sine ?" Şi spuindu-i'nişte rumâni că e fapta oamenilor lui Techeli şi îndată porunci capul al acelui vrăjmaş a lui Dumnezeu si al oamenilor la Constantinopol ( : Stambol) a i-1 aduce şi în loc de îngropăciune, în eşitorile jidoveşti să-1 leăpede. însă iară s-au întors şi în temniţă pană la moarte au fost.
Şi aşa turcii şi această campanie sverşiră. Iară înpărăteştii nu marsără în ernat la vinter-cvartire, păn ce luară Lipova, Logoju, Caransebeşu şi Titeliu, în care plate puseăse paşa Timişorii numai detagemente mici, din garnizonul său, a le apăra.
§16.- (EVENIMENTELE DINTRE 1696 Şl 1716>
înpâratul, prin prinţu Eughen de Savoia, pre Mahomet la Senta, Petrovaradin şi în Bosna bâtu. în Carloveţ pace fâcurâ. Apoi despre altele : de
înpâratii Leopold, Iozef I şi de Cari VI, de episcopi în Sebeş şi Timişoara..
156
Estraihu în armâşii greâle cu spânii, cu ungurii, cu baerii şi şvedii aci. Pa-triarhu şi Brancovici mor. De înpâratul Petru al Roşii, ci fu în Moldova. Sultanul'Ahmet calcâ pacea, ceâreâ aŢra Ungureasca, ci perdu Mitrovita ; fiind bâtut la Petrovaradin, perdu Timişoara. Prinţ Eugen, dupâ ce luo Panciova, Ui-Palanca, deâte lui graf Mergi, un roman altuia, toata comanda, sâ dusa la Beci, unde fu veselie, iarâ în Stambol ( : Ţarigrad), confuzie, spaima fâcu.
în iarna următoare trimasă înpăratul Leopold pre graful Rabîtin ca gubernator la Ardeal, într-altele, aceasta i-au poruncit, oastea dintr-acea ţară a o înmulţi, garnizonu din Oradie să-1 întărească, acest loc cu muniţion şi proviant să-1 îndestuleăze, ia paşa Timişorii să ia seama, districtele // să Ie apere. f-80
La Beci oastea cea stinsă iară să înmulţi, pre anu 1696, şi iară cu *696 firştu de Saxen a fi rămasă. Această armee în iulie încă zăcea în Seghe-din, păn ce ajunsă Mustafa cu noroadele sale la Niş. într-un crigs-rat închee curfirstu cu gheneralii Caprara, Ştaremberg şi cei mai de căpetenie ofiţiri să sfătuiră Timişoara a o belagherui, ca pre vrăjmaşi a-i aduce într-ajutoriu, să se bată, apoi să va vedea ce-o fi. Şi aşa, curfirstu, cu 5.000 cavalerie, 2.000 husari şi fraivilighi, volonteri, toţi de bunii ghenerali înainte duşi, ca el ţara, localitetu şi verchele cetăţii a ie reeognos-ţirui, care mai tari le află decît ce auzisă, că 10 — zeăce — mii în gar-nizon erau în ea.
Acu ajunsă paşa Ghiafar cu flotila turcească la Slancamen, avînd poruncă Titelu să-l'ia. Şi sosi şi era să-1 ia, ci gheneralu Haidershaim, carele cu detajamantul său tîrziu veni, ci curînd prin reghimentul Truh-ses, 4 campanii de Haister, ce zăcea la Chis-Canicia, cu 2 escadroane de Bagno şi Marsigli întărit, această adunată puteăre abea ajungea, pre Ghiafar de gînclu-i îl stugni. Electoru ( : curfirstu) văzînd Titelu scăpat şi trupa din Ardeal cu graful Rabîtin aduse să întări. îndată cu armea trecu Tisa şi abea scăpînd din noroaele sau bălţile i\ranca, îndată să pusă în lagher cătră Temesvar.
* Sultanul era la Beligrad, avînd un pod peste Sava, altul prăste Dunăre pusă, şi gîndea : veni-va Timişorii a-i ajuta sau asupra Peterva-radinului va merge ? într-aceăste cugete, electoru într-una la toate mişcările vrăjmaşilor căuta ; Ştaremberg alergă pră Tisa să vază ce-i şi ce face sultanu, ca curfirştului să arate. Carele încă odată să dusăse Timişoara a o recognosţirui şi închee : acest plaţi numai de o parte să ceărce a-l bate, ca şi oastea să o cruţă, dară şi vercurile cetăţii-s largi, care toate nu le poate închide. Şi fiindcă era vremea bună de lucru, trasară o linie de gropi, şanţe, cătră palan // ca mare, că Palfi de la Arad adu- f. sov. seăse artileria şi maşine şi potea bate. însă Ştaremberg înştiinţa că flotila turcească au trecut şi sultanu Mustafa Dunărea au trecut şi cu po-poru său meărge Timişoara să o scoată. Deci tot lucru să opri, maşinile îndărăt, curfirstu lagheru rădică, ca să iasă naintea vrăjmaşului. Prinşii de la un detajămănt din urmă spusără că-s turcii cu ianiceării întră doo bălţi, în şanţe îngropaţi, gropi de-a să apăra, de altă parte cară şi valuri de pămînt şi canoane cu cartece. Deci oastea la 3.000 de paşi îndărăt să trasă, cu careă pre turci din gropi afară îi scoasă, ci iară să îngropară ; unii la alţii căutînd să uita.
157
în 24 august, cu canoanele bună zioa îşi deăteră, ci nu să aleasă.. în 25, oastea creştinească să pusă în şlaht-ordnung pingă Begheiu, fiinciu-ie apa în dos. în 26 august, o trupă uşoară în răsăritu soarelui eşisă a vedea ce-i şi cum şi spusără că-s turcii pedestri într-o smidă afundă şi mărg ascunşi şi-s ca un ceas de aproape. Curfirstu diecle sămn ele a-i atachirui şi drept într-acolo plecînd, turcii fugiră la smidă. Cei înpărăteşti avînd Begheiu în dos, dinnainte-şi un rît, de-a stînga gard cu şanţă, iară de-a dreapta mare pădure, spuind curfirştului, el închee a-i atachirui pană nu să aşează în lagăr. Poruncă deăte la toţi 6 batalioane smida, crîngu să-1 lovească, să între, să dea. însă şi turcii din garduri da. Toţi corajie arăta, că marşalu Ie dedeăse pe feldmarşal Heidershaim a-i duce. Seara la 6 cease începură a se bate. Cînd unii, cînd alţii, cei înpărăteşti da dosu. Pre gheneralu feldmarşalu Haidershaim un glonţ dintr-o puşcă în piept îl lovi, îndărăt îl dusără. Şi întuneărecu nopţii sfîrşi bătaia. înpărăteştii pierdură, creştinii, 2.082 de oameni pedestri şi 1.146 cavalerie. Aşa o' fi fost şi la turci, că ei pană în zioă la Panciova au ajuns, socotind că mine zi iară bătae va fi, ci nu fu. Şi înpărăteştii nu să mai temea // de el că vor căuta Lipova a o lua sau în Ardeal a treăce. Şi aşa, gheneral Rabu-tin cu corpul să întoarsă făr de frică. Gheneralu Truhses marse cu o trupă la Tisa, la Arad. Curfirstu Saxen diete gheneral-comanda armeii lui gheneral Caprara şi el să dusă la Beci.
Ajungînd prinţ Eughenii al Savoiei din Italia îndărăt, el la Seghedin scoasă magazina înpărătească, la Senta pre turci în lagher îi bătu, peste 20 de mii de turci morţi, iară 10 mii de turci vii au prins. Turcii pace cerură şi căpătară, măcar că ungurii de rebelii reale nu înceta.
Sultanu şezu mult în Beligrad, păn ce-i trecu oastea lui preste Tisa, la Petrovaradin. El să aleasă într-aceasta campanie de vară cu castelu Moraviţa ; cu laudă mare la Ţarigrad să dusă. Oaste mare strînsă, eă avea ceva cu moscalii bătae ; în Azia iarăşi, iară gîndul îi era la Varadin.
Electoru ( : curfirstu) Saxen crai în Polonia ajunsă şi înpăratul Leopold deăte gheneral-comanda armeii din Ungaria lui prinţ Franţ Eughen de Savoia, ce era ele 36 de ani, dar fuseăse la Beci cînd belaghe-ruiră turcii. în urmă fuseăse 3a Buda, la Beligrad şi Ia altele, cu corajie să arătasă.
Sultanu adună oaste mare ca să ia Varadinu şi la Seghedin să marga. Şi Eughen îl aştepta. în 11 septemvrie, la Senta, lingă Tisa, întră Titei şl Chici-Canicia el lovi pre turci în şanţăle lor, carii multă artilerie aveau, careă în doo ceasuri fu bătută şi spartă total ( : adecă de tot). Vro 20.000 morţi, pre cîmp sămănaţi ; înnecaţii turnuri grămădite pingă Tisa zăcea. Mari dobînzi lăsară biruitorilor : toată artileria, muniţia, proviantul, bagajii, cai, cămile, cară, corturi a sultanului frumoase scumpătăţi şi steagul mare, veărde şi multe cu coade de cai ; însăşi şi inelu sau peceiu sultanului, pre carele marele vezir totdeauna la grumazi îl poartă, ci fiindcă veziru cu alţi 5 veziri pieriră şi 11 paşa cu ei. De la marele loan Huniadi păn acuma, otomanii n-au mai pierdut atîta. Sultanu scăpă Ia Timişoara şi să închisă. Au şi plîns de-atîta peire mare, de vaitece au ameţit şi făr de izbîndă să dusă acas.
Anul 1697, prinţ Eughen marsă în Bosna şi tot biruia. Craii creşti-n?şi} *ăcură pacea Risvic. Şi înpăratul să ajută, că oaste // pră anul 1698 căpătă. Iară sultanu neputînd aduna ce gîndea, fu silit steagu lui Maho-
med afară a-l înplînta, ca toţi să sară, să se rădice, că i-i nevoe ; şi i să făgăduirâ. Lord Paghet, ministru Anglii şi grafu Colier, ministru marilor gheneralştaat să prinsără că ei cu curţile lor vor sta de pace a face şi căuta unde să se adune de pace.
Oastea de la Raina veni în Hungaria, apoi în Srem, pi la Slancamen a să aduna, unde şi Eughen sosi naintea turcilor în cîmp, însă şi turcii aci ajunsără. La Beligrad avînd magazina, să şănţuiră, să îngropară. Prinţ Eughen pră la Varadin trăcu Dunărea, vrînd şi Tisa a treăce să-i lovească ca doară din şanţe i-ar scoate, Beligradu să-1 lasă, zicînd că va să se ducă la Timişoara, să o cuprindă. Trecu Tisa şi în lagher să pusă la Becicherec, unde avea balta Ilancii în dreapta, iar a Alibunariului în stînga. Ci în deşărt, că turcii sta. El iar cercă preste Dunăre a treăce, gîndind c-or veni să-1 oprească, însă turcilor Senta în gînd le era, dară şi aştepta 40.000 de tătari a le veni, că făr de aceia, nu. Eughen iar la Becicherec viind, gîndea ce-o să facă.
Cei doi mai sus zişi miniştri soli statură congres la Carloveţi a ţinea, unde miniştrii să adunară şi prăliminar articulu să arătă, ca armăşia să înceăte, fiecarele să stea. Un an statură. Eughen armea o slobozi. Poarta avea lucru cu poleacii şi cu Republica Veneţii a face hotăra, graniţe,^ cu înpăratul şi cu turcii, pe acolo făcură. Iară în Banat, de la Tisa cătră răsărit păn la Orşava, Demir Capi, cu munţii Ţării Rumâneşti cătră niezu nopţii, Dunărea cu Murăşu hotar înpăratu să aibă, cătră răsărit şi ameazi, Logoju, Caransebeşu cu districtele Halmăju şi ceva în Clisură ; cătră mezu-nopţii, la Murăş, Lipova, Ceanadu Vechiu, iar la apus, la Tisa, Chici-Canicia, Becei, Chichinda, Becicherec ; şi aşa, Timişoara turcească era înprejurată cu oşti înpărăteşti.
Sultanul supărat şi miniştrii lui nu să lăsa aşa a fi, ci cerură a fi cătră răsărit aşa : trasară o linie dreaptă ele la Dunăre pană în apa Cra-iovii, adecă Mehadia, Mehadica, şi de aicea pană în Beghei, tot ce avea // turcii să le fie, şi Clisura, Halmăju, cu districtul Logojului, iară Caransebeşu şi munţii Orşavii în ceăia parte a rămânea. Ci turcii nici aşa ne-vrînd, cerea nu numai toate castelile, citadele Ţării Banatului, ce şi di pe Murăş, Tisa a lor a fi, iară făr de casteăle nu, ţara cu cetatea să aibă, că 150 de ani a lor sînt, să fie. Şi mari gîlcevi făcea. începură a să lăuda şi cu armă a amerinţa. Apoi iară să loviră, care ce are să-şi ţină : Timişoara a turcilor, Aradu înpăratului, iară alte festungsverche, castele, să se spargă. Marginea, ţărmurii Murăşului în Banat a turcilor, iar dincolo, cu insule ( : ostroave) a înpăratului să fie. Călătoria pe ape şi pescăritu toţi să-1 aibă, cum au fost la an. 1552 încheiat lor.
Pacea în Carloveţu Sremului cu congresu închee, că turcii deăteră înpăratului Ungaria, Ardealu, Slavonia şi turcii opriră lor Timişvaru, Beligradu. La acest congres ( : sobor), veneţianii căpătară de la turci Morea, în Greţia şi Dalmaţia, iară leăşii căpătară Caminicu. Turcii cu Timişoara avea Verşeţu, Panciova, Clisura, Halmăju, Mehadia, Orşova, iar înpăratul cu Ardealu, Lipova, Logoju, Caransebeşu, păn în Meedica, Domaşnea avea hotaru ; Sacoşu şi Beceiu, urguresc şi turcesc.
Acuma iară începură românii în sate a să aduna, dar de rău turcilor şi preste Muraşi cu sîrbi fugea, unde ca militări volonteri a sluji înpăratului începură, căci rumânii în districtele Lipovii, Logojului, Caransebeşului din anii 1552 supt creştini fuseăse şi slujisă, iară de turci fugiră ;
f. 82
1690
dar şi în munţi erau dedaţi. înpăratul văzînd mare număr de raiţi din Serbia şi Banat, un dărab mare de ţară pingă Tisa, Murăş, le diete şi privileghii căpătară de-a sluji.
Pre despotu sîrbesc Gheorghie Brancovici supt arest din Sibiiu Ardealului la Beci îl dusără. Serbii cei trecuţi încoacea, cer arme la înpăratul a sluji. Ungurii din Ardeal, cu firştu lor Techeli, fiind supuşi turcilor, oaste făcură, curuţi numind-o, carii neămţilor labanţi le zicea. Serbii cerură de la înpăratul pre Gheorghie Brancovici voevod, ci nu-1 deăte, însă lăsă altu a-şi pune.
Arsenie Cearnovici, arhiespicop de acest naţion, făcusă pre Spiridon Ştibiţa episcop Caransebeşului, Versetului şi scamnul Timişoarii Isaii Diacovici îl dădeăse şi avea rezidenţia sa în Becicherec. Pentru catolici pusă episcopul // ce era al Ceanadului, Ştefan Telechesi, un erţprister, că să aflau misioneri din ordenu franţiscanilor, unde şi unde răsfiraţi ; dar şi iesuiţii, pe vremea stăpînirii lui Frânţi Racoţi avea în Caransebeş casă de misionari.
— [An. 1690, sîrbii începură a slugi ; iar horvaţii şi mai nainte începusă. Patriarhul Arseni Cearnovici aleasă sîrbilor în locul său pe loan Monasterli viţe-voevodj. —
După pacea Carlovăţului, stăpînirea Estraihului în Banat să mai lăţi. Craiul Spânii, Cari II, neavînd moştenitoriu, viţa i să stinsă. Acuma după un testament al lui, măcar că căuta casa Estraih, pe un nepot, Ludvig XIV, pre tron a-l aşeza şi rădică o răzmiriţă mare, ci ca să se ţină toate puterile Europii şi de-a fi bine compănite, Anglia, Holandu, Portugalu, apoi Italia şi herţogu de Savoia să prinsără Estraihului 1703 a-i părtini, a să însoţi şi în an. 1703, bine să porni şi erţherţogu Cari, dîndu-1 înpăratul Leopold, să dusă în Spania cu numele Cari III şi coroana luo.
După patriarhul, şi milităria Tisii cu a Murăşului în toate răzmiriţile înpăratului ca haiduţi, călare şi pedestri, a sluji au început. Acest patriarh căpătă norodului de la preaînalta înpărăţie diploma ( : privileghie), după careă mai tîrziu şi alte diplome au urmat, cu care credinţa militarilor de graniţă însuşi înpărăţii o adeverează, cum că ei în bătălii mari şi particulare au slujit.
Cu turcii era pace din 1699. însă murind craiul Spânii, duca Aniu să rădică, armăşie de nov începu, în Italia oastea să dusă, asupra Frânţii fu norocoasă, însă în Raih fu bătută, că Baeru era asupra înpăratului ; ungurii cu Ferenţ, nepotul lui Gheorghie Racoţi, iară cu armă asupra înpăratului Leopold sculaţi, însă pre Racoţi cu pre Nicolae Berceni îi prinsără, ci scăpară la poleaci, cie unde ei scrisără firştilor româneşti, a Volahii, Moldovii, să le ajute, ci nu-i putură înşăla. Pră atuncea greăle bătăi cu ungurii şi cu baierii erau ; apoi încă atuncea şi de şvedi frică era, să nu vină încoacea, carii mari armăşii făcea şi aproape venisă. Militarii graniţii, credincioşi, pre înpăratul nu numai de rebelii ungureşti, f-83 ce şi de franţuzi, de electeru, curfirstu / / Bavarii îl apăra. Ei pre Gheorghie Brancovici despot îl cerură şi ca nu cumva din Beci să scape şi cu rebelii să se unească, din Beci la Praga, de-acolo la Eger în Bohemia, tot supt pază în arest îl dusără ; bună simbrie avea.
Fiind oastea Estraihului şi în Spania, în Flandern şi în Italia despărţită, căutară franţozii şi aflară nişte pizmaşi magnaţi unguri şi ardeleăni
1704
160
să le slujască şi într-ascuns rebelanţi îi ridicară, făgăduindu-le şi bani, subsidii a le da, pentru Franţ Racoţi a să scula, un nepot a lui Racoţi, ce fuseăse, an. 1660, bătut şi în Oradie murit.
înpăratul Leopold reposînd, văzu începutul rebelanţilor, căruia 1705 prinţul său Iozef I în monarhie urmă, ci fu îndată cu pară de foc cuprins, că pizmaşii să înmulţisă, carii castele şi cetăţi luasă, vrînd şi Buda a o blochirui. însă şi Beciu să lăuda a-l belagherui şi luară Naihaizel. Cu Racoţi erau grafii : Berenţini, Caroli şi alţii, legătuiţi. Mihail II Apafi lăsasă Ardealu şi ca om privat în Beci şedea şi toţi pre Racoţi a fi luară şi Ungaria îl luo.
înperatul  Iozef  amnestie ( : graţie)  rebelilor  a  da făgădui, însă vărsatu ( : bubele mari) luo pre înpăratul Iozef I, în april 1711. 1711
Craiul Caii lăsă Spania şi la Francfurt înpărătească coroană, cu numele Carol VI luo, iară coronaţia ungurească urmă, an 1712, la Pres-burg ; frate cu Iozef I, feciori a înpăratului Leopold.
înpăratul Iozef Neapolu, Sardinia, cu ajutorul Anglii şi ţara papii, nu-i scăpasă.
1707, patriarhul Arsenie Cearnovici în Beci muri ; aducîndu-1 în 1707 Srem, în monastirea Cruşedol l-au îngropat.
în Moldova, vodă Nicoale Mavrocordatul, apoi Dumitraşcu, fiu lui 1710 Cantemir şi iară Nicolae Mavrocordatu.
Despotu Gheorghie Brancovici în Eger muri, bătrîn 66 de ani, carele 22 de ani în arest au fost, a căruia barba lungă pană supt genunchi i-au crescut.
1711,//Ungaria înpăratului cu aplecăciuneă să închină. Impera tul 1711 f,Mv* Iozef I răposînd, frate-său, craiul Spânii, Carol VI îi urmă. Ruşii în Moldova, la Prut.
Englezii, însoţiţi cu franţozii, pre înpăratul bat. 1712
Milităria Horvaţii începu cu regulă mai bună de nov a să rîndui.
Pacea de la Utreht să închee ; sucţesionscrig. Prin tractatele de la 1713 Raştat, an. 1714, deăte Bourbon la Estraih Niderlandu. înpăratul căpătă 1714 în Italia, afară de Mailand şi Mantua, încă şi crăiia Neapolu ; şi oaste căpătă pentru Ungaria, ca pre nestîmpăraţii rebeli a-i supune. înpăratul Carol VI mila sa tuturor o arătă, zicînd că-i arma sa pentru vrăjmaşul numelui creştinesc,
în Ţarigrad pre Mustafa II încă de la a. 1703 din tron îl lăpădasă şi pre Ahmet II în tron îl rădicase. Oastea lui asupra ruşilor fu norocoasă, că Petru cel Mare, fiind în vîrful unei puteărnice armei, a. 1711, pacea dingă apa Prut o cumpără, în Moldova, şi sultanu să mîndri cu biruinţa. Socoti sultanu armele sale şi asupra altor puteri a le întoarce. Şi aşa, întîi pre veneţiani, cari a. 1715 în Moreea intrase, le arătă, careă în Beci ms grijă făcu, pentru Corfu, ce-i cheăia Italii ; că de vor lua ceva din Italia, îndată pră Ungaria s-or porni, ca ce pierdusă cu congresu ( : soboru) Carloveţului, iară îndărăt să le ia. Sultanu trimisă un aga la Beci, ca pre înpăratul Carol să-1 înduplece, însă acesta, după legătuiala înpăratului Leopold stătu şi de răzmiriţă pră an. 1716 să găti. Hofcrigs-ratu din Beci ma oastea în trei părţi o despărţi : întîiul corp, 60.000, a prinţului Eughen ; al doilea, 30.000, graf Cuido Ştaremberg ; al treilea, 20.000, gheneralu
161
Haister, să le ducă. Recruţi şi petrecători de proviant şi care de muniţion după armee vor urma.
Dară şi turcii să gătiră, steaguri cu cozi de cai în Ţarigrad scoasără, *. 84 verbunghe, porunci la paşaluche, cu trupele să se adune, şi sultanu / / gîndea, la Timişoara, careă cu alte şanţe o şi mai întări ; la care lucruri 13.000 de rumâni, ce nu-şi putea plăti biru ( : porţia) îi ţinea şi la lucru îi întrebuinţa. Haraciu ţărilor rumâneşti, bani şi altele ceru, că o oaste de 200 de mii de turci şi tătari, avînd porunci aşa să se înpartă, ca de-o parte să păzească Dalmaţia, iară ceăialaltă la Dunăre să margă. însă în-păratul-craiul nu să temea, că avea oaste preste 125 de mii şi bani avea, că Ghermania, înpărăţia nemţească, subzidii 50 de luni romane făgăduise, apoi şi de la curtea Romei un indult veni, ca zeciuiala ( : dijma) din toate veniturile preoţeşti să o ia. Aşa văzu Cari că-i bine şi aşa fu.
în Petervaradin era comandant baron Lefelholţ. El începu armaşi a, că luo Mitroviţa, unde dă Sava în Dunăre. Paşa din Belgrad să vaită că nu s-au căzut. Apoi, în iulie, Lefelholţ cu 3.000 de feciori şi castelu Răcea luo, amîndoă cîte doo staţii de Varadin şi de Slancamen departe, din care garnizonu turcesc la Beligrad să dusă. 1716 înpăratul cu franţuzii şi englezii pace puseăse şi armăşii turcilor arătasă. Şi prinţ Eughen gheneral-feldmarşal la armee sosi, careă era la Petrovaradin. în lagher în 17 iulie ajunse şi îndată gheneral-revie ţinu. Toţi să bucurară supt aşa prinţ viteaz a fi. Cu el mulţi mari domni, ele familii mari, prinţi străini, la steagurile înpăratului să adunară întră carii şi don Emanuel, fratele craiului din Portugal, să afla.
Otomaniceasca armee de zeăce zile campiruia întră Zemlin şi-ntră Banovţe, unde marele vizir în 28 iulie ajunsă şi cu începutul lui august, cătră Slancamen mişcă şi în lagher bine să aşeză şi zicea că de Varadin să apucă. Oastea înpărătească, ce marsă acolo, în colţ, în piscu cetăţii să pusă şi artileria de cîmp, cu neşte reghimente de răîtari, naintea porţii Răcea să pusă. Fiindcă să auzi că marele vezer, pod pră Sava făcînd, au 84 v. trăcut, Eughen trimasă pre gheneralu Palfi / /cu 1.600 de cai, ca să re-cognosţirue ce-i şi cum. Acea trupă era neămţi, unguri şi raiţi şi întîi-nindu-să cu o trupă turcească de călăreţi mai tare decît a lui, fu biruit şi după o batae de 4 ceasuri fugi, unde 400 de feciori pierdu, întîmplare jalnică fu, că pre gheneralu Brainer viu îl prinsără.
După venirea gheneralului graf Palfi, făcu Eughen la Futac un mare crigsrat ( : sfat) din sus de Varadin, lîngă Dunăre, ca să tracă Dunărea şi asupra turcilor să margă ; pre herţogu Virtenberg, ce veni cu coru de 14.000 de la Seghedin, poruncindu-i înainte a treăce şi în loc şes, a Vara-dinului, în lagher să se pună. Careă infanterie în şanţăle ce erau gata să se bage, unde turci seara ajunsără şi toată noaptea lucrară. Ei linie tra-seră şi în şanţe, naintea oştii înpărăteşti, să pusără; aşa, la 60 sau 100 de stînjăni erau despărţiţi. Făcură baterii cu canoane şi cu merzeri şi bătea şi cu focu muschetelor să apăra. Dar şi înpărăteştii le răspundea ; carii să vorbiră să-i lovească.
Şi aşa Eughen, în 5 septemvrie, scrisă poruncă gheneralilor, ca tot cavaleristu cîte cu 24 şi pedestraşu cu 30 de patroane şi granatiru cîte cu 4 granate să fie grijiţi ; caii artilerii, carăle muniţii să fie gata ; bagajii, legături, sarcine, îndărăt ; tot însul numai ce i-i de lipsă la bătae să-şi ia,
alta nimica, la el ; cei de la Seghedin veniţi, odată cu raza zilei, Dunărea să tracă pre podu gata făcut. El din cavalerie 6 corpuri făcu ; şi adecă aripa dreaptă, 84 de escadroane, 36 de batailoane infanterie şi un rezer-ve-corp de 25 husari cu un batalion. Această armee în şlahtordnung o pusă, o milă de loc cuprinsă ; şi şanţe erau.
Turcii să mişca, avînd 150 de mii, întră carii 40 de mii ianiceări şi 30 de mii spahii erau, iară ceialalţi, tătar, români, bugari, arnauţi şi aziati, o mulţime de rezerve-coruri, care, pană ce-au trecut, toată acţia pe loc au stat, nesocotite. / /
Acu aşa amîndoo taberile să gătiră. Prinţ Eujen la 7 ceasuri dimi- f-neaţa porunci a da semnul. Herţogul Alexander de Virtemberg cu brigada sa, 6 batailoane, deschisă bătălia, luo o baterie turcească. Şi cavaleria aşijderea făcu. Şi le păru bine, că pe uşor biruesc şi nu pier. însă deodată la aripa dreaptă a infanterii turcii loviră, nefiind glidele cum s-au căzut a fi, ce în 8 coloane defiliruia. Şi ordre avusă ca ei înnaintea linii să se lăţească, ci locul strimt întră ei cu întră lucrătorii turceşti fiind, nu pu-tusă să fie. Turcii văzîndu-le capetile din şanţe în sus, cu focu asupra întră şi cu mari chiote în infanterie da, însă şi neămţii îi sprijonea şi-i fugărea, cît căpătară 20 paşuri de picior loc înnainte. Ci iară trecu, că ajunsă tot corul ianicearilor, ce era în vale pus, careă eşind, tare lovi şi îndărăt înpinsără şi turcii o linie luară. însă apropiindu-să a do-ora, pierdură norocul, că cavaleria nemţească, careă de amîndoo părţile infanteria o apăra, să apropie şi iară în ordnung să rîndui şi pre vrăjmaşi îi stugnea. Măcar că aripa stînga a aceştii cavalerii de întîiul foc a canoanelor rău păţisă, iarăş cei dinţii fură, careă păn în vaghenburgu turcilor ajunsă şi cîteva locuri deschisă. Şi turcii începură a da dosu şi armea înpărătească loc mai luo, ca nainte să se misce ; şi aşa, necredincioşii în confuzie veniră, carăle, vaghenburgu năpustiră, hauptevartiru, lagheru, cu toată artileria, muniţionul, carîte, corturi şi feldcanţelaria. Şi abea era doă cease după ameazi şi înpărăteştii tot lagheru căpătară. Turci au perit la 30.000, cu înnecaţii. Lagheru lor cinste soldaţilor deăte, 152 standarte ( : steaguri), 150 de canoane, de tot falu de caliber, 5 tughe-coade de cai, 3 părechi de tîmpene mari căpătară.
Pierind ianicerii, marele vezir luo 2.000 călăreţi din laibvahe ( : păzitorii lui), cu care alerga după cei ce fugea a-i opri, vrînd iarăşi a întră, pre înpărăteşti a-i lovi. Ci căpătînd el doă plezure bune, şi aceia îl năpustiră, din careă el a doă-zi în Carloveţ muri. însă naintea morţii, de veninata mînie asupra crescinilor aprins, pre gheneralul graf Brainer, ce-1 prinseăse viu, îl omorî. Acel vezir eri scriseăse că astăzi în cetatea Varadin cafea va bea, însă astăzi Eughen în cortu vezirului au prînzit. întră morţii turcilor fu aga ianicearilor. Iară paguba / / înpărătească n-au f. eşit la 4.000, cu morţi şi plezirti.
Cu curtea Beciului, toată creştinătatea să bucură. Papa Romii trimisă lui prinţ Eujen o sabie sfinţită şi o pălărie, că aşa să da pentru corajia asupra turcilor ; şi cînd veni scrisoarea papii, Eughen pleca în Banat, ca belagherungu Timişorii să-1 înceapă. Deci dînd 16 cavalerii-reghimente supt graf Palfi şi 10 batailoane infanterie subt herţogu de Virtenberg, carii aşa să pleăce păn va veni el cu armea mare. Palfi îndată plecă, ca pre la Jabal Tisa a treăce, ci fiind aci Tisa vărsată, pră la Senta au ocolit, unde un corp de spahii turci îl oprea, ci-i sparse ; 10 mile de
162
163
loc călcînd, la Timişoara ajunsă şi o încungiură, însă nu de tot, că n-avea trupă.
Şi cetatea Timişorii, cum s-au arătat, odineăşte pră loc băltos, mustos, tinos, din vărsarea apei rîului ce face inzule, cu care-i înprejurată. Şi nu e cum fuseăse vrodată, ci are alte fal de verche nove. Că din vechime avusă cetatea 3 despărţiri în 3 părţi : Cetatea, Şlosu şi Palanca. Cest din urmă loc, întră palisadi, ca un forştat, în careă mai mulţi oameni au lăcuit decît înlontru ; care Palanca era vercu cetăţii şi cu o groapă, pe obiceăiul turcesc, cu cărămidă cuptuşită. Iară alte verche ceva mai pre regulă au fost lucrate, cu bune auzenverche, cale acoperită, cu doă gropi şi cu apă încungiurată, cu ţărmuri, val, tari. Verchele de afară n-au fost înbrăcate cu zid, ca a Palanchii, dar avea tari bîlvani de 18 ţoii groşi, afund în pămînt băgaţi şi 7 şuhe în sus nalţi, palisadi. Aşa fu Şlosu întărit ; şi după Cetate, iar era o palanca mică, ca dindărăt să se apere.
Prinţ Eughen de la Futac să pusă pră marş, cu mare căldură ; infanteria pră urmă, iară el cu cavalerie înnainte, şi-i aştepta. In 25 august ajunsă el cu al său dragoner-reghiment şi cu Virtenberg nainte la Timişoara, iar a doa zi toată armea sosi ; şi trupele să despărţiră, cum veniră, la poştele lor rînduite. Şi o cumunicaţie întră desclinitele cvartire aveau şi poduri preste bălţi făcute. Şi aşa, întîi luară un lust-hauz, ce-1 avea paşa în forstad ; şi turcii îndată să muiară şi înlontru să traseră, însă aprinzînd întîi acel forştat, cu mari magazine.
în 29 august, Eughen porunci o moşee au geamie turcească, beseărica a acei Palanche, ca prin 30 de grănaderi să o lovească. Şi o luară că musulmanii mai bine o lăsară decît a o des-sfinţi. Şi o companie în ea pusă.
Şi aşa, la / / 1 spre 2 septemvrie, noaptea, pre de-a stingă zisei moşee, vro 400 de paşi de Palanca, groapă de alergat deschisă şi doă atache rîndui, unul pe de dreapta, despre Forforoz, altul pră de-a stînga, cătră Poarta Mortiroasă. Prinţ Alexander de Virtenberg, el comanderui acest cletajăment, avînd ghenerali : De Ahumada şi pe Aremberg sub sine. Şi artileria de la Petrovaradin în 2 septemvrie aci sosi. Iară în trangee intrară gheneralii grafi Ştaremberg, Valis, Marţili, prinţ Emanuel din Portugal ; ci puşcîndu-i calu, el viu scăpă, cu genunchii pleziruiţi. în 3 septemvrie, paralele bătu ; în 7 fură gata cu lucru ; în 8 să auzi că vin 13 sau 14.000 ele tătari de la Panciova, ca Banatul cu foc să-1 pustieze. în 9, turcii de-afară atachiruiră ; un detageăment de turci lovi lucrătorii în trangee cu sabia, avînd mari făclii arzătoare, ca să aprinză să ardă faşinile. Ci nu putură sta, ci înlontru fugiră. Şi aşa fu păn în 19 ; abea fură pateriile gata şi mine puse. în 20 septemvrie, oastea cu gheneralii de la Ardeal la Timişoara în lagher veni. în 22 septemvrie, 23 spre 24 septemvrie, turcii ajunsără, 12.000 spahii şi tătari, vrînd în cetate a întră, cu vro 700 de turci ianiceări încărcaţi, avînd dindărăt saci cu prau, oriz, făină, ţvibah şi altele, ce era lipse. Serascheru de la Beligrad încă un detageăment ele 2.000 turci şi 8.000 tătari trimisă, ca pre Palfi să-1 lovească şi fieşte-căruia cîte un galbin de aur deăte,
Eughen ştiind şedea, iară însărînd, să dusă în cvartiru! lui Palfi ş-a lui Ştarenberg şi în marş îi pusă. Turcii loviră cvartiru lui Palfi, ci fură bătuţi ; şi de vro 3 ori cercară a întră, ci boambele îi zvîrlea şi-i împrăştia, focul cartacelor îi stingea şi cu mare pagubă îndărăt fugiră. Robiţii
şi spionii spusără că acel corp tot turcesc la 28.000 de turci, tătari au fost şi că cei de frunte oameni din trupa marelui domn au fost. Cei 600 de ianiceri, cu praul şi bucate pentru cetate, ce cercasă a întră şi garni-zonu dinlontru ausfal făcusă, ci eşind afară pedestraşi şi călăreţi, ci nea-flînd oastea lor aci venită, iară înlontru să trasă.
în 15, fiind prinţ Bevern în linie cu lucrătorii şi ajunsă la podu Palanchi şi la gropi şi fă//cîndu-să rînduială şturm a da, care de vrof-86v-3—4 ori cu năvală şi deăteră ; însă focu tare dinlontru opri şi boambele Cetăţii, a Palanchii, rău ucidea. Apoi şi apa Begheiului mare să vărsasă şi împlusă. Prinţ Alexander de Virtenberg, ce era la linie comandant, avea sub sine ghenerali pre De Ahumada, Lainbruc, Langler, Libenştain şi pre Valis şi destulă oaste în 3 trupe, de 3 părţi să atachirue.
Eujen porunci lui Palfi a face un falş-angrif, ca cum ar vrea să lovească palanca mică, doară s-ar trage turcii într-acolo, să-i slăbească, însă trecînd zioa, şi oastea toată noaptea pe arme şi afară în cîmp în mare ploae stătu. Aceasta fu 1 zi octomvrii.
Eughen luo postu la o pateria, căutîndu-şi planu, şi cu o salvă mare din toate canoanele patrii deăte pentru şturm. La care salvă săriră trupele din linie, întîi grenadirii întrînd alerga, tăia ; luară Palanca, Ci viind turcii, iar o luară şi o aprinsără. însă oastea luo forştatu şi să aşeză a lucra, însă turcii, ce au corajie în sabie, negrăit în toate părţile alerga, mai vîrtos ţiindu-să ca moşeele a le apăra.
Acest acţion 4 cease ţinu şi fu sîngeros, că înpărăteştii voinici 1 327 de plezirti şi preste 400 de morţi avură. întră morţ: fură 33 căpitani, 52 laitnanţi, 123 unterofiţiri, alţi nenumăraţi. însă paguba turcilor şi peirea cu mult mai mare fu. Că în Palanca atîţea cai şi vite, afară de arse, şi zeăce zile trăisă. Numărînd case, lăcaşe arsă vro 1 200, care înprejuru Palanchii cei largi cu mult populaţu au fost. Şi abea în 3 octomvrie, cu paralelu pană în vîrf asupră-le eşi şi focul groaznic de amîndoo părţile să vărsa. în 4, linia paralelă pingă Palanca, la 260 de şuh ( : urme) să lungi, tăind balta. Şi încă într-acea zi, Evghenie porunci încă o paterie cu 50 de canoane greăle a face şi 7 merzeri a pune ( : pive largi), care cu chin le aşezară, că focul ce să vărsa, ucidea, cît abea în 6 octomvrie înpărăteştii fură gata şi începură cu 14 merzere foc şi moarte a da, pre turci spăimîntară. în 7 iar mai făcu un redut cu o paterie de nov, ca pre turci de la pateriile lor a-i fugări şi tunurile a le lăsa. înpărăteştii pusără vro 30 de canoane mari, a cărora boambe cetatea o mătura. Şi în 3 următoare zile bine să lucră, că din toate bateriile focul groaznic haupt-fes-tungul spărgea. Şi aşa, abea în 11 octomvrie, bătae de tot să începu şi bombardamentul lucra, turcii slab răspundea, că bateriile lor să spărseăse. Ci iară,//în 12, făcîndu-le, tare foc da cu canoane, cu puşti, muschete, f.a? cît spaimă făcură că sparg şi afară es. Măcar că Eughenie bine lucra si soldatu avea corajie, însă timpul anului toamna să schimbă, ploaia în-tr-una gropile, şanţele astupa, turcii ar putea eşi şi s-ar duce. Şi de să mai ţinea turcii cu aşa corajie încă cîteva zile. Eughen să lăsa. însă iată, în 13 octomvrie, la 48 de zile de belagherung şi batae, steagul alb pră vîrful verchelor cetăţii a flutura îl arătară. Prinţu de Virtemberg, ce avea strajăle, îndată înştiinţa şi lui Eughen bine îi păru, că paşa nişte ofiţiri de-ai săi afară în lagher îi trimisă. Apoi veni şi comandantul Şlosului, Ahmet aga şi Aii efendi ; însă iară şi grafii Valis şi Filipi ca
164
165
gaizeli ( : plenipotenţiali) în cetate sa dusără, păn ce în cvartirul lui prinţ Eughen capitulaţia o reguliră.
Şi aşa urmă capitulaţia : ca turcii din cetatea Timişorii, cu muerile şi copiii lor, a să duce şi pentru averi, efecte, de a-şi duce, 1 000 de cară pentru ei gata să fie, iară de le-ar trebui mai multe, ei înşi sâ se gri-jaseă. Şi că ostaşii turceşti, călare sau pedestri, cu armele, de sus şi de jos şi cu steagurile zburînd, cu muzica sa să iasă şi pre ei pi la Panciova păn ia Borcea, la ceamuri, în marginea Dunării, să-i petreacă. Cei daţi zălog ( : stau buni), ei păn la întoarcerea petrecătorilor zălog să steăe ; şi păn or călători, bucate ce le-ar trebui, cu bani să-şi cumpere. Turcii artileria oraşului şi a cetăţii, muniţionui, proviantul îndărăt lăsară şi cei ce rămăseăse plinipotenţiali toate predară. Aşa, robii şi alţii, creştini, ce demult de bunăvoe s-or fost turcit ( : luasă relighionul mahometan) nu să opriră aci, ce numai pre dezertori au cei ce-au întrat în vremea be-lagherului, rumâni, şerbi, armeni, jidovi şi alţii, veniţi în Timişoara ca striini, aceia cu avuţiile, efectele lor pot rămînea sau a să duce, însă goriţii, lotri de munţi, la Beligrad să scape. In urmă, cei ce es din cetate, ei pot averile sale slobod a le vinde.
Aceăste articule bine să ţinură. Garnizonul, (afară de cei bolnavi), bleziriţi, încă 12 000 de oameni eşiră, unde fuseăse la începutul încin-gerii 18 000, tari, aşa 3 000 morţi lăsară, 120 de canoane, toate cu vapenu înpăraţilor de casa Austrii semnate, ceăle mai multe de cînd luasă ce-v- tatea Soliman II, an. 1552, acu iară // le căpătă.
Eughen biruitoriul, la plecarea sa, încredinţa comanda cetăţii Timişorii lui graf Frânţi Paul de Valis, iară stăpînirea, comanda ţării şi a oastei, adecă gheneral-comanda, lui graf Merţi sau Mergi o diete. El tot bine lăsă.
înţălegînd garnizonul turcesc din Panciova că gheneralu Merţi cu oastea să apropie, ei vrînd bătae, 3 steaguri roşii înfipsără ; ci le trecu acea corajie şi îndată a două-zi steagu alb flutura ; cerea capitulaţie, ca şi timişorinţii. Mergi nu vru, ci ceru în discreţie a să preda, apoi iar îi lăsă, însă făr de arme, la Beligrad să se ducă : Unii zicea că comandantul cetăţuii Panciovii avînd tărie, bună palanca şi nici o lipsă de provizion, n-ar fi lăsat-o, ci tunetu din 3 canoane mari de la Beligrad le-au răspuns să se predea, că ajutoriu nu capătă. Aşişderea şi garnizoanele citadelilor Cuvin şi Ui-Palanca făcură. Iară cetăţuia Orşavii făr de artilerie mare nu să potea lua ; pentru aceăia, Mergi acel belagherung pe altă dată o lăsă, turcii că o mai ţină, iară el fu îndestulat că oastea în Banat o aşeză şi hotărî cetăţile a întări.
Acest an, 1716, folos făcu, că, afar de Banat, în Ţara Românească şi în Bosna căpătară. Timişoara, careă după 164 de ani ce suspinasă subt greul jug turcesc, abea prin biruitoarele arme a marei case Estraih o zi novă, cu bune nădejdi şi folosuri înainte începu.
Turcii din districtul Oraviţii, Saschii, ce erau prin sate spahii, subaşă, gazde, preste cîrşa muntelui Stancilovii cătră Mehadia fugea. Insă unii cunoscuţi rău au păţit, că rumânii din satele de supt munte înnainte sus le-au eşit, în Valea Rea acerîndu-i, i-au sprijinit, i-au jăfuit, nu numai că i-au bătut, ci i-au şi omorît. Insă şi turcii cei prădaţi, vii scăpaţi, ştiură din ce sate sînt acei oameni, a le coace turta. Un turc spahie de la Varadie, îndrăgit într-o nevastă frumoasă, în fugă cu sine pre cal o
ia. Bărbatul ei, voinic, pre picioare fuga la munte, într-un loc strimt îl prinde, jos îl trage ; şi pre ea jos. Neputînd turcu a da, ei în braţă să lupta de moarte. Bărbatu zice muierii : „Tae-i brăcinariu şălăvarilor !" Ea tăe a bărbatu-sâu, să se împeădece. Ci, pe noroc, turcu eăzînd, îl jun-ghe şi-1 omorî. Luo calu cu tot ce avu, cu muerea se întorsă, jude-cînd-o ; că ci îi taie brăcinariu lui, făr de credinţă ? Şi aşa, pre nevastă de pe o ripă rea prin geanţe afunde au înpins-o, să nu mai fie.
Norocul armelor şi eorajia viteazului nostru în Beci hofcrighsratu înpărătesc îl veseli, iară pre turci în Ţarigrad îi cutrămură. In Beci, văzînd Banatul cu Ţara Ungurească împreunat, închee ca în anu viitori, 1717, Beligradu a să lua şi-ncă cu primăvara armea // în marş a o pune, măcar *> că nici mare oaste, nici nu era cu toate gata, decît o corajie ce o avea.
§ 17. - (EVENIMENTELE DINTRE 1717 Şl 1737. PACEA DE LA POJAREVAŢ)
înpăratu deâte pre prinţ Eughen altui comandant şi la armee veni. Pre Mergi de la Becicherec la Panciova mînâ. Iar el cu o trupa, de-a bate Orşova, de la Sebeşi câtrâ Mehadia viind, simţindu-sâ intra turci, îndârât sâ trasa. Pre turcii de ia Logoj, Sasca îi fugari. Mergi Dunărea trecu ; şi Eughen trâcînd, Beligradu bâtu şi-1 luo, cu Şabatu, Semendria, Mehadia cu Halmaşu. larâ Mergi Orşova cu batae o luo. Ei doi, romani, oastea înpâ-ratului în Servia şi în Valahia pusârâ. fn Pojarovâti pacea sâ închee. Turcii mult perdurâ. Eughen dînd comanda lui Mergi, sâ dusa la Beci. Mergi Banatu rîndui. Prinţ Eughen pre spanioli în Siţilia bâtîndu-i, pace fâcu. Acu franţuzii cu spânii în Italia. Tnpâratu pre graf Mergi trimisa, carele în bătălia la Parma cu sabia în mînâ mort câzu. Apoi şi Euahen în Beci muri. Rînduialile lui Mergi în Banat şi alţi buni ghenerali le-au lucrat. Tntrâ altele, districte, armifii şi baele aflarâ, lucrară, CăSărne fâcurâ şi birt măre, precum şi cetatea Ostrovu, Novă Orşova, cu Castele întărite fâcurâ.
Spre pomenire sînt cuvintele cu care Cari VI pre prinţul Eughen l-au petrecut la oaste : „Prinţul meu, îi zise, iată îţi dau un gheneral mai mare, de la carele sfat să ceri şi în numele lui voi toate operaţiile voastre veţi face !" Cu care înpăratul îi puse o cruce toată briliantită în mînă şi pre postamînt, scămnaşu ei din jos, aşa inscripţie era : „Isus Hristos gheneralisimus, nu zăuitareţi". încă îi zisă că : „Faptele ce veţi face pre voia lui, pentru el să fie, carele sîngele său pentru oameni pre cruce l-au vărsat. Subt preaînnalta lui dumnezeiască povăţuire, atachirue, birue, învinge pre ai lui şi a numelui creştinesc vrăjmaşi !w.
Eughen, cătră sfîrşitul lui mai 1717, la Futac veni şi toată trupa să adună, Tisa o trăcu, ca în Banatul Timişorii iar să o aducă, puind laghere în cîmpie, între Becicherec şi întră Panciova. Aci rîndui el pre gheneralu Merţi în fruntea unui mare corp, cu carele el pre turcii din Orşova să-i scoată. Careă plaţi încă de an să ştiia că are puteărnic garnizon, mari, tari şanţe, groape, palisadi ; şi o lăsasă. Acu trebuia să se ia, ca turcii sucurs pră Dunăre Beligradului să nu poată merge. Turcii simţind planu, că vin Orşova a o lovi, ei socotiră cu vro 10 000 de oameni a-i ocoli şi
166
a-i prinde. Insă şi Mergi, simţind cursa şi laţul turcesc, dar să şi văzu can slab de-a cerca ceva ; aşa dintră munţi îndărăt să trasă. Pentru aceăia în urmă el drumu preste Stancilova deschise. Şi tocma atunci, cînd Merţi îndărăt să trăseăse a nu-1 cercui, trimiseăse prinţ Eughen pre gheneralu Petraşco cu un număr de şaiche şi barche pre Dunăre în jos, care muniţion şi trupă ducea. Socotindu-să destul de tari a fi, carele măcar că şi bedecung de crigs-şife avea, — strajă, soldaţi — de a-i petreăce, fură nenorocoşi, că făr de veăste lovindu-i turcii, îi prinsără şi robi i-au dus. Şi aşa Orşava făcu înpedecare cu Beligradu, de nu să luo.
Ci Eughen tot să ţinea în corajie şi pre turcii şi pre tătarii ce cutru-pea pră la Caransebeş, Logoj, prin Banat, încoaci, încolo, pri la Sasca, scoţîndu-i, Banatul curaţi. Şi măcar că era vrăjmaşul tare puternic, aşa cît de la Sava păn la apa Crecica în şanţe îngropat, de unde pră din sus de Panciova cale de un ceas Dunărea trăcu. Şi Mergi cu avantgarda înna-8 v- inte trăcusă ; şi toată armea în lagăr pre munţii Sviniţii era pusă. //De aci meărsă în şesurile Beligradului, aşa cît ca aripa dreaptă veni la Dunăre, iară cea stînga la Sava era. Şi aşa cetatea de la o apă păn la alta era încinsă ; şi îndată focul de la amîndouă părţile începu fricos a să vărsa şi ţircumvalaţions-liniile începură. Şi iată o trupă de turci din dosul lucrătorilor înpărăteşti lovisă, ci deşchizîndu-să trangea şi făcîn-du-să comunicaţie liniilor, cu 100 de canoane şi merzere a o bate începu, ce şi turcii înfocaţi răspundea : careă în 23 iulie să începu. Şi prinţu Eughenie vrînd de nov cetatea a o lovi, însă, în 29, simţi venirea oastei mari, sub porunca marelui vezir, ce venea cetăţii întru ajutoriu, carele pră dealurile Grodschii în lagher să aşeză.
Eughen, din partea sa, focul nu-1 prorupea, ci tot bătea ; însă, apro-piindu-să armea turcească, aşa cît întră cea venită cu întră cetate, înpărăteştii ca încungiuraţi, în slabă stare să afla, ca belagheruiţi. Apoi, încă, în lagheru înpărăteştilor un mortişag urît întrasă şi soldatul ghemainer din atîtea strapaţii slăbisă.
Otomanii cu lucrătorii lor tot să mai apropiia şi cu liniile lor aşa afară eşisă, cît artileria lor asupra înpărăteştilor potea juca ; însă, tot cum să cade jocul le întorcea şi focul le stîmpăra. O bombă, careă într-un pulfer-magazin, în oraşul din jos căzu, cu lovirea ei toate casele ale acelui cvartir, cu vro 3 000 de persoane ucisă. Apoi, după cîteva zile, adună Eughen toate detajementele sale îndărăt, numai puţini de-a apăra liniile rămasără şi un corp mic rămasă preste Sava şi să vorbiră pre turci a-i apuca. Şi aşa, în noaptea din 15 spre 16 august, toate fură gata de-a lovi şi bombardimentul nu să prorupea. Şi aşa, dimineaţa, încă pră întuneă-rec, în vărsatul razăi soarelui, trefu începu a să lovi. începutu să păru a fi fără noroc, ci răsărind soarele, firea armelor să schimbă şi turcii ca biruiţi începură a fugi şi pre turci cu artileria lor, ce li-o luasă, îi zdrobea. Turcii tot lagheru lor, cu nenumărat for-rat îl pierdură şi preste 18 000 de oameni, fiindcă husarii şi raiţii ce-i gonea, ei nu pardonea, ci ucidea. Dară şi armea creştinească numără în cîmpul bătăii 2 000 de morţi şi 3 000 afară din trefu şi vro mie sau 1 800 plezirti. însă a douâ-zi şi cetatea se prădeăte şi capitulaţionu, după 18 zile a belagherului, scrisă, !-89 sâ întăriră. Turcilor le căută ca // ei şi cetatea Şabaţ de pe Sava, cu Roma, Grodsca, Semendria şi Golumbaţu în Servia, şi Mehadia în Banat,
cu Halmăju, ce le ţinea, ca Beligradului ajutoriu a da, fură siliţi a le lăsa încă Orşova o mai ţinea.
Marele vezir cu armea ce-i mai rămăseăse, el să trasă la Niş îndărăt, că tot vro 30 000 de oameni mai avea. Şi alt corp de turci venea ca Orşova să o apere, ci ajungînd gheneralu Merţi îndată la Orşova îi sparsă şi turcii, lăsînd Orşava, să dusără. Şi aşa acu rămasă graniţa Banatului de partea stînga a Dunării deschisă.
Şi după atîtea nenorocite a turcilor întîmplări, întîiu înnalta Poartă încă să arăta nevătămată ; dar mijlocirile de pace ale Englandului cu ale Holandii tot le priimi şi locul de-a să aduna congres ( : sobor) un oraş mic în Servia, preste Dunăre, Pojaroveţi, îl aflară, unde curînd plenipo-tenţii miniştri ai mijlocitorilor şi ai interesantelor puteri, precum şi ai Veneţii, sosiră. Şi aci, în 21 iulie 1718, şi tractatele de pace să încheiară, care coprindea pacea armelor 25 de ani şi clauzul : uti possideris — după loveăle — dînd înpăratului Temesvaru cu Banatul, Clisura cu munţii, în Ţara Rumânească păn la apa Oltu, preste Dunăre, districtul Crainii pană în apa Timoc, tot preste Dunăre, Beligradul cu 3 districte în Servia : Maciov, Semendria şi Golumbaţu. Apoi hotarăle Ţării Moldovii şi a Va-lahii, a Polonii şi a Ardealului reguliră. Iară pentru Horvaţia cu alte ţări rămasă aşa precum congresu Carloveţului numisă. Apoi încă şi de hagiii ce călătoresc la Ierusalim, în Palestina, ca slobod să călătorească ; de persoanele miniştrilor ale amînduror puterilor şi despre ce să atingea şi de neîndestulaţii unguri, carii cu familiile sale un fraiştat în Ţara Turcească căutasă, ca subt apărarea Porţii să fie. Care familii erau : firşt Racoţi şi grafii Berenzinii, Esterhazi, Forgaci, Vai, Zachi.
Pană la această pace, cît suspinasă şi gemusă Banatul Timişorii, supt greăle tiranii turceşti, 164 de ani ! Şi lăcuitorii ţării fugiţi, ţara pustie, făr de oameni, // cît bălţile, lacurile ceăle vechi, noroaele, riturile tinoasă şi mai multe şi mari să înmulţisă, ca sălbatecele pustietăţi crescusă, cît, an. 1717, pingă Muraşi ce bal te, ce lacuri mari, şi pingă Tisa, de la Seghedin păn la Titeli ; dară de la Aranca păn la Canija Mică, păn la Mocrin ! Apoi iară apa Begheiului, a Timişului, Pirda, Berzava, cu alte rîureăle, părăe şi fîntînişte să făcusă şi nu să afla stavilă de-a opri, că pingă ceăle vechi şi alte lacuri să lăţisă, care nici om, nici vită nu le potea treăce, cumu-i încă cea de la Lugoj, Ţîrna Bara, unde pămîntul tră-mură şi bibăeşte, cu groape reale. Aşa feli de bălţi şi pingă Timişoara erau, cît una din Beghei păn la Chichinda şi păn la Becicherec să trăgea, iară alte doo lacuri, a Ilancii cu a Alibunariului, din marginea Timişului păn la Ui-Palanca erau lungite, care eurau di pe dealul Versetului. Măcar că s-au slobozit, au săcat, însă încă tot ceva mai stă, pentru ceva peăşte şi trestie de foc. Care în loc de-a să usca, iale pămîntele înneca ; care bălţi noroioasă, tinoasă şi boale aducea, friguri cu epidemie şi ciume, apele putrede, înpuţite făceau, dar altele, şarpi, goange, ţînţari, broaşte ş.a., că în locul versului filomelii ( : privighetoarei), a corbilor, a ciuurezi'lor, a^ buhniţilor să auziau ; apoi lupi, urşi, cerbi, porci, epuri, vulpe, mîţe sălbatice. Acum, adunîndu-să oamenii carii dincătro şi din munţi şi nici Ştiind a lucra pămîntul, dar nici avînd cu ce, <toţi slabi, rău au trăit>.
După pacea de la Pojarovăţi, începînd unii pre preoţi şi călugări cu slujbe greăle, cvartire, dijme, zeciuiale a-i apăsa, mitropolitul Vichentie
168
169
Popovici de la Beligrad jalba la înpăratul Cari deăte şi cu porunca să opriră, nemuritoriul înpărat Cari VI şi a sa preaînalt mărita fie, Măria Therezia, vrînd a face oameni <şi ţara a o schimba >.
Feldmarşalu Franţ Merţi, gubematorul acestii provinţi, credincioasei slugă înpărăteşti, după luarea Beligradului şi, 1718, după pacea de la Pojarovaţ, ce fuseăse păn aci supt prinţ Eughen de Savoia, carele adu-nînd ostile în Banat, fiind în Timişoara comandant graf Paul Valis, cetatea întări şi altele rîndui. Şi aşa Mergi, dintr-o moşee ( : geamie) tur-f-90 ceaşcă făcu beserică creştinească, parohi // alnică şi preoţilor iezuiţi o deăte. Aceasta fu şi catedrala episcopului din Ceanad, ce era Ladislau graf Nadajdi, şi el într-însă slujiia. Iară altă moşee ( : geamie) turcească o făcu biseărică franţiscanilor a provinţii Bosnii, de sfîntul loan Capis-tran făcută, la poarta Aradului, ce să cheamă Poarta lui prinţ Eughen, pre careă el întrasă. Franţiscanii cu acea biserică şi pămînt căpătară şi trimisără misioni la Logoj şi la Panciova, precum şi cei numiţi de provinţia Bolgariei, de carii ei avea la Caransebeşi. Aci aveau românii cu serbii un episcop venit, Maxim, ci s-au dus. Iară la Timişoara, după Isaiia Diacovici urmă Vichentie Ioanovici. Acestor episcopi li se slobozi, ca întru urmarea căpătatelor înpărăteşti de la Leopold şi Iozef I privi-ieghii, preoţi a hirotoni şi biserici sîrbeşti, rumâneşti a face.
Feldmarşalu Merţi lăsă Banatul, fiindcă întră înpăratul Cari VI 1719 cu întră craiul Spânii Filip V armă să scorbeli şi, an. 1719, oastea în Siţilia să dusă, unde Eughen pre vrăjmaşi biruind, pace făcu şi, 1722, iar în Banat veni, unde el încă 11 ani multe bune au rînduit.
în Belgrad era comandant gheneral prinţ Alexander de Virtem-berg, iar în Timişoara comandirender gheneral graf Merţi era. Aceşti doi şi armea şi ţara cu economia o ţineau, însă Merţi nu numai în Banat — căci prinţ Alexander numai în Servia — ci el şi în Ţara Rumânească, în Craina, în Servia şi în Horvaţia rînduiale făcea.
Mergi, prin porunca înpăratului Cari VI, întorcîndu-să din Siţilia <iar în Banat>, la Timişoara, pingă <3 districte, în Servia, în Craina, în Ţara Românească > altele, în Banat aşeză 12 districte, precum : al Timişorii, Becicherec, Ceanad sau Sent Micloş, Ciacova, Logoj, Verşeţ, Lipova, Făget, Caransebeş, Orşava sau Meadia, Panciova şi Ui-Palanca. Fiecărui district rîndui fervalter, ce-i zicea jupan, şpan, controlor-contrea, unterfelvari, obercnezi şi cnezi. însă oameni învăţaţi clin rumâni, şerbi foarte rari aflîndu-să ca districte a le da ; însă iară chiar să vede dintr-o tablă de marmor la Logoj, din an. 1726, cum că oricare loan Raţdam de Mehadia, rumân, domn Logojului, ^Lipovii şi Caransebeşului au fost şi beserică rumânească ş-au zidit. într-acea fabulă de marmoră iaste inscripţia latinească în faţa adecă în frontul beseăricii bătrîne, vechi şi aşa scrie : „Făcutu-s-au această beseărica, ş.a. adecă latineăşte : Aedificata haec ecclesia per me Iohanem Ratzdam de Meadia, supremum praejectum inclytorum districtum Lugosch, Caransebeş et hippa, an. 1726 J / 90 v Gheneral graf Mergi rîndui contribuţia ( : porţia) pre cap de om însurat 4 florinţi a da,
într-aceăste 3 districte rumâneşti erau satele cu oameni, iară în cîmpia Banatului era mult pămînt pustii, sălbatec, de careă Mergi în-ştiinţînd, apoi abea pră la an. 1730 urmară colonii, întîi neămţii, italianii,
spaniolii în Banat veniră, pentru care şi nove sate făcură. Aşezară-i în Timişoara, Beseărica Albă, în districtul Palanchii, unde era fervalter, Sent Petru, Saderlem, Beşenova Novă, Ui-Peciu, Denta, Cutriţ, Bru-chenau, Gutenbrun, Mergidorf, de pe el însuşi, cu italiani, Aradu Nov, Iarmota ; în Becicherec pusă spanioli, ş.a. Şi aicea lîngă Sasca şi Oraviţa de-a lucra adusă, la Potoc, Bobotinţi, Petrila şi la Macovişte, la Orşava, Iaşelniţa pusă.
El cercă pămîntele Banatului, carele de toate productele bun îl află. Vrînd a rădica fabrică de-a face postavuri, el adusă sămînţă de dudi, iagozi negri ; şi crescură, ci nu să folosea. îi înpărţi aci la Verşeţi, la Beseărica Albă, cu poruncă cine i-ar strica, să se spînzure. Şi rădicîn-du-să, deăte la Lipova şi Gutenbrun. Adusă la Timişoara meisteri de tot falul de-a face hârtie şi postav. Apoi socoti de industria Banatului, ca pomi a oltui, a-i cultivi, că erau poamele pădureăţe, sălbatece. El Cetatea Timişorii o lărgi mult în afară ; Fabricu îl împlu de oameni, meisteri. Apoi pusă gîndul că-s atîtea munţi cu păduri pră graniţa Ardealului, mulţime de leămne, lăcaşe fearălor sălbatece, care leămne s-ar putea la ceva întrebuinţa, însă adusu, trasu e greu depărtat. Aşadar au luat apa de la Făget, făcînd Begheiu drept cătră Timişoara în doă, pră unul de-a aduce leămne mari, de case, pre altul, de foc. Pră Begheiu, de la Timişoara în jos, grîu, orzu ş.a. de-a duce la Dunăre şi în Horvaţia.
în Orşava Veăche şi-n Ieşelniţă neămţi meistori de tot falu adusă, aşează, mai vîrtos de-a lucra cetate în Ostrovu Dunării şi preste Dunăre, fort tare, pre numele înpărăteăsii Elisabef, şanţuri, că drumul mare de eomerţie încă la 1720 să lucra.
El făcu piaţuri cetăţii Timişorii large, de la Poarta Logojului păn la a Petrovaradinului. Iară Fort Proza, adecă a lui prinţ Eughen poartă, înlontru rămasă. Apoi el chiemă burgheri a-şi face case nove, plate făcea şi da. Franţiscanii < Bosnii > făcură beserică, apoi şi alţii către Poarta Logojului făcură. Apoi deăte de catedral biseărică şi de palast episcopi-lor, ce şedea la gheneralu Merţi, la Poarta Logojului. // Episcop catoliş t.9i era baron Adalbert de Falcştain, episcop Ceanadului. Apoi maisteri italiani pusără fundamente de palas te pentru gheneral-comanda şi de straja mare. Alţii lucra la episcopu, la beseărica parohialnică. Acuma-şi gîndi încă o biseărică pentru şerbi, rumâni de-a zidi şi o casă cumsăcade pentru episcopul legii greceşti, la un loc, cu plaţi de scoale a să face. Apoi pentru doă maghistrate, serbesc si nemţesc, care din a. 1718 era începute şi la 1730 s-au făcut.
Mergi adusă apă bună în Cetate, pră supt pămînt, pră tăvi (bîlvani de pini îngăuriţi). El verchele cetăţii nu numai aci, ce şi în Orşova Veăche ie întări ; drumuri mari de poşte, staţii, de comerţii deschisă, de drumu Cheii Teregovii, pre jos, pingă Timiş deschisă, unde pre o peatră mare stă scobit an. 1720 ; şi aşa drumu Glinovii de sus să lăsă. Merţi şi prăstă muntele Stancilovii drum, comunicaţie Mehadii cu Bergvercu— Sasca deschisă şi nu numai în districte case pentru beamteri, caserne, poşte, ce şi bergverche <lucra şi> deschidea.
în Moldova, de la anu 1700 la 1730, aceşti domni voevozi s-au schimbat, adecă : Mihai Racoviţă, Antonie a do-oră, Mihai a do-oră, urmă Nicolae Mavrocordatu, Dumitraşcu, fiu lui Cantimir şi iară Nicolae Ma-
170
171
vrocordatul < a do-oră >, iar Mihai a 3 oară, Grigorie Ghica, Constantin, fiiu lui Nicolae Mavrocordatul.
— [Nişte sate pre graniţa Servii începură ca călăreţi şi pedestri, ca haiduci, slujbă militărească a face, de turci să apăra]. —
<Comandirenderu gheneralu > Mergi, ştiind cetatea Ruşavii că-i mică şi ştiind aci, din jos de ia, Ostrovu în mijlocu Dunării, socoti în Ostrov cetate tare a zidi şi înştiinţînd înpărăţiii, < arătă că ar fi cheăia Ţării Banatului > ; precum şi de baele calde ce-ar fi la Mehadia, încă de romani făcute, pustii, că ar fi bine a să căuta, carele <şi de cetate şi de bae> milostivă slobozenie <de-a începe> căpătînd, cu maioru inginer bau-director Doxat, cetatea novă măsurînd, de-a lucra s-au apucat. Cărămizia mare din sus dă Răşava <au fost>, iară tăetorii de peatră, stîlpi de uşi, porţi mari, praguri tăiate, cioplite, la Sviniţa lucrate, pre Dunăre la Ostrov le-au tras. <Mulţi neămţi maistori au adus, la Orşava, Eşelniţa i-au aşezat şi lucra >. El şi cetăţuele vechi, Ui-Palanca, Covinu, Panciova le întări.
33 Dezvălindu-să armăşie întră casa Austrii cu-ntră franţozi şi spanioli, şi înpăratul pre Mergi în Italia îl chiemă, ca acolo comanda armeii, în locul prinţului Ludvig de Virtemberg, s-o ia. Şi aşa, el comanda Timişorii lui gheneralu baron Engelshofen o deăte, că acesta urmaşă în cetate după
v- gheneralii Sprung şi / / după grafu Valis. Grafu Mergi să dusă la Italia, unde în sîngerata bătălie de la Parma, în zioa de Sfîntu Petru, 1734, viteazul Mergi cu sabia în mînă viaţa heroicească o sfîrşi, iară ceăle zise spre pomenire îi sînt.
— [Prinţ Eughen, după atîtea victorii, la Beci, 72 de ani, muri ; că după pacea Pojarovaţ, în Beci hofcrigsrat au lucrat, Rome — Raine umblînd, moartea veni]. —
Baron Engelshofen îndată tot pră planul lui Mergi vro 3 ani lucră şi în an. 1736 fu schimbat şi gheneralului Hamilton să deăte comanda.
î5 Militarii horvaţi, slavoni, murăşăni, tiseăni, în nume haiduţii, cu căpeneăge roşii, în Italia asupra lui Carol al Spaniilor marsără şi asupra franţozilor. Intr-această reă răzmiriţă şi moscăleasca înpărăteasa Ana Ionovna înpăratului Cari VI, la Raina, asupra franţuzilor ajutoriu îi diete.
*6 Căriia tătari cu turcii, an. 1736, tari răotăţi îi făcură. Apoi acuma şi ea de la înpăratul înprumutatul ajutoriu îl ceru. Cari VI, totdeauna credincios cu legătuiţii sei, era cu Roşia în of. — şi defenziv-alianţ, şi fiind Roşia cu Poarta în armăşie înpletită, căută, stătu cum ar mijloci pacea întră dînşii, ci în deşărt căută. Şi arătînd din ce pricini e siluit a sparge pacea şi a lua arma.
Gheneralu Hamilton, ce luasă comanda de la Engelshofen, căpătă poruncă curînd Timişoara şi Ostrovu—cetatea, anume Nai Orşova (Nova Răşavă) a întări, gata a fi şi fortu de ceăia parte a Dunării, anume fortu Elisavetii, a găti, pasul a-l închide. Care cetate cu aşa fort au castel cum să putu, să rădicară şi să făcură. Bau-directoru, maioru Docsat, oberster <cu buni meisteri, pre planu şi porunca înpăratului Cari, cu numita cetate Nova Orşova şi cu fortu Elizabetii numit, cît putea grăbea de-a isprăvi, că să cerea>. Ce maistorii, ce zidiri, ce gropi, cazamate, podrume, canale pre dedesupt scoasă, tot tari lucrate şi beseărica de preoţi minoriti înlontru, precum şi fortu Elizabetii, aşa nezisă tărie, meistorie, ce cunst-arhitectură, cu aşa porţi tari de fier; cu aşa turn tare şi nalt şi
uşi de fer, ce artilerie tare, la care tării, preste 10 ani, cu ce cheltuiale s-au lucrat !
Căpătînd gheneralu <Andreas> Hamilton poruncă ca şi baele de la Mehadia a le căuta şi cum au fost de romani lucrate, de alţii sparte, a le curaţi, a le dreăge ; şi aşa deşchizînd cale pe dreapta Cernii, <pă supt dealu Zosimii>, cu prau, şi drum au făcut. Baele acestea, care de o mie de ani şi sute, cu aşa păduri pustii acoperite, nevăzute, să arătară, careă în urmă cu leămnele lor din loc şi iale s-au lucrat, s-au acoperit şi pod mare preste apa Cernii de-aci s-au făcut. Careă bae tămăduitoare, aşa cutrupite, numai oamenilor monteăni ştiute fiindu, numai ei le-au cercetat. / / Acum Hamilton, adunînd oamenii satelor şi cu mueri la tăiatul pădurii, adusă maistori de lemn, de cărămidă, var, de zid lor sălaşă făcînd, lucrară. Careă mie oameni bătrîni, ce-au lucrat şi la cetatea din Ostrov şi la băi, pană în întratu turcilor, me-au povestit. Ce leămne, copaci, arbori, stăjări, goruni, brazi, pini şi fagi <pingă Cerna au tăiat>. Baele şi tot au fost îngropate şi pierite, la care iar bau-directoru Docsat, ca obrîş-ter, au lucrat ; fîntînile calde a baelor să răniră. Comandirenderu Hamilton cu gheneralu cetăţii Timişorii, Engelshofen, ş.a. viind, le văzură. Intră alte lucruri de mirare ce să descoperea, mai vîrtos mai mulţi domni de la Timişoara veniră din curiozitet, fiindcă gheneralu Andrei Hamilton şi trupuri de trei persoane înpetrite, făr de mîna dreaptă şi fără capete, într-o bae boltită, uscată, tare zidită, oamenii, lucrătorii le-au fost aflat şi el le-au luat. Unii zic că trimiţîndu-le pre apă la Beci, s-ar fi înnecat, iară alţii zic că aceăle mumii, trupuri balsamite, ca nişte statue, la Vien — în Beci — spre înfrumuseţarea înpărăteştii, crăeştii biblioteche încă sînt.
Aicea cîte chipuri, statui Venerii, Highii, Hercules, dai* inscripţii latineşti de-a romanilor, s-au dezgropat ! Pietrile scrisă s-au zidit. Care băni, încă de pe vremea marelui Constantin înpărat sau şi mai nainte, ajungînd naţiile sloveăne, hunii, avarii, le-au ars, au pierit şi din cartea viilor s-au fost şters. Careă acuma, prin epoha norocită, cu porunca bunului înpărat Caii VI, iară înviiară. Care din an. 1728 s-au aflat şi pană la 1737 s-au lucrat. — [Din leămnu lor] — cîte caserne pingă bae, birt, hospătărie mare, cu capelă, besericuţă, grajde, fîntîna reăce, în Europa ca o mirare < minune sau vistirie> să arătară, < precum şi tăriia cetăţii Ostrovu, Nova Orşova, în mijlocul Dunării >.
Zisul Doxat pre poruncă după planul gheneralului Chefenhiler sau Mergi sau Hamilton viind aicea în Mehadia, la caserne, din jos, un fort foarte tare, cu casamate, şanţe, gropi, porţi tari făcu, mine zidi, ca un batailon să-1 apere ; şi lîngă fort, preste apă, cu groapă mare, zidită, cuptuşită şi tari şanţe, paterii de artilerie au făcut. Apoi încă din sus de Mehadia, pră deal, ceva nalt, o casarnă, cu alte şanţe mari, tari, zidite, cu veărche minunate ; ş-acu să cheamă Şanţe. In care şanţe din sus în urmă şi militari tiseni, murăşeni au fost, carii bine s-au apărat. Acuma cetatea Ostrovu, baele, fortu şi şanţu Mehadii / / să făcură.
[In Ruşava, protopopu Petronie ...22 banii. . . 22, el în Ruşava, veni în mănăstirea nemţească scăpă, să nemţi. Ei pre el la episcopul lor, graf Engel, la Timişoara trimeăsără. învăţă misa latinească ; veni]. —
22 Text tăiat la legarea manuscrisului-
172
173
§18.-{BANATUL ÎN TIMPUL RĂZBOIULUI AUSTRO-TURC DIN 1736-1739)
înpâratul Cari Vl, avînd cu turcii armâşie, lui gheneral Sechendorf ober-comanda dâ şi cu pre alţi ghenerali supt herţogu Franţ de Lotring subpune. Nişu Iuarâ ; alţii Vidinu. Câldura adusa scursura. Turcii iau Vidinu, Nişu. La anu cetatea Nova Orşova cu Mehadia bâturâ, Iuarâ, baele arsârâ. La Oravifa sate robiră, Câraşu, Ceacova, pân la Chizâtâu ajunsârâ. Ci viind de la Timişoara oastea cu herţogu Frânţi, pre turci la Corni bâtîndu-i, ei în Mehadia capituluirâ ; sâ dusârâ. însâ cu mare oaste iar viind, marele herfog total îi bâtu şi la Beci sâ dusâ. Şi viind la Beligrad, comanda Valis avea. Herţogu la Beci chemat. Valis fu bâtut. Pentru întîmplarea herţogu-lui Franţ în Cheâia Teregovii. Tîrgu Sâbeşului cu tot fu tâiat. Turcii Beligradu Iuarâ. Pace fâcurâ, în Beci întârirâ. Pentru Orşova Veâche ; acva-ducu prin deal, vale, cu moara fâcurâ.
Şi încă de cu primăvară, an. 1737, înpăratul Cari turcilor armăşie arătă, încheind ca cîmpul armăşii la Dunăre a se deschide. Pre gheneralu Andreas Hamilton îl chiemă, dînd gheneralului Sechendorf obercomanda, cu gheneralii Chefenhiler, Saxen-Hildburgshauzen şi Şmetau de-a meărge. Ci Sechendorf oastea mare, ce era 80 de mii, în detajămente (: trupe mici) o înpărţi. Şi ei toţi erau supt porunca herţogului Frânţi de Lotringhen, marele herţog de Toscana, ce era bărbatul înpărăteştii moştenitoarei fiice.
Şi aşa, întîia păşire a celor înpărăteşti fu norocoasă, că dela Beligrad pre uşor luară Nişu, în Servia. Apoi formiruiră doă detaşamente, coruri mai mici, dînd unul gheneralului graf Chefenhiler şi în Bolgaria marse, Vidinu ( : Diiu) belagherui. Iară alt detajămînt, supt prinţul Hiid-burgshauzen, la Bosna marse. Iară altele, mai mici detajămente, să aibă comunicaţiile sale întră ceăle doă şi întră armadia mare a gheneralului Sechendorf. Şi iată că prin acea despărţire armadia slăbi. Apoi, căldura adusă scursura, dezentria, boala inimii şi puterea estraihilor scădea.
Ali-Bei paşa, sfătuit prin franţozescul graf Boneval, simţi unde-i slăbiciunea. Hilcîburgshauzen fu la Bănia Luca, în Bosna, la Vacup, în Croaţia bătut şi cu corpu său prăstă munţi îndărăpt de turci fugărit.
— [Militarii de la Tisa, Murăş, cu obercăpitan Tuchiulia, prin Mehadia fluerînd trecură, mergînd tot călăreţi către Vidin, ce şi ei fură în-prăştiaţi şi veniră la Mehadia ; unii acas],
Chefenhiler cu vro 5 000 de oameni, cu gheneralu graf Filipi, ce-i mai rămăseăse, de la Diiu rău bătut scăpînd, preste apa Timoc, Craina, Negotinu, Cladova lăsîndu-le, prin fortu Elizabet ( : Cozia), pingă cetatea Nai-Orşova ( : Ostrovu) pasiruind, în Orşova Veăche trecu, cu gheneralii Salm, Saxi, cu spaniolii ce avea, la Mehadia retiruiră şi spaimă deăteră. Negoţătorii Crainii, a Cladovii şi cei din Ruşava Veăche, în cetatea Ostrovu, cu averi, efecte intrară.
Gheneralu Filipi de la Mehadia la Caransebeş să dusă.
Turcii din Ţara Bugărească în cea Rumânească începînd a întră, o flotilă înpărătească de pră Dunăre, din jos de Ostrov, în Craina fiind, îndărăt pră la fortu Elisabetii veni şi toate ceamurile, oraniţă şi altele de la Ostrov şi de la Răşava, prin mulţi săteăni, în sus la Ogradenie
le-au ras ; ce-au mai rămas, primăvara în sus le-au tras. Moşu Martin Văleanu de la Corni şi alţi moşi me-au povestit.
Aşa acum otomanii lovind Nişu // îl belagherniră. Gheneralu Doxat, ss comandantul din Niş, ce avea poruncă a sta şi a să apăra, socoti a fi siluit cetatea a o preda. Aşa şi făcu şi, trăgîndu-să îndărăt, în Beligrad capu pierdu ; şi ofiţirii toţi, casirţi şi pedepsiţi.
Aşa numai în Bosna gheneralu Lentulus avu noroc Ujiţa a lua. Atunci în armea mare mari învăluiale, turburări erau, că luîndu-să comanda de la Sechendorf lui graf Filipi o deăteră. Pre Sechendorf la Beci îl chiemară, îl închisără. De-acolo supt arest în Graţi l-au dus, ci aflîn-du-1 nevinovat, l-au slobozit. De care unii ar fi şi zis că lui turcii 6 lube-niţe pline de galbini mită i-ar fi adus, ci n-au fost adevărat.
Acum gîndul turcilor nu să ştiia : lovi-vor Beligradu sau Banatul, că graf Naiperg îi aştepta. însă turcii într-acesta an, cu biruinţăle şi cu norocul avut, să îndestulară şi, netrecînd Dunărea, la Cladova, în Craina rămasără şi în ernat acasă să dusără.
Neămţii cei de Mergi în Banat aduşi, nu numai de la Orşava, <Eşel-niţa>, Bergverche—Sasca, Oraviţa, Potoc, Macovişte, Petrila, Bobotinţi, Beserică Albă, Cutriţ, Verşeţ şi altele, din Banat să dusără. Fabrica Timişorii cu tot deodată căzu, că maistorii cei aduşi neavînd proptire, <toţi acei neămţi > să înprăştiiară. Turcii în Valahia intrară şi înpărăteştii din Ţara Românească în Ardeal retiruisă.
Aicea în cetatea Nai-Orşova ( : Ostrovu), cu castelu —fort Elisa-betu— ei, < rămasă oaste > subt oberşteru Cronberg şi maioru Mizeroni, <carele de turci să se apere>, cu trupă, garnizon de infanterie, cavalerie şi artilerie, muniţion ş.a. în Mehadia, fortul tare, cu casamate, găuri de-a da verche, mine, gropi, şanţe, caserne mari, porţi inferate, ferecate, Cheăia < ţării > Banatului numită ; careă, spartă, şi acum d'n jos de caserne să veăde. în care fort sau castel, obristeru graf Picolomini comandant era, în Cheia Prosec numită. Şi iară din sus de Mehadia, altă casă, casernă era, — <pănă în 1788 au stătut > — cu alte şanţe zidite, cu tari verche, gropi zidite, şanţe tari, pră loc mai nalt, bine rînduite au fost, cu paterii. Din jos doă paterii fortu a apăra, una supt dealu Bo-roniţariu, la Gligore, alta deasupra Prosecului, cu artilerie pusă pre turci dea-i sprijoni ; şi obristu Picolomini 600 de oameni, afară de militari murăşăni ş.a., ce erau, sus, în şanţe, toţi avînd artilerie, muniţion şi vic-tuale, ş.a. tot grijite.
în aprilie, turcii din Craina la cetatea Ostrovu şi la fortu Elizabetii 1738 ajungînd, a le bate începură ; cît potea, să apropiia. Şi dînd turcii şturm, ca fortul să-1 ia, canoanele cetăţii şi ale fortului mulţime de turci ucidea, omora. / / 400 de raitari şi muşcătîri din cetate şi fort, eşind asupra turci- ±. 93 v. lor afară, îi loviră, însă puţini din asupreala mulţimei turceşti îndărăt scăpară, unde şi maioru Mizeroni peri.
Omir paşa, lăsînd aci 2 000 de turci şi viindu-i caiche, şaiche, cu turci din jos, să găti a treăce Dunărea, să vină la Orşava Veăche, unde era o trupă înpărătească, de-a apăra marile magazini de la Jupanec. Omer paşa, cu ceăle 2 000, rînduind plocada cetăţii şi a fortului, el la Orşava trecu şi aflînd multe magazine, îi păru bine şi se aşeză. Unde mulţi rumâni bătrîni, cu pocloane, din sate, prin păduri mergea şi el priimea.
174
175
Carii i-au şi spus lui cum pot turcii pre clupă dealu Mehadii, Strajovaţ, deasupra a eşi, iar în drumu mare.
Paşii nu-i da a sta la magazine, ci cu oastea sa la Mehadia venind, îndat în Cheăia Prosecului şturm tare asupra fortului vrînd a da, intrară, ci nici unul din cei ce intrară în Prosec nu să mai întoarsără, că fiind Cheăia unter-minită, pre dedesupt cuptorită, cu vase de prau umplută, preste care loc turcii asupra fortului şturm alerga a da, care lagum cu prau cel rînduit, deodată cu făclia lui îl aprinsă ; pri viteăjii turci — şi aşa şi cu caii — ca spre ceriu i-au rădicat şi departe, jos şi preste Bela Reca, apa Mehadii, i-au lăpădat, cît rîul <în strîmtoare l-au podit >, l-au tonit.
Omir paşa, din 20 pană în 24 mai, în deşărt fortu bătu. Iară alţi turci, ce ocoliră dealu Străjăoţu, de-a închide Cheăia Slatinii, acolo aler-gasă, case, sălaşe năpustite ardea, oameni tăia, reale făcea. Iară alţii nainte ca verbung seimeăni ( : volonteri) căuta ; iară paşa într-una, nepro-rupt fortu bătea, de toate părţile cerca, ci nu putea, că patriile di pe dealuri bombe, cartace îi înproşca şi-i omora ; mulţi periră.
Apoi, în urmă, la 27 mai, văzînd obrîşteru graf Picolomini cum că lui sucurs, ajutoriu nu-i vine, socoti ca cu bun acort castelu, fortu lui, cu şanţăle de sus, a le da. Şi aşa, dîndu-le, după dogmală, cu a sale au eşit şi turcii în sus i-au petrecut.
Bătînd paşa Mehadia, alţii veniţi baele nove, cu totul, caserne, ospă-tăria arsără. Petrecătorii garnizonului Mehadii în sus să dusără. Omir paşa în fortu Mehadii s-au aşezat domn. La el săteănii de prin păduri fugiţi, cu berbeci, miei, unt, brînză poclon viind, să închina, cu satele ; cărora paşa cărţi numite buruntii ( : salva gvardie) în mînă le da, apoi şi cîte un turc sau doi subaşă şi spahii de-a aduna oamenii în sate-şi le da.
Oamenilor din Halmăji, veniţi cu poclon, paşa pe viiaţă le-au f. 94 poruncit ca / / ei în haia ţară, cătră Oraviţă, nici să margă, nici cuvînt de venirea turcilor a le da, că altfal toate satele Halmăjului cu oameni vor pieri. Şi le-au spus că în cutarea zi, la toată casa pîini sau mălae, azime, coleăşă gata să fie, şi turcilor trecători prin Halmăji dărabe în mînă să le dea, carii aşa au şi făcut. Şi oastea turcească preste cîrşie şi Stancilova la Potoc, Socolari coborînd, foc, sabie î Aceasta s-au întîmplat în sărbătorile Rusaliilor, cînd erau acolo în sate jocuri, danţe, oameni, feciori, mueri, feăte mari la joc adunaţi. Tiranii de turci cu caii, di pe dealuri satele văzînd, în fugă au alergat, o ceată pe un sat, alta pe altu, de la Socolari, Racaştia, Ciuchici, Ertof, Vraniuţ, Iladia, Oraviţă, Broşteni, păn şi la Varadia, prăstă Căraş, au trecut. Ce fapte tirăneşti în gloate au făcut ! Foc şi sabie au pus, tot făr de veăste lovind ! Cîţi puşcaţi, tăiaţi fugind ! Oameni, feciori, junilaşi neveăste, feăte mari, mici, chitite, ceăte mari, turme au luat. La 3 zile, cei ce s-au întors, ciopoară robii prin Halmăji la Mehadia la paşa i-au adus şi, înpărţindu-i, acas i-au trimis. Turcii copiii, pruncii mici, în disagi mari, cîte 4 băgaţi, pre cai i-au adus. Cu aceasta turcii sau acel paşă îşi răsplăti patima care acelea sate, oamenii lor, în Valea Reă, anu 1717, turcilor făcusă.
Turcii, unii cu robi s-au dus, iară alţii verbăluia seimeni. Nu numai pră Căraşov, ce de la Sebeş, Logoj, Chizătău şi Belinţi, Ciacova, Mănăstirea Sîmgiorgiului, Denta ardea, robea, dar şi volonteări cu simbrie aduna, seimani. Unii altora vînzînd robi, cei ce cumpăra, îndărăt îi ducea slobod, alţii reale făcea.
La Marcovăţi să cerură doi, un turc, Busa, cu Ianăşi Unguru în săbii a să tăia. Şi Busu tăie pre Ianăşi.
Turcii cetatea Nai-Orşavii ( : Ostrovu) cu fortu o belagheruiră şi groaznic o bătea cu 16 canoane mari. Le strigară a să preda, însă oberşt Cronberg în scurt le răspunsă că el viu nu să dă. Turcii, una, alta, de bine li să făgăduia. El : viu, nu !
1738
La Timişoara oaste mare înpărătească să adună, cu gheneral-feld-marşalul Chenigsseg, unde, în 20 iunie, marele herţog Frânţi, cu prinţ Cari de Lotringhen, carii cu armea, în 24 iunie, în Logoj ajunsără, 26 Caransebeş, adecă, lăsînd în Logoj 6 reghimente de cavalerie pentru siguraţia Banatului a sta. Apoi adusă şi firşt Lobcoviţi gheneralu o trupă din Ardeal şi aşa, încet, de la Sebeş încoacea mergea ; 28 iunie, de la Slatină, calea reă, cîte / / ceva puţin marşeluind, sta, iară mărgăluia, să f-94 înpedeca, calea a-şi face înnainte.
Marele herţog socoti ca întîiu Mehadia a o belagherui, apoi la Orşava a meărge, ci Cheăia, drumu rău, de-o parte Timişu, de alta mare pădure o cutropea şi oprea. Marelui herţog, într-acest aşa încet mărgă-luit să supărasă, vrînd a să răsfira. El cu frate-său, prinţu şi cu alţii de-ai săi, eşind ceva în sus în hurc, la vînat, o întîmplare de mirare avu, că întrînd în pădurea deasă, mare, au rătăcit, neştiind încătro. Şi iată aci, făr de veăste, înnaintea lor o ceată de oameni armaţi, rumâni, de turci trimişi, turceăşte înbrăcaţi, carii tîlhărea şi ucidea, al cărora povăţuito-riu acu înaintea marelui herţog în genunchi, la picioare, îi căzu, pardon, milă cerînd ; şi-i zisă că-1 scoate la drum. într-aceasta, încă şi alte pârtii de lotri, ca şi de turci, în păduri ascunşi au fost. Aicea Franţ mare slobozenie cu îndrăzneală avu, într-un harambaşă de lotri a să încreăde, carii pre el norocos la armee l-au adus ; şi-i dărui simbrie căpitănească pe un an, numindu-1 căpitan a fi de plăiaşi, ce-s un fal de călăreţi, de-a umbla după lotri, de a-i goni di pe graniţă. Acest harambaşă să cheamă Patru Vancea şi încă trăiaşte în Banat. După cîţiva ani, pre urmă, înpărăteasa Elisabet, în cinstea iubitului nostru Frânţi, deăte o capelă a-i zidi, unde şi inscripţia spre aducerea aminte a aceii întîmplări să veăde.
Şi cum că întru adevăr pre aci şi prin alte păduri, pe aproape, turci ascunşi au fost, în urmă s-au arătat.
Câ în 3 iulie, ajungînd armea la Corni, stătu ; o mulţime de aceia pre deal la armee să adună şi în jos să trasă, ca forpostele înpărăteştilor să le detoane. A doă zi, aceia luîndu-şi posto pre un deal, aşa ca aripa stingă a lor avea cîmp neăted nainte-şi. Şi amîndeă armeele una de alta o vălcuţă le despărţea ; amîndoă armeile fiind pre deal, supt Cerni Verh, unde să zice şi iaste pămîntu roşu şi iaste loc neăted şi larg.
La doă cease după ameazi, vrăjmaşu începu a să mişca, trecînd valea încoacea, păn ia arepa stînga. Şi lovi întîia linie, de o strămută ; cu careă turcii să folosiră, şi aşa o trupă mare lovi mijlocul ( : ţentru) înpărăteştilor, aşa cît unii de ei pană în hauptcvartir ajunsără, de-şi aflară moartea. Apoi loviră şi arepa dreaptă, ci fură bine sprijoniţi, cît ei, la 5 ceasuri, curînd carii încătro, pe fugă să pusără, lăsîndu-şi 5 canoane, muniţionu îndărăt. // Pre carii înpărăteştii nu-i putură fugări, t.n că ploaia mare toate puştile şi patroane ( : fişagurile) de tot netrebuite le făcusă.
178
In 3 iulie, plecînd armea în marş, toate bucatele aci în lagăr le lăsă, cu un bedecung ( : pază) de doă husarn-reghimente, îndărăt. Şi oastea mărgea în doă coloane ( : în doă tăberi despărţită) : de la Podul Unguresc a Plugovii, un colon, pingă apă ; altul prăstă Beli Buc şi pre supt deal în jos, păn la Mehadia. Şi viind veăstea că turcii lagheru, corturi şi alte efecte le-au lăsat şi s-au dus, dar încătro nu să ştie, marele herţog zisă ca garnizonul din şanţ şi din fort să se predea ; careă au fost 2 000 de ianiceri şi 300 de artileristi, carii şi capituluiră. Apoi ei cu comandantul lor, aga Ibraim, pre carii păn la Jupanec cătră ai sei i-au petrecut, iară de a duce ceva hani garnizonului Ostrovului n-au putut.
în 9 sau în 10, să auzi că turcii de la Orşava s-au dus, lagher, corturi, bucate, muniţion, artilerie îndărăt au lăsat, dar marele vezir cu armea la Cladova era.
Marele herţog, după întîia veăste câ s-au dus turcii, zic câ ar fi trimis un detajăment cătră Jupanec înnainte. Şi el însuşi, garnizonului din Nai—Orşova spre ajutoriu sau ceăle de lipse, bani a le da, mai vîrtos auzind că comandantul iaste nevoit bani de la negustorii, cei aci scăpaţi, pră evite a-i lua, cu bine şi cu sila, soldu soldatului ( : simbria) a da, cu ghenerali, ştaabs-ofiţiri, dis-de dimineaţă într-o zi de la Mehadia la Orşava au plecat. Un ceas departe ar fi mers, ci întîmpinînd pre trei rumâni spioni, trimişi cătră Ostrov, întră carii unul Patru Vaneea au fost, carele din pădure jos alergînd, obercapitanului său Tiuchiulia şi aceăia gheneralului, arătă, că trupa dinnainte cu oastea turcească ce vine s-au întîlnit şi, apărîndu-să, vine îndărăt. Aşa dar, toţi la Mehadia s-au întors. Aceăste au fost în 15 august.
Forpostele, ceăle 2 paterii di pe Prosec şi de supt Boroniţari întăriră, cîte o companie muşchetiri ajutoriu dîndu-le ; de-a dreapta fortului, preste apă, şanţurile, groapa mare grijiră, precum şi şanţele din sus de Mehadia, în care cu alţii şi militari pedestraşi, mulţi murăşăni, tiseăni au pus, avînd sus în şanţ pulfermagazina, în pămînt zidită şi boltită. / /
Otomanii, în 15 august, după ameazi, pi la 3 cease ajungînd, îndată din jos fortu atachiruiră, unii eşind pră dealu Boroniţari, alţii Prosecu vrea cu şturm a lovi. Ci focul pateriilor crucişi îi mînca, cartecele, muschetele îi trîntea. într-aceasta, alţii de nov, mulţime, în Boroniţari coborînd, pateria loviră. Artileria jos în Băcşăneţi, în şanţi, la groapă, la companie veni, precum şi pateria de-asupra Prosecului o lăsară şi artileria sus în şanţ îndărăt să trasă. Turcii luînd Boroniţariu, jos în şanţele din Băcşăneţi şturm dînd, din focul muschetelor, ce ca leii să apăra, mulţi au pierit, pană ce i-au biruit şi pră toţi i-au tăiat. Cu careă cale-şi deşchisără pră dă ceăia parte a apei, preste Banovăţ, la şanţele de sus a meărge, la rîpe, unde fiind Rîpa Rea, cu sape, lopeţi, chilăviţe, scale sau scări îşi făcea, pe rîpă în sus de-a eşi. Careă rîpă e de 15 stînjăni de naltă ; de unde cei puşcaţi nu numai că ei jos în apa Bela Reca cădea, ce şi pre alţii di pe scale lovindu-i, în curi-în-cap în apă să arunca. Iară pră fortul din jos dînd osmanii de trei ori şturm, garnizonu voiniceăşte, tot înfocat, mulţime au prăpădit. Ci în urmă biruindu-1, turcii întrînd, afară scoţindu-i legaţi în funii, pre toţi i-au tăiat. Ci ajungînd aci sucurs, ajutoriu, fortul iară îl luară. Mulţimea oastei turceşti pre de ceăia parte, la şanţăle de sus, cum zişi, di pe Rîpa Rea, ce cădea perea, însă tot în vîrf la şanţă au eşit, într-un vere întrînd, cartecele îi mistuia ; puţini eşind, di pe rîpă cădea,
cu : „Ala, aman !" îşi da. Şi fiind de 3 ori zvîiiiţi tiranii, şi cu al 4 şturm atachiruind, într-alt şanţi intrară, unde au fost stăgariu ( : fenricu) Mihail Sorinca, cu militarii tiseăni. Aci, „Sorinchici Miiaf poznot deliia", bine sprijenindu-i, îi oprea. Şi iată, 6 reghimente de cavalerie, cu gheneralu Filipi, pre turci atachirui ; căruia şi gheneralu Naiperg, cu cîteva companii de grenatiri şi încă doă brigade cu ghenerali urmară.
Turcii văzînd că înpărătească infanterie de pe coastea dealului numit Ielia jos la Ulici au coborît, în infanterie s-au slobozit, şanţu lăsară, în sus eşiră ; înpărătească cavalerie opri calea prin Mehadie. / / Aşa acu *•96 turcii prin Meadia în jos nemai putînd a treăce, —şi erau în doă corpe despărţiţi, un corp în Banovăţ, al tu mai sus de Şanţe — şi toată oastea turcească lovind infanteria înpărătească, ca hulii vrînd a sparge, însă muşchetîrii cot la cot glida-şi ţinea, foc vărsa şi-i sămăna. Acu întrînd Filipi cu cavaleria i-au despărţit şi turcii fură total bătuţi şi de răitari masăcriţi. Cei vii, scăpaţi din Oliei, trecînd apa presta Banoţi, Băcşăneţi, gonindu-i rai tarii, husarii şi obercapitanu Tuchiuli, cu călăreţii militari, turcii fugind pe din jos de caserne, vrînd apa a treăce, întreeîn-du-să, înpingînclu-să, groapa mare, afundă, zidită, îi înghiţea, eă fiind seara, întuneărie, fugind, groapa cu cai şi turci au umplut-o. Unii ocolind pre deal sau prin apă vrînd a scăpa, rîul Bela Rechii, cu vratniţă ferecată, cei de nov soldaţi, în fort puşi, îi puşca şi-i dobora, cît apa cu pod de turci au zătonit-o. Alţii noaptea prin păduri au fugit. Mîne zi să aflară turci morţi, mari, mici, preste 3 000, însă şi înpărăteştii 1 200 de oameni au pierdut.
Marele herţog Frânţi la această acţie sau bătălie de la început pînă în capăt de faţe au fost, măcar că unii zic că nainte au fost plecat, fiind prins de friguri. Şi adevărat că din răceală reă le-au avut. Alta, fiindcă în Beci înpăratul neputincios, bolnav era, îi căută a să duce. Şi în loc de hinteu sau căruţe, din Mehadia cu leagăn de mătasă minunat, pre 4 muscoi, muie sau catîră, bine şezînd şi odihnind, în sus au plecat. Doă trupe de cavalerie cu standarte înnainte şi dindărăt păzitori avînd, au fost petrecut. De careă înaltă călătorie mie în Mehadie şi în Corni moşi bătrîni că aşa au fost me-au povestit. Eşind în dealul Domaşnii, s-au înştiinţat că turcii ce-au fost rămas aci, în pădurile Cheii Slatinei lui Florei, cu rumâni, caraşoveăni, pogoniceăni, seimeni ( : volonteări), cu topoară, săcuri, pădurea mare de-asupra drumului Cheii tăindu-o curme-zişi, prăstă cale au încîlcit-o, drumul mare de tot l-au încuiat. Acum văzu marele herţog planul / / turcilor, că armea înpărătească iaste închisă, f. 96 v. îndată îndărăt au stat şi prin husari uşori poruncă scrisă gheneralului Sraf ^Chenigseg la "armee, că nu poate pasirui Cheăe, că-i drumul astupat Şi pădurile sînt pline de turci şi de rumâni armaţi, încă şi cu artilerie foc din păduri în drum jos dau, ca îndată o trupă uşoară, de păduri a călca, şi artilerie ceva îndată să-i trimită ca să poată meărge la Caran-sebeşi, să nu să întîrzie ; dar şi el de la Mehadia cu oastea preste Stancilova la Beligrad să margă. Şi aşa, viind de la Mehadia artileria 6 canoane, cu muniţion, mulţi ţimermari, cu militarii Tisii şi murăşăni, 1 reghiment infanterie, altul cavalerie ajunsără, înnainte în Cheăe intrară. Turcii din păduri cu tunuri şi puşti da, de răsuna şi spăimînta. Rumânii seimani, cu turbane turceşti în cap, aşa schimosiţi, şi ei avînd :
178
179
Uică paşo, ciuică ago, neăne bărăictar", cu steagu, cu canoane mici şi mari, de cireşi sălbateci, pădureţi, ne jupuite, îngăurite, făcute au fost, dînd' din păduri. Ci deşchizîndu-să patria înpărătească cătră un fertal de Cheăe înlontru şi începînd a juca focul prin pădurea mare, de unde da şi ei, uica paşa cu otomanii şi românii, văzînd ce-o să fie, îndărăt fuga au dat, într-alţi munţi au scăpat.
Marele herţog vrînd prin pădure cătră Slatina a treăce, (neputîn-du-să curînd drumul a să curaţi de copacii mari, încîlciţi), şi fiind acea pădure fostului arambaşa de lotri, Patru Vancea, cunoscută şi calea din vîru dealului Domaşnii, ce meărge la culme, bine ştiută, au spus că el cu vreo 12 feciori în leagăn păn la Slatină îl vor duce şi nici frică, nici vro grijă să n-aibă. Şi aşa pre ei în lagheru marelui herţog, ce-au fost supt cort în pădure, cu 2 reghimente, aicea Petru Vancea chiemat, cu alţii, înnainte la picioare i-au îngenuncheat, rugîndu-să nici o grijă să n-aibă. Şi trimiţînd înnainte militari pedestri de-a Tiuchiulii, cu puşti, patrolă, ei 12 înşi, făcînd leagănu de ei, l-au rădicat. încă şi pre prinţu Lotring la multe locuri pripore în spate l-au dus ; trimiţînd un fecior în Cîmpul Fomii nainte comandantului de reghimentu de-acolo de a-i spune în Sla-f. 97 tină să vină, / / fiindcă marele herţog Frânţi din munte în Slatina soseăşte. Şi îndată acel reghiment de grea cavalerie, cu gheneralul său, la Slatină au alergat şi au aşteptat.
Marele herţog cu prinţ Cari de Lotring şi gheneral-adiutantu Sent-Andrei, cu încă doi slujitori, jos sănătoşi, în pace scăpînd, pre marele herţog pre mîini sprijinind şi de supt subţiori petrecîndu-1, şi ochindu-şi dinnainte raitarii cu gheneralul, pre carele aproape l-au chiemat, între-bîndu-1 de au vro caroţe. Şi aşa aci, luund din capul harambaşii pălăria, jos i-au trîntit-o şi cu piceările pre ia au jucat, întrebîndu-1 cum e numele. El au răspuns : Petru Vancea. L-au bătut cu palma pe cap şi, scriindu-i numele, laitnant l-au numit. Şi pre o peatră au şezut, aştep-tînd caroţa ; careă sosind, în numele domnului, ia Beci s-au dus.
Reghimentele cu artileria din Cheăe la Mehadia au întors, ele unde, cu obercomandantul, gheneral graf Chenigsseg, lăsînd cetatea Ostrovu ( : Nai-Orşova) şi Mehadia, cu armea preste munţii Stancilovii cătră Panciova să dusă şi, în 18 august, prăstă Dunăre, la Semendria, cu oastea trecusă. [Marele herţog la Belgrad veni].
Turcii de la Diiu, înţelegînd că oastea înpărătească de la Meadia cătră Panciova s-au dus, cetatea Ostrovu tare o belagheruiră şi cu nepro-curmat bombardiment o bătea. însă şi garnizonu din cetate şi din fort Elisabet voiniceăşte, armăşăşte le răspundea, căci înlontru lipsă nici ele proviant, nici de muniţion nu avea, că graf Chenigsseg le trimiseăse. însă viind marele vezir, începu ianiciarilor, arnauţilor nu numai celenche de argint cinste a da, ce şi de aur şi galbini a cinsti, numai cetatea să o capete. Şi aşa, arnăuţii cu paşa arnăut, topgiii cu tunurile lor, începură zidu la vro doă locuri a îngăuri şi a surpa. Garnizonu apăra, însă slăbisă, cît din 2 000 numai 800 mai rămăseăse, carii cerură cu capitulaţie a eşi şi îndată căpătară. Şi arnăuţii cetatea lor o luară, în 23 august 1738, fiind 4 luni încinsă. Turcii garnizonul înpărătesc îl petrecură prin Mehadia, Se-97 v- beş, Logos, Belinţi. // Carii cu această petrecanie departe ajunsără ; case ce afla, ardea, oameni robi prindea, seimeni (': volinteări) rumâni verbuia.
Turcii la Corni, unde au fost lagheru înpărăteştilor, ei cu Murtaza paşa în lagher s-au pus, săimăni, cătane cu simbrie, aduna ; şi din păduri venea şi să verbuia. Acest Murtaza paşa porunci ca oamenii în sate-şi să vină, cărţi buruntii da, turci subaşe punea în sate. Acesta au slobozit ca săteănii, nu numai oamenii, ce şi femeile lor, cu oaă, lapte, caşi au găini de vînzare în lagher să vină, făr de frică şi făr de grijă. Şi adevărat că tare disţiplin ţinea. într-alte pedeăpse, fiindu-i un turc pîrît cum că ar fi siluit un copil în Mehadica, şi aducîndu-1 legat, ascunsul mădular i-au tăiat, în gură i l-au băgat. Tăindu-i nasu, urechile, aducîndu-1, jos, în mijlocul drumului mare, l-au puşcat, ci nu de tot, că 3 zile aşa s-au tăvălit. Paşa mîna oamenii să-1 vadă.
Paşa ştiind şi văzînd foametea oamenilor, fiindu-le ţarinile, cîmpu, doi ani de oaste mîncate, mult proviant aducea din Valahia, multă pîine cocea, prin sate de pomană înpărţea.
El aci în patru săptămîni 600 de rumâni săimeni / / de la Logoj în- *•98 coacea au adunat, cu carii făcîndu-şi 2 000 de capete armate, prin Caransebeş cătră Panciova au plecat. Din care săimeni puţini au dus, că partea cea multă, mai do toată, di pe Cozlari cu puşti au fugit. El ajungînd la Iabuca Panciovii, în lagher s-au pus şi de-aci preste Dunăre la Grodsca au trecut.
Moşu Ion Nămăilă din Corni, ce-au fost săiman, de acea groaznică batae povestea. Alţi moşi povestea că Ianăşi Bumbăcilă din Tercgova, ce fuseăse paşă în pădure, cînd au astupat Cheia cu drumul Slatinii, vă-zîndu-1 paşa turcilor că-i cuminte, căpitan îl numi, să meargă cu săimanii să bată răitarii din Cîmpul Fomii. Şi unul îi pusă piealea de rîs, cu bumb de argint încopciată în umeri ; alt paşă îi deăte gujmanu în cap, cu fund roşu, lung pre spate. însă spuind el că-s răitarii cu coifuri în cap, de fier, cu panţire, platoşe de fer înbrăcaţi, cu tunuri, şi-s mulţi neămţi, pre paşi îi spăimîntă ; unu îi dezbumbă rîsu, altul îi luo gujmanul, altul vru să-i şteargă capu. El cu fuga, Bumbăcilă, scăpă.
Doi ani pre-aicea vfăr de bucate, foamete, apoi şi moartea ciumei să ivi.
Firştu Franţ Racoţi în Ardeal curuţi rădicînd, mare rebelie era. Ci abea cu de-ai săi la turci în Dii scăpă ; pre turci învăţă Vidinu să lucre. Iară curuţii lui nu numai în Ardeal, ce şi în Banat întrînd, ca turcii ardea şi prăzi făcea.
Turcii iarna, în săptămîna albă, Verşeţu arsără.
Comandirender gheneral în Timişoara ajunsă baron Engelsofen.
înpăratul Cari VI în Beci bolnav, slab, pre ginere-său, marele her- ira* ţog Frânţii de la Beligrad îndărăt la Beci l-au chiemat, carele oberco-manda armeii lui feldmarşalu Olivier Valis o deăte. Şi oastea înpărătească pi la Mirova Sava trecu şi aci în lagher să puse. Unde, pre gheneralu graf Naiperg cu trupa de la Timişoara de-a veni pană în 17-lea iulie îl aşteptă, vrînd pre turci la Semendria a-i atachirui ; ci nesosind, fu la Grodsca batae. Aci frumoasea oaste înpărătească fu bătută, înprăş-tiiată, că graf Naiperg cu trupa tîrziu ajungînd, nici un folos nu făcu. Şi aşa, toată oastea îndărăt la Beligrad să trasă şi turcii după poftă-şi cu-prinsără locurile pingă Beligrad, îl belagheruiră. Şi ajungînd veziru, din
180
181
:. 98 v. 25 iulie păn în 29 iulie, des să a/ /tachiruia. Cercară turcii cu şturmu cetatea a o lua, ci nu putură.
Înpăratul obercomanda armeii luîncl-o de la graf Valis lui graf Naiperg o diete. Valis cu turcii la Grodsca o zi rău să bătusă, altă zi la Panciova pre turci sparseâse. Insă ei, măcar că să apropie toamna, 6 sep-tămîni Beligradu neprecurmat bătură. înpărăteştii erau bolnavi ; ciuma spărgea ţara. Comandirender gheneralu graf Naiperg, carele întîiu can neştiut, apoi cunoscut să făcu, la 1 şi a 2-a septemvre 1739, în lagheru turcesc, lîngă Beligrad, ducîndu-să, la turci cu la miniştrii cei franţuzeşti, preliminări de pace făcură şi le iscăliră. Careă, tot într-acea lună şi în Beci s-au întărit şi pace pră 27 de ani au legat. Beligradu şi Şabaţu, cetăţile, în 6 luni, ele tot să se spargă. înpăratului tot Banatu să-i fie ; aicea graniţa apa Cerna a fi. Iară turcilor doo cetăţi bune, adecă Beligradu] cu Servia, Ostrovul cu Valahia Mică, pană în rîul Oltu să fie. La care cetăţi tari numai şanţăle de pe din afară s-au sfărîmat, iar nu înlontru. La careă şanţe a Beligradului înpăratul Cari 15 ani lucrasă ; dai* la Ostrov î Apoi încă şi alta era : pentru graniţa Cernii, cu Orşova Veăche, turcii să le aibă. înpăratul să aibă cătră Panciova satul Ostrovo, în Dunăre iar ostrovu oraşul Porecea a turcilor a fi. Ceăle 2 castele, de la Mehadia şi de la Ui-Palanca, cea de la Covin şi de la Panciova, îndată să se spargă şi să se sfărâme ; ci fiind toamna, ce s-au putut s-au spart,
dar fimdamentele stau.,
Adevărat că la acel congres, în preliminarele păcii, graniţa de-aicea apa Cernii s-au pus, însă comandirender gheneralu Banatului, baron Engelsofen, înţălegînd, îndată curir la Beci trimisă, cum că nu numai munţii noştri, ce-s în strîmtoareă, pămîntului de folos, ce Baia Pucioasă ( : Franţişca), Fintîna Marea, reăce, cu 5 sate ce-s preste Cerna le piiar-dem. Şi fiindcă cer turcii şi oraşul Orşova Veăche a o avea, aşa dar, de-ar putea ei Cerna pre acvaduche, pre din sus de Răşava, cu iarugă a o duce şi în gura iarugii să facă moară, să macine, Răşava ( : Orşova Veăche) să le fie.
Cu care turcii îndestulaţi, îndată doi franţozi inginiri, încă de toamna <adusără>. Mulţime de oameni din Ţara Muntenească, şi din
f-99 cea Mare, cu / / banul din Crăiova şi boiari, ciocoi, scriitori, cu cară şi ferotine, la Mehadia au venit ; turcii, boiarii ispravnici, comisari, directori a fi. Toată iarna piiatră au adunat. Franţozii acel jghiab ( : acvaduc) al Cernii, din jos de Mehadia, luîndu-1, aflînd loc ele iazi, a măsura în jos au început. La multe locuri var au făcut şi l-au stîmpărat şi a săpa mare
1740 erugă au început. Iară primăvara, 1740, multe cuptoare de cărămidă arzînd, ponţi, poduri, jgheaburi preste multe văi mari, mici, cu scocuri tari, de-a nu să vărsa apa, zidiră. Ce boite, curcubee, cum să văd la Piatra lui Iorgovan, la podul satului Topleţ şi la alte văi cu ape, zidite ! Erugă largă prin piatră au deschis, păn ce au ocolit, şi din sus de Ruşava în Dunăre slobozind-o, moară acolo au făcut. Iazul mare, tare, al acvadu-cului ( : apă cluc) din pămîntul Mehadii, anume Cleopolia ( : Cîmpu Fomii), pingă a satelor Bîrza, Topleţi, Corabnic, Tufări, Jupanece, Orşova, păn cătră satul Iaşelniţa, în Dunăre, la Dîlboca, l-au dus. însă ce chin, robie, greotăţi ! Că tăind dealuri, apa puteărnică pietri surupa, oameni, lucrători ucidea şi afară să vărsa ; în 3 locuri astupa, în 10 să deschidea,
prin dealuri şi la moară nu ajungea, cît în urmă, cu faşine, braţe de nuiale şi cu mături pre erugă apa în jos au mînat-o, cu mari chinuri la moară au dus-o, unde comisari înpărăteşti, turceşti, boiari de Ţară şi franţozi, martori fiind, măcinînd au văzut-o. Acvaducu e lung preste trei mile de pămînt, prin dealuri tăiat. Un inginer franţuz au murit de ciumă sau de năcazul alergăturii.
Aşa turcii cu boiarii şi oraşu Orşova ( : Rusova) cuprinsără şi schela, graniţa uscată, întră Orşava cu întră Jupaneeu Nov, cu gard bun şi vratniţă slabă, de comerţie negustorească să deschisă, unde turcii din Orşove în toate zilile negoţi una, alta, de vînzare aducea. Iară pentru graniţa ţării de sus, pre munţi hotar a pune, însuşi comandirender gheneral baron Engelsofen, cu comisari, inginiri înpărăteşti, turceşti din Ţarigrad şi boiari rumâneşti din Bucureşti şi din Craiova în Mehadia adunîndu-să aşa a fi legară : mijlocul Dunării hotaru. Aici rînduiră carii să iasă pre // munţi, înpărăteşti-crăeşti, turceşti, rumâneşti, ardeleneşti, t- wv-cu oameni cu săcuri, sape, săpoane, lopeţi, tăind pădurea, cîte un arbor, copaci mare, seămne în munţi, în culme, au îngropat şi scripsori ( : scrisori) ceva semna, unde şi unde în culmi arăta şi le numea ; apoi şi vulturi au urmat.
în Porecea, ce rămasă turcească, pentru siguraţia călătorilor pre Dunăre, fu rînduit un cvartir înpărătesc de un poncloner sau ceaichist înpărătesc, cu salva gvardie vulturii cu doo capete, pururea cu simbrie înpărătească în casă a fi. Cel din urmă fu rumân din Sviniţa, Mirea Mirii, păn an. 1788.
Comisia de pe munţii Banatului în Caransebeş şi de pe ai Ardealului în Haţeg, cu boi, oi, întregi fripţi, pacea au publiţiruit-o.
Păn s-au adunat materialu şi s-au lucrat acvaducu şi s-au întărit graniţa, turcii la comandă în Mehadia şi domnii înpărăteşti în casa de sus, în Şanţe, au şezut, iară catane înpărăteşti cu militarii murăşăni, ce-au avut căpitani, ofiţiri pre : Ion Şimşan, [Petru] Silaghii, [Pau] Rusalin şi Adam Mohora.
Satele, districtu Mehadii, turcilor, boiariloi domnilor din Mehadia un an, din octomvrie 1739 păn în septemvrie 1740, precum şi husarilor murăşăni, militarilor ce şedeau, mare comandă înpărătească în Valea Bolvaşniţa, cu de toate : leămne de foc, fîn, zob, făină, unt, berbeci, caş, brînză au slujit, cu cară trăgindu-ie.
§19.-(EVENIMENTELE DIN BANAT ÎNTRE 1740 Şl 1775)
înpâratul crai Carol VI râposînd, urmâ Măria Therezia cu Frânţi I. însâ curfirstu Boierului sâ pusa înpârat, ci dupâ 3 bâtâi murind, fiu-sâu sâ închina. Acu alt patriarh cu episcopi de Servia venirâ în Banatu. Pre gheneralu Engeisofen, districte şi administraţie sâ fâcu. Pre sfîntu din Ardeal î! dusârâ. Şi vlâdica unit sâ dusâ. Haiduţii Tisii, Murâşului, la Chichinda în Banat militari sâ mutâ. Petru Vancea, din Criviţa, Eşelniţa, 100 de plâeşi, el câpitan ; fâcu Jupanicu Nov. Mulţi sîrbi la muscali fugiră. Cu Praizu fu 7 ani armâşie. Baele Mehadii iarâ sâ lucra. Ardealu episcopu Budii neunit
182
183
câpâtâ. Leâşii şi turcii bâtuti de ruşi. Tnpâratu Iosif il prin graniţi trecu. Leâşii în Mehadia în sus trec în Mehadia sâ înceâpe militâria. Chichinda cu j'ijrjş _ vine în valahiş-reghiment cu ofiţiri. în Slatina besericâ catholicâ înpârâteasa Măria Theresia face. Episcopu Vidac, mitropolit. Cu hof-comi-sion mânâstirile scriu. Rusii bâtînd pre turci, pre leâşi, luo Polonia şi Crîmu. înpâratul Iozef le luo Galitia şi Bucovina. Patima episcopului în Verset. Preoţia mea.
în 9 octomvrie 1740, în Beci înpăratul Cari VI au răposat şi lui îi urmă fie-sa, înpărăteasa, crăiasa Măria Theresia, cu Frânţi I înpărat.
— [în Timişoara de la Orşova, Hagiu Filip, în Cetate, casă ; şi Trăilă Mîţu, în Ghilad, rumâni. Trifon Maleniţa, Stamora ; Gheorghe Ghiuricico, Gheorghe Calinovici ; 2 ţinţari, 4 creiţari, 3 comluşeni, Petru Stoico, Jivan Stoico, Jivan Gruici ; ceacovan, Costandin Damianovici ; şedea cu case]. —
Turcii în Beligrad casele mari, mitropolia cu beseărica sparsără, că atunci murisă mitropolitu Beligradului, Vichentie Ioanovici şi era vacant.
Urîta faptă a rumânilor, seimeni turceşti de la Logoj păn la Slatină, căraşoveăni, <bîrzoveăni>, pogoniceăni, <bistreăni>, cu teregoveăni, ce-au ajutat turcilor în a. 1738 de-a astupa drumul Cheăii Teregovii, ca oastea înpărătească în Mehadia să să închidă ! Şi alţi lotri, curuţi de-a lu Racoţi, pivodani prefăcuţi, ce erau pe apa Bistra, în Chizătău şi într-alte sate, juca, cînta: „Ţine, doamne tot aşa, nici cu turcu, nici cu neamţu ! Ţine, doamne, tot aşa !" Careă aşa s-au răsplătit : / /
1,100 în noemvrie 1738, joi, în Caransebeş zi de tîrg. Pre poruncă, reghimentele de răitari, husari din Logoj de noapte plecînd, doă staţii călcînd, pre ameazi, Caransebeşu cu tîrgu său de toate părţile făr de veăste lovind, oameni, femei, copii, feăte, preoţi, negustori, în beserică rumânească şi nemţască, ce la franţişcani scăpasă, cu ei înpreuna ascuţitului săbiei şi a pustelor jărtvă s-au dat. în biseărici şi-n case focul i-au mistuit. De aci reghimentele au apucat cătră Caraşov. Aşa au lucrat şi încoaci, păn în Slatina ; au tăiat, au ars, să se pomenească.
Patriarhul Servii de la Ipec, Arsenie Ioanovici, în noemvrie 1737 mult norod din Servia rădicînd, de la turci încoacea, la creştina înpărăţie au trecut şi pri la Seghedin s-au aşezat. Pre el, an. 1741 octomvrie 1, la Presburg, înpărăteasa, crăiasa Măria Theresia, cu titulă de patriarh l-au priimit, însă aicea numai arhiepiscop, mitropolit, în Carloveţi să se aşaze a fi. Carele avea soţii cu sine venite pre Gheorghie Popovici, mitropolitu din Niş, cu Eutimie Damianovici, episcopul Raso-Staro-Vla şi Alexie Andreevici al Ujiţii episcop, dintră carii mitropolitu Nişului, ca episcop în Timişoara, unde tocma 1745 august 18, instalaţia s-au făcut; unde era un bătrîn episcop, Nicolae. Iară al Ujiţii episcop, 1741, în Costainiţa să aşăză, Alexie episcop. Şi alte episcopate s-au rînduit. Voevozi în domnia Ţării Rumâneşti grecii intrară.
1741 Electeru ( : curfirstu) Baerului să sculă înpărat, anume Cari VII, pre carele înpărăteasa Măria Therezia, ca crăiasă ungurească de 3 ori bătîndu-1, el muri, iară fiu-său făcu pace cu Austria. — [Franţ I, înpărat Romei].
Districtele, scamnele, jpanii înpărăteşti din <Craina>, Servia, şi negustori cu alţii în Banat au venit şi în Mehadia, cu catanele lor, dra-banţi, corprali, s-au aşezat. Şi satele fugite de prin păduri să adunau.
Capitanu Duca cu companie de volontiri din Ţara Rumânească viind, cu familii sîrbi, rumâni, în sate, <case gata>, de şvabi lăsate, Potocu, Petrila, Macoviştea, lui militari a fi s-au aşezat. Alţii s-au dus preste Muraşi şi a sluji militari au început. Alţi volonteri cu un laitnant, anume Meţcher, neamţu, iar cu familii, rumâni, ţărani, în satu Criviţa, Ieşelniţa. Jupanecu Nov, militari s-au aşezat, <de-a păzi graniţa >. Şi în oaste pe Baeru s-au dus. — [Alţi militari din Servia trecînd la Ui-Pa-lanca, sate de neămţi lăsate, Sacaloveţ, Vracevgai, Langhenfeld, Zlatiţa şi Cusiciu cu Rebenberg ( : Călugăr a) le luară]. — / /
Domni mari de la Timişoara încoacea viind să vază adunarea sate- f-10 lor, cîte case, oameni, a-i seri, la Corni satele s-au adunat, Pentru domni mari umbrare au făcut. Una, alta au scris, ce răspundeau oamenii cu cnejii. întră altele, domnii i-au întrăbat : „Că ci voi sfîntului steag cu crucea n-aţi fost credincioşi, iară steagului făr de cruce v-aţi închinat şi alţi slujit ?". Ei au răspuns : „Steagurile cu sfîntă cruce trei ani toate bucatele şi verdeţurile cîmpului nostru ni le-au mîncat şi grea foamete am răbdat, în păduri coajă de cer am mîncat. Iară viind steag fără cruce, adunînd sate, înpărţind bucate, şi săimani cu simbrie care au vrut s-au pus, iară mai tare pentru foamete".
— [Protopopul   Petronie   în   Mehadia   neămţilor   sluj ia. Noaptea în Groapa Dugăi lui Drăghici ibraiteru căzu ; mort l-au aflat]. —
Din Ţara Rumânească satele Brădiceăni, Peştişăni, rumâni, catolici, chiproveţi, pauliteăni, cu familii în Banat trecînd, la Vinga, în buricu Banatului, aşezîndu-să, case făcîndu-le, fiind catolici, grund ca la 10 sate bun le-au dat, cu diplomă, oraş cu maghistrat, fraiştat, cu jus gladi (!), dreptăţi, numit Thereziopol.
Episcopul Costainiţii, — [Plaşchii] — Pavel Nenadovici, trecînd prin Gospici în Horvaţca, unii arătară că un om, Nicola chiurciia ( : cojo-cariu) au zis că va lua vro femee şi nu va să se cunune. Pre carii, cu porunca episcopului, cu sila l-au cununat, ci el cu ea nu s-au culcat, ce într-o peşteră cu o căpăţînă de om uscată minuni făcea. De-acolo viind el în Carloveţ, de la patriarhul Arsenie luund pasport latinesc, <cu recomandaţie, an. 1742>, la Ierusalim s-au dus.
După moartea patriarhului, Nenadovici în Carloveţ arhiepiscop, "45 mitropolit urmă, cu carele venisă diacon fostul episcop al meu, Vichentie Popovici. Me-au spus, zicînd : „în Carloveţ, şezînd eu naintea sălii afară, veni un călugher urît în cap şi în picioare, bătrîn, cu curea reă încins ; viind de la Ierusalim, vrea să vază pre arhiepiscopu. Eu întrînd, spuind, zisă să vină. Şi şezură, vorbind ei. Apoi, ne strigă pre toţi înlontru, să aducem bosioc, apă, tămîe, lumină, să sfinţim apă în sobă. Arhimandritu cu epitrahilu ; noi ceteam, eîntam. Iară acea ruptură de pustilnic, luînd crucea în mînă, încrucind apa, au cîntat de trei ori ^Mîntuiaşte doamne». Şi stropind saala şi mitropolitu sărutînd crucea, şi stropindu-1, dreapta pustnicului au sărutat-o. Noi ne mirarăm şi sărutînd < crucea>, şi noi mîna i-am sărutat. El, cu slobozenia mitropolitului, cu preot ceteţi, nu
184
185
numai prin Carloveţ şi Novi Sad, ee şi la Timişoara, în Banat, au venit f. 101 şi de la Logoj, — [cu pe trecători] — pe la Dobra în Ardeal / /au trecut".
Tată-meu, dascăl în Haţeg fiind, spunea : „Cu o rasă cîrpită, în opinci, făr de obeăle, căciulă călugărească ploştită, cărunt, slăbit, fără dinţi în gură, vorbind ceva rumâneăşte, c-au fost vrun an în Ţara Românească. Acu de la Hinedoara în Ţara Haţăgului întrînd, oameni la el să aduna. Mai vîrtos, văzînd că nu mîncă, nu bea, decît după ameazi, la chindie, scoţind din sîn săculeţu cu lintea şi olcuţă mică, în careă 9 grăunţă de linte cu apă ferbea, zeama o sorbea, boabele cîte unu rumegi nd le înghiţea, îi zisără sfîntu Nichita sau Nicodim".
Adunîndu-să întîi sute apoi şi mii de oameni la el, cit putea, ce ştiia învăţa : credinţă în Dumnezeu, maica preăcista, sfîntul Nicolae să roage, posturi 4 în an să ţină, să nu facă păcate, popii uniţi să nu-i amăgească a creăde în papa de Roma, că uniţii cred, lula, duhanu cu fumu ocăra, miercurea, vinerea mîncarea de peăşte oprea, încă şi piparca oprea, că face seăte şi oamenii să înbată, apoi fac păcate, domnu îi bate ; crăesii să fie credincioşi şi legii sale.
Sunînd în tot Ardealu că-i sfîntu în xArdeal, mii de oameni şi copii îl petrecea, flărninzi cu el umbla şi ce zicea, asculta, să ţină minte ; legea pravoslavnică, dar nu a papii, să-şi ţină. La el şi domni a-l vedea venea. Careă auzind episcopu uniţilor, loan ( : Inochentie Clain, liber baro, rumân), viind a-l vedea cine-i şi ce vorbeăşte, îl află în mijlocu mulţimii învăţînd. Şi episcopu i-au zis : „Tu, ursule din munţi, ce-ai căutat aicea, vei afla, eu te voi învăţa ! [Ce turburi creştinii, turma mea ?"] Călugăru au zis : „Măcar zici mie ursu, eu nu sînt, dar tu eşti rău lup, supt peăle de oae şi mînci oile". Şi zîcîndu-i vlădica că-i cîine spurcat începură oamenii a sudui pre vlădica de suflet, de leăge. „îndărăt cle-aci, că aci cu petri te ucidem şi te mîncă cîinii ! Să şti că nu ne scapi !" Episcopu, suindu-să în hinteu cu 6 cai, acas în Fogoraşi au fugit, cu expres la guberneum au înştiinţat ce s-au întîmplat, în ce chip [pre călugărul] din Ardeal să-1 scoată. într-una scrisă şi la Beci, unde avea trei clirici la învăţătură, ca unul, Aron, îndată încoacea să pleăce, fuga, pre această cale, „ca să nu ne petreăcem cumva, că şi eu merg". Carii, într-un sat rumânesc, lîngă Oradia Mare, într-o beseărica, episcopul Ino-io1 v. ehentie Clain, liber / / baro, înbrăcîndu-să şi luundu-şi pre Aaron, preot şi arhiereu l-au hirotonit şi cu scrisoare blagoslovitoare vlădică Ardealului în locul său l-au trimis ; şi s-au despărţit. Aaron îndată la guberneum s-au arătat că-i episcop cu carte şi că vlădica I. Clain cătră leăşi s-ar fi dus sau în Rusia fugi23. Insă Clain de la Beci la papa în Roma s-au dus.
Pre betul sfînt, viind hinteu cu 6 cai şi 10 husari, înlontru l-au pus şi cu slujitoriu său cu cinste din Ardeal afară l-au scos. La Deva, în Ardeal, să află pasportu lui în copie prescris, din anul 1742, de la patriarhul Arsenie Ioanovici Şacabent, de-a meărge la Ierusalim. Pre carele, tot în hinteu, cu husari petrecut, în Logoj l-au adus. Aci, norod din Mehadia, Ruşava şi din sate a-l vedea şi a-i blagoslovi au alergat, pi la Timişoara păn la Lipova l-au petrecut, ca pre un sfînt. în Lipova mai şezînd, o cruce mare de lemn or făcut-o cu el şi pre o coaste de deal, săpînd groapă, au înfipt-o, apă de supt cruce au fîntînit şi multe boale
Cuvintele : „sau în Rusia fugi" sînt şterse de autor.
au tămăduit. Aceasta au fost în săptămîna după Rusalii, zăpostitul ele sfîntu Petru. Pin Vinga la Pacăţi, pustă, 3 000 de ţărani cu eoasăle a cosi veniţi, tot ciopoară nainte alergînd, eoasăle lepădînd, nainte înje-nunehea, sâ închina, îi blagoslovea, mina îi săruta şi iar fuga cu eoasăle nainte alerga, cădea, iar alerga, păn la Lipova. De-aci preste Muraşi l-au petrecut şi s-au dus.
Şi tată-meu la Haţeg s-au întors, unde, dîndu-i oraşu o rugăciune la episcopu Ţării Rumâneşti, Grigorie din Rîmnic, a-l face popă neunit în Haţeg şi altă rugăciune de la domni, latinească, popă neunit a-l face. Cu el încă 18 feciori cărturari au trecut şi pre toţi i-au hirotonit. De la tată-meu 34 florinţi, iară de la săteăni cîte 22 sau 23 florinţi preoţia au luat. Şi viind îndărăt preste muntele Vîlcan, la vamă pre cei 18 întîi i-au prins şi vizitiruindu-i syngheliile le-au luat ; i-au închis, pre porunca episcopului nov, Aaron. Că pre tată-meu episcopu a fi preot în Rîmnic l-au fost oprit, să-şi aducă şi dăscăliţa aci. însă şi tată-meu, avînd syn-ghilia, la umeru cămeşii cu petec au fost cusut-o / / şi fugind fără bla- t goslovenia podcapii ( : căpiţa) la vama Vîlcanului îl prinsără.
— Synghilia acl-o !
— N-am, că m-au oprit la el şi am fugit aşa, clar mis preot.
L-au purecat păn la peăle. Nu e ! La închisoare l-au clus, ci, sărind neămeşii, l-au slobozit, a nu sluji. însă adueîndu-i prunci noaptea, la cocoşi, de 4 luni, nebotezaţi, boteza ; noaptea ispovedea, cumineca. Uniţii, măcar neam, îl pîndea şi arăta ; îl închidea. Alţii sărea, îl scotea ; 4 ani rău au păţit.
Ce s-au făcut cu sfîntul din Ardeal cius, nici tată-meu de la Lipova încolo n-au mai ştiut, nici episcopul meu, Vichentie Popovici, nu me-au spus, decît zisă : „l-au dus în sus". Eu auzisăm ceva aşa din căpitanii, în Globurău prin mine îngropat, Vuc Piscevici. Şi auzind acuma dia episcopu c-au fost de la Belovar, dintr-un sat, am întrebat pre bătrîna capitaniţă a răposatului Piştevici şi-mi zisă cum e. „Dintr-un sat cu mine şi cu bărbatu-meu au fost Nicola Tiurciia, ce-au fost ca sfînt de viu. în Verona, întoreîndu-să militarii horvaţi din Italia, ce fuseăse pentru Ba-ieri duşi, îndărăt către case, aci întîlnind hinteu mare, cu husari petre-eători, oprind hinteu, pre militari au strigat :
— Voinicilor de unde sînteţi ?
— Horvaţi, venim din Italia, meărgem acasă.
— Din ce sate vis ? într-aceasta cunoscu el pre fenrihu şi strigă :
— Vuce, fiule, vino ! Acesta caută, veăde   aşa  ruptură bărboasă, bătrînă, uscată ; îi zise :
— Cunoşti-mă ?
— Ba nu ! într-aceasta ajunsă aci şi căpitanul. El îi zise :
— Micaşinovici, cunoşti-mă ?
— Ba, nu ştiu ! Betu monarh, în glas tare, plîngînd au strigat :
— Eu mis Nicola Tiurcia ! La aceasta ofiţerii strigară : «Staţi voinici ! încoaci ! Armele jos !» Ei lepădînd săbiile, pălăriile, feciorii chive-rile, el coborîndu-să jos, ce sărutări, ce lacrămi cu tînguiri, pre ei săru-tîndu-i, ei pre el, şi ţoalele şi picioarele lui. Doao ceasuri cu ei aci, toate călătoriile lui la Ierusalim şi altele, şi de Ardeal, cu episcopul uniţilor ce-au avut, carele e în Roma şi «cum pre el cu hinteu aşa de-acolo la
185
187
Beci, şi acuma aşa şi pre mine la papa în Roma mă duc, să ştiţi». Văi-tîndu-să aşa toţi, văzînd tălianii pre moşu plîngînd, pre mai mulţi ofiţiri şi atîţia soldaţi adunaţi, cu capetile descoperite şi fără arme, plîngînd, şi ei mulţime au venit şi, îngenunchind, l-au sărutat. încă şi husarii petrecători au urmat şi în aşa tînguiri, blagoslovindu-i pre toţi, s-au despărţit".
— [înpăratul Frânţi I, auzind că-s în Slatina lui Florei rumâni cu papistaşi şi n-au beserică, deăte, unde au coborît cu frate-său şi cu Vancea şi au şezut pre peatră, capelă a zidi]. —
Episcopu sau vlădica Ardealului, Inochentie Clain, liber baro, cel fugit, simţind câ noul său fiu, episcopul Aaron, la înpărăţie l-au negrit 102 v. de tot, // acum din Roma, de la papa, cu carte din avuta preoţie, episcopie, de tot lepădat, carte de afurisanie asupra lui blăstămatu Aaron, careă în toate beseăricile rumâneşti ale Ardealului s-au cetit, au trimis, în la-tinie şi de el însuşi rumâneăşte scrisă, că iară el e vlădicul Ardealului, procleţind besericile, adunările, casele şi preoţii şi oamenii care i-ar zice episcop, ce : lăpădatul înşălătoriu ! Mincinos şi afurisit să fie cel ce ar opri de-a nu să ceti cartea în toate beseăricile, ca toţi să ştie. La aşa greăle blesteme, cum au fost Aaron urgisit şi au răbdat, însă fiecine poate gîndi ; cu care afurisanie şi de la Beci au fost întărit. Carele cîţiva ani, cîte călătorii la Beci, la gubernium, ci tot în zadar î El prezes con-sistoriumului au rămas, prin sate au fost umblînd, ci toţi cu sfială mîna i-au fost sărutînd. Aşa, păn după moartea episcopului din Roma, la 20 de ani abea, blagoslovenie şi dezlegare de-a fi episcop au căpătat.
Aron, după lepădarea lui, viind la Haţeg, de doă ori pre tată-meu la prînz l-au chiemat.
— Dă-mi synghilia, ştiu că o ai ! Să-ţi dau alta. Fii neunit şi slujaşte !
— Părinte, n-am şi aşa rămîn a fi ! El puind a-l păzi şi iară a-l închide, doară o da-o.
— [Unter-fervalteru Slatinii, ce înştinţase că-i satu tot papistaşi, urmîncl preotului catolic să aibă simbrie, el cu preotul, văzînd că-i satul jumătate pravoslavnic, începură a momi oameni, muieri şi copii ; ci neputînd pe toţi a-i îndupleca, cu rău cercară. Fecioru ce luva fată de papistaşi, pre acela cu toată casa îl lua. Un om fiind mult pizmit că-i vîrtos, anume Mihai Giurgea, zicîndu-i că în Timişoara la munci îl dau, el au zis, măcar de viu să-1 ardă, el papistaşi nu va fi. Ei aprinzînd lumânarea, i-au zis să ţină un deăget. Şi ţiind, deăgetul mare i-au ars şi nevăitîndu-să, a dracului a fi l-au lăsat. Acest Mihai Jurgea 50 de familii n-au lăsat a să papistaşi. Aceasta ştiu toţi slătinarii]—.
1746 în Carloveţ, mulţi ardeleăni s-au preoţit, spuind ce scoale Nenadovici are ; cu dascăli, călugări muscali, învaţă gramatica slovenească, iară arhidiaconul Moysei Putnic şi protodiaconul Vichentie loan Vidac lătineăşte şi nemţeăşte învaţă.
1748, tată-meu l-a dată din Haţeg la Sebeş au venit, la episcopul, la exarhul şi alţii s-au arătat, apoi iar acas s-au dus. Aron simţind, au venit.
— Unde-ai fost ?
— La Sebeş, în Banat.
— La ce?
— După synghelie şi nu-mi dau.
Spuindu-i uniţii că tată-meu noaptea şi la morminţi slujaşte morţii, au poruncit uniţilor săi, cu mulţi slujitori, tot ce are tată-meu fişcus a-i lua şi a vinde. Tată-meu iar fugit; mumă-mea, cu cămeşile la fîntînă, spăla. Văzînd mulţime cu popi acas venind, lăsînd cămeşile, au alergat. Aceia aflînd boii, caru, înaintea uşii i-au înjugat, tot din casă au luat, l-au încărcat; cositer, aramă, ţoale, ferotine, tot, şi în spate au luat. Păn şi pre soru-mea mitutică, Virsavia, din troaca ei, înfăşată, jos au aruncat-o, troaca au luat-o. Pre mumă-meu, cîntîndu-se şi păru zmulgîn-du-şi cu păreţii goi au lăsat-o. Tată-meu viind, au zis, văzînd fata : „Bine că rîu te-au omorît pre tine". Şi el într-acea noapte iar au fugit, nu prin vama Zăicani şi Marga, ci tot prin munţi, la Sebeşi venea, slujia // şi să învăţa cu episcopu a sluji rumâneăşte şi sloveneăşte.
în Moldova, Grigorie Ghica a 3-^a oară ; Costandin Mavrocordatu, iar a 3-a oară ; Costandin Racoviţă a 3-a oară, 1749 ; Matei Ghica, iar Racoviţă.
Petru Vancea, de cineva îndreptat, la Beci călare s-au dus şi memorial dînd, audenţie n-au căpătat. Zeăce zile cheltuială, dar îndărăt cu ceva veni. Era îngrijat. într-acea din urmă zi, pre norocul lui, văzînd pre gheneralu ce-au fost fligher-adiutant, că întră la înpăratul, îl strigă :
— Her Sent-Andrei ! Aceluia, cu minune ! Căutînd, strigă :
— Petru Vancea !
— Ich kaine audienţie, 10 tak nicht ! (Eu dară 10 zile nu capăt audienţie la înpăratul). Şi îi zisă :
— Aşteaptă aci, pană merg eu ! El întrînd, înpăratului spusă :
— Petru Vancea, cel ştiut, iaste jos.
— Eu ştiu, însă-i altul ; că acela, cum au scris administraţia Timişorii, au murit.
— El iaste ! A voastră mărire, chiemaţi-1 !
— Ba nu I Ci fiindcă merg la beseărica, el întră alţi rugători în rînd, cu cartea sa să stea şi de-1 voi cunoaşte, acela va fi.
Şi fiind vro 15 cu memoriale în mînă, înpăratul opri îngenuncheărea şi căutînd asupra lor şi păşind către el : „Petru Vancea", au zis. El au îngenuncheat, cartea i-au dat-o în mînă şi toţi au întrat. Iară după beseărica, poruncind să-1 chiame, spunea că i-au dat răchie de-au băut, 30 de galbini i-au cinstit şi ce ceăre de-a fi, harambaşă de o sută de plăiaşi pe graniţă, porunca de la administraţie o va căpăta, să se arate. Şi viind el la Timişoara, îi zisără : căpitănia să-i fie de bine ! Şi comandirent gheneralu Engelsofen i-au spus că va face rînduială, să vină la Mehadia şi comandantului clin caserne să se arate cu carte. Şi au venit.
Episcopul Versetului, Maxim Ştibiţa, fiind de mitropolitu trimis în wŞlavonia, Horvaţia,' la reghimente de-a sfinţi steaguri, nu s-au mai întors. Şi episcopul lanopolului, Aradului, Isaia Antonovici, ca administrator Caransebeşului muri, eparhia Caransebeşului vacant rămasă. Şi exarhul din Caransebeşi, Atanasie Nicolici, porunci proiopres vi ferului ca pre popa ardeleanu Athanasie Stoica să-1 deă popii bătrîn în Obreăjie, să-i slujească, să se hrănească. Şi ducîndu-să la Obreăjie, de celalalt nimica n-avea.
188
189
1750 Episcopul nou, Ioan Gheorghievici, în Caransebeşi instalaţia făcu, unde şi negustorii cu obercnezu [Mehadii] şi noul căpitan Van cea au fost la adunare. Aceştia spuind episcopului că au făcut beseărică nova 183 v. şi o zugrăvesc, să rugară // să le deă un preot mai bun. Episcopul auzind că au nameăstnic şi alt preot, întrăbă carele ar fi ? Exarhul Nicolici cu protopopul Sebeşului spusără că ardeleanu, preotul Atanasie Stoica, iaste bun, ci l-au dat unui preot bătrîn în Obreăjie ajutoriu. Episcopii poruncind îndată să meargă mehadinţii, aflînd cocie cu cai, să-1 încarce ; trimeăsără să-1 aducă. Carele numai o trastă cu o carte, toată bagajia, alta n-avea. Vrînd a să sui să pleăce, un car cu 4 boi să apropie. El cu-noscîndu-i a socru-său, iată mumă-mea cu fetiţa Virsavia sosiră. El îi spusă de Mehadia.
— Unde-i ?
— Cătră turci !
Şi au început amîndoi a plînge şi a să văita. Ci întîmplîndu-să aci obercnezu Bistrii, laitnantu Peăle Mihai, cu doă catane de scamn, îndată din car grîu, făină, unt, oaă, brînză, sare, ce i-au fost adus min-care, şi altele luundu-le, caru gol întoreîndu-1, pre ei în cocie suindu-i, tot cîntu-să, la Sebeş au venit. Mîne zi, synghilia gata. Furt la Mehadia ; nici casă, masă, nici cunoscut. Pre mine, la 10 luni în Mehadia m-au născut, an. 1751 fevruar 24, zugrăvind tîmpla beseăricii.
Militarii Ciiviţii, Ieşelniţii, Jupanecu Nov, cu laitnantu lor, Meţcher, în Mehadia aşteptînd pre comandirender gheneralii Engelsofetn, carele sosind, laitnantu prezentirt, doi înşi dau faer orb, apoi şi mai alţii. Gheneralii să mînie şi acas îi mină, să nu mai fie ; pre carii căpitanului Van-cea 100 de plăiaşi a-şi lua cu simbrie îi deăte, iară pre laitnantul Met-cher la reghiment nemţăsc l-au dat.
Ungurii, magnaţii mari, încă an. 1741, de la crăiasa Măria There-sia cerusă ca milităria serbească din Ţara Ungurească în Banat, la Chi-chincla, să se mute ; şi le făgăduisă. Acu să porunci să iasă. Ei la Beci rugăciuni, apoi şi deputirti, în deşărt trimisără, căci magnaţii Batiani, Caroli nu-i răbda aşa neămeşi a fi, ci sta să iasă.
Povestea un laitnant bătrîn şi chilav, Ignatie Popovici sau Igniat Popadici din Şanţ Siga ( : Perles varoş), ce avea o fată preoteasă, după popa wSava, în Cetate, şi un fecior, Iova, 3 ani cu mine în şcoală, carele M04 de multe ori venea la fii-sa, unde la prînzuri, la cine // spunea cum au fost el de la Tisa deputirt în Beci la crăiasa trimis, ştiind a să şicui. Zice : „Intrînd eu la crăiasa înlontru, o aflai frămîntînd pîine. Eu încet o şterşi ou palma pe dindărăt. Ea trîcni şi zise :
— O, brat Igniate, bine ai venit ! Eu :
— Bine te-am găsit, soro Mărio ! Şi iară vrui s-o lovesc, cum fră-mînta, ci zisă :
— Nu da, frate Ignate ! Şi întrebîndu-ne de sănătate, îi spuşi :
— Soro Mărie î Ia frămînta, eu nu-i dam pace.
— Ia şezi, aşază-te, frate Ignate ! Zişi :
— Noi militarii de la Sighidin, pingă Tisa şi pingă Murăş, pană la Arad să stăm moşteăni, iară Botian cu Caroli să rabde, ş.a. într-acea*ta, iată adusără pre Caroli şi pre Botiani în hintee, pre mîni. Spuindu-mi
crăiasa că-s ei şi coborîndu-să din leagăne afară, la noi veniră. Eu, gureş, să le iau mau, a striga începui, cu degetu la nas a le da :
— Bos Tais, bos Moriş, bos obercapetan Novacovici unt deputirt Popovici vais ! Ei iară :
— In Banat, Banat î Eu iară :
— Bos Tais, bos Moriş,   bos   obercapetan   Tiuchiulia, Novacovici i deputirt Popadici î Ei :
— în Banat !
Eu umflînd pre unu şi pre altu, îi trîntii să-i ucig. Crăiasa sări, in braţă mă luoă, sărutîndu-mă ; ^frate Ignate, stăi, nu ucide pre Batiani^. Ei îmi sparsără nasu, dar şi eu umplui mîna de păr pus pre cap ( : pa-rocă). Ia ne descîlci şi ne înpăcă". Cine vrea, creadă ! Destul că Craina, — [aşa să chiema graniţa milităriei]24 — de pi la Seghedin, Arad, pre Tisa, Muraşi, în Banat să mută. — [Trecînd în Banat, de la negustorii gelepgii, ce ţinea pustăli, rituri la Chichinda, Pacăţu, Teremia, ei le luară. Acei Guleăşi în cetate casă avea. Cu mutarea miliţii în Chichinda negus-^ torii Timişorii, Petru, Jivan Stoico, Gruici, Ghiuricico, Stef, ferecaturi ce aveau, sălăşă, cai, boi, vaci, oi, pierzînd predii, pustele, slăbiră, că puţin le rămasă] —.
Multe familii serbeşti de preste Tisa, Muraşi, din Bacica, Slavonia ^ şi din Horvaţia la Roşia, la muscali, an. 1751, cu pasoşe bune, ca capelanii  Zorici,  Podgoricean,  Miloradovici,  s-au dus, pentru carii o ţară, Nova Servia, s-au făcut,
Mitropolitul Nenadovici, căpătînd vro doă paspoarte de acelea, cu mîna la Beci înpărăteăsii le-au arătat, ce să lucră ; şi s-au oprit. //
Patru lotri cu *doi haţi turceşti, aicea în lazaretul Mehadii de preste f-Dunăre întrînd, turcii aflîndu-i, caii-şi luară, lotrii fură cu roata zdrobiţi. 17; Păn la aceşti 4 lotri, aicea fraimanii n-au fost ştiuţi.
într-acest an, aicea, Baia Mare cu şendilă iară s-au acoperit şi s-au numit Şindel—Bad. Iar altele, toate, încă 12 ani sparte au rămas, din 1738 arsă.
în Mehadia, 1-ul dascăl, un Patru. Apoi, Stanciu ( : Ştefan Dimi-trievici). Dîndu-i nameăstnicu fata, aicea l-au preoţit şi după doi ani, greşind ceva, episcopul pre nameăstnicu în Dîlboceţ, pre ginere-său în Bănia, preoţi i-au mînat. Apoi, dascălu Nicolae Popovici ; de-aicea în Sebeş. Mihai Petru, ardelean, cu muerea şi soacra papistaşe, neştiute ; ci într-o zi sfădindu-să, iale amîndoo la beseărică nemţească ducîndu-să, el de ruşine la Logoj dascăl s-au dus ; şi iale, după el. Al 5-lea dascăl, june, Antonie Alexievici ; aicea, apoi la Logoj. 6-lea, Ioan, ci să pusă în Bănia cătană. 7, Ştefan Serbii. 8-lea, Antonie, a do-oara, june ; cărţi rumăneşti de vînzare din ţară adusă ; de-aicea, iar la Logoj. 9, iar Ion, însurat, de Bănia veni ; de-aicea la Logoj, de-acolo, preoţit, în Beserica Albă. 10, Antonie, însurat şi iară la Logoj. 11-ce, Pîrvu Zugrafu ; apoi îşi făcu casa sa. Mehadia far de dascăl.
Aicea la liturghie în beseărică 3 tase umbla : 1 bisericii, 2 dascălu, a 3-lea cerşitorilor.
24 Pasaj şters dv autor.
190
191
Aicea nameăstnic Eustatie în locul lui Lăpădat fu, supt protopopu Sebeşului, Gheorghie Ilinescu, cel rău, ce bătea popii. Acela stăpînea şi pre protopopul Logoj ului ; încă şi alţi protopopi de el să temea ; şi vlădichii îi plăcea. Acel protopop arunca pre sate milostenia vlădichii si pre popi porţia ; ce vrea o arunca, bani vlădichii ducea, rezidenţia făcea. Ţedulile episcopeşti de cununiile oamenilor erau toate de episcopii iscălite : 1-ul, 1 florint; a 2-lea, 2 florinţi ; a 3-lea, 3 florinţi, a episcopului ( : a vlădicăi) erau. Acelea ţeduli tată-meu le avea, banii grijiia, protopopului da.
1757 Militarii Chichindii de Craina, plecînd la oastea Brandenburg — Praizului, începură a se numai iliriş-reghiment, cu catane călăreţi fiind.
Săteănii Cornerevii, cu totul vorbiţi, pre chinezu lor Ursu Ursulescu îl omorîră şi 9 înşi, judecaţi, fură prin sabie tăiaţi.
Episcopu cu protopopu aicea la băi căutînd plaţu mai bun, înaintea Băii Şendilită, cătră coastă, unde-i casa mare, tracteru, au măsurat ei doi şi chiemînd pre tată-meu, cu săcurea pari, pociumpi mulţi au făcut şi pră planu lor pari, pociumpi au bătut, casă de scînduri a face, cu pod, acoperită cu şendilă...25 cuhnă cu cămară, camără dă vasă, grajdi, f. 105 grădină, // tot platul unde e tracteru, fervalteru, le-au cuprins. Tată-meu banii ce va aduna de pe ţedule la casă îi va cheltui. Acuma caute lemne, şendilă, scînduri şi la primăvară să înceapă a trage materialu. Măsu-rară în august 1756.
Jpanu Mehadii căpătă poruncă pre un popă unit din Ardeal, anume Dumitru, în district să-1 caute. întrebînd pre nameăstnicul de iaste vrun Dumitru undeva, ardelean, el au zis că nu e alt ardelean decît tată-meu. Lui e numele Athanasie Stoica, dar de-şi va fi schimbat numele, poate fi. Şi îndată doă catane cu puştile la noi, pre tată-meu făr de veăste, de dimineaţă de la beseărică chiemînd, îi spusără, îndată cu ei în car la Timişoara meărge, că-i unit. Ce plîns, ce vaete, mumă-mea cu noi, prunci mărunţi ; şi el ca noi. Fiind aci negustori, obercnezu, căpralu Rista. Prin catanele Pîrvu Chiticeanu şi Miloslav Radoi fu petrecut. Cu noi şi alţii plîngea. Eşind ei din Mehadia, s-au rupt o roată ; semn rău ! Dar şi altele muereşti s-au vorbit. Cîntecile, vaitecele străinei, mumîni-mea, zeăce zile, cu zi, cu noapte, într-una. Ce să fie ? într-o dimineaţă, făr de veăste, duhovnicul de la Topleţ, popa Gheorghe şchiopu Popescu, ce ispo-vedea păn la Timişoara oraşă, sate, întorcînd la Sveti Nicolae, de-afară, din căruţă, strigă pre mumă-mea :
— Soro Varvaro, sănătate ele la fratele !
— Dar, văzutu-l-ai ?
— îl chiemase vlădica Gheorghie şi mergea la prînzi, îi spusă. Zisă că cum au ajuns, l-au judecat. Şi dîndu-le singhiliile, iară mai vîrtos cartea latinească, ungurească, a domnilor din Haţeg cătră episcopu Rîm-nicului, rugăciune să-1 facă popă neunit, i-au zis judecătorii : „Iartă, ju-pîn părinte, jpanu Mehadii n-au ştiut ceti. El are hinteu lui la maistori aicea şi-i gata. Vei căpăta 4 cai forşpan şi acasă vei meărge ; iată 38 florinţi chieltuiala". Aceasta auzind mumă-mea, ce bucurie avu, fiecine poate gîndi.
25 Cîteva cuvinte lipsă, tăiate la legatul manuscrisului.
Tată-meu venind, pentru casa vlădicăi la băi materialu adună. Maistorii, tot rumâni de-aicia. în scurt, cu 500 florinţi, toate ceăle poruncite lucra, că protopopu de la Sebeş des venea şi vedea şi-i spunea ce să facă şi cum. Şi viind episcopu, gata i-au predat-o.
Pre zisul şchiop duhovnic din Topleţi episcopul Ioan Ghiorghievici îl rînduisă. Pe aicea tot protopopiatul Sebeşului şi a Logojului ispove-clea şi pană în Fabric, la Timişoara, cu căruţa sa mergea, prin sate o turtă de ceară sau 2 florini, bani, nima neispovedindu-să, lua şi pleca. Aşa să începu ispovedania.
în Novi-Sad, după episcopul Visarion, Moisei Putnic ; iar în Timişoara, după mitropolitul Gheorghie Popovici, Vichentie Ioanovici Vidac episcopi ajunsără. //
Mitropolitul Pavel Nenadovici din Carloveţi, prin doi călugări das-*-105* caii gramatica slovenească la episcopia Râmnicului, în Valahia, o au tipărit-o. Carii aducînclu-le aicea, în lazaret, tipările, tată-meu pe acei călugări i-au slugărit.
— [In  Ardeal,   comandant-gheneralu  Bucov  vreo   300 beseărici, mănăstiri neunite le arsă şi rumânii în Beci, la crăiasa îl pîrîră]. —
în Moldova domni : Scarlat Grigorie Ghica voevod. Tătari în ţara <de> jos robiră. Apoi Ion Calimah, Grigorie Calimah, Grigor Ghica ; fuseăse dragoman, tolmaci.
— [în Mehadia, fervalteru Rudrih ; deschisă Begheiu, din sus în jos slobozi apă pre canal a curge ; şi acuma]. —
Neuniţii ardeleăni la crăiasa episcop neunit cerură şi le făgădui. Po- 1759 runca preaînaltă în tot Ardealu a să ceti veni. Eu cu mumă-mea în Haţeg, în tîrgu mare, fiind, doi slujitori, scriitori, cu carte mare în tîrg ; unu o cetea, altul cu o boată, tîriind-o, lîngă el sta. Zicea : „Spune aşa cumu-i aci scris ! Cine vrea a fi unit, să fie şi cine nu vrea, să nu fie, că silă nu e ; aşa e porunca, toţi să ştie". Ce bucurie, mumă-mea, dar tată-meu, carele 5 ani la Haţeg rău păţisă cu Aaron ; un an într-un stog de pae, iarna, altă iarnă într-o pimniţă, alta într-o cocină purcăreaţă, aceasta auzind.
Mitropolitul Nenadovici pre poruncă rîndui în Ardeal administrator 1760 a fi episcopul Budii, Dionisie, carele cu hinteăe cu 6 cai, ca în Buda, venind în vizitaţie, prin ţară şi sate umbla, poftea a-1 aştepta, a-1 petreăce, ca la Buda ; careă rumânii nu ştiia oumsăcade a aştepta.
Acum Aaron, după moartea vlădicului din Roma, Inochentie Clain, în Beci fiind de afurisania aceluia dezlegat, iară episcop s-au blagoslovit.
Apoi, mergînd Dionisie episcopul cu protopopul Nestor, tolmaciul său, din Răşinariu, sat mare, în vizitaţie şi neaflînd creştinii la beseărici adunaţi, el, om aspru, să înfoca, pre oameni blăstăma, procleţea tot mus-căleăşte, neştiind rumâneăşte. Pleca şi la alţii mergea şi iar aşa ! Prin care sate în urma lui, Aaron călare cu de-ai săi, iară prin sate, pe jos, pedestri, blagoslovind, bună zioa dînd, chiemînd oameni, femei, copii, mîna îi săruta şi nainte mergea.
— Văzurăţi pre serbu ?
— Ba nu, că fu în hinteu !
Dionisie rezidenţia în casă slabă în Răşinariu avu şi neştiind limba greu era. Mulţi clirici la preoţi venea ; odată, 60 de feciori au fost viin-
192
193
du-i, toţi să ruga a-i preoţi. Spuindu-i protopopul Nestor că cer preoţia, îi întrebă : ce-i preoţia ? Ei neştiind a tîlcui, el cu o boala mare după ei, afară din curte i-au scos, păn ce-au învăţatu-le toate. Că au fost el bun, f. ioc rus, teolog învăţat, însă fără răbdare, că în liturghie, /'/ in sfîntul oltariu, cu preoţii, diaconii slujind şi smintind ceva, afară în tinda muerilor, culcat jos îl bătea şi iară în oltariu la slujbă îl aducea. [însă Inund el, 1763, din Timişoara pre uciteliu Dimitrie Evstatievici secretar, să înblînzi].
— [. . .26, alta, şi să porunci care matrecule a purta. Şi în Mehadia începură ceva a seri, dar în sate nimica, păn 1783 nu]. — i76o       Milităria graniţii Ardealului  ca prin  verbung  sau  volontiri s-au început.
1762 j)in noemvrie pană la Paşti, 1763, şcolarii învăţa, cei mici, din Mehadia cu clin lablaniţa, Nicolae Păstră van, ce muri preot bătrîn, şi Nicolae Drăgănescu, ce-au fost paroh în Corni. Şi eu în locu lui în Corni paroh fui. La mine, în loc de dascăl, să aduna, pre panachide ( : table) de păr făcute, cernite bine, table, le scriiam de învăţa, că eu la psaltire învăţam. Şi toţi sloveneăşte învăţa, că de rumânie încă nimica pre aicea nu să ştiia.
1764 Apoi veni a 12-lea, dascălu Patru, ci nefiind de omenie, s-au dus. Şi veni al 13-lea, a 4-a oară dascălu Antonie Alexieviciu. Şi adecă, fiind
1765 eu în Timişoara, am lăsat pre al 12-lea, Patru. După el au venit dascălu Nicolae de la Sebeşi, vro 4 ani. Apoi, viind dascălu Antonie aicea, Nicolae să dusă la Bozovici, 1-ul sat cu dascăl şi şcoală.
;i766]       — [Arad, episcopul Sinesie muri ; Moise Putnic administrator ; apoi
episcop Pahomie veni]. — U767]       — j-|n Buda, episcopul Dionisie muri ; V. Vidac administrator, apoi episcop Sofronie, şi al Ardealului]. — 1769       Dascălu Antonie în Mehadia casă cumpără.
Muscalii în Ţara Rumânească, gonind pre leăşii ce făcusă confederaţie, aici în lazaret scăpaţi. După aceştia mulţi boiari din Ţară, negustori fugiţi, vro 3 ani şezură ; la dascălu, sobele pline, cu plată şi una, alta ajutorîndu-să, casa o renovi. în urmă fu dascăl 8 ani, apoi să lăsă şi iar veni dascălul Nicolae.
Anul 1763. în Timişoara era rumâni : în Cetate, dascălu Gheorghie Popovici, parohul Sava ( : Stancu), uciteliu preoţilor, a diaconilor şi a clericilor, Dimitrie Eustatievici, fecior de preot din Braşov, rumân, grec, neamţ, latin, ungur, slovian, mare teolog, învăţat mirean, june înţălept. La praznice prediche, înbrăcat în stihar de mătasă, făcea, sloveneăşie, că şi în Moscva şi în Carlovăţ învăţasă. Predichele lui episcopul Vidac în minte le lua. Cînd preda preoţilor lecsii pre tablă neagră, episcopul tot făţişi. El cu ferula nu numai tineri preoţi, ca şi bătrîni bătea ; episcopul căuta şi tăcea. Cerîndu-1 în x^rdeal episcopul Dionisie secretar, în martie 1764, de la noi să dusă. în locul lui la noi veni uciteliu bogoslovii, Ioan P"ici, mare sloveăn, ce fuseăse în Roşia, din Carloveţi. Fu vrun an şi-1 luo episcopu Putnic în Novi-Sad şi-1 făcu arhimandrit. La episcopu Vidac veni secretar învăţat, rumân, fecior de protopop din Sibii, îlia Popovici,
26 Text lipsă, tăiat la legatul manuscrisului.
iar cu 6 limbi ; ca şi pre acesta îl luo Cetatea sindicus la ştathauz ; bun om. //'
— [Catane înpărăteşti ; husar bătrîn, Giurca Petru, fu la tăi are a *•106 v-Sebeşului ; me-au spus, murind, alt husar, iar rumân, de Merţi. . r7}. —
Crestnicul Nicola, de la zidirea bisericii în Cetate, el rumân, bine au păzit-o ; 36 de ani crîznic, iarna, vara, în sobiţa din turn durmea şi să scula, cetea cărţi.
Eu ajutam beserica a mătura, candile, sveăştnice a şteărge, să mă lasă în cărţi a ceti. Că acolo mai do 4 ani cu ceaslovu, psaltirea de rost a şti, pierdui. Apoi, de la 1766 păn la 1769, la cea nemţească eram. Şi început a ceti proloage, synaxare, cu viaţa sfinţilor, cu careă ele foame, păduchi, îm zăuitam. La episcopul locai, lor întîi slujeam, păn mă dedai, a mă sătura.
Viind militarii lui Duca de la Burcoş-Praizu, făcîncl în Hubertsburg pace, acasă, episcopu Ioan Gheorghie viei în Verset chiemînd pre ober-laitnantul la ospăţi, pusă moaleru de-1 zugrăvi ; Adnadi Milco, sîrb, rumân din Petrila, că în Macoviştea capitanu Duca era.
— [Ei în Mehadia la comandă veneau. Episcopu Versetului, Ioan Gheorghe, în Timişoara casă cu 22 000 florinţi avea a sa. M. Migaj. —
Cu porunca mult milostivei înpărăteăsii, crăiasei Măriei Therezii, 1764 după cea de 7 ani oştire cu Praizu, făcînd pace în Hubertsburg, aicea caele cu cu maistori deăte a lucra, cu scînduri a le cuptuşi şi a le podi, apoi birt, casă de oaspeţi, caserne, capelă mică, grajde, supă, doo băiţe mici, cabinete, no. 1 şi 2, una de militari, alta cameralnică.
Maistorii de la băni, ce lucra, neavînd băutură, de la Mehadia îşi ducea. Ci viind graf Perlas, landesprezidentul Banatului, cu administra-ţionsratu Brandenburg şi Raci, să văitară. Şi jpanu de-aicea află un curălar bătrîn de-aicea, Ioan Poleac, carele în toate zilele la băni mais-torilor vin, răchie, pre bani gata să le ducă. Carele, cu un urcior vin şi cu o ticvă răchie, şi pahară în sîn, ducea şi cu holbe da şi iar la Mehadia sau Peceneşca după alte. Vro doi ani aşa au făcut, apoi cîte un hacov de vin şi fucie de răchie acolo ţinea. Şi fiindcă să deăte mare plan dă bae şi lucru să deschisă, după patru ani, la băi arenda 3 florinţi pre an să pusă. Tot Poleac fu pre 5 ani arendator. Altu după el, cu 5 florinţi, cu 9, 15, 18, 25, 50, că băile cu maistori vro 25 de ani, cu una, alta, s-au lucrat.
— [Episcopul Aradului, Synesie, fu în Timişoara, la Vidac. 1765 ^ Episcopu Moise Putnic, administrator Aradului, iar Vichentie Vidac, nes
administrator Buda fură.
Cu protodiaconul Ioan lonetie, la Carloveţ ; sărutai mîna batonului i?68 mitropolit Pau Nenadovici, carele după aceăia muri. Episcopul Putnic, administrator.
Episcopu Moise Putnic, de la Carloveţi -negru locai-, şi tot în Timi- 1768 şoara la Vidac fu, să dusă la Arad, fiind administrator.
5 protopopi : 1, a Timişorii, Petru Cozmeanul ;   2,   Ceacovii,  Stef 1769 Camenschi ; 3, Beci ; 4, Chichinda ; 5, Sent-Mielăuş, proţes cu episcopii. Ei perdură. Episcopu simţi, dar ei casirti fură, cu soboru. Episcopul Danii Iacşici ajută]. —
17 Text lipsă, tăiat la legatul mantise Tisului.
194
195
1768       înălţatul înpărat lozef II, în Timişoara fiind, slobozi la prinzi de-a f.ioî veni // a-1 vedea. Intră alţii şi eu fui. Şi coborînd pre treăpte, iată ju-pîneăsele noastre, Hagica, ce avea 2 feăte, ce le cinta :
Aşi mînca pogace, Cînd s-or măritat
N-are cine-mi face,        Eu oaspeţi am chemat, Că Aniţa-mi zace, Cu lămîi,..,
Mărie Nu ştie.
şi alte jupîneăse, a Maleniţii, a Mitului, a lu Diuricicu, a Ferecatului, a Comnoşenilor, mă luară iară cu iale sus să merg ; serbe, rumâne ; mersi. La iale mînecile cămeşilor cu aur cusute flori, laibere, copce de argint şi aurite, oapu bicule, căpiţe de aur, papuci nalţi, cu aur cusuţi. înpă-ratu să scula, le căuta, să rîdea cătră ai săi la masă ; şi eşirăm.
înpăratul eşind jos, la neămţii aduşi în Banat de mult, şi de-atun-cea veniţi, văzîndu-i frumoşi, înbrăcaţi fain, îi întrebă cum trăesc. Ei să închinară : „Bine44, mulţămind. Le zisă : „Voi v-aţi văitat că vă dăm au ca robi vă vindem în Banat". Iară rumânii adunaţi asupra obercne-zilor să văitară, că pentru porţie rău îi pedepsesc şi-i îngreoiază. Zisă că va ajuta.
înpăratul Iosef într-acest an, 1768, multe călătorii au făcut. Şi a. 1769 au fost prin Italia, Florenţia, Neapolu, Turin, Roma, unde, în con-'clavul  cardinalilor,   că-i  adevărat  creştin  catolic   (: pravoslavnic) să adeveri.
înpăratul, anul 1768, de la Timişoara viind la Mehadia, ce să lucră la băi căutînd, domnii de administraţia ţării îi spusără ce rînduiale sînt; 6 plăiaşi armaţi, cu şild în chivără, carii pre rînd, cîte doi, cu un ibrai-ter, sus în plai patrolesc, şi altele. în Jupanec, cvartiru căpitanului Patru Vancea era grijit pentru ghenerali, 100 de husari unguri petrecători, calea pingă Dunăre dreasă, în Clisură, cît să putu repariruită era. în Jupanecu Nou plaţu de contumaţi căutară. Căpitanul Vancea cu femea la înpăratul viind, ia un galbin de aur mare pentru grumazi au căpătat.
Şi aşa, de-aci cu toţii tot pe graniţă, pingă Răşava, unde turcii, mulţi rumâni, îngenunchind, trecînd călare, le-au mulţămit. Avandgarda înainte au mers ; căpralu Ivan cu 8 catane, Contrea, obercnezu scamnului Mehadii, pană la Mudava, apoi husarii înpăratului, unul după altul, încet au urmat.
— [1768. în Carloveţi, mitropolitul Pau Nenadovici muri. M. Putnic administrator fu]. —
Meţcher, ce fuseăse laitnant militarilor din Ieşelniţă, Criviţă, acum ca obristlainant la garnizon, ce avea pe-aicea un batailon şi răitari şi mustrung în tot anul ţinea, în Mehadia, acesta avînd în Jupanec plăiaşi la Vancea, ce fuseăse la el militari, cunoscuţi, adunînd pre cîţiva, i-au întrebat : „Vrea-veţi iară a fi militari ?". Ei voind, numele le-au scris şi 1.107 v. însuşi // au arătat, careă înpărăteasa Măria Theresia i-au înbunat, în ce chip a fi, socotind a lucra, au dat.
Muscalii bătînd confederaţia Polonii, gonindu-i stingîndu-i, leăşi-lor, bătuţi în Moldova, turcii vrînd a le ajuta, şi ei fură bătuţi. Rusii luund Hotinu, Moldova şi toată Ţara Rumânească o supusără. Turcii şi de preste Dunăre departe fugea.
Ruşi cozaci pre graniţa noastră eşind, în Ţară hoţii cozaci să făcea a fi. Şi nu numai în Ţară, ce şi în Banat lotrii a să puia începură. La Colenouşi, în rituri, cu bălţi mari, erau : Neiculiţă, Frunză-Verde, Tufă, iară la Ui-Palanca, pre Dunăre, nişte ceacoveăni, Malenici, Miat, Bîrca, iară aicea, în Halmăji, la Şopot, un Neacşa cu un caităzan, Iovan şi un mucerişan, Pau Negru. Pre aceşti începători de reale prinzîndu-i, îi spîn-zurară la satele lor.
După moartea episcopului Dionisie, eparhia Ardealului vacant ră- i™ masă şi Aaron al uniţilor cît putea lucra, de-a uni tot Ardealu. Ci românii iar cerură şi pre episcopul Sofronie îl căpătară.
Eu de la Timişoara acas am venit.
Reghimentul Gradişchii căpătînd poruncă pre obristlaitnantul frai-her Papila de-a militări Mehadia a-1 da, carele în mai, 1770, la Caranse-beşi în caserne, în Şanţi, cvartir au căpătat. Unde, ajungîndu-i vro 4 oberofiţiri, cu toţii la Mehadia în cvartir e au venit. Cu jpanu, beam teri şi cu obristlaitnantu Meţcher cunoştinţă făcînd, conscripţie satelor, de la Jupanec pană la Marga, ceru a face. în Mehadia pusă staţionscomandant pre laitnantu Culhanec ; în Globurău, laitnantu Andrei Merzici ; în Pece-neşca un cadet, Gheorghie Slivar ; în Domaşnea, laitnantu Şuh ; în Bor-lova, laitnantu Thomian.
Fraiher Papila, văzînd că de la Jupanec păn la Marga nu poate un batalion a scoate, venind unterofiţiri de la unguri, de la neămţi, carii la reghimentele lor ziseăse : „Ştiu rumuneşte" ; două, 3 cuvinte, alta nimica nu ştiau.
înpăratul Iozel II călători în Slezia, unde pre monarhul praizilor în lagher l-au cercetat. Aşişderea şi viteazul Fridrih marelui lozef, tot într-acest an, în austriicescul lagher, în Moravia, au făcut vizită.
Baronul Papila ofiţirilor înpăraţi figuri mandeln pe hârtie, ghemai- mi neri, // militar cu mondur, chivără cu ruja, burca cu capace, cu bumbii t.m ei, laibăr cu nădragi albi şi vînăţi, unii cu obeăle, oprinci, alţii şi cu papuci, întîiul corpral în Mehadia, sas ardelean, Şenauer, luteran, bun rumân, Caroli-reghiment. Cînd vrea să bată, nu'striga, nici ocăra, ci : „rogu-te, culcă-te domneata, aşa e porunca". El cu cnezu Lazar Rafiloni şi scriitoriu cnezului, Nedelco Ezanu, ei făcea ce vrea, că laitnantu nici o grijă n-avea. Cînd vedea mehedinţii figura de malitariu zicea : „Nicidecum rumânu neamţi aşa nu va mai fi !" însă laitnantu Culhanec, cu cor-pralu Şenauer, cu cnezu, scriitoriu, începură a da oameni la comandă. Carii, cu garnizoneănii ce era în caserne, soldaţi invalidi, bătrîni şi recruţi tineri întră ei, ce aveau comandant pre maioru Starai, de mulţi ani în caserne, în cvartir cordonscomandant aşezat, acei invalidi bătrîni ducea pre novii rumâni la cordon ; rumânii îi ducea pre ei în munte sus. Pita neămţilor să pînjănea, carnea să înpuţea ; cerea mălai şi tot cânta : „Tu, calds-Valahai !" Aceşti invalidi avea puşti scurte, uşoare, cu brăţări galbine, de care ei da şi oamenilor la cordon, sus, unde şi ruşii în munţi eşiia, cu cazacii, sus.
197
Un maior cu 1 batailon de roşi, câţiva cazaci, 2 tunuri, în lagher pre Al ion, de-a bate Ostrovu, să pusă, viind cetatea a o bate, ci viindu-i porunca, îndărăt să trasă.
Aicea prin sate veniră reghimentu Ioan Palfi, Forgaci, Valis şi invalidi. De la Palfi într-o noapte un strajmeşter cu 28 de feciori din Cone-reva fugiră ; şi unguri de la Forgaci. încă şi de Valis, doi ruşi ce era, într-o noapte fugiră. Aceasta făcu de-i rădicară de la graniţă înlontru şi cîte 6 rumâni cu un invalid la cordon mergea. Oamenii proşti, văzîncl că să înjugă, începură a vorbi de fugă. Cîmpu, moşii nelucrate zăcea. Ober şi unter-ofiţirii şi un dritel-ţulag avea şi tăcea. Unter-ofiţirii tot într-un a la bună plată să aduna şi prin staţii să rînduia. Carii începură pre rumâni glide la beserică a-i duce, iară ei la munţi gîndea. 1772 în 15 april Pastile cu oaă roşii mîncară şi după cină, la unii, meă-sele cu bucate pre iale, în 16 şi în 17 april, o lună, tot au fugit m munţi ; au eşit din toate satele, de la Jupanec la Armeniş, însă mai mulţi din ceăle mai mari locuri : Mehadia, 50 de familii, Conereva aşijderea, altele mai puţine, fugiră. Tată-meu umbla zioa pri la oase, îi svătuia să are pămîntele, să-şi sape vinile, grădinile. Noaptea mă mîna pre mine pri la unii, alţii, să mai stea, să vedem ce-o fi. Şi măcar că erau gata, să opriră şi, tîrziu, cîte ceva a ara şi a pune începură.
Papila case, vase, ce lăsasă, cu toba băgatei le vîndu. Tată-meu vro zeăce case cumpără ; făcu grădină. Şi alţii rămaşi cumpărară. Fugiţii de-zerteri încă în munte sus fiind, rumânii volonteări de-a cazacilor mus-căleşti în ghiară apucîndu-i, cai, boi, oi şi disagi cu ţoliţe ce avea înce-08 v. pură a le lua. Ei / / aceasta văzîncl, iară in munţii noştri îndărăt, statură curmezişi : ce să mai facă ? Şi aşa, zbeguri săteşti în munţi 6 luni zăcură, de unde trimitea cîte vrunii de-a vedea pre cei rămaşi ; şi auzind că-şi lucră, să căiră ce-au făcut.
Doi mari firşti ai poleacilor, Potoţchi şi Crasinschi, ce rădicasă oaste confederaţie asupra Roşii, şi fiind aşa sparţi, cît din 30 000 abea cu vro 3 mii, din Ţara Rumânească în lazaretul Mehadii scăpasă ; pedestri să fie avut vro mie ; ceva călăreţi, iară 1 000 ; <răitari> numai vro 5 sau 600. Carii aicea bucatele, pîinea, fînu, zobu scumpisă. Aceşti doi, pentru crăiia lor, să prigonea, iară Catarina, înpărăteasa Roşii, în Petersburg pre fir-ştu leşăsc Stanislau Poniatovschi îl aleasă şi-1 pusă crai Polonii. Şi aşa, aceşti doi firşti, din Mehadia, cu ostaşii, din marea milă a înpărăteăsii Marii Therezii, în Arad mai mult şezură şi, fiind pardoniţi, cu buzele îmflate acas să dusără.
Muscalii pre turci bătîndu-i, Ţara Rumânească închisă, Ţara Turcească foarte lipsită. Mulţi turci călăraşi, pedestraşi, din Moldova prin Ardeal scăpaţi, pe aicea făr de arme la Orşova trecea. Cîte cară cu unt, său, în foi de boi şi de bivoli şi muniţion pentru turci, în jos, negustorie trecea. Ruşii trăgea la Varna.
Fugiţii noştri din munţi cerură înpărătesc pardon şi veniră la Cer na jos.
în 24 septemvrie, baron Papila cu ofiţirii, comisariu, furiru Tomlci şi Fridrih, în Mehadia ; avînd origs-articulile rumâneăşte, cu slove latineşti scrisă, cu jurămîntul, mie furiru Fridrih Gotlieb îmi spunea cu rînd şi eu rumâneăşte le scrişi. Şi dîndu-le tătîni-meu, fiind aicea cîteva
sate adunate, în mijloc, cu jurămîntul dintiia dată, le-au cetit. După Mehadia şi în alte sate a graniţii au umblat şi li-or cetit. Eu tâlmaci Papilii. El vrea să-i fiu corpral.
Hergot, dărăbanţi, cătană de scamn, vru să fie militariu. El cu căprariu Şenaur, cu cnezu, în Cerna la fugiţi să dusără. Aşa, laitnanţii Merzici în Globurău, Şuh clin Domaşnea în Cerna fugitele familii numă-rînd arătară. Pardon aşa veni, ca din lazaret drept la Timişoara prin sate să le ducă, în cvartire să le aşaze. Carii, viind Ia Mehadia în lazaret, mulţi muriră. După 6 septămîni, prin Mehadia, de invalidi şi răitari în fier petrecîndu-i, îi ducea. Ce plîns, vaitece de ei şi de rămasele neamuri ! Jale era ! Să dusără. în postul Crăciunului lăzăretu făcură. Conerevinţi mai mulţi au murit.
10 lotri din Valahia la muntele Semenffc trăgînd a eşi, deasupra Lu»caviţii au înnoptat bstâniţi. Dimineaţa greu au adormit. Soarele au răsărit. Un om, cautîndu-şi boii, îi veăde. Luncaviţa, Domaşnea, eu răi-tarii din sate / / s-au rădicat, vii, nevătămaţi i-au prins, la Mehadia legaţi f*109 i-au adus. Domnii de administraţia Timişorii viind i-au judecat. Pre carii ferecaţi îi ţinea şi 10 plăiaşi ce erau în 10 cară, ca legaţi de loitre, cu bune arme supt ei avînd ascunse, cu soldaţi pedestri şi răitari, cu fer pre margini, prin Mehadia, Teregova, prin Cheăe, păn cătră Caransebeş! aşa au mers. Ca cătră Timişoara să făcea că-s acei hoţi, să vază au veni-vor alţi lotri mai mulţi a-i scoate. Ci nefiind, pre picioare plăiaşii aceia îndărăt au venit. Unu plăiaşi, Mihai Popovici, ce fu, paroh în Globu Craiovii au fost. Apoi pre cei 10 hoţi la lăzăretu Jupalnicului, unde-i la hotaru Orşavii, la gard, de tată-meu ispovediţi, cuminecaţi, 4 lotri, oameni în vîrstă, prin gelat cu roata să zdrobiră, iară recruţilor lor amîn-doo mâinile tăindu-le, cu var nestîmpârât legîndu-le, arzîndu-le carnea pingă os. Ce ţipete ! Unu cătră tată-meu zice : „Roagă-te să-mi lasă o mină, să leg nădragii celor 5", cu el şase. Aşa, vii, preste graniţă în ţară a să duce <d.rumu> le deăteră, iară celor zdrobiţi capetele şi trupurile în patru părţi ie făcură şi de-acolo, de la hotar, păn cătră Mehadia, pingă drum, roate cu ţape era pusă ; în ţapă un cap, pre roată un cerec şi o mână tăiată, pironită.
înştiinţîndu-să înpărăteasa Măria Theresia că în Slatina lui Florei, unde marele herţog, înpăratul Frânţi I, de turci cu Patru Vancea au scăpat, că-i sat cu rumâni papistaşi, au poruncit şi beseărică s-au zidit, şi anume, unde au odihnit înpăratu, şezînd pe peatră, s-au zidit. Carii bese-rici, după cea clintii inscripţie, şi aceasta s-au adăogat, adecă : Largitate viduae a caffinis Mariae Theresiae resîructa. Facit Slatina, 1771.
— .[înnoind şi lărgind beserica şi turnu frumos rădicînd, în locu ca-pelii să făcu beseărică parohialnică]. —
Mehadia cu alte sate fugiră la Paşti. La Rusalii, oberşteru, cîntînd lîngă el în beserica Mehadii „Ije Heruvimii", şi el ajuta ; 9 inşi mehadinţi, moşu Lupu Brăcar, Dumitru Guleran, Pau Magheriu, Patru Căiuşăriu, Thodor Patrona, Curea Bona, Ianăş Feneşanu, Nicolae Ţepeneag şi Mihai Siroman, viind la oberşteru, spusără că militari nu vor fi. Acela pre ei, în fieră, cu câtucile crucişi din casemă, cu invalidi răitari, în Şanţ îi trimisă, înţălegînd cei 9 mehedinţi gureşi, ce venise aicea la oberşteru, şi comisaru mai nainte, zicînd că nu vor fi militari, şi puindu-i crucişi în
198
199
,i09v. lanţe, cîte doi, prin // Mehadia la Sebeşi, în Şanţi bine îi puse. Aceasta au fost în anu 1772, după ce fugisă ceialalţi. Ci auzind că vin cei fugiţi îndărăt şi că Mehadia şi că satele credinţa au jurat, cercetîndu-i ai lor acolo, i-au mînat la oberşteru să se roage să-i iarte, să-i sloboadă, că nu una, ci doă puşti vor priimi. Şi scoţîndu-i din fieră, i-au jurat şi acas i-au mînat, militari a fi.
Intr-o zi, după ameazi, baron Papila, viind de la lazaret îndărăt, făr de veăste, văzu pre Nicola Ţăpeneag, unul din cei 9 închişi în Sebeşi, jurat, că iară capu turceşte ş-au ras, şi fiind şi eu aci, îm zisă : „Spune-i că de să va mai rade şi voiu auzi, îl trimit unde nu va vedea soarele !" Şi aşa, cu invalidi la cordon mergea, iar mondur sau armele sale nu avea ; ci, cu sfîrşitul anului 1772, în dechemvrie, şnaideri la mondur a lucra începură. Şi pre cei fugiţi din lazaret în sus îi dusără.
1773 — [1773. In Carloveţ mitropolitul Ioan Gheorghievici muri ; Moisi Putnic administrator de sobor să grij aste ; exţelenţ]. —
1773 In 6 ianuarie, praznicu Botezului, fiind preoţii cu noi ia rîu în litie, cu icoanele la sfinţirea apei, iată Nedelcu lezanu din Mehadia, după figura militărească, în mondur, capul cu zufi harputerit, chivără cu ruja în cap, papuci în picioare, veni, stătu cu noi. Aceasta făcu o priveălişte, că copiii, feăte, muerile, oamenii ce erau la cruce adunaţi, lăsînd pre preoţi, pre el îl ocoliră, măcar că el era gazdă de casă, nu de militariu. Apoi, fiind şnaideru cu monduru gata, să înbrăcă : Curea Guleran, Gruia Căpuşă, Patru Căluşeriu, Nicola Galină-Sîrbu, Ioan Fufă-Petcăscu, ca-tana Costandin Hergot ş.a. Apoi şi prin sate să mondiruia. Fiind toţi, şi copiii, raşi pe cap, greu era militarilor păr a da, ţopf-zolufi a face, că nu le putea lega cozi şi le perdea. Le deăte întîi cureaoa, cupla săbiei, cu careă erau încinşi bine.
înpăratul lozef II din Beci cu feldmarşalu graf Lasţi, cu gheneralu Nostiţ, cu feldţaig-maister grenţ-inşpecter baron Jişcovici, de husari ungureşti petrecut, în Timişoara au venit. Aci, dîndu-le de lucru, în reghi-mentul iliricesc, la Chichinda s-or dus, ce să lucre la ştab le-au dat, lăsînd pre graf Lasţi îndărăt a lucra, cu 100 de cătane militari, Panciova au căutat-o de militărie a fi, Clisura, de la Ui-Palanca păn la Ieşeini-ţă, tot, şi Panciova şi Beserica Albă. De unde înpăratul cu inspecteru şi t. no cu gheneral Nostiţi, toţi călare, cu cafanele / / preste munţii Stancilovii, în Halmăj, la Bozovici, unde oamenii din toate 13 satele Halmăjului adunate fiind, aştepta. Au venit şi au odihnit. Mîne zi, de dimineaţă, cătanele ru ritmaisteru lor Maxim Rachitievici, oberi ai tnantul Davidovici şi lait-nantul Zaco, călare, fiind satele adunate, un maior cu 2 companii de Valis-reghiment, aci în casernele mari fiind în garnizon, în paradie sta. Unter-Tervalteru satelor, cu obercnezu Halmăjului, Dobromir Hîrcilă, încă şi tată-său, Iancu Hîrcilă, obercnezu Mehadii, iubilirt, acolo să stea să duseă-se. Cnejii, cumeţii satelor, cu oamenii aştepta, însă întăriţi nicidecum militari a nu să da ; măcar de le-ar şi zice văităm cu obercnejii a fi, ei să nu să deă.
A lor mărire, mult-milostivul şi bunul înpărat, eşind cu suita sa înnainte, în mijloc, închinîndu-să fervalteru, obercnezii şi norodul, înpăratul cu milă zisă a-i întreba : vreau să fie ei, Halmăju, militari înpăra-
tului lozef II ? Fervalteru cu obercnezii zisără oamenilor a fi militari, însă ei cu totul : „Nu vom !" înpăratul :
— De viţi fi militarii mei, nici unde la oaste nu vă voiu trimite, ce numai aicea, la graniţă, să-mi păziţi, alta nu. în scris vă dau. Ei, iară :
— Nicidecum nu voim, nu î înpăratul, cu mai mare milă, zisă :
— De veţi fi numiţi ai mei militari credincioşi, eu voă contribuţia v-oo ert, a nu plăti şi cu carte întăresc. Ei într-una :
— Nu, vom, nu, măcar doă porţii să plătim, dară militari nicidecum ! înpăratul, arătîndu-le călăreţii, cătanele, militarii iliriceşti, spusă că-s militari.
— Fie ei, noi nu ! Iară înpăratul :
— Voi ştiţi că la Mehadia militari, novi înbrăcaţi, pre mine mă aşteaptă ?
— Lasă, fie ei militari, dar noi nicidecum nu voim !
Aci deăte cu picioru în pămînt, mort-saperment zicînd, au plecat. Vedeţi monarhul ce milă, ce răbdare avu, văzînd că-s obercnejii şi norodul cu prostimea negriţi. De unde, prin Petnic la Mehadia, la 12'cease ameazi călare ajunsără de-asupra Mehadii. Veăsel, văzînd militarii în glidă, descăleca.
Obristlaitnantu Papila, cu ai săi 4 ober şi unter-ofiţiri, naintea în-păratului datoria sa o făcură. înpăratu cu obristlaitnantu Papila şi, după ei, gheneralii Jişcovici şi Nostiţi, pintră glide, rîzîndu-să că unii nu în faţă, ci în laturi căuta. Apoi stînd, îi adună înprejurul său şi zicînd cu milă : de are cineva vreo greotate ceva, să arate. Papila, încă şi Jiş-coyiei,^ cîte ceva înţelegea rumâneăşte, însă nu putea spune ce să cădea ; mă chiemă aci şi spuşi ce porunci a lor mărire : de au vro rugăciune, să spună, să ceară, că vor căpăta. Militarii fiind informaţi, învăţaţi, să rugară să le cinstească cupla (cureaoa săbii). înpăratul întrebă pre Papila ce coştuluiaşte. El zisă : 1 florint, 20 creiţari. înpăratu : „Eu v-oo cinstesc !" Le spuşi. Ei să rugară să nu le deă puşti / / mari, greăle, ce mici, f. nov. uşoare, cu brăţări galbine, ca a invaliţilor.
— Bine !
Oamenii, chinejii ce sta din dosul militarilor, chinezu Curea Pepa a Domaşnii, Patru Cărăibot al Canigii, Velcu Cocorăscu a Valii Bolvaşni-ţii, arătară.că au puţin pămînt, sărac, şi porţie grea plătesc. înpăratul le făgădui că prin inginiri mapperi pămintele va măsura si pre cît pămînt, cum va fi, vor afla, pre atîta vor plăti.
— Spune-le, nici un finic mai mult, toţi să stie ! Alta de mai au ceva, să ceară. Ei zisără :
— „Să trăiască înpăratul !" Eu arătai.
— „Bine !"
La acestea, marele şi bunul înpărat, scoţind punga din pozonariu o deăte m mina Papilii, poruncind gheneralului Nostiţi 100 de galbini a-i număra Şi a-i aduce. Şi priimindu-i, zisă : „Spuneţi feciorilor că 100 de galbini tnncgeld le cinstesc să beă, adunaţi, să joace", că va veni veăseli să-i vază. Şi spuindu-le, militarii, cu tot norodul adunat, în glas mare mul-ţamiră. La careă, a lor mărire vrînd în hinteu a să aşeza, iară la noi veni :
200
201
„întrabă-i, au nu să roagă ei pentru neamurile şi fraţii lor, cei fugiţi şi din graniţă în sus bauri duşi, să-i iert, îndărăt să vină ?" Spuindu-le ei iară toţi în glas : „Ne rugăm !" îi spuşi. înpăratul zisă : „Obrist Papila, -îl avangerui- îndată, cu grenţinspecteru, scriţi administraţii a-i slobozi, să vină !" Oamenii iară mulţămiră.
înpăratul cu svita sa, cu cătanele, la Jupanec contulaţ, la hotaru cu Orşava să dusă, unde căpitanu Patru Vancea cu plăiaşii în paradie, lingă invalidi şi răitari, de comandă aştepta. La poarta graniţii erau turci cu tîrgaşi. înpăratul, întră ai săi stînd, una, alta pre turci au întrebat. Ibraiteru Agasin Draghicl au tălmăcit. Dintră turci, Omir aga în-păratului au răspuns de toate, zicînd că mulţămeăşte lui Dumnezeu c-au văzut pre un mare crai. Care Agasin înpăratului spuind, şi înpăratul i-au mulţămit şi sănătate dîndu-le, iară la Mehadia la prinzi seara veni ; fu aicea, preste apă, cu hinteăele. La militari în Banovăţ meărsără pedestri ; unde avea vasă cu vin, bea, juca, cu lăutaşi, cimponeări să veseli ; bine i-au părut. De-acolo, iară : „Fiilor, sănătate !" La prinzi, cină, veniră ; unde, au zis cătră Papila doi rumâni ofiţiri să-i deă. Jişcovici zisă : „Unul, cel ce-ţi tîlmăceăşte şi încă unul caută !" Eu eram la uşă. Dimineaţa, la înnalta plecare, fiind caroţăle înnaintea uşilor gata şi 8 militari no vi, f. 111 grijiţi, afară stînd, înpăratul la hinteul său a să sui venind, / / iată 4 oameni din Halmăji, cu capetele frumos rase, îi să închinară. Şi spuindu-i că-s de la Şopot, porunci a-i întreba : vreau a fi militari ?
— Ba nu, ci avem a ne ruga.
— Ce?
— Un om la băutură, la cazan, fiind cu o sapă în mînă, lovind pre celalalt, l-au omorît. Om bun, aicea-i închis. Ne rugăm să-1 iarte.
— Vreau să fie militari ?
— Ba nu !
înpăratul viind la cei 8 militari, îi netezi pre obrazi, musteţile, capu, zolufii, arătîndu-le capul lor ras : urît, urît î Ei iar : „Ne rugăm !" El iară : „Fi-viţi militari ?", suindu-să în hinteu. Ei iar : „Nu !" înpăratul, luîndu-să de crăvălău, în sus arătă şi plecă.
La Teregova cu feldmarşalu graf Lasţi să întîlni şi la Rusca meărsără, unde în sat întrînd, un ofiţir de răitari, ce erau prin sate şi patro-lea, viind de la Iiova în patrulă, spusă că satele-s toate goale, că oamenii cu toate gloatele, Valişoara, Sadova, Armenişu, Feăneşu, auzind că a lor mărire vine, în păduri au fugit. Viind înpăratul păn la Marga locurile a vedea, acuma iară să coborî jos. „Mort saperment !" Lasţi, văzîndu-1 supărat, îi zise : „Majestate înpărate, acest neam necredincios trebue preste hotar afară scos sau tot a-1 tăia şi în locul lor pe-aicea creştini credincioşi, ştaeri, tiroli, craineri, bine lucrători, cu munţii dedaţi, a aduce", înpăratul îi zise : „Aşa iaste !" Tară Papila, năcăjit cum să-i facă militari, sta şi tăcea. La aceasta oberlaitnantul Şlegl, ca bau-directorul Papilii, cătră Laţi zisă : „Exelenţia voastră cuvânt îngeresc arătarăţi şi-i sfînt adevăr, că ştaerii, tirolii, crainerii în munţi lucră, unde-s dedaţi ; iară aducîndu-i aicea, case a le face, vase, vite, cară ş.a. a le da ! Şi fiind ei dedaţi bine a mînca, în peăne moi a dormi, pentru ei trebue în vîrfu munţilor case bune a zidi, paturi, saci cu pae, tot falu de vase de bucate a le da ; fiindcă ei de-acasă pre 8 sau 9 zile pîine, unt, oaă, fărină
şi carne la cordon ^ vor duce, forşpan a le da. A cărora pîine, carnea, vara să pîşcăveăşte şi ~ mucezeăşte. Iară aceşti beţi rumâni proşti, în doi ani am văzut ce iau la . mandă, vara sau iarna într-un chip : făină de cucuruzi sărată, într-un fc '*» de oae legată; / / la 4 feciori o căldăruşă, f. m v< o săcure ; în loc de unt, oaă, rne -brînză, iar pe post, păsule şi sare. Ce le rămîne, tot bune, iar acas \ Iară de dormit, în loc de căpeneag au cuşmă de lînă şi iarna la foc ş. fară dorm. Pe post, au lingură ; măcar la patru înşi una le ajunge. în ^ iae, în neao mîncă, dorm. Din carii, pre încet, ca şi tirolii să pot face", "asţi, aşa vorbă ascultînd-o, cu ochi neelipniţi, la el au stîlpit. înpăratul : ^um te cheamă ?" El zisă : „Ober-laitnant Şleghel, inginer, bauofiţir !" „ vavo, Şleghel !" Iar Lasţi cor-diş căută.
Şi întorcîndu-să, de la Rusca la Caran. ^eş s-au dus, unde, a sa maiestate văzînd de dimineaţă pre acest Şle^ Nl pre uliţă trecînd, însuşi la sine l-au chiemat, căruia o tubacheră ele ir cu 12 galbini ii dărui, însă Lasţi să nu ştie. Pre carele Lasţi 5 ani     "titan nu l-au făcut.
Familiile fugite, din sus iară aicea, făr d    ase, veniră, cărora tată-meu şapte case luate în aşteptat le-au dat.
A sa maiestat în Timişoara cu Lasţi, Jişco ', cu oberşt-baron Ar-senie Seciuiaţ de Heldenfeld, al reghimentului , ş, al Chichindii, a să muta la graniţă, în Beserica Albă, şi baron Pap. reghimentul valahiş, ştaabu în Mehadia a fi, încheiară, poruncind co. ripţii a face. Baron Papila, viind la Mehadia, a lucra începu.
Baron Papila, viind însuşi la tată-meu, mă cv ofiţir a mă face. Căruia tată-meu, mumă-mea răspunsără că fugind o enii an, şi 2 slugi a noastre în Ţară au fugit, el gazdă au remas. Papi zisă : „Cine sade bine, să şadă, însă la vînat, după peăşte, nu, nici c > a purta ! însă şi moara necăutată e pagubă !"
Acum, văzînd eu că în loc de ofiţir slugă rămîn, ş iind că-i episcopu Vidac şi al Versatului administrator, la el în Tinn ra m~am dus. Mă priimi. Şi era rînduit el cu hof-comisionu, grenţ-insr. eru Jişcovici, cu graf Clari al administraţii, landesprezidentul, frate-Sc graf loanes, a umbla, reghimentul iliriş, al Chichindii, la Beserica Alt ore graniţă, a-1 muta, satele Chichindii, districtu, bauri a rămînea, i bu ca toţi ofiţirii la Beseărică Albă, cu oberşteru Arsenic Seciuiaţ înde    a să muta.
Acest mare comision prin toate satele Chichindii milii stricară, reduţirui. Şi episcopul Vidac norodul sfătuia să fie baori, să să pro-tivească. Ace:a cerură la Beci deputirti cu rugăciune a trimitt <* vaite-ce, de militari, cît şi eu lăcrămam. / / Chichindeănii în doă rind la Beci 1.112 deputăţie au trimis. Apoi, pre Ţigăniţi, marele birov a tuturoi usto-rilor din Banat, ce fuseăse negustor în Chichinda, post-meist , carele dînd birovia lui Gheorghe Costandinovici din Verset, el la Beci să dusă. El comisar districtului milităresc cu district-fervaîter ajunsă, carii mîn-drindu-să, şi el şi fervalteru Şmid fură casirti de tot, Cetatea măturară, v
înpărătescul comision,   inşpecteru   baron  Jişcovici, comandirender cU°^ gheneralu Mitrovschi cu landes-prezidentu, cu episcopul, în toate satele districtelor Panciovii, a Bisericii Albe, a Mehadii, Clisura, Halmăju, Petnicu, Corni, Teregova, păn la Slatină, novă militărie numiră. Episcopul în toate satele rumâneăşte învăţa a fi militari credincioşi. Oberşterii
202
203
baron Papila şi baron Seciuiaţi în comision înpreună erau. Papila în Panciova îmi zisă că ci nu ofiţir, ci am fugit şi slugă m-am pus, că mă voi căi ; apoi şi Seciuiaţ aşijderea zisă.
în satul Meedica, viind comisia, un urs mare, vătămat, mînios, jos în luncă coborînd, ca turbat, oameni, femei au rupt, au trîntit şi au omorît, Abea l-au puşcat. Episcopu piialea au luat-o, mie de-a dormi pre ia mi-au dat-o, careă în Timişoara pentru petsoc < ! > am dres-o.
La Verşeţi, adunînd mulţi preoţi tineri a se învăţa rînduiala, ţoale nove făcîndu-şi, în biserici slujia. Pre mulţi preoţi văduvi în Zlatiţa şi în Mesici cu sila îi călugări, în feră.
Tot comisionul în Beserica Albă de ştabul iliricesc lucra. într-o zi, episcopul în Verşeţi, grijind ceăle de prînzu mare, pre toţi la ospăţi îi învită a veni, unde mulţi şi de la Timişoara să adunară, prînziră, apoi în cărţi să jucau. Episcopul îmi porunci 7 preoţi tineri, făr de barbe, din Halmăji, să aleg, ţoalele nove să le dezbrace, ale lor, albe, cu opinci, să le ia, clăbeăţele flocoasă pre capete să le înfunde, jos să nu le ia, la uşă sus să stea, spuindu-mi a-i învăţa ce vor face şi ce vor vorbi cătră dînsul. Şi aşa aducîndu-i, după poruncă, mersi la el, unde să juca cu cei mari şi-i spuşi că nişte oameni din Halmăji cu rugăciune afară sînt. El nemţeăşte zisă să vină înlontru. Ei aşa, cu căciulile în cap întrînd, el să sculă, veni ; ei fiecum îngenuncheară şi abuşi cătră el mergea, sărutîn-du-i poalele. Zisă : „Sculaţi-vă !" Domnii de la toate mescioarele, lăsînd cărţile, la ei să uita.
— La ce-aţi venit ?, îi întrebă. Ei răspunsără :
— Noi sîntem trimişi de la sate a spune că militari vom fi, dară şi preoţi mai învăţaţi să ne daţi.
El spusă domnilor ce zic, şi toţi : „Bine, bine !" El făgăduindu-le, le zişi să se închine. Şi eşind încet afară, fuga în şcoală, în ţoalele preoţeşti / / 112 v- îmbrăcîndu-i, iară la uşă îi aduşi să stea ; ce vor vorbi le spuseăsem. Şi întrînd, înştinţai că nişte preoţi din şcoala cliricească stau la uşă. „Să vină înluntru !" Carii întrînd cîte doi, făcînd metanii, mîna îi sărutară şi îndărăt statură. La aceasta, toţi cărţile lăsară ; mulţi, sculîndu-să, la ei căuta, cu ochii prefirîndu-i. întrăbîndu-i ce voesc, răspunsără că ei după poruncă cursul şcolii cliriceşti l-au plinit, ce au putut au învăţat. Acuma, neavînd de cheltuială, cer blagoslovenie şi slobozenie la parohii a meărge. Ei în cap avea potcapii nove, supt stingă pălăria, frumos înbră-caţi, în mîni mănuşi şi bîtu, în picioare ştrimfi, ţipeli cu şnale. Apoi iară ei ziseră ca scoale^ dascăli să li să deă. „Bine!" Auzind, domnii ce să roagă, toţi zisără să-i sloboadă. Gheneralu mare, Jişcovici, ce era naintea lor, aproape, strigă : „Aceştea-s rumânii cei ce fură dinioarlea aicea !" Toţi sărind, în palme plesniia, rîs în hohot făcură, episcopului multă-mind. Pre preoţi acas slobozi şi iară cu metanii mîna sărutară, domnilor închinînclu-să, eşiră. Dintre carii, numai părintele Grigorie Badescu, paroh în Şopot, încă-i viu.
Cu aceştia întîia şcoală cliricească în Verşeţi s-au început ; şi miH-tăria aşijderea, că la anul viind ofiţiri mulţi în staţii în sate s-au aşezat.
Gheneralu Jişcovici cu prezidentu Banatului, graf Clari, ş.a., de acestea dislocaţii, transferaţii, reducţii încheind lucrară.
Episcopu din Timişoara la Lipova, Căpîlnaşi, Curtea, Făget, Logoj, Caransebeş ; din Verşeţ la Timişoara. Unde, secretarului nostru, Theodor Iancovici, căpătînd a fi director şcoalelor naţionale serbeşti^ rumâneşti în Banat, poruncă veni îndată la Beci a meărge. Pre mine de la episcopul mă ceru de văzui Beciu. Şi în ianuarie, în Verşeţ sosirăm, unde el căută a să însura. Şi au luat pre fiia răposatului secretar So-coiovici, a văduvii Natalii, secretăriţii.
într-o seară, aci la episcopu veni obercnezu de la Feriiug, Ignia ; mă ceru să-i fiu ginere în casă şi paroh. Dimineaţa, iară viind, episcopu mă întrebă. Eu mă învoii, din două feăte ce avea, cea mare, cu 1 000 florinţi îndată, case novă şi altele de toate a-m da, şi mîna sărutai. La 3 zile, veni nameăstnicul de la Fizeăşi, Luchici, a fi cu mine în loc de tată. Ne deăte căruţă, mie galbini de-a dărui feătele. Ne-am dus. Pre cea mică o ascunsără, prea cea mare o văzurăm. Cu 3 galbini am dăruit-o şi eeialalţi îndărăt i-am adus. Mă întrebă :
— Place-ţi ?
— Place.
Şi scrisă după părinţii mei la veselie să vină ; carii auzind, au început a să văita şi a să cînta. //
Episcopul plecînd la Carloveţ, în mîna parohului Nicolae, nameăs- t UJ tnicului Versetului, 100 florinţi mie cheltuială îmi lăsă şi mîna sărutai ; mă blagoslovi.
Tată-meu călare sosind, îi dadei o sobă şi de mâncare ; ci nimic nu vorbea, numai acatiste cetea. La trei zile trimeăsă jupînu obercnez Ignia cocii cu cneji, cătane şi popa Matei din Feriiug, să ne ducă. Eu spum-du-le că au venit tată-meu, preotul intrînd veăsel, începu a să întreba. Eu de-afară ascultam. Preotul zice :
— Frate, să plecăm, că-i vremea bună. Tată-meu :
— Unde 0
^— La Fîrliug, că-i tot gata. Tată-meu, după una, alta, îi mulţămi şi preotului şi jupînului Ignia, să-i spue că au dat copilu să înveăţe, dară de însurat,' el cu mumă-mea mă vor însura. Aşa, să dusără. Şi ştiind că me-au făgăduit Iancovici directoru şcoala în Cetatea Timişorii, îmi porunci îndată o cocie să-mi iau si să ma duc. Eu aflai o teligă, mîna îi sărutai şi plecai. Tată-meu încalecă şi plecă.
Episcopu din Carloveţ la Timişoara întorcîndu-să, pentru adunarea deputaţilor, şi văzîndu-mă :
— Dar acuma ce-i ? Spuşi că tată-meu nu mă lasă.
— Dar în rezidenţia Versetului cine-i ? Spuşi :
— Nameăstnicu Nicolae.
Directorului spusă să-şi caute dascăl, că eu merg la Carloveţi. Si dîn-du-mi doă rînduri de ţoale a-mi face, eu rămaşi. El la Verset să dusă unde erau protopopii, preoţii adunaţi. Intră alţii şi tată-meu iară fiind' greu l-au înfruntat ; şi au trecut. în soboru Carloveţului văzui pre toţi domnii, episcopii, arhimandriţii, deputirtii. Domnul meu, episcopu, fu
mitropolit ales, sfinţit şi instaliruit. Doi arhimandriţi, Vichentie Popovici di la Şişatovaţi, episcop Versetului şi Petru Petrovici al Racovăţuiui, episcop Carlştadului, fură sfinţiţi.
După aceasta, soboru să despărţi, iară mitropolitul cu episcopii şi arhimandriţii şi alţii la sinod rămasără. Sărbătorile mari de-a să ţinea aleăsără, le scrisără. Catihisisul mic din cel mare în scurt îl alcătuirâ. întîiu în slovenie, arhimandritul Ioan Raici, (ce nu vru a fi episcop), îl scrisă, din al căruia secretariul Theodor Iancovici de Mirievo, directeru, nemţeăşte îl făcu ; iară rumâneăşte, Dimitrie Eustatievici, secretariul Ardealului, din slovenie îl scrisă. Ci, prinzîndu-1 frigurile, şi eu, Hotărîrea Tatălui Nostru, cu Tîlcuiala Fericirilor, îi ajutai şi sinodul cetindu-le şi drept aflîndu-le, l-au întărit şi la tipariu l-au dat. Şi tabele praznic! lor episcopii luînduu, s-au despărţit. / / 13 v. Oberşteru Arsenie baron Seciuiaţ de Cîmpu Voinicului, cu ştabu reghimentului iliricesc de la Chichinda în Beserica Albă să mută şi ofiţirii în staţii începură a veni. Scriind obîrşteru în sus că Beserica Albă făr de Panciova reghiment nu să poate scoate, pre dînsul de-aci la Brod, în Vincovţe îl transferiră şi obrist Papila, pingă valah şi iliriş căpătă şi în Beserica Albă ştaabul valah-ilirişe reghiment să aşeză.
Apoi în Panciova alt ştaab de reghiment daici-banatişes, cu oberşteru Jenei să rîndui. Acela cu Papila după conscripţii satele şi ofiţirii înpărţiră şi vînzarea şargelor ofiţireşti, careă încă din an. 1770 să în-cepusă, să opri şi să porunci ca ofiţirii bătrîni, slabi, la Pesta, în casa invalidilor să meargă, unde mulţi şi de-aicea s-au dus. Unii vîndusă fendrichia cu 800 florinţi : lua oberlaitnantia cu 1 300 florinţi, păn la 2 000 unii da ; şi negustorii cumpăra.
Satele milităreşti dengă Sasca, Potocu, Macoviştea, Petrila şi altele — [Bobotinţi, Sacalovăţ, Langofeld, Zlatiţa, Vracevgai, Cusici] — compania moşului Duca, la Cusici, cătră Dunăre, le mutară. Şi capitona Duca căpitănia sa fiiului său, laitnantului Gheorghiţă, o deăte, o vîndu ; în urmă, să căia.
Gheorghiţă căpitan să însura ; luo fata oberşterului Stanisavlevici a ceaichistilor din Titeli. Bătrînul Duca, rumân căpitan, cu a sa adunată companie de şerbi, rumâni, din Ţara Rumânească încoacea, a. 1739, tre-cîncl, pre porunca comandir-gheneralului Engelsofen, satele ce fuseăse nemţeşti, pentru Sasca aduşi, Macoviştea, Potocu, Petrila, Bobotinţi, cu laitnantu Albeanu le-au luat. Călăreţi, pedestraşi, alţii ce-au trecut cu capitanu Miocovici, laitnantii Prisian şi Milco, aceştia cu cei aduşi militari şi laitnantu Raduloviei, trecînd Dunărea, luară pre la Ui-Palanca. Iară sate de neămţi lăsate, Sacaloveţ, Vracevgai, Langhenfeld, Zlatiţa, Cusici, Lescoviţa (şi de la Călugăru), Rebenberg, le cuprinsără şi militari ( : haiduţi) în oaste a meărge să aşezară. Carii haiduci ( : militari) cu acnadii (: laitnantii şi stăgarii), fendricii lor şi căpitanii Miocovici şi Duca, îndată asupra Baerului, Baburu, apoi Burcoşu ( : Praizu) a meărge au început.
Ei, în copilăria mea, la cordon în Mehadia, Jupanec venea, şi de-a lui Miocovici şi de-ai Duchii, la străji ; şi aşa, păn la anii 1769. Insă în an, 1752, mutîndu-să grăniţeării de preste Tisa şi Muraşi la Chichinda şi făcîndu-se reghimente, şi aceste sate milităreşti, sub ştabu Chichindii, cu Miocovici s-au dat. / /
An. 1773, reducîndu-să iliricescul reghiment a Chichindii în Bese- f-114 rica Albă, compania Duchii de la Macovişte, cu toate familiile satelor lui, în nova graniţă, la Cusici, să mută şi într-alte sate să aşezară. Precum şi multe familii din reghimentul Chichindii, nevrînd bauri a rămînea, după miîitărie, cătră Panciova, Baranda, s-au tras şi s-au aşezat.
Căpitanul Patru Vancea cu pănzion fu iubilirt în Caransebeşi, iară fiiul său, strajmeşteru lui, Pătruţ Vancea, nevrînd a rămînea ofiţir, că era în limba nemţească scriitoriu, la Cheveriş să dusă. 100 de plăiaşi a Vancii aci în Jupalnicu Nov şi-ntr-alte sate, fiind scoşi, s-au mutat.
începutul reghimentului graniţii al Mehadii aşa fu, cu ofiţirii : obris- 1770 tlaitnant fraiher Papila de la Brod, cu 4 laitnanţi, adecă Culhanec, Andrei Merzici, Şuh, Tomian şi cîţiva unter-ofiţiri.
De la Chichinda, iliriş-reghiment, transferaţi la Beserica Albă : 1774 oberşteru Arsenie baron Seciuiaţ de Heldenfeld ( : Cîmpu-Voinicesc), ob-ristlaitnantul Miocovici, maioru Chebleş ; căpitanii : Voinovici, Şmidt, Stama Ciolac, Thodor Calo, Hamer, Pretler, Gavril Seciuiaţ, Vuc Pişte-vici, Maxim Rachicevici, Duca, Preriei, Cosanici, Grainar ; oberlaitnan-tii : Branovaţchi, Adam Maovaţ, Vişnioveschi, Hesen, Lopeischi, Davi-clovici, Treşer, Gaier, Belavici, Alexii Piscevici, Simeon Jivanovici ; un-ter-laitnantii : Zaco, Alexii Novacovici, Şenauer, Pavel Iovşici, Taşner, Dabici, Ioan Nedelcovici, losif Piscevici, Ioan Groza ; fenrichii : Raindei, Demelmaer, Pau Celici, Vuici, Belaiaţ, Chivici, Cnabe ; furirii erau neămţi, cu Fridrih Gotleb, Theodor Isacovici, Thomici ; an. 1779, Peter Duca, Rodiţchi. —
—■ [Prin biserici săteşti începură cutii a se duce şi bani a se aduna, socoată a face].
Iară la Panciova, daici-banater reghiment, la oberşteru Jenei, tot de r^s la Chichinda şi alte reghimente veniră, unde obrîşteru începu ofiţireşti cvartire. Iară în Mehadia, fiind oberlaitnantu inginir Şleghel, ca bau-di-rector, cvartire ofiţireşti începu / / a zidi, de căpitani, de foriri şi nor- f. 114 v. mal-şcoale nemţeşti. Păn-aicea nefiind iubilaţii, nici penzioane, pre cei ce să vait a că-s bătrîni şi slabi, la garnizon-reghimente no. 1 şi 2 sau la Pesta în invaliden-hauzi îi trimitea. Şi abea anu acesta ele iubilaţii şi penzioane să auzi.
Cu milităria să începu hoţia. Nu numai prin fraiman tăiaţi, spîn-zuraţi, ce şi tormente, chinuri, ţîţă arse, trasă, mîni de vii tăiate, cu roata zdrobiţi, obraze cu pecete arse, chinuri erau, capu tescuit, supt unghii ţăpuşă bătea, le zmulgea, cu peatră de moară îi lungea, pieptul le turtea, picătură rea de sus în creştetu capului îi pica, dar de vii arşi sau de vii înţăpaţi, cureăle făşii din umeri pre spate în jos trasă, locul lor cu var ne-stîmpărat presărat, apoi dus şi tăiat. Această din urmă pedeapsă şi un preot lăpădat au păţit-o. Aşa fal de hoţi, lotri, în ceasul morţii cer ertă-ciune de păcatele sale, pre toţi cei ce caută la el strigă şi învaţă să nu fie hoţi, lotri, ci să fie oameni de omenie. Apoi gelatul îi scurtă vorba şi îi ia viaţa.
Aicea, lîngă Mehadia, să făcu o bandă numai de 5 lotri. Prindea călători. Poteri după hoţi din tot Banatul să rădica. Mehadia, Sebeş, Logoşu, Oraviţa cu săptămîni prin păduri trăpăda, şi flămînzi, de nu-şi lucra cîmpul ; şi-i blăstăma.
206
207
Lingă satu de-acuma, Petroşniţa, 2 preoţi, pre tată-meu cu pre popa Toma din Topleţi, puşcîndu-ne doi cai, tot le-au luat, cît numai în cămaşă i-au lăsat, desculţi, 2 cai morţi ; al popii Tomii viu scăpă.
Pre un neguţătoriu, maistor cojocar clin Mehadia, lîngă Sebeşi prin-zîndu-1, bumbii de argint de la mintie şi dolamă şi copcele tăindu-i, banii i-au luat şi l-au lăsat. Carele viind îndărăt, să dusă la Jupalnic a-şi lucra vinea. Unde, cătră Jupanec, iară îl sprijon şi îi zic : „Dar, iară tu ? Lă-saţi-1 dracului !"
Un grenţer din Bogoltin, Ilia Albu, să dusă la Papila şi să prinsă că el cu 4 înşi, bogîltinţi de-a lui, va stîrpi lotrii di pe hotaru acesta. Şi le da cîte 6 florinţi luna. Cei 5 lotri din Cerna, 2 fiind în Ţară, 3 fără grijă culcaţi, ascunşi, Albu legaţi în Mehadia îi adusă, ţîţăle' arse, spînzuraţi. Apoi, pre cei doi puşcaţi, morţi şi încă pre alţii morţi, de picioare legaţi, din munţi după ei jos tîrăiţi, la drumu mare, pe roate îi punea şi. . .28 pasu la... 29 trecerea pre-aicea, ei 5 înşi stîrpiră. //
An. 1775, arhiepiscopul, domnul mieu, în Carloveţi făcînd rînduială, în ianuarie veni în Verşeţi, grijind ca administrator toate cele de lipsă. Adusă pre noul episcop, Vichentie Popovici şi, 31 ianuarie, instalaţia îi făcu, fiind şi episcopul Moisi Putnic aci. Şi predînd novului episcop eparhia, cu Verşeţ, Caransebeşu, la Timişoara ne-am dus, unde în 1 februar, exţelenţia sa episcopu Moisi Putnic să inştalirui şi eparhia cu toate, [pană în 5 februar] îi predeăte, fiind şi episcopul Vichentie Popovici la instalaţie. Şi toţi trei veăseli farşanghele în Timişoara petrecură, la unii, alţii.
în 15 februar, carnelegi, zăpostitu de carne. Cina din urmă la Ma-leniţa fu, unde, după cină, petrecea cu vorbe. Făr de veăste, în uşă bătînd. „Herain !" Intră ritmaisteru I. Cobasiţa, ce legătuisă a lua pre Măria, fata răposatului negustoriu de-aci, Gheorghe Calinovici. Fiind văduva aci la masă, el să rugă a să cununa. Trei episcopi zisără că au trecut ceasu. El spusă că din Horvaţca păn în Timişoara e departe. Păn au căpătat slobozenia, s-au întîrziat; să roagă. Ei, nicidecum, nu ! Noi aci în gazdă ; alţii să dusără. Luni dimineaţa auzirăm că ,cununaţi, însuraţii de dimineaţă s-au dus, neştiindu-să cine i-ar fi cununat ; măcar că gîndea că călugăru Sfetagorii, Chirii, ce era ca hof-doctor, pe 24 de galbini, ar fi îndrăznit.
Apoi şi noi la Carloveţ ne dusărăm, unde, într-o zi, şedeam afară, naintea uşii. Iată veni sus un domn franţozi, cerînd de-a intra. îi zis să şadă, că voiu arăta ; şi ceteam. Şi auzind că zisă el acatistu lui Iisus, întrai şi-1 arătai. Mitropolitu în uşă îl întrăbă : „Mă rog, caracteru a-m spune". El zisă : „Nici un caracter, mă rog, la un cuvînt". îl chiemă în-lontru. Şezură, vorbiră. Păn la prinzi rămasă aci şi după prinzi, vorbă ; şl numirea prieten îi deăteră. Şi cvartir îi aflară la negustoru Misa şi Maţa, unde era şi Zaharia Orfelin, ce lucra veăcinicu calendar. Şi petre-cînd prietenu, la Orfelin cu la Mara lui petreceam, văzînd ce lucră.
Acu, în aprilie, să rîndui un mare comision înpărătesc, care mănăstirile noastre a le seri. La care hof-comision comandirend-gheneralu baron Mathezen din Esec, obristeru Valis şi maioru baron Felner, amîndoi
28 Text tăiat la legatul manuscrisului.
208
din Golubmţi, petervardainer-husaren, hofcrigs-comisari, secretari, con-ţipisti, canţelisti, inginieri, mitropolitu cu naţional secretara P. Nenadovici, fiscalii Ioan Muşcatirovici, canţelistu Marcovici, arhimandritul Ghe-deon, fură rînduiţL Şi gata, plecînd de la o mănăstire la alta, toate prevedea, şi măsurînd, preţuind, scria mănăstiri şi casiruia.
La plecarea de-acasă, căpeneagul miu mi-1 furasă. Prietenul mitropolitului, ce era om mare, în multe limbi şi fel de jocuri iscusit, de daruri mulţămi, mitropolitu îl sărută // şi să despărţiră. Eu, făr de cape- £iisv. neag ; tot de la alţii luam. Odată, în poarta Osecului, ploaie.
— Nicola, ia-ţi căpeneagu ! Spuşi că mi l-au furat.
— Bine, îl vii plăti !
în Oseăc, Ia gheneral feldmarşal Condi Liubbobratici fu prînzu mare ; comandirender gheneral baron Mathezen şi alţii doi generali, domni, vro 30 de persoane. Liubobratici întră doi fraţi ai săi, oameni neînvăţaţi, proşti, la masă şedea şi pre talere le da. îi îndemna :î vin le da. El să'scula'şi altora la masă slujia. Şi fiindcă cu fiiul său, oberlaitnant şi cu călugăru Ghenadie la — [Cremona] — Mantua, în Italia pleca, cu fraţii săi la masă să săruta, ca copiii plîngea că nu s-or mai vedea. începură mulţi la masă a plînge de mila lor, mai vîrtos că doamna lui, necredincioasă, n-au vrut cu el a meărge, ci acasă-şi, în Novi Sad, au rămas ; lăcrămau, Mitropolitu zice : „Asta-i nimica ! Alta, mare. Două luni de cînd am plecat de-acasă, astăzi văzui că Nicola meu căpeneagu nou, frumos, ş-au pierdut şi nu mi-au spus. Şi sînt dătoriu, nu ştiu, 30, plăti-va ?" Unii să uita la mine, să rîdea, zicea : „10". Alţii : „De-o fi frumos, 20 sau 25". Şi făcură rîs, de şi fraţii să rîclea.
Aici comision u mai lucra. Noi eram în dolnia varoşi la Coici. în toate sările mă mustra. Am venit în Dalia, şi acolo zicea : „Mîne". Apoi iar aşa, dimineaţa, şi-i trecea. Intr-o zi, la prinzi, zisă cătră oberşteru Beligradi, ardelean rumân :
— Frate,   eu   mi-s  Nicolii  datori  şi  gîndeam   naintea prînzului a-i plăti.
Acela zisă :
— Şi după ameazi se poate plăti.
Şi să rîdeau. Culcîndu-să, la 5 cease l-am sculat. Zisă :
— Faceţi vecernia ! După aceăia, du preoţii în soba mea !
Eu îndată doă măhrame de mătasă dadei la diaconi şi mi le pusără în fundul nădragilor. Mitropolitu zisă provizorului Pau Nenadovici ca doă bîte de alun să caute. Căută cuvariu, codaşii, nu-i află. // Pre doi locai *-118 îi mînă la mine ; eu le zişi : mărămi în nădragi !
— Oce Chril, exarh Nicola te cheamă ! Lapăclă giubeoa ! El în dolamă veni.
— Ce-i Nico ?
Ce şi mitropolitu cu pro vizor u cu bîte veniră.
— Unde-i căpeneagu ?
Iară a zecea oară spuşi că cuvariului în mînă l-am dat.
— Spusu-ţe-am că-ţi plătesc ?
— Spus!
209
El însuşi pusă scamnu în mijlocu sobii lui şi zisă :
— Nicola, culcă-te î Eu zişi ;
— Mă rog de ertăciune, de milă ! Nu e f
Mă culcai. Luo un bit şi-1 tinsă exarhului ;
— Dă, oce Chirii !*
Acela nu ia bîtu în mînă, ce zisă că-i călugăr şi nu bate cu mîna.
— Na  bîtu !
— Nu iau, că nu-i vinovat !
— Na !
— Nu voiu, că-s călugăr de Sfetagora, eu nu-s căprariu, sâ bat !
— Eu sînt mitropolitu şi dacă nu asculţi, ţine minte '
Şi începu a-i măsura ciulama şi a o scutura pre umeri, pre spate, de se despică mătasa faină.   Şi cînd îl pocnea, el să zgîrcea.   Eu, culcat, la ei mă uitam. Hăi din picioare să mişca. Ce-o să fie ? Tot deăte,  poate fi la 60 ele bîte. Tot apă ; sudorile îi cura, pană nu mai putu. ■— Na, acu dă !
Betu Chirii luo, începu a-m da. El alt bît luo şi-i tot trăgea bune, EI îmi da mie 4, el căpăta unu bun. La 19 bîte, rădicai capu. zişi :
— Mă rog, destul !
— Nu-i !
Apoi, la 29 ele bîte, zisă :
— Scoală !
îi sărutai mîna şi în altă sobă eşii. Al tu !
— Thodore, unde-i lingura ?
— Me-au furat-o. O voiu plăti.
— Culcă-te !
— O voiu plăti !
El, nu, şi începu a-1 unge de vreo zeăce ori. Apoi se culeă şi oţă Chirilă să învăţă a cla. Altu, Iova Alexici.
— Culcă-te !
Nevrînd, curîncl şi lui îi ştearsă spatele. Apoi sâ culcă şi la număr le luo. Şi ne trecu. Iară dezbrăcînd pre exarhul îndată, spatele, să bobo-tisă sîngele, tot vînăţi, pre el cu răchie tare 6 zile l-am făşiiat şi l-am uns. Multă vreăme s-au văitat, că pentru 24 de galbini in Timişoara pre căpitanu Cobasiţa după zăpostit l-au cununat. însă el în urmă, după ace-ăia, arhimandrit şi episcop în Pacraţ ajunsă. //
Comisionul clin Slavonia în Ţara Ungurească, tot cu alte străjî de soldaţi petrecuţi ; şi pingă comandir-gheneralu Mathezen şi alţii venea. De la Arad la Hodoş, mănăstirea Bodroc, unde într-o zi, cătră seară, eşind domnii pingă Murăş în sus la preumblare, locaii, cuvaru, cătana, trecînd Murăşu, la grajdi să scălda. Un cociaş, Zaharia, înnotă Murăşa la noi, la călugări, în piiăle. Domnii din şpaţir întorseăse şi cociaşu, înce-pînd îndărăt a înnota, ci apa reăpede îl trăgea la moară. Ei striga : „Ciun, orăniţa, ciunu !" Domnii văzură şi ajunsără alergînd ; după ei, altu cu ciunu îl scoasă. Mitropolitu mă întrebă :
— Care-i ?•
— Zaaria.
— Unde-s locaii ?
— Iar acolo, cu toţii.
— Şi tu ai fost clăunăzi acolo, la grajdi ?
— Am trecut.
— Bine !
Trimeăse un călugăr la ei şi pre toţi înnaintea domnilor îi adusă. Câpra-riu dă strajă bîte avea. Viind ei toţi, vro 10 înşi, de faţă, el eooiiaşilor spusă şi catani, ele dimineaţă caii grijiţi a le fi. Corpra-lu cu cătanele îi ocolea ; ei cloi paşi îndărăt făcea.
— Staţi în loc, să vă spun ! Ei, trei paşi îndărăt :
— Am auzit.
— Dar, aşteptaţi !
— Ba nu, că avem lucru ! Muşchetirii cu căpraru nu-i putea încinge. El :
— Staţi !
Ei, toţi odată, fuga, care încotro ; unde să poată soldaţii a-i ajunge ? ! Cu careă mare rîs domnilor făcu. Iară episcopu Putnic şi Pahomie a Aradului ciudă îi făcea ; şi-1 înblînziră.
De-acolo toţi la Timişoara, apoi la Bezclin, uncie, într-o zi, dimineaţa, văzîndu-şi solurile, filgeanile de cafea, mă întrăbă ce-s mai multe afară. Spuşi că cer domnii fruştuc.
— De astăzi nainte solurile meăle nimăruia mai mult să nu le dai ! Auzişi ?
— Auzii.
Mîne zi, dîndu-i fruştucu,  veni locaiul  secretariului  Pavel Nenadovici după soaie ele fruştuc. îi spuşi porunca. Iar veni ; şi a 3-a oară.
— Nu dau !
Acu veniră arhimandriţii Ghedeon cu Dionisie a Bezdinului înlontru şi, vorbind, să dusără. El, eşincl la mine, zisă :
— Dar tu ? Că ci n-ai frizuru tupee, ca alte clăti, ci ordinari ? Răspunşi :
— N-avui oce. De ce nu me-ai spus în Timişoara să fiu luat ?
— Nici harputer n-ai pus bine !
— Făcîncl la foc cafeao, să topi !
— Tu ştii toate a răspunde ! Bine !
Să dusă jos şi pi la grajdi şi veni. Cu soba grijii. Arhimandriţii aci veniră şi noul nameăstnic, Gherasim, locaii, socaciu, catana, cociaşii, toţi soba umplură. Aci şi Andrei, camerdineru lui Putnic, veni. El începu : că nici ceciaşii, nici cătana caii nu ţăsală, fînu, zobu lapăclă ; bucătariu mult unt strică şi în foc aruncă ; locaii aşijderea nu ascultă. Apoi mie : „Ia, vedeţi ce peptinat, ce frizur, într-atîţea domni şi slujitori ! El în Timişoara nu me-au spus de harnadeln să-i iau ! Astăzi domnu naţional secre//tarul nostru cerînd soluri de cafea, n-au vrut să dea ! Iaste vino- f-117 vat sau nu ? Şi luund un scamn, îl pusă.
— Culcă-te, zisă.
Eu în deşert mă dezvineam, mă rugam, spuneam. însă el zisă :
— Eu am poruncit să nu dai, dar n-am zis de secretariu.
210
211
Eu mă culcai. El zisă :
— Oce nameăstnice !
Apoi, Andrei, carele scoasă 2 bîte. într-aceasta, deodată cotiţi, cuvarii, catana, cociaşii uşa deşchizînd, fuga eşind, el şi arhimandriţii cu Ghera-sim la uşă a-i opri. Ei, înpingîndu-i, zisără :
— Nu stăm.
— Staţi !
— Nu stăm, că aicea se peptenă. Noi meărgem să ne peptenăm singuri.
Şi fuga jos. Eu, culcat, mă uitam ce fu. Arhimandriţii ţinea uşa.
— Andrei, tu dă !
Şi 13 bîte bunişoare şi eu şi locaii, aşa, în. loc de fruştuc, le luarăm. Aceasta fu satisfacţie secretarului, că, mînios, caii la hinteu i-au fost prins, acas a să duce, pentru filigene. Eu fui făeătoriu de pace, ca mielu cu lupu.
Viind la Timişoara, într-o seară, la cină cu Putnic, Pahomie şi secretarul Dimitrie Eustatievici din Ardeal, el pre mine mă întrebă :
— Cine-i acesta ? Eu spuşi.
— Dar de cînd îl şti ?
— De cînd era aicea profesor şi bătea preoţii. îi rumân, însă mumă rumână curînd nu-1 va naşte.
Jupîneasa văduva Sara Calinoviei, scoţind un ceas ele aur frumos, îl diete mitropolitului, zicînd : „Daii-rn 25 de galbini, că atîta am dat alaltăieri unui prietin strein, ce-au fost în Carloveţ, pasager de la Buda aici ; adusă, ceru. îi dadei şi să dusă, nemai văzîndu-să cine fu".
Fiind noi cu Putnic în mănăstirea sfîntului Gheorghie, într-o dimineaţă iată un hinteu cu 6 cai frumoşi. Episcopii Versetului zisă cătră mine din hinteu :
— Sănătate ele la popa Athanasie Stoica din Mehadia. Tu în cloi ani nu me-ai arătat de unde eşti !
Coborîndu-să îmi spusă că biserica în Globurău au sfinţit-o.
— Căpitanul Vuc Piscevici cu laitnantul Andrei Merzici te cer preot a fi. De voeşti, eu în dar te preoţesc.
Eu voind, mîna îi sărutai.
— Să te cer de la mitropolitu slobod. Ce face ?
— Şede cu Putnic. întrînd, vorbindu-să, mă chiemă.
— Aşadar vreai ?
— Vreau î
— Noi ţ-om ajuta. Le sărutai mîinile.
— De-acasă te voi slobozi.
Trecînd mănăstir.le Partoş, Şemlug, Sredişte, Mesici, Cusici, Baziaş, Zlatiţa, Voiloviţa, Boeliani, Covilia, Zemlin, Venec, Cruşedol, Remetiţa, in Carloveţi. De unde, în dechemvrie, cu mare milă, întîmplîndu-să şi Putnic ia prinzi cu mulţi fiind, tuturor spusă şi toţi noroc îm poftiră, scu-utv. lîndu-să. /,/ Iară el cu Putnic şedea şi să glumeau, stînd. Protosinghelu Iosif Şacabent, după ei. Sculîndu-să, domnul mieu chiemă pre Şacabent în sobă la el. îm deăte un ches mic, pecetluit, pentru însurămînt, unu
212
legat, de cale ; şi lăcrăma. Eu plângeam. Şi iar dueîndu-să, adusă un galbin mare. îl arătă zicînd : „Acesta dăruesc noru-mea, la grumazi să-1 poarte44, Acu, cum plîngeam eu, aşa şi ei trei. Sărutîndu-i eu mîini, picioarele, şi lui Putnic şi Şacabent, cu Dumnezeu îi lăsai şi, eşind, plecai. Şi iată şi ei, afară după mine. Iară mă întorşi şi le sărutai. Eu pre treăpte în jos, ei sus la treăpte lăcrăma. Al treilea oară mă întorşi, le sărutai, fuga în jos plecai, în teligă mă puşi, eşii. Ei şi din fereastră mă blagoslovea. Dumnezeu înpărăţiia ceriului să le-o deie.
în Verşeţ episcopului bine îi păru că am venit. Blagoslovin-du-mă, noroc la căsătorie îmi pofti. Acasă venind, sărbătorea Crăciunu. Petrecui.
— [Protosinghelu Theodor, ce fuseăse protopop în Carloveţ, r. pater Iva Palţi, în Viena, capelan ; cu muerea Eva, Athanasie Vidac fugi. Ia adusă, el să dusă]. —
Ianuarie, în 31, fiind doă septămîni logodit, vestit, cununat fui. După Paşti, viind episcopu în Caransebeş, mă duşi, ci-mi spusă că sînt oprit, că obrîşteru m-au pîrît că biserica e în Globurău făr de slobozenie făcută, satul e filial Plugovii. în iulie, viind oberşteru la băi, la el mă arătai. Mă înfruntă că nu-s ofiţir. Nu numai că eu ra-am dus făr de ştire, ce şi pre al doilea frate de-acas l-am tras. Eu răspunşi, precum el bine ştiia, că eu întîi nici de căprărie, dar de ofiţir, nu m-am tras îndărăt, ce părinţii n-au vrut ; pentru aceăia m-am dus. Apoi, viind frate-meu a mă vedea, să înveăţe ceva l-am oprit. El zisă, acuma dar, straj-meşter în Mehadia mă face şi iar în scurt ofiţir voi fi. Eu zişi : „De n-aşi fi însurat44. El zisă, de ce nu l-am întrebat. Să mă socotesc şi să-i scriu.
în octombrie, văzînd eu că în Bozovioi şcoală nemţească de normă a să zidi înceăpe, la Papila în Biserica Albă rugăciune în scris din mînă îi dadei, ca să-mi ajute normal-lerer a fi. El priimi a trimite, însă iară de feldvebel îm zisă. De normal-lerer din sus veni răspuns că de voiu lua rimo-catoliceasca credinţă, să fiu, de nu, nu.
Toată iarna cu opinci la pădure ; greu.
— [în Carloveţ, un preot Vîrlă Nicola din Sasca dus, venit învăţat, predică. La nunta Evii Vidac la ep. V. Popovici scurtă, fugi]. —
în fevruarie, încălecai, mă duşi la Verşeţ, unde auzii că-i episcopu mi în Carlovăţi bolnav. Acolo alergai. Seara, din arhimandritu Şacabent şi de la mitropolitul înţăleşi că episcopu meu astăseară, pană dimineaţă moare, că doctoru l-au lăsat. Eu dimineaţă să merg să văd, să vin să le spun de-au murit. Aşa, dueîndu-mă, ...29 lui, îm spusă că de 3 zile amuţit, nemişcat, clus zace. Eu, luîn//du-i mînile, lăcrămînd le sărutam, f. hb zicînd :
— Domnule, blagosloveăşte !
El, spărios, trîcni răcni şi răsuflă. Gîndii : moare ! Iară zişi ;
— Blagosloveăşte !
El să mişcă şi, întorcîndnsă, să deşteptă.  Eu, sărutîndu-i mînile ochii deschisă.
— Gavriil, zisă. Stîlpi la mine.
— Dar tu ? Gavril îi spusă că-s eu.
Text tăiat la legatul manuscrisului.
213
— Cunosc eu !
— Iartă, domnule, că-mi fură minile răci.
— Dară ce-ai căutat în Verşeţ ?
— Auzind, am alergat ; astă noapte am ajuns.
— Ia, rădicaţi-mă şi mă ţineţi î
îl rădicarăm şi perini pusărăm. Luarăm lumina ce ardea şi candila. Zisă :
_ Gavril, dă-mi cămeşi, înbracă-mă, sloboziţi-m picioarele în jos,
încalţă-mă, dă-mi dolama, brîul, sculaţi-mă ! Prin sobă îl purtam.
— Lăsaţi-mă !
începu îns a umbla şi întrăbă :
— Acasă e teliga şi copilu ?
— Acasă !
— Să pună mult fin în ea şi îndată să prindă calu, să mă sui. Dă-mi bunda şi gujmanu şi altele în măhramă, suiţi-mă î
Noi ne miram ce i-i, ce face.
— Haide afară, suiţi-mă în fîn ! La mitropolitu î
Copilu mîna, eu cu Gavril pingă teligă. Eu poarta deşchizînci, Şacabent mă întrebă ce fac. Eu zis :
— Domnu episcop ! El pingă teligă trecînd, zisă :
— Unde-i ? Şi arătîncl teliga : „Ce minune !"
întrînd şi suineiu'-l sus, luo mantorosu, podcapia, camilavea. Şacabent spusă mitropolitului ; deschisă uşa. Mitropolitu viindu-i înainte la uşă, îi zisă :
— Că ci n-ai trimis după hinteu închis, ci aşa ! Episcopu zisă :
— Hastă biteangă mă adusă. Nu ştiu ce să fac cu el ; doară s-o face vrun vacant bunişor pe aproape, să-1 fac.
Ei şezură, noi eşirăm. Apoi iară l-am petrecut la casa mănăstirii lui şi-mi zisă să nu şed aci, ci acas să vin. De tată-meu mă întrebă ce face.
— Spune in Verşeţ că şi eu vin. x^rhimandritu Feldvari hinteu să-mi trimită î
într-aceasta, iată şi doctoru de la Varadin sosi şi cît să miră aflîn-du-1 înbrăcat, vorbind. Eu, sărutîndu-i mina şi poalele, în cap mă sărută şi cu blagoslovenie eşii. Spunînd mitropolitului cum am aflat, ce s-au întîmplat, să mirară de el. Şi mă rugai să facă o rugăciune cătră Papila, să mă facă valcl-beraiter în Mehadia sau în Bozovici. Şi-mi făcu pecetluită, cu careă şi 30 de cărţi, catihise, îmi deăte. ( : — Fiindcă şi tu ai lucrat la iale, să le vinzi î)
în Beseărică Albă, dînd oberşterului scrisoarea, cetind-o, zisă :
— Mitropolitu ştie ele vald-beraiter, clară eu nimica nu ştiu de aceăia. Ci, cum ţe-am zis, feldvebel, apoi ofiţir.
Eu zişi că-s mic.
— Dar eu cîtu-s ? Şi am fost căpitan la grenadiri, cărora într-o bal//tă apa nasu le astupa şi în gură le întră şi eu aşa am trecut. Şi iară zisă feldvebel a fi. Strigă camerdineru : „Lazăr, dă Nicobi ceva mîncare !" Şi aşa plecai, cu buzele îmflate, la Dumnezeu nădejdea.
Viind acas,- neveăstii zişi : „Eu ce-am căutat, n-am căpătat. Acuma tu, sapa pe umăr şi trastă cu oală, eu săcure şi săponi, să săpăm şi viţă
să inplintăm, sa avem o vine". Careă în doă luni am pus-o, numai eu cu ea. Minecam şi mterziiam, numai cu mălai, coleăşă şi sare au profont cumpăram. în oaia : apă, urzici, melci ferbeam şi lucram. Tată-meu vrea să-mi deă parohia sa, însă eu aceăia nu vrui. Ţoalele meăle şi a muerii, trăgînd spini, mărăcini, să rupea. Bani de a face n-aveam.
Papila la băni viind, iară mă duşi. El iară : feldvebel ! Să-1 ascult, că bine va fi.
— Vorbiţi-vâ în 3 zile, pănă-s aicea î Vino de-mi spune î
A 3-a zi veni laitnantul din Mehadia, trimis să mă întreăbe, voiu să fiu strajameşter, să-i spună. Eu zişi că mă voiu duce la băni la oberşteru.
— Bine !
într-acea zi văzui parohul tînăr din Corni călare, cu pruncul său după sine, de la protopopul eşind. Bună dimineaţa dînd, în jos să dusără, spuindu-mi că n-au dascăl. Oberşteru acas trecu şi eu la Corni, auzind că popa Nicola în Ţară au fugit şi fiindcă dascăli şi prin sate, din anul 1775, a să pune începusâ, cîte cu 100 florinţi pe an, şi eu în Corni, cu (10 florinţi şi cucuruzi, său, brînză, porc, leămne, dascăl mă puşi.
în iulie, episcopul din Verşeţi preste Halmăji viind la Mehadia, pre tată-meu de mine l-au întrebat. I-au spus că-s dascăl în Corni.
— Ce-i, murari ?
— Ba, maghister !
— Ba morar ! Trimeăte-i vorbă să-m vină la băni !
Bătrînul paroh din Corni, auzind c-au venit episcopu, la el au alergat ; pre carele expres după mine l-au trimis. Mă întîlni, că şi eu plecasăm.
— Haicla fuga, zisă.
Episcopul mă întrebă cumu-i în Corni. Zişi : „Bine !" Chemind pre bătrînul paroh prin arhimandritu îl întrebă :
— Unde ţi-i feciorul, preotul ? Zisă :
— Au fugit !
— Bine au făcut î Eu, zisă episcopul, îţi voiu da preot bun din Verşeţ. Bine să trăiţi !
— Am doi copii, preotul zisă.
— Dă-i în şcoală şi nemţeăşte să înveăţe, să nu fie ca cel fugit. Mergi acas, parohia bine păzeăşte, păn ţ-oi trimite al doilea, bun.
Episcopul mie îmi zisă că mă va chiema. Apoi, ele la Verşeţ au scris protopopului să mă trimită. M-am dus. Unele, cu Feldvari, Cartea de mînă a dascălilor, la careă şi în 1776, iară la băi fiind episcopu, eu cu arhimandritu din slovenie rumâneăşte scriseăsem, o isprăvirăm. Apoi, m consist orie mă luo, în examen. După altele mă întrebă fi-voi diacon ?
— Fi !
— Cît ?
— Pană vei porunci.
— Slobozi-vii îndată barba ?
— Slobozi.
— Mergi la mănăstire, spovedeăşte-te, adă-m ţădulă ! / /
w Şi adueîndu-i, în 25 august, fiind capela grijită, zisă părintelui na- t. 11% raeastnic Nicolae să-mi deă ţoale păru sâ-1 desplitesc, pre spate să-1 peptin. s>i înbrăcîndu-mă,  viind şi înbrâcîndu-1, la ipodiaconie tonsura, 4 viţi-
214
215
soare din păr îmi tunsă şi diacon mă hirotoni. Poruncindu-mi iară părul a-m înpliti şi ţoalile nemţeşti a înbrăca, la masă să siujăsc, că avea oaspeţi chiemaţi la prinzi. Acu la masă făcu rîs, arătîndu-mă cu frezur şi înfăinat, nemţeăşte înbrăcat, că-s în standul preoţesc. Aci find căpitanul din Bozovici, Crainăr şi cu 3 alţi ofiţiri, ai mei cunoscuţi, săriră, mîna îi sărutară, îi mulţămiră,' întrebînd ce-s. Spusă : „Diacon44. Mă sărutară, Ie mulţămii şi mîna episcopului sărutai. A doa zi, întrebîndu-mă de ţoale, spuşi că am luat şi săbăului Toscan am dat.
— Cu cît mîna ?
— 5 florinţi.
— Du-te fuga, ceăre-le să văd î
Adunînd vălul legat, încă netăiat, el îl dezlegă ; aţa, mătasă, ibreşimu, vînătă, albă, tot în doă ; jumătate îm eleate, zicînd :
— Pune în sîn, să-ţi cîrpeşti ţoalele î
Postavu pe mase îl desfăcu şi luund apă în gură bine-1 stropi, zicînd : „Du-1 pre gardul grădinii, întinde-1 şi, svîntîndu-să, iară îl vei aduce !"
In deseară, alt săbăi chiemînd, îl întrebă de-mi face ţoale cu 3 florinţi. Şi zicînd că face şi find iar toate legate, i le deăte. Şi dueîn-du-să, îmi zisă : „Vedeţi cum înşală ? învaţă-te a păstra, nu a înşăla ! Du-te să-ţi croiască !". Mintia aceăia o am şi adeăseori încă o înbrac.
Fiindu-mi ţoalele gata, cu blagoslovenie, în ceăle nemţeşti, cu păru înplitit, veăsel am plecat. în Corni, noaptea ; dăscăliţa culcată, sărind, mîna în cap pre coadă îmi pusă.
— Dar, iar aşa ? zisă.
— Aşa !
Ci dimineaţa, disagii cu ţoalele aflînd, îi spuşi. Parohul venind zisa :
— Dar am auzit că te preoţeşte. Apoi ce-i ?
— Aşa !
Acu, făcîndu-mi păru frumos, la părinţi în Mehadia am venit, 'ară rău căutară, văzîndu-mă aşa. Eu una, alta le spuşi. Mersi la protopopu, Şi ei : dar acu ce-i ? Am şezut vorbind de episcopu şi altele. Mine zi, de noapte, berberiu chiemai, părul să-mi tae zişi. Iară rnoşu Badea bărbeăriu zisă să nu tai. Eu desplitit, peptenat, zişi :
— Neăne Badio, tae ! Ci vrînd să înceapă, zisă :
— Vai de el ! Am auzit că te-ai dus la vlădica să te preoţească. De eşti preot, spune-mi să ştiu !
Eu dîndu-i un mariaşi în mînă, îi spuşi că-s diacon. El îndată jos 3 methanii făcu, mîna îmi sărută, păru îmi tăe. Soru-mea Măriuţa, fată mare, întrînd în soba mare, văzu că-mi tae păru, îndărăt să trasă într-altă sobă, părinţilor spusă. Mumă-mea, căutînd şi în grajdi, în iasle «. U9 v. subt ogrinji, îmi // află disagii ascunşi, cu tot rîndul de ţoale preoţeşti, şi-i adusă. Eu viind la părinţi, mîna sărutai, mă sărutară. Tată-meu mâ întrebă ce-s. Spuşi : diacon. Dîndu-mi disagii, mă încălţai în ştrimfi, ţipeli cu şnale, dolama, brîu, mintia, podcapia, pălăria, mănuşi, bîtu în mînă, cu tată-meu la utrenie mă duşi, unde viind protopopu cu doi preoţi, puind ochii pre mine, nu-şi făcu cruce. Eu mă rîşi şi el mă cunoscu. Apoi mergînd acas, m-am arătat şi i-am spus tot. Şi în Mehadia cu tată-
miu slujii liturghia, luai stihar, orar. La sfînta Parascheva în Corni cu părintele Petru Drăgănescu am slujit, multe praznice find, mulţi colaci şi brînză. Mie nu-mi deăte. Aci în beserica cerui. Cu mîna în mînă brînză, şi vro 4 colaci urîţi îmi deăte. Şi la sîntul Dimitrie, la praznic, nimic.
în 30 octomvrie auzii că la Senmedru în Vîrşeţ pre episcopul l-au bătut. Acu, cal năimind, alergai. Greu zăcînd, cu barba zmultă. Mîna îi sărutai şi că în 28 octomvrie s-au întîmplat aflai. Că aducînd popa Costa Athanasievici, supernumeral paroh din Verşeţ, doă cocii cu protocoale matricularnice tipărite de la Timişoara, sîrbeşti, rumâneşti, pentru eparhie şi ajungînd seara prin Vîrşeţi, niscai negustori l-au întrebat ce negoţi are în lăzi. Au zis : „Protocoale". Şi în rezidenţia episcopului le-au descărcat. La vro 4 zile, cîţiva negustori buni, auzind vorbe de cărţi adusă aci, ei, viind la episcopu, într-alte vorbe şi ce cărţi popa Costa au adus îl întrebară. Episcopu, văzînd pricina venirii lor, răstit le-au zis: „Veniţi într-o zi să le vedeţi". Şi aşa, în 26 octomvrie, sfîntul Dimitrie, praznic, şi joi, tîrg de săptămînă în Verşeţ adunat, fiind episcopul în bisericuţa sa, iară norodul în cathedralnica beseărică la liturghie, cătră sfîrşitul slujbii, nişte negustori vorbiţi, din cea mare eşind, la episcopul în capelă s-au dus, luund naforă. Sus l-au petrecut, unde iată şi alţi negustori şi alţii şi alţii, mulţimea toată din beseărică. Apoi sună vorba că un popă nemţăsc cărţi de-a nemţi la vlădica au adus. Aceasta şi în tîrg sunînd, marea mulţime lăsînd tîrgu, nu numai casa, soba mare, sala în careă era episcopu cu negustori plină, toate tindele tîrnaţii pline şi toată curtea plină de om. Episcopul, văzîndu-să în primejdia morţii, avînd cu sine pre arhimandritul său Feldvari, protopopii Varadii şi al Cu / / siciu- f. 120 lui şi diaconul Ioan Alexici, negustorilor ce întrebaseră ce cărţi, cîteva le arătă ; văzură ce-s. Viţişpanu ajunsă aci, întră. Ei întrebară pre episcopul că ci au ţintuit tabela cu serbătorile în beseărică ; careă îndată diaconu o adusă şi jpanu o văzu. Zicîndu-le episcopu : „Că ci de doi ani n-aţi rupt-o, dacă nu v-au plăcut ?" Alţii au auzit că-i de doi ani el nemţit. Jpanu văzînd că di la poartă cu petri sparg ferestrile, el fugi. Cei de jos striga pre vlăd'.ca să omoară. Pre uşa sălii mari, unii preste alţii înlontru să vîra şi să berbecea, înbulzindu-să. Episcopu zisă negustorilor din frunte, carii una, alta întrebasă : „Daţi-vă îndărăt !" Carii eşind pintră ei, mulţimea din ceardacu sau sala de piatră vî.rîndu-să, alţii striga : „Omorîţi popa nemţesc !" întrînd cei beăţi, mîinile în capul ep: scopului şi în barbă puindu-i ; protopopu Varadii, Petru Lupulovici, să ruga, îl apăra. Ei îl împinseră. Episcopu zisă : „Nu sînt ispovedit, cuminecat, creştinilor, nu mă ucideţi !" Trîntindu-1 jos, n-au încetat a striga; ei tirăneăşte ca pre un mort, unii de păr, alţii de barbă tîrăindu-1 pre pămînt. El, într-una : „Nu mă omorîţi" î Prin trei sobe în proţesion sau triumf, de la Avraam, Isac, Iacov, îl tîrăia. Arhimandritul Feldvari din sala de iarnă, de sus, pre fereastră jos, pre bunariu slobozindu-să Şi coborînd, fuga la caserne au alergat, au arătat, şi îndată oberlaitnant Barco cu vro 60 de husari au sosit. Barbarii, bajocoritorii, Pre episcopul de l-ar fi scos din sobe în tindă la mulţime, îndată era ^ort. Ci iarăşi îndărăt în sala mare trăgîndu-1, jos lat l-au lăsat. Şi de-ar fi eşit Barco îndată sus cu husarii, mulţime ar fi căsăpit, ci norocu, că puşcăluind ei prin curte, de la o poartă păn la alta gonind şi fugăluindu-i afară, şi cei de sus iară unii preste alţii pre treăpte în jos în curi în cap
216
217
scăpa. Husarii cu caii săi şi pre treăpte în sus înşind, cu săbiile lovea, cu caii călcîndu-i. Şi măcar că n-au avut poruncă de-a omorî, ci de a-i înprăştiia, tot puşcăluind pre deasupra şi în trupuri au lovit. Sunetu pistoalelor, vaitecele puşcaţilor şi ţipetile fugacilor vătămaţi, rezidenţia răsuna. Şi de-ar fi suitu-să husarii în sala de peafră, oamenii din saala 120 v. mare pre fereastri jos morţi ar fi căzut. Ce ar fi fost ! / / Şi aşa, numai 11 înşi ar fi morţi şi 31 plezirţi au fost. Intră morţi şi o fată mare, frumoasă, a Evtii chiurciia, careă alergînd a căuta pre tată-său, să-1 chieme la prinzi, au puşcat-o, moartă. Dintră care mulţime năroadă, turbată, acum la 49 de ani trecuţi, puţini vii vor mai fi.
Obercnez Arsa Emanuil, cnez Timotei Cumanovici şi ou tata feătii moarte, Efta cojocariu, din Verşeţi neştiuţi fugiră. Vro 3 ani prin Ţara Turcească, Rumânească, mai mult în Bucureşti, au făcut.
In Verşeţi, după scăparea şi fuga oamenilor, protopopii, preoţii, diaconul fiind lingă episcopul bajocurit, ucis, zdrobit, barba, păru zmult, întrînd oberlaitnant Barco cu husarii, afiîndu-1 lat, l-au rădicat. îndată prinzîncl caii la hinteu, pre episcopul de husari petrecut în caserne la ei l-au dus, în sobă caldă aşezîndu-1 şi culcîndu-1, doctorii au chiemat. De unde, mîne zi, la prinzi, acas au venit. Care întîmplare în vro 5 zile în tot Banatul au sunat.
Şi eu călare, în 2-i noemvrie acel an în Verşeţi ajunşi, pre episcopul zăcînd în pat aflai, mîna îi sărutai, bine îi păru văzîndu-mă. Şi întră-bînd pre arhimandritul : „Gata-s scrisorile ?" Spusă : „Gata" î Măcar mai scrişi şi eu ! Şi seara îmi deăte doă coaie, una ce voiu ceti norodului, alta de-a să iscăli parohii şi ofiţirii în protopresviterat a Mehadii, iscălite ele episcopul ; lîngă numele lui pecetu pus, poruneindu-mi în tot protopopiatul, clin sat în sat să umblu, să adun să cetesc şi din gură să spun că beţia oamenilor din tîrg i-au turbat. Preoţii, ofiţirii să se iscălească şi iară să le aduc să vază.
Şi aşa, în 3 noiemvrie, clin Verşeţi ele noapte din grajdi plecînd, prin Oraviţă, preste munţi, ajungînd în Bozovici, adunînd, cetind, spuind, căpitanu, ofiţirii şi preoţii iscălindu-să. De aci îm deăte cnezu şi un om cu călămariu, peăne gata ; din sat în sat Halmăju trecui, în Craina eşii, Petnic, Mehediea, Corni, Corneareva, Mehadia. Protopopu, tată-meu şi maioru Hiebel să iscăliră. Jupanec, Ogradenia, Sviniţa, Bîrzasca, Siche-viţa, Cracu Halmăjului, preste Stancilova, la Verşeţi, pi ia 9 ceasuri seara descălecai, pre episcopul la masă şezînd veăsel îl aflai. Văzînd iscăliturile, zisă : „Vrei să paşti oile meăle !" Rîzîndu-să : „Mîne vei hodini. Să te speli, să te grijăşti, că vei fi la prinzi !" / / f. 121 Mîne-zi, în 11 noemvrie, înţăleşi că-i numele episcopului, sfîntul Vichentie, şi că va să slujască. Făcîndu-i alţii gratulaţie cu închinăciune şi eu mersi şi văzîndu-mă zisă :
— Mai slujit-ai tu diacon ? Unde ?
—■ Aicea în capelă şi în soborna ; la Mehadia şi în Corni.
— Bine î Dar şi astăzi cu mine vei sluji !
Sărutai mîna. Dumnezeu îi ajută, după molitve şi încet au slujit şi poate fi că, negîndiî, pre mine în preot m-au hirotonit. Şi la masă, fiind veăsel, au închinat şi toţi mîna i-au sărutat.
Această zi, sîmbăta, careă au făcut-o domnul să ne bucurăm, în careă seara primii blagolovenia. Duminecă dimineaţa din Verşeţi < plecai > şi luni seara zăpostitul Crăciunului, acas în Corni, cu diaconiţa făcui. — [Şi iubilaţia de fiţiri auzii]. —■
§20. - (EVENIMENTELE DIN BANAT ÎNTRE 1776-1787)
înpăratul lozef cu Fridrih a Praizului, armâşie. Şi batailon de-aicea marsâ. Lotrii pre parohu din Prilipeti prind a-1 ucide. Eu calare în pădure la ei, ci nu-l scoşi, dar pre ei la gratie aduşi. La Praizi cu oberşteru plecai. Aicia inginîri mâsurâ, împart pâmîntu. în Ardeal Hora, rebelie. Aus-marş la Ho-land. Caransebeşu sâ militari. Reghimenţ-cantonu sâ începu.
Anul 1776, începînd oberlaitnantul Şleghel, apoi căpitan, baudi-rectoru a zicli din jos de Mehadia o palanca mare, grădină, îngăurită, ca dintr-însa cu canoane să se poată apăra. Erţherţogu prinţ Maximilian aicea viind o văzu, morminţie nemţească o numiră. Aşa iaste şi să cheamă şi astăzi.
înpărăteasa Măria Theresia, cu înpreună înpăratul lozef, ţara Bucovina, în Moldova, cu eparhia Cernooţi, de la turci de voe o căpătă, prin mijlocirea înpărăteăsii Ecaterina II. Aşa, Ardealu, Galiţia Bucovina să înpreunară.
în feuruarie, întră estraihi şi praizi pentru Nieder-Baiern armăşie [17T85 eşi, unde şi militarii noştri, întîia dată un batalion în martie la oaste marsă, maioru Ot, popa Ioan Rumânii din Beserica Albă. în Globurău, murind căpitanu Vuc Piştevici, cei 4 laitnanţi de-aicea, cu Papila veniţi, la reghimentele sale îndărăt chemîndu-i, îi avanziruiră şi în oaste plecară. Dintre carii Papila pre noul oberlaitnant, Andrei Merzici, din Pres-burg îndărăt la Globurău căpitan îl adusă. Şi Mato cu el veni, îi eleate a seri, apoi furir, apoi strajmeşter ajunsă şi ofiţir.
într-această vară, în armia înpărătească mare avangisment fu ; în Globurău, laitnantu Pavel Iovşici, oberlaitnant. Cu fenrihu Pera Momirovici şi cu furiru Theodor Isacovici, pre mine în Corni, 11 feurar, la sfîntul Vlasie, în zioa zăpostitului de carne, m-au instaliruit.
La o săptămînă furiru îm scrie că fenrihu Momirovici în Conereva au e mort au desară moare, că ţin lumina în mînă şi trage. Eu din Corni cu 4 copii de şcoală mă duşi. Auzii că tot aşa // trage, îi ţin lumi- ~ m v. nile. Eu bătui tare în uşă, cîntîndu-i cîntecu lui serbesc : „în casa lui David, ceăle fricoase vor fi". Şi tare băteam, copiii zbera, ei s-au spă-riat ; şi babele cu luminile. Trîcnind, ochii au deschis, babele au înpins ; eu întrînd, tot cîntam. El pusă ochii şi mă văzu ; întinsă mînile. îl luai în braţă, îl sărutai.
— Pero !
Mă cunoscu ; a vorbi începu. Di pe pămînt în pat l-am rădicat. O găină tăind, o ferşi, zeamă îi dadei ; au mîncat. La 10 ani, latinant în Jupanec, turcii capu i-au luat.
218
219
O bandă de 16 lotri, hoţi, tîlhari hălmăjăni, pogonjceăni, taa J, doi harămbaşi ; 4 ani poteri mari prin munţi, păduri trăpăda s. \.;-i afla. Carii multe reale făcea în Banat, în Ardeal, în Ţara Ruman«-u-.»\u. Ei, făr de veăste în Sasca Nemţască, la doctoru vestit noaptea îrUlud, toată avuţiia, banii, scumpătăţi au luat şi s-au dus. Aci fiind o corn o ir> de unguri, cu toţi neămţii ognari şi rumâni armaţi, au alergat pu morţi i-au aflat.
La începutul acestui an, răposatul căpitan Vuc Piscevici în burau în faşing, întră posturi, cu o lună naintea morţii sale, un u ne-au dat. Pingă feciorii săi şi pre noi alţi ofiţiri ne-au chiemat. I, \*i ceasuri, noi 15 înşi, oameni, femei, vorbeam, ne glumeam. Fecionu • .i, obîrlaitnant,  compan-comandant  în  Petnic, voe bună, rîs, gluma :vi şi făcea, maică-sa să veselea.  Iară fecioru Iosif, laitnant la granil > ..i Jupanec. Zăbovindu-ne, păn ia 1 ceas aşteptîndu-1, zisără: „Iată 1 vf. losa sosi!" Căpitanu în soba sa întră. Laitnantu frumos înpodo^1, , , soba mare întră, cu maica, cu fraţii Alexie şi Thoma şi cu alţii se sa:u . Bătînd în uşă, la tata întră, uşa să închisă. Auzirăm că căzu ceva s, , -păe, strigă, să vaită. Mama bătrînă, şchioapă, cu cei doi feciori in -o.., alergară, din mîinile bătrînului, cu frezuru capului zmult, flocos, îl s^ sără. Că cu ştreangu îl bătu şi zisă : „Aci şăzi în sobă, că te puşc î. P** p -tenă-te, apoi vino de sărută mîinile !" Aci fu execuţia, apoi senLnţa ai- > ceti : că el pentru dragostea contulaţ-drecterului, postul Naşteri;  ' a Hristos au călcat şi pre toţi cu prînzul aci i-au întîrziat. Minune ! Căpitanu de 74 de ani, iară feciorul de 29 de ani şi s-au dat păru lui de ' - • t trîntit. Şi plîngea peptenîndu-să. Abea l-am mîngăiat, de au miiu; Apoi, am cîntat şi după cină am jucat. //
în septemvrie, după culesu bucatelor altora, că eu pămînt n-\c^i., ce numai cu preoţia şi şcoala ţineam, casă a-mi face cu nişte oan ' din Mehedica tocmi : 3 sobe, cămară, cuhlă, în lemn a rădica, a a ■ . grădi, a o podi şi a o şendili, cu cuele meăle în 18 florinţi, iară lipiu a. uşi, ferestri, a meăle a fi.
într-această vacanţie a şcolii, plecai ia Carloveţ, preot a mă au. a în Halmăji, trecînd prin satul Prilipăţi, la casa popii, preoteasa să văi: să cînta. Ce-i ? îmi spusă că astă noapte lotrii pre popa cu ei în păd^ c l-au dus şi că-s vro 20 de înşi şi-1 omoară. Că s-au dus cnezu cu (K" oameni cu prînzu la ei. Cnezu, văzînd seămnele lor, a tremura de biguri, să-i sară dinţii <începu>. „Acas du-te", i-au zis. Şi veni. Eu ma duşi la cnezu. întrebai : Oare duce-m-oi de-a scoate viiaţa preotului V" El zisă : „Nu cerca ! Dar de cauţi bătae au ailta mai mare, fă ce ştii !"
Eu, preot tînăr, lăsîndu-mi aci disagii, în dolamă frumoasă, brîu, bît în mînă, calu încălecai, plecai. De cale pre cine întrebai nu ştîia spune. Mai sus eşind, aflai un copil la nişte oiţe. în întrebai : „încătro-s feciorii de codru ?" El : „Nu ştiu, n-am văzut, n-am auzit", ca şi alţii răspunsă. Eu zişi : „Dar putea-voi pre aicea eşi sus la ei?" Zisă : „Putea" ! Eu călare suind în sus, eram în mari gînduri vîrît. Ce voi vorbi, una, alta, doară, i-aş muia. Cnezu îmi spuseăse că-s 16 înşi, cu doi harămbaşi, Trăilă şi Miclău, răi. Eu ritoricesc, filosof esc gîndindu-mă, dau pinteni în sus. Făr de veăste mie doă puşti în piept mă boldiră „Predai se !" Văzîndu-i schimosiţi, din şa jos căzui bună zioa zişi. Pieptu,
220
genunchii, mîinile tremura, să scutura cu dinţii în gură. Acu au pălăria din cap a lua, calu a lega, nu puteam. Tremurînd întrebai :
— Unde-i jupînu căpitan Trăilă ? Zisără :
— în culme, sus.
Cu retorica meă, tot gîndu pierdui, la vorba chinezului venii, că în mînt şi în gheară le-am venit. Ce făcui ? ! în sus păşiiam, din dos că vor* da în mine gîndeam, supărat de moarte eram. Şi iată un armaş mare sus înainte-mi stătu. Eu încremenii. Capu jos plecat (ca să nu le văd faţa, că aşa auzisăm obiceaiu), bună zioa dietii. El cu 4 pistoale, iatagan turcesc, sabie ungurească, puşcă şişană arnăuţească, mustăcios ! Fricos de tot mă spăimîntai văzîndu-1, însă el zisă : „Blagosloveăşte părinte !" Şi-mi sărută mîna. Eu întrebînd care-i căpitanu Trăilă, şi arătîndu-1 cu capul plecat, „bună zioa jupîne căpitane", zişi. El multă// mind zisă : „Blagosloveăşte părinte", mîna sărutîndu-mi. îm înce- ?- na tară fiorile.
— De unde eşti, zisă.
— De la Corni, jupîne căpitane.
Iară preotul dindărăt, jos întră doi şezînd,  zisă :   „E  di  la  Meedia î
— Ci-s preot în Corni, merg cătră Verşeţi !
Căpitanu Trăilă cu doi înşi de-aci în laturi să dusă şi jos acolo şedea. Eu socoteam că să vorbesc ce să facă cu mine. Eu întrebai preotul de sănătate. El zisă : „Bine". într-aceasta, cel armat, mustăcios lîngă mine era. Altul viind 4 perseci de la căpitanu poclon îmi diete. Eu strigai, mulţămind : „De unde-s aicea perseci ?" El cu mîinile în toate părţile arăta. Mustăciosu zisă că-s munţii cu plersăci, cred. Eu cu pălăria şi bîtu în mînă, podcapia în cap, ţipeli în picioare, capu jos. Iată Trăilă, frumos, ras, cu capu legat, de friguri prins, veni. Eu căutîndu-i chiar în faţă, îi zişi : „Am auzit că nima în faţă să nu vă caute. Iartă că caut ca să te văd. Eu de atîţia ani aud ele Trăilă, am socotit c-o fi moşi, dar dumneata eşti tînăr şi frumos". Ei zisă „De-aş fi fost cuminte, au m-aşi fi dus într-asta pită ? Căci cînd îşi blăstămă muma copilu, să-i zică hoţi să ajungă, apoi l-au bătut Dumnezeu, că-i amară pită şi grea". Iară mustăciosu zisă : „Părinţeăle, de-m va umbla sufletu pe unde me-au umblat picerele, feaţa lui Dumnezeu nu oi mai vedea-o ! Altă viaţă mai blăstămată decît asta nu poate fi" ; ş.a.
Această tîlhărească ispovedanie îmi deăte pas de-a înceăpe vorbă cu glume. Că întrebîndu-mă mînca-voi ceva :
— Mînca î
— Dară cu noi ?
— Cu voi, clac-aţi făcut lăzăretu şi nu sînteţi rînioşi !
— Bea-vii răchie !
— Ba !
— Dară vin ?
— Bea !
— Au postăşti lunea ?
— Ba i
— Dar popa hîsta de ce posteăşte ?
— Bine face !
Şi puindu-mi înnainte o straiţe întinsă, cu azimă şi mălai cu brînză, eu îndată cruce, în numele tatălui, tatăl nostru, 10 porunci înţăles, şi blagoslovind mîncarea, cerui de băut. Şi întinzîndu-mi un pahar cu vin, îl băui şi pre ei îi închinai. Şezui, mîncai. Vorbeam cum au făcut Dumnezeu pre om din pămînt şi iară pămînt să face. întrebam pre popa :
— Aşa e ?
— Aşa.
Eu le spuşi că mulţi sfinţi părinţi sihastri în munţi, în peşteri, în pîetri găunoasă au trăit şi s-au sfinţit : Antonie, Onufrie, Măria Eghipteanca, Dar Patru Vancea, arămbaşă, s-au prădat cu graţie, apoi 45 de ani, căpitan. Acu în Sebeş bine, cu bună simbrie şede, hodineăşte, face praznice, meărge la veselii, la ospeăţe, feri ca el ! Totdeauna între domni. El cu vlădica la băni în peăile goale să scaldă, ca fraţii trăese. Cu vorbe eu multe păhară de vin răsturnai. // f. 123 Acu, văzîndu-mă unde mis şi soarele de scăpătat să apropie, începui a-i prăfira cu ochii şi zişi : „Doamne, ajunge-oi eu a vă vedea gazdă în casele voastre, veăseii a fi a vă vedea, să ţineţi praznicile voastre, să vă daţi pomeăne părinţilor, să însuraţi feciori, să măritaţi, cu cuscrii să vă ospătaţi, să vă veseliţi?!" Ei zicea: „Să dea Dumnezeu!" Eu iară: „Acuma nu-s alţi hoţi în Bănat, numai voi, şi-s munţii, pădurile pline de poteri, Mehadia, Sebeşu şi Logoju. Voi mîncaţi, beăţi şi nu ştiţi că oamenii din poteri şi flămînzii vă blastămă. Au n-ar fi bine la graţie să veniţi şi acasă la lucru să vă aşezaţi ? Că înălţatul înpărat Iosif e bun înpărat şi mult milostiv. Eu ştiu că el, de viţi ceăre voi graţie, el vă dă pardon, ca să trăiţi bine. Voi iară ştiţi că de vă vor prinde, ce i să păţiţi !" Ei asculta şi, gîndindu-să, Trăilă zisă : „Noi vream să ne predăm la graţie". Eu îl sărutai, el mie, mîna. Şii aşa, pre rînd, cîte unu, doi cum să sch'mba străjile, venea de-i întrebam şi-i sărutam şi vin beam, că era popii de-acas adus lor cinste. Ci ei, temîndu-să de otravă, n-au băut. Ci eu, după multe vorbe, întrebai : —■ Spune-voi căpitanului în Bozovici ?
— Spune!
— Să scrie la reghiment ?
— Să scrie ! Eu zişi cătră popa :
— Părinte, haida la beseărică, la vecernie ! Ei zisără că-i încă de vreăme. Apoi iar una, alta.
— Haide, părinte, că rămîn la sfinţia ta pe noapte ! Dară ei :
— Ferească Dumnezeu ! Acu te duci fără grijă, făr de frică de hoţi. Lasă-1, că avem zbor cu el !
Şi aşa, eu cu ei cuvîntul întărind a înştiinţa, ziua bună me-am luat şi în jos me-am dat pre rapăg. Unul alergă :
— Părinte, nu ştii cînd vi întoarce de la Carlovăţ ? Zic :
— Nu ştiu ! Seara bună !
Calu-m luai şi după mine-1 traşi, apoi încălecai. De la chinezu disagii îm luai, fuga plecai.
în Bozovici, spuind căpitanului, scrisă şi eu mă subscrişi că-i adevărat. Am cinat, am dormit, dimineaţa de noapte am plecat. Episcopul în Versaţi auzind, să mira, precum şi în Carloveţi mitropolitul, dacă spuşi.
Fiind în Carloveţ, făcui cunoştinţă cu Dosithei Obradovici, ce venisă de la / / Beci, cu nepoţii mitropolitului, Thoma Vidac şi Paia, laşa, Pera f.i23v. erau aci. Dositei călugăreşte, preoţeăşte, dar vorbele lui preste minţi erau. într-o zi de carne, fericitul arhimandrit Ioan Raici, dîncl peăşte în cuhnă să-i gătească bine şi mă chiemă cu el în soba locailor, de-am prînzit cu el, îmi zisă ; „Nicola, în cisla şi raboaşile săteănilor nu te mesteca ! Fe-reăşte-te, păzeăşte-ţi slujba şi casa !" Nefind prînzul gata, eşirăm din acea sobă naintea uşii. Una, alta, cum zugrăveăşte beserica mănăstirii vorbeam, în sala mare mitropolitul cu arhimandriţi, protosingheli, arhidiaconi şi Dosithei şi alţii prînziia. Şi iată aci în curte un hinteu frumos, cu 4 cai, sosi, din carele un călugăr cu pălărie frumoasă, cu ciucur şi un advocat, — [fiscal din Novi-Sad], — eşiră şi încoaci a să sui plecară. Raici îm zisă : „Arhimandritu unit Bastacici, — fa episcopului Bojicicovici din Zagreb-Agram] — pre mine mă caută. Vino iar în soba noastră, îndărăt". Ascunşi, fugirăm. Ei meltuindu-să sus eşiră. De la masă înainte-i îi eşiră arhimandriţii Ghedeon, Ioan Ioanovici, Iosif Şacabent şi protosinghelu Teodor şi toţi ai noştri începură cătră el sîrbeăşte a vorbi şi el aşijderea răspundea. Şi el frumos înbrăcat, dară şi ai noştri ! Noi eram la patru paşi de ei, în sobă. Raici uşa o ţiră crăpată ţinea şi la ei să uita, cum, ce vorbesc. Eu, stîrcit la picioarele lui, pe crăpătură căutam. Raici cătră mine zisă : „Uită-te cum prăfiră pre ai noştri, din cap pană în picioare, dară şi eu îl profir pre el iar aşa. El îşi gîndeăşte : care-i Raici întră ei ? Şi el e din dosu lui !" Şi întrînd ei toţi în sală şi noi la prînzu nostru, zisă : „Vezi ruşinea ? Că nefiind ai noştri buni latini, serbeşte vorbiră".
După prinzi, fiind acel Bastacici cu arhimandriţii la mitropolitul într-altă sobă, Dosithei, lăsîndu-i, la Raici rîzîndu-să veni, spuind ce tromfi el celuia ; la masă latineăşte i-au dat, cît toţi s-au mirat că pre acela l-au înfruntat şi afară au scăpat / /.
Eu de la Carloveţ viind îndărăt în Bozovici, înţăleşi că tîlharii pre f-124 preotul Mihail Drăgilă l-au puşcat, Iară în Prilipeţi auzii din cei doi oameni, ce erau cu popa opriţi, de toate cum au fost. Că plecînd eu, ar fi zis popa : „Popa cesta nepostind, mîncă, bău, dară eu de eri nemîncat ; mi foame". Trăilă l-au întrebat ce ar mînca. El au zis : „Am crăstăveţi acri acasă": Şi trimiţînd de aci un om din doi, într-o olcuţă crăstăveţi i-au adus. însă Trăilă şi alţii i-au mîncat şi nu i-au dat. Apoi Trăilă au întrebat pre preot, anume :
— Mişco, cînd ia cineva o măsură de grăunţă sau făină, la lipse, înprumut, oare cade-să acel înprumut să-1 întoarcă ?
— Să cade !
— Dar cum ? Popa „cu vîr" au zis.
— Bine ai judecat !
Apoi mai vorbindu-să ei, popa au zis : „E noaptea mă duc acasă". Trăilă au zis : „Funia ! Legaţi-1 !" Popa : „Dar acuma, fîrtate ?"
— Legaţi-1 bine ! întrebîndu-1 unde ţine banii.
— Eu n-am bani, că cer oamenii înprumut la porţie ; pănă-i canată aştept, P '
— Noi ştim că ai. Spune !
Legînd şi pre cei doi oameni, cu un străjan hoţ aci i-au lăsat, iară Preotul legat cu ei luundu-1 jos, în beserica în sat l-au adus. O olcuţă cu
223
bani, 180 florinţi, le-au clat-o. Aci aflîndu-i ţoalele preoţeşti le-au luat, fiind preotul la ei în cojoc înbrăcat. Şi ducîndu-1, Trăilă l-au întrebat :
— Unde au căzut fecioru nostru, ce ni l-ai puşcat tu an ? —• Preotul au zis că mulţi săteni au dat în ei cu puştile.
— Noi ştim dintr-a cui puşcă au căzut, numa arată-ne unde au zăcut !
Şi stînd pre acel loc „aicea", au zis. Şi 3 puşti, piştioale, l-au culcat. Şi iară sus ducîndu-să, dezlegînd cei doi oameni, le-au zis : „Popa vă do popi!"
La 3 zile, de la reghiment la Bozovici porunca viind, căpitanu oameni după ei în munţi trimiţînd, aflîndu-i, i-au întrebat unde vreu să aştepte, că vine comisie la ei să-i vadă. Ei au spus : „La cutare loc." Unde, mergînd căpitanu Simeon Jivanovici cu alţii, numele tuturora le-au scris şi la reghiment au trimis şi prin gheneral-comanda în sus s-au dat. Cărora de la înpărăţie milostiv pardon au venit, ca în oaste la Praizi să meargă.
Episcopul şi oberşteru, viind la Bozovici, după lotri a veni la pardon au trimis. Căpitanul din Bozovici, Crainar, cu expres, pre porunca episcopului îm scrie să merg. Unde, mulţime de om, preoţi, aştepta de dimi-124 v. neaţa păn la ameazi. Abea coborîră şi // la beseărică afară, cu armele pre ei stînd ; episcopu, oberşteru, comisariu, arhimandritul ş.a., în beserica. Le porunciră armele jos să lasă, însă ei, nu, ci aşa în beseărică să între. Oberşteru a do-oara pre căpitanu trimisă să lasă armele şi să între. Ei iară, nu lasă, ci aşa.
— Spune-le să se ducă la dracu, că pre toţi îi prind ! Eu mă rugam de ei să le razime de beseărică şi abea să muiară şi, puindu-le, intrară. Episcopu cu epitrahil, omoforu şi crucea în mînă. Eu îi duşi icoanele ; sărutară, apoi crucea, la episcopu şi statură. Oberşteru îmi deăte crigs-articulile şi adiutantul pardonul înpărătesc. Le cetii, iară căpitanu Jivanovici rumâneăşte le tîlcuia. Ei să uita şi asculta. Eu începui articulile, apoi jurămîntul le cetii. După aceasta, episcopu învăţătura frumoasă începu şi arhimandritu rumâneăşte li-o spusă, ca, după mila înpărătească, căpătînd pardonul, de astăzi în 8 zile aicea, în Bozovici, la companie să fie şi domnu maioru ce era aci, Gavriil de Seciuiaţi, carele o mie cu ei duce la oaste,bine îi va păzi. Maioru zice : „Şi popa Nicola meărge cu noi î" Episcopu zisă : „Bine !" Şi eşind ei, sălbateci, obîrşteru pardonu orighinal în mînă le diete. Trăilă îl luo la sine şi iară la coastă apucară. Episcopu mie, să fiu gata de marş. Iară obrîşteru îm făcu semn cu el a meărge.
— Acu nu, eu episcopului răspunşi, că acu lucru casa în Corni. El zisă : „Ba îţi pare rău a lăsa nevasta î" Şi ne-am despărţit.
La zioa numită, numai 10 înşi au venit, iară harambaşii Trăilă şi Miclău Mergea, cu alţii, n-au venit. Iară Patru Mergea, iar Pataşan, ca capra! pus, cu Cuzma mustăciosu de la Tîrnova, cu alţii, au plecat. Cu carii, mulţi robi din cetăţi, din puşcării şi închisori parcloniţi au scăpat, cărora pre nameăstnicu mănăstirii Hodoşi, Theodosie, felcl-pater le-au dat. în Beci trecînd, în 23 dechemvrie, mult milostiva înpărăteasa Măria Therezia au poruncit ca maioru Seciuiaţ la dînsa pre lotrii din Halmăji să-i aducă. Carii- viind înlontru, cu maioru şi un tîlmaci strajmeşter a lor, i-au ocărit, i-au scuipit.
— Lotri blăstămaţi, ucigaşi, tîlhari, hunţ-foţi, şpiţ-pui, marş la dracu, la oaste să pieriţi ! // Apoi lor 10 înşi clîndu-le 10 galbini, le-au arătat f-125 cu mîna halb-recţ-marş.
în 4 noemvrie, îmi veni poruncă în Caransebeş la episcopul să merg, unde, ducîndu-mă, mă întrebă gata-s de aus-marş ? Eu ca şi în Bozovici îi răspunşi şi mai vîrtos, fiindcă să află aci preotul Mihai Pivodanul de la Var, ce zisă că o meărge el. Şi aşa, episcopu nesfîrşind acas mă lăsă.
în 16 noemvrie, obrist Papila, prin companii-comando, îmi scrie măcar numai cu un cal — (dar doi aveam) — în 24 noemvrie în Timişoara să fiu, la el să mă arăt. Şi aşa, pe un cal, luundu-mi ce-am putut de ceăle de lipsă, molitvenic, epitrahil, sfînta cuminecătură, cruce, ţoalele meăle, m-am dus. Mă arătai. La exţelenţia sa, episcopul Putnic şi în Arad, la episcopul Pahomie, cu obrîşteru şi alţii am prînzit. De aci marş păn la Salonta, apoi halt. Aci, la 5 zile, iată mie sosi ieromonahul Iaeov de la Varadia, cu cartea episcopului, feld-capelan a fi, eu acas să mă întorc. Eu spuşi oberşterului, carele dîndu-mi ce mi să cădea, zisă : „Cale bună, că şi eu cu batailonu acasă mă întorc".
Eu în 2 fevruarie m-am întors, iară obristu cu batailonu în martie 1779 la ştab au ajuns ; iară întîiul dus batalion, cu maioru Ot, de la Praizi, în tf    10 iulie. Şi hoţii cu maioru Gaia Seciuiaţi acasă au venit. ( Doi harămbaşi, Trăilă şi Miclău. Mergiea, întîiul la anu, iară al doilea
la un an şi jumătate acasă au venit. Pră urmă să apucară ei doi cu alţii după alţi lotri a umbla, a-i prinde, ci nu-i putea afla, că unul de-ai lor, Stroe Duicu din Corniareva altă bandă îşi făcusă. Poate fi că şi aceşti harămbaşi cu el, şi alţii, în luna septemvrie în Mehadia au intrat, seara, cînd vin năimitorii de la lucru. Dînd soru-mea Virsavia cină oamenilor ce scuturasă prune şi bărbatu-său, Costa Bîlbia, răzîmat afară, pe un vas, cu oamenii cinînd vorbea, şi el şi soru-mea fiind în cămăşi, iată lotri mulţi săriră la oameni, să stea jos, iară pre Costa şi pre soru-mea la luminarea arzînd în soba marea i-au dus.
— Banii ado toţi, cu cuptoriu plin !
Ei îndată unii îi bătea, pre el cu buzdugane în piept, în spa/ /te, pre soru- 1.123 v. mea cu camgîîa cu doă sfîrcuri, tot i-au bătut. Spuind el : „Banii în ladă", şi scoţindu-i, i-au întrebat :
— Cîtu-i ?
— Preste 800 florinţi, au zis.
Apoi aflară galbinii ei de grumazi, 50, şi alţii. Ei :
— Un cuptoriu ! Dă-i ! Bate-o !
Ei afară puşcăiuîa, pe coşi în sus da, la beserica hărîngile larmă trăgea. Căprariu Curea Guleran cu oamenii sărind, pre el pre loc mort, alţii pleziruiţi ; încă vro doi morţi şi coşăriu, neamţu, tot pre loc morţi, alţii mulţi vătămaţi, Aicea în caserne, o companie ungurească ; acolo au mers, însă focul lotrilor îi opri şi nu să apropiară de casă. Cumnatu-meu, după atîta bătae, ucidere, au căzut jos. Unu au zis : „Să fie în sufletul cui te-a pîrît !". Şi i-au tăiat capul cu iataganul.
— Jupîneasă Virsavie, bani vei avea ?
Luundu-i toate ţoalele, ţin, cositor, unu au zis : „Tae şi curva !" Acela dînd cu sabia, ia mîna pe cap ; o ţiră în creăştet şi la doă deăgete au vătămat-o, dar lumânarea din sveăşnic au tăiat-o şi au stîns-o. Şi ia
224
225
căzînd, supt pat s-au tras. Ei lozung au avut : „Covaci, covaci, covaci !" Toţi preste pod îndărăt, pingă apă în sus s-au dus. Cîndva, nemai au-zindu-să ei, soru-mea de supt pat au eşit. Neştiind cînd l-au tăiat, de bătăile ei, acu îl află mort, capu încolo. Strigă afară ; intră oamenii, slujnica cu fata mică. Iată ce lucia hoţii ! Apoi, creştini ?!
beseărică s-au început ; in 4 luni -au rădicat, iară la anul 1780, gata,
Intr-această vară în Corni toată să sfîrşi, 13 octomvrie sfinţi, mo       Şi' în Mehadia s-au început,
s-au sfinţit. .
— [Verşăţănii, pentru episcopu fugiţi, Arsa Emanuei, i imotei ta-manovici, Evta cojoearu, parcioniţi veniră]. —
într-acest an, mulţi ober-ofiţiri de la reghimente streine, ingimn mapperi şi de-ai noştri cîţiva, ce ştiia supt-directoru obrist-laitnant De Grangi, maior Vilius, aicea începură pămîntu a cîntări, a-1 măsura şi după doi ani a-1 înpărţi tot în porţioane pre familii 3 porţioane, 2 sau unu ; si la parohi iar aşa.
Beserica Mehadii,   17  iulie,  tot  prin episcopul Vichentie Popovici
s-au sfinţit. ,
_ [Directoru  şcoalelor  Banatului,  Theodor  Iancovici de Minevo.
f-126 de la noi s-au dus // la Roşia]. —
Si căpitanu din Bozovici, Alexie Piscevici, începu beserica a zicii, în Lăpusnic, Dalboceţi, Bănia, Gherboveţi ; avînd bun tişler, prin beseărici strane, s'ezuri făcea. Pre acest căpitan, viind de la Beserica Albă, în Stan-cilova hoţii l-au prins şi ce-au avut i-au luat. După aceasta, el însuşi, prost, în opinci, cu clăbăţ alb, ca alţii, în potere mergea. H82 o ceată mică de hoţi, cu Stroe Duicu din Corniareva la Oraviţă, iara cu episcopu, s-au predat. Acest Stroe trăiaşte.
In 21 septemvrie, episcopu Vichentie Popovici cu arhimandritu Feldvari viind în Halmăji, beseărică în Dalboşeţi, iară în 22 septemvrie în Lăpusnic o sfinţirăm. Eu în 20 seara primii şi 21, în zi, în Dîlboceii episcopului mă ară tai.
— Cînd ai plecat din Corni ?
— Aseară, 10 ceasuri, şi dimineaţa la 6 ceasuri, în Dîlboceţi. Episcopu mergea la beserica.
Avangeruind Papila şi Jenei ghenerali, obristlaitnantu Ioan Hiebel obrister, ştabu din Beserica Albă în Mehadia veni.
Casă multe, nove, să rădicară, unde adeăseori veneam ehiemat. U783]       — [Arhimandritul Ioan Feldvari în Beci sate pentru mănăstirile Mesici, Bezdin, cumpără. Cu o femeăe a fugi de la bărbatu-său vorbi]. -
Viind 2 steaguri nove reghimentului cle-a să sfinţi, unde să cădea 1784 adunatului în paraclie batailon un cuvînt după iurament a să face, obîr-şteru chiemînd pre protopresviteru şi rugîndu-1 să facă un cuvînt de învăţătură, i-au răspuns că nu poate, ci pre mine să mă chieme. Me-au scris şi viind me-au spus. Zişi : „Bine !" Că ajunsără 3 ghenerali, graf Soro, Jenei şi Papila nostru. Şi dimineaţa eşind paradia afară la cîmp, mulţime de ofiţiri s-au adunat.' Şi după ce le-au stropit preotul catolicesc şi le-au sfinţit, cu 3 salve. Şi făcîncî eu cuvînt despre sfinţenie, despre §. 126 v. credinţă, de adunarea, despre datoria soldatului, toţi: „Vivat \" J / Apoi banda, muzica începu, cu pivele a răsuna. Gheneralii începură ţînte gal-bine a bate ; şi eu cu preotul catolicesc. Gheneralu Jănei im adusă preo-
teasa : „Toţi trei !" Dar ofiţirii o ocoliră. Ea : „Nu !" Au bătut pentru înpăratul, apoi pentru graf Soro şi pentru cei doi ghenerali. Şi la prinzi cu noi, pană în deseară, în mare veselie şi cîntări am petrecut. Cerînd să le dau în scris ce-am grăit, zişi : n-am în scris şi am zăuitat. Făcîn-clu-să la masă închinăciuni cu vinu pentru sfinţita înpărătească mărire, pingă pelers (pive), harînge şi o companie 3 salve au dat şi pentru mine au închinat.
— [Arhimandritul Feldvari de la Mesici, Verşeţ, la Bucoveţi cu zi^a muiere să dusă. Bărbatul la înpăratul pîrî. El fugi,' să turci, în Hotin]. —
Hora, Cloţa în Ardeal asupra neămeşilor rebelie rădicînd, reale fă-cînd, ceăte de oameni să scula. Şi nu numai reghimentele de regulaş a lui Oros, ce şi graniţă în poteri să sculă şi mulţi oameni prindea şi-i închidea. Gheneralul nostru Papila, pre poruncă, îndată cu comisariu, auditoru, maioru Cleber cu un batailon, dînd brigada gheneralului Jenei al Pancevii, la Ardeal să dusără. 4 companii au intrat, 2 la Marga au stat, unde, dintră rebeli 2 companii de fraicori, volontiri au adunat. Şi Papila din Sibii în Deăva comision ţinea.
Mappirungu aicea sfîrşind, inginirii, ofiţirii streini, cu poruncă unii ia Bucovina, în Moldova, alţii în Slavonia plecînd, 3 buni cai ele la ei cumpăr ai. Laitnantu nostru Petru Duca, ca oberlaitnant şi oberlaitnantu Oreşcovici în Beci la gheneral-ştaab să dusără.
Episcopu pre mine la Verşeţ mă chiemă şi dîndu-mi porunca şi ceăle de lipsă, feld-pater la Holand a meărge mă rindui. Viind acasă, iată coru de frai-batailon din Ardeal în Mehadia la ştab sosi. Eu cumpărai săi frumoasă de cai, care încă le am. La carele, din toată graniţa cîte o companie din tot reghimentu a fi, şi din areste scoşi, daţi, brentanişer-fraicor nes să numi. Şi aşa, în dechemvrie, din Mehadia tot încet plecarăm ; // în t.m Beserica Albă, una, alta, din reghiment eşirăm, la Timiş, la Tisa, mai înglotîndu-să, aduşi strînsură, în Novi-Sad, la Petrovaradin, stăi : arme nove, mondur turcesc, şalavari largi, cuţite lungi, angeare, pistoale, puşcă, sabie, lanţeşoare, zdrăncăneăle la iale, în cap chiveri roşii,' cu legătură turcească, în picioare papuci, păru capului doă ţăpuşă,' cepuri, preste urechi suvîlcate, mustăţile unsă. Şi altele, urîte, spaimă făcea !
în Esec, 6 septămîni, aciunîndu-să din reghimentele Petrovaradin, Brod, Gradişca, adiustirungu iară să măi schimbă. Obrist laitnantu Cneje-vici exerţir începu. Acest fraicor al oberşterului Brentano numit, [Pen-trho] prin Niderland să margă, ajungîncl oberşteru în Beci, la Linţ halt, halt ! Iară îndărăt, că-i pace ; n-au mers.
m ^ Gheneralu nostru, fraiher Papila, din Sibii îmi scrie că nu e Hora, mci-ei Cloţa, ci e capul Ion Ursu, cu un Petru şi altu Simon, ore carii în pătrare i-au zdrobit şi prin Ardeal i-au trimis.'
Aicea în reghiment toate companiile pre formular o conscripţie mare scrisără, careă şi în Ţara Ungurească să scrisă, şi numeri să deăterâ, careă ungurilor nu plăcea.
_ Gheneralu din Daici-Banat, al Paaoiovii, ca brigadir în Mehadiq vimd, aicea oamenii satelor, ele la Sviniţa, Jupanec, pe aicea în sus mnic, Teregova, tot ceăte în pliaţi le pusă, iară gheneralu Jănei cu oberst Ioan Hiebel, comisari, în tinda lui Lupu Meţcher cu meăse'e şedea, scriia. Căprariu Iosif Ştengher oamenii îi striga şi şi ofiţirii de faţă era, pre companii.
226
Gheneralu Jenei într-o zi adună în Mehadia, în soba mare la oberşteru, pre căpitani, ofiţiri şi tuturora făcu un cuvînt şi porunca a lor maiestat arătă, că rînduială novă, supt nume cantonul reghimentului va . i2î v. fiţ ca / / toţi preanalta voe înpărătească cu tot sufletul să o înplinească. Fiecarele, fie în feld-dienst sau la canton pus, slujba să-şi plinească şi va avangirui. „Şi să ştiţi că rumânii sînt buni şi cu ei toate să pot face, căci rumânii îs mai buni decît neămţii-şvabi. Că rumânii şi vara şi iarna, şi în cald şi în frig, cu slabe bucate îs dedaţi. Lor nici multa mîncare, nici multa băutură nu le strică. Iară neamţului, de n-are bucate bune, nici calde, de i-i frig, de bea mult, şvaba de toate să bolnăveăşte". Fiind la acesta a lui cuvînt aci mulţi ofiţiri neămţi şi însuşi oberşteru, toţi îi adevăra. Apoi le spusă că cum va veni gheneralu-brigader Papila cu maioru Cleber, vor aleăge.
Cu începutul cantonului, cătanele călăreăţe clin toate reghimentele graniţii să strică şi în locul lor şarfşiţi cu artileristi, după această conscripţie, de nov să vor pune. Acest reghiment 4 cantoane, districte vor fi, adecă : 1-ul district, Beserica Albă, hauptman ; 2-lea, Bozovici, cu capitan-laitnant ; 3-lea, Mehadia, capitan-laitnant ; 4-lea, Caransebeş, hauptman. Şi 1-ul maior, Cleber iaste, cantons-comandant, cu can-ţelaria sa.
întorcînd companiile de la Ardeal, şi gheneralu Papila cu maioru Cleber, ş.a. veniră. Şi îndată Papila cu Genei şi cu comandirender gheneralu baron Ţetviţi, de la valah-iliriş reghiment luară compania Ulm a, pi la Deliblata, Duboveţ, la Daici-Banat ; iară în locul acelora, aicea de la unguri Caransebeşu cu atîtea sate militari noi a fi cerură. Şi cu porunca înpăratului, craiului, îndată ober-gheşpanu, exţelenţ Baco, crăesc comisarius la Logoj, cu varmeghia şi cu gheneralii, Caransebeşu cu vro 14 sate militar luară, care solgabirău Madaraţ le predeăte.
Papila cu oberşteru Hiebel şi cu solgabirău au rămas lucrînd, iară Jănei cu ober-gheşpanu di la Caransebeş prin Corni viind, în staţie statură. Eu cu bătrînu preot, cu post-maisteru şi oameni, adunaţi eram. Să coborîră. Gheneral Jenei plătea forşpanu, iar comisariul mare cătră noi 1128 vjind^ pre poşta întrebă nemţeăşte şi pre popa cel bătrîn, de / / vorbesc nemţeăşte. Şi spuind ei că nu ştiu, eu zişi : „La slujba exţelenţii voastre î" El cătră mine veni.
— Ce, ce, vorbeşti nemţeăşte ?
— Adevărat exţelenţa voastră !
— Aicea paroh ?
— Aicea !
El strigă, ca o minune : „Her gheneral, vino !" Iară gheneralu de-acolo de la cociaşi strigă : „Her feld-pater Stoica, ce faci ?" wŞi viind, mă sărută, cinste mare făcu. Lina, alta mă întrebară şi răspunşi. Baco, ţiindu-mă de mînă, îmi spusă că el au dat protopopului clin Logos, Costantin Atha-nasievici, ban de aur pomenire, la piept, şi are. De-aci la Mehadia, la bae, la Jupanec ; şi s-or întors.
Frai-maorii, frai gaisterii cu lojele lor, într-una tot mai slăbea.
în Ardeal, vlădica Aaron bătrînu, măcar că scriseăse că-i tot unit, nu potea face ce gîndea, dar să trudea, tot umbla şi sfătuia. însă şi episcopul Ghedeon apăra şi mitropolitul Putnic întărea.
La Asia, întră mahomedani, credinţă novă văabîtii scorniră.
Un oberlaitnant franţoz, Di Manei, la noi aicea, în Mehedică, în sta-ţion veni. îmi spusă că la Blaj, în Ardeal, mergînd la Aaron, la prinzi l-au oprit. Episcopu în capul meăsii, pre scamn de lemn cu răzimătoare de coate şezu. La masă bucate adusără : linte, mazăre slăită, pasulă, varză acră ; „Luaţi, mîncaţi", zicînd şi vin la masă aducînd, el să sculă şi sculîndu-să şi ai săi şi betu franţozi să rădică. Vlădicu şi pre mîne-zi îl invită şi au şi mers ; ci iară ca şi eri flămînd s-au sculat. Şi iară îi zisă să vină, ci să mulţămi, că are lucru ; că tot la birt iară prînzia.
în Verşeţi, episcopu Vichentie Popovici, cu anul şi viiaţa o vieţui. ^m Şi în locul răposatului episcop, al Bacichii episcop, Iosif Şacabent căpătă. — [Arhimandritu Ghenadie Dimovici veni administrator]. —
înpărătească patenta nunţilor să  publiţirui,   despre multe pricini.
Căpitanul Mihalievici, reghimentul Panciovii, cu 8 ofiţiri inginiri de-ai Panciovii şi ai noştri, în Mehadia veniră pentru reambulaţia pă-mîntelor, să zicea.
într-acest an, în Caransebeş fu lagher, adunat reghimentul, unde şi comandirender gheneralu Mitrovschi, cel mîndru, (ce urmaşă după Ţetviţi) din Petrovaradin veni. De carele ofiţirii spunea că lor numai cît îşi mişcă pălăria din cap, iar la căpitani pană la pept o ia. Carele viind cu gheneralu Papila cătră Mehadia, la Corni cu mine în / / tîlnindu-să şi spuindu-i f. 12a 1 Papila că-s popa lui şi vorbesc nemţeăşte, cu pălăria în mînă mă întrebă de au pus oamenii grund-pirn. Şi spuindu-i eu că un bun dărab de pămînt am umplut de erd-epfeln, în braţă mă luo, fiindcă el poruncisă a să-măna, şi zisă : „Şi al meu popă î Cu ce-1 putem ajuta ?"
— Protopop !
— Ce-i aceăia protopop ? Eu zişi :
— întîiul preot al unui district, ce are 40 de parohii supt dînsul.
— Eu mă rog, de voiu trăi, cînd o fi vremea, să-mi scriie şi voi sluji î Aicea mîndrie nu văzui.
§21.-{EVENIMENTELE DIN BANAT ÎNTRE 1787-1792)
înpăratul lozef toieranţia făcu. Mulţi ţigani din toate tarile scoasa şi de armâşia cu turcii sâ gâteâşte. Aicea gheneral feldmarşal laitnant graf Var-tensleben, în Mehadia ; gheneral Papila, cu reghimentul valah-ilir ia Or-şava-Veâche. înpăratul lozef ia cetatea Şabatu. [Aicea cu prinţ Frânt venij. Viind oastea turceasca, pre Papila, [cu trupa mica], la Jupanec bat, sparg. Armea de la Mehadia retirui. [Maovat, Veteranişe-Hele capitului]. La liova înpârafu lozef sosi. Turcii aicea ard, robesc; nu sâ bat. înpâratu la Logoj. Turcii nu merg, ci cu robii fug. La Panciova îi bâtu. Şi înpâratu acas, Şi turcii, sâ dusără. Primăvara sultanul Abdul Hamid oaste trimisa, careâ la Mehadia de 2 ori într-o luna gheneral graf Clerfe o bâtu. Marele gheneral baron Loudon în Horvaţca îi bâtu. Apoi Beligradu luund, aicea ve-nmd, din cetatea Ostrovu nu putu, dar Cladova luo. înpâratul lozef în Beci răposa, înpâratu! Leopold urrnâ. Cetatea Ostrovu de foame capitului. Toamna, !a anu, prin Praizu, afar den Râşava, toate îndârât li sâ deâterâ, cu pacea. înpâratul Leopold în Beci râposâ. Urma înpârat tesar Frânt II cel Bun.
228
229
în Mehadia, la ştab, batailonu exerţir, maioru Gavriii Seciuiaţi era ; şi muri.
Mulţime de ţigani unguri, slovaci din Ţara Ungurească, unde vrunii de ei oameni prinzînd i-ar fi mîncat, şi s-au aflat, mulţi au zdrobit, au spirizurat, au tăiat, cu joarde i-au bătut şi cîte cu 100 de bîte. Pre cei bătuţi preste graniţă pre aicea, preste Ardeal, Horvaţca, Slavonia ; şi pre aurarii nescrişi de-aicea afară i-au scos.
Graniţa aicea făr de contumaţi să slobozi aşa : noi mergeam dimineaţa în Răşava la turci, cumpăram ; turci venea în Mehadia la tîrg şi în alte zile cu tîrgaşi venea, însă nici noi la ei, nici ei la noi preste noapte nu rămîneam.
In luna iulie, episcopul nou, Iosif Şacabent, din Verşeţ la Caransebeş veni, de-acolo la Mehadia fu, păn la Orşava. Aici în Mehadia adună preoţii, îi învăţă.
în august fu publicaţia înpărăteştii toleranţii, ia 4 relighii dată : remiş-catolici, evangheliş, helvetiş şi greci-neuniţi, — [alţii nul. — Cu puteărea toleranţei, mulţime de catolici, neămţi, unguri, să deăteră la luterani, calviţi. Iară în Ardeal, la Haţeg şi prin sate, şi pre păreăsimi uniţii s-au ispovedit şi s-au cuminecat la preoţii noi, în beseăricile neunite. Iară în zioa de Paşti, văzîncl preoţii cei uniţi că poporul tot, cu pruncii în braţă, la beseărică neunită, mare, mic, merg de noapte, şi ei la neuniţi în beseărică şi la utrenie şi la liturghie, la molitvă, au îngenuncheat. Alţii paşti, ei anaforă au luat şi s-au dus. Auzind tată-meu, carele acolo 5 ani rău păţisâ, ce s-au făcut, ele bucurie s-au împlut.
în Mehadia veniră 2 companii de De Vins-reghiment. Ai noştri în exerţir erau, apoi pe-acas şi la cordon. Turcii dimineaţa aicea la băi venea, seara să ducea. Turcii aicea ne aducea lubeniţă, peăpeni mari, minune, pană toamna. Şi fiindcă sună de răzmeriţă, şi ei întreba ce să aude nov. Companiile noastre de-acasă, cu cămeşi nove, schimburi, pingă Me-hadia în sale nainte viind sta, apoi iară acas să ducea.
Mie în septemvrie venind porunca, la episcopu mă duşi, unde instrucţia ele oaste căpătînd, acas venii.
Ajunsără în Mehadia cocii cu cai mari, carîte tărsăcheăre de oaste a 1.129 reghimentului nostru de bagagii / / veniră, — [cantonul nostru făcu un landes defenzions-divizion în reghiment, cu ofiţiri] — tunuri, artilerie şi un oberlaitnant cu 30 de husari Grefen-reghiment. Corps-comandirender gheneralu felcl-marşal laitnant graf Vartensleben din Verşeţ, carele fiind eu acolo, multe patente pentru Ţara Rumânească de a le da, pentru şerbi şi pentru turci îmi dedeăse. Eu le înpărţiam.
Comandirender gheneralu graf Vartensleben, chiemînd pre căpitanul nostru Adam Maovaţ la sine la examen, amîndoi la Caransebeş, Mehadia, graniţa Jupanecul, Veteranişe-Hele ( : Măgăraoa) şi Porecea văzură. De la Palanca în Beserica xAlbă, cu gheneralu nostru, fraiher Papila, tot planul : de-a tăia păduri, — [a dărîma, a ciocîrti] — cîrnite, crucite, de-a face bloe-case (: palanche ele leămne), — [căsoane sus] — cu pălăsaţi şi cu şanţe în dealuri şi în munte, îngrădite ; mai vîrtos naintea Mehadii 4 bloc-haizer şi loc de laghere la Veteranişe-Hele şi bloc-hauz în vîrfu muntelui Măgăra şi altul spre apa Ponicovii.
Şarfşiţii Panciovii, la ştab în Mehadia. Un căpitan de gheneral ştaab din Beci veni, a cîrşi a curmezi păduri, a face palanche începu, numele
lui fiind Al io de Alio. Eu îi zişi : de ce nu faci în Alion o palanca aşa ? Zisă că nu-i apă. Acesta toată iarna lucră.
într-aceastu vară puţine bucate să făcură, legumite. La Mehadia magazină mare, făină şi altele veni, arme, caschete nove, corturi, flaşă de plen, mondure destule.
Iarna, în 19 dechemvrie 1787, veni un turc de la Orşova, de paşa la oberşteru nostru in Mehadia trimis. Mîne-zi, dimineaţa, eu la oberşteru ; zişi : Anul Nou, să-i fie de bine î Şi turcu Omir aga cu tolmaciu întră. Zisă oberşterului : „Să ştii că nişte turci răi preste Dunăre au venit. Trimeăte străji pingă Dunăre mai multe îu Eşind noi cu el, pre uliţă în sus, în jos căuta. Văzînd doi husari, el mult după ei să uită, iară după pedestri nu căuta. Aicea, cu tolmaciu, şi a doa noapte la protopopul Mehadii au dormit. Seara, la cină, el singur. Noi multe am vorbit ; şi el, rumâneăşte, spuind că el cu înpăratul lozef la hotar au vorbit, 1773.
Un laitnant al nostru, Balog, in staţie la Jupanec, avînd poruncă, el în toate zilele în Orşava, cu rumânii, mai mult cu turcii şi în cafenea la cafea cu turcii şedea, bea, minţea, pre ei una, alta întreba şi scriia toate. / /
Gheneralu baron Papila avea la Cerneţi, în Ţara Rumânească, un bun 1211 cunoscut, pre ispravnicul judeţului, Mihai Ştucă, carele deăseori îi scria ce-i şi cum, nu numai din Ţară, ce şi din cetatea Ostrov, cîţi turci sînt. Gheneralu Papila în Jupanec, în cvartiru ofiţiresc fiind, pre laitnantu îl trimitea în Ruşava de-a ispiti cîţi turci sînt în cetatea Ostrovu. El, ca forpostens-comandant, companiile reghimentului nostru, şarfşiţii noştri şi ai Pancevii, cu ofiţirii săi, înprejuru Răşavii de a-i aduna porunci. Şi aşa, tot reghimentu nostru iar, a do-oara, după anul nou 1788, de-acasă 178f în marş plecă.
Pricina că încă din octomvrie anu trecut reghimentu, gata cu tot, de-acasă plecasâ şi prin sate cătră Orşava Veăche pornisâ, au fost cetatea Beligradu. Careă nişte negustori cu popa Nicolae — [Radimirovici de la Novi Pazar] — negustoriu de vite, cheile porţilor Beligradului făcusă şi era tot gata rînduit, după calendariu nou, în 4 dechemvrie a întră, adecă în 22 noemvrie, fără mari cheltueli şi făr de vărsări de sînge : mari folosuri erau. însă, într-acea noapte, fiind reghimentele din sus de Beligrad în staţii, prin sate pusă, pre apă în jos s-au slobozit, cu gheneralii lor, aşa ca la miezul nopţii, fiind porţile Beligardului deschisă, oastea înpărătească în Beligrad să între şi pre turci nevătămaţi să-i prinză. Zisul popă Nicolae şi cu cei cloi negustori au spus că ei la cutarea poartă, din vîrhu zidului lampas bun cu sforicică pană jos în faţa apei vor ţinea, să se vază, să lumineăze. însă elementele ceaţă, noor, ceva ploae înprotivă le-au fost ; ceamurile mari, orăniţăle, şaichele, galiote, nevăzînd lampasu, felinariu, sau nevrînd a-1 vedea, au neştiind locul, pingă porţile deschisă în jos au trecut şi la Panciova zioa li s-au făcut. Aceasta făcu comfuzie Şi a acelor reghimente şi noă aicea, nestatornicie. / / Acel preot negusto- i. ist riu, Nicolae Radimirovici de la Novi Pazar, cu cei doi ortaci, ce deşchi-seăse, abea scăpară. Popa cîte 800 florinţi păn la moarte panzion pre an au avut, dară alţii, ofiţiri şi ştaabs-ofiţiri ce au ştiut, bune daruri au căpătat, sute de galbini. Turcii dimineaţa aflînd porţile cetăţii deschisă, minune, Dumnezeu prin înger le-au deschis, zisără, şi să crezu. Căci turcu ce-au avut cheile multe daruri de la popa, trecînd vite, căpăta, Pană şi noaptea îl slobozea ; pre popa la conac la el îl oprea şi să gostea,
230
231
păn au văzut toate cheile şi formă în turtă de ceară caldă le-au luat şi la Beci s-or lucrat.
In 15/430 ianuarie, comandirender gheneralu a acestui corp, feldmarşal laitnantu graf Vartensleben, cu ştabscvartiru său de la Verşeţ în cvartiru Papilii, la Beserica Albă să mută. După cei 30 de husari veni şvadronu cu ritmaisteru Baconi şi laitnantul Nadii Andraş, că oberlaitnantul Şvind era aicea. Şi venind şi încă 4 companii De Vins, 3-lea batailon, Papila companiile noastre cu sitarii a lui De Vins, cu ceva artilerie şi numai 30 de husari, puindu-le prin sate, în cvartire sta.
La 1-a feuruarie eşî proclamaţia, ordre ; toată oastea în picior de ar-măşie să pusă, cu simbrii şi pîine ; şi pre mine gheneralul Papila mă chiemă. Unde, iată gheneralu de cavalerie Palaviţeni, om nalt, sosi, frumos, ungureăşte înbrăcat. Papila pre poruncă toate companiile gata avînd, porunci tot corul său, în 8/19 feuruarie, la cocoşii întîi, care cum să margă, şi adecă : din Topleţ, Tuferi, la Jupanec. Cei de la Ogradenea cătră Orşava Veăche să se apropie. Cei de la Plaviceviţa la căpitanu Maovaţ în Sviniţa să margă, ca să ia Porecea. Şi el cu Palaviţeni la 2 cease după miezu nopţii fură înbrăcaţi, caii înşelaţi. El încalecă, pi la companii cu adiutantul său alergă, cum vor meărge spusă. Neaoa mare ! Apoi deăte oberlaitnantului Adam Cheler crigs-patenta ( : manufestul) feldmarşalu-lui Laţi, carele naintea cetăţii Nal-Orşova turcilor a-1 ceti. Tîlmaciului Antonie Gaigovici îi spusă cum să-1 tîlmăcească, în scurt şi tamborului cum va bate rufu spusă şi-i trimisă. Apoi şi Palaviceni încalecă. Artileria porni, ei întră husari, ajungînd la Răşava. Companiile tot încet, pre toate uliţile ; cătră cafeneăle sosind, gheneralii descălecară întră doă cafeneăle, f. 130 v. in care turcii, // după obiceău său, armaţi, de noapte erau adunaţi, bînd cafea, una, alta vorbea. Şi la comanda ruf, tamborii începură, turcii ca-feaoa lepădară, eşiră afară, însă şarşiţii îi opriră a sta şi crigs-patenta oştii a asculta. Papila zisă manifestul cătră mahometani a-1 ceti, ci ei mai bine al românilor de Ţara Rumânească îl înţăleăseră, ce-i pricina răzmiriţii. Că fiind înălţatul înpăratul nostru ca un bun prietin şi alirt cu Ecaterina, înpărăteasa Roşiei, a-i ajuta, mai vîrtos fiindcă acuma în Crîm turcii, tătari, călcînd legătura păcii, pre ea făr de veăste au asuprit-o. Ea ajutoriu au cerut şi înpăratul, ca un credincios alirt, cu armă asupra vrăjmaşilor ei a să scula şi graniţa sa a o apăra.
„Cu aceasta vi să înştiinţează : rumânii, sîrbii, turcii, carii voiţi pace a avea, să vă predaţi şi acasă să staţi. Iară de nu, îndată toate armele jos lăsaţi şi luaţi-vă familiile, averile, afară vă duceţi".
Chiosa Mustafa aga zice că nu-i frumos, ca curvele, făr de veăste a-i lovi, iară frate-său, Ibraim, rău, nu da armele, adecă pistoalele şi iataganu, că-s a lui. Iar bariactaru ( : stăgariu) zisă că el prietinului său Balog le-ar da. Apoi şi puşti de-acasă deăteră şi luundu-şi familiile şi averi, ce putea, de soldaţii ce-i păzea în ceamuri, orăniţă, caiche ce aveau să încărcară şi la cetate să dusără. De unde, oberlaitnantu cu tolmaciu şi tamburu, după ce au înplinit porunca şi cafea la turcu Izmail Boşneag au băut şi s-au fost întors, au ajuns şi au spus ce-au fost, Apoi s-au pus la grijă cu cetatea, a o griji, de-a să apăra.
30 Autorul d'^ obicei pune intîi data după stilul nou, apoi cea după cel vechiu.
Intr-această dimineaţă şi căpitanul Adam Maovaţ oraşu Porecea în ostrovu Dunării îl luo şi numai un turc prinsă, bătrîn, şi la Mehadia l-au trimis. Zisul Maovaţ de-acolo, luund ceamurile, orăniţă, cu compania sa mare la Măgăra în gaură au venit şi a o curaţi şi înluntru a lucra au început. Acolo 6 canoane cu muniţion artlleristii au căpătat.
Companiile din Orşova iarăşi în satele ce-au fost s-au întors şi gheneralii îndărăt la Jupanec la prinzi au venit ; şi gheneralu Palaviţeni s-au dus. Papila pusă în contumaţ un batailon al nostru şi 2 companii în Rîşava, cu batailonu De Vins. Moavăţ avea 300 de capete, cu şarfşiţi şi artileristi, căruia ceăle de lipsă din Clisura ele Sus îi venea. / /'
Căpitanul nostru, Gheorghie Duca, avangirui maior în reghiment. f-131 însă luund înpăratul cetatea Servii, Şabaţ, din sus de Beligrad, pre căpitanu Maxim Rachitieviei la noi în Orşova maior îl trimisă şi Gheorghiţă Duca căpitan rămîind încă.
Acum Papila cu comisarii revizia-mustrungu făcură şi toată trupa, în Orşava, Tufări, Jupanec şi la Maovaţ, în Veteranişe-Hele, îi jurarăm. De foame rău să văita şi de băutură nimica nu aveam.
După mustrung, ma'.oru Gheorghe Duca cu doă companii şi 30 şiţari preste munţi în Ţara Muntenească, în mănăstirea Tismana, de-a apăra munţii de turci şi de-a strînge volonteri de fraicorp, să dusă. Pre carele turcii în doă rînduri viindu-i, nu l-au putut bate, nici l-au scos, ci pre ocară i-au întors.
în Orşava Veăche aflarăm doă geamii turceşti, cu turnu lor ; una o făcură căsăpie, alta era pustie. Care, batailonu De Vinţ le ardeau, în Orşova aflarăm mănăstirea nemţească, cu beseărică bună, boltită, cu şendilă acoperită şi toată mănăstirea cu şendilă acoperită, cu pimniţă bună, din 1730 făcute şi 1738 lăsate. Careă turcii, în 50 de <ani> avînd-o n-au ars-o, iară ai noştri soldaţi, pentru leămne de foc, suindu-să pre acoperişu mănăstirii, în doă septămîni tot îl arsără, iară pre beseărică naltă nu să putură sui, unde, deasupra oltariului beseărieii, în aripa streăşinii dreăpte, prin acoperişi şi zid, un cireş frumos, nalt, era crescut.
în 13/2 aprilie, înpăratul lozef II de la turci luo Şabaţu şi pre turci în sus îi trimisă.
Tot postul păreăsimilor, făr de legumi, păsui, mazăre, ceapă, aiu ; tot nap rău, însă sănătoşi. Că deşi tăia cineva în Orşava vro vacă, vită, carnea era scumpă. Obristeru nostru tot ştabul reghimentului din Mehadia în Jupanec îl adusă şi bagajia lui o adună în cvartir, într-o sobă, iară cvartiru pentru graf Vartensleben îl griji. Şi aşa, l-iu mai, obristeru cu toţi afară, în feld-lagher, cu corturile. Soldaţii, păn n-avea carne, cu profontu şi sare cu apă fură sănătoşi.
Acu veni blagoslovenia arhiepiscopului, mitropolitului Moysel Putnic Şi de la episcopul nostru, Iosif Ioan o viei Şacabent, soldaţilor de-a mînca carne. Eu le ceteam, şi cerea să le dau, că vor mînca şi în Vinerea Mare, insă n-aveam a le da. însă, ajungînd alte feld-reghimente la Mehadia, Şi boi mari, înpărăteşti, graşi veniră. Gheneralu graf Vartensleben cu naut-cvartiru său de la / / Biserica Albă la Mehadia să mută si regm-f.mv. tentele ajunsă în lagher le pusă : l-iul, Durlah ; 2, Terţi ; 3, Laterman ; % Raischi ; acesta la Papila îl trimeăsă ; 5, Stain ; întîiul batailon de Ananţi aicea şi la Băi înpărţit. Doă reghimente cavalerie,  1 Grefen-
232
233
r
husarn şi Virtemberg-dragoner şi 1 divizion Virtemberg-şvalighe, dra-goneri tineri, la Papila trimisă ; şi 100 de husari eu ritmaisteru îi trimisă.
A lor maiestat, înpăratul lozef, de la Beligrad la Ruşava, viind, la Veteranişe-Hale cu gheneralii să dusă, de unde toate căutîndu-le, iară în Orşova ; — [în cetatea, Gradsca] — şanţăle ele 100 de ani lăsate, — [pre poruncă] — maioru Estraiher iară le renovisă, cu care, şi pali-sadi, 4.000 florinţi cheltuisă. Zisă : „Nu trebue !"
Eu văzînd mueri, negustoreăse din Ruşava aci venite, pre înpăratul a-1 vedea căuta, le strigai, le adunai, la un loc a sta, puşi pruncii naintea mumînilor la rînd, ca şi mumînile. Obrîşteru nostru adunasă tot corul ofiţirilor. Şi stau iar aci, aproape. Un ofiţir mă chiemă la oberşteru. Zişi : „Vin" ; ci văzînd că a lor mărire cătră noi vine, statui. Spuindu-i gheneralii că ştiu nemţeşte, mă întrebă :
— Ştii nemţeşte ?
— Spre slujba maiestatei voastre !
— Sînteţi de-aici din Orşava turcească ? Eu zişi :
— Orşova înpărătească î El iar :
— Fie a cui va fi ! Eşti din Orşova turcească ?
— Ba nu, ci sînt paroh în Cornia şi aici, feld-caplan.
— Din Cornia ? Eşti însurat ?
— Sînt.
— Cîţi prunci ai ?
— Doi.
— Bine î Dar femeile de-aicea-s, clin Orşova turcească ?
— De-aicea, a voastră mărire !
El însuşi, puind mîna pre copii, feăte, rumâneăşte întreba, cu mîna pre capete pusă, întreba :
— Asta copil ? Muma răspundea :
— Copil, domnule !
— Asta fata ?
— Fată !
La 40 de copii aşa părintească milă arătînd, eu după dînsul mergeam. Şi iară stînd, zisă : „Cum să pare muerilor, mai bine au fost cu turcii, au acuma poate fi mai bine ?" Spuindu-le, iale zisără că mai bine la înpărat creştin, decît la păgîni. Eu zişi cătră mueri : „înaintea voastră iaste înalt-sfinţitul înpăratul nostru lozef ; vedeţi-1 ! Noi toţi pre Dum-î2 nezeu să-1 ru / / găm, să-i deă viiaţă şi sănătate î Bunul înpărat rîsă şi clezbumbîndu-şi ţoala deasupra, dulcele piept înpodobit ne arătă, făgăduind bine a fi. Zisă : „Fiii mei, fiţi sănătoşi, în numele domnului Calu încalecă, cu gheneralii. Un feld-arţt, Frici, stînd, să rugă să aibă cal : „După prinzi, dăm în scris". „Gheorsamer-diener !" Şi să dusără în contumaţi la prinzi. Felceriu cap a avea deăte. Mîne-zi, dimineaţa, călare între gheneralii Vartensleben şi Papila, iar gheneral-adiutantul Chinschi după dînsul mergea.
Printră lagheru nostru trecînd, ei vorbea. Eu lîngă drum fiind, graiul înţăleşi atîta : dosul la vreo vale sau la pădure a avea. Şi trecură cătră Mehadia, de unde la Corni viind, pre oberlaitnant Taşner după preoteasa mea  l-au   trimis.  Au  zis : „Proape, proape !" La carele ea
apropiindu-sâ, netezînd-o pre obraz, cătră ghenerali au zis : „Frumoasă muîare !"
— Copii ?
— Doi ! Un fecior, o fată î
— Fecioru cît ani ?
— 5.
— De va trăi, eu îl voi lua. Şi mai băind-o, au zis :
— Popa ţe-au trimis sănătate. El are la Orşava multe mueri fru-noasă şi copii. Şi clăruinclu-i doi galbini, în numele domnului, s-au dus la Beligrad.
— [A treia zi la Ruşava veni prinţii Frânţi, văzu Magareaoa ; în Orşava, cu obrîşt Hiebel ; din dealu Graclsc, Ostrovu]. —.
Iară turcii din cetatea Ostrov încă din martie cîte 4—500 la Tiscut pe străji, pichete cla a prinde. Alte daţi în Alion eşiia a-i sparge. Şi la Fîntîna Zadrii cercasă, ci tot ei vătămaţi de şiţari, pieziruiţi, fugea. Tunurile lor din cetate, mari, la Orşova ajungea. în Tăchia nima nu era, decît doă casă mari, turceşti şi bordeie goale. Cîmru lor tot grîu sămănat, care în vremea săcerişului Papila trimeăsă şi-1 arsă pîrjolu. Şi vro 14 cai turceşti obîrlaitnantu Rodiţchi cu răşoveănii îi prinsără şi-i înpărţiră.
Un negustoriu noă bine cunoscut, anume Lionda, din Ţara Rumânească viind în Jupalnic la Agasin Draghici ibraiteru, unde aveam eu cvartiru, în conac şi fiind toţi, una, alta vorbeam. într-o zi, Papila îmi spune că vrea să aducă toate veştile nove din Ţara Turcească, ce să lucră, că are prietini în toate părţile. Eu îi zişi să ne încreădem în Mihai Ştucă, ispravnicul Cerneţului, carele des scriia gheneralului şi-i răspundeam ; iară acesta să nu fie turcesc înşălătoriu, lor de-a le sluji de-aicea, cu banii înpăratului nostru. / / „Eu mis cu el acu o săptămînă la conac, f-132 v* prînzu şi cină, şi nu-mi place ; clar şi domnu gheneral de 18 ani îl cunoaşte". Şi neluîndu-1 Papila, el în Mehadia, la comandirender gheneralu Vartensleben s-au vîrît, cu minciuni nemţeşti, că ştie Constantinopolu, Beciu şi are 3 slugi călăreţi, neamuri, prietini în toate părţile, ce-i scriu tot adevărul. Şi luundu-1 el în Mehadia, la el s-au aşezat, unde slugile cărţi îi aducea, el le dregea şi le da ; şi să încredea în iale. Iară ce scria Papila cu adiutantul său, laitnantul Şleghel, erau tot bajocuri sau minciuni izăflate, scornite, şi că-i Papila ca epuru fricos, de creăde. Aşa toată vara l-au năcăjit, iară her Lionda era cinstit, cît şi gheneralii Vecei, Vencaim, Huten, Palaviţeni îi credea, pre Papila batjocorea.
Căpitanu Maovaţ în Magarea ( : Gaura lui Veteran) îşi făcu sobă, cămară, pimniţă de muniţie, bunariul-puţul bine curaţi, dreăsă ; bune paterii de artilerie afară naintea găurii făcu şi să întări. Iară în vîrhu dealului Măgărea, de-asupra, era mare ploc-hauz, cu palisadi şi şanţi, pentru un batailon ; şi mai jos, pre poala muntelui, spre valea cu podu apii Ponicovii, alt ploc-hauzi era, pentru cloă companii. Unde, viind maioru Ştain cu 1 batalion Brejenvil-reghiment, el cu 4 companii în vîr, *ară 2 companii în căsoanea de jos, spre apă le pusă, a opri calea de-aci.
La Jupanec în contulaţ era magazina de profiant cu 1 batailon al nostru, ce aveau la zidul dinprejur făcute laviţă, poduri înprejur, di pe care batailonu să poată preste zid afară şi cu canoanele a bate, gata,
234
235
precum şi în Orşova blochauzu-redutu pentru batailonu De Vins, cu ceăle doă companii a noastre, să se ţină. Care toate înpăratului nu plă-cusă şi ziseăse ce eu auzii : spatele la pădure sau la vro vale a avea. Care cheltuieli a lui Vartensleben fură deşarte şi în scurt după aceăia f. 133 să văzură deşarte. // Căci garnizonu turcesc din cetate, vro 400 de însi, eşind, forpostele noastre le fugărea, spaimă făcea. Papila porunci : batailonu din contumaţ la pădure afară să iasă, sus să stea. însă fiind turcii înfrînţi, cu plez:ruiţii fugiră şi batalioanele iară îndărăt veniră.
După ce veniră boi mari, graşi, soldaţii, doriţi de carne, lua, mînca. Unii şi său topit cu pîine mînca. Vara, căldură, apa caldă, mulţi bolnavi, îndărăt la hospitale : în Bozovici, neămţi, în Globurău, ai noştri, la care adeăseori cercetam. Şi foarte mulţi bolnavi de grăsime să adunasă, că în Orşova holba de vin 18 creiţari, iară răchia 27 creiţari holba coştuia.
Disharmonia gheneralilor noştri ne lovea. La neunirea făcu sunet : turcii vin. Oberşteru cu ştabu nostru şi eu în Ruşava eram. într-o zi, fiind eu cu gheneralu Papila, întră altele zisă să afle un credincios la Vidin a-1 trimite, să vază ce-i şi cum. Eu zişi : „în casă turcească, unde şed eu, sus, iaste un negustoraşi rumân, sîrb, turc, grec, Gheorghe Trăn-cănel ; ţine jos dugheana, doarme la mine, sus în ceardac ; bun !" Carele 300 florinţi ceru, şi-i deăte, însă de la cutare ştiut negustoriu în scris să-i aducă. Şi dîndu-i' o ţedulice mică, Maovaţ să-1 petreacă noaptea preste Dunăre. Carele de la Dii ( : Vidin) în pace viind, adusă că Avdi paşa cu vro 60.000 de la Niş, ce era pentru Belgrad, aci în Vidin au venii şi vine încoacea. Papila îndată comandirenderului scrisă, însă Lionda au zis că nici 10.000 nu-s şi Avdi paşa meărge cu ei la Brăila, naintea roşilor, că Papila fabule scorneăşte. „Epuru pre leu nu spăimîntă", Papilii răspunsă. Papilii scrie din Cerneţi că mare oaste turcească asupră-i vine. Comandirender ca şi întîi răspunsă.
Papila, foarte supărat, în 29/18 iulie pre Trancanel chiemă, la Cia-dova vrînd a-1 trimite. Carele îi spusă că au ajuns şi tot vin şi să teăme că piiare. însă de-i dă casa în careă şedeam, cu scrisoare, şi 150 florinţi bani gata, iară se va duce. Şi tot îi deăte. Şi în 4 zile viind, spusă cu cine au umblat, cîte cuptoare nove de pitari coc, ce magazine de tain ( : pită profont) gata să înparte la zi şi că-i seraschiru Avdi paşa cu alţi paşi aci şi încoacea vor să lovească, careă însuşi turcii au spus. Papila scrisă. Şi măcar că her Lionda au zis că begu din Cladova 400 de capete în M33v. cetatea Ostrov ajutoriu trimite, proviant de cai le face,//graf Vartensleben trimisă poruncă : de-ar fi să vină turcii şi vor atachirui pre Papila, el cu doo companii d'n Jupanec la Maovaţ în Veteranişe-Hele, comandant să meargă, iară oberşt Hiebel, cu batailonu valah-iliriş, cu şarfşiţii şi a Panciovii, cu artileria, muniţia, husarii, precum şi obrist-laitnantu Sent-Ivani cu batailonu De Vins, cu oberşteru reghimenti Raischi şi cu divizionu Şvalige-dragoner, cum să retiruiască către Mehadia porunci. Papila acea mare instrucţie tuturor comandanţilor dînd-o, şi-o prescri-sără. Graf Vartensleben înpăratului cum rînduia înştiinţa, zicînd că n-are frică. Iară Gheorghe Trăncănel în faţă Pap'Iii spusă că : „în câteva zile, voi toţi veţi fi bătuţi, să ştii !" El scriia şi să necăîiia.
Papila avea în Ruşava artileria, 13 canoane ; 1-a pateric la Grad-sca, a 2-a mai sus, în Orşava. Iară lîngă Dunăre, în Orşava, erai De Vinţ şi ai noştri, 8 companii, însă slabe, cu mulţi în spitale, în lazaret.
1-ul batailon, ai noştri, în Jupanecu Vechiu, la Papila ; îndărăt erau şarfşiţii Panciovii şi 100 de husari, iară în clreptu Tufărilor erau 2 batailoane Raischi şi cătră Cheăia Corabnicului divizionul dragonilor era şi toţi şti-iau ce vor lucra. Papilii ştraf, că ci n-au luat el cetatea Ostrovu/ ci Ruşava ; 4 zile hauz-arest căpătă.
Şi gheneralu Venchaim de la Mehadia în vizitaţie la noi veni, carele suindu-să călare cu adiutantu şi 1 husar în cbalu Alion, în Drenec, sus la meteriz eşi, unde sta căpitanii Jivanovici cu toată compania Tere-govii. Gheneralu descălecînd, prevăzîncl, vorbeau ce-i, cum. Aci la ei în fugă viind un rumân ţăran, cu capu gol, asudat, zisă :
M-au trimis ispravnicu Ştucă din Cerneţ să vă spun că vin turcii, să fugiţi ! Gheneralu întrăbă :
— Sînt mulţi ? Rumânii, puind în capă, şezu şi zisă :
— Ca frunza şi iarba !
Gheneralu în hohot s-au rîs. Rumânii cătră căpitanu zisă :
— Dar ce să rîde jupînu hăla ?
— De tine, că vreai să ne sparii.
— Dacă nu creăde el, voi veţi fi ca o găină feartă naintea turcilor ! Şi sculîndu-să, cu căciula în mînă, iar fuga în pădure. Gheneralu
Vencaim, întorcînd la Mehadia, n-au spus. Băgatei !
Papila 4 zile îşi plini, mulţămi, înştiinţînd ce-i scrie căpitanul Jivanovici de rumânu trimis şi ce-i scrie maioru Gheorghe Duca din Tis-mana de turci, că-s mulţi. în deşert fu ! / / Gheneral Papila, la altă ţedulă f.m a lui Jivanovici, că turcii iată-i aproape, cavalerie, el cu 4 husari în munte la căpitanu eşi, din Alion pre turci văzu că la Moara Vodiţii au ajuns, amîndoă părţile Dunării tot negru, turc. Coborîncl, scrisă şi fuga prin doi husari trimisă, de unde-i adusără că de-1 vor lovi cu mulţime, corul acela la Mehadia să se retirue, iară el, pre poruncă, cu divizionu la Maovaţ să margă. Careă poruncă tuturora iar o diete.
în 26 iulie, în deseară, câţiva turci deasupra Tăchii, în poeni, cu ocheane localitetu Orşavii, Jupanecului recognosţiruiră, cum de toate părţile să ne închidă, să ne ia.
Coru Papilii 5.000 de capete avea. Scrisă lui Maovaţ loc să facă, că vine. Scrisă Duchii la Tismana, de va fi atachiruit, pi la Porceăni în Ardeal, de-acolo încoace cu companiile să retirue, iară volonteării, călăreţi, pedestraşi, preste munţi, la Naneş, să stea. Căpitanii Jivanovici la Naneş m munţi să marşiruiască ; forpostele di pe Alion în jos, la Tufări, să stea'
Şi aşa, în 27 iulie sau nov 7 august, anul 1788, încă întuneărec, la 3 cease după miezu nopţii, pichetele de pingă Dunăre, de unde-i schela Şi de la pateria Gradschii iviră adiutantului în Ruşava că turcii preste Sunare, de ceăia parte, pe drum, ceva greu în cară duc, pot fi tunuri ; şi au fost.
1 TPaPila din Jupanec în Orşova la paterii veni. Zisă să deă unde era, ia lechiia, ci nu să vedea. Iară şi turcii, din pater: a Tăchii ; preste Răsava neceau boambele. Iară una pre militariu Nicolae Budeanu din Mehadia ţa Gradsca jos îl omorî. Papila înştiinţa. Şi raza zilii să ivi şi zioa lumină.
orunci : companiile ca şi într-alte zile la exerţir cu ereămeni de lemn ^a iasă. După 8 cease dimineaţa, să arătară eaiehe ( : şaiohe) turceşti ae la fortu Elizabetii (Cozia) în sus trăgând. La 9 cease văzurăm căs-
236
237
13 caiche, caiote pline, greăle, mulţi turci afară, alţii în sus trag, -liră Tăchiia. La 10 ceasuri, Papila porunci din amîndoă patriile în iale să deă, ci'nu le vătăma, ci tot în sus mergea şi în Tăchiia ajunsără si a bombarcli începură. Iară oastea cea mare pingă Dunăre, pre drum, alţii preste dealu Âlionu, neagră, urîtă ; tot dealu negru ni să arăta, m jos la Cerna cobora. Companiile bine ele marş să grijiră, a retirui.^ Papila luo artileria de la Dunăre şi o aşeză îndărăt, naintea contulaţii, ci iar o trasă îndărăt, în Jupanecu Vechiu, naintea cvartirului său, la sitarii 14 v. Panciovii. Şi husarii şi divizonul lui aci venisă / / şi sta, cu el de-a pleca. ' Alţii pe drumu mare, cu artileria, să se ducă la Mehadia. Companiile Ruşavii şi din lazaret toate lăsînd sus, pre şanţu acvaducului supt pădure eşind, jos şedea, hodinea, să uita cum vin turcii.
Eu adunîndu-mi ce aveam în cvartir, în soba lui Chiosa Mus ta fa aga zăuitai vergeaoa de pistoale şi icoana răstignirii şi sub pat cămăşi imoasă şi ştifl-enehtu.
Gheneralu striga companiilor : „Retirirt ! Oamenilor, umerilor, fugiţi !" Popa Dumitru Popovici iar aci rămasă, la Tăchiia trecu.
Aripa dreaptă a noastră din Orşova lăzăretu de sus căuta şi nu vrea să fugă la aripa stingă, la Tufări, ce gîndea că-i vro nuntă ceva. Maioru nostru, Rachicevici, cu 8 husari trecu Cerna la vad. Turcii aii vrînd a-i ocoli, îndărăt scăpară, din lazaret tot eşiră, ce putură. Companiile mişca, sta, căuta ; ofiţirii iar aşa.
Turcii cu caichele din Tăchiia mai în sus să dusără, de artileria noastră a scăpa. Apoi, cu Memiş paşa, aripa stingă din sus de Ruşava, la Mostna, au trecut, drumu Papilii au închis. Papila văzînd, din Orşova fuga cu husariu. Turcii Cerna ia noi trecusă ; 6 turci după el, ci le scăpa în Jupanec, într-o companie.
Turcii cli pe Alion, ce vrea să ne închidă de la Tufări în Cheăia Corabnicului, văzînd acolo răitarii în fer înbrăcaţi, n-au îndrăznit, ci mai jos s-au coborît. Mai vîrtos văzînd reghimentu Raischi lungit, pre noi aşteptînd, ei s-au temut. Papila cu plaivasu ţedulă scrisă, spusă că oaste mare turcească l-au atachiruit, la dreapta l-au închis, pre deal sâ sue sus, iară Corabnicu încă nu-i închis ; şi o trimisă fuga. Papila era în ţentrum ; canţelariile scoasă să dusără. La el era artileria, sitari, 100 husari şi divizionul lui, iar aproape de-a pleca. Şi găta să prin-zească, un crac de berbece frigea, mă oprea. Ci obrîşteru viind, le zisă în doă glide să se pună şi în doă să rînd liră.
Papila prin Jupalnic : „Popi, oameni, mueri, fugiţi" ! şi eu strigam. / 1.135 Dingă armiţia novă văzurăm un turc călare alergîncl şi unde au fost hotaru, la poartă, tăe un om. Iară vro 6 călăreţi, la poarta lazaretului \ doi intrară ; apoi alţii mai veniră şi intrară. Pre doetoru cu pre o fată îi prinsără. Apoi mulţimea călăreţilor să văzu, care zic că afion luund, s-ar fi înbătat ; că acei dinţii au fost anatoleăni cu eghipteăni şi de la Tunis mahomedani, carii la sine, nu topit, ci părticeăle, bobite, dărăbele ele afion, opium, mîncînd, i-au sumuţat, dar şi bune făgăduinţă de dobînzi au avut. Una, alta fu, că şi vîntul asupra noastră bătea, caii armăsari, haţii a acelora rîncheza, ţipa. Companiile porniră mai bine a meărge nainte.
Turcii văzîndu-i că mişcă tare din loc, fug, ca vulturii să sloboziră. Ofiţerii, văzînd că nu-i nuntă, nici glumă, ci-i moarte şi pieirea lor, nu
sta sa dea, să se apere, ci fugea a scăpa. Ci turcii foc din puşti piştioale văr?a, ai noştri începură a cădea. Obrîşteru Hiebel cu 4 companii a noastre, înnainte ; obrist-laitnant Sent-Ivâni, cu De Vins batailon, după el, apoi, 2 companii a noastre şi şiţari, din urmă ; pre carii turcii îi ajunsără unde au fost Jupanecu Bătrîn, în fundoane, unde canoanele nu ajungea, însă întră focu ploton şi a turcilor, ce suna şi de ţipete sâ auziia ! Oberşteru Hiebel, maioru Rachitievici călare alergau : „Daţi", striga. Turcii cu mîna stingă pe ochi, cu dreapta întră ei întră şi tăia. Aci au zis turcii : „Ne boi-sia !" Maioru şi cu adiutantu Raindel, pierzînd supt sine caii, pedestri în sus eşiră. Turcii loviră ceăle doă companii a Papilii. Pre amîndoi căpitanii, Belovici şi Novacovici şi pre laitnantul Momirovici, îi puşcară, capetele luară. Batailonu De Vinţ, ce destul să apăra, plotoanele răsuna, însă pre o companie năvălea o mie de călăreţi.
întră alţii, căpitani, fratele lui obristlaitnant Sent-Ivani, cu Mati-aşcovschi, Petei, oberlaitnant Sabo şi 3 ofiţiri, strajmeşteri, capetile pierdură.
Turcii de la Orşava, ştiind calea în sus, deasupra Jupalnicului, pre căliceăle pedestraşi, dar şi călăreţi eşisă, carii pre cei ce scăpasă de jos, ostăniţi, prin păduri îi sprijinea şi să puşcărea ; familii fugite din sate puşca, prindea. Şi pre preoteasa popii Ioan Popovici din Jupalnic vie au prins-o. în gura Ogaşului Ijnic, unde-i casa lui Iordache, // aci *-135v. şi pre vale în sus, multe trupuri făr de capete mîncare viermilor sau fierilor au rămas.
Papila în ţentrum fiind, cu 13 canoane, sitarii, husarii, artileria, spre Jupanecu Nov foc vărsa, însă de a-i opri nu era putinţă, fiind mare mulţime, călăreţi, pedestraşi. Papila întărea pre căpitanu artilerii, Fişer şi căprariu Şvarţ, cu canoneării foc să veărse pană trecea companiile, a scăpa. Ci viind turci pedestraşi pre ogaşu Jupalnicului în jos, alţii, trecînd Cerna, pre acel ogaş în sus venea, prin grădini întră. Unii, văzînd casernele goale, făr de ferestri, pre găuri întrînd şi pe alte ferestri, în artileristii noştri foc da, fiindu-le aproape. Alţii din'grădini în cano-neări cla şi plez'ruia. Bombarda mai vîrtos cartecele, cu caii îi trîntea, mulţime cădeau, ci mai mulţi ajungea şi orbeăşte întră. Cartacele din casernă îi scoasă, ci dînd de după grajdi, un canoner, 1 artilerist omorîră. Artileria porunci a retirui. Turcii lovisă sitarii. Căpitanu lor, Rozenfeld, de-aci să duseăse. Oberlaitnantu Ierjec cu strajmeşteru Lacovici bine să apăra. Ci pierzînd ştrajmeşterii Lacovici şi Piscevici capetele, şi alţii cu ei, oberlaitnantu Iorjec cu rămaşii cum putu scăpă.
Papila, văzîndu-şi primejdia morţii şi vrînd artiler'a a o porni, şi ţapa supţire : „Marş !" Pre el un ţug de manafj anatoleăni îl ocolea. Acu el viu sau mort, a fi, nu să ştiia. Cu sabia în mînă din cursă scăpa, iară 6 înşi au viu sau mort îl avea. însă vahtmaistoru Nozac cu cîţiva husari, cu foc şi săbiile făcîndu-i cale, îl mîntui. Şi aşa, la ritmaisteru Palfi cu suta de husari retirui. Husarii îndărăt puşcăluia, pe drum mergea. Eu prin vini sus eram.
Artileria n-au mers pe drumu mare, ci pre o cale seobinoasă, reă, mîncătură întrasă, unde întîia carîtă cu muniţion răsturnîndu-să, 'toate le opri. Artileristii canoneări le lăsară. Beţii cociaşi jidovi, fricoşi, fugea, caii îi lăsa prinşi. Eu venii aproape şi le zişi : „Tăiaţi ştranghele,' încălecaţii caii şi după mine fugiţi !" Turcii întră nuci, doă canoane dindărăt,
238
239
tăind codaşii, le îneăleeară, apoi ceăielalte le-au luat toate. Eu cu slugile canoanelor sus pre Corabnic, în vîr statui ; jidovii să dusără._
f. îse Iată aci Agasin Draghici ibraiteru şi Gheorghie / / Papanicolao Mămă-ligaşu, călare, să uită cum vin turcii în Tufări şi prin Cerna un călăreţe doi pedestri îi trec. Şi mulţime tot venea, trecea şi la reghimentu Raischi să apropia.
Oberşteru Raischi artileria sa nainte au fost trimis-o ; şi neavîncl, Papila trecînd, îi zisă pre alte batailoane să n-aştepte, ci să retiruiască. Şi îndată după el în ţuguri plecară şi să lungiră ; oberşteru curînd nainte, pi la răitarii în chiras de fer şi helme în capete trecură, ci sus, în Cheăia Corabnicului, turcii, din sus, din jos de ei, îi înpresurară ; puşca, tăia, ţipet să auziia. Turcii 3 ţuguri nevătămaţi din ei luară.
Acu aci, în vîru Cheii, drumu strimt ; deoparte turcii prind, puşcă, iară dindărăt divizionul Şvalige-dragoneri, fuga de turci, întră infanterie întrînd, îi călca, îi înpingea. Pre mulţi din vîru Cheii — preste preţipisu, geanţu ele peatră, jos morţi, vii i-au aruncat, în Cerna s-au înnecat, unde turcii din apă pre căpitanu Vainert, ofiţiri, ş.a. vii i-au prins — 5 stînjeni nalt, prin pietri zdrobiţi, păn jos în Cerna.
Aci turcii numai un răitariu cu cal cu tot prinsără. Negreaţă turcească nu o mai văzui, că cu robii să întoarsără. Ceva să mai vedea viind si puşcăluind. Eu, soţiile meăle, jos coborând, mergeam întins pană în Brătina şi în Saraeova. Din Chei în cîmp larg scăparăm. Soţiile să dusără la Mehadia. Eu şezui să mîne ceva. Aflai pre obristlaitnantul nostru, graf Nujan, cu 100 de feciori de la forposte, di la Tufări scăpaţi, şezînd în laturi. Scoşi a mînca. Şi iată comandirender gheneralu graf Vartensleben cu gheneralu Venchaim şi doi husari aci călăreăşte ajunsără şi cu graf Nujan obristlaitnant a vorbi începură. El cum au ştiut au spus tot; că alţii au fugit, el au eşit cu ariergarda. Vartensleben să mira ce să facă ; artileria opri, bagajiile cătră Lazu Mare să meargă. Iată abea şi gheneralu Papila cu husarii, Raischi-reghiment şi divizionul Şvalige-dragoner sosi, după care şi nişte turci de prin pădure şi pre drum să •136 v-ivea. Ci // Vartensleben porunci artileria foc în Cheăe să deă. Turcii să dusără îndărăt la lazaret, să vază ce-au căpătat, că şi sara era.
într-aceasta, eu mîneai şi beţilor jidovi flămînzi pîine, brînză, şuncă dadei şi ei cu artileria îndărăt plecară.
Comandirender gheneralu, graf Vartensleben, pre gheneral baron Papila de corpul său, unde-i, îl întrebă. El răspunsă că ce va fi scăpat clin valea Ijnicu au încoacea vor veni, prin păduri, sau preste munţi, în Halmăj, vor treăce. Şi-i porunci cu doă companii din Halmăji adunate preste munţi, la Veteranişe-Hele, pre poruncă curînd să meargă. Vartensleben întrebă pre Papila : „Cîţi turci călăreţi vor fi fost, precum vi se pare ?« El zisă : „Vro 10.000 călăreţi, iară pedestri vor fi fost peste 20 de mii".
— Ha, ha — şi rîdea — că ele toţi nici 4.000 nu au fost, că eu îi ştiu !
Eu mergeam pre de laturi, pingă drum şi vorbele ascultam. Vartensleben călărea nainte, după el gheneralul Venchaim, apoi iar, la doi stîn-jăni îndărăt, Papila. Şi vorbind tare, auziiam că întră multe ponturi, sminteăle, ce-1 vinuia, de oameni, de magazină, proviant,  pîne gata în
lazaret şi altele. El tăcea şi mergea. Iară întrebîndu-1 pentru ceăle 13 canoane şi muniţionul pierdut, ce va zice înpăratul, răspunsă : „înpă-raţia ştie că eu în bătaia cu Praizu, la Şvainiţi, 25 de canoane, cu multe muniţii, carîte am luat şi le-am adus. Din care astăzi, cu sînge, ca şi atuncea, 13 am pierdut şi 12 încă mai am bune".
La podu apii Erdăştiţii porunci lui obristlaitnant graf Nujan să eşim sus în dealu Ceăplea, ca ştabu, de unde forposte de 60 feciori, cu ofiţir, să trimită la Peatra Galbină, Valea Erdăştiţii să o apere de turci. Papila îndată la Magarea să pleăce comandant. Aceăstea auzii. / / Apoi, L131 obristlaitnantul cu noi halb-lings, prin Erdăştiţa în dealu Ceăplii seara ajunsărăm, iară gheneralii toţi 3 la Mehadia să dusără.
In deal la noi, în scurt, iată şi oberşteru nostru Hiebel cu straj-meşterii Armăşăscu şi Draghicescu sosiră. Strajmeşterii îmi povestiră ce-au păţit, cum au scăpat din Ijnic. Că ocolindu-i' turcii din jos, din sus, ei prin pădure, preste Brătina, pre vîr, în Valea Săracovii au coborît. Ci văzînd că mulţime de turci din sus, pre Valea Săracovii tare vin, ce să facă ? Obrîşteru descălecînd di pe cal, i-au dat să se ducă cu pistoale cu tot. Şi oberşteru lîngă drum, într-o tufă de spini ei doi l-au vîrît, iară ei, unu de o parte de cale, altu de alta, iar aşa în tufe s-au băgat, căutînd ce va să fie de ei. Turcii ajunsără ; vro 200 călăreţi, pre cale în jos, cătră drumu mare grăbind, ca tunurile ce scăpasă doară le vor lua. Ci acelea cu Raischi reghiment şi cu De Vins în Lazu Mare să duseăse. Oberşteru spunea că un cal l-au călcat, fiindu-i picioru în cale şi nu l-or văzut; dar strajmeşterii au fost înghieţaţi. Şi văzînd ei că turcii nici să văd, nici să aud, la oberşteru viind, l-au sculat. Om bătrîn, bleziruil în frunte şi într-un picior de la Praizi, în 7 ani ; şi rădicîndu-1 şi plecînd pre picioare cu el, nici 5 paşi, iată calul iară, cu tot pre el, la el sosi. Ce bucurie nespusă ! L-au încălecat şi, ştiind porunca, în Ceăplea au eşit, unde toţi frînţi de ostăniţi, înpărţlnd străjile, să culcară şi adormiră ; numai cu căpeneăgele, pre iarbă dormea.
# Eu cu militaru meu încălecînd, fuga la Mehadia am venit. Pre Papila la cină îl aflai ; cinai. Zice : „Bine c-ai venit, să mergi în căruţă cu mine la Bozovici", Eu spuşi de oberşteru, şi nu pot făr de ştire să merg. El zisă : „Tot vini la mine, că eşti al mieu şi aşa ! Noapte bună !"
Eu căutat, cumpărai 6 bute)p rozoliii, vin, răchie, brînză, slăină, profont luai, zămişti şi pite cumpărai. Un ceas mă culcai, mă sculai şi m raza soarelui pre // oberşteru Hibei,  cu o zemicică boldinclu-1,  îl f.mv, deşteptai.
— Ce-i, de unde-i ?
Şi o butele în mînă îi dadei. Aşa şi lui graf Nujan, apoi altor ofiţiri şi strajmeşterilor pită, profont, brînză, slăină la toţi înpăraţii. Toţi întregind de unde-i răchia şi vinu, cine le-au adus. Şi zişi :
— Sfîntu mieu praznic, Procopie, de eri, cu mine le-au adus. Să Ştiţi ca la gheneralu nostru am cinat, m-am. culcat, m-am deşteptat si idta-ma ca am venit.
—- Cum ? Că aseară aicea te-ai culcat ?
— De foame n-am putut dormi, că pîinea, slăina, brînză la jidovii scapaţi de la artilerie le-am dat.
240
241
Şi aşa mîncară, rozolu, brînză, zemiciţe, pite şi profont mînca ; după răchie şi vinu să putea bea.
Într-ace asta, iată 2 turci, apoi 4 înşi călare, podu de la Topîe.ţ trăcură, aprinsără nişte casă şi iar să întoarsără. Iară după ei, alţii, cu grosu, să iviră, la Topleţii lui Iorgovan să arătară, păn la Erdăştiţa, la pod, veniră şi di pe Dealu lui Iorgovan preste Săcărştiţa cucuruzăle luară, într-acea luncă mare să aşezară şi sus în Erdăştiţa eşiia. Noi trămuram.
Eu a face voe bună, arătam pistoalele, cu 30 patroane : „Dacă voi doborî atîţea turci, apoi, fuga !" Ei să rîdea. „Eu fruntea o ţin, voi codi-nile, şi pace" ! Aicea-i mare artilerie, 30 de canoane în Laz Mare, trupă mare, reghimente : Durlah, Terţi, Laterman, Ştain şi batailonu Alvinţi, cu fraişiţi şi cu luftpihsen, ce aveau lagher în Laz Mare, pe deal, în livezi şi pe dealu Silinicea, în vini — unde şi vinea mea mi-au tăiat-o şi cu 28 florinţi, 30 creiţari me-au plătit-o — vro 4 paterii cu artilerie, 4 bloc-hauze, căsoane mari, cu şanţe, palisadi, înprejuru cărora pădurea tăiată, încîlcită şi lagherile lor, înprejur tot cu şpanişeraiter. cu suliţi de fer, în vîrf cu lanţ legate şi 2 cavalerii-reghimente întregi, a lui Grefen-husarn şi Virtenberg-dragoner, cu chirase şi helme de fer pre ei. însă fiindcă într-aceasta auzisăm că franţozii vreau turcilor a ajuta şi în Niderland asupra gheneralului Bender, ce avea oaste 40.000, acolo revoluţie au *•138 sculat, careă // înpăratul lozef le-au aşezat. Acu corajie să avem, că sîntem nainte-le, să nu facă fruştuc cu noi.
Militari de-ai noştri auzirăm că din păduri în lagheru mare, pe dealu Lazu Mare, coboară, mulţi din Slatină, Caransebeş, Bistra. Ci mutîndu-să Vartensleben acu cu haupt-cvartiru de la Mehadia în Lazu Mare, cu cort mare, frumos, şi văzînd militari de-ai noştri viind, mulţi căprari cu bîte au rînduit şi pre toţi ce-i venea, spuindu-le la Bozovici să se ducă. Ei, de doă zile nemîncaţi ; din lagheru mare tot bătîndu-i îi scotea.
într-aceasta, sosi porunca : oberşteru Hiebel cu ştabu din Mehadia la Bozovici îndată să meargă şi feid-caplanu Stoica la gheneralu Papila va fi ! Iată-ţi ! Obristlaitnant graf Nujan cu 2 companii şi şiţari din Ceăplea în vîrf la Visocica, în bloc-hauzi, îndată să iasă, să o apere, să nu vină turcii la el în Laz Mare din deal. Plecarăm. Z^şî : scăparăm !
în Mehadia oberşteru porni ştabu ; canţelaria şi bagajia lui la Sebeş o rîndui. Eu, în piaţi. îmi veni militariu Vela din Corni, a patra zi, de la Jupanec, cu obrazu, urechea stingă şi grumazu puşcat, cu cămaşa sa legat, flămînd. îi dadei de mîncare şi cu bagajia mea pe cal în Globurău l-am dus, în spital; şi eu în Corni. Preoteasa nu o lăsai, cu tată-meu şi cu alţi mehedinţi ce fugea, să se ducă în sus, ce îi poruncii : în cît stă oastea naintea Mehadii, acas să stea ; dar atuncea să pleăce. însă, văzînd, în 30 iulie, zăpostltu Sîntă-Mării, că comeănii fug, şi ea cu ei în zbăg, în virfu muntelui Cerni Vîr au zăpostit. Unde, zicîndu-i vr-unii ce au căutat vînătă întră ei albi, să o vadă turcii, să-i robească, ea simţi. într-o mare ploae, cu slugă slabă, o fată, cu caru, doi boi şi un cal, din vîrf în jos i-au slobozit, încărcat, făr de cale. Ei pe picioare — ea cu Alexie, de 5 ani, în spate — 4 ceasuri prin ploae mare, caru nerăsturnat. Acasă viind, află plină de neămţi, canoneări, artileristi, carii în soba mare  nimic  n-au  stricat ;   cum au lăsat, paturi, icoane,
cărţi, etcetera, au aflat. Ei îndată, văzînd-o toată udă, îndată fobiile ferestrilor le-au spart, foc bun au făcut, de ş-au venit în fir. Din car scoţînd o slăină întreagă, o peatră de sare, ce-au fost luat sus, şi lor au dat. Din p'mniţă răchie şi vin bun, clin 10 hacoave ce cumpărasăm de / / la Agăsin ibraiteru, şiler de Jupanec, cîte 10 florinţi hacovu, l-au început şi le-au dat. Şi zio să făcu. Ea ducîndu-să la ofiţiru aci bine s-au încălzit, au fruştucuit. Slujnica ofiţirului pat i-au dat, o ţiră s-au culcat, au încărcat şi au plecat.
Eu în Bozovici ajungînd, căpătai porunca îndată la Bănia, după gheneralu Papila, cu divizionul să plec. Abea în munte, la Tîlva cu Rugii, i-am ajuns, pe unde am şi dormit. Şi de noapte plecînd, Papila îmi zisă că ci cu ei n-am venit ? Că căpitanul Maovaţ în Gaură m-au cerut a fi î Noi vorbeam una, alta, cu căpitanu Hibner, baron Enzeler şi ofiţirii glumeam. Iară gheneralu după avand-gardă nainte mergea ; în cap şlaf-miţn albă şi pălăria ; şi tăcea. Pe ameazi Dunărea jos ochearăm şi dealu Ponicovii. Şi începînd în jos a meărge, gheneralu descăleca, calu îşi ducea. Făr de veăste, un ţug de turci călăreăşte începură a puşcălui şi avand-garda a le răspunde. Papila calu încalecă, faer nainte, strigă. Turcii pieriră. Papila descăleca, strînsă calu în chingă ; cu căpitanii Hibner şi Enzeler nainte mergeau, ascultînd. Dar şi noi îndărăt auziiam sunetu de ploton-faer din muschete dînd, însă ce-i, nu ştiiam. Ei trei, nainte vorbind, pingă avant-gardă au trecut, caii trăgîndu-şi-i. Şi eşindu-le o trupă bună de turci călare nainte, ei încălecînd, curînd în sus, scăpară. Turcii după ei, pocăluind. Şi avand-garda în turci da. Gheneralu în şlaf-miţă ajunsă, că iute sărind pe cal, în fugă, pălăria vîntu i-au luat-o. Eu îndărăt flămînd căutam şi gîndeam aci mort a fi. Ci sărind adiutantul Şleghel cu divizionul în doă părţi, în laturi, prin arbori groşi, şi începînd foc a vărsa, turcii mai venea, şi pedestrii întră ei, carii de clo-ori să apropiam, atachiruiră, ci, căzînd vro 5 cai d'n ei, să muiară. însă şi a 3-a oară în sus cercară, ci fiind poziţia noastră bună, încă doi cai căzînd, în jos ei plecară. Şi noi aci, mai aşteptînd, cîte ceva mîncarăm. Jos, întră văi, sunetu muschetelor ascultam.
Şi atuncea turcii, prin ploaia ce era, ceăle 2 companii din batailonu Brejenvil din Poiana Ponicovii le-au tăiat. Doi soldaţi, fiind sus în pădure, au alergat în vîru dealului, la maioru Ştain, au arătat. Carele îndată fuga curînd, 4 companii ce-i rămăseăse le rădică // şi pe o călicică, prin elean-ţuri de peatră, rîpoasă, rea, ascunsă, în jos să sloboziră, unii pre alţii înpingînd, căzînd, jos au coborît şi toţi la Maovăţi, în Veteranişe-Hele au scăpat. Spuind că 2 canoane cu lavete şi muniţionu şi steagu batalionului în vîrf le-au uitat, ce să facă ? Maovăţi, luund 30 de feciori cu şiţari, curînd sus i-au trimis. Tunurile cu rotilile lor ducîndu-le în margine, prin cleanţe de peatră cătră Dunăre le-au dat şi s-au aninat — pană astăzi ; iară steagul în Gaură l-au adus.
Papila cu divizionul, vorbindu-să cu căpitanii ce erau de neam mare, cătră Bozovici îndărăt să întoarsără şi, predîndu-ne oberşterului, întîm-plarea sa despre Magarea comandirenderului înştiinţa şi că să duce acas, la Biserica Albă, arătă, şi cu [urîtă] slobozenie — [aci aresta îi deăte, la Timişoara să ţie]. Vahtmaisteru Nozac de Grefen la el în Bozovici viind, îi arătă că el pre gheneralul Papila din turci l-au mîntuit. O mînă
242
243
de galbini înnainte îi deăte, ci el nevrînd a-i lua, mulţămînd, pentru un bun atestat să rugă. Şi scriindu-i îi deăte, spuindu-i că de la reghiment şi dar va căpăta. Şi 50 de galbini la reghimentu Grefen trimisă, cînd va avangirui ofiţir să-i deă. Papila din Bozovici la Beseărică Albă să dusă.
Acel vahtmaister, Nozac, spusă ocara după bătălia de la Jupanec, că mutîndu-să Vartensleben în Laz Mare, şi-n vro doă zile viind feciori de la valah-iliriş şi de la De Vinţ pleziruiţi, şchiopi, flămînzi, de prin munţi de turci tocma aci scăpaţi, el pre toţi prin corprali nemţi, bătîndu-i preste capete, mini, obraze, făr de milă, ca pre tîlhari, din lagheru lui afară i-au scos.
— [Ipsilandi vodă din Bucureşti, eşind cu oaste călare, oastea nemţă de careă auziia, a o vedea, mergînd el însuşi nainte, oastea îndărăt, el la prinţ Coburg scăpă, la Beci să dusă]. —
Gheneralu fraiher Papila în Biserica Albă viind, înpăratul lozef II cu oastea aci în lagher, căpătînd audienţie, de aresta i-au spus, că vrea proţes să facă. însă mult-milostivul monarh îi sfătui în proţes lung să nu să sloboază ; „Ci anii băfrîneăţelor în linişte, cu 3.000 florinţi, în Timişoara cu graf Sora să-ţi petreci !" El închinîndu-să au ascultat, mulţă-mind ; şi încă 9 ani au trăit.
Oberşteru nostru Hiebel cu batailonu de o mie de capete de la Bozovici, cu canţelaria, preste satu Rudarii, sus în munte, la Pregrada, am eşit, de unde străji, pichete pană la Teiu Moşului, spre Jupanec, de-a *. 139 v. 0prj turcii tri // mitea. Acolo văzui, în lipsa pîinii, cu bureţii [te . . .31 ţi], iuţi, îs dulci ; în loc de sare şi cu pulfer îi frigea.
Căpitanu Maovaţ pre Memiş paşa cu ceta ghemiilor, cu şaichele di pe Dunăre, de-a treăce în sus îl oprea. Dar înlontru la el, maioru Ştain, cu toţi vro 1 300 de guri, în cîteva zile profiantu şi muniţionu să mînca şi cu greu din sus pre apă căpăta. Că eşind turcii cu Memiş paşa sus în vîru Pietrii, în bloc-hauzu maiorului Ştain, turcii din sus păzea, ceăle de lipsă în peşteră nimic să nu le aducă, să se dea. în careă marea lipsă, popa Evta Petrovici din Porecea turcească, el cu fii-său, ce-i paroh în Ogra-denia, Ioan, cătră miezul nopţii bucate, carne, sare, făină, brînză, păsui şi muniţion în cîteva nopţi, încet slobozindu-să prin mijlocul Dunării, lui Maovăţi îi aducea şi iară cu întuneărecu, ştiind apa, să întorcea.
Turcii cătră gura peşterii Magara tot încet căuta a să apropia. Fîntîna, puţul din peşteră, săcă. Căuta din Dunăre apă de băut, de gătat, de spălat a lua. Şi turcii de sus, di pe cleanţuri, mulţi cu puşti lungi, şi-şane, în soldaţii cla şi făr de apă înlontru scăpa. Fiindcă artileria noastră, unde sta ei, nu-i bătea.
Mergînd noi la Pregrada în munte, obristlaitnantul Sent-Ivani cu batailonu De Vinţ, fiind şi ei în Bozovici, îi dusără în Cheăia Bratil-cova, cătră Oraviţa, în loc tare, calea a păzi, ca turcii din Halmăji la Oraviţă să nu treacă.
Strajmeşteru nostru, Ioan Feldvari, curier înpărăteso de la Beseărică Albă trimis, la noi în Pregrada cu poruncă veni, obrîşteru Hiebel la înpăratul să meargă. El neputînd, pre maioru Rachicevici trimisă, carele, viind îndărăt, ne spusă că a lor maiestate l-au întrebat : „Bătutu-s-au
31 Text şters, ilizibil.
rumânii cu turcii ?" El au spus adevăru, că s-au bătut. „însă fiind noi în retirade, mare mulţime de călăreţi în marş nenau lovit, cu puşti, pistoale. Apoi cu săbiile goale începură a tăia. Eu pierzînd supt mine calu şi adiutantu al său, pedestri rămasărăm. Turcii în mijloc a ne masacri ne încungiurară ; tăia, puşca, prindea. / / Şi noi, fiind la pădure, am întrat, mai *•140 vîrtos văzînd cum tae, junghe şi iau capetele căpitanilor, ca şi a ghemai-nerilor, doară am scăpa în sus la o calicică. Ci întrecîndu-ne turcii, cu caii eşisă, noi prin spini, smidă deasă, mănuntă, în jos, în sus. Ei şi cu cîni ne afla şi prin acel crîng des tăia, puşca. Ci tot apărîndu-ne, unii nu numai că greotatea din spate, cu monturu, au lăsat, ce şi armele, sfîrşind patroanele, au lepădat; pană şi papucii şi caschetele din cap. Cărora acuma altele vechi le-am dat, de-a să ajuta". înpăratul au zis : „Acum cred i Şi monturu vor căpăta, să scriiţi !" Această înpărătească milă pre toţi înbucură.
Hasan paşa luund comanda oştii mari de la Avdi paşa, ce să întoarsă din contumaţia Jupalnicului, cu cei vii prinşi, cu muşchetiri, şarfşiţi, ceăle 13 canoane, artileristi, canoneri şi pre dragonu cu calu şi atîtea arme la Ţarigrad, el cu oastea cătră lagherul lui graf Vartensleben plecă nainte. Valea Erdăştiţii o înplu şi de aci îndărăt, toate şesurile To-pleţului, Jupalnicului, Orşavii, Orgadenii, Dubovii, tot pline de turci au fost. Cărora ispravnicii, boiarii Ţării Rumâneşti, vite mici şi mari, cară cu zăhăreăle, făină de griu, orzi, cucuruz, ovăs, după oaste aducea neprorupt.
Comandirender gheneralu porunci într-o noapte ca obristlaitnantul nostru, graf Nujan, ce era sus în bloc-hauzu Visocica, cu 1 batailon de rumâni şi neămţi, să coboară prin pădure jos în Valea Iardaştiţii, la miezul nopţii şi pre turci în fundoane să-i lovească, larmă să deă, că el din jos, pe drumu mare, la podu apii îi va închide. Nujan au coborît, ci fugîndu-i un neamţi, turcilor arătă. Şi apropiindu-să Nujan cu batailonu, turcii foc începură a da, un ficior puşcară. Nujan văzînd că din jos nimica nu să simte, nu să aude, dînd şi ei foc, retiriră fuga în sus. Tînărul fen-rih Ioan Vancea, înpedecîndu-să, au căzut, militarii preste el, călcîndu-1. El să văita ; abea s-au rădicat, de moarte au scăpat. într-aceasta, oberlait-nantul Reteghi cu 60 de feciori de sus, de la Peatra Galbină, sus în gura Erdăştiţii, în lagheru turcesc întrînd, turcii fiind cătră batailon, în corturi goale, puşti, pistoale, filgene au luat. Caii turceşti, înpedecaţi, legaţi, n-au putut lua. Corneănii Martin cu Gheorghe Calţun şi alţii, aflînd într-un cort nişte disagi de piele plini, bine legaţi, în umăre cînd unul, cînd altul, noaptea, pană în deal la posta lor i-au dus. Unde, dezlegîndu-i, năcăjiţi, ostăniţi, în loc de taleri potcoave turceşti au aflat. Şi oberlaitnantu lui obristlaitnant au scris. / /
Eu pre doă zile de la Pregrada pentru spitalu din Globurău viind, f*140 v* Şi în Mehadia, în Laz Mare, la comandirenderu fui, ci avea lucru.
în zioa Preobrajenii, în 6 august, turcii pre supt Lazu, pe sub poala dealului, cu 3 cai albi au fost, mai mari. Alţii erau pingă Cerna, de-a nu-i lovi bombarda, ascunşi să apropia cătră Laz Mare, la tunuri, de unde foc spre ei să vărsa, ci nu-i lovea ; că pre cîmp şi pre drumu mare nu cutezau. Un turc văzui, cu calu alb, preste 500 de paşi departe, pre drumu drept, lat, în fugă slobozindu-să la poarta drumului, ce o păzea o
244
245
companie şi foc în el vărsară. Sosind, o făşie bună de gorun din acea poartă cu sabia tăind, în călcîi să învirti. Ei, vro 3 stînjăni departe ; el fuga îndărăt, drept pe drumu mare. Iară toate compania ce era la poartă, deă o parte şi de alta, foc da şi nu-1 loviră. Turcii chiotea, deliilor de corajie poate fi pricina, că vîntul lor spre noi bătea, au vro frică întrasă. în vro 4 ceasuri, la 600 de tunuri asupra turcilor s-au dat, carii în deseară îndărăt s-au tras.
însă într-aceasta alţii, cu vro oglindă mare şi cu ocheane de pe alte dealuri au fost căutînd în Laz Mare lagheru. Comandirender gheneralu îndată curieru la înpăratul la Beseărică Albă trimisă, că i-au spart şi îndărăt i-au fugărit şi nu să teăme. Cu careă pre înpăratul, ce vinea încoacea preste Stăncilova, pre loc îl opri.
A doă zi, începură turcii, unii la Visocica asupra lui obristlaitnant graf Nujan, ce avea 500 de capete în bloc-hauz cu sine, a să sui, a-1 încinge. Prin pădurea încrucişată, lomită, cale făcînd, apa le lua. Iară mulţimea mare pe altă parte, preste Cerna, în dealu vinilor Pecenişchii, la bloc-hauzu de-acolo, ce era cu toate bine grijit, tare, unde era comandant maioru Laterman cu doă companii pus, petrecerea cătră Băi a o opri, care bloc-hauzi cu şturm îl loviră. Cei dinluntru da, cei de-afară da, cu funii, cu laţă zmulgînd palisadi, foc da, din mulţi, mulţi cădea, dar şi dinluntru pierea ; şi să apăra, că-şi vedea moartea. Bunul maior pre un turc ce vrea să între cu sabia ( : deghen) îl pătrunsă, dar pre el alţii cu piştoalile îl omorîră. 31 de ghemaineri cu un corpral pintră pălăsaţii rupţi, întrînd turcii înluntru şi tăind pre toţi, ei scăpară în jos. Aci maioru Laterman cu ofiţirii, 2 companii, capetile le luară şi bloc-hauzu îl aprin-sără, arsără. Cei 31 scăpaţi, seara, toată zioa flămînzi, cruntaţi, bătîndu-să pre deal în jos, cătră puntea ce era preste Cerna ; încă sus, în jos fugind, alt divizion ce le venea ajutoriu sus cu foc îi sprijiniră, socotind că-s turci. Ei iară socotind că-s turci în jos, aşa în grămadă în jos iară foc da f. iu şi pre mulţi vătămînd, divizionu în jos fuga au dat. / / Cei de sus, auzind jos vorba nemţească, alerga ; divizionu fugea. Ei au strigat să-i aştepte, însă noaptea fricoasă, spaima turcească, vaitecele plezirtilor nemţeşti ; cu strigările, vaitecele i-au aşteptat şi pre cei vătămaţi în lagher i-au dus. Iară multe caschete, visţei, căpeneăge şi muschete pre dealu întîl-nirii lor au rămas.
Turcii, luund acel bloc-hauzi cu dealu, de la cetatea Ostrovu întră altele un canon-tun mare aducînd, cu boi, bivoli în deal scoţindu-1, în vîru dealului Stoghir l-au aşezat, cu carele lagherile Lazu Mare şi Silini-cea bătea. însă bătînd de sus în jos, nici o pagubă nu făcea, decît frică.
Turcii prin păduri în vînat eşiia. La Visocica, de-asupra lagherului Laz Mare, cu Nujan să bătea.
Mehadia şi satele încă din aprilie avuseăse poruncă locuri de zbăguri, iaghere pre aproape de sate să-şi caute, unde cu ofiţirii de canton să fie şi slujbe să facă. De la Ruşava multe familii la Mehadia să mutasă, ci iarăş s-au întors. Iară acuma, luund turcii Orşova, Jupalnicu, de tot fugiră încoacea ; pre care văzîndu-i mehedinţii, să vorbea carii încotro vor apuca, dară nu în zbăg. Aşa şi satele, plecînd negustorii de-aicea, cu mai-sterii şi ţiganii la Sebeşi să dusără, unde cantons-comanda, maioru nostru Cleber, bătîndu-i, acas îi întoarsă, să şază.
246
Graf Vartensleben, după înştiinţarea că pre turci total i-au spart, acu scrisă că-i în grea primejdie, tot corul a-1 pierde ; că pre el cu pre toate poziţiile lui cea mare şi nespusă puteăre a varvarilor şi tiranilor turcii din ceas în ceas îl scurtă şi din Visoca în Laz Mare de-asupra lui vor să între şi de cătră Mehadia îl închid şi-i siluit îndărăpt păn la podu Feneş a retirui şi a sta.
împăratul cetind, cu feld-marşalu Lasţi şi în auzul altor ghenerali, zimbind : „Au zis-a Papila, mieu rumân, cu minte şi bun soldat au fost ; lui nu s-au crezut. Acuma, alt plan ; cu oastea de-acolo la Feăneş să vină".
Maovaţ în Veteranişe-Hele de tot strîmtorat; de o parte şi alta a Dunării şi prin cieănţe şi reale geănţe, de-asupra uşii peşterii, cu funii şi scări obîrcaţi, puşcăluia. El pre cei di pe Dunăre lupilor morţi afară îi lăpăda. Paşa Laz-Memiş avea la sine pre Chiose Mustafa aga povăţui-toriu, fiind din Orşava, pe-aci ştiut, rumâneăşte, bugăreăşte, arnăută, şi cunoscut. / / Acesta însuşi de multe ori au strigat sîrbeşte, rumâneăş-te : „Căpitane Maovaţ, predaise, că Laz-Memiş paşa vă sloboade" ! Iară oberlaitnantu Stoico Stanoilovici cu alţi feciori i-au fost suduind pre Mu-hamed şi muerea şi legea, ripoi puşcăiau clin noapte păn în noapte, cît tîrziu noaptea apă din Dunăre înlontru aducea.
într-o zi, un artilerist zioa dinlontru eşind, fuga jos după apă din Dunăre. Turcii da. El întoreînd şezutu, cătră ei bătea şi tocma acolo îl lovi ; plezură un ţol afundă căpătă.
Maioru Ştain fiind în Magara de multe lipsit, că ce avusă sus lă-sasă ; aci atîtea guri în Gaură, nici apă n-avea. Tot profiantu şi ţvibahu, coji uscate, le mîncară. El şi Maovaţ scrisără la eorpsoomando în Beserica Albă, ce era gheneralu graf Brejenvil propriteru reghimentului, de toată primejdia lor, carele însuşi la a lor maiestat înpăratului au arătat şi slobozenie le-au dat cu capitulaţie bună a să preda. Maovaţ trimisă pre oberlaitnantul său Stoico Stanoilovici cu 8 şarfşiţi în vîr la bloc-hauzu lui Ştain, la Laz-Memiş paşa şi Chiosa Mustafa aga, tolmaciu ; pre carii turcii luundu-i, în bloc-hauz i-au adus şi, închinîndu-să, paşii spusără. Paşa veăsel rădieîndu-să, o măhramă mare, cu aur cusută, în loc de caftan preste capul lui Stanoilovici au pus-o. Şi oprind aci 3 şiţari a sta buni, Chiosa cu ofiţiru şi cu 4 <!> şiţari şi încă doi comisari turci, jos la Maovaţ au venit, toate văzînd au scris. Artileria, armele soldaţilor în-părăteşti le-au lăsat şi capitulaţia, viind paşa jos, naintea uşii au iscălit. Şi rînduindu-să turcii spaiir lung, cu săbiile în mîini, lucite, pre rînd ca niustrung din Gaură afară : i-i maioru cu nemţii, închinîndu-să paşii,
sub săbii, prin aşa spalir frumos, ei imoşi, urîţi afumaţi, ne-peptinaţi, făr de harbuter, eşiră. Apoi a lui Maovăţi, iar aşa. Mai în urmă el cu oberlaitnantu, cu mare închinăciune şi mulţămită, pentru că ofiţirilor nu numai săbiile, ce şi puşti, pistoalele lor le-au dat să şi le ia. toputînd Chiosa Mustafa aga că gheneral Papila în Ruşava cu el bine j*-au făcut, căruia Maovaţ mai mult i-au mulţămit. Şi pe toţi, turcii păn ^ Sviniţa / / i-au petrecut. Chiosa Mustafa, poftindu-le cale bună, la 1.i« Sviniţa, Porecea au rămas.
Memiş paşa, expediruind dobînda, scrisă că 2 000 de oameni au pierit Şi cu 10 000 în sus, cătră Panciova, meărge înnainte.
247
înălţatul înpărat lozef maiorului Ştain Therezien-orden îndată i-au dat şi pre căpitanul Adam Maovaţ maior la noi îl făcu. — [Şi din Beserica Albă pre Maovaţ la Timişoara l-au trimis]. —
Un servian, căpitan Cocea, avînd fraicorul său la Liubcova, Siche-viţa, avînd pre oberlaitnantu Ioan Branovaţchi, laitnantul Fustinioni şl strajmeşteri, carii văzînd turci zisără să retiruiască. însă Cocea nevrînd, ei plecară pe deal. Cocea cu vro 60 de feciori pre turci opri doă zile, doă nopţi, flămînzi, socotind că gheneralu Asperman, ce avea aci, vîru dealului Alibeg, coru său, ajutoriu în strîmtoare îi va veni ; ci acela au fost retiruit. Turcu Chiosa i-au strigat să nu oprească puterea înpărătească..
— Căpitane Coceo, fă cale, dă-te în laturi, că pieriţi ! Cocea, văzîn-du-şi ofiţirii fugind, le-au zis : „Curvelor !" Iară turcilor ce-i zicea să fugă, zicea .* „Voi să văd a cui e meidanu", adecă victoria, plaţu. Unii îl sfătuia, alţii îl ocolea prin pădure aci ; şi vărsînd foc în toate părţile, ' apărîndu-să ca leii, începură de mulţime unu, altul a cădea. Şi Cocea tare pleziruit căzu, însă nu mort; şi i-au legat.
în 17/28 august, seara, în Pregrada de la Vartensleben ordre veni, ca oberşteru cu noi pre Stancilova, la Fîntîna Porcului, îndărăt să ne ducem, supt corul gheneral feld-marşal laitnant graf Brejenvil — [vom fi]. — Oberşteru adună forpostele, lăsînd în Pregrada pre corpralu Curea Petrucean din Bozovici, cu vro 14 feciori din defenzions-divizion cantonisti.
în 18 avgust, de noapte, avand-garda Iancu Cociaşu din Rudăria nainte mergea, îndărăt căuta. Pe de-asupra Banii, Gherboveţ, în Şopot, prunii încărcaţi, dulci, satele fugite, nima. Militarii, unii să abat, alţii îi bat; prindea găini, raţe, gîşti, prune lua. Adiutantu, maioru cu săbiile, ofiţirii cu bîtele da. în Dălboceţ mîncarăm ceva şi iară marş. Hălmăjănii, cîte unu, doi, 3, şi cîte 5' înşi jos la margine hodinea, că nu mai pot, ci vor veni. Trecînd noi apa Bîrzu, însărarăm ; eşind sus, halt, noaptea. Mie îm dedeăse reghimenţ-tamboru Mitru Nedelcovici, capelmaistoru Huboisti, găini, raţe, gîşte multe, tăiate din Şopot pre cai să le duc. Aicea noaptea le luară şi-n loc de a-mi da şi mie ceva, şi trasta ce aveam, :. 142 v. cu brînză, slăină, me-au furat-o, de // rămaşi flămînd. Hălmăjănii mai toţi îndărăt rămasără, nu veniră ; şi elisureănii fugea.
Noi la miezu-nopţii, întuneărec, plecarăm. La Stancilova eu singur nainte eşiiam. Făr -de veăste : „Halt, ver do ?" Eu : „Gut fraint". Ei, pichet de husari, fuga cu caii deăteră, apoi iară încet nainte-mi viind, mai mulţi strigară. Eu tare bine le răspunşi şi le spuşi că vine batailonu. Ei văzîndu-mi capu alb-negru, şlafmiţa-pălăria, cealma au gîndit. Ne rî sărăm.
Aci, la casarnă, răsuflarăm. Oberşteru scrisă la corps-comandă că sîntem la Fîntîna Porcului, cu standu trupei, vro 300 de capete, pîne să capete.
întrînd în casarnă a mă încălzi, fenrihu Ioan Voinovici la prînzu gata mă chiemă şi vin, care de mult nu-1 văzusăm, băui bine.
Şi în zisu lagher seara ajunsărăm, unde mîne zi corps-comandantul, gheneral feld-marşal laitnantul graf Brejenvil cu gheneral maioru graf Asperman, cu crigs-comisariu veniră, ştandu priimiră. Ei ne mişcară şi ne lăsară la margine, de-asupra drumului, 10 stînjăni a ne aşeza. Eu de
a-mi cumpăra bucate jos la Sasca spuşi că mă duc. Oberşteru şi el şi mulţi ofiţiri călări coborîrăm. în birt eu văzînd un fraicor cu fes roşu în cap, pleş, în opinci, îl întrebai şi-mi spusă că-i oberlaitnantu Branovaţchi şi laitnantu Fustinioni. Eu spuşi oberşterului şi eşiră la ei, că atunci venea. Ei spusără că căpitanu Coocea pieri.
La cîteva zile de-aci ne mutară, prin Sasca sus, la Maria-Şne, de-a apăra Nai-Moldova ( : Boşneagu), unde 2 zile făr de carne, oberşteru, maioru, ofiţirii. Eu : pîne, brînză, slăină ; papară bună făceam, îi chemam ; pe foaie culcaţi să sătura. Altora făceam şi dam.
Marele înpărat lozef, înţelegînd că Vartensleben de la Mehadia la Feneş, 3 staţii de la Mehadia, retiruiaşte, cu frumosul mare corp de armee de la Beseărică Albă preste Ticvani, Caransebeş la Ilova, cătră Feneş s-au dus.
Şi aşa, Hasan paşa cu turcii în 29/18 august în Mehadia şi în sate au intrat, unde preste 100 de cară cu oameni întîlniră, ce venisă pre poruncă arm ea să încarce. Oamenii, lăsînd boii, fuga î Turcii, după ei ! Alţii boi luară. După căsapu Ioşca un ceas au alergat, l-au puşcăluit şi nevătămat le-au scăpat. Turcii oastea di la Mehadia la podu Plugovii, ce să chiamă Podu Unguresc, au ajuns-o şi fiind arier-garda Grefen-husarn reghimentu, oberşt Oto, văzînd că întră în ei, el opri căpitanii de-asupra podului, cu svadroanele. însă ritmaisteru Demelmaier, timişorinţ, să duseăse ; şi l-au lăpădat. Orberşteru mînios, fricos loc înnainte, legîndu-şi ceaco în cap, / / mîna dreaptă în dolamă, mintia îndărăt înbumbată, sco-ţînd vergeaoa de pistoale sabia ş-au ascuţit-o şi legînd-o de mînă : „După f. H3 mine, au strigat, urmaţi !" Ci viind maiorii, ritmaisterii, l-au rugat îndărăt să stea, unde să cade, că ei ştiu datoria lor. Fiind şvadronu din urmă, ritmaister Baconi, carele cu obîrlaitnantu Şvind şi laitnantu Nadii Andraş, carii ca vulturii în turci, prin cucuruză, unde-i satu Plugova, puşcînd, tăind, s-au slobozit. Laitnantu Nagi 5 cai turceşti au luat. Şi vrînd pre unul cu barba mare a-1 tăia, el di pe cal jos sărind, mînile rădicînd, zicînd cătră Nadii : „Pro maica Bojia, ia poleac l" Un husar dindărăt capu i l-au şters, calu i-au luat. Inmulţindu-să turcii călăreţi, vrînd a-i încungiura, oberşteru în sus pre deal au pornit. Ritmeisteru Baconi păn în vîru dealului Cernăgău voiniceăşte s-au apărat, ci mulţimea călăreţilor puşcîndu-1 şi pre el şi calu, cu sabia în mînă el cu 8 husari ai săi au căzut şi capetile au pierdut. Trupul înbrăcat, mintia cu bumbi auriţi, eu i-am văzut, şi caii, aproape.
Turcii de la Plugova cătră Globurău, preste deal, cătră Corni, la drum s-au ascuns. Şi trecînd oastea—arier-garda Virtenberg-dragoni ţinea—turcii făr de veăste, aşteptînd, în răitari foc au vărsat. Şi fiind o rîpă, mîncătură, pre 9 înşi şi cu caii i-au puşcat, capetele cu clăbeţele de fier le-au luat. Şi oastea s-au dus.
Pre noi prin Sasca îndărăt, de-asupra Socolari, la cetatea Custura Părăsită, pre Beau. De-acolo, după cîteva zile, în Poenile Beăiului, ca să apărăm Valea Reă. De-aci, la Slatină, jos. Neămţii domni din Sasca, văzînd că-i lasă, ce vaitece, plînsurLera. Ei, fugind, lăsară pre un Matei Hoţu cu 10 înşi de-a păzi vercu ş.a.
Obristlaitnantul nostru, graf Nujan, în 17/28 august, viindu-i porunca în munte de-a veni la noi, în Stancilova, la Fîntîna Porcului, ofi-
248
249
ţirii spusără. Neămţii fuga în lagheru mare au coborît. Aşa şi companiile noastre, fără rînduială, care cum, după noi pleca. Nujan nu-i lăsa, ca cu el să meargă. Insă flămînzi, sătoşi, că la apă păzea turcii, ei, fuga ! Nujan pălăria faină, uniforma, laibele faine, cu porten-ştifle, dîndu-le la feciori, cu el la Mehadia să le aducă. Şi viind, în Svîrdinu, Valea Mehadii cu apă,' turcii au fost ajuns ; şi văzîndu-i hălăind, călărind ei prin păduri mari, v- au zis ţoalele lui în găuri / / de arbori mari să le bage. Din care aicea nişte oameni ceva peătece, la vro 5 ani după aceăia, mîncate, putrăde, au aflat. Iară el ajungînd la noi în laibăr, cu un căpeneag slab veni! Cerîndu-să la Pesta a să înbrăca, uniformirui, să dusă. Unde, cel ce fuseăse naintea lui obristlaitnant, baron Fletnic, pentru datorii ce făcusă, cu obrister titel penzionirt, s-au spînzurat însuşi.
Turcii ajungînd la podu Teregovii, la rîu Timiş şi Idee stară. Suin-du-să la munţi, pre dreapta şi stînga halalăind, spaime făcea, satele din păduri, din zbăguri, în sus fugea.
înpăratul lozef haupt-cvartiru în satul Ilova, la laitnantul de canton Marco Iovanovici avea. Acolo şi gheneral feld-marşalu Laţi era, carele de la cantons-comanda maioru Cleber doi strajmeşteri, buni tolmaci, ceru, şi-i trimeaăsă. întrăbă :
— Cum te cheamă ?
— N. Rudolf, de la Verşeţ, profesion şnaider.
— Dar tu, ţvercl, cum te cheamă ?
— Trăilă Măciucă din Cornereva, profesion păcurar.
— Cine te-au pus strajmeşter ?
— Reghimentu. Au căutat la ei şi zisă :
— Rudolf, mergi la înpăratu, iară tu şezi aci, cînd te voi chema, să vini !
Mulţi oameni, familii trecînd pre sus, din munţi cătră Sebeş, înpăratul îi întreba :
— Ce fac turcii ?
— Oamenii vii îi duc robi, pre puşcaţi îi tae, capetile iau, satele ard, boi, oi cu păcurari iau, bucatele mîncă, rău, rău.
înpăratul au zis : „Ce va fi viu, eu îndărăt vă voiu aduce ; morţii, cu Dumnezeu ! Eu toate casele, pagubile voastre voiu plăti !" La aceasta, moşu Curea Pepa din Domaşnea, pre carele feciorii, Nicolae parohu cu Iancu Pepa, ca pre un moş bătrîn, supt un <leămn> gros, mare, căzut l-au culcat să moară şi l-au lăsat şi s-au dus în sus, iară el s-au sculat şi aicea întră mulţi s-au aflat, şi zicînd înpăratul că toate va plăti, el zisă':
— Nu poate ! înpăratul înţăleăsă.
— Că ci nu poate ?
^— Multe păgubi ; nici cercurile, dară vasale î înpăratul s-au can mîniat, dar au răbdat. Şi dîndu-le 6 galbini la mai mulţi, le-au zis : „Meărgeţi la varmeghia Aradului şi veţi căpăta oamenii cîte 3 creţari, copii 2 creiţari la zi, parohii la lună 10 florinţi, iară protopopii cîte 20 florinţi !" Care preoţii ce-au fost duşi în sus şi îndărăt acas veniţi, 3 ani au căpătat şi / / bine trăia, că al doilea şi 3-lea an şi de la oameni cîte ceva mai căpăta, la cafe să bea. Cărora varmeghia Aradului prin sate, la Vilagoş-Şiria, Mehadia pană pe Criş, fură ; acolo lor, prin
ofiţirii lor de canton, cu ei, creiţari pe zi le da ; şi leămne din pădure ungurii le da. De-aicea în august s-au dus, de unde unii în noemvrie iar aici au ajuns.
Maioru nostru Gheorghie Duca din mănăstirea Tismana în Ungro-vlahia-Ţara Muntenească cu divizionu, prin Porceăni, preste munţii Vîlcan, Haţeg, Sebeş, pe la Slatina lui Florei, sus cătră munţii Semenic au eşit. într-acolo sus şi căpitanu Simeon Jivanovici la maioru s-au dus şi pasu Naneş au lăsat.
Sultanu din Ţarigrad trimisă aicea la oaste armee-comandant pre seraschiru Iusuf paşa şi pre episcopul, ca arhiepiscop, Ierimia al grecilor din Vidin ( : Diiu). Carele ajungînd la Orşava, îi adusără pre căpitanu Cocea şi 30 de serviani şi alţi servi, rumâni înpărăteşti. Pre servieni cu Cocea, ce ş-or adus ţeăpele în umăr, de la Tăchiia pană cătră Cetate, de ceăia parte, i-au înţăpat, iară de ceasta parte, prin Jupanec, pre dinna-intea lazaretului, pană la Tiscut, capete tăiate şi înţăpate au fost.
Hasan paşa la Teregova, iară turcii aicea la Băi ; în cea mare, aflînd o nemţoane bătrînă, uloagă, de păr în sus, afară, pe bîrnă capul i-au tăiat. Unde prinzînd şi pre bătrînul Ghimvagi, iară aci capul i-au luat. Şi toate baele, grajde, arsără. Turcii, unii călăreţi, alţii pedestraşi, şi cu cîni după ei, toate pădurile, munţii, văile, ogaşăle umplură. Satele cu familie, cînd în vîru munţilor, turcii după ei î Tae puşcaţii, iau capete în saci, prind vii, leagă, duc sacii cu capetele jos. De să ascund oameni, mueri cu copii într-adîncul văilor cu apă, acolo turcii cu cîni răi, lătrători îi află. Iară fuga ! Boi, cai, oi, capre, tot au lăsat, ţoalele şi bucatele ş-au lepădat, pană şi şube din spate, fugind. Din Mehadia 900 de suflete tăiate, robite s-au pierdut, dar din alte sate ? ! Parohul din Plugova, Pavel Domileicu, cu preoteasa, tot; parohu din Iablaniţa, Nicolae Trailovici, el, iar preoteasa cu 5 copii au scăpat. Parohu din Pervova, Curea Ioan Roşea, el din munţi. Şi aducîndu-1 aicea, la Mehadia, iată din jos, în Cîmpu Lung, veziru Iusuf paşa seraschiru // cu episcopu Ierimia. Carele, *< văzînd robi trecînd, încă şi popă legat, îndată au alergat, vezirului au arătat. Şi oprindu-i şi spuind că-i popă, îndată l-au dezlegat. Pre carele popă veziru cu buruntie-salvagarda, cu 3 turci, prin satul Pîrvova şi Luneaviţa a le coborî i-au trimis. El lăsă turcii jos în Pîrvova, în cvartir, iară el însuşi, pre cuvîntul episcopului că-1 face protopop, în munte Seminic, cătră Slatină eşind, satele aflînd, jos a veni le-au chiemat. Aceasta simţind maioru Duca, ce-au fost — [cu 3 companii] — acolo, prin fendrihu Lazar Cosanici în haupt-cvartir la Ilova l-au trimis şi supt pază l-au pus. Pe-aicea satele arse, iară pe coaste cucuruze erau. Hasan paşa de la Teregova n-au fost avînd 1.000 de turci la sine. Alţii, toţi în păduri, în munţi, cu cîini în vînat de robi, să capete.
Hălmăjănii să vorbesc de-a veni la veziru să se predea, auzind şi de episcopu că-i bun. Popa Ilia Cîmpanu, parohu din Prigor, cu cîţiva oameni, cu unt, berbeci, la Mehadia la episcopu au venit, cu carele la veziru s-au dus. Carte la mînă, buruntie, şi cîte 2 turci la sate subaşă, judecători, ofiţir, chinezi le da, a-i ţinea. Acestea să vestiră şi multe sate, vro 20, au venit şi s-or predat. Şi la turci în Orşova pod de lemn cu ceamuri preste Dunăre au făcut, cărora Iusuf bani, pită pe zi da ; încă unora şi boi, vaci le da pomană.
250
251
Pre noi, cu obrîşteru Hiebel şi obristlaitnantu Nujan, de la Sasca într-o seară ne rădicară, marş la Beseărică Albă în lagher. De unde, într-o zi, cu maioru Rachicevici la Zlatiţa ne-am dus. Călugării o holbă de vin scoasără. Eu zişi nămeăstnieului : „Dar măi dă-ne", că ofiţirii zicea să cer. Încă una deăteră, apoi, nu. Şi plecarăm. „Mulţămim, oce Theodore".
Forpostele adusără în haupt-cvartir un cantons-corpral din Belo-breşca, Petru, la comandirender gheneral, pre carele l-au trimis paşa din Clisură, să spună gheneralilor că el vine asupră-le aci. Acu gheneralii Bre-5 jenvil, Asperman, cu alţii sfat făcînd, înpăratului / / scrisără că 39.000 de turci asupră-le vin şi ei cu 15.000 nu-i pot aştepta. Pre acel corpral din-du-1 în aresta la noi a rămînea şi el întră puşti, pază sta, supt aresta. Eu la el mă duşi. fl întrebai : unde-s turcii, ce fac, ard tot ? Zisă că nu ard satele. Ei îs în laghere, la Alibeg vro 3.000, la Mudova 1.500, la Poje-jena vro 5.000 să fie, dar nici atîţia nu-s. Puţini călăreţi.
Eu văzîncl că vom să retiruim, cu doi căpitani să vază mănăstirea iar la Zlatiţa i-am dus, unde cerui o ploscă de vin să-mi umple. Nu vrură. Văzui struguri pre o masă tinşi. Cerui. Că : le trebue. Nici vin să gustăm nu ne înbiiară şi cu buzele umflate în careăoa ce o făcurăm intrarăm, turcii aşteptînd. Într-aceasta turcii pi la Palanca în sus au trecut, cu călăreţii lor.
Graf Brejenvil, comendirenderu, nedîndu-i a sta, într-o seară, mars ; prin Voevodeţi, cătră Vîrşeţi, zioa ni să făcu. Iată un cantons-oberlait-nant a nostru, Raindel, de la Slatină, ca curir de la înpăratu de la Ilova, cu porunca de-a retirui îi deăte. Şi aci, naintea Versetului în lagher ne aşezarăm. Episcopu Şacabent cu arhimandritu Moisi Vasilievici aci Ia graf Brejenvil, veni şi pre mine ce-i, cum, mă întrebă. Spuşi. Şi adunîn-du-să Verşeţu în biserica mare, cu episcopu, după o scurtă rugăciune, cu cuvînt de ertăciune, au fugit în sus, că dediese porunca. In Verşeţ mare mulţime de om era : — Nai-Moldova ( : Boşneacu), Palanca, Sasca, Beserica Albă, Oraviţa, — adunată, şi Cutriţa, careii toţi porunca auziră.
în 18/27 <!> septemvrie, 2 reghimente husari şi Anşpah-chiraziri, (după ce aprinsără şi arsără aci toate adunatele mari magazine), pre cîmpi, în dreapta, în stînga, departe înşirîndu-să, fîneăţe, multe stoguri de grîu netreerat şi cu sălaşă bune aprinsără. Alţii prin Vîrşeţi, pre uliţi, cu săbiile flăcărînd alerga, striga:  „Fugiţi, turcii  ajung! Fugiţi curînd!"
Reghimentele nemţeşti, ungureşti, unul după altul plecară pi la Sredişte cătră Şam. Valah-iliriş reghiment, în urmă.
Eu cu reghiments-feld caplanu, soţu meu catolicesc, franţiscanu Hipoiitus Craus, cu reghiments-feldcaplanu gr.n.u., // al legii noastre greceşti neunite, ce era la reghimentul Ioan Palfi, anume Theodor Enderici din Dalia şi cel catolicesc franţişcan, anume Vasile, horvat sau boşneag, în rezidenţia episcopului dus, călăreăşte am întrat. Jos, în soba canţelarii dintîiu, chiemînd pre Sofronie, ce era cliucear aci rămas : „Sofronie, vin bury mai bun, bătrîn, încoacea ado !" Şi bînd noi o vadră bună, alta deăte. îi cîntam, îl lăudam. Eu îl chiemai afară :
— Frate, dă-mi în ploscă !
— Vino încoacea !
în pimniţă întrînd :  o doamne, ce-o  să  facă  turcii ?  Toate  le sparg.
— Unde ţi-i vermetu bun ?
— Iată-le !
— Dă-mi, să te pomenesc ! Dîndu-mi, zişi :
— Dă-mi şi pruneăică de Srem ! îmi deăte. Puşi pe cal. Iară în-luntru bea, zbeară : „Las raitarii să aleărge, ce ne pasă? !" Vine seara.
— Frate Sofronie, sănătate !
Eşirăm. Caii au crescut nalţi ! N-ajungeam în şea, ci jos, cînd de o parte au de alta, tot voinici, doi popi sfinţi, doi cuminţi ! După armee prin Verşeţ afară păn la Sredişte, fuga. Nu-s, s-au dus. Noaptea. Să ne des-călecăm : jos, voinici ! însă de-a încăleca caii — şi mai mari, tot aziati, anatholeăni- nu-i Sofronie să ne ajute ! Unu altuia ajutînd, abea după un ceas, noaptea, viteăji călăream. „Halt, ver cla ?" în lagher, la margine, în carie legînd caii, ne culcarăm. Mîne zi cu toba locu aflarăm şi ne înşirarăm. în Fizeş băutură aflarăm iară ; mai mulţi ne înbătarăm. De aci plecînd, comandirender gheneralu graf Bregenvil striga : „Obrist de Valah-Iliriş reghiment, în numele de 3.000 de draci, plecaţi!" Fiind oberşteru la locu său, dar pre mine preoţii cu vin mă petrecea. Cerînd obrîşteru blosca cu răchie, îi dadei ; bău. El iară, în numele dracilor, şi mai tare ne ruşina. în Vermeş lagheru ne aşezarăm.
înpăratul în Ilova, cu armeea frumoasă, sta în deşert, că osmanii munţii Mehadii, Iablaniţii, Petnicu, Plugova, Bogotin, Conereva, în vînat, purecînd văile, pădurile, umbla. Şi Hasan paşa lăzi cu celenche de argint ( : creănge-stîlpări) cu 5 sau 3 frunză, tot argint, un şuh nalte, în loc de floare, în cealmă de-a purta, coiaine înpărţea, încă şi galbini ele aur pre capete tăiate dăruia şi le priimea.
înpăratul, văzînd că turcii tot să codesc, de la Teregova în sus, la Semenic, alţii de la Rusca, Feăneş în munte caută în sus a eşi, des gheneralii în sus a patroli trimitea, unde în neămţi bine nu să încredea, / / ca să nu fugă.
Maioru nostru, Gheorghiţă Duca, ordr căpătă clin muntele Slatinii în muntele Ilovii să treacă, iară căpitanu Purec cu rumâni volonteri, călăreţi, pedestraşi, cu oberlaitnantu Balog, la cutare loc să fie. într-o zi gheneralu de forposte arătînd că Duca nu e, înpăratul văzînd pre laitnantul Marco Ioanovici, gazda căşii de-aci — (ce şedea în pimniţă) — afară, la fereastră îl strigă. El fuga într-altă parte deăte. înpăratu iară : „Vino !" El zice : „Sabia arată !" Să rîsă. Şi întrînd îl întrebă :
— Unde-i Duca vostru ? Răspunsă :
— Aicea, în munte sus.
— Nu-i acolo.
— Iaste de alaltăseară mers. Că fenricu Lazar Cosanici cu mine de dimineaţă în pimniţă au prînzit şi la Sebeş după-pită s-au dus, însă gheneralul n-au eşit le ei ! Ce-o fi păţit, el va şti !
Marşalu Laţi cu cîţiva ghenerali de pre planu de-aci arăta, preste nişte ogăşăle, văi mici, poduri a face. Strajmeşteru Măciucă, ce era aci la uşă, înlontru, zisă : „Nu trebue !" Toţi boldiră. Lasţi : „Ce ?" El : „Nu
252
253
trebue ! Că eu fiind la maperi figurant, m-au mînat de am însemnat : mici. Ei în Sebeş mari văi au pus, şi nu-s". După aceasta, tot pre el una, alta întreba. Cantons-oberlaitnantu Dabozi, ce da furagie, adeseori la Laţi viind, îl afla cu Trăilă şezînd, el uşa răzimînd.
Hasan paşa căpătînd aspră poruncă de la seraschiru Iusuf paşa, ca pre turci să-i adune şi cu mare puteăre pre înpăratul să-1 lovească ; capete tăiate să nu mai priimească, că cei ce-i vor mai aduce, a lor să vor înţăpa, că în Jupalnic aşa au făcut. Deci acel Hasan năvălind a străbate unde cavaleria, gheneralul Palaviţeni grea plezură prin obrazi luo, şi, ducîndu-1 în Timişoara, au murit.
Un paşa, ce-au fost cu cortul unde-i satu Plugova, căruia aducîn-du-i turcii capete tăiate şi de mueri, zicînd că-s cătane, ci el, luundu-le de păr, turcilor în faţe şi după ei le zvîrlea. Aci am văzut vro 300 de căpăţîni. Turci la Ilova mîna.
în 16/27 septemvrie, înpăratul de la Ilova armea la Caransebeş o trasă. în Cîmpu Fomii, noaptea, 2 batailoane, socotindu-se unii pre alţii turci, rău s-au bleziruit. Trecînd preste podul Caransebeşului toată oastea, înpăratul văzînd Sebeşu plin de turci, porunci a-i bombardi. Turcii la caserne, biserici ascunşi, unii cătră Teiuşi cerca, alţii pingă Timiş în jos pleca, bisericile aprinzîndu-să. Armea, artileria înpărătească cătră Logoj plecă. Naintea Logojului mare lagher să făcu, unde înpăratul însuşi cvartir în moara graf Sora luo.
Maioru Gheorghe Duca aci în lagher de la Făget viind, căpătă po-f. 146 v. runcă 300 de capete, / / ce-s mai montiruiţi, alegînd din 3 companii, cu pre capitan-laitnantul Paul Iovşici, la forposte către Făget să stea, iară el cu ceilalţi la Timişoara a-i înbrăca să să ducă, unde şi compania lui Maovăţi să dusă. Mulţi clisureăni lipsea. Căpitanii, a Teregovii, cu puţini, Simeon Jivanovici, cu a Bozoviciului, Andrei Merzici, numai 7 ghemaineri au dus ; alţii, acas duşi.
înpăratul vrea să-i vină turcii de faţă asupră-i însă turcii cătră Făget, alţii la Văsiova, satele Zorleănţii Mari, cu atîta putere de vite mari, mici luară ; şi alte sate, vite, oameni şi preoţi robi luund. Alţii pană în Găvăjdia viind, vreo 7 case au ars ; de ceăia parte, preste Timiş, cătră Jidioara şi cătră Logoj ăl să apropia.
Spionul chir Lionda cu oastea fiind de-aicea la Logoj dus, în piaţi la greci casă sus cu chirie luasă, şedea. în 23 septemvrie s.v. sau nov în 2 octomvrie, viind multe cară cu bireşi unguri, rumâni din Ţara Ungurească, cu proviant şi furage şi descărcînd-o, prin Logoji îndărăt goi întorcînd, în piaţi întră sine strîgînd că turcii au ajuns ; oamenii de la Sebeşi fugiţi, ce era aci, iară fuga de turci ! Negustorii boite, dugăi şi deschisă lăsînd, mueri, copii încărca, ca să fugă. Bireşii lăsînd carele a sta, prin boite, dugheăne întrînd, lua şi fugea. Alţii şi casă, porţi spăr-gînd, cu sila luund, cu carăle scăpa. Spionul Lionda, dintr-o fereastră de sus un pistol şi altul foc dînd, au strigat ungureăşte : „Tolvai, lotrii, larma !" Unul de jos cu puşca prin gură creăştetu i-au spart. Alergînd sus, ce-au aflat i-au luat. Aşa Lionda au înpăcat.
Oberştu nostru ordre căpătînd, din Vermeş în Logoj în cvartire venirăm, unde aflarăm oameni în piaţi spînzuraţi nevinovaţi şi mulţi aşa
trecători prinşi. Logoju fugit, casele deşarte. La viţişpanu într-o cuhnă lăpădate cărţile popii nemţăsc din Mehadia, a lui Marţel.
înpăratu porunci şi noi la Timişoara să meărgem, unde-s şi ai Dai-ci-Banatului, să ne montiruim. Abea prin dugheăne cîte ceva de mîncare căpătai : rozalie, smochini, zămişcă, brînză, că slăină mai aveam, vin.
La Chizătău, într-o casă aresta, la un popă mă chiemară a-1 ispovedi, a-1 cumineca, că-i bolnav. Ducîndu-mă, văd că-i popa Curea Ioan Roşea din Pîrvova. Toată patima îmi povesti. Că scoţindu-şi preoteasa, copii, pre Marcu şi Procopie, şi prinzîndu-1 un turc, el l-au tăiat cu sabia acelui. însă, iar altu l-au prins. Cum la Ilova, la Logoj larmă fiind, nu l-au întrebat, înainte i-au mînat. Iară arestanţii sebeşeni, domăşneăni, corneăni şi / / meedinţi erau şi un turc tînăr ; oameni tot din Logoji prinşi, încă nejudecaţi. Cuminecînd preotul, îi dădii zămişcă, smochine, rozol de bău şi brînză şi plecai la Timişoara. Noi în Fabric, iar pancioveănii în Măhală să înbrăca. Şi ofiţirii aşa.
Eu scrişi Natalii meăle la Vilagoşi cu soru-mea Virsavia să vină. Care, într-o zi, vrură în Cetate să le arăt. Le duşi în şcoala unde am învăţat. în biserică, cu Mihai Martinovici crîznicu văzui buţi cu făină. în domehirhen, plin. Eşii în piaţi. Iată episcopu Cristovici de la Macova naintea bisericii stătu, întră. Eu iară mă apropiai. El eşi. Mă închinai, mîna îi sărutai. Spuşi că-s de la Corni, că fuseăsem cunoscut. Mulţă-mind, zisă sîrbeăşte :
— Futu-le muma şobească, în beseărici au descărcat î Graf Soro, zisă, e gheneral feldmarşal laitnant, comandirender gheneral, vin a-i grafului. Şi eu am fost.
Preoteasa vrea prin boite a o duce. Eu le duşi pre uliţa jidovilor cu ţoale vechi, putrăde, rupte, aninate. Nu le plăcură. Eu le duşi în straja mare, la ofiţirii noştri, ce o avea. De-aci, într-un birt, „La Bou" ; înluntru vin, crapfen cerui. Iale, ruşinoasă, nededate. Eşind din Cetate, iată arestanţii de la Chizătău intrară. Aci popa au murit.
Şarfşiţii panceoveăni, ce fuseăse tot cu noi aci, la reghiment în Măhală să dusără. Eu cu căpitanu lor, Gheorghie Raclivoevici şi cu ofiţirii oberlaitnant Iărgec şi Vaşchiţ ne despărţirăm.
Eu seara cu mulţi ofiţiri petreceam. într-una eram 13, cu adiutantul. La cină, veăseli, băură un feltal de vin, ce-mi aduseăse preoteasa. Mai adusără ei, iar plin. Cît au putut au băut şi unu pingă altul jos, pe pămîntul gol, au adormit. După miezul nopţii strigă cineva. Adiutantu, toţi săriră. încă unul, Simelmaier, este viu, căpitan. Sărirăm : ce-i ? Marş îndărăt. Şi tamborii începură a ne rîndui, marş la Chevereş. Una, alta, Vasiova halt ; Bocşan, Dugneăcea, Raciţa, puind strajă, de-a nu să mai strica verchele.
Neămţii din Verşeţi, Panciova, Beseărică Albă, Oraviţa, Cutriţa mai vîrtos, în Logoj înpăratului arătară că gheneral graf Brejenvil cu gheneral Asperman şi cu Lilien Banatu ucisără. Neămţii Cutriţii spusără că nu turcii, ce rumânii pre ei, şi în anu 1738 şi acuma, îi pradă şi tot le iau de-acasă. înpăratu scrisă acel sat a-1 încungiura cavaleria şi ce vor afla în Cutriţa să puste şi să tae, ca pre nişte tirani. Mueri cu prunci mici prin grădini grundpirn săpînd şi pre cîmpi aflînd, prin ascuţitul săbii le-au petrecut. Un răitar văzînd într-un cuptoriu picioarele unii
254
255
feăte mari, la cuptoriu cărămizi puind, un husariu au tras-o şi au tăiat-o. Auzirăm că 800 de suflete aşa aci au pierit. Iară întră cei 62 de oameni ce i-au arătat neămţii că i-au văzut şi au aflat la ei lucruri din satul lor f. H7 v. şi doi parohi vinovaţi / / s-au aflat şi înpăratul a-i spînzura au dat.
Eu în Timişoara la episcopul Petru Petrovici, unde era şi al nostru, văzui pre arhimandritu ce mă bătusă, Chirii Jivcovici şi Ioan Ioanovici, episcopul Pavel Avacumovici. Al nostru, Şacabenta, îmi spusă că el să duce îndată la înpăratul în Logoj, pentru graţia parohilor să se roage. Şi înpăratu i-au dat, însă un obristlaitnant de cavalerie, ce-au avut acea execuţie, au fost spînzuratu-i. într-aceşti 62 şi o fată de 13 ani au spînzurat-o, să se ţină minte.
Noi viind la Oraviţa aşijderea strajă pusărăm. Iară în Potoc, cătră Sasca, aci halt. Şi reghimentele de la Cutriţa aci lîngă Sasca, cu gheneralii Harah, Taldon în lagher veniră, ci iară de la noi să dusără cătră Ui-Palanca şi Varadia, cavaleria.
Reghimentul Panciovii, ca şi noi, din Mahala cătră Panciova plecînd, şarfşiţii lor, cu căpitanu Radivoevici, oberlaitnant Iergeăc, laitnantu Vaşchiţ, înnaintea armeii avandgarde mergînd, la Tomaşevaţ, la pod, la birt, cu mulţi turci călăreţi să întîlnesc. Aci fiind lîngă apă nişte clăi de fîni căpitanu cu sitarii , făr veăste loviţi, pre după clăi, plaste înprejurînd şi puşcăluindu-să. Ober şi unterlaitnantu şi ficiori şiţi, în podul birtului suiţi, s-au uitat păn pre căpitanu cu 30 de şiţari i-au tăiat.
Vartensleben din Logoj avînd poruncă la Mehadia cu corul său a meărge, el pre căpitanu di la Făget, Pavel Iovşici, cu compania de la Caransebeş la Teregova înnaintea lui îl trimisă. Iovşici i-au zis că făr de cavalerie îs pieriţi.
— N-ai grijă, că-i fraicoru, căpitanu Purec cu călăreţi, pedestraşi şi oberlaitnantu Balog cu şarfşiţi la Teregova. Şi aşa, căpitanul cu ofiţirii şi compania, făr de bun pasoş ; el cu oberlaitnantu Stanici pre picioare înnainte, cu lulile în gură mergea, laitnantu, fenrihu şi bagajia, caii dindărăt urma. Compania s-au lungit. La apa Ilovii, avantgarcla strigă : „Turcii !" şi stă. Ei zic iară : „turcii !" Ei zic iarăşi : „Căpitanu oberlaitnantu Balog sînt", şi merg. Şi can ploae, noor fiind, turcii la ei să slobod, 300, cu caii. Acu ofiţirii din urmă, întîi ei fug, cu caii, iară cei ce-au fost, întîi, rămasă în urmă pre picioare ; cai n-ai, aşa fuga. în apa Timi-f-148 şi pre căpitanu şi oberlaitnantu şi vro 40, de vii, făr de morţi, / / puş-caţi, tăiaţi, vro 20, <i-au aruncat>. Iară cei doi ofiţiri cu ceilalţi preste Timiş sălci, anini groşi ajutoriu luund, turcii mulţi au cloborît. Alţii pre căpitanu, oberlaitnantu cu vii robi luundu-i pleca. Cinci turci vrînd să prindă încă, sitarii, buni arbori avea şi da. Patru Hodorescu din Corni puşcînd unul, di pe cal jos au căzut, calu fugi. Patru apucînd de pistoale, trasă. Turcu să rădică, el fuga. Turcu căzu, zace. El iar vir~, ia pistoalele, trage; iară să ridică. Abea veăde că-s cu găitane bine legate de grumazi. Apoi le-au luat şi l-au purecat.
într-aceasta, căpitan Purec cu Balog cu volonteării în Halmăji, pe Poneasca, la- Bozovici au fost ajuns ; şi pre Iovşici prin Mehadia în jos l-au petrecut.
Iusuf paşa, prădîndu Halmăju, 13 sate şi alte 8 sate, care prin subaşi cu chinezii din sate la Ruşava, la lucru podului îi rînduia şi le da bani şi 3 pitişoare pe zili. Alţii aicea, deasupra Medii, şanţăle cu păli-sadi şi alte patrii mai sus lucra. Aicea în şanţ peste lucrători parohu bătrîn a Bolvaşniţii, părintele Gheorghie Mirulescu şanţ-corpral cu simbrie au fost. El topgi-paşii de pin sate lapte, oaă, unt, găini cumpărînd îi aducea : „Aferim, papaz", îi zicea. Iară chiemînd pre popa Lazar Şuvăgui din Globurău, prin arhiepiscopu din Dii i-au dat poruncă în Halmăji şi alte sate predate cu turcii scriitori din sat în sat să umble, toate puştile înpărăteşti de la oameni să le strîngă. El, popa, să scrie de la ce sat, cîte puste s-au aflat şi au luat. Şi el aicea, la seriasehiru 15 cară de puşti au adus, la Ţarigrad le-au trimis.
Preoţii din satele cu buruntii şi cu subaşă, predate, cu cinste la episcopul Ieremia venea. Plecînd odată Iusuf cu Ieremia cătră Sebeş, că pană în Teregova fuseăse, ca Logoju să vază, ci neaflînd, // după cum f. i48v. gîndea, oastea mare adunată, ci prin sate sau în munţi în vînt înprăş-chiiată, în Slatină pre un paşă l-ar fi tăiat, apoi puşcat. Şi plecînd pre Cheăe încoacea, cu episcopu şi cu ai săi cei bine încrezuţi păzitori şi preoţii din Bozovici şi din alte sate, după ei, pi la icoana sfintei troiţe, un pistol şi altul, pre un paşă l-au puşcat şi aci dinii să-1 mînce l-au lăsat, că ci Logoju n-au luat.
Turcii văzînd că Iusuf nu să glumeăşte, ci-i fricos, că ce aducea ei di pe Pogonici, vaci, boi, oamenilor ce lucră de pomană dă, oile tae, carne înparte şi pieile dă, în ,urmă, turcii alta aflară : prin Conereva, preste munte, pră la Naneş, preste Cerna, în ţară a treăce şi cu sute de oi, vaci trecură. Oameni din Bogîltin, cîţiva, să vorbiră, să armară, în locuri tari să aşeza şi-i sprijinea, le lua ce avea; cîte 100, 200, 300, odată 1.200 de oi, fără boi, vaci le-au luat. Apoi, viindu-le mulţi turci în zbăg asupra, nu le-au avut ce face, ci ei prin păduri aicea la episcopu şi veziru au venit şi s-au închinat.
Doi turci din Clisură preste Boşneag, cu rumâni din Naidaşi în Sasca-verc au venit. Hoţu de Matei cu ai săi bine i-au priimit. Pre sîrbi, rumâni cu bună răchie, multă, i-au cinstit, pre oameni au înbătat, pre turci prin casă şi la beseărică i-au purtat, i-au culcat, i-au legat şi aşa ei vii la Logoj la înpăratul au zburat, oamenii s-au spart.
Chiosa Mustafa aga cu Laz Memiş paşa toată Clisura de Sus, Jos au predat-o. Iară doă sate rumâneşti, Zgrebenţi şi Caitasu, nedîndu-să celor trimişi la ei, o mie de turci călăreţi, pedestraşi i-au încungiurat, i-au spart; mulţi au legat, preste Dunăre le-au dat. Dar şi turci mulţi cu ei să dusără ; care cum putea, scăpa. Laz Memiş paşa, înţălegînd ce face Iusuf cu paşii, şi el la Beligrad au trecut, de-acolo acas s-au dus.
^ Veziru în Halmăji, la Bozovici, au poruncit nici o casernă să nu să mai arză, pentru viaţă, fie a lor sau iar a neamţului, să nu să strice.
în Corni fiind el / / cu episcopu şi puind ei aci 6 case robite, să stea f-Pnn căşi, să păzască beseărică novă, mare şi casa mea lîngă ea. Oamenii ™a casa mea într-altele s-au dus, în fundoane şi acolo foc, fum au lacut, ca predaţi, avînd buruntie de-a nu să teăme. Ci fugind subaşa Ao*\ alţi turci viind, le-au ars.
256
2-57
Turcii mulţimea pe la Corni în sus cătră Feăneşi dueîndu-să, la Corni, în pămîntele ce să chiamă Macoviştea, unde au fost vro beseărică a romanilor, mare zidită şi sat de sloveăni — Macoviştea — bune pămînte, cu multe sălaşă, mulţimea turcilor într-acel cîmp, lîngă drum, spărgînd în vîrful acoperişului gaură mică, pre careă şi pre coş adunînd dovieţi-du-leţi, ludăi, curcubete, multe sălaşă pană în vîru coşului cu duleţi le-au umplut şi mai grămădind leămne, pae, aprinzîndu-le a să coace, să ducea la bătae. De unde, a doă-zi, seara, la cină bună sute venea şi să gostea. Aşa şi întralte părţi, de mîncare îşi făcea, care cu cucuruzi fripţi le mînca, măcar că Ţara Rumânească zahărea trăgea.
In Mehadia boiariu ispravnicu Chiriac din Cerneţi, văzînd beserica noastră, ca să nu o spurce păgînii, zahareaoa ce au adus-o sute de cară, fănină, cucuruzi, orzi, ovăs, au umplut-o şi din ea la vro 200 de cuptoare, ce cocea pită în Mehadia le înpărţea şi după oaste trimitea.
Iusuf paşa veziru magazina cu pravu în pimniţile obrîşterului adu-cînd au pus-o şi el din Cîmpu Lung în vinea Virsavii, cu episcopul în Prăvălăţi, şi de-acolo în cvartiru ce-i al căpitanului s-au sălăşluit. Şi cei ce lucra bani, cu şpanişer-vand îngrădiţi, unde-i magazina sau supa de tunuri au venit. Iară în beseărică nemţească lui oltariu dindărăt, de scînduri, nalt, ş-au făcut. Şi mergînd episcopul, l-au fost petrecînd. Apoi iară în Cîmpu Lung cu corturi au eşit, unde, în morminţia nemţească, zidită, argint cu măsură da, parale făceau.
întră subaşii din sate, la Dalboeeţi doi au fost turei, unul mai bătrîn, altu tînăr. Aci aflasă un dalbocean de înţălegea, spunea ce zice aga. într-o seară, spuind el că meărge la veziru în Media, cal să-i deă, cine să meargă cu el ? Nişte oameni şi popa Andrei Cîmpeanu, parohu, a meărge să făgă-•149 v* duesc. Cal îi dau, dar nima cu el nu cutează să / / meargă, ca să nu-i vîndă lui Aii paşa, carele de la mulţi o mulţime cumpărasă. El aicea, în Cîmpu Lung, de cătră apă, în dos, cătră vadu Zăvoiului lui Matei, cu mari corturi şi păzitori lagheru său avea, sute de robi acas trimitea, 7 sate de rumâni a-şi face.
Pre p<opa> Nicolae Trailovici, parohul Iablaniţii, prinzîndu-1 cu puşca, soldat l-au vinuit. Iusuf l-au scos, la înpărăţie militar a-1 da. Căruia turcii ce l-au prins seara o gînscă de-a o beli de peăle cu peănele i-au dat, ci el neştiind, unu vru să-1 tae. Ei 3 gîşte frumos le jupuiră, fripte, feărte le-au mîncat ; şi lui i-au dat, şi cînilor.
Turcii cu Chiose Mustafa aga din Clisură de Sus la vro 200 de inşi, cu oameni, cară, cai, la Beserica Albă viind, solăria înpărătească, ce era prea grea, bine au uşurat-o. Unii încărca, alţii cătră Voivodinţi alerga, să vază Vîrşăţu cumu-i. Rumânii din cîteva sate la turci ducîndu-să, îi făcură obercnezi. Aceia căpătară buruntii. Ei satele cătră Varadia, Oraviţa, pi la Beseărică Albă, preda turcilor ; în Clisură daruri, poci o ane ducea.
14/25 octomvrie. Eu în Potoc şi în Sasca paroh, cînd la o beseărică, cînd alta slujiam. La praznice, Vinerea Mare, colaci tăiai. Aci auzirăm de întîmplarea căpitanilor, al nostru, Paul Iovşici, cu compania la apa Ilovii şi al Panciovii, Gheorghe Radivoievici, cu şiţari, Tomaşevaţ, tăiaţi.
Seraschiru Iusuf paşa, văzînd că Sveti Dimitrie ajunge, podu la Rî-sava închee, mijlocu on şaiche trecînd, robiţii militari de  la Ilova cu
Iovşici şi oberlaitnantu Marco Stanici s-au dus. Şi turcii de prin sate plecară, în Mehadia biserica rumânească, cu atîta zăhărea, făină, grăunţă, oizi, ţvibah, mei şi ovăs au ars-o, careă văpae şase zile aşa au ţinut, cît şi bîlvanii de gorun, ce-au fost puşi supt fundement, s-au scrumit.
Turcii, cred că cei ce tăiasă pre căpitanu Radivoevici la Tomaşevaţ, 500 călăreţi, ajungîndu-i cavaleria înpărătească de cătră Panciova, ei fuga la Ui-Palanca, în fortul nov s-au închis. Scurtîndu-i oastea noastră şi dînd de 3 ori şturm pră ei, aşa bine s-au apărat, cît 34 de ofiţiri, // afar *•150 din ghemaineri, de reghimentele Ioan Palfi şi Brejenvil, etcetera, blezirti şi morţi au picat. însărînd, noaptea bine i-au înţărcuit, a nu fugi. într-acea noapte, strâjile în podu unii mori aflînd un turc cu o scrisoare, ce-1 tri-miseăse ei la Panciova după ajutoriu a le veni, pre carele aducîndu-1 aci, el celor închişi au strigat că-i prins, să se predea. Carii auzind şi cerînd capitulaţie, aşa cum sînt, cu cai, cu tot ce au să-i lasă să iasă, careă că-pătînd-o, au eşit şi pingă Dunăre în jos s-au dus. Carii nu numai pră cei din Clisură, ce şi de la Mehadia şi Sebeş îi spăimîntară, că neămţii pre apa Dunării vin, la Ruşava îi închid. Şi aşa, turcii toţi să dusără.
Gheneralii Taldon şi Har ah la Palanca rămîind, cu acel cor a eina, Libtai maior avanzirui la Ioan Palfi infanterie reghimend. Vrînd preste Dunăre a treăce, de ceăia parte, cu şaiche şi feldpateru lor Theodor En-derici au trecut cu pancioveănii, maioru Cobasiţa, oberlaitnantu Haini şi ritmaisteru Pavel Socolovici. Ai Panciovii plezirti au murit, iară maiorul Libtai ajunsă şi luară de la turci ceamuri încărcate de bucate. Şi adu-cîndu-le, el obristlaitnant şi feld-pateru nostru de la ei, Theodor En-derici, colaină de aur la piept au căpătat. Şi coru acolo au ernat.
Noi în Sasca Rumânească fiind, mare bombardament la Ui-Palanca auzind, laitnantu nostru Filip Iovşici călare fuga să dusă şi veăste de acei 500 de turci ne adusă. Oberşteru nostru îndată pre maiorul Adam Maovaţ cu 2 companii la Nai-Moldova, în Clisură, îl trimisă, iară maioru Gheor-găhiţă Duca cu alte 2 companii Dogneăcea, Reşiţa, Bocşa, Oraviţa avea.
Eu socotind în Sasca praznic, ospăţi, — Sfîntul Dimitrie — a da, cu pîine, colaci şi altele, Natalia mea, gata. Militarii fugiţi, de cînd ne duseăsem, almăjăni, clisureăni, făr de arme, auzind că venim, la noi iară alerga. Eu gata cle-a prăznui, porunca sosi : marş la Mehadia î
Şi aşa, pre deal în sus, în 25 octomvrie /5 noemvrie, preste muntele Stancilovii, jos la apa Buce ava, supt Hurcu, am coborît şi în lagher am conăcit. Dimineaţa, Sîmedru. Preoteasa de pi la // sălaşă căpătînd lapte, 3 î.nov. castroale de ciocolade au fert. Oberşter, maior, căpitani, ofiţiri cu lingurile au fruştucuit şi am plecat. Seara, în Bozovici, iară cu toţii prinosu wiare cu chiote l-am jărtvit. Praznicu trăcu. 27 octomvrie, Borloveăni ; 28 octomvrie /7 noemvrie, Petnic, Mehadia sosind. Mulţi oameni cu sarcini, piei de oae, din Mehadia în sate ducea. Şi întrînd, pre gheneralu graf Vartensleben, carele în 6 noemvrie, cu o zi nainte ajunseăse, corul lui la Logoj îndărăt trimisă şi oberşterului nostru Ioan Hiebel dînd aicea comanda forpostei, şi el la Logoj să dusă.
Fiind el în Teregova, frate-meu Costa Stoica cu alţi mehadinţi, viind a£ pe Cheăia Slatinii, aflară doă slugi, răşoveăni, de lotri omorîţi, jăfuiţi, cu cocia în drum, zăcînd. Ei prinsără un om cu un pistol de lemn la brîu, legară, lui Vartensleben la bir tu Teregovii îl arătară. Carele îi zisă :
258
259
„Spuneţi-i Tatăl Nostru ! Să îngenunche, daţi în el !" Puşcaşu din Tufări îl puşcă. Gheneralu să dusă.
Frate-meu cu ceata lor multe sălaşă au vizitiruit, apoi la mine în Mehadia toţi me-au venit flămînzi. Şi fiindcă căpătasăm un crac de cămilă şi de bivol turcesc, i-am hrănit.
îri Mehadia păreţii beseăricii încă calzi era. Plaţăle caselor arsă ele la intrarea turcilor, doă luni, ştiru şi loboda mare crescute, nu să cunoştea. Şi nu numai ce din Halmăji pană în Mehadia, la 4 staţii, pe drumu mare atîţea morţi, oameni, mueri, făr de capete, zăcea neîngropaţi, ce şi aicea, înprejurul Mehadii. Aicea, preste apă, întră oameni, 2 femei pre spate, legate, la care ei ca cînii s-au rînduit, apoi le-au tăiat. Aflîndu-le, le-am văzut şi le-am îngropat. Precum şi la Băi pre baba nemţoaică şi pre moşu Ghimvaci i-am îngropat.
Fugind oamenii de-aicea şi întrînd turcii, îndată Mehadia au ars-o. Unde, o mare mulţime de cîni în păduri, în munţi fugind, s-au sălbăte-cit. Carii, în de seara, înoptînd, turme ca de oi din toate părţile în Mehadia cobora şi trupurile morţilor mînca, cît cu mare primejdie noaptea cu arme umblam. Carii dimineaţa iară turme în sus, pre dealuri, în păduri fugea. Iară mîţăle aşijderea în găuri, pre supt pietri scobite, găunoasă, iară mai multe erau în şanţăle de-asupra Mehadii, în toate găurile f. 151 grinzilor, scăpate. Unde fenrihu Maier // vro 200 de piei au căpătat. Aşijderea în cazamantele de jos, la cazerne, or puşcat. Trei ani şi cîinii tot i-au puşcăluit.
Plecînd coru din Mehadia la Logoj, căsapu nostru de la un marghi-tant un vas cu vin cumpără. Care holba cu 25 creiţari bine îl beam, altul n-aveam. El într-una noaptea apă turna şi noi aşa-1 beam, păn ce văzurăm că-i numai apă. într-o seară ne vorbirăm 20 de înşi să-1 bem, să-1 răsturnăm. Păn în zioă l-am golit, să ştie ; şi aşa au udit.
Oberşteru cu ştabu din Mehadia la Bozovici dueîndu-să, aicea for-postens-comandant maioru Maxim Rachicevici rămasă. Şi companiile în bordeăe nove făcute, din jos de Mehadia, la Profuntărie, erau aşezate. Temîndu-să de turci, în urmă lăsară în bordeăe numai 2 companii, altele îndărăt în Globurău, Bogîltin, Corneareva, Meedica, Lîncaviţa, Verendin şi Corni. Maioru şedea unde-i căpitanu. Gheneralu Ţentner cu inginiru — căpitanul Petru Duca la Mehadia viind — cvartir le deăte unde-i preotul chatolicesc acum şi plane viitoare lucra. Ei cu oameni, cu straj-meşteru Gheorghie Meţcher şi valdaufseru Costantin Hergot, prin păduri eşiia, măsura şi alte redute, poziţii din jos de Mehadia, naintea podului arminţii, făcură.
Căpitanu prins, Pavel Iovşici, un om din Cladova, anume Patru, la mine îl trimisă, să întrăb eu pre oberşteru : fi-va bine să scape, îndărăt să vină ? Eu îl duşi la maioru Rachicevici, care zicea să scape. Ci întrebînd eu pre căpitanu Petru Duca, îmi zisă să-i spună să se ducă cu oamerii. Carele la Sofia au murit.
Maioru nostru Rachicevici nu să temea de turci, ci frică avea făr de veăste a nu veni la prinzi la noi. Mă chiemă şi-mi zisă să facem o carte cătră paşa din cetatea Ostrovu, din partea maiorului, fiindcă marele nostru înpărat cu cinstitei paşa din Beligrad păn la Sveti Gheorghe pace
260
au pus, să ştie ; alta, nimica. Eu zişi : „Bine, însă cine va duce-o ?" Că frica de turci era mare. El zisă :
— Trei volonteri călăreţi, ţărani.
— Ci aceia nu cutează a meărge, că-i înţapă, ci pre alţii să mînăm, pre Ianăş Turcu, pre Gligore Popovici şi pre frate-meu Costa.
Şi aşa, — [mercuri, în 22 noemvrie, mercuri] — scriind sîrbeşte şi rumâneăşte şi dînd frăţîni-rneu cal bun, — [fiind a lui slab] — că cei doi — [iar aşa] — avea şi dîndu-le 10 cătane, călăreţi rumâni, de-a-i petreăce, carii numai doă ceasuri cu ei au mers şi s-au întors, // iară ei f-151 v-trei încă patru ceasuri singuri păn la Ostrov încet s-au dus, mai vîrtos că ajungînd la Jupalnic şi văzînd atîtea capete prin pari, urîte, vulpi, mîţe sălbatece, cîini, raţe multe, loc pustii, iarna, frigos, fricos. Dar ochind preste Dunăre, pingă drum atîţea oameni cu căpitanu Cocea înţăpaţi, ei troi una într-una jos ; unu : „Să mă cac". Altu : „Să mă piş" ; iar : „Mă piş" ; iar : „Mă cactt, cale de un ceas tot aşa. Şi aflînd un rumân turcesc, i-au dus la casa lui Izmail Boşneac. Ei a întră, turcu eşind, făr de ştire, fără veăste, în uşă să întîmpină ; turcu au ţipat, văzîndu-i cu pălării în trei cornuri. Ei îi dau : „Bună zioa, Izmail aga", de-afară. El eşi.
— De unde sînteţi ?
— De la Meedia. Eu sînt Grigore, cutarele.
— Ce căutaţi ?
— O carte de pace aducem de la gheneralu nostru.
— Sînteţi voi cătane ?
— Ba, negustori.
— Pentru ce n-aţi pus voi scrisoarea într-un proţap ( : nuea lungă), că aşa să vă fie întîlnit turcii, 60, ce s-au dus cătră Ogrădenia, v-ar fi tăiat.
Şi luund cartea, în cetatea Ostrov la paşa au dus-o. Carele îndată cartea aceăia cu 10 turci aleşi afară preste Dunăre, în pruchen-amt, la Boşneag au venit. Şi ai noştri închinîndu-li-să, ei bună zioa le-au dat, puind mînă pre ei. Şi aşăzîndu-sâ în divan, înlăuntru i-au chiemat şi i-au întrebat :
— De unde sînteţi, ce sînteţi, cine v-au trimis, cu ce aţi venit, ce aţi adus ?
— O scrisoare.
— Unde-i ?
— Am dat-o la Izmail aga ! Si scoţînd-o din sîn cel ce-i întreba, zisă :
— Aceasta-i ? Ei răspunsără :
— Aceasta.
^— Cunoaşteţi-o bine ? Peceţile ei vedeţi-le, sînt bune, întregi ? Apoi altui mai mare au dat-o şi acela peceţile le-au deschis, întrebînd : „Care puteţi a o ceti ?" Frate-meu le-au cetit şi sîrbeşte şi rumâneăşte şi ^nul dintră aceăle agale pre turcie bine au prefăcut-o. Şi dînd la ai noştri ye mîncare aci, ei cu cărţile făcute în cetate la paşa s-au dus, de unde *ară 3 în^i răspuns în scris, turcesc, pre o jumătate de coală numai 4 rîn-duri deasupra scris, iscălit, ca reţipisn le-au dat. însă minunat, că acea carte sul într-un săcui de mătasă veărde, cu trei şnire, găitane, sus legate,
261
cu ceară roşie şi hublot ( : bulin), peceţi de os alb legate, iară vîrf u găitanelor acelora o palmă lungi spînzura şi capetele iar cu buline întărite. // 152 In mînă dîndu-le, le-au spus că-i numai adeverire că au priimit, şi vezi-rului o trimit şi poate fi că în 8 zile răspunsu va veni.
Maioru într-acea zi, viind ei, acel reţepis la Logoj lui graf Vartensleben l-au trimis, unde tolmaciu nemţeşte jumătate de coală au umplut ; şi ne-au trimis-o, să le vedem conţeptu lor.
Acu, la 8 zile, iară de-a să duce, cum au fost vorbit, una, după răspuns, alta, pentru de-a negustori făr de lazaret, fără arminţie, că turcii de toate a le da s-au făgăduit. Iania Lazaru Babadacu, pitariu în Mehadia, fiind el lui Izmail Boşneag dătoriu, deăte lui Grigore 110 florinţi să-i ducă. Maioru Rachiceăvici deăte 3 galbeni să-i cumpere cafea şi duhan. Ei, în 22 noemvrie, fuseăse, venise seara.
Acuma, nevrînd Ianăş Miclău Turcu să mai meargă, de frică, Grigore cu Costa vor meărge, să negustorească făr de bani. Frate-meu Costa, carele cu Grigore la mine de 3 — [trei] — săptămâni şedea, el şi mie şi preoteăsii să ruga să-mi zică să-i dau bani înprumut, măcar cu dobîndă ; 4 zile n-avui pace. Apoi, numărîndu-i patru sute de florinţi, galbeni şi souferendori. Şi calu meu, din 5 cai, ce-1 aveam de călărit bun, să i-1 dau iară, că a lui e slab, să stea la mine. Şi dîndui şi calu, în 29 noemvrie /9 dechemvrie, — [miercuri] — s-au dus. Şi nevenind 4 zile, mă spăriai că ii vor fi tăiat, au departe duşi. Ci iată, duminică seara, noaptea tîrziu, în 3 dechemvrie, un rumîn cu calu meu, cu o păreăche de disagi de peăle plini, maiorului cafe, duhan de la Izmail aga adusă. Eu vrui să opresc calu bun, să-i dau altul, ci maioru zisă să nu fac ruşine Costii. Şi ţăranu îndată îndărăt să dusă, noaptea. Eu aşteptai o săptămină şi alta, nici că vin, nici ceva de ei pot înţăleăge. Intrai în gînduri : una, frate ; alta, banii, calu ; dar părinţii ce vor zice, fiind cel mai tînăr din fii, junelaşi. Paşa necăpătînd de la veziru răspuns pre scrisoarea noastră, iar au mai scris şi pre ei doi supt bună pază îi ţine, lor bucate, cailor notreţi dau şi şed, dar de păduchi nu pot durmi. Eu — [în 17 dechemvrie, sfîntu prooroc Danii] — aflai un ţăran de la Gornoviţa, căruia trei galbeni îi fă-găd'uii a-i da, de-mi va duce scrisoare la ei şi-mi va aduce răspuns în scris. Şi aducîndu-mi, i-am dat. Şi la Crăciun am cîntat; 4 porci am tăiat.
însă // iată mie porunca reghimenti la ştab în Bozovici, la hos-pital să merg. Neaoa e mare. Veni căldură, ploae, să topeăşte. Eu slăinile în nişte sânii încărcai şi preoteasa nainte minai ; Iablaniţa, Pet-nic, Ţerova, apele mari, preste gheaţă. Ea preste dealuri, de-^a ocoli, cu copilu, Alexie, de 5 ani, în spate, la Borloveni la fenrihu Ioan Voinovici ajungînd, apa podu luo, ea remasă aci. în Mehadia Bela Reca podu dusă. Eu aicea aştept.
uî!9 1 ianuar, viind obristlaitnantu graf Nujan, îndărăt priimi comanda, maioru Rachicevici la Dîlboceţ să dusă. Aicea la orbistlaitnantu graf Nujan veni căpitanu Purec şi cu capralu său, Raduţ Sărăciu, de spu-sără ^ă-s în Conereva cu frai-coru veniţi şi ştandu lor. Eu plecai. Apele mari, gheaţa la Pîrvova ; nu mai pot să rămîn aci pe noapte. Cu mine aveam pre fecioru căpitanului Purec soţie. Gheaţa Pîrvova au închis-o. Nu să poate noaptea preste deal ; în sat am întrat. Mîne zi din Borloveni la Bozovici ajunşi.
152 v
în 9 ianuar, marţi, iată frate-meu Costa cu Grigorie la mine în Bozovici. Ce bucurie avurăm : de păduchi a-i curaţi, calu l-au lăsat, banii i-au mîncât î Un suferin şi 5 galbini, o păreăche de pistoale, 2 oca cafea, nişte iminei îmi deăte. Atîta clin 360 florinţi ; fiind galbinu la turci 5 florinţi, făcea 400 florinţi la el. Calu lui cu a miei lăsat, doă slugi l-au îngrăşat; în 9 săptămîni fu. Socotirăm : din 400 florinţi, ce-mi adusă ? 75 florinţi, 41 ! Rămasă dătoriu mie 324 florinţi, 19 creiţari. După ce să can eurăţiră, să spălară în cîteva zile, Grigore să dusă, Costa rămasă. Şi iară începu bani a ceăre, de-a neguţători, că-i vreămea să-mi facă şi ce-i datori să-mi deă cu dobîndă. Pre mine m-au tocat, pre preoteasa au rugat, păn m-am supărat, zicîndu-i : „Casa-mi arsă, cu ce să fac alta ?w El într-una : „Neăne, dodă ! Ce să mai fac, nu ştiu !" în 20 ianuarie iară îi numărai galbini, în 5 florinţi, făcui acea sumă de 400 florinţi, îi dadei, cu mari făgăduinţă că în 3 luni şi întîia şi această datorie întreagă îmi aduce. Şi cerînd şa, sersam bun, că a lui cu calu meu la turci rămăseăse, şao îşi pusă şi să dusă, zicînd că cu ceară va să înceapă negustoria, la Mehadia, unde era Gligor la frai-cor.
Eu la Bozovici cu bolnavii în spital mult lucru aveam ; 5 sobe — [foişoare] — mari, pline de bolnavi, inbrăcaţi, unu lîngă altul jos culcaţi, făr de aşternute, neaflînd nici pae, nici fîn de-a le aşteărne. Boala dizentrii ( : curs ura grea), păduchi albi negrisă; piept, faţa de păduchi nu să vedea. în toate zilele doi, trei morţi, apoi cu grosu, cîte 10 şi 12, cu caru duceam şi-i odihneam. Cerui de al oberşteru 8 mueri din Bozovici cu peâptine să-i peăptine, şi-mi//deăterâ. Vro 10 zile pep- f-153 tenai, ci din ţoale iară sus eşiiau. Ce să fac ? 3 cazane cerui ; îmi deă-teră. în 3 cuhne vatra mare eu însumi le-am spart, căzanele am aşezat, pline cu apă, foc le-am dat. Jos, în curtea casernii prăjine am pus şi începînd a-i dezbrăca, căpeneagu, reclu apoi dîndu-le acestea, altele, dintr-o sobă într^alta, îi opăream şi-i curăţăm, sobele des măturam. Cerui să-mi aducă cronovet ( : boabe de moleăte) de la Bogîltin. 4 cai cu sarcini aducîndu-mi, sobele afumam, că mare putoare era, cît nici feld-cerii nu sta, ci fugea. Eu îngenunchind a-i ispovedi şi cumineca, măcar că mă păzeam, mulţi păduchi acas duceam, în 3 săptămîni, opărind şi peptenînd bolnavi, pre morţi petrecînclu-i.
Parohii din Bozovici, Nicolae şi Mihail, zac pre moarte ; îi cuminecai. Nicolae murind, îl îngropat. Mihail rău zace. Eu în tot Bozo-viciu alerg. Pre popa Anghel în Lăpusnic îl îngrop. Vine aci, în Lăpusnic, Thoma, parohul Topleţului. Moare. îi îngrop. în Dîiboceţi, doi preoţi, tata, fecioru. Parohii leşelniţii mor. îi îngrop.
La 6 septămîni şi eu mă bolnăvii ; 10 zile mă ţinui, nu mă culcai 2ioa, pană începu reghimenţ-arţt Rot a-m zice că din picioare mor. Şi^ tot eram şi Bozovici ului paroh. Iară lăţindu-mă în pat, 15 zile n-am mmcat. Ce luam de la hirurgu nu-mi plăcea, ci eşiiam în cuhnă, unde ferbea oala cu păsuiu, nesărată, nefeartă, jucînd boambele, zeamă, apă limpede, caldă sorbeam. Trei nopţi nişte visă avui, care încă le ţin minte. Apoi îmi veni poftă o căpăţînă de varză acră, să rump frunză crude de pe ea. De care căpitanul Rodiţchi în Lapuşnic aflînd îmi trimisă, din pămînt, ascunsă de turci ; nu-mi plăcu. Apoi, alta cerui : seară acră să beau, m-ar sănătoşa. Auzind oberşteru, îndată o căldă-
262
263
ruşă şi o găleată cu lapte cu zmîntînă sărbezită îm trimeăse, ci gustînd, nu fu acru. Zişi : „Pune-1 în bădîni, lingă cuptoriu, să se acrească !" A doa zi de dimineaţă zişi să-mi facă zupă de vin cu zămişcă, di la Timişoara adusă. Şi puindu-mi-o pre masă, să mă rădic, iată doctoru Rot întră. „Ce, zisă, asta? nu e slobod !" Şi luînd lingura o mîncă. Eu căutam şi ce-i gîndeam ? ! Mă măi luptai cu visăle două zile. în miezul nopţii, îmi veni miros acru de zară. După un ceas mă rădicai, cu picioru doă slugi sculai. Unul : „Adă-mi bădîniu lîngă pat, bate-1 !" Mirosu mă sănătoşea. Altul : „Adă-mi blidu mare şi o lingură de pleh, sfărîmă miezul unui profont !" Tot blidul plin ! „Acu toarnă zară !" Oprea untu, însă fărîmi albe cădea. „Adă-mi lingura !" Şi blidul îl •"^•şterşi, // foalele să îmflă. Eu de-a mai adormi nu pot, ci zioa aştept, Gura spălai şi iată doctoru.
— Limba afară ! O pipăe.
— Bine, zice, mustul trupului îţi poate ajuta, cu ce îţi voiu da, ia bine flaşăle !
La apotecă trimişi copilu, adusă. Ce ziseăse la ceasuri a lua, aşa pre fereastră lepăda. Eu iară după ameazi, cu zara. Mă sănătoşai şi aşa de moarte am scăpat şi pre doctoru Rot cu 2 suferini l-am înpăcat, măcar că eu nici de 2 creiţari cheltuială n-aş fi făcut. Ci aceasta un pic mic îmi făcu, că naintea boalei meăle, fiind bolnav feld-capelanu catolicesc, colega meu, eu pingă atîţea preoţi morţi, şi căpitanu Ra-doişici bătrînul şi ofiţiri catolici, precum oberlaitnant Balog, laitnantul Michinovici, bihsmaheru, capelmaisteru, furiri şi pre alţii i-am slujit, au gîndit că mult am căpătat, careă eu unul n-am căutat.
Apoi încă într-acea mare strapaţie a mea, cu bolnavii spitalului, de a-i curaţi de gavăt, auzeam că şi căpitanu de şarfşiţi, Franţ Şmit moare, fiind 3 săptămîni bolnav, iară în urmă 6 zile, de reghimenţ-doc-toru Rot morţii dat, pre ceasuri, de a-i eşi sufletul : în zioa din urmă, pre ameazi, ceasul morţii a fi î Iată oberşteru Hiebel, maioru Rachitievici^ ofiţiri, doctoru, viind sus în casarne, unde era căpitanu şi eu aci, văzîn-du-i din soba mea, eşind, cu ei la Şmit intrai şi văzîndu-1 urît, milă îm fu. Gura mare căscată, ochii mari deschişi, în sus stîlpiţi, 6 zile pre spate lungit, nemişcat, mîinile pingă el, tot mort. Oberşteru ceti rugăciunea, îi făcu cruce. El şi alţii lăcrămară, toţi zicînd : „Dumnezeu să-1 iarte !" Eşind, la prînz să dusără. Eu petrecîndu-i, iar la el venii. Furişiţu ce-1 avea iară pre moarte zăcea. Abea îl deşteptai şi ochii deschisă. Văzînd eu pre fereastră nişte jumătăţi de limoni tăiate şi uscate, şi cu saft aflai ; şi o sticlă cu apă era. Luai o jumătate de lămîne mai bună şi-i storşi must acru în ochi, în nas, în gură. în deşert, nimica, mort ! îl luai de urechi, trag de nas, zgîţăn ; nu-i simţire ! Genele ochilor cercai a le închide, iară să deschidea. Falca gurii din jos i-o închideam, să deschidea iară. Apucîndu-1 de cap, ochii îi frecai, urechile, nasu. Micile, mîinile îi îndoii, picioarele îi strînşi şi iară storşi must în ochi, în ras, în gură mai mult. Unde văzui că înghiţea. Şi mai storcîndu-i în gură, iar înghiţi. Cu mîna lui palme îi dădui. Nasu, ochii mai frecîn-du-i, cu stîngu ochi mişcă ; şi cu altul. Din gură bine înghiţi, ochii ceva deschisă, apoi mai bine. Căută la mine ; cu gura căscată : „Oo, hoho", vrînd a zice : popo. Şi veăsel să făcu în faţă, vrînd a rîde, fălcile
încleştate deschisă, buzăle neputînd a le înpreuna, atîta făcea : „Oi hoho, moi popo". Eu îi zişi : „Căpitanu de şiţari, voinicu Şmid, tot căcat !u El rîsă : oo, oo ! Alergai acas, zişi cîtea prune uscate să fearbă. Şi aducîndu-le preoteasa, zamă în gură dîndu-i, gura i să mai mue. începu ceva a mai zice. Eu trimişi preoteasa la oberşteru după zupă. Oberştu cu alţii la prinzi fiind, zice :
— Au murit ?
— Ba vorbeăşte cu popa meu.
— Spune drept !
— Vorbeşte. Toţi :
— Nu-i adevărat!
Şi de-atîtea ori spuindu-le, zupă dîndu-i, şi ei alergară : ce-i şi cum fu aceasta, în jumătate de ceas ? Eu spuşi şi toţi să mirară / / şi cu el vor- f. 154 biră şi să rîsără de aşa leac. Şi pre încet s-au sănătoşii. Carele, după 10 ani, fiind maior, la franţozi au pierit.
Pre mine, după patima boalei, cu zara săptămînii albi şi cu zeama pasuiuii din păreăsimi, începui a mă rădica. Căpitanu Şmid mă cercetă. Ceru a vedea ce pistoale Costa au adus. Văzîndu-le, le lăsă şi plecînd cătră uşă, eu vream a le slăbi arcu. Unul să slobozi, plumbu de-o palmă lîngă picioru căpitanului, prin scînduri în jos trecu.
— Dar acu ce fu ? Zişi :
— Mîna slabă.
Şi să dusă, altora spusă ce vru să fie.
Eu slujii iarna într-o sobă a meă, sus în casernă. Acolo ispovedaaim, cuminecam. Iar la 25 martie, duminecă, avînd mulţime de cuminecătură, deschişi cortul beseăricii şi, înplinind datoria, am răcit şi căpătai friguri. Din Bozovici în Borloveni mă prinsără ; nu putui cina urzici. Fenrihu Voinovici făcu pat cu popa Ioan, parohu Jupalnicului, a dormi, ci acela fugi departe de mine, să nu moară. în Meedica cuminecai, în Coneăreva, în Globurău slujii, cuminecai. La prinzi peăşte bun, păstrăvi, puică, care căpitanu Baitali în zioa Paştilor, pentru Fluriile meăle, din sate căpătasă, însă frigurile meăle inima şi dinţii îm încleştase. Şi sculîndu-mă, venii la Mehadia la obristlaitnant graf Nujan. Mîne zi de noapte mă duşi la Băni, în baia mare, arse, ce era plină de tăciuni, cărbuni, căpriori, lăteţi, şendilă, piroane. Sluga loc făcu întrai. Cald, că şi de-asupra soarele pripea. Eşind odată şi a 3-a oară, tot mă culcai, bine asudai, aci, lîngă scăldă-toare, pre pămînt adormii, de friguri mă mîntuii. Nişte mehedinţi viind aci să prindă, să se scalde, mă deşteptară să prînd cu ei ; păsulă, urzici, cu masai, o, ce dulceaţă mîncai ! Viind la Mehadia, ispovedii.
în biserica nemţească încă sta oltariu turcesc, magazina, profiant şi cociiaşii cu caii înpărat eşti.
Marţi auzii că la Bozovici fiiu-meu, Alexie, bolnav, slab, au zis . „Mamă, eu mor, dară nu spune taichii, ci zi că m-am ascuns sub fînu cailor". Eu alergai, mort îl aflai, la Joi Mari îl îngropai. în 8 aprilie, Pastile. Ca şi Crăciunu, făr de vin petrecurăm.
Familiile satelor de-aicea fugite la Arad, Siria, Vilagoş, pe Criş, măcar că avea creiţari la zi, — [protopresviterii la lună 20 florinţi, preoţii fugiţi a 10 florinţi luna, iară alţi graniţeri, omu 3, copiii a 2 creiţari la zi de la înpăratu lozef aveau] — înţălegînd că-i reghimentul nostru la
264
265
Meedia, ofiţirii lor îi lăsară încă din noemvrie ; care cum potea, alerga unde afla case nearse. Insă ajungînd şi cantons-comando, maioru Cleber cu canţelaria, căpitanii şi ofiţirii săi de la Arad, în Iasenova el să aşeză. Pre cantons-ofiţirii satelor de-aicea cu familiile prin sate cu case nearse îi rîndui, în Halmăji a şedea, Mehadia, în Prigor ; Jupanecu, Rudăria. Toate satele, de la Mehadia păn la Ogradenia, în Halmăji s-au aşezat, în cvartire, şi creiţari căpăta.
într-aceasta,   fiindcă   harambaşii   halmăjănilor,   Trăilă şi ^ Miclău 154 v. ]yiergea, pataşenii ce să prinseăse a fi plăiaşi, lotri a-i prinde / / ei însuşi, cu începutu răzmiriţii începusâ iară de lotrie a vorbi, că să duc harămbaşi, cu laude asupra unora, altora, şi-i închiseăse. Acuma, la Biserica Albă îi spînzurară.
2 mai/21 aprilie, oberşteru cu ştabu reghimentului nostru din Bozovici în Globurău s-au mutat, unde, 28/17 mai, Ispasu nostru, porunca sosi : reghimentu nostru la Mehadia în vini Binehineţ lagher a ne pune.
La plecarea ştabului din Globurău, iată aci la noi o unguroane cu cocie cu 8 hacoave de vin roşu, a 20 creiţari holba. Aşa o înbrăţişară, doriţi de vin, fiăşile de pleh să ciocănea, vasu ei într-un ceas să răsturnă, să stoarsă. Iară ce bani căpătă nu ştiu, n-am văzut, că atîta am băut, cît eşind din sat, de nu m-ar fi sprijit, di pe cal aş fi căzut ; dar doă ceasuri lat am zăcut. însă nu numai eu, ci preste 15 înşi pe-aci să lăţisă, prin pruni. Şi viind la Mehadia, nu corturi, ci umbrare făcurăm.
în Mehadia era comandant gheneralu Vecei, căruia fiindu-i de lipsa în cărţi rumâneşti, serbeşti de-a le ceti şi a le preface, în Mehadia, din lagăr în cvartir, aproape a fi, mă adusă. La el scriiam, în lagher slujiam, la spital în Bozovici alergam şi veneam. Şi preoteasa la mine o aduşi. Şedeam sus, în Şanţi, într-o căscioară cu Gheorghie şi Petria Petchescu, carii îm spunea faptele tiranilor turci, cum au scăpat ei doi despărţiţi în munţi, neştiind unu de altu ce-i. El cu o fetiţă mică, de suflet luată, de mînă, cu o azimă mică în sîn pentru fată, de-a o momi să nu plîngă, în gîrgă ducînd-o. De cobora în văi, turci ; de eşia în culme, turcii după el. în 7 zile, de la lablaniţa păn la Sviniţa. Coborînd la Dunăre, de apă s-au săturat şi după munţi s-au tras şi s-au îndreptat, de în Conereva au scăpat.
Dar alţi oameni, mueri, ispovedind, îmi spunea ce-au păţit ; că alergîndu-i vitele le-au lăsat, apoi disagii cu schimburile ce-au avut, în urmă şi bucatele le-au lăsat. Numai copiii în leăgene încroşneaţi, cu alţii trăgîndu-i, gura astupîndu-le a nu plînge, de chin şi foame au murit. Multe maice leagăne cu copii vii, şi de doi ani, pre supt leămne mari, căzute, îi vîra, cu frunză astrucaţi ca morţi îi lăsa. Şi scăpa de unii, într-alţii da. Femei, mume cu copii sus în munţi, făr de apă. Copiii apâ zberînd, iale slobozîndu-şi apa sa în mînă cîte o ţiră îi adăpa de tăcea. Unile la 4 şi la 5 zile iară viind pe unde îşi lăsasă pruncii, de i-au aflat vii, i-au luat, iară morţi, cu leămne putrăde astrucaţi i-au lăsat. Ci după venirea lui Iusuf paşa cu episcopul Ieremia, turcii din munţi să zdugniră ; iar 15 zile mari reale făcură.
în Globurău din oberştu auzii că oberlaitnantul Stoico Stanoilovici căpitan, şef de fraicoru Cocii au ajuns. însă la o lună auzirăm că la Svi-f. 155 niţa, dînd el / / turcului din Porecea, Ibraim, fratele Chiosii Mustafa, o scrisoare pentru nişte fugiţi soldaţi, cartea luund-o, de la marginea
Dunării noastre vîslind îndărăt, făr de veăste ei doi turci cu pistoalele pre căpitanul l-au omorît ; lăsîndu-şi fraicorii mai departe de-a sta, au greşit. Care fraicor, căpitanul Ioan Branovaţchi îl căpătă, şef. Iară în Mehadia, căpitanu Rodiţchi comandant volonteărilor călăreţi, pedestraşi era şi cu ai noştri în lagher şi la forposte sta.
în Mehadia veniră 2 batailoane de Ştain-reghiment, 1 divizion Erdădi-husari, 1 divizion Virtenberg-dragoner şi 2 batailoane Daici-Banater, cu oberşteru Avraam Putnic, feld-caplanu Ştefan Branovaţchi. Care reghiment, după doă săptămîni, lăsînd şarfşiţi aici, la Bozovici, apoi la Stancilova să dusă.
Aicea să făcu victorie, 3 salve lauf-faer fu, că feld-marşalu Ghideon Laudon, în 20 iunie cetatea Gradişca turcească au luat-o. Ispravnicu Mihai Ştucă din Cerneţi scrie că la Ruştuc turcii să adună. îi mulţămii şi să înştiinţa.
Oberşteru nostru Ioan Hiebel, cu 4 companii la Arad în garnizon plecînd, comanda aicea lui obristlaitnant graf Nujan lăsă. Eu cerînd de la Nujan slobozenie, în 6 zile preoteasa şi pre oberşteru păn în Logoj petrecui ; şi venii.
4 august/23 iulie, 60 de husari cu laitnantu ducîndu-să cătră Ceăplea în patrolă, ei văzînd turci mulţi călări asupră-le viind, fuga pre Cheăia Priboii îndărăt fugind, turcii alergînd, pre laitnantu din urmă puşcîndu-1, capul i-au luat şi tot după husari alergînd, carii toţi striga : „Turcii, turcii", păn la podu mare, din jos de Mehadia, unde era artileria noastră în 3 paterii pusă : în vini pe Leătnicica, în morminţii nemţeşti şi supt vinea lui Rafiloni. Şi bombarda începu a juca şi a-i sprijoni. Gheneral maioru Vecei cu ştabs-ofiţirii, maioru Rachitievici, una, alta, bine svă-tuia. Companiile unde erau rînduite, pe dealuri sau la patrii alerga şi năvala oprea ; iară mai vîrtos artileria dînd crucişi în turcii ce să mărginea călare rîu Medii, Belereca, cu pedestraşi trecînd, în vini la ai noştri ce apăra patria mare, ce căuta turcii să o apuce. însă canoanele de supt Fîntîna lui Rafiloni îi zdrobea şi-i întorcea. Şarfşiţii cu şanţuri în poala dealului, în aripa lui Omir, spre vale bine aşezaţi, sta şi da. Turcii cerca a-i ocoli, să între în Meedia. Turcii, ţuguri călare pedestri în cîteva rîn-dun apa trecînd, pin sălci ascunşi, cătră pateria de sub Scîlbiţă de-a o lua năvălea. însă sitarii şi bombarda / / îi muia, că vedeam încărcînd morţi, *. ^" pleziruiţi pre cai şi îndărăt să trăgea. Iar alţii venea, şi iar aşa. Unii viind ia şiţari, unde stăgariu lor cu steagu înnainte mergea, suindu-să, îl pus-cară, stagu îi luară. Corpralu Proca Nedelcovici — [Sacalovăţi] — cu Barbu   Tîrziu din Iablaniţă colaine căpătară.
Mulţimea turcească 18 steaguri verzi, roşii aveau. Unii cu săpoane, topeţi drumuri pe deal făcea, alţii după ei sus la munte de-a ocoli eşiia. Artileria crucişi, curmezişi bătea, îi înpedeca. Un cal turcesc, al stăgariu-lui puşcat, prinsă laitnantu Raduţu Sărăcin cu fraicorii călăreţi ce sta nfillteJ îui Ghi^ă Giumanca îl vîndură. Turcii pre morţii lor pingă rîu în £ăsip îi îngropa. Această nuntă de dimineaţa păn la 4 ceasă după ameazi vnnd, gheneralu Vecei din 3 batailoane 3 cvarere cu artilerie, cavalerie, Şarfşiţi,^ fraicori rîndui. Şi începînd carelele pe drum a meărge cătră turci ^ foc înnainte-şi a vărsa, turcii cu steagurile, ce eşisă pră Ogaşu lui Umir, prin vinea lui Dumitru Artenescu în sus, jos îi strigară şi plecară,
266
267
luundu-şi doă tunureăle cu caii, Cîmpu Lung goliră şi careăele să întoarsără în laghere. Vecei scrisă la gheneralu feldţaig-meisteru Clerfi şi Vartensleben la Caransebeş.
Vro 72 de gropi şi-n rîu lăpădaţi morţi văzui, dar de la noi numai laitnantu de husari, făr de cap. Pre rugăciunea frăţîni-său, corpralu, cu cinste îl îngroparăm.
Mîne zi, după ameazi, la 6 ceasuri seara, veni carte de la Cerneţi de la ispravnicu şi de la cetatea Ostrovu, de la căpitanu nefirilor, Thodosie Trocanu, că turcii, ca cînii spăriaţi, păn acas nu să opresc, să nu ne mai teămem au să fugim de ei mai mult. Scriind eu acea înştiinţare pe nemţie, iată gheneral maioru Huten, ce era cu coru său în Hălăndin, la Aninii Cruşoveănilor, pe ţărmur şi ziceau : „Lagheru de la Corni". Eu, isprăvind, plecai. Eşind din poartă, iată o căruţă cu doi cai, 2 ofiţiri. Unu cu mîna făcu închinăciune şi-i mulţămii. Ei la ghenerali intrară. Eu mă duceam, ci iată ordonanţ-corpraiu, să merg îndărăt la ghenerali. întrînd, văzui pre cel ce fuseăse an oberlaitnant la şiţari, Iergec, acum căpitan la ghene-ral-ştab. îmi arătă că-i gheneralu feldţaig-maisteru graf Clerfi, comandi-renderu. Carele, luund carte ce-o profăcusăm în mînă, îm deăte cea venită, rumânească, mie să o cetesc rumâneăşte, Ierjic să asculte, eu nemţeăşte să-i tîlmăcesc, să audă. Şi spuindu-i şi una şi alta, el le cetea şi zisă că-i pare bine de-a mă cunoaşte. Şi-mi zisără îndată aci a seri, pingă multă-f-156 mită şi prezente, cîte 100 de galbini // şi vel ispravnicului Mihai Ştucă din Cerneţ şi căpitanului Theodosie Trocan, ce avea vro sută de nefirî rumâni ( : panduri ai cetăţii Ostrovului, cu simbrie turcească) a le făgădui, precum şi ceasornicile de aur făgăduite le vor căpăta. Şi dînd celor doi ţărani cartea şi cîte doi galbini, să dusără. Ei trei, gheneralii, vorbea franţuzeăşte. Eu uşa apucai. Dar şi feldţaig-maisteru, graf Clerfe cu gheneral Huten, în scurt, seara îndărăt plecară.
7 august/27 iulie, auzii că nu numai magazina ce-o aveam din jos de Mehadia, ce şi spanişe-raiteri ( : gardu oastei) să arde, a nu mai fi. Ce poate fi ? îneălecai, alergai, ci iată gheneralu Vecei de-acolo întor-seăse. Mă întrebă :
— Unde, încătro ?
— Să văd ce-i.
— Lasă, haida, turcii vin.
In Mehadia, în biserica nemţască era magazina, făină, ţvibah, zob. Eu statui. El :
— Ce-ai să faci ?
— Să-mi iau ţvibah şi zob în disagi.
— Lasă acum tot, haida î
Şi corul lui pre 3 căli de retirade, din Mehadia pană în vîrhul Cernigorulm făcute, mergea. Ai noştri, cu obristlaitnantu Nujan pe verhu Strajitii ; 2 batailoane Ştain pre supt Belibuc. Unii şi alţii cu şarfşiţi şi cavalerie. Iară gheneralu în mijloc, pe drumu mare, comerţialnic, pană trecurăm Podul Unguresc, unde-i acu satul Plugova. Pre un om de la Peceneşca, care arzîndu-să magazina din vale, din Mehadia, beat mergînd cătră sat s-au întîmplat, supt aresta l-au luat, aicea mînîndu-1 cu sila şi dînd în el. Au zis : ce dau în el, că nu-i hoţi ; cu slobozenie îl puşcară. In Mehadia 30 de husari lăsasă beseărică nemţască să o ardă.
într-această a 2-a retirade, nu numai familiile ce fugisă an la Arad, ce şi ceăle rămasă, ce-au fost turcilor predate, pre porunca cantons-co-mandii, Halmăju cătră Verşeţi, iară Craina, Petnicu, Globurău, Timişu cătră Logoj să dusără.
Prinţ Valdec cu corul său viind la Sasca, avea Stancilova ; şi în Clisură pre maioru Maovăţi, cu divizionu la Alibeg, nainte, apoi reghimentu Panciovii, etc.
Noi trecînd Hălăndinu cătră Cuptoareă, la Znamănu lui Palcu o cocie cu un vas de vin lăsat aflarăm. Sitarii în loc de cai păn la Corni trasară, înpinsără, îl băură. Plecînd, aci, în pămîntu postii, un fecior sănătos căzu mort şi Supt Coaste îl îngropai. în Teregova, halt, lagheru ! Mîne zi, trecînd podul Feăneşului, la dreapta, în fund, spre satu bătrîn, noi; sub poala muntelui, aripa stingă, corul lui graf Vartensleben ; apoi aripa dreaptă, coru mare a lui feldţaigmeister graf Clerfai, de la Caransebeş venit, la drum, deasupra podului să aşeză, unde din ceas în ceas turcii a veni îi aştepta.
Aci iată îmi veni frate-meu Costa cu cal bun, căruia 41 de crontaleri îi dadei, pre carii în Logoj preoteăsii meăle, Natalii, să-i deă ; şi să dusă.
Aci într-o noapte, după 11 ceasă, afară, în / / naintea cortului meu f. mv o trupă mică, cu multă vorbă auzind, sării afară. Zisără :
— Părintele, noi sîntem.
— Bine, veniţi înlontru.
Petrecători neămţi şi de noi, cu ofiţirii săi statură. Şi eu încălecînd, drept la graf Clerfi îi duşi, scrisoarea în mînă îi deăteră, o despecetlui, mi-o deăte, îi cetii, şi a lui Ştucă şi a lui Trocan, că turcii păn la 20.000 să adună, iar mai mulţi nu ; şi această sumă, cu bun, cu rău de s-ar putea aduna. Că tunurile din 23 iulie de tot i-au spăimîntat. Şi că ei aceăstea ny P^ntru daruri sau plate, ci pentru dragostea credinţii lui Hristos fac, că viiaţa li mai scumpă decît acelea şi nu vor mai seri. Şi că aceşti doi rumâni, Ion Gogan cu Ilia Macu, la 3-a zi după retirada noastră, în Mehadia au fost, unde, nici de noi, nici de turci picior n-au aflat. în beserica nemţască au întrat, din saci novi ovăsu, zobu au deşărtat, cîte cîţiva saci goi ş-au luat. Şi adevărat spusără, că fîn cu foc aprins la vro 6 locuri, pre sacii cu ovăsu, pre vasele cu fanina şi ţvibahu au pus şi numai puţin ceva deasupra s-au aprins, ci s-au stins în beseărică întreagă, nearsă, cu aţitea bucate, deschisă stă. Ei ducînd sacii acas, după noi aicea au venit. Şi dîndu-le cîte 2 galbini, zisă să-i iau la mine pană mîne.
într-aceasta, prinţ Valdec din Sasca, avînd în muntele Stancilovii mare strajă, la forposte, acolo şi fraicori rumâni cu oberarambaşa Pîrvu ^îumanca, carele, pre poruncă, cu nişte feciori preste munţi aicea au venit şi atlind Mehadia de toţi deşartă s-au dus şi i-au spus. Prinţu Valdec inaata un maior cu un divizion de husari din Stancilova, cu pre laitnan-
m Firvu Giumanca, călăreăşte pre drum la Mehadia a vedea ce-i, cum, ii trimeăsă. Carii viind, în piiaţul Mehadii turci veniţi aflară. Aci s-au ^iat,^ turcii dosu au dat. Şi fiind turcii păn preste podu din jos goniţi, Pnnzind un turc, viu la Valdec l-au dus ; iară 3 husari fără capete aicea
u rămas. Turcii în Mehadia morţii săi îi îngropară.
Eu la Feneşi, ducînd oamenii la mine, ne culcarăm. Sculîndu-ne,
ceam de prinzi. La 9 ceasuri, porunca de la armee-comanda de marş
268
269
să deăte. Toată armea fu gata de-a meărge ; doă cease stătu cu faţa în soare. Acu să porunci să mînce, apoi vor pleca. Rumânii luund nrne, fripsără, mîncară. După 12 cease plecarăm ; cu mine şi doi rumâni. Militarii noştri, trecînd podu Feneşului, fuga jos, multă apă după friptură băură. Apoi la stingă, pre retirir-veg, la Rusca ; iară, în Idee, apă,. Şi unde afla, bea. Căldura mare. Acuma de la Rusca sus, cătră Domaşnea Bătrînă suind, militarii noştri năinte, începură ca morţi a cădea, cîte
5_6, cîte 10 şi mai mulţi, şi mă striga a-i cumineca. Şi fiindcă după noi
venea gheneralu Fabri cu Virtemberg-dragoner reghimenta şi alţii, acu ofiţirii noştri da în feciori să meargă. Ei cădea morţi, cît abea rămasă 1.157 vro sută, de trăgeau / / ceăle 2 canoane a noastre în sus, cu carîtele de muniţion. Gheneralu Fabri cu răitarii ne lăsă şi înnainte trecură. Prin Domaşnea, seara la Corni ajunsărăm, obristlaitnantul nostru, graf Nujan, forposte pus, în lagher pre cîmp ne aşezarăm. Care avea ceva, mînca.
17/6 august, Schimbarea Feăţii, de noapte, întuneărec, marş. La Cemegău rumejină de ploae deăte şi ceaţă, noor era. Abea scoasărăm canoanele cu muniţia în verh, sus. De unde, îndărăt spre Hălăndin caut ai : tot careăe, una după alta cu artileria sa urma, frumos de-a vedea. Şi steagurile flăcărînd, cu puştile strălucind, cavaleria cu săbiile lucind, toţi în ordre de bătălie mergea.
Militarii noştri începură a coborî pre drum, ci iată turcii călăreţi îi întîlnesc şi încep a să pocăi. Turcii pre ei întră, vrîndu-le calea de sus, a retiradii, a lua. Strajmeşteru Zaaria Materinga pre 1-ul turc puşcînd, calu îi prinsă. Alţi turci suind, tunurile noastre îi oprea şi să ascundea de-a scăpa. Multe nemţoani, de după soldaţi văzînd turcii, cu cotăriţăle lor fugea îndărătu oastei. Nişte fraişiţi nemţeşti cu luft-bihse pingă noi în jos asupra turcilor 40 de înşi alergară, dintră carii 7 înşi turcilor cu luftbicsele şi capetele deăteră, alţii cu fuga îndărăt scăpară. Graf Nujan cu militarii, iară pre vîru Strajitii ; alt detageăment preste Belibuc, iară graf Clerfe cu graf Vartensleben, ce deăte pre calu turcesc 35 florinţi, coborînd pre deal, trupurile sitarilor morţi deăteră îndată a le îngropa. Turcii fugea, niminea gonindu-i, pană la Beseărică Spartă de la Olici, din sus de Mehadia, la Ogaşu Ulici, unde aveau ei şanţe, baterie cu 6 tunuri pusă. Grafu Nujan coborî cu fraicorii di pe Strajiţă în Palcevăţi, în Taina Mare, iară gheneralii Clerfi, Vartensleben cu ţentrumu în Dumi-trina ajunsărăm. Turcii de la Ulici înnainte-ne în gabere eşiră şi cu husarii, fraicorii laitnantului Raduţ Sărăcin, cu pistoalele să pocăluiau. Turcii la tunurile lor fugind, începură în noi a da şi cîte 6 boambe arse vîjăia şi ţioia pe deasupra. în dosu bateriei lor, pre Subt Coaste, multă negreaţă era, călare şi pedestri. Eu vrui să mă descalec, ca să es de-aci şi căutam încătro. Gheneralu Veceai cătră Clerfe, rîzîndu-să de mine că n-am încătro a scăpa, ciutura de la mine ceru, vin bău. Apoi şi alţi ştabs-ofiţiri cu mine bea, pană boambele trăcea. Acu începu artileria noastră a-i cupţuşi şi a-i berbeci, măcar că ei erau în şanţe, iar noi în drumu larg. Ci mai viin-i. 157 v. du-ne dindărăt artilerie nainte, turcii cu artileria lor, fusăle îşi / / luară. Unii cu tunurile, muniţionu, pe drum, în Mehedia. Husarii de vrea alerga aci, le-o lua. Iară alt detajăment de turci călăreţi de la tunuri preste ograda mea şi a- postii, trecînd Bela Reca în Banovăţ, prin Băcşăneţi, pre calea de sus fugea. Şi aşa, lăsîndu-i să fugă, pre încet armee-comandiren-
der, gheneralu graf Clerfi, graf Vartensleben, gheneralii Vecei, Huten, Venchaim, Fabri, Lihtenştain şi Auerşperg la Mehadia în lagher ne aşezarăm, de mîncare a face. Oastea multă, făr de leămne ; case ce era, începură a rupe. Ci însuşi Clerfi, cu sabia scoasă, după ei, cu ofiţirii,' corpralii, cu bîte îi bătea. Apoi, chiemîndu-mă cu pre rumâni, scrişi mulţam i ta, că de vom avea noroc, să ştie că ei doi vor căpăta ofiţie'. Şi să dusără. în biserica nemţească încă aflarăm ceva făină, ovăs, mai mult ţvibah. Dar, părerea bună, că n-au ars beseărică cu ceăle 3 case cvartire şi alte 9 căscioare rumâneşti pe de-alaturi, de-a ne scuti î
Turcii, în 17/6 august, din Mehadia cu tunurile fugind, scăpînd păn în Cheăia Corabnicului nu s-au oprit. Aci, deasupra Cheăii, în vinile Jupalnicenilor aşezîndu-şi artileria, în zăcătoare s-au cîmpit. Şi Volahia zăhăreăle aci le aducea. Şi aci să mai aduna, a ne aştepta.
Oberşterul nostru, ce era la Arad în iubilaţions-ştand, veni, Ioan Hiebel şi în locul lui la noi oberşter Ladislau Nemeş de Biorfalva în Bin-chineţ veni, de la graf Nujan comanda priimi ; ius gladi ceru, căpătă.
Căpitanu Ioan Branovaţchi, jăf fraicorps-batailon, cu Maovaţ în Clisură, iar fraicoru, volonteării de Ţeara Rumânească, călăreţi, pedestraşi îi avea căpitanu nostru Rodiţchi cu laitnantu Raduţ Sărăcin, şi ţinea forpostele.
Rumânii spioni adusără scrisori de la Ştucă şi de la Trocan, că turcii deasupra Cheii Corabnicului şanţe fac, tunuri trag. Eu ştiind că la armee-, comando oriental tolmaci au venit, Petrosi, pre rumâni la Clerfi îi trimişi. Şi chemîndu-mă, aflai pre tolmaciu cetindu-le. Nu toate potea descîlci, ci eu. Apoi, iar eu mulţămita am dat.
Cantons-comanda cu satele toate, care unde au fost, îndărăt veniră. Cantonu la Beserica Albă să aşeză. Satele contribuţia, porţia, nu o da. Satete de la Mehadia pingă Cerna în jos, Topleţ, Jupanec, Ogradenia, tot / / în Halmăji, în 13 sate, la familiile ce nu le arseăse casăle, ce numai f. 158 cîte ceva. Apoi, închinîndu-să şi începînd a le lucra, arderea au încetat şi cu ceăle rămase mulţi s-au ajutat.
Această mare armee a gheneral-feldţaig-meister graf Clerfe şi cu a gheneralului feld-marşal laitnant graf Vartensleben, în doo coruri osebite aşa să aşezasă : fraicoru rumânesc cu laitnantu lor, Sărăcin, călăreţi ; pedestraşii îi avea căpitanul Rodiţchi şi erau cu oberşteru şi batailonul nostru în aripa stingă, înnaintea baterii mari, în vinile Binchineţi. Iară după baterie, o companie de neămţi, jos în ţentrum, în morminţii nemţeşti, cu artilerie, 50 de oameni, cu zidu îngrădiţi. După morminţii româneşti, Supt Coaste, subt Fîntîna lui Rafiloni, baterie mai mică, de 7 canoane, cu o companie de neămţi, deasupra cărora în lagher erau şarfşiţi, cu căpitanu Şmit, la aripa dreaptă, în prunii ibraiterului Petrovici. Batailonu nostru cu sitarii şi fraicoristii aveau toate forpostele şi pichetele ia Ceăplea, în dealu Visocichii şi în Laz Mare şi în Pecenisca,' cu fraicoristii. Corul lui Vartensleben, din sus de Mehadia, în laghere, cu corturi Pmga drum, prin Ulici, păn la Biserica Spartă. Iară dindărăt, în Dumi-nna, în Taina Mare, sta corul lui graf Clerfe, cu carîtele si munitionul Şi toţi gata erau.
în dealu Visocichii meărsără doă companii ale Halmăjului, cu capi-anu Andrei Merzici, ce ţinea Ceăplea, în deal. Alte companii pe alte
270
271
dealuri, de-a dreapta şi stingă. Laitnantu Seracin cu călăreţii rumâneşti avea drumu mare de-a sprijoni întîi.
28/17 august, veni raportu din Ceăplea şi Visocica că mare oaste turcească tot cîmpul Topleţului au umplut. Ceăplea, jos la drum şanţe sapă, iară mulţimea în Laz Mare iase. Şi măcar că de 20.000 ştiiam, tot frică aveam. Şi aşa, la 9 ceasuri dimineaţa, din Laz Mare spre Cheăia Priboiului, cu'multe steaguri verzi, roşii şi cu alb mestecate, în poala dealului de cătră noi coborînd, îi văzurăm. Statură şi localitetu nostru, cum stăm, căuta. Unii de-aci, alţii trăcură Belereca, să suiră în Silinicea, căutară şi iar în Priboiu veniră. Iară alţii prin Dîlga Poliană sus în vini eşiră şi recognosţiruia cum vor atachirui şi cum ne vor ocoli preste dealuri. Toate reghimentele ştiiau care unde să se pună, aşa, după dosu dealului, ca să nu să vază ; toate după scăpate sta. Ei cu ocheanele văzînd bateriile 1.158 v. cu artileria noastră şi acelea cu puţină oaste, socotiră cu sturm / / a le încăleca şi pre noi a ne ocoli, neştiind că-s dealurile ocupiruite de companii : naintea Mehadii, în munţi,'la dreapta Sverdinu, Poiana Casapului, Ielenaţu şi pre Omir, iară de-a stingă, Strajaoţu, Letnicica şi în Plaiul Bin-chineţului neămţi, de militari. Şi turcii abea la 11 ceasuri naintea amea-zului sloboziră deliii, viteăjii, voinicii şi spahii cei cu corajie. Coborînd di pră deal jos, în drumu mare a Cîmpului Lung, turci, arnăuţi, cu paşii de la Adrianopol-Drinopolia, Sofia, Ruştiuc, de la Dii şi alţii, şi adecă întîi unul, 2, 10, 100, 1.000, aşa ei pre drumu mare în fugă voinicească un fertal bun de ceas cătră noi alergară. Cei dindărăt, ce săpa şanţe, cu toţi în mari glasuri chiotea şi ţipa : „Alah, Ala", da corajie cestora, carii aproape alergară. Şi stîndu-le înnainte numai rumânii fraicori, cu Răduţu lor, turcii şi acei rumâni călăreţi, vro 50 de înşi, unii cătră alţii pistoalele îşi pocăluia, turcii oprindu-să. La dreapta lor, bateria mare, la stingă lor, pră aripa dealului Omir, şarfşiţii în şanţe postiruiţi sprijinea, ei pre fraicori îi apăra, de sta în drum. Aceasta văzînd turcii, să cotiră la dreapta, pingă rîu Belereca, prin sălci, răchiţi, a nu să vedea nici călăreţii lor, şi cătră bateria mare mergea. Iară la stingă, pi la Şoşoi, Geagim, Trapcea, cu artileria vena. La Ogaşu cu Salca, bateria lor de 6 canoane făcură. Turcii din drum în laturi fugiră, de-a nu-i vătăma, unii la rîu, alţii ajungînd unde azi sălaşu Ţăpeneăgilor, cu steagurile, cu săpoae, lopeţi, prin vinile lui Dumitru Artenescu, Lălescu, pitişi în sus. Iară vro 13 steaguri flacăra şi preste Ogaşu lu Omir în şarfşiţi da ; a cărora numai cînd da, capetile ie vedea, iară turcii de preste vale, din păduri ascunşi da. Eşind turcii mai sus prin pădure, cătră 1 divizion de Esterhazi, 1 de Terţi, în Poiana lui Omir, dintr-aceăste doă divizioane 46 de feciori au bleziruit şi morţi, dară nu i-au putut înfrînge. Turcii de a-i ocoli şi mai sus au eşit, pre dealu Elenăţi, iară cei de pingă apă, mulţime de călăreţi cu pedestraşi trăcură rîu nostru, în sus cătră lagher, în vini eşiia şi în drept la batrie trăgea, măcar că foc în ei să vărsa, că lor acea baterie nu atîta ca cea de supt Rafiloni.
Artileria turcească de la Ogaşu Sălcii bătea la cea mare, ci can prea sus, de unde eu căutam, venea. Bombarda artilerii noastre nu răsuna aşa ca chiotele musulmanilor, cu „Ala, vala, aferim". Că cînd fulgera din bateria noastră, ei ţentrumu, di pe foaie „Ala" chiotea, de răsuna. Ei, cei ce cercară de vro 5 ori bateria mare a ne-o lua cu călăreţi pedestraşii
bleziruiţi sau morţi pre spate îndărăt vedeam că-i ducea. Morţii supt rîpa rîului îi îngropa, iară / / bleziruiţii, făr de mîni au picioare, fuga 159 îndărăt îi trimitea, mai vîrtos pre gazde. Acestea aicea cu şturmu lor lucra, artileria lor bine le ajuta, şi lor şi noaă, că prea sus bătea, cît şi pre mine şi pre alţii ne spărie şi dintr-acel loc fugirăm. Iară cei pre dealuri în munte ajunsără, sus, cu arme, săpoae, lopeţi, de-a ocoli ajunseăse. Şi era 3 cease după ameazi, cînd ei şi de bateria de sub Schimbiţă şi de cea din morminţi, cu de sub Rafiloni să spăimîntară.
într-aceasta, iată un turc deli cu hatu, bidiviu de departe pre drumu drept în fugă să răpezi şi supt poala aripii dealului Omir, supt şanţu şarfşiţilor, jos, să vîrî. Sta pră cal, în sus cătră şiţari dînd ; umplea şi da. Iară ei, păzind capetile de alţii, vreo 200 de împlături în deşert în jos deăteră. Turcii „Ala, vala" striga, de suna valea. Şi acela deodată, din atîţea pocăluituri, ca fulgeru îndărăt la ai săi scăpă.
După cîteva atache de-a lor, iată un ţug ele husari cu un ofiţir de cătră morminţi, pre stînga încet în paşi, cătră turci nainte păşiia. Turcii mulţi di Ia apă de prin răchiţi îi ocoliră, iară vro 20 de călăreţi de , faţă la ei să sloboziră, de a-i înghiţi. însă ei, ca legaţi, într-una înnainte păsa, caii lor numa mişca, turcii să mira, unii îndărăt sta. Rămasără 12, apoi 4 turci, carii jucînd haţii pră de laturi, vrînd a-i întărită sau a-i dezlipi, husarii, unii cu săbiile în sus, alţii cu pistoalele şi cu cărăbinile, îi spăriia. în urmă, numai un turc tot îi mai întărită, vîrzobindu-i bine, aproape. Un husar, nemairăbdîndu-1, din ţug la el eşi, foc unu-şi deodată deăteră. Husariu di pe cal căzu ; turcu descăleca şi tăind capu husariu-lui, calu turcului după a husariului scăpă şi turcu pre picioare cu capu rămasă şi fugi. Iară husarii de-a prinde caii toţi alergară, pre turcu cu capu husariului în mînă pedestru îl lăsară de să dusă.
^ Turcii din dealu Omir eşiţi toată armea cum stă o văzură, că va să-i lovească şi tot să răpeza, puşcăluia, chiotea, caii rînchezea, ei nu cuteza, ci departe sta. Simţind ei căderea şi peirea lor, că-i groasă, că bateriile noastre 3 nu numai că frontul lor cu ţentrumu îl deschisă, ce ceăle doă baterii ce juca crucişi, curmezişi, cît turcii jos culcaţi, pe foaie, fulgerile bombardii aştepta, careă şi bateria lor des o oprea, apoi iară să înfoca.
Eu pre coastă, din sus de bateria mare, într-o vine nelucrată, boabe de struguri pîrgă, popistriţi mîncam. Ci viindu-mi // alte boabe f-159 v unte pingă mine, vînturoasă, vîjăind, în pămînt să înplînta. Eu băgai mina în gaură de-a o vedea caldă-i, ci fu afundă. Dezlegîndu-mi calu de-a tugi altele îmi venea ; una pingă brîu mieu, lîngă picioru calului să cufundă. Eu fuga.
într-aceasta, fiind toate reghimentele, batalioanele în cvareăe pusă, Cxfar.tilevrie> cavalerie, cu steagurile sale zburătoare, cu ghenerali ştabs-oiiţin călărind, fal de fal de frumseăţi plecară preste podul mare, din jos de Mehadia, în Cîmpul Lung, o caree după alta, drept pre 'drumul mare, asupra turcilor. Bateria noastră din morminţi, pentru armee, înceta, iară cea de dreapta mai da. Ce şi aceăia tăcu. Iară cea din vini ^ aripa stingă bine ne apăra şi pre osmani îi înproşca şi-i înprăştiia. ureii, ochind steagurile şi puterea înpărătească, si ei în careele noastre
272
273
focul artilerii lor îndreptară. O boambă turcească pră un raitar Anşpah-chirazir întră ochi îl lovi ; în laturi cu el. Alta lovi într-o careăe, careă 3 muschetiri dingă gheneralu Fabri pre loc ucisă ; dar şi calu gheneralului aşa trîcni, de a-1 trînti. Oastea mare, înpărătească, înfricoşa cea turcească. Turcii din gropi, şanţe, ce-şi săpasă, da, socotind a să apăra. Ci văzînd că careăele înnainte cătră ei păşăsc, cu artileria plecară, şanţăîe aci le lăsară, cu săpoae, chilăviţi de fer, lopeţi de lemn. Fuga e ruşinoasă, dar e sănătoasă î Toţi, care cum putea, să întrecea ! La plăcinte, năinte. la război, napoi ! Confuzie !
Gheneralu graf Clerfe tot încet pre Cîmpu Lung, păn la Şoşoi de-a fugi îi lăsă. Apoi porunci ca după fraicori, cu laitnantu Sărăcin, cavaleria ungurească, nemţească, înnainte cu muzică, trîmbiţe, surle, tîmpene, trompete, în şturm după ei să dea. Şi să răpeziră. Iară topgi-başa cu artileristii săi în priporu Priboiu canoanele 6 lăsasă, iară carîtele cu muniţionul, unul aci aproape, altele iară nu departe toate le lăsasă ; topgi-başa scăpasă. Care văzîndu-le şi eu, gînclii cum fu an cu noi, cu gheneral Papila în Jupanec, aşa acuma turcii tunuri ne deăteră. Aci, în Cheăia Priboii, era un car cu prau astupat. Trecînd toată armea pingă el, la batailonu mai din urmă, după carele şi eu întră alţii urmam, deodată trăsni un pocnet groaznic, cît şi peatra Cheii să cutrămură. Acea puteăre de foc cu acel car pre 14 feciori muscătiri de-aci jos, în rîu Belarechii şi preste rîu, arşi, morţi i-au *•160 aruncat. Turcii fug, / / unii drept pre drum, după călăreţi, iară alţii în păduri, pre margini s-or ascuns, socotind că-i seara aproape şi dacă să va întoarce oastea îndărăt la Mehadia, ei după ai lor să vor duce. însă s-or înşălat, că armea noastră, trecînd satu Topleţu, păn la apa Săracovii, în tot Cîmpu lui Tudoran, în lagher zăcătoare s-au cîmpit.
Laitnantu Răduţ Sărăcin, alergînd cu rumânii, află o sabie, apoi şi teaca săbii. O pune la şold şi alergînd departe, să pomeăni cu teaca făr de sabie. Ştiind care husari au fost după ei şi aflînd-o la un ofiţir, care-i dezlegasă mîneu şi o văzusă ce plăteăşte, abea cu doi galbini au căpătat-o.
Fugind turcii prin Cleopolea cătră Ceăplea, ai noştri cu muzica trîm-biţilor veăsel petreeîndu-i, căpitanul Andrei Merzici cu compania Bozo-viciului, fiind la Visocica, în vîrhu dealului, văzînd acea petrecanie, el cu glas tare, compania şi mai tare, strigau : „Vivat Iosif înpărat şi gheneralu Clerfe !" Care ehu, ihuhu aşa era, cît dealu, vale răsuna. Fugind turcii de la Mehadia îndărăt bătuţi, cei ce eşisă pră Omir rămasă în munţi. Şi pogorînd prin păduri, pre poala dealurilor, căpitanu Merzici cu compania şi alte forposte, volonteri, pedestraşi, şiţari, prin păduri în vînat umbla, hurc după turci să diete. Apoi şi oameni, săteăni de prin sate deaproape şi cu boate în hurc mare prin aceăste păduri, de la Mehadia păn la Topleţi, pureca, chiotea, pre unii puşca, omora, pre alţii vii îi prindea şi-i aducea.
Eu în deseară, lăsînd lagheru, la Mehadia îndărăt venii, uitîndu-mă treiînd la morţi. Iară dimineaţa cu crestnicu meu, militariu, călăreăşte trupurile turcilor, ale arapilor negri pintră ei, preste 360, afară de cei îngropaţi, pe rîu lepădaţi, numărai ; dară cai vro 40, săi, samară destule. Supt Cheia Priboii, iată un turc viu, bătrîn, unde-i vinea lui Simion Radi-voiescu, şezînd jos să închina cu capu. Eu mă duşi la el, văzînd că n-are
arme, şi-mi arătă că-i prin foaie puşcat. Aci veni un corpral călare, îl dezbrăcă, nişte parale luo. Zişi să-i deă ţoalele. Acu sosind doi mehadinţi, valdaufseeru Costandin Ergotă cu Ienachie Sandu, Hîrgot îndată : „Ce-i căutaţi ?" Şi vărsă un pistol şi altu, însă nelovind, că turcu sări în sus, să ruga, el cu puşca deăte şi celălalt 2 pistoale. Apoi acel căprariu neamţi de furvezen trăgînd sabia, eu plecai, ei îl căsăpiră.
Sluga maiorului Rachitievici 23 de galbini, de la un turc căpătaţi, îmi arătă. / / De-aci în jos, la podu Erdăştiţii, mulţi şiţari vro 7 turci tineri petrecea, cu carii laitnantul Evta Stoicovici mergea, carele îmi spusă că are poruncă vii să nu aducă, ci să-i omoară şi-i duce aci, din jos de podu Erdăştiţii, a-i înpuşca. Eu văzîndu-i tineri, negustori, vorbitori, rămaşi îndărăt la laitnantul şi îi spuşi că ştiu rumâneăşte şi serbeşte vorbi, rugîn-du-1 a nu-i omorî. îi zişi : „Ştii astă iarnă în Bozovici din ce boală Dumnezeu te rădică. Dă-le viiaţă, că poţi acu a le da !" Şi ascultîndu-mă, la robiţi în Mehadia îi trimisă. Eu îi mulţămii şi înnainte mă duşi. La apa Săracovii, fiind laitnantu volonterilor Sărăcin la gheneralu Vecei în pro-ţesu săbiei aflate, avînd teaca, abea cu 2 galbini o căpătă.
în 29/18 august de-aci avandgarda armeii husarii făcură, carii, într-un fertal de ceas, iară cătră armee fugiră, că la Brătina turcii for-postu lor avînd, ei pre drum dirept nainte cătră podu Cheăii mergînd, turcii de pingă drum, în livezi dudinoasă ascunşi, 8 husari au puşcat, capetile, caii le-au luat şi au scăpat. Rădicînd lagheru lor din Corabnic, la Dunăre au fugit.
Gheneralu Clerfe cu alţii în lagheru turcesc slabe lucruri aflînd, înnainte prin Jupanec, prin la contumaţi trecînd, turcii di pe Dunăre, din şaiche, cu canoane mici foc neprorupt da. însă începînd artileria noastră a fulgera, ei cu a lor pieriră şi nu să mai văzură. Şi aşa, toată armea iară la Mehadia să întoarsă.
Eu, neputînd pră drumu mare de mulţime, prăstă Ceăplea şi Laz Mare viind, un cort mare, turcesc aflai, ci nu-1 luai, că auziiam în crîng cu turcii pocăluindu-să. Pre rapăgu Rudinii, fraicorii pre un turc viu, în cămaşă, izmeăne, legat de picioare, cămaşa preste cap în sus fugită, cu spatele şi capu gol, prin pietri, ca pre un cîine, fără milă în jos îl trăgea. Eu la ei mă duşi :
— Dar ce faceţi ? Au n-aveţi leage, suflet şi moarte ? Au nu vi s-au dat porunca, carii duc vii capătă colaine ? Sculaţi-1, dezlegaţi-i picioarele ce era mai do mort, capul, spatele însîngerate, însă cămăşile de mă-tasă — preste coate legaţi-1 şi-1 aduceţi la ceialalţi ! Eu vă dau 5 holbe de vin. Şi ducîndu-1, le-am dat.
Seara, toţi gheneralii cu armeăia în Mehadia, în lagherile avute, veniră a prinzi.
30/19 august, călare cu crîznicu după săi turceşti plecai. în morminţi la turci a-i vedea întrai, 100 numărai, cu muscătiri încungluraţi. Unul dmlontru strigă : „Popo, ai pită să ne dai au mălai, că de 3 zile, de cînd am plecat, n-am mîncat". / / Eu cătră ei apropiindu-mă, cei de la Erdăş- ±. m "ta şi cel de la Rudine mă cunoscură, cu capu la pămînt căzură, mîni, Picioare sărutîndu-mi, mulţămea. Doi înşi şi rumâneăşte iarăşi pită au mălai cerea. La careă priveălişte toţi turcii să adunară. Soldaţii să mira ce~i. Eu făgăduii că pîine le aduc, ştiind că am vro 15 profonţi. Şi mai
274
275
înprumutînd de la căpitanii noştri 40 de profonţi şi sare, le-am dat. Cerînd un vas de apă, cerui de la ofiţiru oberlaitnantu a aceii companii, şi doă căldări le deăte cu apă. Ei să închina, fruntea-şi bătea. Eu şăile căutai, ceăle bune nu le aflai şi m-am întors.
— [Vodă din Bucureşti, Mavrogheni, cu coru său, rumâni, turci, arnăuţi, cu Cara Mustafa, preste Vîlcan la Haţeg au intrat. In Haţeg cu vro 30 de sate au aprins, au robit şi s-au întors].
Graf Clerfe cu corul său fu de Laudon la Beligrad chiemat. De-aicea să dusă, iară graf Vartensleben cu al său corp în Mehadia comandant rămasă.' Căruia Ştucă cu Trocan ce auzia, vedea, scriia. Acu abea Vartensleben greşala lui de an, cu spionul său lionda, îşi cunoscu şi mul-ţămea rugind ca des să-1 înştiinţeăze.
Fiind oberştu nostru Hiebel în Arad ca gheneral penzionirt, maioru Gîieorghe Duca acolo celor 4 companii comandant să dusă.
Trupa de-aicea tot în laghere sta. Aşa, pentru marea victorie ; că marele feld-marşal a armeii înpărăteşti, prinţ Coburg, cu armea sa şi cu gheneralu roşesc Suvarov şi corul său, în 22/11 septemvrie, la Focşani şi Martineşti, în Moldova, la vro 100 de mii de turci total i-au bătut şi i-au spart, precum iarăşi că în 8 octomvrie/26 septemvrie, lăudatul mare gheneral Ghideon baron Laudon oraşul şi cetatea Beligardului au luat şi aicea toată armea cîte cu 3 salve victorie lauf-faer s-au dat. Şi îndată începură la satul Topleţi podul preste apa Cernii bun a-1 face. Şi gătindu-1, 24/13 octomvrie, îndat batailonu cu oberşteru nostru Nemeş, trecînd podul Topleţului, cu doă canoane, sus în dealu Drenec meteriz eşi şi căpitanul Rodiţchi cu fraicoristii, la ai noştri. Eu cu un ofiţir, la pod. Ne întîlni Vartensleben.
— Popo, spune căpitanului Merzici dimineaţă, odată cu zioa, la mine să vină, să-1 trimit cu o scrisoare.
— Bine !
Şi ajungîndu-1, îi spuşi. El zisă să-1 deştept eu. Ci dîndu-ne seara în şe-deăre, cu băutură şi neauzind cocoşii a cînta, în zio îl sculai. Să temea că s-au întîrziat. Şi Vartensleben cu corul său la Jupanec plecasă ; şi el ; înpreună s-au dus. De unde, pre el cu un ritmeister şi cu un trîmbiceriu, îsi v. călăreăşte, dîndu-i cartea în mînă, de paşa de la Beligrad scrisă, / / a o da lui Tair paşa din Ada-Cale ( : cetatea Ostrovu), să ştie că s-au încheiat, 3 zile de la priimirea aceştii cărţi, ştil-şant ( : pace a să ţinea), pană ce va treăce oastea turcească cu ceamurile şi şăichele lor pre Dunăre, pingă cetatea Ostrovu în jos. Şi aceasta să ştie cei din Ostrov, că marele gheneral Laudon vine aicea, pre dealu Alion, căruia la venire 3 frai-salve cu canoanele în cinste i să vor răsuna, adecă numai prau.
în Jupanecul Nov căpitanu Merzici, priimind scrisoarea în mînă, cu ritmaisteru şi cu trîmbiceăriu călăreăşte, pingă lazaret în jos, la Cerna a treăce plecară. Turcii de la Fîntîna Zadrii la Spînzurători de la Tis-cut cu puşti da. Alţii di pe Dunăre, din şăici, caiche, cu tunuri foc în ei vărsa. Ei fuga deăteră îndărăt. Noi din Alion, aripa stingă, sus, ne miram ce poate fi. Ci el ceru un masai alb, pre carele îl legă într-o nuia. Iară înnainte cătră turci plecă. Aşa turcii văzîndu-i că-s numai 3 înşi cu steagu alb, îi aşteptară. Şi el striga : „Pace, mir", să nu deă în -i, că au carte cătră paşa. Viind doi turci cartea i-au luat-o, au căutat-o mai mulţi. El
276
iară au luat-o şi aşa, cu turci petrecuţi, pană în bruc-amt, la casa lui Izmail Boşneac au dus-o, trîmbiceăriu trîmbiţînd sau trămurînd. Iată din cetate alţi turci mari, de la paşa, preste Dunăre încoacea veniră. Luund cartea de la <ei>, zicîndu-le să descalece, cartea înlontru au dus-o.
într-aceasta, Vartensleben, puind ţimermani, podul Cernii diregîn-du-1, oastea, artileria cătră noi, în dealu Alionului, o trecu.
Căpitanul Merzici cu cei doi aducînd răspuns în scris de la paşa din Ostrov, Vartensleben cu tot corul său în Alion să sui, 4 baterii rîndui, lagheru şi haupt-cvartiru aşeză. Şi iată maioru nostru, Adam Maovaţ, cu 2 companii şi noul maior, Ioan Branovaţchi, cu fraicoru din Clisură în Ruşava Veăche ajunsără. După ei mari ceamuri / / turceşti, caiche, şaiche, f. 162 luntri, oraniţe cu pondoneări, ceaicaşi înpărăteşti şi reghimente Ioan Palfi, Taici-Banatiş, la Răşava statură.
Turcii beligrădenii, cu paşa Beligradului, cu cadîne, mueri, pruncii lor, slugi, slujnice, cei ce aveau ceamurile sale, îndată în jos pre Dunăre, pingă cetatea Ostrovu, trecură. Iară cei săraci, pedestri, de zisăle companii, preste podu Cernii cătră cetate şi în jos trecură.
într-aceasta, iată marele gheneral Laudon în Alion, apoi prinţu erţ-herţogul Franţ, gheneralu graf Clerfe, cu mulţime de ghenerali, prinţi-firşti, apoi şi un turc, mare domn, adecă tefterdar, cu alt comisariu în hinteu frumos, cu 6 cai, 8 husari nainte-i, 6 în urmă, în Alion la Lou-don venind, la Loudon au prînzit. Lui Loudon ceăle 3 salve cu toate canoanele tunuiră. Laudon poruncisă bucătariului său ca la masă cărnuri de porc a nu da. însă, pre întîmplare, că trimiţîndu-mi mie isprav-nicu Ştucă un porc curăţit frumos, noaptea, din Cerneţi în Alion, trecînd pingă cortul mieu noaptea, zioa s-au făcut, în cuhna la bucătariu lui Laudon l-au dat. Acela s-au bucurat, bune bucate la masă au dat, turcu s-au săturat şi foarte au lăudat şi după paşa în jos s-au dus. Şi mie cartea de porc me-au adus, altul me-au făgăduit, ci n-au venit.
într-aceasta, ceaichisten-batailonu cu pondonerii din sus de Ruşava arsă podu preste Dunăre, la Mosna pusără. Baron Loudon cu graf Clerfe şi graf Vartensleben îndată rînduiră pre gheneralu Fabri cu 2 reghimente cavalerie, Virtenberg dragoner, Erdedi-husaren, Ioan Palfi şi Dalci-Banat, cu şarfşiţii, înnaintea cărora maioru Maovaţ cu 2 companii, maior Branovaţchi cu Sava Demelici şi Fustinioni căpitani şi oberlaitnantu Marian Iovanovici cu frai-compania sa, frai-partistii, înnainte mergînd, cetatea turcească Cladova să o ia. Această trupă cu gheneralu Fabri ajungînd, Cladova plochiruiră ( : încungiurară), strigînd de-a să preda. Begu clin Cladova nu vru, însă Fabri începînd cu artileria a o bombardi, iată steaguri albe pre şanţele cetăţii, de predare cu capitulaţie, să arătară. Si aşa şi ei după cei mulţi să dusără ; aceasta fu în octomvrie 20/31, carii cu familiile şi cu ceăle mutătoare plecară. // Gheneralu Fabri, luund Cla- f.i62V. aova, cetatea mică şi oraşu românesc, corul său prin satele dinprejur aci in Craina aşeză şi fraicori la forposte.
m Acolo, în Craina, pre la Cladova, mulţi negustori de la Verşeţ Panciova trecură. Intră alţii şi Theodor Demelici de la Covin la frate-său, căpitanu Sava Demelici, viind, de unde întorcîndu-să, vorbiţi, prin Cladova şi Răşava negustorea ce să afla, acas ducea şi iară la fraicor venea.
In Alion erţ-herţogu, cronprinţul Frânţi avea pre căpitanul Petru nea adiutant de gheneralştaab-inginir. Aci era gheneralii : prinţ Lotrin-
277
ghen, — [Hohenloe] —, prinţ Valdec, prinţ Rais ş.a., carii din 15 pană în 26 octomvrie au fost aci.
Maioru Maovaţ din Craina cu a sale 2 companii şi cîţiva şiţari, din Cladova în Ţara Rumânească, în mănăstirea Străhaia, îl trimisără, de-a apăra Dunărea de turci.
Boiarii din Cerneţi cu al doilea ispravnic, Chiriac, viind, lui Loudon să închinară. El mie la conac mi-i deăte. Carele îmi spusă că el în biserica noastră, a Mehadii, făina, orzu, au descărcat-o şi strajă din turci au pus. El cartea meă, Zlatoustu, acasă îl are.
După aceşti boiari, veniră vel ispravnicu Mihai Ştucă din Cerneţi cu Thodosie Trocan, căpitan de nefiri turceşti, volontiri cu simbrie, de la cetatea Ostrovului, cu carii mersi la Vartensleben, la Clerfi şi cu ei la Loudon şi la prinţu în haupt-cvartir. Pre Ştucă îndată hauptman, iară pre Trocan laitnant îi avanziruiră, dîndu-le ruja de aur, cu pălării în cap şi săbii cu port-epee. Ştucă iară ispravnic în Cerneţi a fi, noaptea îndată îndărăt să dusă acasă, iară noul laitnant, Trocan, îndată cu un divizion husari şi 1 maior, pingă acea şi maioru nostru Rachicevici, — [cu un divizion şi] — cu şiţari la Cerneţi să meargă, pre turci — [cei 50] — să-i prinză. Ei destul au silit noaptea de-a ajunge. Cavaleria cu Trocan ajungînd, turcii au simţit, s-au postiruit. Trocan înnainte vrînd a-i încinge, 3 plumbi îl pătrunsără. Turcii scăpînd fugiră. Maioru Rachicevici cu divizionu în Cerneţi cu Ştucă rămasără comandanţi, iară Trocan la 3 zile acas au murit şi Loudon muerii lui penzion a-i da au scris.
— [Loudon cu alţii, văzînd cetatea Ostrovu, zisă : „Nu e cuib, ci-i mai rea decît Mantua. Cuibu dracului, în mijlocul Dunării ; întreăce Mantua !"] —
Feld-marşal gheneral, marele voevod baron Loudon pre Alion vizi-tiruind, ceăle 4 baterii făcute nu-i plăcură şi porunci jos lîngă Dunăre trangeăe a deschide, din careă cetatea a o bombardirui şi preşis a o bate. Şi aşa, seara, din multe reghimente soldaţii lucrători cu saperi, cu sape, cu lopeţi, chilăviţe, fiind de inginiri aceăle şanţe semnate, aşa noaptea a săpa începură. La miezul nopţii turcii din cetate afară cătră ai noştri f. i63 ce s§pa tare strigară, să nu mai sape, ci să fugă, rumâneăşte, / / că ei cu tunurile vor să-i bată. Apoi începînd cartase, haubiţăle turceşti şi boam-bele aci în şanţ a cădea, îndată 14 feciori din compania Prigor şi un laitnant inginir neamţ, cu amîndoo picioarele rupte şi pre feciorii noştri ble-ziruiţi sus la noi îi adusără. Turcii una într-una şi jos în şanţă pană îi goni, şi în noi sus, în lagher da, de ne deştepta. Din cei 14 pleziruiţi, 7 înşi morţi rămasără ; şi laitnantu au murit.
După miezul nopţii Loudon porunci toate 4 bateriile noastre asupra cetăţii Ostrovu foc să veărse. Această fricoasă bombardă pană după 3 ceasă una au ţinut. Noaptea, întuneărecu şi de aşa focuri ca zioa sâ lumina, că boambele noastre înfocate, cu haubiţe mestecate, ca steălile, ca fulgeri cădea şi să spărgea şi ucidea. Tunarii cu artileria turcească să stîmnără şi tăcea, numai cînd şi cînd cîte vrunu la noi sus răspundea. Şi aşa, de la 4 păn la 9 cease dimineaţa tăcură, le grijiră. Turcii din cetate şi de preste Dunăre, din fort Elisabet ( : Cozia) tot da în sus de trecea preste noi, cînd şi cînd cîte vrunul lovea. Căpitanu nostru de la Topleţ, maior la reghimentu Raischi, aci fiind în cort la fruştuc, o boambă turcească
masa cu fruştucu i-au răsturnat, dar nu l-au vătămat. De la 9 cease iarăşi 4 batrii a noastre începură a fulgera păn la ameazi, 3 ceasă, însă zidurile cetăţii înpetrite nu le strica. Şi turcii prin pimniţi, în casamate şedeau, cînd, cînd foc aruncau. Şi iară de la 3 ceasă după ameazi păn la 6 seara bateriile fulgerau ; şi după miezu nopţii iară, păn la 3 dimineaţa, de la 9 păn la 12, ameazu, de la 3 păn la 6 ceasă seara, într-una, şi abea biserica mare turcească, geamia, ce fuseăse biserică creştinească, nemţească, mănăstire a preoţilor franţiscani, aprinsără şi arsă lemnul deasupra.
Turcii cetăţii, ce sădeau în casemate, supt pămînt, cu hîrţi, şocaţi, soboli să încuiba, neavînd leămne de a-şi face foc, lumină în întuneărec, să vorbiră că aveau vro 30 de case de lemn în Ostrovu cetăţii din jos, cătră coadă, cu grădinile lor ; acolo eşiră de noapte, le rupsără, sparsără, leămnele în cetate le trăgea, doi un bîlvan şi toate leămnele în casamate le dusără. Trăgând ei leămnele, ai noştri da în ei, ci nu-i lovea.
De ceăia parte, preste Dunăre, la Cozia, pre dealu Cozii, era căpitanu Merzici cu compania sa, fraicoristii, laitnantu Pîrvu Giumancă cu haram-başa Olteanu, opreau turcii din fort sau castel să nu iasă la leămne pre deal. Giumanca cu Olteanu şi căpitanu Merzici să can făgăduisă lui Vartensleben, şi Sava Demelici, că vor lua fortu Elizabet, ci nu-i ţinea cureaoa de a să apropia, decît le aprinsără nişte colibi din grădini, ce avea.
Şi laitnantul / / nostru, Marco Ioanovici, cu vro 40 de feciori, *•163 v* compania Prigorului, din Alion jos, naintea cetăţii, în bruchen-amt, unde încă erau nişte casă turceşti cu grădini, precum a lui Izmail Boş-neag şi încă vro doă, în partea noastră, unde să zice „la Boşneag", coborînd, toate le-au aprins, măcar că turcii în ei cu cartase au dat; au scăpat sus.
Ofiţirii cu militarii noştri jos, în şanţu săpat trangee forposte ţinea, precum şi la Nucu Puşcat, după nuc ascunşi ; pre turcii de cetate, ce eşiiau la Dunăre după apă, sitarii îi oprea şi-i puşca. Dar şi turcii, pînă unii lua apă, alţii în nuc în şiţari într-una da.
Laudon cu artileria, văzînd tăria, mai încetă. Insă zioa o baterie după alta să juca, iară turcii în găuri muzică făcea şi eînta, de-i auziam strigînd arnăuţeăşte şi boşnegeşte.
Ofiţirii noştri, mai vîrtos laitnantul de şarfşiţi Evta Stoicovici, de după nuc, într-o seară cătră turci mult serbeşte, rumâneăşte au strigat să se predea. Turcii au zis :
— Cine zbeară ?
— Noi, militarii înpărăteşti. Să vă predaţi ! Careă ei şi dimineaţa iară au strigat. Turcii au întrebat :
— Ce vezir aveţi voi ? Evta au zis :
— Pre veziru mare Loudon. Turcii au răspuns :
— Spuneţi-i vezirului să vină jos !
Aceasta înţelegînd, gheneralii Vartensleben, Clerfi lui Loudon arătară. Loudon bătrînul cu tinărul prinţ Franţ erţ-herţogu şi cu tot ghene-ralitetu, călăreăşte, jos s-or coborît, naintea cetăţii s-au descălecat, unde iată doi turci într-o orăniţă mică la noi preste Dunăre încoacea trecură eu lulile în gură, pre pămînt şezură. Tolmaciu nostru Petrosi, după po-
278
279
runcă, îi întrebă cine sînt dumnealor. Insă cu aşa cuvinte înnalte, haldeeşti, care ei neînţălegîndu-le, zisără :
—' Nu ştim acea limbă, ci boşneăceşte ; ml ne znamo tako ! Tolmaciu însă neştiind sîrbeăşte, însuşi Loudon zisă :
— A znaş tako ?
— Znamo.
Tolmaciu mă strigă şi întrebai :
— Cine sînteţi ? El zisă :
— Eu sînt Izmail aga. Loudon :
— Ce-i aceaia : aga ? El zisă :
— Om de omenie, negustoriu cunoscut, la Mehedia ştiut. Acuma în răzmiriţă am leafă înpărătească, în slujbă. Loudon :
— Dar cine-i cestalalt ?
— El e bariactariu ( : stăgariu) şi are simbrie. Loudon :
— Dar la ce-aţi venit voi aicea la noi ?
— Voi ne-aţi strigat de-am venit. Nu ştim la ce. Loudon :
— Dar că ci n-au venit paşa vostru cu voi încoacea ? Turcii :
— Măria sa, prealuminatul, sade pre scamnul slavei sale. Loudon :
— îndată spuneţi-i să-mi deă cheile cetăţii, cu cetatea, şi voi cu toate averile voastre vă las să eşiţi în pace.
Ei :
— Iok ! Ne să dai j I f. 164 Loudon :
— Spuneţi-i că de nu m-a da cetatea cu cinste, eu cu şturm, iuriş, cu sila, numai cu 5.000 de voinici cetatea o voiu lua, tot ce voiu afla, voiu tăia, iară pre paşa deasupra porţii voiu da să-1 spînzure. Spuneţi-i ? Turcii iară :
— Iok ! Ne se moze l
Izmail văzînd că Loudon porunceăşte ce să zic, întreabă :
— Cine-i cel ce porunceăşte ? Eu spuşi :
— Marele gheneral, veziru Laudon.
— Valla, să fie cinstit, că, pre Dumnezeu, e bătrîn !
Cu aceasta să sculară, şezură în orăniţă, la cetate plecară. Loudon zisă :
— Să nu daţi în noi ( : adecă cum aţi puşcat pre căpitanu la Sviniţa). Ei zisără :
— De nu veţi da voi în noi, nici noi n-om da.
Şi aşa, iară sus, în haupt-cvartir, toţi să întoarsără şi cu artileria mare, de la Timişoara adusă, iară începură a bombardi zioa şi noaptea, însă tot în zadar. Ei după ameazu muzică făcea, artileria noastră şi cetatea şi fort1' bătea, dar şi ei mai rar răspundea.
— [într-o zi, ameazu, vine obrîşteru, mă cheamă la prinzi. într-un cort gol 2 mueri îmi arată. „Ce căutaţi", zişi, cunoscîndu-le ce-s. „Afară; că cu bîta vă scot" ! Iale eşiră fuga. Noi doi la uşa cortului stam şi veni o boambă turcească tocma în locu muerilor. Rupsă cortul]. —
Eu pre poruncă des episcopului la Verşeţ ce să întîmplă, noveăle, înştiinţeam şi-mi mulţămea. Acum aci, pre Alion, unde eram, în Mete-leauca, feld-posta venind, de la Verşeţ scrisoare de la arhimandritul Moisi Vasilievici îmi veni, că protopopu Versetului, Gheorghie Nedici, au murit. Doă bivoliţă tinere, cu viţei să caut a căpăta pentru curtea episcopului. Iară consistorial-notariu, canţelistu Vasa Mihalovici, lipovanu, îm înştiinţează de moartea protii din Verşeţ, şi fiind eu în mare milă la episcopu, să-i iau 10 porci mari, graşi, pentru curtea episcopului, să-i trimit şi să-i scriu. Care lucruri nu-mi erau mie în putinţă, fiind eu însărcinat cu corespondenţii ; pingă ceăle boiareşti, serbeşti, bugăreşti şi de la Nicopolia la Loudon veneau, care tolmaciu orientalnic nu le ştiia ceti. într-aceasta, iată frate-meu al doilea. Gheorghie Stoica, parohul Mehadii, viind la mine sus, îmi spusă că el să duce în Ţara Rumânească, la Cerneţ, pană la Craiova. Căruia eu comisionul de bivoliţă şi de porci graşi încredinţai şi arhimandritului înştiinţai.
în Alion grea foamete răbdam, că şi ţvibahu, coji uscate n-aveam ; lipsă. Un comis profont cei ce nu păstra, cu 1 florint, 30 creiţari nu căpăta ; că pîinea de la Logoj la noi să aducea. Insă carne şi vin căpătăm pre bani buni. Din lipsa proviantului, marea armee jumătate îndărăt o trimeăsără. Ploile des cerca, drumu mare cu artileria grea rău strica, pînea n-ajungea; // păn ce şi gheneralitătu, care prin exprese pîni albe f-164v-de la Logoj aşteptînd, nici ţvibah de masă n-avea. Şi aşa, cu marele her-ţog prinţul Frânţi, unul după altul începură îndărăt a pleca ; şi artileria mare a Timişorii, pană în cîteva canoane mari şi căldări de bombe mari, îndărăt le trimisără.
Acum, precum în dealu Alionului, aşa jos, naintea lazaretului, Supt Coaste, întră Jupanec şi întră Ruşava, mari bordee pentru doă batailoane, cu cuhne de-a feărbe şi cuptoare de-a încălzi făcură, de-a erna în iale, că ploaia reăce începu. Jos la Cerna, cătră Ruşava, şi un redut, cu şanţ, în carele iaste şi acuma, părăsită din 1738, pimniţă spânului Hibner, şi bordei, forposta de-a să scuti. Care toate pre porunca lui Loudon, Clerfe şi Vartensleben grijiia. Şi fiind toate deplinite, feldmarşalu baron Loudon porunci ca în dealu Alion, sus în bordeăe, 600 de capete de reghimentul Valah-iliriş cu artilerist şi canoneări să rămînă să iarneăze şi vor căpăta, pingă simbria şi pita lor, aceăste următoare victuale gratis : vor căpăta dimineaţa 1 saitlic de rachie bună ; la prinzi carne uscată, şoncă, slăină, varză acră,, oriz, gherşel, păsui, mazăre, cînd una, cînd alta, şi coh-mel pentru zupă şi o holbă de vin ; iară seara 1 saitlic de răchie şi iar o holbă de vin vor avea. Iară un batailon de Durlah-reghiment în bor-deăele cătră Rîşava, jos, să iarneăze.
Aceasta auzind ofiţirii de şarfşiţi nu le plăcu a rămînea, ci minară pre capralu de şiţari Proca Nedelcovici, carele cu alţi 4 feciori şiţari, cuminţi povăţuiţi, la graf Vartensleben au întrat, zicînd că şi ei ca altă oaste in yinter-cvartir acasă, pingă Beserica Albă, unde nu-s arse, în ernat vor meărge, dar în Alion nu rămîn. Aceasta şi Loudon au înţăles şi acei 5 feciori prin corprali nemţeşti îndată cîte o 100 de bîte căpătară. Aceasta văzînd oberşteru Auerşperg al reghimentului Durlah, îndată s-au melduit ca el cu 600 de capete de-ai săi durlaci, însuşi pre Alion va erna. Şi mdată sus bordeăele griji, că ploa şi ningea.
281
In 21/10 noiemvrie, cu neaoa şi mare vînt, marşalu Laudon, Clerfe să dusără. Apoi şi Vartensleben, după ce porunci toate ce să fie cu instrucţie, la Logoj în ernat să dusă.
In 24/13 noemvrie, ger preste fire mare ; drumu, bal te ceva îngheţate. Batalioanele ce mai remăseăse di pe Alion preste podul lazaretului, Jupalnic, de dimineaţă să lungiră, unul altuia urmînd, cătră Mehadia grăbea, de-a scăpa în bordeăele din sus. Naintea ameazului, oberşterul s9i -j nostim / / de marş ne porunci gata a fi. Căpitani, ofiţiri, viind la el, îl întreba :
— Unde ? El zisă :
— Zăuitai, dară cu B să înceăpe cuvîntul.
— B ? Beserica Albă ?
— Nu e !
— Berzasca ?
— Nu e !
— Borloveni ?
— Nu !
— Borlova ?
— Nu e ! Marş, gata ! —
Şi încălecînd şi noi, jos podu Cernii pasiruind, strigă : „Marş, drept la B, bordeăe !" Şi ni să înpărţiră şi bagajiile puind în iale.
Eu auzisăm că preoteasa meă cu femeăia reghimenţ-adiutantului nostru de la Logoj la Mehadia au venit. Cu slobozenia oberşterului, cu crîznicu meu, călăreăşte, caii buni, am plecat. Vîntu, geru, bălţi un ţol înghieţate, sparte, tina reă, neaoa spulbără, drumu de carîte rău ; artileria reale, afunde mîncături pe drum făcusă. Şi aşa, trecui satu şi podu Tople-ţului încoacea ; mînam caii, că înnoptam. La dealu Ceaplii, jos în drum, aflai doi muscătiri în tină, cu neao albiţi. Eu, „Sculaţi", strig. Ei, morţi îngheţaţi. Haida, fugi, geru mare să nu mă cuprindă. La Balta Bîlbii aflu 3 zăcînd lingă urum, iară ninşi, laţi, desculţi. Auzii văitîndu-să ; alergai asupră-le cu calu. începui a da cu bîtu. Ei, morţi ! Eu vorbind turceăşte ce stilam, că capu îl era turceăşte învălit, cu bîtu tot am dat pană s-au rădicat. Cerui plosca cu răchie ; le-am dat şi pre calu slugii doi am pus, unu cu sluga pre picioare. Cătră Mehadia trăgeam a ajunge. însă iată aci, la Ogaşu Bocicăreştilor, în apă, o carîtă cu doi cai mari, cociaşu în şa. Strig să mîne cocia goală : „Mînă, să sue soldaţii !" însă cociaşu mort în şa, îngheţat. Acu, mînă ? ! Sluga, bine încălţat, cu plosca în mînă, ie da inimă la cale. însă iar, iată unu. Dă-i, scoală, să bea ! Iată iară doi. Din 4, unu sculam, alţii, de tot morţi, îi lăsam ; că armele alţii le luasă şi aşa morţii îi dedeăse şi-i lăsasă. Eu cu pistoalele, bolborosind turceăşte, preste ei dam, de-i spăriam. Şi aşa, la Mehadia, 7 înşi cu bîtu, pistoalele înviiaţi, cu plosca rădicaţi, vii cu mine i-am adus. Aflai preoteasa cu prunc şi pre adiutantiţa. Cerui albia, scăldătoarea pruncului, cu apă reăce ; cătanele picioarele băgară, de le trasă geru. Apoi foc bun, cină le dadei. Eu de bucuria preoteăsii mă veselii, că un fertal de vin bun de la Logoj şi un copilaşi, Athanasie, îmi aduseăse. Măcar că plosca cu vin şi eu mai aveam, că cîntînd nemţeăşte, voe bună soldaţilor morţi, des îi chiemam la plosca mea, dam de bea. Şi acu le dadei de băură. începură a vorbi şi a-m spune cum i-au lăpădat din cară jos în tină, îngheţaţi ; 4 neămţi, 3 unguri ; un neamţ corpral, Iacob Cloţ.
I-am culcat pre sub paturi. Dimineaţa zişi papucii a-şi cîrpi. Şi făcînd fruştuc bun, cale bună, după batailoane-şi să dusără.
Apoi şi eu călare, preoteasa cu doamna în cocie, la bordeăe plecarăm. Geru, vîntul, tot mare, însă nu ca eri. Pre drumu mare, de la Mehadia în jos, aflai o carîtă cu doi cai / / şi un ofiţir călare, cu vro 10 soldaţi 165 pringă caru cu cei morţi, de a-i îngropa. Eu trecui, neviindu-mi de-a sta. Şi alte cocii mari, din drum în laturi stătute, făr de cai, aflai. Ajungînd la bordeăe şi văzîndu-mi cocia capelii, careă eri în Alion într-o vale răsturnată o lăsasem, mă bucurai. Bordeiu grijii, păreţii cu corturi lăpădate cu piroane căptuşii, bine încălzii. Şi tot batailonu bine să aşeză în bordeăe.
După ce au început Beligradu a să bate, sultanul din Constantino-pol porunci pre cneazu Rasii Staro Vlah, Raşcovici, prins bun pentru acea ţară, a-1 aduce ; însă fiind bătrîn, s-au rugat şi pre fiiu-său, Ioan Raşcovici, la vodă Nicolae Mavrogheni în slujbă l-au dat, care pană după încheierea păcii au fost.
Luund gheneralu Fabri Cladova, paşa clin Vidin îndată pre obercnezu din Negotin, Stanco, ca pre un domn, cu faima casii sale în Dii la sine, a sta bun pentru ţară, l-au chemat. Carele ducîndu-să, pre ginere-său Daniil Alexiovici acasă îl lăsă.
Gheneralu Clerfi cu Vartensleben aşa rînduisă, că gheneralu Fabri din Claduva, dînd acea trupă toată sub comanda lui obristlaitnant Libtai, el îndărăt la Logoj să vină. Obrîşteru Auersperg di pe Alion şi batailonu nostru de jos sub comandă să aibă. Aşa, oberşteru nostru, Nemeş şi al Erdedi-husarn-reghiment, Costolani, făr de comandă rămîind, umbla încătro vrea. Reghimentu Panciovii era în Clisură. Maioru Maovaţ de la mănăstirea Străhaia, în Cerneţ, divizionul maiorului Rachicevici dîndu-1 şi trecînd Dunărea în Cladova, la Libtai să arătă. De-acolo la noi în bordeăe comandant veni, la Auersperg sus să arătă.
Oberşteru în Alion cu 600 de feciori artileria sus păzea, mînca bine, bea şi odinea. Iară batailonu nostru şi cetatea Ostrovu şi fortu Eliza-beti, cu tot dealu Cozii, culmea, poalele blochiruite, îngrădite le ţinea, aşa cît cîte 3 companii cîte pre 3 zile la forposte, pichete pleca, cu pita sau ţvibah şi carne luundu-şi, nu ca cei de sus, îngrăşaţi. Cei din culmea Cozii în toate zilile cu turcii din turn, ce eşiiau la leămne, să băteau şi-i fugărea. Alţii dincoacea, pingă Dunăre, pichete de la Tiscut păn la apa Vodiţii, cu Verciorova păzea, încoacea să nu iasă, cît nici apă din Dunăre zioa nu le da, că cei de la Nucu Puşcat cu cei de la Boşneag şi din şanţu de jos rău îi puşca. Ce şi turcii la Dunăre după apă, ca şi cei din turnu Cozii, cu buni puşcaşi, unii lua apă, alţii săpa rădăcini din coaste, de foc. 2 companii la Cozia, iară una dincoacea, pingă Dunăre, pre supt Alion ; acestea noaptea să schimba, / / ca să nu-i vază turcii unde sînt. Acestea t. im seara în Alion la oberşteru Aursperg cu ofiţirii arătîndu-să, cîte un pahar de răchie le da ; şi celorlalţi iară. Apoi şi noă în urmă ne deăteră vin cu 6 creiţari, slab, şi varză acră, coh-mel.
Eu cumpărasăm pentru post un sac plin de nuci şi un foaie cu miiare pentru plăcinte bune, dulci. Acu veni porunca ca numai 3 cai Maovaţ aci să aibă, iară alţii la Caransebeş, la Beserica Albă cu furişiţi să-i trimeată. Eu aveam preoteasa, cocia. Ce să fac ? îi slobozeam pre deal, 3 ; unu la Mehadia cu ai altora îl lăsasăm. Ceşti 3 seara sluga îi aducea în culmă
282
283
la fîn, zob păstrat. Maovaţ nu să uita la ei, fînu, zobu căpătăm cu ai lui. Caii dimineaţa sus cătră laşelniţa să păştea, seara îi aducea, că de turci nu ne era frică, dar tot ne temeam.
— [Mie-mi veni din Beci speţificaţia robilor în Ţarigrad, a satelor de-aicea, carii vii au morţi, să spun casălor de ei]. —
înţălegînd paşa de la Dii, cu Pasmangia, că armea noastră în sus s-au dus, rădicară vro 5.000 de turci călăreţi şi pedestraşi, carii la Cladova viind a o lua şi apropiindu-să, Liptai nu să temea, că trimisă la Cerneţ de-i veni maioru Rachitievici cu 2 companii a noastre întru aju-toriu. Şi mînă militari cu strajmeşteru Igneat Iovanovici din cetate afară, în oraşul rumânesc, de-1 aprinsără şi-1 arsără, Cladova, de careă Igneat strajmeşteru căpătă colaină.
— [Din Ţarigrad carte fraiteru Crăciun Călţun di la Corni, rob, îmi scrie în robie cum trăeşte, că-i viu]. —
Turcii, unii aci încungiurînd, caii jucînd, lucru făcea, norocu cercîncl iară alţii drept cătră Ostrov, la fort Elisabet, de-a le ajuta alergară, stră-jile noastre să le prindă. In Cladova Libtai să apăra, gata fiind, iară aicea, la Cozia, 60 de militari cu laitnantu Gaier sus în Geanţe, bune poziţii, bine postiruiţi fiind şi deasupra căpitanu Jivanovici Sima cu compania sa, pre turcii din avandgardă, 7 călăreţi, jos îi trîntiră. însă mulţimea turcească, călăreţi, prin foc intrară, caii îi prindea, pre căzuţi luară şi îndărăt fugind, celor de la Cladova cinstea arătară şi aşa, şi cu cei de la Cladova, cu buzăle umflate, ruşinaţi la Negotin îndărăt să dusără. Aceasta fu în 21 dechemvrie 1789, după cel nou, 1 ianuarie 1790.
Graf Vartensleben această afară auzind,   pre   laitnantu   Gaier la reghimentul său oberlaitnant îi făcu. Iată, a 2-lea an a campanii trecu. m       Cu negîndita moarte  a preabunului  înpărat  lozef,  toată armea jalnică căpătă.
în zioa de Botezu, la Sveti Ioan, sluga caii seara nu inau adus. Acu, îndată după ei, ci nu-s. Caută sus, jos, nu-s 3 cai ! Avînd unu la Mehadia, v. după el / / aleargă. Ci viind de la Mehadia, spusă că şi pe al nostru cu pre a lu Stoican l-au furat; 5 cai ai mehedinţilor sînt furaţi, de 2 săptămîni îi tot caută. La vro 6 septămîni sluga îm spune că calu de la Mehadia e supt un casap.
— Du-te în lazaret, cu şaoa pe el, adă-1 !
Zisă că cu 10 florinţi de la profuntarii, ce l-au ţinut 3 săptămîni într-o pimniţă, l-au cumpărat. îl luai. La Mehadia vorbă trimişi, aci caii a-i căuta şi toţi, graşi, i-au aflat. Neămţii au gîndit, zice, că-s turceşti. Noi viind la bordeăe, unui cunoscut de cai mă văitai. El zisă : „Am auzit că întră Plăvicioviţa-Tisoviţa 3 cai bitangă să pasc ; unu vînăt, 2 roibi, şi-s nemţeşte potcoviţi". Eu sluga cu calu, fuga acolo ; şi mi i-o adus.
Frate-meu Gheorghe Stoica, parohu Mehadii, viind de la Logoj în Mehadia cu bun cal, îndată noaptea i-1 furară. Şi el, după el. Tocma la schela Cladovii l-au căpătat ; care, ca şi cei 3 ai miei, fraicorii îi furasă ; ci Dunărea e afundă !
La mine în bordeăe veni de la Verşeţ jupînu Arsa Emanuel, jupînul Theodor Demelici, carii cumpăra ce afla, vite. Arsa îmi spusă că 2 preoţi, feld-pateri, Ştefan Branovaţchi, a Daici-Banatului şi Theodor Enderici, de la linie-reghiment Ioan Palfi, cer în Verşeţ protopopi a-i face, însă ei,
negustorii, de la episcopu pre mine m-au cerut protopop lor a fi. După acestea, iată popa Ion Popovici, parohu Jupalnicului, preste munţi pre picioare, de la Rudăria, în opinci, la mine în bordei veni. Tot locul Jupalnicului, platul caselor, era pădure, lobodă, ştir, pălămidă, scăeţi, bozu mare crescut, aşa cît locul casii sale n-au cunoscut. Cîteva zile la mine conăcind, multe am vorbit ; şi că mă cheamă în Verşeţ protopop a fi şi că mă cheamă negustoriul nostru, expeditorul Gheorghie Popa-Nicolau Mămăligaşu, plaţ bun de casă în Ruşava să iau şi lui 200 florinţi să-i dau, casă bună să-mi facă. Popa Ion îmi spusă, măcar că şi el are gînd în Ruşava a fi paroh, ştie că naintea meă nu va căpăta şi să-i cred ce zice, că mai bine paroh în Răşava decît protopop în Verşeţi. El îmi vîndu bîtu, podcapia, pălăria faină, bine i le plătii ; altele îi cinstii. Eu vrui să dau 200 florinţi lu Gheorghe Mămăligaşu, să facă casă, ci văzîncl turcii în cetate în Cozia cum să apără, de-a să preda nu vor să ştie, va veni vro oaste mare, casa iară vor arde-o, n-am dat banii.
în 18/7 martie, de la Logoj comandirender gheneralu graf Vartensleben la noi într-un borcleli veni, cu haupt-cvartiru, căruia plăcîndu-i puii ele urs, maioru nostru Maovaţ di peste Du // nare mici îi aducea şi 1 să ospăta. Mie îmi da făină şi preoteasa mea îi făcea cîte o pîne şi cîte o azimă, că zămişchele de la Logoj să pînjănea au nu ajungeau. Azima după prinzi fălioare confect la masă înpărţia : „De la preoteasa frumoasă !" Apoi şi oberşteru Auersperg o rugă de-i făcea, şi toţi cinste îmi făcea. Cărora şi plăcintă cu nuci şi miere trimiteam.
Ofiţirii de la Nucu Puşcat striga turcilor a se preda, ci cu boambe răspundea. Oberşt Auersperg în Alion deăseori trecătorilor pi la ei, militari, cîte un ciocan răchie le da.
Libtai, pre sfatul maiorului Rachicevici, a lui obrist-laitnant Mitia Athanasievici şi a lui Daniil Alexiovici, într-o zi cu tot corul său de la Cladova la oraşu Negotin s-au dus. Daniil, ce era în locul socru-său Stancu ca obîrcnez, în Negotin această trupă au dus-o, pre turcii ce erau aci i-au lovit. Turcii prin bălţile de-aci, reale, slab îngheţate, să spărgea, caii cu ei să înplînfa, îi lăsa şi fugea. (Ca şi cum cetim că au păţit aci înpăratul romanilor, Dechie sau Deţius). Aci Libtai 33 de turci, întră carii şi un mare asnadariu clin Dii, vii şi vro 25 de cai înghieţaţi căpătă. Zisul asna-dar din Negotin, cu slobozenia lui Libtai, scrisă la Dii acasă că-i viu, de unde slugile lui îi adusără carte, bani, ţoale frumoasă şi cu toţi ai săi în sus s-au dus.
Obristlaitnantul Libtai cu corul său în Negotin şi prăn sate să aşeză. Căruia jupînu gospodar Daniil Alexiovici, Marcu Ţenovici, Lazar Pavlovici, Stanoe scriitoriu — (ce fuseăse la Mehadia cu episcopul Ierimia şi el buruntii deasupra sîrbeăşte scriiasă în iale, carele mie multe de acel bun episcop me-au lăudat) — cu toate ceăle de lipsă corului, pîine, vite, sare, băuturi şi bani gata, turceşti, cu cvitanţii, în bani înpărăteşti da, întîi sute, apoi şi mii, pre reghimente, batailoane zişii înpărţia. Satele porţia o da.
în Cladova rămăseăse 2 companii a noastre, căpitanii Andrei Merzici şi Franţ Rainiş, în loc. Şi Daniel în Negotin, ştiind nemţeăşte din Slavonia, comisar era, toată Craina o stăpînea. Daniil cu sfeătnicii zişi mulţi panduri avea, prin sate alerga, ceăle de lipsă aduna.
284
285
La noi în bordeăe de la Arad ceăle 4 companii cu maioru Gheorghe Duca veniră. Trei laitnanţi novi, ce fuseăse strajmeşteri, ca curiiri înpărăteşti de la Beci veniră, adecă Gheorghie Pavici de la Uzdini, Dimitrie Popovici de la Izbişte şi Ilia Armaşescu din Corneareva, carele ajungînd în Mehadia bolnav, muri.
în 28/17 martie 1790, la noi în bordeăe de la Logoj corul lui Vartensleben cu bătrînul gheneral Auersperg, care îmi luo bordeliu mieu, încă şi preoteasa mi-o cerea, iară alţii într-altele să sălăşluiră, reghimentele să cîmpiră. Fiind noi gata preste Dunăre de-a meărge, la Libtai, preoteasa îşi încarcă cocia, să dusă la Mehadia. Companiile noastre cu maioru Duca Dunărea trecînd, preste munţii Covilovii să suiau. Maioru Maovaţ pre mine cu el mă opri.
în Ruşava, la Dunăre, ceaichistii, oberlaitnantul Thoma // Vidac cu căpitanul Antonovici ne sprijiniră, cu rugăciuni ne descălecară. Acu vin bun, ausbruh, cafea, iară vin, iară cafea ! Să vezi acum cum să cîntă de bine î Şi cu aşa corajie preste Dunăre ne-au petrecut ! Şi noi, numai doi, pre dealu Covilovii în sus, cîntînd, chiotind, de răsunau glasurile noaptea. Şi abea în miezul nopţii sus în culme eşind, focuri multe, lagheru aflarăm. Comandantul, veăsel. Ne-am culcat. Mîne-zi, de noapte, marş. în Slatină, prînzu. Militarii sus la pimniţi, în vini, după băutură să dusără. S-or înbătat. O babă moartă s-au aflat, neştiind de cine-i omorîtă. Eu culeşi urzici, vin nu-i ; răchie căpătai. Fasulea, urzicile, gata, cu amîndoi maiorii prînziiam. Iată oameni slătinari cu jalba de baba moartă. Aci rămasărăm cîmpiţi. Pre feciorii ce-au fost sus la pimniţi îi scrisără şi dimineaţa marş, halt aci ; tuturora ce-au fost cîte 40 de bîte naintea săteănilor le trasară.
Maioru Duca înnainte la Libtai să dusă. Şi noi mergeam cătră Negotin, însă porunca ne sprijoni, cu maioru Duca, ca toţi în satul Dupleana, în cvartire a fi, cu doi maiori, făr de oberşter. Ei cu ofiţirii în cărţi jucîn-du-să îşi petrecea. într-o zi mă înşelară de şezui si eu în joc cu ei, preste 300 florinţi le dadei.
în 24 martie, la Paşti, neao mare căzu, pămîntul tare să cutrămură.
Maioru Duca căpătă poruncă cu 2 companii de-aci în satul Ostrovu Mare, în Dunăre, să meargă ; şi să dusă.
Maovăţi altă mare poruncă de la Vartensleben, Clerfi căpătă, îndată el însuşi curînd la feldţaig-meister Clerfe în bordeăe să vină. Batailonu căpitanului Şmit predînd, el să înfiora, neştiind ce şturm va să fie asupra cetăţii. Seara de la noi plecînd, noi toţi, cu ofiţirii, din satu de sus păn jos în cîmpie, la drum l-am petrecut şi ploştile toate golind, el ne lăsă a bea şi să dusă. Ofiţirii să întoarsără la sat. Eu stînd, gîndii : slugile lui nainte s-au dus, una, noaptea, întuneărec, neao e mare, i să poate întîmpla ceva, el singur. Eu cu calu după el şi agiungîndu-1, cîntînd. zişi : „Stăi să-ţi arăt Fîntîniştea Ţaricinii, 5 fîntîni mari, care fac un rîu nesăcat, di pe careă Craina cu porţia prezent înpărăteăsii face, să ştii !" îi arătai. El, să mă întorc. Eu, nu. Doă cease noaptea, păn la Slatina, la slugi l-am petrecut. El la satu Şaina plecă, eu îndărăt mă întorşi. El la şturm gîndea ce-o fi.
în 10 aprilie/29 martie <!>, în bordeăie Clerfi cu Vartensleben îi spusără că paşa din cetate, lui unuia, anume Maovaţ, va cetatea Ostrovu
( : Ada-Cale) cu turcii săi a o preda, altora nu. Şi el îndată acolo, la Nucu Puşcat, cu căpitanu Daun şi cu tolmaciu Petrosi să meargă să se arate Şi de te vor chiema în cetate, la paşa, iată-ţi instrucţia cum vei lucra !" Unde mergînd, au strigat că mador Maovaţ chiamă pre Mustafa aga şi pre Izmail Boşneac ; carii cu luntrea înnainte-i trecînd, cu cinste pre toţi trei în cetate la Tair paşa i-au petrecut, scamne de-a şedea le-au dat, unde la ei pre Maovaţ cu pre tînărul căpitan graf Daun i-au oprit a lucra, / / iar pre tolmaciu Petrosi cu pre doi turci mari, cu scrisoarea paşii cătră t. igs graf Clerfi a sta buni i-au trimis. Maovaţ scrisă, cu Daun, cum i-au prii-mit. Şi aşa, din 5 <aprilie>/26 martie păn în 12 aprilie/31 martie <!>, capitulaţia gata, cetatea o predară. Clerfi cu Vartensleben, cu ghenerali-tetu, în victorie întrînd, pre maioru Maovaţ în ceas obrist-laitnant în reghiment avanzirui, comandant cetăţii a fi. Cu această novă veăste îndată pre oberşteru Auersperg di pe Alion cu scrisoarea curir cătră prinţ Coburg, feldmarşalu, la Bucureşti îl trimisă. Ajunsă gheneral şi There-zien-orden au căpătat. Eu căpătînd o scrisoare, Maovaţ obristlaitnant, cetind ce-au fost, spun maiorului Rachitievici, Duca. Ei nu cred. Eu le arătai. Fiind ei cu doi ani mai bătrîni maiori, să supărară. Eu îi mîngăiai şi lăsară să fie.
Tair paşa cu vro 700 de suflete, mueri, copii, tot arnăuţi, în ceamuri, orăniţă, alte vasă mari, luntri, încărcînd tot; Maovaţ, cu paşa. Ceaichisti, pondoneări, alte batailoane cu husari, răitari, 2 companii a noastre, Merzici, Rainiş, pingă Cladova în jos pre Dunăre îi petrecea, Ajungînd ei la Radoevaţ, la apa Timoc, eu înnainte le eşii; aşteptai. După prinzi, eşi paşa în eşitoarea sa, afară, în şpanişer-vand. Şi viind afară, doi slujitori cu ibrice mari, de argint, cu lighiane, apă de spălat îi deăteră ; după întîiul peşchir, altu de mătasă, tot aur, îi deăteră a să şteărge. Eu cu pălăria în cap îi zişi :
— Tair paşa, dar calu meu, ce l-au lăsat Costa la voi, unde-i ? El zisă :
— Costa e fecioru tău ? Zişi :
— Ba, mi-i frate. El zisă :
— L-am papat în nevoe, — [cu alţi 60 de cai]. — Eu zişi :
— Nu cred ! El zisă :
— Dar au eu mint ?
— Ba nu ! Zisă :
Acu me-au scăpat un cal bun, prin sate trecînd, să-1 prinzi, să-ţi fie. Iară şăi în Ostrov destule au rămas, să-ţi alegi. — [Şi să dusără la Dii. Carne de cai cei mari au căpătat, iară alţii maţe, tîrban şi picioare au căpătat]. —
Rămîind acum Maovaţ la noi obrist-laitnant, graf Nujan de la noi oberşter la Ardeal să dusă. Şi Libtai oberşter, baron cu cruce ajunsă, precum şi gheneral maioru Vecei, pentru anu trecut la Mehadia, gheneral feldmarşal laitnant, cu Therezia-orden ajunsă. Oberşteru nostru Nemeş făr de comandă la Cladova, la Merzici, Rainiş venisă, şedea şi porunca aştepta.
în cetatea Cladovii iaste un şlos ( : cetăţăl) cu înnalte ziduri înpodo-bit. în pimniţă acelui cetăţăl era prăuria turcească rămasă. Fiind aci şi nişte arestanţi, vro 30 de oameni, din vro lulă prau s-au aprins. Aşa tunet
285
287
fu, ca de o sută de canoane mari, cît eu în Dupleana, doă staţii departe, cu alţii gîndirăm că-i în Negotin sau jos la Dunăre fu. Acel cetăţăl cu pulfer turnu sfărîmînd, cărămizile nu numai pre cei dinluntru, neştiuţi, îi îngropa, ce şi pre alţii di pe-afară îi ucidea. Oberşteru Nemeşi zice : „Supt pragu de sus a uşii am stat şi am scăpat". Merzici zice : „Doi golumbi sălbateci aci văzîndu-i, luai puşca. Ei o ţiră zburară. Eu iar la ei. Zburară. Eu mă duşi iară, ei zburară, pre mine de moarte mă scăpară". De acest mare tunet nu numai ceăle 40 de casă din cetate şi de-afară s-au cutremurat ies v. şi / / s-au vătămat, ce şi ceamuri, luntri mari pre Dunăre au săltat ; ca prau, puşca să nu mai fie.
Oberstu Libtai căpătînd porunca toate reghimentele înpăratului nostru Leopold al II-lea credinţa a-i jura, eu cu steagu, cu 2 ofiţiri şi 50 de feciori, după ce am făcut la batailon în Dupleana, aşijderea în satu mare, Ostrovu, la divizionu Duchii, apoi în Cladova, la divizion, porunca am înplinit-o.
Maioru Duca căpătă porunca cu divizionul său din Ostrov iară să iasă, cu oameni cu săpoae, sape, săcuri, un cîmp mare de spini să-1 curăţă pentru lagher mare, să-1 netezească. Militari cu oameni să lucre. Şi făcu. Unde întîiu Vartensleben cu coru său, preste podul Dunării ce-1 făcură cătră noi, la Praova, în lagher să pusă. Apoi urmă Clerfi cu haupt-cvartiru şi corul său în lagher. Apoi şi noi stau Dupleana, cu pre moşu meu Radu, cu feciorii Iancu, Gheorghe, îl lăsarăm şi la număru nostru, jos în aripa stingă, la Dunăre, în lagher ne aşezarăm. Şi oberşteru cu 2 companii de la Cladova veni.
Aşa Maovaţ cetatea Nai-Orşova şi for tu Elizabetii a le curaţi începu, avînd ofiţiri şi lucrători înlăuntru şi pod preste Dunăre făcut. Birtaşi, negustoraşi să aflară, maistori de tot falul, cafenea, feld-posta. Apoi grijind cvartiru şi au venit gheneralu Hon, festungs-comandant, 16 canoane de la Cladova aci aducîndu-le, cu ale cetăţii, prin artileristi le griji. Apoi, sosind Hon, la marea reparaţie a cetăţii a lucra începură.
Mie oberşteru nostru o scrisoare de la oberşt Libtai din Negotim îm deăte, care acolo mă chiemă. Şi ducîndu-mă la el, îmi spusă că în cutare zi aci oamenii, preoţii din toată Craina adunaţi vor fi, la o sută de sate, care înpăratului nostru Leopold II să vor închina şi cu jurămîntul să vor lega înnaintea ghenralului feldmarşal laitnant baron Veceai, carele aci de faţă va fi. Să fac ceva cuvînt la venirea lui, altul cătră norod, apoi jurămîntul. Şi de toate el formular nemţesc îmi deăte, iară el pentru acea numită zi, cu comisariu său Daniil, alte dispozioane grijiia : bou mare, berbeci, băuturi, vin, rachiu, visti, găini, unt, pîini ş.a. Şi batalioanele la exzerţir făcea. Aducîndu-să bou cu coarne mari, căsăpii îl grijiră. Focu făeînd, boul întreg, înluntru o oae cususă, în frigare îl trasară, bine-1 în-ţăpară, apoi / / . . .32. f. 169 Preoţii prinşi i-au dus, unde prin ţări şi adunările bisericeşti, cu epis-copi şi alţi creştini, i-au cumpărat şi i-au slobozit şi veneau acas. Mulţi me-au spus că şi însuşi turcii ce nu prinseăse şi n-avea robi acasă să ducă au pa~u îl luasă şi pizmuind celor ce avea, ei îi învăţa încătro să fugă, să
32 Lacuna în manuscris- După cum se poate vedea din vechea paginaţie, cea originală, lipsesc cea .12—13 folii, adică f. 170—181, după una din numerotări sau 1(U—173, după alta.
scape. Şi mulţime la 3—4 zile, la 2 săptămîni, la 2 luni au scăpat, mai mulţi de rumâni învăţaţi. Părinţii copiii adormiţi cu turcii îi lăsa şi fugea. Aceşti 3 ani, 1788 şi 1789 cu 1792, mulţi veniră. Carii dincătro putea să aduna, în mulţi ani. Carii şi a lor şi a altora patimi, unde, cum, cine i-au prins, de cîte ori i-au vîndut şi pre unii însuşi turcu, stăpînu, pre leăgea scrisă, lucrînd bine, după 7 ani îi sloboade, iară fugind şi prinzîndu-1, întîi rău îl bate, a do-ară îl puşcă. Trei ani, întîiu cei din Azia, de preste Marea Albă, încă şi Neagră, la Stambol ( : Ţarigrad), la ambasaderu, solu franţuzesc scăpa şi încoaci el îi trimitea.
Aici în Mehadia, avînd un turc bătrîn, însurat, o roabă tinără, frumoasă, pre careă în munţii Luncaviţii ar fi prins-o şi bine o păziia. Alt turc, june, au cerut-o muiare a o cumpăra. Insă bătrînul nu i-au dat-o, ci s-au dus cu ea la Dii, acasă, unde în ţoale de mătasă, cu salbă de galbini la grumazi, au înbrăcat-o. Şi trecînd multă vreăme, cîteva luni, turcu, junele, carele era iară de aci, ştiind rumâneăşte, la fîntîna o veăde, o întrebă : vrea să fugă ? Ea au zis că-i bine aci. El altă dată iar au întrebat-o. Ea, nu, că să temea. A 3-a oară el ei s-au jurat şi zicînd ea că vrea, el i-au zis să-şi ia ţoalele bune, galbinii şi la noapte, după ce vor adormi cei din casă, la cutare loc a curţii să iasă, că el cu scara afară va fi, să va sui, scara îi va da. Şi aşa au scos-o din curte. Incălecîndu-şi calu, după el au pus-o, toată noaptea au dus-o. Dimineaţa, arătîndu-i calea cătră Ruşava, el s-au întors şi ea au venit la bărbat.
— [Turcii aicea în protopopiat 20 beserici, 15 scoale arsă]. —
1-ul maior al nostru, Cleber, eantons-comandantul, cu al 5-lea maior, Petru Duca, măsurînd loc pentru satul Domaşnea, aproape de Corni, prînzind la mine, le spuşi de casa părinţilor preoteăsii meăle din Sebeşi, cum că Ion Baeşu, negustoriu, fiind casa de turci arsă, zidurile tari, bune, au acoperit-o. Carii zisără că ea miercuri seara, spre înnălţarea lui Hristos, în Sebeş la căpitanu Rodiţchi să se arate, căruia ei vor porunci pentru ea raport să ţină. Ea s-au dus, raportu tot au spus, că / / casa e a ii cu a fră- f. igo v. ţîne-său, căpralu Pavel Ilinescu şi Băeaşu acoperişu au să-1 vîndă au să şi-1 ia. însă negustoriu nici una, nici alta nu vrea. Ea aşa acas veni.
Eu, cum zişi, după Crăciun fiind de oberşteru şi de maiori la Biserica Albă la ospăţi chiemat, frig, ger, m-am dus. într-o zi la unu, toţi, la altul. Maioru Cleber la un criz-cnedel ne chiemă, carele, mai greu de o oca, fu fiert. Ei toţi statură de mine la Verşeţ cu Anu Nou episcopului să mă arăt şi protopop mă face, că le-au înnbunat. Eu ducîndu-mă, seara datoria făcui. Mîne zi, prînzii. A 3-a zi, vrînd a pleca, mă duşi la arhimandritu Moisi Vasilievici, carele zicea să mă duc sus, să mai cerc. Episcopu veni aci, mă întrebă au numai pentru gratulaţie au şi pentru altce am venit. Zişi : „După rugăciunea meă". El „De aceăia, vei veni sus de vom vorbi, sau şi aicea". Şi aşa începu a spune :
»1 — El s-au lăudat că gheneralii, reghimentu, pre el protopop îl fac.
2 — El pană astăzi nici singhilie n-are şi i-am scris să vină si n-au vrut.
3 — Bolborosind ceva nemţeăşte, mare filosof să socoteăşte.
4 — Muerea lui în Sebeş fiind, pentru vro spărtură de casă arsă, ( careă lui o lăudasă), s-au lăudat că-i protopopiţă în Sebeşi.
5 — Dara au nu-i mai bun frate-său, popa Gheorghie, decît el ? Şi încă protopopie ceăre ? !"
Acestea turnîndu-mi-le el, eu gîndeam pilda : lupu cu mielu. Şi rugin-du-1, începui a le răspunde că eu nu mis lăudăros şi pană într-acest ceas de aceăia nu ştiu, dar niscai domni proşti pot fi vorbit. Alta, mie de singhi-lie nu s-au scris, că aşi fi răspuns. El zisă : „Acu chiem pre Vasa !" Zic : ,Slobod! Că eu de la răposatul episcop acas am !" La aceasta arhimandritu mă întrebă : „Ce singhilie?" Eu un dărab deasupra, de rost îl spuşi. El iară: „Şi ai aceasta ?" „O am !" Ei îşi căuta. Eu zişi : „Eu nemţeăşte, cu sărăcie, puţin am învăţat şi nu mă pot mări, că-s slab. Preoteasa meă, pentru pro-ţesu casii părinteşti, pre vorba maiorului Cleber, miercuri, spre înnălţare, în deseară în Sebeş au ajuns. Unde văzînd-o d<umnealui> prota Logo-jului, ca administratoru, însuşi la beseărică la vecernie, ia cină au oprit-o, la conac au petrecut-o. Dimineaţa căpitanu Şmit, el la fruştuc au dus-o. Unde, viind după ea cantons-capitanu Rodiţchi, la prinzi la el a meărge s-au făgăduit. însă viind la conac, află pre maioru P<etru> Duca ; la el ia prinzi, în birt, a fi. Ea în deşert de Rodiţchi spusă. El, că nu-mi mai întră în casă. Raportu mîne va fi. Ea să făgădui a veni. Acum, auzind Rodiţchi şi Şmit, să vorbesc să o aşteăpte păn va pleca cu maioru, apoi şi ei la birt să meargă cu ea, lăsîndu-şi prînzul lor acas. Prota după liturghie făcu litie, în piiaţi, la cruce ; multe molitve cetea. Preoteasa cu muerile, îngenuncheate. Maioru şi cei doi căpitani aci o aştepta. Prota lungea, văzîndu-i aci. f. i7o Ameazu trecusă. începură ei / / negustoreăsele Călara, Stanca a-i zice : «Scoală-te, fa, du-te, că-i păcat de te aşteaptă aşa frumos înbrăcaţi tineri». S-au sculat, fiind cătră un ceas. Şi ducîndu-să, maioru au luat-o, zicînd căpitanilor : «Prînz bun !». Ei o luară de ceăia mînă să o petreacă. întrînd la masă, unde au fost spus, aflară locu, taerile pusă. Maioru să miră. Ei spusără că : «dacă ne-ai luat gostu aşa, şi noi am venit». Lui bine i-au părut, veăsel au petrecut. După prinzi şi prota viind, au zis : „Voi doi — Duchii şi preoteăsii au zis — aveţi ceva întră voi 1» Duca au zis : «20 de ani sînt cu popa şi 10 ani cu ea cunoscut. Eu ca laitnant, ca căpitan şi ca maior acuma, de cîte ori la ia am prînzit, dar eu pre ia astăzi întîi la prinzi am căpătat-o, să ştii». Acuma, zişi cătră episcopu, nu ştiu carele au zis că ea s-au lăudat că-i protopopiţă ea. Şi alta, că-i frate-meu mai mic mai bun clecît mine, fiindcă s-au însurat mai bine, poate fi, însă eu îi sînt învăţătoriul lui !" După acea ispovedanie, mîna sărutai şi plecai. Prin mare ger acas am venit.
După aceasta, în luna lui mai, episcopul cu arhimandritul la Beseărică Albă viind, la maioru Rachitievici, oberşteru, maioru Cleber, cu mulţi ofiţiri viind, cu cuvinte îl asuprea. El tot făgădui şi cerînd, naintea lor îmi scrisă, pecetlui; maioru luînd-o, în covert vînăt pecetluind-o, curînd prin călăreţi am priimit-o. Cetii ca eu poimîne cu singhilia în Verşăţ să fiu, alta nimica. Şi din Corni dimineaţa călare păn seara la 10 cease în Verşăţ am ajuns. Dimineaţa, preoţească priveălişte ! Episcopu pre un iubilirt preot de la Marghita îl tunsă, pentru o cununie de 7 florinţi. Aceasta a vedea mă chiemasă. După careă mă chiemă în sala mare, unde şedea cu nişte domni ungureşti. înnaintea lor îmi ceti scrisoarea gheneral-coman-dii, că iliriceaşca canţelarie din Beci m-au ales ca naţionalnicile scoale din tot reghimentul, ce-s de 5 ani părăsite, să umblu şi în bună stare iarăşi să
le rînduesc, să se înceapă. Şi îmi zisă : „Auzişi ?" — „Auzii ; gheneral-co-manda prin reghiment mie drept me-au trimis, însă eu am răspuns că făr de slobozenia episcopului mieu nu pot priimi, ci să mă ceară". El zisă : „N-am ştiut că şi tu cu gheneral-comanda corespondenţii ai. Deci, vei meărge şi toate cu ofiţirii tăi cît mai curînd şi bine le vei rîndui, ca iarăşi să se înceapă a fi, că eu cu tine altă slujbă am. Mergi jos în canţelarie şi acolo să aştepţi". / / Viind eu în canţelarie, canţelistu îmi deăte hârtie, f-170' peăne şi 2 conţepte a le prescri, unu serbesc, p<entru> Rafail Miloşevici, p<arohul> Bisericii Albe, de-a fi administrator protii ; alta p<entru> Ioan Popovici, p<aroh> Jupanec, rumâneăşte, că, pingă Jupanec, Rîşava parohie să-i fie. Văzui că frate-meu să duce, Rişava să dusă şi-i trăgeam nădeăjde. Una scriiam, alta gîndeam. însă şi acel preot, Ioan, de bucurie muri. Scriindu-le, le dadei. Apoi secretarul Lener un conţept nemţăsc a-1 seri gheneral-comandii, că călugăru servianu parohie aicea nu capătă. O scrişi, o dadei. Aci veni arhimandritu. îi spuşi că am adus singhilia. O ceti. Zisă că nu-i prea bună. Şi mergînd Vasa cu scrisorile sus de-a le iscăli, i-o dadei să o arate. Viind, spusă că au zis episcopu că-i bună. Acu întră Rafail în canţelarei. După el şi episcopu întră. Zisă : „Că ci nu le daţi ceva a seri aci ?" Ei arătară că eu am scris. „Bine, daţi şi cestuia î" Lîngă mine, el îmi spusă că mie-mi scrie, administrator în Mehadia. Eu îi spuşi că şi eu lui aceăiaşi i-am scris, bine să se poarte. Episcopu cu prota Versetului, Theodor Iliici sebeşanu şi cu Vasilie Mihalovici, iar rumân, lipovanu, să dusără sus, în sala mare. Cărţile pecetluite, pre noi doi ne chemară ; dînd întîia lui Rafail, sărută mîna. Apoi alta luo, întinzînd-o mie :
— Domnule Director ! Eu zişi :
— Mulţămesc. El zisă :
— Ia, apoi mulţămeăşte ! Eu zişi iară. El :
— Ia, apoi. Eu zişi :
— Ştiu ce-i.
— Ce-i ?
— Să fiu administrator, cu prota Mehadii viu. Greu ! Iară frate-meu mai mic în Sebeş, la vacant-protopresviterat. El :
— Tu nu ştii gîndu mieu, priimeăşte ! Eu zişi :
— De-i alt gînd, fie !
Şi rămaşi pe Mehedie. Şi după prinzi plecai la Beserica Albă şi de-aci P.entru scoale prin sate, ce dascăli, case, simbrii.
^Umblînd într-aceasta, unde aflam bisericile arse, ziceam să-şi facă o casă de rugă şi stam de-a să apuca. Apoi, priimind protopresviteratu, acu aleargă prin sate, biseărici a-şi face. Cărţi bisericeşti şi scoleşti nu-s ; de scoale căpătai, bisericeşti nu-s. Creştinii de la Sviniţa, toate satele, pri la Mehadia, Iablaniţa, Petnic, Corni, Conereva, Teregova, 5 ani fără liturghie, ce nu văzusă cărţi bisericeşti şi de la Blaj, din Ardeal, multe cum-P^a. şx începură biserici, colibe de nuiale a-şi face, cu fîn, pae a le «coperi şi a sluji. Preoţilor făcui protocoale matriculare de botezaţi, cu-unn şi de răposaţi, formulare dadei, apoi şi de ţirculare protocoale adusei * le mpărţii şi conscripţii formă a face dadei, pentru robiţi, carii, / / unde, f m cine anume, cerui să întreăbe pre cei scăpaţi şi să ni-i scrie.
290
291
Eu rădicînclu-mi casa în Corni şi turnu beseăricii, arse de 4 ani, suin-du-mă eu însumi a lua măsură, brînaşu, ghesimzu, supt picioare-mi să spargi şi eu cad pre foaie în lungu zidului şi scap. Şi ningînd, l-am acoperit. La anu tocmii beseărică de-a acoperi. Maistorul rădicînd căpriorii, eu cu oamenii ajutam ; făr de un vînt veni, îi lovi şi-i doborî. Eu iar scăpai. Şi numai 2 oameni, pre unu rău, Iancu Sîrbu, iar alţii toţi scă-parăm, şi maistoru.
Oamenii, nu numai cei ce fuseăse prinşi şi scăpasă, ce şi cei ce fugisă prin păduri în sus şi căpătasă milă înpărătească, carii turcilor nu numai vitele mari, mărunte, ce şi ţoalele din spate le lăsasă, mai vîrtos satele de la Ogradenia pi la Ruşava, Topleţ, Pecenişca, Mehadia, Iablaniţa, Petnic, în Halmăji în cvartire doi ani fiind, altora lucra de să hrănea şi să înbrăca. Apoi adunîndu-să prin pustiitele sălişti, fometea ; cu poame ce rămăseăse şi pădureăţe să hrănea. De să întîmpla vrun mort, n-afla sape de a-1 îngropa. Pomeăne, praznice şi nunţile de tot încetasă. Sape, săcuri făcea, ceva cucuruzi, puţin, cu sape punea, mulţi sămînţuri n-avea, boi de-a ara nu era. Rău ! Insă iară milostiva înpărăţie rîndui şi porunci boi şi vaci, cai, apoi şi bani şi grăunţă, bucate, prin sate a le înpărţi. Ceşti de turci cu case arse bordee mici în pămînt îşi săpa, cu loboda, ştiru şi cu bozu le acoperea. însă nu numai de şocîţi, soboli, ce şi de fieri sălbateci, ce să înmulţisă, nu să hodinea, Adunîndu-să şi ţigani, începură a face şi cosoară, vini începură a le tăia, a le îndrepta ; să ajuta. Unele sate căpătară cîte 4 sau 5 părechi de boi, cîte 2—3 cai, ce fuseăse după tabără, însă lupi mulţi îi mînca. Că satele, făr de vite, dudău păduri, cît casele nu să vedeau. Nu e cîne, nu e mîţe, nu e porc, nu e vacă, nici viţel. Feciori mari, ce fugisă din Halmăji, venisă, locu satului au a căşii n-au cunoscut, oaă de găină n-au mai văzut. în loc de-auzi cocoşi cîntînd, auzia lupi urlînd. Şi nu numai că pre copiii de 5, 6 ani de la un bordei păn la altul prin dudău, mare pădure, mumînile îi perdea, ce şi bou, cal nu să vedea. Bănile cu calea cătră iale, de tot pustii. De frica fierilor, 5 ani să pustiisă. Abea maioru Gheorghe Duca cu oamenii le deschisă. în care ani pe-aicea nu numai că gîşte, raţe, curci, ce nici găini nu erau.
Acu viind ofiţirii în Mehadia, la Jupanec lăzăretu a-1 acoperi, şendilă ni v. cu spatele // trăgea, lemne de stînjăni cu croşnea făcea, greăle lucruri slujea, însă tot cu mila înpărăţiei, cu pacea, pre-ncet îşi agonisea una, alta. Cei cu moşii să începură a să rădica, de rugină a să spăla, cu boii unora, altora, ceva îşi arasă şi creştea.
Eu ca administrator căpătai poruncă în 13 octomvrie în Verşeţ a mă arăta. Şi ducîndu-mă acolo, pre frate-meu de la Sebeş, administrator, îl aflai. Din alţii auzii că fiind el aci, cu episcopu în grădină, 100 de galbini îi deăte, carele n-au priimitu-i ; poate fi că de oberşteru ceva să ardea. Şi consistoria — [zioa] — în 14 octomvrie o deăte. Ci viindu-i de la Biserica Albă scrisoare, de la maioru Rachicevici, că oberşteru Nemeşi de lovirea şlagului eri au murit şi astăzi să va îngropa, dîndu-ne a aştepta, el cu arhimandritu la Beserica Albă să dusără. Eu la doă locuri la prinzi a fi înbuna-săm, însă mult mă gîndii. După 11 ceasuri, calu încălecai, la 2 cease iar la maioru descălecai, legai. Şi auzind că-i episcopu aci la prinzi, la maioru, într-altă sobă întrai. Doi feciori ai maiorului, fenricii Iosif şi Paia, de la masă odată sărind ,alergară ; apoi şi maioriţa cu cel mic, fuga. Episcopu, odată : „Ce-i ?" Ea spusă că eu am venit. „Eu gîndeam că-i vrun mare
292
gheneral !" Maioru zisă că-i vreădnic cinstii. Şi eşind şi el la mine, episcopu s-au turburat. Toţi îmi aducea de la masă bucate, care maioru pre taere prin fenricii săi îm trimitea. Eu prînzîi şi aşteptam. Acu plecînd episcopu la mort, eu mîna îi sărutai. Ei zisă :
— Au n-au putut asta făr de tine a fi ?
— Au putut, însă aşa bun comandant, patron l-am avut, cu carele multe veselii am petrecut ; şi astăzi, vreau a-1 petreăce.
— Bine, bine !
Zeăce preoţi, noi doi administratori, 2 protopresviteri bătrîni, al Bisericii Albe, din Cusici, Ilia, cu unu serb, ce şedea aci, cîte doi, după catholici, am petrecut, iară episcopul cu arhimandritul în hinteu dindărăt cu alţii au urmat. Seara, după paradie şi îngropăciune, eu călare pingă hinteu cu 6 cai, iară 3 ceasuri 2 staţii îndărăt lăsai.
Şi-mi veni porunca dimineaţă, în 15 octomvrie, consistorie de noi va fi. Eu gîndeam a ceăre Rişava parohie. Şi viind cu frate-meu la treăpteie mari, supt icoana laitnantului Milco, pre scamn şedeam aşteptînd. Iată un preot de la consistorie eşind, să cobora. Frate-meu zisă : parohu Ruşavii. Gîndu meu zbură. După acesta pre frate-meu înlontru chiemară ; carele veăsel eşind, zişi să-i fie de bine. Spusă că eu în Mehadia, el în Sebeş vom fi. Chiemîndu-mă, începu episcopu una, alta, ce pricini de pune pre frate-meu la Sebeş, pre mine la Mehadia, în militari şi că mie numai unu me-au părtinit, iară tot consistoriumul altor vreădnici au vrut a-1 da — (carii au fost nameăstnicu Banii, Dumitrie, pe p<reotul> Radivoi din Me-hedica ; încă şi de nameăst / / nicul Domaşnii, Nicolae Pepa, să vorbea). f 17 — Şi zicînd că el cu tot cinstitul consistorium după cel unul ce me-au părtinit au lăsat să fiu eu şi aşa au încheiat.
Mîne zi spusără că în 17 octomvrie 1792, episcopul cu 6 preoţi va sluji, 1792 noi doi, fraţii, gata de liturghie să fim. Şi amîndoi aşa eram rău răguşiţi, minune, cît niminea nu ne înţălegea ce ziceam. Eu tare alergasăm la Beseărică Albă, dar frate-meu, nu ; au niscai vin pricinuisă. Şi aşa, în zisa zi, întîi pre mine mă îngiunche, pentru Mehadia, apoi pre frate-meu. Iată protopopi, mîne zi, 18 octomvrie, Sveti Luca, tîrg mare, mulţi la episcopu veniră şi oaspeţi la prinzi avu.
Gheneralu Cernel brigadier să dusă la Panceva. Obristlaitnant Maovaţ în contumaţu Jupanec, în nişte ziduri arse, cu scînduri acoperindu-le, îşi făcu cvartir ; cordons comanda avea. Maioru Gheorghiţă Duca, în Mehadia ; bănile de-aicea, pre porunca comandirenderului, gheneral graf Soro, cu rumâni ce putu le as truca şi le învăli. Iară maioru Patru Duca, în Caransebeş, toate satele reghimentului, plate de case, uliţe, înpărţi, sate pingă drum rîndui, de la Sebeş pană la Rişava regului.
în 3 ani ai armăşii cu turcii următoarele cetăţi am luat, adică :
— 1788, în 8/19 februarie, gheneral baron Papila luo Orşova Veăche.
— " — feldmarşal prinţ Coburg luo Hotinu, Moldova.
— " — în 13 april, înpăratu lozef II luo Şabaţu.
— " — în 8 august, cetatea Dubita.
— " — în 6 septemvrie, cetatea Novi.
F*rşt  Ipsilandi  vodă  din  Bucureşti  fugi  la  prinţ Coburg şi la Beci.
— 1789, în 9 iunie, cetatea Gradişca. Prinţ Coburg luo Bucureştii. " — în 25 septemvrie, gheneralu Ghedeon Loudon luo Belgradu,
Semendria, cu Servia.
293
_ " — în 19 octomvrie, gheneralu Ghedeon Laudon luo Cladova,
în Craina ; gheneral Fabri.
— 1790, în 1 februarie/21 ianuarie, obrist-laitnantu Libtai luo Ne-
gotinu, în Craina.
— " — în 1/12 aprilie, gheneralii Clerfi, Vartensleben, prin maioru
Maovaţ, luo Ostrovu, cetatea cu fortea. Care toate, afară de Orşava, 1/12 aprilie 1792, îndărăt să deăteră. 172 v.       Sultanul turcesc Abdul Hamid luund cetăţile, ţările şi iară / / turcii sălăşluindu-să, pre patriarhul Ţarigradului la sine înnaintea marelui divan îl adusă, dîndu-i poruncă ca în 7 zile aceasta să răspundă el :
— Pentru ce necredincioşii serviani, rădicîndu-să neămţii cu araiăşie asupra osmanilor, şi ei, de legea şi credinţa ta, făr de leăge, arma sa asupra înpărăţiei şi a înpăratului au rădicat, întră volonteări şi fraipartisti au slujit, fiindu-mi mie juraţi ?
Patriarhul începu pre unii, alţii a-i întreba şi auzi din mulţi chiline pricini, care toate le scrise. Care dîndu-le, din gură în scurt spusă cum că ei nu asupra marelui sultan, nici a înpărăţii, căruia-s ei păn la moarte aplecaţi, ce numai asupra vrăjmaşii turci beligrădeăni, carii de 50 de ani încoaci nu numai moşiile bune, vini, pometuri, mori, livezi cu sabia şi viiaţa ne-au luat, ce şi copii, mueri, slugi cu sila iau şi i-au amărît şi asupra acelora s-au sculat a-şi răsplăti.
Înpăratul aceasta înţălegînd, oameni credincioşi comisari în Servia a cerceta de acestea trimisă ; carii viind adeveriră şi mai multe. Sultanu 2.000 de turci streini garnizon în Beligrad rîndui şi pre cei moşteăni vechi afară, într-alte ţări, îi goni. Carii eşind, la Vidin-Diiu în slujbă la Pasmangi Oglu, cu daii lor şi Guşanţi să aşezară şi boiarii Ţării Rumâ-neşti prăda, prăpădea.
Tiosa Musta aga priimind cetatea Ostrovu, arnăut, moşia lor, el comandant în ea ; şi îndată spusă lui Maovăţi că el în anu 1788, după ce au luat Veteranişe-Hele, vrînd Memiş paşa toate satele Clisurii a le arde, Chiosa n-au lăsat, ci plata arzării pentru sate, lui cu 7.000 florinţi le-au plătit, care bani de multe ori de la Maovaţ îi ceru, păn la moarte. Chiosa Mustafa de la Ostrov simţind ce să lucră la Beligrad, luînd nişte turci şi pre frate-său Ibraim aga, pre Dunăre în sus, în oraşu Ostrovu Porecii să dusără, spahii luară şi vro 10 sate pre Porecica Reca, rumâni, şi strînsără porţia ; care toate acestea sta sub paşalucu Beligradului. Ei acu le ţînea cu sila, ca mari rebeli. De la toate satele, pre 5 ani trecuţi, bani, porţia luară, f. 173 In // anul acesta, pre poruncă, maioru Mehadii, Gheorghiţă Duca, supa spitalului din posta Teregovii cu multe cară la băni trăgînd-o, iară îngrădind-o, casă de ostaşi", lăcaşi o făcură şi, mulţi ani, mulţi în ea lăcuia. 1793 în martie, eu de la frate-meu Gheorghie Stoica, prota Sebeşului, într-o noapte, pană în zio, abea cumpărai plaţu casii lui din Mehadia. Nelăsîndu-mi mai jos, 100 de galbini făgăduii, adecă 450 florinţi ; căpară vro 80 florinţi îi dadei. El scrisă doă contrace, mie şi lui. După aceăia, viind el cu episcopu la mine în Corni, de unde şi cu prota Logojului viind la MehaJia, cu maioru Duca, prota de-aicea, bătrînul şi alţi ofiţiri, negustori, plaţu casii a-1 căuta. în carele de pădurea nu numai lobodă de 2 stînjăni crescută, ştir, bozu, alte buruieni, ce şi spini svineaci, de 5 ani, mari, nu puteam descurca de-a străbate. Fundament;;, podrumu, rău vătămate ;
găuri. Episcopu, maioru cu alţii să mirară atîţea bani a da. Eu zişi au să-mi lasă în 300 florinţi, au căpara să-mi întoarcă. Ducîndu-ne de-aicea iar la mine la Corni, unde erau toţi preoţii protopresviteratului mieu cu protocoalele adunaţi toate le vizitiruiră şi aflară că bine le-am rînduit, precum că şi şcoalele bine am aşezat. Şi iară venirăm la vorbă de platul căşii. Frate-meu Ghiţe înnaintea episcopului şi a tuturora, cerînd contractul meu, i-1 dadei şi scriind că i-am dat eu lui 150 florinţi — adecă mi-i dăruiaşte — de careă eu îl sărutai şi toţi îi mulţămiră şi să dusără. Eu viind cu oameni năimiţi, cu sape plaţu curaţii şi pană în 4 dechemvrie casa gata făcui şi grajdiuri şi curtea o îngrădii şi controlorului de armiţie cu chirie o dadei.
Constituţia franţăzilor. Pentru rebelia ce-o începură franţozii cu con-ventu lor cel tirănesc, nu numai că un batailon la oaste să dusă, ce şi pre 3 maiori, Gheorghe Duca, Ioan Branovaţchi şi Petru Duca, de la noi îi mutară, carii toţi trei ca ghenerali au murit.
într-o noapte tîrziu, în Corni, viindu-mi o femeăe după alta, fuga :
— Martin Zăbuică îi mort ! Abea pre pămînt îl grijirăm. De 8 zile zace, de un ceas au leşinat, gura, limba au pierdut,
— Haida ! Alergai, puşi mîna, pipăii ; nu-i mort î începui : Martine, Martine ! Nimica. II trag de urechi, de nas, în deşărt.
— întoarceţi-l pe-o parte ! Iară : pre alta ! II zgîndăr, cap, mini, picioare ; mort !
— Martine, mori ca o vită î Uită-te la mine ! Şi-1 ţineam de nasu astupat. El deschisă un ochiu. Eu vorbeam. Apoi, şi alt ochiu.
— Făcut-ai păcate ? Abea :
— Făcut.
— Rădicaţî-i capu şi-1 ţineţi să şază ! — Ai tu altă cămeăşe, cioareci, obeăle ? El abea :
— Am.
— îndată dezlegaţi-i înfăşuraturile opincilor î Obeălile care să-ţi deă? Ce zicea, aduceţi-i ! Aşa desculţi, dezmăţat, în cămaşă, izmeăne, rădicaţi-1 în picioare ! El învie în picioare.
— Suiţi-1 în pat să se culce, să doarmă, apoi dimineaţă îl voi cumineca. Voi, netrăbuite mueri, le ocării, că l-aţi trîntit jos de au amuţit !
El zisă : „Aşa părinţăle !" // Carele mîne zi de dimineaţă afară ia sălaşi ţm*. mereu trecu, bună zioa îm zisă.
^ în Viena ( : Beci), bunul şi pacinicul nostru înpărat şi crai, Leopold II, încredinţînd iubitului său fiiu, Frânţi I, tot imperiumul şi tronul, sufletul^ în mîna lui Dumnezeu ş-au dat. Şi înpăratul Frânţi norocos pană astăzi, de toate sarcinile uşurat, înpărăţeăşte.
§ 22. - (EVENIMENTELE DINTRE 1794 Şl 1804)
Bunul nostru înpârat Franti armei mari asupra tiranilor franţozi trimisa. Şi oatailoanele noastre sâ dusârâ. Trei maiori, Gheorghite Duca, Ioan Branovaţchi şi Petru Duca acolo mearsârâ. Turcii aicea de la Beligrad şi Dii 7 ani
294
295
sâ bâturâ. înpâratu de unii şi alţii cu arma sâ apârâ. De Caputan paşa la Dii, cu mormîntu. Victoria lui Pasmangii. Căpitanu Honig în Dii. Doamna Şit'din Berlin, aicea. Vrînd la Dii, nu putui. Roşii cu gheneral Suvarov în Italia, Şvait, acas. Gheneralu Bonaparte conzul. Dau banca-signale. Fac pacea. Militarii noştri vin acasâ. Turcii în Beligrad fac reale. Terni Gheorghe rebelie râdicâ asupra turcilor. Baele de-aicea iarâ sâ lucra şi gheneral-comanda le ia.
Şi al 2-lea batailon, cu pancioveăni componirt, nu la Raina, ci în Italia meărsă.
Arminţaşu vamei Mehadii, ce avea fervaltungu şi a baelor de aicea, căpătînd porunca toate baele şi birtu cameralnic a le acoperi şi a le repa-rirui, a lucra începu.
1795 Paşa din Beligrad cerînd odată, a do-oara de la Tiosa Mustafa aga oraşu din Ostrovu Porecea, cu ceăle 10 sate di pe Porecica Reăca şi banii guberniumului său, careă acesta nevrînd a da, încă să lăuda cu arma sa ; 5 iunie, întîi paşa de la Beligrad 100 de turci armaţi, cu caiche, şaiche, 2 canoane mici, asupra Tiosii, a-1 scoate din Porecea trimisă. Ci Tiosa, ca comandantul cetăţii Nai-Orşova, aduseăse din Ostrov canoane mai mari, cu care pre beligrădeăni îndărăt îi trimisă. în iulie paşa vro 500 de turci, cu caiche şi cu canoane mai bune asupră-i, pre uscat şi pre apă să-1 bată, satele să le supună. Vro doă cease s-au bombardat. Chiosa Mustafa cu frate-său Ibraim aga, cu turcii, arnăuţii lor, fuga în jos, cătră Nai-Orşova să dusără şi beligrădeănii oraşu Porecea şi satele Porecichii luară. Tiosa, vrînd a rădica pre toţi turcii cetăţii Ostrov, cu tunuri şi rumâni panduri, nefiri, turcii de-aci, mai vîrtos Izmail Boşneacu, ce era aci în locul Tiosii comandant, nevrînd a-i face voia, într-o noapte pre Izmail neştiut, tîl-hăreăşte îl omorîră.
1796 Tiosa să dusă la vestitul puteărnic Pasvant-Oglu la Dii. Ceru beligrădeăni întru ajutoriu, să ia Porecea, carele 1.000 îi deăte. Care cîrgelii cu Guşanţ Aii, cu artilerie din Ostrov, îndată pre beligrădeăni din Porecea îi fugăriră şi o luară şi îndată tot după ei păn la Beligrad să dusără. Beligrădeănii cu bombarda îi sprijoni, ci ajungînd şi artileria lor, vro 10 zile s-au bătut. Mulţi pierea. Aceasta şi foamea simţind, Tiosa cu Guşanţ Beli-gradu lăsară şi plecară ; arzînd tot oraşul de la apă, să dusără.
1797 Paşa din Beligrad, avînd şi Şabaţu, bună trupă de turci cu bosniaci, / / f. 174 întră carii şi creştini de credinţa latină şi grecească erau, asupra Diiului
adunînd veni. Zişii creştini vinile diianilor lagher făcură. Orăşănii Diiului, una a nu-i prăda, a nu le arde oraşu, vinile a nu le strica, acelor creştini din vini vro 10 zile într-una multe cară încărcate cu tot falu de bucate, pîine bună, slăini uscate, porci jungheaţi, curăţiţi, vasa, buţi, vozuri de vin bun, carne de oi şi vaci, ialoviţe acolo le ducea. Dară şi turcilor de jos, de aproape, da. Cîrgelii din Dii afară eşiia, ci cu artileria de-afară in Dii îi fugărea. Şi aşa ei, în urmă, — [la o lună] — foamea îi rădică şi supăraţi la Beligrad să dusără îndărăt.
1798 Diianii cîrgelii cu Guşanţ Aii în Ţara Rumânească boiari, ciocoi prindea, prăda, lega, cu foc îi frigea, fluerile picioarelor cu sfredelu îngăurea. „Ado banii !" Sate nu numai mici, pană şi orz^u Craiovii arzîndu-le, beţii
rumâni în păduri fugiră, satele-şi lăsară. Cîrgelii şi vestitul oraş mare Bucureşti, nu de tot, dară îl aprinsără, cît şi de -acolo oamenii şi boiarii la munţi scăpau.
Vodă din Bucureşti, într-aşa primejdie tîlhărească, înnaltei mari 1799 Porţi în Ţarigrad înştiinţa că cîrgeliii ai Pasmangii din Dii în toate părţile Ţării Rumâneşti, cîte 2 sau 300 de ei, satele ard, prăzi fac, puşcă oameni, îi tae, mari turme de vite mari, mici în Dii le mînă. Căruia marele domn sultanu îndată îi porunci zahareăle, dijma, magazine a aduna şi gata a fi.
Caputan paşa de la Ţaringrad, cu armea şi mare artlerie pre uscat şi 1800 pre Dunăre, subt Dii sosind să aşeză. Iară din sus de Dii, în Craina şi pre apa Timoc, paşa Beligradului cu turci, boşneagi şi creştini pre uscat şi pre Dunăre iară cu mare trupă şi artilerie Diiu de doă părţi îl ţărcuiră, vrînd a-1 încinge bine. Ci, de bălţi urîte, nu să pot apropia. Paşa Beligradului din Cladova să mută nainte, mai aproape, la Negotin, unde era neămeşu unguresc al nostru, Daniil Alexiovici, din Ruşava acolo dus şi era în locu fiiu-lui său fiiastru obercnez de ţară. Paşa în casa lui cvartir luo şi Daniil pingă zăhăreălile Ţării Rumâneşti şi el ceăle de trebuinţă oştii da, oameni la lucru cu sape trimitea, ca şi obercnezu Cladovii, care oamenii la Dii îi ducea, săpa gropi, şanţe, bălţile a le abate, a le săca, şanţe, trangee cătră cetate a deschide, a se vîrî subt ea. Multe mii de oameni greu lucru avea ! Bălţile săca şi iară să umplea, cetăţii ajuta.
De Dii spun că în anul 1709, — [La Pultava] — craiul şvedului, Carol al XII, scăpînd aicea de Petru al moscalilor, pre turci îi învăţă cum să întărească cetatea Diiului, // careă-i încă nenuntită. Numirea Diiului *.i74v. încă de la rumâni stă.
Pre cum Caputan paşa, aşa şi beligrădeanu, Diiu di pe uscat şi di pe isoi apă zioa, noaptea îl topea, ci nu-1 vătăma. Oastea înpărătească, cavaleria, pre lucrătorii şanţălor îi apăra să lucre. Vro 500 de cîrgelii, ce-şi făcusă panţire de fer, drot înpletit şi trupu şi capu învălit, călăreţi bine armaţi, ei cu altă călărime deseori din Dii eşiia, ca vulturii asupra înpărăteştilor lovea şi să căsăpea şi să fugărea ; aşijderea şi pre beligrădeni ei îi înprăştiia. Din Dii într-una afară foc vărsa, dar şi ceştea de-afară cu haubiţe înluntru pre mulţi au omorît ; şi cu şanţăle trangeii bine să apropiiasă. Cîrgelii de multe ori pre oameni îi fugărea, ci iară venea şi lucra.
In mai bătaia şi trangeea lucra. însă într-un loc, în şanţi, un mor- 1802 mînt dezgropară, în carele mortul neputrezit aflară. Văzînd turcii o minune mare. lui Caputan paşa arătară, zicînd că-i sfinţit şi de vor mai lucra nainte, nu e semn bun, că ei, turci cu turci de-a să bate şi de-a să omorî nu să cade. Şi sta curmezaţi, dară oamenii încă înnainte lucra, la alte locuri.
Paşa Beligradului în Negotin şezînd, obercnezu bătrîn, Stancu, pîrî pre gmere-său Daniil, ce era obercnezi : „că-i din Slavonia nemţăsc neă-nieşi^ din Ruşava aicea venit, cu Pasmangia au lucrat, pre mine m-au lepădat şi^ el au închiepat, mîncînd sărăcimea blagă au adunat, apoi iară fuge ia neămţii lui". Paşa făcu rînduială şi cu turci într-o zi la el îl chiemă, vinuindu-1 că el suma oamenilor la lucrul Diiului n^au dus-o, cerînd 30 de pungi de lei. Ei îi deăte. Apoi, încă cerînd 15 pungi, el zisă că n-are. Turcu tnmeăsă^turci unde şedea, la muiarea lui, care ce află, poate fi mai mulţi, 11 dusără. Şi zicîndu-i să se ducă, eşi şi ajungînd din poartă să iasăi turci ce erau rînduiţi cu pistoale îl trîntiră mort.
296
297
Caputan paşa văzînd înpedecarea cu acel mormînt, oamenii de la lucru îi opri şi scriind paşii, acas îi mînă. Apoi şi ei doi să vorbiră să pleăce acas, că-i mare minune cu sfîntul trup. Pasvant Oglu slobozi pre Guşanţ Aii cu cîrgelii afară cătră Capudan paşa, a-i lovi, fiindcă înţăleseăse că vor să se ducă, şi cătră beligrădeăni, carii începură a marşui. Din Dii f. 175 canoanele duduind şi tutăindu-i toată oastea, Diiu îl lăsă. / / Pasmangia îndată spre acel sfînt mormînt o mică bisericuţă zidind, de multe ori şi acolo la rugăciune merg.
Sultanul înţălegînd de Pasvant Oglu că-i om cu corajie şi că-i înţă-lept şi pre cîrgelii buni armaşi soldaţi ţine, nu numai că-1 pardoni cu pre cîrgeliii lui, ce încă pre el guberner moştean Diiului îl făcu, mai mare de paşa. Carele cu marea slobozenie sau cu a sa putere şi autoritet slobozi ca toţi cîrgeliii ce fuseăse beligrădeăni, scoşi, deănpreună cu Guşanţ Aii, iară îndărăt la Beligrad să se ducă. Şi în sfîrşu lui mai să dusără. Unde Guşanţ Aii cu alţi daii, după vechiu obiceaiu lor, iară începură pre serviani a-i bate, a-i prăda, a-i puşca şi de nima nu le păsa.
Căpitanul nostru Henig, la plecarea lui Caputan paşa, cu o scrisoare de la gheneral-comando la Pasvant Oglu în Dii să dusă şi pană la Crăciunu nostru, 8 luni, în Dii au şezut. Cu Pasvant Oglu tot rumâneăşte au vorbit, s-or prăumblat, capela cu sfîntu mormînt i-au arătat-o. De unde, ajungînd îndărăt, maior, cordons-comandant în Ruşava ajunsă. în ianuarie 1803 muri.
O doamnă mare din Berlin veni ia baele Mehadii. Ajungînd aicea cu un hinteu mare, minunat, cu 4 cai mari, eşii a vedea. Ea luo într-o maramă bani, cîteva pachete de banche nove, tot de 100 şi 500, cîteva mii şi le deăte în armiţie, în mîna arminţaşului, cu evită şi la băi trecu. De unde seara iată-o iară îndărăt aicea la birt ; 8 zile, dimineaţa la băi să ducea, în deseară venea, că nu rabdă mirosul băilor. wŞi făcui cu ea cunoştinţă. Arătă ea preoteăsii meăle şi mie boale în piept, de-a stingă, fîntînel cu petec negru. Hinteu frumos, înlontru sobă, cuhnă, lăduţă, poliţă, masă, toate faine. Slugă, sluşnică, iagăr avea cînd venisă. Şi la 12 zile august să dusără. Apoi, în urmă, viind căpitanu Henig de la Dii îndărăt, îmi spusă cum l-au întrăbat pre el Pasmangi Oglu, — „Căpitane, într-aceăste zile n-ai fost la mine. Dar ce doamnă de la Berlin venită iaste la Media ?" El au zis : „Efendi, nu ştiu". — „Aceaia au trimis la mine omu ei ( : iagăru) cu carte turcească bine scrisă. Mă întrăbă de poate ea veni la mine, că are lucru mare cu mine să vorbească. Eu i-am răspuns că aicea în Dii stau eu bun că nici un rău nu ns v. i sâ va întîmpla, însă în Craina, Cladova, Negotin mai sînt turci. / / De va putea pintre ei scăpa, la mine îi va fi bine, i-am scris". Acea doamnă şi mie me-au spus că-i femeia lui Şiţ, ausvertigher minister crăesc şi că ea de la England aicea la băi au venit. însă nu că nu rabdă putoarea baelor, ci căci că erau la băi gheneralii prinţ Lotringhen cu comandirender gheneralu nostru graf Soro baele îi puţiia. însă în sus auzisăm că au sprijinit-o.
într-aceşti ani ai armaşiei ce-o avură turcii întră sine, le-am arătat, iară altele le-am lăsat şi nu-s de zăuitat. Adecă de turbata, veninata constituţie a Conventului franţuzesc, că cu rădicarea pomului : liberte, egalite, credinţa să calcă, legea să lepădă, alta-şi alegea, alte^uni, alte zile nemaiauzite şi săptămîni şi însurăciuni nove deăteră. Insă. iarăşi ce prăzi,
ucideri, morţi urîte, cu care toată marea Franţie cu voe, făr de voe, supt arme o pusără. O nespusă mulţime de om, careă în toate părţile, vrînd toată lumea a o înghiţi, spaimă, frică răsfirară, toate potenţiile din Europa le deşteptară. Ostile înpăratului romanilor Franţ II, ce întrasă în Franţia, cu prinţ Coburg, graf Clerfi, graf Vartensleben şi alţii, mari victorii făcea. De la franţuzi nu numai că marele marşal Dumoriir cu ceva oaste, ce şi corul lui Conde, de 40 de mii, furiră afară. Franţozii pre cei înpărăteşti afară îi înpinsără.
După aceăia, încă ajunsă oberşteru Bonaparte gheneral la oastea Parizului, unde începu a să arăta şi Conventului cunoscut să făcu. Apoi îl rîndui la oastea Italii asupra înpărăteştii armei, careă păn aci tot biruitoare fuseăse, a meărge. Unde el progrese şi corajii arătînd, îi deăteră comanda, gheneral şef făcîndu-1. Apoi şi obergheneral puindu-1, lui mai marea puteăre îi deăteră şi toate ce-i venea în gînd, le şi făcea. El încheia ştilstande şi care cînd vrea, după poftă-şi le scurta. El înşălă divanu şi pre sultanu turcesc, cerînd firman, slobozenie de-a meărge la Eghipet în neguţătorie şi de a-1 recomanda beilor di la Eghipet, ca niminea înpie-decări sau înprotiviri a nu-i face şi toate după gîndu-i le căpătă. Şi aşa, cu o trupă bunişoară, de 40.000 de soldaţi, cu alţi învăţaţi, la Eghipet să dusă. Beii, pre porunca sultanului toţi cu omenie îi venea pre care supuin-du-i, pravile le da. El învăţînd legea, credinţa mahomedană, să turci, cu beii în biseărică să ruga. / /
Să însura, îşi făcu neamuri mari. Tot Eghiptul subpusă, franţozi în ţări pusă. De unde el cu oastea preste Marea Roşie, pre unde s-au înnecat Faraon înpărat, trecînd în pustiia unde Moisei cu izrailtenii 40 de ani au petrecut şi apă din piatră le-au fîntînit. Aci şi Bunaparte cu franţozi şi eghipteăni, mamaliughi, în lagher s-au aşezat, avînd apă bună. De-aci plecînd cătră Ierusalim, pri la Gaza lui Samson, înţăleăsă că mare oaste turcească îl loveăşte. El află rămăşiţa zidurilor a vreunei cetăţi pustii, anume Arici, posto luo, să încuiba. Turcii ajungînd, îndată atac deăteră, însă artileria lui Bonaparte îi opri şi-i înprăştie. Dar şi el de-aicea îndărăt la Eghipet să dusă, unde dînd comanda gheneralului său, lui Cleber, cu porunci scrise, el cu cei învăţaţi, buni maistori ai săi, ca nezdravani, cu corabia printră flota corăbiilor englezilor în Pariz au venit. Şi franţozii, ce erau din toate părţile de prinţ Cari al nostru şi de gheneralu Suvarov al muscalilor cotiţi, abea văzîndu-1, îndată grand elector ( : mare eonzul), crăişor franţozilor îl făcură.
Franţozii însuşi apoi cu Bonaparte cum urmează au lucrat : A<nul>1795, umblară franţozii să strice coaliţia celor alirţi (: însoţiţi).
— 1797, încă fiind estraiherii în bătălii cu franţozii, ce erau alirti cu Spania.
— 1798, încă de primăvara, cercară franţozii să treacă în Anglia. Atunci era ceva întră Praizi şi franţozi să se facă, ci nu să făcu. Gheneralu franţuzesc Bernadot veni în Beci. Franţuzii făr de vreăme luară Roma, Şvaiţu, Malta, Eghipetu, Piemontul şi Neapolu. Cu ştil-ştantu, în Raih adunară contribuţie şi soldaţi.
— 1799, iarăşi să începu armăşia, franţozii cu Estraihu şi cu Roşia. Franţuzii subpusără vro 29 de craii mari şi domnii mici, cu ţările lor,
adecă : Ghenua, Veneţia, Roma, 13 cantoane în Şvaiţ, cu ceăle 7 adunate,
298
299
apoi Piemontul, Neapolu, Toscana, Luca, Modena, Malta, Eghiptu. Cu aceasta au pierit vro 18 milioane de oameni. // Ştil-standu în Piemont fu primejdiia pricinii de căzu craiul Sardiniei, Tortona, Alexandria ( : la Ma-rengo) şi Coni, luîndu-le franţozii, calea în Lombardia îşi deschisără. Aceasta făcu de pierdurăm stînga. Rainii. Bonaparte n-avea mai mult decît vro 17.000 de ostaşi, nici canoane destule. Cu vafenştil-ştantu de la Capua, căzu Neapolu şi Şvaiţu, Manhaim, Erenbraitştain. Contribuţie în dreapta Rainii. Franţozii cu ştil-ştantu mai mult au lucrat decît cu bătaia.
1797 Bonaparte să pusă cu Spania în alianţi, că va să ia Englandu; şi înşălă.
1798 Pre gheneralu franţuzesc Bernadot la Beci îl trimisără franţozii, Conventu.
1799 Rusii cu marele gheneral Suvarov toată Italia de la franţuzi o luară şi-n Şvaiţi meărsără. Bonaparte de la Eghipet la Parizi veni, mare conzul, ca un crăişor ( : grand electer) îl pusără. El pre ruşi din Şvaiţi acasă îi mînă.
1800 El din Italia pre gheneralu Melas şi de la Raina pre gheneralu Crai cu pre tot corul lor, cu mari maeştrii şi mîndrii îi repuzi şi tot cuprinsă. El pre mări flote pusă : linienşifs, crigsşifs, fregate, galiote, corvete, brigse, şalupe, bombenşifs, cutare şi caiche, toate pline cu matrozi. El de la înpăratu pace a face ceru. Să adunară întîi la Amiens, 2-lea la Campoformio, 3-lea la Udine, 4 la Raştat. Insă el cu hicleşug cuprindea şi nu să loviră.
Cinstit p<ărintele> Vasilie Gheorghievici, parohul din Ţerinteăzi, român, într-aşa vremi, 150 de feciori româneşti, recruţi adună, făgăduin-du-să că el căpitan cu ei la oaste meărge. însă în loc de căpitan de la înpăratul colaină cu lanţi de aur, de a-şi chiti pieptul, au căpătat. Acu-i protopresviter Timişorii.
1801 La Linevile pacea să închee. Francisce da pacem ! Ecce pacem, Deo graţios l
Şi banii de cartie, banco-ţeteln, ajunsără. Plecînd militarii noştri de la oaste încoaci, cătră casă-şi, jidovii, ovreăii îi întreba : „Domni soldaţi, aveţi ducaten, galbini ? 5 florinţi banco-ţeteln dau !" Unii i-au dat, alţii aicea vite din Ţară au cumpărat.
1802 Sultanu turcesc, prin Caputan paşa cu 100 de mii, neputînd birui la Dii, să înpăcă cu Pasvant Oglu şi slobozi pre cîrjălii îndărăt, iar la Belgradu lor a să duce. Unde ajungînd tiranii, îndată prin sate armaţi moşiile bune de la oameni, mori, vini, pometuri, pămînte, livezi în silă luară. Nişte serviani tocma la Ţarigrad să văitară şi revolt rădicară, pre Terni Gheorghe
1.177 Petrovici de / / Topola harambaşă îl luară şi turcilor de prin sate picioarele să tăiară. Trimeăsără soli la Ţîrni Gheorghe, sumă de bani, mită a-i făgădui, să se lasă, să şadă acasă.
1803 înpăratul nostru vru să vindă baele de la Mehadia şi în 32 000 florinţi, care nima nu vru să le ia. Aşa porunci cămării ungureşti gheneral-comandii Banatului a le preda şi podu vămii şi drumul comerţii. Careă prin stabs-ofiţirii noştri, comisari, asesori de cămară, inginieri, baumaistori să făcu. wŞi făceau plan ce să lucre.
Eu începui beseărică la băi.
1804 La băi făcură glider-badu de scînduri. Eu la beseărică de la băi cît puteam zideam.
§23.-(EVENIMENTELE DINTRE 1805 şi 1808)
înpâratul nostru Franl a Estraihului stâtu. Gheneralu feldmarşal laitnant Petru Duca în Timişoara. El de bai alt plan deâte. Reghimentul întreg marsâ în sus. Franţozii Beciu iau. înpâratu nostru la Holici. Ungurii, franţuzii fac pace. Episcopu la bai sfinţi beserica, careâ câzu. El muri. De bătălia de la Austerliti. Soli franţuzi la turci. Turcu de la servieni ceâre a sâ înpâca. Servienii cer cetatea Beligradu şi 5 turci bogaţi. Turcii pre vodâ Ipsilandi vrea sâ-l tae ; fuge la ruşi. Bonaparte bate pre Praizi, ia Berlinu, craiu fuge. Franţozii asupra roşilor. Sâ bat. Din Beligrad turcu Guşant scâpâ. Turcii, perşii cu daruri la Napoleon trac. Napoleon cu Alexandru fac pace. Ruşii cu Ipsilandi vin în Volahia şi Servia. înpâratul nostru veni pân în Timişoara. La Belgrad cadînile îşi vînd şi cerceii. Dau şerbilor Beligradu şi sâ duc. Sîrbii întrâ. Boiariu Tudor la ruşi, cozac, laitnant, coman-dir în Cerneţi. Iau Ciadova.
Bonaparte conzulu, făcîndu-să înpărat, anume Napoleon al fran-ţăzilor, rusii cuprinzînd ceăle 7 inzule mari a mării, cu ceMţi, oraşă, le luară. Iară înpăratul nostru, lăsînd titula ce avea, Franţ II, înpăratul romanilor şi luo cel de moşia sa, Franţ I, înpăratul Austrii ş.a., craiu de Roma, Servia şi Bolgaria.
La Logoj episcopul Şacabent adunînd protopresviterii cu mulţi preoţi în biserică, aduseră pre arestantul preot Ioan Marta, spre moarte de sabie judecat. Fu de episcopul tuns, din oltariu înpins. Iară noul cinstit protopresviter al Caransebeşului, Ioan Tomici, din cathedră aşa cuvînt făcu, cît toată priveliştea plînsă.
Aicea drumul Cheăia Globului de la Mehadia păn la Iablaniţa să deschisă. Eu am stătut, precum şi la băi. Pre supt dealu Comoriştii, pingă Cerna, cătră Franţişti Bad să făcu.
Fu planul gata, ce să lucre la băi, ce cabinete să mai facă. în dosul iso5 birtului cameralnic zidiră jos, sus, cîteva sobe, cuhlă, primblători, păn la acoperişi, cum şi acum să văd. Şi eu, pre porunca episcopului, beseărică de la băi preste bolta ei iară cu var şi cărămidă groasă o învălii. Şi viind episcopul Şacabent în 15 avgust am tronosit-o ; şi eu încă la ea lucram.
în septemvrie veni noul comandirender gheneral feldmarşal laitnant baron Petru Duca de la Beci în Timişoara şi aicea, iară graf Soro ca gheneral feldţaig-meister fu penzlonirt. Duca la băi aicea cu comisariu, maioru, baudirectoru căută planu de-a lucra la băi şi altele de-a lucra schimbă. Zisă alt plan, cu 12 cabinete, băi mici, din care 5 începusă. în octomvrie fu mari vărsări de ploi, rîul Cerna eşind clin matcă, tot ce să zidisă, sobele ce erau lipite de birt, ceăle 5 mici, le dusă. Baia mare, glider-badu şi erou de friguri cu peşti mari, mici, puică, lipani, păstrăvi le înplu. Plăiaşii saci, disagi plini au sărat, păn la Crăciun au mîncat. Podu Cernii, de peatră, îl rupsă. Bolta bisericii noastre cu acoperişu, jos, împlu biserica ; careă căzînd, mare tunet au dat. Mehadia cu satele pingă Cerna, pingă peştele de pre cîmpi, şi leămne de un an au adunat. Apoi şi episcopul Şacabent Iosif răposa. Iară eu în alţi 3 ani a 2-a biserică făcui.
Napoleon făr de veăste la Ulm, sus pre Dunăre, sparsă pre gheneralu Mac, pre rusii ce-i mergea într-ajutori îi fugărea. Frânţii pre Dunăre viind, Beciu luară, că ei naintea reghimentului nostru la Beci ajunsără şi ai noştri
300
301
n7 v. militari prin Ştaermarc / / acas veniră. înpăratul nostru mutat în Holici şedea. Iară oastea noastră cu rusii la Austerliţ, în Moravia, unde şi înpă-raţii Frânţi I cu Alexandru I în lagher cîmpia, Napoleon aci ajungînd, cruntă bătălie or avut. Franţozii iar la Beci să întoarsără, Alexandru acas, înpăratul nostru la Olici. Ungurii iarna căutară şi cu Napoleon îndată, în dechemvrie, pace încheiară. 1806 Bonaparte din Beci îndată soli doă hinteăe de domni franţozi, la 1 ianuarie 1806, prin Mehadia la turci şi la Persia cu daruri îi trimisă. Craiul praizilor, slobozind pre franţăz prin ţara sa a treăce de-a bate la Ulm pre Mac, să făcusă cu Bonaparte prietin bun. Insă acum, întrînd într-o ţară, Bonaparte cu oastea de la Beci la Praizu să dusă, îi fugări, ii luo Berlinu şi alte cetăţi cu ţări, iară betu craiul cu familia scăpă la Memel cetate. Franţăzii trecînd în Polonia toamna, în novembrie, dechen-vrie, cu rusii să can bătură.
înpăratul, sultanu turcesc, înţălegînd de serviani ce fac, trimisă un episcop grec, Gavril, cu pre Regep aga imbrohor de-aicea din Ostrov, cu vro 4 boiari din ţară şi turci să meargă la Terni Gheorghe în lagher, să stea să se înpeăce cu turcii lor. Servianii cerură pre cei 4 daii vii să-i deă afară lor, şi pre tiranu Guşanţ Aii. Paşa din Beligrad îi slobozi pre Dunăre să vină ei 4 înşi aicea în cetatea Ostrov a scăpa, însă Regep cu Ţîrni Gheorghe, vorbiţi, 13 serviani cu bimbaşa Milenco Stoico, cu scrisoarea lui Regep, în cetatea Ostrov veniră. Cei 4 daii cunoscîndu-i, pre unu puşoară, iară ceialalţi pre cei 4 daii îi tăiară, capetile în disagi le luară. Turcii de-aci sta, căuta. Ei luund zio bună de la Ibraim aga, cu mortu lor în orăniţă, cu popă în Tăchia l-au îngropat. Ţîrni Gheorghe văzînd capetile întrebă : — „Unde-s banii, blaga lor ?". Trimeăsă pre Regep după bani. Regep luund de la uncu-său Ibraim aga la Gheorghe i-au dus, însă puţini. Gheorghie vru să-1 tae. Regep pin Zemlin încoaci abea au scăpat.
Gheorghe ceru pre Guşanţ Aii viu să i-1 deă lui, ci paşa îl slobozi cu vro 600 de turci ai săi pre Dunăre să scape. Aicea, la Sviniţa, supt sat, în partea noastră, spre Crăciunu nostru au dormit. Servianii din — [Ostrovu] — Porecea, viind în partea noastră, cu turcii să puşcăluiră. Şi căci au lăsatu-i ofiţirii a veni şi a să bate cu turcii, căpitanu Trăilă Măciucă din Sviniţa cu 4 ofiţiri casirti fură. Acel Guşanţ Aii în zioa de Crăciun în Tăchia, nu în cetate ca cei 4, au dormit; şi în jos s-au dus. Spuneau că multă blagă, aur vergele au avut. A doă zi de Crăciun comandant ghene-
1806 ral Duca de la Timişoara la mine veni, ci auzind c-au trecut, îndărăt să întoarsă. / /
1.178 Napoleon cu oastea la hotaru moscalilor ajungînd, cu Alexandru să ciocniră, ci geru pre farnţozi mue şi încetară.
Soli ( : ambasadori) turceşti şi ai Perşii prin Mehadia în sus cătră Beci şi Parizi, la doamna lui Napoleon, cu preţioase daruri trecură.
Napoleon cu Alexandru în ianuar-februarie iară începură a să bate, ci
1807 franţozii, uşori înbrăcaţi, nu avea corajie. Ei doi să loviră în vorbe scrisă şi la apa Tilzit pace frăţească încheiară, la careă şi craiul Praizilor, Vilhelm, cu voinica sa femee, cu ospeăţe or petrecut-o.
Doi turci soli de la Parizi îndărăt viind, în Orşava Veăche la Mareu Ţenovici seara veniră. Pre mine gazda la cină mă opri, cu ai săi, iară solilor turceşti deschilinită cină deăte, cu alte bucate, toţi la o mase mare. Unu din acei doi turci ceru şarap ( : vin). Luund paharu, cătră mine zisă :
„Blagosloveăşte părintele !" Eu văzîndu-1 că-i român, blagoslovind zişi : „Dar, au de-ai noştri eşti ?" El zisă : „De-ai noştri, din Iaşi; sînt în Ţarigrad la Nalta Poartă. Mă cheamă Hristodor, român". Apoi începu a lăuda pre marele înpărat Napoleon, cum că el vrea să facă pace lumii, însă prostul rus Alexandru, un tiran şi varvar, vrea să-1 oprească. într-alte vorbe, auzisă ei că vodă Ipsilandi a Ţării Rumâneşti şi cu călugăru Dosithei Obradovici a lu Terni Gheorghe, de la Peterburg oastea roşască, cu gheneral feldmarşal firşt Prozorovschi şi Miloradovici Valahia au călcat-o şi Dunărea închid. Solii, lăsîndu-şi hinteu, cu orăniţă pre Dunăre în jos să dusără.
în 30 aprilie, de la Beci în Timişoara fu prinţi Cari, iară în 4 mai fu însuşi a lor maiestat înpăratul Frânţi I, de la Beci în Timişoara.
într-acest an, baele de la Mehadia să vestiră. Intră alţi oaspeţi şi un căpitan rus, ce să iscălea Ilia Fedorovici, novo-creştenii era, bine rumâneăşte vorbea. Spusă că-i tătar botezat, şăde cu cazacii rumâni în Basarabia. Acesta auzind că turci vrînd Beligradu sîrbilor a-1 preda cu acort sau capitulaţie şi că turcii, turcoaicele îşi vînd scumpătăţi preţioasă, şmucuri, el de-aicea fuga la Beligrad la Terni Gheorghe Petrovici să dusă cu daruri. Unde el de la cadîne multe au luat, dar şi multe mii au vărsat. De unde viind iar aicea la Băi, cu alte uniforme, alte ordine, zisă că-i maior; şi poate fi fost gheneral.
Servienii neprorupt Beligradu bătea. Turcii să rugară, cu acort eşiră şi plecară. Ci servianii iarăşi în strîmtori îi sprijinea şi nu numai pre paşa, ci şi pre alţi turci i-au omorît. Ţîrni Gheorghe Petrovici în Belgrad să aşeză. El / / în Servia ce-o cuprinseăse, (că nu toată o avea) că lo nahii, f-178 v. scamne au avut, iară Craina cu doo nahii n-au avut, avînd el oameni la sine învăţaţi şi filosofu Dositei Obradovici cu ei dascăl, rînduiră districte, scamne şi mare senat de judecăţi şi judecători. Apoi începură a cuprinde ce n-avea.
Boiariu Thudor Vladimirescu de la Cerneţi, ce era vătav de plai, lăsînd frăţini-său plaiu, la roşi în Bucureşti să dusă. Acolo pre el gheneralu graf Miloradovici în slujbă la cazaci porucic ( : oberlaintnant) îl luo şi dîndu-i Vladimir-orden, îl iubi. Şi trimiţîndu-1 cu un reghiment de cazaci cătră Cerneţi, cu polcovnic ( : oberşter), pre Thudor îl numi comandir la ei. Boiari mulţi din Cerneţi şi alte judeţe îşi trimisără femeile în ţara noastră, la Ruşava, şi în Ardeal. Şi Thudor 5 ani comandir la roşi sluji.
§24.-(EVENIMENTELE DINTRE 1808 Şl 1812)
Prinfu Ludvig în Panciova. larâ Rusaliile în Crucită fac rebelie. Servianii în Porecea iau bagajia. Eu calare naintea prinţului tot protopresviteratu fui. v-u gheneral baron Duca la Bai sâpam. Regep aga din Ostrov fu. Eu cruce deal puşi, câ drumu frumos sâ începu. Beserica de la Bâi iar râdicai, o gatai. ^Gheneral Franti Sebastiani în Ţarigrad trâcu. Reghimentu în sus fneârsa. Frantezii Beciu iau, ci iar pace fac. Gheneralul franţuz Gardan «ar în jos trâcu. Frantuzu de la noi şi muscalu tara luarâ. înpâratu nostru prin Horvatia, Slavonia veni. Aicea Duca veni, Bâile a vedea. Napoleon luo prinţeza^noastrâ ; sâ înpâcâ. Gheneralu Beanhi fu la mine. Feciorii lui 'Psilant vodâ la roşi în slujba. Aicea la Bâi pre gheneralu Sebastiani de la
302
303
Ţarigrad bolnav cu banda şi o companie regulata aşteaptă. El din Polen în Beci ajunsa. Turcii cu roşii în Bucureşti pace. Napoleon sparge ; pre turcu invita câ o sâ bata ruşii.
1803 Prinţ Ludvig ca gheneral grenţ-inspecter în gheneral vizitaţie de la Beci, prin Croaţia, Slavonia în Panciova, cu comandirender gheneralu Banatului, Duca, sosind, înştiinţare căpătară că sătenii din satu Cruşiţa, militari, lîngă Biserica Albă, mare rebelie au rădicat şi prinţu, aci aproape, s-au spăimîntat. Insă gheneralu Duca l-au mîngăiat, înţălegînd şi bine adeverindu-să că în sărbătorile Rusalii, cu beţia multă în cap, forşanguri de postu Sem-Petrului, săteănii beăţi. Laitnantu lor din sat, Thoma Scripete (din Globurău), cu alţi de-ai lui prietini ospătîndu-să şi chiotind, cu tînărul capelan Dimitrie, fecioru parohului Ioan Popovici, cu iubilirt căpitan servian Marian Iovanovici şi un diacon din Cusici şi iubilirt oberlaitnant Pîrvu Giumanca din Oraviţa, cu vinu înverşunaţi, strigă să^ se rădice serbii, românii asupra ungurilor sau şi a nemţilor. Ei aşa, veninaţi cu beţia, punea pre protopopi ghenerali de oaste : a Oraviţii, a Besericii Albe câte cu 20 de mii, la Beserica Albă, a Versetului cu al Logoj ului, la Chevereş, cîte 25 000, al Caransebeşului cu 25 de mii în dealu Cozlar, iar al Mehadii cu 5.000, în muntele Stancilovii să se adune. Aceăste vorbe a lor pre să-♦ teăni îi sculă, arme luară şi 14 săteăni beăţi, întrînd în beserica Cruşiţii, praporu bisericii ( : steagu) îl luară. Laitnantu Scripete cu capelanu, după ce-or fost scris vro ţedulă prin sate, sîrbii, rumânii cu arme, cu furci de fier toţi să sară, lui Ţîrni Gheorghe ajutori a-i fi asupra ungurilor. — [Fără iscălitură]. — Fenrihu Malia fiind aci în sat, neputînd opri pre cei 14 cu steagu, aceia în pădure cu steagu fugiră. Laitnantu Scripete cu alţii la Beserica Albă să dusără ; şi fenrihu Malia. Acolo oberşterului Branovaţi spusără, carele la Panciova alergă de arătă ce-i. Ţedula neiscălită parohu Subotiţii căpătînd-o, prota la Beserica Albă o dusă — [şi co-laină au căpătat]33. — Prota au dus-o în Verşeţ la episcopu Vidac şi el cu arhimandritul Sinesie Radivoevici, la Panciova, prinţului.
— [Cruşiţa, în pădure, steagu şi 13 fugiţi adusără. Episcopu în Cruşiţa veni. Spusă'ce-au fost. El exţelenţie, arhimandritu orden căpătă], —
— [Solii turceşti şi ai Perşii pe-aicea la Pariz trecură. Turcii din Belgrad vind ce au scumpătăţi ; cine vrea, ia. Servianii steag făcură]. —
Napoleon cu Alexandru în ianuarie, feurarie 1807, cercară a să bate, ci să lăsară şi pace la Tilzit încheiară, unde şi craiul Praizu cu femeăia sa, cu toţi ca fraţii s-or ospătat, ostile îndărăt au plecat,
în 30 aprilie în Timişoara fu prinţ Cari ; 4 mai fu însuşi înpăratul Franţ în Temeşvar.
Iară servianii năvălind pre cetatea Beligrad, turcii să rugară ^ cu paşa să-i lasă să să ducă în vileetu lor. îi sloboziră, eşiră şi să dusără, însă servianii îi aşteptară la strîmtori ; nu numai pre paşa, ci şi pre mulţi turci omorîră.
în aprilie 1807, roşii viind în Bucureşti, în ţară, cu mare corp, oaste, boiarii fugiră la Orşova 20 de familii şi în Mehadia 3 case.
Io08, prinţ Ludvig ca gheneral grenţ-inşpector, în Panciova auzi de rebelia Cruşiţii, ci înţăleăsă că nişte beţii ce cad pe Rusalii, laitnantu
33 Pasaj şters de autor.
Thoma Scripete cu capelanu, fecioru parohului din Cruşiţa, au făcut-o. La cîţiva ani popa au murit, pre laitnantu l-au aninat.
Prinţului Regep aga un cal, hat frumos, cinsti. Prinţu toate băile văzu. La mine în beserica mă întrebă : „Cine au făcut-o ?" Duca zisă că eu. însă spuşi : „Din milostenii date !" Apoi cerui pămînt, să fac curte. Duca pe-trecîndu-1, şi eu, tot protopresviteratul, glume făceau, hgeneral brigadiru Iovan Radivoevici, oberşteru Ioan Branovaţchi ş.a. de-ai prinţului suită. Duca de la Timişoara iar la băi veni şi Regep imbrohoru la el veni, doă zile amîndoi să preumblară, să vorbiră. Duca îmi zisă să rădic o cruce în dealu Covceg. Eu aflai oameni, îi făcui, 10 florinţi bancă plăti. La doi ani, alta şi mai sus o făcui. El începu calea mare pri deal şi piatră, de la Baia Mare păn la Coveegu, Hercules, a o lucra. Iară eu cu a dooa biserică la băi gata fui şi o plătii] / / 34.
în feuruarie tot reghimentu odată la oaste cătră Beci curînd să dusă, f.H9 însă şi franţăzii cu rusii asupra austrienţilor sosiră. Napoleon luo Beciu, i809 Alexandru Galiţia şi Lodomeria noastră, din Polonia. Iară Napoleon luo 8 reghimente de linie din Ştaermarc, Carintia pană în Tirol, cu Dalmaţia, Istria, Veneţia, Triestu şi în Croaţia noastră, cu 6 reghimente de militari. Şi toamna făcură pace aşa ; ce luo Bonaparte, să-i fie, iară Alexandru, căci cu oastea au cheltuit, din ţara Lodomerii jumătate îşi luo şi noo rămasă Lembergu cu Galiţia, ceva Lodomeria. Aceasta să făcu după sfatul şi legătuiala din 1808, în Erfurt, Napoleon cu Alexandru vorbiţi. înpăratul nostru, la aceăste greăle bătălii de la -[Beci şi]- Vagram, la Totis, în Ţara Ungurească sădea, iară gheneralul baron Beanhi Presburgu de franţozi apără, iară în Rab franţozii intrară.
înpăratul nostru cu gheneralu baron Duca, din Beci prin Horvaţia 1810 pană în Slavonia trecînd, înpăratu să întoarsă, iară Duca veni pre apă la Ruşava. La băi văzu casele mari, nove a fervalterului şi cu cea de tracter şi calea frumoasă, lată, la Hercules. Aicea fu din 1 păn în 5 noemvrie şi iar la Beci să dusă. La mine conac luo.
— [Napoleon ceru de la înpăratu nostru pre prinţesa Măria Loisa femee şi, cu voia ei, i-au dat-o]. —
Gheneralu baron Beanhi cu oberşteru Baumgarten, husar, cu 1 rit- 1811 meister la mine prînziră.
Oberşteru nostru D. M. Mihaileăvici în Orşova ceru la negustori pentru beserica de la băi, a noastră, milă şi căpătînd, am îngrădit-o cu ştachet-maur.
r   o'6* ~~ An' 1806> ^Paratul, marele domn a turcilor, văzînd că vodă cin Bucureşti nu face pace ( : Ipsiland) întră servieni cu turcii beligră-1806 eleni, vru să-1 tae. Ci simţind, cu familia la rosi fugi ; feciorii în sluibă n pnimi.
în Peterburg // de la Ţîrni Gheorghe şi bătrînul Dosithei Obradovici f 179v niosotul, deputirt cu alţii pentru ajutoriu veniră, cerură. Şi măcar că roşii cu Napoleon să bătea, le deăte pre feldmarşalu Pr'ozorovschi, Milorado-îci şi gheneral Isadev ş.a., şi vodă Ipsilanti veniră în Bucureşti, înpărţiră manifeste, proclamaţii şi besericilor pomeănice pentru familia înpără-asca. Cu servienii un reghiment rosi cu un gheneral şi oberşteru Nichici
si , /4 Intreg pasajul dintre paranteze, „Solii turceşti... o plătii", este şters de autor imocuit ulterior cu textul de mai sus, de pe f. 178.
301
305
la Beligrad meărseră, altele în ţară statură. La Belgrad veni gheneral conzul Rodofinichin. Şi în Servia districte începură.
Boiariu Thudor Vlachmirescu, vătau de plai din Cerneţi, să dusă la Bucureşti, la rosi ceru slujbă şi-1 făcură porucic ( : oberlaitnant) la cozaci, 5 ani sluji. în urmă şi Vladimir-orden, titulă comandiru căpătă. El în Cer-
«os neţi un reghiment de cozaci cu polcovnicu lor, călăreţi ; el şi de oameni şi de cai mîncări, notreţi, grijă au purtat. Şi la şturxnul cetăţii Cladovii turceşti, în carii mulţi rusi căzură, pieriră, el scăpă. Turcii să dusără şi servienii Craina pană în Timoc luară. în Servia dascăli, scoale începură.
Napoleon pe-aicea trimiseăse la Constantinopol ambasader, sol pre gheneralu său Sebastiani, cu femeia şi 3 prunci, cu căniţi mari, una cu 18 cai, greă. După el veni Gardan cu mare svită, ci aicea 10 zile aşteptă de la rusi slobozenie de-a treăce în jos la Ţarigrad. Şi veni adiutantu lui Isaiev, porucic, la Băi şi strigă să-1 petreacă la gheneralul Gardan la Orşava, cu scrisori. Şi cu strajă militară pre picioare l-au dus, cu carii pre Dunăre să dusără. Apoi încă un obrist-laitnant, viţi-colonel, cu 2 carîte greăle la Ţarigrad trecu. Dar alţii, turci, persiani, cîţi încărcaţi de la Pariz, cătră Pariz, să petrecea, nu să număra !
mo Porunca sosi că de la Ţarigrad gheneralul franţez Sebastiani, ce-i murisă femeia, bolnav, vrea baele de la Mehadia a le întrebuinţa, cinste să-i dea. De la Temesvar o companie ungurească, căpitanu Lioj, la băi veni, precum şi banda reghimentu nostru, la băi 5 zile îl aşteptară. Apoi să auzi că Sebastiani din Ţarigrad prin Bucureşti la Lemberg, în Polen, de-acolo la Beci au mers ; şi banda, compania să dusără.
1812 Turcilor, văzînd că ţin rusii Moldova, Volahia, Servia, nu le plăcea. Cerură pace a face şi rusii să învoiră. Carii, cu alţi mediteri ( : mijlocitori), la congres în Bucureşti să adunară şi după svătuiri, cererile roşilor turcii făgăduindu-le, toţi să iscăliră ; încă şi Alexandru. Napoleon scrisă sultanului să nu iscălească, că tolmaciu pre turci au înşelat. Şi aşa, pre tolmaciu Dumitrache l-au tăiat. Napoleon sultanului spusă că pleacă la Roşia. Şi plecînd, şi militarii horveţii din 6 reghimente luo. întră alţii şi maioru -[Iosif]- Mamula fu.
Congresu păcii din Bucureşti să sparsă. Rusii stau. Turcii stau în gînduri.
§25.-{EVENIMENTELE DINTRE 1812 Şl 1820)
Napoleon cu oaste mare la Roşia sâ dusa. Moscalii din Ţara Româneasca dindârât îl închisârâ, câ alţii îl slobozea, dar aprindea. Şi aşa îl sparsârâ de tot şi geru oastea, caii prâpâdirâ, Napoleon în Paris pre ghenerali, mar-şali lepâdâ, pre pace oameni. Trei alirti îl fugârea. El cu oaste nova sâ bâtu cu ei, ci fu bâtut. Sultanu trimeâsâ veziru cu oaste Beligradu sâ ia, pre ~«rbi bâtu, tot luo. Ţîrni Gheorghe cu episcopu, cu de cei mari în partea noastrâ scâparâ. Milos obercnez fu. Oberştu nostru Mihaleâvici din serviani 2 batailoane în Italia duse şi le adusa ; le slobozi. Alirtii în Pariz. Napoleon sâ lepâdâ, la Elba îl trimeâsârâ. Scâpâ, veni în Paris. La Sfînta Elena îl dusârâ. Alirtii ţin congres. Boier Thudor în Mehadia veni ; şedea.
înpâratu nostru fu în Italia. La anu, cu înpârâteasa toata graniţa, din Galiţia, prin Ardeal, pre aicea, Slavonia, Horvatia, în pace trâcurâ.'Boiarii din ţara la bâi viind, apoi cerui ajutoriu, beserica noastrâ de la bâi o zugravii. Domnu Sava Tuchiuli turnu nâltâ, clopot adusa.
Napoleon la V ai'şau, în Polen, ia cîteva locuri cu roşii să întîini, ci îi făcea cale. Cu franţozii era şi 30 000 oaste a înpăratului nostru, aucsi-liar-cor, cu firşt Şvarţenberg. în Roşia intrară, calea cătră Moscva luară. Roşii pîrjolea ce putea şi fugea. Franţozii tot cîte ceva afla. Ruşii în 3 locuri ca porţi cleşchisără, de a-i închide, precum şi făcură. Franţăzii din Smolensc, în 21 august 1812, arată aşa : peirea neprietinului din bătaia de la Mohilev, unde birui firştu de Ecmil pre firştu lor, Bagraţion, fu mare. Herţogu de Tarent ( : Magdonaid) la Dinaburg 20 canoane cu multe boambe le-au luat. / / Prostia ruşilor di pe lucru fortificaţii şi verchele Dinaburgului şi a Drişii să veăde.
în 8 august 1812, marea armee franţuzească aşa era pusă :
1. — Prinţ viţe-chenig era la Suraţ, cu 4 corpe. Avandgarda lui la Veliţi Uzvet şi la Poriţe era.
2. — Craiu neapolitanu Murat sta în Nicotină, iar cavaleria la Ni-covo sta.
3. — Marşal herţog de Elşinghen ( : Nai), poruncitor al 3-lea corp ; era la Linsna.
4. — Marşal first de Ecmil ( : Davust), poruncitor de întîiul corp era în Dubrovna.
5. — Al 5-lea corpe, sub comanda lui firşt Poniatovsehi, sta la Mohilev. Hauptcvartiru în Vitepsc.
6. — Al 2-lea corpe sub comanda marşal herţog de Regio ( : Udinot), era la Drişa.
7. — Al 10-lea corpe, sub comanda lui herţog de Tarent ( : Magdonaid), era la Dinaburg, la Riga.
în 8 august, ajungînd 12 mii de cavalerie, rusi, la Nicovo, loviră pre gheneralu fra<nţez> graf Sebastiani, carele numai jumătate de ceas retirui, dar şi neprietenu atîta pierdu, o companie.
In 12 august, rusii din Smolensc plecară cătră Porieţa şi Nadva înnainte. în 16 august, franţăzii în Crasnoi ; tot în 16 şi Smolenscu luară. Gheneral herţogu de Abrantes (Junot) cu al 8-lea corp rătăcind, o falsă, vicleană manevră făcu.
1 i\/rIn seurt» Napoleon cu franţăzi, italieni, neămţi, hunguri, şerbi, rumâni ia Moscva să dusă. Tot ars fu ; nu-i de-a sta. Prin gheneralu Nai sparsă cetatea Cremelu, beseărică Moscvii, săpînd mine, găuri pe sub ziduri, cu prav pline, o sfărîmă. Brumariu mare îi lovi. Apoi cozacii cu camgii cu urm - -glt 11 trăS€a- Fr^nt°2ii, uşori înbrăcaţi a cîmpi, degera toţi în rma, ci tirzm, căpătară clăbeţe, cojoace, încă şi ştrimfi de piei de oi. As* ~ c.ai cadea, călărimea pe jos, slabă ; cozacii bravuri, corajii făcea, cev* rIafndu-să închişi de toate părţile, marii ghenerali, marşali, cu cîte
Pană - °are Prea Unde P°tea' rupea şi fugea- Aşa S{ înPăratul Napoleon, oas+L m ar!s' fu&a> însă făr de oaste. începu recruţi şi bătrîni ertaţi iar slniK~?. radlCa' E1 pre to# gheneralii, marşalii ce fură la Moscva din ^uJDa ii slobozi la moşia lor a şedea.
f. 180
306
307
r
El cu înpărăteasa să dusără la Fontînablia, pre papa Pius al VII cer-mă cetă şi aflîndu-1 sănătos, viu, întră arhierei lucrînd, să iscăli, în ianuarie, şi-i mulţămi. Şi iară cu oastea cea novă în Ţara Nemţească eşi, unde rusii, praizii şi al nostru înpărat îl strîmtorară. însă, la anul 1814, cum e ştiut, fu bătut, de ai săi urgisit, lăpădat ; şi el să iscăli şi la Elba îl dusără.
1812 Aicea gheneralu Miloradovici căpătînd ucaz ( : poruncă), curînd la Smolensc cu corul să meargă, la plecarea în marş, pre unii din ţară îi trecu preste Dunăre, în Craina, şi noaptea îndărăt veniră ; pre alţii, iar cu rumânii, îi mînă pre munţi, unde-s turme de oi ; cerură brînză, caşi şi carne şi iară pingă cetatea turcească Ostrovu după corul lor să dusără. Ai noştri militari arătară că rusi mulţi e la munte ; nu-i bun semn ! Şi numai 6 ruşi cozaci, alţii tot rumâni au fost eşit la vro potere. Gheneral comanda priimind aşa înştiinţare, îndată reghimenta noastră tot la Mehadia, alte reghimente din Banat toate pre marş încoacea plecară ; de careă comandant gheneral Meceri ruşine păţi.
1813 Turcii, veziru cu mare oaste asupra servianilor la Dii viind, pre Regep aga imbrohor de-aicea la Vidin îl chiemă, ca comisar adiutant să-i fie. Regep îndată cu Deli Papaz, chir Dimitrie, armaşul său, călugăr, monah, să dusă. Cu veziru viind la Negotin, pre haiduc Velco omorîndu-1, servienii
M80v. să sparsără. La Cladova cetate servianii noaptea fugiră şi din Tăchia / / în sus pre Dunăre, în Ostrov la Porecea, oraş mic. Un bimbăşă, Hajia, bine să ţinu, ci-1 prinsără viu şi la veziru l-au dus ; nu să ştie ce fu. Veziru ajungînd şi trecînd Morava, mulţi oameni fugaci de ei turcii tăiară. Unii înnotînd Dunărea, turcii cu orăniţă după ei îi puşca, îi tăia, să înneea. Dar unii au înnotat-o şi au scăpat încoacea la noi.
Terni Gheorghe din Beligrad cu episcopu grec Leontie, cu a doilea gheneral conzul Nedoba, cu mulţi dascăli, ofiţianţi, în contumaţu nostru la Zemun, fără de-a slobozi o puşcă, fugiră. Şi veziru întrînd cu Regep în Beligrad, îndată pardonu sultanului, tuturora ertăciune, publiţiruiră ; şi în Ţară.
într-aceasta, Milos Obrenovici obercnez să pusă. Servienilor să deăte poruncă iară acasă-şi să meargă. Unii drept îndărăt trecură, iară mulţimea cu cară, vite, prin Mehadia cerşitori, cu preoţi, călugări, iar preste Dunăre, pi la schela Cladovii, să dusără.
Oberştu nostru M. Mihaileăvici, pre poruncă, din servieni 2 batailoane verbul, înbrăca şi prin Italia păn în Frânţi a le dusă. Şi aducîndu-le
1814 îndărăt, 1814, la Ceacova acas le-au slobozit.
Şi înpăraţii în Pariz pace pusără. Cei 3 alirţi, Franţ I, Alexander I cu Viihelm III şi cu alţii, în Beci congres ţinură.
— [Napoleon de la Elba scăpă, la Pariz iară înpărat veni, ci iară fugi. La Sfînta Elena în robie îl trimisără. Oastea roşilor în Pariz rămasă, în Franţia stă], —
Unde şi boeriu Thudor să dusă ; de la mine pe poştă să pusă. De la
1815 Beci în Bucureşti, de-acolo Ruşava. In Mehadia, cvartir, 6 septămîni şezu, la mine în toate zilele venea, bine să păzea ; cuminte ! Şi iar la Bucureşti
18w să dusă. 1816, în sîmbăta mare, de dimineaţă, iată-1 în beserica. îl întreb : „Ce-i — „Iară nu mă lasă în Ruşava. Mă duc la gheneral comanda pentru slobozenie de Ruşava". Şi căpătă. Şezu. Şi iar la Bucureşti s-au dus. Toamna, în septemvrie, călare din Ardeal la mine veni, cu o slugă călare. Caii în grajdi băgară". Am prînzit. Ceru Istoria Rumânească, calendare,
308
c-o să şadă la băi, să cetească, să-şi petreacă. Şi păn în noemvrie, 9 săptămîni, la băi şezu. Venea, ne întâlneam aici şi la băi. Tot cuminte.
A lor sfinţita mărire înpăratul nostru călători în Italia, Siţilia, Roma. A lor măriri, înpăratul cu nova înpărăteasa Şarlote, cu domni de mare 1817 suită, în Polonia călători, la Varşau, Lemberg, Galiţia, Bucovina, Ardealu, Haţegu. Iară comandir-gheneralu Petru Duca aicea cu 8 săptămîni nainte venisă la Băi, grijisă toate. Şi eşind la Marga naintea a lor măriri, la Poarta de Fer, în marmur, l-au petrecut în Caransebeş, Borlova, la Turnu, iar în Sebeşi, de-acolo pe-aicea la Băi. Toate satele afară adunate, cu flori în mînă, feăte, mueri, copii, cu preoţii cîntînd, la toate satele curcubee verzi, triumf la intrări şi eşiri, frumos făcute. — [29 septemvrie / 16 septemvrie] — de la Băi la Orşava. Paşa Dervişi din Ostrov cu turci audienţie avură ; adusă prezent. Voivoda turcu din Tăchia un morun mare adusă, înpăratu le trimeăsă iar prezent : paşii tubacheră de aur, cu p'etri, voi-vodii tubacheră de aur curată. în 1 octomvrie cu toată svita în carîtele sale pi la Ogradenie în sus, pană la cot, apoi toţi pre picioare, înpăratu, înpărăteasa, Vîrbna, Cucera, Duca şi alţii, pingă Dunăre, după peăşte. înpăratu, aflînd o nuia de tei uşor, îşi făcu bît în mînă. Şi meărsără — [păn] — la Razvrat, — [un ceas] — unde aruncase undiţile şi un morun, peăşte mare, să anină. Şi acum toţi, înpăratu, înpărăteasa cu svita, păscari, afară să mirară. înpărăteasa zisă să-1 trimeată taică-său, craiului, din Minhen, al Bavarii, prezent. Aşa, sărate urechile, capu, // gura, într-un f.m sicriu malerit, cu scrisoare, printr-un unter-ofiţir, corporal, în cocie de forşpan l-au dus ; prezent au căpătat.
înpărătească a lor mărire într-aceăia zi, [1 octomvrie] — cu peăşte le, de la Ogradenia prin Orşava Veăche trecînd încoacea, parohul catholicesc înnainte-i [însuşi] 35 — cu sfînta taină îi iase şi înpăratul pogorî şi înge-nunchie înnainte. în genunchi prea mult l-au ţinut. Apoi să sui şi plecă. La băi, prînzu, preumblare ; seara păn la 10 ceasuri iluminaţie la ferestri, la porţi, iară cea mai frumoasă fu pre dealuri, munţi, aproape înprejur ; aci tot focuri mari din uscături, prin păduri. Să lumina baele ca zioa. Oameni, săteăni, feciori chiot'a, neprorupt puşcăia şi ehu lor răsuna. Eu acolo am dormit. Iară auzind înpărăteasa c-am scris eu faptele voiniceşti ale lui Hercules pre o coală de hârtie, au zis căpitanului baron Iovici să caute să-i aducă să cetească. Şi aicea noaptea strajmeşteru Gheorghie Gogoltan la preoteasa cerînd, dintr-a mea au prescris şi i-au dat de-au cetit ; iară hof-dama au oprit-o.
în 2 octomvrie, precum pînâ în prinzi, aşa şi după prinzi, pri la toate sobele umblară, baele văzură, în Raiber-Hele, în peşteră să suiră. Baron Duca tot nainte. în peşteră 50 de lumini luminau. în deseară văzură Maeru, Franţişti Bad, Fîntîna. Şi trecînd pre picioare pre dinaintea bisericii noastre, mă întrebă : „Au este cineva înlontru ?" Eu zişi : „Nu ew — „Bine, noapte bună" Şi mă închinai.
Pre parohu catolic din Mehadia îl minară la Bozovici, ca poimîne acolo sâ slujască misa. înpăratu deăte audienţie. Eu eram la gheneral Duca, la un pahar de vin cu el, ci viind ministru Vîrbna, eu sării. El mă îndesă jos să şed. însă Duca : ^Să Bogomu". Le zişi : „Cale bună !" Eşind, şezui la poartă înpăratului. Gheneral brigadiru nostru, Mihai
z' Cuvînt şters de autor.
309
Mihaileăvici, fu la audienţie ; îi căută la Panciova a să muta. Apoi să sui arminţaşu Mehadii. Afară vorbea cu adiutantu gheneral Cucera. Aci viind şi parohu catholic de la Orşava, ce ţinusă pre înpăratu în genunchi, la audienţie, văzîncl pre arminţaşu, socoti că-i împăratul şi-i îngenunche la picioare, rugind mila înpărătească. Arminţaşu :
— Dar ce faci ? El zice :
— Greu, slab venit !
— Dar au nu mă cunoşti ?
— Eu cunosc pre înpăratu !
— Scoală-te sus !
Şi-1 rădică. El nu va. Ci zicîndu-i şi rîzîndu-să cu gheneralu : „Eu mis arminţaşu", să ruşina şi să sculă de-au intrat. înpăratu l-au mîngăiat şi în mănăstire i-au mînat. Arminţaşu întrînd, înpăratu stînd aproape, arminţaşu, bagă mina în sîn, înpăratu 3 paşi îndărăt făcu. Ci scoţînd cartea, o căută, vorbiră şi bine eşi.
în 3 octomvrie, ele la băi plecînd, începu ploaia. Pre Mehadia în sus, de la Petnic eşind în deal la Costândin, pre picioare în vîr eşi, locali-tetu dealurilor şi a munţilor căută, în care loc peatră scrisă stă. în Bozovici, prînzu, conacu. Mîne zi vru la capelă misa să vază ; zioa numelui, Franţ, 4 octomvrie. Parohu cartea la Mehadia ş-au zăuitat-o. înpărăteasa : „Ce-i ?" Scoasă a ei şi-i deăte de ceti. De--aci înpărăteştile măriri peste Stancilova, Sasca, Oraviţa, în Verşeţi. înpăratu avînd la prinzi 2 episcopi, Chiseghi şi Vidac, au zis : „Soldatu ce să duce la oaste zăuitînd armele acasă, nu-i de cătană, aşa parohu catholic din Mehadia la Bozovici, cartea ş-au zăuitat". Chiseghi roşi. Şi îndată l-au dus de-aicea. înpăratu Panciova, Slavonia, Horvaţia, bine, sănătos acasă s-au dus, ele uncie oberşterului Mamula i-au mulţămit. / / .i8iv. Mulţi boiari din Valahia-Boiaria făr de-a fi în lazaret veniră aci 1820 la băi. Mulţi vorbea franţăzeăşte. Din carii prorociră că Ţara Românească iară românii vor s-o domnească, iară grecii în cea grecească, însă în una şi alta sîngele va cură baltă. Eu îi rugai pre boiari cu pre episcopu Constantie de la Buzău, gheneral Alexandru Varlaam, boiariu din Bucureşti, şi strînşi ajutoriu de zogrăvii beserica noastră de la băi ; şi 596 florinţi căpătai, o zugrăvii.
§26.-{EVENIMENTELE DINTRE 1821 Şl 1825>
De Thudor cu de boiaria greceasca, în Ţara Româneasca Ipsilandi vru sâ o oprească, pre Thudor sâ-i prâpâdeascâ. Ei adusârâ în^ tara oastea turceasca, cît grecii abea scâparâ. Marele sultan pre doi români voevodi aflînd, pre Ghica în Bucureşti, pre Balcea în laşi aşezînd, cu porunca îi întări. Din careâ, tarile greceşti asupra sultanului sâ scoalâ. Foc aprind în Spania, Portugal, asupra mănăstirilor ; pre câlugâri îi însoară, ca sâ nu moara. Şi America turburară, vrînd ca franţozii dintîi, univerzal-monarhii a-şi rădica.
310
Ianuarie 2*\ sună vorba că boiariu Thudor eomandiru cu 30 de *wl feciori, asupra boi ari lor Ţării Româneşti s-au rădicat şi-i fugăreâşte rău. Rebeiie şi tirania începu. Toate 15 judeţă sparsă, în Bucureşti ajunsă, unde vodă murisă. El să aşeză aci. însă iată de la Roşia gheneral Ipsilandi fecioru lui vodă, cu mîna tîiată la Laipsig, grec, cu oberşteru Cantacuzeno din Ros'a, grec, cu un corp mic de greci, roşi, asupra lui Thudor, că ci el spange boiaria grecească. Că grecii, mari boiari, Ardealu, Bucovina umplusă, şi Bânatu. Şi -ntr-o noapte Thudor pieri. Şi oaste mare turcească asupra rebelanţilor ajunsă. Gheneralu firşt Ipsilanti scăpă în Ardeal, iară oberşteru first Cantacuzeno scăpă presta apa Prutu înnoate, iară mulţi greci s-au înnecat în Prut. Multă vărsare ele sînge să făcu în Valahi a şi-n Moldova, cît românii începusă a să turci. Marele sultan chiemă boiari mari din Volahia şi din Moldova, români, cîte 6 deputirti aleşi, la Ţarigrad şi aleasă doi firşti români : Ghica vodă în Bucureşti, iară Balcea Vodă în Moldova, la Iaşi. Şi le deăte nove instrucţii a se purta.
Greţia, Ţara Grecească, rebeiie cu oaste rădică. Voevozii Mauro- ms cordatu, Colocotroni, dar alţii, asupra înpărăţii Ţarigradului, ce-au fost grecească. Şi iată, 5 ani să bat.
Spaniolii siluiră călugării, preoţii fără femei, a să însura, .precum şi 1M» portugalii. Mănăstiri, biserici vîndură, călugări însurară, cu constituţii lui Bonaparte^ urmară. Şi iată acestea şi republica Mexico, în America, aşijderea de 5 ani nu să înpacă. Pricina-s oamenii stricaţi, cu liberte, egalite, univerzal-monarhia, fără domn, făr de liturghie.
Eu vă învâţi sâ fiţi mîntuiţi, dumnezeeşti creştini. înpăratului tatălui nostru, păn la moarte, credincioşi ; domnilor de el puşi ascultători, supuşi. De oameni blăstămaţi să nu ascultaţi, la porunci să staţi, moşiile să vă lucraţi. Cărţi bune cetiţi, soriţi, învăţaţi-vă, să nu vă căiţi.
Mie 76 de ani, trecură, scriu fără ochiulari şi mai am oase în gură. Eu adunai această hronică în scurt, că altfel n-am putut. Dadei stră-mături rudiţe cu urzeală, alţii să o ţeâsă, să deă mînzală. Şi de-ar fi pre poftă lucrată, ar potea fi şi în tipariu dată. Precum doreăşte cerbul de izvoară şi prin munţi la fîntînişti limpezi aleargă de-şi stîmpără setea, aşa fac şi cei dedaţi în cărţi, cu § «paragrafe» şi capite, ei ca cerbu sus aleargă şi pre voe să-şi capete, că nici în spini smochine, nici în bălţi pucioasă nu cresc flori frumoasă. Pe-aicea scriitori buni nu s-au născut, nici că s-au cerut, nici nu s-au putut. De-ar zice vrunu că nu-i place, eu n-am ce-i face. Cum cer, doresc înpărăţii, craii linişte, Mahmud II, înpăratul turcesc, Grecia sa aşezată, armea sa regulată, Spania, Portugalu ş.a. înpăcată, aşa şi eu astăzi cîtă bucurie am şi-mi pare foarte bine, că mă suisăm sus, să ştiu pre moşu Adam, şi abea iar atunci napoi la mine ...36
NICOLAE STOICA DE HAŢEG, mânu propria, protopresviter.
^ Text şters, ilizibil.
311
t. 188 V.
HRONOLOGHICEASCA TABLĂ
Anii lumii
Scara aflătoare,
De istoriche vechi, nove, rare,
Adunate într-o carte mare.
1 — Cuvîntul cu 5 buchere : ovreeşti, turceşti, greceşti, rumâneşti
şi sloveneşti 2
2 — Intrarea arată despre patru părţi a lumii 3
3 — Hronologhia sfinţită, cu anii lumii, stilu vechi, păn la naş-
terea lui Hristos-  Altele după cel nov stil 6 1-a înpărăţie, a Eghipetului. 1809   De la Ham, feciorul lui Nce, crai, crăiese, păn la venirea romanilor, ani 3952 7 Il-a înpărăţie, a Vavilonului şi a Asini. 1809   Nemrod, nepotu lui Ham, păn la Sardanapal, în Vavilon, apoi în
Media, ani 3088 9 Hl-a De înpârăţia Asirii, Medii, Vavilonului şi Perşii. 1525   Ful. De grecii, cu Alexandru, păn la ajunsu romanilor, ani 3661 9
îlîl. — De începutul grecilor, de crăiri şi republichele lor. 1820   Iavaii sau Ion, nepot lui Iafet, păn la venirea romanilor, ani 3739 12
V. — De începutul romanilor, de Parisu cu Elena, de bătaia Troii. 1790   Prinţ Enea în Italia. Romulu, Rîmu, Roma, cu anii cetăţii. De crai ;
republica lor, 3979. 21
§ 1 — Despre   începutul   înpărăţii   cu   monarhia romanilor, ani 3979. 23
Anii de la Hristos
13 De înpăratul chesar August, de naşterea domnului Hristos, de gheti, dachi. De alţi înpăraţi, păn la Trai an, ani 96. De înpăratu Traian
98 cu dachii, de strînsu dachilor, de aşezarea romanilor în Daţia, de alţi înpăraţi, unul după altul, apoi cîte doi, a răsăritului, a apusu-
lui. Aicea Diocletian, Armentoriu, Maximinu, Liţiniu, păn la cel din urmă ţesar, Valens Novintus al Daţiei, ani 318. 300 § 2 — De înpăratul ţesar marele Constantin, din Roma Veăche în Roma Novă, de legea cea creştinească, de luptaşii icoanelor, de marele Theodosie, cu doă înpărăţii, a răsăritului, a apusului ani 395. 30
§ 3 — De 15 capete a isiorii râmănilor, prin domnii Petru Maior adunate. 31 400 § 4 — De înpăratul Arcadie a răsăritului, cu de înpăratul Hono-riu al apusului. De căderea înpărăţii Romii Vechi la alte naţioane. De lupta icoanelor, păn la înpărăteasa răsăritului Irina, 800 39 800 § 5 — Despre a doa înpărăţie a Romii şi cu înpăraţi neămţi la Ierusalim. De avari, moravi, huni, unguri, Sfîntul crai Ştefan.
1311   De cruciaţi. De înpărăţia Estraihului. De Radu Negru vodă. Serbii
cu craiul Milutin pradă Volahia. Neămţii crai Ungarii, an 1311 42
§ 6 — De venirea turcilor. De înpărăţii greceşti cu papa biserica a uni. Vladu vodă îşi mărită pre Elena după ţaru Uroş a şerbilor. ( De bătaia servilor la Cosova şi peirea lor, păn turcii iau Servia, Bosna. Sultanu Baiazid în Valahia de Mircea vodă bătut. Craiul unguresc Sighismund, de bătaia la Nicopol, bătut, la vodă scăpă. Pre Baizet tătari prinsără.  Ungurii în Beligrad. Grecii la Roma. 46
1430 § 7 — Ungurii cu doi crai, unu în leagăn, mic ; pun altul, ci tînăr. Voevodul unguresc Ion Huniadi, el pre turci la Nicopol bătu. Craiu cu turcii 10 ani pace făcu, ci iară o calcă. Craiu Vladislav la Varna, în bătaia cu turcii, mort căzu. Huniadi cu 20 de mii la vodă scăpă. El la Cosova cu turcii în bătae, după 3 zile, bătut. Des-potu Servii îl prinsă viu ; abea scăpă. Turcii iau Ţarigradu şi să f. 187 înpărăţesc. Şi despre cetatea Timişorii. An. 1545. // 51
1455 § 8. — Sultanu Măhmet Beligradu 46 de zile bătu, Huniadi îl fugări, dar şi el apoi muri. De feciorii lui, cel tînăr, Matheas, crai fu. De bătăile lui cu bemii, neămţii, turcii, ce-au avut. De Pau Chinisu, grafu Timişorii. Craiul Matheas pre slavii din Banat în sus mută. Gheneralu Pau Chinis, român, pre turci în Banat bătu, turcu pace ceru, An. 1478. 53
§ 9 — Craiul Matheas bătînd neămţii, Beciu luund, să aşeză. Ci cu turcii pîrjolea Ştaeru să ruşina, în Beci de şlag muri. Ungurii luund crai neamţ, pre Vladislav, frate-său, înpăratu Maximilian al Austriei să rnînie, cerînd coroana Ungarii ; pradă, arsă ţara. Pau Chinis pre turci bătînd, el Timişoara şi Beligradu întări, apoi şi el în Srem de şlag muri. Craiu mult îl plînsă. în Timişoara graf loja de Som, prin ţigani puste, tunuri făcu, pre turci bătea. El Vidinu-Diiu luund, sparse, arse,   pe rumânii de-acolo  în Banat
1512 adusă. Ciuma de trei ani sparsă şi pre el îl răpi. 55 § 10 — Fiind Sremu ars, episcopu Maxim în Ţara Românească de la vodă, boiari, bani căpătînd, în Sremu mănăstirea Cruşădoi zidi, cu aramă acoperi. Ungurii prin rebelistu Doja la Buda, la Timişoara, unde era graf Ştefan Batori ; şi Ioan Zapolia, graf de Sebeşi veni, pre Doja omorîră ş.a.  Craiu ungu-
312
313
1516   resc mic. de 10 ani, vistiria scăpata. Batori în Buda palatin şi aîţii
mai buni la Buda domni. 57
§ 11 — Sultan Soliman II, cu mare putere, în 60 de zile luund Beligradu, pre Vlasie Olah, Ioan Şărgai cu pre Vlaşcu tăe. Aci lăsă pre paşa Belibeg, iară el luo Petrovaradinu, în sus în Hunga-ria mergea. Craiu Lauş la Muncaci în bătălie să înnecă. Aci arhi-şi episcopii cu reghimente periră. Crai fu Ferdinand în Beci, dar şi Ioan Zapolia crai unguresc să pusă. Turcii luară Buda, Estraihu arsără, ci neputînd lua Beciu, la Buda să întorc, pre Zapolia-1 întăriră. De fiul lui, Jigmon. De episcopii Ardealului Gheorghie voevod, tutor micului Jigmon. 61
§ 12 — Soliman cu înp(ăratu) c(raiu) Fedinand, pace. Despre coroana Ungarii. De Timişoara, Lipova. Episcopu Gheorghe fu omorît. Ferdinand ia Lipova. Soliman luund Timişoara, pusă pre Hasan paşa, să aibă de la Murăş pană în Tisa, că Lugoju cu stmga Carasului sta supt Ardeal. Jigmon sau Ioan fu crai. înpăr<atul) Ferdinand murisă. Urmă î(npăratui) c(rai) Maximilian în Estraih. De eorajia gheneral (ului) Zrini la Peci-Ui. Maximilian înpăr(at) 1576 pre cr(aiul) Jigmon cu pre Hasan paşa la Debreţin bătu. Soliman la Sighet muri. Urmă Selim. El cu înpâr(atul) ţn pace de 8 ani. Muriră.   Urmă înp<ăratul> c(rai> Rudolf şi Amurat III. 68
§ 13 —• Despre Valahia. De c(raiul) Jigmon, turci, perşi. înpă-r^atul) Rudolf luund iirstii Volahii cu sine, Jigmon firşt udi, ci turci îl apăra. — [însă el cu] — înp(ăratul) c(raiul), cu voievodii rumâneşti pre turci la Sofia bătură. Lugoju, Sebeşu ban Ştefan ţinea. Voevodii Jigmon, Aaron cu Mihai în Ardeal pre turci bătînd, Jigmon luo Lipova. El Ardealu deăte înpăratului în schimb. Să dusă ; ci iar veni. Gheorghe Brancovici la Aaron vodă, iar al Volahii, Mihai, ca mai mare voevod înpărătesc pre Sinan paşa bătînd, aşa în Ardeal, pre arhiepiscopul Andrei omorî, dar şi pre el ucisără. Jigmon a 3-a oară firşt veni, apoi iar să dusă la înpăratul in Praga. De altele ce fură în Banat, în Ardeal. Cu Radu vodă în Ardeal. Turcii în Estraih, Ştaermarc robi duc. Ştefan 1605 Bocicai, turcesc c(rai) Ardealului, reale face. 72 § 14 — Sultan Ahmet ceăre pace. Bocicai să lasă firşt a fi, apoi Ardealu dă înpăratului, care miniştrii înpărăteşti cu turceşti aici in Halmăji adunaţi încheiară. // înpăratul Rudolf dei? e fră-ţini-său Matheas II, craiu Ungarii cu Ardealu, ci ungurii cu turcii pun alţi firşti. De următorii înpăraţi, crai, păn la marele Leopold. De voevozii româneşti. De Brancovici la Siria, cu episcopi, preoţi în Ianopol ; Solomon, Sava, cu haiduci, militari începură. Turcii iau Aradu. Ei fug în Ardeal, unde firşt c(rai) Gheorghe Racoţi, pru arhiepiscopu Simeon Ştefan, cărţi rumâneşti tipăriră. Despre 3 Racoţi. De Redei, Abafi, Bocicai, Kemini, Apafi, ce deăteră tribut turcilor. De Hali paşa Timişorii. înpăr(atul) c(rai) Leopold cu sultanul Mahomet pun 20 ani pace,  că avea  cu protestante legi
1682 lucru. Turcu ceăre Raabu ; înpăratul nedînd, iar armăşia fu. 76
§ 15 — Sultanul Mahomet IV cu veziru Cara Mustafa belaghe-
1683 rui Beciu, 8 zile bătu.  înp(aratul) Leopold prin herţogu Cari
Lotring, gheneral Şlaremberg apără. Apoi sosind neămţii, poleacii, pre turci bătură. In 3 ani Buda, Seghedinu, Petrovaradinu, Beligradu, Vidinu (:Diiu) le luară şi firstii româneşti înpăratului să închinară. Turcu ceru pace, ci necăpătînd-o, el pre franţezi scoală. Curfirstu de Baden de la Dii la Cladova să trage. Aci Gheorghe Brancovici viind, îi spusă că are oaste în Ţara Românească. Pre Gheorghie supt aresta în sus trimisă. Patriahul Arsenie Cearno-vici cu norod încoaci trecu. Turcii iau Vidinu, Nişu, Beligradu, Techili Ardealu, ci curfirstu îl bate. Turcii iau Lipova. Firşt de Saxen încinge Timişoara, ci însuşi sultanu îl fugări. Gheneral Veterani pieri. Sultanu prin Logoj, Sebeş, Orşova, acas trecu. Inpă-1695   răteştii luară Lipova, Logoj, Sebeş şi Titeli.
§ 16 — înpăratul prin prinţu Eughen de Sa voia pre Mahomet la Senta, Petrovaradin şi în Bosna bătu. în Carloveţ pace făcură. Apoi despre altele : de înpărăţii Leopold, lozef I şi de Cari VI. De episcopi în Sebeş şi Timişoara. Estraihu în armăşii greăle cu spânii, cu ungurii, cu baerii şi şvedii, aci. Patriarhu şi Brancovici mor. De înpăr(atul) Petru al Roşii, ci fu în Moldova. Sul(tanul) Ahmet calcă pacea, ceăreă Ţara Ungurească, ci perdu Mitroviţa ; fiind bătut la Petrovaradin, perdu Timişoara. Prinţ Eughen, după ce luo Panciova, Ui Palanca, deăte lui graf Mergi, un roman altuia, toată comanda, să dusă la Beci, unde fu veselie, iară în
1716 Stambol (-.Ţarigrad),  confuzie, spaimă făcu.
§ 17 — înpăratu deăte pre prinţ Eughen altui comandant şi
1717 la armee veni. Pre Mergi de la Becicherec la Panciova mînă, iar el cu o trupă de-a bate Orşova, de la Sebeşi cătră Mehadia viind, simţindu-să între turci, îndărăt să trasă. Pre turcii de la Logoj, Sasca îi fugări. Mergi Dunărea trecu ; şi Eughen trăcînd, Beligradu bătu şi-1 luo, cu Şabaţu, Semendria, Mehadia cu Halmaşu. Iară Mergi Orşova cu batae o luo. Ei doi, romani, oastea înpăratului în Servia şi în Valahia pusără. în Pojarovăţi pacea să închee. Turcii mult perdură. Eughen dînd comanda lui Mergi, să dusă la Beci. Mergi Banatu rîndui. Prinţ Eughen pre spanioli în Siţilia bătîndu-i, pace făcu. Acu franţuzii cu spânii în Italia. înpăratu pre graf Mergi trimisă, carele în bătălia la Parma cu sabia în mînă mort căzu. Apoi şi Eughen în Beci muri. Rînduialile lui Mergi în
1736 Banat şi alţi buni ghenerali le-au lucrat. întră altele, districte, armiţii şi baele de aicea aflară, lucrară, casarne făcură şi birt mare, precum şi cetatea Ostrovu, Nova-Orşova, cu castele întărite făcură.
f-188 § 18 — însă // înpăr(atul) Cari VI avînd cu turcii armăşie, lui
1737 general Sechendorf ober-comanda dă şi cu pre alţi generali, supt herţogu Franţ de Lotring subpune. Nişu luară. Alţii Vidinu. Căldura adusă scursura. Turcii iau Vidinu. Nişu. La anu, cetatea Nova-Orşova cu Mehadia bătură, luară, baele arsără. La Oraviţa sate robiră, Căraşu, Ceacova, păn la Chizătău ajunseră. Ci viind de la Timişoara oastea cu herţogu Frânţi, pre turci la Corni bătîndu-i, ei în Mehadia capituluiră, să dusără. însă cu mare oaste iar viind, marele herţog total îi bătu şi la Beci să dusă. Şi viind la Beligrad, comanda Valis avea. Herţogu la Beci chemat. Valis fu
bătut. Pentru întîmplarea herţogului Franţ în Cheăia Teregovii tîrgu Săbeşului cu tot fu tăiat. Turcii Beligradu luară, pace făcură,
1739 în Beci întăriră. Pentru Orşova Veăche, acvaducu prin deal, vale,
cu moară făcură. 100
1740 & 19 — Inp (aratul)   c(rai)   Carol VI răposînd,  urmă  Măria 110 Theresia cu Frânţi I. însă curfirstu Baierului să pusă înpărat,
ci după 3 bătăi murind, fiiu-său să închină. Acu alt patriarh cu episcopi de Servia veniră în Banatu. Pre gheneralu Engelsof, districte şi administraţie să făcu. Pre sfîntu din Ardeal îl dusără. Şi vlădica unit să dusă. Haiduţii Tisii, Murăşului, la Chichinda în Banat militari să mută. Pentru Vancea din Criviţa, Eşelniţa, 100 de plăeşi, el căpitan ; făcu Jupanicu Nov. Mulţi sîrbi la muscali fugiră. Cu Praizu fu 7 ani armăşie. Baele Mehadii iară să lucră. Ardealu episcopu Budii neunit căpătă. Leăşii şi turcii bătuţi de ruşi. înpăratu Iosif II prin graniţi trecu. Leăşii în Mehadia ; în sus trec. în Mehadia să înceăpe milităria. Chichinda cu iliriş vine în valahiş-reghiment. în Slatină beserica catholică înpăr(ăteasa) Măria Theresia face.  Episcopu Vidac, mitropolit ; cu hof-comi-
1777 sion mănăstirile scriu. Rusii bătînd pre turci, pre leăşi, luo Polonia şi Crîmu. înpăr(atul) lozef le luo Galiţia şi Bucovina. Patima episcopu (ului) în Verşeţ ; preoţia mea. 122
§20 — înpă(râtul) lozef cu Fridrich a Praizului, armăşie; şi batailon de-aicea marsă. Lotrii pre parohu din Prilipeţi prind, a-1 ucide. Eu călare în pădure la ei, ci nu-1 scoşi, dar pre ei la graţie aduşi. La Praizi cu oberşteru plecai. Aicea inginirii măsură, înpart pămîntu.  în Ardeal, Hora, rebeiie. Aus-marş la Holand. Caransebeşu să militări.  Regimenţ-cantonu să începu. 130 1787       § 21 — înpăr(atul) lozef toleranţia făcu. Mulţi ţigani din toate ţările scoasă. Şi de armăşia cu turcii se găteăşte. Aicea gheneral m(arşal) l(aitnant) graf Vartensleben, în Mehadia gheneral Papila, cu reghim(entul) Valah-Ilir, iar Orşova-Veăche. înpăr(atul) lozef ia cetatea Şabaţu ; — [aicea cu prinţ Franţ veni]. — Viind oastea turcească pre Papila — [cu trupa mică] — la Jupanic bat, sparg. Armeea de la Mehadia retirui. —[ Maovaţ, V(eteranişe) Hele capitului] —. La Ilova înpăratu lozef sosi.  Turcii aicea ard, robesc ; nu să bat.  înpăratu la Logoj. Turcii nu merg, ci cu robii fug. La Panciova îi bătu. Şi înpăratu acas şi turcii să dusără. Primăvara sultanul Abdul Hamid oaste trimisă, careă la Mehadia de 2 ori într-o lună gheneral graf Clerfe o bătu. Marele gheneral baron Loudon în Horvaţca îl bătu. Apoi, Beligradu luund, aicea venind, din cetatea Ostrovu nu putu, dar Cladova luo. înpăr(atul) lozef în Beci răposa, înpăr(atul) Leopold urmă. Cetatea Ostrovu de foame capitului. Toamna, la anu, prin Praizu, afar de Răşava, toate îndărăt li să deăteră, cu pacea. înpărat(ul) Leopold în Beci răposa. Urmă înp(ărat) ţe(sar) Franţ II cel Bun. 187
§ 22 — Bunul nostru înpărat Frânţi armei mari asupra tiranilor franţozi trimisă. Şi batalioanele nostre să dusără; 3 maiori, Gheor-ghiţe Duca, Ioan Branovaţi şi Petru Duca acolo meărsără. Turcii
316
aicea, de la Beligrad şi Dii, 7 ani să bătură. înpăratu de unii şi alţii cu arma să apără. De Caputan paşa, la Dii, cu mormîntu. Victoria lui Pasmangii. Căpitanu Honig în Dii. Doamna Şiţ din Berlin aicea ; vrînd la Dii, nu putu, Rusii cu gheneral Suvarov în
1801   Italia, Şvaiţ, acas. Gheneralu Bonaparte conzul. Dau banca signale. Fac pacea. Militarii noştri vin acasă. Turcii în Beligrad fac reale. f.i88v. Terni Gheorghe rebeiie rădică asupra turcilor. // Baele de aicea
iară să lucră şi gheneral-comanda le ia. 190 § 23 — înpăr(atul) nostru Franţ I a Estraihului stătu. Ghene-
1805 ralu f(eld)m(arşal) l(aitnant) Petru Duca, în Timişoara. El de băi alt plan deăte. Regimentul întreg marsă în sus. Franţozii Beciu iau. înpăratu nostru la Holici. Ungurii, franţuzii +ac pace. Episcopu la băi sfinţi biserica, careă căzu. El muri. De bătălia de la Avsterliti. Soli franţuzi la turci. Turcu de la servieni ceăre a să înpăca. Servienii cer cetatea Beligradu şi 5 turci bogaţi. Turcii pre vodă Ipsilandi vrea să-1 tae ; fuge la ruşi. Bonaparte bate pre praizi, ia Berlinu ; craiu fuge. Franţozii asupra roşilor ; să bat. Din Beligrad turcu Guşanţ scăpă. Turcii, perşii cu daruri la Napoleon trăc. Napolean cu Alexandru fac pace. Rusii cu Ipsilandi vin în Volahia şi Servia. înpăr(atul) nostru veni păn la Timişoara. La Belgrad cadînile îşi vîncl şi cerceii. Dau şerbilor Beligradu şi să duc. Sîrbii întră. Boiariu Tudor la ruşi, cozac, laitnant comandir
1807 în Cerneţ. Iau Cladova. 192 § 24 — Prinţu Ludvig în Panciova. Iară Rusaliile în Crucită fac rebeiie. Servianii în Porecea iau bagajia. Eu călare naintea prinţului tot protopresviteratu fui. Cu ghener(al) bar(on) Duca la băi săpam. Regep aga din Ostrov fu. Eu cruce în deal puşi, că drumu frumos să începu. Beserica de la băi iar rădicai, o gătai. Gheneral Franţ Sebastiani în Ţarigrad trăcu. Reghimentu în sus meărsă. Franţuzii Beciu iau, ci iar pace fac. Ghener(alul) fraţuz Gardan iar în jos trăcu. Franţuzii de la noi şi muscalu ţară luară, înpăratu nostru prin Horvaţia, Slavonia, veni. Aicea Duca veni, băile a vedea. Napoleon luo prinţeza noastră, să înpăcă. Gheneralu Beanhi fu la mine. Feciorii lui Ipsilant vodă la roşi în slujbă. Aicea la băi pre gheneralu Sebastiani de la Ţarigrad bolnav cu banda şi o companie regulată aşteaptă. El din Polen în Beci ajunsă. Turcii cu roşii în Bucureşti pace. Napoleon sparge, pre turcu invită că o să bată ruşii. 194
1812 § 25 — Napoleon cu oaste mare la Rusia să dusă. Moscalii din Ţara Românească dindărăt îl închisără, că alţii îl slobozea, dar aprindea. Şi aşa îl sparsără de tot şi geru oastea, caii prăpădiră. Napoleon în Paris pre ghenerali, marşali lepădă; pre pace oameni. Trei alirti îl fugărea. El cu oaste novă să bătu cu ei, ci fu bătut. Sultanu tri-meăsă veziru cu oaste Beligradu să ia. Pre sîrbi bătu, tot luo. Ţîrni Gheorghe cu episcopu, cu de cei mari in partea noastră scăpară. Milos obercnez fu. Obrîşteru nostru Mihaleăvici din serviani 2 batailoane în Italia duse şi le adusă, le slobozi. Alirtii în Pariz. Napoleon să lepădă, la Elba îi trimeăsără. Scăpă, veni în
317
Paris. La S(fînta) Elena îl dusără. Alirtii ţin congres. Boier Thudor în Mehadia veni ; şedea. înpăratu nostru fu în italia. La anu, cu înpărăteasa, toată graniţa, din Galiţia, prin Ardeal, pre aicea, Slavonia, Horvaţia, în pace trăcură. Boiarii din Ţară la băi viind, apoi cerui ajutoriu, beserica noastră de la băi o zugrăvii. Domnu 1820   Sava Tuchiuli turnu nalţă, clopot adusă.
§ 26 — De Thudor cu de boiaria grecească în Ţara Românească Ipsilandi vru să o oprească, pre Thudor să-1 prăpădească. Ei adu-sâră în ţară oastea turcească, cît grecii abea scăpară. Marele sultan pre doi români voevodi aflînd, pre Ghica în Bucureşti, pre Balcea în laşi aşezînd, cu poruncă îi întări. Din careă ţările greceşti asupra sultanului să scoală. Foc aprind în Spania, Portugal asupra mănăstirilor, pre călugări îi însoară, ca să nu moară. Şi America turburară, vrînd ca franţozii clintii univerzal-monarhii a-şi rădica.
196
1827   De acestea scrişi tinerilor şcolari, ca să înveăţă, să crească mari. De vor fi bărbaţi bine lucrători, vor căpăta bani ; de vor fi curaţi, credincioşi, vor trăi mulţi ani. 200 Semnat în Mehadia, în luna vînătoriului 1827, prin Nicolae Stoica de Haţeg, mânu propria.
protopresviter.
m^mmmm^^^r,r ..........
F. 1 din „Cronica Banatului", cuprinzînd începutul introducerii.
319
P. 122 din cronică.
Ia* 6*1$
%M&Af£®$ om ^
mm %m4m® mp*
iip^p^iii#i|ta
iii^i^rfiiiiiiiii
Ah $4p> 4*
Pagină di.n Catehismul Mic, din part-a tradusă d
e Nicolae Stoica.
320
321
GLOSAR
A
acera, a~ —a pîncii. adiustirung = echipare, pregătire. administraţionsrat = consiliu  de administraţie.
afară=treabă, afacere, a/ion = opiu.
agă = comandant, demnitar otoman. aghirui, a~ = a acţiona. atu — usturoi. angrif — atac, năvală. apotecâ — farmacie. arambaşă^căpitan de haiduci. armăşie = război. armee=z oaste.
arminţie — vamă, taxă la intrarea în
tîrg, în pieţi.
astruca, a~ =a acoperi.
ausbruh — vin de calitate superioară.
ausfal — ieşire din încercuire, atac.
ausmarş — pornire în marş, plecare.
ausvertigher   minister = ministru de
externe.
arangertu, a~=a avansa.
bandă = fanfară.
baudirec£or = director al unor lucrări de construcţie. baur = ţăran.
badim = putinei de bătut untul.. baia, a~ = a mingii a. băirăctar = stegar. băni= băi. bătaie = război.
bateo!a = bătătură 3a ţesutul pînzei.
beamter=z funcţionar.
bedecung = escortă, pază.
betocTienu, a— — a asedia.
bergverche — mîne, ocne.
besaţung — garnizoană.
bicule — bucle.
bihsroafter — armurier.
bireşi = argaţi.
btroi? = staroste.
bitanpa = haimana, vagabond.
blagă — avuţie, bogăţie.
bloc-hauz = cazemată.
boată = ciomag.
boboti, a se--=a. se inflama, a se umfla.
boltă = prăvălie, de meşteşugar.
bomben-şi/ = vas înarmat cu tunuri.
boşneag = bosniac.
brat= frate.
brip.se = bricuri.
bumb = nasture.
bunari=fîntîna, puţ.
burca = haină lungă de pănură.
burduşi, a se ~ = a se bate.
buruntie- act de scutire de obligaţii
fiscale si militare.
caic = Iuntre uşoară. camerdiner— camerist, fecior. earagie = bici din piele,  cu codirişte lungă.
camUavcă-pQâc ap cu văl la spate.
canon = tun. canton = district. capegi-başa=mare portar. capel-wnister^şeî de orchestră. capişte = idol, templu păgîn. carede, cvarer = careu. carto^€, cartece— mitralii. cartie = hirtie.
cosirui, a~=a destitui, a reforma.
catană — soldat.
călicică = potecii ţă.
călitcă — colivie.
căpară — arvună.
cape ne ag = m an ta..
căsăpi, a~ = a măcelări.
cealma=turban.
ceamuri — corăbii de transport
celenche = egretă.
celui, a — — a înşela, a amăgi.
cer cui, a~=a ocoli.
cerec = sfert.
ches = pungă.
c/iiZav = invalid.
c7iiZâvi£ă = tîrnăeop mic.
c/iiltn=:distinct, divers, deosebit.
ehilom — baltag, topuz.
chindie^ timp al zilei spre asfinţitul
soarelui.
chinez, cnez--primar de sat. chită — buchet.
chiti, a se~ =a se dischisi, a no găti.. chiurciia = cojocar. ciocîrti. a~=a se ciopîrţi. ciopor=turmă.
ciun== luntre uşoară de pescuit.
ciut ură=ploscă.
eîmpi, a se — ~-a se aşeza.
cînta, a se~=a boci, a se jeli.
cîrni, a— = a tăia vîrful lăstarilor.
cîrşie = stîncă, vîrf stîncos.
clăbăţ = căciulă de oaie.
datări, a~=a se clăti, a limpezi.
clicear = intendent, pivnicer,
cocia.ş = vizitiu.
cocie = căruţă.
^ohiael= făină pentru gătit.
colaină = colan, salbă.
cofeâsâ = mămăligă.
coHbi, a se-=ra se aşeza statornic.
comandirender-gheneral = general comandant, conac = găzduire. confect = prăjitură. conjisţirui, a~=a confisca. contumaţ=carantină, cor=corp de armată. coştolui, coştui, a~ = a costa. cotăriţă=coş de nuiele. covert — plic.
crap/en, croa/ne = gogoşi. crăvălău — cravată.
creiţari — monedă divizionară austriacă.
crigs-articule = regulament ostăşesc.
erigs-comisariu = ofiţer de intendenţă,
comisar de război.
cno\9-rat = consiliu de război.
erio\s'-£i/e = vase de război.
criz-cnedel — găluşte de gris.
crîznic=paraclisier.
cronprinţ=principe moştenitor.
eron£aZer=taler austriac.
crosnea=povară, sarcină purtată în
spinare.
erumpiri = cartofi.
cruntat = sîngeros, însîngerat
cucuruz = porumb.
cuhnă=bucătărie.
cume£=jurat, consilier comuna'.
cum gode = ori cum, fie cum.
cuplă = centură, curea.
cup£uvst, a~ =a căptuşi, a mina
curcubătă — dovleac, tidvă.
cure, a~- =a alerga, a fugi.
cur jir şt = principe elector.
curi-în-cap, m~=de~a berbeleaeu.
cuvari = bucătar.
cvartir = locuin ţă.
cvită = chitanţă.
D
dascăl = învăţător. daţie = dare, tribut, darâburi, a~ — a tăia bucăţele defendirui, a~ =a apăra. deghen = viteaz, curajos. deputirt = deputat, împuternicii. desclinit — deosebit, aparte.
322
323
deşert, în ~ = în zadar, de geaba, dezvini, a se~ =a se dezvinovăţi. dingă - de lîngă.
do (în expresii: mai do toată) = aproape toată.
dodă=apelativ pentru o rudă feminină puţin mai în vîrstă. dolamă—tunică, mantie, doinii de jos. dom-chirhe — catedrală. dudău, dudinos =bălării, cu bălării, dugae = prăvălie. duhan—tutun.
E
erd-epfeln— cartofi. erţherţog = arhiduce. erţprister —protopop. estraiheri = austrieci. eşvtoare = latrină, closet. exerţir = instrucţie mi li tară.
F
/aer— ioc. famie — familie.
falş-angrif — manevră falsă de atac. farşanghel = carnaval de lăsata secului.
faşini = nuiele, ramuri legate împreună.
/aşii == bărbaţi care ţin în căsătorie două surori.
feld-arţt — medic militar. feld-canţelarie = cancelarie militară. feld-caplan = preot militar. feld-lagher — tabără de campanie. feld-pater — preot militar, feldţaig-maister- generai de artilerie, mareşal. feldve hei — plutonier. fenric~ stegar.
fertai, jelial - măsură ele cea 10—12 1; vas de lemn de această capacitate, sfert.
fer va li e r = adm i n i s t r a to r. fervallung — administrare. ferotine— grămadă -'e iicr. /eruZd — hăţ de fier. festung— în tari tură, fortăreaţă.
festungs-verche =lucrări (sistem) de fortificaţii.
filgean = ceaşcă de cafea, /inie —pfenig, monedă mică divizionară.
firstenturn — principat
firşt — principe.
fişat;:-cartuş.
fişcal = avocat al statului.
fîşiia, a — ~a înfăşa.
flaşă-~bidon, sticlă.
fligher-adiutant = adjutant   al  suve-
ranuliu.
foaie = pîntece.
for post = avant-post.
forrat = provizie.
forşpan= obligaţie de a face căraturi,
de a da cai de poştă.
forştat = suburbie.
frai — liber.
fraicor = voluntar.
fraigaîster = ateu.
fraiher — baron.
/ mimări = călău.
/ raimaor — francmason.
fraipartist = partizan,
fraiştat — oraş liber.
fraivilighi=voluntari.
/rustic — dejun.
fucie — butoiaş, fedeleş.
furişiţ — ordonanţă, furier.
furt = adesea, deseori.
furvezen = cărăuşie.
G
gabere- luntri. gaizeli-- ostateci.
galiotă—vas de navigaţie cu fundul plat.
garat = mulţime (de păduchi). geanţ- cleanţ de stîncâ, deal rîpos. gelepgiu — negustor de oi. gheorsamer diner = pvea  supus servitor 1
ghemaîner — soldat si mp iu.
ghemii - ostaşi turci.
ghe ne ral-ştab = stat major.
(//lencraZitet = corpul generalilor.
gherşel — arpăcaş.
ghesimţ = cornişă.
gidd = ciocan, toporaş, ciomag scurt şi gros.
0ifd = băţ de fier, otgon de sîrrnă.
giubea — haină largă, deasupra ante-
reului.
oirgâ = cîrcă.
glidă = şir, rînd.
gloată—copii, urmaşi, familie.
oZodi, a — = a roade.
gori£i = locuitori   fugiţi   în munţi,
haiduci.
cosite = ospeţie.
pra/=conte.
grenţer—grănicer.
grund — teren.
grund-pim=cartofi.
gujman=căciulă turcească.
H
hacou, acou = măsură de capacitate. (561).
harîng=clopot de biserică. haiduci=ostaşi din  infanteria maghiară.
halb-lings=jumătate la stînga. haZb-recţ=jumătate la dreapta. 7iaZt== popas. harc = arc.
harnadeln — ace de păr, spelci. harputer=pudră pentru păr. ?iasnadar=casier, vistier otoman hat—armăsar. haubiţe—obuze, ftaupi-cvartfir = cartier general. hauz-arest — consemnare. ?ieZTO=coif.
herţog=principe, duce. herţogtum — principat, ducat. hinteu=caleaşca. hir£i = şoareci.
hofcrigs-comisar — comisar aulic de război.
hof-comision — comisie aulică. hofcrigs-rat = consiliu aulic de război. hof-damă—doamnă de la curte. ^iomverc = fortificaţie exterioară. horvat — croat.
hunfi-/o#== (sudalmă germană). hurc=vânătoare cu gonaci.
I
iagdr=vînător. iagozi = duzi. iaZotufd=vacă stearpă, imbro/ior=comis, trimis al sultanului în ţările române. iminei — pantofi fini, uşori. imos = murdar. impost — dare, impozit. indult = permisiune. interes = camătă, dobîndă. invaliden-hauz—cămin de invalizi. iubilirt — sărbătorit, scos la pensie. izăfla, a~=a descoperi, a inventa, a născoci, tzda, a — — a trăda.
î
îmbuna, a~ =a făgădui, împînjeni, a~ ~a mucegai. împupit — îmbobocit. încinge, a~=a înconjura. incinta, a ~ = a înfierbînta. îndelunga, a~~a alunga. înfrunta, a—=a mustra, a dojeni. îngreca, a~—a însărcina.
L
lagum — galerie sub pămînt, mină. laibăr = vestă, surtuc. laibvahe = gardă personală. laitnant = locotenent. lampas — felinar.
landes-prezident■ — preşedinte al unei provincii.
land-tag=dietă provincială.
lauf-faer = tir neîntrerupt.
iare£â = afet.
lăteţi = stinghii.
Zdutaşi = lăutari.
lăzăfet — spital.
limonă = lămîie.
linien-şi/s = vase de linie.
locai — lacheu, fecior.
loitră = parte laterală a căruţei sau
carului.
lomit — încurcat, des, încîlcit.
lotru = hoţ, haiduc.
lovi, a se~ =a se potrivi.
324
325
r
lozung-parolă, cuvînt de ordine. lubeniţă = pepene verde. ludaie - dovleac turcesc. luft-pihsen— flintă. lust-hauz=vilă.
M
mamaliiighi — mameluci.
manaf = ostaş otoman.
mandel — grupă, formaţiune.
mantoros = haină clericală.
maperi = cartografi.
mapirurig = cartografiere.
mariaş = monedă austriacă de 17 crai-
ţari.
mau = avînt, elan.
mălai = aliment din făină de porumb,
copt în cuptor.
mărieţ = mîndru, încrezut.
masai = faţă de masă.
meidan = eîmp de luptă.
meldui, a sc— = a ieşi la raport.
mereu = încet.
merze re — mortiere.
misă = liturghie.
mînza lâ — apret.
moaler- zugrav, pictor.
montur = echipament, uni formă.
monnin£i = cimitir,
mort-saperment — (sudalmă germană). moşee = moscheie.
moşteni, a se—=a se împămînteni, a deveni moştean.
muerotcă = bărbat căruia îi plac ocupaţiile feminine. mwld = eatîr. mumîni = mame. muscoî — catîr. mustra = trecere în revistă.
N
nahie — unitate   administrativă otomană in Serbia. nameâstnic = locţiitor, vicar, năpusti, a~=a părăsi. nefiri — ostaşi creştini în oastea turcească.
neprocurmat = neîntrerupt. neprompt — continuu.
normal-lerer = învăţător. norcălc = noutăţi, veşti noi.
O
obercnez = mai mare peste enezi. obercomanda — comanda supremă, oberlaitnant =locotenent major. oberşter, oberst=colonel. obircaţi = urcaţi.
obristZaitnant = locotenent colonel. ognari = mineri, oranif â=luntre pescărească. ordie = oaste turcească, hoardă, ord re = ordin.
imlaneă = întăritură militară din trunchiuri de copac sau pari groşi bătuţi în pămînt.
panacftidd = scîndură de lemn de păr
pe care se învăţa a scrie.
panţir — platoşă.
paore — ţăran.
pardoni, a~ = a ierta.
pârtie = partid, facţiune, grupare.
pasirui, a~=a străbate, a traversa.
patroană = cartuş.
pălăsaţi — pari  bătuţi în pămînt la fortificaţii, palisadă. papuci — ghete, bocanci, jxistu, păsulă — fasole, pesdc — nisip.
persvadirui, a ~=a sfătui.
peşchir = prosop.
piZuri = pilule.
pingd = pe lîngă.
pi par cd —ardei.
pitd = pîine.
pivd = morţier mic, primitiv, săcăîuş. pişedin, a se ~ = a mucegai, plaivaz — creion. plast = stog.
plaţ—loc, vatră de casa. pleh—tinichea. plezirt, pleziruit = rănit. plezură — rană.
poame pâdur eăţe — îructe sălbatice, pocdlui, a~ =a pocni cu puşca, pociumpi = pari zoi ei şi groşi.
pogace - plăcintă, azi mă, prăjitură cu jumări.
polc = regiment.
popistrit =pîrgă (la struguri).
porucic — locotenent.
port- epe —curea de sabie.
porten-ştifle = cizme cu car hrib înalt
şi şireturi.
porţie — impozit.
postmaister — dirigint>» de ol'iciu poştal.
potenţie =. putere. pozitură = situaţie.
prau, prdwrdrte = prai ie puşcă, pulberărie.
preţipis — prăpastie. prezent = do.v.
primblat oare = latrină, closet.
profont, comis— =pîine militară.
profuntari = brutari (în armată).
prota = protopop.
provizor = ad mi ni st ra to r c 1 e ri ca 1.
pruchen-amtzz: serviciul de poduri şi
şosele.
2jruneică = ţuică de prune. pulfer-magazin — pulberărie. puşcălui, a~— a trage cu puşca.
K
raih = împărăţie, imperiu. raiţi= călători, emigranţi. rapăg — teren în pantă, derdeluş. rastlag = popas, etapă. răitari = călăreţi. răni, a~=a curăţa gunoiul. răzmiriţă- război. rebeiie = răscoală. reclu = veston, tunica reeognoifinu, a—=a  face o recunoaştere, a cerceta. reducţie — simplificare, reducere. retirui, a~ =a se retrage. retirir-veg- drumul de retragere. reţipis = recipisă, chitanţă, dovadă de primire.
Titmaister — căpitan de cavalerie. rîncheza, a~ = a necheza. rînios=rîios. rit = loc mlăştinos.
rozol = li chiot. rudiţ — roşu.
ruf = chemare, declaraţie. rujă = roze tă.
rumejină — bură, ploaie slabă.
saft — suc, sos.
saitlic — ciocan, pahar mic, măsură de capacitate.
saperment = (sudalmă germană). săbău = croitor. sâ rac = orfan.
sărdar — comandant militar otoman. schimosi, a se ~=a se schimonosi. scopit — eunuc.
scorbeli, a * se ~=a se isca, a scormoni.
scuti, a se — —ă se adăposti.
seiman — creştin în oastea turcească.
*e??iedru = Sf. Dumitru.
serascher—mare comandant de oaste.
sersam — accesoriile   şeii, harnaşa-
ment.
sicheli, secleri = secui. sila neagră, cu—= cu mare greutate. siracea = băţ cu vîrful ascuţit, cuţitaş. simghilie- certificat (carte) de hirotonie.
smidă = crîng, desiş, pădurice.
sminti, a~ =a greşi.
sobă (mare)—cameră (de oaspeţi).
soborna ~ catedrală.
Hocaci^ bucătar.
socoată — calcul, socoteală.
solărie = curelărie, magazie de harna-
şamente.
solgabirău = pretor.
spanişe-raiter-obiecte de ohstacol în
calea duşmanului.
spanişer-vand = paravan.
spaima, a~ =a înspăimînta.
sprijoni, a~ = a opri în loc.
sprînji, a—=a alunga, a risipi.
-s'tiZpdri — ramuri înverzite.
îtori, a~=a nimici, a distruge.
straiţă — traistă.
st rajmeşter = plutonier.
strapaţie = extenuare.
323
327
strămătură = lînă toarsă, vopsită. stugni, a~=a împinge îndărăt. subaşă =primar rural turc, poliţai. sucsedi, a~=a urma. sucţesions-crig — războiul de succesiune.
sucurs = ajutor.
suferini, souferindori=z galbeni mari, monedă de aur. svineac=porcesc.
ş
şaică — luntre.
şanţ — fortificaţie de pămînt.
şanţ-corpral = caporal la lucrările de
fortificaţii.
şarfşiţi = tiraliori.
stirpea=grad în armată.
şaţ-camer—vistierie, tezaur.
şicui, a se—=a se şti comporta.
şild=scut, pavăză.
şiler = vin roşu.
şişană=puşcă ghintuită.
şiţari =x puşcaşi.
şlafmiţă —scufie de noapte.
şlag, şlog= apoplexie.
şla7it-ordnung =ordine de bătaie.
şnaider—croitor.
şna le=catarame.
şnire = şnururi.
şocaţi=şobolani.
sol=cană, ceaşcă.
şpan=comite, dregător,  în fruntea
unui comitat.
şpaţir = plimbare.
şpiţ-pui — pungaşi (sudalmă).
ştaabs-o/i#ri = ofiţeri de stat major.
ştac7iet-maur=gard din pari.
ştand = loc, stare.
ştat-halter = regent, guvernator.
ştat-ftauz = primărie.
şti/Z-cne?it=trăgător de cizme.
ştil-ştand = suspendare a ostilităţilor.
ştraf — pedeapsă.
ştrimfi = ciorapi.
şturm = asalt, atac.
şuh = picior, unitate de măsură.
supă — şopron.
şvadron = escadron.
T
taler = farfurie. tambor = toboşar.
tefterdar=z controlor fiscal, perceptor.
teliga = căruţă uşoară.
ticvă — dovleac de o anumită formă.
tivig—traversă la un pod.
tîmpănă — tobă mică, darabană.
Urban = stomac (la vite).
tîrnaţ—prispă.
tîrşi = araci.
tocaci=ţesător.
toni, a~=a zăgăzui.
topgiu=tunar.
torment— chin.
tracter = ospă tărie.
tractirui, a~ — a cinsti, a ospăta, a trata.
trăpăda, a~=a alerga. tref = lovitură. trinc-gheld — bacşiş. trîcni, a~=a tresări. tromf—atu.
tunui, a~=a trage cu tunul. tutăi, a ~ = a huidui.
T
ţaig-hauz = arsenal. ţăpligâ = bucată de lemn. fdrdni = locuitori   din   Ţara Românească.
ţepter = sceptru. ţimer = cameră. ţimermani = dulgheri. ţipeli—ghete. ţoale = haine.
ţopf-zolufi = zulufii perucii.
ţulag, dritel~ = o treime, spor (adaos)
de leafă.
ţug — pluton.
ţvercl — pitic.
£tuba?i = pesmet.
u
ucite li = învăţător. udi, a~ =a rămîne. uicd = unchi.
ttlemale = mebri ai clerului musulman.
unterofiţir - subofiţer. unterfervalter=subadministrator. unterlaitnant — sublocotenent. unterminit — minat pe dedesubt.
V
vafen-ştilştand = armistiţiu. vaghenburg = baricadă, întăritură din care.
vahtmaistor=vagmistru, sergent-ma-jor.
vald-aufser—pădurar.
vald-beraiter=paznic forestier călare.
raiter=administrator.
vapen—blazon, stemă.
varmeghie=comitat.
varoş=oraş.
veăste, a se face de ~ = a se face de rîs.
verbung—înrolare, recrutare. verbui, a ~=a înrola, a recruta.
verche = fortificaţii. victuale — provizii, hrană. vilaet = provincie în Turcia. vinie = vie.
vinter-cvartir = cantonament de iarnă.
uisti = whisky.
uisfei = eghileţi.
viţe-chenig — vicerege.
vratniţă = poartă.
vozuri — transporturi.
Z
zăcătoare = lagăr.
zdmişcd = jimblă mică, chiflă.
zdpostit = lăsata secului.
zăuita, a~ =a uita.
zătoni = zăgaz, stăvilar.
zbdg = gloată, mulţime care aleargă.
z bor=discuţie, tîrguială.
zdrăncăneăle = zurgălăi.
zdrăncănos — zgomotos, gălăgios.
znamdn = semn, piatră de hotar.
zob = grăunţe de porumb sau ovăz,
date hrană cailor.
328
INDICE*
Pentru a nu spori întinderea — şi aşa de dimensiuni considerabile — nu au fost indexate paginile 54—73, cuprinzînd persoane ee aparţin mai mult istoriei biblice, hagiografiei, mitologiei şi legendei decît istoriei.
Numele figurează sub forma întrebuinţată de cronicar ; în paranteze rotunde sînt enumerate variantele care apar în cronică, iar în paranteze unghiulare se dau identificările.
Aaron  Petru  Pavel, episcop unit în
Transilvania 186—188, 193, 197, 228. Aaron vodă cel Rău   <Aron Tiranul),
domn al Moldovei (1592—1595)
141—143. Abrantes, principe de — 307. Abdul Hamid L sultan (1774—1789) 229,
294.
Actom (Ahtum), căpetenie în Banat 104.
Acţiu, general roman 96.
Acvilea, oraş (Italia) 96.
Ada-Kaleh v. Orşova Nouă.
Adnadii  Milco,   locotenent  major, la
Petrila 195, 206, 293. Adrianopol (Drenopol, Drinopolia, Eder-
ne) 86, 90, 107, 108, 111, 112, 118, 135,
148, 149, 152, 155, 272. Aeţius, general roman 96. ,1/riea 77, 78, 87, 89, 91. 95. 96, 99, 100.
131.
Agapitus, papă (535—536) 100. Agripa, comandant militar roman 82. Agripina, mama lui Caligula 82. Agripina,  mama împăratului Nero 83. Ahaia 78.
Ahmet aga, comandant ai cetăţii Timişoara 165.
Ahmet, paşă de Timişoara 135—137.
Ahmet paşa, înfrînt de Mihai Viteazul 143.
Ahmet I, sultan (1603—1617) 145, 146. Ahmet II, sultan (1691—16£5) 154, 155. Ahmet III, sultan (1703—1730) 157, 161. Ahmet Mihalogli, comandant turc 133. Ahumada, duce de —, general austriac 164, 165.
Alarlc, rege al vizigoţilor (.395—410) 93, 95, 97.
Alba Longa, oraş în Latium 74.
Albania, 107, 108, 115.
Albeanu, locotenent 206.
Albert de Estraih, rege al Ungariei (1438—1439) 112, 113.
Albert I (de Habsburg), împărat german (1298—1308) 106.
Albert, fratele regelui Boemiei Vladislav II 122.
Albert Magnus, nobil transilvănean 144.
Albinu, general roman 86.
Alboin, rege al longobarzilor (569—572) 100, 101.
Albu Ilia, grănicer din Bogîltin 208. Aldana, comandant al cetăţii Lugoj 132, 134, 137.
Alecsie (Alexei Mihailovici), ţar al Rusiei (1645—1676) 149.
Alexander de Virtemberg, general austriac 162—165, 170.
Alexandria, oraş (Egipt) 79, 91, 92, 149, 300.
Alexandru I, ţar al Rusiei (1801—1825) 301—306.
Alexandru  vodă   (Nicolae Alexandru
Basarab), domn al Ţării Româneşti
(1352—1364) 107. Alexandru cel Bun, domn al Moldovei
(1400—1432)  111, 112, 117. Alexandru cel Mare (Alexandru Mace-
don) 85, 88, 106. Alexandru  (cel Rău), domn  al Ţării
Româneşti (1592—1593) 142. Alexandru vodă   (Coconul),   domn al
Ţării Româneşti şi al Moldovei 147. Alexandru Cornea,   domn al Moldovei
(1540—1541) 132. Alexandru Iliaş, domn al Moldovei şi
Ţării Româneşti 147. Alexandru Ipsilanti, domn al Ţării Româneşti, fuge la austrieci (sic) 244,
293.
Alexandru Lăpuşneanu, domn al Moldovei (1552—1561, 1564—1568) 134, 137, 140, 143.
Alexandru vodă (Mircea), domn al Ţării Româneşti (1568—1577) 140.
Alexandru Sever Marcus Aurelius, împărat roman (222—235)  86, 87, 90.
Alexici Iova. diacon, în serviciul mitropolitului Vichentie loanovici, 210, 217.
Alexie I (Comnen), împărat bizantin (1081—1118) 104.
Alexie II (Comnen), împărat bizantin (1180—1183) 105.
Alexie III (Anghelos), împărat bizantin (1195—1203) 105.
Alexie IV (Anghelos), împărat bizantin (1203—1204) 105.
Alexie V (Mourtzouphlos), împărat bizantin (1204) 105.
Alexievici Antonie, învăţător în Mehadia 191, 194.
Alexiovici Daniil, obercnez la Negotin 283, 285, 297.
Alibeg, deal în regiunea Clisurei, lîngă Liubcova, 248, 252, 269.
AU-beg, paşă în Serbia, atacă Transilvania (1493) 123.
Ali-beg, paşă în Srem, atacă Ungaria (1552) 133.
Aii-bei, paşă,  în războiul   cu Austria
(1736—1739) 174. Ali-ejendi negociază capitularea Timişoarei 165. Ali-paşa, atac în Serbia (1386) 108. Ali-paşa, cucereşte Oradea (1660) 148. Ali-paşa cumpără robi în Banat (1788)
258.
Ali-paşa de la Buda cucereşte Seghedinul (1552) 135.
Alibunar, localitate (R.S.F. Iugoslavia)
bălţi 159, 169. Alio de Alio, căpitan 231. Alion, deal pe malul stîng al Dunării, în
dreptul Orşovei 198, 231, 235, 237, 238,
276—279, 281—283, 285, 287. Almus, tatăl lui Arpad 103. Alvinţi, regiment imperial 233, 242. America 310, 311. Amiens, oraş (Franţa) 300. A mul hi 74, 75.
Amvrosie, episcop al Milanului 92. Ana (de Sa voia), împărăteasă bizantină 107.
.ina Ionovna (Ivanovna), ţarină a Rusiei (1730—1740) 172.
Anastasie II (Artemie), împărat bizantin (713—715) 101.
Anastasie, patriarh legendar al Constan-tinopolului 117.
Anastasie Discolor Epicor, împărat bizantin (491—518) 99.
Anatolia (Anadol, Nadolia) 74, 89, 104, 136, 146, 153.
Anatoliu, comandant militar roman 96.
Anchise, fiul lui Eneas 74.
Ancu Marţiu, rege roman 76.
Andreevici Alexie, episcop la Ujiţe, apoi la Costainiţa 184.
Andrei, în serviciul episcopului Moise Putnic 211, 212.
Andrei I, rege al Ungariei (1046—1060)
104.
Andrei II, rege al Ungariei (1205—1235)
105.
Andronic,  fiul împăratului Ioan V al
Bizanţului 108, 111. Andronic I (Comnen), împărat bizantin
(1183—1185) 105.
330
331
Andronic II Paleolog, împărat bizantin
(1282—1328) 106, 107. Anghel, preot în Lăpusnic 263. Anghelina, mama mitropolitului Maxim
Brancovici 124. Anglia 80, 89, 159—161,  169, 299, 300. Anibal al Chiprului,  mort la Mohacs
129.
Aninii Cruşovenilor, topic la Corni 268. Anşpah, regiment austriac 252, 274. Anthemius,  împărat roman (467—472) 97, 98.
Antioh, sfetnic al lui Theodosie II 98. Antioh III  (cel Mare),  rege al Siriei
(223—287) 78. Antioh (Antonie) Cantemir,   domn al
Moldovei  (1695—1700 ; 1705—1707)
155, 171. Antiohia, cetate (Siria) 149. Antonie vodă  (din Popeşti), domn al
Ţării Româneşti (1669—1672) 149. Antonie   Roset,   domn   al Moldovei
(1675—1678) 152. Antoninii, dinastie romană 83. Antonius  Pius Arin, împărat roman
(138—161) 86. Antonovici, căpitan 286. Antonovici Isaia,  episcop de Inău şi
Arad 189.
Apa Neagră (Caraşo, Cerna) (Feketeviz), rîu în Ungaria, afluent al Dravei 129.
Apafi (Abafi) Mihai I, principe al Transilvaniei (1661—1690)  148, 150.
Apafi Mihai II, fiul principelui Transilvaniei 151, 154, 161.
Apolodor Damasţenu construieşte podul peste Dunăre 84, 85.
Apulea 100.
Arad 120, 130, 142, 143, 146, 147, 156—159, 189—191, 194, 195, 198, 210, 211, 265, 267, 269, 271, 276, 286 ; refugiaţi la ~ 198, 260 ; episcopie 137, 189, 194—195, 225 ; comitat 250 ; ~ Nou, colonizare 171.
Aranca, mlaştim în nordul Banatului 157, 164.
Arcadie împărat roman de răsărit (395—
408) 93, 95, 97. Ardaburiu, fiul patriciului Aspar 99. Ardeal v. Transilvania.
Areb, seraschier 153.
Aremberg (Leopold  Filip   Karl Iosef
duce de ~), general imperial 164. Argeş, mănăstire  106, 124, 131. Arhelau, rege al Capadochiei (34—17)
82.
Ariadna, soţia împăratului Zenon 99. Arici (?), cetate în Palestina 299. Arie, eretic 91.
Armăşescu Ilia din Cornereva, plutonier
241 ; locotenent 286. Armenia 81, 82.
Armeniş, sat (j. Caraş-Severin) 198, 200.
Armentoriu, pretendent la tron 81. Arpad, rege  maghiar   (890—907) 103, 104.
Arsa Emanuil, obercnez în Vîrşeţ 218, 226, 284.
Arşanu, localitate (Ungaria) 140.
Artenescu Dumitru, locuitor din Mehadia 267, 272.
Asan, împărat româno-bulgar (1186—1196) 91.
Ascaniu, fiul lui Eneas 74.
Asiria 86.
Aspar,  patrician   roman,  în luptă cu
Atila 96, 99. Asperman, conte, general maior austriac
248, 252, 255. Atalus III (Philometor), rege al Perga-
mului (138—133) 78. Ataulf, rege al vizigoţilor   (410—415)
95.
Athanasie cel Mare, patriarh de Alexandria 92.
Athanasievici Constantin, preot la Vîrşeţ 217 ; protopop la Lugoj 228.
Athanasievici Mitia, locotenent colonel 285.
Athena 98.
Athenaida (Athenais), fiica lui Leontie
filosof din Atena 98. Athos (Athon, Svetagora, Monte Sacru)
107, 108, 113, 208, 210. Atila, rege al hunilor 93, 96, 98, 101. Auersperg, general imperial (1692) 155. Auersperg, colonel şi general (1788) 271,
281, 203, 285—287.
Augustus Octavian, împărat roman (27
î.e.n.—14) 80—82, 94. Aurel Postumu, împărat roman (258—
268) 88.
Aurelianus Domiţiu. împărat roman (270—275) 88, 90 ; retrage administraţia din Dacia 94.
Austerliţ, localitate (Slavkov, R.S. Cehoslovacă) 302.
Austria (Estraih) passim.
Avacumovici Pavel, episcop la Arad 256.
Avdi-paşa ia robi din Banat 236, 245.
Avitu Flaviu Ţerilu Galier, împărat roman (455—456) 97,
6
Babadacu lania   Lazaru,  locuitor din
Mehadia 262. Babociu, oraş (R.P. Ungară) 142. Bacaci Toma de Erdod, cardinal 124. Bacica 124, 191, 229 ; răsculaţii lui Doja
în ~ 120.
Baco Ioan, şpan al comitatului Timiş 231.
Baconi, căpitan 232, 249.
Badea, bărbier în Mehadia 216.
Baden, principat 150, 152—155.
Badescu Grigore, preot în Şopot 204.
Baeşu Ion, negustor în Caransebeş 289.
Bagration, general rus 307.
Baia, localitate in Italia 82.
Baia Mare (Şindelbad. Baia Şindilită),
izvor la Băile Herculane 82, 83; 191,
192.
Bala Mare (Nadiu Bănia) 150.
Baia Pucioasă (Franţişca), izvor la Băile
Herculane 82, 182, 301, 309. Baiazet I, sultan (1389—1402)  110, 112 ;
la Cosovo 108 ; învins la Rovine 111 ;
învins la Angora 111. Baiazet II, sultan (1481—1512)  121, 122. Baitali, căpitan 265. Balaşa Ioan 140.
Balbinu (Decimus Caelius), împărat roman (238) 87.
Balcea vodă (Ioniţă Sandu Sturza), domn al Moldovei (1821—1828) 311.
Balciovăţ, localitate (R.S.F. Iugoslavia) 110.
Balduin I de Flandra, împărat la Constantinopol (1204—1205) 105.
Balduin II. împărat la Constantinopol (1240—1273) 108.
Balog, locotenent major 231, 232, 253, 256. 264.
Balta Bilbii, topic la Mehadia 282, Banal, district de graniţă  în Slavonia 110.
Banat passim. Banatul Craiovei 105. Banatul Severinului 105, 123. Banatul Timişorii 129, 151. Banfi, baron, general austriac 303—305. Banfi Ştefan, luptă la Cosovo (1448> 115. Bănia Luca, oraş (R.S.F. Iugoslavia) 130, 174.
Banovăţ (Banoţi), topic la Mehadia 162,
178, 179, 202, 270. Bar, oraş (R.S.F. Iugoslavia) 113. Baranda, localitate  (R.S.F. Iugoslavia)
207.
Barb Caroţi, (Barbu Craiovescu) 105.
Barco. locotenent major 217, 218.
Basarabi, familie domnitoare în Ţara Românească 127.
Basarab II (Leon ?), domn al Ţării Româneşti (1442—1443) 113.
Berna Gheorghe, general imperial 140, 141.
Bastacici. arhiereu unit din Croaţia 223. Batiani, familie de nobili maghiari 190, 191.
Batori Andrei, voievod al Transilvaniei
(1552—1553)  132—135, 138. Batori   Andrei,   cardinal,   principe al
Transilvaniei (1599) 141, 144. Batori Cristof, principe al Transilvaniei
(1576—1581) 141. Batori Gabriel, principe al Transilvaniei
(1608—1613) 146. Batori Nicolae, fratele voievodului Andrei, apără Timişoara 133, 144. Batori   Jigmund,   (Jigmon, Sigmund)
principe al Transilvaniei (1581-^1599)
141—144.
Batori Ştefan, voievod al Transilvaniei (1479—1493) 121, 123.
332
333
Batori Ştefan II, comite de Timiş 124, 125 ; comite palatin la Buda 126, 128.
Batori Ştefan de Somlio, voievod şi principe al Transilvaniei, apoi rege aî Poloniei (1571—1586)   140, 141.
Baumgartner, colonel 304.
Bavaria (Baieru, Baburu) 106, 121, 151, 152, 160, 183—185, 187, 206, 219, 309.
Baziaş, mănăstire 212.
Băcşăneţi, topic la Mehadia 178, 179, 270.
Băile Herculane (Baia, Băni, Băile Me-hadiei, Herculesbad) 82, 105, 172— 174, 182, 183, 191—193, 195, 197, 213, 215, 228, 230, 233, 246, 248, 251, 260, 265, 292, 296, 298, 300—303, 305. 306, 308—310.
Bălgrad (Vaizenburg) (Alba Iulia) 119,
122, 144, 145, 147, 149. Bănia, comună (j. Caraş-Severin) 191,
226, 243, 248, 293. Basarabia 137, 303.
Beceiu, localitate (R.S.F. Iugoslavia) 113, 133, 159, 195.
Becicherec, oraş (Zrenjanin, R.S.F. Iugoslavia) 122, 155, 159, 160, 167, 169—171.
Becicherecul Mic, sat (j. Timiş) 133.
Beel, mănăstire la Buda 104.
Begheiu, rîu 103, 125, 135, 157—159, 165,
169, 171, 193. Bei (Beu), topic la Socolari   90, 249. Bela IV, rege maghiar (1235—1270) 103,
105.
Belaiaţ, stegar de grăniceri 207.
Bela Reca (Belereca), afluent al Corn ei
176, 178, 179, 212, 262, 267, 270, 272,
274.
Belavici, locotenent major, apoi căpitan de grăniceri 207, 239.
Belgrad (Beligrad) (Beograd, R.S.F. Iugoslavia) 105, 107, 108, 111—113, 135, 139, 142—144, 148, 151, 152, 154—159, 162, 164, 166—170, 174, 175, 180—182, 184, 229, 231, 233—236, 257, 261, 277, 283, 294, 296—298, 300—306, 308.
Belibuc, topic la Mehadia 178, 268, 270.
Beligradi, colonel român la Osiek 209.
Belinţi, sat (j. Timiş), prădat de turci 176, 180.
Belizarie, general bizantin 99, 100,
Belobreşca, sat (j. Caraş-Severin) 252.
Belovar, regiune în Croaţia 187.
Belovici, căpitan ucis de turci 239.
Bender (Johann Blasius), general austriac 242.
Benevent, provincie în Italia 100.
Beorgar, conducător al alamanilor 97.
Berceni Nicolae, conducător al răsculaţilor curuţi 160.
Berenzini, conte maghiar, emigrează în Turcia 161, 169.
Berina, soţia împăratului Leon Tracul 99.
Berlin   57, 294 ; cucerit   de Napoleon
298, 301, 302. Bernadot (Jean Baptiste), general i'ran-
cez 299, 300. Berzasca, sat (j.   Caraş-Severin) 218,
282.
Beşenova Nouă,  sat (Dudeştii   Noi, j.
Timiş), colonizare 171. Beiegi, paşă de Timişoara 144—146. Betlen Gabriel, principe al Transilvaniei
(1613—1629)   144—146, 148, 149. Betlen Ştefan, principe al Transilvaniei
(1630) 149. Bevern   (Braunschwcig — Ferdinand
Albrecht) 165. Bezdin, mănăstire 211, 226. Binchineţ, topic la Mehadia 266, 271. Biserica   Albă   (Beăla   Ţrăcva), oraş
(R.S.F. Iugoslavia) 171, 175, 191, 200,
204, 206, 207, 213, 214, 219, 226—228,
230, 232, 233, 244, 246—249, 252, 255,
259, 266, 271, 281—283, 289—293, 304. Biserica Sjmrtă (Biserica Ungurească),
topic la Mehadia 270, 271. Bistra, rîu în Banat 184. Bistra, sat (j. Caraş-Severin)   190, 242. Bistriţa, mănăstire în Ţara Românească,
127.
Bistriţa, oraş în Transilvania 117. Bitinia. provincie romană în Asia Mică 89—92.
Bîlbia Costa, cumnatul cronicarului ucis
de haiduci 225. Bîrca, haiduc 197. Bir za, rîu în Banat 248.
Bîrza, sat (j. Caraş-Severin) 182.
Bîrza®a, rîu în Banat 169.
Blaj, oraş (j. Alba) 229 ; cărţi aduse în Banat 291.
Bobotinţi, sat (Bogodinţi, j. Caraş-Severin) 171, 175, 206.
Bocicai Aceaz (Bareiai Acaţiu) principe al Transilvaniei (1658—1660) 149.
Bocicai Gaşpar, lăsat urmaş de Ion Si-gismund II 140.
Bocicai Ştefan, ban de Lugoj şi Caransebeş, principe al Transilvaniei (3,604—1606)   141, 142, 145, 146.
Bocşa, oraş (j. Caraş-Severin) 255, 259.
Bodiani, mănăstire (R.S.F. Iugoslavia) 212.
Bodo, general al lui Ludovic II 128. Bodrog, sat (j. Arad) 210. Boemia  120—122, 140, 144, 160. Bogdan I, domn  al Moldovei   (1359— 1365) 107.
Bogdan II, domn al Moldovei (1449— 1451) 117.
Bogdan III, domn al Moldovei (1504— 1517) 123, 124, 127, 128.
Bogdan IV (Lăpuşneanu), domn al Moldovei (1568—1572) 140.
Bogdan, fiul lui Ieremia Movilă 143.
Bogîltin (Bogotin, Bogoltin). sat (j. Caraş-Severin) 208, 253, 257, 260, 263.
Boita, conducător maghiar arpadian 103. Bojicicovici, episcop unit de Zagreb 223. Boland, baron 150.
Bolvaşniţa, sat (j. Caraş-Severin) 257. v. şi Valea Bolvaşniţei.
Bona Curea, ţăran din Mehadia 199. Boneval Alexandru, conte, general 174. Bonifaţiu, guvernator roman în Africa 96.
Borbeli Gheorghe (Bărbii), general al lui Sigismund Bathory 142—144.
Borcea, sat   (R.S.F. Iugoslavia) 166.
Borlovu, sat (j. Caraş-Severin) 197, 282, 309.
Borloveni, sat   (j.  Caraş-Severin) 259,
262, 265, 282. Boroniţariu, deal la Mehadia  175, 178.
Bosnia (Bosna), provincie (R.S.F. Iugoslavia) 107, 108, 120, 121, 123, 128, 132, 133, 135, 153, 156, 158, 166, 170, 171, 174, 175 ; episcopie în ~ 129.
Boşidar (Vucovici) 147.
Boşneag v. Moldova Nouă.
Boşneag Izmail, locuitor din Ada-Kaleh 232, 261, 262, 277, 279, 280, 287, 296.
Bot Vlaşco, rudă cu Iancu de Hunedoara, ucis de turci 128.
Bourbon, dinastie franceză 161.
Bozovici, sat (j. Caraş-Severin) 91, 194, 200, 213, 214, 216, 218, 222—226, 236, 241—244, 248, 251, 256, 257, 259, 260, 262, 263, 265—267, 274, 275, 309, 310 ; district 228.
Brainer (Wenzel Siegfried), conte general imperial, ucis de turci 162, 163.
Brancovici Avram, fiul lui Gheorghe III 143 ; aşezat la Siria 147.
Brancovici Daniil, fiul lui Avram 147.
Brancovici Dimitrie, frate cu Gheorghe II 143.
Brancovici Gheorghe, fiul  lui Avram,
aşezat la Siria 147. Brancovici Gheorghe III, tatăl lui Avram
143.
Brancovici Gheorghe, fiul lui Vuc 108, 111—116, 120.
Brancovici Gheorghe II, merge în Moldova la Aron vodă 141, 143.
Brancovici Gheorghe, cronicarul, fiul lui Moise, frate cu mitropolitul Sava 147—149, 151, 154, 160, 161.
Brancovici Grigore (Gîrg), fiul lui Gheorghe I despotul Serbiei 112, 113, 120.
Brancovici Grigore, fiul lui Vuc 112. Brancovici Ioan,  nepotul cronicarului 148.
Brancovici Lazâr, fiul despotului Gheorghe 1 112, 120.
Brancovici Lazăr, fiul lui Vuc 112.
Brancovici Maxim, vine în Ţara Românească 124, 127.
Brancovici Moisi (Matei), fiul lui Avram, devine episcop 147.
Brancovici Sava (Solomon), fiul lui Moisi, mitropolit al Transilvaniei 143—149.
334
335
Brancovici Sava, nepotul cronicarului 148.
Brancovici   Ştefan,   fiul despotului
Gheorghe I 112, 113, 120. Brancovici Vuc, în lupta de la Cossovo
(1389) 108—112. Brancovici Vuc (Zmău), fiul lui Lazăr
113.
Brandenburg Catarina, soţia lui Gabriel Betlen 149.
Brandenburg, Gheorghe de ~ 131.
Brandenburg (Johann Michael), consilier al Administraţiei Banatului 195.
Branovaţchi Ioan, locotenent major 207, 248, 249 ; comandant al corpului de voluntari sîrbi 248, 267 ; avansat căpitan 271 ; maior 277, 295 ; colonel 304, 305.
Branovaţchi Ştefan, preot militar , 267, 284.
Braşov (Braşău) 135, 141, 144, 153, 194. Brăcar Lupu, ţăran din Mehadia 199. Brădiceni, sat (j. Gorj), emigrează în
Banat 185. Brăila   143, 236.
Brătina, deal la Jupalnic 240, 241, 275.
Brejenvil (Bregenvil) {Brechainville, Ludovic de —), conte, feldmareşal austriac 247, 248, 252, 253, 255.
Brejenvil, regiment imperial 235, 243, 259.
Brentano (Josef von), colonel austriac 227.
Britania 80, 86, 89, 95, 96. Brîncoveni, sat <j. Olt) 140. Brod, localitate (R.S.F. Iugoslavia) 206, 207, 227.
Broşteni, sat (j. Caraş-Severin), prădat de turci 176.
Bruchenau, sat (Pişchia, j. Timiş), colonizat cu germani 167.
Brutu Marcius, în conspiraţia împotriva lui Cezar 80.
Buceava, apa în Banat 259.
Bucov, general austriac, persecută pe românii ortodocşi 193.
Bucoveţi (Bucovăţ), sat (j. Timiş) 227.
Bucovina 184, 227, 309, 311.
Bucureşti 110, 148, 152, 183, 244, 276, 287, 303 ; cucerit de Sinan paşa 141, 143 ; locuitori din Vîrşeţ refugiaţi în ~ 218 ; cucerit de prinţul Coburg 293 ; prădat şi ars de cîrjalii 297 ; pacea de la ~ 305 ; Tudor Vladimi-rescu la ~ 308, 310.
Buda 104, 113, 119, 120, 122—131, 135, 139, 142, 144, 145, 148—152, 154, 158, 161, 183, 193—195.
Budeanu Nicolae, grănicer din Mehadia, ucis de turci 237.
Bulgaria (Ţara Bugărească) 85, 86, 105, 110, 111, 113, 114, 132, 143, 154, 170, 172, 174, 301.
Bumbăcilă Ianăşi din Teregova 181.
Brusa, oraş (Turcia) 110.
Busa, turc, în duel la Marcovăţ 177.
Busbec Augher Ghislen, diplomat imperial 138, 139.
C
Cabades, rege persan 99. Caciaca, cetate (R.S.F. Iugoslavia) 153. Cacianicica Clisură, trecătoare, vale 114. Cadresa, căpetenie maghiară 103. Caitasu, sat (R.S.F. Iugoslavia) rezistă
turcilor 257. Caius, fiul Iuliei 81, 82. Calabria 100.
Calea Săpată (Calea Ascunsă), topic la
Timişoara 135, 136. Caligula Caius, împărat roman (37—41)
82, 83.
Calinovici Gheorghe, negustor din Timişoara 184, 208.
Calinovici Sara, din Timişoara 212.
Calo Thodor, căpitan de grăniceri 207.
Calocea, arhiepiscopie 128, 129.
Calţun Crăciun din Corni, rob la turci 284.
Calţun Gheorghe, grănicer din Corni 245.
Calţun Martin, grănicer din Corni 245. Camenschi Ştef,  protopop  la Ciacova 195.
Cămila (Furius), bate pe gali 77.
Caminicu, cetate (Kameniţa, U.R.S.S.) 159.
Campania, regiune în Italia 77, 82, 97.
Campoformio, localitate (Italia) 300.
Cana (Cannae) 115.
Candia (Creta) 103.
Canicea localitate (Kaniza, R.S.F. Iugoslavia) 152.
Canicea Mică (Canija Mică, Chici-Cani-cea), sat (j. Caraş-Severin) 156—159, 166, 201.
Cantacuzino (Gheorghe), colonel, vine în 1821 în Ţara Românească 311.
Capadochia, regiune în Asia Mică 82.
Capitoliu, colină şi templu la Roma 77.
Caprara Aeneas Silvius 157, 158 ; apără Petrovaradinul 155.
Capua, localitate (Italia) 77, 300.
Caputan paşa, împotriva lui Pas van togi u 296—298, 300.
Car a Mustafa pradă la Haţeg 276.
Caracala M. Aurel Antoninn, împărat roman (211—217) 86.
Carafa (Antonio), general imperial, ocupă Transilvania 151.
Caraman-beg, în conflict cu alţi turci 114.
Caransebeş (Sebeş), oraş (j. Caraş-Severin) 81, 106, 125, 130, 132, 137—139, 141, 142, 145, 147, 149, 151, 152, 154, 156, 159, 160, 167, 168, 170, 174, 176, 177, 179—181, 183, 184, 188—190, 193—195, 197, 199, 203, 205, 207, 208, 213, 219, 222, 225, 228—230, 242, 246, 249—251, 253, 254, 256, 257, 259, 268, 269, 283, 289, 291—294, 301, 304, 309.
Caras (Căraşu), rîu 105, 137, 174, 176, 184.
Caraşova (Căraşovu), sat (j. Caraş-Severin)  106 ; district 104.
Carintia, provincie austriacă 121, 305.
Carinus (Marcus Aurelius), împărat roman (283—285) 88, 89, 94.
Carlobago, comitat în Croaţia 110.
Carloveţ (Carlovăţu Sremului), oraş (Sremski Karlovci, R.S.F. Iugoslavia) 147, 156, 159—161, 163, 169, 184—186, 188, 193—196, 200, 205,208, 212, 213, 220, 222, 223.
Carlştat, oraş   (Karlovac, R.S.F. Iugoslavia), episcopie 206. Carniolia, provincie austriacă 121, 122. Carol (arhiduce de Graz) 141. Car ol II, rege al Spaniei (1665—1700)
160.
CaroZ III, rege al Spaniei (1759—1788) 172.
Carol V (Carol Quintul), împărat german (1519—1556)   128, 131, 132, 139.
Carol VI, împărat german (1711—1740) 151, 160—162, 167, 170, 172—174, 181—184.
Carol VII, împărat german (1741) 184. Carol XII, rege al Suediei (1697—1718) 297.
Carol cel Mare, împărat romano-german (768—814) 102, 106.
Carol (de Habsburg), arhiduce de Austria 299, 303, 304.
Carol Gustav, rege al Suediei (1622—1660) 149.
CaroZ Leopold de Lotringhen, prinţ şi general austriac 150, 151, 177, 180.
Carol Robert, rege al Ungariei (1308—1342) 106.
Caroli,  familie  de  magnaţi maghiari
161, 190. Carthaghena, cetate 77, 96, 99.
Carus Aurel, împărat roman (282—283) 88, 94.
Casiu, general roman 80. Ca&imir, pretendent la coroana Ungariei 120.
Castaldo Ioan, general imperial 132—135, 138.
Casau, oraş (Kosice, R.S. Cehoslovacă)
132, 138, 150. Catalonia 96.
Catarina, soţia lui Iancu de Hunedoara
119. Catilina 78. Caro 79. Caucasu 86.
Cavazdi Gheorghe, sol transilvănean la Sinan paşa 141.
Calară, negustoreasă din Caramsebeş 290.
Călină-Mălină, în baladă 131, 140.
Călugăra (Rebenberg), sat (R.S.F. Iugoslavia) 185 206.
336
337
Căluşăriu Patru, grănicer 199, 200. Căpîlnaşi, sat <j. Arad) 205. Căpuşă Gruia, grănicer din Mehadia 200. Cărăibot Patru, cneaz al Cănicei 201. Ceac Ioan, episcop de Cenad 125. Ceacova, sat <j. Caraş-Severin) 137, 139,
174, 176, 195, 308 ; district 178. Ceanad, sat (j. Timiş) 133, 137, 140, 142,
143, 170 ; episcopie 125, 129, 140. 160,
171 ; district 104, 170 ;  ~ Nou 140 ;
~ Vechiu 159. Ceăplea, deal la Mehadia 241, 242, 267,
271, 274—276, 282. Cellei Pau, stegar de grăniceri 207. Cepus,  localitate <R.P. Ungară) 150. Cearnoevici Arsenie, patriarh sînb, emigrează în Ungaria 151, 154, 160, 161. Cerna, rîu 82,  105,  129,  173,  182. 199,
238—240, 245, 246, 257, 271. 276. 277,
281, 282, 301. Cernăgău, deal la Plugova 249, 270. Cernăuţi 219.
Cernel, general austriac 293.
Cerneţi, sat <j. Mehedinţi) 88, 231, 235. 236, 258, 268, 277, 278, 281, 284 ; reşedinţă de plai 267 ; ocupat de voluntarii români din armata austriacă 283 ; Tudor Vladimirescu, vătaf de plai la ~ 303, 306.
Cernigor, vîrf de munte la Mehadia 268.
Cerni Verh (Cernivîr), munte la Mehadia 177, 242.
Cetate, cartier în Timişoara 135, 164, 165, 171, 184, 190, 194, 195, 203, 255.
Cetatea lui Negru Vodă 143.
Chebleş, maior de grăniceri 207.
Chefenhiler (Khevenhuler), general imperial 173, 174.
Cheia, defileu la Mehadia 179—181.
Cheia Bratilovca, defileu în Almăj 244.
Cheia Corabnicului, defileu 237, 238, 240,
271.
Cheia Globului, defileu între Mehadia şi Iablar iţa 301.
Cheia Munţii, Francisc Râkoczi I învins de Hali paşa la ~ 149.
Cheia Priboiului, defileu la Mehadia 267,
272, 274.
Cheia Prosec, fort la Mehadia 175, 176.
Cheia Slatinei lui Florei, defileu şi pădure 176, 179, 180, 181, 259. Cheia Teregovii, defileu  171, 174, 184,
199.
Cheia Timişului, defileu 177. Cheler Adam, locotenent major 232. Chelia, localitate (R.P. Ungară) 129. Chemeni Ioan, principe al Transilvaniei
(1661) 146, 149. 150. Chendi Franţ, voievod al Transilvaniei
(1553—1556) 138. Chenigseg, conte, general imperial 177,
17f, 180.
Chevereş, sat <j. Timiş) 207, 255, 304. Chichinda, oraş (R.S.F. Iugoslavia) 133, 137, 159, 169, 183, 184, 190—192, 195,
200, 203, 206, 207. Chiev, oraş (U.R.S.S.) 147. Chilia, cetate (U.R.S.S.) 143. Chinschi (Franz Josef), conte, general
aghiotant 234. Chiosa Mustaţa (Tiosa), turc din Orşova
232, 238, 247, 248, 257, 258, 266, 287,
294, 296. Chipru (Tipru) 85, 129. Chirali Albert,  în luptă cu turcii 142,
143.
Chiriac, ispravnic la Cerneţi 258, 278. Chirii, alcătuieşte alfabetul chirilic 103. Chirii, călugăr de la Athos 208, 210. Chiseghi, episcop catolic 310. Chiticeanu Pîrvu, grănicer din Mehadia 192.
Chiuperli Ahmet (Koprulu), mare vizir 148—150.
Chiuperli Mustafa (Cara Mustafa), mare vizir 146, 148, 151, 153, 154.
Chivici, stegar de grăniceri 207.
Chizătău, sat (j. Timiş) 174, 176, 180, 255.
Cibac Emerih, episcop de Oradea 131. Ciolac Stama, căpitan de grăniceri 207. Ciuchici, sat  (j. Caraş-Severin) 176. Cîmpanu Ilia, preot în Prigor 251. Cîmpeanu Andrei,   preot în Dalboşeţ. 258.
Cîmpia Cosovo (R.S.F. Iugoslavia) 107, 110, 113, 115, 116.
Cîmpul Fomii (Cleopolea), topic la Caransebeş 180—182, 254, 274.
Cîmpu lui Severin 85, 87, 154.
Cîmpu lui Tudor an, topic la Topleţ 274.
Cîmpu-Lung, topic la Mehadia 251, 258, 268, 272—274.
dada, topic la Mehadia 110.
Cladova, oraş (R.S.F. Iugoslavia) 85, 94, 116, 151, 153, 154, 174, 175, 178, 229, 236, 260. 277, 278, 283—285, 287, 288. 294, 297, 298, 301, 306, 308.
Clwi Joanes, conte 203.
Clari (Karl), preşedintele Administraţiei Banatului 203, 204.
Claudie Tiberiu, împărat roman (41—54) 83.
Claudie   II   Gothicu,   împărat roman
(268—270) 87, 88. Cleber, maior de grăniceri 227, 228, 246,
250, 266, 289, 290. Cleber (Jean Baptiste), general francez
299.
Clement VII, papă (1523—1534) 128. Cleopatra, regină a Egiptului (47—30) 79, 80.
Clerfait (Clerfe, Clerfi) (Karl Josef), conte, feldmareşal 229, 268—271, 274—277, 279, 281—283, 286—288, 294, 299.
Clisură, regiune în sudul Banatului, pe
malul Dunării  94, 137, 152, 159, 169,
196, 200, 203, 233, 252, 257—259, 269,
271, 283, 294. Cloşca (Cloţa), conducător al răscoalei
din 1784 227. Cloţ Iacob, caporal 282. Cluj (Cloşu, Clauzenburg, Colos var), oraş
128, 138—140, 142, 145, 149—151. Cnabe, stegar de grăniceri 207. Cnei, fiul lui Pompei 79. Cnejevici, locotenent colonel, comandant
de voluntari 227. Cobasiţa, căpitan de cavalerie 208, 210 ;
maior "259. Cobii, localitate (R.S.F. Iugoslavia) 156. Coburg   (Saalfeld Friedrich Josias de
Saxa), prinţ,   feldmareşal imperial
244, 276, 287, 293, 299. Cocea, căpitan de voluntari sîrbi 248,
249. 251, 261, 266. Cociaşu Iancu,   grănicer  din Rudăria
248.
Cocorăscu Velcu, cnez din Valea Bolvaş-niţei 201.
Coici, locuitor din Novi Sad 209.
Colenouşi, locuri cu bălţi în Banat 197.
Colier (Jacob), conte, ambasador al Olandei la Constantinopol 159.
Colocotroni, conducător al răscoalei greceşti din 1821—1822 311.
Coloman, rege al Ungariei (1095 —1116) 104.
Comaghen, munte 102. Comnoşeni, familie în Timişoara 196. Comodu, împărat roman (180—192) 86. Comoran (Komârom, R.P. Ungară) 129, 150.
Comorîşte, topic la Băile Herculane 82, 301.
Conde (Louis-Joseph de Bourbon). învinge pe imperiali 299.
Coni, luptă la ~ 300.
Conrad I, rege al Germaniei (911—918) 103.
Conrad III, împărat al Germanie?; (1138—1152) 105.
Constantie, episcop al Buzăului 310.
Constantie (Constans), împărat roman (337—350) 92.
Constantin I cel Mare (Costandin), împărat roman (307—337) 89—92, 94, 95, 173.
Constantin II, împărat roman (337—340) 92, 101.
Constantin III, împărat bizantin (641) 101.
Constantin IV, împărat bizantin (668—685) 101.
Constantin V Copronimu, împărat bizantin (740—775) 102.
Constantin  IV   ( = VII Porfirogenetul), împărat bizantin (913—920 ; 944—959) 103.
Constantin VII (=VIII>, împărat bizantin (1025—1028) 103.
Constantin IX (Monomahul), împărat bizantin (1042—1055) 104.
Constantin IV ( = X Ducas), împărat bizantin (1059—1067) 104.
Constantin XI Paleologu, împărat bizantin  (1449—1453)   114, 117, 118.
338
339
r
Constantin Galii, cesar (359) 92.
Constantin (Brîncoveanu), domn al Ţării Româneşti (1688—-1714) 152.
Constantin Cantemir, domn al Moldovei (1685—1693> 152.
Constantin Duca, domn al Moldovei (1693—1695 ; 1700-1703) 154.
Constantin Ipsilanti, domn al Ţării Româneşti (1802—1806) 301, 303, 305.
Constantin Mavrocordat, domn al Moldovei şi Ţării Româneşti  172, 189.
Constantin Moghilă, domn al Moldovei (1607—1611) 143.
Constantin Racoviţă, domn al Moldovei (1749—1753 ; 1757—1758) 189.
Constantin Şerban, domn al Ţării Româneşti (1654—1658) 148.
Constantinopol (Ţarigrad, Vizantia, Nova Romă) 96, 99, 101, 102, 104— 108, 111—113, 117, 118, 127, 128, 130, 137—139, 141, 144, 145, 148—151, 156— 158, 161, 162, 183, 245, 251, 257, 284, 289, 294, 297, 300, 303, 304, 311.
Constanţiu II, împărat roman (337—361) 95, 96.
Constanţiu Cloru, împărat roman (305— 306) 89.
Contrea, obercnez la Mehadia 196. Corabnic, sat   (j. Caraş-Severin) 182,
238, 240, 275. Corbu, deal lîngă Mehadia 82. Corfu, 161.
Corint, cetate antică 78.
Cornereva (Conereva, Corniareva), sat (j. Caraş-Severin) 192, 198, 218, 219, 225, 226, 253, 257, 260, 262, 265, 266, 286, 291.
Corni, sat (j. Caraş-Severin) 130, 171, 174, 179, 181, 185, 194, 203, 215, 216. 218, 219, 221, 226, 228, 229, 234, 242, 249, 256—258, 260, 268—270, 284, 289— 292, 294, 295, 300.
Corni Gaşpar, nobil maghiar 142.
Cosancici Ivan, fruntaş sîrb, în oastea cneazului Lazar 109.
Cosanici, căpitan de grăniceri 207.
Cosanici Lazar, stegar  251, 253.
Cosres, rege persan (531—579) 100.
Cosreu II, rege persan (590—628) 100.
Costainiţa (R.S.F. Iugoslavia), reşedinţă episcopală 184.
Constandinovici Gheorghe, negustor din Vîrşeţ 203.
Costăndin, deal la Petnic 310.
Costol, localitate (R.S.F. Iugoslavia) 85.
Costolani, colonel 283.
Cotiso, rege dac 83.
Covceg, deal la Băile Herculane 305.
Covilia, mănăstire 212.
Covilova, munţi 286.
Covin (Chevee), localitate (R.S.F. Iugoslavia)   104, 166,  172, 182, 277.
Cozia (Eiizabet), fort pe malul drept al Dunării 84, 85, 171, 172, 174, 175, 188, 237, 278, 279, 283—285, 288.
Cozlar, deal în hotarul Caransebeşului 181, 304.
Cozmeanul Petru, protopop la Timişoara 195.
Cracu Halmăjului 218.
Crai, general imperial, înfrînt de Napoleon 300.
Craina, regiune la graniţa militară arădeană 191, 192.
Craina, regiune din sud-estul Banatului, graniţă militară 218, 269.
Craina, regiune pe Valea Timocului (R.S.F. Iugoslavia) 85—87, 94, 170, 174, 175, 185, 277, 278, 285, 286, 288, 294, 298, 303, 306, 308.
Crainar, căpitan de grăniceri 207, 216, 224.
Craiova 110, 124, 148, 182, 183, 281, 296 ; banat 105.
Craiova, rîu în Banat 159.
Crasinschi, principe polon 198.
Crasnoi, localitate (U.R.S.S.) 307.
Crasu (Grasiu), triumvir 78, 79.
Craus Hipolitus, preot militar franciscan 252.
Credea, rîu 168.
Cremelu. cetate a Moscovei (Kremlin) 307.
Cremona, localitate Italia 209.
Crispus (Grispu), fiu al lui Constantin
cel Mare 92. Cristovici, episcop de Macova 255. Criş, rîu 250, 265.
Cr ivita, sat (Cri vin a, j Caraş-Severin)
183, 185, 190, 196. Crîm (Crimeea) 184, 232. Croaţia (Horvaţia, Horvaţca)   110, 113,
121—124, 128, 130, 134, 135, 137, 150—
152, 161, 169—171, 174, 185, 189, 191,
208, 229, 230, 303—306, 310. Croi, comandantul cetăţii Belgrad 154,
155.
Cronberg, colonel austriac   175, 177.
Crupa, ţinut (R.S.F. Iugoslavia), cucerit de turci 128.
Cruşedol, mănăstire (R.S.F. Iugoslavia) 124, 127, 161, 212.
Cruşiţa, sat (R.S.F. Iugoslavia), răscoală 303—305.
Cruşovăţ, cetate în Serbia 116.
Cucera, general 309. 310.
Cuciuc paşa, beglerbeg, comandant al Belgradului 127—129.
Culhanec, locotenent de grăniceri 197, 207.
Cumanovici Timotei, cnez din Vîrşeţ 218, 226.
Cuptoare, sat (j. Caraş-Severin) 269.
Curtea, sat (j. Timiş) 205.
Cusiciu, sat (R.S.F. Iugoslavia) 185, 206, 207, 293, 304 ; mănăstire 212 ; protopopiat 217.
Custura Părăsită, topic la Socolari 249.
Cutriţ, sat (Gudurica, R.S.F. Iugoslavia) 171. 175, 252, 255, 256.
Cuzma, haiduc din Tîrnova 224.
D
Dabici, sublocotenent de grăniceri 207.
Dabozi. locotenent major 254.
Dachia (Daţia) 78, 81—87, 89—91, 93, 94, 100—103, 106.
Daici Banatiş, regiment grăniceresc austriac passim.
Dalboceţ Dîlboect. sat (j. Caraş-Severin) 191, 226, 248, 258, 262, 263.
Dalia, localitate (R.S.F. Iugoslavia) 209. 252.
Dalmaţia 81. 83. 85, 89, 94. 108. 110—113, 159.
Damasc 105. ,
Damianovici Costăndin  din Timişoara 184.
Damianoinci Eutimie, episcop 184. Dampier Hainrih, comandant al cetăţii
Lipova 145. Dan II vodă, domn al Ţării Româneşti
(1422—1431)  106, 107. Datia Mediteranea 85. Daţia Ripenzi (Rîpărea)  83, 86, 88—90,
93, 94. Daţia Transalpina 85. Daun, căpitan 287.
Davld Comnen,  împărat la Trapezunt
(1458—1461) 118. Davidovici, locotenent major  200, 207. Davust Ecmil    (Davout,  principe de
Eckmuhl) 307. Dealu lui Iorgovan, topic în hotarul Or-
şovei 242. De Bagno, regiment imperial 157. Debreţin 113, 132, 139. Decheval (Deţebal), rege al dacilor 84,
85, 94.
Deci (Dan) (Dees), fiul lui Petru 108. Deciu, cetate pe malul Dunării 87. Deciu Traianu, împărat  roman   (249—
251) 87, 285. Deian, tatăl lui  Constantin Jigligovaţ
111.
Deliblata, sat (R.S.F. Iugoslavia) 228. Demelici Sava, căpitan din Covin 277, 279.
Demelici Theodor, negustor din Covin 277. 284.
Demelmaer, din Timişoara, stegar 207 ;
căpitan 249. Denta sat (j. Timiş) 171, 176. Dertona, localitate (Italia) 97. Derviş-paşa, din Ada-Kaleh 309. Deva. oraş (j. Hunedoara) 110, 144, 156,
186, 227.
De Vins, regiment imperial   230, 232,
233, 236, 239, 241, 244. Diacovici Isaia,   episcop la Timişoara
160, 170.
Diciosînmartin (Tîrnăveni), oraş 93. Didius, împărat roman (193) 82. Dimitrie, capelan în răscoala de la Cruşiţa 304.
340
341
r
Dimitrie, principe sîrb, călugărit la Rimnic 140.
Dimitrie (Deli Papaz), călugăr în suita lui Regep aga 308.
Di Manei, locotenet major francez 229.
Dimitrievici Ştefan (Stancu), învăţător la Mehadia 191.
Dimovici Ghenadie, arhimandrit la Timişoara 229.
Dinaburg (Dvinsk, U.R.S.S.) 307.
Diocleţianu T. Aurel Valeriu, împărat roman  (284—305)   81, 89, 94.
Dionisie, arhimandrit al mănăstirii Bez-din 211.
Dionisie (Novacovici), episcop de Buda, numit în Transilvania 193, 194, 197.
Diva Faustina, fiica lui Antoninus Pius 86.
Dîlboca, topic la Dunăre, lîngă Eşelniţa 182.
Dîlga Poliană, topic la Mehadia 272.
Dobe Ştefan de Rusca, comandant militar maghiar 138, 140.
Dobra, sat (j. Hunedoara) 110, 142, 186.
Dognecea, sat (j. Caraş-Severin) 255, 259.
Doja Gheorghe 124—126.
Domaşnea. sat  (j. Caraş-Severin) 159.
179. 180, 197, 199, 201, 250, 270, 289.
293.
Domileicu Pavel, preot în Plugova, rob
la turei 251. Domiţian Nero, împărat roman (81—96)
83.
Domniţiu Cruza. voievod în Ţara Românească 105.
Dorporeu. rege dac 83.
Dositei, mitropolit al Transilvaniei 148. 149.
Doxat (Adam), inginer maior, întăreşte cetăţi în Banat 172, 173 ; general 175. Dracu Ştefan 136.
Dragaş, cneaz sîrb, moare la Rovine 111.
Dragfi Vartomei, voievod al Transilvaniei (1493—1499) 123.
Draghicescu, plutonier de grăniceri 241.
Dragoş, domn al Moldovei (1352—1353) 107.
Drava, rîu 130.
Drăgănescu Nicolae, preot în Corni, învăţător în Mehadia 194.
Drăgănescu Petru, preot în Corni 217.
Drăghici Agasin din Jupalnic, controlor vamal  185, 202, 235, 240, 243.
Drăgilă Mihai, preot în Prilipăţ, ucis de haiduci 223.
Drenec, topic în apropierea dealului Alion 237, 276.
Drişa, cetate (U.R.S.S.) 307.
Drumu Glinovii 171.
Dubita, cetate (R.S.F. Iugoslavia) 213.
Dubova, sat (j. Mehedinţi) 245.
Duboveţ, sat (R.S.F. Iugoslavia) 228.
Dubrovna, localitate (U.R.S.S.) 307.
Diibrovnic (Raguza), oraş (R.S.F. Iugoslavia) 113.
Duca Gheorghe, căpitan, trece din Ţara Românească în Banat 185, 195, 206, 207.
Duca Gheorghe (Gheorghiţă). fiul căpitanului Gheorghe, locotenent 206, 207 ; căpitan 233 ; maior 233, 237, 251, 253. 254, 259, 276, 286—288, 292—295.
Duca Petru, de origine aromână, furier 207 ; locotenent 227 ; căpitan 260, 277 ; maior 284, 290, 293, 295 ; baron, general 82 ; general feldmareşal 301—305, 309.
Duicu Stroe, căpitan de haiduci 225, 226.
Ditlcisimu, tatăl lui Iustin II 100.
Dumitrache, tălmaci, ucis de turci 306.
Dumitraşcu Cantacuzino, domn al Moldovei (1674—1675 ; 1684—1685) 147, 149.
Dumitraşcu Cantemir, domn al Moldovei (1710—1711)  161, 171.
Dumitraşcu vodă, tatăl lui Gheorghe Ştefan (sic !) 148.
Dumitrina, topic la Mehadia  270, 271.
Dumitrie, namestnic la Bănia 293.
Dumitru, preot unit 192.
Dumoriir (Dumouriez, Charles Fran-cois), mareşal al Franţei 229.
Dunărea passim.
Dupleana, sat (R.S.F. Iugoslavia) 236, 288.
Durazo (R.P. Albania) 79.
Durlah, regiment imperial 233, 242, 281.
E
Ecaterina 11, împărăteasa Rusiei (1762—
1796)  198, 219. 232. Edelin 145.
Edenburg (Şopron. R.P. Ungară), dietă la ~ 138.
Efes, oraş (Turcia), conciliu ecumenic 98.
Eger (Erlau), cetate (R.P. Ungară) 138.
Eger (Cheb), localitate (R.S. Cehoslovacă), loc de detenţie al lui Gheorghe Brancovici cronicarul 160, 161.
Eghipet (Eghipt) 74. 78—80, 85, 88, 89. 299, 300, 308.
Elagabal M. Aureliu Antoniu, împărat roman (218—222) 86.
Elba, exilul lui Napoleon 306, 308.
Elena, mama lui Constantin cel Mars 89, 91.
Elena (Elinca), fiica lui Vlaicu vodă 106, 107.
Elenăţ (Ielenaţ), deal la Mehadia 110, 272.
Elia Capiiolina, cetate în Palestina 86. Elisabeta, fiica   lui Albert de Austria 112.
Elisabeta, mama Măriei Tereza 177.
Emanuil Comnenul, împărat bizantin (1143—1180) 105.
Emanuil Paleologu, împărat bizantin (1391—1425)   107. 108, 111, 112.
Emanuil de Portugalia, participă la asediul Timişoarei 162, 164.
Emilian, împărat roman (253) 87.
Emus, munte  113. 114, 142, 153.
Enderîci Theodor, preot militar 252, 259, 284.
Engel, episcop de Cenad 173.
Enghelshofen (Franz Anton Leopold), baron, general, comandant al Timişoarei ' 172, 173, 181—183, 189, 190, 206.
Enzeler, baron 243.
Eperiaşu, oraş (R.S. Cehoslovacă) 151. Epir 77, 80.
Erdăştiţa, pîrîu la Mehadia 241, 242, 275.
Erdădi, regiment imperial   267, 283. Erdod, episcopie 124.
Erenbraitştain, fortăreaţă pe Rin, sub
Napoleon 300. Erfurt, oraş (R.D. Germană) 305. Erina, din Constantinopol 118. Ertof, sat (j. Caraş-Severin) 176. Esec (Osiek), (R.S.F. Iugoslavia) 130, 148,
208, 209, 227. Esierhazi, familie de magnaţi maghiari
169.
Esterhazi, regiment imperial 2f2. Estraiher, maior 234. Esus, cetate 90.
Eşelniţa, sat (j. Mehedinţi) 171, 172, 175, 182, 183, 185, 190, 196, 200, 263, 284.
Ethel (Atelkuz) 103.
Eugeniu de Savom (Eughen, Eujen, Evghenie), general, feldmareşal austriac   156—159,   162—164, 166—168,
170, 172.
Eumen, rege al Pergamului 78.
Europa 93, 101, 106—108, 110, 113, 114, 160, 173, 299.
Eustatie, namestnic de protopop în Mehadia 192.
Eustatievici Dimitrie, secretar al episcopului Timişoarei 194, 212 ; traduce „Micul Catehism" 206.
Eutropiu (Ectropie), demnitar imperial 97.
Eva, soţia lui Atanasie Vidac 213. Evdoxia, văduva lui Valentinian 96, 97. Evsevie, episcop 91, 92. Evstahie (Eutihios), eretic 99. Evta (Efta), cojocar din Vîrşeţ 218, 226. Ezanu Nedelco, grănicer din Mehadia 197.
V
Fabiu, general roman 78.
Fabri (Michael de),   general imperial
270, 271, 274, 277, 283, 294. Fabric, cartier în Timişoara   135, 171,
193, 255.
Falcştain, Adalbert de  ~, episcop de
Cenad 171. Faramund, rege al francilor 95. Faras-beg 116.
342
343
Farcaş Thoma, nobil transilvănean 136.
Franţ <Farnace> rege al Pontului 79.
Fausta, soţia împăratului Constantin cei Mare 92.
Făgăraş, episcopie la ~ 186.
Făget, sat <j. Timiş) 85, 142, 145, 171, 204, 254, 256 ; district 170.
Feodorovici Ilia, căpitan rus, la Mehadia 303.
Felac, localitate (R.S.F. Iugoslavia) 133. Feldvari Ioan,  arhimandrit  în Vîrşeţ
214, 215, 217, 226, 227. Feldvari Ioan, plutonier 244. Felner, baron, maior 208. Feneş, sat <j. Caraş-Severin)   202, 247,
249, 253, 258, 269, 270. Feneşanu Ianăş din Mehadia 199. Ferecatu din Timişoara 192. Ferhat, vizir, învins la Silistra de Mihai
Viteazul 141, 142. Ferdinand I, arhiduce de Austria, apoi
împărat  german   (1556—1564) 127,
129—131, 135, 137, 138. Ferdinand II, împărat german (1619—
1637)  142. 146. Ferdinand III, împărat german (1637—
1657) 146. Ferecatu, locuitor din Timişoara 196. Filip II, rege al Macedoniei 78. Filip V, rege al Macedoniei 78. Filip V (Aniu   duca), rege al Spaniei
(1700—1746)  160, 170. Filip Arapu, împărat roman <244—249)
87.
Filipi, conte, general, comandant imperial 165, 174, 175r 179.
Filipicu Bardan, orbit de Anastasie II 101.
Filipopolu, oraş (Plovdiv, R.P. Bulgaria) 87.
Finiţia (Fenicia) 51, 62, 64, 66.
Fişer, căpitan 239.
Fiton, general macedonean 65.
Fizeş, sat (j. Timiş) 205, 253.
Fîntîna Mare, topic la Băile Herculane
82, 182, 309. Fîntîna Porcului, topic la Stancilova
248, 249.
Fîntîna lui Rafiloni, topic la Mehadia 268, 271.
Fîntîna Zadrii, topic ia Jupalnic 235, 276.
Fîntîniştea Ţaricinii, topic pe valea Ti-
mocului 286. Fîrliug, sat <j. Caraş-Severin) 205. Flandra 104, 150, 160. Flavie Flaminius, consul roman 77. Fletnic, baron, locotenent-colonel 250. Flocea (Piua Petrii) cucerită de Sinan
paşa 143.
Florianus Anius, împărat roman (276) 88, 94.
Florenţia (Italia), conciliul de la ~ 112,
114, 115, 117, 194. Flurilă (Borilă), împărat româno-bulgar
(1207—1218) 91. Foca, împărat bizantin (602—610) 100. Focşani, oraş 276. Fontînablia (Fontainebleau) 307. Forforoz, topic în Timişoara 164. Forgaci, familie de nobili maghiari din
Transilvania 169. Forgaci, regiment imperial 198. Forgaci Simon, comandant la Timişoara
133.
Fotiu, patriarh de Constantinopol 102. Foţia 110.
Francavila (Francarion), marcă francă în Banat 102.
Franc furt, oraş (R.F. Germania) 161.
Frangipani (Francise Cristofor) 150.
Francisc I (Frânţi de Lotringhen), mare duce de Toscana, soţul Măriei Tereza 174, 177, 179—181, 183, 184, 188, 199.
Francisc II (I) împărat german, apoi al Austriei (1792—1835) 104, 229, 235, 277, 279, 281, 295, 299, 301, 303, 304, 309.
Franţia 80, 86, 88. 89, 91, 93, 105, 139, 160, 299, 308.
Franţişcu, cardinal de Florenţa 114.
Franţişcu (Francisc I), rege al Franţei (1515—1547) 132.
Frici, medic militar 234.
Fridrih I (Barbarossa) împărat german (1152—1190) 105.
Fridrih I (Ferdinand I) principe moştenitor 127.
Fridrih II, împărat german (1215—-1250)  105, 106.
Fridrih III, împărat german (1440—1493)
113, 120—122. Fridrih August, principe elector 155. Fridrih cel Mare, regele Prusiei (1740—
1786) 197. Frighia 73.
Frunză-Verde., haiduc în Banat 197. Fulvia,soţia lui Marc Antoniu 80. Fuşcu Cornelie, general roman 83. Fustinioni, locotenent 248, 249 ; căpitan 277.
Futac, localitate (R.P. Ungară) 119, 156, 162, 164, 167.
G
Gabades, rege al Persiei 99.
Gahali Ferenţ, episcop de Cenad 129.
Gaier, locotenent de grăniceri 207, 284.
Gaigovici Antonie, tălmaci 232.
Găinaţ, general roman 97.
Galba Serghie Sulpiţ, împărat roman
(68—69) 83. Galerie Sever cezar 89. Galeriu   Maximian,    împărat roman
(293—311) 81, 89, 94. Galia 79, 82, 88—91, 93, 95—97, 102. Galienu, împărat roman (253—268) 87,
88.
Galipoli 107, 114.
Galiţia 103, 147, 184, 219, 305, 307, 309.
Galus, fiul lui Trebonian 87.
Gara Nicolae, comite în Banat 108.
Gardan (Claude Mathieu), general francez 303, 306.
Gaspardo_ Stanislau spaniol, apără Timişoara 133, 135, 136.
Gaşpar Graţiani, domn al Moldovei (1619—1620) 147.
Gaura v. Peştera lui Veterani.
Gavriil, episcop grec, mediază pacea între sîrbi şi turci 302.
Gavriil, în slujba episcopului de Vîrşeţ 213, 214.
Gavriil Moghilă, domn al Ţării Româneşti (1618—1620) 143, 147. Gaza 299.
Găvăjdia, sat (j. Timiş), ars de turci 254. Geagim, topic la Mehadia 272. Geanova, sat (R.S.F. Iugoslavia) 87.
Geanţe, topic la fortul Cozia 284.
Geiza, rege al Ungariei (972—997) 104.
Ghedeon, arhimandrit 209, 211, 223.
Ghedeon (Nichitici) episcop al Transilvaniei 228.
Ghenadie, călugăr la Osiek 209.
Ghenadie, mitropolit de Alba-Iulia 148.
Ghenserih, rege al vandalilor 96, 99.
Ghenua (Genova) 117, 299.
Gheorghe din Dupleana 288.
Gheorghe Duca, domn al Moldovei şi Ţării Româneşti 149, 152.
Gheorghe Ghica, domn al Moldovei şi Ţării Româneşti 148.
Gheorghe (Podiebrad), rege al Boemiei 120.
Gheorghe Ştefan, domn al Moldovei (1653—1659) 148.
Gheorghievici Ioan, episcop la Caransebeş, apoi mitropolit la Carlovăţ 190, 193, 195, 200.
Gheorghievici Vasile, preot în Ţerinteaz 300.
Gherasim, în slujba episcopului Timişoarei 211, 212.
Gherboveţ (Gîrbovăţ) sat, (j. Caraş-Severin) 226, 248.
Gherhard Sagredo, episcop 100, 104.
Ghermania (Ţara Nemţească) passim.
Gheta P. Septimus, împărat roman (211—212) 86.
Gftiafar-paşa 144, 157.
Ghilad, sat (j. Timiş) 184.
GhiZergTii-paşa, înfrînt de N. Zrini 138.
Ghilimer, rege al ostrogoţilor 95.
Ghimvagi, paznic la Băile Herculane, ucis de turci 251. 260.
Ghins (Koszegi, R.P. Ungară) 131.
Ghiula, oraş (R.P. Ungară) 138, 155, 156.
Ghiuricico (Diuricicu) Gheorghe, negustor din Timişoara 184, 191, 196.
Giarmata (Iarmota), sat (j. Timiş) 135, 137, 171.
Giumanca Ghiţă, subofiţer de grăniceri 267.
Giumanca Pîrvu, din Oraviţa, comandant de voluntari 269, 279 ; locotenent major, cap al răscoalei de la Cruşiţa 304.
Giurca Petru, husar 195.
344
345
Giurgea  (Jurgea)   Mihai,   apărător al
ortodoxiei la Slatina 188. Giurgiovu (Giurgiu),  cucerit de Mihai
Viteazul 142. Glad, voievod român în Banat 91, 103. Gligorie, topic la Mehadia 175. Glinova, drum părăsit la ~ 171. Gliţerius, împărat roman (473—474) 97. Globu Craiovii,  sat (j. Caraş-Severin)
199.
Globurău, sat (j. Caraş-Severin) 187. 197, 199, 212, 213, 219, 220, 236, 242, 245, 249, 257, 260, 265, 266 269, 304.
Glodie, împărat roman (193—197) 86.
Glodiu (Clovis), rege al francilor 96.
Glodoveu (Clodovic), rege al francilor 99.
Gogan Ion, din Ţara Românească, aduce ştiri despre turci 269.
Gogoltan Gheorghe, plutonier de grăniceri 309.
Goleş, munte (R.S.F. Iugoslavia) 115. Golubinţi, sat (R.S.F. Iugoslavia) 209. Golumbaţ, cetate (R.S.F. Iugoslavia) 112.
153, 168, 169. Gorbavia, regiune (în R.S.F. Iugoslavia)
130.
Gordian I, împărat roman (238—244) 87.
Gordian II. împărat roman 87. Gordianus III Pius, nepotul lui Balbinus 87.
Gornoviţa, sat (j. Mehedinţi) 262.
Gospici, localitate (R.S.F. Iugoslavia) 185.
Gotlib Fridrih, furier 198, 207.
Gotfrid (Godefroy de Bouillon), rege ai
Ierusalimului 104. Gradişca, cetate (R.S.F. Iugoslavia) 110,
197, 227, 267. 293. Gradsca, topic la Mehadia 234—237.
Gran (Estergom, R.P. Ungară) 124, 130. 151.
Grangi, de ~,  locotenent colonel 226.
Graţ, oraş Austria 175.
Graţianus, împărat roman (367—383) 92.
Grădişte, cetate (j. Hunedoara) 88.
Grecia (Ţara Grecească) 79, 80, 88, 93, 96, 97. 99, 128, 137, 159, 311.
Grefen, regiment imperial 230, 233, 234, 242, 244, 249.
Grigorie, episcop de Rîmnic 187.
Grigorie Calimah, domn al Moldovei (1761—1764 ; 1767—1769) 193.
Grigorie Ghica I, domn al Ţării Româneşti (1661—1664;  1672—1673) 148.
Grigorie Ghica II, domn al Ţării Româneşti şi Moldovei 172.
Grigorie Ghica III, domn al Ţării Româneşti şi Moldovei 189, 193.
Grigorie Ghica IV, domn al Ţării Româneşti (1822—1828) 310, 311.
Groapa Dugăi, topic la Mehadia 185.
Grodsca. cetate (R.S.F. Iugoslavia) 168, 181, 182.
Groza Ioan. sublocotenent de grăniceri 207.
Gruici Jivan, din Timişoara 184, 191.
Guleran Curea, din Mehadia, caporal de grăniceri 200, 225.
Guleran Dumitru, din Mehadia 199.
Guşanţ-Ali, turc rebel, la Pasvantoglu 294 ; pradă Ţara Românească 296 ; atacă pe turcii sultanului 298 ; fuge de răsculaţii sîrbi 301, 302.
Gutenbrun (Zabrani, j. Arad), colonizare 171.
H
Hadrian Heliu Traian, împărat roman
(117—138) 85, 86. Hagica, negustoreasă din Timişoara 196. Hagiu Filip, din Timişoara 184. Haini, locotenent major 259. Haister Gotfrid, conte, general imperial
150, 153—155, 157—162.
Hajia, bimbaşă sîrb 308.
Hali, paşă de Timişoara 146, 149, 150, 154, 155.
Halchedon, conciliu ecumenic la ~ 99.
Halmăji (Almăj), regiune în Banat 115, 137, 146, 159, 167, 168, 176, 197, 200, 202—204, 215, 218, 220, 224, 226, 240, 244, 256, 257, 260, 266, 269, 271, 292.
Hamer, căpitan de grăniceri 207.
Hamîlton Andrei, conte, general comandant al Banatului 172—174.
Hanibal, conducător al Cartaginei 77, 78.
Harah (Johann Philipp Josef), conte general imperial 256, 259.
Hasan, paşă de Belgrad  142, 153.
Hasan, paşă de Timişoara 132, 137, 139.
Hasan paşa, comandant de oaste 245, 249, 251, 253, 254.
Haţeg, oraş 85, 88, 147, 148, 183, 186— 188, 192, 193, 251, 276, 309, 311.
Hazdrubal, fratele lui Hanibal 77.
Hălăndin, topic la Corni 268—270.
Hedervari Franţişcu, comandant la Belgrad 128.
Heidershaim, felmareşal imperial 155— 159.
Henric, fratele lui Balduin de Flandra 105.
Henric III   < = II).  rege   al Franţei
(1547—1559) 139. Helespont 107, 108, 114. Helfenştain, conte al imperiului 135. Henig, căpitan 298.
Heraclie, împărat bizantin (610—641) 100—102.
Herberştain Sigmund, sol imperial 132. Herbevil general al imperiului 156. Herenîu Moesiu, moare în lupta cu goţii 87.
Hergonia, temniţă la ~ 101. Hergot Constantin, grănicer   199. 200. 260, 275.
Herţegovina, provincie în Iugoslavia 128, 153.
Hesen, locotenent major 207.
Hibei Ioan, maior, apoi colonel, comandant al regimentului valaho-ilir 218, 226, 227, 235, 236, 239, 241, 242, 259, 264, 267, 271, 276.
Hibner, administrator 281.
Hibner, căpitan de grăniceri 243.
Hirţie, general roman 80.
Hîrcilă Dobromir, obercnez în Halmăji 200.
Hîrcilă lancu, obercnez în Mehadia 200. Hodorescu Petru, grănicer din Corni 256. Hodoş, mănăstire în Banat 210, 224.
Hohenlohe (Friedrich Wilhelm), principe 278.
Holand (Niderland) (Olanda)   160, 161,
169, 219, 227, 242. Holici, localitate în Austria 301, 302. Holsat, general imperial 153. Homoc, topic în Banat 103. Hon, general imperial 288. Honig, căpitan 296.
Honoria, sora împăratului Valentinian 96.
Honorie, împărat roman (395—423) 93,
95—97. Horaţiu Cocles 76.
Horia-Ioan Ursu, conducător al răscoalei din 1784 227.
Horom, cetate  103 ; comitat 104.
Horvat, comite al Banatului 108.
Horvat Bartolomei, comandant militar 108, 137.
Hosio, episcop în Spania 91.
Hostilian, cezar 87.
Hotin, cetate 197, 227, 2*)3.
Hrisafiu, filosof 98.
Hristodor, din Moldova, sol turc la Napoleon 303. Hubertsburg, pacea de la ~ 195. Huboisti, capelmaistru 248. Hunedoara (Hinedoara) 186. Hurcu, topic la Stancilova 259. Hust, cetate 150.
Huten (Philipp Ferdinand), general imperial 235, 268, 271.
I
Iablaniţa, sat (j. Caraş-Severin) 194, 251, 253, 258, 262, 266, 267, 291, 292, 301.
Iablonaţ, topic la Mehadia 110.
labuca Panciovii, sat (R.S.F. Iugoslavia) 181.
îacov, ieromonah la Vărădia 225.
lacov Vasilie Ilarid (Despot Vodă), domn al Moldovei (1561—1563) 137.
Iacşici Daniil 105.
lacup beg, la Smederevo 123.
lagodina, localitate în Iugoslavia 153.
Ialomiţa (Ialoviţa), rîu 108, 111, 113.
346
347
Ianăş Unguru din Marcovăţi 177.
Iancovici Theodor de Mirievo, director al şcolilor ortodoxe din Banat 205. 206, 226.
Iancu din Dupleana 288.
lancu de Hunedoara (Iancu Sibineanu, Corvinu, Ioan de Hunedora, Ioan Huniade) 107, 110, 113—116, 118, 120, 126, 128, 158 ; la Cossovo 115 ; în prizonierat 116 ; înfrînge pe turci 116, 119 ; castelul său la Timişoara 125.
lanova (Ianopol Inău) 113, 120, 137, 139, 142, 143, 146, 147, 149, 155, 156, 189.
Iasenova, sat în Iugoslavia 266.
Iaşi 303, 310, 311.
Ibrahim paşa, mare vizir 144.
Ibraim aga, fratele lui Chiosa Mustafa 178, 232, 266, 294, 296, 302.
Ibraim ceauş, sol a lui Soliman II 127, 128.
Idee, pîrîu în Banat 250, 270. Ielia, deal la Mehadia 179. Ieremia, episcop la Vidin 251, 257, 266, 285,
Ieremia Movilă, domn al Moldovei (1595—1606)  142, 143.
Iergec, locotenent major de grăniceri 239, 255 ; căpitan 268.
Ierusalim 83. 86, 92, 100—102, 104, 105, 148, 169, 185—187, 299.
Ierina, soţia despotului Gheorghe Brancovici 113.
Iezanu Nedelcu, grănicer din Mehadia 200.
Ignea, obercnez în Fîrliug 205. Ijnic, vale în hotarul Orşovei 241. Iladia, sat <j. Caraş-Severin), prădat de turci 176.
Ilancea, sat în Iugoslavia  159, 169. Ilia, protopop la Biserica Albă 293. Iliaş I, domn al Moldovei (1432—1442) 112, 115.
Iliaş II, domn al Moldovei (1546—1551) 134.
Ilici Theodor, ror~ân din Caransebeş, protopop la Vîrşeţ 291.
Ilinescu Gheorghe, protopop la Caransebeş, socrul cronicarului 192.
Ilinescu Pavel, caporal, cumnatul cronicarului 289. .
Iliria (lliricu) 80—83, 86, 88, 89, 91, 96, 112, 121, 129.
Ilocu, topic la Mehadia 128.
Ilova, sat (j. Caraş-Severin) 202, 229, 250—255 ; pîrîu 256, 258.
Ioan, învăţător la Mehadia 191.
Ioan (Ioniţă), împărat româno-bulgar 91.
Ioan, preot în Jupalnic 265.
Ioan Calimah,    domn    al Moldovei
(1758—1761) 193. Ioan VI Cantacuzino, împărat bizantin
(1354—1355) 107. Ioan Capistran, călugăr franciscan 118,
119, 170.
Ioan II   Comnenu,   împărat bizantin
(1113—1143) 104. Ioan III   (Ducas),    împărat bizantin
(1222—1254)  105, 106. Ioan Lascaris, fiul împăratului bizantin
Teodor 106. Ioan V (Paleologul), împărat bizantin
(1341—1354) 107. Ioan VIII (Paleologul), împărat bizantin
(1425—1448) 112, 117. Ioan II Sigismund (Jigmon crai), principe al Transilvaniei (1540—1551 ; 1556—1571) 127, 131, 132, 138—140. Ioan Sobieschi, rege al Poloniei (1674— 1696) 150, 151.
Ioan Tiranu, vodă, domn al Moldovei (1572—1574) 140.
Ioan I (Ţimisches), împărat bizantin (969—976) 103.
Ioan Zlatoust, patriarh al Constantino-polului 93, 97.
Ioanovici Arsenie, patriarh sîrb, emigrează în Ungaria 184, 185,
Ioanovici Ioan, arhimandrit la Timişoara 223, 256.
Ioanovici Marco, locotenent din Ilova 250, 253, 279.
loja de Som, comite de Timiş, îmrînge pe turci 122—124.
Ionetie Ioan, protodiacon 195.
Iorc, oraş 89.
Iordache din Jupalnic 239.
Iosif I, împărat german (1705—1711) 152, 154, 156, 161, 170.
Iosif II, împărat german (1765—1790) 184, 196, 197, 200—203, 219, 222, 229, 231, 233, 234, 242, 244, 248—250, 253, 254, 265, 274, 284, 293.
Ioşca, măcelar din Mehadia 249.
Iova din Perlas 190.
Iovan, haiduc în Banat 197.
lovanovici Ignat, plutonier 284.
lovanovici Marian, locotenent major 277 ; căpitan 304, 309.
Iovici, baron, căpitan austriac 309.
Iovinianu Flaviu (Iovianus), împărat roman (363—364) 92.
Iovşici Filip, locotenent de grăniceri 259.
Iovşici Pavel, sublocotenent de grăniceri 207, 219 ; căpitan 254, 256, 258, 260.
Ipec, oraş (R.S.F. Iugoslavia)  94, 184. Irina, soţia lui Valens Novintus 101. Irina, fiica lui Liciniu 90. Irina, soţia lui Leon IV al Bizanţului 102.
Irina, soţia lui Gheorghe Brancovici 113. Irod, fiul lui Odenat 88. Isa (Isus, Iosua). sultan la Adrianopol 111.
Isac I   (Comnenu)   împărat bizantin
(1057—1059) 104. Isac II   (Anghelos),   împărat bizantin
(1185—1195) 105. /.sacoşei Theodor, furier 207, 219. Isaiev (Alexandru),   general rus 305,
306.
Istria 100, 121, 305.
Italia 77, 78, 80, 83, 85, 89, 91—94, 96, 97, 99—101, 103, 160, 161, 172, 187, 196, 296, 300, 306, 307.
hiba, rege al Numibiei 79.
Iuga, domn" al Moldovei (1399—1400) 111.
Iulia, fiica lui August 81, 82. Iulia, mama lui Alexandru Sever 87. Iulia, mama lui Caracala 86, 90. Iulian, cardinal 114. 115. Iulian, cezar, 86.
Iulianu Flavie Claudie, împărat roman (361—363) 92.
luliu Ţesar 78, 79. luniu Brutu, consul roman 76. Iustin II,  împărat bizantin  (565—578) 100, 101.
lustinian Flaviu Aniţiu, împărat bizantin (527—565) 99—101.
lustinian II Rinotmetu, împărat bizantin (685—695 ; 705—711) 101.
Iusuf paşa, serascher, comandantul armatei turceşti în Banat (1788) 251, 254, 257, 258, 286.
Ivan, caporal 196.
Izabela, soţia lui Ioan Zapolya 131, 132, 138, 139.
Izbişte, sat (R.S.F. Iugoslavia) 286. Izdegherd, rege al Persiei 97.
J
Jabal, localitate (R.S.F. Iugoslavie) 163.
Jenei (Genei), colonel, comandant al regimentului germano-banatic 206, 207; general 226—228.
Jidioara, sat (j. Timiş) 254.
Jigligovaţ Constantin, despot sîrb, cade în lupta de la Rovine 111.
Jivcovici (Iosif), baron, general, inspector al graniţei militare 200—204.
Jivanovici Simeon, locotenent major de grăniceri 207 ; căpitan 224, 237, 251, 254, 284.
Jivcovici Chirii, arhimandrit 256.
Junot, duce de Abrantes, general 307.
Jupalnic (Jupanec), sat (j. Mehedinţi) 175, 178, 182, 185, 197, 202, 206—208, 218—220, 227—233, 235—239, 242—246, 251, 254, 261, 265, 266, 271, 274—276, 281, 282, 285, 291—293.
L
Lacovici, plutonier 239. Lacu lui Sîm-Petru, topic lîngă Orşova 83.
Ladislau I, rege al Ungariei (1077—1095) 104.
Ladislau IV, rege al Ungariei (1272—1290) 106.
348
349
Ladislau V (Postumul), rege al Ungariei (1444—1457>  112—116, 118, 119.
Lainbruc, general. Ir asediul Timişoarei 165.
Lamberg Hrislofor, comandantul cetăţii
Ghiur 130, 131. Langhenfeld. sat (R.S.F. Iugoslavia) 185,
206.
Langler,   general,   participă la asediul
Timişoarei 165. Lase (Ieronim Laschi) 130. Lasţi (Laţi) (Lacy Franz Moritz), conte
feldmareşal austriac   200, 202, 203,
232, 233, 242, 247, 250, 253. Laterman (Cristoph), maior 246. Latinianu,   împărat  roman   (258—268)
87.
Latinu. rege în Latium 74. Laţco, domn rl Moldovei  (1365—1374) 107.
Laţium 74, 78.
Laudon (Loudon) Ghedeon, baron, feldmareşal imperial 128, 229, 267, 276—279, 282, 293, 294.
Laurentie. maghister în Banat (1269) 106.
Lavrenlie, cnez în Banat (1496) 123.
Lazar, fiul cneazului Lazar, ucis de turci 110, 112.
Lazar Grebelianovici,  cneaz al Serbiei
(1371—1389) 107—110, 112, 127. Lazar, în serviciul lui Papila 214. Laz Memiş paşa (1788) 247, 257. Lazu Mare, topic la Jupelnic   240—242,
244—247, 271, 272, 275. Lălescu din Mehadia 272. Lăpădat, fost protopop la Mehadia 192. Lăpusnic, sat (j. Caraş-Severin) 226, 263. Leătnicica, topic la Mehadia 267, 272. Lefelholţ  (Loffelholz Georg Wilhelm),
baron, comandant al Petrovaradinu-
lui 162. Leipsig 311.
Lener, secretar la episcopia din Vîrşeţ 291.
Lentulus (Robert Scipio), general austriac 175.
Leon vodă, domn al Ţării Româneşti
(1629—1632) 148. Leonida, rege al Spartei 64.
Leu I, (Leon Tracul), împărat roman de
răsărit (457—474) 97—99. Leu II Ariadnu, împărat bizantin (474)
99.
Leu III Conon, împăret bizantin
(716—740) 102. Leu IV, împărat bizantin (775—780) 102. Leu V, împărat bizantin (813—824) 102. Leu VI, împărat bizantin (886—912) 103. Leu I (cel Mare), papă (440—461) 96. Leu III, papă (795—816) 102. Leu IV, papă (847—855) 102. Leu X. papă (1513—1521) 124. Leontie, episcop grec, se refugiază Ia
austrieci 308. Leontie, filosof 98. Leontie, genere! bizantin 101. Leopold I, împărat german (1657—1705) 122, 146—153, 156—158, 160, 161, 170. Leopold II, împărat german (1790—1792)
229, 288, 295. Lepidus, triumvir 80. Lescoviţa, sat (j. Caraş-Severin) 206. Libenştain, general imperial, la asediul
Timişoarei 165. Libtai (Anton), maior, apoi colonel 259,
283—288, 294. Lica. regiune în Croaţia 130. Lichiniu    (Liţiniu),    împărat roman
(308—324) 81, 87, 89, 90, 92, 94. Lihtenştain, general imperial 271. Lilien, general imperial 255. Linevile (Luneville), pacea de la ~ 300. Linsna. localitate (U.R.S.S.) 307. Linţ, oreş (Austria) 121, 227. Lloj, căpitan 306. Lion, oraş (Franţa) 107. Lionda, spion dublu, turco-austriac 235,
236, 254, 276. Lipova, cetate (j. Arad)  106, 130—133, 135, 137—146, 149. 151, 155, 156, 160, 161, 170, 181, 186, 187, 205. Liubcova, sat (j. Caraş-Severin) 248. Liubobratici Condi, general imperial 209. Liubotina, munte în Balcani 113. Livia, soţia lui August 82. Lobcoviţ (Johann Georg Cristian), prinţ,
general imperial 177. Lodomeria, regiune 103, 305.
Lombardia, regiune 100, 300. Longhlnus, general bizantin 100. Lopeischi, locotenent major de grăniceri 207. Lotring (Lorena) 150—152. Lotringhen,   (Francisc, principe de ~)
277, 278, 298. Lozonţi   (Lojonţi)   Benedict,   în lupta
de la Cosovo 1448 115. Lozonţi Ştefan (sec. XIV) 108. Lozonţi Ştefan, comite de Timiş (sec. XV)
132, 133, 135—137. Luca, regiune în Italia 300 Luchici, namestnic la Fizeş 205. Lucuilan, oraş în Campania 97. Ludvig, arhiduce, inspector al graniţei
militare 303—304. Ludvig   (cel  Pios),   împărat german
(814—840) 102. Ludvig Neamţul, împărat german
(840—876) 102. Ludvig (Copilul), împărat german
(900—911) 103. Ludvig V ( — IV de Bavaria), împărat
german (1314—1347) 106, 108. Ludvig I, rege al Ungariei (1342—1382)
107.
Ludvig II (Lauş), rege al Ungariei
(1516—1526) 126—128. Ludvig XIV, rege al Franţei (1643—1715)
160.
Ludvig de Baden, principe, feldmareşal imperial 150, 155.
Ludvig de Virtemberg 172.
Lugoj (Logoj, Logos), oraş (j. Timiş) 85. 130, 132, 137—142, 145, 146, 149, 151—156, 159, 167—170, 176, 177, 180, 181, 184, 186, 191—193, 205, 207, 222, 228, 229, 254—257, 259, 260, 262, 267, 269, 281—286, 290,  294,  301, 304.
Lugojel, sat (j. Timiş) 254.
Luliu, general roman 81.
Luncaviţa (Lîncaviţa), sat (j. Caraş-Severin) 199, 251, 260, 289.
Lupulovici Petru, protopop la Vărădia 217.
Luţiu, cezar, fiul Iuliei 81, 82. Lvov (Lemberg) oraş (U.R.S.S.) 305, 306, 309.
M
Mac, general imperial, înfrînt de Napoleon 301, 302.
Machedonia (Maţedonia) 78, 80, 83, 88, 89, 94, 107, 108, 110.
Machedonie, eretic 92.
Macova (Maciov) (R.S.F. Iugoslavia) 112, 169, 255.
Macovişte, sat (j. Caraş-Severin) 171, 175, 185, 195, 206, 207.
Macovişte, topic la Corni 258.
Ma crin Opiniu, împărat roman (217—218) 86.
Macu Ilia, spion austriac în tabără turcească 269.
Madaraţ, jude la Caransebeş 228.
Maeru, topic la Băile Herculane 309.
Magdonald, duce de Tarent 307.
Magheriu Pau din Mehadia 199.
Mahamet II, sultan (1451—1481) 117—121.
Mahamet III, sultan (1595—1603) 141, 142, 144.
Mahmud II, sultan (1808—1839) 311.
Mahomed, profetul 101.
Mahomet IV, sultan (1648—1687) 146,
149—151, 155, 156. Maier, stegar de grăniceri 260. Mailand (Milano) 92, 96, 105, 161. Maior Petru 93, 94.
Maioreanu Flavius lulius, împărat roman (457—461) 97.
Mala Golubina, cetate (R.S.F. Iugoslavia) 84.
Malenici, haiduc din Ceacova 197. Maleniţa Trifon din  Stamora, stabilit
la Timişoara 184, 196, 208. Malia, stegar de grăniceri 304. Maloveţ, sol imperial la turci 132. Malta 299, 300.
Mamula Iosif, maior 306 ; colonel 310. Manei di ~ locotenent major francez, la
Mehadia 224. Manhaim, oraş (R.F. Germania) 300. Mantua, oraş (Italia) 161, 209, 278.
350
351
Maovaţ Adam, locotenent major 207 ; căpitan 230, 232, 233, 235—237, 242—244, 247 ; maior 248, 254, 259, 269, 271, 277, 278, 283—286 ; locotenent colonel 287, 288, 293, 294.
Mara din Carlovăţ 208.
Mara, soţia lui Vuc Brancovici 108, 111.
Marc Antoniu, general roman 79, 80.
Marc Aurel Antoninu, împărat roman (161—180) 86.
Marco Cralevici, despot sîrb 87, 108, 110, 111.
Marco Pricis, topic la Băile Herculane 83.
Marcu, fiul preotului Roşea din Pîrvova 255.
Marcu Efeseanu la Conciliul din Florenţa 115.
Marcovăţi, sat (Markovac, R.S.F. Iugoslavia) 177. Marcovici, cancelist 209. Marea Albă 289.
Marea Neagră  (Pontul Euxin)  78, 86,
101, 114, 143, 289. Marea Roşie 299. Marengo, luptă 300.
Mar ga, sat <j. Caraş-Severin) 88, 89, 189,
197, 202, 227, 309. Marghita, sat R.S.F. Iugoslavia 290. Măria, fiica negustorului Calinovici 208. Măria, sora arhiducelui Ferdinand I,
soţia lui Ludovic II 127. Măria Cristina, soţia lui Sigismund Ba-
thori 141.
Măria Luisa, soţia lui Napoleon 305.
Măria Şne, topic la Sasca 249.
Măria Therezia, împărăteasă germană
(1740—1780)   170, 183, 184, 190, 195,
196, 198, 199, 219. Marin, pretendent la tronul imperiului
roman 87. Mariu, consul roman 78. Mariţa, rîu 108, 110. Marnzurăş 130, 150. Marobod, rege marcoman 82. Marsigli (Marţili), general imperial 153,
157, 164.
Marta    Ioan,    preot,   condamnat la moarte 301.
352
Martin, comite al Banatului 105. Martineşti, sat (j. Vrancea) 276. Martineţi Petru, sol al Izabelei Zapolia
în Franţa 139. Martinovici Mihai, paracliser la biserica
din Timişoara 255. Marţel, preot catolic în Mehadia 255. Marţian Flaviu Vaier, împărat roman
(450—457) 96, 98. Mateas II, împărat german (1612—1619)
142.
Matei, grănicer 257.
Matei, preot în Fîrliug 205.
Matei Băsârabă, domn al Ţării Româneşti (1632—1654) 147.
Mateiaşi Corvin (Mateaş Huniadi), rege al Ungariei (1458—1490) 116,118—122, 126.
Matei Ghica, domn în Ţara Românească
şi Moldova 189. Matei Hoţu,   paznic   la minele   de la
Sasca 249, 257. Materinga Zaaria, plutonier 270. Mathesen, baron din Esek 208—210. Matiaşcovschi, căpitan, ucis de turci 239. Mato, furier, apoi plutonier 219. Maţa, negustor din Carlovăţ 208. Maţedonie, tatăl lui Ni colac, comite în
Banat 108. Maurichie Tiveriu II, împărat bizantin
(582—602) 100. Maurocordatu, conducător al răscoelei
greceşti (1821—1822) 311. Maurocordatu  (Alexandru), dragoman
al Porţii 152. Maxentie, împărat roman (307—312) 89. Maxim, împărat roman (455) 96. Maxim I, patriarh al Serbiei 148. Maximian   Herculi,    împărat roman
(286—305) 81, 89, 94. Maximilian, arhiduce, vizitează Mehadia
219.
Maximilian I, împărat german (1493—
1519)  122, 123. Maximilian II, împărat german (1564—
1576) 132, 139, 140. Maximilian Emanuel, principe 144, 152. Maxlmin luliu Tracu, împărat roman
(235—238) 87.
idăciucă Trăilă, din Cornereva, plutonier de grăniceri 250, 253, 254, 302. Măgăraoa v. Peştera lui Veterani Mahala, cartier în Timişoara1 255, 256. Măriuţa, sora cronicarului 216. Meceri (Daniel), general austriac 308. Media 86.
Meemed Hlde, paşă, trece în Banat 127.
Mehadia (Meedia, Ad-Mediam, Medja), sat (j. Caraş-Severin) 78, 81, 82, 110, 137, 155, 156, 159, 167, 168, 170—180, 182—186, 190—203, 204—208, 212, 214, 216, 218, 219, 221, 222, 225—231, 233—238, 240—242, 245—248, 249, 251, 253, 255—263, 265—276, 278, 280—287, 289, 291—294, 296, 298, 300—304, 306, 308—310.
Mehadica, sat (j. Caraş-Severin) 159, 181, 204, 218, 220, 229, 260, 265, 293.
Mehmet I, emir, apoi sultan (1402—1421) 111, 112.
Mehmet, beglerbeg de Belgrad 130, 132,
133, 138, 140. Melas, general imperial 300. Memel, cetate (U.R.S.S.) 302. Mumiş-paşa, 238, 244, 247, 294. Mercy (Merţi, Mergi, Merci), (Claudius Florimund), conte, general imperial, comandant militar şi guvernator al Banatului 166—173, 175, 195. Mergidorf, sat (Ccrani, j. Timiş) 171. Mergea Patru, haiduc 224. Meroveu, rege franc (448—458) 96. Merzici Andrei, locotenent de grăniceri 197, 199, 207 ;   căpitan 212, 219, 254, 271, 274, 276, 277, 279, 285, 287, 288. Mesici, sat şi mănăstire (R.S.F. Iugoslavia) 204, 212, 226, 227. Mesina 80.
Meteleauca, topic pe Alion 281. Methodie, călugăr, alcătuieşte alfabetul
chirilic 103. Weţcher, locotenent   185,    190 ; locotenent major 196, 197. Weţcher Gheorghe, plutonier 260. Meţcher Lupu din Mehadia 227. Mexic 311.
Miat, haiduc din Ceacova 197. Micaşinovici, soldat 187. Michinovici, locotenent 264.
Miclău Ianăş Turcu, în solie 261, 262. Miclău Mergea, căpitan de haiduci 220,
224, 225, 266. Micu Ioan Inochentie, episcop unit 186,
188, 193.
Mihai I vodă, domn al Ţării Româneşti
(1418—1420) 106. Mihai vodă (Viteazul), domn al Ţării
Româneşti (1593—1601) 141—145. Mihail I (Rhangabe), împărat bizantin
(811—813) 102. Mihail II, împărat bizantin (820—829)
102.
Mihail III, împărat bizantin (842—867)
103.
Mihail IV (Paphlcgon), împărat bizantin (1034—1041) 141.
Mihail V (Kalaphates), împărat bizantin (1041—1042) 104.
Mihail VI (Stratiotikos), împărat bizantin (1056—1057) 104.
Mihail VII (Ducas), împărat bizantin (1071—1078) 104.
Mihail, preot în Bozovici 259.
Mihail Paleologu, împărat bizantin (1261—1282) 106.
Mihail Racoviţă, domn al Moldovei 171.
Mihailevici Mihai, căpitan 229 ; colonel 305, 306, 308 ; general 309, 310.
Mihalovici Vasa din Lipova, notar consistorial la Vîrşeţ 281, 291.
Mihnea (Turcitul), domn al Ţării Româneşti (1577—1583 ; 1585—1591) 140,
142, 143.
Mihnea vodă III (Radu), domn al Ţării Româneşti (1658—1659) 148.
Mihnea vodă cel Rău, domn al Ţării Româneşti (1508—1509) 122, 124, 126, 127, 140.
Mileşevo, mănăstire (R.S.F. Iugoslavia)
143. Milet 86.
Mileva, soţia sultanului Baiazid 110, 111.
Milita, soţia cneazului Lazăr  110, 111. Milita Anepsia, soţia lui Neagoe Basa-rab 127.
Miloradovici M.A.. general rus 191, 303, 305, 308.
353
Milos Cobilici, voievod sîrb 108, 109, 115.
Milos Obrenovici, cneaz al sîrbilor 306, 308.
ÎJiloşeviei Rafail, preot in Biserica Albă 2D1.
Miocovici, căpitan de grăniceri 204 ; locotenent colonel 207.
Mir cea vodă (cel Bătrîn), domn al Ţării Româneşti (138G—1418) 107, 108, Ut, 112.
Mir cea vodă (Ciobanul), domn al Ţării Româneşti (1545—1554 ; 1558—1559) 132,134.
Mircea vodă, fiul lui Mihnea cel Rău, pretendent la tron 140.
Mir ea Mirii, pontonier în Porecea 183.
Miron Barnovschi, domn al Moldovei (1626—1629 ; 1633) 147.
Mirova, localitate pe Sava (R.S.F. Iugoslavia) 181.
Mirulescu Gheorghe, preot în Bolvaşniţa 257.
Mişa, negustor în Carlovăţ 208. Mitridate, rege al Pontului 78. Mitroviţa, localitate (R.S.F. Iugoslavia) 157, 162.
Mitrovschi, general imperial 203, 229.
Mîţu Trăilă din Ghilad, stabilit la Timişoara 184, 196.
Mizeroni, maior 175.
Moara Vodiţii, topic pe Alion 237.
Mocrin, localitate (R.S.F. Iugoslavia) 169.
Modena, localitate (Italia)  80, 300. Mohaci (R.p. Ungară) 127, 129, 130, 150. 152.
Mohilev, localitate (U.R.S.S.) 307.
Mohora Adam, ofiţer de grăniceri 183.
Moisei vodă, domn al Ţării Româneşti (1529—1530) 130.
Moise Moghilă, domn al Moldovei (1630—1931 ; 1633—1634) 147.
Moldova (Moldovlahia) 85, 91, 92, 107, 110—112, 114, 115, 117, 118, 124, 127, 128, 130—132, 134, 135, 137, 140—143, 147—149, 152—155, 157, 160, 161, 169, 171, 189, 193, 197, 198, 219, 227, 276, 293, 306, 311.
Moldova Nouă (Boşneagu, Nai-Moldova), oraş (j. Caraş-Severin) 249, 252, 257, 259, 283.
Moldova Veche (Mudava), sat (j. Caraş-Severin) 196, 252.
Momirovici Pera, stegar 219 ; locotenent 239.
Monasterli Ioan, vicevoievod sîrb 160. Montecuculi, general imperial 150. Morava,  rîu   113,  116, 152.  153, 308. Moravia 103, 120, 197, 302. Moraviţa, sat (j. Timiş) 158. More Filip, episcop de Peci 129. Moreea 159, 161.
Mor gal Ioan, ucis de turei la Belgrad 128.
Moscva 149. 194, 307.
Mostra, topic la Orşova' 238.
Moşia (Moesia. Misia)   83—85, 88—91,
93. 94, 101, 103. Mucaciu, localitate (U.R.S.S.) 113. Murat I, sultan (1359—1389)    107, 108,
110, 112, 113, 115, 133. Murat II, sultan (1421—1451) 110, 114—
117.
Murat III, sultan (1574—1595) 132, 140, 141.
Murat (loachim), general francez 307.
Mureş, rîu 102, 120, 121, 134, 137, 138, 140, 142, 144, 151, 156, 159, 160, 169, 174, 183, 185, 187, 190. 191, 206, 210.
Murtaza paşa 181.
Musa, fiul lui Baiazicl  111. 112.
Mustafa II, sultan  (1419—1421) 112.
Mustafa II. sultan (1695—1703) 155, 157, 161.
Musulman (!), fiul lui Baiazid 111, i io.
Muşcatirovici Ioan, în comisia de con-
scriere a mănăstirilor 209. Miinchen 309.
N
Nadajdi Francisc, nobil, maghiar 150. Nadajdi Ladislau, episcop de Cenad 170. Nadajdi Toma, palatin al Ungariei 132, 134.
Kadii Andraş, locotenent de cavalerie 232, 249.
T
Nadva, localitate (U.R.S.S.) 307.
Nai (Ney Michel, duce d'Elchingel), mareşal francez 307.
Naidăş sat (j. Caraş-Severin) 157.
Naihaizeln, localitate (R.P. Ungară) 151, 161.
Nai perg (Wilhelm   Reinhardt), conte,
general austriac  175, 179, 181, 182. Naneş, trecătoare 237, 251, 257. Napoleon Bonaparle  296, 299—308. 311. Narses, general bizantin 100. Nai alia, soţia cronicarului 255, 259, 269. Natalia,   văduva   lui   Socolovici clin
Vîrşeţ 205. Nămăilă Ion din Corni 181. Neacşă, haiduc din Şopot 197. Neagu voievod (Neagoe Basarab), domn
al Ţârii Româneşti (1512—1521) 127,
128, 143.
Xeapolu   77, 85, 100, 161, 196, 299, 300
Ncdelcovici Ioan, sublocotenent 207.
Ncdelcovici Mitra," tamburul regimentului româno-sîrb 248.
Ncdelcovici Proca, caporal 267, 281.
Medici Gheorghe, protopop la Vîrşeţ 281.
Nedoba. general, consul la Belgrad 308
Ncgotîn, oraş (R.S.F. Iugoslavia) 87, 174, 283—286, 288. 291, 297. 298, 308.
Xegroni, sol imperial 146.
Negru Pau, haiduc clin Moceriş 197.
Negru Vodă, cetatea iui ~ 143.
Neiculiţă, haiduc in Banat 197.
Nemeş Ladislau, colonel 271, 276, 283, 287, 288, 292.
Nenadovici Parei (Pau), episcop la Oostainiţa, apoi mitropolit la Carlovăţ  185, 188, 191, 193, 195, 196.
Nenadovici Pavel, secretar al comisiei de conscriere a mănăstirilor 209, 211.
Ncpos, împărat roman (474—475) 97.
Nero Domiţiu Drum. împărat roman (54—68) 83.
Nerva Traian, împărat roman (96—98) 84.
Nest or, eretic 98.
Nestor, protopop in Răşinari  193, 194 Nichela 91, 105, 10-. Nichici, colonel rus- 305.
Nichifor I (Logoteta), împărat bizantin (802—811) 102.
Nichifor II (Focas), împărat bizantin (963—969) 103.
Nichifor III (Botaniates), împărat bizantin (1078—1081) 104.
Nichita, episcop în Banat 93.
Nicola, preot din Corni, fuge în Ţara Române^că 215.
Nicola (Visarion Sărai)   185—187.
Nicolae, fiul lui Maţedonie, comite de Timiş (1523) 103.
Nicolae, învăţător la Mehadia 194.
Nicolae I, papă (858—867) 102.
Nicolae V, papă (1447—1455) 118.
Nicolae, paraclisier la Timişoara 195.
Nicolae, preot în BozovicL 263.
Nicolae, preot în Vîrşeţ  205, 215.
Nicolae (Dimitrovici), episcop la Timişoara 184.
Nicolae Mavrocordat, domn în Ţara Românească şi Moldova 161, 171— 172.
Nicolae Mavrogheni, domn al Ţării Româneşti (1786—1790)  276, 283.
Nicolici Atanasie, exarh la episcopia Caransebeşului 189, 190.
Nicolina, în Iaşi 307.
Nicomedia 89. 90, 92, 122.
Nicopole, 91, 94, 107, 108, 111, 113, 114, 136, 142.
Nicovo, localitate (U.R.S.S.) 307.
Niş, oraş (R.S.F. Iugoslavia) 108, 133, 151 — 153,  155, 157, 174, 175, 184.
Nostiţ (Friedrieh Moritz), comite, aghiotant al lui Iosif II 200, 201.
Novacovici, căpitan de grăniceri 191, 239.
Novacovici Alexie, sublocotenent de grăniceri 207.
Novi Pazar, localitate (R.S.F. Iugoslavia) 227, 289.
Nova Serbia, regiune colonizată cu sîrbi în Rusia 191.
Novi Sad (Nai Saţ), localitate (R.S.F. Iugoslavia) 155. 186, 193, 194, 209, 223, 227.
Nozac, armurier 239, 243, 244. Nucu Puşcat. topic lîngă Orşova 279, 283, 285. 287.
354
355
Nujan (Nugent lacob Robert), locote-nent-colonel ele grăniceri 240—242, 245, 246, 249. 250, 252, 202, 265, 267, 268, 270, 271 ; colonel 287.
Nurna Pompiliu, rege al Romei 76.
Numanţia, cetate Spania 78.
Numidia 78.
O
Obradovici Dosiihei, învăţat sîrb 223, 303, 305.
Obreja. sat <j. Caraş-Severin)   189, 190. Obsimar. general bizantin 101. Ode nai. rege în Orient 88. Odoacru, rege al herulilor 97. Ogaşul Bocicăreştilor, topic la Mehadîa 282.
Ogaşul Ijnic, topic la Jupalnic 239. Ogaşul lui Omir, topic la Mehadia 267. 272.
Ogaşul Sălcii, topic la Mehadia 272. Ogaşul Ulici, topic la Mehadia 270. O grade na, sat    (j. Caraş-Severin) S4,
174, 218, 232, 245, 266, 271, 309. Olibrius Platfus, împărat roman <472)
97.
Olt. rîu   102, 105. 143, 165, 178. Olieanu. comandant ele voluntari romani 279.
Omir aga, turc din Orşova 202, 231. Omir. deal la Mehadia   267, 272, 273. Omir paşa 175, 176. Opclti 144.
Opiniu. fiul lui Caracal a 86. Opiu Sabinu, general roman înfrînt Ce daci 83.
Oradea 124, 129—131, 133, 138, 142, 146, 149, 150, 155—158. 161, 186.
Oreahova, oraş <R.P. Bulgaria) 143.
Oraviţa. oraş (j. Caraş-Severin) 90. 218. 252, 255, 259 ; lucrări edilitare 171 ; părăsită de colonişti 172 ; haiduci la 207, 226 ; apărată de austrieci 244 ; cronicarul la 256 ; Franci se II la 310 ; protopopiat 304 ; district 166. 174—176, 258.
Orest, tatăl împăratului Romulus An-gustus 97.
Oreşcovici, locotenent major 227. Orfelin Zaharia, alcătuieşte un calendar
la Carlovăţ 208. Orhan, sultan <1326—1359) 107. Gros, comandant de regiment imperial
227.
Orşova Nouă (Ostrovu, Ostrovu Dunării, Nai Orşova, Nova Orşova, Ada-Kaleh) 84, 85, 153, 154, 167, 171— 175, 177, 178, 180, 182, 198, 229, 231, 232, 235—237, 246, 260, 261, 268, 274— 279, 283, 284, 286—288, 294, 296, 302, 303, 308, 309.
Orşova Veche (Orşava, Rîşava, Ruşava) 83—85, 94, 103, 139, 142, 152—156, 159, 166—175, 178, 182—184, 186, 196, 198. 200, 202, 229—239, 245—247, 251, 257—259, 277, 281, 285, 286, 291, 294, 297, 298, 302—306, 308—312.
Ostrogon, oraş în Ungaria 129—132.
Ot, maior 219, 225 ; colonel 249.
Ovidiu, poet roman 81.
P
Pacăţ, sat (j. Arad)  187, 191.
Pacraţ, oraş în Iugoslavia 210.
Pacşa Blaj, episcop de Gyor, mort la
Monaci 129. Pafnutie. episcop 91. Paget,   lord,   ambasador   englez la
Constanţi nopol 159. Pahomic, episcop la Arad 194, 21.1, 212,
225.
Palanca, cartier in Timişoara 164, 165.
Palanca (Ui-Palanea), oraş în Iugoslavia 101, 103, 139, 157, 166, 169—172, 182, 185, 197, 200, 230, 252, 256, 259.
Palaviţiu Sforţa, general imperial 138, 232, 233, 235, 254.
Palciovaţ. topic la Mcha'dia 270.
Palestina 100. 169.
Palfi, general maghiar 128.
Palfi (Johann), general imperial 157, 162—165.
Palfi. regiment imperial   153, 198, 252,
259, 277, 284. Palfi Ioan, căpitan de husari 239.
T
356
Palina Gheorghe. episcop al Bosniei, mort ia Mohaci 129.
Palii Iva, preot catolic 213.
panciova, oraş (R.S.F. Iugoslavia) 84, 103, 139, 144, 155, 157—159, 164, 166— 168, 170, 172, 180—182, 200, 203, 204, 206, 207, 227, 229—231, 234—238, 247, 255. 256, 258, 259, 269, 277, 283, 293, 303, 304, 310.
Pancota, sat (j. Arad)   139, 142.
panonia 82—88. 90, 93, 94. 96, 101—103, 115, 121, 122.
pansa, general roman 80.
Papa-Nicolau Mămăligaşu Gheorghe din Orşova 240, 285.
Papion Antoniu. pretendent la tronul imperial 87.
Panila <Pavei Dimici), locotenent colonel, colonel şi general 197—204. 206— 208, 213—215, 219, 225—244. 247, 274, 293.
Parachin. oraş în Iugoslavia 153. Parcan, sat in Ungaria 151. Paris 299, 300. 304, 306—308. Parma, localitate în Italia 172. Părtaş, mănăstire în Banat 212. Pazvantoglu (Pasmangia) 284. 294. 296—
298, 300. Pataşan. haiduc 224. Patmos 83.
Patriţiolu, fiul lui Aspar 99.
Patrona Thodor din Mehadia 199.
Păţi. [4onorai imperiul 152.
Pau Chinezu, comite al Timişoarei 120— 123. 125, 126.
Paul episcop de Cenad 140.
Paul Magnus, ban de Lugoj si Caransebeş 146.
Paul ini Petru, episcop la Cenad 140.
Pavel de Verda. arhiepiscop de Strigoii iu 129.
Pavici Gehorghe clin Uzdin, locotenent 286.
Pavhnnci Lazăr, fruntaş sîrb 285. Păsirăvan Nicolae. învăţător în Mehadia 194.
Pătraşcu cel Bun, domn al Ţării Româneşti (1554—1557) 135. Patru, învăţător în Mehadia   191, 194. Patru din Ciadova 260.
Patru Aron, domn al Moldovei (1454— 1457) 118.
Patru Muşatu,    domn    al Moldovei
(1374—1391)  107, 111. Patru Rareş (Raleş), domn al Moldovei
(1527—1538 ;  1541—1546)    130, 132,
134.
Patru Mircea (Petru Şchiopul), domn al Moldovei (1574-1579 ; 1582—1591) 140.
Patru vodă (cel Tînăr), domn al Ţării
Romaneşti (1559—1568) 138. Peatra Galbenă,    topic    la izvoarele
Erdăştiţii 241, 245. Peăle Mihai, locotenent de grăniceri din
Bistra 190. Pecenişca, sat   (j. Caraş-Severin) 195,
197. 246, 268, 271, 292. Peceniu Negru. împărat roman (193—
194) 86.
Peci (Pecs), oraş <R.P. Ungară) 123. Peciu Nou (Peciui), sat (j. Timiş) 129,
132, 138, 151, 171. Pe pa Curea, cneaz în Domaşnea 201,
250.
Ie pa Iancu din Domaşnea 250. Pe pa Nicolae, preot în Domaşnea 250, 293.
Pereni Gavriil 133.
Pereni Petru, comandant al cetăţii Ti-
mişoa'ra 126. Pereni Ferenţ, episcop de Oradea 129. Pergam, regat 78.
Perlas. conte, preşedintele administraţiei
Banatului 195. Perlasvaroş,    sat   (R.S.F. Iugoslavia)
190.
Persia   81, 86, 88, 89, 91, 92, 97. 100,
111, 131, 146, 302. 304. Pertinax Helviu, împărat roman (193)
86.
Pesta (R.P. Urrgară) 94, 104, 120, 124, 129, 206, 207, 246.
Peştera Hoţilor (Reuber Hohle) 309.
Peştera lui Veterani (Veteranische Hohle, Măgăra, Gaura) 229, 230, 233— 236, 240, 241, 243, 244, 247, 294-
Peştişani, sat (j. Gorj) 185.
Peteăseu Ion Fufă din Mehadia 200.
Petchescu Gheorghe din Mehadia 266.
357
.11
Petchescu Petria din Mehadia 266. Petco Ioan apără Lipova 133. Petei, căpitan ucis de turci 239. Peierburg   (Leningrad,   U.R.S.S.) 198, 303, 305.
Peinic, sat (j. Caraş-Severin) 201, 203, 218, 220, 227, 253, 259. 262, 269, 291, 2:52, 310.
Peircşco, general 168.
Petrila, sat (Petrilova, j. Caraş-Severin) 171, 175, 185, 195, 206.
Peironie, protopop din Mehadia trece la catolicism 173, 185
Petroniu Flaviu Maximus, împărat roman (455) 96.
Peirosi, tălmaci de limbi orientale în armata imperială 271, 279, 287.
Pe trosnită, sat (j. Caraş-Severin) 208.
Pelrovaradin, localitate (R. S. F. Iugoslavia) 127, 128, 151, 155—159, 162— 164, 214, 227, 229.
Petrovici clin Mehadia 271.
Pein.'Viei Evta, preot în Porecea 244.
Petrovici Ioan, fiul lui Evta, preot la Ogradenia 244.
Petrovici Petrii, episcop la CarLstat 206, 256.
Petrovici Petru Fihs, ban de Lugoj şi CaVan sebeş  131, 132, 138, 139.
F>clru L rege al Ungariei (1038—1041) ! 04.
Peiru fPierre de Courtenay), împărat Ia Constantinopol (1217) 105.
Petru, fiul lui Deci, căpetenie în Banat
um.
Petru, caporal din Belobreşca 252. Petru, conducător în răscoala din 1784
Peiru IL domn al Moldovei (1448-1449) 115.
Petru cel Mare.  ţarul  Rusiei (1682—
1725)  161. 178, 297. Peiru Mihai. învăţător în Meha'dia 191. Petrucean Curea, din Bozovici, caporal
de grăniceri 248. Pfeferhofen. colonel, învins de turci la
Caransebeş 156. Piatra, topic în munţii Banatului 244. Piatra lui Iorgovan,  topic  la Mehadia'
182..
Picolomini. conte, colonel (1737—1738) 175, 176.
Picolomini, general, (1687, 1689) apără
Lipova  151 ; luptă la Niş 153. Piemont 299, 300.
Pliat Ponteanu,  guvernator  roman în
ludeea 82. Pipin, fiul lui Carol cel Mare 102. Pirda, pîrîu în Baftat 169. Pirhus, patriarh al Constantinopolului'
(638—641) 101. Pirhus, regele Epirului 77. Piri paşa, mare vizir, asediază Belgradul
127, 128.
Pîscevici, plutonier ucis de turci 239. Piscevici Alexie, locotenent major 207, 220, 226.
Piscevici Iosif, sublocotenent 207, 220. Piscevici Toma 220.
Piscevici Vuc. căpitan de grăniceri 187,
207, 212, 219, 220. Pisirina, cetate în Serbia, cucerită de
imperiali (1689) 153. Plus VIL papă (1800—1823) 308. Pivodanul Mihai, preot 224. Pîrvova,   sat     (j. Caraş-Severin) 251,
255, 262.
Pîrvovaţ, localitate  (R.S.F. Iugoslavia) 110.
Pir va Zugravu,   învăţător  în Mehadia 191.
Placidia, văduva' lui Ataulf 95, 96. Plaiul Binchineţului,  topic la Mehadia 272.
Plaţentia, localitate (Italia) 97. Plavicioviţa. sat (Plavişeviţa, j. Mehedinţi) 91. 232. 284.
Plinie 85. Plocinic 108.
Ploii na, soţia lui Traian 85.
Plugova. sat (j. Caraş-Severin) 178, 249,
251—254, 268. Poarta Apei. poartă a cetăţii Timişoara
135.
Poarta Aradului, poartă a cetăţii Timişoara 170.
Poarta   de  Aur  a Constantinopolului 117.
Poarta de Fier a Transilvaniei  85, 88, ;;0'>.
poarta de Fier (Cazane, Demir Capii) 85, 152, 159.
Poarta lui Eugen de Savoia (Fort Proza), poartă a' cetăţii Timişoara 171.
poarta Lugojului, poartă a cetăţii Timişoara. 171.
poartă Mortiroasă, poartă a cetăţii Timişoara 164.
poarta Petrovaradinului, poartă a cetăţii Timişoara 171.
podgoricean, căpitan de grăniceri 191.
podul Unguresc, topic la Mehadia 178, 249, 268.
Poenile Beiului, topic la Socolari 249. pogonici,   pîrîu   în  Banat,  afluent al
Timişului 257. Poiana   Casapului,   topic   la Mehadia
272.
Poiana lui Omir, topic la Mehadia 272. Poiana Ponicovii, topic la Orşova 243. Pojarevaţ, oraş, (R.S.F. Iugoslavia) 169, 170,. 172.
Pojega, localitate (R.S.F. Iugoslavia) 123.
Pojejena, sat (j. Caraş-Severin) 252.
Pojun (Presburg) (Bratislava, R.S. Cehoslovacă) 123, 130, 152, 161, 184, 219, 305.
Poleac Ioan din Mehadia 195.
Polonia (Ţara Leşască, Polsca', Polen) 112, 120. 122, 131, 138, 144, 150, 151, 184, 197. 198, 302, 304—307, 309.
Pompeiu, general roman 79.
Pompeiu Sextu 80,
Poneasca, topic în Almăj 256.
Poniatovschi (Iosif) mareşal al Franţei 307.
Ponicova. apă şi deal lîngă Peştera lui
Veterani 230. 235. 243. Pont., regat 80.
Popescu Gheorghe, preot în Topleţi 192.
Popovici Dimitrie, diacon, cap al răscoalei din Cruşiţa 304.
Popovici Dimitrie, din Izbişte, locotenent 286.
Popovici Dumitru, preot la Orşova 238. Popovici Gheorghe, învăţător român în
Timişoara 194. Popovici Gheorghe. mitropolit de Niş,
episcop la Timişoara'   184, 192, 193.
Popovici Gligorie, sol imperial la turci 261—263.
Popovici Ignatie, locotenent 190, 191. Popovici llia,   secretar  al episcopului
Timişorii 194, 195. Popovici Ioan, preot în Cruşiţa 304. Popovici Ioan, preot în Jupalnic 239,
285, 291.
Popovici Mihai, preot în Globu Craiovii 199.
Popovici Nicolae, învăţător la' Mehadia 191.
Popovici Vichentie, episcop la Vîrşeţ (1769—1785) 185, 187, 206, 208, 213, 226, 229.
Popovici Vichentie, mitropolit de Belgrad (1718) 169, 170.
Porceni, punct de vamă 237, 251.
Porecea (Ostrovu Porecea), insulă pe Dunăre, oraş şi cetate (R.S.F. Iugoslavia) 182, 183, 230, 232, 233, 244, 266, 294, 296, 302, 303, 308.
Poreclea Reca, rîu (R.S.F. Iugoslavia) 84, 85, 94, 108, 294, 296.
Poriţe, localitate (U.R.S.S.) 307.
Portugalia 160, 162, 164, 310.
Potoc, sat (j. Caraş-Severin) 171, 175, 176, 185, 206, 256, 258.
Potoţchi, principe polon, la Mehadia 198.
Praga 120, 141—143, 145, 160. Praova, sat (R.S.F. Iugoslavia) 288. Prăvălăţi, topic la Mehadia 258. Preda vodă (Preda Craiovescu) 128. Pregrada, munte în  Almăj    244, 245, 248.
Prelici, căpitan de grăniceri 207. Pretler, căpitan de grăniceri 207. Pribiţa Grebeleanovici, cneaz sîrb 110. Priboiu, deal la Mehadia 272, 274. Prigor, sat (j. Caraş-Severin) 251, 266, 278, 279.
Prilipăţ, sat (j. Caraş-Severin) haiduci
la 219, 220, 223. Priscu.   pretendent la tronul imperial
roman 37. Prisian, locotenent de grăniceri 206. Probiis, împărat roman (276—282) 88,
359
Proclu Iulie, cetăţean roman 76. Proeopie, fiul preotului Roşea din Pir-
vova 255. Profuntărie, topic la Mehadia' 260. Prolaz, trecătoare între Banat şi Ţara
Românească 83. Prosec, deal la Mehadia 176—178. Prozorovschi, general rus  303, 305. Prusia (Praizu, Burcoşu) 183, 192, 195,
206, 219, 224, 225, 229, 241, 299, 301,
302, 304. Prut 161, 311.
Ptolomei, fratele Cleopa'trei 79. Pulheria, sora   împăratului Theodosie 98.
Pultava, localitate (U.R.S.S.) 297.
Pupiemi, împărat roman (238) 87.
Purec, căpitan al voluntarilor din Ţara Romanească  253, 256, 262.
inueoli (Italia) băi la ~ 82.
Put ni e- Avram, colonel de grăniceri 267.
Pulnic Moise, arhidiacon 188 ; episcop la Novi Sad 193, 194 ; administrator al episcopiei Aradului 194, 195 ; administrator al mitropoliei de Carlovăţ 200 ; episcop la Timişoara (1774—1781) 208, 211—213. 225 ; mitropolit de Carlovăţ  228, 233.
R
Raab (Arabo, Ghiur) (Gyor, R.P. Ungară)  102, 129, 130, 140, 146, 150, 305,
Rabutin (Jean Louis de Bussy) guvernator al Transilvaniei 157.
Răcea, fort cucerit de imperiali (1716) 162.
Rachicevici Iosif, stega'r de grăniceri 292.
Rachicevici Maxim, căpitan 200, 207 ; maior 233, 238, 239, 244, 252, 260, 262, 264, 267, 275, 278, 283, 287, 290, 292.
Rachicevici Paia 292. Raci (Racz) Ioan fervalter la Făget 195. Racoţi, familie nobiliară din Transilvania 169.
Racoţi- Francisc I, fiul lui Gheorghe II, principe al Transilvaniei, (1652) 149, 150.
360
Racoţi Francisc II, principe al Transilvaniei (1704-1711) 160, 161, 181, 184.
Racoţi Gheorghe I, principe al Transilvaniei (1630—1648) 146—149.
Racoţi Gheorghe II, principe al Transilvaniei (1648—1657) 148—150, 160, 161.
Racoţi Ludvig, comandant militar la Lipova 145.
Racoţi Sigmund, principe al Transilvaniei (1606—1608) 146.
Racovăţ, episcopie (R.S.F. Iugoslavia) 206.
Radagai, rege al goţilor 93, 95. Radimirovici Nicolae,   preot   în Novi
Pazar 231. Radrvoevici Gheorghe, căpitan 255, 256,
258, 259.
Radivoevici Iovan, general de brigadă 305.
Radivoievici   Sinesie,   arhimandrit al
Vîrşeţ 304. Radivoi, preot în Mehadica 203. Radivoescu Simion, din Mehadia' 274. Radoevaţ. localitate (R.S.F. Iugoslavia)
287.
Radoi Miloslav, soldat 192.
Radoişici. căpitan 264.
Radu din Dupleana 288.
Radu Vodă cel Frumos (Prasnagîava),
domn al Ţării   Româneşti    <1421—
1426) 112.
Radu vodă (cel Frumos), domn al Ţării
Româneşti (1462—1475) 121. Radu vodă (cel Mare), domn al Ţării
Româneşti (1495—1508) 124. Radu vodă (de la Afumaţi), domn al
Ţării Româneşti  (1522—1529) 128—
130.
Radu vodă (Leon), domn al Ţării Româneşti (1664—1669) 148.
Radu vodă (Mihnea), domn aî Ţării Româneşti (1611—1616 ; 1620—1623) 143, 147.
Radu vodă (Paisie), domn al Ţârii Româneşti (1535—1545) 131.
Riidu Negru, domn al Ţârii Româneşti 102, 106.
Radu Năsturel, ban al Craiovei 148. Radu Şerban, domn al Ţării Româneşti (1601—1611)   141, 143, 145, 147, 148,
Radulovici, locotenent cie grăniceri 206. Rafiloni, topic la Mehadia  272, 273. Rafiloni Lazar. cnez la Mehadia 197, 267.
Raguza, ora*? (Dubrovmk, R.S.F. Iugoslavia) 113.
Raici Ioan, arhimandrit, istoric sîrb 194, 206, 223.
Raina (Rin) 81, 94. 95, 103, 107, 159„ 172, 296, 300.
Raindel, stegar, apoi locotenent major 207, 239, 252.
Rainiş Franţ, căpitan 285, 257.
Rais, principe 278.
Raischi, colonel 240.
Raischi, regiment imperial    233.   236—
238, 240, 241, 278. Rama, localitate (R.S.F. Iugoslavia) 153.
168, 301. Rasia (Raşka, Serbia1) 111. Raxo-Staro-Vlah, regiune în Serbia 110,
120, 184, 283, 301. Raşcovici, cneaz în Serbia 283. Raşcovici Ioan, fiul cneazului, la curtea
lui Mavrogheni 283. Raşcutcr. rege trac 82. Raştai (Rastadt, R.F.. Germania) 161,
300.
Raţdam Ioan, comite în Banat 170. Raţi Albert 142.
Ravaniţa, mănăstire (R.S.F. Iugoslavia) 103.
Puwena, oraş (Italia)   95, 96, 100. Razvrat, (Pragurile), punct pe Dunăre
309.
Răcăstia, sat (j. Caraş-Severin), prădat de turci 176.
Răşinari, sat (j. Sibiu) 193.
Redei Franţ. alungă pe Basta din Transilvania 144, 146, 149.
Regep-aga, din Ada-Kaleh 302, 303. 305, 308.
Regio (Italia) 307.
Regulus, general roman 77.
Remetiţa, mănăstire 212.
Resava, rîu (R.S.F. Iugoslavia) 152.
Reşiţa (Răciţa) 255, 259.
Reteghi, locotenent major 245.
Riga (U.R.S.S.) 307.
Rista, caporal din Mehadia 192.
Risvic, pacea de la — 158.
Riţimer, rege al goţilor 97.
Riuric, conducător al ruşilor 94.
Rimnic, mănăstire 140.
Rimnic (Rîmnicul Vîlcea') 187, 192, 193.
Rîpa Rea, topic la Mehadia 178.
Robert II (de Courtenay-Auxerre), împărat latin la Constanţimopol 105.
Rodiţchi, furier 207 ; locotenent major 235; căpitan 263, 267, 271, 276, 289, 290.
'lodo fini chin. consul general rus la Belgrad 306. Rodos 81, 128. 129.
Roma (Rim) 74—85, 88, 89, 91, 93—100, 102, 103. 105—107, 110, 112, 117, 118, 120, 124. 148, 154, 162, 163, 172, 186, 188. 196. 299, 309.
Roman vodă I. domn al Moldovei (1391—1394) 107, 111.
Roman vodă II, domn al Moldovei (1447—1448) 115.
Roman 1 (Lekapenos), împărat al Bizanţului (919—944) 103.
Roman II, împărat al Bizanţului (959—963) 103.
Roman IV (Diogenes), împărat al Bizanţului (1068—1071) 104.
Romulus Flavius Augustus, împărat roman (457—476) 97.
Roşea Ioan Curea, preot în Pîrvova 251, 255.
Rot, medic militar 263, 264.
Rovinele lalomiţei, bătălia de la ~ 111.
Roxanda, soţia lui Alexandru Lăpuş-neanu 137, 143.
Rozenfeld. căpitan 239.
Rozgon Ştefan, comite la Timişoara 112.
Rudar ia, sat (j. Caraş-Severin) 244, 248, 266. 285.
Rudina, topic la Mehadia 275.
Rudolf I (de Habsburg), împărat german (1273—1291) 106.
Rudolf II, împărat german (1576—1612) 122, 140—142, 144, 146.
Rudolf N.. croitor din Vîrşeţ 250.
Rudrih, administrator la Mehadia 193.
361
J
Rufinu, demnitar în imperiul roman de
răsărit 95, 97. Rumânu Ioan, preot în Biserica Albă
219. Rumelia 107.
Rusalin Pau, ofiţer de grăniceri 183. Rusca, sat <j. Caraş-Severin)   138, 202,
203, 253, 270. Rusia (Roşia)   147,  172,   185,  188, 191,
194, 198, 226, 232, 299, 306, 307, 311. Ruşi (Roşiori),   cucerit de Sinan paşa
143.
Ruştuc (Ruse, R.P. Bulgaria) 267, 272. S
Sabo, locotenent major, ucis de turci 239.
Sabolcea, sat <j. Bihor) 149, 150. Sacalovăţ, sat  (R.S.F. Iugoslavia) 185,
206, 267. Sacoşu, sat (j. Timiş) 159. Sadova, sat (j. Caraş-Severin) 202. Saderlem, sat (Zădăreni, j. Arad) 171. Salm, general austriac 174. Salona, localitate (R.S.F. Iugoslavia) 89,
97.
Salonta. oraş (j. Bihor) 225.
Sandu Ienachie din Mehadia 275.
Sapor, împărat al Persiei 87.
Sarbar, conducător al slavilor 100, 106.
Sardinia 80, 99. 161, 300.
Sas. domn al Moldovei (1354—1358) 107.
Sasca (Română : ~ Montană — Bergvero)
sat. (j. Caraş-Severin)   90, 166—168,
171.   175,   206,   213,   220,   249, 252,
256—259, 269, 310. Satmare, oraş 113, 149, 150. Sava. rîu (R.S.F. Iugoslavia)    113, 120,
121, 130. 152, 154, 155, 157, 162, 168,
181.
Sava. fiul lui Ştefan Nemania 143. Sava (Stancu), preot la Timişoara 190,
194. Savoia 160.
Saxen-Hildburgshausen, general austriac 174.
Saxen (Saxonia) 103, 151, 155—158,
Sacărşiiţa, topic la Topleţ 242.
Săracova, pîrîu în sudul Banatului 240,
241, 274, 275. Sărăcin Răduţu, caporal de voluntari în
Ţara Românească  262 ; locotenent
267, 270—272, 274, 275. Scanderbeg 108, 115. Scandinavia 86.
Scarlat Ghica, domn al Moldovei
(1757—1758) 193. Sch'mibiţa, topic la Mehadia 273. Schitia 93.
Scîlbiţa, topic la Mehadia 267.
Scoplie, oraş (R.S.F. Iugoslavia) 152.
Scripete Toma, locotenent din Globurău, cap al răscoalei din Cruşiţa 304, 305.
Sebastiani, general francez 303, 306, 307.
Sebeşul Săsesc (Sas-Sebeş) 131, 138.
Secheli Moise, principe al Transilvaniei (1603) 144, 145.
Sech endorf (Friedrich Heinrich), general austriac 174, 175.
Seciuiaţ Arsenie, baron de Heldenfelcl (Cîmpul Voinicului), locotenent colonel şi colonel 203, 204, 206, 207.
Seciuiaţ Gavril, căpitan 207 ; maior de grăniceri 224, 225, 230.
Seghedin, oraş (R.P. Ungară) 114, 135, 137, 151, 155, 158, 162, 163, 169, 184, 190, 191.
Segheşvar, cetate (Sighişoara, j. Mureş)
150, 152. Seleuţia Isaurei 85.
Selim I, sultan (1512—1520) 127.
Selim    II,   sultan    (1566—1574) 132,
139—141. Selimu Ţiliţiei 85.
Semendria (Smederevo, R.S.F. Iugoslavia) 113, 121—123, 135, 153—155, 167—169, 180, 181, 293.
Semenic. munte 199, 251, 253.
Semproniu Grecu, general roman 77.
Seneca Lucanu Corbulu 83.
Senta. localitate (R.S.F. Iugoslavia) 156—159, 163.
Sent-Andrei (Sînandrei, j. Timiş) 150,
151, 154.
Sent-Andrei. aghiotant imperial. 180. 189. Sent-Gheorghe Franţ,   episcop de Vaţ 150.
Sent-Gheo) ghe (Petru de ~), voievod al Transilvaniei (1499—1510) 123, 150.
Sent-Ivani, locotenent colonel 236, 239, 244.
Sent-Ivani, căpitan, ucis de turci 239. Sent-Mihai,   sat (Sînmihaiu, j. Timiş) 108.
Septimu Severu, împărat roman (193—211) 86.
Serbia (Servia) 85, 86, 105—107, 110—116, 123, 132, 143, 152—154, 156, 160, 167—170, 174, 182—185, 233, 294, 301, 303, 305, 306.
Serbu Ştefan, învăţător în Mehadia 191.
Sered Gheorghie, comandant al Caransebeşului 132.
Serviu, general roman 78.
Serviu Tuliu, rege al Romei 76.
Severin, comitat 121, 123.
Severu Libiu, împărat roman (461—465) 97.
Sextu, general roman 79, 80. Sextu Tarcviniu, rege roman 76. Sfînta Elena, exilul lui Napoleon 306, 308.
Sfînta Sofia  (Aghi Sofia),  biserică în
Constantinopol 99, 117. Sf Intui Gheorghie, mănăstire în Banat
176, 212.
Sibiu 90, 95, 144, 151, 154, 160. 194, 227. Sicheviţa, sat (j. Caraş-Severin) 218, 248. Sighet (Szighethvar, R.P. Ungară) 138, 139. 152.
Sighismund (Sigmund) (de Luxemburg), rege al Ungariei (1387—1437) 111—113.
Sighismund I, rege al Poloniei (1506—1548) 131.
Sila, dictator roman 78.
Silaghi Mihai 120.
Silaghi Petru, ofiţer de grăniceri mureşeni 183.
Silezia 120, 132, 144, 197.
Silinicea, deal la Mehadia 242, 246, 272.
Silistra, oraş (R.P. Bulgaria) 142. 143.
Simah, localitate 88, 89.
Simelmaier, căpitan de grăniceri 255.
Simeon Moghilă, domn al Ţării Româneşti şi Moldovei 143.
Simeon Ştefan, mitropolit al Transilvaniei 148.
Simon, conducător în răscoala din 1784 227.
Sinan paşa, mare vizir 141—143. Sinesie, episcop al Aradului 194, 195. Sinopi 118.
Siradie, palatin de ~ 130. Siria 100.
Siriţiu, episcop 91.
Siroman Mihai din Mehadia 199.
Sitniţa, rîu în Serbia 108, 116.
Siţilia  74, 77, 79, 80, 85, 96, 170, 309.
Sînicolau (Sent-Micloş) 133, 137, 170, 195.
Sînpetru, sat (j. Arad) 171.
Sîrbu Iancu din Corni 292.
Sîrbu Nicola Galină din Mehadia 200.
Slancamen (R.S.F. Iugoslavia)  113, 154,
155, 157, 159, 162. Slatina,   localitate   (R.S.F. Iugoslavia)
286.
Slatina (-Nera), sat, (j. Caraş-Severin) 249.
Slatina (-Timiş), sat, (j. Caraş-Severin)
177, 179—181, 184, 188, 203, 242, 252,
253, 257, 269 ;   ~ lui Florei 179, 188,
199, 251. Slatiţa, rîu (R.P. Bulgaria) 113. Slavonia 110, 121, 123, 135, 150, 152, 159,
189,   191,   210,   227,   230,   286, 297,
303—306, 310. Slivar Gheorghe, recrutează grăniceri la
Pecenişca 197. Smolensc (U.R.S.S.) 307. Socolari, sat (j. Caraş-Severin) 90, 176,
249.
Socolovici, secretar la Vîrşeţ 205. Socolovici Pavel, căpitan, ucis de turci
259.
Sofia, împărăteasa Bizanţului 100. Sofia (R.P. Bulgaria)   93, 141, 142, 153,
260, 272.
Sofronie (Chirilovici), episcop al Budei, apoi în Transilvania 194, 197.
Sofronie, intendent la episcopia Vîrşeţu-lui 252, 253.
Solari, conte, comandant al Oradei 156.
Soliman, paşă al Timişoarei, 142, 143.
Soliman I, sultan (1402—1411) 111.
362
363
Soliman II, sultan (1520—1566) 127—140, 166.
Soliman III, sultan (1687—1691) 151, 152, 154.
Solnoc, comitat (R.P. Ungară) 149. Someş (Zamos) 145.
Sorinca Mihail din Ticvani, stegar 179.
.Soro (Sora) Ioan, conte, general 226, 244, 254, 255, 293, 298, 301.
Sosighen, matematician, stabileşte calendarul iulian 80.
Sozomen, episcop în Dacia 93.
Spania 77—80, 88, 91, 93, 95—97, 160. 170, 299, 300, 310.
Spînzurători, topic probabil la Jupalnic 276.
Spoleto (Split) localitate (R.S.F. Iugoslavia) 100.
Sprung, general comandant al Timişoarei 172.
Sredişte,   sat   (R.S.F. Iugoslavia)   253 ;
mănăstire 212, 252. Srem (Sirmium)   88, 109, 114, 120, 123,
124. 127, 130, 133, 153, 159, 161, 253. Stamora, sat (j. Timiş) 184. Stanca din Caransebeş 290. Stancilova, sat (j. Caraş-Severin) 176.
179, 180, 226, 248—249, 267; munţii
166, 168, 171, 200. 218, 246, 259, 269,
304, 310.
Stanciu (Ştefan). învăţător din Mehadia 191.
Stancu, obercnez în Negoţ in 283. 285. 297.
Stanici Marco, locotenent major 256, 259. Stanisavlevici,    colonel  de  ponton ieri,
din Titel 206. Stanislau Poniatovxchi. rege m1 t> ..ionici
(1764—1795) 198. Stanoe. scrib 285.
Stanoilovici  Stoico.   locotenent major,
247 ; căpitan 266. Starai. maior, la Mehadia 197. Stef, negustor în Timişoara 191. Siilico. generai roman 91, 93. St ir ia 121, 131. Stoghir, deal la Mehadia 246.
Stoica Alexie, fiul cronicarului 242. 262, 265.
364
Stoica Athanasie, fiul cronicarului 282.
Stoica Athanasie, tatăl cronicarului 189, 190, 192, 212.
Stoica Costa, fratele cronicarului 259, 261—263, 265, 269, 287.
Stoica Gheorghe, fratele cronicarului 281, 284, 290, 292—295.
Stoica Nicolae, cronicarul, semnături autografe 56, 62, 311 şi passim.
Stoican din Mehadia 284.
Sroico Jivan din Timişoara 184, 191.
Stoico Milenco, fruntaş al răsculaţilor sîrbl 302.
Stoico Petru din Timişoara 184, 191. Stoicovici Efta, locotenent 275, 279. Strajaoţu  (Strajiţa, Strajovaţ), deal la
Mehadia 110, 175, 176, 268, 270, 272. Straser (Wolfgang Friedrieh Wilhelm),
general imperial 153. Straşimir. ţar al Bulgariei (1371—1396)
109.
Stratimirotyici Ştefan, mitropolit de Carlovăţ 147.
Străhaia, mănăstire 278, 283.
Sţipio Africanu 77—79.
Sţipio Emilianu 78.
Subotiţa. oraş în Iugoslavia 304.
Sunad, voievod maghiar 103.
Supt-Coaste. topic la Corni 269—271, 281.
Suraţ. localitate în U.R.S.S. 307. Suvorov (Alexandru), general rus 276,
296. 299. 300. Sviniţa,  sat (j. Mehedinţi)  85, 94, 168,
172. 183, 218. 227. 232, 247, 266, 280,
291, 302.
Sviştofu, localitate în Bulgaria 143. Svîrdin. deal la Mehadia 250. 272.
Ş
Şabaţ, cetate (R.S.F. Iugoslavia) 123,127, 167. 168, 182, 229, 233, 293, 296.
Şacabent Iosif Ioanovici, episcop al Vîrşeţ ului şi Caransebeşului (1785—1805) 82, 212—214, 223, 229, 252, 256, 301.
Şaina, localitate în Iugoslavia 286.
Şam, sat, (Jamui Mare, j. Timiş) 252.
Şanţe, topic la Mehadia 173, 183, 266.
Şanţi, întărituri la Caransebeş 197.
Sara, munte în Bulgaria 113. Şarlote, soţia lui Francisc I 309. Ş argat ion 127. Şemlug, mănăstire 212. Şenauer, caporal 197, 199 ; sublocotenent 207.
Ser ban Cantacuzino, domn al Ţării Româneşti (1678—1688) 148, 149, 152.
Şfarţ Bartold, inventează praful de puşcă 110.
Şibot (Jibet, j. Alba) 121, 140.
Şieioş, cîmpie la ~ 138, 140.
Şimsan Ion, căpitan d'e grăniceri 183.
.Siria (Vilagoş), sat (j. Arad) 112, 113, 142, 143, 146, 147, 151, 250, 255, 265.
Şişatovaţ, localitate în Iugoslavia 206.
.sf; (Sehutz) soţia ministrului de externe al Prusiei 296, 298.
Şleghel (Sehlegl), locotenent colonel 202,
203, 207, 219, 235, 243.
Şmeiau, conte, general imperial 174.
Şmid, administrator 203.
Şmit Franţ. căpitan de grăniceri 207, 264,
271, 286, 290. Şopot,   sat (j. Caraş-Severin)   197, 198,
204, 248.
Şopron, localitate în Ungaria 122. Şoşoi, topic la Mehadia 272, 274. ştatrmarc (Stiria, Austria) 121, 131. 145. 302, 305.
Ştain, maior 235, 243, 244, 247, 248.
Şiaremberg Cuidobald, general imperial 151, 154. 157, 161, 164.
Şiaremberg Rihard, conte 150.
Şteian vodă (Muşat), domn al Moldovei (1394—1399) 111.
Ştefan vodă fiul lui Alexandru cel Bun. domn al Moldovei 115, 117.
Ştefan vodă cel Mare, domn al Moldovei (1457—1504) 118, 123, 130.
Ştefan IV (Ştefăniţă), domn al Moldovei (1517—1527) 127.
Ştefan V Lăcustă, domn al Moldovei (1538—1540) 131.
Ştefan VI (Rareş), domn al Moldovei (1551—1552) 134.
Ştefan vodă (Lupu), domn al Moldovei (1659—1661) 147.
Ştefan I cel Sfînt,   rege  al Ungariei
(997—1038) 102, 104. Ştefan II, rege al Ungariei (1116—1131)
105.
Ştefan Petrineanu (Petriceicu), domn al
Moldovei (1672—1674) 149. Ştefan Sur du, domn al Ţării Româneşti
(1591—1592) 142. Ştefan Tomşa I,   domn   al Moldovei
(1563—1564) 140. Ştefan Tomşa II,   domn al Moldovei
(1611—1615 ; 1621—1623) 143. Ştefan Dragutin, rege al Serbiei
(1276—1282) 109. Ştefan Duşan Silni, rege şi ţar al Serbiei
(1331—1335) 107, 109. Ştefan Lazarevici, despot al Serbiei
(1389—1427) 110—112. Ştefan Nemania, mare jupan
(1168—1200) 109. Ştefan I Nemania, rege al Serbiei
(1196—1227) 109. Ştefan II (Radoslav),  rege al Serbiei
(1227—1234) 109. Ştefan Uroş, rege al Serbiei (1355—1371)
109.
Ştefan Uroş Decianschi, rege al Serbiei
(1321—1331) 109. Ştefan Uroş Milutin,   rege al Serbiei
(1282—1321) 106, 109. Ştefan Vladislav, rege al Serbiei
(1234—1243) 109. Ştengher Iosif, caporal la Mehadia 227. Ştibiţa Maxim, episcop al Vîrşeţului şi
Caransebeşului 170, 189. Ştibiţa Spiridon, episcop ai Vîrşeţului şi
Caransebeşului (1695—1702) 160. Şiucă Mihai, ispravnic de Mehedinţi, informator al imperialilor 231, 235, 237,
267—269, 271, 276—278. Şuh (Schuch), locotenent de grăniceri
197, 199, 207. Şuvâgui Lazăr, preot în Globurău 257.
Şvainiţi, luptă la — 241.
Şvaiţu (Elveţia) 296, 299, 300.
Şvarţ, caporal 239.
Şvarţenberg, general imperial 307.
Şvedu (Suedia) 149.
Şvind, locotenent major 232, 249.
365
i
T
Taifel Erasmus, comandant de oaste 138. Taina Mare, topic la Mehadia 270, 271. Tair paşa, în Ada-Kaleh 276, 287. Taldon, general imperial 256, 259. Tamerlan, han mongol 108, 111. Tarasie,    patriarh   la Constantinopol
(784—806) 102. Tarevin Colatin. rege al Romei 76. Tarcviniu Priscu, rege al Romei 76. Tarent 307.
Taşner, sublocotenent de grăniceni 207 ;
locotenent 234. Tatelbah, nobil,  luptă  contra turcilor
150.
Taţiiu Aurel, împărat roman (275—276) 88. 94.
Taţiu, rege al sabinilor 76.
Tăchia, sat (R.S.F. Iugoslavia) 84, 85, 235. 237, 238, 251, 302. 308, 309.
Techeli Emeric. principe al Transilvaniei (1690—1691) 150—152, 154—156, 160.
Telia, şef al ostrogoţilor 99. Teiu Moşului, topic la Jupalnic 244. Teiuş, topic la Caransebeş 254. Telechesi Ştefan, episcop la Cenad 160. Telegdi Ştefan, vistier al Ungariei 124, 125.
Temeş, episcopie la ~ 93.
Teregova, sat (j. Caraş-Severin) 171, 174, 181. 184, 199. 202, 203, 227, 237, 250, 251, 253, 254, 256, 257, 259, 269, 291, 294.
Teremia. sat (j. Timiş) 191. Terţi, regiment imperial  233, 272. Tetrieu. împărat roman (270—273) 88. Thai Frânţi, episcop de Oradea 138. Theodor, călugăr la m-rea Zlatiţa 252. Theodor, protosinghel  210, 213, 223. Theodor Lascar. împărat la Niceea 105, 106.
Theodora. împărăteasă bizantină 104. Theodor a Fausîa,   fiica  lui Maximian
Uerculi 89. Theodorih, rege al ostrogoţilor 96, 99. Theodosie, preot militar 224. Theodosie I cel Mare,  împărat roman
(379—395) 92. 95, 97.
366
Theodosie II, împărat roman de răsărit
(408—450; 96—98, 101. Theofan, cronicar bizantin 101. Theofil, împărat bizantin (829—884) 102. Theotim, episcop în Dacia 93. Thesalia 79, 108, 110. Thesalonic 92.
Thoma, preot în Topleţ 208, 263. Thoma, pretendent la tronul Bizanţului 102.
Thomian, locotenent de grăniceri 197, 207.
T iberic Claudiu. împărat roman (14—37) 31. 82.
Tiberie   Constantin,   împărat bizantin
(578-582) 100. Tiberu. rîu 75, 76, 80, 89. Ticvani, sat (j. Caraş-Severin) 249. Ţigăniţi, staroste de negustori în Banat
203.
Tllzit, pace la ~ 302, 304.
Timiş, rîu şi comitat 103—105, 169—171, 177. 227, 250, 254, 256, 269.
Timişoara 104—106, 112, 113, 118—126, 129—135, 137—140, 142—152, 155—160, 162—167, 169—175, 177, 181, 184—187,
189, 191—197, 199, 200, 203, 205, 210—212, 217, 225, 243, 244, 248, 254—256, 264, 280, 281, 300—306.
Timoc, rîu 87, 94, 169, 174, 287, 297, 306. Tirol 305.
Tisa, rîu 86, 102—105, 113, 120, 123, 128, 129, 132—135, 137, 138, 149—151, 156—160, 163. 167. 169, 174, 179, 183,
190, 191, 206, 227.
Tiscut, topic la Jupalnic 235, 251, 276, 283.
Tismana, mănăstire 154, 233, 237, 251. Tisoviţa, sat (j. Mehedinţi) 284. Tit Vespaslan, împărat roman (79—81) 83.
Titel, cetate (R.S.F. Iugoslavia) 102, 133, 135, 144, 151, 155—158, 169, 206.
Tiţinu (Pavia, Italia) 96.
Tiuchiuli Sava. căpitan de grăniceri sîrbi 174, 178—180, 191, 307.
Tîlva cu Rugii, munte în Banat 243.
Tîrgovişte 141. 143.
Timora, sat <j. Caraş-Severin) 224.
Tîrziu Barbu,   grănicer din lablaniţa,
decorat 267. pocal în Ungaria 113, 129, 150. Tolde Ştefan, comandant în oastea lui
Sigismund Batori 142. Tolnia, comitat în Ungaria 128. Tomaşevaţ, sat în Iugoslavia 256, 258,
259.
Tomici, furier în Mehadia 198, 207. Tomici Ioan,   protopop la Caransebeş 301.
Tomori Paul,   arhiepiscop   de Caloeea
126, 128, 129, 136. Topleţ, sat (j. Caraş-Severin) 182, 192.
193, 208, 232, 242, 263, 271, 272, 274,
276, 278, 282, 292. Topleţii lui Iorgovan, topic la Orşova
242.
Toplicean Milan, în lupta de la Cossovo 109.
Topliţa, rîu în Iugoslavia 108. Topola, localitate în Iugoslavia 300. Toroc Ioan, comandant de oaste transilvănean 134, 137. Tortona, localitate în Italia 300. Toscan, croitor 216.
Toscana-, provincie italiană  174, 300. Totila, rege al ostrogoţilor 99. Totls, localitate în Ungaria 305. Trachia (Traţia), 78, 80, 85, 87—90. 93.
96, 99. 107, 110, 114, 127, 145. Troian Ulpiu, împărat roman (98—117)
81, 84—88, 94. Trailovici  Nicolae,  preot  în lablaniţa
251, 258.
Transilvania (Ardeal), 85, 86, 88, 90, 91. 95, 105, 107, 110, 112, 114, 117, 119— 121, 123—125, 127, 129—135, 137—161, 169, 175, 181, 183, 186—190, 192—194, 197, 198, 212, 219, 220, 227, 228. 230, 237, 287, 291, 303, 306, 308, 309, 311.
Trapcea, topic la Mehadia 272.
Trapezonda, 118, 119.
Trâilă. căpitan de haiduci 220, 221. 223—225, 266.
Trăncănel Gheorghe, negustor, informator austriac 236.
Trebelau (Tervel), rege bulgar (701— 718) 101.
Trebonianus Galus Vibius, împărat roman (251—253) 87
Treşer, locotenent major de grăniceri 207.
Triest, 305.
Trocan Theodosie, căpitan la turci, informator austriac 268—272, 276, 278. Troia, 73, 74, 83.
Truhses (Wilhelm), conte, general imperial 156, 158.
Truhses, regiment imperial 157.
Tufă, căpitan de haiduci 197.
Tuf ari, sat (în Orşova) 182, 232, 233, 237, 238, 240, 260.
Tuhutum, conducător maghiar 91.
Tuliu Hostiliu, rege ai Romei 76.
Tunis, 238.
Turcia, (Ţara Turcească, Poarta) passim.
Turda, oraş 135.
Turin, oraş în Italia 196.
Turnu, rege etrusc 74.
Tur nu, sat (j. Caraş-Severin) 309.
Turnu Severin, oraş 87—89, 105, 121.
T
Ţara Paul, apără Lipova 142.
Ţara Bîrsei, 143.
Ţara Haţăgului, 186.
Tara Nemţească, (Ghermania) passim.
Ţara Românească, (Ţara Muntenească, Valahia, Ungrovlahia, Boiaria) 85, 86, 91, 92, 95, 102, 105—115, 118, 120— 123, 126—128, 130—132, 135, 137, 138, 140—144, 147—149, 152—154, 159, 160, 166, 167, 169, 170, 174, 181—187, 193, 194, 197, 199, 206, 208, 215, 220, 230—232, 235, 245, 251, 258, 271, 278, 281, 294, 296, 297, 301, 303, 306, 308, 310, 311.
Ţaricina, pîrîu în Craina Timocului 87.
Ţăpeneag, familie din Mehadia 272.
Ţăpeneag Nicolae din Mehadia 199, 200.
Tenovici Marcu din Orşova 285, 302.
Ţentner, general austriac 260.
Ţereviste, cetate în Serbia 108.
Terni    Gheorghe    Petrovici, (Cara-
gheorghe) 296, 300, 302—305, 308. Ţerinteazi, sat 300. Ţerova, sat (j. Caraş-Severin) 262.
367
Ţetvlţi (Zedtwitz Johann Franz Anton),
baron, general imperial 228, 229. Ţicala, paşă turc 144. Ţili Ulrih, conte 117, 119. Ţimber Tuliu, cetăţean roman 80. Ţina (Cinna), consul roman 78. Tiţero Tuliu, 78.
Ţîrna Bara,  mlaştini  lingă Lugoj 155, 156, 169.
U
Veline, oraş în Italia 307. Udinot, duce de Regio, mareşal al Franţei 307.
Udvinia, localitate în Iugoslavia 123. Uilac Lorenţ, comite al Severinului 123. Uilac Nicolae, voievod al Transilvaniei
(1441—1446) 112, 126. Uiliman beg, paşă în Bosnia 133, 134. Uivar, localitate în Ungaria 148. Ujiţe, localitate în Iugoslavia 175, 184. Ulici (Olici), topic la Mehadia 179, 270,
271.
Ulm, localitate în R.F. Germania 301. 302.
Ulma, localitate în Iugoslavia 228.
Ungaria, (Hungaria, Ţara Ungurească) 90, 95, 102, 104, 108, 112, .113, 119. 121, 122, 130—132, 135, 137, 139, 141— 146, 149—152, 157—159, 161, 167, 190, 210, 227, 230, 251, 305.
Ursulescu Ursu, chinez (cnez) în Corne-reva, ucis de săteni 192.
Utisenici Gheorghe, episcop de Oradea 131—134.
Utreht, oraş în Olanda 161.
Uzar Petru, ban de Lugoj şi Caransebeş 145.
Uzdini, sat în R.S.F. Iugoslavia 286. V
Vacup, localitate în Bosnia 174. Vagram, localitate în Cehoslovacia 305. Vai, conte maghiar 240. Vainertf căpitan 240.
Valachi Nicola, tatăl enezului Lavren-tie 123.
Valahia Mică (Oltenia), 178.
Valdec, (Georg Friedrich) conte, apără
Viena 151. Valdec    (Cristian   August), principe,
feldmareşal austriac 269, 278. Valea Bolvaşniţa, sat (j. Caraş-Severin)
183, 201.
Valea Erdăştiţii, topic la Mehadia 245. Valea Mehadiei 250.
Valea Rea, topic la Socolari 166, 176, 249.
Valea Săracovii, 241.
Valem Hostilianu Moesiu, împărat roman (251) 87.
Valem Novintus, împărat roman (364— 378) 81, 90—92, 94, 101.
Valentin Turcin, comandant al Belgradului (1521) 128.
Valentinian II, împărat roman (375— 392) 93.
Valentinian III, împărat roman (425— 455) 96, 97, 99.
Vaier ian, împărat roman (253—260) 87, 88.
Valerie Publican, consul roman 76. Valis, colonel, în comisia de conscriere
a mănăstirilor 208. Valis, regiment imperial 198.
Valis Olivier, conte feldmareşal austriac 181, 182.
Valis Paul Franţ, conte, comandant al
Timişoarei 164—166, 170, 172, 174. Vancea Ioan, stegar de grăniceri 245.
Vancea Pătruţ, plutonier de grăniceri 207.
Vancea Petru, harambaşă de haiduci, apoi căpitan de plăeşi în slujba austriecilor 177, 178, 180, 183, 188—190, 196, 202, 207, 222.
Var, sat (j. Caraş-Severin) 225.
Vardan Paul, arhiepiscop de Strigoniu 130.
Varlaam Alexandru, general din Bucureşti, la Băile Herculane 310.
Vama (Dionisiopoli), localitate în Bulgaria 113—115. 117, 129. 133, 198_
Varşau (Varşovia). 307, 309.
Vartensleben (Wilhelm Ludwig Gusta v>, conte, feldmareşal imperial 229, 230, 232—236, 240, 242, 244, 245, 247—249, 256, 259, 260, 262, 268—271, 276—279, 281—288, 294, 299.
yarvara, mama cronicarului 192.
Vasilie I, împărat bizantin (867—886) 103.
Vasilie II, împărat bizantin (976—1025) 103.
Vasilie, preot catolic militar 252. Vasilie (Lupu),    domn    al Moldovei
(1634-1653) 147, 148. Vasilievici Moisi, arhimandrit la Vîrşeţ
252, 281, 289, 291. Vasiliţa. topic în Serbia 113. Vasiova, sat (Bocşa, j. Caraş-Severin)
254, 255.
Vaşchiţ, locotenent major 255. 256. Vaţ, localitate în Ungaria 150. Vavilon 88.
Văleanu Martin clin Corni 175.
Vălişoara, sat (j. Caraş-Severin) 202.
Vărădia, sat (j. Caraş-Severin) 166, 176, 217, 225, 256, 258.
Vecei (Siegbert), general austriac 235, 266—268. 270, 271, 275, 287, 288.
Vela din Corni, grănicer 242.
Velco. haiduc sîrb, ucis de turci 308.
Veliţi Uzvet, localitate în LVR.S.S. 307.
Venchaim (Franz Xavier), general austriac 235, 237, 240, 271.
Venec, mănăstire 212.
Veneţia 94, 96, 159, 169, 299, 305.
Venţeslau, împărat german (1378—1400) 110.
Verendin, sat (j. Caraş-Severin) 260. Verina, împărăteasă, soţia lui Zeno 99. Vermeş, sat, (j. Caraş-Severin) 254. Verona, oraş în Italia 90, 187. Verus Lucius, împărat roman (161—169) 86.
Vespasian Flavie, împărat roman (69— 79) 83.
Vestprin (Platensee), cetate în Ungaria 135, 141.
Veterani (Frederigo), general imperial 151—156.
Victorinu Mariu, împărat roman (268— 270) 88.
Vidac Athanasie, cleric 213.
Vidac laşa, nepotul mitropolitului 223.
Vidac Paia, nepotul mitropolitului 223.
Vidac Pera. nepotul mitropolitului 223.
Vidac Petru Ioanovici, episcop al Vîrşeţului şi Caransebeşului (1806—1818) 304, 310.
Vidac Vichentie Ioanovici, episcop al Timişoarei, apoi mitropolit al Carlo-văţului 170, 184, 188, 193—195, 203.
Vidac Thoma, nepotul mitropolitului 223.
Vtdin (Dii), cetate în Bulgaria 85, 94, 114—116, 122, 123, 151—155, 174, 180, 181, 236, 251, 257. 272, 282—285, 287, 294, 296—298, 300, 308.
Viena (Beciu), 116, 119—122, 127, 130, 131, 144, 150—158, 160, 161, 163, 167, 172—175, 179, 182, 184, 186—188, 190, 191, 193, 200, 203. 205, 213, 223, 224, 226, 227, 229, 230, 232, 235, 244, 284, 286, 290, 293, 295, 300—306, 308.
Vighilantia, sora lui Iustinian 100.
Vilhelm III, regele Prusiei (1797—1840) 302, 308.
Vilius, maior topograf 226.
Vincovţe, localitate în Iugoslavia 206.
Vinga (Thereziopol), sat (j. Arad) 185, 187.
Vintilă vodă, domn al Tării Româneşti
(1532—1535) 130. Vinţii de Jos (Alvinţ), sat (j. Alba) 134,
148.
Virsavia, sora cronicarului 189, 190, 225, 255, 258.
Virtemberg, principat 162.
Virtemberg, regiment imperial de dragon! 164, 234, 242, 249, 267.
Visarionf episcop la Novi Sad 193.
368
369
Visocica,  topic la  Mehadia 242, 245—
247, 271, 272, 274. Vişnovieschi, locotenent major 207. Vitebsc, localitate în U.R.S.S. 307. Vîlcan, pas şi vamă 148, 187, 251, 276. Vîrhna, general austriac 309. Vîrciorova, sat <j. Caraş-Severin) 213. Vîrlă Nicola, preot în Sasca 213. Vîrşeţ, oraş în Iugoslavia 139, 142, 159,
160, 169—171, 175, 181, 184, 189, 195,
203—206, 208, 212—215, 217—219, 221,
222, 226, 227, 229, 230, 232, 240, 252,
253, 255, 258, 269, 277, 281, 284, 285,
289, 290—292, 304, 310. Vlad vodă (înnecatul), domn al Ţării
Româneşti (1530—1532) 130. Vlad Călugărul (Ioan Caloeru), domn al
Ţării Româneşti (1482—1495) 124. Vlad Dracul, domn al Ţării Româneşti
(1436—1446) 114. Vlad Ţepeş, domn al Ţării Româneşti
(1456—1462 ; 1477) 110, 114, 115, 118,
120.
Vladimirescu Tudor, 301, 303, 306, 308, 310, 311.
Vladislav III, domn al Ţării Româneşti
(1524—1525) 130. Vladislav, fiul lui Iancu de Hunedoara
119, 120.
Vladislav, regele Boemiei 121, 122.
Vladislav I, regele Ungariei (1440—1444) 112—114, 122.
Vladislav II, regele Ungariei (1490—1516) 122, 127, 131.
Vladislav V (Ladislau Postumul), rege al Ungariei (1452—1457) 118, 119.
Vlaicu vodă, domn al Ţării Româneşti (1364—1377) 106, 107, 109, 112, 140.
Vlasie Olah, comandant al cetăţii Belgrad 127, 128.
Vlădiţă vodă, domn al Ţării Româneşti (1510—1512) 123.
Vodiţa, rîu 283.
Voiloviţa, mănăstire 212.
Voinovici, căpitan de grăniceri 207.
Voinovici Ioan, stegar de grăniceri 248, 262, 265.
Voivodinţi (Voevodeţi), sat în Iugoslavia 252, 258.
Volusianus C. Vibius, împărat roman (251—253) 87.
Vracevgai, sat în Iugoslavia 185, 206.
Vrăniuţ, sat (j. Caraş-Severin) 176.
Vucf fiul cneazului Lazăr 110—112.
Vucaşin, rege al Macedoniei 107, 109, 110.
Vucosava, fiica cneazului Lazăr 108. Vuici, stegar de grăniceri 207.
Zachi, conte maghiar 169. Zaco, sublocotenent 200, 207. Zagreb (Agram) 113, 121, 124, 223. Zaharia,  vizitiu   al   mitropolitului de
Carlovăţ 210. Zalcai Vladislav, arhiepiscop de Strigo-
niu 129.
Zapolia Ioan, voievod al Transilvaniei (1510—1526) şi rege al Ungariei (1526—1540)  125—127, 129—131, 141,
Zăbuică Martin din Corni 245, 295.
Zăicani, punct vamal 189.
Zăvoiu lui Matei, topic la Mehadia 138.
Zebestin Mathias, episcop de Oradea 138.
Zemlic (Şemlac, j. Timiş) sat 140. Zemlin   (Zemun,   Iugoslavia) 119, 162,
212, 302, 308. Zeno, tatăl împăratului bizantin Leon II
99.
Zeno Isauricu, împărat bizantin (474— 491) 99.
Zenobia, regina Palmirei 88.
Zermiţeghetuza, capitala lui Decebal 85, 86, 88, 94.
Zgrebenţif sat (Grebenac, R.S.F. Iugoslavia) 257.
Zlaiiţa, mănăstire 204, 212.
Zlatiţa, sat (j. Caraş-Severin) 185, 206, 252.
Znamănu lui Palcu, topic la Cuptoare 269.
Zorici, căpitan sîrb, emigrează în Rusia 191.
Zorlenţii   Mari, sat   (j. Caraş-Severin) 254.
Zisima, deal la Băile Herculane 173.
Zrini Nicolae,   înfrînge pe    turci 132, 138—140.
Zrini Petru, ban al Croaţiei 150. Zulficar, sol turc 152.
Zustunei, general genovez, apără Con-
stantinopolul 117. Zvardu, conducător maghiar în vremea
lui Arpad 103.
370