MANUAL DE ISTORIA PRINCIPATULUI MOLDAVIEI 
DE  Prof. I. Albineţ 
Partea I 
Iaşii 
La Institutul Alvinei ? 1845 
  
[I] PRECUVÎNTARE 
       Cicero ,marele orator al Romei, definînd istoria zice: ea este martura timpurilor, lumina adevărului, viaţa memoriei, învăţăoarea vieţei, solul vechimei. În ea privind ca întru o oglindă cetitoriul poate împodobi şi îndrepta traiul vieţei sale dupre virtuţile altora, şi fără a pătimi învaţă a cunoaşte reul şi a se feri de el. După o altă zicere a unui istoric, în teatrul lumei în care vieţuim ca individe soţiale şi persoane politice, istoria ajunge obiectul cel mai însemnat pentru cetăţeni, fiind ca fiecare stare, fiecare profesie alfă în ea învăţeturi din care poate trage folos în sfera traiului seu. Deci dacă istoria în general este pentru omenire atît de interesantă în rezultatele sale; cu cît mai vîrtos trebue să fie Istoria Patriei, un [II]  obiect vrednic de cunoscut pentru tot individul ce poartă un nume naţional şi are un pămînt, unde au văzut întăiaş dată lumina vieţei şi cu care sînt legate cele mai de aproape relaţii a le fiinţei şi a le traiului seu.
       Atot – puternicul plăsmuitoriu, pe lîngă alte daruri cu care au înzăstrat pre omu şi ’lau făcut mai pre sus de toate celelalte fiinţe, au sădit în el şi simţirea iubirei de sine, care este unită cu dorinţa de viaţă, ba chiar şi de nemurire ce are prin raţonalitatea sa. De aceeasta îl videm că el fire se iubeşte pre sine şi pre ai sei fii sau compatrioţi, iubeşte locul în care s’au născut el şi  străbunii sei, şi în care doreşte se vieţuiască şi însuşi coborîtorii familiei sale. De acest simtiment este legat dreptul de a ave o naţiune şi o patrie şi prin urmare un Guvern naţional, cu care se poată înfăţoşa esistenţia sa politică înaintea celorlalte staturi, şi aşa se 
ajungă a fi persoană po- [III]litică. Un asemene bărbat, dară, ca un adevărat fiu al naţiei, nu are nimic mai preţios decît cunoştinţa întîmplărilor acelora care face fiinţa sa şi a naţiei sale, şi cu care poate aşi sprijini drepturile sale împrotiva naţiilor străine. Aceste cunoştinţe înse nu se pot afla aiurea decît în Istoria patriei, unde cu litere nesterse este însemmnat începutul, numele, pămîntul şi driturile naţiei sale. Ea ne arată întîmplările  prin care am venit în pămîntul acesta, drepturile sub care îl stăpînim, faptele prin care am ajuns a încunoaşte lumei pre noi şi patria noastră, nerioadele înaintirei sau a înapoerei prin care au păşit Statul şi naţia noastră, rezultatul, rangul ţi meritul ce au dobîndit ca şi noi înaintea celorlalte staturi şi prin urmare înaintea omenirei.  În trînsa ca într ’o oglindă putem vide trecutul, prezentul şi a închia despre viitoriul nostru; în postul ei mai bine decît din graiurile oraculul Delfic, ne putem [IV] cunoaşte cine suntem, cine am fost şi cum trebue să fim; c’un cuvînt ea poate purta în frunte-spiţul seu vechea aceea sentenţie: „Uită-te în mine şi cunoaştete pre tine.“ 
        Adevărul trebuinţei unei asemene cîrţi au fost cunoscut de toate naţiile, atît vechi care de mult s’au stins de pe faţa pămîntului, cît şi nouă care se află astăzi. Îndată ce s’au statonicit într’un loc, au început a vieţui în stat şi au învăţat măestria scrierei, au îmsemnat începutul, numele lor şi pămîntul pe care s’au aşezat; ele s’au silit de a culege deosebite întîmplări şi fapte clasificate după vreme, loc şi persoane, dupre care să se poată înţelege soarta lor din ori ce timp, şi cu asemene chin s’au înzăstrat cu documenturi vrednice de credinţă pentru acele lucruri care sunt cele mai scumpe la fiecare naţie. 
        Moldo-romînii ca ori şi care altă naţiune au cunoscut trebuinţa aceasta, însă înmpregiu- [V]rările nenorocite prin care au trebuit se treacă, iau făcut ca să piardă mai cu totul şi asemene lucruri scumpe. Patria lor prin o soartă vrednică de tînguit au fost menită din cea mai bătrînă vechime ca să fie teatrul resboaelor,şi dupre poziţia sa geografica poarta năvălirei gintelor streine. Aşa cu veacuri înainte de Hristos videm aice pre Darie Împăratul Persiei, pre Alecsandru şi Lisimah al Macedoniei, pre Flacusproconsulul Roman din Misia luptînduse împotriva Dacilor pe a cărora pămînt ’lam moştenit noi. Cu o sută de ani după Hristos ni se îmfăţoşează aice Decebal,un rigă însemnat prin bravurile şi victoriile purtate încontra Cezarilor Romei, carii se văzură nevoiţi a cumpăra de la el pacea cu un tribut anual. Nu tîrziu înse după c se sui pe tronul Romei, Nerva Ulpiu Traian un bărbat vrednic descentru  Imperiei Romane, cu braţ puternic rădică vînta vulturului Roman lăsa –[VI]tă de anticesorii sei în picioarele barbarilor. Aceasta ecspeduind asupra lui Decebal îl învinge în mai multe rînduri, şi’l nevoieşte de a căuta scăpare între zidurile capitalei sale Sarmizagetuza. Aice ne mai avînd nădejde de scăpare şi neputînd suferi de aş vede statul subjugat şi persona sa figurînd în triunful învingătoriului îşi dă moartea singur. Dacia cucerită se priface în provincie romană, lăcuitorii sei parte se ucidu, parte îşi caută scăpare între alte naţii barbare, eară parte se tîrăscu sclavi la Roma şi prin osebite provincii a le Italiei. – Dacia deşertată prin asemine chin de lăcuitori, s’au împoporat din nou de către Traian cu colonii aduse din Roma şi din toată Italia. Acestora li s’au împărţit pămîntul, li s’au hărăzit dripturile cetăţăniei Romane, Sarmizagetuza, rezidenşia lui Decebal s’au prefăcut în capitala Daco-Romaniei subnume de Ulpia-Traiană, şi ţerei i s’au dat tit- [VII]lu de Dacia Augustă, ca ceea ce se numera îmtre provinciile augustului, eară un a le senatului, guvernînduse milităreşte de Propretori Cel din tăiu pre care ’lau pîndit Traian ca domn preste aceste ţeri, au fost Marcu  Scaurian, eată începutul nostru al Daco-Romînilor şi al naţiei noastre de astăzi. 
        Din acesti colonişti se trage ginta Romînilor, carii de atunci şi pînă în ziua de astăzi au rămas neclintiţi pe locurile Daciei. Această probincie Romană împreună cu colonistii sei, au înflorit începînd de la 106 după Hr. În curs de 160 ani pănă în timpul lui Galienus cînd se cuprinse de Goţi. Pînî la această epohă Romînii stînd sub sceptrul Împăratului Romei, aveau soarta lor politică unită cu a mumei şi istoria ei una cu a  Imperiei Romane. După ce înse naţiile barbare în a lor năvăliri ajunse a ameninţa chiar capitala Impariei, atunci nevoită aceasta aşi [VIII] căuta de capul seu, au părăsit provincile şi le-au lăsat în soarta lor. Pre la capătul sutei a ria Dacia Augustă cu ai sei colonişti ajunse pe rînd a se încălca dupre Sarmaţi şi Goţi de cătră Huni, Avari, Gepizi, Longobarzi, Alani, Bulgari, Slabi, Unguri, Mongoli şi însfărşit de Turci. Pre acestia îi videm unii dupe alţii trecînd şi retrecînd prin ţerele noastre, sfăşiind Iperia Cezarilor, răsipinduo mai la urmă de tot şi prefăcînd însfîrşit cu totul faţa Europei. 
                    În asemene timpuri şi împregiurări Romînii se văzură nevoiţi sub Duci sau căpitenii alese din mijlocul lor, aşi apăra esistenşa şi din al treilea secul pînă la al nouălea trebuiră a se orizonta dupre feliuritele poziţii politice pentru a păstra fiinţa lor şi dritul heredităţei şi al proprietăţei asupra Daciei. Aşa pre la anul 274  Aurelian proclamat de împărat in Sirmiul Panoniei, vă – [IX]zind că este cu neputinţă de a apăra toate provinciile Imperiei de năvălirea barbarilor, au hotărît de a lăsa în mînile lor Dacia Augustă. – Deci rădicînd din ea legioanele împreună cu un număr de colonişti mai cu samă acei ce petreceau pre la locurile  
câmpene în picioarele barbarilor, iau trecut preste Dunărea şi iau aşezat în Misia, unde mai aducînd încă colonii nouă au înformat cu ii a doua Dacie numită Misiană şi Aureliană, eară de cătră autorii Bizantini Ripiană şi Mediterană. Partea cea mai numeroasă şi mai înavuţită din colonistii Daciei Traiane legaţi fiind de familiile, de averile şi de pămîntul naşterei lor în care bieţuia acum mai mult de un beac şi jumatate n’au viot a urma după Aurelian. O parte s’au tras pintre desimele codrilor şi a munţilor Daco-carpatici, unde în fortăreţe şi palance adumbrinduse, forămă mai multe staturi cu osebite titluri atît [X] în Moldava, Transilvania şi Panonia păn  la Tisa, precum şi în Ţara-Romînească. Cealalţi văzind că în timpurile acele nici între’o parte nu poate se le fie mai bine, şi deprinşi acum cu barbarii vecini şi încursetori în Dacia precum era Goţii, au rămas pe loc, încorporînduse şi confederînduse cu ii au petrecut chiar prin şesurile Daciei, căci înşii barbari avînd nevoe de dînşii ca unii ce era buni agricultori, nu numai că nu iau supărat dar iau şi apărat întru cît le era prin putinţă împotriva altor barbari, şi aşa Romînii Daciei Traiane se vădu figurînd în istorie chiar sub numirea osebiţilor barbari năvălitori. Prin asemine chipuri pescumpărînd adese timpurile, critice pănă la ocaziile cele mai favoritoare, se văzu cînd aliaţi cu barbarii, cînd liptînduse în contra lor, cînd folosinduse de protectoratul sau confederaţia Imperiei Romano-Bizantine, şi aşa prin tot decursul acestor tim- [XI] puri atît de înviforate şi învăluite au ştiut a disputa cu  mai mult s’au mai puţin dritul heradităţei lor preste Dacia Traiană.
         Coloniştii Romîni pre carii Aurelian iau trecut în celaltă parte a Dunărei s’au întins mai tîrziu pînă pin Dardania, Macedonia şi Tesalia, unde apoi după strămutarea lui Constantin cel mare de la Roma la Bizantia, adăogîduse şi numărul colonistilor de toată starea, veniţi cu Imperatorul din Italia şi statorniciţi în Roma nouă Constantinopole şi în toată Tracia, ajunsă a se numi peninsula întreagă Emului de la Dunărea şi pănă la  Marea: România, după cum se numeşte şi pînă astăzi de Turcii Pum-Ili. În aceeste locuri ajunsă Daco-Romînii prin suta a unsprezecea, după ce au căzut în orient propriul Imperiu Roman rămîind numai umbra lui, a întemeia un Imperiu Romîno-Bulgar, carele întinse domnirea sa pănă la Bizanţiu şi Grecia. Însfîr  [XII]şit această Imperie se sfărămă, aceea Romano-Orientală căzu sub Turci, Ducaturile Romîne din Transilvania şi cele de pe lîngă Tisa sub Unguri, remaseră deci pe scena politică: Principatele cel Moldo-Romîn, întemeiat prin venirea lui  Bogdan Dragoş cu o colonie de Romîni din Maramurăş în a XIV sută, şi cel Munteno-Romîn întemeiat prin venirea Radului cu o altă colonie de la Făgăraş şi Omlaş în a XIII sută după Hristos.
         Cu înformarea staturilor, Romînii scăpînd de spaima barbariei, au început o viaţă nouă însufleţită de neatîrnare politică şi de păşire în desvălirea duhului. Aceste înaintiri însă îngabă s’au împedecat, pacea de mult dorită sau carea ar fi putut a se face asemine înaintiri s’au perdut din nou, şi Romînii pentru aşi pute păstra naţionalitatea şi neatîrnarea, s’au vazut nevoiţi a începe nouă resboae. Eroismul lor în aceste lupte în privirea nu  [XIII] numărului celui mic şi a mărimei armiilor ce binea asupra lor, şi le priimea cu peptul deschis fără a se înspăimînta, este vrednic de însemnat. Domnitorii Moldavei pe un teatru stîrmt şi cu mijloace mici au făcut lucruri urieşe. Ei aproape de trei veacuri au apărat cu sabia în mînă Creştinătatea dinainte închinătorilor credinţei Islamului. În timpurile de curînd ca şi în vechime, pămîntul nostru îl vedem a fi scena luptelor celor mai sîngeroase; Polonii, Germanii, Ruşii hotărescu aice cele mai crunte a lor resboae cu Turcii, Sovieschi sub zidurile Hotinului îşi desvăleste al seu talent mlitar prin care apoi cîştigă tronul Poloniei. Petru cel mare, lîngă Movila Răbîei prin a sa înţălepciune scapă din mînele Turcilor şi încheie o pace cu dînşii. De al această vreme toate lovirile cu Ruşii se facu în ţerile Romîneşti, toţi generalii armiei Rusiene ca învingători poartă prdicaturi de lo  [XIV]curi Romîneşti, şi cele mai multe tractaturi şi convenţii se încheie în aceste Principaturi. Toate aceste naţii au lăsat urme de a lor petrecere pe aice, care au înriurit asupra caracterul naţiei, şi asupra fazei politice a statului.
         Cu cît istoria noastră ajunge a fi mai interesantă pentru mulţimea întîmplărilor însemnate ce s’au făcut aice, pentru bărbaţii aceii străluciţi şi feliuritele naţii ce au petrecut în aceste locuri, cu atîta este şi mai greu de înfăţoşat. Eu am îndrăsnit acompila acest Manual de Istoria  Principatului Moldavei, numai din dorinţa ce am avut de aface odată un început, fie cît denesevîrşit; căci afară de tabloanele din Istoria Moldavei de D. Post. T. Asachi nu să află tipărită în limba Romînească vre o Istorie a Patriei, şi aşa prin acest început poate voiu deştepta pre aceii ce ar şti mai bine [XV] sau ar avea mai multe isvoare, ca să scrie mai lămurit în asemene materie, şi cu chipul acesta în tîmplările patriei mele s’ar desvăli mai bine, s’ar încunoaşte mai multora şi un ar zăcea precum pănă acum în hronografuri ce se află pe la unii svîrlite pin poduri, sau mucezind în oare care lăzi părăsite şi înscrierile streinilor. Cu chipul acesta se vor pute deosebi încă mai bine înîmplările adevărate de cele ne adevărate, se va hotări poate după oare care documenturi o hronologie mai lămurită, şi aşa pe nesimţite se vor face pregătiri pentru o istorie a patriei lucrată astfel, ca să fie vrednică de asemene titlu. Pentru timpul de faţă, lăsînd la o parte că chiar talentul meu cel slab este nevrednic de a înfăţoşa după cuviinţă o asemene scriere, dar şi împregiurările, după cum mi se pare, nu favoresc mult întru aceasta. Privască cineva la isvoarăle de unde se [XVI] pot culege fapte şi întîmplări pentru istoria patriei, şi atunci va vede că afară de hronografuri pe care de abie acum D. M. Kogălniceanu cunoscînd neapărata trebuinţă ce era de asemine scrieri au început ale da la lumină, şi istoriile streine nu mai avem nimică. Supunele încă şi pe aceste unei cercetări critice, şi atunci vei vede greutatea ce să întîmpină cu alcătuirea unei Istorii cît de mici a Principatului Moldavei. Hronografurile Moldavei, întru cît se atinge de cele întăi timpuri a Principatului, nu se potrivesc nici cu autorii streini, nici macar între dînsele. Istoricii vechi a Ungariei, Poloniei şi a Turciei nu cuprind decît oare care faragmenturi despre istoria noastră, şi acestea adese întunecate prin duhul vre unei partizi s’au al urei. 
       Atît în analele ce întimpuri au scris feliuriţii hronicari ai Romînilor, cît şi în Isto  [XVII]riile atingătoare de aceste ţeri compuse de streini, se văd perioade şi timpuri lipsite cu totul de întîmplări şi fapte atingătoare de traiul politic al ţerilor noastre. În altele găsim cîte ceva, însă sînt nepotrivite cu totul după hronologie, şirul Domnilor nu este încă aşezat, şi adesă nu se ştie ce Domnise pui şi ce fapte şi întîmplări se dai vremei acelia. Documenturile oficiale şi acturile publice, care sunt cele mai puternice dovezi ontru aceasta, ne lipsesc cu total. Patria noastră prin adesele reboluţii şi năvăliri de naţii streine ş’au pierdut Arhiva sa. Documenturile de aice sau că sînt pierdute pentru totdeauna, sau că sunt împrăştiete pre la particulari şi prin monastiri, sau că le-au dus în teri streine şi se află în arhivele Poloniei, Ungariei, Transilvaniei, Moscvei, Petersburgului, Vienei şi chiar a Stokolmului. În lipsa acestora nu ne rămîne altă, decît isto  [XVIII]riile, observaţiile istorice şi călătoriile făcute de deosebiţi streiniprin ţările noastre şi publicate în limbi streine. Pe lîngă acestea mai avem scrierile lui Gebhardi şi ale lui Enghel, carii şi’au dat multă osteneală pentru faptele şi întîmplările Romînilor. Cele mai multe lipsuri ce întîmpinăm întratarea Istoriei Principatului nostru am pute ale îndeplini prin nepreţuitele scriei ale lui Samuil Klain şi ale lui Gheoghe Şincai, încă şi aceste cu toate că sunt cele mai preţioase comori pentru istoria obştească a Romînilor, totuşi pînă acum se află netipărite. Samuil Klain au alcătuit istoria Principatelor Moldavei şi a Ţărei Romîneşti pînă la oare care timpuri aproape de noi, înpregiurările înse nefavorindul se o isprăvască şi se o dee la lumină, au rămas a se rătăci prin mînele unora şi altora. Gheorghe Şincai deşi mai norocit în lucrările sale fiind că el au alcă  [XIX] tuit hronica Romînilor din toate părţile Patriei pănă în veacul seu, totuşi şi a lui scrieri se află împrăştiete pe la particulari şi folosul ce ar pute face întregei Romînimi cu ele, este perdut. D. Gavra şi Păr. Arh. Gherman, carii păstreză cîte un manuscris de aceestea, cunoscînd trebuinţa neapărată ce au Romînii de asemene scrieri au început ale da la lumină; toată Romînimea cu un zel nespus au priimit asemenea cărţi, înse acum au contenit cu tipărirea. Din ce pricină?...
       Arătînduvă slabele mijloace ce am avut întru compilarea acestui Manual de Istoria Principatului Moldavei, remîne a vă mai arăta încă o privire generală asupra împărţirei şi a materiei ce are a cuprinde. Istoria Principatului Moldavei, ca şi a tuturor celoralte staturi de astăzi, se împarte întrei părţi generale, adică: în Istoria veche, de mijloc şi nouă.
       [XX] Istoria veche se începe cu cele mai  întăiu înştiinţeri despre Dacia şi lăcuitorii ei, şi se pogoară pănă la venirea lui Bogdan Dragoş cu o colonie de Romîni din Maramurăş, prin care se face începutul Principatului Moldavei.
       Istoria de mijloc se începe de la întemeerea Principatului prin venirea lui Bogdan Dragoş, şi se pogoară pănă la supunerea lui sub suzerinitatea Osmanilor.
       Istoria nouă se începe de la supunerea  Principatului sub suzerinitatea Osmanilor şi se va încheie cu venirea Ruşilor la 1828. – Fiecare din acestea se împart în mai multe perioade, care tote se încep cu vre o epohă vrednică de însemnat.
       În istoria veche vom vide feliuritele resboae teatrizate în pămînturi noastre cu Dacii mai înainte de era creştinească de cătră domnitorii Macedoniei şi apoi de cătră [XXI] Romani. Stirpirea Dacilor învinşi de Augustul Traean şi împoporarea ţerei cu colonii Romane, întemeerea şi înflorirea noului stat pănă sub Împăratul Galienus, statul defenziv şi emigraţiile în împregiurările năvălirei barbarilor, carii unii după alţii au trecut pe aice ca prin o poartă de la 211-570, cînd cu trecerea Avarilor în Panonia putură bieţii Romîni a se resufla puţin timp în pace, şi pogorînduse de prin munţii şi codrii Carpaţilor, pe unde sub oare care mici Domnii sau capitanaturi precum Ispanii printre plaiurile munţilor Asturiei cînd se înbulziră de Seraceni şi de alţi barbari, păstrără a lor guvern propriu, naţionalitatea, religia, datinele şi limba, lăţinduse din asemene aziluri pe la poalele munţilor şi prin osebite părţi ale Daciei Cîmpene, pănă cînd în veacul al XIII şi al XIV prin venirea Radului Negru Duca de Fagaraş şi Omlaş din Transilvania în [XXII] Ţara Romînescă şi a lui Bogdan Dragoş Duca de Maramurăş în Moldava aducînd cu sine nouă colonii de Romîni, s’au întemeet Principatele de astăzi Ţara Romînescă şi Moldava.
       În istoria de mijloc vom vide Principatul ca stat neatîrnat după geniul politic al epohei acelia, purtînd resboae cu staturile învecinate pentru pastrarea naţionalităţei şi a neatîrnărei, reforma întroduce în Principat atît în remul politic cît şi Ecleziastic prin înţăleptele legiuiri ale lui Alecsandru cel bun; nenorocirile resboaelor cevile pricinuite prin ivirea mai multor pretindatori ai tronului, şi prin înriurirea ce cîştigă naţiile vecine la aşa împregiurări în interesurile din lăuntru ale acestui stat îmbiete cu intrevenirea lor. Însfîrşit în mijlocul unor astfeliu de învăluiri se naşte Stefan cel mare barbatul cerut de epoh, acesta ca domnitoriu puternic suinduse pe tro  [XXIII]nul Moldavei, ca oare cînd Epaminonda în fruntea statului Teban, cu braTul şi geniul seu objură furia Talaselor bîntuitoare, înnălţă vaza Moldabei înaintea lumei politice şi istorice şi purtă Egemonia între staturile crestine ale Evropei, luptînduse pentru altariu şi patrie ca oare cînd Lonidas înprotiva barbarilor năvălitori din Asia. Înaceste timpuri ginta Osmană ca nouri groşi suflaţi de cumplite orcane, se înfăţoşază cu grozăvie pe orizontul Evropei, toate naţiilecrestine ale acestui continent, ca trestia suflată de vînt, începu a tremura pentru a lor neatîrnare, naţionalitate şi religie. Romano-Resăriteană după un traiu de o mie de ani i se dă de cătră acestiea cea mai de pe urmă lovitură omorîtoare, şi capitala ei Bizantiul, Roma cea nouă, rezidenţia Romeo-Argustilor cucerită se priface în capitele Sultanilor Osmani; Semiluna se înalţă [XXIV] în locul crucei preste cupolile cele frumoase ale bisericilor crestine, şi palaturile  Împăraţilor eau numire de seraiuri. Servia, Bulgaria, Iliria, Albania, Macedonia, Tracia, Crîmul, ajung a fi provincii Osmane; Ungaria se încalcă şi însuşi Viena, rezidenţia alesului de Împerator Roman de apus se bombărdează de focurile Musulmanilor învingători. Moldo-Romînii încă însufleţiţi de credinţă şi comendaţi de eroul lor Marele Stefan, se opun cu braţe în armate pohoiului fanatic al Islamului, carele revărînduse cu furie se părea că vre a îneca toată Evropa. Învingerile purtate de Moldo-Romîni asupra acestora, în privirea micului număr şi a puţinelor mijloace ce au avut înprotiva unei armii de zece ori mai mare, se par a fi scene mitologice.
       În istoria nouă vom vide că cu moartea Marelui Stefan perdu Moldava nu numai Egemonia, ca oare cînd Teba cu moartea lui Pe  [XXV]lopida şi Epaminonda, dar chiar şi neatîrnarea sa. Prin aceasta se adevereşt în istoria ţerei noastre dupre cum şi în istoria altor staturi vechi şi nouă, acsioma aceea lăudată; că de vrednicia unui singur barbat se atîrnă mîntuirea s’au înălţarea ori căruia stat. Bogdan al IV fiiul lui Stefan, suinduse pre tron, după însuşi sfaturile prevăzătoriului seu părinte date lui şi boerilor ţerei la moarte, închee prin soli pace şi alianţe cu Poarta Otomană. Cu asemene chip el asigură fiinţa politică a ţerei, adumbrindu’o sub scutul puternic al Imperiei Otomane, ş’ii păstră nerîrnarea din năuntru, legile, religia şi dritul aş alege pre al ei Domn patriot. Sub asemenea fază politică, sratrea din năuntru a ţerei ajunsă a fi foarte tristă: Intrigele între domni şi nobili iscînd resboae civile au dat ocazie vecinilor Poloni, Unguri, Tatari şi Turci de a întra dun nou cu a lor armii şi intreven [XXIV]ţii, şi asemene împregiurări nu numai au împiedecat progresul întru înbunătăţirea fizică şi morală, dară au vestezit şi cea mai frumoasă floare a ţerei şi au aruncato din tr’o poziţie ră  în alta mai struncinătoare. Cu toate aceste Moldo-Romînii la împregiurări amaninţetoare ezistenTei lor, n’au pregetat a se apăra şi acum cu mînă în armată, chiar şi împrotriva Imperiei Osmane pănă la sfîrşitul veacului al 17-lea. În aşa înpregiurări; deşi încurcaţi necontenit în resboae, totuş nu uită reformele şi înbunătăţirile din năuntru. Din timp în timp se văd statornicite aşăzămintele de îmvăţătură, precum Academia de Cotnariu, întemeetă de Şespot şi aceea din Iaşi din Monastirea Sfinţilor Trei-Ierarhi de Vasilie Lupul; din care au eşit barbaţi ce au figurat ca ministri şi învăţetori pănă şi la cabinetele staturilor învecinate. Moldo-Romînii cu pas grabnic în ca  [XXVII]lea civilizaţiei apusului, însă toate acesta propoşiri se facu înapoeri. Înriurirea Osmană din pricina neunerei între sine se întemeiază asupra lor, şi înpreună cu dînsa superstiţia, ignoranţia şi întunericul. La începutul veacului al 18-lea, Domnul Dimitrie Cantemir întru ţintirea de a scăpa de suzerinitatea semilunei şi a asigura netîrnarea ţerei, s’au aliat cu Petru cel mare Împaratorul Rusiei, însă o asemene alianţie prin pacea de la Prut ea un sfîrşit rău, şi Moldo-Romînii pierd şi cel mai de urmă drit ce li mai remăsăse, adecă: dritul de a fi ocîrmuiţi de cătră Domni aleşi dintre boerii pămînteni. De la această epohă Poarta au început a rîndiu dea dreptul în loc de Paşă un creştin din Grecii fanarului.
       Cu suirea Domnilor fanarioţi pe tronul Moldavei se prefăcură şi faţa şi geniul ţerei. După principiile şi intenţiile acestora, [XXVIII] carii precum era învăscuţi în straiul ăsiatic, de asemene şi însufleţiţi de geniul despotic; ţintirea lor au fost de a să sui şi a a ţine pe tronul prinţipatului cu ori ce nimicire a interesurilor ţerei. În perioada aceasta poporul Moldo-Romîn s’au disarmat, cetăţile ţerei s’au deschis garnizoanelor Turceşti, ţara s’au sfîşiet, parte luînduse ca teritorii cetăţilor sub nume de Raia, parte dîndusă de cătră Înalta Poartă spre cumpărarea păcei şi indemnizaţii; cu care cesii pierdu Moldava aproape de ⅔ din întregimea ei. Sentimentul de naţionalitate între Moldo-Romîni, agiunşi parte curtizani s’au şerbi  şi prin urmare organe ai domnitoriului strein, parte părăsiţi numai la coarnele plugului şi împilaţi cu feliuri de angării şi dabile pănă la sapa de lemn, au amorţit cu totul. În loc de shoale naţionale s’au înfiinţat greceşti încît şi limba noastră se apropie de cădere, şi Moldo-Ro  [XXIX]mînul nu se mai cunoaşte pre sine cine este, gata fiind a priimi jugul şi naţionalitatea ori cării ginte streine. Cînd dar Moldava se părea agiunsă oare cum în agonia morţei privită ca fără putere în cele din năuntru, şi fără vre un ajutoriu în cele din afară, stînd între focurile a douî puteri resboitoare, şi fiinţa ei din minut în minut  ameninţată; atuncia Provedenţia aceluia, în urna căruia stau sorţii gintelor globului pămintesc, o mîntiu de primejdie. Ţintirea la Monarhia universală a lui Napoleon au cutremurat din temelie toate staturile Evropei, toţi Monarhii urnind alte întreprinderi şi intenţii politice ce ave îndreptate spre osebite părţi, s’au înarmat şi au îndreptat toate lucrările lor cătră apusul Evropei, şi aşe resboaele în partea resăritului au încetat. Ideile veacului al XIX, de patriotism şi de lumină începură a străbate şi între Romîni, scriirile a mai multor [XXX] barbaţi şi mai cu samă a lui Petru Mior despre începutul Romînilor au dat un mare impuls naţionalităţei noastre. Înfiinţatea shoalelor Romîneşti precum în Transilvania, Gimnazia şi Seminaria din Blaj, în Ungaria Gimnazia lui Vulcan şi shoalele preparande din Arad, în Moldava Seminaria Veniamin din Socola şi Cursul de Matematică din Iaşi sub direcţia D. T. Asaki, în Ţara Romănească shoala Naţională în Colegiul Sfîntului Sava din Bucureşti sub direcţia lui G. Lazar, au fost ca pregătitoare, care precum focul lui Prometeu adus din ceriu, au început a aprinde  în inimele tinerimei Romînilor sentimentul civilizaţiei. Toate aceste şi întîmplărileanului 1821 cu izbucnirea revoluţiei Greceşti numită Eterie, pregătesc un viitoriu mai fericit pentru Principatele Romîneşti.
       În epoha acestor tămplări cunoscînd Poarta necredinţa şi rolele giucate ei de cătră Domnii [XXXI] fanariului rînduiţi în Principate, au venit la înţelesul cuviinţei şi a nevoei de a priimi cererea Moldo-Romînilor propuse ei de mai multe ori, ca ţara, potrivit cu stipulaţiile vechi ale închinărei sale, să se bucure de dritul de aşi alege pre al ei Domn dintre nobilii pămînteni. De la această vreme multe alte împregiurări nu vin în ajutor, precum şi pacea de la Andrianopole încheetă în urma resboiului declarat Porţei de cătră Rusia la 1828, în care să restatornicesc şi se asigurează driturile vechi a Principatelor. Domnii aleşi dintre pămînteni se hotărăsc a fi pe viaţă, şi o nouă legiuire fundamentală numită R e g u l a m e n t u l O r g a n i c, întroduse asigurează ezistenţia politică a terilor, şi le dă o reformă cu geniul staturilor Evropeene de astăzi.
       Dînd la lumină acest manual de Istoria Principatului Moldavei, de şi nu pot zice că am înlăturat nevoia ce se simţea de o Isto  [XXXII] rie a Patriei care fără sfială să poată fi supusă criticei Istorice şi filosofice; însă cel puţin mă măgulesc că am făcut un început şi o prevestire pentru acea Istoria. Ca ace’ ce am crescut în sinul patriei şi în a sale noăe aşezăminte, dorinţa mea nu au fost alta decît a încunoaşte compatrioţilor mai întîmplările Patriei pe cît şi pe mine talentul şi împregiurările m’au ertat, şi adeştepta prin aceasta un interes mai viu pentru naţiune şi Patrie. Fie ca lucrul început întru renaşterea morală şi politică a Romînilor se ajungă la Tinta dorinţilor poftite de toţi bine cugetătorii şi adebăraţii patrioţi.
       I. ALBINAŢ
       
       [1] MANUAL
       DE
       ISTORIA PRINCIPATULUI
       MOLDAVEI
       
       ISRORIA VECHE
       
       PERIOADA  I-iu
       DESPRE CELE MAI VECHI ÎNTÎMPLĂRI A LE DACIEI PĂNĂ LA CĂDEREA EI SUB ROMANI
       
       Ţările în care lăcuescu astăzi Romînii anume: Moldava, Bucovina, Transilvania, Banatul, partea Ungariei despre resărit pănă în Tisa şi ara Romînească, se numeau din vechime Dacia.
       Hotarăle acestei ţeri, era la resărit marea Neagră, la amează-zi Dunărea, la apus Tisa şi la mează-noapte o parte din munţii Carpaţi şi Nistrul. Lăcuitorii ei cei întăi au fost Agatirzii, un popor de origine Cel  [2]tică, carii în timpuri necunoscute trecînd de preste Dunărea s’au aşezat aice. Între dînşii au venit mai tărziu ş’o parte de Geţi, cu acestia amestecînduse au început a se numi de cătră Istoricii Greci şi Romani, dupre numele celor mai multe cetăţi ce se sfîrşeau în Dava, Davi s’au Daci.
       Toţi istoricii ce’au scris despre Daci, se unescu întru aceia, că ii au fost a naţiune foarte puternică, iubitoare de resboiu şi netîrnare, încît mai cu bucurie primeau moartea, de cît să poarte jugul unei domnii steine.
       Din frageda lor vîrstă, se creşteau spre a fi odinioară bravi apărători ai patrieisi pentru aceasta traiul lor îndeobşte era foarte simplu şi învîrtoşat prin multe ostenele. Zamolcsis, un scolariu a lui Pitegora, liau fost întăiul legiuitoriu pre care apoi lau şi înzeit.
       Cele întăi îmtîmplări ce pomeneşte istoria a se fi făcuu în locurile acestea, au fost ecspediţia lui Darie Istaspis, împăratul Persiei. Aceste pe la 510 înaintea d. Hs. trecînd  Dunărea preste un pod făcut de el în dreptul politiei Cartal, au aflat locuri pustii şi lipsite de lăcuitori.Asemine statigimă necunoscînd’o Darie, s’au înaintat cu armia [3] sa în năuntrul ţerei, s’aice încungiurînduse de odată de lăcuitori, aşa s’au învinsu, încît după ce perdu o parte mare a armiei, numai cu fuga au putut scăpa dintre dînşii, trecînd Dunărea înapoi pe unde venisă. Alecsandru al Macedoniei încă s’au luptat împortiva acestor barbari; dară văzînd eroismul lor şi temînduse a nu căde în cursa lui Darie, s’au grăbit a încheie pace cu ei. Lisimah al Traciei declarînd răsboiu Dacilor, au trecut Dunărea şi încăirîndusă la luptă cu Dromihet riga lor, s’au învins şi au căzut prins. Dromihet priimi pe Lisimah cu toată pompa împărătească şi apoi îl slobozi îmbiindul a lega cu el o prietenie. Din aceasta se viderează că dacii nu erau un popor sălbatic şi totodată se osăbeau de Traci, carii erau un popor cu totul barbar.
       După supunerea Macedoniei de cătră romani, hotarele Imperiei, ajungînd a se întinde pănă în Tracia, se încălca adesă de Daci, ca unii ce era iubitori de a prăda. Pentru aceasta consulul Flacus, ca general al Roamnilor, ecspeduind la 132 ani î.d.Hs. asupra lor, îi alungă din Misia şi statornici Dunărea de hotar Imperiei Romane. De la această epohă se făcu [4] cunoscut mai cu samă lumei Romane şi Istorice, dincoace de Dunărea statul Daciei sub o formă de Rigat; al căruea lăcuitori necontenind a năvăli ş’a face prădaciuni în Imperia Romanilor, se încurcă cu ei adese în resboae, care mai la urmă trase după sine nimicirea statului lor.
       Pe la 56 înainta d. H. Boerbist, un domnitor al Dacilor, s’au pus în fruntea unei armii de 200,00 ş’au cucerit toate Terile de la marea Neragră, pănă’n Austria. Antonie Pro-consulul Macedoniei, încăerînduse cu el la resboiu, s’au învins şi steagurile apucate de al Romani le aşăză’n cetetea Ghenucla. După moartea lui Boerbist, statul Daciei se împarţi la mai mulţi Domnitori, carii ne uniţi între sine căzură în mai multe resboae din năuntru; pănă cînd Decibal ajungînd a uni subt a lui singură Domnie, pre toată Dacia, se făcu înfricoşat tuturor vecinilor. Resboaele Romanilor cu Decebal s’au purtat în cea mai mare parte cu o cruzime cumplită şi sub împărăţirea lui Domeţian, riga Dacilor, învinsă pe comendanţii Romani, Apius sabinus şi consulul Fuscus. Iulian pînduin  [5] dusă’n locul acestora, învinsă pe Daci lîngă Talpa şi străbătu pănă aproape de Sarmisagetuza; încă cu toate aceste biruinţe, Romanii nu s’au folosit cu nimică, căci Domeţian, învingîndusă de cătră Cvadi şi Marcomani, se văzu nevoit pentru a pute închee pacea cu dînşii, să se îndatorească a plăti un tribut pe fieşcare an. Acest tribut s’au primit Dacii pănă la suirea lui Traian pe tronul împărăţiei.
       Traian, pentru a scăpa pe Roamni de o ruşinoasă dare, ecspedui c’o puternică armie de 60,000 asupra lor, şi în mai multe loviri ce avu cu ei, îi răspinse pănă dincolo de Mureşu. Bătălia generală de pe şăsu de lîngă Turda, hotărî soarta resboiului. Romanii după o cruntă luptă, au învins pre Daci; însă numărul morţilor şi a răniţilor era aşa de mare, încît Traian au rupt chiar mantia sa spre a lega rănile soldaţilor. Dacii ne mai văzînd acum altă mîntuire se adăpostiră între zidurile cetăţei Sarmisagetuza. Traian urmărindui, s-au   înfăţoşat înaintea porţilor acestei cetăţi, şi nevoi însfîrşit pe Decebal a închee pace cu el, subt următoarele condiţii: Toate maşinile de resboiu şi armele [6] să se trădee Romanilor, prin cetăţile Daciei se îngăduească garnizoane Romane, soldaţii noi să nu mai stringă; fără voea Romanilor, să nu înceapă vr’un resboiu şi Dacii să plătească tributul anual. După aceasta s’au înturnat la Roma, unde spre mulţămire pentru asămine favoritoare pace s’au primit cu triumf şi i s’au dat titlu de Dacic.
       Pacea aceasta nu au ţinut îndelung, Decebal neputînd suferi jugul Romanilor, au început împotriva tractatului, a întări din nou cetăţile marginilor, aşi face maşine de resboiu, şi mai la urmă a se încăera la bătălie cu Iazigii aliaţi a Roamanilor. Traian înştiinţat de aceastea, porni din nou asupra Dacilor şi ajungînd pe malurile din-a-dreapta Dunărei, pentru a curma greutăţile ce întîmpina cu trecerea armiei preste acest riu, orîndui a se zidi prin arhitectul Apolodor un pod de peatră. Armia Romană văzînduse din nou în Dacia, începu a se lupta cu cel mai înfocat entusiasmu al resbunărei; Dacii învinşi din toate părţile, se văzură nevoiţi a căuta adăpost între zidurile cetăţei lor de căpitenie capitalia Sarmisagetuza. Aice  înfăţoşînduse Roamnii au început crunta bătălie, [7] în care cetatea Sarmisagetuza s’au cucerit şi i s’au dat foc; cea mai mare parte a Dacilor ce era aice s’au ucis singuri, rămăşiţa s’au făcut prizonieră, şi Decebal pentru a nu căde viu în mînele Romanilor s’au înveninat singur. Traian neputînd uita cruzimele făcute Romanilor de cătră Daci, nu s’au mulţămit numai cu atîta, dar au trimes armia în toate părţile, ca pretutindene pe unde vor afla Daci să’i omoare.
       Prin aşa măsuri, cea mai mare parte de Daci s’au stîrpit, o parte s’au disţerat la Rocsolani, alta s’au ascuns prin munţi şi păduri pe unde s’au stîns în urmă şi ecsistenţia lor.
        
       PERIODUL  II
       
DE LA ÎMPOPOREREA DACIEI PRIN COLONIŞTI ADUŞI DIN ITELIA PĂNĂ LA TRECEREA AVARILOR ÎN PANONIA.
	
	Traian sfîrşind cu o aşa norocire resboiul în Dacia, s’au întors la Roma unde au fost primit cu cele mai strălucitoare cinstiri. Pămîntul Daciei, deşărtat de lăcuitori cu prilejul resboiului, pentru a nu rămîne nefolo  [8] sitoriu Romanilor, hotărî ca să’l împoporeze cu colonii din Italia. Deci rezidind multe din cetăţile Dacilor şi altele din nou făcînd, trimese în Dacia nenumărată mulţime de lăcuitori din Italia,carii statornicinduse acolo se prefăcu şi această ţară în provincie romană. Coloniştii trimişi aice n’au fost oameni fără meserie, dară parte era plugari, parte meşteri de tot felul; din carii unii s’au aşezat prin cîmpii,eară alţii prin cetăţi, prin care s;au încantonat şi legheoane spre apărarea ţerei, precum şi maghistraturi spre guvernarea provinciei. Prin aşa colonii se întroduse în Dacia limba Latină, religia şi datinele romane, guvernînduse în năuntru de legile constituţiei romane, iar dinafară apărînduse cu puternicia vulturilor Romei de carii pe atunce tremura lumea. Între legheoanele trimise spre apărarea Daciei, se află şi legheonul al XIII numit geamăn seau Iasienilor, care au întemeet cetatea numită Muniţipium Iasiorum, adică politia Iasiilor. În acest chip Dacia, prefăcută în provincie romană se împoporă la 105, 106 şi 107 d.H. cu colonii romane. Din aceste colonii se tragu Romînii [9] carii dintre cetăţenii întinsei Imperii romane mai poartă încă pănă astăzi numele de Roman. 
	Şeptesprezece veacuri şi mai giumătate sunt de atunce, şi în diastima aceasta, mii şi sute de fortune, prefaceri şi struncinări politice au trecut preste suprafaţa acestui pămînt; cu toate aceste Romanii, ca cînd ar fi vrut să înfrunte hestatornicia şi vijăliile veacurilor, au stat pănă astăzi şi cu mîndrie pot să zică: Noi sîntem  Romîni. 

CELE TÎMPLATE ÎN DACIA DUPĂ MOARTEA LUI TRAIAN.

	Cu moartea cuceritorului Daciei se pogorî în pormînt şi fericirea coloniştilor  ei. Adrian, următoriul lui, sub cuvînt de a feri Imperia de năvălirea ghintelor barbare, surpă podul de peste Dunărea, şi era gate de a lăsa şi Dacia subt încurgerea varvarilor, dacă nu l’ar fi abătut de la un asemine plan prietinii lui şi ai poporului Romei. Deci ecspeduind cu o armie asupra Sarmaţilor ce voea să între în Dacia, îi învinse şi căpătă pentru aceasta titlu de „mîntuitoriul Daciei.
	[10] Sub împăraţii următori lui Adrian, Dacia se bîntui cumplit de încălcările Sarmaţilor şi a le Goţilor, pănă cînd Cesarul Decie, pătruns de pătimirile colonistilor ei, ecspedui asupra acestor varvari, şi pretutindene pe unde’i întîlnea îi bătea, asigurînd prin aceasta liniştea ţerei. Acest domnitor nu numai mîntui pe Dacia de varvari, dară, bazînd că cu atîtea năbăliri se împuţinase numărul lăcuitorilor, aduse nouă colonii din Italia şi îmbunătăţi prin aceasta din nou soarta Daciei. Liniştea şi siguranţia colonostilor Daciei, nici prin aceste îmbunătăţiri nu ţinu îndelung. Necontenitele năbăliri a naţiilor varvare şi decreşterea puterniciei romane, au îndesit îmchîrşit cu totul nenorocirea lor.
După moartea lui Decie, Goţii la atîta putere au ajuns, încît împăratul Galienus, spre defăimarea numelui roman, în loc de arme le propuse bani, pentru a cumpăra pacea. Această pace au ţînut numai un an, căci Goţii, neprimiinduşi tributul, au năvălit în Dacia din nou, şi apoi nimine n’au mai putut scoate această ţară de sub jugul lor. La 274 împăratul Aurelian, văzînd că ecte cu neputinţă de a mai apara pre Dacia de varvari, cu toa  [11] te rugăminţele colonistilor de aice, au tras legheoanele sin ea, şi împreună cu acestea s’au rădicat şi un mic număr de lăcuitori, pre carii trecînui de ceealaltă parte a Dunărei, iau aşăzat în Misia, după care s’au numit Misia Dacia Aureliană. Odată cu legeoanele încă, n’au trecut şi toţi lăcuitorii Daciei carii, prin 179 ani de la a lor venire aice, foarte tare se înmulţise şi cu toate că rădicarea legeoanelor au trebuit să le însufle frică, totuşi deprinşi fiind acum cu varvarii şi văzînd că în acele timpuri, nici între’un loc nu poate să le fie mai bine, au priimit mai bucuroşi a vini pe varvari în patria lor; unde din locurile cele mănoase, avea pururi cu ce să le easă înainte, decît părăsîndule, să se depărteze de pămîntul unde s’au fost născut şi crescut, şi unde au petrecut părinţii şi strămoşii lor. O mare parte din colonistii rămaşi în Dacia s’au tras mai cu samă pe la strîmtori şi munţi, unde au înformat staturi subt domnitorii naţionali, păstrînduşi alor limbă, religie şi obiceiuri.
	Pămîntul Daciei, după rădicarea legeoanelor romane, rămase cu totul sub domnirea Goţilor. Aceştia întemeind o împărăţie puter  [12] nică, ce se întindea de la marea Neagră pănă la cea Baltică, au petrecut pe aice pănă la venirea Hunilor. Sub domnia lui Constandin cel mare, Dacia se împreună pe puţinu timp cu Imperia romană, şi în această vreme se lăţî mai cu samă nu numai între Romînii de pe aice Crestinismul, dară şi între Goţi, şi în sinodul de la Nicea se află şi Teofil Episcopul Daciei.
	Pe la anul 376, Hunii întrînd în Evropa au dat mai întăiu preste Goţi, pre acestia alungîndui de dinaintea lor, au întemeeat o împărăţie ce se întindea de la Don pănă la Tisa. Prin venirea acestor varvari, lăcuitorii Daciei se împovărară de nouă nefericiri,căci nu numai din semnele cele dinafară ale hîdului lor trup, dară şi din pornirilelor Hunii înfăţoşea caracterul unei naţii mult mai crunte şi mai sîngeroase decît cele ce încălcase Dacia pănă acum. Ii nemulţămiţi ca alţi varvari numai a prăda şi a jăfui, în a lor călătorie pururea îşi însămna drumul prin foc şi sabie.
       La 434 Atila seau Eţel, ajungînd a fi camandant acestor oarde, prădă mai întăi Orientul, şi apoi puinduse în fruntea a 700,000 [13] ostaşi, şi dînduşi singur titlul de „ spaima lumei şi biciul lui Dumnezeu, s’au îndeptat cătră apus, înfiorînd prin ale sale cruyimi pe toată Evropa. În provincia Campania lîngă Şalon se învinsă de cătră generalul roman Aeţie, după care voind a’şi răsbuna pentru’o asemine învingere, apucă spre Italia şi făcu aice o mulţime de prădăciuni şi pustieri însfărşit, înturnînduse în Panonia chiar în noaptea căsătoriei sale cu Indico au murit înecat în sînge.
       Ţerile Hunilor după moartea lui Atila s’au împărţit între fiii lui dintre carii Hernac şiDenghezic au îmteme’iat în Moldava un stat numit Hiumvar. Neunirea iscată mai apoi între fiii lui Atila şi revoltarea a o parte de Goţi, ce mai rămăsăse pe aice, au dat prilej Gepizilor de ale apuca Dacia din mînă şi ai alunga earăşi în Asia de unde venise. Gepizii au petrecut pe aice pănă la venirea Avarilor şi a Longobarzilor, carii ununduse au bătut pe Gepizi ş’au împărţit între dînşii statul lor.
       La 560 d.H. Longobarzii sub Riga lor Alboin, priimind propunerea ce liau făcut Narcis, generalul lui Iustinian, au  [14] părăsit Panonia şi o parte a Daciei ce stăpînea, şi s’au dus in Italia. Avarii preţuind mai mult Panonia de unde eşise Longobarzii, au trecut acolo ş’au lăsat Dacia slobodă.
       Trecerea Avarilor în Panonia au fost foarte dorită coloniştilor daciei, căci din zilele lui Galienus nu s’au mai putut resufla în pace de mulţimea naţiilor varvare ce’au cutrierat pe aice. În această epohă staturile Romănilor de pin munţi, care avea ai lor şefi naţionali, au început a se întări şi a se întinde; dintre aceste era şi acele ce liau găsit Ungurii subt Domnii: Gelu, Menomorut şi Glad.
       PERIOADA III
DE LA NĂVĂLIREA BULGARILOR ŞI ÎNCETAREA NEAMURILOR NORDICE, PĂNĂ LA VENIREA PACINAŢILOR. 915.
       Domnind Anastasie 1-iu pe tronul Constantinopolei, pe la anul 500 d. H. au început a se simţi în părţile despre nord, o naţie varvară numită Volgari seau Bulgari de origină Finică, încă prin amestecarea lor cu Slavii au căpătat toate însuşirile unei naţii Slavi  [15]ce. Acestia rădicînduse de la rîul Volga au respins popoarăle de seminţie Slavoană care sta în calea lor. Tot pe acum în aceste îmbulziri se pare a se fi întîmplat aceia ce ni istorisăşte Nestor: că Slavii au fost bătuţi şi respinşi de cătră Valahi s’au Romîni preste carii năvălea Bulgarii; însă cu toată împrotivirea Romînilor, n’au pregetat a încurge atît în Dacia, cît şi dincolo de Dunărea în hotarăle Imperiei Bizantine.
       Cuprat domnitorul unei săminţii bulgare au cuprins Moldavia şi Valahia, şi la 626 îmbrăţoşînd religia creştinească, s’au înălţat la dignitatea de Patriciu Bizantin, de cătră Împăratul Constantin II-le, subt a căruea protecţie au domnit ca neatîrnat preste 30 ani. Fiii acestuea au împărţit între sine statul părintelui, dintre carii Ansparuh au luat Moldava.
       Împăratul Bizantiei Constantin III-le la 678 au voit al alunga de aice, el încă lau învins şi s’au statornicit mai cu putere în Dacia. Bulgarii uniţi cu alte popoară Slave, prăda în ţările de preste Dunărea, şi toate jafurile ce făcea pe aice, le aducea în magazii de asta parte a Dunărei. În aceste [16] năvăliri ii străbătură pănă în Tracia şi Grecia, unde făcînd cumplite ucideri precum Tatarii pe aice au nevoit pre lăcuitori a se adeposti prin munţi ca şi Romînii. O mare parte din aceste naţii năvălitoare, aşăzănduse în şesuri, au început a se numi această ţară de cătră streini Sclaviniea, eară de cătră dînşii Morea, adică ţara de lîngă mare, de la cuvîntul Slavon More (Marea).
       După veacul al 8-le priimind Slavii de aice Crestinismul împreună cu limba Bizantină şi dregătorii Bizantini, Grecii, fugiţi prin munţi veniră la şesuri, şi aşa cu ajutorul credinţei, a Domniei Bizantine şi a eşirei Grecilor din munţi, s’au grecit şi Slavii din Morea, încît pe la veacul 12-le mai nu se găsea limbă slavă prin Morea, afară poate de limba Ţaconilor.
       După ce Slavii din Morea au priimit religia crestinească, părintele Chiril au făcut cercare şi cu Bulgarii, dar fiind că cu aceştia era mai sălbatici, au trebuit să le propue religia crestinească în limba Slavoană, formîndule şi litere nouă cele greceşti, fiind în Dacia s’au întrodus şi la Romîni limba Salvoană împreună cu literele în biserică şi [17] credinţa după ritul Bizantin. Pricina ce au favorit pre Romîni de nu s’au slavizat nici s’au putut preface într’un popor cu Bulgarii precum Grecii, au fost că ii nu au domnit după aceasta multă vreme pe aice. Prin asemine chin limba Slavonă se vîrî în bisericile Romînilor, şi din aceasta uşor se poate lămuri şi mulţimea cuvintelor slaboane, ce se află şi pănă astăzi în limba noastră.
       Dintre Domnitorii Bulgarilor vrednici de însemnat stătu în urma lui Ansparuh Crumus, carele au purtat mai multe resboae cu Avarii, şi au prădat în mai multe rînduri provinciile de preste Dunărea. Subt următorii acestuea statul Bulgarilor au slăbit foarte mult şi pentru aceeasta uşor s’au sfărămat parte de cătră Bizantini, iară parte de cătră oardele barbare venite din Asia precum au fost şi Osmanii mai în urmă.
       PERIODUL IV.
DE LA BRNIREA PACINAŢILOR PĂNĂ LA ÎNTEMEIEREA PRINCIPATULUI MOLDAVEI PRIN VRNIREA LUI BOGDAN DRAGOŞ CU O COLONIE DE ROMÎNI DIN MARAMURĂŞ, DE LA 915 -1345.
       Între aceste oarde mai însămnate su fost ale Haţarilor, carii încurănd au cuprins toa  [18]te ţerile de la marea Caspică şi Neagră pănă şa Tisa. Pacinaţii seau Pecenerii aliaţi cu acestia au cupeins Moldava şi Valahia ş’au alungat de aice pre Bulgari. Acestia trecînd preste Dunărea au întemeiet împreună cu Romînii ce se afla pre acolo în locul numit pănă astăzi Bulgaria un stst, carele au ţînut pănă la anul 1025 cînd s’au stricat de cătră Imperatorul Constantin al 8-le Bulgaroctonul.
       Pacinaţii subt care nume se cuprindeau şi Romînii au bătut pe Unguri, şi ‚ iau nevoit a părăsi Atelcusul adică locurile Moldavei şi a se duce în Panonia. Ţerile cuprinse de Pacinaţi s’au împărţit în opt domnii. Fieştecare din aceste s’au sub împărţit în cinci ţînuturi, care toate avea a lor capitani administratori, şi acestia toţi împreună asculta de mai marele pricip sau Han. În năvălirile ce făceau Pacinaţii în provinciile romane, prelîngă alte prăzi aduceau şi o mulţime de lăcuitori, carii bucuroşi se uneau cu aceştia de dincoace.
       Sveatoslav Domnitorul Ruşilor chemat de cătră Nechifor Foca în ajutor asupra Bulgarilor, au luat cu sine la a sa trecere prin [19] Beserabia şi Moldava şi o armie ajutătoare de la Pacinaţi, cu care au străbătut pănă în Tracia. Din început s’au luptat cu bravură, în urmă încă învingînduse de armia Constantinopoliteană, au trecut înapoi Dunărea şi aice încăerînduse de Pacinaţi, s’au omorît. După mai multe prădăciuni ce au făcut Pacinaţii în ţările de preste Şunărea, învingînduse însfîrşit de armia bizantină s’au trea în ţerile lor şi aştepta numai prilejul favoritoriu pentru aşi pute răsbuna. Asămine prilej li s’au înfătoşat prin venirea altora seminţii tatarice precum au fost Uţii, Cumanii şi Poloviţii. Cu aceatia unindusă au făcut mai multe prădăciuni; în urmă însă duşmăninduse între dînşii, umanii unuţi cu Uţii s’au sculat asupra Pacinaţilor şi aşa de tare îi sfărămă; încît de la această apohă s’au pierdut şi numele lor dintre naţiile Evropei.
       După stărpirea Pacinaţilor la 1083. Cumanii au cuprins ţerile stăpînite de dînşii, şi potrivit obiceiului tuturor varvarilor nu continea de a prăda provinciile Imperiei Romane, de unde în cele mai multe rînduri aducea şi mulţime de familii Romane. La 1114 tre  [20]cînd Dunărea au prădat o parte a Serbiei. Împăratul Alecsie eşindule înainte, au trecut Dunărea pre lăngă Vidin, şi iau alungat pănă la Olt. Comendantul Copulh mergînd cu o însămnătoare parte de armie prin Transilvania şi Ungaria de sus s’au ucis la alui înturnare de cătră Unguri, şi armia lui prinzinduse s’au nevoit se primească creştinătatea. După aceasta dîndulise ţara dintre Tisa şi Dunărea, iau făcut să se îndeletnicească cu lucrarea pămîntului, decînd partea acea de loc unde ii au lăcuit se numeşte şi astăzi Cumania mică.
       Vladislav Riga Ungariei în ecspediţia ce întreprinse asupra Cumanilor învingîdui într’o bătălie aproape de Dunăre, ’nevoi a supune predomnirei lui, tot pămîntul ce stăpîneau ii adică Moldava şi Valahia. Aceste resboae deşi au slăbit  Cumanii, totuş ii nu contineau de a trece Dunăre şi a prăda provinciile Imperiei. Asămene prădăciuni ne mai putîndule suferi domnitorii Bizanţiei, Împăratul Emanoil au ecspedit asupra lor la 1148, şi trecînd Dunărea iau alungat pănă la Crîm. La 1187 Cumanii arătînduse din nou la Dunăre, Leon Vatazes cu o armie Ro  [21]mînă adunată de prin Tracia şi Bulgaria iau alungat pănă la Nistru. Ecspediţiile aceste a împăraţilor resăritului prin ţerile noastre, şi înfiinţzarea statului Romîno-Bulgar prin fraţii Petru şi Asan, au ademenit pre lăcuitorii Romîni ce în epoha domniei varvarilor se trase pe la munţi, de a eşi iar la şesuri şi a se întinde pănă la Dunăre. În asămene împregiurări ţerile noastre s’au unit pe puţin timp cu Imperia resăriteană, şi Romînii de dincoace de Dunărea au putut mai bine a se încunoaşte şi a se familia cu cei de dincolo.
       Pe la anul 1187 d. H. Isaachie Anghel Împăratul Constantinopolei voind a întîmpina celtuelele ce era se facă la însoţirea sa cu fiica lui Bela Riga Ungariei, au aruncat o dare însămnătoare asupra tuturor lăcuitorilor statului său. Asemene dare fiind împilătoare pentru lăcuitorii din Misia şi de la muntele Emus, s’au revoltat asupra împăratului sub fraţii Petru şi Asan. Asemine pasuri a Romînilor voind Împăratul ale înfrîna au mers cu o armie asupra lor şi iau învis. Petru şi Asan văzînd că numai cu Romînii de acolo nu potu se isprăvească ni  [22]mic, au trecut Dunărea în ţerile noastre şi s’au unit cu Romînii de pe aici şi cu Cumanii. Înturnînduse îndărăpt cu o armie mai mare, au cuprins Tracia şi au îndemnat pre Bulgari de a scoate de sub stăpînirea Bizantinilor. De la această epohă se încep cruntele şi îndelungatele resboae ale Bizantinilor cu o Romînilor,în care acestia s’au luptat cu o aşa bravură, încît mai de multe ori au înrespîndit spaima armelor sale pănă la zidurile Constantinopolei. Atît, cît şi Alecsie Comnenul, ba şi pănă la Teodor Comnenul, ii n’au avut de lucru decît  a se bate cu Romînii, şi a remine mai totdeauna învinşi. După moartea lui Petru şi Asan trebile statului Romîno-Bulgar s’au guvernat de cătră Ioan fratele lor cel mic. Acesta văzîndusă nevoit de a lupta mai departe resboiu cu Constantinopolitanii, s’au aliat cu Cumanii şi au stăbătut pănă la Rodosto. De aice poate ar fi mers şi asupra Constantinopolei dacă împăratul nu ar fi chiemat în ajutor pre Turci, şi Slavii nu ar fi întrat în ţerile Cumanilor, carii auzind au trebuit să se întoarne spre ale apăra. Ioan rămîind sin  [23]gur fără aliaţi, au alcătuit o puternică armie, şi cu aceasta au cuprins Constanţa şi au cucerit în trii zile Varna.
       Balduin ducul de Flandria ajungînd după cuprinderea Constantinopolei de Latini, a fi împărat, au cucerit Macedonia şi au voit aşi supune şi Andrianopole. Ioan Domnul Romînilor ecspedui asupra lui Balduin şi în bătălia ce avu ce el lau ucis. După moartea lui Ioan, tronul Romînilor s’au apucat de cătră Frurilă un fiu a unei surori a lui Asan, în acest timp încă Ioan fiiul lui Asan venind cu o armie din Moldava, au bătut pe vărul său şi s’au suit pe tron. Eurih fratele lui Balduin agiungînd a fi împărat, au voit aşi resbuna moartea fratelui seu, şi aşa aliinduse cu Bulgarii au pornit resboiu asupra lui Ioan Asan, care stăpînea acum Misia, vr’o cîteva locuri în Tacia s’o parte din ţerile de dincoace de Dunăre. În aşa împregiurări Romînii strîtoriţi de Bulgari şi Latini au trecut de această parte a Dunărei în locurile cele vechi, iar cei ce s’au întins pe la Epir şi Grecia au remas acolo şi pănă astăzi sub nume de Cuţovlahi. Prin asemene chip Dacia lui Traian care prin o mulţime de [24] năvăliriale barbarilor trbuia să se fi lipsit de mulţi Romîni, s’au împoporat iarăşi cu Romîni şi acesta este adevăratul descălicat al doilea, iar nu cel de sub Radu-Negru şi Bogdan Dragoş.
       Căpiteniile sub care Romînii au trecut în iasta parte a Dunărei, ce par a fi fost din familia lui Ioan Asan. Din aceetia unii s’au aşezat în Valahia şi’n parţile Moldavei de amează-zi, iar alţii au trecut în Banat şi’n  Transilvania. Căpeteniile care s’au aşezat cu Romînii în Maramurăş şi pre lăngă Olt în Transilvania, se trăgea dintr-o familie numită Negru. Din aceasta s’au tras Prinţul Radu Negru care mai tărziu din Transilvania au descălecat în Valahia, şi Bogdan Dragoş carele încă şi mai tărziu din Maramurăş, au venit în Moldava patria noastră.
       Prin unirea omînilor cu Cumanii şi prin năvălirile ce făceau acestia în părţile Imperiile Bizantine, rămîind pămînturile lor deşărte de barbaţi vrednici de a lupta arme, au dat prilej vecinilor a se folosi de aşa împregiurări, şi în nefiinţa lor au uneltit tot asemene prădăciuni omoruri, ce şi ii făceau în hotarele Imperiei Bizantine. Între ace  [25]ste năvăliri mai însămnate au fost o Prinţului Ruso-Galiţian Roman, carele în mai multe resboae slăbindui, au luat ş’o însămnătoare parte de la Nordul statului lor. Asemene perdere au misşorat foarte puternicia Cumanilor, pa carii deşi’n diastimă de 180 de ani nu iau putut înfrîna popoarăle Evropei, tutuşi slăbit acum statul lor de atîtea resboae, s’au nimicit însfîtşit de cătră Mongoli.
       Batie Hanul Tatarilor fiiul lui Cengis Han, după ce adună lîngă sine mai multe oarde Mongolice, şi întemeie unul din cele mai mari staturi în Asia, au năvălit şi’n Evropa. Ii  viind aice au dat mai întăiu peste Cumanii vestici numiţi Polovţi, acestia uninduse cu Ruşii s’au învins la 1222 de cătră dînşii, după care Mongolii s’au înturnat iar îndărăpt în Asia. Spaima Tatarilor s’au lăţit în toată Cumania şi o parte de Cumani în număr ca de 10,000 au trecut cu toate ale lor Dunărea, au bătut pre Bulgari, şi au trăit mai mult timpu din prăzi, pănă cînd împăratul Ioan III-le învingîndui, iau împărţit între legeoanele sale. O alta parte de Cumani pentru acăpăta protecţia şi aju  [26]torul Papei, au hotărît apriimi religia catiolică şi fiiul Prinţului Boriţes mergînd ca legat din partea lor la Papa Grigorie al IX-le, acesta’i priimi cerirea şi orîndui pe Episcopul de Gran ca să creştinească nu numai pre Cumani, dar su pre provincia Borodinia seau Mordania. Asemene orîduire a Papei se împlini, şi biserica catolică crestină atîtea de mulţi Cumani; înct Papa la 1229 au orînduit un osebitpiscop al Cumanilor. În aceste timpuri Romînii aflători dintre Cumani păziră cu credinţă ritul răsăritean, şi mai mulţi Unguri şi Germani carii au venit din Transilvania văzînd lipsa ce era de preuţi catolici şi de beserici au îmbrăţoşat religia Romînilor.
       Între aceste Domnitorul Cumanilor Cutene respinse de două ori oardele Tatarilor, însă atria oară învingînduse, s’au văzut nevoit a apuca fura şi’mpreună cu 40,000 de familii a se ascunde între Carpaţi. De aice au triimes soli la riga Ungariei Bela al IV-le cerîndui ai da pămînturi pentru sine şi poporul său, îndatorinduse pentru aceasta a trăi purure în pace, a cunoaşte de la său suveran pe Riga Ungariei şi a priimi religia ca  [27] tolică. Bela se bucură foarte mult văzînd Ungaria împoporată cu o naţie aşa puternică şi activă, şi pe dînsul protector unui rigă, care nu demult era mai puternic decît el. Bela priimi pre Cumani în statul lui, dîndule pămînturi cu păşuni îndămănaticepentru petrecerea vieţii lor nomadice; iară pre Domnitorul lor îl îndatori să lăcuească într’o politie aproape de Pesta, pentru a fi gărăntuitoriu despre credinşa poporului seu. Cumaii necunoscînd dritul proprietăţei, călca cu a lor turme ori ce loc le venea în cale, şi pa lîngă aceasta nu contineau a face prădăciuni. Ungurii tînguindusă rigăi pentru încălcarile ce pătimeau din partea acestor streini, Bela nu vroia ai asculta. În urmă nemai putînd suferi Ungurii asfel de vătămări, au început a îndewsi tînguirile; deci Riga void a pune la cale asemene neorîinduală chemă o adunare a stărilor Ungariei şi a Cumanilor. În mănăstirea Cheb nu departe de Tisa întruninduse această dietă, Riga în unire cu trimeşii Cumanilor au hotărît: ca nobilii s’aubătrînii seminţiilor să se despartă unii de alţii, şi apoi pre asămene oarde mici, Bele le’mpărţi în tot cuprinsul statului seu, însăm  [28]nînd fieşcăria seminţii cîte un ţinut, din care să nu se depărteze.
          În această epohă ţările Domnitorului Cutene ce se întindeau de la Dunărea pănă la Volga şi se împărţeau în Cumania mare şi mică s’au cuprins de cătră oardele lui Batie. Tatarii în număr de 500,000 întrînd în Rusia, au cuprins Kievul, au pustiit după aceasta Polonia şi Bohemia şi au început a se apropie de hotărele Ungariei. Îmtre dînşii se afla şi mulţi Cumani, pre care după cucerirea Cumaniei Asiatice îi luase cu sine. La apropierea lor de marginile Ungariei s’au lăţit fama că oardele ce vor să între nu sînt Tatari dară Cumani, şi voescu a cuceri Ungaria pentru Domnitorul Cutene. Împrăştierea unor asemene cuvinte între popor, şi feliuritele pretenţii ale nobililor Ungariei, au nevoit pre Bela de a se asigura de persoana lui Cutene, pre carele îl pusă intr’o casă în Buda. Poporul de aice furios asupra Domnitorului Cumanilor au năvălit cu putere în casa aceia şi au ucis pre Cutene. Cumanii înştiinţaţi de uciderea Rigăi lor şi gata fiind a ecspedui în unire cu Ungurii asupra Tatarilor, aştepta numai prilejul favoritotiu pentru aşi [29] răsbuna asupra Ungurilor. Bala înştiinţat că oardele tatarice se află numai giumătate de zi departe de Pesta, se pusă în fruntea armiei şi începu a se înainti asupra lor. La 17 Martie 1244 încăerîndusă cu ei la luptă s’au învins, şi Cumanii pentru răsbunare au trecut în şirurile Tatarilor. Bela încă nu perdu curajul ţi adunînd din nou o armie de 100,000 întimpină pe Batie pa locul dintre Tisa şi Saio. Aice încăerîndusă cu el la luptă s’au învins de adoua oară, şi ne mai putînd a se mai împrotivi furiei acestor varvari au trecut în Austria, unde mai’nainte îşi trimesăse soţia. Prin fuga lui Bela rşmîind Ungaria cu totul fără apărare, se jăfui în diastimă de trii ani de cătră Tatari şi Cumani. Prîzile şi pustiirile acestora făcute prin Undaria şi preste  o  parte a Transilvaniei, nevoiră pe mai mulţi de a căutaadăpost în politiile de pre la munte Făgăraş şi Maramurăş aflătoare sub stăpînirea Romînilor.
Prin aceasta înmulţinduse numărul lăcuitorilor de pre aice s’au îngreuet şi traiul vieţei, încît mai la urmă văzîndneputinţa [30] de a trăi aşa stîmtoriţi, au început a căuta pămînt spre lăcuinţă.
          Pe lîngă aceasta Romînii de acole fiind de religia resăriteană, aţîţară asupra lor pre Papa Grigorie IX, carele prin o scrisoare cătră Craiul Bela ce acum se înturnasă în Ungaria cu ajutorul Cruciaţilor, îl poftea de a îndemna pre Romîni ca să se unească cu biserica catolică. Din asemene cauză nemulţămiţi Romînii, au început a părăsi aceste locuri şi a căuta altele unde să poată fi scutiţi de asemene împilări. Pentru aceasta o parte din ii, subt prinţul Radu Negru Domnul Făgăraşului şi al Omlaşului au trecut la anul 1290 în Valahia, iară alţii subt Bogdan Dragoş Domnul Maramurăşului mai tîrziu pe la 1345 în Moldava. Această ţară după retragerea Mongolilor lui Batie iar au fost lăsată Cumanilor, ce mai rămăsăse în părţile Moldavei de sus şi ale Bucovinei. Bela de la supunerea Cumanilor protecţiei lui, au început a se întitula de rigă di s Cumanilor, şi cu asămene drit voia a se socoti stăpînitoriu preste ţerile ce era odinioară cuprinse de Cumani. Pentru a pute încă apăra toate aceste ţeri de năvăli - (31)rea altor varvari, au chemat ăn ajutor pre cavalerii ordinului Ioaniţilor. Acestia priimind cu bucurie asemene propunere, o parte din ii au venit ţi în Moldava, unde pentru a se statornici si’a pute apăra această ţară de năvălirile varvarilor au zidit pe la 1249 cetatea Neamţului. Odată cu venirea acestora aice, Papa au triimis din nou un Episcop pentru Cumani, însă nu au putut drige numică, că ii cu toate aceste au remas la religia lor cea veche.
Predomnirea cavalerilor pe aice nu s’au putut statornici, fiind că Tatarii din timpu ăn timpu nu’şi uita vechea deprindere de a veni şi a prăda. Aşa pe la anul 1264 Tatarii lui Nogai comendantul Hanului Mongolilor Mengli Timur, au prădat cumplit Moldava şi ţara Romănească, şi întemeind un stat puternic se făcu neatîrnat de mai marele Han al Mongolilor. De aice nu continea a trece preste Dunărea şi a se amesteca în resboaele Bulgarilor cu Bizantinii, pănă cînd împăratul Mihail pentru a pute trage pe Nogai în partea lui, îi dedi întru însoţire pre naturala sa fiică Efrosina. De la această epohă Nogai cu ale sale oaste birui cumplit pre [32] Bulgari, carii însfîrşit înarmînduse sub comanda unui Cordocuba, seau Cordova Romînul au învins pre Nogai şi urmărindul de ceastă lantă parte a Dunărei l’au alungat pănă în părţile Moldavei despre răsărit şi mează noapte. Pe la anul 1282. Cumanii Ungariei revoltînduse împotriva Rigăi Vladislau, au chiemat în ajutoriu şi pre Nogai. Acesta priimind asemene propunere, năvăli în Ungaria şi fură o mulţime de prădăciuni. DUpă aceasta încheind pace cu Riga Vladislau au Început a prăda alte staturi megieşte şi apoi pe la 1294 năvălind a supra lui, Toctai fiul Hanului Mengli Timur într’o lovire ce avu Nogai lau ucis, şi fiiul lui numit Ceacas numai cu fuga au putut scăpa în Bulgaria la cumnatul său Sventislav carele îl ucisă. Oardele lui Toctai au părăsit îngrabă aceste locuri, şi apoi la anul 1308 au năvălit acole cîteva oarde de Alani de la Caucaz, care nu au făcut nimic vrednic de însemnat.
La 1324 120,000 de Tatari sub comanda lui Taitac şi Troglutor se revărsără ca o apă prin ţările noastre, şi după ce leau prădat de tot apoi au pustiit şi Tracia. La  [33] 1330 Printul Bulgarilor Mihail avea nămiţi cu leafă 3000 de Tatari şi următoriul seu Alecsandru încă s’au slujit cu trupe ajutătoare de acestea. Prin asemene împregiurări Tatarii au îmvăţat a cunoaşte foarte binelocurile acestea, si la 1337 au prădat aşa de tare Tracia, încît au luat cu dînşii preste 300,000 de oameni. Năvălirile ce făcură după aceasta Tatarii spre Nord iau struncinat foarte mult, căci Polonii Litvanii în lovirile ce’au avut cu dînşii, iau stîrpit foarte tare. Din asemene cauză, ii au început a se trage iară la Sud, şi aşa la 1342 au prădat din nou Tracia. În următorii doi ani neputînd să cucerească Cafa de la Genuvezi, se făcură aliaţii lor şi liau slujit de apărători împotriva năvălirei altor varvari. Aliaţia aceasta cu Genuvezii şi mulţimea resboaelor ce au purtat pănă acum slăbindui foarte tare, iau nevoit a se trage cea mai mare parte spre Nistru şi Don cătră Crim, deşărtînd pămîntul Moldavei.
       Desfătatele locuri ale acestei ţeri rămîind acum mai cu totul deşerte de lăcuitori; Romînii carii în diastima încurgerei a  [34] cestor varvari se adăpostiră prin munţi şi păduri, au început a eşi iarăşi la şesuri, pănă cînd viind şi Bogdan cu o colonie de Romîni din Maramurăş, au îmtemeiat statul Moldavei de astăzi.

       DESPRE SCHIMBAREA NUMELUI ROMÎNILOR 
       DACIEI ÎN VLAHI S’AU VALAHI.

       Naţiile Slavoane din vechime da numele de Vlahi lăcuitorilor Italiei, ca cînd ar zice Lasi adecă lăcuitori din Laţiu. După ce încă Bulgarii şi slavii au întrat în Dacia şi au dat peste colonistii Romani, au început ai numi pre acestia Vlahi seau Valahi, ca unii ce’i cunoştea a fi veniţi înlocurile acestea din Italia. Germanii mult timpu au numit pre lăcuitorii Daciei şi a Italiei tot cu un nume adecă Vaelschen, iară pre Italia vaelschland; astăzi încă pre ceii din tăi îi numescu Valachen, iară pre cei de al doile Vaelschen, Ungurii numesc pre Italieni Olah, iară pre lăcuitorii Daciei Oulah Oulach.
       De la numirea aceasta ce au început aceşti varvari a da lăcuitorilor daciei pentru asămănarea ce bidea că au cu Italienii, cuno  [35] scăndui a fi aduşi pre aceste locuri din Italia. Au luat şi istoricii greci ai numi în a lor scrieri Vlahi, ca unii ce pismuind pe Romîni nu voia ale sa numele de Romani. Ce este încă mai mult, nici lpcuitorilor Italiei nu le zicea Romani ci Latini; de asemine şi pre lăcuitorii Daciei îi numiră Vlahi, păstrînduşi numai pentru dînşii numele de Romeu adecă Roman.
Noi încă vorbind între noi, nu zicem odată, ştii limba Vlahică? Ce, stii limba Romînească? Şi iarăşi cînd vorbim în decomun despre naţia noastră, ne zicem Romîni; afară cînd vrem se vorbim despre vre un stst a Romînilor îndeosebi, atuncea zicem, Moldovan, Muntean, Bănăţan, &.

       [37] ISTORIA DE MIJLOC
       
PERIODUL  I-iu
       DE LA VENIREA LUI BOGDAN DRAGOŞ CU O COLONIE DIN MARAMUREŞ, ŞI ÎNTEMEIEREA STATULUI MOLDAVEI PĂNĂ LA ALECSANDRU I-iu. NUMIT CEL BUN
       
        După retragerea Tatarilor din pămîntul Moldavei împuţinînduse numărul varvarilor şi slăbind mai cu totul puternicia lor, începură lăcuitorii, carii pănă la această epohă petreceau prin munţi şi păduri, a eşi cîte puţin la şesuri şi a lucra îmbelşugatul pămînt al ţerei lor. Plăcută au fost lăcuitorilor Moldavei această retragere a Tatarilor, căci de la începutul încursiei lor nevoiţi fiind a petrece prin munţi şi păduri, ajunsăse într’o stare foarte stîmtorită.
           Politiile întărite de la ţărmurile mărei se afla în părţile sud-ostice a Moldavei numită pe atunce Cumania neagră (Cumania negra) petrece puţinele cete nomadice de Tatari.A  [38]tît rigii Ungariei ca protectori ai Cumanilor ce stăpînise locurile aceste, cît şi Hanii Tatarilor Nogai ale cărora oarde nu de mult se retrase de aice voeau a se socoti de stăpînitori acestei ţeri.
           Din asămine pricină încăerînduse partizele la bătălie, ajungea această ţară a fi cînd sub încălcarea unora, cînd sub a altora. Însfîrşit slăbind puterea Tatarilor prin alungarea lui Caecas fiiul lui Nogai din Moldava, rămase această ţară deşartă de varvari. Rigii Ungariei bîntuiţi în lăuntrul statului prin amestecul Papei la alor algere, aveau îndestule resboae cu osebitele partizi, şi nu puteau a se îngriji de toate ţerile asupra cărora doreau a se socoti predomnitori.
Sub domnirea lui Ludivic I-iu fiiul Carol Robert ajungînd Romînii ca credincioşi bisericii răsăritului a fi prigoniţi de Rigi catolici ai Ungariei, au început a căuta chipuri ca să scape de dînşii. Deci luîndusă după pilda fraţilor lor din Fagaraş au părăsit acele locuri şi au căutat a merge în altele, unde se poată slobod a păzi religia şi să petreacă o viaţă mai pacinică şi mai fericită. Deci sub căpitenia lui Bogdan Dragoş rădi  [39]cînduse un număr cu femei, copii şi cu toate cele ce aveau, au apucat drumul prin munţi, fiind adese nevoiţi pentru a pute călători ca să tae arbori şi să rădice pietre. Însfîrşit după multă osteneală ajungînd în părţile Moldavei de sus, şi uimiţi de frumuseţa locului şi a cîmpiilor, au hotărît ca aice să fie noua aşăzare a lăcuinţei lor. Prin asămene chip se făcu începutul statului Moldavei, ai căruia cei întăi Domnitori se par a fi domnit mai mult prin dritul moştenirei, iară ciialanţi alegînduse de cătră nobili se dede prilej la feliurite resboae din lăuntru şi amestecarea vecinilor puternici în interesurile acestui stat, lucru ce trasă după sine nu puţine nenorociri pentru Principatul nostru
        .
       DOMNIA LUI BOGDAN DRAGOŞ
       
         	Bogdan Dragoş statornicinduse cu ai săi în părţile Moldavei de sus, au început după geniul veacului de atunce a împărţi pămînturi pe la nobilii naţii sale, şi împreună cu acestea le dede cîte un număr de familii cu care împoporîndule să poată ale lucra şi a se folosi de productul ostenelelor sale. [40] Prin asămenea în orînduire încurînd să înfiinţă mai multe sate şi politii, aşezate cea mai mare parte pe ţărmurile riurilor în cele mai frumoase şi îmbelşugate şesuri. Lăcuitorii Romîni carii începuse a eşi de prin munţi la cîmpii văzind lucrarea pămîntului şi industria acestor colonosti, şi după alor limbă şi datine a fi tot de o seminţie, s’au supus în pripă domniei lui Bogdan. Liniştea şi fericirea de care se bucura supuşii acestuia, înmulţi curînd numărul lor, şi aşa statul lui, nu după multă trecere de timpu ajunse a avea o însămnătoare întindere. Riga Ungariei Ludovic I în zilele căruia se întăplă această eşire a Romînilor din Maramureş încurcat în resboaele din lăuntru şi acele Italice pentru Neapole, nu au putut întreprinde în pripă nimică asupra lor. Asămene împregiurare au favorit foarte mult pe Bogdan pentru întemeierea statului Moldavei; căci dacă îndată după a lui eşire din Maramureş ar fi fost nevoit să poarte resboiu şi să se lupte împotriva unui duşman mult mai puternic decît dînsul, atunce nici pentru Romînii sei nu ar fi putut să le asigureze vre o soartă mai fericită decît a  [41]cea mai denainte, nici lăcuitorii depre aice carii privise îndestulă vărsare de sînge, nu sar fi unit nici odată cu dînşii, văzîndui încăeraţi în resboae cu un stat aşa de puternic pe atuncea.
         	 Pacea de care se folosi Bogdan în scurta epohă a domniei sale, lau ajutat mult pentru a spori fericirea supuşilor săi, întrebuinţindui cu osăbire la industrie şi la lucrarea pămîntului. Acest mijloc socotit de dînsul ca cel de căpitenie pentru fericirea poporului şi a ţărei acestia îl preţui întru atîta, încît capul de bou ca simbol al Agriculterei îl dedu de marcă noului său stat.
Numele de Moldava pre care îl are acest stat, poate fi au dupre numirea reilui Molisdava (rîul moale) unde Bogdan au descălecat întăiu, au după adeverirea lui Bonfinie şi a altora, de la o cetate veche a Daciei numită Malic-dava (Molis-dava). Tîlcuirea ce voescu a face hornografii ţerei, marcei şi numelui Moldavei, se socoti de fabulă deducând marca de la un bou s’au zimbru pre care lau ucis Bogdan la locul unde este astăzi satul Bourenii, iară riul Moldava de la o căţa numită Molda. Domnia lui Bogdan [42] fiind numai de doi ani, au organizat ţara pecît împregiurările de atunce lau ertat.
           De dînsul se zice a fi zidit cetatea de la Baia unde ş’au statornicit rezidenţia, şi că el ar fi făcut şi o biserică de lemn de stejar la Olăuţi seau Volovăţu, în care după moartea lui s’au şi înmormîntat. Pomenirea acestui Domnitor rămasă neuitată în ţînerea de minte a Moldo-Romînilor, împreună cu lauda şi cinstea ce i se cuvine pentru întemeierea acestui stat.
        
       SAS DE LA 2347 - 1351.

           Următoriul lui Bogdan au fost fiul său Sas. Despre faptele acestuia atît hronografii ţerei cît şi scriitorii streini nu ne însămnează nimică, din care putem ncheie că Moldava pe atunce nu avea nici un fel de relaţie cu staturile vecine. Sas precum şi părintele său au fost aşa de norocit de a nu fi bîntuit de cătră duşmanii din afară, drept care au putut mai departe a organiza statul său în cele din lăuntru. Asămene împregiurare favori foarte mult pe Moldo-Romîni pentru a se împuternici, şi întru a petrecere [43] mai liniştită a se îndeletnici cu lucrarea pămînturilor şi a îndulci traiul vieţei, în care împregiurări mai favoritoare, împuternicinduse, ajunse nu tărziu a se arăta şi cei mai bravi apărători împotriva aceluia ce ar fi cutezat a încălca drepturile patriei lor. Sas guvernă principatul Moldavei patru ani. 

       STEFAN  I  DE  LA  1351 – 1358
       
       Stefan I ajungînd a fi Domnitoriul Moldavei se sirgui a întroduce mai departe orănduiala în lăuntrul statului său. Sub dînsul Tatarii au prădat Transilvania şi Andrei Lascovici Prinţul de acolo învingîndui, au făcut între dînşii o cumplită măcelătură ucigîn şi pe căpitenia lor Atlamos. Această ecspediţie a lui Lascovici se făcu parte pentru a asigura statul său de acesti varvari, iară parte pentru a curăţi ţările supuse coronei Ungariei, între care pe atuncea închipuia şi pre Moldava.
            În zilele lui Stefan se pare că Ludovic riga Ungariei după ce mîntui resboaiele Italice, voind a pedepsi pe Romîni pentru eşirea [44] din Maramureş, veni cu o armie asuprăle cu scopos ai înturna îndărăpt. Bărbăţia şi curajul Colonistilor Romîni nimici planul lui Ludovic, munţii şi pădurile locurilor cuprinse de dînşii le sluji de adăpost în aşa împregiurări, şi aducerea aminte de cele ce au suferit în Ungaria, îi făcu de a prefera mai bucuroşi petrecerea unei vieţi sălbatice prin păduri împreună cu fiarele, decît părăsind locurile aceste, să se mai întoarne îndărăpt.
           Desperata opoziţie a colonistilor Moldavei şi greutăţile ce întimpina armia Ungurilor din pricina locurilor muntoase şi pline de codri, în care un mic număr de ostaşi putea zădărnici întreprinderea unei armii cît de mari, nevoi pe Ludovic a se lăsa de planul lui, şi a încheie pace cu Domnioriul acestui stat nou. Colonistii Moldavei uniţi cu ceialalţi lăcuitori ce iau aflat pe aice, arătără pentru cea întăia dată, că cu arma în mînă ştiu aşi apăra, şi aşi păstra statul format de dînşii. Stefan după ce ocărmui Principatul şapte ani, au murit la 1358.
       
[45] FRAŢII  STEFAN  II-lea IIII  PETRU  I-ii 
DE LA 1358 – 1366

       După moartea acestuia, fii lui anume Stefan şi Petru neputînduse învoi pentru clironomia tronului, s’au încăerat la ceartă. Stefan fiind cel mai mare ajutat de o însămnetoare parte a nobililor au căpătat tronul.
           Petru văzînduse depărtat de Domnie, au cerut ajutoriul Rigăi de Ungaria. Acesta dorind a căpăta o înriurire în interesurile Moldavei au priimit cu bucurie asămine propunere şi iau dat ţncurînd o armie întru ajutor. Cu aceasta întrînd în principat nevoi pe nobili al cunoaşte de Domnitoriu şi pe fratele său a căuta adăpost la Cazimir al Poloniei. Cazimir carele dorea să supue această ţară precum şi Rigii Ungariei, au dat lui Stefan o însămnătoare parte de armie ca săşi poată căpăta îndărăpt Domnia. Cu aceasta întrînd în Moldava, în mai multe loviri ce au avut cu fratele său lau învins. Petru văzînd că cu numărul său cel mic de ostaşi nu se poate împotivi Polonilor, s’au tras la strîmtorile de prin păduri şi munţi.
           Prin pădurea Plonic a muntelui Sepeneţu [46] avînd a trece Polonii, Petru au tăiat copacii, lăsîndui numai de abie a se ţine şi s’au ascuns acole cu ai săi. Polonii împreună cu Stefan întrînd fără grijă în acea pădure, de odată ostaşii lui Petru au început a oborî copacii, şi cu această stratigimă umplîndui de spaimă au ciuntit pre cei mai mulţi din trînşii, iară rămăşiţa împreună cu generalii lor, steaguri şi arme au căzut în mîinile lui Petru.

        	Prin invingerea ce purtă  Petru asupra Polonilor, asigurănduşi tronul, se sărgui nu puţin pentru a căpăta iubirea supuşilor, şi ale vindeca nenorocirile căşunate prin acest resboiu. Nobilii carii de la această neunire a fiilor lui Stefan I-iu au căpătat întăiaş dată înriurire a se amesteca la suirea în tron a fiecăruia Domnitoriu, se învrednici a căştiga nu tîrziu prerogative şi drituri însămnătoare. Blăndeţa şi bunătatea cea mare ce caracteriză pe Petru în toate apucăturile lui, îi favori mult spre ajungerea la scopos. El pentru a se pute ţăne pe tron fiind nevoit a avea pe nobili pururea în partea sa, începu a le trece cu viderea mai multe abuzuri, şi prin aceasta dînd slobozenie Aris  [47]tocraţiei se văzu nu tîrziu lucrătoriul de pămînt gemînd sub giugul lor. Cazimir înştiinţat de învingerea armiei sale, au triimis în pripă soli la Petru şi au încheiet un tractat de prietinie. În acesta el se lepădă de toate drepturile ce i le dăduse Stefan asupra Moldavei, pentru al pute ademeni să’i deie ajutor, şi îşi priimi îndărăpt pre toţi prinşii în bătălie.
           Principatul Moldavei scăpăde jugul Poloniei, şi Petru au urmat mai departe a se îngriji de fericirea ţerei la pănă la a lui moarte tîmplată la 1366.
        
LASCU  DE  LA  1366 – 1374

       Acesta stătu un Domnitor cu totul slab, îngrijinduse mai mult de dînsul decît de fericirea naţiei sale. Rigii Ungariei socotind că întroducerea religiei catolice în Moldava ar fi un mijloc mai potrivit pentru a căpăta o înriurire în interesele acestei ţeri, au ademenit pe Lascu prin organul Minoriţilor aflători aice, de a priimi catolicismul. Spre aceasta nu puţin făptui şi ne unirea în ca  [48]re se afla cu soţia sa, de care nedăjduia că se va pute despărţi, dacă va părăsi religia resăriteană şi se va împreuna ce a apusului. Asămene dorinţă a lui nu se va împlini, căci atît Urban al V-lea cît şi urmăritoriu lui Grigorie al XI-lea nu s’au înduplicat la această cerere a lui Lascu. Din asăminea pricină Domnul Moldavei au început a reci zelul seu cătră Catolicism, şi Episcopii Catolici carii după priimirea religiei Catolice de cătră Lascu se statornicise în Siret nu au putut isprăvi mai nimică în privirea lăţirei Catolicismului în Moldava. Următorii lui Lascu, îmbrăţişînd iarăşi religia strămoşească, se văzură Catolicii nevoiţi a strămuta rezidenţa lor din Siret la Bacău.
       
BOGDAN  II-lea  NUMIT  ŞI  MUŞAT
DE  LA 1374 – 1380

       După  moartea lui Lascu tronul Moldavei se apucă de cătră fiiul seu cel mai mare numit Bogdan, căruia Cantemir îi zice şi Muşat. el stătu un prinţip pacinic, bun si drept, sub care lăcuitorii Moldavei putură a se răsufla de nenorocirile resboaelor de mai [49] înainte şi a se bucura de rodurile unei păci atît in cele din lăuntru cît şi în cele dinafară. Cea mai mare parte acelora carii sub Domnia părintelui seu îmbrăţoşase religia Catolică, se înturnără dupre pilda lui Bogdan în staulul bisericei resăritului. Prin aceasta se împuţină foarte mult înriurirea Papei şi a Rigilor Ungariei în interesurile acestui Stat.
           Bogdan după o domniei scurtă şi liniştită însă folositoare pentru supuşii sei, muri la 1380, lăsînd următor pe fiiul seu Petru.
       
       PETRU  II-lea  MUŞAT  DE  LA  1380 – 1390

       Petru al II-lea potrivit cu ţîntirea părintelui seu, se sîrgui mult a stîrpi Catolicismul, şi a mărgini prin aceasta cu totul înrăurirea Rigilor Ungariei. Acestia inteţiţi de asemene pasuri voiră aşi apăra cu arma a lor pretenţii, drept care Patru se văzu nevoit a începe răsboiu împotriva lor. Certele iscate apoi între Vladislau Iagelo Riga Poloniei şi între Sigismund al Ungariei, îl favori nu puţin în întreprinderile sale. [50] El văzînd că numai singur cu a lui armie nu va pute să se împrotivască multă vreme Ungariei, luă cu sine mai mulţi nobili însemnaţi şi cu acestia mergînd în Leopol la Riga Vladislau în 20 Avgust 1387, iau cerut protecţia şi iau giuruit pentru aceasta credinţă şi ascultare. Prin asemene mijloc Domnitoriul Moldavei căpătă aliatul cel mai puternic împrotiva Rigilor Ungariei, pe acărora înriurire voea acum cu totul a o depărta.
           Mircea I Domnul Valahiei, înspăimîntat de armele lui Baezet I-i, ce supuse Servia şi îndemnat mai cu samă de Petru, încheie împreună cu acesta şi Iagelo o aliaţie ofenzivă şi defenziva împrotiva lui Sigismund şi împrotiva ori cărui alt duşman. Deputaţii lui Mircea anume Magnus şi Heriţchi sosind la Randon, unde se afla şi Duca trimesul primţului Moldavei, încheieră cu Riga Poloniei la 8 Decemvrie 1389 un tractat, prin care se îndatori: ca fieşcare dintre puterile contractante, se ajute pre ai sei aliaţi împrotiva Ungariei cu toate puterile; iar împrotiva altor duşmani cu cît vor pute. La 17 Martie 1390, toţi aliaţii s’au unit în Su  [51]ceva capitala Moldavei, spre a alcătui planurile de ecspediţie asupra Ungurilor. Petru însă muri ’nainte de  a se începe punerea în lucrare a acestora.
       
STEFAN  III-lea  ÎNTĂEA  DOMNIE
DE  LA   1390 – 1392

       Următoriul lui Petru au stătut Stefan, un bărbat nu cu puţine talenturi şi merite pentru binele patriei. El împreuă cu tronul au clironomit şi resboiul ce purta Moldo-Romînii cu Ungurii. Aliaţia ce încheiesă Petru cu Polonia, întărtă foarte mult pe Sigismund, drept care în acelaşi an au trecut cu o armie din Transilvania în Moldava. Stefan înştiinţinduse de venirea Ungurilor, strînse în curînd un număr mare de ostaşi, şi cu acestia cuprinzînd strimtorile drumurilor pe unde trebuia se treacă Ungurii, făcu între dînşii stricăciuni mari. Sigismund cu toate aceste se înainti mai departe şi străbătu pănă dinaintea Sucevei, unde se afla şi Stefan cu rămăşiţa obositei sale armii. Aice văzînd că fără căpătarea vre unui a  [52]jutor din Polonia sau Valahia, nu va pute se învingă pe Unguri, socoti de cuviinţă, că mai bine va fi a se supune de bună voe, decît încăerînduse la luptă se rămîe învins, şi aşa să se apuce şi pe sine şi naţia sa în o primejdie mai mare. Deci luînd împreună cu dînsul pre mai mulţi nobili, merse în lagărul lui Sigismund, ş’îl rugă de pace, jurîndui pe viitorime supunere şi credinţă. Sigismund, din împregiurările în care se afla statul seu, ne putînd rămîne îndelung prin Moldava, şi mulţămit că au putut înoi iarăş închipuitele drepturi a coronei sale asupra acestei ţeri, au îndatorit pe Stefan ca prin jurămînt să se lepede de toate relaţiile ce avea cu Polonia, şi să cunoască pe viitorime pre domnirea Ungariei, după care se înturnă la Buda. Stefan deşi era nevoit a păzi toate condiţiile puse lui de Sigismund, totuşi în ascuns voind al vătăma, îngădui lui Mircea Domnul Valahiei a veni la Suceava, şi aice la 15 Noemvrie 1390 a încheie cu Riga Poloniei o alianţie, la care însă Stefan nu se uni. Iagelo pornit de un asemine pas a lui Stefan şi dorind a curma cu totul înriurirea Ungariei asupra acestei ţeri, îmdemnă pe [53] Stefan în mai multe rînduri de a întra în aliaţie şi a se lepăda de Ungaria. Acesta cunoscînd sistema Poloniei, şi temînduse la o încălcare nouă din partea Ungurilor să nu rămîe iar singur în cîmpul bătăliei, întărzie darea vro unui răspuns hotărîtoriu sub feliuri de pretecsturi. Iagelo văzînd că nu poate adimeni pe Stefanîn partea sa, întărtă asuprăi la 1392 o rebelie, în care Roman, fratele lui se cunoscu de domnitor Moldavei. Stefan în asemene împregiurare pentru a pute căpăta tronul, ceru ajutorul Sultanului Baezet I-iu, însă cu toate aceste nu’şi ajunse scopul, căci Roman prinzîndul îl arucă la închisoare, de unde de abie după trei ani putu să scape şi să se suie iarăş pe tron.
       
       ROMAN  I-iu DE  LA  1392 - 1395
       Roman I ajungînd a fi Domnitoriul Moldavei, se sirgui mai întăiu a alina partizile, şi apoi a face lui Iagelo cuvenita mulţămire pentru ajutoriul ce iau dat la suirea pe tron. Nobilii ţerei, care după moartea lui Petru I, se par aşi fi însuşit dritul alegerei, ajun - (54) prin aceasta a căpăta prerogative mari şi a fi foarte primejdioşi Domnitorilor. Amestecul puterilor vecine precum era Ungaria şi Polonia în interesurile din lăuntru a acestui stat, dezbinînd pre îngîmfaţii acum nobili în osebite partizi, se aţiţără o mulţime de resboaie cetăţene. Domnitorul Moldavei din asemene pricină nu putea îndelung a se ţînea pe tron, şi adesele alegeri fiind de cele mai multe ori tumultoase, se numeau de odatp doi sau mai mulşi Prinţipi. Partizele acestora se lupta între sile, şi principatul sbuciumat prin asemene resboaie lăuntrice,se videa adese nevoit a cunoaşte predomnirea vre uneia din puterile vecine. Roman pentru ajutorul căpătat de la Riga Poloniei mearsă împreună cu cei mai însămnaţi nobili la el, şi puindui jurămîntul credinţei, îi făgădui supunere. Totodată cu aceasta încheie şi o alianţie ofensivă şi defensivă împotriva Pruşilor şi a Litvanilor, şi se îndatori a depărta toată înriurirea de mai înainte a Ungariei în interesurile Principatului. Ne împlinirea unor asemene cndiţii din partea lui Roman, trase dupa sine detronarea lui, şi Stafan, fratele seu, care de tri ani se afla in inchisoare, căpătă la asemene împregiurare iarăş tronul. De cătră acest Roman se întemeieră într’o frumoase poziţie la împreunarea riurilor Moldava şi Siretul politia de asemenea numire, pe ruinele vechei Pretoria Augusta (Praetoria Augusta).
       
STEFAN  III-LEA  DOMNIA  A  DOUA
DE  LA  1395 - 1399
       Stefan III, ales Domnitor prinţnrăurirea Poloniei, puse împreună cu cei mai aleşi nobili ai sei jurămîntul credinţei şi se lepădă de toate făgăduinţele ce dăduse mai înainte lui Sigismund.
Apucarea Silistrei de cătră Baezet I, nevoi pe Mircea Voevodul Valahiei, a încheie o aliaţie cu Sigismund împrotiva acestuia, şi totodată acere şi ajutorul lui Stefan. Amîndoi Prinţii trecînd Dunărea se împreunără cu armia lui Sigismund, în care se afla trupe ajutătoare mai de la toate naţiile  Evropei. Armia aliaţilor apropiinduse de Nicopolis aştepta cu nelinişte minutul bătăliei. Baezet sosind înpripă cu a lui armie înfricoşată, se aprinsă (56) aice între amîndouă părţile o cumplită luptă. Mircea văzînd că aliaţii sînt aproape de a se îninge, se trase împreună cu Stefan din cîmpul bătăliei. Prin asemene chip Stefan scăpă de sabia Turcilor, şi viind în Principat pentru a arăta Poloniei cu fapta a lui credinţă, se uni cu rebelul Domn al Transilvaniei, ce favorea pe contra Riga Vladislau de Neapole împotriva lui Sigismud. Armia lui Stefan unită cu cea Transilvană se luptă din început cu bravură împotriva Ungurilor, în urmă însă învingînduse trebui a suferi cu durere pustierile ce făceau acestia în hotarele Principatului. Pre lîngă aceasta nu puţine nenorociri se pricinuiră Moldo-Romînilor prin năvălirile Tatarilor, carii prin a lor cruzime şi jăfuiri adusăse pe bieţii lăcuitori la starea cea mai ticăloasă. Stefan nevoit a se lupta împrotiva a doi duşmani înfricoşaţi, nu putu direge mult, şi aşa amărît mai mult de scîrbă pentru asemene nenororciri a supuşilor sei, au murit la 1399.
       

       IUGA  ŞI  ROMAN  II-LEA  DE  LA 1399 – 1401

       Moartea lui Stefan tîmplată îm epoha năvălirei Ungurilor şi a Tatarilor, aruncă pre [57] Moldava în starea cea mai primejdioasă. Partizele nobililor ne învoinduse între sine pentru alegerea noului Domnitor, protimisirp în asemene împregiurare interesul ambiţiei lor mai mult decît binele obştei, şi aşa începură a se lupta între sine. Marginile ţerei se bosturau de cătră Unguri şi Tatari; iară lăuntrul ei se sfăşia de sabia partizilor. După mai multă vărsare de singe, învingînd însfîrşit partizanii mortului Stefan III, se aleasă Petru fiul cel mai mare al său. Acesta de abia apucă a se sui pe tron, şi o moarte timpurie în mijlocul bucuriei îi săceră viaţa. Stefan fratele acestuia căpătă îndată tronul, însă nu putu a se statornici pe el, că un Iuga carele după adeverirea lui Cantimir se pare a fi un fiiu a lui Roman I, îl alungă din Domnie şi cu ajutorul boerilor contrarii deviitorilor lui Stefan III-lea se sui pe tronul Moldavei.
Iuga apucînd frîiele ocărmuirei se sîrgui mai întăiu a potoli inimile întărtate ale nobililor, şi apoi înturnînd armele sale asupra duşmanilor inafară îi înbinse şi îi alungără din hotarele statului seu. Spre mulţămire pentru ajutoriu ce’i dede nobili în acest [58] resboiu, dărui pe la cii mai bravi din ei însămnătoare pămînturi şi le căştigă prin aceasta iubirea. Pacea de care se bucura acum Moldava, înfăţoşă lui Iuga prilejul favoritoriu a se pute îndeletnici cu organizaţia din lăuntrul statului, drept care întemeieră mai multe politii, întări cetăţile şi făcu oarecare înorînduiri în administraţie. În răsboaele ce lupta asupra duşmanilor văzînd trebuinţa ce are armia Moldo-Romînilor de o cavalerie regulată, înfiinţă îndată după ststornicirea liniştei, cel întăiu corpos de cavalerie şi dede prin aceasta armiei sale o tărie osebită. Pe lîngă acasta voind a statornici orîndueala în cele bisericeşti, înfiinţă cu învoirea Patriarhului de Ohrida cea întăi Arhiepiscopie, şi aşeza aice de Mitropolit pe un Teoctist. În această vreme Episcopii catolici ce se afla rezeduitori în Siret s’au srtămutat la Bacău.
În epoha Domniei lui Iuga un Roman a cărui origină se pierde cu totul în noaptea timpurilor, aflînduse în închisoarea prinţului de Litvania Svidrigal, puse jurămîntul credinţii lui Iagelo fratelui acestuia, şi luînd cu puterea o parte a statului Moldavei, au [59] vroit a depărta din domnie pre Iuga. Acesta neputînd singur al alunga din hotarele ţerei şi nemulţumit de a stăpîni numai peste oparte a Principatului, ceru ajutorul Domnului Valahiei Mircea care demult căuta prilej să îndatorească pe Polonia pentru a o pute trage în partea lui ca săi de ajutor împrotiva Turcilor, prinsă la asemene âmpregiurare pre Iuga şi’l ţinu pe lîngă dînsul.
Roman rămasă după aceasta singur domnitoriu însă nu se bucură mult de al său triumf, că Alecsandru un fiu a lui Roman I-iu începu a face pretenţii asupra tronului, şi adresînduse cătră riga Poloniei căpătă şi el drit a domni preste o parte a Principatului. Desele chimbări a principilor, şi ajutoriul ce da Polonia la osebiţi pretendatori ai tronului, îi cîştigă o aşa înriurire asupra Moldovei, încît Riga ei Iagelo începu a dispoza despre această ţară ca despre o provincie a statului său.  Nobilii desbinaţi în mai multe partizi şi îngrijînduse singur numai de interesul lor, priveau cu nepăsare la asemene înapoiere a Principatului. Certele lăuntrice şi amestecul puterilor dinafară stearsă dintre dînţii idea naţionalităţei şi a [60] patriotismului. Pe lîngă aceste Moldava ar fi căzut nu tîrziu într’o stare tristă, dacă Alecsandru prin a lui înţălepciune nu ar fi căutat ai da în pripă o osebitp organizaţie, şi a o înălţa în urmă la aşa puternicie, încît aliaţia ei ajunsă a fi de nevoe însuşi Poloniei, pentru a pute învinge pre Litvani şi Pruşi.
       
       PERIODUL  II-lea
DE  LA  ALECSANDRU  -iu  PRONUMIT  CEL  BUN,  PĂNĂ  LA  NCHINAREA  ŢEREI  SUB  TURCI  PRIN  BOGDAN  AL IV-le.

      La suirea lui Alecsandru pe tronul Moldavei se înfăţoşă în orizontul patriei aurora unei epohe mai fericite.În diastima de 32 ani a domnirei sale rădică ststul acesta la cel întăiu grad al puterniciei, şi ale sale fapte virtuoase şi folositoare poporului Moldo-Romînilor îi căştigă numele de bun. Statul Moldavei struncinat în cele din lăuntru prin necontenitele certe ale nobililor, prin întrevenirea puterilo vecine şi prino nepotrivită administraţie, avea trebuinţă de o putere centrală, care se înfrîneze facţiile, [61] se sfarme toată înriurirea străină, şi se caute nu fericirea a cîţova ambiţioşi, dară gloria şi fericirea întregei naţii. El apucînd frîele ocărmuirei vindecă încurînd tote aceste nenorociri, şi scăpă principatul din trista stare în care se afla. Alecsandru pentru a asigura liniştea statului seu, încheie la 1402, în unire cu Roman o aliaţie cu Iagelo al Poloniei, şi se îndatori de ai de ajutor pecît vor pute încontra tuturor duţmanilor afară de Litvani şi Pruşi.
         În această vreme Svidrigal începînd a se duţmăni cu fratele său Iagelo, înteţi asuprăi pe cavalerii Teutoni şi întări cu puternicie garnizoane de acestia toate cetăţile Poloniei. Iagelo în asemene îmregiurări ceru şi ajutoriu Moldavei, la care propunere Roman nu se uni fiind că el în persoana lui Svidrigal cunoştea pe părtinitoriul său cel mai de căpitenie. Polonia cu toate aceste începu resboiul ţi la 1404 Riga Iagelo cuceri Cameniţa, şi în următoriul an pre toate celelante cetăţi ale Poloniei. Alecsandru la asemene împregiurare rămase singur Domnitoriu, şi înoind aliaţia cu apolonia asigură prin aceasta liniştea Moldavei.
        [62] Pacea de care se folosi acum Alecsandru îi înfăţoşă prilejul de a da statului său o organizaţie cu totul nouă. Aşa mai întăiu pentru a administra ţara mai bine şi mai cu uşurinţă, au împărţit’o în două părţi de căpitenie, adică: în ţara de sus şi de gios, după cum se împărţise de cătră dumviratul celor doi domnitori. Preste fiecare din acestea au orînduit cîte un deregător mai înalt numit Vornic (consilieru de curte), ce purta titlul după numele părţei ce administra, adecă Vornicul de ţara de sus şi Vornicul de ţara de gios. Pre amîndouă aceste părţi la sub împărţi în altele mai mici numite ţînuturi, şi pre acestea în plase sau ocoale, orînduind peste fiecare ţinut cîte un deregător numit parcalab (administrator), supuşi însă Vornicului respectiv. Acestuia îi dedi atîta putere, încît asupra făcătorilor de răle avea drit a hotărî şi pedeapsa morţei, fără a mai întreba pre Domnitoriu. După aceasta organiză osebitale clase a lăcuitorilor, asigurînd viaţa, cinstea şi averea fiecăruia, şi orîndui a se plăti în visteria publică o dare hotărîtă. Pantru întimpinarea cheltuelelor ce făcea Alecsandru cu îmbunătăţirea statului seu, nevoind a împo - [63]vora pe lăcuitori cu dări grele, deschide lucrarea băilor de mataluri pe locul unde se numeşte pănă astăzi Baia, şi căştigă prin aceasta încemnătoare folosuri.
        Pe lîngă aceasta Alecsandru organiză şi Ieparhia bisericei Moldavei, înfiinţînd pe lîngă scaunul Arhiepiscopal al Sucevei şi două Episcopii, una la Rădăuţi şi alta la Roman.Puterea punerii şi a scoaterei acestor Episcopii o păstră Domnului, iară iurisdicţia canonică a alegerei şi a hirotoniei o lăse Mitropolitului. Alecsandru ca un hristian zelos, zidi şi un număr mare de biserici şi mănăstiri între care mai însemnate sînt: Suceviţa şi Bistriţa. Totodată pentru a înzestra pe Arhiepiscopia Molavei cu un ce preţios, cheltui sume însămnătoare şi aduse relicviile (moaştele) sfîntului Ioan cel nou de la Trapezunda. Prin asemine fapte împuternici foarte mult zelul religios a supuşilor sei cătră biserica rsăritului. Toate aceste întocmiri, deşi au costisit pe Alecsandru sume însămnătoare, totuşi visteria statului prin administraţia lui înţăleaptă şi iconoamă, avea în casă capiteluri însemnătoare.
           La 1411 înoind aliaţia cu Iagelo împro - [64]tiva  lui Sigismund îi împrumutădin banii statului 1 000 de taleri, şi căpătă drept amanet pentru asemine înprumutare, Sneatinul, Colomea şi toată Pocuţia, de unde apoi c’au născut multe resboae.
            Resboiul iscat între Sigismund şi Iagelo s’au curmat îndată prin tactatul de Lublau la 15 Mart 1412. În acest tractat Riga Ungariei se văzu nevoit a se lepăda de toate drepturile ce pretinda se aibă asupra Moldavei şi ai cunoaşte neatîrnarea, îngăduind’o a fi în aliaţie cu Polonia. Această îngăduire de drepturi din parte lui Sigismund se făcu sub o condiţie cam vătămătoare, adecă: dacăTracia ar încălca hotarele Ungariei seau Riga Sigismund ecspedui asupra lor, atunce Alecsandru să fie îndatorit a merge cu armia în ajutorul Ungariei. La din împrotivă însă, dacă el nu va împlini asemeni condiţii, atunce amîndoi Rigii, în unire, să’l depuie din tron şi se împărţească între sine statul Moldavei. Asemine condiţii era foarte primejdioasăpentru Alecsandru, căai Turcii era acum vecini cu Moldava, şi dacăel ar apuca armele împrotiva lor, atunci ei negreşit ar încălca Moldava mai înainte de a pute Alec -[65]sandru săcapete ajutor din Polonia, sau din Ungaria. Trista stare în care ajunsese acum Alecsandru îl nevoi a se apropie prin aliaţie mai mult cu Polonia, şi aşa cînd se afla Iagelo la Sneatin, el luă împreună cu sine mulţi nobili, şi mergînd acole înoi toate relaţiile sale de prietinie.
           La 1419 icînduse din nou cearta între Sigismund şi Iagelo din pricina cavalerilor Germani, Riga Poloniei ceru îndatăajutorul lui Alecsandru împrotiva duşmanilor sei. Ne înşelegirile ce se născuse între acesti doi rigi îngrabă  s’au curmat prin a lor întîlnire la Caşau. Alecsandru cu toate aceste nu se depărtăde la aliaţia şi prietenia cu Polonia, ce încăîmprotivă spre a o statornici mai tare, se însoţi cu sora Rigăi prinţese Litvania Ringala numitădupătrecerea ei la biserica resăritului Ana. Prin această faptă aliaţia Moldavei cu Polonia se împuternici mai mult, şi în ecspediţia lui Iagelo asupra cavalerilor Germani, Alecsandru îi dedi în ajutor din armia Moldo-Romînăun corpu de cavalerie aleasă, care în mai multe împrejiurări, iar mai cu samă sub zi -  [66]diurile Marienburgului au făcut minuni prin eroismul lor.
             La 1426 Sigismund se găti a ecspedui împrotiva Turcilor, şi pentru aceasta potrivit cu tractatul  încheeat cu Iagelo, voea ca să meargă subt steagurile lui şi Domnul Moldavei. Alecsandru însă nedăjduinduse în aliaţia lui cea strînse cu Iagelo, şi temîn dusă de vre o încălcare a Turcilor, socoti de cuviinţă ca mai folositor ar fi pentru dînsul să calce condiţiile acele, decît să le împlinească. Sigismund după înturnarea lui din acest resboiu, întîlninduse cu Iagelo în Luţc, pretenduea depunerea lui Alecsandru şi împărţirea statului Moldavei. La asămine împregiurare Riga Poloniei credincios aliaţiei încheete cu Alecsandru, sprijini drepturile lui, şi’l mîntui de această primejdie. Tot în aceste timpuri împăratul Constantinopolei Ioan Paleologul, carele în călătoria sa prin staturile Evropie trecuse şi prin Moldava, au triimes Domnitorului Alecsandru prin ambasadorii sei împreună cu hrisoavele împărăteşti, corona şi Hlamida rigală şi titlul de Despot, adică de sine domnitor, iar pe Mitropolitul ţerei îl rădică de sub ascul - [67]tarea celui de Ohrida. Alecsandru după priimirea acestor daruri de la împăratul au întrodus în statul seu şi Vasilicalele, adică ligile împăratului Bizantin Vasilie, voind prin aceasta a aşeza fericirea supuşilor sei pe o temelie mai statornică. Pe lîngă aceste au mai ados şi osebite obiceiuri, carele acum prin trecire de vreme ajunsăse a se socoti ca şi o lege, şi cu asemine chip au alcătuit cea întăi Codică de legi pentru statul Moldavei. El au reformat şi statul boerilor în Moldava, împărţindui dupre moda curţei Constantinopolitane, în boeri de sfat şi de Divan. Această înorînduire s’au ţînut pănă în timpurile de curînd.
             Domnitoriu Moldavei pe lîngă toate aceste înorînduiri ce făcu înlăuntrul statului seu dorind ai lăţi şi marginile, se încăeră la resboiu cu Iagelo prietinul şi binefăcătorul seu. El după moartea lui Vitold domnul Litvaniei şi a Podoliei, se uni cu următoriul acestuea Svidrigal împrotiva luiIagelo, carele îngăduea aceastuea numai ducatul de Litvania, iar nu şi Podoloa în carea Alecsandru avea cîteva moşii. Armia lui Alecsandru întrînd în hotarele Poloniei [68] au cucerit Sneatinul, Halici şi Cameniţa şi au pustiet dupre îndemnul Litvanilor toate locurile de pin pregiurul acestor  cetăţi. Iagelo înştiinţat de aceasta, au chiemat în ajutoriu pe Tatarii de Bugeac, şi armia lui unita cu acestia au învins într’o singeroase luptă pre Moldoveni, liau luat toate prăzile şi Alecsandru cu mare greutate au putut trece Nistru spre a scăpa de sabia lor. La 1432 trupele lui unite cu Tatarii de sub comanda prinţului de Ostrog s’au învins din nou de cătră Poloni, şi aşa Alecsandru văzînd că nu’şi poate ajunge scopul, s’au unit iar cu Polonia. După aceasta pentru  a arăta cu fapta a sa prietenie cătră Iagelo, au bătut pre Tatarii ce voia se între în Polonia, şi cucerind de la Svidrigal cetatea Vraţlav, au dato în stăpînirea aliatului seu. Prin asemine faptă Alecsandru întări cu Iagelo toate relaţiile bunei înţălegeri de mai înainte, şi au petrecut cu el în unire pănă la moartea lui tîmplată la 1433.

[69] ILIAŞ  I-iu  I  STEFAN V-lea
DE  LA  143  - 1447.

      După moartea lui Alescandru tronul Moldaviei potrivit voinţei lui, se apucă de cătră Iliaş fiiul seu cel mai mare. A doua soţie a lui Alecsandru anume Ringala, nu se mulţămi cu suirea în tron a lui Iliaş, şi începu a lupta pentru întronarea fiiului ei Stefan. Iliaş pentru a sfărăma planurile fratelui, luă pe Ringala şi o înecă, iară Stefan spăimîntat de aceasta, fugi în ţara Romănească şi ceru ajutorul Domnului de acolo Dracula. Căpătînd o armie romînească se înturnă în grabă în Moldova, şi lîngă Loloneşti au învins armia fratelui seu ce venea asuprăi şi’l depuse din tron. Iliaş, văzînduse învins, mearsă îndată în Polonia şi ceru ajutoriu de la cumnatul seu Iagelo făgăduindui credinţă şi supunere.
        Stefan după învingerea ce purtă asupra fratelui seu, venii în capitala Moldavei Suceava, şi se priimi de cătră toţi nobilii cu bucuria cea mai mare proclamînduse de Domnitoriu. El spre a lipsi pe fratele seu de ajutoriul Poloniei, triimise îndată soli la Iagelo, carii prin a lor dărnicie înduplică pe [70] Rigă şi Senat de a nu asculta tînguielile lui Iliaş şi al cunoaşte pe dînsul de Domn Moldaviei, ca unul ce este iubit şi priimit de supuşii sei. Vladislau deşi era înrudit cu Iliaş, totuş privind la talenturile şi vredniciile lui Stefan, îl preferă în Domnie şi au dat lui Iliaş cîteva moşii în Polonia spre a petrece în pace cu familia sa, fără a se mai amesteca la domnia Moldavei. Stefan depuse după aceasta jurămîntul credinţei trimişilor lui Iagelo, şi spre mulţămire apoi pentru asemene ajutor, au bătut o armie tatară ce voea să între în Polonia şi în Rusia roşie. Vladislau spre recunoştinţă pentru această învingere au dat lui Stefan Cherţonul şi Hmielovul împreună cu ţerile Sneatin şi Sepin.
         Pofta ce avea Iliaş de a căpăta iarăş tronul Moldavei, îl făcu de aşi aduna o armie, şi cu aceasta viind în principat s’au înaintit pănă la Dărmăneşti. Aice întîmpinîndul Stefan îl învinse şi’l nevoi de a se înturna iarăşi în Polonia. Vladislau pornit asupra lui Iliaş pentru asemene faptă, îl închisă împreună cu soţia sa în cetatea Siradin; de un - [71]de nu au putut scăpa pănă după moartea Rigăi. La 1433 Stefan încheie o aliaţie cu riga Ungariei, şi în următoriul an Vladislau voind a veni la Halicii spre a priimi în persoană de la Stefan şi de la nobilii ţerei jurămîntul credinţei, muri în această călătorie la Grodec.
        După moartea lui Vladislau, Iliaş scăpînd din închisoare, înoi iar răsboaele cu fratele seu pentru tronul Moldavei. Întrînd de atria oară în Principat, au străbătut cu armia pănă la Podraga, unde întîmpinîndul Stefan îl învinse la 4 Mai, şi apoi la Pipireşti în adoa lovire, îl sfărmă de tot nevoindul a se înturna iarăşi în Polonia. Sofia mama nevrîsnicului Vladislau II-le fiind mai aproape neam cu Iliaş, nu continea cu toate aceste nenorociri al favori în pretenţiile pentru căpătarea tronului Moldavei. Din asemine pricină, numărul partizanilor lui Iliaş se înmulţi foarte în Moldava, şi Stefan se văzu însfîrşit nevoit a se supune propunerei Comisarilor Poloni, de a împărţi împreună cu dînsul statul Moldavei. Iliaş ca unul ce avea trebuinţă de ajutoriul Poloniei spre a se pute ţine în Domnie, făptui a i se da ţara de sus cu Suceava, Hotinul [72] şi Iaşii; iar lui Stefan ţara de gios cu cetăţile Chilia şi Cetatea Albă (Acherman).
        Amîndoi Domnii se arătară de odată a fi nemulţămiţi cu asemine împărţire, şi pentru aceasta au prelungit cîtva timp depunerea jurămîntului. În urmă înştiinţînduse Iliaş că Riga se află în Leopol, mearsă acolo cu ai sei nobili şi ’i depuse jurămîntul credinţei. În asemine împregiurare, pe lîngă alte jărtfe ce au făcut în favorul Poloniei, au dat îndărăpt şi pămînturile ce la avea căpătate părintele său Alecsandru de la Rigii acestui stat. Cît pentru Stefan, Riga neputînd după cererea lui săi aştepte venirea, se mulţămi ca în Cetatea Albă înaintea trimişilor Poloniei, să’i jure lui credinţă, iar fratelui seu pace şi prietinie. Asemine purtare a lui Vladislau n’au putut mulţămi nici decum pre Stefan, carele prin a lui bravuri au scăpat în mai multe rînduri Polonia din mîinile Tatarilor.
        La 1435. Duca Svidrigal fugind din Polonia se adăposti în Moldava, şi spre a  nu fi cunoscut se făcu păstoriu avînd pe ascuns corespondenţă cu partizanii şi prietinii lui. La 1438. Svidrigal, deşi s’au împăcat cu [73] fratele seu, şi era săi se deie cetatea Luţc, totuş Duca Livaniei Sigismund Cheistutovici nu voia să ştie nimic de aceasta, şi el se văzu nevoit a veni iar în Moldava. Aice au petrecut apoi ca păstoriu pănă la 1440, cînd cu moartea lui Cheistutovici au căpătat cetatea şi guvernămîntul de Luţc.
        La 1439 Tatarii năvălind în principat, au prădat o însemnătoare parte a ţerei, şi în anul următor viind din nou, au prefăcut în cenuşă Bîrladul şi Vasluiul şi se întoarse cu prădăciuni.
        După alungarea Tatarilor Stefan neputînd suferi nici decum pre fratele seu, căuta numai un prileh favoritoriu spre ai pute rîni Domnia. Nenorocita bătălie de lîngă Varna, în care au căzut tînătul Vladislau, se socoti de dînsul ca o împrejiurare favoritoare pentru ajungerea scopului, şi aşa la prilejul unei serbări, chemînd pre Iliaş; îi scoase ochii şi întinse Domnia sa asupra întegului stat a Moldavei. Iliaş din aceasta au murit după trcirea unui an, şi au lăsat doi fii, pre Alecsandru şi Roman.
        Prinţul Stefan deşi ajunsăse acum Domn peste toată ţara, totuşi pentru a îmblînzi [74]
pe Poloni ca să nu deie ajutor lui Ilieş, înoi cu ei aliaţia şi li dede din Arhiva ţerei documentul de amanetaţia ţinutului Sepiu. Prin asemene chip Domnitorul Moldovei căpătă favorul Poloniei, înse cu toate aceste Domnnia lui se tulbură de cătră nepoţii sei. La 1446 Stefan încheie o aliaţie cu Ioan Huniad prinţul Transilvaniei şi cu Dan al Valahiei, pe care Hunad l ’au întronat în locul lui Vlad II-lea pronumit Dracula. Spre întărirea acestei aliaţii, Stefan au luat întru însoţire fiului seu Petru pe fiica lui Dan, şi iau dat ajutor asupra lui Dracula, carele întrasă în Valahia cu o armie turcească spre al depune din tron. La 15 Iunie 1447 au încheiat o aliaţie cu Cazimir marele Ducă de Livania, şi apoi nu mult după aceasta s ’au ucis de nepotul seu Roman.




ROMAN III-lea  DE  LA  1447 – 1448

       După uciderea lui Stefan, ROman apucă singur domnia asupra întregului stat al Moldavei. Petru fiiul Domnului ucis, căutînd să capete tronul părintelui, trecu în Ungaria, şi ceru ajutorul lui Ioan Huniad. Acesta [75] dîndui o armie, veni cu ia în principat şi alungă pe Roman din domnie spre mulţămire pentru asemine ajutor, încheie o aliaţie cu Huniad, împrotiva Turcilor, şi ’i îngădui a aşeza în cetatea Chilia un gernizon de Unguri. Această aliaţie se făcu încă mai puternică, după ce Petru se însoţi cu sora lui Huniad. Roman lipsit d etron au fugit în Polonia, şi s ’au tînguit unchiului seu Cazimir pentru nedreptatea făcută lui de Petru, rugîndul ca se ’i deie ajutoriu. Cazimir priimindui rugămintea, au pornit nu tîrziu cu o armie spre al statornici în tron, încă mai înainte de a ajunge în Podolia,  l ’au întîmpinat Maria mama lui Roman cu mai tînărul ei fiu Alecsandru, şi s ’au tînguit, că Roman la 2 Iulie 1448 au murit otrăvit de cătră vărul seu Petru, şi că viaţa ei încă ar fi ameninţată.

PETRU  IV-lea  DE  LA  1448 – 1449

       Petru IV-lea primind singur domnitor preste tot Principatul, se sîrgui de a depărta resboil ce pregătea Polonia ai face, si spre ademine scopu încheind o aliaţie cu Cazimir, se îndatori a strica tot feliul de legături ce [76] ar fi avut Ungaria, si a sprijini numai interesurile Poloniei. Asemene aliaţie nu s ’au păzit nici decum de Petru; căci Prinţul polon Mihail Sidmuntovici fugind din Polonia, au aflat adăpost în cuprinsul statului seu. Comosarii lui Czimir trimeşi înadins pentru cererea îndărăpt a Prinţului, nu au putut direge ceva, fiind că Petru le răspunse, că prin aceasta s ’ar vătăma dreptul naţiilor, şi că aceia ce poate face voind a se ţine de aliaţia încheiată, este de al depărta din cuprinsul statului seu. Petru în adevăr au alungat pre Mihail din Moldaba, el însăs ’au adăpostiti la Tatari. şi cu ajutoriul acestora au pricinuit mai multe nenorociri Polonilor. Acest pas aţiţă foarte mult ura lui Cazimir asupra lui Petru, însă nu putu săşi resbune, că Petru tîrziu au murit.
       
ANARHIA  DE  LA  1449 – 1450

       După moartea lui Petru statul Moldavei se bîntui de o cumplită anarhie. Nobilii ne uniţi între dînşii se disbinără în osebite partizi, staturile vecine privind la aceasta, în - [77]cepură a sprijini pe osebiţii pretindatori. Aşa mai întîiu Polonia aşezără în tron pe un Stefan, Transilvanenii pe un Ciubăr, pănă cînd Alecsandru al II-lea numit Ilihnon, fiiul cel mai tînăt a lui Iliaş, prin făptuirea mumaei lui Maria care i se făcu şi Epitropă căpătă domnia. Scurta epohă a domniei lui Stefan şi Ciubăr nu au stătut altă, decît o ţesătură de intrigi ale nobililor şi resboae din lăuntru, pentru care atît faptele, cît şi origina acestora, au rămas mai cu totul necunoscute
       .
ALECSANDRU  II-lea  ªI BOGDAN  III-lea
DE  LA  1450 - 1456.

       Alecsandru II-lea se sui pe tronul Moldavei în vîrstă de 14 ani, şi pentru aceasta domni sub epitropia maicei sale Maria. Domnia lui au fost foarte scurtă, pentru că un Bogdan ce zicea a fi un fiu natural a lui Alecsandru I-iu se sculă asuprăi. şi învingîndui armia lăngă Tornăşăni îl alungă din ţară. Alecsandru mergînd în Polonia au cerut ajutoriul lui Cazimir, carele dîndui [78] îngrabă o armie au alungat pre Bogdan şi se făcu iară el Domn Moldavei. După reteagirea armiei polone, Bogdan se rădică iară asupra lui Alecsandru, şi îl scoase din Domnie. La asemine împregiurare Cazimir voea a priface pe Moldava în provincie polonă; frica însă ce avea de a nu fi vecin cu Turcii, carii se întinsăse cu cuceririle pănă la Dunărea, îl făcu de a da lui Alescandru de a doua oară o armie în ajutor. Polonii întrînd în hotarele Principatului, Bogdan înloc a se încăera cu dînşii la luptă, începu a se trage cu ai sei cătră munţi şi păduri, propuind însă totodată că el doreşte a încheie cu Riga Poloniei o pace. Asemine propunere se primi, şi în pacea încheiată de Bogdan cu Polonii, el se cunoscu de epitrop lui Alecsandru şi se îndatori a le plăti cîte 7000 galbeni pe fiecare an. Această dare părînduse lui Bogdan a fi pre împilătoare pentru sine şi supuşii sei, socoti că mai bine va fi se arăte Polonilor, că Moldovenii precum şi Romanii strmoşii lor, ştiu a da fer în loc de aur. Deci puinduse în fruntea armiei săluă după dînşii, şi ajungîndui la locul numit Crasna, purtă ă aşa [79] biruinţă asupra lor, încît pe lîngă uciderea a unui mare număr de ostaşi, au omorît şi pre doi Mareşali. După aceasta alungînd pe Alecsandru, se sui el singur pe tronul Moldavei, pe carele apoi nu tîrziu i lau răpit un Petru Aron.
       
PETRU  ARON  ÎNTĂEA  DOMNIE
DE  LA  1452 - 1453.

       Acest Petru Aron despre acăruea origină nimic sigur nu putem încă zice, viind prin Polonia în Moldava, se făţărnici înaintea nobililor că el voeşte asprijini petria lui Alecsandru, şi aşa făptueşte la 1452, de a se ucide Bogdan la Ruseni. O aemene soartă se pregătea de cătră dînsul şi lui Alecsandru, carele însă înţelegîndul fugi din nou în Polonia. Aron deşi remasă după aceasta Domn Moldabei, totuşi nu tîrziu se alungă de cătră fugitul Alecsandru, carele mergînd în Polonia au cerut ajutor de la Riga, şi viind cu o armie în principat învinsă pe Aron la 1453, în care an s ’au cucerit Constantinopole de cătră Turci, şi remasă iară el domn Moldavei.

[80] ALECSANDRU  II-lea  A  TREIA  DOMNIE
DE  LA  1453 - 1456.

       Alescandru II-le apucînd frîele guvernului au aflat statul Moldavei într’o stare cu totul tristă. Resboaele purtate de osebiţi pretindatori ai tronului îi stoarsă o însemnătoare parte aputerilor sale, şi unmai statornicirea unui Damnitoriu înţelept ar fi putut sa’i vindece struncinările pricinuite prin aşa lupte îndelungate. Alecsandru în loc a se îngriji de înaintirea statului şi îmbunătăţirea soartei supuşilor sei, el se dedi la cele mai mari desfrănări. O asemene purtare întărtă asuprăi ura nobililor, şi dedi tot odată prilej lui Aron de aşi împăna o armie, şi a se scula ca săi răpească tronul. Alecsandru înştiinţat de aceasta se repezi asupra lui Aron, şi lîngă Movileni încăerîndusă la luptă s’au învins, după care ne mai avînd unde a se adăposti, au fugit la Cetatea albă şi acolo au şi murit la 1456.
       
[81] PETRU  ARON  DOMNIA  ADOUA
DE  LA  1456 - 1458.

       Petru Aron se rîdică cu resboiu asupra lui Alecsandru în mijlocul tulburărilor ce se urma în Ungaria şi Polonia, şi învingîndul se sui el pe tronul Moldavei.
            După aceasta, pentru aşi căpăta un sprijinitor puternic au triimes pe ascuns ambasadori la Madomed II-lea, acăruia armie se înaintise pănă în Bulgaria, şi făgădui de ai plăti pe fiecare an cîte 2000 galbeni. Împrotiba Hanului de Crîm Ahmet începînd reboiu s’au luptat cu norocire, şi învingîndul au prins pe fiii lui şi iau dat Rigăi de Polonia. Prin asemine fapte se împăcă cu Cazimir al Poloniei, şi pentru al avea pururea în partea lui, îi depuse şi jurămîntul credinţei. Tirania şi cruzimea cu care se purta cătră supuşii sei, îl făcu îmcurînd urît tuturor şi pricinui a lui detronare. După trecerea de doi ani, Stefanş fiiul lui Bogdan, ce petrecea în Valahia, îmştiinţinduse de purtările lui Aron, îşi împănă o armie Moldo-Romînă şi cu aceasta viind asuprăi, îl învinvă la 21 Aprilie lîngă Doljeşti pe Siret. După aceasta Aron, înformînduşi din nou o [82] armie se lovi cu Stefan de adoua oară în Joea mare la Orbic, şi aice învingînduse din nou, spre aşi pute scăpa viaţa, fugi în Polonia. Nobilii şi clerul mulţemiţi că au acăpat din mîinile tiranului, se întruniră în o adunare generală la Suceva, şi aice în palatul Domniei, au proclamat cu pompă pe Stefan de Domn Moldovei.
       
STEFAN  VI  NUMIT  CEL  MARE  ŞI  BUN
DE  LA  1458 -1505

       Domia lui Stefan VI. stătu cea mai îndelungată şi mai strălucitoare pentru naţia noastră. Bravurile Moldo-Romînilor sub domnirea lui, umplu cele mai frumoase foi ale Istoriei noastre, şi viitorimea cu dreptul iau însuşit numele de M a r e şi B u n. El au fost un barbat de o genie înaltă, erou şi politic, sirguinduse nu numai aşi apăra statul cu un eroism vednic de laudă pentru toate veacurile împrotiva duşmanilor din afară; dară al şi guverna cu o înţelepciune deosebită în timp de pace.
            Îndată ce au apicat frîele ocîrmuirei, au cunoscut că ststul Moldavei, încungiurat fiind [83] din toate părţile de vecini puternici şi ambiţioşi, nu’ş va pute păstra nestîrnarea şi liniştea, dacă nu va da stărei militare o reformă cu totul nouă. Deci întregind miliţia cîtă se afla subt steaguri, şi înorînduind la întîmplare de primrhejdie redicarea poporului, statornici puterea militară a acestui stat pe o temelie mai puternică. El prin ale sale bravuri au tras acuprăi luarea a minte a toatei Evrope, şi au dovedit că naţia Romînp, deşi împilată de soartă şi sbuciumstă de înviforările politicei veacului; totuşi administrată de aşa barbat ce poate ţine şi a se face repectată naţiilor mult mai puternice, ba chiar înfricoşată vecinilor; încît adevărul istoric şi aice se viderează: că de vrednicia unui singur barbat, se atîrnă mîntuirea şi înaintirea ori cărui stat. După statornicirea pe tron şi organizaţia armiei, Stefan înfocat pe de oparte de dorinţă pentru aşi deschide a lui carieră militară, iară pe de alta datoria fiască nevoindul, au cerut de la Poloni ca să’i deie pe Petru Aron ucigătoriul părintelui seu. Această cerere ne împlininduise, au călcat îndată cu armia în hotarele Poloniei pe la sfîrşitul anului [84] 1458, pre carea au prădato împreună cu Rusia roşie. Polonii din înaintirea armiei cunoscînd soarta resboiului, au arătat dorinţă de pace, care se şi încheie la 1459 prin logofătul Dobroş, cu condiţie ca: Petru Aron să nu mai între în Moldava, ce se petrecă în Polonia, şi pănă cînd va fi păzit acole, Stefan să nu’i facă vre un rău. Prin acest act Domnul Moldavei s’au împăcat numai cu Polonia, iară jurămîntul de credinţă n’au pus.
            În următoriul an Cazimir strimtorat de cavalerii Germani, au cerut ajutoriul lui Stefan. Acesta deşi deodată îi făgădui că’i va da, totuşi văzînd că în resboiul ce plănuea a începe cu Ungurii, carii ţînea în alor stăpînire cele mai bune cetăţi a Modavei, are singur nrvoe de armie, nu împlini făgăduinţa. Pentru a nu întărta însă prin un asemene pas pe Cazimir, au îngăduit misionarilor Minoriţi, aflători aice în Moldava, lăţirea catolicismului, şi iau făgăduit că nu va face numică fără învoirea lui. Pe lîngă aceasta, cunoscînd rivalitatea în care se afla Cazimir cu Mateiu a Ungariei, şi dorind a scoate de sub predomnirea acestuia cetăţile Ahlea [85] (Chilia) şi Alba (Achermanul) încheie o aliaţie cu Mohamet al II-le, şi cînd flota turcească asedia Chilia despre amează-zi, Stefan se repezi cu a lui armie şi începu a o bate despre uscat. Isprava aceastei pulte nu se şti cu lămurire, dar fiind că Hronorafii însemnează că Stefan s’au rănit la gleznă, apoi se înţălege că lupta trebue să fi fost foarte cruntă. În acest resboiu Ungurii erau ajutaţi şi de aliatul lor Vlad - Ţepeş Damnul ţerei Romîneşti. Stefan văzînd că nu va pute dobîndi cetatea, au întors armele asupra lui Ţepeş la 1462, cu scopos de a tăie tot feliul de împărtăşiti între Unguri cu Chilia. Acestuia Stefan îi era datoriu cu recuniştinţă pentru ajutoriul ce iau dat cînd c’au suit pe tronul Moldavei, însă acum pe de o parte interesul petriei sale, iară pe de alta însuşi rugămintea ce’i făcuse nobilii Valahiei, carii numai putea suferi cruzimile lui Ţepeş, îl făcu de a apuca armele împrotiva lui. Ecspediţia aceasta au fost norocită,Ţepeş nevoit fiind aşi împărţi puterile în două, nu se putu înprotivi biruitoarelor arme a lui Stefan, carele au şi cuprins ţînutul Putnei. Ţepeş ce era aproape a prinde pe [86] însuşi Mohamed, auzind de învingerea armiei sale despre Moldava, s’au repezit cătră Putna. Depărtarea lui de la armia remasă, peicinui a ei învingere, şi Turcii începură a prăda şi a jăfui prin ţara Romînească. Nobilii de aice văzînd pe Ţepeş învins, îl părăsiră, si aşa neavînd unde să se adăpostească, s’au dus în Ungaria la aliatul seu Mateiu Corvin.
            Răsboaele norocite purtate pănă acum de cătră Stefan îl făcu sumeţ, drept care la 1463, pentru a se arăta cu totul nepăsător ameninţărilor lui Mateiu, au încălcat Transilvania cu o mulţime de jafuri. După aceasta resuflîndusă ca la doi ani de grijile resboaelor, au făcut oare care îndreptări în organizaţia din lăuntrul ţărei, şi la 1465 se însoţi cu prinţesa Bizantină Eudocsia sora împăratului Simeon. Dorinţa ce avea Stefan de aşi scoate cetăţile din mîinile streinilor, îl făcu a întreprinde a doua ecspediţie. În toamna anului 1465, puindusă în fruntea armiei au încungiurat  într’o Miercuri noaptea cetatea Chiliei, şi Sîmbătă demineaţa au dobîndito. patru zile după aceasta au [87] încungiurat cetatea Albă şi au cuprinso, şi apoi întocmind zidiurile, provizionîndule şi aşăzănd în ele garnizoane, liau orînduit comendanţi pe Isaiia şi pe Buftea.
       
PERIODUL  LUI  STEFAN  CU  MATEIU  CORVIN
RIGA UNGARIEI

       După cucerirea cetăţilor Chilia şi Acherman, Stefan întrupînduse la Suceava înţălegea foarte bine că el trebuie să aibă un resboiu cu Corvin, drept care pentru al pute întimpina după cuviinţă, nu negriji a înoi a lui aliaţie cu Riga Poloniei la 1466. iară pe de altă parte îşi întocmi armia de resboiu. Corvindeşi videa pregătirile lui Stefan şi’i cunoştea talentul şi bărbăţia totuşi împregiurările îl silea ca să înceapă un resboiu cu dănsul. Aceste împregiurări era: alungarea lui Ţepeş din tronul Valahiei, provenită mai cu samă din resboaele ce au avut cu Stefan; apucarea cetăţilor Chilia şi Achermanul, năvălireaşi prada făcută în ţara Secuilor, nebăgarea de samă cu care se luptă cătră Corvin, carele îl numea diregătoriul seu, cînd Stafan cu încălcarea rigatului îi arătă că nu vrea să’l [88] ştie. Pe lîngă aceste nu puţin se îndemnă, şi de cătră pretendenţii tronului Moldavei Berendeiu şi Aron, carii după ce se desnădăjduiră de ajutoriul lui Cazimir al Poloniei, au fost alergat la Mateiu. În urmarea tuturor acestora Mateiu se puse în fruntea unei armii de 40,000 şi în toamna anului 1467, trecu prin Oituz în Moldava, Stefan deşi avea ajutor de la Cazimir al Poloniei, nu cuteza a se încăera la locuri largi în liptă cu un comendant aşa de mare ca Corvin, dară îl aşteptă pănă se va înainti cu armia la locuri mai strîmte. Corvinus ne împedecat de nimene îşi însemna drumul prin cele mai cumplite jafuri şi pustieri, au ars Bacăul şi Romanul şi s’au înaintit pănă la Baia. Aice ajungînd au început a se da la măncări şi la băuturi petrecînd fără nici o grijă.
           Mateiu cu toate aceste cunoscînd înStefan un bărbat care ştia a învîrti sabia, au tiimes la el soli propuindui pace cu oarecare condiţii; acesta însă nu voi nici decum ai asculta, ce prin ai săi triimşi căuta a se înştiiţa cum şi unde seaflă Ungurii. Îndată ce priimi înştiinţarea, au triimis înainte [98] cavaleria care în murgul serei de 14 Decembrie prin locuri mai necunoscute au ajuns la Baia. În fruntea pedestrimei puinduse singur se porni îndată, şi ajungând acole după ce înoptă bine, cînd Ungurii cei mai mulţi îngreueţi de vin se dăduse somnului fără nici o grijă, Stefan cu ai sei încungiură politia. O parte a armiei o orîndui împrotiva Ungurilor ce era fară, iar rămăşiţa au trimeso în lăuntru ca să deie foc politiei în mai multe locuri. Lobirea se începu, lupta luminată de flăcări era înfricoşată, Ungurii încungiuraţi de pretutindenea de foc şi de spadă, nu putură a se întruni la un loc, ce care încotro videa apuca la fugă. Stefan ca un bun general pusăse îninte încă de aceasta ţerani înarmaţi cu coase, topoară şi lănci pe la strîmtorile munţilor pe unde socotea că vor fugi Ungurii, şi aşa cînd Mateiu cu ai sei se socotea ca scăpat din mîinile Moldovenilor, de odată se treziră încongiuraţi de ei. Aice se începu o nouă luptă. Moldovenii tăea în Unguri fără de nici o cruţare, şi însuşi Mateiu rînit în trei locuri abia ş’au putut scăpa viaţa prin fugă.
         După această biruinţă Stefan au triimes [90] soli de au mulţămit lui Cazimir pentru ajutoriul ce iau dat, şi apoi spre aşi răsbuna mai cu cumplire asupra lui Mateiu au trecut cu armia în Transilvania, au ars şi au prădat în ţara Secuilor şi s’auînturnat în pace la scaunul seu. Mateiu în urma acestora deşi ar fi avut dorinţă aşi răsbuna, însă împregiurările nu’l favorea, căci pe deoparte strîmtorat de Turci, iar pe de alta preţuind talentele rivalului seu, au încheiet în anul 1468 pace, şi spre mulţămire că au căpătat un asemene aliat, iau dăruit în Transilvania cetăţile Balta şi Ciceul.
       
PERIODUL  CU  TATARII
       
       De abie prin încheierea acestei păci Stefan se mîntui de resboae, cînd de odată se înştiinţă că în partea despre mează-noapte a statului seu, au năvălit o milţime de Tatari de la Volga (Zabogici s’au Nogaici). El fără a se pregăti mult, le eşi înainte lîngă o bumbravă la Lipniţă, şi lovindui la 20 Avgust 1468 cu băebăţie, au făcut între dînşii o cumplită măcelătură, au pris pe Harcin fiiul lui Maniac hanul lor, şi rămă - [91]şiţa au fugărito peste Nistru. Nu după multă trecere de timp de la această luptă, 100 Deputaţi din partea Hanului se înfăţoşă la curtea Moldovei şi ceru cu un chip ameninţătoriu pe robitul fiiu. Stefan pornit de asemene cutezare, orîndui a se ucide maiîntăiu nenorocitul fiiu în fiinţa deputaţilor, în ţăpă apoi ăe 99 din trînşii, iară pre cel rămas tăindui nasul şi urechile îl slobozi ca să meargă şi să spue Hanului toate aceste cruzimi ce leau privit cu însuşi ochii sei. Spre mulţămire pentru atîtea resboae norocite ce au purtat de la începutul domniei sale, au zidit şi au sfinţit cu mare pompă Mănăstirea Putna, unde au srtămutat şi biserica lui Bogdan Dragoş de la Olăuţi.
       
PERIODUL  CU  PETRU  ARON
       
       Pacea încheietă de Stefan cu Mateiu al Ungariei nu au ţînut îndelung. Cazimir al Poloniei văzînd pe Mateiu încurcat în resboae cu Podiebrat al Bohemiei, şi fiinf cel mai cumplit duşman a lui, au îndemnat pre Stefan de a începe din nou resboiu asupra Ungariei. Spre aceasta nu puţin s’au ademe -[92]nit Stefan pentru adăpostul ce da Mateiu duşmanului seu Petru Aron. Pentru a pute dară prinde pe acest reval, şi a găsi un pretecst sub care se înceapă resboiul, au făcut o scrisoare iscălită de mai mulţi boeri puşi de dînsul şi au triimeso lui Aron. În această scrisoare boerii i se tînguea despre tirania lui Stefan şi’i făgăduia că ii îl vor ajuta cu toate puterile de a se sui pe tron, numai să vie cu o armie ca sei mîntuească de jugul tiranului. Aron săcă a înţălege cursa ce i se întinde, veni la 1469. cu o armie în Moldova: Stefan însă îl bătu cu desăvîrşire, şi numai cu mare greutate putu scăpa îndărăpt de unde venise. După aceasta sub cuvînt de resbunare, au trecut de două ori cu a lui armie în Transilvania, şi s’au înturnat încărcat de prăzi.
       
RESBOAELE  LUI  STEFAN  CU RADU
ŞI  ŢEPEŞ

       Căpătarea ţînutului Putnei în loc de a mulţămi dorinţa de cuceriri a bravului Stefan, mai tare o aţuţă. Planul seu cel favorit de a uni sub domnia lui toată Romănia, [93] îl făcu de a căuta pretecsturi, sub care se poată începe resboiu cu Radul domnul Valahiei. Hronografia ţerei vorbind de începutul acestor resboae, nu cruţă întru nimic pre marele barbat în abaterile lui, dar începu a istorisi întîmplările aceste cu următoarele cuvinte: „Zavistia este mama tuturor răutăţilor în lumea aceasta, precum videm şi aice între Stefan şi între Radul Domnul muntenesc. După slăbăciunea firei omeneşti cine cu cît are mai mult, cu atîta ar vra să apuce şi averea altora, aşaşi Stefan Bodă nu’i ajungea al seu, ce pismuea şi al Radului Vodă. ” Deci adunînduşi armia şi rădicînd o amre parte de hînsari au trecut în Fevruarie 1470 în Valahia, au prădat margenea nordică a acestui stat şi au ars Brăila în marţa săptămînei albe. Radul se repezi în grabă cu armia asupra lui Stefan, însă nu au putut direge nimic, şi numai amestecul Rigăi de Polonia, carele sau din jaluzie pentru creşterea şi întinderea Moldavei, sau de frică ca nu prin acest resboiu să întărte pe Turci asupra acestui stat şi a Poloniei, au sfătuit pe Stefan de a curma resboiul şi a se [94] înturna îndărăpt. După aceasta pentru a adormi privirea lui Cazimir asupra pasurilor saleş îi făgădui din nou că în anul viitor va merge în persoană la Cameniţă, Colmea sau Sniaten, ca se depue jurămîntul aleanţei şi că fără învoirea lui, nu va începe resboae, nici va încheie tectaturi. Asemine făgăduinţe liau ţinut însă foarte puţin, fiind că în acele timpuri mai multă nevoe avea Polonii de Stefan, decît el de dînşii. 
Învingerile purtate de Stefan asupra Valahilor, şi întruparea ţînutului Putnei cu Moldova, aprinsă în peptul Radului o înfocată dorinţă de resbunare asupra lui. deci gătinduşi armia, întră răfă de veste în hotarele Modavei, supuse sabiei şi jafului tot ce află în calea sa, şi se înainti pănă la Soci. Aice la 7 Mart 1471Stefan pe neaşteptate îl întîmpină cu armia, şi într’o luptă sîngeroasă învingîdul, îi luă mai toate steagurile şi’l nevoi a apuca încurînd drumul îndărăpt pe unde venise. Nemulţămit numai cu atîta şi îngîmfat oarecum de gloria militară, porunceşte a se pune sub ascuţişul sabiei pe toţi prinşii în acest [95] resboiu, afară de Stanciu Logofătul şi Mircea Comisul. La 29 Avgust a acestui an pe la amează-zi se întîmplă un cutremur mare în Moldava.
           În resboaele iscate între Cazimir al Poloniei şi Mateiu, Stefan deşi adesă se înteţi de a năvăli în Treansilvania, totuşi rămasă liniştit păzînd acea mai strînsă neutralitate. Pricina unei asemene fapte era, că el în ascuns se pregătea a deschide din nou resboiu asupra Radului, pentru aşi împlini iubitul seu plan de a supune sub a lui domnie pre toată Romînia.
Supunerea acestei ţeri ajunsă a fi după bătălia de la Sociu cea mai de căpetenie dorinţă a lui. El, îndiastimă de doi ani, carea se resuglă de greutăţile resboaelor, îşi întregi armia şi se pregătea de resboiu. Întinderea domniei sale şi preste Valahia ar fi întărtat asuprăi pe Corvin sau pe Cazimir, carii nu arfi putut suferi ca se vadă pe un batbat ca dînsul Domn în amîndouă aceste ţări, drept aceasta pentru ai îngăna, se văzu nevoit a lua cu sine pre un boer anume Basarab ca să’l puie Domn acolo, pănă cînd un prilej fvoritoriu va pute se [96] unească sub a lui singură domnie pe amîndouă Principatele. Cu asemene scop, în toamna anului 1473, se coborî cu armia cătră hotarele Valahiei la Milcov. Radul venind aice se lovi cu Stefan la izvorul apei, unde din amîndouă părţile s’au luptat cu înfocare. Lupta se începu într’o Joi în 8 Noembrie şi ţinu necontenit trei zile pănă sîmbătă seara la 10 spre 11 Noembrie cînd Radul învins de tot, auplecat în fugă cătră capitala sa Tîrgoviştea. Stefan se luă în foană după dînsul, şi la 23 Noembrie l’au şi încungiurat în capitală. Întru aceiaşi noapte Radul se scăpă prin fugă, iar Stefan luînd cetatea prin capitulaţie, au întrat în ea, au apucat toată averea Radului şi pe soţia lui Maria împreună cu fiica sa Voichiţa, cu care mai apoi s’au căsătorit, fiind că Evdochia întăea lui soţie murise. După aceasta aşezînd pre Basarab de Domn Valahiei, s’au înturnat învingătoriu la scaunul seu.
           Alungatul Domn al Valahiei, spre a pute căpăta iarăş tronul, jărtfit interesului ambiţiei sale pre acel al natriei, şi mergînd la Turci, au cerut a lor ajutoriu şi protecţie.Cu o armie de 15000 înturnîmduse îndă - [97]răpt au alungat pre Basarab după o lună din tron, şi luînduse după dînsul cu Turcii pe la începutul anului 1474 au prădat şi o patre din marginea de amează-zi a Moldavei. Turcii încărcaţi cu chipul acesta de jafuri,s’au înturnat prin ţara Romînească, preste Dunăre. În aşa împregiurări Vlad Ţepeş ce petrecea în Ungaria socotind că în urma atîtor resboae va pute uşor căpăta tronul Valahiei, au cerut ajutor de la Mateiu şi au întrat cu o armie Ungurească aice. Stefan îndată ce se înştiinţă de aceasta, se repezi ca un fulger acolo, înse nu se ştie de au mers în ajutoriul socrului seu Radu, sau că au voit a alunga şi pe Ţepeş şi pe Radu. Armia moldobană lovi pe Unguri lîngă Telejna şi ’i învinsă, după aceasta cucerind cetatea, Stefan au poroncit de au pus ascuţitul sabiei pe tot garnizonul, eară pe femei cu un însămnătoriu număr de ţigani le-au triimes în Moldava.Ungurii după învingerea ce au păţit în Valahia, au trecut prin Transilvania în Moldava şi au început a prăda, Stefan însă le eşi degrabă înainte şi ’i bătu de a doua oară, după care au prădat din nou ţara Secuilor.
       
[98] PERIODUL  LUI  STEFAN  CU  TURCII  SI  MUNTENII
       
       Norocitele rezultaturi a le luptelot purtate de Stefan împrotiva duşmanilor sei, îndemnă pe Radul pentru aşi pute asigura tronul, de a se îmţălege mai de aproape cu Turcii, şi a le cere din nou ajutoriul şi protecţia. Mahomet II-lea carele privea în Stefan cea mai de căpitenie stavilă a planurilor sale, priimi bucuros cerirea Radului şi hotărî de ai da o puternică armie în ajutor asupra Moldavei. Chemînd la sine pe Soliman Paşa Beglerbeiul de Rumili iau încredinţat o armie de 120,000 şi ’i poronci ca să vie în Moldava şi se o cuprindă. Pe la capătul anului 1474 Soliman începu a se apropie cu a lui armie de hotarele Principatului. Stefan nevoit de împregiurări, se împăcă îndată cu Corvin, şi ’i ceru ajutoriul Cu 5000 de Secui ce căpătă de la acesta, cu 2000 de Poloni ce ’i trimise Cazimir şi cu 40,000 oaste Moldovenească ce o adunase atunce îngrabă, şi care era cea mai mare parte ţerani înarmaţi cu topoare şi cu coase s ’au repezit cătră Dunăre. Aice văzind că cu aşa puternică armie făţişu la loc întins nu va pute direge [99] mult, au început a se retrage pe încetul, arzind toate cîmpiile, şi dînd cale Turcilor spre a se înainti mai în lăuntrul ţerei. Lîngă Bîrlad deasupra Racovei, aflînd o poziţie favoritoare, înorîndui armia, şi sta gata a lovi pe Turci. La 4 Ianuarie 1475 amîndouă armiile sta faţă  ’n faţă şi, Evropa toată privea cu grijă şi nerăbdare la lovirea ce epc să Hotăracsă soarta Moldavei şi prin urmare a crestinătăţei. La 5 Ianuarie s ’au început cumplita şi sîngeroasa luptă în care Moldovenii au făcut minuni prin a lor bravură. Turcii din început cu a lor furie au spart şirurile Secuilor carii ţinea întăile rînduri, Stefan însă ca se nu ’i lese a se folosi de această nenorocire, şi ca să nu se descurajeze ai sei cu sabia în mînă s ’au aruncat în fruntea armiei, după el urmără generalii, şi aşea reststornici tactul bătăliei. Cîtva timpu lupta au fost înfocată şi în îndoeală, însfîrşit Stefan mai îmbărbătănd pe ai sei cu curajul şi cu fapta au început a respinge pe Turci şi ai încurca. Mai înainte însă de începerea lovirei, Stefan pusăse soldaţi cu buciume şi trimbiţă despre lunca Bîrladului, şi le [100] poronci ca din timpu să deie semne de resboiu. Turcii auzind acele sunete, se întoarse spre ele, şi împedecaţi fiind de apă şi luncă, precum şi de o cumplită negură ce le întuneca viderile, au început a tăea şi a sfărăma lunca spre a străbate pănă la glasul trimbiţilor. n aşa împregiurare Stefan îi lovi mai cu înfocare din doc, şi aducîndui în nedumerire, ne mai ştiind din care parte să se apere, au căştigat asupra lor cea mai strălucită biruinţă. 
            Aproape la 100,000 de Turci şi 4 Paşi au remas în cîmpul bătăliei, au s ’au înecat în apele Racovăţului, a Bîrladului şi a Dunărei; între acii puţini ce au picat vii în bravilor Moldoveni, era 4 Paşi, de asemine tabăra cu toate avuţiile, armătura şi sreagurile. Turcii cîţi au scăpat vii au luat fuga prin păduri şi au eşit la locul unde se începe apa Similei în ţinutul Tutovei.Stefan însă nemulţămit numai că ’i învinse, s ’au luat la fugă după dînşii şi iau alungat pănă ce iau trecut Siretul la Ionăşeni pe la locul unde şi pănă astăzi se numeşte vadul Turcilor. După această biruinţă strălucită, Stefan au poroncit de au ajunat toată [101] armia cu pîne şi apă şi au dat laudă lui Dumnezeu pentru căştigarea acestei lupte.
            Stefan după învingerea ce purtasă asupra Turcilor de abie păusase trii zile pe o movilă mare la Ionăşăni şi de odată priimi înştiinţarea de la comendantul de Crăceuna că Radul cu o armie Romînă vine asupra lui. Ne avînd însă toată armia adunată pe lîngă dînsul, au repezit înaintea Radului pe Hatmanul Şăndrea cu puţini ostaşi ca să ’l întimpine. Acesta nimerind drept înaintea armiei muntene, s ’au încăerat cu ei la luptă şi au rămas îmreună cu ai sei pe cîmpul bătăliei. Între aceste însă venind şi cielalţi generali ai lui Stefan cu a lor armie, au pornit cu toţi asupra Radului şi lau îmtimpinat la Rămnicul sărat; aice după o luptă sîngeroasă s ’au învins Radul şi Stefan pentru a umeli mai cu cumplire sumeţia Muntenilor au lăsat armia sa de au prădat trei zile în hotarele statului lor. După atîtea vărsări de sănge între aceste două naţii înfrăţite s ’au încheiet însfîrşit pace, prin care hotarul Moldavei, care mai înainte era în riul Trotuţ, s ’au mutat în riul Milcovul ce trece prin Focşeni şi aşa ţenutul Putnei [102] s ’au întrupat pentru totdeauna cu Moldava. În înturnarea sa de aice ajungînd la Vaslui, au zidit spre muţămire lui Dumnezeu pentru atîtea biruinţe biserica Sfîntului Ioan Botezătoriul..
            Căştigarea biruinţei de la Racova s ’au lăţit îngrabă în toată Evropa, şi numele Damnului Stefan ajunse a fi familiar la curţile Evropei. Capul ritului catilic au serbat în toate bisericile Romei biruinţa a ceasta, rugînduse pentru Stefan ca pentru apărătoriul creştinătăţei. Stefan din partea sa au triimes lui Cazimir 36 steaguri, pe acii 4 Paşi, şi alte daruri; de aemine au triimes şi lui Mateiu şi Papei mulţămindule pentru ajutoriu ce iau dat, şi rugîndui ca şi pe viitorime să nu ’l părăsească în aşea împregiurări.
            În aceste timpui Moldovenii, ca prin o fatalitate se părea că nu au alta de făcut, decît a se lupta şi a rămîne mai totdeauna învingători. Stefan nu apucasă bine a se hodini la Vaslui, şi de odată priimi înştiinţare de la Soroca co Cozacii au întrat în ţară şi au început a prăda. Fără a se pregăti, au purces asupra lor, şi lovindu ’i într ’o [103] noapte fără de veste la Grumăzeşti iau învins, au prins pe şeful lor Lobodă, ear rămăşiţa apucînd fuga au trecut Nistrul pe la locul unde se numeşte şi pănă astăzi vadul Joriei, de pe numele unui căpitan de a lor anume Jora ce s ’au înecat aice. După această biruinţă, înturnînduse prin Iaşi, au zidit beserica Sfîntului Nicolai cel mare şi apoi s ’au dus la Suceaba unde ca un învingător al duşmanilor patriei sale au întrat cu triumf. Întru aducerea aminte a atîtor biruinţe, au zidit biserica Sfîntului Dimitrie şi apoi s ’au cununat cu Vochiţa fiica Radului, eară Doamna acestuia, Maria, au triimes ’o cu toată pompa cuvenită în Valahia. Tot în aceste timpuri, Stefan pentru a deştepta curajul supuşilor sei, au rădicat pre mulţi oameni de rînd ce se purtase cu bravură în resboae, la statul de Mazili.
       
PERIODUL  LUI  STEFAN  CU  MOHAMET  II-lea
ŞI  CU  MUNTENII  LA  RESBOENI
.
       Învingerea armiei de sub Soliman, umplu de mînie pe Mohamet, carele spre aşi resbuna asemine necinste, au hotărît a face sin - [104]gur în persoană o escpediţie asupra Moladavei. Mai înainte însă de aceasta, socoti de cuvinţă a lovi pe Modava în punctul cel mai de cîpitenie a puterniciei unui stat, şi aşe alcătuind o puternică flotă, au pornit asupra cetăţei Cafa locul de căpitenie a negoţului Moldavei şi a Genovezilor. În vara anului 1475,cuceri această cetate, sfărămă pe totdeuna negoţul şi flota Moldavei, şiîi dedi prin aceasta cea mai cumpliă lovitură. Între mai multe prăzi ce ducea de aice la Constantinopole, era şi 1500 de tineri genovezi; dintre acestia 500 ce se afla pe un vas, revoltînduse, s’au tras cătră portul cetăţei Albe, unde Pacalabul Moldovenesc iau priimit foarte bine. Asemine faptă au aprins mai tare furia lui Mohamet şi trimeţind îndată o armie în Basarabia, au luat prin capitulaţie cetatea ce asăpostise pe fugiţii de la Cafa. Stefan în aşa împregiurări, au cerut ajutor de la Cazimir şi s’au întors cu ai sei înlăuntrul ţărei. În urmă văzînd că Turcii s’au retras de pe lăngă cetate, şi că Polonii după a lor sistimă numai făgăduescu şi nimic nu împlinescu, s’au repezit singur cu a lui armie, au apucat îndă - [105]răpt de la Turci Achermanul, şi au pus sub ascuţişul sabiei pe tot garnizonul turcesc aflătoriu aice. La auzirea acestei nouă biruinţă, Mohamet turbă de mînie şi aşe puind în mişcare toată Evropa şi Asia cîtă era sub a lui stăpînire, au început a se pregăti de o ecspediţie asupra Moldavei. Stefan văzind fortuna ce vinea asuprăi, au cerut de a doua oară ajutoriul lui Cazimir. Acesta în loc de arme au triimes soli la Sultanul, şi ’lau poftit ca să nu pornească resboiu asupra Domnului Moldavei, fiind că el este Vasal al Poloniei. Mohamet, carele era apropape cu armia de Varna, li-au răspuns că el ar încuviinţa cererea, dacă nu ar fi pornit acum cătră hotarele Moldavei; cu toate aceste el este gata a se întoarce înapoi, dacă Stefan se va priimi ca să’i plătească un bir şi să’i deie Chilia împreună cu tinerii genovezi ce se adăpostiră la Acherman. Stefan însă ca un adevărat erou, socoti de cuviinţă ca mai bine să moară cu arma în mînă, apărînd drepturile patriei, decît făcînd pace să primească condiţii aşa îngiositoare. Sultanul înştiinţat de nepriimirea păcei, au pornit cu oastea mai departe, şi ajutat de Radul Domnul Vala - [106]hiei, au trecut peste cinci poduri Dunărea în Principat. La această împregiurare, Radul arătă un caracter foarte îngiosit, călcînd pacea încheiată în anul trecut, şi uninduse cu Turcii încontra ginerului seu şi a Creştinătăţei. În trecerea Turcilor preste Dunărea, de şi era ajutaţi de Radul, Stefan totuşi se încumătă de a le eşi înainte. Numărul armiei fiind însă foarte mare, nu au putut face vre o dirigere, şi aşa îngeabă părăsînd malurile Dunărei, s’au repezit asupra Tatarilor carii tot odată cu Turcii întrase în principat, şi ’i învinse. De aice eroul se înturnă asupra Turcilor şi boia să’i lovească, generalii şi nobilii îl sfătuiră de a nu face aceasta, ce să’ilese pănă se vor mai înainti înlăuntrul ţerei la locuri strîmte. În urmă pentru a nu se pute folosi Turcii de o asemene retragere, au poroncit ca bătrînii, fimeile, copii cu averile cele mai scumpe să se adăpostească prin cetăţi, păduri sau în peşterile Carpaţilor, eară cîmpiile ţerei de jos îmreună cu toate sămănăturile să se prefacă într’un deşert. Mohamet înaintinduse în lăuntrul ţărei, se văzu nevoit a suferi toate nevoile lipsei şi a foametei, pe lîn - [107]gă care osebite loviri lăturale a Moldovenilor îi împuţina armia din zi în zi. Cu toate aceste el merse mai departe şi străbătu pănă la Moldaba la un locu numit Răsboeni (Valea Albă). Strîmtoarea locului de aice împedecă pe Turci de a pute întinde numeroasa lor cavalerie, şi Stefan carele de mult aştepta un asemene prilej, se folosi de poziţia locului. La 26 Iunie 1476 se începu eroica bătălie a Moldovenilor de la Resboeni. Din pădurile ce încungiura pe atunce aceste locuri, de odată se ivi ca un fulger focurile armiei lui Stefan. Ianicerii deprinşi la locuri largi, s’au spăriet de focurile Moldovenilor şi s’au plecat la pămînt. Mohamet spre ai încuraja la luptă, s’auaruncat sîngur mai întîiu în pădure. Pildei acestia urmînd Ianicerii şi toată armia, s’au aprins între Moldoveni şi între Turci o înfricoşată luptă; de dimineaţă de la răsăritul soarelui şi pănă de cătră sară au ţenut resboiul ne înfrîntu de amîndouă părţile. Curajul Moldovenilor s’au arătat aice întoată strălucirea lui, şi numai mulţimea acea cumplită a Turcilor ţi necontenita lor împrospătare au putut să înfrîngă pe obo - [108]siţii şi împuţinaţii acum Moldoveni. Stefan cînd era aproape de a perde bătălia, spre a mai încuraja pe ai sei, s’au aruncat în mijlocul luptei, de oadată însă căzîndu’i calul de sub dănsul, toţi credincioţii lui supuşi ’lau înconjurat din toate părţile şi cu a le lor pepturi apărîndul că de depre un zid ’lau scăpat de primejdie. Hronografii ţărei vorbind de această întîmplare zicu: „Că Moldovenii au căzut nu fie cum, ce apărînduse pănă la moarte, nici biruiţi de arme, ce stropşiţi de mulţimea cailor turceşti.” Toţi gneralii cei mai bravi, împreună cu cei mai aleşi nobili şi soldaţi bravi, au rămac pe cîmpul luptei, încît mai la urmă locul acela se înălbise de oasele lor, de unde apoi s’au unmit şi Valea Albă. După perderea bătăliei, Stefan cu un mic număr de armie au apucat fuga şi au agiuns pănă în ziuă sub zidurile cetăţei Neamţului unde se afla maica sa cu toate avuţiile şi Arhivele ţărei. Aice în loc de a i se deschide porţile spre a scăpa de Turci, maica sa cu cuvîntul unei eroine mai presus de secsul seu i’mpedecă întrarea în cetate, şi îi zise: „Fiiul meu! mai bucuroasă cînd a auzi că ai murit [109] de mîna duşmanului, decît învins, să’ţi dau scăpare între aceste ziduri unde se adăpostescu numai femeilr şi bătrînii.” Asemine cuvinte deşteptă în inima eroului Moldovan curajul desperaţiei, şi însoţit de 12,000 de soldaţi, s’au întors mai iute decum venisă asupra duşmanului. Turcii după lupta de la Resboeni, prăda şi pustia, au bătut cetatea Suceava şi Hotinul şi trecînd în hotarele Poloniei, au ars aice mai multe sate. În a lor înturnare au lovit   şi Cetatea Neamţului, dar nici pe aceasta n’au putut se o cucerească.
Între aceste Stefan pe lîngă armia ce avea cînd au pornit de sub zidiurile cetăţei Neamnţului, mai adunînduşi ostaşi, au început a urmări pre Turci, şi totodată ar fi lăţit vorbă cu Ungurii şi Polonii au pornit armii asupra lor. Împrăştierea unor asemine cuvinte şi lipsa proviziei, împreună cu o epidemie de dăduse în armia Turcească, nevoit pre Mohamet a se retrage cătră Dunărea. La aşa împregiurare Stefan urmărindu’i le luă toate Jafurile şi prăzile ce apucase dinMoldava, şi la trecerea lor preste Dunărea, eroul Moldovan i lovi cu atîta furie, în - [110]cît depă Cantimir, însuşi cortul Sultanului au picat în mînile lui, şi Turcii înspăimîntaţi au fugit care au putut de ceea parte, La înturnarea sa de aice, au pus de au strîns trupurile acelor morţi şi le-au înmormîntat în oare care movili mari care se vădu şi pănă acum. Tot odată întru adecerea aminte a bătăliei acestia, au zidit acole şi o biserică, eară locul unde s’au făcut lupta s’au numit R e s b o e n i.
       
RESBOIUL  LUI  STEFAN  CU  MUNTENII
ŞI  TURCII  DUPĂ  BĂTĂLIA  DE  LA  RESBOENI
.
           Prin retragerea lui Mohamet peste Dunăre, radul Prinţul Valahiei nemulţămit cu cîte au suferut Moldovenii de la dînsul şi de laDespoţii sei, adecă de la Turci, au începuta căuta chipuri ca din nou să ’şi poată resbuna mai cu cumplire asupra lui Stefan. Spre asemine pas nu puţin se îndemnă şi de cătră Sultanu, carele în iarna anului 1476, iau şi trimes o armie în ajutor. Cu aceasta şi cu una Romînă întrînd în hotarele Principatului, au făcut mai multe prădăciuni.Stefan întărtat asupra lui au depărtat de [111] pe Vochiţa, s’au căsătorit cu Maria de la Magop, şi au încheiet o aliaţie cu Ungurii împrotiva lui şi a Turcilor. Îndată după aceasta Mateiu au triimes pe Stefan Batori Prinţil Transilvaniei cu o armie în Moldova. Cu asemine ajutor Stefan au alungat pe Radul şi pe Turci de aice şi întrînd apoi în Valahia, aşa de tare au strîmtorit pe Radul, încît ne mai putînduse adăposti acole, au fugit la Braşov, unde în loc de a afla scăpare s’au dat de pe mîinile lui Stefan carele îndată ’lau şi omorît, în unire apoi cu Batori după voinţa lui Mateiu şi a nobililor Valahiei au aşezat aice de Domn pe Vlad Ţepeş la 1477.
             În urma acestora Stefan scăpînd de resboae, începu a îmbunătăţi soarta supuşilor sei struncinată prin atîte lupte. La 1477, au murit şi Mitropolitul Teoctist, şi Maria de la Magon a treia soţie a lui Stefan. Tot în această epohă începu a întocmi zidirile cetăţilor Chilia şi Achermanul asupra cărora bine previdea că Turcii au a întreprinde o nouă espediţie. La 16 Iulie 1479mîntui întocmirea lor, şi nu tîrziu după aceasta ’i muri Bogdan întăiul seu fiu, şi soţia a pa - [112]tra, pe care Hronografii nu o însămnează cine au fost, însoţinduse apoi a cincia oară cu o Prinţesă din Moscva. La 1480 i muri al doile fiiu al seu Stefan, şi în următoriul an se desbină de Ţepeş, carele în ascuns începuse a se da în partea Turcilor cu scopu de a apuca de la el ţenutul Putnei, şi prin aceasta să’şi poată trage inimile supuşilor înstrăinate de cătră dînsul prin cruzimele ce le făcuse în Domnia din tăiu. Stefan înţălegînd aceasta merse asupra lui, şi la Rimnicul Sărat întîmpinînduse cu el, între’o lovire înfocată în care s’au făcut din amîndouă părţile multă vărsare de sînge, lau învins şi în fuga ce au apucat ’lau ucis. După aceasta aşezînd de Domn Valahiei pe Călugărul Vlad pronumit Dracul, s’au înturnat la scaunul seu. În bătălia de la Rimnic arătînduse lui Stefan în vis Sfîntul Pricopie carele, ajutînd armiei lui întru a învinge, au zidit spre mulţămire pe numele Sfîntului o biserică la satul Bădăuţii. La 1483 renoi în apropiearea Romanului cetatea numită Smerodava a le cărui ruine se vădu încă şi pănă astăzi.
 
 [113] RESBOIUL  LUI  STEFAN  CU  BAEZET  AL  II-le

 	Baezet al II-le, după suirea sa pe tron, dorind aşi resbuna nenorocirile ce  au pătimit Turcii în ecspediţia fîcută de părintele seu Mohamet asupra Moldavei, şi aşi deschide o comunicaţie pe uscat cu Tatarii de la Volga şi Buceac, au ecspediut cu o armie puternică asupra Principatului. La apropierea lui Baezet de Dunăre, Domnul Valhiei Vlad al III-le, carele era datoriu lui Stefan cu recunoştinţă pentru a lui suire pe tron, înţeles fiind mai de ’nainte cu Turcii leau îndemănat toare cele trebuincioase pentru trecere preste acest rîu, şi pe lăngă aceasta le întăriri încă şi armia dîndule 20,000 de soldaţi Romîni. Domnul Moldovei văzînd furtuna ce vinia asuprăi au cerut ajutor de la Mateiu al Ungariei şi de la Cazimir al Poloniei. Mateiu încurcat în resboae cu Austria nu putea să’l ajute, eară cazimir văzîndul pre Stefan în primejdie nu voia să’i deie ajutor pănă nu’i va face în persoană jurămîntul credinţei. 
 Turcii întrînd în hotarele Principatului au apucat drumul cătră cetăţile de la Du - [114]re. La 6 Iulie 1484 au început a asedia Chilia, şi la 15 după ce pătimi o însămnătoare perdere au putut să o cucerească numai prin prodosia comendanţilor Ibasco şi Macsim. De aice s’au dus asupra Achermanului, unde ne aflînd prodoţi, armia lui au pătimit multă struncinare, fiind că comendanţii Gherman şi Ioan se apăra cu un eroism înfocat. Sub zidurile acestei cetăţi au venit ăn ajutor Sultanului şi Hanul Crîmului Mengli Gherai cu 50,000 de Tatari. La 24 Iulie începu a asedia această cetate, şi de abie dupătrecerea de 16 zile au putut să o cucerească numai prin capitulaţie. Baezet lăsă după aceasta garnizoane însămnătoare prin aceste cetăţi, şi s’au dus încurînd la Adrianopoli. Domnul Moldavei privia cu întristare mare perderea acestor cetăţi; slăbit însă de resboaele de mai înainte nu abea cu ce să ease Turcilor în cămpul bătăliei. În aceste timpuri, Stefan nu putea să capete ajutor de aiure, decît de la Poloni; drept care pentru a nu perde prilejul, au mers cu mai mulţi nobili la Colomea, unde venise Cazimir, şi iau depus jurămîntul credinţei în persoană. Cînd Stefan se afla acole, rebe - [115]lul Moldovan Hroiot, puinduse în fruntea a căteva cete de Turci ce mai pămăsăse în părţile Moldavei de gios, au străbătut cu ii pănă la Suceava. Aice înştiinţinduse de venirea lui Stefan cu ajutoriu de la Poloni, au ars tîrgul, şi în a lor înturnare au făcut mai multe prădăciuni şi pustieri. Stefan cu armia sa, şi cu 3000 de cavaleri ce iau dat Polonii, s’au luat după dînşii, şi au alungat din hotarele Principatului nu numai pre acestia, dară şi pre alte cete de Turci, ce mai rămăsăse pe aice după ducerea lui Baezet. Cu această armie Stefan au voit a lua îndărăpt şi cetăţile; garnizoanele puternice ce se afla în ele, au nimicit toate opintirile eroice a bravului Domnitoriu. De la această apohă Moldava în mai multe rînduri s’au încplcat de feliurite cete de Turci, Stefan însă tot deauna fără ajutor de la Unguri seau de la Poloni iaz învins şi iau nevoit a trece în grabă în ţerile lor.
             Depunerea jurămîntului de cătră Stefan în persoană înaintea lui Cazimir, au întărătat asuprăi pe Mateiu al Ungariei. Rebelul Hroiot văzînd că n’au putut izbuti nimic cu Turcii, s’au dus la Mateiu şi au întrat cu [116] o armie Ungară în Principat. Stefan îl lăsă de a se înainti pănă lîngă Siret la Şcheie, şi aice în 6 Mart 1485, încăerînduse cu el la luptă, după o săngeroasă lovire,l’au învins, şi prinzăndul au poroncit îndată de iau tăiet capul. Din acest timp pănă la 1492, Stefan nu întreprinse nimică însămnătoriu în privirea resboaelor; dar se îndeletnici cu administraţia din lăuntru a sratului, căutînd a înainti fericirea supuşilor sei.

 RESBOIUL  LUI  STEFAN  CU  ALBREHT
 RIGA  POLONIEI.

 	După moartea lui Cazimie aş IV-le Riga Poloniei, Stefan din îndemnul prietinului seu Batori Prinţul Transilvaniei, au încheiet din nou o aliaţie cu Mateiu al Ungariei, spre a face o ecspediţie generală asupra Turcilor. Mateiu însă nu tărziu după aceasta au murit, şi Vladiclau al Bihemiei alegînduse de Rigă şi Ungariei, au făcut întru ascunc cu fratele seu Albreht al Poloniei o convenţie, ca să depue pe Stefan din tronul Moldavei şi să’l deie fratelui lor Sigismund. După aceasta [117] sub cuvînt de a întreprinde o escpediţie asupra Turcilor, au început a se pregăti Albreht de resboiu, şi tot adată au înştiinţat şi pre Stefan că după tractaturile ce are încheiete cu Polonia, şi ca săşi poată luaîndărăpt cetăţile Achermanului şi Chilia, să se pregătească şi el ca să meargă la resboiu. Domnul Moldavei, necunoscînd că aceasta ar fi o viclenie din parte lui Albreht, au răspuns că priimeşte, şi că în drumul ce trebue să apuce Polonii cătră cetăţile Chilia şi Achermaul, el va căuta de a îndestula toată armia Rigăi cu cele trebuitoare. Cîţi va nobili ai Ungariei cunoscînd adevăratul scopul al ecspediţiei lui Albreht, şi împrotivind pe Polonia a întinde domnirea asupra Moldavei, carea în mai multe rănduri au fost aliată cu Ungaria, au înştiinţat pre Stefan de toate cele ce lucrase în ascuns Albreht. Stefan îndată după aceasta se făcu mai deştept, şi cînd Riga cu armia sa apucă drumul spre hotarele ţerii, au trimes pe Logofătul Tăutu, şi pe Ioan Visternicul ca să’l întrebe: ca prietin seau ca duşman vine cu armia asupra Moldavei. Albreht priimi cu bucurie solii, şi le răspunse că el merge a - [118]supra Turcilor, şi spre a adeveri mai mult aceasta au trimic din partea sa şi soli la curtea Moldavei. Stefan cu toate aceste, văzînd că Polonii în loc de a apuca spre Cameniţa, se îndreaptă cătră Pocuţia, au trimis de a doua oară soli la Albreht ca că’l întrebe de scopul ecspediţiei sale, şi totodată au poroncit de a se proviziona şi a se întări cetăţile cu garnizoane. Albreht împrotiva dreptului gintelor, puind pe soli în fere, iau triimes la Leopol; eară el cu armia sa de 80,000, fără a mai aştepta ajutoriul Pruşilor, Litvanilor şi a Mazovilor, au intrat în hotarele ţerei, şi ’au înaintit în pace sub zidurile cetăţei Suceava. În asemine împregiurări Stefan sau tras cătră Roman, şi au început aşi aduna armia cerînd totodată ajutor de la Turci, Munteni şi de la Vladislau al Ungariei. Polonii au încungiurat Suceava şi au început a o bate din mai multe părţi. Garnizonul de aice respingea cu bărbăţie toate atacurile, şi în acest restimpu Stefan tăind Polonilor  tot feliul de comunicaţie, iau adus în cea mai mare primejdi. Noblesa începu a murmura împrotiva lui Albreht, şi [119] soldaţii înspăimîntaţi prin un rău ogur, îl nevoiră a se lăsa de planul ce avea asupra Moldavei; eară după ce iau venit şi soli de la fratele seu Vladislau al Ungariei, au început a trăta de pace cu Stefan.
             Acesta prin ajutoriul ce căpătasă de la Turci, Munteni şi 2,000 de Secui de la Vladislau, avea cu ce să deie faţă cu Polonii; cu toate aceste văzînd propunerile de pace ce i se făcea, şi voind a cruţa varsarea sîngelui, au încheiet mai întăi o armistare cu Polonia la 19 Octomvrie. Albreht în a lui înturnare nevoind a apuca drumul pe unde venise, Stefan îi făcu cunoscut că toate celelalte trecători sînt împănate cu oameni, şi că el nu poate să răspundă dacă se va întîmpla vre o nenorocire armiei Polone. Riga nu voi să ieie aceasta în băgare de samă, şi aşa au apucat drumul deadreptul preste pădurea Cosminului, unde era din toate părţile ţerani supuşi pedestri. Deci cănd Polonii agiunsăse pe la mijlocul drumului, au început a năvăli aupra lor ţeranii, oborînd copacii ce numai de abie se ţineau şi strigînd: ucideţi, ucideţi. Tocmai în minutul acesta au venit acolo şi Stefan, şi lovind [120] pe Poloni pe din dos, au făcut între dînşii o cumplită măcilătură. Albreht cu multă osteneală au putut trece codrul, şi agiungînd la satul Cozmin, au stătut acolo pănă ce s’au adunat toţi acii scăpaţi şi rătăciţi prin pădure; apucînd apoi drumul spre Sneatin, au fost necontenit împedecat de cătră armie lui Stefan. În această luptă, o mare parte a armiei şi a Magnaţilor s’au ucis, acii ce s’au prins vii, parte s’au omorît, eară parte iau luat Stefan, şi pre cii mai nobili dintr’înşii iau dat Turcilor, carii se bucură foarte mult,socotind că vor căpăta some însămnătoare pentru a lor răscumpărare; după mărturisirea Hronicarilot ţerii, Stefan nu au fost mulţămit numai cu atîta, dar pentru a umeli mai cu cumplire trufia polonă, au pus 20,000 prizonieri la jug, şi cu acestia arînd o cîmpie întinse au sămănat gindă, unde crescu pădurea numită în urmă D u m b r a v a   r o ş i e.
            În primăvara anului 1498, Stefan voind aşi înturna daunele căşunate prin venirea Polonilor în Principat, s’au pus în fruntea armiei sale si, avînd cu sine Turci şi Tatari au prădat în hoterele Poloniei pănă [121] dincolo de Leopol şi au străbătut pănă la apa Visloca. În acestă încurgere au făcut o mulţime de jăfuiri, iară Turcii şi Tatarii au luat aproape 100,000 de oameni în captivitate. Albreht, după cese înturnă Stefan la Suceava, au întrat şi el spre aşi resbuna în hotarele ţerii, şi au străbătut pănă la Botoşeni. Domnul întîmpinîndul aice cu bărbăţia sa obicinuită, l’au învins şi l’au nevoit a se înturna în statul seu fără de nici un rezultat.
            După atîtea prădăciuni şi vărsări de sînge între aceste două staturi resboitoare, au întrat în sfîrşit Vladislau al Ungariei ca mijlocitor spre încheierea unei păci. Amîndouă părţile au priimit acestă mijlocire, şi aşa se încheie pace sub condiţie ca tustrele aceste putiri să fie unite asupra Turcilor, fugarii din îmbe părţile să se trădeie, şi certele iscate la margini să se judece de cătră diregătorii stărostiei de Cernăuţi şi Cameniţă.
            Încheerea acestei păci au asigurat pe Polonia de năvălirile Moldovenilor, cînd de odată pe la sfîrşitul anului 1498, se văzu [122] încălcată şi prădată de 80,000 de Turci. Puterea Poloniei era slabă pentru a se pute împrotivi acestora, natura însă în aşa împregiurări îi ajută, şi pe la 5 Ianuarie 1499 porninduse un ger cumplit au supus morţei preste 40,000 din acesti năvălitori. Rămăşiţa apucînd prin Moldavia, spre a ajunge mai de grabă în locurile lor, s’au stărpit de cătră Moldoveni îmbrăcaţi în straele ce leau apucat în lupta de la Cosmin; şi aşa numai vr’o 10,000 au trecut Dunăre. În urma acestora Stefan la 14 Aprilie 1499, au încheiet în Cracovia un nou tractat ofenziv şi defenziv cu Polonia. Cît au trăit Albreht, Stefan au păzit cu sfinţenie tractatul acesta, şi cu toate că înruditul cu el Tariu al Rosiei Ivan al III-le Vasiliebici îl îndemna de a rădica din nou armele asupra Polonilor, el totuşi nu întreprinsă nimică. În puterea acestiu tractat Stefan al 1501, au cerut pe Petru Aron ucigaşul părintelui seu, declărînd Rigăi prin ai sei trimişi, că el este gata de a începeresboiu, dacă nu i se va împlini cererea. Albreht, plănuind deschiderea unui resboiu cu cavalerii Germani şi ne mai voind a ave lupte cu Stefan, au adus [123] înaintea trimişilor acestuia pe Aron, şi în fiinţa lor iau tăet capul.
             După moartea lui Albreht, tronul Poloniei s’au apucat de cătră fratele seu Alecsandru. În epoha domniei acestuia Stefan socotinduse deslegat de tractaturile ce avea încheete cu Albreht, subt cuvînt că Pocuţia cu nedreptul se stăpîneşte de Polonia, au trimis armia sa, şi au cuprinso. Nobilii ţerei, văzîndul slab si ajuns acum la adînci bătrîneţă, lau înduduplicat de aşi retrage armia îndărăpt, pentru a nu fi nevoit ca să înceapă resboiu nou cu Polonia. Stefan încuviinţă această cerere a nobililor, din pricină că podraga ce avea se făcusă foarte dureroasă, şi prin urmare îş era cu neputinţă de a se mai pune singur în fruntea armiei la nevoie. Nu mult după aceasta, văzînduse cu totul slăbit de putere, şi ne mai avînd nădejde de a mai petrece mult cu acii ce au purtat alăte resboae, au chemat într’o adunare generală tot clerul şi nobilii, şi au proclamat al seu testament politic. Prin acesta sfătuieşte pre fiiul seu Bogdan şi pre nobili de a nu se încrede nici la unul din vecinii cei încungiură că sînt slabi, şi cei mai [124] mari duşmani ce avem sînt Turcii pe carii trebuie să căutăm ai îmblînzi.Socotinţa me dară este: ca putînd căpăta de la ei nevătămarea legilor voastre bisericeşti, să faceţi cu chipul acesta o pace cinstită. Dacă însă dimprotivă vi s’ar propune alte condiţii, nu pregetaţi nici cum, a muri mai bine cu arma în mînă, apărînd legea şi slobozenia patriei voastre, decît pre amăndouă ale lăsa în prada duşmanului nostru, şi a fi defăimaţi privitori ai triumfului seu. Nu vă îndoiţi căt de puţin, că Dumnezeul părinţilor, singurul izvor al minunilor, nu se va înduplica o dinioară, si nu se va îndura de lacrămele închinătorilor sei, si vă va trimite, un mîntuitor, carele, dacă nu pre voi, urmaşii voştrii va scăpa din jugul şerbiei şi vă va înturna puterea cea mai dinainte
             Prin acest act, eroul Moldaviei, ca un adevărat părinte al patriei, se îngriji ca şi după moarte să asigureze naţiei sale o viitorime mai folositoare. Nu după multă trecere de timp de la proclamarea testamentului seu politic, la 2 Iulie 1504, au murit în cetatea Hotinului, după ce în diastima Domniei sale de 47 ani, 2 luni şi 3 săptămîni, [125] au rădicat statul le cel mai înalt grad de puternicie si de mărire. Rîmîşiţelelui, cu plîngerea a toată ţara s’au înmormîntat în Monastirea Putna, zidită de dînsul. Numele lui remasă vecinic în aducerea aminte a Moldo-Romînilor, ca a unuia, carele prin ale sale fapte iau făcut cunoscuţilumei istorice, eară prin ale sale sfaturi, liau asigurat păstrarea păstrarea naţionalităţei şi a religiei strămoşeşti.


[127] ISTORIA  NOUĂ
PERIODUL  I

DE  LA  SUPUNEREA  PRINCIPATULUI  MOLDAVEI  PUTERII  OTOMANE,  PĂNĂ LA  RÎDUIREA  DOMNILOR  FANARIOŢI

BOGDAN  AL IV-le  DE  LA 1504 – 1517.

        	Urmǎritoriul lui Stefan au stătut fiiul seu cel mai mic Bogdan. Acesta îndată ce au apucat frîele ocărmuirei, s’au sirguit ca să asigure liniştea statului seu, încheind pace cu toţi vecinii. Deci mai întăi prin soli se încheie pace cu Sultanul Baezet II-le şi apoi au triimes şi la Alecsandru Riga Poloniei ca să înoiască relaţiile de prietenie între aceste două stature. Tot odată au cerut de a i se da întru însoţire pe Elisavata sora lui Alecsandru şi nepoata Împăratului Albreht. Această cerere a lui nu se împlini, din pricină că Maria mama Elisavetei se împrotivia foarte mult, zicînd că Bogdan ar fi [128] un om barbar, şi pe lîngă aceasta nu ar avea nici trăsurile feţei plăcute, lipsind fiind de un ochiu. Neîmplinirea cererei acesteia îngriji pe Riga Poloniei de a nu întărta pe Bogdan asuprăi, şi aşa pentru a nu se arăta în ivală că nu poate împlini aceasta, au dat solilor un respuns îndoielnic. Bogdan cunoştea că egina Maria se împrotiveşte la această însoţire, drept cae perdu nădejdea de a mai căpăta pe Elisabeta. Nu mult după aceasta muri Maria, şi Bogdan crezînd că acum nu mai are cine a i se împrotivi, au înoit cererea. Elisabeta împreună cu Alecsandru arătară acum învederat a lor neprimire, şi aşa Bogdan pentru aşi resbuna, au cuprin îndată cu a lui armie Pocuţia. Riga Poloniei de şi îngrabă au luat Pocuţia, şi armia lui au străbătut pănă la Botoşani, totuşi cunoscînd că Bogdan, va reîncepe resboiul,s’au plecat la pace, şi aşa la 19 Avgust 1506, s’au încheiet un tractat. Prin acesta Alecsandru se îndatoria de a da Domlui Modavei întru însoţire pe Elisabeta subt condiţie dacă Papa va învoi această căsătorie, dacă Bogdan va primi religia catolică, şi dacă în a lui capitală va a – [129]şeza un Episcop Catolic. Bodan priimi asemine condiţii, şi totodată făgădiu că el va păzi cu Polonia cea mai, strînsă prietenie, şi se va lupta împreună asupra Turcilor. Alecsandru muri îngrabă dupăîncheerea acestui tractat, şi în vremea înteregnului, Senatul Poloniei au triimes ambasadori la Curtea Moldovei, asigurînd pe Bogdan de pace şi prietenie.   
        Între aceste Sigismund se sui pe tronul Poloniei, Vladislau mai marele seu frate Riga ungariei şi a Bohemiei, încheie cu el un tractat, prin care suzeranitatea ce’şi închipuia Polonia a ave asupra Moldovei se îngrăduia subt oarecare condiţii Ungariei. Afară de aceasta în privire cătră Moldavia se statornici şi condiţiile următoare, adică la vre o ecspediţie a Ungariei împrotiva Turcilor, Domnitorii de aice, să fie îndatoriţi de a o ajuta cu armie, şi dacă nu s’ar supune la aceasta, atunce Ungaria împreună cu Polonia să’i depuie cu putere din tron. Pentru asemine ajutor însă şi Rigii Ungariei se îndatoriau de a sprijini pe Domnitorii Moldaviei întru stăpînirea ţerii lor, şi tot odată asigurără şi Poloniei nevătămarea ei din partea acestora.
         [130] La din împrotivă, dacă Domnii ar chiema în a lor ajutor Turci seau Tatari, şi ar întra în hotarele Poloniei, atunce Rigii Ungariei cu mînă înarmată să’i nevoească de a despăgubi pe Polonia de toate vătămările ce iar pricinui. Însfîrşit dacă Turcii ar întra în hotarele Principatului, atunce Polonia să triimită a ei armie în ajutoru, şi alungîndui să o retragă îndată îndărăpt. După încheierea acestui tractat, Vladislau, prin ai sei soli ce iau triimis îngrabă la Bogdan, au uneltit chipuri de au întărziet însoţirea lui cu Elisabeta, şi cu aceasta îl împedecă de a întrreprinde ceva asupra Poloniei.
 În această vreme cînd Bogdan gîndia numai de căsătoria lui, de odată se înştiinţă cu Radu Voevodul Valahiei, carele nu putea privi cu nepăsare luarea ţinutului Putnei, au întrat cu armia lui în Moldova, şi au pustiet prin foc şi sabie acel ţinut. Bogdan nevoind a pierde din cele cîştigate de părintele seu cu atîta varsare desînge, au strîns îngrabă armia lui, şi luînd ajutor şi de la Secui, au pornit asupra Radului. Ajungînd la Retezaţi, au dat voe armiei sale de [131] au  prădat zece zile în hotarele Valahiei,arzînd şi pustiind tot din Milcov pănă în Rîmnic. Radul văzînd că Bogdan împreună cu tronul au clironomit de la părintele seu şi plecările lui lui cătră Valahi, şi tot odată temîndusă de cele tîmplate predecesorilor sei în timpul Domniei lui Stefan,au triimis îndată soli la Bogdan cu propunere de pace. Căpitănia solilor triimişi spre a încheie pace, era un călugăr Sîrb anume Macsim. Acesta prin a lui elocvenţă arătînd lui Bogdan cît de necuviincios este ca creştinii tot de aceiaşi credinţă să verse sînge şi să trărască în duşmănie, l’au înduplecat de a  încheie pace, şi aşa hotarele între Moldava şi Valahia rămase tot acele din zilele lui Stefan, înoinduse cu aceasta drepturile de  stăpînirea Principatului nostru asupra judeţului Putnei. Bogdan s’au înturnat de aice învingătoriu la scaunul seu, şi apoi nu tîrziu au murit Domnul Valahiei Radul. După săvîrşirea resboiului cu Valahia, Bogdan începu a lupta earăşi pentru însoţirea lui cu Elisaveta. Solii trimişi în mai multe rînduri cu acemine scop la Sigiamund, n’au putut isprăvi nimic întru aceasta. Bogdan [132] pornit asuprăi pentru o aşa faptă, iau înturnat îndărăpt toate tractaturile ce avea încheiete cu Polonia în privirea acestei însoţiri, şi iau declarat resboiu. În vara anului 1509, întrînd în hotarele Poloniei, au prădat toată Podolia, au străbătut pănă la Liov, au luat prin capitulaţie cetatea Rohatinul şi s’au înturnat cu o mulţime de prăzi. Între aceste prăzi se afla  şi un clopot mare pe care l’au aşăzat la Mitropolie în Suceava. În urma acestei ecspediţii părăsinduşi planul de a mai lua de soţie pe Elisavate, s’au căsătorit cu o Mldoveană din carea au născut pre Stefan urmăritoriu seu.
        Sigismund nu voi să asculte sfatul fratelui seu, şi aşa dînd comanda armiei Domnului de Cracovia Nicolai Cameniţchi, iau poroncit să între în Moldavia. Bogdan văzînd mulţimea acestora, nu voi de a se încăera cu ei la luptă, ce se retrasă cătră munţi la locuri strîmte. Polonii aflînd Principatul fără de nici o aprare, făcură cumplite prădăciuni; au ars Cernăuţiul, Hotinul, Dorohoiul, Botoşenii, Stefăneştii împreună cu o mulţime de sate, şi au străbătut pănă la Suceava. De aice poate s’ar fi înaintit mai deperte în năuntrul ţerei, frica însă ce avea de Moldoveni, ca nu după sistemul lor să’i apuce la locuri strîmte, îi neboi după trecere de 20 zile de a se înturna îndărăpt. La trecerea peste Nistru avangarda Moldoveană [134] lovindui cu scop de ale apuca prăzile ce făcuse s’au învins, şi nobililor carii în această lovire au căzut primi în mînele li s’au tăiet capetele. Senatul Poloniei în urma acestei învingeri, sfătuia pre sigismund de a preface pe Moldaviain provnţie Polonă; Riga însă nu priimi aceasta, subt cuvînt că Moldovenii, carii iubia slobozenia şi pe Domnitorii patrioţi, mai degrabă se vor supune Turcilor, şi aşa ajunînd a fi vecină cu acesta i se va pricinui mai multe nenorociri şi văsări de sînge. 
        În acest timp Vladislau Riga Ungariei, plănuind începerea unui resbou cu Turcia în care nu de puţun ajutor iar fi fost şi armia Domnitoriului Moldaviei, au făptuit prin ai sei triimişi dea se curma duămănile între acest stat şi între Polonia. Spre acemine scop Logofătul Ioan Tăutu, împreună cu marşalul Poloniei Stanislau de Hodoci, şi solii lui Vladislau, s’au întrunit în Cameniţ, şi mai multe trataţii, la 23 Ianuarie 1510, s’au încheiet un tractat de pace. Potrivit cuprinderei acestui tractat, toate prăzile şi prinşii din amîndouă părţile s’au înturnat îndărăpt, şi în 13 Mai a ace – [135]luiaşi an, Bogdan au triimis din nou soli la Sigismund, unde s’au vorbit pentru întreprinderea unei ecspediţii asupra Turcilor. Tot în acestaşi an 60,000 de Tatari cu Harcic fiiul Hanului Biticherei viind în principat, au făcut cumplite prădăciuni şi pustiiri luînd şi o mulţime de oameni în robie.
	În aceste timpuri Selim fiiul Sultanului Baezet, revoltînduse asupra părintelui seu pentru numirea mai marelui seu frate Ahmet de urmărător în tron, au fugit din Constantinopol şi au venit la Cafa. Aice pentru aşi căp’ta un partizan puternic la planurile sale, s’au însoţit cu fiica Hanului de Crîm, şi apoi în fruntea unei armii Tătăreşti au venit la Acherman. Fiiul Hanului de Cîrm sta gata cu altă armie Tatară la Daco şi voia a aintra în Moldavia. În aşa împregiurări Bogdan pentru a se pute apăra, au înştiinţat în gabă pe Riga poloniei şi a Ungariei spre ai triimite ajutor. Vladislau îndată ce rpiimi asemine înştiinţare au făcut înorînduire, ca Prinţul Transilvaniei Ioan Zapolia împreună cu Comisul de Temeşvar să fie gata de a merge în ajutoriul Domnului Moldaviei. Între aceste 4000 de Poloni [136] subt comanda lui Stanislau Loncoronschi şi  Tvorovschi, împreună cu 800 de cavalerie Ungară, au şi venit în ajutoriul lui Bogdan, carele încă pe lîngă acestia mai adunase cu leafă şi trupe Turceşti de prin Bulgaria. Pregătirile aceste însă au rămas zădarnice, pentru că o parte de Tatari din Besarabia au tebuit să se întoarne în Cîrm ca săşi apere Tara lor de pustiirile ce li făcea Norai, eară ceialaltă împreună cu Selim şi Harcic au trecut în Tacia spre a detrona pre Baezet. Lîngă Adrianopoli încăerînduse la luptă cu armia acestuia s’au învins, şi aşa Selim s’au văzut nevoit ca să apuce earăşi fuga. Cu toate aceste nenorociri, el la 1512, s’au suit pe tronul Osmanilor, şi aşa puterea acestora ajunsă din nou a fi înfricoşată tuturor Domnitorilor Creştini.
	La asemine împregiurări Domnitoriul Moldaviei, de şi avea tractaturi de aliaţTie încheiete cu Polonia şi Ungaria, totuşi văzînd că telantele şi eroismul Sultanului Selim covîrşescu cu mult pe ale depusului Baezet, şi puterea aliaţilor sei se înapoeşte din zi în zi socoti de cuvinţă că mai bine va fi să cerce îndurarea lui Selim, decît [137] mînia lui. Deci portivit cu testamentul părintelui seu, au şi triimis pe Tăutul Logofătu la Constantinopole ca putînd căpăta nevătămarea legilor bisericeşti şi politiceşti a statului Moldavei, să’l supue suzerenităţei Otomane. Sultanul priimi cu bucurie propunerea Tăutului, şi dăruindui îndărăpt toate darurile triimise de Bogdan, au fost mulţumit că au putut căpăta subt a lui suzerenitate, pe nu stat carele cu puţin mai înainte zădărnicise toate planurile Turcilor asupra lui. prin acest chip Moldavia se asigură de cel mai primejdios duşman al ei, şi Tăutu înturnînduse îndărăpt, zidi din darurile ce era hotărîte pentru Sultanul o biserică la satul Bălileşti.
 	Domnitoriul Moldaviei de şi prin un asemine act se puse în cea mai bună relaţie cu Sultanul, totuşi statul seu încurînd au fost băntuit iarăţi de cătră Tatari. La 1513 în Avgust, Harcic Biticherei au întrat de a doa oară în Moldavia, şi au pradat toată ţara în sus de Iaşi pănă la Stefăneşti, şi în gios pănă la Lăpuşna şi Bender. Aceste pustiiri au nevoit însfîrşit pe Bogdan de a triimite asuprăle pe Hatmanul Miron Cornaciu. [138] Acesta fără vre o băgare de samă, încăerîndusă cu ii la lupte, s’au învins şi din 1000 de oamnei ce avea, 700 au lăsat morţi pe cîmpul luptei, eară 300 abie cu fuga ş’au putut scăpa viaţa. La trecerea peste Nistru, Tatarii remînduse de a nu se încăera din nou  de cătră Moldoveni, au încărcat preste măsură luntrele cu oameni şi prăzi, şi împreună cu acestea s’au înecat acole şi o mulţime din trînşii.
 	În acestaşi an, ii au năvălit earăşi în Principat, Bogdan însă s’au luat astă dată după dînşii, şi ajungîndui liau apucat îndărăpt toate prăzile şi oamenii. ce voia ai duce în robie. Năvălirile aceste ale Tatarilor au nevoit în însfîrşit pe Bogdan de a se ţine de condiţiile tractatului încheiet la 1510 cu Polonia şi a triimite ai sei soli la Sigismund unde sau tratat despre o ecspediţie asupra Turcilor. Nu mult după aceasta Bogdan, eară au triimis la Sigismund şi l’au poftit ca să îngăduească solilor sei slobodă trecere prinLivania la ţariul Rusiei Vasilie al IV-le Ivanovici. Tot la acest prilej trimişii Moldoveni fură însărcinaţi de a întreba pre Sigismund, dacă Domnitoriul lor [139] se poate răzăma pe ajutoriul Poloniei la vre o năvălire a Turcilor seau a Tatarilor.
        În earna anului 1514 în Fevruarie un Trifăilă, ce se zicea a fi fiiul unui Domnitor, aducînd pe lîngă sine ceva trupe din Moldova şi Transilvania au întrat în Principat şi au voit a detrona pe Bogdan. Acesta îndată ce se înştiinţă au pornit asupra lui, şi întîmpinîndul lîngă Vaslui l’au învins şi prinzîndul, iau tăiet capul. În urma acestui resboiu Bogdan ocîrmui în pace pănă la moarte tîmplată în Huşi, la 18 April 1517. De aice cu toată pompa cuvenită unui Domnitoriu, l’au dus la Monastirea Putna şi l’au îngropat lîngă părintele seu. 

STEFAN AL VII-le  NUMIT CEL TÎNǍR
ŞI CRUDUL

	Urmăritoriul au fost fiiul seu Stefan, pronumit pentru a le lui  tianii şi vărsări de sînge Crudul. Acesta îndată ce au apucat frîele ocîrmuirei, au triimis daruri Sultanului Selim şi au încheiet o strînsă aliaţie cu Riga Poloniei. În aldpole an a [140] Domniei lui 50,000 de Tatari împreună cu Hanul lor, întrînd în Princiat au început după obiceiul lor a prăda; şi s’au înaintit pănă la Şărbanca din sus de Stafăneşti. În aşa înpregiurări Stefan au făcut cunoscut ţerei a se strînge şi cu armia ce avea adunată la gura Corovei au pornit asupra Tatarilor. Acestia îndată ce au văzut armia Moldovană au apucat să easă pe Prut în sus, Stefan  nevoind ai urmări, triimis după dînşii pe Vornicul Cărăbăţ, carela fără de veste în răvărsatul zorilor lovindui, pe mulţi iau omorît pe loc, eară pe mulţi din trînşii iau prins şi vii. Rămăşiţa luîndo în goană au trecut preste Nistru, unde Tatarii din nou au avut însămnătoare perderi, şi însuşi Sultenul lor rănit, abie cufuga ş’au putut salva viaţa. N urma uneiasemine biruinţe Stefan s’au întors la Hărlău şi au făcut o serbare pompoasă, la care prilejul pentru a deştepta curajul supuşilor sei, au răsplătit pe toţi aceia ce s’au purtat bărbăteşte în acest resboiu. După aceasta s’au căsătorit după cum se pare cu o Moldoveană, eară cine anume au fost, nimic nu însemnează Hronografurile.
        [141] Domnitoriul Moldavei deşi îndată la suirea sa pe tron au trimes daruri lui Selim şi se arăta a fi plecat în partea Turcilor, totuşi alianţia încheietă în urmă cu Poloniadovedeşte îndestul că el cu mai mare înfocare ar fi îmbrşţoşat partida staturilor creştine. Nevrîsnicia Rigăi de Ungaria Ludovic II-le şi resboaele în care se încurcă Polonia cu Pruşii şi Tatarii, îi nimiciră asemine plan. Între aceste Sultanul Selim muri. Urmăritoriul seu Solian îngrozi prin al seu talent şi eroism pe toată Evropa şi Stefan, pentru a nu’şi arunca statul şi pe sine în vre o primejdie, au înoit îngrabă cu noul Sultan convenţia suzeanităţei. În următoriul an Sigismund Riga Ungariei au triimis soli la Stefan şi l’au poftit ca să fie gata de ai da ajutor, la întîmplare dacă Turcii seau Tatarii ar ameninţa ca să încalce Ungaria seau Polonia. La acest prilej Stefan văzu aceia ce avea să aătepte de la sei aliaţi, carii înloc de al apăra şi ai triimite ajutor, avea singuri nevoe de ajutoriul şi apărarea lui, adecă proteguitul trebuia săşi apere protectorii.
        Domnitoriul Stefan precît era brav şi no – [142]rocit întru toate lucrările lui, pre atîta aspru şi gata de a varsa sînge nevinovat. Asemene purtare îl făcusă urît înaintea nobililor, carii acum în ascuns căuta şi chipuri spe a scăpa de dînsul. Stefan însă îi înţeleasă, şi Postelnicul Şerpe avînduşi cuţetul patat fugi de timpuriu în Polonia. Bătrînul Hatman Arbore crescătoriul seu, subt prepus de a fi amestecat în complotul nobililor, îşi perdu la 1523 capul în Hîrlău, şi o asemine moarte se hotărî în urmă de cătră Stefan şi fiilor sei Teodor şi Nechita. Hronografii ţerii descriind aceste ucideri zic: „Precum nic de la o curte a Domnilor nu lipsăşte zavistia, aşa nici la Domnia lui Stefan Vodă; şi cu cît era mai tînăr, cu atîta mai lesne au aflat calea zavistiei şi îmbunătoria (linguşirea), şi nici o fericire nu este care iar pute feri de dinţii zavistiei.” Cruzimea aceasta a lui Stefan în loc de a înspăimînta pe nobili mai tere îi aţiţă. În urnătoriul an la prilejul unui iarmaroc la Roman, au izbucnit formal complotul. Tiranul însă, după  cum zic Hronografii, cu anevoe este de al afla adormit. Stefan au avut la aşa îm – [143]pregiurare în ajutoriul poporului, şi nobilii au plătiti cu capetele a lor cutezare. Numai acii ce au apucat fuga şi s’au dus în ţeristrăină au putut să scape de urgia lui Stefan. Între nobilii ce sau omorît la Roman mai însămnaţi au fost Costea Părcălabul, Ivanco logofătul şi Sima Visternicul. 
        Întru acestaşi an 12,000 de Turci, şi 4,000 de Tatari înturnînduse încărcaţi de prăzi din Polonia s’au încăerat de cătră Stefan la Prut şi învingîndui, numai puţini din ii putură scăpa de sabia lui. În anul 1526 au încălcat cu a lui armie ţara Romînească, şi au străbătut pănă la Tîrgovişte. Radul IV Domnul de aice necutezînd a eşi înainte în cîmpul bătăliei, au căutat prin chipuri blînde de s’au împacat cu el. Tot în aceste timpuri au venit la curtea Moldavei şi Urban Botini trimisul lui Ludovic II Riga Ungariei, rugînd pe Stefan ca săi deie ajutor împrotiva Turcilor. El se plecă la cererea lui Ludovic, şi îndată iau triimis în ajutor un corpos de Moldoveni, carii unţi cu Ungurii s’au luptat în nenorocita bătălie de Mohaci. Nu mult după aceasta Doamna lui Stefan nemai putînd su – [144]feri cruzimele lui au hotărît de al omorî. Deci în earna anului 1527 aflîndusă în cetatea Hotinului, îl învenină, şi cu chinul acesta îşi mîntui patria din gherele tiraniei. Acest Stefan întru ontreprinderile sale se asemăna mult moşului seu, atîta deosebire însă avea, că întru cruzimi şi omoruri îl covîrşa.
	
PETRU AL V-le RAREŞ DE LA 20 IANUARIE
1527 – 1538.

	După stăîngerea dinastiei lui Dragoş, cu moartea ce fără clironomi a lui Stefan, nobilii ţerii se afla în mare nedumerire pentru alegerea unui Domnitoriu. Dritul moştenirei se păzi pănă la această epohă cu mare luare aminte, şi numai neînvoirea ce se năştea între mădulările familiei domnitoare pentru apucarea tronului, au dat oare care drit nobililor de a se amesteca la a lor suire pe tron. În asemene împregiurare cînd toţi nobilii era întrunuţi pentru alegerea unei alte dinastii, de odată se ivi în mijlocul lor o femeie ce era mama unui pascar sarac numit Petru Rareş. Aceasta spre mirarea tuturor [145] arătă un înscris a lui tefan cel Mare prin care ea se scutea de tot feliul de dare, eară pe fiiul ei Petru îl mărturisea a fi adevărat fiiu al seu. O asemene descoperire pricinui mare bucurie între nobili şi cu toţii într’o unire s’au ales pe acesta de Domnito Moldaviei. Petru Rareş pronumit Majă, după meseria lui, deşi din pascar ajunsă a fi Domnitor, totuşi din fapte de vede că au fost înzăstrat cu osebite talenturi. El statornicinduse în tron, încheie îndată un adevărat tractat de aliaţie cu Riga Poloniei. În aceasta nu se zicea nimic de jurămîntul credinţei şi de datoriile unui vasal, ce numai de ajtoriul ce trebuea săşi deie unul altuia în resboaele cu Tatarii şi alţi duşmani. După încheierea acestei aliaţii, privind la tulburările ce se urma în Transilvania între Ioan Zapolia şi Ferdinand pretendenţi igatului Ungariei, făcu o năvălire aice şi întoarsă cu o mulţime de prăzi.
	Petru din început se părea că voieşte a sprijini partida lui Ferdinand, în urmă însă,văzînd că armia acestuia au învins pe Zpolia şi au început a cuceri mai multe cetăţi în Transilvania,sau temut ca să nu [146 ] peardă cetăţile Balta şi Ciceul, date părintelui seu de către ateiu Corvinus. Drept aceasta trcînd din nou în Transilvania, învinge armia lui Ferdinand, o alungă de prin toate cetăţile cucerite de dînsa, îi ie toată artileria şi castrul (lagărul) şi se întoarnă la Suceava. Riga Ioan ce se afla petrecînd în Polonia, socotind că această întreprindere a lui Petru, ar fi făcută în favoarul lui, trimisă soli spre ai face cuvenita mulţumire şi totodată încheie cu el o aliaţie.
În aşa împregiurări Petru dorind aşi întinde domnia asupra Transilvaniei, îşi făcu un plan de a alunga de aice pe amîndoi pretendenţii şi a cuceru acestă ţară pentru dînsul. Cu asemene scop, trcînd Carpaţii, au cucerit cetatea Bistriţei, şi au onceput a prda nu numai locurile Sasilor ce părtinea lui Ferdinand, ce şi alte comitaturi. Ioan văzînd că Petru se depărtează de la condiţiile aliaţiei făcute cu dînsul, au cerut ca să continească cu prădăciunele şi să deie îndărăpt cetetea Bistriţei. Petru însă îi răspunsă, că această cetate îi este foarte trebuincioasă fiind în apropiere de Ciceu şi tot – [147]odată i s’ar cuveni să o stăpînească ca o despăgubire pentru cheltuelele resboiului. Zapolia amenenţăndul în urmă că’l va pîrî înaintea sultanului pentru asemene purtare, îl nevoi ai da îndărăpt Bistriţa. După aceasta lăsînduse de planul ce avea de a cuceri Transilvania, făcu o mulţime de prădăciuni şi se înturnă îndărăpt. 
        În aceste timpuri puterea Osmanilor ajunsă a fi foarte însemnătoare şi Petru voind a înoi relaţiile cu Poarta, mearsă în persoană la Sofia spre a Ontimpina pe Soliman, ce se înturna îndărăpt de la asedia Vienei. La asemene împregiurare Sultanul, după cum adedevereşte Cantimir, spre a mulţămi lui Petru iau dat toate driturile acele ce se obicinuea a se da numai la Rigi, şi puterea acea despotică asupra nobililor şi a supuşilor sei, împreună cu titlu de cel mai ales prinţip între cei credincioşi a lui Mesia. Prin o aşa purtare Domnul moldavei asigurînduce din partea Osmanilor, începu a pretinde de la Sigismund al Poloniei ca săi întoarne îndărăpt Pocuţia. După aceasta întrînd în hotarele Poloniei, au pradat Sneatinul, Colomea şi Tesmeniţa şi au străbătut pănă la [148] Halici. Castelanii Poloniei ce voea a se împrotivi armiei lui Petru s’au îvins şi contele Ioan de Tarnov carele mai tîrziu s’au triimis e Sigismund spre al întîmpina, se lovi cu el la Obertin. Generalul Polon apucă aice o poziţie favoritoare, Petru însă răzămînduse în mulţimea armiei sale alcătuită de 22,000 de Moldoveni şi Turci începu la 22 Avgust 1538 atacul şi după o luptă înfocată au remas învins perzînd 200 de nobili ce au picat în captivitatea Polonilor, şi împreună cu ace ştia tot castrul (lagărul) şi artileria. Armia polonăprădă după aceasta în hotarela Principatului, şi petru închis în cetatea Hotinului se văzu însfîrşit nevoit de a încheie pace cu Polonia.
	Ne izbutirea resboiului acestuia nevoi pe Petru cîţiva ani dea se sirgui să îmbunătăţească struncinata soartă a supuşilor lui, şi să petreacă în pace. În urmă văzîdn că Luduvic Griti guvernatorul lui Ioan Zapolia în Transilvania, voeşte cu ajutoriul Turciei să apuce această ţară pentru dînsul, Petru după ce căpătă de la el însemnătoare daruri îi făgădui că’l va ajuta spre aceasta; nu puţin l’au îndemnat şi o poroncă ce au înfăţoşato Griti [149] din partea Sultanului, prin care îi făcea cunoscut de al sprijini atît cu sfatul cît şi cu fapta. Griti răzămat pe aceasta întră cu o armie alcătuită din Turci şi Unguri în Transilvania şi au ucis pre guvernatorul Cibac. Transilvanii nevoid a se supune lui, au apucat armele şi sub comanda Romînului din Comana Stefan Mailat, îl închisă din toate părţile în Mediaş. La asemine împregiurare fiind şi Petru cu a lui armie, Griti nădăjduea de sigur că’l va scăpa din mîinile Transilvanenilor. Acesta înse în loc de a se ţine de făgăduinţă, se dedi în partea celor mai puternici, şi aşa ademenind pe Griti îl prinsă şi’l dede în mînele duşmanilor sei carii îndată l’au omorît. O mare parte a armiei lui Griti, se ucisă de cătră Transilvaneni, eară Turcilor ce se afla acole după mijlocirea lui Petru lis’au învoit ca să se întoarne la locurile lor. Acestia mergînd laConstantinopoli au arătat Vizirului ne credinţa cu care s’au purtat Petru cătră Griti, şi totodată cu dînşii s’au tînguit şi alţi Turci carii în neguţitoriile ce făcea pe la porturile Moldavei parte li se apuca mărfurile, eară parte li se arunca vămi foarte grele şi pe mulţi din [150] tovarăşii lor iau şi ucis. Pe lîngă aceste s’autînguit Sultenului şi Riga Ioan Zapolia atătînd că Petru au închiet o aliaţie cu [150] tovarăşii lor iau si ucis. Pe lîngă aceste s’au tînguit Sultenului si Riga Ioan Zapolia arătînd că Petru au încheet o aliaţie cu duşmanul seu Ferdinand împrotiva Porţei şi că necontenit pradă în Transilvania şi cucereşte cetăţi. Pentru asemene pîră pornit Petru au prădat din nou Pocuţia şi Podolia şi într’o lovire cruntă la Siret învinse două armii Polone ce prădasă ţara pănă la Botoşeni, în aşa împregiurare Riga Sigismund triimisă asupra lui pe Ioan Tarnav. Acesta asediind Hotinul, au nevoit însfîrşit pe Petru, ce vedea că Soliman se pregăteşte cu resboiu asupra lui, de a încheie la 1538 o pace, prin care s’au întărit toate tractaturile de mai înainte şi s’au lăsat Pocuţia earăşi în stăpînirea Polonilor.
 	Petru încheie această pace cu Polonia, numai pentru a căpăta mînă slobodă de a se pute pregăti cu resboiu asupra Porţei. Sultanul Soliman cunoscînd mulţimea resboaelor ce au avut Petru cu Transilvania şi Polonia şi totodată pe lîngătînguirile de mai înainte, adăogîndusă acum şi pîra nobililor ţerei,  carii numai pute suferi cruzimele şi împilările acestui Domn, au hotărît de a [151] porni cu resboiu asupra lui. Pe lîngă aceste, nu puţin era furiet Sultanul şi pentru uciderea garnizonului turcesc aflătoriu în Chilia, carele voind a tăe lemn dintr’o pădure ce era aice în apropiere s’au încăerat de Moldoveni şi învingîndui, nu se mulţămi numai cu a lor ucidere, dar au ars şi cetatea. Cînd se apropie Sultanul cu armia de Dunăre, tot odată şi Tatarii din poronca lui au întrat în hotarele ţerei şi au început a prăda în toate părţile. În aşa împregiurări nobili ţerei adunănduse între sine, începură a sfătui ce se facă pentru a scăpa din atîtea primejdii, că pe de oparte prăde Tatarii, pe de alta Turcii, şi pelîngă aceste li se adăogea în lăuntrul domnirea tiranică şi împilătoare a lui Petru. Asemine sfaturi ale nobililor, înţălegîndule Petru, îşi trimise soţia împreună cu o însămnătoare parte din avuţiile stoarse de la supuşii sei în cetatea Ciceul, şi el singur apoi temînduse ca nu cumva nobilii ce era foarte înspăimîntaţi de venirea Sultanului să’l deie în mînile lui, au căutat prileju de au scăpat dintre dînşii şi au apucat drumul cătră munţi spre a trece în Transilvania. În această [152] călătorie pentru a scăpa din mînile prigonitorilor sei, se văzu nevoit a merge zile întregi pe gios prin păduri şi locuri necunoscute, pe unde au întîmpinat feliuri de primejdii, pănă ce au putut însfîrşit cu ajutoriul a mai multor nobili din Transilvania să ajungă la 20 Semtemvrie 1538 la cetatea Ciceului. în această vreme armia osmană întrînd în hoterele ţerei începură a prăda în toate părţile şi ajunse însfîrşit pănă în Suceava. La asemine împregiurare nobilii împreună cu Arhierii au părăsit capitala şi s’au dus la satul bădăuţii. Aice făcînd sfat cum ar pute se scape de mîna Turcilor, au ales dintre dînşii pe Trian Ciolpan şi l’au triimis la Soliman ca să’l roage săi erte de greşălele ce ar fi făcut şi să le deie un alt Domnitoriu. Sultanul se înduplică la rugămintele lui Ciolpan, şi îndată au trimis de au chemat la sine pe toţi nobilii, carii prosternînduse înaintea lui, au ertat li leau zis de aşi alege de Domnitor pe alungatul de cătră Rareş. Stefan fiiul lui Alecsandru. Pentru asemine liniştire Sultanul ridică tributul ţerei la 10,000 galbeni, şi poronci ca Domnitoriul să meargă la fiecre trei ani [153] la Constantinopoli pentr a arăta a lui supunere. După aceasta încărcat de avuţiile ce la află remase aice de la Petru, porni din Suceava si se petrecu de Domnul Stefan pănă la Dunărea.
 	Venirea Sultanului în Principat înspăimîntă foarte mult si pe Zapolia carele în ascuns se înştiinţase de cătră Domnul Valahiei că Turcii au a năvăli în Transilvania. Asemine împregiurări nevoi pe Zapolia a aduna în grabă armia şi a cere ajutor şi de la Ferdinand Împăratul Germaniai. Sultanul înţelegînd de asemine pregătiri se porni foarte mult asupra lui Ioan şi numai apropierea ernii şi darurile trimese din parte acestuia lau făcut de a nu întreprinde nimică asupra lui. Totodată pentru a se arăta cu totul nevinovat înaintea Sultanului carele acum trecuse Dunărea îl înştiinţă că el au făcut aceste pregătiri numai asupra vrăjmaşului seu Petru Rareş, pe care îl şi încungiură din toate părţile în cetatea Ciceului. Aice se apără Petru patru ani, în urmă temînduse de a nu fi părăsit de cătră însuşi oamenii sei, se supuse de bună voe lui Zapolia, [154]carele îi îngădui a petrece acolo în linişte cu soţia şi copiii lui.

 STEFAN  AL  VIII  DE  LA  1538 – 1540

 	După trecerea lui Soliman peste Dunăre, Stefan înturnînduse în capitala Sucevei, începu a ocîrmui statul într’un chip cu totul despotic. El pentru aşi asigura tronul înoi cu Polonia toate trctaturile de pace de ami înainte şi trimise la Constantinopoli ca să poroncească de acolo lui Zapolia să deie în mînule lui pe Petru Rareş. Poarta din început au învoit, mijlocind Zapolia, Petru căpătă învoire de a merge în persoană la Constantinopoli spre a se îndreptăţi. Aice prin daruri împărţite pe la Vizirul şi pe la Paşi, putu aşi face o partidă puternică, şi însfîrşit înfăţăşîndusă singur Sultanului, dovedi prin a lui elocvenţă de neadevărate toate pările ce era asupra lui. După aceasta s’au aşezat la Galata şi au petrecut acolo cu toate censtirile cuvenite unui Domn, Stefan pe deoparte era foarte neliniştit pentru favorul ce avea Petru la Poartă, eară [155] iar pe de alta nu continea de a împila pe lăcuitori cu feliuri de dări şi pentru cele mai mici greşeli. Nobili patrioţi nu putură rămîne nesimţiori la semene nelegiuiri a Domnului, şi pentru aceasta arăta a lor nemulţămire. Stefan aduse la ospeţe omora cu însuşi mîna lui pe unii dintre dînşii. 
	Aceste cruzimi ajungînd însfîrşit a fi nesuferite, se făcu un complot subt căpitenia lui Mihu Hatmanul şi a lui Trotuşanul Logofătul. Dintre boerii niţi cu acestia, Găneştii împreună cu Arbureştii năvălind într’o dimineaţă în palatul unde se afla Stefan îl ucise, mîntuind ţara de tirania lui. Spre aceasta nu puţin au întărtat pe nobili şi darea unei însemnătoare părţi din pămîntul Moldavei în stăpînirea Turcilor din care s’au înfiinţat Raina Achermanul. Sub domnia lui Stefan, pe lîngă toate acestenelegiuiri, mai năvălind şi o mulţime de lăcuste, care au mîncat toată roada pămîntului, au afundat pe lăcuitori într’o cumplităticăloşie, încît apoi toţi, de ura ce avea asupra lui, l’au numit Stefan Lăcustă.

[156] ALECSANDRU  AL  III-le  PRONUMIT CORNEA.

	După omorîrea lui Stefan, adunerea generală a ţerei au voit a alege de Domnitor pe Rareş; nobilii cei mai însemnaţi însă înspăimîntînduse de resbunarea lui, au făcut a se alege portariul Stefan Petru Cornea cu numele de Alecsandru. Acesta după a lui alegere, înţăleegînd că Rareş se afla în favor la Sultan, au triimis la Ferdinand RigaUngariei şi la Împăratul Carol ca să ceară ajutor împrotiva Turcilor, făgăduind lui Ferdinand de ai acunoaşte suzereniatea asupra Moldavei. Atît Carol cît şi Ferdinand n’au putut în acele timpuri săi deie vre un ajuor, şi Sultanul înţălegînd de asemene pasuri a le lui Alecsandru, au numit îndată pe Rareş de Domn, şi împreună cu Imvrohorul şi o mică armie de Ianiceri l’au triimis spre a se sui pe tronul Moldavei. Venirea lui Petru cu armia Turcească căşună o revoluţie a poporului, şi nobilii carii nu se împărtăşise la complotul uciderii luiStefan, văzînd aceasta, au mers la Brăila îngrabă spre a priimi pe Rareş. Alecsandru rămasă în Suceava fără de nici un ajutor [157] şi numai singur cu nobilii ce uneltise complotul asupra lui Stefan. Acestia nimicită întreprinderea, ucise pe Alecsandru socotind că prin aceasta vor pute scăpa de resbunarea lui Petru; după aceasta încungiuraţi de o mulţime de popor, eşiră întru întîmpinarea lui Petru la Galaţi. Acesta Ondată cei văzu, cunoscîndule viclenia, poronci a se supune la munci, şi îsfîrşit îi ucise.

PETRU  RAEŞ  A  DOA  DOMNIE
DE  LA  1541  Fevr: 24 – 1546  Avgust 6.

        Petru sosind în capitala Moldavei suceav, se priimi cu bucurie de cătră popor, şi se statornici în tron prin uciderea a mai multor nobili asupra cărora avea vre un prepus. După aceasta îşi adusă îngrabă soţia şi copii de la Ciceu şi au voit a înoi în acelaş an toate relaţiile sale de prietenie cu Polonia. Soliman pornit foarte mult asupra lui Stefan Mailat, pentru că după moatea lui Zapolia au început a se da în partea lui Ferdinand, triimisă poroncă la Ahmed Beiu Paşa de Nicopoli, la Radul Domnul Valahiei şi la Rareş de a trece în Transil – [158]vania şi acole după cum vor pute, să prindă seau să ucidă pe Mailat. Această poroncă  se împlini, şi Petru împreună cu cialalţi întrînd în Translvania au făcut cumplite prădăciuni, şi au prins însfîrşit cu chipuri viclene pe Mailat la Fagaraş, de unde îndată lau şi triimis la Constsntinopoli. Pentru asemene slujbă Sultanul poronci Isabelei, văduvii lui Zpolia, de a lăsa în stăpînirea lui Petru cetăţile ce au stăpînit el şi mai înainte aice. După aceasta înturnîndusă la Suceava au săvîrşit Monastirea Probota şi Dobrovăţu, şi în anii de pe urmă a Domniei lui au făcut mai multe moastiri şi biserici prin politii şi sate.
        La 1543 Petru după poronca Sultanului care nu priimisă de la Transilvania tributului de 10,000 galbeni, au năvălit earăşi acolo şi s’au întors cu o mulţime de prăzi. Prin acest chip Petru îşi resbună asupra Transilvanenilor, carii îl trătase foarte rău cînd se afla închis în Ciceu, şi la 1544 prin mijlocirea lui Soliman au căpătat îndărăpt cetăţile sale.
        Neînvoirile ce se născură după aceasta între Moldava şi Polonia, nevoi pe iga Sigis – [159]mund de a triimite la Curtea Moldavei pre Iacob Vilamovschi. Acesta deşi au înfăţoşat o scrisoare a Rigăi de Polonia, totuşi nu i se învoi sub nici o condiţie a se înturna îndărăpt, pănă cînd Petru nu se va îndestula pentru atacul ce se făcu ambasadei Moldovene triimisă de dînsul cu un an mai înainte la Ţarul Rosiei. În periodul corespondenţiei ce se urma pentru împăcarea acestor neînvoiri; Petru după o grea boală au murit, şi s’au îngropat în Monastirea Probota.

ILIAŞ  AL  II-le  DE  LA  1546 – 1552.

        După moartea lui Petru, adunarea geherală a ţerei au ales de Domnitor pe Iliaş fiiul seu mai mare. Acesta îndată după suirea lui pe tron, au slobozit pe Vilamovschi, şi au îndemnat pe Riga Poloniei ca prin o comisie alcătuită din trimişii amîndouror părţilor să se curme toate neînţălegirile ce era între aceste două staturi. Sigismund deşi au încuviinţat de odată asemene propunere a lui Iliaş, totuşi în urmă n’au făcut nimic. Iliaş din început se arăta a fi un Domnitot bun şi blajin, în urmă însă după ce la 1549 [160] se întări de a doa oară de Sultanul, au desvălit caracteriul seu cel crud şi nelegiuit. El ucisă pe mai mlti nobili şi împilă pe lăcuitori ci feliuri de dări. Sultanul voind a lua Transilvania din mîinule lui Martinuzie şi a o da earăşi Izabelei poronci lui Iliaş a face o năvălire acolo. El priimi cu bucurie această ecspediţie neputînd după planul lui ca să se unească cu armia Muntenilor ce treuse acolo pe la Turnul Roşu şi cu acea Turcească ce era să vie din Banat au început a se retrage hotarele ţerei. Trupele Împăratului Ferdinand uninduse cu Transilvanenii l’au ajuns la trecerea peste munţi. Aice încăerînduse cu ii la luptă, l’au învins, şi luîndui toate prăzile l’au înturnat în Moldavia fără de nici o ispravă. Petrecerea ce avu Iliaş în aceste resboae împreună cu Turcii îl făcu de a se depărta de la religia crestinească şi a înmbrăţoşa Islamismul. O asemene faptă ar fi putut preface pe Moldavia într’un Paşalic turcesc, dacă aprinsul de atunce patriotism a nobililor nu ar fi ră – [161]dicat asuprăi tot poporul,încît îl nevoiră de a se lepăda de Domnie şi a se duce la Constantinopoli. Aice Sultanul            îl priimi cu bucurie şi îi dedi o dregătorie. În aceasta, apoi pentru aşi face marite înaintea Turcilor, trecu cu armia în Polonia, prădă şi arsă cetatea Braclav şi duse în robie o mulţime de creştini. Nu tîrziu după aceasta se pîri că păzeşte cu credinţă religia Mahometană, şi aşa osindindusă la moarte, i se făcu potrivit cu fapta şi sfîrşitul zilelor vieţei sale.

STEFAN  AL  IX -le
 	După depunerea lui Iliaş adunerea generală întronă pe Stefan fratele acestuia, pe carele îl credea că văzănd cele tîmplate lui Iliaş se va feri de ai fi asemene cu faptele si va ocărmui Statul cu dreptate. aşteptarea aceasta a nobililor se părea a fi împlinită, fiind că el îndată după suirea lui pe tron au început a zidi biserici, au poroncit a se alunga toţi eriticii din Statul Moldavei şi se arăta foarte zelos cătră religia părinţilor sei. Asemene carecter nu ţinu înse [162] îndelung. Împilările lui asupra poporului ajunsără în grabă a fi nesuferite şi desfrînările sale fără margini. O mare parte din nobili pentru aşi scapa cinstea familiei lor şi viaţa se văzură nevoiţi a fugi în ţeri străine. Acii remaşi aice, dorind să scape mai îngrabă de un aşa Domnitoriu au început a întra în corespondenţă cu cii fugiţi si ăi ruga să vie săi mîntuiască din mînele tiranului. Nobilii fugiţi în Polonia, îndemnaţi de Seniafvschi şi Castsldo, aleasără dintre dînşii de Domn în locul luiStefan pe Stolnicul Petru Lăpuşneanul sub nume de Alecsandru. După aceasta pentru a căpăta ajutor şi de la Sigismund, au alcătuit un act prin care îi făgăduia că alungînd pe Stefan din Domnie ii vor cunoaşte suzerenitatea Poloniei asupra acestei ţeri, Sigismund înse temînduse de a nu aţiţa prin asemene faptă pe Turci asupra lui, nu au priimit actul. În asemene împregiurări nobilii pămaşi cu Stefan, aflîndun prilrj favoritor pentrual ucide, nu au mai aşteptat venirea celoralalţi, şi aşa năvălind asupra lui cînd se afla cu gvardia sa alcătuită din Tatari şi Turci la Ţuţora, l’au ucis. După aceasta [163] neştiind de cele ce au făcut cialalţi nobili ce era fugiţi în Polonia, au ales de Domnitor pe Joldea şi porniră împreună cu dînsul la Suceava. În acest timp, nobili cii din Polonia viind cu Domnitoriul lor în Moldava, s’au înştiinţat de toate cele ce s’au făcut aice. Alecsandru pentru a nu perde tronul, au trimis îndată pe Vornicul Moţoc cu o armie Polonă ca să prindă pe Joldea şi să înştiinţeze pe nobili de venirea lui. Moţoc întimpină cu ai sei pe Joldea la Şipote, îl prinsă, şi dîndul înaintea lui Alecsandru, acesta după obiceiul de atunce, îi tăe nările şi îl trimisă la monastire, rămîind singur Domnitor Moldavei.
 
ALECSANDRU  LĂPUŞNEANU  DE  LA  1522 - 1561.

Cu moarte lui Stefan, se stinsă familia lui Dragoş şi în linia naturală, şi Alecsandru pentru a căpăta pe lîngă alegerea şidritul cliponomiei, se însoţi cu Rucsanda, sora lui Iliaş şi a lui Stefan, din care au născut doi fiii, pe Petru şi Bogdan. Sultanul întări alegerea lui Alescandru şi în acelaş [164] an ăi trimisă poroncă să meargă în Transilvania şi să alunge trupele lui Ferdinand. Generalul Castaldo carele nu voia potrivit voinţei Sultanului să îngădue Tansilvania văduvei Isabela şi fiiului ei, înţelegînd că Alecsandru are a urma porpncei, ridică contra-Domn pe un Aron, carele însă nu isprăvi nimic. După aceasta în unire cu Damnul Valahiei făcu o năvălire în Transilvania, însă nu putu statornici aice stăpînirea Izabelei. La 1556 opt mii de Moldoveni sub comanda lui Moţoc, mearsără acolo de al doile şi începu a asedia Carolburgul. Nu mult după aceasta plecând şi Regina Izabele cătră hotarele Transilvaniei, ecspedui şi Alecsandru în persoană cu o armie însămnătoare, se împreună aice cu Domnul Valahiei, asedie Oradia mare, şi arse în unire cu Valahii peste trei sate. La Hust întimpinînd pe Izabele, au duso în Clauzenurg. ţi apoi căpătînd însămnătoare daruri, se întoarsă îndărăpt, însemnînduşi drumul prin mai multe prădăciuni şi pustieri.
 	Alecsandru viind la Suceava au început aşi urma mai departe ale sale cruzimi şi împilări, şi cu toate că el îndată după [165] surea lui pe tron au început a zidi Monastirea Slatina şi mai tîrziu Păngăraţii, totuşi purterea lui ace tiranică, îl făcu în pripă upît tuturora. În aşa âmpregiurări au venit la curtea Domnului şi un Iacov Vacilie.Acesta, după ce mai întăi sup feliuri de chipuri voia a dovedi c’ar fi înrudit cu Doamna Rucsanda, începu totodată în ascuns a lucra cu nobilii de a detrona pe Alecsandru. Despre asemine pasuri înşiinţat Domnul, au voit al otrăvi, el însă după ce luă veninul, înţălegînd, se mîntui prin mijloace doftoreşti, şi apucă îndată fuga pentru a nu mai rămîne în mînele lui Alecsandru.
 	Noul pretendent al tronului Moldavei, carele acum scăpasă din hotarele ţerei, era fiiul unui capitan de corabie din Creta. Acesta, după ce sfîrşi învăţăturile sale la Hios, s’au dat de cătră părintele seu la un Iacov Iraclie, ce strîngea trupe pentru Spania, şi carele se yicea a fi deviitor din Eraclizii ce stăpînise peste Paros, Samos şi alte insule Egeice. Pe lîngă aceasta petrecînd multă vreme, au capătat întru atîta încrederea şi dragostea lui, încît la moarte l’au înfiet. Iacob apucînd ca clironom toate [166] hîrtiile mortului, în care se afla şi un document a lui Carol al V-le, început a se numi Vasilie Despotul. Cu asemine nume au petrecut el în slujbele lui Carol al 5-le, pănă cînd acesta l’au demisionat şi apoi ca un literat al limbei Eline întrînd în corespondenţă cu Melancton au venit la Virtemberg. Aice se dedi cu deosebire la învăţarea Matematicei şi a Astronomiei, şi apoi mergînd prin Dania şi Sfezia, au venit însfîrşit în Polonia. În convorbirea ce au avut aice cu mai mulţi Magnaţi înţelegînd că nobilii Moldavei ar fi foarte nemulţumiţi cu Domnul Alecsandru, şi totodată că Doamna acestuia era deviitoare din domnia Despoţilor de pe maică sa Elena, soţia lui Rareş şi fiica lui Lazar Brancovici a Serviei, îşi făcu planul de a veni în Moldova. În petrecerea lui acole descoperinduise planul se văzu nevoit a fugi în Transilvania, însă şi aice neputînd să scape de Alescandru s’au dus ear în Polonia.
 	În călătoria aceasta, sosind el la Laschi Palatinul de Siradin, ş’au arătat documentele familiei sale şi iau spus planul ce are de a resturna pre Alecsandru din Domnie. Cru - [167]zimile acestuia ajunsăse acum a fi nesuferite şi o mare parte de nobili pentru aşi scapaviaţa fugiră la Laschi. Alecsandru pentru a pute întimpina furtuna ce se pregătia asuprăi, trasă prin juruinţă pe Riga Poloniei în partea lui totodată începu a se pregăti de resboiu. Armia dată de cătră Laschi lui Despot pentru a veni în Moldava s’au încăerat la a ei trecere prin Podolia de cătră cea Polonă, şi sfărămînduse se văzu nevoit Despot a se întoarce îndărăpt.
 	Neisbutirea ecspediţiei acesteia nu descurăjă nici decum pe Despot. El văzînd că numai cu Laschi carele’i dăduse acum şi 10,000 galbeni, nu va pute isprăvi nimică au cerut ajutor şi de la Împăratul Ferdinand. Acesta pentru aliaţia ce avea încheietă cu Turcia nu voia a priimi cererea luiDespot. În urmă însă sfătuit de al ajuta în ascuns îi dedi 6,000 albeni, cu asemene somă formînduşi o armie puternică, se înfăţoşă la hotarele ţerei, după ce mai întăiu prin vicleşug făcu a se lăţi vestea că el ar fi murit. Alecsandru înţălegînd de învierea lui Despot, îşi adună o armie de 25,000 şi’l aştepta cu ea la Verbia pe Siret în 18 No - [168]emvrie 1561.Aice după o înfocată luptă, Alecsandru se învinsă, 3,000 Moldoveni şi 2,000 Ianiceri remaserp pe cîmpul bătăliei, şi toată artileria căzu în mînele învingătoriului. Despot mearsă după aceasta la Suceava unde s’aupriimit de cătră Mitropoitul şi boeri, şi aşezîndusă în tron au oprit pe lîngă sine armii străine pentru a se pute împrotivi lui Alecsandru, carele îşi trimisă Doamna şi averile cătră Dunărea, ear el strîngînd rămăşiţa armiei Moldovene aştepta la Huşi săi vie ajutor de la Turci şi de la Domnul Valahiei. Despot înştiinţat de aceasta se repezi asuprăi mai înainte de ai veni ajutoriu şi învingîndul, îl nevoi a apuca fuga şi a se duce la Constantinopoli.

DESPOT  DE  LA  1561 - 1564.

După ducerea lui Alecsandru din Principat, Despot proclămă o amnestie generală, şi trimisă la Constantinopoli pentru a căpăta întărirea. Sultanul deşi era pornit asuprăi pentru că au apucat tronul cu ajutor străin, totuşi pentru adăogirea tributului îi iertă această greşală. El asigurînduşi cu [169] aşa chin Domnia ţerei, se încoronă cu mare pompă de Domn, şi apoi slăbozi armia străină, oprind numai 900, pentru ai fi de gvardie. Somele ce trebuia să deie la slobozirea armiei, fiind foarte însămnătoare şi neputînd ale strîngr din ţeră, carea era cu totul seracă pentru împilările ce suferise de la Alecsandru, l’au nevoit a lua din odoarele bisericilor  şi ale priface înmonetă. Fapta aceasta împreună cu birurile manine ce la arunca asupra poporului prin care îl acufundă într’o cumplită ticăloşie, au tras îndată asuprăi ura petrioţilor. După aceasta înoi cu Polonia toate tractaturile de prietinie şi trimisă la Ferdinand spre ai mulţumi pentru ajutoriu dat. El proteguia cu osebire pe străini şi căuta feliuri de chipuri pentru a schimba şi religia ţerei. Pe lîngă toate aceste nelegiuiri, Despot învredniceşte o deosăbită luare aminte, pentru îmblînzirea ce căuta a face prin întroducerea culturei în năravurile naţiei. Cu asememe scop înfiinţă Aademia de Ctnar, unde adusă de profesori pe Peuger ginerele lui Melancton şi pe Matematicul Reticus din Cracovia. În această shoală orîndui a se aduce tineri [170] din tot cuprinsul Statului, unde pe lîngă invăţătură, li se da şi toate cele trebuincioase din Visteria Statului.
 	Reforma ce voia a întroduce în cele bisericeşti, şi aruncarea unei nouă dări acupra lăcuitorilor, îi pricinui în pripă căderea, În apropiere de Hotin voind a face o  ecserciţie armiei sale, ce era aice adunată, de odată s’au încungiutae de cătră mai mulţi ţerani, carii pretenda numai decît oborirea dărei ce o aruncase din nou, şi eciderea a vre o cîţiva nobili. Dspot nu putu să scape din mijlocul mulţimei, pănă ce nui încredinţă că va pune la cale într’un chip mulţămitor toate tînguirile lor. După aceasta înştiinţat că ar fi murit Ioan Sigismund Prinţul Transilvaniei, îşi adusă încurînd o armie spre a merge acolo, însă călătoria lui, încredinţînduse că Sigismund se află sănătos, se înturnă îndărăpt, dar se prodosi decătră boeri carii îndată au înştiinţat pe Transilvaneni de planul Domnului lor.
 Nu tîrziu în urma acestei întreprinderi se duşmăni cu prietinul seu Laschi  şi îi răpi cetetea Hotinului, ce era amanetată pentru banii cei dăduse la suirea lui pe tron. Laschi [171] văzînd acesta începu a întra în corespondenţă cu nobilii Moldavei, propuindule că el îi va mîntui din mîna lui Despot, dacă vor priimi în locul lui pe Visnoviţchi Hatmanul Cozacilor. Nobilii carii numai pute suferi nici decum pe Despot ca pe un străin nelegiuit, primiră o asemine propunere.Visnoviţchi înştiinţat de aceasta se şi apropie cu armia lui de Nistru, aşteptînd acole şi pe Laschi. Despot înţălegînd asemene planuri, îşi strînsă armia, în urmă însă înştiinţat că Visnoviţchi are numai cîteva mii şi toată nădăjdea îi este în Laschi slobozi armia şi se sîrgui a se însăţi cu Cristina fiica lui Martin Zborovschi de Cracovia. Prin acest chip socotia că cu uşurinţă va pute face pe Laschi a nu da nici decum ajutor lui Visnoviţchi. Căsătoria aceasta nu se făcu, căci nobilii ţerei cnoscînd că prin chipul acesta va pute căpăta un sprijinitor puternic, făptui de a izbucni complotul lor mai înainte decum li era hotărîrea, Luscinie cel mai credincios prietin a lui Despot se omorîse de cătră nobili prin venin, şi ii acum nu căuta altă decît s’ăi împuţineze gvardia, de răul căreia nu cuteza că facă nimic. Pentru aşi [172] pute împlini şi acest scop deodată făcură cunoscut lui Despot că Tatarii stau gata a întra în ţară şi că este nevoe de a trimite în grabă o armie puternică. Despot de odată se îndoia, în urmă însă descriinduise nenorocirea ce putea să căşuneze acesti barbari, se înduplică a trimite asupra lor pe Hatmanul Stefan Tomşa cu 400 de cavaleri Unguri şi 7,000 de Moldoveni; împreună cu cea mai puternică parte a artileriei. Armia mergînd pănă la Nistru n’au întîmpinat nici un duşman, drept care Tomşa pentru a nui vădi planul zisă că aceastaeste numai o viclenie a Tatarilor de n’au trecut pănă acum în ţară, ii însă trebuie să fie gata d’ai priimi cu armele în mînă. După aceasta împprşind armia pe noapte au aşezat deoparte pe Ungiri asupra cărora după semnul ce s’au dat prin aprinderea unei case năvălind Moldovenii îi ucise, şi apoi mergînd ăndată şi prin cetîţile pe unde se mai afla armii de străini ăi ucise pe toţi.
 Îndată după uciderea Ungurilor la Nistru, s’au făcut de ştire şi complotistilor la Suceava, carii au şi început a încungiura aice din toate părţile pe Despot. 
 	[173] Acesta după ce se încercă să scape şi nu putu, au hotărît a se împrotivi revoltanţilor cu mîna înarmatp, slobozind totodată şi un tun ce era mai mare spre a se aduna toţi soldaţii cei avea paza lui. Nobilii sînd cu armia împregiurul cetăţei, aleasă aice de Domnitoriu pe Stefan Tomşa carele îndată începu a lucra mai cu dinadinsul pentru a cuceri cetatea. Totodată au trimis de au cerut ajutor şi de la Ioan Sigismund Prinţul Transilvaniei, carele priimi bucuros o asemene propunere fiind duşman de moarte lui Despot.
 	În asemene înpregiurare Vosnoviţchi întrînd cu armia lui în Principat, Tomşa părăsi cetatea şi mearsă cu o parte de armie la Siret ca săl întimpine. În acest timp Despot ar fi putut scapa la Hotin şi aice să se sirgească de a căpăta ajutor de la Laschi cu carele acum se împăcasă, au să se asigureze prin fugă, înse după sfatul doftorului seu Dionisie Avalus nu voia a se folosi de asemene prilej, ci numai îşi mai adaosă provizia. Cînd Tomşa de abea se depărtă de cetate, Visnoviţchi se înfoţoşă înaintea ei,şi aşa Despot văzînd că în locul unui ne - [174]neprietin au venit altul, căuta acum chipuri ca să se împace cu acsta. Nobilii pentru a nu lăsa pe Visnoviţchi să se împace, se făţărniciră înaintea lui că toată ţara îl voeştede Domn, şi că Tomşa au ţinut numai locul pănă cînd au venit el. Asemene cuvinte a nobililor socotindule Polonul de adevărate, au aruncat toate propunerile de pace cei făcea Despot, şi trimise îndată o însemnătoare armie ca să aducă capul lui Tomşa. Acesta în locul capului după ce pucă la pămînt armia lui Visnoviţchiveni singur, şi după o lovire ce avu cu el la Vercicani îl prinsă şi îl trimisă Sultanului.
 	Între aceste încungiurarea cetăţei Suceava se prelungia şi armia lui Tomşa care era cea mai mare parte de ţerani începură a se întrista pentru o asemene prelungire. Soldaţii lui Despot din timp în timp se repezia asupra lor şi făcea mai multe stricăciuni, încît numai cu ajutoriul ce îi veni de la Sigismund au putut săşi ajungă scopul. Tomşa petrecu aproape de trei luni sub zidurile cetăţei, fără a o pute cuceri; însfîrşit după mai multe loviri, înţălegînduse Ungurii trimişi de Sigismud cu acii ce era lăuntru, [175] le deschise porţile cetăţei şi Despot nevăzînd altă mîntuire, se îmbrăcă cu straiele domneşti şi eşind cu pompă de Domn din Suceava au întrat în întrat în cămpul Moldovenilor unde venisă de cîteva zile şi un trimis din  prtea Sultanului. Dinaintea acestuia depuind insigniile Domniei, s’au declarat de prizonier al Sultanului şi totodată trimisulfăcu cunoscut Moldovenilor din partea Sultanului ca săl trimită viu la Constantinopoli. Tomşa nu voi a lua în băgare de samă aceasttă poroncă, şi viind Despot înaintea lui după ce mai întăiu îl mustră de toate nelegiuirile, îl lovi cu buzduganul de mai multe ori şi apoi poronci de a i se tăie capul. Garnizonul cetăţei luînduşi resplătire pentrusupunerea ce au arătat, s’au învoit de a eşi din ţară, şi lui Tomşa neremăindui acuma altă pentru a fi Domn decît învoirea Sultanului, începu a căuta în toate chipurile pentru a căpăta şi aceasta. Linsa ce avea de monetă, îl sili de a se repezi asupra Transilvănenilor ce se înturna cu mai multe daruri şi prăziîn patria lor şi a le lua ceea ce mai avea de lîngă dînşii.
 	Această împregiurare scăpă pe Laschi, ca - [176]rele întrînd cu armia în Moldava se înaintisă pănă la Suceava. Aice înştiinţăndusă de cele tîmplate, se întoarsă cu cea mai mare grabă îndărăpt, şi cu toate că Tomşa orînduisă ţerani spre a închide trecătorile, el totuşi apucă a trece mai înainte de a se împlini aceasta, încît numai cu asemene chip au putut scapa din mînele Moldovenilor. În aşa împregiurări Voevodul Valahiei voind a se folosi de împărecherile ce era aice în ţară, îşi adună o armie, şi se înainti cu ea pănă la Milcov pentru a apuca Domnia ţerei. Tomşa înţălegînd planul lui eşi înainte şi lovindul la Milcov îl învinsă şi el nevoi a se înturna îndărăpt.

ALECSANDRU  LĂPUŞNEANU  ADOA  DOMNIE
DE  LA  1564 - 1566.

 	După omorîrea lui Despot, Sultanul înştiinţat de tulburările ce era aice în ţară, au hotărît ca se nu întărească alegerea nobililor şi să deie de a doa oară Domnia lui Alecsandru. Spre aceasta nu puţin au făptuit mijlocirea Prinţului Transilvaniei Ioan Sigismund şi a prietinilor lui Alescandru pe [177] la carii împărţise după obiceiul de atunce some însemnătoare. Întovărăşit de armia Turcească şi avînd cărţi şi cătră Hanul de Crîm ca săi deie ajutoriu de va avea nevoe, au întrat în hotarele ţerei, şi s ’au înaintit neîmpedecat de nimine pănă aproapr de Tecuciu. Aice îi eşiră înainte boerii trimişi din partea lui Tomşa, spuindui că ţara niciîl voeşte şi nici îl iubeşte, şi că mai folositor este pentru dînsul ca să se întoarne îndărăpt. Alecsandru furios de o asemene vestire, li zice: dacă ţara nu mă vrea, eu vp vreu, şi dacă voi nu mă iubiţi, eu vă iubesc pre voi, şi că ori cu voie ori fără voie eu tot voiu merge. După aceasta socotind că va întîmpina vre împrotivire puternică din partea Tomşei, au trimis în grabă de iau vinit în ajutor şi Tatarii, carii împreună cu armia Turcească au făcut multe prădăciuni şi nenorociri bieţilor lăcuitori. Tomşa văzînd asemene putere că vine asupra lui, au fugit noaptea din castru (lagăr) şi s’au adăpostit în Polonia, ear Alecsandru viind la Suceava s’au statornici în tron. După aceasta pentru a fi liniştit despre Tomşa,făptui prin mijlocirea Sultanului de a se omorî de cătră în - [178]suşi Sigismund Riga Poloniei unde se adăpostise. Prin asemine faptă Alecsandru asgurînduşi tronul, îşi adusă Doamna şi copiii din Valahia şi începu a se apleca cu osebire la căutarea trebilor statului. El se sirgui de a aduce toate lucrurile la starea aeia ăn care se afla la ce întăiu Domnie a lui stricînd toate cele făcute de Despot. După aceasta subt cuvînt că cetăţile ce se aflp în ţară ar fi pricina atîtor turburări şi resboae ce se făcea aice, poronci de a se umple cu lemne şi dînduse foc au crăpat şi s’au răsipit, păstrînd numai singur Hotinul pentru ai fi de apărare înaintea Polonilor. Tot în această epohă pentru a se depărta de Polonia au strămutat şi rezidenţia de la Suceava la Iaşi. Nelegiuirile şi cruzimele din întăia Domnie nu uită de ale face şi în adoua, drept care nu pregeta a scoate ochii şi a ciunti mai în toate zilele pre oameni, pedepsind pe lîmgă aceasta şi pentru cele mai mici greşeli cu moarte. Asemene purtare îl făcu îndată a fi nesuferit în ochii tuturor şi însuşi Doamna împedecată de cele mai multe ori pe uliţi de plînsul văduvilor şi a orfanilor, ca o adevărată maică a poporului, [179] cu lăcrămele pe faţă îl ruga că continească cu uciderile. Tiranul nu numai că rămase neînduplecat la lacrămele soţiei sale, dar pentru a face vîrful nelegiuirilor, şi pentru a se mîntui de aciia asupra căruea ave vre un prepus dăduun prînz strălucit şi pofti pe toţi nobilii cii mai însămnaţi. Acestia fără a prepune ceva se adunără în sala palatului în număt de 47, şi după ce se începură prînzul, de odată la semnul ce făcu Domnul năvăliră gvardistii curtezeni asupra lor şi îi ucise. Cu această împregiurare tulburînduse poporul, Alescandru putual linişti numai prin jărtfirea prietinului seu Moţoc acăruia nelegiuire şi îmbătrînită viclenie, storsăse cu feliuri de dări pe bietul popor. După aceasta sţenă singeroasă Alecsandru se părăsi de a mai omorî, înse făcea feliuri de chipuri şi necazuri acelora cărora avea vre un prepus, nimene numai putea acum vorbi despre dînsul, şi numainădejdea unei resplătiri cereşti mai îndulcia soarta miilor de nenorociţi ce gemea subt giugul lui. În urmă cuprinzănduse de o boală cumplită după însuşi voinţa lui îl făcură Monah,cînd se afla în cea mai de pe urmă litargie. [180] Deşteptînduse apoi de acesta zice cătră ace ice se afl de faţă, că de se va ridica are pe mulţi să popească şi el. Asemine ccuvinte umplînd de spaimă pe nobili şi pe însuşi Doamna Ruxandra, carea priviese destulă  varsare de singe făcută de dînsul, îi dedi venin, şi cu aceasta îşi mîntui compatrioţii sei şi pe dînsa de giugul tiraniei lui.

BOGDAN  VI-le  DE  LA  1568 – 1572

        După moartea lui Alescandru adunarea generală a ţerii, într’o unire aleasă de Domn pe fiiul seu Bogdan. Acesta fiind numai de 15 ani, se încredinţă regenţa mamei sale Rucsanda, carea au ocărmuit trebile Statului cu o înţelepciune şi bunătate vrednică de aducere aminte. După moartea ei tînărul Prinţip se dedi la desfrînări şi desvăli un caracter crud, nestatornic şi ambiţios. El încheie o aliaţie cu Polonia, şi petrecea mai mult acolo, povăţuinduse in însuşi pcărmuirea trebilor Mldavei de nobilii Poloniei. Spre a întări mai mult această aliaţie, îşi alease de soţie pe fiica unui nobil polon Ioan [181]Tarlu şi punea pe mai mlţi nobili de acolo în trebile statului. O asemene purtare înteţi asuprai pe nobilii Moldoveni, carii pentru a întărăta aspră şi pe popor, începură a împrăştia vorba că Bogdan vroieşte a li schimba religia. Şomnul pentru a dovedi neadevărul unor aşa vorbe, începu a prigoni cu cumplire pe Armeni, prin care măsuri lipsirăţara de mai mulţi neguţitori şi mesteri. După aceasta îndemnat de boeri n’au voit după făgăduinţă a de sora sa întru însoţire nobilului Polon Cristof Zbarovschi, carele venise acole cu o mare pompă spre a o lua. Acesta înturnînduse îndărăpt ruşinat, căuta chipuri săşi resbune împrotiva lui Bogdan, şi aşa în călătoria ce făcu acesta spre a vizita logodnica se prise de Zbarovschi şi îl închise în Palatul seu. De aice n’au putut scăpa mai înainte, pănăce n’au plătit 6000 galbeni, ca o despăgubire pentru cheltuelele şi necinstea păţită, şi tot odată au trebuit să chizăşluească şi numărătoarea altor sume mai însemnătoare. Bogdan cu chipul acesta căpătase slobozenie de a veni îndărăpt, înse lovitura ce o căpătă cînd îl prinse Zbarobschi îl nevoi de a mai pemîne acolo. În asemene [182] împregrări nobili Moldovavei aflără un bun prilej penru a resturna pe Bogdan şi aşa trimeţind la Sultan îl înştiinţară că Bogdan într’o călătorie a sa în Polonia ar fi murit, şi că au nevoe să li se deie alt Domn. Sultanul socotind asemene înştiinţare de adevărată, şi avînd afară de aceasta şi oarecare patimă asupra lui Bogdan, pentru că îl vedea prea plecat cătră Poloni, primi cererea Molovenilor şi li triimise de Domn pe Ioan.
        
IOAN  I  DE  LA  1572 -1574.

	Acest Domn după mărturisirea lui se zicea a fi un fiu a lui Stefan; înse după adeverirea mai multor scriitori au fost un Polon din Masovia şi se afla în diregătorie la Voevodul de Lublin Ioan Firlei, tocmai în vremea aceia cînd Despot apucase trounl. O asemene împregiuare au putut să deştepte în el dorinţa de a întreprinde lucruri mari, şi aşa mergînd la Constantinopoli au început a mărturisi că el este un adevărat de viitoriu din familia Domnitorilor de Moldava. Subt un aşa pretecst el au căutat să apuce Domnia îndată după moartea lui [183] Alecsandru, însă ne avînd atunce îndestule mijloace ca să isbutească, au priimit religia Mahometană şi începu a negustori cu petre scumpe.
	Prin chipul acesta, îşi adună îngrabă însămnătoare avuţii, şi apoi la prilejul nemulţemirei boerilor cu Bogdan, nu pregetă a face tot feliul de linguşiri şi uneltiri pentru căpătarea Domniei. Sultanul Selim 2-le deşi se înştiinţase că Bogdan nu este mort după cum mărturisia boerii, totuşi pătimind asupra lui pentru strînsa aliaţie ce avea cu Polonia, încuviinţă cererea boerilor şi le trimise de Domn pe acest Ioan. El căpătînd oarmie de 2000 de Turci spre a se sui pe tronul Moldavei, întră cu ea în hotarele Princiatului şi veni pănă la Iaşi unde boerii deprinşi acum de a purta jugul la ori ce faţă vinia de la Constantinopoli, îl priimi cu mare bucurie. Din început se arăta blînd cătră toţi, în urmă înse desvăluinduşi masca,ucise pe nobilul Ioanoşco Zbera şi începură a înoi în aducerea aminte a boerilor faptele Domniei adoa a Lăpuşneanului. Armia Turcească aflătoare cu dînsul, prădînd în toate părţile, acufundără pe bieţii lăcuitori în [184] o aşa ticcăloşie, încît acum mai bucuroşi era de a vede pe Bogdan administrînd ţara după sfatul Polonilor, decît pe acesta lăsăndo de pradă în mînele a mii de răpitori. Domnul Bogdan deşi venise la Hotin mai înainte de sosirea lui Ioan în Iaşi, totuşi încungiurat aice îngrabă de armia acestuia şi nevînd cu cei sta înainte, lăsă cetatea on paza garnizonului şi se duse în Poloniapentru a căpăta potrivit cu tractatul ce avea încheiet o armie ajutătoare. Poloniiurmînd sistemei vechi, trimise în loc de armie un ambasador la Constantinopilo ca să roage pe Selim de a da Domnia ear lui Bogdan. Acesta nevoin a a”tepta capătul negoţiaţii lor, îşi adusă o armie de Poloni, şi viind cu ea în Moldava se înainti pănă la Stefănecti. Aice încăerînduse la luptă cu armia lui Ioan alcătuită de Turci şi Moldoveni o învinse, n urmă înse încungiurat de mulţimea duşmanilor se văzu nevoit de a căuta scăpare între zidurile Hotinului. Armia lui Ioan urmărindul, şi aice l’au ţinut mai multă vreme închis. Însfîrşit căpătînd un alt ajutor au putut trece în Polonia, şi apoi în urma inor negoţiaţii prietineşti, au deşăr – [185]tat Polonii Hotinul. Ioan înţelegînd îndată după  aceasta că Riga Sigismund Augest murise  cu cîteva zile mai înainte de aface acele negoţiaţii, triimise îndată la Poloni ca săi deie pe Bogdan împreună cu fratele lui Petru şi ţara Pocuţiei în privirea căreia să se socoată ca un vasal al Poloniei.Asemene cerere din început nu s’au priimit, în urmă înse începînd Ioan a pune mai multe pedeci comerţului Poloniei, au nevoit însfîrşit pe nobilii de acole de a se îndatori să nu lasă pe Bodan a se adăposti în cuprinsul statului lor. 
	Ioan statornicinduse prin asemene chip pe tronul Mldavei, începu a prigoni cu cumplire pe toţi partizanii lui Bogdan, şi făcu în ţară atîte nelegiuiri şi cruzimi, încît au covărşit pe toţi tiranii ce domnise mai înainte de dînsul peste acest pămînt. Lîngă nenumăratele ucideri ce făcea între nobili, nu puţin chinui şi pe tegma monahică arzindui şi îngropîndui de vii, precum au chinuit pre Arhiereul Georgie, încît de aceste cruzimi înfiorat Mitropolitul Teofan au apucat fuga şi s’au adăpostit prin munţi. De asemene cruzime înţălegînd Mircea Domnul Valahiei ce [186] voia să suie pe tronul Moldovei pe fratele seu Petru pronumit Şchiopu, începu a pîrî pe Ioan înainte Sultanului, şi tot odată îi făgădui că dacă fratele seu Petru va căpăta tronul Moldavei el va plăti tributul îndoit. Îndată după aceasta un ceauş au venit la Iaşi şi făcut cunoscut lui Ioan că el poate rămîne în Domnie numai de va îndoi tributul, ear din împrotivă să se depărteză din tron. Domnul sfătuinduse în aşa împregiurări cu nobilii au hotărît că mai bine cu banii aceia îşi vor face o armie şi uniţi cu toţii se vor lupta pănă la moarte, decît să împlinească o aşa nelegiuită cerere a Sultanului. Ceauşul îndată după ce i se făcu cunoscut acea hotărîre s’au întors la Constantinopoli, iar Ioan împreună cu boerii au început a căuta aliaţia şi a se pregăti de resboiu. Polonii carii în multe rînduri prin armele Moldovenilor se mîntuise de năvălirile Turcilor, n’au voit după rugămintea lui Ioan a da bre un ajutor în această întreprindere. Ioan cu toate aceste nu se descurăjă şi adresămduse cu asemene cerere la Cozaci au căpătat un ajutor de 1,200 sol - [187]daţi. Cu acestia şi cu armia ce avea adunată din ţară. era gata a începe resboiul cu Turcii.
 Sultanul îndată îndată ce se înştiinţă că Ioan împreună cu boerii nu voesc a spori tributul, trimise o armie de 30,000 de Turci ca să prindă pe Ioan şi să aşeze aice de Domn pe Petru. Cu armia Turcească s’au unit şi cea Romînească de 28,000 împreună şi 2,000 de Unguri ce s’au triimis de cătră Principul Transilvaniei Ştefan Batori în ajutoriul Sultanului. Armia aceasta  începînd ase înainti spra Moldava au ajuns pănă la Brăila. Aice năvălind Moldovenii pe neaşteptate asuprăi aşa de tare au învinso încît ce mai mare parte din ii s’au ucis, eară căpiteniile numai cu fuga au putut scăpa în cetatea Brăila. Moldovenii prădără patru zile după acesta în cîmpul Turcilor şi după ce n’au aflat între cii morţi cadavrurile lui Alecsandru Domnul Valahiei si a fratelui seu Petru au Început a merge mai departe în Valahia, aşi însemna drumul prin sabie şi foc însfîrşit după ce supusă Bucureştii, Ioan au întronit de Domn al Valahiei pe un Ventilă. Înştiinţînduse că Alecsandru cu [188] cu Patru se afla închis în cetatea Brăilei se repezi aice, prădă politia şi ucise nu numai pe toţi oamenii în vîrstă dar şi pe copii.
 După aceasta neputînd să cucerească cetatea, începu a o asedie, cînd de odată se înştiinţă că vine o armie Turcească spre al alunga de aice. Ioan nevoit a ridica asedia, trimice asupra lor pe bravul comendant Zvircevschi cu cozacii sei şi cu 8,000 de cavalerie Moldovană care încăerînduse cu Turcii la luptă îi învinse. În urma acestei învingeri Svircevschi află că o altă armie turcească împreună cu mai multe oarde tatare se află la Bender. Şi că în aşa împregiurări Ioan mai de filos ar fi ca să lase Brăila şi săi alunge pre acestia. Planul se socoti de bin şi Ioan mergînd cu armia acolo cuceri Benderul, îl pustie prin ucideri şi foc, şi se resuflă opt zile cu armia. De aice Cozacii s’au dus aupra Achermanului au ars giumătate de politie şi în lupta ce au avut cu garnizonul cetăţei l’au învins. Priin atîte loviri armia Moldovană ajunse aşi împuţina provizia şi amuniţia încît acum parte pentru a se îndămăna cu aceste, eară parte pentru a se mai resufla s’au tras în lăun - [189]trul ţerei pănă la Huşi.
În această vreme pentru a se împedeca trecerea unei nouă armii Turceşti peste Dunărea, Ioan trimise 18,000 Moldoveni subt comanda lui Cearnieţchi de pază acolo. Turcii înspăimîntaţi de atîte învingeri purtate asupra lor, alcătuiră o armie de 200,000, şi 120 de tunuri spre a năvăli în Moldava. Apropiinduse de marlurile Dunărei şi văzînd că Ceapnieţschi stă gata cu ai sei de ai lovi îndatî ce s’ar ispiti se trecă riul, Paşa cu Petru Şchiopu asemeniră pe netrebnicul comendant la o întîlnire cu dînşii şi dîndui 30,000 galbeni îl făcu de a se retrage cu armia lui delîngş mal, Carnieţschi îndată după aceasta trimise o înştiinţare lui Ioan că o armie de 15,000-30,000 de Turci au întrat în hotarele Principatului. Ioan neprepuind că o asemene înştiinţare ar pute fi neadevărată se repezi îndată cu armia ce avea pe lîngă sine şi cu Cozacii asupra duşmanului. La apropierea lui de armia Turceasă cunoscu că numărul lor este cu mult mai mare decît se înştiinţase; înse cu toate aceste, răuămaz în brevura Moldovenilor cuteză a începe lovirea. Armia Moldovană alcătuită din 30,000 pede - [190]strime împărţită în 30 regemente şi 13,000 cavalerie se înşiră în linie de luptă. Ioan luă asuprăşi comanda pedestrimei şi a artileriei, eară lui Cearnieţchi îi dedi comanda cavaleriei. În minutul cînd era să înceapă lupta Cearnieţchi  puinduse cu cavaleria în fruntea armiei în loc de a comanda de resboi, elîmpreună cu toată cavaleria au trecut în partea duşmanului. Turcii îi pusă îndată în fruntea armiei lor şi le poronci împreună cu dînşii să ânceapă lovirea asupra Moldobenilor, cavaleria de odată se afla în nedumerire ce se facă şi aşa ne ascultînd îngrabă poronca Turcilor, începu de oparte a tăia ii în trînşii,eară de altă Ioan în dreptînd artileria au acoperit în grabă cu trupurile lor cîmpil bătăliei. După omorîrea acestora armia Turcească înfpţoşinduse înaintea pedestrimei Moldovene, Ioan poronci de ai complimenta cu detunarea a 80 de tunuri şi după o luptă înfocată de mai multe ceasuri, Turcii era aproape de a se retrage din cîmpul bătăliei, cînd deodată ă ploae cumplită făcînd cu neputinţă întrebuinţarea artileriei năvăliră mai cu furie asupra Moldovenilor şi îi învinsă. Ioan cu rîmăşiţa ar - [191]miei se trase pe o înălţime de deal unde se mai apără trei zile, înse văzînd că cu neputinţă este de a mai remîne acolă şo fiind cu totul lipsit de apă se capitulă subt condiţie a se trimite viu la Constantinopoli, earăCozacii remaţi că se întoarne bevătămaţi în patria lor. El mergînd după aceasta în cortul Paşii fu mustrat de cătră acesta vre o patru ceasuri şi apoi cu însuşi mîna lui fu ucis la 10 Mai 1574. Aemia Moldovană ce era acolo se ucise cu cruzime de cătră Turci, eară Cozacii după ce înzădar au căutat că scape din mînile lor se încăeră la luptă şi după mai multă varsare de sănge, rămese şi ii pe cîmpul luptei.

PETRU  ŞCHIOPUL  ÎNTĂIA  DOMNIE
DE  LA  1574 - 1577.

 	După uciderea lui Ioan şi împrăştierea armiei Moldovane, Turcii şi Tatarii au început a face în ţară cele mai cumplite pustieri şi ucideri. Pămîntul acesta nici odată n’au suferit atîte cruzimi şi împilări precum în epoha Domniei lui Petru. Acesta sosind la 20 Iunie în capitală se încoronă cu pompă [192] de Domn Moldavei, şi apoi începu a se sirgui ca să reguleze starea finanţelor şi se îmbunătăţească struncinata cu totul soartă a lăcuitorilor. Nenorocirile căşunate înse prin a lui suire pe tron remaseră adînc întipărite în inimele supuşilor, şi cu toate îmbunătăţirile ce voia a face, ii totuşi îl privea ca pe un srtăin şi ca pe cel mai cumplit împilător a fericirei lor. Perderea unei însămnătoare părţi de Beserabia pe care Selim II-le au dato Tatarilor Hogai ce se alungase din Rigatul Astrahanului, şi întărirea a mai multor cetăţi Moldovene cu garnizoane Turceşti, înstrăinără cu totul pe nobili patrioţi de cătră Petru. El la 1575 îngădui Tatarilor ce pradase Polonia  de a trece la înturnarea lor prin statul seu şi prin aceasta căzu în duşmănie cu Polonia. Riga de aice Stefan Batori în tractatul de aliaţie încheiet cu Poarta, făptui a îndatori pe Petru să nu cuteze a face vre o năvălire în Polonia îndatorinduse şi el a nu adăposti în statul seu pe nici un fugar, şi a păzi toate tractatele de prietinie încheiete de mai înainte cu Moldava. Nu tîrziu după aceasta un Ioan Potcoavă ce se zicea a fi frate cu Ioan, [193] începînd a face pretenţie asupra tronului Moldavei, au şi căpătat prin mijlocirea lui Coniţchi o armie de Cozaci în ajutor, şi cu acestia viind în ţară au alungat pe Petru şi s’au făcut el Domn.

IOAN  POTCOAVĂ  DE  LA  29 Noembrie pănă la 29 Decembrie 1577.

	Ioan după ce au apucat Domnia ţerei fără a mulţămi de ajutor pe Cozacii ce venise cu dînsul, trimise la Constantinopole solie cu scop se capete întărirea Sultanului. Petru îi prinde trimesul şi înştiinţează  pe Murad, că Cozacii de subt ascultarea Poloniei împrotiva tractaturilor au venit în ţară şi au lau alungat din Domnie. Sultanul făcu îndată cunoscut Rigăi Poloniei această călcare a tractaturilor, şi poronci Tatarilor ca se pue în Domnie pre Petru. Acesta venind în Moldava cu o armie alcătuită din Romîni şi Tatari s’au înaintit pănă la Docolina, unde eşindui înainte Ioan îl învinse, încît numai cu fuga au scăpat din mînile lui. Potcoavă cu toate aceste cunoştea că nu va pute să ţie tronul fiind că Stefan Batori după îndemnul [194] Sultanului începuse a lua măsuri serioase pentru al prinde, şi Hristof Batori Principul Transilvaniei încă adună trupe spre a veni asuprăi. În aşa împregiurări Potcoavă socoti că mai bine va fi să părăsească capitala Iaşii mai înainte de venirea acestor armii, şi aşa luînd tot ce au aflat în visteria Statului s’au tras cu o parte de armie la Nicmirov. Aice după sfatul Voevodului de Braţlav se dedi de bună voe în mînile lui Batori, carele apoi nu tîrziu lau omorît.

PETRU  ŞCHOIPUL  DOMNIA  A  DOA
DE  LA  1577 – 1580.

	După uciderea lui Ioan, Petru viind în Iaşi nu au apucat a se statornici bine pe tron, cînd Cozacii în înţălegere cu cîţiva nobili au vroit se rădice în Domnie pe un Alescandru frate cu Potcoavă. Cozacii întrînd cu acesta în ţară, Petru n’au voit a se împrotivi de odată pretendentului, ci lau lăsat de au venit în Iaşi şi au apucat Domnia; iar el mergînd în ţara de jos ş’au strîns îngrabă o armie Turcească şi Romînă. Cu aceasta viind îndărăpt au încungiurat [195] pe Alecsandru în  curţele domneşti din Iaşi, de unde după trecere de cîteva săptămîni voind a scăpa cu fuga, Petru îl prinsă şi îl ucisă, iar pe Cozacii ce era cu dînsul iau trimis la Constantinopole. Spre mulţămire pentru această biruinţă au zidit Monastirea Galata în vale, care încă îngrabă s’au răsipit. El în a doa Domnie au început a căuta mai cu osebire despre trebile Statului şi de fericirea supuşilor, dobîndinduşi prin aceasta iubirea lor. Năvălirile ce au făcut Cozacii în anii 1578 – 1579 se respinse cu aşa bravură de cătră Petru, încît nu numai de luă înapoi tot ce au prădat în ţară, dar şi dintre dînşii puţini au trecut Nistru îndărăpt. Strînsa aliaţie în care se afla Petru cu Polonia întărtă asuprăi pe Poartă, pentru care la 1580. se depuse din tron şi se trimise în ecsil la Alepo în Asia, iar în locu’i se orîndiu Domn un Iancu Sasu.
IANCU  SASU  DE  LA  1580 – 1584.

	Acest Domn era de naţiune Sas, născut în Transilvania, iar de religie Luteran. EL [196] mergînd la Constantinopole s’au însoţit acolo cu o femeie înavuţită din Cipru,. Şi apoi prin asemene avuţii mitind pre Viziri şi pre înaltul Divan au înduplecat pre Sultanul ca să’i deie Domnirea Moldavei. Iancu apucînd frîele guvernului au stătut un Domnitor crud şi desfrînat în cel mai mare grad, încît ce dreptul i se poate zice Sardanapalul Moldavei. În zilele domniei acestuia se începu din nou prigonirile asupra celor înavuţiţi, iar pre aceiea asupra cărora avea prepus că ar posesui some însemnătoare îi omoria cu feliuri de munci. Cheltuelele ce facea în toate zilele cu ospeţe şi cu alte lucruri ce era numai pentru a lui mulţămire scursăse cu totul visteria Statului, şi Iancu voind a se ajuta în asemene înpregiurări cu aruncarea unei dări nouă asupra lăcuitorilor luîndule de la zece boi unul, produse o revoluţie. Lapuşnenii ne voind a se supune unei asemene dări neobişnuite pănă acum în ţară; au apucat armele şi rădicînduşi din ii Domn pe un Ioan, au purces cu dînsul pe Prut în sus. Iancu înţelegînd de asemene redicare, au triimes îngrabă asupra lor pe Bucim Vornicul cu o armie, carele întîmpinîndui la Balota, după o [197] lovire cruntă iau învins, înecînd şi pe însuşi Domnul lor în Prut. Iancu neîndestulînduse numai cu dările împilătoare ce arunca asupra supuşilor sei, au înveput a face prădăciuni şi în hotarele Poloniei. Riga Stefan tînguinduse Porţii pentru asemine încălcăru, s’au trimes de la Constantinopole poroncă lui Iancu, ca se contineze cu prădăciunele. El însă văzînd că Sultanul este încurcat în resboaele cu Persia nu voi a lua în băgare de samă asemene poroncă, şi începu a prăda încă mai cumplit marginile Poloniei. În această epohă nobilii cei mai însămnaţi ai ţărei, precum era: Movileştii, Ieremia Vornicul şi Balica Hatmanul, ne mai putînd suferi nelegiuirile lui trecură în Polonia, şi de aice tînguinduse Sultanului, se depuse Sasul din Domnie, după ce trei ani şi şapte luni au chinuit pe Moldoveni cu celemai cumplite împilări şi tiranii. Iancu după a lui depunere au voit a scăpa în Ungaria, însă în drumul ce pucă prin Polonia prinzinduse de cătră Iasloviţchi s’au dat în mînile lui Batori, carele îndată ’lau omorît.

[198] PETRU ŞCHIOPUL  DOMNIEA  A  TREIA.
17 Octomvrie 1584 - 1591.

 	După depunerea lui Iancu de pe tronul Moldavei, Domniea ţerei se dedi de cătră Sultanul iarăş lui Petru Şchiopul. Nobilii fugiţi, înştiinţaţi de venirea lui, s’au întors din Polonia, şi au fost priimiţi cu mare bucurie.Petru nu se statornicise bine pe tron, şi Cozacii au şi năvălit în hotarele Principatului. El eşindule înainte îi îmtimpină lîngă Bogdăneşti, unde învingîndui îi nevoi a se supune. După această înturnînduse în capitalie, începu a guverna Statul cu o blîndeţă şi bunătate vrednică de laudă. şi în timpul săcetei anului 1585, el se purtă ca un adevărat  părinte cătră cei seraci. Această săcetă după adeverirea Cronicarilor au fost aşa de cumplită, încît uscase nu numai cîmpiile, dară şi încuşi cele mai multe izvoare şi pîrae era secate. Oamenii pentru a scăpa dobitoacele, era nevoiţi a merge pe la codri şi a le hrăni cu frunze de copaci,şi cînd sufla vîntul, atîta pulbere se stîrnea, încît pe subt garduri se făcea movile ca de omăt. Lacrămile a mii de nenorociţi îmblînzi însfîrşit mînia cerească [199] şi pe la începutul lui Avgust porninduse ploi, au scăpat pe bieţii lăcuitori din ghearele foametei. Spre mulţămire pentru asemene binefacere cerească Petru  zidi beserica Galata pe deal unde se păstrează pănă acum.
 	La 8 Ianuarie 1587 o oardă de Cozaci trecînd Nistrul s’au înaintit pănă în ţînutul Sorocei şi au făcut acolo cumplite prădăciuni. Pîrvul Pîrcălabul de aice luînduse după dînşii cu Hînsarii, şi cu cîţi oameni au mai putut strînge, iau agiuns îndată lîngă Periaslav, şi după o liptă înfocată de două zile învingîndui, ucise partea cea mai mare din trîmiii', şi le luă îndărăpt tot ce prădase. În anul următoriu Cozacii voind aşi resbuna pentru această învingere, au năvălit din nou în hotarele ţerei, aducînd cu dînşii şi pe Domn anume Ivan. Petru eşindule înainte la Ţuţora, nu numai îi ănvinse cu desevîrţire, dar iau nevoit ca să’i deie şi pe Ioan, căruia după faptă i se făcu cuvenita resplătire. Cînd Petru prin a lui înţăleapta şi blîndă ocărmuire se sirfuea a spori fericirea supuşilor sei, Sultanul Murad sfîrşind resboiul cu Persia, îşi întoarse privirile asupra ţerilor [200] de la Dunăre şi ceru de la Domni ca se’i sporească tributul. Petru chemînd o aunare generală a nobililor ţerei le-au făcut cunăscut asemine cerere a Sultnului şi tot odată le împărtăşi că el mai bucuros va eşi din Domnie, decît împlinind aceasta, se tragă asuprăşi blestemul poporului. Nobilii preţuind părinteasca lui îngrijire, şi ne voind al lăsa din mijlocul lor, se învoiră de a priimi să plătească acel spor. Petru însă statornic în a lui hotărîre, nu se învoi sub nici o condiţie, şi aşa părăsind tronul, s’au dus cu vre o cîţva nobili în Germania, unde apoi au şi murit.

ARON  CEL  CUMPLIT  DOMNIA  ÎNTĂIU
DE  LE  1591- 1592.

       După ducerea lui Petru, Principatul rănîind fără Domnitor, Sultanul potrivit cu obiceiul ce îşi făcuse acum de a răndui Domnitori pe acei ce vor număra mai mult, trimise pe crudul şi defrînatul Aron. Acesta viind aice, începu a face cele mai cumplite nelegiuiri şi cruzimi sirguinduse ca se poată plăti tributul cel mare ce se pusăse de că - [201]tră Poartă, şi tot odată datoriile ce făcuse în Constantinopoli cu cheltuelele căpătărei tronului. Prin aşa purtare, el se făcu îndată urît tuturora, şi frica de a nu’şi perde capul îl nevoi a înfiinţa o gvardie de streini. Dările aruncate de cătră dînsul, aduse pre lăcuitori la cea mai de pe urmă ticăloşie, şi strîngătorii acestora fiind Turci, nu pregeta a făptui cele mai mari cruzimi.Orheenii ne mai putînd suferi atîte împilări, îşi aleaseră de Domn pe un Ionascu, si se rădică cu resboiu asupra lui Aron. Acesta subt cuvînt de prodosie ucise mai întăi pre Vornicul Bucium şi pre Logofătul Bîrlădeanu, şi apoi mergînd cu o armie asupra lor iau învins la Prut. După aceasta se repezi ca o feară sălbatică între lăcuitorii ţănuturilor revoltate, şi după ce ucise pe mai mulţi din trînşii, se gătea să vir în capitală spre a începe alte reutăţi şi cruzimi. Nobilii trimise tînguirea lor la Poartă şi Sultanul văzînd că afară de acesta nici tributul nu’şi primeşte regulat, iau hotărît depunerea. Deci cînd sta gata de a veni cu a lui armie spre Iaşi, de odată soci un Ceauş îmoprptesc carele îi făcu cunoscut depunerea, şi’i poronci [202] se meargă la Constantinopole. Tiranul ne avînd unde a se adăposti se supuse poroncei, şi în a lui călătorie prinzinduse de cătră un Paşă s’au pus în feră. Prin acest chip Moldave se părea a fi scăpată de jugul lui; mijlocirea însă a celora cărora avea a le da some însămnătoare, îi recăpătă din nou Domnia de la Sultan, şi aşa ţara se văzu încurînd încălcată de nouă nefericiri şi mişelii.
       
PETRU  COZACUL
au Domnit două luni în anul 1592.

 	Acest Petru se zicea a fi un frate a lui Bogdan al V-le fiiul lui Alecsandru Lăpuşneanul. El au petrecut multă vreme în Constantinopole sirguinduse să capete Domnia ţerei ca un deviitoriu a Domnilor de aice; lipsa monetei însă îl împedecă de a pute agiunge un asemine scopoc. Neputînd se isprăvască nimică aice, s’au dus între Cozaci, despre carii se înştiinţase că ii în mai multe rînduri au sprijinit pe osebiţi pretendatori ai tronului Moldavei, şi aşa cu ajutoriul acestora viind în Principat după depunerea lui [203] Aron, au cuprins fără multă împrotivire capitala Iaşii, şi au alungat de aice pre Ceauşul turcesc. Nobilii ţerei mulţemiţi că au scăpat de crudul Aron, şi ne mai voind a vărsa înzădar sîngele poporului, îl cunoscură pe acesta de Domnitor. El pentru aşi căpăta un aliat puternic, au trimes daruri lui Sigismund Batori Principul Transilvaniei, şi au făgăduit şi Poloniei prin nobilii ce’i trimese la ea, că’i va plăti tributul şi’i va cunoaşte predomnirea. Sultanul ademenit de creditorii lui Aron aruncă propunerea lui Petr, şi poronci unui Beglerbeg şi prinţului de Transilvania ca să alunge pe Patru şi se aşeze pre Aron iarăşi în Domnie. Batori în îndoeală încă de a întra în aliaţie cu Rudolf Împăratul Germaniai, sau a rămîne ststornic ca Vasal al Porţei, hotărî de a împlini poronca SUltanului. Mai înainte de a trimete armia lui, au sfătuit pe Petru că mai bine părăsească tronul de bună voe, decît să se încaere la resboiu cu Turcii. Petru nu voi că asculte asemine sfătuiri, şi aşa armia Transilvană întrînd în Principat s’au înaintit pănă aproape de Iaşi. În minutul cînd Patru voea să înceapă a - [204]tacul asupra armiei lui Batori, de odată ca valeria se retrase din cîmplu bătăliei ducînduse prin păduri, iară infanteria în care se afla şi mulţi Transilvaneni au trecut în şirurile armiei duşmane. La asemene împregiurare, Petru căzînd în mînile Transilvanenilor s’au dat de cătră dînşii lui Aron, carele tăindui pasul, ’lau trimis la Constantinolole unde ’lau omorît.

ARON  DOMNIA  A  DOUA  DE  LA  1592 - 1595.

 	Aron după mergerea sa la Constantinopole au trebuit potrivit faptelor se’şi aştepte dreapta răsplătire; prietinii sei cei mari, adecă persoanele acele cărora ave a le da some însemnătoare, au stăruit întru atîta pre lîngă Poartă, încît nu numai că nu au pătimit nimică, dar au căpătat îndărăpt şi Domnia ţerei. Spre aceasta însă nu puţin au făptuit şi darea cetăţei Tighina (Bendep) împreună cu 12 sate în stăpănirea Turcilor, din care s’au înformat raeaoa Benderului. Aron îndată ce căpătă Domnia au şi triimec pre Oprea Armaşul cu scrisori tainice la Logofătul, Ureche pe care el îl lăsase Cai - [205]macan cînd s’au dus de aice ca să prinză pe mai mulţi nobili, pe care îi socotea că’i sunt duşmani şi să’i omoare. Ureche în loc de împlini asemene poroncă, au trecut pe furiş în Polonia, şi acolo împreună cu alţi nobili ce scăpaseră mai înainte, aştepta cu nerăbdare sfărşitul lui Aron.
	Acesta după ce veni în Iaşi şi apucă tronul, au început ca şi în Domnia din tăi a face feliuri de cruzimi şi împilări. Cea întăi îngrijire a lui au fost de a căuta chipuri ca să poată aduna some însemnătoare ca să le triimată la Constantinopole. Cu asemine scopos au triimis prin ţară Turci împreună cu debilari (strîngători de bir) ca să adune bani. Acestia după ce necăja cu feluri de cruzimi pe bieţii lăcuitori, apoi le lua şi tot ce afla la dînşii, încît cu chipul acesta sărăcindui desăvărşit, îi adusă la desnădăjduire. În aşa împregiurări Aron văzînd că boerii pribegi aştepta cînd de cînd să vie în ţară şi că lăcuitorii nu vor pute suferi împilările lui, au socotit de cuviinţă, că mai bine ar fi pentru dînsul de a se scoate de subt jugul Turcilor, cărora trebuia necontenit să le deie some însemnătoare, şi să se [206] împace cu compatrioţii, arătîndule că el silit de turci, iar nu de bună voe au făcut atăte răutăţi şi împilări. Spre asemine scopos au început a întra în înţelegere cu Mihail Domnul Ţerei Romăneşti, cu Sigismund Batori Riga Ungariei şi cu Rudolf Împăratul Germaniei, carii de asemine să gătea de a apuca armele împrotiva Turcilor. Aliaţia lui Aron cu principii creştini s’au simţit îngrabă la Constantinopole, şi atît Turcii căt şi creditorii lui între carii se deosebia Eduard Barton ambasadorul Angliei au început a fi foarte neliniştiţi. Ei se temeau ca nu cumva Aron după ce se va umplea de avuţii să se ducă între’un stat creştinesc, şi aşa să’şi peardă atît banii cît prin urmare se rămîe şi între’o respundere grea înaintea Sultanului. Deci spre a pute întimpina această primejdie, nu Ceauş Turcesc s’au înfăţoşat la Sigismund Batori Printul Transilvaniei, şi au cerut ca din garda lui Aron ce se alcătuia din 1900 soldaţi, cea mai mare parte Transilvaneni, să’i îngăduească numai 800; iar pe toţi cialalţi să’i recheme îndărăpt fiind de povoară pentru statul Moldavei. Tot odată să caute chipri de a da în mînele Turcilor [207] pe Logofătul Oprea şi pe Hatmanul Stefan Răzvan ce era cei mai de aproape bori a lui Aron, şi carii cunoştea toate lucrările lui Sigismund şi a Domnului lor împrotiva Turcilor. Pe lîngă aceasta Eduard Barton prin scrisorile sale cătră Sigismund şi cătră Ministrii lui, îi îndemna a împlini cererire Ceauşului şi a făptui ca Aron să vie mai bine ca mazil la Constantinopole decăt să se ducă în vre un stat Crestinesc. Batori plănuind formarea unei aliaţii creştineşti asupra Turcilor nu voia a jertfi pe Aron, carele în acesta împregiurări îi făgăduise a lui prietenie şi ajutoriu, drept care subt felurite pretecsturi se desvinovăţia înaintea Ceauşului că nu poate ai împlini cererile. Pe la încaputul anului 1594 aliaţia Prinţilor creştini începu a se face mai vederetă, şi Aron văzînd mărimea primejdiei întărziea darea celui mai de urmă răspuns hotărîtoriu. Pe cînd dar Aron sta la îndoeală ce drum se apuce, de odată 12,000 de Cozaci subt comanda lui Lobodă învitaţi de aliaţi au trecut Nistrul în hotarele ţerei şi au început a prăda. Aron eşindule înainte s’au învins şi numai cu fuga au putut să scape în ţara [208] Romănească la Mihail Domnitoriul de acolo, carele ‚lau şi înduplecat de a se declara făţiş împrotiva Turcilor. Cozacii ne mai aflînd după aceasta vre o împrotivire, au ars Iaşul şi au prădat Moldava după plăcere. Aron întrînd în aliaţia prinţilor creştini s’au împăcat prin mijlocirea acestora cu Cozacii, şi apoi la 16/25 Ianuarie 1595 s’au încheiat la Praga un tractat de aliaţie ofenzivă şi defenzivă între Împăratul Rudolf şi Sigismund Batori, în care înse s’au cuprins şi Principatele Romîneşti. În această vreme Cozacii au propus lui Batori ca ii pentru o leafă de două luni să înceapă răsboiu cu Turcii să treacă Dunărea şi se străbată pănă la Adrianopole. Asemine plan însă nu s’au isprăvit din pricină că Polonii în loc de a favori pe acestia, au început a ameninţa pe Cozaci cu resboiu şi a lucra împrotiva Domnitorilor creştini. Pe lîngă uneltirile Poloniei, aliaţii nu mai puţin s’au împedecat în a lor întreprinderi prin neunirea iscată între dînşii, şi prin dorinţa cea mare ce avea Sigismund de a întinde a lui predomnire. Aron după tractatul de Prega începuse acum a oşi asupra Tatarilor, au luat şi au [209] ars Benderul şi Achermanul şi ajuta pe Mihail  împrotiva unui Bogdan ce era triimes de Poartă ca se apuce tronul Ţerei Romîneşti. Între aceste Batori începu pe deoparte a pretendui de la Aron ca să i se supue ca vasal, iar pe la alta  Hatmanul Stafan Răzvan găsînd prilej de a căpăta tronul, nu s’au ruşinat de a vinde natia Prinţului şi chiar interesul creştinătăţei pentru aşi îndestula deşarta ambiţie de a să face Domnitoriu. El urmărind asemine plan au înştiinţat pe Batori, că Aron are scpos de a să împăca iarăşi cu Turcii, şi că prin aceasta s’ar nimici întreprinderea Principilor creştini. Batori neputînd suferi pe Aron, pentru că nu voia a i se face vasal, priimi aseminea înştiinţare de adevărată şi aşa prin scrisori teinice, poronci generalilor sei Caspar Cornic şi Dajo, carii se afla cu Armia transilvană în Moldava sub comanda lui Aron, ca pe viitorime se asculta de Hatmanul Răzvan. Acesta la 11 Mai 1595, au poroncit ca se prindă pre Aron, şi împreună cu familia şi averea sa l’au triimes la Braşov. De aice nu tîrziu Batori au poroncit ca se’l ducă la Castelul Arvinci, unde dînduise venin au murit la 1597. [210] De cătră acest Domnitoriu s’au zidit în ţarina capitalei Iaşii, mănăstirea ce poartă numele seu şi serbează pe Sfîntul Nicolai.

STEFAN  RĂZVAN

	După prinderea lui Aron Hatmanul Răzvan se proclamă singur de Domnitoriu Moldavei, şi prin ajutoriul armiei Transilvane ţinea în frîu pe toţi acei, ce ar fi voit a să împrotivi plnurilor lui. Cea întăiu fapta prin care socotea a se atatornici pe tron ca vasal al Transilvaniei, au fost trimeterea unei deputaţii alcătuită din mai mulţi nobili la Sigismund Batori, spre a supune pe Moldava formal protecţiei acestuia. Prin asemenea faptă înse se vătămă închipuitele drepturi de suzerinitate ce pretendea Polonia a ave asupra Moldavei, pentru care nu putea rămînea în nelucrare la planurile de întindere a  lui Batori. Polonia deşi era în mijloc interesul creştinilor, totuşi mai bucuros voea avide de Moldava sub protecţia Turcească, de cît protecţie a Transilvaniei.
	Răzvan nădăjduind în Batori, puţin se interesa de Polonia, pentru care potrivit pla – [211]nurilor acestuia, începu a se pregăti de a merge cu a lui armie în ajutoriu lui Mihail Domnul Ţerei Romîneşti. Mai înainte înse de a eşi din hotarele Principatului întări Hotinul cu un garnizon de 200 oameni, lăsă în capitalie un altul de 900, triimisă pe un Nabidaico ca se observeze pe Tatari ce se încurcase în certe cu Moscoviţii, şi apoi puinduse înfruntea a 3200 soldaţi Moldoveni, şi 22 tunuri, au trecut în Transilvania. Aice ajungînd la Terţburg, s’au unit cu Sigismund şi apoi au trecut în Romînia, unde împreună cu Mihail şi Sigismund au început pluptele eroice împrotiva lui Sinan Paşa. În această vreme cînd Răzvan împreună cu ai sei aliaţi se lupta împrotiva Turcilor, Polonia găsind prilej de apune în lucrare planurile sale, au trimes a ei armie aice, şi au ales de Voevod pe Vornicul Ieremia Movila. Această alegere scăpă pe Moldava de predomnirea Transilvană, înse o supuse sub acea Polonă, fiind că Movila silit de împregiurări au iscălit un tractat favoritoriu intereselor Poloniei. Prin uneltirile lui Aron şi aliaţia cu Principii creştini, Statul nostru era aproape de a arunca jugul Turcilor; uni – [212]rea lui înse cu Polonia o aduse iar sub ascultarea lor. Amestecul puterilor venite în orînduirea Domnilor, pricinui acestui stat mai multe nenorociri. Lăcuitorii ţerei obosiţi de mulţimea resboaelor din lăuntru şi din afară, dorea acum pace, şi era mulţămiţi numai de a avea un domnitoriu naţional.
 	Suirea lui Movila pe tron deşi se părea a fi împlinit aseminea dorinţă, totuşi, nu tîrziu Moldava se văzu nevoită de a apuca iară armele. Batori pe de oparte nu putea rămînea înelucrare pentru pierderea acestui stat de sub predomnirea lui, iară Turcia de alta nu voea ai lăsa nu pedepsită aliaţia cu Principii creştini. Hanul Crîmului potrivit poroncei Sultanului, porni cu o armie ca se vie în Moldava şi să o supuie stăpînirei Turceşti. Movila la aşa împregiurare neputînduse rezăma numai înputerea armiei sale au cerut ajutoriul Poloniei. Aceasta voind al sprijini ca pe un Vasal aplicat cu totul interesurilor ei, iau trimes 10,000 soldaţi sub comanda Hatmanului Zamoischi. Polonii întrînd în hotareleţerei s’au înaintit pănă la Ţuţora, aice întărind în grabă lagărul, au sosit atreia zi în 11 Octomvrie şi armia Turcească [213] Zamoischi nevoind a se duşmăni cu Turcii au început acăuta chipuri ca să facă pace, Hanul înse de odată nu au primit’o. Movila deşi ave în partida lui pe Polonia, totuşi se temea de isprava resboiului, drept care pentru a se asigura din partea Turcilor au dat Hanului 7 sate de ţară, ce de atuncea se numesc sate Hăneşti, împreună cu alte daruri, şi aşa au mijlocit a se închie pace. Spre această înse nu puţin au făptuit cîteva loviri a armiilor, înpreună cu frica ce ave Hanul de apropierea iernei şi de oare care năvăliri ale Cozacilor, precum şi înştiinţarea ce priimise despre alungarea lui Sinan Paşa din hotarele ţerei Romîneşti. Condiţiile acestei păci au fost: Ieremia Movila se rămîe Domn în Moldava sub ascultarea Poţei, armii Polone se numai între în principat, şi pe lîngă acesta, Zamoischi făgădui a căuta ca Polonia se plătească darul acel anual Tătarilor şi se stirnească pe Cozaci. Îndată după închierea acestui tractat Hanul s’au întors la Crîm şi Zamoischi în ţara sa, lăsind numai 3000 de Poloni sub comanda lui Potoţchi şi Haniţchi, spre a apăra pe Movila la vre o întîmplare de năvălire din partea Transilvanenilor.
 	 [214] Previderea lui zamoischi de a nu lăsa pe Movila fără de nici o apărare au fost foarte nimerită. Polonii nu apucase a eşi bine din hotarele ţerei, cînd Sigismund Batori îngîmfat în biruinţele purtateasupra lui Sinan Paşa, au dat lui Răzvan o armie ca se vie în Moldava, se alunge pre Ieremia şi se restatornicească iarăşi predomnirea Transilvaniei. Răzvan întrînd în Principat, s’au înaintit cu ai sei pănă aproape de Suceava. Aice eşindule înainte Ieremia cu armia lui şi cu cei 3000 de Poloni iau învins cu desăvîrşire, li au răpit Artileria şi tot lagărul, şi luînduse în goană după dînşii au făcut multă vărsare de singe şi iau alungat pănă în munţi. În această lovire au căzut în mînele lui Ieremia şi Răzvan, căruia pentru ai răsplăti cele făcute de dînsul lui Aron, şi ai curma dorinţa de a se mai sui pe tronul Moldavei l’au omorît. Pe locul unde se întîmplă aceasta se înălţă omovilă, care şi pănă astăyi se numeşte movila lui Răzvan Vodă.

IEREMIA  MOVILĂ  DE  LA  1595 - 1607.
       După uciderea lui Răzvan Ieremia avînd lu - [215]crurile sale întocmite bine despre Polonia şi Turcia, au apucat mai cu puternicie frîele fuvernului, şi su început a se sirgui ca se înbunătăţească soarta struncinată a Statului seu. El privind la starea în care se afla lăcuitorii acestei ţeri în urma înpilărilor lui Aron şi a resboaelor purtate după aceasta, înblînzi sistema Administeaţiei, ţi întocmi o dare mai potrivită cu împregiurările lor. Plecarea ce arăta Ieremie în toate lucrările sale de a înainti şi s ferici statulacesta, trasă asuprăşi iubirea Nobililor; carii pe de o parte sătui de a mai intriga şi aface facţii, iară pe de alta văzînd că sub aşa Domnitoriu însuşi soarte lor ce face mai înflritoare şi mai sigură,se supunea întru toate poroncilor lui, drept care în epoha stăpînirei acestuia, videm domnind o pace desăvîrşită între toate stările lăcuitorilor ţerei. Nu numai în cele din lăuntru, dar şi înprivirea celor din afară, Ieremie era liniştit păzinduşi cu sfinţenie datoria ce ava cătră Poartă şi relaţiile de prietinie cu Polonia. Ieremia cu toate că să afla în stimă bună înaintea Sultanului, totuşi un Alescandru ce domnise în în Ţara Romînească şi [216] Bogdan fratele lui Iancu Sasul c’au încercat ca sei apuce tronul, el însă prin nobilii ce’i avea trimeşi în Constantinopole au nimicit întreprinderea lor.
 Mai mult decît de acestia Movilă trebuea să se îngeijască de Sigismund Batori Prinţul Transilvaniei, acesta înse ajuns la bătrăneţă şi vazind că de reul Turcilor nu vor pute fraţii lui se domnească în pace nici preste Statul seu; s’au lăsat după învingerea armiei sale trimisă cu Răzvan de a mai cuprinde Moldava, şi au supus pre însuşi Statul seu lui Rudolf Împăratul Germaniei. Nobilii Transilvaneni siliţi de împregiurări au cunoscut asemine predomnire, Sigismund înse precum mai toţi ce au abdicat, au început adori îngrabă tronul, şi cu toate că Împăratul îi dăduse în Silezia Opeln şi Ratibor îmreună cu o însemnătoare pensie anuală, pentru a pitrece în pace rămăşiţa zilelor vieţei sale, totuşi nu tîrziu pe neaşteptate veni în Clauzenburg şi se primi cu bucurie mare de cătră popor. El nu apucase încă frîile ocîrmuirei şi îi păru rău pentru aseminea pas, căci pe deoparte trebuea să se lupte împrotiva Sultanului, iară pe de alta inteţise asuprăi foarte mult şi [217] pre însuşi Împăratul Rudolf. În aşa împregiurări grele alergă la ajutoriul lui Mihail Domnul Ţerei Romîneşti, carele sub condiţie că întru cît va domni el în Transilvania se nu lese pe Turci apune picior statornic în Ţara Romînească, îi făgădui de ai da cînd va ave nevoe o armie de treizeci şocinci de mii de soldaţi. Mihail de abea încheesă această aliaţie cu Batori, şi îndată se văzu nevoit de a apuca armele împrotiva Turcilor. După mai multe loviri glorioase îi învinse, şi apoi înturnînduse în capitala sa Tîrgoviştea au trimes lui Batori ca semn că au purtat resboiul cu bună ispravă un tun şi o sabie preţioasă.
 	Între aceste Sigismund se împăcă din nou cu Împăratul Rudolf, şi abdică de adoua oară corona Transilvaniei în favoarul fratelui seu Cardinalul Andreiu Batori. Acesta îndată ce apucă frîele ocărmuirei au început acăuta chipuri ca să se împace cu toţi vecinii, şi aşa au trimes mai întăi la Mihail, carele cu toate că după atătea biruinţe purtate asupra Turcilor îşi făcuse planul de a uni sub a lui Domnie pre lîngă Ţara Romînească, ţi pre Transilvania şi pre Moldava, totuşi de odată nu voea apune înlucrare vo -[218]inţele sale si aşa cu condiţii foarte favoricitoare închie la 14 April 1599 un tractat de pace şi prietenie cu Andreiu. Ne înţelegerile ce se iscă nu tîrziu după aceasta între amîndoi, prin descoperirea unei copespundenţii secrete a Prinţului Ţerei Romîneşti cu Basta generalul Împăratuluo Rudolf s’au liniştit îngrabă prin alui uneltiri diplomatice. În asemuinea împregiurări puţin favoritoare pentru Domnitoriul Transilvaniei, Ieremia Movila cunoscînd planurile lui Mihail, au trimes o scrisoare cătră Andreiu, prin casre îl sfătuia de a se uni cu dînsul şi a depune pre Mihail din Domnia Ţerei Romîneşti. Această propunere se priimi cu bucurie de cătră Andreiu, fiind că prin un Serbian anume Ioan Maro ce se afla ca Secritariu pre lîngă Mihail, s’au fost înştiinţat de toate pasurilelui, şi aşa era sigur că el nu aşteaptă decît un prilej favoritoriu ca se’i ripească tronul Transilvaniei. Spre a nimici asemenea planuri s’au unit cu Ieremia, şi îndată au triimes la Mihail ca să se retreagă de bună voe din Domnie, căci la din protivă el îl va depune cu putere şi îl va trăda în mănile Turcilor. Mihail văzînd că Prinţul Transilvaniei se gă – [219]teşte în unire cu Moldovenii şi cu Turcii se’i declareze resboiu, înştiinţă pre Împăratul Rudolf că Andreiu s’au unit cu Turcii împrotiva Creştinilor, şi că el este gata de adepune pre Andreiu din Domnie, dacă Împăratul îi va îngădui Transilvania ca Feud.
       Rudolf avînd mai multă încredere în Mihail decît în Andreiu, au priimit propunerile lui, şi aşa numindul generalismul seu ’i au trimis şi bani pentru cheltuelele resboiului; Mihail sub pretecst de a face o năvălire în Bulgaria şi în Ungaria asupra Turcilor, au adunat o armie de treizeci mii soldaţi şi 18 tunuri, şi au trimes la Andreiu  ca se’i îngăduească de trece prin statul seu, ca se ajute armia Imperială ce se lupta în Ungaria împrotiva Marelui Vizir Ibraim. Andreiu au cunoscut că acesta nu’i decît o stratigimă din partea lui Mihail, înse fiind că nu ave ajutoriu nici de la Turci nici de la Moldoveni au respuns trimisului că o aseminea ecspediţie nu ar fi de vre un folos, şi dacă vroeşte a redica armile împrotiva Turcilor, apoi mai bine ar fi ca se facă o năvăilire în Bulgaria. Planul lui Mihail remasă cu toate acesta nestrămutat şi aşa înreuninduşi armia au trecut în – [220] grabă peste Carpaţi în Transilvania. Secuii împilaţi de cătră Andreiu s’au unit cu armia Romînească, învinse pre acea a Prinţului Cardinal şi el singur numai prin fugă au putut a se scăpa; înse nu  tîrziu se ucise de cătră şeful unei bande de ţerani Secui anume Blazic Erdec. După aceasta Mihail încapu a întra pe de o parte întrataţii cu Împăratul Rudolf ca se’l cunoască de Princip al Transilvaniei, iar pe de alta nu pregeta de aface tot feliul de pregătiri pentru a se rădica cu resboiu asupra lui Movila duşmanul seu.
       Întreprinderile acestea vădi planul lui Mihail de a uni sub Domnia lui Ţara Romînescă, Transilvania şi Moldava şi aface un stat care se poată totdeauna a se împrotivi armelor Osmanice. Ieremia cunoscînd aseminea scoposuri ceru ajutoriul Poloniei şi facea pregătiri de a stavila acest lucru. În aşa împregiurări Sigismund Batori ce pitrecea ca particulariu în Polonia, învitat de cătră Turci şi Poloni, şi chemat de cătră  o partidă a Transilvanenilor ca se apuce din nou frîele ocîrmuirei, au întrat cu o armie în Moldava ca să se unească cu Ieremie, şi se ecspenduească asupra lui Mihail. Acesta ne avînd în – [221]destulă armie adunată, pentru a întîrzie lucrul, au început a întra cu Ieremia întrataţie ca se’i deie pe fiica sa întru însoţirea fiiului seu Petraşcu. Domnitorul Moldavei cunosc ca aceasra este numai un chip de prelungire, şi aşa fără întîrziere multă au ecspeduit cu o armie în Ţara Romînească, au străbătut ne împedecat de numene pănă la Bucureşti, au aşezat de Domn acole pe fratele seu Simeon Movila, şi apoi s’au înturnat în statul seu. Mihail înştiinţînduse de cele tîmplate în Ţara Romînească, au venit în grabă în fruntea unei armii puternice a acolo, şi au nevoit pe Simeon de a apuca fuga. Pe ţărmurile Milcovului ajungîndu’l se încăeră cu el la luptă şi îl învinse. Simeon după aceasta veni în grabă la fratele seuca să eie ajutoriul, înse nu apucă de a se întîlni încă cu Ieremia, cînd Mihail cu o armie de cinzeci de mii au şi întrat în Moldava. Movila nu era pregătit pentru o aşa năvălire grabnică a lui Mihail; drept care au început a se trage cătră Hotin, pentru acăpăta aice ajutoriu de la Poloni.  Mihaul înse îl ajunse înapropiere de Suceava, îl nevoi de a se încăera la luptă cu dînsul, şi [222] îl învinse. Movila împreună cu ai sei apucă drumul spre Hotin, Mihail luînduse după dînsul îi învinse de adoua oară, îi nevoiră de a se închide în cetate şi începu a o asedia. Trei zile una după alta făcu asalturi asupra acestei catăţi, înse n’au putut se o cucerească. După aceasta lăsind un corpos de observaţie şi altul de blocadă, s’au ghrăbit de a veni la Iaşi pentru a se sui pe tronul Moldavei, de la care vreme au şi început a se intitula de prinţip al Ţerei Romîneşti, al Moldaviei şi al Transilvaniei. Cetăţile Suceava şi Neamţul s’au aupus lui Mihail, faravre o înprotivire, şi au priimit în eale garnizoane din armia Romînească.
       În vreme cînd Mihail se îndeletnicea cu aceste înorînduiri în lăuntrul ţărei, Movilenii găsind prilej au eşit din cetate, şi au trecut în Polonia unde stăruea foarte mult pentru a lise da ajutoriu. La aşa împregiurare armia Romînească  au trecut în Polonia şi au prădat Pocuţia, Podolia şi Rusia Roşie. Mihail începu după aceasta a asediea mai cu putere Hotinul, socotind că dacă va cuceri această cetate va putea ţine mai bine Moldava sub a lui stăpînire. Senatul [223] Poloniei care tocmai în această vreme se afla la Varsavia pentru a se sfătui ca se înceapă resboiu asupra Sfezilor, înştiinţînduse de cele ce făcuse Mihail pre aicea nu voiră de al lăsa ca se domnească peste tustrele ţerile cuprinse de dînsul, şi aşa au hotărît ca se ajute pre Movila de aşi căpăta îndărăpt Domnia.
       Mihail prin ai sei trimeşi căuta de a îndupleca pe iga şi Senatul Poloniei, de a nu se încrede în Zamoischi care era cel mai cumplit duşman al lui, şi a nu da ajutoriu lui Ieremia, fiind că el se îndatoreşte de a păzi cu sfinţenie toate tractaturile ce avea Moldovenii Oncheete mai denainte cu Polonia, şi ai arăta toată corespondenţia secretă ce au avut Zamoischi cu Andreiu Batori. Partida lui Zamoischi era însă puternică, toate propunerile lui Mihail s’au aruncat la oparte, şi Onsuşi Împăratul Germaniei i s’au făcut observaţie despre ecspediţia aceasta a lui Mihail, carele înse au respuns că el nu au Wtiut nimică despre întreprinderea făcută asupra Moldavei. Prietenii ce avea Mihail în Polonia lăuda foarte mult bravurile făcute de dînsul în resboaele cu Turcii, şi stăruea întru a i se [224] lăsa Moldava în a lui stăpînire arătînd că Polonia ar căpăta prin aceasta folosuri mari. 
       Partida lui Zamoischi covîrşi, şi aşa începu a se face pregătiri pentru a ajuta pre Ieremia de acăpăta îndărăpt Domnia Moldovei. Mihail înştiinţat depre gătirile ce facea Polonia pentru al alunga din Principat, la care nu puţin şi Ieremia îi ajuta prin a lui monedă, trimise pre generalul seu Baba Novac ca se înduplece pre Cozaci de a se uni cu dînsul. Comendantul Polon Stanislau Jolchievschi aflînduse în apropierea Hotinului, fădădui Cozacilor carii nu de mult se învinsăse de Poloni şi se trăta cu asprime, de ale reda îndărăpt driturile de mai nainte, ai aşa acestia înloc de a asculta propunerile lui Mihail s’au unit cu Polonia. Înlăuntrul Principatului Mihail ca unul ce socotea de al ţinea supt stăpînirea lui, păzea o aspră disciplină şi pedepsea pre toţi acei ce cuteza  de a apuca ceva lucruri depre la lăcuitori. Prin această măsură trase asuprăşi ura Transilvanenilor, căci pre soldaţi Romîni îi pedepse pentru aşa fapte numai trupeşte, iar pre dînşii îi descăpăţina.
       O nouă deputaţie trimise cătră Riga Poloniei [225] nu numai că nu au izbutit nimică întru a nu se da ajutor lui Ieremia, ce încă din protivă lise împuta foarte mult pentru năvălirea ce făcuse în Pocuţia, şi lise zice ca se încunoştinţeze pre Domnul lor, ca pănă întermin de o lună se deşerte Principatul Moldavei. Între acestea asedia Hotinului se prelungea, Mihai văzind că comendantul Polon Jolchievschi, nu face nici o întreprindere asupra armiri sale, numi de loco-ţiitoriu al seu în Moldava pe un Marcu înnreună cu generalul Transilvan Moisi Secheli, şi se duse îndărăpt în Transilania. Aice în a lui nrfiinţă numerul duşmanilor foarte se înmulţise, şi un triimes din partea lui Rudolf îi aduse poroncă ca se păsăsască Transilvania, şi să se mulţemească cu stăpînirea preste Ţara Romînească şi Moldava. Mihail după ori ce împregiurări nu voea se părăsască o ţarăpre care o căpătase prin arme, şi aşa prin o deputaţie trimise cătră Împăratul făptui nu numai de aice da titlul de Consilier Împărătesc şi guvernator al Transilvaniei, dar şi monedă pentru a întreprinde o ecspediţie asupra Turcilor. Prin acest mijloc de abea îşi întocmise relaţiile sale cu Împăratul, cînd de altă parte nobilii, [226] Transilvaniei neputîndul suferi, începură a întra în corespondenţie cu Sigismund Batori ce se afla în Polonia, şi al învita asupra lui. Generalul Secheli pre care îl lăsase  în Moldava întră în corespondenţie cu Batori ce pitrecea al Zamoischi, şi trecu apoi în Transilvania, unde au tras în partida acestuia pre mai mulţi din generalii lui Mihail. De aice au trecut în Polonia, unde începu a lupta ca Sigismund Batori se vie ca Prinţip în Transilvania, şi lui Ieremia că se deie ajutoriu ca se pată alunga armia lui Mihail din Moldava. Tot în această vreme au fugit şi Castor Sibric la Oradia mare. Domnitoriul Mihail începu după aceasta a lua măsuri mai aspre asupra nobililor Transilvaniei, înse cu chipul acesta mai tare îi întătîtă. Ecspediţia ce voea aface acum asupra Turcilor în unire cu Basta Giurgea generalul lui Rudolf, carele’i venise cu o armie în ajutor nu se întreprinse, fiind că nobilii Transilvaniei în adunarea generală de la Torda se revoltără împrotiva lui Mihail, şi desbinără pre Basta de dînsul, În aşa împregiurări el adună trupele sale şi la 18 Septembrie 1600, lovinduse cu Basta s’au învins şi cu fuga au [227] scăpat în Ţara Romînească, unde fiiul seu Petraşco şi generalul Novac îi adunase trupe nouă. De abia venisă Mihail în Ţara-Romînească cînd de odată se înştiinţe că Movileştii cu o armie Polonă sub comanda Hatmanului Zamoischi au intrat în Moldava, şi au început ai alunga armia, ca se scoată şi pre acest Principat de sub predomnirea lui. Fortuna începu a se arăta mai din toate părţile nefavoritoare lui Mihail, el înse nu’şi perdu curajul. Spre a se asigura de vre o năvălire din partea Transilvanenilor, au trimes de iau rugat ca se facă pace, şi spre siguranţie a bunelor sale plecări, leau trimis obsiţi pe însuşi soţia şi pe fiiul seu Petraşcu. Propunerea aceasta s’au priimit, şi el îndată ce se asigură de acole, au întrat cu a lui armie în Moldava ca se nimicească planurile lui Zamoischi. El se înainti pănă la Siret, aice apucînd o poziţie favoritoare avînd îndreapta şi înstînga dealuri şi păduri, ieră în faţă apa Siretului unde înşirase în linie de bătălie Infanteria şi Artileria au început atacul. Cozacii ce era cu Zamoischi ajutaţi de infanteria Polonă, întrără în pădure şi loviră aripa stîngă a armiei lui Mi – [228]hail şi o respinse; după aceasta năvăliră asupra aripei drepte, şi în urmă lovind şi centrul unde comanda Mihail îmvinse şi îl nevoi de a apuca fuga. Mihail lăsind armia în mîinile generalilor sei, apucă drumul preste Carpaţi prin Transilvania pentru a agiunge mai degrabă în Ţara Romînească ca se facă nouă pregătiri de resboiu. Zamoischi trimise pre Iacob Potoţchi cu cavaleria uşoară ca se urmărească pre Mihail, şi se’l prindă ori unde îl vor afla în Transilvania. Îndată ce armia călcără pe pămîntul Transilvaniei, generalul Basta înpreună cu comisarii împărăteşti au încunoştinţat pre Zamoischi ca se nu încalce cu alui armie Transilvania şi Ţara Romînească ca ţeri supuse predomnirei Împăratului Germaniei. Din început Zamoischi nu voea a lua aceste propuneri înbăgare  de samă, în urmă înse prin negoţiaţiile lui Cachi se învoi, şi poronci armiei sale de a se  retrage din Transilvania.
       Amoischi cu Movileştii întrără în Ţara Ro„onească, unde din partea lăcuitorilor  nu li se făcu nici o împrotivire. Mihail sosi îngrabă aice, şi formînduşi o altă armie, hotărî ca se’şi mai cerce încă odată norocul resboiului. [229] Lîngă Ploesti aproape de rîul Telejin alegînduşi opoziţie favoritoare aştepta sosirea Polonilor. Lupta de acole au fost foarte singeroasă, Romînii de sub Mihail ş’au pus tot eroismul spre aşi scăpa patria de duşmani, cozacii înse  şi artileria Polonă hotărîră soarta resboiului, şi Mihail învins se retrasă cătră Tîrgoviştea. Zamoischi cu toate că învinsăse totuşi cunoscînd în Mihail un general care ştie a se folosi de ori ce prilej, nu îngădui armiei sale a se depărta îngoană dupre dînsul. El ajungînd la Tîrgovişte dedi comanda trupelor fiiului seu Nicolai şi fraţilor Buzeşti, şi trecu apoi preste Olt în Romînia mică ca se adune trupe nouă. Zamoischi îndată ce se înştiinţe de aceasta, plecă cătră Tîrgoviştea, îmvinse armia lăsată aice de Mihail şi cuprinse politia. Mai mulţi din nobilii Romîniei îi aduse aice închinăciunile lor, şi el începu a lua măsuri că se aşeze acole alt prinţip. Candidaţii ce se înfăţoşeră la asemine împregiurare pentru a apuca tronul, era: Simeon Movila fratele Ieremiei: trei fii a fostului prinţip Petru Cercel, anume: Dimitrie, Mihail şi Ioan şi un Ungur numit Bacheş. Dintre toţi aceştia Zamoischi aleasă pe Simeon [230] Movila pe care îl întări de princip al Ţerei Romăneşri, cu condiţie ca se întrebuinţeza apatra parte din veniturile statului înru ţinerea armiei Polone pitrecătoare acole.
       Simeon de abie se sui pe tronul Ţerei Romăneşti,cînd de odată din trei părţi să rădică asupra lui ca se’l detroneze. Basta generalul Împăratului Rodolfo făcu îngrabă cunoscut lui Zamoischi, că dacă nu vroeşte a încurca pe Polonia în resboiu cu împăratul să’şi retragă trupele din Ţara Romănească şi Moldava. Mihail aduna trupe în Craiova, şi Sultanul numi de Domn în locul lui Movila pe un Radu fiiul lui Mihnea, căruia îi dădu şi o armie spre a veni la Bucureşti. Zamoischi voind a ststornici predomnirea Polonă în Ţara Romănească, nuluă în băgare de  samă propunerea lui Basta, şi alungă de doă ori peste Dunărea armia Turcească ce veni cu Radul. Mai mult decît aceştia trebuea se întreprindă Mihail, care nu putea suferi domnirea streină în ţara sa, drept care după ce îşi adună trupe nouă trecu îndărăpt Oltul şi voi a alunga pre Movila. Acesta îndată ce se înştiinţă de venirea lui Mihail, îl întimpină cu a lui armie lîngă Argeş, şi după [231] o cruntă luptă îl învinsă. În urma acestei învingeri Mihail slăbit cu totul, şi nemai văzind acum altă mîntuire, hotărî de a merge în persoană la Praga la Împăratul Rudolf ca să’i  ceie akutoriu. Zamoischi sigur acum despre Mihail şi sumeţ oare cum în biruinţele sale, începu a face mişcări ca cînd ar voi se năvălească în Transilvania. Dorinţa însă ce arăta soldaţii de a se înturna îndărăpt după o aşa companie îndelungată, neputinţa de a se proviziona preste iarnă trupele Polone în Ţara Romănească, şi poroncile ce’i venise de la Riga de a nu face un asemene pas, îl nevoiră de a să lăsa de această ecspediţie. Zamoischi împreună cu Ieremia după ce au statornicit pre Simeon pe tronul Ţerei Romăneşti, se înturnără cu armia Polonă prin Moldava, unde Ieremia apucă din nou frîele ocărmuirei, iar Polonii trecură în statul lor.
       Nobilii şi poporul în urma atîtor încălcări de armii streine, să bucură foarte mult văzind între dînşii iarăşi pe Ieremia, care ocărmuie statul ca un adevărat părinte a supuşilor sei. Nu tîrziu după aceasta să iscă oare care neînţălegire între Movila cu Zamoischi, fiind că acesta voea să’l silească ca [232] se’ş lase cîţva fii în Polonia spre a căpăta a lor creştere acolo, lucru care Movila nu se învoea nici decum. Soţia lui căpătă îngrabă voe de a veni în Moldava, iar pre fiii sei anume: Constantin, Alecsandru şi Maria îi ţinu Zamoischi cîtăva vreme în Cameniţă, pănă cînd în urmarea unei poronci Rigale îi sloboziră de a veni la părintele lor. Pa la anul 1601, Sigismund Batori ce pitrecea în Polonia înprietenit fiind cu Movila, au venit în Moldava şi au petrecut mai multă vreme în Botoşani avînd cu sine şi o gvardie de Poloni. În această vreme Transilvanenii nemulţemiţi cu predomnirea Împăratului Rudolf, au proclamat din nnou pe Batori de Prinţ a lor, şi’l chemară pentru a se sui pe tron. Acesta priimi propunerile Transilvanenilor şi îndată ce agiunse acole, au şi triimes după sfatul Poloniei şi a nobilor Ungariei la Constantinopole şi la Paşa de la Alba-Greca din Ungaria pentru agiutoriu, făgăduind că el se va supune Turcilor. Generalul Basta descriind aceta împregiurări Împăratului, socotea de pierdută Transilvania de nu va căuta îndată chipuri ca să o supune. Pentru asemene lucru mai potrivit nu putea fi [233] altul decît Mihail, carele după ce se îmfăţoşă înpresoană înaintea Împăratului, se dizvinovăţi de toate pîrele ce era asupra lui, şi căpătîndui din nou favorul, îl numi de guvernator al Transilvaniei, îi dedi 10,000 galbeni pentru chestuelele rezboiului şi’lsfătui de a se împăca ce Basta. Mihail în întrunarea sa prin Ungaria urmă sfaturilor Împăratului, se împăcă cu Basta în Caşovia la masa generalului Gonţaga, îş înformă a armie cu care se uni şi generalul împărătesc şi trecu în Transilvania.
       Sigismund văzînd că Mihail şi Basta vin asupra lui, chemă Transilvaneni la arme şi triimise îngrabă la Turci şi la Ieremia Movila ca să’i triimată ajutoriu. Aceştia fagaduiră ca’l vor sprijini, iar armia ce o adunasă din Transilvania se rădica la număr de treizeci şi cinci de mii, acărora comandă au dato lui Moisi Secheli, carele îş aşăză lagărul seu la Goroslo. Aice viind Mihail şi Basta cu armia lor, se aprinsă o luptă înfricoşată, în care 10,000 Translivaneni remasă pe cîmpul bătăliei, 45 tunuri şi 130 steaguri au căzut în mînele lui Mihail, carele ca pre trofeele biruinţei ce au purtat, leau [234] triimes Împăratului Rudolf. Sigismund Batori cu fuga de abie putu se scape în Moldava, luînd la asemene împregiurare împreună cu sine pe soţia şi fiiul lui Mihail ce se afla în Făgăraş. După ce veni la Ieremia, au triimes la Hanul Tătărăsc pre Stefan Ceachi ca să’i deie ajutoriu, avînd de scopos a mai face încă o cercare asupra Transilvaniei, şi tot odată iau dat şi pre familia lui Mihail, care s’au pierdut acolo în robia Tatarilor.
       În vreme cînd să lupta Mihail cu bravură prin Transilvania, Simeon Movila trebuia se’şi apere tronul împrotiva orînduitului din partea Porţei Radul, carele întrînd cu o armie de 7000 în Ţara Romănească sau învins de cătră Simeon la Craiova. Acesta ar fi putut a se statornici pe tronul Romîniei, asprimea însă cu care se purta cătră nobili, şi feliuritele împilări ce facea asupra poporului, au rădicat asuprăi o revoluţie sub comanda fraţilor Buzeşti, carii formînd o armie l’au alungat de acole, şi l’au nevoit de a să adăposti iarăşi la fratile său Ieremia în Moldava. Domnia Ţerei Romăneşti să apucă după acea de cătră Radul Şărban, planul însă ce ava Batori de a apuca iarăşi Transilvania şi Ieremia Ţara [235] Romănească pentru fratete seu, nu au rămas fără lucrare. Batori mearsă la Cronstad, iar Ceachi urmîndu’i cu o armie alcătuită din Turci, Tatari, Moldoveni, Poloni şi Cozaci au alungat în Noembrie 1601 pe Basta din Clauzenburg, şi Simeon Movila ajutat de Batori, au năvălit în Ţara Romănească şi au alungat pe Şărban, carele mergînd în grabă la Basta generalul Împăratului rudolf, au căpătat de la el o armie şi au nevoit pre Simeon de a veni iarăşi în Moldava. Ieremia cu toate aceste nu să abătea de la planul său, căpătarea Ţerei Romăneşti pentru fratele seu era una din cele mai de căpitenie dorinţe ale sale, şi drept aceasta pentru a căpăta partizani, au măritat pre fiică-sa Maria după Stefan Potoţchi fratele vestitului general Polon Ioan Potoţchi . Tocmai în acest timp Transilvanenii după cea din urmă ducere a lui Sigismund Batori, de şi s’au fost supus sub protecţia Împăratului Germaniei, totuşi în urmă nemulţămiţi cu protectorul lor, s’au revoltat sub comanda generalului Moisi Secheli, carele dînduşi titlu de prinţip s’au supus sub protecţia Porţei.
       Aceasta avînd nevoe de aleaţi pentru a se [236] pute statornici pe tronul Transilvaniei, au început a întra în trataţie cu Ieremia, ca în vreme cînd Radul ărban va trece cu a lui armie în Transilvania ca aliat Împăratului Rudolf, se alunge pe Secheli, Ieremia se năvălească în Ţara Romănească, şi aşa se facă o diversie Radului, care nu depuţin folos ar şi fost lui Secheli. Radul însă mergînd în Transilvania au învins pe Secheli, şi aşa planul lui Ieremia de a năvăli în Ţara Romănească au remas fără lucrare. În vreme cînd Radul să afla în Cronstad şi să sfătuea cu generalul Basta, care îi făgăduea tot feliul de ajutor din partea Împăratului împrotiva lui Ieremia; atunce se ivi în Tîrgovişte un complot, sub căpitenia unui Stefan şi a Mitropolitului, de care însă înştiinţîndusă veni în grabă şi’l domoli, trimeţînd pe Stefan şi pe Mitropolit cu nasurile tăiete la Basta. Ieremia văzînd că înpregiurările nu’l favoresc pentru a căpăta tronul Ţerei Romăneşti fratelui seu Simeon, au trimis pe Vistarnicul Damian cu daruri la Basta, ca să’l încredinţeze, că el doreşte se nu se mai verse sînge creştinesc, şi că se leapădă de toate drepturile ce are fratese său Simeon asupra Ţerei [237] Romănşti întru cît va trăi Radul, numai s’ei deie pe Stefan şi pe Mitropolitul, ce era închişi la Cluj. Basta voind a trage pre Ieremia în partea Împăratului iau împlinit cerirea, însă prin aceasta au întărtat foarte mult pre Radul.
       În vara anului 1604 Hanul Crîmului căpătînd poroncă de la Sultan, ca să se rădice cu toată puterea sa şi să vie în Bulgaria, ca să se unească cu armia Turcească spre a face o ecspediţie în Ungaria; Ieremiala a lui trecere să văzu nevoit spre aşi apăra statul de prădăciuni, ca se plătească 10,000 galbeni,şi alte lucruri, ce iau preendat Hanul spre provizionarea armiei sale. Cu chipul acesta lăcuitorii scăpără de însemnătoare perdiri şi liniştera ţerei nu să tulbură. La 1605 Bocecai să cunoscu de cătră Poarta ca Princip al Transilvaniei, şi amîndoi prinţipii romîni au căpătat poroncă de la Sultanul, ca să’l sprijinească pre acesta împrotiva mpăratului Germaniei. Ieremia încheie îndată cu Bocecai un tractat de aliaţie ofenzivă şi defenzivă, şi în urmarea acestuea i’au şi rimes un corpos de 4 pănă la 5000 de Moldoveni sub comanda lui Cristea şi a Vornicului Stefan, spre a să lupta împrotiva lui Georgie Sîrbul, ce era [238] general a lui Radul Şărban sprijinitor interesurilor Împăratului Germaniei. Bocecai se porni pentru aceasta foarte mult asupra lui Radu, şi aşa au trimes la Ieremia pre Georgie Cornis spre ai propune, ca să facă în unire cu dînsul o ecspediţie în Ţara Romănească cu scop de a alunga pre Şărban şi a statornici pre Simeon Movila.
       Propunerea aceasta s’au priimit cu aşa bucurie, încît însuşi Simeon au trecut în grabă cu o armie în Transilvania, nădăjduind de sigur că Bocecai îl va îndemăna cu toate puterile spre a să face Domn preste Ţara Romănească. Radul Şărban înştiinţat de toate aceste, au trimes în grabă la Bocecai ca să închee pace, poroncind tot odată lui Georgie Cîrbul şi Sasilor ca să pue armele gios şi să numai sprijinească interesurile Împăratului Germaniei, diinf cu neputinţă de a ave vre o urmare folositoare. Propunerea Radului au fost priimită, şi Bocecai după ce închee cu dînsul un tractat de pace, în care îi jură nu numai că nu va ajuta pre Simeon Movila în planurele ce avea asupra Ţerei Romăneşti, dar din protivă îl va înpedeca, şi îi va da ajiutor cînd va cere trebuinţa, au slobozit armia Mol – [239]dovană şi au mulţămit pre Simeon cu însemnătoare daruri pentru ajutorul ce i’au dat în folosul intereselor sale. Acesta văzînduşi nimicită cea mai de căpitenie a sa dorinţă pentru care au mers cu a lui armie în Transilvania, au făcut mai multe prădăciuni la a lui înturnare, şi aceia, ce n’au putut căpăta de la Bocecai au căutat a cîştiga din alte părţi. Tatarii gata de a ecspedui ori în ce loc, unde ar găsi de prădat şi de jefuit s’au aliat dupre îndemnul lui Simeon cu dînsul, şi aşa cu o armie alcătuită din Tatari şi  Moldoveni au ecspeduit asupra lui Radu. Acesta auzind de mişcarea lui Movila s’au pus în fruntea armiei sale, şi după o luptă cruntă lîngă Telejin l’au învins şi l’au nevoit de a să lăsa de pretenţiile ce ave asupra tronului Ţerei Romăneşti. În lăuntrul Principatului Ieremia domnea în pace păzînduşi toate datoriile ce ave cătră Poartă, şi îngrijindusă de fericirea ţerei şi a poporului. În acest timp au zidit Monastirea Suceviţa, şi la 1607, murind i’au urmat în tron fratele său Simeon.
       
       Sfîrşitul părţei întăiu.