INSCRIPŢII DIN BISERICILE ROMĂNIEI ADUNATE, ADNOTATE ŞI PUBLICATE DE N.IORGA 4 Aciastă sfăntă bisearică, care iaste hramul Adormirea zilele luminatului Domn Io Costandin racoviţă Voivod de dmnelaui Lupul Balş Marele-Vornic de Ţara-de-gios şi s-au sfinţit de arhiepiscopul şi Mitropolitul Iacov, v leato 7262 1753, Noem. 26. Supt aciasă piatră să odihneşte roaba lui Dumnezău Safta, soţie Lupului Baş, Marile-ogofăt, care au fost fică fericiţilor întru pomenire Iordachi Cantacozino Marile-Spatar şi soţie saCatrina. S-au săvîrşit şi s-au mutat întru vecinica vieţuire la anii d ela Măntuitor Hristos 1778. 5 Blagocestivul şi de Hristos iubitorul Io Ştefan Voevod, cu mila lui Dumnezeu Domn al ţerii Moldovei, fiul lui Bogdan Voevod, a făcut acest hram pe numele Sfîntului şi slăvitului marelui-mucenic şi purtătorului-de-biruinţă Gheorghe; care a început a se zidi la anul 7000 1502, luna lui mai, şi s-a săvîrşit în acelaşi an, luna lui Octombre 28, iar al Domniei lui, în anul al treizeci şi şeselea curgător. Blagocestivul şi de Hristos iubitorul Io Ştefan Voevod, cu mila lui Dumnezeu al Ţerii moldovei, fiul lui Bogdan Voevod, a făcut aceste case; care început-au a se zidi la anul 6994 20, şi sau săvîrşit în acelaşi an, Septembre 15. 6 Această graopaă este a robului lui Dumnezeu dumnealui Stolnicul Gheorghe şi zugrav ; a venit din părţile Tricalei şi s-a strămutat la veşnicele lăcaşuri... Aicia supt cruce... se odihneşti răposatul robu lui Dumnezeu Costantin Mere-Acre, cu unii din... şi.. şi surori. 7 A murit preuteasa lui popa Toader, la 7146 1638, 24 Februar. În anul 7123 1615 s-a îngropat Homna. Miron Octombre 6; în anul 7123 1614. A murit în 7120 1612 Tur... Cornoaia. Erei Pavel Gafenco am slujit în dzilele lu Matei-Vodă ; vt. 7263, Sep. 10. 8 Într-această sfăntă biserică să cinsteşte şi să prăznueşte sfăntul mare mucenic imitrie; dară, de cine iaste zidită dintr-nceput, nu se ştie, fără numaiveletu să arată că era atunce 7000, iară acum, cu agiutorul lui Dumnezeu, ca dintr-ntăi s-au zidit şi s-au podobit cu sălinţa, osteniala şi cheltuiala dumisale Iordachi Cantacozino Marele-Spătar şi cu agiutoriul de la alţi creştini; se arată la condică cine a dat; 1779, Avgust 15. Aciastă sfăntă bessearică a făcut şi a înfrămşeţat Ior9dachie Cantacozino Vel Vist. Întru slava şi numele svăntului de minuni făcător Necolae, la an 7232 1724, Iul. 29. Robul lui Dumnezău Iordachi Cantacozino Vel Logofăt: primeaşte-mă, Doamna, ca pe cel de al unsprezeacelea 2as ce ai priimit în vie ta. Supt aciastă piiatră odihneşte robul lui Dumnezău Gheorghie Cantacuzino Marele-Vornic, carele întru chipul călugăresc s-au numit Ghenadie, la anii 1789, Dechemv. 12. 10 Pomeneşte, Domne, pre tot niamul Cantacozinilor: Roxandra Domnţia a lui Vasile Lupu, Iordachie Vel Vist. şI fii lor, Toderaşco Vel. Vist., Safta, şi fii lor; monah Varlaam Vl. Spatar, Ştefan, Iordachie, Coste, Cantacozinie, catrina, Ioan, Mariia şi fii lor, Iordachie Vel Logo., Catrina, Ioan, Mariia şi fii lor, Iordachie Vel Log., Catrina şi fii lor, Ilie, marie, Ioan, Plucherie, Costantin, Ioan Vel Vist., Zoiţa şi fii lor, Mathei, Iordachii Vel Spat., Casandra şi fii lor, Şărban, Tudorachi, Costantin, panaite, Iordachii, Nicolai, Iordachii, Toma, Matei, Balaşa, Catrina, Safta, Costandin, Marie, Zoiţa, Aristarh, Vel. Vist., Balaşa şi fii lor, Grigoraş, Iordachie, Zmaranda, Costantin VelBan, Safta şi fii lor, Enachii Vel Stol., Marie, Zmaranda, Iliana. 11 Pomeneşte, Doamne, pre toţi pravoslavnici împăraţi care bine au primit cuvăntl adevărului tău, şă ai păzăt tu pe norodul teu e cătră vrajmaşii lui eretic. Pomeneşte, Domne, pre toţi Domnii Moldovii, şi odihneşte suflele lor. Aciastă sfăntă beserecă a prea-curatei Ficioară, Adormirea, a făcut-o Toderaşco Cantacuzin Vel Vist. La an. 7177 1668-9, iar de iznovă tote podobele au făcut Iordache Cantacuzin Vel Vist. La an. 7230 1721-2. Pulherie Sardareasazace într-acest mormănt: 11 A lăsat aice casa şi pe al ei soţ scărbit Şi s-au la vecinicie, Unde cu toţi vom merge. 12 În veci pomenită fie: Numele nu se va şterge. Cine stihul va ceti, Să zică în găndul său, Măcar de nu o va şti: Odihneasc-o Dumnezeu. Fie-sa Ecaterina odat’ cu maică-sa năştci şi perci cu veselie, La Domnul veciiniciei. Acestă petră a făcut şi a înfrîmşat Iacob părcîlabul de Cotnariu, ficioru lui Dumenică, cănd a fost viu, şi a făcut deacă va muri, să o pue prea gropniţă a dumisale, să să ştie; şi cursul anilor a fost v lto 7155 1646-7 de ai, msţa –. 13 Aici zace Doamna Maria, fata lui Io Duca-Vdă, anul de la Hristos 1672, Septembre 17. 14 Acest clopot se dă la venerata şi sfînta mănăstire a sfinţilor vestiţilor, pretutindeni-lăudaţilor şi în frunte-mergătorilor Apostoli Petru şi Pavel, de prea-cucernicul şi prea-strălucitul Domn a toată Moldova, şi ctitor, domnul Domn Ioan Duca Voevod, spre veşnica pomenire. Din evlavie pentru Maica Domnului, Ecaterina a îmbrăcat cu argint această icoană cu banii ei: era fata lui Costandin Roset iar Doamnă a unui stăpînitor, om foarte bun, Mavrocordat, adecă: Costandin; fiind fată, şi cu ajutorul... se păstrează. Ecaterina, Doamna Costadin Mavrocordat. 16 Această groapă a făcut-o şi înfrumuseţat-o Io Petru Voevod fiicei sale Despinei, care s-a strămutat la veşnicele lăcaşuri în, luna lui Mai 15. ŞI s-a născut în anul 7096 1588, luna lui. Acest chimval l-a ăcu Io Petru Voevod şi l-a mănăstirii unde e hramul Înnălţării, în anul 7087 1579, luna lui Mart 25. 17 Acest clopot s-a lucrt de mine, Andrei fon Andraşovchi din Braşov, ce am vărsat şi clopotul cel mare; care mai nainte a fost vărsat de un Jidov în patru rînduri şi eşit prost, iar acum, întru cea d-intîi turnare, de mine vrsîndu-să amîndoaă a eşit aşa precum să văd: anul 1816, Aprilie. Acest clopot s-a făcut de iznoavă cu toatăc heltuiala şi oserdiia preaosfinţitului Mitroplolit chirio Veniam Costache, întru cinstea marelui mucenic Gheorghie şi spre podoaba Sfintei Mitropolii a Moldaviei, la anul 1816, Aprilie 23. Acest clopot s-a făcut de iznoavă întru cinstea şi podoab Sfăntului marelui mucenic Gheorghie. Acest pod l-a făcut dumnealui Gavril Hatmanul şi doamna lui Liliana, în ziele fratelui său Io Vasilie Voevod; în anul 7144 1635-6. 18 Cu vrerea şi cu ajutorul Domnuui Dumnezeu, eu, robul lui Dumnezeu dumnealui Cozma Şarpe Postelnic, a zidit acest hram la curtea sa din Şchiai, întru numele sfinţilor patruzeci de mucenici din Sevastia, pe vremea bine-credinciosului Domn Io Ştefan Voevod, şi s-a început a se zidi la anul 7027 1519, luna lui Mart 30, şi s-a săvîrşit în acelaşi an, luna lui Iunie 22. Această groapă a făcut-o şi a împodobit-o Dumitra soţia lui Pătraşco ... Efrosine, care a fost doamna lui Iuraşco Başotă ce a fost Hatman, în anul 7158 1649, Octombre 30 de zile. 19 Această piatră de mormînt a făcut-o şi a împodobit-o dumnealui pătraşco, cu doamna lui Dumitra, fiului său Nicolae, şi a răposat la anul 7137 1628, Sept. 23 Munca iubitorilor de argint şi cămătarilor, munca vrăjitorilor şi a discăntătorilor, munca hulitorilor de Hs., munca celui ci sudue de cruce, munca pîrătorlor şi a otrăvitorilor, munca tălharilor şi a ucigaşilor, munca curvarilor şi a sodomiţilor. Ca şi eu Ioan am văzut cetatea cea sfăntă Ierusalim cel nou, cînd a pus Adam nume dobitoacele; cap. 14; şi am văzut şi iată mieaua stînd pre muntele Sionului. Aciastă sfăntă şi dumnezăiască biserică întru numele sfăntului Împărat şi întocma cu Apostolii Constanitn şi Elena, iaste zidită de Măriia Sa răposatul Ion antioh Costantin Catimir Voevod la leat 7214 1706, şi, nesăvărşindu-o, s-au înnoit precum să veade de întru tot cuviosul Sfinţiia Sa arhimandritul chirio chir Mitrofan Calerghi, fiind egumen acestui sfănt lăcaş, cu cheltuiala şi osteneala Sfinţii Sale, pentru măntuirea sufletului lui, lt. 7243 1734, msţa Sep.24 mănăstirea de lemn făcută de tată-său, de Cantemir-Vodă. Mănăstirea de piatră, din temelie, ... cu zid de piatră pen pregiur. Zidul împregiurul mănăstirii..., şi clopotniţa de piatră. 25 Cu ajutorul lui Dumnezeu, cu porunca şi cheltuiala prea-păcătosului robul lui Dumnezeu Io Matei Basaraba Domn şi 25Voevod a toată Ţara-Romănească şi a soţiei noastre, Doamna Elena, s-a ridicat acest dumnezeiesc hram al Naşterii Domnului Dumnezeuşl şi Mîntuitorul nostru Isus Hristos, peste hotarul ţerii noastre, şi pe un loc vrîncean al moldovei; ziditu-s-a cu bunăvoia şi cu aplecarea spre vrearea noastră a prea-iubitului frate al nostru Domnul Mldovei Io Vasilie Voevod, în anul de la Facerea Lumii 7153 1645. Acest zid din temelie s-a făcut de Isaia Ţarigrădeanu şi gumenul aceştii sfinte mănăstri, şi s-au început la 1820, şi, din întămplarea zaveri ce au fost la 1821 , au rămas păn la 1828, şi s-a săvărşit la 1830; care s-a făcut cu însăşi osteneala şi cheltuiala str.,Iulie 21. Aciastă dumnezeiască beserica a Sfinţilor Voevozi Mihail Gavril s-a făcut de Ierothei egumenul Ţarigradeanul, împreună cu toate sfintele vase, precum să vede, cu însuş osteneala şi cheltuiala sa; 1806, Avg. 10 Al doile prefacere acestei sf. Monastiri s-a făcut de Prea26 cuvioşia Sa egumen Isaia Ţărigrădeanu, începutul la 1836 şi s-au sfărşit la 1839, Avg., cu cheltuiala fericiţilor ctitori şi a sa osteneală. Io Ştefan Voevod, cu mila lui Dumnezeu Domn al ţerii Moldovei, şi cu prea-iubitul fiu al său Alexandru, a zidit acest hram, care este în Borzeşti, pe Trotuş, Adormirea Precistei de Dumnezeu Născătoare, pentru rugăciunile sale şi pentru pomenirea sfînt-răpăsaţilor moşilor şi părinţilor săi; şi care a început a se zidi în anul 7001 1493, Iulie 9, şi s-a săvîrşit în anul 7002 1494, air al Domniei lui anul al treizeci şi optulea curgător, luna lui Otombre 12. 27 Aciastî piatrî o a făcut şi o a înfrumşeţat Antonie cu fratele său Vasilie părintelui lor Dumitru... şte bi părcălab, carele s-a prestîvit şi s-a astrucat aicia Io Dumitraşco Cnatacozino Voevod, leato 71 –- dni. Aice să odihneştea şarba lui Dumnezău irina Rusetina giupăniasa dumisale lui Manolachi Rusăt Vel Vornic, fica lui Neculai Buhuş Vel Logofăt, vă leat 72241716 Fe. 7. 28 Aciastă sfăntă biserică s-a prifăcut în zilele Mării Sale Io Mihai Racoviţă Voivod, gsă Ana, în Domni 3, cu cheltuiala dumisale Dediului l. Spat şi giupănesi dumisale Rucsanda, părinţii Domni Ani, şi prin osteniala dumisale... i vtori Log., nepot dumisale Dediului Spat., şi cu giupăneasa dumisale Catrina, în Cămărăşii 3. 29 Aceste beciuri cu casî li-au fîcut Domna Ducîi-Vodî, Nastasiia, v 7180 i msţa Avgust 1 dni. 42 Aciastă sfăntă biserică ce se prăznueşte Buzna Vestire, fiind întăi zidităde Ştefan-Vodă sin Bogdan-Voda, din leat 7020, şi fiind învechită şi pornită spre răsipire, s-a prefăcut din timilie de iznoavă cu agiutoriul şi mila lui Dumnezeu pri osirdia şi cheltuela ctitorilor, în zillilea luminatulul Domnul nostru Cos43tantin Dimitri Moruzu Voevoda, prin silinţa şi osteneala erămonahului Ioil egumen de biserican; let 1786, Iun. 20. Aciastă piiatră a înfrumuseţat-o dumneaei cucoana Mariia pentru pomenirea Capitanului Toma Moţoc, soţul dumisale, care s-a mutat către veacinicile lăcaşuri şi s-a îngropat aici, 7299 1791, Mai 3. 51 Mîntueşte, Doamne, norodul tău şi blagosloveşte moştenirea ta, biruinţă pravoslavia aspra protivniclor dărueşte şi cu cruce ta păzăşte pre nordul tău. Întru slava a prea-sfintei şi de o fiinţă Treimi, şi s-a vărsat aceste clopote la anul 1830, în ziele duhovniceştii ocărmuiri preaosfinţitului Metropolit Moldovii şi Sucevii chirio chirio Veniamin Costachi, prin osărdie şi cheltuiala smeritului întrearhierei chir Filaret Beldeman arhiepiscop Apamii, protestosul aceştii monastiri a Slatinii, ucenicul acestueş mai sus pomenit Mitropolit, întru a doa a sa igumenie, spre a lui vecinică pomenire. Acest clo: s-a vărsat pen: mănstirea Slatina, în igumenie Sfinţii Sale chir Ghenadie Roset ierochirix şi arhimandrit, 1825. 54 Întru cinstea şi mărirea sfăntului ierarh Nicolae, patronul aceştii monastiri, la anul 1827, în zilile preasfinţitului Mitropolit Veniamin Costache, prin sărguinţa şi 55 cheltuiala pre-cuviosului arhimandrit chir Ioan egumenul acestui sfănt lăcaş, care s-a prefăcut după modelul obicinuit acum în Moldova, s-a lărgit în lăntru prin dărmarea unui părete dinnmijloc, s-a mărit şi s-a întărit ferestile cu gratii, s-a adaos proscomidiia, s-a informat fostul pridvor în trupul bisercii, adăogîndu-i-să altul, de nou s-a acoperit, s-a zurăvit pe din lăuntru şi pe din 55afară, şi s-a înpodobit cu multe odoară, înturnîndu-se multe drituri şi moşii împresurate. Acest clopot s-a făcut la Huşi, în zilile lui Costanin Mavrocordat-Vodă, care clopot l-a făcut monahii Calinic şi Dumitru, cu toată cheltuiala sa şi l-a dat pentru a lor folos sufletes, la care este închinat sfintei mănăstiri Răşca, care este hram sfăntului ierarh Nicolae, let 1784. Pavel clopotar. Acest clopot s-a vărsat în sf. Mn. Rîşca, hramul sf. Nicolae, în zilele Sfinţi sale părinetelu chir Iosaf igumen, cu cheltuala sfint. Mn. şI cu ajutorul Sfinţi Sale părintelui chir calistru Ene, proin igumen şi cu a Dediului Ţintea Bărsan, an 7288 1779-80; iară acum la an Domnului 1834, în zilile prea-înnălţatului Domn patrit Mihail Grigoriu Sturdza Vvod, ocărmuind arhipăstoria bisăriciacă înnalt-preasfinţitul Mitropolit Veniamin Costache, cu osărdia şi cheltuiala prea-cvuiosului arhimandrit proestos al monastirii chir Isaiia s-a de iznou vărsat, cu adaos de 920 ocă piste 580; vecinica lor pomenire. 62 Supt aciastă piiatră odihneşte trupul răosatului rob lui Dumnezău Iordachi Cananău, biv Vel Ban; şi s-a săvărşit la naul 1803, Mai 11. 67 Această sfăntă şi dumenazeiască mănăstire înfrumuseţatu-se-a şă se-au zidit temeliia ei de bunul şă creştinul jupan Barbul Vel Cp., înpreună cu jupăneasa dumnealui Rada, sni ego Hriza, Radul, Jăpa, Andronachi, Neagoe, Badea , întru slava şi lauda Dumnezăului Măntuitoriul nostru Isus Hs. şI întru hramul şă fala a sfăntului arhanghel Mihail, pentru sufletul moşălor şi părinţilor şi ale nostre, să fi pomeană; şi se-au isprăvit din a bunului şi creştinul Io Antonie-Vodă Vist; egumen monah Petronie 7177 1668-9. Cu vrerea tatălui şi cu ajutoriul Fiiului şi cu săvîrşirea Sfăntului Duh s-au zidit şi înfrumuseţat într-acest chip aciastă sfăntă şi dumnezăiască biserică întru cinstia şi 68 slava sfinţilor slăviţilor apostoli Petru şi Pavel, rădicăndu-să din temelie prin osirdiia şi celtuiala iubitoriului de Dumnezeu episcop al Buzăului chir Chesarie, multă siliţă şi osteneală şi ajutor puind şi părinţi schitului, şi cu ajutor de la mulţi pravoslavnici creştini ale cărora numele DUmnezeu le-au scris în cartea vieţii. ŞI s-au început adecă zidirea în zilele Domnului Grigorie Ghica VV., dar isprăvit cu toate după ce a întrat într-acest pămînt armiia prea-puternicii Împăraţii a toată Rosia şi cîn cîrmele pravoslavii le ţinea preasfinţitul Mitropolit chir Grigorie al 2; leat 1828, Apr. 25. Să se vesealeacă pustiia cea însetată, Că i s-a vărsat apă prea-înfrumseţată: Alerge cei dogoriţi de soare, Răcorească-se foarte cu îndestulare, Bînd, mulţumească lui dumnezeu cu umilinţă, că este făcută cu mare sîrguinţă: Roage pre Dumnezeu cu umilinţă Pentru toţi cei ce au pus silină, Că nevo... şi pie monahi au pus cheltuialăŞi părinţi schitului multă osteneală.70 În slavă şi lauda unuia în Troiţă slăvit Dumnezău şi întru cistea sfăntului marelui mucienic şi tămăduitor fără de argint Pandeleimon rădicatu-s-a acest dumnezăesc lăcaş de prea-luminatul şi prea-înnălţatul Domn a toată Ţara-rumănească Io Grigorie Ghica Vvd, întru a doaoa Domnie a Măriei Sale, unde şi spital pentru bolnavi a aşăzat a fi, cut oate împrejurerile căte să cade, înfrumuseţăndu-le pecum să vede, cu toată chetuiala Măriei Sale, ca să fie pentru vecinică pomenirea Măriei Sale şi a tot neamul Măriei Sae, ispravnic fiind Sandul Bucşănescul Vel Clucer za Arie, la leatul de la Zidirea Lumii 7285, iar de la Hs. 1750. Datoriia ce aobştească De pre firea omenească Împlinind prea-fericitul, de-a pururea pomenitul Grigorie cel prea-înnalt Ghica-Vodă încoronat, Domn în Ţara-Rumănească Şi în cea moldovenească, Care cu inte naltă domnind Şi cu dreptate cărmuind De pre vrema ce-aceste ţări Cu înţeleapte îndreptări, La a doadelea Domnie, Dată de la ‘mpărăţie, Din Scaunul cel strămoşăsc La lăcaşul cel ceresc S-a mutat făr de prihană, Cu pace şi cu pohvală, iar trupul său de la un Domn Aicea s-a astrucat Şi îngropării s-au dat La a sa domnească zidire Spre veacinică pomenire: Avgust 26 d., leat 7260 1752. 1759, Mart 14, pristăvindu-să întru fericire şi Măriia Sa doamnă Zoiţa, s-au pus oasele tot într-aciast mormănt al răposatului întru fericire Don Grigorie Ghica Voivod, iubitu soţu Mării Sale, viind de la ţara 71Moldovii cu prea-iubitul fiiu Mării Sale Io Scarlat Ghica Voivod cu Domniia Ţării-Rumăneşti, şi, însuşi Măriia Sa, viind cu alai şi cu toată boerimea şi cu toată orănduiala Domnii şi cu Sfinţia sa Mitropolitul ţării chir Filaret şi cu amăndoi episcopii şi cu alţi zeace arhierei străini, aducăndu-să din Bucureşti pănă aici, s-au aşăzat într-acest mormănt cu mare cinste şi cu multă jale dă norod, păcum Măria Sa a pohtit, pentru veacinica pomenire. 72 Acest potir l-a făcut Doamna Maria, Doamna prea-luminatului Domn Io Grigorie Voevoda, a. D. 1673. Aceasta poală cusută cu fir greu am afierisit-o la sfintele moaşte ale Sfăntului Pandeleimon eu, robul lui dumnezeu Mihai Mardagiu biv Vel Medelnicer, şi eu roaba lui dumnezeu Elenca sin răposatu Şărtraru Costandin Livezeanu, cum şi o gevrea de sangului cusută cu beteală de argint unde iaste sfintele moaşte, şi am făcut şi perniţa înlăuntru de plisă ghiuvezie, umplută cu bumbac, fiindcă ceale vechi, din pricia milovmi, s-a ars în foc; 1830, septemvr. 1. S-a făcut şi fuişor, cu toate cele ce trebuiesc, dupe cum se vede, pentru odihna celor însetoşaţi şi osteniţi şi ve nică pomenirea Mării Sale, fiind ispravnec dum. Sandul Bucşănescul; 1751. Întru slava marelui Dumnezeu care în Troiţă să proslăveşti, şi întru lauda sfăntului marelui Mucienic Pandeleimon rădicatu-s-au aciastă cinstită cruce în zilele prea-înnălţatului nostru Domn Io Grigorie Ghica VV., întru a doaoa Domnei, lăngă aciastă făntănă, de dum. Sandu Bucşănescul Vel Cluci, za arie, fiind ispravnic la toată zidirea aceşti sfinte mănăstiri cu toată împreujmuirea ei, 73 precum se vede, şi a făcut şi fuişorul de-asupra crucii, pentru adăpostirea şi odihna călătorilor, şi întru pomenirea dumisale, la anul de la hs. 1751. Cu ajutorul prea-puternicului Dumnezeu cel în reime slăvit s-au clădit din temelie acst svănt schit de călugăriţe numit Pasărea, în a. 1813 de Cuvioşiia sa păritele Timoftei arhimandritul Cernichi în numele sfintei şi de viiaţa făcătoarei Treimei, air, la anu 1838, Ianuarie 11, zdrobindu-să biserica de cutremurul ce s-a întîmplat,iar în a. 1846 s-a dărămat aceia şi s-a rîdicat aciasta din temelie prin Cuvioşiia Sa părintele Calinic arhimandritul crnichi, cu ajutor de la binecredincioşi creştini şi prin osărdiia Cuvioasei Dionisii, stareţa acestui schit, iar îngrijitor fiind la tot lucrul cuviosul Iachint eromonahul din Cernica, în zilele binecredinciosului Domn Gheorghie Dimitrie Bbescu Voevod, iar arhiepiscop fiind Preasfinţia Sa dd. Neofit Mitropolit; 1847, Noemvrie 2. Aciastă sfăntă şi dumnezeiască mănăstire întru carea să proslăveşte prea-sfănta de viaţă făcătoare şi de o fiinţa Troiţă, ziditu-s-au di temelia ei de prea-luminatul, prea-înnaălţatul şi blagocestivul Domn Io Nicolai Alexandru VV. 74 carele, după darul cel dumnezeesc, mutăndu-s din Domniia ţărăi Molodvei în Scaunul Domniei Ţărăi-Rumăneşti, dentru năstravul sfintei Troiţe a început-o, fiind leat 7224 1716, puind temeliile şi zidind pănă la un loc. Iar apoi, de pe judecăţile lui Dumnezeu ceale nepricepute la oameni,fiind ceale vremi războae între Înpărăţii şi răzmiriţe în ţară, s-a întîmplat de la luat oştile Înpărăţiei Neamţilor, cu toată luminata Csa Mării sale, şi l-au dus de l-au îinut în Areal pănă ce s-au înpăcat Înpărăţiile,iar dup’ace, cu ajutoriul Sfintei Troiţe, l-au trimis de acolo cu multă cinste şi pre aicea, prin ţară, trecănd, au sosit cu pace şi cu cinste de către Înpărăţie la luminată casa Mării Sale, şi, neadestindu-se multă vreame, din pronie dumnezeiască l-au cinstit Înpărăţiia iarăş cu saun Domniei Ţărăi-Rumăneşti, şi, ajungănd aici cu pace, la leatul 7227 1719, îndată iar s-au apucat de lucrul mănăstirii, dupe răvna Măriei Sale cea dumnezeiască, înfrumseţînd-o cu toate podoabele bisericeşti pre den lăntru şi pre afară, precum să şi veade, întru mărirea şi lauda Sfintei Troiţe, pentru vecinica pomenirea Măriei Sale şi a răposaţilor părnţilor Măriei Sale, ispravic mare fiind dm. Manolache Vel Clucear i Matei Mog. Biv Vel Agă, ispravnic pan Iane Vel Cupar. şI s-au isprăvit de tot lucrul în luna lui Septemvrie, fiind leatul d ela Zidirea Lumii 7231, ai de la Naşterea lui hs. 1722. 75 Domnul cel numit din nou al Ţerii-Romăneşti, Nicolae Mavrocordat, era gata să plece 75spre această ţară la 13 ale lunii. Întru al cincilea dar an al Domniei Măriei Sale lui Nicole-Vodă, săvărşindu-se mănăstirea Măriei Salede la Văcăreşti şi înfrumuseţîndu-se cu toate podoabele, şi pre din lăuntru şi pre dinafară, praznic mare au făcut Domnul în ziua de Sfînta Troiţă, ce este hramul mănăstirii, şi, mergînd cu toţi arhiereii, boiarii şi neguţătorii şi cu altfel de oameni, din toată rînduiala, pre toţi i-au ospătat precum să cade. Streinii să-i primească, pre goli să-i îmbrace, flămînzii să-i sature, bolnavii să-i caute, pre cei di temniţe să-i cerceteze cu milă. Lucruri cinstite se vor fi făcut, care altă dată nu se vor fi făcut. 78 în Septembre sosise aici vestea că Domnul Ţerii-Romăneşti murise de ciumă. 79 Aciastă svăntă şi dumnedziiască mănăstire zidită iaste de în temeliia ei pănă în săvărşit întru proslăvirea şi mulţimirea numelui preasvintei şi unii dumnezeeşti Firitriţei şi întru slava şi lauda svintei de Dumnezeu Născătoarei Fecioarei Mariei, a căriia şi hramul Dormirea-i acesta iaste, de prea-luminatul şi slăvitul Domn Io Şărban Voevod, adevăratul nepot răposatului Şerban Basarab Voevod, strămoşilor, moşilor, părinţilor şi Mării Sale veacinică şi fericită pomenire, dănd şi laudă nemoartă marelui şi bătrănului lui nem; pre-buna faptă însă nesăvărşăt lăsănd, înecputu-se-au a se zidi la cusru anilor 7187 1679, Mai 26. Acest sfănt potir iaste făcut prea-luminatul io Şerban Voevod Băsărab, şi l-a dăruit snt. Mnstire Cotrăceani pentru veacinica pomenire; 1680. Acesta candelnicia l-a dat creştin Io Şărban Voevod la svănta sa mănăstire ot Cotrăceni, pentru vecinica pomenire, msţa – 1680. 81Acestă naforică s-a dăruit de prea-luminatul Şerban Voevod Băsărab la a sa snt. Mnstire Cotrăceani. Robul lui Dumnezeu Radul Catacuzino Vel Spătar; 1715. Veniţi cătră dănsa şi vă viţi lumina, că uşa mănăstirii aci... luau-ş vestea; 7189 1680-1. 83 Cu vrearea tatălui şi cu ajutoriu Fiiului şi a Sfăntului Duh zidit-s-a aciastă sfăntă mănăstire după apa Colintini, nde să cisteaşte şi să prăznuiaşte hramul sfinţilor îngeri, însă den temeliia ei, de Dan Vel logofăt, căt era cursul anilor 7095 1587, care, după întămplare vremilor rămăind la mare lipsă, şi văzănd ctitori că nu vor putea să o chiverniseacă, venit-au jupăneasa Vişana, fata lui Marco Vel Armaş, nepoata lui Dan Vel Logofăt, la preasfinţul Mitropolit chir Theodosie de o a închinat-o metoh Sfintei Mitropolii, şi Sfinţiia Sa au învălit-o şi au făcut şi casele. Iar, acum, în zilele prea-luminatului Domn Io Grigori Ghica Voevod, îndemnatu-s-au den răvna dumnezeiască Preasfinţitul Mitropolit al Ug. Chir Stefan de o a înfrumuseţat şi cu slomnu şi cu clopodniţa şi cu zugrăveala pe den lăuntru şi pe den afară, cu ferestri şi cu uşa de piatră şi cu alte multe, precum să veade, făcăndu-să nou ctitor, ca să fie Sfinţiei Sale veacinică pomenire; Spet. 20, 7242 1733. 84 Aciastă sfăntă şi dumnezeiască mănăstire şi dumnezeesc lăcaş făcut iaste den temelie de cel de demult, 85 ce în blagocestivie sa a săvărşit-o, răposatul Şărban Voevod, care a domnit Ţara-Rumănească, cel adevărat şi vechiu Băsărăbescu, la l 7097 1588-9; deci vechindu-se de multa vremi, căt şi la stricăciune ajunsease, nu numai sfănta biserică, ce şi alte zidiri după împrejur care ajungănd pănă la nepoţii şi strenepoţii aceluiaşi răposat Domn de mai sus tzis, den multa osărdie şi pohtă dumnezeiască s-a îndemnat cel den strenepoţi Şerban Cantacuzino Vel păh., fiiul răosatului Drăghici Cantacuzino Vel Spăt., nepotul aceluiaş răposat Şerban Voevod dentr-a lui fiică Ilinca şi fecior lui Costandin Cantacuzino biv. Post., şi s-au apucat cu multă osteneală şi cheltuială de o au înnoit, şi cu lucrul, şi cu altele, înfrumuseţănd biserica întăi cu înnălţarea şi zidirea slomnului acestuia, precum se veeade, şi, afară dentr-ale zidiri, şi cu multe arginturi, odoară şi moşii şi Ţigani o au adaos şi o au întărit, arătăndu-se desăvărşit ctitor întru slava lui Dumnezeu şi a celui de minuni făcător marelui Nicolae, care şi hramul iaste, întru veacinica pomenire a lui şi a neamului său; 7208 1699-700. 87 Aciastă ună piatră aceste trei ţărăne acopere: a bătrănului Şărban Băsărab Voevod, alu Drăghici; pre carii cum viiaţa în dragoste sănelui i-a legat, 87 aşa mortea, aice aducăndu-i, veacilor i-a răposat. Carii, şi, creştineşte, cu dereptate, cu dragpste, cu milostenii şi cu toate bunele fapte trăind, s-a săvărşit, la anul de la Hs. Spăsitoriul, de vărstă, moşul, nepotul la, de vărstă, fiiul la de vărstă. 88 Aciastă sfăntă şi dumnezeiască bisărică care să vede zidită, den temelie iaste făcută de Doamna Ilinca, fata răposatului bătrăn Io Şărban Băsărab Voevod, înpreună cu ai săi feciori, cu Costandin Vel Stol., cu Mihai Vel Spăt., cu Matei Vel Ag., cu Iordache Vel Cămăraş, pentru că cia bătrănă care lăngă aciastă era mai de-ntăi făcută de tatăl Doamnei Ilincăi, cel de mai sus zis bătrăn Io Şerban Basarabă Voevod, moşul acestor coconi ai ei, rău crăpănd zidurile acele de-ntăi, ciastalaltă de iznoavă început-o-a şi săvărşit cu ajutorul lu Stăi Nicolae, în zilele bunului creştin Domnu bătrăn Io Antonie Voevod, lăsănd părinţilor, moşilor, strămoşilor bnă şi în veaci pomenă; amin. ŞI a-nceput a se lucra la Mai 3, şi se-a sfrăşit la Sep.dn. 18, l 7180 1671. 89 Cu bună voe Tatălui şi cu ajutorul Fiilui şi cu săvărşătul Svăntului Duhu rădicatu-se-au a2astă svătă şi dumnezeiască besearică pre hrmaul prea-cinstite şi slăvitei Uspenii bogorodiţă, în zilele prea-luminatului Io Matei Voivod Băsărab, şi a făcut den temelie jupa Costandin Vel Săradr, snă Io Şărban Voivod, i jupăniţa Bălasa. Pis msţa Avgust 15 dnă, vă leat 7154 1646. Ispravnicu Vladului Logofăt. Cu mila lu Dumnezeu şi cu ajutorul Precisii criştinul şi luminatul Domno Io Costantin Şăban Voevod pus-am şi o am aşăzat aciastă cinstită gropă pe osele maicii mele Elini, şi se-a prestăvit în zilele Io Mathei Voevod, msţ. Avgust 6 dni, vă leat 7150 1642, şi se-au pus aciastă piatră în zilele Io Costantin Voevod, vă leat 7164 1656. 95 Să să ştie de cănd s-a început a să zidi casele dă afară dinziduri, din temelii, dă părintele Meletie egumenul, la leat 1797, Iun. 30; irei Thoma duhovnic. Cruce împodobitî cu cheltuiala jupăneasei Maricăi, fata lui Costantin Canatacuzino şi soţ lui panî Filipecul V. Spat., şi datî la mănăstire la Mărgineani pentru sufletul său; 7171 1662-3. 97 Aciastă icoană a marelui mucienic Gheorghie închinatî iate de creştinul Domn Ioan Leon Voevod, ficiorul lu Stefan-Vodă şi de a lui prea-luminatî Domnî Victoriia, fiind arhiereu chir Grigorie, în a. 1631, Octomvrie 1. Potirul acest prin pp: Ioan eclisiarh la mănăstirea Viforîta, în 1775. 99 Aice zace cinstitul răposatul capul creştinuli Mihail, Marele Voevod, ce au fost Domn Ţărăei-Rumăneşti şi Ardealului şi Molovei: cinstitul trup zace în cănpii Tordei, şi, cănd l-a ucis Nmaţi, ani a fost 7109 1601, în luna lu Avg. 8 zile: aciastă piatră o-u pus jupan Radul Buzescu i jupăniţa eg. Preda. 102 Aciastă svăntă cruce ferecatu-o-a creşten Matei-Vodă şi cu Doamnă-sa Elena şi o-u dăruit la mănăstirea Dealului, unde iaste hraul Sti Nicolae, în anul 7167 1648-9.Făcutu-s-a aciastă sfăntă icoană la leat 1809, prin osărdiia şi toată celtuiala smeritului arhimandrit Ilarion igumen sfintei mănătiri Dealului, unde s-a şi aşăzat icoana. De Costantin zograf s-a zăgrafisit. Aciastă sfăntă şi dumnezeaiscă bisearecă aCurţii Domneşti den tărgovişte, unde hramul Adormirei stăpănii noastre de dumnezeu Născătoarei să prăznuiaşte, den temeliia ei făcută aistă de Pătru Voevod Cercel la naul de la Zidirea Lumii 7101, cănd domnii ţeara, şi aşa , atunce nemai căutăndu-se şi nemai tocmindu-se de nimeni, s-a învechit, şi vremile, mai vărtos ceale răzmericioase, rău o au stricat luminatul deci Io Costndin Brăncoveanu Basarab Voevod, ales spre dumnezeeştile lăcaşă blagocestiv, şi forte şi osărdnic fiind a direage, precum multe şi pren multe locuri să văd, nu numai 103 direase, ce şi den temelie sfinte bisearici şi mănăstiri a rădicat şi a înfrumuşiţat, aşa şi acestă domnească bisearică o a dires şi a au înpodobit cu zugrăvealai peste tot,cu pardoseala-i şi cu ate toate trebuinţele, pentru nemortul său nume şi bună pomenirea-i în veci; isprăvind-o la leat 7207 1698-9, întru al zeacelea an al Domniei şi oblăduirii aceştii ţări moşteane a lui; carea cu multă priveghaire şi mari osteneli, ales prin cumplitele aceastea vremi ale oştirilor, bine şi creştineşte o ocărmuiaşte şi o păzaşte. Costandin, 103Ioan, Stan zugravi. 104 Aciastă sfăntă şi dumnezeiască biserică din luminata Curte Domnească a Ţării-Rumăneşti, din Tărgovişte, fiind zidită de pea-înnălţatul Domn Petru VV. şI înfrumuseţată de ali înnălţaţi Domni şi fericiţi ctitori ce au stătut după vremi oblăduitori acestii ţării, acum în cele după urmă stricăndu-se de întămplările vremurilor şi rămăind, nu numai dăzvălită, ci încă şi sfăntul oltar dăzlipit de biserică şi bolta dărăpănată, încăt era spre cădere a toatei biserici, dumnezeiasca Provedenţie, încunănd cu stema Domnii pre Măriia Sa înnălţatul DomnMihail şuţu VV., o au înnoit-o şi a învălit-o şi a înpodobit-o cu hramul astfel cum să vede, înpreună cu luminata Doamna, cu Sevastî Calimahi VV., prin rugăciunea şi îndemnarea lui jupan Ianache Văcărescu Vel Vistier şi mare dicaiofilax al Bisericii. Pururea fiind ctitor, am ... eşti faceri de bine Sfinţia Sa... eclesiarh al acestei sfinte biserici... visteanu hartofilax şi ostenitor păn la săvărşire... Ioan zugrah... of mănăstirea... Argeş....; 1785 Vel Păh..., aflăndu-se ispravnic judeţului Dămboviţa. După aceia a fost putrezit şindrila bisericii şi a caselor, iară, cănd a fost la leatul 7243 1734-5, în Domnia prea-înnălţatului Domn Grigorie Voevod, strănepot răpo105satului Grigorie Ghica Voevod cel bătrăn, din răvna dumnezeiască îndemnatu-s-au de a înveli biserica şi casele. Iar de cîtăva vreme domnia ţara Costandin Nicolae Voevod, la leat 7245 1737 în ţară s-a ars de oşti şi biserica. În această vreme întămplăndu-să mare cutremur, s-au surpat şi turla şi amvonul cel din afară. După aceia, trecănd vreme, cănd au fost cursul anilor 7256 1748, din mila lui Dumnezeu viind iarăşi al doilea Domn prea-înnălţatul şi prea-luminatul Domn Io Grigorie Ghica Voevod strănepotul răosatului Grigorie Ghica cel bătrăn, deci fiind dumnealui Grigori Pazo Vel Vornic za Tărgovişte, fiul răpostaului Diamandache Vel Vistier, a dat în ştirea Măriei Sale lui Vodă, s-a zidit turnu şi amvonul, şi l-au zugrăvit, după cum se vede, peste tot. Aicea zac eu Mathei, în cest pămănt reace, pentru ce cu voi cei vii nu poci a petreace: Cel ci-am fost oarecăind de toţ prea-lăudat, Acum zac fărî suflet, cu lut împresurat.Nu mai vă rog greşitul toţ să mî ertaţi. Cest mormănt întunecat pururea cercetaţi. Acest teasc l-a dat Doamna Balaşa, a cinstitului Domn Io Costandin Şărban Voevod la biserica domnească din Tărgovişte, leat 7165 1656-7. 108 Aciastă sfăntă evanghelie înpodobitu-o-au cu argint cum să veade pe den afară, iară luminatul Domn Io Costandin Basarab Voevoda, şi o au îchinat sfintei beseareci domneşti den Tărgovişte, und eiaste hramul Uspenie Bogorodiţei. 1799, Fev. 18,. La 5 ciasuri, Vineri, a tăiat capu lui Costandin Angerli Boivod, cănd a scos văcărit po t 2. Av. 16, 1806, s-a mazilit Costandin Voivod Alexandru Ipsilant Voivod. Ar la Oct. 15 au venit cu multă oste moschiciască, air la Mart 21 a fugit la Braşov. Ar Măn. 24 a venit veste ca să să pomenească pre Împăratu Alexandru Pavlovici, Lunea. Ioan erei eclisiarh d. 1765. 109 Acest sfînt lăcaş unde se prăznueşte hramul Sfintei Paraschevii, în urmp, din vechime s-a fost zidit de o Doamnă Sultana, în urmă, arzănd orşaul şi chiar aciastă bisericuţă, a stătut mulţi ani nişte ziduri părăsite. Aici supt aciastă piatră odihnesc oasele răposatului robului lui Dumnezeu jupan Ion cupeţ ot Trăgovişte, meseţa Noem. 12 dnă, leat 7294 1786. Supt ciastă înfrumuseţată piiatră află odihna oasele răpostei Saftii, cu doi fii ei, anume Ioan şi Stefan, 110 fiea răposatului Poste: Ioan Dămbu, ce au ţinut întru căsătoriea-i Nicolae Voinescu biv Polc. Za biod, fiind vărsta de doozeci şi doi de ani, cănd au răosat, lăsănd soţului său i părinţilor multă înristare. Cu mare cinste s-a astrucat întru acest sfănt lăcaş la anul 1787, Sep. 10 fiind Domn Io Nicolae petru Mavrogheni Vvod şi fiind Mitropolit Grigorie al Ungrovlahii, icsarhu a toată laturile şi păstor fiind turmei lui Hristos. Într-acest mormănt zace acoperit trupul a prea-luminatei Doamnei Balaşii, Doamna şi soţiia cea iubită a prea-luminatului Domn Io Costantin Şerban Voevod Domnul Ţerii-Romăneşti, a moşteanului Domnii, caria 27 de ai umplănd cu soţiia ei, şi în Domnie 3 ane, fost-a şi mănăstiri Jitiianului ziditoare şi a multe 110 moaşte ale sfinţilor împodobitore, săracilor miluitoare, credinţii dereapte rămănitoare şi lucrure scumpe pururea lucrătoare şi a toată sărăcimea oameni pătimaş, ca o dstoinică ajutătoare, cu cu mare plăns şi jale de ai ei oameni şi d etoţi, viaţa ei o au sfărşit, trecănd de vărsta ei 45 ai, întămplăndu-să la pogrebanie ei fericitul părintele Macarie i patriiarhul ot Atehofiia. 111 Bălaşa Doamna doarme somnul din care se va trezi iarăşi, căci sfărşitul celor buni... e somn şi nu moarte; în anul 1657. Supt aciastă piatră odihneşte coconiţa Stanca fiica luminatului Costantin Brăncoveanu beizadea, nepoata răposatului Domn Costandin Basarab Voevoda, în luna ... 7216 1707-8. Judecăţii şi înviarea morţilor şi viaţa a luminatei... Supt aciastă piatră odihneşte Voichiţa fatavrednica p. Bo...ianul, soţia lui Mihalce..., caria a răposat... ndula în zilele prea-luminatului şi prea-înnălţatului Domn Costandin-Vodă Basarab, la luna Iule 24, v leat 7200 1692. 112 Acest iconostas este făcută cu osărdiia dumnealui jupan Radul Mihăilă biv... ciauş. Acilla sfăntul jărtăvnec ce să zice proscomidie, n-a fost aşa dăn timelie, ci pan Şărban Fusea a făcut şi l-a zugrăvit în zilele lui Io Costandin Voevod, 7240 1731-2. Aceste chilii făcutu-le-au Doamna Balaşa a lui Io Costandin Basarab Voevod la sfăntu i dumnezeiesc hram Preapadomna Paraschiva, ca să fie dumnelaor pomeană, şi părinţilor dumnealor, Io Şărban Voevod i gospojda eg. Elina, i jupan Necolachi biv Stolnic i jupaniţa eg Elina, ca să fie de odihnă creştinilor cari cad în nevoe, cei ce scap la sfănta beserecă, – fie pomeană în veac. 113 Supt aciastă piatră înfrumuseţată află-să odihnind Răducanul fiiul Radului Dudescul Vel Păharnic, fiind vărsta 114 de 14 ani, lăsănd părinţilor săi multă întristare, cu mare cinste s-a astrucat întru acest sfănt lăcaş, la anul 7222 1713, în luna lui Noemvrie 9 zile. Aicia supt aciastă piatră să odihnesc oasele robului lui Dumnezeu jupan Ioniţă Chirescul, cu părinţii săi Chirul erei, Tudora presvitera şi cu tot neamul lor; leat 1820, Apr. 17. Aicia supt această peatră zăcu oacele robului lui Dumnezeu Ştefan Ciohodarul; Dumnezeu să-l odihnească în Împărăţia Cerului. S-a preastăvit în zilele creştinului Matei Voevod, în luna lui Avgust 7 zile, leat 7155 1647. Supt aciastă petră odihnesc osele lui hagi Gheorghe, cu soţiia lui elena, şi s-au pristăvit în zilele lui Matei Basarab Voevod... 116 Cu vrearea Tatălui şi cu ajutorul Fiiului şi cu sporul Duhului Sfănt îndemnatu-s-au creştinul Domnol Matei-Băsarab Voevod i gospojda ego Ilina, de au zidit acestă sfăntî besearicî, hramul Stăi Nicolai, de în temelie pănă în săvărşit, ca să le fie de pomeană în veaci. Ispravnic Hagi Costandin. Pis msţa Sep. 15 dnă, vă leat 7159 1650. Cu voia Tatălui şi cu ajutorul Fiiului şi cu săvrăşitul Sfăntului Duh fiind aciastă... prea-luminatului şi de Hristos iubitoriului creştinul Io Costandin Basarab Voevod şi Domn, cu mila lui Dumnezeu.... Domn Ţărăi-Rumăneşti.... cu cheltuiala dumnelui, ca să-i fie veacinică pomeană, şi părinţilor, bunilor...; ispravnic fiind credincios boiarinul Măriei Sale Apostol Armaş, nevoind cu tot dinadinsul pănă s-a săvărit, vă leato 7216 1708, msţa Avgust 27 dni. Supt aciastă piatră odihnes oasele prea-sfinţitului chir 118 Stefan Mitropolitul Ţării-Rumăneşti, fiind păstor în Scaun ani 20, şi, viind vreamea, şi-au dat obşteasca datorie, şi s-a astrucat aici, în Sfănta Mitropolie; în luna Aprilie 25 zile, la anul de la Facere Lumii 7186 1668. Supt aciastă marmură odihneaşte ţărăna blogorodnii Balşii Cantacuzenii, una fică a lui Ilie Canatcuzino Vel Vist. Den Moldova, soţie a luminatului coconului Ştefan Brăncoveanul, al doilea fiiu al înnălţatului şi blagocestivului Io Costandin Băsărab Voevod, care, de ani 15 vărsta fiind, cu iubit soţul ei creştineaşte efsevos, cu înţelepciune şi cu alalte aretsa a trăit, ci, ruda moarte făr de vreme încă sosind, după ce în bolaă grea căzănd, nu mult zăcănd, o au răpit, vieţuind cu luinatului soţul ei numai ai 2, luni 10. Aice e odihna şi răpaosul de veaci, dupre bunătăţile sale căştigat, air iubitoriului ei soţ şi tot blagorodnecului neamului ei lăcrămi nestămpărate şi jale necurmată a lăsat, răposănd la anul de la Zidirea Lumii l 7220 1711, dech. 23, 119astrucăndu-se cu multă cinste în Sfănta Mitropolia Tărgoviştii. 119 Supt aciastă piatră zace jupan Scarlat Vel Păharnic ginerile prea-luminatului Io Costandin Băsărab Voevod şi fecior a lui Alexandru Mavrocordat, Marelui-Dragoman al porţii turceşti, tînăr încă, d-abiia vărsta-i 22 de ai ajungănd, şi un anu şi jumătate numai cu iubitulu-ş soţie trăind, cruda moarte viiaţa i-a scurtat; la cursul anilor de la Spăsitoriul Hritos 1699, msţa Iulie 28. În acest mormînt întunecat Barbul Corbeanul zace: Vătav aprozilor era, şi multă cale face. În vîrsta tinereţelor datu-l-au săvărşitul, Lăsănd femeaia tinără şi toate, ticăitul. 120 Supt aciastă piatră să odihnesc oasele dumnelui răposatului Matei Cleronomo, care a fost Vel Portar în zilele Mării Sale Io Costandin Băsărab Voevod: den averea lui de la părinţi şi după cie au slujit cu credinţă Domnilor şi ţării, după orănduiala.... deobşte a neamulu...urăi o... cţii... dumnealui, lăsănd în rudeniile... iubite în gria jale... ne-ncitată; 26 de zilele lui Iunie, leat 7209 1701 Supt aciastă piatră zace Iorga Slugearul-cel-Mare carele de la Agrafa locul moşilor săi are –; lasat-a rudelor sale multă jale şi mare –, eşind dintr-aciastă lume la veacinica odihnire. Aicea odihnesc oasele de bun neam jupăn Costandin Bucşanul feciorul lui ventilă Vel ban: a răposat în zilile Io Costantin Mafrocoradt Voevod. Deşarta lume am trecut, fiind, am făcut; rugaţi voi Domnul Hritos să-m trimiţă ertăciune dentru a sa mare milă; luna lu Octomvrie 26 zile, leat 7245 1736. Supt aciastă piatră să odihnesc oasele dumnealui de bun nea răosatului rob lui dumnezeu Costandin Corbeanul Vel Pitar, fiiul dumnealui răposatului Vintilă Corbeanul biv Vel Ban şi al dumneaei Bănesei Ilincăi 121 Canatcauzinii, carele în zilile pea-luminatului Domn Io Costantin Basarab Voevoda a dat datoriia vieţi dumnealui la anul de la Zidirea Lumei 7218, iară de la Hristos 1710, în luna lui Septemvrie în 19 zile. Supt a2astă piatră să odihnesc oasele robului lui Dumnezeu Zahariia ermonah Mesopotamian ot Sfeatagora, protigumen al mănăstiri Plumbuita; a răpoposat în Tărgovişte, April 6, 1811, fiind în vărstă de ani 85, şi patriia o are de la Athina. Supt aciastă înfrumuseţată piatră se odihnesc-să oslee robei lui Dumnezeu Păuna, care a fost jupăneasă dumnealui Ghiorghiă Căpitan de Cazaci, den Tărgovişte, şi fiica dumneaei jupăneasei Chiţii Portăresei, şi, trăind cu al dumneaei bărbat ani 8, bună viaţă au petrecut şi după cea de obşte datorie şi-au dat sufletul către Domnul în ziva de Sfănta Troiţa, şi cu mare ciste s-a pus oasele ei supt aciaste piiatră în Sfenta Metropolie den Tergovişte, la leatul 7216 1708, măsiţa Mai. Supt aciastă piiatră se odihnesc oasele răposatului robului lui Dumnezeu Ma...nie erodiaconu cel ce-au fost iconom sfintei Mitriolii din Tărgovişte, la leatul 7216 1708, măsiţa mai. Supt aciastă piiatră se odihnesc răposatului robului lui Dumnezeu Ma...nie erodiaconu cel ce-a fost iconom sfintei Mitropolii din Tărgovişte, ci-au răposat la leat 1799, Mart, fiind Mitropolit Preasfinţiia Sa chirio chir Dosoftei..., care cu a Prea Sfănţii sale cheltuială şi cu cheltuiala... s-a pus aciastă piatră la leat 1800, Avg. 9. Supt aciastă piatră odihnesc oasile răpostaului robul lui Dumnezeu Ghiorghir Lupoianul ot Meedinţi, dinpreună cu aceste nume: Floarea, Şărban, Mariia,m Dumitru, Costandin, matei, Ilinca; la vleat 7197 1689, msţa Iunie 1. Pisar Miiai. 122 Supt aciastă reace piiatră de aici, în sfănta şi marea Mitropolie odihnescu-se oasle robului lui Dumnezeu Neagoe Spătariul Văcărescul, avănd viiaţă în lume ani 72, şi s-a săvărşit cu pace în luna lui Septemvrie în 28 de zile, la naul 7210 1701. S-a prestăvit în Domnul dumnialui Dumitraşcu Caramanlăul biv Vel Postelnic, în zilele prea-luminatului Domn io Costandin Basarab Voevod, la anii de la Zidirea Lumii 7217 1709, în luna lui Avgust în 20 de zile. Viacinică fie pomenirea dumnialui. Aicea odihnesc oasle dumneaui de bun neam jupan Ivan Văcărescul i jupaniţa lui Maria i snă ego Ivan, Ştefan, Asan, Mariia şi Neagoe, Zamfira, Ianache, Neacşa, Datco, Mihalcea, Costantin..., Sava,m barbu, Eba..., Ancuţa, zoiţa, Badea; au răposat în zilile lui scarlat Ghică Voevod, Marti 17, leat 7268 1760. 123 Cu ajutoriul lui Dumnezeu fiind aciastă făntănă bună, veache şi măncată în multă vreame pe moşie megieşască, a stătut nedreasă pănă acum, cumpărănd moşiia de la Vintilă, cu voia a tuturor moşneanilor, dumnealui Grigorie Greceanul vel Ban, s-a îndemnat de o au dres şi o au înnoit deprecum să veade, mai mult pentru că, fiind apă foarte bună şi bînd călătorii, să dea mulţumită lui Dumnezeu şi să zică: Dumnezeu să iarte sufletele ale celora ce au cheltuit de o au înnoit şi ale lor ce den temelie o au făcut; şi o au zidit al doilea oară den temelie, această fănănă, de acest mai su numit boiariu, în zilele prea-înnălţatului şi prea-luminatului nostru Domn Io Costandin Neculae Voevod Mavrocordat, în anul de-ntăi dentru a patra Domnie a Măriei sale, la anul de la Adam 7253, iar de la Hristos 1744, Octonvrie 14. Cu vrerea Tatălui şi cu ajutoriul Fiiului rădicatu-s-au aciastă sfăntă şi dă viaţă făcătore cruce între hramu Prepodomni Paraschivi, şi s-au rădicat în zilele prea-înnălţatului Domn Ion Neculae Costandin Voeod, şi s-au ridicat de robu lui Dumnezeu Bancă şi soţia lui Maria, etc. 126 Aciată sfăntă biserică ce să prăznueşte întru cinstea Adormirii prea-sfintei Născătoarei de Dumnezeu şi pururea-fecioarei Maroei s-a zidit întăiaş dată din desclicătoarea ţării de răpostul întru pomenire prea-bunul creştin şi de Hristos iubitor singu-stăpănitor Radul Negrul Vvd., cănd a fost cursul anilor de la Adam 6723 1214, şi au stătut aciastă bisearică cu bună pace pănă în zille creştinului Domn Alexandru Vvd. Iliiaş, întru a doa 127 Domnie, fiind leatul 7136 1628, cănd atuncea, surpăndu-să şi stănd căţva ani dărăpănată, pănă cănd. Din voia lui Dumnezeu s-a rădicat Domn Ţării prea-milostivul creştin Matei Basarab vvd. Carele, ca un răvnitor de cele dumnezeeşti, a zidit-o, cu aceeaşi pietre, pre aceiaş temelie, fiind leat 7143 1634-5, precum în pisaniia lui pe larg arată, iar, cînd Proniia cea dumnezeiască a binevoit, şi priveleghiurile ţării cele vechi s-a înnoit şi ne-au dăruit, dînd Ţării pre blagocestivul şi bunul patriot Grigorie Dimitriu Ghica Vvd., în leatu 7332 1823-4, între alte multe podoabe ce au făcut patrii sale, ţării aceştiia, ca un răvnitor acelor vechi şi adevăraţi Domni patrioţi, văzînd şi pre aciastă sfîntă biserică cu toul zmăcinată şi pornită spre cădere din pricina groaznicului cutremur ce s-a întîmplat în leat 1802, Octomvrie 14 de la Hristos, încît şi închisă a fost şapte ai, nelăsîndu-l splahna cea creştinească a privi o zidire veche ca a2asta întru atîta proastă stare, din porunca Mării Sale s-a surpat pînă în faţa pămîntului, şi iarăş cu acelaş pietre, pă aceiaş temlie, s-a zidit şi s-a înfrumuseţat, înpodobindu-să cu deosebire din ceia ce au fost, precum să vede păstotrind turma Ţării Preaosfinţiia Sa chir Grigorie Mitropolitul, iar năstavniciia aceştii sfinte mănăstiri ocîrmuind smeritul între arhierei chir Filaret Apamias, Beldiman, din patrie Moldavii, întru al 14 an al nastavcii sale; carele şi silitor a fost asupta acestui lucru, nevoindu-să cu toată inima pentru pomenirrea şi mîntuirea sufletului său, spre răspund bun la înfricoşata judecată; începîndu-să zidirea la anul de la Adam 7335, iar de la Hristos 1827, în luna lui Mai în 14, şi s-au săvîrşit la. 128 În zilele ducelui creştin şi de Dumnezeu iubit creştin Matei Basărabî Voevod, gospojda ego Elina, cu vrearea lui Dumnezeu pus a fi Domn creştin în Ţara-Rumănească, întru moşiia lui , care iaste dîntru Unguri descălecată, adecă început-a a scrie de aciastă săntă dumnezeiască beaserică ce iaste hrmaul prea-sfintei Mariia, carea s-a început şi se-a zidit şi se-a săvrăşit de bătrănul şi prea-milostivul creştin Radul Negrul Voevod; carea a fost de’nceput descălecătorol Ţerii-Rumăneşti şi d’început a fost zidită a2astă sfăntî dumnezeiască besearecă cănd a fost cursul anilor de la Adam 6723 1215, şi tot a stătut cu bună pacie păn zilele creştinului Alexandr Voevod Iliaş, doao Domnie, cănd a fost cursul anilor de la Adam 7136 1628; atunce, într-aceia vreame, se-a surpat de intru voia lui Dumnezeu, în zioa de Sfeti Ilie proorocul, la miazanoapte, şi nici-o firoseală nu s-afăcut, iar dup’aceia, deac-a dăruit Domnul Dumnezeu pre acest Domn bun şi milostiv creştin Matei Băsărabî Vovodi, gospojda eg Elina, cu Domnie 128în Ţeara-Rumănească şi întru moşiia lui, şi fiind şi Măriia Sa de într-acea rudă bună şi de întru el neam adevărat, socotit-a ca un Domn bun şi milostiv ca să rădicie şi să facă sfăntă şi dumnezeaiască besearecă, să nu piiară pomeana acelor răposaţi Domni bătrăni, şi acest Domn bn şi milostiv creştin Matei Băsărabî Voevod i gospjda eg Elina, încă să le fie de pomeană lă sfăntul jertfealnic întru vecie nesăvărşită şi d emare ajutor înnaintea feaţe lui Dumnezeu adeverit. ŞI ispravnic a fost după lucrul aceşti sfinte dumnezeiască besearică Socol Cluceriul de Cornăţeani, şi au nevoit şi acest boiar înţelept cu multă stradanie şi cu tota inima pentru slujba şi pentru pomeana Domnu-129său, apoi şi pentru sufletu lui, ca să fie de ajutoriu şa înfricoşata judecată. Şi se-au început a se zidi aciastă dumnezeiască besearecă de în faţa temeliei în luna Iunie 22 zile, cănd au fost văleatul de la Adam 7143 1635, şi se-a săvărşit în luna lui Avgust 20 de zile, vă leat 7144 1636. În zilele dulcelui creştin şi d e Dumnezeu iubit creştin Matei Băsărab Voevod i gospojda eg Elina, cu vrearea lui Dumnezeu pus a fi Domn creştin în moşiia lui, adecă scris-am de aciastă sfăntă besearecă ce-i iaste hramul Maria, carea a zidit răposatul Radul Negrul Voevod, cănd a fost vleatul de la Adam 6723 1215 şi au stătut cu bună pacie pănă în zilele lui Alexandru Vodă Iliaş, fost-au leatul 7136 1638; atunce se-au surpat; iar, deacă a dăruit Dumnezeu pre creştin Matei Băsărab Voivod i gospojd eg Elina cu domnie înmtru moşiia lui, socotit-a ca un Domn milostiv ca să rădicie aciastă sfăntă besearică ca să nu piardă pomeana moşilor, pentru c-a fost şi Măriia Sa dentr-aceia rufă bună şi adevărată, şi ca să fie şi Domniei Lui de pumeană, la sfăntul şi d emare ajutoriu înnaintea feţei lui Dumnezeu întru vecie, amin. După a2asia şi acesta ce se zicie Dălgopoliu să fie ertat de vama de păine, să nu diah vamă domneacă. Aşijderea şi oruşani să nu diah vamă de cie vor vende, cum au fost ertaţ de răposatul Radul Negrul Voivod şi cum scrie în cărţile ceale bătrăne. Aşijderia să fie ertaţ şi de domniia Mea, iar cine nu va întări, să fie proclet şi anatema. şI se-a început aciastă sfăntă besearecă de în faţa temeliei în luna lu Iunie 2 dni, de la Adam trecuţ ai 7143 1635. Ispravnic au fost după lucrul al ceşti sfinte beseareci 130 jupan Socol Cliuciiariul de Cornîţeani. ŞI au nevoit şi acest boiariu cu toată inima şi cu multă strădanie pentru slujba Domnului său şi pentru sufletul lui, casă-i fie de ajutori. Vă leat 7144 1636. şi s-a săvrăşit în luna lui Avgust 20 de zile cănd au fost. 133 Această creştelniţă este a mănăstirii Cănpulungului, făcută cu cheltuiala şi argintu sfintei mănăstiri de Sfinţia Sa părintelui igumenul chir Dositheu arhimnadritu, msţa Ghen. 20, leatu 1788. Acest sfănt şi dumnezeiasc lăcaş fiind dintru întăi zidit de fericitul întru pmenire ctitorul Io Radul Negru Voevod cu nume de biserică domnească şi, după patru sute şi mai bine ani, d eun cutremur a căzut, stănd grămadă 7 ani, pănă în zilele Domnului io Mathei Vvod, cînd 134 atunci Mărie Sa l-au zidit iarăşi cu aceleaşi pietre dela Radul negru Vvod, pre carele l-a numit monastire opştejitie de părinţi şi nzestrăndu-o cu moşii, vii şi ţigani, precum testamentul Mării Sale dela monastire cuprinde: aşa dar a stătut aciastă zidire pîn la leat 1819, cănd atunci întru una d ezile, sîmbătă, la 8 ciasuri, a căzut o bucată mare de boltă, fiind biserica foarte slabă de multe cutremure şi acoperemîntul de multe ploi; care din poronca stăpînirei s-a închis, stînd închisă pănî la leat 1826, cînd atunci, din porunca Domnului Io Grigorie Dimitriu Ghica Vvod şi cu blagoslovenie preosfinţitului Mitropolit Ugravlahii chirio chirio Grigorie, la Mai 4 s-a început aastă zidire, airş cu aceleaş pietri vechi, mai adăogîndu-să şi alte pietrii, ce nu s-a agiuns, şi, din multe întîmplări a vremilor care s-a urmat, adică războiul Rosii cu Poarta, boala cimii, scumpete bucatelor, iar, mai la urmă, şi cumplita boală a holerii, s-a prelungit gătire bisericii păn la leat 1831, cînd atunci s-a isprăvit şi pren oserdie şi osteneala bunului creştin, dumnealui Panî Costescu Vel Vornic, fiindcă mă aflam a Iaş, şi, întorcîndu-mă eu de la Moldova, la leat 1832, o am tîrnosit cu ajutoriul Maicii Domnului, a cărie nume să prăznuieşte. Îndatoresc însă pre urmaşii miei a ceti în condica pomelnicului ce iaste de mine făcută şi a urma întocma cu a fi pomelnicului ce iaste de mine făcută şi a urma întocma cu a fi pomenit, eu, căt şi părinţii miei răposaţii, ce sînt trecuţ în acea condică, ca,rumînd după a mea îndatorire, să afle şi ei har înnaintea Domnului, cînd va veni cu a sa slavă; amin. Filaret, arhiepiscop Apamii, năstavnic sfnt. Monatiri Cîmpulungului, Moldovean. O pre-milostiva mea stăpînă de Dumneze născătoare Maria, ce din Moldavia m-ai adus la aciastă sf. Mănăstire pre care dintru ale talepre a ta beserică o am zidit şi care 135 întru al tău nume să cinsteşe spre slava a prea-Sf.Treimei, te rog dintru adîncul inimii meale ca, la înfricoşata zi a venirii fiiului tău şi Dumnezeului nostru, prin a ta solire să mi se erte toate păcatele meale, căci numai tu ştii cîtă luptă am aut cu înprotivnicii miei pentru aciastă zidire, pănă cînd iarăş tu m-ai învrednicit a o zidi şi a striga ţie: Bucură-te cea plină de dar care întru adormire ta nu ne laşi pre noi; amin. De Filaret Apamias, la a sa igumenie, S-a zidit acest lăcaş preste veceha temelie Cu rîvna prea-însetată să-şi lase nemuritor Al său nume pre pămînt la cei ce-ssi vieţuitori, Căci şi ei sunt muritori, nu în veac viecuitori. ŞI ei mie să-mi urmeze, să fie nemuritoi, zidind zidire frumoase, un lăcaş dumnezeiesc, Praznic a stăpînii noastre, pre care mult cinstesc, Întru slava a preasfintei Treimei de o fiinţă, jertfa cea fără de sînge a săvărşi cu credinţă, Şi spre a mea pomenire lasu o pildă la urmaşi, Bogăţia să o lase, să nu fie pătimaş, De bogăţie cerească Evanghelia vorbeşte: Omul să se nevoiască, căci ia nu se mai sfărşeşte. Cu vrearea Tatălui şi cu ajutoriul Fiilor şi cu săvîrşirea Sfîntului Duh început-am de a zidi această sfîntă şi dumnezeiască biserică întru Naşterea Sfîntului şi slăvitului Preditici Ioan încă mai dinnainte, fiind biserică d elemn; şi, viind vremea de a putrezi, şi rămîind sf. Rugă de nu se putea face, ca să pomenească ctitorii şi răposaţi pă136rinţi care sînt aice, văzînd eu, Teofan ieromonahul, năstavnicul sf. mănăstiri, că stă sf. Rugă jos, din darul lui Dumnezeu şi al Maicii Sfinţii Sale m-am nevoit de o am zidit şi o am înfrumuseţat cu toată podoaba, ca să avem vecinică pomenire. ŞI s-au făcut în zilele luminatului Ioan VV. şI Mitropolitului chir Mitrofan. Vă rog, iubiţi fraţi, cari veţi fi năstavnic, să aveţi purtare de grijă ca să nu stea făr de sf. Rugă, ca să aflaţi milă înnaintea judeţului sfînt. Iar cine s-ar ispiti a strica, a nu purtarea de grijă, să fie supt blestemul a 318 sf. Părinţi de la Nicheie. Iulie 5 zile, leat 7226 1718, fiind ispravn. Vasile erodiacon Ioan logofăt ispravnic. – Acest Vasişe erodiacon a dat viile din valea Benii, ca să aibă vecinică pomenire. Supt aciastă piiatră să odihnesc oasele răposatului robu lui Dumnezeu Ilarion arhimandritul, şi s-au pristăvit în zilele pria-înnălţatului Domn Ion Costandin Nicolae Voevod şi Mitropolit al Ug. Chir Neofit şi năstavnic chi Nicodim egumenul ot Dolgopol şi isprăvnicel Costandin vnuc Varlaam arhimandrit... ot Bucureşti, ca să aibă vecinica pomenire; 7253 1745, Ghenare 8 d. ŞI iar în sifor monah, şi să odihnesc oasile lui la schitul Hagiului, msţa Ghen. 8 dni, vă let 7235 172. 137 Cu vrearea Tatălui şi cu ajutoriul Fiilui, cu săvărşitul Sfăntului Duh urzitu-si-au aciată sfăntă besearecă din temeliia ei, hrmaul Uspenie Bogorodiţe, dintru osteneala robului lui Dumnezeu Mareş Băjăscul Vel Vornic i suprujneţa ego Mariia şi soţia lui Maria, în zilele luminatului Domn Io Radu Lion Voivoda; mţa Sep. 15 dni, leat 7175 1666. 138 Cu vrearia Tatălui şi cu ajutoriul Fiilui şi cu săvrăşitul Sfăntului Duh într-una sfănta Troiţă nedespărţită, aciastă sfăntă şi dumnezeiască biserică ziditu-se-au den temelie de prea-creştinul şi luminatul Domn Io Grigorie Ghica Voevod şi luminată Doamna Măriei Sale Mariia, întru cinstitul hram Adormirea precistei Născătoarei de dumnezeu, ca să fie întru pomenire e 139 veaci. ŞI ispravnic Haci Hagi Ghica, msţa Avg. 26 dni, văl. 7169 1661. Să să ştie cum au cumpărat ceşti fraţi moşie de la mine dea Radu i şi Dincă; ce n-are trabă Ion. Cu ajutorul lui Dumnezeu rădicatu-s-au 139aciastă sfăntă biserecă din temelie cu toată cheltuiala dumnealui jupăn Gheorghie Necola Smerna Linotopitis, eparhiia Castorea, hramu sfăntului maree-mucenic Gheorghiie şi a sfăntului mare mucenic Dimitrie. Gura Iadului, Zorilă, Negrilă, Zghidarcea, Cocoşilă, Trăgilă. Care drm Dumineca şi nu merg la biserică, călugăriţe. Vai de cel ce va face rău pe lumea acesta, că sufletul aceluia va merge în focul de veci. Această sfăntă beserecă din temelie în zilele prea-lu140minatului Domnului nostru Io Alexandru Ioan Ipsilant Voevod, fiind prea-sfinţit Mitropolit chir Grigorie, la anii de la Adm 7281 1773. Costandin, Ion zădari ot Cămpulung, mesiţa Avgust 1782. Aciastă sfăntă cruce s-a rădicat în slava Domnului nostru Isus Hristos de blagocestivul Domn Io Costandin Brăncoveanul Basarab Voevoda, la 23 de ani al Domniei lui, cănd a făcut şi podul acesta peste Dămboviţă, fiind ispravnic Alexandru Şufarul Vălsănescuu; şi s-a săvărşit la luna lui Octomvrie 1zi, la leatul de la Zidirea Lumii 7220 1711. Aciastă sfăntă iconă s-a îmbrăcat cu argint prin osteneala robilor lui Dumnezeu Ianache Postelnicul, Petra, Ioan, la leat 1798. Cu vrerea Tatălui şi cu ajutoriu Fiiului şi cu desăvrăşit darul Duhului Sfănt s-a rădicat acest sfănt şi 141 dumnezeesc lăcaş întru cinstea şi lauda şi marea mărire şi frămseaţe acelei din Părintele şi Fiiul şi Duhul Sfănt nedespărţită Sfănta Troiţă, cu nevoinţa şi cheltuial părintelui Varlaam ci-au fost Mitropolit Ţărăi-Romăneşti, în zilele lui Grigorie Ghica Voevod şi mai întăi episcop Rămnicului şi, după lipsirea den Vlădicie închinător sfăntului Antonie au rădicat aciest sf.lăcaş în Domnie lui Şerban Vodă, începăndu-să primăvara, iar pisania s-a pus în Domniia lui Costandin Voivod Brăncoveanul, ms. Sep. 10 l. 7207 1698. .... ctitori vechi ertaţi... şi pre-acel nou... şi lor cu toţii urmaţi... pentru Domnu vă rugaţi şi toţi supusă credinţă daţi... Supt această piiatră să odihnesc oasele fericiţilor ctitori acestui sfănt lăcaş: Ivaşco Vel Lo(ro)gofăt şi alui Albu Vel Clucer, leordenii, care la leat 7081 (1573) a făcut o mănăstire şi a zidit biserica cea veche, car de mulţimea anilor dărăpănăndu-să, s-a rădicat aceasta, precum să vede, de Samuil Tărtăşăscul arhimandritul Mitro142poliei şi năstavnicul acestei mănăstire, la leat 1834, în zileale prea-înnălţatului Domn Alexandru Dimitrie Ghica Voevod, spre veşnica pomenire a aceloraş ctitori şi a neamului lor. Aicea iaste îngropată roaba lu Dumnezeu Axiniia, fata lui jupan Stroe Ban şi jupăneasei Vişei ot Leurdeani, şi, cănd s-a pristăvit, fost-au în luna lui Dechi. 11, în zilele bunului creştin Io Matei Basarab Voevod, leat 7155 1646-8. Adecă... aciasta piatră fost-au înnălţată acum de jupanul Matei fost... Vărtejanul care a trecut din viaţa aciasta... 144 Supt aciastă piiatră zac oasele răposatului eromonah egumen Iosaf ot Vierăş, şi atuncia iara leatul 7210 1702, în luna lui Iulie în 7 zile, în zilele lui Io Costandin Voevod Basarab. 151 şi muma lui Staca, fata log. Părvului ot Ruda, nepot Bădicanuui. ŞI pentru pomeana părinţilor şi a lui şi a moşilor lui a lăsat aici în sfănta mănăstire: Ştergerea jumătate sat, partea lui totă, care iaste la gura Oltului şi partea de la Stălpi, de jos de Bucureşti, care a fost al moşe-sa Grăjdană. Supt această piatră odihnescu-să oasele roabei lui Dumnezeu jupaniţii Cheajnii carea a fost jupaneasa jupanului Ivaşco Vel Armaş, şi se-au pristăvit în zilele răposatului Domn Io Mateai Voivod Basarab, vă meas. Oct. Vă 5 dni vleat 7150 1641-2. Supt aciastă piiatră odihnescu-se oasle robului în Dumnezeu Ioan sin jupan Pătru cupeţ ot Argeş, care s-a prestăvit la lea5t 7255 1747, Avg. 25, şi a lăsat sfintei mănăstiri partea lui de moşie den Cerbureni. Iunie 29, leat 7264 1756 s-a prestăvit şi robu lui Dumnezeu Ionichie monah Berindescu, şi s-a îngropat aici în mănăstire, şi au lăsat sfintei mănăstiri moşiia Turburia şi doao roate de moară în orau Argeşului. Aciastă cutie, între care să păzeaşte cinstita mînă a sfnt. Nifon patriarhului Ţarigradului, s-a făcut cu osîrdia smeritului episcop al Argeşului chir Iosif; 1795, Avgust 11. Cinstitul cap al sfnt. Muci enic Bachu. Cinstitul cap sfnt. Nifon patriarhul Ţarigradului. 153 153 Aciastă cutie s-a fost făcut de răposat arhimandritul Argeş chir Parthenie, şi s-a dus la mai bună podoabă de smeritu episcopu Argeş, Iosif; 1799. Io Costandin Şărban Voevod i gosoojda Balaşa. Drept acest loc odihnescu-se oasele robului lui Dumnezeu Parthenie shimonah, ce-a u fost igumen aicea 14 ani, pănă la leat 93, cănd s-a făcut mănăstirea Scaun de episcopie. ŞI acum la leat 1797, Sept. 20, a răposat episcopie. ŞI acum la leat 1797, Sept. 20, au răposat, fiind preasfn. părintele chir Iosif întăi episcop. Aciastă sfăntă icoană fiind foarte veche şi stricată, s-a meremetisit prin osîrdiia presfinţitului mie stăpîn chir Iosif episcopul Argeşului, la leat 1801. 154 Aciastă spă limpede şi lină, Din firea reace şi bună, Vederii mult veselitoare Şi setii potolitoare, Din izvoarăle adăncului S-a scos înfaţa pămăntului, De Iosif smerit episcopul, Cu eletie bun iconomul, Ca cine va bea să mulţumească Şi pre ei să-i pomenească, Că pentru aciasta s-a îndemnat Şi la acest loc bun o au mutat: Unul adecă dănd cheltuiala, iar celalalt puind osteneala. Cursul apei din fîntînă, Cînd iaste reace şi bună, La ia mult norod să adună Ca setea să-ş potolească, Inima să-şi veselească, şi cine bea mulţămeşte, Şi pre ctitori proslăveaşte, Cu toţii îi fericiaşte. ŞI, pănă cînd apa curge, Pomenirea nu se stinge, Ci şi mai mult să adaoge, Că curge cu-ndestulare: 155 Aciasta sfîrşi nu are Şi ca să bea fieşcare. Acest izvor era tăinuit, Din vechime negăndit, pănă acum cînd s-a înnoit, Făcîndu-să întăi cercare pentru gustul care-l are: Aşa a şi găsit cu cale,Că-ndată cum o au aflat, într-acest loc o au mutat, Bun lucru cu adevărat, Preasfinţiia Sa stăpînul Iosif episcopul cu Meletie iconomul, Căci şi aici s-a ostenit i nu puţin a cheltuit La cişmele ce-au făcut, Cum şi alte lucruri multe, Cu mari cheltuieli făcute, pre afară şi în curte. Cu vrerea Tatălui şi cu ajutoriul Fiiului şi cu săvărşire Duhului Sfănt, amin, rădicatu-s-a această cruce întru pomenirea marelui mucienic Gheorghie, în zilele creştinului Io Gligorie Ghica Voevod, cu blagosloveniia Mitropolitului chir Stefan şi cu toată nevoinţa igumenului Theodosie, cu toată cheltuiala mănăstirii: într-aceaia vreme fost-a înfricoşataciumă în toată ţara, şi la aciastă mănăstire încă s-a petrecut Stfena egumenul de aciastă morte: vecinica lui pomenire....; 7170 1661-2. 162 Dram. 229. Ghioca zlătarul. Anthim tipograful, 1694. Aceste dvere făcutu-s-au cu osărdiia şi toată cheltuiala smeritului Nicodim ierodiiac sni ştefan Greceanu biv Vel Sluger, hărăzindu-le la sfănata mănăstire Snagov, pentru a sa pomenire, la leat 1790 April 23. 165 Aciastă sfăntă şi dumnezeiască biserciă, întru care să cinsteaşte şi să prăznuiaşte hrmaul sfăntului apostol şi evanghelist Maftei, aiste zidită di temelie cu toată cheltuiala dumnealui jupan Matei snă Dumitraşco Morănglavi i jupaniţa ego Mariia în zilele luminatului Domn Io Costandin Nicolae Voivod, Iun. 13, 7254 1746. Făcutut-s-au aciastă sfăntă mănăstire prin osteneala dumnelaui jupan Matei Morănglavu ca să fie pentru pomenirea dumnelaui şi a tot neamului dumnelaui, în zilele luminatului Domn Ioan Costandin Mihai Racoviţă voevod, la naul 7262 1753, Octomvrie dnă 2, fiind zugravii popa Gheorghe i brati ego, Andrei, Vasilie, Stan Gheorghie. 166 Aciastă sfăntă şi dumnezeiască biserică, carele este în hrmaul Voveadenii Precistii bogorodiţe, s-a găsit zidită din temelie de răposaţii ctitori, dar după întămplarea vremilor, n-a fost ajuns numiţii ctitori ca să o înfrumuseţeze cu zugrăvit; încă şi stricată fiind, s-a prefăcut dea Preasfinţiia Sa răposat Stfean episcop Rmnicului, şi s-a început a să zugrăvi în zilele prea-blagocistivi împărătesei noatsre Ecatirina a toată Rusia şi în zilele Sfinţii Sale părintelui chirio chir Parthenie episcop Răm., leat 1771, şi s-a isprăvit de zugrăvit în zilele Preasfinţii Sale părintelui episcop chirio chir Chesarie al Noului Severin, leat 1774, mes. Av. 5. Însă aciastă zugrăveală ese cu toată cheltuiala smeriţilor ermonahi Daniil şi a lui Dragomir ereu, fiind la aciastă sfăntă mănăstirea egumen Isaia erămonah ot sfăntă episcopie a Rămnicului, 1774. Din puţin meşteşug ce am, Dragomir ereu zugrav, puţin ajutor Neculaie ereu, erodiacon Rafail zugrav, erodiaco 166Dumitraşco, Petru ucenic şi calfă. 167 Chesaria..., fiin oblăduitor Stean episcoul Rimnicului, care a prefăcut mănăstirea, leat 7102 1593-4, isaiia ermonah7u fiind egumen. Preda eriţa preoteasa; Dragomir ereu snă Văsilia, preaoţi ai bisercii; Partenie; Daniil eromonah şi proegumen, ctitori de obşte, Dragomir erei ot Suteşti, ctitori; Neacşa eriţa, ctitora aici; Ilinca eriţă, ctitoră. Pomeni gospodi pomenenete, Doamne monah Zizim ot Dobruşa ot sel din satul Săpata, vlt. 7200 1691-2. Fiind părintele ipiscop Clement, m-au făcut diacon la Sfiti Nicolae, şi m-au rănduit gata, şi am făcut acest pod lt. 7249 1741, Fv. 4 Clement ipicop. Az Stoica grămătic, vă leat 7131 7122-3. Isaiia ermonah egumen Dobrojan şi Sarul vameşul; 1780. Precută-a şi înnoit mănăstirea episcupu larion, lt. 7210 1709-10. A fost ispravnic brătrănul Daniil ot Bistriţa; leat 7210 1710, Septemvrie 30. 168 Aciasta sfăntă pravilă este a sfintei mănăstiri Dobruşa, la an de la Hristos 1775; şi am legat-o. Isaia igumen Dobruşei. Sofronie igumen Dobruşei; Fev. 13, 1768. Isaia igumen Dobruşan. Dumnezeu s te iarte, frate, pe un popă tan, ce scrisese mai sus, că astăz vei fi ţăramnă, precum şi eu măne. Ioan igumen Dobruşei; 1783, Ghen. 31. Astăz scriesei, Fev. 1, leat acelaş. Vasili Mamul Logofăt. Eu Radu Păh. Ot Băbeni. Paharnicul paraschiv. 1664. Iova Capic, l 7183 1674-5, 7228 1719-20. 169 Aciasta petră pre gropa jupănului Stroe Buzescul, ce-u fost Stolnic la Mihai-Vodă şi a fost la tote răz170boile de preaună cu Domnu-să, c ao slugă creadencioasă Domn-său, şi la războiul din întăi dobăndi rană la măna stăngă de Turci şi la războiul de la Giurgiu, cănd să loviră cu Hanul, să răni în ochiul săng de săgetă; şi au slujit Stroe lui Mihai-Vodă pănă peri în Ţara Ungurească. Deaci să sculară boerii ţării, şi cu Buzeşti rădicară prea Radul-Vodă; iară Simion Voevod cu Buzeştii din ţara lor la Ţara Ungurescă. Iar atunce merse jupănul Stroe la-npăratul nemţesc ca să ceară ajutoriu, de eşiră la Ţara-Rumănească cu Radul-Vodă; şi nu-i aşteptă Simion-Vodă; deaci se-a rădicat cu leşii şi Moldovenii şi Hanul cu mare oaste de Tătari, şi eşiră de să loviră în gura Telejinului, la Teiuşani, în luna Săptemvrie 14 zile şi v leat 7110 1602 năvală marţi dimineaţă de 3 ori de toate părţile; iară; după ed. citată; văzănd jupănul Stroe atăta nevoe pre creştini, stătu împotriva Tătarilor, de să lovi cu Mîrza nepotul Hanului, şi-l junghie pre Tătar, şi dintr-acel război să răni la obraz mortea-i, în luna ui Octovrie 2 zile, v leat 7110 1602. Şi nu tu pre voe căinilor de Tătari: Dumnezeu-l erte. Pe lături: Scrisu eu jupuneasa Sima a Stolnicului Stroe, deaca voi muri să-m grupaţi lăngă dumnealui aicia. 172 Aciastă sfăntă şi dumnezeiască mănăstire ce să chiamă Mamul, unde să prăznuiaşte hramul sfăntului şi făcătoriului de minuni Necolae arhiepiscop de la Miralichia, care, mai nainte de alţi ctitori fiind biserica făcută de lemn, iară după ce Domnul Dumnezeu a miluit cu Domnia Ţărăi-Rumăneşti,la Scaunul strămoşilo, pre bun-credicios i iubitoriul de Hristos Domn Io Costandin Băsărab Voevod şi dentru Dumnezeu năstăvit, întănplănud-să cu trecerea a veni aici la sfănta mănăstire, pus-a în gănd să zidească aciastă sfăntă mănăstire den piatră şi, la al şaptele an den Domnia Măriia Sale, luînd într-ajutor pre Dumnezeu şi pre Sfăntul Nicolae, început-au a zidi den temelie pănă în săvărşit, şi cu toate ceale pe den lăuntru podoabe ale ei, precum să veade, întru slava lui Dumnezeu şi întru lauda părintelui nostru de minuni făcător Nicolae argiepiscop Miralichieschi şi întru veacinică pomenire a Mării Sale şi a părinţilor; care s-au săvărşit la optulea an en Domnia Mării Sale, msţa Avgust 1, leat 7204 1698. Tănasie Ceauşul Măldărescul, ispravnic. Badea care au fost părcălab za Curteni, ispravnic. 173 Buzăştii ce din vechie pentru ţară s-au jîrtfit S-au sfărşit acum prin mine, precum Domnul a voit, Căci odraslă bărbătească din neamul meu n-au rămas, Ci numai de fămeiască dooă fiici iubite las, Rămăind spre pomenire nişte semne şi lucrări, Numai dor din auzire şi din alte întămplări. Oasele cele trudite aicea să odihnesc, Supt pămînt acoperite de piatra ce le 173păzesc.Iartă dar, iubite frate, cel ce vei vrea să ceteşti, Blagoslovind întru toate pre romănaşii Buzeşti. Smeritul Costandin Buzescul, sfărşitul neamului său. 174 a)În zilele lui Scarlat-Vodă, vă leat 7267 1759. b) Gheorghie Grămăticu din Strămba, fiind la Cozia. c) Costachi ce am fost surgun; 1826, iulie 4. Aciastă piatră iaste a lui Mihai eromonah, care au fost igumen la Coziia, şi, deacă l-a pus la mănăstirea Cămpul-Lungu igumen, care... ta...mănăstirii Cămpu-Lungului a făcut vă dni Io Costandin Voevod i Mitropolit chir Antim. 175 În slava sfintei şi de viaţă făcătoarei Troiţe, s-a început din temelie aciastă sfăntă besearecă de creştinul Domn al Ţărăi-Rumăneşti Io Mircea Voevod la leat 6809 1301, şi, lipsind-se de podoaba ei cea dintăi, pentru mulţimea anilor, au luat iară aciastă înfrumoşeţare, precum să veade, de cei ce s-a îndurat, în zilele prea-luminatului Domn Io Constandin Basarab Voevod, fiind Mitropolit Ţării-Rumăneşti chir Theodosie şi ostenitor chir Anthim episcopul de Rămnic, leat 7215 1706-7, în egumeniia prea-cuviosului chir Mihail. 177 Întru mărire aceli de o fiinţă şi nedespărţită Treimi, şi în cinstea şi lauda sfinţilor mai mari Voevozi Mihail şi Gavril şi a tuturor celor fără de trupuri puteri s-a zidit din temelie această sfăntă şi dumnezeiască biserică la anul de la întruparea Domnului şi măntuitorului nostru Isus Hristos 1680, Avg. 19, cu toată cheltuiala preasfinţitului arhiepiscop şi Mitropolit a toată Ţara-Romănească chir Teodosie, în zilele drept-credinciosului Domn Şerban Cantacozin VV., iar la anul 1850, după alegerea făcută de opştescul Dian al Ţprii, suindu-să pe arhipăstorescul Scaun al sfintei Mitropoli a Ungrovlahii preaosfinţitul arhiepiscop şi Mitropolit a toată Ungrovlahia dd. Nifon, şi, fiind dărăpănată biserica acestui sfănt schit numit Cetăţuia, metohul sfintei Mitropolii a Ţări, şi locul pustiit cu totul, s-a înfrumuseţat cu case şi zidu împrejur, după cum se vede, în zilele Înnălţimi Sale bine-credinciosului Domn stăpănitor al Ţări, Barbu Dimitrie Ştirbei VV., cu îngrijirea aceşti prenoiri fiind însărcinaţi arhim., Misail Berislpvescul şi Pitariul Nastase Leculescu, lea 1853. Cu vrearea Tatălu şi cu ajutoriul Fiiului şi cu săvrăşirea Sfăntului Duh s-a făcut aciastă buserică şi cu chilii 178 întru ciinstea şi mărirea şi lauda Sfinţilor Voivozi, a arhistratigilor Mihail şi Gavriil şi a tuturor făr de trupuri puteri, cu toată cheltuiala şi osteneala preasfinţitului părinte chir Theodosie arhiepiscop şi Mitropolit a toată Ţara-Rumănească, în zilele prea-luminatului Domn pravoslavnicul Şărban Canatcozino Voevod. Săvrăşitu-s-au în luna Av. 19, leat 7188, 1680. Aciastă sfăntă şi dumnezeiască biserică întru care să cinsteaşte şi să prăznuiaşte Adormirea preacuratei şi de Dumnezeu născătoarei pururea-fecioarei Marie, care de-nceputul ei aciastă biserică cine o a fost zidit-o nu să ştie, iar cănd a fost în zilele luminatului Domn Io Radul-Vodă, feciorul lui Vlad-Vodă, a găsit-o aciastă mănăstire, bisearica pustie şi stricată, la leatul 7000 1491-2, şi den bun găndul lui se-au apucat de o au dres şi o au înfrseţat, şi au stătut aciastă bisearică pănă în zilele luminatuui Domnu Io Costandin Băsărab Voivod şi, fiind prea învechită şi crăpată, căt îi venise vreamea a cădea; deci într-acia vreame fiind năstavnic aceşti sfinte mănăstiri cuviosul chir Paisie iromonah şi văzănd slăbiciunea bisearicii, îndemnatu-s-a dentru al său gănd bun şi a prefăcut-o din temelie, înfrumuseţăndu-o cu zugrăveala şi cu cheltuială de la el şicu ajutori den mănăstire, c aîn veaci să aibă pomenire, sfărşindu-se la anii de la Zidire 7209 1701, Iulie 23 dni. 179 Cu vrearia şi cu mila lui Dumnezeu făcut-t-au aciaste tămple cu sfintele icone întru lauda a preacuratei Maice a Domnului nostru Isus Hristos în zilele prea-luminatului şi bunului creştin Io Costandin Băsărabă Voivod, cu osteninţa şi cu toată cheltuiala părintelui chir Paisie ermonah, egumen aceştii sfinte monastiri Govora, msţa Noem. dni 7, leat 1701. Acest sfănt şişi dumnezeesc potir s-a făcut cu cheltuiala dumnealui chir Panaiot Nicolaudis, epistat sfintei mănăstiri Govora, şi s-au dat pentru pomenire dumnelor Panait, Zoiţa, Nicoae, Mariia; 1819, Iulie 10. Pomeneşte, Doamne, pe robul tău 179Dumitru. O vldciţe... Iosif ermonah; 7220 1712; şi cu cifre. 180 Az Rante, zugrav. Aicia să odihnescă oasele robului lui Dumnezeu Costandin arhimandritul, egumenul acestei sfintei mănăstire... La anii 1770, cănd flacăra războiului ardea între Rosiia între Otmani, fiind igumen chiriu Stefan Mănăstiranul, de frică închizăndu-se, au venit Florea hoţul şi, spărgînd zidul...., au tăiat fierul şi stălpii uşii, şi uşii, şi aşa rămăsese stricată; iară acum s-a înnoit pă cum să veade, dă cuviosul chiriu Anatolie ieromonahu, igumenu mănăstirii Goora, pă vremea preasfinţitului păstoruchiriu chiriu Fliaretu episcopul Rimnicului, Domnul ţării fiind prăpădit atuncia... Nicolae Mavrogheni Voevod, anu 1787 luna lui Iulie. Dumitru zugravu. 181 Aciastă clopotniţă, fiind zidul stricat din toatepărţile şi dărîmat, încît rămăsese ruine, deci cuviosul egumen al mănăstirii Govora chir Anatolie ieromonah, din a Sfinţiei Sale rîvnă apucîndu-se, o au înnoit cu totul şi de-asupra acoperişului au pus şi cruce nouă, ... aducîndu-o şi meremetisîndu-o în ce chip se vede, pentru veşnica pomenire a Cuvioşiei ale şi a tot neamul său, săvărşin acest lucru întru al preasfinţitului păstor chir chir Filaret episcopul Rîmnicului; 1783, Avg. 12. Aciastă sfîntă şi dumnezeiască mănăstire care să numeaşte dentr-un lemn, unde să cinsteaşte şi să prăznuiaşte Naşterea preasfintei şi preacuratei de Dumnezău Născătoare fecioarei Mariei, din temeliia ei iaste zidită şi a să strica toate lucrurile şi zugrăveala; dup aciaia, din voia şi porunca lui Dumnezău stînd Don blagocestivul şi creştinul Ioan Ştefan Cantacozinp Voevod; deci, avînd mare evlavie 182 cătră sfîntul lăcaş acest, numai de cît cu osîrdie s-au apucat ca de iznoavă a o înfrumuseţa, luminînd şi mai lărgind întîi biserica şi zugrăvindu-o a doa şi împodobind-o şi cu tîmple şi cu altele ce i-au trebuit, făcînd şi case şi chilii de prejurul ei, cum să veade, în slava preacuratei stăpîne şi întru pomenirea Mării Sale şi a păriniţilor; săvîrşindu la lt. 7223 1715, mes. Av. 30 dni; i ispravnic fiind chir Ioan arhimandrit de la Urezi. Aciastă sfăntă şi dumnezeiască bisearică a mănăstirii de călugăricioare ce să chiamă Surpatele, în care să prăznuiaşte un Dumnezeu, făcătoarea de viaţă prea-sfănta Troiţă, zidită a fost oareşcănd de Buzeşti, însă mică şi prost lucrată, iară apoi, după multă vreame, stricăndu-să, surpăndu-se, blagocestiva şi buna creştină Doamna Maria a luminatului şi înnălţatului Ioan Costandin Băsărab Voevod, mişcăndu-se den bunătatea sa, au vrut a o preface, şi aşa den temelie a rădicat-o cu toată chieltuiala Măriei Sale, cum astăz să veade făcută, frumoasă şi iscusită, înpodobind-o cu de toate şi miluindu-o pre căt unei sfinte bisearici şi mănăstioare ca aciasta să cade şi să cuvine, pentru buna pomenire şi spăseniia sufletelor în veaci, a 183 părinţilor şi a Măriei Sale; şi ispravnic fiind chir Ioan arhimandritul de Hurezi, şi săvărşindu-se la anul de la Adam 7214 1706, msţa Avgust 1 d. Aciasta prea-cuvioasă Trapezare frumoasă, Care iaste tuturor drăgăstoasă, Ca o maică măngăioasă, Cănd şed fraţii la masă, Întru neuitare făcută Şi aşa tocmită Şi cu tocmită Şi cu zugrăveale împodobită De smeritul Ioan arhimandritu, – năstavnic fiind aceşti mănăstiri pănă s-a făcut; lt. 7214 1705-6. În anul de la Hristos 1787, Octomvrie, au venit Turci, Muscali şi cu Nmeţi în ţară, ca să să bată şi, făcînd stricăciuni, robi multe, căt şi sfintele biserici le-au făcut grajduri de cai, ce nu s-a pomenit; 1867, iulie 27. Sfăntul şi dumnezeiescul acesta paraclis ştiut iaste că den teelie pre-aluminatul blagocestiv Domn Ioan Costandin 184 Basaraba Voevod l-au înnălţat şi cu zugrăveala l-a înfurmuseţat întru cinstea şi lauda Naşterii Maicii Domnului Isus Hristos şi de pururea feciarei, .i pre nemoarta pmenire a sa şi a tot bun şi prea-blagorodnic nemaul său, săvărşindu-să la al optulea an a Domniei Sale, fiind leatul 7205 1696-7, şi ispravnic fiind chir Ioan arhimnadrit, egumen. şI eu am scris acset paraclis, cu-mîna-greşitul Preda şi Marin, zugrafi. De Costandin Voevod Brîncoveanul s-a făcut aciastă sfăntă mănăstire Horezu; 1694. Să voi întra în sălaşul casei meale, a să voi sui pre aşternul patului mieu, să voi da somn ochilor miei plohupelor melae dormitoare şi răpaos tămplelor mealepănă 184nu voi afla loc Domnului şi sălaş Dumnezeului pănă nu voi afla loc Domnului şi sălaş Dumnezeului şui Iacov, jurăndu-să, căntă şi zicea marele proroc şi înpărat David; aciasta dară şi în mintea luminatului şi înnălţatului Ioan Costandin Basarab Voevod, Domn şi oblăduitor Ţărăi-Rumăneşti, încă den tinereţelor sale hotărăt avănde, n-a dat odihnă mădularilor sale, nici răpaos găndurilor sale, păn n-a aflat aice locDomnului, unde aciastă fumroasă mănăstire, lăcaşul lui Dumnezeu, din temelie cu multă osărdie şi cu mare cheltuială 185 azidit şi a ridicat marelui Costandin şi Elenii, semnaţilor Înpăraţi, tocma cu apostolii, spre scurtarea şi paza ei închinăndu-o; carii mari sfinţi înpărţai Dumnezeului şi Măntuiriului nostru Isus Hristos şi aicea jos pre ume a trăit, şi în Ierusalimul cel de sus să trăesc în veaci, nehotărăţi, slăvindu-seşi căntăndu-să; acest sfănt şi luminatlăcaş blagocestivului Domn făcănd, aşa l-a îfrumoseţat şi cu toate înzestrat, căt nemoartă pomenire lui şi părinţilor, moşilor, strămoşilor şi tot bătrăn şi blagorodnicului său neam în veac să rămăe şi să se laude, a lăsat; sfărşindu-se la anul de la zidirea lumii 7200 şi de la Spăseniia d. 1692, în luna lui Iunie, ispravnic fiind Părvul Cantacuzino Marele-Stolnic. Sfănta şi dumnezeiasca beseari aciasa, dupre ce, cum s-a zis şi ştiut iaste că dăn temelie prea-luminatul şi blagocestivul Domn Ion Costandin Brăncovenaul Băsărab Voevod, cu toate căte pre den afară înprejur să văd, a zidit şi a alcătuit, vrut-a şi pre dăn lăntru a o înpodobi şi a o înfrumusţa cu de toate şi, zugrăvindu-o ca nu alta asemenea, mai vrut-a, între alte, c aşi dunga cea mare bătrănă şi blagorodnă a rodului şi neamului său, atăta despre tată căt şi dăspre mumă, să să zugrăvească şi să să pue ai cum să veade, într-aciastă dăsfătată, frumoasă şi iscusită tindă, spre slava, întăi, cea necuprinsă şi neschimbată în veaci a lui Dumnezeu celuia ce au învrednicit pre acest bun şi blagocestiv Domn a face aciastă, şi spre nemorta pomenire a sa şi a tot bun şi prea-blagorodnic neamului său; săvărşind aceastea la al şaselea an al Domnii Sale, în anul său; săvărşind acestea la al şeaselea an al Domnii Sale, în anul dă la Naşterea Fecioarei şi a Măntuirea Lumii 1694 şi dă la omul cel de-ntăi 7203, msaţa pravnic fiind Cernica biv VelArmmaş, în urma Părvului Stolnicului Andrei, Stan, Neagoe, Ioachim. 189 Supt aciastă peatră odihnesc osăle roabei lui Dumnezeu Maria fiica dumnealui Dicul Bengescu; care o ţinut dumnealui Ion Băleanu. Supt aciastă piiatră să odihnesc oasle răposatului rob lui Dumnezeu Ioan Măldărecu biv vătav za aprozi şi a soţiei lui Stanca: aceştia a dat via dumnialor de la Troian, cu locu. Valuri multe rădică furtuna pe mare, Mai vărtos găndul omului întru lucrul ce are, Nu atîta grijă începutului, Cît mai multă grijă şi primejdie a săvărşitului, Pentru că tot lucrul bun şi de multă nevoinţă, Îl aratăă aicea ce să ostenesc pentru credinţă, Precum şi acest părinte ce să văd le-au făcut idprăvit Pentru aciaia şi noao tuturor cu milă ne învoia. Ca să nu fie uitat, Că ne va fi păcat, că prin multe osteneale ce a luat, 190 Iară acum zace cu ţărănă împresurat, Şi a fost năstavnic acest părinte... ani 30. ŞI fu şi trecu Ca cănd şi nu fu. ŞI i s-a săvărşit viaţa lui, mutăndu-se cătră Dumnezeu laleatul 7234 1726, Iun. 15 dne. Supt aciastă piatră să odihnesc.... robului lui Dumnezeu Nicolae.... scul, care... a dat cinul călugăresc într-aciastă sfăntă mănăstire şi nerăm.... lume a fos... to.... a avut sfăntă mănăstire şi nerăm... lume a fost... to.... a avut mănăstire moşii, vii şi... robi, tot aciaîe precum pă... mărturiseşte cartea lui... de danie, ca în veaci să se pomenească...., dnă 25 Iun., leat 7222 1714. Iubitoriul de Hristos Io Costandin Basarab Voevod, 191 cu Doamna sa Maria, la a lor mănăstire Sfinţilor Înpăraţi Costandin şi Elena, lîăngă altele alalate şi aceaste sfeşnic, cu soţia lui, a adaos; lt. 7200 1692, Fevruar 1. Eu sănt uşa: prin mine deva întra cineva, să va măntui, şi va întra şi va eşi, şi păşune va afla.Gospojda maria dentru a sa osărdie făcut-a acestă anaforniiţă, şi dată la bolniţa de la sfănta şi dumnezeiasca mănăstire unde să numeaşte Hurezi, ca să fie întru veacinica pomenire: Iule 5 zile, lt. 7205 1697. Răvnind şi urmănd în toate 192 bunele fapte şi blagoestevie Maria, luminata Domnă, pre înnălţat soţul său Io Costandin Băsărab Voevod şi, precumsoţul şi Domnul ei bisearica cea mare în cinstea Marilor Înpăraţi şi sfinţi Costandin şi Elena den temelie o au rădicat şi o au înfrumuseţat, aşa şi Măria Ei în slava o a rădicat şi o a înfrumuseţat, aşa şi maria Ei în alva de Dumnezeu Născătoarei fecioare şi stăpănii noastre a zidit aciastă sfăntă stremoşilor să rămăe şi al lor nemort nume, şi părinţilor, isprăvind-o la optulea an al Domnii lor, la leatu de Zidirea Lumii 7205 1696, msţa Septemvrie 20 dni. La leat 1789, fiind răzmiriţă şi nevoe mare în ţară de Neamţi şi de Turci, au venit un saraschier cu oaste turciască de a şăzut în mănăstire o lună, şi multe stricăciuni s-a făcut sf. Beseareci: ajunsase grajduri de cai, – căt să dăznădujduise Rafail egumenul ce era atun, că nu va mai vadea deres, – căt şi aici de tot era stricat. Iar, după moartea aceluia, ajungănd egumen Pahomie, fiind din soborul sf. mănăstiri, luat-au întru-ajutor pe milostivul Dumnezeu şi pe pre-curata sa maică şi pre st. Înpărţi şi s-au apucat a grege, şi, cu ajutorul celor mai sus zişi, au şi isprăvit, înpodobinud cu zugrăveală, 193 după cum să veade, în Domniia Mării Sale Ioan Alicsandru Moruzi Voivod. Entru ale tale aduc Sfinţii alem stăpănă, aciastă sfăntă şi dumnezeiască bisearică ca o mireasă înodobită precum pe dănafară aşa şi cu de toate podoabele înpodobită şi pe dăn lăntru, întru cinstea şi lauda Adormirii Sfinţii Tale, Născătoare de Dumnezeu, ca pomenire şi ei să fie, moşilor, părinţilor şi noo în veaci. ŞI s-au zugrăvit la leat 7207 1699, Mai 31 dni, şi ispravnic fiind chir Ioan arhimandrit, egumen; Preada i Nicola, zugrafi; Efrem. CU voia Tatălui şi ajutorul Fiului şi săvîrşirea Sfîntului Duh, începutu-s-au sfîntul hram al Adormirii Preasfintei Fecioare stăpînei noastre Născătoarei de Dumnezeu şi puurea Fecioarei maria, în zilele Măriei Sale prea-luminatului Domn Io Neagoe Voevod, de ctitorul Banul Barbul, 194 fratele Pîrvului Vornicul de sigur: i fraţii săi: P.V. i Danciul i Radul i Preda i Mircea; leat 7206. Sfăntă aciastă şi dumnezeiasca mănăstire pomeneasşte-s-ă a fi zidită întăi şi den temelie de Barbul Banul Craiovescul, carele aici şi îngerescul cin al călugării mai pe urmă au luat; airă dupre aciaia reaua vrăşmăşie a crudului Mihnei-Vodă Dracea, ce-a avut pre dinsul, den fţa pămăntului a o ştearge silind, cu tunuri şi cu alte cinii zidurile i-au surpat; însă Dumnezeu cei ci stricatele direage, slabele întăreaşte şi dăznădăjduirile omeneşti în bună nădeajde şi fiinţă le aduce, – acela n-a lăsat tiranica pohtă Mihnei a să săvrăşi de tot, ci, iară, Barbului Banului întrămare şi puteare dănd, iară o au prefăcut, mai bună încă şi frimoasă.Şi dupre aciaia, iară, bunătatea şi adănca înţelepciune dumnezeiască aţăţănd şi ţiind den nărodul Barbului oameni mari şi vreadnici, o au ţinut şi o au păzit; precum şi Preda Vel Vornic Brăncoveanul în toată viaţa lui a făcut şi, pre unde a fost căte ceva stricat, a dires. Iară în ai ceşti mai dă pă urmă cu mai mare osărdie şi mai cu mare cheltuială nepotu-său Costandin Vel Spătar, carele, dă spre tată trăgăndu-se dăn veachia dungă a Craioveştilor, cari şi Băsărăbeşt să chiamă, şi, dă spre mumă, şi mai dăn bătrăna şi înpărăteasca Casă a Cantacuzenilor, vrănd a răspunde blagorodnii şi evlavii sale, carea cătră dumnezăeştile lucuri avea, multe a întărir, multe a înfrumuseţat şi den nou a făcut la aciastă dumnezăiască şi sfăntă casă, dănd şi lăsăd, precum i se-au căzut, în veciu bună pomenire bunului şi luminatului neamului său şi lui, săvrăşind aceastea în zilele unchiului său lu Şerban Voevodul celui tănăr, şi fiind egumen Parthenie eromonah. Răposat-a robul lui Dumnezeu Moise Voevod, feciorul lui Vladislav voevod, la leat 70401532. 197 Acest secriu făcutu-l-am noi robii ui Dumnezeu Io Costandin Voevod şi Doamna mia Bălaşa, puindu-se într-ănsul cistitele moaştele ale prea-cuviosului părintelui nostru Grigorie Decapolitul la mănăstiria Bistriţa. Acest sfeşnic de argint s-a făcut din mila dumnelaor boiarilor şi neguţătorilor craioveni în zilele prea-luminatului, prea-înnălţatului Domn Io Alexandru Ioan Ipsilanat Vvd., cănd s-a dus Sfăntul Grigorie Decapolit de la mănăstirea Bistriţii 198aici Craiova, pentru seceta şi lăcustele ce era, păstorind eparhiia aciasta iubitoriul de la Dumnezeu episcop al Rămnicului chir Chesarie, Caimacam fiind Scaunului Craiovei dum. Grigorie Razul biv Vel Ciulci., şi s-a afierosit Sfăntului Grigorie la leat 1779, Noemvrie 12; s-a lucrat de Hristea argintar Ianiotu.Acest sfeşnic iaste făcut den alte sfeaşnice şi dentr-alte arginturi ce a fost date de creştini pentru pomeana la sfănta mănăstire Bistriţa şi cu cheltuiala robului lui Dumnezeu Cotandin Brăncoveanul Vel Logofăt, msţa Martie dni 1, leat 7195 1687. Aciastă cruce o au facut Vlădica Theofil în zilile lui Io Mathei Voevoda, va leato 7150 1641-2. Doamne , isuse Hristoase, priimeaşte de la robu tău Cos199tandin Brăncoveanu Vel Spăt. Darul acesta, care l-a închinat casii Sfinţiei Tale, mănăstirii Bistreţii, vă leat. Vas sfintu cu multă smerire dăruit svintii tale case, Doamne, mănăstirii Bistriţii, de robul Costandin Brăncoveanu Vel Spat., întru slava şi lauda a prea-svintii Maicii msţa Maii 12 dnă, leat 7193. Priimeaşte, Doamne, darul acesta de la mine, robul tău Costandin Brăncoveanul Vel Spat., care l-am închinat svintii tale, mănăstirii Bistriţii, unde să slăveaşte Adormirea prea-svintii tale aice. Vas de slujba osveştaniei, întru veacinică pomenire; msţa mai 12 dnă, vlt. 7193. Aciastă svăntă şi lui Dumnezeu evanghelie iaste ferecată de robul lui Dumnezeu Costandin Brăncoveanul Vel Spătari, şi o au închinat svinţii mănăstiri Bistriţa, înru a sa veacinică pomenire; vă leat 7191 1682-3. Şi s-a de Gheorghe zlătar, sin Răducanul zlătar. Aciastă sfăntă icoană s-a înpodobit cu argint de Sfinţii Sa părintele arhimandrit şi igumen s. mănăstiri Bistriţa, chir Costandie Peloponisota, cu cheltuiala mănăstiri, în Domniia al doilea prea-înnălţatului Domn Io Alexandru Costandin Moruz Voivod, Mitropolit fiind Preaosfinţiia Sa chir Dosoftei al Ungravlahie şi episcop Rămnicului Preasfinţiia Sa chir Nectarie, leat 1799, Iul. 20. Acest sfînt artoforion iaste făcut de Sfinţia Sa părintele arh. Costandie Peloponisiotu, iguumen sfintei mănăstiri Bistriţa, cu cheltuiala mînăstirii; 1799. 201 Acest pritvor zugrăfitu-s-a den bun găndul dumneaei jupăneasei Andriianei Vorniceasei a dumnelaui Şerban Cantacuzino Vel Vornic, în zilele luminatului Domnu Ioan Costandin Brîncoveanu Basarab Voevod, fiinf egumen chri Ştefan ieromonah, Mai 18, 7218. 203 Aici să odihneşte părintele Ionichie schimonah Cacoveanul, msţa Sep. 17, 7199 1690. Aicia zac oasele creştinului şi bine-credinciosului şi de bună rudă boiaren jupan Danciului Vornicului Brăncoveanul; întămplăndu-se mortea în ţara Ardealului, acolo i s-a îngrupat trupul, în Mitropoliia Belgradului, în corsul anilor 7108 1599-166, iar fiiu-seu, prea-lomiatul Ion Matei Băsărab Voevod, Domnul Ţărăi-Rumăneşti, într-al 16 an de Domnia lui 1646, triimis-a pre credinciosul Mării Sale Dragomir Vel Vornic de-a adus oasele de le-au îngropat într-aciastă mănăstire Arnota, care e zidită din temelie de Mărie Sa ; veacinică pomenirea ui. 204 Aciastă căţie fost-au făcut răposatul Matei Voevod cu Doamnă-sa Elena, şi o au dat la sfănta mănăstire la 205 Arnota cănd a fost văleat 7130; dec, stricăndu-se, o a prefăcut Udrea Vel Cămăraş, nepotul Doamnii Ilenii,vel 7178. Aciastă fntănă fiin făcută de bunl şi blagocestivul Domn strămoul Domnii Mele, Io Matei Basarab Voivod, ce au fost Domn... al Ţării-Rumăneşti, şi, în cătăva seamă de ani încoace stănd striată şi închisă, dentru bun găndul inimii Domnii Meale Io Costandin Basarab Voevod am voit de o am făcut de iznoavă din temelie, ca să fie de mult ajutor lăcutiorilor în sfănta mănăstire şi Domnii meale pomeană n veaci; fiind egumen chir Varlaam ermonah, msţa Av. – dnă, vă leat 7202. 206 Aciastă sfăntă şi dumnzeiască biserică unde să cinsteşte şisă prăznueşe hramul nedăspărţitei Sfintei Troiţ, s-a început din temelie de vejnicul întru pomenire Domnul nostru Iioan Ghica Voevod, şi s-a săvărşit de înnălţatul Domnul nostru Ioan Grigore Ghica Voivod la leat 7171 1662-3, air acum, în zilele pria-înnălţatului nostru Domn Ioan Grigorie Dimitru Ghia Voivod, s-a înfrumusăţat şi s-a ugrăvit cu cheltuiala bisărici, episcup fiind iubitoriul de Hristos părintele nostru Neofit, iar egumen al sfintei mănăstiri Tizmeni Neofit, în anul Măntuiri 1827, Avgust; epitrop şi ostenitor a fost dumne. Stefan Jian la acistă impodobire. La 1819 am venit de la sf. mănăstire Tismana şi am fost slujitor la aciastă sf. beserică. La 1824 a venit Ruşi în ţara nostră. La 1834 s-a făcut Domn Ţări-Romănăneşti E. Măria Sa Alecsandru Ghica, fost şefu miliţi. Ghenadie eclisiarhu. În zălele pria-luminatul Domnului nostru euAlexandru Nicolae Suţul Voivod, cu blagosloveniia pria-iubitoriului 207 de Dumnezău episcopului nostru Galaction s-a zădit aciastă sfăntă bisărică din temelie şi s-a înpodobit cu zugrăvit i cu alte podoabe cu toată cheltuiala şi osteneala dumnialui jupan Ilioan Grecescu biv polcovnic şi cu a dumnialui jupan Stefan Miculescu biv Clucer ză Arie i cu dumnialui jupan chir Iioaniţă Armianul, adăogănd şi prisosăle ce să văd înlăuntru, zugrăvit cu o sumă de talere 555, bsă de alte daruri ce a dat şi vor mai da de acum înnainte; şi s-a zugrăvit de popa Mihai cliricu ot Tărgu-Jiul, săn popa Dobre, calfa; 1820,. Octonvrii 15. Aciastă sfăntă şi dumnezeiască biserică ce să prănuiaşte hramul Sfăntului Nicolae i Sfăntul Spiridon, din temelie s-a început de dumnialui Radul Pleşoianul, s-a zidit păn la ferestile cele de jos, dinpreună cu Stoian i Dimitrie Pleşoianu, şi, nedăndu-le mănă a mai lucra la besearică, a rămas pustie 10 ani; iar de la ferestile de sus s-a îndemnat dumnealui biv Vel Logof. Ioan Glogoveanu de a zidit şi înfrumuseţat, după cum să vede în zilele prea-înnălţatului Domn Io Alecsandru Costantin Moruz Vvd., cu blagosloveniia Sfinţiei Sale iubitorului de Dumnezeu chir chiriu Necatrie episcop Rămnicului; şi s-a săvărşit la leat 1794, Septemvr. 30, zugraf fiind dumnealui Gheorghie biv ftori Portar. 208 În numele Tatălui şi al Sfăntului Duh şi întru ajutorul şi luminatului şi puternicului hramul sfintei mănăstiri prorocul Ion Prdtece, vă dnă Io Matei Voevoda, truditu-s-au şi s-eu ostenit de o au zidit den temelie ei robul lu Dumnezeu jupan Lupul Buliga Vel Căpitan i jupăniţa ego Stanca i sni ego Chiriiac Spat. i Stoica Călina, Armeanca, vă leat 7154 1645-6. Supt aciastă piiatră zac osele robei lu Dumnezeu jupaniţa Stanca, de aşteaptă a doo învieree, carie va fi la toată lumea, la înfricoşata şi dreapta judecată a lu Dumnezeu: mutatu-s-a dentr-aciasta lume, mţ. Supt aciastă piiatră zac oasele robului lui Dumnezeu jupan Lupu Buliga Vel Căp., de aşteaptă a doo înviere care să fie la totă lumea, înfrecoşata şi drepta judecată lui Dumnezeu: mutatu-s-a dentr-aciastă lume, msţa Mai 2 dne, vă leat 7161 1653. Acesta peatră s-a făcut, cănd s-a bătut Mătei-Vodă cu Cazacii şi cu Molcovenii la Finta, şi s-a bătut jpănul Buliga Vel Agă la Teleajen cu cazaci, şi foarte rău i-a strecat pe Cazaci şi pe Moldovenai. 209 Supt aciasta piiatră zac oasele robei lui Dumnezeu Stoichiţei, cocoana jupan Lupul Buliga Vel Căp. şI a jupănesi Stancăi, şi se-au prestăvit în zelele lui Ion Matei Voevod, în luna lu Iiunie 5 dnă, vă leat 7161 1653. Cu bună vrerea părintelui cerescu şi cu îndemnarea a Sfinţii Sale Fiiu şi cu săvrăşenia a Sfăntului Duh ziditu-s-a acastă sfăntă şi dumnezeescă biserecă în hrmaul Tăerii cinstitului cap al Sfîntului Ion Înnaintea-Mergătoru, din teelie s-a zidit cu cheltuiala dumnealui jupan Lupu Buliga Vel Agă, iar, în urma dumnealui, cu ajutoriul lui Dumnezău, zugrăvitu-s-a şi s-a înfrămşsat peste tot cu cheltuiaia fiiului dumnialui jupan Chiriac el Păharnic; şi s-au scris în zilele creştinului Domn Gligorie Ghica Voevod, cănd au fost nastavnic eromonah Axentie Gheorghe zug., Grec, i Dima zug., Vlah. 210 Aciastă sfăntă iconă făcutut-s-a cheltuiala jupan Mihart i jupăniţa eg Călina i să eg. Mihai; pis ms. Oct. Dni 4 leat 7175 1666-7. În stpînirea cuviosului Neofit egumen Tismeneanu acestă sf. Icona; eu eromonah Macară. Cu bun ajutor de la milostivu Dumnezeu ridicatu-s-au acastă sf. catapeatezmă din tot osteneala lu jupan Dimitrie Pleşoianu ot Cerneţ; 1722. Aciastî svăntî beseaecî dupî voia şi ajutoriul lu Dumnezeu ziditu-se-a de în temei cu porunca şi cu hltuiala prea-luminatului şi milostivului Domn io Matei Băsărabî Voevod a toatî Ţara-Rumăneascî, înpreunî cu Doamna sa gospoja Ilena, 210 întru prea-naltul şi de toţi închinatul nume al preasvintei şi deviiaţă fîcîtoarei Troiţe, într-al treisprăzeacelea an de la Domniia lor, 1645; şi s-a săvărşit în luna lui Avgust 1 dnă. 211 Cu ajutoriul Tatălui şi al Fiiului şi cu săvîrşirea Sfăntului Duh, celei... şi de viiaţă făcătoarei Troiţă acum... iarăşi de iznoavă s-a zugrăvit sfănta mănăstire atăt înlăntru, din început pănă în sfărşăt, precum şi pă din afară s-a zugrăvit de Sfinţiia Sa părintele protosinghelu chir Axintie, egumen sfintei mănăstiri Bistriţa şi al aceşti sfinte mănăstiri Străhaia; atăta s-a nevoit cu zugrăveala, cît şi cu învălişu, făcănd de iznovă grajdu, cuhni, meremetisind şi învălind toate casăle şi chilile, fiind cu totul dărăpănate; asemine meremetisind şi mai înnălţănd şi zidu curţi de jur înprejur, făcănd şi foişoru cel de la făntănă, şăndilind şidregănd şi făntăna. Aceste mai sus arătate lucruri s-au făcut cu toată cheltuiaka Preasfinţii Sale, în zilele prea-înnălţatului nostru Domn Io rigorie Dimitriu Voivod; 1826; 1826, Avgust 1, Barbu zugrav, mart 8. Axentie, Neofit de Rîmnic, Nicolae ermonah, iegumăn, jupan Danciu Logofăt , jupan Preda Căpitanu. Jupaniţa Negoslava, jupaniţa Marga, Calina, barbu Stănescu sin protopopu Dumiraşco, brat Sfinţiia Sa chir Axinti protosinghel, egumen sfintei mănăstiri, epistatu tutulor lucrurilor şi merimeturilor aceştii sfinte mănăstiri. Matei, Doamna Ilina, matei beizadea. Jupan Barbu Craiovescu biv Vel Ban, jupan Părvu biv Vel Vornic, jupan Danciu biv Vel Vornic. Aciastă piatră s-au pus în zilele luminaului Domn Io Costandin Băsărab Voivod, şi cu toată ostăneala egumenului Silvestru, Iul., lt. 7201 1693. 212 Aciastă sfăntă şi dzeiasică besearecă..., carea din temelie s-a zidit şi cu de toate s-a îpodobit precum să veade, cu cinstea şi slava marelui Dumnezeu şi a sfinţilor celor făr de trupuri mai marilor Voivozi Mihail şi gavriil, a cărora şi hramul iaste, de dumnealui jupan Costandin Strămbeanu biv Vel Stolnic, în zilele prea-înnălţatuli Domn Io Grigorie Ghica Voevod şi întru veacinica pomenire dumnealui şi a tot nemaului dumnealui, la anii de la Zidirea Lumii 7260 1752, Ap. 22. Cu vrearea Tatului şi al Fiiului şi Duhului Sfănt... întru cinstea şi întru ajutoriul... sfîntului hram, în zilele creştinului Domnu io... jupan... ca se-i fie de pomană în vec, amin; pis msţa Avgust, dnă 3, leat 71... 213 Aciastă sfăntă şi dumnezăiască bisearică ce să prăznuiaşte hrmul Sfăntului Nicolae şi Sfăntului Nicodim, s-au zidit din temelie cu toată cheltuiala şi ostenea Logofătului Milcu Condeescu i cu ajutoru tutulor moşneanilor, Preaosfinţii sale episcopul nostru Neofit, la leat 1833, şi iarăşi s-au zugrăvit, tot prin cheltuiala şi osteneala dumnelaor, în zilele luminatului nostru Domn noi Alixesandru Dimitriu GhicaVoevod, la leatu 1835, Iulie 30; zugravii: Costandin, Dimitru. Curva, lotru; care ia laptele; zapciu, măcelaru, părcalab, morar; care ascultă la fereşti, crîşmăriţa, călugăru beţiv, fermecătoarea, călugăriţa curvă; cari jură; judecătorul strîmb. 215 leat 7146 1637-8 eu popa – am scris. Mihail ermonah egumen. Bucovăţului lt. 7262 1753, oc. 20. 219 Aciastă clopotniţă din temelie s-au fîcut din nou, cum şi acoperemîntul, cu her, şi tot meremetul, cu cheltuială a sfintei beserici şi cu agiutoriul pravoslavnicilor creştini 220 prin silinţa epitropilor şi a preoţilor slujitri a sfntei biserici la anul 1819, Avgust 5. Aciastă sfăntă biserica ce să prăznueşte hramul ospeniei este făcută de Doamna Ileana soiia lui Petru Voevod, fiica lui Ioan Despot Voevod, la let 7060 1552, Avgust 15, şi esti înnoită de Ioan Mihai Racoviţă Voevod, leat 7233 1724-5. Aciastă clopotniţă s-a făcut cu cheltuială a bisercii şi cu ajutoru creştinilor prin silinţă Sfinţii Sale părintelui iconom Ilie şi a epitropilor; 819, Iuli 30. Aciastă clopotniţa, adăugirre la zădire bisărici, precum şi acoperămăntul, s-a făcut cu chletuiala bisărici în vreme epitropilor Dimitri Crăste, pren ostenelile întrebuinţate di sărguitoriul acestui sf. Lăcaş, Sfinţie Sa iconomu Alecsandru Urzică, la anul 184, Avgust 16. 222 Supt aciastă pieatră odihnesc oasăle adormiţilor robilor lui Dumnezău pravoslavnicilor arhierei fosti egumeni acestii monastiri numită Popouţ, Elini de nem, năcuţ în ţară greciască: Silvestru, Serafim, Aftanasie, Anthim, Parthenie, 222 Inochentie Irinupoleos, Moldovan, născut în capiatalie Eşi: au igumenit de la 1815, luna Ghenarie, pănă la 1840, Ghenarie 10, şi decis-au săvărşit. Chesraie monah, gerasim eromonah, Ghenadie monah. Tot cetitoriu să binevoiască a zice: Dumnezău să-i erte. Ioan ierei ot Dancu. Maria Vărnav. Priimeşte, o Hristoase Înpărate, ale tale dintru ale tale de la credincios robul tău Inochentie Irinupoleos, proestos mănăstirii1 sfăntului ierarh Nicolae; 1820, Avgust 10. 223 Onofrei Vrîncianul: vlt. 7114 1606, Av. 20. Nistor diiacon cito bil ot Stiubeiani care a fost din Ştubeiani. Aciastă clopotniţă s-a făcut cu agiutoriul poporănilor şi a altor ctitori, însă prin silinţa epitropului Gheorgji Pai şi erei Iftimi Sachelarie: s-a lucrat de calfa Dimitrie Mitilineu în anul 1817... vri 14. La anul 1860, luna Avgust 15 zăle, de cătră robii lui Dumnezeu Elenco Paiul, ce am dat 100 galbeni, şi eu Theodor Ioan, 100 galbini, di s-au rădicat clopotniţa Sf. ierarh Spiridon, şi s-au prigătit ca să fie... Supt aciastă piiatră este înmormîntat trupul săvîrşitului din viiaţi robul lui Dumnezeu Hristea Ioan; vieţui aice în oraşul Botoşani păn la anul 1845, luna Ghenar în 8 zile: Dumnezeu să-l odihnească întru Înpărăţie cerească. Din ale mele cărţ, Ioan iconom, protoiereu din turcu Botoşani, atît pentru pomenirea mea, i apărintelui arhimandritu Visarion, l-am dat acest tom lui Ioan fiiu iconomului Theodor de la biserica Ospeniei din Botoşani, ce mi-i şi fii din botezi numitul Ioan, la 1845, Mart 10. 224 Grigorie Vaarlam, drept ficcior Marelui-Stolnic ari Manoli Varlam, ci a fost ficior lu Manole Varlaam, ci di în vechimi a tăcut în acest ţinterim... aici biserică de lemn cu hramul tot Întrarea în beserică, şi, fiind învechită, după trecerea de atăţia ani, a început a zidi din timilie cu toată cheltuiala dumisale baronul Ioan Cărstea şi cu clironomilor parintelui lor... tru fraţălor mei Marelui-Spatar Gheorghie, Smaranda, Manole Cămenar, Costantin, Anastasia, Grigori, Elena, Ioan şi sora noastră Profira, soţ Marelui-Agă Grigorie Cananău. Deci, începăndu-se a să zidi din timelie acist sfănt şi dumnzeesc lăcaş, unde să prăznueşti Întrarea în bisărică a preasfinti de Dumnezeu Născătoarea, spre pomenirea fericiţilor întru pomenirea raposaţi părinţilor şi strămoşilor noştri, căt şi a fiilor şi urmaşilor şi a tot neamului nostru, precum şi a fraţilor poporăni i orăşăni, lăcuitori în acest oraş al Botoşănilor, – de aciasta rugăm pe toţi creştini care vor citi şi vor întra în biserica aciasta, să roagi pe atot puternicul Dumnezeu pentru măntuirea pominiţilor, şi să erte pre toţi, şi pe mai marele nostur frate, răosa Marele-Spatar Vasile Varlaam. S-au zidit aciasta bisărică în Domniia prea-înnălţatului Domn mihai Grigori Sturza Voevod, în anul întăi a Domnii sale, di la Zidirea Lumi 7342, iar de la Hristos 1834, iuni. Grigori Varlaam titor şi ostenitor, cu sărguinţa a să aduci întru pliniri desăvăşiri, spre pomenirea mea în veaci. Aciastă sfăntă bisîrică s-a început a să zidi l anaul 1833, Iunie 30, întru cnste şă prăznuie sf. Mare mucenic Dimitrie şi a doile hramul Sf. Apostoli Petru şă Pavel, prin cel mai însămnat aiutor a d. Comisuluiu ioan mavromati şi a altor pravoslavnici şă prin osrădie şă osteneala d. Medelnicerului grigori Racliş, spre a dumilorsale vecinică pomenire. Supt aciastă piiatră odihneti trupul robului lu Dumnezeu Comisul Ioan mavromat, fostu ctitor şi întăi începătoriu al acestui sfănt lăcaş; care spre nedejdea învierii s-au săvîrşit la anul de la Mîntuirea Lumii 1834, mart 16. Tot supt aciastă piiatră şi alăturea odihneşti şi roaba lu Dumnezeu Mariia Başotî, soie alăturatului Comis, carea spre nedejdea învierii s-au săvîrşit la anul de la Mîntuirea Lumii 1837, în 14 zile a lui Ghenar, în oraşul Botoşani. Supt aciastă peatră odehneşti robu lui Dumnezeu Sărdaru Alecsandru Belcic, ce s-au săvărşit din viaţă la let 1847, Fevr. 26, în vărstă de 72 ani. Aciastă sfîntă beserică din nou s-au făcut de Constatin Gheorghiu cu puterea lui Dumnezeu şi agiutoriul creştinilor 226 la let 1789, ai 6 şi la April din nou s-au zidit clopotniţa i înnălţarea zidului besericii, prin osărdirea epitropilor Hariton Gheorghiu i Vasăli Ioanu, cu agiutoriul hristienilor, şi săvărşătă de mai în urmă epitropi Neculai Apostol Placa i iconomul Gheorghi Buzneanul; 1837, 226 Săptemvrie 20 zîle: hramul esti Sfinţi Trei Ierarhi. Aciată cloptniţă s-au făcutprin silinţa epitropilor Chiriac staroste, Ştefan Patatu, Gheorghi Pai, erei Costandin, cu cheltuiala dumilor sali i a toată brasla blanarilor şi altor fraţ ctitori, cari au făcut agiutor; 1809; Iuli 20. Aciastă sfăntă biserica, ce să prăznueşte hramul sfăntului ierarh Nicolae, întăi fiind de lemn, făcută de unul Sandu Brocilă i Dimitraş, şi acmu s-au prifăcut cu agiutoru lui Dumnezeu, prin mila pravoslavnicilor creştini, de piiatră, în vreme stăpăniri marelui Înpărat Alexandru Pavlovici, a toti Rosii, la ani de la Hs. 1808, Mai 11, Dimitri Hriste. 227 1839, octomvri.înaintea aceştii pietri odihnesc robii lui Dumnezeu Grigorie Borcea şi sora d. Parascheva şi fiei d., Gheorghie Borcea, Grigorie, Elena, Anastasie, Anna, marie, cari spre ştiinţi s-au pus în zid aciastă peatră, şi de-asupra ei icoana Maicii Domnului cu răstignirea, spre vecinica pomenirea celor di veac adormiţ a tot neamul lor. Iosafa, 1772. Aciastă cruce este a iconomului Ilie ot Sft. Necolai; 1821. 1808. Ioan erei, Ecaterena, vasilie preot: s-au făcut aciastă biserciă prin osteneală cu milostenii; Mai 30. Aciastă clopotniţă a bisericii Sfăntuli Nicolai s-a făcut prin agiutorul şi miluire pravoslavniclor hristieani i prin silinţa slujitorilor sfintei biserici, dumnealor.... în zidirea... din nou.... şi.... 1822. Vezi dumneata, o cetitoriule, că aciasta sfăntă şi dumnezeească beserecă ce să numelte şi să prăznueaşte hramul Întămpinării Domnului Hristos şi al Sfinţilor Împăraţi Costantin şi Elena, este in temelie lucrtă prin osărdie şi cheltueala dumisale Spatarul Costachi Roset i soţiea dumisale mariea născută Gheuca, ca să le fie spre vecinica pomenire; let 1826, Iulii 15. 228 Aciastă şcoală s-au făcut n ograda s. Bisărici cu hramul Stratenie de Marele-vornic Costachi Rosăt, spre învăţătura di psaltichie, greceşti şi moldoveneşti, a copiilor săraci; ci s-au început la anul 1831, Septevri 1, spre învăţătura lor, în veci. S-a clădit acest pridvor pe vremea lui hagi-Oxendi, cu cheltuiala poporenilor din Botoşani, la leatul armenesc 1232 1782. Biserica Sf. Marii, care fusese clădită cu vre-o 300 de ani în urmă, acum, cu atotputernica lui Dumnezeu, s-a înnoit, lăsîndu-se totuşi zidurile cele vechi şi adăugindu-se cu turn şi clopotniţă, cu cheltuiala poporenilor din Botoşani, cu sîrguinţa cea mare a dumisale Ştefan Goilav, la 1826, Iunie 21. 229 Această biserică s-a clădit din temelie în otaşul Botoşani întru numele Sf. Treimi, cu cheltuiala lui hagi Anton, fiul lui oxenti leon, pe vremea marelui-patriarch chir Luca, catolicosul tuturor Armenilor, cu osteneala şi stăruinţa preotului melcon treşu Buzatov din Roman, ca să fie această biserică pomenire petru şepte rînduri de oameni din nemaul său; 1795, Septemvrie 1. 1832, mai în 16. S-a înnoit acestă biserică a Sf. Treimi prin sîrguincioasa psteneală a dumisale Ştefan David Goilav, cu ajutorul poporenilor armeni din acest oraş, întru pomenirea viilor şi a morşilor, şi iarăşi cu ajutorul plin de sîrguinţă al dumisale Andrieş Focşeneanu şi al dumisale Andronic Zaghideanu; Botoşani. David. Mormîntul lui david Goilav, fiul lui Luca Goilav, om virtuos şi iubitor de bine. A trecut către Domnul cînd avea 60 d eani, în luna lui Aprilie. – Maria. Mormîntul acesta e al Mariei, soţia lui David Goilav. Era fiica lu Ştefan, fiu al preotului Zadig: a răposat la 16 Dechemvrie. – El are feciori: numele celui dintăi, Luca, al celui de al doilea, Ştefan, prin a căruia stăruinţă s-a dres bisercia Sfintei marii, i numele celu de al treilea, Cristea; 1826, Iunie 21, Botoşani. Acesta e mormîntul odihnei preotului iacov Şahnian, din Rusciuc, care a trecut către Domnul la anul 1789, Ianuarie 8. – Supt această piatră doarme Khurdet, preoteasa preotului Iacov Şahanian; 1797, Decemvrie în 16. Odihna trupului scump al cinstitului Şahanian, care şi-a închinat toată viaţa întru fala neamului. Ci voi cari întîmplător treceţi pe lîngă mormîntul acesta, să ziceţi: Dumnezeu să-l ierte 1837, martie 2. – Asemenea cu el, şi soţia sa, Hrispina, care împlinindu-i-se veacul, şi-a căpătat în moarte odihna. Acesta este mormîntul lui Hariton Aghababian, venit din părţile Răsăritului, fiul lui ioan; care s-a săvîrşit din viaţă la anul 1247 1797, Ianuarie 23, în oraşul Botoşani. Această cruce s-a pus de ctre Hutlubei lebădă, pentru sulfetul frăţine-său hariton, la anul1712, Avgust 20. Dumnelui Boghos Iacubenţ. O deşartă acestei vieţi, care ca o umbră piere dinaintea ochilor. Boghos Aga, slava ţerii sale, cel mai vestit din neamul Iacubenţilor, cunoscut la toate popoarele; care în vrîstă de 44 de ani, în ziua de Paşti, a plecat către viaţa veşnică. Deşi moartea i-a pus stăpînire pe trup, ci numele lui cel bun a ămas fără de moarte; 1828, Martie 25. În mormîntul acesta este acoperit cumintele, alesul şi vrednicul de cinste Nicolae, din viţa Trancu, care prin bunătatea-i era fala neamului său; ci a plecat de aici fără să lase moştenitori pe pămînt; 1804, Fevruarie 20. Lîngă dînsul zace soţia lui cea bună, hagica varteni, cu scump nume, care, avînd adragoste şi milă pentru săraci, a trecut la doritul ei lăcaş; 1837, Avgust 17. Ci amîndoi aceştia 231 se roagă către voi să spuneţi un Tatăl Nostru pentru iertarea sufletelor lor. În acest strîmt şi îngust morînt doarme un om de frunte, Sahag Bolfosul, vestit negustor, de neam bun şi făcător de bine şi totdeauna săracilor ajutător. Catapiteazma acestei biserici el a înnoit-o toată, frumos. Domnul să-i răsplătească sufletul, în altarul Cerului. La vîrsta de 79 de ani, i-a venit sfîrştul vieţii. În anul de la Mîntuire 1830, iulie 15. – Lîngă mormîntul lui este nmormîntată soţia-i maria, femeie vrednică, lăudată, cununa bărbatului ei şi care şi-a crescut bine copiii şi a îngrijit de fetele ei şi i-a povăţuit bine pe toţi. La 16 ani s-a cununat cu Sahag Bolfosul, iar la – ani i s-a întîmplat sfîrşitul vieţii. Anul d ela mîntuire 1841, Septemvrie 8. Mormîntul Khatunei. Trecătorul, iată Khatuna, suflet bun, soţia lui Moise din Erzerum, fata Măgîrdum din părţile Răsăritului, şi care a trecut din această viaţă în cea de vecu la anul de la Mîntuire 1799, Dechemvrie 10, în Botoşani. Aces6t mormînt e al drept-credinciosului Cristea Bolfosul, feciorul dumisale Ioan, negustor împărătesc, nţelept şi blînd, de neam bun, pururea-milostiv săracilor; care a trecut din această viaţă la anul de la Mîntuire 1802, mai în 25. E roagă pe trecători să spuie un tatăl Nostru pentru el. Venit-am de la Tatăl şi am intrat în lume, airăşi las lumea şi merg către Tatăl. Aici este trupul unui finţit slujbaş ce au fost al domnului Isus, preotul Avedis, ce i s-au zis Borhudar, născut în oraşul Smilului (Ismail). A 232 trăit viaţă curată şi desăvîrşită,şi a venit apoi la Botoşani, unde i s-a întmplat sfîrşitul vieţii, trecînd de aici la viaţa de veci, anul 1814, Fevruarie 14. Acesta este mormîntul de odihnă al lui Hagi Lusig maximovici, care a trecut din această lume. Ci el cere de la voi cei ce treceţi pe lîngă acest mormînt să spuneţi <>; anul de la Mîntuire 1812, Fevruarie 9. Mormîntul lui Hafi Mihail. Acest mormînt de odihnă este al bunului suflet Hagi Mihaiş, fiul negustorului Marcar, din ţinutul Păstunicului în Armenia; care a trecut din această viaţă la cea de veci, cînd era leatul armenesc 1240 1790, Ianuarie 14, în Botoşani. Mormîntul Elisavetei. Acest mormînt de odihnă este al dumneaei Elisaveta, soţia lui hagi Mihai, fiul răposatului Zadur; care a trecut din această viaţă la cea de veci, cînd era leatul armenesc 1237 1787, Martie 8, în otoşani. Această piatră s-a pus pe mor,mîntul lui Iacov, fiul lui Hagi Oxindie epitropul bisericii din orăşelul Botoşani, din terişoara Buhdan Moldova. Acesta era virtuos în purtări. A săvîrşit viaţa lumii şi a trecut, după porunca Domnului, la leatul armenesc 12251775 Octomvrie în 2. Acesta este mormîntul drept-credinciosului Garabet,. Fiul dumisale Manug din oraşul Rusciuc. Aici a fost coborît în mormît şi se odihneşte supt ţărîna aceasta: Voi cari vă întîmplaţi a trece pe lîngă acest mormînt, rugaţi-vă din toată inima pentru el; leat armenesc 1230 1780, Septemvrie în 13. Mormîntul Saricăi. Jupăneasa Sarica, ce zace aicea 233 era fată a lui Boghos din Ţinutul Păstunicului Armenia; bărbatul ei cel de-al doilea a fost Hagi Ovanes. Răposata se îndeletnicia cu binele şi d efaptele bune nu se depărta. A răposat la 1799, Mai în 3. Marta. M-au coborît în acest mormînt, şi în aceast groapă dorm eu, jupănasa Marta, cea blîndă, vestită, soţia lui Bogjos leleneţ, care era din ţinutul Păstunicului şi fată a lui Şişman Bedros, ce a fost din Smil (Ismail. Cînd va suna trîmbiţa 233ce amare, voi fi gata spre lăcaş. Leatul 1782, septemvrie în 10. Copil născul din lut, prunc nevinovat, ici zace cu trupul, în acest mormînt strîmt. Neamului său multă jălanie i-a lăsat şi mult suspin din inimă în acest loc de jale. Era fiul dumisale Cristea Balasan, iubit al părinţilor săi, frumosul Garabet. Viaţa-i de la Dumnezeu a apus; la pruncii din ceruri a zburat cu sufletul. Vrednic s-a arătat ca acei ce vor ceti pentru dînsul: <>. Leatul de la mîntuire 1807. Cel ce zace în acest mormînt, David, cu numele, înţelept în cuvinte, fiu al lui hagi Grigore Caracaş, din neam bun, de la Rusciuc, împodobit cu haruri fără de samăn, frumos la faţă ca un trandafir, al treisprezece ani a lăsat părinţilor săi de jale înnainte de vreme: leatul de la Mîntuire 1821; Dechemvrie în 20. În acest mormînt strîmt şi îngust zace trupul drept-credincioasei fetei lui iodia Trancu şi soţia bună a lui Hagi garabet Aburel, cea plină de duioşia părintească. Împlinind vrîsta de 70 de ani, s-a săvîrşit din această lume; 1832, Avgust în 15. Mormîntul acesta este al lui Manug, fiul bătrînului, marelui şi lăudatului negustor Cristea Nemţeanu. Săvîr234şirea lui din această viaţă a fost la aul de la Mîntuitorul nostru 1799, Dechenmvrie în 11. Şi roagă pe cei ce se vor întîmpla a trece, să zivă pentru dînsul din toată inima: dumnezeu să-l ierte. Acesta e mormîntul de odihnă al lui Haritom fiul lui Manug, negustor di Botoşani. A încetat din viaţă la leatuş armenesc 1241 şi d ela mîntuire 1792, Octomvrie în 7. Voi cari trceţi pe lîngă acest mormînt, gînsiţi-vă la mine. Ce folos să dobîndim cele de aici, dacă ne pierem sufletul în deşert! De la mine luaţi pildă de suferinţă, căci nu s-a mai găsit nenorocit ca mine, Nicolae Robovici, cu adevărat rob, ce am rămas fără mîngîiere. Cu harul Domnului Dumneeu, binecuvîntează pe fiul mieu. Vă rog să ziceţi: <>, ca să primiţi buna răsplată. 1831, Aprilie în 6. Într-acestmormînt zace trupul lui Ştefan Mîrzie, căruia i s-a zis şi Tenghian, de loc din Ţinutul Păstunicului, negustor din Botoşani, om bun la suflet şi drept-credincios, epitrop al bisericii, părinte de fii buni. A lăsat urmaşi din neamul său. Ajungînd la vîrsta de 50 de ani, l-a ajuns chemare la sorocul morţii. Sfîrşindu-se după o viaţă scrută, a lăsat casa sa în multă jale. Voi cei ce vă întîmplaţi a trece pe lîngă acest mormînt, rugaţi-vă pentru cela ce doarme aici, zicînd un tatăl Nostru pentru ca Dumnezeu să ierte suflteul lui. ŞTefan Balasan, negustor de bun neam, cistit epitrop al bisericii Sf. Treimi. Viţă aleasa, fală a neamului său, cunună, după numele său, de fapte vrednice de laudă. Acesta pe cei mai mulţi dintre cei virtuoşi i-a întrecut.în floarea vieţii, la 58 de ani, lăcaşul vieţuirii sale şI l-a mutat la cer. Lăsînd tot neamul său în jale, se depărtează de lumea aceasta şi se închide aici. Ci voi cei ce vă în235tîmplaţi a trece pe lîngă acest mormînt, rugaţi sînteţi de-a pururea a pomeni către Domnul sufletul lui viu. Anul de la mîntuire 1832, în Botoşani. Aicie este înmormîntat Hacig Ciumiş şi soţia sa Hopisa şi fiul lor Ştefan, a căror amintire se cinsteşte de către fiul lor cel mai mare, Ohan, cu această cruce: 1827. Aedic. Flora. Mormîntul de odihnă al cinstitului Avedic Sahag Bolfosul şi al soţiei sale Flora. Pe cînd ca un chedru frumos, cu o deosebită frumuseţă, mă împodobiam, rea şi amară şi cîte dureri, cîte adîncuri ale inimii la iubiţii mei toţi nu se vor deschide. Însă cine a ştiut, cine a putut să se ferească de umbr amorţii: căci, bătrîn sau tînăr,e a n-a ales, ci de o potrivă cu suliţa ei i-a străpuns. Anul de la mîntuire 1831, Iunie în 15. Dar oare mie de acum înnainte, mi se va îndulci viaţa pe această lume? Căci ce poate fi mai amar decît a trăi fără tine? Erai pentru sufletul mieu floare de desfătare, neveştejită; ci, părăsindu-mă te-ai depărtat; dar nu va trece mult, şi vin şi eu. Las să ne bocească într-o gură părinţii noştri ibuţi, cum şi drăguţii noştri copilaşi, pe cari-i lăsăm în jale. 1831, Iunie 16. Mprmîntul băiatului Sahag Bolfosul, care a răposta în vrîstă de 12 ani. O vrîstă ce abia înfloriai, drăguţule Sahag, de ce, închis supt pămînt, zaci singurel în tăcere? Nu-ţi vezi părinţii? Numai în plînsete şi bocete, ei strigă: <>, şi adaugă <>. Tu vei fi zicănd însă: <>1831, Iunie 15, în Botoşani. Venii, văzui, lăsăi, m-am dus. Jupăneasa Ana, născută în Cameniţa, fiica lui Grigore de Bohdanowicz şi soţia lui Valerian Misir. Pe tine, Doamne Dumnezeule, în veci ţărîna mormîntului mieu te binecuvintează, căci pe această lume mi-ai lăsat un întreg neam iubit: pe soţul mieu Valerian Misir şi copiii cei născuţi din trupul mieu. Cu plînsul lor mult m-a plîns şi în acest mormînt m-au acoperit. Dăruieşte-li, Doamne, viaţă lungă, ca neîncetat să mă pomenească. 1840, dechemvrie în 15, Botoşani. Adu-ţi aminte de mine, Doamna, înd vei veni întru Împărăţia ta. Anul 1837 de la Naşterea Domnului nostru Isus Hristos s-a făcut acest sfănt lăcaş cu toată cheltuiala Marelui-Vornic di Ţara-di-gios Alixandru Calimah, avănd epistat pi Polcovnicu ilie Dobraniş şi lucrători cu mănile pi lăcuitorii acestui sat Stănceştii, şi anumi, după neam, Chisăliţăi, Chibăceni, cerceleni, Ţărăneni, Tăbăleni, Speneni, Ciubotăreni, Cunteni, Morăreni, Bombeni. 238 Învălit-s-a aceasta beserică den nou, tencuindu-se fară peste tot, înfrumuseţăndu-să şi în lăntru cu icoane şi altele ce se văd, de prea-sfinţitul Mitropolitul chir Dosiftie, întru a doa Domnie a Mării sale Io Alexandru oruz Vvd., Iulie 28, 7307 1799. Aciastă clopotniţă iaste zidită şi rădicată iaste de luminatul şi blagocestivul Domnul Io Constantin Brăncoveanu Băsărab, la anul de la Naşterea Spăsitorului Hristos 1698, msţa Septemvrie 24 de zile, cănd şi al noaolea an al oblăduirii şi stăpănii sale era. Răposat-au în Domnu preasfinţitul Mitropolit chir heodosie la anul 7216 1708, Ghen. 27 de zile, la al 87 p =şi jumătate de ani a vieţii sale, în zilele prea-luminatului Domn Io Costandin Băsărab Voevod, păstorind turma lui Hs. Ani 39 şi 9 luni, şi s-a îngropat aice: 1708. Răposat-a în Domnul prea-sfinţitul Mitropolit chir Stefan; Sep. 23, 1724 1738. Neofit... arhierarhi... Anastase . Cenuşa vche strămoşească Datori sînt fii s-o cinstească. Această sfăntă datorie Plătind-o şi eu cu cucerie, la acest mormînt vechi şi părintesc, Cum ş-a soţiei mele şi răţesc, Pentru-aceasta aici am aşăzat Şi numele lor jos am însemnat. 1836, Iulie 1. 241 Marele-Logofăt Bunea, cu soţia sa Grăjdana, marele-Vornic laicul, Marele-Vornic Grigore, marele-Clucer petru cu soţia sa Cheajna, marele-Vornic Manu şi cu soţia sa Maria şi cu fii-său Ioan, i Marele-Clucer Şărban şi colonelul rosesc Costantino; Roxandra născută Ghica, soţia Vornicului Scarlat Grădişteanu, carele să află în viaţă, Efrosina născută roset, soţia Marelui-Vistier şi Cavaler Grigorie Grădişteanul, aşăzătoriul petri, – toţ aceştia Grădişteni. La lt. 7000 1492 zidndu-să, de către răposatul Vel Dvornec Nedelcu Bălăceanu şi jupăneasa Anca, sfănta iserică Sfăntul Gheorghie Vechi, care după vreme fiind Mitropolie a ţări, şi, ca nişte ctitori ce era, ş-au făcut şi îngropăciunea acolo, dar mai pă urma şi clironomi, ca nişte ctitori ai Mitropolii ţări, a-ş muta şi îngropăciunea la sfănta Mitropolie, dovedindu-se aciasta din piatra ce s-a găsit pusă pă mormănt de la lt. 7149 1640-1, unde să arată scrise acestea: <>Iar, lt. 7239 1730-1, s-a mai scris şi alţ răposaţ, adecă: Drăghici Bălăceanu Vel Postelnec, sin Pătraşcu Bălăceanu, şi răposatu biv Vel Stolnec Costandin Bălăceanu. Care aceia piatră, din multa vreme fiind şterse multe din slove, spre pomenirea mai sus pomeniţilor strămoş ai mei am preînnoit-o eu, robul lui Dumnezeu Costandin Bălăceanu biv Vel Ban, acum, lt. 7339 1830-1 peste 190 de ani. Robul tău Ghoerghie Miclescu, 1829. Mirofan iermonah, mănăstirea Bisericani. 244 S-a făcut cu cheltuiala a bun-credinéosului Domn Io Costandin Basarab Voevod Brăncoveanu; anii de la Hs. 1693. Gheneral porucinic Mihail Miloradovici, poruncitor un trup din un rup din al armii russeşti dîn Valahia şi cavaler de multe cete, orînduieli, şi spre pomenirea a offişerilor celor perit în deosibitele bătălii, spre cinstea vitejiilor lor: polcovnic Isaiov, de polcul Cazacilor... 245 Aciastă cruce iaste rădicată în slava Domnului Hs. De Costandin Brăncoveanul Basarab, fe ciorul luminatului domn Io Costandin Basarab Voevod, în locul alţi cruci ce era de lemn, care era rădicată de Preda băiv vel Vornic Brăncoveanul în pomenire pentru fiiu-său Papa Post. Părintele mai sus pomenitului Domn, că într-acestaş loc perit, în zilele lui costandin-Vodă Şerban, ce au fost Domn în urma lui Matei-Vodă, cănd s-u rădicat dărăbanţii asupra Domnului şi a boiarilo ţări, la leat 7163 1655; şi stricăndu-se crucea de lemn, s-a rădict aciastă de piatră la Iulie 20, leat 7221 1713. Aciastă piatră de pre mormănt o’u făcut şi o’u frămseţat cela ce este bine ciinstit şi de Hristos iubit creştin Alexandru Voevod născătoriul dumniilui celuia ce s-a pristăvit întru fericită credinţă, celuia ce au fost bine cinstit şi de Hristos iubit Domn creştin Radu Voevod, ci-au fost Domnu Ţărăi-Rumăneşti şi Moldovei, şi multe războe a biruit, şi iară a venit de la ciinstita Portă ş-au fost al doile rănd Domnu Ţărăi-Rumăneşti, şi ş-au lăsat steagul fiiu-său ce e mai sus scris, şi iară se-u dus de-au fost Domnu Ţărăi Moldovei; şi acolo se-u pristăvit întru cetate în Hălău, în luna lui ghenarie 13 zile, Sămbătă, şi cu mare cinste l-au adus trupul dumnelui, şi l-au îngrupat în luna lu Februarie în 5 zile, Duminecă. Aicea zac oasele dumnealui. Dumnezeu.l iarte împărăţie ceriului adevărat. În anii 7134 1626. Supt aceatsă piatră odihnsc oasele robului lui Dumnezeu Iordache biv Vel Cap. Za Cazac ot Tărgovişte, sin Dragomir Ca. Bălcescul, şi s-au pristăvit în zilele pre-luminatului Domnu Io Nicolae Voivo, la leat 7232 1723, oct. Den. 26. Supt această piatră odihneaşte răposatul robul lui Dumnezeu Alexandrache Ceauşul sin Balasache Muselimul. Domne Dumnezeul tuturor, odihneaşte sufletul întru Împărăţiia ta cea de veaci, amin. Fev. 17, leat 7234 1726. Supt aciastă piiatră odihnesc oasele robului lui Dumnezeu Preda Căcitanul i jupăneasa dumnealui Dumitrana, în zililea prea-luminatului Domnului nostru Ion Mihai Racoviţă Voevod; Iul. Dni 20, lt. 7250 1742. Supt a2astă piiatră odihnescu-se oasele răposatului robu lu Dumnezeu manta Fărcăşanul Vel Stolnec, îngropăn250du-se în sfănta mănăstere Radului-Vodă, răposănd în zele lumenatului Domn Ioan Grigorie Gheca Voevod, fiind cursul anelor leat 7242 1743, la luna lui octomvrie dni 7, scriindu-se pentru vecineca pomenere. Supt aciastă piatră odihneşte rămăşiţele mortale dumniaei Marea-Logofetiasa Elisaveta Filipeasca, născută Hrisosocolio, în vărstă de anii 62, răposată la anul 1852, Fevruarie 18. Supt aciastă piiatră înfrumuseţată află-să oaslee jupăneasiii Chiajnii, jupăneasa lui Matei Vel Portar, fata Radului Postelnecul Dudescul, carea prestăvitu-s-a de ani 24; cu mare cinste şă cumultă jale s-au astrucat întru acest sfănt lăcaş la anul de la Zidirea Lumii 7202 1693, Septemvrie dnă 8. 251 Supt a2astă piiatră odihneşte robul lui Dumnezeu Logofătul Preda Mărişanu, şi s-au prestăvit în zilele luminatului Domnului nicolai Voevod; leat 7229 1720-1. 252 Supt aciastă piiatră să odihneşte robii lui Dumnezeu Petre, Gherghina, 1795, Avgust 8. Să odihneşte feciorul, jupanu Todor Velico. Aici să odihneşte trupol ...soţiei lui.... eanu Vel Capitanu, care au fost fata Agăi Jăpei şi s-a prăstăvit în zilele creştinului şi luminatului Domn Io Constandin Brăncoveanu Băsărabu Voevod, vă leat 7199 1691, Ag. 5. Supt această piiatră odihnescu-se oasele robilor lui Dumnezeu Matei Comănenaul Vel Căpitan za Seimeani şi a jupăneasii lui, Caliţii, ce au fost fiică lui matei biv Vel Clucier, carea întăia de tănără vărstă ş-au dat datoriia cea deobşte la Iunie 23, lt. 7206 1698. Iar, după ce au trecut ani –, la luna lu, în – zile, ş-au dat şi boiarinul ei Matei Căpitanul datoriia dup’ orănduială, căt li să odihnesc oasele amăndoora aici. 253 Supt aciastă piiatră odihneşte oasele adormiţilor robilor luidumnezeu biv Vel Clucer oan Voinescul şi socru-său Căminar Constandin Borănescul, i fiica sa Sofia, dinpreună cu bărbatul său Emanoil, ale cărora suflete mutîndu-se dintr-această vremelnică vieţuire au mers la acea adevărată şi vecinică; însă Clucerul ioan Voinescul ş-au dat obştescul sfîrşit laanul 1838, Octomvrie 6, şi sînt 253 îngropat trupurile acestor răposţai într-acest sfînt şi dumnezesc lăcaş, mănăstirea Radului-Vodă; ale cărora suflete odihnească-le prea-milostiveul Dumnezeu în lăcaşurile drepţilor. Io Nicolae Alexandru Voevod Smaranda Alixandruu VV., Constantin V., Iancul V. 254 De dummealui biv Vel Cluceru Ioan Voinescu, înpreună cu soţiea sa Eleni i cu fica dumnealor Maria; 1833, Iunie 23. 256 Vorbeşte piatra: n-am multe de a pune supt mine: Aici zace omul rar foarte mee... în Domnul vieţuind, Şi a fericiţilor părinţi numele cinstind, iubind, Şi soţia lui Anica, care a fost fală şi... Vorbeşte multe această piatră cănd slava tace. Maria Arcudinschi Gianoglu; 28 April. 1839. Supt a2astă piatră odihnesc osele robului lui Dumnezeu ... jupan Ivaşcu Vel Vornic ot Băleani, şi se prestăvi în zilele lu Io Duca Voevod. Pis mesiţa Avgust dni 2, leat 7187 1679. Supt aciastă piatră află-se oasele răposatului predii Urdăreanul, carele au fost Sluger-mare, care se-au săvărşit la leat 7180 1672, la luna lui fev. 3 zile, iară acmu, în zilile pre-luminatului Domn Io Şerban Cantacuzino Basarab Voivod, de cinstitul fii-său Barbul Velichii Peh., după osărdia cea fiiască, şi piatra e pusă de-asupra oaselor părintelui său. Aciastă sfăntă şi dumnezeiască biserică cu ajutoriul lui Dumnezeu s-au făcut den temelie şi s-a înfrumuseţat precum să vede, prăznuindu-se hramul maşterii Prea-sfintei 259 Născătoare de Dumnezeu şi pururea Fecioarei Mariei la sfănt şi marelui mucienic Dimitrie, cu toată cheltuiala dumnealui jupan Constandin Năsturel biv Vel Vistiar şi cu jupăneasa dumnealui Ancuţa, pentru pomenirea sufletelor dumnealor şi a tot neamul dumnelor, în zilele prea-luminatului Domnului nostru Io Costandin Nicolae Voevod mavrocordat, la luna Septem. 8, leat 7252 1743. Aciastă sfăntă icoană de la sfănta besearecă Slobouziia s-au făcut de dumnealui Logofătul ioan Comăneanul i dumneaei logofeteasa Sultana Comăneanca, soţiia dumnelaui, şi fii dumnealor, Alexandru şi Anastasie; 1808m Dechemvrie 10. În numele Tatălui şi al Fiiului şI Sfăntului Duh, adecă eu robul lui Dumnezeu Io Leon Voevod, feciorul lui ştefan Voevod, rădicat-am această cinstită cruce în numele lui Sfeti Gheorghie, pentru ca să se pomenească de război ce am avut într-acest loc cu pribeagii, cănd au venit de preste munte asupra Domniei Meale în an 7139 1631, 260 în luna lu Ag. 23, marţi, şi milostivul Dumnezeu cu rugăciunea lu Sfeti Gheorghie supusu-i-a supt sabiia Domniei Meae, şi i-am biruit; i căţ au căzut în război zac supt aciastă movilă. ŞI crucea se-a ridicat în luna lu Fev. 20, vă leat 7140, de la Hs. 1632. Putearnecul Dumnezeu învrednecind pre noi Io radul Voevod cu Domnii Ţărăi-Rumăneşte în anul de la Adam 7173 1665, văzui această cinstită cruce, făcută de părintele meu Io Leon Voevod, şi aflăndu-se stricată, Domniia Mea o nnoi, i făcui şi sfănta beserecă, anume Sfăntului mucienic Sfeatăi Dimitrie. Aciastă sfăntă şi dumnezeiască besearică unde să cinsteaşte hramul blagoveaşteniia prea-slăvitii Născătoari de Dumnezeu şi pururea-Fecioarii Mariei , din temelia ei iaste zidită de bătrănul Mircea-Vodă, şi în urmă de fiiu-său Pătraşco-Vodă, cu fraţii săi Radul şi Mircea tănărul, o au înfrumuseţat şi o au zugrăvit. Iarp, cănd a fst acum, în zilele blagocestivului şi creştinului domn Io Ştefan Cantacuzino Voevod, Domniia Sa pentru podoaba aceştii sfinte besearici, au deşchis uşa, fiind fost foarte strimtă, făcăndu-o de piatră, precum să veade, şi o au înfrumuseţat, atăt pe din lăntru, cu frumoase icoane şi podoabe, căt şi pe dinafară, precum să veade, întru slava 261 marelui şi a-tot-ţiitoriului Dumnezeu şi întru pomenirea a lui, a părinţilor şi a moşilor, săvărşindu-se de lucrul ei la leat 7223 1715, Avgust 20. Această catedrală cu hrmaul Bunei Vestiri a prea-curatei Născătoare de dumnezeu, la arederea capitalei din 1847, Mart 23, fiind vătămată şi de vechimea ei, s-au început a se prenoi în zilele prea-înnălţatului Domn Ghoeghie D. Bibescu,iar la 1852, martie, s-au săvîrşit şi mai împodobit di porunca prea-înnălţatului Domn Barbu Dimitrie Ştirbei Vvd., Mitropolit ţărei fiind Presf. Sa păr. Nifon, iar eclisiarh beisericei şi stăruitor la prenoirea ei a fost 261 smeritul Visarion arhimandrit, Rus. Zugrăvirea s-a lucrat de profesorul de desemn Costantin Leca. Theodor Io. Toncovici, cu fii lor. 262 Acest svănt vas anaforniţă iaste făcut de Io Costandin Băsărab Voevod şi închinat svintelor biseareci domneşti den Bucureşti şi den Tărgovişte; lt. 7203 1695. După arderea Bucureştilor din annul 1847, reînnuindu-se această catedrale la annul 1852, s-a preturnat acest clopot în ziel prea-înnălţatului Domn Barbu Dimitrie Ştirbei Vvd., eclesiarh fiind prea-cuviosul arhimandrit Visarion Rus. 264 Sfăntul Antonie cel mare. De cănd s-au făcut sfănta iconă cia de lemn, lt 1467. Nu te amăgi creştine, cu 265 înbuibarea şi lăcoia, ca să nu bucuri pr draci. Anastasi Sorica, Dragne, ioan, Gligore şi cu tot neamul lor; 1811, Septemvrie 22. Doamna Dumnezeule nostru, căruia ceriul îţi iaste scaun şi pămîntul supt picioarele tale, întăriaşte sfăntul acesta lăcaş al mărirei tale, care întru slava ta şi întru cinstea sfăntului ierarh Nicolae din temelie s-au zidit şi cu toată podoab abisericească s-au înfruuseţat din dreapte osteneale răpostaului robul tău jupan ană negoescu Vel Logofăt, nepotul prea-pomenitului Io Antonie Voivod şi frate Doamni fericitului şi de-a pururea pomenitului io Costandin Basarab Voevod cu sărguiala cucearnicei roabei jupaniţii Saftii, soţiia pomenitului boiar, dup’ pristăvirea lui, şi priimeaşte rugăciunele ce ţi se vor aduce întru el neîncetat, pentru toată pravoslaviia, pentru răposaţ păriţii lor, ctitorilor, şi pentru înşii ei, la prea-sfăntul cerescul tău jătvănic. În zilile prea-luminatului Domn Io Nicolae Alexandru Voevod, la anul de la Zidirea Lumii 7232, iar d ela naşterea Măntuitoriului Hristos 1724, Avgust 1dne. Ctitorii: Pană, safta soţia lui, Costandin Vovod, Marica Doamna, Antonie Voevod, Neagul fiul acesuia, Ilinca soţia lui Neagu şi mama lu Pană şi a Maricăi, Antonie, Neagoe, Costandin, Bunea Grădişteanul, Marica, Vîlcul, Iliana, Marga, Matei-Vodă, Mariia, Catrina, Tudora, Mariia, Stanca. Cei de au ajutorat: Mihai, Sava er. Partenie, Neculae, Enache, Dobra, Gorghe, Mariia, Panait, Aniţa, Zamfir, Elena, cu tot neamul lor, Lusandra, Pănaica, Matei, Filip, şi cu tot nemaul lor. Aciastă besearică a sfiţilor Apostoli şi pavel, fiind întăi de lemn, s-au zidit de piatră de răpostaul Matei Voevod şi acum s-au înpodobit şi pe dn lăntru şi pe din afară, cu adaosul clopotniţii şi cu altele, d eprea-înnălţatul Domn Io Stefan Cantacuzino Voevod, în anul cel d-intăi al Domniei lui, fiind enoriaş la dănsa prea-luminatul împărătescul neam al Cantacuzineştilor, la leat 7223 1715, luna lui Iulie 10. Supt această piiatră zac oasele de Dumnezeu iubitoare buna creştină dumneai Cluceresii Păunii, soţiia dumnelaui Marelui -Clucer Stanciului, carea s-au săvărţit cu cinste în 25 Aprilie, lt 1810. Dumnezeu să o odihnească dinpreună cu ceialalţi răposaţi părinţi, fii şi tot neamul dumnealor; amin. 267 Aciastă sfăntă icoană s-a înbrăcat cu argint peste tot cu toată cheltuiala robului lui Dumnezeu Nestor Caminar; 1810. 268 Aciastă sfăntă biserică ce să numeşte dintr-o zi, hramul sfăntulu ierarh Nicolae, au fost mai nainte făcută de lemn, şi, învechindu-să, luminata Doamnă Mariia a Mării Sale Costandin Basarab Brăncoveanu VV., la leat 1702 de ala Naşterea Domnului nostru Isus Hristos, îndemnăndu-să, au făcut-o de zid şi au înfrumuseţat-o cu toate , spre pomenirea Mării Sale, ispravnic fiind dumnealui Iancahe Văcărescu Vel Agă; în urmă, la leat 1825, în zilele 269 Mării Sale Grigorie Ghica Vvd. Al patrulea, întămplăndu-se s-a ars cu totul, s-a prenoit şi înfrumuseţat, precum să vede, cu ajutoriu Mării Sale şi altor pravoslavnici, prin silinţa dumnealui biv Vel Stolnec Stanciu, epitropul aceştii sfinte biserci, isprăvindu-se de prenoit la leatul 1827, Septemvrie 1. Drpt acest loc odihnescu-se oasele răposatului robului lui Dumnezeu Ioan Logofătului za Visterie, şi s-a săvărşăt în luna lu ilie 25, leat 1769 Odihneşte-l, Doamne, întru Împărăţia ta. Aciastă sfăntă icoană a marelui şi sfănt ierarh Nicolae făcutorul de minuni s-au înbrăcat în argint de dumnealui Vel Ban Costandin Ghica la leat 1810, Mart 1, prin a căruia rugăciuni pomeneşte, milostive 269Doamne, întru Înpărăţia ta sufletul răposaţilor robilor: Băneasa Luxandra, Scarlat, Dimitrie şi Raliţa. 270 Acest potir făcut iaste de Doamna Mariia a prealuminatului nostru Domn Io Costandin Basarab Brăncoveanu Voevod, şi dat la a ei bisearică de aici den Bucureşti, hramul Sfeti Neculae, la leat 7211, 1703. Întru slavă acelui în Troiţă închinat şi prea-proslăvit Dumnezeu s-a zidit de iznoavă din temelie această sfăntă besearică, înfrumseaţăndu-să încă cu deosebire, precum să vede, de Măria Sa prea-înnălţatul şi bine-credinciosul Domn Grigorie Dimitrie Ghica VV., înpreună cu Mării Sa beizade Gligorie, find fost încă şi mai nainte,de mult, zidită altă besearică, de răpostaul Vistieru Barbu Văcărescu şi cu soţia aceluia, răposata Roxandra Roseti, moţii adică de spre mumă ai Mării Sale, i cu rpostaa fiică a lor, Maria, şI mumă a Mării Sale, dar acea besearică din întîmplările vremii şi în cursul anilor de atunci pînă acum învechindu-să, şi lipse avînd, ajunsease mai vîrtos şi în stare de trebuinţă de preînnoire, iar hrmauri ale besearicii de la ‘ntîia zidire a ei, de răposaţi rînduite dooă praznice, adică Înnălţare Domnului şi mîntuitorului nostru Iisus Hristos şi naşterea prea-curatei stăpînii noastre, de Dumnezeu născătoare şi pururea-fecioară Maria, tot aceleaş rămîn să să cinstească şi de-acmu înnainte, adăogîndu-să numai acum şi al treilea hram, praznicul celui întru sfinţi părintelui nostru Grigorie cuvîntătorului de Dumnezeu, spre 271 pomenire vecincă, atît a Măriilor Sale, înpreună cu tot neamul, cît şi ctitorilor elor dintîi, s-a săvîrşit acest sfînt lăcaş şi s-a sfinţit cu blagoslovenia Preasfinţii Sale părintelui Mitropolit al ţării, chir rigorie, la anul de la Naşterea Domnului nostru 1833. Principesa Maria Ghika, fiica lui Costantin-Vodă Hangerly, socia Domnitorului Grigorie Ghika, năcută la anul 1779 şi repausată la 30 Mai 1871. Pietrile după uliţe cetăţii vecinate Mărturisit-aţi călătorillor ce fapte lăudate Ghica Grigorie a lucrat, Domn plin de înţelepciune. L-al lui mormînt eşti dator ismerenia-ţi de depune. 10 Domni dette familia Ghika: Domnul Grigoriu, ce adduse dreptul Şi sciinţa pusse cea romînă June vlăsta blînd, Grigorie, fiiul , Ici lîngă tatăl, ca ramură-n dliu, Typ d-onore s-adaosse s-aadosul Pe tărîmul patriei paternul nume. Grigoriu Ghika fiiul, născut la 1812, mort la 1858.272 Suflete blînde, dormiţi în pace, Voi ce în lume v-aţi fost iubit, Aci-mpreună aţi vrut a zace, şi-n grabă moartea v-a întrunit. Tu ce-a juneţei purtai cunună, ca un alb înger spre cer sburaşi.Cum se usucă mlădiţa jună Cînd trunchiul cade, tu te uscaşi. Fiică şi mumă, aci unite, Mormîntul vostru este uşor. Dormiţi în pace, fiţi fericite: Moartea alină chinuri şi dor. 273 1726... fata...., soacra... Vel Căp. Za margine... ertaţi... 1728... fata Sava... jup. Zmărand... 1730... pă toţi supt... 720. Aici aciastă piatră odihnescu-se robii lui Dumnezeu jupan Ma... Suţo şi cu soşiia dumisale Mariia, vieţuind dumnealui ani – şi jupăneasa dumnealui la – şi lăsînd veacinică pomenire, cu naideajda învierii.Şi au răposat la luna lui Sept. 18, 7200 1692. Supt această piatră să odihneşte rupurile răposaţilor Vornic Dimitrie Racoviţă şi Vorniceasa Lucsandra Văcăreasca, născută Prijbeanu, care ş-au dat obştescu sfîrşit: cel dîntîi la leat 1823, martie 15, în vîrstă de ani 6, şi ea de al 2-le la leat 1850, ca de ani 80, şi, ca uni ce să trag din ctitori sfintei bierci Colţea, aicea s-a îngropat. 274 Supt aciastă piatră odihnescu-se oasele răposaţilor robilor lui Dumnezeu hagi vasilie, starostea de neguţători, şi jupăneasa dumnealui Cer... şi fii dumnealor şi jupă... dumnealui; lui Ma... 7208 1699-700. Supt aciastă piatră odihnesc oaslee răposaţilor celor trei fraţi: Stanca, Şerban şi Costandin, Sep. 3 d., 723 1724; la luna Iul. 20 d., lt 7247 pusu-s-au oasele supt... şi ei patru... numiţi, air la Noem. 24 d. pusu-s-au şi oasele jupănesii dum. Caliţa. Supt aciastă piatră să odihnesc oasele răposşailor robilor lui Dumnezeu dumnealui Neagoe Logofătul fiii dumnealui Ioan şi Trandafir; şi s-au săvărşit, la luna lui Dechemvrie 15 zile, lt 7246 1737, şi nepotul dumnelaui, fiiului dumnealui jupan Sandului Logofetul za Vistirie, Iordachie. Supt aciastă piatră odihnesc oasle robului Costandin Moldovei; care au slujit Mării Sale 274stăpănului mieu Io Mihai Racoviţă Vvod ai 23; la care sfăntă mănăstire am lăsat danie tal. 100; Fev. 2, 7251 1743. 275 Avgust... Întru... s-au pus... jupănul ... mănăstiea Colţi, care au... Io Costandin Gehan Voevod... iune şi Duminecă în zi... îngropat, Iunie 10, 1725... 1762, Martie 10, a răposat fiiul nostru Ioan, de ani 20, şi s-au pus oasele lui iar supt aciastă piatră grea şi întunecată... Domnu să odihnească sufletu lui în sănu lui Avram. Săradru Aleca Racoviţă, născut la 1810, cel ce aci zace neînsufleţit, A fost în lume de toţi iubit, Şi dreptul suflet ca o stea bună. Stăi dar din cale, o călători, Şi pe mormîntu-i depune flori. ŞI a încetat dinviaţă la anul 1843, Iunie 14. Aci zac resturile polcvnicului Costache racoviţă, cel din urmă al familie şi adevărat ctitor al acestui măreţ 276 aşezămînt; au răposat în anul 1859, Iulie 10, în vîrstă de 36 ani: pentru prietini, rude o inimă fierbinte avea, şi în inimi multe durere au lăsat şi între ţărîni atît uitate în morminte ţara perdu într-însul un fiu adevărat; 1859. 277 Aciastă svăntă şi dumnezăiască beserică iaste zidită şi înnălţată den temeliia ei pănă săvărşit de luminata Domna Mariia a luminatului Domn Io Şărban Catacozino Băsărab Voevod, Domn şi oblăduitor Ţărăi-Rumăneşti, care a fost şi mai denainte de Măriia Sa Domna făcută de lemn , întru lauda şi proslăvirea svăntului hram Văvedenia, ca să le fie Măriia Sale, fiilor şi părinţilor vecinică pomenire şi sufletelor răpaos şi fericire; leat 1683. Supt aciastă piatră odihnesc oasele robului lui Dumnezeu Manta, şi-n zilele Ion Voevod s-a prăstăvit, în luna lui Fevruarie 20, lt 7235 1727; şi coconii dumnelui, Gheorghie, Mihai, să odihnesc aicea. 278 Supt aciastă pieatră să odihneşte oasele răposatului rob lui Dumnezeu Clucerul Grigorie Călinescu, care au răposat leat 1834, Dechmvire în 25. Supt aciastă piatră zac oasele mele, Ştefan, cu soţiia sa, Susana, ce au răposat leat 1800, Iunie 26. Iar soţiia sa, leat 1801, Avgust 6. Aici se odihneşte roaba lui Dumnezeu dumneaei Clucereasa Lucsandra Oteteleşanca, născută Vlădoiancă, i fiica sa Elenca; 1842. Supt această piatră odihnesc oasele răposatului robului lui Dumnezeu Iorgache Mavrodin Vel Vistier, Ghenarie 1776, şi maria, soţiia dumnilui Vel Vist, Elena, 1808, Stolniciasa Iuliano, fiica dumnealui şi soţiia Stolnicului radul Iuliano şi aleolog, ce este îngropat la mănăstiria Cotroceni, Dechemvrie 8. 279 Dentru ale tale ţie, spăsitoriule şi prea-curatii Maicii Tale aducem cu vrearea Tatălui şi cu ajutoriul Fiiului şi cu îndemnarea Sfăntului Duh, care o dumnezeire în Troiţă să proslăveaşte, amin. Ziditu-s-au aciastă sfăntă şi dumnezeiască bisearică din temeliia ei şi s-au zugrăvit şi s-au înfrumuseţat precum să veade, cu toată cheltuiala prea-slava şi cinstea întrării în besearică a prea-sfintei născătoarei de Dumnezeu şi pururea-fecioarei mariei în zilele prea-luminatului Domn Io Nicolae Alexandru Voevod, ca săf ie în veaci pomenire Sfinţii sale şi a tot neamului Sfinţii Sale, şi celor ce au ajutat şi celor ce vor mai ajuta, şi s-au săvărşit în zioa de-ntăi a lunii lui Aprilie lt. 7234 1726. 280 Supt această piiatră odihnescu-se oasele robu lui Dumnezeu Enache ot Cirnovodă: a răposat în zilele Mării Sale Domnului Io Costandin Nicolae Alexanru Voivod, fiind cursu anilor lt. 7245 1736, luna lui Ocomvrie 20. Supt aciastă piiatră odihneşte-se robul lui Dumnezeu Drăghici zaraf i Anica, carele s-a pristăvit în zilele prea-luminatului Domnului nostru Io Costandin Nicolae Vvd., Mart 5 leat 1758. Ce.. Ser... ra popa i ieromonahu Matei , Maruţa, Ene i ierei, Theodora monahia, Gheorghe Medelniceru, Maruzaniea, radu, Safta, Zanfir. 283 Aici odeihneşte roaba lui Dumnezeu Zoiţa, buna soţie a Marelui-Clucer şi cavaler Grigorie Obedeanu, ce ş-au dat obştescul sfîşit la 12 Mai anul 1842,; veacinca ei pomenire. Aici se odihneşte şi răposata Păhărniceasa Zinca Polizu, născută Niculescu: a răposat la 31 Maie 1845, în vîrstă de 36 ani. Subt aceasă piatră se odihneşte şi trupul Eleni născută Polizu, răposată în frageda ei vîrstă, la anul 1859, Martie 31. Aciastă sfîntă şi înfrîmseţată besearecă, unde să proslăveşte numele celui în Troiţe mărit Dumnezeu, întru cinstea şi prăznuirea prea-sfintei de Dumnezeu Născătoarei şi a sfîntului prooroc Ioann Botezătoriul şli a marelui ierarh Nicolae, s-au zidit din temelie în zilile înnălţatului Domn Mihail Costandin Suţu Vvd., Mitropolitz fijnd preasfinţiia Sa chir Grigorie, la anu 1784; care s-au 284 zidit prin prejur chilii, ca să fie pentru adăpostriea săracelor călugăriţe şi făîmei văduve scăpătate şi a celor streini bolnavi ce vor năzui la ajutorul sfintei icoane, iar preoţi, sau călugări, sau mirean însurat, cu fămee, să nju aibă voe a şedea la chiliile din lăuntru, după cum şi cu groaznic blestem s-au făcut acest aşezămănt, numai ctitorii să aibă voe, de nu să va purta cineva cu bună orănduială, sau preot, sau din cele ce lăcuesc în chilii, să-l de afară.Venitul ce să va strănge la beserică, să ia preoţii doi bani şi epitropul un ban, c asă fie pentru ajutorul săracilor şi la cele ce vor lipsi la sfînta besearică. Iar celelate daruri ce vor dărui Domnii sau alt pravolavnic creştin, şi acelea să fie tot în mîna epitropului. Totdeauna numai doi preoţi şi un diiacon să fie nelipsiţi. Iar după sfărşitul vieţii meale las cu sufletul mieu canumai din nemaul mieu să rămăe epitrop peste toate acestea ce mai sus scriu, nepoţi şi strănepoţi. Fost-au cheltuitori şi ostenitor dumnelaui Panait Băbuneanu, Vel Căpitan z alefegii, avănd ajutor de la alţi pravoslavnici creştini. ŞI s-au săvărşit la anul 1786, Septemvrie 2. Iar cne va strica vrea-un aşezămănt dintr-acestea, să aibă a da seama la înfricoşata şi dreapta judecată Cerescului împărat285 Acest sfănt lăcaş s-au zidit şi s-a înfrmuseţat precum să vede cu cheltuiala dumnealui Căminarului Mihalache Dravari, în zilele Mării sale d. Alecsandru Dimitrie Ghica Voevod –, unde să prăznueşte hrmaul Învierea Sfăntului Lazăr şi Sfinţii-Înpăraţi ostandin şi Elena, şi Sfinţi Voevozi Mihail şi Gavril; 1834, Avgust 10. Aciastă sfăntă şi dumnezeiască biserică, unde săprăznueşte hrmaul Sfinţilor Îngeri făcutu-sa- întăi de lemn în zilele lui şărban-Vodă, la leat 7189 160-1, şi, pre286făcădu-să iar dă lemn în zilile lui costandin Basarab Voivod, la leat 7210 1691-2, şi acum, prefăcăndu-să dă piatră, s-a adaos şi hrmaul ierarhului Necolae, şi cu ajutorul şi îndemnarea dumnelaor Mărgăritu staoroste şi jupăn Nicolae cupeţu şi cu alaltor creştini s-au zidit şi s-au înfrumoseţat după cum să vede, cu toate podoabele, în zilie lui ion Costandin-Vodă Mavrocordat, ca să fie dumnealor veacinică pomenire; Iulie leat 7265 1757 Întru acest trist şi cainic mormînt să odihneşte oasele răposaţilor robilor lui Dumnezeu Ilie Calpaccibaşacescu, săvărşit în anul 1852, i ale soţii sale Ana Voeniceasca, ce au trăit amăndoi în căsătorie ani 12 şi în leat 1842 s-au săvărşit şi numita, i oasle copiilor săi, anume: Nicolae, maria, Costandin şi Lucsandra, i ale moşilor şi strămoşilor lor. Iar eu, fiiul răposatului e mai sus, anume Matache Voenescu, sănt a veni mai în urmă, rămăind numai eu dintru aciastă familie. Aici să odihneşte oasele răposatii roabii lui Dumnezeu Elena, închinata fiica Logofătului Fiera, ce au ţinut în căsătorie pă Hagi Tudorache Theodoru, 40 ani, născînd şi 9 copii, ar acum, în leat 1845, Fevruarie 20, s-au săvărşit în vîrstă de ani 56, însă să scrie aci şi cei mai înnainte răposaţi prin osibite locuri părinţi, fraţi, rude. 287 Aastă sfăntă icoană s-a făcut de roaba lui Dumnezău Maria, ipac Mariea, 1804. Întru numele Tatălui şi al Fiiului şi al Sfăntului Duh, ziditu-s-a aciastă sfăntă şi dumnezeiască biserică ce să cinsteaşte şi să prăznuiaşte Adormirea pre-asfintei stpăne Născătoare de Dumnezeu şi pururea-fecioara Mariia şi a celui întru sfinţi părintele nostru Nicolae de la Miralichiia, făcătoriul de minuni, şi sa zidit den temelie de pre cum să veade de robul lui Dumnezeu dumnelaui Dumitraşco Racoviţă Vel Vister, şi, rămăind nişte bani e la robul lui Dumnezeu Mihai băcanul, s-au dat la ciastă sfăntă mămăstire, denpreună cu Iancul Căpitanul ajutorind şi alţi creştinii pravoslavnici, în zilele Domnului nostru Io Scarlat Ghica Voevod, fiind Mitropolitul chiriu chir Filaret; Octomvrie leat 11758. 288 Înbrăcatu-sa-u aciastă iconă în argint cu cuca sfinti biserici şi amahalagiilor ot Olari prin îndemnarea şi osărdiia dumnelaui Gheorghe Ghiroghiu, ce s-a aflat epitrop; 1817, Aprilie 20. Înbrăcatu-s-o în argint această sf. Iconă cu ajutorul a multor fraţi şi surori, prin 288osărdiia dumisale chir Gheorghe Ghoerghiu şi a dumneae jupăneasa Ana: Ionu, Balaşa, Grigore, Chirica; 1819, Fevruarie 25. Supt această piiatră odihnescu-să oasile răposaţilor robilor lu Dumnezeu Marin Logofătul za Vistierie, Chiraz, Mariia, Dumitracje şi cu tot neamul lor; Mart 11, 1771. Acest dumnezeesc jertvenic carele se săvîrşaşte dumnezeiasca cea făr de sînge şi sfinţita slujbă în zilele prea-blagocestivului singur-stăpîntioriului, marelui Domnului nostru şi Înpărat a toată Rossia Alexandru Pavlovic, s-a sfinţit acest antimis de preaosfinţitul Mitropolit a toată Valahia chirio chir Ignatie, şi-sa dat la biserica din –, Ţinutul –, unde să prăznuiaşte hramul – la anul 1810, luna lui–. 289 Această sfăntă biserică ce să numeşte însă: Popa rusu şi să prăsnuşte hramul Sfănta Troţe, Sfănta Cuviosul Parascheva şi Sfănt ierarhul Nicolae, cu ajutorul lui Dumnezeu s-au făcut din temelie, cu toată osărdiia şi toată cheltuiala dumnealui Manolache vătaf de arabagii, şi ostenitor preotul Andrei de la această besereaca, în zilele prea-înălţat Domn Io Gheorghiu Caraga Vvd. şI preaosfinţit Mitropolit Nectariu. Pomeneşte, Domne, pre robi tăi aceştii, vecinica pomenire: Manolachi, Ilinca, Safta, Voica, Maria, Andrei erei, Petre, Ghiorghie, păuna, Costandin, Io Andrei, Manole, Toader erei, Dan prezviter, Păuna prezvitera, Ilinca, Stan, Leat 1813, Martie 17. 1813, inie 10. Iona, Mariia, şi Drăghicu, Bălaşa, Gheorghie, Neacşa, Frusina, popa Gligorie proin protopop ot Popa Rusu. Acieastă sfăntă evanghelie s-au făcut de jupăn Polihronie şi Mariia danie la Popa Rusu, Noemvire2. 290 Supt această piatră odineşte oasele robu lui Dumnezeu Cruceru domna ş-a soţii dumnelaui Zafira, titor biserici; 1830. Aciastă sfăntă şi dumnezeiască biserica s-au făcut cu toată cheltuiala şi înfrumuseaţarea ei, precum să veade, dumnealui jupan Udrecan Clucer, fiind coprensu de dumnezeiască rivnă pentru mărirea şi slava lui Dumnezeu şi a Sfăntului marelui ierarh Necolae, şi pentru veacinica pomenire a dumnealui şi a tot neamu dumnelaui, şi s-au săvărşit şi în zilele prea-luminatului Domn a toată Ţara-Rumănească Io Grigorie Ghica Voevod, fiind arheereu Mitropolit preasfenţitul chi Stefan, la anul de la Zidirea Lumei leat 7244 şi de la He. 1734, în luna lui Septemvreie zile 15. Acest sfănt lăcaş fiind crepat din cutremurul ce s-a întămplat la văleat 1802, căci multe sfinte lăcaşuri şi zidiri s-au stricat, acum, la leat 1810, i s-au făcut legăturile ce 291 să văd, atăt înlăuntru, cu drugi de fer, căt şi afară, în anvon, umplăndu-se cu zid căte trele..., şi, deosebit de legăturile ce s-au făcut, s-au şi înfrumuseţat cu zugrăvelele cele văzute, atăt afară înnainte biserciii, înlăuntru anvonului, căt şi tănpla, i sfintele icoane cele împărăteşti, şi pardoseală, şi policandru nou, făcăndu-se şi două chilii noi în curtea bisericii, pentru sălăşluirea celor săraci, cu toată cheltuiala răposatului Paharnic Nicola, salomia, Maria... Pomelnicul Popii Nicolae Zgolavu, ctitorul cel vechi, care a dat bisericii caselel care sănt în dosul oltarului, şi o prăvălie în carăle cu peşte, şi toate cărţile bisercii: Nicolae ierei, Ecaterina, iereiţa, Teodosie ermonah, Radu, Marica, Iane. Pomelnicul jupăneasei Marii, a Pitarului Ioan, care a dat bisercii case, pogoane de vie la Cernăteşti; Ioan, Maria, iordache, marica, Zitco, Neaga, manda. Bălaşam Pătraşco, ecaterina, ereiţa, Nicola. Întru slava atotputernicului Dumnezeu aicea fiind zidită bisereca în leatul 1736, şi din cutremur slăbindu-se cu totul, acum de iznoavă s-au zidit din temlie cu toată chetuiala dumnialor neguţători Costandin Atanasiu şi Anghel şi panteli, născuţi în patria lor Bolgaria, în oraşul Sitov, şi acum hălădesc în oraşul bucureşti, şi, după în292scrisa conglăsuirea tuturor enoriţilor şi cunoscîndu-se dumnialor veciici ctitori aceştii sfinte biserici ce să prăznueşte hramul Sfîntului ierarh Nicolae Mirlichi, a Sfinţilor Împăraţi Costandinşi Elena şi a Sfinţilor Voevozi Mihail şi Gavril, au isprăvit dumnialor din temelie aciastă sfăntă biserică, ajutorind şi alţi cu ceia ce s-au îndurat; s-au isprăvit în zilele prea-înlţatului nostru Domn Alecsandru Dimitrie Ghica Voevod şi Preaosfinţii sale Mitropolitul Ungrovlahii chir Neofit; l184. Pomelnicu 292 ctitori care a deruit biserici Lucaci acaretul din uliţa Şăpcarilor 1847, Martie 23. Aciastă sfăntă şi dumnezeiască biserică ce iaste hramul Tăerea Capului Sfăntului ioan Botezătorul şi a Sfăntului Ghoerghie făcătorul de minuni întăi au fost de lemn, făcută de dumnelaui răposat jupan Mihul, şi acum s-a făcut de piiatră şi s-a înpodobit dupe cum să vede, cu toată 293 cheltuiala şi osteeala dumnelaui jupăn Maxim, dinpreună cu frate-său Ghoerghie, feciori răposatului jupan Grigorie Miuleţu, în zilele Mării Sale Ion Scarlat Grigorie Ghica Voevod; Iunie 6, 1760. Supt această piatră să odihnesc oasle răposaţilor robi lu Dumnezeu Drăgoe iacon, Pasaclia, Stan, Bălaşa, Costandin, Ilinca, Zoiţa, Dumitru, şi iar Zoiţa, Tănasa, Floarea, Daniilă, Mane, Maria, Stanciul, Daniil shimonah, vartolomeiu..., Zoiţa etc.; 1890, Octomvrie. Supt aciastă piatră udihnescu-se osile robului lui Dumnezeu Giurgiu, la veleatul leat 7266, Iunie 24. Supt această piatră odihneşte trupul răposatului Sărdar Gheorghie Bălescu, născut la anul 1804, şi răposat la annl 1840, Ghenarie 5. Aciastă sfntă şi dumneazeiască bisearecă, ce să prăznuiaşte hrmaul Sfintei Troiţe, iaste zidită din temelia ei păn în sfărşit de dumnelaui Mănăilă Mărăcineanu Vl. Clucer şi dumnealui Şărban Bujoreanu Vl. Viş., ajutănd cu locul bisearici şi dumnealui Pătraşco Breazoianul Vel Vornic, ca să fie de pomenirea dumnealor şi a coconilor dumnealor; şi s-au făcut în zilile Domnului nostru Io Costandin Basarab Voevod; octomvrie, leat 7219 1710. 294 Întru măriria a tot ţiitorul Dumnezeu şi spre cinstea sfîntului său înnainte-mergătorului şi botezătorului Ioan, s-a rădecat din te,elie acestă sfîntă biserciă de către Dimitri Dărăscul, Marele-Medelnicer, şi soţia sa, Sofiea, la anul de la ristos 1795; carii au înzestrat-o prin dreaptă munca lor. Supt a2astă piatră odihnesc oasele răposatului robul lui Dumnezeu Păun... ească; 1830, Iunie 12. ... oote pe ... a nu tăgăduind şi plăngănd şi tăgăduindu-te, te făleşti întru... cum au fost zis... pămănt eşti şi... pămănt şisupt această piiatră odihnesc oasle răposatului robului lui Dumnezeu Vel Medelnicer Dimitri Dărăscul, carele a fost cu mila... Doamne, cela ce proslăveşti pre cei ce iubesc podoaba casii tale şi locul lăcuinţei Mărirei tale, priimeaşte sfăn295tul lăcaş acesta, care întru slava Mărirei tale şi întru lauda şi 295prăznuirea Adormirei prea-curate Maicii tale şi pururea-fecioară Mariei şi săborului Sfinţilor Arhangheli l-au zidit den temelie şi înfrumuseţat cu toatp podoaba bisericiască cucernicii şi pravoslavnicii robii tăi dumnelaui jupan Iordache Creţulescul Vel Logofăt şi soţiea dumnealui Doamna Safta, fiica fericitului întru sfărşăt şi de apururea pomenitului Io Costandin Basaraba Voevod, pentru a lor şi a neamului vecinică pomenire: care după răvna lor cia dumnezeiască cu ajutorul tău l-au săvărşăt în anul de la Zidirea Lumii 731, iar de la Naşterea Măntuitorului Hristos 1722, luna Septemvrie 30 dni, şi ispravnic Părvan Logofăt Loloescul. Robu lui Dumnezeu li al Maicăi Precesti Toma, safta şi cu fii lor. Mai 13 dni, l. 7257 1749. 296 ciastă sfăntă dumnezeiască biserică este zidită cu cheltuiala răposatului îtru fericire archierez Ioanichie Stratonichiia, ajutînd şi alţ pravoslavni2 creştini un bagatel, şi, cînd era a să săvărşi de zugrăvit, la anul 1839, luna Octomvrie 30, ş-au dat opştescul sfîrşit, lăsînd îngrijiea elor din lăuntru la dumnealui paharnecu Ghoerghie Poenaru, epitropu Preasfinţii Sale; care le-a făcut toate precum să văd. A fost biserica mică, zidită dă răposta pan Nicolae Vel Agă; pan Ioana, soţiia dumisale, i pan Calin Spătarul, fiul dumnealor, la anul 7153 1645, cu hramu Preacuviosi Paraschevi, air fericitul ctitor Ioanichie a adăogat hram Botezu Mîntuitorului nostru Isus Hristos şi pre marea mucenică Paraschevi. S-au sfinţit în zioa Sfinţilor mucenici Ecateria şi Miercurie, săvărşindu-să toată lucrarea în zilile Mării Sale Alesandru-Vodă Ghica, care în sfîrşit a întărit ctitoriia veche a dumisale Vistier Costandin Herăscu; 1839, Noemvrie 25 297 Întru mărirea şi slava marelui Dumnezeu carele în Troiţă să proslăveşte, ziditu-s-a din temelie aciastă svăntă şi dumnezăiască biserică de răposatul şi pururea-pomenitul 297Costandin Văcărescul Vel Logofăt, dară, rămăind neisprăvită, după prestăvirea dumnealui, s-au isprăvit şi s-a înfrumusăţat cu toatp podoaba ei, precum să veade, de ginerile dumisale dumnealui Mihai Cantacuzino Vel Vistier, cinstindu-să cu hramul Vovedeanii a preasvintei Născătoare de Dumnezeu şi a Sfăntului sfinţitului mucenic Visarion, spre pomenirea veacinică ctitorilor, în zilele preaînnălţatului Domn Ion Costandin Mihai Racoviţă Voivod, şi fiind ostenitor Sfinţirea Sa părintele chir Sofronie, egumen de la Sărindar. Octomvrie 5 zile, v leat 7265 1756298 Întru mărirea celui în Troiţă un Dumnezeu proslăvit şi de noi într-o fiinţă mărturisit acest dummnezeesc lăcaş întru acoperemintul Sfinţilor Înpăraţi Costantin şi Elena s-au afierosit de robii lui Dumnezeu Constantin Cojocar beşleaga, Constantin croitor Melcescu, Hagi Panait şălar, cu a însuş cheltuială, dinntemelie zidit spre a lor pomenire şi a celor ce a ajutat: Pătraşco croitor, Ion Coica ca în veaci să fie pomeniţ ei şi tot nemaul lor, şi s-au săvîrşit în zilele prea-înnălţatului nostru Domn Mihail Suţu Vvd., Mitropolit fiind Preasfinţia Sa chir Grigorie; 1785, Septemvrie. Acest aghiosmatarion să afieroseşte biserici Sfinţilor Înpăraţi ot mahalaoa Livedea gospod de robi lui Dumnezeu oan Rizu, Teodora şi cu tot neamul lor: Mihail, marcu, Lanbrini, şi cu tot neamullor, 1831, Aprilie 19. Acest sfănt şi dunezeesc lăcaş und esă cinsteşte şi să prăznueşte hramul sfăntului marelui prooroc Ilie Tezviteanul în movila Gorganului din temelie s-au zidit al 299 doilea rînd în zilele MăriiSale dunealui Ioan: Gheorghie Caragea Vvd., carele au făcut şi oareşce ajutor, începător şi sîrguitor aflăndu-să dumnealui biv Vel Paharnic Manolache Hrisosholeos, soţiia dumnealui Elena i dumnealui biv Vel Cluceru Radu Voinescu, şi epitrop ostenitro biv Vel Sluger Gheorghe Artino, ajutorînd la brasla neguţătorilor cojocari, iar prin îndemnarea acestor obraze mulţi pravoslavnici creştini a ajutorat pănă s-a săvărşit cu vrearea lui Dumnezeu, începîndu-e sfintele slujbe; după care, aşăzăndu-se epitrop chir Spiru, după a sa rîvnă şi cu ajutoriul celor de mai sus pomeniţi, s-a poleit şi cele din lăntru, precum să văd, în zilile Mării Sale prea-înnălţatului Domn Alecsandru Nicolae Suţul Voevod, şi spre pomenire vecinică s-a scris aciastă pisanie la anul de întruparea Mîntuitoruli nostru Isus Hristos; 1819, Noemvrie. Supt această piatră odihnesc oasele răposatului robu lui Dumnezeu Ioan Sefendache, cu neamu lui, 1816, Iiunie 18. 300 Supt aciastă piiatră odihnesc răposatului rob lui Dumnezeu Ioan, Maria Penciu, cu neamu lor. Supt aciastă piiatră odihnesc oasele răposatului rob lui Dumnezeu Gheorghie Sluger... Aciastă sfăntă evanghelie iaste dată de dumneaei jupăneasa Stanca de pomeană bisearici de la Gorgan, und eiaste hramul lui Sfenti... Septemvrie... 301 Aciastă sfăntă şi dunezeiască evanghelie este dată danie sfinti biserici ce este hrmaul Sf... proroc Ilie ot Gorgan, dată de robii lui Dumnezeu.... Vornecul, Paraschiva Vorniciasa; 7255 1746, Dechemvrie 26 d. Acest oftoic iaste tot de pomeană de Măriia Sa Vodă bisericii de la Gorgan. Să să ştie că am scris eu Mihail dela Gorgan, şi cănd am scris fost în săptămăna brănzi, şi să ştiţ, pă cănd casă la tocatu popilor, eu voi muri, şi măinele mele vor putrezi, air cine va ceti, va zice: Dumnezeu să-l erte. Eu Mihai de la potropopul Ioan Sachilar. Să să ştie de cănd s-a tărnosit sfănta biserică a proorocului Ilie, ce să zice Gorgan, în zilele Mării Sale Domn Io Ioan Gheorghiu Caraea Voevod, la leat 1814, şi Mitropolit fiind Preasfinţiia Sa Mitropolit chirio chir Nectarie a toată Ungrovlahiia, după ce să osteese boala ciumii. Pop Mihai, duhovnec de aici din Gorgan; 1815, Dechemvrie întăi. Cu vrearea Tatălui şi ajutorul Fiiului şi cu îndemnarea Duhului Sfănt ridicatu-s-au aciastă sfăntă şi dumnezeiască biserică care să cinsteşte hramul Sfintei Ani i a Sfinţii Sale preapodobnei Pparaschevei i a muceniţii paraschevei, care din temelia ei s-au ridicat şi s-a înfrumuseţat cu toată cheltuiala dum. Vătaf Vlada: pan Stan, Stana, Necula Ciauş, 302 Iona, pentru ca să le fie dum., pomenire, în zilele prea-luminatului Domn Io Costandin Mihai Vvd. şI Mitropolit chiriu chir Grigorie, la anul de la Zidirea Lumii 7272, iar de la Hristos 1764, Noemvrie 3 dni. Aci supt aciastă piatră odihnesc oasele răposatului rob lui Dumnzeu jupăn Manciu: s-a prestăvit în zilele priaînnălţatului Domn Io Scarlat Ghica Vvd., de la Hristos leat 1766, Noemvrie 13. Aciastă sfăntă şi dumnezeiască biserică din îndemnarea Duhului a început-o popa Gheorghe călugărul şi 303 cu ajutorul a creştinilor ia au isprăvit-o Năstase Siimeanul Mojucul, i cu soţiia lui Milca, i snă ego fii lui Tudor, Ionna, Tudor, pentru vecinica pomenire sufletelor lor i au roste; i ctitori a fost popa Grigorie şi cu popa Gheorghe. Avgust 15, leat 173, Maria i Estera. Aici dedesubtul aceştii pietri odihnesc oasele robilor lui Dumnezeu jupanul ărvan Boiangiul i ale jupănesii dumnelaui Stanca, ctitorii acestii sfinte besearici şi a copiilor dumnelaor Dumitrana, Ilinca, Scarlat, Ioana, Mănăilă, Mariia, Costandin; veacinica lor pomneire, Dumnezeu să-i iarte. Nica. Alăturia cu aciastă piatră să odihnesci oasele popi Ioan, Mariia prezvitera; 7298 1790. Sfănta şi dumnezeiască bisercia aciasta, care să prăznueşte hramul Adormirea Maicii Domnului, fost-au de lemn mai nainte vreme, făcută mică, şi au în urmă, cu ajutorul lui Dumnezeu şi cu silinţa d-lor epitropi şi ctitori: Ilie, Dimitrie, fraţ, şi Ioan, Stoica, Gherghie, Radu, Ioan, şi din mila, fraţ, şi Ioan, Stoica, Gheorghie, Radu, Ioan, şi din mila a mai multor creştini s-a făcutde iznoavă dup cum să vede, ca să fie acelor care a miluit spre sufleteasca mîntuire şi d evecinica pomenire, în zilile Mării Sale D: Alecsandru Ghica VV., şi otcărmuitori Sfntei Mitropolii şi episcopii: Neofit, Chesarie, Ilarion; leat 1839, Martie 15. 304 Aşa să lumineze lumina voastră înnaintea oamenilor ca să vază faptele voastre cele bune şi să slăvească pre tatăl nostru cel din ceruri. Drept aceea şi eu lazăr Calendeloglu, împreună cu alţi ajutători, a rădicat din temelie această sf. Bisrciă, puind hramuri pe Sf. prorooc Ilie, Învierea Sf. Lazăr şi Sf. ierarh Alexandru, spre pomenirea de veci, în zilele prea-înnălţatului nostru Domn Alexandru Dimitrie Ghica VV. şI a preaosfinţitului Mitropolit a toată Ungro-Vlahiei, chir Noefit, la anul de la Hristos 1841, Avgust 30. Aceste repide le-au făcut Io Costandin Basarab Voevod zemli Ungrovlahii, şi le-au dat la s. monastire S. Ghiorghi mucienic; Aprilie 1, 7217 1709. 305 Aciastă curte aceştii sfinte bisearici, rhramul marelui mucienic Gheorghie, ce iaste închinată prea-sfăntului li de viiaţă dătătoriului Mormănt al Domnului spăsitoriului nostru Isus Hristos, carea să veade înprejur zidită şi tocmită într-acesta chip, cu chilii dedesubt şi altele deasupra, cu toate odihnele şi trebuinţele lot, întîi şi den temeliia lor sănt începute şi pănă la un loc zidite cu cheltuiala lui Panaghiotachi carele oarecănd Tălmaci-Mare la Poarta Turciască a fost, domnind pre aceale vremi blagocestivul Domn Io Antonie, fiind pre dumnelaui Şerban Cantacuzino, Vel Spătar fiind atunce: a rădicat răndul cel de jos de chilii, şi încă în toate deplin; dupre aceaia, murind Panaghiotachi, şi cheltuiala de la dănsul s-a curmat, şi aşa a stătut pănă acum, în zilele luminatului şi înnălţatului Io Costandin Brăncoveanu Băsărab Voevod. Deci iară s-a început a să zidi şi a lucra, întăi ceale de jos chilii ce rămăsease neipsrăvite, dupre aceaia şi casele patrierşăşti, cu tot răndul celor de-aspura, prea-fericitul, prea-înnălţatul ş prea-ştiutul părintele Dosithei, patriarhul Sfintei cetăţii Ierusalimului, carele patrierşia încă din început aceştii zidiri, parte şi mai mare, înnălţatul Domn dănd. Ajutat-au la aciastă mare cheltuială ce s-a 306 făcut, şi boerimea, şi alte mănăstiri ale ţărăi, şi neguţătorii, cine cu ce a putut şi s-a îndurat, pentru sufletele şi bună pomenirea lor, ca să fie preasfintei şi marei a Ierusalimului Case aciastă zidire, de mult ajutori şi folos, ispravnic luminatul Domn puind pre anache Văcărescul Vel Agă, şi cheltuitoriu lucrurlui acestuia Apostol neguţătoriul, fiind egumen Malahia ieromonahul pre acea vreame, pănă o au şi isprăvit, la anul de la Zidirea Lumii 7207, şi de la Spăseniia ei 1699, mesiţa Septemvrie 7207, şi de la Spăseniia ei, mesiţa Septemvrie 20, într-al unsprăzeacelea am al Domnii blagocestivului şi înnălţatului, mai sus pomenitului Io Costandin Basarab Voevod, carele şi astăzi stăpăneaşte a căruia ani şi norocirea înnmulţească-i a tot ţiitorul şi putearnicul Dumnezeu! ŞI am scris eu, isar Loofătul. Sea prea-creştin, necruţănd... Supt aciastă piatră... cu multă... pe nu... cu.. rudă... Ioan împodobit Domn Ţărăi-Rumăneşti cărmuind prea bine, pre Alexandru cel numit avănd firesc părinte, pre tainicul împărătesc, cela cu multă minte, iar frate bun pre înţeleptul pre Domnul Nicolae Voevod Ţărăi-Rumăneşti, care m... n-are pre Dumneze dreptul cuv... că...lu 7227 1719. 3 ... mucenic Procopie... ca să fie Dumni Meale pomeană nesăvrăşită, în veci, amin; Mai 26, văleat 7149 1641. Această sfăntă şi dumnezeiască bisearecă den temelie pănă-n săvărşit o au făcut Iancul Capitan, ispravnic. Aciastă sfătă şi dumnezeiască besearică ziditu-o-ou den temeliea ei robul lui Dumnezeu Preda Căpitanul, feciorul Paraschivie Vornicul, întru numele sfăntului şi marelui mucenic Dimitrie, în zilele prea-luminatului Domnului nostru Ioan Costandin Basarab Voivod şi a părintelui nostru chir Theodosie Mitropolit, ci pre urma noastră, care den creştini cu îndemnari să de, a mut, a puţin, să fie ctitor ca şi noi measeţa mai 10, leat 7213 1705. 4 Această svăntă ceuce rădicatu-s-au aice într-acesta loc vă dni Io Duca Voevoda, şi o u rădicat robul lu Dumnezeu Neagul snă Lepădat Logofăt ot Gheorghiţă Boba n anul 718 1675. 5 Svănta şi şi dumnezeiască biserică aceasta, al cărie hram este Sfănt Gheorghe, den pajeşte, spre slava Domnului, celui ce în trei obraze şi o fiinţă Dumnezeu să măreaşte şi să proslăveşte în veci, o au rădicat şi o a făut Costandin Brăncoveanul Vel Logofăt, întăi ca prea-svănt numele, cel de preste toate numele, a lu Dumnezeu neprestan să se cănte şi să se slăvească, şi apoi ca bună pomenire lui şi pomenire şi a părinţilor lui în neuitat să lase şi să rămăe, – care s-a zidit în zilele creştinului Domn Io Şărban Cantacuzino Băsărab Voevod, de la spăsenie Lumii 1688, Septemvie dnă 20. 6 Cu bună vrearea lui Dumnezeu rădicat-au aciastă sfănti şi dumnezeiască mănăstire den temelie prea-luminatul Domn Ion Matei Basaraba Voevod şi Doamna lui Elina, întru lauda sfăntului şi mare măcenic Mercurie, ca să fie pomeani întru veacie de veac, la răpaosul sufletelor, întru odihna derepţilor, nesfărşită. Ispravnic a fost pan Albul Clucieriu. După moartea lui fost-au tataăl lui, pan Mitrea Pitariu; igumen Vasilie egumen; mesiţa Aprilie 3, vleat 7154 1646. Pisal pop Gherghe. ... ănă...mai rodnică şi prea-infruseţată şi cu toatp mănsriia răp... Această sfintă biserciă în care se prăznuelte hrmaul Adormirei Maicei Domnului s-a zidit din temelie în zilele M: Sale Domnului stăpînitor Barbu D: ştirbei VV:, fiind patriarh al Ierusalimului prea-fericitl Chiril şi Mitropolit al ţărei Preaosf. Sa părintele Nifon, în epitropia prea-cuviosului Văcăreştean8u Ion; 1853, Avgust. 7 Cine va streinaceaste ferestre de la sfăntă besearică a lui Hristos, să fie şi el streinat de cătră mila Sfinţii Sale şi de.. morişie apropiată pe capul lui. Poftim pe călătorii să între în a2astă casă ca talhari lui Dumnezeu, să să închine şi să mănănce bucate, şi voa părinţilor pohtim săi priimiţi cu cia dăruită de la Dumnezeu; iară care va fi scli... ca bogat cel nemilostiv, partia lu cu Iuda şi cu Arie să fie... 7185 1676-7. Aciastă sfăntă şi dumnezăiască biserică unde să prăsnueşte Sfeti nicolae, aiste făcută de dumnelaui Matei consileriu Glogoveanu şi jupăneasa dumnelaui Stanca, fata Staicului Bengescu, consiliaru. ŞI întănplăndu-să de au murit, şi neputăndu-să isprăvi, şi rămăind fii dumnelaui, Ioniţă Glogovenau, bivel Slugeri, şi după ce s-a înnălţat şi s-au însurat, s-au îndemnat din preună cu jupăneasa dumnealui, Mariia, fata Radului Creţlescu Vel Cluceri, şi au isprăvit-o precum să şi veade, şi s-au isprăvit din Domniia Mari Sale Costandin-Vodă; vleat 7270 1761-2. 8 Întăi nădăjdusec spre... întăreşte, Doamne, biserica pe careo ai căştigat săngele tău; Iunie 18, vălet 7272 1764. A2astă sfăntă icoan a cumpărat-o robul lui Dumnezău Stamătie bogăviu ot Cerneţ, la leat 1819, 7327. Aciastă sfăntă icoană a cumpărat-o roaba lui Dumnezeu Stana Orzasca: supt coperămîntul tău să-ncape roaba ta i cu popa Dinu, gineri-său. Pomeni, gospodi, zugrafii: Diniu, Vaselie, Grigorie, Ştefan, Gheorghie, Şărban, Stan; Septemvrie 14, leat 7243 1734. A2astă sfintă biserică cie să prăznueşte hrma Ovedeniia, s-au zidit de d. Ioan Burnaz, cu fiul dumnelui Costaiche Burnaz, cu soţiile dumnelor Ana i Rucsanda. S-au zidit la leat 1818 şi s-au zugrăvit de dumnelui Costaiche sin Ioan Burnaz la let 1837, cu toată cheltuiala dumnealui, în preosfinţitului epsicupului Rmnicului–. Matei zugravu, Costacndin zugravu; 1837, Iuni 12. Aciastă sfăntă icoană a cumpărat-o roba lui Dumnezău Dumitra săraca. 10 Vasilie diiac ot Ghedeon Mitropolit; vlt 7166 1657, oct. 12. – Toader diiac. – Costandin diac Socevianul; 1781, Săpt. 1. – Postolachi, 7227 1718-9. Cărstea Brălădeanul. – paisie Ioanovici, 1821. – Nicolai Priluţchi; 1653. – Antonie din Munteni, ot Argeş; lt. 7188 1679-80. – Văleat 1793 a fost Sfăntul Gheorghe in Sămbăta paştelor, şi Nemţii stăpăne... vreme...Io Bogdan Voevod , cu mila lui Dumnezeu Domn al ţerii Moldoveneşti, fiul lui Ştefan Voevod, a făcut acest procovăţ şi l-a dat la ruga sa mănăstirea Sfîntului Ilie: anul 7015 1507, luna lui August în 3. Această cruce a îmbrăcat-o cu argintul Silion iermonahul, proegumenul de la Sf. Ilie proorocul. Această cruce a făcut-o Aniţa Ghergheloaie, şi a dat-o sfintei mănăstiri Sînt Ilie, la anul 7253 1745, April în 15 zile. Marca familii prinţipilor Cantacuzăni, Eşi. Aice azace robu lu Dumnăzău Marile-Logofăt al Moldaviei prinţipul Gheorghie Cantacuzino, cari la anii 1821, vinind ăn Suceavă, s-a săvărit la let 1826, Mai 17. 12 Vlt. 7122 1614, să să ştie de cănd cu Tătarii. Aici odihneşte Preaosfinţitu arhiereu chir David Vlahovici, care, 33 ani fiind episcop,cu bună viiaţă, la 20 August 1822, în vrîstă de 83 de ani, s-a mutat în veciicile zem... Supt aciastă piatră să odihneşte robul lui Dumnezeu Andrian ieroshimonah, tatăl după trup preosfinţitului Mitropolit al Moldovii iacov, care s-a prestăvit în ani 7256 1748, Iunie 10. 13 Acest clopot s-au făcut cu chelueala dumnealui Ioan Mătăciuc, 1800, epitrop, şi l-au dat sfintii biserici Adormirii Precesti. Toader diiac ot Maramureş, ot Rozavle, din... vlet 7230 şi 5 1726-7. – Vasilie diiac ot Botîşeni. Gavriil săn Stoica ot Cămpulung; vlet 7233 1724-5. S-a scris acest hrma cu învăţătura Domnului io Petru Voevod, Domn al ţerii Moldovei, şi s-a săvîrşit în anul 7045 1536, luna lui septembre 11. 14 Aceasta sfăntă şi dumnezeiască biserciă ce să prăznueşte hrmaul sfintii Adormirii precistii, fiind mai înnainte de lemn, veche, şi sfărămăndu-să de tot, încă fiind Mitropolit Sfinţiia Sa chir Daniile, n-au lăsat acest lucru dumnezeesc ca să rămăe jos, ci, din răvnă dumnezeiască şi cu agiutorul maicii 15 sale, şi făcănd milostivire la toţ creştinii în de obşte, s-au milostivit şi măriia Sa de a dat agiutor, atăt la cealea pe din afară, căt şi la ciealea pe din lăuntru, în anul al reilea al Domniei Sale. Ioan Cantacuzino Vel pătar i cnighine ego Marie Racoviţa a doua jupăneasă a lui, tot Maria. Ruseteasa, şi fiul lor: Mihai. Radul Racoviţă Vel Logofăt Ştean, Ilinca, Maria, Nastasica Costantin. Toader Cantacuzino Vel Stolnic Iliana marie, Ion, Safta, Safta, Ilie, Toader. 19 1735. Aici zac eu, nicolae tînărul, fiul lui Panos...., care e din oraşul lui Costandin-cel-Mare, împlinind vrîsta de două-zeci de ani; Sept. 20, 7243 1734. Ioan beizade, din neam Racoviţe, Fii lui Mihai-Vodă şi cehan sănt viţe Din patriia me din Ţarigrad venit, Episcopiia romanschi m-au sălăşluit. Vecinică odihnă atunci am aflat, Cînd mutarea din lume mi s-a întămplat. La 1786, Iulie 18. 20 Viiaţa cea omenească avînd scurtare firească, Este dator orişicine, fiindu-i cu înlesnire, Nemuritor să să facă într-acest veac ci-a să trecă. Ideia dar şi pe mine îndemnîndu-mă î lume, Adecă prin cunoştinţă să jărtvesc a mea putinţă, Mărturii aduc văzute aceste zidiri gătite. Ile în treizeci de zile, cum că pin osîrduire Nu m-am cruţat, şi făcute în leat o mie opt sute. S-a scris cel de faţă Theotocariu cu mîna mea, gavriil, smeritul ieromonah, cel din Corfu, la anul Mîntuirii 1607, în luna lui Iunie 9. Carea a scris-o mult-învăţatul domn Nicolae Spătarul Romînul, care a fost şi cel d-intăi prea-21fericit tălmaci al Muscalilor. Care cuprinde despre păgînul Mohammed şi despre papa cine sînt şi care e împărăţia lor. Acu din nou s-a scris d către Nicolae; în Veneţai, anul de la Hristos 1778. Acest Triod postnic l-am dăruit noi sfintei mănăstiri Doljeşti din Ţinutul Romanului, unde să cinsteşte şi să prăznueşte hrmaul Sfănta Troiţe, întru pomenire noastră, la anii de al Hrstos 1765, Ghen. 1, Inochentie, episcop Huşului. Această sfăntă biserică, unde să prăznueşte Adormirea Preacistei, întăi au fost zidită de Domna Ruxanda, mama 22 lui Bogdan-Vodă la 1569; al doile s-au zidit de iznoavă de episcopu ionichie, cu agiutoriu Domnului Costandin Racoviţă Voevod, la 1753, şi s-a dat metoc Sfăntului Spiridon din iaşi; a treile s-au zidit din nou, fiind igumen Gherasim Putneanu, la 1787; carele a mai sporit în spital zăci creaturi, al 1826; al cincile, fiind hrintuită de cutremurile urmate,s-au stricat păn la un loc, şi s-au zidit de igumenu Macarie Basarabiianul cu ai săi bani, carele au mai sporit şi doîzăci crevaturi, în spital, mijlocind şi cumpărare binalii pentru patruzăci crevaturi, domnind Domnul Mihail Grigoriu Sturza Voevod, iar Mitropolit fiind Preosf. Veniamin Costache; 1838, Octomvrie 2. Aciastă sfăntă besearică, unde să prăznueşte Adormirea Precistei, întăi a fost zidită de Doamna Ruxanda, maica lui Bogdan Voevod la 1569, al doilea s-au zidit de iznoavă de episcopul Romanul chir ioanichi cu ajutoriul Domnului Costandin Racoviţă Voevod, la 1753, şi s-au dat de ctitorii săi mitoc Sfăntului Spiridon din iaşi; al treilea iarăş s-au zidit din temelie din veniturile mănăstirii, fiind egumen Gherasim Putneanul, la anii 1787. Dein dosul pietri aceştia iastescrisul de ctitora ce ad-intăi. 23 Cu vrearea Tatăllui şi cu ajutoriul fiiului şi cu săvîrşirea Sfîntului Duh, bine-cinstitoarea şi de Dumnezeu iubitoarea Doamna Ruxabda, mama Domnului Bogdan Voevod, cu dumnezeiasă sîrguinţă şi cu osîrdnică dorinţă a zidit acest hram întru numele Adormirii Precistei stăpînei noastre Născătoarei-de-Dumnezeu, pentru a ei sănătate şi mîntuire, pe ntru mîntuirea celor în cinste răposaţi părinţilor ei. ŞI temelia zidirii s-au pus din luna lui mai 23, şi s-a săvîrşit în luna lui septemvrie 15 zile, în anul 7077 1568. Această sfăntă bisărică a presfintei Născătoari de Dumnezeă eşi fîcută cheltuiala dumisali marile-Vornicu Dracachi Rosetu, stăpăn a acestii moşii Şcheie, spre a sa veacinică pomenire, la leat de la Măntuiroiu isus Hristos 1820, 24 Acest sfănt lăcaş în care să prăznueşti hrmaul Sfinţilor Trei Ierarhi, s-au început a să zidi la naul 1837, Iulie 21, cu cheltuiala şi ajutoriul multora, şi s-a isprăvit în anul 1807, şi, la anul 1847, Avgust 20, s-au sfinţit de preaosfinţitul arhiereu Iustin Edesis; iară stăruitori şi ostenitori în pregătirea ei a fost iconomul Vasiliu, protoiereul Ţinutului Neamţul, şi iconomul Vasile ştefănescu, srbitoriul ei, pentru ertarea păcatilor celor cari au dat ajutoriu şi a stătuitorilor, ostinitorilor. Aciastă sfăntă carte ce să chiamă Apostol, l-am cumpărat eu, robul lui dumnezeu Stanciul Buţuică, cu fii mei, şi l-am dat sfintei biserici ca să sfinţeşte şi să prăznueşte hramul Naşterii Precistii din coasta Pietrii. 25 Aciastă svăntă carte ce să chiamă Pintecostar am cumpărat-o eu Buţoc cu banii mei, să fie pentru treaba svintii bisărici cari este hramul Naşterii Precisti şi petru ertare păcatilor părinţilor mei şi pentru a nostră sănătate şi viiaţă; Dumnzîu dă păcate să ne erte; iar cine ar lula sau ar tăgădui, să fie blăstămat dă Domnul Hristos şi dea aica Precistp....; leat 7293 1784-5. Adecă eu Stanciu, feciori mei dinpreună, Stoica şi Lupu, dat-am adeverinţă la măna dascălului Zaharie, precum să să ştie că am luat un Pinticostar în taleri, 9, şi am pus zi pănă la Ispas, i atunci să-mi de bani cu mulţumită fără nice o priciină. Eu Stanciu platnic; Aprilie în 25, 1783. Cu vrearea Tatălui şi cu ajutorul Fiului şi cu săvîrşirea Sfîntului Duh, bine-cinstitorul şi de Hristos iubitorul Io Alexandru Voevod, Domn erii Moldovei, fiul lui ştefan Voedov, a zidit acest hram întru mnumele Adormirii Precistei Născătoarei de Dumnezeu şi pururea Fecioarei; şi s-a săvîrşit în anul 6999 1491, luna lui ianuarie 1. A2astă sfăntă icoană am făcut-o noi Sandu Sturza, dinpreună cu soţia me Soltana, pentru pomenirea noastră şi petru sfuletul răposatii ficii joastre Căsandr. Dh. S.; 1801, Iunie 29. Aciastă sfăntă icoană am ferecat-o eu Soltana Păhărniceasa cu bani din zăstre fiicii mele Căsandrăi, şi pentru aciasta am dat-o la sfănta mănăstire Precista la Bacău, ca să ste în tinda bisercii, und eeste şi îngropată Căsandra; şi cine ar muta-o de acolo la altă biserciă sau într-alt loc să fie blăstămat de Sfănta Troiţă şi de trei sute şi optusrăzece sfinţi părinţi, amin; 1802. Aciastă ssfîntă icoană s-a făcuct cu cheltuialarobilor lui Dumnezeu: Necolai, Ana Chirca; 1833, Aprilie 22. M. zugrav. 27 Aciastă icoană find cechi, de la anii 7259 1750-1, în zilele D. Mihai Cehan Racoviţă VV., acum a doaă oară s-a zugrăvit cu cheltuiala d. Madama Smaranda Sorocianu, cu soţul ei, Pavel, şi fiicele dumisale, Catinca i Marghioala, în oblăduirea dumnealui Grigorie G.G. VV., la anul 1850, Avgust 13. M. Zugrav. ... icoană s-a făcut cu cheltuiala d. Jupănesii Anii, soţie lui Ioniţă Anghel; şi Mihalachi zugrav; la anul 1840, Aprilie 16. ... iconomului Ion, Moisă... hiiul, în zilele Înpăratului Alxandru...; 1806-12. 28 Aciastă icoană s-a făcut cu cheltuiala robului lui Dumnezeă Costache Rugină; 1826. Să să ştie că aciastă sfăntă domnezeiescă Ivanghelie s-au cumpărat de aceşti creştini pravoslavnici carii mai gios să vor iscăli, anume: Iosip, 1 leu; Tanasie 20 parale, Osup şi Iona, Năstasie i jina ego Sand, 5 parale; Toder 1 ortu; Radul i jina ego Nedele, 1 ortu; Coste i jina eo, Măgdălina, 20 parale; Gligore i jina Marie, 1 ortu; Radul i jina Sanda, 20 parale; Toader i jina ego Măriuţa, 20 parale; Mathei i jina ego Mărie, 1 ort; Radul sin Lupul, 5 parale; Mihăilă sin Savin i Nacşa, 1 oru; Vasile i Sava, 5 parale; Iona, Lupul Cărstii, Ursa, parale 20. 29 A2astă sfăntă şi dumnezeiască biserică care să cinsteaşte şi să prăznuiaşte hrmaul sfăntului şi făcătoriului de minuni erarhul Nicolae, fost-au zidită den temelie de răposata Doamna Chiajna a răposatului Mircii-Vodă şi de fii său Pătru Voevod, de cănd au răposatului Mircii-Vodă şi de fii său Ptru Voevod, de cănd a fost leat 7075 1565-6, şi, de pe vremi slăbindu-să toate, zidul, şi dăsfăcăndu-să bolta, căt era să cază să primejduiască norodul, – deci, cănd a fost acum zilele prea-luminatului Domn Io Nicolae Alexandru Voevod, preoţii aceştii sfinte biseareci neavănd putinţa să direagă bisearica, a adus aminte Măriei Sale; deci Măriia Sa s-a milostivit şi a dat bun ajutor, şi au mai ajutat ş-alţi creştini, cine cu căt s-au îndurat; deci, fiind ispravnic acestui oraş dumnelaui jupan Neacşul Vornicul Piteşteanul, şi văzănd că, de nu să va supra den temelie, nu să poate direage, s-a îndemnat dumnealui den tot suflet d-a pus d-au surpat, şi den temelie s-au zidit biserica mai mare, cu strane, puind dumneauişi cheltuială de căt toţ mai multă, şi isprăvindu-să zidul, iară dumnelui au şi zugrăvit bisearica, oltariul şi tinda, ca să fie tuturor celor ce au miluit şi dumnealui veacinică pomenie, – fiind slujitori bisearici smeritul Gheorghe perot şi smeritul preot Ianache, cre a fost ispeavnic şi mult-sărguitor la tot lucrul sfintei bisearici: şi s-au isprăvit la Iulie 8zile, lt. 7229 1721. Ghermano ieromonah; leat 88. Prin osărdiia şi cheltuiala robului lui Dumnezeu smerit Gherman.... S-a făcut prin răvna şi cheltuia dumnealui jupîn Dumitrache Neguleaci, ot Cîmp-Lung; lie zograf, 1810. Spandoni zograv; 1713. Prin cheltueala dumnealui Gheorghie Critian; 845; Alecsie zugrav. În numele Tatălui şi al Fiiului şi al Sfîntului Duh, amin. Din răvnă dumnezeiească îndemnat fiind eu, robul lui Dumnezeu Dositei arhimandrit, năstavnecul sfintei mănăstiri, Cămpulung, cu Trandafr înpreună, Logofăt sfintei mănăstiri, am început şi am zidit aciastă sfăntă biserică dinte,elie, întru cinstea şi prăznuirea Întrării în biserică a preasfintei de Dumnezeu Născătoarii şi pururea-fecioarii Mariei şi al sfăntului părintelui nostru Spiridon şi a Sfinţilor Împăraţi Costantin şi Elena, pentru că, fiind altă bisercip aproape de a2asta, făcută de un Oprea i Stanciul Boja, den leat 7060 1551-2, ş foarte să învechise, şi să tricase de tot s-a u făcut şi s-a înfrumuseţat a2asta cum să vede, în zilele prea-înnălţatului Domn Ion Alixandru Ipsilant oevod, cu blagosloveniia Preosfinţii Sale părintelui Mitropolit 30Grigorie, la leat 179, luna Noemvrie 21. 31 Supt aciastă piiatră odihneşte roaba lui Dumnezeu mariia, soiia dumnealui...; 1816, Avgust 3. Aicia, supt aciastă piatră odihnesc oasele răposatului robul lui Dumneze Logofăt Trandafir şi ale fiicei dumnealui Rucsanda, şi s-au pristăvit în zilele lumintului Domn Io Mihai Suţu V.V.; Octomvrie 11, 1791. Supt aciastă piiatră să odihnesc oasle robu lui Dumnezeu erei Dumitru, şi, pristăvindu-să roaba lui Dumnezeu Dobriţa sin Flor băcan, care o ţinut Ioan Log., sin popi lui Dumitru, şi îngropăndu-să în locul socră-său, iar au adus şi oasle socră-sa Dobriţii, ale cumnate, şi desgropăndu-să, s-au străns tot întru loc. ŞI s-au pristăvit în luna lui Avgust 24, lt. 7235 1727. Neculae VV. Prin osteneala dumnialui Neculae Muşetoi, şi s-au zugrăvit de Ion Gărniţă zugrav şi de Alecse zugravul. Zugrăvitu-s-a de nai rob lui Dumnezeu Gheorghie sin popa Constantin, zugrav ot Cămpulung; liat 1831. Acesată carte cupărat Necşul şi ivan Corfit. Văleato 7178, pisa msţa acest Mărgrit de la iuzbaşa Oon, şi am cumpărat drept bani 600, ca să fie de pomana la aceste biserca den trăg, la Sveti Nicolae. Anno 1786, Martii 2 die, Nicolae Tem. Acest sfănt şi dunezăesc Apostol s-a cumpărat de preună şi cu sfăntă ivanghelie, şi este dat danie împreună cu sfănta Evanchelie. Aciastă sfăntă şi dumnezăiască Cazanie s-au cumpărat prin osteniala şi cheltuiala numitului anume Ion Strecheriul, căştingănd şi milă de la alţi creştini păcum, făcănd milă şi cu alte cărţi ce să află în sfănta biserică, ca să fie pomenit şi el, şi cei ce au făcut bine. Cine o va fura, să fie nevrednic şi supt blestemul Născătoarei deDumnezeu. ŞI s-a cumpărat şi zilele popi Ion Negulici i ale popi lui Costandin Căminaru. 33 Acest Pentricostar este al popi Ghini. Acest Minei aste al sfintii biserici ce să numeşte Mahalaoa popi lui iani, unde să prăznueşte şi să cinsteşte Întrarea a Preasfintii în biserciă de Dumnezeu Născătorii şi pururea-fecioarii Miarii, etc.: care acest Minei iaste cumpărat de ctitorii a sfintii biserci acştiia. Iar trupul aceluia să rămăe întreg şi nedezlegat; pănă nu leva aduce înnapoi la ma sus zisa biserică, ertat, să nu fie. şI amscris eu, popa Theodosie de la aciastă biserică; Iulie 29, 1792. Aciast+ă sfăntă şi dumnezeiască Evanghelie s-a afierosit sfăntului şi dumnezeescului schit Mărculeşti dela Cămpulung, de Preasfinţiia Sa părintele episcupul Rămnicul, chir Nectarie. Cine-l va fura, să fie afurisit de Sfinţii Apostoli şi de toate sfintele soboară... A sfintei bisearici, unde să cinsteaşti...;şi s-a cumpărat prin osteneala robu lui Dumnezeu ieri Dumitru săn popei lui Iane, şi s-a cumpărat din sfănta Mitropolie a Bucureştilor cu tl. 13 pl., şi fiind Mitropolit chir Niofit; leat 7249 1740-1. Supt a2astă peatră odihnescu-să osile răpostaului robu lui 34 Dumnezeu Neagoe sin Rdau, Dopsinu, Ion, Mariea, cu tot nemaul lor. 35 Acest om, robul lui Dumnezeu Neagoe, Ilinca, s-au nevoit aciastă svăntă biserică..., 1707. Aciast sfănt şi dumnezăesc oltari iaste zugrăvit şi înfrumuseţat cu nevoinţa dumneae jupîneasa Dospina a dumnelui Şerban Vel Cluci i snov: Ştefan, Costandin, Radu, Radu, Ilinca, Safta, Bălaşa, – pentru ca în veaci pomnire să aibă; în zilele lui Ioan V.V.; leat 7225 1717. Mania. Aciastă tămplă de zid de jos pănă o au făcut Iorga judeţu şi o au zugrăvit pecum să veade; care şi bisearica de iznoavă o am învălit, la leat 7235 1726-7: Iorga, Ilinca, Pătraşcu, Costandin.Acest sfînt şi dumnezăesc Triodion, carele iaste tălmăcit pe înţăles de răposatul şi iubitoriul de Dumnezeu chir Damaschin, episcopul Răimnicului, iaste tipărit de Sfinţiia Sa chir 36 Inochentie episcop, – l-am dat eu Climent ipopsiflos Rămnicului, sfintei bisearici de la Cămpulung, Lung, unde iaste hramul marelui ucenic Gheoghrie; viind aici la episcopiia Răimnicului chir popa Iosif, popa Constadin de cia biserică, l-am dat, ca să fie pomenirea părintelui Damaschin episcop, şi pomenirea părintelui Inochentie episcop; şi la altă parte să nu să înstreineaze. Aciastă bisericească carte ce să numeşte Anthologhion, iaste dăruită de dumnealui Costantin Dudescul Vel Logft. La sfănta biserică ot Cămpulung unde să prăznuiaşte sfăntul marele muceni, purtătoriul de biruinţe 36 Gheorghie, al cărui ajutoriu să-i fie pururea întru bună pază. Să Să ştie că acest sfănt şi dumnezeesc Mineiu iate al sfintei şi dumnezăeştii biserici, unde este hrmaul sfăntului şi mareui mucienic Gheorghie purtătoriude biruinţi, ot oraş în Cămpulung; napisahu az Ioan snă protopop Iosif ot Dolgopol,în zilile prea-luminatului Domn Io Mihai Voivod, în a doaă Domnie, leat 7250 1742, Mart 20. Eu ioan, snă protopop Iosif ot Dolgopol, ot cetatea lui Negrul-Vodă. S-au dat dar sfintii beserici de Cămpulung, hram sfăntului mucenic Gheorghie, de( Barbul, Rocsnadra, Mariia. 37 Această sfăntă vanghelie este dată de dumnialui Dumitraşco Sturzea Vel Cămăraş la biserica hrmaului mucenicului Sfetii Gheorghe den oraş dăn Cămpul Lungu, ca să fie dumisale de pomenire vecinică; şi cinea ar lua-o dea la aciastă svăntă beserecă, să fie afurisăt, şi la înfricoşata giudecată svăntul mucenic Gheorghie să-i fie înpotrivitor; amin, Septemvrie 25 d., 7258 1749. Theodosie monah dela schitul Urecheştii, unde să cinstiaşte hrmaul Priasfintii stăpăni nostre.... Acest Octoic etc.; Dehemvrie 7265-1756. Astă sfăntă venaghelie s-a ferecat de robu lui Dumnezeu Dimitrie Neguleci, la biserica la Sfeti Gheorhie or Cămpulungu; 1797. Aciastă sfăntă cruce este a răposatului Păharnic Oprea ce l-a omorît pă la sat la Noviţî Reahovenii. Cu voia tatălui şi al Fiului şi cu săvîrşirea Duhului Afănt s-a zidit şi s-a înnălţat di temelia aciastă sfăntă şi dumne38zeiască biserică întru care să prăznueşte hramul Adormirii precestii şi sfăntului mucenic Gheorghe, şi s-a înfrumuseţat după cum să vede, – care s-a ceput în leatu 1827, în zilele Marii Sale luminatului Domn Gligorie Ghica Voivod, aflăndu-să episcopul Rîmnicului Noului-Severin Preasfinţia Sapărintele Neofit..., cănd veniseră împărăteştile oştiri ruseşti într-această ţară, cu totă cheltuiala şi osteneala cia cu multă osirdie dumnealui Ecaterina, şi cu ajutoriu l dumnae Medelniciresei Smarandei Coţofancăi matuşa dumalui; şi cele ce a mai trebuit, toate desăvîrşit s-a făcut, – spre a fi întru o slavă dumelui i a tot-ţiitorul Dîmnezău, şi întru veşnica şi săvîrşit pomenire mai sus numiţilor titori şi a tot nemaul dumelor, fiind şi Gligorie isprăvnicelu dumnelui Paharnicu Gheorghe Coţofeanu, într-ajutori la tot lucrul sfintei besericăi, pănă s-a săvărşit anii de la Zidire 7339, iară de la Hristos 1831, Marte 20. Supt această piatră zac oasele răposatului (şi întru fericire Costandin Coţofanu biv vel Medelnicer, care s-a prestăvit la leat 1826, luna Noemvrie 28, şi spre pomenire i s-a pus aciastă moaşte pă mormînt la leat 1838, i luna Noevrie. 39 A încetat din viaţă în anul 1845, Aprilie 27. Soţie credincioasă şi mumă cu iubire Şi, fără preget, dulce în casă i-a trăit, Iubită şi de lume, spre sfinte cu cisntire. De şapte ori fu mumă, fii şase i-a murit, Şi fiica Zoe numai în urmă zideşte Catinchi Coţofan, cucare a vieţuit ani 34. Am însemnat cănd a venit Moscali anii...în Ţara Muntenească. Eu, robul lui Dumnăzeu, am scis într-aciastă sfăntă carte în vreme cănd mă aflam în casa dumisali bibel Păharnic Gheorghie Coţofeanu: cine va ceti, să mă pomenească după iscălitură, Logft. Dumitrache. Aicia însemnez să să ştie că, avănd eu un tovaroş, şi popa Drăghici un fecior, a murit în Dumineca Samarinenci, iar eu am rămas săngur la beserica în Coţofeni, şi am scris eu, cel mult păcătos, cu măna de ţărănă şi cu pană de găină. Leat 1820, Iune 30. S-a născut coconu Nicolae, fiu coconului... şi l-a botezat dum. – Bengescu în zio de sfănta muceniţa Iuliana; Dichemvrie 22... în zilele, etc. Petre Mavrogheni. Popa Gheorghe. 40 Cu ajutoriul sfintei şi de viiaţă făcătoarei Troiţă făcutu-s-au aciastă biserciî, unde să prăznuiaşte hramul Sfăntului Arhanghel Mihai.: iaste zidită den temelie cu toată cheltuiala dumnealui jupan Costndin Brădescul biv Vornic, fiiul răposatului Ion Bădescu, înfrumuseţîndo-o, căt pe din lăuntru, atăt şi pe din afară, precum să veade, ca să fie pomeinre în veaci, dumnealor şi părinţilor şi a tot neamul dumnealor; făcăndu-să în zilele prea-luminatului nostru Domnu Io Grigorie Ghica Voevod, începăndu-să de laluna lui Iunie 14, la anul de la Zidirea Lumii 7260 i de la Hristos 1751. Aici înnainte să să ştie că am scris eu robu lui Dumnezău popa Ion ot Coţefeni, ce şedeam în satul Brădeştii, la anul cu leat 739, 1810, cănd să întămplase răzmiriţi cu Domnul Io Costandin Moruz Voevod, cu preaînnălţatul paşa din Dii, Osman Aga Pazvntaglo. Popa Ion sin popa Sandul Lasescu. 41 Anumă, la acest 1813, la luna Mart 15, ni s-a trimis Minec 12 pe toată luna Minei, de dumnealui lui Căpitanu Mihai Goga, troca; după plecarea Muscalilor, cista primăvară s-a întămplat şi moartea a lui coconului ghiţă Brădescu, în Dumineca Sfăntului Toma, luna lui Aprilie 20, la 6 din zi, fiind cocon neînsurat, şi fiind că mă aflu după vreme preot aici în Brădeşti, – aam însămnat. La leat 1813 ne-a venit episcop aici de Rămnic, Galation, şi a rădicat cutiile de căte tal. 10, iar păn acum a fost de tal. doi, parale 30, şi cărjea de tal. 14, parale 10, ploconu Sft. Nicolae tal. 10; şi toate dăjdiile le-au îngrunat pe opşte, – adecă acum în urma Muscalilor, avănd şiDomn Gheorghe Caragia, l-am însămnat; 1814, Iunie 11. 42 S-a zugrăvit această sfăntă băserecă înzilele acestui luminat Domn Io Nicolae Mavrogheni Petru Voivod;Septemvrie 1789. ŞĂisprăzece lei şi un zlot pe patru obroce de porumb, care am dat dobăndă în patru luni, la doo sute doozeci de lei. În slava sfinti şi într-o fiinţă nedespărţită Treim, a Tatălui, Fiului şi Sfîntului Duh a zidit acest dumnezeesc lăcaş şerbianescul maior Mişu Anastievici, proprietarul satului şerbianescul maior Belgradlui, sfinţindu-l în numele Sfîntului şi cetăţanul Belgradului, sfinţindu-l în numele Sfîtului Apostol şi Evanghelistul Luca, patronul casei sale, în zilele fericitei oblăduiri a prea-înnălţatului Domn şi stăpînitor a toatei Ţări-Romăneşti şi Barbu Dimitri Ştirbei VV, leatul 1858. Să Să ştii de cănd am scris eu Naciu Goga din satu Brănceni; am aînsemnat pentru ca să să ştii că am scris în sfînta şi mara Marţi, şi m-am dus la biserică, – la leatu 1823,Aprilie 16. 43 Să Să ştii de cnd am scris eu Logf. Naciu, cănd au început a să strănge sat la Bujoreanca, şi am însemnat ca să vedeţi că puteam să o fac satu selişte noao, – ca cine va ceti, să o ncredinţeze că s-au străns, noi apoi după năzuinţa suit doro; şi, cănd am scris eu, eraea leatu 823, Aprilie 8. În zilele Mării Sale Alicsnadru Costandin Moruzu Voevod la leat 1793, Septemvrie dnă 28. Aciastpă sfăntă şi dumnezeiască carte ce să numeşte Ohtoih s-au dăruit de mine, cel mult păcătos, mai jos iscălitul biserici satului Ţigăneşti, sut Teleorman, unde să prăznueşte hrmaul Cuviosi Paraschevi, preot Alecse, 1847. Întru slava Sfintei treimi: Tatăl, Fiul Duhul Sfîntu, un Dumnezeu, şi întru cinstia pomeniri mai marilor Voevoz mihail şi Gavriil, s-a zidit dinntemelie această sfăntă şi dumnezeaiscă mănăstire de bine-credinciosul răposat întru fericire Domnul Matei-Vodă Basarab, la anul 7158 1650, în ziele oblăduiri sale, s-a înfrumseţat şi s-au înzestrat cu moşii şi, după vremi învechindu-să, acum în ziele bine-credinciosului nostru Domn Gheorghie Dimitrie Bibescul Vvd., păstorind biserica Preaosfinţiea Sa părintele Mitropolit chir Neofit, s-au tencuit biserica şi s-au zu44grăvit peste tot, cum şi casele domneşti, cu curtea lor de prin înprejur, şi clopotniţa, de cuviosul arhimnadrit chir Theodor Cernicanul, înfrumseţăndu-se cu sfinte vase de argint şi cu adăjdii, aflăndu-se cu sfinte vase de argint şi cu adăjdii, aflăndu-să egumen la această mănăstire la anul 1843, Avgust în 15. A2astă tămplă făcutu-s-au de iznoavă de înpreună cu icoanele acele înpărăteşti de cuviosul Isihie ieromonahul,năstavnicul acestui schit, cănd au priannoit Cuvioşia Sa acest lăcaş, la leat 1834, octomvrie 17. 45 Întru slava prea-puternicul Dumnezeu cel în troiţă proslăvit şi de noi pravoslavnici creştini un Dumneze de o fiinţă mărturisit, acest sfănt dumnezeesc lăcaş întru coperămăntul prea-sfintei de Dumnezeu Născătoare s-au afierosit de robul lui Dumnezeu Costandin Nenciulescul bi vel Pitar cu a sa cheltuială, din temelie zidită: facă-i Domnul împărtăşire desăvărşit ca în veci să fie pomenit; priimeşte, Doamn, ale tale dintru ale tale, că să cuvine în veci mărire înpărăţii tale; prea-înnălţatul nostru Domn Mihail Costandin Suţul Voevod domnind, cu al Înnălţimei Sale blăndeţe ţara aciasta în pace oblăduin, în cursul anilor cu leat 1784 s-au început şi iarăş într-acest an de zile s-au isprăvit. Să să ştii că leat 1819, Iulie, s-a meremetisit sfăntă biseriă din satul Văcăreştii ot Răstoacă, ce-i zic şi pitar, şi s-au 46vălit de iznov cu şăndrilă de brad, cu tată cheltuiala dumnealui Vel Căminar Filip, stăpîn moşii; asemenea s-au făcut şi crama viei de acii, i gard curţii caslor boereşi, cu porţile dinpreună, tot într-acest următor an, – purtător de grijă şi ostenitor fiin deu cel mai jos..., cum şi livadea de meri i peri de la portiţa s-au altoit tot într-acest an, i hăleşteu s-au apăsat şi -au făcut cu toate ale lui. Steri podpitar, polcovnic. Să ştii că la leat 1813, Septemvrie 8, s-au isprăvit toot lucru mori ot Pitar, şi s-au pornit pe pilda făcută din temeliie şi de znov; asemenea tot într-acest an, dechemvrie 4, s-au sădit şi viia şi liveea de pruni, săvărşinu cu toată gătirea lor, cu toată cheltuiala dumisalu biv Vel luger Filip Lenş, stăpăn moşiei, purtător de grijă şi ostenitor eu cel iscălit: Steri popitar căpitan. Cetit-am şi eu pe această sfpntă şi dumnezeiască Cazanie la anul de la Hritos 1825, Septemvrie 3. Mihalache Gărgorescu biv Vel Sluger, brat Filip Lenj biv Vel Postelnic şi epistat al Agii. Să să ştie că am scris eu, robu lui Dumnezeu popa Preda, cănd am slujit la biserica din satu Pitar, la leat 1833, Marte 3: degetele mele vor putrezi, şi cine va citi va pomeni: <>. Aciastă sfăntă evanghelie iaste cumpărată de mine, robul lui Dumnezeu Costandin biv 3-ti Logofăt şi dată la sfăntă 47 biserică de la Văcăreşii după Răstoacă ot sud Dămboviţa, ce este moşie...; cmpărată de mine, Mart 17, 1764. A2astă svăntă şi dumnezeiască beserică iaste zidită şi înnălţată den temelie pănă la săvărşitul ei d erobul lui Dumnezeu Costandin Brîncoveanul Vel Spătar, întru slava Domnului nostru Isus Hristos cel în Troiţă slăvit şi’ntru cinstea lui Vel Mucienic Dimitrie, pentru a sa vea2nică pomenire şi a părinţilor; carea se-a început şi se-au săvărşit în zilele luminatului Domn Io Şerban Cantacuzino Basarab Voevod, Septemvrie 7192 1683. Aciastă sfăntă şi dumnezeiască biserică ce este ridicată după cum să vede den temelie pănă în săvîrşitu întru slava Dumnezeului nostru Hristos el slăvit mucienic Dumitru... Iulie c. 1820. 48. Supt aciastă piatră să odihneşte.. Răposatul Pandeli fiul Mili den Trastana, în zilele luminatului Domnul Costandin Brăncoveanu Voevod; Fle. 29, leat 7205 1696-7. 50 Aceste doaosprezece Mineie sănt ale părintelui Climent, egumenul schitului Găiseni, şi s-au cumpărat în egumenia cea d-intăi, şi m-am orănduit egumen la lt. 1827; şi cine va ceti pă aceste Mineie, mă va pomeni şi ă mine, fiindcă m-am ostenit da am făcut multe lucruri vrednice dă pomenire, şi, fiind patriot de la mănăstirea Spitalului Sfăntului Panteleimon, unde este acest schit; 1834. Dech. 11. Climent ieromonah. Aceste Mineie sănt cumpărate de mine supt-iscălit, cu bani din rezervă, şi cel ce va fi, mă va pomeni; şi am scris la doaozeci şi doi de 51 ani ai egumeni mele: la leat 827 m-am orănduit egumen, şi aici am scris la leat 848, Iulie 31. Climent arhimandritul. Acest tălc al evangheliei este al sfinţitului părintele şi arhimandrit Climent, năstavnic sfăntului schit Găiseni; şi am scris eu Logofăt Teodorache, cănd mă aflam logofăt la acestă sfăntă mănăstire; Mai 18, l. 1834. A. 1753, cu ajutorul lui Dumnezeu s-au învrednicit părintelui egumenul un chir Parthenie, de au rădicat uşa şi freştile de piatră, şi clopotniţa din temelie, cu osteneala Sfinţii sale; Iunie 1, 7261, 1753. Enache. Supt această piatră odihnescu-să robii lui Dumnezeu jupan Matei Pit. Cărpinişanul, ficiorul, jupan Muşat Cluci. Balotescu, i jupaniţa Dumitra, ctitorii sfăntei monostiri; şi s-au pristăvit dumnelaui în zilele Mării Sale Domnul Nicolae Voevod, în Domnia a doo, în luna Iunie 10, leat 7230, i jupăniţa dumnealui răposănd în luna Mart 25, cănd era vălat 7227 1719. 52 Supt piatra ce învăleşte acest jalnic trist mormînt, Aici zace, odihneşte ţărna şi al meu pămînt: Grigore al meu nume, Zădăricean sănt născut. Datorii eu soţiale, ca un om, cît am trăit, Fost-am şi eu cînd în lume, – dar ca umbra m-am trecutm, – Ca creştin bun de credinţă după legi 52am împlinit; Dar, ca om slab iarăş, multe poate ca să fi uitat: Cîţi citiţi aceste scrise, vă rog, fiu de voi ertat. Anul 1838, Marte16. Acestă sfăntă icoană s-au făcut cu chletuiala.. Istrati, Stamati, Dimitriu; 1842, octomvri; Gheorghi zugrav. 53Aciastă sfăntă icoană s-a făcut cu cheltuiala d. Pitariului Pană Ştefan şi s-a fierosit sfintei biserii a Sfăntului Nicolai din oraş ărila, spre veşnica pmenire; 839, Mai 10. Aciastă sfăntă icoană s-au zugrăvit cu cheltuiala d. Chir Poli... spre veşnica pomenire; 18..., Fev. 11. Sfîrşitu şi lui Dumnezeu mărirea, sau laudaă, – cum vrei vrea a zice 54 În numele Tatălui şi Fiului şi Sfăntului Duh; amin. Hristu Ioan scris. Aceste doaî Minei s-au cumpărat e cătră dumnealor Stan Bădilaş, Tudor sin Dimitru Savastisu, Tanase Savastis, spre a fi în besărica de a pururea, spre veşnică pomenire; 1838, Avgust 12. Acestea Minei s-au cumpărat de cătră Ivan Baci cu Tuduraşcu Păvălaş, spe a fi în besărică de a pururea,spre vecinică pomenire; 1838, Avgust 12. Aciastă carte s-a luoat de cătră dumnealor moşi Manoli Gherghişan, Gherghina, Stoica Nenciu, Stoian, Dinu Stoian, pentru de a fi în besărică la Macin dea purureaa, spre veşnica pomenire; 1838, Avgust 21. Sat Gărlici. Aceste doaă Minei, martie şi Aprilie, s-a cumpărat de cătră dumnealor Petcu Matalău, Stan Riţoi, Gheorghie Cazac, Flore Bufu, Ioanciu Prună, Neagul Cimpoeşului, spre a fi în besearică de a pururea, spre veşnică pomenire, în Mecin; 1838, Avgust 15. Aceste dooă Minei, Iulie şi Avgust, s-a cumpărat de cătră dumnealor Costandin Tudurachi, Gheorghiţi Tudurachi spre a fi în besărică de apururea, spre veşnică pomenire. ŞI Tudor Trif; 1838, Avgusr 12. Aceste Minei sa- cumpărat de cătră moş Mitiul ot Gar55vana,Gherghe şi alţii, de a fi besărică de a pururea, spre veşnică pomenire; 1838, Avgust 12. Aciastă carte ste s.m. Cocoşului. 59 Cu vrearea Tatălui şi a Fiului şi a Sfăntului Duh, aceatsă sfăntă şi dumnezeiască besearecă, ce se prăznuiaşte hramul Tutulor Sfiţelor, din temelie zădită de dumnelaui Postelnic Stoica Boruzescu, iară coperişu şi zugrăvitul după cum să vede înpodobită, cu osteneala şi cheltuiala dumnelaor acestor mai la vale scrişi: Medelniciar Constantin Greceanu, Nicola Băcanu, Constantin Bogasăiaru, Radu Cojocarriu Găleşeanu, mai ajutorind şi duneaor cei mai jos scrişi cu ce s-au milostivit: Nedelcu Băcanu, Chirea închinătoriu, Ghoergie Boltaşu, Stoian Boiangiu, Toma Cizmariu, Dumitru Băcan. ŞI la leat 1818, Iulie 20 s-au înceut de zădit, şi d-au isprăvit în Septemvri, iar, de zugrăvit, s-au înceăut leat 1859, mai 9, şi s-au isprăvit Noemvrie 17, leat 1820 , în zilele lui Ioan Alexandru Nicolae Suţu Voivod. Cu ajutoru Sfintei Troiţe ziditu-s-au a2astă sfăntă beserică cu numele Sfinţilor Voevozi Mihail i Gavril şi mucenicul Gheor60ghie, făcănd înceăut Barbu săn Preada; s-au apucat înpreună şi Enachie boltaşu i peiu băcanu i Mihai Coiciu i dumnelaui Cliuceriu Costache Greceanu i Stoian Boiangiu i Gheorghie Otincială i Vasilie Curuia i Stan sin Barbu i Nicolae Cocea i Ecu Tabacu i ereu Ivan i Maria, în zilele prea-luminatului Domn Io Ioan Gheorghie Caragea Voevod, şi arhipăstor Nectarie, şi episcup Rămnicului chir Galaction, săvărşindu-o şi înfrumuseţindu-o cu zugrăveală, precum să vede, la leat6 1817. Craiovean, Bencea, Braşoveanu, Ivancia Cojocari, Pavele Sepunar, i Stăvărache Cojocar i Radu Zaharagiu Stoian Sopunari. Această sfăntă şi dumnezeiască băsereacă, care să prăznuiaşte hramul natrarea în besearecă a prea-sfintei de Dumnezeu Născătoare şi a sfăntului marelui Mucenic Gheorghe, aiste zidită din temeliia ei şi împodobită cu toate ceale ce să văd cu chieltuiala şi osteneala dumnealui jupan Milco Stoenescul, biv staroste, împreună cu jpaniţa dum. Ilinca, din început pănă la săvărşit, avănd ajutor şi pe nepotul dum., chir Hagi Stoenescu, în zilele prea-luminatului şi bunului creştin Domn Io Constandin Mihai Racoviţă Voevod, cu blagosloveniia iubitoriului de Dumnezeu chir Grigorie, episcopul Răimniculi; şi s-a săvărşit la anii 7263 1754-5. 61 Cu ajutoriul sfintei şi de vieaţă făcătorei Troiţă acia stă sfăntă şi dumnezeaiscă besearică, unde ă prăznuiaşt hrmaul erarşilor: arhiereu Nicolae şi sfăntul părintele Spiridon făcătoriul de minuni, iate zidită din temelie cu toată cheltuiala de robul lui Dumnăzău jupan Fota Vlădăianul biv Vel Clucear, sin Conta biv Vel Căpitan şi a jupaniţei Ilinca Vlădăianca, fată jupan Radu Brăiloiul biv Vel Vătaf z-aprozu, ca să fie veacinică pomenire dumnelaor şi părinţilor, şi a tot neamul, făcăndu-să în zileel prea-luminatului Domn Io Costandin Nicolae Voevod şi cu blagoslovenia Presfinţiei salel părintelui episcop chir Grigorie, a noului Severin, fiind ispravnic diacon Opre; leat 7266, 1758. Aceatsă dumnezeiască beserică, la care să prăznueşte hram sfinţilor părinţ Ioachim şi Ana, şi hramu sfăntului muciinec Haralambie, prin osteneala şi chieltulala dumnelaui Polconicu Aşu sin Trăian ot Vrede, i cocona dum, Florica, i cu fi săi, căţi bine au voit leat; de la Hristos 1802. Cu ajutoriul sfintei şi de viaţă făcătoarei Troiţ aciastă sfăntă beserică ce se numeşte Tărgul de afară, unde să prăznueşte şi să cinsteşte hramu Tuturor Sfinţilor şi al sfăntuliui marelui jupan Nicolae CIauşescu i de dumealui jupan Iaon Băcanu 62 i de dumnialui jupan Miai Cojocariu i de dumniaui jupan Ion Săpunariul, avănd ajutori şi pe alţo mahalagii, cine cu ce li-au dat măna de au ajutat, – şi alţi neguţitori ispravnici, care în viacz să vor pomeni, – înfrumuseţăndu-o cu zugraăvitul pă din afarătă şi pe dinăuntru, precum să vede, în zilele luminatului Domn Io Mihai Costandin Suţu Voivod, şi cu blagosloveniia Preosfinţii sale chir epicop Filaret; săvărşitu-a-aă în zilele reasfiţik Sale părintelui episcop Nectarie, la leat 7 – , avănd ajutor pe popa Vlad i jupan Matei Giurca Mănasie. În numele sfintei şi de viţaă făcătorei Troiţă acestă sfăntă şi dumnezeiască biserciă, ce să prăznuiaşte hramul Sfinţiloe mari arhierei Vasălie-cel-mare. Grigorie Bogoslov şi Ioan Zşataust, dascalu lumii, făcutu-s-au din temelii şi s-au înfrmuseţat precum să vede, d erobii lui Dumnezeu Zamfir Postelnicu, feciru lu jupan Iane, care să trage din oraşu Craiova; au fost ajutori la aceatsă sfîntă biserarică şi dumenalui jupan Stan, bratu Zamfir Postelnic, şi dumnealui Neagorecir Logofăt, nepot dumnalor, şi cu toată osărdiia s-au nevoit ca să aibă dumnealor veajnică pomenire, şi cu tot neamu lor; sfărşindu-se în luna lui Septemvrie 14 den, 732. Acestă pisanie au dăruit-o jupan Filco; 1815. 63 În numele Tatălui şi al fiiului şi al D!uhului Sfănt şi al prea-sfintei Născătoarei de Dumnezeu Feciorei, s-au zidit de dumneai Dumitrana Stolniceasa aciastă sfăntă biserică. Costandin, Stanca, Barbu, Roxanda, mariia, Costandin, Zoia, Da... Iordache leat 1765. Supt mine să odihnesc Cei ce ai jos se numesc, – Bărbat cu a sa soţie, Ce au fost în căsnicie În viaţă îndlungată, Cu slavă încununată, Avănd şi cpii prea buni Vrednici de orice cunuci, – Dimitrie Bibescu Marele-Vornic, născut la anul 1759, Avgust 6, şi pristăvit la anul 1831, Sept. 23; Ecaterina Bibescu, Vorniceasa, născută Văcăreasca, la anul 1777, şi şi pristăvită la 1842, maiu 17. Dumnealui Dumitrache Geanol bv Vel Paharnic; Hagi Pătru Luca, Costandin Pop, dumneaei cocoana Manda păh., Stanca Hagi Pătru, Păuna Costandin Pop; anul 1763. Rginta Ion Mihai; 1825. Ilie Anton. Efrosina, soţia dumnealui Stămate răposat, din Bucureşti; liatu 1814, Iulie 10. Aceasta sfănta Evanchelie esti fericita de la zuun Gherghe Ncioca, la piserica hramu Maica Preciista la Dudu ot Craghiova: se va pomeniri; 1764. Acest Minei a lunei Dechemvre este dat la sfînt abiserică ce este hram Sfîntul Nicolae, din Dorobănţie, şi legat tot într-un loc cu luna lui henare. Popa Novac, Dechemvrie 21, 17–. 65 Cu ajutorul sfintei şi de viaţă făcîtoarei Troiţă, aciastă sfîntă mănăstire, unde se prăznueşte hrmaul Bunei Vestiri a prea-sfintei Născătoarei de Dumnezeu şi puruea-fecioarei Mariei şi a Sfinţilor Împăraţi Costandin şi Elena, este zidită din temelia şi cu toată cheltuiala dumnealui jupăn Costandin Obedeanul Vel Stolnicu, fiul dumnelaui răposatului Pătru Obedeanu biv Vel Sardar şi a jupănesei dumnului Stancăi Oedeancăi, şi înfrumseţînd, căt pe din lăntru şi pe din afară, preucm să veade, ca să fie pomeană în veci dumnealor, şi părinţilor, şi tot neamul dumnelaor; făcăndu-o în zilele luminatului Domn Io grigorie Ghica, începăndu-să de la luna Mai zile 3, la anul de la Zidiea Lumii 7256, iar de la Hristos 1748. Aicea supt această piatră să odihneaşte oasele roabii lui Dumnezău Ecaterina, soţia d. Bivel Clucer Ioan Argetoianu; născută sint de Stolnic Dumitrache Obedanu şi dumneaei Stolniceasa Bălaşa, şi răposată la anul 1804, lun aaprilie. Aceasta s-a făcut prin fiasca noastră stăruire a PaharniuluiPetrache Obedeanu. „Cotandin Obedeanu Vel paharnic, soţia d., Stanca; iu d.: Dumitrache Obedeanu Vel Clucer; soţia dumisale Ecaterina, fiica Stolnicului Dumitrache Obedeanu; d. Petrache Obedeanu Vel Agă, fiul Clucerului Ioan Argetoianu; soţia d., Elisaveta“. Smaragda Brăiloiasa, soţia răposatului Logofăt Cornea Brăiloiu, care este îngropată aici, la biserica Sfîntului Costantin, 66 834, Iulie 14. Să zice şi obedeanu; care aceste icoane a Domnului Hristos şi Maica Precista le ama făcut pervazul. Supt aciastă piatră să doihnesc oasele dumnealui întru Hrists tăposatului Costandin Obedeanul biv Vel Paharnic, carele s-a ostenit înpreună cu soşiia dumisale jupăneasa Stanca Obedeanca de au făcut şi au rădicat din teelie acest sfănt lăcaş şi cu spital de săra2; şi au făcut şi alte multe şi vrednice lucruri, palaturi şi alte ziduri den temeliei: numit şi cinstiti foarte a fost numele dumnelaui; şi au răposat aşteptînd Învierea Patimilor Dmnului Hristos Aprilie 21, la 7 ciasuri din noapte, leat 72631755. „erea senin înficoşat şi vînt prea mare, toare stelele se vedea, iar luna nici de cum nu se vedea, fiind plină, şi am însemnat aici, ca să să ştie. – Ilie Cîntăreţul“. Aciastă dumneazeiască Cazanie iaste cumpărată de mahalagiii sfintei biserici, unde se prăznueşte hramul sfăntului prooroc şi botezătoriului Ioan Predeteci, şi a Sfîntului mucenic Dimitrie, de aice, din Craiova; care biserică iaste de piiatră, cu un turn; ridicată din temelie de răposatul ctitor Vasilei Tălpăşan şi cu alţii; şi să fie pomeniţi cei ce o au cumpărat 1782, Septemvrie 10; iar. 67 Cu ajutotul Sfintei şi de viaţă făcătoari Troiţi, ziditu-s-au această sfîntă şi dumnezeiască biserică, unde să prăznueşte hramul sfinţilor şi mai marilor Voevozi Mihail şi Gavriil şi sfinţii 3 erarşi Vasilie cel Mare, Grigorie Bogoslov şi Ioan Zlătotu, este ridicat cu toată cheltuiala dumnelaui Dumitru Polcovnicul, Ion Mătăsariu, Ion Carabetu, Agi Crăciun Nicolcea i Gheorghe Docu, Ion Braneţu, Ion Bogasiariu, Hrista iconomu, Matei Şerban Bilţ, Ghiţă Pop vasilie, Nicola ircă, iachim Cojocariul, marco, Alexie, bechiar, hera, Mitran, Costandin caldarariu – cu cea mai multă cheltuială şi osîrdie s-au făcut de acest mai sus numit beserica, să fie dumnialui şi celorlalţ ctitori ce au dat ajutor, ca să fie dumnialor şi părinţilor şi a tot neamu pomenire în viaci. ŞI acest dumnezeesc lucru s-au făcut cu blagoslovenia Pria-Sfinţii Sale părintelui iepiscop Rămnicului chir Fiaret, în zilele pria-luminatului Domn Io Alixandru Ioan Ipsilant-Vodă, – de s-au început 1785, s-au săvărţit meşiţa Avgust 2. Corporaţia rachierilor: Hagi Cafegiu; 1848. Zugrav icoanii; Barbu Coşovici. 68 Acest patru icoane s-a făcut cu cheltuiala dumisale Paharnic Ghiţu Zisu, Septemvrie 2. Zugrav: C. Petrescu. În numele sfintei şi d eviaţă făcătoarei Troiţe, acesată sfîntă şi dumnezeiască biserică den Sărbie, ce să prăznueşte hramul Adormirea Sfinte Născătoarei de Dumnezeu, făcutu-s-au den temelie şi se-au înfrumuseţat cu zugrăveala şi cu alte podoabe, ce au trebuit, şi s-au fericit pe cum să veade, de robii lui Dumnezeu jupan Petru Boj, feciorul lui jupan Tudor Bpoj, care să trage den oraş den Craiovei şi dumnealui jupan Balaş Căpitan ,feciorul lui dimitrie de la Ţarigrad, şi cu toată osărdia s-au nevoit casa aibă dumnelaor veacinică pomenire moşilor, strămoşilor şi părinţilor dumnealui; şi căt neam să va trage dindumnealui de acum înainte; sfărşindu-se în luna Iunie, leat 7238, 1731. Costandin zugrav. Aceasta cruce este făcută de Anastasiia, Dumitru; 1826. Aciest potir iastă dat dă pomană la bisearăcă din Criova, la jupan Pătru Boju, dă iastă ram opănind = de ata eram ostenit jupăn Mihai Ralion; leat 7240 171-2. Această cruce s-au făcut de refetu potcovarrilor. Cu ajutoriul sfintei şi de viiaţă făcătoarii Troiţă, aciastă sfăntă mănăstire, unde să răsnueşte şi să cinsteşte 68hram Sfăntului Ioan Botezetoriul şi Sfîntului marele mucenic 69 Gheorghe, este zidită din temelie jupan Ion proin staroste i de dumnealor jiupan Marin, jupan Coanda, jupan Andrie Broteşti i juan ion Brăiloi Vel Sluger, jupan Vlad, jupan Marin, jupan Dumitru, jupan Griore, Hagi Costandin, jupan Crăciun, jupan Iordachie, jupan jupan Dumitru, jupan Ion rachier, jupan Mihai, jupan Ion Braneţ, jupan Ion, jupan Manolia, Andrei Chiurcbaş, jupan Enache, jupan Gheorghe rachier, Alexi becher. Aciastă sfîntă crucea ispas a părintelui popei iordache or Sfetii ilie; 1796. Pomeneşte, Doamne: Ispas, Piuţo, Piorghi, Ilina, Ţono; 1793. Eu popa Costandin, preutul besericei Toţi Sfinţi, au slujit la această sfăntă biserică ce să numeşte Toţi Sfinţii 27 de ani, şi au răposat în opt zile ale lui Ianuarie, într-o Sănbătă, cam în desară. Cine va ceti aci să zică: Dumneze să-l ierte; 1782. – Am scris, Bănică, fiul lui. Aciastă sfintă Evangheiliie este a bisericii Sfîntului Gheorghe Vechi şi Sfîntului ioan Botezător; am scris aici cu mănă de ţărînă...; 843, Fevruarie 2. 70 Cu ajutoriul pria-sfintei şi de viiaţă făcătoarei Troiţă, aciastă sfăntă beserică ce să prăznuiaşte hramul Adormiri maici Domnului şi a marelui muenic panteleimon, s-au zidit din temelie şi s-au înfrumuseţat după cum să vede, însă prin ajutoriul neguţitorilor de obşte: pan Costandin Brăiloiu Vel Cluceri i Stoian Bacalbaşa, i cu reufetul lor: Nastase Chirigiu, jupan Braşoveanu, jupan Ioan Globoi, ctitori şi epitrop i Stăvărache, jupan Iovancea, jupan Sandu Cojocari, cu rufetul lor, i Gheorghe, jupan Mladin, cu rufetul, jupan Alexe, pan Marin, pan Avel Hagi Teodori, jupan Pătru Cupeţ, popa Ioan Protopop Castroe, popa Radu duhovnic ot Sfeti Gheorghe, jupan Ne... Chiurcibaşi, jupa Gheorghe Conda, jupan Floria i Falcoian Gheorghe, Petru, Ioan, pan Mauhaţ, pan Ion tane, Co... Andrei Antone, pan Ion Tănasie, popa Iordache, iconom, hagi Nagoe, hagi Stefan Dumitru, pan Draghici, Peia, jupa Velico..., cu rufetul lor, Stan Badici. Această sfăntă icoană s-a cut cu cheltuiala isnafului abagiilor, la an 1850, Mai 29. 71 Aciastă sfăntă icoană s-a îmblăcat în argint plin dumnealui jupan Ghiţă Stoianescu, zăt Gluboi, epitrop bisericii Oota, cu ajutoriul mai multora neguţitori, care s-au şi scris numele în pomelnicu ctitoresc, spre veşnica pomenire; s-au lucrat Dumitru Rafail; 1843, Augist 6, s-au sfîrşit. Sfănta şi dumnezeiasca beseriuce aciasta, carea bolniţă s-au făcut, aiste asemenea i toca ca ceaia dintăi mănăstire ce era, într-al cîriia loc acum să veade ciasta mare şi frumoasă, şi iarăşi de prea-luminatul şi înnălţatul Io costandin Basaraba Voevod den temelie rădicată, făcută şi închinată marilor arhistratighi Mihail şi Gavriil şi alaltor tuturor îngereşti cate, la anul de la Hristos Domnul 1700, mesiţa Mai 20 dni. Io Costandin Basarab Voevod, snă Papei Postelnic brăncoveanu. Marica Doamna. 72 Io matei Voevod. Preda Brăncoveani biv Vel Vornic. Papa Postelnic, snă Predei Vornicul. Daniul Vornicul, tatăl lui Matei Voevod. Să să ştie cănd ne-a scos Pivodă din chilii afară pe toţ călugări; leat 1721. Popa Hristo ot Pleaven. Paisie romonah; 1838. Gherasim ieromonah Sfetagoreţ; 1853, Martie în 28. Într-acest loc unde acum cest sfănt lăcaş iaste, fost-au de moşi lu Matei Băsărab Voevod şi ai Predi dvornic făcută 73 mică bisearică, hramul dăndu-i a prea-curatei Maicii Domnlui şi spăsitoriului Hristos adormirei; aceaia apoi matei Voevod, domnind, o au zugrpvit, la leatul de la Zidirea Lumii 7140 1631-2, şi aşa a fost pănă ce, den orănduiala lui Dumnezeu, au stătut Domnu ţări luminatul Ioan Costandin Băsărab Voevod, fiiul papei postelnecul, feciorul Predii Vornecul, carele văzăndu-o aşa mică, şi maica sa, Stanca Cantacuzino, prestăvindu-se dupre ani 44 ai văduvii sale, şi aducăndu-o lăngă soţul ei, papa Postelnecul aicea, de o au astrucat, s-au îndemnat, şi bisearica ce amică, bătrănă, o au rădicat, şi a2asta e acum să veade, den temelie a zidit, făcănd-o şi înfrumuseţănd-o dăpolin mănăstire, în slava şi mărirea prea-sfănt şi veacinic numelui lu Dumnezeu, spre pomana a tot bătrăn neamului şi spre buna pomenire a bunelor sale fapte, începănd a o lucra într-al 11 an ala Domnii lui, curănd anul de la Spăsenia Lumii 731699; ipravnic lucrului puind pre Radul Golescu vel Comis. Supt a2astă marmură zace jupăneasii Stancăi Cantacuzeanii, fata lui jupan Costandin den vechiu şi înpărătescu rod Cantacuzino, biv Vel Postelnic, a Doamnii Ilincăi, featii bătrănului Io Şerban Basarab Voevod, jupăneasa lui jupan Papei Brăncoveanului Post., feciorul lui jupan Predii Brăncoveanului biv Vel Vornic şi mumă blagociestivului Domn Io Costandin Brăncoveanul Basarab Voevod, carea, cu mari blăndeaţe, cu multe milostenii şi nespuse alte bunătăţi trăind, 74 şi umplănd vărsta ei de ani 66, den cari 44 văduvă săracă de soţu ei i-au petrecut creştineşte, s-au săvărşit la anul de la Zidirea Lumii 7207 şi d ela Spăsenia ei 1699, Fevruarie 10, într-al unsprăzecelea an al Domniei fiiului său mai sus numeitul Io Costandin Brăncoveanul Basarab Voevod, carele cu mare cinste şi cu toate creştineştile pomeniri şi mile1 aici la mănsătirea Brăncoveanii, unde şi însăş la moarte-i a lăsat; aducănd-o lăngă soţul ei Papa Postelnicul şi socru-său Preda Vornic, o au astrucatu. Aici zac oasele răposaţilor întru Duhul Sfănt fericit jupn Preda Vel vornic Brăncoveanul şi ale fiiu-său Papei Postelnicul, cărora li - întănplat perire: întăi papei Postelnicului în zilele lui Costandin Şerban voevod, pe vreame ce s-aurădicat dorobanţiii, cîlăraşii hoţeaşte asupra Domnu-său şi a neamului boeresc, atuncea au ucis pre Papa Postelnicu, fiind leat 7163 1655, iară pre tată-său Preda Vornicul l-au ucis Mihnea-Vodă cel rău, în casele domneşti în tărgovişte, nefiind vinovat nimic. ŞI s-au pus a2astă piiatră de dumneaei jupăneasa Stanca Cantacuzini, care a fost jupăneasă Papei Postealnicul, mesiţa Iunie, dni, leat 7176 1688. 75 Supt aciastă piiatră odihneşti-să oasele robului Dumneze Ghiorghe erei i sini ego Nicolae, şi s-a pristăvit în luna lui Mai 23, în zilele pre-aluminatului Domn io neculae Petru Mavrogheni Voevod; elat 1787. 1842, August. Aciastă sfăntă mănăstire dintru început fiind foarte mică, s-au părefăcut de răposatul Matei-Vodă Basarab, şi, la leat 1699, răposatul Costandin-Vodă Brăncoveaanu, pentru că s-a astrucat oasele neamului Mării Sale aici, precum în pietrile mormintelor să veade scris, s-au mai mărit sf. Bisearică, şi s-au adăogat odăile den spre miazăzi de pomenitul Domn Costandin-Vodă Brăncovenau Basarab, iar, la leat 1837, Ghenarie 11, zdrobindu-să cu totul de înfricoşatul cutremur, s-au înnoit precum să vede prin osărdie cuviosului arhimandrit chri Theodosie Trapezuntios, igumen Brăncoveni, spre vecinica lui pomenire şi a Cuvioşii Sale; 1842, Avgust 1. Această sfăntă biserciă s-au zidit din temelie în zilele Preaosfinţei sale părintele Mitropolit Grigorie find îndemnător şi sîrguitor dumnealui Costandin; 1834, Mai 7. 76 acest sfînt şi dumnezeesc lăcaş este zidit din temelie cu tot ce să vede înprejur, prin binecuvîntarea şi cheltuiala Prea-sfinţitului arhiepiscop şi Mitropolit al Ungrovlahii d. Nifon, întru slava înnălţări Mîntuitorului nostru Isus Hristos şi a sf. Nifon, prin osteneala prea-cuviosului arhimandrit Eftimie, stareţului schitului Ghrighiu. Început la anul 1855 şi săvîrşit la 1857, Septemvrie 8, în al şaptelea an al arhipăstorii sale. Aciastă sfăntă carte e să chiamă Ohtooci, iase a dumneaei jupăneasii Zamfirii, şi s-a cumpărat d ela oraş, de la popa Ionihii al Brăncovenilor; 7259 1750-1. Aciastă sfăntă şi dumnezeiască carte ce să chiiamă ohtoih iaste al ppei Androne den Bucureşti, ot mahalaua Popescu, feciorul popei Mănăilă, protopopul ot Bucureşti, cumpărată; adeverează: leat 7241 1732-3. Ghermano iromonah cu tot neamu lui; 1796, Aprilie 5. 1826, Avgust 15, am botezat Tusie Mercuri. 1821, ianuarie 18, marţi la patru ceasuri din nopte, a răposat Măriia Sa Vodă Alecsandru Suţul Voevod, Mitropolit find chirio chir Dionisie Sevastis. 1825, Aprilie în7, a răposat erei gheorghie protopopul, Marţi. 77 1834, au îngropat pă Preao-sfinţi sa părintili Mitropolit Grigorie, Duminică, Iunie 24. În ce chip soarele a privi nu poate Ca să lumineaze unghiurile toate, Ci rămîn sut umbră multe neajunse, Supt nişte perdeale de dînsul ascunse, Diorthsitoriul din ochi aşa treace. Neputînd spre toată slova să să pleace: Slova supt perdeaua ochiului 77 s-ascunde, Care cu vedearea nu poate pătrunde, Şi aş rămîne greşala în carte, Căci noi oameni sîntem, de îngeri departe. Aşa dar ne rugăm de toţi cetitorii Ca să fim crezuţi noi, diorthorii, Şi unde am greşit, să să îndrepteaze, Cu Duh de blîndeţe să să lumineaze Şi să ni săcreză cît putu greşala, Carea a ocolit cît putu greşala. Ioann Ştefanovici, paroh Bolgarsechiului, ca diorthositori. Nifon, proigumen Sf. Mitro., laleat 1817, Aprilie 29. Nifon eclisiarh Mitr., la leat 1819 mam fîcut, Noemvrie 16. Să înţeleagă cel ce va ceti mai sus, cănd m-am făcut protosinghel, cănd eclesiiarhu. Aciastă carte este a sfîntului schit Vovedenii. Panait Niculescu, canonarhul sfintei Mitropolii, a scris la 78 anul 1845, luna Avgust 3. Aciastă carte am cetit ereu Antonii monahul, cari am fst la arestul sfintei Mitropolii... Aceast Octoic l-am dăruit schit. Roş. 1821, Mai în... a intrat Trci în Bucureşti. 1821, Augist 6, s-au tăiat Sava bimbaşă, Ghincea şi Delibaşa Mihale, şi cu Arnăuţii lor. ŞI a2astă carte s-a cîşigat sfintei Mitropolit prin mine, cel iscălit; 1823, iuli. Dionisie eclisiarhul Mitropoliei. Acest Chiricodromiu s-a hărăzit noului schit Nifon din jud.Prahova de prea-sfinţitului arhiepiscop şi Mitropolit al Ungravlahieie dd. Nifon. 79 Cu vrearea Tatălui şi fiiului şi Sfntului Duh s-au început aciastă sfăntă şi dumnezeiască biserica, ce este hrmaul Sfintii troiţi, cu osteneala şi cu cheltuiala dumnei răposatii jupăneasii, Zamfirii, soţiia dunealui răposatului jupănului Manuil Apostoli, în zilele răposatului Domnolui nostru Io Neculae Voivod, şi, rămănănd neasfărşită de ce mai sus numită, şi au rămas ostinitori noru-sa, Smaranda, fică răposatului Ion Bălăceanu, încă find văduvă ramasăcu un cocon, şi anume Manoilu; şi s-azu sfărşit în zilele Mării Sale Domnului nostru Io Mihai Racoviţă Voivod, mesiţa Iule 38 d; leat 7251 1743; şi a fost popa Ion ostinior. Sfintei biserci cu hrmaul Sfinte Treime, zidită aici ca să fie la trebile şi slujbele sfintei biserici a satului Zamfira;şi a scris cel mai sus iscălit în zile a Măii Sale Domnul nostru Gheorghe Dimitrie Bibescu Voivod şi domn a toată Ţara Rumînească, cînd stăpînea părintele Isaia , egumen Bleajoiiau şi Zamfirean... Ad...ugr. 17, Ap. 4. Acest dumnezeesc jertfelnic pe care s săvîrşeşte dumnezaiasca cea fără de sînge jertfă, s-a sfinţit de Preaosfinţiia Sa părintele episcopul Rîmnicului, dd. Calinic, la anul 1851. Nifon arhiereu, Ilie, Elena, Rusaila, Zanfira, Aposta, Gheorghie, Ioan Neofit arhiereu, Eftimie arhimandrit. 80 A răposat roaba lui dumnezeu Drăgana, fiica lui Radu Voevod; în luna lui Avgust a răposat robul lui Dumnezeu Teodo, fiul lui radu Voevod, în anul 7100 150, luna lui August. Cu vrearea Tatălui şi cu ajutoriul Fiiului şi cu săvîrşirea Sfîntului duh, ziditu-s-au aciastă sfîntă besărică din temelie întru cinstea Adormiri a preacuratei Născătoare de Dumnezeu şi pururea Fecioari Marii, de dumnealor ctitori pan Barbul biv Vel Ban, Pîrvul brat ego. Iar acum, în zilele prea-înnălţatului nostru Domn Alexandru Suţul Voevod s-au zugrăvit de iznoavă aciastă sfîntă biserică, fiind zugrăveala 81 foarte veche, prin osteneala şi cheltuala d-lui pan Grigorie Brîncoveanu Vel Ban şi cu îndemnarea şi silinţa Sfinţii Sale pr. Chir Theodosie arhimandrit şi igumen al aceştii sfinte măăstiri Bistriţa, ca în veci să săpomenească, iproci. Vleat de la întemeerea Lumi 1792, iar anul de la Hristos 1820, 1820, Iulie 30. Pisah Parthenie monah, zugraf. Ioan Costandin zugraf. Departmentul Credinţii. Cintitei Direcţii a clădirii mănăstiri Bistriţa din judeţul Vîlcea. Rabnică trebuinţă avîd Departamentul de pizaniia biericii acei mănăstiri Bistriţa, care urmează să fie scrisă s-asupra uşii bisericii, s-au înnăuntrul la ctitori, ori epe piiatra mormîntului ctitoricesc, pofteşte pe cinstita Direcţie casă scoaţă o copie întocmai după pomenita pizanie, făcă cea mai mică greşală, şi cu raport să o trimiţă Departamentului, grabnic, prin ştafetă; iar, la 83 întămplare să se fi aflînd plecat la băile minerale irpoci, cuviosul arhimandrit Hrisant, să va îndeplini aciastă cerere de cătră cei lăsaţi în locul Precuvioşii Sale acolea. Şef Departamentului:... Florescu. Anul 846, iunie, n 2132. No 18. Cinst. Deprt. Al Credinţii. Direcţiia clădiri sf. Măînăstiri Biostriţa. Asămănîndu-să 83direcţiia cu porunca cinst. Depart. Supt no 2132, care astăzi, Luni, la 3 ale următoarei, au priimit, a şi scos îndată copiia în tocmai după pisaniia cea mare ce să află deasupra uşii la biserica sf. mănăstiri Bistriţa căt şi după cele din lăuntru bisericii;, pă care cu plecăciiune o trimit acum pă lîngă aceasta cu ştafetă grabnică, după poruncă. Anul 1846, luna Iulie 3, n031. La 15 ale lunii era vorba caDomnul să plece spre Bistriţa, „ca să puie ce ad-intîi piiatră fundamentală la clopotniţă“. „Păn cuvintele ce ni să adresează într-acest raport de către prea-cuviosul năstavnic însărcinat cu privegherea asupra clădirii aceştii mănăstiri, iar mai cu osăbire căci, viitănd noi înşine acest sfănt lăcaş de al 2-lea oară, ne-am încredinţat că zidirea biserici nu-şi are statornicirea cuviincioasă, fiin dintru-nceptu zidită foarte uşor, iar cele după vreme cutremuri au slăbit-o aşa de mult, în căt peste puţini ani s-ar fi dărămat de sineşi, şi noi poruncim a să preface din nou, – deci dumnealui Logofătul biserecescu va îngriji ca cît mai degrabă să ni să înfăţişeze planul înpreună cu devisul materialurilor trebuincioase“. În raportul pe care Bibescu pune această hotăîre, se spune: „Acum, la dărîmarea zidurilor veichi, s-au văzut că nu a fost clădirea tot de o dată făcută, ci rînsuri, rînduri, nefiind zidurile legate unul de altul; ci acestea au fost pricina în cele din urmă de s-au desfăcut zidurile de sineşi în toate părţile. Sfînta biserică iarăşi la întăea prefacere s-au făcut prea mică, după cum să vede, şi cei din urmă Domni, văzîndu-i strîmtorarea, au mai 84dăogat cea de la dînsa, iar cei de la treilea a mai făcut amvonul, şi, cu această adăogire una peste alta, n-au putut ca să potrivească cît de ăpuţin a fi o zidire arhitectonicească... Strămoşii dar Înnălţimii Voastre, răposaţi întru fericire Domni, vă roagă din ceri, ca să nu lăsaţi ostenelile lor întru dărăpoănare, ci ă priviţi cu ochi milostiviri asupra unro asemenea sfinte lăcaşuri pă care un duh înnalt le-au zidit şi le-au înzestrat pentru sfîrşitul de ei prevăzut, şi cu care acu m Statul să făleşte, întimpinănd multe moraliceşti fapte pilduite de chear sfînta Evanghelie, spre ajutorul omenirii. “ El apus deci la cale să repre Bistriţa şi Dealul, „care cîtde curînd vor lua şi săvîrşire, însă zidiri temeinice, frumoase şi cu cheltuieli îndestul de însemnate.Mînăstirea Bistriţa, Prea-Înnălţate Doamne, anul viitor, cu elat 847, va lua sfîrşi toată zidirea, şi la leat 1848 va lua sfîrşit toate împrejmuirile iconomii de afară, şi vor locui iarăşi tagma monahicească precum a lăcuit din veichime şi pînă acum“. Cere acum ca „şi ridicarea din temelie a sfintei biserici, ca să fie şi aceasta unită cu arhitectura binalii ce să face, precum meritează al ei caracter, căci de a rămînea precum să afă, cunoaşteţi Înnălţimea Voastră cîtă nepotrivire este, aflîndu-să casele cele spre lăcuinţa oamenilor luminată şi a lui Dumnezeu casă întunecată. Lucrează şi „maistri izrailiteni tinichigii din oraşul Brăila“. „Cari nu merg la biserică“, „FermecătoriÓ, „Vrăjitori“, „Călugărul curvar“, „Morariul“. „Croitorul“. „Sodomianul“. 85 Acest sfănt şi dumnezeesc lăcaş s-au înceăut din temelie de pan Hagi Mladen i hagi Neagoe, unde să prăznuşte hramul stălui Grigorie Decapolitul, şi s-au înfrumuseţat cu zugrăveală de tot satu;şi s-au început în leat 817, în zile înlăţatului Dom Alecsandru Nicolae Voevod şi cu blagoslovenia Preaosfinţii ale Galantion =Galaction episcopu Rămnicului, şi s-au zugrvit în leat 832, Afgost 13, de Ilie zografu ot Craiova. 86 Care Cazanii, cîte au fost, toate s-au ars la anul 1847, Martie 25, la Buureşti, iar acum tipărită cu chieltuiala dumnealor Iosif Romanov şi omp., librieri romăneşti din Bucureşti, unde se află toate de vănzare: doritorii pot afla prăvăliia dumnealor în Bucureşti pă uliţa zărafilor, venici fiind cu Nicolae Hristu zăraful.“ Acistă sfăntă şi dumnăiască carte ce să chiiamă Minei... gata... ca să fie de învăţătura mea şi a copiilor mie; iar, de să va ispiti cineva a-l înstrina di la copii mie, acela om să fie anaftemă; la anul 1767. ŞI am scris eu popa Gheorghe cu mănă de ţărănă, şi cine va ceti, în veaci mă va pomeni, – că măna putrezeaşte, iar asta trăiaşte. 87 Săse ştie cănd a murit popa Constantin din Vărăi, la Fevruarie 23 de Marţi noaptea. Popa Ianache. Să să şie că acest sfănt Minei iaste cumpărat de Cruciariul 87Chiriac Găianu. Doamnea, iubit-am buna cuviinţa casii tale şi locu lăcaşului mărir tale. Aciastă sfăntă şi dumnezeiască biserciă care este hramul Sfîntului Nicolae, ridicatu-să-eu din temeliic de Io mathei Basarab Voevod la cursul anilor 7159 1650-1, iar de atunce încoace foarte rîu stricăndu-se şi dezvelindu-se, iar, cănd au fost leat 7240 1731-2, îndemnatu-s-eu jupăn Vsalache cu mila lui Dumnezeu de au şindrilit-o şi au dres-o. Iar, cănd au fost 7261 1752, Dichemvrie 21, s-au tîmplat de au murit la Bucuretşti, şi s-au adus de s-au îngropat aicea. Apoi dumnealui jupan Dragomir, iiul dumnealui jupan Vasalachi, dnpreună cu fraţii dumnealui, s-au îndemnat de au învîlit-o, au zugrăvit-o, şi au făcut tîmpla şi anvonul dumnealor; amin. Oct. 18 7262 1753-4. 88 Şi s-au zugrăvit de Dragomir din Vasalachi Fruuşica. Popa Ion zugrav, Sept. 18, 7162 1753. Supt aceastî piatrî odihnesc oasel rîposatei roabei lui Dumnezeu Sima, ce au fost jupîneasa lui costandin Conţescul Vel Logofăt, şi ale fiului lor, Asan, care i s-au prestăvit în luna lui Dech., la anul de la Zidirea Lumii leat 7222 1713. Matei-Vodă, cu barbă albă, păr castaniu, coroană, mantie albăî tivită cu roşu şi cu blană albă-neagră; veşmînt de desupt de brocard de aur. Doamna cu păr de negru, coroană neaurită, haină de de-asupra albă; lanţ la gît“. Întru numele Tatălui şi al fiiului şi al Duhului fînt şi îtr-ajutorol prea-luminatuui şi făcătoriu de ciude hramul sfintei biserci şi al casei noastre, Sveti Nicolae, arhiepiscup Mirilichenschiih, în zilel Domnului creştin şi de Dumnzeue iubit Costandin Şerban Voevod, cu vrearia lui dumnezeu Domn Ţîri-Rumîneşti. Adecăeu robul lui Dumnezeu jupan Misco Vel Captan za Sîrbi, i jupaniţa ego Ioana i snovi ei Florica i Pîuna, Nicola i Nicola brat Căpitan, i Dumitru brat Căpitănesei, i cu ajutorol milostivului Dumnezeu început-am această sfîntă biserică, sfîntă, dumnezeiască, de o am rîdicat dentru temelie pînî în sfîrşit, ca sî ne fie pomanî şi de iertare 89 sufletelor noastre, şi ale pîrinţilor noştrii, şi să ne fie ajutor întru ’npîrîţia Cerului. şI ipravnic a fost Stînimitir. şI o am începtu în luna lui iunie dnî 10, şi o am sfrăşit în luna lui Noem. Dnî 30, văleat 7163 1654. Acet sfînt potir s-a cumpărat de robii Dumnezeu Ioan Bădiţa, nepotul lui hagi Staicul din Bucureşti; 1814. În zilele lui io Radul Voevod acest hram al Sfîntului Nicolae l-a ăcut jupan Manea Marel-Vornic şi jupaniţa Viale; în anul 7036 1527-8. Să seştie cum au spart beseareca la Sinan-Paşa, şi o-u diresu popa Goncea cliseariu. Cu vreraea Tatului şi cu ajutoriul Fiului şi u sporul Duhălui Svănt, îndemnatuse-au creştinul Io Matei Băsărab Voevoda i gospojda ego Elina, de s-au zidit aceasta svăntă besearică, hramul Stăi Nicolae, den temelie pănă în sfrăşit, ca să le fie pomeană în veaci; şi isprvnic Sanciul Portar. Pis mesiţa Sep. 12 dnă, vleat 7162 1653. Popa Grue. 90 Odihnesc oasăle robu lui Dumnezeu jupan Gherhe cupeţ, şi s-a prestăvit în zilele Io Radul Voevod...., mesiţa Avgust1 9, v leat 7130 1622. 91 pe păretele din dreapta, însemnare nouă: Această sfăntă şi dumnezeiască biserică, ce se prăznueşte hramul Intrărei în biserică a Maicii Domnuui şi a Sfinţilor Erarhi, ridiîndu-se dinnte,elie şi înfrumuseţîndu-se cu toate celea de robii lui Dumnezeu Radu Judeţul, cu soţia sa Mihalcea, Vasile Logofătul, soţia sa Maria, la 1767, în zilele prea-luminatului nostru Domn Alexandru Ipsilante Voevod, cu blagoslovenia prea-sfinţitului Mitropolit al ţării, Chiril, iar acum, la anul 1871, ajungînd în ruină, cu ajutorul lui Dumnezeu s-au îndemnat preotul Anghel duhovnicu, cu soţia sa, Maria presvitera, nepoata lui Vasie Olteanu, şi dumnelaui Hagi Costantin , cu soţia sa, ecaterina Hagica, de au mai reparat-o, făcînd şi turlele, precu, e vede. Aicea supt această piatră odihnesc oasele răposatului robul lui Dumnezeu jupan Radu Vel Judeţul ot Tîrgovişte i jupăniţa ego Mihalcea, ioan, Dumitru, Şerban, Radu, Andrea..., Cu vrearea Tatului şi cu ajutoriul Fiiului şi cu săvărşirea Duhului Sfînt, începutu-s-au a să zii din temelie acestaă sfîntă şi dumnezeiască biserică, hrmaul sfinţilor ierarşi Athanasie şi Chiril, patriarşii Alixandriei, cu blagoslovenia prea-sfinţitului Mitropolit al Ţărăi-Rumăneşto chir Grigorie, în zilele 91 prea-înălţatului şi pre-aluminatului Domn Io Aisandru Scarlat Ghica Voivod, şi, fiind mai nainte această sfăntî biserciă de lemn făcută de răposaţii întru fericire părinrtele Mitropolit Theodosie, al ţării, iar acum s-au făcut de pe cum 92se vede, cu cheltuiala blagorodnicilor ai sfintei biserici fii dumnealor jupan Badea Văcărescu, i jupan Iordache Văcărescul biv Vel Sluger, fraţi, şi Samiul arhimandritul, dichiu sfintei Mitropolii Tîrgovişte, pentru vecinica pomenire, la leat 776 1768, August` 1. Ioan, Andrei, zugravi. Aciastă sfăntî şi dumnezeiască biserică ziditu-s-au din tenelie întru slava şi cinstea hramului, ce să priznuieşte Izvorul Tmăduirilor, la anul cu leat 1832, Marte 5, în zilile prea-înăălţatului Înpîrat Nicolae Pavlovici a toată Rosiia, cu blagosloveniia preaosfinţitului părinte episcop Neofit, fiind otcărmutor Sfintei Mitropolii, în locul Preaosfinşii Sale pîrintelui Mitropolitului Grigorie. ŞI s-au săvîrşit de tot lucru e zidării, i cu zugrăveala, şi cu altele ce trebuiesc sfintii bisrici, la anul cu leat 1833, Iulie 30, de robii lui Dumnezeu aceştia: Cîrstea carabula, Ion Bizideanul, Dumitru Bizideanu, Maria Cojocaru. Aciastî sfîntî bisericî, lăcaş Dumnezeului Savaoth, a cîria hramu Uspenia bogorodiţi şi pervo-mucenic Stefan sî prîznueşte den temelie este ziditî în locul unia ce mai de nainte de lemnî era fîcutî, cum spun de Udre Brîtescul, care de multa vreme şi răutăţi căzu şisî risipise, – aşa deci jupan 93 Costandin Cantacuzino biv Vel Stolnic i soţia sa Safta, de zid, cum sî vede, o au fîcut, în cinste şi slava vecinicului Dumnezeu şi în buna pomenire, şi nbinelui lor neam şi al lor, i isprăvind-o la anul de la Zidirea Lumi 7213 1705. Aicea, la aciastă piatră, zacu jos oasele robu lui Dumnezeu Oprea, care s-e prestăvit în zilele Io Matei Voivod, mţa Noem. 23 dne, vîleat 7154 1645, coconul Radului iuzbaş de fuştaş, carele a fost ispravnic la 2astî sfăntî besearică întru cinstit hramu Uspenie bogorodiţe; Mai 2 dnî, leat 7161 1653. Aice supt aciastă piatră, zac oasele Paraschivei, coconul Radului Vel Căpitan, carele a fost ispravnic la ciastî beserică, vî dni Io Matei Voevod. În zilele prea-luminatului Domn Io gheorghe Caragea Vovod, co voia lui Dumnezeu, cu al Maichi Precista, au fîcut acest palicandru, cu totă cheltuiala, dumnelaui Păstelnicului Pascale Păunescul, pîcîtos; 1814, Martie 28. 94 Pomelnic al sfintei biserici din tărgul Tărgovişti, făcut acum după Zavere, cînd am entrat eu epitrop, în zilele Mării sale Io Grigorie Ghica Voevod, care s-au orănduit de la Poartă a fi Domn întîi din pămînteni, find leat 1823, April. Scris de mine, cu mîna, ioan Tînase, epitrop... Pomeneşte, Doamne: Mathei Voevod, Elena Doamna; Udrişte, Radul, cu părinţii şi fii lor. Acest Udrişte, aflăndu-să Cămăraş şi credincios Mîrii sale matei Vodă Basarab..., a făcut rugăciune şi îndemnare a să facă această beserică; fiind nişte surpate... au sfărîmat acele ziduri..., şi au făcut din temelie, după cum şi pisania d-asupra uşi arată, însă biserica cu tinda pînă la uşă şi nezugrăvită; ispranic fiind pînă la săvîrşirea dumnealui Radu logofătul, Vel Căpitan, find leat 7162 1654. “ „Pomeneşte, Doamne: Constantin, i Ilina, Mariea, cu părinţii lor.Acest Constantin, ce se numeşte între oamei jupîn Dinul Bogasieru, tatăl Voineştilor, acesta a zugrăvit bierica, tîmpla şi oltarul au hărăzit şi o livadă de făn, sub dealu mănăstirii, lîngă Doamne, pe Matei ierei..., ce a făcut înbrăcăminet la Evanghelie şi cadelniţe..., pe Dimitrie Mira bogasieru..., Pascale Voicu, fecior lui Păun Abagiu..., ce a cumpărat 12 Minee...; pe Dragnea, Stana, Marica Cojocar, ce ajută la şindrilit şi potir..., la anul 1812..., iar, la moarte, dă 100 lei pentru zugrăvitul turnului: pe Atanasie băcanul, ce dărueşte un disc de argint. Apoi braşoveni, rachieri, cojocari, bogasieri. Şi Alexe, sudit chesaricesc, carele cu corajul său a stătut ca un consulat, cînd au venit Turcii să gonească pe Greci din ţară, fiind leat 1821. ŞI,cănd au venit aici laTîrgovişte, i-au întănpinat cu cele trebuincioas, şi, înblînzidu-i cu cuviinţe bune, a potolit pornirea şi gîndul lor cel rău, ce lovea asupra acestui oraş, ca să-l prăpădească, şi, cu puterea ce avea, au păzit şi această biserică de nu s-au jefuit de Turci, cum s-au jăfuit alte besereci aci în oraş, şi au sfărîmat icoane. Au ajutat coconii lui 94 cu lei 20 la potirul de argint ce s-a făcut acum, cu leat 1830“. „pentru toate zapisele şi holdoarele ce are sfănta 95 biserică“. „Să dă de ştire că la leat 1823, după Zveră, întîmplăndu-să de a tăiat. Turcii pe răposatul Gheorghe Braşoveanul... ctitor“, etc. Aceastî sfîntă şi dumnezeaiscă, ce să prăznueşte hram st. marelui mucenic Gheorghie, fiind veche şi necăutată de multă vreme, ne-aflîndu-să ctitori, şi dezvălită şI dărămată, iar la leat 1730 s-au găsit jupan Stegar Dima, de o au pardosit, a făcut atvon ş-au zugrăvit, l-au şindrilit pe el şi biserică de iznoavă; iar, la leat 1794 fiind învelişul vechi, a căzut, şi, văzînd noi, mahalagii, aşa ne-am îndemnat de am învelit cu toată cheltuiala noastră. Iar, la leat 1812, -sau întîmplat primejdie marede ciumă, prin toate părinţile, care şi aici în oraş s-au întîmplat primejdie mare ciumă, prin toate mahalalele, iar, la mahalaua acesta, ne-am rugat marelui mucenic Gheorghie, ziua şi noaptea, şi scăpîndu-ne, am tencuit bisrica pe din afară, am făcut scară, am ridicat clopotniţă; iar eu, robul lui Dumnzeu Stegar Dima Lixăndriu, Preotul Radu Guţă, am tencuit clopotniţa, Gheorghe Dudescu Postelnicul a zugrăvit pe afară, şi icoanele pă zid, avînd ajutrul mahalagiilor, spre pomenirea vecinică, la leat 1816, Aug. 18. „În zilele şi cu ajutrul lui alicsandru Caimacam Ţării-Rumîneşti, anul 1848, Septemvrie 2“. 96 A2asî sfăntă cru„e ridicatu-s-au întru Numele tatîlui şi al Fiului şi al duhului Sfînt şi într-ajutorul sfîntului hram 97, care hram au fost al beserecei de la Răzvad, ce-u fost de lemn arădicată întîi, iar, dacă se-u mutt acestă beserecă la Iadul, pu-se-au acestă sfîntă cruce în locul sfîntului prestol al sfintei besereci, ca să fie sfîntul hram stîtîtor în vecu, în zilele creştinului Mati Basarab Voevod.Şi e-u trudit de o rîdicat aciastă sfîntă cruce eu, robul lui dumnezeu jupanul Socol biv Vel Cliuciar, sin Necula Vornicul şi al jupînesii Irinei de Cornăţeni, înpreună cu jupîneasa lui, rîposata jupăniţa Marula Cliucie reasa şi cu coconii lor, jupan Crăstea Cluciar i Anghelina, jupan Ianache Spata i Anca i irina i Stanca Marula i Tudosie i Iana i Costandin i Velicu.... Florescul i Tudora, Marica, i Marula i matei i Neculai, casă le fie e ajutor sufletelor noastre, amin. Aprilie 2, 7156 1648. Acestă sfăntă şi dumnezeiască beserecă ci aiste hramul naşterii lu Stă Ioan Crăstitel, făcutu-oam eu robul lui Dumnezeu Io Matei Basaraba Voevod i gospodjda Ilina; mergănd Dumniia Me la oaste, am tăbărăt prea malul Siretului, ci am văzut Dumniia Me cest loc bun şi tare, şi era o beserecă mică de nuial şi lipită cu lut. Dici cu vrere lui beserecă de piatră, să fie Dumnii Mele pomenă, şi au fost ispravnicu şli mult ostenitor şiîndemnător jupan Radul el Capitan, şi au fost de-ntăi multu nevoitoru cu sfănta măăstire ermonac Nil, şi al doile isravnic Lupu ot Vistierie. Cu mila lui Dumnezeu creşten matei Bsarab Voevod i gsdn. Văsue zmele ongrovlahiscoe grob peciete. 98 Aicea spt a2astî piiatrî zac oasele robilor lui Dumnezeu jupan Cîrstea i jupăniţa ego Despa; popaTanase, iriţa Rada; popa Gorcea, iriţa Ana; popa Stanciul, iriţa Mariea; popa zanî, popa Ianache Nan, Oprişan, Vintilă, Cîrstea, Arghira, Ionaşco stanca, paraschiva, Vintilă, Stanca den Sînteani. Pis az popa Dumitraşco, sin popa Vasili..., vîleat 7177 1669; pis mesţa Aprilie. Jupan Matei Cazote, tvor Vistiier, jupan Costandin tvori Logofăt, isteriasa. Aciastî sfăntî şi dumnezeeascî bisearicî, a cîriea hram nîscătoarei Marie, sî prîzunueşte, den temelie ziditî, rîdicatî 99 şi înfrumosiţatî iaste de luminatul şi înîlţatul Io Costandin Basaab Voevod, Domnul şi oblăduitorul Ţării-Rumîneşti, aici într-acest loc unde altî datî n-au fost, în slava lui Dumnezeu şi în vecinica sa pomenire, sîvîsind-o la anul de la Zidire Lumii 7215 1706 şi al optsprîzecelea an al Domnii Sale. Mesţa Septemvrie 20. .. Cheltuiala dumnealui biv Vel Căminar Costandin Mavrocordat..., Doamna Lucsandra Mavrocordina... gospojda iego mariea, jupan Pap Brănoveanu Vel postelnic, jupaniţa ego Stanca Cantacuzino, Ioan Matei Basarab Voevod jupan Preda Vel Vornic Brăncoveanu. Această sfîntă şi dumnezeiască biserică, în care se prăznueşte hrmaul Sfîntului mucenic Gheorghie, de întîia temelie este 99zidită de bătrînul jupan Gherghina Pîrcălabul cu soţia sa Neaga, şi, cu zidu şi odăi înprejmuind-o, şi călugări strîngînd, şi egumeni punănd şi cu sate şi moşii şi cu Ţigani înzestrînd-o, monastire au numit-o. Apoi de vremi de reşmiriţe şi cutremure viind la slăbiciune a doua oară, iarăşi din temelie s-au zdit, din venitul său şi cu ajutorul a trei neguţitori greci ale căror nume nu se ţin minte. ŞI apoi, iarăşi de vremi de răşmiriţi şi cutremure mari, viind la slabă stare, la leat 1840 egumenul ce a fost ocîrmuit la aceasta sf. Monastire din porunca prea-înnălţatului Domn Alexandru100 Ghica Voevod, a treia oară, iară cu venitul mnăstirei, din temelie o au zidit-o şi cu zugrăveală o au înfrumuseţat, de cel de acum egumen, părintele archimandrit Gherasie; 1849. Aice, supt a2stă piatrî zac oasele lui Dumnezeu... Pis esiţa Fevruarie 20 dni, leat 7106 1658. A2astă sîntî bisericî s-au zidit de la Hs. 1779 de Şîrban Fusea pînă în ferestre,e ar de fiul său Negoiţî isprîvitî şi înpodobitî cu toate hodoarele; earî, la leat 1832, Noemvrie 10, am fost orînduit de sfînta Mitropolie egumen pe toatî vieaţa, – cănd am găsit-o în proastî stare, şi silit am fost a o înfrumuseţa pre cît puterea m-au ertat, şi silit am fost a o înfrumuseţa pre cît puterea m-a ertat, potrivit testamentului ce mi s-au dat de Sfînta Mitropolie; şi, la cutremurul din letu 1838, dîrîpînîndu-se turlile, cît şi bolţile, m-am nevoit earăşi a o preface ca şi din nou, zugrîvindu-se cu toate cele trebuincioase, şi, săvîrşindu-se, s-au şi sfinţit la leatu 1844. Însă la leatu 1859, Septembrie 27, arzînd casile, cu toate namestiile,şi biserica cu toate hodoarele, nemai scăpînd nimic decît neşte ziduri ruenate, şi, cu ajutoru lui Dumnezeu, m-am nevoit cu a mea cheltuială ca şi din nou, biserica cu zugrăveala, hodoarele, precum casele cutoate înprejmăriile, precum se vîd, de robu lui Dumnezeu Dionisie ermonah, egumen şi stariţu al schitului Bunea, în zilele prea-înălţatuluiDomn Ion Alexandru CuzaVoevod şi al Sfinţii sale D.D. Nifon; 1862. Dionisie rmonah, Fusi şi Buni; în haină de că101lugăr; jupan Şerbn Fusea, stanca soţia sa; jupan Negoiţă Fusea Ilena, soţia sa, copilul lor, Ioniţă. Ale tali dintru ale tale aducem ţie, Doamne, robul tău Efrem ermonah, egumen sf. Mănăstiri Grogota, ce a fost trimis de la Meteura. Aciată sfîntă mănăstire, fiind zidită de al doilea de răposatu Neculai Vistieru de la Enina în zilele Domnului Radu voevod, şi după vremi, stricăndu-se, încît nu mai putea preot ca ăs lujească sfînta letrughie, şi viind Sfinţiia Sa părintele Efrem egumen, şi văzănd-o aşa dărăpănată, a apucat de a preîinoit-o cu facerea clopotniţi şi cu şindrilitu-, şi cu tăvăleala, şi cu zugrăveala, i cu zugrăveala la cinci icoane, i cu facerea chiliilor din casele de de-aspura porţilor, i casele cele mari pe cari tot Sfinţia Sa le-au făcut din temelie, în zilele pre-aînălţatului Domn Ion Alex. Ghica Voevod, spre a Sfinţii sale pomenire, în veci vecilor; 1836, Iunie 5. Acest sfint potir ieste dăruit de robul lui Dumnezeu eu Gheorghie, cu neamuul, Ianache, cu neamul, – la Golgotha; 1814. 102 Rîdicatu-s-a aciastă cinstită cruce, pe hrmaul Văvedenie bogorodite în zilele Io Radul Voevod, şi s-au nevoit robii lui Dumnezeu Ivan, Stanca, i sin ego..., Pătru Anca, Badea, ca sî le fie lor pomană în veaci; leat 7173 1665. Aciastă sfîntă dumnezeiască bisearică, aflăndu-se din zilele vechi părăsită, şi neaflăndu-se ctitori ca să o mai înoiască, şi stănd biserica necăutată, îndemnăndu-mă eu, robul lui Dumnezeu, Barbul, de o am înoit-o, întru slava sfintei muceniţei marine, pe căt mii-au fost putinţa, şi am făcut clopotniţe den temelie, precum se vede, şi am cumpărat, de o am dat besericii de pomeană, în zilele luminatului Domn Io Costandin Voivod, mesiţa Spetemvrie 20 dne, leat 7205 1796. Aciasta sfîntă şi dumnezeiască biserică, hramul Vivedenie bogorodiţe zidit-au din temelie eu, judeţul Gherghii. Acest clopot l-au făcut popa Hrizea i popa Neculae; 771. Acest clopot s-au dăruti la sfănta biserică Sf. Ilie de az, jupan sterie. 103 Cu vrerea Tatălui şi cu ajutoriul Fiiului şi cu plinirea Duhului Sfănt, ziditu-s-a aciastă sfăntă bisearică întru cinstea şi hramul Sfintei Vineri şi a lui Sfintului Ioan Predteci, în zilele prea-înnălţatului Domn Io Costandin Nicolae Voevod, cu blagoslovenia Mitropolitului 103 chir Filaret, cu chieltuiala acestor preoţi: erei Oancea, erei Ion... Vă leat 7267 1769. Întru numele Tatălui şi al Fiiului şi al duhului Sfînt. Rîdicatu-se-au aciastă cinstitî şi dumnezeiascî cruce întru slava şi cinstea Naşterii Domnului Nostru sus Hristos şi înru pomeana Domnii Meale Io Duca Voevod şi a Doamnii Domnii Meale Anastasiea şi al fiiului Domniei Meale, Io Costandin Voevod. Vîzîn Domnia Mea mila oraşului Cîmpulungul, cum sî fie ertat de vamă de pîine, sî nu dea vamă domneascî, aşijderea şi orîşanii sî nu dea vamă, ori din ce vor vinde, cum au fost ertaţi de rîpoastulul Radul Negru Voevod cînd au fost leatul 6723 1215, şi de Alixandru-Vodă Iliaş, fosta-au leatul 7136 1628, şi de alţi bîtrini rîposaţi Domni, precum scire în cîrţile ceale bîtrîne şi în pisaniea sfintei mînăstiri vol. I, pp. 128-30, carea easte pusî de-asupra uşi bisearici, i întărită de rîpostaul Mathei Voevod cu mare bleastem. Iar, cînd au fost acum, în zilele DomniiMeale, venit-au judeţul cu oroşani, cu jalbî la Domnia Mea, spuind cum le stricî cîlugării mila oraşului ce au avut de la alţi Domni bătrîni, – între aceea Domnia Mea, văzînd cărţile ceale bătrîne ce scrie în pisania sfiintei mănăstiri, Domnia Mea, încă am întărit mila cu aciastă cinstită crucie, ca 104 ă fie ertaţi şi de Domnia Mea, de toate cîte scriem; iar cine nu va păzi această milă, sî fie proclet şi anathemaî Şi isprvnic a fost Andrea. Aşijderea şi penru judecata oraşului, pe oraşani să-i judece judeţul cu 12 pîrgari şi cu bătrînii oraşului; iar călugări, sau pîrcălabul, sau mîcar alţi să nu aibi a să amesteca, c asă strice judecata şi obiciqiul lor, ce au fost de la alţi Domni bătrîni; ci toate legile şi judecîţile lor să fie stîtătoare, şi nici judeţul să nu aibă voe a lua vamă de la oroşani, ori de ce vor vinde, şi să fie ertaţi de Domnia Mea de acestea cîte scriem mai sus. Iar cine nu va întîri mila oraşului, să fie proclet şi anathema. ŞI ispravnic a fost Andrea judeţ cu 12 pîrgari. Dechemvrie 25 d., leat 7184, însă la leat 1676. Aciastă sfîntă cruce ce să vede ziditî în zid, a văzut dumnealui Slugerul Gheorghie Ruveanul, pristav oraşului, au rădicat aciastă cruce cu cheltuiala dumnealui, ca să fie întîrire oraşului, i judeţ fiind Neculae Roşiu. 104 Aciastă sfîntă cruce s-au răcicat în slava Domnului Nostru Isus Hristos de blagocestivul Domn Io Costandin Brăncoeanu Basarab voevoda, la douăzeci şi trei de ani ai Domniei lui, cănd a făsut şi podul acesta peste Dămboviţa, fiind ispravnic Alexandru Şufariul Vîlsănescul; şi s-au săvîrşti la luna lui Octomvrie 1 zi, eatul de la Zidirea Lumii 7220 171. 105 Carte ce să numeşte Psaltiri, am afirosit-o la sfînta biserica din satul Cărteştii, ce esti hrmaul Sfăntului nicolai. Cînd vei începe la ppăine noao sau la vin sau la orie del de poame. Iarî cine s-ar isptiti, din preoţi, sau diiacoi, sau cliricii, sau fecirii dăjdieri, sau săteni, sau oricine ar hi, casă o ee, să o zăogască sau o pue undeva, pentru nescareva belele,m de aice de al Sfăntul erarhu Neculai din curteşti, sau din cei ce fură bisericile, tălhari să fie anaftima ca şi Ariia şi proclet ca Iuda cel ce au văndut pre Hristos, şli să fie leat de 318 părinţi şi de şapte săboară, şi săa ibă părăş la judecată pe Sfetii Neculai; şi eu, preutul Aftănasie, cu blagoslovenie părintelui arhireului vos.. Acest Pinticostar este cumpărat prin ostineala mea cu 18 lei de la părintele iconom, şi estedat besericii din satu Curteştii, unde să prăznueşte hramul sfăntului ierarh Necula... Eu, preotul Ioan ot Curteşti; Dechemvrie 27, let 1797. 106 Aciastă Psaltire s-a dăruit ieromonahului Ghenadie Scriban, de cătră însuş înnaltul ahiepiscop D. Veniamin de Costachi, Mitr. Mold.; 1836, April 11, în Iaş. Eu am scris, Neofit Singelos.Duminecă sara s-a cutremurat pămîntul în anul 1793, în luna lui Noemvri în 27. A2astă sfîntă ivanghelie este a celui mai mic între preoţi erei Grigorie Brăileanu; şi am scris la leat 1830, Noemvre 28. 107 Cu voia Tatălui şi cu ajutorul Fiului şi cu săvîrşirea Sfîntului Duh a înnoit şi a făcut această biserică dumnelaui Iani Hadîmbul în pădurea Iaşilor, la Dealul Mare, unde este hramul Înnălţării Precistei şi Născătoarei de Dumnezeu, în zilele lui Io Gheorghe Duca Voevod, în anul 7138 1659, Septemvrie 8. Acest sfînt Apostol s-a dat lamănăstire la 108 Dialu-Mare, să fhie penriu sufletile nostre, care mai sus n-am pus şi numile nostre...; şi eu Adrunachi, s-au scris, leat 7266 1758 Avgost 23. Anului 1847, Aprilie întăi, cu ajutoriu lui Isus Hristos dins s-au început a să zidi aciastă sfăntă beserică în sat la Hance, cu hramul Sfinţilor Voevoz Mihail şi Gavriil, prin toată cheltuiala lui grigori Canano, Agă, p... la 72–, Avgust s-a săvărşit.Mihalachi, calfă de chetrari ot Botoşani. A2astă strană s-a făcut prin osîrdiia şi toată cheltuiala a boeriului Vornic Iorgu Vîrnav şi soţ, Anastasia, spre vecinica pomenire şi atoată familia. 109 Să să ştie că aciastă sfăntă şi dumnezăiască Evanghelie am cumpărat eu Ion Duca şi deînpreună cu soţu meu răpăuosata, şi am dat-o preutului Neculai de la Hince, ca să slujască cu dănsa la sfănta beserecă und eva fi el. ŞI pricopsală să nu aibă nici el, nici copii lui în veci, amin; ereu Niculae, velet 7293 1785. Acest sfănt şi dumnezeesc hram al sfăntului mare arhiereu Nicolae, zidit-o-am de în temei eu, robul lui Hristos Hrizea, marea-Dvornic; den căt m-a dat Dumnezeu cheltuii, şi, ajutănd Dumnezeu, rădicat-am a2astă sfîntă rugă în slava şi în lauda lui Dumnezeu celui slăvit în Troiţă şi numele marelui Sfăntului Nicolae, făcătoriu de ciude, şi se-au început în zilele luminatului Domn Io Alecandru, fecior Radului...; 1626. Pis Stoica, meşterul ca să să ştii de cănd am făcut jeţul la sfănta şi dumnezeiasca biserică, şi au fost părintele..., egumen, şi a fst ctitor Hriza Vornicul şi Dumitrana, în zilele lui Alexandru-Vodă. Într-aciastă sfăntă mnăstire den un leam, supt aciastă piatră să odihnesc oaslee celor de bună pomenire luminaţilor: Mării Sale Doamnei Marie a Mării Sale răposatului io Şărban Basirab Vorvod, ci-au fost Domn Ţării-Romăneşti, care a trăit 78, şi a răposat la anul 1725, la Noemvrie 16; şi a fiiului Mării Sale Gheorghie Cantacuzino Băsarab, care, după răposarea mai sus pomenitului părintelui Mării sale, a fost pribeag în Ardeal, şi a şăzut la ctatea Braşovului, supt protecţia chesariciască, ani 32, şi, de acolo, viind aicea, întru a2astă Ţară-Romăneasă, dincoace de otu, au fost Ban Administraţionului înpărătesc, şi după aicea a fost gheniralpînă la răposarea Mării Sale fiind miluit de la Înpărăţiia a prea-sfinţitului Înpăratului Romei, Carol al şaselea; carea a trăit ani 59 şi a răposat întru acest an 1739, în 29 ale lunii lui Mai; precum şi oasele nepoţilor Mărielor Sale, anume Şărban şi Gligorie, fiilor Mării sale Baron Vlasto, ce iaste întru aciastă chesariciască Vlahie întăiul Consilier de la Administraţionul îpărtesc, şi ai mării Sale Doamnii Bălaşii cantacuzenii, sora mai sus numitului răposat Mării ale Gheorghie Cantacuzino, – care oase străngăndu-se toate întru mormănt, s-a pus aciastă piatră la acest an, 1734, la luna lui Mai în 25. E plat, fiiu Mării Sale domnului Ghiorghie Cantacuzino biv, hinăral-Maior Chesariceştii Măriri. 115 ... răposatului Hatman matei Poset, născută Miclescu, săvărşindu-să din viiaţă la anul mîntuirei 1841, Septemvrii în 13, înormîntîndu-să în catedrala mănăstire a Sfintei Mitropolii în Eşii. Să să ştiia de cănd s-au apuculat dascalu Gligori la Prapadomna Paraschiva, în postul cel mare... Să să ştiia cănd au venit Moscalii în Iaş. Această sfăntă şi dumnezăiască carte ce să numeşte Chiriiacodromiu, adecă Sfănta Ivanghelie tălmăcită, cu cuvănt dumnezăesc însuflată, şi s-a cumpărat de cinstiţii poporăni, anume: dumnealui Vel Stolnic Zamfir, i dumnealui Vel Stolnic Şărban, i dumnelaui Ban Zurzache, i dumnealuiVel Stolnic Gheorghe Gheuca, şi alţi, cu milostenie prin osteneala preotului Gheorghe de la besărica Preacuvioasăi Paraschevii. 116 Otp lei am avut eu Şărban biv Vel Stolnic agiutor la cumpăratul aceştii cărţi ce este la biserica Preapdoamna Parascheva; 804, Aprilie 10. Parascheva, fămeia lui Timofte, fecioru lui Scovarză, lăngă Ion Ciauş de la stiagul al doilea, lei oi. Aivazu, om strein, ce să află slujind la isprăvnicii Curţii domneşti. Din sus de iazul gospod. Mimii, chihaiaoa de ciohodar.Aivaz de la isprăvnicie de Curtea gospood, bani noi, pe lor gospod, supr curtea domniască, Parascheva, ămeia lui Timofti sin Scovarză. Costandin Grecu, ion Strămbăi, slujitor gospod, Ion ciauş, 116 slujitori gospod. Vasilei diiac za Divan. Ducăndu-să la Ţara Munteniască, n-a găsit pe Aivaz, bărbatul iai, fiinscă să dusăse la ţarigrad şi s-a dus şi ci după bărbat la Ţarigrad, şi de acolo a înţăles cum că băsrbatul ei este mort. Din mahalagii. Catrina Aivăzoai, dinpreună cu soţul mieu, Mihai Cap. Silion, soţ, în mahalaoa Broştenilor, supt Curte gospod, care să hotărăşte cu preotul Polizu, şi cu Arnăutul şi Ispir, Ispir mahalagiu, Sandul mătăsar. 117 Citora sfintei biserici: Ecaterina Păhărniciasa; 1807, Avgust 30. Ctitorul sfintei bisrici: Toma Cozma Vel Paharnic; 1807, Mart 7. S-a zidit a2astă sfintă biserică la naul 1853. Octomvrie în neguţitoriul Tănasă Enescu şi cu agiutor de bani, dinpreună şi cu alţi pravoslavnici creştini, ce ei au agiutat întru săvîrşiri acestui sfănt lăcaş, pentru sănătate lor şi ertare păcatelor a tot neamul. 118 Aciastă sfăntă şi dumnezeiască icoană ce să numeşte Buna Vestire, aiste făcută cu cheltueala iconarului Ioan vasiliu, spre pomenire a sa şi a soţiei sale, Zamfira prezvitera, şi a tot neamul lor, căt şi pentru sufletul a răposaţilor părinţilor lor, Vasile 119 pret, partenie monahul, Ecaterina şi neamul lor; 1847, Ghenari. Aici, la oraşul Iaşii, în capul Muntenimii-de-sus, de spre Copou. Domnul dă locul şi hotărniceşte. 120 Sî se ştie cine au sscirs, andrei, de cînd s-a prestăvit în zilele lui Necuali-Vodî, şi Mitropolit chir Ghideon, şi s-au pristîvit în zi întîi a lui Fevrar, şi înbăta vălet de la Facerea Lumei 7222 1713-4. Să să ştie că aciastă carte este a lui Partenie ermonah, cumpărată de la popa Nicodim cu 5 lei. Scris-am eu, Ion, pe aciastă carte. 121 Aciastă svăntî carte, anume Prologar, mi-ai dat-o mie, să hie pomană.... Să să ştie că acest sfăntă carte, anume Prologar, au rămas de la nenea pomenitul Isac, Dumnedzeu ă-l erte, şi, după moartea nenii, s-a sculat unchiul meu preutul Lazar, ş-au luat-o, şi au ţinut-o la dînsul multî vreme, apoi eu, trebuindu-mi cartea,. şitind că au rămas de la niane, i-a dat strînsoria să-mi dea cartea, iar el, nevrînd, zicănd, i-am dat surore-miale Ilenii 2 zloţi, pe vremea unii fomeţi, apoi, mărgănd noi cu unchiul meu, cu preutul..., Vasile a giudecat giudecat, a dzis să dau aei 2 zloţi pentru soru-ma, să eu cartea. Apoi m-am tocmit cu preutul binişor: fiendu-mi şi mie preutului Lazaro dator cu 2 le, ni-am aşedzat, şi am lîsat cei 2 lei pentru cei zloţi ce i-au fost datoria suru-mia preutului laza. Deci să să ştie că am răscumpîrat-o eu pe banii mei pomana de a niania; deci să n-aibî nie, nici suru-mia. L 7232 1723-4 Acest Prologari l-am cumpărat eu, Tudurii dascal, la velet 1796, Mart 20. 121 Aciastă sfăntă icoană s-a făcut cu toată cheltuiala lui Paval Poaschi... Acest chivot s-a făcut cu toată cheltuiala dumisale Postelnicul iordachi Sion; 1806, iuni 29: Iordachi, Ecaterina. 122 Aciastă piatră o au făcut Ilie Catargiu Vel Comis şi cu soţia lui, Satha, fiiciii lor Maria...a.... Ana Catargiu, soţiia Marelui-Logofet Constantin Balş, s-a îngropat aice la anul 1812, Iulie 27, carea să roagă la toţi privitorii acestui mormînt să se roage lui Dumnezeu pentru ertarea greşalelor sale. Iordache Balş Marele-Visternic, fecior Lupului , carele au fost Logofet-Mare: acesta s-au născut la anii de la Zidirea Lumii 7250 1742, fevruarie 12 şi s-a săvărşit la anii 7320 1812, martie 23, s-au aşăzat aice în mormînt supt a2astă marmoră rugăndu-să la toţi să roage pe milostivul Dumnezeu pentru eratrea păcatelor. Supt a2astă piatră odihneşte robul lui Dumnezeu Manoil Balş, fiiu al Lupului Balş Vel Logofet, carele întăi au fost Vel Spăatriu, pe urmă, trecănd în Rosiia şi fiind în slujba oştenesacă, s-au făcut polcovnic şi cavaleriu; şi s-au săvărşit a 1812, Ianuarie 1, în Eşi, cu umilinţă rugănd pe toţii carii 123 aice vor ceti, din inimă a să milostivi şi cu duhul să grăiască: Dumnezeu să-l odihneasc, cu drepţii să-l sălăşluiască. Supt aciastă piatră odihneşte trupul robului lui Dumnezeu Theodor Balş biv Vel Vornic de Ţara-de-gios, carele s- mutat cătră Domnul la anul 1810, Dechemvrie 15. Lupul Balş ce au fost Logofet-Mare, fecior lui Ioan Balş Vel Vornic, s-au îngropat aicea; acesta s-au născt la nii 1691, Aprilie 28, şi s-au săvîrşit la anii 1782, Mart 16, rugîndu-să la toţi privitorii lui dumnezeu pentru ertarea păcatelor lui. 124 A2astă icoană ete făcută cu toată 124cheltuiala a robu lui Dumnezeu Theodor papuc, spre pomenire a tot neamu; 1862, mai. Acest Catavasiiar iaste dar di la părintile Mitropolit cănd m-a diiaconit la mănăstiri. Aciest disc s-a făcut de preasla prucupeilor: Constantin, Gheorghe, d. Prreere sf. Andrea. Aciastă ioană este făcută de roaba lui dumnezeu Safta Budeasca; 1836, Eulie 25. Răpusatil Sava; 1797. 125 Aciasta Triod cumpărat Ştefan, să să ştie. Mţ, Mart, den 9. 9 lei am luat de la Bade Domnia, şi me-u rămas cu şepte lei şi urtu. ŞI era Gligori-Vodă, şi era cutremur mare, că să despeacă pămîntu, în luna lui mai, la – de dzile, la şepte ciasuri. Pomelnicul ctitorilor boeri rositeşti ci să tra din MarilePostelnic Manolachi Roset . Viei: Dracachi, Zoiţa, şi tot neamul lor. Adormiţi: Manolachi, irina, Ştefan, Safta, Iordachi, Ecaterina, Necolai shimonahi, Costandin, vasile, Iane, panaite, Sfta, Ilinca shimonchi, Epracsia shimonachi, Martha, Solomon, Maria, Costandin, Safta, Costandin, Safta, Costandin, Ecaterina şi tot neamul lor, Lupul schimonah, Elisaveta, Vasili, Zoiţa cu tot neamul lor, Filip, Ecaterina, Athanasăi, Marie, Iordachi, Ecaterina cu tot neamul lor, Vasili, Smăragda, Spiridon, Zoiţa, Zaharia, Zoiţa, Leon, Hriste, Ecaterina, Necolachi, Cozma, marie, cu tot neamul lor. Sfînta şi dumnezeaiscă Evanghelie afierosită la biserica din 126 satul Ţăntenii de roaba lui Dumnezeu Ecaterina Asachi, Marel-Postelniciasă, spre ve2nica poemnire a iubitului ei părinte, răposatul Banul Teodor Ţintă şi a iubitei ei maice, răposata Maria, npăscută Rîpta. Pietatea fiască;1844, Ioan, Ecaterina, 1790. Supt aciastă piatră odihneşte robul lui Dumnezeu erei Ţăria, Marie şi fii şi to neamul; leat 7285 1776-7. Aici oihnesc robii lui Dumnezeu Toder Fotachi, Costandin, Vasile, ioan, Marie, Angheluşa, Manolachi; leat 1834, Fevruar. Doamnei Ecaterina Harnav. Unica Romîncă ce au purtat steagul libertăţilor Moldovei la anul 1848; au trăit în obscuritate. Supt a2astă cruci să odihneşti robu lui Dumnezeu Stilul cupeţ, grec; leat 1770, Dechemvrie 10. La capul unde să odihneşte robu lui Dumnezău Iosip cc. Feldvebel...pescul..., carele învărstă de 45 an s-a mutuat către Domnul, la 17 Marti 1837. Muritorilor, rugaţi pre milostivul Dumnezeu a să-i erte păcatele, să-i uşureze ţărîna. ... piatra a2asta să odihneşte robul lui Dumnezău Grigorie preot, săn lui neculai Melintii, ce au fost slujitor bisericii aceştie din mica copilărie; şi s-au săvărşit la anii 1831, Iunie 9 zili. Supt a2astă piatră să odihnesc robii lui Dumnezeu Apostu şi cu Tofana; 1773. Aciastă icoană este făcută de Tănasă Neculai şi de coste Niculai...; 1832. Fiindcă acest Molitvenic, 1808, Mai 10, pănă s-a şi preuţit un frate mai mari, care şi el s-a slujit cu acest Molitvneic pănă la săvărşire, şă acum î, socotindu-ne ca să-l dăm la sfănta besirică ce să numeşte Hulpe, de bună voia noastră, ca de acum să rămăia statornic la bisărică în trebuinţa tuturor de obşte...Neculai. 128 Ioan Sachelarie şi duhovnic ot Buna Vestire. 1829, Noiamvrie 14, s-a cutremurat pănmîmăntul noapte, spre zioa sfăntului Apostol Filip, cănd au căntat cocoşii întăi. Erei Constanin Cărligul, psaltul sfinţii Mitropolii, am scris acest velet. Aciastă sfăntă Evangheie a cumpărat-o dumnaei Măranda, şi a dat-o la sfănta biserciă a Sfinţilor Theodor din Iaşi; leat 7277, Fevruarie 22, 1769. 129 Aciastă sfăntă Evanghelie s-a ferecat de Trifan, etc. Aciastă sfăntă icoană s-au isprăvit cu cheltuiala dumnealui Neculai, calfa di pietrari; 1839, mart 20. Tipărit acum în zilele bine-credinciosului însu-şi-stăpînitor Marel Domn şi mpărat Nicolae Pavlovici. Aciastă sfăntă icoană s-a zugrăvit prin cheltueala roabi lui Dumnezeu Vasilca; 1806, Ghenari 24. 130 Aciastă svăntă Evanghelie făcutu-o au Io Matei Bă sărab Voevd şi cu Domnă Sa Elena, şi a dat-o la beserica unde aste hram Naşterea lui Hristo; leat 7150 1641-2. Mănăstirea dumnealui la Vrancea. Aciastă sfăntă şi dumnezeiască Ivangheliie cara o au dat Dom’nostru păntru pomana lamănăstire dela Vranea, ci să chiiamă Dragomirna, şi s-a ferecat, fost-au ispravnic Nicula Logofătul dela Visterie, ci lăcuiaşte la satul ci să chiiamă Sărăcineştii în judeţul Vlăcei, msţa Ghinarie 18 dni, vă lea 7155 1646-7, şi, fiind închinată mănăstirea, închinată la Ierusalim, lispăndusă Sfinţie Sa patriiarhul, a dat acestă Evanghelii la Măriia Sa Vodî, şi Măriia Sa a dat-o la Svinţie Sa chiru Gheorghie Mitropolitul, să stea păn a îdrepta Dumnezău vremealea, şi apoi să să dea iar la mănăstire; 7231 1723, Iunie 27. 131 Piatrî o a pus aici... a lui Ioan răstea, lănariu... oasele maicî-sa, ora, şi a surorii sale, Satei.. I ficioari, şi doao cucoane a sale, Mariiaşi Dochiţa: mutatu-s-au la veacinicul lăcaş la zilele pravoslavnicului Domn Io Antiohi Constantin Voevod, vlto dela Adam 7207, dela Hristos 1699, Iunie 8. Aciastî sfăntă mănăstire o au făcut Io Duca Voevod cu doamna sa Anstasia, cu fiiul său iubit Io Costantin Voevod, cu Doamna Sa Mariia; caria iaste hramul Sfeatăii Ioan Zlătous, vlto 7191 1682, şi s-a zidit în Dechev. 132 Sub aciastă piatră odihneşte roaba lui dumnezeu Spatareasa Maria Grigoriadi, născută Roset, înpreună cu fiica sa, Eca133terina; au răposat la anul 1838, în 17 avgust, în vîrstă de 37 ani. Aciaste cartie care să chiamă Sfîntă Ivanghelie, era stricată şi răsipită dela mănăstire lui Nicoriţa ot Tătăraş, carii estei hramul stvi Ion noi, şi au ăcut pomană Ivaşco cu soţul său, în zilele Mării Sale lui Nicolai-Vodă, în Domnie al doilea. S-au noit aciastă carte, leat 7221 1713, Fevruarie. Eu, Ion, i-am tocmit-o cu plata lui Ivaşco drept un leu, şi ca să pominască la sfîntă litrghie. Aciastă sfăntă Evanghelie dat-o-am besericii Domnii Mele, care am zidit-o acii în Eşi pe locul vămii, unde-i hramul Înviere Sfăntului lazar, ca să fie Domnii Nostre de pomenire dar aciastă zicem: cine s-ar ispiti, ori cu schimbu, ori în sila sa, a lua aciastă sfăntă evanghelie de la aciastă beserică, ori mireni, ori din cinul besericescu, – să-i fie părăşu tuspatru sfinţii evanghelisti la straşnicul giudeţ a lui Hristos, şi să aibă parte cu iuda şi cu trecletul Arie; l. 7213 1709, Feuruarie 13. Io Mihai Racoviţă Voevod. Acest Minei al lunii lui Mai este al bisericii Sfăntul Lazăr de aici din oraş Eşii, şi s-au cumpărat de părintele egumenul Gavriil, la velet 1791. 136 Aciastî creştealniţî dat-o-au Antonie Ruset Voevod, din mila lui Dumnedzîu Domnul ţîrii Moldovei, la svănta Mitropolie, unde iaste hramul Sfeati Nicolae, în Iaş, pentru pomana sa; vleat 7186. 137 Aciasta svănta Evanghelie mia a dăruit Măriia Sa Domnul nostru Io Costantin Duca Voevod, Domnul ţării Moldovei, mie, cumnatului ării Sale, Neculai Costin Hatmanului, din care Evanghelie i-au trimis Mării Sale dar socrul Mării Sale Io Constandin Băsărab Voevoda, Domnul Ţării-Rumăneşti, leat dela zidirea Lumii 7 202, iar de la Naşterea Domnului şi Măntuitoriului nostru Isus 1694, – să ne fie nouă pomană; unde s-au dat la biserica lui Svete Ioan Măj, care iaste făcută de strămoşu nostru Barnovschie-Vodă, mie, lui Neculai Costin şi femei mele, Ilenii, fata răpoatului Duca Voevoda; ar cine s-ar ispiti să o ia de la acci svăntă rugă, sau să o fure, să fie neiartat în veci, la Domnulnotru Isus Hristos şi de precurata a Svinţii Sale maică Marie; amin. 139 O piiatră, dar pre cine ascunzi supt tine În sînurile pămîntului aşa foarte bine? Rea-slăvită auzire, pre Theodor Pallade, Acel slăvit putearnic, carele aice şade, pre Marele-Vistiarnic cela a patriei sale, Tuturor fiilor săi lăsînd nu putinţă jale. Săvîrşitul muritor în Mîntuitorul a început La o mie şapte sute 5 preste cincizeci trecut, Fevruarie 1. ŞI, înpreună pre Constantin, al său prea-iubit fii, Al Sfatului Marele-Logofăt şi cel mai întăi, Carele a alergat la părinteştile braţe, Lăsănd aciastă de nimic turburată viiaţă La una mie şapte sute noaăzeci şi opt, Lăsînd clironomilor ceaia ci-au avut tot (Dechemvrie). Cu alţi fii, şi cu Nicolae, are pre Anastasiia, carea cu 4 ani de la părintele ş-au dat datoria (Dechem. 29); Apoi pre Eleni, a lui Constantin iubita soţie, Carea trage din costachi, cel de bun neam, seminţie Şi au aşergat spre a soţului ei cîştigare, Dorind împreună cea dulce a Raiului desfătare; Carea şi aciasta s-a grăbit de aicia a treace La anul una mie opt sute 4 preste zeace, Martie 1, pre aceştia, o priiateni, cari, lăsînd acest veac, Şi întru acest loc înunecos împreună zac, Ruaţi să dobîndească cerească Împărăţie, De carea să se îndulcească de multă bucurie, întru nesfîrşiţii veaci cei prea cu tot deplin, – Cărora să le fie veacinica pomenire; amin. 142 Această svînti evanghelie preafăcutu-a-o şi au ferecat jupîneasa Mariia Schiaeioae, şi o au dat-o la ms... dumnezeiasca beseareca la Danco în Iaş de la litere ciudate, adause tărziu, unde iaste hramul svîntului începîtor cinurilor, Mare Vevod arhanghel Mihail, Gavril. Arhanghel Mihail. Vlto 7150 1642, msţa Murta, 21. Acest sfănt lacaş a Bărboiului, unde să prănueşte soborul Sfinţilor Apostoli, s-au prefăcut din temelie acum, în anul 1841, cu cheltuiala dinveniturile aceştii mănăstiri şi cu aciutorul Marelui-logofăt Dimitrie Sturza şi sţiei sale, Elencu, prin sălinţa, sărguinţa şi osteniala Mitropolitului Grigorie Gricupoleos şi a boerilor Sturzeşti, ctitori aceştii monanstirii, spre vecinica pomenire a lor şi a tot niamul.143 Aceste sfinte chivote sînt a sfintei monăstiri Barboi; s-a făcut în zilele boerilor sturzăşti: Dimitrie Logofăt-Mare, Elencu, Ştefan Hatman, Sandu şi fiii lor, lecsandru Visternic, Elena şi fiii lor, iproci, prin osărdia mai micului şi smeritu arhimandrit chir Neonil, la anul 1831, mai 20. 144 Aice odihneşte robul lui Dumnezeu Alexandru Mihail Sturza, născut la 1794, adormit la 1849. Vecinica lui pomenire. Între muritorii lumii cînd eram şi eu odată, Dam povaţă, sfat, poruncă la oricare giudecată, În a mci origină nobil, în sfărşit şi Domnitor, Stătui patriei şi sprijen piste drepturi şi popor. Văzui slavă, cinste împreamă-mi, avui schiptru, stăpănire, Dar în sfîrşit suferit-am şi a soartei prigonire. Acum iată supt aciastă stau eu muritor, Căci viaţa amărîtă un deşărt e plin de nor. S-a aăvărşit din viiaţă la 2 Fevruare 1842, domnind în Moldova de la 1822, ulie 1, pănă la 1828, April 23. 145 Ştefan, Iliana, Todosăia, Costache, Mării, Vasăli etc. Aciastă sfăntă Ivanghelie este închinată de robul lui DumnezeuŞtefan cotariul la sfănta mănăstire Ioan Novi...; 1806, dechemvrie 20. Să se ştie de cînd s- cutremurat: la anul 1838, ianuarie în 11 zile, Marţi, la 3 ciasuri de noapte. Aciastă sfîntă şi dumnezeiască carte a Sfinitului Avgustin iaste cumpărată de mine d ela dumnelaui Postelnicelul Căpitanului Ioan Scorpan, fiind dăruită dumislai de dumnialui Iordachi Bogheanu, namestnic; şi am dat pre dînsa 24... lei. Ierei Gheorghie Ionovici, Mardarie. Aciastă sfăntă icoană a făcut-o dumnalui Toder CIogotar Ciohodariu, sin Hoiban, înpreună cu soţul dumisale Floare, pentru pomenire sufletilor dumilor sale şi a părinteţilor dumisale; eu, Grigorie Zografu, Iulie 12. 148 Aciastă carte ce să chiamă Minei, am cumpărat-o ... eu, mai jos iscălit, şi am dat-o sfintei mănăstiri Copoul, ce să numeşti hramul Sfăntul Aftanase, cu 30 lei, adică taleri treizeci. A2astă sfăntă carte Apostol am afierosit-o eu, mai josul iscălit, sfăntului lăcaş al Domnului, bisericii de a Copou, pentru poemire mci, unde să prăznueşte Sfăntul Athanasie; 1825, Septemvrie 25. Constandin Aslan, Vornic. 149 Acest feredeu s-a tocmit şi s-a înnoit în zelile Mării Sale lu Ion Ion Neculai Voevod, cu toată cheltuiala răposatului Ezechii, egumenul de Trisfetitele, şi cu osteniala feredeişului, aznajiului Dimi; let 7255 1747, Iunie. 155 Io Gr. A. Ghica Vv. Făntăna lui Siloam, scăldătoare lui Solomon. Păreile făcătoriului de minuni Spiridon Izvorăsc sănătate într-a bolnavilor lăcaş, Desfătare, viiaţă tutorr în iaş. A triile Grigore Alecsandru Ghica dărueşte Şi către toţi de obştie darul de înmulţeşte. Însetaţilor, vedeţi să dobîndiţ viaţa apelor. Întru al doile an al Domnii sale; let 1765, Iulie 20. 158 Supt a2astă piiatră costandin Ghica să odihneşte; Deci tu, umilite ctititor, aşa-l pomeneşte, marile-Logofăt al ţării cel cu bunătate, Tu agiutai săracului de afla dreptate. Vizantie te plănge ca pre al său fiiu plăcut, Molodva mai mult te plănge ca pe patron cunoscut: Sufletul tă în ceriu cu dreptii să fie aşezat, Şi oi de care sămţitor în vec vei fi neuitat. ŞI s-au mutat din viiaţă la anii de la Măntuitoriul Hristos 1818, Fevruarie 18. 166 Aciastî piiatra o-u făcut Velicico Costin Hatman pre mormăntul giupăniasei dumnesiale Ecaterinei, fiica Tomei Cantacozino Vornicul-cel-Mare; caria s-a prestăvit la sălaşile veacinice, vlto 7193 1685; mesţa Aprilia 8 dni. Ferecat-a aciastă sfăntă ecoană, în doo Domnie, Mărie Sa Doamna Ecaterina Roseta, pentru pomenire Mărie Sale; 7251 1743,Mai 1. 168 Pomeneşte, Doamne, pe nevrednicul robul tău Şărban, cu tot nemaul său, cănd vei veni întru Înpărăţie ta; s-a făcut acest disc, potir, zveasde, linguri, cope, tepleta; 1820. 172 Aic reposadză Inalt Pre o sfintia Sa Meleti Metropolitu Moldovei şi sucevei, săvîrşit din vieaţa la1848, luna Junie 20, şi fratele Emineneţi sale Nicolai Dimitrescu. Aicia odihneaşte şarba lui Dumnedzău Mariia, giupăneasa dumisale lui Consantin Buhuş biv Vel Logofăt, fata lui Chiriac Sturdzii, carea s-a prestăvit la primeneala a doa Domnie a lui Costantin Duca-Vodă, văleat 7211 1703, Iul. 14. 173 Şi înpreună cu cuconii săi, catrina şi Andrei, care cu limbi de moarte s-a rugat să-i pue la un loc cu măsa înpreună, la vecinici lăcaşuri. Prestăvitu-s-au cuconii aceştia la vîleat 7195 1686-1687. Aciastî piiatrî iaste pusă pre mormîntul Visterniciasăi Zamfriei din cheltuiala dumnialui soţului dumnei Gheorghie, Marelui-Vistiiarnic. Vlt. 7196, Aprilie 17, 1688. 174 Toaca s-a făcut de preaosfiniţul Mitropolit Veniam la anul 1828, cu dragoste înfocată şi nedede neschimbată. Supt a2astă marmură aleasă dintr-alte Săodihneşte truul Mitropolitului Iacov Stamate, carele la anul 1749 în lume s-a născut Şi la anul 1764, April 3, călugăr s-a ăcut, Şi în urmă dichiu sfintei Mitropolii vrednic Au stătut, pănă cănd, la anul 1782, Dechevrie 16, episcop la Huş s-a suit; pre carele milostivul Dumnezeu cel pre-înaltul la anul 1792, Iunii 21, la Scaonul Mitropolii l-a înnălţatu; 175 Carele, în curgere de 21 ani, ce a păscut turma, lui Dumnezeu, cu bunătate săvărşit-au multe Trebuinciosă zidiri, la Huş, la Niamţu şi în iaş, precum La toţi place; la Mart 9, 1803, a împlinit cci După ume obşteasca datorie cu toată Constea sa într-al Moldoviei sfăntă Mitropolie. Precum vom urmaşii, noi ceşt rămaşi în lume, Primeşte, Doamne, sufletul său în cerescu Tău bine, – Toţi de obşte ne rugăm, zicăn: să erte, ca şi pe noi păcătoşii după faptele noastre să nu ne certe. Supt aciastă piatră zac trupurile adormiţilor robilor lui Dumnezeu: alui Costantin Costache, ce s-a poreclit Negel, marele-Logothet, carele s-a săvîrşit la anul dela Naşterea Domnului 1734, şi a monahiei Elisavet, soţia sa, carea s-a săvărşit la anul 1745, şi a lui theodor Costache, ce s-au poriclit şi Venin, Marele-Spathariu, şi a lui Leon Gheuca Mitropolit Moldaviei, carele s-a săvărşit la anul 1788, şi a lui Matthei Costache, marele-Postelnic, carele s-a săvărşit la anul 1808. Supt aciastă piatră odihneşte robul lui Dumnezeu fericitul 176 întru pomenire Gavril Mitropolitul Moldaviei, frate după trup răpăusatului Domn Ion Theodor Callimah Vv., carele de metanie sa a fost dela sfănta mănăstire Putna, şi, după ce a arhieratesit ani 15 în Scaunul Mitropoliei Thesalonicului, în anul 1760, Fevrarie, 20, s-a aşezat la Scaunul Mitropoliei Moldavie, unde, arhieratisind 26 ani, a făcut bisearica sfăntului Mare-Mucenic Gheoghie a Mitropliei, cu toate ceale din lăntru podoabe ce sînt ale ei; la anul 1786, Fevruarie 20, s-a mutat la vecinicile lăcaşuri; pre carele Dumnezeu să-l odihnească în Împărăţiea sa, să să învrednicească. S-a zugrăvit la anul 1835, Avgust. Prin argint a fost vănzarea fiiului dumnezăesc, Prin argint a mci credinţă lui şi ţie o vădesc: o maică înpărătească, de mine nu te-ndura, Şi mă scoate la lumină după mare mila ta. Logofăteasa Smaragda Conachi, născută Donici, Săvărşită la 1831, Octomvrie 12. 177 Antimis, adecă sfinţita masă spre aducerea jărtvii cei fără de sînge la sfînta şi dumnezeiasca liturghie; s-a sfinţit cu darul şi puterea preasfîntului Duh, de Preasfinţiia chirio chirio Meletie, Mitropolit Moldaviei; pentr aceaia sa dat voe şi puterea a să săvîrşi ceale sfinte pe dînsa în bisearica cu hrmaul –; 184–. Antimis, adică masă spre aducerea jărtvei ceii fărăde sînge la sfînta a preasfîntului Duh de preaosfinţitului chir chir Venaiamin, arhiepiscop şi Mitropolitu Moldaviei. Pentru aceia s-a dat voe şi puteare a să săvîrşi ceale sfinte şi dînsa în beserica din –, unde ete hram –, la anul 1803 luna. A gredăruit ierodiaconul Nazarie în sfînta mnăstire a Nemaţului; leat 1827. 178 Acest sfănt Pinticostar din ceput a fost al besăricii Curălarii din aş, care s-a furat de preotu Pintelii ot Sveti Dimitrii, adecă Misai, tot de aici din Iaş v. mai sus, la această 178biserică, găsindu-să de preot Acxinte ot Sveti Vasale părintelui Mitropolit, s-a porint poprit la mine, hotărăndu-să ca să să de iarăş la bisărica Curălarii. Ş-am iscălit; 1784, Aprilie 2. I cu aciastă carte s-a mai găsit doi cărţi, adecă un Catavesir i o psaltire în stihuri, care s-a arătat de preot Acxinte, fiind ale sale. ŞI cu aciastă carte s-a mai găsit doi cărţi, aecă un Catavesier i o Psaltire în stihuri, care s-a aratat de preot Acxinte, fiind ale sale. Aciastă saltire este dăruită de către mine, Slugerul georghie Petcovici, biserci cu hramul Pogărăre Duhului Sfănt, poreclită Curărari, din Capitaliia Eşii, 1849, Iunie 3, spre pomenirea nostră. Vii: Gheorghie, lena, Elisaveta, tot nemul Morţii: Dumitru, onofrei, Mria, Gheorghii, Onofrei. 179 Supt aciastă cruce de piatră s-a îngropat trupul răpusatii roabe lui Dumnezău Marie, fica iconomul rigore; s-a săvărşit din aciastă viaţă trecătoare, lăsănd la toată omenire obştească îndătorire, anul 1829, OCtomvrie 8. Prin agiutoriul poporenilor şi a isnafului di băcali; 1855. Acest chivot s-a făcut cu cheltuiala robilor lui Dumnezeu Fraţiscu, Maria şi copii lor, la 1870, Noemvrie 20. A2astă sfăntă Evanghleie am închinat-o noi sfăntului Dumnedzău i sfăntului erarh Nicolae,pentru pomenire noastră, c asă fim şi noi număraţi şi pomeniţi... Dumnedzău întru cii mai mici ctitori; iară cine o va fura sau o va muta de la sfănt amănăstire a lui Aron-Vodă, părăşi să-i fie la straşnicul gideţ a lui Hristos Sfăntului nicola, hramul sfintii mănăstiri. Io Matei Ghica Voevod, bojiiu milostii gospod zemli moldavscoi. Aciastă sfăntă vanghelie s-aafirosit de Domnie Mci la schtiul ot Stănca, ot Jijie, unde să cinsteşti hramul Adormiri Preacuratii Născătoare de Dumnezeău, pentru a noastră şi a părinţilor Domnii mele vecinică pomenire; 1755, Fevruarie. Aciastă sfăntă Evanghelie am cumpărat-o eu, Ion Dediulescul ispravnicul, drept 12 lei, în Domnie Mării Sale Costantin Mavrocordat, în Domnie al doile în Moldova, vî let 725 1742-3, şi am dat-o sfintii bisărici unde să prăznuete hramul Preacuratei Născătoare de Dumnezeu, la schitul nostru de la Coşula, pentru anoastră şi a părinţilor notri vecinică pomenire: Ion, Ilieana, Mihalache, Ştefan, Ilinca, Marie, apostol, C..., Mihalce Necula, Angheluţă, Marie, Danca, Voicam Niacşam Isariu, mărica, iar, mai, pe urmă, fiind preotu la sfănta bisărică un călugăr, anume, popa Enache, fratele preotului Pintelei dăn Ieş, a dat răvaş la Măria Sa Matei Grigorie ghicaVoda, jăluind că nu are Evanghelie la besărecă, şi ar fi găsit a2astă Evanghelie de văndut Mărie Sa Matei-Vodă, a poruncit şi ne au dat banii şi au pus şi pecetie Mării sale după cum să vede; însă fiind nescrisă de mine întăi. 183 S-a pus supt aciată peatră doao trupuri în pămănt A robilor lui Dumnezău îngroaţi într-un mormănt: Athanase Gosan, ce au fost Paharnic-Mari, Şi, an, ani dela Hristos sfărşitul vieţii sali La o mie şapte sute şi şaptezeciu şi şase, Dechemvrie în doaozeci, s-a sos cu jele din case. 1776, Dechemvri 20. ŞI soţia sa, Aniţa, fiica lui Toader nacul, logofăt de Visterie, carii, luna şi anul, Doaozeci şi cinci Septemvri o mie optu ste trii, S-au săvărşit din viiaţă, ertare dănd celor cii. 1803, Septemvri 25. Ăparii să numeşte, şi sănt ctitori înpreună, Biserica unde este mormăntul lor de odihnă: Se rugăm pre Dumnezeu cu drepţii să-i odihnească, Şi noi nădăjduim Înpărăţiacerească. Mila ta Doamne, cu toţii să fie în ferecire: Aciasta să va ceti spre vecinica pomenire. 184 plăng, morminte, glăsuşte, Că aice sălăşlueşte Acel 7169 născut şi la 1815 săvărşit, Alexandru Anastas numit, Întru mic vac ci-au trăit; Înpreună ai săi părinţi, Ştefan, Zoiţa numiţi. Cătră cei ce vor ceti cu un glas de umilinţă Ciarcă, chip, miluieşte, să cunoască a lor fiinţă, Ca nişte muritori şi supuş la străcăciune, au datorie întriagă să răversă rugă păn cătr Domnul tutorr, să erte sufletele lor. Iordachi Beldimano 1806, 1870. Dimitrie Beldimano, 1836, 1873; 1891. Mihail Paşcan Cantacuzino, răposat l a1 ianuar 1857. Aice odihnesc oasele adormiţilr robilor lui Dumnezeu, afamiei Cantacuzineştilor-paşcanu. Aice odihnesc oasăle adormiţilor robilor lui Dumnezău a familiei Beldimăneştilor. 185 Supt aciastă piatră odihneşte robul lui Dumnezeu Costachi Vasiliu, şi a răposat la anul 1848, Iunie 26. Răposat Spaatareasa Casandra Burghele: s-a săvărşit din viaţă la anul 828, April 10, şi s-a îngropat la biserica Tălpării di oraşul Eşi. Costin Carp eu m-am anumit În puţini ani ci-am trăit: Părinţii mei mă iubici, Măngăere mă avci, Nădăjduind să mă vadă Odraslă cu dlce roadă. Vedeţi acum und ezac Şi ce cale lungă fac, Lăsănd pe ai mei părinţi Foarte jalnici şi scăr biţi. M-a acoperit pămăntul, Lăcaşu îmi este mormăntul, În vrăstă copilărească. Toţi ai mei sîă mă jăliască., Şi să roage Dumnezău Să erte sufletul mieu. Aici, supt aciastă piatră sănt îngropate oasele robului lui Dumnezeu Costin Carp, fiul Slugerului Vasile Carp, carile s-a prestăvit la anul 1779, Fev. 24, mutăndu-să cătră vecinicile lăcaşuri. Supt aciastă cruce sp odihneşte robul lui Dumnezu Vasăle Făstăşanu şi soţul său, Catrina, leat 71270 1762. Fev. 10. 187 Aciastă cristelniţe s-a dat de robu lui Dumnezeu Toader Carp biv Vel Paharnic, spre pomenire sa şi a părinţilor săi: Gheorghie Carp, Ban, şi soţia, Safta; 1802. Acest sfănt şi dumnezăesc Strasteriu, adică Treptenic iaste cumpărat de robul lui Dumnedzău Dimitrie Hudici. S-a făcut de Gheorghie Carp, cu soţul său Safta; 1776, 188 Acest Minei l-a cumpărat dumnealui Gheorghie Carp, biv Vl Logofăt de Visterie, în Domnie Mării Sale Alexandru Mavrocordat Voevod, cănd a venit Domnu la velet ade la Hristos 1782. Aciastă sfăntă carte ce să numea Teodor Studit, mi-a dat-o preutul Iacov ot Şorogari pentru pomenirea şi ertarea păcatelor... Şi soţul său Anastasie prezvitera.... ierei Costandn ot Haralampie în iaşi; 1802, Dichemvri 4. La anul 1827, Iuli e 19, Marţi spre Miercuri, spre sfăntul proroc Ilie sa-a aprins dela şepte ciasuri de zi, Marţi, şi a ţinut focul păn a doa zi. S-a început focul dela casăle lui Spătar Ilie Zmău, şi au ars Uliţa Mare toată, Mitropolia, Tristfetetile, Curtea gospod, Podul-Vechi, Tărgul-de-JOs, Heresteaua, Sfăntul Costandin, păn piste Bahlui. Să să ştie că a ars în zilele lui Ioan Sandul Sturza Voevod, întru al cincilea an a Domnii Sale, şi în zilele părintelui Mitropolit Veniamin. Să să şltie că a fost mare ardere de foc; au ars şi mulţi oameni. Aciastă sfăntă carte ce să cuprinde ntr-ănsa slujba cuviosului părintele nostru Dimitrie Basaarabob din Ţara Romăniască, şi slujba ce acum îi să află moaştile în Ţara Romăniască, şi slujba sfăntului mucenic Ioan Novi de la Suciava, s-au cumpărat de mine, robul lui Dumnezeu Anasatsie Scorţăscu biv Vel 189 Serdari, şi s-a dat la bisărica dinmahalaoaa noastră, unde să cinsteşti şi să prăznueşti hrmaul Naşterii pre-svinti stăpăni şi de Dumnezău Născătoare Marie amin; 1804, 28. A2astă sfăntă şi dumnezăiască bisărică, unde să cinsteşte şi să prăznueşste hramul Duminica Tuturor Sfinţilor, făcut-am în zilele luminatului Domn Costandin Alecsandru Ipsilant Voevod; din no s-a zidit cu ostiniala şi cheltuiala preosfinţitul chiriu chir Iacov Stamati, arhiepiscop şi Mitropolit Moldavii şi cu agiutorul a multora celor iiubitori de faptă bună pravoslavnici creştini, cine cu căt Dumnezeu i-a luminat, spre a lor vecinică pomenire, şi de acum cu umilinţă vă rugăm pre toţi, pre voi pravoslavnici creştini , ce urmaţ şi vă îndemnaţ, ca să fiţ iubitori de fatpă bună, pri căt s-ar putci să vă depărtaţ de deşărtăciunile cele vremelnice şi pierză190toare de suflet, şi să alergaţ cu dragoste şi cu umilinţă, din tot sufletu, spre agiutoriul şi podoaba sfintei şi dumnezăeştii biserici, pentru a noastră veciică pomenire; pentru care şi înmiită plată veţ avci de la Hrisot; anul dela izvorătoriul milelor şi atotţiitoriul let 1800. S-a zidit de arhitectonul her Leopold. Aciastă sfăntă făcătoare de minuni s-au dăruit de Preosfinţie Sa părintele Mitropolitul chiriu chir Iacov la biserica cea zidită de Preosfinţie Sa, unde să prăznueşte hramul Tuturor Sfinţilor; leat 1802. 190S-au poleit de Neculai Negruţiii, fiu lui Aga Gheorgjie Negruţii; 1849, Aprilie 20. Acest sfînt chivot s-a făcut cu toată cheltuiala Preosfinţii Sale chirio chir Iacov Stamate, Mitropolit Moldavii, şi s-a afierosit bisercii cei făcute de Preosfinşie Sa într numele a Tuturor Sfinţilor; 1802. Aciastă sfăntă crzce de corn de inorog cu părticică de sfănţitul lemn s-a dăruit de Preosfinţia Sa păritele Mitropolit chiriru chir Iacov la bisărica cea zidită de Preosfinţie Sa, Tuturor Sfinţilor. Smeritul Iacov Stamate, cu mila lui Dumnezeu arhiepiscop şi Mitropolit Moldaviei şi exarh plaiurilor la anul 1749, Iuni 24, s-a născut la anul 1764, April 3, a primit cinul călu191; la anul 1762, Dech. 18., s-a herotonisit repiscop al sfintei episcopii Huşului, la naul 1792, Iuni 21, s-a suit în Scaunul Sfintei Mitropolii Moldaviei; aciastă cadră precum să veade s-a zugrăvit şi s-a săvărşit la anul 1797, Fevruarie 11. Aciastă cadelniţă s-a hărăzt la anul 1863 sfintei biserici cu hrmaul Duminicii Tuturor Sfinţilor, numită Banu, ce este satului Sapatariu Alecu Bran şi a tot niamul lui. Acest Străsier este al miu, al lui Ghedeon ierodiiacon; 1800. Acest sfănt Stratasier iaste cumpărat de robul lui Dumneedzău, Dumitrache Hudici. Acest Trăstier iaste a Sfinţii Sale părintelui Ghedeoan Levescul ierodiacon; 1815.... L-a cumpărat Molifta Sa Daniil Hudici, şi l-a dat sfintii beerici etc. 192 Această sfăntă carte ce să numeşte Litrughie , iasti cumpărată de mine, popa Ioniţă, sin popei Costandin tipograf Bucureşteanul, în noao lei, părale 9, de la Simioan tipografu, trătaş, şi de la Ioan tipograful, Vistiernicul tipografiii, al sfintei Mitropolii Bucureştii ce au... întăi tipografiia, bine răsunănd organu bogoslovi cu căntări , hrana celor duhovnicoşi, lucruri de căntări şi în psalmi, seara şi dimineaţa, lăundănd pre Domnul; caril la anii Domnului 1808, mai. Ierei Ion Tipograful. Supt aciastă piatră să odihneşte roaba lui Dumnezău Rucsanda fiica starostelui Vasile Cismariu, răvăşită la 1832, Iunie... Acistă stambă s-a săpat în stăreşţia cuviosului arhim!andrit Neonil, anul 1852, în sfînta monastire Nemaţu de Theodosie monah. 193 Adecă una din patrzeci şi una icone afierosite la sfunta Biserică Albă de Eş, de Zoiţa N. Avram, răposată acolo; 1818, Mai în 14. Aciastă cruce s-a făcut de preotul Gheorghi, să fi a besăreci A: Ap: Der:; 1780. Supt aciată cruce să odihneşte robbu lui Dumnezău Gheorgi Sărbu din....; 1806, Aprrilie 6. Supt a2astă curce să odihnesc robii ui Dumnezeu Căpitanuui Ispiri Neculai, Maria, Rucsanda, Catinca, Costachi, ci s-a svăărşit la anul 1818, Iunii 12, şi li s-au făcut în spre vecinica pomnire. Să odihneşte robul lui Dumnezeu Ion, săvîşindu-să în bună credinţă la anul 1828, Mart; dă îpreună şi Costachi Huzum, cumnată-său. Supt aa2stă curce odihneşte rtobu lui Dumnezeu Andrei erodiacon; Maria, Zoiţa. Aciastă crci s-au rădicat de Costachi Zota şi soţia sa Anica spre veşnica pomeniri. Supt aciastă piatră să odihnesc robi lui Dmnezău Petre Balmiz, săvărşir din viaţă la Chişinov, la Ma.., la anul 1818, Septemvrie 20; iar aice săvărşită soţia sa Dena, la 1830, Ghenari 20, şi soţia d. Theodor Baliz, tot aice, la 1834, Iulii 10, dinpreună cu fii săi lena, Costndin, Hriste, Marie. Cini a ceti, să zică: Dumnezău să-i erti. Sutp a2astă piatră odihneşte sufletu rubu lu Dumnezău Dumitrie, ficior lu popa; 1806. Pomeneşti, Doamne, pe robul lui Dumnezău Ion Săcară, cu coţia lui, Theodosie; 1810, Fevruarie 13. Aciastă icoană s-a făcut cu cheltuiala calfilor şI a lucrătorilor pităriilor; 1848, mai 12, Grigori Mitrescu. Aciastă sfăntă iconă a făcut-o dumneaei Nastasie Mărdărescu, pentr pomenire dumisale şi a sufletului soţului dumisale, Săpteamvrie 28, leat 7275 1766-7. E, Grigori zugrav. 195 Această sfîntă icoană a făcut şarba lui Dumnezău Matrona; 7276 1767-8, luna 195Septemvrie 30. Aciastă sfăntă icoană a făcut-o dumneaei Floare, pentru pomenire sufletului. Secolul al XVII-lea. Aciastă sfîntă icoanăp a făcut Maranda Polifronoe; 1082. Aciastă icoană a plătit-o dumnelui Vosile.... Aciastă sfăntă carte am cumpărat-o eu, Pricopii Bărcă, drept 11 lei, banii lui, ca să fii pentru sufletlui mieu şi a părinţilor 196 mei, şi a tot nemaul meu, şi am dat-o sfitei bisărici ot Rufeni, unde să cinsteşte şi să prăznueşte hramul sfăntului marilui arhanghel şi Mihail şi Gavril; 1811, Iulie 1. Cu ajutorul... îndemnarea şi cu uniria.... am pus eu, robu lui Dumnezeu Hagi Rusi cavaf şi cu soţiia lui, Iana, prin punerea voinţi sre pomenire robului... Theodor, Petra, Theodor, Dobra, Ivancio, Theodorachi, Maria, Dobra. Pancio, Marinci; şi oricine va ceti slovile astea, să zică.... Cu ajutoriul lui Dumnezeu... şi întru pomenire hramului sfintei bisercii a Sfintei Troiţăi, ce s-a zidit de iznoava acum, let 806, în zilile preosfinţitului părintele eparhi Rusciucului, chiriu, chir Neofit Neofit Cervenu, şi cu oserdie fiiului răposatului acestuia, care odihneşlte pre locul acesta, robu lui Dumnezeu Cerni.... aţe, Mimo,. Ţona, Stoica, Ivancu şi cu tot nemaul, şi mai pre urmă s-a săvărşt din viaţă robii lui Dumnezău Theodosiia moinahia, 1837; April 11, şi soţul său, Petru, la 839. 197 Într-acest mormînt odihneşte roaba lui Dumnezeu Elena, Ghiorghi, Gligori, Marie, Vasălca. Deci, iubite pămîntene, ce pe aice eşti trecător, zi dar: <>: că şi tu eşti muritor. La naul 1831. Aprilie 20. Aciastăp sfăntă icană s-a făcut prin sîrguinţa şi cheltuiala robilor lui Dumnezău Ioan Borcină biv Vel Stolinc şi epitrop sfintei biserci Vovidenie, cu soţia sa, Anastasiia, la anul 1824, mai 2. Sup aciată piatră să odihneşte roba lui Dumnezău Vasilca, soţia lui Motu Ţanovici, abager, totvan, şi nepoata ei, Maria, Costantin, nepotul ei. Maica lui chir Tanasăă Ivan, abager, săvărşită la 1843, April 18, şi tot niamu. Să să ştie arderea al doilea Tărgul-de-sus, ardere, în zioa de Svănta Troiţă s-a înpinit anul; let 1781. Iară al triile ardere a ars Tărgul-de-sus, Noemvrie 14, 1776. – Acest sfănt şi dumnezăesc Apostol este a sfintei besericci a Voevedeniei ot Eşi, umblănd veleatul 1765, Dechemvrie 18 den. ... au cumpăat de la Petre...; s-au cumpărat pă198rintele Paisie acest Menei , l-a cumpărat de la Petre Postivar din Focşani şeptesprăzece lei, că Paisiia n-a avut bani să-i dci: 1794, Oct. 13 d. Cozma nacialnic; Angheleşti. Acest sfănt chivort este a precuviosăi maicii noastri Paraschevi din Eş, mitocul mănăstirilor Agapia şi Varaticul, d cari s-a făcut la anul 1824, April, fiind nacialnică bisăricii maica Dariia şi epitrop Banu Mihalachi Pascal. 199 Aciastă sfăntă şi dumnezăiască Evanghelie s-a cumpărat şi s-a îmbrăcat cu argint prin măna mea, şi s-a dat sfintei biserici Preodoamna Praschiva, unde lăcuesc călugăriţăe, ca să fiia spre pomnire celor ce a cheltuit. Cine ar fura-o, locul unuia ca aceluia să fiia înpreună cu Iuda, şi în ger nemilostiv să sta di-a driapta lui; şi am însămnat aicea, ca să se ştiia. Eu, Costandin Veisa ot Visterie, la anul 1794, Apriliia 9. Aciastă sfăntă Evanghelie am cumpărat-o eu, Hariton, înpreună cu soţul meu, Safta, şi am dat sfintii bisearici ce să numeştea hramul Blagoveştenie, să fie pomană epntru sufletului mieu, şi a soţului mieu, şi a părinţilor miei, şi s aiiflor mieie şi a toot niamul meul În zilile prci-luminatului şi înnălţatului Domnului nostru Ion Matei Ghica Voevod. La veletu 7262 1754, Ghen, 27. Ale tale dentru tale, ţie aducădu toate i pentru toate; dar de la blănari; 1762. Supt a2astă piatrp să odihnesc robii lui Dumnezeu Chisili Argenica, cu tot neamu lor: Toma şi Sofiico m... şi Draga Sandă şi tot namu lor; anul 1814. Costachi. Aciastă uşi cu agiutoriu lui Dumnezeu am făcut-o eu, Vaseli Buingiu; 1814, April. 201 1820, A. 29 Pomeneşte, Doamne. Pre robi tăi, Gheorge vătav, şi soţia sa, Ilinca, şi tot niamul lor. Pomeneşte, Doamne, pe roaba ta Zoi Balş şi pre adormiţii robii tăi, Lăscărachi şi Ana; 1827, Fevruarie 29. Pomeneşte, Doamne, pre robii tăi, Sofronie ieromonah şi Gavriilş; 1803, Ghenarie 20. Zinovii shimonahiia; 1845, Iuli 21. Costanind, Zamfira, Smăranda. Spre pomenire a protopopului Thodor. Aciastă icoană este a lui Filip Ionovici Suceveanul; 1829, August 20; Iaşi. S-au măremesăt icona aciasta de robii lui Dumnezău 202 monah Rafail, Mihail a Gheorghi, spre veacinica pomeniria; 1825, Mai 21. 1818, Septemvrie, cu toată cheltuiala lui iacov Luca; Nicolai zugraf. A2astă ucitilnă este a preutului Alecsandru ot Copăceni. 265 Această sfăntă şi dumnezeaiască biserică ce să prăzniueşte hramul sfinţilor Voivozi Mihail şi Gavril şi al sfîntului marelui arhiereu Nicolae, este zidită din temelie şi cu toată cheltuiala şi osteneala dumnelaui pan Costandin Argetoian biv Vel Pitar, nepot de fată a dumnealui Mihail Cantacuzino Vel Spătar, înfrumuseţănd-o cu zugrăvia, cu blagoslovenia prea-cinstitului şi prea-sfinţitului episcop al Rămnicului Inochentie, în zilele prea-înalţatului Domn Io Scarlat Ghica Voevod; leat 7270 1761-1761, Octomvrie 4 zile. Întru numele Domnului Hristos început-s-au acest turn a se zidi din temelie după cum să vede în lotru, cu paraclis, hramul sfăntuli Mare-Mucenic Gheorghie, în dzilile luminatului Domn Ioan Costandin Neculae Voevod, cu toată cheltuiala şi osirdie Sfinţi Sale chir Macarie Hrisoverghi monah, 206 pentru vecinica pomenire: fost-au sîrguitroi cu osteniala; dumnealui Ştefan Rusăt Vel Păharnic cu giupăneasa dumnealui Marie Sturdza; leat 7251 1743, Mart 5. 207 A2astă icoană s-a făcut în zilele lui Sarafim eumen cu toată cheltuiala robilor lui Dumnezeu Luou şi soţie sa Maria 1796, Ianuarie 20. Macarie zugraf. 209 Pomeneşte, Doamne, pe robul tău Varlaam arhimandrit Cuza. Aciastă candelă a preasfintei mănpstiri Dobroveţ; let 7220 1711-2. 210 Să să ştie chind s-a întunecat sre în postu Svintului Petro, Vinere Iiunia 7268, 1766, velet. Se ştie chind a fost şi pradat Moldova. Tatari; 7266, 1758. Dat-au un leu preutul Grigori, unul Husan Oghene, cu fraţii, şi unchiu Năstase un leu, preutul Grigore un zlot, Luca Gavrulş un leu, Costantin, cu fiii, un leu, cu Măneştii; un pol leu, Năstasă. 211 A2astă sfăntă carte ce să numeşte Pentecostariu, l-au cumpărrat Sfinţia Sa părintele monah Theodosie; acest părinte a fost moş preutului Grigorie... drept 9 lei, bani gata, şi s-au dat, şi l-au închinat pre el efintii....Dobrrovăţul...., la anul 1783. Mart 5. Se ştie că am scris eu, Nechita, în zilele preluminatului Domn Mihai Cehan Racoviţă, cănd înbla veletul 260 212 1752 în 5, şi era atunci egumen Daniil dela Trestvetele. Nechita sin Vasile. Nu noă, Doamne, nu noă, ci numilui tău dăm slavă. A est sfînt şi dumnezeesc lăcaş s-a zidit a doî oară din nou şi zugrăvindu-să de robu lui Dumnezeu arhimandritul Acachie sin erei Stoianovici Ruşciucliu, egumen acestii sfinte monastiri, cu chetuiala şi a dumisali bătrănului Pavvel Stoianovici Ruşciucliu, spre vecinica pomenire. 1851, Octomvrie 28, pe vremea înnaltului Domn Grigorie Ghica voevod, cu măna lui Gh. Mavrodin. 215 Pomelnicun ctitorilort sfintii biserici Dornii, unde iaste hrmaului sfinţilor îngeri Mihail şi Gavriil; 1777, 7285. 218 Aciastă sfăntă carte este cumpărată de sat la sfănta biserică în Dorna; dară cine or muta întarat locu de aice să fie blăstămat de Domnul Hristos şi de Maica Precistă şi de trii sute şi 18 părinţi sfinţi ce au fost în Nchee, şi de mine, de un păcătos, să fie blestemat; amin; erei Stefan ot Dorna, let 7271 1762-3. Acest Minei s-a plătit de legat de dumnealui Dumitru sin Petre Negru, cu soţie 218 sa Parăşiţă şi cu fi lor; ca să fie lor veşnica pomenire cu moşii şi strămoşii lor; şi acest Dumitru iaste drept nepotu lui Lupu Simionesc; 821, Mai 14. Acestă sfăntă carte ace se numeşte Minei, s-a legat de preutul Grigorie cel mare , Negrei, ot Şarul Dornii, la anul 821, Mai 14 zile. Popa Mihai Sti lbeaschii, iconomu din Mitropoliia Iaşului, şi de fiiul său Policarp. Acest Ciaslov iasti drept a preutului Alecsa din Dorna Cozeneştii, şi l-am cumpărat de la Sfinţiia sa părintele Athanasie, iconomul sfinti mănăstiri Slatinii, cu preţul 30 lui; 1822, Dichemvri 13. 219 Acest sf. lăcaş s-a zidit în ziliele dn. Mihăil Sturza VV., cu blagoslovenie preosf. M: Bveniiamain, cu osîrdiia şi ostiniala părintilui Ion duhovnicu şi preotul Theodor di agiutor; preotul Ion, titor, preotul Niculai, titor, preotul Gorghe, titor, dascal Costantin, titor, dascul Ion, Trifan titor, ş-a tuturor miluitorilor; şi s-a sfinţit la anul 1837, Noemvrie 8. Sămion Petru Ghiaghiul am fost zidit-o. Arhiepiscopu Iacov, episcopul Ioanichie, arhiepiscopu Ghiorghie, arhiepiscopu Gaviil, episcopu Sva, ermonahu Iorest, arhimandritu Misail, ermonah Ghenadie. Ctitorii: ermonahu Anthim, erei Pavăl, Evstratie,Theofana, Theodor, Andrei Panait, Sathta, Gavril, Aniţa, Nistor, Petre, Ion, Marie, Dochiţa, catrina, Irimie, Ilisatha şi tot neamul lor. Egumen eroshimonah Ioil. Anisie neamul lopr. Egumen eroshmonah Ioil. Anisie. Pi aciastă carte ci se numeşte Feofilact, am cetit eu, preotul Neculae ot Gura Bicajului, l-anii di la Hristos 1837. 1867. Aciastă sfăntă mănăstire Horaiţa cu hramu Bptezul Domnului Isus Hristos s-a zidit de nou pren oserdiia şi ostinela Cuvioşăi Sale arhimandrit Iermoghen Buhuş, cu agiutor mai mulţi ctitori; s-au sfinţăt Octomvrie 20. 220 Theofan ieromonah sf. M. Slatina. Daniil ierodiiacon; 1819. Dosothei duhovnic ; 1807. Aici se odihneşte roaba lui Dumnezeu Mariia, soţiia dumisale lui Teodor... oreanu, cu f... Acest Tipicon înpreună cu un Ciaslov mare, cu o Liturghie, cu un Chiricodrocomion, cu o Psaltire şi unu Checragarion, s-a dăruit schitului Horaiţului, de preasfinţitul Mitropolit al Moldaviei, chirio chirio Veniamin, spre veacinica sa pomenire şi a tot neamul; 1823, Iunie 20; pren măna Cuvioşi Sale, ce să prăznueşte Pogorîre Duhului Sfănt. – Ierinarhu ieroschimonah. Acest Ohtoih s-a aferăsăt la schit Horaiţa, unde să prăznueşte Pogorăre Sf. Duh, şi s-a dat dumnei cc. Sfata Brăncoveniţa, spre a dumisale veşnica pomenire, şi a tot neamul...; 1841, April 13. 224 O trecător iubite, Ici şi la acest mormînt aminte, Unde trupul unui prinţ zace, Uitat de toţi în linişti şi pace. Te roagă cu a ta umilinţi. Userdii şi buna credinţî, Ca Costantin Cantacuzino iertare Să dobîndească, şi sfuletu scăpare, De la Domnul cel înnalt Milostivul Împărat. Rămăşioţele sale cele muritoare S-au depus sut a2astă piatră întru neuitare De fratile său Alecsandru, ci cu întristare Roagă pe Domnul de a lui ertare, S-au desăvărşit în vrăstă de 58 de ani. La anul 1854, Octomvri în 8. Pomealnicu Vasilii voevod, Todosca, Catrina, Coste Busuioc; socru, Ştefan Voevod, Maria, Ruxanda fiicele lui Vasile, irina, Martha, Sirca... Mihai Racoviţă Voevod. Costantin, Ioan, Ştefan, Mihai;DUmitraşco, Maria fratele şi cumnata lui Mihai-Vodă Nastasia, Rocsanda, catrina. Iordachi Vel Vistier, Catrina: Grigoaş moare copil, Toderaşco Vel Vistier, Lupul, Ştefan, 225 monahu Varlam, Catrina, Ion, Grigoraş, Mariia Cantacozeniia, iordachi, Coste, Ion, monahie Marta, Ilie Vel Vistier, Mariia, Safta, catrina, Maria, Băşlaşa, Mariia, Ştefan BAsaraba Voevod fiul Brîncoveanului, soţul Balaşei Cantacuzino; Iordachi Vistieriu, Catrina, Ilie , Costantin, Ion, iordachi, Ion, Bălaşa, maraiia,Pulheriia, Satha, Şerban Vel Stolnicu, Toderaşco Vel Medelnicer, Iliana, Ioan Vel Spătar Logofăt; Marie, Mihai, Marie, Nastasia, Ioan, Iordachi, Catrina, Ilie, Mihai, Marie, Nastasia, ioan, Iordachi , catrina, ilie, Toader, Mariia, Ilieana, Nastasia, ILIe, Ioan, Costantin, Ioan, Ralu, Maria,, Nastasia, Catrina, Satha Cantacuzino... aciasta să-l... nu pue nimene în acest pomelnic, că să va giudeca cu pravila biserici., Coste Vel Vornic Bucioc. Toader Rocsanda. Miron Vel Logofet, Ileana. Costantin: Radul, Maria, Ştefan,. Matei, Maria, Catrina, Ioana, Vasile, Iordachi Hatman, catrina, Ana, Catinca, Maria. Acest Apostol l-am cumpărat în cinci lei eu robul lui Dumnezeu Ioan Catacozino, biv Vel Spătar, de la popa Vasile din Hlăpeşti, şi l-am dat bisăricii noastre din Şerbeşti, de la Ţinutul Niamţului, unde să cinsteşte şi să prăznueşte hrma Sfăntului marelui mucenic Ghiorghi purtătoriul de biruinţă, în zilile prci-înnălţatu Domnu nostru Mărie 226 Sa Grigorie Ioan Calimah Voevod, în a doa Domnie a Moildovii, la lt. 7276 1767, Săptemvrie 25. Ioan Cantacuzino Spatariu. ... în doisprăzaci lei, în ziele preînnălţatu Domn nostru Ioan Theodor Voevod: care l-am dat besăricii noastre de la Ţănutul Neamţului, unde să cinsteaşte şi să prăznueşte hrmaul sfăntului marelui mucenic Ghiorghi, care a doa oară de mine s-a tocmit, fiind străcată, şi s-a coperit cu totă cheltuiala mci şi a părinţilor; Ioan Cantacuzino Vel Spătariu. A2a1stă carte în care cuprinde slujba svăntului părintelui nstru Spiridon făcătoriul de minuni, l-a dat iubit soţu mieu Nastasiica, fiica răposatului Vornicului Dumitraşco Păladi, bisăricii noastre din Şerbeşti, unde să prăznueşte hramul sfăntului marilui mucenic Gheorghie, l 7280 1771, Săptemvrie 8. Ioan Cantacuzino, biv Vel Spătariu. Acest Triod l-am cumpărat eu, robul lui Dumnăzău Ion Catacozino, biv Vel Spătariu – pe care am dat patrusprăzăci lei noi, – în zilele prci-înnălţatu Domn u nostru Grigori Ioan Voevod, întru a doa Domnie Moldovii, şi l-am dat besăricii noastree din Şerbeşti, unde să cinsteşte şi să prăznueşte hramu svăntului marelui mucenic Gheorghie purtătorul de biruinţă , pentru ertare păcatelor noastre şi a părinţilor noştri; l-am cumpărat la l 7275 1767, Fevruarie 1. Ion Cantacuzino Spatariu. Aciastă carte în care cuprinde slujba svăntului părintelui nostru Spiridon făcătioriul de minuni, l-a dat soţul mieu Nasatsiica, fiica răposatului Vornicului Dumitraşco Păladi, bisăricii noastre dinŞerbeşti, unde să prăznueşte hramul sfăntăntuui marilui mucenic Gheorghie, 7280 1771, Săptemvrie 8. Ioan Cantacozino, biv Vel Spatariu. Acest Triood lo-am cumpărat eu, robul lui Dumnezău Ion Catacozino biv Vel Spătar – pe care am dat patrasprăzăci lei noi, – în zilele prci-înnălţatul Domnu nostru Grigori Ioan Voevod, întru a doa Domnie a Moldivii, şi l-am dat besăricii noastre din Şerbeşti, unde să cinsteşte şi să prăznueşte hramu svăntului marelui mucenc Gheorghie purtătorul de biruinţă, pentru ertare păactaelor noastre şi a pă227rinţilor noştri; şi l-am cumpărat la l 7275 1767, Fevruarie 1. Ion Cantacuzino Spatariu. A2astă sfăntă şi dumnezeiască Evanghelie o am cumpărat eu, robul lu Dumnăzău Ion Cantacuzino, ce am fost Spătariu-Mare, în şapte lei şi un ort, şi o am dat-o besăricii noastre din Şerbeşit dela Tinutul Neamţului , unde să cinsteşte şi să prăznueşte hrmaul sfăntului marelui mucenic Ghiorghi purtătoriul de biruin, spre ertare păcatelor noastre şi a părinţilor nmoştri, în zilele prci-înălţatului Domnu nostru Grigori Ion Voevod, l 7271 1762, Noemvrie 11, Ioan Cantacozino, biv Vel Spătariu. Acest Minei pe luna lui Iuli, din 12 Minei ce am cumpărat cu 65 lei, eu robul lui Dumnezeu Ioan Cantacozino, Vel Vornic, în zilile prci-înnălţatu Domnul nopstru Costantin Dumitru Muruzi Voevod , întru întăe Domnie a Moldoii, la let 1782, Mai 25, Ioan Cantacozino Vel Vornic. Acest Minei pe luna lui Dechemvrie , pe care de-ar mai îndrăzi cineva a mai pune 227condeiul să scier, să fiie blesteat de sfinţăi 318 păirnţi; 1805, Avgust 26. Acest Anthologhion este a bisăricii din Şerbeşti , unde este hramul sfăntului mucenic Gheoghie.. Aciastă cărticică a cestor trii sfinţi, anume: Dimitrie dela Basarabova şi Ioan cel din Ţara-Rumănească şi Ioan cel nou de la Suciava, au cumpărat aceşti trii ficiori, anume: Ioan, Ioan, Gheorgie, pentru sufletul lor şi părinţilor lor şi a tote neamurrile lor...., şi a dat dat-o la biserica Sfinţilor Voevozi, la satul Mălinii, la veleatul 1804, Săptemvrie 1. A2astă carte, iară nu o am văndut, ce o am dat să sĂ..., şi înbla vălet 7242 1734, Fevruarie 28. ŞI o am dat-o în măna lui Sălevestru ermonah. Aciastă sfăntă şi dumnezăiască carte c să chiamă Psaltire, am cumpărat-o eu, robul lui Dumnezeu iroddiacon Alixandru, în 5 lei, în Focşani, etc. Ion Cantacuzino biv Vel Vornic în zilile prci-luminatului Domn al ţării Moldovii Costantin Dumitru Muruzu Voevod, Mitropolitu fiind a toată ţara chir Gavriil, în sfănta Mitropolie în Iaşi. Cine o ar fura, să fie neertat de Domnul nostru Isus Hristos şi de precurata Feciora Maria şi de 12 Apostoli... şi sfăntul ierarh Nicolae, la. Aciastă sfăntî carti esti Tălcuirea a sfinti Evanghelii, şi esti a besăriţăi de aice, dela Şărbeşti, cu praznic a Sfăăntului Gheorghe, let 1808, Avgust 12. Constantin Cantacuzino. Acest Evanghiliastru este cumpăart de dumnealui cc. Ilisi Anactacozonio, Vel Vistieru, în zilile prci-înnălţatlui DomnU Ioan Sandu Sturdza Voevod, la anulu dela Hs. 1826, Fevreor; şi am scris eu cu zisa stăpănului, şi am iscălit.... 229 Aciastă carte ce să nemeşte Tipicon, s-a dat la bisărica noastră la ŞĂrbeşti de preosfinţitul Mitropolitul nostru Veniamin, şi au plătit-o preoţii i diiaconii, şi dascalul, –dar să-l ţii minte, cu cincizăci de lei. Diminiaţa, la 11, s-a săvărşit din viiaţa boeriul Marili-Postelnic Ioan Rosăt, fii răposatului Marelui-Logofăt Costandin-Rosăt, şi s-a pus aciastă piiatră desupra mormăntului său, spre pomenire, di cpătră fiul său Petrachi Rosăt Postelnic. Sa-aau hotărăt înnainte noastră acest Minei şi Evanghelia de Bucureşti, de Neofit Mitropolitul, să fie a biserii de la Duşeşti, pentru odihna ctitorilor, nescoţindu-săp afară; Nicolai exarhu Mitropoliei; 1779, Ghenarri 8 dni. 230 Fiindcă tituluşul s-a aflta şters şi scărnăvit c cerneală, şi viind dumialui Ursachi Liciul, şi s-a mărturisit precum s-a cumpărat de popa Enache şi de ginerile său, diiaconu Costantin (dat de Dşeşti). Acest Minei ce înblă pe luna klui Iunii,, l-am luat drept –; 1785, Ghenari 5. Leat 7279 1771, April 1, s-au gătit. Părintele Rafail arhimandritu ot Znagov. 231 A2astă sfăntă Evanghelie o au ferecat după cum să veade, dumnealui Costandin Duzdescul, biv Vel Vornci, şi a închinat-o la sfănta mănsătire Snagovul, pentru pomenirea dumnealui şi a părinţilor dumnealui; leat72671758. A2astă sfăntă Evanghelie de la Znagov s-a prefăcut în zilele arhimandritlui Ghermano Znagoveanu; 1857, Ocomvrie 1. Dată de Mihai tipograful. C. 1750. A2astă sfăntă Evanghelie iaste a cuviosului arhmandritu chir Rafail, egumenul sfintei, mănăstiri Znagovul, cumpărată de Sfinţia Sa cu tl. Opt, ca să-i fie pentru citanie Ghenarie 15 dni, 7258 1750. Acest Molitvenic iaste de cărţile mele cumpărat, tl. 12; 1802, Aprilie 20; ieromonahul Mitropolii: Romano dichi. Acum l-am dăruit nepotă-mieu chir popei Stefan or beserica popei Ivaşco, ca să fie dator să mă pomenească; lt. 1805, Mart 5. Roman, ermonah Mitropolii şi igumen ot schitul Goran. ŞI eram eu, popa Ştefan, heroonit de trei luni tt în leat 1805, şi Molitfenicu mi l-a dat după cum înnapoi arată, şi trăia tată- mieu Sărbu, şi era om de vărstă de ani 100 trecuţi, şi eram în vărstă de ani doaozeci şi patru eu, popa Stefan. 232 Cu ajutoriul Tatălui şi al Fiiului şi al Sfăntlui Duh s-a zidit aciastă sfănta mănăstire den temeie, care să cinsteşte hramu Uspenii bogorodiţe, de dumnealui Clucieriul Stoian Hagi şi de jupăneasa dumnealui Ilinca; ‘ceputu-se-au în zilile Domnului nostru Io Şerban Cantacuzino Voevod, la leat de la Hristos 1680, şi a închinat-o la mănăstireaa Cotrobceni, şi, fiind nezugrăvită şi navănd slomnu, îndemnatu-s-a dumnealui jupănul Nicolae Buzăianu, ciauş za paoz. Cu jupăneasa cum!nealui Anasatasia, fiind nepot jupănesei Ilinca Hagiţi, de au zugrăvit-o şi a făcut slomnul; iar, căpnd au fost la leat 7245 1737, Mai 31, la 3 pl. ciasuri de zi, fost-au cutremur mare, şi s-a surpat aeastă sfăntă mănăstire; deaci şi cu ajutoriu Maicăi Precistii îndemnatu-s-a părintele egumen chir Zahariia monah, find vătavul aceşti sfinte mănăstiri, care aiste de la Sfînta Gora, de la sfînta mănăstire împărătească şi patrierşească Iver, care să trage din păreţii lui den cetatea Calipoli, care să tălcueşte rumăneşte Cetatea-Bună, şi a zidit a2astă mănăstire den temelie, în strane, şi cu trei turnuri , şi cu clpotnoţa pe poartă, precum să vede; care această sfăntă mănăstire s-a început în zilile prci-luminatului Domn Io Costandin Nicolae Voevod, şi s-a săvrăşit în zilile preluminatului Domn Io Mihai Racoivţă Voevod, fiind mItropolit Ţări-Rumăneşti chir Neofit, la leat 7254 1746, Iunie 4. Zahariia egumenul de la mănăstirea Iver şi ctitor, dn temeliia sfinti casii aceştiia; leat 7251 1742-3. Ioan tămplariu. 234 Acastă cruce au făcut-o Ghenade erei ot Argeş; lt. 7210 1701-2. Această candelă s-a făîcut cu cheltuiala dumisalemonah Sivu, robu lui Dumnezeu; Mărie. 235 La leat 1830, Martie 9, săvărşitu-s-a robul lui Dumnezeu dumnialui Paharnicu Manolache Hristoscul, iar oasile sale s-au aşăzat supt a2astă piiatră , din înpreună şi cu doi coconi; în veaci fie pomeniţi. Supt aa2stă piatră într-a2astă gropaă oduhnescu oasele dumnelaui jupan Nicolae Buzăianul bv Vel Şătrar, care s-a îngropat la luna lui Octomvrie, la 30 zile, la 2astă sfăntă mănăstire, fiiind dumneaui şi ectitor vechi, în zilile prea-înnălţatului Domn Ioan Costandin Nicolae Vevod, egumenind Sfinţiia Sa părintele chir Zahariia monah; d ela Sfetagora, de la mănăstirea Ivir; la văliat 7254 1746. Supt a3astă piiatr să odehneşte osele robi lui Dumneze Mariia titora; 1810. Pomelnicul ctitorilor celor ce au zidit şi au miluit sfănta mănăstire Văleni, ce este închinată la sfănta mănăstire Cotroceni. Domni cei ce au miluit: Io Şărban Cataconzino, Voivo Io Costandin Brăncoveanu Voevod, Io Stefan Cantacozino Voevod, Io Nicolai Alixandru Voevod, Io Ioan Alixandru Voevod, Io Mihai Racoviţă Voevod, Io Costandin Nicolae Voevod, Io Grigorie Ghica Vevod,Io Mathei Ghica Voevod, Io Scarlat Ghica Voevod Io Stefan Ghica Voevod, Io Stefan Mihai Racoviţă Voevod, 236 Io Alixandru Vpevod; însă şi Domnul ce stăpîneşte acum. Eleni Moruz, cu părinţi lui, şi cu fraţi lui, copi lor. Acest Hagi Stoian îndemnat de răvna dumnezeiască a zidit aciastă sfăntă mănăstire dintru începutu, şi au dăîruit şi moşie la Ceptura, cu vile dinpreună: Acesta Necula Buzuianul s-a îndemat de răvnă dumnezeiască şi au dătuir moşiia ce săcheamă Limba.: Acest Stati. Find îndemnat de răvnă dumnezeiască, a dăruit Cetăţuia. Gligore Filipescu, Iordache Filipec. Acest Grigorie Căpitan, îndmnat de răvnă dumnezeiască, a închinat viile dăn Dealu-Frumos, şi moşie la Omorăciu, ş paratea de la Văleni. Acest Mihai Spătar au închinat Zileinul. Acest cuviosu părinte fiind egumen întru acele vremi cănd s-au cumtremurat pămîntul şi a căzut biserica, şi 237 a zidit-o aceatsă sfăntă boserică cu osteneala Sfinţii Sale Zaharii monah, Beina, Ruflea, Perizea, Pandeli, Iamandi. Acest cuvios popă Stoian a închinat moşe Stroeşit. Acest Drăgan Băciog a îndmenat de au dat locul ce iaste supt acest sfănt lăcaş: Balomir, Sora, Tornizco. La leat 1802, Octomvrie 4, la şapte ciasuri şi jumătate din zi, fost-au mare şi năprasnc cutremr, care au căzut multe sfinte mănăstiri, şi căzut-au şi sfănta mănăstire Cotroceni, căzut-au şi sfănta mănăstire Văleni-dă-munte, ce aiste închinată la sfănta mănăstrie Cotroceni, şi pă acea vreme fost-au năstravnicu de la sfănta mănăstire Cotroceni Sfginţie Sa cuviosul arhomandrit Visarion Lavriotul, tricalinu, şi, îndemnăndu-să de răvnă dumnezeiasc, au zidit mai întăi sfăntă mănăstire Cotroceni, adecă biserica, clopotniţa şi vasele cele mari, toate aceşte de inoavă le-au făcut; aşăzderea i la hanul Şărban-Vodă, şi prăvălile căte au fost ars, căînd s-a ars tărgul; asemenea a zidit şi sfănta mănăstire Văleni-de-munte, însă de tot de iznoavă, încsă cu osteneala şi cu toată cheltuiala cuviosului năstavnicu ce iaşte numit: Visarion ieromonah, Panait, Zoiţa şi cu neamul lor. Acest cuvios popă Vlad a dăruit viile dăn Dealu-Frumos,ce să numesc: la popa Vlad, şi cu moşiia de la Ştefeşti, şi biserica ot tărgu Văleni. Ajuătători: cănd s-a dărăpmat din cutremurl cel mare ce s-au întămplat la leatu 1802, Octomvre 14, la 7 cesuri şli jumătate din zi: Moisi, Miia, Mărzea, Mariia, Ecaterina, Mariia, Casandra, Nica. Morţi: Bogdan , trifa... Dan... Acest Boleşteanu dat la sfănta mănăstire o casă li moşie de la Ceptura. Egumenii ce au fost pă vremi la fănta mănăstire Cotroceni: parthenie ieromonah, Galatie ieromonah, Daniil iromonah, 238 Averchie ieromonah, Neofi arhiereu, iosif ieromonah, Grigorie ieromonah, Daniil arhiamndrt. Numele egumenului Gherasm: şi Ioti. Numele egumenului Macarie Vălenau... Numele Văleanului ce au fost egumen pă vremea cănd s-a zidit mănăstirea a treia oară, la leat 1806, Septemvrie 1, s-au isprăvit. Gherasim ermonah, etc., Stiriiani, Safemdos, Calos. Numele lui Vel Logofăt Dudescul: Costandi, Maria, Nicolae, Zoiţa, Stefan Costandin, Maria, Thorma, Maria. Numele ale lui Pantazi Medelnicer. Numele ale Opri Predeleanu. Acest Stanciul Cobzarul a dat moşie Telezănu... Numele ale lui Grigorie Vameş: Numele Herescului: Vcostandin, Ancuţa, Catrina, Ştefan. ŞĂrban, Ilinca, preda, Stana, Sfta, maria, Costandin, Nicolae, Melete, Aniţa. Numele ale lui Ene Mustaţă... ale dumnealui Petre Vel Clucer, c au fost ispravnic judeţului: Chiazio, Limbel, Hrisoşco, Doichiţa... al vătafului Iani Micela, Căsrtina. Numee Creţuleştilor: mathei, Zoiţa, Ianache..., a doi ispravnici a judeţului: Dumitrul, Oprea, Gheoghie, Ilinca..., ale lui Ceauşl Crăciun..., ae lui jupăn Anghelache..., ale lui popa Anastasie...., ale Piţei şi. Duţa...,ale Predi Căpiatn de pod Muşa... ale popi lui Dionisei şi Cale, Vălcul.... ale feciorilor Neacşului Vornic şi: Manul, Vişan. Numele POşeaştilor..., ale lui Stanislav i Mihalcea.. Numee lui Tudor Marghiol ş: Bobe, Steaca... Vii lui jpăn Dumitru Vameş.. Piarul Macovei.... Jupănul Dimii Băcan.. Dumnealui vîtaf Inuţă. 239 Să să ştie că a2astă sfîntă carte ce să chiamă Pentecstar, l-am cumpăat noi preoţi, în tl. 7, şi am făcut ceriri pă la boeri, iar egumenul n-a dat nici un ban. Eu, popa Istrate sin popa Cernat; eu popa Ene. Aprilie 27, 1769. Cu praslavitul şi dunezescul ajutor rădicatu-sau această sfăntă biserică în numele şi prznuiria Adomriria Maici Domnului în zilele Domnului Gheorghe Caragea Voevod, episcop Buzălui chir Costandie, şi săvărşirea cu toate podoabele după cum să vede ş-a luat acuş 1835, Domn fiind Alecsandru Ghica-Vodă, epscop Buzăului chir Chesari, prin osrîdia şi ajutor şi îndemnare dumnealor Anrdrei B., 3 Logofăt, şi soţia, Dobriţa, cu fiii; jupăn Iorga, soţia Sultana, cu fii, dumneali bv părcălab Panca, soţia Joiţa, cu fiii, dumnealui biv Logofăt Costandin, soţia Nastasie cu fiii; ipac Sor cu soţua Calţa, cu fii; şi alţi pravoslavnici creştini; 1835, Mai 21. 240 Supt aciastă piară odihneşte roba lui Dumnezeu Anastasiia, soţia polcovnicului Constdin c. 1820-30. Aciastă sfăntă Evanaghelie s-a făcut prn osărdia părintelui Marcu şi ajutorul inoriailor sfintei biserici Berceni ot Văleni-d4e-minte; 1853, Sptemvrie1. Aciastă sfăntă şI dumnezeiască biserică s-a ridica întru cinstea şi slava sfintei Maici noastre, Aduceri în biserică, şi s-a făcut în zilile luminatului Domn Ioan Alexandru Ipsilant Voevod, fiind episcop chiriu chir Costandi4e, şi s-au făcut dintemelie de robi lui Dumnezeu Filip Logofăt, Soare Piţopiu; leat 1807, Iunie 10. Să să ştie cănd aa dat vijăliia ha mare, care a 241rămat şi biserici, în dosprezece zile, la leat 1828, Iunie 12. La leat –, Iulie 22, s-a cutremurat pămătu. Într-aciastă lună a lui Iulie, dă do ori; 1831. Ghenare 11, s-a cutremurat pănmăntu , care a dărămat şi bisercii multe, la leat 1838. La leat 1823, Aprilie 4, să să ştie de cănd s-au întămplat de a murit Joiţa, soţia dumnealui jupăn Neculai, fată a Logofătului Filip. Biserici lui Logofăt Filip sin jupîn Soare. Cei ce au ajutorat la cumpăratura..., precummai jos să arată : 242 Tlr. Doozeci şi trei, preţ, legată precum să vede. ŞI s-au rădicat aciastă făntă cruce Nicolae-Vodă, de robii lui Dumnezeu Costandin, Dobra, Rada, Bogoslov, Tdora, Dumitru, Muşa, Dragomir, Şerban, Mariia, Voica, Lazăr:..; Octomvrie 25, leat 7235 1726-7. Aciastă sfăntă carte ce să chiiamă Mineiul luni Ghenare, dinpreună cu alte patru..., ce să numesc însă Septemvrie , Octomvrie, Noemvrie, Dichememvtir, s-a cumpărat de robii lui Dumnezeu Tudorache, Miia, avănd...răvnă pentru slujba prazniclor celo dumnezeeşti şi a tuturor sfinşilor pentru slujbă... ; 1814, Septemvrie 1. ŞI am scris cu măna mea, Tudorache Homoreceanu postelniciel, Miia. Să ştie pomelnicul sfintii biserci din mahalao Berevoeştilor, scris de popa Marcul, îăn zilile prea-înnălţatului În243 părat Alecsandru Pavlovicia, a toată Rusiia, iproc; 1811. Avgust 3. Pomelnicele lui Mihăilă Toma, lui Istrate Peneş, lui Gligore Toma, lui Gorghe Cojocaru, lui Năstase Czmaru, ui Ion Bugheanu, Şărban Ghitu, Anghelache sin părintele popa Panait, Gorghi al Pred e Berevoeşti, lui Panait sin Manu, Manului din Berevoeşti, mIhai Berevoescum Dinului Creţu, Simi Cojocaru , Niculai Tudorache, lui Gprghe Viculeţu, Micli al Neagului, Ioniţă Parpangel, Dragomir Cocin, Cărsti Mertic, Enaiche Brănzoiu, Grghe Brănzoi, popi lui Zamfir din satu Vplenii )1812=, neculai Cojocaru de la Ulmu, Oani Fleă, moşu, Bale, Radu Buturugă, Frăncu Cojocaru, Ene Voiculeţ, Gorghe Strejoi, Gorghe Cojocaru, Neculai sin Mărzea, Anghelache sin Ristea, Rizan Cărstoi, păritele diiac Ion ot Cuib; pomelnciul preotesi Siichi ot Cuibu, jupăn Dimitre Argintaru, jupăn Soare ort Văleani, polcovnic Moise, jupăm Gorghe zet Stan Mătăsar, chir Snadu bărbieru, jupăn Dimi băcan, Logofătului Neculai zet popa Istrate, jupăn Vasile Floroi, Stoian bărberu, chir State croitoriu ot Văleni, dumnealui Ioniţă sin Logofăt, Jăpa cel mare, dunealui jupăn Dobre calfa, dumnalui Logofăt Filip, Miri ot Bughea, Pava ot Ştubeu, părintele popa Vasile ot Teşilă, popa Costandin ot Vărbiău, Ivan cizmaru, jupăăn Iliie Arnăuţ, Iacov Ungurean, cocoana Zamfira Cereşanca soţul ei, Badea, Radu Paraşchiv ot curmături, Logofătul Din ot Ceraşi, dumneaie coconi Zmarandi ot Bucureşti (1814), preda tămpar, Tudor ot Mal-Vănăt. Am scris eu, popa Crăciun, sin popa mihai ot Tărgu Vpălenilor. Popa Crăciun; văleat 7287 1779, Dichemvrie 16. Istrati sin diacon Stan din Văleni. 244 Să să ştie că aceste doao sfinte cărţi s-au legat prin osteneala dumnealui jupăn Stoichii Peniş ot Berivoeşti; carele să numeşte Triod şi Strastie. Aces Triod este al popii lui Moisii i prezvitera 244Cărstina ot Poiana; l-am cumpărat în taleri 9 i bani 30, la anul de la Zidirea Lumii let 7255 1746-7. Az, popa Moisi sin Negul dascalul Lungenul. Să să ştie de cănd a născut Enică: la Iulie 3 dni, leat 7260 !1752. Acest Triod este a sfintii biserici di Berevoieşti. Ion ot Văleni am scris C. 1780. 245 Aciastă asfăntă şi dumnezeească biserciă s-a rdicat din temelie întru cinstea şi slava sf. ierarh Nicolae, sf. mucienic Gheorghie li a Sf. Spiridon şi a Sfpntului Savi cel sfinţit, ăn zilile luminatului Împărat Nicolae Povolovici, fiind episcop sfinţ. d.d. Chiesarie, de robii lui Dumnezeu Radul Juipa, Sandul Popiea, Ioniţă Lăzăroiu, Zincă Lăzăroiu, Gheorghe Lăzăroiu, Anrei Olteani, Măzea Medelniceriu, Dumitru Buzăeanu, Ignatie Chirănoiu, Anghel Taabacu; 1833 s-au poleit de fii răposaţilor de mai sus. 246 1813, Dechemvrie 21. S-a dăruit acest octoih danie la sfăntul şchit de maice călugăriţe după apa Teleajenului, unde să prăznueşte hramul sfpănului ierarh Nicolae de dumnealor Ene Blebea , soţia dumnealui Dobra i dumnealui Stan Belbea, soţiia Neacşea, ca să rămîe ţa acest sfănt şchit nestrămutată, sre a dumnelaor vecinica pomenre; amin. ŞI s-a scris prin popa Oprea Bverzea din satul Săceale în Cernatul. 247 ntru mare slava şi lauda preas-fintei şi de viaţă făcătoae şi nedespărşitei Troiţe, întru a căriia cinste şi hramul să prăznuiaşte, la anul 1835, Iulie 1, s-a rădicat a2ată sfăntă biserciă din temelie, cu tote înprejurările ei, în zilele prea-înnălţatuui nostru Domn Alecsandru Dimitrie Ghica-Vodă cu voia frăţini-său Marelui-Dvornic Mihalache Ghica, stăpînul moşii, de la carele s-a şi răscumpărat la anul , cu blagosloveniia preaosfinţitului nosru episcop Buzăul, d.d. Chesarie, de care s-a şi sfinţit în anul 1839, Iulie 20, prin osîrdiia şi osteneala Preacuvioşiei Sale părintelui Damaschin ieromonah şi stariţ al sfănului schit Cheaia şi a toatăp sinodiia sa, şi cu ajutoriul şi cheltuiala a multor iubitori de Hristos pravoslavnici creştin şi mari ctitori ai sfăntului lăcaş acestuia, spre vecinica lor pomenire. Întărirea celor cenădăjduesc spre tine întăreşte, Doamne sfănt, lăcaşul tău acesta pre care cu scump săngele tău l-ai căştigat dinosîrdea şi osteneala Cuvioşii Sale chir Damaschin ieromonahul, stareţul sfăntului schit;1839, Avgst 26; Naum zograful. Acest policandru s-a dăruit la sfăntu schit dinTeleajin, Ţara-rumănească, de dum. Drăgan Beteu şi fii: Drăgan şi 248Bucur, Săcele, Staulung, cu dinpreună cu soţiile dumnealor; Braşov, 16 Ianuarie 1838. 1. Paisie arhimandritu i stariţ sfintei mînăstiri i secului. 2. Gheorghie arhmandritu i stariţ sfintei mănăstiri Caldaruşani şi Cernica obştejitel; 1802, Iunie 10. 3. Dorothei arhmandrit i diiadoh al stariţului Gheorghie sfintei mănăstiri Căldăruşani. Chesarie episcop Buzăului. 5. Dionisie Mitropolitul Ungrovlahii, întîiu Rumăn, născut la 1769, înnălţat la tronul arhipăstoresc la 1819, mai, şi trecut către lăcaşul cel ceresc la 1831, Fevruarie 7; prin osîrdia cuviosului protosinghel al sfintei Mitropolii Ghermano Brătianu. În aşăzămîntul literar al d. C. Roset. Litografiat de A. Cladec. 6. Calnic prci-venerabil arhiereu şi episcop de Rimnic, născut la anul 1787, călugărit la anul 1813, stareţ la monastirea Cernica la anul 1818, episcop la anul 1850, mort în Scaun 1868, Aprilie 1, la monăstirea Cernica. Publicat de mine, fiul seu duhomnicesc şi amic din copilăria mci, amaior D. Pappasoglu, editor, Bucureşti, 1868. 249 Acest Zlatoust iaste dat de Măriia Sa Costandin Voevod , air cine-l va înstriina să aibă blestămul a 300 sute sfinţi părinţi de la Nicheia. Preot popa Manta fiind la aciastă sfăntă bisearică dpă la leatu 7223 1714. ...Cu taleri 7 pol părinteui Neofit. Am legat eu, Vasile, obul lui Dumnezeu, a2astă sfăntă carte ce este al sfintii beserici ce să prăznuiaşte hrma 249 sfăntului şi marelui muceniec, la leat 1766, Mai dni 28. Popei Istrate. La Berevoeşti, în anvonul sfinti biserici, Tudurachi Postelniciel Benea ot Homoraci Miuţei Postelniciasa ot Văleni. 250 Cu vrearea Tatălui şi cu ajutorul Fiiului şi cu îndemnare Duhului Sfănt făcutu-s-au aciastă sîntă beserică dăn temelia ei în hrmaul Maichi recesti Născătoare dă Dumneză dă robi lui Dumnezeu Căpitan Iane i cu soţia du,nealui jupănasa Aniţa, fata dumnalui Nicula Ţangafîrofa , ci ziele preluminatului Domn o Mihai Racoviţă Voivod, ca să fe dă bună pomenire, lat 7252, 1744. Aciastă sfăntă carte ce să chiiamă Apostol este a sfinti biserici din Homoraci, care este zidităp den temelie în hramul 251 Uspenii Precisti, ca să fie de bună pomenire. Iane vătav; 7265 1756-7. Gorghe; 1772. Cu vrearea Tatălui şi cu ajutoriul Fiiului şi cu săvărşirea Sfîntului Duh, dăndu-ne de la milostivul Dumnezeu ajutor şi răvnă dunezeiască, am rădicat aciastă sfăntă şi dumnezeiască beserică întru cinstea şi (dumnezeiască biserică ) lauda sfăntului prooroc şi înnainte-mergător Ioan Botezătoriul; pentru ca să fie întru vecinica pomenire noauă şi tuturor neamului nostru; care s-a zidit din temlie de mine, jupăneasa Ancuţa Onicasa, ce mă trag din neamul mieu fii Ioan Caramalău biv Vel Caminar, şi s-a înfrumuseţat după cum să vede, cu toate cele trebuincioase bisericeşti, în zilile prea-înnălţatului nostru Domnu Io Alecsandru Ipsailan Voevod şi cu blagosloveniia Preasfinţii Sale părintelui episcop Buzăulş Cozma, la leat 1780 la luna lui Septemvrie 11, la anul de la Zidirea Lumii 7290 1781. ...De la sfănta biserciă d la Magurelel dumnelaui Ioniţă Caramanlău biv Vel Caminar. Rugămite de o păstra 252 către dascălă şi grămătici, boeri, sluşbaşi. Voicu Căpitanul de Siimeni ot mahalaua Sloboziia domnească, după podul luiŞărban-Vodă, în Broşteni, vnuc popii Nanu ot mahalaua Popa Nan, la leat 1793, Aprilie 8 dni. Căţi citiţi şi intraţi în templu să vă închinaţi, Vă rzgaţi , vă umiliţi şi pre ctitori pomeniţi, Pildii lor fiţi toţi părtaşi; Zidiţi Domnului lăcaş, Dacă vreţi să moşteniţi Binele ce toţi doriţi. 1861, Aprilie 25. Acest locaş dumnezescu, ce să prăznueşte hramul s. ierarh Nicolae, la anul 1821 s-a înfiinţat de răposaţi Mariş şi Domnica; fiind în proastă stare, s-a preînnoit precum să iasă de Steriadis cu Păunica, consoarta dsale... 1861. 253 C ajutoru lu Dumnezeu s-au făcut acestea ziduri în ziee prea-înnălţatului Domnlui nostru Ion Gherghe Caragea Voevod, fiind episcop de Buzău preosfinţitu nostru părinte Costandie, şi s-a făcut aciaste iduri... Ve, şi zidurile curţii aşa cum se văd acum prin osărdia şi sirguinţa părintelui egumen Paisie... o ajnonea, cu ajutr... măritului Marcineanu... Io ..., Mihai, Draghia. Hritos... Cu vrearea Tatălui şi cu ajutoru Sfăntului Duh s-a ridicat acesta sfănt lăcaş după stricarea cutremurului, leat 254 1803, şi s-a isprăvit leat 1805, Mai 20, cu chetuiala Sfinţiei Sale părintelui egumen Paisie eromonah Sinait, dela Eanaca, şi a zidit-o şi zugrăvit, şi o împodobit-o cum să vede., şi pre afară, curtea, cu zid cu portă, cu case,. În zilile Domnului Io Costandin Alexandru Ipsilant Voevod, episcop find Costandie Buzeului; şi prăznăeşte hrmaul Sfintei Născătoari de Dumnezeu, Adormirea Mariei. Şi orcine cu ce s-ar milostivi, Dumnezeu să le primească. Amin. Întăriera celor ce nădăjduesc spre tine, Doamne, întreşte biserica ta, care o ai căştigat-o cu scump săngele tău; 1805, Mai 25. 256 Aciastă sfăntă şi dumnezeiască biserică unde să prăznueşte hramul Naştera Sfăntului Ioan Botezător şi a Sfintei Troiţa, şi fiind din vechime zidită din temelie de cei mai nainte ctitori întru fericita unchii miei dumnealui Costandin Mărgineanul Filipescu Vel Postelnec şi de dumnealui Matei Filipescu Vel Agă , de la leatu 1679, iar la 1802, Octomvrie 14, din pricina întănplări ce s-a făcut, a marelui cutremur, cu ttul s-a stricat, şi, ca să nu să piarză aciastă pomenire a nemaului mieu şi a mea, ca de acum înnainte să să pomenească în veci, din temelie m-am apucat cu toată osărdiia, şi am prefăcut-o, înfrumuseţăndu-se după cum să vede, ca să die spre pomenirea şi spăseniia neamului mieu; ctitori, eu, Costandin Filipescu, Marele-Vistier, în zilele pria-înnălţatului Domnlui nostru Io Costandin Alecsandru Ipsilnat Voevod, an de la Hristos 1804, Septemvrie 12. 257 Dumitrache Cornelie; 1815, Dechemvrie ăntău. Supt a2astă piiatră odihnesc oasle răposaţilor Ghioprghie i soaţea dumnelaui Postelnec, fecior Badeului Postelnec; Octomvrie 21, 1797. Aciastă sfăntă Evanghelie o au dăruit Măriia Sa io Şărban Voevod de pomeană sfintii bisearici din Măgureani, hramul Sfînta Troiţă; ispravnic Badea Logofăt. 258 Să să ştie că a2astă sfăntăIevanghelie o’u legat acum a doilea oră robulu lui Dumnezeu Tudor; dat bani direpţi ai lui: 40. A2stă sfăntă Evanghelie s-a fecrecta de robu lui Dumnezeu Pnă Filipescul Vel Dvornic; leat 1783, Ghenarie 11. Aciastă svăntă Evanghele iaste dată de dumnealui Costandin Căpitanului Filipescu la svănta bisărică ot Bucov, ca să fie dumnealui de pomenire. Aciastă sfăntăp şi dumnezeiască carte, numele ei iaste Triodion, este a sfintei biserici Bucov, şi fiind multă vreme supt purtarea de grijă şi supt păstrarea mea robu lui Dumnezeu cel ce mai jos mă voi iscăli cu măna mea dă ţărănă, mă rog şi Sfinţilor Voastre părinţilor preoţi ai cestui sfînt lăcaş ca, oricăţi vă veţi întămpla slujitori sfăntului jărtfelnic, mă pomeniţi ca să să milostivească cel blănd stăpînul mieu Hristos să erte mulţimea păcatelor mele. ŞI, cănd am scris aici, era leat 805, Meonvrie 28, în zilele preaînnălţatului nostru Domn Io Costandin Alexandru Ipsilant Voevod. Dimitrache Cornelie, biv vtori Vistieriu. Să să ştie de cănd s-au legat acest Triod de robul lui Dumnezeu Oancea, deacon, şi rob preoţiilor de la Bucov. Fevruarie 9, 1796. Prin îndemnarea preotului Călin s-a legat acest triod; Fevvruarie9, ‘96. 259 A2stă carte ce să chiamă Triodion, l-a cumpărat. Pomelnicul dumnealui bib vtori Vistieriu Dimitrache Cornliem epistatu Bucovului şi ostenitoriul sfintei biserici după marele cutremur, care s-a făcut la leat 802, Octomvrie 14. Dintr-ale sfuintei biserci iaste şi acest Minei a lunii lui Fevruarie, care s-a dat de dumnealui jupan Pană Filipescu Vel Vornic, ctitorul bisericii, pentru a dumisale pomenbire, fiind eu preot la aa2stă sfăntă biserciă; 1779, Dechemvrie 20 dni. Popa Stefan. Dintr-ale sfintei biearici a bUcovului iaste li ac esta Minei al lunii lui Noemvrie, dat de dumnealui jupan Pană Filipescu, ctitorul bisericii, pentru a dumisale pomenire, fiind eu preot aici; Dechemvrie 10 dni. Popa Stefan ot Bucov; 1779. ... Ci inimile pravoslavniclor ceale neînvăţate luminază a lăuda cu evalvie pre toţi sfinţii căţi să pomenesc în cele 12 Minee, fieţtecare cu slujba la un lucru minunat şi mai vărtos pomenit; ca aciasta s-au aprins şi inima dumnealui jupan Pană Filipescu Vel Vornic, ctitoror bisearicii ot Bucov, la care m-am aflat eu slujind, întru care m-am şi hirotonit, la anii de la Hristos 1724, şi tot saici am slujit nestrămutat pănă la anii 1779, Dechemvrie 20 260 dni, la acre a luminat dumnelaui aciastă sfăntă biearică cu dăruirea acestor 12 mInee, cu cheltuiala dumisale, pentru a dumisale pomenire, Pentru care întru Hroistos să veniţi, fraţi carii în urma mci veţi fi slujitori la a2astă sfăntă bisearică, a sfăntă proscomidie nu vă leneviţi a pomeni cinstite numele ce vă arăt: Pană, Aniţa, Neculae, Zmaragda, Ecaterina, Costandin, Zoiţa, cu tot neamul. Rugăndu-vă şi pentru mine, mult-păcătosul Ştefan ierei, Sora prezvitera; 1779, Dechemvrie 2 dni. Fost-am şi eu slujitor sfinti bisărici Bucovului multă vreme; deci la 1817, Iulie 2, am venit aici, la dumnealor boerii Costandin Filipesc Vistier, fiind dumnelor făcuţi surgum de Caragea Voivoda, şi atunci i s-a întămplat, în mergerea pă la surgum, de s-a înbolnăvit, şi a mers pănă l Gherghiţă, şi a şăzut zile 6, şi iară a purces pănă la Colintina, ş-a şăzut zile 3, şi mergănd cu halai ăîn casele dunealui, s-a aşăzat la zăcere, şi pănă laşasă zile s-a pristăvt în Domnul. şI la petrecerea la gropă mare jale şi tănguire şi halai ca la un Domn; scriindu-să cu măaă de ţărănă: măna va putrezi, iar slopva va rămănea. Popa Neagu ot Bucov; 1817, Iunie 2. Să să ştie de cănd s-a început răzmiriţa de a să bate Muscali cu Turcii; Avgust 17 dni, 1787. Popa Nathanail. Amndoi bătrăni cinstiţi duhovnici, preotu mic şi staric, Iacov Costandinovici. Iacov dascăl sfinti biserici Bucov. 261 biserica dumnealui Marelui-Vistier Costandin Filipescu. Aici am însemnat de cănd s-au făcut răzmiriţăle ăîn Ţara-Rumănească, cae n-au mai fost de cănd lumea astfel de tămplare, şi mutlă vărsare de sănge s-a făcut în Bucreşti, la tăerea binbaşei Savi...., 1821, Avgust 3. Aicea am însemnat de cănd s-a întîmplat moartea dumnei cocoani Zoiţi, a dumnealui Slugerului Gheorghiţă, aflăndu-să atunci sameş al judeţului; s-a pristăvit către Domnul în luna lui dechemvrie în zece zile...; 1807. Draga dascal. Leat 1817 am însemnat de cănd am venit aici, la biserică. De dumnelaor boeri din politia Bucov.. Dară, de nu-mi vor da, şi dumnelor să fie supt blestem, şi eu. La Sfeti Spirdion cel Nou, părintele arhiepiscop Timothei dela Sărindr. au îngrecat diaconeasa, la bierca ot Bucovele..., fiind maică-sa bolnavă pănă la moarte. M-am dus cu preoteasa la bUcureşti, ca să-i fac haine frumoase, şi, mergănd pă drum, s-a bolnăvit, şi, ajungănd la bucureşti, a zăcut 11 zile, şi a urit Fevruarie 17, în zi Sămbătă, pă la chindie, în casă la jupănu Necolae Ciubuciu, şi o am îngropat la biserica dela Gorgan, lăngă oltariu, de amiază zi, în zi Duminecă, Fevruarie 17. Iar la leat 1790. Septemvrrie 15, m-a chemat Preasfinţia Sa părintele Dithie, episcopu Buzăului , la Buzău , şi m-a făcut potropop la plasa Poduri, în locul potropopului Anghel. Iar la leatu 1791, Fevruarie 6, a răposat 262 Elena, copila, fiind eu foarte bolnavde lăngoare, pnă la ciasul morţii, şi n-am ştiut cănd a murit, nici cănd a îngropat; tocma la 2 săptămăni după ce m-am mai arădicat, am priceput că a lipsit copila din casă, şi atuncea, m-am bolnăvit şi mai rău, şi mulţi bani am cheltuit cu doftori; şi au îngropat-o la sfănta biserică ot bucov, lăngă zidul, în dreptul ferestri, de spre amiiază-zi. Leat 1821, martie 9, a venit Arvaţi în Ţara-Rumănească, cu Ipsilant cu Moldovenii, şi Tudor de la Olt cu Olteni,şi binbaşa Sava cu Arnăuţii din Bucureşti şi Căpitanu Iordache cu Ghenghea din Bucureşti, cu Arnăuţi, de au jăfuit Ţara-Rumănească şi boieri; acare n-au mai fost dă cănd pămăntu, nici n-o ma fi; şi cine va mai rămănea după vremi, vor pomeni căt vor trăi. Sfănta biserică din Bucov.263 Aciastă sfăntă şi dumnezeiască besearică ziditu-se-a şi se-u ridicat den temelia ei întru cinstea şi lauda hramului al Uspeniei bogorodiţei în zilele lui Io Matei Basaraba Voevod, de robii lui Dumnezeu jupan Costandin Catacuzino Vel Postelnic şi a lui jupăneasă Elena, i jupan Costandin Catacozino Vel Postelnic1 şi a lui jupăneasă Elena, i jupan Sumiraşco Vel Stolnic şi a lui jupănesă Voica, i pană Logofăt i jupănesa lui Prea; leat 7150 1641-2. Jupănesei Ancăi ot Văleani. Acistă sfăntă Evanghelie s-a înpodobit după cum să vede de dumnealui Rădu can Slătinean Vel Clucier, în zilele prea-înnălţatului Domnului nostru Ion Neculae Petru 264Mavrogheni Voivod şi prea-sfinţitlui şi iubitor de Dumnezeu Mitropolit chiriu chir Cozma, şi s-a dat la sfănta biserică la Filipeşti de sd Prahovi; deci fiind şi eu ostentor pănă s-a isprăvit (de) robul lui Dumnezeu Dumitrache Ciocan polcovnic; 1788, Ghenarie 9. Aciastă sfăntă Evanghelie dată şi închinată iaste de dumnelaui jupan Costandin Cantacuzino, biv Vel Stolnic, sfintei bisearici den Filipeştii-de Praova; 7214 1706, mai 12 dni. Mai 31 dni, Miercuri, la 3 p cias de zi, ar fi fost, s-a cutrremurat pămăntul; precum alte lăcaşuri s-au dărămat, ci şi zidul bisearicii Filipeştilor s-a degrădit; ci măna care a scris va putrezi, iar slovele va rămănea în veaci; vleat 72461748. Acest minei a lui lui Iulie este al sfintei biserici dela Filipeşti din Prahova, dat la sfănta biserică de dumnealui Radu Slătinenau biv Vel Clucier, carele moşie şi biseric este a dumnealui de clironomie, rămasă de la strămoşul 265 său Costandin Cantacozino biv Vel Stolnic, fiiul răposatului Costandin Cantacozino Vel Postelnic, ginerele răposatului Şerban Basarab Voevod, dată zăstre răposatei strmoşei sale, Domniţăi Eleni; care s-a dat de dumnealui întru pomenire şi pentru slujbe sfintei biserici. La leat 1810, octomvrie 25. Aciastă sfăntă şi dumnezeiasccă Evanghelie grecească şi rămănească este cumpărată şi legată cu arginmt şi suflată cu aur de dumnelaui biv Vel Logofăt Costandin Filipescu, şi au dat-o sfinti biserici Paraclis din casle dumnealui ot Filipeşti-de-tărgu, din sudul Prahova, care moşie şi bisercă este a dumnelaui de clironomie dela nemaul şi părinţii dumnealui... Aciastă cinstită dumnezeiască casă ziditu-sa- prea hemal al Uspenii bogorodiţei Io Matei Voevod. Tanasie, Tudora, Coce, Iorga, Vel Spătar, Catrina... ar ştia Vasilachi ispravnicul, msţa Mai dni 25, vleat 7154 1636. Elisaveta Cantacuzino, născută la 15 Aprilie 1858 şi încetată din viaţă la 25 Fevruarie, anul 1859. 266 Această sfăntă cruce s-a făcut de părintele...; anul 1834. 1849. Mare este numele Sfinti Troiţe. Aciastă sfăntă carte ce se chiiamă Pavicernec s-a dăruit la sfănt schit Izvoranul ot Crasna, de mine, păcătosul Silivestru ce am dost întîi nacialnec acestui sfănt schit 1829, Dechemvrie6. Silivestru ieromonah, naciaslncul acestui sfănt schit. Patimile Domnului nostru Hristos; dedicată pe same sfintei biserici de carl N. Colson; anul 1847. 267 Şi am scris eu Ene dascălu , aciastă sfîntî carte ce se chemaă Cazanie, este al lui Gavril logofăt ot Ogredin, zestrie de la popa Ion ot Surani, care arată la leat 1786, la luna lui Fevrusrie 10, cînd au mers pe cle cci mare , în zilile prci-luminatului şi prci-înnălţatului Domn Io Mihai Suţului Voevod, ca să-l pomenească pe el şi pe tot nemu lui; erei Ion , prezvitera Maria; iar măna carele am scris va să putrezeasca, iar ce-i scriş, va să pomenească, irpo2. ŞI am scris eu, logofetu Gavriil, zetu popa Ion sin popa Mihai; 1787. ŞI aciastă Cazanie s-a pus zălog de Savul sin popa Ion ot Surani în taleri 40, adecă , la preotu popa Anghel de la Drajna-de-jos, de la 7314 1806, Fevroarie 10. La aciastă sfăntă carte ce se cheamă Cazanie am dat eu, popa Anghel, taleri 30, adecă treizeci... Să se ştie de cînd a venit părintele moş popa Dumitru icia, la sat ot Gura Drăjni, la leat 1797, Iulie 8, şi am scris eu, Stancu Logofăt ot satu Zărneşti. Acest sfînt Triod este cumpărat dă dumnelaui biv Vel Dvronic Neculae Filipescu, întăia Domnie a prea-înnălţatului nostru Domn Io Costanidn Angerlie Voevod, la leat 1798, Fevruarie 8, pentru sfănta biserică ce s-a fă268 cut la moşii dumnelaui Drajna, sud Saac; scris-am eu Răducanu postelnicel, sluga dumnelaui boerului; şi cine va citi, să zică : Dumnezeu să-l erte. Acest sfînt templu s-a zidt în onorea unuia Treime Dunezeu şi lauda cuviosului ei patron Alecsandru, cu toată chetuiala de Dumnezeu zelosului proprietar Marele-Logofăt Alexandru N. Filippescu în anul 1844, MDCCCXLIV. Aici se odihnesc Alecsandru N. Philippesc, încetat din viaţa la 10 Decembrie 1856, şi fiica sa, Maria încetată din viaţa la 19 August 1878. Drumu la proprietate. 1851. Alexandru N. Fiippescu. 269 Aciastă sfăntă dumnezeiască... ctitorilor chir Radu Pintea ot Drajna-de-sus, şi a ajutat şi dumnealui vătaf Moisi i Iorga... ot Văleani, şi s-a dat pe acest Minei taleri 24, şi s-a închinat la biserica... în hram Sfinţilor Voivozi ot Drajna-de-sus , ca să fie pomeniţi în nou. Aciasta, 1800, Ghenarie 21. ŞI am scris popa Stanciul, ce am fost preot la sfăntul jărtvelnicu, ca cei vor ceti mă vor pomeni, zicăndu: Dumnezeu să-l erte. Popa Stanciul. Aciastă sfăntă carte s-a luat cu cumpărătoarea de mine Gheoghe Andrei Trnavitu, şi s-a închinat la sfănta biserică de la Drajna-de-sus, ce iaste hrmaul Sfinţii Voivozi , spre pomenirea noastră, şi s-a trimis pă Iliia Pantea de aice; 1799, Dechemvrie 16; Bucureşti-. Aciastă sfăntă carte ce să chiiamă Octoic, este închinată la sfănta mănăstire ot Drajna-de-sus. Pis Popa Stanciul, Mai 6, 1800. ŞI am scris eu, popa Stanciul, aceste foi, fiind lipsă, ca cei ce vor ceti mă vor pomeni, zicănd Dumnezeu să-l ierte. Sud Saac, plai Teleajinului. Să se ştie că acest sfănt şi dumnezeesc Molitvenic iaste al preotului popi Stanciului ot Drajna-de-sus, şi s-a cumpărat de Sfinţiia Sa în taleri10, bani 40, şi al nimenea nu a ajutat, fără numai prin osteneala Sfinţii Sale, şi cine ar îndrăzni a să face srtăpăn pe dănsul , să aibă a da aseama înnnaitea dreptului judecător, la a dooa venire. Acestea. Şi m-ai şi scălit, ca să să crează, 1801, Iunie 24. Popa Stanciul ot Drajna. 270 Sud Saac, plaiu Teleajenului. Aciastă sfăntă şi dumnezeiască Ivanghelie s-a cumpărat prin osărdiia şi milosetnie dumnelaor chir Radu Păntea i Stoica Bolănului,i s-a dat pe,dănsa taleri 13 pol, şi s-a dat la sfănta biserică din Drajna-de-sus, adică la mănătire, ce iaste hrmaul Sfinţilor Voivozi Mihail şi Gavriil, ca să fie pre aciastră lume trecătoare pomeniţi, şi în cea viitoare în Rai sălăşluiţi, cu sfinţi toţi dinpreună, să le facem voia bună, amin. Iar cine să va moşneanupre dănsa, sau o va fura, sau o va găsi înstreinată, şi nu o va dovedi, cela să aibă a da seamă înnaintea groznecului judeţ al lui Hristos Dumnezeu, cnd va judeca toată şlumea: atuncea, sau să slăv, sau să va osăndi. Aciasta. 199, Octomvrie 2. ŞI au dat Stoica Bolenu taleri 7 şi Radu Păntea taleri 6 pol . Şi am scris eu, popa Satanciul ot Drajna. Ion Barbu am dat această carte la sfăntă mănăstire.... să să ştie că aciastă sfăntă şi dumnezeiască carte ce să chiiamă Chiriacodromion s-a dăruit de robul lui Dumneue Nicu Barbu la sfănta biserică de la Drajna-de-sus ce iaste hrmaul Sfinţilor Voivozi, spre pomenirea în veci, ain. Popa Stanciul. ŞI s-a trimis pe Iliia Păntea la mănăstirea lor; 1802, Mai 8. Leat 1829 , Noemvrie 18. În ştiinţă să fie. La leat mai us arătat, şi vins şi Muscaşi în ţară, sau făcut cutremur, care multe biserici s-a crăpat, care unele s-au stricat; iare în vara aciasta au 271 fost şi ciuma, şi multe întămplări s-au făcut . Leat 1838, Ianuarie 12. În ştiinţă să fii tuturor lăcuitorilor că în zilile prea-luminatului Domn Ion Alicsandru Dimitrie Ghca Voivod şi în zişile preasinţitului episcop Chesare s-a făcut mareb cutremur, care s-a stricat multe biserici. Marţ seara spre Mercuri. Spă să ştie că acest dumnezeesc Ceaslov iaste al preotului popa Stanciu ot Drajna-de-sus, şi au dat pre dănsul taleri 10, iar cine il va fura sau îl va –, sau să va face stăpăn pe dănsul, să aibă a de seama înnaintea dreptului judecător. A2asta 1812, Ghenare 16. Întru numle Tatălui şi al Fiiului şi al Duhului Sfînt şi întru ajutorul prea-luminatului şi făcător de ciude hrmaul sfentei besereci şi al casei nopstre , Sfeti Nicolae, arhiepiscupu 271Marlecheschi, în zilele dulcelui creştin de Dumnezeu iubit Matei Băsărab Voivod, cu vrearea lu Dumnezeu Domnul Ţării-Rumăneşti, adecă eu robul lu Dumnezeu jupan Socol Vel Clucier, i jupaniţa ego Marula, feciorul lu Drăghici Dvornicul, i jupănesei Irinei ot Cornăţeni, înpreună cu feciori mici, jupan Cărstea Clucieriu, jupaniţa ego Anghelina, i jupan Ianache Spătar, i jupaniţa ego Anicuţa, Irina, i Stanca, i Marula, i Cos272tandin , i Ventilă Florescul, i Tudora, i Elinca, i Tudosie început-am acestă sfăntă casă besearecă dumnezească, ce este hram Sfeti Nicolae, dentru teamelie, pănă la sfrăşătul ei, cu ajutorul milostivului Dumnezeu, ca să ne fie de pomană pentru spăenia sufletealor noastre, şi ale părinţilor noştri. Să ne fie de ajutor Înpărăţa Cerului şi al sfăntului jirtăvnic. ŞI o-m început în luna lui Mai 1 zi, let 7151 1643, şi o-m săvărşit în luna lu August, în 25, leat 7152. Ilinei Clucereasa dumisale–, fata dumisale Radului. Jpăniţei Marula Clucereasa, a dumisale Socol biv Vel Clucer, moasrtă la 17 Decembre–. Cu vrearea Tatului şi cu ajutorul Fiiului şi cu săvărşirea Duhului Sfînt, acestă cinstită şi de vieaţă adcucătare cruce ridecatu-se-au întru censtitul praznec Sfeti Nicolae Miralechiei în zeliele creşitnului Matei Basarab-Vodă, şi la aciastă sfăntă cruce truditu-s-a şi s-eu ostenit de o au rădicat robului lui Dumnezeu jupan Cărstea Clucieriu. 273 Cu voia Tatălui i cu ajutoriul Fiiului şi cu săvrăşirea Sfpntului Dul ridicatu-sau aciastă cinstită crucie întru cinstitul hram al lui arhangel Mihail, şi s-au rădicat în zilele Duchii Vodă, şi o-u ridicat robu lui Dumnezeu eu Mihul Logofăt, i cu jupăniţa dumnelaui Ana, ca să le fie lor şi părinţilor lui de pomeană. La 1806, de Hagi Iane Anastasesci din temelie. ... şi lor fost-a zidit aciastă.... nostru, şi a fost pus hrmaul Sfănta..., iar eu Badea Viel Clucieriu, fiind învechit..., şi sfinţii arhanghelii.... Acest clopot ete făcut cu cheltuiala dumnealui Grigoraşco Băleanul, Vel Medelnicer şi l-au dat 274 dumnelaui Băleanu, ca să-i fie dumnelaui şi părinţilor dumnelui vecinică pomenire; Martie 1, 7267. S-a făcut în zillele dumnelaui Grigorie Băleanu,,întru vecinica pomnire, la leat 1842, de Friedrich Volf din Bucureşi. Prin glasul-mi povestec Cerescului Înpărat, Iar prin veacuri pomenire Celui ce m-a înfiinţat. S-a făcut în zilele dumnealui Marelui-Ban Grigore Băbăleanu; 1842. S-a ridicat de Maree-Vornic Grigorie Băleanu, faţă find Domnul Ţării, Alexandru Ghica, şi Mitropolitul Neofit, în anul 1840, luna Iune...; şi s-a săvărşit de marele-Logofăt N. Băleanu, la naul 1858, Iunie 29. Aniţa Băleanca, Luxandra, Zoiţa, cu fiică-sa Ilinca. Grigori Băleanu, Ioan Băleanu polcovnic, jupăniţa Marica, Ioniţă Caramnlău. Aciastă svăntă Evangjhelie datu-o-a io creştinul Io Şărban Canacuzino Basarab Voevod, Domnul Ţării-Romăneşti, la svănta şi dumnezeiasca bisercă ot Liudeşti den Potop, ot 275 sud Dămbopviţa; care biserică iaste făcută den teeliia ei de Stoica Logofăt Liudescul, însă cu ajutorul Mării Sale Domnul creştin Io Şărban Cantacuzino Vopevo, ca să fie Mării Sale pomeană în veac, Mesiţa Aprilie 14, let 7194 1686. Acest sfănt lăcaş, hramul Sfăntului Haralamb, mai denainte fiind de lemn, din îndemnarea dumnezeiască s-a zidit din temelie . De dumnealui biv 3 Logofăt theodorache roda, în zilele armii prea-puernicului Înpărat Niculae, în al 4 an, în zilele Preasfinţii Sale Mitropolitul Grigorie...; 1832. Aciastă sfăntă şi dumnezeiască biserică s-a zidit dinnte mleiia ei şi s-a înfrumuseaţt pîcum se vede, în zilele Domnului Io Costandin Neculai Voievod, de dumnealui jupan Costandin Lipoveanul, inHrizii Căpitanl Lipoveanul; dinpreună cu jupăneasa lui, Stanca CIoranca Lipoveanc..., întru pomenirea sfăntulu ierarh Niculae..., în zilele Mării 275 Sale Constandin Niculae Voevod. Leat 75521 1742, Septemvrie 25. 276 Costandin Scarlat Cornescu. Născut la 1792, mort la 1820. Cu vrearea Tatălui şi ajutorul Fiului şi săvărşitu duhului Sfănt, această cinstită şi de viiaţă aducătoare cruce rădicatu-s întru cinstit praznc şi făcător de ciude Sfeti Nicolae arhiipiscupul, ci-au fost hramul sfentei besereci den Cornăţeni, în zilele creştinului Matei Băsărab Voevod. La aciastă dumnezăiască cruce truditu-s-eu şi s-au ostenit, dă o a rădicat, robul lu Dumnezeu jupan Socol biv Vel Clucieriu, de înpreună cu jupăneasa lui, roaba lui dumnezeu, jupaniţa Marula Cliucereasa, fata răpoatului Mihai Voevod şi a jupănesei Tudorei şi cu feciorei noştrii jupan Cărstea Cliucieriu, şi Irina, şi Ianache Spatariu, i Stanca, i Marua, i Costandin, i Ventilă Floriscul, şi Tudora, i Tudosie, i Ana, – ca să se pomenească părinţii mnoştri jupan Necula Vprnicul i jupaniţa ego Irina to Cornăţeni, i moşi noştrii cine a făcut besearica de la Cornăţen: jupan Ventilă Vel Vornic i jupaniţa ego Voica Şi s-e rădicat aciastă sfăntă cruce în cest loc, pentru slfutele lor şi al părinţilor, ca să le fie pomeană în veci. Amin. 277 că s-au zidit din temelie de jupan Vintilă Cornăţeanu, biv Vel Vornicul, cu soţia sa, Voica, la anul 1596, iar la anul 1726 s-au reparat de jupan Matei Ruset , biv Vel Clucieriu, cu soţia sa, jupaniţa Stanca. ŞI aceasta, dentru celelate cărţi, este a adumnelaui Matei Roset biv Vel Sluger, dărută de presfinţitul părintele nostru chir Clement. De cănd a fugit dumnealui Lixandru Dumitru Ghica Cvoevod din Scaun, 1842, Octomvrie 10, şi la 1843, Fevrarie 14, s-a încoronat Gheorghe Dimitrie Bibescu Voivod, fiind iarna fără zăpadă dă loc, şi cald întocmau ca vara; şi am scris eu robul lui Dumnezeu Dobre. Cu vrearea Tatului şi cu ajutoriul Fiiului şi cu înplerea Duhului Sfănt, a unuiia nedăspărţite Troiţe, a2astă sfăntă şi dumneziiască biserică de în tmelie şi pănă în sfărşit o au zidit dumnealuii jupan Neagoe... Săcuianul Velichi Postelanicu, înpreună cu jupăneasa lui, Sanfira, întru lauda cinstitului hram al Naşterii Spăsitoriului nosru Isus Hristos, în zilele prea-luminatului Domn Io Costandin Şărban Voevod, păntru vecinica pomenire. ŞI s-a început a2astă sfăntă biserarecă în luna lui mai 10 zile, şi s-a sfărşit la Octomvrie 18 zile, leat 7163. 278 La leat 1730, luna lui August în 2 zile, au venit poruncă înpărătească pe la biserici, dă s-au citit, pentru oerit i tutunăritm căte parale 6, i dă vacărit, căte parale 33 de bani, vită mare, i dă mănzaţi şi dă gonitori prin jumîtate. Să se ştie de cănd a murit Măria Sa Io Costandin Racoviţa; la leat 1764, Ghenarie 28. S-au dăruit de biv Vel Medelnicer Grigorie Merişescu...; satul Ghineşti; 1814. Să se ştie de cănd a venit poruncă pe la toate satele ca să dăm la casa înpărătească; intru acea vară fiin şi o secetă foarte mare, s-a înspăimăntat toţi locuitorii, în zilele înălţatului Domn Alixandru Ghica Voevod; 1834, Iulie. Cănd a fost cusrul anilor de la Hristos 1837, în zilele Domnului Dumitru Ghica, s-a dat poruncă să stric ecasele, să să pue pe linie, şi multe primejdi s-a întămplat, şi, s-ă năpraznă, blăstemul lui Dumnezeu fu, şi dete un potop mare foarte, atăta căt s-a spăimăntat toată suflarea, şi, înecănd norod fără semaă, şi tatele ce au fost pre lăngă apele, le au luat cu oaemni, cu dobitoace cu tot. Iulie 12. Să se ştii de căntd s-a stricat obiceiul Ţărei-Rumăneşti, fiindcă erea Ţări-Rumăpneşti de bir, şi căte marafeturi au fost, toate s-a stricat,1813. Logofătul Gheorghie. 279 Să să ştie de cănd a venit Muscalii în Ţara-Rumănescă de s-au bătut cu Ungurii, şi i-au bătut ungurii pă Muscali, de i-a fîcut praf... 1849, Avgust 3. Să să ştie de cănd au venit Muscalii în Ţara-Romănească şi au trecut la Unguri, şi s-au bătut, şi au luat Muscalii Sabat, şi i-au bătut Ungurii 279 la leat 1849, Dechemvrie 1849. Aceastăp sfîntă şi dumnezeiască mănăstire, unde iaste hrmaul Sfeti Ilie Prooroc, făcutu-o şi o-u zidit de în temelie Io Matei Basarab Vovod şi Doamna Elina, ca să le fie pomeană în veaci. Amin. Ispravnic jupan Tudor. Vleat 7154 1645-6. A2astă sfăntă şi dumnezeească biserică, ce să prăznueşte hramul s. Ierarh Nicolae şi s. Proroc Ilie, din temelie a fost zidită de răposatul întru fericire Matei Baarab Voevod; apoi iar din temelie s-a zidit a doa oară de răposatul Costandin-Vodă Brăncoveanul Basarab, şi, la leat 1802, de cutremur s-a dărămat. Tot atunci, prin porunca răpostului Banul Grigorie Brăncovenaul Basarab, s-a merem,etesit. Acum la leatul 1849, din sufletească răvnă cuvioasăi Elisaveta Brăncoveanca s-a înnoit spt epitropia şi stăruinţa dumnealui Clucerul iancu nedeianu, îngrijitor fiind dumnealui Lazăr Zinidis, stariţă fiind Panfila; s-a săvărşit la leat 1850, Ghenarie 7, în zilele prea-lumiatului Domnului nosru Barbu Ştirbei Voevod. 280 Să se ştie că acest sfănt Minei l-a cumpărat stariţa Suzana. Să se ştie la aleatu 1818 a fost o boală ce sî zice holeră, şi au murit ca la treizeci şi şase de mii. La leaaat 1802, Octomvrie 14, 7 ceasuri din zi, s-a cutremurat pămăntul, încăt s-au dărămat cele mai sus ziduri.... s-a făîcut de Cristea Voinescu, cu alţii, cari au tat; 1791. Aici am însemnat de cănd s-a născut fata noastră, în luna lui Septemvrie, în vreamea răşmiriţii, cănd au şezut Turcii în Ţara-Rumănească, ca să se bată cu ipsilanti, la leat 1821, Octomvrie 16. Să se ştie, de cănd am scris eu Niţă Dascălul..., de cănd s-a cutremurat pămăntul foarte, căt s-au prăpădit sfintele 281 mănăstiri, în ziua prea-cuvioasi Paraschivi, în opt ceasuri din zi, 1802. 282 Aice am însemnat eu ca să ştie cănd au fîăcut Muscalii pace cu Turcul, la luna lu Iulie în 7 zile, Duminică, şi umbla veleatl 1812 ani de la Naşterea lui Hristos, şi era Mitropolit părintele Ignatie. E zidită din te,eie de dumnelui biv Vel Vistierul Tănase Petrescu, denpreună şi cu ajutorul Polcovnicului Manole, la leat 1776.., apoi, dărămăndu-se..., la 1836 s-a refăcut de dumnealui Polcovnicul Manole şi nepot Vistierului Tănase. Supt acset mornmănt, să odihneşte pravoslavnicul robul lui Dumnezeu Vasile Carabulea biv Vel Capitan za lefegii din Bucureşt Iulie 13, 1832. Cu vrearea Tatălui şi cu ajutorul Fiului şi cu îndemnarea Duhuli Sfănt, ridicatu-s-a aciastă sfăntă şi dumnezeiască biserică ce să cinsteşte hramul Sfinţilor Voivozi, şi a Buni Vestiri, şi a Cuvioasi Paraschivi, în zilele prea-luminatului Domn Io Alexandru Moruzi-Vodă, fiind Mitropolit chiriu chir Dosoftei, şi s-a zidit dintemelie... prin osteneala dumnealui jupan Radul Ţir, vătaf, Neacşa, Dragomir, – ca să le fie în veci pomană. 1796, 26 Ilie. 283 Cu ajutorul şi cu mila lui Dumnezeu s-a rădicat aciastă sfăntă mănăstire lu Dumnezeu, pe hramul cuvioasei Paraschivei şi cu hramul Sfinţilor Erarhi, în zilele luminatului Domn... Moruzi...d e Radu. Cu vrearea Tatului şi cu ajutorul Fiului şi cu îndemnarea Sfăntului Duhuluk ridicatu-s-a a2astă cinstită cruce pe hrmaul Sfintei Uspenie bogorodiţe, şi odihneşte osile robului lu Dumnezeu Gavrii şi a Radi. ŞI au rădicat a2astă cruce jupan Stamate frati-su, fe cior jupanului Dimi, şi s-a ridicxat în zilele Mări Sale Io Costandin Voevod, cănd a fost leatu 7221, fevruarie 28. Cu vrearea Tatălui şi cu ajutorul Fiului şi cu îndemnarea Duhului Sfănt, în troiţe slăvit Dumnezeu, aciastă sfăntă şi dumnezeiască besărică de aicia, din Văcăreşti, pe koşie moşilor, strămoşilor, din pajişte s-a zidit de robul lu Dumnezeu Ianache Văcărescul Vel Agă, întru slava sfănului şi marelui de minuni făcătoriu şi d egrabă ajutătoriul Nicolea, arhiepiscopul de la Mirlichie, ca să-i fie prăzunuirea, iară ctitorilor veacinică pomenire, lor şi părinţilor; şi s-au zidit în zilele pre-alumintaului Voevod Costandin Brncoveanul, şi s-a început în anul al zecealea, în luna lui Iunie, în zi 1, leat 7206 1698, şi s-a săvărşit între aşl unsprăzecelea an al Domniei Măriei Sale, cu blagoslovenie preasfinţitului chr Theodosie Mitropolitul, în luna lu August 8 zile, ani Lumii 7207 =1699. 284 ... Puindu-se temele de dumnealor Enăchiţăî Văcărescul...; 1868. Acest clopot s-a făcut de Enache Văcărescu. Întru slava prea-puvternicului Dumnezeu în Troiţă proslpvit şi de noi, preavoslavnicii creştini. În numele Ttălui şi al Fiului şi al Sfîntului Duh ziditu-s-a aciastă sfăntă şi dumnezeiască biserică întru cinstea şi adormirea prea-sfintii de Dumnezeu Născătoarei, şi s-a zidit din temliea ei, depre cum să veade, cu toatp chetuiala dumnelaui Gheorghie Sereili biv Vel Stolnic, întru pomenirea dumnelaui şi dumneaei Zmaranda Stolniciasa, jupăneasa dumnelaui, şi copiilor dumnelaui; şi s-a început n zilele lu Costandin Nicolae-Vod mavrocordat, şi s-a sfrăşit în zilele ui Scarlat Vopevod; dar gătirea acesti bisearici s-a făcut de către soşia sa...; 7267 1758-9. 285 Cu vrearea Tatălui şi Fiului şi a Sgăntului Duh s-a rădicat aciastă sfăntă biserică de robul lu Dumnezeu popa Ghoeghie, eclisiarhu biserciei domneşti din Tărgovişte şi protopop a tot judeţul Denbovciţi, şi de roba lui Dumnezeu Maria presbitera, spre slava li cinstea Născătoariide Dumnezeu şi a marelui mucenic Gheorgie şi Sfăntului nIcolae, în zilele putearnecului Înpărat a toată Rusie Neculae Pavlovici, fiind Muscalii aici în ţară, prin blagoslovenie Preasfinţii Sale părintelui ipsicopu Rămnicului Neofit, otcărmuitor Sfintei Mitropoli în locul Preosfinţii sale părintelui Mitropolit chir Grigorie, cel din pizma boerilor fiind izgonit la Ţra Muscălească...; 1831, Septemvrie 21. Am dăruit acest sfănt Triod sfintei biserici Ocniţii, ci este hrmaul sfăntului ierarh Nicolae, pentru pomenire amea, că State, fost Cămăraş,; 1783, ianuar 5. Am cumpărat, ca să ştw de cănd a unblat Hangerliu Voevodul să scoaţă văcăritul..., şi l-au dus la Înpăratu, şi a pus alt Domn ca să stăpănească. 286 Graiul omenirei tace, Da’ trupu aice zace: Era un bărbat vestiti, Raoa bolă al-a prăvălit: o rci boală a holerii, Mari-i focul durerii. 287 Rupt-a sufletul din trup: Gura înnaltă a tăvcut: Glasurile omeneşti, Inimile – sărăceşti. Înplin pomi toţi înfloresc. El la toatăp omenirea: Vecinica lui pomenirea Vel Vornic cu boerie: Ş-a înplinit datorie. Să Să şti caă aciastă carte anume Penticostar s-a cumpărt de Catrina Năculeasa, şi am străcat eu, preutul Simion, drept 8 lei, şi am dat-o la biserică Lungani, să fie, şi cini s-ar ispiti să o fur, să fii supt blăstămu celor trii suti optusprezece oteţi. Să se ştie de cănd a fost blaogoveşteniia în zio de Paşti înanul di la Hritos 1817. Să să ştie, de cănd m-am apucat dascălul la Lungani, iînbla veletu 1816. 289 Acestă sfăntă carte ci să numeşti Apostolul, esti a sfinţi–. Să fiiştiut di cănd s-a născut fiul mieu acesta: la anul 1826, Iulii 19, şi s-a luminat cu luminare sfăntulu Botez , Iulii 20, naş fiidu-i dumnalui Medelniceru Andrii, vechilu moşii Lungani; numele copilulu tot Andrei; cu cetire botezlui di păriteli Dumitru duhovnicu satului Lunganii. Aciastă sfăntă carte iaste a dumisasli cuconiţii Măriorii Drăghici, stăpăna moşii Lunganii, Ţinutut Cărligăturii,,şi numili cărţii aceştiia, Triodul să numeşti, al sfăntului şi marelui Postu. Triodu dinsat Lungani-di-sus, şi cine să va afla să o fure, să fi afurisit 12 arhierie; Frivoare 8, 1831. Acest Triod aiste a sfintei epicopiei a Romanului, pentru trebuinţa bisercii, 1819, care s-a dat la beserica din satul Lunganii, de la Ţinutul Cărligăturii , a dumisale Spatariuşui Iordache Drăghici, acum a 1825, Septemvrie 26. ... Însămnănu şi eu vreme de cănd am întrat slujitori sfăntului lăcaş, Cpstachi diiaconu; 1823, Septemvrie 10. 1-i, ştiut că la anii de la Hristos 1848, linii în 8 288zile, prin lunile acii primăveri a făst mare săcit; al doile. Multă lăcustă; al triile, moarte holeri; al păatrăle, oşti din toate părţile işite spre război, şi mari griji şi scărbire au fost la nemaul omenesc. Io D... 289 La anul 1848 a întrat Rusul în Moldova. Acest clopot s-a făcut cu blagosloveniia şi cu toată cheltuiala cuviosului igumen a sfintei mănătiri chir Ieremia Moldovean, în vremea Domniei Mariei Sale Constatin Dimitriu Moruzi Voevod, fiind Mitropolitu Moldaviei preaosfinţitul chirio chir Gavriil, în anul de la Hristos 1781, Noemvrie. Preasfăntă Născătoare de Dumnezeu, priimeaşti ale tale de la robii tăi, Constantin şi maria; 1790, Mai 19. 290 Preasvăntă născătoare de Dumnezeu, ale tale dintru ale tale. Nevrednicii robii tăi: Ierimie egumen i Hurmuz ; 1786, Dechemvrie 25. Această sfăntă icoană a hrmaului Marilor Voevozi s-a făcut cu toată cheltuaeala dumilorsale fraţiii Răclăşeşti, dumnelaui Căminar Gheoghe şi dumnelaui Sărdar Ştefan din tărgul Botoşani, nepoţi de frate dumisali Medelniceri Vasile Racliş, de aice, din Iaşi , spre vecinica pomenire a părinţilor dumilorsale; iar acei vechi icoană de argint a catapitezmii, în răzmeriţa, pricinuită în Moldova de neamul grecesc, în anul 1821, s-a dus de igumenul mănăstirei peste Prut, în hotarăle Rusiei, unde şi astăzi se află; s-a zugrăvit de Dimitrie Ponici zugrav, la anul 1824, mart 30. ... După moartea noastră rămăind la fii noştri, airăşi săp nu-l ţăe în cas, ci la Safintele Paşti să-l ducă înnainte la biserică, să să cănte pe dănsul, ca să fim şi noi pomeniţi la sfănta biserică... Nimeni să nu cuteze a să amesteca în pmana noastră... pentru cumăratul cărţi, săngur am dat bani... fiind Domn Ion Ioan Niculai Voevoda, în Domnie d-întăi. 292 A2astă icoană s-a zugrăvit cu cheltuiala robu lui Dumnezău Theodor Parascu, ca să-i fie întru agiutori de toate cele dorite cu bine; vlet 1784. Pomelneacul sfintii biserci grospod, ce să prăznueşte, în Tărgul-Frumos; 1815, Fevrurie1. Ioan Petru Voivod, Ileana Doamna şi fii lor, Ştefan, Costandib, rucsanda, Petru şi tot nemaul lor. Scărlat Voivod; Zmăranda Domna, cu fii li tot neamul lor. Veniamin Mitropolit, cu tot neamul lor. Scărlat Voivod, Zmăraanda Domna, cu fii şi tot neamul lor. Veniamain Mitropolit, cu tot neamul lor. Bisărica cea mare domnească stînd zidurile Curţilor gospod faţă agiunsă l stricăciune. Schitul din codrul Eşanuui, ce este di-asupra Socolii. Boltele i acoperemîntul bisăricii i trii odăi a bisăricii, ogradă de zăplaji de giur împregiur, zugrăvitul catepitesmii i toate veşmitele bisăricii doî clopote i doi policandre i sfeşnice i argintării i alte multe. Acest Penticostar s-a cumpărat de noi, epitropii mănăîstirii Sfăntului Soidion, cu bani mănăstirii şi s-au dat la biserica godpod din Tărgul-Frumos; carii cine s-ar etc.; 1768, Aprilie 18. ... biserica Sfăntului Spiridon, şi s-a dat la biserica gospod de la Tărgul-Frumos, ca să fie pentru slujba bisercii, şi cine ar fura-o , unul ca acela să fie afurisit. Acesti Minei le-au afierosit dumnialui Stolnicul Vasil Saul la bierca gospod di Tărgul-Frmos, unde să prăznueşte hrmaul preacuvioasei maicii noastre Paraschivi, pentru vecinica poenire a părinţilor dumisali; 817, Avgust. Aceste doi sfinti Evanghelii, greciască şi moldoviniască, li-am găsăt nelegate cu argint la biserică, cănd mam orănduit eu epitrop; care nu ştiu bini de cini sănt afie294rosite, dar prin a mci osărdie s-a cheltuit şi s-a legat nişte argint vechi a bisericii, iar cheltuiala lucrului a dat-o toată dumnealui. Sărdari Ştefan Mirce, spre a sa pomenire veşnică. 1830, Avgust 30. .... este spre descoperire... uilă ostenitoare... iconomul Theodor dinTărgul-Frumos.. de la Sfănta Paraschiva, şi cine... să va ispiti ca să o înstrăinează, să fie neertat de toată puterea dumnezeiască,,după poroncire, de sus şi gios, amin; şi de mine păcătosul neertat va fi în veacul veacului. – Theodor iconom. Aciastă carte cetind şi eu, mult-păcătosl gios-iscălit, şi îndestul adăpăndu-mă d toate cele cuprinsă înia, cu multă osărdie dar fiind nelegată, cu a mci cheltuială o am legat spre pomenire. Grigori Cpste Slugeri; 1838, Octomvrie 7. Acestă cărticică ale sfinţilor mucenici trii Manuil, Savel şi Ismail este dreaptă a preacuviosăi Paraschivii dinTărgul-Frumos.., dănduse la anul 837, Noemvrie 30. 295 Supt aciastă piatră să odihneşte,,rovbul lui Dumnezeu Ioan, Dumitru, Costantin, Iona, Petre, Enache, Alexandru, Zoiţa... vecilor; care s-a săvărşit întru Domnul 1819, April 8 zile. Aice să odihnesc robi lui Dumnezeu Ioan, Dumitru, ..., Zoiţa , Zoiţa, fii dumisale Ştefan Ciochina, la anul 1833, Noemvrie 12. Jorăşit: dumitru, Ioan, Anastasiea. Famailia Pleviţu. Am priimit 19 lei de la jupăn Coman, pă Penticostariî, din căt ne-a fost tocmala, iară ceialalţi i-am lăsat pentru pmenire; 1809, Aprilie 7. Popa Ioniţă tipografu. Acestă sfăntă Pisaltiri a prorocului şi înparatului David, fiind eu tari dorit după dorinţa ci am avut pentru ao aşa Pisaltiri, ma- învrednicit milostivul Dumnezeu şi l-am cumpărat cu doisprizăci lei di soţia şi di ficioriu răposatuli Toatir Totofis; şi am scris eu însuşi cu măna mci, pe cari cii ce vor citi şi într-a cui mănă va întra scrisori, să-şi aducă aminti şi di mini, căci sănt om vieţuitoriu, dar voi fi şi muritor; să zică; Dumnezeu să-l erte pi dumelui gios-iscălit, tănărul dpi vrăstă di 25 ani, Neculai Tuingiu. Aciastă sfăntă şi dumnezeiască Psaltire este a mci, cumpărată de la Costachi Polac, cupeţ tocmală spre folosul caei noastre...; 1836, Martie 6. S-a cumpărat un trup întreg, adică doisprezece Minei, pe fieştecari lună, de cătră optşe poporenilor numitei bisărici, cu preţ de patru sute doizăci lei, de la monahul Isachie de la sf. Monastiri Neamţul..; 1838. .. 32 lei, 20 parale.. Însă cu chiriie ce au ţănt dumul la mănăstirea Nemţului; dăruit de Ioan Drăgoi, cu soţul său Acsinie şi fiiul lor Vasili. Acest Mie, luna li Sptemvrie s-a cumăra di cătră mine, gios-iscălitul, şi l-am dăruit la biserica cu hramul sfăntul ierarh Nicolai din Tărgul-Frumos, spre pomenire sufletuluk mieu; 1838, Mai 15 . Polocvnic Nastasă Stoica. Acest Molitfenic s-a cumpprat de dumnealui polcovnicu 297 Anastasă, parohiianul beserecei sfăntului ierarh Nicole, de aicea din Tărgul-Frumos, cu preţu de 36 lei, şi a afierosit-o acestiaş beseri, ca să fie spre pomenirea dumnilorsale în veci.... Mai făcînd şi un schit de piatră, mic, în fundu Socolei , în deal , lîngă poiana lui păun, care schit mai nainte era de lemn vechi şi se numia schtitul lui Tărîţă. La care de multe ori mergea Domnul în primblare, fiind loc nalt şi frumos. Let 1836, Septemvire 8, s-a făcutnacest pridvor de dumnealui Petru Braşovanu, spre vecinica pomenire. ... intrării, de partea stăngă, pentru (zid), und este pus, a se aşeza pe moivila lui piatra cu inscripţia; anii lui de la naştere 53. Aciastă sfăntă Evanghelii iaste hărăzată de către Precuvioşia Sa arhimandritul Epifanii nacialnicul Tărăţa la biserica din acest schit; care s-a leat,s-a îmbrăcat şi s-a ferecta cu argint de cătră ghennaralnica Epitropii a Casăi monastirii Sfăntului Spiridonm din Iaşi, la anul 1848, – Gh. Crupenschii Vprnic, epitrop al Sf. Spiridon. – mai 20. S-a zugrăvit la leat 1827, Iulie 20. Înnalt preasfinţitul arhiepiscopu lşi Mitropolitu al Sucevii şl-a toată Moldavnia domnului domn Veniamin, cavaleriu a feliuri de ordine, îndemnat de rînva ce apururea păstrează în inima sa pentru înnaiitarea coprosului cliricesc, cu a sa cheltuială săvîrşind-se acest erepitaf, s-a hărăzit, spre cvecinică neuitarea, Seminariului seu din Sfănta monastire Socola, junde, la trecuţi ani 1838, iarăşi prin a sa neadormită osirdie, a luat al doilea început cursului învăţeturilor teologhiceşti, careşe părăsit fiind mai bine de 14 ani, din pricina nestatocirilor şi înprejurărilor vremilor, turburătoae ce au urmat în acest prinţipat; 1838. 299 Să se ştii di cănd a nins a triia săptămănă după paşti, am di la Hristos 18014, Aprilia. Aciastă sfăntă şi dumnezăiască carte ce să chiiamă Octoih a cumpăratu-o dumneaei Ioanna Uşăroae în 18 lei, îns prin silinţa preutului Filonu, şi am dat-i pomană la sfănta besearică la Valea-Adîncă, unde să cinsteaşte şi să prăznuiaşte sfăntului ierarhului Nicolai, ca să-m fie pomenirea mie şi părinţilor miei; iară cine ar înstreina-o de sl sfănta besearică, ori din preuţi, roi din alţi oameni, să nu aibă triabă să o înstreinedze de la sfănta biserică, nici să o văndză; nici din slgile vlădiceşti să nu aibă voia să o ia pentru dajde preuţilor; iară cine ar îndrzni să o fure sau să o vîndză, unii ca acii să fie blăstămaţi şi afurisiţi de Domnul Dumnedzău şi de Maica Precistă şi de Sfeati Ioann Botezătoriul şi de 12 slăviţi Apostoli şi 318 sfinţi părinţi de la Nichie şi de toţi sfinţii; fierul, lemnele, pietrile să ruginiască şi să putredească, iară trupurile lor să stea întregi, şi să aibă parte cu iuda vîndzătorul şi cu trecletul Arie,şi să-i lovască bubele lui Ghiezi şi cutremurul lşui cain, şi procopsală în toată viaţa lor să nu aibă. Pomiani gospodi Ivan Uşeriul şi Ioana Uşeroae şi Costantin şi tot neamul lor; în anii de la Adam 7285, iar de la Nalterea lui Hristos 1776, Fevruarie 22. Aciasztă stambă s-a săpat pe vreamea stăreţiei cuviosului arhimandrit chir Domitian, în sfănta monăstire Neamţ la anul 1824. Aceste doî Mineie cu slujbele sfinţilor de peste an l-am cumpărat eu, şi lam afierosit bisericii de la satul Miroslava spre a mea poeminre, a smeritului arhiereu Filaret Apamias Beldiman, Iulie 25. Adecă eu, Zota Zima, să să ştie precum am văndut aciastă sfăntă evanghelie preutului călugărului ce s-a chemat că este de la sfănta mănăstire de la Hadămbul, drep 4 lei, şi i-am ertat un leu, să mă pomeniască căt va trăi el; şi pentru credinţă am şi iscălit. Să să ştie precum am cumprat eu, preutul Vasiliia, această sfăntă evanghelie romăniască dezlegată, de la dumnelui băcalul Zota Zima, drept 4 lei bătuţi, şi unu şleu mi-au ertat, ca să-l pomenesc la sfănta beserică, er, nepomenindu-l, să fiu neeatat. În preluminată şi oblăduitori Domnie Mării Sale şui Mihai Răcoviţă Voevod, cînd înbla vletul dinceputul lumii 7232, în Septemvrie 26. 302 Cu voia Tatălui şi cu ajutorul Fiului şi cu săvărşirea Sfăntului Duh s-a zidit din temelie a2astă sfăntă şi dumnezeiască biserică, întru care să prăznueşte hraul sfăntului proroc Ilie, sfăntului ierarh Nicolae şi sfăntul Ioan Botezătorul, şi s-a înfrumuseşat cu zugrăvire peste tot, dupre cum să vede, în ziele Mării Sale prialuminatului Domn Io Alecsandru Dimitriu Ghica Voivod al Valahii, cu blagolovenia şi cu ajutorul Preasfinţii Sale chiriu chir Neofit episcop Rămnicului, Noului-Severtin, şi cu cheltuiala şi osteneala cia cu multă osrădie a dumnalor Pătru Cojhocaru cel mare, dumnealui Postelnic Barbu Dranovicianu, Dumitru Gheorghe Mitualei, Voinea Cojocari, Mihai Amza, Pătru Cojocaru, Dincă Cojocaru, ajutorind şi alţ boeri şi neguţători şi lăcuitori acestui loc, după cum în pomelniculcel titoricec este scris, precum şi toate odoarăle cele biericeşti a cumprat, şli cele pre dinlăuntru trebuincioase au făcut, spre a fi întru slava numelui marelui şi a tot ţiitoriului Dumnezeu şi a dumnelaor i a părinţilor dumnealor veşnică ţşi neşfărşită poemnire; în anul de la Naşterea lui Hrisstos Dumnezeu 1834,Noemvrie 8, s-a făcut aciastă pisanie prinosteneala dumnealor Mihalache Bănduţoiu, Păuna soţia dumnealui, Firica, Teodor, Niculae,Dumitru, Vasile, Cărstam Ştefana, Părvu, Şărban,Dima, Gheorghe, Sima, Grigore, Aqna, Dumitru, Stoica, Petru, Ecaterina. Acest Molitfenic l-am cumprt eu, popa Ioan ot Drăgăşani, de la preoteasa Stana, 303a răposatului popi Badi, cu t 25; popa Zamfir vănzători şi martor; cu leat 1831, Fevruarie 16. Această sfăntă şi dumnezeiască carte ce ă numeşte Aposti, s-a dăruit aicea la sfăntaă bisrică cea noao din Drăgăşani, unde să prăznueşte hrmaul sfăntului prooroc Iliem de robul lui Dumnezeu Stan erodiacon de la satul Nemoiu, pentru a sa vecinica pomenire, şi, spre a fi ştiut, am îănsemnat aicea; 1835, Martie 1. Anul 1838, luna lui Ghenarie 11 zile, sara, la patru ceasuri fără un sfert, s-a cutremurat pămîntul foarte tare, încît poci zice că au fost însemnat cutremuzr, şi spre,mţinere de minte, am însemnat aici. 304 Acest Mineai este vcumpărat de mine, robul lui Dumneău diiaconl Fărtat ot satulu Spărleni. S-a dat de noi biserici din Drăgăşani prin dumnealui Postelnicul Barbu de la Drăgăşani, sput a căruia îngrijire să bva păstra. 1857, Ianuarie Calinic, Rămnicului, Noului Severin. ŞI au fost ploaie. Precum şi casele arhiereşti, seminarul şi toate împreujurimile sfintei episcopii. Ăîntru slasva preasfintei Troiţe ţşi în numele sfăntului ierarh Nicolae şi a sfăntului marelui mucenic Dimitri ziditu-s-a aciastă sfăntă biserică din temelie prin osărdia şi cheltuila robu lui Dumnezue Chea Gărdescul şi cu ceialalţ ajutătotri, în zilele prea-înnălţătauului npstru Domn Io Grigorie Dimitriu Ghica Voevod, arhiereu eparhiei fiind Preaosnţitul episcop chiriu chir Neofit, la leat 1826. Pusam a2astă episanie şi am ajutorat sfănta biserică şi cu alte odaoră, ori ceia ce-am putut. Pre căt milostivu Dumnezeu a voit, M-am silit, După putinţă, Ca vameşul cu credinţă, La acest prea-sfănt lăcaş, Nu ca Fariseul trufaş, Înplinidu datorie, Odihna ce aîn vecie, A putea nădăjdui, Doamne, în veci dărui. Rogu-mă, dar, prea-herbinte, Din rostul cel de părinte S(ă) auzi glas prea-fericit: Iată cum te(-)am plătit. Smeritul Daniil monah Gărdescu, iconom sfintei mănăstiri, Cozi, cel mai mic fiu dumisale Cheri Gărdescu; leat 1835, Septemvrie 14. Să se ştie aciastă sfăntă beserică că s-a fîcut în zile Domnului nostru Eu Alesandru-Vodă, în anu cu veletu 7300 1792. Cu ajutorul lu Dumnezău, eu Matei am început pentru rugîciune; fraţi acest lucru sfănt: eu, popa Giura, am slujit întăi. Eu popa Giura, eu Matei (eu Mătei). Eu Giura am tipăriint. Ei Ion al lu Şărban, eu Dumitru Dimoi, Stan Ştefănesc, Stanciu finu lu Stan Ştefenescu , Niacşu lu Neagoie, Măriea lku Neagoie , Radu lu Neagoie, Radu Runceanu, Anghel Curuica, Niacşu şi cu Dumitraşcu Ciocă, Ion flăcău, Badea Boiaşu, Radu Ştefănescu. ŞI am scris eu, Ion Munteanu. 306 Acest sfănt Molitvenic este cumpărat de mine, popa Grigorie, şi l-am lăsat la biserica mea Rădeşti-de-sus, la măna feciorului mieu popa Tudor, ca să să pomenească în vecu; 1817, Octomvrie 7. Popa Toader. Aciastă sfăntă şi dumnezeească besearică din oraşul Rimnicului, întru carea să cinsteşte şi să prăznuiasşte hrmaul Buna Vetsire a preasfintei Născătoarei de Dumnezeu şi a celui dintru sfinţi părintelui nostru Nicolae, fost-au mai nainte zidităp de răposatul Mircea Voevod, airă, cănd a fost întru stăpănirea Nemaţilor, viind Turcii cu răsboi asupra Neamţilor, i-au biruit şi i-au scos dintr-aciaste cinci judeaţe, şi au ars toate sfintele besearici, şi, fiind aciastă sfăntă besearecă mai veache şi surpată, au ajuns la pustiire. Deci , din pronia dumnezeiască s-a îndemnat şi s-a apucat dumnealui răposatul Logofăt Radul Rămnicianul, înpreună cu dumnelaui răposatul jupan Ioan Moldoveanul de la Sibiiu, de a zidit aciastă besearică din temelie, tot în locul acei vechi, şi o au înfrumuseţat cu zugrăveala precum să veade, în zilele luminatului Domn Io Costabdin Nicolae Voevod, fiind arhereu Scaunului acestuia părintele chir Clement, piscopul Rimnicului, casă le fie veacinică pomenire dunelaor şi a tot neamul lor, fiind ostenitoare şi mult străduitora dumneaei jupăneasa Stanca, sora dumnealui Logofătului Radul, care şi dumneaei cu ce a putut a ajutat; Iunie 26, anii de la Adam 7255, iară de la Hristos 1747. 307 Acest sfînt şi dumnezeesc Minei, ce este cu luna lui Octomvrie, este al sfintei biserci unde să prăznueşte hrmaul Maicii Domnulkui şi al sfîntului ierarh Nicolae. Cu vrearea Tatălui şi cu ajutoriul Fiiului şi cu săvîrşirea Sfăntului Duh, ridicatu-s-a aciastă sfăntă şi dumnezeiască beserică întru cinstea şi lauda Tuturor Sfinţilor, cu însţoirea la cheltualaă a cinstitului şi de Dumnezeu iubitor chir Grigorie proin episcop al Rămnicului Noului Severin , şi a dumnelaui Hagi Costandin Malache, avănd ajutor şi pe cuviosul chir Theodor monah, egumenul Dobruşi; şi s-a început la anul 1762, Avgust 1 dni, în Domniia Mării Sale prealuminatului Domn Io Ştefan Mihai Racoviţă Voevod şi în anul d-întăi al,păstorie iubitoriului de dumnezeu chir Parthenie, episcopu Răimnicului, întăi ucenic şi diiadoh aş Sfinţii Saşle părinteui Grigorie, spre a lor veacinică pomenire; 17274 1765, Septemvrie 13 dni. 308 Grigorie proin episcop Răimnnicului. Această sfăntă bisrică s-a zidit de mine. Grigore, proin eiscop al Rîmnicului, Noului Severin, înpreună cu Hagi Costantin Malachie ajutător, şi Theodosie monahu, la zidire şi zgrăveală, al care, după vremea întîmplărilor, a rămas neisprăvită parte de jos, de la încăperea femeilor, şi advon. Hagi Costantin Malache. Bica Ioan Lahovari. Aciastă sfăntă biserică este înzestrată cu 889 lei noi, pentru care aceşti bani i-am făcut danei din averea mia: casele cu prăvălie fiecare an din chiria banului celuia din piaţa oraşului,să se plătească totdeauna, pe fiecare an, precum mai sus vorbeşte, lefile fiecărui sevitorilor bisericii, precum se află scirşi în testamentul care v-am lăat fiind vie: 1, lafa 2 preoţi, 300 lei. 2, idem a cîntăreţilor din drepta 220. 3 idem cîntăreţilor din stînga şi paracliserului, 150. 4, susţinerea bisercii cu lumînări şi alte trebuincioase, lei 200. Acestea s-a dat de mine, spre pomenirea mea, fiindcă biserica este făcută de strămoşii noştri, Aceste tetrapode şi iconostas este zugrăvit cu osteneala, 309 cheltuiala dumnealui Medelniceru Gheorghie Bucşănescu; 1823, Fevruarie 8. Ioan zugrav. Acest Minei s-a cumpărat de chir Mihai cojocariu în t 6, şi -a dărut sfintei bisearici unde să cisteşate şi să prăznuiaşte hrmaul Tuturor Sfinţilor, în oraşul Rămnicului la ani de a Hrstos 1791, Octomvrie 1, pentru fericita lui pomenire. Aciastă sfăntă şi dumnezeiască biserică, unde să cinsteşte şi să prăznuelte hrmaul s. preacuvioasi Paraschiva, care aciastă biserică din temelie s-au zidit de răpostul Domn Io Pătraşco Voevod, ctitori,iară, după aceia, trecînd multă vreme, i ajungînd biserica la multă cădere,,s-a boltit de iznoavă cu cheltuiala a dumnealui jupăn Savvi, şi clopotniţa cu cheltuiala a dumnealui jupăn Ilie, şi amvonul cu cheltuiala a dumnealui jupăn Iova; iar la leatu 1788 s-a ai stricat de răzmiriţă, şi s-a dres de ienoriiaş şi de dumnealui jupîn Dumitachi Ievoi. 310 Acest sfănt şi dumnezeesc pomelnic, carele să chiiamă proscomiarion, iaste al sfintei şi dumnzeeştii besearici din Tărgul Rîmnicului, care besearică iaste zidită din temeliia ei de răposatul Domn Io Pătraşco Voevod, ctitorul, iar după aceaia, trecînd multă vreame şi ajungînd besearica la multă slăbiciune de cădeare, adus-au Dumnezeu aici, la oraşul Rîmnicului, p dumnealor neguţătorii chiproviceni, şi, văzînd sfînta besearică la multă slăbiciune de cădeare, s-a apucat de a u boltit-o de iznoavă,, cu toată cheltuiala dumnelaui jupan Savvei, şi s-a înnălţat turnul clopotniţi cu toată cheluiala dumnealui jupîn Ilie Mîreţul, şi s-a fă ut amvonul denaintea besearicii de iznoavă de piatră, de răposatul dumnelaui jupan Iova, fiind ostenitor dumnealui jupaan Ioan Evepalin. Iar, cînd au fost la anul 7246 1738, fiind aceaste cinci judeaţe dincoace de Olt întru stăpînirea prea-înnălţatului Înpărat al romeiu Carol al 6, etc. ŞI, viind neguţătorii din şara Aredealui, s-a apucat cu cehltuiala dumenaor de au dres sfînta besearică cu zidu, şi o au acoperit cu şindrilă, şi o au înfrumuseţat şi înlăuntru cu toate ceale ce i-au trebuit. ŞI s-au făcut şi pomealnicul acesta cu toată cheltuiala dumenalui juapan Constandin, scriindu-se într-însul fieţtecarele cine a dat numel.. Iar, cînd a fost la leatu 1788, făcîndu-se încă răzmiriţă între Poarta Otomaniciască şi între Curtea Austriei, şi adunîndu-se şi la acest oraş ordie de mulţi Turci , s-a răpus 311 iarăşi odoarele sfintei besearici, şi s-a tricat şi besearica înlăuntru, ajungînd grajd de cai şi, dărămăndu-i-se de tot şi învălişul, a rămas aşa pînă la facreea păcii,. Atuncea dar, la anul 1790, cu sfatul şi îndemnarea celor mai de aproape ctitori şi cu voinţa de obşte a tuturor negţătorişo pravoslavnici ai Companiei, cîţi sînt noriiaşi ai aceştii sfinte besearici, a fost ales epistat dumnelaui jupan Dumitrache Iovoiul, carele, cu darul lui Dumnezeu, după multa oîrdie a sa a dres besearica li chiliile de lîngă besearică, şi au ados, atîta de larăvnitorii noriiaşi, cît şi de la sine scule şi odoară şi veşminte... De atuncea pînă acum, la leat 1812... Era mîzgălit cu multe feluri de slovă dintîi, iar acums-a cuăţit şi s-a spălat precum să veade. Io Pătraşco Voevod i gospojda ego Voica, IO Mihail Voevod i gospojda ego Stanca, Io Petru Voevod Cercel, Io Şerban Voevod Cantacuzino, Io Costandin Voevod Basarab apoi ceilalţi pănă la Ioan Voevod Caragea. .. Stoian Cireş, carele a dat besearicii o pivniţă cu ocina ei la uliţa tîrgului... Jupan cRăciun de la Ocna, carele au dat ompvniţă la uliţa tîrgului, şi cu locu de prăvălie. .. Jupan Nicoliţii sin Hagi Hrsitii Iovepali şi al soţieie dumislae, cocoanei Nastasiei... Şaase Mineae rumîneşti legate, cumpărate cu t 33... Epitrahii i rucaviţe de atlaz cu fir şi de belacoasă cu firu de Veneţiia, şi o păreache paftale de argint poleite, cu colanul lor... Jupan Nicolae sin Nicoliţa Iovepai... A dat şi icoana hrmaului besearicii cu prevazuri poleite cu aur... Jupan Costandin sin jupan Nicoliţii Iovepali... Un steag zugrăvit pe muşama, cu ciucuri de fir bun şi cu prevazuri de maldah, i doao sfeaşnice mici de lemn, zugrăvite. .. Jupan Gheorghie sin jupan Nicoliţii Iovepali... 312 .. Jupan Băluţă, ce s-a numit din sfîntul botez Ioan, sin jupan nica Teişanul, şi al soţiei dumisale, cocoanei Maricăi. Avînd dumnealui cumpărat locul de prăvălie de lăngă podgoriia bsearicii de la leat 1800, şi apucîndu-e să facă boltă, după ce era adunat din răzmiriţa Nemaţilor şi mai denainte, aupcîndu-se meşterii să facă şanţutirle pentru temeliile zidurilor, a început a scoate mulţime de oase de oameni, dn care s-a cunoscut că ascet loc mai denainte vreame a fost tot podradie a besearicii, şi rău a mers cu vînzarea din mînă în mînă pînă cînd a ajuns la dumnealui. Deci, văzîndu-se aceastea, şi cîrtind epitropi sfintei besearici, şi însuş dumnialui cunoscănd că iaste al sfintei besearici, a făgăsuit să dea pe tot anul cîte t zeace la sfînta besearică; atît însuşi cît şi cine să va trage din neamul dumisale, pentru veacinica pomenire. A mai dar încă şi alt loc părintesc al dumnelaui, în dosul chiliilor besearicii, din grajdiul dumnelaor pînă în locul popei Ioţei, ca să fie mai larg. A dat şi o sfită cu epatrahil de catifea roşie, cu şireturi de ceale bune. A mai dat şi alte doao sfite i patru poale, tot de mătase, al iconele ceale împărăteşti, şi o poală, tot de mătase, la iconostas. Jupan Vlăduţ Madancovici... ... Jupăn Dumitru Ioan... O sfită de creditori verde... O sfită de mătăsărie roşie cu aeru şi procoveţe şi rucaveţe, un stihari diaconesc cu oraru lui de damascu; un stihari de taclis cu epetrafirul lui (1835). Acest jupan Dumitrache 312sin Matei Iovoiul a făcut chiliile dinnaintea besearicii... Şi o prăvălioară de piatră... Casele ceale noi din deal ale dumislae dau <>; casele ceale vechi din vale... Chir Stoi 313 sin jupîn Themelie... Jupan Iamandi Nicolae.. Jupan Gheorghe Mihai Cojocariu.. . Jupîn Gheoprghe Ioanovici... Coconi Rucsandi, soţiia răposatului Duţă Iovipali... Jupîn Gheorghe Diianul... Răposatului Santonică Ghinoiu.. Stan Ţepescul, carele cu cheltuiala lui a pardosit altariul besearicii cu lespezi. .. Acest Savva a ţinut pe Stana, sora Hagi Cîrstii, şi el a murit nelăsînd copii. Iar Stana s-a măritat de a luat pe Dumitru Moldoveanul de la Sibiium lşi cu acest jupan Dumitru a făsut pe mariţa, ce o au ţinut-o Ion Moldovenaul, li din Ion Molodveanul cu Mariţa să trag fiii dumnealor; patru şi doao copile; cel mai mare fecior a fost Dumitrachie, de la Sibiu. Jupan Chirăi i brat ego jupan Gheoghie, carii a zugrăvit besearica, şi a dat un policandru şi o păreche de odăjdii. Jupan Ilie Măreţul i brat ego Iacov, carii a înnălţat clopotniţa, şi a dat şi o cruce. Jupan iovei Evepalin, carele a dat besearicii sfeaşnicile ceale mari. Jup!an Iovei Abagiul, carele a făcut amvonul dinnaintea besearicii. Jupan Ioan i snă ego jupan Chira Ebveplain, carele a cumpărat Mineae 12 frate-său jupan Cîrstea, şi a dat un rînd de odăjdii şi şi la acopertiul besearicii a dat zloţi –, lşi la clopot a dat zloţi –, şi a zugrăvit preste tot, şi au făcut podgradiia de zid înpreujur. Jupan Cîrstea Evepalin, nu numai că a fost tovarăş cu frate-său juapn Ioan la cumpăratul celor 12 Mineae, i la un rînd de odăjdii, şi la acoperitul besearicii, etc., ci încă a dat şi o cădelniţă de argint la sfănta besarică, şi o cruce de argint poleită. şI au zugrăvit şi amvonul şi a făcut şI uşile besearicii cu stîlpii de piiatră, şi au mai 314 dat încă şi o candelă de argint la aicoana sfănt ului ierarh Nicolae, plidă bună lăsînd odraslelor sale ca să iubească bunăcuiinţa casăi lui Dumnezeu, şi să urmeze din neam în neam a o înfrumuseţa, cu acelaş de Duneue plăcută rîvnă... Părintelui Climent, iconomul de la sfînta Episcopie, carele a fost preot de mir la aciastă sfîntă besearică, şi a dat un Molitvenic sfintei besearici. Aşijderea a dat şi tatălui Sfinţii Sale Tănasie Burea t 12, cînd s-a boltit besearica cu scînduri. Jupan Mihai Ralion, careşle a dat besearicii o candelă de argint. A mai dat şi fie-sa ;Mariia şa sfînta besearică o sută şi treizeci de dramuri de argint. .. Jupan Ioan Mariiandi, carele a ajutat la doao clopote şi la învălişul besearicii, şi la steag, şi la un Molitveanic, i la un Minei. ... Jupînuli Costandin Malachie. .. Jupînului Lazăr Grpzdin. Dă şi o dveară de mătase. Jupînului Radul Băcanul. .. Jupîînului Dobre.. La dresul icoanelor. .. Jupînului Dan. .. Jupînului Mişco, carele s-a călugărit la sfănta mănăstire Bistriţşa... Pomealnicul jupînului Hristei, carele a dat sfintei besearici o perdea de mătase la dveara cea mare, coturi 3. .. Jupînesii Marişcăi... Jupan Stănică, zet ginere Ion Bunea... Jupan Gheorghie boltaşul din Craiova, sin Logofăt Stan din Rîmnic... A prefăcut crucea ce didease răposatul jupan Latzăr, moşul dumisale Grozdină, cea cu 12 praznice, şi a ferecat-o cu argint la leat 1786.. Jupan Nicolae Tutungiu... O poală de cît... O păreache rucaveţi de taclit... Jupăneasa Ilinca sin Niţu Clipici... Cocoanii Rucsandii Iovipalivna... biv Ciauş Gheorghe apeleanu chip de la <<1831, Ioan Zugrav>>. 315 S-a ridicat aa2stă cruce şi pisaniia de popa Păun Stan ereu, Ana eriţ, Grigore, Ioan; morţ: Niaga eriţa, Grigore ereu, maria eriţa, Zisu, Ioan Tudor. Sacest Minei, luna lui iulie şi cu luna lui Avgust şi alte Minee, care cuprind, în toate, 12 luni, adecă toată slujba besearicii de peste tot anulo, le-am cumpărat noi, jupăn Ioan, dinpreunăp cu frate-mieu juapn Cărstea, feciorii jupănului Marcu Evepalin Chiproviceanul, t 40, bani vechi, şi le-am închinat sfintei besearecii ce iaste în Tărgul Rămnicului-de-sus, ot sud Văkcea, und să sinsteaşte hrmaul sfintei preacuvioasei maicei noastre Parascheva, ca să fie aceaste cărţi stătătoare sfintei beseareci, neclătite, nestrămutate în veaci, să să laude şi să să proslăvească toţi sfinţi de preste tot anul, cîşi sănt în 12 luni, şi să fie şi părinţilor noştri şi noao de pomenire; cărţi care le-am închinat sfintei beseareci, unde şli noi enoriaş săntem , air care s-ar ispiti cu găndu ca acela să înstriineaze vre una din cărţile de al aciastă sfăntă bisearică, să fie suptu blestemu sfintei besearici a Răsăritului li a Tuturor Sfinţilor; Martie 25 dne, l 7234 1726. Aciastă sfăntă şi dumnezeiască carte ce să chiiamă Cazanie, aise a sfintii biserci din Tărg, unde să prăznueşte hramu preacuvioasei Maicii noastre Paraschivei, şi s-a dat de dumnealui jupăn Dumitrachie Iordan, ca să-i fie vecinică pomenire; 1796, Septemvrie 19. Acest advon s-a făcut din temelie cu cheltuala dumisale Logofătului Ioan zugrav şi soţia sa Elena, spre pomenire dunmnialor şi a fiilor dumnialor, anume: Alecsandru, Haralambie, Costandiin, Grigorie, Eforisna, Ioan Nicolea, Efrosina şi cu tot neamului lor, la anului 1838 Septemvrie. Aciastă sfăntă şi dumnezăiască biserică, unde să cinsteşte şi să prăznueşte hrmaul sfăntului amrelui mucienic Gheorgjhie, care aciastă biserciă nu să ştie de cine este zidită din temelie, air la nai de la Hristos 1681 s-a înnoit de Preafsinţiia Sa părintele Theodosie Mitropolit; iar, la ani de la Adam 7245 1737, sculăndu-să Turci cu război asupra Nemţilor, au ars şi a2astă sfăntă biserică, şi iar s-a dres de un nepot al Preasfinţiei Sale, Mihail, şi de un moş Ion, i de moş Radu, ca în veci să să pomenească Aciastă sfăntă icoana s-a făcut de dunialor nepoţi lui Matei Arvat, marin, Mariia, Gheorghe, Ana, Grigre, Alelu, Tudora, Gheorghe, matei, Maria, Gheorghe, Ana ereiţa, Grigore, Păuna, Mitru, Constanttin; 1839,,Iunie 14. ŞI airăş s-a dres de un nepot al Preasfinţii Sale părintelui Theodosie, chir Mihail proigumen al Coziei, iară la leatu 1763, fiiund ispravnic dumnealui Petru Grădişeanul biv Vel Stolnic, au zugrăvit oltariul şi beserica. Deci acum, la anii de la Hristos 1779, fiindcă era tinda besearicii mai mare şi neboltită, îndemnatu-s-a din rîvnă dumnezeiască un moş Ion, înmpreună cu un noriiaş al sfintei besearici, anume Radul, şi au mai lărgit besearica, cu micşorarea tinzii; care tindă au şi boltit-o şi zugrăvit-o cu amvonul. Au mai făcut moş Ion şi chillile, cu zidul înprejur. Au ma dat şi Radul un peatec de sălişte la uliţă. Iară, cînd ar fi să se scrie neştine la acest dunezeesc pomelnic, să fie prin ştirea preoţilor, ca să se ştie pentru ce i-ar fi ca să se pomenească. Iară, de va îndrăzni cineva a scrie vre un nume fără ştirea preoţilor besearicii, de va fi parte besericiască, să i să ia darul, iar, de va fi mirean, să se afurisască... Arvat dă o Evanghelie ferecată cu argint şi u potiri de argint şi o cruce de argint şi cinci candele de argint şi u loc de o jumătate de zi, îngădiţi, ce să otărăşte cu al bisearici, şi de o parte să hotăraşte cu jupăn Dumitrache Iolvoi. 318 1815, Mai, Acest Ioan Arvat a ajutat la facerea prăznuicariului cu t treizeci. Altul dă un epitrafir de belacoasă. Altul ajută la pardositul besearicii Altul dă taleri 280 pentru şindrişit. Altul coroana la Sf.Gheorghie, sus la Troiciinic, doao coroane de argint cu porumb şi o poală mare peste preastol, cu plaştice..., doao chipuri de mănici de argint, cu 2 pietri. Aciastă sfăntă şi dumnezăiască biserică, unde să cinsteşte şi să prăznuiaşte hramul Sfăntului Ioan Botezător, neştiindu-să de cine ete zidită din temelie pînă şa boltă, s-a sculat dumneanui kjupan Dumitrache Evoi, la leat 1815, de oo au boltit-o, şi a făcut şi clopotniţa, şi 318 jugrăvindu-o, şi făcînd şi 5 icoane, şi candele de argint, şi cu altele mai înpodobind-o, după cum să vede, ajutănd şi dumnealui jupăn Niculiţa Iovipale cu tl. 500 şi dumnelui Logofăt Ioniţă al popei Dumitrică cu tl. 200. A fost mai nainte biserică clădită de arhiepiscopul Eftimie al Severinului şi Mihail episcopul, iar, la anul 7243 1735, în vremea războiului, Turcii cu Nemţii, auzînd, s-a făcut a doao oară, de părintele Climent episcopul. 319 Aciastă cutie întru carea să află pus cinstitul cap al sfăntului marelui mucenic Mercurie, s-a făcut cu cheltuiala Sfinţii Sale iubitoriului de Dumnezeu chir Parthenie, episcop Rămnicului; 1767. Epsicopiia Rîmnicului, Aprilie 30 dni, la leat 1767. Climent episcop Răimnicului, Stoiana, Ivăno... Theodosie, arhimandrit Cozian; 1810. S-a făcut de preaosfinţitul părintele Nifon Sevatis, egumen sfintei; anu 1844, luna Martie 1. 320 Acest sfănt şi dumnezeesc paraclis, din temeliia lui iaste zidită şi cu zugrăveale împodobită din bun găndul şicu totă chletuiala cinstitului şi de Dumnezeu iubitoriului părintelui chir Grigorie, episcop al acestei sfinte episcopuu, întru slava lui Dumnezeu şi întru lauda hrmaului sfăntului marelui ierarh Grigorie bogoslovul, în zilele luminatului Domn Io Grigorie Ghica-Vodă, leat 7259 1750-1. S-a zugrăvit acest sfănt paraclis la leat 7262 1754, sfărşindu-să la luna lui Avgust în 22 de zile. Io Cosrtandin Basarab Voevod. Dionosie ieromonah, eclisiarh Mitropoliei; 1809, Septemvrie 8. 321 1840, Ghenuarie, necatrie arhimandrit igumen Cozii. Io Costantin Gehan Racoviţă Voevod. Grigore episcop Rămnicului. A2astă sfăntă şi dunnezeiască biserică ce să cheamă bolniţă, întru carea să cinsteşte şi să prăznueşte Adormirea preasfintei Născătoarei de Dumnezeu şi pururea Fecioarei Mariei, iaste zidită din temeliia ei prin osteneala şi cu toată cheltuiala Preasfinţii Sale chir Climent episcop. Precum şi biserica cea mare iarăş de Sfinţiia Sa s-a înnălţat şi cu zugrăvele s-a înpodobit, în ziele Mării Sale Io Costantin Necolae Voivod, ispravnicu fiind Spiridon monah,chelar; Octomvrie 20, 7254 1744. Ziditu-s-a aciastă sfăntă şi dunezeiască beserică din temeie, şi cu zugrăvelaa, şi cu alte odoare înfrmuseţată. Prin nevonţa şi cheltuiala smeritului chir Climent, episcopu Rămniclui; 7256. Zugravii; popa Gheorghie, Badiia diacon. ... zilele bunului creştin Ion Costandin Vovod, ş-au dat datoria cia de obşte la anii de la Adam 7201; iar de la Hristos 1693. 322 A2astă Cazanie iaste al sfintei mănăstiri Hurezii, oată de Sfinţiia Sa părintele chir Climent, şi s-a dat sfintei biseareci de la Baia-de-fier, unde hrmaul Tuturor Sfinţilor; Aprilie 25 dni, 7257 1749. Dionisie arhimandrit, igumen Hurezului. Acest Triod este al sfintei mănăstiri Hurezu, şi l-a dat smerit igumen Dionisie iermonah la biserica sfintei mănăstiri de la Baia, la luna lui Fer. 28 dni lt. 7240 1732... Cumpărată de duneaui Iacov, dinpreună cu nepoti dimisale Avraam ot Baia-de-her, aşijderea şi sfănt antimisu este tot de cumpărat..., la sfănta bisărică cci noao ot Sărbeşti. 323 Dată de Ppopa Mirea ot Bărteşti la 7267 (1758-9) sfintei besearici cei noao de păiiatră din Bărbăteşti. Aciast Apostol l-am văndut eu popa Dimetrie Sfinţii Sale popei lui Grigorie snă Andreiu boiar ot Bărbăteşti dept zloţi 19, şi am lăsat zlot 1, că au fost tocmeala zloţi 20, şi am ertat zlot 1, ca să zică şi mie cine va citi: Dumnezeu să-l iarte; la cursu anilor de la începutul Lumii 7246 1747-8. Aciastă carte a dat-o popa Nicodim ieromonah ot Bistriţă de pomnaă dumnelaui Ştefan vt. Vister ot Bărbăteşti, la sfănta bisearică unde să prăznuiaşte Sfăntul Nicolae, inuarie 25 dni, leat 7229 1721. Aciastă sfăntă şi dumnezeiască carte ce să numeaşte Mineaiul lunii lui 323 Noemvrie, l-a dăruit Sfinţiia Sa părintele Macarie iromonah sfintei besearici cei noao de piiatră din Bărbăteşti, întru carea să prăznuiaşte hrmaul preasfintei Născătoarei de Dumnzeu cinstita ei Întrare în besearică... Popa Ioan sint Macarie, egumen ot Bărbăteşti, am scris; 1779. Chiriu chir Climent, episcopul Răimnicului, pentru pomenirea Preasfinşii Sale, s-i fie în veaci, pentru căp i-am slujit 10 ani în protopopie; iar cine l-ar fura, să fie afurisit de părintele episcop, şi de toţi sfinţi părinţi ot Necheia, 318 şi de mine popa Ioan protopop Telescul; Noemvrie 20 dni 7257 1748. Acest sfănt Apostol l-a dăruit protopopu Ioan dumnealui 324 Stolnicului Bengescu. Aicea la sfănta bisearică, la Bengeşti... Radu Bengescu biv Vel Stolnic. Acest sfănt Apostol iaste al sfintei mănăstiriBistriţii, lăsat de Stefa igumen Bistriţii, să fie în chiliia igumenească. S-a înnoit cu legătura în igumeniia Sfinţiei Sale chir Costandie arhimandrit Bistriţii, 1800, prin osteneala mea; Dionisie eclisarh. Acest sfănt Apostol la dat proegumenul chir Grigorie ot Coziia la bolniţă, unde iaste hramu Sfinţilor Apostoli Petră şi Pavel, ca să fie Sfinţii Sale veacinică pomenire; iară cine s-a îndrăzni ca să-l dezlipiască, să fie supt blăstămul Sfintei Troiţă. Octpmvrie 3 dni, l 7211 1701. Acest Pentecsotar l-am cumpărat eu, popa Pătru, ce mă trag din neamu Avrămeştilor, de aicia, din satul Bucureştilor, pe moşiia sfintii episcopii, şi l-a cumpărat cu t 6, însă şase, la anul de la Facerea Lumii 7287 1779, la luna lui Agost 1. A fost Căluiului, supt Gavriil arhimandritul (1806). Aciastă sfăntă Cazanie iaste cumpărată de popa Pătru Oprişi, pentru îndeletnicirea cetirei feciorilor lui, ca să o stă325pănească cu pace, şli scris eu, mai mult păcătosul şi ticălosul robul lui Dumnezeu popa Pătru Opriş, cu mănă de tină, cu condei de găscă; Ghenarie 13, 1788. Ş am văndut-o la satul Cănenii. Al popei Stanciul Sirbescul, care sănt preot la sfănta beserică la cănepeşti, sud Gorj; de la începututl besearăcii, păn s-a isprăvit, şi s-a sfinţit cu blagoslovenia Preasfinţiei Sale iubitoriului de Dumnezeu episcop Filaret al Răimnicului... Cu t 25, şi pă legătură am dat t 2... Mai 8, 1785, 7293. L-au dat Preafsinţiia Sa părintele episcop chiriu chir Parthenie de Rîmnic, la sfăntul schit ce să chiamă Cornetul, prin mine, Rafail monahul, ca să fie Preasfinţii Sale veacinică pomenire, şi de la sfăntul schit să fie nestrămutat în veci, amin; luna lui Dechemvrie 22, vleat 7275 1766. Aciastă sfăntă şi dumnezeiască carte ce să chiiamă ărgărită, adecă Cazanie, iaste a sfintei besearici de piiatră din Drăgăneşti, hramu Vovedeniia bogorodiţi , datp de pomană de Preasfinţiia Sa părintele c hir Climent, episcopu Rămnicului, pentru vecinica poemnire Septemvire 8 dni, 7261 1752. 326Am scris eu, popa Iordache ot Giurgiu, care am învăţat copii popii lui Calin. Să să ştie că acest Apostol iaste al lui marin sin popii lui Calin ot Giurgiu, iproci; şi am scris eu, Marin, cu măna mia, ca să nu aibă altul a mă rămănia. Mesţa Noemvrie 7264 1755. Acest Triod s-a dăruit de Preasfinţia Sa proin Mitropolitul sfintei mănăstiri Govorii. Decemvire 28 dni, 1777. Acest sfănt Apostol l-am cumpăprat eu, barbl părcălabl ot satu Greci, ot sud Romanaţi, şi l-am cumpărat dela feciorul popei Albului, umbălnd cu el feciorul popei Albului ca să-l vănză în tărgu, în Caracal, i-am dat eu, Barbul părcălabul, tl. 1 pl. dănsulul, cu tocmeală în mijlocu tărgului domnesc, fiind mulţi oameni marturi, care au fost cănd l-am cumpărat; părintele popa Tudor ot Greci, radlui Ciortac, Radul Budulai, şi alţi oameni a fost marturi... Eu, Preda sint popa Albul... La luna lui Aprilie în 2, la leat 1759. Acest Testament iaste al sfintei dumnezăeştii mănăstiri Hurezii, şi s-a arătat aici ca să se vază, să nu-l ducă la alte lăcaşuri, fiind al sfintei mănătiri Hurezii, precum întru adevăr să veade. 327 Acistă sfăntă Evanghelie cumpăratu-o-a Sfinţiia Sa părintele chir Ilarion, episcopul Rămnicului, şi o a dată de pomeană sfinte mănăstiri Iazerul, iar cine s-ar ispiti a o lua de aici, să fie proclet, afurisit, anathema, de Domnul nostru Isus Hristos. ... Cu toată cheltuiala dumnelaui Gheorghe Gîrcu or Izvana, dînd pre lucrul lui taleri 5, 30 parale, adecă parale treizeci; dar tocmeala lui a fost taleri 6=, ci a mai lăsat şi numitu legători parale 30, pentru vecinica pomenire;iar saftiianu l-a dăîruit dumnealui Sămen Miloiu otam, pentru veacinica pomenire. A2astă sfăntă Evanghielie iaste a sfintei mănăstirii Jătiianul, ş-au legat-o Sfinţiia Sa părintele igumen chir Ananiia; Octomvrie 24 dni, leat 7233 1724. Acest sfănt Apostol s-a legat al doilea de ronbul lui Dumnezău Ioan Popescu, dacălul ot Cerneţi, sănt Samoil ermonahu ot mănăstirea Motrului. 1794. Noemvrie 6. Ioan Popescu, dascălu. A2astă sfăntă şi dumnezeiască carte ce să numeaşte Apostol, iaste cumpărată de preoţii de l Negoeştii, de la biserica boerească cea de piiatră, anume preoţii popa Ioan Dragomirescu, popa Dumitraşco Voerescu, diaconu Preda Borcan; cumpărată cu tl. 6 pl. .. S-a cumpărat de aceşti noriaş... la biserica Novacilor: Pătru Novăcianu săn Oilea, Ştefan, Fisăi, opa Ion Borbeae. Aciaştă sfăîntă şi dumnezeiască Evanghelie este a biserici den mahalaoa răsăritului de la Ocne, unde să prăznuesc Sfinţii Voivozi. Leat 7246 1737, Octomvrie 15. Popa Ioan . Aciastă Evanghelie dată iaste de pomană de măria Sa Io Şerban Voivod la bisearica domnească la Ocnă, nde iaste hram..., pentru să fie besearecii. Cărstea Logofăt, ispravnic. Acest sfănt Apostol care ne-a lăpădat-o părintele episcopul Climent la bisearică la Pociovalişte, însă la beasiareca, cea veaiche; care am plătit-o cu zloţi 9, numai preoţii i diaconii carii am fost rănduiţi la acea sfăntă bsearecă, tot pe anume cine ce am dat; însă eu, popa Barbului ot Pociovalişte, am dat bani 150 . Am dat e popa Raduţa, pe acest Apostol bani costande 18. Aciată sfăntă carte iaste a sfintei mănăstiri Polovraci. Pahomire igumenul; 1787. 329 La leatul 1802, Aprilie 27, Duminecă lîngă sară, la două săptămîni după Paşti, au călcat cîrjaliii orşaul Tărgu-Jiiului , arzînd toate casele, tăind şi robind şi oameni, şi după ce au şezut o săptămînă în Tîrgul-Jiiului, apoi s-a arîdicat şi s-a dus la satul Stăneşti, şi acolo a şezut altă săptămînă. Ş-au ars toate satele şi sfintele biserici după supt munte, şi acolo mulţi oameni au robit şi au tăiat, fiind ca la o mie de Cîrjalii, şi mai marele lor afost Manah-Ibrahim. ŞI, de acolo plecînd, -sa dus la Ocnele-Mari, arzînd toate casăle pe drum, şi sfînta mănăstire Ploovragi. ŞI, fiindu-le trecerea prin acest st, Romăneşti, multă stricăciune şi pagubă au făcut, luînd şi un robb, pe Ioan sin popii Nicolae, şi la mulţi oameni au tăiat şi ureichile, şi dumpă dînşii viid nazirul de la Braila, cu vro cinci sute de Turci, cu Cazaci, cutunuri, oaste împărătească, s-au aşezat o săptămînă, cît au şezut şi Cîrjaliii în tîrg. ŞI, viind Cîrjaliii aici, şi s-au bătut cu dnşii, aars şi multe case dintru acest sat, şi sfînta biserciă; au făcut şi metereze, sfărămînd tîmpla toată şi icoanele, rămîind numai păreţii; şi au fost fără de slujbă opt luni, pănă la Dechemvrie în 20 , şi, aducînd pe Sfinţia Sa parintele protopop Andrei, au tărnosit-o şi a sfinţit-o, şi toată ţara şi boerii au fugit peste munţi; aflîndu-se Domnu ţării Măria Sa Mihai-Vodă Suţu, a fugit, cu toţi boerii, din Biucreşti în Braşov. ŞI spre a se şti precum s-a întîmplat, am însemnat aicii aceasta la 1802, April 27. ..protopop. Acei boieri ce au scris şi sicăleşte mai sus, după cum au scris, adevărat este, şi robul ce-l arată că s-a robit, îmi este frate, 329şi nici păn acum nici au mai venit, nici s-a mai auzit unde se află. ŞI cel ce iscăleşte mai sus în anul trecut, la 1806, în luna Mai 7, l-au chemat Dumnezeu; şi pe amîndoi Dumnezeu să-i ierte. 1807, Iulie 24. 330 Aciastă sfăntă carte iaste cumpărtă de robul lui Dumnezău Ion Slăvitescu, dăruită bisercii ot Slăviteşti; 72491740-1... besearică la sat, s-a dat da acolo toate cărşile, s-au lot şi acesta, şi am slujit cu el pănă la răbelia lui Dudor, şi atuncia s-au pus toate cărţile în bolta besaricii, şi după trecerea Turcilor, s-au găsit celealalte cărţi, iar ciasta nu s-u găsit. (E din Sohodol; însemnarea, din1839). Aciastă sfăntă şi dumnezăiască carte a trimis-o protopopu Iionaşco la sfănta bisercă a nostră la Tiişanilor, şi am plătit-o cu talere zăce, eu popa Şteful ot Tiişani. Dintr-aceşte tl. 10 la vale cine ce a dat anume: Bani 90 Dumitru Crăgui. 90 Iion săn Laţco. 40 Udrişte Huşta. 78 măptuşa Gazda. 40 Ghiorghie Timişanu. 40 Stămaite Morăga ot Paiosa. 30 Barbul Bărhotă. Aciastă sfăntă şi dumnezeiască care ce să chiamă Triodă o am cumpărat eu, iosif ieromonah ot Tismana, şi o am dat-o sfîntului schit Topolniţa, unde să prăznuiaşte şi să cinsteaşte hramul tăerii cinsitului cap al Sfîntului ioan 331 Botezătoriul, pentru veacinica pomenire. Fevrurie 14 dni, 1778. Să să ştie, că aa2stă sfăntă şi dumnezeiască carte ce să chiiamă Triod, l-a cumpărt Ioan Beuran, fecioru lui Dumitru Beuran, şi l-am cumpprat cu tl. 5 la sfăînta beaserică satu schila Vălcanelor... În cursul anilor de la Hristos 1787. Vlădica Theodosie. Cina va fura Psaltire de la schtu de la Piiatră, să fie supt blestem, afurisit, proclet, anaftema de Înpăratul Hristos. Aciastî sfăntî bunî vestrire de Înpărăţia Ceriuolui Evanghelie cmpăratus-se-a cu toatî usărdei a iubitoriului de toatî podoaba a sfintelor besearici Stefan Mitropolitul, cu mila lui Dumnedzău al Tărgovişii şi a toatî Ugrovlahia, şi o au dăruit în satu Costeştii, la sfănta besearici unde iaste hramul Uspenia bogorodiţi, ca să fie Sfinţiei Sale pomeani şi ertare de păcate, înpreunî cu părinţii Sfinţiei Sale , anume Dimitrie şi Dimitra, în veaci; iar cine o va da, şoi cine o va lua, sau o va vinde, sa u o va cumpăra, acela să fie trăclet, blăstema, anaftema şi afurisit de Vlădica Isus Hristos,de 318, aşijdearea şi de Vlădicia Mea, şi să-i fie părăş Preciista Maica Domnului mieu Isus Hristos la groaznica judecatî. O Mathei Basarab, mesiţa Ghenarie 20 7161 1653. Luot-am eu, popa Voinea, acest postol de la cumnatul Manasiia în bani tl. 1 şi 2 obroace de grău, căte bani 50, care fac nai 100 şi 1 ferde mei de sămănţa fomete, sau bani 88; mesiţa mai dnă 21, let 7203 1695. Să să tie,aciastă făntă şi dumnezeiască carte Apostol s-a dat din mila lui Şerban Voivod Ctacozino pintru ca să fie de pomană la sfănta şi dunezeiască hram–, şi le-am înpărţit eu, Stanciul sin Todor iu-başa, leat 7193 1684-5. .. Este a mea, arobului lui Dumnezeu Radul erei, dată de pomană de 2 provoslavnici creştini, anume Dumitru Brezescu şi de Copstea Vornicel, ş a cumpărat drept tl. 2, ca să aibeăî pemnire; Aprilie 3 dni, leat 7266, 1758. În leatul 1831, Mai 28, în Joia Înnălţări Domnului şi Măn333tuitorului nostru Isus Hristos, după pacea cea desăvrţită, între marele Înpărat a toată Rusiia şi preste toată lumea vărful înpăraţilor, şi între Othomaniceasă poartă, după ţinerea răsboiului de doi ani şi după desăverşita Rusii biruinţă asupa sărmanilor Turci, cînd prin mijloacile Rusii cee înţelepte să chinuia ţara Moldovi şi Valahiia, făcăndu-să şi oştiri regulate într-aceste părţi, am scris spre ştie... A dat Voichiţa 2 coturi de pănză groasă. A2stă sfăntă şi dumnezeiască Lithurghie s-a legat după cum să vede cu cheltuiala unui pravoslavnic creştin, anume Vasile,ca să fie poemnitu cu tot nemauul dumnalui la ctitoricia aceştii sfinte cărţi; 1778, Mart 4, 1778. ŞI am însemnat eu, Gavriil legtoru de cărţi ot 334Focşani, care am şi legat acistă carte. Al li Filaret Apamias. Acest Octoih s-a afierosit de mine, smeritului arhiereu Filaret Apamias Beldiman, la biserica din satul Miroslava, unde să prăznueşte hramul mai.... Sub aciastă petră în pace reposează Ioane Mavrogheni, trecută la cviaţia eerna în 13 Septemvriu anul 1860, în etate de un an. În somnul de vecie Din leagănu în mormănt, Ca floarea de cămpie Trcută de pre pămînt. Pietatea cea fiiască al domnitorului Miodovei Mihail Sturza a rădicat acest monunment spre pomenire prci-strălucitului Mare-Logofăt şi cavaler Grigorie Strza , născut 1758 săvărşut la 1838, Mart în 13 zil. Sub această peatră reposează sclavului lui Dumnedzeu Vornicul Ptrachi Mavrogheni, săvărşit din viaţă la 2 Septemvrie anul 18666, în etate de 78 ani. Treacatorile , umelit el ete rogî se dici: Dumnedze se-l ierte. 335 Aciastă svîntî Euanghelie a fecrecat-o Mărie Sa luminatl Domn Io Grigorie Ghica Voevod . 336 Mihail Sturza Voevod, Smaranda Doamna Rucsanda şi fii lor, Veniamin arhereu şi Mitropolit, Filaet arhiereu Ioasaf arhimanrit. Inochentie arhiepiscop, Iacov arhiepiscop,Veniamin arhiepiscop, Gherasim arhiereu, Antonie arhiereu, Inochentie arhiereu, Varlaam arhiereu, Ioasaf Voinescu arhimandrit. Acesta au ziditz din nou, al doilea biserica mănăstirei Fru337moasa, şi a înpodobit-o cu toate cele trebuincioasă, cu a sa cheltuilp, la anul 1842... Pomelnicul Marelui-Loofăt Grigore Sturza: Dimitrie, Rucsanda Grigorie, Maroa, Grigorie, Elena, Elena, Eforsini, şi tot neamul lor. La 817, Octomvri 19, am întrat, în zia de sfinţi mucenici Evlampie şi Evlampiia, eu, Mihalachi dascal. 338Să să ştie d cănd am fost deascal, eu, Vasile Popovici, la bisărică sfăntului erarh Necolai din iarmaroc, şi atunci m-am căsătorit, la anul de la Hristos 1816, Avg!ust 10 zile, şi atunce a răposat şi atăl meiu, eromonahu Serafim. şI, pentru ştiinţa, am scris. Aciastă sfîntă Evanghelie am cumpărat-o, eu, Manoli Sărbu, din mahalaoa Broştenii, înpreună cu soţul mieu Anna, şli cu fii noştri, Gheorghe, Mariia, Elena, şi cu tot neamul nostru, şi am dat-o la sfînta biserică ci să zideşti întru cinste şi prăznuire sfîntului erarh Nicolai aice, în Eşi, din iznoavă, iarmaroc, şi să fii nimi volnic a o lua fără di ştire noastră, ci să fie în – la sfînta bisărică niclintită în veci,,şi orcine din neamul nostro va căuta-o, să fii di faţă; şi erei Timoftei a mers înpreună cu giupănul Manoli, şi am cumpărat-o cu banii dumisale; let 1810, luna lui Dechemvrie 23. Aciastă sfăntă şi dumnezeiască besereca dela sfăntă mănăstire, anume Drăgăneşti, care iaste hrmaul sfăntului ma339relui măcinic Dumitrie, eu, robul Domnului mieu, lu Isus Hristos şi închenătorul Sfintei troiţe Io matei Băsărab, cu mila lu Dumnezeu Domn şi Voivod a toată Ţara-Rumănească, şi, ştiind ctetoria noastră de spre mumă-mci, şi văzănud-o veche şi stricată, rădecatu-o-am den temelie, însă dempreună cu rudele noastre, ce ni se trag de psre mumă-mci, anume jupan Diicul Marel-Spătar şi jupan Drăguşin Marel-paharnic, şi o am zidit de piatră întru slava lu Dumnezeu şi întru lauda marelui măcinecului Dimitrie şi întru pomeana părinţilor noştri ş-a noastră de veaci; amin. Ispravnic –, msţa Ghenari. 343 1832. Aceste patru icoane împărăteşti s-a dăruit de chir Raşcu la biserica Sfăntului Gheorghe Ierosalimului; 1838, Dechemvrie 17. A2astă sfăntă icoană s-a făcut di Costndin Radovici, starosti rusesc, spre a să pomeni şi a că ştiga măntuire sufletului în veci, amin; 1828, Ghenar 1. Aciastă sfăntă biserică s-a zidit din temelie la anul 1801 cu cheltueala răposatului ctitor gheorghie Cişmanul, cu a sfintei mănăstiri Neamţu-Secul şi cu a altor dăruitori patriţi. După care, la anul 1821, în vremea rebeliei, artindu-să, s-a reînoit iarăşi de cătră mănăstrie, la anul 1825, 346 Iarăş sfat 346le las C-aşa să pitreacă Cum ar vrea să facă Într-a morţii ceas Rudelor o labă Mîngîiere aibă, Că negrul mormînt, Precum legea scrie, După vecinicie Ne-om vidci curînd. Aşteaptă., opreşte, trecători, nu trece, paşii nuţi grăbi: Marginea-ţi va spune Uitatul meu nume, De vroeşti a-l aşti. 1841, Septemvre 4. Aciastă sfăntă icoană este a li Necolai Vasili; 1840, Septemvrie 22. 351 Aciastă sfăntă şi dumnezeiască biserciă , ce să prăznueşte hramul Sfeti Niculae, din teele fiind zidită de dunelaui jupan Mirco Vel Căpitan, ce este în pisaniea veche şi, de ntînplătorile vremi rămăind nezugrăvitî şi învechindu-să, după sfărşitul dinainte pomenişi titori, din voe dumnezeească şi cua jutoriu Sfeti Nicolae, s-a învrednicit şi dumnelaui jupan Sima Bucşenescu, i jupîniţa ego Ecaterina, înmulţind şi hrmaul Sfinţilor Voivozi, şi o a înpodobit cu zugrăveli şi cu alte odoră bisericeşti, aridicănd şi advonul din temelie, şi clopotniţa, şi cu învelişul, înfrumuseţăndu-se, cu toate dăsăvărşt, după cum să vede; dînd ajutor şi d-lui Niculae Minculescul Postelnicul, cu talere 50,,începăndu-să în zilele prea-înnălţatului Domn Nostru, întru al doilea Domnie, Io Alexandru Costandin Moruzi Voevod, întru Mitropolitului chiriu chir Dosoftei, la leat 7308 1800 Iunie. Acest Minei al lui Ijnie, din 12 Minee, cu tl. 130, deplin, a 12 luni... sănt ale bisericei ierarhului Niculaie: ctitor, răposatu întru fericire Matei basarab şi Doama Elena, ce, în urma fericiţilor ctitori..., iar un răposatî, Dimitrie Bogasieru, 352Fiştogean a binevoit, după boala ciumei, ce s-a izbăviot, dă au înpodobit sfînta biserică, zugrăvind biserica şi tinda, şi au înzestrat-o şi cu prăvălii în Tîrgul din lăuntru, apoi, ngrijitor fiind popa Andronie, cu mila lui Dumnezeu a însemnat acestea în Domniia Mării Sale Ion Gheorghe Caragea-Vodă, e au venit Domn la pacea cu Muscalii; 1813, Iulie. Ştiut şi pomenit să fie că, la leat 821, Mai 29, au intrat Turcii în Tărgovişte, Duminică, la prănz; au înceut a sparge şi sfintele biserici; la care, Luni î, au vent d-lui răpooat jupăn Gheoghre, la sfănta biserică a sfîntului ierarh Niculae, şi a luat din cărţi, ce a găsit; la care a plecat dumnelaui la Iunie 4, Vineri, la .... să-şi ducă calabalăcul, iar Duminică, pă la prănz, s-a desăvărşit de robie, dinpreună şi încă do Postelnici: Chivu, Grămătic, Vasalache; air, la şaisprezece zile ale lui Iunie, s-a rădicat şi ordiea, Joi, dă dimineaţă, şi, pentru ca să fie ştiut şi pomenit, am însemnat, eu , păcătosul, Iunie 24, în ziua proorocului şi înnaintemergător Ion.Ştiut şi poenit să fie, că, la leat 1821, Mai 29, au venit Turcii în Tîrgovişte, şi au început a sparge sfintele biserici, a care răposatul Gheorghe Braşoveanul s-a sculat..., şi au venit la sfînta biserică, a sfîntului hrma Nicolae, de au luat cărţile ce au găsit, şi au scăpat şi Sfîntul Apostol; iară Vineri i-au tăiat capul.Să să ştie că am scrisa eu întru ată sfîntă Evanghelie..., dela biserica Sf. Niculaie, ce să numeşte Biserica Doamnei Elenei, a bunului şi prea-creştinului Domn Io Matei Basarab Vovod, care mai nainte aflăndu-să aciastă biserică strcată şi dezvelită, fiind spre dărăpănare, air, din mia Maici Domnului 353 şi din ajutorul Sfăntului Niculaie, îndenat fiind de Duhul Sfînt d-lui jupan Dumitru Bogasieru, de aici, din Tărgovişte, înpreună cu ceilalţi mahalagii, boeri, de au învelit şi o au zugrăvit,şi alte odoare dăruind fintei biserici. Pomeneşe cel mai înainte ctitor, ce au rădicat sfînta biserciă, hrmal sfîntului şi făcătoriului de minuni ierarh Niculaie; Matei Basarab Voevod şi Domn ţării, cu leat 1633, Elena Doamna,c fii lor şi cu tot neamnul... Pomelnicul d-lui Log. Costandin Slătineanu ...., al d-lui Log. Niţul zet Log., Dinu Slătinenau..., al d-lu Gheorghe Ludescu.., al d-lui treti Log. Grigorie Lăzureanu..., al Postenicului Dimitrie Andronescu, ce au aşezat şi hrmaul Sfăntului Marelui Mucenic 353Haralambrie, izbăvitorul de năpraznică boală..., al Postelnicesei Joiţa, sora răposatului Vostier Niculae, ce dă un loc de vie c pomet, pă valea Voevozi, pă moştenirea moştenilor oroşani.., şi care s-a vîndut întrebuinţa facerii prăvălii din tîrg, după ardere...: al Logofătului Cîrstea Andronescu, ce dramuri 29 au hărăzit o candelă , la Sfăîntul Haralambie. Tl. 18, etc. Leat 1834, Iunie 24, au răposat întru fericire preasfinţitului nostru Arhipiscupu şi Mitropolitu Grigorie, a toată Ungrovlahia, şi s-a îngropat în Sfînta Mitropolie a Bucureştilor. Această cate este a bisericii Buzincăi, metohul Sfintii Mitropolii; 1815. 354 Aciastă dumnezeiască sfăntă biserică s-a auzit că este zidită din temelie de dumnealui biv Vel Vornicu Coadă, şi, fiind netencuită şi cu tămpla de lemn cazulă şi în stare proastă, au fst purteator de grijă Lazăr Tabacu cel mic, iar acum, cu luminare Dumnezeului Sfănt, au făvcut îndemnare de s-a tencuit şi s-a zugrăvit de iznovă, făcănd-şi atvon denainte biserici, din ajutor Sfinţii Sale popa Ion sin dacălu Ivan Gugeamoş şi de dumnelaui chir Grigorie Tabacu sin Lazăr cel Mare, i de alţi cari cu cît s-au milostivit la acest ajutor; întru care s-a făcut tămpla de zid ş s-a zugrăvit de iznoavă după cum se vede, în zilele prea-luminatului Domn Grigorie Dimitrie Ghca VV., şi Mitropolit fiind Grigorie al Ungro-Vlafiăi . Deci sfănta biserică are zestrea sa 2 prăvălioare într-un văliş. La uliţa cea mare, şi mai ae o moşioară asupra Lazurilor, cu pămăntu său, şisă hotărăşte de la vale ş în coste cu răpostal Sim aBucşeneanul, şi, pă din sus, cu răpostau Nicolae Vistieru , şi pre miazăziz este hotar drumul..., 1828. Supt aciastă piatră zac oasele obului lu Dumnezeu, ale lu Dumitraşco coconul al jipanului Vainia căpitanu şi al jupănesei Safta, Sultana, vă dnă lo Matei Voevod mesioa Iulie, 17 dne, vă leat 7153 1645. Osele robului lu Dumnezeu jupan Vlad Căpitan i sin ego Stoica, şi s-a pristăvit în zilele Io Matei Voevod, mesiţa lu... văleat 7160 652. 355 Supt această piatră rece, osele răposatului Hagi Grigorie, Lazăr cel mare, tacbacu, odihneşte; născut la 1792, s-a sfărşit la leat..., ctitor acestei biserici... Cu vrearea Tatului şi al Fiului şi al Sfăntului Duh, s-a lucrat aciastă pitră cu osteneala dumnealui jupan Dumitru cupeţ ot Tîrgovişte, însă au făcut şi o cruce..., în ziele pea-luminatului şi oblăduitorului Neculae Mavrocordat Voevod... Aici supe a2astă piatră, odihnesc-se osele pravoslavnicei i răposatei robei lu Dumnezeu Chira, a lu jupan Dumitru cupeţ.-..; 1725. S-a turnat de la Iosef Teuci, din Braşov; 1853. Încă din leat 1777, aflîndu-se nişte ziduri de beserică pă pămîntul metohului mănăstiri Orezu, pă lăngă păănt moştenescm unde era casa pă vremi a Fusoiei Fusească, precumdovedesc zapsele date de atunci, şi, în cursul de mai sus pomenit şleat, s-a strămutat, prin vănzarea caselor, pănă la leat.., ce să vănduseră casele prin mezat, de le-a cumpărat 356 arhimandrit Mehalote, cu întărire domnească, a Domnului Alexandru Epsilant, apoi, în urmă, earăşi s-a strămutat pă la alţi cumpărători, ear, la leat..., s-a pogorăt prin vănzare de le-a cumpărat răposatul văru-meu Căminar Gheorghe Geanol, unde atunci au reperat zdurile biserici, deschizănd lăcaşul, avănd îngrijire de cele trebuincioase ale biserici, spre măntuirea sufletească. Ear la leat 1821 , de cănd să făcusă zavera şi în streini răposta Geanol, ci erea stricată, o dărimase Turcii, atît casile cu totul şi alte stricăciuni biserici; eraă la leat 1828, cu venirea armii ruseşti şi avănd o daraveră de bani şi altele cu răposatu văru-meu, au trecut în stăpînirea ea, cu ahturi formăluite, spre veşnica stăpînire. Eu. Dar, Cluceru Nichita Formac, văzînd sfărîmarea sfinti biserici, nefiind învelită, lipsiea cele trebuincioase, o am învălit de iznoavă, făcîndu-i cele trebuincioase pă din lăntru şi pă dn afară, făcînd biserici cărţi de credit şi orice era de trebuinţă, şi zugrăvindu-o pă din lăuntru şi pă din afară....Neavînd venit de nicăiero decît două opca de ceară pre an de la nişte embaticheri, am hotărît ca să hărăzesc o vie a mea, ce o am în Deal Ruşiţ, sat ocniţa, pentru trebuincioasele cheltuieli ale sfinti biserici, atît pentru sînbriea preotului, dascălului şi orice alte chieltuieli..., neputînd nimeni din neamul nmeu să o înstreineze, sau să o vînză, sau să o zălogească..., că va rămîne precum să află în veaci veacului biserici Sfeti Nicole...; leat 1860. Cu vrearea Tatului şi al Fiului şi al Duhuilui Sfînd, rîdicatu-se-a aciastă sfîntă şi dumnezeiască biserică, hramul Sfeti Nicolae... 357 A2astă sfăntă şi dumnezeească biserică,din oraşul Tărgovişti, este ridicată din temelie în numele sfinţilor mai mari Voevozi Miahil şi Gavriil, cari răposaţi ctitori ei nu să ştiu cine sînt, pentru că nici pisanie, nici alt catalog nu s-a gîsit a să cunoaşte numee şi leatul zidirii, sau să fi avut vre-o zestre lăsată de la cinevaşi, spre ţinerea ei, ci s-a ţinut numai cu umbrierea darului Sfinţilor Voevozi, pănă cănd răposatul întru fericire Postelnicul Vasilachie Maican şi d. Vel Vistier Iancul Bădulescul, din rîvnă dumneazeiască şi însuflat de darul Duhului Sfînt au făcut danie sfintei biserici moşiea de peste apa Ialomiţăi, petru ţinerea de preot şi cîntăreţi. Iar, sfîntas biserică ajungînd în desăvîrşită derăpănare şi fără mijloc de a să prenoi, un anume de Dumnezeu iubitor hristiean, anume Avram Ioan, cu feciorii săi din acest oraş, de patrie ţărigrădean, înpins de rîvnă dumnezeească ş umbrit de darul Sfinţilor Voevozi, cu învălit acest sfînt lăcaş din nou, au tencuit-o, a rădicat din nou turla de dinante î, a zugrăvit-o pe dinăuntru şi p-afară, aăogind clopotul cel 358 mare, şi aşezîndu-le sus, aşternînd caldarîm în faţa biserici, Săvîrşt 1849, Octomvrie. Supt aciastă pieatră zac oasle roabei lui Dunezeu Dumitranei, jupîneasa lui Stan Polcovnicul ot Tărgovişte, pristăvindu-se în zilele prea-luminatului şi creştinului Domn Ion Ştefan Racoviţă Voevod, în anul de la Facerea Lumii 7222 1714, April 28. Aicea, supt aciastă piatră, ce este aşezatăîn biserica Tîrgului, odihnesc oasele răposatului robu lui Dumnezeu Bădica cupeţ, fiind rob lui Dumnezeu Stanco protopop, sachelariu ot Tîrgovişte; unde este tot neamul îngropa. Cine va ceti, să zică: Dumnezeu să-i erte. Avgust9, 1769. Supt aciasă piatră odihnesc osele răposaşilor lui Dumnezeu Negoiţă logofăt săn Anghel, la leat 7237 1728-9, i jupaniţa dumnelaui Sanda, la leat 7227 1718-9; i Negoiţă snă ego, la leat 7224 1745-6; Necolae nepotă-său. Acesta s-a prestăvit în zilele lui Io Nicolae Voevod, la anul dăla Hristos 1730. Aicea, supt aciastă piatră, odihnesc osăle robei lui Dumnezu, jupănăsii Alexandrina ot Dălgopol, muma a lui ignatie Sărdarul şi a lui Costandin ce a fost Comis. Zise Solomon că tot omul din pămînt a işit, iar în pămînt s-a întors. ŞI s-a pristăvit în zilele Io Antonie Voivod, în luna lui Septemvrie în 10 zi, leat 7187 1672. Danie la biserica Sfinţii Voevozi, cde Voicul logofăt; 1821. 359 Preslăvitu-s-a roaba lui Dumnezeu Vilae, fata riposatului Vaslei..., mesiţa Fevruarie 18 dnă, vleat 7158 1650. Ce tă miri şi mă priveşti Nu mă cunoşti Socoteşte că pă acest loc a fost clădit în zilele Radului Voivozi un sfînt lăcaş, zidit şi de Sfîntul Nifon, de Radu Voevod surghinit; ear, în vremi păpădit; din temelie zidit, şi hramul Sfîntului Nifon pomenit, de hristieani oraşani Tîrgoveşti şi alăturaş streini ajutători, şi cu toate hodoaree înpodobi; ear dintru început au foat şi stăruitori dumnelaor d. Sandu Dudea, d. Gheorghe zet Lazăr, d. Ion Berindei, Tudorache brat Tănase Racovicean, Avram zugrav, Niţă Pîrvu..., d. Necuale Fussea, Petre Bădulescu... în Domniea luminatului nostru Domn Barbu Stirbei Voevod, fiind Mitropolit D. Nifon...; lat 1854, 359Dechemvrie 9. Pomelcnicul d-lui Dieamandi, starostea de neguţători din Bucureşti, 1833, Aug. 15, ce au dat la sf. biserică lei 2000..., spre a se da cu dobăndă,m şi din ea să se plătească sinnbria preotului şi cîntăreţilor...; iar caăetele să nu se cheltuiască... Să se ştie de cănd s-a zugrăvit sfîntu altar 1829, Apr. 20. 1832, Iunie 27, a venit Chisălev î Tîrgovişte. Î Ntemeiatpă la anl..., reparată e al doilea la 7265 1756-7 şi de al treilea la 1863. 360 Radu Creţulescu Vel Vornic. Radu Creţilescu Vel log., Dobromir Ceţulescu Vel Ban Craiovi. Stan Creţulescu Vel Log., Dragomir Creţulescu Vel Vornic. Acest clopot fiind stricat, aprefăcut cu che.tuiala dumnealui Stegar Dima, şi l-a dat sfinteai bierici cu 2 turnuri; Septemvire 1, leat 7264 1755. Această sfîntă biserică, cu hramul Sf. Apostoli, vechie fiind şi stricată, cănd a fost veeatu 7211 1702-3, d-lui panu Costandin Corbeanu, vel Pitar, a dres toată stricăciunea, petrecînd ani 7. În zilele Domnului Constantin Basarab-Vodă, d-lui jupan Ilie Stirbei, snă Costandin Vel Ban, a zugrăvit-o; iar acum, veleat 1775, d-lui Dumitrache Ghica Vel Ban, înpreunpă cu d-neai Mariea Văcăreasca, văzănd-o de tot stricată şi pustie, a binevoit şi a înnoit-o cu icoane şi cu toate cele trebuincioase; Octomvrie 1775. 360 Popa Jipa ot Sfeti Nicolae. 361 Toate bisericile s-a stricat la leat 1821, Iunie 3. Popa Ion duhovnic; 1846. Acest Ohtoih s-a cumpărat de d-lui Banul Ianache Hrisostol, Caimacanul mCraiovi, şi s-au dat biserici Sfîntului Ion Botezătorul din oraşul Tîrgovişte, pentru pomenirea d-lui, fiind sfînta biserică pustie mai înnainte, şi s-a meremetisit de d-lui, cu icoane, cu cărţi şi veştminte...; la anul dela Hristos 1780. A dăruit Clucieriul Grigorie Hrisosoclu, în zilel Domnului nostru Io Alexandru Costandin Mavrocordat, aflîndu-se d-lui sipravnic jud. Muscel; 1793, Aprilie 12. Aciastă sfîntă Evanghelie s-a cumpărat în talere 5 de popa Ion Cojocea..., şi s-a dat d-lui de comisul Scarlat Greucenu, cu fraţii d-lui..., la biserica de lîngă casele d-lui, pe locul d-lui; care biserică este închinată de Măra Sa Ştefan Voevod racoviţă, prin luminatul hrisovul Măii Sale, la Biserica Domneascăa ici, la Tîrgovişte. Acest clopot iaste făcut de luminatul Domn Io Cpstandin Basarab Brîncoveanul Voevod, la sfînta şi dumnezeiasca biserică dela Doiceşti, unde iaste hrmaul naşteri preasfntei stăpînei noastei, de Dumnezeu născătoare; Septemvrie 7214. 362 La leat 1802, Octomvrie 14, Marţi, la 3 ceasuri din zi, s-a cutremurat pămîntul , cît a căzut multe biserci şi alte mănăstiri mari, şi Colţea, şi Foişorul. La leat 1803, Octomvrie 14, Miercuri, la 9 ceasri din zi, în ziua de Sfînta Paraschiva, s-a cutremurat pămîntul.La leat 1806, August 16, Joi, la ceasul 11, a fugit Costandin-Vodă Ipsilantu, în Ţara Nemţească, de frica înpărătească. La leat 1799, la 3 ceasuri din zi, Fevruarie 8, a venit mazilei alui costandin-Vodă Hangerliu. La leat 1799, Vineri, la 3 ceasuri din zi, Fevruarie 18, au venit capigiu dela Înpărăţie, şi i-au tăiat capul lui Costandin.Vodă Hangerliu, şi i-au luat toată avuşia lui Înpărăţia, Să se ştie de cînd s-a spart Bucureşti, î luna lui martie 22 zile, la leat 1821, în venirea domnului Io Scarlat Alexandru Calimah, cînd s-a sculat Domnu Tudor asupra boerilor. La leat 1806, Fevruarie 13, au venit Muscalii în Bucureşti, l a3 ceasuri din zi; iar Turcii , dacă au auzit tunurile Muscalilor, n-au mai stătutu în Bucureşti, ce a fugit, şi s-a luat Cazaci după ei , şi i-au ajunds pă la ojăi, şi i-au tăiat rău. Să se ştie, de cănd au venit Ghica la noi; 814, Septemvrie 9. La aciastă sfîntî biserică a fost ispravnic Andrie Strămbeanu. La leat 1802, Mai 19 s-au spart Bucureştii, de frica Cîrjaliilor. Jupăneasa Neaga, jupan Gherghina Părcălabul. 363 jupăniţa Neaga Alexandru Ghica-Voevod. Jupan Udrea Băleanu biv Vel Ban, ctitorul schitului Pnaghia . Banul Grigorie Băleanu. Leat 1822, Sept. În 24, Duminecă, au intrat Măria Sa Ghica Grigorie Voevod cu halai în Scaun; la leat 1823, Ianuarie 12, au încoronat preasfnţitul şi arhipăstor al Ungrovlahii Gogirei. Vcu mila lui Dumnezeu să să şti că s-au rădicat aceste cinstite acse în zilile pria-luminatului Domnu,ui Nostru Io Alixandru Ipsilantu, cu blagosloveniia preosfinţitului Mitropolit chir Grigorie....; la leat 1780. 365 Aciasză ferecatuă a cinstitei măini mucieniţei Marini, care se află la sfănta mănăstire Arnuta. Să se ştie cănd s-a cutremurat pămîntu, în luna lui Martie a 2 ceasuri 1750. 366 Izpisah Stan Vătaş ot scoala domnească de la Sfîntul Gheorghie Vechi din Bucucreşti; 1829. Io radul Voevod ce Mare. Acesta a zidit mănăstirea..., Io Radu Voevod Mihnea igospojda Arghira. Io Vladu Voevod, brat Radul Vvoevod. Petru Voevod, Alexadru sinn Mirci Voevod: acesta au da Aşixenii pe Ilaomiţaşi vinăriciul la Răzvad, şi au înit ghrisoavele, Io Vladislav Voevod: acesta au dat moşie lşa baltăî; Jegăliea şi Brăticenii. Io Radu Ngur Voevod: a descălecat ţara. Io Mihai Voevod, Io Dan Voevod, Io Mircea cel bun şi mare. Io Vladul, Io Ghica Voevod , Io Radul Vevod, Io Duca Voevod Io Şerban Cantacuzino Voevod, Io Cpstandin Brîncoveanul Voevod: au zugrăvit a doua oară biserica, şi au învelit cu aramă, au dat cădelniţe de argint. Io Stefan Voevod Cantacuzino i gospojda Păuna: au dat dijma de la Ocniţa mică, Io Nicolae Alexandru Voevod, io Ion Voevod, brat Nicolae Voevod, Io Costantin Nicolae Voevod, Io Grigorie Ghica Voevod, Io Mihai Racoviţa, Io Radu Voevod, Io Petru Voevod, Io Simeon Voevod, Io Şerban Voevod, Io Matei Voevod, Io Costandin Voevod, Io Basarab Voevod: acesta au dat moşa Dridov, Călineşti, i Fundăţenii, i Berceanii, i o parte din moşia Stroieşti, Io Neagoe Voevod:a dat Aninoasa, şi a zugrăvit biserica, şi moşia Viforîta. Io Mihnea Voevod. Io 367 Alion Voevod: au dat vinăriciul de la Solomon. Io Alexandru Voevod, din Mihnii Voevod: înnoi hrisoavele. Io Mihai Voevod, cel Viteaz. Stefan, Theodosie, Antonie, Mitrofan, Daniil, Nifon, Neofit, Cozma, Stefan, Misail, episcopul Buzeuli; 1732. Ghenarie 9. Scarlat, Rada: acesta a scos acest hrisov de la Turci, cănd au robit toate mănăstirile şi le au arsîn partea muntelui; 7264. Livrea Vel Vist. Caplea, sora lui Radu.cel-Mare, Mihai Cantacuzino Vel Spatar, Brateai Logofăt. Friderich Weller, sculptorul tînplării ale bisericei, începtă la 1840 şi isprăvită la anul 1855. Aciastă sfăntă Evanghelie înpodobitu-o-u cu argint cu să vede pe den afară, airă, lumiatul Domn Io Costandin Basarab Voevod, şi o au îchinat sfintei Beseareci Domnelti den Tîrgovişe, ce iaste hrmaul Upeniie bogrodiţe. La acest an, 1792, s-a pristîvit Preasfinţia Sa părjntele Vlădica Coza, fiind grea ciumă; iarp la Set. 8 a venit ca să pominească pă Preasfinţia Sa părintele Filaret. A2astă sfăntă evanghelie s-a cumpărat de preot popa Gheorghie, de aci, den oraş Tîrgovişte,la leat 1777..., air, al aleeat 1804, dindcă să dăzlegasă, şi bisercia să părăsise, iar o am luat-o, şi m legat-o cu tl. 8. 368 Să se ştie că la leat 828, era mare frică, mare în Bucureşti şi în toată Ţara-Rumînească,şi fugea lumea din Bcureşti î toae părţile, de frica Turcilor. Într-acesl an era Domn Grigore Ghica Voivod, ş-aşa , în frică ştiindu-se şi Măria Sa, au fugit în... tuturor, Viner, îla 8 ciasuri, Aprilie 28; aşa find noi, în...mare, au sosit Muscalii în bucureşti în 30 Aprilie, ş-a-a s-a întors toţi, băjănei, la locul său; şi am scris eu, popa Tatu, al Sfintei Mitropolii. August 17, 1806, s-a mazilit Costandin Voivod Alexndru Ipsilant; iar la Octomvrie 15 au venit multă oaste misicească; iar la 21 Mai a fugit la Braşobv; iar la Mai 24 au venit veste, ca să pomenească pe Alexandru Pavlovici. 1799 Fevrarie 18, la cinci ceasuri, Vineri, a tăat capu lui Costandin Angerli Voivod, cînd au scos văcăritu po tl. Î2. La 1834, octomvrie 14,s-au încoronat Domn Ţării-Rumîneşti Alexandru Ghica; ear la leat 1842, Octomvrie 14, l-au scos din Domnie cele trei porţi, după raportul Obşteştii Adunări, prin care l-au făcut cu cuprindere acele Porţi, că ai fi făcut mîncătorie în ţară , înpreună cu Marel-Ban Mihalache Ghica fratele Mării Sale, fiind Vornic al Departamentului din Lăuntru; făcînd li Marelui-Vornic surghiun. Însă la 22,la luna Dichenvrie 1842, s-a aes de obşte Domn Ţării Gheorghe Bibescu, sosind femanuu Porţii Turchii la leat 1843, la 28 Ghe369narie; iar la Fevruarie 14, 1843, s-a încoronat Domn al aceştii ţări..., iar la leat 1844, Avgust 23,, a venit Măria Sa Gheorghe Bibescu Voevod aici, în Biserica Domnescă. Septemvire 20, 1787, a răposat Preasfinţia Sa părintele Mitropolit Grigorie. Octomvrie 24, 1798, au dat o mare zăpadă de au ţinut două zile, fiind mare fugă de Turci. 1789. Iunie 14, au venit Io Nicolae Petru Mavrogheni Voevod aici, în Tîrgovişte. Aciastă carte este a Biserici Domneşti den Curtea Domnească dă jos; leat 7254 1745-7. La anul de la Facrea Lumii 7218 1710, lna lui Marti 1 zi. Aceaste nume, cîte sînt prescrise aici, întrua caest pomelnic, au adta ajutor, pentru pomana, fiecare după oputinţa sa, la zidurişe ce s-a făcut...la Mitropolie din Bucureşti, şi vercine va îndrăzni să scoaţă vre-un nume din cîte sînt aici, să-i scoaţă Dumezeu numele din cartea vieţii; şi cine 370 nu va pomeni numele aceaştiea, al sfînta liturghie, pînă va sta Sfînta Mitropolie, să nu-l pomenească Dumnezeu la Înpărăţie Sfinţiei Sale ; amin. Aici să poemensc Domnii: Io Costandin Voevod, i gospojda ego marica, Stanca, Şerban, Şerban Radul, Grigorie, Done, Dumitraşco, Maria, Bălaşa, Şerban; Stanca.Aici să pomenesc eiscopii şi toţi egumenii Ţărăi: Ilarion episcop, Iosif episcop, Atanasie ieromonah, Ioan ieromonah, Ghermano ieromonah, Neofit, Ghenadie, Stefan, Daniil, Iosaf, ... Ignatie, Nicodim, ... etc., ieromonah. Aicias să pomenească negăţătorii: Zamfir, Lefter, şi cu ai lor, Şerban. Grigorie, Arion, Mihul, Hristofor, Sterian. Acest triod este al Biserici Doneşti. Acest sfănt şi dumnezeesc Apotol l-am afierosit şi l-am dăruit biserici Sfintei preacuvioasei naostre Paraschivei, metohuş sfintei mănăsiri Dealul;1805. În sine cetire văd, în scaracei, den care sînt mai denante vreme tălmăcite pre limba noastrp, romăneşte, oar multe nu au fos pîna acuma; care, fiind trebuincioase sifntei maicii nastre Biserici, acum s-a tălmăcit din liba slovenească, spre a noastră înţelegere, rumăneşte, de cuviosul între preoţi, dascălul scoali sloveneşti, chiriu chir Popa Flor hartofilax; air cu toată osîrdiea şi voios suflet a cheltueli celui 371 păcătos rob a lui Dumnezeu Radul Mihailevici biv ciauş za margine, pre a lui vecinică pomenre, şi iaste închenatp şi dărută bierici prea-cuviosei maici noastre Paraschivei, cei den Ipovat, ce-i zic Sfînta Vineri, ce aDomnească din Tărgovişte. Deci vericine s-ar întîmpla a să ispiti să înstreineze, den cele trei beserăci domneşti, den Tărgovişte, să aibă pîră. ŞI pe cel ce îbtr-aceste trei biserci şi în cartea aceasta să proslăveşti. ŞI, pentru ştiinţă, am scris eu însumi, Radu Mihailevici, biv ciauş; Mat 21, 1766. S-a prefăcut de Dionisie arhiereul episcop, egumen mănăstiri Dealul. Supt aciastă piatră,odihneşte Voichiţa, fata Predii căpitan Bozianul, soţia lu Mihalache Cornescul; răposănd ia în zilele luminatuui Domnului Constandin-Vodă Băsărab, la luna lu Iulie 20 leat 7217 1709. Aicea, supt acestă peatră, zac oasele robului lu Dumneazeu Ştefann Ceodarul, Dumnezeu să-l pomenească Înpărăţia Cerului, i isăvrăşit în zilele creşinului Matei Voivod, în luna August 7 zi, leat 7155 1647. ?? ?? ?? ?? 116