Literatura românească de ceremonial Condica lui Gheorgachi, 1762 studiu şi text de Dan Simionescu Bucureşti, Fundaţia Regele Carol I, 1939 [262] Condică: ce are întru sâne obiceiuri vechi şi noă a pre înnălţaţilor domni, care s-au făcutu din poronca prea înnălţatului, luminatului şi iubitorilui de Hs. Domnului mieu şi oblăduitoriului a toată Moldaviia: Io Grigorie Ioan Voevod, care s-au alcătuit şi s-au şi scris de mine prea plecata slugă, Gheorgache vtori logofăt aici în oraşul Eşului, la anii 1762 noemvrie 5. Pinax adecă însemnare de ceale ce să află întru acastă condică: Orânduiala domnii noao ... p. 2641 – 26723; Orânduiala boeriilor ... p. 26724 – 2705; Orânduiala mucareriului ... p. 2706 – 27117; Domniia mării sale lui Grigorie Voevod ... p. 27118 – 27339; Orânduiala la zioa Agiunului Naşterii ... p. 2741 – 27932; Orânduiala în zioa Naşterii ... p. 27933 – 2859; Ţărămoniia ce să face la Sfete Vasilie ... p. 28510 – 28617; Orânduiala în zioa Agiunului şi în zioa de Bobotează ... p. 28618 – 2907; Alte obiceae vechi ce avea domnii cei dinainte ... p. 2908 – 2933; [263] Orânduiala la zioa Invierii ... p. 2934 – 29810; Ţărămoniia ce să face la Sfete Gheorghie ... p. 29811 – 29920; Orânduiala cându merge domnul la svităi ... p. 29921 – 30120; Orânduiala cându face domnul Mitropolit sau Episcop cându moru ... p. 30121 – 30222; Rânduiala iaraşi cându face domnul Mitropolit sau Episcop; cându face paretisis ... p. 30223 – 30415; Rânduiala divanului ... p. 30416 – 30530; Ţărămoniia ce să face la solii cei streini ce trec pin Eşi ... p. 30531 – 30639; In ce chip să adună domnul cu hanul şi cu paşii cei cu trei tuiuri, cându trec pin Eşi la sarhatul lor ... p. 3071 – 31230; Al mării tale mică, plecată şi dreaptă slugă: Gheorghie al doilea logofăt. [264] Ţărămoniia domnii noao, cându vine domnul în scaon, cu ce politică şi rânduială să cinsteşte Domnul, după ce ia domniia la Ţarigrad, îndată avându gata pre unul din oamenii săi şi cu călăraşii carii să întâmplă acolo, în menzâl, vin la Moldova cu zaptu-ferman şi cu cărţile domnului la caimacami, pe carii orândueşte domnul. Deci boerii caimacami, deosăbitu de alte trebi şi purtări de griji ce au din poronca domnului, gătescu rădvane, carătă şi cară pentru agârlâc şi le trimit la Ţarigrad, cu toate ceale trebuincioase. Şi mai nainte pân a nu sosi domnul la Gălaţi, fieştecarele din boerii ţărăi (afară din caimacami), s-au silitu ca să iasă întru întinpinarea domnului la Gălaţi, aşteptându-l la vadul Dunării, de iasta parte, unde şi saivantu iaste întinsu pre malul Dunării. Şi cându iase domnul din ghecitu, stau boerii la rânduiala lor de-i fac alaiu şi mergându domnul la saivantu, mergu toţi boerii, pe rânduială, de-i sărută mâna şi poala. Şi lângă domnu stă un boeriu, care iaste mai cunoscutu domnului şi arată pe fieştecare din boeri, cine iaste şi ce boerie au avutu; şi de acolea, îndată să ridică domnul de merge la târgul Galaţilor, la gazda ce iaste rânduită şi gătită, petrecându-l şi boerii. După ce întră domnul în casă, mergu şi boerii toţi înlăuntru şi le zice domnul de şăd, dându-le şi cahfea. Pe urmă, eşindu boerii de la domnu, mergu pe la gazdile lor. A doao zi mergu boerii de să închină domnului şi după cafea să face şi divan de giudecăţi norodului. Unii din domni au făcutu şi masă boerilor (dar nu toţi). Apoi de la Gălaţi şi până la Eşi, la toate conacile face domnul divan, dându-le domnul tuturor o mângâiare ca aceaia că vor avea toţi o dreptate. Pe cei mai aleşi boeri îi ia domnul şi în carâtă, într-o zi pe unul, într-altă zi pe altul, întrebându-i de starea ţărăi şi cu ce chip să potu chivernisi şi să potu rădica trebuinţile. Sosindu [265] domnul la Şanta, unde de oraşul Eşilor iaste cale de 2 ceasuri, acolo iaste saivantul domnului întinsu; şi domnul, după ce să schimbă în strae şi să grijăşte după rânduiala domnii (fiindcă acoloea îl întimpină şi alaiul cel gătitu din partea hatmanului, a agăi şi altor rufeturi), unii din boeri întimpină pe domnul şi la Şanta şi de acolea vine domnul cu tot alaiul. Obiceiul vechiu au fostu de au aşteptatu boerii caimacami pre domnul în meidanul ce este din gios de Fântâna Papii şi acolea fiindu saivantul întinsu, descăleca domnul şi mergea caimacamii de să aduna cu domnul, împreună şi cu ceilalţi boeri, ce nu putea merge la Gălaţi şi după ce şidea toată boerimea la rânduiala sa, la fieştecarele să da cahfea. Iar de la o vreme încoace s-au obicinuitu a descăleca domnii dreptu la mănăstire, la Galata. A doao zi să face gătire de tot alaiul, aşteptându pe domnu toată boerimea la poarta mănăstirii, cu totu alaiul în şâragul său. Domnul, după altă podoabă de îmbrăcăminte ce pune asupra sa, să îmbracă şi cu haina cea împărătească, ce să chiamă cabaniţă şi pune cuca în cap şi din a stânga domnului, alăturea, merge schemni-agasî, ce este rânduitu de împărăţie pentru aşăzarea domnului la scaon. Din-a-dreapta şi din-a-stânga, pintre paicii domnului, mergu şi alţi oameni împărăteşti aproape de domnu, fieştecare pe rânduiala sa. Cum şi toţi boerii cei mari şi cei mici mergu înaintea domnului înşâraţi pe rânduiala lor şi după izvod ce să face cu pecetea domnului. Şi viindu domnul încetu, încetu, întră în oraşul Eşului pe la vamă şi descalică întâi la biserica Sfântului Ierarhu Nicolae; iar schemni-agasî merge şi descalică dreptu la curtea domnească şi întrând în spătărie, aşteaptă pre domnu. Insă până a veni domnul la Sfântu Nicolae, mitropolitul ţărăi cu episcopii, cu alţi arhierei şi cu toţi egumenii mănăstirilor Eşului, mai nainte să află în biserică, fiind mitropolitul îmbrăcatu în toate veşmintile arhiereşti şi cu mitra în cap, iar episcopii îmbrăcaţi în mantii şi cu cârjăle a mână. Domnul, descălecându la scara bisearicii, mai nainte să află mitropolitul cu episcopii, cu ceilalţi arhierei şi cu igumenii la uşa bisericii, preotul cu sfânta evanghelie, diiaconii îmbrăcaţi în stihare, cu cadelniţile a mână şi citeţii cu lumini aprinse în doă sfeşnice; şi după ce să sue domnul pe o scară sau doao, să scoboară şi mitropolitul ca doao trei scări şi luând din mâna preotului, în mâna sa, sfânta evanghelie, o dă domnului de o sărută [266] şi cel ce iaste protopsaltis îndată începe a cânta axion. Şi agiungându domnul în mijlocul bisericii, îş ia cuca din cap şi să închină către icoana Mântuitoriului Hs. şi o sărută, asemene şi cătră icoana Preacistii şi a proschinitarului. Şi apoi stând în mijloc; între cele 2 sfeşnice, din-a-dreapta îl ia episcopul de Roman şi den-a-stânga episcopul de Rădăuţi şi-l ducu pe uşa cea împărătească în sfântul oltariu şi ţiindu-l unul de o mână şi altul de alta, încungiură sfântul preastol, cântând: Hσαϊα χόρεnε, iar pe limba rumânească: Isaiia dănţueşte. Şi stându mitropolitul în dvera cea mare şi episcopii aducând pe domnu şi îngenuchindu-l înnaintea sfântului preastol, domnul încă plecându-şi capul şi mitropolitul puindu omoforul asupra creştetul domnului, ceteşte molitfa cea orânduită de încoronare, puindu asupra capului domnului şi ipogonation, ce să chiamă nebederniţă. După săvârşire molitfei, îl şi mirueşte şi sărutându domnul mâna mitropolitului, mitropolitul încă sărută creştetul domnului; şi vrându ca să iasă domnul din oltariu, stându afar, din partea din-a-dreapta, ceauşii cei împărăteşti, episcopul de Roman şi din partea din-a-stânga, episcopul de Rădăuţi, sau de Huşi (de nu iaste Rădăuţul), îl iau pe domnul de susiori şi-l duc de-l sue în domneasca strană. Şi stându mitropolitul în mijlocul uşii cei împărăteşti, blagosloveşte pre domnu şi diiaconul îndată începe: Eλέησon ήμaς ό θεός; şi pomeneşte pe mitropolitul, pe domnu şi pre tot creştinescul norod şi face mitropolitul otpustul, cântăreţii TÕn δεσπότηn şi polucrÒuion. Şi coborându-să domnul din strana sa, merge de să închină în mijlocul bisericii şi eşindu afară din biserică şi încălecându, îşi pune iarăşi cuca în cap şi cu tot alaiul merge de întră în curtea domnească. Şi descălecându la scara cea mare, merge în divanul cel micu, unde sântu gătite de vătaful de aprozi doao scaone, a domnului din stânga şi a lui schemni-agasî din-a-dreapta; şi beizadelile domnului, cu mitropolitul, cu episcopii, cu alţi arhierei şi cu boerii stau toţi în picioare şi să închină domnului. Şi domnul stă în picioare dreptu domnescul său scaon şi din sânul său scoate hatişăriful cel împărătescu şi descfăcându-l şi sărutându-l şi puindu-l la fruntea sa, îl dă în mâna lui divan-efendi şi divan-efendi asemene sărutându-l, începe a-l ceti în veliglas. După sfârşitul hatişărifului, îndată să face slobozire de toate tunurile şi începe şi mehterhaneaoa cea împărătească. După ceia a domnul şede în scaonul său. Apoi divan-efendisu încă îmbracă [267] pe schemni-agasî cu blană de samur din partea domnului; şi după ce-l îmbracă, şede şi el în scaon. Şi apoi vel visternicul ceteşte tâlcuiala hatişărifului împărătescu, ce este scos pe limba ţărăi; şi apoi vel postelnicul îmbracă pe divan-efedi şi pe vel visternic cu blanile ceale rânduite; şi apoi vel visternicul îmbracă pe toţi oamenii cei împărăteşti, cum şi pe oamenii lui schemni-agasî, pe unii cu blane, pe alţii cu caftane, pe alţii cu capoturi şi pe alţii cu binişuri de postav, pe fieştecare după cinstea sa. După aceasta mergu beizadealile, apoi mitropolitul, arhiereii, episcopii şi toţi boerii de sărută mâna domnului (însă boerii şi haina cea împărătească). Deci rădicându-să domnul şi cu schemni-agasî din scaonile lor, mergu în spătărie şi beau cafea şi apoi îmbracă domnul pe caimacami cu caftane, mulţămindu-le de slujbă; iar la unii domni au îmbrăcatu pe caimacami şi cu blane. Obiceiul cel mai vechiu au fostu că domnii de la Ţarigrad, după ce lua domniia, prindea căruţe cu chirie de-şi aducea agârlâcul lor şi domnii veniia călări până la Dunăre, încă unii din domni au venit şi în menzâl. Domnul după ce să aşază la domnie, a treia zi au fost vechiu obiceaiu să să dea şi boeriile. Dar de la unii domni încoace, pân a să lămuri orânduiala boeriilor, să face întârziere şi pân la o săptămână. Şi rânduiala cinstei boeriilor aşa s-au urnatu obiceiul, cum arat în gios: «Vel Logofăt», «Vel Vornic de Ţara-de-gios», «Vel Vornic de Ţara-de-sus», «Pârcălabul de Hotin», «Pârcălabul de Neamţu», «Pârcălabul de Cetate-Noao», «Pârcălabul de Suciavă». «Hatmanul» ce să scrie la tituluşul lui şi Pârcălab Socevii, fiindu că şi vorniciia Socevei este în sama hatmanului. Iar în vechile vremi, hatman nu era, ce în locul hatmanului era o boerie ce să numiia Vel Portar de Suciavă, «Vel Postelnic», «Vel Spathar». «Vel Ban»: Insă această boerie a bănii în vechile vremi n-au fost şi nu de multu s-au adaos şi această boerie făcându-i-să şi venitu un ban de drobul de sare de la ocnă. După Vel Ban: «Vel Păharnic», «Vel Visternic», «Vel Stolnic» şi «Vel Comis». Şi fieştecare boerie să păziia şi să cinstea la rânduiala sa. Iar de la o vreame (care de multe ori s-au şi [268] întâmplat) de s-au făcut din vornici mari hatmani, încă şi visternici, fiind aceste boerii mai cu venit şi din hatmani şi spathari s-au făcut visternici şi li s-au datu de cătră domnu a li să păzi rânduiala la cinstea boeriilor celor mai de sus. S-au întâmplat, aici la Moldova, de s-au făcutu (însă numai la domniia lui Grigorie Voevod Ghica) şi din beizadele, din fiii lui Antiohie Voevod: Ioan şi Constandin. Cel mai mare, Ioan, s-au făcut ban şi cel mai mic, Costandin, s-au fă-ut vel-comis, dar cu tocmală ca aceasta dinnaintea domnului, măcar că sântu beizadele, dar să-şi păzască rândul boeriilor. Şi cându vor lipsi din boerie, îmbrăcându-să cu blane, să li să dea iar şi cinstea cea de mai nainte, ca unor beizadele; şi cât au fostu în boerie, aşî ş-au păzitu rândul. Incă beizadea Ioan au fostu şi ispravnic Bacăului câtăva vreami. După Vel Comis: «Vel Medelnicer», «Vel Clucer», «Vel Sărdar», «Vel Sulger», «Vel Căminar», «Vel Jicnicer», «Vel Pitar», «Vel Şătrar», «Vel Armaş», «Vtori Logofăt», «Vel Uşăr», «Vel Agă». Insă până la Grigorie Voevod, în domniia a doă, aga purta baltag şi cinstea i să păziia la această rânduială. Iar atuncea Grigorie Voevod, cu testamentu care s-au cetit în spătărie, rânduiala agăi, au suit agiia după vel comis, dându domnul cu mâna lui semnu să poarte topuz, adecă buzdugan şi de atuncea s-au numitu şi Vel Agă. După Aga: «Vel Gramatic», «Vel Camaraş», «Vel Vamăş». Apoi: «Vtori Postelnic», «Treti Logofăt», «Vtori Spathar», «Vtori Paharnic», «Vtori Visternic», «Vtori Stolnic», «Vtori Comis», «Vtori Medelnicer», «Vtori Clucer», «Vtori Sulger», «Vtori Jâcnicer», «Vtori Pitar», «Vtori Şătrar», «Vtori Armaş», «Vtori Uşăr». Şi al treilea boerii asea[me]ne urmează, după cinstea veliţilor boeri şi al doilea; şi după treti vister, logofătul de visterie, care, de la domniia lui Constantin Voevod Mavrocordat s-au obicinuitu a să îmbrăca cu caftan, după rânduiala Ţărăi-Rumâneşti. «Logofătul de taină», (adecă) cămăraşul de izvoade, carele în vechile vremi au avutu şi odae osăbită în curte, de să numiia cămară de taină, la care cămară scriia şi uricarii şi diecii de divan, carii s-au numitu dieci de cămară, fiindu rufetul lui vel logofăt, avându zapciu pe treti logofăt, iar acmu, de la o vreame, le zâc dieci de divan. [269] Alte boerii a curţii carii au osăbită rânduială «Vornecul doamnii», «Cupariul», care şi acesta, de la domniia lui Constandin Voevod Mavrocordat, i s-au datu cinste de Vel Cupar. După Vel Cupariu, «Vătaf de Păhărnicei», «Vătaf de Stolnicei», «Vătaf de Aprozi». Care în vechile vremi doi vătafi de aprozi, unul să numiia Vătaf de Aprozi de târgu şi altul Vătaf de Aprozi de curte. Şi această breaslă a aprozii, la domnii cei vechi, până la Radul Voevod, s-au păzitu rânduiala cinstii lor, încă şi la alţi domni mai încoace; că au fostu foarte cinstiţi aprozii şi îmbla cu şarvanale şi la boerii cei mai de cinste aprozii îmbla cu poroncile domneşti; şi cându mergea la casa boerilor, ori în ce cinste de boerie era acel boeriu, eşiia înnaintea lui şi-l priimiia cu şlicul a mână şi băgându-l în casă, stându boeriul în picioare şi cu aprodul, îi da poronca domnească şi punea pe aprod de şădea şi apoi şădea boeriul. Şi aprozii aceia încă să făciia din oameni de cinste, cum şi din neamul cel cinstit al Cantacuzinilor. Cel dintâi, anume [Iordache] ce-au venit în Moldova, întâi aprod au fost şi pe urmă s-au cinstit cu alte boerii, agiungându până la starea cea mai de cinste a boeriilor. Iar de la o vreme încoace, această breaslă s-au foarte micşoratu, încăpând acmu la această breaslă din oameni proşti. După Vătaf de Aprozi: «Vel Cafegiu», «Credinceriul», «Vtori Camaraş», «Vătaf de copii». «Divictariul», care mai nainte vreame această boerie n-au fostu, făcându-să de la Grigorie Voevod. Asemene şi «Mehtupciul», carele se chiamă şi Chiesadariu, «Cibucciul», i «Ciohodar», «Beceriul», «Pivniceriul», «Satârbaş», şi «Baş-ciohodar». Partea slujitorească ce rânduială are: «Vel Căpitan de Eşi», «Vel Căpitan de Codru», «Vel Căpitan de Coţman», «Vel Căpitan de Soroca», «Vel Căpitan de Tecuci», «Vel Căpitan de Ropcea», «Vel Căpitan de Dorohoiu», «Vel Căpitan de Cohurluiu», «Poruşnicul hătmănescu», «Căpitan de dărăbani», *[270] «Polcovnecul», «Başbulucbaş de curte», «Bulucbaş al doilea», «Căpitanul de drăgani», «Sotnecul de Cazaci», «Başbulucbaş hătmănescu», «Başbulucbaş agescu», «Căpitan despre doamna», carele au avut steag de călăraşi de au purtat trebile doamnii. Ţărămoniia ce să face la mucareriu După ce vine cu caftanul, unul din boerii cei mai aleşi ai Ţarigradului, conăceşte la mănăstire la Galata şi a doao zi sângur domnul cu toată boerimea şi cu tot alaiul de slujitorime, încă şi turcii neguţători, carii să află în Eşi şi partea neguţătorească de creştini şi toate alte rufeturi ce sântu în sama agăi, de le rândueşte. Şi aşa merge domnul înnaintea caftanului; înnaintea domnului beizadealile, fiindu toată partea boerească împodobiţi cu ceale mai bune strae; şi toată boerimea, mari şi mici, atât cei cu boerii, cât cei fără boerii, pe rânduiala izvodului ce să face cu pecetea domnului, sântu rânduiţi de mergu câte doi, câte trei în şărag, câţi boeri vor fi pe un nume de boerie şi înnaintea tuturor hatmanul şi cu aga, cu alaiul pe obiceiu. Şi descălecându domnul la ceardacul lui Mihai Voevod, merge suptu saivantu şi rândueşte domnul pe o samă din boeri şi din zapcii de mergu la mănăstire la Gălata. Carii apoi vin înnainte pe rânduială, făcându cinstea cea căzută caftanului împărătescu. Şi când iaste aproape să sosască la ceardac caftanul, să porneşte şi domnul de la saivantu, ca doi sau trei paşi, întimpinându caftanul. Deci boeriul ce aduce caftanul şi blana cea de samur ce i să trimitu domnului de cătră împărăţie, le ţine pre braţile sale şi domnul luând întâi hatişeriful cel împărătescu, sărutându-l, îl pune la cap şi apoi îl pune la sân şi tot acolea îmbrăcându şi blana, îndată încalică şi să porneşte cu tot alaiul pe orânduială, începându şi mehterhaneaoa, ducând acelaş boeriu caftanul pe braţile sale, înnaintea domnului. Şi viindu domnul pe la vamă, să face sunare de toate clopotile şi întrându în curtea domnească, descalică la scara cea mare. Acolo fiindu scoase şi tuiurile, să tae şi doi berbeci suptu tuiuri, ca pentru un semnu de biruinţă (care această tăiare a berbecilor să face şi la venirea domnii noao). Deci întrându domnul în divanul cel micu, unde şi beizadealile să află cu mitropolitul, cu alţi arhierei şi cu toată boerimea şi [271] stând domnul în picioare lângă scaon, scoate din sânul său hatişeriful cel împărătescu şi după sărutare puindu-l şi la cap, îl dă în mâna lui divan-efendi, carele sărutându-l şi el îl citeşte în veliglas. După cetirea hatişărifului, îndată divan-efendi ia caftanul după braţile boeriului şi merge cătră domnu şi domnul sărutându-l, îmbracă caftanul şi slobozindu toate tunurile, să face şănlic cu mehterhanea şi cu toată rânduiala. Şi domnul şăzându în scaon, vel visterul ceteşte tâlcuiala hatişărifului pe rumânie. După aceasta, vel postelnicul îmbracă întâi pe divan-efendi şi pe boeriul ce-au adus caftanul, cum şi pe vel vister, cu blanile ce sântu orânduite de domnu. Şi beizadealile mergându, sărută mâna domnului; apoi mitropolitul sărutându creştetul domnului, domnul îi sărută mâna şi mergându toată boerimea, sărută mâna şi poala domnului. După sărutarea mânii, vel visterul încă îmbracă pe oamenii boeriului ce aduce caftanul, câte cu o haină ce iaste rânduită de domnu, pe fieştecare după cinstea sa; şi cu acestu chip să sfârşăscu ţărămoniile caftanului de mucareriu. De vreme ce am arătatu mai sus obiceaie vechi şi noao, cum şi ţărămonii ce s-au obicinuitu de la domnii vechi şi până acum, cu cuviinţă am găsit a scrie şi acestu lucru, care n-au fostu obicinuitu, nici s-au întâmplat la vreo domnie a vremilor trecute Adecă un părinte domnu să aşaze pe un fiiu al său în scaonul părintescu a domnii, care la anul 1761, luna lui iunie în 7 zile, gioi. După trei ani a domnii lui Ioan Theodor Voevod, lucrarea dumnăzăeştii pronii au adaos o întâmplare ca aceasta, că însuşi prea puternicul împărat Sultanul Mustafa, din năstav dumnăzăescu, vrându să mângâe bătrâneaţile bătrânului Ioan Voevod pentru slujbile sale, au poroncitu de s-au datu domniia Moldovei, fiiului său celui mai mare, Grigorie Voevod. Şi după vestirea ce i-au venit, însuşi bătrânul Ioan Voevod, cu mânule sale luând de mână pre fiiul său şi dându-i părinteasca blagoslovenie, l-au aşăzatu în domnescul şi părintescul său scaon, mergându mitropolitul de l-au sărutat pe creştet, şi toţi boerii, pe rânduiala şi pe obiceiu, i-au sărutat mâna, făcându-să şi şănlic de bucurie cu slobozirea a tuturor tunurilor, cu toată rânduiala. Iar la ** ale aceştii luni au venitu Alexandru Muruz ginerile lui Nicolae Sucio biv vel postelnic şi baş-capuchehaias, cu zaptu [272] ferman, carele în zioa ce s-au adunatu cu domnul Grigorie Voevod, în loc de mulţămire, l-au îmbrăcatu domnul cu contoş cu samur făcându-l şi cămăraş mare. Deci fără zăbavă vreame au venitu şi om împărătescu, sabica spahilar-agasî, Ahmet-beiu, om de cinste între meghistanii împărăteşti ai Porţii, i-au adus sangeac, caftan, cucă, tuiuri şi cal împărătescu cu tacâmul lui, ce să numeşte tablabaş, cum şi alte rânduiale toate a unii domnii noao; pe care agă domnul l-au conăcitu la casile de la Frumoasa. Şi domnul Grigorie Voevod, cu iubitu fratele său, Alexandru beizadea şi cu toată boerimea şi slujitorimea şi alte rufeturi, după cum s-au arătat mai sus, că iaste obicinuit a merge un domnu înaintea caftanului, au eşitu cu tot alaiul, pe rânduială, mergând la Frumoasa (însă fără mehterhanea). Şi când au fostu suptu saivantul domnului ce era întinsu aproape de poarta caselor de la Frumoasa, boerimea toată au stătut gios la saivantu pe rânduială, făcând alaiu; şi domnul Grigorie Voevod cu vel postelnicul, cu vel comisul călări şi boerii cei de alai pe gios, înnaintea domnului, au tot mersu cătră întimpinarea agăi împărătescu călare. Care şi aga încălecându, au purces cătră întimpinarea domnului. Şi întâlnindu-să amândoi, au purces cătră saivantu, viind spahilar-agasî din-a-dreapta domnului; şi înnaintea domnului şi agăi împărătescu, să aducea de haznatariul şi de alţi oameni ai lui, semnile ale domnii noao, care s-au arătat mai sus. Deci descălecându domnul şi spahilar-agasî la saivantu, acolea s-au cetitu şi hatişeriful împărătescu şi mehtupul vezirului; şi după cetirea acestora, spahilar-agasî îndată au îmbrăcat pe domnul Grigorie Voevod cu cabaniţă, cu samur şi piste cabaniţă cu caftanul şi puindu-i şi cuca în cap, i-au făcutu sangeacul şi tuiurile teslim; şi domnul închinându-se sangeacului cu o shimă de smerenie şi sărutându-l, cu mulţămită au făcutu oraţii prea puternicului împărat, care pre limba turcească să numeşte dova, [rugăciune]. După aceasta puindu-să sangeacul şi tuiurile la rânduiala cea obicinuită, îndată au încălecat şi domnul şi spahilar-agasî (însă spahilar-agasî din-a-stânga domnului). Şi totu alaiul tocmindu-să, pe rânduială, au purces şi viindu pe calea cea obicinuită, pe la vamă, sosindu drept bisearica Sfântului Ierarh Nicolae, spahilar-agasî au întratu în curte şi în divanul [273] cel mic s-au întimpinatu cu bătrânul Ioan Voevod la uşa spătăriei; şi întrându în spătărie, au şăzutu amândoi la voroavă, fiind cunoscuţi şi vechi prieteni, încă din tărzămănie. Iar domnul Grigorie Voevod au întratu în bisearica Sfântului Nicolae, unde îl aştepta Kyr Gavriil, mitropolitul ţărăi, cu alţi arhierei, cu episcopii şi cu igumenii sfintelor mănăstiri din Eşi. I s-au cetit molitfa, făcându-să şi toate ţărmoniile încoronaţii a domnii noao, care mai pre largu s-au arătat înnapoi. Şi de la bisearică viindu domnul la curte şi întrându în divanul cel mic, au stătut în picioare lângă scaonul domnescu şi spahilar-agasî în dreptul scaonului cel gătitu pentru sâne, cum şi toată boerimea stând la rânduiala sa în picioare, s-au cetit hatişăriful împărătescu de divan-efendisu în veliglas şi de vel vister tâlcuiala hatişărifului. După cetire şăzându domnul în scaonul său, îndată s-au făcut şănlic cu tunuri, cu mehterhanea, cu toată rânduiala pe obicei. Indată divan-efendisu, < f. 10v> din partea domnului, au îmbrăcatu pe aga împărătescu cu blană de samur şi vel postelnicul pe divan-efendisu şi pe vel vister cu blanile ceale rânduite. Aga au mai adus şi 12 caftane, cu care tot acolea, în divanul cel mic, au îmbrăcat pe 12 veliţi boeri. Apoi şi pe toţi oamenii agăi împărătescu s-au îmbrăcatu, pe unii cu blane, pe alţii cu caftane, pe alţii şi cu capoturi, pe fieştecare dup cinstea sa, dinnaintea domnului, cu mâna lui vel vister. De acolea, din divanul micu, rădicându-să domnul cu aga cel împărătescu, au mersu în spătărie la cafea. După cafea eşindu de la domnul spahilar-agasî cu mare alai şi cu mehterhanea, au mersu la gazda cea gătită pentru dânsul, la casile Sturzii logofăt. Intr-acestu chip au luatu sfârşitu orânduialile ţărmoniilor a domnii lui Grigorie Voevod, fiiul lui Ioan Voevod bătrânul. Bătrânului Ioan Voevod i s-au făcutu şi hătârul acesta de cătră stăpâni, lăsându-l încă 60 de zâle de au rămas aicea la odihna sa, ca să însoare pe fiiul său, domnul cel nou Grigorie Voevod, carele era logoditu cu fiica lui beizadea Alexandru, fiiul lui Necolae Voevod Mavrocordatu, aducându-se şi pe doamna sa de la Ţarigrad de Neculache Suciul biv vel postelnic, başcapichehaias şi de altu boeriu vechiu al casii, Manole vel clucer, cu cinstea sa. Insuşi batrânul Ioan Voevod, cu doamna sa Raliţa, i-au cununat cu mare bucurie şi pohfală; şi după săvârşirea nunţii ce s-au făcut cu toate ţărmoniile, ca o nuntă domnească, s-au pornitu şi Ioan Voevod cu doamna sa cătră Ţarigrad. [274] Obiceiul ţărmoniilor ce să fac în zioa de Agiunul Naşterii Domnului Hristos Cel ce iaste logofăt al treilea, de cu sară ia răspunsu de la domnu, la câte ceasuri va să iasă la biserica cea mare după poartă, la ceasuri şi la liturghie; şi după răspunsul ce ia, îndată face înştiinţare cu fuştaşi, mitropolitului ţărăi, episcopilor şi tuturor boerilor celor mari şi al doilea, ca să vie la biserică la ** ceasuri, că va să iasă domnul; carii toţi, după poroncă, la vreamea însemnată, să află la bisearică, aşteptându pre domnu. Insă episcopul de Roman şede în partea mitropolitului din-a-dreapta, iar episcopul de Rădăuţi, cu episcopul de Huşi şăd la stranile din-a-stânga şi de să mai întâmplă şi alţi arhierei, şăd la orânduiala lor, la stranile unde rândueşte mitropolitul. Şi de să întâmplă aici şi vreun patriiarh, atuncea mitropolitul ţărăi dă scaonul său patriiarhului şi mitropolitul şede în strana cea din sus, ce iaste împotriva scaonului mitropolitului. Boerii cei mari pân la vel comis, carii sântu cu boerii, şăd la rânduiala lor; şi de va vrea domnul să dea rânduială, să mai cinstească pe vreunul din boeri, şede şi acela unde rândueşte domnul; iar ceilalţi boeri mazâli, fieştecare după rânduiala sa, şăd mai gios pin stranile bisearicii ceale din sus. Iar vel visterul are obicinuită şidere în strana dreaptă, de cătră scaonul mitropolitului, iar vel postelnicul cu vel camaraş şi cu vel gramaticu şi alţi boerinaşi a curţii şăd la stranile ce sântu aproape de strana domnului din-a-dreapta: vel clucer, vtori logofăt, vtori vister şi treti logofăt şed la obicinuite stranile lor din-a-stânga boerilor celor mari. Domnul, după poronca ce au dat, dimineaţa iase din lăuntru de la casa ce să chiamă mabei şi vine în spătărie şi şede în domnescul scaon; şi vrând ca să iasă la bisearică, acel ce iaste vtori spatar încinge sabiia cea împărătească piste umăr şi ia buzduganul în mâna dreaptă, ţiindu-l răzimat pe umărul său şi cel ce iaste vister mare, ţiindu în mâna sa cuca, o pune în capul lui vtori spatar. Apoi, sculându-se domnul din scaon cu toată parataxis, (adecă) orânduiala boerimii sale, cei ce au semnile lor, carii să chiamă şi zapcii, merge la bisearică, mergându înnaintea domnului: vel postelnicul, înaintea lui, vtori postelnicul, apoi [275] treti postelnicul cu alţi postelnicei înnainte. Inaintea acestora: vel agă, vel armaş, vel uşer, treti logofăt; apoi vătaf de aprozi; înaintea acestora: vătaf de păhărnicei, vătaful de stolnicei, căpitanul de dărăbani, polcovnecul, vtori armaş, vtori uşer, treti armaşu, treti uşer, izbaş de divan; înaintea izbaşii: ceauşii cu cioianile lor a mână, după rânduială. Iar armăşăii aprozii, copii din casă cei mari şi călăraşii de Ţarigrad, stau la rânduiala lor, unul lângă altul în divanul cel mic, unii din-a-dreapta, alţii din-a-stânga. Vornecii de poartă, bulucbaşii curţii, bulucbaşii hătmăneşti şi ageşti, stau pe rânduiala lor cu seamnile a mână în divanul cel mare, din-a-dreapta. Căpitanul dă arnăuţi cu zapcii săi şi cu alţi arnăuţi după aceştiia stau paicii, cu satârbaş pe rânduială şi ciohodarii cu baş ciohodar din-a-stânga, cum merge domnul la bisearică; iar cum iase, din-a-dreapta şi pe la spatile acestor şăraguri de alai, stau fuştaşii, cu dardile a mână, pe amândoă părţile, de la uşa divanului celui mare, pân la uşa bisearicii. Printr-acestu alai merge domnul la bisearică, făcându toţi plecăciune cătră domnu pe obicei; şi cându iase domnul din bisearică, asemene se află la rânduiala lor. După ce întră domnul în bisearică, aflându-se mitropolitul, episcopii şi cu toată boerimea mai nainte în bisearică, fieştecare stându în picioare la rânduiala sa şi mitropolitul îmbrăcatu în mantie, cu pateriţa a mână, cum şi episcopii cu cărjăle (însă la sărbătorile ceale mari, iar la ceale mai mici cu hazdrane) şi boerii cei mari cu semnile lor. Domnul agiungându în mijlocul besericii, stându pe piatra cea din mijloc, să închină către icoana Mântuitorului Hristos şi către icoana Preacistii, apoi cătră uşile ceale împărăteşti şi întorcîndu-se cătră mitropolitul şi cătră boeri, cu oarecare shimă de smerenie cătră toţi şi să sue în strana domnească. Apoi mitropolitul, cu episcopii şi cu toată boerimea, făcându plecăciune cătră domnu, să sue şi ei pin stranile lor; şi de are domnul fraţi beizadeale, sau beizadeale, aceştiia vin pe urma domnului şi mergu la stranile lor ceale obicinuite, ori din-a-dreapta, orin din-a-stânga domnului. Lângă strana domnului, din-a-stânga, stă: vel postelnicul, cu vtori postelnicul, i treti postelnicul şi postelnicei în rându, fieştecarele cu semnile a mână. Dinapoia lui vel postelnicul stă: vtori spatar cu semnile ce s-au arătat mai sus, ţiindu în mâna stângă gugimana domnului, (adecă) şlicul cel de sobol, cându îl rădică din cap, pe care mână are vtori spathar şi o năframă ce-i zîc cecmea. [276] Din-a-dreapta domnului stă vel camaraş cu vtori camaraş, cu vătaf de copii, cu vel cupariu şi cu alţi boerinşi pe rânduială. In rândul lui vtori spatar stă vel agă, vel armaş, vel uşer şi alţii cu semnile lor a mână; şi dinapoia acestora stau satârii şi ciohodarii, cu zapciii lor pe rânduială. La sfânta liturghie, cându iase la văhodul cel mic preotul şi diiaconul cu evangheliia, o sărută mitropolitul, apoi domnul şi fraţii domnului (de sântu) şi apoi beizadelile. Asemene şi după cetire, iarăşi să face sărutare evanghelii. Vel postelnicul, cu vel camaraş, după ce stau puţin oarece în picioare lângă strana domnului, le zice domnul de-şi mergu la stranile lor şi la vremea însemnată (adecă) la cetirea evanghelii, la Heruvico, vin de stau lângă domnu; şi după Heruvico, iaraşi mergu la stranile lor şi vin la Tatăl nostru şi zvorându, stau pân ce să isprăveşte liturghiia. La priceasnă, după ce merge mitropolitul de să închină la icoane pe obicei, întorcându-se, blagosloveşte pre domnu, pre beizadele, pre boeri şi pre celalaltu nărod, stându gios lângă strana sa; asemene şi episcopii şi boerii stau gios din stranile lor. Deci coborându-să şi domnul din strana sa, merge în mijlocul bisearicii şi să închină ca şi arhiereul; şi de iaste praznic împărătescu, sau altă sărbătoare, mitropolitul, sau altul din arhierei, stă lângă icoana proschinitariului, de cătră vel vister şi mirueşte pe domnu; şi întorcându-se ca să meargă către strana sa, face oarecare shimă de smerenie cătră toţi şi, suindu-se în strană, vel visterul dă în blid 10 lei, care să chiamă pomazanie mare; iar la sărbătorile ceale mai mici să dau de vel vister 3 zloţi, după cum sântu legaţi în visteriia domnească. Dar de nu să întâmplă vel visterul la bisearică, pomazaniia o dă, ori vtori visterul, ori logofătul de visterie. De să va întâmpla să fie şi doamna în bisearică, după domnu merge doamna de să închină asemene şi după doamna beizadelile, tot pe orânduială. Iar cându să întâmplă aici vreun mitropolitu mare, din scaonile ceale alese (adecă engritos) musafir şi iaste poftit ca să vie la bisearica domnească, la toate urmează după mitropolitul ţărăi şi apoi domnul, doamna şi beizadelile. După săvârşirea liturghii merge domnul de ia anaforă den mâna mitropolitului; după domnu fraţii domnului şi apoi beizadelile. După suirea domnului în strana sa şi a beizadelilor, să sue şi mitropolitul. Atuncea, cu cevaş puţină vreme mai nainte, [277] merge un vornic de poartă la cupărie şi cu-n păhărnicel şi aduc cupa în biserică, viindu înaintea cupii vornecul cel de poartă şi ducându vtori paharnicul cupa, la mitropolitul întâi; o ia şi o blagosloveşte, atingându-o şi de buzile sale şi dându-o, vtori paharnicul să pleacă şi-i sărută mâna şi apoi întorcându-se, merge cătră domnu şi stând dinaintea stranii domneşti, întâi vtori paharnic ia credinţă, apoi întinde şi domnul mâna la cupă şi atingându degetile sale de o parte de pâine ce iaste în cupă, le atinge de buzile sale. După darea cupii, boerii făcându plecare cătră domnu, să sue pin stranile lor şi, de la vel logofăt pân la treti logofăt, mergu toţi după rânduiala boerii lor, de să miruescu şi iau şi anaforă din mâna mitropolitului, închinându-se toţi la icoana proschinitariului; iar de iaste duminică, iaste obicei de mergu boerii pe la toate icoanile. După molitfa colivei, ce să citeşte de mitropolitul, ori de altu arhiereu (cându nu iaste mitropolitul), la sărbătorile ceale alese, vtori logofăt ridică coliva şi o duce întâi la mitropolitul, la domnu şi la beizadele; iar în duminici şi într-alte sărbători o rădică treti logofăt. Dar în zioa Naşterii şi în zioa Paştelor coliva o rădică vel visterul; iar în zioa de Sfete Gheorghie poartă de grijă vel clucer de duce colivă, un miel întreg la bisearică şi întru acea zi tot vel clucer o şi rădică. Cupa iaste obicei de Crăciun, la Sfeti Vasilie, la Bobotează şi la Paşti, o dă mitropolitului şi domnului vel paharnicul; iar de nu se întâmplă el, o poartă vtori paharnic, atât în agiunuri, cât şi întru aceste 4 împărăteşti praznice; iar duminicile şi în celelalte sărbători priste an, cupa o poartă vel cupariu; dar de lipseşte cupariul, o poartă credinceriul. După săvârşirea anaforii, vrându domnul ca să iasă din biserică, să meargă în spătărie, ese întâi episcopii înainte şi după dânşii mitropolitul şi stau în, rându cam spre uşa bisericii, iar boerii stau gios din stranele lor, toţi în rându şi ei, cu semnile a mână; şi domnul coborându-se din strană şi făcându-şi cruce, face oarece shimă de smerenie cătră boeri şi cătră mitropolitul, cându agiunge dreptu dânsul şi ese din biserică şi merge în spătărie. Insă la cele patru praznice împărăteşti, cându iase domnul din biserică în divanul cel mic, iaste obicei, căpitanul de vânători şi cu câţiva vânători, stau în rându cu vânatul lor, pus de-a-rândul gios. Vânatul lor este: cerbi, ciute, capre, râmător sălbatic, epuri şi alte pasări ce pot vâna. [278] După ce întră domnul în spătărie, să sue în domnescul scaon şi lângă scaonul domnului, aproape, stă vel postelnic, vel spatar, vel vister, vel camaraş, vtori camaraş şi alţi boeri şi boeri naşi şi toţi boerii zapcii, şi zapcii curţii, stau în rându cu semnile lor, zvorescu. După eşirea domnului din biserică, iase mitropolitul, cu episcopii, cu alţi arhierei şi cu toţi boerii şi mergându în divan, şăd toţi la rânduiala lor şi cei cu boerii şi cei mazâli. Apoi din poronca domnului, iase din spătărie vtori postelnicul şi pofteşte pe mitropolitul, pe arhierei, pe veliţii boeri, cum şi pe cei mazâli la cahfea şi întrând în spătărie, face plecare cătră domnu, fiindu toţi cu semnile a mână şi domnul rădicându şlicul său le zice tuturor să şadă, fieştecarele la locul său şi după boeria sa, cum cei cu boerii, aşî şi cei făr boerii. Insă la Agiunul Crăciunului, logofătul are purtare de grijă, să ducă pe toată partea bisericească în spătărie, pe rânduială; şi eşindu în divanul cel mic, întâi pe preoţii domneşti şi pe diiaconi ce stau gata îmbrăcaţi în epitrafile şi în feloane, îi duce cu icoanile a mână şi cu 2 făclii aprinse în doao sfeşnice de argintu, în spătărie şi de la uşa spătăriei începe protopsalt cu al doilea cântăreţu a cânta tropariul şi condacul praznecului. Atuncea mitropolitul, domnul, beizadelile, episcopii şi toţi boerii să rădică în picioare şi preotul cel ce au slujit liturghie, dă icoana în mâna mitropolitului şi, sărutându-o, o dă în mâna domnului; şi când face domnul sărutare, îndată să slobod ** tunuri şi începe şi mehterhaneaoa. Apoi ia mitropolitul icoana din mâna domnului şi o dă la beizadele, de la dânşii la arhierei şi de la dânşii o poartă boerii din mână în mână, pân o sărută toţi. Şi după sărutare, şede domnul în scaon şi mitropolitul, cu arhierei şi cu toţi boerii gios şi diiaconul curţii începe a ceti oraţiile sărbătorii. După săvârşirea oraţiilor, vel visterul dă preoţilor după poartă şi preoţilor celor despre doamna, câte 1 galbăn şi diiaconului ce spune oraţiile asemene; cum şi lui protopsalt şi lui al doilea cântăreţu, le dă visterul tot câte 1 galbănu. După preoţii domneşti, întră iconomul, (adecă) cel ce iaste arhimandrit, cu toţi igumenii mănăstirilor Sfântului Mormântu după dânşii, sânaiţii, sfetagoreţii şi alţii îmbrăcaţi în epitrafile şi feloane, cu sfintile icoane a mână, aceaeşi ţărămonie făcându-se, după cum s-au arătat mai sus. Şi unul din egumeni, care [279] va fi mai procopsitu la învăţătură, face engomion cătră domnu, (adecă) oraţii, căruia, după ce sfârşaşte, vel visterul îi dă ce socoteşte domnul; iar celoralalţi igumeni, stându la uşa spătăriei, logofătul de visterie şi cu diiacul carele iaste orânduitu de cheltueşte, le dau pre a-mână câte un zlotu, ce sântu obicinuiţi şi orânduiţi de la visterie. După egumenii greci întră protopopul cu preoţii din Eşi, îmbrăcaţi în veşminte asemene, cu icoane pre a-mână; să face aceaeşi ţărămonie, ce s-au zis mai sus şi care din preoţi va fi mai procopsitu, face oraţii, căruia i se dă de vel vister iaraşi un galbăn şi celoralalţi li să dau după rânduiala visteriei. După eşirea preoţilor, fiind gătitu de vel cămăraş vutcă şi confeturi (care se chiamă cofeţioane), îndată vel cupar, cu tipsiia cea de argint, stând înaintea domnului, pune vutcă în doao păhare şi întâi cuparul ia credinţă, apoi domnul sângur ia paharul de-l pune la gură şi ia şi confeturi; şi copii cei din casă, ce sântu rânduiţi de vel camaraş, dau vutcă mitropolitului, la ceilalţi arhierei şi la boeri; după vutcă confeturi. După confeturi, vel cafegiu pune pe dinaintea domnului peşchirul cel rânduitu, ce să chiamă şi fota, dă domnului cafea şi copii din casă la mitropolitul, la arhierei şi la boeri; însă vel cupariu, cându dă domnului vutcă, dă şi beizadelilor, asemene şi vel cafegiu şi apoi să dă celoralalţi. După băutul cafealii să scoală întâi mitropolitul şi face plecare cătră domnu, apoi arhierei, şi boerii şi es din spătărie ori în divan, ori în postelnicie. Obiceiu vechiu au fostu, care s-au urmat şi până la Grigorie Voevod Ghica, la Agiunul Crăciunului, cum şi la bobotează, să făcea masă domnească în spătărie, şăzându mitropolitul cu episcopii şi cu boerii cei cu boerii şi pe cine mai poroncea domnul şi din cei mazâli; însă masă fără caftane şi fără zvoreală, cu cântări bisericeşti, cu mehterhanea şi cu ţâgani. Acestu obicei la domnii vechi să păziia pe toţi anii, până la Grigorie Voevod, însă şi la Grigorie Voevod nu pe toţi anii; şi iarăşi de la Grigorie Voevod s-au tăiatu de tot. Obiceiul ţărămoniilor ce să fac în zioa Naşterii După porunca ce dă domnul, de cu sară, cătră treti logofăt, că va eşi la atâtea ceasuri la bisearică, logofătul are aceaiaşi purtare de grijă, după cum s-au arătat mai sus. Domnul, după ce să găteşte, dimineaţa în zioaa Naşterii, după altă îmbrăcăminte *[280] şi podoabă ce pune asupra sa, deasupra tuturor pune şi haina cea împărătească ce să chiamă cabaniţă şi eşindu la spătărie, şede în domnescul scaon, fiindu toţi boerii cei mari, cum şi boerii curţii împodobiţi, după cum să cuvine pentru bucuriia şi prăznuirea Sfintei Naşteri. Şi stând lângă domnu vel postelnicul, vel visterul, vel spatarul, din poronca domnului ia vel visterul caftan şi îmbracă pe vel postelnic, apoi al doilea caftan luând, îmbracă pe vel spatar; şi luând spătariul sabiia cea împărătească, o pune curmezişi pe umărul său, după aceaia ia şi buzduganul în mâna dreaptă, ţiindu-l răzimat de umărul său şi vel visterul, ţiindu în mâna sa cuca, o pune în capul lui vel spatar; şi vtori spatar încă pune cecmeaoa pe mâna stângă a lui vel spatar. După aceaia rădicându-să domnul din scaon, merge la bisearica cea mare, cu toată rânduiala ce s-au arătat mai sus. Boerii stându la stranile lor pe rânduială, atât cei cu boerii, cât şi cei mazâli, la vreamea polieleului, cându iaste obicinuitu să împartă lumânările, făclii de ceară, ce să fac cu cheltuiala visteriei. Şi la vreame, întâi vel visterul luându făcliile ceale rânduite pentru mitropolitul, pentru domnu, pentru beizadele (care făclii le ţine logofătul de visterie în mâna sa), le dă însuşi cu mâna sa vel visterul; (însă făclia domnului, a doamnii şi a beizadelilor, cum şi a domniţelor să fac împletite şi poleite). Făcliia domnului o ţîne vel camaraş, sau vtori camaraş, iar beizadelile, după ce iau făcliile den mâna lui vel vister, le dau la unii din cei mai aleşi copii în casă, ce au. Apoi logofătul de visterie, împreună şi cu alţi dieci de visterie, împartu celelalte lumânări arhiereilor, igumenilor şi veliţilor boeri, cum şi boerilor mazâli, la rufeturi, cum şi norodului celui ce să află în bisearică, căruiaşi după cinstea sa şi stau cu lumânările a mână aprinse, pân la sfârşitul polieleului şi pân să citeşte evangheliia cea de la utrăne. Iar la sfânta liturghie, iaste obiceiu de să va întâmpla vreun patriiarh aicea, sângur patriiarhul, cu mitropolitul ţărăi, cu alţi arhierei şi cu igumeni, câţi vor fi rânduiţi, săvârşescu svânta liturghie, cu toată rânduiala bisericească; şi după ce iase domnul din bisearică, mergându în spătărie, şede în scaonul său; şi mitropolitul, cu arhierei, cu veliţii boeri şi cei mazâli, după ce întră în spătărie şi să închină domnului, şăd la rânduiala lor. Apoi vel cuparul duce domnului un păhar de vutcă şi confeturi, iar la mitropolitul, la arhierei şi la boeri copii din casă le dau [281] vutcă, cofeturi şi apoi şi cafea; şi îndată şi mehterhaneaoa din lăuntrul curţii, în meidan, începe a zice, pentru cinstea sărbătorii. Dar de să va întâmpla aici vreun patriiarh, după cum şi mai sus s-au arătat, fiindu în bisearică cu domnul, iase patriiarhul împreună cu domnul alăturea, patriiarhul din-a-dreapta şi domnul din-a-stânga; şi după ce întră în spătărie, domnul nu şede în scaon, ce şăd amândoi pe macatu, patriiarhul din-a-dreapta domnului şi la toate ţărămoniile tot patriiarhul urmează înaintea domnului. Au fostu obiceiu la domnii cei mai vechi, cându era giugul ţărăi mai uşor, de nu lipsiia masa cea domnească şi masa să făciia în divanul cel mic, cu cheltuiala visteriei, făcându-se izvod cu pecete domnească, de arhierei şi de toată boerimea, câţi să întâmpla la Eşi, să se afle la masa domnească, între care era rânduiţi şi doi vornici de poartă; însă boerii cei rânduiţi de masă, era pân la vtori logofăt; iar cându nu se întâmpla toată boerimea la Eşi, ca să se împlinească masa, să rânduia şi din boerii al doilea şi mai ales pe cei ştiuţi de domnu. Şi cându să aşază domnul la masă, să face slobozire de un tun. Vel postelnicul cu toiagul a mână, vel spathar cu sabiia la umăr şi cu buzduganul în mâna dreaptă, răzimatu pe pieptul său, îmbrăcaţi în caftane, stau zvorindu la spatile domnului. Vel paharnic îmbrăcat în caftan şi cu 7 coţi taftă naramgie legaţi piste umăr, zvoreşte înaintea domnului; şi vutca ce să dă înaintea mesii şi vinul, cupariul pune; şi vutca şi vinul în păharu şi vel paharnicul cu mâna lui dă domnului. Vel stolnic iar îmbrăcatu în caftan şi cu tafta legatu piste umăr, iaste purtătoriu de grija cuhnii şi bucatelor; şi cându să aşază bucatile pe masă, din blidul ce iaste rânduitu să se pue înaintea domnului, ia vel stolnicul credinţă şi apoi îl aşază la masă. Vel medelnicer iarăşi îmbrăcatu în caftan şi cu taftă legat piste umăr, întâi dă domnului de spălatu înaintea mesii, apoi să află zvoritor iaraşi înaintea domnului şi din blidul cel dintâi, cu lingura cea mare de argint, scoate domnului pe talger supă, cum şi dintr-alte bucate; şi la schimbarea talgerilor, şede la spatile lui vel medelnicer şi vtori medelnicer; şi cându să schimbă talgerul domnului, vel medelnicerul pune altu talger, luându-l din mâna lui vtori medelnicer. [282] Vel clucer iaraşi îmbrăcatu în caftan şi cu tafta legatu piste umăr, iaste purtătoriu de grijă a mezelilor ce să aducu de la beciul domnescu şi de la sclipul despre doamna, care cu mâna sa aducându-le, întâi ia credinţă şi apoi le pune înaintea domnului. Vel vameş iaste purtătoriu de grijă confeturilor, cu mânile lui le aşază pe toată masa domnească, însă fără caftan. Boerii zvorelnici de mai sus pomeniţi, ce îmbracă caftane, după al treilea rându de păhară, ce să dreg la masă, le poronceşte domnul de mergu la cămară, unde vel camaraş are obiceaiu să le gătească masa cu toată rânduiala ei, şăzându şi el la acea masă împreună cu boeri; şi nezăbăvindu, cându vine vreamea păharălor celor de închinăciune, să află cu toţii iaraşi la orânduiala lor. Şi în câtă vreame zăbovăscu ei la masă, boerii cei ai doilea fac slujba politiei acea rânduită. Deci întâi mitropolitul rădică un păhar de vin făcându oraţii pentru slava lui Dumnezeu şi după ce bea domnul, îndată protopsaltu cu al doilea cântăreţ şi cu alţi peveţi încep a slavoslovi pre dumnezău cu obicinuitile cântări. Domnul rădică altu păhar de vin pentru sănătatea şi biruinţa împăratului şi să face slobozire de toate tunurile şi focul cel măruntu, începându mehterhaneaoa şi altă muzică ce iaste rânduită asupra mesii, care aceste şănlicuri sântu de-a-pururea în purtarea de grijă a hatmanului şi a agăi, cum şi mehterhaneaoa asupra purtării de grijă lui vel armaş. A treilea pahar rădică mitropolitul pentru sănătatea domnului, a doamnii şi a beizadelilor şi să face şănlâc iaraşi. Asemene şi cântăreţii cântă πoλυχρόnιon. Şi boerii, stându în picioare, să rădică toţi de la masă şi mergu înaintea domnului pe rânduială şi cu contăşile pe umăr, numai în chiostece şi cupariul le drege câte un coboc de vin şi după băutul cobocului, fieştecare merge de sărută mâna domnului. Şi după ce să rânduescu toţi boerii cei de masă, apoi mergu şi boerii a doilea şi alţi boeri ce sântu zvoritori la masă înaintea domnului, fieştecare pe rânduială, de beau cobocul acela şi apoi mai pe urmă de toţi, merge şi protopsaltis cu al doilea cântăreţ şi li să dă şi lor câte un păhar de vin de ceale mici şi prin păhară li să pune galbeni bacşiş, cât iaste poronca domnului, cu mâna lui vel camaraş; altă dată sângur domnul cu mâna sa pune galbenii în paharul lui protopsaltis. După aceasta iaraşi domnul rădică un pahar pentru mitropolitul, însă acestu pahar iaste fără şănlic, numai cântăreţii cântă [283] obicinuitile cântări. Domnul mai pe urmă rădică un pahar pentru arhierei, pentru toată boerimea şi norodul ţărăi şi să face şănlic; şi boerii pe rânduială, toţi mergu de fac mulţămită domnului, bându câte un pahar de vin din ceale mici; sărută mâna domnului (dar câte odată rândueşte domnul de beau iar cu cobocul). După aceasta la cine va domnul, ori din arhierei, ori din boeri, iaraşi mai închină, cum şi ei unii cătră alţii; şi din bucatile ceale mai alese ce să pun înaintea domnului şi din mezele, trimite domnul pe talgirea pe la arhierei şi pe la unii din boeri, cui socoteşte şi cui va. Mai pe urmă de toate mezealile, aduce vel vameşu şi confeturile pe masă şi boerii, afară de câte mănâncă, mai iau şi pin năfrămi şi dându-le pe la ficiorii lor, le duc pe acasă. Şi rădicându-se masa, vel medelnicer merge de dă domnului apă de spălat în spătărie. Domnul, după ce întră în spătărie să să spele, boerii rămân de să spală în divanul cel mic; şi după spălatu, mergu cu toţii în spătărie şi şăzându la rânduială, li se dă cafea. După cafea iaste volnic fieştecare să meargă pe la casile şi gazdile lor; iar câteodată opriia domnul pe boeri şi-i ţinea pân în sară, punându-i la gioc, încă şi domnul să prindea la gioc. Vtori paharnic şi vtori medelnicer încă sântu legaţi cu taftă naramgie în curmeziş, numai piste caftanile lor ceale de taftă; iar vătaf de păhărnicei şi vătaf de stolnicei nu pun taftă, numai ce sântu în caftanile lor; şi vătaf de păhărnicei stă zapciu de păhărnicei să dreagă la masă; iar vătaf de stolnicei stă zapciu asupra stolniceilor, pentru rânduiala bucatelor. Doamna încă are obicei de face masă giupâneasilor; acolo iaste zvoritor vornecul doamnii şi cu alţii ce sântu din partea haremului; şi la masă face şi doamna închinăciune, că întâi doamna rădică pahar pentru domnu, apoi logofeteasa cea mare rădică pahar pentru doamna, apoi iaraşi doamna pentru toate giupânesile; mergându giupâneasile pe rânduială, de beau câte un pahar de vin, făcându mulţămită, sărută mâna doamnii. Cându popriia domnul pe boeri după masă, făcându giocuri şi alte semne de veselii, mergea şi în lăuntru la maibentu şi câteodată aducea domnul pe doamna cu toate giupâneasile şi să făciia un gioc de obştie, domnul cu doamna şi boerii cu giupâneasile. La Sfântul Vasilie, la Sfântul Botezu şi la Sfintile Paşti, tot asemene să păziia rânduiala meselor domneşti şi tot cu a astă [284] politică şi încă şi la alte sărbători, cum şi la zioa naşterii domnului, la sărbătoarea ce iaste numită pe numele său, însă fără zvoreala boerilor şi fără caftane, şăzându toţi la masă; numai închinăciunile şi şănlâcurile să făcea tot deplin. Avut-au domnii vechi şi acestu obiceiu, de nu lipsiia mesele domneşti de la aceste sfinte zâle şi s-au păzitu şi pân la domniia a doao a lui Grigorie Voevod. Iar apoi de cându s-au îngreuiat giugul ţărăi cu mucareriuri şi cu alte adaose cheltuiale, s-au scurtat şi veseliile mesilor, făcându-se rar o masă sau doao, de cătră un domnu în domniia lui. Incă au mai fostu obiceiu de să făcea o masă şi egumenilor de la toate mănăstirile de ţară carii sântu obicinuiţi de vin la Bobotează, de închină pocloane domnului, care masă să făcea a treia zi după Bobotează, la o trapezare unde să găsiia loc mai largu, la mânăstirile greceşti de aici din Eşi, cu toată cheltuiala domnului, care cheltuială era scrisă la condica visteriei; şi purtătoriu de grijă şi zvoritoriu measii era treti logofăt cu uricarii şi cu toţi diecii divanului, fiindu-că mai nainte vreame între diecii divanului era câte 5 şi 6 uricari, oameni bătrâni, tălmăcitori şi făcători uricilor celor sloveneşti, carii de vel logofăt era aleşi şi-i ducea la domnu de la da toiag şi nume de uricariu; care breaslă s-au păzitu pân la domniia a treiia a lui Mihai-Vodă Racoviţă. Apoi, începându a-i pune câteodată şi la bir şi lipsindu-să de chivernisala lor, s-au stricatu. Şi de la domniia lui Constandin Voevod Mavrocordat şi încoace, au lipsitu şi masa călugărilor igumeni de nu s-au mai făcutu. Alte ţărămonii pe obiceaiu ce să urmează tot la Sfânta Naştere A doao zi după zioa Naşterii vin dascalii şcoalilor cu ucenicii cei mai aleşi; însă întâi dascalul cel mare elinescu (fiind domnul în spătărie în scaon) să închină domnului şi pune pe ucenicul său cel rânduitu de spune engomion elinescu, adecă oraţii şi după sfârşitu merge dascalul de sărută mâna domnului, după dânsul ucenicul său; şi domnul le dă bacşişu câtu socoteşte, cu mâna lui vel visternic. După acesta, al doilea dascal grecescu, asemene prin ucenicul său cel rânduit, spune engomion grecescu; apoi dascalul şcoalii sloveneşti, asemene face oraţii printr-al său ucenic, pe limba românească *[285] şi toţi aceştiia mergându pe rânduială, sărută mâna domnului şi-şi iau bacşâşul lor din mâna lui vel visternic. A treia zi după Sfânta Naştere, iaste obicei de vin igumenii greci ai mânăstirilor din Eşi, închinându-să domnului cu pocloane; obiceiul iaste să aducă toţi câte un miel, iar carii nu pot găsi miei, aducu viţei mici, curcani, găini; şi domnul le zice de şed pe laviţă, fieştecare pe rânduială şi li să dă cafea, întrebându-i domnul, cum petrec la sfintile mănăstiri şi rădicându-să ca să iasă, le zice domnul «şi la anul». Ţărămoniile ce sântu obicinuite de să fac la Sfete Vasilie In zioa Agiunului Sfântului Vasilie are purtare de grijă hatmanul cu aga la ** ceasuri den zî, să să afle toată slujitorimea la curte cu zapcii lor şi cu puşcile a-mână; şi domnul eşindu la bisearica cea mare cu toţi boerii, după sfârşitul slujbei bisericeşti de sară, mergându domnul la spătărie, merge şi mitropolitul cu arhierei şi cu toţi boerii în spătărie, de şed la rânduială şi li să dă tuturor câte un păhar vutcă, confeturi şi cafea. Insă întâi domnul cându rădică paharul la gură, îndată să face şinlic de slobozirea a toate tunurile, cu focul măruntu şi cu mehterhanea; după mehterhanea, ţâganii obicinuiţi de cântă la masa domnului, fac şi ei o zicătură de un scopos; şi alte rufeturi încă vin cu seamnile slujbii lor, de fac ţărămoniia anului nou. Şi eşindu mitropolitul cu arherei şi cu toţi boerii, mergu pe la casile lor. După aceasta daca înserează, merge mehterhaneaoa de face un nobet şi despre doamna şi la beizadeale, apoi la mitropolitul şi la toţi veliţii boeri cei cu boerii, luându-şi mehterbaş şi cei împreună cu el, bacşâşul cel obicinuitu. Iar a doao zi, în zioa Sfântului Vasilie, iase domnul la bisearică cu aceaiaşi rânduială de ţărămonie, după cum s-au arătat înapoi, la zioa Sfintei Naşteri, făcându-se şi polieleu, cu dare de făclii de ceară. Deci după săvârşitul sfintei liturghii, eşind domnul din bisearică, toate rufeturile curţii aşternu pe gios năframile lor, cu seamnile ceale de slujba lor, de la uşa bisearicii şi pân în spătărie şi vel visterul merge înaintea domnului, dându-le bacşiş. [286] Mitropolitul, arhiereii, boerii cei mari fiindu chiemaţi la cafea în spătărie, aruncă şi ei bacşiş numai pe covoarăle copiilor din casă. Şi mergu boerii pe rânduială de sărută mâna domnului pentru anul nou. Apoi şezăndu fieştecarele pe rânduiala sa, li să dă vutcă, confeturi şi cafea şi îndată să face şinlâc de slobozirea a toate tunurile şi începe şi mehterhaneaoa în meidanul curţii din lăuntru. Iar alte rufeturi a curţii, parte slujitorească, au această rânduială, că după ce merge toată boerimea de sărută mâna domnului, vin şi toţi zapcii, întâi a curţii, a hatmanului, apoi a agăi şi sărutându mâna şi poala domnului, li să dă de vel visternic obicinuitul bacşiş, după cum sântu legaţi la izvodul visteriei domneşti. Iaste obiceiu de merge mitropolitul cu arhierei şi cu toţi veliţii boeri la doamna şi la beizadeale, de sărută mâna pentru anul nou şi li să dă şi cafea; şi de nu iaste masă mare, fără zăbavă vreame, iase mitropolitul cu toată boerimea şi mergu pe la casile lor. Ţărămoniile ce sântu obicinuite de să fac la zioa Agiunului şi a Sfântului Botez Toţi igumenii ai mănăstirilor de ţară, şi moldovenii şi grecii, au obiceiu să să afle la Sgiunul Sfântului Botez să să închine cu pocloane domnului, aducându vulpi, jderi, peşte de munte, brânză de oi, zmântână de bivoliţe şi de altile, pentru care treti logofăt făcându izvod anume şi eşindu domnul în spătărie, îi împreună cu domnul pe rânduială. Şi domnul îi întreabă de petrecirea stării lor; şi după aceasta mergu şi igumenii şi domnul la bisearică, la ceasuri şi liturghie. Iaste obiceaiu într-această zi a Agiunului Sfântului Botezu, de săvârşaşte toate ceale arhiereşti episcopul de Roman, carele fiind îmbrăcatu în mantie, şede în strana cea de gios a mitropolitului şi după săvârşirea sfintei liturghii, tot el săvârşaşte şi osfeştaniia cea mare. Şi mitropolitul într-acea zi, la bisearica curţii nu vine, fără numai la cafea, aflându-să la ţărămoniile ce să fac pe obiceiul sărbătorii. După bisearică, mergându domnul în spătărie, şede în domnescul scaon. Apoi, după obicei, întră mitropolitul cu arhiereii şi cu toţi boerii, de şed pe rânduială; şi înaintea cafelii, treti logofăt [287] aduce întâi preoţii curţii cu protopsalt şi cu alţi cântăreţi, în lăuntrul spătăriei, cântându tropariul şi condacul zâlii. Şi domnul cu beizadelile, cu mitropolitul şi cu toată boerimea stau în picioare şi preotul cel ce au slujitu liturghie, dă crucea în mâna mitropolitului şi mitropolitul, ţiindu crucea, o sărută domnul şi-l stropeşte cu aghiazmă, asemene şi pe beizadeale. Şi domnul cându sărută crucea, să slobod 3 tunuri. După tunuri, mehterhanea, apoi sărută crucea şi alţi arhierei cu toată boerimea şi şăd la rânduială şi diiaconul curţii spune oraţii; şi luându-şi bacşâşurile lor, aduce treti logofăt pe igumenii greci, pe igumenii de ţară, apoi pe protopopul cu preoţii de târgu, făcându-să aceaeşi ţărămonie, ce s-au arătat mai sus şi fieştecare au câte un om ales de spun oraţii şi numai acei ce spun oraţii iau bacşâşul lor din mâna lui vel visternic; iar ceilalţi iau bacşâşul lor de la logofătul de visterie şi de la diiacul ce iaste cheltuitor pe obiceaiu. Mai pe urmă de toţi vine şi pater prefectus (adecă popii ungureşti), carii pe obiceaiu sântu priimiţi de domnu şi dau şi ei crucea în mâna mitropolitului de o duce la domnu, de o sărută şi spun şi oraţii lătineşte şi-şi iau şi ei bacşâşul din mâna lui vel vister. A doao zi, în zioa Sfântului Botez, iase domnul la bisearică tot cu aceaeşi rânduială de ţărămonie, după cum s-au scris pre largu zioa Naşterii; numai atâta obiceaiu să mai adaoge, că să fac doao făclii mari de la visterie, împodobite cu pânză, cu mătăsuri, în chipul făcliilor celor de botez şi cându iase domnul la bisearică, doi din ** îmbrăcaţi în dulămi de taftă, mergu înaintea domnului, unul din-a-dreapta, altul din-a-stânga şi întrându în bisearică domnul, unul stă cu făcliia înaintea icoanii lui Hs. Şi altul înaintea Preacistii, fiindu făcliile aprinse şi să face şi polieleu (cu cherodosie), adecă dare de lumânări de ceară, precum s-au arătat mai sus, dându-să lumânări şi igumenilor de ţară şi călugărilor tuturor, cîţi să vor afla în bisearică. Şi după doxologhie îndată, mitropolitul cu domnul, cu beizadealile şi cu toată boerimea esă la Iordanu cu tot alaiul, mergându şi acei doi cu făcliile a-mână înaintea domnului, fiind afară scaone gătite pentru domnu, pentru doamna, pentru beizadeale, pentru mitropolitul şi arhierei şi pentru boerii cei mari şi masă pentru osfeştanie, [288] lângă care, aproape, stau acei doi, unul din sus, altul din gios, cu făcliile ţiindu-le a-mână şi feaţile lor cătră masă. Insă la această osfeştanie, ce să numeşte Iordanul, cât şi la cealelalte osfeştanii ce să fac priste an iaste obiceaiu de să aduc 2 icoane: Preacista de la mănăstirea Goliia şi de la Sfânta Vineri, făcătoare de minuni icoane, cum şi cealelalte icoane dupre la toate bisearicile, cu steagurile lor, aşăzându-să pe rânduială. Şi după ce iase domnul suptu saivantu, şede în picioare dreptu scaon şi vine şi doamna cu toate giupâneasile şi cu toate fetile din casă şi şede şi doamna în picioare dreptu scaonul său, din-a-stânga domnului. Mitropolitul, cu arhierei, cu toţi igumenii de ţară, cu preoţii de Eşi, stau din-a-stânga domnului şi unde să sfârşaşte şiragul bisericescu, acolo stau şi icoanile lângă masă. Iar din-a-dreapta domnului stau beizadealile şi toată boerimea, de la mare şi pân la mic, afară din vel postelnic şi vel spatar, ce stau îmbrăcaţi în caftane din-a-stânga domnului, şi vel camaraş cu ceilalţi boeri a curţii la spatile domnului. Doamna cându vine la Iordan, vine înaintea sa vornecul său, cu toiagul a-mână, îmbrăcatu în feregea de postav şi după ce stă doamna dreptu scaonul său, stau şi toate giupâneasile în şărag, pe rânduiala lor. Apoi mitropolitul merge cătră masă cu pateriţa în mână, în toate veşmintile fiindu îmbrăcatu, cu mitra în cap; cădeşte întâi svintile icoane şi apoi masa cea de osfeştanie şi îndată face şi începere. După aceasta merge cătră domnu şi-l cădeşte de 9 ori; pe doamna tij şi pe beizadeale de 3 ori; apoi pe arhierei, pe igumeni, pe preoţi şi pe toată boerimea; şi după căditu săvârşaşte mitropolitul toată slujba Iordanului în veli glas; şi după ce cântă troparele de trei ori, sărută mitropolitul crucea şi sărută şi icoana Preacistii şi moştii (de vor fi). Apoi domnul mergându cătră mitropolitul şi mitropolitul cătră domnu, înaintea domnului vel postelnic şi vel spatar, lângă domnu şi cam înapoi vel camaraş şi cându sărută domnul crucea, să face şinlic cu slobozirea tuturor tunurilor şi cu focul cel măruntu şi îndată mehterhaneaoa. Apoi domnul merge de sărută sfintile icoane şi cându să întoarce, arată oarecare shimă de smerenie cătră toţi, mergându la scaonul său. După domnu merge doamna, asemene şi beizadealile şi apoi vine mitropolitul de şede în scaonul său. După beizadeale mergu arhierei, igumenii toţi, fieştecarele după randuiala sa, de sărută crucea şi să stropăscu cu aghiazmă. [289] Apoi mergu boerii cei mari pe rânduială, de la vel logofăt pân la vornicii cei de poartă şi încă şi zapcii curţii. Obiceiul vechiu au fostu, că după ce mergea boerii de la vel logofăt pân la vel uşer, de sărută crucea, apoi să da rându de mergea şi giupâneasile. Iar Grigorie Voevod Ghica au făcutu altu obiceiu de rânduială, că după ce mergea boerii cei cu boerii şi mazâli, de la vel logofăt şi pân la vel comis, apoi au datu rându giupâneasilor, de la logofeteasa cea mare pân la comisoaie; apoi mergea ceilalţi boeri şi după dânşii giupâneasile lor. Deci, după ce sărută toată boerimea, atuncea şăzându domnul, doamna, beizadealile, partea bisericească şi o samă din boeri pe scaone, mai pe urmă încep a aduce şi caii cei domneşti şi întâi trec telegarii, după telegari vtori armaş, treti armaş înaintea tuiurilor şi iuruk-bairac în mijlocul tuiurilor, răsunându în trâmbiţele domneşti, cu sărmaciul povodnicilor, trec pe dinaintea domnului închinându-se. După aceştiia, povodnicii domneşti şi armăsarii, unul după altul, după cum îi rândueşte vel comis; şi atâtu pe povodnici, câtu şi pe armăsari încalică tot ficiori de boeriu şi din boerenaşii domnului împodobiţi şi numai în caftanele lor ceale de taftă; şi aceştiia sântu toţi rânduiţi cu catastif domnescu. Şi mai pe urmă de toţi vine şi vel comis îmbrăcatu în caftan domnescu şi pe calul cel împărătescu, care se numeşte tablabaş, cu alai frumos şi cu ciohodarii domnului pe lângă dânsul, după obiceiu. Şi toţi acei călări pe cai, cându vin împotriva domnului, să închină întâi cătră sfintile icoane, apoi cătră domnu şi pe urmă cătră mitropolitul, stropindu-i cu svânta aghiazmă. Şi după săvârşirea acestor ţărămonii, îndată să rădică domnul cu toată partea bisericească şi boerească şi merge în bisearică, unde însuşi mitropolitul cu arhierei şi cu câţi igumeni de ţară rândueşte, săvârşaşte svânta liturghie. Doamna încă merge de ascultă liturghie la bisearica sa, împreună cu toate giupâneasile. După ce iase domnul din bisearică şi merge în spătărie, să face iarăşi aceaiaşi ţărămonie ca şi la sfânta Naştere, adecă atât partea bisericească, cât şi boerii să cinstescu cu vutcă, confeturi şi cahfea; şi de nu iaste masă, mergu boerii pe la casile lor. Câteodată s-au obicinuitu a să face Iordanul şi în divanul curţii din lăuntru, ori pentru împortivirea vremii, ori pentru gingăşiia gerului şi mai multu pentru ca să privască doamna cu giupâneasile pe ferestri, neputându ca să iasă la divan pentru vreo pricină. [290] A doao zi după Bobotează iarăşi vin dascalii cu ucenicii lor, de spun engomiile cătră domnu, după cum s-au arătatu mai sus. A treia zi era obiceiu vechiu de făcea domnul divan igumenilor de la munte şi tot într-acea zî să făcea şi masă călugărilor, de care am arătat mai sus; şi să poronciia de cătră domnu lui treti logofăt să le isprăvască trebile lor şi să le dea şi pecetluiturile ceale de sare şi să-i pornească să şi meargă la mănăstiri. Alte obiceae vechi ce avea domnii cei mai denainte vremi Obiceaiu era de mergea domnul (câteodată şi doamna) la mitropolie, la praznecul Stretenii şi după ce eşiia domnul din bisearică, mergea în casele mitropoliei şi din partea mitropolitului să da vutcă, confeturi şi cafea, atâtu la domnu, la doamna, la beizadeale, câtu şi la toată boerimea. Şi era obicinuitu mitropolitul de să gătiia şi făcea masă mare domnul cu toată boerimea; şi cându era după masă, de eşiia domnul să meargă, cel mai ales omu a mitropolitului, din poronca stăpânului său, trăgea un cal poclon domnului (însă cal de preţu, după cinstea domnului). Iar de la o vreme încoace, domnii nu rămân la masa mitropolitului, nici doamnile mergu cu domnii; ce numai după cafea şede domnul în voroavă cu mitropolitul ca un ceas şi apoi eşind să meargă domnul la curte, calul iaste adus de-l vede şi domnul şi încălecându, cu tot alaiul merge la curte. La duminica lăsatului săc de brânză, iaste vechiu obiceaiu, după ce iase domnul de la bisearica cea mare şi merge în spătărie şăzându în scaonul domnescu, treti logofăt aduce în spătărie, pe diiaconul curţii şi stându cu faţa cătră domnu, face oraţii, întru care la mijlocul vorbei aduce din partea mitropolitului, arhiereilor şi a toată boerimea cuvântu de cerirea ertăciunii de la domnu, pentru toate ceale ce-i vor fi greşit (cum şi domnul asemene de la toţi cu umilinţă cere ertăciune). Şi după ce sfârşaşte diiaconul oraţiile , mitropolitul merge cătră domnu şi domnul încă să scoboară din scaon şi făcându oarecare semnu de plecare, sărută mâna mitropolitului şi mitropolitul îi sărută creştetul; după mitropolitul, beizadealile; după dânşii, arhiereii şi după arhierei mergu toţi boerii de sărută mâna domnului; şi după ce şed fieştecare la rânduiala lor, să dă cafea domnului [291] şi apoi la toată boerimea şi pe carii va domnul din boeri, îi popreşte la masa din lăuntru despre harem. Au mai fostu obiceaiu vechiu iarăşi la toate duminicile sfântului şi marelui postu, pân la duminica a cincea, de mergea domnul pe la mănăstirile greceşti, întâi la Trei Sfinţi Ierarşi, la Golâia, la Burnosche, la Sfeti Savva, la Sfânta Vineri şi la Buna-Vestire, iar la Golâia. Iar de la domniia lui Neculai Voevod s-au tăiatu şi acestu obiceaiu; atâta numai au rămas, cându iaste hramul vreunii mănăstiri, vine igumenul acei mănăstiri mai nainte de zioa prăznuirii cu o zî, către domnu cu pocloane, cafea şi zahar şi treti logofăt ducându-l în spătărie cătră domnu, închină pocloanile şi pofteşte pe domnu ca să ia osteneală să cinstească prăznuirea svintei mânăstiri cu mergerea şi parisiia sa cea domnească. Şi domnul încă-i dă răspunsu, după cum îi dă mâna şi vreamea. Dar la hramul mănăstirii Gălăţii, la Inălţarea Domnului Hristos şi la hramul mănăstirii Cetăţui, la Svinţii Apostoli, s-au întâmplatu de multe ori, de au rămas domnii acolo la masă, fiindu mai departe de oraş (însă cheltuiala bucatelor au fostu de cătră domnie). Iar la duminica a şasea a sfântului postu, ce să chiamă a Stâlpărilor, iase domnul la bisearica cea mare şi cântându-se polieleu, să dau făclii de ceară tuturor, după cum s-au arătatu mai sus; şi în trei sări a săptămânii cei mari, duminică spre luni, luni spre marţi şi marţi spre miercuri, domnul iase tot la bisearica cea mare, cu toată boerimea, de ascultă utrănea de cu sară, la un ceas din noapte (dar pe aceste sări de multe ori merge domnul la bisearica despre doamna), după cum îi iaste voia şi după cum să întâmplă şi trebile. Miercuri dimineaţa era obiceiu de să făcea masle în spătăriia cea mică, aflându-să şi boerii cei mari şi boerii curţii, dându-să tuturor făclii de ceară, săvârşindu svântul maslu însuşi mitropolitul cu alţi arhierei, cu episcopii şi cu preoţii curţii, câţi sântu de trebuinţă. Şi după săvârşirea maslului, cu mâna lui vel vister, să dă mitropolitului 4 galbeni, arhiereilor câte 2 şi la preoţi câte 1. Şi după masle, mergea boerii de-şi lua de la domnu ertăciune. Dar acmu de la o samă de vreame, s-au rădicatu şi acestu obiceaiu, fiindu-că domnii, acmu, maslile le fac înlăuntru cu ai lor; iar boerii îşi fac masle pe la casile lor şi ertăciunea de la domnu o iau în zioa de Gioi-mari, cându vor ca să să împărtăşască sfintelor şi înfricoşatelor taine. [292] In zioa de Gioia-cea-mare iaste acestu obiceaiu, de iase domnul la bisearica cea mare cu toată boerimea, slujându întru această zî sfânta liturghie însuşi mitropolitul ţărăi, numai cu preoţii curţii şi cu doi sau şi trei diiaconi; şi după săvârşirea cântării Tήn g¦r shn μήτραn merge domnul de să închină la toate sfintele icoane pe obiceaiu, cerându-şi ertăciune de la boerime şi de la norod şi-şi merge la strana sa şi la vreme merge de să pricistueşte cu svintile taine; după domnu, beizadelile şi apoi toţi boerii pe rânduială. Şi eşindu domnul din bisearică, merge în spătărie cu toată boerimea; şi era întâi obiceaiu de să da câte un pahar de vin la toţi boerii carii era împărtăşiţi sfintelor taine, apoi cahfea. Şi de iaste voia domnului şi pofteşte să să facă umivanie (adecă niptira), după cafea iase domnul la umivanie, care să face în meidanul curţii din lăuntru (de iaste vreame bună), unde şi doamna cu toate giupâneasile privăscu acea sfântă taină, care să săvârşaşte de însuşi mitropolitul ţărăi, făcându-să spălarea după toată rânduiala bisericii. Insă cându să face spălare, iaste obiceaiu a să da de la visterie mitropolitului, o fotă de ceale bune, cu care se împregiură şi un burete şi un prosop de ceale bune cu care şterge picioarile ucenicilor. Acestea, după spălare, rămân a mitropolitului. Şi îndată suindu-să domnul sus, mergu şi boerii toţi pe la casile lor. Incă să mai dă de la visterie 10 lei bani şi un postav, de cele cotul câte 1 leu, la obrazul acel ce să află în locul Iudei. La un ceas din noapte, mitropolitul, episcopii, alţi arhierei şi igumenii greci, câţi sântu rânduiţi de mitropolitul şi toată boerimea, vin la bisearică şi iase şi domnul la slujba celor 12 sfinte evanghelii. Şi cei dintâi evanghelie să citeşte de mitropolitul ţărăi şi după dânsul alţi arhierei, episcopii şi igumenii; dar evangheliia cea mai după urmă, o ceteşte diiaconul curţii în amvon. In zioa sfintei şi marii Vineri, iase domnul iaraşi la bisearica cea mare la ceasuri, făcându-să şi vecerniia cu sărutarea epitafiiului totuodată; şi la 6 ceasuri din noapte, spre sâmbătă, iaste obiceiu de iase domnul iaraşi la bisearica cea mare şi la canonul cel dintâi să face dare de făclii de ceară la toţi; şi după slavoslovie să scoate aerul, mergându domnul cu mitropolitul alăturea înaintea aerului, cu tot alaiul şi cu boerii cei mari pe urma domnului şi a mitropolitului, toţi cu făclii aprinse, cum şi celalalt norod. Şi eşindu din bisearică, să scoboară pe scara cea mare şi mergu [293] pe bute din lăuntrul curţii, unde şi scaone sântu gătite pentru aer în mijloc, iar pentru domnu şi ceilalţi, la locurile ceale obicinuite şi acolo să face şi sărutarea aerului, de toţi, pe obiceaiu. Obiceaiul ţărămonii ce să face la zioa Invierii Domnului Hristos Iaste poronca domnului dată cătră treti logofăt, la 6 ceasuri din noapte, mitropolitul, arhiereii, episcopii şi toţi boerii să să afle la bisearica curţii şi iase şi domnul îmbrăcatu în cabaniţă, cu toată ţărămoniia ce s-au arătat la zioa sfintei Naştere. Şi cântându-să canonul sâmbetii, îndată să împart făclii la toţi. Şi după sfârşitul canonului, iase domnul cu mitropolitul în divanul cel mare, însă mitropolitul cu arhiereii şi cu toţi igumenii, îmbrăcaţi în toate veşmitile şi acolo să face ţărămoniia de rânduiala sfintei biserici, adecă începătură de cântarea sfintei Invieri; şi apoi începându-să canonul Invierii, întră iaraşi în bisearică; şi după sfârşitul canonului, cu sfetilna σαρχί υπnώσας ως unητoς, iar iase domnul cu toţi cei arătaţi mai sus, cu făclii aprinse, ori în meidanul cel mare al curţii, ori înlăuntru despre doamna, unde iaste gătitu scaonul domnului, a beizadelilor, a mitropolitului, a arhiereilor şi a toată boerimea. Al treilea logofăt are datorie să poarte grijă (însă de n-are domnul cruce cu sfântul şi cinstitul lemnu) din crucile ce să află la mânăstiri, sau pre la arhierei, să afle cruce care va fi mai cu bună podoabă, pentru domnu, pentru doamna, pentru beizadele, care cruci iaste obiceiu de să leagă cu năfrămi greale, ori (cu) sârmă cusute, ori (cu) fir, unde ţin crucea cu mâna; care cruci tot logofătul al treilea sângur dă în mâna domnului şi a beizadealilor la vreame. Iar pentru crucea doamnii, de nu să scoboară gios cu domnul, vornecul doamnii are purtare de grijă de merge la treti logofăt şi ia acea cruce ce iaste gătită pentru doamna, avându şi mitropolitul cu arheireii şi cu toţi igumenii cruci pe a-mâna lor. Deci la vreamea cea obicinuită, la (enus) merge mitropolitul de să închină şi sărută crucea şi evangheliia şi, întorcţndu-să cătră domnu şi cătră norod, blagosloveşte; şi acolea aşteaptă de vine şi domnul; şi după ce sărută şi domnul crucea [294] şi evangheliia, sărută şi crucea ce ţine mitropolitul în mâna sa, cum şi mitropolitul sărută crucea cea din mâna domnului, făcându amândoi şi sărutarea cea duhovnicească şi obicinuită asupra căriia sărutări îndată să face mare şănlâc, cu slobozirea tuturor tunurilor şi cu focul măruntu şi începe mehterhaneaoa. Şi domnul merge la scaonul său, iar mitropolitul rămâne tot pe loc, pân face sărutare şi cu beizadelile şi apoi merge şi mitropolitul şi beizadelile la scaonile lor. Iar de să vor întâmpla niscareva arhierei, adecă mitropoliţi mari de eparhii alese, musafiri, la sărutarea crucii şi a evanghelii, ei mergu după mitropolitul ţărăi şi apoi merge domnul. Şi iaraşi cându să va întâmpla vreun patriiarh, după patriiarhul merge mitropolitul ţărăi, apoi mitropoliţii musafiri şi apoi domnul, după domnu beizadelile şi după dânşii arhierei ceilalţi, episcopii şi igumenii. După oamenii bisericeşti mergu toţi boerii, de la vel logofăt pân la cei mai mici, toţi pe rânduială şi întâi mergu de sărută svânta evanghelie; şi apoi mergu la mitropolitul de sărută crucea şi fac şi sărutare, apoi la domnu şi la beizadele şi apoi să întorcu cătră arhierei şi igumeni, sărutându crucile ce ţân în mâna lor, fac şi sărutarea cea frăţască şi merge fieştecarele de şede la rânduiala lui, făcându sărutarea cea obicinuită la şăragul boerescu pân la rândul său şi la rândul său agiungându, stă acolo. Şi după ce să face sărutare de cătră toţi, îndată domnul şi mitropolitul mergu la bisearică, săvârşindu-să svânta liturghie de însuşi mitropolitul, cu arhierei şi cu igumenii ce sântu rânduiţi. Eşindu domnul din bisearică, merge la spătărie şi şede în domnescul său scaon; mai pe urmă vine şi mitropolitul, cu arhierei, cu igumenii şi cu toţi boiarii; şi după ce întră în spătărie şi fac plecarea cea obicinuită, şădu toţi pe rânduială, dându-li-să vutcă, confeturi şi cafea. După aceaia, iaraşi cu toţii mergu şi la doamna şi la beizadele şi acolo încă li să dă cahfea; şi de nu iaste masă, nezăbovindu, domnul merge înăuntru la harem şi boerii pe la gazdile lor. Iaste şi acestu obiceaiu de iaste şi masă. Domnul după cafea merge înlăuntru, iar mitropolitul cu ceilalţi arhierei şi cu boerii mergu pe la casile lor şi la vreamea mesii, la câte ceasuri li să dă poronceşte, să află iaraşi cu toţii la curte. La 8 ceasuri den zî, iar iaste obiceaiu să să afle toţi boerii la curte; şi eşindu domnul *[295] la bisearică, la slujba cea obicinuită de sară (ce să chiamă a doao Inviere), cându sărută domnul crucea şi evangheliia, să slobod iaraşi toate tunurile şi începe şi mehterhaneaoa. Şi după ce es din bisearică şi mergu în spătărie, să dă dulceţi, cafea la domnu şi la toată boerimea; după cafea, merge domnul înăuntru şi boerii pe la casile lor. A doao zi, luni, era vechiu obiceaiu, care s-au urmat şi pân la Grigorie Voevod: că vrându domnul ca să facă oarecare glume cu boerii, nu da răspunsul de cu sară pentru vreamea bisearicii, cătră nimeni şi domnul să scula de noapte şi eşiia la bisearică şi câţi boeri nu să afla la bisearică, rânduia boerenaşi de mergea pe la gazdile lor şi le lua câte un cal şi-l aducea la grajdul domnescu. Şi tot întru această zi, eşindu domnul din bisearică, toate rufeturile aşternu pe gios, de la uşa bisearicii şi pân la uşa spătăriei, năfrămile lor; iar în spătărie şi la uşa spătăriei, în divanul mic, să aşternu dă copiii din casă covoară şi înaintea domnului mergându vel visterul, dă bacşâşurile; dar la partea slujitorească să rânduescu bacşâşurile de la visterie, cu catastif domnescu. Deci după ce întră domnul în spătărie şi şede în scaonul domnescu şi mitropolitul cu arhiereii şi cu boerii la rânduiala lor, merge întâi mitropolitul, cu arhierei, de fac cu domnul iaraşi sărutarea sfintei Invieri, cum şi boerii toţi pe rânduială mergu de sărută mâna domnului, făcându-să şinlic cu slobozirea tuturor tunurilor şi mehterhaneaoa încă zâce din lăuntrul curţii. Şi după vutcă, confeturi şi cafea, treti logofăt îndată aduce pe dascali cu ucenicii lor în spătărie, de spun engomiile cătră domnu, spre lauda şi bucuriia sărbătorii, luându-şi şi bacşâşul lor, după cum s-au arătat mai sus. După săvârşitul engomiilor, mitropolitul cu arhierei şi cu boerii cei mari, mergu la doamna şi la beizadele, asemene făcând sărutarea svintei Invieri; şi îndată după aceasta, boerii mergu pe la casile lor, dându-li-să întru această zi volnicie la curte să nu vie, odihnindu-să şi bucurându-să fieştecarele la casa lui şi cu ai săi. Tot întru această zi au fostu obiceaiu de să uda cu apă şi să trăgea la văi cu apă unii pe alţii şi mai în toate breaslile era această obicinuinţă, pân la vreamea domnii lui Antohie Voevod (care obiceaiu pân acmu la Ţara-Rumânească să păzeşte şi să şi urmează, a doao zi după Bobotează, în zioa Svintului Ioan). Şi cum s-au purtatu cuvântul din oamenii bătrâni, cum că boerii [296] îndrăzniia a zâce şi domnului că-l vor trage în vale; şi pe acei ce-i trăgea la vale, ca să le toarne cofe de apă din cap, ei să împăca cu trăgătorii, unii dându-le vedre de vin, alţii paşce şi oaă. Şi mai vârtos fămeile să aduna la un loc câte 20-30 şi trăgea pe bărbaţi. Iar din zâlile lui Antohie Voevod, din pricinile trasului în vale, au născutu gâlcevi foarte mari şi s-au şi omorât câţiva oameni şi atuncea din poronca domnească s-au tăiatu ca nicidecum obiceiul acesta să nu mai fie (măcar că fămeile aşî oarişce tot îl ţân). A treia zi după paşti, vin toţi igumenii greci de să închină domnului cu svânta Inviere, aducându şi pocloane câte un miel. Şi tot într-această zi, sau a patra zi, au fostu obiceaiu vechiu de eşiia domnul afară cu tot alaiul de slujitorime şi cu toată boerimea, mari şi mici, la halca, ori în şăsul Bahluiului, ori la Copou, scoţându-să toţi caii domneşti; şi şăzându domnul la saivantu şi boerii pe scaone, pe cine din boeri rânduia domnul, încăleca pe cal domnescu şi să sloboziia cu suliţa asupra halcalii (care suliţe sântu aduse din Ţara-Ungurească, acolo să fac într-adinsu pentru această treabă), cu zicături de mehterhanea; şi care lua halcaoa în repegiunea calului, veniia de să închina domnului şi-i săruta mâna şi poala şi celor mai mari boeri li să dăruia de cătră domnu, câte o lastră sau canavaţă cu fir şi un postav; celor mai de gios postaj şi atlaze, iar celor mai mici, postaj; fieştecăruia să da darul domnului după cinstea sa, petrecându întru aceaia zi şi cu alte chipuri de glume, pentru bucuria sărbătorii. Iar gioi întâi după Paşti iaste obiceiu vechiu de să face osfeştanie, care pân acmu să păzeaşte, adecă iase domnul după liturghie (însă de nu iaste vreamea împotrivă); care osfeştanie să face de însuşi mitropolitul ţărăi, unori cându era secită, ori la şăsul Bahluiului, ori la Păcurariu; dar în vremile ceale bune în meidanul curţii, despre scara cea mare, sau dinnăuntrul curţii, unde câteodată eşiia şi doamna cu toate giupâneasile suptu saivantu; şi acolo, fiind adunaţi mitropolitul, arhierei, cu igumenii şi cu toţi preoţii din Eşi, aducându-să şi sfintile icoane, să săvârşaşte osfeştaniia; şi la vremea cea obicinuită merge domnul, doamna, beizadelile şi toţi arhierei, igumenii şi toţi boerii de sărută crucea şi icoanile, după rânduiala ce s-au arătat mai sus. Fost-au obicei vechiu mai nainte, de zioa Paştilor, la toţi boerii, de la vel logofăt pân la vel comis: avea dar de la domnu, câte un [297] postav mahut şi câte un atlaz florintin, de li să trimitea pre la gazdile lor; şi giupâneasilor câte o taftă cu fir de ceale grele, care să socotiia dar din partea doamnii; şi la toţi boerenaşii curţii şi slugile domneşti postaji supţiri şi atlaze şi tăfţi şi la toţi zapciii partea slujitorească; vel căpitan, poruşnicul, baş-bulucbaş de curte, baş-bulucbaş al doilea, căpitan de drăgani, sotnecul de cazaci, căpitan de vânători, baş-bulucbaş hătmănescu, baş-bulucbaş agescu, postaji supţiri şi taftă de dulămi, iar altor bulucbaşi hătmăneşti, i ageşti li să da numai postaj şi la toată partea slujitorească, adecă la 4 steaguri a curţii, la care au fostu obiceiu, ca să să afle câte 33 de oameni la un steag cu zapciii lor şi vânătorii ce să făcuse pân la 100 de oameni, în 2 steaguri şi roşii ce să făcuse iar pân la 100 de oameni, carii să purta în haine roşii şi în bărăţi arnăuţeşti, tuturor acestora li să da postaj groase şi la fieştecare steag să da postav tot de o floare. Insă doao steaguri a vânătorilor, mai nainte vreame n-au fostu ca să să afle zvoritor în curtea domnească, şi să ia strae de la domnie, fără numai era un vătaf de vânători carele era şăzător la ţară şi avea în sama lui 20-30 de oameni vânători ţărani, fiindu purtători de grija vânatului, de treaba domnii, avându scuteală de bir. Iară la domniia lui Grigorie Voevod, în vreamea ce au fostu agă Ianache, fiiul lui Costandin Ypsilantie hatmanul, din poronca domnii, au făcutu aceale 2 steaguri de vânători, avându zapcii căpitani; şi au mai făcutu şi alte steaguri, iar 100 de oameni, ce s-au numitu roşii, avându zapciu pe polcovnecul; şi îmbrăcămintea acestor slujitori era în sama agăi, de să gătiia straile lor a tuturora şi comănacile; care fieştecare comănac avea câte o slovă însemnată, care de ce steag este. Şi în Gioia-cea-mare a sfintelor patimi, după liturghie, sau mai vârtos după prânzu, însuşi domnul eşiia la un loc de bună privală, unde socotiia, de făcea căutare la toată slujitorimea, strigându-i cămăraşul de izvoade pe izvod; şi ei mergându pe rânduială, întâi zapciii apoi slujitorii cu puşcile a-mână, sloboziia puşca trecându şi a căruia nu-i lua puşca foc, să rădea de la izvod. Care era bătrânu, la vârstă neputincioasă, să erta de la slujbă, dându-i camaraşul de izvoade cartea domnului, să fie scutit de bir. Şi întâi să petrecea simenii de curte, apoi vânătorii, apoi simenii hătmăneşti, cu zapciii lor şi dărăbanii, carii sântu în sama căpitanului de dărăbani şi toată slujitorimea, ce lua haine de la domnie. [298] Atuncea, la căutare, trebuia să să afle toţi îmbrăcaţi în hainile ceale noao. Insă această rânduială de gătirea strailor cu cheltuiala domnii, numai la vreamea lui Grigorie Voevod au fostu; iar la domnii cei mai vechi, li să da numai postaj şi ei îşi gătiia hainile. Dar de la domniia a doao a lui Costandin Voevod Mavrocordatu, s-au făcut şi steagul arnăuţilor şi apoi aceştiia au întratu la slujbile ceale mai de trebuinţă a domnilor, carii sântu în sama hatmanului. Iar de cându au născutu mucareriul, s-au tăiatu aceale cheltuiale de podoabile Paştilor, prea puţin urmându-să. Ce ţărămonii să fac la zioa Sfântului Gheorghie In zioa Sfântului Gheorghie au fostu obiceaiu, de eşiia domnii, uneori la Hlincea, alte ori la Bârnova, la hramul bisericilor, cu toată boerimea şi acolo rămânea şi la masă (însă cheltuiala era domnească, iar nu de la călugări). Iar cându nu eşiia domnul afar din vreo pricină, eşindu la bisearica curţii despre poartă, vel clucer păziia slujba lui, de să aducea un miel friptu întreg, în loc de colivă, la bisearică şi el rădica blidul întru acea zi; şi colivile de preste tot anul era în purtarea de grijă lui vel clucer, ca prin mijlocirea clucerului celui mai mic de curte, să să afle nelipsitu colivă, precum la sărbătorile mari, aşî şi în toate duminicile; şi pentru aceastai s-au datu şi rânduială de şidere mai sus, în strană de vtori logofăt şi de treti logofăt. Tot la zioa Sfântului Gheorghie, daca este câmpul închietu cu iarbă, sau şi mai pe urmă cu puţine zâle, după vreame, iaste obiceaiu şi în purtarea de grijă lui vel comis, ca să să scoată caii domneşti la ceairu şi ţărămoniia într-acestu chip să urmează. Intr-acea zi făcându-se gătire, chiamă domnul pe vel comis şi-l îmbracă cu caftan şi eşindu de la domnu cu caftanul îmbrăcatu şi puindu-şi în cap şi şlicul lui cel de sobol, merge la grajdul domnescu; şi de acolo, să pornescu caii, după cum îi rândueşte vel comis, în privala domnului, a doamnii, a beizadelilor şi a toată boerimea, petrecându-i pen meidanul cel mare a curţii, despre cămară, ori pe dinlăuntrul curţii. Şi înainte iaste un steag de arnăuţi cu zapciii lor, după dânşii 2 steaguri de săimeani, pe de o parte şi pe de altă parte, în şărag şi pentre dânşii, înainte, să [299] aduc telegarii; pe urma telegarilor, sacabaş, apoi vtori armaş, treti armaş şi iuruc-bairactar în mijloc. După dânşii trâmbiţaşii domneşti şi sărmaciul povodnicilor, răsunându în trimbiţă şi în surlă. După aceştiia, povodnicii, apoi armăsarii, ţiiându-să de comişăi şi de simenii ce să rânduescu de hatmanul, fiindu înţolaţi atât telegarii, povodnicii, cât şi armăsarii cu ceale obicinuite a lor ţolituri, feliuri de feliuri. După armăsari zapciii curţii, a hatmanului şi a agăi, a părţii slujitoreşti, împodobiţi şi apoi vtori comis şi treti comis. Şi pe urma lor ** el comis călare pe cal împărătescu, ce să chiamă şi tablabaşu, îmbrăcatu în caftan, calul împodobitu cu podoabile ceale mai alese, legatu calul şi cu taftă naramgie piste braţe; pe lângă comis, seizbaş şi alţi seizi şi comişăi şi ciohodari, câţi poronceşte domnul, cum şi slugile comisului toate, împodobite şi pe lângă dânsul şi mehterhaneaoa zicându pe urma lui. Şi cându agiunge vel comis în dreptul domnului, unde iaste să închină cătră domnu şi apoi iase cu toată rânduiala aceasta pe din sus de Sfântul Nicolae şi pe la vamă; şi agiungându la ciair, unde şi corturi sântu întinse, aşază comisul caii domnului pe rânduială. Are obiceiu vel comisul de face şi masă mare la o samă din boerii cei poftiţi de dânsul. Ce obiceiu are domnul cându merge la Svântă La 14 zâle ale lunii lui octomvrie aici în pământul Moldovei, întru această de dumnezău păzită ţară, să prăznueşte la mănăstirea a Trei Sfinţi Ierarşi, Svânta şi cuvioasa prepodobna Parascheva ceea noao, al căriia sfântul ei trup întreg să află întru această numită mănăstire, aduse fiindu sfintile ei moştii de răpăosatul Vasilie Voevod, la anii 7148. Deci cu o zi mai-nainte de prăznuirea Sfintei, vine igumenul mănăstirii cătră domnu cu poclon, cahfea şi zahar după obiceaiu şi ducându-să de (treti) logofăt în spătărie cătră domnu, pofteşte igumenul pe domnu cu rugăminte, ca să ia domnul osteneală, să cinstească prăznuirea Sfintei cu mergirea şi domneasca sa parisie. Şi domnul încă fiindu doritu a să împărtăşi cu sărutarea Sfintelor moştii, mulţămeşte igumenului, bucurându-l şi cu mergirea sa. [300] Şi la 8 ceasuri den zi iaste obiceaiu de să trag toate clopotile sfintei mănăstiri şi atuncea igumenul şi cu preoţii bisearicii mergându în bisearică, după închinăciunea cea cu smerenie, ce fac către racla Sfintei, o rădică de la locul ei racla cu sfintile moştii şi o pun în mijlocul bisericii, în kuvuclion ci i s-au făcutu acmu de curându, pentru sărutarea şi împărtăşirea creştinescului norod. Şi îndată să începe şi vecerniia ceea mare. Deci după săvârşitul vecerniei, merge şi doamna la numita mănăstire cu alaiu de slujitorime şi trag şi clopotile (numai aceştii mănăstiri) şi cându va să între în bisearică, igumenul are purtare de grijă, de-i iase cu svânta evanghelie înainte; şi întrându în lăuntrul sfintei biserici şi închinându-să sfintelor moştii şi sărutându-le cu smerenie, poronceşte de să face şi paraclisul Sfintei şi după paraclis, iar sărută moştiile şi eşindu din bisearică, merge la curte. Iaste obiceaiu de să fac de la visteriea domnului şi 2 făclii mari de ceară, câte de ** oca, care să şi zugrăvescu şi să trimitu la Sfântă, din partea domnului; şi aceste făclii să trimitu pân a nu merge doamna la bisearică; care făclii să pun, una la cap, alta la picioarile Sfintei. Şi după mergirea doamnii la curte, vel şătrar are purtare de grijă de întinde saivantul domnului în ograda mănăstirii, din-a-dreapta uşii bisearicii, unde şi domnul descalică; cum şi vătaf de aprozi are şi el această purtare de grijă, de aşază scaonul domnului, a mitropolitului şi a beizadelilor. A doao zi dimineaţa, în zioa Sfintei, după ce să găteşte domnul şi să luminează bine de zio, purcede domnul de la curte cu tot alaiul cel domnescu şi obicinuitu şi vine la Treti-Sfetitile, făcându-să răsunare, atât de a mănăstirii clopote, cât şi de cealelalte mănăstireşti clopote, carii sântu mai aproape. Inaintea domnului, la uşa bisericii, iaste obiceiu de ese mitropolitul cu alţi arhierei şi igumeni, cu sfânta evanghelie şi cu axion duc pe domnu în bisearică; şi îndată cel întâi cântăreţu începe slavosloviia; şi după slavoslovie, domnul, cu mitropolitul alăturea, esu împreună afară şi după dânşii boerii şi cântăreţii încep a cânta litiia şi 4 din preoţii bisearicii, în epitrafile şi feloane fiindu îmbrăcaţi, cu capetile goale, rădică racla cu sfintile moştii pe umerile lor, doi la cap, doi la picioare şi eşindu afară din biserică, să face încungiurare *[301] sfintei biserici cu sfintile moştii, mergându mitropolitul cu domnul şi cu toată boerimea înaintea sfintelor moştii. După încungiurarea bisearicii odată, merge domnul suptu saivantu dreptu scaonul său şi toţi ceilalţi dreptu scaonile lor şi sfintile moştii aducându-să, să pun în mijloc şi merge întâi mitropolitul de sărută moştile şi mergându şi domnul şi sărutându sfintile moştii, să mirueşte de mitropolitul; şi după mir, mergându domnul la scaonul său, să dau 10 lei de vel vister în blid. Apoi mergu beizadelile şi boerii toţi de sărută moştile şi să miruescu şi îndată mitropolitul cu domnul şi cu toată boerimea întră în bisearică şi să începe sfânta liturghie; iar sfintile moştii rămân afară pentru sărutarea norodului. Şi de la heruvico, la văhodul cel mare, să aduc sfintile moştii în bisearică fără raclă şi să petrece domnul, beizadelile şi cu boerii pe dedesuptul sfântului trup şi apoi ducându-l în sfântul oltariu, îl pun pe sfânta masă şi aproape de chinonico, sfintile moştii să rădic din oltariu şi să aduc de să pun iaraşi, în racla lor ce iaste în mijlocul bisearicii şi după săvârşirea liturghiei, eşindu domnul din bisearică, de voeşte, merge la chiliia igumenului de bea cahfea; de nu, merge la curte şi acolo bea şi cafea cu toată boerimea, după orânduială. Ce obiceiu iaste cându face domnul mitropolitu ţărăi sau episcopu De să întâmplă de moare mitropolitul (sau episcopul) şi mitropoliia (sau episcopiia) rămân văduve, cu ce rânduială şi politică să fac. Cel vechiu obiceiu aşî au fostu: pe episcopul de Roman să-l aducă şi să-l facă mitropolitu şi pe episcopul de Rădăuţi să-l sue la scaonul Romanului şi pe episcopul de Huşi să-l sue la scaonul Rădăuţului şi la scaonul Huşului să facă altul, care să va alege cu sobor. Iar de la o vreme încoace, s-au stricatu orânduiala obiceiului acestuia (rămânându la socoteala domnilor), alegându-să cu sobor după vrednicie, unul din episcopi; şi carele iaste cel ales, îl chiamă întâi domnul, de-l pofteşte ca să fie purtător de grijă şi păstor turmei lui Hristos. Şi cându merge de să împreună cu domnul, închină şi oarecare obicinuite pocloane, adecă covor, răşi, cahfea şi zahar. Apoi în zioa cea rânduită, trimite domnul pe treti logofăt cu carâta domnească, de-l aduce de la gazdă, la curtea domnească şi întrându în divanul cel mic, merge vel postelnic cu [302] toiagul a-mână şi cu treti logofăt, de-l poftescu din partea domnului în spătărie, fiindu şi toţi boerii cei mari. Şi domnul şăzându în scaonul său domnescu, vtori logofăt ţâne mantiia în mânule sale; iar de nu iaste vtori logofăt, o ţâne treti logofăt; şi vel visterul luându mantiia den mâna lui vtori logofăt, îmbracă pe mitropolitul şi domnul sculându-să în picioare fără şlic, ţiindu cârja în mâna sa cea dreaptă, merge mitropolitul cătră domnu şi domnul îi dă pateriţa în mâna sa, sărutându-i mâna şi mitropolitul creştetul domnului. Şi după ce ia cârja, stând în picioare înaintea domnului, face cătră domnu şi oarecare oraţii de mulţămită. După aceasta şede la cafea şi după cafea, eşindu de la domnu, rândueşte domnul pe vtori logofăt, vtori postelnic cu postelnicei, treti logofăt, vtori comis şi pe alţi boerenaşi şi ciohodari, de-l duc la mitropolie, mergându şi vel postelnic înaintea lui cu toiagul, îl petrece, pân îl sue în leftică. Şi cându iase pe poarta curţii, încep a să trage toate clopotile, atât la mănăstiri, cât şi pe la bisearici; şi întrându în bisearica mitropoliei cu cântarea axionului, acolo să află episcopii ţărăi şi alţi arhierei streini de sântu şi igumenii, carii îl sue în scaonul mitropoliei şi i să face şi engomion. Apoi rândueşte domnul şi mehterhaneaoa, cu tot alaiul, de mergu la mitropolie şi-i fac obicinuita cinste. Ce obiceiu iaste cându face mitropolitul sau episcopul paretisis Dându mitropolitul sau episcopul paretisis în scris la mâna lui treti logofăt, ori la altu obraz mai mare, acela încă o dă în mâna domnului; şi domnul, cându sântu toţi boerii adunaţi în spătărie, le spune cum că mitropolitul, sau episcopul, au făcutu paretisis de eparhiia sa; şi acea paretisis o dă domnul în mâna logofătului a treilea de o citeşte într-auzul tuturor şi după ce să citeşte, poronceşte domnul lui (treti) logofăt de o pune în condica mitropoliei (care condică mai nainte vreame nu era, ce de la Costandin Voevod Racoviţă s-au făcutu şi s-au aşăzatu acea rânduială). Insă acea paretisis să pune în condică şi, pentru ca să stea nestrămutată de acolo, o pecetălueşte domnul în patru cornuri cu a sa pecete cu ceară tare şi împotriva acei pecetluite paretisis, din prijmă, să scrie văduviia mitropoliei sau a episcopii, (adecă) [303] cum iaste trebuinţă a să aşăza scaonul cu altu păstor. Şi atuncea domnul dă poruncă să să facă alegire. Şi de iaste să să facă mitropolitu, cu sobor bisericescu şi politicescu, să face alegire din episcopii ţărăi. Iar de iaste să să facă episcop, asemene iarăşi cu sobor să alege din igumenii mănăstirilor de ţară şi cel ales din egumeni, i să poronceşte întâi de mitropolitul ca să slujască liturghie în bisearica cea mare, fiindu şi domnul la bisearică. Apoi iaste chemat de treti logofăt şi el îl duce de-l împreună cu domnul, închinându-se cu oarecare pocloane, cum s-au arătatu mai sus. Şi domnul atuncea îi zice cum că: «(cutare) episcopie rămâindu văduvă de păstoriul ei, svinţiia-ta te-i ales a fi păstor acelui scaon». După aceasta, la zioa ce hotăreşte domnul ca să să hirotonisască episcop, vel vister are purtare de grijă, ca să poroncească logofătului de visterie, să să facă trei scaone, doă mai mari şi unul mai mic, care scaone ducându-le în bisearica cea mare, le îmbracă în postav roşu, nici prea bun, nici prea rău, de mijloc şi le pun în mijlocul bisericii, pe care şede mitropolitul şi domnul, şi pe scaonul cel mai de sus şăd, iar pe cel de al doilea razimă picioarile lor; şi mitropolitul fiindu îmbrăcat în toată podoaba arhierească, şede din-a-dreapta şi domnul din-a-stânga. Şi pe al treilea scaon, mai gios, şăd 2 din episcopii ţărăi, sau dintr-alţi arhierei, îmbrăcaţi în toate veşmintile lor. Deci, după doxologhie, aduc pe ipopsifios din oltariu, scoţându-l pe uşile ceale împărăteşti protopopul sau altu obraz cinstitu din cei mai aleşi igumeni, îl aduce cătră mitropolitul, chelevsindu-l. Şi după povelire, fiindu pajoră gătită, o pune în mijlocul bisearicii cu capul spre apus şi cu coada spre răsăritu şi călcându pe coada pajorii cel ce iaste ales, stă cu faţa cătră mitropolitul şi zice: «(cutarele) din mila lui dumnezeu ipopsifios prea sfintei şi dumnezăeştii episcopii (cutare), cu a mea mână am scris pravoslavnica mărturisire». Şi după aceasta să săvârşaşte şi ceilaltă orânduială a povelirii, după canoanile sfintei bisearici. Şi îndată să începe sfânta liturghie şi la liturghie să hirotoniseşte desăvârşit. Deci, după liturghie eşindu domnul din bisearică cu mitropolitul, cu ceilalţi arhierei şi cu toată boerimea, merge în spătărie pe obicei; şi mai pe urmă de toţi, iase şi cel nou hirotonisit episcop din bisearică, îmbrăcatu în mantie şi cu cârja a-mână şi întrându în spătărie, toţi să scoală în picioare şi apoi şede la cafea, la rânduiala sa. Şi cându va ca să iasă din curte, era cel vechiu obiceiu, din purtarea *[304] de grijă a lui vel visternic, i să gătiia un cal domnescu îmbrăcatu piste tot cu astar albu şi cusutu astariul pe cal. Şi rânduia domnul pe treti logofăt, pe vtori postelnic cu postelnicei, vtori comis, treti comis cu alţi boerinaşi şi cu ciohodari îl ducea pe episcop petrecându-l pin tot târgul, blagoslovindu norodul, trăgându clopote mari şi mici, la toate bisearicile şi pe urmă îl descalică la mitropolie, poroncindu domnul de mergea mai pe urmă şi mehterhaneaoa, făcându-i obicinuită şi politicească cinste. Dar de la Ioan Voevod Mavrocordatu încoace, s-au rădicatu acel obiceiu de a să purta episcopii ce să făcea, pe cal îmbrăcatu în astar (socotindu-să ca un lucru anosto şi foarte făr de cale), rânduindu-să de atuncea ca oricându şi ori la ce domnu să va întâmpla a să face episcop, să-l aducă de la curte cu carăta domnească cu şase telegari şi cu tot alaiul arătat mai sus şi cu ciohodari; şi de atuncea aşa s-au urmat. Obiceiul şi orânduiala divanului, în ce chip să urmează Cu o zi mai naintea divanului, poronceşte domnul vătavului de aprozi, să facă ştire vornicilor de poartă, ca să înştiinţeaze pe jăluitori, că iaste să să facă divan şi oricine din lăcuitori să va trage la divan, să le fie uşa deşchisă. Iar unii din domni era obicinuiţi, pân nu era amândoao părţile davagii ce să păriia faţă, să da poroncă pe unul sângur la divan să nu-l scoată (care această poroncă şi hotărâre şi în vremile de acmu şi mai tare să păzeşte, atât de cătră domni, cât şi de cătră veliţii boeri, carii sântu giudecători). Deci vătaful de aprozi găteşte divanul. La divanul cel mare iaste obiceiu să să afle şi mitropolitul ţărăi şi boerii toţi pe rânduială: vel agă, vel armaş, vătaful de aprozi, vtori armaş, treti armaş, vornicii de poartă, izbaşu de divan; toţi aceştiia stau la rânduiala lor şi cu seamnile boeriilor lor pe a-mână. Asemene şi paicii şi ciohodarii să află zvoritori la divan înaintea domnului, stând şi ei în rându şi la locul lor. Din veliţii boeri mazâli, pe care va domnul, le poronceşte să şază la divan, înpreună cu ceilalţi boeri cu boerii, la rânduiala lor. Şi pân la domniia a [305] doă a lui Mihai Voevod, au fostu vechiu obiceaiu de şădea şi vtori logofăt la divan pe urma altor boeri; iar de atuncea nu s-au mai obicinuitu a şădea, dar la divan, înaintea domnului zvoritor să află. Unii din domnii cei vechi ce-au fostu moldoveni, era obicinuiţi a giudeca norodul mai mult în spătărie, avându uşile lor deşchise; şi făcea divan şi la vreame de chindie, cetind treti logofăt jalbile oamenilor şi alte scrisori ce sântu să le asculte şi să le auză divanul. Era obiceaiu vechiu care s-au şi urmat la domnii cei trecuţi şi pân la Cantemir Voevod, logofătu al treilea să făcea cu această alegire: să fie om învăţatu la tălmăcirea sloveniei, ca să poată ceti şi tălmăci hrisoavele ceale sloveneşti de moşii înaintea domnului şi să şi scrie sloveneşte ceale ce vor fi poroncite de domnu; şi să aibă lângă dânsul 5 şi 6 uricari, carii să ştie şi aceia sloveniia şi a ceti şi a scrie, fiindu că din-ceputul şi descălecatul ţărăi, aşî era obicinuitu a să scrie hrisoavele moşiilor, pe slovenie; şi acealea era mai de cinste şi mai de credinţă, de vreame ce acele hrisoave sloveneşti, ori întărituri de moşii, ori giudecăţi să scriia în scurtu; care şi pân acmu aceale urice domneşti pe slovenie n-au nicio îndoială a nu să crede. Şi toate hrisoavele sloveneşti era întărite cu credinţa domnului şi a fiilor săi şi a tuturor veliţilor boeri; (la care hrisoave), după vornicii cei mari, să punea şi pârcălabii acestor scaone, întâi pârcălabii de Hotin, i pârcălabii de Cetatea Neamţului, i pârcălabii de Cetatea-Noao şi apoi pârcălabii de Suciavă. Iar de la o vreame, s-au rădicatu acestu obiceaiu a slovenii şi rânduiala pârcălabilor, scriindu-să ispisoacele moşiilor şi giudecăţile pe limba ţărăi, măcar că la une hrisoave şi acmu să urmează de să pune credinţa domnului, a beizadealilor şi a boerilor celor mari, de la vel logofătu şi pân la vel comisu. Ţărămoniile ce să fac la solii streini ce trec pin oraşul Eşului, mergând la Ţarigradu Cându s-au întâmplatu de au venitu soli moschiceşti, sau leşăşti, de au trecut pe aici pin oraşul Eşului la Ţarigrad, de sântu oameni mai mici, domnul rândueşte pe hatmanul cu alaiul său, de-l aduce la gazda orânduită. Iar de iaste obraz de cinste, merge [306] hatmanul cu alaiul său cale ca de doao şi trei ceasuri înaintea solului, făcându cercetare pentru sănătatea lui din partea domnului. Şi apoi rândueşte domnul tot alaiul de slujitorime, cu aga şi mehterhaneaoa, cu paici şi ciohodari câţi va domnul şi câţi socoteşte pentru cinstea lui, orânduindu şi toţi boerii cei mari şi cei mai mici, de es la marginea oraşului, unde acolo aşteptându pre sol, îl şi întâmpină cu toată cinstea ce i să cade. Insă vel postelnic are obiceaiu să întimpine pre sol mai nainte pân a nu sosi la marginea oraşului, să-i zică din partea domnului aceste cuvinte, adecă cum că: «prea înălţatul Măriia-Sa domnul nostru să bucură de venirea dumitale». Şi cu acestu fel de cinste şi cu mehterhanea îl aduc pân la gazda sa, unde iaste gătită. Şi cându soseşte solul la gazda lui, la curtea domnească să face slobozire de toate tunurile, un chip de bine au venitu. A doao zi (sau după trei zâle) merge întâi solul la curtea domnească de să adună cu domnul, puindu-i scaon din-a-stânga domnului. Apoi în ceilaltă zî merge şi domnul la gazda solului cu tot alaiul, pe rânduială, cu boerii şi boerinaşii şi cu toată podoaba ce să cade unui prinţep de Moldaviia. Au fostu obiceaiu vechiu de făcea domnii masă solilor, la curtea domnească, în divanul cel mic şi apoi şi solul făcea masă domnului (care acestu lucru şi obiceaiu de masă, din domnii de acmu nimeni nu l-au urmat, nici l-au păzitu, fără domnul Matei Voevod Ghica). Şi cându să porneşte solul din Eşi, iaraşi cu acelaş alaiu şi cinste să petrece şi cându iaste aproape de poarta curţii domneşti, atuncea să slobod iaraş toate tunurile, chip de mergere sănătos. Iar cându s-au întâmplatu sol mai mare, ca să vie vreun voevod leşăscu (după cum la domniia lui Neculae Voevod Mavrocordatu), au mersu sol mare la Ţarigradu, Voevoda Mazoveţkie (care sol ca aceştiia foarte rar s-au întâmplatu de au trecutu), atuncea iaste acestu obiceaiu, adecă: sângur domnul să iasă înaintea acelui sol cu toată orânduiala alaiului ţărăi, să-l întimpine de laturea oraşului şi să-l petreacă, mergându domnul cu solul călări şi alăturea (însă domnul din-a-dreapta şi solul din-a-stânga) îl duce pân la gazdă şi iaraşi la împreunări, întâi solul au mersu la curte, întru adunarea domnului şi apoi au mersu domnul cătră adunarea solului, la gazda lui. [307] Ce obicei iaste cându să întâmplă să să înpreune domnul cu Hanul sau cu Iuciutuiulun Paşa Cându să întâmplă de ese domnul înaintea vreunui han, ce va trece pin ţară, cându merge domnul la saivantul hanului să să înpreune, să-i sărute piciorul, aşî iaste obicinuitu la dânşii: rădică domnul gugimanu din capu şi-l dă la un copil din cei de casă de ai hanului, de-l ţine şi aşa, fără şlic, merge de sărută piciorul hanului; şi domnul cţndu să rădică de la sărutatul piciorului, îndată copilul acel din casă pune domnului şlicul în cap şi poronceşte hanul domnului de şede în genuchie pe macatu, vorovindu amândoi ceale de trebuinţă pricini. Insă cându sărută domnul piciorul hanului, el încă are obiceaiu de-şi pune mâna la obraz de-şi rădică şlicul, de abiia numai îl atinge cu palma. Iar când vine vreun paşă cu trei tuiuri, ca să treacă pin Eşi, iaste obiceiu de-i iase domnul înainte cu toată boerimea mari şi mici, cale de un ceas de doao înaintea lui; şi unde iaste întimpinarea domnului cu paşa, domnul descalică mai nainte şi aşteaptă şăzându în picioare şi toţi boerii înşâraţi pe rânduială. Şi cându soseşte paşa dreptu domnu (ori călare de va fi, ori în cocie) să popreşte şi merge domnul de-i sărută piciorul, cum şi boerii toţi pe rânduială mergu de sărută piciorul; şi încălecându domnul dinpreună cu toată boerimea, merge înpreună cu paşa pân la gazda cea orânduită şi gătită. Cum şi la petrecirea paşii asemene urmază domnul cu toată boerimea; şi de unde iaste să-şi ia domnul zioa bună, descalică iaraşi de sărută piciorul paşii şi boerimea toată asemenea. Ţărămoniia ce să face prea deplin la Iuciutuiulun Paşa, cându este să treacă pin oraşul Eşului Măcar că am însemnat mai sus în ce chip urmează domnul la trecirea unui paşă cu trei tuiuri, dar nefiindu de agiunsu, pentru mai buna ştiinţa, mai pre largu toată ţărămoniia cum s-au şi întâmplat de am văzut, s-au scris aici mai gios: Dreptu aceaia la letu 1762 iulie ** în zilile domnii prea înălţatului, luminatului domnu şi oblăduitoru a toată Moldaviia: Grigorie Ioan Voevod, din poronca prea puternicii impărăţii, fost-au rânduitu [308] paşă la sarhatul Hotinului, Hamza-Paşa, om mare, vestitu şi ginere împăratului sultan Mustafa, carele să afla cu paşalâcul său la Sofiia. Inaintea acestui paşă au trimis domnul un boiariu din greci, pe carele au socotitu om cu ştiinţa limbii turceşti, anume pe Dumitrache vel uşer, cu mehtup de cătră domnu şi cu daruri; care boeriu mergându, au întimpinat pe paşa de ceaia parte de Dunăre, la locurile ţărăi turceşti, unde dându uşeriul mehtupul şi darurile de cătră domnu paşii, s-au bucuratu şi domnului încă i-a venit mehtup de cătră paşa cu mulţămire şi cu o poftă ca aceaia, cum că voeşte ca să-i fie trecirea pin oraşul Eşului, iar nu pe Prutu, care la această cerire a paşii, nici domnul înpotrivitor sau pricinuitor n-au fostu. Deci, cându au fostu aproape ca să treacă paşa Dunărea, să vie la Galaţi, domnul, după datorie, mai nainte pân a nu sosi paşa la Dunăre, avându purtare de grijă, au trimis pe un boeriu mare din peminteani, anume pe Vasilie Costache vel ban întru întimpinarea sa cu mehtup, carele şi conaccibaş au fostu rânduitu din partea domnului pân la Eşi. Din Gălaţi vrându paşa şi poftindu (după cum s-au arătatu mai sus) ca să-i fie trecirea pin Eşi, îndată, din poronca domnului, s-au rânduitu toate canacile şi la fieştecare conac s-au rânduitu câte unul din veliţii boeri, înpreună şi cu ispravnicii dupe la ţânuturi şi câte o samă din mazilii carii s-au socotitu că vor fi de trebuinţă, la fieştecare conac ** (Insă conacile într-acestaş chip s-au urmat, pe cum sânt arătate). In Gălaţi au fostu purtător de grijă mai susul arătat Vasilie banul cu pârcălabul de Gălaţi şi cu alţii. La conacul de la Prival fost-au purtătoriu de grijă Costache Vataţi biv vel medelnicer şi cu alţii. La conacul de la Puţeani, iaraşi Vasilie banul, cu pârcălabul şi alţii. La conacul de la Bârlad, Costandin Sturza biv vel medelnicer, cu ispravnicii şi alţii. La conacul de la Vaslui, Ilie Costache biv vel ban, cu ispravnicii şi alţii. Iar cându au fostu să purciadă paşa din Vasluiu, să meargă la Scânteae (măcar că conacul era gătitu de alţi boeri mai nainte), dar domnul, pentru mai mare cinstea paşii, în zioa [309] aceaia ce era să fie paşa la Scânteae sara, au pornit de aici pe Ioan Bogdan vel logofăt, de s-au aflatu la Scânteae cându au venitu paşa, pentru toată purtarea de grijă, ca un boeriu bătrân. Şi tot întru acea sară au trimis domnul şi pe vel postelnic la paşa, pentru cercetarea sănătăţii şi că s-au bucuratu domnul pentru bună venirea sa; şi paşa, prin întoarcerea lui vel postelnic, încă au mulţămitu domnului foarte, atât pentru cercetarea sănătăţii, cât şi pentru bucuriia ce s-au bucuratu pentru venirea sa. Deci dar, în zioa aceaia care au fostu ca să între paşa în oraşul Eşului, domnul gătindu-să au eşitu cu tot alaiul şi cu toată boerimea dincolo de Ezăreni şi acolo, pe loc, au lăsatu toată boerimea cu prea iubitu fratile său, beizadea Alexandru, cu divan-efendisu şi cu tot alaiul şi încălecându domnul de acolo cu doi ciohodari şi cu un saracibaş numai, au mai luat înpreună cu sine şi pe Alixandru Ipsilante, postelnic şi capichehaia, i pe vel postelnic Petrache Duca, i pe Mihalache Suciu biv vel comis, i pe Scarlat Caragea vel comis, i pe Alexandru Moruzi vel camaraş şi din boerii peminteani pe Ioniţă Cantacozino vel visternic, călări, iar slugile pe gios şi au mersu întru întimpinarea paşii. Luându paşa veste, cum că domnul iaste aproape de întimpinarea sa, au trimisu pe al său seleam-agasî întru întimpinarea domnului şi paşa încă fiindu în tahtârvan, au eşitu şi au încălecatu pe armăsariu şi cându au fostu domnul aproape de paşa, au descălecatu (paşa încă au stătut) şi mergându domnul cătră paşa, după obicinuita închinăciune ce au făcut, au sărutat scara calului cea din dreapta. Şi de acolo, purcegându domnul un pas doi pe gios înaintea paşii, au poroncitu paşa domnului de au încălecatu şi încălecându, au mersu înaintea paşii nu departe. Iar vel postelnic, cu vel comis au mersu înaintea domnului (însă amestecaţi între oamenii paşii cei mai aleşi). S-au întâmplatu mai nainte vreame, cându au trecutu alţi paşi, aşî oameni mari vestiţi, pin oraşul Eşului, de au pus pe domnu din-a-stânga şi alăturea, făcându-şi voroavă cu domnul; şi atât la întrat, cât şi la eşitul paşii tot alăturea din-a-stânga petrecea domnul pe paşa, cu tot alaiul obicinuitu; şi cându era după ce eşiia afară, cându vrea domnul să-şi ia zioa bună, paşa îmbrăca pe domnu cu feregea cu cacum şi pe 12 boeri mari cu caftane. (Măcar că şi acmu, fiindu domnul cu doi sau cu trei paşi mai nainte de [310] paşa, în doao şi trei rânduri au chemat pe domnul paşa, de au făcutu amândoi voroavă de aproape). De aici întorcându-ne, să venim iaraşi la voroava noastră. După ce au încălecatu domnul, mergându înaintea paşii, cându au fostu paşa dreptu boiari, au stătut; şi boerii şăzându fieştecare după rânduiala sa, domnul călare stându, au zâs cătră paşa, arătându-i cum că boerii memlechetului cer să sărute pcioarele Mării-Sale. Şi aşî, pe rându, au mersu întâi divan-efendisu, după dânsul beizadea, fratile domnului şi apoi boerimea pe orânduială, de au sărutatu piciorul paşii, rămâindu apoi toată boerimea de veniia pe urma paşii. Purcegându domnul împreună cu paşa de acolea iaraşi, înaintea domnului şi înaintea oamenilor lui cei aleşi, era adecurile paşii şi înaintea edecurilor vătaful de copii cu semnul domnului şi vtori postelnic cu vtori comis şi postelnicei pe rânduială. Inaintea postelniceilor, edecurile domnului, după edecuri hatmanul şi aga cu tot alaiul cel obicinuitu. Şi cu această rânduială au venit paşa la Frumoasa, unde şi casile Frumoasii era gătite şi îngrijite pentru odihna sa; şi acolea, în dreptul Frumoasii, era şi cortul paşii întinsu, unde descălecându paşa, au întrat la cortu şi au şăzutu şi poftindu şi pe domnu ca să şază, au şăzutu bându şi cafea. După băuutul cafelii, zăbovindu-să oareşce la voroavă domnul cu paşa, după obicinuita închinăciune, au eşitu domnul de la paşa şi au mersu la cortul său, unde şi alte doao trei corturi era gătite pentru starea boerilor. Şi aproape de sară, de al doilea rându mergându domnul la paşa şi luându-şi voe ca să şi vie la scaonul său, au purces de la Frumoasa cu tot tacâmul şi obicinuitul domnescul său alai, de au venitu la scaonul său. Insă au poftitu domnul pe paşa ca să să odihnească doao-trei zâle, fiindu trudit şi ostenitu de cale şi au făcutu paşa oturac trei zâle. Domnul întru aceste trei zâle, ce au făcutu paşa oturac, pentru toată purtarea de grijă a celor trebuitoare, ca să fie toate de prisosit şi nimica să nu lipsască, au rânduit trei boeri mari, pe Vasilie Razul hatman, i pe Ioniţă Cantacozino vel vister şi pe Iordache Hrisoscoleo vel agă, deosăbitu de alţi boerenaşi şi zapcii, carii au avut mare purtare de grijă şi toate au fostu deplin, nimic lipsindu. [311] Domnul în toate zilele, la un ceas la doao den zi, mergea cu tot tacâmul său şi cu boerii cei mari şi numai cu alaiul levenţilor la Frumoasa, la cortul său cel domnescu şi paşa, încă după ce să gătiia, chema pe domnu la voroavă; şi la vreamea bucatelor eşiia de la paşa şi la cortul său mânca bucate şi de cătră sară veniia la scaonul său. Iar cu o zi mai nainte de purceadirea paşii, aflându-să domnul la Frumoasa, după ce l-au chemat paşa la cafea, şăzându şi oareşce la voroavă, pe urmă l-au îmbrăcatu şi cu blană de samur; şi pe beizadea, fratile domnului, cu cherachea; pe divan-efendisu cu cubur, cu sângeap, iar pe vel postelnic l-au îmbrăcat cu cubur cu cacum; cum şi pe alţii din boerii carii au fostu rânduiţi asupra trebilor, încă i-au îmbrăcat, pe alţii cu blane şi pe alţii cu binişuri, pe fieştecarele după cum au vrutu, mulţămindu şi domnul pe paşa cu ceale ce s-au căzut şi pe câtu au fostu pen putinţă. După ce au îmbrăcatu paşa pe domnul cu blana cea de samur, viindu la domnescul său scaon, mai pe urmă au venitu şi mehter-baş al paşii cu toţi mehterii săi, la curtea domnului, de i-au zâs un nubetu şi după sfârşitul nubetului, domnul au poroncitu de au îmbrăcatu pe mehterbaşu cu cherachea, mulţămindu şi pe toţi mehterii cu câţi galbeni au socotitu domnul. Domnul, din oamenii paşii, pe altu pe nimeni n-au îmbrăcat, fără numai pe baş-ceauşu şi pe conaccibaşu cu cherachele. In câte zâle au fostu zăbava paşii aici, mehterhaneaoa domnului, după obiceiul ce iaste de bate în toate zâlile nubetu, ce să chiamă chindie, n-au bătutu, fără numai mehterhaneaoa paşii au bătutu într-o zi. După ce au eşitu paşa la cortul său, fiindu şi domnul cu toată boerimea (unde şi oarecare luptături de pehliveni au fostu) şi vrându paşa ca să auză şi pe mehterbaş a domnului ce meşterşug are, au zâs domnului ca să poroncească lui mehterbaşu să zică un pestref; şi începându mehterbaş şi zâcându un scopos ca acela, au foarte plăcutu paşii meşterşugul şi zicătura lui. Şi după ce au sfârşitu de zâs, paşa au poroncitu de l-au îmbrăcatu cu biniş de postav, acolea înaintea sa. Vrându paşa ca să purceadă, au datu poroncă cu o zî mai nainte, de au purces tot agarlâcul său. Şi domnul încă au poroncitu de s-au rânduitu conacile, orânduindu-să başconacciu pe Costandin Canano, biv vel paharnic, ca să margă împreună cu paşa pân la hotar şi de aicea s-au rânduitu 3 conace, **. [312] Insă: la Podul lui Gherman un conac, la care au fostu rânduitu Gheorghie Beldiman, biv vel stolnic, i Costandin Gândul biv vel şătrar şi alţii. Un conac la Tabără, la care au fostu rânduitu Arghirie biv vel medelnicer şi alţii. Un conac la Ştefăneşti, la care au fostu rânduitu Iordache Canano biv vel medelnicer şi alţii împreună. In câte zâle au fostu şădearea paşii, oamenii lui toţi s-au purtat foarte cu înţelepciune, după poronca ce au avutu de la paşa şi nimărui nimică n-au făcutu, nici s-au atinsu de cinevaşi, fără numai doi copii de ai noştri, vrându ca să meargă cu nişte turci de ai paşii şi înştiinţându-să paşa, nicidecum n-au priimitu, ce cu urgie au poroncitu paşa turcilor acelora, de au dat copii pe mâna lui vel uşer. Deci în zioa ce au fostu purcesul paşii, domnul tot cu aceaeş ţărămonie şi orânduială şi cu tot alaiul ce iaste arătat mai sus, au purces cu paşa de la Frumoasa şi cându au fostu în dreptul curţii şi a porţii domneşti, s-au făcut slobozire de toate tunurile. Şi aşa au petrecut domnul pe paşa pân aproape de iazul mitropolii, pe Cacaina, mergându paşa voios şi foarte mulţămitu de cătră domnu. Iaste şi acestu obicei, cându vine paşa la Gălaţi, din partea domnului să află trimisă o cocie bună împodobită şi cu şase telegari buni potriviţi la toate; (dar această cocie să trimite cându iaste paşa om mare, precum au fostu acesta). N-am putut lăsa ca să nu arătu şi aceasta, dumnăzăeştile lăcaşuri, (adecă) sfintele noastre bisearici, nici au tocatu, nici au tras clopotile, dar orânduiala orthrului şi a svintei liturghii de cătră bisericeştile obraze, foarte s-au păzitu, de n-au lipsitu.