DESCRIEREA 
ŞI 
ÎNTREBUINŢAREA 
APEI SIMPLE
ŞI
A APELOR MINERALE 
DIN
MOLDOVA
COMPUSĂ
DE Dp. FĂTUL.


IAŞII, 1851.
TIPOGRAFIA ROMÂNO-FRANCEZĂ


PRE ÎNVĂŢATULUI 
DOMN ŢĂREI MOLDOVEI
GRIGORIE ALEXANDRU GHICA VOEVOD

DEDICATĂ

CU CEA MAI ADÂNCĂ SUPUNERE.




PRE ÎNĂLŢATE DOAMNE!

	Încredinţat cu desăvârşire, că la Înălţimea Voastră află ocrotire şi încurajare tot ce aduce folos obştiei, îndrăznescǔ a vă dedica această cărticică, ca cel întâi rodǔ a ştiinţelnicelor mele ostenele, care cuprinde descrierea şi întrebuinţarea apei simple şi a apelor minerale din Moldova, cu adâncă supunere [] rugându-vă să o primiţi supt Înalta Voastră ocrotire, cu acceaş părintească bună-voinţă , cu care sânteţi deprinşi a îmbrăţoşa toată producerea folositoare patriei.

A Înălţimei Voastre
credincioasă şi întru tot
supusă slugă
Dr. A. Fătul.

INTRODUCERE

	Apa, ce din vechime se socotea a fi un trup simplu, se compune din 88,91 cătimi oxigen şi din 11,09 idrogen, şi se înfăţoşază sub trei forme: 1. Sub forma compactă apa formează o coaje de gheaţă vecinică în regioanele polare. 2. Sub forma licvidă cuprinde mai mult de ⅔ din faţa pământului, ca apă de mare, de lacuri ş.c. 3. Sub forma aeroasă (de aburi) apa se află în atmosferă şi produce negura, norii şi roua.
	La temperatura de 3 gr. r. apa are cel mai mic volumǔ. De aice în gios îngheţând, capătă un volumǔ mai mare şi se face mai uşoară, încât a ei greutate specifică scade de la 1,000 pănă la 0,900; ear rădicăndu-se temperatura mai sus, volumul apei creşte progresiv pănă la 80 gr. r. barometrul stând la 28 palmace, şi atunce se preface în aburi. Apa în care se află sare, acrime şi alte [II] materii îngheaţă sau se preface mai cu greu în aburi decat acea curată.
	Greutatea specifică a aburilor este mult mai mică decât a aerului atmosferic, şi aceasta cu atâta mai mult, cu cât temperatura va fi mai mare; de aceea aburii ferbinţi se înalţă mai sus decat cei răcoriţi; în sfârşit la temperatura care este ceva mai mică de 80 gr. r. şi barometrul stând la 28 palmace, aburii se prefac earăşi în apă.
	Expusă la aer, apa abureşte la orice temperatură; prin urmare atmosfera este încărcată totdeauna mai mult sau mai puţin cu aburi de apă. Ear împregiurarile de la care atârnă câtimea aburilor atmosferei sânt: depărtarea sau apropierea apelor, temperatura aerului şi timpul anului.
	Apa care se află acum în atmosferă sau care cade din aer pe pământ, se numeşte meteorică, pentru a o deosebi de aceea care se află în sinul pămantului şi care se cheamă apă telurică. 
	Cu greu se poate hotărî mulţimea apei ce cade pe pământ sub formă de rouă, [III] de negură şi de grindină, mai lesne se poate determina câtimea ploaei şi a omătului ce cade pe pământ în curgerea unui an. În această privire şi după cercările făcute s-au dovedit, că câtimea mijlocie a apei ce cade, este de agiuns de mare pentru a se explica origina lacurilor, a izvoarelor şi a părăelor.
	Aşa precum fiecare trupǔ are plecare de a se apropie de centrul pământului (de a fi greu), de asemenea şi apa, însă greutatea materiilor licvide se deosebeşte de a acelor compacte, prin aceea că aceste din urmă atingând faţa pământului, rămân nemişcate, de vreme ce acele acele dintai şi îndeosedbi apa, se împrăştie şi străbate peste tot locul şi nu se pune în ecvilibrie cu celelalte a ei părţi, pănă ce n-au umplut toate spaţiile care-i vin în cale.
	În sfârşit apa are afinitate mai cu toate nateriile de pe pământ, fie compacte, fie licvide, fie aeroase. În privirea materiilor aeroase este de ştiut că prin sporirea căldurei, afinitatea apei cătră dănsele se micşurează sau slăbeşte [IV] cu totul, încât prin ferberea apei se evaporează toate materiile aeroase.
	Această afinitate a apei care este cauza pentru care ea nu se înfăţoşază în natură niciodată curată, ci amestecată cu alte materii străine. Apa cea mai curată este cea meteorică, ear apa telurică este amestecată mai mult sau mai puţin cu alte materii streine, potrivit cu locurile pe unde ea trece, şi dacă oarecare apă se deosebeşte de celelalte prin o câtime însemnătoare şi neschimbăcioasă de materii streine, sau prin o temperatură mai mare şi neatârnată a atmosferei, precum şi prin o lucrare mai deosebită în trupul omenesc, atunce acea apă se numeşte minerală.
	După aceste generalităţi vom întra în descrierea materiei, şi vom trăta în partea întâi a acestei disertaţii despre întrebuinţarea apei simple, ear în partea a doua despre întrebuinţarea apelor minerale.

[V] INDECSǓ.
Întroducere.
PARTEA I.
Despre întrebuinţarea apei simple.
CAP I.
Despre întrebuinţarea apei răci.
Faţa.
Feliurile apei simple.........................................................................................................1.
Lucrările apei răci îndeobştie...........................................................................................5.
Băutura de apă răce..........................................................................................................12.
Despre întrebuinţarea apei răci pe dinafară.....................................................................13.
Spălarea............................................................................................................................13.
Băi întregi.......................................................................................................................15.
Băi parţiale......................................................................................................................23.
Compresiile de apă rece şi învălirea în prostiri..............................................................28.
Despre duşe în genere....................................................................................................30.
Despre duşa de rază........................................................................................................35.
Băi de apă răce pe trupul asudat....................................................................................39.
Regule obşteşti la întrebuinţarea apei răci pe dinafară..................................................43.

CAP II.
Despre întrebuinţarea apei calde.

Lucrările apei calde îndeobştie......................................................................................50.
Despre băutura de apă caldă..........................................................................................52.
Scăldători stămpărate....................................................................................................54.
Scăldători calde.............................................................................................................60.
Despre băele calde parţiale............................................................................................63.
Băele de asudare............................................................................................................66.
Mijloace accesorii a băelor calde...................................................................................75.


[1] PARTEA II.
DESPRE DESCRIEREA APEI SIMPLE.

CAP I.
DESPRE ÎNTREBUINŢAREA APEI RĂCI

Soiurile apelor simple.

	După firea şi după origina lor, apele simple se împartǔ: în ape de ploae, de omăt, de gheaţă, de izvor, de părău, de puţǔ şi ape stătătoare.
1. Apa de ploae este mai curată decât toate celelalte, ca una ce este limpede şi aeroasă, totuş ea este fără gust, îngreue mistuirea, şi aduce durere la stomah.
2. Apa de omăt şi de gheaţă este mai ră de băut decât apa de ploae, nu numai pentru că ea este lipsită de aer, dar şi pentru că este mai necurată.
3. Apa de izvor are o compoziţie felurită, potrivită cu materiile cuprinse într-însa, şi cu firea locurilor pe unde ea curge.
4. Apa de părău se înfiinţază din apa de izvor, de ploae şi de izvor topit. Acest soiǔ de apă se curăţă de materiile străine curgând pe un fund petros, sau pe o matcă năsipoasă, care-i slujeşte de strecurătoare;cu toate aceste fortunele şi umflăturile apelor încarcă părăele şi râurile cu o mulţime de materii organice de pe câmpiile învecinate, la cari se mai adaog şi scursorile oraşelor. Apele râurilor fiind necontenitǔ în mişcare şi bătute cu aerǔ, sănt mai aeroase şi mai sănătoase, caunele ce cuprind în sine mai puţin carbonat de var decât apele de izvor; însă ele pot să aibă o mulţime de sulfat şi de hlorur de var, care sănt vătămătoare sănătăţei. [3] Unii zic că apa de râu este mai bună de băut decât apa de izvor, alţii din contra laudă mai mult pe aceasta de pe urmă; însă aceea ce se poate hotărî de-a dreptul, ce numai prin cercare, căci videm că apa unor izvoare este bună de băutǔ, eară a altora este ră, după locurile pe unde trec aceste ape, şi după materiile străine ce se află într-însele; drept aceea pentru a determina însuşirea unei ape, trebue să se facă mai întâi analis hemic şi pe urmă cercări dietetice.
5. Decăt apa de izvor şi de părău, apa de puţǔ este şi mai ră de băut, căci pe lângă împregiurarea că această apă este stătătoare şi neaeroasă, ea mai cuprinde în sine şi materii vătămătoare sănătăţei, precum este sulfatul de var, ş.a., pe care această apă împrumută atăt de la pământul pe unde ea curge, căt şi de la pietrele cu care puţurile sănt petrite; pentru aceea apa de puţǔ este sălcie şi gre de mistuit. Cu toate aceste putem să o facem mai bună de băut, dacă vom pune puţină cenuşe într-însa. 
6. [4] Apele stătătoare, precum sănt lacurile, eazurile şi mlaştinele, pe lăngă celelalte însuşiri vătămătoare sănătăţei, mai cuprind în sine o mulţime de materii organice, care putrezind se facǔ izvorul cel mai producătoriu de friguri şi de alte boale periculoase, cu toate aceste silişti de a întrebuinţa câteodată asemenea ape, putem să le mai dregem ferbăndu-le şi apoi strecurăndu-le prin năsipǔ, ear mai bine prin cărbuni pisaţi. Terminănd descrierea feliuritelor ape simple, de nevoe este a zice un cuvănt şi despre însuşirile apei bune de băut. Apa bună de băut, trebue să fie limpede, fără floare, aeroasă, răce vara, stămpărată earna, şi de un gust răcoritoriǔ şi plăcut, feartă nu trebue să se tulbure nici să lase vreun aşăzemănt pe fundul vasului, nici să învărtoaşe carnea sau legumurile săci, şi să topască soponul fără să facă cocoloşi. Aceste însuşiri să găsesc în apele de râuri şi de izvoare, în oarecare depărtare de la a lor obărşie. Din contra nu sănt bune [5] de băut apele sarate şi acre, precum şi acele în care au stătut fer, pucioasă, frunze veştede, şi în care să topeşte cănipa şi îndeobştie toate apele stătătoare.

DESPRE LUCRĂRILE APEI RĂCI ÎNDEOBŞTE.
	
        Lucrările apei răci sănt de mai multe soiuri: 1 după firea persoanei, adecă vrăsta, sexul, temperamentul, constituţia, starea sănătăţri şi feliul boalei, al 2-le după firea apei şi a temperaturei, al 3-le după chipul întrebuinţărei, al 4-le după timpul şi clima unde ea să întrebuinţază, şi al 5-le regulele dietetice care se vor păzi la a ei întrebuinţare.
        Dintre lucrările apei răci, unele se arată nemijlocit şi se numesc primitive, altele urmează mai tărziu şi se numesc secundare. Cea întăi lucrare primitivă a apei răci este de a trage o parte din [6] căldura trupului şi de a depărta singele de la părţile dinafară la acele din lăuntru, de aceea organele puse în apă răce, răcesc şi să îngălbinesc; însă nu tărziu urmează efectele secundare, sau mai bine a zice reacţia trupului nostru, înpotriva răcelei care se arată prin o vie roşaţă şi o plăcută căldură.
        În privirea lucrărilor apei răci putem să aşezăm următoarele propoziţii generale:
1.Că reacţia stă în proporţie directă cu întinderea răcelei, cu alte cuvinte, cu căt va fi mai puternică răceala cu atăta şi ferbinteala ce urmează va fi mai mare, şi în faptă nimică nu poate se ne încălzească aşa de bine precum frecarea cu omăt.
2.Că reacţia întrece pe întipărirea răcelei atăt prin a ei extensitate (lăţire) căt şi intensitate (întindere), şi în faptă, afundarea de vreo căteva secunde în apă foarte răce, este de agiusǔ pentru a produce în curgere de mai multe minunte roşaţă şi ferbinteală la pele.
3.Că reacţia va fi cu atăta mai puternică, [7] cu căt trecerea de la căldură la răceală va fi mai grabnică, cu căt deosebirea a doă temperaturi ce urmează una după alta va fi mai mare; însă dacă întipărirea răcelei nu încetează după dezvălirea reacţiei, atunce aceasta se stânge şi face loc întipărirei răcealei sau lucrărei nemijlocite, şi în faptă organismul nostru se luptă cătva timpǔ în contra frigului; însă dacă acesta este pre puternic, sau dacă a lui atac (întipărire) ţine pre mult, atunce puterile luptătoare se scurg cu totul; de pildă: o mână pusă în apă cu ghiaţă, după căteva minute începe a arde şi a se înroşi; rămâind ea vr-o căteva ceasuri acolo poate să îngheţe. De aice urmează, că dacă voim să întrebuinţăm cu folos apa răce, să ne măsurăm mai întăi puterile trupului cu gradul răcelei, şi al doile să nu lăsăm din vedere niciodată timpul reacţiei sau al încălzirei, care cere de a curma întipărirea răcelei; căci la din înprotivă, reacţia sau nu se [8] mai disvăleşte nicidecum, sau urmează foarte cu greu.

DESPRE BĂUTURA DE APĂ RĂCE

	Băutura măsurată de apă răce tae nemijlocit sătea, răcoreşte stomahul, deschide poftă de măncare şi înlesneşte mistuirea, din stomah apa trece în singe cu care mişcăndu-se în tot trupul supţie umezelele îngroşete, topeşte materiile închegate şi le scoate afară prin udǔ, treapăd şi sudoare; în sfărşit, apa răce deşteaptă lucrarea normală a organelor, revarsă în tot trupul o simţire plăcută şi statorniceşte nepreţuita armonie, de la care atărnă sănătatea trupului şi neîmpiedecata lucrare a minţei; şi în faptă băutura de apă răce este potrivită pentru toţi: fie tânăr, fie bătrân, numai în privinţa câtimei este de ştiut că copiii beu mai puţină apă decăt tinerii, aceştia mai puţină decăt acei care se află în vrâsta bărbătească, ear bătrănii [9] mai puţină decăt toţi, de asemene femeele beu mai puţină apă decăt bărbaţii, ca unele ce au vieaţa mai liniştită.
	Beutura de apă răce este potrivită nu numai pentru tot timpul, dar şi pentru toate locurile; cu toate aceste vara putem be mai multă apă decăt earna, şi earăş dimineaţa mai multă decăt peste zi, sara înainte de culcare apa este cel mai bun mijloc pentru a ne linişti de ocupaţiile zilnice, şi pentru a căştiga un somn odihnitoriǔ şi slobodǔ de visuri, numai în locurile nesănătoase, precum sănt acele umede şi răci, precum şi la persoanele de o constituţie slabă se poate învoi pe lăngă apă şi oarecare beutură spirtoasă. Însă pentru a căştiga tot folosul dorit de la apa răce, trebue să ne ferim de măncărurile şi beuturile înferbântătoare, precum este: cafeoa, ciocolata, vinul şi spirtul, şi să înfrănăm patimile aţiţiătoare şi dărămătoare sănătăţei, precum este: mănia, giocul cărţilor, şi abuzurile cercului; cu un cuvânt, iubitoriul de apă răce va lua bucate uşoare, va face mişcare în aer curat, [10] va înlătura vestmintele înferbântătoare şi lucrările nemăsurate a minţei.
	Cine s-au înferbintat prin gioc, alergare, căntare, sau vorbire, poate să se primejduească prin beutura de apă răce; din contra un pahar de apă răce este folositoriǔ acelorǔ asudaţi şi înferbintaţi prin căldura dinafară, ear nu prin osteneală, precum şi acelor înspăimăntaţi; cu toate aceste putem be apă răce chear şi cănd săntem osteniţi, însă numai căte puţin şi nu deodată; căci alminterea se poate naşte colică, junghiǔ şi alte boale grele, mai ales dacă nu vom face îndată mişcare.
	Îndeobştie este cu neputinţă de a hotărî câtă apă trebue să be un om sănătos, fiindcă aceasta atărnă de la firea persoanei şi a ei deprindere; numai atăta putem zice, că fiecine va pute be pe căt se va simţi bine; căci băutura nemăsurată de apă răce îngreuie mistuirea, aduce greaţă, vărsare, osteneală şi prederea chefului.
	La cupa de apă răce putem be de la [11] 10 pănă la 40 pahare pe zi anume un pahar înainte de gustare şi altul după gustare; ear între gustare şi între prănzuri be fiecare după plăcere fără a-şi încărca stomahul. La prănzǔ putem be apă după tot feliul de bucate, numai acei care au plecare la treapăd vor be mai puţin la masă, după masă se potǔ be încă 3 sau 4 pahare de apă răce, însă oamenii slabi şi femeele nervoase, nu trebue să întreacă cătimea de 10 pahare pe zi. De însemnat este, că oamenii săngeroşi şi bilioşi, mistuescǔ apa mai bine decăt cei flegmatici ş decăt cei deprinşi cu băuturile spirtoase; toţi aceştia pănă ce se vor mai deprinde cu apa răce trebue să o be, sau numai la masă, sau amestecată cu puţine dulceţi.
	Aice este locul de a zice un cuvânt şi despre întrebuinţarea apei în mică cătime, cum şi despre lipsa de băutură. Unii din o deprindere ră beu tare puţină apă, care lucru este vătămătoriǔ sănătăţei; căci dacă la măncare de pildă, nu vom be nicicum apă, sau vom be pre-puţină, atunce ferbinteala [12] şi aţiţarea stomahului în vremea mistuirei, fiind mai mare decăt la ceilanţi oameni, va aduce cu vreme slăbăciune la organele mistuirei. Însă, soarta acelor lipsiţi cu totul de apă, este mult mai tristă, decăt a acelora de cari am vorbit mai sus, aşa vedem între altele, că gura acestora se usucă, stomahul se aprinde, şi o ferbinteală nesuferită se iveşte în tot trupul lor, în sfărşit aceşti nenorociţi după dureri înfricoşate, se săvărşescǔ din vieaţă într-o furie de nebunie.

Despre beutura de apă răce la boale.
	Apa răce prin a ei însuşiri răcoritoare, întăritoare şi desfăcătoare, poate fi de folos: 1.la friguri, la congestii, la aprinderi, la emoragii (curgeri de sânge), la artrit şi la trânzi; al 2-le la obstrucţiile pântecelui (rasturi), la gălbănare, la peatra udului şi a ferei, la învărtoşeri şi plăzmuiri nouă; al 3-le la încuerea şi la oprirea udului; al 4-le la curgeri hronici mucoase din plomăni (catar) şi la închiderea sudoarei.

[13] Despre întrebuinţarea apei răci pe dinafară.

	Apa răce se întrebuinţază pe dinafară în 3 chipuri: I. ca spălare, al II-le ca scăldătoare, şi al III-le ca duşă.

I.Despre spălare.

        Spălarea se face cu buretele, cu şărvătul, sau cu mâna goală muetă în apă răce: la început apa poate ave 16 graduri de căldură, eară după vr-o câteva zile ne putem scălda cu apă mult mai răce.
        Scăldarea este chipul cel mai lin de a întrebuinţa apa răce pă din afară, şi în faptă după o întipărire uşoară de răceală urmează o mică reacţie, dar tocmai pentru aceasta putem răci mai uşor după spălare, decăt după celelalte chipuri de întrebuinţare. Drept aceea, (pentru a ne feri de răceală) trebue să ne ştergem răpede şi să umblăm dacă ne simţim în putere; eară de nu, să ne punem în pat şi să ne învălim cu o plapămă pentru a agiuta încălzirea trupului.
        [14] Spălarea cu apă răce se întrebuinţează: 1.ca mijloc dietetic pentru curăţeniea şi întărirea trupului, mai ales la cei slabi şi fără inimă. 2-le. Ca mijloc pregătitoriǔ la începutul curei pentru cei nedeprinşi cu apa răce, ba încă şi pănă la sfărşitul ei la prunci, la bătrâni şi la oamenii care nu pot suferi scăldătoare de apă răce. 3-le. Ca mijloc de vindecare la amorţire cronică, la spazmǔ de piept, la bătae de inimă, la poluţie, la rămăşiţă de sculament şi la boala albă, şi cu-n cuvănt, spălarea este priincioasă la toate boalele, la care se întrebuinţază scăldătoare de apă răce; mai ales cănd acele boale nu sănt răspăndite în tot trupul, ce mărginite numai la o parte, precum şi atunce cănd vrem să liniştim organul pătimaşǔ, fără să deşteptăm o reacţie generală.
        Spălarea cu apă răce se poate face peste tot anul şi la orice ceas a zilei, însă mai bine este să ne spălăm de mănecate şi îndată după eşirea din pat. Înaintea culcărei, spălarea pregăteşte un [15] somn uşor, dar la oamenii săngeroşi ea pricinueşte căteodată ferbinteală; de aceea trebue fiecine să facă cercare în acest pont, şi dacă va vide că spălarea de sară îl supără, atunce să se mărginească numai cu spălarea de dimineată. Eară oamenii puternici se potǔ spăla şi într-o casă răce însă închisă, cei slabi din contra, trebue să se spele numai într-o casă încălzită.
        
                               II. Despre scăldători sau băi întregi.
        
        Scăldătoarea se poate face sau în ape curgătoare sau în ape stătătoare; însă scăldătoarea, care se face în ape curgătoare, este mult mai sănătoasă decăt aceea care se face în eazuri, în bălţi şi în alte ape stătătoare.
        După temperatura apei scăldătorile se împartǔ în foarte răci, în răci şi în răcori: a) la scăldătoarea foarte răce temperatura apei este de la 1 – 5 gr. r. [16] şi pricinueşte în minutul întrărei o simţire de răceală foarte mare. b) la scăldătoarea răce temperatura apei este de la 5 – 15 gr. r. şi disvăleşte o simţire vie de răceală. c) eară scăldătoarea răcoare are o temperatură de la 15 – 23 gr. r. şi întrarea într-însa nu este însoţită de vreo simţire de răceală neplăcută.
        Cea mai potrivită temperatură pentru o scăldătoare în apă curgătoare este de la 15 – 20 gr. r., eară în căzi şi în alte localităţi în care nu putem înota, scăldătoarea pentru întrebuinţarea dietetică nu trebue să aibă nici mai puţin de 20 nici mai mult de 23 gr. r. De însemnat este aice, că apa care curge foarte răpede se pare a fi mult mai răce decăt apa stătătoare ş decăt aceea care curge încet, chear de ar ave una şi alta tot aceea temperatură; şi în faptă apa curgătoare ne ie din trup mai multă căldură decăt apa stătătoare, de aceea apa ca şi aerul care se mişcă iute, se pare a fi mai răce decăt acel lin.
        a) Scăldătorile răci ne înfăţoşază [17] următoarele lucrări: îndată după întrarea în aceste scăldători, unii începǔ a găfăi şi a suspina (mai ales acei nedeprinşi cu apa răce), alţii capătă cârcei şi dureri prin toate măruntăele, mai apoi pelea se îngălbineşte şi se zbărceşte, pulsul slăbeşte şi vinele pelei se fac nevăzute, buzele se învineţesc, sudoarea încetează şi sudoarea pe dinafară este foarte mare, cu-n cuvânt sângele fuge de la pele şi se concentrează în organele dinlăuntru; de aice vine durere la cap, ameţală, bătae de inimă şi greutate la pept. După eşirea din scăldătoare pulsul earăş se înputerniceşte, pelea se înroşeşte şi se încălzeşte şi câteodată reacţia este atăt de mare, încăt produce curgere de sânge (din nas, din piept, din matcă), şi alte boale grele. Lucrările scăldătorilor foarte răci au asămănare cu ale scăldătorilor răci, cu deosebire că ele sănt mult mai puternice decăt aceste din urmă. Răceala apei nu eartă de a şedea în această scăldătoare mai mult de două sau trei minute, [18] şi chear acei ce înoată, nu pot rămănea mai mult de 15 minute într-însa. Îndeobştie cu căt vom rămănea mai mult în scăldătoarea răce, cu atăta ne vom încălzi mai greu dupăeşirea dintr-însa; cu toate acestea reacţia este feliurită, după firea fiecărue; aşa omul slabǔ tremură mai mult după eşirea din scăldătoare şi se încălzeşte mai cu greu decăt cel tare.
        b)Scăldătorile răcori. Efectele scăldătorilor răcori au mare asemănare cu ale scăldătorilor răci, cu deosebire că ele sănt mai slabe; de aceea înfiorarea primitivă şi îngălbineala pelei este tare mică, sau lipseşte cu totul dacă sântem deprinşi cu apa răce şi dacă întrăm treptat; atunce mişcarea sângelui şi răsuflarea rămâne neschimbată, în sfărşit şederea îndelungată în aceste scăldători, ne uşurează şi ne răcoreşte mai bine decăt orice alt mijloc; însă liniştirea va ţinea cu atăta mai mult, cu căt vom face mai puţină mişcare în scăldătoare; şi din contra dacă ne vom osteni [19] pre tare, atunce ferbinteala nu va lipsi de a se produce cu repegiune; de aice urmează că scăldătorile nu răcoresc decât pe acii ce le întrebuinţează măsurat, adecă: de a întra treptat în scăldătoare, de a nu face mişcare mare, de a şedea de agiuns, însă niciodată pănă la întoarcerea răcealei a doua, de a repetui scăldătoarea adeseori, în sfârşit de a se merge imediat după eşirea dintr-însa şi de a se feri de băuturile spirtoase.
        Ca mijloc dietetic, scăldătorile răcor sănt potrivite pentru timpurile calde ş[i] climele ferbinţi; în aceste înpregiurăr scăldătorile răcori liniştesc pe oameni de a lor nemăsurată căldură şi înpuţinează pe a lor sudoare slăbitoare; ele dau pelei puterea perdută şi potolesc nervele zădărite prin ferbinteala aerului; cu întărirea nervilor se înputernicesc şi muşchii, şi apoi prin o mişcare potrivită creşte şi pofta de mâncare; în sfârşit scăldătorile răcori mai sunt potrivite ca mijloc de apărare (preservativǔ) înpotriva primejdioaselor boale a climelor ferbinţi, [20] precum sănt frigurile perniţioase, frigurile galbene ş.a. Iară scăldătorile răci întrebuinţate ca mijloc dietetic, au de rezultat final, sporirea poftei de mâncare, înlesnirea mistuirei, întărirea muşchilor şi întrarmarea trupului, prin care ne luptăm mai bine împrotiva schimbărei temperaturei; şi în faptă niciun mijloc nu este atăt de sigur precum scăldătorile răci pentru a oborî plecarea la gutunari, la gălci, la catarǔ, revmatizmǔ, şi la alte boale din răceală. cu toate aceste trebue să luăm bine aminte, că băile răci nu întăresc decat pe aciea carii mai au încă oarecare puteri pentru a să pute încălzi după eşirea din scăldătoare. În adevăr adeseori este cu neputinţă de a determina gradul slăbăciunei, care opreşte de la scăldătoarea răce; în aceste împregiurări facem cercare cu o spălare sau cu o scăldătoare de 20 – 22 gr. r., şi dacă pătimaşul se află mai bine, atuncea înpuţinăm treptat a lor temperatură, pănă ce se poate scălda chear şi în apă curgătoare.
        Ca mijloc de vindecare scăldătorile [21] răci şi răcoroase se întrebuinţaze la următoarele boale: 1.La aprinderi şi la ferbinteli îndeobştie, şi îndeosebi la înferbintele însoţite de uscăciunea pelei şi de tulburarea veninului. 2. La curgerea de sănge precum şi la trănzi şi la firea neregulată. 3. La curgeri mucoase, precum la vintre, la diaree şi la holeră. 4. La plecare cătră revmatizmǔ, gutunariǔ şi alte boale din răceală. 5. La scrofule şi la rahit. 6. La boale de nerve îndeobştie şi îndeosebi la slăbăciunea nervelor, la isterie, la ipohondrie, la spazmǔ, la paralizie, la catalepsie (înţepenire), şi la leşinǔ. 7. La pojar şi la pecingine. 8. La gălbănare şi la îngrăşere peste măsură. 9. La asudarea hronică, care urmează din slăbăciunea pelei şi la perderea sămânţei bărbăteşti, pentru slăbăciunea organelor generaţiei. 10. La boalele minţei.
        Acufundarea în apă răce. Tot ca un feliu de scăldătoare este şi acufundarea, pentru care sfărşit bolnavul se acufundă cu repegiune, într-o apă a căriea temperatură poate să aibă de la 6 – 12 gr. r. [22] după care eşind îndată şi ştergăndu-se bine, se pune în pat. Efectele acufundărei samănă cu ale scăldătoarelor răci, cu deosebire că acufundarea făcăndu-se foarte iute, disvăleşte în trup o reacţie mult mai vie şi mai răpede decăt scăldătoarea. Intre efectele de căpitenie a acufundărei, trebue să însămnăm aice cu deosebire întărirea nervelor, şi producerea unei excitaţii vii şi puternice; şi tocmai aceasta recomendueşte acufundarea: 1. La boalele care sănt însoţite de slăbăciunea nervelor îndeobştie, şi îndeosebi la acea slăbăciune, care rămâne după boalele îndelungate şi după abuzurile venerice. 2. La ferbintelele care sănt însoţite de slăbăciune, precum şi la lungori şi la friguri putrede. 3. La infecţii (molipsiri). 4. La ecsanteme adecă boale de pele cu ferbinteală, precum este coriul şi vărsatul, cănd din nelucrarea pelei, adecă pentru a ei uscăciune, spazmǔ şi umflătură, aceste boale se ascundǔ sau nu răsarǔ nicicum; deci pentru a scoate pe aceste boale afară, acufundăm cu repegiune pe bolnavu de două sau trei ori în [23] apă răce, şi pe urmă frecăndu-l bine îl punem în pat.
        
        Despre băile parţiale sau locale
        
        Băi parţiale se numescǔ acele la care nu tot trupul, ce numai o parte şede în apă, şi după deosăbite părţi a trupului s-au dat şi acestor băi deosăbite numiri; aice însă vom vorbi îndeosăbi: 1. despre băile de giumătate de trupǔ, 2. despre băile de ochi, 3. despre băile de capǔ, 4. despre băile de şezut, 5. despre glistirele de apă răce, 6. despre băile de mâni şi de picioare, şi 7. despre spălarea gurei cu apă răce.
        1.La băile de giumătate de trup şedem pănă la buric în apă, ceealantă parte a trupului fiind afară şi acoperită. Băile de giumătate de trupǔ samănă mult scăldătorile întregi, la care ele slujesc de mijloc pregătitoriǔ şi să întrebuinţază îndeobştie, când voim să liniştim nervile zădărite şi să răcorim sângele, fără a tulbura trupul prin o reacţie generală, şi îndeosăbi ele slujescǔ pentru abaterea [24] sângelui de la părţile de sus la părţile de gios a trupului, prin care s-au do9vedit priincioasă, la neputinţa bărbătească, la poluţii slăbitoare, la curgerea firei peste măsură şi la începutul boalelor organice din matcă.
        2.Băile de ochi. – Pentru a face o baie de ochi sau se pune toată fată într-un vas larg cu apă rece, sau se moaie numai ochiul bolnavǔ. Oricum s-ar face aceasta, de nevoe este ca pătimaşul se deschide şi se mişce adese ochii în apă. – Băile de ochi sănt mijlocul cel mai potrivit, atăt pentru întărirea căt şi pentru curăţeniea ochilor, şi se întrebuinţază pentru a linişti şi a răcori pe aceste organe, nu numai la a lor congestie dar şi la a lor aprindere.
        3.Băile de cap. Pentru a face o bae la cap, muem mai întăi partea lăturală a capului, într-o farfurie adâncă plină cu apă, după vr-o căteva minute muemǔ ceafa şi apoi pe toate celelalte părţi, una după alta. Aceste băi s-au dovedit de folositoare la revmatizmul urechilor, [25] de perderea auzului, la aprinderea ochilor şi la mai multe boale de cap.
        4.Bae de şezut se ea într-un vas făcut anume pentru acest scopǔ, în care şezănd pătimaşul, apa trebue să-i ajungă pănă sub buricǔ, rămăind afară numai partea de sus a trupului şi picioarele. Aceste băi se întrebuinţază cu folos la slăbăciunea părţilor născătoare, la boala albă, la curgerea neregulată a firei, la trănzi, la emoragia hronică de matcă şi la perderea învolontară de sămânţă; ear ca mijloc de abaterea săngelui de sus, se întrebuinţază în cazuri de congestie şi de durere de cap, şi pentru a chema firea care întărzie de a veni la fete, şi îndeobştie pentru a regula firea cănd ea este prea puţină şi întovărăşită de durere.
        5.Aice trebue să zicem un cuvănt şi de glistirele de apă răce. Glistirele după chipul întrebuinţărei lor, sănt liniştitoare sau aţiţătoare, şi folosesc la încuerea năsilnică, numită mizerere; la treapădǔ, la colică, la holeră, la vintre, la [26] limbrici, la trănzi, la căderea şezutului, la curgerea de sânge din maţe, la ipohondrie, la isterie, în sfărşit glistirele de apă răce sănt potrivite pentru a trage sângele în gios; mai ales la boalele de cap.
        6.Băile de mâni şi de picioare. Aceste băi se întrebuinţază îndeobştie la boalele organelor centrale, precum şi la boalele mânilor şi a picioarelor, şi îndeosebi, la măncărimea şi la sudoarea nemăsurată precum şi la stălcitura, la scrintitura, la frintura, la degerătura şi la aprinderea mânelor şi a picioarelor. Aice este de luat aminte că, pentru a împedeca cangrena părţilor degerate, trebue să se facă baea mai întăi cu apă de gheaţă, şi numai cănd aceste părţi au început a se dismorţi putem, spori ceva căldura apei. Aşa precum la degerătură, de asemine la scrintitură şi la struncinătură, baea răce trebue să fie continuată mult timpǔ. Băile de mâni se recomenduescǔ mai ales pentru a împuţina arsiţa palmelor la lungori şi la alte boale cu ferbinteală, nu mai puţin şi [27] pentru a împedeca curgerea sângelui din nas: iar băile de picioare se pot întrebuinţa cu folos la încuerea năsălnică, la oprirea spasmodică a udului, precum şi la aprinderele şi la ferbintelele, care sănt însoţite de uscăciunea pelei.
        7.Spălarea gurei cu apă răce este folositoare, atăt pentru curăţeniea gurei, căt şi pentru întărirea ginginelor şi a dinţilor, şi se întrebuinţază la dureri de cap şi de dinţi, la scorbut şi la duhluirea gurei; ear mai ales pentru a alina sătea acelor ce pătimesc de mare ferbinteală.
        După chipul întrebuinţărei lor, băile parţiale potǔ fi vătămătoare sănătăţei, mai ales atunce, cănd le vom prelungi sau le vom prescurta mai mult decăt urmează trebuinţa; de pildă, pentru a întări un organ nu trebue să-l ţinen mult timpǔ în apă; ear cănd voim să-l liniştim din contra trebue să-l ţinem mai îndelungǔ în apă răce; căci urmănd almintere vom aduce stricăciune în loc de folos. Chear şi oamenii poporului ştiu aceasta, zicănd că apa răce [28] obrinteşte la aprindere, şi în adevăr ea obrinteşte, însă numai pe acii ce nu ştiu să o întrebuinţeze cu măsura cuvenită. În sfărşit este de ştiut că spălarea părţilor supuse la necurăţenie, precum a capului, a picioarelor şi a părţilor născătoare trebue repetuită adeseori, căci uitănd această datorie ne vom înbolnăvi, nu numai la pele dar şi la sânge; şi nu fără pricină bine-cuvăntată au făcut dătătorii de lege a israiltenilor şi a musulmanilor din spalarea trupului o datorie religioasă.
        
        Compresiile de apă răce şi învălirile în prostiri.
        
        Compresiile sau oblojiturile se facǔ obicinuit puind pe partea pătimaşe un şervet îndoit în mai multe pături şi muet în apă răce, care se schimbă mai rar sau mai des, după scopul ce avem, adecă: de a aţiţa sau de a răcori organele oblojite.
        Compresurile sănt de două soiuri: strinse [29] şi slabe; compresurile slabe se întrebuinţaza: la aprinderi, la congestii, la curgeri de sânge, la frinturi, la degereturi, la frăngeri de oase, la sclintituri, la răni, la varici (lărgiri de vine), la anevrisme (lărgiri de arterii), la amorţele, la aprinderi de găt, la spasmuri de peptǔ şi la bătae de inimă. În toate aceste cazuri compresurile trebue schimbate adeseori; ear schimbate foarte rar şi puse în oarecare depărtare de organul bolnav, compresurile slabe abat sângele şi liniştesc durerile nervoase. Oblojelele strănse: aţiţă, scot sudoare, şi sănt priincioase la revmatizmǔ, la racǔ, la capiǔ, la poduri artritice şi la înflături de oase.
        Oarecare asămănare cu compresurile strănse ne înfăţoşază învălirea în prostiri. Aceste deşi învioşază mai puţin nervile şi activează mai încet lucrarea lor, decăt celelalte metoduri, totuşi reacţiea care ele producǔ în sistema singelui este multǔ mai vie şi mai îndelungată şi a căriea rezultat final este scoaterea unei sudori înbelşugate şi salutare; [30] de aceea învălirea în prostiri se poate cerca la toate boalele, la care se întrebuinţază scăldătorile şi spălările de apă răce, mai ales cănd pelea este uscată şi pre slabă pentru a scoate sudoare.
        
        III. Despre duşă în genere.
        Pănă acum am trătat despre lucrările şi întrebuinţarea apei răci, în privirea umezelei, a desimei şi a temperaturii sale; ear la metodurile de care avem a vorbi aice vom lua aminte mai cu samă la lucrarea apei, în privirea greutăţei sale, cănd ea cade pe trupul omenescǔ dintru un locǔ înaltǔ; ear operaţia prin care aceasta se face se numeşte duşă.
        Lucrările generale a duşei atărnă de la grosimea, direcţia şi repegiunea cu care raza cade pe trupul omului, precum şi de la însuşirile fizice şi hemice a apei din care raza se alcătueşte. Duşa prin a ei pătrunzătoare lovituri are mare înriurire atât asupra părţilor licvide, cât şi solide [31] a trupului omenescu, şi în faptă unele şi altele mişcate şi urnite din locul lor se prefacǔ, se întărescǔ, şi se dişteaptă prin raza apei mai bine decât prin orice mijlocǔ. Şi cine nu ştie că adesă prin stropirea cu apă răce s-au râdicat mai mulţi din leşin şi din moarte părută, din care nu putea fi dişteptaţi prin oricare alt mijloc.
        După grosimea şi mulţimea razelor apei, după a lor lovituri în răstimpuri sau necontenite, precum şi după mărimea înălţimei de unde ele cadǔ, s-au aşezat şi multe soiuri de duşe cu numiri deosăbite precum este: 1. duşă de afuziune adică turnarea de apă rece pe trupǔ dintr-o-nălţime foarte mică, 2. înproşcarea sau duşa de înbrocăciune adecă turnare de o cătime mare de apă pe trupǔ dintr-o înălţime foarte mare şi într-un timp scurtǔ, 3. duşa de picături mari, adică picurarea apei pe trup în răstimpuri, ear nu sub formă de raze, 4. duşa de asperziune sau de raze adecă cădere de apă pe trupǔ dintr-un locǔ înaltu şi într-o întinsoare; ear nu în [32] răstimpuri, 5. duşa de ploae mare sau mică, adecă aceea la care apa este dispărţită în ami multe raze: mai mari sau mai mici. Fiindcă duşa de raze este cea mai obicinuită decât toate, apoi vom face numai despre dânsa o descriere mai pe largǔ, mărginindu-ne în privirea celorlalte la observaţiile următoare:
        1.De însămnat este aice că afuziile se apropie cu a lor lucrare atât de spălare cât şi de scăldătoare şi se pot cerca totǔ în aceleşi boale, mai ales cănd voim să liniştim nervile zădărite, să statornicim armonia stricată a organelor şi să favorisim crizele la ferbinteli precum la lungori, la coriǔ, la vărsatǔ, şi la alte boale de pele, cănd aceste ferbintele au un caracter nervos sau putred sau cănd ele sănt însoţite de mare uscăciune la pele; în sfărşit afuziile se pot întrebuinţa la spasmul cel mare (tetanus) la încleştarea gurei, la letargie, (somn adănc), la turbăciune şi moarte părută.
        2.La niciun fel de duşă lucrarea apei răce nu este aşa de răpede şi de [33] străbătătoare ca la înproşcătură şi în faptă după o răceală generală şi momentană urmează o reacţie vie şi repede, însă aceasta nu ţine mult timpǔ. Drept aceea îmbrocăciunea trebue se se facă cu mai mare privighere decăt la celelalte soiuri de duşă. Aşadar înbrocăciunea se va cerca: 1-iǔ cănd tămpirea organelor este foarte mare, al 2-le la paralizii învechite, al 3-le la crupul şi la idrochefalul (apă la cap) copiilor şi cu-n cuvănt la toate acele cazuri de boală unde avem trebuinţă de o mare înboldire şi de o vie ecsitaţie la nerve.
        3.Fiincă duşile de picături mari producǔ în părţile lovite o mare sdruncinare şi o grabnică roşaţă cu arsură şi usturime, apoi nu se întrebuinţază la cap, la stomahǔ şi la alte părţi simţitoare decăt numai în cazuri desperate, precum la dureri de cap îndărăpnice, la prosopalgie (durere de faţă), la nebunie şi mai ales la melancolie cu tămpire, la dureri nervoase de mâni şi de picioare, la paralizie şi la sgărcitură, [34] la moarte părută, la leşin şi la somn adănc.
        4.Pentru facerea duşei de ploae mare, se întrebuinţază o stropitoare grădinărească, ear pentru facerea duşei de apă mică, scrinul lui Şnaider este aparatul cel mai potrivit. Duşa de ploae mare este mai răcoritoare şi mai puţin sdruncinătoare decăt duşa de rază; de aceea se întrebuinţază cănd voim să răcorim pelea şi se întărim trupul încet şi fără sdruncinare, şi îndeosebi duşa de ploae mare este potrivită pentru aciea cu nervele zădărite, şi pentru aciea ce se îndeletnicesc necontenit cu lucrările minţei şi care pătimesc de nedormire, de lipsa poftei de măncare ş.a.; nu mai puţăn şi pentru aciea care pătimescǔ de ferbinteală din slăbăciune şi îndeobştie acest fel de duşă este folositor la slăbăciunea nervilor, care rămăne după abuzurile venerice şi după alte desfrănări. Ear duşa de ploae mică prin a ei recoritoare şi liniştitoare înriurire ca mijloc dietetic, este potrivită nu numai pentru copii [35] şi pentru bătrăni, dar şi pentru oamenii slabi, simţitori şi supuşi la răceală; această duşă s-au dovedit priincioasă: 1 la oamenii trănzoşi şi săngeroşi, 2. la slăbăciunea de nerve; mai ales cănd aceasta să află în gradul cel mai mare şi la toate boalele pentru care este potrivită duşa de ploae mare.
        
        Despre duşa de rază
        
        Mijlocul cel mai simplu pentru facerea acestei duşi este de a pune pe casă o cadă, din care curge apa prin o ţăvie sau prin un ulucǔ.
        La acestǔ feliǔ de duşă, cu cât raza apei va fi mai groasă şi cu căt apa va căde dintr-o înălţime mai mare, cu atâta şi lucrarea ei va fi mai puternică; şi din contra cu cat raza apei va fi mai supţire sau dispărţită în mai multe părţi, cu atâta a ei lucrare va fi mai slabă, ear în privirea lucrărilor ei, duşa de rază înfăţoşază următoarele particularităţi. În minutul în care începem a primi loviturile duşei simţim o răceală [36] vie şi o scuturătură puternică în totǔ trupul, însă nu tărziu se iveşte reacţiea, care este însoţită de roşaţa, de măncărimea şi de înferbinteala pelei. Această reacţie este câteodată atât de mare, încât poate să producă aprinderea în părţile lovite şi chear ferbinteala în totǔ trupul; dar tocmai prin această puternică înboldire duşa este de mare agiutoriǔ, pentru a trage sângele dinlăuntru la periferie şi pentru a face să vie la locul ei, o sudoare sau o curgere de sânge, suprimată de mai multǔ timpǔ şi din care pricină pătimesc organe mai nobile.
        Cu toate aceste după chipul întrebuinţărei sale, duşa are lucrări deosebite: dacă vom turna necontenit totǔ pe aceeaşi parte a trupului, o cătime mare de apă răce, într-un timpǔ îndelungat şi dintr-un locǔ înaltǔ, atuncea deodată sudoarea se opreşte, sângele se adună la capǔ şi la peptǔ; ear partea lovită se pare aşa de răce şi aşa de veştedă, ca cănd ar fi paralizată. Ear dacă din contra vom turna numai o cătime mică de apă, [37] cănd pe o parte cănd pe alta, într-un timp scurtǔ şi dintr-o înălţime nu pre mare, atuncea mădulările lovite, deşi răcescǔ şi se îngălbinescǔ, totuşi nu întărzie de a să încălzi, cu atăta mai mare putere şi repegiune, cu căt răceala apei au fost mai mare. din aceste zise uşor se înţelege, că duşa este un mijloc mult mai puternic decât scăldătoarea, şi poate să vatăme pe acei ce nu o întrebuinţază cu măsura cuvenită; şi în faptă dacă duşa căşunează chear la acei sănătoşi ameţală şi greutate la răsuflare, cu cât mai uşor va pute să vatăme pe cei bolnavi şi delicaţi.
        Timpul cel mai potrivit pentru facerea duşei este, două oare după gustare sau 4 oare după prânzu şi îndeobştie duşele se potǔ face numai în lunele cele mai calde a verei; însă dacă bolnavul este tare şi deprins cu dănsele, atunce poate să le facă şi în celelalte timpuri a anului.
        La întrebuinţarea duşei vom lăsa să cadă uşor raza apei mai întăi pe capǔ şi apoi pe peptǔ, ferindu-ne partea stăngă [38] a peptului, care răspunde la inimă. Cât ţine duşa bolnavul să va freca pe trupǔ cu mănele; ear mai ales pe partea pătimaşă, care va primi şi mai multe lovituri decăt celelalte părţi a trupului; însă dacă această parte nu va pute suferi de-a dreptul loviturile, se va acoperi cu o pănzătură, şi de nu va pute suferi nici aşa, atuncea să va încungiura cu totul, îndreptănd loviturile pre înpregiurǔ pănă ce se va mai deprinde cu dănsele. În sfârşit tot trupul trebue să se înpărtăşască de loviturile duşei; ear nu numai o parte precum este capul, peptul ş.a. Căci atunce aceste organe s-ar pute înbolnăvi.
        Duşa de rază se întrebuinţază în următoarele boale: 1. la varicozităţi (sau lărgiri de vine) îndeobştie, şi îndeosebi la trănji însoţiţi de ţăţini, precum şi la varice sau la lărgirea vinelor de la picioare şi de la coapse, 2. la învărtoşarea ghindurilor, la răni vărtoase şi atonice, la rastǔ, la burete albǔ, la noduri artritice, la zgărcituri, la sclintituri vechi, şi la revmatizmǔ cronic, 3. la boale de nerve [39] şi anume la migrenă, la slăbăciunea memoriei, la tămpirea auzului, la prosopalgie (durere de faţă), la paraliziea limbei, a mădulărilor, a şăzutului şi a beşicei udului; la spasmǔ şi la trismǔ nerbosǔ, la ameţală, la leşinǔ, şi la moartea părută; la cărceii stomahului şi a peptului acelor ce pătimesc de holeră, precum şi la slăbăciunea puterei bărbăteşti, 4. la sculament învechit şi la boala albă, la curgerea nemăsurată a firei şi a trănzilor, precum şi la începutul învărtoşerei de matcă; în sfârşit prin duşa de rază s-au vindecat unele persoane de amauroză (orbire), de aprindere hronică, şi de fistulă de ochi.
        
        Despre băile de apă răce pe trupul asudat.
        
        Am arătat mai sus, că scăldătorile răci sănt vătămătoare sănătăţei, cănd trupul se află înferbăntat şi asudat prin osteneală ear nu şi prin arşiţa [40] soarelui sau un alt chip care nu înferbăntă organele centrale. Aice vom vorbi numai despre aceste de pe urmă scăldători, care alcătuesc unul din cele mai puternice mijloace de vindecare.
        Pentru a produce sudoare fără ferbinteala organelor centrale, doă metoduri se întrebuinţază mai cu deosebire: cel întăi este învălirea în vestminte înferbintătoare; ear cel de al doile este şederea în aburi de apă.
        1.Încăt priveşte metodul dintăi ştiut este că Prizniţ la Grefenberg pentru a face pe ai sei bolnavi ca se asude, îi înfăşură cu cergi de lână şi cu alte vestminte încălzitoare; dar cănd sudoarea nu vre se iasă în acest chip, atunce se învăleşte trupul bolnavului mai întăi într-o prostire muetă în apă răce şi stoarsă, peste care se punǔ şi celelalte învălituri uscate, şi îndată ce începe a asuda, se leapădă prostirea cea udă rămăind numai celelalte vestminte uscate. Deci după ce pătimaşul au început a asuda, i se dă apă să bee pănă ce [41] au asudat bine, şi apoi se spală cu apă răce şi anume în zilele dintăi, el se spală numai; ear în zilele următoare se poate scălda şi chiar acufunda în apă răce; după această operaţie pătimaşul ştergăndu-se bine se îmbracă cu repegiune şi face mişcare la aer curat.
        2.Despre chipul de a asuda în aburi de apă vom vorbi la băile de aburi îndeosebi, numai atăta trebue să mai însemnăm aice, că în scăldătorile de aburi, bolnavul fiind sălit de a răsufla un aer foarte ferbinte, poate să capete congestie la capu şi alte greutăţi, care nu se întămplă la metodul de asudare a lui Prizniţ.
        Din cercare s-au dovedit că reacţiea la scăldătorile răci, va fi cu atăta mai puternică, cu cătǔ deosăbirea între temperatura trupului şi a apei răci va fi mai mare, şi cu cătǔ şi cu cătǔ trecerea de la căldură la răceală va fi mai răpede. Amăndoă aceste condiţii se găsescǔ la băile de apă răce, care se facǔ pe trupul asudatǔ, şi care ne înfăţişază mijlocul cel mai puternicǔ nu numai pentru întărirea [42] pelei, ce şi pentru scoaterea din trupǔ afară a umezelelor stricate. Drept aceea aceste scăldători ca unele ce străbat în tot trupul, ear mai ales în sfera plăsmuitoare, sănt în stare de a produce şi la pele roşaţă, sudoare, bube şi alte simtome critice, prin care se vindecă chear şi boalele cele mai înrădăcinate şi mai greu de vindecat, şi despre care vom vorbi mai multǔ în partea a doa a aceştii disertaţii.
        Aceste băi se pot întrebuinţa: 1. La lungori, şi la alte boale cu ferbinteală, precum şi la friguri. 2. La boale de nerve îndeobşte, şi îndeosebi la spazmuri, la isterie, la paralizie, şi la slăbăciune de nerve. 3. La gutunariǔ, la revmatizmǔ şi la amorţală. 4. La artrit, la trănzi, la scrofule, şi la rahit. 5. La umflătura şi sgărcitura mădulărilor. 6. La sculament hronic şi la boală albă, 7. La pecingini, la pojar şi la alte boale hronice de pele. 7. La răni învechite şi la fistulă, şi c-un cuvănt aceste două metoduri, mai ales a lui Prizniţ se poate [43] întrebuinţa cu folosǔ în toate cazurile de boale grele, la care celelalte chipuri a curei de apă răce s-au întrebuinţatǔ fără folosǔ.
        
        
        Regulele comune (obşteşti) la întrebuinţarea apei răci pe dinafară.
        
        Fiincă întrebuinţarea apei răci pe dinafară pune trupul omenescǔ într-o stare de suferinţă, apoi ca să nu ne facem din sănătoşi bolnavi, trebue să luăm aminte la următoarele povăţuiri:
        1.Că pentru întrebuinţarea dietetică din toate metodurile descrise mai sus, cele mai potrivite sănt: spălarea cu apă răce, duşa de ploae, după metodul lui Şnaider, şi scăldătorile întregi luate vara în apă curgătoare. Toate celelalte chipuri de întrebuinţare a apei răci pe dinafară se vor păstra numai pentru oamenii bolnavi.
        2.Privind la firea persoanei putem zice, că fiecine se poate deprinde cu apa răce, cu deosebire, că la un trupǔ fireşte slab şi [44] gingaşǔ trebue mai multă luare aminte şi mai mare pază decăt la un trupǔ tare de fire: de aceea asemene persoane mai nainte de a începe cura de apă răce, vor lua o bae de apă caldă, şi apoi vor face căteva zile numai spălări cu apă răce, după care vor păşi la scăldători şi la duşe; nu mai puţin trebue asemine persoane să înceapă pentru începerea curei zilele cele mai frumoase a verei, să şadă foarte puţinǔ în apă şi să facă mişcare la aer curat.
        3.În privirea vrăstei, acei care au mai mare trebuinţă de căldură decăt de răceală, precum sănt copiii înainte de 4 ani, şi moşnegii peste 60 ani, nu vor întrebuinţa cura de apă răce, fiindcă pentru dănşii mai potrivite sănt scăldătorile de apă caldă; eară după vrăsta de 4 ani pănă la bătrâneţe, persoanele atăt de partea bărbătească căt şi femeească, potǔ să întrebuinţeze cu folos apa răce, mai ales dacă se deprindǔ odată cu dănsa.
        4.Decăt la bărbaţi, mai cu osebire [45] priescǔ scăldătorile răci la femei, şi în adevăr, care din leacurile cunoscute pot să dee femeei puterea trebuincioasă pentru a se lupta cu valurile sexului seu, fără să o obosească, decăt cura de apă răce? Însă femeile pătimaşe de istericale, trebue să consulteze pe doctorii lor despre urmarea acestei cure.
        5.Însă nu trebue să trecem cu vedere şi clima unde trăeşte omul, fiindcă aceea ce este priincios într-o climă poate să fie din contra într-alta; aşa de pildă în ţările calde, unde oamenii au mare plecare la sudoare şi la întărtarea nervilor, întrebuinţarea scăldătorilor răci este de mare folos; dar şi în ţările friguroase feredeile răci confăptuescǔ la întărirea organelor, însă după ce mai întăi se vor întrebuinţa băi de aburi.
        6.Cel mai potrivit timp pentru întrebuinţarea apei răci, este timpul verei (la noi de la 15 iunie pănă la 15 septemvrie) în lunile de primăvară şi de toamnă împedecă desele schimbări a temperaturei, mai ales acele de dimineaţă [46] şi dintr-a cărora pricină uşor putem răci.
        7.Cel mai potrivit timpǔ al zilei pentru întrebuinţarea apei este, doă ceasuri după răsăritul soarelui, sau de la un ceas pănă la doă înainte de apunere. Sara se răceşte apa mai caldă decăt dimineaţa, şi aerul mai răcoritor decăt ameazăzi, pe vremea aceasta deci se poate scălda fiecine. Ameazăzi ne scăldăm numai atunce, cănd ceriul se găseşte acoperit cu nuori; căci alt feliǔ soarele poate lesne să ne bată la capǔ, mai vărtos cănd nu putem suferi arşiţa.
        8.Acel ce se scaldă cu stomahul plin se ezpune la un atac de damla sau la curgere de sănge din pept, prin urmare scăldătoarea să nu se facă decăt peste 3 sau 4 oare după prănzǔ. Toţi acii care simţesc un leşin la stomah, de căte ori se vor scălda pe nemăncate, vor face bine a se scălda un ceas sau doă după gustare, sau sara după chipul arătat mai sus.
        9.Osteniţi prin îndeletnicirile minţei sau înferbinţaţi prin lucrarea trupească [47] să nu întrăm niciodată în scăldătoare, căci aşa putem căpăta giunghiǔ sau alte boale periculoase. Ear a umbla înainte de a întra în apă, ca să ne încălzim trupul fără să ostenim, este folositoriǔ, şi aciea care nu sănt în stare să înble vor face bine de se vor freca pe tot trupul cu o flanelă sau cu măna pănă ce se vor încălzi, şi apoi să între în apă; de asemenea nu trebue să întrăm în apă cănd ne aflăm în răceala sau ferbinteala frigurilor şi îndeobştie cănd săntem pre-răcoriţi.
        10.Decum ne-am dezbrăcat, îndată să ne udăm bine capul şi peptul, şi-apoi să întrăm în apă acoperindu-ne trupul nu peste totǔ ci numai căt cere buna cuviinţă. În apă fiindcă nu şedemǔ, ce dacă nu ştimǔ a înota, se umblăm căt se poate mai multǔ, să ne frecămǔ pe tot trupul şi să ne acufundămǔ adeseori şi să eşim afară îndată ce simţim fiori şi neplăcere.
        11.Îndeobştie o scăldătoare de 10 minute agiunge, cu toate că persoanele tari [48] şi deprinse cu apa răce pot rămăne mai multǔ, şi cu căt apa va fi mai răce, cu atăta mai puţinǔ vom şide în scăldătoare. Îndată ce eşimǔ din apă lepădămǔ vestmintele ude, ne ştergemǔ bine cu o prostire, ne îmbrăcăm, şi pe urmă facem o mişcare măsurată, dacă vremea este frumoasă şi dacă ne simţim în putere; ear dacă vremea este ră, dacă ne simţim slăbiţi după bae sau dacă săntem plecaţi la răceală, vom face mai bine dacă vom rămăne puţin în patǔ sau într-o casă măsurat încălzită. Destul este să se scalde cineva o dată pe zi; ear dacă căldura este mare, atunce o scăldătoare dimineaţa şi o scăldare sara sau o scăldare dimineaţa şi o scăldătoare sara este de agiunsǔ.
        12.La întrebuinţarea apei răci pe dinafară măncările grele şi băuturile tari sănt vătămătoare, de asemene nu este bine se măncăm îndată după scăldătoare chear de am ave foame, ce să lăsăm să treacă cel puţin ½ ceas. Nu mai puţin trebue să agiutăm lucrarea apei răci şi prin mulţămirea [49] sufletului, prin o ocupaţie plăcută şi prin o mişcare voioasă şi adese repatată la aer curat.
        12.Acii plecaţi la orişicare din boalele următoare, să nu întrebuinţeze apa răce, fără a se sfătui mai întăi cu doctorii lor şi anume: a) Persoanele cu capul mare, cu gătul scurt şi grosǔ, cu faţa roşie şi cu ochii eşiţi (holbaţi), precum şi acii supuşi la ameţală şi acii care au pătimit de apoplexie şi de aprindere la capǔ. b) Oamenii cu gătul lungǔ şi supţire, acei ce pătimesc adeseori de amorţală, de tuse şi de uscăciune la gătǔ, ear mai ales cei care au stupit sănge şi care sănt plecaţi spre oftică. c) Oamenii pletorici, precum şi acei ce pătimescǔ de ipertrofie, de umflătură şi de înflamaţie la inimă. d) Acei ce pătimescǔ de rastǔ, de treapăd şi de încuere. e) În timpurile în care domnesc epidemii: de tusă, de holeră, de disenterie (vintre), persoanele slabe nu vor începe cura de apă răce mai înainte de a se sfătui cu doftorii lor. f) În sfărşit acei ce pătimescǔ [50] de orbalţǔ, de sudoare la picioare, de noduri artritice la încheeturi, vor face scăldătorile răci cu mare pază şi numai după povăţuirea doctorească.
        
        
        CAPUL II
        
        Despre întrebuinţarea apei calde.
        
        Despre lucrările apei calde îndeobştie.
        
        Aşa precum am împărţit lucrările apei răci în primitive şi în secundare, de asemene împartǔ pe ale apei calde în nemijlocite şi în mijlocite.
        Cea întăi lucrare a apei calde este de a zădări trupul nostru, de a mări volumul organelor şi de a trage o cătime însemnătoare de singe de la centru la [51] periferie. De aice organele noastre se încălzesc şi se-nroşăşcǔ nemijlocit la întrebuinţarea apei calde; însă nu tărziu se deşteaptă organizmul nostru, care atăt prin aburirea plămănilor şi a pelei, căt şi prin împuţinarea căldurei organice ce sileşte de a neutraliza lucrările vătămătoare a unei călduri supărătoare, şi de a păstra tot acelaş grad de temperatură, pe care creatorul ne-au dat de la început; cu alte cuvinte, precum trupul nostru are putere de a repera perderea căldurei, la întrebuinţarea apei răci, de asemene poate să se desfacă de o căldură pre-mare care i se comunică la întrebuinţarea apei calde. Din alăturarea lucrărilor apei calde cu acele ale apei răci, vedem că ele au oarecare asemănare unele cu altele, cu această deosebire că aceea ce vine în răndul întăiǔ la întrebuinţarea uniea, vine în răndul al doile la întrebuinţarea ceialalte, aşa de pildă: videm că după întrebuinţarea apei răci urmează nemijlocit răceala şi slăbăciunea trupului, care lucru se întămplă [52] numai mizlocit la întrebuinţarea apei calde, adecă după ce au încetat întipărirea căldurei; şi din contra videmǔ că căldura şi roşaţa trupului se iveşte în urmă la întrebuinţarea apei răci, şi din întăi la întrebuinţarea apei calde. Dar rezultatul final al apei răci în trupul omenescǔ este cu totul deosebit de a apei calde; căci apa răce îndeobştie întăreşte organele noastre, de vreme ce acea caldă le slăbeşte.
        
        Despre băutura de apă caldă.
        
        Aşa precum scăldătorile calde încălzesc şi-nroşesc pelea, de asemenea şi băuturile de apă caldă înroşesc peliţa gurei şi a stomahului, adună o cătime mai mare de singe în acestǔ organǔ, îi dişteaptă funcţiile şi înlesnescǔ mistuirea bucatelor. Băuturila calde trecănd din stomah în maţe, liniştescǔ de-a dreptul colica şi agiută eşirea afară, străbătănd în vasele cu sănge, [53] ele sporesc bătaea inimei, încălzescǔ trupul şi agiută scoaterea sudoarei şi c-un cuvănt băutura măsurată de apă caldă supt formă de supă sau de ceai este folositoare sănătăţei; şi din contra acea peste măsură este vătămătoare, ca una ce aduce de a dreptul ferbinteală, greutate la capǔ, ameţală, curgere de singe (hemoragie) şi cu vreme slăbire organelor mistuirei.
        În privirea practică este de ştiut, că apa stămpărată (căldicică) vatămă sănătatea mai mult decăt cea caldă şi ferbinte, fiindcă ea atacă de a dreptul stomahul, întărzie mistuirea, aduce greaţă, trepăd şi cu vreme îmflă vinele, şi moae ţesuturele organice şi oboseşte nervele, în sfărşit această apă întrebuinţată în toate zilele, aprinde stomahul, face săngele mai aposǔ, produce treapăd, vintre şi gălbănare, mai ales la cei ce o întrebuinţază vara.
        Apa caldă nu se întrebuinţază la oamenii sănătoşi, decăt numai sub formă de ceai, de cafe, şi alte băuturi îndeobştie cunoscute şi a cărora înriurire [54] asupra sănătăţei uşor se poate giudeca din cele mai sus zise. Ear la boale, apa caldă se întrebuinţază ca ceai, pentru a spori căldura şi sudoarea, sau pentru ca să ne scoatem flegma; deci această băutură este potrivită pentru acei ce pătimescǔ de catar, de gutunar, de revmatizmă şi de artritǔ.
        
        Despre scăldătorile stămpărate sau de uncrop.
        
        Sub numirea de scăldători stămpărate înţelegem pe acele care ne deşteaptă în tot trupul simţire de o căldură plăcută; aceste scăldători moae lipul pelei, potolescǔ zădărârea nervelor, înlesnescǔ udul şi sudoarea, taie setea şi uscăciunea gurei, moae părţile învărtoşate, desvălescǔ muşchii şi dregǔ puterile legate prin osteneală; şi în adevăr nimică nu este mai folositoriǔ decăt băile stămpărate împrotiva ostenelei care se simte după o umblare îndelungată. Eară la slăbăciunea trupului care urmează din nemăsurata [55] căldură a aerului, nimică nu ajută atăta precăt scăldătorile răcori.
        Pe lăngă a lor putere de a întări pe cei osteniţi prin lucrările trupului şi a minţei; pe lăngă însuşirea de a linişti pe acei învăluiţi prin efectele sufletului, scăldătorile stămpărate încă mai sănt folositoare pentru acei slăbiţi prin desfrânări şi osteniţi prin nedormire; de aceea oamenii nervoşi, bilioşi, uscaţi şi obosiţi prin lucrările minţei întrebuinţază pe aceste scăldători cu mare folosinţă.
        Băile stămpărate între 20 – 24 gr. reum sănt trebuincioase fiecăruea pentru curăţeniea trupului, şi folosesc la prunci ca un element neapărat a dezvălirei şi a dieteticilor, şi în faptă le vedem întrebuinţate pe la toate popoarele, ca mijloc ajutătoriǔ educaţiei fizice a pruncilor; cu toate aceste deprinderea de a scălda copiii în toate zilele cu apă caldă, este vătămătoare sănătăţei, pentru că-i slăbeşte pre-tare. Drept aceea de agiuns este de a-i scălda [ 56] o dată pe săptămână cu apă caldă, întrebuinţănd în celelalte zile spălări uşoare pentru a lor curăţenie. Dacă copiii se vor scălda numai o dată pe septămână, atunce pot şede în scăldătoare de la 5 – 15 minute; ear dacă scăldătoarea se face în toate zilele atunce trebue să fie foarte scurtă. Scăldătoarea stâmpărată luată sara, linişteşte pre copii şi le pregăteşte un somn uşor.
        Băile stâmpărate sănt folositoare şi pentru cei bătrani, şi în adevăr uscăciunea şi stricăciunea pelei, învărtoşerea încheeturilor, trănjirea mişcării săngelui, împuţinarea căldurei şi slăbăciunea plămânelor, îndeamnă adesă pe bătrâni de a năzui la băile stâmpărate ca un mijloc de vindecare şi de alinare la a lor suferinţi.
        În fiecare lună după trecerea firei, femeea trebue să eie căte o baie stâmpărată pentru curăţeniea trupului, fără a părăsi întăritoarele scăldători răci în celelalte zile a lunei. Dar şi femeele care au încetat a mai ave a [57] lor răndueală, vor întrebuinţa cu folos scăldătorile stâmpărate.
        În sfărşit băile stâmpărate sănt priincioase şi acelor convalesţenţi (rădicaţi de pe boale) atăt pentru curăţirea pelei, căt şi pentru liniştirea nervelor.
        Scăldătorile stâmpărate s-au dovedit priincioase: 1. La aprinderi şi ferbinteli îndeobştie, şi îndeosebi, la aprinderea pânteciului, a rărunchilor, a peptului şi a pelei; cu toate aceste ele nu se întrebuinţază la giunghiu şi la ferbinteală însoţită de turburarea veninului.
        2.La cei ce pătimesc de revmatizmǔ şi de peatră la rărunchi sau la beşica udului, mai ales pentru a alina durerile care întovărăşescǔ asemene pătimiri.
        3.La cei ce pătimesc de ipohondrie, de isterie, de spazmǔ, de zădărârea nervelor, şi de nedormire, cum şi la cei ce pătimesc de greaţă şi de vărsare grea.
        4.La colica simplă (vătămătură) şi la aceia care vine din înveninarea cu plumb, scăldătorile stâmpărate sănt un mijloc foarte puternic, şi fără care [58] toate celelalte doctorii rămânǔ adese fără lucrare.
        5.La facere, mai ales cănd durerile sănt mari şi fără putere, scăldătorile stâmpărate liniştesc durerile, deşteaptă opintelele şi înlesnescǔ facerea; dară şi la femeele îngrecate care sănt nervoase şi uscate, scăldătorile stâmpărate sănt folositoare, aşa: în lunele dintăi aceste scăldători feresc de perzanie, şi în cele de pe urmă ele moae legăturile naşterei, pregătescǔ facerea şi împedecă stărpirea durerilor mai înainte de sosirea terminului de facere.
        a)La întrebuinţarea scăldătorilor stâmpărate trebue să luăm-aminte ca ele să nu fie pre-răci, căci atunce în loc de a abate sângele, îl năsădim mai tare în organele centrale. Deci este de nevoe de a turna în răstimpuri căte puţină apă caldă în scăldătoare, pentru ca să aibă pătimaşul o temperatură deopotrivă căt va şide într-însa.
        b)De a lăsa să treacă macar două ceasuri după prânzǔ, pentru că întrănd [59] mai curănd în scăldătoare, ne vom strica mistuirea; cu toate acestea mai bine este a lua scăldătoarea dimineaţa pe nemăncate, ori sara înainte de culcare.
        c)Dacă voim să luăm o scăldătoare numai pentru curăţeniea trupului, apoi aceasta nu trebue să aibă mai mult de 24 grade reum. Nivi trebue să stăm mai mult de giumătate ceas într-însa, fiindcă căldura pre-mare pricinueşte congestie la cap şi la pept, ear şederea pre-îndelungată ne aduce slăbăciune.
        d)De însemnat este că oamenii uscăcioşi nu pot suferi nici scăldătoarele pre-calde nici pre-răcori, şi din contra acei graşi rădică mai bine la căldură.
        e)Eşind din scăldătoare să ne ştergem îndată cu o flanelă sau o prostire uscată şi încălzită, şi să rămânem puţin în pat sau în casă, ear de voiǔ să eşimǔ afară, trebue să ne ferimǔ de văntǔ şi de răceală, îmbrăcându-ne mai bine în ziua aceea decăt în toate celelalte, fiindcă pelea curăţită de a ei unsoare firească este plecată la răceală. 
        
        [60] Despre scăldătorile calde şi ferbinţi.
        
        Sub numire de scăldători ferbinţi înţălegem pe acele, care pentru a lor temperatură mai mare decăt a organelor noastre, ne pricinuescǔ o simţire de căldură mai vie decăt scăldătoarele stâmpărate, ear după gradul timperaturei lor, unele se numesc scăldători calde, altele ferbinţi.
        Scăldătorile calde, ear mai ales acele ferbinţi nu se întrebuinţază nici o dineoară ca mijlocǔ dieteticǔ, şi chear pentru vindecarea boalelor, ele se întrebuinţază numai căteodată. Drept aceea vorbind aice despre scăldătorile calde, aceasta facem numai pentru a arăta primejdiea ce poate căşuna a lor întrebuinţare ră, să videm dar care sănt lucrările acestor scăldători asupra trupului omenesc. Îndată cum întrăm în scăldătoarea ferbinte, ne cuprindǔ fiori, însă curănd se iveşte roşaţa şi ferbinteala pelei şi turburarea organelor centrale, [61] de aice inima se bate peste măsură, răsuflarea se îngreue, capul ameţeşte, înteligenţiea tămpeşte şi plecarea la somnǔ sporeşte, cu un cuvănt congestia sau apoplexia la capǔ ameninţă vieaţa aceluea ce ie o scăldătoare ferbinte: după 10 sau 15 minute sudoare începe a curge în mare cătime, însă fără a uşura pe pătimaşǔ de sarcina căldurei care îl împovorează, şi chear după eşirea din scăldătoare mult timp încă picioarele rămân roşe şi îmflate, gura se simte lăncedă, pofta de măncare lipseşte şi sudoarea încă urmează a eşi cu îmbelşugare, capul se dizmeţeşte pe încet, ear slăbăciunea şi osteneala sănt căteodată atăta de mari, încăt însuşi şederea în picioare este cu neputinţă. Toate aceste înriuriri a scăldătorilor calde atârnă nu numai de la stâmpărătura apei, ci şi de la timpul căt vom şide într-însele. Aşa dacă vom sta puţin timp în aceste scăldători, atunce ele producǔ într-o clipală aţiţarea pelei şi abaterea umezelelor de la centru la periferie [62] fără a ne căşuna vreo slăbăciune, şi din contra dacă şederea în scăldătorile ferbinţi va fi îndelungată, atunce ele producǔ nu numai slăbăciunea trupului prin nemăsurata pierdere a sudoarei, dar poate să ne primejduească şi însuşi vieaţa, prin congestia sau apoplexia organelor centrale. Ear cazurile în care scăldătorile ferbinţi se întrebuinţază, şi sub privigherea doctorească sănt următoarele:
        1.La începutul coriului, a vărsatului sau a altor boale de pele cu ferbinteală, cănd erupţiea întărzie de a eşi sau cănd creşte cu greutate; atunce o scăldătoare ferbinte, luată cu repegiune abate săngele de la centru la periferie, şi grăbeşte eşirea boalei la pele.
        2.La uscăciunea pelei din care să naşte pătimirea organelor mistuirei şi a răsuflărei, şi care să arată prin tusă sacă, greutate la pept, colică la stomah şi la maţe.
        3.La rădicare de pe boalele cu ferbinteală, care au plecare de a se săvârşi prin sudoare.
        [63] 4.La revmatizm hronic (fără ferbinteală) şi pe la sfărşitul revmatizmului iute (cu ferbinteală.)
        5.În sfărşit băile ferbinţi mai sănt potrivite şi pentru tragerea trânzilor la părţile de gios, însă acest scop se poate împlini numai prin băile ferbinţi la şezut.
        Cu toate aceste băile calde nu sănt potrivite: 1.Pentru oamenii pletorici. 2.Pentru dropicoşi. 3.Pentru acei cu peptul slab şi care stupesc sănge. 4.Îndeobştie pentru acei slabi la sistema muşchilor.
        
        Despre băile calde locale sau parţiale.
        
        Băile locale calde să fac mai ales la măni şi la picioare, şi se întrebuinţază adese pentru abaterea săngelui de la centru la periferiea trupului.
        Pentru a deriva sau pentru a abate săngele, doă chipuri se întrebuinţază mai cu deosebire, cel întăiǔ este de a pune în bae materii iuţi precum este făină de [64] muştariǔ, sare şi cenuşă, ear cel de al doile este de a pune picioarele într-un vas cu puţină apă stămpărată, la care să adaoge din vreme în vreme apă foarte ferbinte, aşadar rădicănd treptat stămpărătura băei, vom pute suferi o căldură mult mai mare, decăt atunce cănd vom pune deodată mănile sau picioarele într-o apă foarte ferbinte.
        După firea oamenilor şi după chipul întrebuinţărei lor, băile locale au lucrăr feliurite, aşa videm că persoanele slabe prin luarea unei băi calde de picioare, se liniştesc de durere de cap mult mai uşor decăt cei pletorici sau săngeroşi, şi earăşi pre căt atinge chipul întrebuinţărei, lucrarea băei calde să mărgineşte la partea muetă în apă, dacă nu vom şede mult timp într-ănsa, ear dacă vom prelungi întrebuinţarea băei, atunce a ei lucrare se răspăndeşte în tot trupul, şi pricinueşte ferbinteală şi durere de cap.
        În sfărşit nu trebue să uităm şi plecările fireşti a fiecăruea, drept care mai înainte de a răndui o baie locală ferbinte [65] să ne înştiinţăm de a ei lucrare obicinuită la acel ce vre să o iee, căci almintrele am căşuna lucrări din împrotivă. Aşa ştim că baea de picioare caldă înlesneşte curgerea firii, dară căteodată ea o opreşte.
        Am zis mai sus că-ntr-o scăldătoare caldă întreaagă nu trebue să şedem mai mult de o giumătate de ceas, dară întru o bae caldă parţială putem rămăne şi mai mult; fiecine poate să facă baea de picioare aproape de patǔ sau chear şezănd pe marginea patului, pentru ca să se poată culca, îndată ce va simţi ameţeală, leşin şi alte înriuriri slăbitoare.
        Băile de picioare calde s-au dovedit mai cu deosebire priinciioase:
        1.La durere de cap, la gutunariǔ şi la acei răciţi la picioare.
        2.Luarea unei băi calde de picioare înainte de eşirea vărsatului au putut împedeca o cătime mare de vărsat la capǔ.
        3.Prin băile locale calde de măni şi de picioare, s-au chemat adeseori la locul [66] său artritul strămutat la cap şi la alte organe însemnate.
        4.Băile calde de giumătate de trupǔ şi băile de picioare înlesnescǔ firea şi o facǔ să vie cu mai puţină durere.
        5.În sfărşit băile calde de picioare înlesnescu mergerea călătorilor şi-i liniştescǔ de a lor osteneală; însă nu trebue să trecem cu vederea aice, că băile de picioare calde sănt cu totul nepriincioase pentru acei cu varice (lărgire de vine) şi îndeobşte pentru acei ce pătimescǔ de înflături la picioare.
        
        
        Despre băile de asudare.
        
        Băile de asudare sănt de doă feluri, adecă: seci şi umede; la unele ca şi la altele căldura este pricina de căpitenie a sudoarei, cu această deosebire că la băile umede pe lăngă căldură mai ajută şi aburii la scoaterea sudoarei.
        Pentru facerea acestor băi, aburii or esǔ fireşte din pământ, precum la Işel şi [67] la alte locuri vulcanice, ori se pregătesc prin industriea oamenilor potrivit cu civilizaţiea şi obiceiurile fiecăruea popor. Aşa asudătoare uscată era la romani o cală foarte mare aşezată pe un cuptoriǔ, care înferbănta aerul acestei asudători, şi care se prefăcea într-o asudătoare umedă, îndată ce se rădica capacele unor căldări mari pline cu apă şi aşrzate pe bolta acelui cuptoriǔ; eară la musulmani băile de asudare (de care avem un esemplu la feredeul numit turcesc din Iaşi) se fac în sale pavuite cu marmură şi înferbintate cu ţevii, aşezate în păreţii casei. – În sfărşit ruşii ieu băile lor de aburi în cămări de lemn, unde se află puse petre înroşite de foc, şi pe care se aruncă apă din vreme în vreme pentru producerea aburilor. Deci după ce asudă bine în aceste cămări, se toarnă apă răce pe trup sau se freacă cu omăt.
        Aerul acestor băi fiind îndeobştie foarte ferbinte, oamenii care întră într-ănsele, simtǔ o mare arşiţă în trup şi mai cu deosebire [68] la ţiţe, la pleoape şi la nas; pulsul lor bate tare şi sudoarea curge cu îmbelşugare ş.c. Cu un cuvănt băile de asudare disvoltează înlăuntrul nostru toate acele efecte, de care s-au tratat la băile ferbinţi.
        Deşi în privirea lucrărilor, băile de asudare şi băile ferbinţi au asemănare, totuş ele înfăţoşază oarecare deosebire şi anume: în privirea stămpărăturei este de însemnat, că tot acelaş grad de căldură ne pătrunde mai puţin în asudătoarea uscată decăt în asudătoarea umedă, şi întru aceasta mai puţin decăt în scăldătoarea de apă ferbinte; de aceea trebue să luăm aminte atăt la gradul stămpărăturei căt şi la firea asudătorilor, fiindcă în asudătoarele uscate putem suferi o căldură mult mai mare decăt în asudătoarea umedă, şi decăt în scăldătorile ferbinţi; aşa de pildă putem şedea întru o asudătoare uscată fără suflare la 60 gr. de căldură, de vreme ce nu putem agiunge nici măcar pănă la 50 gr. de căldură întru o asudătoare [69] umedă, sau la 40 gr. întru o scăldătoare ferbinte, fără a simţi înăduşală, batae de inimă, şi foarte mare nelinişte; eară cauza acestei deosebiri uşor vom înţelege numai de vom lua aminte, că în scăldătoarea uscată o mulţime de căldură întrebuinţată fiind pentru evaporaţia sudoarei, răcoreşte organele centrale şi ne eartă de a rădica o ferbinteală mai mare, de vreme ce în asudătoarea umedă, aburii cu care este încărcat aerul împedecă aburirea sudoarei şi prin urmare toată căldura concentrându-se în trupul nostru, ne pricinueşte o mare greutate şi nelinişte. 
        Altă deosebire între asudătoarele de aburi şi scăldătorile calde este mulţimea sudoarei ce esă la întrebuinţarea lor. În această privire este de ştiut, că cătimea sudoarei este mai mare în asudătoarea umedă decăt în asudătoarea uscată, dară în baea caldă sudoarea este mai mare decăt într-amăndoă. În sfărşit greutatea trupului sporeşte sau scade după natura fiecăriea din aceste băi: aşa [70] în asudătoarea uscată, greutatea trupului se împuţinează; şi din contra ea sporeşte în asudătoarea umedă, şi în scăldătoarea caldă. Şi cu toate că sudoarea este mai mare în această de pe urmă bae, totuşi sugerea trupului care lipseşte cu totul la asudătoarele uscate covărşint scoaterea sudoarei în asudătoarele umede şi în scăldătorile ferbinţi lasă pe trupǔ după bae mai greu decăt înainte; de aice înţelegem pentru ce setea se potoale îndată după eşirea din asudătoarea umedă şi din scăldătoarea caldă? Şi pentru ce din contra după eşirea din asudătoarea uscată ea nu încetează decăt după ce prin o băutură înbelşugată am întors singelui earăşi umezelele perdute prin sudoare?
        Băile de aburi se împart în generale şi în parţiale; fiecare din aceste băi au lucrări deosebite potrivit cu temperatura aburilor şi cu chipul întrebuinţărei lor. Aşa dacă vom şedea cu tot trupul într-o bae cu aburi, atunce temperatura de 30 gr. este de agiuns pentru a produce [71] în puţin timpǔ o sudoare generală, şi din contra asudăm mai cu greu dacă şedem în baea de aburi numai pănă la găt.
        Lucrările băilor parţiale îndeobştie se mărginesc la partea aburită; însă dacă temperatura aburilor este mare şi dacă ne învăim bine pe trupǔ, atunce putem căpăta o sudoare generală chear şi într-aceste băi.
        Băile de aburi se întrebuinţază: a) Ca mijloc dietetic. b) Ca mijloc de vindecare. Într-amăndouă aceste cazuri trebue să observăm următoarele povăţuiri generale:
        1.Să nu întrăm niciodată de a dreptul în localele cele mai calde, ci să rămănem cătva timpǔ în cele mai stămpărate, şi apoi să întrăm în cele cu temperatura mai mare.
        2.Şezănd în bae, este bine să ţinem înaintea gurei o pânzătură muetă în apă răce, şi să ne frecăm pe trupǔ cu sopon cu periea, şi cu alte lucruri curăţitoare.
        [72] 3.Fiindcă la întrebuinţarea acestor băi uşor putem căpăta ameţală, leşin, şi alte supărări, apoi trebue totdeauna să se afle cineva pe lăngă noi pentru a pute da la nevoe agiutoriul cuviincios.
        4.Şederea în baea de aburi este mai lungă sau mai scurtă după firea oamenilor; cu toate aceste putem şide într-o bae generală de la 20 – 50 minute, ear într-o bae parţială şi mai mult.
        5.După eşirea din bae de aburi ne învălim îndată într-o prostire caldă şi uscată cu care ne putem freca, şi mai rămânem în pat sau într-o odae caldă pănă ce ne recorim, şi ne păzim în zioa aceea de răceală mai mult decăt în celelalte zile.
        6.Obicinuit se fac feredeele de aburi înainte de ameazăzi şi după ce am făcut o gustare uşoară.
        a)Ca mijloc dietetic băile de aburi se întrebuinţază mai multǔ în tările friguroase şi umede decăt în celelalte; şi în adevăr prin a lor bine-făcătoare înriurire, locuitorii de la nordǔ precum sănt [73] ruşii şi filandezii, se luptă mai bine cu asprimea frigului. Chear şi în părţile călduroase, precum în Egipet şi în alte ţeri a Orientului, asudătoarele se întrebuinţază cu folos pentru a mue pelea uscată de arşiţa soarelui, şi a o rădica din slăbăciunea în care cade prin nemăsurata sudoare, şi îndeobştie asudătoarele sănt trebuitoare în toate ţările pentru a îndrepta umezălele stricate şi a preface constituţia scrofuloasă, şi mai ales pentru a scoate sudoarea; ear asudătoarele săci sănt îndeosebi folositoare pentru acei care au o vieaţă şezătoare, şi asudătorile umede pentru acei care nu pot suferi băile calde.
        b)Ca mijloc de tămăduire, asudătoarele generale se pot întrebuinţa:
        1.La catar, la revmatizm hronic, la dropică şi la alte boale de răceală.
        2.La paralizie, precum şi la suferinţele stomahului şi a plămânilor, care vin din uscăciunea pelei şi din închiderea sudorei.
        2.La boalele de pele învechite şi suprimate [74] (ascunse) din care pricină se pot primejdui organe mai alese cum şi pe la sfărşitul boalelor de pele cu ferbinteală, de pildă: la coriǔ, la colinadă ş.c.cănd pelea nu are putere de a scoate umezelele trebuincioase pentru însănătoşerea bolnavilor.
        4.La boalele venerice (mai ales la bube şi durere de oase) ca mijloc agiutătoriǔ curei mercuriale.
        5.Căteodată prin întrebuinţarea asudătoarelor generale s-au putut întămpina desvălirea turbatului, a lungoarei şi a altor boale molipsitoare, dacă aceste băi s-au întrebuinţat în pripă şi mai înainte de a se înrădăcina răul în trupǔ.
        Băile de aburi parţiale se întrebuinţază: a) La umflăturile şi învârtoşerile ghindurilor, la înţepeneturile şi la sgărciturile mădulărilor, la buretele albǔ de genunchi, la nodurile artritice pe la încheeturi şi la amorţală. La catar vechiǔ, la poala albă, a firei şi a laptelui care sănt [75] ţinute prin o lucrare spasmotică a organelor respective.
        Mai înainte de a începe cura băilor generale de aburi, trebue să luăm vr-o căteva scăldători de apă caldă, şi începănd cura pănă ce bolnavul se va deprinde cu dănsa să facă pe septămână numai doă sau trei băi, şi mai pe urmă va pute lua în fiecare zi căte o asudătoare. Îndeobştie agiunge pentru o cură întreagă 12 băi de aburi, care au tot atăta putere ca şi 36 de scăldători calde şi numai la revmatizmul hronic şi la boalele învechite de pele putem să ne suim pănă la 30 de băi.
        
        
        Despre mijloacele accesoriei a băelor calde.
        
        Supt această numire înţelegem mai multe operaţii, p.c. masarea, flagelaţiea (lovirea), ungerea, frecarea şi afuzia de apă răce pe trupul asudatǔ, care sănt menite parte pentru a aţăţa, [76] eară parte pentru a întări pelea şi a o face mai nesimţitoare la împresiile atmosferice.
        1.Afuzia sau turnarea de apă răce pe trupǔ, la eşirea din baea caldă sau din asudătoarea se întrebuinţază în Rosia şi în Finlanda pentru a linişti întărtarea pelei ce rămâne după întrebuinţarea acestor băi, şi pentru a o deprinde cu izbirile unui vănt aspru şi răce, precum este acela care bate de la nordǔ. Această operaţie nu poate fi vătămătoare oamenilor sănătoşi, mai ales dacă trupul au fost bine încălzit într-o bae de aburi, dar cei slabi se pot primejdui prin o asemine operaţie. Tot aceea lucrare are şi aruncarea în apă răce sau în omătǔ, care se obicinueşte în Rosia şi în părţile de meazănoapte după eşirea din asudători şi din băi calde.
        2.De asemine frecările pe trupǔ cu o flane sau cu periea după eşirea din baea caldă, iritează pelea acelora ce obicinuesc aş turna apa răce pe trupǔ, şi o fac mai puternică pentru a se lupta cu frigul.
        [77] 3.Ungerea cu untdelemn pe trupǔ după eşirea din scăldătoarea caldă mărgineşte sudoarea nemăsurată, moae pelea şi o face mai nesimţitoare la prefacerile atmosferice.
        4.Flagelaţiea (lovire), se face la baea de aburi înaintea turnărei apei răci pe trupǔ cu vergi de arinǔ muete în apă. Prin această operaţie întrebuinţată în Rosiea şi care iritează pelea în gradul cel mai mare, se pregătesc oamenii după eşirea din aburi, pentru a întra în apă răce sau în omăt.
        5.Spălarea trupului cu sopon favoreşte nu numai curăţeniea pelei, dar îi şi împuţinează nemăsurata sudoare.
        6.Masarea, este una din operaţiile cele mai favorite de orientali şi se face în chipul următor: un şărbǔ foarte deprinsǔ cu acest feliǔ de operaţie culcă pătimaşul pe o scăndură, îl stropeşte mai întăi cu apă caldă, apoi îl freacă să-i părăe ciolanele, îi trage muşchii, îl calcă pe şăle, ş.c. Nu ne îndoim că o operaţie de acest feliǔ nu [78] va favorisi funcţiile pelei şi nu va mue încheeturile înţepenite, ce va deştepta şi însuşi contracţiea muşchilor; de aceea masarea este o binefacere pentru orientalii înmoeşeţi prin a lor climă şi năravuri, şi îndeobşte pentru oamenii osteniţi şi care fac puţină mişcare.
        
        
        
       [79] PARTEA II.
       
        DESPRE ÎNTREBUINŢAREA APELOR MINERALE.
        
        CAP I.
        
        DESPRE APELE MINERALE ÎNDEOBŞTE.
        
        Naşterea (origina) apelor minerale.
        
        În privirea originei a apelor minerale există mai multă socotinţe, însă ce mai potrivită se pare a fi următoarea: Aristotel, Plinie şi Galeniǔ din cei vechi, Berţelius, Kiuvie, şi alţi învaţaţi moderni sănt de părere că apele minerale se formează în sinul pămăntului şi anume cănd apele meteorice (de ploae ş.a.) străbat păturile lui şi se încarcă în [80] a lor curgere sub-terenă (sub pămăntǔ) de felurite substanţii cu care vinǔ împreună la lumină, parte în a lor compoziţie primitivă, parte în alte legături hemice.
        Temeiul cel mai puternic în favorul acestei păreri este, că apele menerale se alcătuescǔ îndeobştie tot din acele elemente din care sănt compuse locurile pe unde ele trec. Deci potrivit cu cătimea şi rărimea materialurilor aflătoare în pământǔ şi soiurilor apelor purtătoare de asemene materii vor fi mai mult au mai puţin răspăndite. Aşa găsim foarte multe ape de fer şi de sare; pentru că straturile respective, a acestor metaluri sănt mai răspăndite. Deci dar pentru a pricepe originea apelor minerale urmează numai a cunoaşte compunerea straturilor pământului pe unde trec acele ape. Eară chipul cum s-au format aceste substanţii în sinul pământului, este o problemă care nu se va pute deslega, decăt numai cănd vom şti, cum s-au întămplat aceste revoluţii sub a cărora înriurire [81] s-au format planeta noastră. Din nenorocire noi nu cunoaştem decăt o mică părticică din suprafaţa pământului. 
        Aşa precum am căutat să aflăm origina materiilor din care sănt compuse apele minerale, de asemine trebue să cercetăm cauza temperaturei cei mari şi neatărnate a unora dintr-ănsele.
        De unde vine această temperatură mai mare? De la locul central a pământului, şi-n adevăr prin cercările făcute mai ales la săparea făntânilor artiziane s-au dovedit că temperatura pământului creşte de la faţă cătră centru în proporţie de un grad pentru fiecare 96 picioare; prin urmare la adăncimea de o pătrime de milă, pământul are o ferbinteală de 80 gr. reum. (la care ferbe apa) şi la adăncimea de 7 pănă 8 mile pămăntul are o căldură aşa de mare, încăt poate să se topească chear şi ferul.
        Drept aceea dacă apa meteorică va străbate pănă în straturile cele călduroase a pământului, apoi cănd va eşi la lumină [82] va ave o căldură mai mare decăt aceea a apelor simple.
        Dar rămâne se ştim de unde vine ferbinteala pământului? Pe care lucru vom pute pricepe din următoarele reflecţii: mai întăi este de ştiut că formarea pământului nu se poate înţelege într-alt chip, decat numai prin întrunirea şi îndesuirea materiei primitive ce înoată în eter, şi aşa precum la fiecare îndesuire materială se disleagă o mare cătime de căldură, apoi au trebuit ca şi în minutul formaţiei pământului să se dizlege atăta căldură încăt să fie de agiuns, parte pentru de a topi, eară parte pentru a preface în aburi toate materiile din care se compune planeta noastră. Deci pământul nostru alcătuit fiind pe atunce din materii licvide şi gazoase şi rotindu-se împregiurul său şi împregiurul soarelui, au trebuit în curgerea veacurilor să formeze un trup rotund şi să mai peardă ceva din a sa căldură nemăsurată.
        De la sine se înţelege că răcoreala nu au avut deopotrivă rezultat la toate [83] soiurile de materii din care se alcătueşte pământul, ce unele din aceste materii s-au sleit mai curănd şi altele mai tărziu după firea fiecăriea. Aşa pământurile şi metalurile cele mai cu greu de topit au trebuit să se sleească mai întăi, şi să formeze o coaje supţire, sub care se afla celelante materii care au putut rămănea licvide chear şi la o temperatură mai măsurată.
        Această coaje mai primitive răcindu-se şi strângăndu-se mai tare, au format rupturi şi hâituri, care împingăndu-se între ele au produs pre cei întăi munţi şi au silit materiile topite de sub dănsele de a eşi în faţa pământului sub formă de lavă, de bazalt, şi de alte petre vulcanice care alcătuescǔ straturile secundare sau de a doa formaţie.
        Apa care pentru ferbinteala ce mare de atunce nu putea să stee decăt numai în oarecare depărtare de la pământ şi sub formă de aburi, cu împuţinarea ferbintelei, se apropie mai mult de faţa pământului şi începu să oxideze (să [84] ruginească) materiile de pe dănsul, pănă ce în sfărşit temoperatura scăzând pănă la 80 gr. reum. se aşăză pe faţa pământului sub formă licvidă şi începu să topească şi oarecare materiealuri ce se afla pe ea. În această apă în care era topite materiile cele mai variate, se formă cu vreme deosebitele straturi şi aşezământuri de răndueala a 3-a care sănt cu atăta mai groase cu căt locurile au fost mai adănci; cu căt au fost mai multe ape, cu căt ele au stătut mai mult pe acele locuri şi cu căt s-au întors mai ades acolo.
        Deci în cursul veacurilor, apa trăgându-se de pe unele locuri şi îndreptăndu-şi cursul pe aiurea, lăsă pe altele uscate ce se numescǔ continente, pe care crescură plănte şi vietăţi, care pentru căldura cea nemăsurată a pământului, şi pentru mulţimea aburilor cu care era încărcat aerul, au trebuit să aibă o mulţime colosală. De aice înţelegem fiinţa marilor straturi de cărbuni de pământ (în părţile de mează-noapte), care sănt monumentul [85] cel mai sigur a giganticilor arbori de atunce, precum şi oasele monstruoaselor vietăţi a cărora speţie de mult au încetat de a mai exista.
        Cu toate aceste recorindu-se pământul mai mult şi de aceea o mulţime însămnată de aburi, neputăndu-se ţine mai îndelung în aerse prefacu în apă şi înundă pământul cu toate vietăţile de pe dănsul; care lucru se prepune că s-au întâmplat de mai multe ori în curgerea timpurilor.
        După această ipoteză lesne putem înţălege că apele minerale calde trebue să se nască pretutindene acolo, unde apa meteorică poate străbate prin hăituri şi crăpături atăt de adănc încăt să vie în contact cu straturile cele mai calde a coajei pământului, despre care am vorbit mai sus, şi apoi earăşi să vie la lumină sălită fiind prin apăsarea idrostatică a apei următoare, care lucru să întămplă mai ales în locurile vulcanice, unde straturile calde sănt şi mai apropiete dec faţa pământului.
        [86] De aice urmează că apele minerale vor fi că atăta mai ferbinţi cu căt ele vin mai din adănc şi dinprotivă cu atăta mai răci cu căt ele vin mai din faţă; şi fiindcă cele mai multe dintr-ănsele vin din faţa pământului, de aceea sănt mai multe ape minerale răci decăt calde; cu toate aceste a lor temperatură este totdeauna mai mare decăt a locurilor de unde ele izvorăscǔ.
        Spre a deosebi apele minerale răci din cele calde, s-au luat de pe urmă temperatura de 20 gr. reum. încăt toate apele care au o temperatură mai mare decăt aceasta se numescǔ ape minerale calde, celelante se socotescǔ ca răci.
        
        Despre împărţirea apelor minerale.
        
        Cu greu se poate face o clasificaţie mulţemitoare de apele minerale. 1. Pentru că ele se alcătuescǔ din mai multe soiuri de materii, avănd fiecare dintr-ănsele însuşiri deosebite şi adese contrarii [87] unele altora. 2. Că chear de le vom împărţi numai după covărşirea uniea din acele părţi alcătuitoare, încă vom afla că această împărţire nu este nimerită: fiindcă unele din acele materii precum este ferul, deşi se află într-o cătime foarte mică, totuşi covărşeşte în a sa lucrare asupra trupului omenesc pe toate celelante care s-ar afla în şi mai mare cătime. De aceea vom lua în privire la împărţirea apelor minerale, nu numai covârşirea materială, ci şi pe aceea dinamică (lucrătoare în trupul omenesc a unei părţi alcătuitoare). Ear între părţile alcătuitoare care au o lucrare mai deosebită în trupul omenesc, numărăm acrimea carbonică şi idrosulfurică, oxidul de fer, sarea de măncatǔ şi sările neutrale; şi fiindcă acrimea carbonică nu se înfăţoşază în apele minerale mai niciodată singură, ce legată cu alte materii de la a cărora covărşire acele ape capătă un caracter speţific, apoi nu vom face din apele cuprinzătoare de acrime carbonică o clasă deosebită şi ne [88] vom mărgini la următoarele soiuri de ape minerale: 1. La clasa apelor feroase. 2. La clasa apelor de pucioasă. 3. La clasa apelor alcaline. 4. La clasa apelor de sare de măncat. 5. La clasa apelor neutrale.
        
I. Despre apele feroase.

        Acele ape se numesc feroase care lucrează în trupul omenescǔ mai mult prin oxidul de fer (rugina) decăt prin celelante părţi ce se mai află într-ănsele. 
        Îndeobştie apele feroase sănt limpezi, prevezâi, fără miros şi de un gust astringent, şi-ndeosebi acele carbonice sănt pişcătoare la limbă şi împungătoare la nas, expuse la aer ele se tulbură mai totdeauna şi lasă pe fundul vasului un aşăzămâmt roşietic de oxidǔ de fer. Apele feroase se compunǔ din părţi compacte şi din părţi aeroase. La cele dintăi numărăm: a) Oxidul de fer. b) Sările neutrale, precum este sulfatul de magnezie şi de natron, c) Sările alcaline, precum este [89] carbonatul de natron şi d) Pământurile de carbonatǔ de var şi de magnezia. Eară la cele de al doilea numărăm oxigenul, azotul, şi mai ales aerul fixǔ (acrimea carbonică) şi-n adevăr unele din apele minerale feroase cuprind o cătime atăt de mare de acrime carbonică încăt formează adevărate burcuturi.
        De însămnat este aice că cătimea ferului care se află în apele feroase este foarte mică în proporţie cu celelante materii, şi-n adevăr rareori găsim în 16 unţii de apă feroasă mai mult de a 10 parte dintr-un gran de oxid de fer.
        Întrebuinţate pe dinlăuntru apele feroase sporesc pofta de măncare, înlesnesc mistuirea, grăbesc mişcarea săngelui, (care se face mai roşu şi mai gros) întăresc muşchii, organele generaţiei şi nervile; însă ele căşunează la unii enfracsis (închidere), la alţii emoragie (curgere de sănge) şi altele; cu toate aceste lucrarea apelor feroase este modificată [90] şi după firea celorlalte materii, care se mai cuprind într-ănsele şi anume:
a) Apele feroase carbonice numnite burcuturi potolesc spazmurile stomahului, tae greaţa, înlesnesc mistuirea ferului aflătoriu în aceste ape şi sporesc revărsarea umezelelor din trup prin scoaterea udului, a sudoarei, a flegmei şi a firei.
b) Apele feroase saline (în care se află sări neutrale) răcoresc singele mai bine decăt celelalte, înlesnesc scaunul şi sănt potrivite chiar şi pentru acei ce pătimesc de mare iritabilitate la vasele săngelui.
c) Apele feroase sarate topesc flegma, uşurează scaunul şi disfac materiile închegate.
d) Apele feroase alcaline topesc şi subţie singele mai mult decăt acele saline.
        Însă totǔ folosul care putemǔ aştepta de la apele feroase, atârnă de la starea în care se află mistuirea. Deci dacă aceasta va fi puternică şi netulburată, atuncea se vor arăta lucrările cele bune; şi din contra dacă stomahul nu va pute să le mistuească.
        [91] După descrierea acestor lucrări generale, voim să arătăm întâmplările şi boalele la care se poate cerca a lor întrebuinţare. Aşa precum puterea apelor feroase este zădărâtoare şi întăritoare, apoi ele nu se aplică decăt la boalele căşunate din slăbăciune, însă fără ferbinteală, şi anume: a) la oameni flegmatici; b) la aciea în a cărora singe domneşte mai mult partea licvidă a singelui decăt cea compactă, c) la boalele de nerve care vin din slăbăciunea lor şi care se găseşte însoţită uneori de trândăvie, eară alteori de o simţire pre-mare a organelor.
        1. Într-aceste boale nervoase care sănt produse ori prin ocupaţiile nemăsurate a minţei, ori prin desfrânări, trebue să numărăm ipohondriea şi isteria, cărcei de peptǔ şi de stomah, colica nervoasă, ameţala, durerea de cap, slăbăciunea memoriei şi a viderei, bătaea de inimă, tremurarea mădulărilor, paraliziea (ologire), neputinţa bărbătească, perderea seminţei şi alte multe boale născute din slăbăciune; eară nu din stricarea vreunui organ central.
        2. Apele feroase s-au dovedit folositoare la boalele organelor mistuirei care sănt însoţite de slăbăciune, de flegmă, de rasturi, de ferbinteală la lingurică, de răgăitură acră, de poftă de măncare neregulată, de nemistuire, de somnǔ nehrănitoriu, de flaturi, de încuere sau de treapăd, de flegmă şi alte boale nervoase care vin din slăbăciunea mistuirei.
        3. La trănzi, ear mai ales la acei mucoşi, apele de fer sănt folositoare la unele ce pun în mişcare săndele năsădit sau îl scot afară.
        4. La cloroză, la scrofule, la scorbut, şi la rahit, chear de ar fi şi un început de îndoirea osului spinărei.
        5. La boalele organelor generaţiei care sănt pricinuite din slăbăciune, precum este la partea femeească poala albă, lipsirea firei sau sporirea peste măsură, plecarea la naştere fără de vreme şi la nerodire; eară la barbaţi neputinţa, perderea [93] involontară de sămânţă, şi sculamentul hronic.
        6. La slăbăciunea peliţei mucoase, a plămănilor şi a beşicei udului de unde atărnă tusa, amorţala şi catarul hronic, atăt a plămănilor căt şi a beşicei udului.
        7. În sfărşit nu mai puţin sănt folositoare apele de fer pentru a se într-arma de pe rădicarea de pe boalele învechite şi grele, precum şi spre a împedeca întoarcerea frigurilor.
        Apele feroase sănt vătămătoare: 1. La boalele ce vin din pre-mare putere a trupului şi anume: la pletoră de singe şi la curgere de singe, precum şi la oamenii uscăcioşi şi holerici.
        2. La boale cu ferbinteală îndeobştie.
        3. La adunătură de fire şi la alte necurăţenii care se află în organele mistuitoare.
        4. La boalele venerice, psorice şi artritice, apele feroase sănt de asemine nepriincioase ca unele ce înrădăcinează mai tare răul în trup. În sfărşit băutura [94] de apă de fer este nepotrivită şi pentru femeele îngregate; căci din acea întrebuinţare ar pute să li se pricinuească naştere fără de vreme.
        Cu toate aceste nu este greu de a giudeca în curănd dacă apa feroasă vatămă sau foloseşte. De foloseşte, pătimaşul nu trebue să simtă nici apăsare la stomah nici îngreuere la mistuire, nici congestie la cap; pofta de măncare trebue treptat să sporească, eşirea la scaun deşi în zilele dintăi urmează mai cu întârziere, totuşi mai pe urmă trebue să se regularisască. Dar înegrirea materiilor fecale, flaturile şi răgăiturile ce se arată adeseori la întrebuinţarea acestor ape nu trebue socotită ca semn de nepriinţă. Apele feroase se întrebuinţază mai mult la băutură decăt în scăldătoare. Din apele feroase se poate be pe zi de la 2 pănă la 8 pahare sade sau amestecate cu lapte sau cu zăr.
        Acel ce pe timpul curei pătimeşte de încueri, va lua o sare dischizătoare, precum este acea de Carlsbad sau de Pilnau. [95] Îndeobştie aceste ape pot să se bee răci, eară acei ce nu le pot suferi aşa, mai ales pe nemăncate vor face bine dacă vor scoate apa din izvor cu un pahar încălzit sau dacă o vor amesteca cu zăr cald.
        Apele feroase întrebuinţate pe dinafară produc asemene lucrări, însă mai repede şi mai puternic decăt la a lor întrebuinţare pe dinlăuntru; aşa ele întăresc mai întăi pelea, împuţinează sudoarea şi cu-n cuvănt produc toate acele lucrări de care am vorbit mai sus, şi se întrebuinţază tot la acele cazuri de boale. Îndeosebi spălările cu apă feroasă se-ntrebuinţază la curgere mucoasă pasivă, la slăbăciunea ochilor şi a altor organe. Eară duşele de apă feroasă se întrebuinţază la boalele hronice de nerve, la slăbăciunea memoriei şi a organelor născătoare, la neputinţa bărbătească, la curgerea mucoasă şi la celelalte boale de care am vorbit mai sus. Tot în acele împregiurări se întrebuinţază şi scăldătorile de apă feroasă. În sfărşit [96] mai adăogim aice, că apele feroase la a lor întrebuinţare pe dinafară trebue să fie mai răci decăt celelalte ape minerale, fiindcă o căldură mai mare ar împedeca întăritoarele lucrări a ferului (vezi la cap al 2-le, apele feroase de la Borca, de la Şaradorna, de la Schitǔ de la Hangu, şi acele de la Slănic No. 4 şi No.5).
        
II. Despre apele sulfuroase sau de pucioasă.

        Acele ape se numesc sulfuroase care lucrează în trupul omenesc mai mult prin acrimea idrosulfurică ce ele cuprind, decăt prin celelante părţi alcătuitoare ce se mai află într-ănsele.
        Apele de pucioasă se caracterisază pentru fiecare omǔ prin următoarele însuşiri fizice, şi anume: aceste ape sănt îndeobştie limpezi şi fără floare, însă căteodată tulbure (nevrevezii) şi verzii ca apa de mare. Ele au un gust de pucioasă [97] şi un miros de ouă clocite împuţite. Apele sulfuroase se compun parte din elemente aeroase, parte din elemente compacte.
        Între elementele aeroase numărăm: 1. Gazul de acrime idrosulfurică, care împrumută acestor ape a lor însuşire de căpitenie. 2. Gazul de acrime carbonică ce se află în oarecare ape sulfuroase răci, şi care dă puterea de a împunge la nas şi de a pişca la limbă. 3. Gazul azot care se găseşte în oarecare ape sulfuroase calde.
        Între elementele compacte numărăm: 1. Carbonatul de natron, care se cuprinde în apele sulfuroase alcaline. 2. Sulfatul de Soda şi de Magnezia, care se cuprindǔ în apele sulfuroase saline. 3. Oxidul de fer care se cuprinde în apele sulfuroase de fer.
        Aşa precum apele sulfuroase se compun parte din acrime idrosulfurică, care are o putere zădărâtoare, parte din sări neutrale care au o putere desfăcătoare şi slobozitoare, apoi încăt priveşte a [98] lor lucrare generală în trupul omenesc, ea se poate socoti ca o adunătură alcătuită din lucrarea zădărâtoare a acrimei idrosulfurice şi desfăcătoare a sărilor ce se află topite în aceste ape, ear în totul puterea acestor ape nu poate să fie decăt zădărâtoare şi slăbitoare. Cea întăe lucrare care se arată la întrebuinţarea apelor sulfuroase pe dinlăuntru este întărirea organelor mistuirei şi uşurarea scaunului. Din stomah agiungănd în sănge, aceste ape lucrează în sistema limfatică şi ghinduroasă şi mai cu deosebire în organele păntecelui (a maiului, a matcei şi a trănjilor) a pelei şi a peliţei mucoase.
        Aşadar după firea organelor respective, apele feroase tocmescǔ materiile închegate, desfac năsăditurile, grăbesc mişcarea săngelui, aţiţă pelea, scotǔ sudoarea, topesc mucii şi înlesnesc scoaterea flegmei.
        Din alăturarea lucrărei apelor sulfuroase cu ale apelor feroase observăm, că lucrările celor dintăi sănt contrarie [99] acesto de pe urmă, şi anume: 1. Cănd apele sulfuroase topescǔ şi aburescǔ materiea organică, acele de fer o încheagă şi o fixarisesc (statornicesc) mai mult.
        2. Cănd apele feroase lucrează în sistema arterielă, acele sulfuroase lucrează vănoasă şi mai ales în vinele organelor pântecelui.
        Cu toate aceste lucrările apelor sulfuroase sănt modificate şi după firea celorlalte elemente, care se mai găsesc în aceste ape, şi anume:
a) Apele sulfuroase alcaline topesc materiea organică mai mult decăt celelalte, şi pentru acrimea organică ce se află în aceste ape, ele înlesnesc firea şi scoaterea udului şi se mistuesc mai bine decăt celelalte ape sulfuroase.
b) Apele sulfuroase saline concentrează a lor lucrări în organele păntecelui şi-nlesnesc scaunul.
c) Apele sulfuroase feroase sănt mai întăritoare şi disfac mai puţin umezelele trupului decăt celelalte ape de pucioasă. 
[100] Apele de pucioasă se întrebuinţază la următoarele boale:
1. La boalele hronice de pele precum la rae, la pojar şi la alte boale de pele, care se nascǔ din stricarea săngelui numită constituţie psorică.
2. La artritǔ şi la rebmatizmǔ hronicǔ, cu sau fără înţepenirea încheeturilor, la bolfele, la învărtoşerile şi la năsăditurile, care vin din stricarea săngelui numită constituţie revmatică, artritică şi psorică.
3. La stricarea săngelui prin întrebuinţarea ră a leacurilor de plumbǔ şi de mercur, mai ales cănd aceşti oameni pătimesc de spasmǔ, de paralizie, de colică şi de tremurare la mădulări.
4. La slăbăciunea peliţei mucoasă care este însoţită de scoaterea unei cătime mari de flegmă, între care numărăm: catarul plămănilor, a beşicei udului şi a organelor generaţiei (boala albă şi sculamentul hronic).
5. La năsăditurile maiului şi a splinei (rastǔ), la trănzi, la neregularea firei [101] şi la alte obstrucţii care vin din încurcarea mişcărei săngelui în vinele organelor păntecelui.
6. La bolfele şi la învărtoşerile răci a ghindurilor de la găt, de subsuori, şi din păntece; şi îndeobştie la toate boalele scrofuloase însoţite de slăbăciune.
7. Apele sulfuroase sănt folositoare chear şi la boalele hronice de nerve, precum sănt paraliziile (ologirile), ipohondriea şi alte boale de acest feliu, dacă s-au dovedit că aceste boale atârnă de la împedecarea sudorei, de la artritǔ, de la revmatizmǔ, de la năsăditurile păntecelui şi de la ascunderea unor boale hronice de pele.
	Din cele zise mai sus se vede, că apele sulfuroase, au lucrări mari şi întinse; cu toate aceste sănt întămplări şi boale la care ele nu sănt potrivite, şi anume: a) La pletoră de sănge, la emoragie activă, la plecare către damla, la boalele organice de inimă şi la congestiea plămânilor. b) La tot soiul de ferbinteli şi aprinderi. c) La scorbutǔ [102] ca unele ce sporesc disfacerea săngelui şi prin urmare boala. d) Apele de pucioasă de aseminea nu sănt potrivite la boalele venerice, tractate de curănd cu mercur), căci prin a lor întrebuinţare pripită, adeseori s-au ivit boala venerică vindecată cu mai mari furii şi putere.
	După firea persoanei şi a boalei, apele sulfuroase se întrebuinţază atăt pe dinlăuntru căt şi pe dinafară; dar întrebuinţarea lor cea mai generală este pe dinafară (mai ales cănd ele sănt calde), şi anume: sub formă de duşă, de oblojele şi de compresuri. Cu toate aceste în cazuri de boale învechite, şi cănd voim să pătrundem toată vegetaţiea (plăsmuirea), ele se întrebuinţază şi pe dinlăuntru, însă într-o cătime mult mai mică decăt burcuturile şi decăt apele feroase. În aceste împregiurări bolnavul va be în curgere de la 2 pănă la 4 septămâni pe fiecare zi de la 2 la 6 pahare de apă de pucioasă.
	[103] Îndeobştie pe fiecare zi se va face căte o scăldătoare de apă de pucioasă, a căriea temperatură nu trebue să fie nici mai mică de 27 nici mai mare de 32 g. r. Eară persoanele simţitoare şi slabe vor face numai 3 scăldători pe septămână. Numărul scăldătorilor pentru o cură complectă este de la 21 pănă la 28 scăldători. În sfărşit apele sulfuroase întrebuinţate pe dinafară sub formă de aburi sau duşă, s-au dovedit folositoare mai ales la umflături, la zgărcituri şi la ologiri1).

III. Despre apele minerale alcaline.

        Sub numire de ape alcaline înţălegem pe acele, în care partea cea mai lucrătoare este carbonatul de natron. Afară de carbonatul de natron (sare), carbonatul, sulfatul şi idrohloratul de var, carbonatul şi sulfatul de magnezia; în sfârşit se mai [104] află şi mici porţii de fer, de mangan, de lition, ş.c. Din părţile aeroase (din gazuri), unele din aceste ape cuprind o cătime însemnată de acrime carbonică, eară altele de acrime idrosulfurică şi puţin gazǔ azot.
        După feliul şi după compoziţiea lor, apele minerale alcaline se împart: a) În curat alcaline, care au numai carbonatul de natron ca materie principală. b) În alcaline pământeşti adecă care osebit de carbonatul de natron mai cuprind în sine sare de măncat şi alte sări neutrale. d) În alcaline acre care se deosebesc prin o cătime însemnată de acrime carbonică slobodă.
        În privirea temperaturei lor apele minerale alcaline se împart în calde şi în răci; apa alcalină răce este limpede fără floare, fără miros şi de un gust leşietic. Eară acea caldă se deosebeşte prin un miros animal caracteristicǔ; lasate la aer aceste ape nu cearcă niciun feliu [105] de schimbare, osebit de acele cuprinzătoare de acrime carbonică, care răsuflăndu-se lasă un aşezământ pe fundul vasului.
        Lucrarea fundamentală a apelor alcaline în trupul omului atărnă de la carbonatul de natron care disface materiea organică şi linişteşte nervele zădărâte; cu toate aceste lucrarea apelor alcaline este modificată: 1. După firea organelor trupului omenesc. 2. După a materiilor ce o compunǔ.
1. Încăt priveşte la firea organelor aceste ape învioşază pelea, aţiţe peliţa mucoasă, topesc materiile închegate, disfac bolfele, subţie săngele, moae ţeseturile organice, slăbescǔ trupul, înlesnescǔ udul, topesc petrele din beşica udului şi produc prin a lor îndelungată întrebuinţare un feliu de discrasie care are mare asemănare cu scorbotul.
2. Ear încăt se atinge de feliurimea materiilor şi efectele lor, se modifică în chipul următoriu: 
a) Apele alcaline saline răcorescǔ săngele şi uşurează scaunul.
[106] b) Acele alcaline acre prin a lor acrime carbonică aţiţă circulaţia săngelui, liniştesc stomahul, înlesnesc udul şi sudoarea şi mărginesc nemăsurata supţiere a săngelui, ce pricinuesc apele sade alcaline.
    Prin a lor putere topitoare şi răcoritoare, apele alcaline s-au dovedit priincioase în următoarele cazuri de boale.
1. La peatra de la rărunchi şi la cea din beşica udului.
2. La catarul plomănilor care se arată prin amorţală şi prin scoaterea unei cătimi însemnate de flegmă.
3. La obstrucţiile maiului şi a splinei, la gălbănare, la trănji, precum şi la peatra care se face în beşica fierei.
4. La închiderea firei, la a ei curgere cu dureri, la poala albă şi la nerodiri; mai ales cănd aceste boale atârnă de la învărtoşerea maiului şi a splinei.
5. La învârtoşerile plămânilor din care ar pute mai tărziu să se dezvălească oftiga, însă apele alcaline nu mai folosesc, cănd bolnavii încep a stupi cu [107] puroi sau cănd se ivescǔ celelalte simtoame de oftigă. În sfărşit ele folosesc chear şi boalele de nerve, precum sănt durerile de inimă şi spazmurile, mai ales cănd aceste boale atârnă de la obstrucţiile (rasturile) organelor mistuitoare.
        Cu toate aceste sănt boale, la care apele alcaline nu sănt potrivite, şi anume: la slăbăciunea generală, la plecarea cătră supţierea săngelui, la scorbutǔ, la dropică, la ferbinteli şi aprinderi, precum şi la supuraţiea organelor centrale.
        Apele alcaline răci, eară mai ales acele care au multă acrime carbonică se întrebuinţază pe dinlăuntru sade sau amestecate cu lapte sau cu zăr, şi se beu în cursǔ de 3 sau 4 septămâni de la 2 pănă la 8 pahare pe zi, eară acele calde se întrebuinţază ca scăldători, cu care se poate uni şi băutura de apă alcalină răce. Aceste scăldători pot fi stâmpărate, calde, şi ferbinţi; scăldătorile stâmpărate sănt liniştitoare, acele calde sănt topitoare şi muetoare, eară acele ferbinţi sănt aţiţătoare. După temperatura apei putem şede într-o bae de apă alcalină de la un pătrar de oară pănă la o oară întreagă, şi la începutǔ ne scăldăm la 2 zile odată, eară mai pe urmă şi în toate zilele pănă ce am făcut vr-o douăzeci sau treizeci de feredee, care sănt de agiuns pentru o cură completă; în sfărşit duşa de apă alcalină se face pe organul pătimaş o dată sau de doă ori pe zi, de la 5 pănă la 15 minunte.
        
        
VI. Despre apele serate sau de Slatină

	Acele ape minerale se numesc serate, care sănt compuse mai cu osebire din sare.
	Apele serate au m ai multe părţi compacte decăt celelalte ape minerale, şi sănt compuse din părţi compacte şi aeroase. Între cele compacte se numără [109] idrohloratul de var şi de Magnezia, sulfatul şi carbonatul de var, oxidul de fer şi de mangan, materiile elextrative, iodul şi bromul; eară între cele aeroase se numără o mare cătime de acrime carbonică şi o mai mică de gaz azot şi de acrime idrosulfurică.
	După firea şi după cătimea materiilor respective, apele sărate se împartǔ în mai multe clase: a) În slatine adevărate, adecă în care nu se află alte substanţii mai lucrătoare decăt sarea. b) În ape de sare feroase, în care se află pe lăngă sarea de măncat oxidul de fer şi c) În ape serate alcaline, care pe lăngă sare mai cuprindǔ şi carbonat de natron. d) În ape serate de brom şi de iod. e) În burcuturi, în care se mai află pe lăngă sare şi o cătime însemnată de acrime carbonică. f) În sfărşit aice trebue să numărăm şi apa de mare, care nu este decăt un fel de saramură.
	Apele serate sănt limpezi, fără floare de un gust serat şi căteodată leşietic; ele sănt fără miros, însă unele dintr-ănsele [110] au un miros slab de pucioasă. Expuse la aer, aceste ape rămăn neschimbate afară numai dacă cuprind oarecare cătime de acrime carbonică sau idrosulfurică. În sfărşit dintre apele serate unele sănt răci, altele calde, şi altele ferbinţi.
	În privirea lucrărilor, apele serate întrebuinţate în băutură, topesc flegma din plămâni, din rărunchi şi din organele mistuirei, şi prin urmare ele înlesnesc mistuirea, eşirea afară, şi sporesc şi pofta de măncare. Primite în singe, aceste ape lucrează mai ales în sistema linfatică şi linguroasă, din care împrăştie umezelele şi moae învărtoşerile organice, aţiţă organele generaţiei, în sfărşit ele adaog cătimea udului şi curgerea firei, mai ales cănd acele neorănduele provinǔ din slăbăciunea matcei. Însă este de luat aminte, că apele serate băute mai mult timp şi în mare cătime, supţie săngele şi păroduc discrasie scorbutică.
	Cu toate aceste lucrările apelor serate atărnă şi de la soiul celorlalte materii, din [111] care ele m ai sănt compuse, a) aşa apele feroase serate sănt slobozitoare, topitoare şi totodată întăritoare, b) apele serate alcaline pe lăngă însuşirile generale a apelor serate mai au şi putere de a lega acrimea aflătoare în organele mistuitoare, însă ele produc şi mai uşor scorbutul decăt celelalte ape serate, c) apele serate de iod şi de brom topesc foarte bine năsăditurile şi învărtoşerile organice, mai ales pe acele de natură scrofuloasă, d) apele serate carbonice sănt mai lesne de mistuit, dar şi mai aprinzătoare decăt celelalte.
	Apele sarate întrebuinţate în scăldători aţiţă mai întăi pelea şi potoale zădărârile nervilor, eară mai pe urmă produc în sănge şi în tot trupul schimbările de care am vorbit mai sus la băutura de apă sarată.
	Apele sarate se întrebuinţază în următoarele cazuri de boale.
        1. La scrofule îndeobştie, şi-ndeosebi, şi-ndeosebi la cariu,  la burete albǔ, la boalele hronice de pele şi la alte pătimiri care sănt [112] de natură scrofuloasă. 2. La boalele peliţei mucoase îndeobştie şi îndeosebi la catarul hronic a plămânilor, a organelor generaţiei şi a udului, prtecum şi la oftica tuberculoasă. 3. La gutunariǔ, la revmatismǔ, şi la alte boale, care provinǔ din slăbăciunea pelei şi din plecarea de a răci cu usurinţă. 4. La învărtoşerele organelor mistuitoare (la rasturi), la trânji, la urmarea neregulată şi cu durere a firei, la peatra de la rărunchi şi de la vezica udului, la cloroză, la plecarea cătră îngrăşăre şi la începutul învărtoşerei matcei. 5. La slăbăciunea organelor mistuitoare, fie din lucrările nemăsurate a minţei şi nemişcarea în casă, fie din aţiţare necontenită a organelor mistuitoare cu măncări grele şi băuturi spirtoase. 6. La slăbăciunea generală pricinuită din zăcerea îndelungată sau din perderea nemăsurată de umezele, în sfărşit la spasmuri, la paralizie, la durere de cap, de faţă, şi la boalele care vin din slăbăciune sau din ecsitaţia nemăsurată a nervelor; cu toate aceste apele sarate sănt nepotrivite [113] pentru acei ce pătimesc de dropică, de oftică, de aprindere, de ferbinteală şi de pletoră de sănge, nu mai puţin şi pentru aplicaţii la apoplexie şi care au pelea gingaşă şi nervele iritate.
        Pe lăngă întrebuinţarea apei sarate în băutură şi-n scăldătoare, se mai poate face dintr-ănsa şi băi de aburi, acestea lucrează cu mare putere, mai întăi la pele şi mai pe urmă la peliţa mucoasă a plămânilor şi sănt priincioase la boale de pele, la catar hronic, la înăduşală întovărăşită de o cătime mare de flegmă şi la oftică tuberculoasă fără ferbionteală.
        
        V. Despre apele neutrale sau amare.
        
        Sub numire de ape neutrale înţălegem pe acele care lucrează în trupul omenescǔ  mai mult prin sulfatul de soda şi de magnezia (sarea amară), decăt prin celelalte  materii ce le mai compunǔ. Pe lăngă aceste apele de sări neutrale mai cuprind [114] şi alte trupuri compacte, precum este carbonatul de soda, sarea oxidul de fer, ş.c. Dar părţi aeroase să află puţine în aceste ape.
        Apele de sări neutrale sănt limpezi şi fără floare, însă căteodată bat în galbănǔ, a lor gust este amar şi sarat (sălciu) şi sănt îndeobştie fără miros, numai unele dintr-ănsele au un miros particular leşietic, eară acele care cuprind o cătime însemnată de acrime carbonică împungǔ la nas. Amărăciunea acestor ape este cănd mai mare, cănd mai mică şi cu căt săceta va fi mai mare cu atăta şi apa va fi mai amărâe.
        Temperatura acestor ape este schimbăcioasă şi atărnă de la temperatura atmosferei, de aceea ele sănt mai răci earna decăt vara.
        Aceste ape întrebuinţate pe dinlăuntru aţâţ organele mistuitoare, disfac şi supţie flegma şi tot soiul de materie organizmului de prisos, ce s-au adunat şi s-au închegat atăt în stomah căt şi în celelalte măruntăi a pântecelui, şi le [115] scotǔ afară nu numai prin treapăd, dar şi prin udǔ; pe lăngă aceste ele potolesc aprinderea săngelui, topăsc rasturile, liniştesc nervele zădărite şi trag umezelele de la părţile de sus, la părţile de gios.
        În urmarea lucrărilor arătate, apele de sări neutrale se pot întrebuinţa cu folos la rasturi, la adunătură de flegmă în stomah şi în maţe, la trănji, la încuere, la gălbănare, la plecare cătră artrit şi peatră, la acei cu plecare cătră pletoră de sănge şi cătră apoplexie (damla), la durere de capǔ şi de şele, la ameţală şi la alte suferinţe ce vin din nelucrarea trănjilor şi din nerăndueala firei. În sfărşit apele de sări neutrale s-au dovedit priincioase la mâmcărimea pelei, la coşi şi la alte beşicături şi spuzături care se facǔ pe faţa giunilor tineri, şi tinere din pricina pletorei şi a iuţelei săngelui; cu toate aceste a lor întrebuinţare îndelungată este nepotrivită pentru acei ce pătimesc de treapăd hronic şi de slăbăciunea organelor [116] mistuitoare şi îndeobştie pentru cei slabi.
        Din aceste ape minerale se poate be de la 2 pănă la 4 pahare, fiecare paharǔ de 50 dramuri sau de o litră sade sau amestecate cu zăr sau cu zămuri de erburi, şi bem de atăte ori de căte videm că poate să ne scoată la scaunǔ măcar de 3 sau de 4 ori pe zi, şi-ntrebuinţăm aceste ape în curgere de 8 sau de 15 zile; mai lăsăm să treacă 8 zile şi apoi earăşi mai bem de la 8 pănă la 12 zile şi aşa mai departe pănă ce agiungem la scopul dorit. Cu toate aceste de la 1 pănă la 2 pahare pe zi putem be fără înterunţiea sus menţionată.
        
        
        Regulele generale la întrebuinţarea apelor minerale.
        
        Pentru a ne pute folosi de apele minerale trebue se ştim îndeobştie:
        [117] 1. Care apă minerală este mai potrivită pentru a noastră boală?
        2. Care este timpul cel mai bun pentru facerea curei?
        3. De ce să ne ferim şi cum să ne purtăm la băutura sau la scăldătoarea de apă minerală? Trebue dar să trătăm îndeosebi de fiecare din aceste întrebări şi anume:
        
        A.Despre alegerea apei minerale.
        
        Aşa precum la fiecare cură îndeobştie pe lăngă medicament locuinţa, căutarea şi dieta sănt elementele neapărate care înlesnesc vindecarea, de asemine şi la întrebuinţarea apelor minerale, deşi băutura sau scăldarea este lucrul de căpitenie, totuş mai sănt şi alte împregiurări agiutătoare ce nu trebuescǔ scăpate din videre, precum sănt poziţiea şi clima locului, dispoziţiea băilor şi îndemănările vieţuirei. De aice trebue să luăm aminte nu numai la firea boalei şi a apei minerale ce şi la împregiurările bolnavului, mai ales în privirea mijloacelor [118] băneşti precum şi în privirea timpului ce bolnavul poate întrebuinţa la facerea curei sale, căci la dinpotrivă apele cele mai bune nu vor fi de niciun folos, aşa dacă vom trimete pe un bolnav, care are trebuinţă de mişcare, la nişte băi unde aceasta din pricina dealurilor ear fi îndemănatică, băile sfătuite nu vor produce tot folosul dorit. De asemine un literat a căruea boală se trage din multa îndeletnicire şi spre a căriea vindecare se recomendueşte distracţia într-o societate plăcută, ce va afla rău dacă-l vom trimete la singurătate; şi din contra un loc vesel şi mult vizitat se va păre pre sgomotos unui ipohondriacǔ. Aşa dar mai înainte de a merge la băi trebue să luăm aminte la toate aceste înpregiurări.
        
        B. Despre timpul cel mai potrivit pentru facerea curei.
        
        Timpul cel mai potrivit pentru întrebuinţarea curei de apă minerală la băi, este ăn lunile iunie, iulie şi august; în [119] acest timp, în care domneşte cea mai plăcută şi pătimaşii tămăduire la apele minerale, şi în adevăr în aceste luni, nu numai că preumblarea este mai putincioasă decăt alte dăţi, dar şi căldura care aţiţă pelea şi agiută scoaterea sudoarei este mai mare decăt în alte timpuri a anului; de aice lucrarea apelor sulfuroase, care se întrebuinţază mai ales la catar hronic şi la revmatizmǔ, este mult mai puternică vara decăt în celelalte timpuri; şi nu numai apele care înlesnesc scoaterea sudoarei, dar şi celelalte care nu fac acest efect, precum sănt apele de fier, să întrebuinţază de asemene vara, pentru că se află în munţi răci şi într-o temperatură nestatornică, unde lesne am pute răci dacă ne-am afla în celelalte anotimpuri. Cu toate aceste apele feroase şi burcuturile se pot be şi în celelalte timpuri, însă nu la băi, ci acasă; pe lăngă aceste la alegerea timpului pentru cura de apă minerală este de luat aminte, dacă un locuitoriu din ţerile [120] friguroase să duce la băi în ţările mai friguroase şi din contra; în cazul dintăi se vor alege lunele cele mai răcori a verei, adică mai şi septemvrie, ear în cazul al doile cele mai calde: iunie, iulie.
        După situaţia izvoarelor să începe şi cura de apă minerală, în Moldova mai tărziu sau mai devreme, şi deşi mai pretutindene se deschid băele de la 1 iunie, totuşi în locurile mai răci să va începe cura cu 15 zile mai tărziu. Vezi şi cele cuprinse la descrierea apelor minerale îndeosebi.
        
        C. Cum să ne purtăm şi de ce să ne ferim la cura de apă minerală îndeobştie?
        
        Atăt persoanele care beu apă minerală, căt şi acele care se scaldă într-ănsa, trebue să eie aminte la următoarele povăţuiri. 1. Nimene să nu înceapă cura de apă minerală fără rănduirea doctorească 2. Acei ce agiung osteniţi prin călătorie la apele minerale, trebue să se odihnească [121] o zi sau două mai înainte de începerea curei. 3. Trebue să ne păzim de nemăsurări în măncări şi-n băuturi. 4. Cănd este sănin şi cald să rămănem mult timpǔ afară în aer curat şi să facem şi să facem mişcare măsurată, ferindu-ne de răceala şi de înferbintarea trupului. 5. Să ne culcăm timpuriu sara şi adoazi să ne sculăm de mănecate. 6. În sfărşit să ne disbărăm de grijile familiei şi de ocupaţiile obicinuite, să fim voioşi şi să căutăm petreceri plăcute; şi îndeosăbi: 
a)La băutura de apă minerală.
        Timpul cel m ai potrivit al zilei pentru băutura de apă minerală esrte dimineaţa pe nemăncate, nu numai pentru că atuncea stomahul este slobod de orice încărcare, dar şi pentru că în acest timpǔ putem face mai lesne mişcare decăt mai tărziu şi după ce se înferbăntă aerul. Cu toate aceste nu trebue să uităm cănd mergem la făntănă, ca să ne înbrăcăm bine şi potrivit atăt cu răceala dimineţei căt şi cu [122] aceea care domneşte în locurile muntenoase, unde se află izvoarele minerale.
        Aflăndu-ne la izvor umplem paharul şi bem în răstimpuri , ear la burcuturi deşteptăm deodată paharul pentru ca să nu se răsufle apa; la începutul c urei bem puţină apă, şi anume din 15 în 15 minute căte o giumătate paharǔ şi facem mişcare la aer, îndeobştie nu putem hotără numărul paharelor ce se pot be într-o dimineaţă, întăi pentru că păharele nu pot fi pretutindene de potrivă mărime, şi al doile pentru că aceasta atărnă nu numai de la firea persoanei, a boalei şi a apei, dar şi de la feliul vremei; aşa putem be mai mult vara decăt primăvara şi toamna, şi earăşi în zilele calde mai mult decăt în cele recoare; cu toate aceste putem be dimineaţa de la 8 pănă la 12 pahare de apă minerală fiecare de 4, sau de 6 unţii (50 dramuri), cu această osebire că femeele îndeobştie beu mai puţin decăt bărbaţii. Dar la boalele învechite poate să urmeze trebuinţa de a lua o cătime de 2 sau de 3 ori mai mare decăt [123] aceasta. Dacă apa are mult gaz, apoi pentru a-i păstra toată puterea, trebue să bem paharul numai pe giumătate şi pe ceealaltă aruncăndu-o îl umplem din nou şi bem earăş pe giumătate.
        Îndeobştie apele minerale calde îngreue mai puţin stomahul decăt cele răci şi mai ales decăt cele cuprinzătoare de fer.
        Persoanele care pătimesc de ameţeală şi de slăbăciune la peptǔ, precum şi acei ce capătă greutate la stomah şi treapădǔ din pricina băuturei apei răci pe nemăncate, pănă ce se vor mai deprinde cu dănsa, trebue să o bee încălzită sau cel puţin scoasă cu pahare încălzite sau să o bee amestecată cu lapte cald, (giumătate lapteşi giumătate apă minerală).2
        De asemenea oamenii bătrâni şi flegmatici pot să amestice apele minerale de fer cu o lingură sau doă de vin bun. Cu [124] toate aceste mai potrivit este să bem apa aşa precum ea se găseşte în natură şi nestrucată, căci toate amestecăturile tae puterea apei, şi mai bine este, ca cei ce nu pot să o sufere pe nemăncate să facă o mică gustare cu cafe, cu ceai uşor, cu puţin lapte, cu posmagi, şi apoi după un ceas sau doă se meargă la izvor unde vor începe a be din apa minerală, şi anume la începutul curei persoanele slabe vor lua căte un pahar sau doă pe zi, eară mai tărziu pot se bee şi mai multǔ, împuţinănd la sfărşitul curei earăşi numărul paharelor precum au fost la început.
        Femeele nedeprinse de a se scula demănecate precum şi persoanele, care nu pot suferi aerul de dimineaţă, vor be în pat vr-o căteva pahare de apă minerală, după care sculăndu-se vor urma mai tărziu băutura la izvor.
        După ce am băut paharul cel mai de pe urmă de apă minerală, ne primblăm încă giumătate de oară şi apoi facem o mică gustare, dacă ne este foame. [125] Afară de o bucăţică de păne albă cu cafe sau cu ciocolată simplă (fără mirodenii), toate elelalte bucate sănt oprite. Acel ce nu poate suferi nici cafeoa nici ciocolata, poate se mănânce vr-o doă ouă sau o supă dreasă cu un gălbănuş de ou. Eară acei care beu apa cu lapte nu mai au trebuinţă de gustare.
        După gustare petrecem doă sau trei oare în linişte sau mergem în trăsură şi numai înainte de prănzǔ facem earăşi o mică preumblare.
        La prănzǔ pătimaşul trebue să mănânce măsurat şi numai bucate lesne de mistuit, precum sănt acele bucate din carne de vacă, de viţel, de pasere, de vănat, de păstrăvi, de ştiucă amestecată cu spănac, cu sparangă, cu mazăre dulce şi verde, şi compoturi, şi să se ferească de bucate grase şi de aluaturi grele, de cărnuri sarate şi svăntate, de salată şi de poricale crude.
        Eară băutura se va compune din apă [126] simplă şi răce şi num ai persoanele slabe pot lua puţin vin vechiǔ cu apă, eară băutura de apă minerală la masă este u totul nepotrivită, afară numai de o mică cătime dintr-acele cu acrime carbonică (burcuturi).
        După prănzǔ căutăm să întrebuinţăm timpul într-un chipǔ plăcut, şi anume: cu preumblarea cu trăsura sau cu luntrea şi cu călăriea, dacă este vreme bună, ear la vreme ră ne vom desfăta cu muzica, cu bileartul sau cu petrecerea într-o societate veselă.
        Somnul după prănzǔ este vătămătoriu, însă dacă deprinşi fiind nu putem să ne desvăţăm fără să simţim greutate şi nemulţemire, apoi să ne lăsăm pe o canape sau pe un pat de la 15 pănă la 30 de minute, şi apoi earăşi spă ne deşteptămǔ. 
        La cura de apă minerală osteneala trupului prin mergere sau întru alt chip este vătămătoare sănătăţei, de asemenea este nepriincioasă obosirea ochilor prin cetire noaptea şi truda plămânilor [127] prin căntare în flaut şi în alte, instrumente de suflare.
        Sara intre 5 şi 6 oare putem earăşi să bem apă minerală răce, însă numai giumătate decăt am băut înainte de prănzǔ. Eară din apă minerală caldă nu vom be decăt numai cănd atmosfera va fi mai răcorită, căci altmintrelea scoaterea sudoarei ne-ar slăbi pre-tare.
        Ear următoarele persoane se vor feri cu totul de băutura apelor minerale cătră sară, tinerii, pletoricii, plecaţii, cătră curgere de sănge, femeele, copii, cei cu stomahul slabǔ şi acei ce au trebuinţă de o cură îndelungată.
        Sara bolnavul trebue să se culce timpuriu pentru ca să se poată scula a doa zi demănecate, căci nedormirea sau stricarea somnului noaptea prin giocul cărţilor, prin danţǔ şi altele este împotrivitoare curei.
        În sfărşit la întrebuinţarea apelor minerale, mintea noastră trebue să [128] fie scutită de lucrările ostenitoare şi inima noastră să fie slobodă de grije, de ură şi de tot feliul de patimă dărmătoare sănătăţei. Drept aceea în toată vremea curei să fim voioşi şi să petrecem cu oameni plăcuţi şi mai ales cu femeele educate; numai această petrecere să nu se exagereze în patimă, fiindcă amorul şi exerciţiile venite sănt lucrări dărmătoare sănătăţei şi sdruncinătoare curei. Un feliu de nepăsare nu în privirea regulelor dietetice, ce în privirea suferinţelor trupeşti şi sufleteşti este priincioasă la cura de apă minerală.
        După cătimea apei care să ie pe dinlăuntru, cura de apă minerală se împarte în cură mare, mijlocie şi mică. La cura cea mare pătimaşul be atăta apă, pe căt poate să rădice stomahul. 2. La cura cea mijlocie să be numai atăta, cătǔ stomahul pătimaşului poate lesne să mistuească, adecă de la 4 pănă la 10 pahare. 3. În sfărşit la cea mică să be pe zi numai de loa 1 pănă la 2 pahare de apă.
        [129] Din vechime se-ntrebuinţa mai mult cura cea mare decăt cea mijlocie, de vreme ce acum mai nu se întrebuinţează decăt aceasta de pe urmă, şi care este de agiuns pentru vindecarea boalelor curabile; ear cura cea mare astăzi nu se întrebuinţază decăt la obstrucţiile învechite şi la acei de o constituţtie răce, unde numai prin un atac puternic se poate produce reacţiea dorită spre vindecarea boalelor lor; în sfărşit cura cea mică se păstrează pentru persoanele gingaşe şi cu nervele zădărite şi pentru care chear şi cura cea mijlocie ar fi pre-aspră.
        b) Cum se întrebuinţăm băile de ape minerale? Cu care răndueală trebue să se facă scăldătorile îndeobştie, am borbit în partea întăia. Aice ne vom mărgini la următoarele luări aminte:
        1.În băele calde nu trebue să întrăm deodată pănă la gătǔ, ci să ne spălăm mai întăi peptul şi păntecele cu apă caldă şi-apoi să întrăm.
        2.Oamenii plecaţi cătră ameţeală trebue, şezănd în scăldătoare, [130] să-şi spele capul cu apă răce sau să-şi pue pe cap un burete sau o beşică plină cu apă răce, eară femeele din pricina părului vor pune pe frunte o compresă muetă în apă răce şi stoarsă.
        3.În apă trebue să şedem pănă la gătǔ, eară nu pănă sub ţiţă, căci altmintrelea am pute răci.
        4.Fiind în scăldătoare, vom şede puţin şi apoi ne vom freca şi ne vom spăla bine pe trupǔ cu buretele sau cu periea, şi dacă feredeul este mare, putem să ne mişcăm, eară somnului niciodată să nu ne dedăm.
        5.Oamenii slabi trebue totdeauna să aibă pe cineva lângă sine, pentru ca să le dee agiutoriu la vreme de nevoe.
        6.Hotărârea timpului căt să şedem în baea caldă, atârnă de la giudecata doctorului, cu toate aceste la începutul curei vom şede numai 10 sau 15 minute, mai pe urmă putem rămăne pănă la o oară; şi cu căt apa va fi mai răce sau mai caldă, cu atăta vom şede mai puţin în scăldătoare. 
        7.Temperatura cea mai potrivită pentru băele calde este 20 gr. r. însă la începutul [131] curei şi pănă ce ne deprindem cu dănsele putem să ne luăm cu trei sau patru graduri mai stămpărate, căci mai puţin strică baea cea recoare decăt ace pre caldă. Pentru a măsura temperatura scăldătoarilor nu trebue să ne rezemăm în simţirea noastră, ci să avem totdeauna un termometru cu noi, pentru că unii trebue să se scalde mai răce sau mai cald. Cu toate aceste baea de apă minerală fireşte caldă poate să aibă o temperatură cu două sau trii gr. mai mare decăt acea de apă încălzită. În sfărşit acei care sănt deprinşi a se îmbrăca în flanelă sau ăn alte veşminte foarte călduroase precum şi acii care pătimesc de revmatizmǔ învechit, se vor scălda mai cald deăt cielalţi (chiar şi pănă la 30 gr.).
        8.După eşirea din scăldătoare nici trebue să cetim sau să ne ostenim cu lucrările minţei, nici să ne dedăm somnului, şi dacă bolnavul are o patimă la care scoaterea sudoarei este trebuincioasă, apoi [132] va şede liniştit în pat o giumătate de oară şi va înlesni sudoarea prin o băutură de floare de soc sau de tei. Acel ce se simte în putere, după eşirea dintr-o bae caldă va face numai o scurtă preumblare, căci stănd pe loc am pute răci, şi mergănd tare am slăbi prin nemăsurata sudoare; din contra acel ce se simte foarte trudit şi ostenit după bae, va face mai bine de va şede cătva timp în pat pentru a se feri de răceală şi pentru a înlesni puşin scoaterea sudoarei.
        9.Scăldătoarea se poate face la toată oara, numai să nu fie după măncare sau nemizlocit înainte de culcare, cu toate aceste timpul dimineţei este cel mai potrivit, şi anume o giumătate de oară după gustare, adecă de la 9 oare. Acel ce vre să facă gustare după bae se poate scălda şi mai timpuriu, adecă o pătrare sau o giumătate de oară după ce au ăncetat de a be, ear acel ce face numai scăldătoare fără să bee şi apă [133] minerală, poate să se scalde la 8 sau la 7 oare de dimineaţă şi să facă gustare înainte de a face scăldătoare sau pe urmă după cum i s-ar păre mai priincios.
        10.Bolnavii care întrebuinţază şi băutura şi scăldătoarea de apă minerală, trebue să se îmbrace bine şi să se ferească mult de răceală ca unii ce sănt mai sămţitori decăt toţi ceilalţi.
        11.În privirea măncărei şi a băuturei se vor păzi aice, tot acele regule de care am vorbit la băutura de apă minerală.3 
        La unii din acei care întrebuinţază apele minerale se ivesc următoarele spuzeturi şi sămne critice şi anume: între a 2a şi a 5a zi de la începerea curei, bolnavii se tănguescǔ de osteneală, de durere de cap, de ochi ori de urechi, de plecare la somn sau la nedormire, la sudoare noaptea, şi după firea persoanei şi a apei minerale, la treapăd sau la încuere. Între a 6a şi a 10a zi, sudoarea şi udul [134] sporesc, şi toate umezelele trupeşti înfăţoşază oarecare schimbări, aşa de pildă sudoarea este galbănă, cleioasă şi de un miros deosebit, scaunul este negru, flegma este amară şi cleioasă, şi udul este tulbure. Între a 11a şi a 15a zi se iveşte mai ales la oameni cei delicaţi o reacţie mare întovărăşită de ferbinteală, de sete, de bătae de inimă ş.c. Tot pe atuncea se arată şi sporirea durerilor la aciea ce pătimesc de revmatizmǔ sau care sau care au pătimit de boale venerice şi de oarecare răni acum închise, prin părţile unde au fost încuibat răul, însă aceste nu ţinǔ multǔ şi continesc după ivirea firei, a trănjilor, aunei sudori închisă sau după eşirea spuzeturilor critice. De îndată ce s-au ivit oarecare spuzeturi, trebue să ne păzim de răceală, să scădem cătimea băuturei şi să împuţinăm atăt timpul scăldătorei căt şi a ei temperatură. Între a 16a şi a 25a zi a curei împreună cu trecerea spuzeturilor critice  ce vindecă boala, acum este timpul de a [135] scăde temperatura, de a prescurta şederea în bae contenind în a patra săptămănă.
        După vechimea şi feliul boalei, cura de băi minerale ţine de la 4 pănă la 8 septămăni. Douăzeci şi una de băi luate în curgere de patru septămăni este numărul cel mai micǔ pentru o cură completă. La cura de băi trebue să luăm aminte că atăt în privirea lungimei timpului căt şi a gradului temperaturei şi a îndesuirei băilor să sporimǔ cu vreme şi mai pe urmă earăşi să ne pogorâmǔ tot în acelaşi grad precum am început, şi anume: la început luăm la fiecare 2 zile o scăldătoare, după aceea căte una pe zi şi cătră sfărşit facem earăşi la 2 zile căte o scăldătoare; cu toate aceste să întămplă adeseori, că în mijlocul curei bolnavii sănt opriţi de la scăldătoare vr-o căteva zile din cauza timpului rău, sau pentru sosirea firei la femei.
        Lungimea timpului în care să be apa minerală, atărnă nu numai de la firea persoanei şi a apei, dar şi de la vechimea boalei, însă 4 septămăni sănt în genere [136] de agiuns pentru ca să străbată apa în tot trupul şi să producă crizele trebuincioase pentru vindecarea boalei. Numai la patimile învechite săntem siliţi de a prelungi băutura de apă minerală 6 sau 8 săptămăni de laolaltă pentru a produce rezultatul dorit; ear dacă persoana se simte pre slabă, atunce putem învoi după cura de 4 septămăni o pauză de 8 sau 14 zile şi pe urmă earăşi repetuimǔ cura de 4 septămâni. Adeseori trebue să repetuimǔ cura de doi şi trei ani unul după altul, fiincă boalele vechi şi grele au trebuinţă de o cură mai îndelungată pentru alor stărnire4). Foarte greşescǔ bolnavii care crezănd că vor putea scurta timpul de 4 septămâni, îndoescǔ porţia prescrisă, şi beu atăt dimineaţa căt şi după prănzǔ mai mult decăt pot să mistuească, prin aceasta ei nu numai că tulbură răul, dar nici îngădue trupului timpul trebuincios pentru disvălirea crizelor , şi se întorc acasă mai bolnavi de cum au fost. [137] Dacă bolnavul socoate că nu va pute să şadă la bae în timpǔ de 4 septămâni, mai potrivit este să bee cu vr-o doă septămâni înaintea pornirei sale din acea apă, pe a căriea izvor voeşte să viziteze.
        Îndeobştie cura de apă minerală nu este potrivită pentru oamenii pletorici şi pentru acei ce pătimescǔ de vărsare de sănge, de boale de ferbinteală, de oftică, de dropică şi de boalele organice de inimă, de asemine pentru femeele care contenescǔ de la a lor răndueală (ce se întămplă între al 40 şi al 50 an al vrăstei), fiindcă întrebuinţarea apei minerale în asemine întrebuinţări lesne ar pute să sporească congestia la cap şi la pept, către care aceste persoane sănt aplecate.
        Căt ţine cura de apă minerală, bolnavul nu trebue să eie alte doftorii, pentru care să nu tulbure lucrarea apei. Numai atunce este ertat cănd boala de căpitenie [138] are  oarecare complicaţie, ce nu se poate vindeca numai prin întrebuinţarea apei minerale, precum şi atunce, cănd aceste ape nu pot fi suferite fără agiutoriul leacurilor. Aşa dacă bolnavul pătimeşte de slăbăciunea stomahului şi de nemistuire, va pute se iee cu o oară înaite de prănzǔ, sau trei oare după prănzǔ o lingură sau 2 de vin aromatic, sau căteva picături stomahice. De aseminea pentru a înlesni eşirea afară la acei ce pătimescǔ de încuere, se poate lua pe dinlăuntru puţină apă de Pilnau ş.c.
        Nu fiecine poate începe cura de apă minerală fără pregătire. Aşa persoanelor pletorice şi obicinuite de a-şi lua sănge, li va prii o curăţenie răcoritoare cu două septămâni înaintea începerei curei. De asemenea oamenii plecaţi cătră încuere, vor întrebuinţa cu folos extracturi topitoare şi dischizătoare, sau zămuri de erburi verzi tot cu acele proprietăţi. Acei ce pătimescǔ de slăbăciunea şi de zădărârea nervelor, vor întrebuinţa cu folos mijloace întăritoare de [139] nerve, precum sănt băele aromatice ş.c. Însă cura pregătitoare afară de cauirile sus numite este de prisos.
        Dar să nu socotească cineva, că după ce au încetat a be sau a se scălda în ape minerale, au contenit şi lucrarea lor; şi din contra, aceasta ţine încă săptămâni şi luni întregi după părăsirea băelor. De aceea pătimaşul care se rădică de pe boală, trebue să se ferească în timpul acesta de tot ce ar pute să tulbure lucrarea apelor întrebuinţate, şi dacă se prepune că boala acum vindecată se va mai întoarce, apoi să urmeze încă cătva timpǔ acasă băutura acelor ape.
        Adeseori bolnavii se simt mai rău la începutul curei, care provine de la lucrarea apei, dar aceasta poate proveni şi din a ei nepriinţă. Aşa precum acei ce se află mai rău la începutul curei, de asemine şi cei ce nu s-au folosit nicicum după întrebuinţarea apei minerale, se măgulesc cu ideea, că lucrarea apei se va ivi mai tărziu; aceasta uneori se întâmplă alteori nu.
        [140] De aceea oamenii care au părăsit băele nevendecaţi, nu trebue să despereze pentru a lor vindecare, pentru că lucrarea apei se poate arăta mai tărziu, însă pentru a agiunge la rezultatul dorit, trebue să mai bea din acea apă încă mai multe septămăni acasă şi se urmeze toată dieta prescrisă pentru cura acestei ape.
        Nu putem termina aice fără a mai aduce la amintirea cetitorilor şi următoarele povăţuiri. Ear mai întăi de toate este de ştiut, că temperatura atmosfere la băi este foarte schimbăcioasă ca unele ce se află în locurile muntenoase, unde dimineţile şi serile sănt destul de răci; dar şi la băele unde domneşte îndeobştie o temperatură mai dulce, poate deodată să se prefacă vremea. De aceea fiecare la pornire trebue să cugete la asemine întămplări şi să-mi iee: 1.vesminte călduroase precum snt măntalele, surtucele vătuite, ciubotele de earnă ş.c. 2.Îndeosebi pentru băele, unde oamenii nu se scaldă în cabinete închise, ci în havuzuri deschise, trebue fiecine să iee cu [141] sine un halat, pantaloni de flanelă şi alte strae pentru a se apăra de răceală la eşirea şi întoarcerea de la bae. 3.De asemene mai sănt trebuetoare prostiri, prosoape şi alte obiecte pentru ştergere după bae. 4.Un clistir simplu şi altul de matcă pentru femei. 5.În locurile neîndămănatice trebue să iee fiecine maşina pentru facerea cafelei, a ceaiului şi a ciocolatei, şi dacă baea nu este departe de casă şi vinul trebuincios. 6.un burete nou, o perie de frecat în bae, vr-o căteva cărţi pentru cetire la vreme ră, un termometru pentru a măsura temperatura scăldătoarei, hărtie, condei, pene, pănză şi alte obiecte de asemine, dacă socotim că nu vom găsi la băi. 7.În sfărşit oricine călătoreşte la băi depărtate datoreşte a ave cu sine o somă mai mare de bani decăt aceea neapărat tebuincioasă, pentru ca să nu fie sălit în cazuri neprevăzute să întrerumpă cura înainte de vreme.
        
        [142] Despre pricinile neizbutirei la băi.
        
        Îndeobştie putem zice că din bolnavii carevizitează apele minerale, o a triea parte se vindecă de patimile lor, o a triea parte numai se uşurează, ear o a triea parte se întorc acasă cum au venit. Această neizbutire poate să se întămple: 1.Din ricina medicului bolnavului. 2.Din pricina bolnavului. 3.Din pricina medicului băelor 4.Din pricina timpului nefavorabil şi 5.din pricina localităţilor băei.
        1.Medicul curant poate să fie vinovat: a) Pentru că au trimes pe bolnav la nişte ape minerale, care sănt nepotrivite pentru vindecarea patimilor sale. b) Pentru că nu l-au recomenduit la medicul băelor prin descrierea boalei sale. c) În sfărşit pentru că l-au trimes pre timpuriu la băi, din care pricină lesne poate să răcească.
        2. De multe ori şi însuşi bolnavii sănt pricina neizbutirei. a) Pentru că la alegerea [143] băelor nu se sfătuesc cu doftorii lor, ci merg de la sine pe la apele care li se par mai potrivite. b) Pentru că fiind la băi potrivite întrebuinţază băutura şi scăldătoarea fără regulă. c) Pentru că nu păzesc dieta prescrisă, ci mănăncă bucate grele, se culcă sara cu stomahul încărcat şi beu băuturi spirtoase. d) Bănd apa minerală, sau umblă pre mult, sau stau în nemişcare. e) Pentru că nu se îmbracă potrivit cu răceala timpului dimineţei şi a sărei, sau pentru că răcescǔ după bae expuindu-se văntului. f) Pentru că se dedau beţiilor ş.c. g) Pentru că în loc de a şede 4 septămăni la băi, şedǔ numai două şi voind să facă în două căt în patru, îşi încarcă stomahul cu apă minerală sau îşi iritează peste măsură pelea cu băi pre îndesuite.
        3. Bolnavii nu izbutescǔ şi din pricina medicului băelor, cănd acesta nu se sărgueşte ca să le descopere boala , din nenorocire la cele mai multe ape minerale a Moldovei, medicii lipsesc cu totul, sau cel puţin nu lăcuesc la locul băelor sau [144] sănt ocupaţi şi cu osebite însercinări publice şi private.
        4. Dar şi vremea poate să fie înpotrivitoare curei, şi anume prin băuturi şi prin ploi răci şi alte schimbări atmosferice, din care pricini bolnavii nici pot face mişcare la aer curat, nici se pot scălda, nici pot să bee apă după plăcere, din care provine măhniciune şi nemulţămire.
        5. În sfărşit chear şi dispoziţiea localităţilor poate să împedece izbutirea şi anume: a) Dacă clima locului este pre aspră sau pre schimbăcioasă. b) Dacă odăele în care să facǔ băele, se umplu cu aburi, de unde urmează înferbintarea săngelui şi greutatea la pept şi la capǔ. c) Dacă pentru a ne întoarce de la bae acasă, trebue să ne expunem aerului şi răcelei. d) Dacă săntem expuşi văntului ăn casa noastră sau în odăile de la băi. e) Dacă bucatele sănt grele de mistuit şi dacă vinul este acru şi falsificat (prefăcut). f) Dacă locuinţele noastre sănt răle şi necurate, dacă ne lipsesc [145] slugile trebuincioase şi locurile plăcute pentru distracţie fiindcă toate aceste lipsuri aduc bolnavului nemulţmire şi măhniciune.
        
        CAPUL II.
        
        Despre apele minerale a Moldovei.
        
        Mai prin toate ţinuturile se găsesc ape minerale, şi fără îndoeală s-ar descoperi şi mai multe, dacă ar fi cercetate şi cultivate după meritul lor, şi atunce n-ar urma această silnică nevoe de a păzui la apele de prin staturile streine cu ostenele şi cheltuele însemnătoare.
        Dintre izvoarele minerale a Moldovei unele se află pin munţi altele pe la şesuri şi anume: în munţi se găsesc izvoarele: de la Borca, de la Hangu, de la Şarudorna, de la Schit, de la Ocna, şi de la Grozăşti, ear pe la şesuri acele [146] de la Strungă, de la Bălţăteşti, de la Văiluţa ş.c.
        
        Despre apa feroasă de la Borca.
        
        Cea mai veche monografie care avem despre burcutul de la Borca este făcută de doctorul Gluscu la anul 1814.
        Doă drumuri conduc la Borca, unul prin satele Mălinii, Suha-mare, Esli şi Stănişoara, pe care pot merge numai călăreţii, ear altul pe care încapǔ trăsuri, din tărgul Peatra în sus pe apa Bistriţei.5)
        [147] Această apă minerală izvorăşte dintr-o stâncă şi se revarsă în pârăul Borca [148] ce se află în depărtare de 4 sau 5 urme de la dânsa. Luată proaspătă din [149] izvor ea este limpede fără floare şi fără miros şi de un gust foarte plăcut [150] acru şi cam sărat. Astupată bine această apă să păstrează bine multă vreme neschimbată, [151] ear lasată într-o butelcă de steclă destupată se răsuflă perzănd acrimea carbonică, care fuge sub formă de bulbucei şi lasă o aşezătură roşietecă de oxidǔ de aer (rugină). Cănd temperatura atmosferei ave 17 gr. r. a apei era de 6 gr., greutatea speţifică este de 1,004, acest izvor dă 40 ocă apă în oară.
        După analisul himic făcut de doctorul Pluscǔ la anul 1814 şi repetuit de spiţeriul Anton Abrahamfi la 1833, s-au găsit în 16 unţii de această apă, părţi compacte:
        [152] Granuri.
        25,215 Carbonat de natron.
        0,500 Protoxid de fer.
        1,300 Carbonat de magnezia
        3,150 Carbonat de sar.
        1,100 Pământ de cremine (silicia).
        0,025 Râşină.
        7,440 Sare.
        0,270 Răsină ce s-au făcut lucrăndu-se 
        
        39,000 Soma totală.
        Pe lăngă aceasta se mai află încă în 100 palmace cubice de apă 140 palmace cubice de gaz acid carbonicǔ.
        Amestecănd cu această apă vin bun moldovenescǔ, micstura aceasta ie îndată un color roşu închis şi produce o ferbere spumoasă, care se poate spori puindu-se puţin zahar pisat, de tânguit este că izvorul nu este mai îmbelşugat pentru a pute înfiinţa acolo băi, însă credem că dacă el ar fi cultivat ar agiunge a fi şi mai îmbelşugat, şi aceasta merită luare aminte nu numai pentru că este un preţios odor a ţerei noastre, dar mai ales pentru că se compune din aceleaşi [153] materii aflătoare în apa de la Borsec; eară încăt priveşte poziţiea, ele covârşesc pe ale Borsecului.6)
        Aşa precum apa Borcăi se află încungiurată cu munţi şi-ntr-o vale strâmtă, unde tărziu se arată razele soarelui, şi unde clima este mai răce şi mai nestatornică decăt pe la cămpii, apoi nu este potrivit de a o vizita pentru facerea vreunei curi mai ănainte de 8 zile a lunei lui iunie şi după trecere de 8 a lui avgust.
        Această apă se poate întrebuinţa ca băutură şi ca scăldătoare, însă pentru cătimea cea mică nu se va pute întrebuinţa decăt numai ca băutură.
        Acel ce va voi să meargă la izvor pentru băutură să nu se afle acolo mai dimineată decăt la 10 oare, nici mai tărziu decăt la 11, căci aflăndu-se mai de dimineaţă, aerul băei se găseşte pre răce, ear mai tărziu pre ferbinte.
        [154] Porţiea obicinuită este de 50 – 60 de dram. care se va repetui la tot patrariul sau la toată giumătatea de oară în curs de doă oare; însă în zioa dintăi să nu iee mai mult decăt trei sau patru porţii, sporind pe toată ziua căte două pănă ce agiungem la No. de 9, şi numai în cazuri foarte rari se pot be de la 12 – 15 porţii înainte de prănzǔ.
        Încăt se atinge de chipul întrebuinţărei şi de boalele la care ea poate fi aplicată, vezi cele cuprinse la apele feroase în genere.
        
        Despre apa feroasă de la Hangu.
        
        Patru oare de la satul Hangu pe părăul Pintic, la poalele muntelui Ceahlău ce este în ţinutul Neamţului, se află în adăncimea pădurilor mai multe burcuturi, care fără a fi cunoscute pănă în anul 1833, îşi triimetea binefăcătoarele ape în părăul numit.
        Cel mai însemnat din aceste izvoare care se află încungiurat de brazi şi de frasăni frumoşi şi la care răzbatem prin o carare strâmtă, vine dintr-un pământ [155] năsipos în depărtare de căţiva stânjeni de malul drept a părăului Pintic. Apa acestui izvor este
limpede, fără floare şi fără miros, de un gust plăcut pişcătoriǔ la limbă şi ceva aspru, cătimea ei este de 40 ocă apă pe oară, greutatea specifică este 1,0003, cănd temperatura atmosferei ave 15 gr. a apei era de 6 gr. Această apă expusă aerului aruncă un număr mare de bulbucei plini cu acrime carbonică. După analisul himic făcut la 1833 de spiţeriul Anton Abrahamfi s-au răcit în 16 unţii de această apă părţi compacte.
Granuri.
4,089 Carbonat de patron.
3,933 Carbonat de magnezia.
2,888 Carbonat de var.
0,100 Protoxid de fer.
2,311 Idroclorat de patron (sare).
1,600 Carbonat de var.
2,755 Sulfat de patron.
0,444 Siliciea (cremine).
0,044 Răşină de pământ.

18,164 peste tot.
        [156] Pe lângă aceasta se mai află 28,333 palmace cubice gaz acid carbonic.
	Nu departe de acest izvor mai sănt încă 2 izvoare de apă feroasă, care se parǔ a fi mai slabe, cu toate că încă pănă acum nu li s-au făcut analisul himic.

Despre izvorul de apă feroasă de la Şarudorna.

        În valea Dornei care este încungiurată cu munţi, se află mai multe izvoare, dintre aceste unele sănt în Bocovina precum Dorna Candrenii şi Dorna Vatra, celelalte se află în Moldova.Dintr-aceste de pe urmă cel mai însemnat este acel de la Şarudorna nu departe de la părăul negrei (care desparte Bucovina de Moldova), şi care este cunoscutǔ în ţară supt numire de burcutul de la Şarudorna.
        Izvorul acestei ape ce este de un cot în adăncime şi de o giumătate în lărgime şi împregiurat cu ghizdele de lemn, [157] esă dintr-un pământ năsipos şi dă 180 ocă apă într-o oară.
        Această apă este limpede ca cristalul, foarte bună de băut, fără floare, fără miros şi de un gust pişcătoriu, cănd temperatura atmosferei ave 14 gr. r. a apei era de 5 gr. greutatea speţifică este de 1,002.
        După analisul himic făcut de spiţeriul Anton Abrahamfi la 1833 s-au răcit în 16 unţii de această apă părţi compacte:
Granuri.
2,311 Carbonat de patron.
1,266 Carbonat de Magnezia.
2,044 Carbonat de Var.
0,200 Protoxid de fer.
1,244 Idroclorat de patron.
0,977 Idroclorat de Var.
0,022 Răşină.
0,044 Humus extract.
0,577 Cremine.

8,685 peste tot.
	Gaz acid carbonic 34,666.

[158] Apa feroasă de la Schit.

	Nu departe de la săhăstriea de lăngă părăul Nechita izvoreşte această apă dintr-o stăncă oablă, şi dă pe fiecare oară 12 ocă, această apă nu are nici floare, nici miros, şi este de un gust străngătoriu, cănd temperatura atmosferei ave 18 gr. r. a apei era de 8 gr. a ei greutate speţifică este de 1,004, reaghenţiile au dovedit că, această apă cuprinde pe lăngă var şi magnezia, mult fer şi acrime de pucioasă. Dacă această apă stă căteva zile întru o gărafă nu pre bine astupată, apoi depune mult oxid de fer.

Despre apele minerale de la Slănic.

	Slănicul se află în ţănutul Bacăului, în depărtare de patru oare de la târgul Ocnei, în apropiere de hotarul Transilvaniei. Pentru a merge la Slănic, ne ducem de a dreptul la târgul Ocnei, de acolo înainte [159] pentru greutatea căii şi fiindcă urmează a să trece mai de multe ori părăul Slănicul, cea mai bună îndămănare pentru partea femeească este carul cu boi, ear pentru barbaţi carul de călărie, şi aşa agiungem în curgere de doă oare la cerdac, unde să socoteşte ca giumătate de cale pănă la Slănic; de la cerdac, drumul să împarte în doă părţi, unul face în dreapta şi duce la piciorul muntelui, unde este părăul Cerei şi unde să găsăşte ceara de pămănt, altul merge pe lăngă părăul Slănicul pănă la locul unde izvorăsc apele minerale.

	Izvoarăle Slănicului sănt în N. de 6 fiecare însămnat cu numărul seu şi se găsăsc pe două linii; cinci din ele sănt în dreapta părăului şi anume N. 1, 2, 3, 4 şi 5, ear al 6le număr este din stănga părăului.

	Aceste izvoare să împart în 3 categorii: a) numerile 1, 5 şi 6 curg în mai mică cătime, b) numerile 3 şi 4 curg în mai mare cătime, c) ear numărul 2 [160] ce de asemene esă în mare cătime este clocotitoriǔ.
	Din aceste izvoare şi anume cele de la numerile 1 şi 3 sănt menite pentru băut, ear numerile 2, 4, 5 şi 6 sănt menite mai cu deosăbire băi.
	Descoperirea acestor ape s-au făcut în chipul următoriu: la an 1800, iulie în 20, în zioa de sfăntul Ilie, mergănd D. Sardar Mihălucă cu păscarii săi ca să păscuiască păstrăvi pin susul apei Slănicului, şi agiungănd supt muntele Puful la o strămtoare de stănci ca de 4 stănjini prin care se varsă Slănicul, acolo unul din păscari eşind pe malul despre ameazăzi şi văzând că dintr-o stăncă curge o apă limpede ca cristalul, s-au îndemnat a o gusta şi aflăndu-o că este acră, au spus D. Sard., care trecănd peste Slănic şi încredinţăndu-se că aceea este apă minerală, curiozitatea îndemnându-l a mai cerceta înpregiur, au mai descoperit şi alte două izvoare, pe care după aceea au stăruit a le publica îndeobştie ca ape vindecătoare, unde din timp în timp bolnavii mergea şi se folose, [161] însă desimea pădurei din acea strimtoare înfăţoşind pe atunce o sălbatică şi fioroasă privelişte vizitătorilor, au îndemnat pe D. Sard. de a curăţi pădurea din strimtoare, precum şi de pe un podiş, pe care cu vreme au înfiinţat mai mult de 40 odăi pentru adăpostirea bolanavilor. Pănă la anul 1820 puţini pătimaşi mergea acolo, nefiind încă bine ştiute acele ape; eară de la acel an treptat sporeşte numărul lor. La anul 1833 din porunca Excelenţiei sale D. general Kiselef au venit la aceste izvoare D. protomedicul Zota cu spiţeriul Anton Abrahamfi, şi au făcut analis apelor de la 3 izvoare, ce pănă atunce se descoperise. De atunce încoace însămnat au sporit năzuirea pătimaşilor. La anul 1839, s-au mai descoperit încă două izvoare, acele cu numerile 4 şi 5. Tot în acelaş an s-au înfiinţat un havuz de peatră la izvorul cu numărul 2, care slujeşte pentru feredee.
	În anul 1840, s-au curarisit acolo un mare număr de pătimaşi cu felurite boale hronice, precum: revmatizmǔ, obstrucţiuni, [162] slăbăciuni de nerve şi de stomah, scrofule, pătimiri de matcă şi altele; în sfărşit la anul 1844, s-au descoperit şi izvorul de la numărul 6, la care Dumnialui Vornicul Alecu Ghica au înfiinţat cu a sa cheltueală un havuz pentru băi.
	Poziţiea Slănicului este foarte frumoasă şi plăcută, climatul priincios, aerul curat, locuinţele menite pentru bolnavi sănt aşăzate pe un podiş despre răsărit la poalele muntelui Pufu, ele au faţada dischisă despre răsărit, despre ameazăzi sănt munţi înalţi acoperiţi cu brazi, care pricinuescǔ mulţămire privitorilor, despre apus este o strimtoare în lungime ca de 200 paşi, de unde apoi se dischide o poeană frumoasă supt munţii de la hotar, unde este şi pichetul străjerilor; nu departe de acolo Slănicul formează un interesant cataract. Apa Slănicul se varsă pe supt podişul locuinţelor, locuri de preumblare şi de vănat sănt cu îndestulare; pe muntele Pufu sănt stăni mari, de la care pot a se înlesni cu zărǔ cei ce au trebuinţă de asemine cură. [163] Păscăriea de păstrăvi şi de moine asemine şi fructurile de munte, precum fragii, zmeura, murile, şi afinile sănt cu înbelşugare.
	Pe temeiul publicaţiei din 30 martie 1841 cuprinsă prin foaea sătească cu N. 13. s-au îndatorit posesorul: 1. să mai sporească pe lăngă celelalte locuinţi 20 odăi cu cămările lor. 2. În fiecare odae este este regularisit să se afle căte o sobă şi-n dreptul fiecăriea odăi să fie căte o cuhne şi căte o poeată, 3. de asemine s-au îndatorit posesorul să pregătească vitele trebuincioase pentru a se găsi în cursul băelor carne bună şi cu îndestulare. 4. s-au însărcinat un bacal, care este datoriu să ţie tot feliul de băcălie, carne, verdeţuri şi, băuturi bune, ear pentru acii ce nu ţinǔ bucătărie, s-au regularisit o ospătărie. 5. Preţul tuturor lucrurilor de mai sus însemnate afară de carne să se văndă la Slănic cu trei lei la sută mai mult peste preţul din tărgul Ocnei. 6. Toate lemnele de foc ce vor trebui oaspeţilor în cursul feredeilor, se vor vinde de cătră posesor cu preţul [164] de 15 lei stănjănul. 7. Să se înfiinţăze aproape de izvoare un număr de 20 colibi de scănduri bine lipite căte cu două dispărţituri, şi în fiecare dispărţitură, la vremea băelor să se găsască gata căte un feredeu nou cu două chiubere pentru îndemănare celor ce vor face feredee. 8. Să se ţie de cătră posesor un spital cu 20 crivaturi pentru săraci cu toate cele trebuincioase şi fără vreo plată. 9. Să se îngrijască de un număr potrivit de răndaşi pentru facerea băelor. 10. Pentru fiecare odae de frunte cămara şi bucătăriea ei să se plătească 3 galb. pe lună, şi pentru odăile de a doua stare 2 galb.; eară 5 odăi se vor da totdeauna fără nicio plată văduvelor şi persoanelor scăpătate. 11. Tot medeanul pe care sănt aşezate odăile să se îngrădească cu-n gard bun spre a sluji de siguranţie bolanavilor. 12. Oaspeţii care mergǔ la aceste feredee nu vor fi opriţi nici într-un feliu de a văna sau de a păscui în apele şi în pădurile în posesuite. 13. În sfărşit Ocărmuirea au [165] luat măsurile cuviincioase şi pentru îndreptarea drumurilor, ca la vremea trebuincioasă doritorii să nu fie împedecaţi în a lor venire. – 14. De asemine s-au îngrijit din partea Ocărmuirei ca la vremea băelor să se afle şi un doctor acolo pentru căutarea bolnavilor, precum şi îndemănare de spiţărie (vezi şi sus-ţitata foae sătească).
	Aşa precum s-au luat aminte că în cursul ernei trecătorii de peste graniţe găsindǔ nepăzite acele lăcuinţe, ş-au pozvolit a-şi face depozituri prin ele de feliurite lucruri, precum de sare, de popuşoi ş.a. cu care urmare unele din încăperi se strică ear altele se şi disfiinţază şi cu a cărora repetaţie sau din nou înfiiţare se întărzie cura în anul viitoriu, apoi s-ar pute zice că n-ar fi de prisos a se lua măsuri spre păstrarea lor în bună stare, în vreme ce şi ele stau deşerte; mai ales fiindcă toate aceste binale precum şi moşiea Slănicului sănt proprietatea statului.
	[166] După aceste generalităţi urmează descrierea fiecăruea izvor a Slănicului îndeosebi.

Numărul întăiǔ: Izvorul Prezidentului.

	Acest izvor s-au numit aşa în onorul generalului Kisilef, care la 1833 se găsea prezident în principatele Moldavia şi Valahia.
	Apa acestui izvor curge dintr-o stăncă mare de pe malul drept a părăului Slănic, căţiva paşi mai la deal de cerdacul care este întins peste acest părău. Apa lui este limpede ca cristalul, la gust acră, sărăţică, pişcă la limbă şi amirosă puţin a pucioasă; cănd temperatura atmosferei ave 14 gr. r.  a apei era de 9 ½ gr. tot atunce a ei greutate speţifică s-au găsit de 1,004. Cătimea apei este într-o oară de 80 ocă.
	După analisul himic făcut la 1833 de spiţeriul Anton Abrahamfi s-au găsit în 16 unţii de această apă următoarele materialuri cu cătimea alăturată:
[167] Granuri.
3,187 Carbonat de natron.
1,600 Carbonat de var.
7,283 Muriat de natron (sare).
1,016 Muriat de var.
5,766 Sulfat de natron.
0,216 Silicia (cremine).
0,050 Răşănă de pământ.
0,212 sănt perdute la lucrarea analisului.
19,330 Peste tot.
	Ear părţi aeroase s-au găsit 46,880 palmace cubice gaz acid carbonic; şi 1,280 palmace cubice gaz acid idrosulfuric.
	Peste tot 48,160 palmace cubice7). Aşa precum apa aceasta se compune din sare, din carbonat de natron, şi din sulafat de natron, apoi şi lucrarea ei va fi o amestecătură din lucrările acestor materialuri, aşa ca apa sarată amestecată cu sări alcaline şi neutrale; ea topeşte materiile închegate, şi înlesneşte eşirea afară mult mai bine decăt celelalte ape sărate.
	[168] În puterea caestor însuşiri apa de la izvorul număr 1 se poate întrebuinţa: la scrofule, la învărtişerea maiului şi a splinei (rastǔ), la trănji. La peatra beşicei udului, la artrit, la revmatizmǔ hronic, la plescaviţă, la pecingine, la slăbăciunea nervelor, la cărceii stomahului, la slăbăciunea organelor mistuitoare, la paraliziea celor loviţi de damla, la slăbăciunea puterei bărbăteşti şi la epilepsie.
        
        Numărul al doilea: Izvorul Clocoticiul.
        
        Apa acestui izvor esă prin trii guri de supt o stăncă pe faţa pămăntului, bolborosând în mare cătime şi într-o depărtare de vr-o căţva paşi de la N.1. şi s-au numit Clocoticiǔ fiindcă samănă ca cănd ar ferbe într-o căldare mare, la acest izvor să află şi un havuz de peatră cu scări pentru fereduit.
        Această apă nu este limpede ce albie balană, gustul ei este foarte saratǔ şi amirosă puţin a pucioasă; temperatura ei s-au [169] găsăt de 8 gr. r. cănd aerul atmosferic avea 14 gr. r. tot la această temperatură s-au dovedit că a ei greutate speţifică este de 1,012.
        Într-o 100 pălmace cubice de apă să află 100 pălmace cubice gaz de acrime idrosulfurică. Din 10 unţii de apă ferbăndu-se pănă la uscăciune rămănǔ 152,000 grane materialuri uscate, care analizăndu-se au dat următoarile materii minerale cu cătimea alăturată.
        Grane.
        90,266 Muriat de natron (sare).
        3,050 Muriat de magnezia.
        3,616 Muriat de var.
        37,333 Carbonat de natron.
        1,453 Carbonat de magnezia.
        1,866 Carbonat de var.
        8,966 Sulfat de natron.
        3,033 Sulfat de magnezia.
        0,577 Silicia (cremine).
        0,166 Răşănă de pămănt.
        1,674 Perdute la lucrarea analisului.
        152,000 Peste tot.
        [170] Pe lăngă aceste D. Dr. Aga C. Vărnav înpreună cu spiţăriul Pavlovici au descoperit în această apă şi o mică cătime de Iod. Apa acestui izvor să întrebuinţază mai mult pe dinafară decăt pe din lăuntru şi este potrivită tot în acele cazuri de boale ca şi aceea de la Nr. 1.
        
        
        Al treile izvor de la Slănic.
        
        Temperatura acestei ape s-au răcit de 8 gr. r. cănd aerul atmosferic ave 14 gr. După analizul himic făcut de D. Dr. Aga C. Vărnav înpreună cu spiţerul Pavlovici s-au găsit în această apă următoarele materialuri: soda, magnezia, var, iod, acrime carbonică, idrosulfurică, sulfurică şi idroclorinică.
        Apa acestei făntăni precum şi aceliea de la Nr. 1 să întrebuinţază pentru băutură, [171] şi să compune mai tot din acele materii cu această osăbire, că ea are mai mari cătimi de materii compacte şi mai puţine materii aeroase, decăt apa de la Nr. 1.
        Însfărşit mai este de însămnat; că aşa precum la Nr. 4 de asemine şi la Nr. 3 să află o mică aşăzătură de pucioasă atăt în vecinătate căt şi în ulucul făntănei.
        
        Al patrule izvor de la Slănic.
        
        Într-o depărtare de 50 de paşi de la No. 2, se află acest izvor care curge de sub o stâncă dintr-un pământ năsipos, pe care se găseşte o aşezătură groasă, roşietică cărămizie de oxid de fer şi care dă 2 ocă de apă pe minut; acestă apă este ceva mai limpede decăt ce de la No. 2, are un gust acrişor astringent cam saratǔ şi mirosă puţin a pucioasă. Expusă la aer aruncă o mulţime de bulbucei plini cu acrime carbonică şi rămâne limpede mai multe oare; încălzită încet [172] această apă, face o mică ferbere, ear clocotind deodată esă tot gazul de acrime carbonică şi atunce rămâne fără gust. Temperatura aceştei ape s-au găsit de 8 gr. r.; a ei greutate speţifică este de 1,001; într-o sută palmace cubice de apă s-au găsit numai 83 palmace cubice gaz de acrime carbonică. Din 16 unţii de apă ferbăndu-o pănă la uscăciune au ramas 2,664 de granuri materie uscată pe care analizăndu-o s-au găsit următoarele materii minerale:
Granuri.
1,166 Idroclorat de natron (sare).
0,950 Sulfat de natron.
0,116 Carbonat de protoxid de fer.
0,333 Siliciea (cremine).
0,016 Răşină de pământ (smoală).
0,084 Perdute la lucrarea analizului.
2,665 Peste tot.

	[173] Al cincilea izvor de la Slănic.

	În depărtare de vr-o căţiva paşi de la No. 4, se află acest izvor care are proprietăţi asemănătoare cu ale apei de la No. 4 cu deosebire că apa este mai slabă şi mai puţănă decăt acea de la No. 4.
	Apele feroase sarate de la Slănic însămnate cu No. 4 şi No. 5 se pot întrebuinţa atăt pe dinlăuntru căt pe dinafară; cu toate aceste ele se întrebuinţază mai mult pe dinafară.
	Luănd în privire că aceste ape se alcătuescǔ din sare, din sulfat de natron şi din oxid de fer, apoi ele se cuvin în clasa apelor sarate feroase, deci şi a lor lucrare în trupulǔ omenesc va fi topitoare, dischizătoare şi întăritoare. Puterea vindecătoare, acestor două izvoare, se asamănă cu a apei de la izvorul cu No. 1, însă prin cătimea ferului ce ele cuprindǔ în sine se opun la discrasiea scorbutică şi întăresc părţile solide şi licvide a organizmului; osebite cazuri pentru [174] care această apă este mai aplicată sănt: revmatismul, podagra atonică, ipohondriea însoţită de slăbăciunea organelor mistuitoare, atoniea generală a trupului şi slăbăciunea sistemului nervos.

Numărul al şeselea: Izvorul lui Ghica.

	Această apă care fu descoperită la 1844 izvorăşte pe malul stăng a părăului Slănic faţă în faţă cu făntâna Prezidentului dintr-o stâncă de var înnaltă de 1 stănjânǔ şi a căriea picior se scaldă în numitul părău. D. Vorn. Alecu Ghica au regularisit de a se înfiinţa la această făntănă un habuz pentru băi; această apă luată proaspătă de la fântână este limpede şi fără floare, de un gust sarat acrişor şi ceva sulfuros, ear stând în havuz se tulbură şi înfăţoşază un feliu de peleţă pe suprafaţa apei. Apa izvorănd se aruncă cu mare putere de gazurile ce esǔ dinpreună cu dănsa din făntănă, care eşănd căteodată fără apă produc un răsun ce să [175] asamănă cu suflarea foilor; însă astăzi nu se mai vede fenomenul izbucnirei gazului, şi a suflărei, dar să prepune din nepotrivita curgere a apei ce urmează din vreme în vreme.
	După cercările făcute de Dr. D. Aga C. Vărnav împreună cu spiţăriul Pavlovici, s-au descoperit în această apă o cătime însemnată de acrime carbonică, şi o proporţie mai mică de acrime idrosulfurică, pe lăngă aceasta o cătime mare de sare, de magnezie, de var şi de iod; mulţimea apei este de 9 ocă de apă într-un menunt.
	La piciorul stâncei sus numite şi chear pe matca părăului Slănic, să mai află oarecare izvoraşe de apă minerală, dar fiindcă cătimea acestora este foarte mică, apoi nu s-au cercetat mai departe. În sfărşit se mai găseşte la Slănic şi anume lăngă odăele bolnavilor încă şi un izvor de apă acrişoară (burcut). Nu putem termina această descriere fără a aduce aminte că să mai află un [176] burcut însămnător, şi din dreapta drumului care duce la Slănic, nu departe de la Ocnă, care de asemene nu s-au cercetat mai departe.

Izvorul de apă sarată de la Ocnă.

	Această apă izvoreşte din Carpaţi pe un şes îngust nu departe de la răvărsarea părăului Slănic în Trotuşǔ la poalele muntelui Măgura (pe care se află mănăstirea Troiţa) de care se desparte oraşul Ocnei prin apa Trotuşului.
	Apa acestui izvor este limpede însă brănzoasă ca una ce are nişte flocuşori într-ănsa, care se aşază pe fundul vasului îndată ce s-au turnat apa în pahar. În privirea acestor flocuşori socotinţele sănt deosebite, unii zic că acestia n-ar fi altă decăt carbonat de magnezia, alţii zic că ar fi hidrat de pucioasă. Gustul acestei ape este sarat şi ceva sulfuros. Cănd timperatura atmosferei ave 20 gr. r. a apei era de 10 gr. făntăna de 21 funturi de apă [177] într-un minut. După cercările făcute de Dr. D. Aga C. Vărnav, împreună cu spiţeriul Pavlovici s-au găsit în această apă: acrime carbonică şi idrosulfurică, sare, brom, iod şi var.
	Apa aceasta se întrebuinţază atăt pe dinlăuntru căt şi pe dinafară, cura de băutură se face numai de dimineaţă de la 5 pănă la 8 oare şi de la 10 înainte se face scăldătoare; 5 pahară de această apă sănt de agiuns pentru a produce de la 2 pănă la 4 scaune, materiile acelor ce o întrebuinţază capătă un color negru.
	Ear boalele la care se întrebuinţază mai cu deosebire această apă sănt: umflăturile de păntice şi de matcă, vermele solitariu, revmatizmul, artritul, rănile şi umflăturile de oase atonice.
	La această bae se află odăi cu căzi, cu personalul trebuincios, şi c-un cuvănt cu toate pregătirile şi înlesnirile trebuitoare spre facerea curei, avănd chear şi o grădină pentru petrecerea bolnavilor.
	De aice trecănd nodul Trotuşului putem [178] merge la moşiea Comăneştii, pe care drumǔ se află mai multe făntăni de păcură, ear pe moşiea Comăneştii însuşi se găseşte o cătime însemnată de cărbuni de pământ, dintre care soiul cel mai prost se întrebuinţază în loc de lemne la velniţă, ear cii mai buni se exportează.

Despre apa sarată de la Grozeşti.

	Această apă izvorăşte dintr-o stâncă pe malul stăng a părăului Oituzǔ la satul Grozăştii, care se află într-o depărtare de 2 oare de la Tărgul Ocnei; apa este limpede şi cam sarată, temperatura ei s-au răcit de 8 gr. r. cănd a aerului era de 18, greutatea speţifică este de 1,002. Într-o sută palmace cubice de această apă s-au găsit 15,833 palmace cubice de acrime carbonică, ear din materialurile compacte: var, magnezia, pucioasă şi sare.
	Încăt se atinge de întrebuinţarea acestor [179] de pe urmă 3 izvoare de apă sarată, vezi cele cuprinse la clasa apelor sarate în genere.

Isvoarele de apă sarată de la Bălţăteşti.

	Pe moşiea Bălţăteştii din ţinutul Neamţului a Cneazului Gheorghie Cantacuzino, se află în satul acesta şi pe malul drept a părăului trei fântâni cu slatină sau salamură, şi anume: cea întăi se numeşte Olga, a doua Elena şi a treia Gheorghie sau făntăna Cneazului. Dintr-aceste trei făntăni, aceea a Cneazului este mai îmbelşugată pentru că dă peste 100 ocă apă pe minută; temperatura acestei ape s-au răcit de 14 gr. r. cănd atmosfera avea 24 gr. După analisul cvalitativ făcutǔ de D. Dr. Aga C. Vărnav s-au descoperit în aceste fântâni: acrime carbonică, idrosulfurică şi idroclorinică, natron, magnezia, var şi cali.
	Aceste ape se întrebuinţază mai cu [180] samă ca scăldători la toate boalele de care am vorbit la clasa apelor sarate îndeobştie şi-ndeosebi, la poală albă, la gutunariu încuibat, la umflătura ghindurilor şi la alte forme de boale scrofuloase, precum şi la revmatizm hronic, la pete, la pecingene, la nodurele, la beşicuţe şi la alte bube, la limbrici, la trânji şi la feliuritele patimi de nerve. Apropierea Varaticului şi a Agapiei îndămănează preumblarea bolnavilor, ear a tărgului Neamţul înlesneşte pe bolnavi cu agiutoriul doctoresc şi cu ale veţuirei.
	Proprietariul au luat cele mai priincioase măsuri pentru îndămănarea doritorilor, învăscănd bine făntănile şi pregătind 24 odăi mari fiecare cu cada sa, cu preţ de un doă-zăceriu pe zi. Orăndariul băilor ţine o locantă bună, unde se găsescǔ şi bucatele trebuincioase.

Despre apa de mare.

	Aşa precum ţara noastră se află aproape [181] de marea Neagră, a căriea apă se numără în clasa apelor sarate, apoi vom vorbi şi despre folosul ce bolnavii pot găsi în undele ei.
	Apa de marea privită în pahar este limpede şi fără floare, ear în cătime mai mare este albastră-verzie, ea este de un gust saratǔ şi amărâu, de un miros greu şi neplăcut, temperatura ei este felurită după deosebitele climaturi, aşa la poluri , marea este totdeauna îngheţată, la ecvator are 24 gr. r. ear în climatele mijlocii este schimbăcioasă. Greutatea speţifică mijlocie a apei de mare este de 1,027.
	Materialurile din care apa mărei se compune sănt: o mare cătime de sare, cloratul de magnezia sulfatul de magnezia. Apa de mare se întrebuinţază în băi; aceste exitează pelea şi sistema ghinduroasă, moae materiile închegate şi topesc năsăditurile. Cu toate aceste folosul ce tragem de la întrebuinţarea [182] acestor băi, atârnă nu numai de la materialurile din care ele se compun, ce şi de la alte împregiurări, precum este: răceala apei, izbiturile valurilor, răsuflarea unui aer recoritoriu încarcat cu aburi de sare şi cu alte materii animale şi vegetale, toate aceste producǔ la boale o lucrare mult mai puternică şi mai folositoare decăt băele de salamură simplă.
	Pe lângă boalele de care am vorbit la apele sarate îndeobştie, băele de mare se mai întrebuinţază şi în cazurile următoare: 1. La slăbăciunea şi la zădărirea nervelor, care provine din supărări, din îndeletnicirile nemăsurate a minţei şi din desfrănări. 2. La spasmuri, la isterie, la epilepsie, la catalepsie, la migrenă, la dureri nervoase şi artritice (de cap, de dinţi, de faţă şi de coapsă). 3. La paralizie, la neputinţa bărbătească, la slăbăciunea de simţuri, precum [e]ste asurzirea, orbirea şi la boalele minţei.
	Băele de mare sănt nepotrivite la acei aplecaţi spre apoplexie, la aprinderea, [183] la congestiea şi la supuraţiea organelor centrale, precum şi la oftigă şi la boalele hronice de inimă.
	Timpul verei, şi anume de la iunie şi pănă la septemvrie este cel mai potrivitǔ pentru facerea feredeelor de apă de mare, dar şi acesta este schimbăciosǔ şi atărnă de la feliul climei.
	Cura băelor de apă de mare ţine de la 4 pănă la 8 septămâni, în care timp putem face de la 24 pănă la 48 scăldători. Îndeobştie luăm numai o bae pe zi, şi putem în cazuri rari căte două, adeseori ne mulţemimǔ de a lua la două zile o bae. În apa de mare mai ales la început nu vom rămănea mai mult decăt de la 5 pănă la 10 minunte şi sporim gradat pănă la o oară. De folos este să luăm la început vr-o căteva scăldători stămpărate de apă de mare şi să alegem pentru întăia bae răce o zi caldă şi fără vânt.
	Aceste băi se facǔ sau în marea deschisă sau în căzi, cel întăiǔ chipǔ este potrivit pentru acei îndrăzneţi şi care [184] ştiu a înota, ear fricoşii mai bine vor face de se vor scălda în căzi.

Despre apa sulfuroasă de la Strungă.

	Strunga se află în ţinutul Eşului, o oară de la Tărgul Frumos pe marginea unei păduri şi nu departe de drumul Romanului; aice sănt trei izvoare de apă sulfuroasă însemnate cu No. 1, 2 şi 3. Apa acesto făntăni este limpede şi fără floare, de un gust de pucioasă ceva amărâu şi de un miros de ouă împuţite, care se simte într-o mare depărtare.
	Izvorul întăiǔ numitǔ: Izvorul de sup păr este bine împregiuratǔ cu scănduri, şi are o adăncime de 1 stănjân şi 5 palme, şi o lărgime de patru picioare cvadrate şi dă pe fiecare oară 176 ocă de apă; expusă la aerǔ apa acestui izvor rămâne mai multe oare neschimbată, însă şezănd mai îndelungǔ, lasă o aşezătură gălbie de pucioasă; temperatura ei s-au găsit [185] de 8 gr. r. cănd a atmosferei era de 17; greutatea speţifică este de 1,003.
	Această apă fiid foarte greţoasă la gust, nu se întrebuinţază la băutură, ce numai în scăldătoare. După analisul himic făcut la anul 1834, de cătră doctorul şi protomedicul de atunce Zota şi cu spiţeriul Anton Abrahamfi, s-au descoperit, că această apă se compune din următoarele materii minerale, şi anume în 16 unţii de această apă se află următoarele materii minerale compacte:
Granuri.
3,006 Sulfat de natron.
1,706 __ __ _ magnezia.
1,200 __ __ _ var.
1,783 Idroclorat de natron.
0,416 __ __ _ magnezia.
1,516 __ __ _ var.
1,408 Carbonat de natron.
1,333 __ __ _ magnezia.
1,142 __ __ _ var.
0,344 siliciea (cremine).
0,074 râşână sulfuroasă.
13,928 Soma materiilor compacte.
	[186] Ear părţi aeroase s-au găsit în 16 unţi 6,274 palmace cubice de gaz idrosulfuric.
	Izvorul cu No. 2, este asemine învăscutǔ ca şi acel de la No. 1. şi se compune tot din acele materialuri, cu deosebire că apa nu este aşa de greţoasă şi prin urmare se poate întrebuinţa chear şi în băutură. Acest izvor dă pe fiecare oară 195 ocă de apă şi este adăncǔ ca de un stânjen şi larg ca 3 palme şi 5 palmace cvadrate. Greutatea speţifică a apei este de 1,002, ear temperatura s-au aflat ca la No.1.
	Isvorul cu No. 3, nu este deopotrivă învăscutǔ ca celelalte, a lui apă este limpede, fără floare şi cuprinde puţin gaz idrosulfuricǔ; temperatura apei s-au găsitǔ de 10 gr. r., cănd a atmosferei era de 20 gr. Apa acestui izvor se compune din materialuri aeroase şi compacte; ca cele dintăi numărăm acrimea carbonică şi idrosulfurică; ear la cele de pe urmă sulfatul de natron, şi de var, sarea şi alte materii minerale care se află şi la No. 1.
	[187] Apa de la aceste trei izvoare sulfuroase se poate întrebuinţa atăt pe dinlăuntru căt şi pe din afară, şi anume acea de la Nr.1 fiindǔ mai tare şi mai greţoasă, se întrebuinţază numai în scăldătoare, ear cele de la Nri. 2 şi 3 ca unele ce sănt mai slabe se pot lua şi pe dinlăuntru.
	În capul 1-iǔ a aceştii desertaţii am arătat la care boale folosesc sau vatămă apele sulfuroase în genere; drept aceea ar fi de prisos să le mai repetuescǔ; prin urmare mă voiǔ mărgini la următoarele amintiri şi anume apele de la Strungă se potǔ întrebuinţa: 1) la boalele hronice de pele, 2) la poala albă, 3) la scrofule şi la rahit, 4) la artrit şi la revmatizmǔ hronic, 5) la boalele hronice de nerve care provinǔ de la ascunderea revmatizmului, 6) la trănji, şi la alte boale despre care am vorbit la faţa 100.

Despre apa sulfuroasă de la Băiceni numită Puturoasa.

	Într-o depărtare de o oară de tărgul Frumos supt dealul numit Cetăţuea, pe moşiea Băicenilor din ţănutul Eşului, se află acest izvor sulfuros răce, care dă aproape dă 50 ocă de apă pe oară; această apă are un gustǔ, şi un miros slab de pucioasă, şi este uşoară de băut; făntăna-i largă de 3 palme şi adăncă de 4. Pănă acum această apă s-au întrebuinţatǔ numai spre spălarea cămeşilor, pentru că nu are trebuinţă de sopon, şi numai din cănd în cănd locuitorii de prin pregiurǔ cu durere de măsele şi alte suferinţi revmatice o întrebuinţează ca scăldătoare sau spălare, măcar că doritorii pot găsi toate îndămănările fiindcă apa se află în mijl;ocul satului, şi are o poziţie foarte plăcută. Ceva mai în vale mai este o altă făntănă de acelaş feliu însă într-o mai mică cătime.
	Pe moşia Găneştii aproape de tărgul Frumos mai este o făntănă numită Răcea, care [189] earăş are în sine pucioasă şi mocneşte părăsită şi fără niciun feliu de întrebuinţare. 

Despre apele sulfuroase de la Făntănele.

	Pe moşia Făntănele, în ţin. Bacăului în Carpaţi, izvoreşte această apă sulfuroasă supt un fag bătrăn, şi-n apropierea unui deluţǔ unde mai sănt şi alte două izvoare. Această apă (se înţelege pentru că n-are curgere slobodă) este tulbure, se asamănă cu colorul laptelui, are gustul şi mirosul apelor de pucioasă; temperatura ei s-au găsit de 9 gr. r. cănd aerul avea 17 gr.a ei greutate speţifică este de 1,003. După analisul făcut de A. Abrahamfi în 16 unţii de această apă s-au găsit următoarele materii compacte.
Granuri.
3,633 Sulfat de natron.
6,116 Sulfat de var.
1,150 Muriat de natron (sare).
10,899
[190] Granuri.
10,899 Transportǔ.
1,950 Carbonat de natron.
2,866 Carbonat de var.
1,400 Carbonat de magnezia.
1,600 Pămănt de cremine.
0,100 Răşină de pucioasă.
18,815 Peste totǔ.
	Eară părţi alcătuitoare gazoase, s-au găsit 6,620 palmace cubice de acrime idrosulfurică. De însămnatǔ este aice, că la Făntănele se găsescǔ mai multe burcuturi, care sănt aşa de bune ca şi cele de la Borsec.

Despre apa amară de la Băiluţa.

	Această apă minerală se află în depărtare de 1 ½ oare de Eşi pe moşiea Zahorna, la locul numit Băiluţa, proprietate a Luminărei Sale Beizade Vogoridi Conachi. Două drumuri deosebite duc de la Eşi la acest izvor; unul pe la Copou şi [191] altul prin Păcurari. Cine voeşte să meargă pe la Copou, să ţie şleahul Botoşenilor cel vechiǔ, păn aproape de ratişul Zahornei, de unde apucă pe un drumuşor ce se arată în stănga, pe lăngă o cruce de peatră, şi care drumuşor duce pănă la Băiluţa. – Al 2le drum merge prin Păcurari pe şoseoa Romanului pănă la Valea Lupului, de unde apuci în dreapta pe un drumuşor ce se sue pe lăngă un rădiac a moşiei Uricanii; şi dă pe moşiea Tăuteştii, în a căriea margine se află şi Băiluţa. Apa Băiluţa se găseşte între două dealuri, şi anume la poalele dealului ce vine despre apus şi cu faţa spre răsărit într-o făntănă zidită cu peatră şi învăscută cu o lespide în forma unei petre de moară de 2 palme de groasă şi de un stănjăn în diametru. Proaspătă scoasă, această apă este răce, limpede, fără miros şi fără floare; ear la gust nu numai sălcie dar şi amărie. Cănd temperatura atmosferei avea 21 gr. r. a apei era de 9 ½. Făntăna acestei ape [192] este adăncă, mai bine de 3 stănjini şi apa se sue într-ănsa de 14 ½ palme domneşti, şi de pe fundul ei s-au scos un glod negru ca cătranul, cleios şi cu miros de pucioasă. Această apă se poate păstra luni întregi în vase de steclă sau de lut zmălţuite şi bine astupate fără să slăbească puterea ei.
	La 1837 răposatul logofăt C. Conachi pe atuncea proprietarul acei moşii, descoperind această apă minerală, au chemat pe spiţeriul A. Abrahamfi ca să-i facă analisul himic; după care s-au dovedit că într-o ocă de apă de Băiluţa se află următoarele materialuri.
Granuri.
34,000 Sulfat de natron.
15,200 Muriat de natron (sare).
8,866 carbonat de var (cridă).
3,500 Muriat de magnezia.
1,450 Sulfat de var (ipsos).
1,000 cremine (silicia).
2,984 s-au perdut la lucru.
67,000 soma întreagă.
        [193] Privind la soiul materialurilor din care se compune, această apă întră în răndul apelor amare; ear încăt priveşte cătimea materiilor nu putem tăgădui că ea este una din cele mai slabe.
        Despre chipul întrebuinţărei şi boalele la care ea poate fi folositoare, vezi cele cuprinse la apele amare în genere.
        Într-o circonferenţă ca de ¼ de oară de la Băiluţa, pământul este învăscut cu sulfat de soda, de aceea şi erburile ce se găsescǔ pe el, sănt de feliul acelor ce crescǔ pe la locurile sarate. Poziţiea locului este plăcută; în apropiere se află un eazǔ cu rogoz şi sălci; mai înainte era grădini, livezi, şi vr-o 10 locuinţi, din care acum se vădǔ numai răsipurile lor, afară de una în care locueşte un păstoriu bătrân cu a sa soţie. Mulţi din doritori, mai ales din acei fără mijloace se tănguescǔ că sănt opriţi de a lua din acea apă, din care împregiurare serimanii nu se pot agiuta, şi avuţii preferănd a cumpăra alte ape mai tari, apoi aceasta rămâne mai fără întrebuinţare. 
        [194] M-am încredinţat că în zilele trecute, un nevoeş fiind aice şi umplăndu-şi micul seu vasǔ cu apă din acea făntână, posesorul moşiei e-au varsat apa din vasǔ pentru că n-au avut un două-zăceriu ca să i-o răscumpere, după care serimanul s-au înturnat cu vasul deşert.
        
        Despre izvorul de apă amară de la viea Bohotineanului.
        
        În curgere de 15 ani au existat pe dealul Gălăţei în viea D. A. Bohotineanu o făntână cu apă minerală, care slujea spre vindecarea mai multor boale, precum sănt: revmatizmul hronic, rasturile, trănjii ş.a. Din nenorocire la anul 1849 zisa făntână s-au năruit. Apa acestui izvor pentru a lui inportenţă trăgând amintirea răposatului protomedic Samurcaş, au stăruit de i s-au făcut analisul himic de cătră spiţeriul A. Abrahamfi, prin urmare într-o ocă de această apă s-au găsit următoarele materialuri:
        [195] Granuri.
        5,2 Sare.
        15,2 Sulfat de magnezia.
        28,8 Sulfat de soda.
        7,9 Carbonat de var.
        1,3 Silicia (cremine).
        1,6 S-au perdut la lucru.
        60,0 Peste tot.8)
        
        Izvorul de apă amară de pe dealul lui Miron.
        
        Aproape de satul Tomeştii (o oară de la Iaşi) pe costişa dealului lui Miron se află această făntănă, a căriea adăncime este de 11 palme şi lărgime de 4; apa să rădică într-ănsa la înălţime de 1 stănjenǔ în 24 oare; petrele acestei făntăni mai ales acele din faţă s-au găsit muruite de un feliu de sare. Apa nu este limpede, ci cam albie balană, fără miros şi de un gust sălciu amar; temperatura ei s-au găsit de 10 gr. r. cănd a atmosferei era de 12 gr. Analizăndu-o [196] cu D. spiţeriul V. Şlaider am descoperit în 16 unţii de această apă următoarele materiealuri:
        Granuri.
        40,00 Sulfat de natron.
        10,00 Idroclorat de natron (sare).
        3,51 Carbonat de var (cridă).
        1,66 Carbonat de magnezia.
        0,83 Silicia (cremine).
        4,00 Perdute la lucru.
        60,00 Peste tot.
        Din alăturarea analisului acestei ape cu a izvorului mineral de la Băiluţa, se vede că apa de care trătăm acuma are o cătime mai mare de materiealuri decăt acea de la Băiluţa, prin urmare şi a ei lucrare va fi mai puternică. Însă pănă acum aceasta nu s-au întrebuinţat decăt pentru adăparea cailor, la care s-au dovedit că mai mulţi din acei cu năduşală s-au vindecat; cu toate aceste luănd aminte la firea materiilor de care se compune, se poate zice, că această apă va folosi la toate acele boale de care am vorbit la întrebuinţarea apelor amare îndeobştie.
        
        [197] Despre apa feroasă de la piciorul Lupului.
        
        În apropiere de satul Piciorul Lupului, proprietate a monastirei Bărnovei, se găseşte pe o costişe acest izvor mineral numit de locuitori izvorul de la Carpăn. În Tinoasa, acest izvor curge pe un uluc fără a se opri în vreo făntănă, prin pregiurul izvorului se află o cătime însemnată de oxid de fer care colorează pământul cu roşu. Apa este limpede ca cristalul, fără miros, fără floare şi de un gust astringent; a ei temperatură s-au găsit de 12 gr. r. cănd a atmosferei era de 13. Acest izvor în necăutarea în care se găseşte dă ca la 130 ocă de apă pe oară.
        Această apă adusă pănă la Iaşi în vase nu pre bine astupate, se răsuflă şi perde toate proprietăţile apelor feroase, de aceea cine vre să o întrebuinţăze, sau să meargă la izvor, sau să o aducă acasă în vase foarte bine astupate. Analizăndu-o înpreună cu D. spiţeriul V. Şlaider, am descoperit în 16 unţii de această apă următoarele materialuri.
        [198] Granuri.
        0,417 Carbonat de fer.
        0,167 Carbonat de var.
        0,250 Muriat de var.
        0,500 Perdute la lucru.
        1,334 Peste tot.
        Apa acestui izvor se poate întrebuinţa în toate cazurile de boale, la care sănt potrivite apele feroase îndeobştie, şi merită a fi preferată mai cu osebire decăt celelalte ape feroase; întăi pentru că se află în marginea capitaliei, şi al doile pentru că locul este foarte romantic, fiindcă este preseratǔ cu feluriţi copaci roditori şi neroditori, pintre care se găsăsc mai multe fructuri precum sănt fragii, căpşunele şi altele; nu mai puţin plăcut este şi deschisul orizon, care ne îngădue să videm de aice oraşul Iaşii cu ale sale înpregiurări, toate aceste ar face pentru pătimaşi o petrecere foarte plăcută şi folositoare sănătăţei lor.
        D. Mihailic mi-au înpărtăşit o listă de următoarele izvoare minerale, ce au descoperit în a sa călătorie prin ţară. 1. La satul Păngaraţii în gura Tarcăului 4 oare [199] de la Peatra, şi însuş la satul Tarcăul sănt mai multe izvoare de apă de pucioasă. 2. În depărtare de 1 oară de la Peatra la monastirea Bistriţei să află un izvor de apă amară mai puternic decăt acea de la Băiluţa, precum şi în valea Păngrăciorului, la locul numit Baca babei. 3. La Viişoară lăngă monastirea Bisăricanii două oare de la Peatră, se găsăşte un izvor de apă feroasă. 4. În valea numită Iana în depărtare de 3 oare de la târgul Peatra, se află o apă minerală de pucioasă şi de fer. 5. La moşiea Negrişoara în depărtare de 6 oare de la Borca sănt mai multe burcuturi feroase. 6. Pe moşiea monastirei Slatina se află un izvor înbelşugat de pucioasă. 7. În ţănutul Romanului la satul Criveştii este un izvor de apă feroasă.
        D. Botanicul Sabo în a sa călătorie prin Moldova, au găsit în dreptul Leovei un pământ mlăştinos şi cu mult glod pe fer, care să întrebuinţază pentru vindecarea ranelor, atăt la oameni căt şi la dobitoace, ear apa care se strănge din acele [200] lacuri este limpede şi de un gust astringent. De asemine se zice că ar mai fi oarecare izvoare de apă minerală şi prin alte locuri, şi anume la Bohotin un burcut, la tărgul Huşii în mahalaoa mlăştinoasă, precum şi pe moşia Văscanei în ţinutul Sucevei, nişte izvoare de apă de pucioasă.
        Din această descriere vedem, că Moldova are un număr însemnat de ape minerale bune şi folositoare, însă înpedecărele ce se opun la a lor întrebuinţare, parte din lipsa încăperelor şi a altor îndămănări; ear parte din scumpetea apei minerale, care agiunge a fi de zece ori mai mare decăt acea de la apele cultivate din staturile streine, vor mărgini mai totdeauna numărul oaspeţilor. Din toate aceste se va rezulta, că înstăriţii se vor duce la Mehadia, la Borsec şi la alte băi streine, unde găsăsc toate îndămănările, ear serimanii fără închipuire de a plăti asemene înpovorate preţuri, pot aş perde viaţa chear pe lăngă locurile apelor minerale.
1 Vezi băile de la Strungă.
2 Ear pentru a încălzi apa minerală să umple o butelcă cu această apă şi astupăndu-se bine o lăsăm să stee într-un vas cu apă ferbinte.
3 Vezi şi povăţuirile date la partea întăi pentru întrebuinţarea scăldătorilor de apă răce şi caldă.
4 Acel ce au făcut o cură la luna lui april sau a lui mai, poate să o repetuească pănă la avgust şi septemvrie.
5 Eată descrierea ce ne dă acest medic despre drumul vechiǔ a Borcăi.
„Acest burcut sau izvor mineral se află în partea aceea a munţilor Carpatului, care vine pe ţân. Sucevii, cu depărtare de oraşul Fălticenii cale ca de 11 ceasuri, precum se obicinueşte a se socoti drumurile aice.
De la Fălticeni merge drumul spre apus de cătră ameazăzi la riul Moldova, pe care să trece pe la cornul Luncii, şi îndată dincolo de apă se începe capul muntelui, pe lângă care se întinde o vale spre apus despre ameazăzi unde din munte curge părăul Suha, şi se varsă în apa Moldovei, ear la gura lui se află satul Mălinul.
De aice merge drumul tot pe valea aceasta păn la locul ce se cheamă Eaşle, unde se află numai un bordeiǔ ţărănesc. Această întinsoare de drum, de la Fălticeni şi păn’ aice, care este cale de cinci ceasuri, poate se slujască pentru a merge cu trăsură, însă doă ceasuri dintre aceste care vin mai pe urmă, este mai de odihnă se meargă omul călare, din pricina trecătoarelor celor dese peste părăul pomenit, care pentru trăsură sănt supărătoare; Eaşle este la poalele unui munte înalt care se zice Stânişoara, şi care este alcătuită dinn trei părţi sau bucăţi, acea dintăi se cheamă Iuga, al doilea Comarnic, şi al trielea care este vârful cel mai înalt se numeşte Stânişoara. Acest munte este cuprins cu cel mai frumos şi nestrăbătut codru de copaci, şi cu frunză, şi cu cetină, afară însă de vârful muntelui, numai pe o cărare foarte îngustă, poate se meargă drumeţul cărare pe deasupra costişilor celor oable sau drepte a muntelui, şi fiindcă unde şi unde se află şi gloduri şi rădăcini de copaci scoase în drum, şi copaci căzuţi şi gropi săpate de ploi pentru aceea pe la une locuri, atăta se îngreuează calea, încăt este omul silit a merge şi pe gios căte o bucată mică de loc, eară de drumul acesta scăpând, carele în doă ceasuri poate să-l treacă în odihnă, apoi păn la izvor nu mai dă nici de un deal, mergănd drumul cănd peste nişte poeni frumoase, cănd pin nişte lunci mici, pe lângă malurile cele desfătătoare a părăului acelui salbatic Sabbasa, pe unde o necontenită schimbare de priviri romantice, adecă feliurimile trupurilor de munţi şi alcătuirile stâncelor în deosebite trupuri, care prin chipurile lor cele minunate fac amăgire oamenilor, adesele treciri peste apa acea frumoasă şi limpede ca cristalul a părăului Sabassa disfătează toată călătoria drumeţului, spre aş deştepta perierghiea, agonesişte un gust deosebit, pe carele părţile câmpului nu pot să-l dee. Această vale a Sabassei ţine cale de dăuă ceasuri şi giumătate, mergănd în odihnă călare, care mai vărtos la sfărşit este foarte frumoasă, şi înpodobită ca când ar fi zugrăvită şi răndurile munţilor se depărtează aice unul de altul ca la 600 de paşi, şi pe costişile văi sănt presărate casele locuitorilor muntelui dintre care se alcătueşte satul Sabassa, faţa căii este acoperită de o nenumărată mulţime de bolovani pe care din vreme în vreme i-au grămădit sălbaticul părău, care părău la sfărşitul satului se varse în apele Bistriţii, ce trece pe la gura văii aceştiea de cătră apus, şi este pe acolo atăta de mare, încăt umblă şeicele pe dănsa. De acolo drumeţul trecănd Bistriţa pe pod, dă într-o vale mai strămtă, care vine în dreptul văii ceilalte, şi se cheamă Borca de pe numele părăului ce curge pintr-ănsa, care şi aceasta se varsă în apa Bistriţei. Lăngă pod şi la gura părăului pe amândouă malurile lui cele înalte să află un sat care earăşi Borca se numeşte de pe numele părăului, de la locul acesta, mai mergănd în sus pe malurile părăului încă un ceas şi giumătate, apoi dă peste locul acela unde să află Burcutul sau izvorul acest mineralicesc. Valea aceasta a Borcăi pănă la heresteul cel mai din fund, ce să află pe dănsa, este la două părţi de loc peste o sută de paşi de larg, ear de la heresteu în sus a tria parte de vale, atăta să strămtează încăt cea mai mare lăţime a ei nu poate să fie peste doisprezece paşi. 
Această vale este alcătuită între doă rănduri de munţi mari, care se întind despre meazănoapte spre meazăzi. Grămăzi groznice de copaci surpaţi unul peste altul  şi stănci răsturnate şi grămădite peste o laltă, izesc curgerea părăului Borca, încăt cu mare sunet învănzolindu-se se aruncă peste dănsele, pe aice unui drumeţ fricos poate să-i cadă mai cu greu, din pricina a mulţime de copaci răsturnaţi, şi stănci netede care îl întimpină în drum, şi asupra cărora este sălit a să urca cu calul anevoe şi cu primejdie.”

6 Excelenţia Sa Logofătul N. Cantacuzino, Ministru dinlăuntru, îndemnat de sentimentele iubirei de omenire, au înfiinţat aice cu căţiva ani înainte oarecare locuinţe, au îndreptat şi drumul pentru înlesnirea pătimaşelor, care acum sănt părăsite.
7 La curgerea apei să depune o însămnată cătime de pucioasă naturală.
8 Pentru înţălegerea  cătimelor de care am vorbitǔ în această disertaţie este de îsămnat că oca s-au socotit de 400 dramuri sau de 3 livre medicale, fiecare livră de 12 unţii şi fiecare unţie de 11 ⅛ dramuri.
??

??

??

??




2