{1} Întru mărirea Sfintei cei de-o fiinţă, făcătoarei de viaţă şi nedespărţitei Troiţe: a Tatălui şi a Fiului şi a Sfîntului Duh.  GRAMATICA RUMÎNEASCĂ Afierotisită prea blagocestivului, prea luminatului şi prea înălţatului domn şi oblăduitor a toată Ungrovlahia, domnului  domnului IO CONSTANDIN NICOLAIE VOIEVOD Acum întîi izvodită prin DIMITRIE EUSTATIEV BRAŞOVEANUL Metodos prea folositori şi prea  trebuincios, întărit cu pilde prea folositoare, aşezat cu rînduială dreaptă şi izvodit în Bolgaria Braşovului. Anul 1757, sep. 1.  
{3} < I/3r> CUVÎNT DE AFIEROTISIRE cătră prea blagocestivul, prea luminatul, prea înălţatul domn şi oblăduitori a toată Ungrovlahia,  domnul domnul Io Constantin Nicolaie Voievod. Prea înălţate şi prea milostive doamne, bine cinstirea înălţimii tale cea pururea arătată întru cele  duhovniceşti, aşezarea tuturor orînduielelor celor încuviinţate întru stăpînire, îmbunătăţirea cea îndurătoare întru îndireptarea  norodului, îmblînzirea cea îndireptătoare întru putere, măsurarea cea dreaptă întru prisosinţă, îndurarea întru alegerea îndireptărilor  adevărului şi bunătăţii, binevoinţa cea întreagă întru cele bine cinstitoare, cugetul cel slobod al înălţimii tale întru cele folositoare,  îndrăzneală arătînd pre îmblînzirea binevoinţei cei drept povăţuitoare, arătîndu-m pildă pre silinţa cea bine osîrguitoare a înălţimii  tale întru scoaterea norodului rumînesc din ceaţa întunerecului întru lumina adevărului, mă sileşte a mă apropia cătră covîrşirea  bunătăţii şi milostivirii cei mult şi întru destul arătate obştimii de la înălţimea ta cu această prea puţină roadă a minţii mele cei slabi şi  ticăloase, pre ceea ce a o afierotisi, căutînd loc întru toate asămănările vrednicilor, nu am aflat mai odihnit şi < II/3v> mai liniştit loc decît pre razele  cele luminătoare prin strălucire întru toate covîrşirile vredniciilor ale îmbunătăţirii şi milostivirii cei îndurate a înălţimii tale, după  adeverinţa cea dintru întîi a afierotisirii, precum un metodos al măcar căriia învăţături mai cu cuviinţă şi mai cu alegere nu este a-l afierotisi altiia  feţe fără decît apărătoriului şi întăritoriului de osebirile învăţăturilor prin care înălţimea ta cu ştiut şi luminat dovod te slăveşti  prea ales întru vrednicie apărători şi întăritori învăţăturilor celor adevărate şi drept măritoare. După adeverinţa a doao a afierotisirii,  precum de vreme şi acum neîncetat înălţimea ta, vrînd ca să înceteze a stăpîni întunerecul pre lumina, ai întărit sfintele şi  dumnezăieştile lăcaşuri cu nesmintite şi neîndoite povaţe a luminătorilor întru învăţătură, întru povăţuire, întru îndireptare şi  întru slujirea adevăratelor orînduielelor bisericeşti, întemeind oraşele cu semănătorii, odrăslitorii adevărului şi învăţăturii şi limbilor  celor streine trebuincioase neamului omenesc, precum dialectul cel elino-grecesc întru norodul cel rumînesc să proslăveşte, să măreşte, luminează,  stingînd văpaiele cele arzătoare ale păgînilor şi astupînd gurile cele deşchise ale ereticilor, îmbodobind locurile cu punerea direptăţii la cinste, cu  aşezarea adevărului întru laudă, cu orînduirea întregimii întru scaunul politiei. După a treia < III/4r> adeverinţă, precum voinţa  
{4} înălţimii tale de demult fiind spre aducerea întru fiinţă pre acest metodos în dialectul rumînesc, acum aducîndu-să, să va odihni  voinţa. După a patra adeverinţă, a dărui pre norodul cu acest metodos la trebuinţele cele întîmplătoare, cu prea milostivă voinţă şi poruncă a  să da tipăririi, întru starea săvîrşirii lucrului acestuia, pre înălţimea ta cu voinţă deşchisă, cu îndurare întinsă, cu milostivire  îndurată, cu silinţă osîrguitoare, cu cuget nevătămat bine înfrumşeţat, cu cele strălucitoare am aflat. Adevărat că cele trebuincioase spre  slăvirea şi lăudarea acestui metodos pe scurt am arătat întru cuvîntarea cea următoare cătră bine cănstitoriul cititori, pentru cele nu îndoiesc  cuvîntul, prin această întărire să se adevereze lucrarea dintru faptă, întru acest chip acest metodos să se cunoască dintru cele ce să cuprind într- însul, cu bună încuviinţare stăpînindu-să de acela. Dară întru cuprinderea lucrului acestuia, prea înălţate şi prea milostive doamne, prea  vrednicule apărător şi întăritori adevărului şi învăţăturilor celor adevărate, bine să voiască înălţimea ta a privi cu ochii îndurării  şi milostivirii, nu la împuţinarea şi slăbiciunea acestui lucru, ci la mărimea adîncimei şi osîrdiei cei dintru inimă, cu care lucrurile cele slabe şi  neputincioase să slăvesc cu mult preţ; întru acest chip, acestă prea puţină şi slabă < IV/4v> roadă a ticăloasei minţii mele cu priimirea cea prea  milostivă a înălţimei tale să o învredniceşti, cu prea plecată umilinţă poftind mă rog. Prea înălţate şi prea milostive doamne, al  înălţimei voastre prea plecat de-a pururea DIMITRIE EVSTATIEV BRAŞOVEANUL.  
{5} < V/5r> ÎNAINTE CUVÎNTARE cătră bine cinstitoriul şi iubitoriul de înţelepciune cititor. Precum srălucirea soarelui întru puterea şi  covîrşirea luminării sale aratată şi cunoscută fiind de toată făptura cea înfrumşeţată cu darul minţii şi înţelepciunii, ceea ce cu  întindere au îndireptat vederea sa cătră acea firească a luminării covîrşire, întru acest chip cunoştinţa, arătarea, priceperea şi luarea aminte au  pătruns cugetul minţii şi inimii fieştecăruia om cercători de lucrurile vederii; precum prea ticăloasa şi de fericire prea înstreinată este patrida cea întru  ceea ce să lipsesc îndreptările, prin cele ce precum de cumplirea vrăjmăşiei, întru acest chip de pătimirea şi nestatornicia faptelor întru dăruita de  Dumnezeu păciuire apărări nesmintite şi întăriri nemişcate dobîndesc. Care îndireptări să izgonesc nu numai de la izgonitorii învăţăturii  din hotarăle sale, nu numai de la aducătorii pre dreptatea întru cumplita ocară, nu numai de la obiduitorii şi prădătorii adevărului, nu numai de la cei ce  aşază şi orînduesc re grozava nepricepere întru scaunile politiei, nu numai de la ceia ce i-au cuprins vaitile şi durerile prin urîciunea înţelepciunii şi prin  sălbăticirea stricării de minte, ce şi de la îndreptătorii norodului, sau prin < VI/5v> rătăcirea sa întru hotarăle întunerecului, sau prin aşezarea sa  întru scaunile neastîmpărării şi urîciunii, asemine cu izgonirea răsplătesc învăţăturii cei îndreptătoare. De unde norodul cel vătămat de  arderea şi chipuirea aurului cîştigă îndrăznire spre obida şi prada săracilor, şi săracii de la cei ce sînt prădaţ şi obidiţ neajutorinţă, de  unde să începe nedireptatea întru judecăţi, urîciunea cătră săraci, înălţarea ticăloşilor bogaţi după nevrednicie la cinste, la orînduieli  şi la hrană îndestulătoare? Oare nu toate acestea priimesc începutul său de la neştiinţa învăţăturii, precum zice prea îneleptul Goraţian:  "Omul fără ajutoriul blagocestiei şi fără împărtăşirea învăţăturii sapă unde nu este fund, gîndeşte ce nu poate cuprinde, să  îndulceşte unde este amărăciune şi adeverează ce nu este, întăreşte ce nu poate vedea cu ochii minţii?" Din ce priimesc începutul său cu  nemilostivire oştile cele fără de vreme şi fără de pricină, din ce neodihnirile, privegherii stricare, stricăciunii laudă, din ce răpirea averii, omorîrea  bine cinstirii, călcarea orînduielilor celor hrănitoare şi celor ce păzesc întregimea curăţeniei şi înţelepciunii, din ce întru prostimea cea de obşte  întunerec mult,  
{6} sălbăticire nepovestită, dintru ce a limbilor celor streine şi necredincioase şi a neamurilor celor rău cinstitoare călcare pururea şi sculare  neîncetată? Au nu dintru lipsirea învăţăturii cei < VII/6r> îndreptătoare, văzînd pre cei întru oştire neîntrarmaţi, întru bine cuvîntare  gîngavi, întru alergare şchiopi? Au nu acestea dobîndesc întîmplarea sa dintru lipsirea învăţăturii? Oare pentru ce Greţia au numit pre totă lumea a  fi crudă? Pentru hrănirea fiinţii omeneşti, prin cruzirea oamenilor, precum şi este, ca nevoinţă întru sine să nască spre stricarea cruzirii şi spre  dobîndirea întregimii spre lumina cunoştinţii, ceea ce cu bine cinstire prin învăţătură să dăruieşte. Cu cît mai mult să slăvesc lucrurile cele  ce stau întru gătirea agonisitii omeneşti, cu atîta mai mult acelea să întunecă de descoperirea cunoştinţii adevăratei învăţături, ceea ce este  acoperemînt celor ce o au pre ea loruşi bine întărită fiind şi lumină celor ce să întind spre ea şi aflare celor ce o caută pre ea, şi încă este mare  dojană, înfruntare şi biruire celor ce să ascuţesc asupra surparea ei, pre unii întru arătare îndreptîndu-i îi biruiaşte, iar altora mintea cea  neînfrînată o înfrînează şi din perire scoate, viaţă dăruind. Această închipuire prea pe scurt este pentru luarea aminte blagocestivului cetitori  pentru folosul învăţăturii, ca să nu să îngreuieze cu îndelungarea cuvîntului. Însă a toatei învăţături începutul este gramatica, de ceea ce  pînă în ceasul de acum în rumînescul dialect lipsire au fost, neauzindu-să, nepovestindu-să, necercîndu-se pentru folosul ei. În < VIII/6v> vrednicia  materiei aceştiia îndrăzneală arătînd pre adăparea cea puţină şi slabă a minţii mele, prin alergarea îndelungatii vremi dintru izvoarăle cele  adevărate pururea curgătoare şi nesfîrşitoare, în părţile Moscoviei, în Academia Moghilozaborsţiana cea din Kiev, m-au silit a adăoga închipuire  şi silinţă spre săvîrşirea lucrului gramatici rumîneşti, avînd puţină şi slobodă socotinţă pentru lucrurile, pentru trebile şi pentru cuvintele  cele luate din streine dialecturi (după cum vei vedea întru pildele sintaxisului), aşezîndu-le toate după obcinuinţa dialectului rumînesc, puind pilde ca nu numai  folosul dialectului să priceapă cercătoriul de învăţătură, ci împreună să odrăslească întru cuvintele cele de mai înltă pricepere  folositoare învăţăturii, trebuincioase alegerii vieţii omeneşti, dezlegătoare cuvintelor celor prin sine tăinuitoare şi întunecoase. Mai nainte pînă a  arăta ţie, iubitoriule de înţelepciune cititori, folosul gramaticii, pui legătură hotărîtoare, neplăcînd izvodirea gramaticii aceştiia, caută întru cele  elineşti, întru cele sloveneşti, întru cele latineşti şi întru altele, nu mă îndoiesc că să va ruşina cea rumînească după puterea, osebirea şi  obicinuinţa sa de celelalte, nici numele i să va răpi, ci mai vîrtos întărire şi dovod nesmintit va dobîndi spre stăpînirea osebirilor sale, avînd  împrumutare din multe dialecturi, care s-au şi aşezat fieştecare cuvînt la locul său, toată partea toate ale sale avînd la rînduiala şi numărul său, ca  uşurare, neîntunerecire, < IX/7r> luminare, îndreptare să dobîndească cercătoriul de învăţătură. Întru hotarăle aceştii însemnări,  cinstire, închipuire, folos a afla este foarte cu putinţă şi cu trebuinţă. Au puţină cinste s-au adăogat prin slova aceasta a lui Avraam, numindu-să mai  întîi Avram şi rînduindu-l singur Tatăl Savaot la mai mare vrednicie şi stăpînire? Pentru blagocestia lui Avraam, pentru bunătatea şi bunătatea lui,  făcîndu-l părinte la mulţimea neamurilor, i-au înmulţit cinstea, darul, zicînd:  
{7} "Nu te vei chema mai mult Avram, ci Avraam", prin slova a, ceea ce este încheietură, parte sau stihie a gramaticii, după cum toate slovele sînt.  Gramatica este începutul tuturor învăţăturilor, pentru că a te tinde cu priceperea şi cu silinţa cătră învăţătura ritoricii, filosofiei, teologhiei  şi altor învăţături fără ştiinţa gramaticii a te folosi cum este trebuinţa nu vei putea şi te vei îndulci unde este amărăciune, şi te vei  amărî unde este dulceaţă. fără de ajutoriul acestui metodos nu vei putea dezlega nici un feli de period şi nu vei putea afla pre cunoştinţa şi pre  adevărul cel ascuns întru period şi întru alte încheieri sintacticeşti, piiticeşti şi altele. Măcar că din norodul nostru foarte puţini au cercat  învăţăturile dialecturilor celor streine, cei ce din părţi streine ca nişte albine adunînd dulceaţă au adus luminare norodului rumînesc multe cărţi  din limbi streine au prefăcut întru rumînescul dialect, dar nefiind gramatica < X/7v> limbii rumîneşti multe întunecate cuvinte întru multe cărţi s-au  aşezat, pentru că la lucrul tălmăcirii dreaptă armă şi unealtă este gramatica, prin a căriia rînduială ori în Sfînta Scriptură, ori întru istorii  să dezleagă cuvintele şi să cunosc osebirile cuvintelor. Cu cît mai vîrtos trebuincios lucru este gramatica rumînescului dialect spre priceperea lucrurilor celor  înalte şi adînci, spre întemeierea ţinerii de minte, spre întărirea voroavelor, spre despărţirea zicerilor, spre rînduirea înţelegerilor întru  luminoasă privire şi întru cunoscătoare dulceaţă, întru cercarea fieştecăriia scripturi. Mai tot veacul întru nedoumire fiind, de gramatica dialectului celui  rumînesc tăcere au fost, ceea ce este foarte trebuincioasă spre sădirea înţelepciunii, spre creşterea cunoştinţii, spre răsărirea dintru neştiinţă  întru ştiinţă. Pentru trebuinţa şi mărirea acestui meşteşug, mulţi din cei prea înţelepţi mărturisesc şi întăresc cu adevărul, după  cum prea înţeleptul Aristotel întru cărţile sale zice:" Gramatica este ştiinţa care învaţă a scrie şi a cunoaşte cele cetite." Alţii hotărăsc a fi  gramatica întemeierea tuturor învăţăturilor, alţii zic precum că este cale şi arătare la toate învăţăturile. Asemine şi de la sfinţii părinţi  avem întărire, din cei ce pre unul numesc pre sfîntul Ioan Damaschin, carele zice precum prea trebuincioasă este gramatica neamului omenesc şi altele. Mulţi  întru mai < XI/8r> mare laudă şi mărire au aşezat lucru acesta decît alte învăţături mai înalte, socotind că celelalte învăţături pururea  să trebuiesc cu ajutoriul gramaticii, măcar că alţii întăresc a fi gramatica, precum a scripturilor celor bisericeşti, aşa şi a celor de afară, cheia priceperii.  Adevărat cu înţelepciune luund aminte meşteşugul acesta mult folos va cîştiga mintea ta adăpîndu-te întru acestea. Întîi, vei cunoaşte osebirea  fieştecăriia ziceii. A doao, vei cunoaşte desfătăciunea limbii rumîneşti cît este şi ce feli este. A treia, vei pricepe cu ce este dialectul rumînesc mai  îndestulat sau mai neîndestulat decît alte dialecturi. A patra, vei avea cheia priceperii în scripturile cele biericeşti şi întru cele dinafară. A cincea, vei avea  unealtă mijlocitoare întru tălmăcirea altor dialecturi şi întru despărţirea fieştecăriia cuvîntări rumîneşti sau streine şi altele care pentru  neîngreuierea iubitoriului de înţelepciune cititori le las. Întru acestea, cei ce sînt cu cuget zavistios, cu minte făţarnică şi cu înălţarea cea  încuviinţată saducheilor vătămaţi, după pohtă să-şi izvodească meşteşug, şi osteneala altora să nu o răpească şi să nu o  îngroape. Dar cei ce întţi cu cuget nezavistios  
{8} priimiţ cu cuget neatins de arăpile zavistii, cerînd de la înălţimea cea sfîntă, de la Duhul Sfînt, cuvîntul înţelepciunii, cuvîntul  înţelegerii, neamurile şi spunerea limbilor, şi altele, pentru că tot < XII/8v> darul cel de sus desăvîrşit este. După aceea trebuiţi-vă cu mijlocirea  învăţăturii ca cu o unealtă cătră meşteşug. Priimiţ dară meşteşugul acesta şi lăudaţi pre Tatăl Savaot cel întru Sfînta Troiţă  proslăvit, carele au zis întunerecului să fie lumină şi s-au făcut lumină prin a căruia ajutori începîndu-să lucrul acesta s-au şi săvîrşit  gramatica, căruia neîncetat mulţămită, laudă, mărire, şinste, întru nesăvîrşiţi veci, amin.  
{9} < XIII/9r> ARĂTARE pentru cele ce să află întru această carte. Cuvînt de afierotisire ... I. Înainte cuvîntare cătră cititor  ... V. Pentru  ortografie ... 2. Pentru tehnologhia ortografiei ... 29. Pentru etimologie ... 33. Pentru nume  ... 35. Pentru în loc de numele ... 55. Pentru grai ... 62. Pentru împărtăşire  ... 107. Pentru îninte-punere ... 112. Pentru spregrăire ... 114. Pentru în mijloc aruncare ... 117. Pentru împreunare ... 119. Pentru tehnologhia etimologiei ... 121. Pentru  sintaxis ... 134. Pentru încheierea numelor întru obşte ... 135.  Pentru încheierea în loc a numelor ... 146. Pentru încheierea graiurilor ... 151. Pentru încheierea  împărtăşirilor ... 172. Pentru încheierea înainte punerilor ... 173. < XIV/9v> Pentru încheierea spregrăirilor ... 176. Pentru încheierea în mijloc  aruncărilor ... 179. Pentru încheierea împreunărilor ... 180.  
{10} Pentru împodobitul sintaxis ... 184. Pentru sintaxisul cel închipuitori ... 191. Pentru rînduiala cea gramaticească ... 198. Pentru tehnologhia  sintaxisului ... 201. Pentru prosodie ... 209. Pentru stih ... 214. Pentru ritm ... 225. Pentru tehnologhia prosodiei ... 230.  
{11} < 1/10r> STIHIILE GRAMATICII RUMÎNEŞTI. Ce este gramatica? Gramatica este meşteşug carele învaţă bine a grăi şi drept a scrie.  Pentru ce se numeşte meşteşugul acesta gramatica? Să numeşte meşteşugul acesta gramatica pentru că luund începutul său de la slove şi numindu- să greceşte slovele grammata, pentru cele ce are învăţătură, după cum acestea sînt drepte stihii şi adevărate începături silavilor sau slovenirilor,  zicerilor şi cuvintelor sau voroavelor. Cîte şi care sînt părţile gramaticii? Patru: ortografia, etimologhia, sintaxis şi prosodia.  
{12} PARTEA 1. < 2/10v> PENTRU ORTOGRAFIE. Ce este ortografia? Este partea cea dintîi a gramaticii, ceea ce ne învaţă a şti fiinţa, firea şi  osebirea slovelor, şi dintru acestea purcederea cea din întîi, împreună zicerea şi cuvîntul cu înălţarea glasului şi apăsarea viersului, arătînd  despărţirea slovelor, bunii citiri şi scrisorii cei drepte. Ortografia purcede dintru aceste cuvinte greceşti:  orthos, drept, şi grafo scriu, şi să numeşte ortografia,  dreaptă scrisoare. Ethimologhia, sintaxis şi prosodia la locurile sale să vor tîlcui. Ortografia cîte cuprinde? Trei: fiinţa sau firea slovelor, lovirea sau  înălţarea viersului şi împiedicarea sau rînduirea cuvintelor prin stări. Ce este fiinţa sau înălţarea viersului? Lovirea sau înălţarea viersului este  înălţare sau apăsare întru glas sau schimbare pururea păzită întru bună scrisoare şi dreaptă cetire. Ce este împiedicarea sau rînduirea cuvintelor  prin stări? Este despărţirea voroavei prin închipuirea a multora însămnări întru aşezarea periodurilor. < 3/11r>. Dezlegarea 1. PENTRU FIINŢA SAU  FIREA SLOVELOR. Ce este slova? Este o parte mai mică nedespărţitoare a zicerii cei scrise. Cîte slove sînt întru dialectul cel rumînesc? 45: a, b, v, g, d, e, j,  dz, z, i, i, k, l, m, n, o, p, r, s, t,  ou, th, h, ă, î, o, ţ, c, şt, ia....... Însemnează. Aceste doao slove după urmă unii le socotesc între slove, iară alţii între  lovirea viersului.  
{13} Pentru ce s-au despărţit gramatica întru slove? S-au dezlegat şi s-au despărţit întru slove pentru că fieştece zicere nu poate într-alt  chip mai mult a să despărţi. Cum să despărţesc slovele? În doao feliuri: în glasnice şi soglasnice, adecă împreună glasnice. PENTRU CELE  GLASNICE. Ce sînt cele glasnice? Glasnicile sînt cele ce prin însuşi dau glas şi fac desăvîrşit silavă sau slovenire. Cîte sînt cele glasnice?  Optsprezece: a, e, i, i, o, ou, ă, î, ia..... Cele glasnice întru ce să despărţesc? Întru singur glasnice şi înjugat sau împreunat glasnice. Ce sînt cele singur  glasnice? Sînt cele ce, avînd putere a da glas, nu poate fără de dînsele a să face nici o slovenire. Cîte sînt? Şaptesprezece: a, e, i, i, o, ou, ă, î, ia..... <  4/11v> ... Ce sînt cele înjugat glasnice? Sînt cele ce nici prin sine nici prin alte a da glas nu pot. Cîte sînt? Una: ... Cele glasnice de cîte feliuri sînt? De patru  feliuri: lungi, scurte, de obşte şi de doao ori glăsuitoare. Ce sînt cele lungi? Sînt cele ce întru stih au pricina vremii, însemnătoare cît şi ce feli, lungă.  Cîte sînt lungi? Opt: i, ă, o, ou, ia.... Ce sînt cele scurte? Sînt cele ce întru stih au pricina vremii, însemnătoare cît şi ce feli, scurtă. Cîte sînt  scurte? Trei: e, o ... Ce sînt cele de obşte? Sînt cele ce întru stih lungi sau scurte a fi pot.  Cîte sînt? Patru: a, i, ia... Acestea sînt pentru trebuinţa prosodiei.  Ce sînt cele de doao ori glăsuitoare sau diftonghi?  Este un glas din doao glasnice întru o slovenire. Cîte sînt slovele cele de doao roi glăsuitoare?  Patrusprăzece: ue, ie, oe, sau ... sau .... sau ... sau ..... < 5/12r> De cîte feliuri diftonghi sînt? De trei feliuri: aleşi, osebiţi şi neosebiţi. Ce sînt cei aleşi?  Sînt cei ce din glasnice sînt încheiaţi, a să despărţi sau a să deşcheia nu pot, stînd întru puterea uniia glasnice.  
{14} Cîţi sînt? Cinci: ..... Cum şi din ce sînt încheiaţi aceştia? th, din on şi ipsilon şi să citeşte prin scurtarea cea purcezătoare din  buze. ... din ije şi on sau uc, după citire, şi să citeşte prin scurtarea cea purcezătoare din buze. ..., din în şi az şi să citeşte prin scurtarea cea  purcezătoare din ceriul gurii. ... din ije şi az şi să citeşte sau prin scurtarea  cea purcezătoare din ceriul gurii, sau prin lărgimea gurii. .., asemine precum e. Ce  sînt cei osebiţi? Sînt cei ce din doao glasnice încheindu-se să trebuiesc la încheierea zicerilor dialectului rumînesc. Cîţi sînt? Şase:   ue  sau  ue sau  ie  sau oe, sau ..... Ce sînt cei neosebiţi? Sînt cei ce încheindu-se din doao glasnice să trebuiesc întru zicerile dialecturilor celor streine < 6/12v> priimite întru  dialectul nostru cel rumînesc. Cîţi sînt? Trei: aa, ea, ia. Însemnează.  aa este lungă, ea scurtă, ia de obşte, întru facerea stihurilor, la prosodie.  PENTRU  CELE SOGLASNICE. Ce sînt cele soglasnice? Sînt cele ce prin sine nu dau glas şi nu fac silavă, dar cu alte glasnice fac slovenire, dînd glas. Cîte sînt  soglasnice? Doaozeci şi cinci: b, v, g, d, j, dz, z, k, l, m, n, p, r, s, t, f, th, h, ţ, c, şt ... Cele soglasnicede cîte feliuri d despărţiri sînt? De doao despărţiri.  Întru despărţirea 1, de cîte feliuri sînt? De doao feliuri: jumătat de glasnice şi neglasnice. Ce sînt cele de jumătat de glasnice?  Sînt cele ce dau mai mult  glas. Cîte sînt? Patrusprezece: j, dz, z, l, m, n, p, r, s, ţ, c, şt .... Ce sînt cele neglasnice? Sînt cele ce mai puţin glas dau. Cîte sînt? Unsprezece: b, v, g, d, k,  p, t, f, th, h ...   Întru despărţirea 2, de cîte feliuri sînt? De patru feliuri: schimbătoare, dedoao feliuri, streine şi însuş osebitoare. Ce sînt cele  schimbătoare? Sînt cele ce întru faţa a doao, vremii cei de acum, închipuirii cei arătătoare, schimbă întru c  < 7/13r> cele ce să sfîrşesc la k. Şi  din numărul cel unitori întru cel înmulţitori. Asemine întru faţa a doao dintru cea din întîi tot a acei vremi şi închipuiri, d întru z, g întru ..., t   întru ţ,  c întru ţ  şi şt, iară a treia, z întru d, precum: kalk - kalce , prunk - prunce, aleg  -  alege, oud - ouze , jut -  ajuţe, laţ - laţe , nask - naşte, arz  - arde. Ce sînt cele de doao feliuri? Sînt cele ce dintru doao slove să cuprind. Cîte sînt? Trei: z,  ... Însemnează. z din d şi c, ...  din k şi c, s din p şi c.  Ce sînt cele streine? Sînt cele ce de la grecescul dialect s-au luat întru trebuinţa dialectului rumînesc.  
{15} Cîte sînt? Patru: z,  dz, s ,th,  măcar că mai toate să pot numi de la grecescul dialect, pentru că slovenii luund de la greci, noi de la sloveni,  puind oareşicare adăogate slove.Ce sînt cele însuşi osebitoare? Sînt cele ce numai întru zicerile cele însuşi ale dialectului rumînesc să trebuiesc,  iară nu întru cele streine. Cîte sînt? Una: ... Asemine şi această glasnică ... să trebuieşte. Însemnează. Slovele cele împreună glasnice întru  alte streine dialecturi, precum întru cel grecesc, slovenesc şi latinesc, să împart încă întru obştitoare, ascunzătoare şi schimbătoare, cele ce slujesc a  prosodiei, întru < 8/13v> facerea stihurilor, dar rumînescul dialect, neavînd trebuinţă întru prosodie cu acele slove, să lipseşte de acelea. DEZLEGAREA 2.  PENTRU ÎNSEMNAREA TUTUROR SLOVELOR. a. Întru cuvintele greceşti, în locul slovei aceştiia ... să scrie foarte des şi mai vîrtos la sfîrşitul  cuvintelor, precum f ilolog ia. b. drept şi prost. v. În cuvintele cele greceşti şi alte streine trebuite întru dialectul cel rumînesc în loc de v să scrie  v; în loc,  de pildă: evlabie, Pavel. g. Puindu-să înaintea altui g, în cuvinte greceşti care să trebuiesc în dialectul cel rumînesc, să vesteşte precum i; în loc, de  pildă: evgelie. Încă întru cuvintele cele greceşti şi întru sfîrşitura cea grecească, cîteodată să scrie g lung, după voinţa trebuitoriului,  precum zevgma, adecă înjugare. d. drept şi prost. e, j, dz, z. Asemine. Însemnează. dz, rar întru cuvintele cele rumîneşti sau întru începutul cuvintelor,  sau mai niciodată. i. urmînd numai soglasnică întru început şi oriunde să scrie. i. Urmînd glasnică oriunde slobod să scrie, iată urmînd  soglasnică nu să scrie. Dar întru cele străine slobod este. Ia aminte precum fiind cuvînt grecesc întru trebuinţa dialectului < 9/14r> rumînesc după luarea  aminte să însmnează cu i într-acest chip ca sfîrşitura plecări obicinuinţii romîneşti să se scrie cu i. k, l, m, n. Drept şi prost să închipuiesc. o.  Întru începutul cuvîntului loc nu are, dar întru cuvinte greceşti prea ales să scrie o lăteţ. p, r, c, t. Drept şi prost să închipuiesc. u. La începutul  cuvîntului nu are loc. ou. Pururea întru început, la mijlocul şi sfîrşitul cuvîntului nu are loc. Să osăbesc aceste cuvinte pă ourmă, după ourmă,  pă ounde, cpre ourmă, la ourmă. f. Prost şi drept.  
{16} ... Întru cele streine mai vîrtos. x. Drept şi prost. ă, ... Întru început nu au loc. ă des în loc de o să scrie. î  şi o niciodată nu să  trebuiesc în dialectul cel rumînesc, numai întru cel slovenesc; cîteodată să trebuieşte şi la rumînescul dialect.  o.  Pururea întru început, des în  mijloc întru cuvintele cele streine precum ....,  şi între mai multe glasnice şi întru căderea cea născătoare şi dătătoare şi chiemătoare a  număruui cel înmulţitor. ţ, c, şt. Prost şi drept să închipuiesc. î, ă ... Întru începutul slovelor nu să scrie, dar ia pururea întru început. <  10/14v> k şi s întru cuvintele cele streine mai vîrtos să scrie. j  În mijlocul şi sfîrşitul cuvîntului nu să scrie. ... Prost şi drept să închipuieşte.  u. În cuvintele cele rumîneşti loc nu are, dar întru cele greceşti trebuindu-să întru idiomatul rumînesc să însemenează, întru acelea numai şi  în locul acela întru stă greceşte u. Şi în locul lui v să scrie, precum s-au zis la slova b, faţa 8. DEZLEGREA 3. PENTRU ÎNCHIPUIREA CEA DE  OBŞTE A ÎNSĂMNĂRII SLOVELOR ÎNTRU DREAPTĂ SCRISOARE: CANONUL SAU ÎNDREPTAREA 1. Să cuvine să să scrie slove mai mari  întru început: 1. Tot numele cel însuşi osebit omenesc, precum: Alexandrul; 2. Tot numele cel de vrednicie, precum: Patriarh;3. Tot numele cel de dregătorie,  precum Sol; 4. Tot începutul fieştecăriia voroave, pprecum: Mulţ învăţaţ, puţini înţelepţi. Din beţie spre păcat volnicie; 5. Toată pilda,  toată cuvîntarea cea ascuţită, precum: Oareşicarele om neînvăţat să îndulceşte unde este amărăciune, să veseleşte unde este întristare;  6. Tot numele cel de meşteşug şi a părţilor lui, precum: Filosofia, Psihologhia; 7. Tot cuvîntul cel ce mai mare însemnare are decît acelea întru carele <  11/15r> este aşezat, precum: Ce nu mi-ai dat, Ia-m. Al tău cu tine, cap deşert; 8. Începutul stihurilor, precum: În muncă, întru chin ne duce pre noi slava,/  Lumea, fărădelegea, banilor otrava. CANONUL SAU ÎNDREPTAREA 2. Toate cuvintele cele ce să cuvin Dumnezeirii nu numai să cuvine a să începe cu  slovă mare şi a să însemna cu titla, ci tot cuvîntul cu slove mari a să scrie este cu cuviinţă, precum DUMNEZEU, TATĂL, FIIUL, SFÎNTUL DUH, 
{17} IISUS HRISTOS şi alte asemine acestora. Aşişderea, scriindu-se numele cele dumnezeieşti cu titla, ca să nu să despraţă, ca să nu să  scrie într-alt rînd, că necuviinţă este a despărţi saua atăia pre cele ce nu să taie. CANONUL SAU ÎNDREPTAREA 3. Pentru cunoaşterea  împreunării glasnicilor cu cele împeună glasnice să cuvine bine a lua aminte ca cele ce să cade a fi scrise în rînd să nu să scrie deasupra, pentru că  numai fiind soglasnice mai multe dintru o lovire din acelea oareşicarele să scrie deasupra, iară fiind cuvîntul din sloveniri din doao slove, nu mai multe, deasupra nici  una nu are loc, precum: aşteptănd, venire, iară nu venire , şi altele asemine acestora. CANONUL SAU ÎNDREPTAREA  4. < 12/15v> Să cuvine a păzi  întru ziceri, întru cuvinte, întru perioduri să nu să scrie i în loc de i sau v, nici o în loc de o sau împotrivă, nici ... în loc de s, nici kc în loc de Ù, şi  alte asemine, nici ascuţita înălţare în loc de coborîta apăsare, nici împiedecarea în locul împunsurii cei întregi, precum: ..... iară nu ipoctac, sau  ipoctac, şi altele. CAN(ONUL) SAU ÎNDREPTAREA 5 Să cuvine să se păzească îndoirea şi închipuirea cuvintelor celor streine, precum în dialectul  acela de la care s-au luat, sau de la cel grecesc sau slovenesc, sau latinesc, precum: grammatike grammtika, blgocective - blgocectiv, juramentum - jurămă. DEZLEGAREA  4 PENTRU LOVIREA SAU ÎNĂLŢAREA GLASULUI. Ce este lovirea sau înălţarea glasului? Caută la faţa 2. Cîte să încuviinţează lovirii sau  înălţării glasului? Zece: Oxia, adică ascuţită înălţare . Varia, grea apăsare . Perispomeni, nconjur înconvăiere     . Macra, dungă lungă.  Vrahia, dungă scurtă sau înconvoiată   . Dasia, suflare groasă.  
{18} Psili, suflare supţire , Apostrof, întoarcerere . < 13/16r> Eric, ir mititel =. Paerc, ir pe urmă Y. Lovirea sau înălţarea glasului, despărţindu- să, cîte cuprinde? Patru lovirea, vremea, duhul sau suflarea şi pătimirea. PENTRU LOVIRE Ce este lovirea? Este înălţare sau apăsare sau mijlocire  cuprinzătoare bine încuviinţată glăsuire întru slovenirile zicerilor. Cîte să întîmplează lovirii? Trei: ascuţita înălţare, grea apăsare şi  împrejur încovăiere. Ce este apăsarea cea ascuţită? Este însemnarea cea ce înalţă pe orice slovenire a fieştecăriia ziceri prein bine încuviinţat  glas. Cîte şi care sînt locurile înălţării cei ascuţite?  Trei: cel de pe urmă, cel de lîngă cel de pe urmă, şi cel înaintea celui pe lîngă cel de  pe urmă. Ce este cel de pe urmă? Este cînd să însemnează înălţarea cea ascuţită întru cea de pe urmă slovenire a zicerii, precum, domn, şi  zicerea sau cuvîntul atunci să numeşte oxitonon sau oxitonesc < 14/16v>, tot acea însămnare avînd asupra locului oxiei. ÎNDREPT(ARE) 1 A LOCULUI  OXITONESC Tot cuvîntul care este de o slovenire întru faţa a doao a închipuirii cei poruncitoare întru amîndoao numerile, dar întru cel înmulţitori  slovenirea cea dintru întîi să închipuieşte cu varia, precum zi, ziceţ. ÎNDREPT(AREA) 2 Toate graiurile cele ce întru scrisoare s-ar părea a fi de trei  sloveniri şi întru citire fiind de doao, cea de pe urmă a citirii prin darea glasului să însemnează cu oxie, măcar că puţin să tăinuieşte greu  apăsarea, precum: citesc. ÎNDREPT(AREA) 3 Împărtăşirea vremii cei de acum la -nd şi cei trecute la -t cea de pe urmă să oxiaşte. Asemine şi cele  de sfîrşitura cea grecească -os, precum: lămurind, lămurit, politicos, urîcios.  
{19} ÎNDREPT(AREA) 4 Cuvintele cele înfiinţitoare frefăcîndu-să întru adăogătoare mută oxia întru slovenirea cea de pe urmă,  ameriţîndu-să puţin cu apăsare, precum: casă, căsnicit. ÎNDREPT(AREA) 5 Toată înălţarea cea scuţită fiind la sfîrşitul cuvîntului  să amerinţează puţin cu apăsare, precum: Cel ce nu are cuget bun, fă-l bun, el tot e nebun. ÎNDREPT(AREA) 6 Pentru cunoaşterea neamului de mijloc din  cel < 15/17r> bărbătesc, sfîrşindu-să într-un feli, măcar la ce sfîrşitură, deasupra slovenirii neamului de mijloc însemnăm cu oxia, deasupra celui  bărbătesc cu varia supt viersul oxiei, precum: sădit, sădit, şi aceasta este după trebuinţa celui ce voieşte pentru că din încheiere şi însemnare mai  mult trebuie să se  cunoască neamul. Ce este locul de lîngă cel de pe urmă?  Ese cînd să însemnează înălţarea cea ascuţitî întru slovenirea  ce de lîngă cea de pe urmă a cuvîntului, precum cuvîntare, numindu-să pentru aceea cuvîntul acela paroxitonon sau paroxitonesc, tot acea însemnare  avînd a închipuirii oxiei. ÎNDREPT(AREA) 1 A CUVÎNTULUI PAROXITONESC. Cuvintele cele de doao sloveniri, slovenirea cea dintîi cu oxia să  însemnează, precum: marea. Asemine cele de trei sloveniri, a cărora cea de pe urmă sfîrşindu-să la -i , la -u sau -ul şi -e, cea din mijloc să oxieşte,  iară cele de mai multe sloveniri sfîrşindu-se la -ă sau la -e, să oxieşte cea de lîngă cea de pe urmă, precum: vălturul, părinţi, alergătura,  binevoinţă, adeverire. Să osebesc acestea: viforul, satele, casele, vasele, mesele, alegere, culegere, mergere, sugere. ÎNDREPT(AREA) 2 Cele ce au într-un cuvînt  de doao oei glasnică înainte de glasnică, cea de pe urmă să oxieşte păzind locul acela şi întru creşterea încheierii, precum: mainainte, vedere.  ÎNDREPT(AREA) 3 Oxia căderii cei numitoare întru căderile cele nedrepte rămîne tot întru acea slovenire, precum: cuvintul,< 16/17v> cuvintului. Ce este  locul cel înaintea celui de lîngă cel de pe urmă? Este cînd însemnează înălţrea cea ascuţită întru slovenirea cea înainte de lîngă cea de  
{20} pe urmă a cuvîntului, precum: priceperea, numindu-să pentru aceea cuvîntulpropaoxitonon sau proparoxitonesc, tot acea însemnare avînd a  închipuirii oxiei. ÎNDREPT(AREA) 1 A CUVÎNTULUI PROPAROXITONESC Cuvintele cele de trei sloveniri, fiind purcese din graiurile cele de o slovenire, să  oxiaşte slovenirea cea dintîi, precum: ducere. Să osebesc acestea: vedere, şedere, vărsare, udare, călcare, cădere. ÎNDREPT(AREA) 2 Numele cele ce sînt  de patru sau mai multe sloveniri să oxiaşte cea înainte de lîngă cea de pe urmă şi întru creşterea cuvîntului prin numărul cel înmulţitori asemine  loc caută, precum: filosofia, filosofiile. Ce este apăsarea cea grea? Este însemnarea ceea ce greu apasă asupra zicerii prin bine încuviinţat glas. Cîte sînt  locurile apăsării cei grele? Unul, cel de pe urmă. Ce este locul cel de pe urmă al variei? Este carele însemnează apăsare grea întru cea de pe urmă slovenire  a zicerii, precum: zicea. Pentru aceea să numeşte cuvîntul varitonon sau (variton)esc , adecă apăsat. ÎNDREPT(AREA) 1 A CUVÎNTULUI CELUI  VARITONESC < 17/18r> În doao feliuri să socoteşte apăsarea cea grea: întru înţelegerea cea mai strînsă, cînd anume drept să închipuieşte cu  varia, precum: a ceti, şi întru înţelegerea cea mai desfătată toată slovenirea la sfîrşit să poate numi greu apăsată ceea ce cu înălţarea cea  ascuţită este însemnată. Deci cuvîntul acesta orbesc la gramatici să numeşte grai greu apăsat, pentru că slovenirea cea de pe urmă cu apăsarea cea  grea amerinţată  a fi să socoteşte. Aşişderea viersul greu apăsat să aude, fiind slovenirea ce de pe urmă lipsită de greu apăsare întru închipuire.  ÎNDREPT(AREA) 2 Întru vremea cea trecută nesăvîrşită, întru faţa a treia a chipului celui unitori, măcar prin tăiere, măcar şi întru  încheiere, să închipuieşte cu varia, precum şi oxia întru încheiere păzeşte pe locul său, precum: săvîrşam. Asemine şi acestea mă, te, să,  că, să să, ca. ÎNDREPT(AREA) 3 Toată vremea cea fiitoare întru cea de pe urmă slovenire greu să apasă, precum: voi zăbovi. Să osebesc cele ce sau  în mijloc sau pe urmă glasnică înainte de glasnică au, din care cea dinainte să ascuţeşte, precum: voi scrie.  
{21} ÎNDREPT(AREA) 4Spregrăirile cele ce să sfîrşesc la -or, la -os, la -t, greu să apasă, precum: uşor, frumos. Asemine acestea: aşa, pentru  ce, de ce pricină, căci. ÎNDREPT(AREA) 5 Înbainte punerile toate, osefind pe cele ce au doao soglasnice înaintea glasnicii sau fiind de doao sloveniri < 18/18v>  greu să apasă, precum: la, peste. ÎNSEMNARE ÎNTRU OBŞTE PENTRU OXIA ŞI VARIA. 1. Grea apăsarea cu înălţarea cea scuţită să  schimbă cînd îndărăt  trăgîndu-să să aşază, dar mai vîrtos întru cuvintele cele încheiate, precum: du-l, adu-l, dar să mută şi înainte  trăgîndu-să, mai des cînd creşte cuvîntul, precum: scriu, scrisesem. 2. Înălţarea cea ascuţită şi greu apăsarea a cuvintelor să schimbă  pentru arătarea însămnării cei de multe feliuri, precum:  la gramatici - la gramatici, cerc - cerc, mîna - mîna, înger - înger, schimbă - schimbă şi  altele. Aşişderea să schimbă întru faţa atreia, a chipului celui arătători, vremii cei de acum a numărului celui unitori a neamului celui lucrători a  graiurilor celor ce să sfîrşesc în -sc, şi chipului celui poruncitori a feţii a doao a numărului celui unitori şi a spregrăirilor care să sfîrşesc la -şte,  din despărţirea graiurilor, şi altor spregrăiri din despărţirea adăugătoarelor, precum : săvîrşaşte, cea poruncitoare săvîrşaşte. Asemine  poate fi şi înmulţitori din despărţirea feţii a doao a închipuirii cei arătătoare, a numărului celui înmulţitor, precum: săvîrşiţi, cea  poruncitoare săvîrşiţi, politiceşte, rău.3. Graiul acesta este, cînd urmează după el cuvînt care să începe de la glasnică sau soglasnică, fiind la  arătarea oareşcăriia < 19/19r> tîlcuiri, leapădă pe oxia şi priimeşte deasupra lui ia pre varia,  şi aceasta este după voinţa trebuitoriului, precum:  Istoria este vestea învechirii. Asemine şi la înrebare. 4. Să mută oxia întru a doao înainte urmînd slovenire, întru cuvintele cele greceşti cele ce avem  întru trebuinţa idiomatului nostru celui rumînesc, precum: filosofia - filosofia, theologia - teologhia, ?parakletos - paraclitul, paraklesis - paraclisul, historia - istoria şi  altele, sau pe urmă. Să osebesc acestea: genesis - ghenesis, ekklesiastes - ecclesiastul, euaggeleion - evanghelie, Zaharias - Zaharia, doxologia - doxologhia, paraleipomenon   - paralipomenon, Esdras - Esdra, psalmos - psalmul, asma - asma, Ieremias - Ieremia, iară întru cuvintele cele evreieşti să hrăneşte tot viersul cu toată  însămnarea întru dialectul nostru fiind trebuinţă. Ce este împtrejur încovăerea? Este ceea ce prin închipuirea sa dă oareşicare cinste la oareşicare  nume osebite prea vrednice de cinstire. Cîte locuri cuprinde? Doao: cel de pre urmă şi pre cel de lîngă cel de pe urmă. Cel de pe urmă precum H[risto]s , şi  acest feli de cuvînt să numeşte  
{22} perispomenon, adecă cu împrejur încovăierea închipuit. Cel de lîngă cel de pe urmă, precum Domnul, < 20/19v> şi să numeşte  properispomenon, adecă cuvînt cu împrejur înconvăierea închipuit întru slovenirea cea de lîngă cea de pe urmă. Ia aminte. 1. La greci alte locuri şi  cuvinte cuprinde, la sloveni asemine, la latini aşişderea urmează, dar întru dialectul nostru altceva a cuprinde nu poate, numindu-se semnul acesta într-alt chip titla,  ceea ce osebind locurile cele mai sus numite are loc întru toate cuvintele cele ce să cuvin Dumnezeirii şi altor lucruri sfinte, lăpădînd oareşce din slove pentru  puterea ei. 2. Titla aceasta întru mărirea sau micşorarea cuvîntului, schimbare despre slovenirea sa nu are, precum Dmnzeu,  Dmnzeului. 3. Slujaşte la număr.  PENTRU VREME Ce este vremea? Este lungirea sau scurtarea glasnicii sau a slovenirii prin oareşicare închipuiri. Cîte să întîmplează vremii? doao: macra,  adecă dungă lungă, vrahia, dungă scurtă. Ce este cea lungă? Este ceea ce dintru doao vremi a cărora din doao scurte să face o lungire, a căriia  închipuirea este întru acest chip ..... , prin care întru stih numărul să înalţă. Ce este cea scurtă? Este ceea ce să cuprinde dintru o vreme, a căriia  închipuire este întru acest chip ......   , prin care să scurtează întru stih slovenirea zicerii. Însemnează. Aceasta să cuvine prosodiei pentru facerea stihutilor,  dar pentru că începutul său priimeşte de la slovele < 21/20r> ortografiei, pentru aceea s-au făcut aducerea aminte, dar cea mai desăvîrşit ştiinţă  este întru prosodie. PENTRU DUH SAU SUFLARE. Ce este duhul sau suflarea? Este bine încuviinţată înălţare a zicerii prin plăcută îngroşare sau  lină supţiere. Cîte sînt suflările? Doao: dasia, adecă suflare groasă, psili, suflare supţire. Ce este dasia? Este suflare ceea ce încuviinţează zicerea prin  plăcută îngroşare. ÎNDREPT(AREA) 1 A DASIEI Dasia să pune înaintea zicerilor celor greceşti începîndu-să de la glasnică şi  însemnîndu-să cu dasia, precum: .... Ce este psili? Este suflare ceea ce încuviinţează zicerea prin lină suţiere.  
{23} ÎNDREPT(AREA) 1 A SUFLĂRII CEI SUPŢIRE Suflarea cea supţire să pune întru începutul tuturor zicerilor celor ce să încep de la  glasnică, asemine întru multe evreieşti şi greceşti, precum: arma, anna, amin. ÎNDREPTARE ÎNTRU OBŞTE PENTRU DASIA ŞI PENTRU PSILI. 1.  Începîndu-se de la soglasnică, nici un cuvînt nu să însemnează cu nici un fel de suflare. 2. Suflarea cea groasă sau supţire nu să schimbă întru  creşterea cuvîntului prin căderi şi întru graiuri asenime suflarea < 22/20v> temei sau punerii să păzeşte şi întru cele de la aceea înjugate, precum  isprăvesk, isprăvim 3. Graiurile cele ce să încep de la soglasnică şi crescînd în vreo vreme cu vreo glasnică priimeşte pre suflarea cea supţire,  precum:  ....     spune. .. spune. PENTRU PĂTIMIRE Ce este pătimirea? Este închipuirea glasului cea însămnătoare care sau ce feli micşorarea slovei cei ce au  pătimit sau cei ce înjugat au glăsuit, sau împreună au dat glas, lepădîndu-să sau împreunîndu-să doao sloveniri pre una liniştind şi înmuind  pre slova i. Cîte să întîmplează pătimirii? Trei: apostrof, adecă întoarcere, eric sau ir mititel, paerc sau ir pe urmă.  Ce este apostrof? Este semne  gramaticesc care să pune deasupra oricăriia soglasnice la sfîrşitul cuvîntului, liniştind şi muind cuvîntul, împreună arătînd precum lepădată  este o slovenire din doao întru cetire, precum ...... Ia aminte. Aceasta numai deasupra lui o şi u să scrie, micşorîndu-le. Ce este eric? Este semn grmaticesc carele  să însemnează deasupra oricăriia soglasnice, arătînd precum lepădată < 23/21r> este slova aceasta ... . Ia aminte. Aceasta des să însămnează  deasupra lui ... şi de multe ori are însemnarea lui i, deasupra scriindu-se. Asemine să cuvine a şti precum la sfîrşitul cuvîntului loc nu are, numai la mijloc. Ce  este paerc? Este semn gramaticesc carele să însemnează deasupra oricăriia soglasnice la sfîrşitul cuvîntului, arătînd lepădarea slovei aceştiia ă. Ia  aminte. Şi la mijloc cîteodată să scrie, rar arată liniştirea cuvîntului celui prin i, dar foarte rar, însă din aceste trei semne nici unul întru cuvinte nu să  poftoreşte fără decît greşalii sau smintirii de loc.  
{24} DEZLEGAREA 5 PENTRU ÎMPIEDECAREA SAU RÎNDUIREA CUVINTELOR PRIN STĂRI Ce este împiedecarea sau rînduirea cuvintelor  prin stări? Caută faţa 2. Cîte să încuviinţează aceştiia? Dunga / . Împiedecarea sau jumătate de soroacă , . Doao împunsături sau doao soroci  : . Întreagă împunsătură sau soroacă . . Împreunătoarea sau unitoarea  - sau = . Semnul întrebării ? . Semnul cel de mirare ! < 24/21v> Semnul cel de  osebire sau de despărţire sau lepădare :: sau () .PENTRU DUNGĂ Ce este dunga? Este semnul cel mai mic al despărţirii, cel ce să pune după grăirea, cel  ce să pune după grăirea cea începută şi puţn ridicată prin mişcare, dar prin răsiflacre neîmpiedecată, prtecum: Nemilostiv om carele pradă pre  vecinul său, nefăcînd lui nici un rău. PENTRU ÎMPIEDECARE Ce este împiedecarea? Împiedecarea este semn despărţitori cel de după dungă  urmînd să pune, prin suflare cele grăite hotărînd şi împiedicînd, precum: Cinstea cea înaltă strică obiceiurile, şi surpă rînduelele vieţii. 1.  Împiedecarea să pune între cuvintele cele ce întru sine una de alta sînt despărţite, precum: Omul dese căderi are: întîi de la cele neînsufleţite,  primejdii, nevoi, pagube,, după aceea de la fiară, stricări, vătămări, şi omorîri priimeşte. 2. Să scrie între cuvintele cele ce fac îndoire, precum:  Viind la judecătoriul locului, sfatul lui, ce feli ar fi fost, dobîndind biruinţă, l-am cunoscut. 3. Între încheierile cele proaste, precum: Cunoaşte locul tău,  îndreptează fapta ta, aducînd roadă vieţuirii tale. PENTRU DOAO ÎMPUNSĂTURI ceste aceasta? Aceasta despărţeşte pre încheieturile cele  întregi < 25/22v> ale voroavei, puindu-să mai des după împiedecare, arătînd înţelegerea împiedecărilor celor trecute a fi nesăvîrşită, dar cu  suflarea hotărîtă şi împiedecată,  
{25} precum: Bine încuviinţat om este / carele ne merge la jertfirea Satanii, şi întru mrejile ispitii lui nu să prinde, şi întru preajma lor nu umblă:  dar întru împlinirea legii Domnului neîncetat să trudeşte. 1. Să scrie între protasis, adecă înainte punere şi între pe urmă punere, precum: De te-au  întărit vreo aducere aminte din patimile lui Hristos, de ai biruit pre Satana: socotesc că ai avut darul socotinţii şi faptei cei bune. 2. Între orice încheieturi dintru  început, precum: Fiarăle, pustia, flămînzirea, însetoşarea nu mă spăimîntează: mă veselesc pînă este Hristos cu mine: neîncetat la  rugăciune lăcrămez ca pururea darul lui Hristos să fie cu mine. 3. Între cuvintele cele legătoare şi cele ce trebuie să se lege, precum: Zis-au hristos bogatului  celui tînăr: vinde-ţ ce ai şi tot săracilor să dai, luund crucea urmează după mine. 4. Înaintea cuvîntului celui tîlcuit, înaintea căruia să pune  adecă sau precum şi altele asemine, precum: Blagocestivul om nu să va mîntui, adecă: creştinul acela carele prin faptele cele bune va adeveri şi va mărturisi  credinţa sa. Însemnează. 1. Întru voroava cea de doao încheieturi numai un < 26/22v> loc are. 2. Întru voroava cea de trei sau mai multe încheieturi să  însemnează după numărul încheieturilor. PENTRU ÎNTREAGA ÎMPUNSURĂ Ce este întreaga împunsură? Este semn des puitori după doao  împunsuri, întreagă şi săvîrşită înţelegere, cuvîntare şi sfăruire încuie, precum: Carele nu să scîrbeşte de sărăcie, bogat este. Nu  carele puţin are: ci carele mult pofteşte, sărac este. Însemnează. Oareşicarii în doao feliuri închipuiesc, adecă împunsură mai amre şi mai mică.  Cu cea mai mare pre cele de tot hotărîte, cu cea mai mică pre cele mai puţin însemnate cu hotărîrrea le despărţeşte, mai vîrtos în locul acela unde  nu se ajung semnele spre arătarea încheierilor celor înainte puse, precum: Grije am avut de lucruriloe cele politiceşti. Prea mari dosade asupra mea venind, cît nimic  nu auzeam de întărirea mea. Dar mai mult nimic nu mă fărîma: decît întru aceste năpăşti a fi cu tine, netrebuind a fi. PENTRU CEA  ÎMPREUNĂTOARE SAU UNITOARE Ce este aceasta? Este semn carele avînd loc întru zicere despărţită trecătoare dintru un rînd într-altul, precum:  Tămădui-re şi mijlocire obidirii este uitarea cea neaducătoare aminte.  
{26} PENTRU SEMNUL ÎNTREBĂRII < 27/23r> Ce este semnul întrebării? Este o însemnare care să înscrie după orce întrebare, la  sfîrşitul cuvîntării lucrurilor celor întrebătoare, precum: Pentru Hristos, a pofti moarte cine nu să află osîrdios? (;) A pierde sufletul său şi a  dobîndi toată lumea, au nu perire vecinică este? PENTRU SEMNUL CEL DE MIRARE. Ce este semnul cel de mirare? Este prin carele să arată mirare, sau durere,  sau bucurie, puindu-să întru sfîrşitul cuvîntării, precum: O, milostivire şi îndelung răbdare dumnezeiască! Ceea ce ridici pre cei căzuţi şi  slăveşti pre cei ocărîţ. 1. Cîteodată se poate despărţi semnul mirării de întrebare sau de protasis care urmează, precum: O, muiere! Mare-ţ este  credinţa. O, fără de minte galateni! Cine pre voi au zavistuit, ca adevărului să nu vă plecaţi, cărora înaintea ochilor Iisus Hristos, s-au scris mai nainte,  întru voi răstignit. Gal., 3.1. 2. Nu prea rar în locul semnului cel de mirare să pune semnul cel de întrebare. PENTRU SEMNUL CEL DE OSEBIRE. Ce este acesta?  Este însemnarea  ceea ce încue cuvintele cele ce sînt streine, sau cele ce sînt pentru vreo tîlcuire, sau pentru mai uşoară înţelegere fiind puse dinafară,   sau ţiindu-se de cele trecute, sau de cele următoare, cele ce lipsind ascunsă şi nesăvîrşită înţelegere să face, precum: Cîţi slujesc lumii, acelea   (adecă ale lumii) înţelepţesc. Păzesc şi voi păzi (aşa m-am obişnuit) adevărul < 28/23v> întru judecată. PENTRU SEMNUL CEL DE  DESPĂRŢIRE SAU DE LEPĂDARE. Ce este acesta? Este semn cel ce cuprinde cuvintele acelea  cele ce nu să ţin nici de cele trecute, nici de cele următoare,  dar singure prin sine stau; iară luîndu-să, înţelegerea celor ce s-au grăit întreagă şi săvîrşită rămîne, precum: Sculîndu-să oareşcare  judecători în mijlocul supuşilor săi (fost-au mulţime mare de norod): pînă va stăpîni grozăvia pre politia, legată va fi bine încuviinţarea întru  casele judecătorilor. DEZLEGAREA 6. PENTRU PURCEDEREA CEA DINTRU SLOVE. Ce să naşte dintru slove? Silava sau slovenirea. Ce este silava sau slovenirea?  Este cuprindere sau strigere în doao mai vîrtos slove prin muşcarea uniia glasnice, precum: Da.  
{27} Din silave sau sloveniri ce purcede? Zicerea. Ce este zicerea? Este o parte mai mică despărţită a cuvîntării cei încheiate şi aşezată din  sloveniri, prin care purcede numirea zicerii, precum: Daniil. Din zicere ce să naşte? Cuvîntul adecă voroava. Ce este cuvîntul? Este încheierea zicerilor  înţelegere întreagă săvîrşaşte arătînd, precum: Daniil este proroc întru adevăr dumnezeiesc. < 29/24r>  
{28} RÎNDUIALA TEHNOLOGHIEI. adecă împreună grăiri cei prin meşteşug pentru ortografie, după întrebările şi răspunsurile  celuia ce să trebuiaşte cu acelea. Întru pildă s-au aşezat această următoare înţelegere: Răutatea îndulceşte veninul. Întrebarea  învăţătoriului. Această înţelegere bine este grăită şi scrisă? Răsp(unsul) ucen(icului). Bine şi drept. Pentru ce? Pentru că gramaticeşte este  aşezată. Ce este gramatica? Este meşteşug, şi altele, faţa 1. Cîte sînt părţile gramaticii? Patru, şi altele, faţa 1. Pentru care parte întîi ni să  cuvine a avea tehnologhisire? Pentru ortografie. Ce este ortografia? Este partea, şi altele, faţa 2. Ce cuvînt este acesta ortografia? Grecesc. Ce însemnează?  Dreaptă scrisoare,     drept, scriu, faţa 2. Cîte cuprinde ortografia? Trei, şi altele, faţa 2. < 30/24v> Întru înţelegerea aceasta ce să cuprinde întîi?  Fiinţa sau firea slovelor. Ce este fiinţa sau firea slovelor? Este drept, şi altele, faţa 2. Întru cuvîntul acesta răutate cîte slove sînt? Şapte. Ce este slova?  Este o parte, şi altele, faţa 3. Cîte sînt slovele?  a, e şi altele, faţa 3. Pentru ce s-au despărţit gramatic aîntru slove? S-au dezlegat, faţa 3. Întru  cuvîntul acesta ce fel de slove să află? Glasnice şi soglasnice. Glasnice: ă, u, a, e; sog(lasnice): r, t, t. Ce sînt cele glasnice? Glasnicile sînt,  faţa 3. 
{29} Ce sînt cele soglasnice? Sînt cele ce, faţa 6. A doao, ă, a, e sînt singur-glasnice, r jumătate de glasnică, t neglasnică. Ce sînt cele singur  glasnice? Sînt, faţa 6. Ce sînt cele neglasnice? Sînt cele ce, faţa 6. A treia, ă ce slovă este? Lungă, precum şi e, faţa 4. Ce sînt cele lungi? Sînt cele  ce, faţa 4. U ce slovă este? Scurtă. Ce este cea scurtă? Este ceea ce întru stih are, şi altele, faţa 4. A ce slovă este? De obşte. Ce sînt cele de obşte?  Sînt cele ce, şi altele, faţa 4. Întru înţelegerea aceasta, cum este slova cea din întîi? Mare. < 31/25r> Pentru ce? Pentru că este începutul voroavei şi  este şi pildă. Prin care îndreptare? 1. Tot începutul, 2. Toată pilda, faţa 10, rîndul 4 şi 5. A doao întru înţelegerea aceasta ce să cuprinde? Lovirea  sau înălţarea glasului. Ce este lovirea sau înălţarea glasului? Este, faţa 2. Cîte să încuviinţează lovirii sau înălţării glasului? Zece: oxia,  şi altele, faţa 12. Lovirea despărţindu-se cîte cuprinde? Patru, faţa 13. Ce este lovirea? Este înălţare, faţa 13. Cîte să întîmplează lovirii?  Trei, faţa 13. După lovire ce are cuvîntul acesta Răutate? Ascuţită înălţare. Ce este înălţarea cea ascuţită? Este însemnare, faţa 13. În  ce loc este aceasta? În locul cel de lîngă cel de pe urmă. Ce este locul cel de lîngă cel de pe urmă? Este, faţa 15. Cum să numeşte cuvîntul acesta?  Paroxitonon. Prin care îndreptare? Asemine cele de trei sloveniri, faţa 15.  Vremea cuvintelor să cuvine prosodiei. Suflare nu are. Pentru ce? Pentru că numai la  începutul cuvîntului de la glasnică să scrie suflarea. Prin care îndreptare? Începîndu-să, şi altele, faţa 21. < 32/25v> Pătimirea întru cuvîntul  acesta nu are loc, adecă întru zicerea aceasta Răutate.  A treia, întru înţelegerea aceasta ce să cuprinde? Împiedicarea sau rînduirea cuvintelor prin stări.  Ce este împiedicarea  sau rînduirea cuvintelor prin stări?  Este, faţa 2. Cîte să încuviinţează aceştiia? Noao: dunga, şi altele, faţa 23.  Care s-au  însemnat întru înţelegerea aceasta? Întreaga împunsură. Ce este întreaga împunsură? Este semn, şi altele, faţa 26. Ce fel de împunsură este  aceasta, mai mare saumai mică? Mai mare. Pentru ce? Pentru că întru cele de tot hotărîte să închipuieşte. Prin care însemnare? Însemnează.  Oareşicarii, şi altele, faţa 26. Însemnează. Asemine cuvintele acestea cele ce au rămas îndulceşte veninul să tehnologhisesc după osebirea şi puterea  însemnării sale. Pentru neîngreuierea cercătoriului de învăţătură pe scurt s-au însemnat aceasta. < 33/26r>  
{30} PARTEA A DOAO. PENTRU ETIMOLOGHIE. Ce este etimologhia? Etimologhia fiind partea a doao a gramaticei învaţă a cunoaşte şi a arăta  osebirile fieştecăruia cuvînt făcînd despărţire prin părţile voroavei şi prin aceloraşi întîmplări, precum: această mare,       ; această mare  arătare. Etimologhia este cuvînt grecesc, purcezînd de la acest nume grecesc etimos, adecă drept sau adevărat, şi de la logos, adecă cuvînt, după cum  să zice etimologhia, dreaptă sau adevărată cuvîntare. Etimologhia cîte părţi are? Opt: numele, în loc de numele, graiul, împărtăşirea, înainte  punerea, spregrăirea, în mijloc-aruncarea, împreunarea. Luarea-aminte 1.    , adecă încheietură, este întru limba greceasă şi nemţească o parte din  cele opt părţi ale voroavei, dară în dialectul romănesc să fie nu poate, pentru că nu are atîta putere cît în limba elinească. Pentru aceea să va pune  întru partea în loc de numelui şi întru aceea să va socoti. Aşijderea în mijloc-aruncarea, numindu-se let. interjectio, < 34/26v> slov. mejdometie, întru cele  greceşti gramatic nu este. Pentru că în dialectul rumînesc neavînd loc să socoteşte întru partea spregrăirii, dar în dialectul rumînesc avînd mai  mare putere o numim osebită parte a etimologhiei. Luarea aminte. 2. Întru gramatica elinească altă rînduială este a părţilor voroavei, precum întru  gram(atica lui) Const(antin) Lase(aris): 1. Numele, 2. Graiul iproci, întru cele letineşti altă, întru cele sloveneşti schimbată, întru cele nemţeşti nu asemine.  Pentru aceea cu alegere am aşezat: 1. Num(ele), 2. În loc de num(ele), ca o urmare numelui, luînd împrumutare de la nume. 3. Graiul, care încheie pre num(e) şi  alte părţi, 4. Împărt(ăşirea), pentru că dintru grai să naşte, Înainte  
{31} punerea, căci să adaogă celor din naintea sa părţi, 6. Spregrăirea, căci pentru mai mare însemnare să adaogă între cele din naintea  sa părţi, 7. În mijloc aruncarea, căci este un emfazis celor din naintea sa părţi, 8. Împreunarea, căci leagă osebit pre fieştecare parte de alta. De cîte  feliuri sînt părţile voroavei? De doao feliuri: plecătoare şi neplecătoare. Ce sînt cele plecătoare? < 35/27r> Cele plecătoare cresc prin căderi,  schimbîndu-să şi plecîndu-să. Cîte sînt cele plecătoare? 4: numele, în loc de numele, graiul, împărtăşirea. Ce sînt cele neplecătoare?  Sînt cele ce cum să găsesc aşa să aşază întru voroavă. Cîte sînt cele neplecătoare? 4: înainte punerea, spregrăirea, în mijloc aruncarea,  împreunarea. CAP1. PENTRU NUME. Ce este numele? Numele este partea cea dintîi a etimologhiei care are căderi, iară nu chipuri sau vremi, şi însemnează  lucru sau fiinţă osebită sau de obşte, iară nu lucrarea sau patima. Numele, întru despărţirea cea dintîi, de cîte feliuri este? De doao feliuri:  înfiinţitori şi adăogători. Ce este cel înfiinţitori? Este carele însemnează pre singur lucrul şi fără de alt cuvînt despărţit să poate  înţelege, precum: om. Ce este cel adăogători? Este carele însemnează osebirea lucrului şi fără de alt cuvînt despărţit nu să poate înţelege,   < 36/27v> şi unul are trei neamuri, precum: cinstit, -tă, -t, altul unul, precum: acest, această, acest supţire. Întru despărţirea a doao de cîte feliuri numele  este? De trei feliuri: osebit, strîngători şi numitori. Ce este cel osebit? Este cel ce, însemnînd osebire, unuia lucru ştiut să cuvine, precum Gavriil, Moscovia. De  cîte feliuri este numele care să cuvine numai numirii? De  trei feliuri: numele, numirea cea de neam sau de familie, semnul numirii. Ce este numele? Este carele prin botez  să dă omului, precum: Ioan. Ce este numirea cea de neam? Este ceea ce la toată familia sau la tot neamul să cuvine, precum: Izrailtean. Ce este semnul numirii? Este  cela ce oareşicăruia pentru îmbărbătăţirea faptei sau pentru altă întîmplare (se cuvine), precum: Dimosten, tatăl ritorichii.  
{32} Ce este cel numitori? Este cela ce multora întru obşte să cuvine, precum: oraşi. Ce este cel strîngători? Este cela ce prin numărul cel  însămnători < 37/28r> una mulţime însemnează, precum: norod, turmă. Sholion. Sînt încă alte nume: 1. Întorcători, precum: de ce feli. 2.  Împărţitori, care una dintru multe sau multe ca cu un semn însemnează. Una din multe însemnează acestea: oareşicine, oareşicare. Cele ce multe  însemnează ca cu un semn sînt cele de obşte acestea: tot, fieştecine, niminea, nici unul. 3. Numele cel numărători, a căruia chipurile sînt de multe feliuri:  a. Cel numit, care numărul desăvîrşit însemnează, precum: unul, doi; b. Cel de rînduială, care pre numărul cel prin rînduială aşezat sau pre cel de  pe urmă din numărul acela însemnează, precum: cel din întîi iproci. 4. Cel despărţitori, precum: cîte trei şi altele. Însemnează. Acestora  împrejur închipuirea să descoapere din singură numirea sa. CUM SĂ CEARCĂ CUVINTELE. Prin întîmplările părţilor voroavei. Cîte sînt  întîmplările numelui? Şapte: numărul, căderea, chipul, furma, însuş cu alt asemănarea şi plecarea. PENTRU NUMĂR. Ce este numărul? Este prin  care a lucrului monada, < 38/28v> adecă unirea, sau înmulţirea sî însemnează, precum: blagocestiv, blagocestivi. Numerile numelor care sînt? Doao: unitori  şi înmulţitori. Ce este cel unitori? Este prin carele numai un lucru să închipuieşte, precum: înţelept. Ce este cel înmulţitori? Este prin carele multe  lucruri să închipuiesc, precum: înţelepţi. PENTRU CĂDERE. Ce este căderea? Este prin care cuvintele întru plecare schimbă sfîrşitura, dînd  pricină însemnării. Căderile numelor cîte sînt? Şase: Numitoare, prin care numim lucrul, precum: prunc.  
{33} Născătoare, prin care, fiind de cineva întrebat, răspuns dăm pentru stăpînire sau purcederea oareşicăruia lucru, precum: al pruncului.  Dătătoare, prin care oareşicui orice rînduim, precum: pruncului. Pricinuitoare, prin care orice arătăm, precum: pre pruncul. Chemătoare, prin care chemare  închipuim, precum: o, pruncule. < 39/29r> Luutoare, prin care însămnăm a lua ceva sau închipuim împrejur starea lucrului: de la prunc. Însemnare.  Crescînd căderea cea născătoare, şi celelalte cresc. De cîte feliuri sînt căderile? De doao feliuri: drepte şi nedrepte.  Cele drepte sînt numitoare şi  chemătoare. Pentru aceasta sînt numite, căci drept stînd şi înaintea graiurilor puindu-să, întru încheiere însemnează osebită fiinţă. Iară  celelalte căderi sînt nedrepte, pentru că să pun pe urma graiurilor. PENTRU CHIP. Ce este chipul? Este o întîmplare a numelui ceea ce arată pre unele cuvinte  a fi de purcederea sa, iară pre altele de streină purcedere. De cîte feliuri este chipul? De doao feliuri: întîitori şi purcezători. Ce este cel  întîitori? Este  carele de alt cuvînt purcedere nu are, precum: pămînt, mare.  Ce este cel purcezători? Este carele de alt cuvînt purcedere  are, precum: pemintesc, mai mare. De  cîte feliuri este numele cel purcezitori? De patru feliuri: I. Cel de la nume, care de la nume purcede şi este de şase feliuri: 1. Zicători sau numitori, care de la alt  cuvînt numirea sa < 40/29v> priimeşte, precum: cornurat, de la corn. 2. Cel patronimicesc sau părinţesc, care de la numele părinţilor sau altiia familii  purcezînd însemnează ori pre cine din neam, precum: Priamidis, fiul lui Priam, Constantinesc şi altele. 3. Cel stăpînitori, care lucru sau stăpînire care să  cuvine oareşicui, sau stăpînit de oareşicine, sau osebire însemnează, precum: împărătesc, ostaşi. 4. Cel de seminţie sau de neam, care de la neam a fi  purces însemnează, precum: samaritean. 5. Cel de patrie, care de la patrie trage numirea sa, precum: ierusalimnean, ierusalimesc. 6. Micşoritori, care micşorarea  întîitoriului său însemnează, precum: împărăţel, soborel. II. Cel de la grai sau grăitori, precum: ziditori. Aicea să socoteşte şi cel  împărtăşitori, precum: cinstire, purcezînd de la împărtăşirea aceasta cinstind.  
{34} III. Înainte puitori, precum: cel de împotrivă. IV. Spregrăitori, precum: cel de astăzi. Însemnează. Şi înfiinţitoare şi  adăogătoare sînt întru chipul cel purcezători, a cărora firea să poate cunoaşte dintru despărţirea cea din întîi a numelui. PENTRU FURMĂ. <  41/30> Ce este furma? Este prin care să arată a fi cuvîntul aşezat dintru o zicere sau mai multe. Închipuirea de cîte feliuri este? De trei feliuri: proastă, ceea ce  întru un cuvînt să cuprinde, precum: slăvit; încheiată, care dintru mai multe cuvinte să cuprinde, precum: prea slăvit; prea încheiată, ceea ce dintru trei  cuvinte a fi încheiată să arată, precum: prea proslăvit. În cîte feliuri să încheie numele? În doao feliuri: cu părţile cele plecătoare şi  neplecătoare. 1. Cu numele, precum: purtători de pace. 2. Cu înainte-punerea, precum: spregrăire, întrarmare. 3. Cu spregrăirea , precum: binecuvîntat, ceea ce  şi cu alte căderi să încheie. Însemnează. Cînd este încheiat numele dintru doao căderi nedrepte, nici una nu să pleacă, şi împotrivă. Dar  cînd să încheie dintru una dreaptă şi alta nedreaptă, cea dreaptă să pleacă. PENTRU NEAM. Ce este neamul? Este cu care cuvintele, adecă zicerile,  prin încheieturile acestea acest, -sta, -st să despărţesc arătînd numirea neamului. Neamurile numelor cîte sînt? Cinci: < 42/30v> bărbătesc este  fămeiesc de mijloc de tot amestecat {căruia să adaogă întru căderea cea numitoare, numărului celui unitori} acest  acesta  acest  acest , -sta, -st  acest sau -sta    precum: acest om puterea aceasta acest lucru    acest , -sta, -st   supţire acest văltur iproci. Carele cu un glas şi cu o încheietură bărbătească sau  fămeiască doao neamuri însămnează. Prin cîte chipuri să cunosc neamurile? Prin doao: prin însămnare, adecă prin îndreptările cele de obşte,  şi prin sfîrşitură, adecă prin îndreptările cele osebite.  
{35} Pentru ce să numesc îndreptări de obşte? Pentru că nici un cuvînt nu să leagă cu numite sfîrşituri, dar tot cuvîntul dintru a sa  însemnare să cunoaşte dece neam este, precum: Piita este Omir, piita însemnează vrednicie bărbătească, Omir, om, prin îndreptarea cea dintîi de  obşte. Pentru ce să numesc osebite? Pentru că tot cuvîntul să cunoaşte dintru sfîrşitura sa de care neam este, precum: luna. Cîte sînt cele de obşte?  Cinci. Care este cea dintîi? 1. Toate numele care să cuvin părţii şi vrednicii bărbăteşti, vînturilor, lunilor, pomilor celor roditori şi tuturor slovelor sînt  bărbăteşti, precum: Omir, piita, ghenuarie, austru, smochin, vede, glagol. Osebeşte. Viţa este fămeiască. < 43/31> 2. Toate numele care să cuvin părţii  şi vredniciei fămeieşti, ţărilor şi roadelor sînt fămeieşti, precum: Elisafta, drept povăţuitoarea, Rossia, năzamza. Osebeşte. Măr, strugur  sînt bărbăteşti. 3. Numele care sînt de trei sfîrşituri, sfîrşitura cea dintîi este de neamul bărbătesc, a doao de fămeiesc, a treia de mijloc, precum:  acest cinstit, această cinstită, acest cinstit. 4. Numele cele de o sfîrşitură adăogătoare sînt de neamul de tot, precum: acest, aceasta, acest iute. 5. Numele  păsărilor celor zburătoare sînt de neamul cel amestecat: acest şoim, acest cocor. Cîte sînt îndreptările cele osebite? Patru. Care este cea dintîi? 1.  Numele cele ce să sfîrşesc la -a, -e, -ea, şi -ă sînt de neamul fămeiesc, precum: luna, cinstire, sălbăticirea, sabie, gazdă. Să osebeşte berbece,  vierme, arete, după îndreptarea cea dintîi de obşte, şi altele. 2. Numele numărului celui înmulţitori sfîrşindu-să la e sînt fămeieşti, precum:  fănaţe şi altele. 3. Numele cele ce să sfîrşesc la -iu, la -i sînt bărbăteşti, precum: gunoiu, fochi. < 44/31v> 4. Numele cele ce să sfîrşesc la -u  sînt de neamul de mijloc, precum: lucru şi altele. PENTRU ÎNSUŞI CU ALT ASĂMĂNARE. Ce este însuşi cu alt asămănare? Este schimbarea  numelui celui adăugători prin stepene. Care nume însuşi cu alt să aseminează? Cele adăugătoare, dar mai vîrtos acelea a cărăra însămnarea  să poate mări sau a să micşora. De cîte feliuri sînt adăugătoarele însuşi cu alt asămănării? De doao feliuri: însuşi asămănătoare  şi neasămănătoare. Care sînt însuşi cele asămănătoare? Cele ce să pot schimba prin pasurile însuşi cu alt asămănări.  
{36} Cîte sînt stepenile acelea? Trei: puitori, însuş cu alt asămănători şi sus puitori. Ce este cel puitori? Este a căruia glasul cel din întîi al  adăugătoriului pre singur lucru însămnează prost şi desăvîrşit, precum: cinstit. Ce este cel însuş cu alt asămănători? Este carele înalţă  sau pogoară pre oirce putere a puitoriului, precum: mai cinstit. Cum să fac acestea? Să adaogă înaintea puitoriului această încheietură mai , precum:  slăvit, mai slăvit. < 45/32r> Cîte sfîrşituri are? Cîte adăugătoriul care însuşi cu alt să aseamănă? Ce este sus puitoriul? Este care  însămnînd prea mult sau prea puţin pune pre lucrul în locul cel prea de sus sau întru cel prea de jos, precum: prea cinstit. Cum să fac acestea? Să adaogă  prea, precum: slăvit, prea slăvit, dar sfîrşitura precum a însuşi cu alt  asemănătoriu lui. Însămnează. 1. Adăugătoarele care însămnează  metal sau materie să lipsesc de stepenul cel însuşi cu alt asămănători şi sus puitori, precum: cel de aur şi altele. 2. Este încă asămănare după  îndreptări neurmătoare, ceea ce pre chipul cel de obşte al asămănării nu-l păzeşte, ci-l schimbă, sau îl cade, sau îl înmulţeşte. De cîte  feliuri este aceasta? De trei feliuri: schimbătoare, scăzătoare şi prisositoare. Ce este cea schimbătoare? Este ceea ce pre cel însuşi asămănători şi sus  puitori prisoseşte cu altă încheietură, puind mult spre înălţare, puţin spre scădere asămănătoriului, prea mult sus puitoriului şi prea puţin,  precum: puţin înţelept, mult răzvrătit, prea puţin blagocestiv, prea mult stricat. Ce este cea scăzătoare? Este ceea ce lipseşte pre împărtăşirile  vremii cei de acum, care să sfîrşaşte la -nd, de stepenul < 46/32v> cel asămănători şi sus puitori, precum: dobîndind. Ce este cea prisositoare? Este ceea  ce face rînduială şi numelor celor înfiinţitoare a să schimba prin stepene, dar acelora numai cele ce să închipuiesc în loc de adăogătoare, precum:  om, mai om, prea om, în loc de omenit sau cu omenie. Ce este adăogătoriul cel neasămănători? este care mai mult pre puitoriu nu are nici un stepen. De cîte  feliuri sînt acestea? De multe feliuri: 1. Cele întrebătoare, precum: cine, de cîte feliuri şi altele. 2. Cele întorcătoare, precum: de ce feli şi altele. 3. Cele  neîngăduitoare, precum: nici unul şi altele. 4. Cele de obşte şi osebitoare, precum: tot, oareşicine şi altele. 5. Tot numărul cel numit şi rînduitori,  osebind întîi, mai întîi, prea întîi. Osebeşte. Numele cele de patrie, de stăpînire, de neam şi de micşorare au pre toate stepinile, precum: asirian,  împărătesc, gingăşel.  
{37} PENTRU PLECARE. Ce este plecarea? Este schimbarea numelor prin multe feliuri de sfîrşituri a căderilor. De cîte feliuri este plecarea? De doao  feliuri: următoare arătărilor plecării şi neurmătoare. < 47/33r> Ce este cea următoare  arătărilor plecării? Este ceea ce păzeşte pre chipul cel de  obşte al plecării. Plecările cîte sînt? Şase. PENTRU PLECAREA 1. Ce este plecarea cea dintîi? Este ceea ce prisoseşte cu o silavă la plecarea căderilor,  schimbîndu-să numai numele cele bărbăteşti întru această plecare. Cîte sfîrşituri are? Una, -c sau -l. Paradigma sau arătarea plecării aceştiia (...) cea următoare: Numărul cel unitori. Numitoarea:  acest prunc. Născătoarea: a acestuia prunc. Dătătoarea: acestui prunc. Pricinuitoarea: pre acest prunc.    Chemătoarea: o, pruncule. Luutoarea: de la acest  prunc. Cei înmulţitori. N.aceşti prunci. N. a acestora prunci. D. acestora sau acestor prunci. P. pre aceşti prunci.  C. o, pruncilor. L. de la aceşti prunci. Însemnează. Întru acest chip să pleacă fiind pusă încheietura înain(tea) numelui. Dar puindu-să pe urmă,  într-acest chip urmează paradigma: Num. cel unitor. Num. pruncul acesta. Năs. a pruncului acestuia.  Dăt. pruncului acestuia.  Prici. pre pruncul acesta.  C. o,  pruncule. L. de la pruncul acesta. Cei înmulţitori. N. pruncii aceştia. N. a pruncilor acestora. D. pruncilor acestora. P. pre pruncii aceştia < 48/33v>  C. o, pruncilor. L.  de la pruncii aceştia. PENTRU PLECAREA 2. Ce este plecarea a doao? Este ceea ce asemine este cu slovenirile întru cel unitor, prisosind cu o silavă întru cel  înmulţitori, schimbindu-să numele cele femeieşti. Cîte sfîrşituri are? Patru: -ă, -a, -ea, -e.  
{38} Paradigma plecării aceştiia este cea următoare: Numărul cel unitori. Încheietura înainte. Încheietura pe urmă. Num. această slavă;  slava aceasta. Năs. a aceştii slave; -vei -ştiia. Dăt. aceştii slave; -vei -ştiia.  Prici.  pre această slavă;  -va -sta. Chem. o, slavă.  Lu. de la această slavă; - va  -sta. Cei înmulţitori. N. aceste slave; slavele acestea.  N. a acestora slave;  -velor -stora. D. acestor slave;  -velor  -stora. P. pre aceste slave;  -vele  -stea. C. o, slavelor.  L.  de la aceste slave;  -vele  -stea. Însemnează. Numele cele osebite bărbăteşti de la greci şi de la evrei luate, precum este Pitagora, Varnava şi altele, să  pleacă după cum urmează, lipsindu-să de cel înmulţitor, iară cele osebite femeieşti pre cel înmulţitori, precum: Parascheva. Num. cel unitori. Num.  acest Varnava. Năs. a acestuia Varnava sau -vii. Dăt. acestui Varnava sau vii. Prici. pre acest Varnava. Chem. o, Varnavo.  Cei înmulţitori. Să lipseşte. < 49/34r>  Paradigma celor sfîrşitoare la -e şi -ea. Numărul cel unitori. Num. această mărire; -rea -sta. Năs. a aceştii măriri; -rii -ştiia.  Dăt. aceştii măriri; - rii -ştiia. Prici. pre această mărire; -rea -sta. Chem. o, mărire.  L. de la această mărire; -rea aceasta.  Cei înmulţitori. N. aceste măriri; -rile -stea. N.  a  acestora, -or, -riri; -rilor -stora, -or. D. acestora, -or; -rilor -stora. P. pre aceste -riri; -rile -stea. C. o, măririlor.  L. de la aceste măriri; -ririle -stea. Paradigma celor  sfîrşitoare la -e şi e. Numele cel unitori. Num. această văpaie; -ia -sta. Năs. a aceştii văpăi; -ii -ştiia. Dăt. aceştii văpăi; -ii -ştiia.  Prici. pre  această văpaie; -ia -sta. Chem. o, văpaie. Lu.de la această văpaie; -ia -sta. Cei înmulţitori. N. aceste văpăi; -ile -stea.  N. a acestor văpăi; -ilor -stora.  D. acestora văpăi; -ilor -stora. P. pre aceste văpăi; -ile -stea. C. o, văpăilor. L. de la aceste văpăi; -ile -stea.  
{39} PENTRU PLECAREA 3. Ce este plecarea a treia? este ceea ce prisoseşte cu o silavă întru amîndoao numărurile, plecîndu-să numele cele de  mijloc. < 50/34v> Cîte sfîrşituri are? Doao: -t şi -u. Paradigma plecării aceştiia este ceea ce urmează: Numărul cel unitori. Num. acest cuvînt; cuvîntul  acesta. Năs.  a acestuia cuvînt; -ului -sta. Dăt. acestui cuvînt; -ului -sta. Prici. pre acest cuvînt; -ul -sta. C.  o, cuvinte, o, cuvînt, o, cuvîntule. Luu. de la acest  cuvînt; -ul -sta.Cei înmulţitori. N. aceste cuvinte; -tele -stea. N. a acestora cuvinte; -elor -stora. D. acestora, -or -inte; -elor -stora. P.  pre aceste cuvinte; -ele -stea. C. o,  cuvinte, o, cuvintelor. L. de la aceste cuvinte; -ele -stea. Num. un.  N. acest lucru; lucrul acesta.  N. a acestuia lucru; -ului -sta. D. acestui lucru; -ului -sta. P. pre acest lucru; -ul - sta. C. o, lucru, o, lucrule. L. de la acest lucru; -ul -sta. Înmul.  N. aceste lucruri; -ile -stea. N. a acestora lucruri; -ilor -stora. D. acestora, -or, -uri; -ilor -stora. P. pre aceste  lucruri; -irile -stea. C. o, lucruri, o, lucrurilor.  L. de la aceste lucruri; -ile -stea. Osebire. Acest cuvînt dobitoc întru numărul cel înmulţitori schimbă pe -c în -ce,  precum şi celelalte asemine ei. PENTRU PLECAREA 4. Ce este plecarea a patra? Este ceea ce pleacă pre adăogătoarele cele de trei sfîrşituri. < 51/35r> Num.  un. N. înţelept, -tă, -t. Năs. a înţeleptului, -tei, -ului. D. înţeleptului, -tei. -ului. P. pre înţeleptul , -ta, -ul. C. o, înţeleptule, -to, -t. L. de la  înţeleptul, -ta, -ul. Înmul. N.înţelepţii, -tele, -tele. N. a înţelepţilor, -telor, -or. D. înţelepţilor, -telor, -or. P. pre înţelepţii, -tele, -tele. C. o,  înţelepţii, -ilor, -te, -elor, taj. L. de la înţelepţii, -tele, taj. Însemnează. 1. Cele ce să sfîrşesc la -or (au fem. la -e). Asemine vechi, veche, osebindu- să rău, rea. 2. Puindu-să încheietura acesta, aceasta, acest, să schimbă adăogătoriul bărbătesc, după paradigma înfiinţitoriului bărbătesc a  plecării cei din întîi. Cel femeiesc, cel de mijloc, asemine, după paradigmele înfiinţitorilor numelui său.  
{40} PENTRU PLECAREA 5.  Ce este plecarea a cincea? Este ceea ce pleacă pre adăogătoarele cele de o sfîrşitură, încheiate dintru o  spregrăire şi dintru o înainte punere. Num. un. N. acest, -stă, -st de demult. Năs. a acestui, -ştiia, -ui. D. acestui, -ştii, -ui. P. pre acest, -stă, -sti. C. o, de  demult. L. de la acest, -stă, -sti.}de demult. Înmul.  N. aceşti, -stea, -stea. Năs. a acestora. D. acestora, -or. P. pre aceşti, -stea, -stea. Chem. o, de demult. L. de la  aceşti, -stea, -stea.} de demult. < 52/35> Însemnează. În locul încheieturii aceştiia acest să pune această încheietură cel, ceea, cel, după cum  arată paradigma: Num. un.  N. cel, cea, cel. Năs. a acelui, cei, celui. D. celui, cei, celui. P. pre cel, cea, cel. C. o, cel, cea, cel. L. de la cel, cea, cel. } de ieri. Înmul. N.  cei,  cele, cele. Năs. a acelora, -or. D. acelor, acelora, celora. P. pre cei, cele, cele. C. o, cei, cele, cele. L. de la cei, cele, cele. } de ieri. PENTRU PLECAREA 6. Ce este plecarea a  şasea? Este ceea ce pre numele numai cele osebite bărbăteşti pleacă, cele ce sînt lipsite de numărul cel înmulţitor. Num. un. N. Daniil, Gheorghie. Năs.  A lui Daniil, a lui Gheorghie. D. lui Daniil, lui  Gheorghie. P. pre Daniil, pre Gheorghie. C.o, Daniile, o,  Gheorghie. L. de la Daniil, de la Gheorghie. Înmul. Să lipseşte. <  53/36> Însemnează. 1. Pavel are în căderea cea chemătoare Pavle. 2. Numele cele osebite de neam şi stăpînitoare fămeieşti, şi alte asemine,  sfîrşindu-se la -ca sau -că, mută pre c întru cea născătoare întru ce , precum: italianca, a italiencii. 3. Întru căderea cea născătoare, numărului  celui unitor, a neamului celui bărbătesc, nepuindu-să încheietura, să pune al sau a; a celui de mijloc asemine,  
{41} precum: al Domnului, a Domnului, a lucrului, a lucrului. Dar întru cea născătoare a neamului fămeiesc, ai sau a, precum: ai trebii, a trebii. 4.  Asemine să cuvine a şti pentru că cuvîntul fiind de neamul bărbătesc sau femeiesc întru acest chip să aşază: Num. un. Năs. al Domnului este sluga.  neamul bărbătesc. Năs. a Domnului este puterea. femeiesc. Num. înmul. Năs. ai Domnilor sînt slugile. bărbătesc. Năs. a Domnilor sînt puterile.  fămeiesc. PENTRU NUMELE PLECĂRII CEI NEURMĂTOARE Ce este plecarea cea neurmătoare? Este ceea ce nu păzeşte pre chipul cel de obşte al  plecării, dar au de un număr, au de o cădere, au < 54/36v> de un neam, au de altă oareşicare încheietură sau întîmplare a numelui să lipseşte. 1.  Numele acesta: aurul, untul, mierea, roao, foamea, setea să lipsesc de numărul cel înmulţitori. Care sînt care să lipsesc de număul cel unitori şi prin ce  înmulţitori numai să pleacă? Numele acestea: moaştele, fînaţele. Care sînt care să lipsesc de căderi? Numele acestea: fuga, nimica. Care sînt care  să lipsesc numai de cîte o cădere? 1. Numele aceste întrebătoare: care, cine. 2. Cele întorcătoare şi neîngăduitoare: acest feli, nici unul. 3. Cele  împărţitoare: oareşicine, oareşicare, altul se lipsesc de căderea cea chemătoare. Care sînt a cărora paradigma nu urmează după sfîrşitura zicerii  numelui? Numele cele streine care să sfîrşesc la -sta, precum: gramatista, sintaxista, conţepista, iurista, ateista. Asemine şi cele ce să sfîrşesc la -ta, precum:  piita, cel ce are întru numărul cel înmulţitori piiţii. Num cel unitori. N. ateista. Năs. a ateistului. D. ateistului. P. pre ateista, -stul, st. C. o, ateisto, -ule, -ste. L. de la  ateist, -ul, -sta. Înmulţitori. N. ateistii, N. a ateistilor. D. ateistilor. < 55/37r> P. pre ateistii. C. o, ateistilor, -st(i). L. de la ateisti, -tii. Însemnează. Acest cuvînt  amîndoi să pleacă întru num(ărul) cel înmulţ(itor) amîndoi, -oao, -oao, în toate căderile, după paradigma numelor, iar doi, doao, doao, asemine,  numai să lipseşte de căderea cea născătoare şi dătătăare.  
{42} CAP 2. PENTRU ÎN LOC DE NUMELE. Ce este în loc de numele? Este a doao parte a etimologhieiceea ce numită şi hotărîtă faţă  însemnează, puindu-să în locul numelui şi schimbîndu-să prin căderi. Cîte sînt în loc de numele? Şaisprezece: eu, tu, sine, el, acela, acesta singur,  tot acesta sau tot acela, cine, care cel ce, al mieu, al tău, al său, al nostru, al vostru. Cîte întîmplări are? Opt: chipul, însemnarea, schimbarea neamului, neamul,  numărul, căderea, plecarea, faţa. PENTRU CHIP. Chipuri sînt cîte şi al nume să închipuiesc asemine. Întîitoare sînt zece: eu, tu, sine, acela, singur,  acesta, cine, care, cel ce. Purcezătoare sînt şase: al mieu, al tău, al său, al nostru, al vostru sau tot acela. PENTRU ÎNSEMNARE Ce este însemnarea? Este  ceea ce arată pre în loc de numele de care însemnare sau despărţire a fi. < 56/37v> De cîte feliuri este însemnarea? De cinci feliuri: arătătoare,  întorcătoare, stăpînitoare, priimitoare şi întrebătoare. Ce este arătătoarea?  Este ceea ce pre lucru sau pre faţă numită acum însemnează,  precum: eu, tu, singur, acesta, el. Ce este cea întorcătoare? Este aceea ce oareşicar lucru stăpînit sau stăpînire însemnează, precum al mieu, al tău al  său, al nostru al vostru. Ce este cea priimitoare? Este ceea ce pre faţă cea înainte pusă o priimeşte sau să socoteşte la faţa ceea ce au trecut şi sînt  doao, sine şi al său. Ce este cea întrebătoare? Este prin care întrebare facem de lucru sau pentru faţă şi sînt doao, cine sau care, cu creşterea sa.   PENTRU SCHIMBAREA NEAMULUI Ce este schimbarea neamulu? Este a furmă ceea ce pre în loc de numele cel adăogători îl împărţeşte în  neamuri.  
{43} Cum să schimbă? prin doao chipuri: printr-o sfîrşitură. aceste cuvinte cine, care, ptrin trei sfîrşituri acestea: al meu, a mea, al mieu. Al tău,  al său, el, acesta, acela, tot acela, al nostru, al vostru, aseminea. < 57/38r> PENTRU NEAM. Ce este neamul, asemine ca la nume. Neamurile în loc de numelui cîte  sînt? Patru: bărbătesc, femeiesc, de mijloc şi tot. Care sînt de o sfîrşitură sînt de neamul de tot, precum: cine. Care sînt de trei sfîrşituri,  sfîrşitura cea dintîi este de neamul bărbătesc, a doao de cel femeiesc, a treia de cel de mijloc. PENTRU NUMĂR. Numărul precum şi la nume, faţa 28.  PENTRU FURMĂ SAU ÎNCHIPUIRE. Asemine ca la nume. Însemnare. Cele încheiate în loc de nume din alte părţi ale etimologhiei, în loc de numele  numai să pleacă, iar ceealaltă parte întreagî rămîne. PENTRU FAŢĂ. Ce este faţa? Este ceea ce despărţeşte lucrul de la faţă sau faţa de  la lucru pentru cunoaştere. Cîte sînt feţele? Trei:  1. eu, 2. tu, 3. el. Însemnează. Eu este faţa cea dintîi, tu de a doao, iar celelalte în loc de nume sînt de  faţa a treia. PENTRU PLECARE. Ce este plecarea, ca la nume, faţa 46.  Însemnează. Plecarea este puitoare şi următoare. Ce este cea puitoare? Este ceea ce  osebit fieştecare cuvînt < 58/38v> pleacă, iar nu urmează altuia, fără decît obiceiului după cum sînt acestea: eu, tu, sine, cine.  Ce este cea următoare?  Este ceea ce urmează plecării numelui şi altuia în loc de nume, precum: al mieu, al său, şi altele.  
{44} Arătarea plecării în loc de numelor este cea următoare. Eu, tu, sine, aşa să pleacă: Num. cel unitor. N. eu, tu. Năs. al mieu, al tău. D.  mie, ţie. P.pre mine, pre tine, sine. C. Să lips(eşte), o, tu. L. de la mine, de la tine, sine.{ Să lipseşte. Cel înmulţitori.  N. noi, voi. Năs. al nostru, al vostru. D.  noao, voao. P.pre noi, voi, sine. C. Lips(eşte), o, voi. L. cu noi, voi, sine.{ Să lipseşte. Însemnează. Cuvîntul acesta sine singur rar să aude, dar încheiat cu  însuşi şi el ales să vorbeşte, el plecîndu-să, dar însuşi şi sine aşa rămîind, precum: N. el însuşi sine, Năs. al lui însuşi sine, D. lui  însuşi sine P. pre el însuşi sine,  C. Să lipseşte, L. de la însuşi sine. Cel înmulţitori asemine după plecarea lui el. PENTRU ÎNCHEIETURĂ. Ce  este încheietura? Este ceea ce arătînd lucru să pune înaintea sau pe urma cuvîntului. Care să pune înaintea cuvîntului este mai vîrtos pentru < 59/39r>    cunoaşterea neamului şi să numeşte ănainte puitoare. Iară ceea ce să pune pe urma cuvîntului aduce aminte pre cele din înainte şi sînt înainte  care şi cel ce şi să numeşte încheietura pe urmă puitoare. Arătarea încheieturii cei pe urmă puitoare. Num. cel unitori.B. F. D.  N. acest, -sta; -stă; -sti.   Năs. a acestuia; -ştiia; -stui. D. acestuia; -ştiia; -stui. P. pre acest, -sta; -stă, -sta; -sti. C. Să lipseşte. L. de la acesta, -st; -sta, -stă; -sti. Num. cel înmulţitor.  B. F. D.   N. -ştia, -ştii; -stea; -stea. Năs. -stor sau -or. D. -stor sau -or. P. pre -ştia, -ştii; -stea; -stea. C. Să lipseşte. L de la -ştia, -ştii; -stea; -stea.  Arătarea încheieturii cei pe urmă puitoare. Num. un. B. F. D. N. care. Năs. a căruia, -i; -riia, -i; -uia, -i. D. -uia, -i; -iia, -i; -uia, -i. P. pre care, -ea; -e, -ea; -e. C. Să  lipseşte. L. de la care, -e. Înmul. B. F. D. -rii sau -re. -ora, -or. -ora, -or. -ia, -e.Să lipseşte. -e. 
{45} Un. B. F. D. N. cel ce; ceea ce; cel ce. Năs. a celuia ce; a ceia ce; a celuia ce. D. celuia ce; ceia ce; celuia ce. P. pre cel ce; ceea ce; cel ce. C. Să lipseşte.  L. de la cel ce; ceea ce; cel ce. B. F. D. N. cei ce; cele ce;  taj. Năs. a celora ce. D. celora ce. P. celora ce. C. Să lipseşte. L. cei ce; cele ce; taj. < 60/39v> Num. unitori. B.  F. D. N.  acela, -l; -eea, -ea; -la, -l. Năs. a aceluia, -i; -eia, -i; -uia, -i. D. aceluia, -i; -eia, -i; -uia, -i. P. pre acela, -l; -eea, -ea; -la, -l. C. Să lipseşte. L.de la acela, -l; -eea, -ea; - la, -l. Înmulţitori.  B. F. D.. N. aceia, -i; -ele; -ele. Năs. a acelora, -or. D.acelora, -or. P. pre aceia, -i; -ele; -ele. C. Să lipseşte. L. de la aceia, -i; -ele; -le. Num. un.  B.  F. D.  N. el, ea, el. Năs. al lui, a ei, al lui. D. lui, ei, lui. P. pre el, ea, el. C. Să lipseşte.  L. de la el, ea, el. Înmul. B. F. D.  N. ei, ele, ele. Năs.al lor. D. lor.  P.ei, ele, ele.   C. Să lipseşte. L. ei, ele, ele. Un. B. F. D.   N.singur; -ră; -r. Năs. al lui singur; a ei singure; -ur. D. lui singur; ei singure; -ur. P. pre singur; -ră; -r. C. o, sîngur; - ră, -r. L. de la singur; -ră; -r. Înmul. B. F. D. N. -ri; -re; -re. Năs. a lor -uri; -ure. D. lor -uri; -ure. P. -uri; -re; -re. C. -uri; -re; -re. L. -uri; -re; -re. Însemnează.  Singur puindu-să cu alt în loc de nume nu să pleacă, numai în loc de numele cel ce să adaogă, precum este el şi altele. Num. unitori. B. F. D.  N. cine, ce, ce.  Năs. al cui sau a cui. D. cui. P. pre cine, ce. C. Să lipseşte. L. cu cine, ce. Înmulţitori. N. ce. Năs.al cărora sau a căror < 61/40r> D. cărora, -or. P. pre ce.  C.  Să lipseşte. L. cu ce.  
{46} PENTRU PLECAREA CEA URMĂTOARE. Paradigma arată. Num unitori. B. F. D. N. al mieu, a mea, al mieu.  Năs.al mieu, ai mele, al mieu.    D.mieu, mele, mieu.   P.  pre al mieu, pre a mea, pre al mieu.   C. o, al mieu;o, a mea;o, al mieu.   L.cu al mieu, cu a mea,  cu al mieu. Înmulţitori. ai miei, ale mele, ale mele.  alor miei, alor mele, alor mele. miei, mele, mele. pre ai miei, mele, mele.o,  ai miei, mele, mele.  de la ai miei, mele, mele. Asemine al tău, a ta, al tău, al său, a sa, al său  să pleacă. Num. unitori. B. F. D.  N. al nostru, a noastră, al nostru. Năs.  al nostrului, -stru;  ai noastrei, -re; -ului, -stru. D.  nostrului, -stru; -strei, -re; -strului, -stru.  P.pre al nostru, pre a noastră, -stru. C.o, -stru, -oastră, -stru. L. cu al nostru, cu a noastră, cu al nostru.  Înmulţitori. N. ai noştri, ale noastre, ale noastre. Năs.  alor noştrilor sau a noştrilor. D.alor noştrilor sau a noştrilor. P.pre ai noştri, pre ale noastre, -oastre. . C. o, ai noştri; o, ale noastre; o, ale noastre. L. cu ai noştri,  cu ale noastre, cu ale noastre. < 63/40v> Asemine să pleacă al vostru. Însemnează. 1. A aceştii plecări următoare adaogerea al, ai şi altele să lipseşte  cînd este înaintea ei alt cuvînt, după cum urmează întru toate căderile. 2. Cuvintele acestea cine şi care, şi acesta, şi acela, singur, măcar cu orice  încheietură încheindu-să, rămî(i)nd neschimbate, numai cele plecătoare, cine şi altele, să pleacă după paradigma sa. Precum: măcar cine, măcar  al cui. Asemine oricine, fieştecine, oareşicine, măcar care, oricare, oareşicare, tot acesta, însuşi singur. CAP 3. PENTRU GRAI. Ce este graiul? Este a treia parte  plecătoare a etimologhiei, ceea ce prin despărţirea chipurilor şi vremilor însămnează lucrare, patimă sau lucru de mijloc.  
{47} De cîte feliuri este graiul? De doao feliuri: cu feţe şi fără feţe. Ce este cel cu feţe? Este cel ce să schimbă prin despăţite  sfîrşituri şi feţe, prin toate feţele întru amîndoao numerile, precum: domnesc, domneşti, domneşte, domnim, domniţi, domnesc. De cîte feliuri este  cel cu feţe? < 63/41r> De patru feliuri: înfiinţitor, numitori, trecători şi săvîrşitori. Ce este cel înfiinţitori? Este cel ce nici lucrare, nici pătimire,  fără decît a fi însemnează şi este unul, sînt.  Ce este cel numitor? Este prin care chemarea sau numirea oareşicăruia să însemnează, precum: mă  numesc, mă socotesc, mă chem, mă număr, mă ţin.  Ce este cel trecători? Este care stăpîneşte după sine orice cădere şi rînduieşte pre  lucrarea sa oricăruia cuvînt care să cuvine graiului, precum: Îndemnez pre turma cea dreaptă ca să nu asculte pre răpitorii turmii.  Ce este cel  săvîrşitori? Este cel ce fără căderile cele nedrepte desăvîrşit a să înţelege să poate şi încă însemnează lucrare, precum: trăiesc,  şez.  Ce este cel făr de feţe? Este ceea ce de faţa cea din întîi şi a doao amîndurora numerilor să lipseşte şi numai a treia faţă are a numărului  celui unitor şi înmulţitori. Însemnează. Căderea cea num(itoare) a feţii a treia nu să pune înaintea celui fără de feţe, dar cînd să pune atuncea  urmează după firea celor cu feţe şi precum întru cel unitori aşa întru cel înmulţitori în faţa a treia să trebuieşte, precum: Mînia < 64/41v> nu  să cuvine judecătorilor, făţăria nu să cade bătrînilor. Iar unele pre cea numitoare niciodată nu priimesc. De cîte feiuri este cel făr de feţe? De doao  feliuri: de însemnarea cea lucrătoare şi pătimitoare. Ce este cel de însemnarea cea lucrătoare? Este cel ce să începe de la îi, precum: îi merge, şi  purcede de la graiuri de neamul de mijloc.  Ce este cel de cea pătimitoare? Este cel ce să începe de la să şi purcede de la tot neamul graiurilor, precum: să cuvine.  Cîte întîmplări are graiul? Opt: închipuirea, neamul, adecă aşezarea, chipul, furma, numărul, faţa, vremea şi înjugarea. PENTRU ÎNCHIPUIRE.  Ce este închipuirea? Este prin care să însemnează voia cea de multe feliuri a gîndului întru lucrări. de cîte feliuri este închipuirea? De doao feliuri:  hotărîtă şi nehotărîtă. Ce este cea hotărîtă? Este ceea ce numită faţă şi numit număr hotăraşte. Cîte sînt hotărîte? Patru:  arătătoare, poruncitoare, poftitoare şi încheietoare sau înjugătoare. Ce este cea nehotărîtă? este ceea ce una numai aceasta fiind < 65/42r> lucrare  săvîrşită prin sine nu hotăraşte, fără de adaogerea altora graiuri prin sine săvîrşitoare, precum a cîştiga: Te sileşti a cîştiga cinstea, iară  nu a o îndirepta.  
{48} Ce este cea arătătoare? Este prin care numai lucrare, pătimire şi mijlocire însemnează, precum: aleg, urmez, te cinsteşti. Ce este cea  poruncitoare? Este prin care orice poruncim, orice slobozim, ori de ce ne rugăm, precum: Ridică greutatea sărăciii mele. Ce este cea poftitoare? Este prin care să  închipuieşte orice poftire, spre arătarea lucrării binelui sau răului, precum: O, de ai fi încuviinţat cu acele fapte cu care ţi să cuvine. Ce este cea  încheietoare? Este ceea ce pre înţelegerea graiului o supune alteia graăiri, precum: De vei birui lumea, în ceri te vei sălăşlui. PENTRU NEAM.  Ce este  nemul? Este prin care arătăm pre graiurile a înseman lucrare, pătimire sau stare. Cîte sînt neamurile graiului? Patru: lucrători, pătimitori, de mijloc şi de  obşte. Ce este cel lucrători? Este carele însemnînd lucrare şi sfîrşindu-să ori la ce sfîrşitură poate trece întru cel pătimitori, adăogîndu-să  întru începutul cuvîntului mă, precum: < 66/42v> cinstesc, mă cinstesc. Ce este cel pătimitori? Este cel ce să începe la mă şi însemnează  patimă purceasă de la cel lucrători, precum: mă scriu. Ce este cel de mijloc? Este cel ce, avînd însemnare netrecătoare, a i să adăoga semnul mă al  pătimirii nu poate, precum: sînt, merg. Însemnează. Acest de mijloc să împărţeşte în neamul cel de mijloc pătimitori, cel ce avînd rînduiala  celui drept de mijloc are însemnarea celui pătimitoriu, precum: pătimesc, putrezesc. Ce este cel de obşte? Este care să începe cu semnul pătimitoriului mă  şi a fi lucrători nu poate, avînd însemnare lucrătoare şi de mijloc, precum: mă mir. Însemnează. 1. Cel ce are însemnare lucrătoare să numeşte  de obşte lucrători, iar cel ce are de mijloc, de obşte mijlocitori sau de mijloc. Ce este cel de obşte lucrători? Este cel ce după sine dobîndeşte pre căderea  cea pricinuitoare. Ce este cel de mijloc de obşte? Este cel ce după sine nu are nici o cădere şi despărţit să înţelege, precum: mă duc. PENTRU CHIP:  Ce este chipul? S-au zis, faţa 39. De cîte feliuri este? De doao feliuri: < 67/43r> întîitori, precum: dorm; purcezători, precum: dormitezi.  
{49} De cîte feliuri sînt cele purcezătoare? De 4 feliuri: numitori, grăitori, înainte puitori şi spregrăitori. Ce este cel numitori? Este cel ce de la  nume priimeşte purcederea sa, precum: însănătoşez, de la sănătate. Ce este cel grăitori? Este cel ce de la grai purcede, precum: dormitezi, de la dormi. Ce  este cel înainte puitori? Care purcede de la înainte punere, precum: mă împotrivesc, de la împotrivă. Ce este cel spregrăitori? Este care de la spregrăire  purcede, precum: îndestulez, de la destul. PENTRU FURMĂ. Ce este furma? Faţa 41. De cîte feliuri este? De 2 feliuri: proastă, precum: fac; încheiată, precum:  prefac. Însemenază. Puţine oareşicare cuvinte sînt de furma cea prea încheiată, precum: prea proslăvesc. Chipul furmei cei proaste, de cîte feliuri este? De  doao feliuri: silitori şi doritori. Ce este cel silitori? Este care însemnează începere şi silinţă spre oareşicare lucru şi să sfîrşaşte la -sc sau la -i,  precum: încălzesc, arăti. < 68/43v> Ce este cel doritori? Este prin care poftim orice lucrare şi să sfîrşaşate la -z, precum: vînez, îndemnez. Cu cîte  părşi să încheie graiul? Cu doao drept. Cu înainte punerea, precum: dezleg; cu spregrăirea, precum: bine vestesc. Iară nedrept cu toate părţile.  Osebeşte. Răscumpăr este încheiat după închipuirea graiului letenesc, emo, cumpăr, redimo, răscumpăr. PENTRU FAŢĂ. Ce este faţa? Este  schimbarea graiurilor prin trei despărţite sfîrşituri a amîndurora numerilor. Feţele graiurilor cîte sînt? Trei: cea din întîi, căriia să poate adăoga  în loc de numele acesta eu, precum: eu socotesc, noi citim; cea de a doao, căriia să poate adăoga în loc de numele acesta tu, precum: tu socoteşti, voi alegeţ;  cea de a treia, căriia să poate adăoga în loc de numele acesta el, precum: el socoteşte, ei înţelepţesc. Însemnează. Toate închipuirile t s gkiseos, au  toate feţele, dar cea poruncitoare să lipseşte de faţa cea din întîi întru amîndoao numerile.  
{50} PENTRU VREME. Ce este vremea? Este prin care să arată orice grai precum este acum săvîrşitori, sau demult, sau fiitori. Vremile graiului cîte  sînt? Cinci: < 69/44r> vremea cea de acum, vremea cea trecută nesăvîrşită, vremea cea săvîrşită, cea săvîrşită demult trecută şi fitoare.  Ce este vremea cea de acum? Este prin care să arată a fi lucrare sau pătimire acum, precum: dovedesc, mă dovedesc. Ce este vremea cea trecută  nesăvîrşită?  Este prin care să arată a fi lucrarea sau pătimirea a fi începută iară nu săvîrşită, precum: dovedeam, mă dovedeam.  Ce este  vremea cea trecută săvîrşită? Este ceea ce lucrare sau pătimire săvîşită însemnează, precum: am docvedit, dovedit am fost. Ce este cea trecut  demult săvîrşită? Este ceea ce însemnează lucrare sau pătimire de mult săvîrşită, precum: dovedisem, dovedit fudsesem. Ce este cea fiitoare? Este  ceea ce însemnează lucrare sau pătimire a să săvîrşi, precum. voi dovedi, mă voi dovedi. Însemnează. 1. ...., adecă  înmulţire, este ceea ce să  află întru vremea cea trecută săvîrşită lucrătoare am şi întru cea pătimitoare m-am, cele ce la alte dialecturi să numesc particulae seu verba  auxiliaria, adecă părticele sau graiuri ajutătoare, prin care să despărţesc de la alte vremi, precum. am scris, m-am scris. Asemine şi întru vremea cea fiitoare  lucrăt(oare) voi, şi întru cea pătimitoare mă voi, precum: voi scrie, mă voi scrie. < 70/44v> 2. Vremile care să sfîrşesc la -sem să închipuiesc de la  vremea cea săvîrşită trecută, lepădîndu-să ??????, adecă înmulţirea vremii, precum: am zis, zisesem, iară celelalte vremi de la faţa a doao a  închipuirii cei arătătoare, numărului celui unitori. Aşişderea cele pătimitoare să închipuiesc de la cele lucrătoare, după cum vor arăta  înjugările cele de obşte. PENTRU ÎNJUGARE. Ce este înjugarea? Este plecarea grailurilor prin vremi, prin închipuirile plecării şi prin feţe. De cîte  feliuri este înjugarea? De doao feliuri: următoare şi neurmătoare. Ce este cea următoare? Este ceea ce închipuieşte vremile sale de la vremea cea de acum şi  de la cea săvîrşită. Ce este cea neurmătoare? Este ceea ce pre chipul cel de obşte al înjugării nu-l păzeşte, ci-l scade, sau îl prisoseşte, sau îl  schimbă. PENTRU ÎNJUGĂRILE CELE URMĂTOARE. Cîte sînt înjugările cele următoare? Cinci.  
{51} ÎNJUGAREA 1. Ce este? Este ceea ce sfîrşindu-să la -sc are haractirul său la i întru cea săvîrşită şi fiitoare. Arătarea graiului  celui oxitonesc. Închipuirea cea arătătoare.  Lucrători. < 71/45r> Vremea cea de acum. Un. săvîrşesc, -eşti, -aşte. mă săvîrşesc, te  săvîşeşti, să săvîrşaşte. Înm. săvîrşim, -şiţi, -şesc. ne săvîrşim, vă săvîrşiţ, să săvîrşesc. Vremea cea  trecută nesăvîrşită. Un. săvîrşeam, -am, -ai, -a. mă săvîrşeam, te săvîrşeai, să săvîrşea. În. săvîrşeam, -aţ, -a. ne  săvîrşeam, vă săvîrşeaţ, să săvîrşea. Vremea cea trecută săvîrşită. Un. am săvîrşit, ai săvîrşit, au săvîrşit. m-am  săvîrşit, te-ai săvîrşit, s-au săvîrşit. În. am săvîrşiţ, aţ săvîrşit, au săvîrşit. ne-am săvîrşit, v-aţ săvîrşit, s-au  săvîrşit. s-au un. săvîrşit, -tă, -t sînt sau am fost, eşti, sau ai fost, este sau au fost. Înm. săvîrşiţ, -te, -te, sîntem sau am fost, sînteţ sau  aţ fost, sînt sau au fost. Vremea cea trecută de mult săvîrşită. Un. săvîrşisem, -eşi, -e. mă săvîrşisem, -te săvîrşiseş, să  săvîrşise. În. săvîrşisem, -eţ, -e. ne săvîrşisem, vă săvîrşiseţ, să săvîrşise sau săvîrşit, -tă, -t, eram sau fusesem, erai  sau fuseseş, era sau fusese. săvîrşiţ, -te, -te eram sau fusesem, eraţ sau fuseseţ, era sau fusese. Vremea cea fiitoare. Un. voi săvîrşi, vei săvîrşi,  va săvîrşi. mă voi săvîrşi, te vei, să va săvîrşi. În. vom săvîrşi, veţ săvîrşi, vor săvîrşi. ne vom, vă veţ, să vor  săvîrşi sau săvîrşit, -tă, tă, voi fi, vei fi, va fi. săvîrşiţ, -te, -te vom fi, veţ fi, vor fi. Închipuirea cea poruncitoare. < 72/45v> Vremea cea de  acum. Un. săvîrşaşte tu, să săvîrşască el. săvîrşaşte-te tu, săvîrşască-se el. În. săvîrşiţi voi, să săvîrşască ei.  săvîrşiţi-vă voi, săvărşască-se ei.  
{52} Închipuirea cea poftitoare. Vreamea cea de acum şi cea nesăvîrşită. Un. o, de săvîrşeam, -ai, -a. o, de mă săvîrşeam, te, să  săvîrşea. În. o, de săvîrşeam, -aţ, -a. o, de ne săvîrşeam, vă, să săvîrşea. Vremea cea săvîrşită. Un. o, de am săvîrşit,  ai, au. o, de m-am săvîrşit, te-ai, s-au. În. o, de am săvîrşit, aţ, au. o, de ne-am săvîrşit, v-aţ, s-au săvîrşit sau o, de săvîrşit, -tă, -t  sînt sau am fost, eşi sau ai fost, este sau au fost. o, de săvîrşiţ, -te, -te sîntem sau am fost, sînteţ sau aţ fost, sînt sau au fost.Vremea cea demult  săvîrşită. Un. o, de aş fi fost săvîrşit, ai fi fost, ar fi fost săvîrşit. o, de m-aş fi fost săvîrşit, te-ai fi fost, o, de s-ar fi fost săvîrşit.  În. o, de am fi fost  săvîrşit, aţ fi fost, ar fi fost săvîrşit. o, de ne-am fi fost  săvîrşit, v-aţ fi fost, o, de s-ar fi fost săvîrşit sau   o, de aş fi  fost  săvîrşit,   săvîrşită, -t şi altele o, de am fi fost  săvîrşiţ, -te, -te şi altele. Vremea cea fiitoare.< 73/46r> Un. o, de aş,ai, ar săvîrşi.  o, de m-aş, de te-ai, de s-ar săvîrşi. Înm. o, de am, aţi, ar săvîrşi. o, de ne-am, de v-aţ, de s-ar săvîrşi sau o, de aş fi,ai fi, ar fi săvîrşit, - tă, -t. o, de am fi, ,aţ fi, ar fi săvîrşiţ, -te, -te. Închipuirea cea încheietoare. Vremea cea de acum. Un. cînd săvîrşesc, -eşti, -aşte. cînd mă  săvîrşesc, te, să săvîrşaşe. Înm. cînd săvîrşim, -şiţ, -esc. cînd ne săvîrşim, vă, să săvîrşesc. Vremea cea  nesăvîrşită. Un. cînd săvîrşam, -ai, -a. cînd mă săvîrşam, te, să săvîrşa. Înm. cînd săvîrşam, -aţ, -a.  cînd ne  săvîrşam, vă, să săvîrşa. Vremea cea săvîrşită. Un. cînd am săvîrşit, ai, au. cînd m-am, te-ai, s-au  săvîrşit.  Înm. cînd am  săvîrşit, aţ, au. cînd ne-am, v-aţ, s-au săvîrşit sau cînd aşi fi săvîrşit, ai fi, ar fi. cînd sînt sau am fost, eşti sau ai fost, este. cînd am fi  săvîrşit , aţ fi, ar fi sau au fost  săvîrşit, -tă, -t. cînd sîntem sau am fost, sînteţ sau aţ fost, sînt sau au fost săvîrşiţ, -te, te.  
{53} Vremea cea demult săvîrşită. Un. cînd săvîrşisem, -eşi, -e.  cînd mă săvîrşisem, te, să săvîrşise. Înm. cînd  săvîrşisem, -eţ, -e.  cînd ne săvîrşisem, vă, să săvîrşise sau cînd eram sau fusesem, erai sau fuseseş, era sau fusese săvîrşit, -tă, - t. < 74/46v> Vremea cea fiitoare. Un. cînd voi săvîrşi, vei, va. cînd mă voi săvîrşi, te vei, să va. Înm. cînd vom săvîrşi, veţ, vor. înd  ne vom săvîrşi, vă veţ, să vor sau cînd aş săvîrşi, ai, ar. cînd m-aş săvîrşi, te-ai, s-ar. cînd am săvîrşi, aţ, ar. cînd ne-am  săvîrşi, v-aţi, s-ar. Închipuirea cea nehotărîtoare. Vremea cea de acum şi cea fiitoare. Un. şi înm. a săvîrşi. a mă săvîrşi, te, să, ne,  vă, să. Împărtăşirea vremii cei de acum. Un. săvîrşind eu, tu, el. săvîrşindu-mă, săvîrşindu-te, săvîrşindu-se. Înm.  săvîrşind noi, voi, ei şi ele. săvîrşindu-ne, săvîrşindu-vă, săvîrşindu-să. Împărtăşirea vremii cei trecute. Un. şi înm. Să  lipseşte. săvîrşit, -tă, -t fiind. săvîrşiţ, -te, -te fiind. Împărtăşirea vremii cei fiitoare. Un. sînt să săvîrşesc, eşti să  săvîrşeşti, este să săvîrşească. trebuie să mă săvîrşesc, să te săvîrşeşti, trebuie să să săvîrşască. Înm. sîntem  să săvîrşim, sînteţ să săvîrşiţ, sînt să săvîrşască. trebuie să ne săvîrşim, să vă săvîrşiţ, trebuie să să  săvîrşască. După această arătare a graiului celui lucrători şi pătimitor să înjugă toate graiurile care să sfîrşesc la -sc. ÎNJUGAREA 2.   < 75/47r> Ce este înjugarea a doao? Este ceea ce sfîrşindu-să la -z are haractirul său întru vremea cea trecută săvîrşită şi întru cea fiitoare la a,  precum: îmbunez, voi îmbuna, am îmbunat. Arătarea graiului celui oxitonesc lucrători şi pătimitori.  
{54} Închipuirea cea arătătoare. Vremea cea de acum. Un. îmbunez, -ezi, -ează. mă îmbunez, te îmbunez, să îmbunează. Înm.  îmbunăm, -aţ, ează.   ne îmbunăm, vă îmbunaţ, să îmbunează. Vremea cea nesăvîrşită. Un. îmbunam, -ai, -a.  mă îmbunam, te  îmbunai, să îmbuna. Înm. îmbunam, -aţ, -a. ne îmbunam, vă îmbunaţ, să îmbuna. Vremea cea săvîrşită. Un. am îmbunat, ai, au. m- am îmbunat, te-ai îmbunat, s-au îmbunat. Înm. am îmbunat, aţ, au. ne-am îmbunat, v-aţ îmbunat, s-au îmbunat sau sînt sau am fost, eşti sau ai  fost, este sau au fost îmbunat, -tă, -t. sîntem sau am fost, sînteţ sau aţ fost, sînt sau au fost îmbunaţ, -te, -te. Vremea cea demult săvîrşită. Un.  îmbunasem, -eşi, -ase. mă îmbunasem, te, să îmbunase. Înm. îmbunasem, -eţi, -e. ne îmbunasem, vă, să îmbunase sau eram sau fusesem  îmbunat, -tă, -t, -ţi, -te, -te iproci, după înjug(area) 1. < 76/47v> Vremea cea fiitoare. Un. voi îmbuna, vei, va. mă voi îmbuna, te vei, să va. Înm. vom  îmbuna, veţ, vor. ne vom îmbuna, vă veţ, să vor sau îmbunat, -tă, -t, -ţi, -te, -te voi fi, vei fi, va fi, vom, veţ, vor fi. Închipuirea cea porîncitoare.  Vremea cea de acum. Un. îmbunează tu, să îmbuneze el. îmbunează-te tu, să se îmbuneze el. Înm. îmbunaţ voi, să îmbuneze ei.  îmbunaţi-vă voi, să se îmbuneze ei. Închipuirea cea poftitoare. Vremea cea de acum şi cea nesăvîrşită. Un. o, de îmbunam, -ai, -a. o, de mă  îmbunam, te, o, de să îmbuna. Înm. o, de îmbunam, -aţ, -a. o, de ne îmbunam, vă, o, de să îmbuna. Vremea cea săvîrşită. Un. o, de am  îmbunat, ai, au. o, de m-am îmbunat, te-ai, s-au. Înm. o, de am îmbunt, aţ. au. o, de ne-am îmbunat, v-aţ, s-au sau o, de aşi fi îmbunat, ai fi, ar fi. o, de  îmbunat, -tă, -t, -ţi, -te, -te. o, de ne-am fi îmbunat, v-ţ i, ar fi sînt sau am fost şi altele, după înjug(area) 1.  
{55} Vremea cea demult săvîrşită. Un. o, de aş fi fost, o, de ai fi fost, o, de ar fi fost îmbunat. o, dem-aş fi fost, o, de te-ai fi fost, o, de s-ar fi fost  îmbunat. Înm. o, de am fi fost, o, de aţi fi fost, o, de ar fi fost îmbunat. o, de ne-am fi fost, o, de v-aţi fi fost, o, de s-ar fi fost îmbunat < 77/48r> sau o, de aş fi  fost (îmbunat), -tă, -t şi altele, după înjug(area) 1. Vremea cea fiitoare. Un. o, de aşi îmbuna, ai, ar. o, de m-aş îmbuna, te-ai, s-ar. Înm. o, de am  îmbuna, aţ, ar. o, de ne-am  îmbuna, v-aţ, s-ar sau o, de voi fi sau o, de aş fi îmbunat, -tă, -t şi altele, înjug(area) 1.  Închipuirea cea încheietoare.  Vremea cea de acum. Un. cînd îmbunez, -ezi, -ează. cînd mă îmbunez, te, să îmbunează. Înm. cînd îmbunăm, -aţ, -ează. cînd ne  îmbunăm, vă, să îmbunează. Vremea cea nesăvîrşită. Un. cînd îmbunam, -ai, -a. cînd mă îmbunam, te, să îmbuna. Înm. cînd  îmbunam, -aţ, -a. cînd ne îmbunam, vă, să îmbuna. Vremea cea săvîrşită. Un. cînd am îmbunat, ai, au. cînd m-am îmbunat, te-ai, s-au  îmbunat. Înm. cînd am îmbunat, aţ, au. cînd ne-am îmbunat, v-aţ, s-au îmbunat sau cînd aş fi, ai fi, ar fi îmbunat. cînd m-aş fi îmbunat  şi altele. cînd am fi, aţ i, ar fi îmbunat. cînd îmbunat, tă, t sînt sau am fost şi altele, după înjug(area) 1. Vremea cea demult săvîrşită. Un.  cînd îmbunasem, -esi, -e. cînd mă îmbunasem, te, să îmbunase. Înm. cînd îmbunasem, -eţ, -e. cînd ne îmbunasem, vă, să îmbunase <  78/48v> sau cînd eram sau fusesem îmbunat, -tă, -t şi altele,  după înjug(area) 1. Vremea cea fiitoare. Un. cînd voi îmbuna, vei, va. cînd mă voi  îmbuna, te vei, să va îmbuna. Înm. înd vom îmbuna, veţ, vor. cînd ne vom îmbuna, vă veţ, să vor îmbuna sau cînd aşi îmbuna, ai, ar.  cînd m-aş îmbuna, te-ai, s-ar îmbuna. cînd am îmbuna, aţi, ar. cînd ne-am îmbuna, v-aţ, s-ar îmbuna.  
{56} Închipuirea cea nehotărîtoare.  Vremea cea de acum şi cea fiitoare. Un. şi înm. a îmbuna. a mă îmbuna, a te, a să, a ne, a vă, a să.  Împărtăşirea vremii cei de acum. Un. îmbunînd eu, tu, el. îmbunîndu-mă, îmbunîndu-te, îmbunîndu-să. Înm. îmbunînd noi, voi, ei.  îmbunîndu-ne, îmbunîndu-vă, îmbunîndu-să, -e. Împărtăşirea vremii cei trecute. Un. şi înm. Să lipseşte. îmbunat, -tă, -t, -ţ, -te,  -te. Împărtăşirea vremii cei fiitoare. Un. sînt să îmbunez, eşti să îmbunzi, este să îmbuneze. sînt să mă îmbunez, eşti să te  îmbunezi, este să se îmbuneze. Înm. sîntem să îmbunăm, sînteţ să îmbunaţ, sînt să îmbuneze. sîntem să ne îmbunăm,  sînteţ să vă îmbunaţ, sînt să se îmbuneze sau în loc de sînt, trebuie asemine trebuie < 79/49r>. ÎNJUGAREA 3. Ce este înjugarea a treia? Este  ceea ce sfîrşindu-să la -eg are haractirul său întru vremea cea trecută pre s şi întru fiitoare pre ..., precum: aleg, am ales, voi alege. Arătarea graiului celui  oxitonesc lucrători şi pătimitori. Închipuirea cea arătătoare. Vremea cea de acum. Un. aleg, alegi, alege. mă aleg, te alegi, să alege. Înm. alegem, alegeţ,  aleg. ne alegem, vă alegeţ, să aleg. vremea cea nesăvîrşită. Un. alegeam, alegeai, alegea. mă alegeam, te alegeai, să alegea. Înm. am ales, aţ ales, au  ales. ne-am ales, v-aţ ales, s-au ales sau ales, -easă, -es sînt sau am fost şi altele, după înjug(area) 1. Vremea cea demult săvîrşită. Un. alesesem,  aleseseş, alesese. mă alesesem, te aleseseş, să alesese. Înm. alesesem, aleseseţ, alesese. ne alesesem, vă aleseseţ, să alesese sau ales, -easă, -es eram sau  fusesem, după înjug(area) 1.  
{57} Vremea cea fiitoare. < 80/49v> Un. voi alege,  vei alege, va alege. mă voi alege, te vei alege, să va alege. Înm. vom alege, veţ alege, vor alege. ne  vom alege, vă veţ alege, să vor alege sau ales, -easă, -es voi fi şi altele. Închipuirea cea porîncitoare. Un. alege tu, să aleagă el. alege-te tu, să se aleagă  el. Înm. alegeţ voi, să aleagă ei. alege-vă-ţ voi, să se aleagă ei. Închipuirea cea poftitoare. Vremea cea de acum şi cea nesăvîrşită. Un. o, de  alegeam, alegeai, alegea. o, de mă alegeam, te alegeai, să alegea. Înm. o, de alegeam, alegeaţ, alegea. o, de ne alegeam, vă alegeaţ, să alegea. Vremea cea  săvîrşită. Un. o, de am ales, ai, au. o, de m-am ales, te-ai, s-au ales. Înm. o, de am ales, aţ, au. o, de ne-am ales, v-aţ, s-au ales sau o, de aş fi ales, ai fi, ar fi.  o, de am fi ales, aţ fi, ar fi. o, de ales, -easă, -es sînt sau am fost şi altele după înjug(area) 1. Vremea cea demult săvîrşită. Un. o, de aşi fi fost ales, ai  fi fost, o, de ar fi fost ales. o, de m-aş fi fost ales, te-ai fi ost, o, de s-ar fi fost ales. Înm. o, de am fi fost ales, aţ fi fost, o, de ar fi fost ales. o, de ne-am fi fost ales, v-aţ fi  fost, o, de s-ar fi fost ales sau o, de aş fi fost ales, -easă, -es şi altele, după înjug(area) 1. < 81/50r> Vremea cea fiitoare. Un. o, de aş alege, ai, ar. o, de m-aş  alege, te-ai, s-ar. Înm. o, de am alege, aţ, ar. o, de ne-am alege, v-aţ, s-ar sau o, de voi fi sau aş fi ales, -easă, -es şi altele. Închipuirea cea încheietoare.  Vremea cea de acum. Un. cînd aleg,  alegi, alege. cînd mă aleg, te, să alege. Înm. cînd alegem, alegeţ, aleg. cînd ne alegem, vă, sî aleg. Vremea cea  nesăvîrşită. Un. cînd alegeam, -eai, -ea. cînd mă alegeam, te, să alegea. Înm. cînd alegeam, -eaţ, -ea. cînd ne alegeam, vă, să alegea.  
{58} Vremea cea săvîrşită. Un. cînd am ales, ai, au. cînd m-am ales, te-ai, s-au ales. Înm. cînd am ales, aţ, au. cînd ne-am ales, v-aţ, s-au  ales sau cînd aşi fi, ai fi, ar fi ales. cînd m-aş fi ales şi altele. cînd am fi, aţ fi, ar fi ales. cînd ales, -easă, -es sînt sau am fost şi altele. Vremea cea  demult  săvîrşită. Un. cînd alesesem, -seseşi, -e. cînd mă alesesem, te, să alesese. Înm. cînd alesesem, -seseţ, -e. cînd ne alesesem, vă, să  alesese sau cînd eram sau fusesem ales, -easă, -es şi altele. Vremea cea fiitoare. Un. cînd voi alege, vei, va. cînd mă voi alege, te vei, să va alege. < 82/50v>  Înm. cînd vom alege, veţ, vor. cînd ne vom alege, vă veţ, ă vor alege sau cînd aş alege, ai, ar. cînd m-aş alege, te-ai, s-ar alege. cînd am alege, aţ,  ar. cînd ne-am alege, v-aţ, s-ar alege. Închipuirea cea nehotărîtoare. Vremea cea de acum şi cea fiitoare. Un. şi înm. a alege. a mă alege, a te, a să, a ne, a  vă, a să. Împărtăşirea vremii cei de acum. Un. alegînd eu, tu, el. alegîndu-mă, alegîndu-te, alegîndu-să. Înm. alegînd noi, voi, ei. alegîndu- ne, alegîndu-vă, alegîndu-să. Împărtăşirea vremii cei trecute. Un. şi înm. Să lipseşte. ales, -easă, -es, -eşi, -ese, -ese.  Împărtăşirea  vremii cei fiitoare. Un. sînt să aleg, eşti să alegi, este să aleagă. sînt să mă aleg, eşti să te alegi, este să să alege sau să să aleagă. Înm.  sîntem să alegem, sînteţ să alegeţ, sînt să alege sau să aleagă. sîntem să ne alegem, sînteţ să vă alegeţ, sînt să să alege sau  să să aleagă. În loc de sînt, trebuie. Asemine trebuie. ÎNJUGAREA 4. Ce este înjugarea a patra? Este ceea ce sfîrşindu-să la -t are haractirul său  întru vremea cea trecută săvîrşită şi întru cea fiitoare la a, precum: arăt, voi arăta, am arătat.  
{59} Arătarea < 83/51r> graiului celui oxitonesc lucrători şi pătimitori. Închipuirea cea arătătoare. Vremea cea de acum. Un. ajut, ajuţi,  ajută. mă ajut, te ajuţi, să ajută. Înm. ajutăm, ajutaţ, ajut sau -tă. ne ajutăm, vă ajutaţ, să ajut sau -tă. Vremea cea nesăvîrşită. Un.  ajutam, ajutai, ajuta. mă ajutam, te ajutai, să ajuta. Înm. ajutam, ajutaţ, ajuta. ne ajutam, vă ajutaţ, să ajuta. Vremea cea săvîrşită. Un. am ajutat, ai  ajutat, au ajutat, m-am ajutat, te-ai ajutat, s-au ajutat. Înm. am ajutat, aţ ajutat, au ajutat. ne-am ajutat, v-aţ ajutat, s-au ajutat sau ajutat, ajutată, -t sînt sau am fost  şi altele după înjug(area) 1. Vremea cea demult săvîrşită. Un. ajutasem, ajutaseş, ajutase. mă ajutasem, te ajutaseş, să ajutase. Înm. ajutasem,  ajutaseţ, ajutase. ne ajutasem, vă ajutaseţ, să ajutase sau ajutat, ajutată, -t eram sau fusesem şi altele. Vremea cea fiitoare. Un. voi ajuta, vei ajuta, va ajuta. mă  voi ajuta, te vei ajuta, să va ajuta. Înm. vom ajuta, veţ ajuta, vor ajuta. ne vom ajuta, vă veţ ajuta, să vor ajuta sau ajutat, ajutată, -t voi fi şi altele.  Închipuirea cea porîncitare. < 84/51v> Un. ajută tu, să ajute el, ajută-te tu, să se ajute el. Înm. ajutaţ voi, să ajute ei. ajutaţi-vă voi, să se ajute ei.  Închipuirea cea poftitoare. Vremea cea de acum şi nesăvîrşită. Un. o, de ajutam, -ai, -a. o, de mă ajutam, te, să ajuta. Înm. o, de ajutam, -aţ, -a. o, de ne  ajutam, vă, să ajuta. Vremea cea săvîrşită. Un. o, de am ajutat, ai, au. o, de m-am ajutat, te-ai, s-au ajutat. Înm. o, de am ajutat, aţ, au. o, de ne-am ajutat, v- aţ, s-au ajutat sau o, de ajutat, ajutată, -t sînt sau am fost şi altele.  
{60} Vremea cea demult săvîrşită. Un. o, de aş fi fost ajutat, ai fi fost, ar fi fost ajutat. o, de m-aş fi fost ajutat, t-ai fi fost, o de s-ar fi fost ajutat.  Înm. o, de am fi fost ajutat, aţi fi fost, ar fi fost. o, de ne-am fi fost ajutat, v-aţ fi fost, o, de s-ar fi fost ajutat sau o, de aş fi fost ajutat, -tă, -t şi altele. Vremea cea  fiitoare. Un. o, de aş ajuta, ai, ar. o, de m-aş ajuta, te-ai, s-ar ajuta. Înm. o, de am ajuta, aţ, ar. o, de ne-am ajuta, v-aţi, s-ar sau o, de voi fi sau o, de aşi fi ajutat,  ajutată, -t şi altele. Închipuirea cea încheietoare. < 85/52r> Vremea cea de acum. Un. cînd ajut, ajuţ, ajută. cînd mă ajut, te, să ajută. Înm. cînd  ajutăm, ajutaţ, ajut sau -tă. cînd ne ajuttăm, vă, să ajut sau -tă. Vremea cea nesăvîrşită. Un. cînd ajutam, -ai, -a. cînd mă ajutam, te, să  ajuta. Înm. cînd ajutam, -aţ, -a. cînd ne ajutam, vă, să ajuta. Vremea cea săvîrşită. Un. cînd am ajutat, ai, au. cînd m-am ajutat, te-ai, s-au ajutat.  Înm. cînd am ajutat, aţi, au. cînd ne-am ajutat, v-aţ, s-au ajutat sau cînd aş fi, ai fi, ar fi ajutat. cînd ajutat, -tă, -t sînt sau am fost şi altele, cînd am  fi, aţ fi, ar fi ajutat sau cînd m-aş fi ajutat şi altele. Vremea cea demult săvîrşită. Un. cînd ajutasem, -eşi, -e. cînd mă ajutasem, te, să ajutase.  Înm. cînd ajutasem, -eţ, -e. cînd ne ajutasem, vă, să ajutase sau cînd eram sau fusesem ajutat, -tă, -t şi altele. Vremea cea fiitoare. Un. cînd voi ajuta,  vei, va. cînd mă voi ajuta, te vei, să va ajuta. Înm. cînd vom ajuta, veţ, vor. cînd ne vom ajuta, vă veţ, să vor ajuta sau cînd aş ajuta, ai, ar. cînd  m-aş ajuta, te-ai, s-ar ajuta. cînd am ajuta, aţ, ar. cînd ne-am ajuta, v-aţ, s-ar ajuta. Închipuirea cea nehotărîtoare. Vremea cea de acum şi cea fiitoare. Un.  şi înm. a ajuta. a mă ajuta, a te, a să, a ne, a vă, a să. < 86/52v>  
{61} Împărtăşirea vremii cei de acum. Un. ajutînd eu, tu, el. ajutîndu-mă, ajutîndu-te, ajutîndu-să. Înm. ajutînd noi, vi, ei. ajutîndu- ne, ajutîndu-vă, ajutîndu-să, -e. Împărtăşirea vremii cei trecute. Un. şi înm. Să lipseşte. ajutat, ajutată, -t, -ţi, -te, -te. Împărtăşirea  vremii cei fiitoare. Un. sînt să ajut, eşti să ajuţi, este să ajute. sînt să mă ajut, eşti să te ajuţi, este să să ajute. Înm. sîntem să  ajutăm, sînteţ să ajutaţ, înt să ajute, sau în loc de sînt, trebuie. sîntem să ne ajutăm, sînteţ să vă ajutaţ, sînt să să ajute,  asemine trebuie. ÎNJUGAREA 5. Ce este înjugarea a cincea? este ceea ce sfîrşindu-se la -c are haractirul său întru vremea cea trecută pre a şi întru cea  fiitoare iară pre a, precum: spurc, am spurcat, voi spurca. Arătarea celui monosilavicesc lucrător şi pătimitori. Închipuirea cea arătătoare. Vremea cea de  acum. Un. mişc,  mişci, mişcă. mă mişc, te mişci, să mişcă. Înm. mişcăm, mişcaţ, mişc sau -că. ne mişcăm, vă mişcaţ,  să mişcă. < 87/53r> Vremea cea nesăvîrşită. Un. mişcam, -ai, -a. mă mişcam, te mişcai, să mişca. Înm. mişicam, -aţ, -a. me mişcam,  vă mişcaţ, să mişca. vremea cea săvîrşită. Un. am mişcat, ai, au. m-am mişcat, te-ai, s-au. Înm. am mişcat, aţ, au. ne-am mişcat, v-aţ, s- au mişcat. mişcat, -tă, -t sînt sau am fost şi altele. Vremea cea demult săvîrşită. Un. mişcasem, -eşi, -se. mă mişcasem, te, să mişcase.  Înm. mişcasem, -eţ, -e. ne mişcasem, vă, să mişcase sau mişcat, -tă, -t eram sau fusesem şi altele.  
{62} Vremea cea fiitoare. Un. voi mişca, vei, va. mă voi mişca, te vei, să va. Înm. vom mişca, veţ, vor. ne vom mişca, vă veţ, să vor sau  mişcat, -tă, -t voi fi şi altele. Închipuirea cea porîncitoare. Un. mişică tu, să mişce el. mişcă-te tu, să se mişice el. Înm. mişcaţi voi, să  mişce ei. mişicaţi-vă voi, să se mişce ei. Închipuirea cea poftitoare. Vremea cea de acum şi cea nesăvîrşită. Un. o, de mişcam, -ai, -a. o, de  mă mişcam, te, să mişca. Înm. o, de mişcam, -aţi, -a. o, de ne mişcam, vă, să mişica. Vremea cea săvîrşită. < 88/53v> Un. o, de am  mişicat, ai, au. o, de m-am mişcat, te-ai, s-au. Înm. o, de am mişcat, aţ, au. o, de ne-am mişcat, v-aţ, s-au mişcat sau o, de aş fi mişcat, ai fi, ar fi. o, de  m.aş fi mişcat şi altele. o, de am fi mişcat, aţ fi, ar fi. o, de mişcat, -tă, -t sînt sau am fost şi altele. Vremea cea demult săvîrşită. Un. o, de aş fi  fost mişcat, ai, ar. o, de m-aş fi fost mişcat, te-ai, s-ar. Înm. o, de am fi fost mişcat, aţ, ar. o, de ne-am fi fost mişcat, v-aţ, s-ar sau o, de aş fi fost mişcat,  -tă, -t şi altele. Vremea cea fiitoare. Un. o, de aş mişca, ai, ar. o, de m-aş mişca, te-ai, s-ar. Înm. o, de am  mişca, aţ, ar. o, de ne-am mişca, v-aţ, s-ar  sau o, de voi fi sau o, de aş fi mişcat, -tă, -t şi altele. Închipuirea cea încheietoare. Vremea cea deacum. Un. cînd mişc, mişci, mişică. cînd mă  mişc, te, să mişcă. Înm. cînd mişcăm, mişcaţ, mişc su -că. cînd ne mişcăm, vă, să mişc sau -că. Vremea cea  nesăvîrşită. Un. cînd mişcam, -ai, -a. cînd mă mişcam, te, să mişica. Înm. cînd mişcam, -aţi, -a. cînd ne mişcam, vă, să  mişica.  
{63} Vremea cea săvîrşită. Un. cînd am mişcat, ai, au. cînd m-am mişcat, teai, s-au. Înm. cînd am mişcat, aţi, au. cînd ne-am  mişcat, v-aţ, s-au mişcat < 89/54r> sau cînd aşi fi, ai fi, ar fi mişcat. cînd am fi, aţ fi, ar fi mişcat.  cînd m-aş fi mişcat şi altele, sau cînd  mişcat, -tă -t sînt sau am fost şi altele. Vremea cea demult săvîrşită. Un. cînd mişcasem, -eşi, -e. cînd mă mişcasem, te, să mişcase.  Înm. cînd mişcasem, -eţ, -e. cînd ne mişcasem, vă, să mişcase sau cînd eram sau fusesem mişcat, -tă, -t şi altele. Vremea cea fiitoare. Un.  cînd voi mişca, vei, va. cînd mă voi mişca, te vei, să va mişca. Înm. cînd vom mişca, veţ, vor. cînd ne vom mişca, vă veţ, să vor sau  cînd aş mişca, ai, ar. cînd m-aş mişca, te-ai, s-ar. cînd am mişca, aţ, ar. cînd ne-am mişca, v-aţ, s-ar. Închipuirea cea nehotărîtoare. Vremea  cea de acum şi cea fiitoare. Un. şi înm. a mişica. a mă mişca, a te, a să, a ne, a vă, a să. Împărtăşirea vremii cei de acum. Un. mişcînd eu,  tu, el. mişcîndu-mă, mişcîndu-te, mişcîndu-să. Înm. mişcînd noi, voi, ei. mişcîndu-ne, mişcîndu-vă, mişcîndu-să, -e.  Împărtăşirea vremii cei trecute. Un. şi înm. Să lipseşte. mişcat, -tă, -t, -ţi, -te, -te. Împărtăşirea vremii cei fiitoare. Un. sînt să mişc,  eşti să mişci, este să mişce. sînt să mă mişc, eşti să te mişci, este să se mişce. Înm. sîntem să mişcăm, sînteţ să  mişcaţ, sînt să mişice sau în loc de sînt, trebuie. sîntem să ne mişcăm, sînteţ să vă mişcaţ, sînt să se mişice, < 90/54v>  asemine trebuie. Însemnează. 1. Graiurile cele de obşte urmează înjugării graiurilor celor pătimitoare. 2. Ia aminte precum graiurile care însemnează dare  sau dăruire şi mai vîrtos ce să încheie cu căderea cea dătătoare priimesc aceste adaogeri întru faţa cea dintru întîi a numărului celui unitor îm,  întru faţa a doao îţ, întru faţa a treia îl, îi şi întru neamul fămeiesc o. Iară întru numărul cel înmulţitori,  
{64} întru faţa cea dintîi ne, întru a doao vă, întru treia le, la cele pururea neschimbate rămîn, înjugîndu-să graiurile după  înjugările sale, care adaogri foarte rar cîteodaă pre urma graiului să pun, precum: Un. îm săvîrşesc, îţ săvîrşesc, îl săvîrşesc sau îi  săvîrşesc sau o săvîrşesc; Înm. ne săvîrşim, vă săvîrşim, -şiţ, -şesc, le săvîrşim, -şiţ, -şesc. 3. Graiul cel pătimitor  aceste adaogeri nu primeşte. 4. Închipuirea cea poruncitoare des leapădă pre aceasta adaogere să, iar graiurile cele pătimitoare pre acestă adaogere să  întru faţa a treia o pun pe urma graiului o pun, precum: săvîrşască-se el, săvîrşască-se ei, în loc de a zice să se săvîrşască el, să se  săvîrşască ei. 5. Închipuirea cea încheietoare după obiceiul altora dialecturi numindu-să supuitoare priimeşte în locul aceştii părticele cînd pre  aceste adaugeri deaca, de, de vreme ce. 6. Graiurile cele fără de feţe lucrătoare şi pătimitoare urmează paradigmelor înjugării graiurilor acelora dintru cele  ce au luat < 91/55r> închipuirea sa întru faţa a treia,ceea ce numai acelora este încuviinţată, adăogîndu-să celor lucrătoare îmi, îţ, ne, vă, le,  iară celor pătimitoare mi să, ţi să, i să, după cum va arăta paradigma. Închipuirea cea arătătoare. Vremea cea de acum. Un. şi înm. îmi,  îţ, îi, ne, vă, le merge. mi să, ţi să, i să, ni să, vă să, li să cade. Vremea cea nesăvîrşită. UN. şi înm. îmi, îţ, îi, ne, vă, le  mergea. mi să, ţi să, i să, ni să, vă să, li să cădea. Vremea cea săvîrşită. Un. mi-au, ţ-au, i-au mers. mi s-au, ţi s-au, i s-au căzut.   Înm.ne-au, v-au, le-au mersni s-au, vi s-au, li s-au căzut. Vremea cea de mult săvîrşită. Un. şi înm. îm, îţ, îi, ne, vă, le mersese mi să, ţi  să, i să, ni să, vă să, li să căzuse. Vremea cea fiitoare. Un. îm va, îţ va, îi va merge, mi să va, ţi să va, i să va cădea. Înm. ne va, vă  va, le va merge. ni să va, vi să va, li să va cădea. Închipuirea cea porîncitoare Un. meargă-mi, meargă-ţ, meargă-i. cade-mi-să, cade-ţi-să, cade-i- să. Înm. meargă-ne, meargă-vă, meargă-le. cade-ni-să, cade-vi-să, cade-li-să. Închipuirea cea poftitoare. Vremea cea de acum şi cea  nesăvîrşită < 92/55v> Un. şi înm. o, de-i, o, de le mergea, o, de i să, o, de li să cădea.  
{65} Vremea cea săvîrşită. Un. şi înm. o, de i-au, o, de le-au mers, o de i s-au, de li s-au căzut.. Vremea cea de mult săvîrşităăă. Un  şi înm. o, de îi, o. de le mersese, o, de i se, o dei să căzuse. Vremea cea fiitoare. Un şi înm. o, de i-ar, o, de le-ar merge, o, de i s-ar, o de li s-ar cădea.  Închipuirea cea încheietoare. Vremea cea de acum. Un şi înm. cînd îi, cînd le merge, cînd i să, cînd li să cade. Vremea cea nesăvîrşită. Un  şi înm. cînd îi, cînd le mergea, cînd i să, cînd li să cădea. Vremea cea săvîrşită. Un şi înm. cînd i-au, cînd le-au mers, cînd i s-au ,  cînd li s-au căzut. Vremea cea demult săvîrşită. Un. şi înm. cînd îi, le mersese. cînd i să, li să căzuse. Vremea cea fiitoare. Un. şi înm.  cînd îi va, le va merge. cînd i să va, li să va cădea. Închipuirea cea nehotărîtoare. Vremea cea de acum şi cea fiitoare. Un. şi înm. a-i merge, a i  să cădea, a li să cădea. Împărtăşirea vremii cei de acum. Un. şi înm. mergîndu-i, mergîndu-le. căzîndu-să, căzîndu-le. < 93/56r> De  împărtăşirea vremii cei trecute şi cei fiitoare să lipseşte. Ia aminte precum şi într-alt chip aceste graiuri pătimitoare şi fără de feţe să  înjugă, lepădîndu-să celealalte părticele şi rămîind numai această să, precum: să cuvine, să cuvenea şi altele. PENTRU ÎNJUGAREA CEA  NEURMĂTOARE. Arătarea graiului celui înfiinţitori sînt şi acestui grai am. Închipuirea cea arătătoare. Vremea cea de acum. Un. sînt, eşti, este. am,  ai, are. Înm. sîntem, sînteţ, sînt. avem, aveţ, au.  
{66} Vremea cea nesăvîrşită.  Un. eram, erai, era. aveam, aveai, avea. Înm. eram, eraţ, erau. aveam, aveaţ, avea. Vremea cea săvîrşită.  Un. am fost, ai fost, au fost. am avut, ai avut, au avut. Înm. am fost, aţi fost, au fost. am avut, aţ avut, au avut. Vremea cea demult săvîrşită. Un. fusesem,   fuseseş, fusese. avusesem, avuseseş, avusese. Înm. fusesem, fuseseţ, fusese. avusesem, avuseseţ, avusese. Vremea cea fiitoare. < 94/56v> Un. voi fi, vei fi, va fi.   voi avea, vei avea, va avea. Înm. vom fi, veţ fi, vor fi. vom avea, veţ avea, vor avea. Închipuirea cea porîncitoare. Un. fii tu, să fie el. aibi tu, să aibă el.  Înm. fiţ voi, să fie ei. aveţ voi, să aibă ei. Închipuirea cea poftitoare. Vremea cea de acum şi cea nesăvîrşită. Un. o, de eram erai, era. o, de aveam,   aveai, avea. Înm. o, de eram, eraţi, era. o, de aveam, aveaţ, avea. Vremea cea săvîrşită. Un. o, de am fost, ai fost, au fost. o, de am avut, ai avut, au avut. Înm.   o, de am fost, aţ fost, au fost. o, de am avut, aţ avut, au avut. Vremea cea demult săvîrşită. Un. o, de fusesem,  fuseseş, fusese. o, de avusesem, avuseseş,  avusese. Înm.  o, de fusesem, fuseseţ, fusese. o, de avusesem, avuseseţ, avusese. Vremea cea fiitoare. Un. o, de aş fi, ai fi, ar fi.  o, de aşi avea, ai avea, ar avea.  Înm. o, de am fi, aţ fi, ar fi. o, de am avea, aţ avea, ar avea. Închipuirea cea încheietoare. Vremea cea de acum. Un. cînd sînt, eşti, este. cînd am, aibi, are.  Înm. cînd sîntem, sînteţ, sînt. cînd avem, aveţ, au. Vremea cea nesăvîrşită. < 95/57r> Un. cînd eram, erai, era. cînd aveam, aveai, avea.  Înm. cînd eram, eraţi, era. cînd aveam, aveaţi, avea. Vremea cea săvîrşită. Un. cînd am fost, ai fost, au fost.  cînd am avut, ai avut, au avut. Înm.  cînd am fost, aţi fost, au fost. cînd am avut, aţ avut, au avut.  
{67 }Vremea cea demult săvîrşită. Un. cînd fusesem,  fuseseşi, fusese. cînd avusesem,  avuseseş, avusese. Înm. cînd fusesem, fuseseţ,  fusese. cînd avusesem,  avuseseţ, avusese. Vremea cea fiitoare. Un. cînd voi fi, vei fi, va fi. cînd voi avea, vei avea, va avea. Înm. cînd vom fi, veţi fi, vor fi sau  cînd aşi fi. cînd vom avea, veţ avea, vor avea sau cînd aşi avea şi altele. Închipuirea cea nehotărîtoare. Vremea cea de acum şi cea fiitoare. Un.,  înm. a fi. a avea. Împărtăşirea vremii cei de acum. Un., înm. fiind eu, tu, el, noi, voi, ei. avînd eu, tu, el, noi, voi, ei. De împărtăşirea vremii cei trecute  să lipseşte. Împărtăşirea vremii cei fiitoare. Un. sînt să fiu, eşti, să fii, este să fie. sînt să aib, eşti să aibi, este să aibă. Înm. sîntem  să fim, sînteţ să fiţ, sînt să fie. sîntem să avem, sînteţ să aveţ, sînt să aibă sau în locul lui sînt, trebuie. Însămnează. Graiul  acesta am are şi neamul cel pătimitor, înjugîndu-să < 96/57v> cu sfîrşitura cea arătată a lucrătoriului său şi cu începătura celoralalte  paradigme pătimitoare. Arătarea acestor graiuri întru sine schimbătoare iau şi dau. Închipuirea cea arătătoare. Vremea cea de acum. Un, înm. iau, iai, ia,  luom, luaţ, iau. dau, dai, dă, dăm, daţ, dau. Vremea cea nesăvîrşită. Un., înm. luam, -ai, -a, luam, -aţ, -a. dam, -ai, -a, dam, daţ, da. Vremea cea  săvîrşită. Un., înm. am luat, ai, au, am, aţ, au. am dat, ai, au, am, aţ, au dat. Vremea cea demult săvîrşită. Un., înm. luasem, -eş, -e, -em, -eţ, - e. dădusem, -eş, -e, -em, -eţ, -e.  
{68} Vremea cea fiitoare. Un., înm. voi lua, vei, va, vom, veţ, vor, voi da, vei, va, vom, veţ, vor. Închipuirea cea porîncitoareUn., înm. ia tu, să ia el,  luaţ voi, să ia ei. dă tu, să dea el, daţ voi, să dea ei. Închipuirea cea poftitoare. Vremea cea de acum şi cea nesăvîrşită. Un., înm. o, de luam, -ai, - a, -am, aţ, -a. o, de dam, sau dare-aş, -e-ai, -e-a, -e-am, -e-aţ, -e-ar. Vremea cea săvîrşită. Un., înm. o, de am luat, ai, a, am, aţ, au. o, de am dat, ai, a, am,  aţ, au. < 97/58r> Vremea cea demult săvîrşită. Un., înm. o, de luasem, -eş, -e, -em, -eţ, -e. o, de dădusem, -eşi, -e, -em, -eţ, -e. Vremea cea fiitoare.  Un., înm. o, de aş lua, ai, ar, am, aţ, ar. o, de aş da, ai, ar, am, aţ, ar.  Închipuirea cea încheietoare. Vremea cea de acum. Un., înm. cînd iau, iai, ia, luom,  luaţ, iau. cînd dau, dai, dă, dăm, daţ, dau. Vremea cea nesăvîrşită. Un., înm. cînd luam, -ai, -a, -am, aţ, -a. cînd dam, -ai, -a, -am, aţ, -a.  Vremea cea săvîrşită. Un., înm. cînd am luat, ai, au, am, aţ, au. cînd am dat, ai, au, am, aţ, au. Vremea cea demult săvîrşită. Un., înm. cînd  luasem, -eş, -e, -em, -eţ, -e.  cînd dădusem, -eş, -e, -em, -eţ, -e. Vremea cea fiitoare. Un., înm. cînd voi lua, vom lua sau aş lua. cînd voi da, vom da sau  cînd aş da şi altele. Închipuirea cea nehotărîtoare. Vremea cea de acum şi cea fiitoare. Un., înm. a lua. a da. Împărtăşirea vremii cei de acum. Un.,  înm. luund eu, tu, el, noi, voi, ei. dînd eu, tu, el, noi, voi, ei. De împărtăşirea vremii cei trecute să lipseşte.  
{69} Împărtăşirea vremii cei fiitoare. Un. sînt să iau, eşti să iai, este să ia. sînt să dau, eşti să dai, este să dea. Înm. sîntem  să luom, sînteţ să luaţ, sînt să ia. sîntem să dăm, sînteţ să daţ, sînt să dea. < 98/58v> în locul lui sînt, trebuie. Însemnează. 1.  Aceste graiuri priimind semnul neamului celui pătimitor să înjugă după paradigma celor pătimitoare. 2. Graiul acesta stau să înjugă precum dau,  schimbînd pre vremea cea trecută întru acest chip am stătut şi pre cea poruncitoare, faţa a doua, stăi. Arătarea acestor graiuri lipsitoare beau şi voi.  Închip(uirea) cea arăt(ătoare). Vremea cea de acum. Un., înm. beau, -ei, -ea, -em, -eţ, -ea. voi, vei, va, vom, veţ, vor. Vremea ceanesăvîrşită. Un.,  înm. beam, -eai, -ea, beam, -eaţ, -ea. vream, -eai, -ea, vream, -eaţ, -ea. Vremea cea săvîrşită. Un., înm. am băut, ai, au, am, aţ, au. am vrut, ai, au, am,  aţ, au. Vremea cea demult săvîrşită. Un., înm. băusem, -eş, -e, -em, -eţ, -e. vrusesem rar să trebuieşte, mai des vream. Vremea cea fiitoare. Un.,  înm. voi bea, vei, va, vom, veţ, vor. voi vrea,  vei, va, vom, veţ, vor. Închip(uirea) cea porîn(citoare). Un., înm. bea tu, să bea el, beţ voi, să bea ei. Să  lipseşte. Închipuirea cea poftitoare şi încheietoare asemine este cei arătătoare, < 99/59r> primind pre părticelile sale. Închip(uirea) cea nehot(ărîtoare).  Vremea cea de acum şi cea fiitoare. Un., înm. a bea. a voi. Împărtăşirea vremii cei de acum. Un., înm. bînd eu, tu, el, noi, voi, ei.  vrînd  eu, tu, el, noi, voi,  ei. De cea trecută să lipseşte. Împărtăşirea vremii cei fiitoare. Un. sînt să beau, eşti să bei, este să bea. Înm. sîntem. să bem, sînteţ  să beţ, sînt să bea. Să lipseşte.  
{70} Arătarea graiurilor celor neurmătoare întru obşte, după stihiile gramaticii cele prin slove. Începutul lui a. Vremea cea de acum şi feţ(ele).  Cea nesăvîrşită. Cea săvîrşită. Cea fiitoare. Închip(uirea) cea porunci(toare) şi neh(otărîtoare). adeverez, -rez, -ează, -rim, -riţ. adeveream, z.  am adeverit. -ra sau -ri. adeverează; -a sau -i. adaog, -gi, -gă. adăogam, g. am adăogat. -ge sau -ga. -gă, 3. -ge; -ga, -ge; adun, -ni, -nă. adunam, n. am adunat. -na.  -nă, 3. -na; -a. alerg, -gi, -gă. alergam. am alergat. -ga. -gă, 3. -ge; -ga. apăs, -şi, asă. apăsam, s. am apăsat. -sa. -să, 3. -se; -a. aflu, -i, -ă, -ăm, -aţ, -a.  aflam, l. am aflat. -a. -ă, 3. -e; -a. auz, -zi, -de, -zim, -ziţ, aud. auzeam. am auzit. -i. -zi, 3. -ză; -i < 100/59v> ar, -ri, -ră, -răm, -raţ, -ră. ram, r. am arat. voi ara. - ră, 3. -re; -a. arz, -zi, -rde, -dem, -deţ, -d. ardeam, -z, am ars. voi arde. -de, 3. -ză; -de. asud, -zi, -dă, -dăm, -daţ, -dţ. asudam, -d. am asudat. voi asuda. -dă, 3.  -de; -da. ascunzi, -zi, -de, -dem, -deţ, -d. ascundeam. am ascuns. voi ascunde. -de, 3. -ză; -dee. afund, -zi, -dă, -dăm, -daţ, -dţ. afundam. am afundat. voi afunda. - dă, 3. -de; -da. aştept, -ţi, -aptă, - tăm, -taţ, -tă. aşteptam, -t. am aşteptat. voi aştepta. -tă, 3. -te; -ta. aştern, -ni, -erne, -ernem, -eţ, -ern.  aşterneam, -n. am aşternut. voi aşterne. -ne, 3, -arnă; -ne. Începutul lui v. vatăm, -mi, -mă, -măm, -maţ, -mă. vătămam, -m. am vătămat. voi  vătăma. -mă, 3. -eme; -ma. viu, -ii, -ine, -enim, -eniţ, -in. veneam, -u. am venit. voi veni. -no, 3. -ie; -ni. vindec, -ci, -că, -căm, -caţ, -că. vindecam,,-c. am  vindecat. voi vindeca, -că, 3. -ce; -ca. văz, vez, -ede, -edem, -eţ, -ăd. vedeam, -z. am văzut. voi vedea. -zi, 3. -ază; -dea. vînz, -inz, -inde, -indem, -indeţ, - înd. vindeam. am vîndut. voi vinde. -de, 3. -ză, -de. vărs, -erş, -arsă, -ărsăm, -aţ, -să. vărsam, -s. am vărsat. voi vărsa. varsă, 3. -erse; -sa.  Începutul lui d- despic, -ci, -că, -căm, -caţ, -că. despicam, -c. am despicat. voi despica. -că, 3. -ce; -ca. deşchiz, -zi, -de, -dem, -deţ, -d. deşchideam, z. am  deşchis. voi deşchide. -de, 3. -ză; -de  
{71} dorm, -mi, doarme, durmim, -iţ,  -m. durmeam, m, am durmit. voi durmi. dormi, 3. -oarmă; -mi. adorm, încheiat. duc,  -ci, -că, -căm, -caţ, - că. duceam, c, am dus. voi duce. du, duceţ, 3. ducă; -ce. < 101/60r> aduc, încheiat din duc. dărîm, -mi, -mă, -măm, -maţ, -mă. dărîmam, -m. am  dărîmat. voi dărîma. mă, 3. -eme; -ma. Începutul lui j. joc, -ci, -oacă, -ucăm, -ucaţ, -oacă. jucam, c. am jucat. voi juca. -oacă, 3. -oace; -uca. jur, -ri,,-  ră, -răm, -raţ, -ră. juram, r. am jurat. voi jura. -ră, 3. -re; -ra. judec, -ci, -că, -căm, -caţ, -că. judecam, c. am judecat, voi judeca.  -că, 3. -ce; -ca.  Începutul lui z. zac, -ci, -ce, -cem, -ceţ, -c. zăceam, c. am zăcuz. voi zăcea. -ci, 3. -că; -cea. zbor, -ri, -oară, -urăm, -uraţ, -oară. zburam, r. am zburat. voi  zbura. -ră, 3. -re; ura. zgîrii, -ii, -ie, -iem, -iaţ, -ie. zgîriam, -i. am zgîriat. voi zgîria. -ie, 3. -ie; -ia. zic, -ci, -că, -căm, -caţ, -că. ziceam, c. am zis. voi zice. - zi, 3. -că; -ce. Începutul lui c. caz, -zi, -de, -dem, -deţ, cad. cădeam, z. am căzut. voi cădea. -zi, 3. -ză; -dea. calc. ci, -că, -căm, -caţ, -că. călcam, c.  am călcat. voi călca. -că, 3. -ce; -ca. car, ri,,-ră, -răm, -raţ, -ră. căram, r. am cărat. voi căra. -ră, 3. -re; -ra. casc, -şci, -că, -căm, -caţ, -că.  căscam, c. am căscat. voi căsca. -că, 3. -şce; -ca. coc, coci, -oace, -cem, -ceţ, coc. coceam, c. am copt. voi coace. -ce, 3. -că; -ce. crez, -zi, -de, -dem, -deţ, -d.  credeam,  z. am crezut. voi crede. -de, 3. -ează; -de. crăp, -pi, -apă, -păm, -aţ, -apă. crăpam, p. am crăpat. voi crăpa. -pă, 3. -pe; -pa. culeg, -gi, -ge, - gem, -geţ, -g. culegeam,g. am cules. voi culege. -ge, 3. -gă; -ge. < 102/60v> culc, -ci, -că, -căm, -caţ, -că. culcam, c. am culcat. voi culca. -că, 3. -ce, -ca,  cuprinz, -zi, -de, -dem, -deţ, -d, cuprindeam, z. am cuprins,. voi curpinde, -de, 3. -ză, -de. curg, -gi, -ge, -gem, -geţ, -g. curgeam, g. am curs. voi curge. -ge, 3. -gă; -ge.  cufund, -zi, -dă, -dăm, -daţ, -dă. cufundam, d. am cufundat. voi cufunda. -dă, 3. -de; da. cîştig, -gi, -gă, -găm, -gaţ, -gă. cîştigam, g. am  cîştiga. voi cîştiga. -gă, 3. -ge; -ga. Începutul lui l. las, -şi, să, -săm, -saţ, -să. lăsa, s. am lăsat. voi lăsa. -să, 3. -se; -sa. laud, -zi, -dă, - dăm, -daţ, -dă. lăudam, d. am lăudat. voi lăuda. -dă, 3. -de; -da. leg, -gi, -eagă, -găm, -gaţ, -eagă. legam, g. am legat. voi lega. -eagă, 3. -ge; -ga.  lepăd, -ezi, -ădă, -dăm, -daţ, -dă. lepădam, d. am lepădat. voi lepăda. -dă, 3. -de; -da.  
{72} Începutul lui m. mestec, -ci, că, -căm, -caţ, -că.  mestecam, c. am mestecat. voi mesteca. -că, 3. -ce; -ca. minţi, -ţi, -te, -ţim, -ţiţ, -t.  minţeam. am minţit. voi minţi. -ţi, 3. -ţa; -ţi. moi, -i, -oaie, -em, -eţi, -oaie. muiam, i. am muiat. voi muia. -oaie, 3. -e; -uia. mor, -ri, -oare, -urim, -riţ, -or.  muream, r. am murit. voi muri. -ri, 3. -ră; -ri. măsur, -ri, -ră, răm, -raţ, -ră. măsuram, r. am măsurat. voi măsura. -ră, 3. -re; -ra. mătur, asemine.  Începutul lui n. nasc, -şti, -şte, -ştem, -şteţ, -asc. năşteam, c. am născut. voi naşte. -şte, 3. -scă; -şte. < 103/61r> Începutul lui p.  pasc, -şti,  -şte, -ştem, -şteţ, -asc. păşteam, c. am păscut. voi paşte.  -şte, 3. -scă; -şte. piei, -ei, -re, -erim, -riţ, -ier. pieream, i, am perit. voi peri. -ere sau piei,  3. -ară; -eri. pierz, -zi, -de, -dem, -deţ, -d. pierdeam, z. am pierdut. voi pierde. -erdem, 3. -arză; -erde. pipăi, -ăi, -ăie, -im, -iţ, -ăie. pipăiam, i. am pipăit.  voi pipăi. -ăie, 3. -eie; -ăi. plac, -ci, -ce, -cem, -ceţ, -c. plăceam, c. am plăcut. voi plăcea. -ci, 3. -că; -cea. plec, -ci, -eacă, -ecăm, -caţ, -că. plecam, c.  am plecat. voi pleca. -eacă, 3. -ce; -ca. pogor, -ri, -ară, -rîm, -rîţ, -arţ. pogoram, r. am pogorît. voi pogorî. -ară, 3. -are; -rî. prinz, -zi, -de, -dem, -deţ, - d. prindeam, z. am prins, voi prinde. -de, 3. -ză; -de. pui, -i, -ne, -nem, -neţ, -n. puneam, i. am pus. voi pune. -ne, 3. -e; -ne. Începutul lui r. raz, razi, -de, -dem, -deţ, -d.  rădeam, z. am ras. voi rade. -de, 3. -ză; -de. ridic, -ci, -că, -căm, -caţ, -că. ridicam, c. am ridicat. voi ridica. -că, 3. -ce; -ca. rîz, -zi, -de, -dem, -deţ, -d.  rîdeam, z. am rîs. voi rîde. -de, 3. -ză; -de. rămîi, -i, -ne, -nem, -neţ, -n. rămîneam,i. am rămas. voi rămînea. -îi, 3. -e; -nea. repez, -zi, -de, - zîm, -zîţ, -d. repezeam, z. am repezit. voi repezi. -zi, 3. -ează;,-zi. răsai, -i, re, -rim, -riţ, -r. răsăream, i. am răsărit, voi răsări. -i, 3. -e; -ri. răspunz,  -zi, -de, -dem, -deţ, -d. răspundeam, z. am răspuns. voi răspunde. -de, 3. -ză; -de. răşchir, -ri, -ră, -răm, -raţ, -ră. răşchiram, r. am răşchirat.  voi răşchira. -ă, 3. -e; a.  
{73} Începutul lui s. < 104/61v> sai, -i, -re, -ărim, -riţ, -ar. săream, i. am sărit. voi sări.  -i, 3. -e; -ri. sar, -i, -ră, -răm, -raţ, -r. săram, r. am  sărat. voi săra. -ă, 3. -e; -ra. sap, asemine p. satur, asemine r. samăn, asemine. sîmţ, -ţi, -te, -ţim, -ţiţ, -t. simţeam, u. am simţit. voi simţi. -ţ, 3.  -ţă; -ţi. scaz, -zi, -de, -ădem, -deţ, -d. scădeam, z. am scăzut. voi scădea. -zi, 3. -ză; -dea. scriu, -i, -e, -em, -eţ, -u. scriam, u. am scris. voi scrie. -e, 3. -e;  -e. scapăr, -i, -ă, -ăm, -aţ, -ă. scăpăram, r. am scăpărat, voi scăpăra. -ţ, 3. -e; -a. scutur, asemine r. schimb, asemine, b. scuip, asemine, p. sorb, -bi,  -be, -bim, -biţ, -b. sorbeam. am sorbit. voi sorbi. -e, 3. -ă; -i. scol, -li, -alţ, -ulăm, -ulaţ, -ală. sculam. am sculat. voi scula. -ţ, 3. -e; -a. spui, -i, -ne, -nem, -neţ, - n. spuneam. am spus. voi spune. -ne, 3. -e, -ne. sparg, -gi, -ge, -gem, -geţ, -g. spărgeam. am spart. voi sparge. -e, 3. -ă; -e. spăl, -eli, -alţ, -alăm, -aţ, -ală.  spălam. am spălat. voi spăla. -ă, 3. -ele; -ăla. spurc, -ci, -că, -căm, -caţ, -că. spurcam. am spurcat. voi spurca. -că, 3. -ce; -ca. stau, -i, -tă, -ăm, - aţ, -tă. stam. am stătut. vi sta. -ăi, 3. -ea; -a. strig, -gi, -gă, -găm, gaţ, -gă. strigam. am strigat. voi striga. -ă, 3. -ge; -ga. stric, -ci, asemine. strîmb, - asemine. sug,  -gi, -ge, -gem, -geţ, -g. sugeam. am supt. voi suge. -ge, 3. -gă; -ge. < 105/62r> sui, -i, -e, -im, iţ, -e. suiam. am suit. voi sui. -e 3. -e; -i. sun, -ni, -nţ, - năm, -naţ, -nă. sunam. am sunat. voi suna. -ă, 3. -e; -a. surp, asemine. Începutul lui t. tai, -i, -e, -em, -eţ, -e. tăiam. am tăiat. voi tăia. -e, 3. -e; -ia. tac, -ci, - ce, cem, -ceţ, -c. tăceam, am tăcut. voi tăcea. -ci, 3. -că; -cea. tinz, -zi, -de, -dem, -deţ, -d. tindeam. am tins. voi tinde. -zi, 3. -ză; -de. torc, -ci, -oarce, -cem, - ceţ, -c. torceam. am tors. voi toarce. -ce, 3. -că; -ce. tremur, -ri, -ră, -răm, -raţ, -ră. tremura. am tremurat. voi tremura. -ră, 3. -re; -ra. trec, -ci, -ce, cem, -ceţ, - c. treceam. am trecut. voi trece. -ce, 3. -eacă; -ce. trimiţ, -ţi, -te, -tem, -teţ, -t. trimiteam. am trimis. voi trimite. -te, 3. -ţă; -te. tunzi, -zi, -de, -dem, -deţ, -d.  tundeam. am tuns. voi tunde. -de, 3. -ză; -de.  
{74} Începutul lui u. ud, -zi, -dă, -dăm, -daţ, -dă. udam. am udat. voi uda. -dă, 3. -de; -da. umblu, -i, -ă, -ăm, -aţ, -ă. umblam. am umblat.  voi umbla. -ă, 3. -e; -a. umplu, -i, -e, -em, -eţ, -e. umpleam. am umplut. voi umplea. -e, 3. -e; -ea. usuc, -ci, -că, -căm, -caţ, -că. uscam. am uscat. voi usca. -ă, 3.  -şce; -sca. Începutul lui f. fac, -ci, -ce, -cem, -ceţ, -c. făceam. am făcut. voi face. fă, 3. -acă; -ce. < 106/62v> fierb, -bi, -be, -bem, -beţ, -b. fierbeam. am fiert.  voi fierbe. -be, 3. -arbă; -be. ferec, -ci, -ce, -cem, -ceţ, -c. ferecam. am ferecat. voi fereca. -că, 3. -ce; -ca. frec, -ci, -eacă, asemine. frig, -gi, -ge, -gem, -geţ, -g.  frigeam. am fript. voi frige. -gi, 3. frigă; -ge. fur, -ri, ră, -răm, raţ, -ră. furam. am furat. voi fura. -ră, 3. -re; -ra. frîng, -gi, -ge, -gem, -geţ, -g. frîngeam. am  frînt. voi frînge. -ge, 3. -gă; -ge. fărîm, -mi, -mă, -măm, -maţ, -mă. fărîmam. am fărîmat. voi fărîma. -mă, 3. -me; -ma. fug, -gi, -ge, -gim,  -giţ, -g. fugeam. am fugit. voi fugi. -gi, 3. -gă; -gi. Începutul lui ce. cei,  -i, -re, -rem, -reţ, -r. ceream. am cerut. voi cere. -i, 3. -e; -re. cerc, -ci, -arcă, -ărcăm, - aţ, -că. cercam. am cercat. voi cerca. -arcă, 3. -erce; -ca. Începutul lui ş. şez, -zi, -ade, -edem, -deţ, -d. şedeam. am şezut. voi şedea. -z, 3. -ază; -edea.  Începutul lui şt. ştiu, -i, -e, -im, -iţ, -iu. ştiam. am ştiut. voi şti. -ii, 3. -ie; -şti. Începutul lui în. îmbrac, -ci, că, -ăcăm, -aţ, -că.  îmbrăcam. am îmbrăcat. voi îmbrăca. -că, 3. -ce; -ca. învăţ, -eţ, -aţă, -ăţăm, -aţ, -ţă. învăţam. am învăţat. voi  învăţa. -aţă, 3. -eţe; -ăţa. < 107/63r> înghiţ, -ţi, -te, -tem, -ţiţ, -t. înghiţeam. am înghiţit. voi înghiţi. -te, 3. -ţă; -ţi.  îngraş, -şi, -şe, -şem, -şaţ, -şe. îngrăşam. am îngrăşat. voi îngrăşa. -şe, 3. -şe; -şa. îngrop, -pi, -apă, -păm, -paţ, - apă. îngropam. am îngropat. voi îngropa. -pă, 3. -pe; -pa. îngroş, -şi, aşă, -şem, -şaţ, -şe. îngroşam. am îngroşat. voi îngroşa. - şe, 3. -şe; -şa. îndes, -şi, -easă, -esăm, -saţ, -easă. îndesam. am îndesat. voi îndesa. -easă, 3. -ese; -sa. înjug, -gi, -gă, -găm, -gţ, -gă.  înjugam am înjugat. voi înjuga. -gă, 3. -ge; -ga. închiz, -zi, -de, -dem, -deţ, -d. închideam. am închis. voi închide. -zi, 3. -ză; -de. însor, -ri, -ară, - urăm, -uraţ, -oară. însuram. am însurat. voi însura. -ră, 3. -re; -ra. întreb, -bi, -eabă, -băm, -baţ, -bă. întrebam. am întrebat. voi întreba. - eabă, 3. -ebe; -ba.  
{75}  întrec, -ci, -ce, -cem, -ceţ, -ec. întreceam. am întrecut. voi întrece. -ce, 3. -eacă; -ce. întorc, -ci, -oarce, -cem, -ceţ, -orc. întorceam. am  întors. voi întoarce. -ci, 3. -că; -ce. închei, -i, -e, -em, -iaţ, -e. încheiam. am încheiat. voi încheia. -e, 3. -e; -ia. încovăi, -i, -e, -em, -eţ, -e.  încovăiam. am încovăiat. voi încovăia. -e, 3. -e; -ia. încing, -gi, -ge, -gem, -geţ, -g. încingeam. am încins. voi încinge. -ge, 3. -gă; -ge. Începutul  lui ge. gem, -mi, -e, -em, -eţ, -m. gemeam. am gemut. voi geme. -mi, 3. -amă; -me. Ia aminte precum cele încheiate dintru acestea schimbarea acestora dobîndesc,  iară celelalte urmează paradigmelor înjugărilor celor următoare. CAPUL AL PATRULEA. PENTRU ÎMPĂRTĂŞIRE. < 108/63v> Ce este  împărtăşirea? Este partea a patra cea plecătoare a etimologhiei, ceea ce împărtăşindu-să cu osebirea numelui priimeşte căderi şi cu a graiului de  la care are priimite oareşicare vremi. Cîte întîmplări are împărtăşirea? Opt: neamul, chipul, furma, numărul, căderea, vremea, aşezarea, plecarea  şi înjugarea. Care sînt priimite de la nume? şase: neamul, chipul, furma, numărul, căderea şi plecarea. Însemnează. Numărul, furma şi chipul sînt  priimite şi de la grai. Care sînt priimite de la grai? Vremea, aşezarea şi înjugarea. PENTRU NEAM. Ce este neamul? S-au zis la faţa 41. Cîte sînt neamurile  împărtăşirii? Patru: bărbătesc, sfîrşindu-să la -t, precum: înţelepţit; fămeiesc, sfîrşindu-să la -tă, precum: înţelepţită; de  mijloc, sfîrşindu-să la -ti, precum: înţelepţiti; de tot, sfîrşindu-să la -nd, precum înţelepţind. Însemnează. Cele ce să sfîrşesc la -t  sînt de trei sfîrşituri, precum: îmbunat, -tă, -ti, iară cele care la -nd sînt de o sfîrşitură, precum: îmbunînd. PENTRU CHIP. Ce este chipul? S-au  zis la faţa 39. De cîte feliuri este chipul împărtăşirii? De un feli: purcezători, cel ce avînd purcedere de la grai arată pre toate împărtăşirile <  109/64r> a fi purcezătoare.  
{76} PENTRU FURMĂ. Ce este furma? S-au zis la faţa 41. Furma precum şi la nume de trei feliuri este: proastă, care din grai prost să încheie,  precum: suflînd; încheiată, care de la grai încheiat să încheie, precum: răsuflînd; prea încheiată, precum: prea răsuflînd. PENTRU NUMĂR. Ce  este numărul? S-au zis la faţa 37. Numerile sînt doao: unitor, percum: înţelepţit; înmulţitori, precum: înţelepţiţi. PENTRU CĂDERE. Ce este  căderea? Şi cîte sînt? Ca şi la nume, caută la faţa 38. PENTRU VREME.  Ce este vremea? Este ceea ce arată pre împărtăşirea a fi a vremii cei de  acum, cei trecute şi cei fiitoare. Cîte sînt vremile împărtăşirii? Trei: vremea cea de acum, ceea ce este de doao feliuri: lucrătoare, sfîrşindu-se la -nd,  precum: gîndind; pătimitoare, la -du-mă, precum: gîndindu-mă; vremea cea trecută, sfîrşindu-să la -t şi -s, precum: gîndit, ales; vremea  împărtăşirii cei fiitoare, ceea ce este de doao feliuri: lucrătoare, precum: este să gîndesc sau trebuie să gîndesc; pătimitoare, < 110/64v> precum: este  să mă gîndesc sau trebuie să mă gîndesc. Cum să închipuiesc împărtăşirile? 1. Cele ce să sfîrşesc la -nd, purcezînd de la graiurile care  să sfîrşesc la -sc şi -z, să închipuiesc de pe faţa cea din întîi a numărului înmulţitori a vremii cei de acum a închipuirii cei arătătoare, iară  altele de la faţa cea din întîi a numărului celui unitori, după cum au arătat paradigma înjugărilor, mutînd pre sfîrşitura cea într-o soglasnică a tot  înmulţitoriului celui mai sus numit. Iar cele de la unitori pre i cel de pe urmă schimbînd întru -înd; dar cele pătimitoare lîngă -nd adăogînd -u-mă,  precum: ispitesc, ispitim, ispitind, ispitindu-mă; fac, făcînd, făcîndu-mă. 2. Cele ce să sfîrşesc la -s şi la -t purced de la vremea cea trecută,  lepădîndu-să graiul cel ajutători am, precum: am ales, ales; am grăit, grăit.  
{77} 3. Cea fiitoare este cînd să adaogă este să sau trebuie să lîngă faţa cea din întîi a graiului arătători de acum, iară la cele  pătimitoare sînt să mă sau trebuie să mă, precum: este să aleg, este să mă aleg, trebuie să cunosc, trebuie să mă cunosc. PENTRU AŞEZARE.  Ce este aşezarea? Este prin care să arată împrăştierea a fi aşezată din graiuri lucrătoare, pătimitoare, sau demijloc, sau de obşte. < 111/65r> De  aşezarea cea lucrătoare sînt care purcede de la grai lucrători. De cea pătimitoare, care purced de la grai pătimitori. De cea de mijloc, care purced de la grai de  mijloc. De cea de obşte, care purcede de la grai de obşte. Cîte purcede de la grai pătimitori? Toate a cărora graiul de la care s-au născut au avut pătimire.  Asemine şi celelalte aşezări. Însemnează. Graiurile cele de mijloc şi celelalte graiuri care să lipsesc de vremile acelea din carele să nasc  împărtăşirile cele pătimitoare nu au împărtăşire pătimitoare. PENTRU PLECARE. Ce este plecarea? Caută la faţa 46. Cum să pleacă  împărtăşirile? Cele ce să sfîrşesc la -nd să lipsesc de plecare, în locul căriia în rumînescul dialect să trebuieşte graiul cu această adaogere  cel ce sau care, ceea ce să şi pleacă, precum: făcînd el, el cel ce face. Cele ce să sfîrşesc la -s (şi) la -t să pleacă după rînduiala numelor celor  adăogătoare, că şi aceste să numesc împărtăşiri adăogătoare. Ia aminte precum dintru împărtăşiri să prefac nume în trei feliuri: 1.  Prin încheiere, cînd să adaogă împărtăşirii oareşicare spregrăire care nu să poate adăoga graiului, precum: neînvăţat, necinstit, pentru că  prin grai nu să zice neînvăţ, fără decît să zice nu învăţ. 2. Prin pierderea vremii sau aşezării, precum: înţelepţit, adecă < 112/65v>  înţelept, şi altele. 3. Prin însuşi cu alt asemănare, cînd însuşi cu alt să aseamănă şi pre căderile însuş cu alt asemînare priimeşte,  precum: înfrumuşeţat, mai înfrumuşeţat, prea înfrumuşeţat. PENTRU ÎNJUGARE. Ce este înjugarea? Este ceea ce pre fieştecare  împărtăşire schimbă pre vremile sale.  
{78} Care este paradigma înjugării cei împărtăşitoare? Cau tă la paradigma fieştecăriia înjugări. CAP 5. PENTRU ÎNAINTE  PUNERE. Ce este înainte punerea? Este a cincea parte a etimologhiei, cea din întîi din părţile cele neschimbătoare, ceea ce înaintea părţilor voroavei a  să pune s-au obicinuit întru împreunare şi întru încheiere, despărţită fiind sau încheiată, însămnînd lucrul mişcării sau odihnirii;  despărţită, precum: întru cinste este făţăria; încheiată, precum: mai ales mut a fi decît înşelăciune a descoperi. Descoaper este încheiat din  înainte punerea aceasta de şi din graiul acesta acoaper. De cîte feliuri sînt înainte punerile? Sînt de doao feliuri: despărţitoare < 113/66r> şi  nedespărţitoare. Ce sînt cele dspărţitoare? Sînt cele de de despărţit afară de încheierea sa să pot trebui, numită însemnare avînd, precum:  împotrivă. Ce sînt cele nedespărţitoare? Sînt cele ce afară dintru încheierea sa nimic nu însemnează, precum: de -sparţi. Cîte întîmplări  are? O întîmplare, adecă căderea. Cu care căderi să încheie înainte punerea? Cu trei: cu cea dătătoare, cu cea pricinuitoare şi cu cea luutoare. Cîte  sînt înainte punerile? 35. Cîte sînt şi care să încheie cu căderea cea dătătoare? Opt: împrejurul, pe ascunsul, dedesupt, împotrivă, deasupra,  înaintea, asupra, pe taina. Cîte sînt şi care să încheie cu căderea cea pricinuitoare? 15: peste, la, după, pentru, prin, între, pînă, cătră, spre,  lîngă, pre, pă, afară de, pînă la, pînă în. Cîte  şi care să încheie cu cea luutoare? 12: de la, supt, cu, de, aproape, fără, fără de, din,  dintru, întru, împotrivă cu, în. Cîte sînt cele nedespărţitoare? 5: dez,  des, ră, într, de, precum: dezleg, desparţi, răscumpăr, întrarmez,  deştept. Ia aminte precum ceealaltă osebire a înainte punerilor mai pe larg să arată în sintaxis; caută la faţa 174 175, 176, 177. CAP 6. < 114/66v> PENTRU  SPREGRĂIRE. Ce este spregrăirea? Este a şasea parte a etimologhiei, din cele neplecătoare a doao, ceea ce adăogîndu-se cuvintelor însemnarea lor  hotăraşte şi împrejur starea numelui, graiului şi împărtăşirii arată, precum: foarte arătată faptă este.  
{79} Cîte întîmplări are spregrăirea? Patru: chipul, furma, însemnarea şi însuşi asemănarea. PENTRU CHIP. Ce este chipul? Caută la  faţa 39. De cîte feliuri sînt spregrăirile? Dedoao feliuri: întîitoare, precum: ieri; purcezătoare, precum: deseară. De la care părţi ale voroavei purced  spregrăirile? 1. De la nume şi de la căderile lui, adecă de la cea numitoare, precum: slăvit, lesne, şi de la cea luutoare mai vîrtos, precum: cu cinste, cu linişte  şi altele. 2. De la grai, precum: pă furişi, pe ascuns. 3. De la singure alte spregrăiri, precum: deşcior, de la des. 4. De la înainte punere, precum: înainte.  PENTRU FURMĂ. Ce este furma? Caută la faţa 41. Furmele spregrăirilor cîte sînt? Trei: proastă, precum: aicea; încheiată, precum: < 115/67r> de aicea;  prea încheiată, precum: can de aicea. Cu care părţi ale voroavei să încheie spregrăirea? 1. Cu numele, precum: în dreapta. 2. Cu în loc numele, precum:  pentru ce. 3. Cu graiul, precum: adecă, în loc a zice aduc pildă. 4. Cu înainte punerea, precum: pînă unde. 5. Cu alte spregrăiri, precum:  numai atîta. 6. Cu  împreunarea, precum: pentru că. PENTRU ÎNSEMNARE. Ce este însemnarea? Este ceea ce arată pre spregrăirea de care însemnare sau spregrăire a fi.  Însemnările spregrăirilor cîte sînt? Patru de obşte: 1. Care însemnează în loc, precum: unde, aicea, acolo, într-acolo, din sus, din jos, în dreapta, în  stînga, în lăuntru, afară, sus, jos, dedesupt. Acestea au întrebare unde. 2. Care însemnează din loc, precum: de unde, dincoace, dincolo, dintr-acolo, dintr-alt  loc, din sus, de sus, de jos, din jos, din dreapta, din stînga. Acestea au întrebare de unde.  
{80} 3. Care însemnează spre loc, precum: încătrău, încoace, încolo, într-acolo, spre dreapta, spre stînga, afară, în sus, în jos. Acestea  au întrebare încătrău sau unde. 4. Care însemnează prin loc, precum: pe aicea, pe acolo, pîn sus, pîn jos, printr-alt loc, prin dreapta, prin stînga. Dară  oareşcare spregrăiri însemnează: < 116/67v> 1. Vreme este, precum: astăzi, ieri, acum, demult, dineauri şi altele. 2. Număr, precum: o dată, de doao ori,  pînă la o mie. 3. Neîngăduinţă, precum: nu, nici, nicicum, nicidecum, ba şi altele. 4. Întărire, precum: adevărat, aşa, pentru ce nu, întru acest chip,  aşijderea, cu bună seamă, drept şi altele. 5. Arătare, precum: iată, vezi, caută, aceste doao de la grai sînt luate. 6. Poftire, precum: o, de. 7. Îndemnare,  precum: nu, de. 8. Rînduială, precum: întîi, după aceea, a doao, pînă la o mie. 9. Întrebare, precum: pentru ce, pentru ce treabă, pentru ce lucru, aşa  încă, oare, dar nu, oare nu. 10. Asemănare, precum: tocma, precum, ca cînd, asemine, nu într-alt chip, aşa. 11. Ce feli, precum: învăţat, bine, rău, de  bună voie şi altele. 12. Cîţ, precum: mult, puţin, destul şi altele. 13. Silinţă, precum: foarte, prea, cumplit, fără de cale. 14. Încetare, precum: încet,  abia, oareşcît şi altele. 15. Micşorare, precum: deşcior, uşurel. 16. Îndoire, precum: poate aşa, poate şi aşa. 17. Adunare, precum: împreună. 18.  Despărţire, precum: osebit, dechilin şi altele. 19. Osebire, precum: atîta, atîta numai, măcar, numai, < 117/68r> afară de ce. 20. Opreală, precum: să nu,  o. 21. Alegere, precum: mai vîrtos, mai întîi. 22. Îngăduire, precum: să fie, adevăr. 23. Strîngere, precum: după cît, încît, la cît. 24.  Nesăvîrşire, precum: aproape, mai aşa şi altele. 25. Luminare sau tîlcuire, precum: adecă. 26. Însuşi asemănare, precum: atît, cît, cu mult, mai  mult. PENTRU ÎNSUŞI CU ALT ASEMĂNARE. Ce este însuşi cu alt asemănarea? S-au zis la faţa 44. Care spregrăiri însuşi cu alt să  asemănează? 1. Toate care purced de la nume, nimic schimbîndu-să întru stepene prin sfîrşitură, numai adăogîndu-să însuş cu alt  asemănătoriului mai, sus puitoriului prea, precum: bine, mai bine, prea bine. 2. Oareşicare spregrăiri care nu purced de la nume numai prin firea dialectului a se  asemăna s-au obicinuit, precum: curînd, mai curînd, prea curînd şi altele.  
{81} CAP 7. PENTRU ÎN MIJLOC ARUNCARE. Ce este în mijloc aruncarea? Este a şaptea parte a etimologhiei, a treia din cele neplecătoare, ceea ce  răstirea sau înfricoşarea < 118/68v> gîndului cu glas încuviinţat închipuind mai mult prin glăsuire decît prin însemnare, arătînd întru minte  orice răstire. În mijloc aruncarea cîte întîmplăti are? una: însemnarea. Cîte însemnări are? 11: 1. Care însemnează mirare, precum: o, o; t, t. 2.  Durere, precum: vai, oh. 3. Frică, precum: îi. 4. Văietare, precum: vai, ah. 5. Rîs, precum: ha, ha, ha; hi, hi, hi. 6. Batjocură, precum: măi, a, a. 7. Chemare,  precum: mă, au n-auzi, sss. 8. Tăcere, precum: taci, ameninţînd, iar nu de tot grăind cuvîntul. 9. Ţinere de rău, precum: aaa. 10. Aruncare, precum:  dă-l,  dă-l; dă-o, dă-o; ia-l, ia-l; ia-o, ia-o. 11. Oftire, precum: oh, oh. Însemnare. 1. În mijloc aruncarea multora emfaze slujaşte după schimbarea răstirii  gîndului; pentru aceea este o mijloc aruncare la o treabă de însemnare, iară la alta de alta. 2. Aceste nume : săracul ticălosul, amărîtul, nevrednicul,  dosăditul, prostul, asemine şi săraca iproci, să socotesc întru numărul în mijloc aruncărilor. CAP 8. < 119/69r> PENTRU ÎMPREUNARE. Ce este  împreunarea? este aopta parte a etimologhiei, iară a patra din cele neplecătoare, ceea ce împreună rînduieşte cuvintele şi sfătuirile încheindu-le întru  sine, precum: Lucrul nopţii şi întunerecul lucrului toate cele neastîmpărate săvîrşaşte. Împreunarea cîte întîmplări are? Trei: puterea, furma  şi rînduiala. Ce este puterea? Este oareşcare însemnare a încheierilor, prin care a acelora puterea şi firea să tîlcuieşte. Cîte sînt împrejur stările  sau puterile? Şapte: 1. Împreunătoare, cele ce sînt acestea: şi, aşijderea, împreună, precum, aşa. 2. Despărţitoare, cele ce sînt acestea: sau, au, nici,  au nu. 3. Împotrivitoare, cele ce sînt: dar, iară, dar nu, măcar, întru acestea, încă.  
{82} 4. Pricinuitoare sau vinuitoare, cele ce sînt: pentru căci că, să, să nu. 5. Socotitoare, cele ce sînt: după cum, după cît, după atît, de  vreme ce. 6. Pricin agrăitoare, cele ce sînt: deci, pentru aceea, şi aşa, pentru care pricină. 7. Rînduitoare, cele ce sînt: mai presus, după aceea, pe urmă. <  120/69v> PENTRU FURMĂ. Ce este furma? Caută la faţa 41. Furmele împreunărilor sînt doao: proastă, precum: pentru; încheiată, precum: pentru  că. PENTRU RÎNDUIALĂ. Ce este rînduiala? Este un chip care să arată împreunările în ce loc s-au obicinuit a să tocmi. De cîte feliuri este  rînduiala împreunării? De un feli: înainte puitoare. Ce este cea înainte puitoare? Este ceea ce pre toate împreunările întru toată voroava înainte a să  aşeza rînduieşte.  
{83} < 121/70r> RÎNDUIALA TEHNOLOGHIEI adecă împreună grăirii cei prin meşteşug pentru cele opt părţi ale cuvîntului, după  întrebările şi răspunsurile celuia ce să trebuieşte cu acelea. Întru pildă s-au aşezat această următoare înţelegere: Milostivirea aceasta să  arată înţelepţind pre norodul întru facerea bunătăţii mai vîrtos, ceea ce întru ah şi vai au ajuns. Întrebarea învăţătoriului. Această  înţelegere, după rînduiala cea gramaticească, cîte părţi întru sine cuprinde? Răspunsul ucenicului. Opt: 1.  Milostivirea, norodul, facerea, buntatea,  acestea sînt a părţii cei dintîi a etimologhiei, adecă a numelui. 2. Aceasta, ceea ce sînt a părţii a doao, a în loc de numelui. 3. Să arată, au ajuns sînt  a părţii a treia, a graiului. 4. Înţelepţind este a părţii a patra, a împărtăşirii. 5. Pre, întru şi iară întru sînt a părţii a cincea, a înainte  punerii. 6. Mai vîrtos este a părţii a şasea, a spregrăirii. 7. Ah, vai sît a părţii a şaptea, a în mijloc aruncării. < 122/70v> 8. Şi este de partea aopta,  adecă a împreunării. Întrebare. După despărţirea înţelegerii aceştiia prin aceste părţi mai nainte, pînă ne vom apropia cătră cele opt  părţi ale etimologhiei, cercătoriule de învăţătură, spune-m ce este cuvîntul cel dintru început al înţelegerii aceştiia, milostivirea. Răspuns.  După rînduiala cea gramaticească este zicere. Din ce să face zicerea. Din sloveniri.  
{84} Slovenirile din ce să nasc? Din slove. Dar ce este slova? Este o parte mai mică nedespărţită a cuvîntului celui scris, precum: a, b şi altele.  Cîte slove stăpîneşte rumînescul dialect? Caută faţa 3. Înţeleptule învăţători, după fireasca şi de la Dumnezeu dăruita ţie  înţelepciune întăreşte-mă cu adevărul de unde, de ce feli şi care au fost începutul slovelor? Iubitoriule de cercarea învăţăturii, ia aminte!  Începutul slovelor au fost după cum urmează. Prea înţeleptul Palamid au aflat 18 slove: a, b, v, g, d, e, i, k, l, m, n, o, p, r, c, t, h. După acesta au adaos Cadmos  Omilisie alte trei slove: I, f, h. Întru mulţi ani s-au trebuit cu aceste slove. După aceasta, neavînd s, zicea în loc de scalida, picalida şi alte multe cuvinte. După  aceasta Simonid de la Hio au adaos < 123/71r> aceste doao slove o şi o. După aceasta Epihrmos Saracusul au adaos încă trei slove: ..... Şi aşa s-au împlinit  aceste slove. Iară slovele cele sloveneşti le-au făcut singur sfîntul Constantin, care s-au chemat întru cinul călugăresc Chiril filosoful, cel ce şi multe  cărţi au prefăcut după grecie întru puţină vreme după mărturisirea sfintei şi dumnezăieştii pravile. Adevărat că alţii într-alt chip  mărturisesc pentru acestea, precum zice Alstediev, la Enchiclopedie, list 42. Pre slovele acestea de la Finichia în ţara grecească le-au adus de demult Cadmos,  fără de I, o ,s , k, prin carele le-au izvodit prea înţeleptul Palamid la bătaia Troiei, şi afară de ..... pre cele ce le-au adăogat la greci Simonid Milianul. Iară  de la Rossia le-au adus episcopul cel de demult de la Moravia, prea înţeleptul Metodie, cu fratele său, cu prea îneţeleptul Chiril, şi afară de acestea multe slove  de ale sale sloveneşti au izvodit. Întru adevăr zicînd, mai vrednică de credinţă este mărturisirea sfintei pravile decît a lui Alstediev. Slovele întru cît  să desparte? 1. Întru glasnice şi împreună glasnice, după urmarea şi rînduiala lor care s-au zis la faţa 3. Cuvîntul acesta milostivire cîte slove întru  sine cuprinde? Unsprezece, anume: m, l, s, t, v, r sînt împreună glasnice, iară i, o, i, iară i, o sînt glasnice, după despărţirea cea dintîi a < 124/71v>  slovelor. Cîte sînt glasnice? Optsprezece. Ce sînt cele glasnice? Sînt cele ce prin sine singure dau glas, fără de adaogerea altor slove împreună glasnice,  precum: a, e şi pentru că fără de acestea nici o slovenire nu să poate face. Aceste glasnice au întru sine vreo despărţire? Au ... Însemnează. Întru  acest chip toată slova  fieştecăruia cuvînt întrebare şi răspuns să aibă cu toate cuvintele, după cum s-au aşezat faţa cea trecută, măcar că  şi mai pe larg poate fi. Înţelegerea aceasta cîte ziceri întru sine cuprinde? Şaisprezece, cele ce s-au arătat fieştecare de care parte a să stăpîni. Ce este  zicerea? Este o parte mai mică despărţită a cuvîntului celui încheiat dintru sloveniri, ceea ce înţelegere săvîrşită întru sine nu încheie, precum:  milostivirea, aceasta, norodul.  
{85} Din ziceri ce să naşte? Cuvîntul. Ce este cuvîntul?  Este încheierea a multora ziceri, înţelegere săvîrşită arătînd, precum:  milostivirea aceasta să arată şi altele. Pre înţelegerea aceasta, cîte părţi ale gramaticei stăpîneşte? 1. După puterea tonului sau viersului celui  prosoodiacesc stăpîneşte ortografia, a căriia tehnologhisire am văzut. Faţa 29. 2. După puterea schimbării zicerilor stăpîneşte etimolohjia. 3. După  puterea încheierii stăpîneşte sintaxis, a căriia tehnologhisire pe urmă voi cerca. Faţa 203. < 125/72r> Pentru care parte a gramaticei ni să cuvine a avea  acum socotinţă? Pentru etimologhie. Ce este etimologhia? Etimologhia, fiind partea a doao a gramaticei, învaţă a cunoaşte şi a arăta osebirile  fieştecăruia cuvînt, făcînd despărţire prin părţile voroavei şi prin aceloraş întîmplări, precum: această mare, i thalassa; această mare  arătare, to megalon paradeigma. Etimologhia ce cuvînt este? Grecesc, care să zice adevărată cuvîntare. Etimologhia cîte părţi are? Opt: numele, în loc  de numele, graiul, împărtăşirea, înainte punerea, spregrăirea, în mijloc aruncarea şi împreunarea. (TEHNOLOGHISIREA NUMELUI) Cuvîntul acesta  cuvîntarea a căriia părţi este? A numelui. Ce este numele? Numele este partea cea din întîi a etimologhiei care are căderi, şi alşele, faţa 35. Numele  plecătoare parte sau neplecătoare este? Plecătoare. Cîte sînt plecătoare? Patru: num(ele), în loc de num(ele),  graiul, împărt(ăşirea). Ce sînt cele  plecătoare? Sînt cele ce cresc prin căderi, faţa 35. Numele întîi de cîte feliuri este? De doao feliuri: înfiinţitori şi adăogători. Cuvîntarea de ce  nume este? De înfiinţitori. Ce este cel înfiinţitori? Este carele însemnează,  şi altele, faţa 35. Despărţirea a doao a numelui stăpîneşte pre acest  cuvînt? < 126/72v> Stăpîneşte, anume cel strîngători. Pentru ce? Pentru că prin cuvîntare multe înţelegem cuvinte4. Ce este cel strîngători? Este  cela ce prin numărul, şi altele, faţa 36. Cîte sînt întîmplările părţilor voroavei şi a numelui?  Şapte: numărul, căderea, şi altele, faţa 37.  Cuvîntul acesta cuvîntarea are pre acestea toate întîmplări? Toate are, numai de însuşi cu alt asemănare să lipseşte. Pentru ce? Pentru că nu este  adăogători, după îndrept(are) faţa 44, agăog(ător). A căruia număr este? A celui unitori. Ce este numărul cel unitori? Este prin care numai şi altele,  faţa 38. A căriia căderi este? A cei numitoare. Ce este cea numitoare? Este prin care numim lucru. Faţa 38. Cea numitoare ce cădere este? Dreaptă. Cîte sînt  şi ce sînt cele drepte? Doao: num(itoare) şi chem(ătoare). Pentru aceasta sînt numite căci drept stînd, şi altele, faţa 39.  
{86} A căruia chip este cuvîntarea? A celui purcezători. De cîte feliuri este chipul? De doao feliuri: întîitori şi purcezători. Ce este cel  purcezători? este carele de la alt cuvînt purcedere are. Cuvîntarea de unde purcede? De la cuvintez, de la vremea cea săvîrşită am cuvîntat, lepădîndu- să adaăgerea aceasta am şi -t cel dupe urmă schimbîndu-să întru -re, precum: am cuvîntat, cuvîntare. Cum să numeşte purcederea aceasta?  Grăitoare, căci de la grai purcede. < 127/73r> A căriia furme este? A cei proaste. Furma de cîte feliuri este? De trei feliuri: proastă, încheiată şi prea  încheiată. Ce este cea proastă? Este ceea ce întru un cuvînt să cuprinde. A cărui neam este? A celui fămeiesc. Prin ce cunoşti? Prin îndreptările cele  osebite. Prin care anume? Prin cea dintîi, numele cele ce să sfîrşesc la -a, -e,  -ea, -ă sînt de neamul fămeiesc. Faţa 43. Cîte neamutri sînt? Cinci:  bărbătesc, fămeiesc şi altele, faţa 41, 42. A căriia plecări ese? A cei de a doao. Ce este plecarea a doao? Este ceea ce asemine, şi altele, faţa 48. Cum să  pleacă? Num(itoare): această cuvîntare, Născ(ătoare): a aceştiia cuvîntări şi altele, faţa 49. Cîte plecări sînt şi ce sînt anume? Şase, şi  altele, faţa 47. Însemnează. Norodul, facerea, bunătatea, asemine dobîndesc întrebare şi răspus, după osebirile care li să cuvin lor, după puterea care  o au. TEHNOLOGHISIREA ÎN LOC DE NUMELUI. Aceasta a căria părţi este? A în loc de numelui. Ce este în loc de numele? Este a doao parte a  etimolog(hiei), faţa 55. Cîte sînt în loc de numele? 16: eu, tu, şi altele, faţa 55. Cîte întîmplări are? 8: chipul, însemnarea şi altele, faţa 55. A  căriia chip este? A celui întîitori. < 128/73v> Cîte sînt întîitoare? 10: eu, tu şi altele, faţa 55. A căriia însemnări este? A cei arătăroare. Ce  este cea arărătoare? Este ceea ce pre lucru, şi altele, faţa 56. Ce este însemnarea întru obşte? Este ceea ce arată şi altele, faţa 55. Ce feli de în loc de  nume este acesta? Adăogători. Adăogătoriul acesta de cîte sfîrşituri este? De trei. Aceasta de care sfîrşitură este? De a doao, de cea femeiască. De  care furmă este? De cea proastă. A căriia feţe este? A treia. A căriia plecări este? A cei următoare. Ce este cea următoare? Este cea ce urmează, şi  altele, faţa 58. A căriia încheieturi este? A cei înainte puitoare. Ce este cea înainte puitoare? Este care să pune şi altele, faţa 58. Cum să pleacă?  Numitoare: acest, -sta, -st şi altele, faţa 59. Asemine şi ceea cce, după osebirea sa.  
{87} TEHNOLOGHISIREA GRAIULUI. Să arată a căriia părţi este? A graiului. Ce este graiul? Este a treia parte plecătoare, şi altele, faţa 62.  Cum este începutul cuvîntului acestuia? Arăt, mă arăt. De cîte feliuri este graiul? De doao feliuri: cu feţe şi fără de feţe. A căruia grai este? A celui  cu feţe. Ce este cel cu feţe? Este cel ce să schimbă., şi altele, faţa 62. < 129/74r> De cîte feliuri este cel cu feţe? De patru feliuri: înfiinţitori, numitori,  trecători şi săvîrşitori. A căruia este graiul acesta? A celui trecători. Ce este cel trecători? Este care stăpîneşte, şi altele, faţa 63. Închipuirea de  cîte feliuri este? De doao feliuri: hotărîtă şi nehot(ărîtă). A căriia este? A cei hotărîte. Ce este cea hotărîtă? Este ceea ce numită faţă,  şi altele, faţa 64. Cîte sînt hotărîte? Patru: arătătoare, porun(citoare), pof(titoare), încheietoare. A căriia este? A cei arătătoare. Ce este cea  arătătoare? Este prin care, şi altele, faţa 65. Cîte neamuri sînt? Patru: lucrători, păt(imitori), de mij(loc) şi de obşte. A căruia este? A celui  pătimitori. Ce este cel pătimitori? Este cel ce să începe, şi altele, faţa 66. De unde să face cel pătimitori? De la cel lucrători, adăogîdu-să semnul  pătimirii mă. Cîte chipuri sînt? Doao.: întîitori şi purcezători. A căruia este? A celui întîitori. Ce este cel întîitori? este carele de la alt cuvînt  purcedere nu are. De cîte feliuri este furma? De doao feliuri: proastă şi încheiată. A căriia este? A cei proaste. Ce este cea proastă? Este care, şi altele, faţa  41. Cea proastă cîte chipuri are? Doao: silitori şi doritori. A căruia este? A celui silitori. < 130/74v> Ce este cel silitori? este carele însemnează, şi altele, faţa  67. Cîte feţe sînt? Trei:1, 2, 3. A căriia este să arată? A treia. Ce este cea de a treia? Este căriia să poate, şi altele, faţa 68. Cîte vremi sînt? Cinci: cea  de acum, şi altele, faţa 69. De care vreme este? De cea de acum. Ce este cea de acum? este prin care să arată, şi altele, faţa 69. Înjugarea de cîte feliuri este?  De doao feliuri: următoare şi neurmătoare. Graiul acesta să arată a căriia este? A cei următoare. Ce este cea următoare? Este ceea ce să închipuieşte,  şi altele, faţa 70. Cîte sînt cele următoare? Cinci. A căriia este ? A cei de a patra.  
{88} Ce este cea de a patra? Este ceea ce sfîrşindu-să, şi altele, faţa 82. Cum să înjugă? Lucr(ător): arăt, -ţi, -ată; păt(imitor): mă  arăt, te arăţi, să arată, şi altele, faţa. Asemine graiul acesta au ajuns, după covîrşirea sa. TEHNOLOGHISIREA ÎMPĂRTĂŞIRII.  Înţelepţind. Cuvîntul acesta a căriia părţi este? A împărtăşirii. Ce este împărtăşirea? este partea a patra cea plec(ătore), şi altele,  faţa 108. Împărtăşirea cîte întîmplări are? Noao: neamul, şi altele, faţa 108. Cîte sînt de la nume? Şase: neamul, şi altele, faţa 108.  Cîte de la grai? Trei: vremea, şi altele, faţa 108. < 131/75r> Înţelepţind a căriia neam este? A celui de tot. Pentru ce? Pentru că avînd o sfîrşitură  să cuvine la tei neamuri, la cel bărbătesc, fem(eiesc) şi de mijloc. Cîte neamuri sînt? Patru: bărbătesc, şi altele, faţa 108. A căriia chip este? A celui  purcezători. De unde purcede înţelepţind? De la acest grai înţelepţesc. A căriia furme este? A cei proaste. Ce este cea proastă? Este care din grai prost  să încheie. A căriia număr este? A celui unitori. Înţelepţind pleacă-se? Să lipseşte de plecare. A căriia vremi este? A cei de acum lucrătoare,  sfîrşindu-şse la -nd. De unde să închipuieşte? De la faţa cea din întîi a numărului celui înmulţitori, vremii cei de acum, închip(uirii) cei  arătătoare, schimbîndu-se sfîrşitura -im întru -ind, precum: înţelepţim, -ţind. A căriia aşezări este? A cei lucrătoare. Pentru ce? Pentru că  purcede de la grai lucrători. Cum să înjugă? Întru acest chip: înţelepţind eu, tu, el, şi altele, faţa 111. TEHNOLOGHISIREA ÎNAINTE PUNERII.  Pre a căriia părţi este? A înainte punerii. Ce este înainte punerea? Este a cincea parte, şi altele, faţa 112. De cîte feliuri este înaite punerea?  Despăr(ţitoare) şi nedespărţ(itoare). A căriia este? A cei despărţitoare. Ce sînt cele despărţitoare? Sînt cele ce, şi altele, faţa 113. < 132/75v>  Cîte întîmplări are? Una, căderea. Pre cu care cădere să încheie? Cu cea pricinuitoare. Cîte să încheie cu cea pric(inuitoare)? 15. Faţa 113.  Asemine întru, după covîrşirea sa.  
{89} TEHNOLOGHISIREA SPREGRĂIRII. Mai vîrtos a căriia părţi este? A spregrăirii. Ce este spregrăirea? Este a şasea parte, şi altele,  faţa 114. Cîte întîmplări are? Patru: chipul, şi altele, faţa 114. A căruia chip este? A celui purcezători. De unde purcede? De la acest nume vîrtos. A  căriia furme este? A cei încheiate. De unde să încheie? De la mai şi vîrtos. A căriia însemnări ese? Ai 21, ai alegerii, precum: mai vîrtos. Poate-să  însuşi asemăna? Poate, precum: vîrtos, mai vîrtos, prea vîrtos. TEHNOLOGHISIREA ÎN MIJLOC ARUNCĂRII Ah, a căriia părţi este? A în  mijloc aruncării. Ce este în mijloc aruncarea? Este a şaptea parte, şi altele, faţa 117. Cîte întîmplări are? Una, însemnarea. Ah, a căriia însemnare  este? Ai 4, a văietării, precum: ah, vai. Asemine vai. TEHNOLOGHISIREA ÎMPREUNĂRII. Şi a căriia părţi este? A împreunării. < 133/76r> Ce este  împreunarea? Este a opta parte, şi altele, faţa 119. Cîte întîmplări are? Trei: puterea, furma şi rînduiala. A căriia putere este şi? A cei  împreunătoare. A căriia furme? A cei proaste. A căriia rînduieli? A cei înainte puitoare.  Ce este cea înainte puitoare? Este ceea ce pre toate împreunările,  şi altele, faţa 120. Însemnează. Şi mai pe larg poate fi tehnologhisirea, silindu-se arătătoriul şi cercătoriul de învăţătură ca nici o hotărîre  a fieştecăria covîrşiri gramaticeşti fără întrebare şi fără răspuns să nu rămîie.  
{90} < 134/76v> PARTEA A TREIA. PENTRU SINTAXIS. Ce este sintaxis? este dreaptă a părţilor cuvîntului întru sine încheiere şi  adevărată pricină a cuvintelor celor ce să încheie. Acastea este după zicerea puterii cuvîntului; dar după zicerea singurimii cuvîntului purcede de la  această înainte punere grecească sin (adecă "cum" sau "împreună") şi de la acest grai grecesc tatto sau tasso (adecă "rînduiesc"), deci să naşte taxis   (adecă "rînduială"). Din aceasta singurimea  cuvîntului acestuia sintaxis în rumînescul dialect să cuvintează încheiere. De cîte feliuri este sintaxis? De  doao feliuri: încheietori şi rînduitori. Ce este cel încheietori? Este carele pre opt părţi ale  cuvîntului spre facerea voroavei drept a le încheia învaţă.  Ce este cel rînduitori? Este carele rînduieşte pre fieştecare parte a  cuvîntului în ce chip a să stăpîni  cuvînt de  cuvînt. De cîte feliuri este  încheietoriul sintaxis? De doao feliuri: prost şi îmbodobit. Ce este cel prost? Este carele prin părţile cuvîntului prost < 135/77r> şi neînfrumşeţat a le  încheia ne învaţă, dar cu îndestularea dialectului. Ce este împodobitul sintaxis? Este carele pre părţile voroavei întru alegere şi întru schimbare a le  încheia învaţă. De cîte feliuri este sintaxis cel prost? De doao feliuri: următori îndreptărilor şi închipuitori. Ce este cel următori îndreptărilor?  Este cel ce, urmînd îndreptărilor celor de obşte ale sintaxisului, păzeşte pre chipul cel de obşte al grăirii. Ce este cel închipuitori?  Este cel ce întru  încheiere, nepăzind pre chipul cel de obşte al grăirii, să schimbă întru furmele cele mai alese ale cuvîntului. Însemnează. Sintaxis întru atîta capete  să va săvîrşi întru cîte sînt părţile cuvîntului.  
{91} CAP 1. PENTRU SINTAXIS CEL ÎNTRU OBŞTE ÎNCHEIETORI, RÎNDUITORI, PROST ŞI URMĂTORI ÎNDREPTĂRILOR.  DEZLEGAREA 1. PENTRU ÎNCHEIEREA NUMELOR CELOR ÎNFIINŢITOARE. ÎNDREPTAREA 1. < 136/77v> Adăogătoriului numelui, în loc de  numelui, împărtăşirii să încheie cu înfiinţitoriul întru un neam, întru un număr şi întru o cădere: Mai vîrtos priimeşte pre dreapta  sărăcie decît pre neadevărata bogăţie. Anevoie pre îndelungata obicinuire a îndrepta. Asemine: Feţele cele prea mari cu smerit chip săvîrşesc  cinstea cea căzută. Însemnează. 1. Adăogătoarele întru neam să dezsoglăsuiesc de la înfiinţitoare, puindu-se în neamul de mijloc şi socotindu- să ca cele înfiinţitoare, lipsindu-să întru punere de înfiinţitor, precum: Grozav este omului uitarea facerilor de bine. Nu este folositori omului a multora  porunca; unul să poruncească. Dar urmează lăsarea unui elipsis lucru, ceea ce cu vreme să adaogă. 2. Des înfiinţitoriul adăogătoriului celui de nume  sau de împărtăşire nu răapunde cu căderea, dar ales să schimbă întru luutoarea cea înmulţitoare, căriia să adaogă încheietura aceasta cel,  ceea, cel, cei, cele, dar să schimbă înţelegerea ceea ce însemnează împărţire; asemine să schimbă în acea cădere şi adăogătoriul,  precum: Mulţi din prunci a bătrînilor au cîştigat minte, adecă oareşicarii prunci. Oameni mulţi din cei avuţi să mîntuiesc, adecă oareşicarii  avuţ. 3. Adăogătoarele care să cuvin mîncării şi băuturii ales să aşază în neamul cel de mijloc, fără de înfiinţitori, precum: < 137/78r>  Îngrăşînd trupul cu bun şi destul, cîştigă demonului bucurie, şi sufletului tînguire. 4. La doao sau trei înfiinţitoare ori de ce neam să supune  adăogătorul înmulţitori a neamului celui de mijloc, precum: Puterea şi bogăţia pentru cinste sînt alese. ÎNDREPTAREA 2. Cînd să împreună  doao înfiinţitoare tot într-o cădere să numeşte corolarion, adecă creştere puitoare în locul adăogătoriului, precum: Hristos pază şi viaţă  tuturor, adecă: Hristos paznic şi dătători de viaţă. Însemnează. Des înfiinţitoriul să rînduieşte în locul adăogătoriului şi mai vîrtos  în Sfînta Scriptură, precum: păcatul, adecă păcătosul, dreptatea, adecă dreptul, şi altele. ÎNDREPTAREA 3. Înfiinţitoriul cu înfiinţitori de  altă înţelegere spre arătarea lucrului celui stăpînit cu căderea cea născătoare să împreunează, precum: A părintelui stîmpărare fiilor  aleasă învăţătură este spre traiul cel bun. Începătura cinstii,  
{92} smereneia; sfîrşitul smerinţii, bunătatea. După cum este socotinţa focului a încălzi, a soareleui a lumina, aşa a lui Dumnezeu bine a face.  Hrizostom. Însemnează. Născătoarea cea proastă des şi ales să mută întru căderea înainte punerii întru şi pentru, precum:  Împărtăşirea plîngerii să închipuieşte ales împărtăşire pentru plîngere sau împărtăşire pentru plîngere. Cu vreme să adaogă  cel, cea, < 138/78v> cei, cele, precum: Umilinţa cea întru adevăr adăpost rugăciunii este. ÎNDREPT(AREA) 4 Înfiinţitoarele cele ce însemnează  laudă sau ocară să încheie cu cea luutoare, adăogînd înainte punerea de, precum: Omul de mare neînfrînare este care nu stăpîneşte pe trupul  său. Cinstind pre tot omul, de mare lăăudare om este. Aşijderea şi cele ce însemnează măsurare, precum: Lungimea chivotului lui Noe au fost de trei sute  de coţi, lăţimea de cinzeci, înălţimea de treizeci. DEZLEGAREA 2 PENTRU ÎNCHEIEREA NUMELOR CELOR ADĂOGĂTOARE.  ÎNDREPTAREA 1. Adăogătoarele cele ce însemnează dorire sau nedorire, poftă sau nepoftă, silinţă sau nesilinţă, îndestulare sau  neîndestulare sau lipsă, cunoştinţă sau necunoştinţă, vrednicie sau nevrednicie, neasemănare, deşertare sau goliciune, vinuire, vegare sau nevinuire,  dezlegare sau slobozire, împărtăşire sau neîmpărtăşire purcezînd de la graiuri şi sfîrşindu-să la -or sau -oriul, însemnînd stăpînirea  sau purcederea lucrului, să încheie cu cea născătoare. Iară însemnînd dare, cu cea dătătoare, iară multe cu cea luutoare şi cu înainte punerea de  să încheie or la ce sfîrşindu-să. 1. Însemnarea doririi sau nedoririi, precum: Nesăţiosul este iubitoriul răutăţii. Satana însetoşat de răpirea  sufletului creştinesc. Poftitori de bine norodului este judecătoriul < 139/79r> drept. Nedoritori de mîntuirea sa vicleanul tîlhari. prădători de ostteneala dreptului  iubitoriul de argint. Nebăgător de seamă de cuvintele lui Hristos călcătoriul de lege. 2. Însemnarea silinţii sau nsilinţii, îndestulării sau lipsirii, precum:  Silitoriul dreptăţii este temătoriul de Dumnezeu, silitor voao norodului. Silitori de cîştigarea arginţilor Iudii este cămătarnicul asupritori. plin de darul  bunătăţilor iubitoriul de Hristos. Lipsit de scîrbă este neaducătoriul aminte de moarte. 3. Însemnarea cunoştinţii sau necunoştinţii, vredniciii sau  nevredniciii, precum: Cunoscătoriul adevărului este supuitoriiul legii. Cunoscută tuturor este stricăciunea omului rău. Cunoscut este de puterea legii lui Hristos este  cel ce împlinitori este de poruncile dumnezeeşti. Tînărul necunoscători este de lucrurile care să întîmplă de viaţă. Nesăţiosul vrednic de  pierderea arginţilor săi. Călcătoriul de lege nevrednic de stăpînirea altora.  
{93} 4. Neasămănării, deşertării sau goliciunii, precum: De la sine înstreinatori păcatului este care urăşte pre Satana. Neasemănat răului  este omul smerit. Înstreinat este lucrul de adevăr, care fără de socotinţa alegerii să lucrează. Care este slobod de veninarea răutăţii acela este şi  tîrziu spre lucrarea păcatului. 5. Însemnarea vinuirii, legării sau nevinuirii, precum: Ucigătoriul < 140/79v> trupului este carele ruşinează pre demonul.  Vinovat păcatului celui de moarte va fi carele va călca legea. Ucigători de om este păcatul şi Satana. Fieştecine şi de mîntuirea vecinului a purta grija este  datori, pentru că ni s-au poruncit ca nu numai folosul nostru să căutăm, ce şi acelor de aproape. Nevinovat este de pedeapsa cea amară supuitoriul şi  ascultătoriul de lege. Însemnează precum adăogătoarele legării priimesc pre înainte punerea pentru în loc de de, precum: Legat sînt cu cuvîntul pentru  răspunsul faptelor tale. 6. Însemnarea dezlegării sau slobozirii: Duhovnicul este dezlegătoriul păcatelor pre pămînt. Slobozitori oamenilor la toate păcatele  este Satana. Curat este bătrînul de ucidere şi de lucrurile dragostei cei urîcioase. Nevătămat de puterea tiranului este mucenicul. Dezlegat de vin afurtişagului  este mutul sau slutul. Însemnează. În locul lui de să priimeşte despre, precum: Slobod este orăşanul despre paloşul ostaşului. 7. Însemnarea  împărtăşirii sau neîmpărtăşirii, precum: Curvariul este împărtăşitori furtişagurilor. Împărtăşit este omul păcatului ascultînd de  Satana. Fericiţ sînt carii nu sînt părtaşi de viaţa fărădelegiuitorilor. Blestemat tot care este părtaşi de tot păcatul cel grozav. < 141/80r>  Însemnează. Cuvintele împărtăşirii des priimesc pre cea luutoare cu înainte punerea cu, precum: Părtaşi cu binele şi cu fericirea cea vecinică, cel ce  poartă sarcina lui Hristos care este uşoară. Părtaşi cu cei cinstiţi este călcătoriul de basne. ÎNDREPT(AREA)  2. Numele cel adăogătoare care  însemnează folos sau nefolos, asemănare sau neasemănare, lesnime adecă uşurare sau nelesnime, plăcere sau neplăcere, priimesc pre căderea cea  dătătoare. 1. Însemnarea folosinţii sau nefolosinţii, precum: Pînă va fi noao Dumnezeu ajutori, nimini nu va sta împotriva noastră. Sfatul cel de  prădare, de obidire, binecinstitoriului om este stricători. Folositoare este stăpînului dreptatea. 2. Însemnarea asemănării sau neasemănării, precum:  Învăţătura asemine este cununii cei de aur, ceea ce anevoie să strică de rugină şi anevoie să cîştigă. Nu este asemine omul omului, precum  pămîntul pămîntului. Însemnează. Adăogătoarele asemănării şi îmotrivă des priimesc pre căderea cea luutoare cu înainte punerea cu,  precum: Asemine cu învăţătura este osîrdia ucenicului isteţ. 3. Însemnarea lesnimii sau nelesnimii, precum: Uşor folos este mîngîierea omului  negîndit. Putincios lucru este lui Dumnezeu şi întru pietri vîrtoase fiii lui Avraam a afla. Anevoie < 142/80v> este varvarului a cuprinde binele vieţii cei cinstite.  
{94} 4. Însemnarea plăcerii şi neplăcerii, precum: Plăcută este omului tînăr cinstea. iubită este omului dintru tinereţe calea spre păcat.  Îndurării neprietin este lacomul şi legii împotrivitori. ÎNDREPT(AREA) 3. Adăogătoarele cele de însemnarea cea pătimitoare priimesc pre căderea cea  dătătoare, precum: Ştiută este tuturor dintru zămislire fărădelegea. Întunecoasă este înţelegerea binevestirii tiranului. Însemnează. Des aceastea  adăogătoare priimesc această înainte-punere la, precum: La toţi pemintenii este adeverit cugetul ştiinţii pentru orice faptă bună sau rea.  ÎNDREPT(AREA) 4.  Adăogătoarele care purcede de la graiuri puitoare cu căderea cea dătătoare tot pre acea cădere poftesc, precum: Cela ce toate poftele  trupului împlineşte slujitor demonului este. ÎNDREPT(AREA) 5. Adăogătoarele carele purced de la graiuri împreunătoare cu căderea cea pricinuitoare tot  pre acea cădere priimesc, precum: Mînios find omul pre om fără de pricină, vrednic este de pedeapsa legii. ÎNDREPT(AREA) 6. Adăogătoarele care  însemnează pricină, unealtă sau armă şi măsura sau chipul acestora cu căderea cea luutoare a să încheia voiesc, precum: Fiara cea necuvîntătoare  să < 143/81r> îmblînzeşte cu meşteşugul, iar varvarul rar cu cuvîntul. Voia cea omenească îndemnată cu învăţătura este cu rînduială  mai ascunsă, iar cu puterea mai îndreptătoare. Cu crucea cea dătătoare de viaţă să biruieşte tot vrăjmaşul cel văzut şi nevăzut.  Însemnează. În locul căderii cei luutoare cu înainte punerea cu des să împreunează înainte punerile acestea prin sau de cu căderile sale, precum: Omul  cel cinstit de cuvînt să ruşinează şi prin cuvînt arată îndreptarea căii sale.  ÎNDREPT(AREA) 7. Numele cele adăogătoare care arată osebirea a  tot lucrului celui însufleţit şi neînsufleţit priimesc înainte punerea aceasta după cu căderea sa, precum: Bătrînul jucători după părul bărbii sau  capului bătrîn este, iar după minte mai tînăr este decît un prunc neispitit de învăţătură. După chip este om prea ales, dar după suflet prea  îndurători. Însemnează. Aceştii îndreptări să cuvin toate numele care însemnează patrie, neam sau trai, precum: Cris după neam au fost lidean.  Omul cel răzvrătit după nume să numeşte creştin, dar după obicei sau faptă păgîn. Esop după mădulările  
{95} trupului său grozav, lipsit de tot, iar după darul minţii, priceput ales, înţelegători de cele fireşti, iscusit la adîncimea dezlegării tainelor,  grabnic socotitori la dulceaţa îndoitoarelor voroave. < 144/81v> DEZLEGAREA 3. PENTRU ÎNCHEIEREA STEPENELOR ÎNSUŞI CU ALT  ASĂMĂNĂRII. ÎNDREPTAREA. Însuş cu alt asemănătoriu să încheie cu doao căderi, cu cea pricinuitoare şi cu cea numitoare, adăogînd  lîngă amîndoao această împreunătoare părticea: decît, precum: Dulceaţa dumnezeieştilor cuvinte nu numai este mai dulce decît mierea, ce şi  decît tot aurul şi decît toată piatra mai scumpă şi decît tot argintul mai curată. Cuvîntul mai puternic este decît omul singur. Dar lucru care  însemnează cît să închipuieşte prin cea luutoare, precum: Iscodirea cea de perire şi de osîndă a lui Luthir Martin este mai omorîtoare decît aspida cu  răzvrătirea cea veninătoare. Însemnează. 1. Aşijderea să împreunează şi cu chipul cel nehotărîtori, precum: Mai ales este omului a muri decît  rău a trăi. 2. Ales să adaogă însuş cu alt asemănătoriu cu mult, cu puţin, precum: Cu mult mai înţelepţit este învăţatul practic decît  înţeleptul nepractic. Cu puţin mai prost este varvarul decît dobitocul. aşijderea să zice mai cu mult, mai cu puţin. 3. Vrînd a arăta prin însuş cu alt  asemănătoriu silinţă sau tîlcuire, să împreunează aceste părticele cu cît, < 145/82r> cu atît, cu cît mai mult, cu cît mai puţin, cu nimic mai  puţin, precum: Cu cît mai puţin rău lucrează omul, cu atît biruieşte pe Satana, bucurînd pre cetele îngereşti. Cu cu nimic mai mult nu veseleşte pre  sufletul decît cu facerea de bine; şi cu nimic mai mult nu întristează pre păzitoriul înger decît cu supunerea Satanii. ÎNDREPT(AREA) 2 Sus puitoriul  priimeşte după sine pre căderea cea luutoare cu înainte punerea din, precum: Din toate lucrurile cele de stăpînie, prea scump este prietenul cel înţelept şi  de bine voitori. Din toţi înţelepţii şi învăţaţii, pra înţelept estecel ce are de la Duhul Sfînt înţelepţită înţelepciunea.  Însemnează. 1. Sus puitoriul singur fără căderi mai ales şi în trebuinţă mai deasă să trebuieşte decît cu căderi, precum: Omul cel prea rău  cu chipuri nehotărîte mai multe rele săvîrşeşte decît o fiară. 2. În locul sus puitoriului foarte des să trebuieşte însuş cu alt asemănătoriul cu  toate întîmplările sale, precum: Decît toate lucrurile cele de stăpînie, mai greu este a fi peste suflete, adecă a fi preot sau păstori.  
{96} 3. După sus puitoriul urmează ales această părticea cît, precum: Prea aleasă este smerinţa, cît pre postul, pre rugăciunea, pre  osteninţa, pre privegherea lesne a le cuprinde voieşte. 4. Sus puitoriul să închipuieşte şi întru acest chip în locul lui prea, foarte, precum: Foarte  răzvrătit este cel a căruia viaţa este < 146/82v> păcatul morţii şi fapta fărădelege, în loc a zice prea răzvrătit. ÎNDREPT(AREA) 3 Numele cele  adăogătoare împărţitoare sau împărţire însemnătoare priimesc pre căderea cea luurtoare cu înainte punere dinsau dintru, precum: Dintru  stăpîniri numai înţelepciunea singură este fără de moarte. Nici un lucru din cele omeneşti nu este statornic. Care răutăţ sînt întru a noastră  putere din cele trupeşti sînt ocării supuse; iară care nu sînt, nu asemine. Mulţi din oameni să mîngîie cu cele ce au sfîrşitul său întru perire. Din  cei de faţă pre nici unul să nu ocărăşti, nici să lauzi, că această neprietenie, iar acea vorbă îndulcită cu venin naşte. Însemnează. Care  sînt cele împărţitoare, numărătoare şi altele s-au zis în partea etimologhieie, faţa 37. ÎNDREPT(AREA) 4. Întrebarea şi răspunsul să  încuviinţează întru sine, pentru că în ce cădere, în ce vreme, în ce închipuire este întrebarea întru aceea este şi răspunsul, precum: Ce este  dulce oamenilor? Nădejdea.   A cui este puterea peste toate şi întru toate? A lui Dumnezeu. Cui i s-au dat făgăduinţa împărăţiei ceriului? Tuturor drept  şi adevărat credincioşilor. Pre cine adeverezi a fi fiu după dar dumnezeiesc? Pre Pre împlinitoriul de poruncile dumnezăieşti cele de mîntuire. Cu ce să  hrăneşte răutatea? Cu trîndăvirea cea demonească. < 147/83r> Însemnează. 1. Cînd este întrebarea prin spregrăire, prin împreunare, prin  asemine spregrăire şo împreunare să răspunde, precum: Cum este? Drept. Măcar că tot omul ese mincinos, dar nu tot omul să va osîndi. 2. se  dezsoglăsuieşte întrebarea de răspuns, cînd se întîmplează graiuri stăpînitoare mai multe căderi, precum: Cu ce este plin? De urgisita după  nedreptate bogăţie. Cuvîntul acesta plin are şi pre înainte punerea cu şi de. CAP 2 PENTRU ÎNCHEIEREA ÎN LOC DE NUMELOR. DEZLEGAREA 1.  PENTRU ÎN LOC DE NUMELE CEL ÎNAINTE PUITORI (ADECĂ ÎNCHEIETURA). ÎNDREPT(AREA) 1 În loc de numele cel înainte puitori puindu-să  înaintea numelui, înaintea în loc de numelui şi împărtăşirii să soglăsuieşte în neam, în neam, în număr şi în cădere, precum  adăogătoriul cu cel înfiinţitori, precum: Acesta este fiul mieu cel  
{97} iubit întru carele bine am voit. Această a ta dtricătoare viaţă îţ naşte osîndă. Acest socotit lucru este pentru săvîrşirea  dezlegării tainelor. Însemnează. 1. Pentru înfrumuşeţarea cuvîntului, des încheieturile să despărţesc, atît cît ar însemna alt oareşce, după  obiceiul dialectului elinesc, precum: Aceştii care această < 148/83v> a aceştii patride iau grije trebuie să fie lăudaţi. ..... Aceştii, această grije şi  rîvnă pentru Hristos avînd, ca părtaşi vecinicului bine să fie, să vor ferici. 2. Să trebuiaşte întru despărţirea oareşcăruia lucru încheieturii  cei de a doao adăogîndu-să dar sai iar, precum: Alege mai bine paguba decît scîrnavul cîştig, căci aceea o dată te va întrista, dar acesta neîncetat. 3.  Întru arătarea oareşicăruia lucru ştiut, adecă despărţindu-să sau arătîndu-să oareşicare cunoştinţă, precum: Văzînd acest semn,  cercînd lucrul acesta şi căutînd pre iubitoriul de ispite, au aflat pre acest demon prinzînd pre neputincioşii în mreaja sa. 4. Cînd este trebuinţa ca   (tehnicos) cu meşteşug să se închipuiască cuvîntul, încheietura puindu-să întru neamul cel femeiesc, precum: Aceasta este este omul, ca cînd ar zice  vina aceasta este omul. În loc de pildă: Prea ştiută dovedire este aceasta cum pentru Dumnezeu a zice sau a întreba. 5. Întru închipuirea numelor celor cu  perifrasis, precum: Acestea sînt ale prostimii, adecă aceasta este prostime. Acestea cele necredincioase sînt ale varvarilor, adecă necredincioşi varvari. 6.  Încheietura acesta aceasta des să pune desăvîrşit şi însemnează "după cum să cade", "după cum să socoteşte", precum: Acesta < 149/84r>  este după trup, adecă după cum să cade trupului. 7. Să trebuieşte încheietura cea înainte puitoare acest des întru cuvintele acestea tot acela, singur el, de  acest feli, precum: Acestă singură sărăcie să priimeşte întru laudă şi fericire de cei goli născuţi, iară de ceilalţi nu asemine. 8. Fieştecine,  oricine, măcarcine, tot înaintea sa nu priimeşte pre încheietura cea înainte puitoare. ÎNDREPT(AREA) 2. Încheietura cea înainte puitoare cu vreme nu să  încheie, şi mai vîrtos la enigmata şi alte asemne, precum: Darurile vrăjmaşilor nu sînt daruri, în loc a zice. Aceste daruri ale acestor vrăjmaşi nu sînt  daruri. Moartea sufletului neblagocestie şi viaţa cea cu fărădelege. Însemnează. asemine şi întru cuvintele care însemnează nehotărîre şi lucru  nu de faţă, precum: De vreme ce este învăţătura descoperire lucrurilor prin singurimea sa întunecoasă, trebuinţă este ca să fie de toată rînduiala  politiei cinstită.  
{98} DEZLEGAREA 2. PENTRU ÎNCHEIETURA CEA PE URMĂ PUITOARE. ÎNDREPT(AREA) 1. Încheietura cea pe urmă puitoare care sau cel  ce, ceea ce, cel ce să încheie cu cuvîtul cel înaintea sa aşezat într-un neam şi într-un număr, precum: Cunună nepreţuită este cu care să vor  încununa drepţii. Dreptatea este un bine nepovestit < 150/84v> la acela pre cela ce îl fericeşte Dumnezeu cu dînsul. Cu vreme şi întru cădere, precum:  Dumnezeul părinţilor noştri au sculat pre Iisus, pre carele voi l-aţi chinuit răstignindu-l pre lemn. ÎNDREPT(AREA) 2. Acest în loc de nume care sau cel ce,  ceea ce să încuviinţează cu cădderea cu înfiinţitoriul cel înaintea sa aşezat, nici un feli de pricină avînd, dar mai ales să încuviinţează cu  căderea aceea pre care o va stăpîni graiul cel următori, precum: Au crezut cu cuvîntul acela cu carele au zis Hristos, (mai ales) au crezut cu cuvîntul acela carele  au zis Hristos, pentru că graiul zic pofteşte pre căderea cea pricinuitoare. Să nu să urască acela care nu să pot înţelege. Şi încă să şi  întoarece, precum: Pre carele eu am tăiat acesta este Ioan, în loc a zice: Acesta este Ioan pre carele eu am tăiat. ÎNDREPT(AREA) 3. Des şi totdeauna  încheietura aceasta cea pe urmă puitoare să încheie în neamul de mijloc, nefiind sau neînţelegîndu-să nici un fiinţitori, precum: Acestea s-au  cuvîntat de dumnezeieştii proroci cele ce sînt spre îndreptarea noastră înaintea împăratului ceresc, din împlinirea faptelor adevăratei credinţe. Dar  numai întru numărul cel înmulţitori. ÎNDREPT(AREA) 4. Acest în loc de nume cel, cea, cel, adăogîndu-să cu înainte punerea de şi cu  înfiinţitoarelor, spregrăirilor, a cărora puterea singurimii cuvîntului să lipseşte de adăogători, să preface întru adăogători, precum: cel de <  151/85r> treabă, cea de cinste, cel de sus iproci. În loc de pildă: Înţelepţiţi-vă întru cele de sus, iar nu întru cele de jos.  Însemnează. 1. Cel şi  altele cîteodată rămîne, precum: Omul cu ruşine. 2. Asemine şi aceste înainte puneri împotrivă, înainte, dedesupt priimesc pre încheietura aceasta  cel şi altele, precum: Cel din nainte socoteşte uşor cele următoare.  
{99} ÎNDREPT(AREA) 5. Înainte punerile cele stăpînitoare după sine au pre căderea cea născătoare a stăpînitoriului, precum: Treaba mea  a ticălosului s-au umbrit de mila cea nemilostivă a judecătoriului. Nebunia ta a nepriceputului este a căuta prieten pre demonul sau a cădea în mreaja peririi.  ÎNDREPT(AREA) 6. În loc de numele cel stăpînitori al său, a sa şi altele, fiind doao, trei feţe avînd, şi stăpînirea să va socoti cea din întîi,  pentru care este lucrarea graiului sau împărtăţirii, să tribuieşte al său sau pre care neamul înfiinţitoriului va pofi, dar de să va socoti cei de a doao să  trebuieşte al lui sau lui, a ei sau ei; asemine şi întru cel înmulţitori, precum: Prea fericitul Amvrosie învaţă pre Pavel şi pre fratele său, adecă al lui  Amvrosie. Iară: Prea fericitul Amvrosie învaţă pre Pavel şi pre fratele lui, adecă al lui Pavel şi altele. ÎNDREPT(AREA) 7. Sine (în loc de) în loc de  numele el să pune cînd sînt mai multe trei feţe cu înainte punerea întru şi între, precum:  < 152/85v> Cei cinstiţi între sine laudă şi păzesc  dreptatea, în loc a zice între ei. CAP 3. PENTRU ÎNCHEIEREA GRAIURILOR. DEZLEGAREA 1. PENTRU GRAIURILE CELE CE SĂ ÎNCHEIE CU  CĂDEREA CEA NUMITOARE. ÎNDREPTAREA 1. Tot graiul cel hotărîtori cu feţe are înaintea sa, sau întru arătare, sau întru taină, pre căderea  cea numitoare, precum: Pre cine Dumnezeu va lăsa, acela asămăna-se va corabiei cei lipsite de povăţuitori. Ne silim spre cele oprite şi poftim totdeauna cele  neîngăduite (adecă noi). Însemnează. 1. În loc de numele cele de faţa cea din întîi şi de a doao să pun pentru arătarea emfazeos adecă răstirii  inimii sau despărţirii, sau însămnării altiia puteri, sau singurimi, precum: Adevărat tu pofteşti învăţătură, iară pre alţii a înţelepţi mă  silesc.  
{100} 2. Des graiul să lasă şi mai vîrtos cel înfiinţitori, precum: Cei buni şi drepţi des înşelaţ, socotind şi pre alţii asemine  bunătăţii lor (adecă sînt înşelaţ). ÎNDREPT(AREA) 2. Numele cele însemnătoare mulţime des să împreunează cu graiul cel  înmulţitori, precum: Fieştecine nu întru grăbiciune, dar întru săvîrşire să săvîrşască lucrurile. < 153/86r> Dară mai des întru un  număr cu numele cel însemnători mulţime, precum: Norodul este un lucru neizbrănit cu puterea, dar n-are pricepere. ÎNDREPT(AREA) 3. Graiurile cele  înfiinţitoare de amîndoao părţile priimesc pre căderea cea numitoare, precum: Desfătăciunea  a diavolului undiţă este spre perire. Asemine să  încheie între doao căderi numitoare graiurile acestea mă fac, mă număr, mă socotesc, mă mărturisesc, mă adeverez şi altele asemine acestora,  după cum sînt toate cele însemnătoare numire, precum: Bine îndreptat om să socoteşte cela ce nu este întru toate lucrurile tuturor descoperit. Hristos  tămăduitori sau doftor să numeşte. Însemnează. 1. La acest feli de graiuri căderea cea numitoare, care însemnează lagreci kekyrigmeinon, la latini  praedicatum, în rumînescul dialect înainte zis sau propoveduit, să mută întru căderea cea luutoare cu înainte punerea din, precum: Omul cel filologhicos din  propoveduitorii cuvîntului lui Dumnezeu este. 2. Graiurile acestea sînt, mă fac curat să încheie cu cea luutoare a înainte punerii de, supt care întru taină să  înţelege vrednic şi mai vîrtos cînd însemnează oareşice oareşicui a să cădea sau peste ceva a fi, precum:  De mare pedeapsă este nesupuitoriul  legii. Socotinţă de Dumnezeu este a arăta tăinuitoarea înţelegere întru Scriptură. DEZLEGAREA 2. < 154/86v> PENTRU GRAIURILE CELE CE SĂ  ÎNCHEIE CU CĂDEREA CEA NĂSCĂTOARE. ÎNDREPTARE. Graiurile cele înfiinţitoare care însemnează stăpînire şi însuşi a sa osebire  priimesc pre căderea cea născătoare, precum:  Cel ce nu poate să fie al său al altuia nu poate să fie. Ce este al pămîntului să să dea pămîntului. Ce  este al varvarului să nu să dea politicului.  
{101} DEZLEGAREA 3. PENTRU GRAIURILE CELE CE SĂ ÎNCHEIE CU CĂDEREA CEA DĂTĂTOARE. ÎNDREPTAREA 1. Graiurile care  însemnează dare, dăruire, rînduire, îngăduinţă, folosinţă, urmare, împotrivire, rugă, închinare, asemănare, încuviinţare,  încredinţare, găire, sau împotiva acestora însemnînd, priimesc pe căderea cea dătătoare a feţii sau a lucrului şi pre cea pricinuitoare a lucrului, dar  des fără dînsa, după cum să va arăa întru pilde. 1. Însemnarea dări, dăruirii, precum: Care nu dă săracului, nici lui nu i să va da fiind sărac.  Streinilor şi cerşetorilor să dai din bunul tău. Dăruieşte Dumnezeu înţelepciue şi cunoştinţă fieştecăruia după greotatea puterii lui.  Însemnează. Graiurile dării, dăruirii primesc pre pricinuitoarea feţii sau lucrului, precum: Te-au dat pre tine în mîinile tiranului, te va dărui pre tin e în doi  denari, fiindu-ţ de atît ptrţ priceperea. < 155/87r> 2. Însemnarea rînduirii, îngăduinţii, precum: Au rînduit bunul şi înţeleptul povăţuitori  tuturor aşezare ca de la cei cu mult mult să se ceară, de la cei cu puţin puţin să se ceară.. Începătoriului şi celui înţelept a îngădui cinctit lucru  este. Însemnează. Asemine acestea priimesc pre pricinuitoarea feţii sau lucrului, precum: Înţelepciunea au rînduit pre omul să fie supus celui mai mic de sine.  Îngăduieşte cunoştinţa pre luarea aminte ca părtaşe să fie întrutoată întîmplarea lucrului. 3. Însemnarea urmării, împotrivirii, precum:  Întristarea s-au obicinuit a urma desfătăciunii. Învăţătorilor să nu te împotriveşti, măcar dreaptă ai avea pricină. Însemnează. Graiurile  urmării des priimesc pre pricinuitoarea înainte punerii după şi ale împotrivirii pre luutoarea înainte punerii cu, precum: Lăsînd pre toate ale lumii şi  luînd arma cea nebituită, adecă crucea, urmează după Hristos, că blînd şi îndelung este. Împotrivindu-te cu domnul dregătoriii tale, nu numai nu vei  dobîndi cele de tine de la el aştepatate, ce şi cele ce ce le ai le vei pierde. 4. Însemnarea folosinţii sau nefolosinţii, precum: Trebuieşte să folosim prietenilor  şi celor de aproape, dar întru acest chip să nu se facă greşeală împotriva judecăţii şi legii. Muierilor înfrumşeţare şi podoabă aduce  tăcerea. Strică omului < 156/87v> foarte urîciunea. Însemnează. Asemine priimesc şi pre pricinuitoarea cădere, precum: Puterea fără de  înţelepciune mai mult au stricat pre aceia carii o au avut decît pre alţii. 5. Graiurile rugăciunii, închinării, precum: Să roagă vrăjmaşul prietenului  său ca să aşaze rînduială. Să nu să caute urîciunea şi fapta cea rea de direptate. Închinatu-s-au toată turma cea dreaptă păstoriului Hristos.  
{102} Însemnează. Rog şi închin des cu cea pricinuitoare, şi mă rog cu luutoarea înainte punerii de să încheie, precum: Rugînd pre  stăpînul şi închinînd toată averea sa lui, să roagă de dînsul ca părtaş să-l facă cinstei cei înalte. 6. Graiurile asemănării,  încredinţării, precum: Pămîntului firea, lucrătoriului de pămînt pedepsitul, seminţii învăţăturile care să tîlcuiesc sînt asemine.  Obiceiurile a tot oraşului să aseamănă celor ce poruncesc. Cel ce încredinţează mintea sa lucrurilor celor de acum nebun este. Să cade a încredinţa  inima sa lui Dumnezeu şi povaţelor lui, crezînd a te întări întru acelea. Însemnează. Graiurile asemănării priimesc şi pre luutoarea înainte punerii  cu, dar ale încredinţării pre cea pricinuitoare, asemine şi pre cu, întru, în, cu căderea sa, precum: Încredinţează-se robul cu ascultarea pre stăpînul   < 157/88r> său pentru nefugirea lui. Asemănează-se iuţimea cu arderea focului. Mă încredinţez întru cuvîntul tău ca întru nădejdea  scăpării mele. Încredinţează-te cu fapta mîinilor şi inimii tale, dar nu cu cuvîntul gurii tale. 7. Graiurile încuviinţării, grăirii, precum: Întreaga  înţelepciune să cuvine vieţii omeneşti. Omului grăieşte: fă bine şi te depărtează de rău. Însemnează. Graiurile încuviinţării priimesc  şi pre acesta înainte punerea la, şi graiul încuviinţez să încheie cu înainte punerea cu. Dar ale grăirii pre cea pricinuitoare şi pre cea luutoare cu  înainte punerea cu, precum: Să cade la om răzvrătit pocăinţa. Să încuviinţează cuvîntul cu fapta. Cel ce face rugăciune cu Dumnezeu  grăieşte. Zavistiia grăieşte de rău pre fă(că)toriul de bine. 8. Graiurile poruncirii, făgăduinţii, supunerii, precum: Porunceşte Hristos celor de turma sa  ca în dar luund arul său sau talantul în dar să-l dea. S-au făgăduit celor buni cele bune, celor răi cele rele. Înţeleptului să pleacă lucrurile cele de  faţă şi ni mic greu de purtare să nu socotească. Supuneţi-vă mai marilor voştri, ca a lor binecuvîntare să cîştigaţ. Însemnează. Asemine  graiurile supunerii, făgăduinţii priimesc pre pricinuitoarea, precum: Supune tot neamul cel împotrivitori cu sabia învăţăturii. Făgăduieşte argint <  158/88v> Satana slujitorilor săi. Graiurile poftii şi împărtăşirii, precum: Pofteşte lacomul pagubei streinului sărăcie. Mai lesne greşalele adecă  păcatele să îndreptează prin moartea cea năprasnică decît faptele cele bune să se împărtăşască altora, precum şi betejala mai în grab  decît sănătatea cercetează. Însemnează. Graiurile poftei şi pre cea pricinuitoare, dar ale împărtăşirii pre luutoarea priimesc, precum: Am poftit  sfîrşitul dezlegării mîntuirii tale. Cele ce poftim de la Dumnezeu a le cîştiga, cu acelea să cuvine să ne împărtăşim cu cei de aproape ai noştri.  DEZLEGAREA 4. PENTRU GRAIURILE CELE CE SĂ ÎNCHEIE CU CĂDEREA CEA PRICINUITOARE. ÎNDREPTAREA 1. Graiurile cele lucrătoare şi  cele ce au însemnarea acestora priimesc pre căderea cea pricinuitoare, precum: Vinul întăreşte pre trupul, iar pre sufletul cuvîntul dumnezeiesc. Pre mortul a-l  însenătoşa şi pre bătrînul a-l înţelepţi una este.  
{103} Însemnează. Des această îninte puitoare părticea pre să lipseşte de pricinuitoarele căderi, precum: Fiul înţelept înveseleşte  părinţii săi, dar fiul nebun întristează maica sa. Ai iubit dreptatea şi ai bituit urînd nedireptatea. < 159/89r> ÎNDREPT(AREA) 2. Graiurile care să cuvin  pătimirii inimii sau trupului primesc pre căderea cea pricinuitoare, precum: Au nu s-au căzut şi ţie să miluieşti pre sluga ta? Cel ce vinuieşte pre altul întru  acelea întru care este ingur vinovat, pre sine mai mult vinuieşte decît pre altul. Ascultă cuvîntul lui Hristos, cinsteşte părinţii, nu ocărî prietenii, de vei  să fi cinstit. Osebeşte. Graiul acesta ascult priimeşte şi pre cea luutoare cu înainte punerea de, precum pe cea pricinuitoare; în loc de pildă: Ascult de tine, de  povaţa cea dreaptă întru cele bune sau ascult pre tine şi altele. ÎNDREPT(AREA) 3. Pre căderea cea pricinuitoare o priimeşte orice grai al numelui de la el  însuş purces, precum: Cine sfătuieşte sfatul cel de pierzare pentru cel drept, osîndi-să-va. Acela carele de la alţii răpind şi altora dînd nu lucreazăă  fapta milosîrdiei, ci săvîrşaşte nedreptatea cea de pre urmă. Însemnează. 1. Acest fel de graiuri priimesc şi pre cea luutoare înainte punerii cu, precum:  Cu sfat sfătuiesc, cu judecată judecă necredincioşii şi adîncul inimii supuşilor judecăţii nu află. 2. Multe graiuri lucrătoare priimesc pre doao  căderi pricinuitoare, precum: Învaţă omul pre pruncul ştiinţa obiceiurilor celor streine. 3. Orice grai lucrători care să încuviinţează întrebării <  160/89v> pre cine sau pre ce, sau fără părticea priimeşte pre căderea cea pricinuitoare, precum: Roadele pocăinţii aducînd, pre nimini obidind, pîinea cea  de pururea cîştigînd, mai odihnită viaţă omul să nu pohtească decît aceasta. DEZLEGAREA 5. PENTRU GRAIURILE CELE CE SĂ ÎNCHEIE CU  CĂDEREA CEA CHEMĂTOARE.  ÎNDREPTARE. Căderile cele chemătoare, cele ce sînt feţele toate cele de a doao, sau să pun înaintea graiurilor tot a  aceluia număr şi aceia feţe, întru arătare sau întru taină, sau pentru arătarea răstirii cuvîntului, precum: Nu tedeprinde, omule, păcatului dobitoacelor  carele la toate urmează după pofta trupului. Cumplit foc eşti, o, groaznică lăcomie! Căci luînd aducerea aminte întunecez mintea, strici pomenirea,  stîrveşti sîngele, orbeşti ochii, slăbeşti stihiile, îmbaţ limba, strici trupul, aducu curvia şi împuţinez viaţa. Slujaşte, fiule, lui Dumnezeu  
{104} cu adevărat şi curat cuget, întru carele nici mîndrie, nici făţărie să nu fie, nici într-un chip de Dumnezeu să nu te îndoieşti.  Însemnează. În locul căderii cei chemătoare să trebuieşte cea numitoare, precum: Dumnezeul mieu cel îndurat, miluieşte-mă. DEZLEGAREA 6.  PENTRU ÎNCHEIEREA GRAIURILOR CELOR CE SĂ ÎNCHEIE CU CĂDEREA CEA LUUTOARE.  < 161/90r> ÎNDREPT(AREA) 1. Graiurile cele  pătimitoare toate şi cele ce au însămnare pătimitoare priimesc pre căderea cea luutoare cu înaintea punerea de la sau de, precum: Cel ce va să fie iubit de  prietenul său să-l îndrepteze într-ascuns, că îndreptarea cea dulce şi ascunsă aduce dragoste, iară cea arătată aduce vrajbă. Creştinul  pătimind urîciune de la lume de Dumnezeu este iubit. Mintea stricîndu-să de vin dobîndeşte întîmplarea caicelor celor lipsite de povăţuitori.  Însemnează. 1. Voroava cea lucrătoare întru acest chip să mută întru cea pătimitoare: căderea cea numitoare întru luutoarea înainte punerii sale,  pricinuitoarea întru cea numitoare, graiul cel lucrători întru cel pătimitori să schimbă în faţa aceea şi în numărul acela pre carele îl pofteşte  înţelegerea tehnologhisirii, precum: arătarea lucrătoriului: Eu cinstesc pre învăţătoriul Hristos; arătarea pătimitoriului: De mine să cinsteşte  învăţătoriul Hristos. 2. În locul înainte punerii de sau dela să priimeşte pricinuitoarea înainte punerii prin, precum: Mai bine cinstit este omul prin alţii  fără de bani decît banii fără de om. ÎNDREPT(AREA) 2. Graiurile care însemnează pricină, unealtă sau chipul lucrării să încheie cu luutoarea  înainte punerii cu sau cu pricinuitoarea înainte punerii prin, precum: Cu cuvîntul bun multe neamuri varvare să supun, dar prin cuvîntul rău multe noroade ies <  162/90v> din hotarul îndreptărilor sale. Mai bine să stai cu leii şi cu bălaurii decît să şez cu muierea rea. Însemnează. Numelor înfiinţitoare  însămnătoare pricină, materie, chip să daogă înainte punerea, precum: Dreptul pre cel drept văzînd săltează de bucurie cu inima. Fugirea  bărbatului din casă să cuprinde în fum, în picătură şi în muierea cea rea. În greutatea sării şi nesipului spînzură mînia nebunului.  ÎNDREPT(AREA) 3. Graiurile care însemnează vînzare, cumpărare sau preţ priimesc pre doao înainte puneri cu şi în, cu căderile sale, precum:  Prietenul credincios nu este marfă ca să-l cumperi cu bani.  
{105} Însemnează. Aceste nume ale preţului: mult, mai mult, prea mult, puţin, scump, ieftin, de mijloc şi altele, fără de înfiinţitoare fiind,  leapădă pre înainte punerea, precum: Foarte ieftin vinde lacomul sufletul său Satanii, prin dezmirdarea povării cei dulce şi prin izbîndirea cugetului său celui  de răpire. Mult au dat stăpînul slugii cei viclene şi puţin au priimit; dînd aur au dobîndit cuvînt. ÎNDREPT(AREA) 4. Graiurile care însemnează  oprire, lipsire priimesc pre înainte punerea de, cu căderea sa, iară cele ce însemnează ceartă, împreunare, umblare împreună, trebuire, luptă <  163/91r> şi asemine sau împotriva acestora priimesc pre luutoarea înainte punerii cu. 1. Graiurile opririi, lipsirii, precum: Opreşte-ţ gura de clevetire, conteneşte  ochii de vederea demonului celui dulce, stîmpără stihiile trupului de cele streine, pre stomahul de umplerea cea dobitocească şi altele. Lipsit este de vrednica cinste  omul întru moşia sa. 2. Graiurile ceartii, împreunării, umblării împreună, trebuirii şi luptii, precum: Cu cel mai mare cu mintea şi înţelepciunea să  nu te cerţi, măcar pă nedreptate te-ar dojeni. Deaca vei avea întru învăţătură împreunare cu cei înţelepţi, sau de te vei împreuna cu cei  înţelepţi, şi tu înţelept vei fi, dar cu cei răi, rău. Umblă cu înţelepciune şi vei spori întru tot lucrul tău. Cu muierea să nu te lupţi, că  luptat vei fi de ea. ÎNDREPT(AREA) 5. Aceste graiuri: mă mînii, mă năcăjesc, mă fărîm, sau am mînie sau năcaz asemine şi altor nume  adăogîndu-să graiul am, stăpînesc pre întreaga pricinuitoare, precum: A te mînia fără vină pre oricare frate al tău este a întuneca sufletul din  pornirea sîngelui, carele îl scoate inima pentru pofta care are ca să facă izbîndire. Avînd năcaz pre norod îţ împuţinezi viaţa şi-ţ lungeşti  scîrba, omule. A te fărîma cu inima pre lucru care nu să cade nebunie este. < 164/91v> DEZLEGAREA 7. PENTRU ÎNCHIPUIRE. PENTRU ÎNCHIPUIREA  CEA ARĂTĂTOARE. ÎNDREPT(AREA) 1. Rumînescul dialect, precum şi cel elinesc, multe închipuieşte prin închipuirea cea arătătoare, carele  latinescul idioma prin cea împreunătoare arată, precum:  Iară cămila mai cu dulceaţă bea apa turbure şi groasă, nici nu bea din rîuri pînă nu o  turbură sau pînă o va turbura O de kamilos pinei idion  
{106} tholeron kai pahy, oyd apo ton potamon proteron i syntaraxei. Camelus vero svavius bibit aquam turbidam et crassam, neque prius e fluvius bibit, quam  conturbet. PENTRU CEA PORÎNCITOARE. ÎNDREPTARE. În rumînescul dialect foarte des să tribuieşte închipuirea cea poftitoare în locul celei  poruncitoare, după atineiescul obicei, precum: să auz tu, în loc a zice auzi tu; klysis an, în loc a zice klye. Întru toate feţele cei poruncitoare să adaogă să,  şi uneori să lasă. PENTRU CEA POFTITOARE. Însemnare. Închipuirii cei poftitoare părticelele poftirii cîteodată să adaogă, cîteodată să  leapădă, precum: O, de ai ierta şi tu, iertîndu-să şi ţie, de ai miluit, fiind miluit, de ţ-ar urma fapta cuvîntului, ucenic psalomnicesc ai fi. PENTRU  ÎNJUGĂTOARE SAU ÎMPREUNĂTOARE: < 165/92r> Însemnare. Mare trebuinţă a înjugătoarei este întru rumînescul precum şi întru  elinescul dialect, precum: Întru nedoomire sînt ce cuvînt aşi pune văzînd pre grozăvirea a nu să stăpîni de politie. PENTRU CEA  NEHOTĂRÎTOARE. ÎNDREPT(AREA) 1. Cînd să încheie doao graiuri fără părticeaua cea legătoare, un grai întru cea nehotărîtoare să  aşază, precum: Te învăţ a urma dreptului întru cuviinţă. Numesc pre unul din cei înţelepţi a fi ucenicul lui Socrat. ÎNDREPT(AREA) 2. În locul  cei nehotărîtoare să aşază cea înjugătoare cu aceste părticele ca să, să, cum că, precum să, după cum să, atît să, cît să, precum: Te  îndemnez ca să cîştigi cuget curat, inimă zdrobită, minte întreagă şi fapte drepte şi altele.  
{107} ÎNDREPT(AREA) 3. După aceste nehotărîtoare a fi, a să face urmează căderea cea încuviinţată, mai vîrtos cu numele cel  înainte următori, mai vîrtos cînd rămîne tot întru acea faţă, precum: Să cade înţeleptului a fi căutători de omul cel lipsit de bani decît de  banii cei lipsiţi de om. Înţeleptului a să face cuget deşchis obicinuinţa lucrează. ÎNDREPT(AREA) 4. Cînd nu rămîne tot întru acea faţă,  trebuim pre căderea cea pricinuitoare, după obiceiul dialectului celui elinesc, precum: Întăresc pre aceştia mai vîrtos a fi vrednici de laudă carii din întru  început trecut cu vederea spre lumina numelui au sosit. ÎNDREPT(AREA) 5. Cele nehotărîtoare des priimesc pre căderile < 166/92v> cele stăpînite de cele  hotărîte, precum: Bună socotinţă este a te împoncişa scumpeţii, care vine din oareşcare clătire firească. Obicinuinţa lui Alexandru este a socoti  mai bună moartea rudei cei bune decît viaţa cea înfricoşată. ÎNDREPT(AREA) 6. Cele nehotărîtoare des să aşază în locul înfiinţitoarelor,  după obiceiul elinesc şi slovenesc, precum: Fără de vreme a iubi asemine este precum a urî To filein akairos ison esti to mesein.  BezgodAnw ili bêzvrêmênnw lybiti  podobn ?  êctă  nênaidêati în loc a zice: Dragostea fără de vreme asemine este urîciunii. Însemnează. 1. Des aceste nehotărîtoare să dezleagă prin  părticeaua ca să, sau să, sau căci că, şi prin graiul cel arătători sau înjugători, mai vîrtos cînd urmează căderea cea pricinuitoare, pentru ce  să cuvine a şti pre această pricinuitoare a avea puterea cei numitoare, precum:  Cine nu ştie, întîmplîndu-să multe rele, pricina este a nepedepsi pre cei ce  greşesc să dezleagă întru acest chip: căci că nu să pedepsesc cei ce greşesc. ÎNDREPT(AREA) 7. Cele nehotărîtoare să adaogă graiurilor care  însemnează orice voie, orice simţire, orice pozvolinţă sau trebuinţă, precum:  Poftesc a te înţelepţi pre tine. Mai bine este a tăcea decît a grăi  rău. Trebuie a avea socotinţă întru tăcere şi altele. ÎNDREPT(AREA) 8. Cele nehotărîtoare să pun des în locul celor purtătoare < 167/93r> sau  faceri împărtăşitoare care să numesc în letinescul dialect gerundia şi supina, iar întru cel slovenesc .... , neavînd osebit loc în rumînescul dialect,  după  
{108}  obiceirile elinilor, precum: Lalein aristos adinatotatos de legein. Ad garriendum est idoneus, ad dicendum vero minime accomodatus. Însemnează.  Aceasta să tribuieşte în locul tuturor purtătoarelor, adecă gerundiorum, care să sfîrşesc în letinescul dialect: 1. la - di, 2. la - do, 3. la - dum, în locul  aceştii nehotărîtoare mai des şi mai ales să pune înfiinţitoriul cel purces de la graiul cel nehotărîtori, cu aceste înainte puneri la, spre, cătră,  întru, dintru, sau în locul acestora graiul cu această părticea să, precum: mai bine este bogatului a avea bogăţia sa spre chivernisire decît spre stăpînire,  în loc a zice: pre bogăţia a o chivernisi decît a o stăpîni. To ploytein estin en to hristhai mallon i en to kektisthai. Divitem esse in utendo magis, quam in  possidendo consistit. DEZLEGAREA 8. PENTRU GRAIURILE CELE FĂRĂ DE FEŢE. ÎNDREPT(AREA) 1. Graiurile cele fără de feţe care să pun  teleos, adecă desăvîrşit, cîteodată nu priimeşte nici o cădere nedreaptă, dar să înţelege întru taină un înfiinţitori graiului celui fără  de feţe încuviinţa, < 168/93v> care a să adăoga cîteodată este trebuinţă, precum: Ploao din cer foc asupra călcătorilor legii dumnezeieşti.  Graiurile îndreptării aceştiia sînt acestea: fulgeră, ninge, ploao, tună. Însemnează. În locul cei numitoare să priimeşte luutoarea înainte punerii cu,  precum: A ploat cu piatră pre muntele Alvanului. ÎNDREPT(AREA) 2. Aceste graiuri fără de feţe îm pasă, îm este grije, îm pare rău, mi-e milă, mi-e  ruşine, mi-e scîrbă, mi-e lesne, priimes pre căderea cea dătătoare lîngă cea luutoare sau a feţii sau a lucrului cu înainte punerea de, precum: Spurcatului  la tinereţe, tristului la bătrîneţe, nerăbdătoriului la sărăcie, nemăsuratului la bogăţie, nesmeritului la mărire, nerăbdătoriului la primejdii şi  neţiitorului la poftă nu-i pasă de curăţie şi de fericirea vieţii sale. Nestîmpăratului la fire nu este grije de curăţenia fecioriei sale. ÎNDREPT(AREA)  3. Aceste graiuri fără de feţe să cuvine, să cade, trebuie, trebuinţă este, slobod este, să poate, oprit este, îm place, mi să pare, îm vine în minte,  să întîmplează, rămîne şi alte asemine acestora, care însemnează întîmplare sau folos, au înaintea sa pre căderea cea numitoare sau oreşcare  parte a cuvîntului, şi mai vîrtos în locul cei numitoare pre cea nehotărîtoare trebuiesc, iar după sine pre căderea cea dătătoare < 169/94r> şi cu  vreme pre cea pricinuitoare cu înainte  
{109} punerea la, cele ce şi pre număroul cel înmulţitori fiind trebuinţă îl trebuiesc, precum: Să cuvine înţeleptului nu după faptă, ci  înaintea faptei a înţelepţi. Orice ar da Dumnezeu, a răbda oamenilor celor buni să cade. Cei ce sînt rînduiţi la mari lucruri acelora a avea mare  înţelepciune trebuie. Trebuinţă este tuturor, nu numai monarhilor, a ceti Sfînta Scriptură. Nu este slobod a osîndi şi împreună a judeca. Oprit este  omului bun a îmbuna răul, căci otravă sub sine ţine. Plac Domnului dreptăţile şi aude glasul cererii lor. Bunătate a fi dezmirdarea să pare  desfătaţilor, dar nu este. Nu vine în minte bogatului celui nemilostiv că va să piarză dezmirdarea perind sufleteşte. Să întîmpleează omului celui  îndestulat de toate ca întru bătrîneţe să ajungă mari nenorociri. Rămîne după moarte numai numele cel de mărire sau cel de ocară.  Însemnează. Îm place numai pre cea dătătoare priimeşte, iar slobod este, oprit este priimesc şi pre pricinuitoarea înainte punerii despre, precum: Slobod este  ţie despre toate răutăţile a pune contenire. ÎNDREPT(AREA) 4. Graiurile cele fără de feţe pătimitoare înaintea sa nici o cădere nu au, iar după  sine cădrile graiulu(i) său celui cu feţe priimesc, şi mai vîrtos pre căderile cele dătătoare, dar cu vreme fără de căderi să trebuiesc, precum: Omului   < 170/94v> trîndav nici nu i să ară cu prisos, nici nu i să seceră cu spor. DEZLEGAREA 9. PENTRU ÎNCHEIEREA CEA DE OBŞTE A TUTUROR  GRAIURILOR. ÎNDREPTARE. Graiurile care însămnează mişcare, avînd întrebare de unde, să răspunde cu înainte punerea de la, cu căderea sa,  iară prin unde să răspunde prin la sau în cu căderile sale, dar încătrău sau unde însemnînd "încătrău" prin în sau la cu căderea cea  pricinuitoare, măcar că apropierea cea desăvîrşit a lucrului însemnează; pînă unde asemine să răspunde pînă la cu căderea sa. Celelalte au  stăpînirea înainte punerii cei întrebătoare, precum: De unde? Fostirie de la răsărit au luminat ca soarele şi pre cei de la amiază noapte i-au luminat. De la  sau din. Unde? Cris au fost la Persia sau în persia ca un leu spre cei răi şi ca un şarpe spre cei înţelepţi. La sau în. Încătrău?  sau unde? Dioclitian au  mesr în Nicomidia sau la Nicom(idia) ca să se ospeteze cu sînge creştinesc. În sau la. Pînă unde? Pînă la Atina, de la cei nevăzători cătră cei  bine căutători. Pînă la.  
{110} LUARE AMINTE. < 171/95r> Vremile anului osebindu-se din alt nume, cînd să întreabă prin cînd să răspunde întru acest chip prin  căderea cea numitoare, precum: vara, toamna, iarna şi altele. Asemine noaptea, ziua, seara, dimineaţa. Să osăbeşte cuvîntul acesta casă. Cînd să  întreabă prin încătrău şi unde, să răspunde acasă. DEZLEGAREA A ZECEA. PENRU ÎNCHEIEREA VREMII. ÎNDREPT(AREA) 1. Închipuim  vremea prin căderea cea numitoare, de va fi întrebarea cîtă vreme sau cît de demult. Aceasta este cînd însămnăm vreme vreme îndelungată, precum:  Alexandru au trăit ani treizeci şi doi, fiind înfricoşare la toată vselena. Însemnează. 1. Numărul cel de rînd de obşte unul, doi, pînă la doaozeci, ori  înaintea sa avînd cuvînt ori după sine, nimic nu să schimbă din numitoarea unitoriului sau înmulţitoriului, dar de la doaozeci în sus pînă la  întunerecul aritmetichii, avînd după sine cuvînt, adaogă această părticea de, precum: Prorocul şi împăratul David au fost fiul lui Iesei, pre acesta l-au  învăţat prorocul Natan legea dumnezeiască şi au prorocit patruzeci de ani şi au descoperit întruparea lui Hristos mai nainte de o mie de ani. 2. Să cuvine a  şti precum însemnîndu-se oareşce şi încuviinţindu-să numărului celui unitori să priimeşte adaogerea < 172/95v> acesta întru neamul cel  bărbătesc şi de mijloc vre sau vrun, întru cel femeiesc vro, dar întru numărul cel înmulţitori neşte întru toate neamurile, precum: Poate fi vreun  chivernisitori iar nu stăpînitori de băgăţia sa de cei ce sînt cu mîinile deşchise asupra scîrbiţilor şi poftitorilor de ajutor. Sînt neşte dobitoace  carele nu ies nicicum din hotarul orînduielelor sale. ÎNDREPT(AREA) 2. Dar de va fi întrebarea prin spregrăire, se răspunde prin luutoarea înainte punerii  întru sau în sau prin, precum: Lucru sau grămada anevoie adunată întru multă vreme lesne să va risipi. Prin vreme multă să căţtigă cele mari şi  slăvite. DEZLEGAREA 11. PENTRU NUMITOAREA CEA SĂVÎRŞITĂ. ÎNDREPTARE. Cele ce închipuieşte letinescul dialect prin luutoarea cea  săvîrşită şi grecescul dialect prin cea născătoare a împărtăţirii, rumînescul dialect închipuieşte prin căderea cea numitoare şi prin  împărtăşirea vremii cei de acum cei pătimitoare,  
{111} iar lipsind graiul împărtăţirii lîngă cea numitoare să adaogă această împărtăşire fiind, precum: Iisus născîndu-să în  Vitleemul Iudeii sau născut fiind. Toy Iisoy gennithentos tis Ioydaias. Iesu Bethleemi in Iudea nato. Fiind piatra pe piatră, < 173/96r> ca piatra au tăcut. Omul fiind  blînd dobîndeşte daruri, dar nu din mărime, ci din smerenie. CAP 4. PENTRU ÎNCHEIEREA ÎMPĂRTĂŞIRILOR. ÎNDREPTAREA 1.  Împărtăşirile dobîndesc pre căderile graiurilor sale de la cele ce purced, precum: Omul bun şi făcători de bine fiind şi cu cei nemulţămiţ,  măcar şi petrecînd cu dînşii, nu să schimbă. Împonceşindu-te poftei vieţii tale, bunătate neschimbată vei dobîndi. ÎNDREPT(AREA) 2.  Fiind doao graiuri, ales să mută unul întru împărtăşirrea vremii cei de acum, dar des să trebuieşte find cu numele cele ce poftesc împărtăşirea  aceasta, precum: Să înalţă omul mai presus de sine, fiind întru cinste cîştigat prin aur şi argint. Cel ce nu dă celui lipsit, nici el nu va dobîndi, fiind  lipsit. ÎNDREPT(AREA) 3. Rumînescul dialect aceia care închipuieşte latinescul dialect prin gherundia la - do sfîrşindu-se arată prin împărtăşirea  vremii cei de acum, după obiceiul slavenilor, precum: Dimosten, fiind de oareşicine întrebat cum au dobîndit cele ritoriceşti, au zis: cheltuind mai mult untdelemn  decît vin. Dimostenis erothiteis tis ritorikis periegeneto efi pleon elaion oinoy da panisai. ..... <  174/96v> ......Demonsthenes a quofdam interrogatus quomodo esset illam dicendi facultatem consequutus, plus inquit olei quam vini consumendo.  ÎNDREPT(AREA) 4. Împărtăşirile cele pătimitoare să încheie după furma adăogătoarelor numelui, după cum s-au zis la faţa 136, precum:  Cinstită e casa săracului drept, ocărît este cuvîntul fărădelegiuitoriului. Ia aminte. Pînă aicea s-au zis pentru părţile cele patru plecătoare, dar  urmează să arătăm pentru cele patru părţi neplecătoare, care după bună încuviinţare să adaugă părţilor celor schimbătoare, după  cum să va vedea arătarea  
{112} CAP 5. PENTRU ÎNCHEIEREA ÎNAINTE PUNERILOR. ÎNDREPTAREA 1. Graiurile cele săvîrşite şi netrecătoare cu everghesia  înainte punerilor trec întru căderi, precum: Cînd vine dreptatea la ocară şi este întru obidă adevărul, şezînd grozăvia întru scaunul politiei şi  trecîndu-să cu vederea înţelepciunea de prostime, ruşine dobîndeşte vrednicia de acestea. ÎNDREPT(AREA) 2. Cele trecătoare, afară de căderea cea  însuş osăbită a sa, înainte puneri cu căderile sale priimeşte, precum: Nimic nu este mai plăcut decît fapta cea bună şi nimic < 175/97r> nu trage mai  tare pre omul spre dragoste decît facerea de bine, pentru că şi pre cei ce nu i-am văzut pentru facere de bine îi iubim. ÎNDREPT(AREA) 3. Opt înainte puneri  care s-au însemnat în partea etimologhiei, faţa 113, adaogă pre căderea cea dătătoare numelor, în loc de numelor şi împărtăşirilor, precum:  Neputînd sta înaintea uniia ispite, ce va face cînd să va împrsura de mulţimea ispitelor celor întunecoase. Însemnează. 1. Aceste trei înainte puneri:  împrejurul, pă ascunsul, dedesuptul, încheindu-să cu în loc de numele eu, tu, sine, să pune întru căderea cea numitoare numărului celui unitori mieu,  tău, său, dar întru cel înmulţitori nostru, vostru, lor sau său, precum: Împrejurul tău stînd mulţime de noroade, s-au înfricoşat de  spăimîntatul glasul auzirii faptelor tale celor grozave. Pă ascunsul nostru au săvîrşit fapta peririi cei amari. 2. Aşijderea şi aceste cinci înainte puneri:  împotriva, deasupra, înaintea, asupra, pă taina, cînd să încheie cu în loc de numele eu, tu, sine, întru numărul cel unitoriu să pune căderea cea  numitoare mea, ta, sa, întru cel înmulţitor noastră, voastră, lor sau sa, precum: Cel ce să scoală împotriva făcătoriului de bine, împotriva sa să  scoală, căci pierde cinstea şi facerea de bine şi dobîndeşte pre prietenul său vrăjmaş cumplit. ÎNDREPT(AREA) 4. Cincisprezece (caută la faţa  113) înainte puneri < 176/97v> adaogă pre căderea cea pricinuitoare numelor, în loc de numelor, împărtăşirilor, precum: Mulţi aleargă la meidan  iară cel ce întrece cîştigă rămasul. Satana luundu-şi muere şi născînd fete şapte, pre făţăria o mărită după cei bisericeşti, iar pre  înşelăciunea după ţărani, dar pe scumpătatea după norodul cel de obşte şi altele.  
{113} Însemnează. Pentru însemnînd elineşte dia, let. propter, ob, erga, slav. dlå, ob, za, are pre cea pric(inuitoare), dar însemnînd elin. peri, let.  de, slav. o, priimeşte pre cea luut(oare), precum: Fugi de desfătăciune, pentru scîrba şi asupreala ei cea următoare. Feytetis terpsin dia tis thlipsin. Fuge  voluptatem propter comitem eius afflictionem. ........ Pentru a omului iubire de argint, nici de la omul cel mort voroavă, nici de la iubitoriul  de argint milă să nu cei. Peri tis toy anthropon filargyrias, oyte para nekroy smilian, oyte para filargyron harin dei epixitein. De hominis avaritia, nec a mortuo colloquium  nec ab avaro beneficium petendum est. .......... ÎNDREPT(AEA) 5.  Doaosprezece (caută la faţa 1139 înainte puneri priimesc pre căderea cea luutoare, precum: Cela ce va să se < 177/98r> lupte cu nenorocirile lumii aceştiia să- ş facă soţie pre răbdarea. Însemnează. Întru sau în, cînd este întrebare încătrău şi însemnează mişcare spre loc, priimeşte pre  căderea cea pricinuitoare, dar cînd însămnează unde, adecă mişcare în loc, priimeşte pre cea luutoare, precum: Au întrat înălţarea în  hotarăle trufiei. Omul trebuie să fie tare întru război şi răbdători în năpăşti şi în nenorociri. Mai bine a avea aşezămînt pre pămînt  şi a fi în bucurie, decît dezmirdarea în patul cel de aur cu scîrbă. ÎNDREPT(AREA) 6. Cînd nu stăpînesc înainte punerile pre căderile sale, atunci  să socotesc în locul spregrăirilor, precum: Împotrivă făcînd omul luişi pagubă aduce. Pă ascuns să înţelepţeşte cel ce nu arată  înţelepciunea sa pînă nu o cuprinde desăvîrşit. CAP 6. PENTRU ÎNCHEIEREA SPREGRĂIRILOR. ÎNDREPTAREA 1. Spregrăirile să supun  celorlalte părţi ale cuvîntului, pentru tîlcuirea împrejur stărilor ale lucrurilor şi pentru mai luminoasa înţelegerea cuvîntului, precum: Socoteşte mult  şi isprăveşte în grab cele socotite. Puţin a îndrepta norodul cel de obşte să cade şi bine,ca să fie îndelungat, decît mult şi rău şi în grab  perit. < 178/98v> Însemnează.Punerea adăogătoriului întu neamul cel de mijloc să trebuieşte în locul spregrăirilor, după grecescul obicei, precum:  Drept zice Aristotel, cel ce iubeşte direptatea adevărul îi ajută în tot lucrul carele va face.  
{114} ÎNDREPT(AREA) 2. Foarte des pentru neîndoirea cuvîntului spregrăirile carele să sfîrşesc mai vîrtos la -t şi mai rar la -s trec întru  înfiinţitoare tot de acea purcedere, întru luutoarea înainte punerii cu, precum: Toate cuvintele omului cu înţelepciune zise a fi să cuvine. ÎNDREPT(AREA)  3 Să adaogă spregrăirile şi numelor celor adăogătoare sau celor înfiinţitoare trebuite după obiceiul adăogătoarelor, pentru mărirea sau  micşorarea cuvîntului, precum: Foarte îmbunătăţit om este acela cu cu al său îndestulează şi al altuia nu pofteşte. ÎNDREPT(AREA) 4  Spregrăirile cele purcezătoare căderea celor întîitoare o stăpînesc, precum: Mai aproapre este sărăcia de dezmirdare decît sărăcia.  ÎNDREPT(AREA) 5 Spregrăirile cele ce au puteea înainte punerilor sînt acestea: aproape, afară, departe, cele ce primesc pre lutoarea înainte punerii de sau de la  în loc de pildă: Precum afară de cele patru stihii nu poate trăi, aşa şi afară de credinţă nu poate urma cunoştinţa. Nu este departe de la cel nevinovat  cel ce mărturiseşte păcatul < 179/99r> său precum să cade. Însemnează. 1. Spregrăirea aceasta înlăuntru priimeşte lîngă sine pre căderea  cea născătoare mieu, tău, lui, nostru, vostru, lor, sau său, încheindu-să cu aceste în loc de nume eu, tu, sine, precum: Înlăuntrul tău înfierbinţeala  sălăşluindu-să face trecere slobodă iuţimii. 2. Asemnie primeşte pre înainte punerea în lîngă sine, precum: Înlăuntru în om. 3. Această  spregrăire destul priimeşte pre căderea cea dătătoare, precum: Destul uniia guri o mîncare, iară nu mai mult, precum epicureilor. Destul iubitoriului de  înţelepciune a afla adevărul şi întărindu-l a călca înşelăciunea. ÎNDREPT(AREA) 6. Spregrăirile însuş cu alt asemănătoriului şi sus  puitoriului să încheie cu căderile numelor celor adăogătoare ale însuşi cu alt asămănării, precum: Cel ce cu un ochi mai luminat vede ce e una decît  cel cu doi, dar doao nu precum cel cu doi. Mai mult să cade a să păzi neştine de pizma rudii şi a prietenului decît de a vrăjmaşului. ÎNDREPT(AREA) 7.  Aceste spregrăiri anevoie, amar, bine, greu, uşor, rău, lesne, frumos, ales şi altele asemine acestora să încheie cu graiuri orice voie însemnînd, dar cînd  
{115} să încheie cu nume priimeşte pre căderea cea dătătoare, cîteodată şi pre înainte punerea de cu căderea sa, precum: Să cuvine  fieştecui< 180/99v> cu al său bine îndestulat a fi şi şi lui Dumnezeu a mulţămi. Amar de viaţa bătrînului curvar şi săracului trufaş că  amîndoi munciţi vor fi. Lesne iubitoriului de osteneală a înmulţi agonisita saa, dar mai lesne trîndavului a o risipi. Ia aminte. Această spregrăire iată  priimeşte pre căderea cea numitoae, precum: Iată omul cel ticăloşit întru viaţa aceasta carele rob este poftelor, cîci pofta a birui este a călca pre  împăratul dezmirdărilor.  Iată bunul cuget şi dreapta credinţă, nimic mai mult a ne veseli decît aceasta nu poate. ÎNDREPT(AREA) 8. Foarte să  înche(ie) numai cu cel puitori, dar acestea cu mult, cu puţin, cu destul, cu foarte, cu cît, cu atît, ales să încheie şi cu cel însuşi cu alt asemănători,  precum: Foarte dobitocesc nărav este nimic a socoti pentru folosul începutului şi sfîrşitului său. Cu mult mai luminat să înţelege Sfînta Scriptură  prin descoperirea înţelegerii sfinţilor părinţi, decît prin sine singură. CAP 7. PENTU ÎNCHEIEREA ÎN MIJLOC ARUNCĂRILOR.  ÎNDREPTAREA 1. În mijloc aruncarea aceasta vai priimeşte pre căderea cea dătătoare, asemine şi pre luutoarea înainte punerii, precum: < 181/100r> Vai  aceluia carele prin curvie îş strică trupul, îş spurcă sufletul şi îş fură numele cel bun şi făcînd fărădelege şi pierzînd darul mînie pre  Dumnezeu. Vai de omul cel întru robie, căci anevoie îi este a păzi blagocestia. ÎNDREPT(AREA) 2. Aceste în mijloc aruncări au n-auz, ss, oh, ah, măi, aaa  şi aceste nume care să socotesc în mijloc aruncărilor o, săracul, o, ticălosul, o, amărîtul, o, nevrednicul, o, dosăditul, o, prostul şi săraca iproci  priimesc şi pre numitoarea cădere şi cîteodată şi pre cea chemătoare, dar aceste o, ticălosul iproci priimesc şi pre luutoarea cu înaintea punere de,  precum: O, dosăditul om carele are povaţă pre orb. O, amărîtul de Nero, cum îşi alese viaţa pre grozăvia, neomenirea şi cruzirea. ÎNDREPT(AREA)  3. Ia-l, ia-o, du-l, du-o iproci, măcar că de la graiuri purcedere au luat, dar tot s-au obicinuit a priimi pre cădeea cea pricinuitoare, precum: Pre focul de  
{116} aicea ia-l, că precum nu să stinge văpaia focului fiind în paie, aşa nu să înfrînează neştine de încingerea pohtelor curviei, cînd  este sătul. Însemnează. Celelalte în mijloc aruncări după schimbarea răstirii cuvîntului şi după arătarea pătimirii altora însemnări să  priimesc întru cuvîntre, precum: O, ticălosul, vai, ticălosule vierme, încet, încet surpi greutatea stîlpilor. CAP 8. PENTRU ÎNCHEIEREA  ÎMPREUNĂRILOR. < 182/100v> ÎNDREPTAREA 1. Împreunările sau părticelele împreunării sau despărţirii au pre asemine căderi sa asemine  graiuri sau alte cuvinte din celelalte părţi ale etimologhiei sau altă noao întreagă înţelegere încheie şi de cele trecute şi înainte puse le înjugă,  precum: Dreptatea este maică şi stăpînă tuturor bunătăţilor şi fără de dînsa nici un lucru nu poate să stea. Din nevoinţă să naşte  învăţătura. Şi din ţinere curăţia. ÎNDREPT(AREA) 2. Cînd să încheie cuvinte stăpînite de graiuri altă osebită încheiere avînd, nu  să împreunează cu asemine căderi, sau cînd după adăogătoriul cel zis pentru tot înfiinţitoriul să pune alt adăogători încheiat cu  înfiţitoriul părţii sau osebirii, sau împotriva acestora; aşijderea cînd să adaogă oareşcare cădee născătoare în loc de numelui celui  stăpînitori şi încheiat cu numele cel înfiinţitori, precum: Să vinde învăţătura prin osteneală şi încă mai mult. Om înţelept şi de  minte odihnită ca pre alţii neştiind pre sine să cunoască. Cu sfaul său şi al prietenilor săi au ieşit bogatul nemilostiv din hotarăle îndurării şi s-au  sălăşluit în poala lui Velzevul. ÎNDREPTAREA 3. Cele despărţitoare şi împotrivitoare măcar, au, au nu ales lîngă sine priimesc pre şi şi să  încheie cu toate închipuirile slobod, precum: Au nu şi orbii vor < 183/101r> vedea prin darul lui Hristos, precum muţii vor grăi. ÎNDREPT(AREA) 4. Să, ca  să, precum să şi altele cele ce putere asemine să adaogă cei înjugătoare, precum: Mare lucru este trufia, că nici nu poate ca să lăcuiască pre  pămînt cu oamenii, nici să zboare cu îngerii la ceriu, deci i să cade ca să rămîie în văpaia focului celui nestins. Însemnează. Acestea să trebuiesc  des şi ekvatikos, adecă cu sau pentru înîmplare, şi aitiologikos, adecă întru pricina cea sfîrşitoare.  
{117} ÎNDREPT(AREA) 5. Cele socotitoare: de vreme ce şi altele să înjugă cu cea arătătoare, precum: De vreme ce nu hrăneşte pre  părinţii sssăi, necinstit să fie. Duă cum este mintea aşa urmează şi sfătuirea. ÎNDREPTAREA 6 Cele grăitoare ricină şi rînduitoare după  puterea trebuniţii cei de înţelegee cu toate închipuirile să înjugă, precum: Pentru aceea învăţătorilor cinste şi preţuire după vrednicie nu să  poae însămna, căci adevărat înţelepciune împărţind ne împărtăşaşte aceia. ÎNDREPT(AREA) 7. Dar cînd sînt doao înţelegri  stăpînitede osebite ale sale graiuri, cei de pe urmă să adaogă dar su iar, precum: Satana pre oareşicarii puţin credincioşi îi biruieşte dar de mulţi alţi  drept credincioşi tare să ruşineză şi să calcă. < 185/202r> PENTRU ÎMPODOBITUL SINTAXIS Ce este împodobitul sintaxis? Este carele pre  părţile voroavei întru aleagere şi întru schimbare a le încheia ne învaţă. De cîte feliuri este împodobitul sintaxis? De doao feliuri. Sintaxisul alegerii  şi al schimbării. Ce este sintaxisul alegrii? Este carele ne învţă a face rînduială aleasă şi plăcută întru sine din cuvintele cele tîlcuite. De cîte  feliuri este sintaxisul alegerii? De patru feliuri: sintaxisul punerii, adaogerii, lăsării şi însoţierii. PENTRU SINTAXISUL PUNERII. Ce este sintaxisul punerii? Este  carele arată împrejur starea voroavei nu de fieştece uvînt a să începe, ce mai vîrtos de cele ei îcuviinţate. ÎNDREPTAREA 1. Căderea cea  chemătoare îndtă întru început aşază locul său, precum: Fraţilor, vedeţ chemarea voastră, precum nu mulţi înţelepţi după trup, nu  mulţi putincioşi, nu < 186/102v> mulţi de bun neam. ÎNDREPT(AREA) 2. Căderile cele nedrepte să aşază înaintea numitoarei aceia carea va avea  înţelegerea căderii cei chemătoare, precum: Pre noi toţi supuşii morţii Dumnezeul nostru cel milostiv ne cheamă de la moarte la viaţă şi de la  scîrbă la nepovestita mîngîiere.  
{118} ÎNDREPT(AREA) 3. Adăogătoarele să pun înaintea celor înfiinţitoare şi ales alte cuvinte în mijloc să despart, precum:  Nepovestită întru cunoaşterea Sfintei Scripturi, dulceaţă este. Nemăsurată, întru tainele Domnului, adîncime este. ÎNDREPT(AREA) 4. Înainte sau  întîi punerile cele ce să numesc la greci protasais, la lat. propositiones, la slaveni predlojeniå, cele ce să întîmplează loghicilor, ales să pun între cele  adăogătoare şi înfiinţitoare, sau şi între ceealaltă voroavă, precum: Adevărat pentru că acela carele au gătit calea Domnului şi drepte au făcut  căile lui, Ioan înainte mergătoriul, cătră Domnul cel ceresc cu binevoinţă este luat. Mai nainte să fie decît toţi vrednicul păstori a căruia  învăţătura şi binevestirea au cuprins pretutindinea pre unde luminează soarele. ÎNDREPT(AREA) 5. Înfiinţitoriul între doao adăogătoare prin  împreunare încheiată ales să pune, precum: Cuvios adevărat lucru şi stătători este mila. ÎNDREPT(AREA) 6. Nu puţină alegere întru cuvîntare  este < 187/103r> cînd doao graiuri a cărora unul de altul stăpînindu-să tot întru acel chip să se desparţă, precum: Întru facerea judecăţii, nici  darurile a să căura, nici prieteşugul să nu să obicinuiască. ÎNDREPT(AREA) 7. Graiul pre tot periodul ales încuie şi mai vîrtos cînd stepenul cel  însuşi cu alt asămănători sau sus puitori, precum: Lumină mai strălucitoare decît învăţătura apostolilor nu să socoteşte, nici să află.  ÎNDREPT(AREA) 8. Multe în loc de nume întru împiedecare sau despărţire, care să numeşte greceşte ypodiastoli, lat. coma, slav. zapåatå, să  încheie, precum: De este oareşicare milă întru tine, pentru a noastră tuturor de obşte  rea întîmplare, creştin eşti.  
{119} ÎNDREPT(AREA) 9. Înainte punerile de la căderile sale ales să despărţesc cu vreun cuvînt, precum: Dintru a vinovatului pedepsire să  îndreptează fărădelegiuitoriul. ÎNDREPT(AREA) 10. Cel ce, ceea ce, carele, pînă, pînă nu, după cum şi altele asemine acestora la mijlocul  cuvîntării cu dulceaţă să încheie, precum: A ta direptate, pînă o vei păzi, te va apăra. ÎNDREPT(AREA) 11. Împreunările acestea de, de nu,  deaca şi alte asemine sau împotrivă însemnînd înaintea graiurilor numai cu plăcere să aşază, precum: De vei iubi sărăcia şi chinuirea, nici o  scîrbă nu-ţ va pricinui lumea. PENTRU SINTAXISUL SAU ÎNCHEIEREA ADAOGERII. < 188/103v> Ce este încheierea adaogerii? Este ceea ce pre cuvintele  cele trecute cu vederea de obştime, cele ce oareşicare aleasă putere au adaogă. ÎNDREPT(AREA) 1. Întru începutul periodului des să adaogă în loc de  numele eu, tu, el cele ce într-alt chip s-ar lăsa, iară cînd să adaogă înaintea sa are pre împreunarea aceasta iară sau iar, dară sau dar, precum: Iară eu  am silit a păzi întăririle pazei creştineşti, stricîndu-le tu. ÎNDREPT(AREA) 2. De cîte ori pentru noi facem cuvînt, pentru smerenie adăogăm  spregrăirea aceasta adevărat şi adăogătoriul acesta prost sau slab, precum: Asupreala judecătoriului, adevărat după a mea proastă cunoaştere, asemine  este furtişagului celui de faţă. ÎNDREPT(AREA) 3. Ales să adaogă însuşi cu alt asemănătoriului şi sus puitoriului acestea: după cuvînt, după  faptă, după obicinuinţă, după plăcere, după vedere, după voinţă, după socotinţă, osebit fieştecare încuviinţindu-să încheierii sale,  precum: După faptă mai ales decît mulţi este Plutarh, căci este cuprinderea învăţăturii, şi fiind mirare înţelepciunii, podoaba filosofiei să  numeşte.  
{120} ÎNDREPT(AREA) 4. Tot acest feli de înţelegere are cuvîntul acesta să întîmplează cu spregrăirea des sau rar, la cuvîntările cele ce  au îndoială, precum: Bogăţia, ca pre unii să fericească, pre alţii < 189/104r> să osîndească, des să întîmplează. ÎNDREPT(AREA) 5. Ce  este sau ce e, însemnînd "pentru ce", urmează această părticea de, dar numelor celor însuşi osebite a seminţii cei întunecate să adaogă oareşicine  sau oareşicare; aşijderea pentru arătarea răstirii cei din inimă să adaogă tot acela sau încă acela. Asemine graiului să împărtăşaşte  împărtăşirea, precum cuvîntului celui următori cel pe urmă puitori, precum:  Ce este de s-au urît dreptatea, cît nu numai din lăcaşurile  judecătorilor ce şi dintru ale celor de obşte s-au gonit. Oareşicare samestie, om răzvrătit şi nemulţămitori. Un prietin este care tot acela este şi  vrăjmaşi. Cele auzite socoteşte şi celor socotite urmează. PENTRU SINTAXISUL SAU ÎNCHEIEREA LĂSĂRII. Ce este sintaxisul lăsării? Este  carele oareşcare cuvinte dintru încheiere le scoate. ÎNDREPTAREA 1. Des aceste înfiinţitoare să lasă locul, vremea, prilejul, precum: Ai unde să aşezi pre  făcătoriul de bine. Este cînd să lucrez fapta iubirii de omenire. ÎNDREPT(AREA) 2. Cuvîntul acesta zău sau zeu să scoate pururea dintru tot feliu de  încheiere, căci şi binecinstirea legii de acest cuvînt ne opreşte, căci este cuvînt elinesc, carele întru păgînescul norod au avut trebuinţă. Elineşte  s-au numit Zeus sau Dia, lat. Jupiter, carele au fost boz sau idol; pentru < 190/104v> aceea nici o pomenire de Zevs în rumînescul dialect să nu fie.  ÎNDREPT(AREA) 3. În loc de numele acesta oareşicare de tot să leapădă cînd urmează cuvîntul acesta care, precum: Sînt mulţi carii stînd  împotriva adevărului apără minciuna şi înşelăciunea. ÎNDREPT(AREA) 4. Ca să, slovenirea cea dintru întîi să leapădă des, precum:  Strigă cel fără de ruşine să i să auză fapta fărădelegiuirii lui.  
{121} PENTRU SINTAXISUL ÎNSOŢIERII. Ce este sintaxisul însoţierii? Este ceea ce arată pre încheierea a fi plăcută însoţiindu-să  cuvînt cu cuvînt. ÎNDREPT(AREA) 1. Cuvintele acelea cele ce cu însămnarea sa întru sine să încuviinţează tot întru acel period sau întru acea  încheiere să pun, precum: Nimic nu este mai scump decît înţelepciunea, nimic mai ales, nimic mai plăcut nu este mai adevărat. ÎNDREPT(AREA) 2.   Cuvintele cele ce sînt de însămnare potrivnică unul de altul aproape să aşază, precum: Cei ce înaintea nebunilor vor să se arate înţelepţi, aceia  înaintea înţelepţilor sînt nebuni. Cel ce să înşală luiş a fi învăţat, înaintea celor învăţaă este dobitoc nedomesticit.  ÎNDREPT(AREA) 3. Foarte împodobită este cuvîntarea aceea care urmează prin stepene adecă pasuri, precum: Defăimat este tînărul mîndru, dar  după a multora socotinţă mai defăimat este bătrînul trufaşi, iar prea defăimat este monahul mîndru < 191/105r> întru umbletul şi graiul lui.  ÎNDREPT(AREA) 4. Cuvîntul acesta altul sau alta des să poftoreşte, precum: Alta este a înţelepţi, iar alta este a învăţa. Alta este cuvîntul, iar alta  este zicerea. PENTRU SINTAXISUL SAU ÎNCHEIEREA SCHIMBĂRII. Ce este sintaxisul schimbării? Este cela ce pre o cuvîntare o închipuieşte întru multe  feliuri. ÎNDREPT(AREA) 1. Sinonimia, prin care un cuvînt tot aceea însemnînd să pune în locul altuia, precum: bătaie, pedeapsă, ucidere, chinuire.  Însemnează. 1. A să schimba mai vîrtos poate prin căderi. Num. Cinstea schimbă obiceiul. Născ. Lucrul cinstei este a schimba obiceiul. Dăt. Cinstei s-au  rînduit să schimbe obiceiul. Prici. Carele dobîndeşte cinste obiceiul. Chem. O, cinste, nestatornică eşti! Lu. Cel cuprins de cinste strică obiceiul. Asemine cel  înmulţ(itor).  
{122} 2. Să mută adăogătoriul întru înfiinţitori, precum: Cinstea împăratului - cinste împărătească. 3. Adăogătoriul în locul  spregrăirii, precum: Bine ştie - bun ştiutori este. ÎNDREPT(AREA) 2. Enalaghi adecă schimbare este cînd să pune cuvînt pentru cuvînt, parte pentru  parte, întîmplare pentru < 192/105v> întîmplare, precum: A trăi, în loc a zice viaţă, ştiut este mie, în loc a zice ştiu eu. ÎNDREPT(AREA) 3.  Perifrasis este cînd o zicere sau o cuvîntare cu mai multe cuvinte după închipuire o arătăm, precum: Înţelept  - multă a   înţelepciune cuprindere are;  învăţat - mare pricepere întru cunoştinţă are. ÎNDREPT(AREA) 4. Împreună putere este cînd o cuvîntare prin altă cuvîntare sau sfătuire  tot o însemnare avînd să închipuieşte, precum: Ai fost ucenic adevărat lui Platon, în loc a zice: Pre tine te-au înţelepţit Platon. PENTRU  SINTAXISUL CEL ÎNCHIPUITORI. Ce este sintaxisul cel închipuitori? Este cel ce întru încheiere nepăzind pre chipul cel de obşte al grăirii să schimbă  întru furmele cele mai alese ale cuvîntului, cele întărite prin trebuinţa înţelepţilor izvoditori. Ce este schima sau furma? Este închipuire întru grăire cu  chip meşteşugit şi depărtat de obicinuinţa cea proastă. Cîte sînt schimata sau furmele? Şaisprezece. De cîte feliuri sînt schimata? De trei feliuri:  schimbătoare întru slove, de obşte schimbătoare întru cuvinte şi osebit schimbătoare întru întîmplări. < 193/106r> Cîte sînt schimbătoare  întru slove? Cinci: paragoghi, adecă aducere; apocopi, pă urmă tăiere; antiteton, în loc de punere; tmisis, tăiere sau despărţire; sinalifi, împreunarea  slovelor. Ce este paragoghi? Este adaogerea slovei sau slovenirii la sfîrşitul cuvîntului, precum: Tot acestaş, în loc de tot acesta; în loc de pildă: Tot acestaş  om este vrăjmaşi lui Hristos carele au fost şi prietin, adecă vînzătoriul lui Hristos Iuda. Ce este apocopi? Este luarea slovei sau slovenirii la sfîrşitul  cuvîntului, precum: Scoală, în loc a zice scoală-te: Scoală din locul fărădelegilor şi te întăreşte întru hrana vieţii cei neperitoare. Ce este  antiteton? Este punerea slovei pentru slovă, precum: bogăţie, în loc a zice bogăţia; în loc de pildă: Bogăţie şi cinstea cea înaltă surpă  obiceiurile şi rînduielele cele alese.  
{123} Ce este tmisis? Este tăiere sau despărţire întru cuvîntul cel încheiat, precum: Mărirea sa, în loc a zice Măria sa; în loc de pildă:  Dreptatea Măririi sale împreunîndu-să cu milostivirea podoabă arată norodului. Ce este sinalifi? Este împreunare întru o slovă dintru mai multe,  precum: venea în loc a zice venie; în loc de pildă: Venea mila cea împreunată cu îndurarea cătră ce cei sînt podoaba şi hrana patridei. Ce sînt cele de  obşte schimbătoare întru cuvinte? sînt cele ce întru < 194/106v> întreagă şi de obşte cuvîntare au schimbare. Cîte sînt? Şase: sinegdohi,  cuprindere sau împreună luare; antimeria, îl loc de parte sau în locul părţii; enalaga, schimbare; elipsis, lipsire; pleonasmos, prisosinţă; elinism sau grţism,  adecă grecie. Ce este sinegdohi? Este cînd aceea care a părţii, supt osebirea adăogătoriului sau a graiului, cuprinde ce este a întregimei, precum: Mă  fărîmă capul de cumplirea durerii. Ce este antimeria? Este cînd să pune parte pentru parte precum graiul în locul împărtăşirii, în loc de pildă: Cel  ce cearcă învăţătura cîştigă folosul ei, în loc a zice: cercînd învăţătura. Ce este enalaghi? Este cînd să pune înfiinţitoriul îăn  locul adăogătoriului, stepenul cel puitori în locul însuţi cu alt asemănătoriului, neamul cel lucrători în locul celui păimitori sau altă întîmplare  în locul altiia, precum: Învăţătura bisericii lui Hristos adevăr şi lumină este, în loc a zice: adevărată şţi luminată adecă luminoasă este.  Acesta să cuvine mai mult sintaxisului celui schimbători, care s-au zis. Ce este elipsis? Este cînd oareşice întru cuvîntare ales să lasă, adecă  oareşicare cuvînt trebuincios încheierii cei întregi pentru podoabă să lasă, precum: De ajuns ese cinstirea înţelepţirii la aceia carii petrec întru  dînsa. < 195/107r> Ce este pleonasmos? Este cînd oareşice să adaogă pentru întărire, care prin trebuinţa cea proastă nu s-ar cădea a să  adăoga, precum: Aşa adevărat este că mulţi chemaţi şi puţini aleşi sînt. ce este elinismul sau greţismul? Este cînd să încheie oareşicare  cuvînt după obiceiul dialectului elinesc sau grecesc, cînd să pune închipuirea cea nehotărîroare în locul numelui celui înfiinţitori sau cînd să pune  adăogătoriul în neamul cel de mijloc, înţelegîndu-se pe ascuns acest înfinţitori nume lucru, precum: Izvorul şi rădăcina bunătăţii este a  dobîndi învăţătură după obicinuinţa cea de aproape. Pigi kai pixa kalokagthias to nomimon tyhein paideias. Din cele ce nu simţi a greşi, greşind  îndoieşti păcatul tău. Ce sînt cele schimbătoare întru întîmplări?Sînt cele ce au schimbare întru adăogătoriul cel cu înfiinţitori şi  întru căderea cea numitoare cu grai. Cîte sînt? Cinci: sintsis, încheiere; silipsis, împreună luare; zevgma, înjugare; prolipsis, înainte luare; antiptosis, în  loc de cădere. Ce este sintesis? Este cînd încheierea se face cătră înţelegre, iar nu cătră cuvînt, adecă răspunde graiul sau adăogătoriul  înmulţitoriului numelui celui înfiinţitori, celui strîngători sau despărţitori însemnînd mulţime, sau cînd să  
{124} adaogă adăogătoriul nemului celui de multe feliuri măcarcăruia înfiinţitori, precum: < 196/107v> O parte de norod sînt  îmbunătăţiţi dintru dăruirea darului Duhului Sfînt, iar altă parte sînt răzvrătiţi dintru cuprinderea şi supunerea ispitelor drăceşti. Ce este  silipsis?Este cînd la doao sau mai multe înfiinţitoare schimbate întru neam, întru faţă sau întru cădere să adaogă graiul sau adăogătoriul,  totdeauna întru numărul cel înmulţitori, care să încuviinţează cu cel mai ales înfiinţitori, pentru că numărul cel înmulţitori este mai vrednic  decît cel unitori, neamul cel bărbătesc decît cel fămeiesc, faţa cea din întîi decît a doao, a doao decît a treia, căderea cea dreaptă decît cea  nedreaptă, îndreptarea cea de obşte decît cea oseită, precum: Sfinţii părinţi şi Hrisostom sînt mai aleşi decît lumina altor învăţătri.  Mucenicul şi muceniţa sînt încununaţi cu cunună bucuriei şi altele asemine. Însemnează. 1. Silipsis lucrurilor celor neînsufleţite este atuncea cînd  să adaogă adăogătorul numărului celui înmulţitori pus întru neamul cel de mijloc la doao sau la mai multe înfiinţitoare ale lucrurilor celor  neînsufleţite, sau tot de acela sau de alt schimbt neam, precum: Urîciunea, iuţimea, răul, ţinerea de rău sînt stricătoare. Neamul, vîrsta,  învăătura aducătoare de cinste sînt. Bogăţia, lauda, cinstea, veşimîntul întru ochi sînt aşezate. 2. Iară de va fi un înfiinţitori a lucrului celui  însufle/ţit, < 197/108r> altul a celui neînsufleţit, adăogăroiul cu înfiinţitoriul celui înfiinţit să încheie, precum: Povăţuitoriul corabiei şi  corabia sînt înecaţi, adecă păstoriul şi turma sînt pierduţ, sau stăpînul şi sluga. 3. Aşijderea este silipsis numerilor, cînd să adaogă graiul  sau adăogătoriul cel înmulţitori la doao sau la mai multe înfiinţitoare a numărului celui unitori. Asemine şi întru căderi este, cînd să adaogă  adăogătoriul sau graiul cel înmulţitori, încuviinţat cu căderea cea numitoare, căderii cei luutoare cei despătţite întru sine de cea numitoare cu  înainte punerea cu, precum: Gîlceava şi beţia fac pre omul batjocorit. Bogatul des şi săracul sînt nenorociţ. Pavel întru multe cu Isaia să soglăsuiesc,  adecă să potrivesc întru înţelegere. Ce este zevgma? Este cînd să adaogă graiul sau adăogătoriul care să încuviinţează cu cel mai de aproape  la doao sau mai multe înfiinţitoare despărţite cu neamul, sau cu numărul sau cu faţa; în loc de pildă: Cu neamul: Postul şi rugăciunea este  înfricoştă diavolului. Cu numărul: Banii şi aurul cîştigă omului cinste trecătoare. Cu faţa: La sarcina sărăciei au adaos greutate vrăjmaşii  crucii lui Hristos şi tu cel de aproape al lor. Prisosinţă. De să va priimi aceasta la umplerea cuvîntării întîi, să numeşte protozevgma, adecă întîi  înjugare, precum: < 198/108v> S-au biruit necurăţia de ruşine, îndrăzneala de frică, nebunia de înţelepciune. Iară de să va întîmpla la mijloc  să numeşte mesozevgmă, adecă în mijloc înjugare, precum: Chipul, vrednicia frumuseţii au de betejală să vestejaşte au de învechire. Însă  întîmplîndu-să la sfîrşit să numeşte ipozevgma, adecă pă urmă înjugare, precum: Supunerea prietin iar adevărul urîciuni naşte.  
{125}Ce este prolipsis? Este cînd oareşicăruia cuvînt întreg trecut şi împreunat cu graiul sau cu adăogătoriul numărului celui  înmulţitori să adaogă părţi întru schimbate numere şi feţe, nepoftorindu-se întru alea graiul sau adăogătoriul, dar numai  înţelegîndu-se, precum: Evangheliştii bine au vestit binevestirea mîntuirii noastre, evanghelistul Matei cu opt ani după înălţarea lui Hristos,  evanghelistul Marco cu zece, evanghelistul Luca cu cincisprezce, iar evanghelistul Ioan cu treizeci şi doi. Însemnează. Cuvîntul cel întreg mai vîrtos poate fi: 1.  Cuvîntul cel înmulţitori, 2. Numele cel strîngător, 3. Din multe unitoare, încheietura. Iară părţile: 1. Numărul cel despărţitori unul, altul, 2. În  loc de numele acesta, acela, el, 3. Numele cele osebitoare sau singuritoare. Ce este antiptosis? Este punerea uniia căderi în locul altiia, precum: Pre omul carele îl vezi este  priimitoriul şi hrănitoriul de săraci, fiul lui Avraam, în loc a zice: Omul carele îl vezi şi altele. < 199/109r> PRISOSINŢĂ. 1. Cuvîntarea ese datoare ca  să aibă trei bunătăţi: să fie îndreptată prin îndreptările sintaxisului, luminoasă şi înfrumşeţată. Acestor bunătăţi să  împotrivesc trei răutăţ sau întinări: cuvîntării cei îndreptate să împotriveşte cuvîntarea cea varvaricească, cei luminoase cea întunecoasă,  cei înfrumşeţate cea neînfrumşeţată. 2. Doao rătăţi sau grreşeli sînt prin cele ce cuvîntarea varvară să face: solichismos, adecă vorbă  rău şi nedrept încheiată, şi varvarismos, adecă vorbă varvaricească. Carele pofteşte curat şi îndreptat a grăi de acestea foarte a să depărta  trebuieşte. 3. Solichismos este vrăjmaşi neapărat şi cumplit cuvîntării cei îndreptate şi greşitoare încheiere a părţilor voroave(i). 4. Varvarismos  este cînd să întîmplă vreun cuvînt foarte varvaricesc sau prea strein de dialectul cel rumînesc cel de obşte sau măcar şi rumînesc, dar prin scrisoare  sau prin înălţarea glasului stricat. 5. Graiurile cele netrebuitoare şi de obicinuinţa dialectului rumînesc depărtate, după cum să zice în grecescul dialect  amfivologhia, adecă îndoinţă, precum taurul ce să fie, dobitoc sau munte, sau semn pre ceri, sau numele oareşicăruia om, sau rădăcina < 200/109v>  copaciului, deaca nu va fi cuvîntarea despărţită nu să înţelege. 6. Cacofaton sau eshrologos, adecă cuvînt de ruşine cînd să face întru un  cuvînt sau întru mai multe sau cînd să face defăimată lovire întru cuvinte netrebuincioasă, precum: Trimisul s-au întors îndărăt acasă de  unde au venit. Destul este a zice: s-au întors îndărăt. Aicea să cuvine şi tavtologhia, adecă tot această cuvîntare; este cînd tot acel  grai sau cuvînt  fără pricină să poftoreşte, precum: Acestea au zis care au vrut; care n-au vrut, n-au zis. Destul este a zice: Acestea vrînd au zis. Ia aminte. Să găseşte  la ritori practici şi piiţi poftorire, dar nu să socoteşte grşală, fără decît trebuinţa răstirii cei lucrătoare şi trebuincioase.  
{126} PENTRU RÎNDUIALA CEA GRAMATICEASCĂ SAU A ÎNCHEIERII. Luare aminte. 1. Căderea cea chemătoare începe încheierea,  iară de nu va fi cea chemătoare începe cea numitoare cu graiul său, sau aceea ceea ce să pune în locul cei numitoare. Dar lipsind şi aceasta, graiul feţii cei  din întîi sau cei de a doao, întru carele grai să înţelege căderea cea numitoare întru ascuns, deacă nu va fi întru arătare aşezată, sau cea  nehotărîtoare în locul căderii cei numitoare. 2. Asemine graiurile cele fără de feţe, fără căderea cea numitoare. < 201/110r> 3. Aşijderea  părticelele spregrăirilor cele ce însemnează lepădare, îndemnare, poftire, chemare, arătare, întrebare, şi părticelele puteriicei ce să înalţă,  după cum sînt acestea: cînt, oareşicînd, pînă cînd, aşa şi alte spregrăiri de cele de asemănare. Asemine împreunările cele înainte puae şi  de obşte şi toate în mijloc aruncările. 4. Numele cel adăogător carele îndreptează pre înfiinţitoriul întru căderea cea numitoare, sau  înfiinţitoriul pre cele numitoare, sau spregrăire arătăroare căderea cea numitoare. 5. Graiul cel cu feţe închipuirii cei hotărîte începe rînduiala,  iară de nu va fi acesta şi va fi grai fără de feţe, de la acela să poate începe rînduiala. Iară de va fi închipuirea cea nehotărîtă, de la aceea cu  căderea cea pricinuitoare, pre care luiş o priimeşte, fiind căderea înainte pusă. 6. Spregrăirile cele ce luminează pre graiul. 7. Căderea cea numitoare, de va  fi stăpînitoare, sau cu aceea va fi încheiat adăogătoriul stăpînitori, trebuie să se cerce prin îndreptările numelor acelora. Ia aminte. Cuvîntul care  rînduieşte pre alt cuvînt a să încheia cu vreo cădere să numeşte stăpînitori sau rînduitori, iară cel încheiat stăpînit sau rînduit. 8. După  căderea cea numtoare urmează graiul cel hotărîtor, sau după graiul cel hotărîtori căderea cea numitoare. < 202/110v> 9. După grai urmează căderile  cele nedrepte întru rînduiala sa sau într-alt chip încheietura cuvîntării, sau alt oareşice încheiat în locul căderii cei nedrepte. Asemine cele  nehotărîtoare, înainte punerile, spregrăirile şi împreunările. 10. Periodul cel nou noao încheiere pofteşte. 11. Înainte adăogătoriului merge  înfiinţitoriul, iar cel ce are pre căderea sa îndreptată urmează celui adăogători. 12. Iară de va fi lipsă dintru acestea, cu cuvintele cel pe ascuns  înţelegătoare să se împlinească.  
{127}< 203/111r> RÎNDUIALA TEHNOLOGHIEI adecă împreună grăirii cei prin meşteşug pentru cuprinderea sintaxisului adecă  încheierii, după întrebările şi răspunsurile celuia ce truieşte cu acelea. Întru pildă s-au aşezat această următoare înţelegere: Dreptatea  singură cînd vine la ocară şi este întru obidă adevărul, şezîndgrozăvia întru scaunulpolitiei şi trecîndu-să cu vederea foarte  înţelepcinea de prostime, ruşine dobîndeşte vrednicia de acestea socotindu-să şi vremea aceea a fi întru vai şi ah. Întrebarea învăţătoriului.  Această înţelegere, după rînduiala sintacticească, cîte părţi întru sine cuprinde? Răspunsul ucenicului. Opt: 1. Dreptatea, ocara, obida, adevărul,  grozăvia, scaunul, politia, înţelepciunea, prostimea, ruşinea, vrednicia, vremea sînt a rînduielii numelui. 2. Singură, acestea, sînt a rînduielii în loc de  numelui. < 204/111v> 3. Vine, este, dobîndeşte, a fi, sînt a rînduielii graiului. 4. Şezînd, trecîndu-să cu vederea, socotindu-să sînt a rînduielii  împărtăşirii. 5. La, întru, sînt a rînduielii înainte punerii. 6. Cînd, foarte, sînt a rînduielii spregrăirii. 7. Vai şi ah sînt a rînduielii în mijloc  aruncării. 8. Şi este a rînduielii împreunării. Întrebare. Înţeleptule învăţător, după luminata cunoştinţă a priceperii  învăţăturilor celor dătătoare de cunoştinţă arată-mi cu adevăr începutul gramaticii unde au fost, după cum mi-ai arătat începutul  slovelor întru (rînduiala) tehnologhisirii etimologhiii.  
{128} Răspuns: Iubitoriule de cunoaşterea învăţăturii, ia aminte: Gramatica o au izvodit întîi un elin, anume Promoteu, iar în alte părţi o  au dus alţii, după cum în Roma o au adus un om oarecarele anume Crates Maleotes, cînd l-au trimis împăratul Attal, între al doilea şi al treilea război  punicesc. Aceasta este după mărturisirea sfintei şi dumnezeieştii pravili, list 45. Fără înţelegere sau dezlegare întru această cuvîntare. Graiul cel cu  feţe este, cine este? Adevărul este. Unde sau întru ce este? Întru obidă. Cînd ce face? Cînd vine. Cine vine? Dreptatea. Care dreptate? Singură dreptatea. La  ce vine? La ocară. < 205/112r> Ce făcînd? Şezînd. Cine şezînd? Grozăvia. Unde sau întru ce? Întru scaunul. Întru al cui scaun? Întru scaunul  politiei. Şi ce făcîndu-să? Trecîndu-să cu vederea. Cine trecîndu-să cu vederea? Înţelepciunea. De cine? De prostime. Ce feli? Foarte. Aşa  întîmplîndu-să, ce face? Dobîndeşte. Cine dobîndeşte? Vrednicia. Ce dobîndeşte? Ruşine. De cine sau de la cine? De acestea sau de la acestea.  Ce întîmplîndu-să? Socotindu-să. Cine socotindu-să? Vremea aceea. Ce a face? A fi. Întru ce a fi? Întru vai şi ah. Ce însemnează Dreptatea  singură cînd vine la ocară? Însemnează: Omul numai cel drept sau fapta lui să ocăraşte de alţii ori la judectă, ori la sfătuiri, ori la tîrguri, ori  întru adunări, sau ori în ce loc. A căriia încheieri este cuvîntarea acesta? Este a sintaxisului celui întru obşte încheietori, rînduitori, prost şi  următori îndreptărilor. Bine este cuvîntarea aceasta încheiată? Bine. Pentru ce? Pentru că s-au încheiat adăogătoriul cu înfiinţitoriul întru un  neam, întru un număr şi întru o cădere. Prin care cădere? Adăogătoriul numelui, şi altele, faţa 136. Şi încă pentru ce este bine încheiată?  Pentru că graiul cel cu feţe stăpîneşte căderea sa. Pre care cădere stăpîneşte? Pre cea numitoare. Prin care îndreptare? Tot graiul cel hotărîtori,  şi altele, faţa 152, < 206/112v>şi prin îndreptarea aceasta: Cele trecătoare, şi altele, faţa 174. Adecă cuvîntul acesta singură este încheiat întru  neamul, întru numărul şi întru căderea cuvîntului acestuia înfiinţitor dreptatea şi este întru căderea cea numitoare. , după puterea cuvîntului  acestuia vine, care stăpîneşte pre căderea cea numitoare, cel ce şi pre altă cădere cu înainte punerea sa priimeşte, precum pre această cădere ocară  cu înainte punerea la. Această înainte punere la pre care cdere stăpîneşte? Pre cea pricinuitoare. După care îndreptare? Cincisprezece, faţa 175. Ce este  şi este întru obidă adevărul, şăzînd grozăvia întru scaunul politiei şi trecîndu-să cu vederea foarte înţelepciunea de prostime, ruşinea  dobîndeşte de acestea, socotindu-să şi vremea aceea a fi întru vai şi ah? Însemnează: Omul cel adevărat adecă cel îmbunătăţit şi  hrănit întru legea Domnului să obideşte, să prădează, să huleşte, să izgoneşte de alţii, stăpînind varvarii, oamenii cei neprocopsiţ şi  neîncvăţaţi pre cei înţelepţi şi cărora li să  
{129} cuvine stăpînirea şi necăutîndu-să înţelepciunea şi urîndu-să învăţătura de varvari şi de oamenii cei  neînvăţaţi prea tare prin acestea oamenii cei vrednici şi iscusiţi întru învăţătură şi întru alte bune fapte să ruşinează de alţii  neiscusiţi, dar şi vremea aceea întru carea să întîmplează acestea este întru durere şi întru vaiete, adecă norodul prin acei stăpînitori fără   < 207/113r> cunoştinţă. A căria închideri este cuvîntarea aceasta? A sintaxisului celui întru obşte încheietori, rînduitori, prost şi următori  îndreptărilor. Este bine încheiată cuvîntarea aceasta? Este. pentru ce? Pentru că urmează îndreptărilor. Şi împreunează sau despărţeşte?  Împreunează. Pentu ce?  Pentru că altă noao întreagă încheie şi de cele trecute şi înainte puse le înjugă. Ce înjugă aicea?  Înjugă pre  obida adevărului de ocara dreptăţii. Prin care îndreptare? Împreunările, şi altele, faţa 182. Este pre care cădere stăpîneşte. Pre cea numitoare, pre  adevărul. Pentru ce? Pentru că este grai cu feţe hotărîtori. Prin care îndreptare?  Tot graiul cel hot(ărîtor), şi altele, faţa 152. Această înainte punere  întru pre care cădre stăpăîneşte? Pre doao căderi, pre cea pricin(uitoare) şi pre cea luut(oare), ar aicea au priimit pre cea luutoare, obidă.  Pentru ce?  Pentru că însemnează mişcare în loc. Prin care îndreptare? Întru sau în cînd , şi altele, faţa 177. Şezînd pre care cădere priimeşte? Pre care  graiul său cel hotărîtori, de la carele au purces, au priimit, pre grozăvia. Prin care îndreptare? Împărtăşirile dobîndesc , şi altele, faţa 173.  Cuvîntul acesta pentru ce s-au aşezat întru împărtăşire? < 208/113v> Pentru că sînt doao graiuri din cele ce ales unul s-au prefăcut întru  împărtăşire. Prin care îndreptare? Fiind doao graiuri , şi altele, faţa 173. Întru, precum în trecuta faţă, întru al cincisprezecelea rînd, cu numele  său scaun. Politiei pentru ce s-au pus întru căderea cea născătoare? Pentru că sînt doao înfiinţitoare de despărţită înţelegere spre  arătarea lucrului celui stăpînit. Prin care îndreptare? Înfiinţitoriul cu înfiinţitori , şi altele, faţa 137. Şi asemine precum în faţa cea trecută,  întru al şaselea rînd. Trecîndu-să cu vederea pre care cădere stăpîneşte? Pre aceea pre carea o au priimit graiul acela de la carele au purces. Prin care  îndreptare? Împărtăşirile dobîndesc , şi altele, faţa 173. De la care grai au purces? De la acest grai pătimitori mă trec cu vederea. Pre care cădere  priimeşte acest grai? Pre cea luutoare, de prostime. Prin care îndreptare? Graiurile cele pătimitoare , şi altele, faţa 161. Şi încă pre care cădere priimeşte?  Pre cea numit(oare), înţelepciunea. Prin care îndreptare? Tot graiul cel hotărîtori , şi altele, faţa 152. Ce feli de cuvîntare este aceasta? Pătimitoare.  Poate-să muta întru cea lucrătoare? Poate. Cum? Graiul cel pătimitori şi cea dintru el împărtăşire întru cea lucrătoare, trecîndu-să cu  vederea să mută întru acest chip: trecînd < 209/114r> cu vederea, cea numitoare întru cea pricinuitoare, pre înţelepciunea, şi cea luutoare întru cea  numitoare, prostimea.  
{130} Prin care îndreptare? Însemnează. 1. Voroavă , şi altele, faţa 161. Foarte pentru ce s-au pus? Pentru mai luminoasa înţelegerea  cuvîntului. Prin care îndreptare? Spregrările să supun , şi altele, faţa 177. Ruşine dobîndeşte vrednicia de acestea. Dobîndeşte cîte căderi  stăpîneşte? Pentru că este grai hotărîtori, stăpîneşte pre căderea cea numitoare, după îndreptarea aceasta: Tot graiul cel hotărîtori , şi altele,  faţa 152. Şi prin priimirea înainte punerii cu căderea sa, de acestea, prin această îndreptare: Cele trecătoare , şi altele, faţa 174. Socotindu-să şi  vremea aceea, precum în faţa cea trecută întru al unsprezecelea rînd, prisosind încheierea adăogătoriului acestuia aceea. Prin care îndreptare?  Adăogătoriului numelui , şi altele, faţa 136. A fi pentru ce s-au aşezat întru cea nehotărîtoare? Pentru că dintru doao graiuri sau dintru un grai şi o  împărtăşire graiul să aşază întru cea nehotărîtoare. Prin care îndreptare? Cînd să încheie doao graiuri, faţa 165. Cea nehotărîtoare  prin ce să dezleagă? Prin aceste părticele < 210/114v> ca să sau să, precum: ca să fie. Prin care îndreptare? Des aceste nehotărîtoare , şi altele, faţa  166. Întru, asemine precum s-au zis mai sus. Vai şi ah ce putere au? După despărţirea cea din întîi sînt în mijloc aruncări, precum vai  stăpîneşte multe căderi, după îndreptarea aceasta: În mijloc aruncarea , şi altele, faţa 180. Dară după despărţirea a doao, prin firea dialectului,  s-au pus în loc de nume înfiinţitoare, în loc dedurere şi vaiete. Oare este întru aceasta cuvîntare vreo alegere sau schimbare? Este încheierea  schimbării? Prin care îndreptare? Sinonimia , şi altele, faţa 191, precum: Dreptatea singură cînd vine la ocară şi este întru obidă adevărul , şi altele,  şi prin această îndreptare: Enalaghi , şi altele, faţa 191, precum vai şi ah, în mijloc aruncări, în loc de nume înfiinţitoare durere şi vaiete. Oare are  cuvîntarea aceasta vreo închipuire? Are pre enalaghi dreptatea în locul omului dirept , şi altele, şi are pre elipsis  de acestea, în locul ocării, obidei şi  grozăviei. Prin care îndreptare? Ce este enalaghi , şi altele, faţa 191, şi mai jos: Ce este elipsis , şi altele, faţa 194. < 211/115r>  
{131} PARTEA A PATRA. PENTRU PROSODIE. Ce este prosodia? Este partea a patra a gramaticii, ceea ce supt măsurarea slovenirilor celor  însemnătoare "cît" învaţă a încheia stihuri. Cuvîntul acesta este încheiat dintru această înainte punere grecească pros (pros), care  încheindu-să întru multe feliuri cu căderi însemnare de multe feliuri are, dintru care un ade obşte să pune înainte pros încheindu-se cu căderea  cea născătoare însemnează "de la " sau într-alt chip "cătră" sau "pentru", şi din acest nume grecesc odi (odi), "cîntare" însemnînd. Ce este stihul?  Este încheiere sau rînduire îndreptătoare a pasurilor celor întru neam sau în număr ştiut, cela ce să cuprinde dintru vremi şi dintru numerile  slovenirilor. Din ce să cuprinde stihul? Din pasuri sau picioare. Ce este pasul sau piciorul? Este o parte a stihului hotărîtă prin ştiut număr şi rînduială a  slovenirilor. Din ce să cuprinde pasul? Din sloveniri. Ce este slovenirea?. Caută la faţa. Slovenirea din ce să cuprinde? Din slove. < 212/115v> Ce este slova?  Caută la faţa. PENTRU DESPĂRŢIREA SLOVELOR. S-au zis la ortografie, faţa. PENTRU SLOVENIRI. Care este ştiinţa cea dintîi a slovenirilor? 1.  Este ca să fie parte oareşicăruia cuvînt ştiut sau cuvînt întreg, pentru că într-alt chip nu să poate hotărî vremea, precum: scor- întru  cuvîntul scorpie sau scornesc.  
{132} 2. Asemine să cuvine a fi slobodă de îndoire, precum: somn "durmire", fiind cea dintîi lungă, somn "peşte", fiind cea din întîi scurtă.  Care este ştiinţa a doao a slovenirii? Despărţirea. În cîte chipuri să despărţeşte slovenirea? În doao: întru pricina aşezării şi vremii. De  cîte feliuri este cea întru pricina aşezării?  De trei feliuri: Cea dintîi puindu-să Începutul cuvîntului Cea din mijloc puindu-să Întru mijlocul  cuvînt(ului) Cea de pe urmă puindu-să Întru sfîrşitul cuvîntului precum cin-sti-re. Însemnează. O slovenire este cea din întîi precum şi  cea de pre urmă şi tot cuvîntul cel monosilavicesc, dar celelalte să socotesc întru cele de mijloc, precum: dă-ruiri-le, om. Ce este pricina vremii? Este  măsură scurtă sau lungă după vreme, adecă lungirea sau scurtarea a glasnicei sau a slovenirii. Măsura cea scurtă este ceea ce se cuprinde dintru o vreme, a  căriia închipuirea < 213/116r> este într-acestaş chip: .... Cea lungă este ceea ce dintru doao vremi a cărora ca dintru doao scurte să face o lungire, a  căriia închipuirea este întru acest chip: .... De cîte feliuri este cea întru pricina vremii? De trei feliuri: lungă, avînd măsură lungă, prin care întru stih  numărul să înalţă; scurtă, avînd măsură scurtă, prin care să scurtează; de obşte, ceea ce sau lungă sau scurtă poate fi în stih. PENTRU  CUNOAŞTEREA VREMILOR. În cîte închipuiri să cunoaşte vremea? În trei chipuri: prin firea slovelor, prin firea dialectului şi prin punere. I. Pentru cele  ce se cunosc prin firea slovelor. 1. Slovele cele singur glasnice sînt scurte: e, o, u. 2. Să osebesc acestea, sînt lungi: i, e, ă, o. 3. De doao ori glăsuitoare şi cele  osebite şi neosebite sînt lungi: u, î, ia, e.Însemnează. u în mijlocul cuvîntului poate fi, pentru trebuinţa stihului, numai să se lipsească o şi să se  scrie y. 4. Aceste slove sînt de obşte: a, i, v, iu. II Pentru cele ce să cunosc din firea dialectului. 1. Un cuvînt o înălţare numai ascuţită are, ceea ce  înălţîndu-să întru slovenire întru stih este lunga.  
{133} 2. Cuvîntul cel monosilavicesc să ascuţeşte, precum: om. < 214/116v> 3. Cuvîntul cel de trei sau de mai multe sloveniri întru mijloc să  ascuţeşte, precum: băuturile. Cele mai multe firea dialectului va arăta. III Pentru cele ce să cunosc prin punere. 1. Fiind glasnică înaintea glasnicei este  scurtă, precum: moarte. 2.Fiind glasnică înainte de doao soglasnice sau înaintea uniia îndoite este lungă, precum: cinstea, Artaxers. 3. De va fi soglasnica la  sfîrşitul cuvîntului celui înainte pus, fiind soglasnică întru începutul cei următoare, este lungă glasnica soglasnicei cei dintru sîrşitul cuvîntului,  precum: dar Domnului. 4. De va fi la sfîrşitul cuvîntului glasnică, începîndu-să cel următori de la doao soglasnice sau una îndoită, este lungă,  precum: cartea psalmistului. 5. De ce să va sfîrşi cuvîntul la soglasnică şi să va începe cel următori de la glasnică, cea dintîi este scurtă, precum:  om este. PENTRU PASURILE SAU PICIOARELE STIHURILOR. Ce este pasul sau piciorul stihului? Caută faţa 219. De cîte feliuri este pasul? De multe feliuri, pentru  rînduiala sa cea de multe feliuri, iară trebuinţa cea de acum arată a fi de doao feliuri: prost, precum spondeos,  -ul, -i; încheiat, precum proţelevmatic, care stă  din doi pirihii. < 215/117r> Ce este cel prost? Este cel ce de la alt pas nu purcede, precum troheos sau trohei. Cîte pasuri sînt proaste? Doaosprezece, şi să împart  întru disilavi şi trisilavi. Ce este pasul disilav? Este carele din doao măsuri scurte sau lungi este cuprins, precum: Spondei  ... ceara. Pirihii  ... casa. Trohei ... cinste. Iamv  ... voiesc. Ce este pasul trisilav? Este cel ce din trei măsuri scurte sau lungi să cuprinde, precum: Molos sau sau trimacr ..... precum: niminea. Trivraheu ..... moşie,  Amfimacr ...... a veni. Amfivraheu ..... ştiinţe. Dactil ..... oţie.  
{134} Anapest ..... şederea. Vakheu ...... ferirea. Polimvakheu ..... inima. Ce este pasul cel încheiat? Este cel ce dintru cele proaste să încheie şi stă  dintru patru măsuri scurte sau lungi, precum horiamv, din trohei şi iamv să încheie, cele ce sînt şaisprezece, < 216/117v> dar dintru trebuinţa cea de stihuri,  precum la elini, la latinescul dialect, la sloveni, aşa şi întru rumînescul dialect să lipseşte. PENTRU STIH. Ce este stihul? S-au zis la faţa 219. Cîte  trebuiesc socotite întru stih? Trei: părţile, pătimirile şi neamurile. Cîte sînt părţile stihului? Una: piciorul sau pasul. Cîte sînt pătimirile? Trei:  măsurarea, tăierea şi furma. Ce este măsurarea? Despărţirea stihului prin pasuri. În cîte chipuri este măsurarea? Întru un chip, prin monopodie. Ce este  tăierea? Tăierea (grec. tomi, leten coesura) este o slovenire după un întreg pas piiticesc, întru sfîrşitul tot a aceluia cuvînt, întru acest chip aşezată ca  prin sine singură întreg pas nu poate să facă, fără numai jumătqare de parte a pasului celui următori închipuieşte. Însemnează. Fără de  tăiere, stihul fieştecăruia neam este foarte depărtat de alegerea stihurilor. Ales este ca tot cuvîntul să aibă tăiere. Ce este furma sau shima? Este pătimirea  stihului, făcîndu-să schimbare pentru trebuinţa stihului. Cîte sînt? Cîte întru sintaxisul cel închipuitori, care s-au zis la faţa. Cele ce să trebuiesc  pentru îndestulare sau < 217/118r> pentru lipsă, sau pentru alegere întru stih. PENTRU NEAMURILE STIHURILOR. Cîte sînt neamurile stihurilor? Multe sînt,  dar mai alese şi mai trebuincioase treisprezece: exametr sau iroicesc, pentametr sau eleghiacesc, iamvicesc, horiamvicesc sau asclipidiacesc, troheicesc, arhilohicesc,  falevţicesc, saficesc, anacreonticesc, aristofanicesc sau anapesticesc, leonicesc, decasilavon şi stihul cel amestecat.  
{135} PENTRU STIHUL CEL IROICESC. Acest stih să trebuieşte la închipuirea faptelor iroilor, înălţaţilor domni, puternicilor împăraţi  şi altora asemine. Să cuprinde dintru şase pasuri, a cărora patru sînt dactili sau spondei, al cincilea negreşit dactil, al şaselea spondei sau trohei. Neamul acesta  pofteşte ca rîndul al doilea întru un chip să răspunză spondeul sau troheul, avînd la cea de lîngă cea de pe urmă slovenire înălţare ascuţită,  precum va arăta paradigma. ......   Zic priveşte, păminteanule, greşalele / tale, Părăseşte-le, / lase-le, / dintru ştiinţa ta / ia-le.  Însemenează. 1. În locul al cincilea în locul lui dactil să pune spondei şi să numeşte stihul spondeicesc, pentru aceasta mai vîrtos < 218/118v> cînd  să va închipui oareşicare mare vrednicie, sau alegere, sau bucurie, sau mare întristare. 2. Neamul acest iroicesc să încheie şi într-alt chip, adecă să  cuprinde din treisprezece sloveniri de obşte, tăindu-să după a şaptea slovenire, luînd seama ca doao stihuri asemine să răspunză, precum: Nimic nu e  norodul / cel fără ştiinţă, Căci ce zic astăz, mîine / nu fac au voinţă; Într-un ceas tot laudă, / într-altul huleşte, Într-o zi să  smereşte, / într-alta să măreşte, Într-un an de tot răul / el să înfrînează, Dară în zece tot răul / va da de tot să-l vază. PENTRU  STIHUL CEL ELEGHIACESC. Acest stih are cinci pasuri şi să împarte între doao emestrihii, a cărora cea din întîi primeşte pre spondei sau dactili întru  doao pasuri rămîind o slovenire lungă, ceea ce sfîrşaşte cuvîntul, numindu-să jumătat de pas, dar cea de pe urmă priimeşte doi dactili,  rămîind o slovenire lungă sau scurtă, care doao jumătăţi de pasuri împlinesc pasul al cincilea, răspunzînd întru un chip rîndul al doilea.  Paradigma: ......... Cinstea şi pacea sînt de tot aşezate < 219/119r> Ca neşte direptăţ să fie adunate. Însemnează. 1. Stihul cel iroicesc sau cel eleghiacesc  foarte ales săvîrşaşte cuvîntarea.  
{136} 2. Stihul cel eleghiacesc să încheie şi întru acest chip: să cuprinde din 12 sloveniri de obşte, tăindu-să după a şasea slvenire,  asemine şi din 11, tăindu-să după a cincea, răspunzînd asemine. Paradigma: Nesaţul au dat   şi aurul vine Să se calce cel bun   de limbă streină;  Pînă au fost lemn iar   nu aur trebuire, Nu s-au auzit de    oşti şi de robire. De sloveniri 11: Mulţi de oameni de   tot să ruşinează, Iar nu de cuget   şi  să înfrînează. PENTRU STIHUL CEL IAMVICESC.Este carele întru locurile cele neasemine (întru locul cel din întîi, 3, 5, 7) pre iamv, spondei, trivraheu,  anapest sau pre dactil priimeşte, iară întru cele asemine (întru al doilea, 4, 6, 8) pre iamv sau tivraheu sau în locul lu(i) iamv des pre pirihii. Sînt încă stihuri  iamviceşti dimetra adecă de patru pasuri. Să numesc trimetra, adecă de şase pasuri, tetrametra, de opt. arătarea: ....... Pir(ihii) în loc(ul) lui iamv. < 220/119v>  Cinstitoriului om  şi smerit să fce patridei lăudare, dar cel ce să măreşte des să face patridei stricare. Însemnează. 1.Dimetron are patru pasuri, întru 1,  3, pre iamv, spon(dei), dact(il), anap(est) sau tivraheu, întru 2 pre iamv sau trivraheu sau dactil. 2. Trimetron este de doao feliuri: curat şi necurat. Cel curat să cuprinde  numai din singuri iamvi şase. Cel necurat sau amestecat are şase stepene, asemine stihului iamvicesc. PENTRU STIHUL CEL HORIAMVICESC (SAU)  ASCLIPIDIACESC. acet stih osebit să numeşte dimetron acatalecton, cel ce să cuprinde din patru pasuri; întîi are pre spondei, a doao şi a treia pre horiamv, a  patra pe pirihii sau iamv. Paradigma: ...... Învăţătura drept tot lucrul alege, Împlinind toată fapta după lege.  
{137} Este încă un neam horiamvicesc, care să cheamă greceşte tetrametron akatalekton, sau întru trebuinţa cea mai deasă scazon, avînd la  sfîrşit pre spondei sau trohei, întu al cincilea pas numai pre iamv priimind. Aşijderea să află pentametron acatalecton. PENTRU STIHUL CEL TROHEICESC.  Stihul cel troheicesc este carele întru locurile cele neasmine (întru 1, 3, 5, 7) priimeşte pre trohei sau pre < 221/120r> trivraheu, dar întru cele asemine, întru al  doilea, 4, 6, 8, pre trohei, sau spondei, sau trivraheu, sau anapest, sau dactil, măcar că să află neamul acesta întru multe schimbări, precum şi cel iamvicesc,  după cum să găseşte troheicesc dimetron, troheicesc tetrametron alcmanicesc, dar cel întru mai deasă trebuinţă este acest de opt pasuri, cel ce pre al optulea  pas îl săvîrşaşte cu o slovenire lungă sau scurtă. Paradigma:  .....   . Cinsteşte pre tot neamul omenesc după cum să cade, Arată cătră toţi  omeneşti adeverite roade. PENTRU STIHUL CEL ARHILOHICESC. Aest stih este de multe feliuri: trimetron catalecton, dactilicon dimetron, ipercatalecton dacilicon,  eptametron acatalecton, iamvicon dimetron iperctatalecton, dar a celui mai trebuincios şi mai ales este rînduiala: ..... Pricină dreaptă norodu foarte mare are Carele  să află supus adeverinţii acei tare. PENTRU STIHUL CEL FALEVŢICESC. Acest stih să numeşte endecasilavon, cel ce avînd cinci pasuri < 222/120v>  primeşte întru cel dintîi pre spondei, sau trohei, sau iamv întru al doilea  
{138} pre dactil, întru 3, 4, 5, pre trohei. Dar mai ales arată cel de unsprezece sloveniri proaste să se trebuiască, precum: Mai bine este unui singur mie  Pururea a fi trăind în pustie, Cu fieri, gol sătos, flămînd a petrece, Decît lumea cu ah să mă înnece. PENTRU STIHUL CEL SAFICESC. Acest stih , iar  endecasilavon numindu-se, are cinci stepene, a cărora cel din întîi priimeşte pre trohei, 2 pre spondei, 3, pre dactil, 4 şi 5 pre trohei, iar după ce se încheie  trei stihuri ales să pune stihul adonicon dimetron, care să cuprinde dintru un dactil şi un spondei sau un trohei, după obiceiul elinesc mai vîrtos, precum: ...... Cine  au stricat rînduiala prea des (?) Omul neales. Însemnează. 1. În locul al doilea, în loc de spondei să poate pune horei. 2. Acest stih să poate încheia şi  întru acest chip: cuprinzîndu-să din unsprezece sloveniri, după a cincea slovenire făcîndu-să < 223/121r> tăiere, după trei stihuri urmează un  stih adonicesc prost care să cuprinde sin cinci sloveniri, precum: Cinstea, podoaba are măsurare, Ca să nu fie în lege stricare, Nici în rînduieli drept nici o perire,  Tot cu ferire. PENTRU STIHUL CEL ANACREONTICESC. Acest stih să numeşte şi eptasilavon, locuri avînd trei şi o slovenire, întru 1 priimeşte pre iamv,  sau trivraheu sau anapest, sau spondei, întru 2 şi 3 pre iamv, şi o slovenire lungă sau scurtă, precum: ..... Bogatul adevărat Să să arate curat.  
{139} PENTRU STIHUL CEL ARISTOFANICESC SAU ANAPESTICESC. Neamul stihului acestuia este de multe feliuri, dar cel mai ales priimeşte între  doao picioare pre anapest sau spondei, întru al treilea pre anapest numai, rămîind o slovnire lungă sau scurtă. Paadigma: ..... Scumpul om des prea asupritori,  Totdeauna dojenitori. < 224/121v> PENTRU STIHUL CEL GLICONICESC. Acest stih să cuprinde dintru un spondei şi doi dactili, precum: ...... Cinstea des răul  ş-alege, Dar nu vine după lege. Însemnează. Încă mai sînt  trei neamuri de stihuri, dar precum întru cei streine dialecturi aşa şi întru dialectul cel  rumînec să lipseşte de trebuire dar pentru ştiinţa acelor neamuri să va arăta încheierea şi rînduiala lor dintu ce să cuprinde. 1. Stihul cel feecraticesc  este de doao feliuri. Unul carele are trei pasuri, întru cel dintîi şi al treilea priimeşte pe spondei, întru 2 pre dactil; al doilea să cuprinde dintu patru pasuri, întru  1 şi 2 pre dactil, întru 3 pre horei, întru 4 pre horei su spondei priimeşte. 2. Stihul cel alcaicesc, avînd patru pasuri, întru cel dintîi priimeşte pre spondei su  trohei, întru 2 pre vakheu, întru 3 şi 4 pre dactil. 3. Stihul cel alcmanicesc sau pindaricesc, avînd patru pasuri, priimeşte întru 1 şi 2 pre dactil, întru 3 pre  dactil sau trohei, întru 4 pre trohei sau spondei. Luarea aminte. 1. Stihurile întru sine a să amesteca cu multă schimbare pot, precum scriind eleghii măcarcăruia  exameter să supune pentametron, întru facerea odelor exametra < 225/122r> cu cele iamviceşti, iamvica dimetra cu trimetra cu cele saficeşi, cele saficeşti cu cele  gliconiceşti. 2. Întru stihurile cele iamviceşti şi altele, ia aminte cînd să găseşte lipsă vreo slovenire. Să numesc oareşicare stihuri acatalecta, căora  nimic la sfîrşit nu este lipsă, dar alte oareşcare catalecta, cărora o slovenire este lipsă, alte oareşcare vrahicatalecta, cărora un pas este lipsă, altele  ipercatalecta, cărora la sfîrşit o slovenire prisoseşte.  
{140} 3. Slovenirea cea de pre urmă a fieştecăruia stih osebit este de obşte, adecă cea scurtă în locul cei lungi, cea lungă în locul cei scurte, de  cîte ori va fi trebuinţă poate să se schimbe. 4. O slovă în locul altiia pentru trebuinţa stihului slobod să pune. PENTRU STIHUL CEL LEONICESC. Acesta  să cuprinde dintru patrusprezece sloveniri, întru carele dintru a opta slovenire să pune tăierea, ceea ce întru doao loruş asemine răspunzătoare să  împarte, iară ceealaltă parte a stihului, care să numeşte cadenţia, stă dintru şase sloveniri şi numai la sfîrşit are răspunzătoare stihului al doilea,  precum: Des cînd vine, fiind bine, omului avere, Tot ce e rău, din gîndul său, şi scîrbirea piere. PENTRU STIHUL CEL DECASILAVON. Acesta  cuprinzîndu-să din zece sloveniri, după a patra sau a cincea slovenire să taie, precum: < 226/122v> Averea, cinstea, sînt trebi alese, Făcînd răzvrătiri  şi schimbări dese. Însemnează. Stihurile cele de noao, de opt, de şapte, de şase, de cinci şi de patru sloveniri lepădă pre tăierea cea din mijloc.  PENTRU STIHUL CEL AMESTECAT. Acesta avînd unsprezece sau opt sloveniri întru acest chip să mută: sfîrşitul celui dintru întîi răspunzînd celui  de al treilea şi a celui de a doao celui de a patra, la a căruia sîrşi(t) să adaogă distihon, precum: Cît e traiul, omul tot să sileşte Pune osteneală, muncă,  silire, Ca slăvit să fie, mîhnit priveşte Pentru prea deşarta de tot mărire. Nu să odihneşte nici într-o noapte, Numărul pune tot cu socotinţă, Ca  să se mire lui norodul foarte, Dintr-a lui deşartă adeverinţă. Nu-ţ aduci aminte de a ta moarte, că va să se surpe lumeasca soarte.  
{141} Însemnează. Acest neam de stihuri cînd să cuprinde din opt sloveniri, la sfîrşit nu să adaogă istihon, precum întru acest feli de neam.  2. Să află încă de asămănarea aceasta mai multe neamuri de stihuri, < 227/123r> precum tricolon, care cuprinde trei, tetracolon, carele cuprinde patru, rareori  să trebuieşte şi dicolon, unele cu tăiere, altele fără tăiere. PENTU RITM. Ce este ritmul? Este adunarea sau piima multora stihuri întru o cuprindere. Cîte  sînt neamurile sau numirile ritmurilor? Noaosprezece: epicon sau epicesc, liricon sau liricesc, imnos sau evharistion, paneghiricon sau encomiaticon, gheneatlicon,  epitalamion, propemticon, bucolicon sau gheorghicon, patopoeia, monocolon, dicolon, tricolon, monostihon, distihon, distihon, tetrasihon, exighimaticon, dramaticon,  tehnopegnion sau tehnopegnicesc. Ce este stihul epicesc? Este cel ce dintu un neam metricesc să cuprinde. Ce este cel liricesc? Este cel ce să cuprinde din multe feliuri de  neamuri metriceşti.  Care sînt ritmutilr cele epiceşti şi liriceşti? 1. Cel iroicesc, care să cuprinde din stihuri exametriceşti. 2. Eleghiacesc, care să cuprinde din  exametr şi pentametr, amestecat, încuviinţindu-să oricăriia întristări. Aicea să cuvine şi epitafion şi epichedion. Ce este imnos sau evharistion? Este  lauda sau bine mulţămirea < 228/123v> lui Dumnezeu prin stihuri bine cuvîntată. Ce este ritmul cel paneghiricesc su encomiasticesc? Este lauda şi slăvirea  orişicăriia veniri. Ce este cel gheneatlicesc? Este bucurie binecuvîntată întru oareşicare naştere.  Ce este cel epitalamicesc? Este oareşicare facere bine  lăudată întru oareşicare nuntă. Ce ese cel propemticesc? Este închipuirea căii oareşicăruia. Ce este cel bucolicesc sau gheorghicesc? Este cuvîntare  pentu lucrurile cele sălbatice.  
{142} Ce este patopeia? Ese însămnarea sau închipuirea pătimirii oareşicăruia lucru. Acestea au luat numirea sa de la materia lucrului. Ce este  monocolon? Dicolon? Tricolon? Este carele un neam metricesc are, doao , trei, nici să înalţă mai sus întru ode. Acestea au priimit numirea sa de la schimbarea  neamului măsurii.  Ce este monostihon?  Distihon? Tristihon? Tetrastihon? Este carele un stih cuprinde, doao trei patru. Acestea au luat numirea de la numărul stihurilor.  Ce este exighimaticesc? Este cînd este grăitoarea faţă a piitului numai singur.  Aicea să cuvine ritmul cel didacticesc, istoricesc, iticesc, epigrama, emblema. Ce este  dramaticesc? Este cînd alte feţe grăitoare să < 229/124r> aduc, după cum este comedia, traghedia, ecloghi, satira. Acestea au priimit numirea sa de la lucrul cel ce  să face. Ce este ritmul cel tehnopegnicesc?  Este cînd dintru stihuri prin alt meşteşug  purcede o numire. De cîte feliuri este ritmul cel tehnopegnicesc? De trei  feliuri: slovenicesc, sau meşteşugit prin slove, ritoricesc, matematicesc. Ce este cel meşteşugit prin slove? Este a căruia slovele cele dintru întîi sau cele din  mijloc, sau cele de lîngă sfîrşit fac oareşicare cuvîntare, care să numeşte ahrosticon, precum: Hristos a tot puternic îndurat Înpărat, Ridicînd pre  tot omul călcat şi îndurat, Israilul cel nou de Hristos e priimit Să fie numai curat, drept şi prea umilit. Tot pomul din roade prea des să adeverează, Omul şi  credinţa prin fapte să îndreptează, Să arată şi de toţi să mărturiseşte. Este ştiut precum că curat să slăveşte Starea direptăţii cei  bine întocmite, Toate faptele fiind prea împodobite, Ertare, slobozire în veci dăruieşte Tot omului celuia ce să pocăieşte. < 230/124v>  Însemnează. 1.  Stihurile acestea după obiceiul celoralalte ă încheie, cuprinzîndu-să din treisprezece sloveniri, după a şaptea tăindu-se. 2. Întru rîndurile cele din  întîi ale stihului să poate închipui o cuvîntare, dar nu întru alte doao alta.  
{143} Ce este tehnopegnion cel ritoricesc? Este acela întru carele prin shimata, adecă prin închipuiri şi prin tropuri, adecă chipuri, să naşte  meşteşugire. Care să nasc prin shimata? Filomelisma, paromion, simfonia, paralela. Ce este filomelisma? Este cînd să poftoresc întru stihul cel de pe urmă  oareşicare cuvinte aşezate întru stihurile cele înainte aşezate, precum: Adevărul curată inimă păzeşte, Dreptatea, viaţa şi legea fericeşte, Cinstea  împodobeşte pre dreptatea, Bunătatea curăţă drept pre toată soartea, Adevărul, dreptatea, cinstea, bunătatea. Ce este paromion? Este cînd priimesc  începutul său toate cuvintele tot de la o slovă, sau întru fieştecare stih, sau întru tot ritmul, precum: Cinstească-te cinstirea cea prea cercetată,  Vicleşugul văpaie varsă veninată. < 231/125r> Ce este simfonia? Este cînd să soglăsuiesc cuvintele unuia stih (cu) cuvintele altuia stih, precum: Ce are mare  stricare  amestecare au isprăvit au privit pornirea scornirea. Ce este paralela? Este cînd împreună răspund cuvintele altuia stih cuvintelor celuilalt stih, precum:  Cuvîntul drept strică, dă, varsă, înnoieşte, întemeiază, Răutatea, cinstea, veninarea, mintea, darul, ca o rază. Însemnează. Neamul ritmului  acestuia priimeşte optsprezece sloveniri, la mijloc tăindu-să. Ce este tehnopegnion cel matematicesc? Este cînd de la închipuirea cea din afară a  măcarcăruia lucru de meşteşug purcede stih sau cuvîntare, sau titlul, sau epigrama, precum este piramis, închipuindu-să într-acest chip , stîlpul I,  trigonon  , potirul Y, crucea î, slova X, întreagă O, împrejur încheierea () şi alte nenumărate care să araă la învţătura matematichii. În loc de  pildă pui această arătare pentru învierea lui Hristos, după care să iai aminte şi urmarea celorlalte. < 232/125v>  
{144} S-au arătat noao Astăz Hristos cu strălucire, Ne-au scos într-acest ceas dintru prea întunerecire, Ieri ziua zio n-au prea fost, căutam  amiaz lumina, Ziua vieţii astăzi şi veseliei pricina; Ieri s-au Întunecat Ziua şi stelele şi luna, Nicicum n-au fost din Razele soarelui nici una, Îndoit soarele  noao astăzi drept luminează, De bine nespus întreit raze drept însemnează; Ieri pre cruce Trup vedeam Prea plin De întristare, Prea minunată astăzi şi  prea mare arătare; Ieri întărit pironit pre Hristos Vedeam pre cruce, Cu învierea sa astăzi rai pre pămînt aduce; Plîns chinuri în ziua de ieri mare tînguire   (simpţire), Astăzi s-au început întîi noao drept înnoire; Să începe Astăzi Noao cu întărire adevărata mîntuire. Însemnează. 1. Neamul  sihurilor acesora să cuprinde din cincisprezece sloveniri, după a opta tăindu-să. 2. Cuvintele ce au multe într-un loc glasnice, după voia făcătoriului de  stihuri ete a scurta sau a lungi cuvîntul, precum: soarele.  
{145} < 233/126r> RÎNDUIALA TEHNOLOGHIEI adecă împreună grăirii cei prin meşteşug pentru cuprinderea prosodiei, după  întrebările şi răspunsurile celuia ce să tribuieşte cu aceea. Întru pildă s-au aşezat acest stih: Zic priveşte, peminteanule, greşalele tale. Întrebarea  învăţătoriului. Acest stih, după rînduiala prosodiei, cum să citeşte numărîndu-să? Răspunsul ucenicului. Zic priveşte păminteanule,  greşalele / tale. Înţeleptule învăţător, după îndestularea cunoştinţii priceperii tale, decoapere-m cine au fost începători stihurilor. Mulţi  întru multe chipuri pentru aceasta au adeverit, dar arătarea cea mai vrednică de credinţă este acesta: stihurile după a lor veche şi de demult ieşire se  mărturiseşte că întîi au ieşit întru trebuinţă de la Omir, după acesta Esiod, carele întîi pentru lucrarea pămîntului au scris cu stihuri. Mulţi  mărturisesc precum Davez mai înainte de Omir să fi scris pentru oştirea Troii. Stihurile acestuia şi piima şi acum să află. Alţii zic precum poesis sau  facerea stihurilor < 234/126v> au ascuns capul său după cum să află la Ovidie în cartea a doao, Metamorfoseos. Ce fel de stih este acesta? Exametron sau  iroicesc. Pentru ce să numeşte exametron? Pentru că din şase măsuri să cuprinde. Pemtru ce să numeşte iroicesc? Pentru că să trebuieşte la  închipuirea faptelor iroilor.  Prin care îndreptare? Acest stih să trebuieşte, şi altele, faţa 217. Exametron din ce să cuprinde? Dintru şase pasuri, a cărora  patru sînt dactili sau spondei, al cincilea negreşit dactil, al şaselea spondei sau trohei. Care este pasul cel din întîi al stihului acestuia? Zic pri. Ce feli de pas este  acesta? Spondei.  
{146} Spondei din ce să cuprinde? Din doao sloveniri lungi. Spondei ce feli de pas este? Prost şi disilav. Prin care îndreptare? Ce este cel prost, faţa 215.  Ce este pasul disilav, faţa . Zic ce slovenire este? Lungă. Prin care îndreptare? De va fi soglasnica, şi altele, faţa 214. Pri ce slovenire este? Lungă. Prin care  îndreptare? Să osebesc acestea, faţa 213. Are tăiere pasul acesta? Are, precum: zic pri. Care este pasul al doilea al stihului acestuia? Veşte pe. < 235/127r> Ce feli  de pas este acesta? Dactil. Dactil din ce să cuprinde? Dintru o slovenire lungă şi doao scurte. Ce pas este acesta? Prost şi trisilav. Prin care îndreptare? Ce este cel  prost, faţa 215. Ce ese pas(ul) trisil(av), faţa 215. Ve ce slovenire este? Lungă. Prin care îndreptare? Să osebesc, faţa 213. -şte ce slovenire este? Lungă. Prin  care îndreptare? Slovele cele singure glasnice, faţa 213. Asemine şi pe, avînd închipuirea aceasta antiteton e în loc de ă. Oare are tăiere pasul acesta? Are,  precum: veşte pe. Care este pasul al treilea al stihului acestuia? Mintea. Ce feli de pas este acesta? Spondei. Din ce să cuprinde spondei? Din doao sloveniri lungi. Ce pas  este acesta? Prost şi disilav. Min- ce slovenire este? Lungă. Prin care îndreptare? Glasnica, faţa 214. Tea asemine precum ve mai sus la rîndul 5 şi 6. Oare are  tăiere? Are, precum: mintea. Care este pasul al patrulea al stihului acestuia? Nule gre. Ce feli de pas este acesta? Dactil. Dactil din ce să cuprinde? Dintru o slovenire  lungă şi doao scurte. < 236/127v> Ce pas este acesta? Prost şi disilav. Nu ce slovenire este? Lungă. Prin care îndreptare şi pentru ce s-au pus în mijlo(cul)  cuvîntului y? De doao ori glăsuitoare şi mai jos, însemnează, faţa 213. Le şi gre asemine precum în faţa trecută, la rînd(ul) 7. Care ete pasul al  cincilea al stihului acestuia? Şalele. Ce feli de pas este acesta? Dactil. Din ce să cuprinde? Dintru una lungă şi doao scurte. Ce pas ese acesta? Prost şi trisilav.  
{147} Şa ce slovenire este? De obşte. Prin care îndreptare? Slovele acestea sînt de obşte, faţa 213. Aicea întu stih cum s-au aşezat? Lungă.  Le şi iară le asemine precum în faţa trecută, la rînd(ul) 7. Care este pasul al şaselea? Tale. Ce feli de pas este acesta? Trohei. Din ce să  cuprinde trohei?  Dintru o slovenire lungă şi una scurtă. Ce pas este acesta? Prost şi disilav. Ta ce slovenire este? De obşte. Prin care îndreptare? Slovele acestea sînt de obşte,  faţa 213. Cum s-au aşezat aicea? Lungă. Le ce slovenire este? Scurtă. Prin care îndreptare? Slovele cele singur glasn(ice), faţa 213. < 237/128r> Sfîrşit  gramaticii rumîneşti şi laudă, cinste şi mărire Tatălui Savaot celui întru Sfînta Troiţă proslăvit întru nesfîrşiţi vecii, amin.