- Coresi - Psaltirea slavo-română (1577) în comparaţie cu psaltirile coresiene din 1570 şi din 1589 Text stabilit, introducere şi indice de Stela Toma, Editura Academiei Republicii Socialiste România, 1976 Ediţie alcătuită sub auspiciile Comisiei de texte româneşti vechi din cadrul Secţiei de ştiinţe filologice, literatură şi artă a Academiei Republicii Socialiste România. S-a utilizat ca text de bază un exemplar al "Psaltirii slavo-române" de la 1577 descoperit de Al. Odobescu la mănăstirea Bistriţa. Manuscrisul se află la cabinetul de manuscrise şi cărţi româneşti vechi al Bibliotecii Academiei Române, sub cota CRV 19. Pe faţa stângă şi dreaptă a filelor din ediţia prezentă figurează fotocopiată câte o filă verso-recto din textul luat ca bază. În reproducerea textului s-a adoptat metoda de transcriere interpretativă. - Psaltirea slavo-română a fost tipărită la 1577 de diaconul Coresi. Ţinând seama de signatura chirilică de pe prima filă a ultimului caiet al volumului, cartea trebuie să fi conţinut 316 file, grupate în 79 caiete de câte patru file fiecare. Din caietul 1 lipseşte fila 1; caietul 34 lipseşte în întregime, fiind scrie ulterior de mână cu o grafie diferită de restul volumului; lipsesc, de asemenea, ultima filă a caietului 59 şi ultima filă a caietului 66. Tiparul este executat în negru, cu caractere mari. Cuvintele sunt tipărite, de regulă, fără spaţii între ele. Paginile au, de obicei, 18 rânduri. Rândurile din prezenta ediţie reprezintă fragmentele cu unităţile lexicale româneşti intercalate cu cele slave; în trecerile de la o pagină la alta, când între sfârşitul unei pagini şi începutul celeilalte nu există intercalat un text slav,ultimul rând al paginii următoare începe după un spaţiu gol; când primul rând al paginii următoare începe de la capăt, înseamnă că este precedat de textul slav corespunzător şi nu continuă ultimul text românesc de pe pagina anterioară. Sfârşitul unui rând este marcat printr-o bară (|), iar sfârşitul paginii prin două bare (||), cifrele mici de la umărul cuvintelor (după bară) marchează numărul rândului în textul original. (!) semnalează situaţiile similare din celelalte texte. / reprezintă întreruperea cuvântului şi asteriscul * continuarea pe pagina următoare Literele suprascrise s-au dat în rând. Cuvintele prescurtate au fost întregite tacit. În locul vechii punctuaţii s-a folosit scrierea modernă. - Completările la text, îndeosebi în cazul filelor deteriorate, au fost notate între [ ]. Între < > se indică pagina. La apare un cuvânt în slava veche. - COR.PSALT.SLA-ROM. Vezi ?? [35] [pămî]ntului. Derept aceaia nu vor învie necuraţii judeţ, nici greşiţii întru sfeatul derepţilor. Că ştie Domnul calea derepţilor şi calea necuraţilor peri-va. Cîntecul lui David nu adaus [de] jidovi, al doilea De[rept] ce rînjiră limbile şi oamenii g[răiră] în deşert? [36] înainte stătură împăraţii pămîntului şi domnii adunară-se depreună spre Domnul şi pre Hristosul lui. "Să rumpem legăturile lor şi să lepădăm de la noi jugul lor!" Cela ce vie în ceriu rîde-ş de ei şi Dum[nez]eu rîde-ş de ei. Atunce gră[i-va] cătră ei cu mîniia sa şi cu urgiia sa spă[mîn]ta-va ei. Eu pus sînt împărat de [el]. Spre [Sion], măgură sfîntă a lui, [37] să vestesc porînca Domnului. Domnul zise cătră mine: "Fiiul mieu eşti tu, eu astăzi născuiu-te; ceare de la mine şi da-ţ-voiu limbile partea ta şi ţinearea ta sconceniia pămîntului; paşte-veri ei cu toiag de fier, şi ca un vas de lut zdrobi-veri ei". Şi acmu, împăraţi, înţeleageţi; învăţaţi-vă, [to]ţi judecătorii pămîntului Sluj[iţi Do/]mnului *[38] cu frică şi bucuraţi-vă lui cu cutremur. Luaţi învăţătură, să nu cîndva mînie-se Domnul, şi peri-veţi den calea dereptului, cînd încinde-se-va de sîrg urgiia lui. Ferecaţi toţi ceia ce se nădăjduiesc pre el! Cîntecul lu [Da]vid cînd fugiia de faţa lu Avesa[lom], fiiul său [3] [39] Doamne, ce se mulţiră dodeitorii miei! Mulţi se sculară spre mine. Mulţi grăiesc sufletului mieu: "Nu iaste spaseniia lui den Dumnezeul lui!" Tu, Doamne, folositoriul mieu eşti, slava mea şi înalţ capul mieu. Cu glasul mieu cătră Domnul str[iga]iu, şi auzi-mă den măgura sfîntă a lui. Eu adurmiiu şi aţipiiu; sculaiu că Dumnezeu folosi-mi. [40] Nu mă tem de mii de oameni ce cad împrejurul mieu! Scoală, Doamne, spăseaşte-mă, Dumnezeul mieu, că tu vătămaş toţi ceia ce vrăjbesc mie în deşert, dinţii greşiţilor zdrobit-ai. A Domnului iaste spăseniia, şi pre o[amen]ii tăi blagosloveniia ta. Sfîrşitul. Cîntecul lu David, a patra [41] Cînd chemaiu, auzi-mă, Dumnezeul dereptăţiei meale! Întru scîrbă tinsu-m-ai. Miluiaşte-mă şi ascultă rugăciunea mea! Fiii oamenilor, pînă cînd cu greu mînioşi? Derept ce iubiţi deşert şi socotiţi minciuni? Şi să ştiţi că mări Domnul preapodobnicului său. Domnul auzi-mă cînd chemaiu cătr-însul. Mîniiaţi-vă [42] şi nu greşiţi; şi grăiţi într-înimile voastre şi în paturele voastre milostiviţi-vă! Junghea ţi jărtvă dereaptă şi opovăiţi în Domnul. Mulţi grăiră: "Cine iveaşte noao dulceaţa?" Semnă-se spre noi lumina feaţeei tale, Doamne! Dat-ai veselie întru inema mea, de rodul grîului, vinul şi untul înmulţi-se. În pace depreună adurmiiu şi răposaiu, [43] că tu, Doamne, unul spre upovăinţă sălăşuitu-m-ai. în sfîrşit de dobîndă cîntecul lu David 5 Graiurele meale socoteaşte, Doamne! Înţeleage chemarea mea! Ia aminte glasul rugăciuniei meale, împăratul mieu şi Dumnezeul mieu! Cătră tine rugaiu-mă, Doamne. Demîneaţa auzi glasul mieu; demîneaţa sta-voiu înaintea ta şi văz că [Du]mnezeu ce nu va fără-leage tu eşti. [44] Nu se apropie de tine hitleanii. Nece vor fi călcătorii-de-leage între ochii tăi; urîşi toţi făcătorii fără-leage. Pierzi toţi grăitorii mincinoşi; bărbat crunt şi hitlean nu agoniseaşte Domnului! Iară eu în mulţiia mesereriei tale întra-voiu în casa ta; închinu-mă cătră beseareca sfînta [a ta], în frica ta. Doamne, pleacă-mă în derepta/tea *[45] ta; derept vrăjmaşii miei dereage între tine calea mea! Că nu iaste în rostul lor deadevăr, inema lor deşartă; mormînt deşchis grumazul lor, cu limbile înşelăciune. Judecă lor, Zeul! Să cază de cugetele sale. După multul necurăţie, leapezi, că mîniiară-te, Doamne! Şi veseliră-se toţi upovăind în tine; în veac bucura-se-vor, şi fi/veri *[46] într-înşii; şi se laudă cu tine, iubind numele tău. Că tu blagosloveşti dereptul, Doamne; că cu armă în bună voie cununat-ai noi. în sfîrşite în cîntecelor de la optul cîntecul lu David 6 Doamne, nu cu urgiia ta oblici mine, nece cu mîniia ta pedepsi mine! Miluiaşte-mă, Doamne, că slab sînt! Vindecă-mă, Doamne, că smintiră-se oasele [47] meale; şi sufletul mieu turbură-se foarte! Şi tu, Doamne, pînă cînd? Întoarce, Doamne! izbăveaşte sufletul mieu; spăseaşte-mă derept mila ta. Că nu e den morte (!) a pomeni tine; în iad cine ispovedi-ţi-se-va ţie? Ustenii în suspinile meale, şi lau în toate nopţi stratul mieu, culacrămele meale aşternutul mieu ud; [sminti]-se de urgie ochiul mieu, [48] vechiiu în toţi vrăjmaşii miei. Delungaţi-vă de la mine toţi făcătorii fără-leage! Că auzi Domnul rugăciunea mea, Domnul ruga mea priimi, de să se sfiască şi să se smintească toţi vrăjmaşii miei, întoarcă-se şi să se ruşineze foarte curînd. Cîntecul lu David ce elu-l cînta Domnului în cuvinte husiî fiiul lu [Emeneiu 7] [49] Doamne Dumnezeul mieu, spre tine upovăiesc, spăseaşte-mă de toţi gonitorii-mi şi izbăveaşte-mă, de nu cîndva să răpească ca leul sufletu mieu, nefiind a se izbăvi, nece a se ispăsi. Doamne Dumnezeul mieu, să aş face ceasta, sau să iaste nedreptate în mîna mea, sau să aş împrumuta derept rău să-mi dai rău, de să caz amu de vrăjmaşul mieu în deşert, [50] de să mîne amu dracul sufletul mieu şi să ajung şi să calce în pămînt viaţa mea şi slava mea în ţărînă bagă! Învie, Doamne, cu mîniia ta; rădică-te în cumplitul dracilor tăi, şi scoală-te, Dumnezeul mieu, cu zisa ce-ai zis; şi zbor de oameni încungiură-te. Şi de-aciia sus întoarseră-se. Domnul judecă oamenilor; judecă-mi, Doamne, după dereptatea mea [51] şi fără răul mieu mie. Să se cumple răul păcătoşilor şi isprăveşti dereptul; ispititoriu inimile şi zgăurele, Dumnezeu derept, ajutoriul mieu de Dumnezeu, spăsitoriul derepţii cu inema. Dumnezeu judecătoriu derept şi tare şi în-lung-răbdătoriu, şi nemînie aduce toată zi. Să nu vă veţi întoarce, arma sa va ascuţi, arcul său încordă [52] şi găti el; şi într-însul găti vasele morţiei; săgeatele sale arzătoare feace. Adecă mai mare nedreptate, dureare şi feace fără-leage; pîrău rim şi săpă, şi căzu în groapă ce feace. Întoarse-se durearea lui spre capul lui, şi spre creaştetul lui nedereptatea lui deştinse. Ispovedescu-mă Domnului după dereptatea lui şi cînt numele Domnului de sus. [53] În sfîrşit de curs. Cîntecu lu David 8 Doamne, Domnul nostru, că ciudatu e numele tău pre tot pămîntul! Că se luo mare frîmseaţea ta pre mai sus de ceriu; den rostul tinerilor şi sugători sfîrşit-ai lăudă, derept dracii tăi spărseşi dracul şi vrăjmaşul. Că văzu ceriul, lucrul deagetelor tale, luna şi stealele [54] ce-ai tu urzit. Ce iaste omul, că pomenişi el? sau fiiul omului, că cearceţi el? Înmicşurat-au el cu neşchit ceva de îngeri, cu slavă şi cu cinste cununat-ai el. Pus-ai el spre lucrul mînilor tale. Toate supus-ai supt picioarele lui: oi şi boii toţi, încă şi vita cîmpilor, pasărîle ceriului şi peştii măriei. [55] Doamne, Domnul nostru, că minunatu e numele tău prespre tot pămîntul! Şedearea a doa. În sfîrşit cîntecul lu David 9 Ispovedescu-mă ţie, Doamne, cu toată inema mea; spuiu toate ciudesele tale. Veselescu-mă şi mă bucur de tine, cînt numelui tău de sus. [56] Cînd toarnă-se dracul mieu înapoi, nu putu şi pier de faţa ta, că fapt-ai judeţ mie şi pîră mie; şezut-ai în scaun, judeci dereptate; contenit-ai limbilor, şi peri necuratul, şi numele lui potrebit-ai în veac şi în veac de veac. Dracului scăzură armele în cumplit, şi cetăţile spărseşi; peri pomeana lui cu sunet, şi Domnul în veac lăcuiaşte. [57] Găti în judeţ scaunul său, şi el judecă a toată lumea în dereptate; judecă oamenilor derept. Şi fu Domnul fugire measerului, ajutoriu în dulce vreamia în grije. Şi să upovăiască în tine cine ştie numele tău, că n-ai lăsat ştietorii numele tău, Doamne. Cîntaţi Domnul ce vie în Sion, spuneţi în limbi începutele lui. [58] Că cerşuşi sîngele lor pomeni! Nu uita chemarea mişeilor. Miluiaşte-mă, Doamne, vezi smereniia mea de dracii miei, ce rădicaşi-mă de uşile morţiei, ca să spuiu toate laudele în uşile fiilor Sionului. Bucurămu-ne de spăseniia ta. Cufundară-se limbile în pagubă ce feaceră, în cursa ceasta ce ascunseră legă-se piciorul lor. Ştiutu e Domnul judeţ [59] făcînd; întru dealele mînilor sale legă-se păcătosul. Turna-se-vor păcătoşii întru iad, toate limbile ce ultară Dumnezeu; că nu pînă în sfîrşit ultat va fi measerul, răbdarea mişeilor nu va peri pînă în sfîrşit. Învie, Doamne, să nu se învîrtoaşă omul; să se judece limbile între tine. Pune, Doamne, leage-dătătoriu într-înşii, să înţeleagă lim (!) [60] limbile că omeni sînt. Derep ce, Doamne, stătuşi departe? Trecuşi în dulce vreamia în grije. În trufa necuratului încinde-se mişelul, lega-se-vor în sfeat ce cugetă; că lăudat iaste păcătosul în pohtirile sufletului său, şi obiduitoriul blagoslovim; întărîtă Domnul păcătosul, după mulţiia mînii sale; nu ceare; nu iaste Dumnezeu într-îns. [61] Spurca-se-vor căile lui în toată vreamia, lua-se-vor judecările tale de faţa lui; tuturor dracilor săi vinge-va. Zise întru inema sa: nu se rădică de rudă şi rudă fără rău. Cui e blăstem rostul lui, plin iaste de amar şi de hicleşug, supt limba lui munci şi dureare. Prea şade în lăuntruri cu bogaţii. Întru ascunşi să ucigă nevinovatul, [62] ochii lui spre measeri caută. Latră întru ascunşi ca leul întru ograda sa, latră să răpească mişelul, să răpească mişelul să-l aducă. Întru mreaja sa smereaşte el. Pleacă-se şi cade cînd vinge mişeilor. Zise întru inima sa: Uită Dumnezeu, întoarce faţa sa să nu vază pînă la sfîrşit". Învie, Doamne Dumnezeul mieu, să se rădice [63] mîna ta! Nu uita mişeii tăi pînă în sfîrşit! Derep ce mînie necuratul Dumnezeu? Zise întru inema sa: nu va ceare. vezi că tu dureare şi mînie cauţi; pridădit să fie în mînile [tale]; ţie lăsatu e measerul, săracului tu fii ajutoriul. Frîngi braţele păcătosului şi hîtleanului; ceară-se păcatul lui şi nu se află. [64] Domnul împărat în veac şi în veacul veacului; periţi limbile de pămîntul lui ! Jelaniia mişeilor auzit-ai, Doamne, gătirea inimiei lor socoti ureachea ta. Să judece a sărac şi plecatul, să nu se adaugă după aceaia să se mărească omul în pămînt. În sfîrşit cîntecul lui David 10 În Domnul upovăiiu, cum zise sufletului mieu: [65] "lăcuiaşte pren codri ca pasărea? " Că adecă păcătoşii întinseră arcul; gătiră săgeate în cucură, să săgeate întru întunearec derepţii cu inema; că ce-ai tu sfîrşit ei sparseră; dereptul ce feace? Domnul în beseareca sfîntă a sa, Domnul în ceriu scaunul lui, ochii lui spre mişei caută, sprînceanele lui ispitesc fiii oamenilor. [66] Domnul ispiteaşte dereptul şi necuratul, cine iubeaşte nedereptatea, uraşte-ş sufletul său. Ploao spre păcătoşi mreaje, foc şi văpaie şi duh cu bură parte păharul lor. Că dereptu e Domnul şi dereptatea iubeaşte; derepţii văd faţa lui. În sfîrşit de al optul. Cîntecul lui David 11 [67] Spăseaşte-mă, Doamne, că scăzu preapodobnicul, că micşurară-se deadevearele fiii oamenilor. Deşert grăi cineş cătră soţul său; usne înşelătoare întru inemă, întru inemă grăi rău. Potrebeaşte Domnul toate rosturile înşelătoare limbă mare grăitoare. Ziseră: "Limba [68] noastră să mărim, usnele noastre pe lîngă noi sînt;cine noao domn iaste? Derept chinul mişeilor şi suspinarea measerilor acmu înviu, zise Domnul. Poiu-mă (!) în spăsenie şi nu mă supuiu d-ins. Cuvintele Domnului, cuvinte curate, argint ars şi ispitit pămînt, curat de şapte ori. Tu, Doamne, hrăneşte-ne şi veaghe-ne de ruda aceasta şi în veac. [69] Împrejur necuraţii îmblă, după înaltul tău mulţit-ai fiii oamenilor. Cîntecul lui David 12 Pînă cînd, Doamne, uiţi-mă pînă în sfîrşit? Pînă cînd întorci faţa ta de mine? Pînă cînd poiu (!) sfeature în sufletul mieu, dureare într-înema mea zioa şi noaptea? Pînă cînd rădică-se dracul mieu spre mine? [70] Caută şi auzi-mă Doamne, Dumnezeul mieu! Luminează ochii miei să nu cîndva adormu în moarte, să nu cîndva zică dracul mieu: întării-mă spr-ins. Dodeitorii miei bucură-se să m-aş clăti; e eu spre mila ta upovăii, bucură-se inema mea de spăseniia ta. Cînt Domnului, binefăcătoriului mieu, şi cînt numele Domnului de sus. [71] Cîntecul lui David 13 Zise fără-minte întru inema sa:" Nu e Dumnezeu"; răsipiră-se şi se omrăziră întru începutul lor, nu e făcătoriu bine. Domnul den ceriu plecă-se spre fiii oamenilor, să vază să iaste a înţeleage sau a ceare Dumnezeu. Toţi feriră-se depreună şi netreabnici fură; nu e făcătoriu bine, nu e nece pînă la unul. [72] Nece înţelegători făcătorii fără-leage; mîncînd oamenii miei în loc de pîine. Domnul nu chemară; aciia înfricoşară-se în frică, io nu era frică, că Domnul în ruda derepţilor. Sfeatul mişelului ruşinat, e Domnul upovăinţă lui iaste. Cine deade den Sion spăseniia lui Izrail? Cînd va turna Domnul prădarea oamenilor săi, bucu/ră-se * [73] Iacov şi veseleaşte-se Izrail. Cîntecul lui David 14 Doamne, cine va lăcui întru viaţa ta şi cine se va sălăşui în codrul sfînt al tău? Îmblătorii fără vină şi cine lucrează dereptate, şi cine grăiaşte deadevăr întru inema sa, şi nu înşală cu limba sa, nece face soţului său rău, şi împutare nu priimi spre vecinii săi. [74] Ruşinat iaste între el hitleanul; cine se teame de Domnul slăveaşte; jură-se aproapelui său şi nu se leapădă. Argintul său nu deade întru camătă şi preţ spre nevinovaţi nu luo; făcînd aceastea nu se va clăti în veac. Cîntecul lui David 15 Hrăneşte-mă, Doamne, că spre tine upovăiiu. [75] Ziş Domnului: "Domnul mieu eşti tu, că bunătăţile meale nu trebuieşti". Sfinţilor ce sînt spre pămîntul lui minună Domnul toată vrearea sa spr-inşi. Mulţiră-se neputinţele lor, şi după aceaia curîndară-se. Nu adună zborul lor de sînge, nece pomenesc numele lor rostul mieu. Domnul parte destoiniciia mea şi păharul mieu; tu eşti ce [76] tocmit-ai dostoania mea mie. Funi văzură mie în ţinutul mieu. Că destoiniciia mea ţinută mie iaste. Blagoslovessc Domnul ce mă înţelepţii, şi încă pînă în noapte arătă-mi zgăul mieu. Ainte văzui Domnul între mine e pururea, că de-a dereapta mea iaste să nu mă leagăn; derept aceaia veseleaşte-se inima mea, şi bucură-se limba mea, încă şi peliţa mea veseleaşte-se î/ntru * [77] upovăinţă. Că nu lăsăşi sufletul mieu întru iad, şi nu deade preapodobnicul său să vază putredire. Spusu- mi-ai căile de viaţă, şi împluşi-mă în veselie cu faţa ta; Frîmseaţe în dereapta ta în sfîrşit. Rugăciunea lui David 16 Auzi, Doamne, dereptatea mea, făgăduiaşte rugăciunea mea, [78] socoteaşte ruga mea nu întru rost înşelătoriu. De faţa ta judeţul mieu iase; ochii miei să vază dereptate. Ispitit-ai inima mea, cearceţi-o noaptea; înfiebîntatu-m-ai şi nu se află întru mine nedereptate. Ca să nu grăiască rostul mieu lucrul omenesc, derept cuvintele rostului tău eu păzii căile iuţi. Sfîrşaşte călcă/turile * [79] meale în cărările tale să nu se leagăne urmele meale. Eu chemai că auzi-mă, Dumnezeul mieu! Pleaacă urechea ta mie şi auzi cuvintele meale. Înminună mila ta; spăseaşte upovăind în tine de protivitorii dereaptei tale. Păzeaşte-mă Doamne, ca lumea ochiului; în coperemîntul arepilor tale coaperi-mă, de faţa necuraţilor ce m-au străstuit, v[ră]jmaşii miei sufletul mieu ţinur[ă]. [80] Grasul său închiseră; rostul lor grăiia trufă. Cine mă goniia acmu încungiurară-mă; ochii săi puseră plecaţi în pămînt. Prinseră-mă ca leul gata spre vînat şi ca scîmenul ce iaste de sălăşuiaşte în comoara sa. Învie, Doamne, întreci-i, împiiadecă lor; Izbăveaşte sufletul mieu de necuraţi cu armele tale, de dracii mînilor ta[l]e. [81] Doamne, de neşchit de pămînt împarţi-o în viaţa lor şi cu ascunsele tale împlu-se zgăul lor; săturară-se fiii şi lăsară rămăşiţele tinerilor săi. Iară eu cu dereptate ivescu-mă feaţeei tale; satură-mă cînd iveaşte-mi-se slava ta. Şedearea a treia. Cîntecul lu David 17 Iubescu-te, Doamne, cu tăriia mea; [82] Domnul vîrtute mie şi scăpare mie şi izbăvire mie. Dumnezeul mieu ajutoriu mie şi upovăiesc spr-ins. Scut mie şi corn spăseniei meale şi ajutoriu mie. Laudelor chem Domnul şi de dracii miei spăsescu-mă. Ţinură-mă durorile morţiei, şi izvoarăle fără-liagiiei turbura-mă. Durerile iadului încungiurară-mă. apucară-mă cursele morţiei; [83] şi în scîrbiia mea chem Domnul, şi cătră Dumnezeul mieu chem. Auzi-mă den besearica sfîntă a sa glasul mieu, şi vreava mea într-îns întră în ureachea lui. Şi rădică-se şi tremurat fu pămîntul, şi urziturile pădurilor smintiră-se şi rădicară-se, că mînie-se spr-inse Dumnezeu. Rădică-se fum mîniia lui , şi foc de faţa lui învăpăie-se, [84] cărbuni aprinseră-se d-ins. Şi plecă ceriul şi deştinse, şi untunearec supt picioarele lui. Sui spre heruvimi şi zbură; zbură spre arepile vîntului. Şi puse untunearec coperimîntul său, împrejurul său acoperimîntul lui, întunecată apă întru nuori de sus. De lucirea într-îns nuori îmblă, grindene şi cărbuni de foc. Tună den ceriu Domnul şi susul !85] deade glasul său. Tremease săgeate şi-i răspîndi, şi fulgerul în mulţi sminti ei. Şi se iviră izvoarăle apelor, şi se descoperiră urzitele a tuturor; de zăpretitul tău, Doamne, de suflarea duhului mîniei tale. Tremeseşi de sus şi mă priimişi; luaşi-mă de ape multe. Izbăvişi-mă de dracii miei silnic şi pizmitorii miei că se învîrtoşa/ră *[86] mai vîrtos de mine. Apucară-mă în zioa răului mieu; şi fu Domnul rădicătoriu mie, şi ridică-mă în larg; izbăvi-mă, că mă vru. Şi deade mie Domnul după dereptatea mea, şi după curăţiile mînilor meale da-mi-va. Că feriiu căile Domnului şi nu necurăţiiui de Dumnezeul mieu. Că toate judeaţele lui între mine, şi dereptatea lui nu se mută de mine. [87] Şi voiu fi nevinovat cu nusul, şi mă voiu curăţi de fără-legile meale; şi-m va da Domnul după dereptatea mea, şi după curăţiia mînilor meale între ochii lui. Cu preapodobnicii preapodomnic veri fi, şi cu bărbat nevinovat nevinovat veri fi, şi cu aleşii ales veri fi şi cu întorţii întoarce-te-viri; că tu oamenii plecaţi spăseaşte, Doamne, [88] şi ochii trufaşilor pleci. Că tu luminezi sfeaşnicul mieu. Doamne, Dumnezeul mieu, luminezi untunearecul mieu; că cu tine izbăvescu-mă de năpaste, şi Dumnezeul mieu trecu păreate. Dumnezeul mieu, nevinovat calea lui, cuvintele Domnului aprinse. Apărătoriu iaste tuturor upovăind spr-ins. Că cine e Dumnezeu fără Domnul? Sau cine e Dumnezeu fără Du/mnezeul * [89] nostru? Dumnezeu încinse-mă cu vîrtute, şi puse nevinovată calea mea. Sfîrşit-au picioarele meale ca cerbii, şi întru nalt puse-mă. Învaţă mînile meale spre războiu, şi puse arc de arame în braţul mieu; şi datu-mi-au scut spăsenie, şi dereapta ta priimi mine. Şi învăţătura ta derease-mă în sfîrşit. Şi învăţătura ta însu mă învaţă. [90] Lărgit-ai urmele meale supt mine, şi nu usteniră tealpele meale. Mîn vrăjmaşii miei şi-i ajung, şi nu mă torn pînă sfîrşii. Frîngu-i şi n-au puteare să stea; cad supt picioarele meale. Şi încinsu-m-ai cu vîrtute la războiu, împiedicat-ai toţi ce se sculară spre mine supt mine. Şi dracilor miei dat-ai spinare, şi pizmitorii miei curat-ai. [91] Chemară şi nu era spăsitoriu, cătră Domnul şi nu auzi ei. Şi păreatele lor ca pulberea înaintea feaţeei vîntului ca lut de cale netezi ei. Izbăvi-mă de împutarea omenească, puseşi-mă în capul limbilor. Oamenii ce nu ştie lucrară-mi, întru auzitul urechiei auziră-mă. Fii striini minţiră-mi. Fii striini vechiră şi şchiupară de cărările sale. Viu Domnul [92] şi blagoslovit Zeul, şi se rădică Dumnezeul spăseniei meale. Dumnezeul ce plăti vrăjbiia mea, şi plecă oameni supt mene, izbăvitoriul mieu de dracii miei mînioşi. De sclulătorii spre mine rădici-mă, şi de bărbat necurat izbăveşti-mă. Derept aceaia ispovedescu-mă ţie întru limbi, Doamne, şi numele tău cînt; măresc spăseniia împăratului, şi fac milă unsului [93] mieu; lui David şi seminţeei lui în veac. Cîntecul lu David 18 Ceriul spune slava lu Dumnezeu, Făptura mînilor lui spuse vîrtute. Zi de zi rîgîiaşte cuvînt, şi noapte de noapte spuse înţelepciuni. Nu-s ncuvinte nece ziceri ca să nu să auză glasul lor. În tot pămîntul ieşi spusa lor, [94] şi întru sfîrşitul lumiei graiurele lor. În soare puse mutarea sa, şi el ca un ginere ieşi den celariul său.Bucură-se ca uriiaşul aleargă cale. De începutul ceriului ieşirea lui; şi tîmpinarea lui în sfîrşitul ceriului şi nu e cine se va ascunde de căldura lui. Leagea Domnului nevinovat întoarce sufletul; mărturiia Domnului credincioasă înţelepţează tinerii. De/reaptele * [95] Domnului, dereapte veselesc inema, zisele Domnului de departe luminează ochii. Frica Domnului curată lăcuiaşte în veac de veac. Judeaţele Domnului deadeveare şi dereapte depreună. Mai cu vreare decît aurul şi de pietri curate multe, şi mai dulci de miiarea şi stredie; că şerbul tău hrăneaşte-le cînd hrăneaşte-i plătiră mult. Cădearea păcatelor [96] cine înţeleage? De ascunsele meale curăţeşte-mă, şi de striini veaghe şerbul tău. Să nu mă învîncure , atunce nevinovat voiu fi, şi mă curăţesc de păcate mari. Şi voiu fi în dulce voie cuvintele rostului mieu, de învăţătura inimiei meale între tine pururea , Doamne, ajutoriul mieu şi izbăvitoriul mieu. Cîntecul lu David 19 [97] Auzi-te Domnul în zi de grije, apără-te numele Dumnezeului lu Iacov. Tremease-ţi ajutoriu de sfînt, şi den Sion apără-te. Pomeneaşte toată comîndarea ta , şi toate arsele tale grase fie. Dea-ţi Domnul după inema ta şi tot sfeatul tău împlă. Bucurămu-ne de spăsenia ta, şi în numele Domnului Dumnezeului nostru mărimu-ne. [98] Împlă Domnul toată cearerea ta. Şi acmu cunosc că spăsit-au Domnul hristosul său. Aude el den ceriu sfîntul său; întru sile spăsenie dereapta lui. Ceştea în căruţe şi ceia calari, noi în numele Dumnezeului nostru chemăm. Ei împiedecaţi fură şi căzură, noi sculămu-ne şi dereptămu-ne. Doamne, spăseaşte împăratul şi auzi-ne în zi ce chemămu-te. [99] Cîntecul lu David 20 Doamne, în sila ta veseleaşte-te împărat şi de spăseniia ta bucură-te foarte. Jelaniia inimiei lui dat-ai lui, şi vrearea rostului n-ai lăsat el; că ainte apucat el cu blagoslovenie şi cu dulceaţă. Pus-ai în capul lui cunună de pietri curate. Viaţă cerşutu-ţe-au şi datu-i-ai lungi zile în veac de veac. [100] Mare slava lui cu spăsenia ta, slavă şi mare frîmseaţe puni spr-ins. Că dat-ai lui blagoslovenie în veacul veacului; veselişi el cu bucuria feaţeei tale. Că împărat upovăiaşte spre Domnul şi cu mila celuia de sus nu se leagănă. Să se afle mîna ta tuturor dracilor tăi, dereapta ta află toţi urîtorii tăi. Că puni ei ca cupto/riu * [101] aprins în vreame faţa ta. Domnul cu mîniia sa sminteaşte ei, şi mănîncă ei focul; şi rodul lor den pămînt pierzi, şi sămînţa lor de fii de om. Că împărţiră spre tine rău, cugetară sfeature ce nu putură sta. Că puni lor spinarea, întru rămasul tău găteşti faţa lor. Rădică-te, Doamne, cu sila ta, tot cîntăm şi cîntăm sila ta. [102] Cîntecul lu David 21 Doamne, Domnul mieu, înţeleage-mi, derep ce mă lăsaşi? Departe de spăsenia mea cuvinte în păcate cădeare mie. Dumnezeul mieu chiem în zi şi nu auzi, şi noaptea în nefărăminte mie. Tu în sfînt vii lauda lu Izrail. Spre tine upovăiră părinţii noştri, upovăiră şi izbăvitu-i-ai. Cătră tine chem[a]/ră [103] şi se spăsiră, spre tine upovăiră şi nu se ruşinară. Eu-s viiarme, e nu om, împutare oamenilor şi ocărîre oamenilor. Toţi ce mă văzură ocărîră-mă, grăiră cu rostul şi clătiră cu capul: "Upovăi în Domnul să izbăvească el şi să spăsească el, că va lui". Că tu eşti ce răpitu-m-ai de maţe, upovăinţa mea de ţiţele mumîniei meale. [104] Cătră tine lepădatu-s de sîn. Den maţele mumîniei meale Dumnezeul mieu eşti tu. Nu te muta de mine că scîrbi aproape, că nu e ajutoriu mie. Încungiură-mă viţei mulţi, junci graşi ţinură-mă; deşchiseră spre mine rostul său, ca leul răpeaşte şi rîcîiaşte. Ca apa vărsaiu-mă şi se sparseră toate oasele mele. Fu inema mea ca ceara topindu-se [105] pre mijloc de maţele meae. Şi uscă-se ca un urcior vîrtutea mea, şi limba mea lepi-se de grumazul mieu, şi în ţărînă de moarte plecatu-m-ai. Că încungiura-mă cîini mulţi, şi zborul răilor ţinură-mă. Săpară mîinile meale şi picioarele meale, şi numărară toate oasele meale, aceia căutară şi mă trecură. Împărţiră cămăşile meale loruş, şi [106] de plaşca mea lepădară sorţi. Tu , Doamne, nu despărţi ajutoriul tău de mine, în ajutoriul mieu socoteaşte. Izbăveaşte de armă sufletul mieu: şi de mîinile cîinilor născutul mieu. Spăseaşte-mă de rostul leilor, şi de corn cu un corn smeareniia mea. Spoiu numele tău fraţilor miei, pre mijloc de besearecă cîntu-te. Fricoşii Domnului, lăudaţi el. Toată sămînţa [107] lu Iacov slăviţi el. Să se spămînte de el toată sămînţa lu Izsrail. Trecu nu, nece lăsă rugăciunea measerului, nece întorse faţa sa de mine, şi cînd chemai cătră el auzi-mă. De tine lauda mea; în besearecă mare spovedescu-mă ţie; rugăciunea mea dau între fricosul lui. Mănîncă measerii şi satură-se, şi laudă Domnul ce cer el; [108] vii-s inemile lor în veac de veac. Pomenescu-se şi întorcu-se cătră Domnul toate sfîrşitele pămîntului, şi închină-se într-îns toate ocinele limbilor; că a Domnului iaste împărăţie, şi elu e volnic spre limbi. Mîncară şi închinară-se toţi graşii pămîntului, şi într-îns cad toţi ce deşting în pămînt. Şi sufletul mieu lui vie, şi sămînţa mea lucrează lui. [109] Spuneţi Domnului rudă ce vine, şi spun dereptatea lui oamenilor ce născu ce feace Domnul. Cîntecul lu David 22 Domnul paşte-mă şi de nemica nu mă lasă. În loc de păşune aciia mă bagă la apă răpaus sătură-mă; sufletul mieu întoarse. Derease-mă spre cărare dereptate derept numele său. [110] Să aş mearge pre mijloc de umbra morţiei, nu mă tem de rău, că tu cu mine eşti. Toiagul tău şi fuştele tău acealea mă mîngîiară. Gătit-ai între mine masă ainte dodeiaşte-mi; uns-ai cu unt capul mieu, şi păharul tău ce mă adăpă cît ţinut; şi mila ta goneaşte-mă în toate zile vieţiei meale, şi să întru în casa Domnului în lungi zile. [111] Cîntecul lu David 23 A Domnului iaste pămîntul şi plinele ei, toată lumea şi tot ce viiu spr-insa. El în mare urzitu-le-au şi în rîure gătitu-le-au. Cine sui în pădurea Domnului? şi cine stătu în loc sfînt al lui? Nevinovatul cu urzitu-le-au şi în rîure gătitu-le-au. Cine sui în pădurea Domnului? şi cine stătu în locul sfînt al lui? Nevinovatul cu mînie şi curatul cu inema, ce nu priimi în deşert sufletul său [112] şi nu să jură înşilăciune soţului său. Cesta priimeaşte blagoslovenie de la Domnulşi mesereare de la Dumnezeu, spăsitoriul lui. Aceasta e ruda ce ceare Domnul, ce ceare faţa Dumnezeului lu Iacov. Luaţi uşa judecii voştri, luaţi-vă uşile de veac şi să între împăratul slăvit. Cine iaste acesta împăratul slaveei? Domnul tare şi silnic, Domnul silnic în războiu. Luaţi uşa judecii voştri, [113] şi luaţi-vă uşile de veac, şi să între împăratul slaveei. Cine e acesta împăratul slaveei? Domnul silelor, elu e împăratul slaveei. Şedearea 4. Cîntarea lu David 24 Cătră tine, Doamne rădicai sufletul mieu, Dumnezeul mieu - în tine upovăii, să nu mă ruşinezi în veac. Şi să nu-mi rîză dracii miei, că [114] toţi ce răbdară tine nu se ruşinară. Să se ruşineaze ce fac fără-leage în deşert. Căile tale, Doamne, spune-mi, şi cărărilor tale învaţă-mă. Dereage-mă spre deadevărul tău şi învaţă-mă, că tu eşti Zeul, spăsitoriul mieu, în tine răbdai în toată zi. Pomeneaşte meserearea ta, Doamne, şi milostea ta că de veac sînt. Păcatul tinereaţelor meale şi neştiutul mieu nu pomeani. [115] Cu milostea ta pomeneaşte-mă tu, derept dulceaţa ta , Doamne. Dulce şi derept Domnul, derept aceaia leage dă greşiţilor în cale. Dereage blînzii în judeţ şi învaţă blînzii în calea sa. Toate căile Domnului milă şi deadevăr, cine ceru sfătuita lui şi leagea lui. Derept numele tău, Doamne, curăţează păcatul mieu ce multu e. [116] Cine om ce teame-se de Domnul leage pune lui în calea ce va. Sufletul lui în dulceaţă întră, şi sămînţa moştenesc pămîntul. Ţinut Domnul înfricoşilor d-ins şi porîncita lui iveaşte lor. Ochii miei pururea cătră Domnul, că el trase den cursă picioarele meale. Caută pre mine şi miluiaşte-mă, că singur neam şi measeru-s eu. Scîrbiia inimi/ei * [117] meale mulţi-se. De nevoia mea scoate-mă. Vezi plecarea mea şi truda mea şi lasă toate păcatele meale; vezi dracii miei că mulţiră-se şi cu urîtul nederept urîră-mă. Hrăneaşte sufletul mieu şi izbăveaşte-mă, să nu mă ruşinez că upovăii spre tine. Nerăii şi derepţii lipiră-se mie. că răbdaiu-te , Doamne. Izbăveaşte [118] Zeul lu Izrail de toată scîrbiia lui. Cîntecul lu David 25 Judecă-mi, Doamne, că eu fără răul mieu îmblai şi în Domnul upovăii, că nu pociu. Ispiteaşte-mă, Doamne, şi strînge-mă, încinde zgăul mieu şi inema mea; că mila ta între ochii miei iaste şi bine ogodii întru deadevărul tău. Nu şezuiu cu zborul deşert; [119] şi cu călcătorii de leage nu întru. Urîi besearecile necuraţilor şi cu necuraţii nu şezuiu. Lăuiu nevinovaţi mînile meale şi încungiur altariul tău, Doamne; să auz glasullauziei tale şi să spuiu toate ciudele tale. Doamne, iubii dulce frîmseaţe caseei tale şi în loc de sălaş slaveei tale. Nu piiarde cu necuraţii sufletul mieu. [120] Într-înşi mînilă-le fără-leage; derepta lor împlu-se preţ. Eu cu nerăul mieu îmblai. Izbăveaşte, Doamne, şi miluiaşte-mă. Piciorul mieu stătu în dereptate. În besearecă blagoslovescu-te, Doamne. Cîntecul lu David 26 Domnul mieu, lumina mea şi spăsitoriul mieu, de cine mă tem? Domnul scut vieţeei meale, de cine mă spămînt? [121] Cînd apropie-se spre mine răii să mănînce peliţa mea. Dodeiia-mi dracii miei, nu putură şi căzură. Să se pîlcuiesc spre mine pîlcure, nu se teame inema mea; să se scoală spre mine războiu, spr-ins eu upovăiesc. Una ceriu de la Domnul, el socotesc: să viu în casa Domnului în toate zise viaţa mea, să văz frîmseaţea Domnului şi să cearcet beseareca [122] sfînta a lui; că ascunse-mă în coperimîntul său în zioa răului mieu; în piatră rădică-mă; şi acmu rădică capul mieu spre dracii miei. Încungiuraiu şi junghiiai în coperimîntul lui jărtvă, laudă şi strigare; cînt şi cînta-voiu Domnului. Auzi, Doamne, glasul mieu ce chiem, miluiaşte-mă şi auzi-mă. Ţie zise inema mea: Domnul ceriu. Ceare tine faţa mea. [123] Faţa ta, Doamne, ceriu, Nu întoarce faţa ta de mine şi nu te pleca cu mînie de şerbul tău. Ajutoriu-mi fii şi nu împinge mine, şi nu lăsa mine , Doamne, spăsitoriul mieu; că tată-mi eu şi mumă-mea lăsară-mă, e Domnul priimi-mă. Leage pune mie, Doamne, în calea ta şi dereage-mă în cărare dereaptă derept dracii miei. - Nu pridădi mine [124] în suflete ce-mi dodeiesc, că sculară-se spre mine mărturii nedereapte, şi minţi nedereptate luiş. Crez că voiu vedea dulceaţa Domnului în pămîntul viillor. Rabdă Domnul, îmbărbătează-te şi învîrtoaşe-se inema ta şi răbdă Domnul. Cîntecul lu David 27 Cătră tine chiem Dumnezeul mieu, nu tăcea de mine; să nu [125] cîndva taci de mine, de voiu fi ca ceia ce deşting în groapă. Auzi, Doamne, glasul rugăciuniei meale, cînd rogu-mă ţie, cînd rădică mînile meale cătră beseareca sfîntă a ta. Nu trage mine cu păcătoşii, şi cu făcătorii fără-leage nu piiarde mine. Zicînd pace cătră soţii săi, e rău întru inema sa. Dă-lă, Doamne, după lucrul lor şi după rău începutul lor. [126] După lucrul mînilor dă lor, dă-lă dare după darea lor. Că nu înţeleaseră în lucrul Domnului şi în lucrul mînilor lor. Spargi ei şi nu creaşte ei. Blagoslovit Domnului că auzi glasul rugăciuniei meale. Domnul ajutoriu mie şi scut mie; în el upovăi inema mea. Şi înfluri peliţa mea şi cu voia mea ispovedescu-mă lui. Domnul vîrtute [127] oamenilor săi şi coperitoriu spăsenie hristosului său iaste. Spăseaşte oamenii tăi şi blagosloveaşte dereptul tău şi paşti-i şi ia-i în veac. Cîntecul lu David 28 Aduceţi Domnului fiii Zeului, aduceţi Domnului fiii berbecilor; aduceţi Domnului slavă şi cinste. Aduceţi Domnului slavă în numele lui. [128] Închinaţi-vă Domnului în curtea sfînta a lui. Glasul Domnului spre ape, Dumnezeul slaveei tună, Domnul spre ape multe. Glasul Domnului în vîrtute, glasul Domnului în mare frîmseaţe; glasul Domnului frînge chedrii, şi frînge Domnul chedrii Livanului. Şi însupţiiază-i ca viţeii Livanului, şi iubitul ca fiiu lui cu-n-corn. Glasul Domnu/lui *[129 ] tăie văpaia focului, glasul Domnului scutură pustiile, şi scutură Domnul pustiia Cadului. Glasul Domnului sfîrşaşte cerbii şi descoaperi dumbrăvile şi în beseareca lui toţi ce zic: slavă! Domnul potop aduce şi şade Domnul împărat în veac. Domnul tărie oamenilor săi dă. Domnul blagosloveaşte oamenii săi cu pace. Cîntecul lui David 29 [130] Înalţu-te, Doamne, că mă luaşi, şi n-ai veselit dracii miei de mine. Doamne, Dumnezeul mieu, chiem cătră tine şi vindecatu-m-ai. Doamne, scoate den iad sufletul mieu. Spăsitu-m-ai de cealea ce deşting în groapă. Cîntaţi Domnului preapodobnicii lui şi ispovediţi pomeana sfinţiei lui. Că mînie în urgiia lui şi viaţă în voia lui. Seara întru plî/ngere * [131] e demîneaţa bucurie. Eu ziş în destulul mieu: " Nu mă voiu rădica în veac". Doamne, cu voia ta dă bunătăţiei meale silă; întors-ai faţa ta şi fui smintit. Cătră tine Doamne, chem şi cătră Dumnezeul mieu rogu-mă. Ce folosu e de sîngele mieu, cînd deşting în putredire? Doară ispovedi-ţi-se ţărîna? sau spune deadevărul tău? Auzi Domnul [132] şi milui-mă. Domnul fu ajutoriu mie. Întors-ai plîngerea mea în bucurie mie, spart-ai sacul mieu şi încinsu-m-ai cu veselie. Să cînte ţie slava mea nu milcuiescu-mă. Doamne, Dumnezeul mieu, în veac ispovedescu-mă ţie. Cîntecul lu David 30 Spre tine, Doamne, upovăii, să nu mă ruşinez în veac; cu derep/tatea * [133] ta izbăveaşte-mă şi scoate-mă. Pleacă cătră mine ureachea ta. stăjaşte să mă scoţi. Fii-mi în Zeu ajutoriu şi în casă scăpare spăseaşte-mă. Că ţinutul mieu şi scăpare mie eşti tu, şi derept numele tău dereagi-mă şi saturi-mă, şi scoţi-mă de cursa ceasta ce ascunseră mie; că tu eşti scut mie, Doamne. În mîinile tale pridădesc sufletul mieu. [134] Izbăvitu-m-ai Doamne, Dumnezeul mieu. Urît-ai cine hrăneaşte sprînţările în deşert; eu în Domnul upovăiiu. Bucură-mă şi mă veselesc în mila ta, că căutaiu în plecatul mieu; spăsit-ai de rău sufletul mieu şi n-ai închis mine în mînile dracilor, pus-ai în larg picioarele meale. Miluiaşte-mă Doamne, că scîrbesc; sminti-se de [135] mînie ochiul mieu, sufletul mieu şi pîntecele mieu. Că scăzu în dureare viaţa mea şi anii miei în suspine; nu putu de meserătate vîrtutea mea şi oasele meale turbură-se. Mai toţi dracii miei fui împutare şi vecinilor miei foarte şi frică ştiuţilor miei. Cine mă văzură, afară fugiră de mine. Uitat fui ca mortul de inemă, [136] fui ca vas pierdut. Că auzii măiestriile multe de vietorii demprejur; cînd adunară-se ei depreună, să ia sufletul mieu sfătuiră. Eu în tine, Doamne, upovăii; ziş: "Tu eşti Dumnezeul mieu". - În mînile tale sorţile meale; izbăveaşte-mă de mînile dracilor miei şi de gonitorii miei. Luminează faţa ta spre şerbul tău, spăseaşte-mă cu mila ta! [137] Doamne, să nu mă ruşinez că chem tine. Să se ruşineaze necuraţii şi deştingă întru iad. Mute să fie rosturile hitleane, grăiesc spre dereptul fără-leage, cu trufă şi cu batjocure. Cît mult mulţi-se mila ta Doamne, ce ascuns-ai fricoşilor de tine, fapt-ai upovăitori în tine între fiii oamenilor. Ascunzi ei în ascuns faţa ta [138] de strigarea oamenilor. - Acoperi ei în coperimînt de zicerea limbilor. Blagoslovit Domnul că înminună mila sa în cetate încungiurată. Eu ziş întru spămîntatul mieu: " lepădatu-s de faţa ochilor tăi. " Derept aceaia auziş glasul rugăciuniei meale cînd chem cătră tine. Iubiţi Domnul toţi preapodobni lui, că deadeveare ceare Domnul şi plăteaşte fă/ră *[139] măsură făcătorilor trufă. Hrăboriţi-vă şi învîrtoşaţi-vă inema voastră toţi upovăitorii în Domnul. Cîntecul lui David 31 Ferice de cei ce lăsară-se fără-legile şi lă se acoaper păcatele. Ferice bărbat ce nu-i socoti Domnul păcatele, nece iaste în rostul lui înşelăciune; că tăcui şi vechiră-se oasele meale [140] chemîndu-mi în toată zi. Că zioa şi noaptea păsă spre mine mîna ta. Turnai-mă spre straste cînd înghimpă-mă spin. Fără-leagea mea cunoscuiu şi păcatul mieu nu coperiiu. Ziş să spuiu spre mine fără-leagea mea Domnului, şi tu lăsaşi necuratul inimiei meale. Derept aceaia roagă-se ţie toţi preapodobnii în vremia ce e de treabă, ce în potop de [141] ape multe cătră el nu se apropie. Tu eşti nădeajde mie de scîrbi ce mă ţin; bucuriia mea izbăveaşte-mă de ceea ce mă încungiurară. Înţelegu-te şi deregu-te în calea ceasta ce mergi; învîrtoşu spre tine ochii miei. Nu fireţi ca calul şi ca măşcoiul ce n-au mente; cu zăbale şi cu frîu falcile lor tragi să nu se apropie cătră tine. Multe rane păcătosului; [142] cine upovăiaşte în Domnul, mesereare încungiură-l. Veseliţi-vă în Domnul şi bucuraţi-vă derepţii şi lăudaţi-vă toţi derepţii cu inema. Şederea 5. Cîntecul lui David 32 Bucuraţi-vă derepţii în Domnul; derepţilor cuvine-se laudă. Ispovediţi-vă Domnului în ceateri, în psaltire cu zeace maţe cîntaţi lui. [143] Cîntaţi lui cîntece noao, bine cîntaţi lui cu strigare; că dereptu e cuvîntul Domnului şi fapta lui în credinţă. Iubeaşte milostenie şi judeţ Domnul; meserearea Domnului plinu e pămîntul. Cuvîntul Domnului ceriul învîrtoşe-se, şi cu duhul rostul lui toată sila lor. Adună ca foalele apele măriei, puni în ascuns fără-fundure. [144] Să se spămînte de Domnul tot pămîntul; de el rădică-se toţi ce viu pre lume. Că el zise şi fu, el poveli şi zidiră-se. Domnul sparge sfeatul limbilor, şi leapădă cugetele oamenilor, şi leapădă sfeaturile judecilor. Sfeatul Domnului în veac lăcuiaşte; cugetele inimiei lui în rudă şi în rudă. Ferecată limbă ce lui iaste Domnul Zeul lui, [145] oameni ce alease în dostoitul său. Den ceriu căută Domnul să vază toţi fiii oamenilor. Den gata viaţa lui căută spre toţi ce viu în pămînt; ce zidi singur inimile lor, înţeleage-ş tot lucrul lor. Nu se spăseaşte împărat cu multă silă, şi uriiaşul nu se spăseaşte cu multă tăriia sa. Mincinos calul în spăsenie, în multă sila sa nu se spăseaşte. [146] Adecă ochii Domnului spre temuţii lui, upovăind spre milostea lui; să izbăvească de moarte sufletul lor şi se satură ei în foamete. Sufletul nostru aşteaptă Domnul, că ajutoriu şi scut noao iaste; că în el veseleaşte-se inema noastră şi în numele lui sfînt upovăim. Fie, Doamne, milostea ta spre noi, că upovăim spre tine. Cîntecul lu David 33 [147] Blagoslovesc Domnul în toată vreamia, pururea lauda lui în rostul mieu. De Domnul laudă-se sufletul mieu. Să auză blînzii şi să se veselească. Măriţi Domnul cu mine şi înălţăm numele lui depreună. Cerşui Domnul şi auzi-mă şi de toată scîrbiia mea izbăvi-mă. Postîmpiţi cătr-îns şi luminaţi-vă, şi feaţele voastre nu se vor ruşina. [148] Adecă measerul chemă şi Domnul auzi-l şi de toată scîrbia lui spăsi el. Pîlcuiră-se îngerii Domnului împejur de ceia ce se tem d-ins, şi izbăveaşte ei. Gustăţi şi vedeţi că dulce e Domnul. Ferecat bărbat ce upovăiaşte-se spr-ins. Temu-se de Domnul toţi sfinţii lui, că nu e lăsare temuţilor d-ins. Bogaţii meseriră şi flămînziră, [149] e cine cerşu Domnul nu se lăsă de toate bunele. Veniţi fii şi asculltaţi mine, frica Domnului învăţa-vă-voiu. Cine om ce va viaţă, iubeaşte zile să vază bine? Ţine limba sa de rău şi cu rostul său să nu grăiască înşelăciune. Fereaşte-te de rău ş fă bine, ceare pace şi mînă el. Ochii Domnului spre derepţi şi urechile lui în rugăciunea lor. Faţa Domnului spre [150] făcătorii rău; cumple-se de pămînt pomeana lor. Chemară derepţii şi Domnul auzi-i, şi de toată grija lor izbăvi ei. Aproape e Domnul de frîmţii cu inema, şi plecaţii cu duhul spăseaşte. Multe scîrbi derepţilor şi de toate izbăveaşte ei Domnul. Hrăneaşte Domnul toate oasele lor, unul d-inse nu se frînge. Moartea păcătoşilor iute [151] şi cine urî dereptul greşi. Izbăvi Domnul sufletul şerbilor săi şi nu greşiră toţi upovăind spr-ins. Cîntecul lu David 34 Judecă, Doamne, obiduitorii miei, şi apără luptători cu mine. Ia armă şi scut şi stă în ajutoriu mie. Trage armă, apucă înainte gonitorii miei; zi sufletului mieu: [152] "în spăsenia ta sînt eu ". Să se pleace şi să se ruşineaze ce cerură sufletul mieu; să se toarne înapoi şi să se spămînte ce cugetă mie rău. Să fie ca pulberea înaintea feaţeei vîntului, şi îngerul Domnului dodei lor. Fie calea lor untunearec şi lunecare şi îngerul Domnului goni-i. Cînd deşert ascunseră mie pagubă curseei sale, în deşert împutară sufletului. [153] Să vie lui cursă ce nu ştie, şi vînat ce nu ascunse prinde el, şi în cursă să cază într-însă. Sufletul mieu bucură-se în Domnul, îndulceaşte-se de spăsenia lui. Toate oasele meale zic: Doamne, Doamne cine e ca tine? Să izbăveşti mişelul den mînile vîrtoşilor, mişelul şi measerul de răpitorii lui. Că sculară-se spre mine mărturii nedereapte, [154] şi nu ştiia întreba-mă. Plătie-mi rău derept bine, şi fără de cruţat sufletului mieu. Iară eu, cînd dodeiia-mi, înveştiia-mă în sac, şi pleca cu ajun sufletul mieu, şi rugăciunea mea în sînul mieu turnă-se. Ca soţului, ca fratelui nostru aşa ogodii, că plîngea şi întrista aşa pleca-mă. Şi de mine veseliră-se şi adunară-se; [155] adunară-se spre mine rane şi nu simţiiu. Împărţiră-se şi milcuiră-se, ispitiră-mă şi întărîtară-mă cu întărîtare, scrîşniră spre mine dinţii săi. Doamne, cînd vezi, dereage sufletul mieu de răul lor, şi de lei un-născutul mieu. Ispovedescu-mă ţie în beseareci multe, între oameni grei laudu-te. Să nu se bucure vrăjbitorii-mi fără dereptate [156] de urăsc mine în deşert, clipesc cu ochii. Că mie cu pace grăiiă şi mînie înşelăciune cugeta. Lărgiră spre mine rosturile sale; ziseră: "dulceaţă, dulceaţă, văzură ochii noştri". Văzuşi , Doamne, nu tăcea Doamne, nu te delunga de mine. Scoală, Doamne, socoteaşte judeţul mieu în pîra mea. Judecă-mi, Doamne, după dereptatea ta, [157] Doamne, Dumnezeul mieu, să nu bucure-mi-se, să nu zică întru inema sa: "dulceaţă, dulceaţă sufletului nostru", şi să nu zică: "înghiţim el". Să se spăimînte şi să se ruşineaze depreună ceia ce se bucură răului mieu, să se îmbrace în spămîntare şi în ruşine ceia ce mare-cuvînta spre mine. Să se bucure şi să se veselească ce vor dereptăţiei meale şi să zică pururea: [158] "să se mărească Domnul, ce vor pace şerbului lui". Şi limba mea învaţă-se în dereptatea ta, şi toată zi, lauziei tale. Cîntecul lu David 35 Zise leage-călcătoriu să greşască în sine. Nu e frica lu Dumnezeu între ochii lui. Că hicleni între el, află fără-legile-ş şi pizmeaşte. Cuvintele rostului [159] lui fără-leage şi înşelăciuni; nu vru să înţeleagă să fericeaze. Fără-leage cugetă în stratul său, pristăni în toată calea rea, e de rău nu se cruţă. Doamne, în ceriu mila ta şi deadevărul tău pînă în nuori. Dereptatea ta cu codrii Zeului, judeaţele tale fără fundurele multe. Oamenii şi vita spăseşti, Doamne. Că mulţit-ai meserearea ta, Doamne. [160] Fiii oamenilor în coperimîntul arepilor tale nădăiescu-se. Îmbătă-se de destul caseei tale şi izvorul pişteei tale adăpi; că de la tine fîntîna vieţiei, în lumina ta vedem lumină. Adause milostea ta ştiindu-te şi dereptatea ta derepţilor cu inema. să nu vie mie multă trufă şi mîna păcătosului să nu rădice mine. Aciia căzură toţi făcătorii fără-leage; [161] împenşi fură şi nu se putură scula. Cîntecul lu David 36 Nu rîvni hicleanilor nece pohti făcătorilor fără-leage. Că ca iarba curînd usucă-se, că vearzele de zlac curînd cad. Nădăiaşte-te în Domnul şi fă dulceaţă; împle pămîntul şi paşte-te întru bogăţie-i. Îndulceaşte-te Domnu/lui *[162] şi da-ţ-va cearerea inimiei tale; deşchide către Domnul calea ta şi upovăiaşte într-îns şi el face. -Şi scoate ca lumea dereptatea ta şi judeţul tău ca amiază zi de zi. Pleacă-te Domnului şi roagă el; nu rîvni celuia ce stăjaşte calea sa, omului ce face leage-călcare. Opreaşte-te de mînie şi lasă băsăul, nu rîvni să-l hitleaneşti. - Că hitleanii [163] cumplu-se; răbdătorii Domnului, a lor va fi pămîntul. Şi încă neşchit şi nu va fi păcătosul, şi veri ceare locul lui şi nu-l veri afla. Blînzilor va fi pămîntul, şi îndulcise-vor în multe pace. Priveaşte păcătosul dereptul şi scrîşniră spr-ins cu dinţii săi. Domnul rîde-şi lui, că ainte veade că vine zioa lui. Arme scoaseră păcătoşi; [164] întinseră arcele să săgeate mişelul şi measerul, să junghe derepţii cu inema. Armele lor întră în inema lor şi arcele lor frînseră-se. Mai bine neşchit dereptului, decît bogăţie păcătoşilor multă. Că braţele păcătoşilor frîngu-se, învîrtoaşă derepţii Domnul. Ştie Domnul calea nevinovaţilor şi ce e al lor în veac iaste. [165] Nu se ruşinează în vreamia iute şi în zi flămîndă satură-se. Că păcătoşii pier; dracii Domnului depreună preaslăvescu-se lor şi se înalţă, perind ca fumul piiare. Şi nu toarnă; dereptul miluiaşte şi dă. Că ceia ce blagoslovesc el, a loru e pămîntul, ceia ce blastemă el, potrebescu-se. De Domnul urmele omului deregu-se şi calea lui va foarte. [166] Cînd cade nu se frînge că Domnul ţine mîna lui. Tînăr fuiu şi amu îmbătrîniiu şi nu văzui dereptul lăsat, nece sămînţa lor cerşitori pîine. În toată ziua miluiaşte şi împrumut dă dereptul, şi sămînţa lui în blagoslovenie iaste. Fereaşte-te de rău, fă bine şi vii în veacul veacului. Că Domnul iubeaşte judeţ şi nu lasă preapodobnicii săi; [167] în veac ferescu-se, fără-legiuitorii mînă-se şi sămînţa necuraţilor potreabeaşte-se. Derepţii vor ţinea pămîntul şi vor fi în veacul veacului spri-ins. Rostul dereptului învaţă-se preamîndrie şi limba lui grăiaşte judeţ. Leagea Zeului întru inema lui, şi nu se împiiadecă urmele lui. Caută păcătosul dereptul şi ceare să omoră el; [168] e Domnul nu lasă el în mîinile lui, nece osîndeaşte el cînd judecă lui. Rabdă Domnul şi fereaşte calea lui,şi rădica-te-va să ţii pămîntul; cînd pier păcătoşii vezi. Văzuiu necuratul rădicîndu-se şi nălţindu-se ca chedrii Livanului; şi trecui şi nu fu, şi cerşui el şi nu se află locul lui. Hrăneaşte nerău şi vezi derepta/te *[169] , că iaste rămăşiţe omului cu pace. Fără-de-legii pier depreună, rămăşiţele necuraţilor potrebescu-se. Spasenie derepţilor de Domnul,şi scut lor iaste în vremea de scîrbi. Şi ajută lor Domnul, şi izbăveaşte ei şi scoate ei de păcătoşi, şi spăseaşte ei că upovăiră spr-ins. Şedearea 6 Cîntecul lu David 37 [170] Doamne, nu cu urgia ta oblici mine, nece cu mîniia ta pedepsi mene; că săgeatele tale înfipseră-se în mine, învîrtoşat-ai spre mine mîna ta. Nu e vindecare peliţeei meale de multă mînie a ta; nu e pace în oasele meale de faţa păcatelor meale. Că bezaconiile meale preanălţară-se capul mieu că tar greu păsară spre mine. [171] Împuţiră-se şiu putrediră ranele meale de faţa fără-mentea mea. Pănătai şi zgîrcii-mă pînă în cumplit, toată zi trist îmblai. Că gimţul mieu împlu-se batjocure, şi nu e vendecare peliţeei meale. Amărît fuiu şi plecaiu-mă foarte; strigaiu de suspinarea inimiei meale. Doamne între tine toată jelania meaşi suspinile meale de tine nu se ascunseră. [172] Inema mea turbură-se şi vîrtutea mea lăsă-mă; şi lumea ochilor miei şi ea nu e cu mine. Soţii miei şi vecinii miei între mine apropiară-se şi stătură, şi apropiiaţii miei de departe stătură. Şi muncia-se cerînd sufletul mieu. Şi cerînd rău mie grăiia deşert şi înşelăciune toată zi învaţă-se. Eu ca un surd n-auzii şi ca mut nu de/şchiş *[173] rostul mieu. Şi fuiu ca om ce nu auzii şi ce n-are în rostul său oblicire. Că în tine Doamne, upovăii tu auzi, Doamne, Dumnezeul mieu. Că ziş să nu cîndvă bucure-mi-se dracii miei; cînd rădică-se picioarele meale spre mine mare-cuvînta. Că eu spre rane gata-s şi durerea mea între mine iaste pururea. Că fără-legile meale eu spuiu şi gri/jescu-mă *[174 ] de păcătele meale. Vrăjmaşii miei viu şi mai învîrtoşară-se de mine şi înmulţiră-se urîtorii miei fără dereptate. Dînd mie rău în loc de bine vădiia-mă că goniia dulceaţă. Nu lăsa mine Doamne, Dumnezeul mieu, nu te delunga de mine, ia aminte în ajutoriul mieu, Doamne, spăsenia mea. Cîntecul lu David 38 [175]  Ziş să feresc căile meale, să nu greşesc cu limba mea. Puş rostului mieu hrană, cînd scoală-se păcătoşii spre mine. Amuţiiu şi plecai-mă şi tăcui de dulce, şi durearea mea noi-se. Încălzi-se inima mea în mine, şi întru învăţătura mea încinde-se foc. Ziş cu limba mea: "Spune-mi, Doamne, cumplitul mieu şi măsura zilelor meale cîte-s, [176] să înţeleg de ce-m voiu lăsa eu". Că cu palma măsurate pus-ai zilele meale, şi făptura mea ca nemica între tine. E însă deşarte, tot omul viu; e de cu faţa îmblă omul, e însă în deşertu se sminteaşte. Ascunde şi nu ştie cui adună-le. Şi acmu cine e răbdarea mea, e nu Domnul? şi faptul mieu la tine iaste. De toate fă/ră-legile *[177] meale izbăveaşte-mă. Împutare fără-mentelui datu-m-ai. Amuţii şi nu deşchiş rostul mieu, că tu feceşi. Ia de la mine ranele tale. De vîrtutea mînilor tale eu cumpliiu-mă. În oblicire de fără-leage arătat-ai omul. Şi topit-ai ca painjina sufletul mieu; însă în deşert tot omul. Auzi rugăciunea mea, Doamne, şi cearerea mea ascultă; la/crămele *[178] meale nu tăcea. Că mutatu-s eu la tine şi venit ca toţi părinţii miei. Slăbeaşte-mă să răpaus ainte pînă nu mă duc, şi de-acia nu voiu fi. Cîntecul lu David 39 Răbd şi răbdaiu Domnul şi făgădui-mi. Şi auzi rugăciunea mea, şi rădică-mă din gropa strastilor şi den lut de tină. Şi puse în piatră picio/arele *[179] meale, şi derease urmele meale. Şi băgă în rostul mieu cintece noao, cîntare Dumnezeului nostru. Văd mulţi şi spăimîntă-se şi upovăiesc spre Domnul. Ferecat bărbat ce iaste numele Domnului upovăire lui, şi nu căută în deşarte şi în necurate mincinoase. Multe fapt-ai tu, Dumnezeul mieu, ciudele tale, şi cugetelor tale nu e cine [180] să se podobească ţie . Spuş şi grăiiu: înmulţiră-se fără măsură. Comîndări şi aduse nu vruşi, peliţei sfîrşit-ai de mine. Toate arsele şi de păcate nu cerşuşi; atunce ziş: ,adecă viiu!" în capul cărţiei scrie de mine. Să fac voia ta Dumnezeul mieu, vrui, şi leagea ta pre mijloc de maţele meale". Dulce spuş dereptatea ta în beseare/că *[181] mare, adecă rostul mieu nu apără, Doamne, tu înţeleseşi. Dereptatea ta nu ascunş întru inema mea, deadevărul tău şi spasenia ta ziş. Nu ascunş milostea ta şi deadevărul tău de zbor mare. Tu, Doamne, nu împărţi dulceaţa ta de mine, meserearea ta şi deadevărul tău pururea ajutară-mi . Că ţinură-mă reale ce nu lă era măsură. [182] Prinseră fără-legile meale, nu putui căuta; Înmulţiră-se mai vîrtos de părul capului mieu, şi inema mea lăsă-mă . Să bine veri, Doamne, să mă izbăveşti. Doamne, în ajutoriul mieu socoteaşte. Să se răcească şi să se ruşineaze depreună, cerînd sufletul mieu să-l scoaţă . Să se toarne înapoi, ruşineaze-se vrund mie rău. Să priimească acmu reacele său zicînd mie:"dulceaţă, dulceaţă". [183] Să se bucure şi să se veselească de tine toţ cerînd tine, Doamne, şi să zică pururea să se mărească Domnul, iubind spăsenia ta. E eu mişelu-s şi measer, Domnul priiaşte-mi. Ajutoriu mie şi scut mie eşti tu, Dumnezeul mieu nu amîna . Cîntecul lu David 40 Ferice înţelegătorii spre mişelul şi measerul; [184] în zi iute izbăveaşte el Domnul. Domnul hrăneaşte el şi învie el şi fericează el în pămînt, şi nu pridădeaşte el în mîinile vrăjmaşilor lui. Domnul ajută în patul lîngoriei lui. Tot stratul lui întors-ai în lîngoarea lui. Eu ziş: ,Doamne, miluiaşte-mă şi vindecă sufletul mieu că greşiiu-ţi". Dracii miei ziseră rău mie: "cînd moare şi piiare numele lui? " [185] Şi întra să vază, în deşert zicea; inema lui adună fără-leagea luiş, şi ieşiia afară şi zicea. - Depreună spre mine şoptiia toţi vrăjmaşii miei; spre mine cugeta rău mie. Cuvînt leage-călcătoriu puseră spre mine: "cînd doarme şi nu va adauge să învie?" Că omul cu pacele meale într-îns upovăiiu, cine mîncă pîinea mea, rădică spre mine sfadă. [186] Tu, Doamne, miluiaşte-mă şi învie-mă şi plăti-voiu lor. Derept aceaia cunoscui că vru-mă, că nu se bucură dracul mieu de mine. Mine de nerău priimi şi învîrtoşatu-m-ai între tine în veac. Blagoslovit Domnul, Dumnezeul lu Israil, de veac şi pînă în veac. Fie! Fie! În sfîrşit înţelepciunea fiiul lu Coreu 41 [187] În ce chip jeluiaşte cerbul la izvoarăle apelor, aşa jeluiaşte sufletul mieu cătră tine, Doamne. Însetoşă sufletul mieu cătră Zeul tare şi viu; cînd veni-voiu şi ivi-mă-voiu feeaţeei Zeului? Fură lacrămele meale mie pîine zi şi noapte, cînd zicea mie în toate zile: "io e Zeul tău? " Aceasta pomenii şi vărsai spre mine sufletul mieu, [188] că proidii pren loc coperit minunat pînă la casa Zeului. În glas bucuros şi ispovedire sunetul sărbătoriului. Derep ce scîrbit eşti sufletul mieu? şi derep ce turburi-te? Upovăiaşte în Zeul că ispovedescu -mă lui; spăsenie feaţeei meale şi Zeul mieu. Cătră mine însumi sufletul mieu sminti-se; derept aceaia pomeniiu-te den pămîntu/l *[189] Iordanului şi Iermonului de păduri mici . Fără-fund, fără-fundul chem în glas sloatelor tale. Toate susurele tale şi undele tale prespre mine trecură. E în zi zise Domnul meserearea sa, şi noaptea cîntarea lui de mine. Rugăciunea Zeului viaţa mea; zic Zeului: "ajutoriu mie eşti, că ce mă ultaşi? Şi derep ce trist îmblu cînd dodeiaşte-mi dracul? " [190] Cînd frîngea-se oasele meale, împuta-mi dracii miei. Cînd zicea-mi în toată zi: "io, e Zeul tău? " Derep ce scîrbit eşti sufletul mieu? şi derep ce turburi-te? Upovăiaşte în Domnul că ispovedescu-mă lui; spăsenie feaţeei meale şi Zeul mieu. Cîntecul lu David 42 Judecă-mi, Doamne, şi dezjudecă pîra mea de limbă nepreapodobnă, [191] de om nederept şi hitlean izbăveaşte-mă. Că tu eşti, Doamne, ţinutul mieu , derep ce împinseşi-mă? şi derep ce trist îmblu cînd dodeiaşte-mi dracul? Tremeate lumina ta şi deadevărul tău, că eale mă năstăviră şi băgară-mă în pădurea sfîntă a ta şi în satele tale. Şi întra-voiu cătră altariul Zeului, cătră Domnul ce veseleaşte tinereaţele meale. [192] Ispovedescu-mă ţie în ceateri, Doamne, Dumnezeul mieu; derep ce scîrbeaşte-te sufletul mieu şi derep ce turburi-mă? Upovăiaşte în Zeul că ispovedescu-mă lui; spăsenie feaţeei meale şi Zeului mieu. În sfîrşit fiilor lu Coreiu înţelepciune 43 Dumnezeu cu urechile noastre auzim, părinţii noştri spuseră noao. [193] Lucru ce-ai fapt în zilele lor, în zilele dentîiu. Mîna ta limbile potrebi şi răsădişi-le. Amărî oamenii şi mînă ei. Nu cu armele sale dobîndiră pămîntul şi braţele lor nu spăsi ei, ce dereapta şi supsioara ta şi lumina feaţeei tale, că dulce vrut-ai într-înşi. Tu eşti îns împăratul mieu şi Dumnezeul mieu, de ziseş spăsenie lu Iacov; de [194] tine dracii noştri împungem cu coarne şi în numele tău piiardem cine se scoală spre noi. Nu în arcul mieu upovăiesc, nece armele meale spăsesc mine. Spăsitu-ne-ai de dodeitorii noştri, şi urîţii noştri ruşinaşi. De Domnul lăudămu-ne în toată zi şi în numele tău ispovedimu-ne în veac. E acmu împenseş şi ruşinaş noi şi nu ieşiş, Doamne, în sila noastră. [195] Turnatu-ne-ai înapoi lîngă dracii noştri şi ceia ce urîia noi răpia eiş. Datu-ne-ai ca oile mîncare şi în limbi semănatu-ne-ai. Vînduşi oamenii tăi fără preţ şi nu era mulţie în strigările noastre. Pus-ai noi batjocură vecinilor noştri, întărîtare şi ocărîre ce sînt împrejurul nostru. Pusu-ne-ai în price în limbi, [196] clătire capului în oameni. Toată zi ruşinea mea între mine iaste şi reacele feaţeei meale coperi-mă. De glasul împutătoriului şi clevetitoriului, de faţa dracului ce-l mînă. Acestea toate vineră spre noi şi nu ultăm tine şi nu vătămăm porîncita ta. Şi nu ostîmpi înapoi inema noastră şi ferit-ai cărările noastre de calea ta. [197] Că plecatu-ne-ai în loc rău şi coperi-ne umbra morţiei. Să ultarem numele Domnului nostru şi să rădicăm mîinile noastre cătră Dumnezeu striin, nu va ceare Domnul aceastea? El ştie ascunsele inimiei. Că derept tine omorîţi sîntem în toată zi; fum ca oile jungheariei. Scoală, derep ce dormi, Doamne? Învii şi nu împenge pînă la cumplit. [198] Derep ce faţa ta întorci? Uiţi meseretatea noastră şi grija noastră? Că plecă-se în ţărînă sufletul nostru, lipi-se pămîntului zgăul nostru. Învie, Doamne, ajută noao şi izbăveaşte noi derept numele tău. În sfîrşit . Fiii lu Coreu. Înţelepciune de iubit 44 Rîgîi inema mea cuvînt dulce; grăiesc eu [199] deala mea lu împărat. Limba mea trestie a cărtulariului curînd scrie. Mai frumoasă cu bunătatea de fiii oamenilor. Vărsă-se dulceaţă în rostul tău. Derept aceaia blagoslovi-te Dumnezeu în veac. Încinge armele tale pre coapsa ta, silnice. Cu frîmseaţea ta şi cu bunătatea ta, şi întinde şi stăjaşte, şi împărăţeaşte. Deadevărul şi blînzie şi dereptate, şi [200] năstăveaşte-te minunat dereapta ta. Săgeatele tale ascuţi silnici, oamenii supt tine cad întru inema vrăjmaşii lu împărat. Scaunul tău , Doamne, în veac de veac, fuşte dereptate, fuşte împărăţiei tale. Iubit-ai dereptate şi urît-ai fără-leage, derept aceaia unse-te Dumnezeu, Zeul tău, cu untul bucuriei mai vîrtos de soţii tăi. Smirna şi istacti şi [201] casia de cămăşile tale. De pasărea slonovnilor den ei veseliră-te; fiile împăraţilor în cinstea ta. Stătu împărăteasa de-a dereapta ta în veşminte poleite înveştită şi prea împistrită. Ascultă, fie, şi vezi şi pleacă urechea ta şi uită oamenii tăi şi casa tatălui tău. Şi va vrea împărat bunătăţiei tale, că elu e Domnul tău. Şi închini-te lui [202] şi fiia lu Tir cu darure, feaţeei tale roagă-se bogaţii oamenilor . Toată slava fiei lu împărat înlăuntru, cu peleşi de aur înveştită şi prea împistrită. Aducu-se lu împărat feate după ea, şi soaţele ei aducu-se ţie; aducu-se în veselie şi în bucurie, aducu-se în beseareca lu împărat. În părinţii tăi locure fără fiii tăi; puseşi judeci prespre tot pămîntul. [203] <85 r> Pomeniră numele tău în toate rudele şi rude. Derept aceaia oamenii ispovedescu-se ţie în veac şi în veacul veacului. În sfîrşit. De fiii lu Coreu, de ascunse, cîntecul 45 Dumnezeu noao scăpare şi silă, ajutoriu în scîrbi ce ne aflară foarte. Derept [204] aceaia nu spămîntămu-ne cînd sminteaşte-se pămîntul, şi schimbă-se pădurile într-înema măriei . Sunet şi turburatul apelor, turbura-se pădurile de vîrtutea lui; a rîurelor reapede veseliră cetatea Zeului. Sfinţit-au satul său susul , şi Zeul pre mijloc de el nu rădică-se, ajută lui Dumnezeu demîneaţa şi demîneaţa. Smintiră-se limbile, feriră-se împărăţiile. [205] Deade glasul său şi cutremură-se pămîntul . Domnul sila cu noi, ajutoriul nostru, Zeul lu Jacov. Veniţi să vedeţi lucrul lu Dumnezeu, ce puse minuni în pămînt. Lua războiure pînă în cumplitul pămîntului. Arc frînge şi sfărîmă arme şi scuture arse cu foc. Deşertaţi-vă şi înţeleageţi că eu sînt Dumnezeu, rădicu-mă în limbi, rădicu-mă în pămî/nt *[206] . Doamne, sila-ţi cu noi , ajutoriu noao, Zeul lu Iacov. În sfîrşit . Fiii lu Coreu. Cîntec 46 Toate limbile să plăseaze cu mîinile, strigaţi Zeului cu glas bucurire. Că Domnul sus înfricat împărat mare prespre tot pămîntul . Plecă oamenii noao, şi limbile supt picioarele noastre. [207] Alease noao dostoinicie luiş, bunătatea lu Iacov ce iubi. Sui Dumnezeu în strigări , Domnul în glasul bucinilor. Cîntaţi, Domnului nostru, cîntaţi, că împărat prespre tot pămîntul Dumnezeu; cîntaţi înţelegînd. Împărăţi-se Zeul spre limbi; Dumnezeu şade în scaunul sfînt al său. Judecii oamenilor adunară-se cu Dumnezeul [208] lu Avraam . Că ale lu Dumnezeu ţinutele pămîntului; foarte rădicară-se. Cîntec. Cîntare fiii lu Coreu, a doa sîmbătă 47 Mare Domnul şi lăudat foarte în cetatea Zeului nostru, în pădurea sfîntă a lui. Dulce rădăcinilor bucurie în tot pămîntul. Pădurile Sionului, coastele seaverului, cetatea împăratului mare. [209] Dumnezeu în faptele lui cunoscutu e , cînd zăstîmpeaşte el. Că amu împăraţii pămîntului adunară-se, adunară-se depreună. Ei văzură aşa, mirară-se, turbară-se, legănară-se; tremuri priimi ei. Aciia dureare ca născătoare, cu duhul buriei frînge corabiile tarsisilor. Că auzim aşa şi văzum, în cetatea Domnului silă, în cetatea Zeului nostru. [210] Domnul urziia-l în veac. Priimi-mă, Zeu, meserearea ta pre mijloc de oamenii tăi . După numele tău, Doamne, aşa şi lauda ta în cumplitul pămîntului; dereptate împlu-se dereapta ta . Să se veselească pădurea Sionului şi să se bucure fiii iudeilor derep judecatele tale, Doamne. Încungiuraţi Sion şi priimiţi el; spuneţi în stîlpii lui. [211] Puneţi inema voastră în sila lui şi împărţiţi casa lui, ca să spuneţi într-altă rudă . Că elu e Dumnezeul vostru în veac şi în veac de veac; el paşte-ne în veac; În sfîrşit, fiii lu Coreiu . Cîntecul 48 Auziţi ceasta toate limbile; socotiţi toţi ce vieţi pretutindinea: pamîntul născuţi şi fiii oamenilor, [212] depreună bogat şi measer. Rostul mieu grăi-va preamîndrie şi învăţătura inimiei meale înţelepciune. Pleca-voiu în price ureachea mea, deşchiz în psăltire măiestriile meale. Derep ce spămîntu-mă în zi iute? Fără-leagea călcîiului mieu încungiură-mă. Că nădăiescu-se sileei sale şi cu multă bogăţiia sa laudă-se. Frate nu izbăveaşte ce izbăveaşte omul? [213] Nu deade Zeului schimb derept sine şi preţ să izbăvească sufletul său. Şi munci-se în veac şi viu va fi pînă în sfîrşit. Nu veade perire cînd veade înţelepţii murind; depreună fără-minte şi neînţeleptul peri-vor şi lăsa-vor striinilor bogătatea sa. Şi mormintele lor şi casele lor în veac; satele lor în rudă şi rudă, ziseră numele sale spre pă/mînt. *[214] Şi omul în cinstea aceasta nu cunoscu; adause-se viteei neînţeleapte şi podobi-se lor. Ceastă cale a lor săblazne lor, şi după aceasta în rostul său dulce vor. Ca oile întru iad puş sînt şi moartea paşte-i. Şi învînc lor derepţii demîneaţa, şi ajutoriul lor vecheaşte întru iad, de slava sa împenseră-se. Însă [215] Zeul izbăvi sufletul mieu den mîinile iadului cînd priimeaşte-mă . Nu te spămînta cînd îmbogăţeaşte-se omul, sau cînd înmulţeaşte-se slava caseei lui; mearge de moare, nu lasă toate nece deştinge cu nusul slava lui. Că sufletul lui în viaţa lui blagosloveaşte-se, ispovedeaşte-ţi-se cînd bine face lui. Întră pînă la ruda părinţilor săi şi pînă în veac nu veade lumea. [216] Şi omul în cinste nu cunoscu; adause-se viteei neînţeleapte şi podobi-se lor. Cîntecul lui Asaf 49 Dumnezeul dumnezeilor Domnul zise şi chemă pămîntul. De răsăritul soarelui pînă la apus. De Sion dulce frîmseaţea lui. Domnul aiavea vine, Dumnezeul nostru şi nu tace. Foc într-îns aprinde-se [217] şi demprejurul lui bură mare. Chemă ceriul de sus şi pămîntul să judece oamenii săi. Adunaţi lui preapodobnicii lui, de ziseră zisa lui de cumîndare. Şi spuseră ceriurele dereptatea lui, că Zeul judeţ iaste. Auziţi, oamenii miei, şi zice-voiu voao, Israil şi spune-voiu ţie: " Dumnezeu, Zeul tău sînt eu". Nu de cumîndarile tale oblici-voiu tine, [218] toate arsele tale între mine sînt pururea. Nu priimesc den casa ta viţel, nece den turmele tale ţap; că ale meale sînt toate vitele dumbrăviei, vite în codri şi boi. Cunoscui toate pasările ceriului. Să flămînzire nu voiu zice ţie, a mea e toată lumea şi plinul ei. Au doară mănînc carne de junc sau sînge de ţap beau? Junghe Zeului [219] cumîndare laudă şi plăteaşte susului făgăduitul tău. Chiamă-mă în zi de grija ta şi izbăvi-te-voiu şi proslăvi-mă-veri. E păcătosului zise Dumnezeu:" derep ce tu spuîi dereptăţile meale şi priimeşti zisa mea cu rostul tău? " Tu urîşi învăţătura şi lepădaşi cuvintele meale înapoi. Să vedeai furul, curai cu nus [220] şi cu curva partea ta puneai. Rostul tău înmulţi rău şi limba ta împletia înşelăciune. Şezînd pre fratele tău clevetiiai, şi pre fiiul mumîniei tale puseş săblaznă; aceastea feceş, tăcui. Cugetaş fără-leage că voiu fi ţie podobnic; oblici-te-voiu şi pune-voiu între faţa ta păcatele tale. Înţeleageţi ceastea ceia ce ultaţi Dumnezeu. [221] Să nu cîndva să rape şi nu va fi izbăvitoriu. Cumîndare , laudă slăveaşte-mă şi aceaia cale cu ce ivesc lui spăseniia mea. În sfîrşit. Cîntecul lu David cînd vine cătr-însul Nathan proroc şi oblici el Miluiaşte-mă, Doamne, după mare mila ta şi după multe eftenşugurele tale. Curăţeaşte fără-legile meale, [222] ce mai vîrtosu mă lă de fără-legile meale şi de păcatele meale curăţeaşte-mă. Că fără-legile meale eu ştiu şi păcatul mieu între mine iaste pururea. Ţie unuia greşii şi hitleşug întru tine feciu ca să dereptezi-te în cuvintele tale şi să învingi cînd veri judeca. Adecă de fără-leage începutu-s şi în păcate născu-mă muma mea. [223] Adecă deadevăr iubit-ai. Fără-veastea şi ascunsul mîndrie ta ivitu-mi-ai. Stropişi-mă cu săpun şi curăţescu-mă. La-mă-veri şi mai vîrtos de zăpada înălbi -mă-voiu. Auzului mieu dai bucurie şi veselie; bucură-se oasele plecate. Întoarce faţa de păcatele meale şi în toate fără-legile meale cură. Inemă curată zideaşte întru mine, Doamne, [224] şi duh derept înnoiaşte întru zgăul mieu. Nu lepăda mine de faţa ta şi duhul sfînt al tău nu lua de la mine. Dă-mi bucuria spăsenia ta şi duhul vlădicesc întăreaşte-mă. Învăţ fără-legile căilor tale şi necuraţii cătră tine întoarce-se-vor. Izbăveaşte-mă de strîmbi, Doamne Dumnezeul spăseniei meale; bucură-se limba mea dereptăţiei tale. Doamne, rostulu-mi deşchide, [235] şi rostul mieu spuse lauda ta. Că s-ai vrut vrea cumîndarea, da-o-vrea amu; toate arsele nu dulce vruşi. Cumîndarea Zeului duh frîmt, inemă frîmtă şi plecată Dumnezeu nu chinuiaşte. Fericează, Doamne, dulce voiei tale Sionul, şi să se zidească păreţii Ierusalimului. Atunce dulce vruşi cumîndarea dereptăţiei, înălţarea toată spre ardere; [226] atunce vor înălţa spre altariul tău viţei. Cîntecul lu David 51 Ce te lauzi în răul tău, tare? Fără-leage în toată zi; nedereptate cugetă limba ta; ca briciu ascuţit fapt-ai înşelăciune. Iubit-ai rău mai vîrtos de dulceaţă, nedereptate decît să zici dereptate. Iubit-ai toate cuvintele poto/pului *[227] , limbă hîtleană. Derep aceaia Dumnezeu sparse-te pînă în sfîrşit, rupe-te şi mută-te de satul tău şi rădăcina ta de pămîntul viilor. Vedea-vor derepţii şi spămînta-se-vor, şi de el rîde-vor şi vor zice: " acest om ce nu puse Dumnezeu ajutoriu luiş ce upovăi spre multă bogătate a sa, şi putu cu deşertul său". [228] E eu, ca maslină roditoare în casa Domnului, upovăiiu în mila Zeului în veac şi în veac de veac. Ispovedescu-mă ţie în veac, că fapta-i, şi rabd numele tău, că dulce e între preapodobnicii tăi. Cîntecul de Maelentu David înţelease 52 Zise fără-mente întru inema sa: " nu e Dumnezeu". Potrediră şi se omrăziră întru fără-leage. [229] Nu e făcătoriu bine. Dumnezeu den ceriu căută spre fiii oamenilor să vază să iaste înţelegătoriu sau a ceare Dumnezeu. Toţi feriră-se depreună şi nu fură treabnici; nu e făcătoriu bine, nu e nece pînă la unul. Nece înţeleg toţi făcătorii fără-leage. Mîncînd oamenii miei în loc de pîine. -Dumnezeu nu chemară, aciia se înfricară, io nu era frică. [230] . Că Dumnezeu răsipi oasele om ogoditorilor; ruşinară-se că Dumnezeu defăimă ei. Cine dă den Sion spăsenie lu Israil? Cînd toarnă Zeul prădarea oamenilor săi, bucură-se Iacov şi veseliaşte-se Israil. În sfîrşit cîntărilor înţelepciunea lu David 53 Doamne, în numele tău spăseaşte-mă şi în sila ta [231] judecă-mi. Doamne, auzi rugăciunea mea, ia aminte graiurele rostului mieu. Că striini sculară-se spre mine şi tarii cerşură sufletul mieu şi nu puseră Dumnezeu între sine. Adecă Dumnezeu ajută mie şi Domnul acoapere sufletul mieu. Toarnă rău dracilor miei şi cu deadevărul tău potreabeaşte ei. Şi cu voie cumînd ţie, ispovedescu-mă numele tău, [232] Doamne, că dulce e. Că de toată grija izbăvitu-m-ai. şi spre vrăjmaşii miei caută ochiul mieu. Cîntecul lu David 54 Auzi, Doamne, ruga mea şi nu urî rugăciunea mea; ia aminte şi ascultă-mă. Scîrbiiu cu grija mea şi tulburai-mă de glasul dracului şi de dodeirea păcătosului. Că puseră [233] spre mine fără-leage şi în mînie învrăjbie mie. Inema mea turbură-se întru mine şi frica morţiei căzu spre mine. Frică şi cutremuri vineră spre mine şi coperi-mă întunearec. Şi ziş: "cine da-m-va arepi ca porumbilor şi să zbor să răpaus. Adecă delungaiu-mă şi sălăşluii întru pustie. Aşteptai Zeul, spăsitoriul mieu de neşchit suflet şi de buria. [234] Potopeaşte Doamne, şi împarţi limbile lor, că văzui fără-leage şi ceartă în cetate. Zi şi noapte încungiur, pre supt păreţii lui fără-leage, şi munci pre mijloc de el şi nedereptate, şi nu scăzu de calea lui asupra şi înşelăciuni. Că să-mi vrea dracul împuta , răbda-vrea amu. Şi să vrea urîtoriul mieu spre mine mare-cuvînta, ascunde-mă vrea d-ins. [235] E tu om aseamenea în suflet vlăduitoriul mieiu şi ştiutul mieiu. Ce depreună îndulcitu-mi-ai mîncare. În casa Zeului îmblăm cu un cuget. Să vie moarte spr-inşi şi deşting întru iad vii, că răul întru viaţa lor, pre mijloc de ei. Eu cătră Dumnezeu chemaiu şi Domnul auzi-mă. seara şi demîneaţa şi amiazăzi de zi spuiu şi vestesc şi aude glasul mieu. [236] Izbăveaşte cu pace sufletul mieu de apropietorii de mine, că mult era cu mine. Aude Dumnezeu şi pleacă ei, ce e ainte de veac. Nu e lor schimb, că nu înfricară-se de Dumnezeu, tinse mîna sa spre dare. Spurcară porîncita lui, împărţiră-se de mîniia feaţeei lui şi apropiiară-se inimile lor. Muiară-se cuvintele lor mai vîrtos de untul [237] şi acealea sînt săgeate. Aruncă spre Domnul grija ta şi elu te va sătura; nu dă în veac voroave dereptului. E tu, Doamne, împenge-i în puţ de putredire. Bărbaţi strîmbi şi hitleani nu împremiezază zilele sale, e eu, Doamne, upovăiiu în tine. Cîntecul lu David 55 Miluiaşte-mă , Doamne, că mă călcă omul, [238] în toată zi lupt dodei-mi. Călcară-mă dracii miei în toată zi, că mulţi lupta-se cu mine de sus . În zi nu spămîntai-mă, e eu upovăiiu în tine. În Dumnezeu laud cuvintele meale, În Dumnezeu upovăii, nu mă spămînt ce face mie peliţa. în toată zi de cuvintele meale gunosliia-se, spre mine toate cugetele lor spre rău. Într-înşi ascund, [239] aciia călcîiul mieu feresc, ca răbda sufletul mieu. -De nemică spăsişi ei; cu mînie oamenii uciseşi. Doamne, viaţa mea ispovedesc ţie. Pus-ai lacrămele meale între tine, ca în făgăduitul tău. Toarnă-se dracii miei înapoi, zi ce chemu-te; adecă cunoscui că Zeul mieu eşti tu. De Dumnezeu laud grăire, de Domnul laud cuvinte. [240] În Dumnezeu upovăiiu şi nu mă spămînt ce face-va mie omul. Întru mine Dumnezeu rugăciune ce dau lauziei tale. că izbăvit-ai sufletul mieu de moarte, ochii miei de lacrămi şi picioarele meale de lunecare. Ogodesc între Domnul în lumina viilor. Cîntecul lu David 56 Miluiaşte-mă, Doamne, miluiaşte-mă, că în tine [241] upovăi sufletul mieu şi întru umbra arepilor tale nădăiescu-mă pînă va treace fără-leage. Chem cătră Zeul de sus şi Dumnezeului ce bine deade mie. Tremise den ceriu şi spăsi-mă, deade în ruşine cei ce mă călcară. Tremease Dumnezeu milostea sa şi deadevărul său; izbăvit-au sufletul mieu de mijloc de schimeni, c-a durmiiu turburat. Fiii oa/menilor *[242] dinţii lor arme şi săgeate; limba lor spată ascuţită. Înalţă-te, Doamne, în ceriu şi prespre tot pămîntul slava ta. Cursă gătiră picioarelor meale şi zgîrciră sufletul mieu. Săpară între faţa mea groapă şi căzură într-însă. Gata e inema mea, Doamne, gata e inema mea. Cînta-voiu şi cînt slaveei meale. Scoală slava mea, scoală psăltiriei şi ceateriei. [243] Scolu-mă de noapte şi ispovedescu-mă ţie în oameni, Doamne, cînt ţie întru limbi, Doamne. Că mări-se pînă în ceriu milostea ta şi pînă la nuori deadevărul tău . Rădică-te în ceriu, Doamne, şi prespre tot pămîntul slava ta. Cîntecu lu David 57 Să deadevăr derept grăiţi, derept judecaţi, fiii oamenilor. [244] Că întru inemă fără-leage faceţi în pămînt, nedereptate mîinile voastre împletesc. Înstriinaţi fură păcătoşii den zgău, rătăciră den maţe , ziseră minciuni. Mînia lor după chipul zmeului, ca aspida surdă ce astupă urechile sale, ce ea nu aude glasul mîngîietoriului, mîngîiatul mîngîie-se de preamîndrul. Dumnezeu frînge di/nţii *[245] lor în rostul lor; Măsealele leilor frîmse Domnul, şi nu se socotesc ca apa ce cură. Întinde arcul său pînă nu putu. Ca ceara topită nu va fi. Căzu foc spr-inşi şi nu văzură soarele. Ainte de înţeleage spini voştri umere, că viul ca în mînie înghiţi ei. Veseleaşte-se dereptul cînd veade vrajbă plătire, [246] mîinile sale spală în sîngele păcătosului. Şi zice-va omul: " să iaste plodul dereptului, iaste Dumnezeu ce judecă în pămînt". De neputredirea lu David 58 Ia-mă de dracul mieu, Doamne, şi de ce se rădică, scoate-mă. Izbăveaşte-mă de ce fac fără-leage şi de bărbaţii sîngelui, mîntuiaşte-mă. [247] Că amu vînară sufletul mieu, căzură spre mine tarii. Nece fără-leagea mea, nece păcatul mieu, Doamne; de fără-leage curş şi dereş. Scoală în timpinatul mieu şi vezi, şi tu, Doamne, Zeul tare, Zeul lu Israil. Socoteaşte să cearceţi toate limbile. Nu milui toţi ce fac fără-leage. Toarnă-se spre seară şi flămînzesc ca cîinii, şi încungiură cetate. [248] Adecă ei răspund cu rostul său şi armă în rostul lor, că cine auzi? Şi tu, Doamne, rîzi de ei, ocărîşi toate limbile. Ţinutul mieu cătră tine hrănesc, că tu, Doamne, ajutoriu mie eşti. Dumnezeul mieu, meserearea lui ainte apucă-mă. Dumnezeul mieu iveaşte mie spre dracii miei. Nu ucide ei să nu cîndva uite leagea ta. Mînă ei cu sila ta şi în/venge *[249] lor scutul mieu, Doamne. Păcatul rostului lor şi cuvîntul usnelor loru şi prinşi vor fi în măriile sale. Şi de blăsteame şi minciuni spunu-se în sfîrşitul lui. În mînie cumplit şi nu vor fi. Şi vor şti că Zeul volnicu e cu Iacov şi cu cumplitele pămîntului. Toarnă-se spre seară şi flămînzesc ca cîinii, şi încungiură cetatea. Ei împărţiră-se a mînca, [250] e să nu se săturară, cîrti-vor; e eu cînt sila ta şi bucuru-mă demîneaţa milosteei tale. Că fuseşi ajutoriu mie şi scăpare mie, în zi de grija mea. -Ajutoriu mie eşti, ţie cînt. Că, Zeu, feritoriu mie eşti, Dumnezeul mieu şi milostea mea. Învăţarea lu David 59 Doamne, împensu-ne-ai şi răsipitu-ne-ai [251] şi mîniatu-te-ai şi miluitu-ne-ai. Cutremuraş pămîntul şi smintişi-l, vendecă frîngerea lui că rădică-se. Ivit-ai oamenilor tăi greu, adăpatu-ne-ai cu vin de plîngere. Dat-ai fricoşilor de tine semn să fugă de faţa arcului. Ca să se izbăvească iubiţii tăi, spăseaşte cu derepta ta şi auzi-mă. Dumnezeu zise în sfinţiia sa: [252] bucuru-mă şi împarţ Sichime şi văile satelor măsur. Al mieu iaste Galad şi al mieu iaste Manasi, Şi Efrem, vîrtute capului mieu; Iuda împăratul mieu, Moav conobea upovăinţa mea. Spre idumei tinz zgarbura mea; mie alţi striini plecară. Cine mă va duce în cetate de stare, şi cine mă va dereage pînă la idumei? Că tu, Doamne, împenseşi-ne [253] şi nu ieşiş, Doamne, în silele noastre; dă noao ajutoriu de grije şi deşert spasenia oamenilor. De Zeul facem silă şi el strămută dodeitorii noştri. Cîntecul lu David 60 Auzi, Doamne, rugăciunea mea. Ia aminte ruga mea. Den capetele pămintului cătră tine chemaiu. Cînd mîhni-se inema mea spre piatră înălţatu-m-ai. [254] Năstăvitu-m-ai că fuseşi upovăinţa mea, stîlp tare de faţa dracului. Sălăşuiescu-mă în satul tău în veac; coaperi-mă în coperimîntul arepilor tale. Că tu, Doamne, auzit-ai rugăciunea mea, dat-ai dostoinicie temuţilor de numele tău. Zi spre zi lu împărat adaugi, anii lui pînă la zi în rudă şi rudă. Lăcuiaşte în veac întru Dumnezeu meserearea şi deadevărul tău. [255] cine ceare? Aşa să cînt numele tău în veac, să dau rugăciunea mea zi de zi. Iditum. Cîntarea lu David 61 Cum, nu Zeul pleca-se-va sufletul mieu? că de elu e spăsenia mea şi elu e Dumnezeul mieu şi spăsitoriul mieu, ajutoriul mieu şi nu mai rădicu-mă. Pînă cînd cădeţi spre om? [256] Ucideţi toţi voi, ca un păreate plecat şi gard căzut. E însă peţul mieu sfătuiră să leapede; alergară spre seate. Cu rostul său blagoslovia şi cu inema sa blăstema. E însă Zeului pleacă-te, sufletul mieu, că de elu e răbdarea mea şi elu e Zeul mieu şi spăsitoriul mieu. Ajutoriul mieu nu mai mutu-mă. De Zeul spăsenia mea şi slava mea. [257] Zeul ajutoriul mieu şi upovăinţa mea spre Zeul. Nădăiţi-vă spr-ins tot zborul oamenilor; vărsaţi într-îns inema voastră, că Dumnezeu ajutoriu noao. E însă deşerţi fii (!) oamenilor, mincinoşi fii oamenilor, întru măsuri nu dereptaţi, ei în deşert depreună. Nu upovăireţi în nedereptate, şi în răpire nu jeluiţi; bogăţiă să cură nu adaugeţi inema. [258] Dinioară grăi Zeul, de doao ori aceasta auzii, că ţinutul Zeului şi a ta, Doamne, miloste; că tu dai cuiş după deala lui. Cîntecul lu David 62 Doamne, Dumnezeul mieu, cătră tine mînec. Setui tine sufletul mieu. Cît de multe ori ţie peliţa mea. În pămînt pustiiu şi netrecut şi fără apă, aşa în sfînt ivi/iu-mă *[259] ţie, să văz tăria ta şi slava ta. Că mai bine milostea ta de viaţă; usnele meale lăudară-te. Aşa blagoslovi-te-voiu în viaţa mea şi în numele tău rădica-voiu mîinile meale. Că de gras şi untură împlu-se sufletul mieu şi usnele bucurie lăudară-te rostul mieu. Să pomeniiu-te în stratul mieu şi în demîneţi învaţă-mă în tine, că fuseşi ajutoriul mieu. [260] Şi în coperemîntul arepilor tale, bucură-mă. Lepi-se sufletul mieu de tine, e mine priimi dereapta ta. Ei în deşert cerşură sufletul mieu; să între supt fundul pămîntului; să se pridădească în mîinile armelor, parte vulpilor cînt. Împărat veseleaşte-se în Dumnezeu; laudă-se tot ce jură-se în el, că îngrădiră-se rosturele ce grăiră nedereptate. [261] Cîntecul lu David 63 Auzi, Doamne, glasul mieu, cînd rogu-mă ţie; de frica dracului scoate sufletul mieu. Coapere-mă de zborul răilor, de mulţi ce fac nedereptate; ce ascuţiră ca arma limbile sale. Întinseră arcul său, lucru amar, să săgeate în ascuns nevinovatul. De năprasnă săgeată el şi nu se spă/mîntă *[262] . Învîrtoşară loruş cuvînt rău. Spuseră să ascunză cursă, ziseră: " cine veade-o"? Ispitiră fără-leage, şi periră ce ispitiia, ispiti-ne. Apropie-se omul şi inemă adîncat şi ridică-se Zeul. Săgeatele tinerilor fură ranele lor; slăbiră într-înşi limbile lor. Turburară-se toţi ce-i văzură şi spămîntă-se tot omul. Şi [263] spuseră lucrul lu Dumnezeu şi fapta lui înţeleaseră. Veseliaşte-se dereptul în Domnul şi upovăiaşte într-îns şi laudă-se toţi derepţii cu inema. Şedearea 9. Cîntecul lu David 64 Ţie cuvine-se cîntare, Doamne, în Sion şi ţie dă-se rugăciune în Ierusalim. Ascultă ruga mea, cătră tine toată peliţa vine. [264] Cuvintele fără-legilor vîncură-ne şi necurăţiia noastră tu curi. Ferecat cine aleseş şi priimişi; întră întru curtea ta. Împlemu-ne de dulceaţa caseei tale, sfîntaa beseareca ta şi minunată în dereptate. Auzi-ne, Doamne, spăsitoriul nostru, upovăinţă a tot sfîrşitul pămîntului şi ce-s în mare departe. Găti pădurile tăria sa, [265] încins cu silă, turbură adîncatul măriei, sunetul undelor ei cine va sta? Turbură-se limbile şi spămîntă-se ce viu în cumplitele seamnelor tale; ieşire demîneaţa şi seara înfrîmseţezi. Cercetat-ai pămîntul şi adăpatu-l-ai; înmulţit-ai să-l bogăţeşti. Rîul Zeului împlu-se apă; gătit-ai gustare lor că aşa iaste gotovirea. [266] Brazdei ei adapaşi şi înmulţişi grîurele ei în picăturile ei, veselescu-se în lucoare. Blagoslovi cununa anului cu dulceaţa ta şi cîmpii tăi satură-se de gras. Întregi-se frumoasa pustie şi cu bucurie codrii încingu-se. Înveştiră-se berbecii oilor şi văile mulţiră grîu. Chem şi cîntă. Chemarea învierei 65 [267] Strigaţi Domnului tot pămîntul; cîntaţi numele lui, daţi slavă laudeei lui. Ziceţi Domnului: cît fricoase lucrurile tale! Întru multă silă a ta, mînt ţie dracii tăi. Tot pămîntul să se închine ţie şi să cînte ţie; să cînte numele tău în sus. Veniţi şi vedeţi lucrul Zeului, Cît fricos în sfeature mai vîr/tos *[268] de fiii oamenilor. Ce întoarce marea în uscat în rîure trecu cu picioarele, aciia veselimu-ne de el. Ce ţine cu vîrtutea sa veacurele; ochii lui spre limbi caută, ce mîngîietorii să nu rădice-se în sine. Blagosloviţi limbile Dumnezeul nostru şi auzite faceţi glasul laudeei lui. Ce pune sufletul mieu în viaţă şi nu dă în smintire picioarele meale. [269] Că ispititu-ne-ai , Doamne, arseşi-ne ca arde-se argintul. Şi băgatu-ne-ai în cursă; pus-ai scîrbi în spatele noastre; rădicaşi oamenii spre capetele noastre. Trecum pren foc şi apă şi scoseşi-ne în răpaus. Întru în casa ta cu toate arsele, dau ţie rugăciunile meale- ce ziseră undele meale şi grăi rostul mieu în grija mea. [270] Toate arsele mojdane rădic ţie cu afumare şi berbeci; rădic ţie boi cu ţapi. Veniţi, auziţi şi spuiu voao toţi ce vă e frică de Dumnezeu, că feace sufletului mieu. Cătră el cu rostul mieu chemai şi rădicai supt limba mea. Nedereptate să văzui întru inema mea, nu auzi-mă Domnul. Derept aceaia auzi-mă. [271] Zeul şi înţelease glasul rugăciuniei meale. Blagoslovit Zeul ce nu lasă rugarea mea şi milostea sa de mine. Cîntecul lu David 66 Doamne, miluiaşte-ne şi blagosloveaşte-ne, luminează faţa ta spre noi şi miluiaşte noi, să cunoaştem în pămînt calea ta, în toate limbile spăsenia ta. Să se ispovedească [272] ţie oamenii, Doamne, să se ispovedească ţie oamenii toţi. Să se veselească şi să se bucure limbile, că judeci oamenilor în dereptate şi limbi în pămînt deregi. Să se ispovedească ţie oameni, Doamne, să se ispovedească ţie oamenii toţi. Pămîntul deade rodul său, Blagosloveaşte-ne , Doamne, Dumnezeul nostru. Blagosloveaşte-ne, Zeu, şi spămîntă-se d-ins toate cuvintele pămî/ntului [273] . Cîntecul lu David 67 Să învie Dumnezeu şi să se răsipească dracii lui şi să fugă de faţa lui cei ce nu iubesc el. Cum piiare fumul, aşa să piară; cum topeaşte-se ceara de faţa focului, aşa să piară păcătoşii de faţa Zeului. E derepţii să se veselească, să se bucure între Zeul şi să se îndulcească [274] în veselie. Cîntaţi Zeului , cîntaţi numelui lui; cale faceţi ce suie spre apuse. Domnul numele lui. -Şi bucuraţi-vă într-îns; tulbură-se de faţa lui, tatăl săracilor şi judeţ văduolor. Dumnezeu în locul sfînt al său, Zeul duce unii cu cegete în casă şi scoate ferecaţii cu bărbăţie, şi aşa ce mînia, ce viia în mormente. Doamne, cî/nd *[275] ieşiai între oamenii tăi cînd treceai în pustie pămîntul cutremură-se şi ceriul pică de faţa Zeului Sinain, de faţa zeului lu Israil. Ploaie cu voie împărţi-veri, Doamne, dostoiniciei tale; şi nu putu e tu sfîrşişi-o. Viile tale viu într-însu. Gotovit-ai cu dulceaţa ta measerului, Doamne. Domnul deade cuvîntul dulce spun cu [276] silă multă. Împăratul silnic iubitu-l-ai cu frîmseaţea caseei să împarţ folos. Deaca durmire tu pre mijloc de hotar, arepile porumbului argintite şi în mijloc de umerele lui în lucire de aur. Cînd împarte de ceriu împăraţii spr-ins, zăpădeaşte-se în Selmon. Pădurea Zeului, pădurea grasă, pădurea închegată, pădurea grasă; derep ce vă pare pădurile închegate, [277] pădurea ce dulce vru Zeul să vie într-însă? Că Domnul întră pînă în cumplit. Roata Zeului untunearec şi untunearec în o mie rodeaşte-se. Domnul într-înşi în Sinaia în sfînt. Suit-ai întru înalt, prădat-ai prădare, priit-ai darea în oameni. Că ce se protivescu-se în tine. Domnul Dumnezeu blagoslovit, blagoslovit Domnul, zio de zio. Stejaşte noao Dumnezeu spă/senia *[278] noastră. Dumnezeul nostru, Dumnezeu să spăsească, şi Domn Domnu ieşirea morţiei. E însă Zeul struncină capetele dracilor săi, perii creaştetului ce trecu în greşalele sale. Zise domnul: de Vasan întorcu, întorc întru adîncatele măriei. Să se ude piciorul tău în sînge, limbile cîinilor tăi de dracul d-ins. - Văzute fură îmblările tale, Doamne, [279] îmblările Zeului mieu, împărat ce e în sfîntu. Ainte apucară judecii aproape ce cîntă spre mijloc de feate tîmpănă. În besearecă blagosloviţi Zeul , Domnul de izvoarăle lu Israil. Aciia Veniamin junel în tremure, judecii iudeilor, vlădicii lor, judecii zavolonilor, judecii Nefthalimului. Porînceaşte Dumnezeu cu vîrtutea sa; întăreaşte , Doamne, acerasta ce fapt-ai întru noi. Den [280] beseareca ta în Ierusalim ţie aduce-vor împăraţii darure. Zăprăteaşte gadinilor den trestie, zbor de junci omeneşti, să închiză arşii cu argintul. Sparge limbile ce vor războiu; vin rugătorii din Eghipet; Ethiopia ainte apucă mîna ei cătră Dumnezeu. Împărăţiile pămîntului cîntaţi Zeului, cîntaţi Domnului, ce sui în ceriu, cerului în răsărite. [281] Adecă glasului său, glas vîrtute; daţi slavă Zeului, spre Izrail mare frîmseaţea lui şi tăriia lui în nuori. Minunat Zeul în sfinţii săi, Zeul lu Izrail; el dă vîrtute şi ţinut oamenilor săi. Blagoslovit Zeul. Cîntecul lu David 68 Spăseaşte-mă Doamne, că întrară ape pînă la sufletul mieu. Întrinai-mă în tină adîncată şi nu e stare. [282] Veniiu întru adîncatele măriei şi bure necă-mă. Usteniiu chemînd şi tăcu grumazul mieu. Periră ochii miei upovăind în Zeul mieu. Înmulţiră-se mai vîrtos de perii capului mieu ce urîră-mă în deşert. Învîrtoşară-se dracii miei ce mînară-mă fără dereptate; ce nu răpia atunce plătia. Doamne, tu ştiuşi fără-mentea mea [283] şi greşalele meale de tine nu se ascunseră. Să nu se ruşineaze de mine, ce rabd tine, Doamne, Doamne, vîrtute; neace să se ruşineaze de mine ce cer tine, Dumnezeul lu Izrail. Că derept tine priimii împutare. Coperi ruşinea faţa mea. Striin fui fraţilor miei şi striin fiilor mumîniei meale. Că rîvnirea caseei tale mănîncă-mă şi împutarea ce împutară ţie căzură spre [284] mine. Şi coperii cu ajunatul sufletul mieu şi fu împutare mie. Şi puş înveştirea mea sac şi fui lor în price. De mine glumiia-se şezînd în uşi şi de mine cînta bînd vin; e eu cu rugăciunea mea cătră tine, Doamne, dulce vreare. Doamne, în multă milostea ta, auzi-mă, în deadevăr spăsenia ta. - Spăseaşte-mă de lut să nu mă întin; [285] izbăveaşte-mă de urîţii miei şi de adîncate ape, să nu neace mine vihorul apelor, nece se înghiţă mine adîncatul, nece să se pleace de mine puţul rostului său. Auzi-mă, Doamne, că dulce e milostea ta; după miluirea ta caută spre mine. Nu întoarce faţa ta de feciorul tău, că scîrbesc curînd, auzi-mă. Socoteaşte sufletul mieu şi scoate-l. [286] . Derept dracii miei izbăveaşte-mă, că tu ştii împutarea mea şi reacele mieu şi ruşinea mea. Între tine sînt toţi ce dodeiesc mie; împutare aşteaptă sufletul mieu şi pănătate. Şi aşteptai cine cu mine va scîrbi şi nu fu şi mîngîietoriu şi nu aflai. Şi deaderă în gustarea mea fiiare şi în seatea mea adăpară-mă cu oţet. Fie masa lor între ei în cursă [287] şi în dare şi în săblazne. Întunearece-se ochii lor să nu vază şi spinarea lor cu tot duplecată. Varsă spr-inşii mînia ta şi încinsul mîniei tale să prinză ei. Fie curtea lor pustie şi în satele lor nu fie cine va vie. Că cine tu vătămaş, ei mînară şi cătră durearea ranelor meale adauseră. Adauge fără-leage cătră fără-leagea lor şi să nu între în derep/tatea *[288] ta. Să se cure de cărţile viilor şi cu derepţii să nu se scrie. Measer şi lînged sînt eu; spăsenia ta, Doamne, priimi-mă. Laud numele Zeului mieu cu cîntece; măresc el în laudă. Şi mai ogoditu-i va fi Zeului decît viţelul tînăr , coarne arătînd şi unghi. Să vază mişeii şi să se veselească. Ceareţi Zeul şi viu va fi sufletul vostru. [289] Că auzi mişeii Domnul şi ferecaţii săi nu ruşină. Să laude el ceriul şi pămîntul, marea şi toate ce clătescu-se într-însă. Că Dumnezeu spăseaşte Sionul şi zedescu-se cetăţile iudeilor. Întră acie şi ţinură el, şi sămînţa şerbilor tăi ţinură el şi cine iubesc numele tău sălăşuiescu-se într-îns. Cîntecul lu David 69 [290] Doamne, ajutoriul mieu socoteaşte; Doamne, să-mi ajuţi îndeamnă-te. Să se răcească şi să se ruşineaze că cerură sufletul mieu. Să se toarne înapoi şi să se răcească ce cugetă mie rău. Să se toarne amu ruşinîndu-se ce zic mie: "dulceaţă, dulceaţă". Să se bucure şi să se veselească de tine toţi ce cer tine, Doamne, şi să zică pu/rurea *[291] : "să se mărească Domnul ce iubeaşte spăsenia ta". E eu mişelu-s şi measer, dumnezeu ajută-mi. Ajutoriu mieu şi izbăvitoriul mieu eşti tu, Doamne, nu pesti. Cîntecul lu David 70 În tine, Doamne, upovăiiu să nu mă ruşinez în veac. Cu dereapta ta izbăveaşte-mă şi scoate-mă. Pleacă cătră mine ureachea ta şi [292] spăseaşte-mă. Fii-mi în Zeu ajutorui şi în loc vîrtos spăseaşte-mă. că învîrtoşare mie şi fugire mie eşti tu, Dumnezeul mieu. Izbăveaşte-mă de mîinile păcătosului şi de mîinile leage-călcătoriului şi obiditoriului. Că tu eşti răbdarea mea, Doamne. Doamne, upovăinţa mea de tinereaţele meale. În tine învîrtoşai-mă den zgău, den maţele mumîniei meale tu [293] eşti mie coperitoriu. De tine cîntarea mea pururea. Că minune fuiu a mulţi şi tu ajutoriul mieu vîrtos Să se împle rostul mieu laudă, de să cînt slaveei tale în toată zi mare frîmseaţea ta. Nu lepăda mine în vreamia de bătrîneaţe; cînd nu poate vîrtutea mea, nu lăsa mine. Că ziseră dracii miei mie şi veghetori sufletului mieu sfătuiră depreună [294] zicînd: Dumnezeu lăsatu el, goniţi şi prindeţi el, că nu e izbăvitoriu lui. Dumnezeu mieu, nu te delunga de mine, Dumnezeul mie ajutoriul mieu socoteaşte. Să se răcească şi să piară ce clevetesc sufletul mieu, să se îmbrace în reace şi în ruşine ce ceru rău mie. E eu pururea upovăiiu în tine şi adaug în toată lauda ta. Rostul mieu [295] spune dereptatea ta în toată zi spăsenia ta, că nu cunoscui cărtulariul. - Întru în tăriia Domnului. Doamne, pomenesc dereptate unul tine. Dumnezeul mieu, ce înveţi-mă de tinereaţele meale, şi pînă acmu spuiu ciudele tale. Şi pînă îm bătrîneaţe şi mătoriia. - Zeului mieu nu lăsa mine. Pînă voiu spune braţul tău rudeei toată ce vine. [296] Tăriia ta şi dereptatea ta , Doamne, pînă sus, ce faptu-mi-ai mărire; Doamne, cine ca tine? Cîte ivitu-mi-ai mie scîrbi multe şi reale şi întors învisu-m-ai şi de fără-fundul pămîntului scosu-m-ai. Înmulţit-ai spre mine mărirea ta şi întorseşi, mîngîiatu-m-ai şi de fără-fundurele pămîntului iară rădicaşi-mă. Că eu ispovedescu-mă ţie în oameni, Doamne, [297] întru vasele cîntărilor deadevărul tău, Doamne. Cînt ţie în ceateri sfîntului Israil. Bucură-se usnele meale cînd cînt ţie şi sufletul mieu ce-ai izbăvit. Şi încă limba mea în toată zi învaţă-se dereptăţiei tale, cînd răcescu-se şi ruşinează-se ce cer rău mie. În sfîrşit cîntare de Solomon prorocie de a lu Hristos împărăţie şi chemarea limbilor [71] [298] Doamne, judeţul tău lu împărat dă şi dereptatea ta fiiului lu împărat. Să judece oamenilor tăi în dereptate şi mişeilor tăi în judeţ. Să priimească codrii pacele oamenilor şi munţii în dereptate. Să judece mişeilor oamenilor şi spăsesc fii measerilor şi pleacă clevetnicul. Şi lăcuiaşte cu soarele şi ainte de lună rudă de rudă. [299] Deştinge-va ca ploaia spre lînă şi ca picătura ce pică în pămînt. Luci-va în zilele lui dereptate şi multe pace pînă lua-se-va luna. Şi biruiaşte den mare pînă în mare, şi de la rîure pînă în sfîrşitul a tot. Într-însul cad ethiopii şi dracii lui ţărînă ling. Împăraţii Tarsisului şi ostrovele darure aduc. Împăraţii Araviei şi Sava darure aducea. [300] Şi închină-se lui toţi împăraţii pămîntului; toate limbile lucrează lui. Că izbăvit-ai mişelul de tare şi measerul cui nu era ajutoriu. Miluiaşte mişelul şi neavutul şi sufletele measerilor spăseaşte, de rău şi de nedereptate izbăvi sufletul lor, şi cinstit numele lui într-înşi. Şi viu va fi şi da-se-va lui aurul Araviei şi [301] ruga-se-vor de el pururea; în toată zi blagosloviră el. Şi va fi învîrtoşat în pămînt în vîrhul codrilor mai suie-se de Livanul sămînţa lui. Şi înfluri-vor den cetate ca iarba pămîntului. Şi va fi numele lui blagoslovit în veac, mainte de soare lăcui-va numele lui. Şi blagoslovescu-se de el toate genuchele pămîntului toate limbile fericează el. Blagoslovi [302] Dumnezeul lu Israil, ce face ciudele singur şi blagoslovit numele slavei lui în veac şi în veac de veac. Şi împlea-se-va de slava lui tot pămîntul. Fi-va, fi-va! Sfîrşiră-se cîntecele lu David fiiul lu Iesei. Cîntecul lu Asaf 72 Cîtu e dulce Zeul lu Israil derepţilor cu inema. E mie cu neşchit nu rădicară-se picioarele, [303] cu neşchit nu vărsară-se urmele meale. Că rîvniiu spre fără-legile, lumea păcătoşilor văzînd. Că nu e rădicarea în moartea lor şi învîrtoşare în ranele lor. În muncile oamenilor nu sînt şi cu oamenii nu priimesc rane. Derept aceaia 'inură ei trufă pînă în sfîrşit, înveştiră-se cu nedereptate şi necurăţiia sa. Ieşi-va ca den gras nedere/ptate *[304] lor. Trecură în ibostea inimiei. Cugetară şi grăiră în hitleanie; nedereptate în sus grăiră. Puseră spre ceriu rostul său şi limbilor trecu pre pămînt. Derept aceaia întorcu-se oamenii încoace şi zile împlu află-se într-înşii. Şi ziseră: " cum, ştiu Dumnezeu? să iaste înţelepciune în-susului?" Ceşti păcă/toşi [305] şi ce mulţiră în veac, ţinură bogăţie depreună. Şi ziş: " în deşert dereptai inema mea şi lăui în nevinovaţi mîinile meale". Şi fui bătut toată zi şi oblicitoriul mieu demîneaţa. Şi grăiiu suş aşa cestui nărod fiilor tăi cu inemă sfătuiiu şi îm păru că înţeleş. Adecă muncă iaste între mine. - Pînă voiu întra în satul lu Dumnezeu şi voiu înţeleage în mai mica lor. [306] E însă derept înşelăciunea lor pus-ai lor rău; lepădatu-i-ai cînd măriră-se. Cum fură în pustiit de năprasnă! Cumpliră-se şi periră derept fără-leagea sa . Că visul sculatului, Doamne, în cetatea ta faţa lor ruşinezi. Că încinse-se inema mea şi zgăul mieu schimbă-se şi eu ruşinat şi nu înţeleş. Vită fuiu la tine şi eu pururea cu tine. [307] Ţinut-ai mîna dereaptă a mea şi cu sfeatul tău deresu-m-ai şi cu slavă priimişi mine. Ce iaste în ceriu? şi mai de tine ce vrui în pămînt? Peri inema mea şi peliţa mea Dumnezeu inimiei meale şi partea mea Zeu în veac. Că ce se împart de tine, pier. Potrebit-ai tot ce curveaşte de tine, e mie să mă lipesc Zeului bine iaste. Să puiu spre [308] Domnul upovăinţa mea, să spuiu toate laudele tale în uşile fiei Sionului. Înţelepciunea lui Asaf 73 Derep ce, Doamne, împenseşi-ne pînă în cumplit? Mînie-se în urgiia ta spre oile păşuneei tale. Pomeneaşte adunatul tău ce-ai aflat dentîiu. Izbăvit-ai de fuşte destoinicia ta. Codrul Sionului aceştea într-îns sălăşiit-ai. [309] Rădică mîinile tale spre trufia lor în cumplit, că te hitleni dracul de sfînta ta. Ce lăudară-se nu urînd tine pre mijloc de sărbătoarea ta. Puseră seamnele sale, seamne. - Nu înţeleaseră, ca în ieşit pre asupră. Ca în dumbravă de lemn cu săcuri tăia uşile lui depreună; cu tăietoarea şi cu ciocanul sparseră-o. Aprinseră cu foc sfinţirea ta. [310] În pămînt spurcară satul numelui tău. Ziseră îpntru inema sa rudei lor depreună: Veniţi să contenim toate sărbătorile lu Dumnezeu den pămînt. Şi seamnele lor nu văzum; nu e cătră aceaia proroc şi noi nu cunoaşte după aceaia. Pînă cînd, Doamne, împută ţie dracul? Defaimă protivnicul numele tău pînă în sfîrşit? [311] Derep ce întorci mîna ta şi dereapta ta de mijloc de sînul tău pînă în cumplit? E Dumnezeu, împăratul nostru ainte de veac, feace spăsenie mijloc de pămînt? Tu învîrtoşat-ai cu vîrtutea ta marea, tu frîmseş capetele zmiilor într-apă; tu struncinaş capul zmeului; dat-ai el mîncare oamenilor de ethiopi. Tu [312] spărseşi fîntîni şi izvoară, tu secaş rîurile Etamului. A ta e zioa şi a ta e noaptea; tu sfîrşit-ai zorile şi soarele; tu feceşi toate frîmseţile pămîntului. Vara şi primăvara tu feceşi-le. Pomeneaşte aceasta, dracul împută Domnului şi oamenii fără-minte întărîtară numele tău. Nu pridădi fierilor suflet ce ispovedeaşte-se ţie; sufletul [313] measerilor tăi nu ulta pînă în sfîrşit. Caută spre zisa ta, că împlură-se întunecaţii pămîntului case nedereapte. Să nu se toarne smerit şi ruşinat, mişelul şi measerul lăudară numele tău. Învie, Doamne, judecă pîra ta. Pomeneaşte împutarea ta ce e de la fără-mente în toată zi. Nu ulta glasul rugătorilor tăi. Trufa ce nu te năvidei sui pururea. [314] De neputredirea lu Asaf cîntare 74 Ispovedimu-ne ţie, Doamne, ispovedimu-ne ţie şi chemămn numele tău. Spuiu toată mărirea ta; cînd priimi-voiu vreamia, e eu dereptăţi judec. - Topi-se pămîntul, şi toţi ce viu spr-insu; eu întării stîlpii lui . Ziş leage-călcătorilor să nu bezaconuiască şi greşiţilor: " nu ră/dicareţi *[315] cornul. neci înălţareţi în sus cornul vostru şi nu zicereţi Zeului nedereptate". Că nu den ieşiri, nece de apuse, nece de pustii codri. - Că Dumnezeu judeţ iaste. Cesta smereaşte e cesta rădică. Ca păharul în mîinile Domnului vin nemestecat plin de mestecare. Pleacă den ceasta în ceasta, e însă drojdiile lui nu se vărsară; [316] bea-vor toţi păcătoşii pămîntului. E eu bucură-mă în veac. Cînt Zeului lu Iacov. Şi toate coarnele păcătoşilor frîng şi rădică- se cornului dereptului. Cîntecul lu Asaf. Cîntare cătră Asirie 75 Ştiut întru iudei Zeul şi întru israili mare numele lui. Fu întru pace locu lui şi viaţa lui în Sion. Aciia frîmse vîrtu/tea *[317] arcului, scut şi arme şi războiu. Luminezi tu minunat den păduri de veac; turburară-se toţi neînţelepţii cu inema. Adurmiră somnul său şi nu aflară nemică toţi bărbaţi bogăţie cu mîinile sale. De zapreaştenia ta Zeul lu Iacov, adurmitară încălecînd cai. Tu înfricoşat eşti şi cine împrotivă sta-ţi-va de-atuncea mîni[a] [318 ] ta? Den ceriu auzit fapt-ai judeţ, pămîntul spămîntă-se şi tăcu. Cînd învie-va în judeţ Zeul, să spăsească toţi blînzii pămîntului. Că cugetul omului ispovedi-ţi-se ţie şi rămăşiţele cugetelor sărbeaze-ţi. Bucuraţi-vă şi daţi Domnului Dumnezeul nostru; toţi ce seţi împrejurul lui aduc darure. Fricos şi ce ia sufletele judecilor, [319] mai fricos de împăraţii pămîntului. De iditum. Cîntarea lu Asaf 76 Cu glasul mieu cătră Domnul chem, cu glasul mieu cătră Zeul şi auzi-mă. În zi de grija mea Zeul cerşuiu, cu mînile meale noaptea într-îns şi nu prilăstit fuiu. Lepădă-se să mi se mîngîie sufletul mieu. Pomeniiu zeul şi veseliiu-mă, [320] că scîrbiiu şi nu putu sufletul mieu. Ainte apucară strajă ochii miei, turburaiu-mă şi nu grăiiu. Cugetai zile dentîi şi anii de veac pomenii şi învăţai-mă. Noaptea cu inema mea scîrbia-mă şi bătea-se duhul mieu. Doară în veac împenge Domnul, şi nu adauge dulce vreare iară? Sau pînă în cumplit milostea sa va tăia? Sfîrşi cuvînt de rudă [321] în rudă. Doară ulta-va să miluiască Dumnezeu? sau ţinea-va în mîniia sa meserearea sa? Şi ziş: acmu începui; aceasta schimbarea dereapta susului. Pomeniiu lucrul Domnului, că pomeniiu de început minunea ta şi învăţu-mă în toate lucrurele tale şi întru începutele tale glumi-mă- voiu. Doamne, în sfîntă calea ta; ce Dumnezeu mare ca Dumnezeul nostru? [322] Tu eşti Dumnezeul ce face ciudele. Spus-ai între oamenii tăi vîrtutea ta, izbăvit-ai cu braţul tău oamenii tăi, fiii lu Iacov şi ai lui Iosif. Văzură-te apele , Doamne, văzură-te apele şi spămîntară-se; turburară-se fără fundurele cu multe sunete de ape. Glas deaderă nuorii că săgeatele tale trecură. Glasul tunetelor tale în roată. [323] Luminează fulgerele tale toată lumea; rădică-se şi tremurat fu pămîntul. Întru mare căile tale şi cărările tale în ape multe, şi urmele tale nu se cunosc. Scos-ai ca oile oamenii tăi cu mîna lu Moisi şi lu Aaron. Cu ajutoriul Domnului dospiiu în mijlocul luminateei carte mai dulce de miiarea şi strediia. [324] Şedearea 11. Înţelepciunea lu Asaf 77 Auziţi oamenii miei leagea mea, plecaţi ureachea voastră cătră cuvintele rostului mieu. Deşchiz în price rostul mieu, spuiu măiestriile de început. Cîte auzim şi înţeleasemu-le şi părinţii noştri spuseră noao. Nu ascunse de fii lor în rudă altă, puind laudele Domnului şi vîrtutea [325] lui şi ciudele lui ce feace. Şi rădică ştire în Iacov şi leage puse în Israil. Cîte zise părinţilor noştri să le spuie fiilor săi ca să cunoască rudă altă. - Fii ce-i născu şi scoală-se şi spuiu-lă fiilor săi. Să puie spre Dumnezeu upovăinţa sa şi nu uite faptele Zeului şi zisele lui vor ceare. Să nu fii ca părinţii lor [326] rudă rea şi mînioasă, rudă ce nu derease inema sa şi nu încredinţă cu Dumnezeu duhul său. Fiii lu Efrem să întinză şi să săgeate cu arce; turnară-se în zi de războiu. Nu păziră Zeului şi în leagea lui nu vrură să îmble, şi ultară bine fapta lui şi minunea lui ce ivi lor. Între părinţii lor ce feace ciudă în ţara Eghipetului, în cî/mpul *[327] lui Taneos. Deşchise marea şi trecu-i. Puse apele ca foale. Şi duse-i cu nuor în zi şi toată noaptea cu lumină de foc. Deşchise piatră în pustie şi adăpă-i ca un fără-fund mult; şi scoase apă den piatră şi în jos scoase ca rîure ape; şi adauseră încă să greşască lui. Mîniară de-susul în fără de apă şi ispitiră zeul întru inimi/le *[328] sale să ceară mîncări sufletelor sale. Şi clevetiră spre Dumnezeu şi ziseră: "doară poate Dumnezeu găti masă în pustie? Că deşchise piatră şi curseră ape şi izvoarele împlură-se de ape; doară pîine poate da, sau să gătească masă oamenilor săi"? Derept aceaia auzi Domnul şi mînie-se şi foc încinse-se în Iacov şi mînie sui [329] spre Israil. Derep ce nu crezură lu Dumnezeu nece upovăiră în spăsenia lui. Şi zise nuorilor de sus şi uşile ceriului deşchise şi ploo lor mannă să mănînce, şi pîine den ceri deade lor . Şi pîine îngerească mîncă omul; mîncare tremease lor pînă la sătul. Rădică austru den ceriu şi aduse cu vîrtutea sa crivăţ; şi ploo spr-inşi ca pulberea peliţe, [330] ca năsipul măriei pasări cu peane. Şi căzură pre mijloc de pîlcul lor şi împrejur de sălaşele lor. Şi mîncară şi se săturară foarte şi de pohta lor aduse lor , şi nu se feriră de pohtele lor, şi încă mîncarea în rostul lor; şi mînia lu Dumnezeu sui spr-inşi şi ucise mai mulţii lor şi aleşii lu Israil împiedecă; şi spre toate acestea greşiră lui [331] iară şi nu luară credinţă ciudelor lui. Şi cumpliră în deşert zilele lor şi anii lor cu deşert. Cînd ucidea ei, atunce cerea el şi întoarcea-se şi mîneca cătră Dumnezeu; şi pomeniră că Dumnezeu ajutoriu lor iaste şi Zeul de sus izbăvitoriu lor iaste. Şi iubiră el cu rostul său şi cu limba sa menţiră lui. Inema lor nu era [332] dereptă cu nus, nece încredinţară-se în zisa lui. E elu e milostiv şi cură păcatele lor şi nu sparge; şi înmulţeaşte să toarne mînia sa şi nu încinde toată mînia sa. Şi pomeneaşte că peliţă sînt, duh împlînd şi nu se întoarce. De cîte ori amărîră el în pustie, întărîtară el în pămînt fără de apă. Şi întoarseră-se [333] şi ispitiră Zeul şi sfîntul lu Israil mîniiară. Nu pomeniră mîinile lui, zioa în ce izbăvi ei de mîinile dodeitoriului. Că puse în Eghipet seamnele sale şi minunile sale în cîmpul lu Taneos; şi întoarse în sînge rîurile lor şi fîntînile lor să nu bea. Tremease spr-inşi muştele cîinilor şi mîncară-i şi broaşte şi sparse ei. Şi deade ruginiei rodul lor [334] şi muncile lor lăcustelor. Şi bătu cu grindine viile lor şi sicamenile lor cu brumă. Pridădit grindiniei vitele lor şi avuţiia lor, focului. Tremise spr-inşi mînie urgiia sa; urgie şi mînie şi scîrbi, tremişi îngeri iuţi. Cale feace cărări mîniei sale; nu hălăstui de moarte sufletele lor şi vitele lor în moarte închise. [335] Şi ucise toate întîie-născutele în ţara Eghipetului, de începutul tot trudul lor în satele lu Hamu. Şi rădică ca oile oamenii săi şi-i sui ca turma în pustie. Şi derease ei spre upovăinţa şi nu se spămîntară şi vrăjmaşii lor coperi marea. Şi-i băgă în pădurea sfinţiei sale, pădurea ceasta ce feace dereapta lui. Mînă de faţa lor limbi [336] şi după soarte împărţi lor pămîntul; cu fune deade-lă în măsură şi mută în satele lor genuchele lu Israil. Şi ispitiră şi mîniiară Dumnezeul de sus şi mărturia lui nu feriră. Şi întoarseră-se şi se lepădară ca părinţii lor, desturnară-se în arc răzvrătit. Şi mîniară el în munţii săi şi întru bolovanii săi întărîtară el. [337] Auzi Dumnezeu şi trecu şi ocărî foarte izrailii. Şi împense beseareca Silomului, sat ce într-îns întră oameni . Şi prădădi în prădare vîrtutea lor şi bunătatea lor în mîinile dracilor . Şi închise în arme oamenii săi şi dostoinicia sa trecu . Junii lor mîncă focul şi featele lor necercetate fură; şi preuţii lor cu arme căzură şi văduole lor neplî/nse *[338] fură. Şi sculă-se ca durmit Domn, ca tare şi îmbătat de vin. Şi vătămă dracii săi înapoi, împutare de veac deade lor. Şi împense satul lu Iosif şi genuchele lu Efrem nu alease, şi alease genuchiul Iudei. Pădurea Sionului ce iubi. Şi feace ca un-cornu sfinţiia sa. În pămînt urzi-o în veac. Alease David şerbul său şi luo el de la turmele oilor. [339] Şi de la mulgătoare luo el, să pască Iacov, şerbul său, şi Izrail destoinicia sa. Şi păscu ei în nerăul inimiei sale şi înţelepciuni mîinilor sale deres-au ei. Cîntecul lui Asaf 78 Doamne, vineră limbile în dostoinicia ta şi spurca beseareca sfînta ta. [340] Puseră Ierusalimul ca a poamelor celariu. Puseră trupurele şerbilor tăi mîncare pasărilor ceriului, peliţele preapodobnicilor tăi, fierilor pămîntului. Vărsară sîngele lor ca apa demprejurul Ierusalimului şi nu era îngrupătoriu. Fum batjocură vecinilor noştri, întărîtare şi împutare ce era demprejurul nostru. Pînă cînd, Doamne, mînii-te în cumplit? [341] Încinde-se ca focul rîvnirea ta? Varsă mînia ta spre limbi ce nu ştiu tine şi spre împărăţii ce numele tău nu chemară. Că mîncară Iacov şI locul lui pustiiră. Nu pomeni ale noastre fără-de-legi prea mari; curînd să ainte apuce-mă milostea ta, Doamne, că meserim foarte. Ajută noo, Doamne, spăsitoriul nostru, derept slava numelui tău, Doamne, iz/băveaşte *[342] noi şi curăţeaşte păcatele noastre derept numele tău. Să nu cîndva zică limbile: "io e Dumnezeul lor? " Şi şti-se-va întru limbi, între ochii noştri, izbînda sîngelui şerbilor tăi vărsat. Să vie între tine suspinarea ferecaţilor. După mărirea suptsuareei tale, învie fiii omorîţi . Dă vecinilor noştri de şapte ori, în sînul lor, [343] împutarea lor ce împutară ţie, Doamne. E noi, oamenii tăi şi oile păscutele tale, ispovedescu-mă ţie, Doamne, în veac. În rudă şi în rudă spunem lauda ta. În sfîrşit ce schimbă-se mărturia lu Asaf de Asirie 79 Paşte Israil, socoteaşte, ce duce ca oaia Iosif. Ce şade spre heruviimi, ivi-se între [344] şi Veniamin şi Manasia. Rădică vîrtutea ta şi vino să spăseşti noi. Doamne, întoarce-ne şi luminează faţa ta şi spăsi-ne-vrem. Doamne, Dumnezeu silnic, pînă cînd mînie-te spre rugăciunea şerbilor tăi? Saturi-ne de pîine lăcrămată şi adăpi-ne lacrămi în măsură. Pusu-ne-ai în ocărire vecinilor noştri şi dracii noştri îngînară-ne. Doamne, Dumnezeu silnic întoarce-ne [345] şi luminează faţa ta şi spăsiţi vrem fi. Vinile den Eghipet mutaşi; mînaşi limbile şi răsădişi el. Cale fece şi într-îns şi răsădiş rădăcinile ei şi împlu pămîntul. Coperi codrii umbra lui şi vinile lui chedrii Zeului. Tinseşi viţele lui pînă la mare şi pînă la rîure crescutele lui. Derep ce spărseşi gardul lui şi culegu-o toţi ce trec pre [346] cale? Mănîncă el mascur de luncă şi un singur sălbatec mîncatu-l-au. Dumnezeu silnic , întoarce-te şi caută din ceriu şi vezi şi cearcetă vinia aceasta. Şi sfîrşaşte-o, ce răsădi dereapta ta, şi spre fiiul omului ce învîrtoşat-ai ţie. Ars cu foc şi săpat , de zăpretitul feaţeei tale peri-vor. Fie mîna ta spre bărbat dereapta ta [347] şi spre fiiul omului ce învîrtoşat-ai ţie. Nu postîmpim de tine, învii-ne şi numele tău chemăm. Doamne Dumnezeu, tărie întoarce-ne şi luminează faţa ta şi spăsiţi vrem fi. Cîntecul lu Asaf 80 Bucuraţi-vă Domnului ajutoriul nostru, strigaţi Zeului lu Iacov. Priimiţi cîntec şi daţi tîmpănă, [348] psăltire frumoasă cu ceateri. Bucinaţi, în noao lună, cu bucin, în nărocită zi de sărbătoarea voastră. Că poveleania lu Izrail iaste şi judeţul Zeului lu Iacov. Mărturie în Iosif puse lui cînd ieşi den ţara Eghipetului; limba ce nu ştiia auzi. Scoase de tar spinarea lui, mîinile lui în coş lucrară. În scîrbi chemaşi- mă şi izbă/viiu-te *[349] ; auziiu-te de ascuns vihor şi ispitiiu-te în apă de împutare. Auziţi oamenii miei şI mărturisi-voiu voao Israil să ascultari mine. Să nu fie ţie Dumnezeu nou, nece să te închini a Dumnezeu striin. Că eu sînt Domnul Dumnezeul tău, ce scoşi-te den ţara Eghipetului; lărgeaşte rostul tău şi împlea-l-voiu. Şi nu ascul/tară * [350] oamenii glasul mieu şi Israil nu auzi-mă. Şi lăsai ei după începutul inimiei lor şi mearge-vor după începăturile sale . Să vrea oamenii mie asculta mine şi Izrail în calea mea să vrea îmbla, - de nemică dracii lor smeri-vrea şi spre dodeitorii lor rădica-vrea mîna mea. şi va fi vreamia lor în veac. Şi saturu de gra/sul* [351] grîului şi den pietri miiare sătură ei. Cîntecul lu Asaf 81 Dumnezeu stătu în zbor de zei; pre mijloc de zei judecă. Pînă cînd judecaţi nedereptate şi de feaţele păcătoşilor feriţi-vă? Judecaţi a sărac şi measer; plecatul şi mişelul dereptaţi. Luaţi measerul şi mişelul şi den mîinile păcătosului [352] izbăviţi el. Nu ştiură nece înţeleaseră întru untunearec îmblă . Să se rădice toate urziturile pămîntului. Eu ziş: "dumnezei fiţi şi fiii celuia de sus". E voi ca oamenii muriţi şi ca unul den judeci cădeţi. Învie, Doamne, judecă pămîntului, că tu dobîndeşti în toate limbile. Cîntecul lu Asaf 82 Doamne, cine podobeaşte-se ţie? [353] Nu tăcea nece îmblînzi, Doamne. Că adecă dracii tăi sunară şi cine urîia tine rădicară capetele; şi spre oamenii tăi hitleniră cu voie şi sfătuiră spre sfinţii tăi. Ziseră: "Veniţi să potrebim ei de limbi şi nu se va pomeni numele lu Israil de aciia". Că sfătuiră cu un cuget depreună. Spre tine sfeature sfătuiră. Satele lu Idu/meiu * [354] şi ismailţii, Moav şi agareanii, Gheval şi Amon şi Amalic şi alte neamure cu cei ce viu în Tir. Şi Asur cu nuşii vine; fură ajutoriu fiilor lu Lot. Feace lor ca lu Madiam şi Sisariu, ca lu Avim izvorul lu Chis. Şi potrebiră-se în Indor şi fură ca gunoiul pămîntului. Puseră judecii lor ca Oriv, şi Ozi/vu *[355] , şi Zevei şi Salman, toţi judecii lor, ce ziseră: "Să dobîndim noao sfîntul Zeului". Zeul mieu, pune ei ca roata, ca trestiia între faţa vîntului, ca focul ce arde dumbrăvile, ca văpaia ce aprinde pădurile. - Aşa mîni-i cu bura ta şi cu mînia ta turburi ei. Împle feaţele lor fără de cinste şi ceare-vor numele tău, Doamne. [356] Să se răcească şi să se smintească în veac de veac şi să se ruşineaze şi piară. Şi să cunoască că numele tău e Domn. Tu singur de sus prespre tot pămîntul. De fiii lu Coreu 83 Cît iubi-te satele tale, Doamne, silnice! Jeluiaşte şi cumple-se sufletul mieu în curţile Domnului. Inema mea şi peliţa mea bucură-se în Zeul viu [357] Că pasărea află-ş ei ca să şi turtureaoa eiş cuibu, io puse puii săi. Altarele tale, Doamne, silnice, împăratul mieu şi Dumnezeul mieu. Ferice de ceia ce viu în casa ta; în veac de veac laudă-te. Ferice de bărbat ce-i iaste ajutoriul de tine; rădicare întru inema sa sfătui. În vale de plîngere în loc io puse; cu blagoslovenie da-va ce leage [358] deade. Mearge-vor den vîrtute în silă, ivi-se-va Dumnezeul zeilor în Sion. Doamne, Dumnezeul silnic, auzi rugăciunea mea! Socoteaşte, Doamne Dumnezeul lu Iacov. Coperitoriul nostru, vezi, Doamne, şi caută pre faţa unsului tău. Că mai bine o zi în curţile tale, decît miii. Mai vrui să leapădu-mă în casa Zeului mieu, decît să viu în satele păcătoşilor. [359] Că miloste şi deadevăr iubi Domnul. Dumnezeu bunătate şi slavă deade. Domnul nu lasă de bine îmblătoriul fără rău. Doamne, Dumnezeu silnic, ferice omul ce upovăi în tine! A fiilor lu Coreu. Cîntecul 84 Bine vrut-ai, Doamne, pămîntul tău. Turnat-ai prădarea lu Iacov. [360] Lăsat-ai fără-de-legile oamenilor tăi; coperit-ai toate păcatele lor. Îmblînzit-ai toată mînia ta. Turnatu-te-ai de mînie încinsa ta. Întoarce-ne, Doamne, spăsenia noastră, şi toarnă urgiia ta de la noi. Doară în veac mînii-te spre noi? sau tinzi mînia ta den rudă în rudă? Doamne, tu întorcîndu învii-ne şi oamenii tăi veselescu-se de tine. Iveaşte noao, Do/amne *[361] , milostea ta şi spăsenia ta dă noao. Auzi ce zice de mine Domnul Dumnezeu; că zice-va pace spre oamenii săi şi spre preapodobnicii săi şi spre ceia ce întorc inema sa cătr-îns. Însă aproape de fricoşii lui spăsenia lui, să bage slavă în pămîntul nostru. Milostea şi deadevăr timpinară-se, dereptate şi pace sărutară-se. Deadevărul den pămînt luci [362] şi dereptatea den ceriu se plecă. Că Domnul da-va dulceaţă şi pămîntul său da-va rodul său. Dereptatea într-îns înainte mearge şi pune în cale urmele sale. Şedearea [12]. Rugăciunea lu David 85 Pleacă, Doamne, ureachea ta şi auzi-mă, că mişel şi measeru-s eu. Fereaşte sufletul mieu că preapodobni/cu-s *[363] eu; spăseaşte şărbul tău, Doamne, că upovăi în tine. Miluiaşte-mă, Doamne, că cătră tine chem în toată zi. Veseleaşte sufletul şerbului tău, că cătră tine luai sufletul mieu. Că tu, Doamne, dulce şi blînd şi mult milostiv tuturor ce cheamă-te. Socoteaşte, Doamne, rugăciunea mea şi auzi glasul rugăciuniei meale. [364] În zi de grija mea chem cătră tine, că auzi-şi-mă. Nu e cuviius ţie în zei, Doamne, şi nu e după deala ta. Toate limbile cîte-ai fapt veni-vor şi închina-se-vor între tine, Doamne, şi slăvi-vor numele tău - Că mare eşti tu şi ce faci ciudele, tu eşti Zeu singur. Pleacă-mă, Doamne, în calea ta şi mearge-voiu în deadevărul tău. Să se veselească inema mea, temîndu-se de numele tău. [365] Ispovedescu-mă ţie, Doamne, Dumnezeul mieu, cu toată inema mea şi preaslăvesc numele tău în veac; că milostea ta mare e spre mine. Izbăvit-ai sufletul mieu de fundul iadului. Doamne, leage-călcătorii sculară-se spre mine şi zborul vîrtoşilor cerşură sufletul mieu, şi nu ainte puseră tine înspre sine. Şi tu, Doamne, Dumnezeul mieu, eftin şi milostiv, [366] în-lung-răbdătoriu şi mult milostiv şi deadevăr. Caută spre mine şi miluiaşte-mă, dă ţinutul tău fătului tău şi spăseaşte fiiul şarbeei tale. Fă cu mine seamne în bine şi să vază cei ce nu mă năvidesc şi ruşineaze-se, că tu, Doamne, ajuţi-mi şi mîngîiatu-m-ai. Fiilor lu Coreu. Cîntec 86 [367] Urzitura lui în codrul sfînt. Iubeaşte Domnul uşa Sionului mai vîrtos de toate satele lu Iacov. Preaslăvit grăi-se de tine cetatea Zeului. Pomeanii Raav şi Vavilon ce ştiură mine. Şi adecă alţi striini şi Tîr şi oamenii tiopilor aceşte fură aciia. În muma Sionului zise omou, omul născu într-îns şi acela urzi el susul. [368] Domnul spuse în carte oamenilor şi judecilor aceştea ce fură într-însu. Căce se veseliră tuturor viaţa la tine. Etham Izrailteaninul 87 Doamne, Dumnezeu, spăsenia mea, în zi chemai şi noaptea între tine. Să între între tine rugăciunea mea. Pleacă ureachea ta cătră ruga mea, [369] că împlu-se de rău sufletul mieu şi viaţa mea iadului apropie-se. Schimbat fui celor ce deşting în groapă; fuiu ca omul fără ajutoriu în morţi slobodă. Ca vătămaţii ce durmiră în mormînte ce n-au pomenit după aceaia şi ei de mîna ta împenşi fură. Puseră-mă în groapă dedesupt, întru untunearec şi în umbra morţiei. Spre mine învîrtoşă/se * [370] mînia ta şi toate undele tale plecaşi spre mine. Delungat-ai ştiuţii miei de mine, puseră-mă în ruşine loruş. Pridădit fui şi nu ieşii, ochii miei nu putură de meserătate. Chemai cătră tine, Doamne, în toată zi, rădicaiu cătră tine mîinile meale. Doară morţilor feceşi ciude? Sau vracii înviu şi ispovedescu-se ţie? Doară spune cineva în [371] mormînte milostea ta şi deadevărul tău în perire? Doară cunoscute vor fi întru untunearec minunile tale şi dereptatea ta în pămînt ultat? Şi eu cătră tine, Doamne, chemaiu, şI demîneaţa rugăciunea mea ainte apuca-te-va. Derep ce, Doamne, împengi sufletul mieu şi întorci faţa ta de mine? Measeru-s eu şi în munci de tinereaţele meale, rădicai-mă şi smeriiu-mă şi nu putui. [372] Pre mine trecură mîniile tale; fricile tale turburară-mă şi cungiurară-mă ca apa, în toată zi ţinură-mă depreună . Delungat-ai de mine soţul şi apropiatul , şi ştiuţii mei de strasti. Înţelepciunea lu Etham Izrailteanin 88 Milostea ta, Doamne, în veac cînt. În neam şi în neam spuiu [373] deadevărul tău cu rostul mieu. Că zis-ai:"În veac mesereare face-se, în ceriure gotoveaşte-se deadevărul tău. Sfătui leage aleşilor miei, jurai-mă lu David, şerbului mieu. -În veac gotovesc sămînţa ta şi fac în neam şi în neam scaunul tău". Ispovedi-vor ceriurele ciudele tale, Doamne, că deadevărul tău în besearecile sfinţilor. Că cine în nuori asemănă-se Domnului, [374] tocmi-se Domnului în fiii Zeului. Dumnezeu preaslăvit în sfeaturele sfinţilor, mare şi fricos iaste spre toţi demprejurul lui. Doamne, Dumnezeu silnic, cine e ca tine? Tare eşti , Doamne, şi deadevărul tău împrejurul tău. Tu biruieşti cu ţinutul măriei; turburatul undelor ei tu îmblînzişi. Tu smerit-ai ca rănitul trufaşul; [375] cu suptsioara sileei tale răspîndit-ai dracii tăi. Ale tale sînt ceriurile şi al tău e pămîntul; toată lumea şi cumplitele ei tu ai fapt; austrul şi marea tu faptu-le-ai. Tavor şi Ermon în numele tău bucurară-se; a ta supsioară cu vîrtute. Să se învîrtoaşă mîna ta şi rădice-se dereapta ta. Dereptate şi judeţ gotovire scaunului tău. [376] Miloste şi deadevăr înainte merg între faţa ta. Fericaţi oameni ce ştiu strigare. Doamne, între lumina feaţeei tale îmbla-vor şi în numele tău bucura-se-vor în toată zi şi cu dereptatea ta rădica-se-vor. Că laudă vîrtuţiei lor tu eşti şi în dulce vrearea ta rădică-se cornul nostru. Că a Domnului iaste ajutarea şi sfîntul lu Israil împăratul nostru. [377] Atunce zis-ai în vedearea fiilor tăi şi zise: puş în ajutoriu tarele; rădicaiu alesul de oamenii miei. Aflai David, şerbul mieu, cu unt sfîntul mieu unş el; mîna mea ajută lui şi suptsuara mea învîrtoaşă el. Şi nemică nu stăjaşte dracul spr-ins, şi fiiul fără-legieei nu va adauge să amărască el. Şi tăia-voiu de faţa lui dracii lui [378] şi urîţii lui biruiesc. Şi deadevărul mieu şi milostea mea cu nusul şi în numele mieu rădică-se cornul lui . Şi pui spre mare mîna lui şi spre rîure dereapta lui. El chemă-mă: tatăl mieu eşti tu. Zeul mieu, ajutoriu, spăsenia mea. Şi eu întîiu puş el, înalt spre împăraţii pămîntului. În veac hrăni-voiu lui mesereare mea [379] şi leagea mea credincioasă lui. Şi puiu în veac de veac sămînţa lui şi scaunul lui ca zilele ceriului. Să lăsare fiii lui leagea mea şi în judeaţele meale nu îmblare, să dereptăţile meale spurcare şi porîncitele meale nu ferire, - cerceta-voiu cu fuşte fără-legile lor şi cu rane nedereptatea lor. E milostea mea nu sparg d-inşi, nece vatăm în deadevărul mieu; [380] nece spurc leagea mea şi ce ieşiră de rostul mieu nu mă leapăd. Dinioară jurai-mă în sfinţiia mea, să nu David menţi-voiu; sămînţa lui în veac lăcuiaşte, şi scaunul lui ca soarele între mine şi ca luna sfîrşit în veac şi mărturisitoriu în ceriu credincios. E tu împenseşi şi defăimaşi; lepădaş unsul tău; spart-ai leagea şerbului tău; [381] spurcata-ai în pămînt sfinţiia lui. Spart-ai toate gardurile lui; pus-ai vîrtos lui frică. Răpiia el toţi ce trec pre cale; fu împutare vecinilor săi. Rădicat-ai dereapta dodeitorilor lui, veselit-ai toţi dracii lui. Turnat-ai ajutoarea arma lui şi nu ajutaşi lui în războiu. Spart-ai de curăţiia lui [382] scaunul lui în pămînt lepădaşi. Scurtat-ai zilele vreamiei lui; udat-ai el cu reace. Pînă cînd, Doamne, mînii-te în cumplit? Încinde-se ca focul mînia ta. Pomeneaşte ce iaste a mea făptură; doară în deşert fapt-ai toţi fiii oamenilor? Cine e om ce vie şi nu veade moarte, izbăveaşte sufletul tău de mîinile iadului? Io sînt mesererile [383] tale de mult, Doamne ce juraşi-te lu David în deadevărul tău? Pomeneaşte, Doamne, împutarea şerbilor tăi, ce ţinuşi în sînul mieu multe limbi . Ce împutară dracii tăi, Doamne, ce împutară cu schimbatul hristosului tău. Blagoslovit Domnul în veac. Fi-va! Fi-va! Rugăciunea lu Moisi, omul lu Dumnezeu 89 [384] Doamne, nădeajde fuseşi noao în rudă şi în rudă. Ainte pînă codri nu fură şi să se facă pămîntul şi toată lumea, de veac şi pînă la veac tu eşti. Nu turna omul în smerenie şi zis-ai:" Întoarceţi- vă, fiii oamenilor". Ca o mie de anii între ochii tăi, Doamne, ca zi de ieri ce trecu, şi straja nopţiei. Şi ocărîrea lor încă va fi; [385] demîneaţa ca iarba treace-va. Demîneaţa înfluri-va şi treace-va, e seara cade, veştejaşte şi usucă-se. Că cumplimu-ne cu mînia ta şi cu urgia ta turburămu-ne. Pus-ai fără-legile noastre între tine şi veacul nostru în luminatul feaţeei tale. Că toate zilele noastre scăzură şi cu mînia ta cumplimu-ne. Anii noştri ca painjina [386] învăţară-se, zilele anilor noştri într-înşi şaptezeci de ani; e să e în vîrtute, optzeci de ani, e mai mult de ei, munci şi dureare. Că vine blînzie spre noi şi învăţămu-ne . Cene ştie ţinearea mîniei tale de frica ta băsăul tău cură? Dereapta ta aşa spune-mi şi ferecaţii cu inema în mîndrie. Întoarce, Doamne, pînă cînd, şi [387] rugat fii spre şerbii tăi. Împlumu-ne demîneaţa de milostea ta, Doamne, şi bucurămu-ne şi veselimu-ne în toate zilele noastre. -Veselimu-ne derept zile ce într-înse plecatu-ne-ai şi anii într-înşi văzum rău. Şi caută spre şerbii tăi şi spre lucrurele tale şi dereage fiii lor. Şi fie lumina Dumnezeului nostru spre noi [388] şi lucrurele mîinilor noastre dereage spre noi şi lucrul mîinilor dereage. Lăudare cîntărilor lu David 90 Viu întru ajutoriul susului, în coperimîntul Zeului de ceriu încurţi-se. Zice-va Domnului:" Ajutoriu mie eşti şi scăpare mie, Dumnezeul mieu, şi upovăiesc în el." Că el izbăvi-te-va de mrejile vînătoriului [389] şi de cuvinte nedereapte. Cu spatele sale umbri-te-va şi supt arepile lui nădăieşti-te. Cu arme încungiură-te deadevărul lui. Nu te spămînţi de frica nopţiei şi de săgeate ce zboară zioa, de lucrure ce întru untunearec trec, de timpinare dracul de amiazăzi. Cădea-va de partea ta mii şi untunearece de-a dereapta ta cătră tine nu se apropie. E î/nsă *[390] cu ochii tăi previ-veri şi plătirea păcătoşilor vedea-veri. Că tu, Doamne, upovăinţă mea, de sus pus-ai upovăinţa ţie. Nu va veni cătră tine rău şi rană nu se apropie cătră peliţa ta. Că îngerilor tăi spune-va de tine să te ferească în toate căile tale. În mîini lua-te-vor, să nu cîndva poticneşti de piatră piciorul tău. Spre a/spidă * [391] şi vasilisc calce şi calci leu şi zmeu. Că spre mine upovăi şi izbăviiu el; coperi-voiu el că cunoscu numele mieu. Chema-va cătră mine şi auzi-voi el; cu el sînt în scîrbi, scoţ el şi preaslăvesc el; lungi zile împlu el şi ivesc lui spăsenia mea. Şedearea 13. Cîntecul cîntece, în zi de sîmbătă 91 [392] Bine iaste să ne ispovedim Domnului şi să cîntăm numele tău în-suse. Să spunem demîneaţa milostea ta şi deadevărul tău în toată noaptea. În zeace maţe ale psăltireei cu cîntece în ceateri . Că veselitu-m-ai, Doamne, în faptele tale şi întru faptele mîinilor tale bucuru-mă . Că măriră-se faptele tale, Doamne, foarte adîncară-se [393] cugetele tale. Bărbat fără-mente nu cunoaşte şi neînţeleptul nu înţeleage aceastea. Cînd răsări-vor păcătoşii ca iarba şi crescu toţi ce fac fără-leage. Să se potrebească în veacul veacului, e tu, în-suse, în veac, Doamne. Că adecă dracii tăi, Doamne, că adecă dracii tăi pier şi spargu-se toţi ce fac fără-leage. Şi rădică-se ca [394] un-corn cornul mieu şi bătrîneaţele meale întru gras. Şi caută ochiul mieu spre dracii miei şi ce sculară-se spre mine, hitleanii, auzi-va ureachea mea. Dereptul ca finics înflureaşte; ca chedrii Livanului înmulţeaşte-se. Răsădiţi în casa Domnului, în curţile Zeului nostru înfluresc. Încă înmulţescu-se în bătrîneaţe grase şi dulce priimind vor [395] fi. Să spuie că dereptu e Domnul, Zeul nostru şi nu e nedereptate într-îns. Lăudarea cîntărilor lu David 92 Domnul împărăţi-se şi în dulce frîmseaţe se înveşti; înveşti-se Domnul în sila sa încinse-se. Că întări toată lumea să nu se clătească. Gata scaunul tău de-atunce de veac tu eşti. [396] Rădicară-se rîurele, Doamne, rădicară-se rîurele glasurele sale. Lua-vor rîurele matcele sale de glasure ape multe. Minunate înalţile măriei, minunat, întru înalţi, Domnul. Mărturile tale crezură-se foarte; caseei tale cuvine-se sfinţiei, Doamne, în lungi zile. Cîntecul lu David 93 Zeul izbîndeei , Domnul, Zeul izbîndeei [397] şi nu supere-se. Rădică-te ce judeci pămîntului; dădarea trufaşilor. Pînă cînd păcătoşii, Doamne, pînă cînd păcătoşii lăudară-se? Răspund şi grăiesc nedereptate, grăiesc toţi ce fac fără-leage. Oamenii tăi, Doamne, smeriră şi dostoania ta amărîră. Vădua şi săracul omorîră şi venitul uciseră. Şi ziseră:"Nu veade [398] Domnul, nece înţeleage Zeul lu Iacov." Îmţeleageţi acmu fără-menţi întru oameni şi nebunii cîndva înmîndriţi-vă. Ce la ce împlîntă ureachea nu auzi-va? sau cela ce feace ochiul nu vedea-va? Ce învăţă limbile nu oblici-va? Cela ce învăţă omul înţelepciuni, Domnul, ştie cugetele oamenilor că sînt deşarte. Ferice de om ce-l tu înveţi, Doamne, şi de lea/gea *[399] ta înveţi el. Şi îmblînzeşti el de zi iute, pînă săpa-se-va păcătosului groapă. Că nu împenge Domnul oamenii săi, şi dostoiniia sa nu lăsă. Pînă dereptatea întoarce-se-va în judeţ şi aproape de ea toţi derepţii cu inema. Cine scula-se-va mie spre hitleani sau cine cu mine va sta spre ceia ce fac fără-leage? Că să nu vrea Do/mnul * [400] ajuta mie, în neşchit întra-vrea întru iad sufletul mieu. Că să grăiiu: " rădică-se picioru mieu", milostea ta, Doamne, ajută mie. După înmulţirea durerilor meale întru inema mea, mîngîiarea ta veseliră sufletul mieu. Să nu adaugă-se ţie scaunul fără-legiei, ce face munci în ziceri. Vînează spre sufletul dereptului şi sînge nevinovat osîndesc. [401] Şi fu mie Domnul în fugire şi Dumnezeul mieu în ajutoriu upovăinţeei meale. Şi da-va lor Domnul fără-leagea lor, şi după hiclenşugul lor piiarde-va ei Domnul Dumnezeu. Lauda cîntecelor lu David 94 Veniţi să ne bucurăm Domnului, să strigăm Zeului nostru. Să ainte apucăm faţa lui în ispovedire [402] şi în cîntare să strigăm lui. Că Zeu mare e Domnul şi împărat mare spre tot pămîntul că mîinile lui cumplitele pămîntului şi înaltele codrilor ale lui sînt; că a lui iaste marea şi el feace-o şi uscatul mînile lui feaceră. Veniţi să ne închinăm şi să cădem la el şi să plîngem între Domnul ce feace noi; că el Zeul nostru şi noi [403] oameni păscuţii lui şi oile mîinilor lui. Astăzi să glasul lui auzi-vreţi, nu învîrtoşareţi inema voastră - ca în mînie, după zi ispitirea în pustie. Io ispitiră-mă părinţii voştri, ispitiră-mă şi văzură lucrurele meale. - Patruzeci de ani nu socotiiu de neamul acel şi ziş: "Pururea rătăcesc cu inema. " Ei nu cunoscură căile meale [404] că jurai-mă în mîniia mea să întrare în răpausul mieu. Lauda cîntărilor lu David 95 Cîntaţi Domnului cîntece noao, cîntaţi Domnului tot pămîntul. Cîntaţi Domnului şi blagosloviţi numele lui, dulce spuneţi den zi în zi spăseniia lui. Spuneţi întru limbi slava lui, între toţi oamenii ciudele lui [405] că mare e Domnul şi lăudat foarte, cu frică e spre toţi zeii. Că toţi dumnezeii limbilor draci. E Domnul ceriul feace. Ispovedire şi frîmseaţe într-îns, sfinţie şi mare frîmsesaţe în sfinţiia lui. Aduceţi Domnului tătînii limbilor; aduceţi Domnului slavă şi cinste; aduceţi Domnului slavă în numele lui; luaţi cumîndări şi întraţi în curţile lui, [406] luaţi cumîndări şi întraţi în curţile lui; închinaţi-vă Domnului în curtea sfîntă a lui. Să se rădice de faţa lui tot pămîntul. Ziceţi întru limbi că Domnul împărăţi-se, că derease toată lumeei ce nu se rădică, judecă oamenilor în dereptate. Să se veselească ceriul şi bucură-se pămîntul, să se rădice marea şi plinul ei, să se bucure cîmpii şi toate ce-s într-înşii. [407] Atunce bucura-se-vor toate leamnele dumbrăvilor, de faţa Domnului că vine, că vine să judece pămîntului. Să judece a toată lumea în dereptate şi oamenilor cu deadevărul său. Cîntecul lu David cînd tocmi-se pămîntul lui, neadaus scris de evrei 96 Domnul împărăţi-se să se bucure pămîntul, să se veselească ostrove multe. [408] Nuor şi untunearec demprejurul lui. Dereptate şi în judecare dereagere scaunul lui. Foc într-îns înainte mearge şi arde împrejur dracii lui. Luminară fulgerele lui toată lumea. Văzu şi rădică-se pămîntul. Codrii ca ceara topiră-se de faţa Domnului, de faţa Domnului a tot pămîntul. Spuseră ceriurele dereptatea lui şi văzură toţi oame/nii *[409] slava lui. Să se ruşineaze toţi ce închinară-se idolilor ce lăudă-se de idolii săi. Închinaţi-vă lui toţi îngerii lui. Auzi şi se veseli Sionul şi bucurară-se fiele iudeilor derep ale tale judeaţe, Doamne. Că tu, Domnul de sus prespre tot pămîntul foarte rădicaşi-te prespre toţi zeii. Cine iubiţi Zeul nenăvidiţi răul. [410] Hrăneaşte Domnul sufletele preapodobnicilor săi; de mîinile păcătosului izbăvi-i-va. Lumină luce derepţilor şi derepţilor cu inema veselie. Veseliţi-vă derepţii în Domnul şi ispovedeţi pamentea sfinţie lui. Cîntecul lu David 97 Cîntaţi Domnului cîntece noao, că minune feace Domnul. Spăsi el dereapta lui, [411] suptsuara sfînta lui. Spuse Domnul spăsenia sa; între limbi descoperi dereptatea sa; pomeani milostea sa lu Iacov şi deadevărul său caseei lu Israil. Văzură toate cumplitele pămîntului spăsenia Zeului nostru. Strigaţi Zeului tot pămîntul. Cîntaţi şi bucuraţi-vă şi cîntaţi; tot cîntaţi Domnului în ceteri; în ceateri şi cu glasurele cîntărilor. În bucinele ferecate [412] cu glasure bucine de cornu, strigaţi între împărat Domnul. Să se rădice marea şi plinul ei; toată lumea şi toţi ce viu spre-ns. Rîurile plăsa-vor cu mîinile depreună codrii bucura-se-vor de faţa Domnului, că vine, că vine să judece pămîntului. Să judece a toată lumea în dereptate şi oamenilor în derepţie. Cîntecul lu David 98 [413] Domnul împărăţi-se să se mînie oamenii, Ce şezu în heruvimi, să se rădice pămîntul. Domnul în Sion mare şi înaltu e spre toţi oamenii. Să se ispovedească numelui tău marelui, că cu frică şi sfînt iaste şi cinste lu împărat judeţ iubeaşte. Tu gotovişi dereptăţi; judeţ şi dereptate în Iacov, tu feaceşi. [414] Rădicaţi Domnul Dumnezeul nostru şi închinaţi-vă supt podnojiia picioarelor lui , că sînt iaste. Moisi şi Aaron în preuţii lui şi Samuil în ce chemă numele lui. Chema Domnul şi el auziia ei; în stîlp de nuori grăiia cătr-înşi, că feriia mărturia lui şi zisa lui ce deade lor. Doamne, Dumnezeul nostru, tu ascultai ei. Zeu, tu milostiv erai lor [415] şi izbîndit-ai în toate începutele lor. Rădicaţi Domnul Dumnezeul nostru şi închinaţi-vă îm pădurea sfîntă a lui, că sfînt Dumnezeul nostru. Cîntecul lu David în ispovedire 99 Strigaţi Domnului tot pămîntul, lucraţi Domnului în veselie, întraţi într-însul în bucurie. Să ştiţi că Domnul, elu e Zeul nostru, el feace noi, e nu noi. [416] E noi oamenii lui şi oi păscuite lui. Întraţi în uşa lui în ispovedire, în curţile lui în cîntări. Ispovediţi-vă lui. - Şi lăudaţi numele lui, că dulce e Domnul, în veac meserearea lui şi pînă la neam şi neam deadeărul lui. Cîntecul lu David 100 Mesereare şi judeţul cînt ţie, Doamne, cînt şi înţeleg în căile nevi/novat* [417 ] . Cînd veni-veri cătră mine? Trecea în nerăul inimiei meale pre mijloc de casa mea. Nu înainte puş între ochii miei lucru leage-călcătoriu; ce feaceră treacere urîiu. Nu lipiia-se mie inemă hitleană; ce feri-se de mine, răul, nu cunoscuiu. Ce cleveti în ascuns soţul său, acesta mînai. Trufaşul cu ochiul şi nesăturatul cu inema [418] cu acesta nu mîncaiu. Ochii miei spre credincioşii pămîntului, să puiu ei cu mine. Ce îmbla pe cale nevinovată, acesta-mi slujiia. Nu viia pre mijloc de casa mea ce făcea trufă; ce grăiia nedereptate nu deregea între ochii miei. Demîneaţa ucidea toţi păcătoşii pămîntului, să se cure de cetatea Domnului toţi ce fac fără-leage. [419] Şedearea 14. Rugăciunea measerului cînd oţăraşte-se şi între Domnul varsă rugăciunea sa 101 Doamne, auzi rugăciunea mea şi strigarea mea cătră tine să viie. Nu întoarce faţa ta de mine; în ce zi tînjesc, pleacă cătră mine ureachea ta. În ce zi chemu-te, curînd auzi-mă. Că periră ca fumul zilele meale şi oasele meale [420] ca uscarea uscară-se. Vătămat fuiu ca iarba şi uscă-se inema mea, că ultai să mănînc pîinea mea. De glasul suspinilor meale, lepiră-se oasele meale peliţeei meale. Podobii-mă nesăturatul pustiiei. Fui ca de noapte corb în turn . Prevegheiu şi fuiu ca pasărea ce însingură-se în zid. În toată zi împutară-mi dracii miei şi ce lăuda-mă cu mine jura/se *[421] . Derep ce cenuşe ca pîinea mîncai şi bearea mea cu plîngere mestecaiu; de faţa mîniei tale şi de urgiia ta, că rădicaşi, aruncaşi-mă. Zilele meale ca umbra trecută şi eu ca fînul secaiu. E tu, Doamne, în veac lăcuiaşti şi pamentea ta în neam şi în neam. Tu întru înviere miluişi Sionul că vreamia să miluieşti el, că vine vrea/mea *[422 ] . Că dulce vrură şerbii tăi pietrile lui şi ţărîna lui miluiră. Şi spămînta-se-vor limbile de numele Domnului, şi toţi împăraţii pămîntului de slava ta. Că zideaşte Domnul Sionul şi iveaşte-se în slava sa. Şi căută spre ruga plecaţilor, şi nu trecu rugăciunea lor. Să se scrie aceastea în neam altul şi oamenii ce se zidesc laudă Domnul. [423] Că plecă-se den naltul sfinţiei sale, Domnul den ceriu spre pămînt căută. Să auză suspinele ferecaţilor. Să dezleage fiii omorîţi. Spuiu în Sion numele Domnului şi lauda lui în Ierusalim. Cînd aduna-se-vor oamenii depreună şi împăraţii să lucreaze Domnului. Răspunse lui în cale vîrtutea sa. Scădearea zilelor meale spune mie. Nu rădica mine în premiezare zilelor meale, [424] în neamul neamului anii tăi. Întru începute tu, Doamne, pămîntul urzişi, şi faptele mînilor tale sînt ceriurele. Eale pier, e tu lăcuieşti, şi toate ca cămaşa învechescu-se şi ca veşmînt învolbi-le şi schimbă-se. E tu acela eşti şi anii tăi nu scad. Fiii şerbilor tăi întra-vor şi sămînţa lor în veac derege-se. Cîntecul lu David 102 [425] Blagosloveaşte sufletul mieu Domnul şi toate delăuntrul mieu numele sfînt a lui. Blagosloveaşte sufletul mieu Domnul şi nu ulta toate darile lui, ce curăţeaşte toate fără-legile tale, ce vindecă toate lîngorile tale; ce izbăvi de putredire viaţa ta, cunună-te cu mesereare şi cu miluire şi împlu în dulceaţă jelania ta. [426] Noi-se-va ca vîlturul tinereaţele tale. Feace miloste Domnul şi judeţ tuturor obidiţilor. Spune căile sale lu Moisi, fiilor lu Israil vrerile sale. Eftin şi milostiv Domnul, în-lung-răbdătoriu şi mult milostiv. Nu pînă în cumplit mînie-se, nece în veac învrăjbeaşte. Nu după fără-legile noastre fapt-au noao, nece după păcatele noa/stre * [427] dat-au noao. Că după înaltul ceriului de pămînt învîrtoşă Domnul milostea sa spre fricoşii de el. Cît stau răsăritele de apuse delungat-au de noi fără-de-leagile noastre. Cum miluiaşte tată fiii, miluiaşte Domnul fricoşii de el, că el cunoscu făptura noastră. Pomeani că ţărînă sem. Omul ca iarba; zilele lui ca florile satelor; [428] aşa înflureaşte. Ca duh proideaşte într-îns şi nu iaste şi nu cunoaşte după aceaia locul său. E milostea Domnului de veac şi în veac spre fricoşii de el . Şi dereptatea lui spre fiii fiilor, ce feriia leagea lui, şi pomeniia zisa lui să o facă. Domnul în ceriu gotovi scaunul său şi împărăţiia lui cu toţi vlăduiaşte. Blagosloviţi Domnu/l *[429] toţi îngerii lui, tari cu vîrtutea sa faceţi cuvîntul lui; auziţi glasul cuvintelor lui. Blagosloviţi Domnul toate silele lui, ce faceţi voia lui. Blagosloviţi Domnul toată deala lui, în tot locul locul vlădicia lui, blagosloveaşte sufletul mieu Domnul. Cîntecul lu David de facerea lumiei 103 Blagosloveaşte sufletul mieu Domnul. [430] Doamne, Dumnezeul mieu, măritu-te-ai foarte. În ispovedire şi în mare frîmseaţe înveşti-te, înveştitu-te-ai cu lumină ca în cămaşe. Întinseşi ceriul ca piialea, coperişi ca apa mai susul lui; puse nuorii suirea sa, îmblă spre arepile vîntului. Feace îngerii săi duhure şi slugile sale foc aprins; urzi pămîntul în vîrtutea sa, nu se va pleca în veac de veac. [431] Fără-fundul ca cămaşa înveştirea ei, spre codri stau ape. De apăratul tău fugi-vor, de glasul tunetului tău spămînta-se-vor. Suie-se codrii şi deştingu-se cîmpii în loc ce-ai urzit lor. Hotar puseşi ce nu-l trecu nece întorcu-se să coapere pămîntul. Tremeseş izvoare în iazere, pre mijloc de codri trec ape. Adapă [432] toate gadinele satului, aşteaptă onagrii în seatea sa. În aceaia pasările ceriului prămîndesc, de mijloc de piatră deade glas. Adapă codrii despre susul său , de plodul faptelor tale sature-se pămîntul . Ce răsărişi pajişte vitelor şi iarbă în slujba oamenilor. Să scoţi pîine den pămînt şi vinul veseleaşte inema omului. Unge faţa cu unt [433] şi pîinea inema omului întăreaşte. Satură-se leamnele cîmpilor, chedrii Livanului ce i-ai răsădit; aciia pasările încuibuiră-se . Erodiei vietoare vlăduiaşte ei, codrii înalţi cerbilor, piatra scăpare iepurilor. Fapt-ai luna în vremi; soarele cunoscu apusul său. Pus-ai untunearec şi fu noapte; în ea proidesc toate fierile lunciei. [434] Schimenii rîcîiia să răpească şi să ceară la Dumnezeu mîncare loruş . Luci soarele şi adunară-se şi în straturile sale culcă-se. Ieşi omul în lucrul său şi în lucrul său pînă seara. Că măriră-se faptele tale, Doamne, toate în mîndrie fapt-ai. Împlu-se pămîntul de faptele tale. Adecă marea mare şi tinsă; aciia gadine ce nu lă e măsură, e viile [435] mici cu mari. Aciia corabiile noată. Zmeul cesta ce fapt-ai să-ş bată joc d-insul, toate cătră tine aşteaptă să dai mîncare lor în bună vreame. Dînd ţie, lor aduna-vor, deşchizînd ţie mîna toate împlu-se de dulceaţă. Întorcînd ţie faţa turbură-se; iai duhul lor şi pier şi în ţărîna sa toarnă-se. Tremeţi duhul tău [436] şi zidise-vor şi noi-veri faţa pămîntului. Fie slava Domnului în veac! Veseleaşte-se Domnul de faptele sale. Caută spre pămînt şi face-l a tremura-se, atinge codrii şi afumă-se. Cînt Domnului în viaţa mea, cînt Zeului mieu, pînă sînt. Să se îndulcească lui cuvîntul mieu, e eu veselescu-mă în Domnul. Cumplu-se păcătoşii de pămînt [437] şi fără-legii ca nefiind lor. Blagosloveaşte sufletul mieu, Domnul. Alliluia 104 Ispovediţi-vă Domnului şi chemaţi numele lui; vestiţi întru limbi deala lui. Cîntaţi lui şi tot cîntaţi lui; spuneţi toate ciudele lui. Lăudaţi-vă în numele sfîntului; să se veselească inimile ce cer Domnului. [438] Ceareţi Domnului şi învîrtoşaţi-vă; ceareţi faţa lui pururea. Pomeniţi minunea lui ce feace; minunile lui şi judeţul rostul lui. Sămînţa lu Avraam şerbilor lui, fiii lu Iacov aleşii lui. Elu e Dumnezeul nostru, prespre tot pămîntul judeaţele lui. Pomeani în veac leagea sa, cuvînt ce zice în mie de neamure, ce sfătui lu Avraam şi jura/tul *[439] său lu Isaac. Şi puse lu Iacov în zicere şi Israil în leage de veac. Zise: "Ţie dau pămîntul lu Hanaan, ce era dostoinicia voastră". Că era neşchită măsură , nu mulţi veniţi într-îns. Şi trecură den limbă limbă şi de împărăţii întru oameni alţi. Nu lăsă om să obidească ei şi oblici de ei împăraţii: "Nu atingeţi de unşii miei [440] şi în prorocii miei nu hitleanireţi". Şi chemă foamete spre pămînt . Toată învîrtoşarea de pîine fărîmi. Tremese într-înşi om, în robie vîndut fu Iosif. Smeriră în ferecat picioarele lui. Fier proidi sufletul lui pînă vine cuvînt lui. Cuvîntul Domnului încinse-l Tremise împărat şi dezlegă el, judele oamenilor şi lăsă el. Şi puse el Domn casei [441] sale şi jude în tot adunatul său . Să înveaţe judecii lui ca însă sine şi bătrînii lui înmîndrească. Şi întră Israil în Eghipet şi Iacov prebeag fu în ţara lu Hamu; şi crescu oamenii săi foarte, şi învîrtoşă ei mai vîrtos de draciii lor. Întoarse inema sa să urască oamenii săi; înşelăciune să facă în şerbii lui. Tremease Moisi, şerbul său, [442] Aaron ce el alease luiş. Puse într-înşi cuvinte seamnele sale şi ciudele sale în ţara lu Hamu. Tremise untunearec şi întunecă, că mîniară cuvintele lui. Întoarse apele lor în sînge şi omorî peştii lor. Fierbu ţara lor de broaşte în vistiiarele împăraţilor. Zise şi vineră muştele cîineşti şi muşiţe în toate hotarăle lor. Şi puse în ploaie cetăţi/le *[443] lor, foc arzînd în ţara lor. Şi ucise viile lor şi smochinele lor şi tîrî tot lemnul de hotarul lor. Ziseră şi vineră lăcuste şi omide fără seamă. Şi mîncară toată iarba în ţara lor şi mîncară tot plodul ţărîei lor. Şi ucise tot ainte-născutul în ţara lor, de începutul tot trudul lor. Şi scoase ei cu argint şi cu aur [444] şi nu era în genuchele lor lînged. Şi se veseli Eghipetul în ieşirea lor că căzu frica lor spr-inşi . Tinse nuor în coperitul lor şi foc să lumineaze lor noaptea. Cerşură şi vineră cîrstei şi pîine de ceriu sătură-i. Deşchise piatră şi curseră ape; curseră fără ape rîure. Că pomeani cuvîntul sfînt al său ce e cătră Avraam, şerbul lui. [445] Şi scoase oamenii săi în bucurie şi aleşii săi în veselie. Şi deade lor striină limbă şi muncile oamenilor luară ca să ferească dereptatea lui şi leagea lui să ceară. Şedearea 15. Alliluia 105 Ispovediţi-vă Domnului că dulce e, că în veacu e milostra lui. Cine spune-va vîrtutea Domnu/lui *[446] , auzite face-va toate laudele lui? Ferice cine fereaşte judeţ şi ce fac dereptate în toată vreamia. Pomeneaşte noi, Doamne, în dulce vreare oamenilor tăi, cearcetă noi cu spăsenia ta; să vedem în dulceaţă aleşii tăi , să ne veselim în veselie limba ta şi să ne lăudăm cu dostoiniciia ta . Greşim cu părinţii noştri, fără/-legiuim [447] , nu dereptăm. părinţii noştri în Eghipet nu înţeleaseră ciudele tale, nece pomeniră mulţiia milosteei tale şi mîniiară suind în marea neagră. Şi spăsi ei derept numele său, să spuie lor vîrtutea sa. Şi zăpreti măriei negre şi secă şi trecu ei pren fără-fund ca pren pustie. Şi spăsi ei de mîinile urîţilor şi izbăvi ei de mîinile dracilor. [448] Şi coperi-i apa dodeitorii lor; unul de ei nu scăpă. Şi crezură cuvintele lui şi cîntară lauda lui. Stăjiră şi ultară lucrul lui, nu răbdară sfeatul lui. Şi nu vrură vreare în pustie şi ispitiră Zeul în fără de apă; şi deade lor cearerea lor; tremease saţiu în sufletele lor. Şi mîniară Moisi în sălaş, Aaron sfîntul Domnului. [449] Deşchise-se pămîntul şi înghiţi Dathan şi coperi în zbor Aviron. Şi încinse-se foc în zborul lor; văpaie arse păcătoşii. Feaceră viţel în Horiv şi închinară-se idolului. Şi schimbară slava lui în podoabă de viţel ce mănîncă iarbă, şi ultară Zeul ce spăsi ei, ce feace mare minune în Eghipet, ciude în ţara lu Hamu, fricoase în marea neagră. [450] Şi zise să cumple ei, să nu vrea Moisi, alesul lui, sta în frîngere într-îns, să toarne mînia lui să nu piarză ei. Şi ocărîră ţara jeluită, nu crezură cuvintele lui şi împutară în satele sale. Nu ascultară glasul Domnului şi rădică mîna sa spr-inşi să piarză ei în pustie şi să cumple sămînţa lor în limbi şi sparse ei în parţi. [451] Şi se cuminecară în Elfecodru şi mîncară cumîndarile morţilor. Şi mîniară el întru începutele sale şi înmulţi-se în ei cădeare. Şi stătu Finees şi ogodi şi stătu tăiarea. Şi se meniră lui în dereptate în neam şi în neam în veac, şi mîniară el la apa ocărîtă şi amărît fu Moisi derept ei. Că mîniară sufletul lui, şi împărţiră cu rostul său. [452] Nu potrebiră limbi ce zise Domnul lor. Mestecară-se întru limbi şi ocniră dealele lor şi lucrară idolilor lor şi fu lor îm blăznire. Şi junghiară fiii săi şi fiele sale dracilor, şi vărsară sînge nevinovat. Sîngele fiilor săi şi fiele ce cumîndară idolilor lu Hanaanu. Ucis fu pămîntul lor cu sînge şi spurcară-se în [453] dealele lor şi curvie feaceră întru începutele sale. Şi mînie-se cu urgie Domnul spre oamenii săi şi urîtă fu lui dostoinicia lui. Şi pridădi ei în mîinile dracilor şi învîncură lor urîţii lor. Şi scîrbiră-i dracii lor şi plecară-se supt mîinile lor. De multe ori izbăvi ei. Ei mîniară el cu sfeatul său şi plecară-se în fără-legile sale. [454] Şi văzu Domnul cînd tînjiia şi auzi rugăciunea lor. Şi pomeni leagea sa şi căi-se după multă milă a sa. Şi deade ei în miluire între toţi ce prădară ei. Spăseaşte-ne Dumnezeul nostru şi adună-ne dentru limbi, să ne ispovedim numelui tău sfînt, să ne lăudăm în lauda ta. Blagoslovit Domnul Dumnezeul lu Izrail de veac şi pînă în veac; Şi [455] zice-vor toţi oamenii: fi-va, fi-va. Alliluia 106 Ispovediţi-vă Domnului că dulce e, că în veacu e meserearea lui. Să zică izbăviţii Domnului, ce izbăvi de mîinile dracului. Şi den parţi adună ei, de răsărit şi de apus şi miazănoapte şi mare. Rătăciră în pustie fără apă; cale de cetate io vor fi nu aflară. [456] Flămînzind şi setoşi sufletul lor în ei nu putu, şi chemară cătră Domnul cînd tînjiră şi de nevoile lor izbăvi ei. Şi derease ei în cale dereaptă, să între în cetate io vor fi. Să se ispovedească Domnului, milosteei lui şi ciudele lui fiilor oamenilor. Că săturat-au suflet deşert şi sufletul flămînd împlu de dulceaţă. Ce şezură întru untunearec şi în u/mbra * [457] morţiei, ferecaţi cu meserătate şi cu fier. că mîniară cuvintele Zeului şi sfeatul de-susului întărîtară. Şi plecă-se întru munci inema lor; nu putură şi nu era ajutoriu. Şi chemară cătră Domnul cîmd tînjiia şi de nevoile lor spăsi ei. Şi scoase ei den untunearecu şi den umbra morţiei şi legăturile lor rupse . Să se ispovedescă Domnului milo/steei * [458] lui şi ciudele lui fiilor oamenilor. Că frîmse uşile de arame şi verigile de fier frîmse. Că priimi ei de cale fără-de-legile lor, derept bezaconiile sale smeriră-se. De toată mîncarea gunusliia-se sufletul lor şi apropiră-se pînă la uşa morţiei. Şi chemară Domnul cînd tînjiră şi de nevoile lor spăsi ei. Tremise cuvîntul lui [459] şi vindecă ei şi izbăvi ei de pagubele lor. Să se ispovedească Domnului milosteei lui şi ciudele lui fiilor oamenilor. Şi junghea-vor lui cumîndare laudă, şi să spuie lucrul lui în bucurie. Jos mergea în mare în corabie, ce făcea faceri în ape multe; acei văzură lucrul Domnului şi minunea lui într-adîncat. Zise şi stătu duhul bureei [460] şi rădicară-se undele lui. Rădică-se pînă în ceriu şi scad pînă la fund. Sufletul lor în rău topiia-se. Turburară-se şi clătiia-se ca beatul şi toată mîndriia înghiţită fu. Şi chemară cătră Domnul, cînd tînjiră, şi de nevoile lor scoase ei. Şi zise buriei şi stătu în limpede şi tăcură undele lui. Şi se veseliră că tăcură [461] şi derease-i în pristanişte voiei lui. Să se isovedească Domnului, milosteei lui şi ciudele lui fiilor oamenilor. Să se rădice el în besearică omenească şi în şedearea bătrînilor laudă el. Pus-au rîure în pustie şi ieşitele apelor în seate. Pămîntul roditoriu în slatină de reale ce viia spre-nsu. Şi pus-au pustiia în iazere de ape [462] şi pămîntul fără de apă în ieşirea apelor; şi băgă aciia flămînzii şi feaceră cetăţi în fire şi semănară agre şi răsădiră viii şi feaceră plod de viaţă. Şi blagoslovi ei şi înmulţiră-se foarte şi vitelelor nu neşchite. Şi înmulţiră-se şi răiră-se de grije şi reale dureri. Vărsă-se ocară spre judecii lor şi blăzni ei pre netrecut e nu pre cale. [463] Şi ajută mişelului de meserătate şi puse ca oile ocinele. Văzură derepţii şi veseliră-se şi toată fără-leagea îngrădeaşte rostul său. Cine e prea mîndru şi feri-va aceastea şi înţeleage-va mesereriei Domnului? Cîntecul lu David 107 Gata e inema mea, Doamne, gata e inema mea. Tot cînta-voiu slaveei meale. [464] Scoală-te slava mea, scoală-te psăltire şi ceateră. Scolu-mă demîneaţa - şi ispovedescu-mă ţie în oameni, Doamne; cînt ţie întru limbi, că mare e spre ceriu milostea ta şi pînă la nuori deadevărul tău. Rădică-te în ceriu , Doamne, şi prespre tot pămîntul, slava ta, ca să izbăvească-se iubiţii tăi. Spăseaşte cu dereapta ta şi auzi-mă. Zeul zise [465] în sfîntul său: rădicu-mă şi împarţ Sichimă şi valea satelor măsur. Al mieu Galaad şi al mieu Manasia şi Efrem ajutoriu capului mieu, Iuda împăratul mieu, Moav conob, upovăinţa mea. Spre idumei puiu zgarbura mea, mie alţi striini plecară-se. Cine băga-mă-va în cetate de stare şi cine dereage-mă-va pînă în iudumei? Nu tu, Doamne, împenseşi-/ne * [466] şi nu ieşiş, Doamne, în vîrtutea noastră? Dă noao ajutoriu de grije şi deşartă spăsenia omului. - Îm Zeu feacem vîrtute şi el ocărî dracii noştri. Cîntecul lu David 108 Doamne, lauda mea nu tăcea, că rostul păcătosului şi rostul hitleanului spre mine deşchiseră-se. Grăiră spre mine cu lim/bă *[467] hitleană şi cuvinte urîte încungiurară-mă şi luptară-se cu mine în deşert. În loc de iuboste vădia-mă, e eu rugăciune făcea. Şi puseră spre mine rău în loc de bine şi pizme derept iuboste mie. Puse spre el păcătosul şi diavolul să stea de-a dereapta lui. Cînd judecă lui să iasă osîndit şi ruga lui fie în păcat. [468] Să fie zilele lui mici şi piscupiia lui să priimească alt. Să fie fiii lui săraci şi muiarea lui văduo. Rădicîndu-se să se mute fiii lui , să ceară, să fie mînaţi den casele sale. Să ispitească împrumut dătătoriul toae cîte-s ale lui şi să rape striinii trudul lui. Nu fie lui ajutoriu nece fie cine va milui săracii lui. Să fie feciorii lui [469] în pagubă în neam unul să se potrebească numele lui. Să se pomenească fără-leagea părinţilor lui între Domnul şi păcatul mumîniei lui să nu se curăţească. Să fie între Domnul pururea şi să cure den pămînt pamentea lui, derep ce nu pomeni să facă milă. Şi mînă om mişel şi measerul şi milostivul cu inema să omorască. Şi iubi blăstem şi vine lui, [470] şi nu vru blagoslovenie şi delungă-se d-ins. Şi înveşti-se în blestem ca în cămaşe, şi întră ca apa în zgăul lui şi ca untul în oasele lui. Fie lui ca cămaşe ce într-însă înveşte-se şi ca brîu cu nus pururea încinge-se. Acesta deală ce vădia-mă cătră Domnul şi zicea rău spre sufletul mieu. Şi tu, Doamne, Doamne, fă cu mine derept numele tău, că dulce e milostea [471] ta. Izbăveaşte-mă că mişel şi measer sînt eu şi inema mea turbură-se întru mine. Ca umbra cînd treace luaiu-mă, cutremuraiu-mă ca nuialele. Genuchele meale nu putură de ajunare şi peliţa mea schimbă-se derept untura. Şi eu fui împutare lor şi văzură-mă; clătiră capetele sale. Ajută-mi, Doamne, Zeul mieu, şi spăseaşte-mă după mila ta. [472] Şi şti-vor că mîna ta ceasta, şi tu, Doamne, faptu-ai. Blăstemară ei, e tu blagosloveşti. Ce sculară-se spre mine ruşinează-se, e şerbul tău veseleaşte-se. Să se învească cei ce vădia-mă în ruşine şi să se învească ca cu veşmînt cu ruşinea sa. Ispovedescu-mă Domnului foarte cu rostul mieu; pre mijloc de mulţi laud el. că stătu de-a dereapta measerului [473] să spăsesc de gonitori sufletul mieu. Şedearea 16. Cîntecul lu David 109 Zise Domnul Domnului mieu: "Şezi de-a dereapta mine pînă voiu pune dracii tăi podnojie picioarelor tale". Fuşte vîrtute tremeate-va ţie Domnul de Sion şi vinge-veri pre mijloc de dracii tăi. Cu tine început în zioa sileei tale în lumina sfinţilor [474] tăi; den maţe ainte de luceafăr născui-te. Jură-se Domnul şi nu se căi; tu eşti preut în veac după firea lui Melhisedec. Domnul de-a dereapta ta; înfrînt-au în zi de mîniia ta împăraţii. Judecă limbilor şi împle căderile; frînge capetele pre pămînt a mulţi. De izvor în cale bea; derept aceaia rădică capul. Alliluia 110 [475] Ispovedescu-mă ţie, Doamne, cu toată inema mea în sfeatul derepţilor şi în zbor. Mare deala Domnului, cerşut în toate voile lui. Ispovedire în mare frîmseaţe lucrul lui şi dereptatea lui lăcuiaşte în veac de veac. Pamente fapt-au ciudelor sale; eftin şi miluitoriu Domnul; - mîncare dat-au fricoşilor d-ins. Pomeneaşte în veac leagea sa; [476] tăriia lucrurelor sale spune oamenilor săi, să dea lor în dostoinicie limbi. Lucrul mîinilor lui deadevăr şi judeţ. Credincioase toate zilele lui. Învîrtoşate în veac de veac, fapte în deadevăr şi în dereptate. Izbăvire tremise oamenilor săi, zise în veac leagea sa. Sfînt şi fricos numele lui. Începutul mîndrie frica Domnului. [477] Înţelepciune bună tuturor ce fac; lauda lui lăcuiaşte în veacul veacului. Alliluia 111 Ferice bărbat ce teame-se de Domnul; îm porîncitele lui vru foarte. Tare spre pămînt fi-va sămînţa lui; neamul derepţilor blagoslovi-se-va. Slavă şi bogătate în casa lui şi dereptatea lui lăcuiaşte în veac de veac. [478] Luminează întru untunearec lumină derepţilor, milostiv şi eftin şi derept. Dulce bărbat miluiaşte şi dă; socoteaşte cuvintele sale în judeţ, că în veac nu se clăteaşte. În pomeana de veac fi-va derept; de auzire rea nu se spămîntă. Gata inema lui să upovăiască în Domnul; Învîrtoşă-se inema lui şi nu spămîntă-se, pînă va căuta spre vrăjmaşii săi. [479] Împărţi şi deade mişeilor, dereptatea lor lăcuiaşte în veacul veacului. Cornul lui rădică-se în slavă. Păcătosul văzu şi mînie-se. cu dinţii săi scrîşneaşte şi topi-se-va; jelania păcătosului piiare. Alliluia 112 Lăudaţi feciori Domnul, lăudaţi numele Domnului. Fie numele lui blagoslovit [480] de-acmu pînă în veac. De răsăritul soarelui pînă la apus, lăudat numele Domnului. Înalt spre toate limbile Domnului, spre ceriure slava lui. Cine e ca Dumnezeul nostru ce pre înalţii vii - şi spre plecaţii caută în ceriu şi în pămînt? Ce rădică de pămînt mişelul şi den gunoişte înalţă measerul, să puie el cu judeci, cu judecii oamenii săi; ce puse [481] stearpa în casă, în mumă de feciori veselindu-se. Alliluia 113 În ieşirea lu Israil de Eghipet, casa lu Iacov de oameni varvari, fură iudeii sfinţiia lui şi Israil ţinutul lui. Marea văzu şi fugi, Iordanul turnă-se înapoi. Codrii jucară ca berbecii şi munţii ca miei oilor. Ce-ţ fu, mare, [482] de fugişi şi ţie Iordane ce turnaşi-te înapoi? Codrii de jucat ca barbecii şi munţii ca miei oilor? De faţa Domnului rădică-se pămîntul, de faţa Zeului lu Iacov. Ce întoarse piatra în iazer de apă şi netăiat în izvoară de apă. Nu noao, Doamne, nu noao ce numelui tău dă slavă, după milostea ta şi deadevărul tău. [483] Să nu cîndva zică limbile: " Io e Zeul lor"? E Dumnezeul nostru în ceriu şi în pămînt, toate cîte vru feace. Idolii limbilor argint şi aur; lucrul mîinilor oamenilor. Rost au şi nu grăiesc, ochi au şi nu văd, urechi au şi nu aud, nasure au şi nu aput, mîini au şi nu le tind, picioare au şi nu îmblă şi nu glăsesc cu grumazul său. [484] Fie ca ei toţi ceia ce-i fac şi toţi ce nădăiescu-se într-înşi . Casa lu Israil upovăi în Domnul; ajutoriu şi scutitoriu lor iaste; casa lu Aaron upovăi spre Domnul, ajutoriu şi scutitoriu lor iaste. Cei ce temea-se de Domnul upovăiră în Domnul, ajutoriu şi scutitoriu lor iaste. Domnul ce pomeni-ne, blagoslovi-ne; blagoslovit-au casa lu Izrail, blagoslovi/t-au *[485] casa lui Aaron. Blagoslovit-au temuţii de Domnul micii cu marii. - Să adaugă Domnul spre voi, spre voi şi spre feciorii voştri. Blagosloviţi voi Domnului ce feace ceriu şi pămîntul. Ceriul ceriului Domnului, e pămîntul deade fiilor oamenilor. Nu morţii laudă-te, Doamne, nece toţi ce deşting întru iad, ce noi, viii, blagoslovim Domnul de acmu pînă în veac. Alliluia 114 [486] Iubiiu că auzi-va Domnul glasul rugăciuniei meale, că plecă urechea sa mie şi în zilele meale chema-l-voiu. Prinseră-mă durerile morţiei, nevoile iadului aflară-mă; scîrbi şi dureare aflai - şi numele Domnului chemaiu: "O, Doamne, izbăveaşte sufletul mieu!" Milostiv Domnul şi derept şi Dumnezeul nostru miluiaşte. Hrăneaşte tinerii Domnul. [487] Smerii-mă şi spăsi-mă. Întoarce-te sufletul mieu în răpausul tău, că Domnul bine feace ţie. Că scoase sufletul mieu de moarte, ochii miei de lacrămi şi picioarele meale de lunecare. Ogodesc între Domnul în partea viilor. Alliluia 115 Crezuiu, derept aceaia grăiiu, e eu smerii-mă foarte. [488] Eu ziş în frica mea: "Tot omul mincinos". "Ce da-voiu Domnul de toate ce deade mie? Păharul Domnului priimesc şi numele Domnului chem. Rugăciunile meale Domnului dau, între toţi oamenii lui, cinstită între Domnul moartea preapodobnicilor lui. O, Doamne, eu şerbul tău, eu şerbul tău şi fiiul şarbeei tale. Ce spargi legăturile meale; ţie junghiu cumîndare laudă [489] şi numele Domnului chem. Rugăciunile meale Domnului dau între toţi oamenii lui. Încurţile caseei Domnului, pre mijloc de tine, Ierusalime. Alliluia 116 Lăudaţi Domnul toate limbile, prealăudaţi el toţi oamenii. Că întări-se milostea lui spre noi şi deadevărul Domnului lăcuiaşte în veac. Alliluia 117 [490] Ispovediţi-vă Domnului că dulce e, că în veacu e meserearea lui; să zică casa lu Izrail, că dulce e, că în veacu e meserearea lui; să zică casa lu Aaron , că dulce e, că în veacu e meserearea lui; să zică toţi ce temu-se de Domnul, că dulce e, că în veacu e meserearea lui. De grije chemai Domnul şi auzi-mă întru larg. Domnul mie ajutoriu [491] şi nu mi-e frică de ce face-va mie omul. Domnul mie ajutoriu şi eu caut spre dracii miei. Mai bine e nădeajde spre Domnul decît nădeajdea spre om, mai bine e upovăinţă spre Domnul, decît upovăinţă spre judeci. Toate limbile încungiurară-mă şi cu numele Domnului protivia-mă lor. Încungiuru încungiura-mă, şi cu numele Domnului protivia-mă lor. [492] Încungiurară-mă ca albinele strediia şi aprinseră-se ca focul în mărăcini şi cu numele Domnului protivia-mă lor. Împens plecaiu-mă a cădea şi Domnul priimi-mă. Vîrtutea mea şi cîntarea mea Domnul şi fu mie în spăsenie. Glas bucurie şi spăsenie în satele derepţilor. Dereapta Domnului feace vîrtute, dereapta Domnului rădică-mă, dereapta Domnului feace [493] sila. Nu moriu ce viu să spuiu deala Domnului. Dojenind pedepsi-mă Domnul e morţiei nu mă deade mine. Deşchideţi mie uşa dereaptă şi să întru într-însă şi ispovedescu-mă Domnului. Ceasta uşa Domnului, derepţii întră într-însă. Ispovedescu-mă ţie că auzişi-mă şi fuseşi mie în spăsenie. Piatra ce nu socotiră ziditorii, ea fu în capul unghiului. [494] De la Domnul fu aceasta şi iaste minunat între ochii noştri. Aceasta zi, ce feace Domnul, bucurămu-ne şi veselimu-ne d-insă. O, Doamne, spăseaşte, o, Doamne, stăjaşte. Blagoslovit viind în numele Domnului. Blagoslovimu-vă den casa Domnului. Zeul Domnul îvi-se noao. Adunaţi sărbătoare în umbrele pînă la cornul altariului. Dumnezeul mieu eşti tu, ispovedescu-mă ţie. [495] Dumnezeul mieu eşti tu şi rădicu-te. Ispovedescu-mă ţie că auzişi-mă şi fuseşi mie în spăsenie. Ispovediţi-vă Domnului, că dulce, că în veacu e meserearea lui. Şedearea 17. Allluia 118 Ferice nevinovaţii în cale ce îmblă în leagea Domnului. Ferecaţi ispititorii mărturiia lui; cu toată inema cer el. [496] Ce nu fără-leage în căile lui îmblară. Tu porîncit-ai porîncitele tale să le ferească foarte. Doară dereage-se-vrea căile meale să ferească dereptăţile tale. Atunce nu mă ruşinez cînd caut spre toate porîncitele tale. Ispovedescu-mă ţie în dereptatea inimiei meale, cînd învăţai-mă judeaţelor dereptăţiei tale. Dereptăţile ta/le * [497] să feresc nu lăsa mine pînă la foarte. Doară isprăviş vrea junii căile sale? cînd feri-vrea cuvintele tale. Cu toată inema mea cerşuiu tine, nu împenge mine de porîncitele tale. Întru inema mea ascunş cuvintele tale, să nu greşesc ţie. Blagoslovit eşti, Doamne, învaţă-mă dereptăţilor tale. Cu rostul mieu ispovedii toate judeaţele rostului tău. [498] În calea mărturiilor tale îndulcii-mă ca întru toată bogăţiia. În porîncitele tale ca glumii-mă şi înţeleg căile tale. În dereptăţile tale învăţu-mă şi nu voiu ulta cuvintele tale. Dă şerbului tău; învie-mă şi feri-voiu cuvintele tale. Descoaperi ochii miei şi înţeleage-voiu ciudele de leagea ta. Prişleţu-s eu în pămînt; nu ascunde de mine porîncitele tale. [499] Iubi sufletul mieu să jeluiască judeţele tale în toată vreamea. Contenit-ai trufaşii, blăstemaţii ce lepădară-se de leagea ta. Ia de la mine împutarea şi batjocurile, că mărturiile tale cerşui, că şezură judecii spre mine clevetiia, e şerbul tău scîrbiia-se în dereptăţile tale. Că mărturia ta învăţătură mie era şi sfeaturile [500] meale dereptăţile tale. Lepi-se de pămînt sufletul mieu; învie-mă după cuvîntul tău. Căile meale ispovedii şi auzişi-mă; învaţă-mă dereptăţile tale. Calea dereptăţilor tale înţelepţează-mă şi ca glumi-mă-voiu în judeaţele tale. Adurmită sufletul mieu de trist; învîrtoşă-mă în cuvintele tale. Calea nedereaptă ia de la mine şi cu leagea ta [501] miluiaşte-mă. Calea deadevăr vruiu, judeţul tău nu ultaiu. Lepii-mă de mărturiia ta, Doamne, nu ruşina mine. Calea ziselor tale alergai cînd lărgit-ai inema mea. Leage pus-ai mie, Doamne, calea dereptăţilor tale şi ceriu pururea. Înţelepţează-mă şi ispiti-voiu leagea ta şi feri-voiu cu toată inema mea. Năstăveaşte-mă spre cărările zise/lor * [502] tale, că le vrui. Pleacă inema mea în mărturia ta, e nu în sprînţare avuţie. Întorce ochii miei să nu vază deşert, în calea ta învie-mă. Pune şerbului tău cuvîntul tău, în frica ta . Ia împutarea mea ce îm părea, că zisele tale dulci. Adecă vruiu porîncitele tale , cu dereptatea ta învie-mă, şi să vie spre mine milostea ta, Doamne, spăsenie ta [503] după cuvîntul tău. Şi răspunz celora ce împutară mie cuvînt, că upovăiiu în cuvintele tale, şi nu lua de rostul mieu cuvîntu deadevăr pînă la foarte, că în judecările tale upovăiiu. Şi feri-voiu leagea ta pururea, în veac şi în veacul veacului. Şi îmbla în lărgămînt, că porîncitele tale cerşuiu, şi grăiia de mărturiile tale între împăraţi şi nu mă sfiii. [504] Şi învăţai-mă în zisele tale ce iubiiu foarte. Şi rădicai mîinile meale cătră porîncitele tale ce iubii, şi glumia-mă în dereptăţile tale. Pomeneaşte cuvintele tale şerbului tău, de eale upovăinţă datu-mi-ai; adecă mă mîngîiaşi în smeareniia mea, că cuvîntul tău învie-mă. Trufaşii leage-călcătorii foarte de leagea ta nu ferii-mă. [505] Pomeniiu judeaţele tale de veac, Doamne, şi mîngîiaiu-mă. Grijă priimi-mă de păcătoşi ce lăsară leagea ta. Cîntare era mie dereptăţile tale în locul venitului mieu. Pomeniiu în noapte numele tău, Doamne, şi feri-voiu leagea ta. Aceasta fu mie, că dereptăţile tale cerşuiu. Partea mea eşti tu, Doamne; ziş să feresc leagea ta. [506] Rugai-mă feaţeei tale cu toată inema mea, miluiaşte-mă după cuvîntul tău. Cugetai căile tale şi întorş picioarele meale în mărturiia ta. Gotovii-mă şi nu smintii-mă să feresc zisele tale. Funile păcătoşilor legară-se de mine şi leagea ta nu ultai. Miazănoapte sculai-mă să mă ispovedesc ţie spre judeaţele dereptăţiei tale. [507] Parte am eu cu toţi ce temu-se de tine şi feresc porîncitele tale. De milostea ta, Doamne, plinu e pămîntul, dereptăţilor tale învăţă-mă. Dulceaţă fapt-ai cu şerbul tău, Doamne, după cuvîntul. Dulceaţă şi învăţătură şi înţelepciuni învaţă-mă, că ziselor tale crezui. Ainte pînă nu smeariiu-mă, eu greşiiu, [508] derept aceaia cuvintele tale feriiu. Dulce eşti tu, Doamne, şi cu dulceaţa ta învaţă-mă dereptăţilor tale. Înmulţi-se spre mine nedereptatea trufaşilor, e eu cu toată inema mea ispitiiu porîncitele tale. Închegă-se ca laptele inema lor, e eu legiei tale învăţaiu-mă. Ferice mine că plecatu-m-ai să mă învăţ dereptăţilor tale. Mai dulce e [509] mie leagea rostului tău, decît mii de aur şi de argint. Starea 1 Mîinile tale feaceră-mă şi zidiră-mă; înţelepţeaşte-mă şi învăţa-mă-voiu porîncitelor tale. Fricoşii de tine vădu-mă şi veselescu-se, că în cuvintele tale upovăiiu. Cunoscuiu, Doamne, că derepte judeaţele tale şi deadevăr ple/catu-m-ai * [510] . Fie milostea ta să mă mîngîie după cuvîntul tău şerbul tău. Să vie mie eftenşugurele tale şi viu voiu fi, că leagea ta învăţarea mea iaste. Să se ruşineaze trufaşii că fără-legiră spre mine, e eu ca glumia-mă în zisele tale. Să întoarcă-mă cei ce temu-se de tine şi ce ştiu mărturiia ta. Fie inema mea nevinova/tă * [511] , în dereptăţile tale să nu mă sfiesc. Piiare în spăsenia ta sufletul mieu, în cuvintele tale upovăiiu; cumpliră-se ochii miei în cuvîntul tău ce zise: " Cînd mîngîia-mă-veri? " Că fuiu ca foale îm brumă; dereptăţile tale nu ultai. Cîte-s zilele şerbului tău? Cînd face-veri de gonitorii miei judeţ? Spuseră mie leagea călcătorii glumiră, ce nu ca leagea ta [512] Doamne. Toate zilele tale deadeveare; fără dereptate mînară-mă. Ajută-mi. Cu neşchit nu cumpliră mine în pămînt, e eu nu lăsai porîncitele tale.După milostea ta învie-mă şi feri-voiu mărturia rostului tău. În veac, Doamne, cuvîntul tău lăcuiaşte în ceriu; - în neam şi în neam deadevărul tău. Urzişi pămîntul şi prămî/ndeaşte * [513] . - Cu făptura ta lăcuiaşte în zi, că toate lucrează ţie. Că să nu leagea ta învăţătura mea iaste, atunce amu peri-vrea în smerenia mea. În veac nu ulta-voiu dereptăţile tale, că într-înse învisu-m-ai. Starea 2 Al tău-s eu, spăseaşte-mă, că dereptăţile tale cerşuiu. Mine aşteptară păcătoşii să mă piarză; [514] mărturiile tale înţeleş. A toată cumplirea văzui cumplire; largă porîncita ta foarte. Că iubii leagea ta, Doamne, în toată zi învăţătură mie iaste. Mai vîrtos de vrăjmaşii miei înmîndritu-m-ai cu porîncita ta, că în veac a mea iaste; mai vîrtos de toţi ce învăţa-mă înţeleş că mărturiile tale învăţătură mie sînt; mai vîrtos de bătrînii înţelepţii-mă, că zisele tale [515] cerşuiu. De toată calea rea apărai picioarele meale, ca să feresc cuvintele tale; de judeţul tău nu mă feriiu, că tu leage pus-ai mie. Cîtu e dulce grumazul mieu, cuvintele tale mai vîrtos de miiarea rostului mieu. De porîncitele tale înţeleş; derept aceaia urîi toată calea nedereaptă. Sveaştnic picioarelor [516] meale leagea ta şi lumină cărărilor meale. Jurai-mă şi puş să feresc judecările dereptăţiei tale. Smerii-mă foarte, Doamne, învie-mă după cuvîntul tău. Voia rostului mieu dulce veri, Doamne, şi judecatelor tale învaţă-mă. Sufletul mieu în mîinile tale pururea şi leagea ta nu ultai. Puseră păcătoşii cursă mie şi de zisele tale nu rătăcii. [517] Dobîndii mărturiia ta în veac, că bucurie inimiei meale sînt. Plecai inema mea să fac dereptatea ta în veac derept dare. Leage-călcătorii urîiu, e leagea ta preaiubii. Ajutoriul mieu şi coperitoriu-mi eşti tu, în cuvintele tale upovăiiu. Feriţi-vă de mine hitleanii şi ispiti-voiu porîncitele Dumnezeului mieu. [518] Priimeaşte-mă după cuvîntul tău şi viu voiu fi şi nu ruşina mine de aşteptarea mea. Ajută-mi şi spăsescu-mă şi învăţu-mă în dereptăţile tale pururea. Ocărît-ai toţi ce delungă-se de dereptăţile tale, că nedereptul e cugetul lor. Preastîpnicii păru-mi toţi păcătoşii pămîntului; derept aceaia preaiubii mărturiile tale. Lipeaşte de frica ta peliţa mea; de judecă/rile * [519] tale temui-mă. Feciu judeţ şi dereptate nu pridădi mine obiduitorilor miei. Aşteptă şerbul tău în bine, să nu clevetească mine trufaşii. Ochii miei cumpliră-se în spăsenia ta şi în cuvintele dereptăţiei tale. Fă cu şerbul tău după meserearea ta şi dereptăţilor tale învaţă-mă. Şerbul tău-s eu; înţelepţează-mă şi şti-voiu mărturia ta. [520] Vreamea e a face Domnului, sparseră leagea ta . Derept aceaia iubii zisele tale mai vîrtos de aurul şi paziia; derept aceaia cătră toate porîncitele tale dereage-mă , toată calea nedereaptă urîi. Minunate mărturiile tale, derept aceaia le ispitia sufletul mieu. Spunerea cuvintelor tale luminează şi înţelepţiază tinerii. [521] Rostul mieu deşchiş şi traş duh, că porîncitele tale jeluiiu. Starea a treia Caută spre mine şi miluiaşte-mă după judeţele ce iubesc numele tău. Urmele meale dereage după cuvîntul tău şi să nu învîngă toată fără-leage. Izbăveaşte-mă de clevetele oamenilor şi feri-voiu porîncitele tale. [522] Faţa ta luminează spre şerbul tău şi învaţă-mă dereptăţilor tale. Ieşirea apelor scoaseră ochii miei, derep ce nu ferii leagea ta. Derept eşti, Doamne, şi dereapte judeţele tale; - şi ziseşi dereptate, mărturiia ta deadevăr foarte. Topitu-m-au jalostea ta, că ultară cuvintele tale vrăjmaşii miei. Încinde-se cuvîntul tău şi şerbul tău iubi-l. [523] Junel sînt eu şi ocărît; dereptăţile tale nu ultai; dereptatea ta dereptate în veac şi leagea ta deadevăr. Scîrbi şi nevoi aflară-mă; porîncitele tale învăţătură mie sînt. Dereptate mărturia ta în veac; înţeleage-mă şi viu voiu fi. Chemai cu toată inema mea, auzi-mă, Doamne, dereptăţile tale ceriu. Chem cătră tine: "Spăseaşte-mă şi păzi-voiu mărturiile tale". [524] Ainte apucai fără vreamia şi chemaiu: "În cuvintele tale upovăiiu". Ainte apucară ochii miei cătră demîneaţă, să mă învăţ cuvintelor tale. Glasul mieu auzi, Doamne, după milostea ta, şi judeaţele tale învie-mă. Apropiară-se gonitorii-mi fără-leage, e de leagea ta delungară-se. Aproape eşti tu, Doamne, şi toate căile tale deadeveare. De ainte cuno/scui * [525] de mărturiile tale, că în veac urzitu-le-ai. Vezi smereniia mea şi scoate-mă, că leagea ta nu ultai. Judecă judeţul mieu şi izbăveaşte-mă; derept cuvîntul tău învie-mă. Departe de păcătoşi spăseniia, că dereptăţile tale nu cerşură. Eftenşugurile tale multe, Doamne, şi după judecarea ta învie-mă. Mulţi mînară-mă şi dodeiia-mi; de mărturiile tale nu [526] feriia-mă. Văzuiu neînţelepţii şi topiia-mă, că cuvintele tale nu ţinură. Vezi că zisele tale iubiiu, Doamne; cu milostea ta învie-mă. Începutul cuvintelor tale deadevăr şi în veac toate judeaţele dereptăţiei tale. Judecii mînară-mă în deşert şi de cuvintele tale spămîntă-se inema mea. Bucuru-mă eu de cuvintele tale, că aflaiu barnee multă. [527] Nedereptatea nu putui vedea şi urîi-o, e leagea ta preaiubiiu. De şapte ori în zi laudu-te de judeaţele dereptăţiei tale. Pace multe celor ce iubesc leagea ta şi nu iaste lor săblaznă. Aşteptai spăseniia ta, Doamne, şi zisele tale iubiiu. Hrăni sufletul mieu mărturia ta şi iubii-o foarte. Feriiu porîncitele tale şi mărturiia ta, că toate căile [528] meale între tine, Doamne. Să se apropie rugăciunea mea între tine; Doamne, după cuvîntul tău înţelepţează-mă. Rîgîi-va rostul mieu cîntece, cînd înveţi-mă dereptăţilor tale . Răspunde limba mea cuvintele tale, că toate porîncitele dereptate. Fie mîna ta să mă spăsească, că zisele tale iubiiu. Preaiubii spăsenia ta, Doamne, şi leagea ta învăţa/rea * [529] mea iste. Viu va fi sufletul mieu şi lăuda-te-va şi judeaţele tale ajuta-vor mie. Rătăcii ca oaia pierdută, ceare şerbul tău, că porîncitele tale nu ultai. Şedearea 18. Cîntece Stepeni, zicu-se Spiţe 119 Cătră Domnul cînd scîrbia, chemaiu şi auzi-mă. [530] Doamne, izbăveaşte sufletul mieu de rostul nederept şi de limbă hitleană. Ce da-se-va ţie şi ce adauge-se-va ţie cătră limbă hitleană? Săgeatele tarelui ascuţite cu arşii cărbunii pustiiei. Vai de mine, că venirea mea lungi-se; întrai cu satele Chidariului; mult prişleţ fu sufletul mieu. Cu cei ce urîia pacele fui în pace; cînd cuvîn/ta * [531] lor, lupta-se cu mine în deşert. Cîntecele spiţelor 120 Rădicai ochii miei în codri, de unde vine ajutoriu mie. Ajutoriu mie de Domnul ce feace ceriul şi pămîntul. Nu da în smintire piciorul tău şi să nu durmiteaze cel ce fereaşte tine. Adecă nu durmitează, nece adurmi ce fereaşte israilii. Domnul hrăneaşte-te [532] Domnul coperimîntu ţie în mîna dereaptă; în zi soarele nu arde tine, nece luna noaptea. Domnul fereaşte-te de tot răul; fereaşte sufletul tău Domnul. Domnul fereaşte-te întru întratul tău şi ieşirea ta de acmu pînă în veac. Cîntecele spiţelor 121 Veseliiuu-mă de cei ce zicea mie: "În casa Domnului întră/m * [533] ". Stînd era picioarele noastre în curţile tale Ierusalime; Ierusalimul zidind ca cetate, ce era mestecarea lui depreună. Acolo suiră genuchele, genuchele Domnului, mărturiia lu Israil. Să se ispovedească numele Domnului, că aciia şezură scaune în judeţ, scaune în casa lu David. Întrebaţi de pacele Ierusalimului şi mulţire ce iubescu-te. [534] Fie pace în vîrtutea ta şi înmulţire în stîlpul păreţilor tăi. Derept fraţii miei şi vecinii miei grăi pace de tine. Derept casa Domnului nostru cerşuiu bine ţie. Cîntecele spiţelor 122 Cătră tine rădicai ochii miei, vietoriul în ceriu , adecă ca ochii şerbilor în mîinile domnilor săi, ca ochii şarbelor în mî/inile * [535] doamnelor sale, aşa şi ochii noştri cătră Dumnezeul nostru pînă milui-ne-va. Miluiaşte noi, Doamne, că mult împlumu-ne de ocărîre; ce mai împlu-se sufletul nostru împutare ce înmulţescu-o şi ocărîrea trufaşilor. Cîntecele spiţelor 123 Că să nu vrea fi Domnul între noi, să zică acmu [536] Israil, - că să nu vrea Domnul fi întru noi, cînd scula-se-vrea oamenii spre noi, - amu vii înghiţi-ne-vrea; cînd mîniia-se urgiia lor spre noi. - Amu apa potopi-ne-vrea. Izvor trecu sufletul nostru. Amu trecu sufletul nostru apă nestătută. Blagoslovit Domnul ce nu deade noi în vînarea dinţiloru-lă. Sufletul nostru ca pasărea izbăvi-se de cursa vînătorilor. [537] Cursa frînse-se şi noi izbăviţi fum. Ajutoriul nostru în numele Domnului ce feace ceriul şi pămîntul. Cîntece spiţelor 124 Nădăiescu-se în Domnul ca codrul Sionului; nu rădică-se în veac ce vie Ierusalim. Codrii împrejurul lui şi Domnul împrejurul oamenilor săi de acmu pînă în veac. Că nu va lăsa Dom/nul * [538] fuştele păcătoşilor spre sorţile derepţilor, ca să nu tinză derepţii în fără-leage mîinile sale. Înfericează, Doamne, dulcilor şi derepţilor cu inema. Cine se pleacă în răzvrătire duce Domnul cu ceia ce fac fără-leage. Pace spre Izrail. Cîntecele spiţelor 125 Cînd turna-va Domnul prădarea Sionului, fum ca mîngîiaţi. [539] Atunce împlu-se de bucurie rostul nostru şi limba noastră veselie; atunce zice-vor întru limbi: "Mărit-au Domnul să facă cu nuşi". Mărit-au Domnul să facă cu noi. Fum veselindu-ne. Toarnă, Doamne, prădarea noastră ca izvoarăle cu austru. Ce seamenă(!) cu lacrămi, în bucurie secera-vor. Îmblînd îmbla şi plîngea lepădînd [540] seminţele sale, e viind vin cu bucurie, luund cu mîinile sale. Cîntecele spiţelor 126 Să nu Domnul zidire casa, în deşert trudiră-se zidind; să nu Domnul vegheare cetatea, în deşert preaveaghe veghetoriul. În deşert voao iaste mînecarea. Sculaţi-vă puşii a şedea ce mîncaţi pîine dureare. [541] Cînd va da iubiţilor săi somn. Adecă dostoiniciia Domnului fiii, preţ plodul maţelor. Că săgeate în mîinile tarelui, aşa fiii scoşi. Ferice de cel ce împle pohtitul tău d-inşi, nu se vor ruşina cînd grăi-vor dracilor săi uşă. Cîntecele spiţelor 127 Ferice de toţi ce temu-se de Domnul, ce îmblă [542] în căile lui. Truda rodului tău mînca-veri; fericat eşti şi bine ţie fi-va. Muiarea ta ca viţă roditoare în laturile casei tale, fiii tăi ca noao odrasle de maslin împrejurul measeei tale. Aşa blagosloveaşti-se omul ce teame-se de Domnul. Blagosloveaşte-te Domnul den Sion, şi vedea-veri dulceaţa Ierusalimului în toate zile vieţiei tale şi vedea-veri [543] fiii fiilor tăi. Pace spre Israil! Cîntecele spiţelor 128 De multe ori luptară-se cu mine de tinereaţele meale. Să zică acmu Izrail. - De multe ori luptară-se cu mine de tinereaţele meale, e însă nu putură mine. În gîrba mea lucrară păcătoşii, lungiră fără-leagea sa. Domnul derept tăia-va cerbicele păcătoşilor. [544] Să se ruşineze şi să se toarne toţi ce nu năvidesc Sionul . Să fie iarba în zid ce ainte de rupere seacă, ce de ea nu împlu mîinile sale secerătoriul, şi poala sa ce adună cu mîna ta. Şi nu ziseră trecători: "Blagosloveniia Domnului spre voi, blagoslovimu-vă în numele Domnului!" Cîntecele spiţelor 129 [545] Deîntru adîncat chemaiu cătră tine, Doamne! Doamne, auzi glasul mieu! Fie urechile tale să socotească glasul rugăciuniei meale. Să spre fără-leage căutari, Doamne, Doamne, cine va şi sta? - Că de tine curăţie iaste. Derept numele tău răbdaiu-te, Doamne, ca răbdă sufletul mieu în cuvîntul tău. - Upovăi sufletul mieu în Domnul. [546] De strajă de demîneaţă pînă la noapte, de strajă de demîneaţă să upovăiască Israil în Domnul. Că Domnul miloste şi multă de el izbăvire şi el izbăveaşte Israil de toate bezaconiile lui. Cîntecele spiţelor 130 Doamne, nu rădică-se inema mea, nece înălţară-se ochii miei. Nece îmblaiu cu nalţii, nece cu mai minunaţii de mine. Să nu [547] plecaret mîndriia ce înălţară sufletul mieu ca băiatul spre mumă-sa. Că da-veri spre sufletul mieu. Să upovăiască Israil spre Domnul de acmu pînă în veac. Cîntecele spiţelor 131 Pomeneaşte, Doamne, David şi toate blîndeaţele lui, că jură-se Domnului şi făgădiu-se Zeului lu Iacov. Să întrare în satul caseei meale, sau suiră în patul stratului mieu. [548] Să deadere somn ochilor miei şi sprînceanelor meale durmitare şi răpaus tîmplelor meale. Pînă voiu afla locul Domnului, mutare Zeului lu Iacov. Adecă auzimu-o în Efrat, aflămu-o în cîmpul dumbrăviei. Întrăm în satele lui, închinămu-ne în loc io stătură picioarele lui. Învie, Doamne, în răpausul tău , tu, chivote, sfinţiia ta. [549] Preuţii tăi înveşti-se-vor în dereptate şi preapodobnicii tăi bucura-se-or derept David şerbul tău, nu întoarce faţa unsului tău; jură-se Domnul lu David deadevăr şi nu se lepădă de el:" De plodul maţelor tale pune-voiu în scaunul tău. Să păzire fiii tăi leagea mea şi mărturiia mea ceasta ce învăţa-voiu ei, şi fiii lor pînă în veac şedea-vor în scaunul [550] tău". Că alease Domnul Sionul şi vru el în viaţă luiş. "Adecă răpausul mieu în veac de veac, aciia întra-voiu că vrui el. Vînatul lui cu blagoslovire blagoslovesc şi measerii lui satură de pîine. Şi preuţii lui învăsc în spăsenie, şi preapodobnicii lui cu bucurie bucura-se-vor. Aciia crescu cornul David . Gotoviiu sfeaştnic unsului mieu. Dracii lui [551] înveasc în ruşine, e spre el înfluri sfinţiia mea". Cîntecele spiţelor 132 Adecă acmu ce bine şi ce e frumosu ce să vie fraţii depreună. Ca mirul în cap ce deştinge în barbă, în barba lu Aaron. De deştingea în omet veşmîntul lui, ca roa Ermonului ce deştinse în codrii Sionului. Că aciia zise Domnul [552] blagoslovire viaţă pînă în veac. Cîntecele spiţelor 133 Adecă acmu blagosloviţi Domnul toţi şerbii Domnului, stînd în casa Domnului, în curţile Zeului nostru. În nopţi rădicaţi mîinile voastre în sfîntu, blagosloviţi Domnul. Blagosloveaşte-te Domnul de Sion ce feace ceriul şi pămîntul. Şedearea 19. Alliluia 134 [553] Lăudaţi numele Domnului, lăudaţi şerbi Domnul; stînd în casa Domnului, în curţile caseei Zeului nostru. Lăudaţi Domnul, că dulce e Domnul. Cîntaţi numele Domnului, că bine e, că Iacov alease luiş Domnul şi Izrail în dostoinicie luiş. Că eu cunoscui că mare e Domnul şi Domnul nostru spre toţi zeii. Toate cîte vru Domnul feace în ceriu şi în pă/mînt * [554] , în mări şi în toate fără-fundurele. Rădică nuorii de la sfîrşitul pămîntului, fulgerul în ploaie-l feace, scoase vînture den vistiiarele sale. Cel ce vătămă întîi-născuţi Eghipetului de la om pînă la vită. Tremise seamne şi ciude pre mijloc de tine Eghipte, spre Faraon şi spre toţi şerbii lui. Cel ce vătămă limbi multe şi ucise împăraţi tari. [555] Sionu, împăratul Amoreiei, i Ogu, împăratul Vasanului, şi toate împăraţiile hananeilor. Şi deade ţărîle lor în ocine, ocină lu Izrail oamenii săi. Doamne, numele tău în veac şi pamentea ta în neam şi neam. Că judecă Domnul oamenilor săi şi de şerbii tăi roagă-se. Idolii limbilor argint şi aur, lucrul mîinilor omeneşti. [556] Rost au şi nu grăiesc, ochii au şi nu văd, urechi au şi nu văd, nece iaste suflet în rostul lor. Fie ca ei ceia ce-i fac, şi toţi ce nădăiescu-se într-înşi . Casa lu Izrail, blagosloviţi Domnul. Casa lu Aron, blagosloviţi Domnul, casa lu Levin, blagosloviţi Domnul. Cine teameţi-vă de Domnul, blagosloviţi Domnul. Blagoslovit Domnul den Sion, vietori în Ierusalimu. [557] Alliluia 135 Ispovediţi-vă Domnului că dulce e, că în veacu e milostea lui; Ispovediţi-vă Zeului dumnezeilor, că în veacu e milostea lui; ispovediţi-vă Domnului domnilor, că în veacu e milostea lui. Cel ce feace ciude mari unul, că în veacu e milostea lui; ce feace ceriul cu înţeleagere, că în veacu e milostea lui; Cel ce [558] întări pămîntul pre apă, că în veacu e milostea lui; ce feace lumină mare unul, că în veacu e milostea lui; soarele în despusul zioei, că în veacu e milostea lui. luna şi stealele în despusul nopţiei, că în veacu e milostea lui. Cel ce vătămă Eghipetul cu întîii născutele lui, că în veacu e milostea lui; ce scoase izrailii de mijloc de ei, că în veacu e milostea lui; [559] cu mînă tare şi braţ înalt, că în veacu e milostea lui. Cel ce împărţi marea mohorîtă împărţire, că în veacu e milostea lui, şi trecu izrailii pre mijloc de ea, că în veacu e milostea lui. Cel ce scutură Faraon şi sila lui în marea mohorîtă, că în veacu e milostea lui, şi trecu oamenii săi în pustie , că în veacu e milostea lui. Cel ce vătămă împăraţi mari, [560] că în veacu e milostea lui; cel ce ucise împăraţi mari, că în veacu e milostea lui: Sionu, împăratul Amoriei, că în veacu e milostea lui; I Oga, împăratul Vasanului, că în veacu e milostea lui şi deade pămîntul lor în ocină, că în veacu e milostea lui; în ocină lu Israil , şerbului său, că în veacu e milostea lui. Că în smerenia noastră pomeni-ne Domnul, că în veacu e milostea lui. [561] Izbăvitu-ne-au de vrăjmaşii noştri, că în veacu e milostea lui; cel ce deade mîncare a toată peliţa, că în veacu e milostea lui. Ispovediţi-vă Zeului den ceriu că în veacu e milostea lui. Cîntarea lu David de Ieremia 136 La rîul Vavilonului aciia şezum şi plînsem, cînd pomeniiam Sionul. [562] În salce, pre mijloc de ea, spînzurăm organele noastre, că aciia întrebară-ne prădătorii-ne cuvintele de cîntări şi ducea noi în cîntare: "Cîntaţi noao de cîntecele Sionului!" Cum cînta-vrem cîntarea Domnului în ţeară striină? Să ultare tine Ierusalime, ultată fie derepta mea! Să lipească-se limba mea de grumazul mieu, să nu pomeni-voiu tine: să nu ainte pomeni-voiu Ie/rusalimul * [563] ca începutul veseliei meale. Pomeneaşte, Doamne, fiii Edomului în zioa Ierusalimului ce ziseră: " Deşertaţi, deşertaţi pînă la urziturile ei!" Fiele Vavilonului măratele. Ferice de cel ce dă ţie darea ta ce dat-ai noao! Ferice cine prinde şi frînge tinerii tăi de piatră! Cîntecul lu David de Zaharia 137 [564] Ispovedescu-mă ţie, Doamne, cu toată inema mea şi între îngeri cînt ţie, că ascultat-ai toate cuvintele rostului mieu. Închinu-mă cătră beseareca sfînta ta, ispovedescu-mă numelui tău, de milostea ta şi deadevărul tău. Că mărit-ai între toţi nume sfînt al tău. În zi ce chemu-te, curînd auzi-mă! Înmulţişi-mă în sufletul [565] mieu cu vîrtutea ta. Să se ispovedească ţie, Doamne, toţi împăraţii pămîntului. că ascultară toate cuvintele rostului tău. Şi cînta-vor în cîntecele Domnului, că mare e slava Domnului. Că înaltu e Domnul şi plecaţii veade şi înaltele de departe ştie. Să mearsere pre mijloc de scîrbi învii-mă şi spre mîniia dracilor miei tinseşi mîna ta şi spăsi-mă dereapta [566] ta, Doamne. Domnul da-va derept mine. Doamne, milostea ta în veac, lucrul mîinilor tale nu omrăzi. Cîntecul lu David de Zaharia 138 Doamne, ispititu -m-ai şi cunoscutu-m-ai; tu cunoscuşi şedearea mea şi scularea mea; tu înţeleseşi cugetele meale de departe. Cărarea mea şi călcata mea tu ai isledit [567] şi toate căile meale văzuşi. Că nu iaste hitleaşug în limba mea. Adecă, Doamne, tu cunoscuşi toată apoia şi demulta mea. Tu feceşi-mă şi puseşi spre mine mîna ta. Minunatu-se-au înţelepciunea ta de mine, învîrtoşă-se şi nu pociu cătr-îns. Încătruo mearge-voiu de duhul tău şi de faţa ta încătruo să fug? Să suire în ceriu, tu eşti aciia; să deştinsere în iad [568] aciia eşti. Să luare arepile meale mînecat şi întra-voiu în fundul măriei, şi aciia mîna ta dereage-mă şi ţine-mă derepta ta. Şi ziş: "Amu untunearecul călcă-mă?" Şi noaptea lumînarea hraneei meale. Că untunearecul nu întunecă-se de mine, şi noaptea ca zioa lumina-se-va; ca untuneareacul ei, aşa şi lumina ei. Că tu feceşi zgăul mieu [569] şi priimişi-mă den maţele mumîniei meale. Ispovedescu-mă ţie că fricos minunaşi-te. Minunate lucrurele tale şi sufletul mieu ştie-le foarte. Nu ascunde-se osul mieu de tine ce fapt-ai în ascuns şi adunatul mieu întru supt pămînt. Nefaptul mieu văzură ochii tăi şi în cartea ta toţi scriu-se. În zi zidescu-se şi nemică într-înşi. [570] E mie foarte cinstiţi fură soţii tăi, Doamne, foarte învîrtoşară- se vlădicii lor . Număra-voiu şi mai vîrtos de năsipul înmulţi-se-vor. Sculai-mă şi încă sînt cu tine. Să uciseri păcătoşii, Doamne! Bărbaţi sîngeroşi feriţi-vă de mine că rîvnitori seţi în cugete. Priimesc în deşert cetăţile tale. Nenăviditorii tăi, Doamne, nenăvidescu-i, şi de dra/cii * [571] tăi potopescu-mă. Cu sfîrşită urîre omrăziiu-i şi vrăjmaşi fură mie. Ispiteaşte-mă , Doamne, şi ştii inima mea, ispiteaşte-mă şi cunoaşte cărarea mea. Şi vezi să calea fără-leage în mine e, dereage-mă în calea de veac. Cîntecul lu David 139 Scoate-mă, Doamne, de om hitlean; de bărbat nederept izbăveaşte-mă. [572] Ce cugetară nedereptate întru inemă , în toată zi gotoviia războiu. Ascuţiră limba sa ca a şarpelui, veninul aspideei supt usnele lor. Fereaşte-mă, Doamne, de mîinile păcătoşilor de oameni nederepţi scoate-mă, ce cugetară să împiiadece talpele meale. Ascunseră trufaşii cursă mie şi funi întinseră, cursă picioarele meale. Lîngă cărare [573] înşelăciune puseră mie. Ziş: " Domnul, Zeul mieu eşti tu, socoteaşte, Doamne, glasul rugăciuniei meale". Doamne, Doamne, vîrtute spăsenia mea. Umbră fapt-ai spre capul mieu în zi de războiu. Nu pridădi mine, Doamne, de pohtitul mieu păcătoşilor. Cugetară spre mine să nu cîndva rădice-se. Capul rătundului lor, muncile rosturelor lor coaperu-i. Cad spr-inşi căr/buni * [574] de foc. Băga-veri ei întru strasti şi nu sta-vor. Bărbat limbut nu dereage-se în pămînt; bărbatul nederept rău vînează în putredire. Înţeleş că face-va Domnul judeţ mişeilor şi plătire measerilor. E însă derepţii ispovedescu-se numelui tău şi întra-vor derepţii cu faţa ta. Cîntecul lu David 140 [575] Doamne, chem cătră tine, auzi-mă, socoteaşte glasul rugăciuniei meale, cînd chem cătră tine. De să se isprăvească rugăciunea mea ca o cadilă între tine, rădicarea mîinilor meale cumîndarea de seară. Pune, Doamne, hrănire rostului mieu şi uşă îngrădire de ustnele meale. Nu pleca inema mea în cuvinte hitleane, în păreare vine de păcate. [576] Cu oamenii ce fac fără-leage şi nu număru-mă cu aleşii lor. Pedepseaşte-mă dereptul cu mesereare şi obliceaşte-mă, e untul păcătoşilor să nu ungă capul mieu; că încă rugăciunea mea în dulce vrearea lor. - jungheaţi fură lîngă piatră judecii lor. Audu-se cuvintele meale că putură. Ca grasul pămîntului prăpădi-se în pămînt, răsipiră-se oasele lor între [577] iad. Că cătră tine, Doamne, Doamne, ochii miei, în tine upovăiiu, nu lua sufletul mieu; fereaşte-mă de cursele ceastea ce ascunseră mie şi de săblazne ce fac fără-leage. Cade în mrejile sale păcătoşii, unulu-s eu pînă voi treace. Înţelepciunea lu David 141 Cu glasul mieu cătră Domnul chemai, cu gla/sul * [578] mieu cătră Domnul rugai-mă. Vărs într-îns rugăciunea mea, grija mea într-îns spuiu. Cînd periia de la mine sufletul mieu şi tu cunoscuşi cărările meale, în calea ceasta ce îmbla, ascunseră cursă mie. Căutai de-a dereapta şi văzui şi nu era ştiutoriu mine , Peri fugirea de mine şi nu e cine ceare sufletul mieu. [579] Chemaiu cătră tine, Doamne, ziş:"Tu eşti upovăinţa mea şi partea mea eşti în pămîntul viilor"; socoteaşte rugăciunea mea că smerii-mă foarte izbăveaşte-mă de gonitorii miei, că învîrtoşară-se mai vîrtos de mine. Scoate den temniţă sufletul mieu, să se ispovedească numelui tău. Mine aştepta derepţii pînă da-veri mie. Cîntecul lu David 142 [580] Doamne, auzi rugăciune mea ia aminte rugările meale în deadevărul tău, ascultă-mă în dereptatea ta şi nu întra în judeţ cu şerbul tău, că nu deregu-se între tine toţi viii. Că goni dracul sufletul mieu, smerit-au în pămînt viaţa mea, pusu-m-au între untunearece ca morţii veacului şi întristă în mine duhul mieu. [581] Pomenii zilele de ainte, învăţai-mă în toate lucrurele tale , întru faptele mîinilor tale învăţa-mă . Rădicai cătră tine mîinile meale, sufletul mieu ca pămînt fără apă ţie. Curînd ascultă-mă, Doamne, cumpli-se duhul mieu. Nu întoarce faţa ta de mine şi podobi-mă-voiu celora ce deşting în groapă. Auzită fă mie demîneaţa milostea ta, că în tine upovăiiu; [582] spune-mi Doamne, calea într-însă să merg, cătră tine luai sufletul mieu. Scoate-mă de dracii miei, Doamne, cătră tine fugii; învaţă-mă să fac voia ta, că tu eşti Dumnezeul mieu. Duhul tău dulce năstăveaşte-mă în pămînt derept. Derept numele tău, Doamne, învie-mă . Cu dereptatea ta scoţi de grije sufletul mieu şi cu milostea ta cumpli dracii miei. Şi [583] pierzi toţi ce dodeiră sufletul mieu, că eu şerbul tău sînt. Şedearea 20. Cîntecul lu David 143 Blagoslovit, Domnul, Zeul mieu, ce învăţă mîinile meale în hrăborie; deagetele meale în războiu. Mesereare mie şi scăpare mie, ajutoriu mie şi izbăvitoriu mie. Scutul mieu şi într-îns upovăiiu, plecă oamenii miei supt mine. [584] Doamne, ce iaste omul, că spusu-te-ai lui, sau fiiul omului, că ai el? Omul deşertului podobi-se, zilele lui ca umbra trec. Doamne, pleacă ceriu şi deştinge; atinge codrii şi afuma-se-vor. Luci fulgerul şi spargi-i! Tremeate săgeatele tale şi sminteşti-i; Tremeate mîna ta de sus, scoate-mă şi izbăveaşte-mă de ape multe, de mîinile fiilor [585] striini, ce al lor rost grăi deşert şi dereapta lor, dereaptă nedereptate. Doamne, cîntec nou cînt ţie, întru psăltire cu zeace maţe cînt ţie. Dedeşi spăsenie împăraţilor ce izbăvişi David şerbul tău de armă iute. Izbăveaşte-mă şi scoate-mă de mîinile fiilor striini, ce rosturele lor grăiră deşert şi dereapta lor dereaptă nedereptate. [586] Ce fiii lor ca noao răsădită împlîntat în tinereaţele sale, fiele lor îmbunate şi prea înfrumseţate, ca podobiia beseareciei. Casele lor împlute de mult una într-alaltă; oile lor, multe plodite, înmulţescu-se în ieşirile sale; boii lor graşi . Nu e cădeare gardului nece prilaz, nece strigare întru uliţele lor. Fericară oamenii ce le sînt aceastea, [587] Ferice de oameni ce Domnulu e Zeul lor. Lăudarea lu David 144 Înalţu-te, Doamne, Zeul mieu şi împăratul mieu şi blagoslovesc numele tău în veac şi în veac de veac; în toată zi blagoslovescu-te şi laud numele tău în veacul veacului. Mare Domnul şi lăudat foarte şi măriile lui nu e cumplire. Neam şi neam laudă lucrurele tale [588] şi tăriia ta spun. Mare frumseaţe slava sfinţiei tale grăi-vor şi ciudele tale spune-vor. Şi vîrtutea fricoasa ta zicu şi mărirea ta spuiu. Pamentea mulţiia dulceaţeei tale rîgîiesc, dereptăţiei tale bucură-se. Eftin şi milostiv Domnul, în-lung-răbdătoriu şi mult milostiv. Dulce Domnul tuturoru, eftenşugurele lui spre toate lucrurele lui. [589] Să se ispovedească ţie, Doamne, toate lucrurele tale şi preapodobnicii tăi să se blagoslovească. Slava împărăţiei tale zic şi vîrtutea grăiesc. Să spuiu fiilor oamenilor sila ta şi slava mare frumseaţe împărăţiei tale. Împărăţiia ta împărăţie în toate veacurele, vlădiciia ta în toate neamure şi neamure. Credincios Domnul în toate cuvintele sale, şi preapodobnic [590] în toate lucrurele sale. Scoală Domnul toţi ce cad şi rădică toţi jos-lepădaţii. Ochii tuturor în tine upovăiră şi tu dai piştă lor în dulce vreame. Deşchizi tu mîna ta, şi saturi toate viele dulce vreare. Dereptu e Domnul toate căile sale şi preacuvios în toate lucrurele sale; aproape Domnul tuturor ce cheamă el, [591] ce cheamă în deadevăr. Voia ce temu-se de el face şi rugăciunea lor ascultă şi spăseaşte ei. Hrăneaşte Domnul toţi ce iubesc el şi toţi păcătoşii potrebeaşte. Lauda Domnului grăiaşte sufletul mieu şi să blagoslovească toată peliţa numele sfînt al lui în veac şi în veacul veacului. Aliluia lu Aggheu şi Zahariu 145 [592] Laudă sufletul mieu Domnul; - în tot laudu Domnul în viaţa mea. Cînt Zeului mieu pînă sînt. Nu vă nădăireţi în judeci , fiii oamenilor, că în ei nu e spăsenie; ieşi-va duhul lor şi turna-se-vor în pămîntul său; în zioa aceaia peri-vor toate cugetele lor . Fericat cel ce-i e Zeul lu Iacov ajutoriu lui; upovăinţa lui spre Zeul său [593] ce feace ceriul şi pămîntul , marea şi toate ce-s într-însă; hrăneaşte deadevăr în veac; feace judeţ obidiţilor, dă pişte flămînzilor. Domnul dezleagă ferecaţii , Domnul înmîndreaşte orbii, Domnul rădică jos-lepădaţii, Domnul iubeaşte derepţii. Domnul hrăneaşte pribeagii, săraca şi vădua priimeaşte şi calea păcătoşilor piiarde. Împărăţeaşte-se Domnul [594] în veac, Zeul tău, Sione, în neam şi în neam. Alliluia lu Agghei şi Zahariu 146 Lăudaţi Domnul, că dulce cîntare. Zeul nostru să se îndulcească lăudare. Ce zidi Ierusalimul, Domnul răsipiţii lu Israil aduna-va; ce vindecă frîmţii cu inema şi legă frîmturile lor; ce numără multul stealelor şi tuturor numele puse. [595] Mare e Domnul şi vîrtutea lui şi înţelepciuniei lui nu e măsură. Ce priimi blînzi Domnul şi plecă păcătoşii pînă la pămînt. Înceapeţi Domnului în ispovedire. Cîntaţi Zeului nostru în ceateri; ce înveşti ceriul cu nuorii, ce gotovi pămîntului ploaie, ce răsări în codri fîn, şi zlac slujbeei oamenilor; ce deade viteei mîncarea lor [596] şi puilor corbilor, ce chemară el. Nu în vîrtutea cailor vru, nece în pulpile bărbaţilor vru. Dulce vru Domnul spre cei ce temu-se de el şi ce upovăiesc în milostea lui. Alliluia lu Agghei şi Zaharia 147 Laudă Ierusalime Domnul, laudă Zeul tău, Sione, că învîrtoşe verigile uşilor tale, şi blagoslovi fiii tăi înt/ru * [597] tine. Ce puse în hotarăle tale pace şi grasul grîului sătură-te. Ce treamease cuvîntul său pămîntului, pînă la curînd aleargă cuvîntul lui. Cel ce deade zăpada sa ca lîna; negura ca cenuşa pospăie. Ce lepădă grindinea sa ca pîinile; împrotiva feaţeei gerului lui cine va sta? Tremeate-va cuvîntul său şi topi-se-va, sufla-va duhul lui şi curî-vor [598] ape. Ce spuse cuvîntul său lu Iacov, dereptatea şi judecările sale lu Israil. Nu feace aşa a toată limba şi judeţul său nu spuse lor. Alliluia lu Aggheu şi Zahariu 148 Lăudaţi Domnul de ceriu, lăudaţi el în cel de sus. Lăudaţi el toţi îngerii lui , lăudaţi el toate silele lui. Lăudaţi el soarele şi luna, [599] lăudaţi el toate stealele şi lumina. Lăudaţi el ceriu de ceriu şi apa ce e pre-asupră de ceriu. - Să laude numele Domnului, că el zise şi fu, el poveli şi feaceră-se. Puse în veacul veacului; povelire puse şi nu va treace. Lăudaţi Domnul de pămînt; zmeii şi toate fără-fundurele, focul, grindinea, zăpada, gheţile şi duh reapede, ce feaceră cuvîntul lui. [600] Codrii şi toţi munţii, leamnele plod purtătoare şi toţi chedrii, fierile şi toate vitele, gadinele şi pasări cu peane, împăraţii pămîntului şi toţi oamenii, judeci şi toate judeaţele pămîntului; junii şi featele, bătrînii şi cu juneii - să laude numele Domnului, că rădică-se numele lui unul; ispovedirea lui în pămînt şi în ceriu şi rădica-va cornul oamenilor săi. [601] Cîntare tuturoru preapodobnicilor fiilor lu Israil, oamenilor apropiindu-se lor. Alliluia 149 Cîntaţi Domnului cîntece noao, lăudarea lui în beseareca preapodobnicilor. Să se veselească Israil de cel ce feace el şi fiii Sionului să se bucure de împăratul său; să laude numele lui în zbor şi [602] în tîmpăne şi în psăltire să cînte lui, că dulce vru Domnul întru oamenii săi şi rădica-va blînzii în spăsenie. Lăuda-se-vor preapodobnicii în slavă şi bucura-se-vor în straturele sale. Rădicarea lu Dumnezeu în grumazul lor şi speate de amîndoao părţi ascuţite în mîinile lor. Să facă izbîndă întru limbi, oblicire întru oameni. Să leage împăraţii lor [603] şi slăviţii lor mîinile ferecate cu fier. Să facă într-înşi judeţ scris. Slava aceasta iaste tuturor preapodobnicilor lui. Lăudaţi Zeul în sfinţii lui, lăudaţi el întru învîrtoşarea sileei lui. Lăudaţi el în silele lui, lăudaţi el după prea multă mărirea sileei lui. [604] Lăudaţi el în glas de bucinu, lăudaţi el în psăltiri şi ceateari. Lăudaţi el în tîmpăne şi zborure, lăudaţi el în strune şi organe. Lăudaţi el în clopote bune glasure, lăudaţi el în clopot cu strigare. Toată dîhania să laude Domnul. Aceasta cîntare în lature scrisă e lu David şi afară de seama 150 de cîntece: Cîntare cînd [605] singur luptă-se cu Goliadu Mic era întru fraţii miei şi mai tînăr întru casa tatălui mieu, păştea oile tatălui mieu. Mîinile meale feaceră organ şi deagetele meale adunară psăltirea. Şi cine spune Domnului mieu; însuşi Domnul însuşi auzi. Însuş tremease îngerul său şi luo-mă de la oile tătînului mieu [606] şi unse-mă cu untura ungerea sa. Fraţii miei buni şi mari şi nu dulce vru într-înşi Domnul. Ieşiiu în timpinarea altui striin şi blestemă-mă cu idolii săi; e eu scoş de la dins spata, tăiaiu capul lui, luaiu împutare de la fiii lu Israil. Cîntecele lu Moisi în ieşire. Întîie: împreună necîndu-se Faraon, Moisi grăiia [607] Cîntăm Domnului că slăvit preaslăvi-se, caii şi încălecătorii aruncară-se în mare. Ajutoriu şi coperitoriu fu mie în spăsenie. Cesta e Dumnezeul mieu şi preaslăvi-voiu el, Dumnezeul tatălui mieu şi rădic el. Domnul frîmse războaiele, Domnul numele lui; carăle lu Faraon şi silele lui lepădară-se întru mare. Aleşii încălecători trei sute potopi [608] în marea mohorîtă . Cu undele coperi ei, pogrăziră întru adîncat ca piatra. Dereapta ta mînă, Doamne, preaslăvi-se în vîrtute, dreapta ta mînă, Doamne, frînse dracii. Şi cu multă slava ta tîrît-ai vrăjmaşii. Tremes-ai mîniia ta, mîncă ei ca steblele. - Şi cu duhul mîniei tale împărţi-se apa; îngroşară-se ca păreate apele, îngroşară-se şi unde de pre mij/loc * [609] de mare. Zise vrăjmaşul: " Să gonesc ajung, împarţ folos, satur sufletul mieu, însupţiez cu spata mea, vinge-va mîna mea ". Tremise duhul său şi coperi ei marea, cufundară ca plumbul întru apă foarte. Cine e ca tine întru dumnezei , Doamne? Cine e ca tine preaslăvit în sfinţi? Minunat preaslăvite face ciude. Tinseşi dereapta ta şi înghiţi ei pămîn/tul *[610] Deres-ai cu dereapta ta oamenii tăi ce izbăvişi; mîngîiat-ai cu vîrtutea ta întru casă sfînta a ta. Auziră limbi şi mîniară-se dureare, priimiră viitorii în Filistim . Atunce stăjiră-se vlădicii de Edom şi judecii de Moav priimi ei tremuri şi topiră-se toţi ce viu în Hanaanu. [611] Căzu spr-inşi frică şi tremuri, că mare suptsioara ta să împietreaze-se; pînă treace-vor oamenii tăi, Doamne, pînă treace-vor oamenii tăi ceştea ce-ai fapt. Băgaşi, răsădişi ei în codru dostoianiia ta, în gotovire viaţa ta ce fapt-ai, Doamne, sfinţie. Doamne, ce gotoviră mîinile tale. Domnul împărăţi în veacu şi veacure şi încă, că întră calul lu Faraon cu carăle [612] şi calarii întru mare şi năvedi spr-inşii Domnul apa măriei, e fiii lu Izrail trecură pre uscat pre mijloc de mare. Cîntarea lu Moisi de-a doa leage Ia aminte ceriul şi grăi-voiu şi să auză pămîntul cuvintele rostului mieu. Să se aşteapte ca ploia zicerea mea şi deşting ca roa graiurele meale, ca sloata spre trosco/t * [613] , ca iniia spre fîn; că numele Domnului chemai. Daţi mărire Domnului nostru; Dumnezeu deadevăr lucrul lui şi toate căile lui judeţ. Dumnezeu credincios şi nu e nedereptate într-îns. Derept şi preapodobnic Domnul, greşiră nu ai lui feciori vinovaţi. Neam rău şi răzvrătit aceastea Domnului daţi, aceştea oameni nebuni şi nu mîndri. Nu îns ace/sta * [614] al tău tată avu-te şi feace-te şi zidi-te. Pomeniţi zilele de veac, înţeleageţi anii de neam şi neam. Întreabă părintele tău şi spune-va ţie şi bătrînii tăi şi zice-vor ţie. Cînd împărţiia de-susul limbile, că semănă fiii lu Adam, puse împărţitul limbilor după măsura îngerilor lu Dumnezeu. Şi fu partea Domnului oamenii lu Iacov, ce dostoiniciia lu Israil. [615] Sătură el în pustie şi în seatea zăduhului fără apă, încungiură el şi învăţă el şi hrăni el ca lumea ochiului. Ca vîlturul coperi cuibul său şi spre puii săi jeluiia; tinse arepile sale şi priimi ei şi luo-i în umărul său. Domnul însuşi-i purta-i şi nu era cu nuşii Dumnezeu striin. Rădică-i spre vîrtutea pămîntului şi sătură ei de grîul satelor. [616] Supseră miiarea den piatră şi unt de vîrtoasă piatră , unt de vacă şi lapte de oaie, cu grasul mieilor şi berbecii, fiii junci şi ţapi; cu grasul grîului şi sînge de auo bea vin. Şi mîncă Iacov şi sătură-se şi lepădă-se iubitul. Cu gras îngrăşă-se şi lărgi-se şi lăsă Zeul ce feace el şi se delungă de Zeul ce spăsi el. [617] Mîniară-mă de striinii şi întru urîtele amărîră-mă. Cumîndară dracilor e nu Zeului, dumnezeilor ce nu ştiia. Noiră-se de cîte ori vineră, ce nu ştiură părinţii lor. Dumnezeu ce născu-te lăsaşi şi ultaşi Dumnezeu ce te sătura. Şi văzu Dumnezeu şi rîvni şi întărîtă-se derept mînia fiilor săi şi fiele. Şi zise: întoarce-voiu faţa mea d-inşi [618] şi spune-voiu ce va fi lor apoi. Că neam răzvrătit iaste. Fii ce nu iaste credinţă într-înşi . Ei mîniară-mă nu în Zeul, mîniară-mă în idolii săi şi eu întărît ei nu în limbi, în limbă neînţeleaptă mîniu ei. Că foc aprinse-se de mînia mea şi arde-se pînă la iad de supt şi mănîncă pămîntul şi vipturele-i, prinde urziturile codrilor. Aduna-voiu spr-inşi [619] rău şi săgeatele meale sfîrşi-voi într-înşi. Topindu-se de foame şi de mîncarea pasărilor şi spinare nevindecată. Dinţii fierilor tremeate-voiu într-înşi, cu mînie ce tragu-se pre pămînt. Afară piiarde-i spată şi den casă frîng. Junel cu feate, cu ce suge feciurel bătrîn . Ziş: semăna-voiu ei, conteni-voiu de oameni pamentea lor . Nu lungu anii să aibă [620] şi să nu cază spr-inşii vrăjmaşi, să nu zică: mîna noastră înaltă, e nu Domnul feace aceastea toate. Că limbă pierdută sfeat iaste şi nu e într-înşi măiestrie, nu cugetară să înţeleagă. Aceastea toate să priimească în vreamia ce vine. Cum goneaşte unul mii şi doi rădică untunearece. Să nu Domnul deade ei şi Domnul pridădi ei. Nu [621] sînt zeii lor ca Dumnezeul nostru e dracii noştri neînţelepţi. De viile Sodomului via lor şi viţa lor de Gomor. Strugurul nostru strugur de fiiare, strugur amar lor. Mînia zmeului vinul lor, mînia aspideei nevindecată. Nu aceastea toate adunară-se la mine şi pecetluiră-se în vistiiarele meale? În zi de vrăjbie eu dau-lă în vreame cînd înşelase-va piciorul lor, [622] că aproape e zioa peririei lor şi prestoiră gotovinţele voastre. Că judecă Domnul oamenilor săi şi de şerbii săi roagă-se, că văzu ei slăbind şi îm prădare traşi scîrbiţi . Şi zise Domnul: io sînt zeii lor cei ce upovăiia spr-inşi? Ce grasul cumîndăriloru-lia mîncaţi şi beaţi prinoasele lor? Să învie şi să ajute şi să ajute voao, să fie voao coperitori. [623] Vedeţi, vedeţi că eu sînt şi nu e Dumnezeu trecînd de mine. Eu ucig şi viu fac, vatăm şi eu vindec şi nu e cine scoate de mîinile meale. Că rădica-voiu în ceriu mîna mea şi jura-mă-voiu cu dereapta mea, şi zic: viu eu în veac! Că ascuţi-voiu ca fulgerul spata mea, şi priimi-va judeţ mîna mea, şi da-voiu izbîndă spre dracii miei şi cee ce mă urăsc da-voiu. [624] Adăpa-voiu săgeatele meale de sînge şi armele meale mînca-vor carne, de sîngele vătămaţilor şi prădarea de capetele judecilor limbilor. Veseliţi-vă ceriurele depreună şi să se închine lui toţi îngerii lu Dumnezeu. Veseliţi-vă limbile cu oamenii lui, şi să se învîrtoşaze lui toţi fiii lu Dumnezeu, că sîngele fiilor săi şi vrăjbiia lor izbîndi, şi da-va [625] vrăjbiia dracilor şi celor ce urîia el da-va şi curăţi Domnul pămîntul oamenilor săi. Cîntarea a treia. Rugăciunea Annei, muma lu Samuil Învîrtoşe-se inima mea în Domnul, rădică-se cornul mieu în Zeul mieu; lărgiră-se usnele meale spre dracii miei, veselii-mă de spăsenia ta. Că nu e sfînt şi nu e derept [626] ca Zeul nostru şi nu e sfînt trecînd de tine . Nu vă lăudareţi nece grăireţi înalte în trufă, nece să iasă mare cuvinte de rostul vostru . Că Zeul cu înţelepciune Domnul. Şi Zeul gotoviia începutele sale. Arcul tarilor nu putu şi netarii încinseră-se cu vîrtute. Ce plini era de pîine lăsară-se şi flămînziră şi proidiră pămîntul. Că stearpa născu [627] şapte şi multa întru feciorei nu putu. Domnul omoraşte şi învie, jos pleacă întru iad şi rădică. Domnul mesereaşte şi bogăţeaşte şi smereaşte şi rădică. Înalţă de pămînt measerul şi den gunoi rădică mişelul, să puie el cu tarii oamenilor şi scaun slăvit să dea lui. Ce deade rugăciunea rugătoriului şi blagoslovit-ai anii dereptului. [628] Că nu învîrtoaşă-se tare bărbat cu tăria sa. Domnul netare face vrăjmaşul lui, Domnul sfînt. Să nu se laude preamîndrul cu preamîndriia sa, şi să nu se laude tarele cu tăriia sa, şi să nu se laude bogatul cu bogăţia sa; ce de aceasta să se laude ce laudă-se, ce înţeleage şi ştie Domnul şi face judeţ şi dereptate pre mijloc de pămînt. Domnul sui în ceriu [629] şi tună, el judecă cumplitele pămîntului, derept iaste; şi deade vîrtute împăraţilor noştri şi rădica-va cornul hristosului său. Cîntarea a patra, a lu Avvacum proroc Doamne, auziiu auzirea ta şi spămîntaiu-mă; Doamne, înţeleş lucrul tău şi miraiu-mă; pre mijloc de doao viiaţe cunoscut fi-veri. [630] Cînd apropiia-se-vor anii cunoscut veri fi, cînd vine vreamea ivi-te-veri, cînd turbura-se-va sufletul mieu în mînie miloste pomeneşti . Dumnezeu de austru vine şi sfîntul de codri semănaţi den parte. Coperi ceriul bunătatea lui şi lauda lui împlu-se pămîntul. Şi lucirea lui ca lumina va fi. Coarne în mîinile lui şi puse iuboste tare vîrtutea sa; [631] Între faţa lui înainte mearge cuvînt, ieşi-va în cîmp înapoia picioarele lui. Stătu şi rădică-se pămîntul , căută şi topiră-se limbile, frînse codrii cu nevoie şi topiia-se munţii de veac, îmblarea de veac lor. - Derept truda văzură; satele ethiopilor spămîntă-se şi coperimîntele pămîntului de Madiamu. Doară în rîure mînii-te, Doamne? Doară în rîure [632] în urgiia ta? Sau întru mare curîrea ta? Că încălecaşi în caii tăi şi încălecarea ta spăsenie. Întinzînd întinseşi arcul tău spre steagure zise Domnul, cu rîure prăpădi-se pămîntul. Vedea-te-vor şi războli-se-vor oamenii; spărseşi apelor curîrea, deade fără-fundul glasul său înaltul vederile sale. Rădică-se soarele şi luna stă în faptul său , [633] în lumină săgeatele tale mearge-vor, în lucire de fulger armele tale. Cu zăpretire micşuraşi pămîntul şi cu mînie plecaşi limbile. Ieşi în spăsenie oamenilor săi, să spăseşti unşii tăi venit-ai. Băgat-ai în capetele fără-legilor morte, rădică legături pînă în cerbice în cumplit. Tăiat-ai cu minune capetele tarilor, cutremură-se într-înşi; [634] deşchidu frînăle sale ca mîncarea measerului furiş. Şi adus-ai spre mare caii tăi ce turbură ape multe Hrănii-mă şi spămîntă-se inema mea de glasul rugăciuniei rostului mieu, şi întră tremuri în oasele meale şi întru mine turbură vîrtutea mea. Răposa-voiu în zi de grija mea să suiu în oameni venitul mieu. Derep ce smochinele plod nu fac, [635] şi nu iaste rodire în vii. Minţi-va lucrul maslinilor şi cîmpii nu vor face mîncare. Scăzură oile de pişte şi nu vor fi boii lîngă iesli. E eu în Domnul veseli-mă-voiu şi bucura-mă-voiu în Zeul, spăsitoriul mieu. Domnul, Zeul mieu, vîrtutea mea şi face-va picioarele meale spre sfîrşire, şi spre înalte pleca-mă-va să învînc în cîntările lui. [636] Cîntarea a cincea. Rugăciunea Isaiei prorocu De noapte mînecă duhul mieu cătră tine Dumnezeu, derep ce lumină zicerile tale pre pămînt . Dereptate învăţaţi-vă ce vieţi pre pămînt, că stătu necuratul ce nu învăţă-se dereptate, în pămînt deadevăr nu face. Să se ia necuratul să nu vază slava Domnului. Doamne, înaltă [637] a ta suptsuară şi nu văz, cine înţeleage ruşina-se-vor. Rîvnire priimi-va oameni nedojeniţi, acmu foc vrăjmaşii mînca-va ei. Doamne, Zeul nostru , pace dă noao, că toate dat-ai noao. Doamne, Zeul nostru, află-ne. Doamne, trecînd de tine altul nu ştim, numele tău menim. Morţii viaţă nu vor vedea, nece vracii lor să-i învie, [638] derept aceaia aduseşi şi pierduşi şi luaşi toată partea de bogăţia lor. Adauge-lă rău, Doamne, adauge-lă rău slăviţilor pămîntului. Doamne, în grije pomenimu-te şi în grijă neşchită învăţătura ta noao. Că ceaia ce durea apropia-se a naşte, şi în durearea sa striga, aşa fum iubitului tău. Derept frica ta, Doamne, în maţe priimim şi [639] născum, duhul spăseniei tale ce feacem în pămînt. Nu cădem ce cădea-vor viitorii în pămînt. Învie-vor morţii şi scula-se-vor cine-s în mormînte şi veseli-se-vor cine-s pre pămînt. Roao ce e de la tine vindecare lor iaste e pămîntul necuraţilor cade. Îmblaţi oamenii miei, întraţi în celariul vostru, închideţi uşile voastre; ascundeţi-vă în neşchit cîtu e, [640] cîtu e pînă va treace mîniia Domnului. Cîntarea a şasea. Rugăciunea Ioanneei Prorocu Chemaiu în grija mea cătră Domnul, Zeul mieu şi auzi-mă. Den maţele iadului strigarea mea, auzit-ai glasul mieu. Împensu-m-ai întru adîncatul inimiei măriei şi rîurele încungiurară-mă; toate înaltele tale şi undele tale pre mine trecură. [641] Şi eu ziş: împenşu-mă de ochii tăi, adauge-voiu amu să caut cătră beseareca sfînta ta. Vărsă-se spre mine apă pînă la sufletul mieu, fără-fundul încungiură-mă apoi; posărni-se capul mieu. - Îm propastile codrilor; deştinşu îm pămînt ce-i era verigile şi închisu rele în veac. Şi să iasă de întru putredire viaţa mea cătră tine, Doamne, Zeul mieu. Cînd [642] cumpliia-se de la mine sufletul mieu, Domnul pomeniiu; şi să vie cătră mine rugăciunea mea, cătră beseareca sfînta ta. Cine fereaşte deşartele şi minciunile, milostea sa lăsară. Eu cu glasul lăudare şi ispovedire junghiu ţie, cît făgăduiiu-mă da-voiu ţie în spăsenia mea Domnului. Cîntecele sfinţilor 3 feciori, Anania, Azaria şi Misail, den cartea lu [643] Daniil Proroc. Cîntarea a şaptea Blagoslovit eşti, Doamne, Zeul nostru, şi lăudat şi preaslăvit numele tău în veac; că derept eşti de toate ce-ai fapt noao, şi toată deala ta deadevăr şi dereapte căile tale, şi toate judeaţele tale deadeveare, şi judeţ deadevăr fapt-ai după toate ce aduseşi spre noi şi spre cetatea sfîntă părinţilor [644] noştri, Ierusalimu; că cu deadevăr şi judeţ aduseşi aceastea toate spre noi derept păcatele noastre. Că greşim şi fără-legim, ostîmpim de tine. Şi preagreaşim întru toate şi zisele tale nu ascultăm; nece veghem, nece feacem, c-ai zis noao să bine noao să fie. Şi toate cîte fapt-ai noao şi toate cîte adus-ai spre noi, deadevăr judeţ fapt-ai. [645] Şi pridădit-ai noi în mîinile dracilor fără legi, urît şi preastîpnic şi împărat nederept şi mai hitlean de tot pămîntul. Şi acmu nu iaste noao să deşchidem rostul, ruşine şi împutare fum şerbilor tăi ce cinstia-te. Nu pridădi noi pînă la cumplitul derept numele tău şi nu sparge zisa ta. Şi nu delunga milostea ta de noi, [646] derept Avraam iubitul de tine şi derept Isaac şerbul tău şi Israil sfîntul tău. Că ziseşi-le să înmulţeşti sămînţa lor ca stealele ceriului şi ca năsipul pre marginea măriei. Că Y%,^î (!) mai micşurămu-ne de toate limbile şi sem smeriţi prespre tot pămîntul astăzi derept păcatele noastre. Şi nu e în vreamea aceasta giude şi prorocu şi purtătoriu, nece toate arse/le * [647] , nece cumîndari, nece prinoase, nece afumari, neci loc junghem între tine şi să aflăm miloste. Ce cu suflet frîmt şi cu duh smerit să priimiţi fim. Că toate arsele berbeace şi junc, ca întru întunearece miei graşi, aşa să fie comîndarea noastră între tine astăzi şi să se sfîrşască după tine, că nu e ruşine cine upovăiesc în tine. [648] Şi acmu după tine venim cu toată inema şi teamemu-ne de tine. Şi cearem faţa ta. - Nu ruşina noi, ce fă cu noi după blînzia ta, şi după multă milostea ta. - Scoate-ne după minunile tale şi dă slavă numelui tău, Doamne. Şi să se ruşineaze toţi cei ce ivesc şerbilor tăi rău. Şi să se răcească den toată sila, şi vîrtutea lor frîngă-se. Şi înţeleage-vor că tu eşti Domn Dumnezeu [649] unul şi slăvit în toate şi prespre toată lumea. Şi nu pristoiră cei ce lepădară ei slugile lu împărat arzînd cuptoriul cu răşină şi cu smoală şi cu puzderii şi cu viţe. Şi vărsă-se văpaia spre cuptoriu 49 de coţi, şi încungiură şi arse cine află la cuptoriul haldeilor. E îngerul Domnului deştinse depreună cu Azaria feciorii în cuptoriu [650] şi luo văpaia despre cuptoriu. - Şi feace pre mijloc de cuptoriu ca duh răurat sunînd şi nu atinse de ei cu tot focul , nece oscîrbi, nece dodei lor. Atunce ei toţi trei ca şi blagoslovia Dumnezeu în cuptoriu zicînd:" Blagoslovit eşti, Doamne, Zeul părinţilor noştri, şi preacîntat şi preaînălţat în veac, şi blagoslovit numele slaveei tale, sfînt şi preacîntat [651] în veac. Blagoslovit eşti în beseareca sfîntă slaveei tale, preacîntat şi preaînălţat în veac. Blagoslovit eşti cel ce vezi fără-fundurile, ce şezi spre heruvimi preacîntat şi preaînălţat în veac. Blagoslovit eşti în scaunul slava împărăţiei tale, preacîntat şi preaînălţat în veac. Blagoslovit eşti în vîrtutea ceriului, preacîntat şi prearădicat în veac. [652] Cîntecele sfinţilor trei feciori. Cîntarea a opta Blagosloviţi toate lucrurele Domnului, Domnul cîntaţi şi preaînălţaţi el în veac. Blagosloviţi îngerii Domnului, ceriul Domnului, - Domnul cîntaţi şi preaînălţaţi el în veac! Blagosloviţi apele ce-s pre supra de ceriu, toate silele Domnului, Domnul cîntaţi şi preaînălţaţi el în veac. [653] Blagosloviţi soarele şi luna, stealele ceriului, Domnul cîntaţi şi preaînălţaţi el în veac. Blagosloviţi toată ploaia şi roa şi toate duhurele, Domnul cîntaţi şi prearădicaţi el în veac. Blagosloviţi focul, zăduhul, frigul şi pripecul, Domnul cîntaţi şi prearădicaţi el în veac. Blagosloviţi ruorele şi iniile, ghiiaţa şi gerul, Domnul cîntaţi şi prearădicaţi el în veac. [654] Blagosloviţi brumele şi zăpăzile. Fulgerele şi nuorii, Domnul cîntaţi şi prearădicaţi el în veac. Blagosloviţi lumina şi untunearecu nopţile şi zilele, Domnul cîntaţi şi prearădicaţi el în veac. Blagosloviţi pămîntul, codrii şi munţii şi toate ce răsar în pămînt, Domnul cîntaţi şi prearădicaţi el în veac. Blagosloviţi marea şi rîurele şi chiţii, fîntînile şi toate ce rădică-se în/tru *[655] ape, Domnul cîntaţi şi preaînălţaţi el în veac. Blagosloviţi toate pasările ceriului, gadinele şi toate vitele, Domnul cîntaţi şi preaînălţaţi el în veac. Blagosloviţi fiii oamenilor şi blagosloveaşte Israil , Domnul cîntaţi şi prearădicaţi el în veac. Blagosloviţi preuţii, Domnul, şerbii Domnului, Domnul cîntaţi şi preaînălţaţi el în veac. [656] Blagosloviţi duhurele şi sufletele derepţilor, prea-podobnii şi smeriţi cu inema, Domnul cîntaţi şi preaînălţaţi el în veac. Blagosloviţi Anania, Azaria, Misail, Domnul cîntaţi şi preaînălţaţi el în veac. Blagosloviţi apostoli, proroci şi munciţii, Domnul cîntaţi şi înălţaţi el în veac. Blagoslovim tatăl şi fiiul şi sfîntul duh, Domnul cîntaţi şi prea să înălţăm în veac, şi acmu şi pururea şi în veacul veacului, amin. [657] Lăudăm şi blagoslovim, închinămu-ne Domnului, Domnul cîntăm şi prearădicînd el în veac. Cîntarea Zeului născuta ce e de a Lucăei sfînta Ievanghelie (!), a nooa Măreaşte sufletul mieu Domnul şi bucură-se duhul mieu în Zeul spăsitoriul mieu, că căută spre smerenia şarbeei sale şi de acmu ferica-mă-vor toate rudele. [658] Că feace mie mărire tarele şi sfîntul numele lui şi milostea lui rudă şi rudă ce temu-se de el. Feace ţineare braţelor sale, sparse trufa cugetelor inimiei lor. Împense tarii den scaun şi rădică smeriţii, flămînzii împlu-i de dulceaţă şi bogaţii lăsă-i deşerţi. Priimi Israil feciorul său, să pomenească miloste. - Ca grăi pări/nţilor * [659] noştri, lu Avraam şi seminţeei lui pînă în veac. Prorociia Zahariei, tatăl lu înainte -cursu Ioanu, de a Lucăei Evanghelie, zice-se dulce vestire Blagoslovit Domnul, Zeul lu Israil, că cercetă şi feace izbăvire oamenilor săi, şi rădică cornul spăseniei noastre în casa lu David feciorul său. [660] Ca zise cu rosturile sfinţilor ce de veac prorocii, spăsenie de dracii noştri şi mîinile tuturor ce ne urîia noi. Să facă miloste cu părinţii noştri şi să pomenească legea sfînta sa. Jurămînt ce jură-se lu Avraam părintele nostru să dea noao. Fără de mîinile dracilor noştri izbăvindu-se, să slujască lui cu preapodobie şi cu dereptate într-îns în toate zile viaţa noastră. [661] Şi tu fecior proroc de sus chema-te-veri, înainte mergi între faţa Domnului să găteşti cale lui. Să dea înţelepciune spăsenie oamenilor săi în lăsare păcatelor , derept milosîrdie milosteei Zeului nostru. Într-înşi cercetă noi răsăritul de sus, să lumineaze şezuţii întru întunearec şi în umbra morţiei. Să dereagă picioarele noastre în calea de pace. [662] Cu mila lu Dumnezeu eu diacon Coresi, deaca văzuiu că mai toate limbile au cuvîntul lu Dumnezeu în limba, numai noi rumînii n-avăm; şi Hristos zise Mathei 99: cine ceteaşte să înţeleagă şi Pavel apostol încă scrie, la Corint 155 că întru besearecă mai vîrtos cinci cuvinte cu înţelesul mieu să grăiesc, ca şi alalţi să învăţ decît untunearec de cuvinte neînţelease într-alte limbi. Derep aceeia, fraţii miei, preuţilor, scrisu-v-am aceaste psăltiri cu otveat de-am scos den psăltirea sîrbească pre limbă rumînească să vă fie de înţelegătură şi grămăticilor. Şi vă rog ca, fraţii miei, să cetiţi şi bine să socotiţi că veţi vedea că e cu adevăr.