{1} Spunerea Lucrul apostolesc. Scrisu e de Luca Evanghelist, după aii mulţi de munca Domnului Aceastea cărţi Lucru apostolesc cheamă-se. Însă toate lucrurile apostoleşti ţinu-se, spus iaste, de Luca evanghelist; antiohianin amu acesta ruda-i, vraci meşterşugului. Îmbla cu apostolii, mai vîrtos Pavel, şi ştiu şi adeverit scrise. Spuse cum îngerii luară Isus, înălţă-se Domnul ş-au fost vărsarea sfîntului Duh întru Rusalii, spre apostoli şi spre cine fusease atunce aciia, tocmeala lu Matei în locul Iudei vînzătoriul şi tocmeala a şapte domni şi alesul lu Pavel, cît se-au muncit şi cîte-au ... de apostolii cu rugăciuni credinţa 
{2} lu Hristos. Apostolilor numele le sînt aceastea: Simon, zice-se Petr, şi Andrei, fratele lui, Iacov, Ioan, Filip, Vartolomei, Toma, Matei vameşul, Iacov a lu Alfei şi Simon cananit, Iuda a lu Iacov şi Matia, încetit cătră unsprăzeace. E toacmeala diaconilor, numele le sînt aceaste: Stefan, Filip, Prohor, Nicanor, Timon, Parmena, Nicolai. După aceştea luat fu şi Pavel, vas ales. Aceşti apostoli, seamnele şi ciudesele ce-au făcut sînt aceastea: 
{3} Întîiu feci cuvîntu de toate, o, Teofile, o, de cealea ce începu a face Isus şi a învăţa, pînă în zua ceaea ce începu şi învăţă apostolii cu Duhul svîntu, ce-i alease şi să înălţă, înaintea lor să pusă pre sine viu, după chinurile sale, întru multe seamne, patruzăce de zile, şi să arătă lor, de le grăi cealea ce sîmtu de împărăţiia lui Dumnezău. Şi cunuşii mînca şi îi învăţa pre-nşii: "De Ierusalim să nu vă despărţiţ, ce aşteptaţi juruirea Părintelui, ceaea ce aţi auzit de la mene. Că Ioanu amu iaste de botează cu apă, iară voi veţi avea a boteza cu Duhul Sventu nu după multe zile aceastea". Iară ei, deaca să strîngea să între, ba unul cu altul de grăia: "Doamne, au într-acesta an vei să tocmeşti împărăţiia creştinească?" Şi zise cătr-înşii: "Nu iaste voo dat a înţeleage vreamea şi aii, ceia ce au tocmit Părintele cu putearea sa. Ce luaţi putearea Duhului 
{4} Svîntu pre voi şi să-mi fiţi mărtorie în Ierusalim şi întru toţi jidovii şi în Samariia şi tocma şi pînă la svîrşitul pămîntului". ... Şi aceastea deaca zise lor, prăvindu ei să luo la cer şi un nuor cuprinsă-l pr-insul dentru ochii lor. Şi cumu era prăvindu ei la cer mărgîndu el, adecă doi bărbaţi stătură naintea 
{5} lor întru veşminte albe, ce eişi gicea: "Bărbaţii Galileiului, ce staţi de căutaţi la ceri? Acesta Isus sui-se den voi la ceri, aşijderea va veni, în ce obrazul vedeţi el ducîndu-se la ceri." Atunce întorseră-se întru Ierusalim den codru ce se chema Eleon, ce iaste aproape de Ierusalim, de o sîmbătă au cale. ... Şi cînd vineră, duseră-se la casa unde era de lăcuiia Petr şi Iacov şi Ioan şi Andrei, Filip şi Toma, Vartolomei şi Matei, Iacov a lu Alfei şi Simon Zilot şi Iuda a lu Iacov. Aceaştea toţi era de răbda întru un suflet cu ruga şi cu rugăciunile, cu muierile şi Maria, muma lu Isus, şi cu fraţii lui. Şi în zilele aceastea stătu Petr în mijloc de ucenici, zise, - era nărod cu nume împreună ca la o sută şi doaozeci: "Bărbaţilor, fraţilor, cade-se să se sfîrşască Scripturile ce 
{6} mai denainte zice Duhul Sfînt rostului lu David, de Iuda, purtătoriu celora ce prinseră Isus, ca fu încetit cu noi, şi luo soartea şi slujba aceasta. Acesta amu cîştigă sat den preţ nederept şi jos fu, sparse-se pre mijloc şi se vărsară toate maţele lui. Şi înţeles fu a tuturora cine lăcuiia întru Ierusalim că cheamă-se satul acela pre a lui limbă Acheldama: Acest cuvînt - "sat de sînge". Scrisu e amu în Cartea psalomilor: "Să fie curtea lui pustie şi să nu fie să lăcuiască întru ea. Şi despusul lui lua-l-va altul." Cade-se amu să se adune cu noi bărbaţi întru toţi aii de unde întră şi ieşi dentru noi Domnul Isus, începutu e den botejunea lu Ioan, pînă în ceaste zile, sui-se dentru noi, mărturie - învierea lui, fost-au cu noi unul den ceştea şi puseră doi: Iosif, ce-l cheamă Varsavă şi zis fu Iust, şi Matia. Şi se 
{7} rugară, ziseră: "Tu, Doamne, ştiutori de inimi a toţi, arată de ce am aleas den ceşti doi unul, să priimească ceata slujbeei aceştiia. Şi trimesul dentru ea căzu Iuda, să meargă în locul lui. Şi deaderă sorţile lor. Şi căzu soartea la Matia şi încetit fu cătră unsprăzeace apostoli. ... Şi cîndu se sfîrşiră zilele Rusaliilor, era toţi apostolii întru un suflet împreună. Şi fu de năprasnă den ceri hreamăt, ca o bură purtată de vînt, şi împlu toată casa unde era şezînd. Şi se ivi lor limbile împărţite ca focul, şezînd înşiş cineş de el. Şi se împlură toţi de Duhul Sfînt şi începură a grăi într-alte limbi, cum Duhul dedease lor să răspunză. Era întru Ierusalim lăcuitori iudei, bărbaţi dulci-govitori den toate limbile cîte-s pre supt ceri. Şi deca fu acest glas, adună-se gloata şi se mestecară, ca auziră cîte unul ... 
{8} cineş cu a lui limbă grăindu-ş lor. Mirară-se şi se ciudiia, grăiia cătră sineşi: "Au nu aceştea toţi sînt cei ce grăiia galileiaşte? Şi cum noi auzim acmu cineş cu a lui limbă a noastră, întru care-am născut: parteane şi mideane şi elamite şi cine viia Între-Rîuri, întru iudei şi Capadochiia în Pont şi întru Asiia, întru Frighiia şi Pamfiliia, întru a Eghipetului partea Liviei şi pochirinii şi veniţii şi rimleanii, iudeii şi veniţii criteanii şi aravleanii, auzim grăindu-ş lor ale noastre limbi măriia lu Dumnezeu. ... Mirară-se toţi şi nu se domiriia, unul cătră alalt grăiia: "Ce amu va să fie aceasta?" E alţii bătjocuriia, grăiia că de must împluţi sînt. Stătu Petr cu unsprăzeace, înălţă glasul lui şi zise lor: "Bărbaţi iudeeşti, cine vie întru Ierusalim toţi, iată voao în ştire să vă fie şi socotiţi cuvintele 
{9} meale. Nu cumu vă se pare voo acestea că sîmtu beaţi: iaste amu al treile ceas de zi. Ce aceasta iaste zicerea prorocului Ioil: "Şi va fi în zilele de apoi - grăit-au Dumnezău - vărsa-voi den Duhul miu spre toate trupurele şi vor proroci feciorii voştri şi featele voastre şi tinerii voştri vedeare vor vedea şi bătrînii voştri visuri vor vedea. Şi amu spre robii miei şi spre roabele meale în zilele acealea vărsavoi den Duhul miu şi vor proroci; şi da-voi ciudese la ceri sus şi seamne la pămînt jos, sînge şi foc şi pară de fum, soarele primeni-se-va întru untunearec şi luna, întru sînge, mai denainte pînă nu va veni zioa Domnului marea şi lumina ta. Şi vor fi toţi cine va chema numele Domnului, mîntui-se-vor." Bărbaţi, izraililor, auziţi cuventele aceastea. Isus Nazareaninul bărbat de la Dumnezău spusu-i, întru voi cu tărie şi ciudese şi seamne ce făcu lor Dumnezău pre mijloc de voi, cum şi voi înşîvă ştiţi. Acesta cu zisa svatului şi cu înţelepciunea lui Dumneziu vîndut 
{10} prinsără-l, cum inimile fără de legiuitori găvozditu-l şi-l uciset. Ce elu-l Dumnezău-l învise şi dezlegă boala cu moartea lui, că nu e puteare a fi ţinut. Den David amu grăiaşte de el: Văzui Domnul că naintea iaste pururea, că de-a dereapta mea iaste, să nu mă clătesc. Derept aceai veseleaşte-se inima mea şi bucoră-se limba mea. Încă şi trupul miu sălăşuise spre upovăinţă, că nu lăsaş sufletul miu întru iad, nice dai preacuviosului tău a vedea potrejune. Spusu-mi-i calea de viaţă şi împlîşi-mă de veselie cu faţa ta." Bărbaţi, fraţi, cade-se a zice cu cutezare cătră voi de patriarhul David, că muri şi îngrupat fu; şi mormîntul lui iaste întru noi pînă în zua de astăzi. Proroc era, acela ştiia că cu blăstăm jură-se lu Domnezău dentru plodul zgău  lacună: Fapte II, 30 - 46 
{11} pîne priimiia hrană în bucurie şi în lărgămîntul inimiei, lăudînd Dumnezeu şi avînd bunătate cătră toţi oamenii. Domnul adauge să spăsească prespre toate zilele în beseareci. Pătru şi Ion mergea în besearecă spre rugăciune în al noaole ceas. Şi un bărbat, ce era şcop dentru maţele mumîni-sa, purta-l şi-l punea prespre toate zilele înaintea uşilor besearecilor cealea ce zicu-se "Frumoasele", să ceară milostenie de la ceia ce întra în besearecă. Şi văzu Pătru şi Ioan că vor să între în besearecă, deace cerşu milostenie. Căută Pătru spr-insul cu Ioan, ziseră: "Caută spre noi!" El apropie-se de ei, păru-i că va ceva lua de la ei. Zise Pătru: "Argintu şi aur nu e la mine; ce, de ce am, aceaea-ţi dau: În numele lu Isus Hristos Nazarineanul, scoală-te şi îmblă!" Şi-l prinse el de mîna dereaptă, rădică-l, aciiaş întăriră-se lui talpele şi gleznele şi sări, stătu şi 
{12} îmbla şi întră cunuşii în besearecă, îmbla şi săriia şi lăuda Dumnezeu. Şi-l văzură el toţi oamenii îmbînd şi lăudînd Dumnezeu. Ştia-l el că acesta era ce derept milosteniia şedea pre lîngă "Înfrîmseţatele Uşi" ale besearecilor. Şi se împlură de ciude şi de spaimă de ce se tîmplă lui. Ţinea-se cela vendecatul de şchiop cu Pătru şi cu Ioan; curseră cătră ei toţi oamenii în tinda ce se zicea "A lu Solomon", înfricoşaţi. Văzu-i Pătru, răspunse cătră oameni: "Bărbaţi izraileşti, ce vă miraţi de aceasta sau spre noi ce priviţi? Au nu cu a noastră silă sau cu a noastră bunătate facem el a îmbla! Dumnezeul lu Avraam şi a lu Isaac şi a lu Iacov, Dumnezeul părinţilor noştri proslăvi Feciorul Său, Isus. Ce El voi-L pridădit şi vă lepădat de El dentre faţa lu Pilat şi judecă ace lacună: Fapte III, 13 - IV, 4 
{13} seara atunce mulţi de cîţi auziră cuvîntul, crezură şi fu număr de bărbaţi ca pînă la cinci mie; şi ca fu demîneaţa, adunară-se judeaţele şi bătrînii şi cărtularii întru Ierusalim. Şi Annea, întîiul preut, şi Caiafu şi Ioan, Alexandru şi cîţi era de sămînţa preuţilor şi puseră ei a mijloc, de-i întrebară: "Cu a cui silă sau cu care nume feacet aceastea voi?" Atunce Pătru împlu-se de Duhul Sfînt şi zise cătră ei: "Judeci omeneşti şi bătrînii izraililor, să noi întrebaţi sîntem, de bune lucrure şi de omul acesta neputincios de ce se mîntui, înţeles să vă fie voao şi tuturor oamenilor izraili că în numele lu Isus Nazareaninul, cela ce voi răstignit; Elu-L învise Dumnezeu den morţi. De acela acesta stă înaintea voastră sănătos. Acela iaste piatra ceaea ocărîta de voi, ziditorii, ceaea ce fu în capul 
{14} unghiului. Şi nu iaste de la altul spasenie, nece nume varecarele să fie supt ceri dat întru oameni, ce de El cade-ne-se a ne spăsi noi." Văzînd ei a lu Pătru cutezare şi a lu Ioan, înţeleaseră că oameni necărtulari şi proşti sînt, mirară-se. Ştiia-i că au fost cu Isus. E omul cela vindecatul văzură-l stînd cunuşii. Şi nemică nu avură împrotivă a zice. Ce ziseră lor afară den gloată să iasă; pîrîia-se unul cătră alalt, grăind: "Ce să facem acestor oameni? Că înţeleaseră seamnele lor toţi vietorii dentru Ierusalim aiave şi nu-i putem întoarce. Ce mai mult să nu se întinză întru oameni, cu oprire să oprim ei, de acmu să nu grăiască de acest nume nece unuia dentru oameni." Şi-i chemară ei, de ziseră lor: "De acmu să nu cuvîntaţi, nece să învăţaţi de numele lu Isus!" Pătru cu Ioan răspunseră cătr-înşii, zicînd: "De să iaste dereptate 
{15} între Dumnezeu de voi să ascultăm, mai vîrtos decît Dumnezeu judecaţi, nu putem noi ce-am văzut ş-am auzit să nu grăim." Ei mai vîrtos conteniră lor, lăsară ei. Nemică nu aflară a-i munci, derept oamenii că toţi slăviia Dumnezeu de cealea ce fură lor. De 40 de ani mai mulţi era omului acelui ce de el fu ciuda aceasta a vindecareei. ... Lăsaţi fură şi vineră cătră ai săi şi vestiră cătr-înşii cîte întîii preuţilor şi bătrînii ziseră. Ei deaca auziră, întru un suflet rădicară glas cătră Dumnezeu şi ziseră: "Despoietoare, tu, Dumnezeu, cela ce-ai fapt ceriul şi pămîntul şi marea şi toate ce-s într-însa, ce cu Duhul Sfînt ce cu rostul lu David Feciorului Tău ziseşi: "Derep ce împruorară-se limbile şi oamenii învăţîndu-se deşartelor? Înainte stătură împăraţii pămîntului şi judeaţele adunără-se depreună spre Domnul şi spre Hristosul Lui." 
{16} Adunară-se amu de-adevăr în cetatea aceasta spre Sfîntul Feciorul Tău, Isus, cela ce unse Irod şi Pontianul Pilat cu limbile şi cu oamenii izraili să facă şi cîte mîna Ta şi sveatul Tău ainte zise să fie. Şi acmu, Doamne, caută spre contenirea lor şi şerbilor Tăi cu cutezare tuturor să grăiască cuvîntul Tău, cînd mîna Ta veri întinde spre vindecare. Şi seamne şi ciude a fi în numele Sfîntului Feciorului Tău, Isus." Şi deaca se rugară, legănă-se locul iuo era adunaţi şi se împlură toţi de Duhul Sfînt. Şi grăiia toţi cuvîntul lu Dumnezeu cu cutezare. Gloata ceaea ce crezură era întru o inimă şi întru un suflet şi avuţia - una. Şi nece unul de avutul său ceva nu grăiia: "Că al mieu iaste." Ce era lor toţ depreună şi cu mai mare silă mărturie de apostoli învieriei Domnului Isus. Şi bunătate mare - prespre toţi ei. Că nu era mişel nece unul întru ei. Şi cîţi domni 
{17} de sate sau case avea, vindea-le şi aducea preţurele vîndutelor, de le punea lîngă picioarele apostolilor şi împărţiia tuturora căruia de ce-i lipsiia: Iosie cela ce-l meniia Varnava de apostoli, ce iaste spus "fiiul mîngîiariei", levit chiprianin ruda-i, avea un sat şi-l vîndu; aduse preţul şi-l puse înainte la picioarele apostolilor. Bărbat neştine, numele-i Anania, cu Samfira, muiarea sa, vîndură-şi satul şi tăgăduiră den preţ, ştiind şi muiarea lui, şi aduse o parte şi o puse înaintea apostolilor. Zise Pătru: "Ananie, derep ce împlu satana inema ta, a minţi Duhului Sfînt ş-ai tăgăduit den preţul satului? Au nu era al tău şi a vinde într-alt despus era. Deci cum puseşi întru inema ta acesta lucru? Şi nu minţişi oamenilor, ce lu Dumnezeu." Şi deaca auzi Anania cuvintele aceastea, căzu, de muri. Şi fu frică mare spre toţi ce auziră aceastea. Sculară-se junii, de aduseră el 
{18} şi-l scoaseră, de-l îngrupară. Şi fu pînă la al treilea ceas şi muiarea lui nu ştiia ce fu, întră şi răspunse cătră ea Pătru: "Spune-mi s-aţi dat satul într-atîta!" Ea zise: "Adevăr, într-atîta." Pătru zise cătr-însa: "Ce cumu vă grăit a ispiti Duhul Domnului?! Aceastea - picioarele acelora ce îngrupară bărbatul tău; lîngă uşe scoate-te-vor!" Căzu aciiaş la picioarele lui şi muri. Întrară junii şi aflară-o moartă şi o scoaseră, de o îngrupară ea lîngă bărbatul ei. Şi fu frică mare prespre toate besearecile şi spre toţi ce auziia aceastea. Cu mîinile apostolilor fură seamne şi ciude întru oameni multe. Şi era întru un suflet toţi în tinda lu Solomon. E de alţii nimeane nu se cuteza să se apropie de ei, ce-i măriia ei. Oameni şi mai vîrtosu se adăugea, crezînd Domnului: mulţime de bărbaţi şi muieri, cum în răspîntiile lor purta lîngezii, punea-i pren aşternute şi în pature, 
{19} cum viend Pătru încăi cu umbra să umbrească vre unul de ei. Şi se adunară mulţime de ei den prejurul cetăţilor, întru Ierusalim, aducînd lîngezii şi ceia ce chinuia cu duhure necurate. Şi-i vindeca toţi. Sculă-se întîiul preut şi toţi cine era cunusul întru eresul saducheilor şi se împlură de zavisti. Şi-şi puseră mîinile spre apostoli şi-i puseră ei întru pază împreună. E îngerul Domnului noaptea deşchise uşile temniţei şi-i scoase ei, zise: "Păsaţi, de staţi şi grăiţi oamenilor în besearecă toate graiurile vieţiei aceştiia." Auziră şi întrară după demîneaţă întru besearecă şi învăţa. Vine întîiul preut şi cei ce era cunusul chemară săbor şi bătrînii fiii lu Israil şi tremiseră întru legătoare să-i aducă ei. E slugile mearseră şi nu-i aflară ei în temniţă şi se întoarseră, de spuseră, grăind: "Că amu temniţa 
{20} aflăm încheiată cu toată tăriia şi păzitorii - stînd înaintea uşilor. Şi deşchisem: înlăuntru nece unul nu aflăm. Deaca auziră cuvintele aceastea preuţii şi voivozii beseareciei şi vlădicii nu se precepea de ei ce amu va aceasta să fie. Vine oarecarele de spuseră: "Că bărbaţii ceia ce băgat în temniţă sînt în besearecă stînd şi învaţă oamenii. Atunce mearse voivod cu slugile şi-i aduse nu cu greaţă, că se temea de oameni, să nu-i ucigă cu pietri. Şi deaca-i aduseră, puseră-i întru gloată. Şi-i întrebă ei întîiul preut, grăi: "Dară nu cu oprire oprim voi să nu învăţaţi de numele acesta şi cum amu adecă împlut Ierusalimul cu învăţăturile voastre şi vreţi să plecaţi spre noi sîngele Omului aceluia?" Răspunse Pătru şi apostolii, ziseră: "Lu Dumnezeu se cade mai vîrtos a creade decît oamenilor, Dumnezeul părinţilor noştri rădică Isus, ce Elu voi prinset, cu mîinile şi-L spînzurat spre leamne şi-L uciset. Acela 
{21} Dumnezeul începători şi spăsitori înălţă-L cu dereapta Sa, a da pocaianie lu Israil şi lăsăciune păcatelor. Şi noi - aceluia mărturisitori cu aceastea graiure şi Duhul Sfînt, cela ce dă Dumnezeu celora ce-au crezut Lui." Ei deaca auziră, îmflară-se şi se sfătuiră să-i ucigă.... Sculă-se neştine den gloată fariseiu, ce-i era numele Gamaliil, de leage învăţătoriu cinstit tuturor oamenilor, şi zise afară puţinel apostolilor să păşască. Şi zise cătr-înşii: "Bărbaţi izrailteani, luaţi-vă aminte de oamenii aceştea ce vreţi să faceţi! Că ainte de aceastea zile sculă-se Tevda, grăiia a fi ceva în sine şi de el lipiră-se număr de bărbaţi ca pînă patru sute. Ce el ucis fu şi toţi crezură lui i zidiră şi fură întru nemică. După aceaea sculă-se Iuda galileanul întru zilele Scrieriei. Şi întoarse mulţi oameni pre urma sa. Şi acela peri şi toţi cîţi ascultară el 
{22} răsipiră-se. Şi acmu grăiesc voao: Delungaţi-vă de oamenii aceştea şi-i lăsaţi ei: Că să fure sfeat de om sau lucru, acesta sparge-se-va; iară să iaste de la Dumnezeu, nu-l puteţi sparge. Doară cumva spre Dumnezeu luptători afla-vă-vreaţi?" Crezură lui şi chemară apostolii, de-i bătură ei; şi conteniră, să nu grăiască de numele lu Isus. Deci-i dezlegară ei. Ei mergea, bucurîndu-se de la faţa zborului, că după numele Domnului Isus spodobiră-se fără-cinste a priimi în toate zilele în beseareci. Şi pren case nu înceta învăţînd şi dulce-vestind Isus Hristos. În zilele acealea înmulţindu-se apostolii, fu murguire grecilor spre evrei, derept ce văduole lor dodeise-lă prespre toate zilele întru slujbe. Şi chemară amu doisprăzeace mulţimea ucenicilor, ziseră: "Nu iaste ogoadă noao a lăsa cuvîntul lu Dumnezeu a sluji measelor. Ce socotiţi amu fraţi şapte, bărbaţi dentru noi, mărturisiţi şi împluţi de Duhul 
{23} Sfînt şi de preamîndrie, de să-i punem spre slujba aceasta. E noi întru rugăciuni şi întru slujba să aşteptăm." Şi pre ugoadă fu cuvîntul între toate gloatele. Şi aleaseră Stefan, bărbat împlut de credinţă şi de Duhul Sfînt, şi Filip şi Prohor şi Nicanor şi Timona şi Parmena şi Nicolae, venitul antiohiesc, cei ce puseră înaintea apostolilor şi se rugară deci-ş puseră mîinile spr-inşii. Şi cuvîntul lu Dumnezeu creştea şi se înmulţia număr de ucenici întru Ierusalim foarte. Şi multă gloată de preuţi asculta de credinţă. Stefan era împlut de credinţă şi de sile, făcea seamne şi ciude mari întru oameni. Şi se sculară oarecarei de gloata ceaea ce se grăiaşte "livertinsca" şi "alexandreasca" şi ceia den Chilichia şi den Asia, întrebîndu-se cu Stefan. Şi nu putea împrotivă să stea, în preamîndrie şi Duhului, carele grăiia. Atunce scoaseră-l bărbaţii, ziseră: 
{24} "C-am auzit el grăind graiure de hulă spre Moisi şi spre Dumnezeu!" Şi se rădicară oamenii şi bătrînii şi cărtularii, stătură, de apucară el şi-l duseră în gloată. Puseră mărturie mincinoasă, grăiră: "Că omul acesta nu-ş opreaşte cu graiure hule grăind spre locul sfînt acesta şi spre leage. Auzit-am amu el grăind că Isus Nazareaninul va sparge locul acesta şi va schimba năravurile ce-au dat noao Moisi." Şi căutară spr-insul toţi şezătorii dentru gloată şi văzură faţa lui ca faţa de înger. Şi zise întîiul preut: "Au doară sînt acealea aşa?" El zise: "Bărbaţi, fraţi şi părinţi, ascultaţi! Dumnezeul slăvit ivi-se părintelui nostru, Avraam, fiind Între-Rîure ainte, pînă nu se mutase el întru Haraan. Şi zise cătr-însul: "Ieş den ţara ta şi den ruda ta şi vino în pămîntul acesta, ce să-ţi arăt!" Atunce ieşi den ţara haldeilor şi se mută în 
{25}Haran. Şi de acolo, după moartea tătîni-său, mută-se el întru aceasta ţeară ce spr-insa voi acmu vieţi. Şi nu deade lui urmire într-însa nece o urmă de picior; şi jură-i să o dea lui în ţinutul ei şi semenţiei lui după el, neavînd el fecior. Grăi aşa Dumnezeu: "Că va fi sămînţa lui venită în ţara striină şi vor robi ei şi le vor face rău patru sute de ani. Şi limbiei aceiia ce lucra judeca-i voi eu - zice Dumnezeu - şi după aceaea ieşiră şi mă vor sluji spre locul acesta." Şi deade lui leage tăietură. Şi aşa născu Isaac şi tăie el întru a opta zi. Şi Isaac - Iacov, doisprăzeace patriarşi. Şi patriarşii rîvniră lu Iosif, vîndură el întru Eghipet. Şi era Dumnezeu cunusul: luo-l el den toate scîrbele lui şi-i deade lui dulceaţă şi preamîndrie înaintea lu Faraon Eghipetului. Şi puse el împăratul purtători 
{26} spre eghipteani şi spre toată casa lui. Şi vine foamete spre toată ţara Eghipetului şi Hanaanului şi scîrbă mare. Şi nu aflară saţiu părinţii noştri. Auzi Iacov că iaste grîu întru Eghipet, tremise părinţii noştri întîi şi a doara, cunoscut fu Iosif de fraţii lui şi aiave fu lu Faraon - ruda lu Iosif. Tremise Iosif, de chemă tată-său, Iacov, şi toată ruda, 75 de suflete. Şi deştinse Iacov întru Eghipet; şi sfîrşi-se însuşi, şi părinţii noştri. Şi duş fură întru Sihem şi-i puseră întru mormîntul ce cumpără Avraam de la feciorii lu Emor întru Sihem, cu preţ de argint. Şi ca se împlu vreamea jurămîntului ce-i jură lui Dumnezeul lu Avraam, crescură oamenii şi se înmulţiră întru Eghipet, pînă stătu alt împărat, ce nu ştiia Iosif. Acela cugetă în ruda noastră să răiască părinţii noştri 
{27} şi să omorască tinerii lor şi să nu fie vii. Întru vreamea aceaea, ce născu Moisi şi era bun lu Dumnezeu. Şi hrănit fu în trei luni în casa tătîni-său şi lepădat fu el; luo-l fata lu Faraon şi-l hrăni el întru fiiu. Şi învăţat fu Moisi toată preamîndriia Eghipetului; era silnic în cuvînt şi întru lucrure. Şi deaca se împlu lui vreamea de 40 de ani, ieşi spre inema lui să cerceteaze fraţii săi, fiii lu Izrail. Şi văzu unul io-l obidiia; şi-i ajută şi feace izbîndă obiditului, ucise eghipteaninul. Că cugetă a înţeleage fraţilor săi că Dumnezeu cu mîna lui da-va lor mîntuire; ei nu înţeleaseră. Şi întru demîneaţă zio ivi-se lor io se pîrîia; şi-i trăgea ei întru împăcare. Zise: "Bărbaţi, fraţi vă seţi voi: derep ce vă obidiţi?" E cela ce-şi obidiia vecinul împense-l şi-i grăi: "Cine te puse jude sau judecătoriu spre noi? Au doară 
{28} veri tu să mă ucizi, cum uciseşi aseară eghipteaninul?" Şi fugi amu Moisi de acealea cuvinte şi fu venit el în ţara Madiamului, io născu doi fii. Şi împlundu-se 40 de ani, ivi-se lui întru pustiia codrul Sinaiei îngerul Domnului întru văpaie de foc în rug. Moise văzu şi se mira vederiei ei. Apropiindu-se el a înţeleage, fu glasul Domnului cătră el: "Eu sînt Domnul părinţilor tăi, Dumnezeul lu Avraam şi Dumnezeul lu Isaac şi Dumnezeul lu Iacov!" Cutremurat fu Moisi şi nu cuteza previ. Zise lui Domnul: "Dezleagă-ţi zgarburele picioarelor tale, că locul cela ce spre el stai pămîntul sfînt iaste. Văzuiu, văzuiu răirea oamenilor miei, celora den Eghipet, şi suspinile lor auzii şi deştinş să-i iau ei. Şi acmu vino şi te voi tremite întru Eghipet." Acela Moisi, ce-l împinseră şi-i ziseră: "Cine 
{29} te puse jude sau judecători", acela-l tremise Dumnezeu jude şi izbăvitoriu, cu mîna îngerului ce se ivi lui în rugă. Acela scoase ei, făcînd ei ciude şi seamne în ţara Eghipetului şi întru Marea Mohorîtă şi în pustie 40 de ani. Acela e Moisi ce zise fiilor lu Israil: "Proroc voao va rădica Dumnezeul vostru dentru fraţii voştri ca şi mine. De acela să ascultaţi, acela iaste cela ce-au fost în besearecă în pustie şi cu îngerul au grăit în codrul Sinaiei, şi părinţilor voştri. Cela ce luo cuvînt viu să dea noao. Ce el nu vrură părinţii noştri să-l asculte, ce se lepădară şi se întoarseră cu inimile sale în Eghipet. Ziseră lu Aaron: "Fă noao dumnezei, cei ce nainte mearge-vor înaintea noastră. Moisi amu, acela ce scoase noi den ţara Eghipetului, nu ştim ce fu lui." Şi viţel feaceră în zilele acealea şi rădicară 
{30} jărtvă idolului. Şi se veseliia întru lucrul mîinilor sale. Întoarse ei Dumnezeu şi-i pridădi ei a sluji voinicii ceriului, ca scrie în cartea prorocului: "Doară jungheare şi jărtve aduset mie 40 de ani în pustie, casa lu Israil? Şi priimit crovul lu Moloh şi steaoa dumnezeului vostru, Remfana, obrazele ce feacem a vă închina lor. Muta-vă-voi mai departe decît în Vavilon. Umbră mărturie era părinţilor noştri întru pustie, cum porînci şi grăi lu Moisi să facă ea după chip ce văzuş, ceaea ce-ş duseră şi priimiră părinţii noştri cu Isus Naviin, întru ţinerea limbilor, cealea ce împense Dumnezeu de la faţa părinţilor noştri, pînă în zilele lu David, cela ce află bunătate înaintea lu Dumnezeu. Şi cerşu să afle mutare Dumnezeului lu Iacov. Solomon 
{31} amu zidi lui casă. Ce susul nu e întru beseareci fapte de mîini. Cum prorocul grăiaşte: "Ceriul iaste-mi scaun e pămîntul - podnojie picioarelor meale." "Care casă zidiţi Mie - grăi Domnu - sau ce locu e răpaosul Mieu? Au nu mîinile Meale feaceră aceastea toate? Iuţi-voi şi alţii şi netăiate inimi şi urechi, voi pururea Duhu Sfînt protiviţi-vă. Ca şi părinţii voştri, aşa şi voi. Carele de proroci nu goniră părinţii voştri şi-i uciset ceia ce-au vestit venitul dereptului. Celuia ce şi voi acmu pridăditori şi ucigători seţi, cei ce priimit leagea porînciteei îngerului, şi nu o păzit." Şi ceia ce auziră aceastea despica-se cu inimile şi scîrşniia cu dinţii spr-insul. E acesta, plin de Duhul Sfînt, căută spre ceriu şi văzu slava lu Dumnezeu şi Isus stînd de-a derepta lu Dumnezeu. Şi zise: "Adecă văz ceriul 
{32} deşchis şi Fiiul omenesc stînd de-a derepta lu Dumnezeu." Ei strigară cu glas mare, astupa-ş urechile sale şi se porniră întru un suflet spr-insul şi-l scoaseră afară den cetate şi cu pietri-l ucidea şi mărturii-ş puseră veşmintele lîngă picioarele judelui cela ce-l chema Savel. Şi cu pietri ucidea pre Stefan; ruga-se şi grăiia: "Doamne, Isus, priimeaşte duhul mieu!" Şi-ş plecă genuchele, strigă cu glas mare: "Doamne, nu pune lor păcatul acesta!" Şi aşa zise, deaci adurmi. ... Savel era cela ce vrea uciderei lui. Fu atunce într-aceaia zi gonire mare spre beseareci în Ierusalim. Şi toţi amu răsfirară-se pren laturile iudeilor şi samariilor, numai apostolii nu se răsfirară. Şi aduseră Stefan bărbaţii dulci-govitorii şi feaceră plîngere mare spre el. E Savel amu o scîrbiia beseareca şi întra pren case de 
{33} prindea bărbaţi şi muieri şi-i băga în temniţă. Ei amu răsfirară-se, trecea dulce-vestind cuvîntul. Filip amu deştinse întru cetatea de Samaria şi propoveduiia lor Hristos. Şi-l lua aminte gloatele, graiurile lu Filip, întru suflet, auzind şi învăţînd seamnele ce făcea. Mulţi de ceia ce avea duhure necurate striga cu glas mare şi ieşiia dentru ei; mulţi răslăbiţi şi şcopi vendecară-se. Şi fu bucurie mare în cetatea aceaea. Şi un bărbat, numele-i Simon, era ainte în cetate, vrăjînd. Şi se mira limba samariască în sine oarece a fi mare, ce elu-l socotiia de la mic pînă la mare, grăind: "Acesta iaste sila lu Dumnezeu ceaea mare." Şi socotiia el derep ce în multă vreame cu vrăji minuna ei. E deaca crezură lui Filip, cela ce binevestia de împărăţiia lu Dumnezeu şi numele lu Isus Hristos, boteza-se bărbaţi şi muieri. Simon acela 
{34} încă crezu şi se boteză. Era lăcuind la Filip, vedea sile şi seamne şi se mira. Auziră ceia ce era întru Ierusalim apostoli c-au priimit Samaria cuvîntul lu Dumnezeu şi tremiseră cătr-înşii Pătru şi Ioan, cei ce deştinseră. Şi se rugară de ei cum să priimească Duh Sfînt, că nu era spre nece unul căzut, numai ce era botezaţi în numele lu Isus Hristos. Atunce-ş puseră mîinile pr-inşii şi priimiră Duh Sfînt. Văzu Simon că punerea mîinilor apostolilor dă-se Duhul Sfînt, aduse lor avuţie, grăi: "Daţi şi mie putearea aceasta, cum spre carele voiu pune mîinile să priimească Duh Sfînt." E Pătru zise cătr-însul: "Argintul tău cu tine să fie în perire! Au părutu-ţe-au că darul lu Dumnezeu cu argint a-l cîştiga? N-ai tu parte, nece soarte în cuvintele aceastea. Că amu inima ta nu iaste dereaptă înaintea lu Dumnezeu. 
{35} Pocăiaşte-te amu de răul tău acesta şi te roagă lu Dumnezeu, doară ţi se vor lăsa gîndurile inimiei tale, că întru fiiare amară şi cu legături nedereapte văzu-te că eşti." Răspunse Simon şi zise: "Rugaţi-vă şi voi de mine cătră Dumnezeu, cum să nu nemică să vie spre mine de acealea ce ziset." Ei amu deaca mărturisiră şi grăiră cuvîntul Domnului, întoarseră-se în Ierusalim; a mulţi şi tuturora samareaneanilor dulce-vestiia. ... Îngerul Domnului grăi cătră Filip, zise: "Scoală şi pasă spre amiazăzi, pre calea ceaea ce deştinge den Ierusalim întru Gaza. Şi acela iaste pustiiu. Sculă-se, de mearse şi adecă un bărbat sărăcin silnic, famănul Candachiei, împărăteasa sărăcinilor, ce era spre toate Gazele acealea. Şi venise a se închina întru Ierusalim, deaci era întorcîndu-se. Şi şedea în căruţa sa, de cetiia Prorocul Isaia. Şi zise Duhul lu Filip: 
{36} "Apropie-te şi te lipeaşte de căruţa aceasta! Curse Filip şi auziia-l cetind Prorocul Isaia şi zise: "Înţelegi amu ce ceteşti?" E el zise: "Cum să pociu înţeleage, să nu mă neştine năstăvire?" Rugă Filip şi se sui, şedea cunusul e cuvintele Scripturilor ce cetiia era aceastea: "Ca o oaie spre jungheare purtă-se şi ca mielul, înaintea tunzătoriului, fără glas, aşa nu-ş deşchidea rostul său întru smearenia sa. Şi judeţul lui luo-se şi sămînţa lui cine va spune? Că lua-se-va den pămînt viaţa lui." Răspunse famănul lu Filip şi zise: "Rogu-ţi-mă, de cine prorocul grăiaşte aceastea? De sine au de altul oarecarele?" Deşchise-ş Filip rostul său şi începu den cartea aceasta dulce a vesti lui de Isus. Şi ca mergea pre cale, sosiră la o apă. Şi zise famănul lu Filip: "Adecă apă. Şi cine m-ară mine apăra a nu mă 
{37} boteza?" Grăi Filip: "Să crezi cu toată inima, vreamea-ţi iaste!" Răspunse famănul şi zise: "Crez cu toată inima mea în Fiiul lu Dumnezeu, cela ce iaste Isus Hristos." Şi zise să stea căruţa. Şi deştinseră amîndoi într-apă, Filip şi famănul; şi-l boteză el. Şi deaca ieşiră dentr-apă, Duhul Sfînt răpi Filip. Şi de-aciia nu-l văzu el famănul şi se ducea pre calea sa bucurîndu-se. ... Filip află-se întru Azotea, îmbla şi dulce-vestiia cetăţilor tuturor, pînă cînd vine el întru Chesariia. E Savel încăşi sufla cu laudă şi cu ucidere spre ucenicii Domnului. Şi se apropie cătră întîiul preut şi cerşu de la el carte întru Damasc, către zborure, cum s-ară afla vreunii pre cale, fie bărbaţi, fie muieri, legaţi să-i aducă întru Ierusalim. Şi ca era mergînd el a 
{38} se apropia cătră Damasc, de năprasnă streluci-l lumină den ceriu şi căzu spre pămînt. Auzi glas grăind lui şi zise: "Savle, Savle, ce mă goneşti?" Şi zise: "Cine eşti, Doamne?" E Domnul zise: "Eu sînt Isus Nazareaninul, cela ce tu mă goneşti." E el întru spămîntare cutremurîndu-se, zise: "Ce-m veri face, Doamne?" Şi zise Domnul: "Scoală-te şi pasă în cetate şi zice-ţi-se-va ce va cădea să faci!" E bărbaţii ceia ce mergea cunusul, sta ciudindu-se, auziia amu glasul, nimea nu-l vedea. Sculă-se Savel den pămînt, deşchise-ş ochii lui, nemică nu văzu. Purta-l de mînă, duseră-l în Damasc şi era în trei zile nu vedea şi nece mîncă, nece bău. Era neştine ucenic în Damasc, numele-i Anania, şi zise cătră el Domnul, întru vedeare: "Ananie!" E el zise: "Adecă eu, Doamne!" Domnul zise cătră el: "Scoală-te, de pasă pre uliţa ce se zice "De-a dereapta" şi caută în casa 
{39} Iudei Savel numele-i, Tarseanin. Şi acela amu rugăciuni face." Şi văzu întru vedeare bărbatul ce era numele Anania. Şi să meargă a pune mîinile spre îns, ca să vază. Răspunse Anania: "Doamne, auzit-am de mulţi bărbatul acela cît rău feace sfinţilor tăi întru Ierusalim. Şi cicea are despus de la arhierei să leage toţi cîţi vor pomeni numele tău." Zise cătră el Domnul: "Pasă, că vas alesu-mi iaste acesta şi va purta numele mieu prentre limbi şi prentre împăraţi şi fiilor lu Israil. Eu amu spune-voi lui cîte se cad lui derept numele mieu a chinui." Mearse Anania şi întră în casă şi-ş puse mîinile spr-insul, zise: "Savle frate, Domnulu mă tremease, cela ce se ivi ţie pre calea ce mergeai, cum să vezi şi să te împli de Duhul Sfînt." Şi aciiaş căzură 
{40} de pre ochii lui ca neşte solzi, văzu şi se sculă, de se boteză. Şi priimi hrană, de se întări. ... Fu amu Savel cu ceia ce era în Damasc ucenici, în neşchite zile. Şi aciiaş în gloata lor spunea Hristos, că acesta iaste Fiiul lu Dumnezeu. Mirară-se toţi ceia ce auziia şi grăiia: "De nu acesta iaste cela ce spărgea besearecile în Ierusalim, ceia ce meniia numele acesta, şi acicea spre aceaea vine, cum legaţi să aducă aceia cătră arhierei?" E Savel întăriia-se şi turbura iudeii ceia ce era întru Damasc; preapîrîia că acesta iaste Hristos. Şi deaca se împlură zilele pînă la voie, sfătuiră-se iudeii să ucigă el. Şi ştiu Savel sfeatul lor. Ei strejuiia poarta zioa şi noaptea, cum acela să-l ucigă. E el luară-l ucenicii noaptea şi-l spînzurară pre păreatele cetăţii întru o coşniţă. Şi vine Savel în Ierusalim şi acira să se 
{41} lipească ucenicilor. Şi toţi se temea de el, nu credea că iaste ucenic. E Varnava priimi el şi-l aduse cătră apostoli şi spuse lor cum pre cale văzu Domnul şi cum grăi lui şi cum întră în Damasc, cuteza de numele lu Isus. Şi era cunuşii în Ierusalim şi îndrăzniia de numele Domnului Isus, grăiia şi se întreba cu elinii; e ei începură spre el să-l ucigă. Înţeleaseră fraţii şi-l duseră el în Chesaria şi-l lăsară întru Tars. E besearecile amu pren toţi iudeii şi galileanii şi samareanii avea pace, zidindu-se şi îmblînd în frica Domnului şi cu mîngîiarea Sfîntului Duh mulţiia-se. ... Fu Pătru cercetînd toţi a deştinge cătră sfinţii ce via în Lida. Şi află aciia om neştine în nume Enea, de opt ani zăcînd în pat, era slăbit. Şi zise lui Pătru: "Enea, vendecă-te Isus Hristos. ... 
{42} Scoală-te şi te întinde!" Şi aciiaşi se sculă şi-l văzură toţi ce via în Lida şi întru Asaronea, ceia ce întoarseră cătră Domnul. E întru Iopea era o uceniţă ce-i era numele Tavita, ce se spune, grăiaşte-se "Căprioară". Aceaea era plină de bune lucrure şi de milostenie ce făcea. Fu în zilele acealea războli-se şi muri, scăldară-o ea şi o puseră întru gorniţă - zice-se casă de sus. Aproape era Lida de Iopia şi ucenicii auziră că Pătru iaste întru ea. Deaci tremiseră cătră el doi bărbaţi şi-l rugară să nu se lenească a veni pînă la dinşii. Sculă-se Pătru şi mearse cunuşii. Şi deaca vine, suiră-l în casă sus şi înaintea lui stătură toate văduole plîngînd şi arăta-şi cămăşile şi veşmintele ce făcuse Dorca (Sîrna), fiind cunusele. Goni-i afară Pătru şi plecă genuchele, de se rugă, şi zise, întoarse cătră trupu-i, zise: "Tavita, 
{43} scoală-te!" E ea deşchise ochii săi şi văzu Pătru. Deaci şezu şi deade ei mîna, de o rădică ea. Chemă sfintele văduo şi o puse ea vie. Ştiut fu pren toată Iopia şi mulţi crezură în Domnul. ... Fu în zilele pînă la voie el, lăcuind el întru Iopia la neştine Simon bătuşariul. E un bărbat ce era în Chesaria, numele-i Cornilie, sutaş den gloata ce se cheamă "Talia", dulce-credincios şi se temea de Dumnezeu cu toată casa sa. Şi făcea milostenie a mulţi oameni şi se ruga lu Dumnezeu pururea. Văzu întru vedeare aiave ca-n al noolea ceas de zi îngerul Domnului; deştinse cătră el şi zise lui: "Cornilie", e el căută spr-ins şi înfricat fu, zice: "Ce iaste, Doamne?" Zise lui: "Rugăciunile tale şi milostenia ta ieşiră spre pomeană înaintea lu Dumnezeu. Şi acmu tremeate întru Iopia neşte bărbaţi şi cheamă Simon, cela 
{44} ce se zice Pătru, că cela lăcuiaşte la un om ce-l cheamă Simon bătuşariul, ce a lui casă iaste lîngă mare". Şi ca se duse îngerul ce grăiia lu Cornilie, chemă doi şerbi ai săi şi un voinic dulce-cinstit de slujitorii lui. Şi spuse lor tot; deaci tremise ei întru Iopia. Întru demîneaţa, mergînd ei pre cale şi apropiindu-se de cetate, sui-se Pătru în gorniţă a se ruga într-al şaselea ceas de zi. Fu-i foame şi vrea să guste. Gătindu-se, aciia căzu spre el spaimă şi văzu ceriul deşchis şi deştingîndu-se spr-ins ca un vas de pînză mare de patru laturi legat şi jos spînzurînd spre pămînt. Întru el era de toate în-patru-picioare ale pămîntului: şi fieri şi gadine şi pasări cereşti. Şi fu glas cătr-îns: "Scoală, Petre, de junghe şi mănîncă!" Pătru zise: "Nece cu un chip, Doamne! Că necedinioară n-am mîncat spurcat 
{45} şi necurat!" Şi glas iară fu cătră el a doora: "Ce-au Dumnezeu curăţit e tu nu spurca!" Aceaea fu de trei ori. Şi iară luo-se vasul în ceriu. ... Şi ca se mira întru sine Petr, ce va să fie acea vedeare ce văzu, şi adecă bărbaţii ceia tremişii de Cornilie întrebară şi ştiură casa lu Simon şi stătură înaintea porţilor, glăsiră şi întrebară: "Simon ce se zice Petr aciia sălăşuiaşte?" E Pătru, cugetînd de vedeare ce văzu, zise lui Duhul: "Adecă trei bărbaţi cer tine. Ce te scoală, de pasă cătr-înşii şi nemică-i judeca, că eu i-am tremis ei! Deştinse Pătru cătră bărbaţii ceia tremişii de la Cornilie şi zise cătră ei: "Adecă eu sînt cela ce ceareţi." Ei ziseră: "Ce iaste bună, ce derept ea aţi venit." Ei ziseră: "Cornilie sutaşul, ce iaste bărbat derept şi se teame de Dumnezeu, mărturisit de toată 
{46} limba iudeilor, grăitu-i fu lui de îngerul Sfînt să te cheame în casa sa şi să auză graiure de la tine." Şi-i chemă, de-i uspătă. E demîneaţa Pătru ieşi cunuşii. Şi unii dentru ei ce era dentru Iopia mearseră cunusul. Şi demîneaţa întra întru Chesaria. E Cornilie era aşteptînd ei, chemase şi rudele sale şi soţii ceia iubiţii. Şi ca fu a întra Pătru, timpină-l Cornilie, căzu la picioarele lui şi se închină. E Pătru-l rădică şi-i zise: "Scoală, că şi eu om sînt!" Şi cunusul beseduind întră. Şi află adunaţi şi zise cătră ei: "Voi ştiţi că nu iaste frumos a bărbat iudeanin a se lipi sau a îmbla cătră cela ce e de altă sămînţă. Şi mie Dumnezeu arătă că nu e nece unul spurcat sau a grăi că e necurat omul. Deci fără de toată părearea 
{47} venii chemat. Întrebu-vă amu: cu care cuvînt tremiset după mine?" E Cornilie zise: "De a patra zi pînă în acest ceas era postindu-mă şi într-al noolea ceas ruga-mă întru casa mea: şi adecă un bărbat, stînd înaintea mea întru veşminte luminate; şi zise: "Cornilie, auzită fu rugăciunea ta şi milostenia ta pomeni-se înaintea lu Dumnezeu. Tremeate amu întru Iopia şi cheamă Simon, ce se zice Petr, că acela lăcuiaşte în casa lu Simon bătuşariul, aproape de mare, cela ce de va veni grăi-ţ-va ţie." Şi aciiaş amu tremiş la tine e tu amu bine-ai fapt c-ai venit. Acmu amu toţi noi între Dumnezeu vrem cum să auzim toate cealea ce-s zise ţie de la Dumnezeu." ... Deşchise Pătru rostul şi zise: "După de-adevăr înţeleg că nu în făţărie caută Dumnezeu, 
{48} ce în toate limbile ce se tem de Dumnezeu; şi lucrează dereptate: priimite lui sînt şi cuvîntul cela ce tremise fiilor lui Izrail binevestesc pace cu Isus Hristos: acela iaste tuturor Domn. Şi voi ştiţi graiul cela ce-au fost prentru toţi iudeii început den Galilei, după botejunea ceaea ce spunea io Isus cela den Nazaret cumu-l pomăzui el Dumnezeu cu Duhul Sfînt şi cu silă, cela ce vine dulce mărturisind şi vindecînd toţi silnicii de diavolul. Şi nu e mărturisitori tuturor, ce feace în laturea iudeilor şi în Ierusalim. Ce elu-l uciseră spînzurat spre leamne. Acesta Dumnezeu-l rădică a treia zi; şi deade lui aiavea a fi nu tuturor oamenilor, ce mărturiilor de ainte ce e zis de la Dumnezeu noao, ce cunusul am mîncat şi băut-am cunusul după învisul lui den moarte. 
{49} Şi zise noao să spunem oamenilor şi să mărturisim că acela iaste menit de Dumnezeu a judeca morţilor şi viilor. De acesta toţi prorocii mărturisesc lăsăciunea păcatelor a priimi cu numele lui toţi cei ce vor creade întru el. Încă şi era grăind Pătru graiurele aceastea e Duhul Sînt căzu spre toţi cine auziia cuvîntul. Şi se spămîntară ceia dentru obrezanie credincioşii, cîţi venise cu Pătru, ca şi la limbi darul Duhului Sfînt vărsă-se. Auziia amu ei grăind limbi şi măriia Dumnezeu. Atunce răspunse Pătru: "Au doară cu apă potu-i opri cineva ce să nu se boteaze aceştea, ce Duhul Sfînt luară ca şi noi?" Zise lor să se boteaze în numele Domnului. Atunce rugară el să fie cîteva zile. Auziră apostolii şi fraţii carii era întru iudei că şi limbile 
{50} priimiră cuvîntul lu Dumnezeu. Şi cînd ieşi Petr întru Ierusalim preapîrîia-se cunuşii ceia ce den obrezanie, grăiia: "Că cătră bărbaţi neobrezuiţi nu avăm a întra şi să mîncăm cunuşii!" Începu Pătru, spuse lor pre rînd, grăi: "Eu era în cetatea Iopiei rugîndu-mă. Şi văzui întru ducere vedeare deştingînd: un vas ca o pînză mare, de patru părţi spînzurată den ceriu; şi vine pînă la mine. Întru ea căutai, socotiiu şi văzui ceale cu patru picioare şi fierile pămîntului şi gadinele şi pasările ceriului. Şi auzii glas grăind cătră mine: "Scoală, Petre, de junghe şi mănîncă!" Şi ziş: "Nece într-un chip, Doamne, că în rostul mieu tot necuratul şi spurcatul necedinioară n-au întrat!" Şi răspunse-mi glas a doara den ceri 
{51} grăind: "Ce-au Dumnezeu curăţit e tu nu spurca!" Aceasta fu de trei ori. Şi iară luară-se toate în ceri. ... Şi adecă trei bărbaţi stătură înaintea caseei ce era eu, tremişi de Cornilie la mine. Şi zise-mi Duhul Sfînt: "Să mergi cunuşii şi nemica-i judeca!" Deaci mearseră cu mine şase fraţi de-aceştea şi întrăm în casa acelui bărbat. Şi spuse noao cum-au văzut îngerul în casa sa stînd şi au zis lui: "Tremite întru Iopia neşte bărbaţi şi cheamă Simon, ce-l cheamă Pătru, şi zice-ţ va graiure cătră tine, cealea ce întru eale spăsi-te-veri şi toată casa ta." Şi cînd începui a grăi, năpădi Duhul Sfînt spre ei ca şi spre noi întru început. Şi pomenii graiul Domnului cum zice: "Ioan amu boteză cu apă e voi boteza-vă-vreţi cu Duhul Sfînt." Deaci amu să seamene darul ce deade lor Dumnezeu ca şi noao, 
{52} credincioşilor întru Domnul Isus Hristos. E eu ce puternicu-s să apăr Dumnezeu?" Auziră ei acealea, deci tăcură şi slăviia Dumnezeu, grăind: "Că şi limbilor deade Dumnezeu pocăinţă întru viaţă." Unii amu răsfiraţi fură derept scîrbi ce fură între Stefan şi vineră pînă la Finichia (Filichia) şi în Chipra şi Antiohia. Şi nimunui nu grăiră cuvîntul, numai iudeilor. Era unii dentru ei bărbaţi den Chipra şi den Chirinia şi întrară întru Antiohia, grăiia cătră elini, dulce-vestiia Domnul Isus. Şi era mîna Domnului cunuşii; multă seamă crezură, întoarseră-se cătră Domnul. Ce auzit fu cuvîntul întru urechile besearecilor den Ierusalim de ei. Şi tremeaseră Varnava, să treacă pînă la Antiohia, ce vine şi văzu dulce-data lu Dumnezeu, bucurară-se şi se mîngîiară lîngă răspunsul inimiei răbdare de Domnul. Că era bărbat dulce 
{53} şi împlut de Duhul Sfînt şi de credinţă. Şi se adauseră nărodure destule Domnului. Ieşi în Tars Varnava, să caute Savel, şi-l află el; aduse-l  (aduse-n) întru Antiohia, ce fu lor întru an întreg, aduna-se în besearecă şi învăţa nărod mult. Ce meniţii de ainte întru Antiohia - "ucenici botezaţi". Dentr-acealea zile deştinseră den Ierusalim proroci întru Antiohia. Sculă-se unul d-inşii, numele-i Agav, semnă cu Duhul foamete mare ce vrea să fie prespre toată lumea: ce şi fu lîngă Clavdie-Chesar. E ucenicii, să vrea avea neştine, zicea fiecăruia d-inşii spre slujbe-i tremeate vietorilor întru iudei, fraţilor. Cealea ce feaceră, tremiseră cătră bătrîni cu mîna Varnaveei şi a lu Savel. ... Întru de-acealea vremi rădică-ş Irod-Împărat mîinile, 
{54} să răiască vreunul de ceia den besearecă. Ucise Iacov, fratele lu Ioan, cu spata. Şi văzu că pre ogoadă iaste iudeilor, adause: prinse şi Pătru - era în "zilele de azimite" că prinseră-l, băgară-l în temniţă, deaderă-lu (dearerălru-l) a patru voinici în patru zile să păzească el; vrea după Paşti să-l scoaţă oamenilor. Şi amu Pătru-l străjuiia în temniţă; rugăciuni era în prileju de ceia den besearecă făcînd cătră Dumnezeu derept el. Ce cînd vrea să-l scoaţă el Irod, în noaptea aceaea era Pătru durmind între doi voinici, legat cu cîte doao funi de fier. Păzitorii înaintea uşiei strejuiia temniţa. Adecă îngerul Domnului vine şi lumină răsări în casă. Bătu în coastele lu Pătru, rădică-l el, grăi: "Scoală-te curînd!" Şi căzură lui funile de fier den mîini. Zise îngerul cătr-însul: "Încinge-te şi stăi în talpele tale!" 
{55} Şi făcu aşa. Şi grăi lui: "Îmbracă-te în veşmintele tale şi vino pre urmă-mi!" Şi ieşi pre urmă-i mergînd lui şi nu ştiia că de-adevăr iaste fiind de înger: părea-i că în somn veade. Ce trecură întîia straje şi a doua, vineră întru poarta de fier, purtîndu-l pren cetate: aceaea de sineşi se deşchise lor şi ieşiră, trecură pre uliţă şi aciiaşi se duse îngerul de la el. Şi Pătru se pomeni întru sine, zise: "Acmu ştiu amu cu de-adevăr că tremise Domnul îngerul său şi mă luo den mîinile lu Irod şi de toată aşteptarea oamenilor iudeeşti." ... Socotiia să vine în casa Marineei, muma lu Ioan ce se zicea Marco, io era mulţi adunaţi şi se ruga. Ce bătu Pătru în poartă de-afară. Apropie-se o şarbă să auză, numele-i Rodi, şi cunoscu glasul lu Pătru; de bucurie nu deşchise poarta, ce curse, de spuse: 
{56} "Pătru stă înaintea porţiei!" E ei ziseră cătr-însa: "Turbat-ai?!" E ea şi se întăriia că aşa va fi. Unii grăiră: "Îngerul iaste!" E Pătru şi era bătînd. Ce deşchiseră, văzură el şi se spămîntară. El arătă cu mîna, să tacă, deaci spuse lor cum Domnul el den temniţă scoase. Şi zise: "Vestiţi lu Iacov şi fraţilor aceastea!" Şi ieşiră, de se duseră într-alt loc. ... Fu într-aceale zile, era voroavă nu puţină întru voinici ce fu lu Pătru. E Irod cerea el, şi nu-l află, şi strîngea stajnicii, zicea-le să-l aducă. Şi se deştinseră den iudei întru Chesarie. Era Irod mînios spre tireani şi sidoneani. Întru un suflet vineră cătră el, rugară postelnicul împăratului să ceară pace, de să lă fie a se hrăni laturile lor dentru împărăţiia lui. Ce întru o zi nărocită Irod îmbrăcă-se întru un 
{57} văşmînt împărătesc, deci şezu la judecată, grăi cătr-înşii. E gloatele glăsiră: "Glas dumnezeiescu, e nu omenesc!" De năprasnă ucise-l el îngerul Domnului, derep ce nu deade slavă lu Dumnezeu; şi fură viermi şi-l mîncară el şi muri. E cuvîntul lu Dumnezeu crescu şi se înmulţi. Varnava şi Savel întoarseră în Ierusalim, sfîrşind slujba. Luară cunuşii Ioan, ce se zice Marco. Era alţii întru Antiohia fiind, beseareci prorocind şi învăţînd: Varnava şi Simon, ce se zice Nigher, şi Luchie chirianinul, Manail lu Irod, al patrul deregătoriu soţ, şi Savel. Slujind ei Domnului şi postindu-se, zise Duhul Sfînt: "De lucreaze-mi Varnava şi Savel spre lucru ce am chemat ei!" Atunce postiră-se şi se rugară şi rădicară mîinile spre-nşii, tremeaseră-i. Aceia tremiş fură de Duhul Sfînt, deştinseră întru Selevchia; de acolo 
{58} notară în Chipru. Şi fură în Salamina, vestind cuvîntul lu Dumnezeu întru gloatele iudeilor. Avea Ioan slugă. Deci trecură ostrovul pînă la Pafa, aflară un vrăjitoriu, mincinos proroc iudeesc ce lui era numele Vari-Isus, ce era cu antipat Serghie Pavlu, bărbaţi înţelepţi (î.l.d. bărbat înţelept). Aceia chemară Varnava şi Savel, cerea să auză cuvîntul lu Dumnezeu. Protiviia-se lor Elima vîlhva - aşa se spune numele lui - socotiia să răzvrătească antipaţii den credinţă. E Savel, cel ce e şi Pavel, împlu-se de Duhul Sfînt şi căută spr-insul, zise: "O, plinul de tot hicleşugul şi de toate realele, fiiul dracului, vrăjmaşul a toată dereptatea, nu şi-ţi înceţi răzvrătind calea Domnului ceaea dereapta? Şi acmu adecă mîna Domnului - spre tine şi să fii orb, să nu vezi soarele pînă la vreame!" De năprasnă căzu spr-insul untunearec 
{59} întunecat şi deade a pipăi: cerea purtătoriu. Atunce văzură ce fu antipaţii şi crezură, mira-se de-nvăţăturile Domnului. ... Cărară-se den Pafa aceia de la Pavel, vineră în Perghiia Pamfiliei. Ioan împărţi-se d-inşii, întoarse-se în Ierusalim. E ei trecură den Perghiia, vineră întru Antiohia Pisidiischiei. Şi întrară în gloată în zi de sîmbătă, şezură. După cetenii Legiei şi Proroci, tremiseră începătorii zborului cătr-înşii, grăind: "Bărbaţi, fraţi, să iaste cuvînt întru voi de mîngîiare cătră oameni, grăiţi!" Sculă-se Pavel şi feace cu mîna, zise: "Bărbaţi izrailteani şi cei ce vă teameţi de Dumnezeu, auziţi! Dumnezeul oamenilor acestor alease părinţii noştri şi oameni rădică întru venite lor în ţara Eghipetului şi cu braţ înalt scoase ei dentru ea şi pînă 40 de ani-i hrăni în pustie. Şi răsipi 
{60} şapte limbi în ţara hananeilor şi deade lor în dobîndă ţărîle lor şi după aceaea, ca la patru sute şi cincizeci de ani. Deade lor judeaţe pînă la Samoil proroc. Şi de-aciia cerşură împărat şi lă deade lor Dumnezeu Saul, fiiul lu Chis, bărbat de sămînţa lu Veniamin, 40 de ani. Şi trecu el, deci rădică David împărat şi lui zise mărturie: "Aflai David a lu Iesei, bărbat după inema mea, ce va face toată vrearea mea." De aceaea sămînţă Dumnezeu, după făgăduire, rădică lu Izrail Mîntuitoriu Isus, propoveduitul lu Ioan ainte de faţa întratului ce întră el, botejuni pocăinţă tuturor oamenilor izraililor. ... Ce ca-ş sfîrşi io pururea, grăi: "Cine vă pare că sînt? Nu sînt eu, ce adecă cesta ce vine după mine, ce lui nu sînt destoinic să-i dezleg curealele zgarburilor lui!" Bărbaţi, 
{61} fraţi, feciorii rudei lu Avraam, cine seţi voi ce vă teameţi de Dumnezeu, voao cuvînt de spăsenie acesta vă tremease. Ce viitori în Ierusalim şi judeaţele lor amu acesta nu-l cunoscură şi glasul prorocilor ce prespre toate sîmbetele ceătiia ei judecînd sfîrşiră şi nece o vină de moarte nu-i aflară; ce-l cerşură la Pilat, să-l ucigă el, ce ca se sfîrşi toată Scriptura ce era de el, deştinseră-l despre leamne, puseră-l în mormînt. E Dumnezeu-l învise den morţi. Şi se ivi în zile multe, deştingînd cu el den Galilei în Ierusalim ceia ce sînt mărturie lui cătră oameni. Şi noi voao dulce-vestim ce cătră părinţi ne făgăduit fu, că acealea Dumnezeu sfîrşi-le-va feciorilor lor, noao rădică Isus. Ca şi în psalom al doilea scrise: "Fiiul mieu eşti tu, eu astăzi născui-te." E deaca-l învise 
{62} el den morţi, de-aciia acela nu vru a se întoarce în putredire; aşa zise: "Că dau voao preacuviosul David credinciosul." Aşijderea şi într-alt psalom grăiaşte: "Nu deade preacuviosului său să vază putredire." David amu rudei lui sluji cu sfeatul lu Dumnezeu adurmi şi adause cătră părinţii săi a vedea putredire. Iară acesta Dumnezeu-l rădică, nu văzu putredire. La ştire amu să vă fie voao, bărbaţi, fraţi: că acesta voao lăsăciuni păcatelor vă spuse şi tuturor ce den leagea lu Moisi nu putură să derepteaze. De vă vegheaţi amu, să nu vie spre voi zicerea întru proroci: "Vedeţi, nesocotitori, şi miraţi-vă şi sfîrşiţi-vă! Că lucrul ce eu lucrai în zilele voastre ce lui nu avut a creade e neştine ară spune voao." Deaci ieşind den gloata iudeilor, rugară-l limbile şi într-altă sîmbătă să grăiască 
{63} lor graiurele aceastea. Împărţindu-se amu zborul, pre urmă-i mearseră mulţi şi den iudei şi cinstiţii nemearnici lu Pavel şi Varnaveei, cei ce grăiia încredinţară-se lor a fi întru bunătatea lu Dumnezeu. În ceaea sîmbătă ce vine, cu puţinel nu se toată cetatea adună-se, să auză cuvîntul lu Dumnezeu. Ce văzură jidovii nărodurele şi se împlură de pizmă şi în pîră grăiia cuvinte cătră Pavel, împrotivă grăiia hulind. Îndrăzni Pavel şi Varnava, ziseră: "Voao era înfrîmseţat întîi a se grăi cuvîntul lu Dumnezeu. Ce pre Zeu lăpădatu-vă d-insul şi nedostoinici judecatu-vă înşivă voao şi viaţă veacinică, adecă întoarcemu-ne întru limbi. Aşa porînci noao Domnul: "Pune-te-voiu întru lumina limbilor, cela ce să le fie ispăsenie tocma pînă în sfîrşeniia pămîntului." Auziră limbile şi se 
{64} bucurară şi slăviră cuvîntul Domnului şi crezură cîţi era învăţaţi întru viaţa veacilor. Purta-se cuvîntul Domnului prespre toate laturile. E jidovii învăţară boiereasele cinstite şi dulci în obraz şi întîiei cetăţeane şi rădicară gonire spre Pavel şi spre Varnava şi scoaseră ei den hotarul lor. E ei-şi scuturară picioarele sale spr-inşii, deaci vineră în Iconiia. Ucenicii împlură-se de bucurie şi de Duhul Sfînt. Ce fu lor împreună în gloata jidovilor şi a grăi aşa, că crezură den iudei şi greci mulţime multă. E necredincioşii amu jidovii rădicară şi amărîră sufletele limbilor spre fraţi. Însă pînă la voie amu vreamea fură îndrăzniră de Domnul mărturisiia cuvîntul dulceţiei sale, dîndu-se seamne şi ciude a fi cu mîinile lor. Împărţiră-se amu mulţi den cetate: unii era cu 
{65} jidovii, iară alţii, cu apostolii, pînă cînd fu pornire limbilor şi jidovilor cu începătorii lor a-i dosădi ei şi cu pietri să-i ucigă ei. Şi scăpară în cetatea Licaonschiei, în Listra şi în Derva şi în cealea demprejurul lor. Şi aciia era dulce-vestiia. Şi un bărbat era în Listra, neputincios de picioare şădea, olog den maţele mumîni-sa fiind şi nicidinioară nu-şi îmblase. Acela auzi Pavel grăind. Deaci căută spr-insu şi văzu că are credinţă de-a se spăsirea, zise-i cu mare glas: "În numele Domnului, lu Isus Hristos, scoală-te, de stăi în picioarele tale derept!" El sări şi deade a îmbla. Năroadele văzură ce face Pavel, luară glasul său, licaoneaşte grăind: "Dumnezei podobindu-se oamenilor deştenseră cătră noi!" Meniia amu Varnava Dia e Pavel, Ermia, derep ce era începătoriu-cuvîntului acela. E cumîndătoriul 
{66} Diei, fiind înaintea cetăţei lor, junci şi cununi aduseră la poartă: gloatele vrea să junghe. Ce auziră apostolii Varnava şi Pavel, deaderă a-ş sparge veşmintele sale, săriră întru gloate, chemînd şi grăind: "Bărbaţi, derep ce aceastea faceţi? Şi în podoabă chinului lui vă sem oameni ca şi voi. Ce dulce-vestuim voao cum de ceaste deşartele să vă întoarceţi cătră Dumnezeul viu, cela ce-au fapt ceriul şi pămîntul şi marea şi toate ce-s într-înse şi aceea ce trecură năroade lăsate era toate limbile să îmble întru căile sale. Aşijderea amu: nu neştiut sine lăsă bine a face, ce den ceriu voao ploaie vă dă şi vremi jirure aducînd, săturînd şi adăpîndu-ne întru veselia inimilor noastre. Şi aceastea grăindu-le şi abiia-i conteniră 
{67} gloatele să nu comînde lor. Plecară-se după ei năroadele şi duseră-se cineş pre la sine, lăcuind ei şi învăţînd. ... Vineră dentru Antiohia şi den Iconiia jidovi, grăiră lor cu îndrăznire şi răspunseră nărodului: "Feriţi-vă d-inşii - grăiră - că nemica adevăr grăiesc, ce tot mînt!" Şi învitară nărodul şi cu pietri uciseră Pavel, traseră-l afară den cetate, părea-le că e mort el. E demprejurul lui sta ucenicii lui: sculă-se şi întră în cetate. În demîneaţa ieşi cu Varnava în Derva, dulce-vestind acelora cetăţi şi învăţară mulţi; întoarseră-se în Listra şi Iconia şi Antiohia, învîrtoşind sufletele ucenicilor, rugîndu-i să lăcuiască întru credinţă, că cu multe scîrbi cade-ne-se noao să întrăm întru împărăţiia lu Dumnezeu. Cu mîna puseră lor popi la toate besearecile, 
{68} rugîndu-se cu posture, pridădindu-se ei Domnului, în cela ce întru el crezură. Şi trecură Pisidia, vineră întru Pamfilia şi grăiră în Perghi cuvîntul, deştinseră întru Italia (î.l.d. Atalia). Şi de-aciia notară întru Antiohia: de acolo era pridădiţi bunătăţiei lu Dumnezeu întru lucrure ce se sfîrşiră. Vineră şi se adunară în besearecă, spuseră cîte feace Dumnezeu cunuşii şi că deşchise-se limbilor uşa credinţeei. Fură acea vreame nu puţină cu ucenicii. E alţii deştinseră den jidovi, învăţa fraţii că de nu se vor obrezui după năravul lu Moisi, nu se pot spăsi. Fură pîră şi întrebări nu puţine lu Pavel şi Varnava cătr-însul. Feaceră a ieşi Pavel şi Varnava şi alţii soţie-lă d-inşii cătră apostoli şi bătrînii în Ierusalim derept întrebările aceastea. Înaintea tremeateriei ceea den besearecă trecură Finichia 
{69} şi Samaria, spunînd întoarcerea limbilor: feaceră bucurie mare tuturor fraţilor. Ce vineră în Ierusalim, priimiţi fură şi apostoli şi bătrînii, spuseră cîte Dumnezeu feace cunuşii şi că deşchise limbilor uşa (aşa) credinţeei. Ce sculară-se alţii ce era den eresul fariseilor crezînd, grăiră că se cade să se obrezuiască ei, vestiia cum să veaghe leagea lu Moisi. Ce se adunară apostolii şi bătrînii, să vază de ceaste cuvinte şi multe întrebări fură. Sculă-se Pătru, zise cătr-înşii: "Bărbaţi, fraţi, voi ştiţi că de zilele dentîi întru voi alease rostul mieu, să auză limbile cuvîntul dulce-vestiriei, a creade. Şi de-inimi-ştiutoriu Dumnezeu mărturisi lor şi deade lor Duhul Sfînt, ca şi noao. Şi nemică nu răzjudecă prentre noi şi ei: ce de crezură, curăţiră inimile lor. Deaci acmu amu, ce ispitiţi 
{70} Dumnezeu a grămădi tar în cerbicea ucenicilor, ce el nece părinţii noştri, nece noi nu-l putem purta? Ce în bunătatea Domnului Isus crezum, spăsim ca şi ei." Ce tăcură toată mulţimea şi ascultară Varnava şi Pavel, spuseră cîte feace Dumnezeu seamne şi ciudese întru limbi cu ei. După ca tăcură ei, răspunse Iacov, grăi: Bărbaţi, fraţi, ascultaţi şi mine. Simion spuse cum ainte Dumnezeu socoti a priimi de limbi oameni derept numele său; şi cu aceasta să glăsim cuvintele prorocilor, ce ca e scris: "După aceastea întoarce-voi şi zidi-voi crovul lu David, căzutul, şi de săpătura lui zidi-se. Şi voi derepta el, cum să ceară şi alţi oameni Domnul şi în toate limbile în cîte-s ce e menit numele mieu într-înşii - grăi Domnul -, face-voi şi toate aceastea înţeleaptele de veac, cealea ce sînt 
{71} ale lu Dumnezeu toate lucrurele lui." Deaci eu judec den limbi întoarcere cătră Dumnezeu." Ce însă porînci lor să se ferească de comîndările bolovanilor şi de curvie şi de necare şi de sînge. Moisi amu de ruda vechilor propoveduirea lui să aibă întru gloate prespre toate sîmbetele cetind. Atunce întru voi vrură apostolii şi bătrînii cu toate besearecile şi aleaseră bărbaţi dentr-înşii, să tremeaţă întru Antiohia cu Pavel şi cu Varnava. Şi Iuda, meniia-l Varsava, şi Sila, bărbaţi norociţi întru fraţi, scriseră cu mîinile sale aceastea: "Apostoli şi bătrînii şi fraţii, celora ce era întru Antiohia şi în Siria şi în Chilichia, fraţii ce-s în Domnul, bucuraţi-vă! După ce-am auzit că alţii ieşit-au de la noi şi vă zimintesc voi, cu cuvinte răzvrătind sufletele voastre, grăind să vă obrezuiţi şi să vegheaţi leagea. Ce 
{72} într-aceaea să nu ne împărţim: în voie fu noao să fim dempreună şi aleasem bărbaţi, tremeasem cătră voi cu iubiţii noştri, Pavel şi Varnava, oamenilor ce ş-au dat sufletele sale derept numele Domnului nostru, Isus Hristos. Tremis-am amu Iuda şi Sila şi acelaşi cuvînt spunem aceaeaş. Ce se vru Duhului Sfînt şi noao, nemică mai mult punem voao greime, alegînd de nevoile aceastea: să vă feriţi de cumîndările idolilor, şi de sînge, şi de necat, şi de curvie; d-insele să veghiiaret cineş sinea, bine vreţi face." Sănătoşi ei amu, ceia tremeşii ce fură, vineră întru Antiohia. Şi adunară nărodurele, deaci lă deaderă scriptura ce tremisease. Cetiră-o şi se bucurară de mîngîiare. Iuda şi Sila, şi acela proroc era, şi cu cuvinte multe mîngîie fraţii şi învîrtoşindu-i. Feaceră anul şi lăsaţi 
{73} fură cu pace cătră apostoli. Vru Sila să fie aciia. ... Pavel şi Varnava via întru Antiohia, învăţînd şi dulce-vestind cuvîntul Domnului şi cu alţii mulţi. După aceale zile zise Pavel cătră Varnava: "Cade-ne-se să ne întoarcem să socotim fraţii noştri în toate cetăţile pre unde-am propoveduit cuvîntul Domnului, cum sînt." Varnava vrea să ia cu sine Ioan, ce se meniia Marco, iară Pavel zicea să meargă de la ei: de la Pamfilia şi nu-şi deştinse cunuşii în lucru, nu luo aceaea. Fură amu în pîră ca să se aleagă ei adinş ei: Varnava luo Marco, notară în Chipru. E Pavel alease Sila, ieşi pridădit întru dulce-data a lu Dumnezeu de la fraţi, cutrierînd şi Siria (Chiria) şi Chilichia, întărind besearecile. Dospiră pînă în Derva şi Listra. Şi adecă ucenic neştine era, aceluia numele-i Timotei, 
{74} fiiul unii muieri jidovcă în credinţă e tată-său-i grec. Ce mărturisit era de ceia den Listra şi Iconia fraţi. Cu acela vrea Pavel cunusul să iasă. Şi-l priimi, de-l obrezui el derept jidovii, că era în locurele acealea, ştiia toţi că tată-său era grec. Ce ca trecură cetăţile, pridădi ei în năravul ce era judecaţi de apostoli şi de bătrînii den Ierusalim. Besearecile întăriia-se crezînd, lăcuind întru număr prespre toate zilele. Trecură Frighia şi laturea Galatiei, apără-i Sfîntul Duh a grăi cuvîntul întru Asia, ce vineră în Misia; ispitiia-se întru Vitinia a mearge, şi nu-i lăsă ei Duhul. Trecură Misia, deştinseră în Troadă. Şi vedeare în noapte ivi-se lu Pavel: bărbat neştine, era machedonin, stătu, rugă-se lui, grăind: "Treci în Machedonia, de ajută noao!" Deaci ca văzu vedearea, aciiaş socotim să ieşim în Machedonia. Înţeleasem că ne cheamă Domnul 
{75} să dulce-vestim lor. Purtămu-ne dentru Troada, trecum în Samotrac; întru demîneaţa, întru Anepol, de-acia - întru Filipusi, ce iaste întîia parte a Machedoniei cetatea Colonia. Deaci eram într-aceaea cetate lăcuind, oarecîte zile. Ce dentru o zi de sîmbătă ieşim afară den cetate lîngă rîu, gătind rugăciuni a fi. Şi şezum, grăiam, deştingea cătră noi şi o muiare, în numele Lidia Porfipolea, cetatea Tiatirsca, cinstind Dumnezeu. Auziia, deşchise-i Dumnezeu inema ei, luo aminte cuvinte de la Pavel. Deaci se boteză aceaea şi casa ei. Ruga-se, grăind: "Să mă socotiţi credincioasa Domnului să fiu, veniţi, în casa mea de fiţi." Aşa ne nevoi noi. Eram noi mergînd la rugă e o şarbă avea duh pitliv şi ne timpină noi; aceaea lucrure multe da domnilor săi, vrăjind. Aceaea mergea pre urma lu Pavel şi noao, chema, grăind: 
{76} "Aceştea oameni şerbii lu Dumnezeu de sus sînt, cei ce vestesc noao calea spăseniei!" Aciia făcea multe zile. Ce se dodei lu Pavel şi se întoarse, zise duhului: "Vestescu-ţi, de numele lu Isus Hristos să ieşi dentru ea!" Şi ieşi într-acelaş ceas. Văzură domnii ei că ieşi nădeajdea lucrurelor ei, prinseră Pavel şi Sila, trăgîndu-i la tîrg cătră judeaţe. Şi-i duseră ei la voivozi, ziseră: "Aceşti oameni zimintesc cetatea noastră - jidovi fiind - şi spun năravurele ce nu se cade noao a le priimi şi a le face, rumîni sîntem." Şi se adunară gloata spr-inşii. Şi voivozii sparseră lor veşmintele, ziseră cu toiage să-i bată şi multe rane feaceră lor. Băgară ei în temniţă, ziseră temnicearilor tare să strejuiască ei. Deaci priimiră zisa, băgară-i în temniţă mai dedesupt şi picioarele lor băgară 
{77} în gros. În miazănoapte Pavel şi Sila ruga-se cînta lu Dumnezău; asculta-i ei legătorii. De năprasnă cutremur fu mare, cîtu se lăgăna temeiul temniţeei. Şi se deşchiseră uşile toate aciiaş şi toate legăturile slăbiră-se. Deşteptară-se strejuitorii temniţeei şi văzură deşchise uşile temniţeei; şi scoase vătahul cuţitul, să se ucigă de sineş, păru-i c-au scăpat legaţii. Glăsi cu glas mare Pavel, grăi: "Nemica să faci ţie rău, toţi sem acicea!" Deaci cerşu lumînare, sări, tremurînd fu, căzu cătră Pavel şi Sila. Şi-i scoase ei afară, zise: "Domnii miei, ce mi se cade să fac să mă spăsesc?" Ei ziseră lui: "Creade în Domnul Isus Hristos şi spăsi-te-veri tu şi toţi den casa ta!" Şi grăiră lui cuvîntul Domnului, şi tuturor celora den casa lui. Şi-i luară ei în acelaşi ceas noaptea şi-i 
{78} spălară de rane. Şi se boteză însuşi şi ai lui toţi aciiaş. Deaci-i scoase ei în casa sa şi puse masă. Şi se bucurară cu toată casa sa crezînd cătră Dumnezeu. ... Ce de unde fu zio, tremease voivodă voinici cu fuşti, grăi: "Lăsaţi acei oameni!" Ce spuse strajnicul temniţeei cuvintele aceastea lu Pavel: "Că tremease voivodă că lăsaţi să fiţi. Deaci acmu amu ieşiţi, duceţi-vă cu pace!" Iară Pavel zise cătr-îns: "Ucise noi înaintea oamenilor. Nu se osîndiia oamenii de Rim, fiind aşa; băgară-ne în temniţă. Şi acmu noi să ne scoaţă? Ce nu e amu! Ce să vie înşiş de să scoaţă noi!" Aceaea spuseră ceia cu fuştii voivozilor graiurele aceastea. Şi se spăreară că auziră că rimleani sînt. Şi vineră, de rugară ei, şi-i scoaseră, cerîndu-i să iasă den cetate. Şi ieşiră den temniţă, vineră cătră oameni. Şi văzură 
{79} fraţii, mîngîia-i; şi ieşiră. Trecură Amfipol şi Apolonia şi deştinseră în Solun, io era gloatele iudeilor. După nărav şi Pavel mearse cătr-înşii şi prespe trei sîmbete întreba-se cunuşii den Scriptură. Spunea şi înainte lă punea lor că Hristos aşa i se cădea, să chinuiască şi să învie den moarte şi că "Acela iaste Isus Hristos, ce elu-l eu spuiu voao." Şi alţii d-inşii crezură şi se alăturară cătră Pavel şi Silea. Ce - grecii cinstiţi, mulţime multă, boiereasele bătrînilor - nu puţine. Ce jidovii ceia ce se protivia ziseră tîrgarilor şi a neşte bărbaţi răi, şi nărodului feaceră voroave pren cetate. Şi vineră în casa lu Iason  (Asson), căuta-i ei să-i scoaţă cătră nărod ce nu aflară ei Iason, trăgea şi alţi fraţi cătră cetate, la începători, striga: "Că pretutindinea răzveastiră aceştea şi acicea 
{80} vineră, ei priimi Iason! Şi aceştea toţi - împrotivă zisei lu Chesar, grăiesc împărat că va fi altul, Isus!" Zimintiră-se năroadele şi cetăţeanii auziră acealea. Şi luară mită de la Iason şi de la alalţi, deci-i lăsară ei. E fraţii aciiaş noaptea tremease Pavel şi Sila în Ver. Că şi vineră, mearseră în zborul iudeilor aceia era mai de bune-rude decît ceia den Solun, de priimiră cuvîntul cu toată dragostea. Prespre toate zilele judeca Scriptura, oare aceastea sînt aşa? Mulţi amu di înşii crezură, şi den elini boierease dulci în obraze, şi bărbaţi nu puţinei. Că văzură ceia den Solun iudei că şi în Ver propoveduise Pavel cuvîntul lu Dumnezeu; vineră aciia, colibind gloatele. Aciiaş atunce Pavel lăsă fraţii a mearge pre după mare. Lăsară Sila şi Timotei 
{81} aciia, petrecură Pavel, duseră el pînă la Atin. Şi priimi porîncită cătră Sila şi cătră Timotei, de curînd să vie cătră el; şi ieşiră. Întru Atineah aşteptă ei Pavel, întărîtară-se duhul lui întru el, văzu cetatea că iaste plină de idoli. Întreba-se amu în gloate cu iudeii şi cu cinstiţii-lă şi în tîrg prespre toate zilele tîmplă-mi-se. Cu alţii de la Epicurii şi de la Stoic filosof întreba-se cunuşii. Şi alţii grăiia: "Ce amu veri cu înşelătorii aceştea să grăieşti?" E alţii striini draci părea-lă propoveadnici a fi, că Isus şi înviere dulce-vestesc. Luară el, la Ariei-Led ("Areopag") ducîndu-l, grăiia: "Putem înţeleage ce e de nou această învăţătură de ale tale cuvinte şi învăţături de laturi alte băgaşi întru urechile noastre? Vrem amu să-ţi înţeleagem, ce vor aceastea să fie?" E atineii toţi şi ce vineră striini 
{82} de nemică alt nu se deşerta, alegînd să grăiască ceva sau să auză de nou. Ce stătu Pavel în mijloc de Ariei-Leda, zise: "Bărbaţi atineeşti, prespe tot ca deşertaţi vă văz. Îmblai amu şi căutai Dumnezeii voştri şi cu mur ce spr-insul era scris "neştiutul dumnezeu". El - ce nu ştiu dulce cetesc - e eu acesta propoveduiesc voao: Dumnezeu ce au fapt lumea şi tot ce e într-însă, acest ceriu şi pămîntul, Domnul acelora, ce nu vie în casă de mîini faptă, nece de mîini omeneşti ceva pre ogoadă să priimească sau să-i trebuiască oarece. Ce însuşi dă a tot viaţă şi suflare în toate chipurele. Şi fapt-au dentru sînge toate limbile, oamenii, vietorii prespre toată faţa pămîntului. Menit-a, vreame nărocit-a şi hotarăle viaţeei lor. Ceareţi Domnul! Că să cerşuret el, afla-l-vreţi. Purcezînd amu nu e 
{83} departe nece de unul fieşcare de noi fiind. "De la el amu înviem şi rădicaţi sîntem." Ca şi alţii de cărtularii voştri ziseră, ce de rudă sînt - ruda fiind a lu Dumnezeu. Nu sem datori a părearea de aur sau de argint sau de piatră cioplită cu meşterşug şi cu cugete omeneşti lu Dumnezeu a fi în podoabă. Vremile amu neştiutului trecu-i Dumnezeu, ce acmu vesteaşte-se oamenilor tuturor pretutindinea să se pocăiască. Derep ce pus-au zi ce într-însa va să judece toată lumea în dereptate. Bărbaţii, ce lă zise "credinţă să dea tuturor învieriei lui den morţi", unii-ş bătea joc, iară alţii zicea: "Să te auzim iară de aceastea!" Şi aşa Pavel ieşi den mijloc de ei. Alţii bărbaţi lipiră-se lui, crezură: într-înşii era şi Dionisie Areopaghit şi boiereasa-i, Damara, şi alţi mulţi 
{82} cunuşii. După aceaea alease-se Pavel de Atin, vine în Corint. Şi află neştine jidov, numele-i Achila, de rudă den Pont, de nou venit den Italia, şi Prischila, muiarea lui, derep ce porînci Clavdie să se aleagă toţi iudeii de Rim, să vie cătr-însul; şi derept ce unuia meşterşug să fie, să lăcuiască la dinşii şi să lucreaze - era-lă argăsitoria meşterşugul. Întreba-se pren gloate prespre toate sîmbetele vorovindu-se iudeii şi elinii. Şi deştinseră den Machedonia Sila şi Timotei, tînjiia duhul lu Pavel să mărturisească iudeilor Hristos Isus. Ce i se protivia lui şi-l hulia. E elu-ş scutura veşmintele şi zise cătr-înşii: "Sîngele vostru - spre capetele voastre. Curatu-s eu. De acmu întru limbi mă duc." Şi trecu de aciia, vine în casa nescui ce era el în nume Iust, cinstiia Dumnezeu; lui era 
{85} casa de marginea gloateei. Deaci Crisp, începătoriul gloatelor, crezu Domnului şi toată casa lui. Şi mulţi de corinteani auziră şi se botezară. Ce zise Domnul întru vedeare noaptea lu Pavel: "Nu te teame, ce grăiaşte şi să nu taci, că eu cu tine sînt. Şi nu va adauge nimea a te răi, derep ce oameni mulţimi sînt în aceasta cetate." Şezu întru un an şi şase luni, învăţă într-înşii cuvîntul lu Dumnezeu. E Galion antipatul fiind întru Ahaia, căzură cu un suflet jidovii spre Pavel şi-l aduseră el la judeţ, grăind: "Că afară de leage acesta răzvesteaşte oamenii a cinsti Dumnezeu!" Vrea Pavel a-ş deşchide rostul, zise Galion cătră iudei: "De să ară fi nedereptate fiind, carea vă e obida aşa rea 
{86} fi voao sau să şi întrebaţi sînt de cuvinte-lă şi de acel nume şi de leagea voastră vedeţi înşivă. E aceluia amu judeţ eu nu voi să-i fiu!" Şi-i goni ei den judeţ. Prinseră toţi elinii Sostena, începătoriul zborului, bătură-l înaintea judeţului. Şi nemică de aceaea lu Galion aminte nu-i fu. Pavel încă lăcui zile pînă la voieş e fraţii lepădară-se; notară în Siria şi cu nusul Prischila şi Achila. Tunse-şi capul întru Chehreih, avea amu rugăciuni. Dospiră Iefes şi aceia lăsă aciia. E însuşi se duse în gloată, întreba-se cu iudeii. Rugase lui de multă vreamea să fie într-înşii; nu se făgăduise, ce lepăda-se, zicea lor: "Că mi se cade în toate praznice a veni să fac în Ierusalim, iară să mă întorc cătră voi să Dumnezeu vrure." Şi se purtă den Efes. Şi deştinse întru Chesaria, într-înşi, 
{87} sărută beseareca şi deştinse întru Antiohia. Şi feace vreamea oarece, ieşi, cutrierînd Galatiei laturi şi Frighia, întăriia toţi ucenicii. Şi iudeiu neştine, numele-i Apolos, alexandreanin de rudă, bărbat zicătoriu, tîmplă-se în Efes. Silnic acela întru carte, acela era glăsit în calea Domnului, grăia şi învăţa, păscîndu-se ce e de Domnul. Ştia numai botejunea lu Ioan. Acela începu, îndrăznind în gloată. Ce-l auziră el Achila şi Prischila, priimiră el şi stătură, spuseră aceluia calea lu Dumnezeu. Vrea el să treacă întru Antiohia; înainte trimease fraţilor scriptură ucenicilor, cum să-l priimească el, ce de vine. Spre ajutoriu mare fu credincioşilor bunătăţiei, vîrtos oblicia jidovii, întru oameni spunea Scriptura, ce e a fi de Hristos Isus. 
{88} Ce cînd fu Apolos să fie întru Corint, Pavel trecu pre laturea de sus, a veni întru Efes. Şi află neştine de ucenici, zise cătr-înşii: "Doară Duhul Sfînt priimit, crezînd?" Ei ziseră cătr-însul: "Ce însă ce iaste Duh Sfînt nu auzit-am." Zise cătr-înşii: "În ce v-aţi botezat?" Ei ziseră: "În botejunea lu Ioan." Zise Pavel: "Ioan amu botezare botejuni, pocăinţă oamenilor grăiia întru vietoriul după el să crează: aceaea zicea întru Isus Hristos." Ce deaca auziră ei, botezară-se în numele Domnului Isus. Şi înălţă Pavel mîinile, vine Duhul Sfînt spr-inşii: grăia întru limbi şi prorocia. Era de toţi bărbaţii ca la doisprăzeace. Deştinse întru gloată, cuteza prespre trei luni întreba-se şi preapîrîndu-se ce e de împărăţiia lu Dumnezeu. Ce ca alţii iuţiră-se şi pîrîia rău-cuvîntînd calea înaintea gloatelor, delungă-se 
{89} d-inşii; alease ucenicii, prespre toate zilele întreba-se întru învăţătură muncitoriu neştine. Ce el într-aceasta fu după doi anii, ca şi tuturor vietorilor întru Asia auzindu-se cuvîntul Domnului Isus, şi jidovilor, şi grecilor. E sile nu proaste feace Dumnezeu cu mîinile lu Pavel. Că şi spre lîngezi ducea de sudorile lui, de cap ce ştergea-ş, cu mîneştergura, şi vindeca-se ei de nevoi; şi duhure hitleane ieşiia dentr-înşi. Ce începură şi alţii, de ceia ce se ticăiia descîntători, a meni spre ceaea ce avea duhure hitleane, numele Domnului Isus grăind: "Contenimu-vă cu Isus, ce elu-l Pavel propoveduiaşte!" Era alţii fiii lu Schevi, Iudiii întîii preuţi şapte, ce acealea făcea. Ce răspunse duhul hitlean, zise: "Isus ştiu şi Pavel cunosc; e voi cine seţi?" Şi sări spr-inşii omul ce era într-însul duhul hitlean 
{90} şi învîncu lor; întări-se spr-inşii, cît goli şi răniţi fugiră den casa aceaea. Aceasta fu la înţeleagerea tuturor: şi jidovilor, şi grecilor, vietorilor în Efes; căzu frică spre toţi ei şi deade a se mări numele Domnului Isus. Mulţi de credincioşi veniia şi ispovedia şi spunea dealele sale. Pînă la destul de faptele zice-se "farmăc", adunară-le cărţile şi le arseră între toţi. Şi tocmiră preţul lor şi aflară argint cinci întunearece. Aşa cuvîntul Domnului tare crescu şi se întări. Şi ca se sfîrşiră aceastea, băgă-se în duhul lu Pavel să treacă Machidonia şi Ahaia şi să meargă în Ierusalim. Zise: "Că mie să fiu acmu cade-mi-se şi Rimul a vedea." Tremise întru Machidonia doi de slujitorii lui, Timotei şi Erasta e însuşi Petre cu un an fiind întru Asia. Fu 
{91} în vremile acealea voroavă nu puţină, de cale. Dimitrie amu neştine numele, argint-tăietoriu, făcea casă arginţită Artemideei, da meşterilor lucrure nu puţine, ceia ce se adunase spre acealea lucrure. Zise: "Bărbaţi, ştiţi că de aceaste lucrure avuţiia noastră iaste. Vedeţi şi auziţi că nu numai Efesul, ce de-acicea întru toată Asia Pavel acesta preapîrînd întoarse multe năroade, grăind că nu sînt dumnezei cei ce de mîini vor fi fapţi. De nu numai aceaea nevoie priimit-au a noastră parte întru oblicire a veni, ce şi marea dumnezeiţa casa Artemida întru nemică meneaşte-o. Va amu să-ş spargă măriia ei, ce ea toată Asia şi toată lumea o cinsteaşte." Auziră ce fu şi se împlură de urgie, striga grăind: "Marea Artemida Efesului" şi se împlu cetatea de greaţă. Porniră-se cu un suflet 
{92} întru previre. Apucară Gaia şi Aristarha machedoneanî, soţii lu Pavel. Pavel vrea să între în gloate; nu-l lăsară el ucenicii. E alţii de Asia începători, fiind lui iubiţi, tremeaseră cătr-îns să nu-ş dea sine întru batjocură. E alţii amu şi alte oareceş striga; era amu beseareca turburată. Şi mulţi nu-ş ştia derep ce-au venit. Dentru nădoade aleaseră Alexandru, să scoaţă el jidovilor. Alexandru arătă lor cu mîna să vie, să răspunză gloatelor. Înţeleaseră că jidovesc iaste, glas fu unul de la toţi, ca la doao ceasure strigară ei: "Marea Artemida Efesului!" Lăsară cărtularii năroadele, ziseră: "Bărbaţi den Efes! Cine iaste om ce nu ştie a Efesului cetate, spre despus fiind atîta mare 
{93} şi Artemida Diopetovi? Fără tot amu răspunsul fiind aciia, trebuinţă voao fără voroavă să fiţi şi nemică nu sărireţi a face. Adecă amu acei bărbaţi că nece den besearecă au furat, nece hulesc dumnezeiţa voastră. E să Dimitrie acesta şi cei ce-s cunus meşteri, să au cătră cineva cuvînt, judece, neguţători sînt şi antipati sînt, de să se ia soţ despre soţ. E să ceva de la alalţi ară ceare, după leagea beseareciei să se dezleage. Şi amu nevoie iaste după a lor să priimim ferecare de acealea zile; şi aceastea zile în nece o vină fură, deci nu putem da cuvînt de întoarcerea aceştiia." Şi aşa zise, lăsă beseareca. Şi ca se conteniră voroavele, chemă Pavel ucenicii şi-i sărută, ieşi a se 
{94} duce în Machedonia. Trecu prespre acealea laturi şi-i mîngîia în cuvinte multe. Vine în Elada, feace aciia trei luni, fu spr-ins fărecare de iudei. Vrea să se aducă întru Siria; fu vreare să se întoarcă printru Machidoniia. Urmuiră el tocma pînă do Asia Sosipatra vereanin, soluneanin. Aristarh şi Secund şi Gaie derveanin şi Timotei asiane, Tihic şi Trofim, aceia ainte deştinseră. Aştepta noi în Troada, noi cărămu-ne prespre "zilele de azimite" de la Filip şi vinem cătr-înşii în Troada pînă în cinci zile; deci fum şapte zile. ... Întru una de sîmbete adunară-se ucenicii a frînge pîine; Pavel grăi cătr-înşii: "Vrea-reaş să ies de demîneaţă, să tinz cuvînt pînă în miazănoapte." Era lumînări multe în 
{95} gorniţă, unde eram adunaţi. Ce şedea un june în nume Evtih lîngă ocnă, somnuros, cu somnu adîncat - grăia Pavel de multe -, plecă-se de somn şi căzu de la al treilea acoperimînt jos. Şi-l luară el mort. Deştinse Pavel, căzu spr-insul şi-l cuprinse el, zise: "Nu voroviţi, că sufletul lui întru el iaste!" Aşezară-se şi frîmse pîine şi-i îmbucă. Pînă la destul besedui, pînă la zori. Aşa ieşi. Aduse feciorul viu. Şi mîngîiară-se nu puţin. ... E noi vinem în corabie, vînslămu-ne întru Asson, de-aciia vru să ia Pavel; aşa amu era zis, vrea însuşi pedestru a mearge. Ce ca fum întru Asonea, luo el, vinem în Mitilin. De acolo purtămu-ne întru Anticrihii demîneaţă şi dospi întru 
{96} Anticrihii. Întru altă cărămu-ne întru Samon şi fum în Troghilii; întru stătutul vinem întru Milit. Judecă amu Pavel să treacă în Efes, ca să nu fie lui pesteală întru Asia. Pripiia-se, să ară putea să fie el în zioa de Rusalii a fi întru Ierusalim. Den Milit tremise în Efes, chemă preuţii besearecilor şi ca vineră ei la dins, zise cătr-înşii: "Voi ştiţi că dentru întîia zi de cînd veniiu întru Asia cum cu voi în toţi anii fui, lucrînd Domnului cu toată smerenia mîndriei şi cu multele-mi lacrămi şi năpăstile-mi ce mi se-au tîmplat de jidovi spre feleluit. Că nemică nu m-am supus ce nu e spre folos, să nu spuiu voao; şi învăţînd voi întru oameni şi pren case derept să mărturisesc iudeilor şi elinilor 
{97} ce e de cătră Dumnezeu pocăinţă şi ce e credinţă cătră Domnul nostru Isus Hristos. Şi acmu legatu-s de Duhul a mearge în Ierusalim e întru aceaea ce mi se va tîmpla nu ştiu, ce mai vîrtos că Duhul Sfînt prespre toate cetăţile mărturiseaşte grăind că legare şi scîrbi mă aşteaptă. Ce însă nece un cuvînt nu fac; n-am sufletul mieu a cinsti, ce să sfîrşesc curărea mea cu bucurie şi slujba ce-am priimit de la Domnul Isus, derep ce să mărturisesc Ievanghelia bunătăţiei lu Dumnezeu. Şi adecă acmu eu ştiu că mai mult nu vreţi vedea faţa mea voi toţi întru cîte-am îmblat propoveduind Evanghelia lu Dumnezeu. Deaci mărturisesc voao de zuoa de astăzi eu curat sînt de sîngele tuturor, că n-am cruţat să 
{98} nu spui voao toată voia lu Dumnezeu. Luaţi-vă aminte voi cineş cu sine şi toată turma ce întru ea pusu-v-au voi Duhul Sfînt socotitori, a paşte beseareca Domnului şi Zeului, ce ea o preveaghe însuşi cu sîngele lui. E eu amu ştiu aceasta: că după ieşitul mieu, întra-vor lupi grei întru voi, ce nu vor cruţa turma. Şi dentru voi înşivă scula-se-vor bărbaţi, grăind răzvrătit, cum să-ş tragă ucenici pre urmă-ş. Derept aceaea preveghiaţi-vă, pomeniţi că în trei anii noaptea şi zioa nu ş-am răposat învăţînd cu lacrămi fieşcarele de voi şi adecă acmu pridădesc voi  faţa lu Dumnezeu şi cuvîntul său milostiv; voi poate-vă zidi şi să dea voo spre dobîndă urmeei lui întru sfinţie tuturor. Argint 
{99} sau aur sau veşminte de la nece unul n-am jeluit. Înşivă ştiţi că trebuinţa mea şi ceia ce era cu mine - slujind mîinile meale aceastea; toate arătînd voao: că aşa ustenindu-ne, cade-ne-se să adăpostim neputincioşii. Pomeniţi cuvîntul Domnului Isus, ca însuş zise: "Ferecat iaste mai vîrtos cela ce dă, decît cela ce priimeaşte." Acealea zise şi plecă genuchele sale; cu toţi rugămu-ne. Multă fu plîngere tuturor şi cădea pre cerbicea lu Pavel, sărutîndu-l el, jeluindu-se mai vîrtos de acel cuvînt ce zise, că nu vor vedea de-aciia faţa lui. Petrecu-l el în corabie. Şi ca fu noao ieşire trăgîndu-ne de la dinşii pre-asupră mearsem pînă întru Cos; într-altă zi - întru Rodos. Şi de aciia - întru Patara. Şi aflăm 
{100} corabie trecînd în Finichia. Şi întrăm, vînslimu-ne, scorni-se în Chipr şi, lăsă-l el de-a stînga, notăm în Siria. Şi ne oprim în Tirea. Aciia amu era corabia a-ş iuşura tarul. Şi aflăm ucenici, fum aciia şapte zile. Ce lu Pavel grăi Duhul să nu iasă în Ierusalim. Ce cînd fu noao sfîrşitul acelor zile, ieşim şi purceasem, petrecură-ne noi toţi cu muierile-ş şi feciorii pînă afară den cetate. Şi închinăm genuchele pre lîngă mare, rugămu-ne. Şi sărutămu-ne unul cu alalt, întrăm în corabie; ei se întoarseră la sineş. E noi notare începum den Tira oprimu-ne întru Potolemaidea şi sărutară fraţii, răposăm o zi la dinşii. Demîneaţă am ieşit cu Pavel,  vinem în Chesaria şi întrăm 
{101} în casa lu Filip evanghelistul - fiind de cei şapte -, răposăm la el. Aceluia era feate patru, prorociia. Aciia lăcuim noi în zile multe; ce deştinse un proroc den iudei, numele-i Agav. Şi vine cătră noi şi luo brîul lu Pavel, legă-ş picioarele sale şi mîinile, zise: "Aşa grăiaşte Duhul Sfînt, că bărbatul ce a lui iaste brîul acesta, aşa vor lega el în Ierusalim jidovii şi-l vor da în mîinele limbilor." Şi ca auzim, rugămu-ne noi, meniţii, în meastec, să nu meargă în Ierusalim. Răspunse Pavel: "Ce-m faceţ plîngere şi frîngeri inimiei? Eu amu nu legat numai a fi, ce şi a muri în Ierusalim gata sînt derept numele Domnului Isus." Nu se supuse lui, tăcum. Ziseră: "Voia Domnului să fie!" 
{102} După aceale zile gătimu-ne a ieşi în Ierusalim. Vineră cu noi şi alţi de ucenici den Chesaria. Ştium la cine sălăşuiiam la Asson neştine chipreanin, vechiu ucenic. Fusease noao întru Ierusalim, iubit priimi noi fraţii. La demîneaţă mearse Pavel cu noi cătră Iacov; toţi vineră bătrînii. Şi sărutară ei, spuseră cîte vreunul de ei ce feace Dumnezeu întru limbi slujbeei lui. Ei auziră, slăvia Dumnezeu, ziseră lui: "Vezi, frate, cîte întunearece sînt de iudei ce ţe-au crezut? Şi toţi rîvnitori sînt legiei. Învăţaţi sînt de tine ca prestăpire înveţi de Moisi cîţi-s întru limbi toţi iudeii, grăind să nu-ş obrezuiască nece feciori, nece după nărav îmblă. Dece amu tuturor se cade 
{103} năroadele să se adune, auzind amu c-ai venit. Ce aceasta amu să faceţi grăim: Sînt la noi bărbaţi patru, rugăciuni au de sine. Cu aceia te ia, de te curăţeaşte cunuşii şi vii la ei, de să-ţi tunzi capul: şi să înţeleagă toţi carei sînt învăţaţi de tine că nemică nu iaste, ce să lăcuieşti şi însuţi leagea să fereşti. E de ceia ce-au crezut den limbi, noi să tremeatem judecată nemică aşa să nu veaghe lor trecînd: să se ferească sine de comîndarea bolovanilor, şi de sînge, şi de necat, şi de curvie." Atunce Pavel luo-se cu bărbaţii în aceaea zi demîneaţa, cunuşii să se curăţească, întrară în besearecă, vestindu-i sfîrşitul zilelor de curăţit, pînă cînd aduse vor fi derept cîte vreunul fieşcui de ei aducere. ... 
{104} Şi ca vrea şapte zile să se sfîrşască e ceia dentru Asia jidovi văzură el într-o besearecă. Vădiră a toată gloata şi rădicară spr-insul mîinile, strigînd: "Bărbaţi izraili, ajutaţi! Acesta iaste omul acela ce spre oameni şi leagea şi locurele aceastea tutindinea tot învaţă; încă şi greci aduse în besearecă şi spurcă aceaste locure sfinte!" - era văzînd Trofim efeseanin în cetate cunusul; e lui păru că în besearecă i-au (î.l.d. l-au) dus Pavel. Rădică-se cetatea toată şi fură curînd oamenii. Şi prinseră Pavel, trăgea el afară den besearecă şi aciiaş închiseră uşile. Şi socotiia să-l ucigă el. Ce şi vesti cătră miiariul Spirea că tot smenti-se Ierusalimul. Şi aciiaş luară voinicii şi sutariul, 
{105} curseră la dinşii. Ei văzură miiariul şi voinicii, stătură de-a baterea Pavel. ... Apropie-se miiariul şi-l luo el. Şi zise să-l leage cu cîte doao lanţure de fier; şi întrebă ce iaste şi ce-au fapt. Alţii alte oarece striga întru gloate; nu putea înţeleage aiave, de voroavă. Zise să-l aducă el în pîlc. E cînd fu în prag, tîmplă-se rădicat a fi lui de voinici, derept nevoia gloatei: pre urmă-i mergea mulţi oameni, chemînd să-l ia el. Vrea să meargă în pîlc Pavel, să grăiască miiariului. Zise: "Doară-mi iaste vreamea a grăi cătră tine?" El zise: "Greceaşte ştii? De nu eşti tu eghipteanin ce ainte de aceastea zile înainte-vestişi scoaterea întru pustie patru mie de bărbaţi sicarii?" 
{106} Ce zise Pavel: "Eu amu sînt jidov tarseanin chilichian. Nu ştiu de cetate cetăţean. Ce-ţi mă rog eu, zi-mi să grăiesc cătră oameni." Deaci zise lui. E Pavel stătu spre prag, feace cu mîna cătră oameni; multă fără voroavă fu. Ce glăsi cu limbă ovreiască, grăi: "Bărbaţi, fraţi şi părinţi, auziţi al mieu răspuns acmu cătră voi." Ei ca auziră că ovreiaşte glăsi limbă cătr-înşii, mai vîrtos adauseră a tăcea. Şi zise: "Eu sînt jidov bărbat, născut în Tarsul Chilichiei, hrănit întru acea cetate, lîngă picioarele lu Gamaliil, învăţat şi vestit întru leagea moşilor, rîvnitoriul Dumnezeului fiind, ca şi voi toţi seţi astăzi. Ce aceasta cale gonit-am pînă la moarte, 
{107} legînd şi pridădind în temniţă bărbaţi şi muieri. Ce însă ca mine arhiereii mărturisia şi toţi bătrînii; şi de la dinşii tremes priimi-se cătră fraţi, şi în Damasc mergea, să aduc acei cîţi era legaţi în Ierusalim. Fu-m mergînd şi apropiindu-mă cătră Damasc întru amiazăzi, de năprasnă den ceriu străluci lumină multă spre mine. Şi căzui la pămînt şi auzii glas grăindu-mi: "Savle, Savle, ce mă goneşti?" E eu răspunş: "Cine eşti, Doamne?" Zise cătră mine: "Eu sînt Isus Nazareaninul, cel ce tu goneşti." E ceia ce era cu mine fiind, lumina amu vedea şi înfricaţi fură. Ce glasul nu auziia, ce grăiia cătră mine. Ziş: "Ce să fac, Doamne?" Domnul zise cătră mine: "Scoală-te şi pasă în Damasc şi aciia zice-ţi-se-va de tot 
{108} ce ţi-e să faci." Şi deaca nu văzui de slava luminiei aceiia, de mînă mă traseră den ceia ce era cu mine, merş în Damasc. Anania, neştine bărbăt dulce-govitoriu după leage şi mărturisit de toţi vietorii în Damasc iudeii, el vine cătră mine şi stătu, de-mi zise: "Savle frate, caută!" Şi eu într-acela ceas căutaiu spr-insul. E elu-mi zise: "Dumnezeul părinţilor noştri vrut-au să-i înţeleageţi vrearea lui şi a te vedea derept şi să auzi glas de rostul lui, ca să fii mărturisitoriul lui cătră toţi oamenii cei ce văd şi aud. Şi acmu ce te leneşti? Scoală-te, de te botează, şi spală păcatele tale, zi numele Domnului!" Ce-mi fu a mă întoarce în Ierusalim. Şi rugîndu-mă în besearecă, fu-mi întru spaimă şi văzui 
{109} el grăindu-mi: "Sîrguiaşte şi ieşi curînd den Ierusalim, derep ce nu priimesc mărturie de mine." Şi eu ziş: "Doamne, însumi ştiu că eu era ce-i băga în temniţă şi-i ucidea pren gloate crezătorii în tine. Şi cîndu se vărsă sîngele lu Stefan, mărturisitoriul tău, şi însumi era stînd şi lăsînd spre uciderea lui, strejuind veşmintele ucigătorilor lui." Şi zise cătră mine: " Pasă, că eu întru limbi departe te voi tremeate." Ascultară el pînă la aceastea cuvinte. Deaci înălţară glasul său, grăind: "Ia de pămînt! De e aşa, nu se cade a vie!" Întru strigatul şi scuturîndu-ş veşmintele şi prahul aruncîndu-ş în văzduh, zise miiariul să-l ducă el în pîlc, zise cu rane să întreabe el, de să înţeleagă 
{110} derep ce vine, aşa strigă spr-insul. Ce trăgînd el cu funile, zise cătră cela ce sta sutaşul Pavel: "De omul rimlean şi neosîndit vreame iaste voao să-l bateţi?" Deaca auzi sutaşul, postîmpi cătră miiari şi-i spuse, grăi: "Vezi ce veri să faci! Acesta om rimleanin iaste." Apropie-se miiariul, zise lui: "Grăiaşte-mi să eşti rimleanin." El zise: (...) E-i răspunse miiariul: "Eu cu mult preţ acea cetate agonisiiu." E Pavel zise: "Eu şi născut-am într-însă." Aciiaşi se amu delungară de el, deci vrea de alte să-l întreabe. Şi miiariul spămîntă-se de înţelease că rimleanin iaste şi ca era el dat. La demîneaţă vrea să înţeleagă cu adevăr ce-l clevetesc de iudei; dezlegă-l el de legături şi zise, vineră arhiereii şi toată gloata lor. Şi aduse Pavel, de-l 
{111} puse într-înşii. Căută Pavel spre zbor, zise: "Bărbaţi, fraţi, eu cu tot sfeatul dulce vis-am Zeului, pînă în aceaste zile." E întîiul preut, Anania, zise celora ce sta înaintea lui să-i bată lui rostul. Atunce Pavel cătr-însul zise: "A te bate are Dumnezeu, de păreate mereit! De tu judeci, judecă-mi după leage! Calci leagea, zici să mă bată! Stătătorii-înainte ziseră: "Întîiul preut a lu Dumnezeu dosădeşti!" Zise-le Pavel: "N-am ştiut, fraţi, că vlădică iaste. Scrie amu: "Judeţului oamenii săi să nu-i zică rău!" Ce înţelease Pavel că o parte iaste saduchei e altă, de farisei. Chemă întru gloată, zise: "Bărbaţi, fraţi, şi eu de farisei-s fecior şi fariseu. Şi upovăinţă şi de învierea morţilor eu judeţ am priimit." Aceasta 
{112} el zise, deaci fu pîră saducheilor şi fariseilor şi se împărţi nărodul. Saducheii amu grăiia: "Nu va fi înviere, nece îngeri, nece Duh." E fariseii le spunea amîndoao. Fu strigare mare şi se sculară cărtularii, partea de farisei, pîrîndu-se adins eiş, grăind: "Nece un rău nu se află într-acest om. Ce sau Duh grăiaşte lui sau înger, de să nu ne protivim lu Dumnezeu." Multe fură pîre; gîndiia-se miiariul să nu fie cumva răpit Pavel d-inşii. Zise voinicilor să se adune ei şi să-l răpească el den mijloc de ei, să-l ducă în pîlc. Întru noaptea, ce stătu lîngă el Domnul, zise: "Cutează, Pavel, şi cum ai mărturisit ce e de mine în Ierusalim, aşa ţi se cade şi întru Rim a mărturisi. ... E deaca fu zio 
{113} feaceră alţii de iudei întoarcere, jurară-ş sine, grăiră nece să bea, nece să mănînce pînă nu vor ucide Pavel. Era mai mulţi de patruzeci ce feaceră acel jurămînt. Aceia se apropiară cătră vlădici şi bătrînii lor, ziseră: "Cu jurămînt jurat-am noi să nu gustăm nemică pînă cînd vrem ucide Pavel. Ce acmu voi ziceţi miiariului cu zborul cum să-l scoaţă el cătră noi, ca să vă fie a înţeleage ce e de el. E noi ainte de-acea pînă încă nu va fi apropiat de el gata să fim să-l ucidem el." Auzi fiiul suroriei lu Pavel sfeatul, vine şi întră în pîlc, spuse lu Pavel. Ce chemă Pavel unul de sutaş, zise: "Cest fecior du-l cătră miiariul, că are oarece a spune lui!" Elu-l luo el, duse-l 
{114} cătră miiariul şi-i zise: "Legatul Pavel chemă-mă şi mă rugă cest junel să-l aduc la tine. Are oarece a-ţi grăi." Luo el de mînă miiariul şi ieşi cu el, întrebă-l: "Ce iaste de ce vini să-mi spui?" El zise: "Că iudeii sfătuiră-se ca să te roage tine cum demîneaţă să scoţi Pavel cătr-înşii în zbor, ca să se facă aiave oarece să întreabe ei de el. E tu să nu asculţi de ei, că vînează amu el: d-inşii bărbăţi mai mulţi de patruzeci sînt ce se jurară sineş nece să mănînce, nece să bea pînă nu vor ucide Pavel. Şi acmu gata sînt, numai ce aşteaptă aceaea de la tine făgăduită." Aciia lăsă junelul, conteni-l: "Nimunui acealea ce iviş mie să nu spui!"  (spue) Şi chemă doi de sutaş, zise: "Gătiţi voinici doao sute, cum să meargă pînă în Chesaria calari 
{115} şaptezeci şi săgetători doao sute, de al treilea ceas de noapte.  Învita (?) şă-ş aducă de să încalece cu Pavel, să-l petreacă pînă la Filic ighemon.  Lacună XXII:25 Şi scrise tremeatere aibînd acest chip: "Clavdie Lisie - cestuia ţiitoriul şi ghemonul Filic, bucuraţi-vă! Cest bărbat prinsu e de jidovi şi ară vrea ei să-l ucigă; şi apropiia-i-mă, cu voinicii luai el: ştiui că rimleanin iaste. Vrea să-i înţeleg vina ce au spr-insul, derep ce l-au prins. Şi-l duş el în gloatele lor. Şi aflai că l-au prins el socotindu-se în leagea lor e de nemică nu e vinovat a fi destoinic să moară sau - greşală, legat să fie. Spusu-mi fu mie ce ferecară spre acel bărbat iudeii, aciiaş tremiş cătră tine. Sănătos să fii!" Voinicii amu 
{116} după poveleania lor luară Pavel şi-l duseră prespre noapte întru Antipatrida. În demîneaţă lăsară calarii să meargă cunusul, întoarseră-se în pîlc. E ceia întrară în Chesaria şi deaderă cartea, ce era tremis, lu ghemon tremis-a şi întrebă de carele ţinut iaste. Şi ştiu că den Chilichia-s. "De să te auză - zice -, cînd şi clevetnicii tăi vor veni." Porînci în pritorii lu Irod să-l păzească. După cinci zile deştinse vlădicul Anania cu bătrînii şi viteazul neştine Tertil, aceaea spuseră lu ghemon de Pavel; chematul ce fu lui începu a lua Tertil a grăi: "Multă lume nemereaşte cu tine a se isprăvi cum să fie limbiei aceştiia al tău cugetat. Acicea şi tutindinea priimesc ţiitoriu Filixe, şi cu toate 
{117} dulce-darure; ce însă nu mai vîrtos a usteni tine, rogu-te, auzi-ne noi întru scurteaţele blîndeaţelor tale. Aflat-am amu acest bărbat pierzătoriu: Rădică protivire tuturor jidovilor, vietorilor pretutindinea, postîmpeaşte cu eresul nazoreiului, ce şi beseareca ispiti-se a spurca. Deaci-l prinsem el şi după leagea noastră vrem să judecăm lui; ce vine Lisie miiariul şi cu multă nevoie-l scoase den mîinile noastre. Zise noao să grăim spr-ins, să venim cătră tine. Deaci de toţi însuţi judecata de toate aceastea cunoşti, deaci noi luom spr-ins." Tocmiră-se iudeii acealea aşa să fie. Ce răspunse Pavel: "Pomeni ghemon să grăiască, de multă vreame e să fie judeţ derept limbiei aceştii aceaea să ştii, dulceaţă sufletelor ce e de mine răspuns. Puteţi-vă 
{118} înţeleage că nu mi-s mai multe zile de doaosprăzeace de cînd ieşii să mă închin în Ierusalim. Şi nece în besearecă nu m-aţi aflat cătră cineva grăind sau răzvrătire făcînd ceva năroadelor, nece în gloate, nece în cetate, nece a mă trage puteţi de-a-cealea ce aţi luat acmu spre mine. Ispovedesc ţie că întru calea ce mă grăiesc eretic aşa slujesc Dumnezeul părinţiloru-ne. Crez întru toate cîte-s fiind în "Leagea prorocilor" scris. Upovăinţă am întru Dumnezeu, ce elu-l şi înşivă aşteptaţi, întru învierea ce va să fie viilor şi morţilor, derepţilor şi păcătoşilor. Ce de-acia şi eu mă rădic nevinovat sfeat să aib cătră Dumnezeu şi oamenilor pururea. După mulţi anii veni milostenie să fac întru limbă-mi, adu-i şi prinoase. 
{119} Ce întru aceaea şi mă aflară postindu-mă în besearecă, nece cu gloată, nece în voroavă. Alţii dentru Asia iudei, ce loru le se cade înaintea ta să vie şi să grăiască ce au spre mine şi săva înşiş aceştea zic ce au aflat întru mine nedereptate, adecă stau în gloată, săva şi de acesta glas ce strig într-înşii stau, cum de învierea morţilor eu judeţ să priimesc astăzi de la voi." Ce deaca auzi acealea Filix, răspunse lor: "Aceştia martori de ce cale se zic stea, cînd Lisia miiariul deştinge-va spune-vrem de voi. Porîncit-am sutaşului să străjuiască Pavel, aibînd slăbire, şi nece unul să apere ai lui slujitoriu sau a veni cătr-însul. Ce după acealea zile, vine Filix cu Drusila, muiarea sa fiind jidovcă. Chemară Pavel şi auziră el de 
{120} ce e întru Hristos Isus credinţă, grăi lui de dereptate şi de ţinut şi de judeţ ce va să fie. Înfricat fu Filix şi răspunse: "Ce acmu amu purceade; vreame ce priimim chemu-te!" - împreună ce nădăindu-se că vamă se va da lui de la Pavel, ca să-l dezleage el, deaci şi în parte-i tremitea, a besedui cunusul. Doi anii sfîrşiră, priimi schimbare Filix Porchie Fist. Vrea ceva pre ugodă să facă iudeilor Filix: lăsă Pavel legat. E Fist priimi glas după a treia zi să iasă în Ierusalim den Chesaria. Spusease lui întîiul preut şi întîii iudeilor spre Pavel şi ruga el, cerînd bunătate spr-insul, ca să-l tremiţă el în Ierusalim: vînare făcea, cum să-l ucigă el în cale. Fist porînci să strejuiască 
{121} Pavel întru Chesaria; e însuşi vrea în sîrguit să iasă. "Ce amu silnicii dentru voi - zise - să deştingă de ce le iaste de acest bărbat, să grăiască spr-insul." Fu într-înşii mai multe sau zeace zile, deştinse întru Chesaria. În demîneaţa şezu în judeţ, zise Pavel să aducă. Ce întru adusul ce fu lui, spr-insul stătură ceia den Ierusalim ce deştinseră iudeii, vine multe şi greale aducea spre Pavel, cealea ce nu le putea colibi. Răspunseră lui (î.l.d. el): "Ce nece în leagea iudeilor, nece în besearecă, nece în Chesaria ce să vă greşesc." E Fist vrea iudeilor bunătate să le făgăduiască, răspunse lu Pavel zise: "Veri amu în Ierusalim să întri, acolo de aceastea judeţ să priimeşti de la mine?" Zise Pavel: "Întru judeţul lu Chesar 
{122} eu sînt să stau, io mi se cade judeţ a priimi. Iudeii nemică nu-i obidesc, ca tu ştii bine. E s-am nedereptate sau destoinic morţiei ce-am fapt, să nu mă leapăd de moarte. E să nemică nu iaste de acealea ce clevetesc spre mine, nimea nu mă poate spre aceaea da, lu Chesar menindu-mă." Atunce întrebă-se cu sfeatnicii, răspunse: "Lu Chesariu te meneşti, cătră Chesariu mergi!" Ce zile trecură oarecîte. Agrip împărat şi Vernichie deştinseră în Chesaria, a săruta Fist. Ce ca multe zile fură aciia, Fist spuse împăratului ce e de Pavel, grăiia: "Un bărbat iaste lăsat de Filixv în legătură, ce derept el fost-am în Ierusalim; iviră arhierei şi bătrînii iudeilor, cer spr-insul pîră. Ce răspunş 
{123} cătr-înşii că nu iaste nărav rimleanilor să dea cineva om spre perire, ainte pînă clevetnicii - înainte faţă, să se vază de ce clevetesc, loc de răspuns să priimească de greşală spre judeţ. Adună-se ei acicea; derept pesteala nece una să nu facă. Demîneaţă şedea-voi spre judecare; zice-voi să-l aducă acel bărbat. Deaci stătură clevetnicii, şi nece o vină nu aduseră spr-insul ei, de ce-m părea mie. Întrebară-se oareceş de ale sale credinţe în divure ce avură cătr-însul şi de un Isus mort, ce elu-l grăia Pavel că e viu. ... Nu şi mă precepuiu eu de aceaea a socoti; grăiiu: "Să veri, pasă în Ierusalim, şi acolo să te judeci de acealea." Pavel zise veghiat să fie lui la ştire cu cinste. 
{124} Porîncii să păzească el, pînă cînd voiu tremeate el cătră Chesar." Agrip zise aciia cătră Fist: "Vrea-reaş şi însumi acel om să-l auz!" E el zise lui: "Demîneaţă vine, auzi el!" La demîneaţă vine Agrip şi Vernichie cu multă amegire şi întrară întru ascultare cu miiarii şi cu nărociţii fiind cetăţii. Şi ziseră lu Fist să aducă Pavel. Şi zise Fist: "Agripe-Împărat şi toţi cîţi venit-aţi cu noi bărbaţi, vedeţi acesta derept el toată mulţimea jidovilor dodeiescu-mi întru Ierusalim şi acicea, strigînd că nu i se cade lui viu să fie mai mult. E eu am înţeles întru el că nu e nece o vină faptă de el, cum să fie destoinic morţiei. Şi însuşi sine 
{125} de-acicea să stea înaintea lu Avgust Chesar judecai-mă să tremeţ el. Ce de el aiavea ce se să scriu domnu-mieu n-am; deaci adecă aduş el înaintea voastră şi mai vîrtos înaintea ta, Agripe împărate, cum întrebat să fie, să aibă ce scrie de el. E ca o vită pare-mi că nu e, să-l tremeatem legat: ce spre el vină să se seamene." ... Agrip aciia zise cătră Pavel: "Porîncită ţie - însuţi de tine să grăieşti!" Atunce Pavel, răspunzînd tinse mîna: "De toţi aceştea clevetitu-s de iudei, o, împărate Agripe, părîndu-le sine ferecaţi. Înaintea ta voiu să răspunz astăzi, mai vîrtos în minte să-ţi fie de toate ce-s fiind a iudeilor năravure şi socotiri. Deaci 
{126} rog tine lung rabdă, ascultă mine viaţa ce mi-e de tinereaţele meale. Întîiu fost-am întru limba mea în Ierusalim şi toţi iudeii ştiu-mă dentîiu ce voiu să-ţi mărturisesc că, după veastea eresului credinţeei noastre, viş cu fariseii. Şi acmu de upovăinţă ce e cătră tătîni făgăduit fui de la Dumnezeu stau în judeaţe, ce întru aceaea a doaosprăzeace semenţe noastre pururea noaptea şi zioa slujind nădăindu-se a sosi. E ce clevetitu-s eu de aceaea upovăinţă, împărate Agripe, de iudei. Ce e cu fără-credinţă a se judeca voao să Dumnezeu morţii scoală? Eu amu pare-mi de mineş împrotivă numelui lu Isus Nazareaninul, că multe împrotivă fapt-am, ce-am fapt întru 
{127} Ierusalim; şi mulţi de sfinţi eu în temniţă i-am închis, deaci de la arhierei puteare priimise ucigînd lor, alăturîndu-me în sfeat; şi în toate gloatele mulţi munciia şi-i nevoia să hulească ei; încă mai de rău învrăjbind ei, gonia şi încă pînă la cealea de afară cetăţi. Întru aceaea duşu-mă în Damasc cu puteare şi cu porîncita vlădicilor. Amiazăzi în cale văzuiu, o, împărate, den ceriu mai vîrtos luminînd de soarele ieşi-mi, lumină răsări. E ceia ce era cu mine, mergînd toţi acei, căzum noi spre pămînt, auzii glas grăind cătră mine; şi grăi în limbă ovreiască: "Savle, Savle, ce mă goneşti? Iute-ţi iaste împrotiva ţeapeei a călca!" Eu ziş: "Cine eşti, Doamne?" E elu zise: "Eu sînt Isus, cel ce tu goneşti. 
{128} Ce te scoală şi stăi în picioarele tale. Spre aceaea ivescu-ţi-mă ţie, să mi te fac slugă şi mărturisitoriu. Deci vezi şi aceastea ce ivescu ţie: să te iau den oameni-ţi şi de limbă, întru ce te eu puiu să deşchizi ochii lor, ce să întoarceţi-vă dentru untunearec întru lumină şi dentru despusul nepriitoriu cătră Dumnezeu, ce e să priimiţi lăsăciuni păcatelor şi destoiniciia întru sfinţi ce cred întru mine." Deci, împărate Agripe, nu fui protivnic vederiei ceriului. Ce fiind întru Damasc, ainte întru Ierusalim, întru toate laturile iudeilor şi limbilor propoveduit-am să se pocăiască şi să se întoarcă cătră Dumnezeu, destoinici pocăindu-se lucruri să facă.  ... Derept aceaea mă jidovii prinseră întru besearecă, vrea să mă spargă. Ajutoriu amu ce nemerii 
{129} de la Dumnezeu, ce e mie pînă în zilele aceastea stau mărturie micilor şi marilor. Nemică afară nu grăiesc de cealea ce prorocii ziseră, ce vru să fie şi Moisi: că şi muncă priimi Hristos sau - întîiu de învierea morţilor, lumină-vă a se propovedui oamenilor şi limbilor." Acealea lui răspunzînd Fist, cu mare glas zise: "Drăcitu-te-ai, Pavel, acea carte multă întru neistovu te întoarse!" E el zise: "Nu m-am drăcit - zice - ţiitori Fiste, ce de-adevăr şi întreagă mîndrie graiure vestesc. Ştiu şi de-aceaea împăratul, cătr-însul aciiaş cu cutezare grăi, ascunse-se lui amu ceva, de aceastea nu crezu, ce una nu e amu întru unghiu a se face asta. Crezi, împărate Agripe, prorocilor? Ştiu că crezi!" Agrip aciia cătră Pavel zise: "Întru neşchiţel mă veri părea hristian a fi?!" E Pavel zise: "Rugînd amu 
{130} fui Dumnezeu şi întru puţinel şi întru mult nu numai ţie, ce toţi ce mă aud astăzi să fie aşa ca eu sînt, trecînd de-aceastea legături." Şi acealea zicînd lui, sculîndu-se împăratul şi ighemon, Vernichie şi şezu cunuşii. De-aciia purceaseră a besedui unul cătră alalt, grăiră: "Că nemică nu e destoinic sau de-a firea legat acesta om." Agrip aciia zise lu Fist: "Putea-l-ai lăsa acest om, să nu fie la Chesar menit." Ce ca se judecă, fu noao a nota întru Taliia, pridădiră Pavel şi alţii neşte legători, sutaşului numele - Iulie, deregători de Sevastia. Întrară în corabie di-Ardamia (î.l.d. Adramitta "Adramittes"), vrură a vînsla întru Asinska loc, cărămu-ne, fiind cu noi Aristarh (Aristars) machedoneanin den Solun. Într-altă stătum lîngă Sidon. Om-iubire aciia Iulie lu Pavel feace. Zise cătră alţii să meargă cîndu-i va prileji a nemeri. Şi de-aciia ... 
{131} purtară-se a treace în Chipru, derep ce vînture era împrotivă-ne; ce undele de Chilichia şi Pamfilia preanotînd, deştinsem întru Mira Likiiskaia. Şi aciia află sutaşul corabiei de Alexandria notînd întru Italia, băgă-ne într-însă. Deaci în multe zile pestind nota şi abiia fu în Cnida. Nu ne lăsă noi vîntului (î.l.d. vîntul), notăm în Crit, ce în Salmon. Abia înfrînse la margine, venim în loc ce se meneaşte "Bunul Răpaus", io era aproape de cetatea Laseei. Multă vreame trecu, şi fiind amu întru blăznire notătorilor, derep ce şi postul era trecut. Ruga-i Pavel, grăiia lor: "Bărbaţi, vedeţi că cu dosadă şi cu multă deşerţii nu numai tarul şi corabiia, ce sufletelor noastre va să fie notare!" E sutaşul, cîrmacii şi vînslătorii mai asculta-i, 
{132} decît a lu Pavel graiure. Ce nu bun răpaus fiind de cătră frig: e corabnicii sfătuiră să se ducă de-aciia, s-ară cumva putea să ajungă în Finichia, de frig, întru răpausul Critului, căutăm spre liva şi cătră hor. Suflă austru, păru-le pre voia sa că vor nemeri, luară veatrilele, vineră în Crit, ce nu mult suflă împrotivă vînt de bură - meneaşte-se evroclidon. Răpită fu corabiia şi nu şi se potrivi vîntului, deaderă-se duş fum. Neşte ostrove trecum, ce se zic Clavdii, abiia putum ţinea corabiia, ce el luo ajutoriu avu a dereage corabiia. Temea-se să nu cază întru ţărmure: legară iadrina, aşa purtată era. Foarte vihorîndu-ne era noi e demîneaţa lepădare feaceră; şi a treia zi cu mîinile sale iadrinele corabiei aruncară. 
{133} Nece soarele, nece stealele nu ne se iviră în multe zile, ce frig amu nu puţin înzăcutu-ne. E alţii luase-şi nădeajdea toată de ce e a ne mîntui noao. Mult nemîncaţi fură. Atunce stătu Pavel în mijloc de ei, zise: "Cade-vă-se amu, o, bărbaţi, să ascultaţi mine, să nu vă duceţi den Crit, a vă mîntui de această dosadă deşartă? Şi acmu, rogu-vă întru dulceaţă sufleteloru-vă, de lepădarea amu sufletului nece unuia de voi nu va fi, alegînd corabiia. Înainte-mi stătu astă noapte aceluia ce eu slujesc îngerul, grăi: "Nu te teame, Pavel! Înaintea lu Chesar cade-ţi-se a sta. Şi adecă-ţi dărui Dumnezeu toţi notătorii cu tine." Deci hrăboriţi-vă, bărbaţilor, şi creadeţi lu Dumnezeu, că aşa va fi, întru obraz zisu-mi fu: 
{134} întru ostrov ce era noao să cădem. Şi ca la a patrasprăzeace noapte fu purtîndu-ne noi întru valure; în miazănoapte păru corabnicilor că apropiiară-se cătră vreo laturi şi măsurară adîncatul de aflară doaozeci de stînjeni. De-aciia puţinel trecură şi iară măsurară, aflară stînjeni cincisprăzeace. Ce se temea să nu cumva să cază în loc de prăpad de nasul corabiei: aruncăm cătuş patru, rugămu-ne să fie zio. Corabnicilor socotitu-lă era să fugă den corabie şi jos legară luntrile în mare: părea-lă că de nas vrea cătuşile să tinză. Zise Pavel sutaşului şi voinicilor: "Să nu furetu aciia în corabie, voi a vă spăsi nu puteţi!" Atunce voinicii tăiară funile luntrilor şi le lăsară eale a cădea. Pînă cînd zio va fi, rugă-i Pavel toţi să-ş priimească hrană, 
{135} grăiia: "Patrusprăzeace zile sînt astăzi de cînd aşteptaţi, nemîncaţi fuset, nu priimit. Deaci vă rog voi, luaţi-vă hrană, acesta amu cătră spăsenia voastră iaste. Nece un păr den capul vostru nu va cădea." Deaca zise acealea şi priimi pîine, dulce ură, mărind Dumnezeu întru toţi, şi o frînse, începu a mînca. Mîngîiară-se toţi şi aciiaş luară hrană. Era în corabie de toate sufletele 276. Săturară-se de mîncare, iuşurară corabia şi lepădară grîul întru mare. Ce cînd zio fu, pămîntul nu se cunoscu; oare în ce fu socotiiam avea năsip. Acie se sfătuia să ară puteare fi să scoaţă corabiia. Şi anchiri adunară, lepădară-le întru mare, împreună slăbiră funile cărmilelor şi rădicară veatrila. Suflă vintişor, 
{136} cărămu-ne la margini, căzu în loc de năsip, lăsară corabiia şi în nas amu o prinse, prea fiind nelegănată; e cîrmilele frînseră-se de nevoia undelor. Voinicii sfeatul fu de legaţii să ucigă, de nimea notînd să nu fugă. E sutaşul vrea să petreacă Pavel, alease sfeatul lor. Zise celora ce ştia nota să sare ainte, să iasă la margine, e alalţi opri-i pre scîndureale, e alţii spre alte ceva den corabie. Şi aşa fu tuturor spăsenie spre pămînt. ... Întru spăsenie fură aceia ce era cu Pavel, den corabie; atunce înţeleaseră că ostrovul de Meleti zice-se. Varvarii făcea noao milă nu puţină: aprinseră focure şi priimiră toţi noi derep ce stătu ploaia şi frig. Grămădia Pavel 
{137} viţe multe şi băga în foc; e o năpîrcă de căldură ieşise, muşcă mîna lui. Ce ca văzură păgînii spînzurînd şarpele de mîna lui, grăiră unul cătră alalt: "În tot ucigătoriu iaste acest om, ce el mîntui-se den mare e judeţul a vie nu-ş lăsă." Acela amu aciiaş scutură şarpele spre foc, nu-ş pănătă, nemică rău. Ei-l aştepta el vrea să arză sau că va cădea de năprasnă mort. Mulţi-l acela aştepta şi previia, ce nemică rău întru el nu fu; îndoiară-se, grăind: "Dumnezeu acesta va fi!" E den prejuru acelui loc era sate; întîiul ostrovului, numele-i Poplia. Ce elu ne priimi noi, în trei zile - alte mîndri ospeaţe. Ce fu tată lu Poplie, de foc şi apă cu trînd ţinut zăcea. Cătr-însul 
{138} Pavel întră şi se rugă. Înălţă mîinile sale şi-l vindecă el. Deca fu aceaea, alalţi cine avea lîngezi în ostrove veniia şi se vindeca. Ce ei cu multă cinste cinstiră noi şi scotea, punea-i cine de ce trebuia. După a treia lună mearsem întru corabie - pre frig întru ostrovul de Alexandria - "Păresima Dioscora", cărămu-ne în Siracusi; fum aciia în trei zile. De acolo încungiurăm, vinem întru Reghia. Şi după o zi suflă austrul, a doua zi venim întru Potiol io aflăm fraţi şi rugaţi fum d-inşii să răposăm aciia 7 zile. Şi aşa în Rim sosim. Şi aciia fraţii auzise de noi ieşise întru timpinatul nostru tocma pînă la "Tîrgul de Apia" şi "Trei cîrcimari". Ei deca văzură Pavel dulce-dăruind 
{139} Dumnezeu - priimind îndrăznire. Ce cînd vinem întru Rim, sutaşul deade legaţii lu voivodă, iară lu Pavel zise să fie de sine să-l păzească voinicii. E ca fu după trei zile, chemară Pavel cu ceia ce era aciia fiind iudeii întîiu. Ce, de se adunară ei, grăi cătr-înşii: "Bărbaţi, fraţi, eu nemică împrotivă nu fac oamenilor sau năravului părinţilor; ce legat de ierusalimleani pridădit fui în mîinile rimleanilor. Ce ei judecară mie, vrură să mă lase, derep ce nece o vină de moarte nu fu întru mine. Ce de protivă ce grăiia iudeii; nevoie-mi fu a mă meni la Chesar, nece cu limba mea să aib a cleveti ceva. E derept aceaea vină rog voi să vedeţi şi după grai: Derept nădeajdea israililor cu aceastea verigi înfăşatu-s." Aciia ei cătr-însul ziseră: "Nece noi scriptură 
{140} de tine n-am priimit de la iudei, nece au venit nimea de fraţi să vestească sau să grăiască ceva rău de tine. Ce rugămu-ne de tine să auzim ce mîndreşti de acel eres - veaste iaste noao că pretutindinea împrotivă-se să grăiaşte." Lăsară lui zi, vineră cătr-însul oaspeţi priimitori mulţime. Ce lor spuse, mărturisind împărăţiia lu Dumnezeu, ce încredinţă ei ce e de Isus de "Leagea lu Moisi" şi de la "Prorocii", de demîneaţă pînă la seară. Şi unii amu crezură graiurele lui e alţii nu-ş crezură. Nu se ascultară a fi unul cu alalt, duseră-se. Zise Pavel graiu unul: "Că bine Duhul grăi Isaiei prorocul cătră părinţii voştri, grăi: "Du-te cătră oamenii aceşti" şi zise lor "Cu auzul 
{141} auziţi, şi nu-ş vă aveţi a înţeleage; şi a previ căutaţi, şi nu-ş aveţi a vedea. Îngroşate - inimile oamenilor acestor şi urechile - îngreoiate a auzi şi ochii lor - păinjiniţi, de nu cîndva să vază cu ochii şi cu urechile să auză şi într-înemă să înţeleagă şi să se întoarcă şi să se vindece ei. La ştire să vă fie voao că limbilor tremease-se spăsenia lu Dumnezeu înşivă şi auziţi!" Şi acealea zise acelora, duseră-se iudeii mult aibînd întru sine socotire. Fu Pavel doi ani întru toată a sa mîzdă şi priimi toţi veniţii cătr-însul, propoveduind împărăţiia lu Dumnezeu şi învăţa ce e de Domnul Isus Hristos cu toată îndrăznirea neapărată. 
{142} Spunerea tremesul lu Iacov Pre Zeu însuş Iacov aceastea scrise celor doaosprăzeace semenţe fiind în sămănătură şi crezătorilor în Domnul nostru, Isus Hristos. Deaci scrise învăţătură, tremease a învăţa în toate chipurele ispitelor, carea e amu de la Dumnezeu şi carea e den inemă de om iaste. Că nu e cu cuvîntul numai, ce şi cu lucrul să arate credinţă; şi nu e numai a asculta leagea, ce făcătorii dereptează-se. Şi de bogaţi aciia spuse: de să nu osîndească spre mişei bogaţii în besearecă, ce mai vîrtos şi rănindu-se ca zăritori şi în sfîrşit uteşind obidiţii. Şi înainte porînceaşte lor îndelung să rabde pînă la venitul lu Isus Hristos; şi învăţă de răbdarea ce e de la Iov dulce-răbdare, porîncind să cheame preuţii spre lîngezi şi 
{143} să se nevoiască să întoarcă rătăciţii cătră de-adevăr, cum să aibă amu de aceaea preţ de la Domnul lăsăciuni păcatelor. Şi aşa sfîrşaşte-se tremeaterea. În zbor tremiterea lu Iacov Iacov, Zeului şi Domnului lu Isus Hristos şerb - a doaosprăzeace semenţe ce-s întru sămănătură, să se bucure! Întru toată bucuria să aveţi, fraţii miei, cînd în ispite cădea-veţi în toate chipurile. Să ştiţi că ispitele sînt ale voastre credinţe, să faceţi răbdare. Ce răbdarea lucru de sfîrşit să aibă, de să fiţi de sfîrşit şi în tot întregi şi nelăsaţi de nemică. E să ară fi neştine de voi lăsat de înţelepciune, să ceară de la dătătoriul Dumnezeu tuturor prost şi neîmputătoriu, şi da-se-va lui. Ce însă să ceară cu credinţă, întru nemică să nu se gîndească, e gîndindu-se 
{144} amu podobi-se-va undelor măriei ce de vîntu-s smintite şi vînturate. De să nu-i pare omului că priimeaşte ceva de la Domnul; bărbatul cu doao cugete netocmitu e în toate căile sale. De să se laude fratele smerit întru înaltul său, ce bogaţii - întru smereniile sale; derep ce ca florile ierbilor trec. Răsare amu soarele cu zăduh şi usucă-se iarba; şi florile-i cad şi buna frumseaţea-i piiare. Aşa şi bogaţii întru umbletele sale veştejesc. Ce ferice de bărbat ce prea-rabdă ispitele: ca ispitit fu, priimeaşte cunună de viaţă, ce făgădui Domnul celor ce iubesc el. De niminilea, ispitindu-se, să nu grăiască "Că de la Dumnezeu ispititu-s eu." Dumnezeu amu nu e ispititoriu rău; nu-ş ispiteaşte acela nimea. Ce cineş ispiteaşte sine de a lui pohtire - 
{145} tras şi prelăstit; deci pohtirea veri înceape, naşte păcat; e păcatul de se sfîrşaşte, naşte moartea. Nu vă prilăstireţi, fraţii miei ceia iubiţii, că toată darea-dulce şi tot darul de sfîrşit de sus iaste, deştins de la Tatăl luminilor. Ce de la el nu e schimbare sau adauge de umbrire. Vru amu după născut noi cuvîntul lui de-adevăr să fie noao dentîiu ceva de zidirea lui. Deaci, fraţii miei prea iubiţi, să fie tot omul curînd a-l auzi şi pestit a grăi, pestit în mînie, că mîniia bărbatului dereptatea lu Dumnezeu nu face. Deaci părăsiţi toată spurcăciunea şi de rămăşiţele răului. Întru blîndeaţe priimiţi întreg cuvînt ce poate spăsi sufletele voastre. Fiţi făcători cuvîntului e nu numai ... 
{146} ascultători, ia nici cugetaţi-vă întru sine cineş de voi; că acela iaste ascultătoriu cuvîntului, nu făcătoriu, aseamănă-se bărbatului ce-ş caută faţa fireei sale în oglindă: socoteaşte-ş sine şi se caută şi aciiaş se uită cum era; e plecîndu-se în leage de sfîrşit slobodă şi lăcuiaşte, aciia neascultătoriu uitat fu; ce făcătoriul lucrului - acela ferecatu e întru faptele sale fi-va. E s-ară neştine părea credincios a fi întru voi, şi nu-ş va înfrîna limba sa, ce prilăsteaşte inema sa, aceaea e deşartă credinţă. Credinţa curată şi nespurcată de la Dumnezeu Tatăl aceasta iaste: socotiţi săracii e văduole înscîrbitelor, nespurcaţi sine şi vă feriţi de lume! ... Fraţii miei, nu în făţărie căutaţi 
{147} să aveţi credinţa Domnului nostru Isus Hristos, slăvitul. Că s-ară veni întru gloatele voastre bărbat inel de aur portînd şi în veşminte luminate, veni-va aciia şi mişel în scîrnave veşminte şi căutaţi spre cela ce poartă veşminte luminate şi ziceţi lui "Tu şezi cicea bine!" e mişelului ziceţi "Tu stai acolea sau şezi cicea, la podnojia mea!" şi nu şi vă judecaţi întru sine, ce seţi judecători cugetelor reale. Ascultaţi, fraţii miei prea iubiţi: au nu Dumnezeu alease mişeii lumiei bogaţi în credinţă şi dobînditori împărăţiia ce-au făgăduit celora ce iubesc el? E voi ce ocărîţi mişeii? Şi aceia tragu-va la judeaţe, de nu aceia hulesc bunul numele ce e zis spre voi? E s-ară vrea amu leagea să se fîrşască împărăteasca după Scriptură: "Iubeaşte aproapele 
{148} tău ca însuţi tine!" bine veri face. E să căutaret spre făţărie, păcat faci, oblicindu-te den leage, că pristăpişi. Şi amu toată leagea veghea-i; ce greşi-veri întru una, fi-veri în toată vinovat. Că zice amu: "Preaiubire să nu faci" - zice - şi "Nu ucide!": să preaiubire nu face e însă uciseri, fuse şi călcătoriu legiei. Aşa grăiţi, aşa şi faceţi. Că leagea slobodă va judeţ să priimească. E judeţul amu fără milă nu face milă; laudă-se mila la judeţ. Carele folosu e, fraţii miei, să credinţă grăiaşte neştine că are, e lucru n-are? Au doară poate credinţa numai spăsi el? E să ş-ară vedea frate-său sau soru-sa goli fiind şi lăsaţi de a zileei hrană fiind, ... 
{149} oare zice-i-va neştine de voi: "Du-te cu pace, încăreaşte-te şi te satură!", ce nu-i va da ce ară vrea trupul, deaci ce folosu e?! Aşa şi credinţa: să lucru nu avure, moartă iaste de sineş. Că zice neştine: "Tu credinţă ai şi eu lucru am. Arată-mi credinţa ta de lucrul tău şi eu ţie arăta-voiu credinţa mea de lucrul mieu." Tu crezi că Dumnezeu unul iaste. Bine faci. Şi dracii cred şi spămîntă-se. Veri să înţelegi, o, ome deşarte, că credinţa fără lucru moartă iaste? Avraam, părintele nostru, au nu de lucru se dereptă, că înălţă Isac, fiiul său, spre junghiiare întru altar? Vezi, credinţa ajutoriu iaste lucrului; e de lucru sfîrşaşte-se credinţa. Şi sfîşaşte-se Scriptura, ce grăiaşte: "Crezu Avraam lu Dumnezeu şi se meni lui în dereptate şi - soţ lu Dumnezeu." 
{150} Zice: "Vedeţi că de lucru dereptează-se omul, e nu credinţă numai una." Aşa amu şi Raavă curva: Au nu de lucru se dereptă, că priimi ispoveadnicii şi pre altă cale-i scoase? Ce ca trupul fără de suflet mort iaste, aşa şi credinţa fără lucru moartă iaste. ... Nu mulţi învăţători fireţi, fraţii miei: ştiţi că mai mare păcat priimim, mult amu greşim toţi. Ce însă cela ce nu greşaşte cu cuvîntul, acela de sfîrşit bărbat, silnic a-ş înfrîna tot trupul. Iată calul: zăbala în gură-i băgăm, de se supune noao; şi tot trupul întoarcem. Adecă corabiia: cît fiind şi de iute vîntul, o adăpostim, întorcîndu-se cu mică cîrmiţă; cum va vrea ... 
{151} să o pornească, dereptează-o. Aşa şi limba, mică bucăţea iaste, şi foarte laude-se. Iată puţinel foc şi cîtă fire arde; şi limba frumuseţiei dereptăţiei, aşa limba, despuindu-se întru mădularele noastre spurcă tot trupul şi aprinde împrejur născutului şi - aprinzîndu-se de la gheenă. De toată a făptura fiară şi pasări, gadine şi peşti ustenescu-se şi muncescu-se de firea omenească. E limba nimea nu o poate de oameni muia, să nu se ţie amu rău: ce e plină de venin moarte-purtătoriu. Cu aceaea blagoslovim Dumnezeu Tatăl şi cu aceaea blăstem oamenii ce pre chipul lu Dumnezeu sînt: den acelaş rost iase blagoslovenie şi blăstem. Nu se cade, fraţii miei ceia iubiţii, aceaea aşa să fie. ... Au doară poate dentru o fîntînă, den ... 
{152} acelaş izvor, să izvorască dulce şi amar? Doară poate, fraţii miei, smochinul masline să facă, sau viţa - smochine? Aşa nece unul izvor sărat şi dulce nu poate face apă. Cine e preamîndru şi meşter întru voi? De să arate de bună viaţa lucrul său întru blîndeaţele mîndriei. E să urîciuni amară aveţi şi năravure întru inimile voastre, nu vă lăudaţi şi nu minţireţi spre de-adevăr. Nu-s acealea mîndrii de sus deştinse, ce de pămînt, sufleteşti, drăceşti. Că io-s urîciuni şi rînjale, aciia nu e aşezare, ce toată firea rea. E a susului mîndrie întîia amu iaste curăţiia, după aceaea pacele, blînzia, dulce-mîngîiarea; şi - plin de milă şi rod dulce, negînditoriu şi nefăţarnic. 
{153} Plod derept întru împăcare sămînţă face pace. E dencătruo-s războaie şi sfare întru voi? Nu de aiurea-s, ce den dulceaţele voastre ce se volnicesc întru mădularele voastre-ş. Jeluiţi, şi nu aveţi; ucideţi-vă, şi vă urîţi şi nu şi vă puteţi nemeri; svădiţi-vă şi vă luptaţi, şi nu şi vă aveţi derep ce nu ceareţi; ceareţi, şi nu priimiţi, derep ce rău ceareţi. Întru dulceaţele voastre răsipiţi cu iubitorii şi cu iubitoarele. Au nu ştiţi că iubitorii lumea draci lu Dumnezeu sînt? Cel ce va amu să fie soţ lumiei vrăjmaş lu Dumnezeu fi-va. Au vă pare că în deşert grăiaşte Scriptura: "Cătră zavisti că jeluiaşte Duhul ce se sălăşuiaşte întru voi". Ce mai mare dă-se bunătate, deaci grăiaşte: "Dumnezeu trufaşilor 
{154} se protiveaşte; smeriţilor dă-lă bunătate." Povinuiţi-vă lu Dumnezeu, protiviţi-vă diavolului şi fugi-va de voi. Apropiaţi-vă lu Dumnezeu; şi apropia-se-va voao. Curăţiţi-vă mîinile, păcătoşii; şi curăţiţi-vă inimile, de doao-gîndure! Pănătaţi şi lăcrămaţi şi plîngeţi, că rîsul vostru întru plîngere întoarce-se-va şi bucuria, întru jale! Plecaţi-vă înaintea Domnului şi vă va rădica voi. Nu vă clevetiţi amu, fraţi! Că cleveti-veri fratele sau osîndi-veri fratele tău, cleveteşti leagea şi leage osîndeşti; nu eşti făcătoriu de leage, ce judeţ. Că unul iaste leage-dătătoriu şi judeţ, ce poate spăsi şi să piarză. E tu cine eşti ce osîndeşti soţu-tău?! Amu acmu grăiia: "Astăzi şi mîine să meargem în ceale cetăţi şi să facem  ... 
{155} aciia întru un an şi negoaţe să facem şi dobîndă!" - ce ei nu-ş ştiură demîneaţa ce amu viaţa voastră iaste! Prah iaste, ce întru puţinel iveaşte-se, după aceaea şi piiare! E în loc ce ară fi a grăi voao: "S-ară Domnul vrea şi amu a fi vii, să facem ceasta sau ceaea", e acmu lăudaţi-vă întru măriile voastre, că toată lauda rea iaste. Că cela ce ştie bine a face, şi nu face, păcat lui iaste. Amu acmu, bogaţii! Plîngeţi-vă suspinaţi de chinul vostru ce vă vine! Bogătatea voastră piiare şi veşmintele voastre moliile mănîncă-le. Aurul vostru şi argintul rugineaşte; şi rugina lor întru ascultatul vostru fi-va trupurilor voastre ca focul. Adăstaţi pînă la apoile zile, adecă preţul lucrătorilor voştri ce vă lucra pămînturile voastre. Ce-i lăsaţi voi întru suspini? Şi suspinile 
{156} secerătoriloru-vă întru urechile Domnului Savaot întrară. Îndulciţi-vă spre pămînt şi hrăniţi-vă, cîrmiţi inimile voastre ca în zi de junghiat. Osîndiţi, ucideţi derepţii neprotivindu-se voao. Răbdaţi amu, fraţi, pînă la venitul Domnului. Adecă lucrătorii seaceră curatul rod a pămîntului, îndelung răbdînd de-aceea, pînă va veni ploaie timpurie şi tîrzie. Îndelung răbdaţi şi voi, învîrtoşind inimile voastre, că venitul Domnului apropie-se! Nu suflareţi unul spre alalt, fraţi, de nu osîndiţi să fiţi! Adecă judeţul între uşi vă stă! ... Obraz priimiţi, fraţii miei, rău pănătînd şi îndelung răbdători proroci, cei ce grăiră numele Domnului. Aceia ferecăm răbdătorii. Răbdarea lu Iov auzit şi sfîrşitul Domnului văzut, 
{157} că mult milostiv iaste şi ieftin. Ce ainte de tot, fraţii miei, nu vă jurareţi, nece pre ceriu, nece pre pămînt, nece cu alt fiece blăstem; fie voao: ce iaste iaste e ce nu e, nu, de nu în făţărie să cădeţi. Să rău pănătează neştine întru voi, rugăciune să facă. Bine cugetă neştine întru voi? Să cînte! E să bolnăveaşte neştine întru voi, să cheame preuţii besearecilor şi rugăciuni să facă spr-ins, să-l ungă el cu unt în numele Domnului. Rugăciunea credinciosului spăseaşte bolnavul; şi-l va rădica el Domnul şi să ară fi aibînd păcate, lăsa-se-vor lui. Ispovediţi-vă amu unul alăltui de păcate-vă şi vă rugaţi unul derept alalt, cum să vă vindecaţi. Mult poate ruga dereptului ajutoriu da. Că Ilie om era supt straste, ca şi noi. Şi cu rugăciune se rugă să nu fie ploaie; 
{158} şi nu ploo spre pămînt trei anii şi şase luni. Şi iară rugă-se şi ceriul deade ploaie şi pămîntul răsări plodul său. Fraţi, să e neştine de voi rătăcit de de-adevăr şi-l neştine întoarce el, să ştie că, întors păcătosul den rătăcita calea a lui, spăsi-ş-va sufletul de moarte şi se vor acoperi multul păcatelor. Spunerea de zbor tremisul întîiu a lu Pătru Pre Zeu Pătru celora dentru răsfiratul iudeilor ce fură botezaţi scrise tremeatere, învăţătură. După ce amu de iudei crezură, învîrtoşă ei. Şi întîiu amu spuse şi arătă că aşa iaste întru Hristos credinţă ce de proroci vesti-se. Şi acelora vestit fu sîngele lui izbăvire, că aceaea limbilor dulce-vesti-se tuturor. Ce întru aceaea jeluiesc îngerii cît să se pleace a vedea. Deacia sfătui-se destoinici 
{159} chemariei a vie. Porînci şi împăraţi a cinsti, muierilor şi bărbaţilor o mîndrie vestind. Şi de năravure învăţă neşchit, semnînd că şi întru iad fu de la Domnul propovedire, spăsenie şi înviere, de şi ainte a morţilor înviere şi a se judeca cu trupul, dulce-dată înviere prea fiind. Că sfîrşitul a tot apropie-se şi trebuitul tuturor gata să fie. Că cuvîntul e să se dea în judeţ. Şi aşa sfîrşaşte tremesul lui. Sfîntul apostol Pătru tremesul de zbor întîiu Pătru, apostol a lu Isus Hristos, - aleşilor veniţi, sămănătura Pontului Galatia, Capadochia, Asia şi Vitinia, după vedearea Zeului Tatăl în Sfinţia Duhului, întru ascultatul şi stropitul sîngele lu Isus Hristos, dulceaţă dă-se voao şi pace să se mulţească! ... 
{160} Dumnezeu Tatăl şi Domnul nostru Isus Hristos, ce după multă milă a sa născu noi întru upovăinţă, vie întru învisul Isus Hristos den morţi, întru dobîndă neputredă şi nespurcată şi neveştejită vegheată în ceriure întru voi, cei ce sileei Zeului veghease, crezînd întru spăsenia lui, gata ivindu-se în vremile de apoi. Ce de-aceaea bucuraţi-vă neşchiţel acmu, să frumosu e lîngă scîrbi a fi în toate chipurele năpăşti derept ispitele ale voastre credinţe. Multă cinste aurului piiare, cu foc ispitindu-se; întorcîndu-ne în laudă şi cinste şi slavă întru deşchisul lu Isus Hristos. El nevăzîndu-l iubiţi; şi spre el acmu necăutînd, ce crezînd, bucuraţi-vă bucurieei negrăită şi proslăvită, priimind sfîrşitul credincioşilor: spăsenie sufletelor. Ce de-acea spăsenie cerşură şi ispitiră 
{161} prorocii, cei ce de a voastră bunătate prorociră, ispitiţi cumu e sau ce vreamea ivi-se într-înşii Duhul lu Hristos; ainte mărturisiră de-a lu Hristos striste şi celea după acea slavă. Ce loru se deşchise, ce nu numai derept sine, ce voao slujiră aceia; ce acmu vesteaşte-se voao dulce-vestindu-se voao Duhul Sfînt tremesul den ceriu, ce întru aceaea jeluiesc îngerii a se pleca, cît să vază. Deaci încingeţi-vă mijlocele cugetelor voastre, trezviţi-vă de acicea, upovăiţi spre adusa voastră bunătate de deşchisul lu Isus Hristos. Ca feciorii ascultariei nesemnîndu-vă întîielor neştiinţeei voastre pohtiri ce cunoscutului-vă sfînt. Şi înşivă sfinţi întru toată viaţa fiţi, derep ce scrie: "Sfinţi fiţi, că eu sfînt sînt. Şi să Tatăl chemaret nefăţarnici judecătoriul cuiş după lucru, întru frica venitului vostru anii vă vieţi. Ştiţi 
{162} că nu putredul argint sau aurul, nu v-au izbăvit de deşarta a voastră viaţă de părinţi-vă pridădiţi; ce cu curatul sînge, ca mieluşelul nevinovat şi nespurcat Hristos. Preaînţeleageriei amu ainte de tocmeala lumiei ivi-se întru anii de-apoi derept voi. Şi derept el să creadeţi, în Zeul - rădicat el den moarte şi slava lui deade-, ca de credinţa voastră şi upovăinţa să fie spre Dumnezeu, sufletele voastre curăţiţi întru ascultatul de-adevărului Duh, întru frăţie iubită nefăţarnici, den curăţiia inimiei unul cu alalt iubindu-vă cu prilej; după ce seţi născuţi, ce nu de sămînţă putredă, ce neputredă; că cuvîntul viului Dumnezeu şi lăcuitoriu - în veaci. Derep ce "Toată peliţa - ca iarba; şi toată slava omenească - ca florile ierbiei. Şi de se usucă iarba, şi florile-i 
{163} cad. E graiul Domnului lăcuiaşte în veac: aceaea iaste graiul dulce-vestire întru voi." De părăsiţi amu tot răul şi toate hicleşugurile şi făţăriile şi urîciunile şi toate clevetele. Ca de nou născuţi tinerii cuvîntului şi nespurcaţi lapte iubind, de derept el să creaşteţi întru spăsenie. "După aceaea gustaţi că dulce e Domnul." Cătră el veniţi - piatra vie de oameni amu nesocotită, ce e de Dumnezeu aleasă şi cinstită. Şi înşivă, ca pietrile vii zidiţi-vă, ca casa Duhului sfinţiei sfîntă, rădicînd jărtvă Duhului, dulce-priimiţi Zeului Isus Hristos. Derep ce scrie întru Scriptură: "Adecă pui (poi) în Sion piatră în marginea unghiului aleasă cinstită şi cine va creade într-însă nu se va ruşina." Voao amu - cinstită credincioşilor. E protivnicilor "piatra aceaea nu o socotiră 
{164} ziditorii, aceasta fu în capul unghiului şi piatra poticnealeei şi piatra de blăznire, ce de ea poticnescu-se cuvîntului, ce de ea puş fură." E voi - rudă aleasă împărătească luminată, limbă sfîntă, oamenii noitului, ca bunătăţiei vestiţi cei ce dentru untunearec voi cheamă, întru ciudata a lui lumină, ceaea ce oarecînd ne oameni, ce acmu oamenii zeului, nemiluiţi, ce acmu miluiţi seţi. ... Preaiubiţii, rugămu-vă ca veniţii de laturi oaspeţi, feriţi-vă de pohtirea trupului ce voinicesc spre suflet. Viaţa voastră să aveţi bună întru limbi: de să vă de-aceaea clevetire voi ca răii, derept bune lucrure văzînd, proslăviţi Dumnezeu în zioa socotireei. Supuneţi-vă amu a tot omul derept zidirea Domnului: să e împărat, că e preadespuietoriu; e să e boiarin, că e de la el trimes 
{165} izbînditoriu spre răi, întru laudă celora ce bine fac. Că aşa iaste voia lu Dumnezeu: bine făcînd, înfrîna-veri nebuniia omului nevăzătoriu. Ca slobodă, ce nu ascuns aibînd slobozie spre rău, ce ca şerbii lu Dumnezeu. Întru tot cinstiţii, fraţii-vă iubiţi, de Dumnezeu vă teameţi, împăraţii cinstiţi. Şerbii, supuneţi-vă întru toată frica despuietoriului, nu numai dulcilor şi blînzilor, ce şi dîrjilor. Aceaea e amu bunătate: e să derept sfeatul lu Dumnezeu răbdare neştine în rea scîrbia munciei fără dereptate; e ce laude e să derept greşala a muncă răbdari, ce s-ai face bine şi chinuri veri răbda, aceaea e amu bunătate de la Dumnezeu. Spre aceaea chemaţi seţi. ... Derep ce şi Hristos chinui după noi voao lăsă învăţătură, cum să posleduiţi ... 
{166} urma lui, cel ce păcat nu face, nu şi se află hicleşug în rostul lui. Cine-l ocăria, el nu-l ocăria; e de chin nu pregetă, ce pridădi-se judeţului derept. Ce păcatele noastre însuşi le rădică cu trupul său spre lemn, de dentru păcate să ne scoaţă, dereptăţiei să viem. Ce cu ale lui rane vindecă-ne. Eraţi amu ca oile rătăcite, ce vă întoarset acmu cătră păstoriu şi socotitoriu sufletele noastre. Aşa şi boiereasele, supuneţi-vă bărbaţilor voştri, de şi cine se va protivi cuvîntului muieresc a vie. Fără cuvînt prădat fi-va, socotiţi-vă cu frică curată viaţa voastră; întru aceaea ce iaste nu de-afară împletite în păr şi învălite cu aur sau cu veşminte, cămăş înfrîmseţate, ce întru furişul inimiei omului, întru neputredire blînde şi tăcutele duhului, ce iaste înaintea 
{167} lu Dumnezeu mult preţ. Aşa amu şi oarecînd sfintele muieri upovăiia spre Dumnezeu, înfrîmseţîndu-ş sine: supunîndu-se bărbaţilor săi. Ca Sara asculta Avraam, "domnu" şi-l acela chema. Ei fură feciori dulce-făcători şi netemîndu-se de nece o frică. Şi bărbaţii aşa împreună să vie după înţelepciuni, că neputinţă e vasului muieresc a-ţi da cinstea şi ca dobînditorii a dulceţiei viaţă, nescurtîndu-vă rugăciunile voastre. Sfîrşitul, ce e a tot o mîndrie ce vă e dată, fraţii a vă iubi, milosîrzi, plecaţi şi înţelepţi, nu dareţi rău derept rău sau dosadă derept dosadă, ce dospiţi a blagoslovi: ştiţi că spre aceaea chemaţi seţ de blagoslovenie să dobîndiţi. "Vreţi viaţă să iubiţi şi să vedeţi zile bune? Ţine limba sa de rău şi rostul tău să nu grăiască hicleşug; de să te pituli ... 
{168} de rău şi fă bine; de să ceri pace şi să aduni eale. Că ochii Domnului - spre derepţi şi urechile lui - în rugăciunea lor. Faţa Domnului - spre făcătorii-rău; e cine face rău voao, să bunătăţiei podobiţi furet? Ce însă să chinuiret derept dereptatea, ferice voi! De frica lor nu vă teamereţi, nece vă turburareţi. Ce Domnul Zeului sfinţiţi într-înimile voastre. Gata să fiţi cătră răspuns întrebătoriloru-vă de cuvîntul upovăinţeei voastre, cu blîndeaţe şi cu frică şi sfeat aibînd dulce. De să de-aceaea clevetire voi ca rei, ruşina-se-vor şi ispitind a voastră bunătate de a lu Hristos viaţă. Mai nemeri-vrem bine făcînd, să e voia Domnului să chinuim, decît rău făcînd. Derep ce şi Hristos dinioară derept păcate chinui - dereptul derept nederepţi -, de să ne aducă Zeului. Omorît fu amu 
{169} trupul, învise Duhului. Deaci şi celora ce era în temniţă Duhului deştinse, propovedui celora ce se protiviră oarecînd, cînd răbdarea Zeului aşteptară: în zilele lu Noe lucră lui corabie, ce într-însul neşchiţel, acea zice opt suflete spăsiră-se de apă. Ce el într-acela chip semnă-ş acmu şi noi a ne spăsi, cu botejunea: ce nu cu a peliţeei de rămas spurcat, ce cu sfeaturile dulci întru cearerea de la Dumnezeu întru învierea lu Isus Hrisos, ce iaste de-a dereapta Zeului întratul în ceriu, supuindu-se lui îngerii şi despuitorii silelor. ... Hristos amu chinui derept noi cu trupul, şi voi într-acela cugetu vă înarmaţi: derept chinul trupului contenindu-se de păcate. Într-aceaea - nece o pohtire omenească, ce voia lu Dumnezeu, altor întru peliţă viindu-ş anii. Destulu 
{170} ne e amu noao ce n-am (î.l.d. ne-am) petrecut anii vieţiei voia limbilor făcînd, în grazde, întru pohtiri, întru beţie, întru cimpoaielor glasure, întru băuturi, întru necurăţie, slujbele idolilor. De-acealea mirîndu-vă, să nu între întru voi întru aceaea curvie sleindu-se, hulind cela ce deade cuvînt, gata aibînd a judeca viii şi morţii. Spre aceaea amu şi morţilor dulce-vesti-se de judeţ, amu să priimească omul după peliţă, să înviem după Dumnezeu Duhului. Tuturor sfîrşitul apropie-se. Sănătoşaţi-vă amu întru înţelepciuni şi trezviţi-vă întru rugăciuni. Ce ainte de tot, cineş cătră sine iubov cu prilej aibînd, derep ce liubov coapere mulţimea păcatelor. Oaspeţii iubiţi, soţ cu soţ - fără de ceartă; cineş cum au priimit dar înşivă întru sine, aşa să slujască, 
{171} ca buni tocmitori în tot chipul întru bunătatea lu Dumnezeu. E s-ară neştine grăi cuvîntul Zeului, s-ară neştine sluji ca den sile ce-au dat Dumnezeu; de aceaea să se slăvească Dumnezeu Isus Hristos: aceluia iaste slava şi ţinutul în veacii veacului. Amin. Fraţi, nu vă mirareţi de ce se-au întru voi aprins, cătră ispitele voastre a fi, ca striin voao tîmplă-se. Ce ca să vă împreunaţi sine cu a lu Hristos stristi. Bucuraţi-vă, derep ce întru ivirea slaveei lui, preabucurîndu-vă în veselie. E să ocărîţi furet derept numele lu Hristos, ferice voi; că slava Zeului şi Duhul spre voi răpausă. Loru se va huli, e voao se va proslăvi, de să neştine de voi chinuire ca ucigătoriu sau fur sau ca rei-făcători sau ca striin-socotitori. E să e ca creştin, nu se va ruşina, ce să proslăvească Dumnezeu întru cinstea aceasta. 
{172} Că vreame începu-se den casa Zeului; e sau ainte de voi, ce e cumplitul protivnicilor evangheliei lu Dumnezeu? "E să dereptul abia se spăseaşte, e necuratul şi păcătosul io să se ivească?" Deaci chinuind după voia lu Dumnezeu, ca credinciosului ziditoriu să pridădească sufletul său întru dulceaţă făcînd. Bătrînii dentru voi rogu-i, ca mai marii şi mărturisitorii stristiei lu Hristos, cela ce va a se ivi slaveei făgăduită: Paşteţi ce e întru voi turma Zeului, păzind nu de nevoie, ce de voie, nece derept vama, ce derept dragostea; nu derept să-i despuneţi în rînd, ce obraz să fie turmeei. Ivindu-se păstori începătoriului, priimiţi neveştejită şi slăvită cunună. Aşa şi tinerii, supuindu-vă bătrînilor, toţi unul cu alalt drăguluiţi-vă; 
{173} cu plecare înţeleaptă agonisiţi, derep ce Dumnezeu protiveaşte-se mîndrilor, plecaţilor dă-lă bunătate." Plecaţi-vă amu supt tare mîna lu Dumnezeu, de vă va rădica întru vreame. Toată grija voastră aruncaţi spr-ins, că acela cîştigă-se derept voi. Trezviţi-vă, prevegheaţi-vă, adecă vrăjmaşul vostru, diavolul, ca un leu rîcîiaşte, îmblînd cască să înghiţă fiecarele. Lui protiviţi-vă cu vîrtoasă credinţă, ştiţi aceaea de chin întru lume voao fraţi face-se. Dumnezeu cu toată bunătatea chematu-v-au voi întru a veacilor lui slavă, întru Hristos Isus. Neşchiţel să chinuim, acela să sfîrşască voi; de să vă învîrtoşaţi, de să vă întăriţi, de să vă întemeiaţi: Aceluia - slava şi ţinutul în veacii veacului! Amin. Lu Siluan, voao 
{174} frate credincios ca-m păru, întru neşchiţel scriş, rugînd şi derept mărturiia: aceaea să-ş fie de-adevăr bunătatea lu Dumnezeu. Întru aceaea staţi! Sărute-vă ceia dentru Vavilon adunat şi Marco, fiiul mieu. Sărutaţi-vă sine, cu sărutare iubită. Pace voao tuturor de la Hristos Isus. Amin. Spunerea a lu Pătru a doua trimeatere de săbor Aciia iară acelaş Pătru tremease celoraş credincioşilor; iaste tremesul întru pomeana întîia. Ştiu că curînd că va fi părăsitul de peliţă. Nevoiia-se tuturor a pomeni de ce învăţa-se într-înşii. Şi întîi amu arătă, ivind de la proroci acealea dulce-vestindu-se şi ca prorociră ce e de spăsitoriul. Că nu sînt omeneşti, ce de la Dumnezeu grăiră-se. După aceaea vesti să nu ia aminte 
{175} prilăstiţii, grăi: Veni-va acelora perire! ca şi lîngă pristăpitul îngerilor ce fu înainte-vestind întru tremes. Că zioa vine; într-înşii înşălători au a îmbla. Şi vor vrea să prilăstească neştine, grăind: "Deşert ce e derept noi venitul spăsitoriului." De ce e pururea a grăi, şi să nu fie a se delunga d-inse, ce amu şi mai vîrtos să vestesc. Învăţă să nu ne poată în vremi, că aceastea vremi nemică-s a fi înaintea lu Dumnezeu: derep ce şi o zi ca o mie de anii a fi; şi o mie de anii - ca o zi. Fi-va curînd zioa Domnului. A se întări arătă şi porînci gata să fie toţi într-acealea lucrure dulci. Şi să iubească ce e de Pavel apostol scris şi să nu ia aminte a le întoarce acealea, derep ce toate dumnezeieşti Scripturi întoarseră într-aceaea. 
{176} Tuturor pomeni amu şi învăţă toţi ainte, să ştie lucrure. Învăţă să nu se delunge de înţelepciunea credinţeei. Şi aşa se sfîrşaşte tremeaterea. A doao tremeatere de zbor a lu Pătru Simeon Pătru, şerb şi tremisul lu Isus Hristos, tîmplă-mi-se întru seamenea credinţeei cinstit cu noi dereptăţiei Zeului nostru şi spăsitoriul Isus Hristos. Bunătate voao şi pace să se mulţească întru cunoscutul Zeului Isus, Domnul nostru! Că toate noao dumnezeieştile silele sale ce e cătră viaţă şi dulce-cinste dată - spre înţelepciunea chematului nostru slaveei şi bunătăţiei întru aceale e cinste noao şi mare făgăduită dărui-se. Derep aceaea fiţi dumnezeieşti în ... 
{177} soţie celui ce iaste de fire. Fugiţi de a lumiei pohtiri putrede şi înşivă într-aceasta îndemnaţi-vă toate a deprinde. Daţi întru credinţă-vă bunătate; întru bunătate-vă - înţelepciuni, întru înţelepciuni-vă - răbdare, întru răbdare-vă - dulce-cinste, întru dulce-cinste - frăţie iubită, întru frăţie iubită - dragosti: acealea amu fiind întru voi şi să se mulţească, ce nu deşartele, nece fără-plodul nu e a se slobozi întru cunoscutul Domnului nostru, Isus Hristos, să se închiză. E celuia ce nu sînt aceastea, orb iaste bărbat, uitare priimind curăţitului păcatelor sale vechi. Deaci mai vîrtos, fraţi, nevoiţi-vă vîrtos întru chemarea voastră aleasă să faceţi; acealea amu făcînd, nu vreţi greşi necedinioară. Aşa amu îndestul dat 
{178} voao întru ieşitul a veacilor împărăţie a Domnului nostru şi mîntuitoriul Isus Hristos. Deaci nu mă lenesc pururea voao întru tot a pomeni acealea, ca să meargeţi şi să ştiţi. Şi învîrtoşindu-vă întru stătutul de-adevăr, dereptu mi-e pînă sînt întru ceastă peliţă să tocmesc voao întru pomeană-mi, ştiind că curînd iaste părăsitul trupului mieu, ce ca şi Domnul nostru Isus Hristos spuse mie. Nevoi-m-aş şi întru tot să aveţi voi după al mieu ieşit ce e de ceastea pameate să faceţi. E nu întru mîndrele basne a posledui să spui voao Domnul nostru Isus Hristos, sila-i şi venitul: ce înşine văzători fum aceluia mărire, priimind amu de la Dumnezeu Tatăl cinste şi slavă, glas vine lui aşa den mare frîmseaţe 
{179} slavă: "Acesta iaste Fiiul Mieu preaiubitul, derept El dulce-fac." Şi acela glas noi auzim den ceri deştinse, cunusul fiind în măgura sfîntă. Şi avem a vesti prorocilor cuvînt. Ce bine vreţi face să-l luaret aminte ca sfeaşnic luminat întru întunecatul loc, pînă cînd zioa-i va o zări şi luceafărul să răsare întru inimile voastre. ... E aceasta ainte să ştiţi, că toate prorociile cărţilor lui sau spuietoriu nu va fi. Nevoie amu fu omului cîndu ne a proroci, ce-s de Duhul Sfînt traşi; grăiră sfinţi dumnezeieşti oameni. Ce însă fură şi mincinoşi proroci întru oameni, ca şi întru voi fi-vor mincinoşi învăţători, ce întru ei sînt eresure spre perire. ... 
{180} De cela ce-i scumpără ei vlăduitoriul ei se lepădară, aducîndu-ş ei sîrguită perire. Şi mulţi pre urma lor merg întru necurăţie, ce întru ei calea de-adevăr huleaşte-se, cu înşelăciuni şi alcamure, mincinoase cuvinte voao scumpără. Ce însă judeţul lor dentru început nu pesteaşte şi perirea lor nu-ş doarme. E cînd Dumnezeu îngerii de greşiră nu-i cruţă, ce cu laţure de untunearec legă-i, pridădi-i întru judeţ, munciţi a-i veghea. Şi întîi lumea nu cruţă, ce opt Noe dereptul-propoveduitoriul ferii. E potopul în lume spre necurăţie aduse şi cetăţile Sodomului şi Gomorului aprinse, cu perire-ardere osîndi, obraz să fie celora ce vor întru necurăţie a pune. Şi dereptul Lot obiduitul dentru 
{181} necurata spurcată viaţă izbăvi, vedearea amu şi auzitul derepţilor viind într-înşii zi de zi. Sufletele dereapte e fărălegii împărţi şi muncindu-se. Ştie Domnul dulcii cinstiţi de năpaste a-i izbăvi, nederepţii în zi de judeţ munciţi a-i veghea. ... Mai vîrtos ceia ce după voia trupului întru pohtiri spurcate îmblă şi de Domnul nu se cîştigă. Cutezători, ugodnici, de slavă-i nu se cutremură, hulesc e îngerii cu atîta tărie şi silă mare find, nerăbdînd spre aceia, de Domnulu-s ocărîţi spre judeţ. E aceştia ca vita sălbatecă dentru fire-ş fură întru perire putrezi, întru ce nu ştiu - hulnici întru putredire-ş putredesc, priimind preţ nederept (î.l.d. pre derept). Dulceaţă menind 
{182} şi a zileei hrană spurcaţi şi vinovaţi hrănindu-se cu hiclenşugurele sale, mîncînd cu voi. Ochi au plini de curvie şi nepristoite păcate; prilăstind suflete neînvîrtoşate, inimile învăţate spre alcamure, aibînd blăsteme spre feciori; lăsară calea dereptăţiei, prea-hicleani, prilăstindu-se; posleduind calea lu Valaam vosorovul, ce el preţ nederept iubi, oblici-l în locul de fără-leagea lui, mîşcoiul fără de glas cu omenesc glas propovedui, apără prorocul de fără-leage. Aceia sînt izvoară fără de apă, nuori de vînt purtaţi, cei ce întunecatului untunearec veaghe-se prea trufuluindu-se deşerţi vestind, prilăstind întru pohtirile trupului necuraţi ce ei dentru de-adevăr fug derep ce întru hiclenşugure 
{183} să vie; slobozie lor făgăduindu-şi înşişi, şerbi fiind păcatelor. Că cine amu de cine e învîncut aceluia şi robeaşte e s-ară amu fugi de spurcăciunea lumiei întru înţelepciunea Domnului şi spăsitoriul Isus Hristos e aceştea ce iară împletescu-se spre aceleaş, învîncîndu-se, fi-va lor apoia mai amar decît întîia; mai bine era lor să nu-ş cunoască calea dereptăţiei, decît ei înţeleaseră şi se întoarseră după pridădirele lor de la sfintele porîncite. Tîmplă-se lor de-adevăr pildă: "Cîinele întoarce-se la borîtura lui şi porcii spală-se şi întru tină-ş întină-se iară." ... Aceasta amu, preaiubiţii, a doua scriu voao tremeatere. Într-însele să deştept voi întru ... 
{184} pomeană curată cu cugetul. Pomenind ainte zicerile ce grăiră sfinţii proroci şi apostolii voştri de porîncita Domnului şi spăsitoriul. E aceasta înainte să ştiţi: că vor veni în zilele de apoi mîniaţi, după pohtirile sale îmblînd, şi vor grăi: "Io iaste făgăduita venitului? De cînd moşii ne-au trecut toţi aşa ş-au lăcuit dentru începutul zidului!" Tăgădui-se amu lor aceaea vreare: că ceriul era dentru întîiu; şi pămîntul - de apă; şi apeei tocmi-se în cuvîntul Zeului şi atunce lumea cu apă potopită fu, peri. Şi acmu şi ceriul şi pămîntul aceluiaş cuvînt deşchise sînt, cu focul lui veghindu-se în zioa de judeţ şi perire necuraţilor oameni. Una e aceasta ce să nu se tăgăduiască voao, preaiubiţii: 
{185} Că o zi de la Domnul - ca o mie de ani; şi o mie de ani - ca o zi. Nu va pesti Domnul cu făgăduita, ca alţii pesteală lă pare. Ce îndelung răbdă derept noi, n-ară vrea alţii să piară, ce toţi întru pocăinţă să amistuiască. Veni-va zioa Domnului ca un fur noaptea: ce întru aceaea ceriul den rădăcină treace-va, stihiile cu ardere sparge-se-vor şi pămîntul şi ce e spr-insul lucru aprinde-l-va şi amu acealea toate răsipi-se-vor. Cum s-ară cădea să fie voao întru sfinţii a lăcui şi în dulce-cinstea lor, aşteptînd şi îndemnîndu-ne cătră venitul zileei lu Dumnezeu, - ce el derept aceaea ceriul aprinde-se-va şi stătutele aprins topi-se-vor; ce nou ceriu şi pămînt nou după făgăduită aşteptăm, ce într-însele dereptatea va vie. Deaci, preaiubiţii, acealea 
{186} aşteptăm. Nevoiţi-vă nespurcaţi şi nevinovaţi aceluia să vă aflaţi în lume şi Domnului nostru îndelung răbdători spăsenie părîndu-ne, ce ca şi preaiubitul fratele nostru, Pavel, după ca se deade lui preaînţelepciuni a scrie voao, ce ca şi întru toate tremeaterile grăi într-însele de aceastea; ce într-însele sînt alte ce nu e pre iuşor a le înţeleage, de ceia neînvăţaţii şi neînvîrtoşaţii întoarce-le-vor ca şi alalte Scripturi, cătră perirea lor. E voi amu, preaiubiţii, ainte să ştiţi: feriţi-vă, de nu întru necurăţie hicleană să nu fiţi purtaţi, să nu cădeţi de la a voastră învîrtoşare. Ce creaşteţi întru dulceaţa şi înţelepciunea Domnului nostru spăsitoriu, Isus Hristos. Aceluia e slava şi acmu şi în zioa de veac. Amin. 
{187} Spunerea lu Ioan, tremesu lui întîi Pre Zeu aceaea însuşi Ioan cel ce e evanghelist scrise-vă, acelaşi le aceastea şi tremise, tuturor pomeni, celor ce crezură întru Domnul, şi întîi amu ca întru evanghelie, aşa şi în toate tremease-le. Zeul cuvînt de cuvînt arătă, acela pururea a fi întru Zeul; şi învăţă că Tatăl lumină iaste. Şi aşa să înţeleagem cuvîntul, ca răsăritul razele strălucind întru el find, Zeulu cuvînt spuse; nu de nou a fi, ce e după ale noastre furişe, ce e întru început amu pururea a fi lui. Ce acmu ivi-se Domnul, cel ce iaste viaţă de veac şi Zeul de-adevăr. Şi ce e vina acestuia venitului şi ivitului puse, grăi că vor fi acealea spre răsipirea lucrului drăcesc şi noao slobozie de diavolul şi de moarte. Şi aceşti noao - Tatăl şi acela însuşi Fiiul, Domnul nostru 
{188} Isus Hristos. Scrie amu cătră tot crescutul, cătră feciori, cătră juni, cătră bătrîni că amu Zeului cunoscuţi e a diavolului făpturi alţii să lă învîncă, deşertîndu-se moartea. Deaci alalte întru toate tremease-le, de iubov învăţă. Vru noi unul alalt să ne iubim şi spuse că se cade unul alalt să se iubească, după ce şi Hristos preaiubi noi. Arătă amu den toate chipurele frica şi iubovul şi feciorii Zeului şi feciorii diavolului, şi de păcate de moarte şi nu de moarte, şi în toate chipurele duhure şi alalte în parte: carele amu duh de la Dumnezeu iaste şi carele - înşălătoriu. Şi cum să înţeleagem feciorii Zeului e cînd ai diavolului. Şi de carele păcat datori sem să ne rugăm de greşale şi de carele nu ne se cade să ne rugăm. Şi că neiubindu-ş aproapele nu e destoinic 
{189} chemariei, nece-ş poate grăi a lu Hristos. Şi unulu-ş ce e Fiiul cătră Tatăl arătă şi că de lepădîndu-se de Fiiul nece Tatăl n-are. Judecînd în tremeasele aceastea grăi şi de podoaba lu Antihrist fiind aceaea: că cela ce nu va grăi Isus că e însuş Hristos - aşa spuse - că nu va fi a lui; acela fi-va mincinos. Mîngîie-ne în toate tremeaterile să nu pregetăm a creade în Domnul. E să ne-ară urî lumea, e noi mai vîrtos să ne bucurăm. Că urîciunea lumiei ivi-se să creadem că vrem treace de la însăş lumea şi fiind într-altă a ceriului viaţă. Şi în sfîrşitul tremesului iară pomeneaşte, grăind că Fiiul Zeului viaţa veacilor iaste şi Dumnezeul - de adevăr şi că aceluia să robim şi să ne ferim cineş sine de idoli. Sfîntului apostol Ioan de zbor tremeatere întîia E ce era dentîiu, de ce-am auzit şi de ce-am văzut cu ochii noştri, de ce-am căutat şi ... 
{190} cu mîinile noastre pipăit-am de cuvîntul viaţeei şi viaţă ivi-se. Şi văzut-am şi mărturisim şi vestim voao viaţa veacilor, ceaea ce era în Tatăl şi ivi-se noao. E de ce văzum şi auzim spunem voao, de şi voi împreunare să aveţi cu noi şi împreunarea voastră, ce e cu Tatăl şi Fiiul lui, Isus Hristos. Şi acealea scriem voao, de şi bucuriia noastră să fie deplin. Şi aceasta iaste făgăduita ce-am auzit de el, ce spunem voao: că Dumnezeu lumină iaste şi untunearec întru el nu e nece unul. E s-am zice că soţie avem cunusul, şi întru untunearec îmblînd menţim, şi nu facem de-adevăr. E s-am întru lumină îmbla, el însuş lumină iaste, împreunare să avem unul cătră alalt şi sîngele lu Isus Hristos, Fiiul lui, curăţeaşte noi de toate păcatele. ... E s-am zice că păcate nu avem, înşişi ... 
{191} ne prilăstim şi de-adevărul nu şi e întru noi. E s-am spovedi păcatele noastre, credincios iaste şi derept; lăsa-va noao păcatele şi curăţi-va noi de toată nedereptatea. E s-am zice că nu greşim, minciună facem el şi cuvîntul lui nu şi e întru noi. Feţii miei, aceaste scriu voao derep ce să nu greşiţi. Şi varecine greşaşte, mîngîietoriu să avem cătră Tatăl Isus Hristos dereptul; şi acela curăţitoriu iaste de păcatele noastre, ce nu numai de-ale noastre, ce şi derept toată lumea. Şi de-aciia vrem înţeleage că cunoaştem el şi porîncitele lui veghem. E grăind că cunoaştem el şi porîncita lui nu vrem veghea, menciună iaste; şi într-acela de-adevăr nu e. Şi cela ce fereaşte cuvîntul lui, după de-adevăr întru acela iubovul lu Dumnezeu de sfîrşit iaste. Şi pre aceasta ne vrem înţeleage că întru el sem. E grăind 
{192} să fie datoriu ca el îmblat-au, şi însuş aşa să îmble. ... Preaiubiţi, nu porîncită noao dau voao, ce porîncită vechie-i, ce şi vă aveţi dentîiu. Porîncita veache iaste cuvîntul ce aţi auzit dentîiu, iară porîncită noao scriu voao, ce iaste în de-adevăr întru el şi întru voi; că untunearecul trecu şi lumină de-adevăr aceasta răsări. Grăi-va în lumină a fi, şi fratele său nu va iubi, întru untunearec iaste de-acieş; e iubind fratele său, întru lumină lăcuiaşte şi săblaznă într-îns nu e. E neiubind fratele său, întru untunearec iaste şi întru untunearec îmblă şi nu ştie încătruo mearge, că untunearecul orbeaşte ochii lui. Scriu voao, feciori, ca să se lase vaoo păcatele în numele lui. Scriu voao, părinţi, că să cunoaşteţi den cap. Scriu voao, ... 
{193} juni, că să învengeţi hicleanul. Scriu voao, feciori, că să cunoaşteţi Tatăl. Scriu voao, părinţi, că să cunoaşteţi dentru-nceput. Scriu voao, juni, că tari seţi şi cuvîntul Zeului întru voi să lăcuiască şi să învengeţi hicleanul. Nu iubireţi lumea, nece ceia în lume; că cine iubeaşte lumea nu e iubovul Tatălui întru el. Că toată ce e în lume - jelaniia trupului şi jelaniia ochilor şi trufa viaţiei -, ce nu e de la Tatăl, ce de lume iaste. Şi lumea treace, şi pohtirea lui; e cine face voia lu Dumnezeu lăcuiaşte în veac. ... Feciori, apoi-ceas iaste! Cum-aţi auzit că Antihrist va veni: şi acmu antihristi mulţi sînt, deaci să înţeleagem că vreamea de apoi iaste. Că de la noi ieşiră, ce nu-ş era de noi; e să vrea fi amu de noi, fir-ară lăcuind ... 
{194} amu cu noi. Ce să se ivească că nu era toţi de la noi. Şi voi ungere să aveţi de la Sfîntul şi şti-vreţi toate. Nu scriu voao că nu ştiţi de-adevărul, ce că ştiţi el; că tot mincinosul den de-adevăr nu e. De cine iaste mincinosul? Alegînd cine se leapădă că Isus nu e Hristos, acela iaste Antihrist, lepădîndu-se de Tatăl şi Fiiul. Că tot cine leapădă-se de Fiiul, nece Tatăl n-are. E voi amu ce-aţi auzit dentîiu întru voi să lăcuiască. Şi să fure întru voi lăcuind ce-aţi auzit den ceput, şi voi în Fiiul şi în Tatăl vreţi lăcui. Şi aceasta iaste făgăduita ce însuş făgădui noao viaţa veacilor. Aceasta scriu voao derept cei ce prilăstesc voi. Şi voi ungere aţi priimit de la el întru voi să fie şi nu vreţi trebui neştine să vă înveaţe. Ce că aceaea unsură învăţa-va voi în tot şi de-adevăr iaste, şi nu e minciună. 
{195} Şi ca învăţă voi, lăcuiţi într-aceaea şi acmu, feciori, lăcuiţi într-însele, de cînd ivi-se-va şi avea-vrem îndrăznire şi nu ne vrem ruşina de el întru venitul lui. E să ştiuret că derept iaste, înţeleage-veţi că tot ce face dereptate de la el născut iaste. Vedeţi acătarele iubov cum deade noao Tatăl, feciori Zeului să ne zicem. Derept aceaea lumea nu ştie noi, că nu-ş cunoaşte el. Preaiubiţii, acmu feciori Zeului sem şi ne se ivi ce să fim. Ştim aceaea că să se ivi, în cuviinţa lui să fim, ca zeul cum iaste. Şi tot cine are nădeajdea sa spr-insul curăţeaşte sine, ca şi el curat iaste. E tot cine face păcat şi fără-leage face; şi păcatul iaste fără-leage. Ştiţi că el ivi-se de păcatele noastre să ia; şi păcat întru el nu e. Tot cine lăcuiaşte întru el 
{196} nu greşaşte. Tot cine greşaşte nu veade el, nece înţeleage el. Feciori, nimea să prilăstească voi! Făcătorii-dereptate, derept iaste că el derept iaste. E făcătorii-păcate de la nepriitoriu sînt, că de-ntîiu nepriitoriul greşit-au. Derept aceaea ivi-se Fiiul Zeului, să răsipească lucrul diavolului. Tot născutul e de la Dumnezeu păcat nu face, că e sămînţa lui, întru el lăcuiaşte şi nu poate să greşască, că den Zeul născut iaste. De-aciia aiave sînt feciorii lu Dumnezeu şi feciorii nepriitoriului. ... Tot cine nu face dereptate nu e de la Dumnezeu şi - neiubind fratele său. Că aceaea iaste făgăduita ce-aţi auzit dentîiu: de să ne iubim unul la alalt. Ce nu ca Cain, ce de la nepriitoriul era şi junghe fratele său, că lucrul lui hiclean era, e fratele lui ... 
{197} derept era. Nu vă mirareţi, fraţii miei, să nu vă iubire voi lumea. Noi ştim că vrem treace den moarte întru viaţă. Neiubindu-ne fraţii, lăcuieşti în moarte. Că tot cine nu iubeaşte fratele său om ucigătoriu iaste. Şi să ştiţi că tot omul ucigătoriu n-are viaţa veacilor a lăcui, în sine. Pre aceaea vrem cunoaşte iubovul: că el derept noi sufletul său puse şi noi datori sîntem derept fraţi sufletele să punem. E cela ce are amu viaţă de lume şi va vedea fratele său că-i lipseaşte şi-ş va închide zgăul său d-insul, cum iubostea lu Dumnezeu să lăcuiască întru el? Feţii miei, să nu ne iubim cu cuvîntul numai şi cu limba, ce cu lucrul de-adevărului; şi preceape-ne-vrem a înţeleage că den de-adevăr sem şi înaintea lui plecăm inema noastră. Derep ce să întărîtarem inimile noastre, că mai mare iaste Dumnezeu de inema noastră 
{198} şi ştie tot. ... Preaiubiţii, să inimile noastre nu se întărîtare noao, îndrăznire avea-vrem cătră Dumnezeu. Şi de la el ce vrem ceare priimi-vrem de la dinsul. Că porîncitele lui veghea-vrem şi ogoadă înaintea lui facem. Şi aceaea iaste porîncita lui: de să creadem în numele Fiiului Isus Hristos şi să ne iubim unul cu alalt, ca deade noao porîncită. Şi cine va veghea porîncita lui - întru el lăcuiaşte şi acela întru el. Şi de aciia ne vrem înţeleage că lăcuiaşte întru noi: de Duhul ce va da noao. Preaiubiţii, nu toate duhurele să creadem, ce ispitiţi duhurele: oare de la Dumnezeu sînt? Că mulţi msincinoş proroci ieşiră în lume. Pre aceaea vreţi înţeleage Duhul Zeului şi duhul înşelătoriu: Tot duhul ce spune Isus Hristos în peliţă venit de la Dumnezeu iaste; şi tot duhul ce nu va spune Isus Hristos în peliţă venit a lu Dumnezeu nu e ... 
{199} şi acela iaste Antihrist, ce aţi auzit că vine. Şi acmu în lume iaste. Şi voi, de la Dumnezeu seţi, feciori, şi învenge-veţi acela. Că mai mare e cela ce iaste întru voi, decît cela ce e de lume. Ei de lume sînt, derept aceaea de lume grăiesc şi lumea aceia ascultă. E noi den Dumnezeu sem, înţelegătorii-Dumnezeu ascultă noi; e cela ce nu e de la Dumnezeu nu ascultă noi. ... Pre-aceaea vrem înţeleage Duhul de-adevărului şi duhul înşelătoriu. Preaiubiţi, să ne iubim unul cu alalt, că iubovul de la Dumnezeu iaste. Şi tot ce iubeaşte den Dumnezeu iaste şi înţeleage Dumnezeu. Nu iubeaşte, nu înţeleage Dumnezeu, că Dumnezeu iubov iaste. Derept aceaea ivi-se iubovul Zeului întru noi, că Fiiul său unul născut tremise-l Zeul întru lume, de să înviem de 
{200} el. De acela iaste iubirea: ce nu ca noi iubim Dumnezeu, ce că acela iubi noi şi tremease Fiiul său curăţitoriul de păcatele noastre. Preaiubiţii, d-unde aşa iubi noi Dumnezeu, şi noi datori sem unul cu alalt să ne iubim. Dumnezeu nimea nicăirea nu-l văzu; e să ne iubirem unul cu alalt, Dumnezeu întru noi lăcuiaşte şi iubovul lui de sfîrşit iaste întru noi. Pre-aceaea vrem înţeleage că întru el lăcuim şi acela - întru noi: că de Duhul său da-va noao şi noi văzum şi mărturisim că Tatăl tremise Fiiul, spăsitoriul lumiei. Şi varecine va spune că Isus iaste Fiiul Zeului Dumnezeu întru el lăcuiaşte şi acela - întru Dumnezeu. Şi noi cunoaştem şi creadem iubovul ce are Dumnezeu întru noi. Dumnezeu iubov iaste şi lăcuind întru iubov. Şi lăcuind întru iubov în Dumnezeu lăcuiaşte şi Dumnezeu întru el lăcuiaşte. De aciia ... 
{201} sfîrşi-se-va iubovul cu noi, de cutezare să avem în zioa de judeţ, derep ce ca El iaste şi noi să fim întru lumea această. Ce frica nu e întru iubire, ce de sfîrşit iubirea afară goneaşte frica. Că frica muncă are. Teame-te-veri, nu eşti de sfîrşit întru iubire. Noi iubim El, că acela întîiu preaiubi noi. ... E s-ară neştine zice că iubeaşte Dumnezeu, e fratele său nu iubeaşte, minciună iaste. Şi amu să nu iubire fratele său, ce-l veade, e Dumnezeu, ce nu-L veade, cum să-l poată iubi? Şi aceasta porîncită avem de la El: să iubim Dumnezeu, iubind fratele său. Tot cine creade că Isus iaste Fiiul Zeului de la Dumnezeu născut iaste; şi tot cine iubeaşte născătoriul iubeaşte şi născutul ce e de la El. Derept aceaea vrem înţeleage că iubim Fiiul Zeului cînd Dumnezeu vrem iubi şi porîncitele Lui ... 
{202} veghem. Aceaea iaste iubirea lu Dumnezeu, cum porîncitele Lui să veghem. Că porîncitele lui greale nu sînt: că tot născutul de la Dumnezeu învenge lumea. E să aceasta iaste vengerea ce venge lumea: credinţa voastră. Cine iaste ce învenge lumea? Alegînd crezînd că Isus iaste Fiiul Zeului. Acela iaste venit cu apă şi cu sînge şi cu Duhul Isus Hristos. Nu cu apă numai, ce cu apă şi cu sînge. Şi Duhul iaste mărturisitoriu că Duhul iaste de-adevăr. Că trei sînt ce mărturisesc: Duhul şi apa şi sîngele; şi acei trei într-una sînt. Şi mărturie omenească priimirem; e mărturiia lu Dumnezeu mai mare iaste, că aceaea iaste mărturiia lu Dumnezeu ce El mărturisi de Fiiul Său. Creade-veţi în Fiiul Zeului a ni-i mărturie de El; necrezînd Zeului mincinos iaste făcînd El, că nu creade întru mărturia ce mărturisise Zeul de Fiiul Său. Şi aceasta mărturie: Că viaţa 
{203} veacilor deade noao Dumnezeu şi aceaea viaţă întru Fiiul Lui iaste. Aibînd Fiiul Zeului, are viaţă; neaibînd Fiiul Zeului, viaţă n-are. Acealea scriu voao, să creadeţi în numele Fiiului Zeului, de să ştiţi că viaţă de veaci vreţi avea. Şi de vreţi creade în numele Fiiului Zeului, şi aceaea iaste îndrăznire ce vrem avea cătră El. Că varece vrem ceare pre voia Lui, asculta-va noi; şi de vrem şti că aude noi şi de la El să am ceare, ştim că avăm cearere ce-am cerşut de la El. E s-ară vedea neştine fratele său că greşaşte păcat nu cătră moarte, să se ceară şi se va da lui viaţă. E însă greşind nu cătră moarte iaste păcat cătră moarte, nu vă zicem de-acealea să vă rugaţi. Că toată nedereptatea păcat iaste şi iaste păcat nu cătră moarte. Ştim că tot născutul de la Dumnezeu nu greşaşte, ce născutul de la Dumnezeu veaghe sine 
{204} şi hicleşugul nu se atinge de el. Ştim că de la Dumnezeu sem şi lumea toată întru rău zace. Ştim că Fiiul Zeului vine şi deade noao înţelepciuni, de să cunoaştem de-adevărul Dumnezeu. Şi să fim întru de-adevărul Fiiului, Isus Hristos. Acesta iaste de-adevăr Dumnezeu şi viaţa veacilor. Feciori, feriţi-vă cineş sine de bolovan. Amin. Spunerea tremisul lu Ioan al doilea Aceasta cătră bătrîni scriu-se, domnilor şi feciorilor pare-ne că tremise acia, văzînd feciorii-lă bine viind întru credinţă. Şi mulţi prilăstitori demprejur îmblă şi grăind că nu e venitul lu Hristos întru peliţă; scrise tremeatere. Şi întîiu amu acia feciorii de-aciia învăţă nu de nou să fie ce e după noi furişele. Învăţă iară de iubov şi să lăcuiască întru învăţătură ce e pridădită de la Hristos. Şi de 
{205} alte învăţă: Alt-Hristos va fi cine aimintrea va grăi că nu în peliţă va veni Hristos. Porînci amu aşa cei ca aceia să nu-i priimească neştine nece în casă, nece să lă grăiască. Aşa a se bucura. Şi aşa sfîrşaşte-se tremeaterea. A sfîntului Ioan a Zeului cuvîntătoriu de zbor tremeaterea Bătrînul - şi aleaseei doamne şi feciorilor ei, cei ce iubesc eu întru adevăr şi nu eu numai, ce şi toţi înţelegătorii de-adevărul, derept de-adevărul fiind întru noi şi cu noi să fie în veac! De să fie cu noi dulce-dată, milă şi pace de la Dumnezeu Tatăl şi de la Domnul Isus Hristos fiiul tatălui, întru de-adevăr iubov. Bucuratu-m-am foarte că aflat-am de feciorii tăi îmblînd întru de-adevăr, ce c-am priimit porîncita de la Tatăl. Şi acmu rogu-te, doamnă, nu că porîncită 
{206} noao scriu ţii, ce aceaea ce şi ne avem dentîiu: de să ne iubim unul cu alalt. Şi aceasta iaste iubirea, cum să îmblăm după porîncitele Lui. Aceastea sînt porîncita ce c-aţi auzit dentîiu, într-aceaea să îmblaţi. Că mulţi înşelători întrară în lume, ce cel ce nu va spune Isus Hristos venitul în peliţă, acela iaste înşelătoriu şi Alt-Hristos. Vegheaţi-vă cineş sine, de să nu piiardem ce-am lucrat, ce preţ de sfîrşit să priimim. Tot cine pristăpeaşte şi nu lăcuiaşte întru învăţătura lu Hristos, Dumnezeu n-are. E lăcuind întru învăţătura lu Hristos, acela şi Tatăl şi Fiiul are. E varecine va veni cătră voi şi aceasta învăţătură nu va aduce, nu-l priimiţi el în casă şi sărutare lui nu-i grăireţi. Grăi-veri lui sărutare - cumineca-se-va cu lucrul lui cela răul. Mult-aş 
{207} avea a scrie voao, ce nu vruiu cu hîrtia şi cerneala. Ce mă nădăiesc încă că voi veni cătră voi şi cu rost cătră rost să grăim. Ce bucuria noastră să fie deplin. Să te sărute feciorii suroriei tale, aleşii. Amin. Spunerea de a lu Ioan a treia tremes Întîiu amu priimise Gaie mărturisitul de toţi oaspeţii iubov. Şi înainte zise întru toată voia să lăcuiască. Şi înainte tremise şi să priimească fraţii. Ce iară acela amu aducere priimi derept vina ce era de Otrefa. Că nu nece acela priimia mişeii, ce-i alegea şi multe lătra. Aşa e amu astriinat a fi de-adevăr şi nu-ş ştiu Dumnezeu. Dimitrie ce-l priimi, mărturisind el bunului lucru. Sfîntului Ioan a Zeului cuvîntătoriu tremeaterea a treia de zbor 
{208} Bătrînul Gaie preaiubitulu-mi, ce el eu-l iubesc în de-adevăr. Preaiubite, mai vîrtos de toţi rogu-mă ţie să dospeşti în sănătate, ce ca e a dospi sufletului! Bucuratu-m-am foarte întru venitul fraţilor şi mărturisiră-mi a ta de-adevăr, ce ca tu întru de-adevăr îmbli. Mai mare de-aceaea n-am nece o bucurie, deaca auziiu că de ai miei feciori întru de-adevăr că îmblă. Preaiubite, cu credinţă să faci varece faci întru fraţi şi întru oaspeţi. Ce mi se-au mărturisit al tău iubov între besearecă. Într-aceaea bine faci înainte e tremis destoinicie lu Dumnezeu. De numele lui ieşiră, nemică nepriimind de limbi. E noi amu datori sem a priimi aşa, de pospiţi să fim de-adevărului. Scriş beseareciei, ce iubiiu întîinţa lor, ce Diotrifa nu priimi noi. Derept aceaea s-aş veni să pomenesc 
{209} lui lucru ce-au fapt, cu cuvinte hicleane ocărî noi; şi că nu-i fu destul aceaea, ce însuş nu priimi fraţii; şi vru să ne apere şi de la besearecă ne goni. Preaiubite, să nu ne protivim răului, ce cu dulceaţă bine să facem, că de la Dumnezeu iaste. E răufăcătoriul nu veade Dumnezeu. Dimitrie mărturisi-se de toţi şi dentr-însuş şi de-adevărul. Şi noi de-aceaea mărturisim. Şi să ştiţi că mărturia noastră de-adevăr iaste. Mult-aş a vă scrie voao, ce nu vrui cu cerneala şi cu trestia ţie a scrie. Ce upovăiesc aciia şi să te văz şi rost cătră rost să grăim. Pace ţie. Sărute-te soţii. Sărută soţii, pre nume. Amin. ... Spunerea de tremisul lu Iuda de zbor Aceaea tremeateri scrise celora amu ce crezuse; ce vină lă iaste aceasta: Venise neştine şi-i învăţa, nu de păcate 
{210} în toate chipurele să fie, şi a se lepăda de Domnul. Ce nevoie avea a scrie şi să întărească fraţii. Şi întîi amu rugă ei cum să se tămăduiască şi să lăcuiască în pridădirea credinţeei. De-aciia propovedui aşa vă e ca înşelători. Şi porînci nemică să nu aibă împreunăre cu cei ca aceia, ştiind că nu pînă la destul e ce e zise a fi nu mai e, să nedestoinici amu îmbla chemariei. Şi amu întîii oameni scoase den Eghipet Domnul şi de nu fură în credinţă e lui pierdu. Şi îngerii de nu-ş feriră al său început, nu-i cruţă, mai frumos e de-aciia ca aceia să se aleagă. Şi amu şi Mihail arhanghel nu aduse hulă diavolului să fie amu perirea lor, ca sodomleanii învăţă de-aciia, învăţă întru nărav. Şi se rugă de ei să fie întru învîrtoşarea credinţeei Domnului. Sfîrşi tremeaterea. A lu Iuda tremeatere dentîiu 
{211} Iuda lu Hristos Isus şerb, fratele lu Iacov, fiind de Dumnezeu Tatăl Lui luminaţii. Isus Hristos veghiindu-i, chemaţi mesereare voao şi pace şi iubov să se mulţească preaiubiţii, întru toată îndemnarea făcînd scriu voao de împreunarea spăsenieei voastre. Nevoie-mi fu a scrie voao, rugîndu-vă să vă tămăduiţi de pridădirea credinţa sfinţilor una, afară ziseră: Amu alţii oameni cei ce după vechile scripturi-s întru acealea păcate necuraţi. E a Dumnezeului nostru bunătate înainte alăturară întru spurcăciuni şi unul-vlăduitoriul Zeul şi Domnul nostru, Isus Hristos, d-Insul lepădară-se. Pomenesc voao de-aceaea, vrearea-ş la ştire voao să vă fie una aceasta. Că Domnul oamenii de Ţara Eghipetului spăsi. A doara, de nu crezură, pierdu-i îngerii ce nu vegheară al ... 
{212} său început. Ce eiş lăsară a sa viaţă spre judeţul mariei zio, cu lăgătură nedezlegată, supt untunearec veaghe ei. Ca şi Sodomul şi Gomorul şi demprejurul acelora cetăţi, în podoaba aceluiaş obraz cu curvii şi d-unde ieşiră întru voiia trupului şi într-altele înainte zăcum, întru arătatul focului de veac judeţul luo-i. Aşa şi se amu şi aceştea ce vi se văd trupulu-ş spurcă, de domnie se leapădă, de slavă netremurînd hulesc. Mihail arhanghel cînd cu diavolul judeca-se, grăi: De trupul lu Moisi nu cuteza a aduce judecata cu hulă, ce zise: Să oprească ţie Domnul aceştea amu cît nu ştiu hulesc, cît după fire ca neşte vite fără cuvinte ştiu, aceştea spurcă-se. Amar lor, că în calea lu Cain îmblară şi întru hicleşugul plate vărsară-se şi întru în zisa lu Coreo periră. Aceştea sînt ... 
{213} întru dragostea voastră, că spurcăciuni uspătîndu-se fără teamere adinşiş păscînd, nuori fără de apă, de vînt purtaţi, leamne tomnateci fără rod. De doao ori muriră den rădăcină, valuri sfereape aspumînd a sa răceală, steale înşelătoare ce lor întunearec untunecat în veaci veaghe-se. Prorociră şi de aceastea şapte. Şi de la Adam Enoh grăi: Adecă vine Domnul, întru sfinţi untunearec, de îngerii Săi să facă judecată prespre toţi, să oblicească toate necurăţiile lor, de toate lucrurele necurăţiei lor ce nu cinstiră şi de toate realele lor ce grăiră spr-Insul păcătoşii necuraţii; aceia sînt răpitori vinovaţi, după pohtele lor îmblînd, necurăţie şi leagea-călcători şi gura lor grăiaşte prea-trufă, mirîndu-se feaţeloru-ş lucrure de folos. E voi, iubiţilor, pomeniţi graiurile, mai denainte-zicerile de la apostolii Domnului 
{214} nostru Isus Hristos, cum grăiră voao: Că în vreamea de apoi veni-vor bătjocuritorii, după ale lor pohte îmblînd în necurăţiia lor. Aceia sînt lucrînd adins eiş sufleteaşte, suflet neavînd. E voi, iubiţilor, cu sfînta a voastră credinţă zicîndu-vă voiş, Duhului Sfînt rugîndu-vă înşivă, adins voiş dragostea lu Dumnezeu feriţi, aşteptînd mila Domnului nostru Isus Hristos, în viaţa de veaci. Şi unora miluiţi, judecînd. E alţii cu frică spăsiţi dentru foc răpind obliciţi cu teamere, urînd ce e de trup spurcată cămaşă, celuia ce poate a feri ei fără de greşale şi a-i pune înaintea slaveei sale nevinovaţi întru bucurie unuia preaînţeleptul Domnul, spăsitoriul nostru, slava şi măriia, ţinutul şi putearea şi acmu şi întru toţi veacii, amin.  ... 
{215} Spunerea ce e cătră rimleani tremeaterea a sfîntului lu Pavel apostol Aceasta trimes-au dentru Corint, ce încă nu era văzut rimleanii, auzise d-inşii şi jeluiia aceia să vază. Întîi amu luo credinţa lor, vestiră pretutindinea. După aceaea semnă de multe ori eluş, făgădui a veni derep ce avea cătră ei jelanie. Ce însă derept neputinţa, de-aciia învăţătură tremeatere făcu de chemarea limbilor şi că împrejur-tăiare pînă la vreame nu era, şi acmu opri-se. Şi cu Hristos dezlegă-se cădearea lu Adam şi umbra legiei trecu şi amu chemarea limbilor pre urmă a fi să tocmească aşa spuse tuturor oamenilor: Răsădită să fie leagea şi tuturor neînvăţată fire şi dentr-acealeaş înşiş să facă, pot cunoaşte Dumnezeu. Aşijderea şi întru frîmseaţe vinovaţi 
{216} făcură întîi grecii că amu Dumnezeu ivi lor de fapta lumiei ce iaste de El înţelepciune şi pururea ce iaste tăriia Lui, ce iaste cuvîntul Lui de El; şi El toată firea feace. Aceaea amu nu înţeleaseră de făptură a fi Dumnezeu cest lucrătoriu, făptura ce Dumnezeu feace şi făpturilor mai vîrtos decît aceluia slujiră. Vinovaţi facu jidovii că nu feriră leagea, ce mai vîrtos călcare legiei lu Dumnezeu ruşinară. Şi aşa amîndoao mari, a iudeilor şi ale elinilor, încuiară-se şi se vădiră de fărălegi să arate. Că tocma fură toţi tocma ca vinovaţii, izbăvire trebuiaşte-le. E dulceaţă şi izbăvire întocma jidovilor fu şi spre limbi, întru frîmseaţe izbăvire fu limbilor, chemare limbilor fu. De nevoie se opri împrejur-tăiarea şi 
{217} ceaea ce e întru leage umbra. Avraam amu zice nu împrejur-tăiarea, ce mai înainte de împrejur-tăiarea dereptă-se. Adause-se numele-i Avraam, că părinte a multe limbi vrea să fie, încă împrejur-tăiare de credinţă luo, după dereptate, şi împrejur-tăiare în trup, ca seamne să fie celora ce sînt întru trupure născuţilor den el. Opri-se împrejur-tăiarea cînd limbile fură feciori lu Avraam cu credinţa, să înceapem a îmbla după credinţa lu Avraam. Întru ea dereptă-se cînd era întru nemprejur-tăiare. Derept aceaea amu meni-se Avraam, nevoi veniţii semnaţii, opri-se semnatului. E să amu limbile nevoi-se-vor împrejur a se tăia, ca să se oprească şi de numele lu Avraam şi să se menească Avraam. E să Avraam de la Dumnezeu meni-se, nu se cade împrejur 
{218} a se tăia limbile, ce nice acelora ce încă după trupure iudeilor să fie nume ales şi părinte a multe limbi chema-se-va. Şi amu nu trebuiaşte a avea de-aciia cineva împrejur a se tăia. Destulu e credinţa lu Avraam, nece alta ce e în leagea umbreei, nu amu de-acealea, ce cu credinţă cineş derepta-se-va, ca şi Avraam. Aceasta aşa tocmi spune, iară că aimintrea nu va fi izbăvire şi dulceaţă izraililor şi limbilor, de nu se va dezlega păcatul de mult a lu Adam, ce fu prespre toţi. Altora această neputinţă să se curăţească zise, ce a lu Hristos Isus, ce lui şi den cepută blestemul fu, nu amu puteare era altuia a dezlega păcatele. Aşijderea scrie că aimintrea aceasta nu vrea fi, de nu se vrea în trup îmbrăca Fiiul Domnului şi să fie om, ca aceastea să aducă prespre toţi, toţi să slobozească de moarte şi cum prentru 
{219} un om păcat întru lume întră, aşa şi prentru un om dulceaţa fi-va. Şi de aciia, ca un bun tocmitoriu iudeii amu mîngîie, ca să nu fiţi călcători legiei, de veţi întru Hristos creade, fiind celora den limbi, zice. Nu vă rădicareţi spre izraili, ce să ştiţi: derep ce ca mlădiţele spre rădăcini, aşa şi la aceia prisădiră-se. După aceaea cuvinte de mîngîiare întru nărav învăţă, sfîrşi tremeaterea. A sfîntului lu Pavel tremeaterea cătră rimleani ... Pavel, rob lu Isus Hristos, chemat învăţătoriu, ales întru dulce-vestirea Domnului celui ce mainte se făgădui prorocilor săi, întru scriptura sfinţilor de Fiiul Său, fost-au den sămînţa lu David după trup, zisul Fiiul Domnului în tărie după Duh, 
{220} sfinţie den învierea morţilor, Isus Hristos, Domnul nostru. Lui luom dulceaţa şi tremeaterea întru ascultarea credinţeei, întru toate limbile, de numele Lui. Întru aceaea sînteţi şi voi chemaţi lu Isus Hristos: Tuturor ce sînteţi în Rim, iubiţilor ai Domnului, chemaţi sfinţi, ..., dulceaţă voao şi pace de la Dumnezeu, Părintele nostru, şi Domnul Isus Hristos. Întîi amu har dau Domnului mieu, lu Isus Hristos, de toţi voi, că credinţa voastră vesti-se-va întru toată lumea; mărturie-mi iaste Dumnezeu, ce Lui slujesc cu duhul mieu întru dulce-vestirea a Fiiului Lui, că nescăzută pomeană de voi fac pururea întru ruga mea. Rogu-mă să cumva amu cîndva ajutat să fiu, că voia lu Dumnezeu să vini cătră voi. Jeluiia amu să văz pre voi ca ceva să dau dăruire voao sufletească cătră tărirea voastră. Aceasta 
{221} iaste aceasta să vă mîngîiaţi voi a tuturora credinţeei voastre şi a mea. ... Nu voi voi a nu înţeleage, fraţi, că de multe ori făgăduiiu-mă să vii cătră voi. Şi apărat fui pînă acmu ca vreun rod să aib întru voi, ca şi întru alalte limbi, a grecilor şi a varvarilor, înţelepţilor şi neînţelepţilor, datori sînt. Aşa iaste după inema mea şi voao, celora ce sînteţi în Rim, dulce a vă vesti. Nu mă voiu ruşina de dulce-vestirea lu Hristos, tăriia amu a Domnului iaste întru spăsenie tuturor celora ce cred: şi iudeilor mainte şi grecilor. Dereptatea amu a lu Dumnezeu întru ei descoperi-se den credinţe în credinţă, cum scrie: derepţii den credinţe vii vor fi. ... Descoperi-se-va amu mîniia lu Dumnezeu den ceriu, spre toată necurăţiia şi nedereptatea oamenilor ceia ce dereptatea 
{222} întru nedereptate ţin. Că ceia înţeles la Dumnezeu aiavea iaste întru ei, şi Dumnezeu amu lor ivi. Nevăzutele amu Lui, den zidirea lumiei făpturile cugetelor vădu-se, pururea fiind a Lui tăriia şi dumnezeiia, cum să fie lor nerăspunşi. Derep ce înţeleaseră Dumnezeu, nu ca pre Dumnezeu slăviră şi har să-i dea; ce se deşertară cu cugetele sale şi se întunecară neînţeleapte inimile lor. Grăind că sînt înţelepţi, nebuniră. Şi schimbară măriia neputredului Domn întru chipul a obraz de om putred şi a pasărilor şi celora ce sînt cu patru picioare şi a gadinelor. Derept aceaea i-au dat pre ei Dumnezeu în pohta inimiei lor, întru necurăţie, ca să dosădească trupurelor adens eiş. Ce schimbară dereptatea Domnului în minciună şi cinstiră şi slujiră făpturilor mai vîrtos 
{223} decît Făcătoriul, ce iaste blagoslovit în veaci, amin! Derept aceaea deade pre ei Dumnezeu întru chin fără cinste. Muiarile lor amu schimbară-ş firea podoabeei den afara fireei. Aşijderea şi bărbaţii lăsară firea podoabeei, aruncară-se în partea muierească; cu pohtele sale unul la alalt, bărbaţi la bărbaţi ruşine făcînd şi întru plata ce nu se cădea prilăsti ei, adins eiş luînd. ... Şi deaca nu ispitiră Dumnezeu, să-L aibă întru minte, deade pre ei Dumnezeu întru neispitită minte, să facă nedestoinicie: împluţi de toate nedereptăţile, de curvie, hicleşug, rea-avuţie, zloabe; plini de pizme, ucideri, vrajbe, hicleşuguri, reale-năravuri, şoptitori, clevetnici, lu Dumnezeu urîţi, dosăditori măreţi, trufaşi, aflători realelor, părinţilor neplecători, neînţelepţi, nece ... 
{224} sfeatul-feritori neiubitori, nece blăstemul-feritori, nemilostivi. Şi dereptatea lu Dumnezeu nu înţeleaseră, că ceia ce aşa fac destoinici morţiei sînt: ce nu aceia numai ce acealea fac, ci şi celora ce fac voia celora ce fac eale. Derept aceaea fără sfeat eşti, o, ome, toţi judecătorii ce amu osîndeşti altul tineş osîndeşti. Acealea amu faci judeci, ştim amu că judecata lu Dumnezeu iaste spre dereptate spre ceia ce fac aşa. Cugeţi aceastea, o, ome, judecînd aşa celora ce fac lor şi face (î.l.d.: faci) aşijderea. Că tu fugi de judeţul Domnului sau de bogătatea dulceţiei Lui şi după aşteptare şi îndelungă-răbdare nu grijeşti; nu ştii că dulceaţa lu Dumnezeu spre pocaianie te duc? După răimea ta nepocăită inimă cruţi ţieş mînie în zioa mîniei şi ivirea dereptului judeţul 
{225} Domnului, ce va da cineş după lucrul lui. Unora amu după răbdare lucru dulce, slavă şi cinste şi neputredire celora ce caută viaţa veacului. Unora den drăznire şi protivindu-se amu adevărului, plecîndu-se nedereptăţiei, urgie şi mînie, scîrba şi strimtura, spre tot sufletul omului făcătoriului-rău şi iudeilor mainte, şi elinilor. ... Măriia şi cinstea şi pacele a tot lucrătoriului dulce nu iaste amu spre făţărie căutare den Dumnezeu. Cîţi amu fără leage greşiră, fără leage şi periră; şi cîţi cu leagea greşiră, cu leagea judeca-se-vor. Nu ascultătorii amu leagea derepţii den Dumnezeu, ce făcătorii-leagea derepta-se-vor. Cînd amu limbile ce n-au leage firea legiei fac, aceştea leage neavînd, eiş sînt leage; ce ivesc lucrul legiei scris întru inimile sale, mărturisind cu cugetele lor şi între ei cu cugetul, ocărîndu-se 
{226} sau lepădîndu-se, în zioa cînd va judeca Dumnezeu ascunsul oamenilor, după dulce-vestirea mea, Isus Hristos. ... Adecă aceia iudeii meneşti-te şi răpauşi spre leage şi te lauzi de Dumnezeu şi înţelegi voia şi ispiteşti mai bine, învăţăm den leage, nădăjduindu-se sineş purtătoriu să fie orbilor, lumină celora ce sînt întru untunearec, pedepsitoriu nebunilor, învăţătoriu tinerilor, cela ce are obraz şi mentea adeverită întru leage, înveţi amu altul; e tineş nu înveţi? Propoveduieşti să nu fure; e tu furi? Grăieşti nu preacurvie să facă; preacurvie faci? Scîrbeşti-te de idoli; sfînta furi? Ce întru leage lauzi-te; cu călcarea legiei Domnului dosădeşti numele amu lu Dumnezeu? Derept voi huleaşte-se întru limbi, cum scrie: împrejur-tăiare foloseaşte de veri leagea face, e să călcători legiei eşti, împrejur-tăiarea ta nu împrejur-tăiare fi-va. E să amu nu împrejur-tăiarea 
{227} dereptatea legiei să ferească, ce nu împrejur-tăiarea a lui întru împrejur-tăiarea meni-se-va. Şi judeca-va ce e den firea neîmprejur-tăiarei leagea sfîrşind, ţie ce e scripturei şi împrejur-tăiarei călcătura legiei. Nu amu ce aiave de iudei sînt, nece ce e aiavea întru trupuri împrejur-tăiare.  ... Ce ce e întru ascuns iudeii şi împrejur-tăiarea inima duhului, nu a scripturiei; ce lui lauda - nu den om, ce de la Dumnezeu, ce amu mai mult iudeilor sau ce folos împrejur-tăiare mult după tot obrazul. Întîi amu că se crezură cuventele lu Dumnezeu. Ce amu să nu crezură unii? Au doară amu derept necredinţa lor credinţa lu Dumnezeu vor deşerta? Să nu fie! Să fie Dumnezeu adeverit, tot omul minte; cum scrie ca să te dereptezi întru ... 
{228} cuvintele tale şi să biruieşti cînd veri judeca. E să nedereptatea noastră a lu Dumnezeu dereptate să tocmească, ce să zicem? Au doară e nederept Dumnezeu să aducă mînie? După om grăiesc. Să nu fie! După aceaea, cum va judeca Dumnezeu lumiei? E să amu adevărul lu Dumnezeu întru ale meale minciuni rămînere întru slava lui, ce încă eu, ca un păcătos, osîndescu-mă? Nu cumu ne hulim şi cum ziseră unii a grăi să facem rău, ca să vinie dulceaţa. Că judeţul derept iaste. Ce amu să ajungem nu tot vinovaţi amu făcum iudeii şi elinii, toţi supt păcate să fie. Cum scrie că nu iaste derept nimea; nu iaste înţelegătoriu, nu iaste socotitoriu lu Dumnezeu. Toţi porniră-se depreună, nepotreabnici fură. Nu iaste făcătoriu dulceţiei; nu iaste pînă la unul. Mormînt deşchis - grumazul lor. Cu 
{229} limbile sale înşală; venin de aspidă - supt rostul lor. Ce ale lor guri - de blăsteame şi de amărîme pline. Sîrguite - picioarele lor de-a vărsarea sînge; zdrobire şi chin - spre căile lor. Şi calea pacelor nu cunoscură. Nu iaste frica lu Dumnezeu înaintea ochilor lor. ... Ştim că cît leagea grăiaşte, celora ce sînt întru leage grăiaşte, ca toată gura să se închiză şi vinovată va fi toată lumea lu Dumnezeu. Derept lucrul legiei nu se va derepta tot trupul înaintea lu Dumnezeu, legiei amu cunoaştere de păcate e acmu; fără-leagea dereptatea Domnului ivi-se, mărturisită de leage şi de proroci. Dereptatea lu Dumnezeu - credinţa lu Isus Hristos întru toţi şi spre toţi; nu e îndoire. Toţi amu greşiră şi lăsară-se de măriia lu Dumnezeu, dereptîndu-se în cinste aceiia duceţi, izbăvireei ce e de Hristos Isus. Ce el înainte 
{230} puse Dumnezeu curăţie, credinţa sîngele Lui, întru ivirea dereptăţilor Lui, derept lăsarea celora ce mainte fură păcate lor; întru ţinutul lu Dumnezeu, întru ivitele dereptăţilor Lui, în vreamea de acmu a fi Lui derept, dereptînd cela ce iaste den credinţele lu Isus. ... Unde e lauda? Închise-se cu ce leage? Cu lucrurele? Ba, ce cu leagea credinţeei. Cugetăm amu cu credinţa a se derepta omul de lucrul legiei. Au doară iudeilor - Dumnezeu numai? Nu şi limbilor? Adevăr, şi limbilor: derep ce e un Dumnezeu ce va derepta împrejur-tăiarea de credinţe şi nu împrejur-tăiarea credinţeei. Leage amu să spargem cu credinţă? Să nu fie! Ce leagea să tocmim. Ce amu, să zicem: Avram, părintele nostru, află după trup? E să amu Avram de lucru dereptă-se, are laudă, ce nu e cătră Dumnezeu. Ce amu ... 
{231} Scriptura grăiaşte? "Crezu Avram lu Dumnezeu şi se meni lui întru dereptate". ... Lucrătoriului plata nu socoti-se-va după dulceaţă, ce după îndelung-nelucrătoriului crezătoriul spre dereptătoriul necuratul înceti-se-va credinţa lui în dereptate. Cum şi David grăiaşte de ferecăciunea omului ce el Dumnezeu-l va înceti, în dereptate fără lucru: "Ferecaţi celora ce le se lăsară fără-legile şi lor coperiră-le-se păcatele. Ferecat cui nu va socoti Dumnezeu păcatele". Ferecăciune amu aceastea - spre împrejur-tăiare au spre neîmprejur-tăiare? Grăim amu că se socoti credinţa lu Avram întru dereptate. Cum amu se socoti? Întru împrejur-tăiare fiind, ce întru neîmprejur-tăiare? Şi seamne luo împrejur-tăiare: peceate-dereptate, de credinţă, ce întru neîmprejur-tăiare, 
{232} ca să fie el părinte tuturor celora ce cred întru neîmprejur-tăiare, întru ce să se socotească şi aceia întru dereptate şi părintele împrejur-tăiarei; nu ce de împrejur-tăiarea numai, ce şi celora ce se adaug cătră urmele credinţeei; nu împrejur-tăiarea părintelui nostru, lu Avram. ... Nu legiei amu făgăduire lu Avram sau seminţiei lui, ce moştean să fie lui lumea, ce credinţa dereaptă. E să amu ce e den leage moşteani, deşertă-se credinţa şi se sparse făgăduirea. Leagea amu mînie face; unde amu nu iaste leage, aciia nece călcare. Derept aceaea - den credinţe, ca după dulceţi întru ce să fie ales făgăduirea a toate seminţeei, nu den leage, numai ce den credinţele lu Avram, ce iaste părinte tuturor noao. Cum scrie că "părinte a multe limbi pune-te-voi", înainte ... 
{233} nu-i crezu Dumnezeului, celuia ce face morţi lor, şi chemîndu-l nefiind ca fiind. Ce fără de nădeajde spre nădeajde crezu, ca să fie el părinte a multe limbi, pre zisa: "Aşa fi-va sămînţa ta!" Şi nu putu creade, nu socoti trupul său amu mort, o sută, de o sută de anii de cînd aceasta, şi omorît zgăul Sarei. Întru făgăduinţa lu Dumnezeu nu i se păru necredinţeei, ce putu cu credinţa, deade mărie lu Dumnezeu. Şi ales fu, cum şi făgădui, putearnic iaste şi a face aşijderea. Şi socoti-se lui întru dereptate. Nu scrise aceastea derept acela numai că se socoti lui; ce şi derept noi, cine va vrea a se socoti ceia ce vor creade spre cela ce-au învis, Isus, Domnul nostru, den morţi ce Se deade derept păcatele noastre şi Se sculă derept dereptatea noastră. ... Ceia ce dereptară amu cu credinţa pace avem cătră Dumnezeu, Domnului nostru, ... 
{234} Isus Hristos. Lui aducere aflăm cu credinţa, întru dulceaţa aceasta; întru ea stăm şi ne lăudăm nădeajdeei slaveei lu Dumnezeu. Nu aceaea numai, ce şi să ne lăudăm întru scîrbe. Ştiţi că scîrba răbdare lucrează. E răbdarea - ispită; e ispitele - nădăjduinţă. E nădăjduirea nu va ruşina, că dragostea lu Dumnezeu vărsă-se întru inima noastră, cu Duhul Sfînt dat noao. Încă amu Hristos fiind noao, neputincioşilor, spre vreame după necuraţi muri. Abiia amu cine derept dereptul muri, derept dulcele amu cumu se cade. Cineşi îndrăzni a muri tocmi-Ş a lui dragoste întru noi Dumnezeu, că încă greşiţilor fiind noao, Hristos derept noi muri. Mult amu mai vîrtos dereptară-se acmu cu sîngele Lui, să ne spăsim Lui den mînie. Să amu vrăjmaş fiind schimbămu-ne cătră Dumnezeu ... 
{235} cu moartea Fiiului Lui, mult mai vîrtos schimbară-se să ne spăsim întru viaţa Lui. ... Nu numai, ce şi lăudămu-ne de Dumnezeu, Domnul nostru Isus Hristos, ce Lui acmu schimbare luom. Derept aceaea că prentru un om greşală întru lume întră şi derept păcatul morţiei şi aşa întru toţi oamenii moartea întră; de el toţi greşiră. Pînă la leage amu păcat era întru lume; păcatul amu nu se socotiia, că nu era leage. Ce împărăţi moartea, de la Adam şi pînă la Moisi. Şi aduse celora ce greşise după chipul cărcăriei lu Adam, ce iaste chip venitoriului. Ce nu ca călcarea, aşa şi darul; e să amu unuia greşală mulţi muriră, mulţi mai vîrtos dulceaţa lu Dumnezeu şi darul-dulceaţa unui om, Isus Hristos; întru mulţi izbîndi-Se şi nu că unuia greşi darurele 
{236} păcatul amu, dentr-unul întru osîndă; e darul de multe păcate - întru dereptate. ... E să amu a unuia păcate moartea împărăţi derept unul, mult mai vîrtos rămăşiţe de dulceaţe şi darul dereptăţilor luînd întru viiaţe împărăţi pentru unul Isus Hristos. Aşijderea amu că pentru unul greşalele întru toţi oamenii întră osîndă, aşa şi pentru unul dereptatea întru toţi oamenii întră dereptatea vieţiei, cum prentru neascultarea unui om, păcătoşi fură mulţi. Aşa pentru ascultarea unuia derepţi fi-vor mulţi. Leagea amu întră, să se mulţească păcatele; unde amu mulţiră-se păcătele, preaizbîndi-se-va dulceaţa. Cum împărăţi păcatul cu moartea, aşa şi dulceaţa împărăţi-va 
{237} cu dereptatea, întru viiaţa veacilor a lu Isus Hristos, Domnul nostru. Ce amu să zicem? Să zicem spre păcate, că dulceaţa mulţi-se-va? Să nu fie! Ce Lui amu murim păcatelor, cum iară să înviem de El? ... Au nu înţeleageţi că cîţi întru Hristos botezămu-ne, întru moartea Lui botezămu-ne? Şi îngrupămu-ne amu cu-nusul botejuneei întru moarte, că cumu se sculă Hristos den morţi, cu măriia Tatălui, aşa şi noi, întru noirea vieţiei a îmbla să înceapem. E să amu cu chipuri fi-văm după chipul morţiei Lui, ce şi întru înviere fi-văm. Aceasta să ştiţi, că vechiul al nostru om răstigni-Se, ca să se deşerteaze trupul greşalelor; nimea noi să nu lucreaze păcatelor. Muri amu, dereptă-Se den păcat. E să văm muri cu Hristos, să  ... 
{238} creadem că vrem fi cu El. Ştiţi că Hristos sculă-Se den morţi, însă nu muri, moartea Lui însă nu-L birui. Cine amu va muri păcatelor va muri dinioară; e cine va vie vie-va lu Dumnezeu. Aşa şi voi, cugetaţi-vă adins voiş morţiei amu a fi păcatul, vie-văm lu Dumnezeu, de Hristos Isus, Domnul nostru. ... Să nu împărăţească amu păcatul întru moartele ale voastre trupure, întru ce să ascultaţi El întru pohtele Lui. Nece să puneţi nodurele voastre armă nedereaptă păcatelor; ce puneţi-vă adins voiş lu Dumnezeu, ca dentru morţi vii, şi nodurele voastre armă dereaptă lu Dumnezeu. Păcatul amu voao nu va birui: nu sînteţi amu supt leage, ce supt dulceaţă. Ce amu să greşim derep ce nu sîntem supt leage, ce supt dulceaţă? Să nu fie! Au nu ştiţi 
{239} că cui vă puneţi, adins voiş - robi întru ascultare; robi sînteţi căruia ascultaţi: sau păcatul întru moarte, sau ascultarea întru dereptate. E dulceaţa lu Dumnezeu, că eraţi robi păcatului: ascultaţi dentru inimă, întru ce vă deadet în chipul învăţăturiei. ... Slobozitu-vă den păcate, lucraţi dereptăţiei. Omeneaşte grăiesc, derept neputinţa trupurelor voastre: cum amu puset nodurele voastre robi necurăţiilor şi fără-legiei, întru fără-leage, aşa şi acmu puneţi nodurele voastre robi dereptăţiei, întru sfinţie. Cînd amu robi eraţi greşalelor, slobozi eraţi den dereptate. Care amu rod aveaţi atunce? De eale acmu ruşinaţi-vă; sfîrşitul amu acelora - moartea. Acmu slobozitu-vă ... 
{240} den păcate, lucraţi lu Dumnezeu, aveţi rodul vostru întru sfinţie, sfîrşitul vieţiei de veaci; lăcuitori amu păcatelor, cu moartea; iară dăruirea lu Dumnezeu, viaţă de veaci, de Hristos Isus, Domnul nostru. ... Au nu înţeleageţi, fraţi - celora ce ştiu leagea grăiaşte - că leagea biruiaşte omul, pînă în cîţi anii trăiaşte? Şi amu, muiarea cu bărbat, viu ei bărbatul, legată iaste legiei. E să va muri bărbatul ei, dezlega-se-va den leagea bărbatului. Aşijderea amu viu fiind bărbatul ei, preacurvă va fi, de se va mărita după altul. E de va muri bărbatul ei, slobodă iaste den leage; nu va fi ei preacurvie, de va fi după alt bărbat. Aşijderea, fraţii miei, şi voi muriţi legiei lu Hristos, ce va fi voao alt bărbat, cela ce den morţi sculă-se, ca ... 
{241} rod să aducem lu Dumnezeu. Cînd amu eram întru trupuri, chinurele păcatelor, ce legiei, de spunea întru nodurele voastre, rod aduse cu moartea. E acmu deşertămu-ne den leage, muri de cela ce eram ţinuţi, ca să lucrăm noi întru noirea Duhului, nu întru Veachea Scriptură. Ce amu să zicem? Leagea - păcat? Să nu fie! Ce păcatul nu înţeleş, numai legiei. Pohtele nu ştiui, numai leagea. Leagea grăiia: "Nu pohti!" Pururea luom păcat porînciteei, lucrat mie toată pohta. Fără-leagea amu - păcat mort. Eu lăcuiia fără leage atunce; veniră porîncitele, păcatul învise. Eu murii. Şi află-mi-se porîncita ce iaste întru viaţă, aceasta întru moarte. Păcat amu pururea luom de porîncită; 
{242} înşelă-mă şi aceaea omorî. Cum amu leagea - sfîntă şi porîncita - sfîntă şi dereaptă şi dulce. Dulce amu mie fu moartea? Să nu fie!, ce păcat, ca să se ivească păcatul, dulce-mi lucră moartea; să fie după mult păcătos păcatul porînciteei. ... Ştim amu că leagea sufletească iaste; e eu - trupesc sînt, vîndut supt păcate. Ce amu fac, nu înţeleg. Nu ce amu voiu, aceasta să fac; ce ce urăsc fac. E să ce nu voi, aceastea fac; zic cu leagea ca un bun. E acmu nu eu fac, ce cealea ce viu întru mine păcate. Ştiu amu că nu lăcuiesc întru mine - aceasta se zice întru trupul mieu dulce; vreare amu adause-mi, iară ce lucrez, bine nu aflai. Nu amu ce voi să fac dulceaţă, ce ce nu voi răul, aceastea fac. E să cui nu voiu eu aceastea fac, însă nu eu ... 
{243} fac, ce cealea ce viu întru mine păcate. Aflai amu leage vru mie să fac bine. Că mie răul adause, îndulcescu-mă amu de leagea lu Dumnezeu, după întru lăuntrul omului. Văz amu altă leage întru nodurile meale, protivă luptînd legiei menţiei meale, şi prădîndu-mă a legiei greşale, celora ce sînt întru încheieturile meale. Ticăit eu om! Cine mă va izbăvi den trupul morţiei aceştiia? Har dau lu Dumnezeu, lu Isus Hristos, Domnului nostru! Aşijderea, amu însumi eu cu mintea mea lucrez legiei lu Dumnezeu; e trupului - legiei greşalelor. Nimea amu acmu osîndire celora ce sînt de Hristos Isus; nu ceia ce îmblă după trup, ce după suflet. Leagea amu a sufletului - viaţă de Hristos Isus. Slobo-... 
{244} de-s. Fraţi, neputinţei amu vezi-mă, amu den leagea păcatului şi den moarte. ... Neputinţă e amu legiei, de ea nu putu trupul; Dumnezeu al Său Fiiu tremease întru chipul greşalelor trupului şi de păcate şi de judeţ păcatele trupului, ca dereptatea legiei să se sfîşască întru noi, celora ce nu îmblă după trup, ce după suflet. Ceia ce sînt amu după trupure trupeşti le înţelepţesc; iară ce e după suflet, înţelepciune sufletului - amu moartea trupului. Iară înţelepciunea sufletească - viaţă şi pace, derep ce înţelepciunea trupului - vrăjmăşie spre Dumnezeu, legiei amu lu Dumnezeu nu se poate pleca. Iară ceia ce sînt întru trupure lu Dumnezeu a îngădui nu pot. E voi nu sînteţi întru trupure, ce întru suflete, derep 
{245} ce Duhul lu Dumnezeu viază întru voi.... E să neştine duhul lu Hristos n-are, acela nu iaste a lui. E să e Hristos întru voi, trupul amu - mort de derept păcatele; e duhul - viaţă derept dereptate. E să Duhul învisu-L-au Isus den morţi, vie-va întru voi, cela ce rădică Hristos den morţi, viaţă face-vor şi moarte trupurele voastre, derep ce lăcuiaşte duhul Lui întru voi. Aşijderea amu, fraţi, datori sîntem nu după trupuri ceia ce viu după trupure. E să amu după trupure vie-veţi, vrea-veţi să muriţi; e să veţi duhului lucrul trupului omorî-veţi, învie-veţi. ... Cîţi amu cu Duhul Domnului poartă-se, aceia sînt fiii Domnului. ... Nu luat amu duhul de robie iară întru teamere, ce luat duhul întru umbrire, de el strigă: "Avva!  (Părinte!)" Înşine duhului să asculte sufletele noastre, ... 
{246} că sîntem feciorii lu Dumnezeu. E să - feciori şi următori, următori amu lu Dumnezeu, cu următori lu Hristos, derep ce cu El să chinuim, ca cu-nusul să ne mărim. Pare-mi-se amu ca nedestoinici chinului în vreamea de acmu, cătră cea slavă ce va vrea a se ivi întru noi. Aşteptarea amu a lumiei, den descoperitul Fiiului Domnului aşteaptă. Deşarta amu lume pleacă-se, fără voie; ce derept plecatul, spre nedejduire. Că însăş lumea slobozi-se-va den lucrure putrede, întru slobozie măriia feciorilor lu Dumnezeu. ... Ştim amu că toată lumea cu noi suspină, şi boleaşte pînă acmu. Nu numai, ce înşiş voi început de duh avînd, şi noi înşine întru noi suspinăm, întru umbrire aşteptînd izbăvire trupului nostru. Nădeajdeei amu spăsi-ne-vrem, nădăjduire văzută nu iaste ... 
{247} nădăjduire. Ce amu să vază cineva? Ce şi nădăjduiaşte să El nu vedem nădăjduimu-ne, răbdare aşteptăm. Aşijderea şi duhul cu noi foloseaşte neputinţele noastre; ce amu ne rugăm cum ce cade nu ştim, ce acela însuş Duhul spune de noi suspini negrăite. Cela ce ispiteaşte inima ştie ce iaste înţelepciunea Duhului. Că după Dumnezeu spune după sfinţi. ... Ştim că ceia ce iubesc Dumnezeu toate ajută-se întru dulceaţă. Celora după naintea părăsireei chemaţilor derep ce că ştiu; şi zise: cu chipul trupului Fiiului Lui întru ce să fie Lui întîi întru mulţi fraţi. Iară ce mainte zise aceasta şi chemă; şi ei şi chemă, aceştea şi dereptă. Iară care-i dereptă, aceia şi mări. Ce amu să zicem cătră ei? Să e Dumnezeu după noi, cine e spre noi? Ce amu ... 
{248} Fiiul Său nu cruţă, ce derept noi toţi deade El; cum nu amu şi cu El noao tuturor, noao da-va? Cine va lua spre aleşii lu Dumnezeu, Dumnezeu derept pre ei? Cine va osîndi pre ei? Hristos muri, mai vîrtos şi învise, ce iaste a dereapta Tatălui, ce şi spune de noi. Cine ne va despărţi de dragostea lu Dumnezeu? Scîrba au strimtura, au goanele, au ranele, au foamea, au dezbrăcăciunea, au nevoia, au spata? Cum iaste scris că derept tine omorîţi sîntem toată zioa; socotimu-ne ca oile jungheate. Ce aceastea toate preabiruim derept cela ce ne iubi. Pîrăscu-mă amu că nece moarte-s, nece viaţa, nece îngerii, nece începuta, nece tăriile, nece stătătoarea, nece ceaea ce va veni, nece înaltul, nece adîncatul, nece altă făptură, ... 
{249} fraţi, - adevăr grăiesc, - de Hristos - nu carea să poată pre noi despărţi de dragostea lu Dumnezeu, ce e de Hristos Isus, Domnul nostru. ... Adevăr grăiesc de Hristos, nu mînţ, cu ceia ce-mi ascultă ştiinţele meale Duhului sfînt; că scîrbă-mi iaste mare, şi nu înceată, boala inimiei meale. Rugai-mă amu însumi eu despărţit să fiiu de Hristos după fraţii miei, cu rudele meale după trup, ce sînt izrailii, ce lor întru umbrire şi măriia şi legile şi punerea legiei şi slujirei şi făgăduita, ce e de părinţi şi dentru ei Hristos după trup, acesta spre toţi Dumnezeu blagoslovit în veaci. ... Nu aşa cum căzu cuvîntul lu Dumnezeu: nu toţi amu cine era den izraili. ... Fraţi, nu aşa cum căzu 
{250} acest Izrail, nece derept ce sînt sămînţa lu Avram, toţi feciori ce "de Isac cheamă-se sămînţă". Aceasta se zice: nu feciori trupului, aceştea - feciori lu Dumnezeu, ce feciori făgăduiteei mesteca-se-vor. Întru sămînţa făgăduiteei - cuvînt aşa: Spre aceaea vreame veni-voiu şi va fi fecior Sarei. Nu numai, ce şi Reveca dentru un zgău avea Isac, părintele nostru; nu amu născutul, nece făcutu-i ceva dulce sau rău, ca după aleşii înainte-adaugere lu Dumnezeu fi-va; nu de lucru, ce de chemătoriul. Zice-se ei că mai bine lucra-va celui mic. Cum iaste scris: "Iacov iubii e Isav urîi". Amu să zicem: au doară nedereptatea - de la Dumnezeu? Să nu fie! Lu Moisi amu grăiaşte: 
{251} "Cui sînt eu milostivnic, aceluia sînt milostivnic; şi pre cine mă eu milostivnicesc elu e milostivnicit de mine". Şi nu sînt în voia cuiva sau în alergat, ce în milostivniciia Domnului. Că zice Scriptura cătră Faraon: "Derep aceaea tine am deşteptat, ca Eu să adevărez putearea Mea, ca numele Mieu să se adevăreaze în toată lumea". Aşijderea amu, cui va El să Se milostivnicească şi necredincioşilor cui va El. Tu grăieşti cătră mine: "Căce ne dă noi vinovaţi? Cine poate sta cătră voia Lui." ... Aşijderea amu, o, ome, cine eşti tu, de veri să te pîrăşti cu Dumnezeu. Au doară zice-va cătră dascalul: "Pentru ce mă făcuş aşa? Au n-are nădăjduitoriu puteare dentru un bulz ... 
{252} de lut să facă un vas la cinste şi alt în necinste? Cui va Dumnezeu mînie, să-i arate putearea Lui, cu multă răbdare au purtat vasul mîniei, cealea ce-s gătite la piiardere. Ca să spuie bogătatea puteriei Lui la vasele de milostivnicie, cealea ce-au gătit întru cinste? Care i-au El chemat în sînu-I, însă nu numai den iudei, ce şi den păgîni. Cum El grăiaşte, lu Iosie grăiaşte: "Aceia voi chema nărodul Mieu, ceia ce nu era oamenii Miei; şi dragostea Mea, ceaea ce nu era a Mea. Şi va fi întru un loc unde se-au grăit lor: Nu sînteţi oamenii Miei, - ei să fie feciori Domnului celuia viului chemaţi. Isaia strigă pentru izraili: De va fi numărul feciorilor lu Izrail ca năsipul măriei, rămăşiţele izraililor mîntui-se-vor. Cu cuvîntul amu piiarde-i-va şi va întoarce în dereptate, 
{253} că Domnul piiarde-i-va pre pămînt. Cum zice Isaia: De n-ară fi Domnul Savaot lăsat noao sămînţă, ca Sodomul şi ca Gomorul fire-am fiind. Ce amu să zicem? Că păgînii, ce nu goniră dereptatea, ajunseră dereptatea, - eu grăiesc de dereptate, ce vine dentru credinţă - iară izrailii, ei au stătut în leagea dereptăţiei şi ei leagea dereptăţiei nu ajunseră. Derep ce? Derept necredinţa; ce nu crezură, ce-ş căuta ei leage şi ei se-au struncinat de piatră. Cum iaste scris: Eu pune-voi o piatră în Sion, piatră de poticnitură şi piatră de înşelăciune. Şi toţi cine vor creade întru El nu se vor ruşina. ... Fraţi dragi, aceaea iaste pohtirea inimiei meale şi rugăciunea ce iaste cătră Dumnezeu, după izraili iaste ... 
{254} întru spăsenie. Mărturisesc amu lor că rîvnirea lu Dumnezeu au; ce nu cu înţeles. Nu ştiu amu dereptatea lu Dumnezeu şi a lor dereptate caută să o puie, dereptăţiei lu Dumnezeu nu se pleca. Sfîrşeniia amu a legiei - Hristos. Şi cela ce creade întru El, elu e derept. Moisi amu scrie bine de întru leage, care om face aceaea, într-aceaea va vie. Iară dereptatea de întru credinţă zice aşa: Să nu zici dentru inema ta: Cine se poate sui la ceri nu e întralt chip să aducă Hristos în jos. Sau: Cine se va deştinge întru adîncătură, aceaea nu e într-alt chip Hristos a-l aduce den morţi. Sau ce grăiaşte acest cuvîntu? Ţie aproape însă întru rostul tău şi întru inema ta, - acesta e cuvîntul de credinţă ce veri tu cu rostul tău adevăra. 
{255} Cum El iaste Domnul Isus, şi crezi întru inema ta; că Domnul acela rădică-L den morţi, spăsi-te-veri, că omul ce creade întru dereptate întru inema lui dereptu e; cu rostul acela se va spăsi. ... Că Scriptura grăiaşte că toţi cine vor creade întru El nu se va ruşina. Nu e amu osebitură iudeilor şi grecilor, că iaste tuturor Domn, bogat prespre toţi cine vor ruga El. "Toţi amu cine vor chema numele Domnului spăsi-se-vor". Cum amu vor chema, întru El necrezînd? Cum vor creade ce ei n-au auzit? Cum să auză, fără prorocitură? Cum vor proroci, de nu vor fi tremeş? Cum iaste scris: "Cîtu-s frumoase picioarele ce adevărează pacele, ceia ce spun binele?" Isaia amu grăiaşte: "Doamne, cine creade 
{256} prorocituriei noastre?" Aşijderea amu credinţa - dentru prorocie, iară prorociia - dentru cuvîntul Domnului. Ce grăiesc: Ei n-au auzit? Derept aceaea amu întru toată lumea ieşi răspunsul lor; şi întru sfîrşitul lumiei - graiurele lor. Ce grăiesc: Au doară nu înţelease Izrail? Întîiulu Moisi grăi: Eu întărîta-vă-voi, nu întru limbi, spre limbile ce nu vor înţeleage voi. Isaia îndrăzni şi grăi: Aflai-mă, necăutînd mine; ivit fui neîntrebînd de mine. Cătră Izrail grăi: Toată zioa am rădicat mîinile meale acelui nărod, ceia ce nu lasă să grăiască, ce întorc cuvîntul. Acmu grăiesc eu: Dumnezeu nărodul Lui l-au urgisit? Aceaea fie parte! Că eu încă sînt unul den izraili, den sămînţa lu Avraam, den sămînţa lu Veniamin. Dumnezeu nărodul Lui nu 
{257} l-au urgisit, ceia dentru întîi au înţeles. ... Au nu ştiţi voi ce grăiaşte Scriptura de Ilie? Cum el calcă cătră izraili şi grăiaşte: Doamne, prorocii Tăi uciseră, şi oltariul Tău săpară, şi eu singur am rămas, şi ei şi caută sufletul mieu să-l piarză. Iară ce le grăiaşte răspunsul Domnului: Şi Mi-em lăsat ce-au rămas şapte mie de oameni, ceia ce nu se îngenucheară genuchele lu Vaal. Aşa amu şi înaintea ceştii vremi: ceia ce-au rămas după voia milostivniciei au fost ce iaste dentru milostivnicie. El nu e slujba de nemică, el n-ară fi milostivnicie. Iară de iaste dentru slujbă, el nu e milostivniciia de nemică-i că n-ară fi slujba slujbă. .... 
{258} Ce amu ce caută izrailii, aceia nu ajung. Iară aleşii, ei ajung; alalţi împietriră-se. Cum scrie: Deade lor Dumnezeu duh veninat, ca ochii lor să nu vază, şi urechile lor să nu auză pînă în zioa de astăzi. Şi David grăiaşte: Să fie masa lor înainte-le, ca un laţ întru vînătoare. Şi întru rău şi lor să lă se plătească! Ca să se întunece ochii lor, ca să nu vază, şi spatele lor, în toată vreamea! Eu grăiesc acmu: Derept aceaea au alergat, ca ei să cază? Aceaea să fie departe! Iară într-aceaea cădeare - spasenie păgînilor, ca să-i întărîte ei. Că căzătura lor iaste bogătate lumiei; cît mai mult împlearea lor! 
{259} ... Voao amu grăiesc, păgînilor: De unde sînt eu apostol păgînilor, slujba mea o voi proslăvi. De-aş putea ca să fiţi trupul mieu, a vă întărîta la dereptate şi unii dentru voi să-i spăsesc! De unde părăsitul lumiei, el ară fi schimbarea, ce-ară fi aceaea alta, fără viaţa den morţi? E să e începători sfînt, acela - aluat sfînt. Şi să e rădăcina sfîntă El, sînt şi mlădiţele sfinte. Însă unii den mlădiţe, ce fură frîmţi: şi tu, pînă erai un maslin sălbatec, ţepenitu-te-ai întru ei şi parte ai avut de rădăcină şi de acela must în măslin. Nu te lăuda de mlădiţe; e să te veri lăuda, nu tu rădăcina porţi; ce rădăcina, pre tine. Tu grăieşti amu: ... 
{260} Frîmseră mlădiţele cealea, ce eu am prisădit. Bine grăit! Frîmte sînt pentru necredinţa lor. E tu cu credinţa stăi! Nu fii măreţ, ce te teame! E să amu Dumnezeu aceale mlădiţe nu le cruţă, că după aceaea nici acelora nu le va cruţa. Caută bine amu dulceaţa Domnului şi dulceaţa în ceia ce sînt văzuţi. Ci caută bine întru tine aşa mult, ce tu veri rămînea în bine; cîtu tăiat veri fi, ca ceia ce nu rămîn în necredinţă, de nu vor fi întru credinţă ţepeniţi. Putearnic amu iaste Domnul iară să-i prisădească ei. Să tu dentr-acea fire tu eşti tăiat maslin sălbatec, cît mai mult prisădi-te-veri întru bunul maslin, cu cît mai vîrtosu aceia ce pre fire prisădi-se-vor al lor maslin! ... Nu amu voi, fraţi, să nu ştiţi ... 
{261} ascunsul acestuia, ca voi să nu fiţi măreţi voiş; că orbiciunea den partea izraililor fu, pînă se va împlea limbilor întra-vor Şi aşa toţi izrailii spăsi-se-vor. Cum scrie: Şi vor veni dentru Sion slobozi-i-va ei. Şi va întoarce necurăţiia den Iacov. Şi cu ei - leagea den mine, cînd eu voi lua păcatele lor. După evanghelie amu, vrăjmaş derept voi; după alesul eu-i îndrăgii, derept voia părinţilor. Neîntors amu - dăruirea aleşilor lu Dumnezeu. Că amu oarecînd şi voi protiviiaţi-vă lu Dumnezeu; e acmu miluiţi fuset aceii protivire. Aşa şi aceştia şi acmu protiviră-se a voastrei milă, prespre necredinţa lor, ca şi aceia miluiţi fi-vor. Încuie amu Dumnezeu toate protivniciile, ca toţi să-i miluiască. O, cîtu e adîncatul bogăţiei şi mîndriia 
{262} şi înţelesul lu Dumnezeu, că neispitită - judecata Lui şi neştiută - calea Lui! Cine amu înţelease gîndul Domnului, sau cine-i fu Lui sveatnic? Sau cine-I deade înainte ceva, ca lui iară să i se dea? Că den El şi pentru El toate sînt. Lui cinste în veaci, amin! ... Rogu-vă amu, voi fraţi, cu milostivniciia lu Dumnezeu înainte să puneţi trupurele voastre jărtvă vie, sfîntă, dulce-ugoditoare lu Dumnezeu; ca cu smericiune să fie slujba voastră. Ce nu vă protivireţi ceştii lume, ce vă închipuiţi noireei minţiei voastre, ispitiţi voao ce iaste voia lu Dumnezeu, dulceaţa, ugoditoarea şi sfîrşita. Grăiesc amu, - pentru milostivniciia lu Dumnezeu, ce e dată mie, - tuturor cine sînt întru voi: Nu vă mîndrireţi mai vîrtos de cela ce se cade, ... 
{263} să se mîndrească; ce să se mîndrească cu ceia ce-s întregi mîndri, cine - cumu i-au Dumnezeu împărţit măsură de credinţă. ... Cum amu întru un trup nodure multe avăm, însă nu toate nodurele au un lucru, aşa noi: mulţi în trup - de Hristos, iară întru noi sem un trup unul altui. ... Şi avăm în multe chipure darure, după dulceaţă, ce e dată noao de toată. E să e mîndrie, să seamene credinţeei. Să are cineva deregătorie, să-ş păzească deregătoriia. Să învaţă neştine, eluş păzească învăţătura. Să îndeamnă neştine, elu-ş păzească îndemnătura. Să dă neştine, el dea prosteaşte. Să neştine domneaşte, el să fie grijnic. Să neştine face milostenie, elu o facă cu voie. Dragostea să nu fie făţarnică. Fugiţi de rău, ... 
{264}, de vă apropiiaţi de bine. Dragostea frăţiei întru voi să fie cu toată inema. Cinste unul la alalt mare faceţi. Şi nu fiţi lenivoş, ce veţi voi să faceţi. Fiţi cu dragoste în duh, să vă gătiţi la vreame. Fiţi veaseli în nădeajde şi răbdurii în triste, întru rugă aşteptînd. Treaba sfinţilor slujiţi, stranicii iubiţi gonind. Blagosloviţi ceia ce vă dosădesc; blagosloviţi, şi nu blăstemaţi! ... Veseliţi-vă cu veselii şi plîngeţi cu ceia ce plîng. Şi aveţi un gînd unul într-alt; şi nu cugetaţi după rîndure mari, ce vă ţineţi jos lîngă smeriţi. Şi nu vă ţineţi întru voi mîndri. Nici unul să dea rău derept rău, ce vă nevoiţi cu cinste înaintea a tuturor oamenilor. Şi să poată fi cît 
{265} iaste întru voi, voi să aveţi cu toţi oamenii pace. Nu de voişi vă învrăjbiţi, dragii miei, să nu daţi loc mîniei Domnului. Scris amu iaste: Vrajba e a mea; eu voi plăti, - grăiaşte Domnul. E să e vrăjmaşul tău flămînd, dă-i bucate; să e setos, tu-l adapă; cînd tu aceaea veri face, cărbuni de foc aduna-veri în capul lui. Nu lăsa să te biruiască răul; ce biruiaşte cu bine răul. ... Tot omul să fie ascultătoriu celora ce au puteare prespre alalţi, că nu e nece o deregătorie fără Dumnezeu. Unde iaste deregătorie, de Dumnezeu - tocmită. Aşijderea, cine se va protivi deregătoriei, zisei lu Dumnezeu se va protivi. Cine se protiveaşte, el va lua păcat. Că putearnicii nu sînt faptele bunilor. Veri să nu te temi de putearnici? Fă bine; tu veri ... 
{266} avea laudă de ei. A lu Dumnezeu amu slugă iaste-ţi, cu bine. E să veri face rău, teame-te! Nu amu în deşert poartă spata! A lu Dumnezeu slujitoriu iaste, pedepsitoriu întru mînie, pre ceia ce fac rău. Aşijderea nevoie e a se pleca; nu numai derept mîniia, ce şi de voia ştirei. Derept aceaea şi dajde să-I daţi. Slugile amu lu Dumnezeu sînt; întru aceaea să răbdaţi. Daţi tuturor cui seţi datori. Cine e dajnic să dea dajde; că dajdea are frică, că frica e lui se dostoiaşte cinste; cinstea i se dostoiaşte cinste. Nemunuia nemică să fiţi datori, numai să vă iubiţi unul cu alalt; că cine iubeaşte alalt, acela împlea-va leagea. Aceaea se-au grăit: Tu să nu curveşti; să nu ucizi; să nu furi; să nu mărturiseşti strîmb; să nu rîvneşti; 
{267} e să altă leage - mai mare, într-acestea cuvinte se adeverează: Să iubeşti vecinul tău ca însuţi tine. Că dragostea, ea nu face vecinului rău; împlearea amu legiei iaste dragostea. ... Şi aceasta să ştiţi, vreamea, că acicea e ceasul voao să ne sculăm den somn; acmu amu aproape e noao spaseniia, de unde noi cînd crezum. Noaptea au trecut; iară zioa apropie-se. Să lepădăm acmu lucrul întunecat şi să ne îmbrăcăm întru arme luminate. Ca întru zi, cu cinste să îmblăm. Nu cu lăcomiia bucatelor şi în beţie, nu cu curvie şi lucru cu ruşine, nu cu vrajbă şi cu mînie. Ce îmbrăcaţi-vă în Domnul Isus Hristos şi ogoada trupului nu facereţi întru pohtire. Cine slăbeaşte den credinţă, luaţi-l întru voi, nu întru somn, nice în cugete. Unul amu creade că mănîncă ... 
{268} de tot; iară carele e slab mănîncă iarbă. Cela ce mănîncă pre cela ce nu mănîncă să nu-l ocărască. Şi cela ce nu mănîncă pre cela ce mănîncă să nu-l osîndească: Dumnezeu luo el. Tu cine eşti, de judeci un om striin? El stă sau greşaşte domnu-său; sau să cază, scula-se-va. Putearnic iaste Dumnezeu să-l puie el. ... Unul ţine prespre alalte zile; iară alalt ţine în toate zile tocma. Cineş cu al lui cuget să se sfătuiască. Carele ţine pre zi, el ţine Domnului. Şi cela ce nu ţine nemică, acela încă face Domnului. Cela ce mănîncă, Domnului mănîncă şi nu mulţemeaşte lu Dumnezeu; cela ce nu mănîncă încă mulţemeaşte lu Dumnezeu. Că nici unul dentru noi trăiaşte lui singur şi ... 
{269} niciunul nu moare lui. E să trăim, lu Dumnezeu trăim. E să murim, lu Dumnezeu văm muri. E să am vie sau văm muri, lu Dumnezeu sîntem. Că spre aceaea Hristos încă muri şi învise. Şi învie ca şi pre morţi şi pre vii să biruiască. Dară tu, căce judeci fratele tău? Sau tu, pentru ce ocărăşti fratele tău? Toţi amu văm sta judecateei lu Hristos. Scrisă amu iaste: "Viu - Eu, grăiaşte Domnul, că Mie închina-se-vor toate genuchele; şi toate limbile adevăra-vor Domnul". Aşijderea amu cineş de eluş va da seama lu Dumnezeu. De acmu amu unul la alalt să nu ne judecăm; ce aceasta să judecaţi mai vîrtos: Ca niminea să puie frăţini-său poticneală întru înşălăciune. Şi ştiu şi adevărate în Isus Hristos, că nimea spurcatu e derept el, numai cela ce cugetă ce e ... 
{270} spurcat aceluia e spurcat. Iară derept bucatele fratele tău întrista-veri, tu nu îmbli după dragostea lu Dumnezeu. Nu cu bucatele tale acela piiarze, derept el Hristos au murit. Să nu huliţi amu a voastră dulceaţă, că împărăţiia Domnului nu iaste mîncare şi beare, ce dereptate şi pace şi veselie de Duhul sfînt. Şi amu toţ cine slujesc lu Hristos, el place lu Dumnezeu; şi oamenilor iaste vreadnic.  ... Aşijderea amu acele să gonim şi ce e zidire unul cătră alalt. Nu derept bucate să spargem lucrul lu Dumnezeu; că toate sînt curate. Ce omul cela răul poticneaşte cel ce mănîncă. Mai bine să nu mănînce carne, nici să bea vin, iară într-aceaea fratele tău poticni-se-va sau se va înşela sau va slăbi. ... 
{271} Tu credinţă ai de tine însuţi înaintea lu Dumnezeu. Ferecat de cela ce nu osîndeaşte sineş, de eluş ispiteaşte-se. Iară cui se va părea, de va mînca, osîndeaşte-se, derep ce nu e den credinţă. Toate ce nu sînt den credinţă păcat iaste. Pute-vă-voi întări, după evanghelia mea şi propovedania lu Isus Hristos. După descoperitul ascunselor aii veacilor tăcute iviră-se acmu scripturile prorocilor, pre zisa Dumnezeului veacilor. Întru ascultarea credinţei toate limbile cunoaşte-se-vor unuia preamîndrului Dumnezeu, Isus Hristos. Aceluia e slava întru veaci, amin. ... Datori sîntem noi, ceia ce sem tari, să purtăm sarcina slabilor şi să n-avăm pohtitură; întru noi singuri şi noi, aşa să fie întru noi, ca să placă priiatnicului în bine şi întorsură. 
{272} Că nici Isus Hristos n-are întru El veselie, ce cum stă scris: "Că dosada ceaea ce-au venit el au căzut pre Mine". Iară ce e nainte scrise Elu e noao întru învăţătură scrise, ca noi pre răbdare şi pre nădeajdea scripturiei, nădejde să avăm. Că Domnul - cela răbduriul şi al nădeajdei; ca voi să fiţi întru o minte unul cu alalt, după Isus Hristos, ca voi întru smericiune şi cu un rost lăudaţi Domnul, şi Părintelui, şi Domnul Isus Hristos. ... Aşijderea priimiţi-vă unul cu alalt, ca şi Hristos priimi noi întru slava lu Dumnezeu. Eu grăiesc voao: că Isus Hristos slujitoriu au fost tăiarei, pentru dereptatea lu Dumnezeu, ca să vă întăriţi făgăduita părinţilor. Ca păgînii să laude pentru milostivniciia. Cum iaste scris: "Derept aceaea lăuda-Te-voi întru păgîni, Doamne, ... 
{273} şi numele Tău voi cînta". Şi iară grăiaşte: "Veseliţi-vă, păgînilor, cu al vostru nărod!" Şi iară: "Lăudaţi Domnul toate limbile! Lăudaţi El toţi oamenii!" Şi iară Isaaia grăiaşte: "Fi-va rădăcina lu Iesei şi se va scula a domni prespre păgîni; spre acela păgînii vor avea nădeajde". Iară Domnul nădeajdeei să împle voi cu toată veseliia şi pace întru credinţă, ca să aveţi nădeajde, pren putearea Duhului sfînt. Ce eu ştiu de voi, fraţii miei, că seţi voi cu tot binele împluţi, cu toată cunoscuta, ca voi ca întru voi să vă puteţi îndemna, puteţi şi alţii învăţa. Cutez de scriu voao, fraţi, cîmponesc voao derept dulceaţa ce e dată mie de la Dumnezeu. Ca să fiu slujitoriu lu Isus Hristos întru păgîni. Ca să luminăm evangheliia Domnului, 
{274} ca să fie poclon ce e den păgîni dulce-luat şi sfinţit pren Duhul Sfînt. ... Am amu a mă lăuda de Hristos Isus, ce e cătră Dumnezeu. Nu cutez amu a grăi ceva ce să nu lucrare Hristos mie, întru ascultarea păgînilor cuvîntul şi lucrul. Întru putearea seamnelor şi ciudelor, cu tăriia Duhului lu Dumnezeu, de eu den Ierusalim şi împrejurul pînă la Iliric tot cu sfînta evanghelie a lu Hristos am împlut. Şi eu însu m-am nevoit sfînta evanghelie de numele lu Hristos, cui numele Lui nu era cunoscut, ca eu pre un temei striin să zidesc. Ce, cum iaste scris: "Ceia ce nu se-au de El adevărat să vază; şi ceia ce n-au auzit să înţeleagă". Aceasta încă iaste vina, aşijderea şi m-am 
{275} nevoit mult să vin cătră voi. E acmu loc n-am întru acealea ţără, jelanie avea să vii cătră voi, de mulţi ani. Că eu de voi mearge în Spaniia, veni-voi cătră voi. Că eu am nădeajde trecînd să văz voi. Şi voi mă veţi petreace acolo, ca eu mainte puţin cu voi să lăcuiesc. E acmu merg în Ierusalim, sfinţilor a sluji. Bine vrură amu ceia den Machedoniia şi den Ahaia vreo împreunare să facă cătră mişeii sfinţii, ce-s întru Ierusalim. Bine vrură amu şi datori lor sînt. E să amu în sufletele lor curăţiră-se limbile, şi întru trupure să slujască lor. Adecă amu sfîrşii şi pecetluii lor rodul acesta; duce-mă-voi în Spaniia. Eu ştiu că voi veni cătră voi, întru împlearea blagosloveniei evangheliei lu Hristos voi veni. ... Rogu-vă voi, fraţi, cu numele 
{276} Domnului nostru, Isus Hristos, şi pentru dragostea a Duhului, ca mie să ajutaţi a stinge cu rugă, pentru mine, la Dumnezeu. Ca să vă izbăviţi de ceia ce se protivesc Iudeii, ca slujba mea, ceaea ce fac întru Ierusalim, luată să fie sfinţilor; ca cu bucurie să vii cătră voi, cu voia lu Dumnezeu şi să răpaus cu voi. Acel Dumnezeu al pacelor - cu toţi voi, amin! ... Eu închin voao sora noastră, Fiviia, ceaea ce iaste slujitoare beseareciei întru Cheghreih, ca să o priimiţi ea, de Domnul, cum se dostoiaşte sfinţilor. Şi staţi înaintea ei de ea, de ce-i va trebui de la voi lucrure. Şi amu şi aceasta multă ajutătoare au fost şi mie însumi. Sărutaţi Prischila şi Achila, ... 
{277} ajutători mie de Hristos Isus, ce după viaţa mea ai lor grumazi puseră. Şi eu nu singur mulţemesc, ce şi în toate besearecile limbilor. Şi vă închinaţi nărodului, întru a voastră casă. Sărutaţi Epeneta, al mieu frate, ce iaste începători Ahaine, întru Hristos. Sărutaţi Marie, că mult trudi-se de noi. Sărutaţi Andronic şi Iunie, rudele meale, cu mine prinşi, ce sînt nărociţi întru apostoli, ce mai denainte denainte de mine fost-au întru Hristos. Sărutaţi Ampliia, ce mie - iubit de Domnul. Sărutaţi Urvan, ajutoriul nostru de Hristos, şi Stahie, al mieu drag. Sărutaţi Apilea, adevăratul în Hristos. Sărutaţi ceia ce sînt de Aristovul. Sărutaţi Irodion, a mea rudă, sărutaţi ceia ce sînt de Narchis, ce sînt de Domnul. Sărutaţi 
{278} Trifena şi Trifosa, ce se-au trudit derept Domnul. Sărutaţi Persidă, a mea dragă, ce mult trudi-se de Domnul. Sărutaţi Rufa, alesul de Domnul, şi muma lui şi a mea. Sărutaţi Asigcrita, Flegonta, Erma, Patrova, Ermina şi ceia cunuşii fraţii. Sărutaţi Filigon şi Iuliia, Nirea şi sora lui, Olimpiana, şi toţi sfinţii cu-nuşii. Sărutaţi sineş că sărutarea sfîntă. Sărute-vă beseareca lu Hristos. ... Rogu-vă, fraţi, păziţi-vă de ceia ce fac rău şi înşelăciune mai vîrtos de voi aţi învăţat; fugiţi d-inşii. Că aceia amu nu slujesc lu Isus Hristos, ce pîntecele lor; cu cuvinte dulci şi cu blagoslovenie înşală inimile cealea nevinovate. A voastră amu ascultare întru toţi vine. ... 
{279} Bucuru-mă ce e de voi. Eu aş vrea ca voi să fiţi înţelepţi întru bine, blînzi întru rău. E Dumnezeul pacelor să struncine satana supt picioarele voastre curînd. Dulceaţa Domnului nostru, lu Isus Hristos, să fie cu voi, amin! Sărute-vă voi Timotei, ajutoriul lui, şi Luchie şi Iason şi Sosipatr, ruda mea. Sărutu-vă şi eu, Tertie, ce-au scris această carte de Domnul. ... Sărute-vă Gaie, priimitoriu de săracii miei şi toate besearecile. Sărute-vă Erast, tocmitoriul cetăţiei. Şi Cuart frate, dulceaţa Domnului nostru, lu Isus Hristos. Cu toţi voi! Amin. Spunere ce e cătră corinteni. Întîia tremeatere Aceasta tremeasă e den Efes Asiei. Văzu ei ce-i şi învăţă. Pomeni însă ... 
{280} tremeaterei aceştiia. Vina tremeaterei acestora aceasta e: ... Iubirea, pîră ei adunaţi. Ţepeniia-se cu năravuri şi de-aciia era întru ei împărţire. Şi ce le era împărţeala căuta să-ş ia maştehăle. E alţii vrea să-ş lase ale lor muieri denrept vina ţiiturilor. Iară alţii, întru a idolilor casă să mănînce. Că neînţelegută era-le a idolilor jărtvă. E alţii amu alte ocărîia. Ce se grăiia întru limbi mira-se. Şi în sfîrşit înşelară sine e de învierea ascunseei. Grăiia, nu se vor scula trupurele aceastea. Ace Sotora tuturora întru Corint rădicară-le. Scriseră oamenii cătră apostolul şi de-aciia împrotivă tuturoru scrise-le. Şi întîi amu mărturisi lor întru mîndrie şi înţelepciune să nu-i priimească aceia ce fac sfară. 
{281} Ce să se sfătuiască, nu întru cuvintele bunătăţilor, ce întru lucrure şi tărie să socotească. Aşijderea opri ceia ce-ş luase muiarea tătîni-său. Şi învăţă să n-aivă judecată cătră eiş; de-aciia de ce-au scris să răspunză. De ceia ce-s însuraţi amu învaţă să nu fie slobozi cu soţu-său, şi în vreame numai cînd vor prăznui, derept ruga şi cine-au iubit aceii ţiitură; scrise de feţie, ca să nu silească, ce cu voie aceaea să fie. Aşijderea de a idolilor jărtvă, să nu-ş slăbească înţelesul, ce cu dragoste să vie. ... Apără amu ce e întru a idolilor jărtve mîncare să nu se înşale ceia micii. Aşijderea, de duhovnicie dăruire scrise să nu osebească întru dăruire, nici să judece cela ce va avea vreo dăruire de la cela ce va avea alta. ... 
{282} Toţi amu acelaş duh să grăiască, că va fi. Şi de-aciia de înviere învaţă, că trupulu se va scula; morţii amu putrezi scula-se-vor neputrezi, după a Domnului dulceaţă. Învierea den sculatul lu Hristos opri-se-va. Şi la sfîrşit mîngîioase cuvinte de năravuri scrise; şi de slujbe ce e cătră sfinţi învăţă. Şi aşa sfîrşi tremeaterea. Cătră corinteani. Întîia tremeatere a sfîntului lu apostol Pavel ... Pavel, chemat apostol lu Isus Hristos cu voia lu Dumnezeu, şi Sosten, frate - beseareciei lu Dumnezeu, carele sînt întru Corint, cealea ce-s sfinţite de Isus Hristos, chemaţi sfinţi, şi cu toţi ceia ce cheamă numele Domnului nostru, lu Isus Hristos, întru toate locurele. Aşijderea şi voao, fraţi, dulceaţă voao şi pace de 
{283} la Dumnezeu, Părintele nostru şi Domnul Isus Hristos! Eu mulţimesc Domnului mieu pururea de voi, de dulceaţa lu Dumnezeu, ce e dată voao de Isus Hristos. Că întru toate v-aţi îmbogăţit de El, cu toată învăţătura şi cu tot înţelesul; cum mărturiia lu Hristos spune-se întru voi. Că voao nu vă se va scădea nici unuia dăruirea; aşteptaţi ivirea Domnului nostru, lu Isus Hristos, ce va întări voi, pînă la sfîrşenie, nevinovaţi, întru zioa Domnului nostru, lu Isus Hristos. Credinciosu e Dumnezeu, ce chemaţi seţi întru împreunarea Fiiului Lui, Isus Hristos, Domnului nostru. ... Rogu-vă voi, fraţi, în numele Domnului nostru, lu Isus Hristos, ca într-aceaea să grăiţi toţi; şi să nu fie întru voi pîră, ca să fiţi de sfîrşit într-acel cuget ... 
{284} şi într-acel nărav. Zisu-mi-se-au de voi, fraţii miei, den pristavnic, că vrajbe întru voi sînt; grăiesc de aceaea, că unul dentru voi grăiaşte: Eu amu sînt Pavel, eu - Apolos, eu - Chifa, eu - a lu Hristos! Au doară împărţi-Se Hristos? Au doară Pavel răstigni-se după voi? Sau în numele lu Pavel v-aţi botezat? Mulţemesc lu Dumnezeu, că niciunul dentru voi n-am botezat - fără Crispa şi Gaie -, că nimea nu poate zice că în numele meu se-au botezat. Iară eu am botezat şi casa lu Stefan; de-acia nu ştiu să fiu alţii botezat. Nu amu tremesu-m-au Hristos să botez, ce să prorocesc evangheliia; nu cu cuvinte mîndre, să nu se deşarte cruce lu Hristos. Cuvîntul al cruciei celora pierduţilor nebunie le iaste. Iară ceia ce ne ispăsim, putearea lu Dumnezeu iaste. ... 
{285} Amu iaste scris: "Piiarde-voi mîndriia mîndrilor şi înţelegătura înţelegătorilor eu o voi lepăda". Unde-s mîndrii? Unde-s cărtularii? Unde-s înţelepţii lumiei aceştiia? N-au luat Dumnezeu mîndriia ceştii lume, de o au fapt nebună? Că de cînd lumea pentru mîndriia şi pre Dumnezeu nu-L cunoscură, plăcu lu Dumnezeu nebuniia prorocilor, spăsi-i ceia ce crezură. După aceaea iudeii seamne cer; şi grecii după mîndrie întreabă. E noi să prorocim Hristos, răstignitul: ovreailor amu - înşelăciune şi grecilor - nebunie. Iară ceia ce-s chemaţi, ovreaii şi grecii - a lu Hristos dumnezeie puteare şi a lu Dumnezeu mîndrie. Iară nebuniia lu Dumnezeu, ea e mai mîndră 
{286} decît a oamenilor, ce sînt şi slăbiciunea lu Dumnezeu mai tare e decît iaste a oamenilor. ... Vedeţi amu a voastră chemare, fraţi! Că nu mulţi - mîndri după trupuri; nu mulţi - putearnici; nu mulţi - de bune-rude. Ce nebunii lumii ales-au Dumnezeu, ca mîndrii să ruşineaze; şi ce e slab în lume alease Dumnezeu, ca să ruşineaze tarii. Şi fără-rod lumea şi ocărîta alease Dumnezeu, şi ce e nemica, ca să fie deşertat. Ca să nu se laude tot trupul naintea lu Dumnezeu. ... Den cela noi sîntem, de Isus Hristos, ce fu noao mîndrie de la Dumnezeu, dereptatea, sfinţiia şi izbăvirea. Ca cumu e scris: "Cine se laudă, de Domnul să se laude!" Şi eu venii cătră voi, fraţi, venii nu cu preaţinute cuvinte, 
{287} sau mîndrie să spui voao mărturisitul lu Dumnezeu. Nu amu judecai că văzui ceva întru voi, fără Isus Hristos, şi acesta răstignit. ... Şi eu întru neputinţă şi în cutremuri multe fui cătră voi. Şi cuvintele meale şi a mea prorocitură nu după pîrele omeneşti - mîndre cuvinte, ce arătătura Duhului şi tăriei, ce credinţa voastră să nu fie întru mîndrie omenească, ce în tăriia lu Dumnezeu. Iară de ce noi grăim, el iaste mîndrie nu în mîndriia ceştii lumi, nici mai marii, ceia ce trec. Ce noi grăim mîndriia lu Dumnezeu, întru ascuns acoperită, carea Dumnezeu au ales mai nainte de veac, întru putearea noastră. Ce nimea den mai marii veacului acestuia nu înţeleaseră; de-ară fi fost înţelegut, n-ară fi Domnul 
{288} slaveei răstignit. Ce cum iaste scris: "Ce ochiu n-au văzut şi ureache n-au auzit şi la inema omului n-au întrat ce-au gătit Dumnezeu celora ce iubesc El. ... Noao Dumnezeu descoperi cu Duhul Lui; Duhul amu tot rîndul află, şi adîncătura lu Dumnezeu. Cine amu va şti, den oameni, ce e întru oameni, fără duhul omului ce e întru el? Aşijderea şi în Dumnezeu: nime nu ştie, fără Duhul lu Dumnezeu. Iară noi n-am luat duhul ceştii lumi, ce Duhul ce e de la Dumnezeu. Ca să vedem ce e de la Dumnezeu dăruită noao. Ceaea ce noi grăim, nu întru învăţături omeneşti, mîndre cuvinte, ce întru învăţătura Duhului Sfînt. Judecă acealea judecate omul ce nu înţeleage den Duhul Domnului, că-i iaste omului o nebunie şi nu poate 
{289} cunoaşte, că sufleteaşte se judecă. Acela sufleteaşte judecă amu toate; iară acesta de nici unul va fi judecat. "Cine-au cunoscut gîndul lu Dumnezeu şi cine-l va derepta el?" E noi a lu Hristos gînd avem. Şi eu, fraţi, nu putui voao grăi ca sufleteaşte, ce ca trupeaşte; ca coconii tineri den Hristos, lapte pre voi adăpai, nu cu bucate. Încă nu puteţi, ce încă nici acmu nu puteţi; ce de unde seţi voi cu trup. Unde amu întru voi - ceartă şi vrajbă şi pîră, nu trupeştile, ce după viaţă omenească îmblaţi?! Cînd amu grăi-va cineva: "Eu amu sînt a lu Pavel", iară altul: "Eu a lu Apolos", nu cu trupure seţi? Cine amu iaste a lu Pavel? Cine e a lu Apolos? Ce slujitori sînt pren ceaea ce-aţi crezut şi cineş cum Domnulu i-au dat. 
{290} Eu am sădit, iară Apolos au adăpat, ce Dumnezeu le-au crescut. Aşijderea nici cela ce le-au sădit iaste-i ceva, nici cela ce-au adăpat: ce le-au crescut Dumnezeu. Cela ce sădeaşte şi cela ce adapă într-una sînt. Cineş al lui preţ lua-va, după a lui trudă. ... Lu Dumnezeu amu sîntem ajutători, lu Dumnezeu lucrare, a lu Dumnezeu zidire sînteţi. După dulceaţa lu Dumnezeu, ce mi-e dată ca un preaînţelept întîi-meşter, temeiul puş; altul au zidit. Cineş să păzească cum zideşte temeiul. Amu altul nimea nu poate pune mai vîrtos de cela ce e pus, ce iaste Isus Hristos. E să neştine va zidi spre acela temei aur, argint, pietri neamişe, lemn, fîn, trestie, cineş cu lucrul ivit va fi; zioa amu se va ivi. Ca foculu se va descoperi; şi cineş ... 
{291} cum iaste. Cu foculu se va adevăra de va rămînea lucrul cuiva: ce pre el au lucrat, simbrie va lua; iară cineva lucrulu-ş aprinde, deşerta-se-va. Iară el însuş spăsi-se-va; ce aşa ca pren foc. Nu ştiţi voi că seţi beseareca Domnului şi Duhul lu Dumnezeu întru voi lăcuiaşte? E să cine va strica beseareca lu Dumnezeu, strica-l-va pre el Dumnezeu? Că beseareca amu a lu Dumnezeu sfîntă iaste; aceia seţi voi. ... Nimea pre alalt să înşale. E să cineva părea-i-se-va mîndru să fie întru voi, în ceastă lume nebun să fie! Mîndriia amu aceştii lume, nebuniia de la Dumnezeu iaste; cum iaste scris: "Că mîndrii apucă întru măriia lor. Domnul ... 
{292} ... ştie cugetele mîndrilor, că sînt deşarte". Aşijderea niminilea să se laude întru oameni, că totu e al vostru: să e Pavel, să e Apolos, să e Chifa, să e lumea, să e viaţa, să e moartea, să e ceastă lume, să e ceaea ce va să fie, - toate ale voastre sînt. Voi sînteţi ai lu Hristos; iară Hristos, a lu Dumnezeu. ... Aşa amu să ne socotească tot omul: ca slugile lu Hristos, şi tocmitori ascunselor lu Dumnezeu. Iară de acmu să căutaţi întru tocmitori, ca credincios cine se va afla. Mie-mi iaste iuşor ca eu de voi să fiu judecat, sau de o zi omenească. Şi eu nu mă judec singur, nici den aceasta nu mă dereptez; ce e unul, iaste Domnul, ce mine judecă. Aşijderea, mai denainte de vreame nimea să judece, pînă va veni Domnul, cela ce va lumina 
{293} ascunsa untunearec şi va ivi sfatul inimiei. Şi atunce laudă fi-va cineş, de la Dumnezeu. ... Aceasta, fraţi, am luat întru mine şi întru Apolos; derept voi, ca de noi să vă învăţaţi, nu mai vîrtos să vă mîndriţi la scripturile lor, ca unul pre alalt să se mărească. Cine amu ti va osîndi? Ce ai, ce n-ai luat? S-ai şi luat, ce te lauzi ca cela ce n-au luat? Că voi v-aţi săturat. Iată, v-aţi îmbogăţit; fără de noi împărăţiţi. Ci să va Dumnezeu voi să împărăţiţi, ca şi noi cu voi să împărăţim. Pare-mi amu că Dumnezeu noi, apostolii, apoi ne-au ivit ca morţii ce se-au dat, că noi batjocură fost-am lumiei şi îngerilor şi oamenilor. Noi - nebuni derept voia lu Hristos; e voi - mîndri în Hristos. Noi - slabi; e voi - tari. Voi - cinstiţi, iară noi - dosădiţi ... 
{294} pînă într-acela ceas. Şi păţim foame şi seate, şi - despuiaţi, şi sem bătuţi, şi nici un loc avăm adevărat. Şi chinuiiam, lucrînd cu mîinile noastre. Cine ne ocărîia noi-l blagosloviiam. E cine goniia noi răbdam. E cine huliia noi ne rugam. Ca un blăstem lumiei fum. Toturoru le călcăm, pînă acmu. Nu mă ruşinez de voi, scriind aceasta; ce ca feţii miei, ceia iubiţii, spuiu-vă. E să aţi avea un untunearec de învăţători de Hristos, ce nu mulţi părinţi. Că eu vă arăt voao în Isus Hristos pre evanghelie; pentru aceaea îndemn voi, rog amu voi în podoabă să-mi fiţi. ... Derept aceaea tremiş voao Timotei la voi, ce-mi iaste fecior drag şi credincios, de Domnul. Şi voao să pomenească calea mea ce e de Hristos, ca prespre toată lumea, întru toate besearecile să înveaţe. Că unii ... 
{295} amu grăiesc că eu la voi nu voi veni; cumu se măriră unii! Veni-voi curînd cătră voi, de va Domnul vrea. Şi înţeleg nu învaţă cuvintele celor măreţi, ce putearea. Că împărăţiia Domnului nu stă în cuvinte, ce în puteare. Ce veţi voi? Cu toiagul voi veni cătră voi, au cu dragoste şi cu a Duhului blîndeaţe? De acolo amu aude-se întru voi curvie; şi acea curvie - că nici în păgîni meneaşte-se, ca unul să-ş ia muiarea tătîni-său. Şi voi v-aţi mărit şi nu mai vîrtos plîns-aţi; să se ia den mijloc de voi cine-au lucrat lucrul acesta. Ca eu - cu trupul acolo nu sînt, ce cu duhul; aceaea judec, că aceia ce aşa aceaea au lucrat. De numele Domnului nostru, lu Isus Hristos, întru adunătura voastră şi al mieu duhu, cu putearea Domnului 
{296} nostru, lu Isus Hristos, să-l daţi acela satanei, să-i muncească trupul; ca sufletul să se spăsească în zioa Domnului, lu Isus Hristos. ... Nu e bună lauda voastră. Nu ştiţi voi că puţin aluat, el mult aluat năcreaşte? Derept aceaea, curăţiţi amu cel aluat vechi, ca să fiţi aluat noo, ca să nu fiţi năcriţi. Şi amu paştile noastre derept noi tăiat fu Hristos. Aşijderea să prăznuim nu în aluatul cela vechiul, nici în aluatul realelor şi hicleşugului, ce în aluatul cela curatul şi adeverit şi al dereptăţiei. ... Scriş voao întru carte să nu vă mestecaţi cu curvele şi să nu numai cu curvele ceştii lume, sau cu lacomii, sau cu tîlharii, sau cu ceia ce slujesc idolilor, derep ce datori sînteţi ... 
{297} amu den lumea aceasta a ieşi. E acmu scriu voao să nu vă mestecaţi cu ei. E să vreun frate meneaşte-se sau curvari, sau lacomi, sau slujaşte idolilor, sau bătjocuritoriu, sau beţiţ, sau tîlhari, cu aceia să nu mîncaţi. Ce amu den afară să-i judec? Nu ceia ce sînt înlăuntru voi judecaţi? Ceia de afară Dumnezeu-i va judeca. Şi scoateţi răul den voi înşivă. Cutează cineva dentru voi, să are lucru cătră altul, să se judece de nedereptate, nu den sfinţi? Au nu ştiţi voi că sfinţii vor judeca lumea? D-unde lumea de voi va fi judecată, dară nu seţi voi destoinici pîră iuşoră să judecaţi? Dară nu ştiţi că prespre îngeri veţi judeca? Nu numai a vieţiei amu judecat de veţi avea ceia ce-s ocărîţi în besearecă, aceaea 
{298} puneţi judecători. Întru ruşine voao grăiesc: Aşa nu e nici unul întru voi mîndru, ce să poată judeca între fraţii săi? Ce frate cu frate judecă-se; şi aceasta înaintea necredincioşilor? Adecă amu de acmu ruşine voao iaste; că o greşală aveţi întru voi. Căce voi nu vă lăsaţi mai bucuros nedereptate să vă facă, ce voi obidiţi mai vîrtos, ce faceţi nederept?! Şi iată - fraţi! Au nu ştiţi că nederepţii împărăţiia lu Dumnezeu nu o vor moşteni? Nu vă înşelareţi voiş! Nici curvarii, nici ceia ce slujesc idolilor, nici ceia ce preacurvesc, nici cela ce face curvie cu mîna, nici ceia ce zac cu feciori, nici lacomii, nici furii, nici beţiţii, nici dosăditorii, nici tîlharii împărăţiia lu Dumnezeu nu o vor moşteni.  
{299} Şi voi unii dentru voi aţi fost, ce voi seţi spălaţi şi sfinţiţi, ce vă dereptaţi cu numele Domnului nostru, lu Isus Hristos, şi pentru Duhul al Domnului nostru. ... Că eu am toată putearea, ce nu sînt toate de folos. Eu iară am puteare, ce iară de nimea să fiu biruit d-insul. Bucatele - pîntecelui şi pîntecele - bucatelor. Iară Dumnezeu acesta şi cela va judeca. Iară trupul nu - curvie, ce Domnului; şi Domnul - trupului. Iară Domnulu l-au deşteptat Hristos; şi noi ne va deştepta cu putearea Lui. Nu ştiţi voi că trupurele voastre nodurele lu Hristos sînt? De voi lua nodurile lu Hristos, să fac nodure de curvă? Aceaea să fie departe! Au nu ştiţi voi că cela ce se apropie cătră curvă, elu e un trup cu ea? "Fi-vor amu, zice, amîndoi în trup". Iară cine se va apropiia Domnului 
{300} întru un Duh iaste cu El. Fugiţi de curvie, că tot păcatul ce omul face, el iaste den trupul lui. Cela ce curveaşte, el face păcate întru trupul lui. Au nu ştiţi voi că trupurele voastre beseareca ce e întru voi a Sfîntului Duh iaste, cela ce aveţi de la Dumnezeu? Şi nu iaste numai al vostru, că seţi scumpi cumpăraţi! Proslăviţi Domnul, întru trupurele voastre şi în sufletele voastre, cealea ce sînt ale lu Dumnezeu!  ... Den ce aţi voi scris mie, eu răspunz că iaste omului bine ca nici de o muiare să se atingă. Pentru curviia, cineş a lui muiare să aibă; şi muiarea - al ei bărbat. Că bărbatul lasă muieriei datori a o avea în bine; şi într-aceaea protivă, şi muiarea bărbatului. Că muiarea nu e putearnică trupului 
{301} ei, ce bărbatul. Într-aceaea protivă bărbatul nu e putearnic, ce muiarea. Şi să nu tragă unul de pre alalt sau să fie den voia lor pre vreamea îndelungată, ca să prăznuiţi în post şi în rugă, şi iară să vă adunaţi. Ca satana să nu vă ispitească pentru voia curviei. Aceasta grăiesc dragoste, şi nu den leage. Eu aş vrea bucuros că toţi oamenii să fie cum sînt eu. Ce cineş cu al lui dar de la Dumnezeu: unul aşa e, altul aşa. Însă eu grăiesc celora ce-s slobozi şi văduolor lor: Ară fi bine de-ară fi ca eu. De ei nu se pot ţinea, să se mărite mai bine şi să se însoare, decît să arză. Iară căsătorilor eu le grăiesc, ce nu eu, ce Domnul, ca muiarea să nu se desparţă de bărbat. Iară de se va despărţi, ea să lăcuiască fără bărbat, sau să se împace cu bărbatul; şi bărbatul 
{302} muiarea să nu o lase. Alăltor grăiesc eu, nu Domnul: Să are vreun frate muiare necredincioasă şi aceaea muiare de-i place a lăcui cu el, să nu o desparţă. ... Şi muiarea de are un bărbat necredincios şi acela de-i place a lăcui cu ea, să nu se desparţă. Că bărbatul necredincios, elu se cinsteaşte pentru muiarea; şi muiarea necredincioasă sfinţeaşte-se pentru bărbatul. Iară feciorii lor ară fi necuraţi; acmu sfinţi sînt. Iară de-s necredincioşi, să se desparţă. Iară fratele sau sora ei nu-s prinşi într-aceale greşale; însă în pace ne-au chemat noi Dumnezeu. Ce ştii tu, muiare, că tu bărbatul tău veri spăsi? Sau tu, bărbate, ce ştii tu, că muiarea ta o veri spăsi? Fără cineş, cumu i-au împărţit Dumnezeu, cineş cumu l-au chemat Domnul, aşa să îmblaţi. Şi aşa - întru toate besearecile 
{303} spui. Să e cineva tăiat sau chemat, să nu se lase să se taie; că tăietura nu e nemică, că tăietura-mai-denainte nu e de nemică; ce leagea lu Dumnezeu să o ţinem. Tot omul să rămîie întru aceaea chemătură ce iaste chemat, întru aceaea să lăcuiască. De eşti slugă chemată, nu griji! Ce de poţi să fii slobozit mai vîrtos lucrează! Că sluga ceaea ce e chemată în Domnul, acela slobodă iaste în Domnul; şi slobodă cheamă-se. Acela e sluga lu Hristos. Că seţi scump cumpăraţi, nu fiţi slugile oamenilor! Cineş - întru ce e chemat, fraţi dragi! Într-aceaea să lăcuiţi de la Dumnezeu ... de tineri şi de feate, zisă de la Domnul nu am. Sfeat dau, ca miluit de la Domnul, credincios să fiu. Eu amu - aceaea iaste bună, derep ceastă nevoie; 
{304} cum iaste bine omului aşa să-i fie. Să eşti legat muieriei, nu căuta să te dezlegi. Dezlega-te-veri de muiare, să nu cauţi altă muiare. E să te veri însura, nu greşeşti; şi de se va mărita, fata nu greşaşte. Întristare trupurile lor au a înceape acelora. Eu vă miluiesc. Aceasta grăiesc, fraţi dragi: Vreamea e scurtă; iaste de-aciia ca cine au muieri ca ceia ce n-au muieri să fie. Şi ceia ce plîng să nu plîngă; şi ceia ce se bucură - ca ceia ce nu se bucură; şi ceia ce cumpără - ca ceia ce nu ţin; şi ceia ce le trebuiesc ceastă lume - ca ceia ce nu le trebuiaşte. Cine va îmbla amu în chipul ceştii lume, vreare-aş voao fără grije să fie. Cela ce nu se însoară grijaşte-se de Domnul, cum va ogodi Domnului. Iară cela ce se însoară grijaşte-se de lume, cum va ogodi muieriei. 
{305} Împărţitură iaste între muiare şi între fată: carea nu se mărită, ea grijască ceaea ce se dostoiaşte Domnului, ca să fie sfîntă şi cu trupul şi cu sufletul. Iară carea se mărită, ea grijaşte de lume cum va plăcea bărbatului. Aceasta cătră folos voao însumi grăiesc; nu ca să vă arunc voao laţ în grumazi, ce derept aceaea ca bine să fiţi podobiţi şi voi în toată vreamea să puteţi sluji Domnului.  ... Iară să neştine-i pare că nu se va logodi cu fata, de unde iaste destoinică şi nu poate fi aimintrea, de ce va vrea să facă nu greşaşte, elu o ceară. Iară de va sta cu inemă tare, nu are nevoie; puteare are, de a ei voie şi aceaea închide întru inema ei, păzeaşte-ş a ei feţie, bine va face. Aşijderea, de-ş va da în nuntă a ei feţie, bine va face. Muiarea legată a legiei în cîtă vreamea va trăi bărbatul ei. Iară de ... 
{306} va muri bărbatul ei, slobodă iaste; cu carele va vrea, să se mărite. Însă numai de Domnul ferecată iaste, de ară lăcui aşa, după al mieu gînd pare-mi că şi eu Duhul lu Dumnezeu am. Iară de jărtva idolilor ştim că toţi avăm înţeles. Că ştiuta măreaşte-se, iară dragostea zideaşte-se. Iară cine i se va părea că va şti ceva nu-i e cu înţeles cumu i se-ară cădea a înţeleage. E să cine va iubi Dumnezeu, acesta cunoaşte-se-va de la el. De bucate amu şi de jărtva idolilor ştim că nici un idol întru lume şi ca nici un Dumnezeu altul, fără unul. Şi amu de sînt ce se grăiesc dumnezei, sau în ceri, sau în pămînt - că sînt dumnezei mulţi şi domni mulţi - ce noi avăm un Dumnezeu Părinte; de-ntr-Însul - toate, şi noi - den El, şi unul Domnul Isus Hristos, în cela ce sînt toate rîndurele făcute pren El şi noi pren El. Ce nu toţi au ştiută; 
{307} că unii dentru ei facu-şi ştiută pre idoli, pînă acmu, că a idolilor jărtvă mănîncă. Şi ştiuta lor neputincioasă iaste, spurcă-se. ... Bucatele noi nu ne vor pune înaintea lu Dumnezeu; nici amu de văm a mînca, sătura-ne-văm; nici de nu văm mînca, lipsi-ne-văm. Căutaţi-vă înainte, să nu cumva aceasta slobozie a voastră poticneală să fie neputincioşilor. Să amu cineva vedea-te-va că ai înţeles, şezînd în casa idolilor, el nu va fi ştiut că e el slab, ispiti-ţi ca să mănînce jărtva idolilor. Şi piiarde-veri neputinciosul frate întru al tău înţeles, ce derept el Hristos au murit! Ce, de unde voi aşa greşiţi întru fraţi şi bateţi slăbiciunea ştiutei lor, voi faceţi păcate în Hristos. Aşijderea, de voi dosădi fratele mieu derept bucatele, nu am a mînca carne întru veaci, de voi fratele mieu dosădi. ... 
{308} Nu sînt eu apostol? Nu sînt slobod? Dară n-am văzut eu Domnul nostru, Isus Hristos? Dară nu seţi în lucrul mieu voi, seţi de Domnul? E să am amu altora nu sînt apostol, ce amu voao sînt. Peceatea amu a mea apostolească voi sînteţi de Domnul. ... Cînd om mine întreabă, eu aşa răspunz: N-avăm noi puteare a mînca şi a bea? Au doară n-avăm puteare o soră, o muiare să poarte, ca şi alalţi apostoli şi fraţi Domnului, şi Chifa? Sau însumi eu şi Varnava n-avăm puteare aceaea să facem? Care voiniceaşte cu a lui dajde? Carele sădi o vinie şi nu mănîncă den poama ei? Şi carele paşte o turmă şi den laptele turmeei nu mănîncă? Iară eu grăiesc după gîndul omului. Nu şi leagea, aşa? Că în leagea lu Moisi stă scris: "Tu boului gura să nu-i legi cela ce trieră! Să Dumnezeu grijaşte de boi? ... 
{309} Sau derept noi de toate grăiaşte? Derept noi sînt scrise: "Că cela ce e plugari, el pre nădeajde să plugărească. Să neştine trieră, spre a lui nădeajde să se hrănească". De amu noao sufleteasca semăna-văm, iaste un lucru mare e să noao trupeaşte văm secera? E să alţii ceştii puteri a voastre parte vor avea, căce nu mai mult noi? Nu avăm aceaea puteare; ce toate să răbdăm, ca să nu scurtăm cuiva ca noi evanghelia lu Hristos. ... Nu ştiţi că ceia ce lucrează osfetitei den besearecă să mănînce? Şi cine slujaşte altariului, cu altariul să se hrănească? Aşa şi Domnul au zis: "Cine va propovedui evangheliia, den evanghelie să lăcuiască. Eu nici una n-am făcut de aceastea; nu scriu aceasta ca să fie de mine. Mai bine e mie mai vîrtos a muri, decît lauda mea o va deşerta cineva. De voi amu proroci evangheliia, nu mi-e laudă; nevoie-m amu 
{310} zace. Vai de mine iaste, de nu voi proroci evangheliia. E să amu de voie o voi face aceasta, simbrie voi avea; iară de nu voi de nevoia, tocmeală ce-mi iaste dată. Ce-m va amu fi simbriia? Ca să prorocesc evangheliia, fără plată prorocesc evanghelia lu Hristos, nu fac după putearea mea întru evanghelie. ... Slobodă amu aceştea de toate, tuturor eu lucrai, ca eu mulţi să dobîndesc. Şi fui cu ovreaii ca un ovreai, ca ovreaii să-i dobîndesc, ca ceia ce sînt supt leage. Că eu încă am fost supt leage ca ceia ce sînt supt leagea, să-i dobîndesc ceia fără leage, ca ceia cu leagea; nu aceia fără-leage lu Dumnezeu, ce ceia cu leagea lu Hristos, ca să dobîndesc ceia fără leage. Fui neputinciosului ca un neputincios, ca neputincioşii să-i dobîndesc. Tuturor ... 
{311} fui de toate, ca toţi să-i spăsesc. Aceasta fac derept evangheliia, ca să aib parte şi eu. Nu ştiţi voi că cine aleargă întru previre, toţi amu aleargă, unul dobîndeaşte cinstea? Aşa alergaţi, ca să ajungeţi. Toţi vă nevoiţi de toate, de ce vă ţineţi. Şi ceia - aşa, ca să dobîndească cunună putredă. Eu amu aşa alerg; nu ca un lucru neştiut, aşa adaug, că nu ceia ce bat în slavă; ce mi-am ţinut trupul şi l-am învăţat să nu cumva aimintrea să propoveduiesc, însumi nepotreabnic să fiu. Nu voi voi să nu ştiţi, fraţi dragi, că părinţii noştri toţi supt nuor au fost, şi toţi pre decindea de mare trecură. Şi toţi de la Moisi botezară-se, întru nuori şi întru mare şi toţi aceaeaş mîncare sufletească mîncară. Şi toţi aceaeaş beare sufletească băură. Băură 
{312} amu den sufleteasca; mergea după piatră e piatra era Hristos. ... Ce nu întru mulţi bine-vru Dumnezeu că mîncaţi fură întru pustii. Aceasta într-o pildă noao fu, ca să nu fie noao a rîvni realelor, cum aceia vrură. Însă cumu e scris, nici idolilor să vă protiviţi, ca unii dentr-înşii fură. Cum iaste scris: "Şezură oamenii jos să mănînce şi să bea; şi se sculară, de jucară". Nici noi curvie să facem, cum unii dentr-înşii curviră; şi căzură întru o zi doaozeci şi trei de mie. Să nu ispitim Hristos, cum ispitiră unii şi de şerpi periră. Nu murguiţi, cum unii dentr-înşii murguiră şi periră de duhul necurat. Aceastea toate feaceră-se întru pildă, ce se tîmplă acelora, scrise aceastea întru învăţătura noastră, ... 
{313} întru ei fîrşeniia veacului ajunse. Aşijderea, cui se pare să stea, să se păzească, ca să nu cază. ... Că năpastea pre voi nu v-au luat, numai omeneasca. Credinciosu e Dumnezeu, cela ce nu lasă voi să vă ispitească mai vîrtos de ce puteţi; ce el face ispititură şi izvod, ca să poată voi purta. Aşijderea, dragii miei, fugiţi de slujba idolilor. Ca cu mîndrii grăiesc eu: Judecaţi voi ce grăiesc eu! Potiriul cela blagoslovitul, cela ce noi blagoslovim, nu e împreunarea sîngelui lui Hristos? Pîinea ce noi frîngem nu e împreunarea trupului lu Hristos? Că dentru o pîine, într-un trup mulţi sîntem: toţi amu dentru o pîine parte noi toţi avăm. Căutaţi întru Izrail după trup; ceia ce jărtvă mănîncă, aceia nu sînt soţi altariului? Ce voi amu grăi? Că idolul 
{314} ce iaste? Sau jărtva idolului ce iaste? Iară eu grăiesc că păgînii, ce ei se închină dracilor, nu lu Dumnezeu! Nu voi voi soţie dracilor să fiţi! Nu puteţi potiriul Domnului bea, şi potiriul drăcesc; nu puteţi avea parte de masa Domnului şi de masa drăcească. Sau ne văm lăuda Domnului? Au mai tari sem noi de el? Că eu am toată putearea; ce nu-s toate de folos. Că eu am toată putearea; ce nu toate zidesc. Nimea să caute ce iaste a lui; ce cineş, soţiia. Tot ce se vinde în tîrgul cărniei mîncaţi; şi nu vă teameţi nemică, ca voi ştiutei voastre să ogodiţi. Că pămîntul, elu e al Domnului şi ce iaste întru el. E să cineva chema-vă-vor den necredincioş şi veţi vrea să meargeţi, tot ... 
{315} ce vă vor pune înainte să mîncaţi; să nu căutaţi nemica, ca să ogodiţi ştiutei voastre. Iară de va zice voao cineva: "Ceasta iaste jărtva idolilor", să nu mîncaţi derept acela ce vă va spune, ca ştiutei voastre să ogodiţi. Că pămîntul iaste al Domnului şi ce e întru el. Eu grăiesc de ştiută; nu ţie singur, ce şi altora. Căce să las sloboziia mea să o judece alţii cu ştiuta lor? De eu voi mulţemi de bunătate parte, pentru ce hulă să iau de ce eu am mulţemit? De amu mîncaţi sau beaţi sau ce voi faceţi, voi toate să faceţi în cinstea Domnului. Nu fiţi răi de cătră ovreai sau de cătră greci şi beseareca lu Dumnezeu; ca şi eu în toate rîndurele ogodesc; nu caut al miu folos, ce mulţi ca să spăsesc. Fiţi-mi pristănitori, cum eu - lu Hristos. ... 
{316} Eu vă laud, fraţi dragi, ca să vă aduceţi aminte de mine în toate rîndurele; şi ţineţi acel nărav ce eu am dat voao. Vreare-aş voi să ştiţi că a tot bărbatul cap Hristosul iaste; iară bărbatul, elu e cap muieriei; iară cap lu Hristos, elu e Dumnezeu. Tot omul cela ce roagă sau proroceaşte şi are ceva în capul lui, ruşinează-ş capul lui. Toată muiarea ce roagă sau proroceaşte cu capul descoperit ruşinează-ş capul ei; că e atîta ca ci cînd ară fi ea tunsă. De unde nu va să se îmbrobodească, el să-i taie părul. Că de va avea muiarea păr tăiat sau tuns, ea să-ş acoapere capul. Iară bărbatul capul să nu-l acoapere, d-unde obrazul şi slava aceaea. Iară muiarea - cinstea bărbatului. ... Nu iaste amu bărbatul den muiare; ce muiarea, den bărbat. Şi amu bărbatul 
{317} nu e fapt pentru voia muieriei; ce muiarea e faptă pentru voia bărbatului. Derept aceaea muiarea datoare iaste păr să aibă pre cap, derept voia îngerilor. Nici poate fi bărbatul fără muiare, nici muiarea fără bărbat, în Domnul. Cum amu muiarea - den bărbat, aşa şi bărbatul - den muiare, ce toate-s den Dumnezeu. Judecaţi dentru voi singuri: să poată sta bine, frumosu-i iaste muieriei acoperită, cîndu se roagă Domnului? Au nu vă învaţă şi voi năravul vostru, că bărbatul de-i va creaşte părul lung, necinste iaste lui? Iară muieriei de-i va creaşte părul, cinste-i iaste? Că creaşterea părului în loc de îmbrăcăminte datu-se-au ei. Să neştine pare-i-se mînios să fie, noi acel nărav nu avăm, nici beseareca lu Dumnezeu. Aceasta vă spui, că eu nu mă laud, că nu ... 
{318} pre un nărav bun adunatu-vă, ce pre un rău. Întîi amu adunatu-vă voao întru beseareci, auzii că e netocmeală întru voi; şi, întru o parte, eu crez. Că opt să vie netocmeală întru voi, ca ceia ce-s derepţi întru voi să se ivească întru voi. Cîndu vă voi adunaţi împreună, noi acolo nu ţinem cina Domnului; ce de unde va să ţie cina Domnului, tot omul ia rîndul lui mainte, că unul iaste flămînd, alaltu e beat. Dară n-aveţi case, să mîncaţi şi să beaţi? Şi voi de beseareca Domnului nu grijiţi şi ruşinaţi ceia ce n-au nemica. Ce voi voao să grăiesc? Voi eu să vă laud? Într-aceaea nu vă voi lăuda. ... Eu amu luai de la Domnul ce eu am dat voao: că Domnul Isus întru noaptea ce fu vîndut luo pită. Şi mulţemi şi o frîmse şi grăi: "Luaţi, ... 
{319} de mîncaţi, că acesta iaste trupul mieu, ce pentru voi - frînt. Aceasta faceţi întru pomeana Mea" Aşijderea - şi potiriul, după cină, şi grăi: "Acesta potiri leage noao iaste, de al Mieu sînge. Aceasta faceţi de cîte ori veţi bea întru a Mea pomeană". De cîte ori veţi mînca pita aceasta şi beaţi dentr-acela potiri, moartea Domnului să adevăraţi, pînă El va veni. Aşijderea, cine va mînca pita aceasta sau va bea potiriul acesta nedestoinic vinovat fi-va trupului şi sîngelui Domnului. Să-ş ispitească omul sineş: şi aşa să mănînce dentr-aceasta pîine şi dentr-acela potiri să bea. Că cela ce mănîncă şi bea nedestoinic, elu-ş mănîncă judecata, ca să nu desparţă trupul Domnului. Derept aceaea întru voi mulţi sînt slăbiţi şi neputincioşi şi dorm ... 
{320} destul. De amu n-am fi judecaţi, n-am fi osîndiţi fiind. Iară noi, de unde sîntem noi judecaţi, noi sem judecaţi de Domnul, învăţămu-ne ca noi cu lumea să nu fim pierduţi. ... Derept aceaea, fraţii miei, deaca vă voi adunaţi a mînca, el aşteaptă unul pre alalt. Iară de el flămînzeaşte, el mănînce acasă, ca voi la judecată să nu veniţi. Alalte eu le voi tocmi cînd voi veni. De darure ce sînt pren Duh, eu, fraţi dragi, nu vă voi opri. Că ştiţi, c-aţi fost păgîni ş-aţi îmblat după idolii ceia muţii, cum aţi fost voi purtîndu-vă?! Derept aceaea dau voao a şti că nimea să blasteme Isus şi nimine nu poate chema Domnu Isus, fără Duhul Sfînt. Că sînt în multe chipure daruri, însă iaste un Duh. Şi sînt multe deregătorii, şi numai un Domn. ... 
{321} Şi sînt multe puteri, ce e un Domn. Şi cele ce lucrează - în toate.  ... A toţi oamenii arată-se darul Duhului Sfînt cu folos. Unuia amu Duhul datu-i e cuvînt de mîndrie; altuia - cuvînt cu înţelegătură, dentr-acela Duh; altuia - credinţa, dentr-acela Duh; altuia - dar de vindecare, dentr-acela Duh; altuia - ciude a face; altuia - prorocitura; altuia - duhure a despărţi; altuia - în multe limbi a înţeleage. Toate acealea lucrează într-una şi într-acela Duh împarte spre puteri cuiş cum va El. ... Că tocma cum iaste un trup şi are multe nodure; că toate nodurele sînt un trup. Iară întru voi mulţi sînt un trup; aşa - şi Hristos. Şi amu întru un suflet noi toţi sîntem; întru un trup botezatu-ne-am: să-s ovreai, să-s ... 
{322} greci, să-s slugi, să-s slobozi; şi toţi întru un Duh luminatu-ne-am. Şi amu trupul nu e un nod, ce multe. De unde-ară grăi piciorul: "Că nu sînt mînă, nu sînt den trup? Nu sînt dentr-acela trup?" Şi să va zice ureachea: "Că nu-s ochiu, nu sînt trup? Derept aceaea nu sînt den trup?" Iară de va fi tot trupul ochiu, unde-i e auzul? De-ară fi tot auz, unde i-ară fi olmul? E acmu pus-au Domnul nodure însuş cuiş întru trupure, cum-au El vrut. De-ară fi toate un nod, unde-ară rămînea trupul? E acmu - multe nodure; ce e un trup. Nu poate zice ochiul cătră mînă: "Că tu nu-m trebuieşti!" Sau iară capul - picioarelor: "Că voi nu-mi trebuiţi!" Ce mai mult pare-ne-se nodurele trupului slabe fi-vor; cealea ce ne par noao că-s slabe, acealea sînt mai cinstite trupului. Cealea ce ne pare cinstite, acealea podobim 
{323} mai mult. Iară cealea ce stau bine noao, acealea nu ne trebuiesc; că Dumnezeu aşa-u mestecat trupul: nodului cela ce e bun mai multă cinste-i dă, ca să nu fie despărţeală întru trup; că toate nodurele poartă grije. Şi de doare un nod, cunusul dor toate nodurele. De se va slăvi un nod, cunusul bucura-se-vor toate nodurele. ... Voi seţi trupul lu Hristos şi noduri den parte-i. Şi unii amu puse Dumnezeu în beseareci: întîi - apostolii; ai doilea - prorocii; ai treilea - învăţătorii; după aceaea, - ceia ce făcea ciudă; de-aciia, - darul de vindecare; ajutători; ceia ce domnesc; ceia ce în multe limbi înţeleg. Au doară sînt ei toţi apostoli? Au doară sînt toţi proroci? Au doară toţi sînt învăţători? Au doară sînt toţi ciude făcînd? Au doară toţi dar au de vindecare? Au doară toţi grăiesc în multe limbi? Au doară toţi să spuie: 
{324} Ce vă nevoiţi după darul cela mai bunul? Şi încă prea cinstită cale voao voi arăta. Că eu cu limbi omeneşti şi îngereşti aş grăi: Şi dragoste n-aş avea, fire-aş ca o arame sunînd sau ca un glas de clopot. Şi s-aş avea prorocie şi să ştiu toate prorociile şi tot înţelesul; şi s-aş avea toată credinţa, ca munţii să-i opresc, dragoste nu voi avea, nemică nu-m iaste; şi s-aş împărţi toată avuţiia mea săracilor şi să mi-aş da trupul mieu, de să mă arză, dragoste nu voi avea, nici un folosu-mi iaste. Dragostea îndelung rabdă, fericează; dragostea nu uraşte; dragostea nu e înşelătoare; nu se măreaşte; nu cu rău arată-se; şi nu caută ce e al ei; nu se ciumărează; nu cugetă rău şi nu se bucură de nedereptate, ce se bucură de adevăr. Toate le acoapere; toate le creade; în toate ... 
{325} are nădeajde şi obliceaşte toate. Dragostea nicidinioară nu cade. ... Ce unde prorociia sfîrşi-se-va şi limbile sfîrşi-se-vor şi cunoscuta sfîrşi-se-va. Dentr-aceaea parte înţeleagem; şi dentr-acea parte prorocim. Ce cînd va veni adeveritul, atunce se va sfîrşi. Cînd era cocon, eu grăiia ca un cocon; şi avea rîndure coconeşti, ca un cocon cugeta. E cînd fui bărbat, eu lepădai rîndurele coconeşti. Vedem amu acmu prentru o oglindă, întru un cuvînt întunecat, însă atunce faţă cu faţă; acmu cunosc lucrul mieu. Acmu eu o voi cunoaşte cum fui şi cunoscut. Însă acmu lăcuiaşte credinţa, nădeajdea, dragostea. Într-aceale trei, dragostea iaste mai mare. Goniţi dragostea. Nevoiţi-vă în darul Duhului, ... 
{326} mai vîrtos ca să prorociţi. Că cela ce cu limba grăiaşte nu oamenilor grăiaşte, ce lu Dumnezeu. Că Lui nimea amu ascultă, iară în duh grăiaşte ascuns. Iară cela ce proroceaşte, oamenilor grăiaşte întru bine, întru o îndemnătură şi întru o nădeajde şi mîngîiare şi în tărie. Cine grăiaşte cu limba însuş se face bun. Cela ce proroceaşte besearecă zideaşte. Vreare-aş voi toţi să grăiţi cu limbi; însă mai vîrtos să prorociţi. Mai mare e cela ce proroceaşte, decît cela ce grăiaşte cu limba; însă de poate să o adevăreaze, ca besearecile zidire să priimească. ... E acmu, fraţilor, cînd aş vrea să vii cătră voi, s-aş grăi cu limbi, ce folos face-reaş voao, de unde cu voi nu grăiesc, sau întru ivire, sau întru înţeles, sau întru învăţătură? Însă - fără suflet glas dă, să e ... 
{327} cimpoaie, să e alăută; unde glas nu dau întru un chip, cumu se vor înţeleage carea e cimpoaie sau alăută? Şi d-unde trîmbita lasă un glas deşert, cine se va găti de război? Aşa şi voi, cînd voi cu limbi grăiţi, d-unde nu daţi un cuvînt adevărat, cum poate înţeleage om ce e grăit? Fi-va amu de veţi grăi în vînt. Că în multe chipure sînt glasuri întru lume; şi nici unul de eale - fără glas. De amu nu voi şti tăriia glasului, fi-voi în chip ca ceia ce-mi grăiesc într-alte limbi şi grăiră mie într-alte limbi. Aşa şi voi, de unde voi să vă nevoiţi în darul Duhului, ca zidirea beseareciei să ceareţi, ca voi destul să aveţi. Aşijderea amu cela ce cu limbi grăiaşte, el roage aşa, ca el să o dezleage. Ce de unde eu cu limba duhul mie roagă-se, iară mintea 
{328} mea fără rod iaste. Dară aceluia cum să-i fie? Însă aşa eu voi ruga cu duhul, ruga-mă-voi şi cu mintea; eu voi cînta psalomi în duh şi voi cînta psalomi şi cu mintea. După aceaea, de veri blagoslovi în duhul tău, împlea-veri şi locul de neştiinţe. Cum vor zice "amin" după a ta mulţemită, derept aceaea ce grăieşti nu ştii? Tu amu mulţemeşti bine; ce alţii nu se zidesc. Mulţemită dau Domnului mieu, mai mult grăiesc cu limba, decît voi toţi. Că întru besearecă mai vîrtos cinci cuvinte cu înţelesul mieu să grăiesc, ca şi alalţi să învăţ, decît o mie de cuvinte neînţelease într-alte limbi. ... Fraţi dragi, nu fiţi în minte de coconi; ce în răul să fiţi coconi. Cu minte de sfîrşită fiţi întru leage. Că întru leage stă scris: Că eu cu alte ... 
{329} limbi şi cu alte usne grăi-va acestora oameni. Şi nici aşa ei nu vor asculta mine, - grăiaşte Domnul. Aşijderea limbile întru seamne ceia ce sînt necredincioşi, nu ceia ce sînt credincioşi. E să amu se-ară aduna besearecile toate împreună şi de-ară grăi toţi cu limbi, veni-vor şi unii proşti sau necredincioşi, n-ară grăi ei că sîntem nebuni? Că de-ară toţi proroci, să vie vreun necredincios sau un prost înlăuntru, el ară fi dosădit de aceia de toţi. Şi de toţi judecat. Şi aşa ascunsul inimiei lui aiavea ară fi; şi aşa, va cădea pre faţa lui, închina-se-va lu Dumnezeu, spune-va că adevăr Dumnezeu cu voi iaste.... Ce amu iaste, fraţi? Cîndu vă adunaţi, fraţi dragi, psalom aveţi; unul are învăţătură, iară altul are limbă, altul are de spus, altul ... 
{330} are spunere; acealea toate să se facă noao întru bine. Să neştine cu limbă grăiaşte - sau doi, sau mai mult, trei - şi pre cinste unul să spuie; iară de nu e despuitoriu să tacă în besearecă, de eluş să grăiască şi lu Dumnezeu. Iară prorocitorii, doi sau trei, să grăiască; alalţi să judece. De unde unul va adevăra cela ce şade, cela dentîi să tacă. Puteţi amu unul după alalt toţi proroci, ca toţi să înveaţe şi toţi să mîngîiaţi. Şi sufletele prorocilor - prorocilor povinuiescu. Se nu iaste amu netocmealei Domn, ce al pacelor. Că în toate besearecile sfinte muierile voastre în besearecă să tacă. Nu le se-au zis lor să grăiască, ce ascultătoare, cum şi leagea grăiaşte. Să vor eale ceva să înveaţe, în casa lor să-ş întreabe bărbaţii; ruşine amu iaste muieriei în besearecă să grăiască. Sau den voi cuvîntul lu Dumnezeu ieşi, ... 
{331} sau singur întru voi au venit? Să neştine pare-i-se că e proroc sau duhovnic să înţeleagă ce eu voao scriu; că ale Domnului sînt legi. E să neştine nu va înţeleage, el să nu înţeleagă. Aşijderea, fraţii miei, nevoiţi-vă aceiia prorocii şi nu apăraţi a grăi cu limba. Toate cu cuviinţă şi cu tocmeală să fie. ... Spui voao, fraţi dragi, această evanghelie ce-am voao adevărat, ce şi luat-aţi, într-aceaea şi staţi. Şi pren ceaea ce voi vă spăsiţi - cu care cuvînt adevăra-voi voao, ca să-l ţineţi - c-ară fi în cinste să fiţi crezut. Dedi amu voao dentîi, ce-aţi şi luat, că Hristos au murit derept păcatele noastre, după Scriptură. Şi ca îngrupat fu şi după aceaea Se-au sculat a treia zi, după Scriptură. Şi ca Se ... 
{332} ivi lu Pătru; aşijderea, a doisprăzeace. După aceaea Se-au arătat la cinci sute de fraţi deodată, ce mulţi dentr-înşii lăcuiesc pînă acmu; unii au şi adurmit. După aceaea Se-au arătat lu Iacov; după aceaea, tuturor apostolilor; mai de apoi de toţi Se-au arătat şi mie, ca unui născut fără vreame Se-au nălucit şi mie. Că eu sînt mai micul dentru apostoli, ce nu sînt vreadnic să mă cheame apostol, pentru ce am dosădit nărodul Domnului. Ce cu mila Domnului sînt cine sînt. Şi mila Domnului n-au fost deşartă întru mine, ce eu mai mult am lucrat de toţi. Nu eu, ce mila Domnului, ce e întru mine. Să sînt eu sau alţii, aşa prorocim şi aşa aţi voi crezut.  ... Ce unde e Hristos prorocit, Elu e sculat den moarte, cum zic 
{333} unii dentru voi, că sculare den moarte nu e; însă că sculare den moarte nu e, nici Hristos Se-au sculat. Însă de Hristos nu e sculat, e prorocitura noastră nu e de nemica, Elu e; şi credinţa noastră, de nemica. Noi încă ne aflăm mărturie strîmbă a Domnului, că noi Dumnezeu am mărturisit, că pre Hristos au deşteptat. De El unde vrea fi deşteptat, de unde morţii nu se-au sculat, că nici Hristos nu e sculat; de unde Hristos nu Se-au sculat Elu, e credinţa voastră deşartă: voi seţi în păcatele voastre. Aşa sînt aceia ce-au adurmit, pierduţi. Noi avăm nădeajde în ceastă viaţă numai pre Hristos; şi voi şi noi sem striinaţi între toţi oamenii.  ... E acmu Hristos Se-au sculat den moarte, începătoriu morţilor fu. După om, pentru unul om vine moarte şi pentru 
{334} altul vine înviere morţilor. Cum amu de la Adam toţi-au murit, aşa şi Hristos toţi vor învie. Tot omul ce e în rîndul lui, ce întîiul Hristos; după aceaea, carei îmblă după Hristos, cînd El va veni. După aceaea, sfîrşeniia, cînd El împărăţi Domnului Părinte, cînd va deşerta toată putearea şi toate împărăţiile şi tăriia. Cade-se Lui a împărăţi, pînă toţi vrăjmaşii Lui supt picioarele Lui va pune. Mai de apoilea vrăjmaşii sparge-se-vor aceia moarte. Toate amu pune-va supt picioarele Lui. Cînd el va grăi cînd va vedea tot supt picioarele Lui şi se va adevăra că numai să se supuie Lui toţi oamenii. Cîndu se vor supune Lui toţi oamenii, atunce şi Fiiul va fi ascultători; că Lui - toate în un Dumnezeu dat, supt putearea Lui. ... După aceaea, 
{335} ... ce fac acei ce se lasă de botează derept morţi? Prespre toate rîndurele morţii nu se scoală; căce ei se botează prespre morţi? Pentru ce şi noi nevoie luom în toate ceasurele? Prespre toate zilele muriţi! Aşa noi, a voastră laudă, fraţi ce am în Hristos Isus, Domnul nostru. E să după om cu gadinele sălbateci m-am muncit, ce folosu mi-e aceaia? D-unde morţii nu se scoală, mîncăm şi bem! Demîneaţa amu murim. Nu vă înşelaţi! Strică amu năravul cela dulcele cuvintele cealea realele. Treziţi-vă dereptăţiei şi nu greşiţi! Că unii nu ştiu de Dumnezeu; pre ruşine voao grăiesc. Ce să va zice cineva: "Cumu se vor scula morţii? Şi în ce chip trup vor veni?" Nebune! Ce veri tu semăna nu va învie, opt să moară înainte. Şi tu ce seameni, el nu iaste trupului să fie semănat, 
{336} ce e în grăunţ de grîu sau de alt vig. Dumnezeu dă lui trup cum va şi cuiş den sămînţa Lui trup. ... Ce nu toată carnea - aceaeaş carne; una carne iaste a oamenilor, alta a dobitocului; alta a peaştelui; alta a pasărilor. Şi sînt trupure de nălţime şi trupure de pămînt; iară altă cinste - nălţimea, altele - de pre pămînt. Iară altă frîmseaţe are soarele; altă frîmseaţe are luna; altă frîmseaţe stealele, că o stea mai luminoasă decît alaltă. Aşa e şi sculătura morţilor: că să va semăna întru putredire, şi se vor scula în neputredire. Să va semăna în necinste, şi se va scula în cinste. Şi să va semăna în slăbiciune, scula-se-va în puteare. Şi să va semăna în trup omenesc, şi se va scula în trup sufletesc; 
{337} ... că are omul în trup den sămînţă, aşa ca şi în trup de duh. Aşa cum scrie: Fu întîi om Adam, întru suflet viu; şi cela de apoi Adam - în viaţa duhului. ... Că acela pren duh nu e dentru întîi, ce cela ce e den sămînţă, după aceaea - cela den duh. Cela dentîi om, elu e den pămînt; iară al doilea om, elu e Domn den ceri. Cum cela den pămînt aşa şi e de pre pămînt, şi ce e den nălţime aşa iară văm fi în nălţime. Şi cumu ne-am îmbrăcat în chipul pămîntului, să ne îmbrăcăm şi în chipul ceriului. Aceaea grăiesc eu, fraţi dragi, că acel trup şi sînge nu pot împărăţiia Domnului să o moştenească; şi ce treace el nu va moşteni ceaea ce e trecătoare. Iată, grăiesc voao în ascuns: Toţi noi văm adurmi, ce noi toţi ne văm schimba. Şi aceaea, - 
{338} degrabă, întru clipitură de ochi, la vreamea trîmbitei de apoi. Că trîmbita va da glas şi morţii se vor scula într-altă făptură; şi noi ne văm schimba într-altă făptură. Cade-se amu putredirei aceştiia să se îmbrace întru neputredire şi morţiei aceştiia să se îmbrace întru fără-moarte. E cînd putredirea aceasta îmbrăca-se-va întru fără-moarte, atunce se va împlea cuvîntul acela ce stă scris: că moartea e biruită în putearea Domnului. Unde ţi-e, moarte, putearea? Unde ţi-e, adule, tăriia ta? Iară groaza morţiei, elu e păcatul; iară putearea păcatului, elu e leagea. Iară Domnului fie mulţemită; e noao, învingere pentru al nostru Domn, Isus Hristos. Derept aceaea, fraţi dragi, fiţi tari şi necălcători 
{339} şi luaţi în toată vreamea în lucrul Domnului, de unde voi ştiţi ca lucrul vostru ce lucraţi să nu fie deşert în Domnul Dumnezeu. Iară de ajutoriul ce-au văzut pren Duhul Sfînt, cum eu nărodului galatiianilor, cum eu am lăsat să înveaţe, aşa faceţi şi voi. Ca ceia ce sîmbăta el ţine întru el şi întru voi şi adună, ce iaste răbduriu. Pre aceaea, cînd voi eu veni, ca pren cartea mea să vedeţi ce veţi vedea, aceaea voao trimiţ, ce aduc binele vostru la Ierusalim. ... Ce unde eu-s vreadnic ca eu încă să fiu călătoriu, ei încă să fie călători cu mine. Eu voi veni la voi cînd voi eu îmbla în Machedoniia, pren Machedoniia voi îmbla călătoriu. Pre lîngă 
{340} voi doară voi rămînea şi voiu iarna, ca voi să mă petreceţi încătruo mă voi duce. Acmu eu nu vă voi vedea, că voi mearge înainte. Eu am nădeajde că voi rămînea o vreame lîngă voi. E de unde va Dumnezeu să mă lăsare, eu voi rămînea la Efes pînă în Rusalii; că mi se-au deşchis uşe mare şi ei sînt ascultători şi sînt mulţi necredincioşi. Iară de va veni Timotei la voi, voi căutaţi ca să fie fără frică la voi, că el - cuvîntul Domnului, cum eu. Ca niminea el să-l dosădească, ce-l petreaceţi în pace, ca să vie la mine; că eu-l aştept cu fraţii. De Apolos fratele, voi ştiţi că eu multu l-am îndemnat ca să vie cu fraţii; şi era voia lui nu că acmu să vie, ce cînd lui va veni vreamea. ... Vegheaţi, staţi în credinţă, îmbărbătaţi-vă, fiţi tari; în tot locul, toate voao - cu dragoste. ... 
{341} Însă eu îndemn voi, fraţi dragi, că voi cunoaşteţi casa lu Stefan, că ei sînt întîii Ahaiei şi se-au tocmit în slujba sfinţilor, ca şi voi săvă şi voi ascultători să fiţi, ca ceia cu slujbă şi cu lucru. Eu mă veselesc după al vostru venit, a lu Stefan şi al Furtunatei şi al Ahaiei, că a voastră lipsă aceştea împlură. Roposară amu al mieu duh şi al vostru. Cunoaşteţi amu aceiia. Închină-vă-se beseareca Asiei. Închină-vă-se în Domnul Dumnezeu Achila şi Prischila, cum oameni den casa lor. Şi vă se închină toţi fraţii. Şi vă închinaţi unul cătră alalt cu sănătatea ceaea sfînta. Iară eu, Pavel, vă închin cu mîna mea. E să cineva Domnul Isus Hristos nu-i e drag, acela să fie anatema! Mărat! Dulceaţa Domnului nostru, lu Isus Hristos, să fie cu voi! Şi dragostea mea - cu voi toţi! Amin!  
{342} Scrise-se ce e cătră corinteani întîia tremeatere den Filip, lu Stefan şi lu Furtunat şi lu Ahaic, stihure 870. Spunere ce e cătră corinteani a doua tremeatere a sfîntului lu apostol Pavel Aceasta tremease-se den Machedoniia. Vina tremeaterei iaste aceasta: luară corinteanii întîia tremeatere, umiliră-se de păcate, priimiră oprire şi se întristară, că iertară acelora păcatele. De-aciia luară-se den unii ce le părea chipuri făcînd, cum să să şază pre scriptura legiei. Şi nefolos părea-le, ce e de Hristos dulceaţă. Şi mai vîrtos socotiia ceia ce înaintea feaţeei lăudară-se. Era şi de slujbă, ce e cătră sfinţi grijiia-se. Bine cătr-înşii amu scrise apostol Pavel. Şi întîi amu 
{343} priimi ei, goni ceia fără leage. De-aciia rugă ei învăţînd şi se pocăiră acestuia, zise-le să priimească întru aceaea ce învaţă de leage. Sparse scripturile şi învăţă; că nu se cade scripturei, numai a legiei. Ce întru însăş scripturei cugetul să-ş întreabe, nu numai amu, cum au grăit leagea. Ce întru cuvinte şi minte şi duh după aceaea, că Hristos au deştins, lume noao fu. Nu iaste frumos după veachea să lăcuim, ce ca întru lume noao întru toate să se noiască. Şi deşartă fi-va de-aciia tăiarea. Priimi ei şi de slujbe şi porînci aceaea mai vîrtos să mulţească. Vinovaţi să facă ceia ce întru făţărie laudă-se spuse de toate, de ce-au chinuit derept Domnul. Şi vederile spuse, ce-au văzut în rai şi întru al treilea ceri răpitul. De-aciia învăţă să nu greşască, ce să se căiască cine-au greşit. ... 
{344} Cu mulţemită sfîrşi tremeaterea. Cătră corinteani a doua tremeatere, a sfîntului lu apostol Pavel ... Pavel, apostol a lu Isus Hristos, pren voia Domnului, şi frate Timotei: nărodului Domnului la Corint, cu toţi sfinţii care-i sînt în toată Ahaiia, Mila să fie întru voi şi pace den Părintele nostru, Isus Hristos. Lăudat să fie Domnul, Părintele nostru, Isus Hristos, Părintele al milostivniciei şi Domnu a toată nădeajdea. Cela ce ne dă tot nădeajde în nevoia noastră, ca noi încă sîntem în buna ceaea ce sînt întru o tristare; cu aceaea nădeajde ce noi sem îmbunaţi în Dumnezeu. Că împrotivă, că văm noi multă muncă a lu Hristos, aşa văm fi nădăjduiţi pren Hristos. Să noi avăm tristă sau nădeajde, el iaste voao pre bine. Să iaste tristă, Elu e voao 
{345} nădeajde şi iertăciune carea ce ne se arată; de unde păţim aceaea, cu răbdurie, cu aceaea ce noi răbdăm, Elu e nădeajde. Că voao încă e nădeajde şi cu ispăsenie. Şi nădeajdea noastră stă tare pentru voi; de unde ştim cum voi munci să aveţi parte, voi veţi avea şi în nădeajde parte. ... Că noi nu văm apăra, fraţi dragi, de trista noastră, ce ne se-au tîmplat întru Asiia; eram cu mare greu cătr-înşii şi prespre puteare; ca noi în viaţa noastră, noi ne dedeasem a peri, că noao ne caută a peri. Aceaea, pentru aceaea se face; că nădeajdea noastră nu o pusem spre voi, ce spre Dumnezeu, cela ce morţii învise, cela ce de-ntr-aceaea moarte ne-au scumpărat, şi în toate zilele ne scumpără, şi avăm nădeajde de acmu înainte să ne scumpere. Pentru ajutoriul şi ruga voastră pentru noi, 
{346} ca pentru darul ce e dat noao; iară pentru mulţi oameni multă mulţemită se face. ... Că învăţătura noastră iaste aceaea: iaste mărturisitura noastră a înţelegăturei noastre, ca noi - în prostie şi în curăţiia Domnului, nu în mîndria trupului, ce în milostivniciia Domnului ce-am îmblat noi în lume. Însă mai mult întru voi, că nu scriem voao într-alt chip, ca ceaea ce ştiţi că voi cetiţi, eu am nădeajde că aşa ne veţi afla. Cum într-o parte ne-aţi aflat că noi sem învăţători, cum aţi fost şi voi învăţători, întru zioa Domnului nostru, lu Isus Hristos. Şi aceaea nădeajde cugeta eu ca odinioară să vii la voi, ca odinioară să luaţi învăţătură; ca a doara bunătate să aveţi. Eu pentru voi îmblai în Machedoniia; şi iară den Machedoniia să vii 
{347} la voi, şi să mă petreaceţi pînă iudei. Iară eu o slăbiciune am făcut? Ce eu aceaea cugetai, au iaste învăţătura mea nu aşa lîngă mine iaste "zău, zău", şi lîngă mine iaste "ba şi ba"? Iară Domnulu e credincios, că cuvîntul nostru ce e cătră voi nu fu "zău şi ba". Şi amu Fiiul Domnului, Isus Hristos, cela ce întru voi, pentru noi Se-au prorocit, pren mine şi în Silu acum şi Timoteim, acela nu era "aşa şi ba", ce era derept întru el. Că toate făgăduitele Domnului, eale sînt întru El. Şi sînt. Amin. În El, Domnului cu laudă, pren noi.... Dumnezeu e acela ce ne-au întărit în Hristos. Şi ne-au noi însuş pecetluit inimile noastre; zălog Duhului iaste dat. Eu chem Domnul întru mărturie pre al mieu suflet; eu voao am ogodit, într-aceaea ... 
{348} că eu n-am venit la Corint. Ca să nu fim noi mai mari prespre credinţa voastră, ce noi sem ajutori veseliei voastre; că voi staţi în credinţă. Că eu cugetai aciia întru mine ca nu eu să vii trist la voi. Că de unde voi face voao tristi, dară mine cine va veseli? Numai cela ce de mine va fi fapta trist. Că aceaea ce eu voao am scris, ca nu cînd voi veni să fiţi trişti prespre aceaea eu să mă veselesc, de unde la voi să vă văz. A mea veselie a voastră tuturor să fie. Că eu scriu voao în mare nevoie şi în frica Domnului, cu multe lacrăme - nu voi să vă întristaţi - ca voi să cunoaşteţi dragostea ceaea ce am eu usebi la voi. ... Iară să neştine se-au scornit trist, cela ce n-au întristat mine şi întru o parte eu - voi toţi. Că iaste destul că acela 
{349} iaste de mulţi pedepsit. Iară voi aceluia mai mult să iertaţi şi să-i daţi nădeajde, ca el să nu cază în tristă mai mare. Derept aceaea îndemn voi ca voi dragoste în el să arătaţi. Că pentru aceaea am scris eu, ca eu să cunosc să voi seţi adevăraţi; ascultători să fiţi în toate rîndurele. Iară cui voi ceva iertaţi, aşea eu iert şi eu; că şi eu să ceva iert, nemănuia aceaea iert eu pentru voia voastră, în locul lu Hristos. Ca noi să nu fim ispitiţi de satana, că noao nu e ştiută ce are în gîndul lui. De unde venii eu cătră Troada, să prorocesc evangheliia lu Hristos şi mie se deşchise o uşe în Domnul. Sau n-aveţi un răpaus în duhul mieu, de unde eu Tit, fratele mieu, nu aflai; eu feci amu despărţitură cu el şi mă duş den Machedoniia. 
{350} Iară Domnului fie mulţemită, cela ce ne dă în toată vreamea învăţătură în Hristos; şi adevărează miroseala cunoscutei Lui pentru noi în toate locurele. Că noi sem în bună-miroseală a lu Hristos ... şi între ceia ce se ispăsesc şi între ceia ce-s pierduţi; unora o miroseală den moarte în moarte, altora o miroseală a vieţiei în viaţă. Şi cine dostoiaşte acolo? Că noi nu sem cum sînt mulţi, ceia ce cuvîntul Domnului strîmbează; ce tot den curăţie şi ca den Dumnezeu naintea Domnului. Acmu înceapem iară odinioară ca înşine să ne lăudăm? Au trebuiaşte noao, ca unii, cu cartea lăudat la voi sau zice cartea lăudat de la voi? Că voi seţi cartea noastră şi în inema noastră scrisă, cela ce cunoaşte şi iaste cetit de toţi oamenii. Ceia ce voi seţi adevăraţi, că voi 
{351} seţi cartea lu Hristos, gătită pre prorocie şi de noi scrise nu cu cerneală, ce cu Duhul Domnului, cela viul; nu în pănăchidă de piatră, ce în pănăchida trupului şi a inimiei. ... Că aceaea nădeajde avem noi pren Hristos la Dumnezeu. Nu ca sem noi putearnici de noi singuri ceva să cugetăm ca de noi singuri; ce să ne noao pare ceva iaste den Dumnezeu, cela ce vreadnici ne-au fapt, ca slujba Lui să o purtăm, a Legiei noao, nu a sloveei, ce duhului; că slova omoraşte, iară duhul face înviere. Că slujba ceaea ce pren slovă omoraşte şi în piatră iaste scrisă, iară frîmseţi are aşa, că feciorii izraililor nu putură vedea faţa lu Moisi, pentru frîmseaţea obrazului lui. Ce trecum să nu fie mai mult aceaea deregătorie, ceaea ce dă duhul? Ce dă frîmseaţe, ce aceaea învăţătură 
{352} ce proroceaşte, piiardere frîmseaţiei are; mai mult iaste învăţătura a dereptăţiei. Ce proroceaşte dereptăţiei nenumărat are frîmseaţe; că în ceaea parte ce era preobrăcit nu iaste o frîmseaţe a o gîndi cătră aceasta frîmseaţe. Că să aceia avea frîmseţi, cei ce trecea, mai mult aceaea frîmseaţe ce rămîne! ... Ce de unde noi aceaea nădeajde avem, noi sem cu nădeajde. Şi nu facem ca Moisi - cel acoperimînt ce puse înaintea ochilor lui, ca feciorii de izraili nu-l putură vedea, ca vreame ce se sfîrşaşte. Inema lor fu împietrită pînă în zioa de astăzi; rămîne acel coperimînt nedescoperit, prespre Leagea veache, cum ei cetesc, cei ce Hristos să părăsim. Ce pînă în zioa de astăzi, cînd cetesc Moisi, ei spînzură acel coperimînt ... 
{353} în inema lor. Iară de unde se întorc la Domnul, el acel acoperimînt se ia. Că Domnul iaste Duhul; acolo iaste slobozie. Acmu întru noi se năluceaşte tot cinste, descoperită căutătură; şi noi ne văm podobi într-acela obraz, dentr-una cinste într-altă, ca pren Duhul Domnului. ... Derept aceaea, ce de unde avăm noi aceasta deregătorie, după ce ne e noao dată milostivnicie, noi nu putem fi slobozi. Ce să răbdăm şi ruşine pre supt cumpot, să nu îmblăm cu strîmbătate şi să nu strîmbăm cuvîntul Domnului, ce cu adevărîtura dereptăţiei să ne arătăm înaintea tuturor oamenilor, cu minte înaintea Domnului. De unde evangheliia noastră ascunsă e, El iaste într-aceia ce sînt pierduţi, ascunsă lîngă ceia ce Domnul 
{354} ceştii lumi mintea necredincioşilor ce-au orbit, celora ce nu lă se năluceaşte lumina sfintei evanghelii, de frîmseaţea lu Hristos, cela ce iaste faţa Domnului. Că noi nu prorocim noi singuri, ce lu Isus Hristos, că acela iaste Domnul; noi voao - slugi pentru voia lu Isus. Că omul iaste lumina dentru untunearec, înainte va lumina acelora o lumină luminată; dată e în inema noastră, că pentru noi se rădică lumina, de-nţeleguta a cinstei Domnului în nălucita (?) lu Hristos. Noi avem aceaea comoară în vase de pămînt, ce treace în cinstită putearea a Domnului, şi nu de noi. Noi avem în toată vreamea tristă; iară noi să nu ne înfricoşem. Noao ne iaste rău; noi să nu ne spărem. Noi păţim nevoie; iară El nu ne părăseaşte, Domnul. Ei ne împresoară; 
{355} iară noi nu perim. Noi purtăm în toată vreamea moartea Domnului, lu Isus, în trupul nostru, ca viaţa Domnului, lu Isus, în trupul nostru să se adevăreaze în trupul nostru, cela ce caută a muri. Ca noi, ceia ce trăim în toată vreamea, sînt daţi în moarte pentru voia lu Isus, ca viaţa noastră să fie adevărată în trupurele noastre. Derept aceaea iaste moartea puternică în noi, iară viaţa - în voi. De unde avem noi acela duh a credinţei - de unde e scris: "Nu eu crez, derept aceaea grăiesc" - noi încă creadem; şi noi ştim ca cela ce pre Domnul Isus au deşteptat noi încă ne va deştepta, pren Isus, şi ne va .... Că aceaea totu se face pentru voie voastră, ca pre cinstită milostivnicie pre multă mulţemită să luom de numele Domnului. Derept aceaea noi nu văm fi slobozi, ce pentru voie oamenilor; ce e trecut acela den vii se noiaşte. Că trista 
{356} noastră ce e pururea iuşoară, ea face în tot rîndul cinste cămponită. Noi ceaea ce nu vedem - ca ceaea ce se veade; însă ca ceaea ce nu se veade - ceaea văzuta; aceaea iaste pururea: ceie nevăzută iaste în vecie. Iară noi ştim de unde casa noastră noi avem, o nămestie de Dumnezeu făcută, ce în vecie, în ceri şi prespre aceaea blagoslovenie ca noi după a noastră adunătură ce den ceri iaste şi noi ne delungăm. Ca noi să fim îmbrăcaţi şi de noi văm fi îmbrăcaţi şi nu ne văm afla despuiaţi. Că de unde sem noi în păzitură noi ne slăvim şi sem îngreoiaţi; că de unde am vrea bucuroşi nedezbrăcaţi şi fie-văm podobiţi, ca zice: "Muritura, ea va peri de cătră viaţă". Cela ce noi într-aceaea ne-au gătit, acela e Dumnezeu, cela ce ... 
{357} noao zălogul şi duhul ne-au dat noao. Să noim cu nădeajde în toată vreamea. Ca noi nu sem lăcuitura în trup, iară noi nu sem acasă lîngă Domnul. Că noi îmblăm în credinţă şi nu căutătură; ce noi sem cu nădeajde şi avăm în mai multă rîvnitură afară de trup şi acasă să fim lîngă Domnul. Derept aceaea ne nevoim noi, că sem noi acasă, sau veghem ca noi Lui să plăcem. Că noi toţi văm fi adevăraţi înaintea judecatei lu Hristos. ... A tot omul să i se dea pentru trupul lui, după ce el au lucrat: veri bine, veri rău. De unde noi ştim ca să ne fie frică de Domnul, noi să îmblăm cu oamenii, că lu Dumnezeu sem adevăraţi. Eu am nădeajde ca noi în mintea noastră încă sîntem adevăraţi; ca noi să nu ne lăudăm, ce să vă dăm înţelegătură, 
{358} ca să nu fie laudă dentru noi; ca neştine să nu vă laude cătră ceia ce în căutătură-i laudă. Ce nu după laudă să noi facem aşa mult, noi facem lu Dumnezeu; să sem noi ţiitori, noi sem voao ţiitori. Că dragostea lu Hristos aşa întră întru noi, de unde noi ţinem, că de unde El pentru noi toţi au murit, ei iară toţi au murit. ... Pentru aceaea au murit, ca ceia ce viu, nu lor viu, ce celuia ce-au pentru ei au murit şi Elu se-au sculat den moarte. ... Derept aceaea de acmu noi nu cunoaştem niminilea după trup; să unde Hristos am noi cunoscut după trup, de acmu noi nu-l cunoaştem derept niminilea în Hristos. El iaste în trup nou; că ce-au fost bătrîn, el au trecut. Caută că toate se-au noit! Acealea te dea în Dumnezeu! Şi că El ... 
{359} singur ne-au tocmit pren Isus Hristos şi noao au dat învăţătură, ca înţeleguta să se prorocească. Că Domnul era în Hristos şi tocmi lumea cu El singur şi nu socoti păcatele lor; şi întru noi au adevărat acela cuvînt pentru tocmeala. Şi acmu sem noi soli în locul lu Hristos, că Dumnezeu îndeamnă pre noi. Derept aceaea rugăm voi în locul lu Hristos ca voi să vă înţeleageţi cu Dumnezeu. Că El are acela, ce de nici un păcatu e ştiutoriu; ce noi în păcate sem făcuţi, ca noi - în dereptate, ceaea ce iaste înaintea Domnului. Noi îndemnăm voi, ca ajutătorii, ca voi să nu luaţi cinstea Domnului, în cinste milostivniciia Domnului. Că El grăiaşte. Că Eu în vreamea binelui M-au auzit şi în zioa spăseniei am ajutat. Căutaţi că acmu e vreamea milostivniciei, 
{360} acmu e zioa nădeajdei. Şi noi pildă rea să nu dăm nemunuia, ca învăţătura noastră să nu fie dosădită. Ce în toate rîndurele să adevărăm ca slugile Domnului, în mare răbdurie, şi în tristă, şi în nevoie, şi în frică, şi în bătăi, şi în prinsoare, şi în răzmiriţă, şi în lucru, şi în vegheat, şi în post, şi în curăţie, şi în cunoscută, şi întru lungă răbdare, şi în dulceaţă, în Duhul sfînt, şi în dragoste curată; şi în cuvîntul cela dereptul, şi în putearea Domnului, armele ale dereptăţiei, în a dereapta şi în a stînga. Pren cinste şi în ruşine, pren rea miroseală în noi ia (?) bună miroseală; şi ca dosădiţi şi noi derepţi; şi ca ceia necunoscuţi, şi iară cunoscuţi; ca ceia morţi, şi iată, noi trăim; şi ca munciţii, şi noi nu ne omorăsc; şi ca triştii, 
{361} însă în toată vreamea veaseli; şi ca săracii, ce în toată vreamea mult fac bogaţi; ca ceia ce n-au, şi apoi tot au. ... Că gura noastră cătră voi se deşchide, corinteanilor, şi inema noastră - veaselă. Şi pentru voi să nu vă înfricoşaţi; să voi vă înfricoşaţi, aceaea faceţi den gîndul inimiei voastre. Că eu grăiesc cu voi, ca feţii miei, că aşa vă arătaţi cătră mine: şi voi să fiţi veaseli. Şi nu trageţi în jugul cela striinul cu necredincioşii! Ce are meastec dereptatea cu nedereptatea? Ce are lumina lucru cu untunearecul? Ce sfeat are Hristos cătră Veliarul? Dară ce are parte dereptul cu nedereptul? Ce are beseareca Domnului o tocmeală cu idolii? ... Voi amu sînteţi beseareca Domnului cela viul, cum Domnul grăiaşte: "Că Eu ... 
{362} în ei voi lăcui şi în ei voi îmbla. Şi voi fi Domnul lor şi ei vor fi nărodul Mieu. Pentru aceaea, vă duceţi dentru ei şi usebiţi de ei - că Domnul grăiaşte - şi să nu pipăiţi nici un lucru necurat. Atunce o voi lua la Mine şi voi fi Părintele vostru şi voi veţi fi feciorii Miei şi featele Meale - că aceaea grăiaşte Domnul putearnic". De unde noi avăm aceaea făgăduită, ai miei dragi, noi să ne lăsăm de toată necurăţiia trupului şi pren Duh să ne curăţim şi înainte să îmblăm cu aceaea sfinţie în frica Domnului. ... Luaţi noi! Că noi n-am fapt tristă nemunuia; noi niminea n-am înşelat şi noi niminea am dosădit. Nu grăiesc eu acealea voao ca să fiţi pierduţi, că eu întru întîi am spus voao că voi seţi inema noastră cu moarte şi ... 
{363} cu viaţă. Eu grăiesc veasel cu voi şi mă laud mult de voi! Că eu sînt împlut cu nădeajde, eu-s prespre mult lucru în veselie. În toată a noastră tristă, cînd noi venim în Machedoniia, că trupul nostru n-are răpaus, ce în toată vreamea eram în tristă: den afară avem răzmiriţă, înlăuntru - frică. Iară Domnul, ce nădăjduiaşte mai miciei, iară acela ne nădăjduiaşte pentru venitul lu Tit. Nu numai pentru venitul lui, ce pentru nădeajde, că aceaea nădăjduiesc pentru voi; ce adevăr voao - pestitul vostru şi plînsul vostru şi a voastră nădeajde - în mine. Aşa zice, că eu mai multu mă veselii. Ca eu pentru aceaea carte v-am fapt trişti nu îm pare rău, şi de unde îm pare rău; ce de unde văz că aceaea carte întru o vreame voi au întristat. 
{364} Ce eu acmu mă veselesc, nu pentru aceaea căce voi aţi fost trişti; ce voi v-aţi întristat la păreare rea, voi pre Dumnezeu v-aţi întristat, ca voi dentru noi nici o pagubă undeva în voi să luaţi. Că trista dumnezeiască lucrează la spăsenie, o tristă ce niminea nu o poate apăra. ... Iară trista ceştii lumi, ea lucrează moarte. Căutaţi ca voi să fiţi dumnezeiaşte trişti, şi aceaea învăţătură întru voi au lucrat; după aceaea răspuns, mînie, frică, pestitură şi mînie, împutăciune! Că voi v-aţi adevărat în toate rîndurele ca voi să fiţi curaţi într-aceaea făptură, într-aceaea faptă. Pentru aceaea am scris eu voao, ce nu e pentru aceaea voie cela ce voi au dosădit şi nu pentru voi ce dosădit iaste, ce pentru voia ca a voastră învăţătura cătră noi ... 
{365} ... adevărată să fie la voi, adevărată înaintea Domnului. Pentru aceaea noi învăţăm nădăjduit, căce voi aveţi nădeajde prespre mare puteare; noi mai multu ne-am veselit prespre veseliia Titei; că Duhul lui luminat - întru voi toţi. Dentru întîi de voi au grăit. Că duhul iaste luminat în voi toţi, ce dentru întîi de voi v-am lăudat. Eu nu m-am dosădit, ce cum iaste tot derept ce eu cu voi am grăit, aşa e şi lauda noastră lîngă Tit, s-au fapt dereptate. Şi el iaste cu toată inema plină la voi cînd elu-ş aduce aminte în toată ascultătoarea, cum voi l-aţi luat în frică şi în tremure în nume de bine. Că eu mă veselesc ca eu la voi în toată cugetătura căutata. ... Eu vă dau a şti, fraţi dragi, milostivniciia 
{366} Domnului, ce iaste întru nărod, ce iaste dată în Machedoniia. Că a lor veselie era preacinstită, că pre multă cinste fu adevărat şi cu ei multă era sărăcie, iară ei da bogăţiia în toată prostiia. Ce după putearea lor, aceaea mărturisesc eu şi prespre a lor puteare iară ei singuri da cu voie. Şi noi ne îndemnă cu multă îndemnătură ca noi să luom acela bine în nărod, ce se împarte, ce se face sfinţilor. Şi cu noi nădăjduim, ce ei se da singuri întîi Domnului, după aceaea noao pren voia Domnului. Ca noi pre Tit să-l îndemnăm ca el dentru întîi cum au început, aşa şi întru voi, ca şi acela bine să isprăvească. Iară voi tocma în toate rîndurile seţi bogaţi în credinţă şi în cuvînt 
{367} şi în cunoscut şi în tot trupul şi a voastră dragoste în noi; aşa isprăviţi ca voi într-acesta bine să fiţi bogaţi. Nu grăiesc eu ca eu ceva să vă zic, ce pentru altele ce ne sînt îndemnători ispitesc eu voi a voastră dragoste ca să iaste o sămînţă dereaptă. Că voi ştiţi aceaea milosti - al nostru Domn, Isus Hristos; de unde El iaste bogat, El iară se feace sărac pentru voi: ca voi pentru sărăciia Lui să fiţi bogaţi. Şi a mea voie, adevărătură dau eu, că aceaea voao se dostoiaşte: ce voi aţi început înaintea cestui an - nu numai fapta, ce şi voia; ce acmu isprăviţi şi fapta. Că aceaea tocma ce iaste o minte plecată cu voie, aşa să fie o minte plecată a face de ce voi aveţi; de unde unul cu voie iaste, 
{368} el iaste luat în nume de bine, după ce el are, nu după ce el n-are. Că nu se face aceaea într-acela chip ca alalţi să aibă răpaus, iară voi tristă; ce să fie tocma ce să slujască a voastră asupritură nevoiei voastre, aceştii scumpeate delungată, ca şi a voastră asupriciune; după aceaea să slujască nevoiei voastre şi să fie ce iaste tocma. Cum stă scris: "Că cela ce adună mult n-are asuprit, iară cela ce strînge puţin n-are nevoie". Iară mulţeami fie Domnului, ce atîta voie în voi au dat în inema lui Tit. C-au adevărat îndemnătura la el, iară de unde el la voi se nevoiaşte de el singur au venit la voi. Iară noi avem un frate cu el tremes, cela ce are laudă în evanghelie. ... 
{369} pren toate nărodurile, nu singur. Ce aceasta ce el iaste tocmit dentru nărod la ai noştri călători la acesta bine ce pentru noi iaste adunat Domnului în cinste; şi în cinste al binelui vostru. Şi să păzim ca noi niminilea rău după noi să grăiască aceii bogăţie învăţăturei noastre, ce pentru noi sînt adunaţi. Şi să căutăm adevărat să meargă nu numai înaintea Domnului, ce şi înaintea oamenilor. Şi noi cu el am trimes fratele nostru, că noi de multe ori l-am ştiut şi multe rîndure ce elu se-au nevoit, iară acmu mai multu se nevoiaşte. Şi noi sem cu multă nădeajde la voi. Că iaste pentru Titul cela, cela al mieu soţ şi ajutori întru voi iaste pentru fraţii noştri, 
{370} ceia ce apostoli sînt nărodului şi o cinste a lu Hristos. Adevărează arătătura a voastră dragoste de a noastră îndemnătură de voi într-aceastea. Şi adevărat - înaintea nărodului. El dă aceaea nădeajde, ce ceaea căutătura Duhului. Nu-m iaste nevoie voao să scriu, că eu ştiu voia voastră ceaea buna de unde eu curăţesc lîngă casa Machedoniei; că Ahaia iaste înaintea cestui an, gata-u fost şi a voastră pildă multu au îndemnat. Iară eu aceştea fraţi derept aceaea tremeş, ca a voastră învăţătură de voi nimica să fie într-aceasta învăţătură; ca voi gata să fiţi, ca şi eu ce de voi au grăit, ca ceia den Machedoniia ca să vie cu mine şi voi să afle negata, nu va să grăiască, a lor dosadă nu e să fie cu aceaea laudă. 
{371} Iară eu cu nevoie am căutat fraţii a-i îndemna, ce mainte ca să vă afle fără lucru eu nu voi grăi, ca voi să nu fiţi dosădiţi cu aceaea laudă. Că eu aceaea cu nevoie o am căutat ca fraţii să-i îndemn ca ceia ce-au fost mainte de-au venit la voi ca să împlem dentru întîi ce e noao dat, făgăduita blagosloveniei; ca el să fie gata, aşa ca iaste o blagoslovenie şi să nu fie o lăcomie. ... "Că cela ce cu scumpeate seamănă, acela cu scumpeate va secera, iară cela ce seamenă în blagoslovenie în blagoslovenie va secera". Tot omul după voia lui, nu cu nevoie sau neştine să-l nevoiescă, că acela ce dă cu drag, acela e drag lu Dumnezeu. Ce Domnul poate face ca toată milostivnicie bogată să fie întru voi şi să fiţi bogaţi în toate rîndurile voastre. ... 
{372} Cum stă scris: "Că El au răsipit ş-au dat săracilor; iară dereptatea Lui rămîne în vecie". Iară cela ce tinde sămînţa semănătoriului, acela încă-ş va tinde pîinea lui şi-i va mări sămînţa lui şi va creaşte şi crescuta pîine dereptăţiei, ca să fiţi bogaţi în toate rîndurele, cu toată smericiunea ceaea ce lucrează pre mulţemita Domnului. Că tinsură aceştiia făgăduite nu împle nevoia sfinţilor, ce iaste precinstită aceaea mulţemita Domnului pentru slujba credinţei noastre. Şi să lăudăm Domnul pentru ascultătură şi adevărîtura a sfintei evanghelie a lu Hristos şi pentru prostiia voastră întru voi şi întru toţi şi pentru ruga ce se face pentru voi, ceaea ce pesteaşte după voi; pentru cea cinstită 
{373} milostivniciia Domnului să fie întru voi. Domnului fie mulţemită, pentru cel milostivnicit dar. Eu, Pavel, îndemn voi pentru smericiunea şi pentru dulceaţa lu Hristos, cela ce Se-au adevărat întru voi. Eu mai iuşor întru voi arătătura, eu sînt setos cătră voi. Iară eu rog ca mie să nu-m fie nevoie ca să fiu setos a lucra şi cu dulceaţă întru voi a îmbla, ca cu blîndeaţe a lucra ceea ce oamenii grăiesc de mine, ceea ce nu ne socotesc. Ca lucrul nostru - în voia trupului, că unde noi în voia trupului îmblăm, că noi nu îmblăm în chipul trupului. Că armele vitejiei noastre nu sînt de trup, ce sînt putearnice înainte Domnului a răsipi învăţătura noastră; ca noi să răsipim toate rîndurele şi toată nălţimea ce se rădică cătră cunoscuta 
{374} Domnului. Şi se prinde toată mintea după ascultătura lu Hristos. Şi sem gata a da seama ceia ce nu sînt ascultători. Că ascultătura voastră iaste plină. Şi voi judecaţi după feaţe: şi nici un om să se lase pre aceala; că el iaste ascultătoriu lu Hristos, acela încă-ş aducă aminte lîngă el; cum el - ascultătoriu lu Hristos, aşa şi noi lu Hristos. ... Şi de unde aş vrea eu să mă laud pentru a noastră puteare, ceaea ce ne-au dat Domnul, ca să vă faceţi buni şi să nu stricaţi. N-aş vrea să fim ascultători aceaea grăiesc eu voao, ca să nu vă cugetaţi ca eu să vă spari cu cărţile meale. Că cărţile zic aşa că sînt greale şi tari, iară adevărătura trupului iaste slabă şi cuvîntul - necredincios. Iară cela ce iaste aşa, el să nu cugete cum sem ... 
{375} noi în cuvinte şi în cărţile noastre, în arătătură şi noi putem fi şi cu fapta adevăraţi. Că noi într-aceae să nu ne semuim sau să ne numărăm ceia ce înşişi se laudă, ce şi după aceaea înşiş semuiesc şi se ţin singuri nu înţeleg nemică. Noi nu ne lăudăm prespre măsură, ce după aceaea măsură a văţăturei noao Dumnezeu ne-au măsurat a ajunge întru voi aceaea soroacă, ajunge pînă la voi. Că nu eram departe, ce am venit şi pînă la voi cu evangheliia lu Hristos. Şi noi nu ne laudăm prespre măsură în lucrul striin, ce avăm nădeajde de unde credinţa întru voi creaşte, ca noi învăţătura noastră să meargă înainte. Şi să prorocească evanghelie ceia ce sînt lăcuitori prespre voi. Să nu ne lăudăm într-aceaea, ca noi gătitură noastră să nu fie 
{376} striină. Cela ce se laudă, el să se laude Domnului. Că nu iaste omul, nu iaste destoinic să se laude însuş, ce să laude Domnul pre el, de-ară vrea Dumnezeu. ... Că ţineaţi puţin nebuniia mea în bine! Ce mi-o aţi putea ţinea în bine. Că eu grăiesc cu voi învăţătura Domnului, că eu am voao crezut un om, ca eu o fată curată să aduc la Hristos. Iară eu aceae nu o tem, cum şarpele înşelă pre Eva cu a lui procleţie, aşa şi mintea voastră să nu fie răsipită pentru smericiunea lu Hristos. Ca cela ce vine la voi ca alt Isus să prorocească, ca cela ce noi n-am prorocit, ca voi să luaţi întru voi alt duh, cela ce voi n-aţi luat sau altă evanghelie întru voi n-aţi luat - voi puteţi dosădi adevărat. Că eu cuget că eu nu sînt mai puţin ceia mai marii apostoli ... 
{377} să sînt eu cu cuvinte, eu sînt adevărat în cunoscută şi sînt întru voi în toată vreamea voao cunoscut. ... Iară să eu am greşit, eu m-am plecat, ca voi să vă înălţiţi, că eu voao evangheliia în cinste o v-am adevărat. Iară alt norod eu l-am prădat şi dentru ei să iau voao am prorocit, cînd era întru voi adevărat şi avea nevoie nu era nemunuia cu greu. Că foamea mea elu o grijiia fraţii ceia ce veniia den Machedoniia. Şi în toate rîndurele mă ţinui cu greu şi aşa mă voi ţinea şi acmu. Cum adevărîtura şi derepta lu Hristos ce iaste întru mine, că aceasta învăţătură într-aceale ţinuture ale Ahaiei să nu fie astupate. Ca eu voi să vă îndrăgesc. Domnul ştie ce eu fac şi voi face pentru acealea o fac, ca eu aceaea învăţătură să o tai, ceaea ce caută, 
{378} aceaea seamă ca să se poată lăuda. Ei să fie ca noi, că aceaia apostoli strîmbi şi lucrători înşelători, aceia încă vor să se arate apostoli lu Hristos. Că aceaea nu e nici o ciudă, că e el însuş satana, elu se schimbă în îngerul al lumineei. Aceaea nu e lucru mare, şi slugile lui ca prorocitorii dereptăţiei, ce aceaea va fi veacul lor după faptele lor. Iară eu grăiesc voao ca neştine să nu cugete că eu-s nebun; iară unde nu voi mă luaţi întru voi ca un nebun, ca şi eu puţin să mă laud. Ce eu acmu grăiesc, acealea nu le grăiesc ca Domnul, ce ca întru o nebunie, de unde mi-au venit mie lauda, şi după aceaea eu mă laud după trup, eu încă mă voi lăuda; că voi încă dosădiţi bucuroşi nebunii. De unde voi seţi înţelepţi, şi voi obicniţi 
{379} cine voi slugi face, să neştine voi dosădeaşte, să neştine vă se laudă, să neştine cu palma prespre obrazu vă loveaşte. Aceaea grăiesc voao întru necinste ca noi am slăbit. Să neştine iaste smerit - eu grăiesc în nebuniia mea - eu încă sînt smerit. Să sînt ovreai, eu încă sînt izrailteani. Eu încă să sînt sămînţa lu Avraam, eu încă să sînt slugile lu Hristos, eu grăiesc nebuneaşte: Eu sînt mai mult, eu mai mult am lucrat. Şi eu multe bătăi am păţit, de multe ori am fost prins, de multe ori în nevoia morţiei am fost. Şi de ovreai, de cinci ori patruzeci de lovituri, fără de una. De trei ori m-au bătut cu toiagele; odinioră cu pietri mă uciseră; de trei ori 
{380} luntrile răsturnatu-se-au cu mine. Zioa şi noaptea, în adîncul măriei şi de multe ori am fost călători şi în frică pre apă; şi în frică între tîlhari, şi în frică între ovreai. Şi în frică între păgîni, şi în frică în cetăţi, şi în frică în pustie, şi în frică pre mare. Şi în frică în fraţii ceia strîmbii. Şi în muncă şi în lucru şi în multă veghetură, şi în foame, şi în seate, şi în mult post, şi în mult frig, şi în despuieciune; ce-am păţit în toată vreamea au fost cu mine. Şi port grije pre tot nărodul. Cine e slab, ca eu să nu fiu slab? Cine fu dosădit, şi eu nu arş? Şi unde voi să mă laud, eu mă laud slăbiciunei meale: Că Domnul Părintele, Domnul Isus Hristos cela ce e lăudat în vecii, El ştie că eu nu mînţ! ... 
{381} Iară în Damasc, acela păzitoriu ce era a împăratului lu Aret, el păziia cetatea de Damasc şi vru să mă prinză elu, mă lăsară întru un coş pren zid în jos; aşa scăpai den mîinile lor. Şi mie aceaea laudă nu mi-e nemică; iară eu voi veni pre nălucitura şi pre adevărîtura a Domnului. Eu cunoştea un om în Hristos, mainte de patrăsprezeace aii - să El au fost în trup, eu nu ştiu. Au era afară de trup eu nu ştiu; ce Dumnezeu ştie - acela fu răpit pînă la al treilea ceri. Eu cunosc acela om - să El au fost în trup sau afară de trup eu nu ştiu, Dumnezeu ştie - şi fui răpit pînă în rai şi auzii pre cuvinte ciudate, ce nice un om nu le poate spune. De ceaea mă voi lăuda, iară dentru mine nu mă voi lăuda întru slăbiciunea mea. 
{382} Unde-aş vrea să mă laud, n-aş face nebuneaşte; că eu voi să spui dereptate. Eu de aceaea mă apăr, ca niminea să mă socotească mai mare ce veade întru mine sau aude de mine. Ca eu să nu mă rădic sau mai sus să mă laud, elu mie dată săgeată în trupul mieu, îngerul satanei, cela ce cu pumnii mă bătea, ca eu să nu mă laud. Că de trei ori am fugit de Domnul, de el fugi de mine. Şi el grăi cătră mine: "Lasă să-ţi fie destul milostivniciia mea, că putearea mea elu e slabului putearnică. Ce în al dragul mă pociu lăuda slăbiciunei meale, ca putearea lu Hristos să fie lăcuitoare întru mine". ... Derept aceaea sînt cu voie bună în slăbiciune, şi în dosadă şi în nevoie şi în frică pentru voia lu Hristos; că unde eu-s slab, ... 
{383} eu sînt apoi şi tare. Că eu am fost un nebun, prespre aceaea laudă. Ce voi aţi mine nevoit! Că eu de voi aş fi lăudat, întru aceea eu mai puţin nu-s de apostolii ceia marii; e de unde nu-s eu de nemica. Că sînt seamnele unui apostol întru voi fapte, cu toată răbduriia, cu seamne şi cu ciudă şi cu fapte. Ca între voi să fiţi mai iuşori ca alalte năroade? Ca eu singur voi n-am îngreoiat? Acela păcat să-mi iertaţi! Că eu sînt gata a treia oara la voi să vii şi eu nu vă voi supăra sau o voi îngreoia; că eu nu caut ale voastre, ce caut voi. Că zice: "Feciorii să nu strîngă comoară părintelui, ce părinţii - feciorilor". Ce eu bucuros voi pune, şi voi pune mine pentru sufletele voastre; că eu mult pre voi îndrăgesc şi eu 
{384} puţinu vă-s drag voao. Ce lăsaţi aşa să fie! Cum eu voi nu v-am supărat; ce cînd era eu necredincios, eu v-am prins pre supt cumpot. Să neştine am dosădit ca unii ce întru voi am trimes. Şi eu am îndemnat pre Tit şi cu el tremes un frate. Şi Tit voao au adevărat? Dară noi n-am îmblat întru un duh? Dară n-am îmblat noi întru o urmă? Să voao vă pare că noi răspundem voao. Noi grăim în Hristos înaintea Domnului. Acealea toate se fac, ai miei dragi, de a voastră zidire. ... Că eu mă tem, cînd voi veni, că eu nu vă voi afla cum voiu eu; că voi încă nu mă veţi afla cum veţi voi, ca să nu fie întru voi ceartă şi băsău şi mînie şi ceartă întru voi şi să nu fiţi hulnici în urechile voastre; ... 
{385} şi să nu vă măriţi, şi întru voi să nu fie sfadă. Ca iară să nu vii la voi şi ca să mă smeresc întru voi; şi eu port grije prespre mulţi aceia ce-au fapt păcate şi pocaianie n-au fapt pentru necurăţiia şi curvie şi dosadă ce ei au făcut. Că de voi veni a treia oara la voi, el în doao guri sau în trei să fie adevărat în tot lucrul. Că eu întru întîi voao am spus şi vă spui şi acmu, ca înaintea voastră iară a doao dată şi vă scriu voao în arătătură, ceia ce-au fapt păcate şi alăltor tuturor, ce eu iară de voi veni, nu vă voi cruţa. ... Ca ceia ce căutaţi ale voastre, cela ce grăiaşte întru mine, însă Hristos cela ce întru voi nu e slab, ce iaste putearnic întru voi. Şi d-unde Elu e răstignit, iaste în slăbiciune, ... 
{386} iară El trăiaşte în putearea Domnului şi d-unde sem slabi întru noi, noi trăim iară cu el în putearea domnului întru voi. Şi vă ispitiţi voi singuri d-unde sînteţi în credinţă! Şi vă voi singuri cugetaţi, ce voi nu vă puteţi cunoaşte întru voi că Isus Hristos iaste întru voi? Ca voi seţi necredincioşi. Iară eu am nădeajde, ce puteţi cunoaşte că nu seţi nevreadnici. Ce eu rog Domnul ca voi rău nemica să faceţi, ca noi să fim căutaţi a face reale, ca să nu fim nevăzători, că noi nu putem nemica cătră dereptate, ce pentru dereptate. Ce noi să ne veselim, că sîntem slabi; şi voi putearnici seţi. Aceaea noi voao cugetăm a voastră adevărătură. Derept aceaea eu voao scriu, ca eu nu cînd voiu fi adevărat, ca eu întru voi, ca eu rău întru 
{387} voi după aceaea puteare, ceaea ce mi-e Domnul, a face bine; şi nu mi-u dat a face rău. După aceaea, fraţi dragi, veseliţi-vă voi, fiţi adevăraţi şi vă nădăjduiţi întru voi! Şi aveţi un cuget şi fiţi cu pace. De-aciia va fi Domnul cu dragoste şi pacele vor fi cu voi. Şi vă închinaţi unul cătră alalt, cu sărutata sfîntă. Şi vă se închină toţi sfinţii şi mila Domnului nostru, Isus Hristos. Şi dragostea Domnului şi putearea a Duhului Sfînt să fie cu toţi voi, amin. ... Spunerea ce e cătră galaţi, tremeasa sfîntului apostol Pavel Aceasta tremease-se den Rim, văzu ei şi-i şi învăţă vina tremeaterei aceasta. Învăţaţi fuset bine gălăteanilor de apostoli şi crezut curat întru Hristos trecu apostolul, răpiră-se 
{388} de la neştine, ca să se obrezuiască. Aceasta ştiu apostolul, scrise cătră noi. Şi întîi amu mărturisi lor de ce au credinţă şi aproape întru Hristos dragoste. Ocărîia că nu se-au preceput ce-au făcut şi se schimbă lor. Aşijderea priimi de leage, ce a lu Avraam creadenţa spuse den leage. Şi de muierile lu Avraam socoti ei, pînă la vreame da-se-va umbră tăiarei. Şi se va deşerta acelora de-aciia a lu Hristos venit şi aşa spuse, răspunse de-aciia lor să nu mai socotească ceia ce se-au înşelat, ce să se adape întru a lu Hristos credinţă. Şi să ştie că ce e de Hristos dulceaţă, deşerta-se-va ce e după trup tăiarea. Şi de-aciia iară de nărav spuse şi învăţă, sfîrşi tremeaterea. Cătră galaţi tremeaterea sfîntului, lu apostol Pavel Pavel apostol, nu de om şi nu pentru om şi 
{389} pren Isus Hristos, Domnul Părinte, cela ce el deşertă den moarte. Şi toţi fraţii ce lîngă mine sînt şi nărodului den Galatiia: Dulceaţă voao şi pace de la Dumnezeu Părinte şi Domnul nostru, Isus Hristos, cela ce pentru păcatele noastre se-au dat, şi cela ce ne-au vorbit pentru această lume rea, după voia Domnului şi al nostru Părinte. Aceluia cinste den vecie în vecie! Amin. Miru-mă cum aşa curînd vă lăsaţi de vă întorc de cela ce voi v-au chemat în milostivniciia lu Hristos, într-altă evangheliia; şi alta nu iaste. Ce unii sînt ce vă prilăstescu: şi aceia vor evangheliia lu Hristos să o întoarcă. Ce noi sau (său) îngeri den ceri că voao să prorocească evangheliia; că ce noi voao am prorocit, acela să fie blăstemat, cum noi mainte am grăit ... 
{390} şi iară noi grăim: "Să neştine proroceaşte evangheliia într-alt chip ce voi aţi luat întru voi, acela să fie blăstemat!" Eu prorocesc oamenilor sau Domnului întru o slujbă? Sau cuget eu oamenilor să le ogodesc? Şi eu de unde-aş fi ogodit oamenilor, n-aş fi fost sluga lu Hristos. ... Ce eu voao spui, fraţi dragi, că evangheliia ce de mine se proroceaşte nu e omenească; că eu den oameni nu o am luat, nici o am învăţat, ce den adevărîtura lu Isus Hristos. Că voi aţi auzit îmblătul mieu în fapta ovreailor, cum eu cu mare seamă am dosădit nărodul Domnului şi-i răsipiia ei şi lua faptele iudeilor înainte, mai vîrtos ce era protivnici în ruda mea şi dosădiia prespre seamă pentru moşiia legiei. ... 
{391} Iară deaca Domnului plăcu, cela ce den trupul mîni-mea m-au usebit şi chemat pre mila lui de el Fiiul lui adevără în mine, ca eu pentru evangheliia să o adevărez între păgîni, şi aşa curînd eu merş şi eu mă învăţai prespre el cu trup şi cu sînge. Şi nu venii la Ierusalim, la ceia ce fură mainte apostoli de mine; de-aciia mă duş în Araviia şi iară mă întorş în Damasc. După aceaea prespre trei aii venii la Ierusalim, ca să văz Pătru; şi rămaş cincisprăzeace zile lîng-îns. Iară de alalţi apostoli nu văzui nici unul, fără Iacov, fratele Domnului. ... Iară eu voao scriş, căutaţi că Dumnezeu ştie că eu nu mînţ. După aceaea venii în ţara Siriei şi a Chilichiei. Că eu fui necunoscut de căutătura nărodului creştin 
{392} a Iudei, ce ei toţi auzise cela ce noi dosădiia, acela proroceaşte leagea. Ce ceia ce elu-i răsipiia, şi lăuda Domnul prespre mine. După aceaea prespre patrusprăzeace aii eu iarăş merş la Ierusalim cu Varnava şi luai Tit cu mine. Eu de-aciia mă duş pre o adevărîtură şi mă grăiia cu-nuşii den evanghelie, ce eu prorocii întru păgîni, însă cu ceia ce avea căutătură, ca eu nu în cinste alerg sau alergai. Şi Tit încă nu era nevoit ca să-l obrezuiască, ce el cu mine era şi el era grec; şi unii fraţi - strîmbi, ce cu noi se îndesa şi vrea cu noi să fie, ca să adevereaze a noastră sloboziia, ceaea ce avem noi în Isus Hristos, ca noi să ne prinză. Iară noi nu un ceas fugim sau să ascultăm de ei, ca dereptatea a evangheliei ea să fie la voi adevărată, ce de ceia ce-au căutătură, ... 
{393} de unde ei au fost necredincioşi, că Domnul nu gîndeaşte de văzătura oamenilor; ... iară noi avăm ceia ce avea căutătura, nu într-alt chip învăţat. Iară după aceaea, deaca văzură ce noi eram credincioşi aceaea evanghelie, tăietura ca lu Pătru, întru o tăietură, ceaea ce cu Pătru au fost putearnică, ca deregătoriia unui întru apostoli supt aceaea tăietură acela încă au fost putearnic întru păgîni. Şi cunoscură mila ce-mi era dată, Iacov şi Chifa şi Ioan, ceia ce era întru căutătură stîlpnici, deaderă mie şi Varnava mîna dereaptă, şi fură cu noi unul, ca noi întru păgîni; iară ei supt tăietură prorociia singuri, ca să ne aducem aminte de săraci, iară eu bucuros am fost a face. ... Iară cînd Pătru vine întru Antiohie eu stătui înaintea ... 
{394} ochilor lui; că venise pîră prespre el. Că mainte unii veniia den Iacov, el mînca cu păgînii, iară de unde vine elu se zice şi se despărţi, temea-se fiind ceia den tăietură. Şi făţăriia-se cu-nuşii şi alalţi iudei, ca şi Varnava stătu cu acei făţarnici. Iară de unde văzui că nu îmblă derept după dereptate a evangheliei, eu grăii lu Pătru naintea tuturora: "Cela ce tu încă eşti ovreai şi vii păgîneaşte, şi nu ovreiaşte! Cum păgînii să trăiască ovreiaşte? Că de unde noi - sămînţa ovreiască, nu limbile păgîne". Cine de unde noi ştim că omul dentru leage noi derept, ce încrezătura în Isus Hristos, şi noi creadem în Isus Hristos, ca să ne dereptăm pren credinţa lu Isus Hristos, nu de lucrul legiei. Derept aceaea, pentru lucrul legiei nici un ... 
{395} trup - derept. ... Iară noi aceia să căutăm pren Isus Hristos, derept să fim şi noi înşine aflam păcătoşi. El ară fi Hristos slugă păcatelor? Aceaea fie departe! Iară unde eu aceaea răsipii, aceaea iară o voi zidi; şi eu mă fac însumi vinovat. Ce eu pentru leagea am murit, ca eu să viu Domnului. Că eu cu Hristos sînt, sînt răstignit. Şi eu nu viu voao, ce Hristos vie întru mine; ce eu acmu trăiesc în trup: aceaea trăiesc eu în credinţa Fiiului Domnului, cela ce mine-au îndrăgit şi Se-au dat El pentru mine. ... Nu arunc bunătatea lu Dumnezeu; e să amu - a legiei dereptate, amu Hristos în cinste au murit. O, voi, neînţelegătorii galatiianilor, cine voi au fărmăcat? Cine voi au înşelat? Adevărului nu v-aţi plecat. Cu Isus ... 
{396} Hristos înaintea ochilor voştri au zugrăvit şi acmu întru voi Se-au răstignit. Aceaea de voi singuri de voi învăţa: că voi Duhul aţi luat întru voi pentru lucrul legiei sau pentru prorociia credinţei? Acmu sînteţi voi neînţelegători, că pren Duh aţi început, acmu în trup meargeţi înainte. Au voi aşa mult aţi păţit? Să iaste în cinste cela ce voi în Duh tocmeaşte şi face acealea ciude întru voi, au face-o el pren lucrul legiei, au pren prorocie pentru crederea? Cum Avraam îndrăgi pre Dumnezeu şi lui se-au socotit în dereptate. Voi acmu cunoaşteţi ceia ce sînt de cred, aceia sînt feciorii lu Avraam. ... Pentru aceia scriptura întru întîi se-au văzut, ca Dumnezeu păgînii derepţi-i, derept aceaea se-au grăit lu Avraam: "Că întru El ... 
{397} toţi păgînii vor să fie blagosloviţi". Aşa ceia ce sînt ai credinţei sînt blagosloviţi cu credinţa lu Avram. Cîţi amu cu lucrul legiei îmblă, ei sînt supt blăstem, că stă scris: "Blăstemaţi toţi cela ce nu rămîne în toate ce iaste scris într-această carte a legiei ca el să facă". Că pren leage el nu e derept înaintea Domnului, iaste adevărat că dereptul în credinţei lui va trăi. Leage nu iaste a credinţei, ce iaste omului acela ce face, pentru acela va vie. ... Hristosu ne-au scumpărat den blăstemul legiei şi - un blăstem pentru noi. Că stă scris: "Blăstemat să fie tot ce pre lemn spînzură". Ca blagosloveniia lu Avraam să vinie întru păgîni în Hristos Isus, ca noi Duhul cela făgăduitul să-l luom pren 
{398} credinţă. ... Fraţi dragi, eu voi grăi pren mintea omului. Să neştine dosădeaşte unui om întărit în leage şi nu face nemica într-aceaea, acicea făgăduita lu Avram şi seminţei lui se-au făgăduit; că el nu zice: "pentru sămînţa", - ca pre mulţi şi numai într-unul, - ce "pren sămînţa Ta", - cela ce iaste Hristos. Eu grăiesc de aceaea: că aceaea iaste făgăduita, mai denainte e întărită de la Dumnezeu, întru Hristos nu se va rădica. Ca făgăduita pren leage, ea se va sfîrşi, ceaea ce e dată prespre patru sute şi treizeci de aii; prespre aceaea fost-au leagea nelepădată, ca să nu se spargă făgăduita; iară Domnul o au dat lu Avraam pren făgăduită slobodă dăruită. Dară ce va leagea? Că acmu au venit pentru voia (?) 
{399} păcatelor, pînă va veni sămînţa cu făgăduita se-au împlut, după ce e zisa de îngeri, pren mîna Domnului. Că un domn nu iaste lui domn, ce Domnul Dumnezeu iaste milostivnic. Cum iaste acmu leagea cătră făgăduita Domnului? Aceaea să fie departe! Iară cînd ară fi dat o leage ca să poată face înviere, el ară veni dereptatea, adevărîtura dentru leage. Ce scriptura acealea toate le-au cuprins supt păcat, ca făgăduita să vie pren credinţă în Isus Hristos data, ceia ce cred. ... Mai denainte de cînd vine credinţa noi eram încurcaţi şi încuiaţi pre creadere, ce va să se adevăreaze. Aşa iaste leagea, neînvăţătura noastră pren Hristos, ca noi pren credinţă să fim derepţi. De unde noao au venit credinţa, noi mai ... 
{400} mult nu sem în neînvăţătură; că voi seţi toţi feţi Domnului, pren credinţă în Isus Hristos. Că cîţi mulţi sînt botezaţi, aceia au îmbrăcat pre Hristos. Ca nu e nici un ovreai, nici un grec, nu e nici o slugă şi nici un logoditoriu; nu iaste nici un bărbat, nici muiare, că voi seţi toţi unul în Isus Hristos. Să seţi ai lu Hristos, voi seţi sămînţa lu Avraam; şi după făgăduită seţi moşteani. ... Iară eu grăiesc: Atîta de mult moştnean şi e cocon şi nici întru o slugă usebitură, tuturor - domn acesta; ce el iaste îndemnătorilor şi păzitorilor pînă la vreame dentru părintele. Aşa şi noi cînd eram coconi, el eram prinşi pren faptele noastre. Iară deaca se împlu vreamea, el tremease Domnul: Fiiul lui ... 
{401} născu den muiare şi supt leage Se deade. Ca pre ceia ce supt leage era să-i slobozească cînd întru noi luo coconiia. ... D-unde voi feciori seţi, Dumnezeu tremease Duhul Fiiului Lui întru inimile voastră, strigă "dragul Părinte!". Aşa de acmu nu e nici o slugă mai mult, ce I-s toţi feciori; să sînt feciori, ei sînt şi moşteanii Domnului pren Hristos. ... Însă într-aceaea vreamea, d-unde voi Domnul nu cunoscut, voi slujiţi acelora, ceia ce den fire omenească nu sînt; iară voi acmu Domnul cunoscut, iară mai vîrtos de Dumnezeu cunoscuţi seţi, dară cumu vă întoarceţi voi iară la ceia slabii şi în legile ce trebuiesc, ce de acmu în nou veţi să slujiţi? Voi ţineţi zioa şi lunile şi tare ţineţi vreamea anului? 
{402} Eu tem voi ca să nu în cinste să fiu în deşert lucrat. Fiţi cumu-s eu, că eu sînt cum seţi voi, fraţi dragi, rog voi. Voi mie nici o tristă aţi fapt. Că voi ştiţi că eu în slăbiciune trupului mieu evangheliia voao am prorocit întru întîiul. Şi ispititura mea ceaea ce păţiia întru trupul mieu n-aţi ocărît, nice-aţi scuipit; ce ca un înger al Domnului luat mine însă ca Isus Hristos, cum eraţi într-aceaea vreame, aşa ispăsiţi. Eu sînt mărturiia voastră, că de-ară fi puteare fiind, ochii voştri i-aţi scoate, de i-aţi da mie. Aşa sînt vrăjmaşul vostru, adevărez voao! Cu mine nu fac bine; că vor să vă leapede de mine, ca ei cu voi să ţineţi. Ei grăiesc bine pururea, cînd în toată vreamea se face pentru bine şi nu singur cînd eu lîngă 
{403} voi sînt. Feţii miei, ce iară vă nasc pînă Hristos întru voi va dobîndi obraz! Iară eu aş acmu vrea să fiu întru voi şi glasul mieu să-l pociu întoarce, că eu sînt al vostru întru voi! Spuneţi mie, ceia ce supt leage veţi să fiţi, dară leagea nu aţi auzit? Scris amu iaste: "Avraam doi feciori avea, unul den slujnică, iară alalt den slobodnică. Cela ce den slujnică era, el născu den trup, iară cela ce den slobodnică, elu e den făgăduită". Acealea cuvinte înţeleg ceva: acealea sînt cele doao legi, una den muntele Sinaia, ceaea ce trebuiaşte slugiei, ce iaste Agara. Agara cheamă-se Araviia, Muntele de Sinaie, şi ajunge pînă la Ierusalim, ce iaste şi în ceastă vreame şi nu e slobodnică cu feciorii ei. ... 
{404} Iară acela Ierusalim mai sus iaste, aceaea - slobodnică; aceaea iaste muma noastră tuturor. Că stă scris: "Fii veaselă, tu, nefăcătoare, ce dentru tine nu naşti. Şi ieşi înainte şi cheamă, ceaea ce tu nu eşti grea, că ceaea stearpa mai mulţi feciori are decît ceaea ce are bărbat". ... Iară noi, fraţi dragi, noi sem ai lu Isaac pren făgăduita feciori. Însă cum într-aceaea vreame cela ce după trup era născut, el dosădiia cela ce den Duh născut era. Ce spune Scriptura: "Scoate slujnica afară cu al ei fecior; că feciorul slujnicei să nu moştenească cu feciorul slobodnicei". Aşa sem noi, fraţi dragi, nu sem slujnicei feciori, ce slobodnicei. Şi aceaea se adevărează în slobozie, cum noi Hristos au slobozit şi voi nu vă miraţi, ca să nu cădem în jugul slugiei. ... 
{405} Căutaţi că eu, Pavel, grăiesc voao: Unde voi vă lăsaţi de vă taie, El nu vă e Hristos de nemica. Că eu mărturisesc iară voao tuturor ceia ce se lasă de-i taie: den toată leagea voi seţi datori să faceţi; că voi aţi pierdut Hristos, ce pentru leage veţi să fiţi derepţi, că de milostivnicie aţi căzut. Iară noi eram în Duh pren credinţa a dereptăţiei, în ce omul va să avăm nădeajde den Isus Hristos, că nici în tăietură, nici în piialea-de-înainte ceva, ce numai credinţa ce pren dragoste se face. Voi alergaţi frumos. Cine voi au apărat dereptăţiei să nu vă pleacaţi? Şi aceastea cuvinte - cela ce voi au chemat. Puţin aluat acru năcreaşte tot aluatul. Eu vii la voi în Domnul, că voi într-alt chip nu veţi fi cu mine; cela ce voi rătăceaşte, eluş va purta deala lui fiecine va fi. ... 
{406} ... Iară eu, fraţi dragi, d-unde eu prorocesc tăietura, dară eu pentru ce păţiia dosadă? El ară fi dosada cruciei deşartă. De-ară vrea Dumnezeu ca şi aceia să fie curăţiţi, ceia ce voi răsipesc. Iară voi, fraţi dragi, ceia ce la slobozie seţi chemaţi şi căutaţi ca voi pren slobozie a trupului nu-i daţi cale; ce pentru dragostea slujască unul alăltuia. Că toată leagea şi îndrăgeaşte priiatnicul tău, ca tine singur. Şi d-unde voi unul cu alalt vă muşcaţi şi vă mîncaţi, voi căutaţi ca voi nu unul cu alalt să nu fiţi periţi. Iară eu zic: Să îmblaţi în Duh şi voi rîvnirea trupului să nu o faceţi. Că trupul rîvneaşte cătră suflet şi duhul - cătră trup; acealea sînt unul cătră alalt, ca voi să nu faceţi aceaea ce voi veţi. Să voi ... 
{407} biruiaşte Duhul e voi nu seţi supt leage. Că adevărate sînt faptele trupului: ca ceia ce sparg căsătoriia, curviia, necurăţiia, spurcăciunea, idoliia, farmăcul, vrăjmăşiia, sfada, mîniia, nepacea, necredinţa, tîlhăriia, beţiia, mîncarea. Într-acealea toate de carele întru întîi voao am spus şi acmu încă vă spui; că ceia ce aşa fac, aceia împărăţiia Domnului nu o vor moşteni. ... Iară poama Duhului iaste dragostea, veseliia, pacele, răbdarea, dulceaţa, bunătatea, credinţa, smericiunea, curăţiia, blîndeaţele, postul. Cătră acealea leage nu e; iară ceia ce îmblă în Domnul, aceia-ş răstignesc trupul lor, cum zice: rîvnitul şi pohtitura. Iară noi de văm vie în Duh e noi încă în Duh să îmblăm; şi noi nu pentru cinste să fim ... 
{408} lacomi unul cătră alalt şi unul cătră alalt să nu ne urîm. Fraţi dragi, iară să vreun om ceva au greşit, e voi sufleteaşte să-l învăţaţi, care voi seţi ispăsiţi; ce caută pre tine singur, ca tu să nu fie ispitit. Unul să poarte sarcina altuia şi aşa veţi împlea leagea lu Hristos. ... Să neştine i se pare că iaste ceva d-unde el nu e nemica, acela se înşală. Tot omul să-ş caute ale lui fapte şi atunce numai lucru va avea, şi nu altul. Cineş cu a lui sarcină să poarte. Iară cela ce iaste ascultătoriu în cuvînt, el împarţă tot binele, să înveaţe. Nu vă înşelaţi. Dumnezeu nu vă să-L rîdem: Că ce omul seamănă, aceaea va secera. Cela ce pre trup seamănă, acela va den trup secera pierderea. Iară cela ce pre Duh va semăna, acela den ... 
{409} .... Duh va secera viaţa veacilor. Iară noi să facem bine, fără greaţă, că noi la vreame noastră încă văm secera nesfîrşit, ca noi acmu vreamea. E avăm noi bine să facem cătră toţi, mai vîrtos cătră credinţa ceaea curata. ... Vedeţi cu cîte cuvinte am scris voao, cu mîna mea. Cîţi vor vrea să se facă ascultători după trup, aceaea o vor nevoi să vă tăiaţi, ca cu crucea lu Hristos să nu fie dosădiţi! Ca şi ceia ce singuri se lasă de se taie, ei leagea nu ţin; ce ei vor ca voi încă să vă tăiaţi, ca ei pren trupul vostru să se laude. Aceaea să fie departe! E noao să nu fie să ne lăudăm, numai de crucea Domnului nostru, Isus Hristos, ce mie lumea se-au răstignit şi eu lumiei! Că în Isus Hristos nu aduce nici tăietura, nici piialea de înainte, ce omul nou. Şi cîţi mulţi ... 
{410} după aceasta învăţătură vor îmbla, pre aceia fie pace şi milostivnicie şi prespre Domnul israililor. De acmu înainte niminea nu-mi facă muncă, că eu port ranele Domnului, lu Isus, spre trupul mieu. Dulceaţa Domnului nostru, lu Isus, cu duhul vostru, fraţi! Amin. ... Spunerea ce e cătră efeseani tremeaterea sfîntului, lu apostol Pavel Aceasta tremease den Roma, nu amu aceia văzu, ce auzise d-inşii. Vina tremeaterei aceasta: Efeseanii nu crezură întru Domnul nostru, Isus Hristos; pururea avea întru ei credinţă şi a tuturor sfinţilor dragoste. Şi vrea de la Pavel să se întărească. Ştiu amu apostolul scrise cătr-înşii această carte, ca de învăţătură. Şi întîi amu învăţă nu 
{411} nou să fie ce e întru noi ascunsă, ce den cepută şi den tocmeala lumiei fost-au aceasta cu vrearea lu Dumnezeu; că Hristos derept noi se-au muncit şi noi spăsi. De-aciia de chemarea limbilor grăi, ca să arate acelora destoinicie, să crează şi să ivească că chemarea noastră fu: nu den oameni, ce de Isus Hristos, ce iaste Fiiul lu Dumnezeu, ca şi dentr-acela să socotească că nu oamenilor slujitori au fost, crezură lu Hristos, ce adeveriţilor ceia ce Dumnezeu cetesc ca să semneaze şi Eluş. Derept aceaea se tremease să se prorocească evangheliia derep ce că şi de ei grijiia-se. Aşijderea şi mîngîiu-se cuvinte bărbaţilor şi muierilor, părinţilor şi feciorilor, stăpînilor şi slugilor puse în carte şi de-aciia toate tocmi spre diavolul şi dragii lui. 
{412} Grăi: "Acelora noao vor să fie cu război." Şi ca un dulce-pomăzuitoriu pomăzui cuvinte, de toate împrotiva fireei diavolului. Şi aşa sfîrşi tremeaterea. Cătră efeseani tremeaterea a sfîntului, lu apostol Pavel ... Pavel, un apostol a lu Isus Hristos, pentru voia Domnului, sfinţilor la Efes şi credicioşilor lu Isus Hristos, dulceaţă voao şi pace de la Dumnezeu, Părintele nostru, şi Domn Isus Hristos. Fie lăudat Domnul şi Părintele al nostru, Isus Hristos, cela ce noi au blagoslovit cu toată blagosloveniia Duhului în bunătatea ceriului pren Hristos. Cum Elu ne-au ales pren El, ce feace fundul pămîntului, ca noi să fim sfinţi şi neprepuşi înaintea lui, cu drag. Ce noi ne-au pus învăţători 
{413} cătră El singur pren Isus Hristos, întru El, după buna vrearea voiei Lui în lauda cinstei milostivniciei Lui, şi pentru ce noi ne-au fapt şi ne-au luat în dragul. Ce în El avăm noi slobozie, pren sîngele Lui, însă iertăciunea păcatelor, după bogăţiia milostivniciei Lui. Ce noao tărie au dat, în toată mîndriia şi înţelepciunea, şi noao ne-au lăsat să ştim ascunsul voiei Lui, după ce Lui au plăcut. ... Şi aceaea nainte ne-au adus ca să se prorocească. Şi d-unde vreamea se împlu ca toate rîndurele să se adune în Isus Hristos, amîndoi (î.l.d. amîndoao) ca în ceri şi pre pămînt, pren El singur; pentru cela ce noi încă am venit la moşie, ceia ce dentîi am fost aleşi întru învăţătura ce toate lucrează, după sfeatul voiei Lui, ... 
{414} ca noi ceva să vedem. În lauda sfinţiei Lui - ceia ce întru nădeajde  în Hristos să avăm. Pren ce şi voi aţi auzit acela cuvînt al dereptăţiei, pentru evangheliia, a voastră spăsenie, pren cela ce şi voi aţi crezut, pecetluiţi aţi fost cu Duhul Sfînt ce v-au făgăduit. cela ce iaste zălog moşiei noastre întru a noastră slobozie, că noi ai Lui fum, în lauda cinstei Lui. Derept aceaea şi eu după ce eu am auzit de credinţă întru voi în Domnul Isus şi pentru dragostea voastră la toţi sfinţii, nu încet a mulţemi pentru voi şi cuget voi în ruga mea, ca Domnul nostru, Isus Hristos, Părintele cela cinstitul, Elu vă dea duhul al mîndriei şi al adevărăturei. ... Ca înţelegătura voastră şi să lumineaze ... 
{415} ochii inimiei voastre, ca voi să puteţi cunoaşte carea ce iaste nădeajdea chemăturei voastre. Şi ce iaste bogăţiia a cinstitei muşiia (moşiia) întru ai Lui sfinţi. Şi unde iaste acea preacinstită mare putearea Lui în noi, ce noi creadem; după acela lucru a Lui puteare tare ceia ce El au lucrat în Hristos, unde El den moarte-L deşteptă şi-L puse El în a dereapta în ceri, prespre toate măriile, şi puterile, şi tăriile, şi domniile, şi toate ce se spune cu nume nu numai în ceastă lume, ce şi în ceaea ce va să fie. Şi toate rîndurile au pus supt picioarele Lui şi L-au pus cap prespre toate - care iaste trupul Lui şi simţitura ca cela ce în toate împle. Şi voi, ce eraţi morţi, voi eraţi prespre greşală şi în păcate; întru eale aţi ... 
{416} fost atunce îmblînd, după veacul ceştii lumi şi după Domnul, ce nălţimea domneaşte, însă după duh, cela ce în aceasta vreamea lucrul al Lui - în feciorii ceia necredincioşii. Supt cela ce şi noi toţi necredincioşi şi noi ce îmbletul nostru am avut în rîvnitura trupului nostru, şi făceam voia trupului şi ale cugetelor, şi eram feciori ai mîniei dentru sămînţă, însă ca şi alalţi. ... Iară Domnul cela ce bogat iaste întru milostivnicie, pentru a Lui mare dragoste ceaea ce-au iubit noi, d-unde noi morţi eram în păcate e noi pentru Hristos vii ne-au fapt, că den milostivnicie seţi ispăsiţi. Şi noi cu El am învis şi noi cu El ne-au pus în părăţiia Lui, în Hristos Isus. Ca noao adevărează în venitul 
{417} ceştii vreami, prespre ciudată bogăţiia a Lui milostivnicie în Hristos Isus. Că de milostivnicie voi v-aţi spăsit pren credinţă şi aceaea nu e den darul Domnului. Nu den faptă ca neştine să nu se laude. Că noi sem lucrul Lui, fapţi în Isus Hristos în bune fapte, ce mai denainte au gîndit Dumnezeu, ca într-acealea să îmblăm. ... Derept aceaea, aduceţi-vă aminte că voi oarecînd păgîni în trup, ceia ce piiale-denainte chemaţi eraţi, ce se chema după trup, ce cu mîna se face. Ca voi întru aceaea vreame eraţi fără Hristos, striinaţi de viaţa izraililor şi striinaţi den leagea făgăduitei; nici o nădeajde n-aţi avut şi eraţi fără Dumnezeu în lume. E acmu în Hristos Isus - voi 
{418} oarecînd eraţi departe, acmu fiţi aproape de sîngele lu Hristos. ... Că Elu e pacele noastre, făcut-au den noi unul ş-au frîmt gardul dentru ei. Într-aceaea pren trupul Lui luo vrăjmăşiia, însă leage ce lor era făgăduită, ca El dentru doi El un om nu feace, şi pace feace. Şi împăcă amîndoi întru un trup, lu Dumnezeu, pentru crucea, şi vrăjmăşiia au omorît pren El singur. Ş-au venit a adevăra în evanghelie pace, voao ceia ce voi departe eraţi şi ceia ce aproape era. Că pentru aceaea noi avăm venitul tot întru un Duh la Părintele. Aşijderea amu. Ce acmu nu seţi oaspeţi şi striini, ce seţi pîrgari cu sfinţii şi cu ascultătorii ... 
{419} Domnului, şi zidiţi pre temeiul apostolilor şi al prorocilor: că Isus Hristos iaste piatra den unghiu. Că tot zidul pre aceaea stă şi creaşte ca întru o besearecă sfîntă în Domnul; pre aceaea voi încă să fiţi zidiţi, ca întru o strînsoare Domnului în Duh. ... Derept aceaea eu, Pavel, legatul lu Isus Hristos, pentru voi, păgînii, după aceaea ce-aţi auzit pentru deregătoriia a milei Domnului ce mie pentru voi dată iaste, ce mie-i spusă aceasta ascunsoare pre adevărîtură, ce mainte eu voao scurt scriş. Cîndu o veţi ceti ca să puteţi înţelege al mieu despus, ceaea ce nu se-au fapt, nici se-au spus întru întîia vreamea feciorilor oamenilor, că 
{420} acmu ai adevărat sfinţilor apostoli şi prorocilor pentru Duhul Sfînt: Ca păgînii încă-s moşteani şi îndrăgiţi şi multă mare făgăduită în Hristos pentru evangheliia; că eu o slugă am fost, după darul milei Domnului ce mi-e dată, după marea puteare a Lui. ... Nu tot iuşorul între toţi sfinţii iaste dată această milă întru păgîni, ca să adevăreaze a neştiuta bogăţiia lu Hristos. Şi a lumina toţi, ceaea ce iaste adunătura ascunsei dentru lume, înaintea Domnului ascuns era, ce El toate rîndurele faptu-le-au pren Isus Hristos. Ca acmu să se adevăreaze mai marilor şi domnilor, în ceri şi în nărod, că în multe chipure - mîndriia Domnului, după mai nainte de punerea veacului ce El au ... 
{421} arătat în Hristos Isus, Domnul nostru, pren cela ce avăm noi veselie şi venire în toată nădeajdea pentru credinţă în El. Derept aceaea vă rog ca voi să nu vă se supere pentru trista mea ceaea ce pentru voi paţ, ceaea ce iaste voao cinste. Pentru aceaea plec eu genunchele meale cătră Părintele, al nostru Domn, Isus Hristos, cela ce e derept Părinte, prespre toată ce se cheamă Părinte, în ceri şi în pămînt. Ca El să vă dea bogăţie a Lui slavă, tare să fiţi întru al lui Duh în omul cela ascunsul; în Hristos să lăcuim pren credinţă întru inimile voastre şi pentru dragostea ce e crescută şi întemeiată să fie. Ca voi să puteţi apuca cu toţi sfinţii carea iaste lăţimea, şi lungul, şi adîncul, şi înălţimea. Şi a cunoaşte dragostea 
{422} lu Hristos, toată cunoscuta petreace ca voi să fiţi împluţi cu toată împlutura Domnului. Ce aceluia ce pentru cinstită faptă El poate prespre toate ce rugăm şi înţeleagem după aceaea puteare ce întru noi lucrează. Aceluia cinste întru nărod ce în Isus Hristos iaste în toată vreamea, den vecie în vecie! Amin. Eu îndemn voi, eu, legatul în Domnul, ca să îmblaţi cumu se dostoiaşte chemăturei voastre, în ce voi chemaţi seţi, cu toată smericiunea şi cu blîndeaţe şi cu lungă-răbdare. Şi purtaţi unul alăltuia în dragoste. Şi vă nevoiţi a ţinea împreunarea în Duh pren legătura a pacelor: un trup şi un Duh; cum voi seţi chemaţi a unii nădeajde chemăturei voastre. Un Domn, o credinţă, o botejune şi un Dumnezeu şi Părinte tuturor noao, ... 
{423} cela ce iaste prespre voi toţi şi pren voi toţi şi în voi toţi. Noao tuturor întru noi iaste dată milostivniciia, după măsura a darului lu Hristos .... Derept aceaea grăiaşte el că Elu Se-au suit în nălţime şi prinsura Elu o au prins şi o au purtat ş-au dat oamenilor darure. Iară căce Elu Se-au suit ce iaste? Ce dentru întîi El josu Se-au pogorît, supt fundul pămîntului. Şi acela ce josu Se-au pogorît, El iaste acela ce susu Se-au suit prespre toate ceriurele, ca El toate să le împle. Şi El au fapt unii apostoli, alţii proroci, alţii evanghelisti, alţii păstori şi învăţători. Că sfinţii sînt tremeş la lucrul al deregătoriei, ca trupul lu Hristos să se zidească pînă ... 
{424} ... văm ajunge toţi întru o credinţă şi în cunoscuta Fiiului Domnului, în bărbat de sfîrşit ("desăvîrşit"} ; ca să fie într-aceaea măsură crescută împlearei lu Hristos. ... Ca noi mai mult coconi să nu fim, ce noi să ne mişce şi să nu ne lăsăm să ne clătească pentru tot cuvîntul al învăţăturei, în minciunile oamenilor; ca vin cu meşterşug ca noi să ne prilăstească. Iară noi să fim adevăraţi în dragoste şi a creaşte în toate rîndurele; într-aceaea iaste cap Hristos. Den cela ce tot trupul nostru iaste adunat, şi un nod - scos unul dentru alalt; pentru toată voia, unul alăltuia e ajutoriu, pentru lucrul unui nod în a lui măsură. Şi face de trupul creaşte Lui singur în bine şi acealea toate, în dragoste. Acmu zic eu şi mărturisesc ... 
{425} în Domnul, ca voi mai mult să nu îmblaţi ca alalţi păgîni ce îmblă întru deşartă mintea lor. ... Că înţeleguta lor au întunecat şi sînt striinaţi den viiaţa ce den Domnul iaste, pentru neştiinţa ce iaste întru ei, pentru împietritele inimile lor. Ceia ce sînt necredincioşi înşişi se deaderă în necinste şi îmblară în toată necurăţiile şi cu lăcomiia. Iară voi, n-aţi Hristos voi aşa învăţat, d-unde voi de El aşa-ţi auzit şi în El seţi învăţaţi, cum iaste adevărat în Isus, acmu luaţi de pre voi întru îmbletul dentru întîi, omul cela vechiul, ce pentru rîvnitura a rătăciturei se pierdu. Noiţi-vă voi în duh mintea voastră şi vă îmbrăcaţi în omul cela noul, cela ce Domnul e făcut, în adevărătura dereptăţiei şi a sfinţiei. ... 
{426} Derept aceaea părăsiţi minciunile, grăiţi dereptate tot omul, cineş cu priiatnicul lui, ... că sîntem unul cu alalt nodure. Mîniiaţi-vă, şi să nu greşiţi; soarele să nu apuie în mîniia voastră; nici să daţi loc diiavolului. Cine-au furat, de acmu să nu mai fure, ce maii vîrtos să se muncească să lucreaze bine cu mîinile, ca să aibă să dea celuia ce n-are. Nici un cuvînt putred den gura voastră să nu iasă; ce se dostoiuaşte la bine cătră zidire ce trebuiaşte, ca să se dea bunătate celora ce aud. Şi nu întristaţi Duhul Sfînt a lu Dumnezeu, cu ce voi pecetluiţi seţi în zioa spăseniei. Toată amărăciunea, şi urgiia, şi mîniia, şi strigarea, şi hula să fie departe de voi, şi cu tot băsăul. Fiţi unul cu alalt 
{427} dulci şi inemoşi şi iertaţi unul alăltui, cum voao Dumnezeu au iertat în Hristos. Acmu să fiţi pristănirii Domnului ca feciorii ceia dragii şi îmblaţi în dragoste, cum noi Hristos ne-au îndrăgit şi El însuşi Se-au dat pentru noi ca un poclon şi jărtva lu Dumnezeu, întru o miroseală dulce. Iară curviia şi toată necurăţiia sau lăcomiia - ca de voi să nu fie grăit, cumu se dostoiaşte sfinţilor; spurcăciunea şi cuvinte nebuneşti sau glumele - ceaea ce voao nu se dostoiaşte, ce mai vîrtos mulţimită că aceaea voi să ştiţi: că nici un curvari sau necurat sau lacom, cela ce iaste slugă idolilor, n-au a moşteni întru împărăţiia lu Hristos şi a Domnului. Nimea voi să prilăstească cu cuvinte deşarte, că pentru ... 
{428} aceştea vine mînie Domnului, prespre feciorii ceia necredincioşii. Derept aceaea să nu fiţi voi pristănitori; voi eraţi oarecînd întunecaţi, iară acmu seţi în lumină în Domnul. ... Acmu îmblaţi ca feciorii luminei! Poama duhul iaste bunătate şi dereptate şi în credinţă. Ispitiţi ce iaste drag Domnului. Şi să n-aveţi mestecătură cătră lucru ce nu se dostoiaşte, untunearec, ce mai vîrtos să-i pedepsiţi. Ce pre supt ascuns de ei se face, de aceaea iaste ruşine a spune; acealea toate se vor adevăra, cînd de lumină se vor pedepsi. Că ce se va adevăra, acela e lumină. Pentru aceaea grăiaşte el: "Sculaţi-vă, ceia ce-aţi adurmit şi te scoală den morţi şi tine Hristosu te va lumina". Şi căutaţi acmu cum voi cu cinste îmblaţi, 
{429} nu ca nebunii, ce ca înţelepţii. Voi vă gătiţi în vreame; că zilele reale sînt. Derept aceaea nu fiţi neînţelepţi, ce fiţi înţelepţi, ce iaste voia Domnului. Şi nu vă îmbătaţi de vin, întru el iaste curvie; ce să fiţi plini în Duh. Şi grăiţi unul cu alalt în psalomi şi în cîntări sufleteşti; şi cîntaţi şi jucaţi Domnului, în inimile voastre. ... Şi daţi mulţemită în toată vreamea prespre toate Domnului şi Părintelui în numele Domnului nostru, Isus Hristos. Şi fiţi unul cătră alalt ascultători în frica Domnului. Iară muierile să fie ascultătoare bărbaţilor, ca Domnului. Că bărbatul iaste capul muieriei, cum şi Hristos iaste cap nărodului; şi acesta iaste spăsitoriu trupului. Acmu ... 
{430} cum nărodul iaste lu Hristos ascultătoriu, aşa şi muierile bărbaţilor lor, în toate rîndurile. Şi voi, bărbaţilor, îndrăgiţi ale voastre muieri; cum Hristos au îndrăgit nărodul şi El singur Se-au dat pentru eale. ... Ca El să ne sfinţească şi ne-au curăţit pre apa botejunei, în cuvînt. Ca El însuş să gătească un nărod, ca cinstit să fie, ce să n-aibă vreun semn sau zbîrcitură sau ceva; ce să fie sfîntă şi neprepusă. Aşa şi bărbaţii să-ş îndrăgească ale lor muieri ca îns trupul lui. Cela ce îndrăgeaşte a lui muiare, acela îndrăgeaşte el însuş; că niminea vreodinioara trupul lui - urît, ce elu o hrăneaşte şi o încălzeaşte ea, cum şi Domnul, nărodul. Că noi sem noduri den trupul Lui, şi den carnea Lui, ... 
{431} şi den oasele Lui. Pentru aceaea va lăsa omul tată-său şi mumă-sa şi va pristăni muieriei şi vor fi amîndoi un trup. Şi această ascunsă iaste mare. Eu grăiesc: însă de Hristos, întru nărod. Şi cineş usebi, cineş a lui muiare aşa să o îndrăgească, ca eluş; iară muiarea să teamă de bărbat. Acmu voi, feciori, fiţi ascultători părinţilor voştri în Dumnezeu, că aceaea se dostoiaşte. "Cinsteaşte tată-tău şi mumă-ta", că aceaea iaste întîia porîncă şi aceaea făgăduită; ca ţie bine se-ţi fie şi mult să trăieşti pre pămînt. Şi voi, părinţi, învăţaţi ai voştri feciori nu în mînie, ce-i creşteţi în cinste şi îndemnătura Domnului. Şi voi, slugi, fiţi ascultători stăpînilor voştri, cu frică şi în ... 
{432} tremuri şi în prostiia inimiei voastre, ca lu Hristos; nu numai cu slijbă singură înaintea ochilor, ca oamenilor să le placă, ce ca slugile lu Hristos, ca voi aşa să faceţi voia Domnului den inemă, cu bună-voie. Să vă cugetaţi că Domnului slujiţi, şi nu oamenilor; şi ştiţi cine neştine bine va face, aceaea den Domnul o va lua, fie slugă, fie slobodnic. Şi voi, stăpînilor, aşijderea faceţi cătr-înşii: lăsaţi lauda, să ştiţi ca şi Domnul ce iaste în ceri, că la El nu iaste nici o căutătură. ... De-aciia, ai miei fraţi, fiţi tari în Domnul şi putearea tăriei Lui. Şi vă îmbrăcaţi în platoşele Domnului, ca să puteţi sta împrotiva alergăturei diavolului. Că noi n-avăm cu trup şi cu sînge a birui, 
{433} ce cu domni şi cu putearnici, însă cu Domnul ceştii lumi, ce untunearecul ceştii lumi domneaşte, cu procleţii ceia răi ce sînt supt ceri. Derept aceaea luaţi toate armele Domnului ca să puteţi sta într-acea zi rea şi în toate faptele voastre să puteţi birui. Acmu să staţi şi să vă încingeţi miljoacele voastre cu adevăr, şi să vă îmbrăcaţi cu zaoa dereptăţiei şi să vă încălţaţi cu evangheliia a pacelor, ca voi să fiţi gata prespre alalte toate. Şi apucaţi scutul credinţei, cu cela ce puteţi voi stinge toate săgetele aprinse ale duhului necurat. Şi luaţi coiful a nădeajdei şi spata a Duhului, cela ce iaste cuvîntul Domnului. ... Cu toată ruga şi cu rugăciunile rugaţi-vă în toată vreamea ... 
{434} în Duh; şi întru aceasta staţi, vegheaţi întru toată răbdarea cu rugă în toţi sfinţii. Şi pentru mine, ca mie să se dea cuvînt cu îndrăznire de o faptă a rostului mieu, ca să pociu adevăra ascunsul evangheliei. Că eu sol sînt în verigi de fier, ca eu într-aceaea cu veselie să pociu îmbla şi a grăi cumu se dostoiaşte; ca voi încă să ştiţi cum stă prejur mine. Şi ce eu fac eu voao totu vă se va spune Tihic, fratele mieu cela dragul şi slugă credincioasă în Domnul, cela ce eu am tremes la voi; pentru aceaea voi ca să ştiţi cum stă prejur mine, că el inimile voastre să le îmbuneaze. Pace să fie, fraţilor, şi dragoste cu credinţă de Domnul Părinte şi în Domnul Isus Hristos. 
{435} Mila să fie cu voi, ceia ce-au îndrăgit Domnul nostru, Isus Hristos, întru neputredire. Amin. ... Spunerea ce e cătră filipeani, tremeaterea a sfîntului, lu apostol Pavel Aceasta tremease den Roma, văzu ei împreună şi învăţă vina tremeaterei aceasta: tremeaseră filipeanii, slujiră lu Pavel; şi unii îmbla şi strica auzul coconilor cu vina umbra legiei şi a tăiarei. Şi grăiia că fără de aceastea nu se pot derepta. Ştiu apostolul, scrise filipeanilor şi întîi amu luo aceaea în credinţă şi semnă să pomenească ei. De-aciia spuse c-au fost prins întru Roma şi că unii aceluia grăii fură în legătură, zavisti lui rădicară. După aceaea acelora zise-le să-ş fie 
{436} dragi unul cu alalt; spuse de a Domnului, de iubitura oamenilor, că Domnul acesta om fu derept noi. De-aciia - de tăiare şi de leagea veache luo. Arătă de-aciia că va fi deşartă tăiarea. Luo den eluş poveşti şi grăi; că aceastea toate nu socoti derept a lu Hristos deşertătură. De-aciia şi învăţă într-una tăiarei. Şi vrea aceaea să prilăstească, ocărî-i. Şi zise: "Vrăjmaş aceaea fi-vor lu Hristos". Luară filipeanii derep ce cătr-înşii - împreunare dătătură. Şi zise iară întru năravul acela, sfîrşi tremeaterea. Cătră filipeani tremeaterea a sfîntului, lu apostol Pavel Pavel şi Timotei, slugile lu Isus Hristos, ale tuturor sfinţilor în Isus Hristos, la filipeani, şi cu vlădicii, şi cu diaconii: Mila să fie cu voi 
{437} şi pace den Domnul al nostru Părinte, şi Domnul Isus Hristos. Eu mulţemesc Domnului de cîte ori mi-aduc aminte de voi. Că aceaea ce întru toată vreamea o fac, aceaea rugă - cu veselie, prespre ai voştri toţi în evanghelie, dentru aceaea zi, pînă acmu; ce sînt într-aceaea în bună nădeajde, cela ce întru voi o au început, acel lucru bun, acela bine va purta pînă în zioa lu Isus Hristos. Cum mie se dostoiaşte ca eu într-aceaea de toţi voiţii, pentru ce vă ţii în inema mea, într-această prinsoare a mea; în ceaea ce eu evangheliia am răspuns şi o am adevărat, ca voi toţi cu mine de-aceaea milostivnicie seţi. Că Domnul iaste mărturiia mea, cum eu după voi toţi den toată inema mea - în Hristos. Pentru aceaea rog eu ca a voastră dragoste ... 
{438} în toată vreamea bogată să fie în toată cunoscuta şi în toată adevărîtura. Ca voi să cunoaşteţi ce iaste mai bine, ca voi să fiţi curaţi şi neîmpinşi pînă într-acea zi a lu Hristos, să fiţi împluţi cu poama dereptăţiei, ceaea ce pentru Isus Hristos se-au fapt în voi, cu cinste şi cu lauda Domnului. Nu las voao a şti, fraţi dragi, cum prejur mine stă aceasta; iaste mai mult ca cearerea evangheliei să se împle aşa, ca legătura mea să se adevăreaze în Hristos, în toată casa ceaea ce se judecă; şi lîngă alalţi toţi şi mai mulţi fraţi în Domnul ... nădăjduiescu-mă întru legătura mea, mai mult îndrăznesc fără frică cuvîntul Domnului să-l grăiesc. Iară alţii prorocesc Hristos şi în mînie şi în vrajbă; alţii cu bună voie 
{439} Hristos prorocesc. Unii amu de mînie Hristos spun, şi nu curat; pare-le-se că grije vor aduce legăturei meale, iară ceşte, den dragoste, că ei ştiu pentru răspunsul evangheliei cinea zac. Dară ce e aceaea? Însă în tot chipul sau în vină sau în adevărîtură Hristos să propoveduim iaste; şi de aceasta, că eu mă veselesc şi mă voi şi mai veseli. Că eu ştiu aceaea că-mi ajută la ispăsenie pentru a voastră rugă şi pentru răspunsul Duhului lu Isus Hristos; cum eu adevăr aştept şi am nădeajde. ... Că nici într-un cap nu voi fi dosădit, ce cu toată veseliia, cum au fost în toată vreamea, aşa şi acmu, ca Hristos sus să fie lăudat în trupul mieu, fie pre viaţă, fie pre moarte. Hristos iaste viaţa mea şi moartea iaste dobînda mea, d-unde eu în trup ... 
{440} slujesc; aceaea mi-e poama lucrului. Şi nu ştiu carea-mi voi aleage, că amîndoao zac cu greu pre mine. Ce acmu am rîvnitură a mă despărţi şi lîngă Hristos a fi, ceaea mai mult bine ară fi. Iară acmu iaste nevoie în trup a rămînea pentru voia voastră. Întru o bună nădeajde eu ştiu că eu aştept şi voiu să fiu cu toţi voi ca întru cerşîtură şi în veselie a credinţei, ca lauda voastră să se îmbogăţească în Hristos Isus în mine, pentru venitul miu iară la voi. Că destoiniciia evangheliei lu Hristos vieţi ca cînd voi veni să văz voi, sau rămîneţi afară ca să pociu auzi de voi, ca să staţi întru un Duh şi întru un suflet şi cu noi să staţi adevăraţi în credinţa evangheliei. Şi voi nici întru un chip să vă spăreaţi de cătră pîrîşii voştri, carea iaste  ... 
{441} arătătură lor în piiardere, iară voao - ispăsenie; şi aceaea e den Dumnezeu. Că voao vă e dată pentru voia lu Hristos a face, că nu voi singuri să creadeţi, ce şi pentru El să păţiţi; şi aveţi şi voi aceaea tristă, ceaea ce în mine aţi văzut şi acmu de mine auziţi. Să acmu iaste îndemnătură în Hristos, să iaste nădeajdea dragostei, să iaste adunătura a duhului, să iaste dentru inemă dragoste şi milostivnicie, voi împleţi a mea bucurie, ca voi întru un cuget să fiţi, aceaeaşi dragoste să aveţi, întru un suflet şi întru un cuget să fiţi. Nimică să faceţi pre mînie sau pre învăţătură rea, ce voi să vă căutaţi cu smericiune întru voi şi unul cu alalt, să nu seţi mai mare decît el însuş; şi neştine nu caute ce e al lui, ce să caute ce iaste alăltui. ... 
{442} Tot omul să fie în sinea lui cum era şi Isus Hristos, cela ce era în chipul dumnezeiesc noao ţinea ca o pradă, ca Dumnezeu să fie protivnic. Elu se smeri singur şi luo chipul unii slugi şi se feace protivnic, ca alalţi oameni. Smeri-Se şi se află ca un om şi se feace El mic şi fu ascultătoriu pînă în moarte, cu moartea cruciei. Derept aceaea Dumnezeu L-au preamărit şi I-au dat Lui nume, cela ce iaste prespre toate numele. Ca într-acela nume a lu Isus el să se pleace toate genuchele ce-s în ceri şi pre pămînt şi supt pămînt. Şi toate limbile El să-L adevăreaze, că Isus Hristos iaste Domnul, în cinstea Domnului şi a Părintelui. ... Aşa, ai miei dragi, cum în toată vreamea aţi fost ascultători, noi numai întru ... 
{443} venitul mieu, ce mai mult în învăţătura mea şi feriţi, ca voi să fiţi ispăsiţi cu frică şi cu cutremur. Că Domnul iaste cela ce în voi lucrează amîndoao: voia şi fapta, după ce a lui voie. Şi faceţi în toate fără mărmîntă şi fără necredinţă; ca să fiţi curaţi şi întregi, feciori lu Dumnezeu neprepuşi în mijloc de cea rudă dîrză şi întoarsă, întru ei să vă luminaţi ca o lumină întru lume. Cuvîntul cela al vieţiei să-l ţineţi întru laudă mie în zioa lu Hristos; ... că în deşert n-am alergat, nici în deşert am muncit, să eu aş fi poclonit prespre acela poclon fără slujba Domnului a voastră credinţă. Eu mă veselesc şi iară mă veselesc cu voi toţi, aşijderea şi voi să vă veseliţi şi iară ... 
{444} cu mine să vă veseliţi. Iară eu am nădeajde în Domnul Isus, că eu Timotei curîndu-l voi trimite la voi, ca eu încă să mă veselesc, ca să ştiu cum stă prejupt mine. Că eu n-am nici unul cela ce iaste în cugetul mieu, ce aşa cu inimă pentru voi grijaşte. Că ei caută ce e al lor, nu ce iaste al lui Isus Hristos. Ce voi ştiţi că el iaste adevărat, ca un cocon al părintelui el cu mine au slujit evangheliia. Acela am eu nădeajde că-l voiu tremeate într-acela ceas eu am aflat cum prejupt mine stă.  ... Iară eu am nădeajde în Domnul, că eu însumi curînd voi veni, că eu am cu nevoie căutat acel frate, Epafrodit, la voi a-l tremeate; şi acela al mieu ajutoriu şi al vostru apostol ce în nevoia mea slugă mi-au fost. 
{445} D-unde el după voi au pohtit şi era foarte trist, ce voi aţi auzit că el bolnav au fost. Şi el era bolnav pînă la moarte, iară Domnulu se-au milostivnicit nu numai spre el, ce şi pre mine, ca eu o tristă să nu port prespre alaltă. Iară eu pentru aceaea curîndu l-am trimes, ca voi să-l vedeţi şi iară să vă veseliţi şi eu încă ca tristă puţină să aibă. Acmu luaţi la voi în Domnul cu toată veseliia şi aceia-i aveţi în cinste, pentru voia şi lucrul lu Hristos, că moarte aşa se-au apropiat, că viaţa lui iuşoru o căuta, ca mie să-mi slujască în locul vostru. ... De-aciia, fraţi dragi, veseliţi-vă în Domnul, ca eu în toată vreamea scriu, mie nu se supără, şi pentru aceaea vă faceţi ştiutori. Căutaţi pre ... 
{446} cîini, căutaţi pre lucrătorii cii răii! Căutaţi pre tăietură, că noi sem tăietura; ce noi în Duhul Domnului slujim; şi ne lăudăm noi în Isus Hristos şi noi nu ne lăsăm pre trup. Şi eu cum încă am de eu să mă nădăiesc trupului? Cum altului se pare să elu se poate lăuda trupului, eu mai mult! Că eu na opta zi m-au tăiat omul den nărodul izraililor, den ruda lu Veniamin, ovrei dentru ovreai şi după un farisei şi după aceaea un gonitoriu al nărodului. După dereptate în leage fost-am nevinovat; iară ce era dobînda mea, aceaea pentru voia lu Hristos în pagubă o am ţinut. Că aceaea toată o ţinea pagubă, cătră precinstita cunoscuta lu Hristos Isus, Domnului mieu. Derept aceaea că acealea toate le-am socotit pagubă şi mie o ţii ca un gunoi să fie, ca Hristos să-L ... 
{447} dobîndesc. ... Pentru El să mă aflu, ca eu să n-aib dereptatea mea ce - dentru leage, ce pentru credinţa ce vine întru Hristos, ce e de la Dumnezeu dereptate; spre credinţă a cunoaşte El şi putearea învierei Lui şi împreunarea munciei Lui, că eu moartea Lui să-m seameni, ca eu încă învierea Lui den moarte să pociu veni. Nu căce eu acmu am apucat sau să fiu adevărat, ce eu alerg dup-Însul, să eu încă să o poci apuca, după aceaea de Hristos apucat sînt. Ai miei fraţi, că eu încă nu mă socotesc nemica ca eu să o fiu apucat; iară una zic eu, că uit ce îndărăt iaste; ce eu mă tinz, ca ceaea ce departe iaste şi eu gonesc după semnul ce e pus, după darul cela ce ţine chemătura ceriului Domnului în Isus Hristos.  
{448} Dară cum va fi a noastră adevărîtură, aşa noi să fim întru o credinţă şi voi ceva aveţi să ţineţi, voi lăsaţi Domnului adevărîtura: aşa departe ca şi noi o leage aceaea ce noi am venit şi îmblat, aşa să fim noi în minte. Ascultaţi mie, fraţi dragi, să căutaţi pre aceia ce aşa îmblă cum voi aveţi întru o pildă. Că mulţi îmblă, de ceia ce eu de multe ori am spus voao, iară acmu spui voao cu plîns: vrăjmaşe-i ie crucei lu Hristos. Cela - sfîrşenie, piiardere acelora Dumnezeu pîntece iaste; şi cinstea lor, în ruşine, ceia ce pre pămînt aşa sîntem în mintea lor. ... A noastră amu viaţă la ceri iaste: de acmu noi văm aştepta Domnul Isus Hristos al Domnului, ce va închipui trupul smereniei noastre, fi-va Lui într-acela chip trupul 
{449} slaveei Lui, d-unde El poate să puie supt El toate. Aşijderea, fraţii miei ceaia dragii, cugetători buni, a mea veselie şi a mea stemă atastă (?) în Domnul, dragilor. Ce eu Evod îndemn şi Sintihia îndemn într-acela cuget în Domnul. Şi eu rog tine, al mieu soţ credincios, stăi lîngă ei, ca ceia ce cu mine spre evanghelie cu mine se-au chinuit şi cu Climen şi cu alalţi ai miei ajutători, ce acelora numele - întru cartea vieţiei. ... Veseliţi-vă voi în Domnul în toată vreamea. Şi iară zic: Veseliţi-vă! Şi blîndeaţele voastre să fie înţelegute tuturor oamenilor, că Domnul iaste aproape. Nu grijiţi nemica, ce în toate rîndurele ... 
{450} să rugaţi în rugă. Şi să fim cu mulţemită, poclonul vostru să se arate înaintea Domnului. Şi pacele Domnului, ceaea ce mai sus iaste de toată minte, să păzească inimile voastre şi mintea voastră, în Hristos Isus. De-aciia, fraţi dragi, cîtă adeverită iaste, ce e cinste, ce e derept, ce e curăţie, ce e dragoste, ce e dulce laudă e să cineva cu lucru bun, să e laudă, aceaea cugetaţi. Ceaea ce voi aţi învăţat şi o aţi luat, ş-aţi auzit, ş-aţi văzut întru mine, aceea faceţi: deaci va fi Domnul pacelor cu voi. ... Cu susu m-am veselit în Domnul foarte, ca voi iară să fiţi veghetori în mine, ca grijiţi cum în ... 
{451} toată vreamea aţi grijit; ce vreamea nu o au putut răbda. Nu grăiesc aceaea pentru flămînziia voastră, că eu am învăţat lîngă ceia ce eu sînt mie destul să fie. Pociu fi jos, pociu fi şi sus; eu acmu sînt în toate rîndurele şi la toate căutăturile, şi sătul şi flămînd şi avea mult, şi apoi foamea păţii. Şi eu pociu toate, pentru cela ce mine m-au făcut putearnic Hristos. Că voi bine-aţi făcut ca voi a mea tristă o aţi luat. Iară voi, filipeani, ştiţi că den ceputa evangheliei, cînd eu mă duş den Machedoniia, nici un nărod fu cu mine împărţit - după seamă ce se rădică şi o luom - numai noi singuri. Ca den Solun tremeaset voi la 
{452} mine într-a mea nevoie odinioară şi de doao ori; nu că caut eu dar să-mi tremeateţ, ce eu caut poama că să se înmulţească întru cuvintele voastre. Că eu am toate şi am pre mult; eu sînt împlut, d-unde eu luai pren Epafrodit, ce de la voi vine o miroseală dulce şi un poclon ce Domnului drag fu. Iară al mieu Dumnezeu să împle toată trebuinţa voastră, pre bogăţie a lui puteare în Hristos Isus. E Domnului şi Părintele nostru fie-i cinste den vecii în vecie! Amin. Şi vă închinaţi tuturor sfinţi în Hristos Isus. Şi vă se închină fraţii ce lîngă mine sînt. Şi vă se închină toţi sfinţii ceia ce sînt în casa împăratului. Dulceaţa Domnului nostru - cu voi cu toţi! Amin. Aceasta tremeasă e den Roma, nu ... 
{453} văzuse amu aceaea, auzise d-inşii. Vina tremeaterei - aceasta: colosiianii vrea unii să-i prilăstească cu mîndriia elinilor, după ce crezuse întru Hristos. Şi de legile bucatelor şi de tăiarea aceasta ştiu apostolul. Scrise carte ca de învăţătura acelora aceasta întîi amu mulţimi lu Dumnezeu. Semnă dentru untunearec acelora, să treacem întru lumină adeverită; că în Hristos că crezură. Chipul iaste a lu Dumnezeu şi cuvînt şi în toate fură. Că I se cade lui Domn să fie, să fie Lui întîi făcători şi întîiul den moarte, ca amîndoao să împreuneaze şi să facă vii toţi, zise acelora să lăcuiască în credinţă. Semnă că însuş Pavel slujitoriu iaste evangheliei, de ce-au învăţat deciia de leage şi întru de bucate, 
{454} se de-aciia că deşartă va fi veachea şi tăiarea. Sfîntu ie acelora să nu se prilăstească de ceia ce vor să-i înşale şi să-i prilăstească aceaea ce vrea. Şi de-aceia învăţă şi cinea părinţilor şi feciorilor, bărbaţilor şi muierilor, slugilor şi domnilor. Şi alta ce e cătră nărav spuse. Învăţă ce e cătră Părintele dusul Hristos va fi, nu de îngeri, că acelea părea. Sfîrşi tremeaterea şi porînci acelora, de cînd va fi cetită cartea, să facă ca şi în Laodichiei nărodului să o cetească şi de Laodichiia întru ei să fie cetită. Cătră colasiiani tremeatere a sfîntului lu apostol Pavel Pavel, apostol a lu Isus Hristos, pentru voia Domnului, şi fratele Timotei, şi sfinţilor, la colasiiani şi credincioşilor fraţi, mila - cu voi şi pacele, de al nostru Domn 
{455} Părinte şi Domnul Isus Hristos. Că noi mulţemim Domnului, al Părintelui al nostru Domn, Isus Hristos. Şi rugăm în toată vreamea pentru voi. După aceaea, ce noi am auzit de a voastră credinţă în Isus Hristos şi dragoste cătră toţi sfinţii, pentru voia nădeajdei voastre, ceaea ce zace în ceri, ceaea ce voi întru întîi aţi auzit pentru cuvîntul dereptăţiei evangheliei, ce la voi au venit; cum şi în toată lumea şi se-au mulţit întru voi, ... dentru aceaea zi ce voi aţi auzit ş-aţi înţeles mila Domnului în dereptate. ... Cum voi aţi învăţat de la Epafrodit, dragul sluga noastră, cela ce iaste o slugă credincioasă a lu Hristos, pentru voi; cela ce noao ne-au deşchis a voastră dragoste în Duh. Derept aceaea şi noi, 
{456} dentru aceaea zi d-unde noi am auzit, noi acmu nu părăsim pentru voi să rugăm ca voi să vă împleţi cu înţelegut a lui voie în toate mîndriile şi înţelepciunile. Ca voi să îmblaţi în cinstea Domnului în toată plăcearea, rod aducînd în toate lucrurele bune. Şi creaşteţi întru înţelegătura Domnului. Şi să fiţi întăriţi cu toată putearea, după a lui cinstită puteare, în toată răbduriia în lungă-răbdare cu veselie.  ... Şi acmu mulţemiţi Domnului şi Părinte, cela ce vreadnici ne-au făcut la ceaea moşie a sfinţilor întru lumină, cela ce noi ne-au scumpărat den măriia untunearecului şi noi ne-au pus în părăţiia a drag Fiiului lui, în cela ce avăm noi slobozie, ... 
{457} pren sîngele Lui, şi iertăciunea păcatelor; cela ce iaste în chipul nevăzutului Domn, dentîiul născut înaintea tuturor. Că pentru el toate-s făcute, ce în ceri şi pre pămînt iaste, ce e văzut şi ce e nevăzut, să-s scaunele, să-s domniile, să-s începăturile, să-s puterile: acealea toate sînt prentru El; El iaste prespre toate şi acealea toate se adevărează în El. Şi El iaste capul trupului, însă al nărodului cela ce e început şi întîiul născut den moarte, ca El în toate rîndurele să aibă puteare întîi.  ... Că ceasta au fost plăcearea Lui, ca în toată simţitura să lăcuim şi toate să se împace întru El singur, s-ară fi pre pămînt sau în ceri, cu ce El pace face pentru sîngele în a Lui cruce, pentru El singur. ... 
{458} Ceia ce eraţi rătăciţi, striini şi oaspeţi eraţi, pentru a voastră minte în lucrul cela răul. Iară acmu voi v-au tocmit cu al Lui trup al cărniei, pren moarte, ca El să puie sfinţi şi nepedepsiţi şi fără vină înaintea Lui singur; de unde veţi rămînea în credinţă şi întemeiaţi şi tari şi nemişcaţi pentru nădeajdea a evangheliei, ceaea ce voi aţi auzit: ceaea ce se-au prorocit prespre toţi oamenii ceia pre supt ceri sînt; cum eu, Pavel, a Lui slugă am fost. ... Acmu eu mă veselesc în chinul mieu ce pentru voi am păţit; ce eu muncesc în trupul mieu şi încă paţ tristă în Hristos pentru al Lui trup, cela ce iaste nărodul. Cela ce eu o slugă am fost, după prorocitura Domnului ce mi-e dată întru voi, ca eu cuvîntul 
{459} Domnului bogat să-l prorocesc, însă întîi pren taină, ce ascunsă au fost; ce den lume au fost şi dentr-aceaea vreame acmu adevărat iaste sfinţilor Lui; celora ce El au vrut El să adevăreaze; cela ce iaste bogăţie cinstită acestui ascuns întru păgîni, cela ce iaste Hristos în voi, cela ce iaste nădeajdea a cinstei. Că noi adevărăm şi îndemnăm toţi oamenii şi învăţăm toţi oamenii cu toată înţelepţiia ca noi să punem tot omul sfîrşit în Hristos Isus; d-unde eu lucrez şi mă nevoiesc după lucrul lui, în lucrul ce lucrează întru mine cu puteare. ... Iară eu vă las a şti cîtă nevoinţă am pentru voi şi carei sînt în Laodichii şi cîţi n-au văzut faţa mea după trup. Ca să se mîngîie inimile lor şi într-una să se ţie în dragoste, 
{460} în toată bogăţiia, ca ştiuta înţelegăturei ca a cunoaşte aceaea ascunsă Domnului Părinte şi Hristos: în cela ce-s ascunse toate comorăle ale mîndriei şi ale cunoscutei. Eu grăiesc derept aceaea ca niminea să vă înşale cu cuvinte cu pîră: să eu cu trup acolo sînt, iară eu duh sînt lîngă voi şi eu mă veselesc, că eu văz a voastră tocmeală şi a voastră tare credinţă în Hristos. Cum noi am luat acela Isus Hristos Domn. Voi îmblaţi în El, fiţi rădăcinăţi şi zidiţi în El. Şi fiţi tari în credinţă, cum voi învăţaţi seţi; şi fiţi într-aceaea mulţemită. ... Căutaţi ca niminea să vă prade pentru filosofie şi iuşooră înşelăciune după faptele oamenilor şi după făcutele lumiei, şi nu după Hristos. Că întru El lăcuiaşte toată simţitura 
{461} a dumnezeiei trupului. Şi voi sînteţi adevăraţi întru El, cela ce e capul tuturor domnilor şi a mai marilor, în ceaea ce voi încă seţi tăiaţi cu aceaea tăietură fără sfîrşenie întru dezbrăcarea trupului păcătos în carne; însă cu aceaea tăietură a lu Hristos, într-aceaea ce cu mine aţi fost îngrupaţi pren botejune, în ceaea ce voi înc-aţi înviat pentru aceaea credinţă ce Domnul lucrează, cela ce se-au deşteptat den moarte; şi El pre voi cu El iară v-au înviat. ... De unde voi morţi eraţi în păcate şi în piialea de înainte a trupului vostru şi ne-au făcut vii cu-nusul şi ne-au iertat toate păcatele; şi scriptura mîniei ce era cătră noi; ce pentru faptele ce feaceră, ce era cătră noi şi dentru mijlocu le-au luat şi întru 
{462} cruce L-au răstignit. Dezbrăcă-i domnii şi putearnicii, oblici-i adevărat şi o veselie dentru ei făcută pren El singur. Să nu-ş facă o minte adevărată prespre bucate şi prespre beare, sau prespre sărbători, sau prespre lună noao, sau prespre sîmbătă; ce sînt ca o umbră trecute ceia ce era să fie, ce trupul iaste Hristos. Nimea pre voi să nu grijască cu voie întru smericiune şi în slujbă îngerească, ceia ce nici una n-au văzut; în deşertu se-au întărîtat den mintea a tot trupul. Şi nu ţine capetele, dentr-însul toate trupurele duhure şi chegături dă-le şi le ia crescut cu creaşterea lu Dumnezeu. Că voi aţi murit cu Hristos în leagea ceştii lumi, dară căce vă lăsaţi întru lume, ca voi că vieţi în ceastă lume, ceia ce zic: ... Nu nemica să ... 
{463} pipăieşti şi să nu guşti, nici să te atingi! Cealea ce toate sînt întru putredire întru gustări, pre zisa şi pre învăţăturile omeneşti, ce sînt? Cuvinte amu au preamîndre, pre aceaea aleasă în Duhul şi în slujbă şi în smericiune şi unde trupul nu-l cruţă; şi trupului nu cinste fac la saţiul trupului. E să amu v-aţi sculat cu Hristos, voi căutaţi ce sus iaste, unde iaste Hristos de şade de-a dereapta lu Dumnezeu. Să cugetaţi după ceaea ce sus iaste, să nu cugetaţi ceaea ce pre pămînt iaste; că voi aţi murit şi viaţa voastră ascunsă iaste în Hristos, în Dumnezeu. ... Cînd Hristos, viaţa voastră va adevăra, atunce şi voi cu el veţi fi în cinste. Acmu omorîţi nodurile voastre cealea ce pre pămînt sînt: curviia, necurăţiia, pohtitura, rîvnitura ceaea reaoa, curviia şi lăcomiia, care iaste slujba idolilor. 
{464} Pentru aceaea vine mîniia Domnului prespre feciorii ceia necredincioşii; cum şi voi într-acealea aţi îmblat pînă eraţi vii. Acmu părăsiţi de pre voi mîniia, şi pizma, şi băsăul, şi ruşinea, şi cuvintele cealea spurcatele den gura voastră. Şi nu vă minţireţi unul cu alalt; dezbrăcaţi-vă de omul cela bătrînul de lucrurile lui. Şi vă îmbrăcaţi în cela noul, cela ce voi va noi întru cunoscuta, pre chipul ce v-au făcut el. Unde nu-s greci, nici ovrei, tăietură, şi piialea de înainte şi netăiarea, varvarii, schit, sluga, slobodnicul, ce toate sînt în Hristos, acmu îmbrăcaţi amu ca aleşii lu Dumnezeu, sfinţi dragi, cu inemă milostivnică, dulceaţă, smericiune, blîndeaţe şi lungă-răbdare! Priimiţi-vă unul cu alalt şi iertaţi unul alăltui; e să neştine are pîră unul cătră alalt, cum Hristos voao 
{465} au iertat, aşa şi voi. Prespre alalte toate îmbrăcaţi-vă în dragoste, ceaea ce iaste legătura împlearei. Şi pacele Domnului să se împarţă întru inimile voastre, în ceaea ce voi seţi chemaţi întru trup; şi fiţi mulţemitori. Şi cuvîntul lu Dumnezeu să se sălăşuiască întru voi bogat; întru toată mîndriia învăţaţi şi îndemnaţi voi singuri cu psalomi şi cu cîntece dumnezeieşti şi cîntaţi Domnului întru inimile voastre. Şi tot ce faceţi - în numele Domnului, lu Isus Hristos. Şi mulţemiţi Domnului şi Părintelui, pren El. Voi, muierile, să fiţi ascultătoare bărbaţilor în Domnul, cumu se dostoiaşte. Şi voi, bărbaţilor, îndrăgiţi-vă muierile, nu fiţi mînioşi cătră eale. Voi, feciorilor, fiţi ascultători în toate rîndurele, că aceaea place Domnului. Şi voi, părinţilor, nu mîniiaţi coconii voştri, ca ei să nu se spare. Şi voi, slugilor, fiţi ... 
{466} ascultători în toate rîndurele stăpînilor voştri: nu cu slujbă înaintea ochilor sau oamenilor ca să le placă, ce cu prostiia inimiei şi cu frica Domnului. Şi tot ce faceţi - cu toată inima, ca Domnului, nu oamenilor. Ce să ştiţi că de la Domnul veţi lua plată a morţiei; că voi slujiţi Domnului, lu Hristos. Iară cela ce face nedereptate, acela va lua simbriia ceaea nedereapta; că nu caută Domnului, ce trupului. Voi, stăpînilor, ce iaste derept şi tocma plătiţi slugiloru-vă, ca să ştiţi că aveţi Domn în ceri. ... Ţineţi-vă în rugă într-acealea cu mulţemită; rugaţi-vă împreună derept noi, ca noao Domnul uşa - a Lui cuvînt - să ne deschiză, a grăi mîlcomitele lu Hristos; pentru aceaea şi eu sînt legat, ca eu acealea să le adevărez, cum mie mi se cade a grăi. Întru înţelepciune îmblaţi ceia ce sînt afară şi vă gătiţi în vreame. 
{467} Cuvîntul vostru să fie în toată vreamea cu dulceaţă şi cu sare sărat, ca să ştiţi cumu se cade voao a răspunde unul alăltui. Cum stă prejur mine, aceaea toată vă se va spune voao Tihic, al mieu frate şi credincios slugă şi cu mine frate credincios în Domnul. Pentru aceaea la voi l-am tremes, ca eu să ştiu cumu se ţine cu voi, ca el inimile voastre să le îndeamne; cu Onisim, credincios şi frate drag, cela ce dentru voi iaste; şi tot, cumu se dostoiaşte, aceaea vor adevăra voao. ... Şi vă se închină Aristarh, cu mine prins, şi Marco, nepotul Varnavei, ce derept el întru voi aţi luat învăţătură: d-unde el la voi va veni, priimiţi pre el. Şi Isus, cela ce-l cheamă Iust, - ceia ce den tăiare sînt, că aceia sînt singuri ajutori în părăţiia Domnului, ceia ce mi-au fost nădeajdea. Închinaţi ... 
{468} lu Epafras, cela ce dentru voi iaste slugă lu Hristos, pururea se-au nevoit de voi întru rugă, ca voi să staţi de sfîrşit şi împluţi întru toată voia lu Dumnezeu. Mărturisesc amu el, că el multu se-au nevoit pentru voi şi carei au fost în Laodichiia şi în Ierapol. ... Închină-vă-se Luca, vraci, al mieu drag, şi Dimas. Închivaţi-vă carei sînt în Laodichiia fraţii Nimfana şi nărodului în casa lui. Şi deaca se va ceti la voi aceaea carte, voi o tremeateţi şi în Laodichiia să se cetească; şi aceaea ce e scrisă în Laodichiia ca şi voi să o cetiţi. Şi spuneţi lu Arhip: Caută pre aceaea învăţătură, ceaea ce-ai luat în Domnul, aceaea să o sfîrşeşti. ... Şi a mea închinăciune, cu mîna lu Pavel. Aduceţi-vă aminte de a mea legătură, dulceaţa să fie cu voi! Amin. ... Spunerea ce e cătră soluneani, întîia tremeatere a sfîntului, lu apostolul 
{469} Pavel. Aceasta tremease-se den Atina, văzu întîi aceaea şi învăţă şi îmblă într-înşii. Vina tremeaterei aceştiia: apostulul multă tristă păţi întru Ber şi întru filipeanii Machedoniei şi în Corint. Ştiu cîte-au păţit şi întru Solun. Temea-se să nu cumva auză soluneanii ce-au păţit întru ceaste cetăţi ce se zic înainte, ispitiţi să fie de ispititoriul şi să se înşale. Ştiu că de ceia ce-au murit trişti fură. Tremease Timotei cătr-înşii cu cartea aceasta. Şi întîi amu întări-i întru credinţă, ca să nu se clătească derept scîrba şi nimica de acei stranici să se teamă de Iudeie, ce şi Domnul uciseră. Creştinilor amu mîngîiare, ce să nu se întristeaze întru viaţa aceasta grăi-le, mult mîngîie ei, aşa cum au luat de la el să îmble, scrise şi de ceia ce-au murit. 
{470} Mîngîie ei şi-i învăţă nu greu să aibă. Nu amu fi-va moartea pagubă, ce cale de înviere. Aşijderea de aii aceia învăţă ca fără veaste zioa să ştiţi pururea gata să fiţi şi nimica să socotească; făgăduită de el fi-va. Amu zice venitul aşa ca ceia ce-au murit şi ne văm afla în zioa aceaea; nu vor ajunge de ceia ce se-au sculat den moarte. Împreună amu fi-vor a toţi, schimbare învăţă. Cătr-înşii zise-le acelora să se întărească întru nărav şi să se bucure nădeajdei, şi rugăciuni să facă, şi să mulţemească aceia pururea lu Dumnezeu. Jură acelora să cetească cartea aceasta întru toţi fraţi; aşa sfîrşi tremeaterea. Cătră soluneani întîia tremeatere a sfîntului, lu apostol Pavel Pavel şi Siluam şi Timotei, nărodului la soluneani Domnului Părinte şi Domnului Isus Hristos: Mila cu voi şi pacele şi pace ... 
{471} de la Dumnezeu Părintele nostru şi Domnul Isus Hristos. Că noi mulţemim Domnului pururea de toţi voi; aducemu-vă aminte voao să faceţi întru ruga voastră şi nesfîrşit să vă aduceţi aminte de al nostru lucru de credinţă şi lucru cu dragoste şi întru a voastră răbdare în nădeajde, ceaea ce iaste în Domnul nostru, lu Isus Hristos, înainte lu Dumnezeu şi Părintelui nostru. Ştiţi, fraţi dragi, de Dumnezeu îndrăgiţi, noi ştim cum seţi aleş. Că evangheliia noastră n-au fost cu cuvîntul numai, ce cu tărie şi cu Duhul Sfînt şi cu multă adevărîtură; cum voi ştiţi cum noi am fost întru voi pentru a voastră voie. ... Şi voi aţi fost pristănitorii noştri şi Domnului. Şi aţi luat acela cuvînt întru multă tristă, cu bucurie în Duhul Sfînt, ca să fie voao chip tuturora ceia ce-au ... 
{472} crezut den Machedoniia şi den Ahaia: den voi amu împărţi-se cuvîntul Domnului, nu numai în Machedoniia şi în Ahaiia, ce în toate locurele credinţa voastră ce cătră Dumnezeu ieşi, că nu trebuiaşte noao a grăi ceva. Aceea amu vor spune cum întru venit avem cătră voi şi cumu v-aţi întors cătră Dumnezeu den idoli, a sluji Domnului cela viul şi adeveritul. Ca să aşteptaţi Fiiul Lui den ceri, cela ce-au învis den moarte, Isus, ne-au izbăvit noi de mînie ce va să vie. ... Înşivă amu, fraţi dragi, ştiţi venitul nostru ce e cătră voi, că n-au fost în deşert. Ce cum noi păţiiam cu dosadă, cum ştiţi, la filipeani, după aceaea noi eram veaseli în Domnul nostru; grăit-am cătră voi evangheliia lu Dumnezeu, cu multă nevoinţă. Că a noastră mîngîiare n-au fost rătăcită, 
{473} nici den necurăţie, nici cu înşelăciune. Ce ca ispitiţi fim de la Dumnezeu, credincioşi a fi să luom evangheliia, aşa grăim; nu ca să plăcem oamenilor, ce Domnului, cela ce inimile noastre ştie. Că noi nu cu cuvinte înşelătoare să fim îmblaţi, cum voi ştiţi; nu după lăcomie am îmblat, Domnulu e mărturie. Nici am căutat den oameni cinste, nici de voi, nici de alţii, voao încă v-ară fi greu, ca apostolilor lu Hristos; ce-am fost blînzi în mijloc de voi, ca o doică ce-ş păzeaşte feciorii. Aşa-m avut noi pohtitură la voi să dăm voao nu numai a evangheliei Domnului, ce şi ale noastre suflete, ce pentru ce noi voi am îndrăgit. ... Aduceţi-vă aminte, fraţi dragi, de lucrul nostru şi nevoinţa: zioa amu şi noaptea lucram, ca noi ... 
{474} neminea den voi să îngreoiem; ce prorocim voao evangheliia Domnului. Voi seţi mărturiia şi Dumnezeu, cum sfinţi şi derepţi şi neprepuş noi lîngă voi, ca ceia ce eraţi credincioş s-aţ fost. Cum voi ştiţi, ca unul cineş de voi, ca un părinte fecioriloru-şi roagă-se voao şi-i îndeamnă şi-i nădăjduiaşte şi le mărturiseaşte, ca voi să îmblaţi în destoiniciia înaintea (în noi ne-au) Domnului. Derept aceaea şi noi mulţemim Domnului nesfîrşit, cela ce voi au chemat la împărăţie şi la a Lui cinste. Derept aceaea şi noi fără sfîrşit să mulţemim Domnului, ce voi aţi luat de la noi cuvîntul prorociei Domnului; voi o aţi luat nu ca cuvinte omeneşti, ce cum iaste adevărat cuvîntul Domnului, cela ce lucrează întru voi, ceia ce creadeţi. Voi amu seţi ... 
{475} pristănitori, fraţi dragi, nărodul Domnului în iudei, în Isus Hristos  ...; ca voi aceaea încă o aţi păţit de rudele voastre, ca ceia, dentru ovreai. Că aceia Domnul Isus au omorît şi ai lui proroci şi noi au gonit; acealea nu plac Domnului şi de cătră toţi oamenii şi ne apără a spune păgînilor, ca să-i spăsească, ca păcatele lor să se împle în toată vreamea. Că mîniia Domnului au ajuns pre ei pînă în sfîrşit. Iară noi, fraţi dragi, cum noi întru o vreame prădaţi-am fost, după căutătură, nu după inemă, noi pentru aceaea am stăjit al vostru obraz a-l vedea, cu multă pestitură. Pentru aceaea am vrut la voi să venim, - iară eu, Pavel, de doao ori -, că satana m-au apărat. Însă cine e a noastră nădeajde sau bucurie sau stemă a laudei, de nu şi seţi voi, înaintea Domnului nostru, lu Isus Hristos, întru 
{476} al Lui venit? ... Voi seţi cinstea şi veseliia noastră. Derept aceaea n-am vrut noi să răbdăm; că noi am lăsat să ne placă, ca noi la Atina singuri fum lăsaţi. Şi noi Timotei am tremes, al nostru frate şi sluga Domnului şi al nostru ajutătoriu în evangheliia lu Hristos, voi să vă întărească şi să vă îndemne întru a voastră credinţă. Ca niminea să fugă dentr-aceasta tristă, că voi înşivă ştiţi că într-aceaea sem noi puşi. Cînd noi lîngă voi eram, noi voao spuneam mai denainte că noi opt să avem tristă, cum şi fost şi voi ştiţi. Derept aceaea nu mai pociu răbda; tremes-am să înţeleg credinţa voastră, ca nu carea cumva să fiţi ispitiţi de ispititoriul ca lucrul nostru să ... 
{477} fie deşert. Iară acmu să Timotei la noi au venit de la voi, el noao au adevărat a noastră credinţă şi dragoste; şi elu-ş aduce aminte în toată vreamea cu bune, jeluiaşte pre noi să vază, ca şi noi pre voi. Noi sem, fraţi dragi, cu nădeajde faptă la voi în toată trista şi nevoia, pentru a voastră credinţă. Că acmu sem noi învişi, d-unde staţi voi în Domnul. ... Cu ce amu mulţemită putem de voi da Domnului, spre aceasta veselie ce ne bucurăm derept voi înaintea Domnului nostru? Noi rugăm foarte tare şi zioa şi noaptea ca noi să vedem faţa voastră şi să sfîrşim ce vă lipseaşte în credinţa voastră. Însuş Dumnezeu al nostru Părinte şi Domnul nostru Isus Hristos să isprăvească calea noastră cătră voi. ... 
{478} E voi vă înmulţească Domnul şi să se înmulţească cu dragoste unul cătră alalt şi cătră toţi, ca şi noi cătră voi. Întăriţi inimile voastre neprepuse întru sfinţie înaintea lu Dumnezeu, Părintele nostru, întru venitul Domnului nostru, lu Isus Hristos, cu toţi sfinţii Lui. ... De-aciia amu, fraţi dragi, noi îndemnăm voi şi rugăm în Domnul Isus, cum aţi luat dentru noi cumu se cade voao a îmbla şi a ogodi lu Dumnezeu, ca să fiţi în toată vreamea bucuroşi. Că voi ştiţi care învăţătură noi voao am dat pentru Domnul Isus. Că aceasta iaste voia Domnului, sfinţiia voastră: să vă feriţi de curvie. Şi să ştiţi cineş dentru voi al lui să-l ţie întru sfinţie şi în cinste. Nu în pohtitură 
{479} fără cinste, ca şi păgînii, ce de Dumnezeu nu ştiu. Şi niminea să se tinză departe sau să dosădească al lui frate în lucru, că Domnulu e seamnic prespre acealea, prespre toate, cum noi voao dentru întîi am semnat ş-am adevărat. Că Domnul nu ne-au chemat la necurăţie, ce la sfinţie. Că cela ce dosădeaşte oamenii, el acela dosădeaşte Domnul cela ce Duhul Sfînt au dat întru voi. De dragostea fraţilor nu trebuiaşte a se scrie voao, însuş amu de Domnul seţi învăţaţi să vă îndrăgiţi unul cu alalt. Şi amu să o faceţi ea cătră toţi fraţii carei sînt în Machedoniia. Ce noi îndemnăm voi, fraţi dragi, ca mai cu voie să fiţi şi cugetaţi dup-însa! Ca voi să fiţi mîlcomişaţi şi să lucraţi al 
{480} vostru şi să lucraţi cu mînile voastre, cum voao am spus, ca voi cu cinste să îmblaţi cătră ceia ce sînt afară şi nemica nu le trebuiaşte. ... Iară voi, fraţi dragi, de ceia ce-au adurmit, ca voi trişti să nu fiţi, ca alalţi ceia ce nici o nădeajde au. Iară d-unde noi creadem că Isus au murit ş-au învis, aşa şi Dumnezeu ceia ce-au adurmit, pren Isus cu elu-i duce, adecă amu grăiesc cu cuvîntul Domnului, ca noi, ceia ce viem şi rămînem întru venitul Domnului, nu vor ieşi înainte ca ceia ce dorm. Că însuş Domnul, întru zisă, întru glasul arhanghelului şi întru trîmbita Domnului, deştinge-va den ceri şi morţii în Hristos scula-se-vor întîi. După aceaea noi, ceia ce viem, ce noi am rămas, împreună cu-nuşii 
{481} răpi-ne-văm în nuori, în timpinatul Domnului, în slavă. Şi aşa văm fi pururea cu Domnul în toată vreamea. ... Aşijderea, mîngîiaţi-vă unul cu alalt întru cuvintele aceastea. De ai şi de vremi, fraţilor, nu trebuiaşte să se scrie voao. Că voi înşivă ştiţi adevărat că zioa Domnului ca un fur va veni noaptea. Cînd ei vor grăi că sînt pace şi nu e nici o frică, atunce de năprasnă va împresura ei, însă ca o muncă unii muieri greale şi nu veţi putea scăpa. Iară voi, fraţi dragi, nu fiţi întru untunearec ca zioa să vă apuce ca un fur. Că voi toţi seţi feciori ai luminei şi feciori zioi; şi nu sem den noaptea, nici de untunearec. Aşijderea amu să nu adurmim, ca alalţi, ... 
{482} ce noi să veghem şi să ne trezvim. Că ceia ce dorm, ei dorm noapte şi ceia ce sînt beaţi, ei sînt beaţi noaptea. Iară ceia ce sem ai zioi să ne trizvim; şi îmbrăcaţi-vă cu veşmîntul al credinţei ş-al dragostei şi cu coiv al nădeajdei de spăsenie. ... Că Dumnezeu nu ne-au pus întru mînie, ce întru spăsenie s-o dobîndim, pentru al nostru Domn Isus Hristos, cela ce pentru noi au murit, ca noi ceia ce veghem sau durmim împreună cu El să trăim. Derept aceaea, vă îndemnaţi unul cătră alalt şi zidiţi unul alăltui, cum şi faceţi. Noi rugăm voi, fraţi dragi, ca voi să cunoaşteţi ceia ce întru voi lucrează şi ceia ce stau întru voi în Domnul, şi ceia ce vă învăţă voi, ca să vă fie dragi pentru lucrul lor. Şi fiţi cu pace întru ei. ...  
{483} Noi îndemnăm voi, fraţi dragi, îndemnaţi ceia ce necrescuţii, mîngîiaţii ceia micii, purtaţi slabii, fiţi cu lungă-răbdare cătră toţi, păziţi-vă să nu cumva daţi rău derept rău; ce pururea să goniţi binele unul cătră alalt şi cătră toţi. Şi în toată vreamea veaseli. Nu încetaţi rugîndu-vă. Fiţi mulţemitori de toate. Aceasta iaste voia Domnului, în Isus Hristos, întru voi. Duhul să nu-L stingeţi. Prorociia să nu o ocărîţi. Toate le ispitiţi; cu bine să le ţineţi. De toate vederile reale să vă feriţi. Iară însuş Domnul al pacelor să sfinţească voi, pînă în sfîrşit şi duhul întreg şi cu sufletul şi cu trupul neprepuşi întru venitul Domnului nostru, lu Isus Hristos, să vă păzească. ... Credinciosu e cela ce vă cheamă voi; şi ceaea ce va face. Fraţi dragi, rugaţi pentru noi şi vă închinaţi, fraţilor, cu sărutarea 
{484} în Domnul. Ca voi aceasta cartea să o cetiţi tuturor fraţilor sfinţi. Dulceaţa Domnului nostru, lu Isus Hristos, cu voi. Amin. ... Spunerea ce e cătră soluneani a doua tremeatere a sfîntului, lu apostol Pavel Aceasta tremease den Roma. Vina tremeaterei aceştiia: unii den soluneani deşerţi şi fără cinste îmbla, răpind fraţii, că venitul Domnului au sosit. Înşela-se cine asculta aceaea, că apostolului aceasta spuseră şi den Duh auziră. Aceasta ştiu apostolul, scrise carte şi întîi amu luo credinţa, lor crescu, că de ei se lăuda, trista bărbăteaşte să rabde derept Hristos. Şi mîngîie ei, că aproape e izbînda de la Dumnezeu spre aceia ce-au obidit ei. Aşijderea de venitul Domnului învăţă nemunuia acelora să le ... 
{485} crează, nici să se teamă d-inşii, nici derept duhurele, nici că aceia scriseră de-aciia. Nemica să le pare că va fi venitul, nu amu întîi veni-va lui de nu va veni mai nainte ducerea veni-va, şi după aceaea Antihrist, fiiul piiarderei, ce de venitul de seamne şi ciudese mincinoase, pre firea satanei fi-va semnat. De aciia învăţă ei să stea tare şi să ţie învăţătura ce se-au învăţat de el. Zise-le nici unul împreunare să aibă cu ceia ce îmblă fără cinste, ce să-i gonească aceia. Fi-vor amu hitleani înşelători, spuse acelora. Şi pînă în sfîrşit zise-le ce să nu asculte cuvintele lui: acesta den gloată să-l goniţi. De-aciia se rugă de pacele, sfîrşi tremeaterea, cu închinăciunea a lui mînă scrise ceale seamne vor fi toate cărţile spuse.  
{486} Cătră soluneani a doua tremeatere a sfîntului, lu apostol Pavel ... Pavel şi Siluan, Timotei, nărodului la soluneani, în Domnul nostru Părintele şi Domnul Isus Hristos: Mila să fie cu voi şi pacele den Domnul nostru Părintele şi Domnul Isus Hristos. Noi Domnului să mulţemim în toată vreamea de voi, fraţi dragi, cumu se dostoiaşte, că credinţa voastră creaşte tare şi dragostea întru voi mulţeaşte-se. Ca noi întru voi ne putem lăuda în nărodul Domnului de răbdarea şi de credinţa voastră întru toate goanele voastre şi trista ce-aţi luat; ceia ce arată că Domnul derept va judeca, ce voi vreadnici veţi fi la împărăţiia Domnului, spre ceaea ce voi păţiţi. Ceea ce derept iaste la Domnul a se plăti trista, că ceia ce voao tristă pun, iară voi 
{487} ceia ce tristă răbdaţi, răpaus cu noi. Cînd Domnul Isus se va ivi den ceri cu îngerii putearei Lui, întru văpaie de foc fum a da prespre ceia ce Domnul nu cunosc şi prespre ceia ce nu ascultă evangheliia Domnului nostru lu Isus Hristos; ceia ce muncă vor lua piiardere de vecie de cătră faţa Domnului şi de putearea cinstei lui, cînd va veni. Că El cu cinste Se va ivi, cu ai Lui sfinţi, şi - ciudat cu ai Lui credincioşi, că se crezu a voastră mărturisitură întru zioa aceaea. ... Derept aceaea rugăm noi în toată vreamea pentru voi ca să vă spodobiţi chemăriei Domnului nostru şi să se împle întru toată bună-vrearea cu dulceaţă şi lucrul credinţei întru puteare. Ca întru voi să fie lăudat numele Domnului, lu Isus Hristos, întru voi şi voi 
{488} de El şi dulceaţa Dumnezeului nostru şi Domn Isus Hristos. Rugăm voi, fraţi dragi, de venitul Domnului nostru, lu Isus Hristos, şi de a noastră adunare de El. Rugăm voi, fraţi dragi, ca să nu vă lăsaţi voi corînd dentru a voastră minte sau să vă spare, nici pren duh, nici pren cuvînt, nici pren cărţi, ca de noi tremease, că zioa lu Hristos iaste aproape. ... Nimea pre voi să înşale, nici întru un chip; că El nu vine, ce mainte ce va veni călcarea, mainte se vor descoperi păcatele, feciorii ceia pierduţii. Cela ce iaste protivnic şi preanălţatul spre toate grăitele lu Dumnezeu sau a Domnului slujbă chemat, că El şade în beseareca Domnului ca un Dumnezeu şi Elu Se arată că Elu e Dumnezeu. Nu vă aduceţi voi aminte 
{489} întru aceaea ce eu voao spui, pînă eu lîngă voi era. Şi ce voi ţine voi ştiţi, că Elu Se va adevăra la vreamea Lui. Acmu mişcă şi sete găteaşte a Lui mînie ascunsă, ca ceea ce Elu o ţine El opt să fie ascunsă. Atunce se va ivi mîniosul, cela ce Domnul va piiarde cu duhul rostului şi el va deşerta cu ivirea venitului lui. Că iaste venitul lui pre firea satanei, întru toată putearea şi seamnele şi ciudese mincinoase şi întru înşelăciunile nedereapte, ceia ce pierduţi sînt, că ei dragoste n-au luat întru dereptate, ca ei să se spăsească. Şi derept aceaea va tremeate lor Dumnezeu o rătăcitură putearnică, că ei cred minciuni. Ca să se judece toţi ceia ce dereptăţiei nu cred, ce au rîvnitură întru nedereptate. ... Iară noi să mulţemim ... 
{490} în toată vreamea pentru voi, fraţi dragi, pentru Domnul; că Domnul voi v-au ales dentru întîi întru spăsenie şi în sfinţiia Duhului şi în credinţă adevărată, în ceaea ce voi au chemat pentru a noastră evanghelie, în cinstită a noastră moşie, în Domnul Isus Hristos. Aşijderea amu, fraţi dragi, staţi şi ţineţi ce voi v-aţi învăţat, ori cu cuvîntul, ori cu cărţile noastre. Însuş Domnul nostru, Isus Hristos, şi al nostru Domn Părinte, cela ce noi au îndrăgit şi ne-au dat o nădeajde întru vecie şi o bună nădeajde pren mila Lui, acela îndeamne inimile voastre şi vă întărească în toată învăţătura şi în lucrul cela bunul. Înainte, fraţi dragi, rugaţi pentru noi, ca cuvîntul Domnului să cură şi să se slăvească, ca şi întru voi ca noi să fim slobozi den necredincioşi şi de oamenii ceia hitleanii. Că credinţa nu e tuturor 
{491} întru un chip. Ce Domnulu-i credincios; acela vă va întări şi vă va păzi de tot răul. Iară noi căutăm la voi în Domnul, ca să faceţi şi face-veţi ce noi voao spunem. Iară Domnul să isprăvească inimile voastre, întru dragostea lu Dumnezeu şi întru răbdarea a lu Hristos. ... Oprim voi, fraţi dragi, în numele al nostru Domn Isus Hristos, ca voi să vă lepădaţi de toţi fraţii, de ceia ce îmblă fără cinste şi după năravul ce-au luat de la voi. Că voi înşivă ştiţi cum voi noao să pristăniţi, că n-am făcut fără-cinste întru voi. Şi noi în cinste pîinea n-am mîncat de la cineva; ce cu lucru şi cu muncă zioa şi noaptea noi am lucrat, ca noi nemunuia cu greu să fim întru voi. Nu pentru aceaea că n-am avea puteare, ce noi singuri întru o pildă voao dată şi noao să pristăniţi. Şi pînă eram noi lîngă 
{492} voi, aşa-m oprit voao: "Cela ce nu va să lucreaze să nu mănînce!" Auzim amu unii dentru voi, fără cinste îmblînd, nemică nu lucrează, ce îmblă; acelora oprimu-le. Şi noi îndemnăm ei pre al nostru Domn, Isus Hristos, ca fără voroavă să lucraţi, a voastră pîine să mîncaţi. Iară voi, fraţi dragi, nu fiţi lenivoşi a face bine. Cela ce nu e ascultătoriu al nostru cuvînt, acela semnaţi cu carte şi să nu vă mestecaţi cu nusul, ca el să se ruşineaze. Şi nu-l ţineţi ca un vrăjmaş, ce-l îndemnaţi ca un frate al vostru. Iară însuş Domnul al pacelor să dea voao pace tuturor şi în toate chipurele! Domnul fie cu toţi voi. Aceaea - închinăciunea mîiniei meale, a lu Pavel; ce iaste semn în toate cărţile. Aşa scriu eu. Dulceaţa Domnului nostru, lu Isus Hristos, - cu toţi voi! Amin. ...  
{493} Spunerea ce e cătră Timotei întîia tremeaterea a sfîntului, lu apostol Pavel Aceasta tremease den Laodichiia. Vina tremeaterei aceştiia: întru Efes unii jidoviia, începură aimintrea a învăţa şi înşela; ca coconii părea-le leagea. Acealea ştiu apostolul, zise lu Timotei aciia să fie, întru ispravele lor scrise aceasta carte. Şi întîi amu pomeni Timotei. Ştiia ce-i de Hristos credinţa. Învăţă el de leage, să apere fără dereptate învăţătură grăind, să oprească acelora. Şi amu însuş Imenei şi Alexandru cufundă-se den credinţă, deade-se satanei ca să se dosădească, să nu hulească. Aceasta pomeni. De-aciia porînci lui şi de pravila beseareciei, de rugăciuni, cum şi unde şi de carei cade-se să se roage. Şi de muieri, să tacă în besearecă. Şi mai vîrtos să înveaţe cine va vrea şi să nu înveaţe lor de episcopi şi de preuţi şi 
{494} de diaconi, cum şi cui le se cade să fie pristavnicilor, şi ce e întru besearecă, văduolor, de cîţi aii trebuiaşte acelora să se grăiască şi cu ceea ce acelora să le fie frumos. Şi cu acelora cade-le-se să socotească şi să se mîndrească tinerii (tinirei). Şi să se însoare, mai vîrtos decît să vieţuiască cu spurcăciune. Şi să oprească bogaţilor, să nu se mîndrească, nici să se nădăjduiască pre bogăţie de eiş. Tuturor făcu-le, zise lui să înveaţe aceasta. Şi să nu mai bea apă. Să socotească şi învăţătura, să ştie că va fi vreamea întru ei muta-te-vor unii den credinţă. Şi învăţă şi bucatele vor fi curate; şi spuse lui de ceia ce iubesc pîra şi întrebarea, că spurcate sînt. Să se ferească de ei. Şi unii lăuda-se, călcară credinţa şi sfîrşitul cumu le iaste trebuinţa să aibă chip să domnească şi să facă. Sfîrşi tremeaterea. Cătră Timotei întîia tremeatere a sfîntului, 
{495} lu apostol Pavel ... Pavel, apostol a lu Isus Hristos, după porînceala lu Dumnezeu, Părintele nostru, şi Domn Isus Hristos, ceala ce nădeajdea noastră iaste, Timotei, al mieu adevărat fecior în credinţă: Dulceaţa, mila, pacele - de la Dumnezeu, Părintele nostru, şi Isus Hristos, Domnul nostru. Cum ei tine au îndemnat ca la Efes să rămîi cînd eu în Machedoniia mă duş şi grăiş unora ca nu într-alt chip să înveaţe. Nici să socotească basnele şi să nu se meastece cu ruda ceaea; cu cuvinte multe să nu îmble, ce întrebare mai vîrtos fac, mai multe cuvinte deşarte fac, decît bune la Domnul, în credinţă. Adevărîtura a porîncei iaste dragoste inemă curată şi dentru ştiutură bună şi întru credinţă nefaţarnică. Şi unii dentru ei au greşit şi se-au întors întru cuvinte deşarte; vrea să fie de leage 
{496} învăţători, şi nu înţelegea ce grăiia, nici d-inşii întăriia-se. ... Iară noi ştim că leagea e bună, să neştine derept lucrează. Şi ştie aceaea că dereptului nici o leage noi dă, ce nederepţilor şi neascultătorilor, ceia păcătoşilor şi neplecaţii, necuraţilor şi păcătoşilor, necuvioşilor şi spurcaţilor, dosăditorii de părinte şi de mumă, bărbaţi ucigători, curvarii ceia ce curvesc cu coconi, ceia ce curvesc cu dobitoc, furii, mincinoşii, clevetnicii, călcătorii de leage. Ce - cătră învăţătura Domnului, după cinstita evanghelie, a celuia Domn ce mie iaste dată. Ce eu mulţemesc Domnului nostru, lu Isus Hristos, cela ce mine tare m-au făcut şi mine în credinţă m-au aflat şi m-au pus întru slujbă ce întîi era hulitoriu şi gonitoriu şi dosăditoriu; ce miluit fui că ... 
{497} n-am ştiut ce-am făcut întru necredinţă. Ce pentru aceaea se-au mai mulţit dulceaţa Domnului nostru, pren credinţă şi pren dragoste, ce în Isus Hristos iaste cuvînt cu credinţă, şi toţi cine vor vrea să ia destoiniciia; că Isus Hristos au venit întru lume păcătoşii să-i spăsească, ce întîi sînt eu. Ce derept aceaea miluit fui, ca întru mine adevărat - Isus Hristos, întru toată răbdarea, întru o pildă celora ce întru el să crează în veciia veacului. Împăratului veacului, neputredul şi nevăzutul, unuia preamîndrului Domn - cinste şi slavă în veciia veacului! Amin. ... Această porîncitură dau ţie, fii Timotei; după ceaea - mai denainte ce-au fost spre tine prorocie, ca să voi nice eşti într-înşii cu bună voinicie şi să aibi credinţă şi bună ştiutură, ce unii dentru ei o au lepădat, 
{498} în credinţă afundară-se dentr-înşii Imenei şi Alexandru, ce i-am dat satanei, să se dosădească; ca mai mult să nu hulească. ... Eu îndemn voi ca prespre toate rîndurele întîi să facem rugă şi rugăciuni şi mulţemită derept toţi oamenii. Şi de împăraţi şi de toţi carei sînt mai mari, ca cu blîndeaţe şi fără voroavă viaţa să viem întru toată bunătatea şi curăţiia. Aceaea amu iaste bună şi luată înaintea Mîntuitoriul nostru, Dumnezeu, cela ce va toţi oamenii să-i spăsească şi întru înţelegut adevărat să vie. Că Elu e un Dumnezeu, ce unul întru noi Dumnezeu şi oamenelor: însă în cela om Isus Hristos, cela ce însuşi Se-au dat prespre toţi, ca să ne slobozească; acealea la vreamea lor se vor proroci. Întru aceaea eu sînt pus prorocitoriu şi apostol - că eu grăiesc adevăr în Hristos şi nu mînţ - şi învăţătoriu păgînilor în credinţă şi în dereptate. ... Eu aş vrea acmu că bărbaţii să facă rugă în toate locurele, să rădice cu 
{499} cuviinţă mîinile, fără mînie şi cu credinţă. Şi într-aceaea protivă şi muierile, întru frîmseaţe podobite cu smerenie şi cu mîndrie să-ş ia frîmseaţea sineş, nu cu împletituri, sau cu aur, sau cu mărgăritari, sau cu veşminte de mult preţ, ce cumu se dostoiaşte muierilor, cealea ce arată sfinţiia pren bune fapte. Muiarea să înveaţe în loc cu toată smericiunea; iară unii muieri nu dau pas să înveaţe şi să nu fie domn bărbatului, ce să fie mîlcomişată. Că Adam, el au fost întîi fapt, după aceaea Eva. Şi Adam nu fu prilăstit, iară muiarea fu prilăstită şi-i aduse întîi greşala. Ce ea se va ispăsi derept faptul feciorilor, de va rămînea în credinţă şi în dragoste şi în sfinţie, cu ai ei crescuţi. Cuvînt-credinţă: cine pohteaşte episcopiia, acela pohteaşte un lucru bun. Cade-i-se amu episcopului fără prepus să fie, unii muieri bărbat treazv, întreg de minte, iubitoriu de oaspeţi şi învăţătoriu, ne beţiţ, nebăgătoriu, să nu fie necinstit, nesfadnic, ce blînd, nemănuia nu 
{500} ungători. Să aibă întru ascuns credinţă şi întru ştiutură curată şi de acealea să se ispitească mai nainte, după aceaea să slujască neprepuşi sînt. Aşijderea şi muierile lor să fie curate, nesvadnice, să fie treazve, cu credinţă în toate rîndurele. Diaconii să fie bărbat unii muieri; şi ai ei feciori bine să-i păzească şi a lor casă. Iară carei bine slujesc, aceia dobîndesc lor un nume bun şi multă credinţă în Domnul Isus Hristos. ... Aceasta ţie scriu, am nădeajde să vii cătră tine curînd; iară de voi pestei ca tu să ştii cum veri îmbla în casa Domnului, cela ce iaste nărodul Domnului cela viul, un stîlp şi un temei al dereptăţiei. Şi spusă ei mare iaste a creştinătăţiei ascunsa, Dumnezeu ivi-se în trup, dereptă-se întru Duh, ivi-se îngerilor, propovedui-se întru limbi, crezu-se în lume, înălţa-se întru ... 
{501} slavă. Iară Duhul grăiaşte adevărat că în vreamea de apoi lepăda-se-vor unii den credinţă, socoti-vor cu duhul înşelătoriu şi cu învăţăturile drăceşti, întru făţărie şi cu cuvinte mincinoase aprinşi întru ştiuta lor. Apără să nu se însoare; şi să se ferească de bucate, ce Dumnezeu au fapt de mîncare să luom cu mulţemită credincioşilor şi ceia ce cunosc adevărul. Că toate faptele lu Dumnezeu sînt bune şi nu-s de-a le lepădarea; cu mulţemită să le luom, că se sfinţesc cu cuvîntul Domnului şi cu ruga. ... Aceasta spune fraţilor şi tu veri fi bună slugă lu Isus Hristos, cum tu eşti crescut într-acealea cuvinte ale credinţei şi a ta bună învăţătură lîngă aceaea ce tu în toată vreamea ai fost. Spurcatele şi bătrîneştile  ... 
{502} basne tu le leapădă; învaţă-te cătră creştinătate. Aceaea învăţătură a trupului puţin folos iaste, iară creştinătatea cătră toţi cu folos iaste, făgăduita are viaţă cicea şi ceaea ce va vie. ... Cuvînt cu credinţă aceasta iaste, adevărat derept, şi nu în scump şi nu în vreadnic cuvînt; într-acolo lucrăm şi noi şi împutăciuni luom, căce noi pre Domnul cela viul am avut nădeajde, cela ce iaste Domn tuturor oamenilor, mai vîrtos credincioşilor. Aceaea le spune şi învaţă! Niminea să dosădească ale tale tinereaţe, ce fii obraz credincioşilor în cuvînt, îmblet, şi în dragoste, şi în duh, şi în credinţă, şi în curăţie. Ţine cu cetenie şi cu îndemnătură şi cu învăţătură. Pînă eu voi veni, nu te leni de a ta dăruire ce ţi-e dată pren prorocie, cu punerea mîinilor ală bătrînilor. Într-acealea 
{503} să te înveţi şi într-acealea să lăcuieşti, ca cu ajutoriu aiavea să fie cătră toţi. Şi aibi pre tine singur şi pre învăţătură; şi fii stătătoriu într-aceaste rîndure, unde tu aceaea veri face, tu tine singur te veri ispăsi, ... cine vor asculta de tine. Bătrînului nu-i face greaţă, ce-l mîngîie, ca un părinte; tinerii - ca fraţii şi muierile - ca mumînile, tinerele - ca surorile, întru toată curăţiia. Cinsteaşte văduole, carele dereapte văduo sînt. Iară care văduo are feciori sau nepoţi, să înveaţe întîia ei ca să cu bunăcredinţă să o tocmească şi cinste să dea părinţilor: aceaea amu iaste priimită înaintea lu Dumnezeu, în toată aceasta. O văduo adevărată nădăjduiaşte spre Dumnezeu şi lăcuiaşte întru rugă şi în rugăciuni, zioa şi noaptea. Iară ceaea ce în rîvnitură trăiaşte 
{504} - vie moartă. Şi aceasta spune, ca neprepuş să fie. E să cineva de ai lui, usebi a ei casă şi fămeaia nu grijaşte, acela au tăgăduit credinţa şi e mai rău de un păgîn. Nu lăsa nici o văduo aleasă să fie fără şasezeci de aii şi ceaea ce-au fost muiare unui bărbat, ce o mărturie are a bune fapte: să ea feciori au crescut ş-au fost bucuroasă a da săracilor sălaş şi ceaea ce picioarele sfinţilor au spălat şi celora triştilor mîngîiare au fost e să în toate lucrurele cealea bunele au îmblat. Ce de cealea văduo tinere leapădă-te: cînd amu se întărîtă eale sînt cătră Hristos, vor să se mărite. Au al lor păcat, că de întîia credinţă lepădară-se. Întru aceaea sînt lenivoase şi aleargă pren case; nu numai cealea ce sînt lenivoase şi glumeaţe şi ispititoare şi grăiesc ce nu se cade. Zic amu: văduole cealea ... 
{505} tinerele să se mărite, să facă feciori, casă să ţie, nici o vină să dea împrotivă derept cearta. Ce amu unele întoarseră-se după satana. Iară să e un credincios sau o văduo credincioasă, ei grijască aceaea şi lase nărodul neîngreoiat, ca cealea ce sînt văduo adevărate ca să aibă destul. Iară bătrînii ceia ce stau înainte, aceia ţie oamenii, cu adausă cinste, usebi ceia ce lucrează în cuvînt şi învăţătură. Că grăiaşte Scriptura: "Tu boului să nu-i legi gura, cela ce trieră, că un lucrătoriu, elu e vreadnic simbriei lui". Şi cătră un bătrîn nece o pîră - fără de doi sau trei mărturie. Ceia ce sînt greşiţi, aceaia-i pedepseaşte înaintea tuturor, ca şi alalţi frică să aibă. Eu mărturisesc înaintea Domnului, şi a Domnului lu Isus Hristos, şi aleşilor îngeri 
{506} ca tu aceaea să ţii; fără de toată vina nemica să faci după rugă. ... Mîinile nimine să puie curînd, nici vă mestecaţi în păcatele striinilor. Ţine-te singur curat. Să nu mai beai apă, ce bea puţinel vin, pentru trupul tău şi pentru nevoia boalei tale. Unora oameni păcatele aiavea le sînt, ducu-i înaintea judecatei; iară altele după aceaea se adevărează. Aşijderea şi lucrurele cealea bunele, ivite sînt; iară carele sînt aimintrea, nu se pot ascunde. Iară slugile ce sînt supt jug ai lor stăpîni întru toată cinstea dostoiaşte-le-se să le facă, ca numele Domnului şi învăţătura să nu se hulească. Iară carei au stăpîni credincioşi să nu grijască că fraţi le sînt, ce mai vîrtos să fie lucrători, că credincioşi sînt şi îndrăgiţi; şi aceluia bine parte să aveţi. Acelora învaţă 
{507} şi roagă, aceaea învăţătură şi îndemnătură să neştine aimintrea învaţă şi nu rămîne lîngă cuvîntul Domnului nostru, lu Isus Hristos, şi lîngă aceaea învăţătură de-aceaea dumnezeie, măreaşte-se şi nemica nu ştie, ce în nevoie şi întrebare şi cuvinte cu pîră; pentru aceaea fi-va mînie şi vrajbă şi hule, păreri hitleane acelora oameni ce au minte rătăcită şi de adevăr sînt prădaţi, pare-le că căutare fi-va creştinătatea. Delungă-te de aceaea. Că mare dobîndă iaste creştinătatea, cu destul lasă să-i sosească. Că nimica în ceastă lume am adus, derept acea adevărat iaste că noi încă nemica cu noi văm duce. Iară cînd noi avăm bucate şi îmbrăcăminte, iară noao să ne sosească, iară cine va să se îmbogăţească, el cade în năpăşti şi în laţure şi în multe reale pohtitoriu, ceia ce cufundă oamenii în toate piiarderile şi în periri. Rădăcina amu a tuturor realelor 
{508} iaste cela ce iubeaşte argintul, să unii dentru ei au pohtit ş-au rătăcit den credinţă şi-ş fac lor singuri mult rău. E tu, omul lu Dumnezeu, fugi de acealea. ... Goneaşte dereptatea, creştinătatea, credinţa, dragoste, răbdarea, blîndeaţele, smericiunea. Şi un lucru bun să faci, al credinţei; şi te apucă de viaţa de vecie: într-aceaea tu eşti chemat ş-ai adevărat şi bună adevărîtură a multă mărturie. Şi eu-ţi zic înaintea Domnului, cela ce toate rîndurele face vii, şi înaintea lu Isus Hristos, cela ce supt Pont Pilat au mărturisit bună mărturisitură: să păzeaşte porînca nespurcată şi nespartă, pînă în ivirea Domnului nostru, lu Isus Hristos, cela ce va arăta la a lui vreame, acela -ispăsit şi singur putearnic împărat prespre toţi împăraţii şi Domn prestre toţi domnii; ce El singur iaste fără moarte, cela ... 
{509} ce e lăcuitoriu întru lumină, unde nimea nu poate mearge, cela ce nici un omu L-au văzut, nici-L poate vedea. Aceluia - cinste şi ţiitura în vecie! Amin. ... Iară bogaţii den ceastă lume eu le spui ca să nu se mărească şi să n-aibă nădeajde pre bogăţiia ceaea neştiuta, ce pre Domnul cela viul, cela ce ne dă noao bogăţiia întru dulceaţă bine să facem. Îmbogăţiţi-vă în lucrurile cealea bunele, cu bine îndurători să fim soţiloru-ne, să ascundem noao comoară noao singuri pre un temei bun, ceaea ce va să vie, ca să aveţi viaţa de vecie. O, Timotei, ce ţe-am dat păzeaşte, fereaşte-te de spurcatele deşartele glasuri şi de învăţătura ceaea strîmba, care aceaea o au dat înainte şi greşesc aceaea credinţă. Şi mila să fie cu tine! Amin.  ... Spunerea ce e cătră Timotei, a doua tremeatere a sfîntului, lu apostol Pavel Aceasta tremese iară den 
{510} Roma. Vina tremeaterei aceasta: Deştinse cu Pavel, lăsă pre el, vrea apostolul să vie Timotei cătră el. Scrise carte şi întîi amu spuse lui. Pomeni aceluia creştinătatea, şi a părinţilor lui credinţa. Aşijderea spuse că ceia den Asiia, dentr-înşii iaste Fighel şi Ermoghen, întorsu-se-au de la el, văzu ale lui verigi. Numai Onisifor mărturisi că i-au ajutat foarte. Şi acesta-l priimi cînd mearse în Roma şi au fost la el. Răspunse lui să se leapede de nebuneştile întrebări, derept ce dentr-însele nascu-se mîniile. Şi amu Imenei şi Filet aşa se întoarseră, schimbară adevărul, grăiia că învierea nu va fi şi alţii întoarseră. Mai vîrtos amu învăţă ei să socotească lui şi învăţăturile. Şi să ştie amu că în vreamea de apoi fi-vor oamenii înşiş iubitori şi iubitori de avuţie, decît iubitori 
{511} de Dumnezeu. Să caute aceasta mai vîrtos, să întărească şi alţii, să nu cineva dentr-înşii să prilăstească. Şi întru nărav şi învăţătură să ştie mult, zise lui. Şi semnă vreamea că treacerea lui au sosit şi va muncit să fie şi să mărturisească. Zise lui să vie cătr-însul curînd, să aducă felonul şi cărţile. Zise lui de Alexandru faurul să se păzească, că mult rău au făcut luişi. Aşa sfîrşi tremeaterea. Cătră Timotei, a doua tremeatere a sfîntului, lu apostol Pavel ... Pavel, apostol a lu Isus Hristos, pren voia Domnului a proroci făgăduita vieţiei în Isus Hristos, - fiiului mieu cela dragul, Timotei: Dulceaţa, milă de la Dumnezeu Părintele şi Hristos Isus, Domnul nostru. ... Dulceaţă amu a lu Dumnezeu, celuia ce slujesc denaintea părinţilor miei întru o minte curată; că pururea am al 
{512} tău cuget întru a mea rugă, şi zioa şi noaptea. Jeluiesc să te văz, că eu mi-aduc aminte de lacrămele tale, ca eu cu veselie să mă împlu. Şi adevărez eu mine să iau a ta nefăţarnică credinţă în tine, cela ce-au lăcuit în moaşe-ta, Loida, şi întru mumă-ta, Evnichiia, eu adevărat ca şi întru tine. Ce derept aceaea vină aducu-ţi aminte ca tu să deştepţi darul Domnului, cela ce întru tine iaste, cu punerea mîinilor meale. N-au dat amu noao Dumnezeu duh cu frică, ce puteare şi dragoste şi mîndrie. ... Nu te ruşina amu de munca Domnului nostru, lu Isus Hristos, nici de a mea legătură pentru el, ce te munceaşte cu evangheliia, ca eu. După puteare lu Dumnezeu ce-au spăsit noi şi noi ne-au chemat cu o chemătură sfîntă, nu după lucrul nostru, ce pre a lui căutare şi dulceaţă ce-au noao în Isus Hristos mai denainte de aii veacilor. Ivitu-se-au 
{513} acmu luminat mîntuitoriul nostru, Isus Hristos: cela ce-au sfărîmit moarte, luminat-au cu viaţă şi neputredirea la lumină au adus pren evanghelie, în ceaea ce eu sînt pus proroc şi apostol şi învăţătoriu păgînilor. Ce derept aceaea în vină le muncesc, ce nu mă ruşinez. Că eu ştiu în cela ce eu crez şi am nădeajde că putearnic iaste darea mea va păzi pînă în zioa aceaea. Ţine-te după chip acelor cuvinte dumnezeieşti, ce le-ai auzit de la mine, întru credinţă şi în dragoste în Hristos Isus. Bună-darea să păzeşti, a Duhului Sfînt, ce lăcuiaşte întru noi. Şi ştii aceasta, că se-au întors de la mine toţi ceia ce sînt întru Asiia, într-înşii iaste Fighel şi Ermoghen. Să dea Domnul milă casei lu Onisifor, că de multe ori m-au răposat şi lanţurile meale de fier nu se-au ruşinat. Ce, cînd el era în Roma, el căuta mine cu toată voia şi mă află. 
{514} Să-i dea lui Domnul să afle milostivnicie în Domnul întru aceaea zi. Şi cît mult mie au slujit la Efes, aceaea ştii tu mai bine. ... Acmu tu te întăreaşte, al mieu făt, pren mila lu Isus Hristos. Ce tu de mine ai auzit, cu multă mărturie, aceasta dă-o oamenilor credincioşi, ceia ce sînt destoinici şi alţii a învăţa. Tu amu munceaşte-te ca un bun războinic a lu Isus Hristos. Nici un voinic nu se leagă cu negoţul lumiei ca să placă domnu-său, cela ce l-au priimit; ce de nu se va munci, nu se va cununa, de ne se va munci pentru leagea. Iară omul plugari, cela ce pămîntul lucrează, cade-i-se den rodul lui să guste. Şi înţeleage ce eu grăiesc că Domnul ţie în toate rîndurele da-ţi-va înţelegută de toate. Adu-ţi aminte de Isus Hristos, cela ce se-au sculat den moarte, den sămînţa lu David, după a mea evanghelie; întru ea rău păţiia pînă la legătură, ca un făcătoriu-rău, ce cuvîntul lu Dumnezeu 
{515} nu se leagă. Derept aceaea toate le-am răbdat derept voi, aleşii, ca şi aceia să dobîndească spăsenie, carei sînt în Isus Hristos cu slavă, în vecie. ... Cuvînt cu credinţă - să noi murim cu el, noi cu El iară văm învie. Să noi răbdăm, noi cu El văm domni, şi să ne văm lepăda, şi El lepăda-Se-va de noi; că să noi nu creadem, El în credinţă lăcuiaşte; a se lepăda de Eluş nu poate. Aceasta-ţi adu aminte şi mărturiseaşte înaintea Domnului, nu pren cuvînt să se cearte, ce nu e de nemică, la spargere celora ce aud. Nevoiaşte-te şi te arată înaintea Domnului ca un lucrătoriu neruşinat, derept cuvinte adeverite. Iară spurcatele deşarte glasuri tu te leapădă, că ajută mult ca lucrul nedumnezeiesc şi cuvîntul lor mănîncă prejur ei ca un rac: într-aceia iaste Imenei şi Filit, ce den adevăr greşiră şi grăiră că învierea nu va fi şi multe legi au întors. 
{516} Iară temeiul Domnului, cela tarele, el stă; şi are aceasta peceate: că Domnul cunoaşte carei sînt ai Lui. Şi să se depărteaze de nedereptate toţi carei numele Domnului roagă. ... În casa ceaea marea nu sînt numai vase de aur şi de argint, ce şi de lemn şi de lut: unele amu - în cinste, iară altele - în necinste. Să neştine să curăţează de aceia oameni, acela va fi un vas sfînt şi bun de trebuinţă Domnului, la tot lucrul cela bunul gătit. De pohta tinereaţelor fugi, goneaşte dereptatea, credinţa, dragostea, pacele, cu toţi ceia ce Dumnezeu roagă dentru inemă curată. Iară nebunii şi neînvăţaţii şi neîntrebaţii tu te leapădă; ştii că numai ce fac ceartă. E slujba lu Dumnezeu nu i se cade să se cearte; ce lin să fie cătră toţi, învăţătoriu nezlobiv. Şi ceia slabii să-i poarte cu dulceaţă şi să pedepsească nederepţii, ca Dumnezeu 
{517} să le dea vreodinioară pocaianie, ca dereptatea să cunoască; şi iară trezvi să fie, ca de laţul diavolului în cela ce sînt prinşi întru a lui voie. ... Iară aceasta tu să ştii, că în zilele de apoi ajunge-vor vremi groaznice, că vor fi oamenii înşiş iubitori, lacomi, certători, măreţi, hulnici, dosăditori, părinţilor neascultători, nemulţemitori, necuvioş, fără dulceaţă, nepăzitori şi curvari şi sălbateci, şi nu buni, şi vînzători, suitori, ceia ce mai mult îndrăgesc dulceaţa decît să îndrăgească Dumnezeu. Avea-vor chip de creştini, iară de putearea Lui lepăda-se-vor şi aceia întoarce-se-vor. Dentr-aceia sînt şi îmblă pren case şi pradă muiarile, adună păcatele, cu multe pohte îmblă. Purure se învăţa şi nimică nu pot veni la cunoscut şi la adevăr. Iară într-acela chip cum Ianii şi Iamvrii protiviră-se lu Moisi, aşa 
{518} şi aceştea protivescu-se adevărului: oameni cu minte rătăcită, neispitiţi în credinţă. Ce ei nu o vor putea să o scoaţă, că nebuniia lor adevăra-se-va tuturor, ca şi acelora fi-va. ... Iară tu ai aflat a mea învăţătură, şi năravul mieu, şi al mieu lucru, şi a mea credinţă, lungă-răbdarea, dragostea, răbdarea şi a mea muncă, ce mi-au fost întru Antiohiia şi în Iconia şi Listra; care dosadă purtai eu. Şi dentr-acealea toate m-au slobozit Dumnezeu. Carei vor să trăiască dumnezeiaşte în Isus Hristos, ei opt să paţă dosadă; cu oamenii ceia răi şi fărmăcătorii ajunge-vor la amar; înşela-vor şi se vor înşela. Iară rămîi întru ce eşti învăţat şi în ce eşti încredinţat; ştii de la carele-i învăţat, că den tinereaţe sfînta scriptura înţelegi: aceaea te poate învăţa la spăsenie, cu credinţă ce e în Hristos Isus. ... 
{519} ... Toată scriptura den Dumnezeu dată e să fie cu folos cătră învăţătură, cătră ivire, cătră ispravă, cătră învăţătură şi întru dereptate. Ca omul Domnului să fie de sfîrşit, a toate lucrurile cealea bunele să fie gătit. Iară acmu amu eu mărturisesc înaintea lu Dumnezeu şi a Domnului, lu Isus Hristos, cela ce va să judece viii şi morţii, cu ivirea lui şi cu a lui împărăţie. Proroceaşte cuvîntul şi-l ţine întru bună vreamea şi fără-vreamea, pedepseaşte, laudă-te, îndeamnă cu toată răbdarea şi învăţătură. Că va veni aceaea vreamea de învăţătura Domnului noao vor asculta, ce pre a lor pohtă aduna-ş-vor lor învăţători. După aceaea în urechi i va împunge şi urechile lor întoarce-vor de cătră dereptate, spre basne se vor pleca. Iară tu trezveaşte-te, întru toate poartă-te şi fă acela lucru, un prorocitoriu al evangheliei şi ... 
{520} slujba ta o adevărează! Că eu acmu mă poclonesc, că vreamea mea de trecut au sosit. Cu nevoinţă bună m-am nevoit, îmblarea mea se-au sfîrşit, credinţ-am păzit. Aşijderea acmu mi-e dată stema dereptăţiei, ceaea ce mi-e dată; Domnu va da întru aceaea zi la judeţul cela dereptul, nu numai mie, ce tuturora ce-au iubit ivirea Lui. ... Şi te nevoiaşte curînd să vii la mine: Dimas mă lăsă, că îndrăgi ceastă lume, şi se duse în Solun; Crisp - în Galatiia; Tit - în Dalmatiia; Luca rămase singur lîngă mine. Marco ia-l lîngă tine şi-l adu cu tine, că-m iaste bun treabnic întru slujbă. Tihic am tremes la Efes, că să-m aducă plaşca, ceaea ce lăsai la Troada, la Carp; cînd veri veni, să o aduci, şi cărţile ce-s de piiale. Alexandru, faurul, mult rău mi-u făcut; Dumnezeu-i plătească după ale lui fapte. Ce şi tu să te păzeaşte, foarte 
{521} se-au protivit cuvintelor noastre. Întru întîiul al mieu răspuns nu stătu nimea lîngă mine, ce toţi mă părăsiră. Ce să nu le fie socotite! Iară Domnul stătu lîngă mine şi mă întări mine, ca întru mine prorocitura, ea se întări; şi toţi păgînii auziră şi slobozit fui den gura leului. Iară mine Domnul mă vă slobozi de toate realele şi mă vă ajuta la a Lui împărăţie. Aceluia - slava, întru veciia veacului! Amin. Închinăciunea - Prischilei şi Achilei şi casei lu Onisifor. Erast rămase la Corint, Trofim lăsai la Milit, bolnav. Nevoiaşte-te ca tu mainte de iarnă să vii. Şi ţi se închină ţie Evvoil şi Pud şi Lin şi Clavdie şi toţi fraţii. Şi Domnul Isus Hristos fii cu al tău duh! Mila Domnului să fie cu voi! Amin. ... Spunerea ce e cătră Tit, tremeaterea a sfîntului, lu apostol Pavel Aceasta tremease den Nicopoe, acolo ierna. Vina tremeaterei aceasta: întru 
{522} Crit, să puie popi în toate cetăţile. Mulţi carei era acolo începură derept vina legiei, de să înşale oamenii. Ştiu Pavel, scrise, întîi amu mulţemi de a lui bună govitură, semnă ce e de Hristos credinţă nu noao să fie, ce den veac gătitu-se-au şi pre sine? se-au făgăduit de la Dumnezeu aceasta. Aşijderea şi de tocmeala popilor şi aceasta învăţă, cum şi în ce chip cade-le-se acelora să fie. Şi să oprească zise lui împrotivă să grăiască de credinţa ceaea buna, mai vîrtos ceia ce sînt dentru tăiare. Ştiu de criteani că deşerţi sînt şi le trebuiaşte oprire şi învăţă: toate bocatele sînt curate curaţilor şi cum e frumos să fie bătrînele şi trebuiaşte-le să se mîndrească tinerele. Învaţă cumu se cade slugilor ai lor stăpîni să-i asculte. Şi la sfîrşit pomeni că a Domnului dulceaţă nu de lucrul noi a dereptat, ce de a lui dragoste. Şi învăţă 
{523} de pîra legiei să se ferească, că fără folos iaste. Spuse lui: după ce-au tremes cătr-însul Artemă să vii cătr-însul. Zise lui ca să înveţe şi ai lui: bun lucru înainte le zice. Şi aşa sfîrşi tremeaterea. Cătră Tit trimeaterea a sfîntului, lu apostol Pavel Pavel, sluga lu Dumnezeu şi apostol lu Isus Hristos, a proroci credinţa aleşelor Domnului şi cunoscuta a dereptăţiei, ceaea ce ne duce la sfinţie întru nădeajdea viiaţeei de vecie. Ceaea ce ne-au făgăduit El, nu minte, că Domnul mainte de vreamea aceştii lume El au adevărat la vreamea Lui al Lui cuvînt pentru prorocitura ce mie dată iaste după voia Domnului, al nostru Domn. Tit, al mieu fecior adevărat după a noastră amînduror credinţă: Dulceaţă şi milă şi pace de la Dumnezeu Părintele şi Hristos mîntuitoriul nostru. Pentru aceaea te lăsai în Crit, ca tu să isprăveaşti ce eu ţie am 
{524} lăsat. ... Şi să pui în toate cetăţile popi, cum eu tine am pus. De iaste fără vină bărbat unii muieri, cela ce va avea feciori credincioşi, nu în ocară de curvie sau neplecat. Cade-i-se amu episcopului fără prepus să fie ca un căsătoriu al Domnului, nu năprasnic, nemînios, nebeţiţ, nemuşcătoriu, negustăreţ, neucigătoriu, ce să fie iubitoriu de stranici, de Dumnezeu iubitoriu, derept, cuvios, întreg la minte, postitoriu, curat. Şi te ţine pre cuvîntul ce adevărat iaste şi poţi învăţa, ca el să fie putearnic a demna pentru cinstită învăţătură şi a pedepsi. Sînt amu mulţi neplecaţi, cu cuvinte deşarte şi cu minte înşelătoare, mai vîrtos ceia ce sînt dentru tăietură. Ce le se cade gura să le astupe, ceia ce case întregi întorc şi învaţă ce nu se dostoiaşte, pentru un lucru ... 
{525} al dobîndei spurcată. Zise unul dentru ei, al lor proroc: "Criteanii - pururea mincinoşi, reale vite, pînteci deşerţi". Mărturiia aceasta iaste adeverită, ce pentru aceaea vină pedepseaşte ei iute, ca să fie sănătoşi în credinţă. Şi să nu gîndească pre minciunile ovreailor şi pre zisa oamenilor, ceia ce den dereptate se întorc. Curaţilor totu le-i curat; iară necuraţilor şi necredincioşilor elu le e tot necurat, că a lor minte iaste neştiutoare. Că ei zic că cunosc Dumnezeu, iară ei cu faptele ei le leapădă: urîţi sînt şi neplecaţi şi spre toate lucrurele cealea bunele, netreabnici. Iară tu grăiaşte cumu se dostoiaşte după învăţătură dulce. ... Bătrînii să fie treazvi, curaţi şi întregi de minte, sănătoşi în credinţă şi în dragoste şi în răbdare. Şi muierile lor bătrîne, aşijderea, ca să se poarte cumu se dostoiaşte 
{526} sfinţilor: să nu fie svadnice, să nu fie beţiţe, să fie învăţătoare bune, ca eale să înveaţe muierile tinere să fie blînde şi să-ş îndrăgească bărbaţii şi feciorii, să fie smeriţi î.l.d. smerite, să fie muierile curate şi căsătoare bune şi să se pleace bărbaţilor, ca cuvîntul Domnului să nu se hulească. Aşijderea şi bărbaţii ceia tinerii. Prespre toate iară tu singur - întru o pildă a bune fapte cu învăţătură nemînioasă, întru curăţie, întru neputredire. Cuvîntul cela bunul - nespart, ca ceia ce se protivesc să se ruşineaze, nimica să aibă ca de noi să grăiască rău. Iară slugile, ei să fie ascultători stăpînilor în toate rîndurele, ca să le placă, nu cu ceartă, nici cu necredinţă; ce în toată credinţa să se adevăreaze, ca ei învăţăturiu lu Dumnezeu şi al nostru Domn să o podobească 
{527} în toate rîndurele. ... Că noao se-au ivit dulceaţa lu Dumnezeu, mîntuire a toţi oamenii: Să înveaţe noi să se leapede de necinste şi de pohtele lumiei, cu mîndrie şi cu dereptate şi cu creştinătate să viem în ceastă lume; să aşteptăm acea ferecată nădeajde şi ivirei slavei a marelui Dumnezeu şi mîntuitoriul nostru, Isus Hristos, cela ce pentru noi Se-au dat, că noi au slobozit den toată nedereptatea şi ne-au curăţit, Lui singur, oamenii bogăţi întru vecie, rîvnitori a bune lucrure. ... Aceasta grăiesc şi îndemn şi vă pedepsesc cu toată voia. Nimica să nu grijască de tine. Eu adevărez ei ca ei domnilor şi mai marilor să fie ascultători şi plecători să fie, în toate lucrurile cealea bunele gata să fie. Niminea să dosădească, niminea să cearte; ce cu lin şi cu smericiune să vă arătaţi cătră toţi oamenii. ... 
{528} ... Fost-am şi noi oarecînd neînţelepţi şi neplecaţi şi rătăciţi, slujind a multe pohte şi pohtituri întru reale şi întru mînii viind, cu urît şi urîndu-se unul cu alalt. ... Iară cîndu se ivi dulceaţa şi iubitura oamenilor de la Dumnezeu, Domnul nostru, nu de lucrure derept ce-am făcut noi, ce pre a Lui milă pre noi au spăsit, ce pentru baia a doua născută şi cu noirea Duhului Sfînt, ce-au vărsat prespre noi bogăţie pentru Isus Hristos, al nostru Domn. Ca noi pentru aceaea milă sem derepţi şi moşteani a vieţiei de vecie. ... Cuvînt cu credinţă. Şi de aceastea voi să te sfătuiesc să te grijeşti de bune lucrure, să stai pentru ceia ce-au crezut Domnului. Acealea sînt bune şi cu folos oamenilor. Iară întrebarea nebunilor şi cuvintele aceii rude şi pîra legiei, delungă-te de acealea, că sînt 
{529} de nemica şi fără folos; că omul eretic după una şi a doao învăţătura leapădă-se. Ştie (î.l.d. ştii) că se-au întors spre acealea ş-au greşit aceaea însuşi să osîndeaşte. ... cînd voi tremite Artemă cătră tine sau Tihic, să vie (î.l.d. vii) degrabă la mine în Necopoe: acolo am grăit a rămînea să iernez. Zină cărtulariul şi Apolos, aceia să-i păzeşti bine, ca nemica să le lipsească. Lasă ei ai noştri să înveaţe în fapte bune să fie adevăraţi d-unde nevoia va cere, să nu fie fără rod. Închină-vă-se carei sînt cu mine toţi. Închină-te celora ce noi îndrăgesc în credinţă. Mila Domnului - cu toţi voi! Amin. ... Spunerea ce e cătră Filimon tremeaterea Aceasta tremease-se den Roma. Vina tremeaterei aceştiia: Onisim, sluga lu Filimon, fugi şi deştinse cătră apostolul, botezat fu de el şi fu-i lui de treabă în slujbă. De acesta scrise lu Filimon 
{530} că se-au lepădat Onisim, să-l socotească el şi nu de acmu să-l aibă ca o slugă, ce ca un frate. Înainte porînci lui şi să-ş gătească sălaş, ca cînd va veni să-l afle unde lăcuiaşte. Şi aşa sfîrşi tremeaterea. În ştire să vă fie că acesta Onisem, că cu mărturie spodobi-se acest cuvînt, zice-se muncă, în cetatea Romei. Tertil putearea ţinea, fluierele-i frîmse şi a speatei răbdă muncă. Cătră Filimon tremeaterea a sfîntului lu apostol Pavel Pavel, legatul lu Isus Hristos, la Timotei, al lui frate, şi lu Filimon, al lui drag şi al nostru ajutătoriu, şi Amplie cel drag şi Arhip, ce-au fost voinic cu noi, şi nărodului întru a ta casă: Mila să fie cu voi şi pace de la Dumnezeul nostru Părinte şi a Domnului nostru, lu Isus Hristos! Eu mulţemesc Domnului mieu pururea şi-mi aduc aminte 
{531} în toată vreamea întru a mea rugă de ce auz de dragostea ta şi de credinţă şi răbdarea ce ai cătră Domnul Isus şi cătră toţi sfinţii. Că a ta credinţă ce avăm unul cătră alalt între tine putearnică să se facă pentru cunoscuta a tot binele, ceaea ce aveţi voi în Isus Hristos. Eu am mare veselie şi nădeajde într-a ta dragoste, că sfinţii sînt inemoşi pentru tine, frate drag. Pentru aceaea eu am mare veselie în Hristos, ţie ca să-ţ zic ce ţie se dostoiaşte, eu voi pentru voia dragostei să te îndemn. Ca aceaea eu sînt însă eu, Pavel, bătrîn, eu acmu legat în Isus Hristos, acmu te îndemn pentru al mieu fecior, Onisem, cui am arătat eu întru a mea legătura: Onisim, oarecînd ţie nepotreabnic; e acmu ţie şi mie foarte ajutoriu iaste. Acela iară l-am tremes, iară tu acela să-l iai la inema ta întru 
{532} mine. Că eu-l vrea ţinea lîngă mine ca în locul tău să-mi slujască în legătura evangheliei. Pentru a ta voie nu voi să fac nemica ca al tău bine să nu fie cu nevoie, ce cu voie. Ce doară pentru aceaea o vreamea delungată se-au dus de la tine, ca tu în vecie iară să-l aibi: nu acmu ca o slugă, ce mai mult decît o slugă, un frate drag, însă mie, iară mai mult ţie, amîndoi după trup şi după Domnul şi tu mine ţii ca un soţ. Tu iară să-l priimeşti ca mine singur: să ţie au făcut pagubă sau ţe-au rămas datoriu, aceaea socoteaşte pre mine. Eu, Pavel, am scris cu a mea mînă; eu voi plăti. Eu tac că tu mie încă-mi eşti datoriu. Adevărat, frate drag, cuget mie că eu m-am arătat în tine în Domnul. Întăreaşte a mea inemă, iară în Domnul! Că eu de toată nădeajdea a ta 
{533} ascultare eu ţie scriş. Că eu ştiu că veri face mai mult decît zic eu. După aceaea tu-mi găteaşte sălaşul, că eu am nădeajde că pentru a voastră rugă voao să fie hărăzit. Şi vă se închină Epafras, cu mine prins în Isus Hristos, şi Marco, Aristarh, Dimas, Luca, ai miei ajutori. Mila Domnului nostru, lu Isus Hristos - cu duhul vostru! Amin. Spunerea cătră ovreai. Tremeaterea a sfîntului apostol Pavel Aceasta tremease den Italiia. Vina tremeaterei aceştiia: derep ce ovreaii întăriia-se de umbra legiei. Derept aceaea apostol Pavel învăţătoriu păgînilor fu. Şi întru păgîni tremes fu să propoveduiască evangheliia. Scrise tuturor limbilor, scrise de-aciia şi celor den tăiare ce crezuse ovreailor. Spunerea aceasta tremeatere de a lu Hristos venit şi să se oprească de umbra legiei. Şi întîi amu spuse prorocii derept acel lucru: tremeşi ca de Domnul să spuie şi dup-înşii acesta va veni. Slugi fură prorocii şi spuitori aceii 
{534} venite. Însuş Hristos, Fiiul lu Dumnezeu, fi-va ce în El toate sînt şi că aceluia Fiiu cade-se oamenilor să fie. Ca de tăiarea trupului Lui să se prade moartea. Nu amu sînge de viţei sau de capre, ce sîngele lu Hristos fi-va mîntuire oamenilor. Arată că şi leagea nici unul sfîrşi, ce umbra legiei încă au fost bună. Şi nu se răposară oamenii: ce împreună tuturor noao lăsatu-se-au zi de răpaus. Iară spune că sfînta slujbă premeni-se den Aron întru Hristos, ce era chip Melhisedec; nu aceia den Leviia, cu credinţa dereptară-se părinţii semnă, nu de lucrul legiei. Şi aşa iară întru năravuri zise şi acelora şi luo acea derept a lu Hristos răbdare. Şi să vă cuceriţi şi să cinstiţi bătrînii. Sfîrşi tremeaterea. Cătră ovreai, tremeaterea sfîntului, lu apostol Pavel ... După înainte vreamea că Dumnezeu în multe chipure şi cu multă cinste ... 
{535} au grăit la părinţi pren proroci ceia de apoi; într-aceastea zile la noi au grăit, pentru al lui Fii, cela ce Elu L-au pus în moşie prespre tot; pentru acela şi lumea au făcut. Ce pentru acela iaste lumina a Lui cinste şi chipul al Lui lucru şi poartă toate rîndurele în puteare cuvîntului Lui. Ş-au fapt curăţiia păcatelor noastre pren El singur şi El au şezut în a dereapta scaunului în nălţime, cît fu mai în cinste decît îngerii. Că El dentr-înşii mai mare nume au dobîndit. Cătră acela înger întru întîi au grăit: "Că tu eşti al mieu Fii şi Eu astăzi Tine am născut. Şi iară Eu voi fi Lui Părinte, acela va fi Mie Fecior". E cînd iară va duce întîiul născut în lume, grăiaşte El, şi Lui toţi îngerii lu Dumnezeu se vor închina. Şi cătră îngeri amu grăiaşte adevărat că face ai Lui 
{536} îngeri duhure şi slugile Lui - văpaie de foc. Iară cătră Fiiul: "Scaunul Tău, Doamne, - întru vecie. Toiagul - a Ta împărăţie, el iaste un toiag derept, că Tu ai îndrăgit dereptatea şi Ţi-e urîtă nedereptatea, derept aceaea Te-au uns Dumnezeu, Domnul Tău cu unt de veselie mai vîrtos decît soţii Tăi. Şi tu, Doamne, pămîntul l-ai întemeiat şi ceriul cu mîinile tale l-ai fapt. Acealea vor treace e Tu veri rămînea şi acealea toate vor învechi ca un văşmînt şi ca un postav strînge-veri ea şi se va schimba. Iară Tu - acela şi-Ţi eşti şi aii Tăi nu vor scădea". ... Ca cela înger ce iară au grăit: "Şezi de-a dereapta Mea, pînă voi pune vrăjmaşii supt urma picioarelor Tale". Dară nu sînt aceia duhure slujitoare tremease la slujbă pentru voia ceea ce vor să moştenească ispăseniia? Derept aceaea cade-ne-se noao mai mult să socotim. ... Şi Tu, Doamne, pămîntul au (î.l.d. ai) 
{537} zidit, să nu cumva să cădem. Că de unde cuvîntulu se-au întărit, ce pre îngeri se-au grăit: Şi toţi ceia ce-au călcat şi n-au ascultat, ei ş-au luoat a lor simbrie. Cum noi văm scăpa unde noi aceaea sfinţie nu grijim? Ceea ce dentru întîi se-au prorocit pren Domnul, aceaea înţelegătură pre noi au venit. ... Pren ceia ce ei au auzit şi Domnul le-au dat lor căutătură cu seamne, cu ciudă şi multă puteare; şi împărţeala Duhului Sfînt - după a Lui voie. Că nu El îngerilor au dat ceastă lume, de ce noi grăim Ce mărturiseaşte oareunde într-alt loc şi grăiaşte: "Ce iaste omul, ce Tu-Ţi aduci aminte de el, sau fiiul omenesc, că cearceţi pre el? Că Tu - întru o puţină vreamea, că îngerul L-au lăsat flămînd, iară cu laudă şi cu cinste L-ai cununat şi L-ai pus prespre lucrul mîinilor. Tu aleşi tot ai supus supt picioarele Lui. E cînd amu supuseşi Lui toate,  ... 
{538} nemică nu lăsaşi Lui nesupus. Acmu vedem noi că sînt toate supuse supt El, iară El întru puţină vreamea al Lui înger de-L flămînzi noi vedem acmu că Isus iaste, pre muncă şi pre moarte e cununat, cu slavă şi cu cinste, că El pren mila Domnului pentru noi toţi au gustat moarte. Că se dostoiaşte aceluia pentru voia ce toate ale Lui sînt şi pren El toate rîndurele sînt, ce mulţi feciori au dus la cinste începătoriul spăseniei lor, pren muncă adevărată se face de unde noi toţi dentr-unul venim; amîndoao, cela ce sfinţeaşte şi ceia ce sfinţi sînt. Derept aceaea nu se ruşinează ei (î.l.d. el) fraţi să le zică. Şi grăiaşte: "Eu voi adevăra numele tău fraţilor miei şi în mijloc de nărod laudă-Ţi voi cînta". Şi iară: "a mea nădeajde pre Tine voi pune". Şi iară: "Caută, aciia - eu şi coconii ce mie Dumnezeu i-au dat". ... 
{539} Şi d-unde coconii trup şi sînge au, el încă iaste într-aceaea protivă şi are parte ca el pren moarte puteare să ia aceluia, cela ce putearea morţiei are, acela e diavolul. Ş-au scumpărat aceia ce pren frica morţiei întru întreagă viaţă noi slugi eram. Că necăirea ia îngerii la el, ce sămînţa lui Avraam ia la el. Derept aceaea în toată vreamea era protivnic fraţilor, ca el milostivnic să fie şi un credincios mare preut înaintea Domnului, ca să slobozească păcatele nărodului, că pentru ei însuşi se-au muncit. Ispitit au fost; poate ajuta celora ce iară sînt ispitiţi. ... Derept aceaea, voi, fraţi sfinţi, pentru chemătura den nălţime luaţi derept apostolului şi marele preut, că noi adevărăm Isus Hristos, cela ce credincios iaste, cela ce elu l-au fapt ca şi Moisi întru toată casa lui. Cesta e mai mare de cinste ... 
{540} de vrednicie decît Moisi. Că după aceaea mai mare cinste în casă are cela ce o au gătit aceaea casă; că nici o casă de ea nu e gătită, iară cela ce tot găteaşte, elu e Dumnezeu. ... Că Moisi era derept şi credincios întru toată casa lui, ca o slugă întru mărturie ce va să se grăiască: Hristos iară ca un fecior prespre casa lui, care casă noi sem, d-unde noi îndrăznire şi laudă a nădeajdei pînă la sfîrşit cu cinste să o ţinem. Pentru aceaea grăiaşte Duhul Sfînt: "Astăzi unde veţi auzi al lui glas, inema voastră să nu se spare. Ca cumu se feace întru o greşală în ispititura întru pustie, unde părinţii voştri mă ispitiră şi cunoscură lucrul mieu patruzeci de ai-ndelungaţi. D-unde era eu fără nădeajde spre această sămînţă şi grăiia: "Toată vreamea era rătăcite inimile lor, iară eu nu ştiia calea mea, ceea ce-am jurat 
{541} întru mîniia mea: ca ei să nu vie ca răpaosul mieu!" ... Căutaţi, fraţi dragi, ca dentru voi să nu aibă inemă necredincioasă, ca să nu se leapede de Domnul cela viul. Ce vă îndemnaţi voi înşivă în toate zile cum "astăzi" se cheamă; ca nici unul dentru voi să nu fie credincios pre înşelăciunea păcatelor. Că noi sem cu Hristos şi avăm parte ca noi ce-am dobîndit credinţa Domnului, pînă în sfîrşenie să-l ţinem, cît de multu. Se grăiaşte: "Astăzi se auzi glasul lui", iară inema noastră să nu se spare, cum fu întru o greşală. Carei acolo auziră ei-l mîniiară? Însă nu toţi ceia ce den Eghipet ieşiră pren Moisi? ... Prespre aceaea elu se mîniia patruzeci de anii delungaţi? Nu iaste aşa prespre ceia ce feaceră greşală, iară trupurile lor căzură întru pustie? Cum elu se jură lor ca în răpausul lui să vie ca necredincioşi ... 
{542} lor şi noi vedem că n-au putut să între înlăuntru derept necredinţa lor. ... Acum noi să ne teamem ca noi făgăduita ca să întrăm la răpausul lui să nu ea zăbovim şi nici unul de noi să rămîie înderăt. Că noao încă ne se-au spus ca şi lor, iară cuvîntul prorociei nu le ajută nemica, ca ceia ce nu crezură cînd auziră. Iară noi, ceia ce creadem, noi meargem în răpausul Lui, cum El zice: "Ş-am jurat în mînia Mea ca ei în răpausul Miu să nu vie şi adevărat cum fu lucrul den ceputa lumiei fapt". El grăi întru un loc de-a şaptea zi aşa: "Şi Dumnezeu răposă a şaptea zi de tot lucrul Lui". Iară cicea în cest loc, iară: "Odinioară ei să nu vie la răpausul Mieu!". După aceaea ce încă iaste să fie înainte, ca unii de întru ei să vie, însă celora ce de întru întîi le se spuse, ei n-au venit pentru necredinţa lor, ce le era dată întru o zi. ... 
{543} După atîta vreame delungată ce grăi pren David astăzi cumu e grăit: "Astăzi d-unde văm asculta glasul lui, iară inema voastră să nu se spare". Iară Iozve, elu-l vrea duce la răpaus, el după aceaea nu vrea spune de altă zi: încă iaste un răpaus înainte nărodului Domnului. Cela ce-au venit la răpausu Domnului, acela răpaus iaste şi de lucrul lui, ca şi Domnul de-ale Lui. Acmu să ne nevoim a întra la acela răpaus, ca neştine să nu cază într-aceaea pildă a necredinţei. Că cuvîntul Domnului elu e viu şi putearnic şi mai tare de o spată cu doao ascuţite şi într-înşi desparte şi duhul şi sufletul şi măduoa den oase şi iaste judecă a toate cugetele şi gîndurele inimiei. Şi nici o gadină pre pămînt - ca el să nu o vază, că toate sînt despuiate şi neacoperite înaintea ochilor lui. De-aceaea grăim noi ... 
{544} După aceaea unde avăm noi un preut mare, Isus, Fiiul Domnului, cela ce în ceri Se-au suit, noi să ţinem a Lui învăţătură. Că noi n-avăm preut mare, cela ce poate răbda a noastră slăbiciune, cela ce ispitit în toate lucrurile ca şi noi, fără păcate. Derept aceaea noi la El să lăcuim cu veselie, la jîţiul cela milostivnicul, ca noi milostivnicie să dobîndim şi să aflăm milă la ceaea vreamea cînd noao va trebui ajutoriu. Cu tot priutul cela marele, cela ce dentru oameni se ia, acela e pus de oameni cătră Dumnezeu, ca el să dăruiască dar şi poclon pentru păcate. Ca cela ce poate răbda ca ceia ce sînt neştiutori şi rătăciţi, cu cela ce iaste dat şi el cu slăbeciune, aşa şi el să fie derept nărod, aşa şi pentru el singur poclonit pentru păcate. Niminea singur ia-ş cinstea, cela ce e chemat de Dumnezeu, tocma ... 
{545} ca Aaron. Aşa şi Hristos, El nu Se-au pus însuş în cinste ca El să fie preut mare, însă cela ce cătră El au grăit: "Tu eşti Fătul Mieu şi astăzi Te-am născut". Cum zice şi într-alt loc: "Tu eşti preut în vecie, după rîndul lu Melhisedec".  ... Şi el într-aceaea zi trupu lui au aşternut ş-au păzit cu tare plîns şi cu lacrăme au poclonit ca cine-ară putea ajuta de moarte şi se-au auzit pentru aceia cela ce are Dumnezeu în cinste. Şi cum era El Fiiul lu Dumnezeu, pentru aceaea ce se munci cu smericiune, învăţa cîndu se sfîrşi ascultînd El de toate o vină în veciia ispăseniii: chemat după Dumnezeu, un preut după leagea lu Melhisedec. ... Derept aceaea mult am avea a grăi, ce iaste greu, d-unde voi neînţelegători seţi. Şi voi demult aţi trebui să fiţi dascali: derept aceaea ca întru întîi ... 
{546} să vă înveaţe slovele dumnezeieşti şi cuvîntul învăţăturei, ca să vă dea omul lapte, şi nu bucate tari sau greale. Ce cînd va să dea omului lapte elu e neştiutoriu în cuvîntul dereptăţiei, elu e un cocon tînăr. Iară adevăraţilor elu le trebuiaşte bucate tari, ce pentru învăţătura elu le-au dat minte ce întru despărţeală şi al binelui şi al răului. Derept aceaea, noi învăţătura dentru întîi noi o văm lăsa şi la împlutură văm veni, însă nu iară temei văm pune pre pocaianie al lucrului celuia mortului de credinţă în Dumnezeu, de botejune de învăţătură, ce cu mîinele sînt puse, de sculătura morţilor şi de judecata de vecie. Aceaea văm noi face d-unde Dumnezeu o va lăsa. Nu e puteare amu ceea ce odinioară sînt luminaţi ş-au gustat darul ceriului şi au parte în Duhul Sfînt ş-au gustat cuvîntul Domnului 
{547} cela bunul şi putearea ceaea ce va să fie. D-unde vor cădea, iară se vor noi întru pocaianie. Că pămîntul cela ce bea ploaie şi de multe ori prespre el şi adună (adune) iarbă în tot chipul; că ceia ce o lucrează, ei iau blagoslovenie den Dumnezeu. Carei aduc mărăcini şi porumbrii, ei sînt netrebnici şi aproape de blăstem, carei apoe le ard. ... Iară noi să ne căutăm înainte, fraţi dragi, mai bine la voi, că ispăseniia mai mare iaste. D-unde noi aşa grăim: Că Domnul nu e nederept, ca să uite al vostru lucru şi munca a dragostei ceaea ce-aţi arătat întru numele Lui, ca voi sfinţilor slujiiaţi şi acmu le slujiţi. Noi pohtim iară să aveţi şi să vă nevoiţi ca tot trupul vostru în nădeajde tare a-l ţinea pînă în sfîrşenie. Ca să nu fiţi lăsători, ce fiţi pristănitori, ceia ce pren credinţă şi pren lungă răbdare ei ... 
{548} dobîndesc făgăduita. ... Cînd Dumnezeu lu Avraam făgădui, d-unde mai mare lucru nu se putu jura, Elu se jură întru El singur şi zise: "Adevăr Eu te voi blagoslovi şi multu te voi înmulţi!" Că aşa purtă el lungă răbdare şi dobîndi făgăduita. Iară jurămîntul oamenilor - întru mai mare ce ei sînt şi jurămîntul face sfîrşenie a toată mînia şi întru voi să rămîne tare întru voi. Iară Domnul Dumnezeu, cînd El moşiia făgăduitei preciudat să se arate, ca pre sfeatul Lui să se arate, ca sfeatul Lui să nu se mişce: El au dat un jurămînt ca noi pren rîndure cealea ce nu se mişcă, că e ca niciodată ca Dumnezeu sămînţă. Şi noi nădeajde mare să avăm, noi nădeajde avăm şi ne ţine în nădeajde Lui, ceaea ce avăm, că temei avăm al sufletului nostru tare şi ştiut, ceea ce întră denlăuntru podoabeei beseareciei. D-unde alergătorul 
{549} pentru noi au întrat, Isus, preut mare Se-au fapt pre rîndul lu Melhisedec, întru vecie. Acesta amu Melhisedec era împărat în Salim, un preut al Domnului de sus. Timpină Avraam, întorcîndu-se den război împăratului şi blagoslovi el. Şi Avraam deade-i a zeacea den toată avuţiia lui: căce se cheamă un părat al dereptăţiei, după aceaea împărat Salimului - acela iaste un părat al pacelor. Fără tată şi fără mumă şi fără rudă, nici are începută a zio, nici a vieţiei sfîrşenii; ce se închipuiaşte în Fiiul lu Dumnezeu. Căutaţi acmu cîtu e mare ceaea ce de Avraam patriarhul da den bucatele lui. Şi feciorii lui Levie, ei dobîndiră preuţiia, ei feaceră o leage, a zeacea să ia den nărod, aceaea dentru fraţii lor a lua după leage - şi aceaea dentru acealea ţări, den Avraam veniţi. Iară cela ce nu se chema prentr-aceaea rudă întru ei aceea lua 
{550} a zeacea den Avraam şi blagosloviia aceaea ceia ce avea făgăduita.  ... Acmu den toate ce zicem iaste aşa: că acela iuşor iaste blagoslovit şi aicea iau a zeacea de la oamenii ceia ce-au murit, iară acolo mărturiseaşte că el trăiaşte. Şi eu aşa grăiesc, că iaste a lui Levie, cela ce ia a zeacea, ce lua pentru Avraam, că era în ţărîle tătîni-său cînd Melhisedec timpină-l. De iaste împleare pentru preuţiia lu Levie, faptă pentru aceaea dobîndiră leage, dară ce-ţi trebuiaşte a-ţi mai spune că alt preut să se rădice după leagea lu Melhisedec, nu după învăţătura lu Aaron? Că de unde preuţiia se sfîrşaşte el (î.l.d. e "şi") leagea acolo încă se sfîrşaşte. De aceaea se-au grăit "acela iaste dentr-altă rudă", ca nici unul dentru aceia au păzit preastolul. Că iaste adevărat că d-unde au ieşit Domnul nostru, într-aceaea rudă Moisi n-au grăit de aceaea preuţie. ... 
{551} Şi iaste mai adevărat după voia lu Melhisedec alt preut să vie, şi nu după leagea porîncitei a trupului fu, ce după putearea vieţiei ceaea nesparta. Mărturiseaşte amu că tu eşti preut întru veaci, după rîndul lu Melhisedec. Părăsire amu fi-va mai nainte ce-au fost leagea, derept neputinţa şi nefolos. Nemica amu sfîrşi leagea, purtătura iaste nădeajdeei ceiia mai buna, cu ceaea ce ne apropiem cătră Dumnezău. Şi cîţi fără de nejurămînt aceia amu fără jurămînt sînt preuţi, să fie e aceştea cu jurămînt derept ce fu grăit cătr-înşii, că-l jură Domnul şi nu se căiră: "Tu eşti preut pre rîndul lu Melhisedec". După cît fu leagea mai bună, ceia ce spuse Isus, şi aceştea amu mai mulţi sînt să fie preuţi, derep ce cu moarte sînt aleşi să lăcuiască. E acesta derep ce să lăcuiască el întru vecie. Fraţi, părăsirea amu fi-va mainte 
{552} şi spăsi pînă în sfîrşit cine vor veni derept el cătră Dumnezeu: pururea iaste viu acesta ce-au spus d-inşii. ... Aşa amu cade-se noao să fie preutul cela marele: cuvios, nezlobiv, fără spurcăciune, lepădat de păcate şi să-i fie mintea la ceri şi să nu aibă prespre toate zilele nevoie; că mai marii preuţi întîi de ale lor păcate jărtvesc, să aducă după aceaea şi de alalţi oameni. Aceasta amu să facă odinioară lui şi să rădice legiei amu. Oamenii pun preuţii ceia marii, au neputinţă; e cuvîntul cela juratul ce e după leage Fiiului întru veaci de sfîrşit. Capul de ce grăim, aşa-l avăm preutul cela marele, ce şade de-a dereapta măriei la ceri, sfinţilor slujitoriu şi beseareciei ceaea adeverita, ceaea ce zidi Domnul, nu oamenii. ... Tot amu preutul cela marele să aducă daruri şi jărtve, să le puie aşijderea 
{553} şi cela ce va avea treabă acestuia ce-au adus. De-ară fi amu fost fiind pre pămînt, n-ară fi fost preut; iară carei sînt preuţi, să aducă după leage daruri, ce e în chipul şi beseareceei ce slujesc în ceri, cum fu ivit lu Moisi, cînd vru să sfîrşască beseareca: "Văzui amu - zise - şi să faci toate pre chip cumu ţi se-au arătat ţie în munte". E acmu mai mare se-au arătat slujire, ce spre mai bună făgăduită se legiui. ... De-ară fi fost amu cela dentîi neprepus, n-ară fi al doilea căutatu-i-se loc. Dosădiia amu pre ei, grăi: "Iată, zilele veni-vor - grăiaşte Domnul - şi voi sfîrşi pre casa lu Israil şi spre casa Iudei, leage noao: nu după leagea ce făcui părinţilor întru zi ce-mi luai mîna de-i scoş den ţara Eghipetului. Că ei n-au rămas întru a Mea leage, derept aceaea nici Eu n-am grijit - zice Domnul. Că aceasta e ... 
{554} leagea ce Eu voi face casei lu Izrail într-aceaste zile - zice Domnul - că Eu voi da leagea Mea, întru inema lor voi scrie şi voi fi Domn lor şi ei să fie nărodul Mieu. Şi niminea să înveaţe al lui priiatnic şi niminea - fratele lui". Şi zice: "Cunoaşte Domnul! - că toţi Mine vor cunoaşte, den cel mic pînă în cel mare. Că Eu voi fi milostivnic ale lor păcate şi a lor nedereptate nu voi mai mult aduce aminte". Într-aceaea grăiaşte: "Ce iaste nou, el va învechi, iară cela ce iaste bătrîn, elu e aproape de sfîrşenie". Aceaea - adevărată şi a lui dereptate. ... Avea amu întîia besearecă leagea slujbei sfîntă omenească; beseareca amu ce se sfîrşise întîi, întru aceaea era sfeaşnicul şi masa şi pîinea căutată - aceaea se cheamă sfîntă. Una după alaltă ceaea ce se pune înainte, Sfînta sfinţilor (ad. marg.), şi aceaea păzitură se cheamă mai sfîntă, ce are cădelniţă de aur şi poleită cu ... 
{555} aur, ceaea ce era poleită şi avea pîinea cerului şi toiagul lu Aaron, cela ce înverzi, şi tablele legiei, iară prespre eale era un heruvim al cinstiei, ceaea ce era vărsată în scaunul milostivniciei ce acmu nu iaste a spune prea măruntul. Acealea aşa era tocmite, întîia besearecă mergea preuţii, slujbe făcea. Întru a doua beserecă mergea întru un an dinioară numai preutul cela mai marele, nu fără dar, ce dăruiia pentru el singur şi de păcatele nărodului. ... Cu ce slujiia Duhul Sfînt şi încă nu era calea adevărată la sfinţii pînă era întru întîia besearecă. Ce într-aceaea vreamea era o pildă, în ceaea ce era dar şi poclon aduce-se şi nu putea adevărat face după a lor ştiutură, ceia ce face dă a lor ştiută, ce numai slujba Domnului numai singură, cu bucate şi cu beare şi cu multă botejune şi cu de-afară sfinţie pînă la vreame ce se întoarseră 
{556} şi loru se puseră. ... Iară Hristos au venit şi Se puse un preut mare, avenitura bogătăţiei pentru o mai mare şi adevărată besearecă, ce nu cu mîinile făcută, ce nu e aşa faptă, şi nu aceaea nici cu sînge de capre sau al viţieilor; ce pentru sîngele Lui, odinioară în sfinţie iară au întrat şi noao ne-au dat o slujbă de vecie. Iară să al boilor sau al caprelor sîngi şi cenuşa ceaea ce se pospi şi se sfinţi, ce fu necurat cum la curăţiia ceaea dulcea, cît mai mult va face sîngele lu Hristos, cela ce singur fără tot lucrul pren Duhul Sfînt Domnului se-au poclonit, ca mintea noastră să o curăţeaze de lucrurele cealea moartele, să slujim Domnului cela viul! ... Prentru aceaea iaste în mijloc al legiei noao, ca pren moartea ce se-au fapt întru o slobozitură de acealea greşale ce era întru 
{557} o leage dentîi, ceia ce chemaţi sînt şi făgăduită - moşirea de vecie. Unde iaste o leage, acolo moarte opt să fie, cela ce leagea face, că o leage iaste tare pre moarte, aimintrea n-ară putea fi ca cela ce trăiaşte cela ce o au fapt. Aşijderea nici ceaea dentîi şi fără de sînge noită fu. Ca Moisi, cînd sfîrşi de grăit şi după porîncă şi după leage grăi cătră nărod, luo sîngele viţeilor şi sîngele ţapilor cu apă mestecat şi cu lînă de fremghie, cu bureate, şi stropi cartea şi tot nărodul. Şi zise: "Acesta e sîngele legiei, ce porînci cătră voi Dumnezeu". Şi beseareca şi toate vasele ale slujbei cu sîngi aşijderi le stropi-le. Şi de-aciia, de acel sînge toate se curăţiră după leage. Şi fără vărsare de sînge nu va fi iertăciune. Şi opt să se facă ale împărăţiei lucru-obraze cu acealea opt să se curăţeaze iară ceia.  
{558} Fraţi, ce Hristos n-au întrat dentru împărăţie opt să aibă mai bun dar decît aceia. Ce Hristos n-au întrat întru besearecă ce cu mîini e făcută, ce iaste o pildă a dereptăţiei, ce Elu e însuş în ceri ca noao să Se arate înaintea feaţeei Domnului derept noi. Şi nu El de multe ori să Se poclonească, ca preutul cela marele ce făcea în toţi aii cu sîngele striin. Ce demultu Se vrea munci, den ceputa lumiei încoace; iară acmu în sfîrşenia lumiei El noao Se-au arătat de într-al Lui poclon, păcatele să le rădice. Şi cum Elu e pus dinioară să moară, după aceaea - judecata, aşa e Hristos: dinioară poclonit, a lua multe păcate. Aceaea alta vreamea şi fără păcate se va arăta ceia ce pre El aşteaptă la ispăsenie. ... Aceaea leage are pagubă de venitul aceştiia avuţii, nu acela lucru al avuţiei singură, în toţi aii omul să poclonească întru un 
{559} chip poclon, şi nu poate să poclonească adevărat să facă. Că acela poclonulu se-au părăsit, carei în slujba Domnului sînt, nici ştiutură mai au de ale lor păcate cînd vreodinioară sînt ei curăţiţi. Ce pentru aceaea se face o pomeană în toţi aii; că iaste ciudată pren boi şi sînge de ţap păcatele să se ia cînd El vine întru lume. Grăi el că "Poclon şi dar n-ai vrut, iară trupul tu mi l-ai gătit. Iară poclon aprins şi poclon cu păcate ţie nu plac. Atunce ziş: Iată că vii, pren capetele cărţilor scris iaste de mine ca eu să fac, Doamne, voia ta" Mainte cum el au grăit că "Poclon şi dar şi poclon aprins şi poclon cu păcate tu n-ai vrut şi ţie nu-ţi plac", ce după leage sînt poclonite. Atunce zise: "Iată eu vii voia ta să fac". Deci rădică ceaea dintîi, ca alalte să le culci. Într-aceaea sem noi sfinţiţi 
{560} odinioară ş-au fost pentru poclonul lu Isus Hristos. Şi tot preutul să stea în toate zile slujba Domnului să o păzească şi aceaea de multe ori să aducă pocloane, ce niminea nu putu să ia păcatele; iară acesta, el au fapt un poclon pentru păcate poclonit. Ce aduce poclon pururea, că şade de-a derepta lu Dumnezeu şi aşteaptă de-aciia înainte pînă vrăjmaşii lui să fie culcaţi supt picioarele Lui. Că cu al Lui poclon au sfîrşit ceia ce vor să se sfinţească; ce noao ne mărturiseaşte, ce întru întîi au grăit noao cu Duhul Sfînt, ce dentru întîi au grăit: "Aceasta e leagea ce Eu lor voi face, după acealea zile - grăiaşte Domnul - că Eu voi da leagea Mea întru inima lor şi în mintea lor voi scrie. Şi de păcatele lor şi de nedereptatea lor nu-M voi aduce aminte". Iară unde aceaea iaste iertăciune, nu mai iaste poclon derept păcate. ... 
{561} Să noi acmu avăm, fraţi dragi, aceasta slobozie întru întratul sfinţilor, pentru sîngele lu Isus, cel ce noao iaste gătit întru leage noo şi în calea vierei după ce se pune înainte de al Lui trup. Şi avăm un preut mare prespre casa Domnului. Şi acmu noi să meargem cu o inimă adevărată, întru credinţă cu voie şi stropite întru inema noastră şi să ne slobozim den mintea ceaea reao şi să ne spălăm în trup cu apă curată. Şi să ne ţinem întru cunoscută şi întru nădeajde neclătit, că Elu e derept, ce noao au făgăduit cunună. Şi noi unul cu alalt să ne luom aminte cu stăjit la dragoste şi cu bune fapte. Şi să nu părăsiţi a noastră adunătură, cum făcea unii; ce unul pre alalt să îndeamne, şi atîta mai vîrtos cît să vedeţi că se apropie zioa. Că noi să cu voie facem păcate, ca noi cunoscuta şi dereptatea ce noi am ... 
{562} luoat fără poclon mai mult de păcate. Ce o aşteaptă altă groaznică a judecatei şi cu foc şi cu mînie mînca-i-va ceia ce-au vrut să se protivească. Să neştine va lepăda leagea lu Moisi, el opt să moară fără milostivnicie, pentru doi sau trei mărturii. Iară voi, cîtu vă pare a avea pedepsa cela ce Fiiul lu Dumnezeu cu picioarele-l calcă şi sîngele legiei pare-i-se că e spurcat pren ceaea ce elu se-au sfinţit şi duhul milostivniciei ocăraşte?! Că noi ştim: "A mea e izbînda, Eu voi plăti" - zice Domnul. Şi iară, că: "Domnul va judeca nărodul Lui". Cu groază iaste a cădea, în mîinile Domnului cela viul a cădea. ... Aduceţi-vă aminte dentru zioa dentîi, ceaea dentru ea v-aţi luminat, multă muncă aţi răbdat, cu mare chin, întru o parte singură pren dosadă şi pren tristă batjocură fuset; cu aceştea soţi sînteţi, că aşa au vis aceia. Şi aşa le mearge, că voi aţi avut cu prinsoarea mea răbdare şi prada avuţiei voastre cu bucurie o aţi răbdat; ca voi ... 
{563} ce ştiţi ca la voi singuri că aveţi mai bună avuţie, în ceri aveţi. Să nu lăsaţi credinţa voastră să cază, ceaea ce mare simbrie are. Iară răbdare vă trebuiaşte, ca voia lu Dumnezeu să o faceţi şi făgăduita să o luaţi. "Că pentru puţină vreame El va veni, cela ce va să vie, şi nu va pesti. Iară dereptul locul cu a lui credinţă va trăi;  ... iară cela ce va fugi, întru acela sufletul mieu nu va plăcea". Iară noi nu sem den ceia ce fug şi procleţiţi sînt; noi - ceia den credinţă, ceia ce sufletul dobîndesc. Ce iară credinţa, ea iaste adevărată întru un lucru tocmit, ce omul are nădeajde, şi să nu se spare întru aceaea ce omul nu veade. Că pentru aceaea bătrînii au mărturisit ş-au dobîndit pren credinţă. Ca să luom noi aminte că numai pren cuvîntul Domnului se feace veacul şi tot ce e den nevăzut văzut pentru nemica se feace. Şi pren credinţă poclonul lu Avel mai bun fu decît a lu Cain, pentru aceaea mă Dumnezeu arătă de al lui dar, ce pentru 
{564} acela grăi el încă, însă el au murit. Iară pren credinţă el fu, Enoh, luat, ca moarte să nu vază - şi nu se află - că Dumnezeu-l luo şi pentru a lui mărturisitură au avut ca lu Dumnezeu au plăcut. Că fără credinţă iaste ciudat a plăcea Domnului; cela ce la Dumnezeu va să vie el să crează că el iaste şi ceia ce-l caută el den preţ dătători va fi. Că pren credinţă Noe l-au cinstit Domnul şi corabiia găti întru nădeajdea casei lui, unde el un lucru dumnezeiesc întru el luo; de ceaea ce omul nu văzu, după aceaea pierdu toată lumea ş-au dobîndit dereptatea ce pren credinţă vine. ... Pentru credinţă fu ascultători Avraam: că în el fu chemat, ca să se ducă în ţara ceaea ce vrea să-i fie moşie, şi el nu ştiia unde vrea el să meargă. ... Pren credinţă Avraam, el fu un striin, fapt într-acea ţară făgăduită, ca întru o striinătate şi lăcuiia în corture cu Isaac şi cu Iacov, ale lui moşteani aceiia făgăduite. Că el aştepta pre o 
{565} cetate, ce un temei are, carele e meşter şi făcători Dumnezeu iaste.  ... Pentru aceaea credinţă dobîndi Sara puteare de îngrecă, că ea ohta în credinţă, cum ei se făgăduise. Derept aceaea sînt dentr-unul multe trupure moarte şi mulţi născuţi, ca stealele în ceri şi ca năsipul măriei ce nu se poate număra. Aceştea toţi au murit în credinţă şi făgăduita nu o au dobîndit, ce departe aceasta o au văzut şi pre aceaea se-au nădăjduit şi se-au lăsat destul şi necunoscuţi, ce sînt oaspeţi numai, şi striini pre cest pămînt sînt. Că acealea ei grăiesc şi dau a înţeleage ei-ş caută moşiia părinţilor şi adevăr unde aceaea ară fi grăit. Într-aceaea ce ei era duşi, ei avea vreamea iară a se întoarce. Iară acmu pohtesc un lucru mai bun, acest cuvînt - ceriul. Ce Dumnezeu 
{566} nu se ruşină ce să se cheame al lor Dumnezeu, că El un locu le-au gătit. Pren credinţă pocloni Avraam pre Isac cînd ispitit fu şi deade al lui fecior dentru întîi făcut. De unde el făgăduita luo, în cela ce se grăi: "Că în Isaac sămînţa ta se va chema". Şi-ş aduse aminte că den moarte-l poate deştepta el; după aceaea el iară întru o pildă el iară luo. Şi pentru aceaea credinţă blagoslovi Isaac şi Iacov şi Isav. Ceia pren credinţă blagoslovi Iacov, cela ce muri, amîndoi feciorii lu Iosif şi se închinară la sfîrşitul toiagului lui. Pentru aceaea credinţă grăi Iosif dentru ieşita feciorilor izraililor, cînd el muri, şi deade învăţătură ca să îngroape oasele lui. Pren credinţă fu Moisi, cînd el născu, în trei luni, ascuns de părinţii lui; ... 
{567} că ei văzură cît el era fecior frumos şi nu se temea de zisa împăratului. Pentru aceaea credinţă Moisi, cînd mare se feace, şi mai mult să nu-i zică fecior al featei lu Faraon, ce mai mult alease cu nărodul Domnului dosadă să paţă, decît pre ceastă lume să aibă dulceaţa păcatelor. Şi grijiia aceaea dosadă a lu Hristos pren mare avuţie, că (î.l.d. ca) comorîle Eghipetului, că el căuta aceaea plată a Domnului. ... Şi pren credinţă lăsă Eghipetul; nu se temu de urgiia împăratului, că se ţinea în cela ce nu vedea, ca cela ce-i părea că vedea. Şi pren credinţă ţinu Paştile şi acea vărsătură de sînge, ca întru întîia să nu-i lovească. Iară pren credinţă - el, trecură Marea Roşie ca pre pămînt uscat. Eghipteanii încă ispitiră şi se necară. Pentru credinţă căzură zidurile Ierihonului şi şapte zile prejur eale îmblară. Pren credinţă ... 
{568} fu Raava curva; nu fu pierdută cu nederepţii, că luo coconii cu dulceaţă şi cu pace. ... Ce mai mult voi să spui? Că vreamea mi-e scurtă, că de-aş vrea toate să le spui: de Ghedeon şi Varaac şi Saxon şi Ieftai, de David şi Samuil şi proroci, ceia ce pren credinţă împărăţiia au biruit, dereptatea au lucrat şi făgăduita o dobîndiră: Şi închiseră gura leilor, şi putearea focului stinseră, şi de ascuţitul speatei fugiră şi se întăriră de slăbiciune. Ei se întăriră întru oaste şi oştile striine ei le culcară. Şi muierile luară-ş dă învierea morţilor lor. Iară alţii sînt ucişi şi n-au nici o slobozie luat, ca mai mult înviere-au dobîndit, ceaea ce mai bună iaste, ajunseră. Unii au avut dosadă şi - ispitiţi cu bice, de-au răbdat, şi - legaţi pren temniţe. Şi i-au bătut cu pietri şi i-au zmicurat şi i-au ... 
{569} împuns şi cu spata omorîţi; şi încoace şi încolo au îmblat în cojoace şi pii ("piei") de ied, şi cu foame şi cu tristă, cu destule reale; ce lumea nu era vreadnică de ei. Şi îmbla în striini şi în pustie şi în munţi şi în pietri şi în gaurile pămîntului. Şi aceştea toţi pren credinţă dobîndiră mărturisitura; şi nu luară făgăduita, pentru aceaea că Domnul Dumnezeu mai mult au căutat ca întru noi să nu se împle. Derept aceaea şi noi, d-unde noi cu atîta ce avăm de ne-au împrejurat cu nuor mărturiei, noi să culcăm păcatele cealea ce pre noi spînzură şi cu lunele facem şi noi să alergăm pre răbdurie înaintea ce ne zace noao nevoinţă. Să căutăm spre începătoriul credinţei şi sfîrşitoriul Isus. ... Cela ce înceape şi sfîrşaşte al credinţei, d-unde el vrea putea avea veselie. El răbdă rău şi de ruşine nu gîndi, păşi, 
{570} şi şezu în a dereapta în jiţiulu Domnului. Aduceţi-vă aminte pentru acela, cela ce grăiaşte şi dvorbeaşte de păcătoşi şi cătră El rabdă. Ca voi întru mintea voastră să nu fiţi lenivoşi; pînă la sînge să vă protiviţi cătră păcate, să vă nevoiţi şi gata, aţi uitat nădeajdea, cela ce la voi grăiaşte ca la feciori: "Fiiul mieu, nu te slăbi de învăţătura Domnului şi nu te spărea cînd El pre tine dosădeaşte. Carei sînt dragi Domnului, aceia-i învaţă şi-i bate toţi feciorii ceia ce-i priimeaşte". Ce unde voi învăţătura răbdaţi, Elu se arată voao, Domnul, ca feciorilor. Că unde iaste un fecior ce părintele nu-l pedepseaşte? Să voi iară fără pedepsă sînteţi toţi, voi toţi avăm (î.l.d. aveţi) parte, şi acmu nu seţi feciori. Şi d-unde noi avăm părinţii noştri am învăţători şi ne ruşinăm, dară noi nu mai mult ascultători să fim. Părinţilor 
{571} de suflet şi noi văm vie? Şi noi, ceia ce ne-au învăţat puţine zile după al lor cuget, acesta noao - cu folos, ca noi a lui sfinţie să ajungem. ... Toată învăţătura, d-unde aciia iaste, noao ne pare nu veselie, ce tristă; iară după aceaea ne va da o poamă cu pace a dereptăţiei, ceaea ce pentru noi e faptă. De-aciia iară rădicaţi mîinile voastre cealea lăsatele şi plecate genuchele voastre şi faceţi călcătură dereaptă cu ale voastre picioare, să nu la ologie să vă întoarceţi, ce să vă vindecaţi mai vîrtos. ... Goniţi după pace toţi şi în sfinţie, că fără aceea niminea Domnul va vedea. Căutaţi pre aceaea, ca niminea de mila Domnului să se lipsească, ca nu vreo rădăcină veninată să crească şi nepace să facă şi mulţi pentru aceaea necuraţi se fac. Ca să nu fie cineva curvari, sau să fie părăsitoriu ca ... 
{572} Isav, ce pentru o mîncare elu-ş vîndu întîia-născută. Iară după aceaea să ştiţi că cînd luo blagosloveniia lepădat fu, că nu află nici un loc de pocaianie, derept aceaea cu multe lacrăme căuta. Că voi n-aţi venit cătră acela munte ce omul nu-l putea pipăi, că ardea cu foc, şi nuor, şi untunearec, şi cu vreamea grea, şi la glasul trîmbitei, şi la glasul cu cuvîntul, - ceia ce auziră, ei se spăreară, ca lor să nu se spuie. Că nu o putea răbda ce acolo se grăi: "Şi cînd o gadină atingea muntele, el să-l ucigă cu pietri sau cu puşcă să-l săgeate". Şi aşa aspăreată era căutătura lu Moisi: "Şi eu m-am spăreat şi tremur!" Iară voi aţi venit la muntele Sionului, şi la locul Domnului celuia viul, şi la Ierusalimul cela den ceri, şi numărul a mulţi îngeri, şi la nărodul întîiul născut, ceia ce în ceri sînt scriş, şi Domnul judecători prespre ... 
{573} toţi, şi la duhure cealea ce sînt adevărate şi dereapte, şi la Domnul Legiei Noao, Isus, şi la sîngele cela ce e stroopit - că mai bine el să grăiască, decît Avel. Păziţi-vă de ceia ce vă grăiesc să nu vă lepădaţi. E să amu aceia nu fură fugiţi, ceia ce pre pămînt grăiia, mai mult noi puţin, mai mult ceia den ceri grăiesc, al cui glas la aceaea vreamea pămîntul se va clătina. Iară noao făgăduiaşte şi grăiaşte: "Iară odinioară eu voi clăti pămîntul; nu numai pămîntul, ce şi ceriul!" ... Iară aceaea iară arătă "dinioară" - ca ce se mişcă, el va treace, ca neşte case ce rămîn nemişcate. Aşijderea, d-unde noi împărăţiia luom nemişcate, iaste noi cum milă ca pentru aceaea Domnului să slujim, ca lui să placă cu smereciune şi cu frică. Că "al nostru Domnu, el iaste ca focul nestins".  
{574} Rămîneţi tare în dragostea frăţiei şi oaspeţilor bucuroş să le dăm gazdă; şi nu uitaţi că pentru aceaea unii fără ştire au dat sălaş îngerilor. Aduceţi-vă aminte de legaţii ceia ce cu el au fost legaţi şi ceia ce tristă pat" ca şi voi, ceia ce seţi întru nodurele trupului. Iară căsătoria cu cinste să se ţie la voi, la toţi; şi patul căsătoriului - nespurcat. Iară curvarii şi ceia ce despart căsătoriia Dumnezeu i va judeca. Ce al vostru îmblet să fie fără lăcomie şi voao să sosească într-aceaea ce iaste, că El au grăit că "Eu nu te voi părăsi, nici Mă voi delunga de tine". Aşa ca  noi să cutezăm grăi că Domnul iaste ajutoriul mieu şi nu mă voi teame. Ce-mi va face mie un om? Aduceţi-vă aminte de ai voştri învăţători, ceia ce cuvîntul lu Dumnezeu v-au spus, care săvîrşenie să căutaţi şi îmblaţi după 
{575} credinţa lor. Isus Hristos ieri şi astăzi - acela şi în vecie. ... Voi să nu vă lăsaţi cu învăţătură striină să vă înveaţe; aceaea iaste un lucru bun ca inema să se întărească, ca ceia pren căutătură, şi nu după bucate, d-unde noi nici o nădeajde avăm. Ce noi Domnului să slujim, că noi avăm un preastol, d-unde putearea n-au a mînca ceia ce beseareca păzesc (păzească). Că sîngele a fiarălor se va purta pren preutul cela marele, într-aceaea sfinţie, pentru păcate acealea trupure vor arde afară de cort. Derept şi Isus, ca El sfinţească acela nărod (năron) pren sîngele Lui, şi El au muncit afară de poartă. Acmu să meargem şi noi după El afară de supt cort şi a Lui dosadă să purtăm. Că n-avăm nici un loc rămas, ce ce va să vie, aceaea să căutăm acmu noi să poclonim pre El, ca poclon lăudat Domnului în toată vreamea: aceaea iaste poama a buzelor ceea ce numele lu adevărează 
{576} bine să facă. Şi a părţi nu uitaţi, ca acela poclon place Domnului foarte. ... Ascultaţi a lor învăţătură şi ascultaţi, că ei veaghe derept sufletele voastre, că aceia seamă vor să dea. Că aceaea cu veselie să facă, cu fapte, şi nu cu suspini, că aceaea nu vă e bine. Ce rugaţi derept noi, a noastră nădeajde iaste aceaea ca să fiţi întru o ştiutură bună şi să ne nevoim întru o bună îmblare a purta la toţi; iară eu îndemn prespre toate ca eu la voi adevărat să vii. Iară Domnul pacelor dentru moarte Elu Se-au sculat; şi acela mare păstori al oilor, pentru acela sînge al legiei den vecie. Domnul nostru, Isus Hristos, să vă adevereaze a face voia Lui, să facă în voi ce Lui place pren Isus Hristos. Aceluia - cinste întru vecie veacului. Amin. ... 
{577} Eu îndemn voi, fraţi dragi, ţineţi acel cuvînt al îndemnăturei cu bine, că eu scurtu v-am scris. Ştiţi că al vostru frate, Timotei, slobod iaste, cu cela ce curînd va veni să vă vază. Şi vă închinaţi tuturor învăţătorilor şi tuturor sfinţilor. Şi vă se închină fraţii den Italiia. Şi mila Domnului să fie cu toţi voi. Amin. ....