ÎNCEPĂTURA ISTORII VIEŢII LUMINATULUI ŞI PREACREŞTINULUI DOMNULUI ŢĂRII RUMÂNEŞTI, IO COSTANDIN BRÎNCOVEANU BASARABVOIEVOD, DĂ CÎND DUMNEZEU CU DOMNIIA LAU ÎNCORONAT, PENTRU VREMILE ŞI ÎNTÎMPLĂRILE CE ÎN PĂMÎNUL ACESTA ÎN ZILELE MĂRIISALE SAU ÎNTÎMPLATRadu Greceanu face parte din ediţia CRONICARI MUNTENI volumul II, p. 7-272 R. GRECEANU, CM II Cronicari munteni, vol. I-II, Editura pentru literatură, Bucureşti, 1961 Mihail Gregorian Studiu introductiv de Eugen Stănescu
PREDOLSLOVIA
Preaînălţatului şi prealuminatului şi preaslăvitului şi de Dumnezeu iubitorului stăpânului şi oblăduitorului Io Costandin Basarab Brîncoveanuvoievod şi domn a toată Ungrovlahia.
Cu smerenie şi plecat mă închin mărieitale şi sărut stăpâneasca pulpana vestmîntului măriitale rugînd pre Dumnezeu cel atotputernic, îndurător şi bun, să reverse a sa milă şi al său ajutor din cerescul său lăcaş ca asupra măriitale şi să supuie pe tot vrăjmaşul la picioarele măriitale.
Prealuminate stăpâne. Faptele bune sînt lucrurile cele mai mari şi mai de folos omului, precum, în greceşte zice filozoful, «ret¾ , căci întru adevăr virtuţile omului şi faptele lui cele slăvite, de multă laudă şi peste toate avuţiile ele mai cinstite îi sînt, şi alţi minunaţi şi înţelepţi leau scris şi leau lăudat şi un aşa (virtuos) om este destoinic de a fi binecuvîntat, căci nici de răutatea vrăjmaşilor ele biruite nu sînt, iar «ret¾ pe toate le biruieşte. Aşa este totdeauna bine să se ferească omul de lucrul cel rău, căci dacă face binele ş i se apără de fapta rea şi fapta cea bună lesne o împlineşte. Cum zice David proorocul, psalm 331, 14: „asemenea virtutea lungeşte omului pămînteasca sa viaţă , dîndui pe ceia de veci care va veni”. Mulţi sînt împăraţi şi stăpînitori care au cîştigat un nume neuitat şi fără sfîrşit pe acest pământ, cum scrie filozoful şi Grigorie Teologul, lăudînd virtutea: „eu voiu pre domnul săl laud, căci el a dat să fie lăudată virtutea”. Mulţi sau străduit a o dobîndi şi puţini sau învrednicit de ea, căci fără siluire este şi fără teamă de puterile lumeşti, şi ea prin bunăvoinţă este de sus dăruită sufletelor cărora li se cuvine, precum şi sf. Ioan Gur de Aur zice: „virtutea fără silă şi numai cu inimă voioasă se dăruieşte”. Pentru aceea filozoful Dioghene la lumina zilei a aprins lumînarea prin tîrg, şi dac lau întrebat, a răspuns că el caută cu lumînarea oameni. Aceasta arată că omul fără «ret¾ nu este socotit om a fi. Şi Platon filozoful a zis: „oricît aur sau argint sar afla prin pămînt, cu preţul virtuţei nu se potriveşte”.
Dar, care este virtute mai mare şi mai plăcută lui Dumneazeu ca a măriitale bunătate, preaputernice stăpîne, căci vrednic este da fi încununată cu toate mai sus pomenitele laude şi încă şi cu mai multe. Destul este să ne aducem aminte de proorocul David, despre a căruia blîndeţe însuşi Dumnezeu arată şi zice: „eu am aflat în acel David, fiul lui Isaia, un om după inima mea”. Dar ce dovadă ar fi mare şi mai de folos ca aceasta? Şi care virtute este lui Dumnezeu mai plăcută decît această bunătate sau blîndeţe? Căci chiar Hristos pe deplin a avuto în sine, căci însuşi el a arătat şi a zis: „luaţi învăţătură de la mine, căci eu blînd sînt şi din inimă îngăduitor” (Mat. 11). Şi cu această virtute a bunătăţii eşti înzestrat măriata de la Dumnezeu.
Preaînălţate doamne. Dumnezeu însuşi tea ales pe măriata şi el însuşi cu domnia ţării aceştia tea încununat. Şi pînă în ziua de astăzi multe feluri de bunătăţi ai dăruit măriata la toată suflarea din ţara aceasta şi aşa şi pe mine, plecatul slujbaş al înălţimeitale, mai încălzit încît nu poci sămi arăt mai bine recunoştinţa de care sînt cuprins decît prin alcătuirea acestei istorie (Cronografie) despre viaţa şi întîmplările domniei înălţimeitale, care sau petrecut prin vederile mele, şi arătînd drepturile şi faptele înaltului neam al măriei tale, care despre tată din Basarabeşti se trage, precum şi despre mamă din sînge împărătesc, de la stălucitul răposatul Ioan Cantacuzino, ale cărui mari şi vestite politii şi fapte de către alţi iscusiţi istorici scrise sînt, nu numai de prin alte ţări streine, ci şi de către vrednicii de toată încrederea scriitorii istorici greci.
Eu, numai faptele mărieitale cele mai lăudate şi de toată suflarea ţărei aceştia cinstite şi iubite, numai pe acelea am pus gînd să le povestesc prin condeiul meu, şi întîmplă rile şi tulbură rile ce sau petrecut în Ungrovlahia sub domniia mărieitale, pe timpul cînd dumnezeiasca pronie din a sa milă nesfîrşită sa milostivit în aceşti ani de nelinişte să te ţie stăpînitor şi pă rinte al ei. Căci măriata eşti cu daruri vrednice împodobit şi ai îngrijit de această ţară cu o aşa adîncă pricepere şi înalt priveghere, cu atîta blîndeţe şi răbdare pornită din sufleteasca dragoste ce îi porţi, încît eu poci să dau chezăş ie că politia luminată şi plină de bunătate a înălţimeitale este în adevărată asemă-nare cu înţelepciunea lui Democrite, care în învăţăturile sale zice: „stăpînii noroadelor şi povăţuitorii lor trebuie să aibă în toţi timpii îngrijirea ca să se arate cu asprime către vrăjmaşii ţărei, iar către supuşii lor iubitori şi blînzi”.
Aceste virtuţi le ai măriata pe deplin, căci ele izvorăsc din înţelepciunea şi multa bunătate a înălţimeitale, şi precum apa potoleşte focul, tot aşa îţi poţi potoli măriata, oricînd voieşti, oricît de mare mînie a sufletului, încît să nu te vezi nevoit a o lăsa să izbucnească de la sine. Şi cu această idiomă poţi purta tronul ţărei Ungrovlahiei fără teamă . Nici nu însufli spaima supuşilor mă- rieitale ca alţi stăpînitori, căci prin dragoste îi apropii şi le îndupleci sufletele supuşilor să se domolească şi săţi dea ascultare. Zice Democrit sus pomenitul că domnul de care toţi se teme, acela trebuie ca şi el de toţi să se teamă, şi se uneşte şi Aristotel la aceste cuvinte, zicînd că acela ce altora însuflă frică trebuie şi el să se păzeasc de toţi.
Cu asemenea bunătăţi tea împodobit pe măriata înţelepciunea sa. Şi pentru ca să împlineşti sfaturile bineglăsuitorului Demosthene, care zice că stăpînitori trebuie să fie renumiţi nu pentru putére, ci pentru bunele fapte să fie lăudaţi, cîndai sc pîndusă şi den norocire a acestoraşi laude să să învrednicească, precum şi la istoriile împăraţilor pravoslavnici, că care sau nevoit aşi împodobi viiaţa cu bunele fapte, şi numele au cîş tigat mare; nu că doar împărăţiile lor au fost mai mari decît a celorlalţi împăraţi, ci faptele lor au fost mari, pentru aceia şi mari sau numit, cum marele Costandin, şi marele Iustiniian şi alţii aséminea lor.
Cărora dar şi măriiata a urma silindute şi în tot chipul spre bune fapte nevoindute, mai vîrtos, cu milosténii, case dumnezeieşti multe den temelii ai rădicat, f ăr’ de cele ce cu mile ai întărit, altele cu ziduri ai înnoit şi ai întemeiat, cît pot zice că mai nici o mănăstire domnească nau rămas neînt rit de mila măriitale, şi nu numai aicea în ţară, ci şi pentralte ţări striine, prin limbi păgîne, biserici creştineşti ai făcut pravoslavnicilor creştini, ce prentracele părţi lăcuiescu, şi mai ales în tot chipul pentru sfînta bisérică teai nevoit, că şi cărţi multe bisericeşti în zilile măriitale şi cu chieltuiala măriitale sau tipărit. Den porunca măriitale tălmăcite dupre limba elinească pre limba rumânească, şi pre limba grecească foarte frumoase, care nau fost mai înainte, şi şcoale de învăţături elineşti şi sloveneşti măriiata ai făcut şi pururea spre bunătăţi necontenit eşti a face, spre folosul de obşte, spre care Dumnezeu să te întărească cu darul cel de sus al sfinţiisale şi să te învrednicească pe măriiata a face mai multe decît ai făcut.
Eu dar, cît am putut ajunge cu istoriia măriitale orînduiescu, închinîndumă ca cu o mică, plecată şi nevrednică slujbă, cu care, zic, istorie ajungînd pînă la al zecilea an den domniia măriitale, pre puternicul şi milostivul Dumneazeu rog ca să trăiască pre măriiata în multe zeci de ani, de acum înainte, în luminatul scaunul domniei măriitale, sporindute întru aceste fapte bune şi învrednicindute a face şi altele multe şi mai mari decît acestea, şi prin mine, robul mă riitale, în să mă păzească sfinţiiasa cu viiaţă supt umbra măriitale, şi să mă învrednicească ca şi de acum înainte să poci scrie strălucita politie şi cele bune şi dumnezeieşti fapte ale măriitale pînă întradînci bătrîneţele măriitale, rugîndu şi iar rugîndu necurmat, pre cel mare şi tare atotputernic şi milostiv Dumnezeu ca să păzească pre măriiata întru nălţatul şi luminatul scaunul domniei, care ţeau dăruit cu lină pace în ani îndelungaţi, cu norocire şi ferice, împreună cu prealuminată doamna măriitale şi cu toţi luminaţii coconi ai măriitale, învrednicindute acelaşi Dumnezeu, precum în viiaţa aceasta ai bine plăcut sfinţiisale, şi în viitoarea să te bucuri întru a sa împărăţie, cea gătit aleşilor şi plăcuţilor săi în veci nesfîrşiţi, amin.
A măriitale mică şi preaplecată slugă.
RADUL LOGOFĂT GRECEANUL
Cap. I
Multe şi vrednice istorii fiind lucrurile şi întîmplările ce sau întîmplat în zilile luminatului şi preacreştinului domnu Ţării Rumâneşti Io Costandin Brâncoveanu Băsărabă-voievod, şi de vréme ce ale altor domni vieţi şi istorii mai denainte întru neuitare de alţii au rămas la letopiséţul ţării, aşa şi noi a pomeni de viiaţa acestui preacreştin domnu Io Costandinvoievod Băsărabă neam ispitit numai den cîte a ţinea minte am putut, care în zilile noastre şi prin vederea noastră sau întîmplat după multele vrăjbi şi tulburări, carii de la o vreme încoace între Împărăţiia Turcului şi a Neamţului sau întîmplat de cînd răposatul Şărbanvodă la Beci au oştit cu Cara Mustafapaşa veziriul, dempreună împărăţind sultan Mehmet, leat 7191, cîte războaie şi turburări întraceste doao împărăţii sau întîmplat, care la viiaţa acestuiaşi Şărbanvodă paremisă că scrise vor fi, iar noi de aicea începem viiaţa acestuiaşi, care mai sus am zis, cum şi în ce chip sau rădicat şi domniia au luat, apucînd strămoşăscul scaun de vreme ce strenepot bătrînului Mateivodă Băsărab să trage.
PENTRU DOMNIIA LUI ŞĂRBANVODĂ, UNCHIUL
MĂRIISALE, CÎŢI ANI AU DOMNIT ŞI DE MOARTEA
LUI
Domnitau dar unchiul măriisale, Şărbanvodă, Ţara Rumînească ani 9 şi luni 10, iar cînd au fost la leatul 7197 dispre sfîrşitul vieţii lui, pentru cele în cumplite viitoare răotăţi şi primejdii care pă ticălosul pămîntu acesta să vie era, cum în cea de apoi au venit, mai vîrtos den ficlenile lucruri, şi îndemnări ale unora numai răi pămînteni, carii în scurtă vreme după aceia den depărtarea lui Dumnezeu vrednică plată şi osînda şiau luat.
Întraceia dar vréme răposatul Şărbanvodă, tot cele spre ocrotirea şi folosul ticăloasii ţări socotind, ca nu cîndai ţării vreo primejdiie să vie despre nemţi, gătitau soli ca să trimiţă la împă- ratul neamţului anume pre fratisău Iordachie Cantacozino velspătar, şi pre ginerisău, Costandin Bălăceanul velagă, şi pre nepotusău, Şărban Cantacuzino bivvelcăpitan, Şi pre Şărban comisul Vlădescul, pre carii la 2 zile ale lui octomvrie iau trimis. Iar dupa acestora soli trimitere, căzutau Şărbanvodă în boală, şi solii mergînd pîn în Ardeal, multe zăticniri şi piiedici acolo li sau prinsu, cît neputînduse numai printrînşii trebile a să desluşi şi dăzvoalbe, trimisau în urmă Şărbanvodă pre nepotusău acesta ce sau zis mai sus, carele atuncea să numiia Costandin Brîncoveanul vellogofăt, şi, cu multa sa vrednicie desluşînd trebile ce era despre Veteran ghenărariul, carele era cu oştile nemţeşti în Ardeal, sau dat solilor cale de sau dus la Beci, şi Costandin Brîncoveanul iarşăşi fără zăbavă sau învîrtejit înapoi la domnusău Şărbanvodă, după a căruia învîrtejire pre Şerbanvodă încă boala îl îngreuiase tot mai spre rău den zi în zi mergînd, pîn ce şi obşteasca datorie şau dat la leat 7197, luna lui octombrie 29 de zile, lăsîndu-i ţărîi şi politii multă jale, de vrednica stăpînire cu care în zilile măriisale au domnit, iar cel ce toate stăpîneşte şi de toate grijaşte, Dumnezeu, nau striinat stăpînirea de vredniciia care au avut, ci cu a sa dumnezeiască pronie iar la aseminea stăpîn o au încredinţat, care nu numai cu vredniciia împodobit iaste, ci şi cu buna faptă a blîndéţilor, pe deplin încoronat iaste, pentru care mă şi adeverez că faptele măriisale nemincinos mă vor scoate.
Cap. III CUM, DUPĂ MOARTEA LUI ŞĂRBANVODĂ, TOATĂ
BOIERIMEA SAU STRÎNSU LA MITROPOLIE DE AU
FĂCUT SFAT PENTRU ALÉGIREA DE DOMNIE
Atunci dar după a răposatului Şărbanvodă petrecire, numaidecît toată boierimea ţării la Mitropolie adunîndusă şi sfat pentru alégirea de domnie făcînd, aşa cu toţii de la mic pîn la mare, pre acest Costandin Brîncoveanul vellogofăt de domnie au numeit, carele nefiinduşi de faţă, lîngă oasele lui Şărbanvodă aflîndusă şi de cele ale morţii ce trebuia grijind, iar sfatul şi toată adunarea boierimei ce să afla la Mitropolie, au trimis pre Preda Brătăşanul velpitar, i Radul Golescul, de lau poftit ca să meargă acolo, a cării chiemări măcar că pricina nu o ştiia, iar nici den obşte a ieşi putea, făr’ cît a merge, şi aşa mergînd, toţi numidecît la un cuvîntu fiind, ca să priimească stăpînirea ţării lau poftit, pentru că nu era altul obştii mai plăcut decît măriisa, nu numai pentru multă vrednicie şi înţelepciune ce avea, ci mai vîrtos pentru multele blîndéţe şi faceri de bine, care spre toţi încă den boierie avea şi toţi de acestea ale sale bune fapte încălziţi era.
Căruia dar foarte cu greu jugul stăpînirii al lua părînduisă, în multe feliuri sau apărat, îndestulat fiind de tot binele şi cu fericit traiu întru ale sale trăind: iar nici întralt chip să urméze putea, de vreme ce de la Dumnezeu orînduiala era, după cuvîntul carele zice: „că tot darul desăvîrşit de sus iaste”, precum în urm faptele sau văzut aievea, că minunate şi mari chivernisiri pămîntului acestuia şi ocîrmuiri au făcut întru nenorocitele acestea vremi, ce au fost, cît altul lucrurile la cap şi la săvîrşit ca acele a aduce nar fi putut, care mai în jos pre rînd le vom zice, pînă încît şi la ce stăpîn ticăloasa aceasta au ajunsu.
Cap. IV
ÎN CE CHIP RĂDICAREA ŞI ÎNĂLŢAREA DOMNIEI
AU FOSTU LUI COSTANDINVODĂ
Fiind dar precum am zis adunarea toată la Mitropolie, toată boierimea ţării, şi slujitorii, şi Dionosie patriiarhul Ţarigradului, care atuncea aicea să afla, şi părintele Theodosie mitropolitul ţărîi, era şi un capigibaşa împărătesc anume Ahmet aga, care mai nainte venise cu trebi la domn, şi alţi bogaţi agi, care atunci în ţară să afla.
Deci văzînd şi ei cu toţii alegirea şi socoteala cea de obşte, ce să făcuse pentru domnie, iar capigibaşa numaidecît pre acest Costandin Brîncoveanul vellogofăt cu caftan lau îmbrăcat, şi aşa boiarii împreună cu arhiereii luîndul, în bisérică au mers şi, ducîndul părintele patriiahul în oltar, molitvele de domnie iau cetit, sfîntul préstol înconjurîndul, după cel ce domnii dup-obiceiu să încoronează. Décii ieşind den bisérică, îndată şi calul domnescu iau adus cu toată podoaba, şi toţi slujitorii, şi toată orînduiala domnească fiind, au încălecat şi la curtea domnească cu cinste şi cu pompă mare au mers, şi întîi în bisérica domnească au mers şi au întrat, şi cîntînd axion după obicéiu, sfinteli icoane au sărutat şi jurămîntu acolea cu boiarii încredinţîndusă, în sfînta evanghelie ca cu măriiasa în dreptate să ţie, după aceea în casele domneşti în divanul cel mare suindusă, în scaunul domnesc au şăzut şi cu tunurile dînd, mare veselie în toată politiia sau făcut de domnie noao, care după plăcerea a toată obştea să făcuse: şi după aceasta, a doao zi şi oasele lui Şărbanvodă au rădicat, împreună cu toată boierimea şi toţi arhiereii şi preoţii, de lau dus la mănăstirea la Cotrăceni, cu fală şi cu cinste mare, ca pre un domnu şi făcîndusă slujba pogribanii cum să cade, lau îngropat în bisérică.
Cap. V
CUM, DUPĂ CE SAU AŞĂ ZAT DOMNU, AU TRIMIS
BOIARI ÎN TOATE PĂRŢILE, PRE UNII LA POARTĂ.
PRE ALŢII LA PAŞA SERASCHERIUL, CE ERA CU
OŞTI LA BABA, PRE ALŢII LA HANUL. DE ŞAU
FĂCUT TOATE ISPRĂVILE DOMNIEI
După aceia Costandinvodă, întorcîndusă la curtea domnească, împreună cu toţi boiarii, făcutau sfat şi socoteală, şi au trimis boiari la Poartă, la împărăţie, anume pre Ghincea velvornic, i Alixandru velclucer, i Pîrvul logofăt Cantacozino, i Preda Brătăşanul şi alţi mulţi boiari, cu arzumagzaruri de la toată ţara, dîndu în ştire pentru domniia măriisale, iar pre alţi boiari, anume pre: Dumitraşco Caramalăul velpostelnic, i Socol velmedelnicer, i Vergo velportar, capichihaia lîngă serascheriul fiind, iau trimis la paşa serascheriul, anume Mustafapaşa, care era cu oştile la Baba. Aşijderea pe alţi boiari, anume: Mihalcea şătrariul, i Costandin clucer Ciorogîrleanul, au mai trimis la haul Selim Gherei, întîmplîndusă a fi şi el atuncea în Bugeac.
Deci, după ce au mers boiarii la Poartă şi au făcut ştire la împărăţiie, cum că nu pofteşte ţara pre altul, fără cît pre măriiasa, datau Dumnezeu şi împărăţiiei năstav şi au lăsat după a ţării poftă, alégire şi rugăiune, şi numaidecît şi schimniagă au trimis anume pre Ismail agacapigilarchihaias al veziriului, cu caftan de domnie: iar după acestea nu multe zile trecînd, venitau şi boiarii de la Poartă cu steagul domniei şi cu tuiurile. Şi aşa toată isprava şi aşăzarea domniei făcîndusă, apoi măriiasa socoteală au făcut ca să trimiţă la boiarii de la Beci, că era duşi soli, să le facă ştire în ce fel lucrurile sau strămutat; şi aşa pă Preda spătarul Pîrşcoveanul cu cărţi la Beci lau trimis, la boiarii care sau zis mai sus, ce era soli trimişi şi de Şărbanvodă răposatului Şărbanvodă">, cît şi de înălţarea domniei măriisale lu Costandinvodă.
Deci mergînd Preda Spătarul încă pre cale iau ajuns pre boiari nesosiţi la Beci, cărora vestindule şi de una, şi de alta, despre o parte mare întristare coprinzîndui de moartea lui Şărbanvodă, iar pe de altă parte de domniia măriisale lui Costandinvodă sau bucurat, afară den Costandin aga Bălăceanul, şi aşa dempre ună pînă la Beci, cărora vestindu-le şi de una, şi de alta, despre o parte mare întristare coprinzîndu-i de moartea şui Şărban-vodă, iar despre altă parte de domniia mării-sale lu costandin-vodă s-au bucurat, afară den Costandin aga Bălăceanul, şi aşa dempreună pînă la Beci au mers, şi la împăratul neamţului soliia şau dat, după cum rînduită era de Şărbanvodă, aşa şi despre măriiasa Costandinvodă; şi făcîndulisă priimire cu cinste, după aceia toţi aceialalţi la un gînd era, afară den Costandin Bălăceanul, căruia vestirea domniei lui Costandinvodă peste voie fiind, altele mai demult în inima lui hrănind şi socotind, la mare mîhnire au venit, şi în zavişte vrăjmaşul adevărului lau adus, şi cu tot feliul de vrăjmăşie asupra ţării şi domniei sau întorsu, nesocotinduşi ticălosul binele şi folosul casii şi al capului lui, şi cinstea carele de la măriiasa Costandin-vodă era să aibă, avîndu den boierie dragoste şi frăţie cu dînsul, ci cu minte cuvîntul carele zice: fqÒnoj g¦ro oÙc ‡de protim© tÒ sumf”eron, adecă că zavistiia nu ştie a alége cela ce iaste de folos.
Ci multe amestecături au făcut, cuvinte improtivnice pre la cei mari de acolo semănînd, pentru boiarii carii să afla cu dînsul acolo, adecă de Iordache spătarul şi de Şărban căpitanul, şi multe rele pentru dînşii zicîndu, pînă în cea de apoi aceşti doi boiari, acolo la Beci den poruncă împărătească sau oprit, ca să nu vie în ţară, şi el luînduşi voie să vie, şi pre Şărban comisul Vlădescul cu dînsul au slobozit, cu carii împreună şi Ceachi Laslo, ungur de fel, om hiclean, înşălător şi mare mincinos, de acolo sau trimis cu răspunsurile, care boiarii aceştia solie mersése şi cu toţii pîn’ la un loc viind, iar Costandin aga Bălăceanul, cu ficleşug la inima lui fiind şi ajungîndul şi cărţile de la soacrăsa, domna lui Şărbanvodă (sîrbcă de fel de la Nicopoe, fata Ghieţii neguţitoriului de abale), ca să nu vie în ţară, sau oprit la Sibiiu, nicidecum în ţară să vie vrînd, şi aşa numai Şărban comisul Vlădescul împreună cu Ceachi acela au venit.
Deci măriiasa Costandinvodă de a lui Ceachi venire auzind, trimisau înaintea lui la Tîrgovişte pre Pîrvul Cantacozino velstolnic, de lau priimit ca pre un sol, aducîndul cu cinste pînă la satul măriisale, Mogoşoaia, şi acolo împreunare cu măriiasa au făcut şi voroavă de ce au avut trebile au vorovit şi iarăşi fără zăbavă Ceachi înapoi sau învîrtejit.
Însă acest Ceachi şi mai nainte în zilile lui Şărbanvodă în 2 rînduri au venit, şi multă cinste şi folos şi atunci au avut, izgonit fiind pentru hicleşugurile lui den Ardeal, iar nemulţumitor pă urmă sau arătat, că binele carele de la aceşti domni văzuse îl uitase şi cu înşălăciuni şi meşteşuguri numai ca să mănînce purtîndusă, cu Costandin aga Bălăceanul mai pre urmă să alăturase de la Împărăţiia Turcului, de sau dus la Cerneţi cu oaste întrajutoriul oştilor ce era întracolo, dînduisă poruncă de au dres cetatea Cladovii şi a Ruşavei, fiind acolo serascher oştilor turceşti anume Huseinpaşa. Acolo şi Tucheli groful cu oastea lui să afla, căruia, Împărăţiia Turcului, domniia Ardealului dédese, carele şi împreunare cu măriiasa Costandinvodă pohtindu a avea, o dată şi de doao ori de ceasta parte de Dunăre viind, sau împreunat şi sau ospătat.
Întraceia dar vréme şi întracel an, némţilor izbîndă asupra turcilor sau îmtîmplat, cap mare tuturor oştilor nemţeşti fiind Ludovic, prinţepul de Baden, fiind Beligradul luat de nemţi, încă mai denainte în zilile lui Şărbanvodă şi lăsîndusă mai jos pînă la Niş, au luat şi Nişul.
Atuncea paşa serascheriul, care era cu oştile turceşti, văzîndu a nemţilor biruinţă şi a turcilor înfrîngere, sau rădicat de acolo şi mai înapoi cu oştile sau tras, a căruia mutare şi domnul văzîndu, sculatusau de la Cerneţi şi au venit la Craiova; iar nemţii după luarea Nişului şi pînă la Diiu sau tinsu, şi au luat şi cetatea Diiului, cu războiu tare, mulţi turci şi acolo perindu.
Cap. VII CUM AU TRIMIS NÉMŢII SOL LA COSTANDINVODĂ, FĂCÎND ŞTIRE CĂ VOR SĂ ÎNTRE ÎN ŢARĂ, ŞI APOI MĂRIIA-SA ÎNCĂ ASEMENEA BOIARI SOLI AU ÎNCEPUT A TRIMITE LA NÉMŢI CU RĂSPUSURILE SOLIILOR LOR
Déci alăturînduse nmţii cu Ţara Rumînească pă decindea, numaidecît şi soli la domnu au trimis, anume pre colunelul grof Şlic cu ceriri ca acestea, să gătească domnul zaharéle, că cu oştile în ţară ca să iernéze vor să treacă, care solie domnului foarte cu greu şi peste toată putinţa fu, pentru care lucru sfat cu boiarii făcîndu, trimisau şi măriiasa boiari soli la nemţi, anume pre: Cornea Brăiloiul velagă şi pre Şărban Greceanul vtori logofăt, cu mare jalbă şi cu multă rugăciune, ca să nu vie în ţară, arătînd şi în tot chipul dovedind neputinţa ţării, mai pre urmă şi aceasta arătîndule cum că nau loc nicăiri în ţară a sta să se apere, cînd vreo vréme de primejdie ar fi dispre vrăjmaşii lor, nefiind cetăţi şi altele multe a acestea înainte să le puie, ca doar sar conteni să nu vie în ţară.
Şi după aceia boairii aceştia mergînd acolo, şi oastea nemţească tăbărîtă găsinduo decindea la Cladova, mersau de sau împreunat cu prinţepul de Baden, care era capul şi poruncitoriul, cum mai sus sau zis, tuturor oştilor nemţeşti, şi cele ce sau căzut boiarii leau grăit. Acolo şi Costandin aga Bălăceanul cu ai lor era, carii atuncea den Adeal cu Haizler ghenărariul dempreună veniţi era ajutor lor, şi prieten fiindule, şi nu pentru alta era venirea lor, fără cît ca să îndemneze pre capetile oştilor, şi la căi ca acelea săi puie, ca să vie, în ţară să facă mii de răutăţi, cum au şi făcut, şi cu mijlocul lui Haizler ghenărariul, care era om trufaş şi lacom, să poată lua şi pre doamna lui Şărbanvodă cu avuţiia ei să o ducă în Ardeal. Pentru a cărora îndemnare şi avistie nu sau putut nici întro seamă ţinea cîte boiarii aceştia solii au arătat de neputinţa ţării, şi de acea mai mare primejdie ce se pogoriia ţării despre turci şi despre tătari, pentru venirea lor, toate împotrivă arătîndule Bălăceanul, cum că ţara nu iaste săracă, nici prădată, ci bogată de toate, şi nu numai că cîte oşti nemţeşti avea, zicea, ci îndoite şi întreite mai multe de ar avea lear putea hrăni şi păzi, şi el să apuca a scoate aceia la cap, pre domn şi pre boiarii nepriimitori de binele creştinilor şi alte multe vînzări creştinilor hicleanul Bălăceanul striga şi zicea.
Deci după reaa lor necăntenită pornire, care să pornise cu gînd ca acela, ca să vie înţară, întorsau pre unul din boiarii aceia, anume pre Şărban vtori logofăt, al domn ca să dea ştire de venirea lor, iar Cornea aga au mai rămas acolo. Deci dar viind Şărban logofătul cu răspunsul acesta, aflatau pre domnu la satul măriisale, la Brîncovéni, unde împreunîndusă cu domnul, şi arătînd în ce chip gîndul şi pornirea némţilor era, şi de cine aievea îndemnaţi şi porniţi sîntu, la mare grijă şi întristare au venit şi domnul, şi boiarii toţi care fruntea ţării era şi să afla lîngă domnu, văzînd silnica faptă a nemţilor ce pusése înainte, care era începătură de stingirea ţărîi, însă nu den singură voie şi socoteala nemţilor acelea veniia, ci cum mai sus sau zis, den demnarea şi pornirea hiclenilor şi vînzătorilor ţării, cărora capul Bălăceanul Costandin şi cu ai lui era.
După aceasta numaidecît şi de la Cornea aga cărţi la domnul au venit, scriind cum că şi nemţii toată oastea Dunărea au trecut, şi de ceasta parte la Cerneţi au venit şi în jos sau pornit a veni. Atuncea şi domnul de acolo sau rădicat, şi la satul măriisale la Şărbăneşti au venit, unde iarăşi altă veste veni, cum că şi nemţii la Craiova au sosit.
Deci şi acolea făcînd măriiasa sfat cu boiarii, şi socotiră a mai trimite şi pre alţi boiari, anume pre: Diicul Rudeanul velclucer, i Costandin Ştirbei velsluger, i Preda Brătăşanul velpitar, şi iar Cornea velagă, iarăşi cu rugăciuni şi cu făgăduieli de dare, ca doară sar conteni, să se întoarcă îndărăt, să nu cază ţara la primejdie, de vréme ce în ţară vor şădea ei, atuncea şi turcii, şi tătarii în ţară vor întra, ca să se bată cu ei, şi ca săi scoaţă vor sili. Deci aducîndusă atîta seamă de oşti întraceastă ticăloasă ţară, şi atîta réle viind pre ea, ce alta să aştepta, fără istovul pustiirii ei, şi pucegîndu şi boiarii aceştia a merge cu soliia aceasta la nemţi.
Domnul încă sculîndusă de la Şărbăneşti, venitau iar la satul măriisale la Potlogi; iar némţii şi după mergirea boiarilor acestora nicidecum den pornirea lor căntenindusă, nici la făgăduiala dării sau altuceva uitîndusă, sau sculat de la Craiova şi au venit la Brîncovéni, tot Bălăceanul cu a lui povaţă făcîndusă.
Cap. VIII CUM SAS SFĂTUIT DOMNUL CU BOIARII, PENTRU CELE MULTE ŞI PESTE PUTINŢĂ CERERI ŞI POHTE ALE NÉMŢILOR, CARE CEREA SĂ ODIHNEASCĂ, SĂ NU CALCE ŢARA SĂ O STRICE
Atuncea domnul, văzînd că nu mai iaste nădejde de mîntuire la ei, făcutau sfat cu boairii, şi den 2 rele cel mai puţin rău alergînd, adecă: că şi după ceririle lor ai chivernisi rău era, iar şi nechivernisiţi ai lăsa mai rău era, iarăşi de iznoavă pre alţi boiari au trimis la nemţi, anume pre[...] pentru ca să vază ce iaste cerirea lor de iernatecul oştilor, ca să facă rînduială să li să dea zicînd, că de nu li să va orîndui, să li să strîngă iernatecul, ca săl ia cu socoteală, vor da oştilor voie de vor preda şi vor jăfui de unde vor găsi, şi vor lua tot. Însă cu tocmeală ca aceasta, să se dea oştile deoparte spre munte, să şază la Cîmpu Lungu, şi cele rînduite de iernatic să li să dea, socotindu domnul, după alalte toate şi cu aceasta doar ar scăpa ţara de cea de tot prăpădirea ei, fiind ei întro parte în munte, şi spre aceasta şi ei făgăduinţă au dat, că acolo să vor trage de vor şădea, numai să li să dea hrană de ajunsu, şi doar şi ei mai făr’ de primejdie să şază de vrăjmaşii lor, fiindu suptu munte pohtiia.
Deci măcar că ceririle lor era ţării şi domniei cu greutate mare nesuferită şi peste toată putinţa, iar nu putea întralt chip să fie făr’ cît lucrul acesta la o cale săl puie, una: ca ţara să nu să calce peste tot de dînşii, alta: ca să să mai lungească vremea trecînd aşa, pînă Dumnezeu altu mijloc de mîntuinţa lor va arăta şi va da, şi cea de apoi doar şi cea mai mare ce să părea primejdie despre turci a scăpa, iar ei nicidecum la un cuvîntu nu sta, ci unile zicea şi altele făcea, altile făgăduia şi altele răsufla, că viind la Brîncovéni, multă stricăciune şi pagubă domnului nespusă întru toate au făcut. De acolo au trimis Costandin Bălă-ceanul cu hoţescul meşteşug de au adus pre feciorul lui Şărbanvodă, dă unde era cu mumăsa, de la satul lor de la Drăgăneşti, dupe alte blestemăciuni cu hirea alunecîndusă, părîndui că: cum îl va aduce, nemţii domnu ţării îl vor pune, şi aşa cu acel nume de domnie, el ispravnic domniei şi otcîrmuitor făcîndusă, căci tînăr copil era de ani coconul acela al lui Şărbanvodă, mai lesne pre ai ţărîi boiari şi lăcuitori îi va trage lîngă ei; întru care în deşărtu nădăjduia, că nemţii nicidecum după a lor nebunie nu umbla, ci numai folosul lor trebile căuta şi cum vor lua.
Cap. IX CUM SAU DUS PRINŢEPUL DE BADEN LA BECI ŞI AU LĂSAT ÎN LOCUL LUI PRE HAIZLER GHENĂRARIUL CU OŞTILE ÎN ŢARĂ, ŞI CUM AU TRIMIS DOMNULUI BOIARI LA POARTĂ, DE AU FĂCUT ŞTIRE CUM NÉMŢII AU COPRINSU ŢARA
Deci după acestea domniia şi de la Potlogi sau rădicat, şi la mănăstire la Cotrăcéni lîngă Bucureşti au venit, pentru că nu putea a întra în Bucureşti fiind ciumă pre acele vremi în tîrgu, săvai că despre istovul şi contenirea ei era acestea toate, pentru nenumărate păcatele noastre socotindule că veniia, nici un fel de rău văzîndusă că nu lipsiia după acest ticălos de pămîntu, însă aceste réle nu începute era den zilile măriisale lui Costandin Băsărabvoievod, ci mai denainte cîtva, încă den zilile lui Şărbanvodă. Iar nemţii, după multa stricăciune ce sau făcut la Brîncovéni, lăsatau un reghementu de nemţi acolo, şi alalţi sau rădicat cu prinţepul de au venit la Piteşti, şi acolo lăsîndu iarăşi un reghemnetu, rădicatusau prinţepul cu o seamă de oaste de au mersu la Cîmpul Lungu, pentru că acolo poruncise lui Haizler ghenărariu săi iasă înainte viind den Ardeal, săi dea oştile ce rămînea în ţară pă seamă şi el să să ducă la Beci, şi aşa prinţepul de la Cîmpul Lungu sau dus la Sibiiu, ducînd şi o seamă de oaste ce era mai slabă cu el aolo, şi de acolo sau dus la Beci, lăsîndu toată puterea în mîna lui Haizler.
Deci Haizler acesta ghenărariul, cum au luat a fi el maimare oştilor, multe stricăciuni şi lucruri făr’ de cale au făcut, om trufaş şi lacom cum mai sus sau zis, şi făr’ de socoteală fiind, pentru că îndată de la Cîmpul Lugu sau pornit de au venit la Tîrgovişte, iar oastea nemţească ajungea ţara den munte pînă în Argeş cu prada şi jaful, şi spărgea pimniţile boiarilor de mînca şi bea, şi răsipiia şi strica tot, dezbrăca oamenii unde găsiia şi alte multe răutăţi făcea. Atuncea dar domnul de acolea, de la Cotrăcéni, au făcut sfat cu boiarii şi au ales boiarii de au trimis la Poartă, anume pre Ghincea velvornic şi pre Dumitraşco velpostelnic pentru ca să facă ştire la împărăţie (împărăţind sultan Suleiman, şi vizir fiind Mustafapaşa Chiuopruoglu) că némţii au întrat în ţară.
Déci după ce au mersu boiarii la Poartă şi au făcut ştire, iar împărăţiia numaidecît cu grabnică poruncă au trimis la Atzamet Gherei feciorul hanului calgansultan, fiindu la Bugeac el atuncea, să se scoale cu tătarii, să meargă să scoaţă némţii den ţară, pentu că hanul tatăsău era atuncea la Ischiup, în părţile arbănaşilor şi ale Bosnii, fiind coprinsu şi pă acolo némţii; iar Haizler ghenărar nici la Tîrgovişte nu sau oprit, ci şi spre Bucureşti a merge s-au pornit, trimiţîndu încă înainte pre Magne grof ghenărariul cu o seamă de oaste călărime, şi cu dînsul împreună era Preda Prooroceanul şi Matei Bălăceanul, vără-său, poveţi fiind celuilalt Bălăceanul Costandin; toţi era cu Haizler.
Veniia dar aceştia ca să apuce pre domnu acolea să nu să rădice nicăiri, făgăduindui némţii şi îmbunîndul că ei nu vin pentru vreun rău sau stricăciune domniei sau ţării, ci numai pentru zdrobirea turcilor, că ei pentru creştinătate să bat cu păgînii, şi altele multe ca acestea zicea şi scriia; şi nici acele feliuri de amăgituri şi înşălăciuni prilistiia pre domnu, că faptele şi apucă[tu]rile lor nu răspundea ziselor. Unde dar domnul mai înainte să gătise, ca de sar întinde némţii şi spre Bucureşti să naibă împreunare cu dînşii, şi aşa cîndu au venit Magni groful cu Preda Prooroceanul şi Matei Bălăceanul, măriasa încă fiind gata să să rădice de la Cotrăceni, lăsînd la scaun ispravnic pre Cărstea Popescul velvistiiar şi pre alţi boiari, ca să fie purtători de grijă a zeharelilor ce era să să dea nemţilor. Şi de toate de cîte trebuia învăţîndul, sau rădicat măriiasa cu doamna, cu coconii, şi cu toată casa măriisale, cu toată boierimea ce era lîngă măriiasa cu jupînésile, şi cu [co]conii lor. Părintele vlădica Theodosie, episcopul de la Rîmnic, Ştefan şi alţi egumeni dupre la mănăstiri ce să întîmplase aici, şi alţi preoţi şi cliseari încă împreună cu domnul era, şi mergea unde umbla şi toţi slujitorii, afară umai den unii boiari ce nu să afla acolo, rătăcindusă după ale vremii cugeri. Atuncea dar măriiasa şi toţi alalţi a mare turburare şi întristare să afla, văzînd că pridedise nemţii ţara, cu povăţuirea şi îndemnarea hiclénilor şi vînzătorilor de ţară, care era şi veniia să apuce şi scaunul.
Pentru care vestire nici unul den cîţi era iubitori de pămîntul său şi ticniţi, şi drepţi în inimă, nu era făr’ lacrămi şi jale, măcar că Dumnezeu pă măriiasa de toată primejdiia lau ferit şi pînă în cea de apoi iarăşi la cinste şi la slavă care au avut lau adus. Pentru că zice oarecare istornic grecescu: „ o ßte g£r crhm£twn plÁtoj oÙd(n aÙtarc(j prÒj te ran»doj ¢cras…an, o(te ai dorufÒron frour¦ (can» r‡ecqa… tÕn ¥rconta e„ m» prÕ Øp£rc» ¹ tÒn ¹phcÒnon (unoia”. Care va să zică: „Că nici mulţimea banilor nimic îndestulat iaste spre împărăţie zarvă, nici paza cea bună a slujitorilor poate să mîntuiască pre domnu sau pre împărat, de nu va fi mai înainte a celor supuşi dragoste”.
Cap. X
CUM SAU RĂDICAT DOMNUL DE LA COTRĂCÉNI
CU TOATĂ BOIERIMEA ŞI CU TOATĂ GLOATA, DE
SAU TRAS ÎN JOS, CA SĂ NU SĂ ÎMPREUNE CU NÉMŢII
Aşadaar măriiasa, luînd pre Dumnezeu întrajutor, au purces de la Cotrăceni cu toată gloata măriisale şi au mers la mănăstire la Plătăreşti. Această dar sculare a domnului de lîngă Bucureşti şi în jos mergînd, iar Costandin Bălăceanul auzindu sau bucurat mult, părîndui că în Ţara Turcească domnul să duce şi fuge, şi apoi deci că mulţi alţi lîngă dînşii vor veni, zicînd némţilor că cum vor merge în Bucureşti să apuce scaunul, toată boierimea şi ţara la ei vor alerga, şi acolea încă şi de a ţării oaste multe mii vor face, zaharéle încă vor găsi să apuce dupre la jîcniţile domneşti ce va fi, dupre la mănăstiri, dupre la casile boiereşti, dupre la neguţători şi du pre la alţii, aducînduşi 100.000 de oaste, întrun an pot ţinea, zicea, afar’ den cea du prin ţară ce ar putea strînge. Ci nau nemerit hicleanul şi făr’ de minte om cele cei părea, ci numai cu rea mintea lui le făcea, căci domnul altele socotiia, că săvai în jos pre marginea Ţării Turceşti arăta că merge, iar nu acolo, ci de la Plătăreşti în sus, apoi sau întorsu spre Gherghiţă şi apa Praovii pre la Răsimnice în vad trecînd, au ieşit la cîmpu, mergîndu la Ruşi le heleşteu, la Ruşi, la satul lui Şărbanvodă au şăzut acolo.
Atuncea deci au venit ghenărariul Paţea cu cîtăva călărime de oaste nemţească la sat la Dragăneşti, unde era casile lui Şărbanvodă, acolea şăzînd doamna lui de aştepta pre aceia să o ia, şi alte fumuri mai mari acei muieri îi urla în cap, care toate în deşărtu iau ieşit, că ochiul cel privighitor al lui Dumnezeu niciodată nu să înşală; cu dînşii fiind şi den ceia ce era cu Costadin Bălăceanul, anume Barbul Bădeanul i Preda Prooroceanul, vărăsău, care pentru multe ceriri punea pricini înainte că iaste venirea lor acolo, iar mai vîrtos şi aievea venirea lor era pentru rădicarea doamnii aceia, de o au rădicat de la sat de la Drăgăneşti, cum poftiia, şi o au dus în Bucureşti, unde împreunîndu-să cu ginerisău Costandin Bălăceanul, dupre ce au văzut şi bine au cunoscut că hicleniile şi feliuri de feliuri înşălăciunile lor, şi ce li să părea că vor isprăvi cu acelea nu lesne [le ies ba] încă împotriva lor că pogoară pricepea, căci lucrurili întraltu chip să turbura şi să schimba peste toată voia şi nădejdea lor, sau rădicat cu toţii de sau dus în Ardeal, şi căci că cunoştea că nemţii nu urma după ale lor fandasii şi păreri nebuneşti, ci căuta numai folosul lor, că dupre ce veniră nemţii în Bucureşti, cîteva zile trecînd şi nimic de cele ce zisese Bălăceanul nu să văd, nici nimeni la ei nu vin , ci încă fug şi muierile lor, şi copii mulţi, la domnu unde era la Ruşi, şi pricepîndu ca nişte oameni şi ostaşi ştiuţi şi plătiţi ai domnului umblete şi purtări, cum cură şi merg cu temei, nu nebuneşti şi vînturi bălăcineşti, şi temîndusă să nu cază ei mai pre urmă la alte primejdii, unde sau cîmpit la Bucureşti, pre zisile celor cei aduce au început a socoti şi a păzi mai întralt chip, şi la Bălăceanul a nu să mai uita, fără Haizler, cel mai ţinea, căruia multe sume de bani şi altele îi făgăduise.
Însă dar nemţii la Bucureşti aşezîndusă, cît au şăzut multă pagubă şi stricăciune au făcut, că despre o parte ispravnecul domnului care era la scaun făcuse orînduială foarte mare şi grea de zaharale de da oştilor, iar despre altă parte ei umbla tot jăcmănindu şi pre afar’ pre la sate cît putea ajunge prăpădea tot.
Cap. XI CUM AU MERSU HAIZLER GHENĂRARIUL ÎNSUŞI DE SAU ÎMPREUNAT CU DOMNUL LA DRĂGĂNEŞTI
Aşadar după acestea toate fiind încă domnul tot la Ruşi, poftitau şi Haizler ghenărariul ca să viie să să împreune cu măriiasa; măriiasa domnul încă au priimit şi au venit însuşi cu vreo 80 de oameni la Drăgăneşti, de sau împreunat, mergîndu şi domnul de la Ruşi acolo, unde împreună întro zi au şăzut, mîncînd prînzul împreună, şi seara cela sau întorsu la Bucureşti, domnul au venit la Ruşi, şi acestea nu fără ştirea unui capigibaşa împărătescu, anume Ali aga, şi a lui Mustafaefendi, turcu înţeleptu şi ştiut şi a altor turci oameni de ispravă, ce tot pre lîngă măriiasa să afla, nici făr’ de sfat au făcut, ca să să împreune pentru multe pricini şi adînci socoteli, toate spre folosul şi binele de obşte, uitîndusă.
Deci dar făcîndui domnul cinste mare, şi cu daruri lau dăruit, toate acele făcîndule, pentru că în tot chipul domnul munciia şi să nevoia, ca şi pre nemţi fără primejdie săi scoaţă, şi pre turci şi pre tătari săi oprească să nu între în ţară, ca să nu calce şi ei, şi doar să o şi prade şi să robească aici în ticălosul pămîntu cu pricina némţilor, în multă vrémr şăzînd de vor veni, cu care ieşirea nemţilor den ţară de să făcea, să destulea împărăţiia şi nici o oaste, nici turcească, nici tătărască, nu mai băga întrînsa, cum şi aséminea gîndului lor, apoi sau cunoscut că aşa era.
Cap. XII CUM AU VENIT DOMNULUI VÉSTE DE CALGASULTAN CĂVINE ÎN ŢARĂ CU TĂTARII ŞI IAU TRIMIS BOIARI ÎNAINTE, APOI ŞI MĂRIIASA AU
MERSU DE SAU ÎMPREUNAT CU EL
După aceia, deci, nu multă vréme trecîndu, venitau veste domnului că şi calgansultan la hotar sau apropiiat, deci îndată boieri înainte iau trimis anume pre Diicu velclucer i Vergo velportar, cu daruri şi cu multe rugăciuni, ca să nu dea ţara în pradă, şi în robie, că nimini nu iaste vinovat de a păţi ticăloasa ţară una ca aceia, nici nimini sabiia împotriva împărăţiei şi a lor nau scos, nici mîna au rădicat, ci singuri nemţii ca nişte izbînditori ce era, sau tinsu întratît de au venit pînă la Bucureşti. Acestea şi le scriia şi le zicea, şi aşa domnul sau sculat de la Ruşi şi sau dus la Buzău, trimiţînd de olac de la Bucureşti ştire la boiarii care era ipravnici (cum sau pomenit mai sus, că lăsase ca să ocîrmuiască pre nemţi să nu facă atîtea stricăciuni de ei), şi să spuie şi lui Haizler, şi alte capete aceia ca să să scoale să să ducă de acolea, de sîntu creştini, să nu să aducă istovul pustiirii ţării, iar de vor să să bată, nu să să închiză în Bucureşti, iasă afară departe în cîmpu să să bată că aceia va fi stingerea nevinovatei ţări, şi vor da seama la Dumnezeu de răul ce să va face.
Domnul dreptu că în tot chipul nevoia săi scoaţă den Bucureşti, socotindu că dacă să vor închide în tîrgu, prin mănăstiri, măcar şi în curţile bolovănite, că a face şanţuri nu era vremea, iarnă fiind şi ei tot foc avînd, că era ca la vreo 89 mii de oaste aleasă nemţească, avîndu şi tunuri cîteva cu ei, tătarii la dînşii nu vor mérge, nici să vor bate, ci penprejur vor sta departe, dupe obicéiul lor. Zbovindusă décii vremea, că singur Dumnezeu cînd şi ce săvîrşit ar fi fostu lucrul şi ar fi avut, atunci lăsăm pe fieştecare om cu minte şi ştiut, să socotească ce ar fi făcut tătarii în ticăloasa ţară, şi la ce o ar fi adus, şi la ce ar mai fi rămas întrînsa.
La Buzău iar viind véste, cum şi în hotarăle ţării calgansultan au întrat. Aşa de acolea, lăsîndu pre doamna sa, coconii şi cu alalată gloată împreună şi cu o seamă de boiari cu jupînésile şi cu coconii lor, şi cu toţi alţii, cîţi era acolo cu măriiasa mai multu decît 45 mii de suflete cu ostaşi, cu fămei, cu copii, jupînése sărace văduve, şi alţii mulţi, mersau numai aşa uşure cu cîţiva boiari, cu curtea, ca la vreo 200 de oameni, înaintea sultanului şi sau împreunat la sat la Berteşti, lîngă oraşul Flocii. De întîmplările vremilor multe cu sultanul voroavă avînd, pre domnu de starea lucrurilor şi multe ca acelea au întrebat. Domnul cele ce era şi cum sau întîmplat, şi cum sîntu şi lucrurile cu socoteală şi cumsăcade spuindule, făcutau sfat ca acela cu sultanul, despre baltă să vie şi domnul să meargă pre supt munte, dîndui sultanul cîţiva mîrzaci de treabă cu o seamă de tătari lîngă măriiasa, şi aşa zioa bună de la sultanul şau luat ca să meargă la Buzău, şi acolo mai gătindusă, şi luînduşi şi ostaşi de ai săi, că avea măriiasa căzaci pedestrime, cu saragéle, cu siiméni şi cu alţi lefegii ca la 2.000 de oameni buni.
Iar după aceia cîndu au fostu a doao zi, întorcîndusă spre Buzău, întimpinatulau de olac viind de la Bucureşti Tănasie cluceru Păuşăscul, care era şi el lăsat de domnu cu alţii la Bucureşti lîngă ghenărariul, şi veste aduse domnului cum că nemţii den Bucureşti sau rădicat cu totul şi sau dus în sus. Deci domnul numaidecîtde olac sau întorsu iar la sultanul, şi lau găsit la oraş la Floci, şi spuindui de rădicarea nemţilor, sau bucurat şi el, că nici el nu ştiia sfîrşitul lucrului cum va ieşi, ci ca să nu să întîmple vreo necinste, era bucuros cu dusul lor, aşa să se chieme izbînditor, că de frica lor fug, însă îndată au găsit doi mîrzaci anume, Dimirhan Hagi şi pre [...] capete nohailor fiind, cu cîtăva oaste tătărască, cu carii dempreună dîndu den poruncă şi domnul doi boiari, anume pre Cernica velarmaş i Matei Comănean velcăpitan za seimeni, cu cîţiva slujitori, şi mai vîrtos iau trimis cu cît vor putea să stea şi să păzească de stricăciunile tătarîlor să nu facă, mai ales să nu robească pre cineva, şi să nu răpească ca nişte lupi de oameni ce sîntu acei varvari; au venit pînă la Bucureşti şi de acolo sau dus gonaci după nemţi pînă la Cîmpul Lungu, unde şi cu strejile lor cele dupre urmă sau lovit, ci nimic nau făcut.
Iar domnul, mergînd la Buzău, la ghenarie în 6 zile, au făcut Boboteaza acolo, şi cu toată orînduiala ei făcînd slujba în piscupie cu boierimea, cu alalţi, cu toţi slăviia şi măriia pre Dumnezeu de toate cîte era, şi cu toată inema toţi să ruga ca să sămilostivească sfîntul Dumnezeu pre ticăloasa ţară, şi pre domnul săl ţie şi săl păzească, ca făr’ de mare pusteirea ei să oteşască focul de oşti ce ardea şi era întrînsa, şi la o linişte să o aducă.
Cap. XIII
CUM, DUPĂ CE AU FĂCUT DOMNUL BOBOTEAZA LA PISCUPIA DE LA BUZĂU, SAU SCULAT DE AU VENIT ÎN BUCUREŞTI LA SCAUN, PENTRU CĂ IEŞINDU NÉMŢII DEN ŢARĂ, TĂTARÎI ÎNCĂ AU IEŞIT
Cînd au fost zi de Bobotează, au purces domnul de au venit la scaun la Bucureşti drept, ieşindu înaintea măriisale boiarii care să sfla la scaunul măriisale, şi după ce au şăzut în scaun, au dat cu tunurile făcînd veselie mare, dînd întîia laudă lui Dumnezeu şi mulţumită, căci nu sau scăpat de nădejdea care pusese la dînsul, ci toate scîrbile şi întristarea trecutelor primejdii spre bucurie leau întorsu, după scriptura care zice că: „domnul face voia celor ce să tem de el, şi spre cel ce nădăjduieşte spre dînsul, mila îl va încungiura”.
Iar nemţii puţinel mai oprindusă la Cîmpul Lungu, ca să vază la ce sfîrşit lucrurile vin şi de mulţimea tătarîlor înţelegînd, care în ţară asupra lor venise, rădicatusau cu toţii den Cîmpu Lungu şi au trecut în Ardeal.
Atuncea dar şi tătarîi, văzîndu că némţii sau dus, după multa stricăciune care şi ei ţărîi făcuse, măcar că porunca împărăţiei nu era la dînşii ca să facă vreo stricăciune, sau robiciune ţării, iar unde calcă oastea nu poate locul acela scăpa întreg, cu cît dar mai vîrtos unde neamul acesta va călca. Aşadar cu multe chieltuieli dispre domnie, şi cu sume mari de daruri, abiia sau rădicat, şi tătarîi, pînă la 15 zile ale lui fevruarie, sau dus den ţară. Atuncea săraca ţară dentratîta nespusă nevoie, fiind clcată de atîtea oşti, începutau a ieşi du pre munţi, şi du pren pălăngi, după petutindenea cineşi la locul lui, şi făcîndusă linişte, au domnit domniia cu pace pînă în primăvară.
Întracest an sau apucat măriiasa de mănăstirea de Hurezi den temelie a o face cu multă osîrdie şi chieltuială, ispravnic trimiţînd pre Pîrvul Cantacozino velstolnic de au căutat loc ca acela [pe] care sau pus temeliia de sau făcut mănăstirea.
Şi fiind acestu boiar ispravnic asupra lucrului întracea vară pînă în toamnă, după aceia au venit la domnu de şau dat seama, şi fiind la casa lui pînă în primăvară, iarăşi den poruncă au mersu la mănăstire ca să să lucréze lucrul, şi aşa întracea vară întîmplatuisau grea boală, şi au murit acolo, care nu puţină întristare domnului şi neamului au dat, că om iscusit era şi acesta; nepot de frate lui Şărban-vodă era, fecior răposatului DrăghiciCantacozino velspătar, carele nu puţin vrednicu şi înţeleptu în pămîntul acesta au stătut şi să pomenéşte. Deci după petrecirea acestui boiariu, făcutau ispravnic la lucrul mănăstirii pre Cernica bivvelarmaş.
Mai făcutau măriiasa şi alte lucruri şi zidiri, întîi turnul biséricii despre doamna den Bucureşti, care mai înainte de Gligorievodă făcută era numai aşa boltită, iar măriiasa iau făcut turnul şi tindă biséricii, înfrumuseţînd bisérica şi cu tîmple, şi cu zugrăvituri şi cu alalte toate împodobinduo. Mai făcutau şi casa cea domnească ce iaste pre stîlpi de piiatră şi iaste cu trei cafasuri şi cu toate ce să văd întrînsa, care iaste despre bisérica cea mare. Şi alte case au făcut despre doamna iar den temelie, însă doao rînduri de case.
Cap. XIV
CUM AU VENIT DOMNULUI PORUNCĂ DE LA ÎMPĂRĂŢIE CA SĂ SĂ GĂTEASCĂ SĂ MEARGĂ CU TUCHELI ŞI CU OŞTILE TURCEŞTI, TĂRĂREŞTI ÎN ARDEAL
Deci dar iar la urma istoriiei să venim cînd au fostu atuncea tot întral doilea an al domnii lui Costandin-vodă, leat 7198, ia Împărăţiia Turcului nici cu atîta sau suferit pentru a nemţilor venire în ţară, ci au trimis ferman la Tucheli groful, fiind încă la Nicopoe cu oştile lui, poruncindui îndată să să gătească de oaste ca să meargă în Ardeal asupra nemţilor, împreună cu Cerchez Ahmetpaşa serascheriul cu oastea turcească şi cu Gazi Ghereisultan, cu tătari şi cu alţi cîţiva paşi ca să vie pren ţară, să meargă să între în Ardeal pre unde sar socoti.
Trimiţînd şi domnului Costandinvodă aceiaşi poruncă cu ferman împărătescu, ca şi el de oaste să să gătească şi împreună cu oştile împărăteşti să meargă pre unde ar şti să bage oştile în Ardeal. Şi aşa dupre poruncă Tucheli cu toate oştile, şi cu sultanul, şi cu serascheriul, şi cu toţi paşii sau gătit,şi trecînd Dunărea pre la Nicopoe, de ceasta parte, făcutau ştire şi domnului că au întrat în ţară şi sîntu viitori.
După care dar poruncă şi domnul de oaste gătindusă, şi aflînd că oştile au întrat în ţară şi sîntu viitori, nici măriiasa nau zăbovit, ci au purces de la Bucureşti, la iunie 21, şi făcînd conacul la Flocoasa, o zi pre loc au şăzut, de au scris cărţi la împărăţie, făcînd ştire de pucedirea măriisale la oaste, şi de acolea au mersu la satul măriisale la Potlogi, unde şi cîteva zile au şăzut pînă au venit oştile împărăţeşti.
Deci acolea fără zăbavă şi oameni de la Matei Ciorogîrleanul velsluger au venit, carele mai înainte era trimis de domnu cu o seamă de oameni să să afle lîngă seraschieriul şi lîngă Tucheli, care scriia la domnu de venirea oştilor că sîntu viitoare, întinsoarea fiindule să treacă Argeşul pre la Drăgăneşti. Şi după această veste veni la măriiasa şi un agă de Ciurmuş al lui Cerchez Ahmetpaşa seraschieriul, care cu trebi fusese trimis de seraschieriul la calgasultan, şi aduse véste că şi pre calgasultan lau lăsat la Prut, de vreme ce şi el poruncă avea să meargă la oaste dupre viziriul, şi iarăşi prin ţară şi a lui trecire era, cu conace şi cu chieltuială mare săracii de ţară ca şi alte dăţi de cîte ori hani şi sultani au trecut, de cîndu turcul asupra neamţului cu oaste sau rădicat.
Dar după vestea ce venise la domnu de a oştilor venire, numaidecît boiari au rădicat anume pre: Cernica Izvoranul velarmaş, i Mihai Corbeanul vtori postelnic, i Ianache vătafu Văcărescul să meargă să caute ca und ar găsi vad bun pre apa Argeşului, să facă pod pentru trecirea oştilor împărăteşti, şi găsindusă vad bun drept satul Costeşti, au trimis pre Barbul Brătăşanul, vătaful de aprozi, să scornească ţara, să suie toate vasile în sus pre Argeş, pînă la vadul acela, iar pre Radul Golescul velagă lau pus cu slujitorii de au făcut podul, şi dupre aceia pre Cernica velarmaş înaintea oştilor l-au trimis, adecă la saraschieriul, şi sultanul şi Tucheli, săi povăţuiască pînă la Argeş. Şi aşa domnul de acestea grijind, de la calgansultan încă un mîrzac au sosit cu poruncă de conace, ca să li să dea, cerşind mai mult de cum rînduiala sau făcut, zicîndu că mai multe oşti sîntu estimpu decît în ceialalţi timpi, şi cum că ia şi sultanul să fie întrat în ţară au spus, şi cum venirea îi iste degrab, iar pînîn seară şi altu mîrzac tot de la calgansultan mai veni cu poruncă la domnu, pentru rîndul podurilor de a sultanului trecire la Ialomiţă şi la Argeş, spuindu că şi sultanul la Alboteşti au sosit, spre care acestea la aporii mari şi domnul să află, încătro mai înainte grijă să aibă, şi a răspunde că sultanul veniia den jos, luîndu ţara în lungu, iar cestealalte oşti luase ţara curmeziş. Ci dar ca un multu înţeleptu şi spre o parte şi spre alta lucrurile chivernisiia, de vreme ce cerescul împărat, cum scriptura zice: „dă înţelepciune spre ai săi, şi calea celor ce să tem de dînsul păzeşte”; şi aşa cu multa sa vrednicie toate le ocîrmuia, că şi de ale sultanului porunci şi trebi nice era, ispravnici avea rînduiţi de toate şi spre mîrzacii aceştiia cu răspunsuri înapoi învîrtejindui, nici ceialaltă poruncă şi treabă împărătească părăsiia, ci în tot chipul sîrguindu de facirea podului la Argeş, rînduitau şi mai înainte boiari şi slujitori, ca să dreagă calea şi podurile ce vor fi stricate den Argeş, pînă în Praova.
Atuncea şi părintele patriiarhul Dionisie, viind de la Ţarigrad, ajungînd pre domnul acolea la Potlogi, de sau împreunat, de acolea şi pre Costandin Cantacozino bivvelstolnic lau trimis domnul înaintea lui Tucheli de sau împreunat. Iar Cernica velarmaş, învîrtejindusă de acolo la oşti, spusau domnului că iau lăsat la Neagra. Deci a doua zi şi părintele patriiarhul Dionsie şau luat zioa bună de la domnu şi sau dus la Bucureşti, iar domnul au încălecat de au mersu de au văzut podul. Acolea la pod venitau şi Uşaban aga de Ciurmuş al saraschieriului, fiind trimis la domnu, şi învîrtejindusă iarăşi înapoi, trimisau domnul cu dînsul pe Dumitraşco Caramalîul velpostelnic, înainte la saraschieriul, şi domnul pînîn seară iar la Potlogi învîrtejîndusă, nemeritau şi un capigibaşa împărătescu de la împărăţie, ispravnic fiind trimis preste acele oşti, care au venit de sau împreunat cu domnul, şi voroavă de trebile oştirii au avut.
După aceia şi Costandin stolnecul de unde au fostu trimis de la Tucheli sau învîrtejit, şi mai pre urmă şi Dumitraşco Caramanlîul velpostelnic de la seraschieriul au venit. Şi tot întracea zi şi sol de la Tucheli la domnul au venit, anume Şandru Gaşpar, şi iarăşi un mîrzac de la Gazi Ghereisultan. Iar pre urma acestora şi Matei Ciorăgîrleanul velsluger, de la oştile turceşti viind, şi domnului spuindu că saraschieriul, şi sultanul, şi Tucheli la pod la Argeş, cu toate oştile au venit şi au sosit, numaidecît şi măriiasa au încălecat, şi cu toţi boiarii măriisale, la ordiia turcească au mersu, fiind oastea tăbărîtă toată în lunca Argeşului, de la Grecii logofăt pînă den jos de Juguréni.
Că sau împreunat întîi cu serascheriul, carele cu cinste mare pre domnu lau priimit, cu caftan îmbrăcîndul împreună şi cu 12 boiari ai măriisale, apoi de la seraschieriul au mers mai sus unde sultanul era, şi sau împreunat şi cu sultanul, apoi de la sultanul împreună cu Iacpal aga, veziriul sultanului,încălecînd, au mers iar [la] seraschieriul, de au făcut multă voroavă pînă în seară. După aceia au mers la otacul măriisale, unde era den josul ordiei turceşti de au mas acolo, întracea noapte fiind înserat.
Iar a doao zi, întorcîndusă măriiasa iar înapoi şi trecîndu Argeşul de ceasta parte unde şi Tucheli tăbărît cu oastea lui era, sau împreunat şi cu dînsul şi multă voroavă cu Tucheli avîndu, opritau pre măriiasa de au mîncat bucate, şi după ospăţ multă cinste domnului şi alai făcîndui, au purces măriiasa de au mersu iar la Potlogi. Atuncea şi doi tătari de la calgansultan încă venise, pre carii fără zăbavă cu răspunsul iau trimis, şi poclonul sultanului cu Ianache comisul lau trimis.
Cap. XV
CUM AU PURCES DOMNUL DE LA POTLOGI ŞI AU AJUNSU OŞTILE TURCEŞTI, TĂTĂRĂŞTI ŞI CRUŢII LA PODUL HRIZII
Deci după acestea şi domnul de la Potlogi cu oastea sau rădicat şi după celelalte oşti au mersu, deci au sosit la Podul Hrizii, unde toate oştile turceşti, tătărăşti, ungureşti tăbărîte era, şi sosind domnul la conac, numaidecît la seraschieriul au mersde sau împreunat, şi iarăşi voroavă făcînd, şi sfătuindusă pentru trecirea în Ardeal, pre unde mai cu pîrlej ar fi, pre vrăj-maşi cam [făr’ de] veste iar lovi pentru că socoteala întîi era pre la Teleajăn era să meargă, iar apoi, lăsîndu acea socoteală pre la Tîrgovişte a merge, au hotărît să treacă pre la Rucăr. Şi aşa după acea socoteală numaidecît a doao zi de la Podul Hrizii cu toate oştile sau rădicat şi au mersu pînă den sus de Tîrgovişte de au tăbărît, unde iarăşi împreunare domnul cu seraschieriul avîndu, şi cu sultanul, şi cu Tucheli, şi mai sfătuindusă, trimisau întracea zi 2.000 de oaste aleasă, călărime den oastea lu Tucheli, şi a seraschieriului, şi a domnului, streji înainte, ca să meargă să răzbească pînă în Ardeal, cu care oaste şi pre Cernica velarmaş domnul lau trimis cap. Şi aşa cu grabnică pornire pînă la Bran mergîndu, unde şi streajă nemţească era, şi can făr’ de veste lovindui, foarte rău iau stricat, cît mai nimini den [nemţi n]au scăpat.
Iar a doao zi Tucheli şi cu viziriul sultanului dempreună la tabăra muntenească au venit, şi cu domnul sau împreunat şi de toate lucrurile sfătuindusă, şi bine aşăzîndule, cînd au fost dupăprînzu, lăsatuşau toţi agarlîcul acolea, adecăte seraschieriul, sultanul, Tucheli şi domnul; şi numai aşa sprinteni cu oştile purcegîndu, au poposit den sus den fîntîna Drăgoeştilor, şi fiindule masul acolo, iar peste noapte véste de la oastea ce mérsese înainte la domnu au venit, cum că straja nemţească ce au fostu păzindu la o palangă ce făcuse la hotarul ţărîi o au lovit şi foarte rău iau stricat, aducîndu şi nemţii vii la domnu, care véste vestindusă şi la ceilalţi, adecă la serascheriul, sultanul şi Tucheli, numaidecît iarăşi de dimineaţă degrab au purces, şi făcîndu popasul de prînz la cetatea Negruluivodă, iar acolo de seară au poposit den jos de Dragoslavele, şi acolo între munţi au mas, şi dimineaţa sau mai mutat pînă la Dragoslavele, şi acolea douătrei zile şăzînd pre loc, de de era trebile iarăşi sau sfătuit. Apoi şi de acolea rădicîndusă, mersau pă den sus de palangă, ce au fost păzindu némţii streja, şi au poposit acolo de au mas, şi de acolo iarăşi dimineaţa au purces de au mersu pe suptu cetatea de la Bran, şi iarăşi acolea întracea noapte au mas. Iar a daoa zi cu toţii sau strîns de sau sfătuit pentru trecirea oştilor în Ardeal, pre unde ar fi, căci căile era prisecite şi astupate, şi la Bran era pază tare şi cu tunuri. Despre altă parte de cea mare strimtoare a locului foarte cu nevoie le era, [şi vremea grăbindui, cu greu şi peste mînă le era,] şi mai vîrtos asupra domnului Ţărîi Rumîneşti lucrul acesta răzimîndu, ca cum povăţuitor celorlalţi era.
CAP. XVI
CUM AU ÎNTRAT OŞTILE ÎN ARDEAL CU TOATE
CAPETELE CEL MARI ADECĂ SERASCHIERIUL,
TUCHELI ŞI DOMNUL PRIN LOC RĂU, ŞI STRIMTU
ŞI CU MARE NEVOIE, ŞI CUM SAU LOVIT [CU] NÉMŢII
Puternicul Dumnezeu, căruia cele neputincioase toate să pot, precum mai înainte în trecutele întîmplări şi primejdii, domnului au luminat, aşa şi la aceasta după multe feliuri de ceercări ce făcuse cu oamenii săi ce preste munte povaţă era, aflatau o cale, măcar că foarte strimtă era, şi cu nevoie mare peste un munte înaltu şi cu pogorîş rău, iar nu era altu mod a face, făr’ cît pre acea cale a merge.
Deci strîngîndusă toate oştile şi pre Dumnezeu întrajutor luînd, au purces pre plaiul acela toate oştile, tot tîrîş pogorîndusă pînîn vale în Ţara Ardealului, în cîmpii Tohanilor; acolo dar sfaturile să sfîrşise şi toate nădejdile se tăiase, şi ale tuturor inemile încremenite era, la loc de primejdie ca acela căzînd, unde nici înapoi, nici înainte nădejde de scăpare era, de vreme ce oştile nemţeşti înainte le era, gata de războiu fiind, ci fieştecare nu numai la Dumnezeu avea nădejde.
Deci dar nemţii, cum au văzut pogorîrea oştilor turceşti acolo dreptu la Tohani, ei spre cîmpu den jos de Zărneşti sau tras, şi acolo după a lor bună orînduială, orînduindusă întracelaşi cîmpu între Tohani şi între Zărneşti, unii despre o parte şi alţii dspre alta viindu, şi apropiindu-să unii cu alţii, cînd au fostu la zece ceasuri den zi întro luni, avgust 11, sau lovit şi făcînd tătarîi iureş înainte, întîi oastea ungurească, săcui, au dat dosul a fugi, nimic stîndu de războiu. Deci rău au smintit pre nemţi, pentru că o seamă de oaste nemţească den aripa den stînga rumpîndusă şi viindu asupra tătarîlor, oastea turcească pă de altă parte năvală asupra lor făcîndu, îndată au început pă nemţi ai frînge foarte rău şi grozav tăindui, şi mare moarte întrînşii făcîndusă pă de toate părţile. Că şi aripa care să luase asupra tătarîlor, măcar că luase pre turci pă denapoi, iar apoi întorcîndusă turcii asupra lor, rău iau stricat şi pă aceia, şi nu mai multu războiu au ţinut ca întro jumătate de ceas, iau călcat şi iau fărîmat, cît prea puţintei vii să fie scăpat de nemţi.
Întracestaşi chip biruinţă minunată şi grabnică au fost, poatefi că şi pre ei osînda de la Dumezeu căzuse, pentru răotăţile ce făcuse, şi gîndiia a face săracii de Ţări Rumâneşti că tocmai şi capetile, oştile, şi sfetnecii, şi povăţuitorii cei purta, nimini nau scăpat, unii vii prinzîndui, alţii în războiu periţi fiind, şi den căpeteniile nemţeşti şi den boiarii ungureşti capete mari, anume Tekeli şi alţii au perit.
Cap. XVII
CUM AU PRINSU PRE HAIZLER VIU RĂZBOIU ŞI PRE ALŢII DEN CĂPETENII, FĂRĂ CEI MULŢI CE AU PERIT
Deci dar după contenirea războiului, aducîndu ostaşii totdeauna şi némţii vii, şi steaguri, şi de altele, adusau tocmai şi pre Haizler ghenărar, prinsu viiu den războiu, pre care ducîndul la Tucheli cu cinste lau priimit, şi lîngă dînsul alăturea a şădea lau pus.
Atuncea şi domnul Costandinvodă mergînd la Tucheli, sau împreunat cu Haizler, cu carele dînd mîna au şăzut între Tucheli şintre Haizler, şi cîtecevaşi voroavă domnul cu Haizler făcînd, îl îmbuna cu cuvinte de mîngîiere pentru ale vremii şi ale lumii întîmplări. Care cuvinte de cea semeaţă şi nebunească megalopsihiia lui Haizler puţin să atingea, că nu ca un prinsu şi rob răspundea, ci şi atuncea firea lui cea înaltă vrea săşi arate micşorîndu lucrurile şi biruinţile ce să făcuse, ca şi o nimic arătîndu-le, că cu atîta, zicîndu, lumea nu piiare, şi au perit aceia, mai sîntu şalţii şi ca acéstea nebuneşti grăiia răspunsuri. Şi Tucheli le priimiia, pentru pricinile şi nădejdile ce pentrînsul a isprăvi nădăjduia, ca săşi scoaţă muierea de la nemţi, că oprită era acolo, ficlenindusă el de cătră Împărăţiia Neamţului, şi galbeni mulţi pentru dînsul să ia. Şi cîndu au fostu mai pre urmă, făcîndu tocmeală Haizler cu Tucheli ca săi dea multă sumă de galbeni de aur, pentru răscumpărarea lui, slobozintulau cu chiezăşie, lăsîndul în locul lui pre marchiez Doriia ghenărariul cu al căriua mijloc Tucheli pre Haizler au slobozit. Apoi nu după multă vréme, marchiez Doriia au murit, iar Haizler galbeni ce au tocmit ca să dea pentru răscumpărarea lui iau trimis şi muierea lui Tucheli de la Împărăţiia Neamţului încă i sau slobozit, de au [venit] la dînsul.
Cap. XVIII
CUM AU ADUS DAR ŞI CAPUL LUI COSTANDIN BĂLĂCEANUL LA COSTANDINVODĂ
Atuncea dar după bătaia nemţilor, ce sau zis mai sus, şi Costandin aga Bălăceanul acolo aflîndusă, nu în războiu, ci mai de margine fiindu, şi înfrîngirea nemţilor văzînd, cum au putut şi el dosul au dat, şi ajungîndul turcii rău lau tăiat şi lau fărîmat, al căruia cap la Costandinvodă aducîndul tocma în ţară, la Bucureşti, în vederea tuturor lau trimis. Pentru că izbînzile şi minunile lui Dumnezeu nu să pot ascunde, că altele sîntu sfaturile oamenilor şi altele Dumnezeu porunceşte, şi cel ce sapă groapa altuia, le întrînsa cade; că acestu Costandin Bălăceanul nul lăsa, ticălosul, trufiia ca săşi aducă aminte de Dumnezeu, ci credea în avere, şi în cai, şi în arme, şi în vitejii, şi în fandasii nebuneşti, şi nu ştiia că nu iaste Dumnezeu înaintea celor ce nu să tem de dînsul, ci aşa cu acestea şau pus şi sufletul, şi viiaţa. Căzutau atunci şi Cherchez Ahmetpaşa serascheriul carele eracap oştilor turceşti şi lovindul un glonţu de puşcă au perit. Apoi paşii ceialalţi strîngîndusă toţi şi făcînd sfat, au ales pre Funduc Mustafapaşa şi lau făcut serascheriu. Şi aşa numaidecît după războiu şi izbînda ce sau făcut, au scris cărţi şi au trimis la viziriul, fiind la Niş, de bătea cetatea Nişul, adecă serascheriul, sultanul, Tucheli şi domnul, făcîndui ştire de toate întîmplările, şi bătaia şi izbînda ce sau făcut.
Cap. XIX
CUM AU ÎNCEPUT UNGURII A SĂ ÎNCHINA LA TUKELI VĂZÎNDU IZBÎNDA TURCILOR
După aceia dar şi ungurii izbînda turcilor văzîndu, începutau a veni şi a să închina la Tucheli cu steaguri şi cu pocloane. Deci de acolea sau sculat serascheiul, şi sultanul, şi Tucheli şi domnul cu toate oştile, şi au mersu asupra cetăţii Braşovului, de au tăbărît; însă domnul au tăbărît împotriva strejîi Braşovului unde păziia nemţii, şi acolo au mas. Apoi a doao zi domnul au purces de au mers înainte pînă la Săticile lîngă Timiş, de au conăcit acolo, şi fiind Sîntă Măriia mare, a doao zi au şăzut tot pre loc, iar a doao zi de Sînta Mărie, sau rădicat şi măriiasa, şi au venit la gura Telului dreptu Prejmir, de au tăbărît, unde şi celelalte oşti tăbărîte era. Acolea domnului poruncă au venit de la serascheriul, ca să trimiţă să strice cetatea de la Vîrful lui Craiu, şi să deşchiză calea de la Teleajăn; şi aşa după poruncă domnul îndată pre Calotă logofătul au trimis cu o seamă de slujitori de o au fărîmat de tot, deşchizîndu şi calea pre unde némţii au fostu astupat. Acolea la acel conac venitau şi marchez Dorie ghenărariul, de sau împreunat cu domnul, carele şi el rob căzîndu la tătari den războiu, iar Tucheli lau răscumpărat, deci după împreunare şi a doa ora au venit la domnu de şau luat zioa bună, fiindu mergător la Beciu.
Şi iarăşi acolea sau sfătuit serascheriul cu Tucheli şi cu domnul,de au trimis cîtăva seamă de oaste spre Făgăraş, şi dup-aceia Tucheli la domnu au venit, de s-au mai vorovit. Iar a doao zi au mersu domnul la Tucheli, fiindu şi serascheriul acolea, unde 12 boiari ungureşti dupre cetăţi veniră cu pocloane şi cu daruri de sau închinat lu Tucheli, pre toţi cu caftane iau îmbrăcat.
Deci făcură sfat ca să meargă spre Beligrad, şi aşa au purces serascheriul, sultanul şi Tucheli cu toate oştile de au mersu înainte, iar domnul Costandinvodă au mai rămas o zi acolea pre loc, avîndu multe trebi, şi viindu la măriiasa şi un sol moldovenescu de la Costandin-vodă, domnul Moldovei, anumeMihăilă logofăt, de au avut cu măriiasa împreunare de şau dat soliia ce au avut.
După aceia sau rădicat şi măriiasa cu oastea măriisale, de au mersu după celelalte oşti unde era tăbărîte, între Bod şi între Feldioară, apoi de acolea iarăşi cu toate oştile rădincîndusă, au mersu de au poposit la Kiupecerit, fiind o zi oturac. De acolea şi solul moldovenescu sau întorsu înapoi. Deci de acolea rădicîndusa oştile, au mersu le Homorod, unde iarăşi o zi oturac făcînd, venitau iarăşi Tucheli la tabăra muntenească de sau împreunat cu domnul, şi de ce era trebile sau mai vorovit, şi de acolea iarăşi rădicîndusă, au mersu de au tăbărît la Lebleni, şi de acolea au tăbărît între Şulumbir şi între Marghindea, dupre la care cetăţi venitau saşii cu pocloane la domnul, şi iarăşi de acolea rădicîndusă au mersu la Agnita şi dupe ce au poposit mersau domnul la serascheriupaşa de sau mai vorovit şi viind la otac, numaidecît au trimis pă Văsiiu velcăpitan za lefecii i Vicol căitan şi alţi căpitani cu cîtăva oaste dentra măriisale, împreună şi cu tătari, de sau dus înlăuntru spre Beligrad cercători,pentru că simţiia că mai vin nişte oşti.
Apoi de acolea iarăşi rădicîndusă au mers pînă den josul Sibiiului la un sat săsescu, şi au mas acolea; de acolea sau rădicat şi au mers în lucile Sibiiului, de au tăbărît, acolea au venit la otacul domnului doi paşi, anume Salihpaşa şi paşa al serhlatleilor, care împreunare şi voroavă de treaba oştii cu domnul avîndu, iau oprit măriiasa de au şi ospătat.
Deci şi de acolea rădicîndusă mersau den susul Sibiiului la un sat ce să chiiamă Amărujii; la acestu conac au venit şi Ghidimoc vătaf de călăraşi den Ţarigrad, împreună şi cu oamenii serascheriului şiai sultanului, şi ai lui Tucheli de la ordiia veziriului cu cărţi de la viziriul, aducîndu şi véste că şi pre nemţii de la Niş turcii iau bătut, şi avură bucurie.
Cap. XX
PENTRU CORONAŢIIA LUI TUCHELI, CUM SAU CORONAT A FI CRAIU ARDEALULUI, IPROCI
Deci dar şi de acolea de la acest conac rădicîndusă mersau şi mai înainte pînă la satul Cîrstiianului şi toate oştile acolo au tăbărît, la care sat şi coronaţiia lui Tuchelicraiul sau făcut, de care mai pre largu vom zice, în ce chip sau făcut, şi cum au fost, pentru cei ce nau văzut să auză, măcar că socoteala încoronării la Beligrad era să să facă unde scaun crăiescu iaste, iar craiul temîndusă pentru vreo zminteală de niscaiva oşti nemţeşti ce să auziia că vin den sus, el au primit de sau încoronat acolea la acel sat, care şi în preajma Sibiiului iaste. Deci dar în rînduita zi ce era să să facă coronaţiia, rădicatusau toată oastea de acolo de unde era tăbărîtă, den poroncă cu gătire de alai, să ducă pă Tuchelicraiul cu pompă mare în sat în Cîrstiianul să să încoronéze, şi trimiţîndu craiul înainte pre boiarii Ardealului cîţi cu el era, împreună şi cu ţara, că pînă atuncea să închinase cîtăva săcuime, care era adunaţi cu toţii ca la 67 mii, ca să meargă ei înainte, unde gătirea de coronaţie era.
Deci venitau Costandinvodă, domnul Ţărîi Rumîneşti, de au descălecat la cortul craiului, şi puţinel voroavă cu craiul şăzîndu, venitau şi paşaserascheriul, descălecîndu iarăşi la cortul craiului, şi şăzîndu puţinel voroavă cu toţii, pînă sau rînduit oştile, cu alai să meargă, cineşi după rînduiala lui, veniră şi soli de la boiarii ardéleni şi de la ţară, carii mai înainte mérsése la Cîrstiianul, poftindu pă craiul să meargă, fiind vréme de coronaţie. Deci dar numaidecît au purces, cu toţii fiieştecare cu ostaşii, şi cu frumoase alaiuri, mergînd înainte pre rînd paşii cîţi era cu oastea turcească, şi după dînşii sultanul, şi după sultanul domnul Ţării Rumîneşti, Costandinvodă, şi pre urma domnului mergea serascheriul, iar pe urma tuturor veniia craiul pre care oastea Ardealului aşteptîndu cu pompă mare lau priimit. Aşadar Costandinvodă trecînd în capul oştilor ardelene şi aşteptîndu pînă au trecut serascheriul ca să priimească pre craiul, iar craiul însăşi cum sau apropiiat, luatau pre domnu deoparte, alăturea cu dînsul mergîndu, şi de altă parte capigibaşa cel împărătescu, carii cu caftan împărătescu de la Poartă ca să îmbrace pe craiul venise; şi cîte trei alăturea mergînd, craiul la mijloc fiind, iar denaintea lor de o parte boiarii ardéleni mergea, de altă parte boiarii munteneşti şi povodnicii pîn mijloc, atîta ai craiului cît şi ai domnului, iar oastea Ardealului stîndu cineşi la rînduiala lor cu căpitanii lor şi toţi să închina craiului şi să ducea înainte, şi aşa cu orînduială ca aceasta şi cu bună tocmire, mergînd cu trîmbiţe, şi cu trambuhanale, şi cu tot feliul de pompă întrîndu în sat, [au descălecat] în curtea biséricii unde coronaţiia era să fie, şi întîi în casă suindusă craiul cu domnul dempreună şi cu capigibaşa, mersau şi serascheriul, şi viziriului sultanului, şi alalţi paşi toţi cîţi era, pre care craiul deodată cinstindui, venitau numaidecît boiarii ardéleni şi au poftit pe craiul să meargă, că ţara îl chiiamă să să încoronéze.
Şi aşa sculîndusă cu Costandinvodă au mersu în bisérică împreună, unde toţi boiarii ardéleni şi altă ţară adunaţi era, şi fiindu scaunul craiului grijit şi gătit preasto[lu]lui, întrînsul au şăzut; iar dea stînga lui, alăturea, şi altu scaun fiind grijit petru domnul Ţărîi Rumîneşti, şăzutau şi domnul cu pentru dînsul alăturéa. Şi mai fiindu şi alte scaune mai jos şi de o parte şi de alta, şăzîndu toţi boiarii, ardelénii şi munténii, unii de o parte, alţii de alta. Deci numaidecît cu trîmbiţile [au început] a zice în bisérică, şi cîntăreţii cînta după al lor obicéiu şi orînduială. După aceea contenindusă cîntările începutau popa cel mare al lor predicaţie a face ca la o jumătate de ceas ţiindui; după aceia sculatusau boiarii ardéléni, şi viindu înaintea craiului iau zis cum că ţara îl roagă şil poftéşte să le fie craiu şi bun oblăduitor. Atuncea şi craiul scoase o scrisoare întru care cîteva ponturi scrise era, spre care craiul poftiia ţara să urméze şi în auzirea tuturor, logofătul crăiescu cetindule, toţi cum că le vor ţinea priimind, sau făgăduit.
După aceia şi boiarii ca despre toţi datau lui craiu o carte care era tipărită, de o au cetit în cap; dentracea carte, întru care era jurămîntu cu care crai cîndu să pun să jură, pentru ca să le ţie cele ce acolo sîntu scrise legături; şi cetind craiul acelea, îndată toţi cu un glas au strigat, zicînd: „vivat, vivat”! şi iarăşi cu trîmbiţile începîndu den afară încă tunuri şi puşti multe da.
Deci pre capigibaşa acolo încă cu cinste mare aducîndul, încă îndată îmbrăcatau pre craiul cu caftanul cel împărătesc, căptuşit fiind cu cojoc de samur, şi actinamile împărăteşti cetindule iarăşi cu trîmbiţile şi a da cu tunurile au început; aşijderea şi Iacpalan aga, vezirul sultanului, viind împreună cu capigibaşa, datau şi el scrisoarea ce avea trimisă de la hanul, ce scriia la ţară şi toate acestea cetindusă, şi pre limba ungurească tălmăcindusă întru a tuturor înţelégire, mulţumită împăratului şi hanului au dat.
Atuncea dar şi măriiasa Costandinvodă cu a sa vrednicie ce o are, arătîndu cătră craiul cea cuviincioasă dempreună bucurie, făcutau craiului frumoasă oraţie, pentru norocirea şi înălţarea ce Dumnezeu îl învrednicise, şi ca săi fie întrun ceas bun crăiia, şi alte cuvinte frumoase. După acestea ieşitau craiul den bisérică cu domnul dempreună şi cu capigibaşa şi vizirul sultanului, şi mergîndu sus în case, unde era seraschierpaşa de aştepta pre craiul, cu cinste lau priimit şi cu cvuinte de bucurie pentru înălţarea crăiei.
Apoi sau sculat serascheriul de sau dus la otac, iar mai pre urmă şi craiul împreună cu Costandinvodă, ieşind, au mersu la sultanul [şi vremea grăbindui, cu greu şi peste mînă le era] şi ieşind şi de acolo sau dus cineşi la otacul lui. Iar a doao zi craiul făcutau ospăţ mare măriisale lui Costandinvodă, în sat în Cîrstiianul, cu mare priiminţă, cu dragoste şi cinste şăzînd amîndoi în capul mésii, şi în jos boiarii ardeléni de o parte şi cei munteneşti de altă parte, făcîndusă mare veselie pînă la un ceas den noapte, apoi sculîndusă de la masă, vrînd domnul aşi lua seara bună de la craiu, iar craiul au încălecat de au petrecut pre măriiasa cu toţi boiarii, pînă la un loc, apoi şau luat seara bună unul de cătră altul şi sau dus cineşi la otacul lui.
Cap. XXI
CUM AU VENIT CAPIGIBAŞĂ ÎMPĂRĂTESCU DE AU ADUS CAFTANE SERASCHERIULUI, SULTANULUI, CRAIULUI, DOMNULUI, DE IAU ÎMBRĂCAT PENTRU IZBÎNDA CE AU FĂCUT
Deci după acestea venitau şi capigibaşa împărătescu de la Poartă cu caftane pentru izbînda războiului ce să făcuse, pre care cu mare cinste şi cu alai seracheriul l-au priimit, şi după aceia întîi pă sultanul, paşaserascheriul au trimis de lau adus cu cinste şi cu alai mare, de lau îmbrăcat cu caftan, apoi au adus pre Tuchelicraiul de lau îmbrăcat cu caftan şi dupe dînsul au trimis de au adus pre măriiasa Costandinvodă de lau îmbrăcat cu caftan împărătescu, şi viindu măriiasa vodă la otac cu cinste şi cu alai împreună cu chihaiaoa serascheriului, sau cetit fermanul cel împărătescu care scriia la măriiasa.
După aceia chihaiaoa au îmbrăcat întîi pre iazagiul domnului cu caftan, care au cetit fermanul, apoi şi pre 10 boiari ai mărieisale, pre toţi cu caftane îmbrăcîndui, sau întors înapoi.
Atuncea viindu nişte tătari despre oştile nemţeşti ce veniia de la Niş, şi aducîndu şi un neamţu, făcutau socoteală de au trimis vreo 7.000 de oaste, turci cu tătari, împotriva acelor oşti, iar serascheriul, sultanul, împreună cu alalţi, şi craiul, şi domnul, sau sculat de acolo de la Cîrstiianul, şi au mers pă din jos de Sibii de au tăbărît la Viuocnă, şi de acolo la Şînca Mare. Acii sau strînsu toţi paşii la serascheriul, fiindu şi domnul Costandinvodă, de sau făcut sfat pentru trebile oştilor, şi aşa sau făcut socoteală să să tragă oştile spre Braşov. Deci purcegîndu de acolea, mersau la cetatea Mediiaşului, tăbărînd acolo, la care cetate făcutau sasii ospăţ craiului, dînd şi cu tunurile den cetate. Deci rădicîndusă de acolo au mers de au tăbărît den susul cetăţii Sighişoarii, la care cetate craiul iarăşi ospăţ domnului făcînd, a doao zi şi de acolea sau rădicat, şi au mersu de au tăbărît la Ferghihazul.
Cap. XXII
CUM CĂ LA CONACUL DE LA FEREGHIHAZ SAU STRÎNS TOŢI PAŞII, ŞI SULTANUL, ŞI CRAIUL, ŞI DOMNUL: PAŞA SARASCHERIUL, DE SAU SFĂTUIT A SĂ TRAGE OŞTILE ÎN JOS, PENTRU OŞTILE NEMŢEŞTI CE VENIIA DEN SUS ASUPRA LOR, ŞI PRE COSTANDINVODĂ LAU RÎNDUIT SĂ MEARGĂ SĂ FIE DE PAZĂ LA GURA TELEAJĂNULUI
La acest conac strînsuseau toţi paşii, şi serascheiul şi sultanul, şi craiul, şi Costandinvodă, domnul Ţărîi Rumîneşti, făcînd iarăşi sfat şi socoteală încătroo să vor trage cu oştile, înţelegîndu de oştile nemţeşti ce veniia den sus, şi rînduindu pre măriiasa Costandinvodă să meargă a fi de pază la gura Teleajănului, îndată şi zio bună de la serascheriul, şi de la sultanul, şi de la craiul luînduşi, au purces spre gura Teleajănului; iar serascheriul, şi cu alalţi paşi, şi cu sltanul, şi cu craiul, împreună cu toate oştile au rămas în preajma cetăţii de la Sighişoară.
Cap. XXIII
PENTRU IEŞIREA OŞTILOR DEN ARDEAL VIIND IARĂŞI ÎN ŢARĂ ŞI PENTRU TUCHELI, CU CE VRĂJMĂŞIE PRE URMĂ ASUPRA CREŞTINILOR SAU ARĂTAT
Deci dar domnul mergîndu după cum sau rînduit, şi sosindu la gura Teleajănului, acolo şi oarece oaste moldovenească era, de Cantimir domnul Ţărîi Moldovei trimisă cu boiari, anume Lupul Bogdan hatmanul, întrajutor oştilor turceşti, şi mai era un căpitan al craiului, anume Daroţi, cu cîtva oaste de pază acolo la gura Teleajănului, care de venirea domnului aflîndu, ieşitau înaintea măriisale cu alai de sau împreunat, şi tăbărînd domnul acolo au făcut o zi oturac.
După aceia sau rădicat cu tabăra, şi au venit de au trecut între munţi, aproape de Vîrful lui Craiu, şi au tăbărît. Deci acolo venindu véste măriisale pentru nişte hoţi ce întrase în ţară peste Oltu, viindu den Ţara Ungurească, trimisau pre Cernica velarmaş cu cîţiva slujitori ca să le stea împotrivă, ca săi scoaţă den ţară, fiindu şi Cornea Brăiloiul velpaharnic acolo ispravnic, trimis de măriiasa încă mai denainte vréme.
Atuncea şi jupînésele boiarilor ardeléni, care lu Tuchelicraiul să închinase, sau rădicat cu totul, şi au trecut în Ţara Muntenească, pentru că nu era a sta în Ardeal, de vréme ce oştile toate a ieşi den Ardeal să trăgea, neputînd a sta înaintea oştilor nemţeşti, carii den sus gréle veniia, cît şi a să sparge oştile turceşti începuse, şi rîndurirînduri de turci şi de tătari cu năvală veniia şi în ţară trecea.
Văzînd dar şi Costandinvodă că oştile să trag în ţară, măriiasa încă sau mai mutat mai înainte, şi trecînd Vîrful lui Craiu au tăbărît acolo; apoi şi de acolo mai mutîndusă au tăbărît acolo; apoi şi de acolo mai mutîndusă au tăbărît la Ceraş, unde cîtăva oaste turcească fugind den tabăra turcească în ţară au trecut, şi pre urma acelora şi sultanul cu tătarii au trecut şi mai pre urmă serascheriul cu Tucheli cu toate oştile ieşind den Ardeal în ţară au întrat, mai rămîindu încă rămăşiţă de pedeapsă de păcatele creştinilor, că mai multă călcare şi stricăciune ticăloasei ţări la întoarcé[rea] oştilor den Ardeal sau făcut decît întîi, cînd au întrat în Ardeal, şi de turci şi de tătari, iar mai vîrtos de păgînii cruţi, care era în oastea lu Tucheli, de care mai nainte vom tinde cuvîntul cu ce fel de muţumită acest aséminea ostaşilor lui Tucheli, ţărîi şi domnului sau arătat.
Atuncea dar şi domnul, de la Ceraş rădicîndusă, au venit de au poposit la Văléni şi numaidecît mergînd măriiasa de sau împreunat cu serascheriul, unde şi Tucheli şi toţi ostaşii strînşi era, făcutau sfat şi socoteală încătroo să vor trage oştile, şi au ales ca să să tragă spre Ploieşti. După aceia purcesau domnul de la Văléni, de au mers la Ploieşti, unde veste dom-nului cu nişte călăraşi de la Ţarigrad, de la veziriul au venit, cum că Beligradul turcii au luat şi calgansultan cu tătărîmea şi cu oastea turcească în Ţara Ungurească pă la Timişoară au întrat.
Deci fiind domnul şi a doao zi şăzător acolea, venitau şi serascheriul, sultanul şi Tucheli cu toate oştile, de au tăbărît împrejurul Ploieştilor şi după aceia numaidecît domnul la serascheriul au mers de sau împreunat, fiind şi Tucheli acolea, cu care multă prigoneală şi ceartă domnul înaintea paşii serascheriul au avut pentru răotăţile ce păgînii lui ostaşi ţării a face începuse, împutîndui domnul şi mustrîndul pentru nădejdea cea de prieteşug ce cu dînsul avea, gîndiia pentru multa slujbă şi dragoste cei arătase, iar el cu cît dumnezeirea de dînsul să depărtase şi creştinătatea, cu atîta şi el de prieteşug nu să lipiia, ci după tirăneasca şi păgîneasca lui fire ce avea, mai mult asupra creştinilor să sălbăticiia şi cu toată împotrivnicirea da voie hoţilor lui stricăciuni şi pradă creştinilor să facă, carei cumplite răotăţi ţărîi făcea, nici de sarascheriu, nici de împărăţie temere avînd. Atunci domnul, păgînătatea lui văzînd, îndată au trimis de au făcut jalbă la împărăţie, iar despre altă parte şi măriiasa voie ostaşilor măriisale au dat nu prostu pre cruţi ai măcelări, dar ce folos, că de işte păgîni şi tîlhari ca aceia nici o pagubă nu era, ci tot de creştini era pagubă, că pă undei găsiia păgînii cruţi foarte rău îi căzniia şi le lua tot.
Cap. XXIV
CUM SAU RĂDICAT DOMNUL DE LA PLOIEŞTI, DE AU VENIT LA SATUL MĂRIISALE LA TĂTĂRANI, UNDE ŞI ALALTE TOATE OŞTILE AU VENIT
Deci domnul rădicîndusă de la Ploieşti, au mersu la satul măriisale, la Tătărani, şi acolea cîteva zile şăzînd, făcutau ospăţ sarascheriului împreună cu toţi paşii sultanului, apoi sau sculat de au mers la Filipeşti, aşteptîndu pîna va veni şi răspunsul de la împărăţie. Deci fără zăbavă şi poruncă de la împărăţie cu ferman viind, atîta la serascheriul şi la sultanul, ca să să rădice cu oştile să iasă den ţară, cît şi la Tucheli să nu mai stea să facă stricăciune ţărîi, ci cu oastea lui la Diiu să să ducă. Care poruncă deaca o au văzut, întîi sultanul au purces cu oastea lui de sau dus. Aşijderea şi serascheriul cu toţii paşii împreună cu domnul au purces de au mersu prin Bucureşti şi iarăşi acolo domnul ospăţu mare ca unor paşi făcîndule, şi cu daruri pre toţi dăruindui, sau dus unii spre Nicopoia, alţii pre la Ruşi au trecut cu toate oştile turceşti.
Numai lu Tucheli porunca aceasta nimic nu iau plăcut, că gîndul lui era ca să iernéze în Bucureşti, ca toată vrăjmăşiia asupra creştinătăţii pre deplin să şio arate. Iar de vreme ce porunca împărăţiii era să să rădice, îndată sau sculat de la Stănceşti, de unde era, şi la Tîrgovişte sau dus împreună cu toată oastea lui, şi multe răotăţi şi acolo, şi pre unde au ajunsu hoţii lui au făcut. Şi aşa multe zile acolo şăzîndu, multă pradă şi stricăciune ţărîi au făcut, muncindu în tot chipul şi pricini găsindu ca să nu iasă den ţară. Zicea că va să mai meargă în Ardeal şi aşa de la Tîrgovişti sculîndusă cu hoţii lui, fără véste pă suptu munte au mersu de au lovit Cîmpul Lungu, şi nespuse jăcmănii şi răotăţi săracilor au făcut. Deci de acolo aflînd o seamă de oaste nemţească, ce era la cetate la Bran, numaidecît cîtăva oaste de a lui au trimis peste munte şi făr’ de véste lovindui, foart rău iau stricat, cît şi ghenărariul acela ce era cu acea oaste au perit.
Deci, după aceia nemţii de Tucheli aflîndu, îndată cu gătire mare sau pornit, ca făr’ de véste şi pre el săl lovească, săl ia den Cîmpul Lungu viiu nevătămat, şi aşa lar fi luat, de nu puţin mai înainte véste ar fi prinsu, de au fugit noaptea de acolo cum inema lui nau vrut, şi sau dus de au trecut Oltul şi sau oprit în preajma Diiului, şi acolo iarăşi de cele ce ştiia nu să părăsiia, ci iarăşi răotăţi nespuse ţării făcea. Deci domnul văzînd cea necontenită a lui răotate, trimisau şi măriiasa căpitani cu cîţiva slujitori în preajma hoţilor lui, ca să apere ţara de dînşii şi multă moarte în cruţi de ai noştri sau făcut.
Atuncea Tucheli, văzîndu că nare ce să mai facă, au prinsu pă căpitanul cel mare de Cerneţi, care era acolo de paza marginii, anume Necula Glogoveanul, şi lau ţinut multă vréme în obezi.
După aceia venituiau poruncă de la viziriul Mustafapaşa Chiurprolooglu, ca să meargă la Beligrad, să să împreune cu dînsul, şi numaidecît după poruncă mergîndu acolo, şi cu veziriul împreunîndusă, nu cea după nălucirea lui priiminţă i seau făcut, că îndestulat era viziriul de cele despre dînsul răotăţi auzise, care nu numai la creştini, ci şi la turci neprestan făcea. Atuncea şi boiarii capichihaialile Ţărîi Rumîneşti mergîndu la viziriul jalbă de dînsul au făcut pentru cîte în ţară făcuse răotăţi, şi pentru căpitanul de Cerneţi cum lau prinsu şil ţine la închisoare, pentru care viziriul cu poruncă au trimis de lau scos făr de voia lui. Şi aşa şi alte cîte împotriva domnului a zice pusése înainte, nici întro seamă i sau ţinut, cît văzînd el acestea şi făr de voia lui, cu priieteşug spre domnu poftiia (dar cu ce obraz?). Acestea sîntu ale lu Tucheli lucruri şi purtări, dentru care tot cea mai puţină parte sau scris den cîte au făcut el.
Iar al treilea anu al domniei, şăzutau domnul la scaun.
Întracel an, viind hanul de la Crîm cu tătarîi den poruncă împărătească ca să trecă prin ţară, să meargă la oaste în sus după viziriul, ieştau domnul înainte la Fîntîna Réce, carele cu cinste pre domnu priimindu-l cu caftan lau îmbrăcat; după aceia şi domnul, dîndui poclonul, şau luat zioa bună şi sau întors la scaun la Bucureşti, şi au şăzut cu pace întracea vară.
Întracestu an, primăvara, au trăsnit clopodniţa cea domnească den Bucureşti care mai înainte de Grigorievdă era făcută, iar Şărbanvodă o mai înălţase mult. Deci fiind o cămară dedesuptu la mijlocul clopotniţii, den nesocoteală sau fost băgat acolo întracea cămară iarbă de puşcă ce era domnească, ca să stea acolo, iar apoi iarba aceia au adus primejdie, că rădicîndusă o ploaie iute întro zi, la iunie în 25 de zile, cu tunete, cîndu au fost dreptu acel loc, foarte tare fulgerîndu, tocma acolo în clopotniţă în iarbă au trăsnit, şi fiind iarbă multă, au răsipit clopotniţa pînă în pămîntu, de care trăsnet spărgîndusă clopotniţa, şi aflîndusă bogaţi oameni lîngă dînsă aciuîndusă de ploaie, la cîţiva şi moarte sau făcut, şi betejăciuni la alţii, iar în casile domneşti nici o stricăciune nu sau făcut. După aceia măriiasa Costandinvodă atunceaşi îndată au pus de au făcut altă clopotniţă, de iznoavă, încă mai bună de cum [au] fostu întîi, puindu şi cesnic sus în clopotniţă, făcîndu-i şi horă împrejur care nau fostu mai nainte la alţi domni.
Cap. XXV
PENTRU LĂCUSTE CÎNDU AU VENIT ÎN ŢARĂ, DE FĂCEA MULTĂ STRICĂCIUNE, ŞI PENTRU VENIREA BOIARILOR SOLI DE LA BECIU, ŞI PENTRU MOARTEA LUI IORDACHIE SPĂTARIUL
Cîndu au fostu la al treilea an de domniia măriisale, aflîndusă ţara la mare lipsă şi foamete de stricăciunea lăcustelor, care încă den zilile lui Şărbanvodă vinise acea urgie dumnezeiască pre acest pămînt,de au pedepsit 7 ani cu dînsile, de să făcea multă stricăciune şi pagubă, şi aşa măriiasa Costandinvodă pentru acea mînie dumnezeiască ce era asupra acestui pămîntu, trimisau la Sfetagora şi au pohtit pre părinţii de acolo cu rugăciune de au adus capul lui sfeti Mihail Sinadschi; după ce lau adus aici în ţară, au făcut aici în ţară şi în Bucureşti mai întîi rugăciuni cu litanii, şi ieşiră afară, după aceia lau trimis şi în ţară sfîntul acela cap, de lau purtat pre unde era lăcuste cu arhierei şi cu preoţi, anume părintele Axentie vlădica Sofiianul, care au fostu mai înainte vlădică la Sofiia, aflîndu-să aicea în ţară, şi cu mulţi arhierei şi preoţi, de umbla făcîndu osfeştănii şi rugăciuni pîn’ toate locurile unde era lăcuste. Şi aşa, dentracel an, cu vrerea şi cu mila lui Dumenezeu şi cu ajurtoriul sfîntului, sau rădicat lăcustele şi au perit dupre pămîntul acesta, de sau cunoscut ciudă aievea.
Pentru aceia şi domnul după ce au adus capul sfîntului aici la Bucureşti la scaun, au făcut cunună de aur cu pietri scumpe asupra capului, şi au făcut cutie de argintu frmumoasă de au aşăzat capul sfîntului, şi făcînd şi cătră sfinţii părinţi, care au venit aici cu sfîntul cap de la Sfetagora, mulţumita şi cel după putinţă ajutor sfintelor mănăstiri, sau dus cu capul iară la Sfetagora.
Iar cînd au fostu iarna dispre postul cel mare, venitau şi boiarii de la Beci, solii care fusése trimişi de răposatul Şărbanvodă, şii oprise chesariul acolo, anume Iordache spătarul Şărban căpitanul, care ei trei ani au fost opriţi acolo pentru pricinile ce sau zis mai înainte; iar cîndu au fost primăvară căzutau Iordache spătarul în boală grea, şi nu mult lau lungit, făr’ de cît o săptămînă, şi şau dat obşteasca datorie, lăsîndu în urmă multe tînguiri şi jale, nu numai pentru îndelungata lui streinătate ce fusése, ci numai vreo 2 luni cu jupîneasa şi cu coconii lui după ce au venit au lăcuit, ci mai vîrtos pentru cea tînără a lui vîrstă şi multa vrednicie ce avea, de care nu numai fraţilor şi domnului pagubă sau făcut, ci tocmai şi ţărîi, că ales boiariu de cinste şi de treabă era.
Cap. XXVI
CU CĂ AL PATRULEA AN AL DOMNIEI LUI COSTANDINVODĂ CÎND AU FOST VARA, AU MERSU MĂRIIA-SA LA TÎRGOVIŞTE
Întraceiaşi dar vară, care era al patrulea an de domniia măriisale lui Costandinvodă, venituiau poruncă de la împărăţie ca să iasă den scaun, să meargă spre munte în preajma Ardealului, că ţara de vrăjmaşi [săşi] păzească şi numaidecît den poruncă gătindusă, purcesau de au mers spre Tîrgovişte şi den sus spre dealul lui Bărbat au tăbărît şi, toată vara acolo fiind, pusau de au curăţit casele domneşti den Tîrgovişte, şi sau apucat a le drege, ispravnic făcînd pre Mihai Cantacozino velspătar, şi toată orînduiala făcînd ca să să apuce de lucrul casilor să le facă. Cîndu au fost la septemvrie rădicatusau domnul de colo şi, învîrtejindusă spre Potlogi, au venit iar la scaun în Bucureşti, şi sau gătit de nunta fiicăsi, măriisale doamnii Stancăi, care o au dato după coconul lui Iliiaşvodă, Radul beizadea, a cărora nuntă sau făcut la luna lui noiemvrie, însă veselie domnească mare şi înfrumoseţată, carele în zilile noastre aséminea aceia nam pomenit.
Cap. XXVII
PENTRU STAICO PĂHARNICUL CE ERA FICLEAN ŢĂRÎI DE MULTĂ VRÉME, CUM CĂ SAU RĂDICAT DE LA MOLDOVA, ŞI AU MERSU LA POARTĂ CA SĂ FACĂ PÎRĂ LUI COSTANDINVODĂ,UMBLÎNDU ŞI EL DUPĂ DOMNIE
Întracea iarnă, sau rădicat şi Staico păharnic de la Moldova de au mersu la Poartă să facă pîră lui Costandinvodă, fiindu acestu Staico pribeag încă mai denainte vréme, de cînd Şărbanvodă domniia au luat şi umblîndu cînd în Moldova, cînd în Ardeal, iar mai vîrtos în Ardeal, multe amestecături ţărîi şi domnii despre némţi făcînd, ca un om foarte rău i zavistnic ce era, înălţîndusă şi el cu hirea a apuca domniia, şi nu să uita că nu să dau acestea nici celui ce aleargă, ci cui Dumnezeu va.
Întraceasta dar fandasii şi el vremea îşi pierdea, pînă cîndu, văzînd că cu nemţii a strica lui Costandinvodă nu poate, sau lăsat de dînşii şi capul aşi pleca la Costandinvodă au început, cu multe scrisori, cercînd ca săi iarte greşala şi în ţară săşi vie, spre care şi domnul creştineasca datorie făcînduşi, trimisuiau carte de iertăciune, că făr’ de nici o temére la moşie săşi vie, scriind şi la Viteran ghenărar, care în Ardeal era bun priiaten domnului fiind, ca săi dea slobozire săşi vie în ţară, şi îndată lau slobozit, iar el nu cele ce scrie la domnu , ci altele a face gîndiia, pentru că aşa păcatul lui la osîndă îl trăgea, ca să plinească cuvîntul scripturii care zice: „că omul nesilnic la inemă cădeava la rău”; că nu va putea a fi altul aseminea lui la răotate.
Acestu Staico au fost om de jos, feciorul unui Bărcan, care şi pîrcălab de curte fusése, iar fiiulsău acesta, Staico, mai înainte slugă era la Pîrvul vistiariul Vlădescul; după aceia lipituseau lîngă Mareş banul, şi cu vréme iau dat şi pă sorusa de lau făcut cumnat. Deci Mareş banul, fiind om de casa boiarilor Cantacozineştilor, cu mijlocul lor au tras şi pă Staico mai la cinste şi la boierie, fiind Mareş vister mare, pă Staico lau făcut logofăt de visterie, apoi şi vistier al treilea ajunsése. Iar dupaceia, cîtăva vréme trecîndu, întraltu chip premenindusă vremile şi ţara la domni streini şi la greci căzîndu, şi boiarii aceştea Cantacozineştii la nevoie ajungîndu, den zavistiia unura şi altora acestora răi pămînténi, şi acesta, nemulţămitor binelui sau arătat, cu acéia alăturîndusă cu tot feliul dempotriviri să afla mai multu decît alţii, care vrăjmaşii făţişaţi nemaului Cantacozineştilor era, şi măcar că toţi aceia mai nainte de la Dumnezeu plata şau luat, iar nici Staico de dumne-zeiasca judecată nau scăpat, că el de răposatul Şărbanvodă să temea, şi tot pribeag au fost, den locu în locu fugindu, pentru că cu multe feliuri de meşteşuguri şi cercări Şărbanvodă pentralte părţi îl căuta şil goniia, ca doar lar dobîndi cu el săşi izbîndească şi nicicum nau putut.
Iar Costandinvodă milă şi blîndéţe spre el arătîndu, Dumnezeu în mînă i lau dat, pentru că el cum au scăpat din den Ardeal, nau venit în ţară la moşiia lui ci în Moldova la Cantimirvodă, sau dus şi acolo cu dînsul sfătuindusă şi Cantimir îndemnare făcîndui, sculatusau de au mersu la împărăţie ca să facă pîră lui Costandinvodă, cu cîţiva hoţi de ai lui hicléni, anume: Preda Mîlcoveanul, i Preda Prooroceanul şi cu Haţaghi Ungureanul, fecior de poşte, şi un Iacşă sîrbul, care ei sau ţinut în Ardeal tot cu toţii tot de Bălăceanul, iar după istovul lui, sau lipit de acest Staico de iau scos la cinste mare, ca şi pre el. Că mergîndu la împărăţie cum sau zis mai sus, mersau de sau împreunat cu veziriul, şi nespuse răotăţi de Costandinvodă au zis, şi multe pîri făcîndu şi prihăni aruncînd, cu care, necum că nimica inimii şau izbîndit, ci mai mult asupra lor réle au isprăvit, că nu minte cuvîntul care zice: „că unde Dumnezeu dă, nimic zavistiia nu poate sluji”, şi, „unde – iarăşi – Dumnezeu nu dă, nimic truda şi osteneala nu poate isprăvi”. Pentru că veziriul, despre o, parte, cele cu tot feliul de vicleşuguri ale lor umblete ştiindu, cîte cu némţii împotriva turcilor sau purtat, şi despre altă parte, cea spre împărăţie dreapta şi credincioasă slujbă a domnului ştiind, nimic ascultare nu leau dat, ci numaidecît în obezi şi în cătuşă băgîndui, la Costandinvodă cu un agă iau trimis, ca pedeapsă ca unor ficléni de domnie şi de împărăţie să le facă, rămîind Cantimirvodă ruşinat împreună cu ai lui, care spre acestea îi povăţuia.
Iar acea de apoi nici pre judecata lui Dumnezeu nu iau trecut, ci în scurtă vreme şi lor dumnezeiasca arătare sau făcut, că numaidecît după acestea lui Cantimir scurtare de viiaţa lui cea necuvioasă iau sosit şi obşteasca datorie şau dat, şi cu domniia Ţărîi Moldovii împărăţiia pre Costandin, feciorul răposatului Ducăivodă au miluit; iar Cantimireştii împreună cu Cupăreştii la împărăteasca urgie au căzut, cît pre unii în Ţarigrad au prinsu, iar alţii care au fostu în Moldova, prinzîndu de véste, cum au putut unii în Ţara Ungurească, alţii în Ţara Leşească au pribegit, că Dumnezeu uniori şi zăboveşte, iar alteori curîndu răsplăteşte. Mai vîrtos la cei ce dintra lui Dumezeu parahorisis ajungîndu la stăpîniri, ca cum şi acest Cantimir, că el întîi au fostu hergheligiu, apoi lefeciu, apoi şi ceauş la steagul spătărescu aici în ţară au fostu. După aceia ducîndusă în Moldova, căci moldovan era, multă vréme acolo fiindu, poate fi pentru păcatele creştinilor acelui pămîntu, lau adus soarta şi la domnie.
Întracestaşi chip fiind, că vrînd împărăţiia să. mazilească pă Dumitraşcovodă, care atuncea era în Moldova, om rău şi fără frica lui Dumnezeu, şi acest Dumitraşco fiind, pentru multe răotăţi şi asupriciuni ce ţărîi făcea cu scîrbă mare împărătească, de domnie sau lipsit; deci întîmplîndusă de pribegise o seamă de boiari moldovéni, atuncea aici în ţară, cu carii şi acest Cantimir era, şi căzînd ei la picioarele lui Şărbanvodă, ca să le fie întrajutor spre împărăţie săşi puie domnu de ţară dentru ei şi să nu le mai vie domnu strein, şi alegînduşi ei pre acest Cantimir, răposatul Şărbanvodă prieteşug mare avînd cu Suliimanpaşa sarascheriul ce să afla atunci la Baba, trimisau boiari la dînsul cu cărţi şi cu rugăciuni, şi îndată, pentru voia lui Şărbanvodă, domniia lui Cantimir sau dat. Iar el, cum au luat domniia întîiaşi dată, nemulţumitor sau arătat, şi spre făcătoriul lui de bine Şărbanvodă cu multe împotrivnicii sau întorsu, şi neputîndui vremea sluji ca să strice ceva lui Şărbanvodă, cît au trăit, apucatusau cu mijlocul acestui Staico ca cu vreun mod lui Costandinvodă sminteală şi surpare săi facă, precum mai înainte sau zis, iar Dumnezeu nu lau învrednicit după pofta ce avea.
Acestu cocon dar, ce mai sus sau zis Io Costandin Ducavoievod, pre carele Dumnezeu cu domniia Ţărîi Moldovii lau coronat, dentru multa nevoinţă, ajutor şi osîrdie a măriisale lui Costandinvodă Brîncoveanul, despre împărăţie domniia i sau dat, pentru că ginere era săl facă după fiica mărisale doamna Mariia, precum lau făcut, cum istoriia să vede înainte, iar acum pentru Staico la prochimen să venim.
Cap. XXVIII
PENTRU JUDECATA ŞI MOARTEA LUI STAICO PĂHARNICUL ÎN CE CHIP AU FOST
Staico păharnicul multă vréme la închisoare împreună cu ai lui soţii fiindu, de multe ori la divan iau scos, că măcar că domnul spre moartea lor nu să bucura, iar nici vina şi faptele lor să scape era, ci cu tot sfatul înaintea ţării judecată făcînduise, şi cele ficléne ale lor scrisori arătîndu-să, şi toate de faţă cetindulisă, nimini den cîţi auziia a să milostivi spre dînşii era, faptele lor cele spurcate şi păgîne aievea văzîndusă, cîte spre domnu ficleşuguri şi ţării vînzări făcuse, că ei pre némţi în ţarăi adusése, şi pentru némţi tătarîi venise, şi la primejdie şi de istov prăpădire ţara ajunsése, cît nimini den creştini poate zice că nau rămas de pradă şi de sărăcie scăpaţi, care de tătari şi căziniţi au murit, făr’ de robi ce au luat.
Acele lacrămi şi suspini ale creştinilor pre ei la osîndă ca acéia iau adus, că „strigarea săracului ascultă Dumnezeu”, zice Iov, şi David aşijderea, „că nu desăvîrşit săracul să va uita, şi răbdarea săracilor nu desăvîrşit va peri, că am cunoscut, zice, că domnul judecata săracilor ca face şi dreptatea méserilor”.
Aşadar, după faptele lor în judecata lui Dumnezeu căznd, în hotărîre de istovul lor ca aceasta şi apofasis de cătră toată ţara li sau ales şi pre Staico în Bucureşti la TîrgudeAfară, la zi de tîrgu, în mijlocul oborului lau spînzurat, unde nu puţină mulţime de norod era; pentru că acest feliu de plată i să cădea aşi lua, ca un începător şi cap răotăţilor, ce era. Aşijderea şi pre Preda Prooroceanul la RuşiideVéde în tîrgu lau spînzurat, iar pe Haţaghi, şi pre Iacşa i Preda Milcoveanul în ocnă băgîndui, şi cîtăva vréme zăcînd, apoi domnul milostivindusă iau iertat.
Cap. XXIX
CUM CĂ AU VENIT PORUNCĂ DE LA ÎMPĂRŢIE LU COSTANDINVODĂ SĂ GĂATEASCĂ ZAHARÉLE ŞI CONACE , CĂ VIZIRIUL ÎNSUŞI CU HANUL DEMPREUNĂ VA SĂ VIE ÎN ŢARĂ, SĂ TREACĂ ÎN ARDEAL
Cînd au fostu la al cincilea an în domnia lui Costandinvodă, leat 7201 la luna lui iunie, venitau domnului poruncă de la împărăţie cum să gătească zaharéle şi conace, că însuşi veziriul cu oaste turcească, împreună cu hanul cu tătărîmea lui, în ţară va să vie ca să trecă în Ardeal, să prade Ţara Ardealului, şi suptu stăpînirea nemţului să o ia.
Care poruncă văzînduo domnul şi toată boierimea, la mare grijă şi întristare au venit, cît au încremenit, socotindu întîi cele peste putinţă dări şi chieltuieli, care a odihni pre doao împărăţii trebuia, adecă pre viziriul şi pre hanul, şi a doao, stricăciunea iarăşi şi călcarea ticăloasii ţări, ce era să calce de atîtea grele oşti şi nesilniceca acelea. Care văzînd domnul că mintea omenească a o coprinde nu poate, spre chivernisirea unii greotăţi şi nevoi ca aceia ce pă biiata ţară veniia, lăsatusau toate la mila şi chivernisirea cerescului împărat, şi de cele ce ale poruncii era, după putinţă grijiia pînă cînd, viindui véste cum că despre o parte veziriul şi de la Odriiu au purces, şi cu toată puterea împărătească foarte tare la Ruşi iaste viitoare, şi de altă parte hanul cu tătărîmea de la Crîm au purces şi în ţară iaste viitoriu, lutau pre Dumnezeu întrajutor, şi spre Giurgiuv a merge au purces, ca întru întimpinarea veziriului să iasă şi să să împreune, după cum şi porunca de la veziriul Mustafapaşa îi venise ca săi iasă înainte la Ruşciuc, şi purcegîndu la iunie în 8 zile, iar la 10 ale lunii, la Giurgiuv au sosit, conăcind den jos de Giurgiuv, în malul Dunării.
Deci fiind şi veziriul sosit decindea la Ruşi, domnul încă îndată cu boiarii, cîţi cu măriiasa au fostu, Dunărea de ceia partea au trecut, şi numaidecît la ordie mergîndu, cu veziriul sau împreunat, şi priimire cu cinste domnului au făcut, şi multă voroavă cu viziriul avînd; ieşitau după aceia de la viziriul, îmbrăcîndul cu caftan, şi iarăşi la Giurgiuv unde conacul măriisale era, au trecut, vésel fiind pentru cea cu cinste priimire ce de la viziriul au avut, şi încă a doao zi puindusă întrun caic, cu boiarii în preumblare, pre marginea Dunării au mersu. Unde dar domnul pre Dunăre mergîndu, şăicile ce era cu zahareao împărătească încă den jos veniia, şi cum că domnul Ţării Rumîneşti este aflînd, începutau din toate şăicile cu tunurile dîndu, cinste domnului făcîndu.
Iar după aceia venitau domnului véste că şi hanul cătră Giurgiuv sau apropiiat, ca cu veziriul să să împreune; deci dar domnul numaidecît purcegîndu, mersau de iau ieşit la Daia, de unde sau împreunat, făcîndu cîtăva voroavă, şi după aceia iarăşi domnul decindea mai înainte trecîndu şi, pînă a nu veni hanul, cu veziriul sau mai împreunat. Iar după ce şi hanul decindea au mers, şi cu veziriul sau împreunat, fiindu şi calgansultan şi toţi bei tătărăşti, şi toţi paşii şi toate ogeacurile adunate la sfat pentru treaba oştirii, atuncea şi pă domnul la sfat chemîndul, pusuiau scaun de au şăzut între ineceraga şi între tefterdariul, şi întrebîndul de sfat, domnul încă cele cu scoteală leau dat, toate cei mari leau priimit, şi aşa sfatul sau ales pentru mergirea oştilor în Ardeal, pe la Teleajăn să treacă.
Deci după acestea luîndu-şi zioa bună domnul de la viziriul, ca să vie în ţară la scaun, să rînduiască cele ce trebuia de conacile viziriului şi ale hanului, şi şi însuşi măriiasa să să gătească de oaste, să meargă cu viziriul, [atuncea iarăşi] cu cinste mai mare pre domnul au scos, cal frumos înşălat cu toate podoabele gătindu-i, şi încălecîn de la poatrta viziriului, cu cinste şi cu pompă mare au ieşit, îmbrăcînd pre 12 boiari cu caftane.
Deci la conacul capichihaialilor ţărîi domnul mergîndu, gătitau şi măriiasa 2 cai frumoşi înşălaţi şi împodobiţi, cum să cade, unul pentru viziriul, altul pentru coconul viziriului şi cu ginerile măriisale, Radul, feciorul lui Iliiaşvodă, împreună şi cu alţi boiari, iau trimis şi la viziriul dar de la domnul iau închinat, [pre] care foarte cu cinste iau priimit.
După aceia domnul au purces şi la scaun, la Bucureşti, au venit. Aşijderea şi hanul au trecut de ceasta parte [Dunărea], înapoi spre Dinţeşti sau tras, de vréme ce şi viziriul să să rădice era, să meargă să treacă Dunărea pre la Turtucaia, ca cu toţii pre la Teleajăn să treacă; a căruia dar trecire cu zăbavă multă au fostu, pînă a trece şi a purcede. Iar tătarîi pe de toate părţile [ţara] o jăfuia, nu doar că poruncă ei avea, numai după obicéiul lor cel păgînescu ca un neam silnic ce iaste şi nestăpînit.
Deci dar, după ce domnul toate conacile spre Teleajăn au rînduit, şi şi veziriul de ceasta parte trecîndu întinsoarea fiindule pre acolo a mérge, iată şi véste de la Beligrad leau venit, de la seracheriul de acolo Geaferpaşa, cum că grele oşti nemţeşti sau pogorît, şi cetatea o au încunjurat; ci să meargă, scriia veziriului, cu toată puterea şi cu hanul dempreună să apere cetatea, să nu cază la primejdie, care véste foarte pă viziriul au întristat, şi socotind că foarte cu greu iaste a lăsa Beligradul şi a merge în Ardeal, mai de folos au ales a fi mergirea la Beligrad, decît la Ardeal, şi aşa întinsu a merge la Beligrad au hotărît, părăsind Ardealul, carele socotéle ale lor ţărîi tot de rău şi de stingere era.
Cap. XXX
CUM CĂ AU VENIT DOMNULUI PORUNCĂ AL DOILEA RÎND, SĂ RÎNDUIASCĂ CONACILE ÎN SUS PRE BALTĂ, PÎNĂ LA CERNEŢI, ŞI PENTRU MERGIREA MĂRIISALE ÎMPREUNĂ CU VEZIRIUL, PÎNĂ LA DIIU
Atunci dar, după socoteala ce au făcut îndată, şi ferman la domnu au trimis ca însuşi pren ţară pînă la Cerneţi conacile să să rînduiască şi să facă poduri la Argeş, al Oltu, la Jiiu, şi unde va trebui, ca să treacă oştile. Deci dar fieştece înţeleptu să socotească de poate mintea sau putinţa omenească să coprinză alelor învîrtituri şi sucite porunci, şi care mai înainte şi cu ce să plinească; că tătarii tot deoparte jăfuia. Iar de vreme ce cele ce la oameni sîntu neputincioase la Dumnezeu toate se pot, datau sfinţiiasa, poatefi, şi celor mai năstav ca şi ei neputinţa a crede, şi toate iarăşi dupa domnului şi a ţărîi putinţă, cu ajutoriul lui Dumnezeu leau ocîrmuit.
Şi cu acestea toate spre care cu mltă nevoinţă şi strădanie domnul sau aflat, şi boiari mari pre ala poduri au rînduit, air ei tot nu sau putut odihni ca nişte silnici ce sîntu, ci viindu pînă în preajma Giurgiu-vului, numaidecît cu grabnică poruncă pre un agă veziriul au trimis, ca şi domnul să să rădice să emargă lîngă dînşii să să afle. Care poruncă domnul văzînd, îndată cu cîtă oaste sau aflat lîngă măriiasa au purces, şi mergînd au ajunsu pă veziriul la podul care să făcuse peste Oltu, den sus de Nicopoe, împotriva Izlazului, şi aşa împreunîndusă cu veziriul tot cu cinste ca şi întîi lau priimit. Apoi împreună cu dînşii domnul pînă la Diiu au mersu, unde toate oştile turceşti şi tătărăşti Dunărea au trecut.
Şi acolo cîteva zile domnul aflîndusă, pînă toate oştile şi greimea au trecut, apoi de la viziriul zioa bună luînduşi, cu toţi boiarii dempreună, au purces măriiasa şi sau învîrtejit la satul măriisale la Brîncovéni, unde cîteva zile iarăşi şăzîndu, după aceea au purces de au mersu la mănăstirea măriisale Hurezii, care dentral doilea an de domniia măriisale den temelie o au început şi o au rădicat, cum sau zis mai nainte. Şi încă netîrnosită fiindu, atuncea o au tîrnosit şi o au sfinţit, fiindu mitropolitul ţărîi kir Theodosie, şi alţi arhierii, şi părinţi, şi toată boierimea, făcîndusă toate cele după obicéiu, orînduite cu cinste mare.
Deci după acéia, mersau măriiasa la a sa iarăşi mănăstire Bistriţa de o au văzut, şi la piscupiia de la Rîmnic, şi la Mănăstirea DeunLemnu. Şi după închinăciunea şi preumblarea acestor sfinte mănăstiri, numaidecît au purces, şi pre suptu munte sau pogorît a veni la scaun; şi viindu pre la Piteşti, mersau de sau preumblat pre la toate viile domneşti, de leau văzut.
Apoi de acolo venitau la Tîrgovişte şi aséminea şi acolo vreo zi zăbovindusă şi iarăşi pre la vii preumblîndusă, şi la casile domneşti, şi la Mitropolie, purcesau şi de acolo, şi viindu pre la satul măriisale pre la Mogoşoaia, de acolea au venit la scaun în Bucureşti, leat 7202, la septembrie 23. Pentru că gătire era să facă de nunta fiicăi măriisale doamnii Mariei, care după Costandinvodă, domnul Moldovii, o au dat, care nuntă nu sau putut face întralt chip după al domnilor obicéiu, ce nu pot veni unul la altul, fără cît numai aropiindusă orînduitele zile ale nuntirii, gătitau măriiasa pe fiica măriisale cu toate cele vrednice cuvioase şi domneşti cinsti şi orînduiale, şi împreună cu cinstite şi mari obraze o au trimis, anume cu cinstită cea cu de toată creştinătatea împodobită jupîneasa Stanca, maica măriisale, lui Costandinvodă, şi cu cinstitul şi blagorodnecul unchiul măriisale Costandin Cantacozino bivvelstolnic, i Diicul Rudeanul vellogofăt, i Cornea Brăiloi velpaharnic, i Mihalcea velstolnic, i Matei Filipescul stolnecul, i Radul Golescul velagă, i Bunea velarmaş, şi cu alţii mulţi boiari şi cu jupînése, şi cu multe gloate sau dus la Iaşi, şi acolo priimire cu cinste şi cu pompe mari făcîndulisă, făcutau şi nunta după obicéiu la luna lui noiembrie 5 dni.
După săvîrşitul nunţii, boiarii iarăşi, împreună cu maica măriisale lui Costandinvodă, sau întorsu de au venit la Bucureşti.
Cap. XXXI
PENTRU VENIREA DOAMENI MARIEI DE LA MOLDOVA
Deci întraceastă iarnă avînd domniia pace şi linişte, să afla asupra trebilor şi chivernisirilor ţărîi, împreună cu toţi boiarii măriisale; iar cîndu au fostu primăvara, fiesa, domana Mariia a lui Costandinvodă, dorindu de părinţii ei, pohtitau ca să vie în ţară, săşi vază părinţii, şi după a ei pohtă domnul său şi soţul ei o au trimis, a căriia venire a fost la luna lui mai în 13 dni, leat 7202. Însă cu cuvioasă cinste au venit împreună cu soacrăsa, doamna Anastasiia a Ducăivodă, şi cu boiari mari de cinste, anume: Vasilie velstolnic de Ţara de Jos, şi Vasilie Cantacozino velspătar cu jupînésile lor, şi cu alţi boiari şi slujitori. Iar şi părinţii cu mai mare cinste o au priimit, despre o parte ca pre o fiică, despre altă parte ca o doamnă a unii ţări, că după altă cinste şi priiminţă ce iau făcut de la hotar pînă a veni la Bucureşti, trimisau măriiasa Costandinvodă pre doamna măriisale împreună cu toţi coconii măriisale, şi cu multă boierime şi jupînése cu toată slujitorimea, de leau ieşit întru întimpinare la Colintina, de s-au împreunat, şi leau adus cu cinste şi mare pompă pînă la curtea domnească. Şi împreunîndusă cu părintele său, cu măriiasa Costandinvodă, avutau bucurie mare şi o parte, şi alta.
Întraceeaşi vréme, a doao zi după venirea doamnii Mariei, venitau şi un agă de la Poartă, anume, [...] de au adus lui Costandinvodă caftan, pentru că scoţînd împărăţiia pre Mustafapaşa viziriul den vizerie, şi puindu altu vizir, pre li paşa, ce oarecînd fusése tefterdar, trimisau domnului caftan de vizerie noao. Deci ieşindu domnul înaintea caftanului cu alai după obicéiu, lau adus la curtea domnească, unde îmbrăcîndu aga pre domnu cu caftan, au dat cu tunurile, făcîndu cele obicinuite orînduiale.
După aceia, nu multă vréme şi doamna Mariia şăzîndu la părinţii ei iarăşi cu aceiaşi cinste o au trimis de sau dus în Moldova, la domnul său.
Cap. XXXII
PENTRU A TĂTARÎLOR IARĂŞI VENIRE PRIN ŢARĂ
Iar cînd au fostu vara întracelaşi an, gătinduşi Împărăţiia Turcului oşti ca să meargă la Beligrad împotriva nemţilor, şi vrînd a să rădica Alipaşa veziriul să meargă cu oştile, trimisau domnului poruncă ca să gătească conace hanului Selin Ghiiarihan, A ca să vie cu tătărîmea să treacă prin ţară, să meargă şi el la Beligrad după veziriul. Şi aşa făr’ zăbavă şi hanul în ţară au întrat, împreună cu calgasultan, şi alţi sultani, şi alţi bei den ogeacurile lor, şi mulţime de tătari, fiind întrarea lor la iunie în 20, cîndu creştinii era deşi strîngea bucatele după cîmpu. Atuncea ei ş-au năpustit bucatele lor şi au fugit den calea lor, pentru care multă lipsă săracilor sau făcut, că pîinile care au fostu în calea lor au perit, de nau luat nimic nimini.
Atuncea domnul, după poruncă ce iau venit, rînduitau toate conacile pre baltă, vite de vaci, şi oi multe, afar’ dentralte multe chieltuiele şi daruri, cu care au trimis boiari, anume pre: Costandin Ştirbéi velclucer, i Oprea velşătrar, i Luca vistier, de au ieşit înainte la Daia.
Deci după a tătarîlor trecire, nici domnul zăbavă nau făcut, ci cîndu au fost la august zece dni, au purces şi măriasa den Bucureşti, şi au mersu la Tîrgovişte, pentru că şi porunca atunci de la viziriul îi venise ca să să gătescă cu cîtă oaste va avea, să meargă spre partea muntelui, să să afle, pentru paza ţării de cătră némţi.
Şi întracestaşi chip mergîndu domnul la Tîrgovişte, au tăbărît afară den susul oraşului, măcar că şi casile să isprăvise, iar nu de tot. Iar în zioa de Sîntă Mariiă mare, la avgust 15 dni, au mers domnul la curtea domnească, de au fostu la bisérică, la sfînta liturghie, şi ieşind de la bisérică, şi mergîndu sus în case, sau dezbrăcat de cabaniţa sa cea domnească, ce era înmbrăcat, şi au îmbrăcat pre Mihai Cantacozino velspătar pentru că ispravnic asupra casilor fusése denceput pînă sau isprăvit, cum sau zis mai sus. Şi la masa domnească au şăzut întracea sfîntă zi a Sîntă Măriei, în casile domneşti, cu părintele vlădica şi cu boiarii, de sau ospătat, unde dar altu domnu nau mai putut să şază, încă mai denainte cu multă vréme, cu vreo 35 de ani, tocmai den zilile Mihniivodă, care să hainise de cătră turci, şi au ieşit den ţară gonit de turci cu ruşine şi de tătari, pîn au trecut în Ţara Ungurească. Iar în urma lui numaidecît împărăţiia au poruncit la Ghicavodă, care venise domnu în urma Mihniivodă, de au surpat casile, şi leau sfărîmat de tot, ca să nu mai fie scaun domnescu acolo, căci mai suptu munte fiindu să temea turcii de hainie, şi aşa au fostu cîndu Dumnezeu pre acestu Costandinvodă Băsărabă cu domniia au miluit. Şi încă după al patrulea an den domniia măriisale, de care sau apucat, nemaiputîndu lăsa un scaun vechiu ca acela dupre la stremoşii măriisale să stea pustiiu, ci în tot feliul şi în multe rînduri, au cercat împărăţiia pînă i sau dat voie, ca şi casile să facă şi cînd [va vrea] şi acolo să şază.
Iar după ce au trecut Sîntă Măriia, sculatusau domnul de sau dus în sus, iarăşi la mănăstirea măriisale Hurezii, de au văzut cele ce şi acolo să mai lucrase, şi şăzînd cîteva zile acolo, iar sau sculat de acolo de sau pogorît mai jos, la casa măriisale la Brîncovéni, de au şăzut cîtăva vréme, preumblîndusă şi pre la altele ale măriisale, şi apoi fără zăbavă iarăşi sau învîrtejit înapoi la Tîrgovişte, şi întrîndu cu alai după obicéiu au descălecat în curtea domnească, pentru că şi casile de tot lucrul să isprăvise. Şi au şăzut în casile domneşti cu doamna măriisale, şi cu toată curtea cîtăva vremea, apoi sau rădicat de la Tîrgovişte şi viindu la Mogoşoaia, venitau la Bucureşti la octombrie în 20 de zile, leat 7203.
Cap. XXXIII
PENTRU TRIMITEREA BOIARILOR LA ODRIIU
Deci mai trecîndu cîtăva vréme, rînduitau măriiasa o seamă de boiari, de iau rimis la Poartă, anume pre: Alixandru velvornic, şi pre Cornea Brăiloiul vel paharnic, i Costandin Ciorogîrleanul velslugear, i Radul Izvoranul pitariul, i Bunea Grădişteanul velarmaş, i Vergo portar, i Oprea velşătrar şi alţii, a cărora trimitere era să facă jalbă şi plîngere la împărăţie pentru slăbiciunea şi multul păs al ţărîi, de cele multe şi gréle porunci, ce totdeauna de la împărăţie pre ticăloasa ţară veniia, şi pentru a tătarîlor călcare, ce în toţi anii ţărîi făcea, şi nici cu pocloanile, şi dările domniia mai putea să biruiască; şi afar’ dentracestea să facă jalbă pentru hotarul ţărîi despre partea Brăilii, care împresurase turcii brăiléni,de coprinsése atîta pămînt de să tinsése pre locul ţării, şi aceasta încă mai demultu să trăgea, şi multă gîlceavă ţara cu brăilénii aceştia au avut.
Încă şi den boieriia lui Şărbanvodă, unchiul măriisale lui Costandinvodă, fiind Şărbanvodă spătar mare pre vremile acelea, în zilile lui Antonievodă, fostau la Poartă împreună şi cu alţi boiari, şi făcînd jalbă la împărăţie, li sau dat ferman şi agă împărătescu, de au venit în ţară, şi sau căutat treaba aceasta, care însuşi Şărban spătarul şi cu alţi boiari mulţi au mers pre margine cu turci mărginéni şi cu cadii, călcînd marginea ţărîi, de la Ruşava pînă la Brăilă, şi au pus semne şi pietri, hotărîndu pă unde au fost cele vechi hotară şi sau aşezat toate gîlcevile, cu multă chieltuială ţărîi. Iar cînd au fostu în zilile măriisale lui Costandinvodă, iar au început a să tinde brăilénii pre pămîntul ţărîi.
Iar cînd au fost în zilile mării-sale Costandin-vodă, iar au început a să tinde brăilénii pre pămîntul ţărîi şi au călcat hotarăle. Deci măriiasa neputînd îngădui, au făcut ştire la Poartă şi sau trimis un agă ca să caute treaba aceasta, cu care agă au trimis pre Mihai Cantacuzino vel-spătar, cu alţi boiari acolo împreună spre Brăilă, de au căutat şi au ales semnile şi hotarăle, puindu pietri. Iar după aceia cîndu au fostu al doilea timpu, brăilénii tot nu sau putut aşăza, ci sau sculat o seamă de turci brăiléni, de sau dus la Poartă şi au făcut jalbă. Atunci împărăţiia au rînduit pre un beiu, anume Isuf capigibaşa împărătescu, care era fecior lui Sulimanpaşa, ce fusése mai înainte vezir. Deci viindu beiul acesta mai înainte aicea la domnu, primitulau cu cinste şi cu daruri, om mare fiind, nădăjduind domnul că va face ţărîi dreptate, precum şi el făgăduia. Şi trimiţînd domnul boiari cu el, anume pre: Mihalcea velstolnic, i Costandin velsluger la Brăila, ca să caute treaba aceasta, după ce au mersu acolo beiul acesta, despre o parte om tînăr fiind şi de minte uşor, despre altă parte brăilénii mituindul, făcutau după voia lor, mutîndu hotarăle pe unde au zis ei, iar ţara au rămas numai cu chieltuiala. Atuncea dar măriiasa Costandinvodă trimiţîndu pre boiari la Odriiu precum sau zis şi mai sus, pe lîngă alte trebi şi nevoi ale ţărîi, făcutau jalbă şi pentru aceasta, pentru că avea ţara mare strîmbătate de dînşii.
Deci împrăţiia iar au trimis pre un capigibaşa şi un cadiu anume Muvela ca să vie să caute judecata aceasta şi să facă dreptate. Şi viindu capigibaşa cu cadiul, trimisau domnul iarăşi pre Mihai Cantacozino velspătar şi pre Costandin Ciorăgîrleanul velclucer, de au mersu cu dînşii dempreună acolo la hotar, iar turcii brăiléni nau vrut să meargă la judecată nicicum. Deci capigibaşa şi cu cadiul făcîndu încercetare cu amăruntul prin alţi turci mărginéni şi şi pre unii den brăiléni, aflatau pră brăileni că au umblat rău şi au călcat hotarăle, şi leau mutat pre unde au vrut ei. Deci iarăşi au pus de leau mutat, şi leau pus pre unde fusése întîi mai nainte.
Cap. XXXIV
PENTRU MERGIREA DOMNIEI LA CETATEA CLADOVII DEN PORUNCĂ ÎMPĂRĂTEASCĂ
Deci cîndu au fostu leat 7203 la luna lui martie întral 7lea an den domniia măriisale lui Costandinvodă, întîmplîndusă a muri împăratul turcescu, anume sultan Ahmet, şi puindusă împărat sultan Mustafa, feciorul ui sultan Mehmet, şi însuşi împăratul gătindusă ca să meargă la oaste la Beligrad asupra némţilor, trimisau şi domnului poruncă ca să meargă cu oastea la cetatea Cladovei, să o facă, care cetate şi mai denainte tot de ţară au fostu făcută, fiindu iarăşi măriiasa Costandinvodă mersu acolo den poruncă, în trecuţii ani, de o făcut, pe vremea care venise némţii, şi neputîndule sta împotrivă turcii, carii să afla atunci acolo, iar ei însuşi iau dat foc de au arsu şi o au năpustit, şi ei sau tras mai jos, tot atuncea, cînd şi aicea în ţară au venit némţii.
Deci dar viindu domnului porunca aceasta, care sau zis mai sus, ca să meargă şi acum la Cladova, foarte peste putinţă fiind, că încă vréme de iarnă era, şi cu multă nevoie era a să găti domnul şi toată obştea, că încă iarbă nu era şi vita foarte slabă, ci văzînd o poruncă făr’ de vréme ca aceasta, care niciodată nau fostu, despre o parte au trimis porunca la Cornea Brăiloiul velban la Craiova, ca să meargă cu ţara despre Mehedinţi la cetatea Cladovii să să apuce să o facă, despre altă parte numaidecît au trimis boiari la Poartă, anume pre: Costandin velclucer şi pe Dumitraşco Caramanlîul velpostelnic, pentru ca să facă jalbă, ca doară ar lăsa pre domnu, să nu meargă, numai să rînduiască oameni şi ispravnici, să meargă să facă cetatea; iar viziriul şi chihaiaoa, oameni foarte răi, şi lacomi şi varvari fiindu, necum că aceasta nau făcut, ci încă şi altă răotate mare pre săraca de ţară au adaos, ca să ducă ţară zaharea la Cameniţă, care era o nespusă nevoie, că u zahareaoa şi carele ce trebuia a o rădica să o ducă, să făcea o sumă mare de bani, cît nu era putinţă a să rădica.
Şi aşa domnul, tirăneştile lor porunci văzîndu, nu putea face întralt chip, fără cît a mergirea şi numaidecît au făcut sfintele Paşti, au şăzut, la 24 de zile, fiind Paştele, ale lui martie. Iar după ce au trecut sfintele Paşti, îndată au purces măriiasa la aprilie în 8 dni, pentru că şi a doao poruncă îi venise cu un agă împărătescu, una ca să rădice pre domnu, alta pentru zaharea, ca să să pornească. Şi aceasta grabă mare şi rădicare făr’ de vréme nu pogoriia despre împărăţie, fără cît numai den multa răotate şi silnicie a viziriului, şi a chihaialii, că nu era cu pputinţă domnului ai sătura, după cel mare nesaţiu al lor ce avea.
Deci aşa cu multă nevoie, domnuul cu oastea sau rădicat şi mergîndu pînă la satul măriisale Potlogi, cîteva zile pre loc au şăzut şi iarăşi de acolo rădicîndusă, au mers pînă la Brîncovéni, şi acolo au venit véste domnului de la capichihaiale de la Odriiu, cum că viziriul, şi cu chihaiaoa viziriului şi cu alţi ai lui au căzut la urgie împărătească pă pierzare, nemairăbdîndu Dumnezeu răotăţile lor şi mîncăturile ce făcea creştinilor cu necontenitele ceriri şi grélile porunci ce totdeauna întraceste biete ţări nu să mai curma de la dînşii pentru multa lăcomie ce avea, a sorbi tocma şi sîngile săracilor. Şi nu era îndestulaţi cu atîta, ci şi pre domnul făr’ de vréme şi peste putinţă la oaste îl rădicase pă vrémi réle şi ploioase, cu răceli, de au perit vitele creştinilor, cît şi mulţi den slujitori sau pedestrit, ci poatefi că şi pentru acele suspinuri şi necazuri ale creştinilor, Dumnezeu la osîndă ca acéia iau adus, că nu fiece moarte mai ocărîtă au avut veziriul acela, ci omorîndul au poruncit împăratul de i-au lepădat spurcatul lui trup tocma în uliţă, du zăcut cîtva, în vederea tuturor.
După aceia puind împărăţiia altu vizir, anume pre Mehmetpaşa, şi altă chihaia, anume Ibraim aga, oameni buni şi ticniţi fiindu, începutau şi jalbile a să asculta, care domnul pentru păsurile ţărîi trimitea că întîi pentru zaharea făcînd jalbă la dînşii că iaste peste putinţă ţărîi să o ducă, au lăsat zahareao să nu să ducă, numai să dea ţării bani, adecă preţul zaharélii să să trimiţă la Cameniţă, care nu pu[ţină uşurare] săracilor era, şi nu era greul cel mare zahareao, cît era carăle şi chiriia care era să o ducă.
După aceia şi după ce au mersu domnu acolo la Cladova şi cetatea lucrîndusă, nu multă vréme acolo au şăzut, ce iau venit ferman ca să lase oameni şi ispravnici să să isprăvească cetatea, iar domnul să să întoarcă înapoi, spre partea muntelui pre unde [sînt] plaiuri, ca săşi păzească ţara de vrăjmaşi şi de oameni răi.
Pentru că şi hoţime multă de unguri la munte să făcuse, făcîndu multe răotăţi şi aici pre hotarul ţărîi şi pre hotarul Ţărîi Ungureşti, ţiindu căile şi strimturile, dea uciderea neguţători şi alte multe răotăţi făcea. Deci lăsatau măriiasa acolo la Cldova boiari ispravnici, anume pre: Radul Izvoranul velstolnic, i Radul Hrizii velclucer şi o seamă de lsujitori de pază şi pentru alte trebi şi porunci ce era acolo. Iar domnul numaidecît sau învîrtejit de acolo de la Cladova, mergînd spre partea muntelui şi puind pază tare pre la plaiuri au prins un steag de hoţi ca freo 50 de oameni unguri, fiindu foarte hoţi răi şi bine înarmaţi nici unul nau scăpat, ci cu căpitan cu tot iau adus la domnu.
Deci care sau dovedit den hoţi mai răi şi sau cunoscut şi de unii păgubaşi, au trimis de iau spînzurat la locurile acelea unde au făcut răotatea; den ceialalţi pre unii iau trimis la ocnă, pă alţii iau pus la opreală.
Şi aşa fiind măriiasa viitor pă supt munte, mersau la mănăstirea Tesmana şi de acolo au mersu la mănăstirea măriisale la Hurezii şi au şăzut făcîndu cîteva zile şi făcîndu şi Simpietru acolo. După aceia sculîndusă de acolo, au mersu la Mănăstirea DenunLemnu şi de acolo la mănăstirea Argeşului, pre care sfinte mănăstiri leau mai adaos măriiasa, şi leau mai întărit cu mile şi cu podoabe scumpe de bisérică. Deci de la Argeş au venit măriiasa la Piteşti şi tăbărîndu acolo, cîteva zile au zăbovit.
Şi după aceia sau rădicat domnul de au venit la scaunul Tîrgoviştii, la luna iulie în 20, unde şi doamna măriisale venită era mai înainte cu cîteva zile de la Bucureşti, împreună cu toţi coconii şi cu toată casa măriisale.
Cap. XXXV
PENTRU A HANULUI IARĂŞI VENIRE PRIN ŢARĂ
Iar cîndu au fostu la iuie în 28, venitau véste domnului că şi hanul Silin Ghirei iaste viitor iarăşi ca să treacă prin ţară să meargă dupre împărăţie la Beligrad,măcar că întracest timpu să fie avut şi ei grijă despre muscali, rădicîndusă oşti muschiceşti, de au mersu cu războiu asupra Azacului şi a altor cetăţi după apa Niprului, şi era mare grijă tătarîlor.
Iar de vréme ce de la împărăţie mérsése hanului poruncă peste poruncă, ca să nu facă întralt chip, ci numai să să rădice să meargă, nau putut să stea împotriva poruncii, ci sau rădicat împreună cu calgasultan de au mersu, săvai că cu puţină oaste era; care dar véste la domnu făcîndu ştire de la margine, că hanul şi cu calgasultan iaste viitor a trece prin ţară, numaidecît şi măriiasa boiari întru întimpinare leau trimis anume: pre Vergo velpaharnic şi re Iamandi velportar ca să să afle cu slujbă lîngă dînşii şi să le arată păsul şi slăbiciunea ţărîi, cîndai şi ei cu vreo milă să vor arăta spre ţară, să o mai uşuréze ei den rînduiala conacilor, şi den pocloane care a cere obiciuiţi era. Iar ei nimic spre a ţării jalbă nu sau uitat, ci după a lor cruzie şi nesilnicie, carii apururea asupra creştinilor lupi răpitori sîntu, toate cele obiciuite ale lor mîncături, ca şi mai denainte pă deplin leau cerut şi domnul leau plinit şi conacile, şi plocoanele.
Deci mergîndu el pre baltă pînă la apa Jiului, la sat la Comoşténi, acolo i-au ajunsu véstea după urmă, cum că muscalii şi cazacii facu multă stricăciune la cetăţile care sau zis mai sus. Deci acolo sau sfătuit şi sau întorsu calgasultan înapoi cu o seamă de tătari, iar hanul cu o seamă de oaste de tătari ce au rămas lîngă el, au trecut Dunărea pre la vadul Diiului şi sau dus la Beligrad dupre împărăţie.
Întracest an au dat Dumnezeu şi lu Tucheli groful cădére den cinstea lui care avea de la împărăţie, tocma ca luceafărului, de vremea ce şi în urechile împăratului mérsése cele multe răotăţi ce făcuse mai înainte şi preste toată vremea şi în tot locul pre unde piciorul lui călcase în ţara împăraului. Deci socotind şi împărăţiia că nici de un folos nu iaste, ci mai multu de stricăciune, îndată ce au mersu şi el acolo la Beligrad cu oastea lui, ca să să afle cu slujbă lîngă împărăţie, nau pohtit împărăţiia slujba lui, ci au poruncit de lau luat împreună cu muierea lui şi cu cîteva slugi ce au avut şi dîndul pe pază împărătească, lau trimis la Ţarigrad, cum inema lui nau poftit, unde şi săvîrşitul lui va fi, nemaivînd scăpare de acolo – că dreptu iaste Dumnezeu şi dreaptă iaste judecata lui, aşa sîntu sfîrşiturile răilor şi tiranilor. Iar oastea lui o au dat împărăţiia pre seama măriisale lui Costandinvodă, poruncindu ca să vie să fie suptu ascultarea măriisale, de va pofti domnul săi ţie în leafă, iar de nu, să fie raia, săvai că măriisale nu iau trebuit; iar ei, ca nişte hoţi ce au fostu, au venit pînă la un loc şi apoi au făcut carele încătroo au putut, neavînd obrazu să vie la domnu, că – şi ştiia jafurile şi răotăţile ce făcuse în ţară, ci aşa toată gloata lui şi strînsoarea lui precum au fostu hoţească şi tîlhărească, aşa şi săvîrşitul iau venit, cu stăpîn cu tot, dempreună spre pierzare desăvîşit.
Cap. XXXVI
PENTRU TRECIREA ÎMPĂRĂŢIEI PRN ŢARĂ ŞI PENTRU CĂLĂTORIA DOMNULUI, DE AU MERSU ÎNAINTEA ÎMPĂRATULUI SULTAN MUSTAFA
Aflîndusă dar domniia la Tîrgovişte, cu grija pazii despre Ardeal, cum sau zis mai înainte, véste ca făr’ de nădejde domnului soséşte de la Cornea velban şi de la Istodor velcăpitan za Cerneţi, trimiţînd cărţi de la capichihaialile ce era cu oastea turcească anume: Ianache Porfirita dragomanul şi Iane căpitanul de Odivoe, făcîndu ştire, cum că împărăţiia cu toată oastea turcească întorcîndusă va să vie pren ţară să treacă. Pentru că fiind împărăţiia cu toată oastea turcească întorcîndu-să va să vie pren ţară să treacă.
Pentru că fiind împărăţiia la Beligrad, cum sau zis mai înainte, rădicatusau de acolo cu toată puterea şi au trecut Dunărea de ceasta parte la Panciova, de au mersu la o cetate ce să chiema Lipova, care era suptu biruinţa nemaţului, luînduo de la turci mai în trecuţii ani şi acéia o au luato cu războiu.
După acea împărăţiia iar sau întors la Timişvar şi aflîndu o tabără nemţească ce era cu Viteran ghenărar între Sebeş şi Logoş, care era ca la vreo 6.000 de némţi numai, şi aşa numai au trimis pre un paşă numit arbănaş, ce să chiema Mahamut Beiuoglu, fiind Rumeli beglerbei, cu oaste asupra lor, care mergîndu nimic nu leau putut strica, ci foarte rău némţii iau înfrîntu.
Deci făcîndu ştire împărăţiei, numaidecît împăratul însuşi cu toată oastea, împerună şi cu hanul, cu tătărîmea sau pornit asupra lor, care mare înşălăciune lui Veteran au fostu, că nu ştiuse el că împăratul iaste, că sar fi tras înapoi, nar fi stătut împotrivăi cu acea puţintică oaste ce avea. Iar de vréme ce norocul aşa iau slujit, nu era cu putinţă întraltu chip a face, făr’ de cît a să întimpina cu dînsul şi foarte tare războiu au dat, cît sau îngrozit şi turcii, că 4 ceasuri războiul au ţinut. Iar de vreme ce mulţimea turcilor pre de toate părţile îi coprinsése, pînîn acea de apoi rănindusă Veteran ghenărariul, atît cît a mai sta în fruntea oştilor, nau mai putut sta. Au dat dosul şi ceialaltă oaste nemţească şi aşa fiind izbînda turcilor.
Mulţi den némţi au omorît şi sau şi prinsu şi însuşi Veteran ghenărariul au perit, neştiindusă încă unde să fie căzut, carele cum spunea şi însuşi turcii, că de nu ar fi perit el nici întrun chip nar fi luat turcii acea izbîndă. Însă acel războiu, nici fără mare pagubă şi pierdire turcilor nau fostu, că den capete au perit şi de la ei Şain Mehmetpaşa, cumnatul împratului, Mahmut Beioglu Rumelii, beglerbeiu, şi alţi bei şi capete alése multe au căzut, care fiind împăratul de faţă şi cu hanul la războiul acela şi văzîndu tarea bătaie a némţilor şi făr’ de voia lor leau căutat a sta, siliţi fiind de împăratul căi va omorî de nui va sparge pre némţi, poruncindule a să bate şi a năvăli pînă la moarte.
După aceia împăratul au arsu pălăngile, anume: Logoşul i Sebeşul, lăsîndule némţii pustii dupre războiul acela, carele şi mai nainte suptu biruinţa turcilor era, apoi le luase némţii.
Deci dar făcînd împărăţiia aceste izbînzi, nimic nu s-au mai contenit, ci înapoi sau învîrtejit, a căriia învîrtejire şi venire nu era pentraltă parte mai dreptu a fi şi mai curînd a ieşi dentracele părţi, fără cît pre Almaş să dea pre la Dimircap şi să vie prin ţară, să meargă să treacă Dunărea pe la Nicopoe, cum socotise. Văzîndu dar viziriul Mehmetpaşa în ce chip întinsoarea împărăţiei iaste, numaidecît pre un agă trimite la domnu cu ferman, ca să să rădice domnul să meargă săi iasă înainte la Dimircapi întru întimpinarea împăratului, să deşchiză drumu, să facă poduri la ape mari şi la altele săsă afle cu slujbă lîngă împărăţie, de vréme ce împărăţiia prin ţarăi vine şi tréce.
Poate dar fieştece înţeleptu socoti, la cîtă grijă domnul sar fi aflat şi ce fel de inemă mare trebuia a fi la o vréme ca aceea, fiindu a mérge înaintea unii împărăţii, întîiu că rădicarea îi era grabnică făr’ de véste şi făr’ de nici o gătire; alta, călătoriia încă era lungă şi vremea scurtă, gîndindusă nu cumva să apuce împărăţiia să între mai nainte în ţară şi nu să va afla domnul săi iasă înainte la hotar, unde era porunca; şi de va cere niscareva zaharale, unde să putea afla în grab, fiind şi ţara fugită şi băjănită, ca acestea domnul gîndiia.
Însă pre Dumnezeu nădăjduind cela ce la multe întîmplări ca acestea lau luminat şi lau ajutat, numaidecît au început a să găti de purces înainte, precum i să poruncise, socotindu ca unde ar putea întimpina pre împăratul cu toată puterea ce veniia. Întîi pre Pătru velcăpitan za dorobanţi Obedeanul de olacu lau trimis înainte la Dimircapi ca să dreagă drumul, săvai că velban i cu Istodor căpitanul acolo tot dregea şi purta acele griji cît să putea, şi să grijască de cele ce ar fi de treaba împărăţiei. După aceia şi aţi boiari au mai trimis, anume: pre Dumitraşco Caramanlîul velpostelnic, i Bunea velarmaş şi pre alţii cu cărţi la viziriul, făcînd ştire că şi domnul iaste viitor şi ca să să afle lîngă împărăţie, pînă şi domnul va sosi, şi de olac iau trimis. Apoi şi domnul pre Dumnezeu întrajutor luînd, au purces la septembrie 23 de zile, cu o seamă de boiari şi cu cîtăva slujitorime călări cît sau socotit de treaba slujbei a fi, lăsîndu la Tîrgovişte pe doamna măriisale şi toată casa, lăsînd şi pre Costandin Cantacozino stolnecul şi pre Ianache Văcărescul velagă, cu toată pedestrimea împreună şi cu o seamă de călărime; iar la Bucureşti au trimis pre Şărban velvistier ca să fie ispravnic şi purtător de grijă, pînă să va întoarce domniia, fiindu acolo şi Costandin Ciorogîrleanul velclucer şi Andrei velcăpitan za cazaci, carii era de paza oraşului. Şi aşa domnul degrab sau dus, trei conace făcîndu pînă la Brîncoveni, iar la al patrulea conac, ajungîndu pînă la pod la Iamnic, ce aiste peste apa Jîiului, întimpinatau olăcari viindu de la ordiia împărătească cu poruncă ca să să nevoiască domnul să meargă cu un ceas mai înainte, pentru că împărăţiia întrase în ţară şi întracea zi încă şi purcesése de la Cerneţi în jos spre Diiu. Care grabă văzîndu domnul, lăsatau acolea carăle şi alte agărlîcuri ce au fostu, împreună cu Diicul vellogofăt, i Mihai Cantacozino velspătar şi cu slujitorimea şi luînd numai o seamă de boiari şi cu cîţiva slujiori, au mers înainte sprinteni şi cîndu au fostu la septembrie 27 de zile,vineri, au ajunsu domnul împărăţiia la Cuşmir şi cum au sosit, la ordie au mersu numaidecît domnul de sau împreunat cu veziriul, carele au întrebat pre domnu ce au fostu pricina de au zăbăvit cu venitul, de oareşcîndu făcîndui ştire că împăratul vine şi răspunzîndi că tîrziu au venit aga cu acea véste şi calea departe fiind, altă nau mai zis făă cît aşa să îmtîmplă de multe ori ca la acéle. Iar a doao zi, sîmbătă, rădicîndusă împărăţiia de la acel conac, au mersu la conacul de la Maglavit, la care conac sau mai împreunat şi domnul şi cu alte căpetenii ale împărăţiei, cum tefderdariul, cu reizafendi şi cu alţi ca aceia dregători.
După aceia tot întracea zi au venit domnului ferman, ca însuşi domnul să meargă înaintea împăratului, să fie povaţă pînă unde va trece Dunărea. Şi aşa Dumnezeu puternicul au povăţuit pre domnu şi lau păzit cu cinste, după vrednică slujba sa, pînă la sfîrşitul şi acei căi.
38">Cap. XXXVII
PENTRU CONACILE ÎMPĂRĂŢIEI, CARE PE UNDE AU FOSTU ANUME PÎNĂ LA TURNU UNDE AU TRECUT DECINDEA LA NICOPOE
Însă de vréme ce cu cale iaste şi conacile anume să să puie pre unde au mersu împărăţiia, iată aşa le punem, şi le numim, care pre unde au fostu orînduite.
Rădicîndusă dar împărăţiia de la Maglavit, au mersu la conacul de la Hrast, unde iarăşi pre domnu veziriul au chiemat de sau împreunat, avîndu multă voroavă pentru trébile ţărîi şi ale împărăţiei. De acolo au mersu la conacul de la Măceşi; la acestu conac sau împreunat domnul cu hanul Silen Ghirei, avînd şi el multă voroavă pentru ţară şi pentru trébile împărăţiei, la care conac au trimis împăratul pre Hasichi aga, de au întrebat pre domnu deosebi şi de alte trebi ale lor împărăteşti. De acolo, au mers la conacul de la Ciobanul îmotriva Oreaovii, trecîndu apa Jîiului pă den josul mănăstirii Sadovii, pre pod mereu, carele domnul mai înainte trimisése del făcuse pre Calotă logofăt Bilcirescul şi pre Dumitraşco căpitan Hărgitoianul, i Preda Zătrenul, vătaf bănescu al scaunului Craiovii, şi ale căpetenii. De acolo au venit la conacul de la Orlea; aici au chiemat vezirul pre domnu de lau îmbrăcat cu caftan împreună cu 12 boiari de întoarcere, căci de la Turnu era săi dea voie să să întoarcă în ţarăşi, la scaun, arătîndu viziriul şi făgăduinţe de milă spre ţară, zicîndu că împărăţiia va face multe mili ţărîi pentru slujbile şi altele ce au arătat şi au făcut domnul. după aceia au venit împărăţiia, la Turnu, trecînd apa Oltului pre pod stătător, care iarăşi domnul trimisése boairi del făcuse, anume: pre Bunea velarmaş, şi pre Pîrvul logofăt Fărcăşanul şi pre Barbu pitar Bîrsescul şi pre alţi boiari căpetenii.
Sosind deci împărăţiia la Dunăre, la Turnu împotriva Necopoi, şi stîndu domnul cu boiarii şi ale căpetenii ce era lîngă domnu, sau închinat înaintea împăratului îndată cum au descălecat împăratul în vad, au chiemat pre domnu de lau îmbrăcat cu caftan, dîndui şi ferman de domnie noao, datuisau şi voie ca să se întoarcă la scaun înapoi. Şi aşa, după aceia, împăratul puindusă în caic, au trecut Dunărea de céia parte la Nicopoe, iar domnul încă trei zile pre loc acolea cu tabăra de o laturi în cîmpu au mai şăzut, ca săşi caute cu visteriia împărătească de multe ale ţărîi trebi, păsuri şi gréle nevoi ce avea nespuse. Atunci, acolea cît au mai şăzut, şi cîţiva nemţi de la turci şi dela tătari au răscumpărat, întru carele au fost şi un Ioan Conrad Huber îl chiema, ce era comisar oştii nemţeşti, adecă ca un vistiiar mare, cum îi zicu, de toate trebile ce sîntu ale oştii el purtător de grijă fusése, şi alţi oameni de cinste căpitani sau răscumpărat.
Deci la octombrie 7 zile, au purces, şi domniia de acolo sculîndusă sau întorsu înapoi,viindu iarăşi pre la Brîncovéni la Tîrgovişte unde la octombrie 13 dni, cu mila şi cu ajutoriul lui Dumnezeu sosindu boierime ce acolo era sănătoşi aflîndui, puţintel au mai şăzut; deci cu totul sau rădicat şi au venit la scaun la Bucureşti, la octombrie în 20, întrînd cu alai mare şi frumos, după cum sau cuvenit şi obicina iaste şi după ce la curtea domnească au întrat şi în scaun au şăzut, datau de sau cetit fermanul împăratului carei dédese de înnoirea domniei în divanul cel mare, în auzirea tuturor, fiind mitropolitul ţării kir Theodosie, şi toată alaltă boierime, şi căpeteniile şi slujitorimea, la orînduiala lor stîndu, şi cu tunurile şi cu puşcile dîndu, sau făcut bucurie de obşte, toţi dîndu laudă şi mulţumită lui Dumnezeu celui atotputernic, carele toate dupre adîncă înţelepciune, bunătatea şi voia sa le tocmeşte, le poartă şi le face.
Cap. XXXVIII
CUM AU VENIT ÎNTRACEST AN MULTE PORUNCI DE LA ÎMPĂRĂŢIE, CERERI DE BANI ŞI DE ALTELE, DE AU VENIT ŢARA LA MARE GREU ŞI DE TRECIREA TĂTARÎLOR IAR PRIN ŢARĂ ŞI DE MERGIREA DOMNIEI LA TÎRGOVIŞTE
După aceia dar avutau domniia pace şi linişte de iarnă, iar cîndu au fostu despre primăvară, încă de la luna lui februarie 10, leat 7204, începîndu turcii a face iarăşi gătire de oaste în multe părţi, multe gréle orînduiale pre această ticăloasă ţară au rînduit, nu numai sume de bani au rînduit a da, ci şi cai mulţi, şi boi, şi oi, şi cară multe cu boi osebi, unele să să trimiţă la Beligrad, altele la Timişioară, altele la cetăţile de la Voziia, fiind poruncă ca să să dreagă acele cetăţi, şi asupra acestora veniia fermanuri după fermanuri, cu grabă mare, tot cu agi de la împărăţiie, cît şi domnul şi boiarii îşi pierdea mintea şi sfatul, mirîndusă care poruncă mai înainte să facă, tot gréle fiind şi grabnice, care nu sau pomeit mai înainate [ca aceste greutăţi pre această săracă dă ţară.
Săvai că de va fi fost păs şi împărăţiei mai înainte,] iar sau fostu rădicat ca acestea cu Ţara Moldovii şi cu Ţara Ardealului, iar în vrémile acestea ajungîndu Ţara Moldovii la mare slăbiciune, de multe şi nespuse călcări şi prăzi, cîndu de tătari, cînd de léşi şi Ţara Ardealului fiindu supt biruinţa némţilor, rămasau tot greul pre această ţară şi numai de aici le cerea toate cîte le trebuia, care nu putea zice niminiea că va mai sta cinevaşi pre pămîntul acesta, începînd şi satele a să răsipi de păsul ce era pă ţară. Pentru [că] jalbele domnului şi ale săracilor nu să asculta la cei mari stăpînitori, căutîndu ca nişte lupi răpitori numai săşi plinească ale lor cîte le trebuia, ci numai la Dumnezeu le era nădejdea şi măcar că cu nespuse nevoi a săracilor iar cu multă nevoinţă şi chivernisire a domnului, au ajutat Dumnezeu de sau rădicat toate cele preste putinţă porunci.
Întraceastă iarnă sau întîmpalt maziliia şi lui Costandinvodă de la Moldova, ginerile măriisale lui Costandinvodă Basarab, pentru că nu putea să împlinească poruncile cîte şi de acolo împărţiia cerea, că în domniia lui era totdeauna a să strejui, cînd de léşi, cînd de tătari, cît însuşi el pohtiia să să lipsească de acea domnie, văzîndu că de ce mérge, ţara i se pustiiaşte şi nevoile să îngreuiază. Deci au dat împărăţiia domniia lui Antioh, feciorul lui Cantimir, iar Costandinvodă sau dus la Poartă şi i sau făcut priiminţă bună cătră împărăţie şi rădicînduşi pre doamna sa şi toată casa sa, datuiau împărăţiia voie să şază la casa lui cu pace în Ţarigrad.
Iar cîndu au fostu la luna lui mai, avîndu domniia ceva răsuflaare după ce toate poruncile împărăteşti plinise, cum sau zis mai sus, ieşitau domnul în preumblare spre satul măriisale Obileşti, vreo zece zile zăbovind. Deci numaidecît iarăşi un agă de la împărăţie soseşte, anume Mehmet aga, ce era cumbaragibaşa împărătescu (care den frînci să turcise), cu poruncă împărătească la domnu viind, ca să gătească domnul den ţară o sută de mii de chile de zaharea, o seamă să să strîngă la Bucureşti, şi o seamă la Tîrgovişte, să fie de treaba oştilor, avîndu împărăţiia gîndu să vie pre aicea prin ţară, să treacă la Ardeal, ca de va putea să ia Ardealu de suptu biruinţa neamţului.
Iar apoi, nu precum poftiia ei a face, le mergea, ci precum îi chiema, aşa urma, că cea mai mare a lor grijă era tot despre Beligrad. dreptu aceia înţelegîndu că nemţii merg asupra Timişoarii cu toate oştile, [s-au pornit şi împărăţiia spre Beligrad a mer-gere cu toate oştile,] trimiţînd şi la hanul poruncă, ca să trimiţă o seamă de tătari, să meargă cu împărăţiia, pentru că hanul nu putea să vie, avîndu iarăşi păs despre muscali, viind iarăşi gréle oşti moschiceşti asupra Azacului, şi avea tătarii mare grijă să naibă primejdie despre dînşii. Drept aceia şi puţintică oaste tătărască sau rînduit dupre împărăţie, rădicîndu pre Ială agas de la Bugeac, cu o seamă de tătari, de au mers după împărăţie, cărora fiindule trecirea iar pen ţară, iar pagubă domniei şi ţărîi sau făcut, trimiţîndule pocloane şi conace făcîndule, după păgînescul lor obicéiu, fără alte jafuri şi stricăciuni, ce sîntu obicinuiţi a face creştinilor, pre unde a ajunge ei. Iar domnului viindui poruncă împărătească, ca să iasă den scaun, să vie spre munte la plaiuri, să păzească ţara, sau rădicat de la Bucureşti şi au venit la Tîrgovişte la luna lui iulie 11 dni.
Şi îndată după venirea măriisale, venitau véste de la margine, că mai vine un sultan, anume Şaipazu Gherei, feciorul hanului, şi cu o seamă de tătari, să între în ţară ca să meargă după împărăţie, cărora şi lor leau rînduit vite de conace şi leau trimis şi pocloane, bani înainte şi altele şi altele ce sau obicinuit păgînii a lua, de cîndu sau început oastea Beciului. Şi acestu sultan nau priimit să ia mai puţin, ci tocmai ca şi hanul cînd ar fi, au cerut să i să dea, arătînd laudă şi spăimîntări, că de nu i să va după cerirea lor, să vor tinde şi spre în Bucureşti a veni şi vor face multe réle. Drept acéia şi domnului de nevoie îi era a trimite ca săi plinească pohta pentru folosul bietii ţări, carele pre la Diiu, la 10 zile ale lui avgust, au trecut Dunărea, mergînd la Beligrad după împărăţie.
Cap. XXXIX
CUM AU MERSU ÎMPĂRATUL SULTAN MUSTAFA LA BELIGRAD ŞI RĂZBOIUL CEAU FĂCUT TURCII CU NÉMŢII
Iară împărăţiia încă la iulie 23 dni, sosind la Beligrad, făcutau sfat ca să meargă să lovească la Petrovarodin, apoi numaidecît viindule véste cum că oştile nemţeşti au mers asupra Timişoarei de o au ocolit, lăsatau de aciia împărăţiia sfatul cel dentîi şi numaidecît la 27 dni ale lui iulie, sau rădicat cu toată puterea şi, trecîndu Dunărea de ceasta pate, au mersu spre Timişoara. Némţii, cum au prinsu de véste că mergu turcii, au lăsat Timişoara şi sau tras mai la cîmpie, ca pentru să să lovească cu turcii, că nici la dînşii nu era proastă putére şi gătire, fiindu duca de Saxoniia cap mai mare oştilor. Care aflîndu turcii, vrutau să mai facă înşălăciuni, ca doar ar apuca o fărîmă de izbîndă ca în trecutul an şi aflîndu de o tabără mai mică nemţească ce era la Titel, pre apa Tisii, pornitusau a merge asupra acelora, iar nici cu acel sfat nau putut nemeri, că tăbara cea mare nemţească încă sau pornit după dînşii, căci că turcii munciia ca să înşale pre némţi, iar nemţii munciia ca săi coprinză, la acele locuri săi bată. Aşadar, văzîndu turcii că sau scăpat de sfatul lor şi vremea îi strimtează şi nemţii veniia asupra lor, leau căutat a sta de războiu, faţă la faţă, şi au făcut meterez de cară.
Deci cîndu au fostu la avgust în 16 dni, sau lovit némţii cu turcii şi sau făcut războiu înfricoşat, făcîndusă mare omor, precum au spus cei ce acolo în războiu au fostu, că doao şi trei părţi vor fi căzut de turci şi o parte de némţi, cît zic, că de nar fi înnoptat întracea noapte ar fi fost izibînda némţilor, ci înnoptîndu sau contenit războiul. Némţii încă sfîrşitul zahareao (căci vreo doaozece de zile trecuse, cît au umblat den loc în loc, pînă a să lovi cu turcii), în noaptea aceia sau mai tras înapoi ca săşi mai ia zaharea, gîndindu că să vor trage turcii după dînşii, ca să iasă la loc mai larg, să să bată, că acolo era strimtoare, iar turcii nimic nau mai stătut, ci sau învîrtejit înapoi şi aşa izbînda nici a unora, nici altora au fostu, că după întoarcirea turcilor nici némţii nimic nu sau mai mişcat a merge după alţii.
Căzutau dar şi întracest războiu capete mari, şi de la o parte şi de la alta, că de la turci au perit Mustafapaşa, fratele viziriului, şi sau rănit iniceraga şi alţi paşi; de la nemţi încă au perit Haizler ghenărariul [şi Bolod ghinărar], şi aşa întracesta chip şi războiul de estimpu sau întîmplat. Deci întorcîndusă turcii înapoi la 28 dni ale lui avgust, au trecut Dunărea la Beligrad şi acolo sosind împărăţiia cîtăva vréme au stătut, pentru ca să vază de nemţi, încătro să vor mai porni şi ce vor face. Şi aşa stînd ei pă acea soco-teală, leau sosit véste de la hanul, cum că viind împăratul Moscului, ţar Petru însuşi cu putere mare asupra Azacului, şi încungiurîndu cu războaie, nau mai putut nici turcii ce s-au aflat acolo, nici tătarîi să stea împotrivă, cu cu sabiia l-au luat. Care véste la mare grije şi turburare au adus şi pre împăratul, şi pre toate căpeteniile cele mari, cît nimica nau mai zăbovit împărăţiia la Beligrad, ci sau rădicat cu totul la septemvrie în 21 dnii, de sau dus la Odriiu, sosind acolo octomvrie în 15 dni.
Iar domniia, aflîndusă toată vara cu pace la Tîrgovişte, îndemnatusau a face heleşteul cel mare de la Ilfov lîngă Fîntîna Ţiganului, care mai înainte vréme era făcut de răposatul Costandinvodă cel Bătrîn şi au stătut pînă la Radulvodă, feciorul lui Alionvodă.
Deci acestu Radulvodă au pus de l-au tăiat şi apoi nu l-au mai dres, ci lau lăsat de sau stricat de tot, iar măriiasa Costandinvodă au pus de lau făcut de iznoavă, foarte lucru frumos şi minunat. Apoi fiindu vremea culesu[lui] viilor au mersu măriiasa şi la Piteşti, împreună cu doamna măriisale, şi cu toată casa şi cu toţi boiarii, de au fostu la culesul viilor acolo şi iarăşi fără zăbavă sau învîrtejit la Tîrgovişte. Şi peste scurtă vréme sau rădicat măriiasa de au venit la scaunul Bucureştilor la octomvrie 29 dni, leat 7205. Îns nici despre toamnă nau putut fi măriiasa şi ţara fără de supărare despre turci, ci iar au început a veni agi de la împărăţie u fermanuri de ceriri de bani, de care măriiasa au făcut cum au putut şitot leau rădicat.
Cap. XL
PENTRU ZIDIRI CE AU FĂCUT MĂRIIASA ŞI ALTE LUCRĂRI CARELE AU SĂVÎRŞIT ÎNTRACESTU AN
Întracest an al optulea den domniia măriisale, sau săvîrşit şi mănăstirea care au făcut măriiasa la tîrgul Rîmnecului, unde să proslăveşte adormirea cei de Dumnezeu născătoare, stăpînii noastre, care iar den pajîşte şi den temelie o au zidit împreună cu unchiul măriisale, Mihai Cantacozino velspătar, însă mănăstirea mare şi cuvioasă, cu chilii de piiatră şi cetate împrejur, pentru că fiindu în locul ca acela de iaste în calea oştilor şi mai mult a tătarîlor. Drept aceia au pus măriiasa nevoinţă împreună cu unchiul măriisale, ce sau zis mai sus, de o au făcut cu tărie, ca multora scăpare şi apărare să fie, care cu mile întărinduo şi cu toate cumsăcade împodobinduo, la sfînta şi dumnezeiasca mănăstire de la muntele Sinai o au închinat, întru vécinică pomenire.
Şi iarăşi tot întracest an au săvîrşit măriiasa mănăstirea ce să chiiamă Mamul ot sud Vîlcea, care iaste hramul celui dentru sfinţi părintele nostru Nicolae Mirlichiischii făcătoriul de minuni, care mai înainte era mănăstire făcută de lemnu şi să trăgea despre Buzeşti i veche fiindu şi să stricase. Iar dumneaei jupîneasa Stanca, muma măriisale, o au făcuto de iznoavă, însă iar de lemnu, iar măriiasa după aceea iar trecînd cîtăva vréme, tot nu o au lăsat a fi de lemnu, ci o au pus de o au făcut de piiatră den temelie şi o au desăvîrşit cu toate cele ce trebuiescu.
Mai făcut-au măriiasa, pre lîngă altele şi aceasta, însă tot întracestu an: la tîrgul Focşanilor era lipsă mare de apă de băut, cît foarte rău trăiia oamenii acolo, că şi apa care să afla acolo era sărată şi rea, nu numai cea curătoare, ci şi puţurile de făcea, tot apă aşa rea era. Deci măriiasa văzîndu o lipsă cu aceia şi nevoie ce avea creştinii de apă, nu sau lenevit a face o pomeană ca aceia, nici la chieltuială nu sau uitat, ci au pus cu toată nevoinţa meşteri fîntînari de au adus o fîntînă cu apă foarte bună şi îndestulată, fiind acea fîntînă departe de tîrgu, cale de 2 ceasuri şi au făcut măriiasa fîntînă acolo minunată şi vrednică de pomeană, care nau fostu mai înainte şi iaste tuturor oamenilor de ajunsu nu numai cestor dincoace, ci şi celor den Moldova şi călătorilor adăpare bună şi îndestulată şi măriisale sufletească folosinţă.
Cap. XLI
PENTRU NEVOILE CE SAU ÎNTÎMPLAT ŢĂRÎI ÎNTRACESTU AN DE LA TURCI; ŞI PENTRU CĂLĂTORIA DOMNII CE AU CĂLĂTORIT LA CERNEŢI; ŞI DE RĂZBOIUL CE AU AVUT TURCII CU NÉMŢII ŞI ESTIMPU
Deci cîndu au fost întral noaolea an den domniia măriisale, leat 7205, iar să îngreuie ţara cu multe dări de la Împărăţii Turcului, mai cumplit de cum fusése în ceialalţi timpi pentru gătire oştilor ce avea şi spre partea némţilor, şi spre partea muscalilor, cît putea zice cineva că să nu va să mai rămîie în ţară nici bou, nici oaie, nici cai, nici nimic, fără bani ce să da pre unde să rînduia, de care să afla domniia şi boiarii la grijă că nu le vor putea scoate la cap, şi iarăşi cu ajutoriul lui Dumnezeu toate pre rîndu sau rădicat.
Deci avînd domniia răsuflare după ce toate poruncile împlinise, după obicéiul ce avea primăvara, la luna lui mai a ieşi în preumblare, mersau, cum şi alte dăţi, la satul măriisale Obiléştii, cu toată casa măriisale şi cu boierimea. Ci nau fostu cu ticnă nici acea ieşire a domnului, că încă măriiasa fiind la Obiléşti, iar la Bucureşti venise un agă de la împărăţie, cu poruncă ca să rădice pre domnu cu grab să meargă la Cerneţi, pentru că rădicîndusă o seamă de hoţime ce să ţinea de nemţi despre partea Haţegului, au mersu de au lovit un oraş ce să chiema Oreaova, decindea de Dunăre, în Ţara Turcească, de au făcut mare stricăciune şi pradă, luîndu şi pre cadiul, şi pre alţi turci de acolo de iau dus cu dînşii. Care véste mergîndu la împărăţie, oarece turburare au făcut şi numaideît împărăţiia au triiimis pre un agă, ce sau zis mai sus, la domnu, cu poruncă ca să meargă cum mai curîndu cu oaste spre Cerneţi, ca doar de vor fi trecut acei hoţi spre partea ţărîi, săi coprinză şi săi strice, să nu scape. De a căruia turcu venire făcînd domnului ştire de la boiarii de la scaun, îndată şi domnul au purces de au venit la Bucureşti şi cum au văzut porunca împărătească, nimic nau mai zăbovit, ci numaidecît sau gătit şi au purces la mai în 27 dni, de au mers pre la Brîncovéni şi de acolo au trimis înainte pre Istodor căpitanul de RuşiideVéde cu o seamă de slujitori, acolo decindea, despre Oreaova şi spre Diiu, în preajma acelor hoţi, de sau împreunat cu paşa de la Diiu şi făcîndu pază tare, au şi prinsu cîţiva dentrînşii şi iau trimis la împărăţie.
După aceia măcar că nu sau mai simţit hoţi, iar domnului tot îi era a merge după poruncă şi rădicîndusă de la Brîncovéni, au mers la Craiova şi de acolo la Cerneţi, pentru că şi împărăţia purcesése de mergea în oaste iarăşi la Beligrad asupra némţilor, pentru aceia au mers şi domnul la Cerneţi, să să afle den poruncă.
Atuncea făr’ de nădejde au ajunsu pre domnu véste foarte amară de la Ţarigrad, că au murit fiica măriisale, doamna Mariia a lui Costandinvodă, feciorul Ducăi-vodă, care vestire rumpere de inemă părinţilor Ducăivodă, care vestire rumpere de inemă părinţlor au fostu, că e multu a zice de întristarea şi jalea ce au avut pentru fiica lor cea iubită şi dorită, că nu o văzuse de 4 ani şi au murit în striinătate şi nu era a să potoli acea făr’ de mîngîiare plîngire şi întristare cu altcevaşi, fără cît iar cu mîngîiarea celorlalte odrasle ale măriilorsale, ce vedea înaintea ochilor, pînă la 10 coconi şi cocoane, şi cu multa înţelepciune ce avea, au mulţumit lui Dumnezeu, celui ce stăpîneşte şi moartea, şi viiaţa, lăudîndu şi slăvindu numele sfinţiisale.
După aceia mergînd la Cerneţi au şăzut acolo pînă la septembrie 20 dni. Deci venind véste domnului de la capichihaiale ce avea lîngă veziriul, că împărăţiia au trecut Dunărea, de sau dus pre Dunăre în sus, pre apa Tisii, la cetatea Titelul, sau sculat de la Cerneţi,de au venit la apa Jîiului la Ţînţăréni şi acolo au şăzut pînă cîndu au auzit că şau luat turcii plata iarăşi de la Dumnezeu, ca şi de multe ori, săvai că niciodată ca acum nau păţit băatie şi zdrobire de la némţi.
Carii sîntu vrednice a să scrie în ce chip întîmplările războiului acestuia au fostu, că putem să zicem, „pă cine va să piiarză Dumnezeu îi ia sfatul”. Pentru că bătaia întracestaşi chip au fostu că după ce au sosit împărăţiia la Beligrad, la iulie 31 dni, strîngînduşi oştile acolo în multe feliuri să sfătuia încătroo vor mérge, că atît li să înălţase trufiia, cît să socotiia că au în ce parte vor mérge vor prăpădi tot şi să vor întoarce cu mare izbîndă. Şi aşa la avgust 9 dni, au trecut împărăţiia pre podul cel făcuse peste Dunăre la Panciova, şi acolo şăzînd o săptămînă, au rumptu ca dă meargă dreptu la apa Tisii . Şi purcegîndu la Panciova, la 16 dni ale lui avgust, sosindu la apa Tisii, numaidecît au făcut pod peste Tisa şi trecîndu Tisa de ceia parte, au luat cetăţuia Titelul, în care era puţintică oaste nemţească şi sîrbi, şi sculînduse de acolo de la Titelul, au tras iar la Dunăre, la un loc ce se chiema Cobila, den jos de cetatea Pătruvarodinul şi acolo, făcîndu mare meterezuri împrejurul taberii lor, au şăzut cîteva zile, făcîndu sfat ca să treacă Dunărea în ceia parte, ca să să apuce de cetatea Pătruvarodinul să o bată; şi aşa trimisése să aducă podul cel ce era peste Dunăre făcut, de trecuse pă la Panciova, ca săl întinză peste Dunăre, drept acel loc unde era ei ca să treacă Pătruvarodinul. Deci aceasta înţelegîndu némţii, de unde era cu tabăra lor spre Săghedin, cum că turcii vor să treacă la Pătruvarodin, sculatusau Evghenie, prinţepul de Savoi, care era mai mare cap oştilor nemţeşti şi cu alaţi ghenărari ce mai era împreună cu dînsul şi cu toată oastea, de sau pogorît şi ei asupra Varodinului.
Deci de aceia viitoare a némţilor înţelegîndu turcii, au încălecat însuşi viziriul Mehmetpaşa, cu alalţi viziri şi cu alalţi paşi, şi cu toată oastea turcească cîtă era călărime, lăsîndu în şanţu numai pre împăratul cu pedestrimea, şi au ieşit înaintea némţilor ca săi zăticnească, să nu poată a merge suptu Pătruvarodinul; ci nimic nau putut săi zăticnească, că precum era rînduiţi némţii au mersu dreptu împotriva Varodinului, în malul Dunării, unde era pod nemţescu făcut peste Dunăre supt Varodin şi acolo sau conăcit, neputîndu turcii, necum vreo zminteală să le facă, ci nici măcar un om dentrînşii să ia. Şi aşa sau întorsu veziriiiul cu ruşine înapoi iar la tabăra lor. Atuncea au cunoscut turcii că cele ce socotiia mai înainte să facă nu le vor putea săvîrşi dupre pohta lor, că văzură puterea nemţilor ce iaste, ci numaidecît întoarsără sfatul lor cel trufaş a începe să să poarte în meşteşuguri şi în tălpizii, şi socotiră să să întoarcă înapoi pre apa Tisii în sus, ca să strice tîrguleţe şi sate ce ar găsi şi, pînă a să întoarce némţii după dînşii, iar ei să treacă iar Tisa, socotind cu acele tîrguléţe şi sate ce ar strica că au izbîndit şi să să întoarcă înapoi, ci acea socoteală au fost de peirea şi stingerea lor.
Şi aşa numaidecît întraceiaşi noapte au purces de la Cobila la avgust 28 dni, şi mergîndu pre apa Tisii pînă la oraşul ce să chiiamă Sentea şi lovindu oraşul acela făr’ de veste, l-au arsu, şi au zdrobit, şi au omorît pre toţi oamenii, cîţi au aflat întracel oraş cu mare crudătate; şi alte sate ce mai era împrejurul Sentii, aséminea leau stricat şi iarăşi au făcut pod peste Tisa acolo la Séntea şi împăratul cu călărimea au trecut podul acela peste Tisa de ceasta parte, despre Timişoară, lăsîndu dencolo de Tisa toată pedestrimea, inicerii, gebegii, topcii, arbănaşii, boşnégii şi pre însuşi vezirul, cu alte capete, fiind, şi ei să treacă a doao zi după împărăţie. Ci fiind voia lui Dumnezeu ca să să ruşinéze trufiia lor cea mare şi să ocărască sfaturile lor cele deşarte, cînd au fost zi întîi a lui septembrie, începutul anului nou 7206, sau pomenit ocoliţi toată pedestrimea aceia a lor, de oastea nemţească, neavîndu véste nimic de oaste nemţească că vine asupra lor. Pentru că ghenărariul cel mare al lor, Evghenie, şi cu alalţi ghenărari, prinzînd de véste de unde era dempotriva Varodinului, precum sau zis mai sus, sau luat şi ei după turci cu socoteală ca aceasta unde i-ar ajunge săi bată cu mare îndrăzneală.
Şi apropiindusă de acolo de unde era pedestrimea turcească, au coprinsu mai înainte pă un Cuciuc Géferpaşa, care era de strajă cu vreo 200 de oameni, luîndul cu toţi oamenii aceia cu dînsul, nescăpîndu nici unul să meargă să spuie turcilor de venirea nemţilor asupra lor şi aşa de acel Cuciuc Géferpaşa, înţelegîndu gehnărarii cum că împăratul au trecut apa Tisii cu călărimea şi numai veziriul cu căpeteniile au rămas cu pedestrimea de ceia parte de Tisa, carii şi şanţu împrejurul lor avea şi cu cîteva tunuri, nimica nau mai făcut altă zăbavă, ci numaidecît sau pus în rînduială de bătaie şi au îmbărbătat, de au mersu asupra lor. Pă carii văzîndui turcii făr’ de véste, vrutau ca să fugă, ci nu leau dat îndămînă vremea, că era voia lui Dumnezeu să să prăpădească, ci stînd viziriul la capul podului, cu alţi paşi nui lăsa să fugă, şi némţii iarăşi îmbărbătîndu au coprinsu căpătîiul podului şi aşa turcii, de voie de nevoie, leau căutat a sta de războiu şi bătîndusă ca la 2 ceasuri, foarte tare, în cea de apoi tot iau răzbit puterea nemţească şi atîta iau omorît, cît dentraceia cîţi au fostu acolo, nici unul n-au putut scăpa să treacă la ordiia împărătească, unde era dencoace de Tisa, căzînd veziriul cu alalţi 5 veziri şi cu 12 paşi, inicer aga Cuculchihaia şi cu zagaragibaşa şi cu 80 de ciorbagii şi cu tot ogeacul inicerilor, gebegibaşa cu topcibaşa, iar cu tot ogeacul lor, Rumeli beglerbei şi cu 44 de alaibei şi cu toţi arbănaşii, fotlîbulucbaşa, care era peste boşnégi, cu toţi boşnégii, carii să socotea această pedestrime aproape de 20.000 cu toţi, acolo sau prăpădit nescăpîndu nici unul.
Şi pentru acestu războiu nau ţinut mai mult decît 3 ceasuri şi întraceste 3 ceasuri sau făcut această înfrîngere mare a turcilor. Iată aievea a lui Dumnezeu plată, după cum zice proorocul că: „domnul, trufaşilor, stă împotrivă”. Şi iar acestă stingire văzîndu sultan Mustafa împăratul cu cei ce era pă lîngă dînsul dencoace de Tisa, nimic nu sau mai zăbovit, ci îndată cerîndu calul şi încălecînd de cu seară, au fugit toată noaptea şi a doao zi, 23 de easuri, pînă la cetatea Temişoarii, lăsîndu şi corturi, şi tunuri ce era trecute cu dînsul, şi cară cu zaharéle, şi dobitoacile toate, şi tot ce era cu dînsul, care pă cum zic, a doao zi trecîndu némţii podul, au întrat în ordiia turcească, mirîndusă de atîta seamă de corturi, de zaharéle, de dobitoace ce lăsase. Şi aşa némţii în cortul cel mare al împăratului, făcîndu liturghie, au dat slavă lui Dumnezeu; iar împăratul după ce au ajunsu la Timişoară, nemairămîind altu paşă să facă vezir, pentru că să prăpădise toţi acolo în războiu, precum sau zis mai sus, au trimis la un Huseinpaşa, care era serascher la Beligrad, ca să fie acela vezir şi să meargă înaintea împăratului cu cîtă oaste va fi la Beligrad şi, mergîndu după poruncă cei mérsése, au purces şi împăratul de la Timişoară de au mersu la Beligrad, ajungîndu la Beligrad la septembrie 9 dni.
Domnul fiindu la Ţînţăréni, pecum sau zis mai sus, la septembrie 8 dni, în zioa de naşterea născătoarii de Dumnezeu şi pururea fecioarii Marii, cînd ieşiia de la utrenie, dimineaţa, au venit această véste de izbînda creştinilor cu stoian vătaful de călăraşi, care să întîmplase la Beligrad şi înţelegîndu această véste veselitoare de izbînda creştinilor şi singerea păgînilor, au dat slavă lui Dumnezeu şi maicăi sfinţiisale. Şi mai şăzîndu acolea la Ţînăréni o săptămînă de zile, pînă au rînduit să facă pod peste apa Jiiului, au lăsat acolo pă Andrei velcăpitan za cazaci şi pă Dumitraşco căpitanul Hărghitoianul să facă pod şi cu o seamă de slujitori pedestri.
Iar măriiasa cu boierimea şi cu alaltă slujitorime au purces la septembrie 15 dni, mergîndu la mănăstirea măriisale la Hurezi, unde au ajunsu la septembrie 18 dni, dîndu slavă lui Dumnezeu şi bucurîndusă, căci mănăstirea grijită de tot o au găsit şi acolo sau împreunat cu maica măriisale şi cu doamna măriisale şi cu toată alaltă casă a măriisale. Şi de la mănăstire purcegîndu au venit la vii la Piteşti, de au fostu acolo la culesul viilor şi acolo au adus şi pre coconaşul fiicăi măriisale, al doamnii Mariei de la Ţarigrad, care sau zis mai sus că sau petrecut în trecătoarea vară acolo la Ţarigrad ca să-i fie de mîngîiere întristăciunii ce avea de fiica mării-sale doamna Mariia. Şi de acolo de la PIteşti, au trimis pre Vergo velclucer, şi pre Luca Rătescul vtori vistier şi pă Preda căpitan Zătreanul, la Odriiu, pentru că şi împărăţiia purcesése den Beligrad de mersése la Odriiu, cu pocloane la viziriul şi la alţii ai Porţii, după obiceiu, şi ca să facă jalbă de slăbiciunea şi de neputinţa ţărîi şi de multele nedreptăţi ce au avut ţara de la viziriul ce perise în războiu, pentru că era un păgîn rău, vrăjmaş creştinilor, trufaş, blestemat, iproci. Şi de la Piteşti sosindu la octombrie, 9 dni.
Cap. XLII
DEN MERGIREA DOMNIEI DEN TÎRGOVIŞTE LA BUCUREŞTI, VIINDU AGĂ DE LA ÎMĂRĂŢIE CU CAFTAN
Şăzîndu dar domniia în Tîrgovişte, de la 9 dni ale lui octombrie pîn’ la 6 dni ale lui decembrie, de vréme ce încă nu să potolise boala ciumei ce era atuncea în Bucureşti, avîndu gîndu domniia încă să mai şază, iar întîmplîndusă atunci a veni un agă de la Poartă cu caftan de la viziriul cel nou ce să pusése, pecum sau zis mai nainte şi auzind cum că domniia iaste viitoare la Bucureşti, el încă să oprise acolo, aşteptînd pre domnu. De care lucru înţelegîndu domnul, nu putea să mai şază fără cît să să rădice să vie la Bucureşti. Şi numaidecît a doao zi de praznecul Sfîntului Nicolae, au purces măriiasa cu toată casa şi cu toată curtea măriisale de au venit la Bucureşti, unde întrîndu cu alai după obicéiu, ieşitau şi aga acela cu caftanul înaintea măriisale la marginea oraşului, împreună cu boiarii cei ce era ispravnici la scaun şi cu alalt norod, de au întimpinat pre domnu cu cinstea cea ce să cădea.
Deci întrîndu în oraş şi la curtea domnească şi şăzîndu măriiasa în scaun, îmbrăcatulau aga cu cafatanul şi au dat cu tunurile, după obicéiu. După aceia, aşăzăndusă domnul şi boierimea şi toţi alalţi prin casile lor, făcîndusă sfinte rugi pre la bisérici necontenite, întîmplîndusă atunci aici şi părintele Dositheiu, patriiarhul Ierusalimlui, care şi cu domniia la Tîrgovişte fusése, şi mai înainte venise la Bucureşti, şi aşa Dumnezeu cel puternec şi milostiv sau milostivit de au rădicat acea moarte ce era atuncea în oraş [şi nu sau mai tinsu nicicum, nici în oraş], nici întraltă parte.
Iar după aceia în scurtă vréme, cînd au fostu la luna lui ghenarie, venitau domnului poruncă de la împărăţie, cu grab, ca să gătească atîta seamă de zaharea, să o trimiţă la Cameniţă, care poruncă foarte grea şi peste putinţă era ţărîi şi domniei, mai vîrtos, căci era vréme de iarnă; iar de vréme ce turcii nu cred, nici să uită la neputinţele creştinilor, pusau domnul nevoinţă mare rînduindu boiari ispravnici, de au strînsu zahareao şi au făcut cară şi numaidecît au încărcat zahareao pre acele vrémi cumplite de iarnă ce era şi o au pornito de o au duso cu multă nevoie pînă o au băgato în Cameniţă.
Atuncea dar, avîndu măriiasa şi nuntă a face pă cîşlegi a fiicăi măriisale doamnii Ilincăi cu Scarlatache, coconul lui Alixandru, dragomanul cel mare împărătescu, cinstitau întîi cu dregătorie pre acestu cocon, făcîndul păharnic mare; după acea şi nunta sau făcut la fevruarie [...], veselie foarte mare şi cu cinste domnească făcîndul şi despre o parte, şi despre altă parte, că nici coconul acesta nu cu proastă gătire de la tatăsău venise, om mare lîngă împărăţie fiindu, ştiut şi învăţat foarte.
După aceia, începutau a veni iarăşi grele porunci de la împărăţie, de cară, de boi, de cai, de salaori şi de altele ce se obicinuise păgînii a lua în toţi anii den ţară, pentru gătirile oştirii împărăteşti spre Beligrad, care cu mare greu şi cu multu păs era ţărîi, că ţara de ce mergea, slăbiia de nevoi. Iar ei den cele ce să obicinuise a lua mai mult să întăriia, care peste putinţă era ţărîi şi domniei a le plini, că nu era mai puţine şi mai pre rîndu a să da, ci toate deodată. Iar încă şi prin multa nevoinţă a domnului şi mai vîrtos prin ajutoriul lui Dumnezeu şi acestea toate rădicîndusă, cînd au fost mai despre primăvară, la martie venitau iarăşi la domnu poruncă împărătească cu agă, ca să gătească domnul 500 de slujitori, să-i trimiţă la Iaşi, unde era trimisă aznao împărătească la domnul Moldovii, să o ducă la Cameniţă pentru lefile slujitorilor de acolo, fiindu tătari şi turci rînduiţi a merge cu acea azna, ca să naibă primejdie. Dreptu aceia au rînduit şi pă măriiasa Costandinvodă să dea aceşti 500 de slujitori, pre carii îndată după poruncă, cu multă nevoinţă domnul iau gătit şi iau pornit, căpetenie făcîndule pre Mănăil căpitan ot Buzău, ce era căpitan mare de lefecii, de sau dus de au rădicat zahareao, împreună cu domnul Moldovii şi cu celelate oşti turceşti, tătăreşti, de o au dus de o au băgato în Cameniţă.
Dupre acestea toate, nici întracest anu nu fu ţara nesupărată de trecirea tătarîlor, în sus la Beligrad, pentru că rădicîndusăÎmpărăţia Turcului iarăşi cu oşti a merge la Beligrad împotriva némţilor, şi fiindu hanul Selin Ghirei încă mai de cu iarnă mersu la împărăţie den poruncă, ca să să sfătuiască cu dînsul de ale oştilr, cînd au fostu primăvara pornindu împărăţiia pre Huseinpaşa, veziriul, să meargă cu oştile, au trimis pre hanul de au mersu cu dînsul, care numaidecît au trimis la Crîm de au rădicat încă trei feciori ai lui, pre Gazi Ghereisultan şi pre alţi doi sultani mai mici, cu cîtăva seamă de oaste tătărască, ca să meargă după dînşii în sus la Beligrad.
Care dar pornindusă la 7 zile ale lui iunie, au întrat în ţară. Deci nu puţină iarăşi pagubă şi cheltuială ţării au făcut, rădicîndulisă grele conace şi plocoane, trimiţîndule înainte cu boiari, făr’ de alte jafuri şi stricăcini ale lor ce a face sîntu obcinuiţi, şi aşa au trecut de sau dus unde leau fost porunca, trecînd Dunărea pre la Diiu.
Cap. XLIII
PENTRU ALTE ZIDIRI ŞI SFINTE BISÉRICI CE AU MAI FĂCUT MĂRIIASA ŞI PENTRALTE ŢĂRI ŞI ALTELE CE SAU MAI ÎNTÎMPLAT ÎNTRACESTU AN ŞI DE MERGIREA MĂRIISALE LA TÎRGOVIŞTE
Întracest an au trimis măriiasa şi pre Neagoe pitariul Măjăscul în Ţara Ardealului, la Făgăraşi, de au isprăvit o bisérică, care încă den trecutul an lau fost trimis măriiasa de o au început den temelie a o lucra cu chieltuiala măriisale. Pentru că neavîndu creştinii de acolo bisérică, trimisau la măriiasa cu multe rugăciuni ca să le facă o bisérică şi neapărîndusă măriiasa de un lucru dumnezeiescu ca acesta, stătutau bucuros după rugăciunea lor şi au trimis de au făcut bisérică mare şi frumoasă, întru pomenirea şi cinstea celui are făcător de minuni, sfîntului Nicolae Mirlicheischii.
Aşijderea şi la Galata de la Ţarigrad, arzîndu o bisérică ce fusése iar a sfîntului Nicolae, trimisau părintele patriiarhul Ţarigradului kir Calinic şi creştinii poporului aceluia la măriiasa, cu multe rugăciuni ca să o facă de iznoavă. Şi iarăşi au priimit măriiasa să o facă şi au trimis ispravnic, cu multă chieltuială a măriisale de o au făcut de iznoavă.
Şi spre partea Bugeacului, la Smil, aséminea s-au întîmplat de au arsu biserica ce au avut creştinii acolo. Deci arhiereul de acolo şi cu creştinii de acolo ce să afla lăcuitori, au trimis la măriiasa cu multe rugăciuni ca să facă pomană să le facă bisérică, să nu rămîie creştinii făr’ de sfinte rugăciuni şi făr’ de slujbile cele dumnezeieşti, pre care lucru cu osîrdie au stătut măriiasa bucuros a o face, şi numaidecît au trimis laPoartă de au cerşut voie la viziriul, şi dînduisă voie cu ferman, trimisau măriiasa acolo un boiar, cu chieltuiala măriisale, de o făcut întru cinstea şi pomenirea sfîntului marelui mucenic Gheorghie, purtătoriului de biruinţă.
Întraceastă vară sau isprăvit şi chiliile hanului den mănăstirea lui Sfeti Gheorghie de aicea den Bucureşti, care era făcute mai de demult, den zilile lui Alixandruvodă cel Bătrîn, care să făcuse cu chieltuiala unui Panaiotache, ce fusése dragoman mare împărătescu, însă numai aşa cîte un rînd de bolte era făcute; iar după aceia cîndu au fost zilile măriisale lui Costandinvodă, după al şaptelea an den domniia măriisale, apucatusau măriiasa cu multă nevoinţă şi cu mare chieltuială de au făcut pă desupra celora-lalte altu rîndu de chilii foarte bune şi boltite jur împrejur, şi case patrierşeşti deosebi, şi altu rînd de case egumeneşti foarte bune cumsăcade, precum să şi văd, care în trei ani acestea toate sau făcut şi acest bun lucru de folos ce să începuse sau isprăvit.
Şi iarăşi întracest an, înţelegînd Împărăţiia Turcului că să rădică craiul leşăscu cu putére să vie asupra Cameniţii şi rînduind cîtăva sumă de oaste la sarascherul de la Baba, anume Isuf-paşa, ca să meargă asupra lor, rînduindu şi pre domnul moldovenescu ca să meargă în jos cu sarascheriul cu oastea lui, trimisau împărăţiia şi la măriiasa Costandinvodă un agă cu poruncă ca să facă 1.000 de oameni de oaste să trimiţă lîngă sarascheriul şi îndată cu poruncă, cu multă nevoinţă, domnul au gătit şi au trimis la iulie 24 dni, şi fiind alte căpetenii asupra aceştii oşti, făcutau măriiasa sărdar pre Dumitraşco Caramalîu velpostelnic cap mai mare şi poruncitor. Iar după pornirea acestora, nici măriiasa în Bucureşti nau mai şăzut, ci sau rădicat de au mersu la Potlogi de au văzut casile măriisale ce să lucra acolo. Şi de acolo au mersu la Tîrgovişte, sosindu la iulie 31 dni. Şi după venirea măriisale la Tîrgovişte, sau isprăvit şi foişorul cel boltit den grădina domnească, care den trecutul an să începuse de să zidise, iar întracest an sau isprăvit şi de alte podoabe ce lau înfrumoseţat, cum să şi vede, că e foarte ciudat.
Şi au şăzut domniia tot în Tîrgovişte pînă în toamnă. Deci cîndu au fostu la culesul viilor, au mersu măriiasa iarăşi la viile de la Piteşti, de au şăzu o săptămînă, după aceia iară sau întorsu iar la Tîrgovişte. Atuncea sau isprăvit şi bisérica domnească den Tîrgovişte de zugrăvit, măcar că şi mai nainte zugrăvită au fost, ci să învechise şi să stricase zugrăveala, iar măriiasa au pus de iznoavă de o au zugrăvit şi o au pardosit cu lespezi de piiatră cu multă chieltuială şi foarte frumoasă o au înfrumuseţat, pă cum să şi véde. Şi tot atuncea sau isprăvit şi bisérica lui Sfeti Dimitrie den Tîrgovişte, care era de tot stricat şi bolta stricată, iar măriiasa pre lîngă altele multe ce au făcut în Tîrgovişte şi aceia au pus de o au dres şi o au grijit de tot, de au făcut slujbă întrînsa în zio de Sfeti Dimitrie.
A doao zi octombrie 27 dni, sau rădicat măriiasa cu totul de au purces şi au mersu la Potlogi, unde şi casile de acolo isprăvite găsindule de zidit, numai doao zile au zăbovit. Deci au purces de au mers la Mogoşoaia şi de acolo au venit la scaunul Bucureştior la noiembrie 1 dni, leat 7207, îpreună cu toată boierimea viindu cineşi pre la casile lor.
Întracest an nici oştile turceşti cu cele nemţeşti lovire între dînşii nau avut, săvai că cu gătire sau pornit şi o parte şi alta, adecă viziriul mergînd la Beligrad cu oştile împotriva némţilor, şi némţii aşijderea în preajmă viindule, iar fiind pricină de pace la mijlocul lor, nu sau mişcat nici o parte, nici alta spre războiu, pentru că cercînd turcii pre némţi pentru pacea dîndulisă în bună, trimisau Împărăţiia Turcului sol la némţi, anume pre Rami reizefendi, împreună cu Alixandru terzimanul cel mare împărătescu, fiind la mijlocu solul englezului şi al olandezului, ca să să facă pacea; şi viindu soli de la némţi, de la muscali, de la léşi şi de la vineţéni, sau strînsu toţi la un loc, ce să zice Carlovici, acolo. Deci adunaţi fiind toţi şi vorbind pentru pacea, fiindu şi voia lui Dumnezeu, sau aşăzat şi aşa la dechemvrie 28 dni, leat 7207, acea pace sau isprăvit. Însă această legătură sau făcut cu némţii, ani 25, dînd némţilor ca să ţie tot Ardealul şi Ţara Ungurească de Sus, iar turcii să stăpînească Timişvarul împreună cu tot ţinutul lui, adecă cu Lipova, cu Varansebeş şi cît ţine pînă în Mureş şi pînă în Sava. Cu léşii încă au făcut pace vécinică, dîndule Cameniţa înapoi, aşa întreagă cum aiste, şi ei au dat turcilor tot pămîntul Moldovii cît îl luase, înapoi. Cu muscalii au făcut numai doi ani pace şi acesta nu întralt chip de aşăzămîntu, fără numai starea armelor; cu veneţiianii totdeauna. Şi aşa isprăvind solii pacea şi a unii părţi, şi a alalţiia, cei turceşti sau întorsu la Odriiu, iar ceialalţi, carii la locul lor sau întorsu.
Tot întracestu an, dupre ce sau întorsu veziriul de la oaste, măriiasa Costandinvodă au socotit de au trims la Poartă, pentru greul şi păsul ţarîi, pre dumnealui Cornea Brăiloiu velban, şi pre Mihai Cantacozino velspătar, şi pre Dumitraşco Caramanlîul velpostelnic şi cu ei au mersu şi Iane vătaful de aprozi. Aşa deci acolo mergîndu şi la cei puternici spuindu slăiciunea săracilor pămînténi, sau ascultat jalba lor şi aşa ce au zis sau şi făcut, întîi pentru doao haraciuri ce ţara dedése mai mult la visteriia împărătească, sau milostivit împăratul de au dat ferman, poruncindu tefterdarului, ca să nu mai orînduiască ţara să le dea cevaşi pînă în doi ani, ca să să umple socoteala banilor celor ce dedése mai mulţi în trecuţii ani.
Mai milostivinduseau încă puternecul împărat pentru multa slujbă ce au slujit măriiasa Costandinvodă cu credinţă în vremea oştii de lau dăruit cu hatişirif, ca pînă va avea zile să domnească acestu pămîntu al ţărîi, care hatişerif aducîndul boiarii cei mai de sus zişi, împreună cu Osman aga salahorul, cu multu şi frumos alai, măriiasa Costandinvodă ieşindui înainte deasupra viilor în deal, dupre obicéiu, întîlnindusă cu dînsul, au venit tot alăturea cu turcul pînă la scaun în divan şi aşa sosindu, cetindusă întîi hatişeriful, dupre aceia mucarelul, lau îmbrăcat cu caftan pre măriiasa Costandinvodă, îmbrăcîndu cu caftane şi pre 24 de boiari, şi aşa dîndu tunurile şi puşcile, dupobicéiu, pă turcu cu feregea cu spinare de samur îmbăcîndu-l, la gazdă lau dus; îmbrăcat-au cu feregea cu spinare de samur şi pre efendi iazagiul, pentru căci au cetit hatişereful.
Acestu agă au sosit aici la aprilie 13 dni, leat 7203.
Cap. XLIV
[PENTRU PRISTĂVIREA DUMNEAEI JUPÎNESEI
STANCĂI BRÎNCOVEANU CANTACOZINO, MAICA
MĂRIISALE LUI COSTANDINVODĂ]
Tot întracestu an, la fevruarie 10 dni, sau pristăvit şi muma măriisale lui Costandinvoievod, jupîneasa Stanca Cantacozino, de vîrsta de 62 de ani, pre care şi bătrînéţile ajungînduo, iar mai mult gréle boale, cum zic, sau pristăvit, care lăsîndu cu a dumneaei gură ca să o astruce lîngă boiarul dumneaei, jupan Papa Brîncoveanu, la mănăstirea Brîncovénii, că acolo era îngropat. Deci măriiasa Costandinvodă, fiiul dumneaei, dupe cum au lăsat cu sufletul dumneaei aşa au şi făcut, că orînduind mulţi boiari, tot rude de ale măriisale, întîi în curte la dumneaei făcînduisă pogribaniia cu sobor mare, cu toţi arhiereii, căci aicea în oraşul acesta să afla şi cu toată boierimea şi slujitorimea. Şi aşa deci isprăvind slujba pogribanii, cu mare cinste rădicînduo, tot pe jos mergînd pînă suptu deal, acolo deci aşăzînduo întro carătă, rămîind măriiasa împreună cu toată casa măriisale şi toate rudele la amară întristăciune şi mîhnire, măriia-sa s-au întorsu la scaun, iar oasele sau dus de sau astrucat unde au lăsat cu sufletul dumisale, toţi cu un glas rugîndu pre Dumnezeu ca să o odihnească în corturile drepţilor, la vécinica împărăţie, amin.
Cap. XLV
[CUM AU VENIT DOMNULUI DE LA ÎMPĂRĂŢIE CA SĂ DEA 1.000 DE CARĂ ŞI 700 DE SALAHORI CA SĂ MEARGĂ SĂ FIE PENTRU DEŞĂRTAREA CAMENIŢII]
Şi iar întracest an venitau la măriiasa Costandinvodă poruncă de la puternica împărăţie, cu un salahor, ca să dea o mie cară şi 700 de salahori, ca să meargă la Camenţa, carăle să fie pentru deşărtarea cetăţii ce ar fi borfe şi altele ca acelea, iar salahorii să curăţească pă marginea Nistrului păduri, crînguri, ca să poată pogorî fără primejdie plutele ce vor să se facă să ducă tunurile. Deci dar măriiasa Costandinvodă, văzîndu că iaste mare greu şi păs bieţilor săraci pămînténi, au făcut jalbă şi mare rugăciune la Poartă, pre unde au trebuit, şi aşa sau ascultat rugăciunea şi dentro miie de cară au lăsat să dea 500, şi aceste cară să să trimiţă lui Isufpaşa, serascherul de la Baba, căci că el orînduisă să meargă să să afle la acea deşărtare a Cameniţii, împreună cu domnul Moldovi. Aşa deci gătindu carăle şi salahorii, au rînduit măriiasa pre Costandin cliucer Rali şi la 7 zile ale lui iunie, leau pornit dupe cum au fostu porunca împărătească, de sau dus cu ele la Isufpaşa.
Cap. XLVI
[PENTRU FACEREA MĂNĂSTIRII BRÎNCOVENILOR]
Ci iară întracestu an, al unsprezăcilea al domnii măriisale lui Costandin[vodă], pentru multa evlavie şi părinteasca dragoste ce avea cătră maica măriisale, mai sus pomenita, nau lăsat numai milele şi pomenile, atîta pre la bisérici cu sărindarile,cît altele prin taină la cei săraci şi rămaşi cîte au făcut, ci încă şi aceasta au mai început a face.
Adecă, fiind la mănăstirea Brîncovénilor (unde era astrucate oasele pomenitei maicei măriisale) bisericucea acéia făcută iar de moşii măriisale, care fiind mică foarte, măriiasa Costandinvodă o au fărîmat de tot şi alta mai mare de iznoavă den temelie a face au început, trimiţîndu dar, ca să le fie la începerea zidului să puie cărămida cea dentîiu, dupre obicéiu, pre iubiţi fii măriisale: Costandin şi Ştefan, şi cu dînşii au mersu şi sfinţiiasa părintele mitropolitul ţării kir Theodosie, ca să facă începerea, cetind molitva iar după obicéiu, care începire la iunie 9, leat 7207, sau făcut. Şi aşa coconiii măriisale, împreună cu sfiinţiasa părintele mitropolitul, înapoi iarăşi sau învîrtejit, rămîind acolo ispravnic orînduit de măriiasa dumnealui Radul Golescul velcomis, carele multă nevoinţă şi osîrdie puindu, la avgust în 5 dni, acea sfîntă mănăstire de toată zidirea ei ce autrebuit, sau isprăvit.
Cap. XLVII
[CUM DE LA ÎMPĂRĂŢIE PORUNCĂ DOMNULUI AU VENIT SĂ TRIMEATĂ IARĂŞI 200 DECARĂ LA CAMENIŢA ŞI DE MOARTEA GINERELUI MĂRII-SALE SCARLATAHE MAVROCORDAT VELPAHARNIC]
Şăzînd domniia în Bucureşti pînă la sfîrşitul lunii lui iunie, după aceia la zi întîi a lui iulie, au purces spre Tîrgovişte, însă zăbovindusă pre la satele măriisale, pre la Mogoşoaia, pre la Potlogi cîtva, la iulie 19 dni, au mersu în scaun. Aşa deci la Tîrgovişte sosind, nmaidecît au venit un agă de la împărăţie cu poruncă ca să mai trimită 200 de cară la Ibraimpaşa, care trimis era pentru deşărtarea Cameniţii, zicînd că nu au ajunsu cele ce mai nainte fusése trimis. Deci măriiasa cu multă nevoinţă leau făcut şi acelea, şi numaidecît leau trimis unde au fostu porunca împărăţiei. După aceia, cîndu au fostu la 28 dni ale aceiaşi luni, fiindu fostu bolnav, încă mai den trecuta vréme, al doilea ginerile măriisale Scarlat marele paharnic, feciorul preaînvăţatului şi preştiutului [marelui dragoman al Porţii turceşti], al lui Alixandru Mavrocordat, încă în ţară pătiminindu cîtăva vréme, căutîndul cu doftori şi acolo cît au fost, iar după ce l-au adus la scaunul Tîrgoviştii, numai trei zile mai zăcîndu, poate că mai multu lui Dumnezeu au plăcut decît părinţilor şi tot neamului lui, sau pristăvit, lăsînd jale mare foarte jupînésii sale, părinţilor lui şi tot rodului şi neamului lui, fiindu [în] vîrstă de ani 22 şi căsătorit numai de un an şi jumătate, nelăsîndu în urmă nici seminţie, şi aşa cu mare cinste, cu săbor arhierescu, preoţescu, boierescu şi slujitorescu, ducîndul, lau astrucat la sfînta Mitropolie, la Tîrgovişte, şi toţi cu un glas rugînd pre Dumnezeu să spodobească, ca sufletul lui, la răpaos vécinic săl ducă, în corturile drepţilor odihnindul, iar neamului şi sîngelui lui să dea mîngîiere şi bună răbdare făr’ de osîndă.
Cap. XLVIII
[CUM MĂRIISALE DOMNULUI PORUNCĂ DE LA VIZIRIUL AU VENIT CA SĂ PLINEASCĂ 600 CARĂ CU BOI ŞI 300 VACI PENTRU CRUŢII CARE ERA SĂ IERNEZE LA CHIUPROVĂŢ]
Şi iarăşi viindu un agă vizirescu cu poruncă ca să dea măriiasa Costandinvodă 600 de boi şi 300 de vaci, la cruţii ardeléni, pre carii împărţiia la Chiproveţi îi aşăzase, ca să le fie pentru hrana lor, de care văzîndu măriiasa greul şi păsul bieţilor pămînténi, au trimis cu multă rugăciune la Poartă, doar să va milostivi împărăţiia, să mai iarte ceva dentraceastă sumă ce pusése şi nimic nau putut isprăvi de la Poartă, ci iar cu înţeleaptă socoteala măriisale lucrul chiver-nisindu nici treaba jos stîndu, sau dat după poruncă aceste vite toate, nu atît cu a bieţilor săraci supărare şi greu.
Tot la Tîrgovişte au venit şi vestea la septemvrie 13 dni, [leat] 7208 că şi cetatea Cameniţa sau dat léşilor, care întrîndu în cetate, creştini cu multu şi mare laudă au proslăvit pre Dumnezeu şi multă bucurie toată [creştinătatea] au dat, de lucru niciodată auzit nici gîndit a fi, cum noianul milii şi pronii lui Dumnezeu lucru de a fi au adus, carele iar zic, [creştinii] cu un glas au poslăvit numele cel vrénic al lui Dumnezeu.
Aici numai a să şti însemnăm că la 9 dni ale lui octombrie, leat 7208, sau pristăvit şi un preot, anume popa Necula, carele grec fiind şi veche slugă al casii măriisale lui Costandinvodă, şi om foarte politic, ştiut, vrédnic în toate, carele multă vréme pătimind, şi el obşteasca datorie şau făcut, pentru care multă mîhnire au dat domnului său şi priiatenilor lui.
Cap. XLIX
[DE A DOMNULUI MERGERE DIN TÎRGOVIŞTE, LA BUCUREŞTI]
De aici de la Tîrgovişte dar, măriiasa Costandinvodă sau ridicat şi la scaun la Bucureşti au mers, la octombrie 19 dni, purcegîndu, de vréme ce şi vremea să răcise, însă întîi pre la satul măriisale, pre la Potlogi megîndu, unde preaiscusite şi frumoasă case au făcut precum să şi văd, şi acolo praznecul marelui mucenic Dimitrie făcînd, sîmbătă au purces şi la octomrie 30 dni, la scaun, în Bucureşti, au întrat cu mare alai şi pre boiarii caimacami dupre obicéiu cu caftane iau îmbrăcat.
Cap. L
ÎNCEPIREA CU AJUTORIUL LI DUMNEZEU A ANULUI DOISPRĂZECILEA DE DOMNIIA MĂRIISALE LUI COSTANDINVOIEVOD
Şăzînd domniia în scaun, au venit poruncă împărătească ca să dea măriiasa o sumă mare de cară cu cai, şi cai slobozi să fie pentru treaba solului nemţescu carele mergea la împărăţie, pre carele aducîndul pre Dunăre pînă la Ruşciuc, de acolo dreptu la Ţarigrad lau dus. Deci măriiasa cu multă nevoinţă porunca împărtească au plinit, iar cu destul greu săracilor.
Şi această poruncă nici bine isprăvindusă, altă poruncă de iznoavă împărătească au venit ca să să rădice măriiasa Costandinvodă să meargă la oaste asupra nohailor în Bugeac, pentru că nevrîndu să să supuie poruncii împărăteşti au rădicat cap împotriva hanului, pentu care lucru s-au rădicat hanul cu oaste asupra nohailor. Deci au venit poruncă de la împărăţie ca şi măriiasa Costandinvodă să meargă întrajutoriul hanului împotriva nohailor. Şi aşa măcar că iarnă foarte grea fiind şi mult greu era de a să rădica den scaun, iar supuindusă măriiasa poruncii împărăteşti, cu toată boierimea şi slujitorimea sculîndusă la ghenarie 15 dni, den scaun, au purces şi mergîndu la satul Drăgăneşti ot sud Prahova, acolo cîteva zile şăzîndu mai mult, aşteptînd şi altă poruncă de la hanul şi véste de la boiarii cei ce fusése trimişi mai nainte să iasă înaintea hanuluu acolo la Drăgăneşti, zic, véste au venit precum hanul sau împăcat cu nohai şi sau învîrtejit înapoi la Crîm. Şi poruncă au venit la măriiasa vodă să să întoarcă înapoi; deci măriiasa poruncă avînd, cu bucurie de obşte sau întorsu la scaun den Bucureşti cu multu alai şi cinste.
Deci trecîndu iarna cu pace, cînd au fostu în primăvară la luna lui mai, apucatusau măriiasa de nunta fiicăi măriisale, doamna Sfata, pre care o au dato după Iordache Creţulescu velcămăraş, făcîndu nuntă ca aceia mare, domnească, cu multă cinste şi cuviinţă şi veselie, întîmplîndusă şi părintele Athanasie, patriiarhul Antiohiii, care slujba cununii o au făcut, fiindu nun părintele vlădica Theodosie.
După acéia aflîndusă domniia cu bună pace la scaunul Bucureştilor, iar vrăjmaşii adevărului, cela ce nici odinioară nu înceată a pune păcii zizanii şi a scorni amestecături, aflatau şi organe pre oarecare oameni răi dentru pămînténi, carii tot acestea şi mai nainte în inimele lor hrănind au fostu, carei elineşte să chiamă (dhchger…ai) adecă rădicători de zarve, precum oarecari den filozofi mărturiséşte că „nu iaste mai rău lucru în lume decît această dimighersie”, carii şi în zilile măriisale mai nainte vrînd a face aséminea amestecături domniei, Dumnezeu la osîndă şi pedeapsă iau adus. de sar fi potrivit domnul faptelor lor şi aceştea ca şi alţi părtaşi ai lor, de viiaţă sar fi lipsit; ci milostivindusă domnul şi iertînd la unii greşalile, ei tot nu sau aşăzat a face cele obicinuite răotăţi ale lor, pînă cînd iar dreptatea domnului la pedeapsă iau adus, singuri ei în cursă căzînd, precum înainte povestea arată.
Că unii ca aceştea, adecă: un Dumitraşco Corbeanul şi cu alţii de ai lui, cercîndu a face amestecături domniei prin mijlocul unui turcu, anume Mehmetefendi, care să întîmplase de venise aicea cu trebile lui şi avîndul el priiaten mai de demult şi deşchizînduşi ei vorbile cătră dînsul, el ca un păgîn înşălător şi spre o parte, şi spre alta, au mai vîrtos să zicem că den voia lui Dumnezeu au fost acestea, că acest turcu după ce leau luat lor sfatul şi gîndul, îndată la domnu au mersu şi vicleşugurile lor pă deplin au arătat. Atunci domnul ca pre nişte ficléni la opreală cu urgie iau pus, care acestea înţelegîndusă la unii iarăşi den greci vrăjmaşi pămîntului acestuia, carii şi cu slujbă la Poarta viziriului să afla, leau prifăcut şi leau sporit întralt chip, spre multă asupra domniei răotate, pînă şi pre cei mari spre vorbile lor iau plecat, multe pungi făgăduind ca săşi plinească pohtele lor cele réle ce avea asupra domniei.
Şi aşa numaidecît viziriul pre un agă mare cu grabnică poruncă şi făr’ de véste la domnu au trimis (cît nici capichihaialile nau prinsu de véste), însă cu ferman ca să dea domnul pre o seamă de boiari săi ducă acolo, carii vrăjmaşii aceia înainte pusése, cum că voitori de rău domnului aceia boiari ar fi şi mergînd acolo, ceva după pohta lor vor isprăvi.
Iar domnul văzîndu porunca, numaidecît nu numai pre aceia, ci şi pre alţi boiari mari şi mai de jos, mulţi au trimis ca să stea de faţă să vază cu ce vinuiescu pre domnu, aflîndusă cu dreaptă slujbă împărăţiei şi toate poruncile plinindu. Şi pornindusă aga acela cu atîta boiarime a mérge la Poartă şi viziriului în ştire dînduisă de atîta norod ce mergea, oarece grijă au avut, despre o parte văzîndu lucrurile, nu precum vrăjmaşii le urzise iesu, ci dreptatea domnului să cunoştea că şi înaintea agăi la Bucureşti cu mic cu mare să rădicase, cu mare jalbă, măturisindu toţi că domnul iaste bun şi nimini nici o nedreptate despre domnu nare şi cum tocma şi la împărtaul să mărturisească a merge gata sîntu, iproci.
Dreptu, aceia, nicicum cu cale nau găsit viziriul ca să meargă norodul acesta acolo, ci îndată iarăşi pre un agă degrabă lau trimis de iau întorsu înapoi tocmai de la [...], nelăsîndui să meargă la Ţarigrad nici măcar pre unul şi aşa sau întorsu boiarii înapoi şi vrăjmaşii au rămas ruşinaţi şi domniia neclintită; numai de atîta sau făcut întristare domniei şi ţărîi, căci că cheltuială multă şi pagubă sau făcu pîn’ la 300 de pungi, că turcii la unile ca acestea ca să mănînce să bucură şi, den cîte vrăjmaşii pun înainte, nimic nu lasă. Pre care cea cu 2 ascuţituri sabie dumnezeiască îi va osîndi, precum am văzut că, cîţi sau pus împotrivă de au păgubit ţara aceasta, nici unul nau scăpat de osîndă şi de judecata dumnezeiască.
Întorcîndusă dar boiarii, domniia încă sau sculat de la Bucureşti şi au mersu la Ptlogi la satul măriisale, unde şăzîndu cîteva zile, iar sau rădicat şi au mersu la scaunul Tîrgoviştii, la avgust 1 dni şi aşa la Tîrgovişte şăzînd pînă la noiembrie 15 dni, sau rădicat şi au venit iarăşi la scaun la Bucureşti, întrînd cu alai, după obiceiu au îmbrăcat pă caimacani cu caftane.
Cap. LI
ÎNCEPEREA CU AJUTORIUL LUI DUMNEZEU AL NULUI TREISPRĂZECILEA A DOMNIEI MĂRIISALE LUI COSTANDINVODĂ
Şăzîndu măriiasa Costandinvodă la scaun, de la lacomul chihaia necontenite ceriri de bani măriiasa avea, den care mai mulţi făr’ de cale, numai den păgînească răotate, ceruţi şi luaţi, însă măriiasa cu bună socoteală tot leau chivernisist (săvai cu destul păsu săracilor), iproci.
Mai însemnăm aici şi aceasta ca să să ştie, adică pentru a doao domnie a lui Costandin. feciorul Ducăivodă den Moldova şi la mazîliia lui Antiohie, feciorul lui Cantimir; zice Solomon: „de căderea priiatenului tău nu te bucura, că urăciune iasta lui Dumnezeu”.
Antiohie, feciorul lui Cantimir, fiind domnu Ţărîi Moldovii, nu era îndestulat pînă încît mînca şi jăfuiia această biiată ţară şi sugea sîngele săracilor, cu un Iordache Ruset vistiiar, grec de Ţarigrad şi cu fraţii lui şi cu un Bogdan hatmanul, cumnat acestui Antiohie şi cu alţii aseminea vrăjmaşi pămîntului fiindu, pentru că boiarii cei de temeiu ce era aleşi şi buni pămînéni era toţi pribégi în zilile lui, pentru nedreptăţile ce făcea. Ci începuse a să atinge şi de Costandinvodă Brîncoveanul, domnul Ţărîi Rumîneşti, cu multe feliuri de împoncişituri, înălţîndusă cu firea, că cu priiatenii lor ce avea la Poartă, anume Alixandru Mavrocordat tărzimanul şi Mihalache Ruset, vor putea dar face vreo mişcare celuia ce cu pace şi linişte domniia şi ţara îşi păziia. Dar nau putut ticăloşii nimic altu săi strice, de vreme ce preaînţeleptul dragoman cu dînşii a să uni nau vrut, fără cît numai pă ţară au păgubit cu o sumă de bani, precum sau auzit mai înainte, care spre mult rău leau ieşit mai pă urmă că acela ce sapă groapa altuia şi cad el întrînsa, precum iar cel ce sau zis Solomon, zice: „că cel ce să bucură de căderea altuia, Dumnezeu ia sarcina aceia şi o pune asupra celuialaltu”.
Văzînd dar şi Costandinvodă, domnul Ţărîi Rumîneşti, cea nesuferită şi crudateca lor răotate, cu a sa vrednicie şi putere ce avea la Poartă, cu ajutoriul lui Dumnezeu şi prin mijlocul pritenilor, pre Antiohie den domnie lau lipsit şi totodată făr’ de veste cu agă de la împărăţie sau pomenit de iau luat şi nici capichihaialile lor nau prinsu de véste şi domniia o au dat lui Costandinvodă, feciorul Ducăivodă. ginerile măriisale, lui Costandinvodă Brîncoveanul. Atuncea boiarii moldovéni, cîţi au fost pribégi aici în ţară de atîta vréme, daca au văzut că sau curăţit ţara de tirani, sau dus toţi cineşi la casa lui şi la moşiia lui.
Fiindu domniia la Mogoşoaia, venitau un mîrzac de la hanul cu poruncă împărătească să dea măriiasa Costandinvodă o seamă de slujitori, cu boiarii, ca să meargă să facă podul la Tighina peste Nistru să poată tréce tătarîi şi nohai, pre carei hanul îi rădica pentru multe nebuniile lor ce făcea şi sta împotrivă, nebăgîndu seamă de hanul. Aşa el deci cu oaste putérnică viind, iau supus şi făcîndule multă pagubă dentrînşii, iau dus de iau trecut la Crîm. Această poruncă viindu, măriiasa numaidecît au poruncit de sau gătit 500 de slujitori, trimiţîndu cu dînşii pre Mănăil velcăpitan za lefecii. Deci nici întru acesta nau lăsat măriiasa a nu plini ce au fostu porunca împăratească.
Cap. LII
[CUM AU FĂCUT SFAT PENTRU HARACIUL CEL MARE ŞI DE TRIMITEREA BOIARILOR LA ÎMPĂRĂŢIE, CARE PE VREMEA ACEIA LA ODRIIU ERA]
Dupre acéstea şăzîndu măriiasa în scaun, făcutau socoteală şi sau sfătuit cu toată boierimea pentru dăjdiile şi nevoile ţărîi, cum şi în ce fel sar putea afla mijloc ca acela cît şi biata ţară să mai răsufle şi dările să să mai uşuréze. Şi aşa cu înaltă şi înţeleaptă socoteala măriisale, împreună şi cu sfatul boierilor au aflat ca să facă un aşăzămîntu, să ştie fieştecine ce să dea întrun an, mai uşurîndu pre cei ce să vedea şi să părea că sîntu îngreuiaţi şi mai slabi, şi mai adăogîndu pre cei ce se vedea că sînt mai uşori şi mai cu putére; însă înzîi socotindu dăjdile ce au dat ţara în trecuţii ani şi dentraceia mult mai jos, aşăzînduo au făcut ruptori ca să dea ţara întrun an de 4 ori, care bună socoteală şi chiverniseală a ţărîi cunoscîndu-o pămînténii, multă mulţumitp au dat mării-sale cunoscînduşi însuşi uşurarea şi folosul lor.
Şi aşa aceia isprăvind, au socotit măriiasa de au trimis la Poartă pre Şărban velvistier i pre Vergo velclucer, una, ca să aşaze pre datornicii ţărîi, rugîndui şi puindule zi să ştie cîndu îşi vor lua banii lor; a doao, ca să plîngă ţara de slăbiciunea ei, ca doară lacoma şi tirăneasca cerirea lor o ar mai tîmpi a lăsa pre ce au fost obicéiul lor a cere şi a lua den ţară, iar nu afară den toată putinţa ai mai prăda pre săraci. Însă după ce au sosit la Odriiu, unde acolo împărăţiia să afla, apucîndui cu mare strînsoare au mai luat păgînul chihaia făr’ de nici o pricină, numai cu păgîneasca şi tirăneasca lăcomiia sa, 80 de pungi la care şi măriiasa Costandinvodă şi toată boierimea alt nau avut ce mai zice, fără a să ruga lui Dumnezeu să stingă pă aceşti stingători de ţări, lacomi păgîni. Şi dupre ce dar au pornit pre boiari ca să să mai trezvească şi să să preumble, au mersu măriiasa la satul măriisale la Potlogi, unde şăzînd vreo 10 zile, cu multă boierime întru bucurie au petrecut; aşa de acolo purcegîndu au venit iarăşi la scaun ca să caute de trebile şi chivernisirea ţărîi.
Cap. LIII
[DE PURCEDEREA DOMNULUI PÎN’ LA CONACUL OT TUNARI ŞI DUPĂ A FERMANULUI VENIRE LA BUCUREŞTI SAU ÎNVÎRTEJIT]
Şăzînd domniia în Bucureşti, au venit poruncă de la împărăţie ca să meargă măriiasa Costandinvodă la hanul, să să afle acolo, ca nu carea cumva nohai iar să stea împotriva hanului. Deci măiiasa măcar că mai înainte, iar den poruncă împărtească, cum sau zis mai sus, trimisése slujitori pentru facerea podului despre Nistru, iar încă şi îndată sau gătit şi au purces pînă la conacul ot Tunari şi acolo cîteva zile făcîndu, cunoscîndu Poarta că nici o treabă mergirea măriisale nu va fi, iau venit ferman de sau întorsu iar la scaun la Bucureşti, însă iar nu cu puţină chieltuială sau făcut şi această gătire şi învîrtejire (dar asupra tirăniei şi lăcomiei păgîneşti, cine poate zice cuvîntu?). Şi aşa în Bucureşti cîteva zile măriiasa făcînd, la iulie 21 dni, au purces spre Tîrgovişte, mergînd în preumblare pre la satul măriisale, pre la Mogoşoaia i Potlogi, şi aşa la avgust 13 dni, au întrat la scaunul Tîrgoviştii.
Cap. LIV
[PENTRU BOIARII DE LA MOLDOVA FUGIŢI AICI ÎN ŢARA RUMÎNEASCĂ]
Şăzutau dar măriiasa Costandinvodă în Tîrgovişte, de la luna avgust pînă la Sfeti Dimitrie, unde şi viile au cules măriiasa. În Tîrgovişte dar şăzîndu, au venit véste de la căpitanul cel mare de la margine la măriiasa vodă, scriindu că mai multă parte den boiarii Ţărîi Moldovii nemaiputîndu suferi cele făr’ de socoteală lucruri şi chivernisiri ce să făcea de Costandin Ducavoievoda au trecut de ceastă parte, iproci. Întru aceia măriiasa vodă au poruncit căpitanului că o semaă dentracei boiari, care sar socoti să le zică, să vie la măriiasa, ca să auză den singură gura lor ce le va fi păsul şi cu ceia ce va putea să le ajute şi să le folosească, mai mult părînd măriiasa multu rău, căci vedea cum sar zice: de omul măriisale făcîndusă lucruri necuvioase, iproci.
Aşa deci zicîndule căpitanul, ei foarte bucuroşi fiind, sau ales cîţiva careera mai de cinste, întîi: Vasilie vornecul Gavriliţă şi cu fratesău Lupul viistiariul, Lupul Bogdan hatmanul, Antiohie hatmanul, Mihalache Racoveţ paharnicul, Ilie stolnecul şi alţii pîn’ la 12, lasă că la margine, după cum spunea, era mai mulţi decît 40 de boiari, cu mari cu mici. Viind dar măriiasa vodă, au arătat jalba lor şi nedreptatea şi reao chiverniseală ce face Costandin Ducavodă, carele acelea toate măriiasa vodă bine auzindule şi pre ei cu dulci cuvinte întrindui şi bucurîndui, au făgăduit că cu bun mijlocu va nevoi să le facă pace, ca fieştecarele săşi meargă la casa şi la pămîntul său. Şi numaidecît lui Costandin Ducăivodă scriindu cuvinte părinteşti de învăţătură, certîndul căci face lucruri necuvioase, iproci; el încă au trimis sol pre Nicolae Costin hatmanul la măriiasa vodă cu plecăciune şi multă rugăciune, arătînd şi întru aceia tălpiziia (sau mai bine să zic blestemăţiia cea grecească).
Viindu dar cel mai sus numit hatman, măriiasa iau chiemat şi pre dînşii şi aşa cum am mai zis, ca un iubitor ce era a face pace, ales întru vecini ca aceia a acestor ţări, cu frumoase cuvinte şi căzute, pre sol înapoi lau trimis, că să le trimiţă jurămîntu dupre obicéiu să-şi meargă la casile lor.
Aceasta dar măriiasa socotiia şi cîndu aştepta să le vie acel aşăzămîntu, iată numai că are véste, une vine un capigiu-başă cu ferman împărătescu la măriiasa vodă, căci de o parte ca un tălpiz ce era trimitea sol ca săi îmbunéze cu cuvîntul săi poată duce în ţarăle, iar de altă parte trimisése la Poartă cu multă pîră pentru dînşii. De venirea dar acelui capigibaşă, măriiasa vodă înţelegîndu sau turburat foarte, mai mult socotind măriiasa că acest obicéiu ca să să dea dentro ţară întralta boiari fugiţi nici au fostu, nici iaste; însă cu înaltă înţelepciune şi buna chivenisirea măriisale şi ca să nu să arate împotrivnic fermanului împărătescu aceasta au făcut: au scris la Poartă de sau rugat ca să nu să facă acestu nou obiceiu care de cîndu sîntu aceste doao ţări nau fost, ci să meargă la margine trimiţîndu şi măriiasa boiari şi Costandin Ducavoievod iarăşi boiari, şi fiind toţi de faţă să facă un aşăzămîntu (mai multu măriiasa privighind pentru viiaţa lor) şi după acel aşăzămîntu ce să va face întru dînşii, săşi meargă la casile lor, şi aşa răspunsul de la Poartă iau venit ca aşa să facă cum au socotit. Întru aceia măriiasa vodă au gătit pre sfinţiiasa părintele episcopul ot Buzău cu 2 boiari mari ai divanului: pre Cornea Brăiloiul velban şi pre Mihai Cantacozino velspatar împreună cu acei boiari toţi pribégi, de au mersu la Focşani la marginea ţărîi, unde viindu boiari mari aséminea şi de la Costandinvodă.
Aşa jurămîntu şi alte bune aşăzămînturi făcîndusă, mai multu ca să să împlinească porunca împărătească, au socotit măriiasa de au dat pre cei ce gîndiia că nu vor avea nici o nevoie, nici premejdie viiaţa lor, iproci, iar pre Vasilie vornecul, şi pre Lupul Bogdan hatmanul, i Mihalache Racoviţă paharnicul, şi pre Ilie Stolnecul scotind măriiasa ca nu care cumva fiind om nestătător atîta la cuvîntu cît şi la fapte, Costandin Ducavodă, apucîndui la mînăi, să le facă vreo nevoie, foarte cu bună socoteală şi nu cu puţină cheltuială leau făcut ispravă de la Poartă ca să şază aici în ţară să să odihnească, pînă cîndu Dumnezeu şi vremea lesnire şi putinţă va da, şi atunci să meargă la casile şi la pămîntul lor.
Şi aşa după aceia den Tîrgovite pucegîndu şi pre la satul măriisale Potlogi mergîndu, la noiembrie 16 dni, iar scaunul măriisale, la Bucureşti, au venit îmbrăcîndu caimacanii cariii lăsase măriiasa, cu caftane, după obicéiu, iproci.
Cap. LV
[DE TRECIREA PRIN ŢARĂ A ENGLEZULUI SOLU-LUI ANGLIEI, VENIT DE LA POARTĂ ŞI NUMELE LUI MILORD PAGET ERA]
Şăzînd măriiasa în scaun, venituiau poruncă împărătească ca să gătească [conace] că iaste să vie să treacă prin ţară solul Anglii, care de cîţiva ani era la Poarta turcească rezident, prin carele şi pacea turcului cu neamţul sau făcut, om mare, cinstit şi înţeleptu, fiindu bine toate ale Porţii turceşti au chivernisit.
Deci vrînd să meargă la ţara lui, aşa au pohtit ca pre aici pren ţară să treacă, mai multu pentru odihna lui şi ca să vază şi ţara. Aşa deci împărăţiia au poruncit ca toate cele de trebuinţă să gătească măriiasa Costandinvodă şi viindu prin ţară bine săl grijască şi săl cinstească, fiind om mare şi arătîndusă bun priiaten şi de mare folos Porţii turceşti. După ce deci la marginea Dunării au sosit la vadul ot Turtucaia undei zic [...], trimisau măriiasa Costandinvodă doi boiari mari înainte cu carîte domneşti, cu corturi şi cu toată alaltă gătire, cu cîţiva slujitori ca să poată fi de cele ce ar fi treaba să slujeacă. Boiarii însă aceştia era: Toma Cantacozino velsluger şi Pătraşco Brézoianul velşătrariu, care foarte cu cinste priimindul, aşa cu mare cinste l-au adus şi pînă la scaunul Bucureştilor.
Însă după ce au venit la conacul de la Popeştii Hrizii vistierul, făcînd ştire măriisale lui văodă trimişii boiari că acolo au mas, măriiasa a doao zi dînsudedimineaă au gătit pre amîndoi cei mai mari fii măriisale, pre Costandin şi pă Ştefan, împreună cu 3 boiari mari: Mihai Cantacozino velspătar, i Şărban Cantacozino velpăharnic i Radul Izvoranul velstolnic cu toată călărimea şi cu carîta măriisale şi ieşind înainte la Văcăreşti în deal, sau împreunat cu dînsul, pre carele aducîndul cu multu şi frumos şi mare alai pînă la casile măriisale, unde gazda îi gătise. Acolo pogorîndusă den carîtă, lau suit coconii pîn sus în case şi făcîndu ţărmoniile ce sau cuvenit, au venit coconii la curte împreună cu trimişii boiari, iproci. Aceasta era vineri, la aprilie 24 dni, iar după acia îndeseară, ca mai multă cinste săi arate şi ca să plinească porunca ce era împărătească, măriiasa Costandinvodă aşa au socotit de au mers de sau împreunat cu solul fără alai (însă după ce întîi el, adecă solul mai înainte au trimis 4 boiari de ai lui care era mai de cinste, încă unul dentraceia îi era frate, de sau închinat măriisale, arătîndu despre partea solului că mare mulţumită face măriisale de cinstea şi bunavoinţă, ce cătră dînsul măriiasa au arătat, iproci); carele la scara cea mai de jos ieşindu înaintea măriisale, cu multă cinste şi plecăciune lau priimit şi după ce multă ţermonie şi oraţie s-au făcut. Aşa deci dîndu partea cea dreaptă măriisale lu vodă, amîndoi dempreună sau suit în case şi au şăzut amîndoi numai ca la 2 ceasuri. Duă aceiaşi iară la pînă portiţă pogorîndusă, măriiasavodă au încălecat de au mers la curte, iar el sau suit iarăşi sus în case.
A doao zi, deci sîmbătă, poruncind măriiasa vodă de sau împodobit toţi, trimisau pre ginerile măriisale Radul beizadea, feciorul lui Iliiaşvodă, cu carîta cea mai frumoasă împreună şi cu alte 3 carîte pentru boiarii lui să fie, şi cu mulţime de pedestrime la sol, de lau adus la curte, carele după ce au sosit la scară, iată acolo era iarăşi amîndoi coconii măriisale, de lau priimit şi pînă sus în foişor aducîndul pre scara cea mare; acolo era şi măriiasa vodă cu alţi boiari dempreună şi aşa cu mare cinste priimindul, partea dea dreapta iau dat. Întrîndu deci în divan era foarte în bună tocmeală orînduiţi, toată căpitănimea, i ceauşii, i stegarii slujitoreşti. După aceia mai înlăuntru întrîndu în spătărie era toată boierimea ţărîi pusă în orînduiala lor şi aşa deci şi în spătăriia cu stélile unde zic întrînd îndată au dat 4 tunuri, care mai înainte era gătite. Dupre aceia în scaun domnescu pre dînsul puindu-l şi măriiasa pre pat şăzînd, după multă vorbă ce au avut singuri numai, şi la masă lau pus, căruia mare cinste făcîndu-i: de-o parte despre dreapta toţi boiarii lui puind, iar despre partea stîngă, dencătro măriiasa vodă şădea, boierimea ţărîi: de cîteva ori cu tunurile dînd şi cu puşcile, închinîndu pentru sănătăţi, iproci. Datau şi cu puşcile iar pentru sănătăţi închinîndu şi de veselie mare, sau şi îmbătat atîta el, cît şi boiarii lui (măcar că de nimini nau fost siliţi). După ce deci de la masă sau sculat, lau îmbrăcat măriiasa vodă cu un conteş al măriisale cu spinare de samur şi puindul în carîtă şi iarăşi cu ginerile măriisale, la gazdă ca să să odihnească lau trimis.
Trecînd dar zioa aceia întracestaşi chip, cu atîta cinste şi cu iscusit ospăţ, a doao zi duminică măriiasa vodă dimineaţă iarăşi la dînsul prin grădină au mers, cu aceiaşi oameni iarăşi ce întîi mersése, carele sol iarăşi pogorîndusă jos la capul scării, iar după cele multe zise şi complementuri, sau urcat sus şi cîtva şăzînd, măriiasa vodă au mersu la curte. Luni deci dupăprînzu pohtindu solul ca să vie la măriiasa, însă numai cu alaiul oamenilor lui, aşa au venit cu carîtele lui, cu oamenii şi cu toată parataxis a lui ce avea; deci măriiasa în foişorul cel mare despre grădină cu cinste priimindul, multu şăzîndu şau luat şi zioa bună şi sau dus la gazdă. După aceia, marţi dînsudedimineaţă cu acelaşi alai dentîiu, cu aceiaşi boiari şi cu carîta cea frumoasă, cu ginerile măriisale, aşa cu alai frumos den tîrgu scoţîndul pînă la merginea tîrgului, luînduşi zioa bună boiarii de la dînsul, sau înturnat înapoi mergîndu cu dînsul un steag de slujitori şi cu acei dentîi orînduiţi şi numiţi boiari, cu toate cele de trebuinţă grijit pînă la Rucăr lau dus şi de acolo pînă la ţinutul némţescu. Deci carîtele, slujitorii, boiarii, luînduşi zioa bună, sau înturnat şi el sau dus la Braşov. Însă den Dunăre pînă la Rucăr 10 conace făcîndu, cum mai sus am zis, foarte cu mare cinste lau adus şi lau purtat, mai mult nevoind măriiasa să plinească ce au fost porunca împărăţiei. Numele lui era milord Paget, om ca de 60 de ani şi mai bine.
Cu acest sol, împreună de la viziriul trimis au fost împreună cu un agă pre carele măriiasa vodă bine dăruindul şi răspunsurile la cărţile cele de poruncă de la Poartă ce adusése, luînd, sau dus la Odriiu, unde împărăţiia era.
Cap. LVI
[DE TRIMITEREA UNOR BOIERI LA NUNTA FIICII LUI BANFI GHEORGHE, GUBERNATUL CEL MARE AL ARDEALULUI]
După ce deci solul sau dus, măriiasa vodă ca să să mai trezvească şi să să preumble au socotit de au mers la Obileşti, la satul măriisale, unde cu toată boierimea cîteva zile făcînd şi bine preumblîndusă, iar sau învîrtejt şi au venit la scaunul măriisale la Bucureşti. După aceasta venitau den Ardeal de la gubernatul cel mare al Ţărîi Ardealului Banfi Gheorghie, carte la măriiasa Costandinvodă, rugînd pre măriiasa şi chiemîndul după obicéiu a nunta fiicii sale, vrînd să o dea dupun fecior al unui némiş mare, anume Sekel Laslu. Acest némiş încă cunoscut priiaten era măriisale lu vodă; măriiasa deci vrîndu să păzească priiteşugul cel vecinescu, bine au voit şi aşa la orînduita vréme, cînd véste au şi avut, la iunie în 10 dni, de aici de la Mogoşoaia de la satul măriisale, unde să întîmplase măriiasa de era, gătitau pre dumnealui Radul Izvoranul velstolnic împreună cu 4 cinstiţi feciori de boiari, 2 fii dumisale, unul vtori spătar, anume Barbul fiiul dumnealui vel-vistiar, şi altul un cocon care era mai mare al dumnealui pomenitului Pîrvului Cantacozino stolnecul.
Pre acesta dar mai susnumit boiariu ca un sol, închipuindu însuşi prizenţiia, adecă chipul măriisale lui vodă, cu scumpe şi frumoasă domneşti daruri la acea cinstită nuntă lau trimis, purcegîndu de aicea de la Mogoşoaia, cum sau zis, măriiasa vodă încă a treia zi au mersu la Bucureşti.
Cap. LVII
[DE SFINŢIREA SFÎNTULUI MIR DE MERGEREA MĂRIISALE LA SCAUN, ÎN TÎRGOVIŞTE]
Aici însemnăm pentru o pomenire numai ca să să ştie că, întîmplîndusă a fi preasfinţitul părinte patriarhul Ierusalimului kir Dositheu pă acea vreme aici în ţară sau făcut mir, care mir sau sfinţit în zioa de Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel, făcînd însuşi sfinţiiasa liturghie cu alţi mulţi preoţi, lau sfinţit în mănăstirea unde să cinstescu aceşti sfinţi apostoli, care să chiiamă arhimandritul, fiind şi măriiasa Costandinvodă împreună cu arhiereul ţărîi kir Theodosie şi cu toţi alalţi episcopi cîţi aici în ţară să afla, şi toată boierimea ţărîi la leat 7210, iunie 29 dni, la al patrusprăzecilea an al domnii măriisale lui Costandinvodă. Care mir sau făcut cu toată chieltuiala sfinţiisale părintelui, patriiarhului mai susnumitului ierusalimneanului. După aceasta deci viind şi vremea căldurilor vării, măriiasa, după ce au căutat ce au fostu alte trebi ale ţărîi, la iulie 7 dni, au purces den Bucureşti cătră Tîrgovişte, mergînd pre la satele mării-ale Mogoşoaia i Potlogi şi, la iulie 25 dni, au întrat la scaunul Tîrgoviştii cu alai frumos, după obicéiu.
În Tîrgovişte şăzîndu măriiasa Costandinvodă, poruncă iau venit de la chihaiao vizirului ca să dea 100 de cai, ca să fie de treaba vînătorii, cîndu împărăţiia va vrea să iasă la vînat. Deci măriiasa trimiţîndu carte la chihaiao şi rugîndusă ca să mai scază, să dea mai puţini cai; aşa după rugăciunea măriisale au lăsat ca să dea cai 70 şi înată măriiasa poruncindu de sau strînsu den ţară (însă cu bani), iau trimis la Poartă.
După acéia avînd linişte şi nefiindu alte trebi, au socotit ca să meargă la Brîncovéni, să vază mănăstirea cea den temelie, ce au rădicat, şi aşa la avgust 21 dni, au purces măriiasa împreună cu boierimea şi altă curte a măriisale spre Brîncovéni. Şi acolo cîteva zile făcînd, iar la Tîrgovişte sau învîrtejit la septembrie 13 dni, leat 7211. La Brîncovéni însă fiind véste de la Poartă au venit cum că pe veziriul ce era, fiind de multă vréme bolnav şi el soctindusă că nu poate căuta trebile împărăţiei de multe ori sau rugat săl ierte şi aşa sau mazîlit şi numaidecît au trimis la un paşă anume Mustafapaşa Taltaban, care era seraschier asupra arapilor, la Hutai, de lau adus şi l-au făcut vezir. Deci măriiasa Costandinvodă au socotit de au trimis boiari la Poartă şi cu pocloane, după obicéiu, şi, pentru trébile ţărîi, însă pe dumnealui, Cornea velban, i Mihai Cantacozino velspatar, i Bunea Grădişteaul velcomis şi aşa de aici au purces la septembrie 20 dni, şi pe la Turtucaia Dunărea au trecut, cu care pocloane şi altele, după obicéiu, noului vezir iau trimis şi cu cărţi, rugîndul săi fie milă de ţară, iproci,cerîndu la toate acestea ajutor lui Dumnezeu. Deci boiarii mergîndu acolo şi dîndu pocloanele, au grăit şi cele de folosul pămîntului ce le zisése, care rugăciuni acei mari leau priimit şi au făgăduit că vor căuta şi vor socoti de vor face cele ce se cuvin.
Iar măriiasa vodă şăzînd la Tîrgovişte au luat véste cum că au sosit başcapigibaş împărătescu, carele şi haznaaga era trimis la Bucureşti. Deci trimiţîndu măriiasa şi pohtindu-l să meargă la Tîrgovişte, el fiind omu bătrîn nau vrut să meargă, pregetînd căiei şi ostenélii drumului. Măriiasa Costandin[vodă] deci aşa bine socotindusă şi sfătuindusă cu boierimea, au purces den Tîrgovişte şi viindu pre la satele măriisale Potlogii, Mogoşoaia şi cu alai după obicéiu au întrat în tîrgu, la scaunul măriisale, Bucureşti, dîndu cu tunurile, îmbrăcîndu pe caimacami cu caftane dupe, obicéiu, la octombrie 25 dni.
După ce au şăzut în scaun, măriiasa trimiţînd call după obicéiu, lau adus la curte şi dîndu ferman împărătescu carele avea, au văzut măriiasa ce iaste porunca şi îndată au zis că va nevoi măriiasa cum mai în grabă să plinească ce iaste porunca împărăţiei, de vreme ce scriia în ferman şi poruncea toată suma haraciului să o trimiţă. Deci chiemîndu boierimea şi spuindule ce iaste porunca împărăţiei, au făcut socoteală şi buna chiveniseală şi la orîndita vréme gătind măriiasa haraciul lau încărcat, şi la decemvrie 15 dni, lau pornit,trimiţîndu pre Iane vătafu za aprozi cu haznao, să meargă pînă acolo, care multe cuvinte bune au zis cei mari văzînd slujba măriisale, căci în grab sau făcut treaba şi porunca, şi căci multă slujbă împărăţiei au arătat măriasa şi întru aceasta.
Aicea însemnăm numai pentru o pomenire ca să să ştie că întru acestu an al patrusprăzecilea al domniei măriisale, lui Costandinvodă, au făcut măriiasa biserica al căriia hram iaste Sfeti Ioan cel grecesc, care iaste în malul Dîmboviţii. Dentîiaşi dată aceată bisérică fiind făr’ de turnu şi întunecată, măriiasa au socotit de iau făcut turnu şi o au mai deşchiso, a căriia temeliia poatefi fiindu slabă, aşa cu totul sau surpat şi sau stricat, nimunui primejdie făcînd.
Deci măriiasa cu bun gîndu sau apucat întîi toate cele de trebuinţă gătindu şi de tot fărîmînduo den temelie, au început a zidi şi o au făcuto foarte înfrumoseţată, cu turnuri cumsăcade, precum astăzi să vede împodobinduo măriiasa cu zugrăvéle pă denlăuntru şi cu pardoséle şi cu toate alalte cîte trebuiescu aceştii sfinte bisérici ce sau zis mai sus, săvîrşinduo măriiasa în anu al doilea al 15 den domniia măriisale.
Cap. LVIII
DE AICI ÎNCEP A SEMNA CE SAR ÎNTÎMPLA ÎN ANUL AL CINCISPRĂZECILEA AL DOMNII MĂRIISALE LUI COSTANDINVODĂ
Şăzînd domniia în Bucureşti, au venit poruncă de la puternica împărţie ca să trimiţă oştile la Isufpaşa serascheriul, la Ismail, pentru că calgasultan hainindusă despre împărăţie, împreună cu fratesău Dovlet Ghereihanul, venise calga în Bugeac lîngă care să fusése strînsu cîtăva tărărîme şi aşa au stătut împotriva lui Isufpaşa serascheriul.
Deci de la împărăţie de aceasta auzindusă, numaidecît pre hanul cel bătrîn Silim Ghierei iarăşi aducîndul de unde era, lau făcut han şi numaidecît lau pornit să meargă la Crîm, poruncindu în toate părţile ca oatea turcească, spahii, inicérii şi oastea aceasta a noastră şi cea moldovenească să meargă lîngă Isufpaşa, ca cu acea oaste să să înfrînéze nebuniia şi starea împotrivă a lui calgasultan.
Dupre aceia dar apropiindusă sultanul spre marginea ţărîi şi înfricoşînd pre măriiasa Costandinvodă cu multe feliuri de porunci, zicîndu că va să prada ţara, măriiasa cu bun sfat şi cu bună chiverniseală şi la calgasutan, boiari cu daruri au trimis, rugîndul ca să poruncească ordiei tătărăşti să nu facă hoţeşte, dupe cum sîntu învăţaţi, vreo stricăciune ţărîi, şi la serascheriul iar cu multe rugăciunişi cu daruri scriindu şi rugîndusă serascheriului ca să lase oastea ţărîi la margine să fie de pază, să nu să întîmple vreo pacoste sau vreo primejdie ţărîi, fiindu vréme de iarnă pă la ghenarie, şi apele fiind înghieţate. Care serascheriul, ca un om înţelept şi priiatin măriisale fiind, bine au socotit ca oştile să stea la marginea ţărîi să fie de pază, care au şi fost.
Această dar gîlceavă şi mare frică au ţinut pînă cîndu sau înţeles că pe [vizirul] Taltaban lau mazîlit cu urgie, şi peste trei zile lau şi omorît, fiind om nebun şi rău şi pe cum mai pe urmă să dovedise că el fusése pricina întărîtării acestii gîlcevi pe tătari, zic, cu turcii. Deci schimbîndusă obrazile la Poartă şi puindu vezir pe Rami Mehmetpaşa, om foarte înţeleptu care fusese reiz, îndată ce au auzit calgasultan şi cu fratesău hanul cei ce să hainise, au fugit sultanul den Bugeac la Crîm şi dempreună cu fratesă sau dus la cerchiezi şi aşa ţărîle acestea au scăpat de primejdiia cea mare a tătarîlor.
Cap. LXI
[ÎNSEMNĂM AICI CUM UNII BOIARI VRĂJMAŞI AI MĂRIISALE LUI COSTANDINVODĂ, PE VIZIRUL LA CALE AU PUS DE AU CHEMAT LA ODRIIU PRE MĂRIIASA, LA CARE MERGERE DOMNUL MULTE DARURI AU DUS A SULTAN]
După ce Paştile au trecut, a doao zi luni, lucru negîndit şi niciodată crezut, nepriiatenii de la Poartă, cei ce niciodată nu să odihniia, vréme bună găsindu, aşa au aflat şi la cale au pus pe viziriul ca să chieme pre măriiasa Costandinvodă la Odriiu, zicînd că de vréme ce puternica împărăţie are pace, cu toţi cei ce mai înainte avea oştiri şi gîlcevi, trebuieşte să meargă să sărute poala împărătească, care aceasta nu pentru alt sau cunoscut că iaste, fără cît ca nişte vrăjmaşi ai măriisale şi ai pămîntului, vrînd săl păgubească de sume mari de bani. Această pricină au aflat şi aşa de la Poartă au trimis pre un cuciuc îmbrihor al împăratului anume Selim aga, carele aici au sosit în zioa de duminica Thomei şi cînd în oraş vrea să între mai înainte, véste avîndu de la Iane vataful de aprozi, pre carele încă mai înainte la Giurgiuv îl trimisése, iau ieşit măriiasa înainte deasupra viilor cu mare alai şi cu toată boierimea şi aşa cu cinste lau adus pînă dreptu gazda lui. Deci el au mersu de au descălecat la gazda lui, iar măriiasa asu mersu la curte şi după acéia grijndui calul, cu fuştaşi şi cu seiméni, după cun iaste obicéiul, lau adus la curte.
Şi aşa aducîndul cu cinste, au dat fermanul şi cartea veziriului la măriiasa vodă, în care ferman şi carte acesta poruncea: zicîndu că aşa sau socotit să meargă să sărute poala împărătească, căruia măriiasa vodă au răspunsu că la poala împărătească gata iaste. Şi aşa aga turcul mergîndu la gazdă, măriiasa îndată au scris şi au trimis numaidecît răspunsul la Odriu, făcînd ştire că după porunca împărăţiei iată că să găteşte şi va purcéde de va mérge. Însă a doao zi după acestea, pă măriiasa vodă găsindul o boală grea, umflătură la obraz care să chiiamă anemopiroma şi văzînd că boala să întăreşte şi să întîmplă zăbavă, bine au socotit măriiasa împreună cu boiarii, şi aşa au aflat să meargă înainte cţiva boiari, una ca să dovedească că pricina zăbăvii nu iaste de altu fără cît boala de la Dumnezeu iau venit, a doao ca să găsească pă priiateni bani şi scule scumpe de cele ce sîntu de treaba darurilor atît a împăratului cît şi a celor mari denlăuntru şi den afară.
Şi aşa au gătit de au trimis pe dumnealor Cornea velban Diicul vellogofăt, i Mihai Cantacozino velspătar, i Preda Prîşcoveanul bivvelmedelnicer.
Iar după acéia nici măriiasa mult n-au zăbovit, ci îndată ce s-au cunoscut mai binişor, gătiindusă, au purces la mai 5 dni, leat 7211, însă la mai 3 dni, ca alai mare ieşind, împreună cu aga turcul pînă în deal la Văcăreşti, unde corturile era întinse. Apoi iar sau mai înturnat la scaun măriiasa vodă, iar aga turcul au rămas acolo la corturi cu alţi boiari împreună, de sau mai gătit, şi, cum zic, la 5 dni ale lui mai, zi miercuri, luîndu pre Dumnezeu întrajutor, de la scaun[ul] măriisale ot Bucureşt au purces la Poartă, după cum era porunca împărăteacsă, împreună cu multă boierime şi slujitori, ca la 70 de oameni, şi aşa fiindu slab măriiasa, încetîncet au mers şi la 28 dni ale lui mai, au sosit lîngă satul cei zic ArnautKioi, de lîngă Odriiu, unde acolea cu corturile măriiasa au şăzut, dupe cum porunca Porţii era.
Acolea dar fiindu măriiasa împreună cu toată boierimea tăbărîţi, au venit şi dumnealui Alixandru Mavrocordat Exaporitos trimis de vezirul de sau împreunat cu măriiasa, căruia măriiasa alai iau şi făcut. După aceia dar multe trebuincioase lucruri cu dînsul vorbindu, bine măriiasa dăruindul şi cu blană de samur, şi cu zloţi 1.000, şi altele, şi pe cal împodobit puindul, sau dus iarăşi şi în cetate la Odriiu.
După aceia, a doao zi şi fiind dumnealui Nicolache, marele dragoman, viindu la măriiasa, de sau împreunat iarăşi, şi pe dînsul cu cele cuviincioase daruri măriiasa dăruindul, sau întorsu iarăşi la Odriiu. Aşadar deci după aceia, poruncă măriisale au venit, ca să meargă în Odriiu şi aşa la 3 dni ale lui iunie, măriesa cu toată boierimea, cîţi cu măriiasa au mers den Bucureşti, au întrat în Odriiu, mergînd la gazdă unde gătise saraiul de la Mitropolie şi la iunie 9 dni, viindu poruncă de la măriiasa veziriul ca să meargă vodă să îmbrace caftan, au mers şi întîi la scara chihaialii viziriului descălecîndu măriiasa, sau suit în case la chihaiao. După acéia au mersu la măriiasa veziriul şi foarte cu cinste pre măriiasa priimindul şi bune cuvinte măriisale lui vodă zicîndu, lau îmbrăcat cu caftan pre măriiasa vodă şi pre 20 de boiari împreună. Şi aşa dupacéia iarăşi la chihaia suindusă, au mersu la gazdă.
După aceia, deci, dîndusă pocloanele împărăţiei şi plinindusă şi porunca ce era cu adaosul haraciului, carele cu multă voie rea a măriisale lui vodă şi durére den inimă a toată boierimea făcîndusă, la iunie 15 dni, zi marţi cîndu şi calabasdivan să face, poruncă măriisale lui vodă au venit împreună şi cu cîţiva ceauşi împărăteşti şi cu toată boierimea de au mersu la divanul împărătescu să îmbrace caftan. Unde mergîndu în saraiul împărătescu, au îmbrăcat pe măriiasa cu caftan, puindui şi cuca în cap, şi cu măriiasa dempreună au îmbrăcat pe 30 de boiari cu caftane şi pentru ca să să ştie pentru o pomenire cine şi cine au fostu aicea îi însemnăm, anume: întîi fiiul măriisale Ştefan beizadea, Cornea velban, Diicul Rudeanul vellogofăt, Mihai Cantacozino velspătar, Costandin Ştirbéi velclucer, Dumitraşco Caramanlîul velpostelnic, Barbul Fărcăşanul velstolnic, Iacov Pilarinos doftor, Bunea Grădişteanul velcomis, Pană Negoescul velsărdar, Toma Cantacozino velsluger, Iorga bivvelsluger, Dumitraşco vătaf Razul, Costandin Corbeanul velpitar, Cernica Ştirbéi velarmaş, Matei Sacăzlăul velportar, Pătraşco Brézoianul velşătrar, Iane velclucer za arie, Ştefan Cantacozino vtori logofăt, Iordachie Creţulescul velcămăraş, Luca vtori vistiiar, Dumitrache vtori vistiar, Pătru Obédeanul bivvelcăpitan za margine, Iordachie ceauşul za aprozi, Sterie căpiatnul, Costandin vtori sluger, Velisarie căpitanul, Dumitraşco căpitanul Hărghitoianul, Matei Comăneanul velcăpian za seimeni, Iorga starostea.
După ce deci cu caftane pă măriiasa vodă au îmbrăcat, sculîndusă măriiasa viziriul de la divan, au mers la împăratul şi după aceia au dus şi pre măriiasa vodă la împăratul înlăuntru în casă, de sau închinat upă obicéiu, ducîndu cu măriiasa şi pă fiiul măriisale şi cu 5 boiari adecă: velban, vellogofăt, velspatar, velclucer, velstolnic şi bune cuvinte puternecul împărat măriisale zicînd, au ieşit afară şi cu mulţi ceauşi împărteşti şi boiari tot cu caftane îmbrăcaţi în orînduială alai făcîndu, trecîndu pe dinaintea porţii veziriului, au mersu la gazdă.
Şi după aceia isprăvindu măriiasa trebi[le] ce au mai avut, nici multu nau zăbovit ci la 26 dni ale lui iunie, poruncă măriisale au venit de la viziriul de au mersu şi ş-au luat zioa bună şi iarăşi bune cuvinte măriiasa viziriul zicînd, iau dat şi hatişiriful, care puternecul împărat măriisale lui vodă lau dat, în care hatişirif pomenindu toate slujbile ce măriiasa împărăţiei au făcut, lau miluit şi cu domniia ţărîi să o aibă pînă la sfîrşitul vieţii măriisale. După aceia ieşind la corturi sau gătit măriiasa şi la iunie 28 dni de la otac, de unde era, a veni în ţară au purces, unde la scaunul măriisale de la Bucureşti, la iulie 11 dni, sosindu şi cu mare alai în oraş întrîndu, după ce în divan măriiasa sau suit întîi hatişeriful au pus de lau cetit şi după aceia în scaun şăzîndu, 12 tunuri au dat. Cu măriiasa dar de la Odriiu sau fstu orînduit de au venit imbrihorul cel mare al virzirului şi după ce întîi hatişiriful au cetit, pă imbrihorul cu malotea cu spinare de samur lau îmbrăcat, şi pe 2 efenzi iazagii care cetise hatişiriful, şi pă un ceauş împărtescu, şi pe doi paici împărăteşti cu caftane îmbrăcîndui, sau dus la gazdă. Şi după aceia măriiasa vodă şi pă caimacami, pă dumnealui Stroe velvornic şi pă Şărban velvistiar cu feligéle de samur iau îmbrăcat şi, pre Radul Golescul bivvelcomis şi pe Ianache Văcărescul velagă cu conteşe cu samur îmbrăcîndui, toată boierimea şi cu alaltă ţară de înnoirea domniei mîna măriisale au sărutat şi după aceia sau pogorît măriiasa la bisérică, unde toţi egumenii şi tot ieration fiind cu sfeşnice, înaintea măriisale ieşind şi cu axion întrîndu în bisérică, au sărutat icoanile, dînd slavă şi mulţumită lui Dumnezeu. Şi dupacéia egumenii toţi împreună şi cu altu cin preoţescu smerindusă la mîna măriisale, au ieşit măriiasa den bisérică afară, fiindu şi părintele Athanasie patriiarhul de la Antiohiia şi la masă şăzîndu cu toţi boiarii cei ce au rămas aicea şi cîţiva den arhierei împreună şi cu părintele patriiarhul de 3 ori cîte 4 tunuri au dat.
După veirea măriisale, deci a patra zi, dăruindu pă imbrihorul şi pă cei ce de la Poartă cu măriiasa au venit, iau pornit de sau dus la Odriiu şi măriiasa au ieşit de sau dus la satul măriisale la Mogoşoaia să să odihnească.
Cap. LX
[ÎNSEMNĂM ACI DESPRE RĂSCOALA CE IENICERII AU ÎNCEPUT A FACE ÎMPĂRĂŢIEI, PE CÎND SĂ AFLA LA ODRIIU ŞI DE RĂZBOIUL DINTRE OSTAŞII DEN ŢARIGRAD ŞI DEN ODRIIU]
După acestea mai de sus toate au trecut, nu după multă zăbavă véste de la Poartă de la chihaiale au venit măriisale cum că la Ţarigrad strîngîndusă ulemalile şi cu alte cete slujitoreşti cum: ienicerii, spahii, bostangii, au început a zice că pe muftiul săl dea în mîna lor, avîndu judecată cu dînsul pentru multe lucruri afară den cale şi multe răpituri şi jafuri ce acel mulftiu unora şi altora făcea, cît nu să mai putea suferi lăcomiia şi răotăţile lui. Mai zicea şi aceasta: să meargă împăratul la Ţarigrad la scaunul lui să şază, nefiindu nici o pricină a şădea la Odriiu şi ca acestea multe au fostu zicîndu şi cum că de nu va da pe muftiul, nici va mérge împărtul la Ţarigrad să ştie că vor mérge împotriva împărăţiei ca să să bată şi vor pune altu împărat, iproci.
Acestea şi ca acestea auzindusă la Poartă nimic veziriului şi altor putérnici nu leau părut, ci în tot chipul socotind să scape viiaţa muftiului lau şi mazîlit den dregătoriia lui şi pe el, şi pe feciorul lui, şi aşa au ieşit şi den Odriiu, umblînd şi întro parte şi întralta, cum zicem ca săşi scutească viiaţa lui şi doar ar scăpa de reao primejdie şi întîmplare.
Iar viziriul Rami întîi despre partea împăratului trimiţînd pre imbrihorul cel mic la Ţarigrad cu multe făgăduiale la cele zorbale, ca să lipsească a face gîlcevi şi turburări ca acestea, ci să rămîie lucrul în linişte precum mai înainte era, însă ei nimic la acéia nu sau uitat ci dentrînşii alegîndu vezir, au pus pe un Ahmetpaşa, ginere lui Huseinpaşa, veziriul, făcîndui şi alalte toate cîte trebuie deregătorii cum: caimacami, inicéri, aga şi alte cîte sînt ale Porţii. Şi după aceia sau gătit cu mulţime de oameni şi oşti, cu tunuri şi cu alte cîte trebuiescu de războiu şi au purces a mérge spre Odriiu.
Acestea auzindu sultan Mustafaîmpăratul şi cu Ramiveziriul foarte sau tulburat şi au început a să găti şi ei de războiu, însă, întîi au dat leafă ienicérilor şi după aceia trimiţîndu împăratul pe silihtariul cu hatişirif la viziriul, unde era dunaţi toţi dregătorii împărăţiei, mari şi mici, ieşind veziriul în divan înaintea tuturor, acel hatişirif lau cetit în care aceste cuvinte scriia: de au jăfuit pă cineva, de au omorît pă cineva fără drepate şi de poftescu să le mai fie împărat au ba, să mărturisească şi aşa după ce au cetit hatişiriful puind pe o masă în mijlocul divanului o sabie goală, pîine şi sare şi mielatzetul, adecă vangehliia lor, întîi veziriul au mersu de au jurat pă acelea toate cum săl poftescu pe împăratul şi săşi verse sîngile sîntu bucuroşi, şi ca acestea toţi dregătorii aceia, unul cîte unul, întracestaşi chip au jurat că vor fi credincioşi împărăţiei şi după aceia ieşind silictariul, au mersu numaidecît la saraiu, spuindu împăratului toate cîte văzuse şi auzise cu urechile lui. Şi veziriul îndată au poruncit ca să să gătească de oaste, scoţîndu întîi corturile şi tuiurile şi leau întinsu afară în calea Ţarigradului, undei zic la Solak Cişmesi. Şi după acéia, a doao zi numaidecît şi veziriul împreună cu împăratul şi cu toată oastea la corturi unde erau întinse au ieşit, şi de acolo iarăşi cu toată oastea sculîndusă, veziriul au început a merge înaintea acelor zorbale, ce veniia de la Ţarigrad, unde nu multe conace de la Odriiu înainte spre Ţarigrad mergîndu, pînunde sau întîlnit cu ceialalţi, şi aşa gătindusă de războiu, iar noaptea sau ajunsu inicérii cei de la Ţarigrad cu cei de la Odriiu şi aşa făcîndusă totuna, fără véste au sărit şi la împăratul, şi la viziriul, dîndu şi cu puşcile noaptea în corturile împărăteşti. Carele sultan Mustafa împreună cu veziriul lui Rami, cunoscîndu că sau înşălat de slujitorii lui şi spăimîndusă au fugit noaptea. Însă veziriul şi cu alţi dregători sau ascunsu care unde au putut, iar împăratul sultan Mustafa au mersu dréptu la saraiul împărătescu pe carele mumăsa nu lau lăsat în casa cea împărătească să şază, zicîndu că deaca au fugit nu mai iaste împărat, ci întraltă căşcioară mai mică lau pus.
Aşa deci dimineaţa veziriul acela al zorbalelor, împreună şi cu alţi dregători ai lui sculîndusă au venit în cetatea Odriiului şi numaidecît au scos den casa unde închid împăraţii, pre sultan Ahmet, fratele lui sultan Mustafa, şi aşa lau pus împărat, unde după aceia ducîndul şi la geamie, toţi hogii lor au strigat numele lui împărat că iaste şi pe sultan Mustafa lau dus de lau închis acolo unde şi fratesău era închis.
După aceia deci au trimis porunci în toate părţile pentru muftiul ca săl prinză şi aşa păcatele lui lau dat în mîna lor, pă dînsul şi cu feciorii lui, căruia făcîndui mare ocară, ca în legea lor nici odinioară aceasta să să fie auzit [nici] ca să să fie făcut, că vrînd săl căznească întîi lau scos den ulemanlîc adecă den prioţiele şilau făcut bei cu 2 tuiuri şi pe fiul său Nacăpăl beiu cu un tuiu. Şi după aceia socotindui doar că mari sume de bani vor găsi la dînşii, multe cazne leau dat şi aşa puţin lucru mărturinsindu, fiiul în munci au murit, iar pe muftiu ducîndul la bitpazar undei zic, iau tăiat capul şi puindul în suliţă şi pre dînsul legîndul de picioare şi înhămîndu pre un ovréiu,lau tras pînă la corturi, unde afară era întinse la Solak Ceşmesi, privighind toată lumea, lucru, iar zic, niciodată de nimini văzut sau pomenit a fi fostu, şi de acolo aducîndul iar înapoi, lau aruncat în apă în Tungea, şi după acéia nici mult împărăţiia ceastă noao la Odriiu nau zăbovit, fără cît numai pînă au dat bacşişurile de împărăţie [noao] şi lefile slujitorilor. De dupaceia numaidecît den Odriiu purcegîndu cu toată oastea au mers la Ţarigrad şi la Cop, undei zic, pe împăratul lau încins cu sabie, cum iaste obicéiul lor. Însă zorbalile, ca nişte zorbale, gîlcevile dentrînşii nau mai lipsit, ci tot cîndu una să potoliia, alta să începea, făcîndu toate de capetile lor, fiindu toţi mari şi neacsultători.
Cap. LXI
AICI ÎNSEMNĂM PENTRU O POMENIRE NUMAI CA SĂ SĂ ŞTIE ŞI DOMNUL MOLDOVENESCU CARE ERA, CE SAU MAI ÎNTÎMPLAT
Fiindu domnu la Moldova Costandin Ducavodă şi nemaputînd boierimea Ţării Moldovii de rélile obiceiuri şi lucruri fără scoteală şi de multe răotăţi ce avea şi reaoa ocîrnmuire, de multe ori şi în multe chipuri s-au ispitit ca doar lau putea rădica den mijlocul lor şi fugindu unii întro parte alţii întralta şi cu multe jalbe la Poartă alergîndu nimic pînă la o vréme nu putea folosi. Iar după aceia încă fiindu Ramipaşa vezir, fiindu foarte înţeleptu, au ascultat jalba lor şi numaidecît făr’ de véste trimiţînd la Isufpaşa serascheriul de la Baba un capigibaşa iau poruncit ca ori cu ce mod va şti oamenii lui, să trimiţă săl prinză, temîndusă să nu fugă, şi la Poartă săl trimiţă.
Şi aşa trimiţînd vreo 300 de turci făr’ de véste lau prinsu şi împreună cu doamna lui la Poartă lau trimis, poruncindu să meargă şi boiarimea ţărîi; una ca să stea la divan, la judecată cu dînsul pentru răotăţile ce făcuse, a doao, ca săşi aleagă şi domnu dentre dînşii să le puie. Şi aşa cum lau dus pă Costandinvodă la Odriiu, la mazîlit şi surgun la Cavala, lîngă Sfetagora lau făcut, mai multu căci să întîmplase gîlcevile ce mai sus sau pomenit atunci pe acea vreme de era, ci ca să şază acolo pînă să vor potoli gîlcevile socotiia, însă gîlcevile nu sau potolit, ci încă mai mult sau aţîîat, şi aşa au rămas lucrul boiarilor moldoveni atunci neisprăvit. Apoi după ce sau făcut acesta împărat nou, au mersu toţi la viziriul de şau spus halul şi nevoia lor, şi aşa au dat voie săşi aleagă boiarii dintre dînşii să le puie domnu şi cu toţii la un cuvîntu fiind, au dus pre Mihalache Racoveţi păharnecul la viziriul, zicîndu cu toţii că pă acela îl pofteascu să le fie domnu şi stăpîn, şi aşa viziriul lau îmbrăcat cu caftan şi domnu ca să le fie lau făcut. După acea şi de la împăratul caftan şi cucă după obicéiul domnilor au luat, şi aşa la scaunul lui au mersu.
Cap. LXII
[DE MERGIREA DOMNII DEN BUCUREŞTI LA TÎRGOVIŞTE]
După aceasta viindu şi apropiindusă toamna şi culesul viilor, măriiasa Costandinvodă la septembrie 9 dni, purcegîndu din Bucureşti şi pă la satul măriisale Mogoşoaia, Potlogii mergîndu, la Tîrgovişte, la scaunul măriisale, în 17 dni ale lui septembrie au sosit.
Cap. LXIII
DE AICEA ÎNCEP A SCRIE CE SAR ÎNNOI LA ANUL ŞAISPRĂZECILEA AL DOMNII MĂRIISALE LUI COSTANDINVODĂ
Fiind între păgîni tot capete de zorbale, şi ales un inicér agă căruia şi Cealîc îi zicea, ca un lacom trufaş ce era, ajungîndu la dînsul stricătorii ţărîlor, oamenii cei răi, feciorii lui Cantimirvodă de la Moldova cu multe făgăduielei de mari sume de bani, pentru domniia ţărîi aceştiia. Şi acel inicér agă [au luat] această treabă asupra lui ca să lio isprăvească. Boiarii şi capichihalile ţărîi, carii la Poartă era, încă véste au prinsu de acestu fel de ficleşug şi alergînd la priiatini, fiind şi ajutoriul lui Dumnezeu, nimic nau putut isprăvi nepriiatinii, ci iară ruşinaţi au rămas.
Însă neputîndu întraltu chip cum mai face, fără cît iară cu dare dă mulţi bani, că au cerut pînă 550 de pungi să dea; deci măcar că foarte peste putinţă era săracilor, iar neputîndusă întraltu chip a să face, au făgăduit boiarii ca să le dea aceşti bani ce mai sus sau pomenit, cerîndui păgînii singuri, şi aşa numaidecît ştire făcîndu la măriiasa vodă la Tîrgovişte, unde era măriiasa, atîta dentral măriisale ce au avut, cît şi den ţară ce sau putut strînge, au făcut o sumă bună de bani şi iau trimis la Poartă ca să să dea la mirie unde cerea, iproci.
Însă măriiasa vodă cu înalta socoteala măriisale sau socotit ca, de vreme ce să dau atîţia bani să să isprăvească şi vreo treabă a ţărîi ca să să cunoască că nu sau chietuit de surda; ci cu multe rugăminte au scris la viziriul şi la alţi priiateni ca să să rădice adaosul haraciului care Rami veziriul şi la alţi priiatini cu hatişiriful făcue în zilile lui sultan Mustafa, care dupe multe rugăciuni şi alte nevoinţe ce sau făcut, fiindu iar şi ajutoriul dumnezeiescu şi sau făcut, cunoscînd şi ei că de va sta acel adaos, ţeara să va strica, neputîndu ca să dea haraciul pe atîtea sute de pungi, au poruncit de sau rădicat şi den anatefteriul vistierii sau scos; poruncind încăşi, ca şi hatişeriful cel vechiu al lui Huseinpaşa veziriul, care măriiasa Costandinvodă făcuse, ca să să înnoiască. Şi aşa gătindul veziriul pre un agă al lui, cu caftan aici la măriiasa Costandinvodă lau trimis.
Venirea dar a acestui agă, măriiasa vodă auzindu, au socotit ca să nul aducă la Tîrgovişte ci la doao zile ale lui noiembrie purcegîndu de la Tîrgovişte pre la satul măriisale Mogoşoaia trecînd, dreptu la Bucureşti au venit, sosind la 4 zile ale lui noiembrie, zi joi. A doao zi deci, vineri, cu mare alai ieşind înaintea agăi turcului, lau adus cu mare cinste şi suindusă în divan întîi mucarelul lau dat la măriiasa vodă de lau cetit, apoi fermanul întru care scriia că: socotind împărăţiia că iaste peste putinţa ţărîi să le dea acea sumă de bani ce să adăosése şi pentru multă rugăminte ce măriiasa vodă au făcut sau milostivit de au rădicat acel adaos numai să să dea după obicéiul cel vechiu haraciul ţărîi. Şi după ce sau cetit acele doao fermanuri, lau îmbrăcat turcul cu caftan pre vodă şi despre partea domniei, pe turcu cu feligea cu spinare de samur, şi aşa sau dus la gazdă, carele nevrînd mai mult să şază aici, fără numai 6 zile, dăruindul măriiasa vodă foarte bine, sau dus înapoi.
Cap. LXIV
[DE SCOATEREA DREGĂTORILOR DE LA ÎMPĂRĂŢIE ŞI DE ADOSUL HARACIULUI CE SAU PUS PRE ŢARĂ]
După ce aga turcul, care venise cu caftanul, de aici au purces, a doao zi au nemerit şi călăraşi de la Ţarigrad, aducîndu véste că au scos împărăţiia şi pă veziriul care era şi pă inicer aga şi alţi diregători ai ogeacului iniceresc, care inicér aga era capul zorbalilor, om lacom, trufaş şi rău, şi a pus vezir pe Hasanpaşa caimacamul, carele ţinea pre sora împăratului. Acesta dar puindusă vezir, cu bună chiverniseala lui pă încet mulţi den zorbale ce era au omorît şi au surgunit şi mai cu bunăstare ortacul lau adus, iar măriisale supărări de dat bani nau lipsit a nui face, însă mai făr’ de grijă era, de vréme ce acestu Hasanpaşă cunoscut mai denainte, încă den caimacamlîc era măriisale lu vodă. Acest vezir dar puindusă, măcar cum sau zis că era priiaten şi cunoscut măriisale lui vodă, iar rădicarea adaosului haraciului nau îngăduit nicicum să nu fie, ci iară la loc o au puso, măcar că boiarii care acolo să afla multă nevoinţă au făcut, ca să fie rădicarea, cum cei mai înaintea acestuia făcuse; dar cum zic nau vrut nicicum. Mai multu de au rădicat den toată suma adaosului talere 30.000, adecă 60 de pungi, iar 180 de pungi au rămas şi pînă în zioa de astăzi de trage ţara. Care aceasta aicea auzindusă că iar au rămas adaosul, cu multă voierea şi măriisale lui vodă şi tuturor pămîntenilor au fost, ca la céle neputincioase cine poate alt a zice, fără cît cu mîhnire a sufletului a suferi şi a mulţumi lui Dumnezeu, şi aşa au curs lucrul de au rămas iar să să dea adaosul haraciului, cum mai sus sau zis.
Şăzînd deci domniia în Tîrgovişte, după obicéiu, pînă după Sfeti Dimitrie şi vréme[a] începîndu a să răci, au purces de la Tîrgovişte, şi mergînd pre la satul măriisale Potlogii, au venit la Bucureşti, întrînd în Bucureşti cu alai frumos; dupre acéia îmbrăcînd şi pre caimacam cu caftane după obiceiu.
Cap. LXV
DE AICI ÎNCEP A SEMNA CE SAR ÎNTÎMPLA ÎN ANUL AL ŞAISPRĂZECILEA AL DOMNIEI MĂRIISALE LUI COSTANDINVODĂ
Fiind deci măriiasa vodă în Bucureşti, au socotit de au trimis la Poartă alţi boiari, ca să se afle acolo ca să poată veni cei ce era acolo mai înainte, fiind acolo dumnealui Toma Cantacozino velsluger, i Ianache Văcărescul velagă. Aşa deci au socotit de au trimis pre Cornea Brăiloiul velban, i pre Ştefan Cantacozino velpăharnic, ducînd şi cîte ceva plocoane după obicéiu la vezir, la chihaia, carii după ce au sosit acolo numaidecît cei mai sus pomeniţi boiari, carii acolo să afla, de la chéhaiao şi de la viziriul luînduşi zio bună, au venit în ţară, rămîindu la Poartă purtători de grije aceşti ce să ziseră mai sus velban şi velpaharnic.
Cap. LXVI
Întracest an al XVIIlea, măriiasa vodă fiind multu rugat şi supărat de sfinţiiasa părintele patriiarhul Ierusalimului kir Dositheu pentru bisérica lui Sfeti Gheorghe, de aici den Bucureşti, care fiind mică şi întunecoasă, şi nefiindu de potriva hanului, carele împrejurul ei era, zicîndu precum au nevoit de au făcut rîndul chiliilor după împrejur să facă şi mănăstirea.
Aşadar măriiasa, ca un milostiv şi iubitor de a face pomeni, bine au voit şi den temelie acea bisérică stricînduo, au rădicat o mare, şi minunată şi frumoasă mănăstire, după cum să vede. Însă întracest an numai pînă la un loc lucrîndo, au lăsat să să usuce şi aşa au învălito.
Viind deci vremea cea obicinuită să meargă măriiasa la Tîrgovişte, au purces de aici den Bucureşti, şi mergînd pe la satul măriisale Mogoşoaia, i Potlogii, au mersu la Tîrgovişte, întrînd la scaunul măriisale cu frumos alai, după obicéiu la septembrie 22 dni.
Cap. LXVII
[DE MAZÎLIREA VIZIRIULUI]
Şăzînd deci domniia în Tîrgovişte, au venit véste de la Poartă cum că împărăţiia au mazîlit pre viziriul ce era Hasanpaşa, puind vezir pe Ahmetpaşa Calailăul, om nebun, rău şi lacom. Această veste auzind, multă intristăciune la toţi au fost, socotind pagubele ce era în zilile lui să să facă; însă măriiasa vodă, ca un bun chivernisitor, au scris la boiari să chivernisească trebile după vremi cum era; carele nu puţine luări şi jafuri de la toţi făcea, mult strămutîndu lucrurile Porţii, carele pentru oarece cusur de bani ce ceruse mai înainte den haraci să să dea la miriu pentru lefile slujitorilor, care măriiasa vodă muncise în tot chipul dei gătise şii trimisése, iar el numaidecît Calailăul pentru acei puţini ce rămăsese bani au trimis bumbaşir pre cuciucimbrihor al împăratului, pre carele nu cu puţină chieltuială lau rădicat de sau dus la Moldova, avînd şi acolo poruncă împărătească pentru cusur de haraci.
Şi aşa ducîndusă imbrihorul şi viindu vremea cea obicinuită, măriiasa vodă sau rădicat de la Tîrgovişte şi, mergînd pe la satul măriisale Potlogii, au venit la Bucureşti, întrîndu la scaunul măriisale cu alai mare, după obicéiu, la octombrie 28 dni; dupre acéia au îmbrăcat şi pe caimacami cu caftane.
Cap. LXVIII
DE AICEA ÎNCEPEM A SEMNA ORICE SAR ÎNTÎMPLA A FI ÎN ANUL AL ŞAPTESPREZECILEA (XVIII) AL DOMNIEI LUI IO COSTANDIN BASARABĂVOIEVOD
După ce deci domniia au venit în Bucureşti, avînd ştire de la boiarii care era la Poartă că Calailăul veziriul cére să mănînce, găsind multe vorbe a zice, de care măriiasa vodă bine socotindusă şi cu sfatul aflînd că acelui lacom şi rău vizir să i să trimiţă ceva pentru ca să nu facă mai mare pagubă şi cheltuială săracilor şi cu acéia ce au putut găti au trimis pre dumnealui Ştefan Cantacozino velpaharnic, carele măcar că fusése la Poartă în trecuta vréme, dupe cum sau pomenit mai înapoi iar dupe acéia măriiasa vodă iau fostu poruncit de au fostu venit şi aşa au socotit de iarăşi lau trimis. Carele după ce au mers acolo, găsindu lucrurile turburate, împreună cu cei ce era boiari acolo făcînd nevoinţă în tot chipul, au îmblînzit lucrurile; însă deabiia odihnind pre rău vezir cu 100 de pungi, care bani măcar că peste putinţă era ca să să dea, iar pentru temerea a mai mari pagube, s-au făut cum s-au putu şi s-au dat, şi aşa sau îmblînzit şi făgăduieli dă căutare arăta. Însă mult nu sau zăbovit în vizarit, ci pentru nesuferitele răotăţi ce făcea, 3 luni numai au fostu vezir, după acia lau mazilit, puind vezirîn locul lui pre un Mehmetpaşa, carele fuése căpitanpaşa, om bun şi blînd.
Pentru al căruia vizaret multă bucurie au luat toţi, socotind că mai cu linişte doară să vor chivernisi toate, căruia după obicéiu i sau trimis poclonul, priimind foarte bine pre capichihaiale şi pre boiari, mergînd înainte lui cu poclonul, făgăduindu că va căuta pre săraci, iproci.
Cap. LXIX
[DE MAZÎLIREA LUI MIHAIVODĂ DEN MOLDOVA ŞI DE MOARTEA LUI LEOPOLD, ÎMPRATUL NEMŢESC]
Luînd dar pecéte acest mehmetpaşa nu ştim din ce pricină să fie pogorît lucrul, sau den reaoa chiverniseală a capichihaialilor ce era acolo, că numai totdeodată sau auzit că pre domnul ce era la Moldova, Mihaivodă, lau mazîlit, puindu domnu acolo pă Antiohievodă Cantimir. Şi aşa el gătindusă au mersu la scaunul său la Moldova, iar pre Mihaivodă mazîlul domnul lau dus la Poartă.
Şi aceasta numai pentru o pomenire, ca să să ştie, să însemnează aicea că întracest an al domniei măriisale sale lui Costandinvodă sau auzit că au murit şi Leopold, împăratul nemţescu, de vîrstă fiind, cum sau văzut scris, de ani 64 pol, la luna lui aprilie 24 dni, datoriia omenească făcîndu.
Cap. LXX
[DE TRIMITEREA ALTOR CAPICHIHAIALE LA POARTĂ]
Pentru chiverniseala de la Poartă dar, măriiasa vodă socotind au trimis pre dumnealui Ianache Văcărescul velagă i Drăghici Cîmpineanul vătaf za aprozi, ca să să afle acolo, de vréme ce poruncise săşi vie acasă mai sus pomenitul Ştefan Cantacozino velpaharnic, că multă vréme acolo în slujba ţărîi şi a domnului să aflase. Deci, lipsindu dumnealui de acolo, ceşti ce se ziseră mai sus să rămîie în locul dumnealui acolo, căutîndu trebile ţărîi; carii după ce au sosit la Poartă, luînduşi zioa bună păharnecul au venit în ţară şi ceşti ce să ziseră au rămas acolo.
Cap. LXXI
[DE VENIREA UNUI SOL DE LA MOLDOVA LA MĂRIIASA COSTANDINVODĂ ŞI DE TRIMITEREA ŞI DE LA MĂRIIASA SOL LA DOMNUL CEL NOU AL MOLDOVII]
Şăzînd deci domniia în Bucureşti pînă la lăsatasecului de postul Simpietriului şi încălzindusă vrémea, după obicéiu, ca să meargă la Tîrgovişte sau gătit şi la iunie 26 dni, au purces den Bucureşti, mergînd la satul mări-sale Mogoşoaia şi aolea şăzînd 12 zile, de acolea purcegîndu, au mersu la satul măriisale Potlogii, şi de acolo purcegîndu, au mersu la Tîrgovişte, întrîndu la scaun cu alai, după obicéiu, la iunie 27 dni. După ce au sosit deci domniia la Tîrgovişte, a treia zi au venit şi solul de la Moldova, după obicéiul ţărîlor, ca să arate dragoste şi prieteşug, viind zic, Bogdan hatmanul, cumnatul domnusău, lui Antiohievodă, pre carele cu cinste priimindul măriiasa vodă şi după obicéiu ospătîndul, luînduşi zioa bună sau dus, zăbovind aicea numai 8 zile. Trecînd deci cîteva zile au socotit măriiasa, după obicéiu, ca să trimiţă sol şi despre partea măriisale, ca să arate şi să dovedească dragostea şi prieteşugul, şi aşa au gătit pre ginerile măriisale, pre Şărban velstolnic, şi lau trimis sol, purcegînd de aici de la Tîrgovişte la iulie 25 dni, şi la avgust în 16 dni, iar au fostu aici la Tîrgovişte.
Cap. LXXII
[DE PREUMBLAREA MĂRIISALE COSTANDINVODĂ PRINLĂUNTRU ŢĂRII]
Văzîndu măriiasa vodă că despre Poartă iaste linişte şi banii încă, la miri, ce ceruse den haraci să dédése, trimiţîndu unii cu Iacov doftorul şi alţii cu fratele tefderdariului, carele bumbaşir pentru bani aici venise, cu carele şi Chiriţă Dimachi sau dus acasăşi, la Ţarigrad; cunoscîndu că iaste vremea preumblării, răcorindusă şi vremea, aşa bine au socotit şi în ospeţe pre la casile boiarilor spre Sărata au mers: pre la Mărginénii mănăstirii întîi, apoi la Mărginénii lui velspatar, Filipeştii de Pădure, Măgurénii, Filipeştii de la Praova, umblîndu spre Scăiani au mers şi, de la Scăiani la Şciiai şi de acolo la Sărata. Şi de acolo şi pînă la Rîmnic, la mănăstire, unde măriiasa împreună cu Mihai Cantacozino velspătar o făcuse şi de cînd să zidise şi să înfrumoseţase cu toate podoabele, atît cele pă denlăuntru mănăstirii, cît şi cele dupămprejurul mănăstirii, chilii şi altele. Vréme măriiasa nu mai avusése să vază pînă acum pînă Dumnezeu această linişte dipsre Poartă adusése, căruia vremea îndemînă dînd, au mers şi pîn’ la Rîmnic, cum zişi, unde în zioa de Înălţarea cinstitei cruci, la 14 dni ale lui septembrie, acolo au fostu veselindusă cu toţi boiarii măriisale. Întraceia zi au dat slavă şi mulţumită lui Dumnezeu, iar a doao zi dînsudedimineaţă purcegînd, au mers înapoi iar la Sărata, şi de acolo pre la satul ginerului măriisale, Şărban velstolnic, pre la Tătărani, şi de acolo pre la Negoieştii, pă la satul cumnatului măriisale, a lui Pană velsărdar, pe unde frumos şi cu mare bucurie priimind pre măriiasa, toţi ospătîndul cît mai bine şi după putinţă leau fostu. Aşa deci, de acolo, pe la Finta mergînd, iar la Tîrgovişte la scaunul măriisale au sosit, făcînd toată preumblarea aceasta zile 20.
După ce deci la scaunul măriisale au venit, iar căuta trebile cîte era a să face au început, pînă cîndu şi vremea culesului viilor au sosit. Şi aşa la octombrie 2 dni, au mersu măriiasa la viile de la săténi de au şăzut acolo cîteva zile, împreună cu toată casa măriisale şi alţi boiari, unde şi culesul au făcut, iar mai mult pentru preumblarea, după cum şi întralţi timpi au făcut.
Viind deci de la vii iar la Tîrgovişte, au mai şazut măriiasa pînă la, octombrie [...] dni, iar după aceia apropiindusă şi vremea răcelii, au purces măriiasa la octombrie 22 dni, şi au mersu pe la satul măriisale Potlogii, unde şi pă Sfeti Dimitrie au făcut, şi dupe acéia pe la Mogoşoaia iar l asatul mării-sale mergîndu, au întrat la scaun la Bucureşti, la octombrie 30 dni, cu alai, după obicéiu; dupre acéia şi pre caimcami cu caftane iau îmbrăcat.
Aici să însemnează ca să să ştie că întracest al 18lea al domniei măriisale, lui Costandin Basarabvoievod, sau isprăvit de toată zidirea şi învelişul şi cu toate cele den afară cîte trebuiescu, frunmoasa şi marea mănăstire a lui Sfeti Gheorghie, de aici den Bucureşti, care den trecutul an a o zidi au început măriiasa, păcum înapoi sau pomenit şi întru acestu an de tot sau isprăvit, cum zişi, de cele pă din afară.
Cap. LXIII
DE AICI ÎNSEMNEZU ORICE SAR ÎNTÎMPLA ÎN ANUL AL OPTUSPRĂZECILEA (XIX) AL DOMNII MĂRIISALE LUI IO COSTANDIN BASARABVOIEVOD
Viind vremea cea orînduită de sus a căsătoriei coconului măriisale a lui Costandin Brîncoveanu, cel dentîiu fiiu al măriisale, şi aşa hotărîtă fiindu sau săvîrşit la ghenarie 20 dni, cununîndul preacinstitul învăţatul şi blagorodnecul boiariu Costandin Cantacozino stolnecul, moşul coconului mai sus pomenitului, de vréme ce coconii dumnealui au fostu botezat pre toţi coconii măriisale, şi aşa învrednicindusă a ajunge la zioa aceasta a veselii fiiului măriisale. Aşa măriiasa bine au voit şi au pohtit ca dumnealui însuşi cu cinstea bătrînéţilor dumnealui să săvîrşească sfînta şi legiuita cununie, carele încălecînd şi cu mare şi cinstita orînduială au mers de au săvîrşit taina cununii. Luatau dar coconul pre cocoana stolnecul Balş de la Moldova, anume Anna. Întîmplatusau la această veselie a fi trimis sol de la domnul Moldovii Antiohievodă Cantimir: Ioniţă marele spătar, feciorul Mutei, den viţa şi sămînţa Cantacozineştilor, şi alţii mulţi boiari moldovéni, carii în urmă mai şăzîndu cîteva zile, la 26 dni, sau dus iarăşi la Moldova, la ţara lor.
Dupe aceasta mult nau trecut, ci au venit porunca împărătească cu mataragibaşa al veziriul ca să dea măriiasa vodă den haraci înainte pungi 116, lucru foarte greu şi peste putinţă, de vreme ce era adaosul haraciului încă nerădicat pentru alte gréle păgîneşti şi ceriri făr’ de cale. Neavîndu dar întralt chip cum face, au trimis cu jalbă boiari mari de jos la Poartă cu arzumagzar. Carii mergînd acolo, chihaiao veziriului ce era nici o ascultare nu leau dat, ci capichihaialile numai pre la tefterdariul umblînd cu multe rugăminte, deabiia den suma ce cerea [au mai iertat] pungi 90, de iznoavă tare poruncă măriisale au venit ca cum mai curîndu banii la miriia împărătească săi trimiţă. Măriiasa dar văzîndu pripa şi greul cel ce peste putinţă ce era, au dat o sumă de bani de la măriiasa; au făcut şi boiarii cei mari de la ei cum au putut de au dat iar o sumă cu vlădica şi cu episcopii şi altă sumă sau scris la capichihaiale să găsească ei, de vor putea, că să să plinească porunca împărăţiei, să nu să întîmple vreo primejdie. Şi aşa pre acel mataragiu cu banii lau pornit de sau dus la Ţarigrad.
După aceia, socotindu măriiasa că ananghion lucru iaste să să afle la Poartă şi alte obraze mai de cinste pentru chiverniseala trebilor ţărîi şi ale domniei, au socotit dar de au trimis pe Mihai bivvelmedelnicer şi pre Iorga velsluger, împreună şi pre ginerile măriisale, Iordachie Creţulescul velcămăraş, carii de aicea au purces la aprilie 22 dni, poruncind ca să să scoale să vie încoace de la Poartă den sluba unde era, Palaloga vtori postelnic, i Costandin vtori sluger, i Sterie bivcăpitan şi să rămîie cum mai sus seau zis aceştia ce au mersu în locul lor, carii aceşti numiţi boiari aici au sosit de la Ţarigrad, al maiu 24 dni.
Cap. LXXIV
[DE SCOATEREA VEZIRIULUI ŞI CUM BOALA CIUMII ÎN BUCUREŞTI SAU ÎNTINS]
Véste au venit cu călăraşi de la Ţarigrad, cum că la aprilie 20 dni, au scos împăratul Mehmetpaşa veziriul, puindu în locul lui vizir pre silihtar Alipaşa, om lacom şi neiubitor de creştini. Acesta, cum sau pus vezir, a doao zi numai ce au trimis pre un silihtar, copil den casă al lui, aici la măriiasa vodă cu mujdea de vizerie noao; pricina era ca săl facă să cîştige, căruia viindu lau dăruit măriia-sa vodă cu 5 pungi de bani şi multe dauri şi de aicea au mersu la Moldova.
Măriiasa vodă deci, şăzîndu pînă la mai 12 dni şi socotindu că alte trebi despre Poartă nare, au mersu măriiasa în preumblare, precum şi întralţi timpi, la Obileşti, purcegîndu den Bucureşti la mai 13 dni, mergîndu de prînzu de sau ospătat la satul Radului căpitanul, la Dudeşti, şi de acolo dupăprînz au mers spre Obileşti, însă singur, fără doamna măriisale, şi aşa acolo au şăzut pîn’ la mai 23 dni şi la mai în 24, purcegîndu, au venit iarăşi la Bucureşti la mai 25 dni.
Şăzînd deci puţină vreme domniia în Bucureşti şi întîmplîndusă a să începe boală năprasnică a ciumii, măcar că dupe cum şi întralţi timpi mergea la Tîrgovişte, iar pentru frica aceia a boalei mai de timpuriu den Bucureşti sau rădicat şi întîiu la Mogoşoaia, satul mării-sale, mergînd şi zăbovindu-se cîteva zile.
După aceia purcegîndu de la Mogoşoaia, au mers la Tîrgovişte, întrînd la scaun cu alai frumos, la iulie 25 dni. După aceia au îmbrăcat măriiasa şi pe vornecul de Tîrgovişte cu caftan, dupobicéiu.
Cap. LXXV
CUM, IARĂŞI PORUNCĂ PENTRU DARE DE BANI DE LA POARTĂ AU VENIT
Şăzînd domniia în Tîrgovişte, au venit un capigibaşa, anume Emiralemu Ali aga cu ferman împărătescu, ca să dea măriiasa vodă den haraci înainte la miriia împărătească 100 de pungi, care auzindu mări-iasa împreună cu ceilalţi boiari multă voie rea au luat şi îndată arzu cu jalbă su trims, ca doară ar mai scădea ceva, dar nimic nu sau putut folosi, nescăzîndu măcar un ban, pentru care cu multă voierea puind însă mîinile cu toţii şi măriiasa vodă cu boiarii au plinit acei bani, 100 de pungi, şi aşa au pornit pă acel agă la avgust 22 dni, trimiţîndu împreună cu banii şi pă Mănăil velşătrar de au mersu la Poartă şi ca să ducă banii, şi ca să rămîie în locul lui Iordachie Creţulescul velcămăraş acolo la Ţarigrad, că lui îi poruncise măriiasa vodă ca să vie şi aşa treaba şi porunca acéia împărăteacsă cu multă osîrdie şau luat isprava.
După ce deci banii împreună cu Mănăilă velşătrar la Ţarigrad sosind dupe poruncă, dumnealui Iordache Creţulescul velcămăraş luînd voie de la Poartă, sau sculat de au venit, sosindu aici la septembrie 28 dni, şi aşa după sosirea lui aici mult nu sau zăbovit, ci pentu chivernisirea Porţii şi trebilor măriisale, au socotit măriiasa vodă de au trimis pe Ianache Văcărescul velagă, carele de aici au purces la octombrie 3 dni, ca să se afle la Poartă, de vreme ce poruncise măriiasa vodă ca să se scoale să vie în ţară şi Iorga velsluger, şi Mănăil velşătrar, şi aşa sosind velagă la Poartă, boiarii aceştia ce ami sus sau numit au purces de au venit în ţară, sosind aici la Tîrgovişte la noiembrie 8 dni.
Sosind deci Ianache Văcărescul velagă la Poartă, iată că au înţeles cum că chihaiao viziriului va să trimiţă bumbaşir pentru rămăşiţa banilor de haraci; mersau deci împreună cu capichihaialile şi sau rugat mult ca să nu trimiţă bumbaşir, dar nicicum, nau putut face a nu să trimite, zicînd că porunca viziriului iaste. Şi aşa trimis bumbaşir pre Hasan aga buiuc imbrihor al veziriului, carele viindu aici şi făcîndu mare pripă pentru rămăşiţa acelor bani de haraci, măriiasa au făcut cum au putut, dîndu mai mulţi bani de la măriiasa, că den ţară nu să strînsése şi treaba o au făcut, porunca împărăţiei plinind. Au pornit pe agă cu haznao de sau dus, trimiţînd cu dînsul şi pe Dumitrache Vlasto vtori vistiar la luna lui octombrie 29 dni. Sau plinit şi anul al 19lea al măriisale lui Costandinvodă.
Cap. LXXVI
DE AICI CU AJUTORIUL LUI DUMNEZEU ÎNCEP A SEMNA ORICE SAR ÎNTÎMPLA A FI ÎN ANUL AL XXLEA AL DOMNII MĂRIISALE LUI IO
COSTANDIN BASARAB BRÎNCOVEANUVOIEVOD
Precum lăcomiia păgînească mod şi saţiu nare, nici uitîndusă vreodată la neputinţa ticăloşilor supuşilor lor, aşa şi acum la aceasta au arătat că totdeodată numai au scornit că cere împăratul 200 de pungi de bani, ca săi facă măriiasa vodă slujbă care aceia bine sau cunoscut că lacomul vezir cu chihaiauo lui vrea să mănînce, iar împăratul nici o ştire nu avea, precum au şi mîncat. Şi aşa cu tare poruncă poruncind boiarilor capichihaiale ca să scrie numai să trimiţă măriiasa acei bani, care cerire cu mare durére a inimii tuturor auzinduo, nau avut întralt chip măriiasa cum face, numai cu mare rugăciune, scriind şi rugîndusă putérnicilor stăpîni deabiia au mai iertat 80 de pungi, iar 120 de pungi cu mare nevoie cu de la singur măriiasa, ce sau putut au dat, şi boiarii la Ţarigrad au găsit de au luat împrumut de au dat acei bani, făcîndusă şi această poruncă a lacomilor stă-pîni păgîni putérnici, neputîndusă nici întrun chip a face [alt fel].
Şăzîndu domniia în Tîrgovişte şi pentru boala ciumii, de vréme ce şi în Bucureşti să înmulţise boala acéea şi împrejurul oraşului, pentru acea dar pricină domniia sau zăbovit în Tîrgovişte, pînă cîndu şi sfintele sărbători ale domnului şi spăsitoriului nostru Isus Hristos să apropiiase. Deci bine socotindu măriiasa, împreună cu toţi dregătorii măriisale, de vrenme ce acestu scaun bătrîn fiindu lipsit de cinstea chipului celui stăpînescu şi uitat de alţi domni care mai înaintea măriisale fusése, bine au voit de laţi domni care mai înaintea măriisale fusése, bine au voit şi aicea Crăciunul, Sfeti Vasilie şi Boboteaza au făcut, cu toată pompa cea ce sau căzut. Întîmplatuseau a fi aicea den arhierei striini: Climentu proin odriianul şi dîrstoreanul Athanasie. Întîmplatuseau a fi în ziua naşterii domnului şi spăsitoriului nostru şi bairamul turcescu, pentru care fiindu rară întîmplarea aceasta, aci se semnează ca să să ştie.
Şăzîndu domniia tot în Tîrgovişte, véste de la Ţarigrad [au venit] cum că sfinţiiasa părintele Macariotatos Ierusalimneanul bolindu 28 de zile, la fevruarie în 6 dni, datoriia omenească şau dat şi în locul lui la scaunul patrierşii sau învrednicit nepotul sfiinţiisale Hrisanthu, carele era Kesarios Palistinii, om tînăr, iar învăţat şi blînd şi cu mult dar împodobit. Acestu dar pomenit mai sus patriiarhu, anume Dositheu, au stătut mare om şi învăţat foarte, au păstorit turma pravoslavii ca un vrenic păstor, lumină multă şi biséricii lui Hristos au fost, ştiut de monarşi şi domni mari, toţi ereticii şi cîţi era împotrivnici pravoslavii se temea dă el, că putére mare şi tare avea şi la cuvînt, şi la scris; mare pagubă sau cunoscut că sau făcut la norodul parvoslavnic şi rar om în chip şi în vrednicie să va putea afla ca el, pentru acéea, a fi întru vécinica pomenire, aicea însemnează a să şti.
Cap. LXXVII
[CUM, BOALA CIUMII CURĂŢINDUSE, AU MERS MĂRIIASA VODĂ LA BUCUREŞTI ŞI FERMAN IAU VENIT DE LA POARTĂ SĂ MEARGĂ MĂRIIASA LA CETATEA TIGHINII SĂ O DREAGĂ]
Şăzîndu domniia în Tîrgovişte pînîn sfîrşitul lui fevruarie pentru cumplita boală ce întrase întracest an, cum mai sus sau pomenit, la Bucureşti, au fostu aşteptîndu pînă sau curăţit de istov smolirea boalii şi aşa, la martie 1 dni, purcegînd den Tîrgovişte, pă la satele măriisale, mergîndu Potlogii, Mogoşoaia, la martie 5 dni, au întrat la scaunul măriisale, în Bucureşti, şi au dat cu tunurile, îmbrăcîndu pre boiari cu caftane după obicéiu.
După acéea nau trecut zile multe, ci viind călăraşi de la Poartă, au făcut boiarii capichihaialile ştire cum că sau făcut ferman ca să meargă măriiasa vodă la cetatea Tighinii să o dreagă, unde acolo şi serascheriul de la Baba, anume Isufpaşa era orînduit cu altă turcime şi domnul de la Moldova, ca să lucreze acea cetate, iproci. Şi cum că au orînduit şi 2.000 de salahori, şi 200 de meşteri de lemn, şi 100 de zidari şi 350 de cară. Această véste auzindu, măriia-sa nu puţin sau turburat; una căci mare struncinare săracilor să face, a doao că numai sta nici păgînii cu cerutul şi cu mîncatul cu zecile şi sutele de pungi. Nu aici de poruncă ca înaintea lui Sfeti Gheorghie poruncindu măriisale săsă afle cu toţi salahorii şi carăle ce mai sus sau pomenit la Bender, cu acestu ferman viind Hasan aga capigilar chihaiasî al veziriului silihtar Alipaşa. După ce dar porunca împărătească au venit, numaidecît au dat poruncă ca să să gătească de oaste boiarii şi să să grijască den dorobanţi, călăraşi, scutelnici, salahori să meargă; iar căci nu sau ajunsu a să plini suma şi carele cu bani, au dat poruncă să să facă şi aşa cu mare nevoinţă, treaba şi porunca împărătească căutîndu, săvai cu mare greu şi cu mare păs al săracilor.
Dar daca angariile tiranilor nu lipsescu, iaste trebile şi poruncile să să caute cu salahori şi cu carăle; deci la aprilie 6 dni, pre Iane clucer şi pre Gheorghie velcăpitan za dorobanţi mai înainte au pornit. Măriiasa însă pînă a trece Paştele au rămas în urmă, iar dup’ ce au trecut Paştele, fiindu tot vremea rece şi iarbă nu era nimic, au făcut zăbavă pînă la aprilie 22 dni, iar la aprilie în 23 dni, în zioa de Sfeti Gheorghie, au purces den Bucureşti cu alai frumos cătră Tighina, după porunca împărăţiei, mergîndu şi aga turcul împreună. Mergîndu deci măriiasa pînă la conacul ot Gheorghiţa, véste măriisale au venit de la boiari capichihaiale ot Ţarigrad precum împărăţia sau mai socotit şi au véste că ferman sau făcut ca să să întoarne măriiasa înapoi la scaunl său, săşi păzească ţara şi poruncile împărăteşti să să facă, iproci. Şi aşa mergîndu măriia-sa pînă la conacul de la Şcheai acolo au sosit şi imbrihorul veziriului Hasan aga cu ferman ca să să întoarcă înapoi, carele după porunca împărăţiei aşa au făcut, întorcîndusă înapoi au întrat la scaun la mai 3 dni, sîmbătă.
Fiindu domniia a Bucureşti au venit véste că vine patriiarhul cel nou al Ierusalimului părintele Hrisanthu, căruia înainte încă la trecătoarea Dunării cărîtă cu un postélnec al doilea şi cu un bulucbaşa dă siimeni măriiasa vodă trimiţîndu. După acéia cîndu au întrat în tîrgu, avîndu veste, au poruncit măriia-sa vodă de iau scos înainte carîta cea frumoasă domnească cu cîţiva slujitori seimeni, ieşind împreună cu arhiereul, carele aici era, anume Climentu Andrianopoleos, şi cu velpitar şi toţi preoţii tîrgului şi alţi egumeni cîţi sau aflat, trăgîndu clopotele, toate cîte în oraş era, şi aşa cu frumoasă parataxis lau dus pînă la sfînta mănăstire al lui Sfeti Gheorghe, unde cu litie în bisérică întrîndu şi făcîndusă ţermoniile cele de cinste ce i sau căzut, după aceia sau suit în case şi acolo mulţi au mersu de iau sărutat mîna şi sfinţiiasa iau blagoslovit, după orînduiala cea creştinească a bisericei, sosind aici în tîrg la iunie 12 dni, la 12 den zi. După acéia, deci a doao zi, cu mare alai lau adus la curte şi cu măriiasa sau împreunat, primindul cu multă evlavie şi cinste.
Cap. LXXVIII
AICEA SĂ ÎNSEMNEAZĂ PENTRU TÎRNOSANIIA MĂNĂSTIRII LUI SFETI GHEORGHIE CUM AU FOSTU CA SĂ SĂ ŞTIE
Aicea voi să pomenescu de minunata şi preafrumoasa tîrnosanie care sau făcut la sfînta şi dumnezeiasca mănăstire a lui Sfeti Gheorghie, de preaslăvitul şi înălţatul domnu Io Costandin Brîncoveanu Basarab voievod, întral noaosprăzecilea an al domnii sale.
Aceasta dar sfîntă mănăstire, după cum mai înapoi sau însemnat, fiind mică şi întunecoasă foarte, den rîvna cea cătră Dumnezeu şi den evlaviia cea ce pururea acest blagocestiv domnu avea, sau îndemnat dă au stricat şi au sfărîmat cea ci să zise mică şi întunecoasă bisérică şi den temelie au zidito mare şi preafrumoasă mănăstire, care poci zice că asémenea ei rar să pot afla în lume, şi aceasă mănăstire cu multă osîrdie şi cheltuială au făcut. După ce deci o au isprăvit [de zugrăvit] şi de alte cîte înlăuntru şi afară au trebuit a avea, o au împodobit cu domneşti odoară şi bisériceşti lucruri, cît i s-au cuvenit unii frumoase şi scumpe domneşti mănăstiri. După ce deci acestea toate au gătit, socotitau măriiasa întru cel dăruit [de] Dumnezeu bun cugetu mării-sale ca să o şi tîrnosească (adecă ca să o sfinţească), însă nau vrut numai cu arhiereii cei ce se afla [întracea vreme] aicea în ţară, ci au scris la preafericitul noul patriarhu al Ierusalimului kir Hrisantu, ca să vie den Ţarigrad dă unde să afla, aicea în ţară ca un diadoh al scaunului patrieşăscu ce iaste, să să afle la sfinţeniia mănăstirii aici, carele după rugăciunea măriisale şi dupre datoriia ce avea a să afla la inchinăciunea ce sau făcut sfîntului mormîntu sau sculat de au venit. După ce deci aici au sosit cum mai înapoi sau pomenit şi după ce cu măriiasa vodă sau împreunat, au hotărît zioa întru care era să să săvîrşească sfinţeniia aceia a sfintei mănăstiri şi aşa au hotărît să fie zioa de Sfinţii mari Apostoli Petru şi Pavel.
Deci viindu acea sfîntă zi, de cu seară bdenie sau făsut şi la mănăstirea lui Sfeti Gheorghie şi la bisérica domnească cea den curte. După acia deci dimineaţa împodobindusă domniia împreună cu toată boierimea foarte frumos, au trimis măriiasa vodă mai întîiu cu doao carîte frumoase domneşti ca să proscalisească pre preafericitul patriiarh împreună cu tot săborul arhierescu carele adunat den poruncă era la sfînta mănăstire a lui Sfeti Gheorghie, aşteptîndu săi chéme la curte, de vréme ce aşa să socotise: de sfintele moaşte le adusése la bisérica cea domească eden curte ca de acolo să să ridice cu mare cinste şi mare parisie, precum sau şi făcut, trimiţîndu zic, pre dumnealui Ştefan Cantacozino velpostelnic, ducîndu şi o cruce dar preasfinţitului patriiarh foarte frumoasă şi de mare preţ, fiind de aur şi cu pietre scumpe lucrată, şi aşa viindu preafericitul patriiarh împreună cu toţi arhiereii carei ca să să ştie anume aceştea era: Dionisie Tîrnoveanul, Climentu Andrianopoleos, Afxentie Sofiianul, Maxim Ierapoleos, Neofit Sevastiie, Mitrofan Nisis, Macarie Varnis, Anthim episcopul Rîmnecului, Ilarion proin episcopul Rîmnecului.
Aceştia deci toţi viindu la curtea domnească împreună cu mulţime de popi şi egumeni îmbrăcaţi toţi în veşminte, pogorîndusă şi măriiasa vodă împreună cu toată boierimea; aşa deci luîndu părintele patriarhul sfintele moaşte den bisérica domnească, tot în orînduială pe jos au mersu toţi, împreună şi domniia cu părinţii arhierei, popi, boiari şi altă slujitorime, trăgîndu clopotele după la bisérici cîte în tîrgu era, pînă la mănăstirea Sfeti Gheorghie şi acolo sau săvîrşit slujba tîrnosanii şi şi sfînta liturghie cu mare parisie.
După aceea deci în casile patrierşeşti céle de măriiasa iarăşi făcute mai denainte vréme suindusă, frumos ospăţ cu mare cinste întracea zi iunie 29 dni, au făcut. Toţi arhierei şi toată boierimea la masă şezînd, măriiasa vodă slavă şi mulţumită vécinicului Dumnezeu au dat, carele lau învrednicit de au săvîrşit şi au sfinţit această pomenită sfîntă minunată şi preafrumoasă mănăstire a marelui mucenic şi de multe minuni făcător Gheorghie. După aceia deci de la masă măriiasa vodă sculîndusă, părintelui patriiarhului şi tuturor arhiereilor măhrămi frumoase şi cu galbeni legaţi lea dăruit şi aşa deci măriiasa vodă sau înturnat la curte.
Cap. LXXIX
[DE PREUMBLAREA MĂRIISALE LUI COSTANDIN BRÎNCOVEANUVOIEVOD ŞI DE MAZÎLIREA LUI ANTIOHIE CANTEMIR DE LA MOLDOVA]
Ispăvind deci măriiasa aici ce au mai avut şi viind şi vrémea cea obiciuită dă mérgerea a măriisale la Tîrgovişte (dă vréme ce şi călduri mari începuse a fi, la iunie 3 zili, purcegînd den Bucureşti cu alaiu frumos, au mersu pă la satele măriisale Mogoşoaia, Potlogii şi mergînd şi pîn’ la un sat al măriisale anume Mătăsarii) acolo véste au venit cu un călăraş de la Ţarigrad, scriind boiarii capichihaialele că, la 12 zile ale lunii lui iulie au îmbrăcat caftan de domnie la Moldova Mihaiuvodă Racoviţă, mazîlind pă cel ce era domnu Antiohievodă Cantimir.
Dă la Mătăsari deci, purcegînd, au venit măriiasa la satul Văcăreştii al lui Ianache Văcărescul velpaharnec, fiind rugat de dînsul ca măriiasa să meargă să să ospătéze acolo, dă vréme ce aproape dă drumu satul dumisale era, care rugăciune a mai sus pomenitului boiariu măriiasa nau trecut, ci cu bună voie mergînd, lau ospătat dumealui paharnecul foarte frumos şi cu mare cinste, dăruind mării-sale şi un cal foarte frumos. De acolo deci purcegîndu, au venit la scaunul Tăîrgoviştei dă au fost seara la vecernie, fiind a doo zi Sfeti Ilie, însă întrînd la scaun cu alaiu foarte frumos, la 19 dni ale lui iulie, după ce deci aici la scaun au venit, numaidăcît pă vornecul Băleanul ispravnecul Tîrgoviştii lau îmbrăcat cu caftan măriiasa vodă.
După sosirea lui vodă la scaunul Tîrgoviştii, nau apestit mult pînă au trimis pă Sterie căpitanul la Poartă, să să afle acolo cu slujbă, împreună cu ceialalţi boiari şi capichehaiale, poruncind ginerelui măriisale, lui Şărban velstolnec, să să scoale să vie, care căpitan Sterie sosind la Ţarigrad, mult acolo velstolnecul nau zăbovit, ci luînduşi zioa bună dă la chehaiao şi alţi priiateni, au purces şi au venit în ţară, sosind la avgust 25 dni.
După sosirea dar aici a lui velstolnec, véste au venit măriisale lui vodă dă la capichehaialele de la Poartă cum că vine un capigibaş cu ferman împărătescu ca să spargă odăile turceşti, cîte sînt pă pămîntul ţărîi, şi să ia pă toţi sîrbii cei veniţi den Ţara Turcească, atît du pîn odăi, cîţi va găsi, cît şi du pîntraalte sate, săi treacă dăcindea cu toate bucatele lor, zicînd că făcînd kjalbă harăcérii de dăcinde că au trecut mulţime dă sîrbi în ţară aici, care au întrat pîn sate şi pîn odăile agilor turcilor ce avea făcute pă pămîntul ţărîi, pentru acéia au mare pagubă că nu pot îmbrăca hîrtiile de haraci, care aceasta auzind, veziriul cu tare poruncă au trimis pă acel capigibaş, anume ciohodar Ali aga, cum sau zis mai sus, cu ferman, ca să spargă toate hodăile şi să ia pă sîrbi. Viimd deci aici la măriiasa cel capigibaşa, l-au priimit măriiasa cu mare cinste şi fermanul citindul numaidecît, au gătit 2 boiari, pre Şărban Prisăceanul bivvelcomis şi pă Iordache Caramanlîul velclucer za arie, dîndule dă aici şi cîţiva slujitori, şi aşa iau pornit cu capigibaş dă sau dus.
Întîiu au mersu dreptu la Brăilă şi sosind acolo au citit înaintea agilor dă acolo porunca împărătească ce avea la mîna lui; ei încă nimica împotriva poruncii nau stătut, ci îndată sau scualat împreună cu capigibaş dă au mersu pă la odăile lor şi aşa capigibaşa au pus dă au stricat toate hodăile, atît du pîn ţinutul Brăilei, cît şi după toată marginea, cîte au fost pîn’ la Diiu, şi au luat şi pă toţi sîrbii cîţi au găsit pă la odăi şi pă la alte sate, cum iau fost porunca, dă iau trecut Dunărea în Ţara Turcească, însă nau găsit 15.000 după cum la Poartă hărăcérii au fost pîrît, ci abiia cu bun cu rău numai 2.500.
După acéia deci capigibaş iar aici la Tîrgovişte au venit de sau împreunat cu măriiasa vodă, pre carele dăruindul foarte bine, cum sau căzut unui om dăcinste şi împărătescu, sau dus înapoi la Poartă.
Cap. LXXX
[IARĂŞI DE TRIMITEREA PE DEPLIN A HARACIULUI]
Şăzînd domniia în Tîrgovişte, au venit şi agă dă la Poartă harăcériu, anume Mehmet aga, vechil Hargil veziriului, pre carele după obicéiu măriiasa vodă cu cinste lau priimit şi, după ce au citit fermanul împărătescu, văzînd că scriia întrînsul ca să trimiţă banii haraciului deplin, neprindzîndusă în seamă munca salahorilor şi a carălor ce au lucrat în anul acesta la cetatea Benderiului, făcînduse socoteală că cu acei salahori şi cară, şi cu alţi meştri să cheltuise pungi 150, foarte sau întristat atît măriiasa, cît şi toată boierimea, şi întralt chip nau avut cum face, fără cît în ţară a să strînge haraciul au orînduit, iar cu jalbă la Poartă ca să să roage să să prinză cheltuiala salahorilor şi a carălor în seamă.
Au trimis pre Ianache Văcărescul velpaharnec ca împreună cu cei ce să afla boiari i capichehaiale acolo la Poartă, să nevoiască pă la veziriul, chehaiaoa şi la alţi stăpînitori ai Porţii, şi cu ce vor putea isprăvi, să trimiţă pre Iorga slujer carele de multă vréme să trimisése dă să afla cu slujbă la Poartă, ca săşi vie acasă, şi velpaharnec să rămîie acolo purtătoriu de grijă, purcegînd dă aici la octombrie 12 dni.
Pentru o pomenire numai ca să să ştie, aici însemnezu că la octombrie 25 dni, véste, aici la Tîrgovişte fiind domniia, au venit cum că părintele Gavriill, patriarhul Ţarigradului, la octombrie 16 dni, au murit, puind în locul lui patriarhu pă părintele Kesarias kir Chipriano. Acel Gavriil foarte om de treabă era şi păstoriu adăvărat turmei cei preavoslavnice, om vrédnec şi chivernisitoriu, aşăzînd toate céle turburate ce era la sfînta marea bisérică, pentru a căruia petrécere multă mîhnire la toţi au fost, pre domnul Dumnezeu rugîndul săl odihnească cu sfinţii patriarşi întru împărăţiia ceriului.
Plinituseau cu ajutoriul lui Dumnezeu şi anul al nooăsprăzécele al domnii măriisale pomenitului domnu Io Costandin Brîncoveanu Basarabvoievod la octombrie 28 dni, leat 7216.
Cap. LXXXI
DĂ AICI ÎNCEP A SEMNA ORICE SAR ÎNTÎMPLA A FI ÎN ANUL A DOAOZECILEA AL PRELUMINATU LUI DOMNU IO COSTANDIN ASARAB BRÎNCOVEANUVOIEVOD
Gătind măriiasa vodă după porunca împărătească banii haraciului, iau pornit întîi cu o zi, 2 mai înainte. După aceia la noiembrie 9 dni, au purces şi aga hărăceriul, dăruindul foarte bine după cum iaste obiceiul agilor care vin pentru haraci şi aşa, dă aici foarte mulţumit şi odihnit seau dus. După aceia deci nici domniia în Tîrgovişte mult nau şazut, ci numai pîn’ la Ovedenie şi apoi a doao zi, fiind zioa sîmbătă la noiemvrie în 22 dni, dă aici dîn Tîrgovişte, domniia purcegînd şi mergînd pă la satele măriisale Potlogii, Mogoşoaia, la noiemvrie în 27 dni, au întrat în Bucureşti cu alai foarte frumos şi şăzînd cu fericire în scaun, seau slobozit tunurile şi au îmbrăcat şi caimacamii cu caftane, dupobiceiu.
Aici pentru o pomenire numai am vrut să semnezu aceasta ca să să ştie: întîmplînduse a veni dă la Alexandriia patriarhul Gherasim aici în ţară (carele şi mai înainte vreme iar în zilile luminatuui domnu Io Costandin Basarab Brîncoveanuvoievod mai venise şi iar să dusese), săvai slab şi bătrîn foarte dă firea trupească era. Iar la ştiinţă mult mai înalt şi mai slăvit dă cum era mai înainte, şi întîmplînduse a fi aici şi părintele Hrisanthu, patriarhul Ierusalimului, sărbătorile naşterii şi peritomi şi a bogoiavleniii, cu parisie aici la Bucureşti leau făcut.
Însă măriiasa vodă pentru ca să să facă mai mare parisie (lucru care în pămîntul acesta nu să ţine minte să fie fost sau să fie făcut altădată), au socotit măriiasa şi aşa iau pohtit pe amîndoi preafericţii patriarşi dă au mersu la frumoasa şi minunata mănăstire a lui Sfeti Gheorghie dîn Bucureşti, dă au slujit sfînta liturghie amîndoi patriarşii cu 4 arhierei, anume: Climint Udriianul, Afxentie Sofianul, Maxim Mara Ierapoleos, Mitorfan Nisis şi cu mulţime dă preoţi, diiaconi. Acolo era şi domnul cu toată boirimea şi alt norod mult şi adunare, care frumuseţe şi parisie condeiul nu o poate arăta. Sfîrşind sfînta liturghie, părintele patriarhul al Alexandriii au făcut cazanie foarte frumoasă; după aceia işind dîn biserică, domnul dîmpreună cu patriarşii şi cu arhiereii sau suit sus în casele cele patriărşăşti, unde sau şi ospătatat, veselin-duse atît dă minunata şi frumoasa parisie ce au făcut, cît şi pentru preafericiţii patriarşi, căci amîndoi aicea seau întîmplat şi sfînta liturghie dîmpreună în slăvita lavră a lui Sfeti Gheorghie au săvîrşit, dînd mulţumită şi slavă vecinecului Dumnezeu şi după scularea mesii, măriiasa vodă au mersu la curte.
Fiind domnia în Bucureşti, véste că la marginea Ţării Moldovei au venit, cum că vine sol dă la domnul ce era Mihaiuvodă: IonSturzea marele paharnec, carele aici sosind în zioa de ajunul Bobotezii la ghenarie zile 5, în zioa dă Bobotează, măriiasa vodă dă dimineaţă au trimis şi aducîndul sau împreunat cu dînsul. După acéia sau pogorît măriiasa şi la săbor, după obicéiu fiind şi solul şi aşa după sobor au auzit şi sfînta leturghie, făcînd părintele patriarhul Ierusalimeanul liturghie, şi aşa pă sol întracea zi la masă nu lau oprit, ci iar sau dus la gazdăşi, trecînd cîteva zile, lau ospătat după obicéiu, frumos şi după acéia, a doao zi, chemîndul dă şau luat zioa bună, lau îmbrăcat cu contoş frumos cu apcea dă samur şi la ghenarie 14 dni au purces dă aici de sau dus la stăpînul său Mihaiuvodă. După acéia socotind măriiasa vodă, au trimis şi măriiasa după obicéiu sol la Moldova pre Radul Golescul velclucer, purcegînd dă aicea la fevruarie 12 dni, şi sau înturnat la martie 20.
Aicea iar pentru o pomenire sau însemnat ca să să ştie: cînd au fost cursul anilor dă la Hristos 1708 şau dat obşteasca datorie şi preasfinţitul părinte mitropolitul ţării kir Theodosie, carele mult bolind, atît de slăbiciunea bătrînéţelor cît şi alta osibită a trupului boală şi viind ceasul cel hotărît al zilelor, au adormit în domnul la luna lui ghenarie 27, iar arhiereu ţării 40 de ani [au fost].
După ce deci au răposat, gătind toate céle ce au trebuit ale pogribaniii, au mersu a doao zi măriiasa prealuminatul domnu chemînd şi pre amîndoi patriarşii: cel dă la Alixandriia şi cel dă la Ierusalim, de au fost la slujba pogribaniii şi toţi arhiereii cîţi sau aflat aici, preoţi, egumeni şi altă mulţime de norod, atît bisericescu cît şi mirenescu, lau slujit în sfînta Mitropolie cu cinste mare, luînduşi toţi creştinii iertăciunea cu sărutarea sfintei lui mîini.
După acéia deci sau suit în casele vlădiceşti şi împreună cu sfinţii patriarşi şi arhierei, cu toată boierimea, după ce deci măriiasa vodă în casă au întrat cu cei mai sus pomenţi, au început a vorovi pentru alégere dă vlădică, ca să să puie, pentru ca să să păstorească turma lui Hristos cea prevoslavnecă; fiind dar cu diiata răposatului părinte mitropolit kir Theodosie, ales ca să rămîie în urma lui păstoriu sfinţiiasa părintele rîmniceanul kir Anthim, care acea diiata înaintea tuturor scoţînduse de sau citit, aşa cu un cuvînt toţi au zis cătră măriiasa vodă atît părinţii patriarşii cît şi alţi arhierei şi boiari ca: precum batrînul păstoriu răposatul părinte au hotărît şi au ales pă acel pomenit episcop rîmnicean, el să fie arhiereu şi vlădica, iar nu altul, şi aşa văzînd măriiasa că toţi aşa află şi găsescu să fie, lau chemat acolo în casa cea vlădicească şi iau dat cîrja. După acéia au venit la curte măriiasa şi gătind pri Gligoraşco ciohodarul, lau trimis cu cărţi la bisérica cea mare la Patrierşiia Ţarigradului, ca după orînduiala bisericească săi trimiţă edosis şi metathesis, ca să poată fi arhiereu vlădică, şi aşa mergînd şi isprăvind treaba cu care sau fost trimis sau înturnat, sosind aici la fevrarie 19 dni, făcînd dă la ţarigrad părintele pătriarhul exarh pre părintele proin odriian kir Climint, ca să-i facă metathesis şi aş la fevruarie 21 dni, i sau făcut metathesis de la episcopiia Rîmnecului la vlădiciia ţării. După aceasta deci, a doao zi la fevruarie 22 dni, după ce măriiasa vodă de la liturghie au işit, slujind liturghiia părintele patriarhul Alexandrias, fiind dumineca cea dentîi a postului care şi tis orthodoxias să numéşte, au trimis măriiasa pă dumealui Ştefan Cantacuzino marele postelnic, cu carîta cea frumoasă domnească şi cu alaiu frumos la sfînta Mitropolie, dă lau proscalisit să vie la curte, pă carele aducîndul pă scara cea mare pen divan, sau împreunat cu măriiasa vodă, sărutîndui măriiasa mîna şi fîăcîndui frumoasă oraţie dă păstoriia ce i sau dat, iproci.
După acéia, şăzînd puţin la voroavă, au poruncit măriiasa de au mersu toţi boiarii în casă şi bînd vutcă şi sinharisindul, au mersu toţi boiarii dă iau sărutat mîna şi aşa iar mai sus pomenitul velpostelnec au mersu cu sfinţiiasa dă lau dus la sfînta Mitropolie.
Cap. LXXXII
[CUM AU VENIT FERMAN DE LA ÎMPĂRĂŢIE, CA SĂ TRIMIŢĂ DOMNUL CARĂ ŞI SALAHORI LA CETATEA BENDERULUI ŞI HARACIUL PE JUMĂTATE ÎNAINTE]
Fiind domniia în Bucureşti, au venit véste de la capichehaiale de la Poartă, că orînduinduse salahori şi cară să meargă să lucréze la cetatea Benderului, ca şi în trecutul an şi cum că fermanul acela ce sau făcut, sau orînduit să vie în ţară Aivaz aga ceacîrgibaşa împărătescu şi aşa puţinéle zile trecînd, au sosit şi acel agă cu fermanul împărătescu, aici în Bucureşti, fiind domniia. După ce deci au sosit şi împreunînduse cu măriiasa vodă, au citit fermanul şi cunoscînd porunca împărăţiii ce iaste, săvai că foarte cu durére dă inemă şi întristăciune la toţi: de vréme ce fără de plată să lucréze la cetate, atît carăle, cît şi oamenii în fermanu poruncea şi nu mai puţină sumă, ci 1.500 de salahori şi 220 de cară şi 60 de toporaşi, însă întralt chip cum a face neputînd, măriiasa au făcut nevoinţă în tot chipul de au făcut cum au putut. Cît nau ajuns dîn slujitorii ţării, dîn călăraşi, den dorobanţi şi dîn scutélneci, au plătit cu bani salahori dă au plinit acea sumă şi aşa gătind şi aga şi dăruindu-l, dempreună cu salahorimea lau pornit dă aici, la martie 31 dni, trimiţînd cu acei salahori i cară ispravneci pă Mănăilă velşătrar i Costandin cluceriul Rale.
După acéia deci multă vréme nu sau zăbovit, ci de iznoavă altă poruncă împărătească au venit cu un mehterbaşa al veziriului, că să mai dea tot la cetatea Benderului încă salahori 500, şi cară 100, şi meşteri de lemnu 40, care poruncă măriiasa vodă auzinduo şi văzînd, mult sau mîhnit şi sau întristat. Iar întralt chip a face nau avut cum, fără cît cu bani salahorii aceştia şi carăle au nevoit de iau împlinit şi după poruncă cu un Iane căpitanul ot Caracal, la ceialalţi la Bender iau trimis. Şi întru aceasta, porunca împărăţiii fără dă zăbavă sau săvîrşit şi sau făcut. După ce deci salahorii iau pornit şi pe aga al veziriului mai sus pomenitul gătind şi, pă Şărban Bojoreanul velvistier lau trimis la Poartă, scriind lui Ianache Văcărescul velpaharnec, ca să vie, şi la aprilie 26 dni, lau pornit. Iar velpaharnec au sosit la mai 10 dni, şi întîmplînduse boala ciumii a să înmulţi în Bucureşti, nimic nau mai zăbovit măriiasa, ci la mai 5 dni, purcegînd dîn Bucureşti cu alaiu frumos, întîiu la satul Mogoşoaia au mersu, dă acolea la Potlogi, apoi dă la Potlogi la scaunul Tîrgovişii a mersu, întrînd în oraş cu alaiu frumos, după obiceiu, la mai 14 dni, leat 7216.
Şăzînd domniia tot în Tîrgovişte, au venit totdăodată fără veste Hasan aga, imbrohorul veziriului, cu feman împărătescu ca să dea măriiasa dîn haraci înainte pă jumătate, adecăte 142 pungi, care poruncă măriiasa auzind, întralt chip a face nau avut cum, fără cît cu împrumutare după la boieri, cu dă la măriiasa puind şi împrumut după la unii, după la alţii, ca nici pă săraci mai înainte dă vreme săi căznească, nici porunca împărăţiii jos să stea şi nici aşa banii plinind la iunie 15, iau pornit dă aici, trimiţînd cu dînşii ca săi ducă la mirie pă vătaful za călăraşi, care ducîndui acolo iau dat şi la vreme porunca seau înplinit şi seau făcut. Iar după pornirea lui Hasan agăi cu banii haraciului, măcar că dă curînd era trimis vtor vistier Bojoreanul la Poartă, iar încă şi fiind trebuinicios pentru trebile ţărîi, măriiasa vodă au socotit dă au trimis pă Radul Dudescul velsluger la Poartă şi lui velvistier iaus scris să vie, pornind pă velsluger dă aici la iunie în 26, şi velvistier au sosit în Tîrgovişte la august 26.
Cap. LXXXIII
[AICEA ÎNSEMNEZ CĂ, AVÎND DOMNUL ÎN ANUL ACESTA PUŢINĂ LINIŞTE, A FĂCUT ŞI NUNTA FIICEI MĂRIISALE BĂLAŞA CU MANOLACHE, FECIORUL LUI CHIRIŢĂ ANDRONACHE (LAMBRINO), DE LA
ŢARIGRAD, ŞI DE RĂSCOALA CERCHEZILOR ŞI MAZÎLIREA LUI CAPLN GHEREI, HANUL CRÎMULUI]
Viind vrémea cea hotărîtă a virstii cocoanei măriisale lui vodă cei dă a şasea, anume Balaşa, şi fiind orînduit de Dumnezeu, bine socotind măriiasa, au găsit pă un fecior dă boiariu ţărigrădean, anume Manolache, fiind cupariu măriisale şi de mică vîrstă crescut în casă, pre carele socotind a fi vrédnic, fiind chivernisit la minteşi cu toate podoabele céle fireşti, atît cu céle denlăuntru cît şi cu céle dîn afară, împodobit, al face ginere şi fiiu, lau învrednicit şi întîi au trimis măriiasa pre Antonie gramaticul împreună cu rădvan domnescu de au adus pă tatăsău de la Ţarigrad, om foarte înţelept şi învăţat fiind în limba elinească şi dregătorie avînd la bisérica cea mare a Ţarigradului, hartofilax fiind, anume Chiriţă Andronache. După ce deci aici lau adus, atuncea şi logodna au săvîrşit, dînd inéle după obcéiu, şi aşa gătinduse măriiasa dă nuntă, grijind céle ce trebuia ale nunţii mai nainte vréme, au început nunta, la octomvrie 27 dni, şi la octomvrie 31 dni, sau săvîrşit cununîndul cinstitul şi preaînţeleptul boiariu Costandin Cantacuzino bivvelsolnec, însă epitrop fiind pus dăspre partea preasfinţitului părintelui patriarhului Ierusalimului kir Hrisanth, carele întîmplînduse sfinţiisale a mérge la sfîntul mormînt la, Ierusalim, aşa sfinţiiasa au socotti, fiind în mare prieteşug cu pomenit cinstitul boiariu, dă lau rugat şi lau poftit pen scrisoare ca dăspre partea sfinţiisale, cum sau zis, să cunune.
Şi aşa cu mare cinste şi pompă iau cununat, fiind multă adunare la această nuntă, atît dă boierii ţării, cît şi dă altă prostime şi cliros bisericescu arhierei, iproci.
Fiind încă şi preasfinţitul patriarh al Alexandriii kir Gherasim, carele au săvîrşit sfinţiiasa şi moliftele sfintei cununii. După acéia şăzînd la masă cu mare parisie şi ospătînduse cu multă cinste, dînduse dăspre partea măriisale lui vodă măhrămi la toţi boiarii cîţi la masă şădea, sau săvîrşit nunta [cu multă cinste] şi mare veselie, urîndule toţi tinerilor multă norocire şi fericire de la Dumnezeu.
Şi aceasta pentru o pomenire, ca să să ştie, aicea sau însemnat că întracest an al dooăzecilea al domniii măriisale lui Costandin Basarabvoievod, fiind han al Crîmului Caplan Gherei, sau sculat cu toate oardele tătărăşti, cu Şirembei al Crîmului şi cu mulţime de tătari şi mîrzaci de au mersu la cerchezi ca săi supuie după voia şi pofta lor, pentru că cerchezii nemaiputînd suferi luările şi alte jafuri ce făcea, lear fi fost răspunsu ca ori să se lase după obicéiurile şi legăturile céle vechi care avusése cu împărăţiia turcească, au ei nu vor mai asculta poruncile împărăteşti, nici vor da nimic dîn céle ce era legaţi împărăţiii să dea. Aceasta dar auzind Poarta turcească, au dat voie hanului celui ce sau numit mai sus dă au mersu asupra cerchezilor ca cu sabiia săi supuie după voia lor, cum zişi, şi aşa mergînd, cerchezii încă gătinduse dă războiu şi în locuri bune pe hanul aşteptînd, pe carele fără de véste noaptea lovindul, mulţime de tătari au perit, şi Şirembei al Crîmului şi puţini den mîrzaci vii au scăpat, pierzînd hanul toată curtea lui, şi corturile, şi tot ce au avut. Numai el cu fuga abiia au scăpat şi cu puţini den tătari, cum nau vrut nici ar fi gîndit, la Crîm sau întorsu. Această mare întîmplare şi ocară tătarilor întîmplînduse şi împărăţiia înţelegînd, ca să potolească şi să singă ocara acéia, au mazîlit pe Caplan Ghereihanul şi au pus han pe fratesău Dovlet Gherei, pre carele în trecuţii ani lau fost mazîlit.
Întracest an sau isprăvit şi cetatea Benderiului de tot lucrul ei, ce au fost fără de nici o plată a împărăţiii, lucrînduse numai cu munca şi osteneala săracilor pămînténi, lucrînduse la dînsa în doi ani cu mulţime dă oameni şi cară.
Plinituseau anul cu toate céle de fericire ai doaoăzecilea ai prealuminatului domnu mai sus pomenit Io Costandin Basarabvoievod, la 29 ale lui octomvrie.
Cap. LXXXIV
DE AICEA ÎNCEPEM A SCRIE ORICE SAR ÎNTÎMPLA ÎN ANUL AL DOOĂZECILE ŞI UNUL AL DOMNIII MĂRIISALE LUI COSTANDIN BĂSĂRABVOIEVOD
Şăzînd domniia în Tîrgovişte, au venit un agă al veziriului Selamagasi, anume Ibraim aga halvagiul, cu ferman împărătescu şi cu cartea veziriului pentru banii adaosul haraciului, ca săi trimiţă la miriia împărătească toţi dăplin, pungi 180.
Acest dar mai sus pomenit agă, după ce sau împreunat cu măriia-sa vodă şi porunca împărăţiii iau dat, după alte vorbe ce au avut numai ce au scos den sîn o pungă întru care era un hangiiar foarte scumpu, tot cu diiamanturi ferecat şi au zis lui vodă: „Iată, măriiasa veziriul îţi trimete cest hangiiar giovaher, poftindu săl priimeşti, că el mult au văzut de la tine, pentru acéia ţiau trimis acest dar şi ca acéstea”.
Măriiasa deci cu multă cinste lau luat şi au mulţumit milii şi bunătăţii ce au arătat măriiasa veziriul cătră măriiasa, iproci. Mai zicîndui şi aceasta căl poftéşte veziriul săi scrie o carte să zică că orice au luat de la măriiasa, bani sau scule, săi fie halal, iar nu haram; şi aşa fiind lucru dă minune, de vréme ce alt domnu al ţării nu sau învrednicit a avea daruri dă la stăpîni, fără cît singur măriiasa, nu mai mult sau bucurat şi slavă lui Dumnezeu au dat.
Pentru bani deci săvai că cu greu lucru era săi împliească, că în grab a să strînge den ţară nu era putinţă, măriiasa împreună cu toţi boiarii socoteală au făcut şi cu de la măriiasa, cu de la boiari, cu de la brésle i preoţi, multe nevoinţă făcînd, banii iau împlinit, însă pentru mai îndămîna trebii a să face şi a să săvîrşi, sau arădicat măriiasa de aici den Tîrgovişte la ghenarie 14 dni, şi mergînd pă la satele măriisale Potlogii i Mogoşoaia, la ghenarie 19 dni, au întrat cu alai în scaunul Bucureştilor, dînd cu 6 tunuri şi îmbrăcînd pe caimacami cu caftane, după obicéiu.
După acéia deci gătind şi pe aga turcul, cu toţi banii adaosul haraciului, la pornit dă aici la ghenarie 22 dni, trimiţînd cu dînsul, măriiasa, pă Iane, care fusése clucer mare dă arie ca să să afle acolo la datu banilor, cînd să vor da la miriia împărătească.
Aici pentru o pomenire şi aceasta să însemnează: că viind vîrsta şi hotărîta de Dumnezeu vréme a căsă[toriii celui de] al doilea fiiu al măriisale lui vodă, anume Ştefan, bine au socotit şi cucoană a lua au aflat, a lui Ilie Cantacuzino, feciorul lui Iordache Cantacuzino vistiiarnecul, carele fusése vistiiariu mare la Moldova, în zilele lui Antiohie Cantimirvodă întru a doao domnie a domniii lui şi aşa, măcar că logodna să făcuse cu cîteva luni mai înainte, cînd de nepriiatenii lui pribeag aicea în ţară fusése, iar după acéia cînd zioa să apropiase, măriiasa vodă au gătit pre cinstitul dregătoriul măriisale pe Toma Cantacuzino marele spătar, sol la domnul Moldovei, la Mihai-vodă, dă lau trimis, poftindul şi rugîndul ca să dea voie pomenitului mai sus Ilie vistiiariul împreună cu alte rudenii dă ale lui ca să vie la nuntă, pre carii lăsîndui şi voie dîndule au venit, şi aşa cînd în tîrgu era să între, leau trimis măriiasa vodă înainte sumă bună de slujitorime cu căpitanii cei mari şi 2 sănii domneşti, întru una să şază jupînésele şi întralta numitul cuscrul măriisale, vistiiariul, trimiţînd cu acéle sanii pă Şărban Bojoreanul marele vistiiar şi pe Şărban Greceanul marele stolnec, carele şi ginere măriisale era, pre care cuscru cu mare cinste în oraş lau adus şi la gazdă orînduită lau aşăzat, aşijderea şi pre alţi boiari nuntaşi, iar pe la gazdele lor orînduite. Dupe acéia a dooa zi au mersu dă sau împreunat cu măriiasa vodă, pre carei cu cinste şi bunăvoie iau priimit măriiasa. Aceasta au fost la ghenarie 31 dni, iar după acéia la fevruarie 17 dni, nunta începînduse cu mare veselie şi pompă, la fevruarie 20 dni, sau săvîrşit şi cununîndul preacinstitul şi înţeleptul bătrîn boiar Costandin Cantacuzino bivvelstolnec, carele şi den botez, coconului naş fusése, şi aşa cucuniia au săvîrşit; preasfinţitul patriarh al Alexandriii kir Gherasim au cinstit cununiia.
Fostau şi mitropolitul ţării şi alţi arhierei la masă şi frumoasă adunare, atîta boierimea ţării cît şi de boierimea Moldovei cîţi venise nuntaşi, pre carei şi cu măhrămi pre toţi dăspre partea gineriului iau cinstit. Fostau şi solul moldovenescu carele dă Mihaivodă să trimisése, anume Costandin Gavriliţă, marele comis şi aşa cum am mai zis, cu mare şi preafrumoasă pompă sau săvîrşit cinstita şi slăvita aceasta nuntă întral 21[lea] de ani al domniii măriisale lui Io Costandin Băsărabăvoievod.
Şi aceasta iar pentru o pomenire aici însemnează ca să să ştie: că tot întracest an al domniii măriisale lui vodă viind vremea cea hotărîtă de sus, ca şi feciorul lui Şărbanvodă, carele să afla pribeag la Braşov, să să căsătorească şi aşa încă mai nainte aicea în ţară cercînd ca săşi găsească soţie şi neputînd afla obraz ca acela ca săşi fie dă potrivă atît cinstii lui, cît şi neamului, den dumnezeiasca orînduială, lucrul aşa sau purtat că fiind aici în ţară un beizade fecior de domnu al lui Antonievodă, Chiriţi Draco, anume Iordache, carele ţinuse o fată a lui Gligorievodă, şi el avînd o cocoană, măcar că să can rudea cu coconul lui Şerbanvodă dăspre tatăsău, însă, scriind la Patrierşie la Ţarigrad, iau adus blagoslovenie ca să o poată lua. Şi aşa măriiasa vodă, gătind boiari de aici, întîi pe la Rucăr i Dragoslavele cu cocoana să o ducă, au trimis pe Pîrvan visteiariul şi pe Drăghici ceauşul Strîmbeanul cu jupînésele lor, iar călăréşte pe Praova au trimis pă cinstitul dregătoriu al măriisale, pe Toma Cantacuzino velspătar, ca în locul măriisale să fie nun, săl cunune. Împreună au trimis şi pe Răducanul Cantacuzino bivvtori logofăt şi alţi coconi dă boiariu, ca să să afle la acea cinstită adunare a nunţii, carei dă aicea au purces la fevruarie 21 dni, iar nunta s-au făcut acolo şi sau săvîrşit cu mare pompă şi cinste la fevruarie 27 dni, în zioa de lăsatasecului dă postul cel mare, la Braşov.
Şi aceasta pentru o pomenire aici [să] însemnează, ca să să ştie: că iar întracest an al domniii măriisale lui vodă, la ghenarie 28 dni, leat 7217 la 10 ceasuri den zi, fiind vréme frumoasă, senin şi soare, la judeţul Buzăului, de céia parte de apa Buzăului, au trăsnit atît de tare, cît oamenii şi dobitoacele au căzut la pămînt şi au căzut şi cîteva pietri de sus, care pietri dă minune leau adus la curte, de sau minunat toţi văzîndule. Pietri mari bucăţi şi négre ca zgura care nu au căzut peste tot locul, ci numai în 2 locuri, şi puţine, nu multe; ce va fi semnul acesta singur împăratul cerescu va şti, căruia a păzi cu mila sa norodul său [îi place]. Glas dă mare rugăciune sau dat slavei lui cei vécinice.
Cap. LXXXV
[CUM DOMNIIA A AVUT PACE ŞI RĂSUFLU ÎNTRACEST AN ÎN ŢARĂ]
Întîmplînduse a fi părintele alexandriianului patriarhul aici, kir Gherasim, cîtăva vréme dupre cum sau zis mai sus şi vrînd să să ducă iarăşi la eparhiia lui, dupe ce au trecut nunta domnească, măriiasa vodă lau gătit şi pre sfinţiiasa, dîndui car cu cai, rădvan, un bulucbaşă dă siiméni cu seiménii, dăruindul atît măriesa cît şi boierimea ţării, cine cu ce au putut, şi aşa la martie 3 dni, de aici den Bucureşti cătră Odrii au purces, blagoslovind pre toţi şi mulţumind.
După acéia gătind măriiasa vodă şi pe dumnealui Ianache Văcărescul velpaharnec, lau trimis la Poartă, ca să să afle la trebile ţării şi poruncile domniii, ca să meargă el şi să vie Radul Dudescul velslujer, carele de multe luni în slujba domnească acolo să afla şi aşa velpaharnec dă aici la martie 7 dni, au purces, iar velsluger au venit aici la aprilie 2 dni, pre carele măriiasa vodă cu bunăvoinţă priimindul şi mulţumindui dă dreapta slujbă şi osteneală ce au făcut în treaba ţării şi a domniii şi cu conteş de ale măriisale lau îmbrăcat cu pacéle de samur.
Şăzînd deci măriiasa vodă în Bucureşti şi fiind vréme bună de primăvară şi neavînd nici o supărare dă cătră Poartă, sau îndemnat măriiasa de au mersu cătră satul măriisale la Obileşti, în preumblare, purcegînd den Bucureşti la mai 12 dni, şi acolo cîteva zile preumblînduse, la 24 dni iar au venit măriiasa la scaun la Bucureşti, unde nu mult zăbovinduse, sau gătit de Tîrgovişte şi la iunie 8 dni purcegînd den Bucureşti şi mergînd pă la satele măriisale Mogoşoaia i Potlogii, de sau preumblat, la iunie 18 dni, au întrat, după obicéiu, la scaunul Tîrgoviştii, cu alai frumos, îmbrăcînd şi pă vornecul de Tîrgovişte cu caftan, după obicéiu.
Întracest an împăratul turcescu sultan Ahmet făcînd nuntă mare şi frumoasă la mai 12 dni, leat 7217, şau dat pe fiisa după silictar Alipaşa, însă cocoana sultana numai de patru ani fiind o au măritat.
Cap. LXXXVI
[FERMAN DE TRIMITEREA HARACIULUI LA MIRIIA ÎMPĂRĂTEASCĂ ŞI CUM AU VENIT LA MĂRIIASA SOL DE LA MOLDOVA]
Fiind domniia în Tîrgovişte, au venit ferman împărătescu, trimiţîndul boiarii capichehaialele dă la Poartă (cu care ferman fiind orînduit să vie un agă cu dînsul, sau socotit boiarii capichehaialele de iau dat pungi 20 pentru osteneala lui, den poruca măriisale veziriului), în care ferman poruncea măriisale lui vodă să trimiţă den suma banilor haraciului 140 de pungi. Deci, după poruncă, măriiasa vodă făcînd multă nevoinţă, la vrémea cea ce era poruncită gătind acei bani deplin, iau trimis la miriia împărătească, dă iau dus Costandin Diichitis, vătaful de aprozi.
Şi aceasta încă să însemnează ca să să ştie: că Mihaiuvodă, domnul dă la Moldova, arătînduse dă la o vréme cu multă împotrivire împreună cu sfétnicii boiarii măriisale Cupăreştii cătră măriiasa vodă şi după acéia socotinduse ei că acea faptă şi rea chiverniseală a lor ce făcea la nici o cale bună şi de folos nui va scoate, numaidecît Mihaiuvodă au gătit pe cel mai de aproape boiariu şi sfétnec al său, pre Iordache vornecul Ruset, de lau trimis aicea la măriiasa vodă, nu ca un sol ci ca un om dă casă ce era, săşi spuie pricinile şi iarăşi să împace lucrurile. Carele viind aici, măriiasa vodă cu cinste lau priimit, şi el dăspre partea domnului său céle ce poruncite iau fost măriisale iau zis şi au arătat şi răspunsul luînduşi, iarăşi sau învîrtejit înapoi, opt zile numai aici făcînd. Şi întracéle 8 zile împreu-nare au avut de trei ori, mîncînd bucate cu măriiasa de 2 ori, air cu alt cu nimeni den boiarii ţării împreunare nau avut, nici el la nimeni nau mersu,nici la dînsul nimeni n-au mersu, ca să să împreune.
Şăzînd domniia încă în Tîrgovişte, au venit poruncă de la putérneca împărăţie cu un agă al veziriului Rahtivanbaşa ca să trimiţă măriiasa vodă 250 de cară şi 800 dă salahori să lucréze acum la cetate la orice ar trebui, la lémne, la pietri, iproci. Care prouncă măcar că foarte cu greu, vreme dă iarnă fiind, era şi cu pripă a să face, însă măriiasa vodă, cu toată nevoinţa, porunca împărăţiii au împlinit, gătind oameni şi carăle; cu carii căpetenie lor au trimis pe Robe cel tînăr, căpitanul ot Rîmnec, purcegînd dă aicea la octombrie 10 dni. După acéia gătind măriiasa banii haraciului cîţi rămăsése, iau trimis cu ginerele măriisale, Iordache velagă, împreună cu Sterie căpitanul, ca şi banii haraciului la miriia împărătească săi ducă şi să rămîie acolo la Poartă şi purtătoriu dă grijă trebilor ţării, pentru că lui Ianache Văcărescul, velpaharnec, măriiasa poruncise să vie, de vréme ce şăzuse 7 luni acolo la Poartă, carele purcegînd de acolo, au sosit aici la noiemvrie 2 dni.
Plinituseau anul cu fericire al doaozecile şi unul al domniii prealuminatului domnu Io Costandin Băsărabvoievod la octomvrie 29 dni.
Cap. LXXXVII
AICEA ÎNCEPE A SĂ SCRIE ORICE SAR ÎNTÎMPLA LA ANUL AL DOAOĂZECILEA ŞI DOI AL DOMNIII MĂRIISALE LUI IO COSTANDIN BĂSĂRABVOIEVOD
Şăzînd domniia în Tîrgovişte, au venit véste că au pus alt domnu la Moldova, prinzînd şi scoţînd pre Mihaiuvodă cu mare urgie, purtînduise numele că au stricat ţara şi sau arătat ca un hain împărăţiii, iproci.
Pusau dar domn pre Nicolae Mavrocordat, feciorul lui Alexandru Mavrocordat, marele dragoman împărăţiii turceşti, însă nu cu puţinea cheltuială domniia au luat, cum sau auzit, şi zicîndui să fie credincios împărăţiii şi săi fie grijă ţara şi să dreagă, iar să nu să mai strice dupre cum iaste stricată, iproci, îmbrăcînd caftan la 6 ale lunii lui noiembrie, leat 7218 şi la luna lui ghenarie, în zile 25, sau auzit că au ajunsu la scaunul său la Iaşi, ducînd el mulţime de greci ţarigrădéni, iproci, iproci.
Cap. LXXXVIII
[PORUNCĂ PENTRU SALAHORI ŞI CARĂ LA MAI MULTE CETĂŢI ŞI DE SCHIMBAREA VIZIRIULUI]
Venitau dă la împărăie măriisale lui vodă, cu agi vezireşti cu fermanuri, poruncind ca să trimiţă să lucréze la cetatea Brăilii, la cetatea Giurgiovului şi la cetatea Albă, care porunci măcar că gréle şi peste putinţă era, aflînduse în multă mirare măriiasa şi socoteală cum sar putea chivernisi lucrul spre a săracilor putinţă şi aşa cu multă nevoinţă, orînduial au făcut ca porunca împărăţiii în desăvîrşit să să facă, să să lucreze şi să să isprăvească ca şi întru aceasta porunca împărătească să să împlinească.
După aceasta dară, socotiind măriiasa pentru chiverniseala cea mai bună a trebilor dă la Poartă ale măriisale şi ale ţării, au trimis pre dumnealui Radul Golescul, marele vornec, să fie purtătoriu de grijă la Poartă de toate poruncile măriisale, purcegînd dă aicea den Tîrgovişte la fevruarie 10 dni, leat 7218, şi sosind dumnealui acolo la Poartă să vie ginerele măriisale Iordache Creţulescul velagă înapoi acasăşi. Şi aşa după trimiterea mai sus pomenitului velvornec, nici măriiasa nau zăbovit, ci la fevruarie 10 dni, purcegînd dă aicea den Tîrgovişte, au sosit la scaunul măriiasale la Bucureşti, fevruarie 14 dni, întrînd cu alaiu mare şi frumos. După acéia au îmbrăcat pre caimacami cu caftane, după obicéiu, dînd şi cu 6 tunuri.
Fiind domniia în Bucureşti, au venit măriisale lui vodă véste de la margine că vine sol de la Moldova dă la Neculaevodă, după obiceiu, anume Chiriţihus Mutrachi vameşul cel mare, carele şi aici au sosit la fevruarie 25 dni. După acéia şi cu măriiasa vodă sau împreunat, arătînd dăspre partea domnusău mult priiteşug şi dragoste. După acéia trecînd treipatru zile, lau şi ospătat măriiasa, după obicéiu, şi la zioabună lau îmbrăcat, conteş frumos cu pacea de samur, şi la 4 dni ale lui martie au purces, de sau dus iarăşi înapoi la Moldova, la domnul său. Trecînd deci puţine zile, după obicéiu, au gătit şi măriiassa sol de au trimis la Necolaevodă, la Moldova, pă Gheorghie Castriotul bivvelcomis, purcegînd dă aici la martie 12 dni, şi sau învîrtejit dă acolo la aprilie 5 dni.
Iar la 15 au venit au agă cu ferman dă lă împărăţie ca să dea măriiasa vodă 150 cară ca să meargă la cetatea Vozii să lucreze acolo ce ar fi treaba, care poruncă auzind măriiasa foarte seau turburat împreună şi toată boirimea, văzînd cît de greu iaste pre biata ţeară, dă vreme ce în 5 locuri a să lucra foarte cu greu era: la Oru, la Cetatea Albă, la Voziia, la Brăila şi la Gurgiov, însă cu porunca împărtească jos să nu stea, făcut-au domnul sfat împreună cu toată boirimea şi numaidăcît făcînd socoteală a să face cu bani, au gătit pă Mănăilă velşătrariu dă lau trimis la margine şi iau dat şi bani ca să găsească şi să tocmească cară şi gătindule să le pornească ca la vreme să sosească acolo unde era porunca să lucreze; şi aşa mergînd au făcut cu bani şi acei tăitori de lemne, şi cară şi leau pornit: cele ce au fost dă Voziia, la Voziia, şi cele ce era să taie lemne şi să le care, la Akerman. Însă nu ajungea greul şi păsul acesta ce era, ci iarăşi dă iznoavă cu agă vezirescu, cu ferman au venit poruncă ca dă iznoavă la cetatea Orului să mai trimiţă măriiasa 500 de salahori şi 80 dă meşteri zidari şi încă cară 100, ca să lucreze ce va trebui acolo, care poruncă măriiasa împreună cu toată boirimea auzind, în multă voie rea să afla, însă cu bună chiverniseală a măriisale şi acestea făcînduse dîn dărăbanţi, scutelnici, călăraşi şi sărdari făcînd păste ei pă Caloian, carele fusese căpitan la Buzău, gătindui iau trimis, isprăvinds cu mare nevoinţă şi treaba, şi porunca aceia.
Şăzînd în Bucureşti domniia pîn’ la luna lui iunie şi viind vremea căldurilor, măriiasa vodă seau gătit şi, la 9 zile, dîn Bucureşti cu frumos alai au işit, mergîndu întîiu la Mogoşoaia, unde au venit şi veste dă la boierii dă la Poartă că nemaiputînduse suferi răutăţile veziriului, al paşii care era, împărăţiia lau mazilit la iunie 3 dni, puind veziri pă feciorul Chipurlîului anume Numanpaşa, om foarte învăţat, bun şi înţelept.
Şî şăzînd cîteva zile la Mogoşoaia, sau sculat dă au mersu la Potlogi şi de acolo, la iulie în 1 dni, au întrat în scaonul Tîrgoviştii cu alai mare şi frumos, îmbră-cînd cu caftan pe vornicul dă Tîrgovişte, după obicéiu.
Cap. LXXXIX
[IARĂŞI FERMAN DE TRIMITEREA HARACIULUI LA BENDER ŞI DE SCHIMBAREA VEZIRIULUI]
Şăzînd domniia în Tîrgovişte, au venit veste dă la capichehaiele că vine un capigibaş cu fermanul pentru banii haraciului, ca săi ia săi ducă la Bender şi aşa făr’ dă zăbavă aici au venit şi acel capigibaşă anume Mehmetbeiu, cu acea poruncă, ca să ia haraciul dăplin, 280 pol pungi, să le ducă la Bender la serascheriul dă acolo şi el să facă ceia ce Poarta îi va fi poruncit. Aşa deci măriasa vodă văzînd porunca, îndată au dat poruncă şi cu mare nevoinţă apristuind, măcar că aşa în grab toţi a să strînge dîn ţeară cu putinţă nu era, numai făcînd sfat cu boierii, au aflat dă sau pus împrumutare pă boieri, pă mănăstiri şi însuşi măriiasa vodă au ajutat dă la măriiasa la acea treabă şi păs al ţărîi, şi plininduse bani după poruncă iau încărcat şi iau pornit împreună cu Gligoraşco vtori vistiar dă sau dus capigibaşa cu ei, săi ducă unde au fost orînduiţi la Benderi, arătînd măriiasa multă nevoinţă şi la acea mare treabă a ţărîi pîn’ sau isprăvit şi porunca împărăţiii sau împlinit.
Neputînd însă veziriul ce să pusese Numanpaşa să împlinească voia împărăţiii, dă vreme ce era om bun, direptu, dă la nimeni nu lua nimic şi împăratul fiind lacom şi nesăţios nicicum voaia şi lăcomia lui nau pututo îndăstula.
Deci împăratul văzînd că nu şiau aflat om după pohta voii lui, lau mazîlit, făcîndul paşă la Egrip, trimeţînd pre imbrohorul lui cel mare cu dînsul săl ducă cu cinste la mansupul lui şi, în locul lui, au pus veziri pă Mehmetpaşa Baltagiul, carele mai fusese veziri şialtă dată, tot în zilile acestui împărat, iar om bun şi blînd.
Viind vremea culesului dă vii şi fiind vremea dă sus bună şi dăspre Poartă linişte, măriiasa vodă împreună cu toţi ai casii măriisale sau îndemnat dă au mersu la Piteşi, şi au fost acolo la cules, purcegînd dîn Tîrgovişte la septembrie 20 dni şi s-au învîrtejit în scaun iar, la septembrie în 29 dni.
Cap. XC
DĂ AICI ÎNCEP A SCRIE CE SAR ÎNTÎMPLA LA ANUL CARE SAU ÎNCEPUT AL DOAOZECILEA ŞI TREI AL DOMNIII MĂRIISALE LUI IO COSTANDIN BĂSĂRAB BRÎNCOVEANUVOIEVOD
Pentru chivernisirea trebilor dă la Poartă, trimisau măriiasa pă Radul Dudescul velsluger ca să să afle colo, cătînd trebile şi poruncile ce ar fi, şi aşa sosind el acolo, să vie ceialalţi boiari carii să trimisése adecăte: velban Costandin Ştirbéiu i Ianache Văcărescul velpaharnec. Pînă a sosi dar pomenitul mai sus velslujer la Poartă, véste boiarii capichehaiale au făcut măriisale lui vodă cum că împărăţiia au hotărît să facă oaste împotriva muscalilor, de vreme ce fiind avut moscalii dă cîţiva ani mai înainte oaste cu şfeţii carii pen Ţara Leşască, pen Ţara Căzăcească avînd dă multe ori războiu, pînă în cea dă apoi, în trecutul an supt Poltava undei zicea, spre părţile hotarului Crîmului fiind craiul şfeţescu Carol împreună cu apostatul, hicleanul, Mazepa hatmanul cazăcescu, carele dăspre partea împăratului său să hiclenise, fugind la craiul şfeţescu.
Acolo dar cum zişi supt Poltava, mare războiu făcînduse, Dumnezeu au dat izbînda împăratului moschicescu dă istov, cum să auzise, pierzînduşi craiul şfeţescu toată oastea sa şi capetele oştilor, ghenăralii şi sfetnecii lui, unii perind în oaste, alţii şi mai mulţi luînduse în robie, numai el cu hicleanul pomenitul hatman căzăcescu Mazepa şi cu puţină oaste scăpînd, au tras la putérea şi ajutoriul împăratului turcescu la cetate la Bender, unde zic; pre carele priimindul turcii bine, lau ţinut mai bine de un an acolo numai cu făgăduiale, făgăduindui căl va duce la ţeara lui. După acéia socotinduse, au hotărît să facă oaste asupra moscalilor, cum mai sus sau zis, spre izbînda şi răsplătirea ce au făcut craiului şfeţescu, închizînd la Edicule şi pe solul moschicescu cu mare urgie şi aşa poruncă au venit întîi cu mataragibaşa al veziriului ca să dea ţeara 6000 dă cai, 250 veziriului şi 350 pentru tunurile împărăteşti, poruncind vezirul cu tare ferman ca să trimiţă măriiasa vodă aceşti cai cum mai curînd, pe iarnă să să afle la Ţarigrad, pînă la 20 de zile ale lui ghenarie.
Şi nu numai acea poruncă venise, ci tot cu acel mataragiu şi alt ferman, ca să ducă lémne la Giurgiov, să facă 50 dă acicuri. După acéia şaltă poruncă cu ferman au venit, ca să taie 24.000 de lémne scînduri, grinzi, laţi şi altele, poruncind ca să fie pentru podul ce era să să facă la Sacci peste Dunăre, pentru trecerea oştilor turceşti, care porunci totdeodată sosind şi mai peste toate acéstea, scriind boiarii de la Poartă că cére veziriul huzmet şi împăratul 300 dă pungi; toţi boiarii împreună cu domnul au rămas încremeniţi, mirînduse dă ce să să apuce să facă şi să isprăvească întîi, însă şi rugăminte, jalbe la stăpînitorii Porţii au trimis. Iar măriiasa cu boiarii pentru chiverniseala acelor porunci cît putinţa era omenească a căuta nau lipsit, pentru ca să să împlinească treaba şi porunca împărătească, săvai greu şi nesuferit lucru fiind a să face şi a să isprăvi cu anevoie era. Iar cu dumnezeiescul ajutoriu şi bună chiverniseală făcînduse şi acéle trebi şi porunci sau arădicat.
Şi aceasta să semnează ca să să ştie: că totdeodată şi fără de véste sau înţeles că cu nevoinţa hanului, împărăţiia au făcut domnu la Moldova pă feciorul lui Cantemirvodă, Dumitraşco, scoţînd şi mazîlind pre Necolaevodă Mavrocordat, carele fusése domnu nici anul deplin la scaun domnind, carele nu cu puţine tirănii şi năpăstuiri spre săracii boiari pămînténi de acolo şi altă sărăcime fusese. Tiran nemilostiv zic că era, şi aşa, pe acel Necolaevodă mazîlindul, lau dus la Poartă.
Iar domniia şăzînd în Tîrgovişte pînă la fevruarie 6, miercuri, la 7 dni ale lui fevruarie au purces de au mersu pe la satul măriisale pe la Potlogi şi au întrat la scaun în Bucureşti la fevruarie 11 dni, cu alaiu mare, după obicéiu, îmbrăcînd şi pă caimacami cu caftane, după obicéiu, şi dînd şi cu 6 tunuri.
Cap. XCI
AICI SĂ ÎNSEMNEAZĂ PURCEDEREA DOMNULUI LA OASTE; TRIMITEREA LUI GHEORGHIE COMISUL DIN PORUNCA PORŢII LA MOSCALI ŞI FUGA TOMII CANTACUZINO VELSPĂTAR CĂTRE ACEIAŞI MOSCALI
Fiind domniia la Bucureşti, poruncă au venit măriisale cu un ciohodari al chehaielii aducînd ferman şi cartea veziriului şi a chehaielii ca să să gătească şi măriiasa să meargă la oaste, dă vreme ce veziriul purcesése dîn Ţarigrad către Odriiu şi dă acolo dirept la Tighinea mergea, poruncind în ferman ca şi măriiasa cu cîţi slujitori va avea să meargă la Benderiu, să să afle încă mai înainte pîna sosi veziriul acolo, şi aşa măriiasa porunca împărătească luînd, îndată poruncă la toţi au dat ca să să gătească, şi gătinduse după poruncă, toţi luînd pre Dumnezeu întrajutoriu la mai în 7 dni, dîn scaon au purces cu mare şi frumoasă orînduială, măcar că cu multă struncinare şi supărare a tuturor fiind, iar ca porunca împărătească să să împlinească, cum mai sus am zis, au purces şi pînă la conacul dă la Gherghiţa mergînd, a doao poruncă a măriisale dă la veziriul au venit, ca acolea să să oprească, nimic mai înainte călătorind.
Dirept acéia, după poruncă acolo cîteva zile şăzînd, unde hrana şi păşinea vitelor oştii împuţinînduse, sau arădicat şi în gura Urlaţilor, la Albeşti, sau mutat, şi acolo cîteva zile şăzînd, nu cu puţină nevoinţă domnul pentru folosul obştii şi al ţărîi să nevoia, şi nu numai cu bună şi înţeleapta chiverniseală a măriisale ţeara folosind, ci şi cu mare sumă dă bani au ajutorit, dă vreme ce turcii necontenit cerea, care măriiasa conoscînd multa slăbiciune a ţărîi şi cererile păgînilor mari şi nesuferite fiind, dîn casa măriisale ca să împlinească cumplita şi nesăţioasa lăcomie a turcilor pentru folosul, starea şi chiverniseala ţărîi, mare sumă dă bani au dat, care alt domnu nu au făcut.
Fiind deci domniia în gura Urlaţilor şi pavoslavnicul domnu îngrijat aflînduse în ce chip ar face ca întro vréme cumplită ca acéia, întreagă să păzească ţeara şi fără primejdie dă cătră amîndoaoă părţile, adecă şi dă cătră turci şi dă cătră moscali, dumnezeiasca pronie, carea necontenit iaste păzitoare celui ce nădăjduiaşte întru ia, bine au voit ca şi acest lucru să să chivernisească de buna otprăvuire a îţeleptului domnu că, aflînduse turcii întru mare groază şi témere nu puţină, ca nu cumva să să biruiască dă moscali, carii încremenţi mergea la războiu şi cu totul dăznădăjduiţi dă izbîndă, datau voie veziriul măriisale domnului să mijlocească ca un creştin către creştini, ca doară sar putea înnoi pacea între împărăţii. Deci măriiasa cu această bună mijlocire, săvai că cunoştea cum că de vreme ce moscalii sau pogorît la Prut nu era cu putinţă să să împace lucrurile, dar încă şi mai vîrtos ca pre moscali săi îmbunéze, ca adecă să nu vie cu vreo bănuială asupra ţării şi mai ales ca un domnu creştin şi pravoslavnec, cu dragoste şi cu rîvnă creştinească şi fierbinte, la împăratul creştin bine au socotit să trimiţă cuvioasa cinste şi obligaţiia céia ce să cădea, iar mai mult însă ca să împlineacă porunca stăpînească, şi aşa alegînd din boiarii măriisale pe un boiariu bătrîn, anume Gheorghie castriotul bivvelcomis, om cuvios, învăţat şi întru toate iscusit, carele şi mai denainte era ţarului cunoscut, pre acesta zic, alegîndul lau trimis cătră ţarul, însă la iveală pentru pricina ce mai sus pomenim, adecă pentru înnoirea păcii, iar întrascunsu pentru chiverniseala pămîntului.
Carele mergînd şau dat soliia cătră ţarul la Iaşi, care solie atunci nu sau priimit cu dragoste dă cătră ţarul, de vreme ce aşa bine şi frumos lucrurile chivernisinduse şi la bună cale şi orînduială aşăzînduse (o mare minune!), totdeodată lucru negîndit şi nesocotit vrémea au adus şi o mare apostasie au dăscoperit că pe cum denceput neiubitoriul neamului omenescu, semănătoriul de zizanii, începătoriul zavistiii şi însuşi zavistnecul şi ficleanul diavol, care pururea binele şi folosul îl zavistuiaşte, nu au lipsit nicidecum, nici lipséşte lucrurile a nu le turbura şi a le nelinişti. Şi cînd în bună odihnă şi linişte stau şi să află a nu le mişca şi a le strămuta, cunoscînd acea bună chiverniseală, ce den bună şi înţeleaptă socoteala domnului pentru folosul dă obşte să făcea, neputînduse odihni numai această ticăloasă de ţară, întru o fărîmă de linişte văzîndo măcar că den altele ce timpul acela adusese întru dăstulă lipsă dă pîine să afla şi cu multă perire şi moarte în dobitoace, aflatau mod şi organ ca acela pren carele a o turbura şi în gréle bănuieli despre stăpînitori a o băga, şi toate céle ce domnul creştinéşte pentru toată obştea de folos să nevoia a le preface, a le strămuta şi a le strica, aflatau, zic, organ şi vas priimitoriu de zavistie pre Toma Cantacuzino, marele spătar, carele tocma ca cel, den 12 apostoli, Iuda, alegînduse şi dă cătră stăpînul său fără nici o nevoie ca un hiclean haininduse, Iudii cu adevărat sau asemănat, pentru că den rîvna ce pururea spre céle dăşarte lumeşti avea, uitînd cinstea, folosul, mila şi cătarea, cea ce încă den copilăriia lui tocmai ca de la însuşi născătoriul său, încă şi mai mult pociu zice, de la domnu cîştigase şi avusese, pentru că precum zice filozoful: zavistia nu cunoaşte a alege folos, pre carele nu ca preun neam şi văr al măriisale lau căutat, lau cinstit şi lau iubit, ci neobosit den iubiţi fiii măriisale îl avea şi mai cinstit, încă pociu zice, şi mai iubit şi întru toate tainele şi sfaturile măriisale neosibit, carele întru atîta cinste şi îndăstulare ce avea neîndăstulînduse, ci fiind oprinsu şi biruit de gîndul trufiii, urmatau tocmai şi Eosforului şi lui seau asămănat, carele au socotit săşi puie scaunul peste norurile ceriului. Aşa şi acesta nu sau înăstulat cu cîtă cinste şi vrednicie avea, ci stepăna domniii visînd şi dentracéia ce au fost au căzut, pentru că ochiul cel neadormit al nefăţarnecului judecătoriu precum iaste îndălungu răbdătoriu, iaste şi de sîrgu răsplătitoriu, precum mai înainte să va vedeaa, că Dumnezeu dupre cum zice şi înţeleptul Solomon: „Trufaşilor le stă împotrivă”.
Fiind dară turbat dă gîndul trufii şi coprinsu dă multă răotate şi zavistie, neuitînduse ticălosul la cîţi alţii ca dînsul mai înainte, carii cu multe feliuri dă moduri den multa lor răotate îndemnînduse spre pacostea şi surparea domnului sau nevoit, sfîrşitul lor în cea mai după urmă în ce chip şi cum au fost că şi cu ochii lui au văzut, cu cîţiva marghioli blestemaţi şi de minte striini, cu carii viaţa lui îşi petrecea. Un Ghine, zic marghiol, curvariu, becisnec, blestemat, dă neam mojic şi foarte om spurcat, carele şi ceauş îi era, şi un Toderaşco brat David Ceauşul, neam foarte ciocoiu, şcheau, varvar şi plin de răotate, i Gavrilă vărul său, i un Mihalache căpitan cu carii sfătuinduse şi alcătuinduse, întro noapte den ordie cu aceştia şi cu cîţiva slujitori şi cu slugi dă ale lui, o minune! ale lui, o minune! lăsînd cinstea, odihna, casa şi jupîneasa, ca un turbat noaptea sau arădicat şi cu aceştia cătră moscali au alergat, călăuzindul dă aici Mihalcea stolnecul Cîndescul cu oameni dă ai lui pren munţii Vrancii trecîndul, care poatefi că şi după niscareva nădejdi cu firea alunecînduse şi pre fiiul său Şărban dempreună cu dînsul trimisése, cătră carele o! cît de milostiv domnul sau arătat şi nu lau spînzurat, ci, ca cînd nar fi fost vinovat, în seamă nau băgat întra lui Dumnezeu, lăsîndul, judecată, ca după ale lui lucruri şi fapte săşi ia plată.
Deci trecînd Toma spătarul în ţinutul Moldovii, au tras la vestitul telpiz, domnul Ţării Moldovii, Dumitraşcovodă Cantimir, cu care şi mai înainte vreme înţelegere avusese, dă vreme ce mintea amîndurora la acest feli dă lucruri blestemăţeşti şi necuvioase bine să potrivise. Şi cu el la Iaşi împreunînduse amîndoi la obuzul lui Şeremet fiind la Ţuţora, sau dus cu tot adinsul cu mintea lui cea zburatecă, meletisind lîngă pacostea şi primejdiia ce ţărîi vrea să aducă şi dă istov surparea şi dezrădăcinarea domnului, şi nu să socotiia becisnicul că cel ce groapa altuia o sapă să brodeşte acela întrînsa cade, şi nu să domireşte. Carele ajungînd unde pohta şi gîndul îi era şi cele cei era voia şi pohta dă la Şeremet isprăvind, rămasau acolea vreo 45 zile, pînă şi ţarul la Iaşi au sosit.
Deci dă acolo cu Şeremet dîmpreună şi cu Dumitraşcovodă Cantimir sculînduse, au mersu la Iaşi şi acolo cu măriiasa ţarul împreunînduse şi isprăvind cu minciunile lui cele zavistnice cîte pohta lui au voit împotriva domnului şi adevărului.
Mai pre urmă şi Gheorghie comisul Castriotul, sau pomenit, seau împreunat cu iubitoriul dă Hristos ţear, dar nimic ascultare la cele ce dă la domnu creştineşte şi înţelepţeşte pentru folosul mai mult al măriisale ţarului i să poruncise ca să zică şi să arate. [Sau dat] foarte înţelepţeşte pentru bună chiverniseală sfătuindu, că toate lucrurile Toma le strămutase şi foarte la cale rea împreună cu Dumitraşcovodă Cantimir le pusese.
Cap. XCII
AICEA SĂ ÎNSEMNEAZĂ CEA DÎN PORUNCĂ ÎNVÎRTEJIRE A DOMNULUI ÎN SCAUNUL TÎRGOVIŞTII, ŞI VENIREA TOMII CU REN GHENERARIUL LA BRĂILĂ, ŞI RĂZBOIUL CE AU FĂCUT TURCII ŞI PACEA CU MOSCALII
Încă la gura Urlaţilor domniia fiind, venituiau ferman ca să să învîrtejească şi scaonul, şi ţeara dă vrăjmaşi săşi păzească, şi să să nevoiască ca trebile şi poruncile împărăţiii toate să le împlinească şi să le săvîrşească, viind încă atunci şi poruncă cu un agă al tefterdariului, ca să trimiţă 3.000 dă cară şi 1.000 dă salahori, lucru foarte greu şi peste putinţă, fiind ţeara şi dă flămînzie şi de răzmiriţă foarte necăjită şi struncinată, care domnul, ca să nu scandalisească pre stăpîni, ci precum dînceput, toate poruncile a le împlini sau nevoit şi atuncea dîn carăle domneşti,boireşti, slujitoreşti, făcînd o sumă dă cară, cu Robe căpitanul leau trimis şi cîţiva slujitori salahori. Şi iar mai gătind dă la margine alt sumă dă cară şi salahori cu bani, cu căpitani dă la margine, iar acolo la ordie leau trimis.
Iar măriiasa orînduind pe margine căpitani, ca să fie dă pază, pe Gheorghie velcăpitan za margine, pă Donie velcăpitan za dărobanţi, pe Andreiaş căpitanul ot Ploieşti şi pe alţii, cu toată boirimea şi cu ceialaltă slujitorime, dîn gura Urlaţilor sau arădicat şi la iunie 28 dni, în scaunul Tîrgoviştii cu frumos alai au întrat, unde şi doamna cu toţi coconii măriisale să afla şi acolo aşăzînduse, căuta trebile şi poruncile împărăţiii.
Iar Toma spătarul aflînd priiminţă la ţarul şi vrînd ca cu slujba lui să să arate, ghenerălie au pohtit, făgăduinduse împăratului cele ce mintea lui cea spurcată îl ajunsese şi nesocotind cele după urmă şi cîtăva sumă dă oaste au cerşut ca să meargă la Brăila, zicînd că acolo multă şi îndestulată zaharea va găsi pentru treaba oştii împărăteşti, pentru că conoştea slăbiciunea ce avea moscalii dă zaharea, cît precum mai înainte viţi vedea că flămînziia, iar mai vîrtos să zic sfaturile şi socoteala acestor 2 nebuni Dumitraşco şi Toma, iau făcut dă sau ruşinat şi biruinţa au pierdut. Dînd dirept aceia ţearul Tomii ghenerăliia şi sfaturilor şi socotelilor lui celor nebuneşti urmînd, îndată la Brăila împreună şi cu Ren ghenerariul cu 10.000 dă moscali lau trimis. Care după ce au sosit domniia în Tîrgovişte, nu multe zile trecînd, venitau veste dă la căpitanii cei ce păziia pe margine cum că Toma spătariul împreună şi cu Rn ghenerariul către Focşani pogoară, lucru negîndit şi foarte primejdios, care domnul aceia înţelegînd şi cîţi cu minte întreagă era, nu în puţină grijă şi turburare să afla pentru că în mare bănuială domnul şi ţeara dăspre turci pentru un lucru ca acela vrea cădea.
Ci iarăşi cu bună chiverniseala măriisale, îmţelept şi foarte grijnec [fiind] şi mai mult pentru ţară şi patrie dîn inemă dorind, dă acea grea primejdie, fie lăudat numele lui Dumnezeu, bine au păzit, pentru că un lucru fără socoteală ca acela văzînd, ce Toma au făcut, nicidăcum cu firea nu sau alunecat, ci la céle ce vrémea cea viitoare vrea aduce, cu grijă să uita şi pururea gîndiia. Iară el ticălosul, cu mintea lui cea blestemată, nefăcînd lucrurilor şi vremilor chiverniseală, neaşteptînd, zic, lovirea şi izbîndirea oştilor, ci aşa numai pen nebunateca şi zburateca lui socoteală, cu nebune şi nesocotite făgduieli pe ţarul îndemnînd, fără de vréme acea sumă dă oaste dentru ale sale oşti au dăspărţit şi pre al lui sfat dempreună şi cu cel a [lui] Ren ghenărariul şi cu dînsul, precum mai sus am zis, la Brăila îndată au trimis; care adevărat că de nu voia şi mila lui Dumnezeu cu domnul şi cu ticălosul acesta dă pămînt dînceput ar fi fost şi, de nu pre domnu cu acea înţeleaptă chiverniseală ce au făcut lar fi năstăvit, întru mare primejdie şi stingere dăsăvîrşit ticăloasa de ţară ar fi venit; precum şi ticăloasa dă ţară a Moldovei pren becisnica şi reaoa chiverniseală a răului şi nebunului domnu Dumitraşco Cantimir, la mare şi înfricoşată robie au căzut.
Dar preabunul nostru domnu, privind la nestatorniciia şi turburarea vremilor, nimunui dentracestea nu sau potrivit, nici sfaturilor şi îndemnărilor celor fără socoteală a unor şi a altora dîn boiari, carii necontenit îl supăra şi pă afară multe zicea, nu sau unit, îndemnîndul ca de cătră turci să să hainească şi moscalilor, precum Dumitraşco Cantimir, să să alcătuiască. Nici scrisorilor celor de multă laudă ale moscalilor, care den multa îndemnare a vrăjmaşilor fără de nici o socoteală îi trimitea, nici ziselor, scriselor şi laudelor lui Ren ghenărariul care den multa îndemnare a Tomii îi veniia, nici universalului ce Vlasie stegariul la mitropolitul Anthim pă taină adusése cu poruncă dă zaharéle şi alte lucruri necăzute şi necuviincioase, nicidăcum nu sau supus. (O! cît iaste fără de cale şi fără de cuviinţă părţii cei bisericeşti a să amesteca în lucrurile céle politiceşti şi în politiia şi eparhiia ce se află, a să arăta zavistnec şi turburătoriu, şi turmii cei încredinţate lui păgubitoriu şi făcătoriului lui dă bine, carele în stepena şi cinstea vlădicii lau adus şi lau înălţat; vrăjmaş şi împotrivnec lucru, foarte neplăcut şi lui Dumnezeu, şi oamenilor), ci foarte statheros şi nemişcat stînd şi pururea ochiul şi gîndul măriisale la temeiul oştilor celor mari avînd, ca să le vază sfîrşitul în ce fel şi cum va fi; făcutau mare răbdare şi mare îngăduială, nicidăcum în bună dînd celor cel îndemna moscalilor să să alcătuiască, pînă ce poatefi că voia cea dă sus a sfîntului cerescu şi vecinic împărat, lucrurile precum au vrut aşa leau şi adus, că altele sînt socotelile omeneşti şi altele aduce Dumnezeu.
Că mergînd moscalii pă dîncoace dă Prut asupra turcilor, dîn sus dă Fălciiu, întrun loc unde să chiamă Gîrlele vlădicăi, în lunca Prutului, lîngă o mocirlă fiind moscalii tăbărîţi, venitau turcii asupra lor la iulie 8 dni, duminecă can dă dimineaţă, care loc fiindu strimtu şi nedînd moscalilor acolea îndămînă a să bate, pentru că nici la apă nu putea să să apropie, ca să ia dă trebuinţa lor, întraceiaşi duminecă, dupapusul soarelui socotitau să să tragă înapoi, pentru ca să poată afla loc mai bun dă tăbărît şi să poată ajunge la apă. Şi aşa după ce au înserat, începutau a să trage noaptea înăpoi, spre luni toată noaptea şi a doao zi pînîn neamiezi, nu departe dă conacul ce mai sus seau zis, ci ca la un ceas şi jumătate, pîn’ la un loc ce să chaimă Stănileşti, şi acolo pă lîngă Prut tăbărînd şi aşăzînduse, pomenituseau ocoliţi dă turci pă dă toate părţile, dă o parte dă turci, dăspre alta dă tătari, dăspe altă parte dă şfeţi, léşi şi cazaci, carii era cu craiul şfeţescu, şi întratîta strimtoare pă moscali îi avea, cît dă către nici o parte nu putea să aisă nimenea dîn tabără, nici măcar pentru păşiunea dobitoacelor. Însă aşa ocoliţi aflînduse şi dă toate părţile stenohorisiţi, iar dă luni dîn namiezi, pînă marţi la vreme dă prînzul cel mic nu au contenit dîn foc nicidăcum, pînă ce şi dîn şanţurile ce noaptea turcii făcuse, cu granatele iau scos.
În cea mai după urmă însă, văzînd moscalii mulţimea turcilor şi strimtoarea locului unde ei era tăbărîţi şi flămînzia, atît a cailor cît şi a lor, dă vreme ce caii ajunsese dăşi mînca coadele şi coamele şi rodea polocoşurile după la cară, şi întro parte le murea caii, întraltă parte slujitorimea, unde să făcuse şi putoare foarte groznică şi nesufeirtă dă mortăciuni, care aceste nevoi toate moscalii văzînd şi pierzarea lor înaintea ochilor avînduo, o minune! dîn netemerea ceia ce mai înainte dă turci avea, la groaznică înfricoşare ticăloşii au venit (vedeţi o cititorilor! lucrurile cele fără de sfat cîte rele şi primejdii aduc). Şi îndată pricină dă pace au pus mijlocirea creştinului nostru domnu, carea mai sus seau pomenit că pren boieriul măriisale Gheorghie Castriotul velcomis seau trimis, zicînd că mai înainte nu seau putut da audienţie adecăte ascultare la cele ce domnul dîn porunca Porţii îi zisese, iar acum voiescu şi ei şi să pleacă la pace, la care turcii au răspunsu: că dăi sar fi dat ascultare dîn’ceput dă cînd leau mesru, sar fi făcut pacea fără dă paguba lor, iar acum nu priimescu nici întrun chip pacea fără a lor dobîndă, dă vreme ce în mînă le era mosclii, carii neputînd face întralt chip, conoscînd neputinţa lor, dă mare nevoie îndemînduse, cu multe rugăminte au căzut la pace, făgăduind turcilor să le dea cetatea Azacului i Camenca şi să strice şi o cetate noao ce pre lîngă mare făcuse şi încă săşiscoată şi oştile sale dîn Ţeara Leşască, ca să aibă craiul şfeţescu voie a trece la ţeara lui cu pace şi fără primejdie, dînd pentru credinţa plinirii acestor făgăduieli zălog turcilor pre feciorul lui Seremetov, voivodul oştilor lor, şi împreună cu el au trimis sol mare şi plenipotenţial pre Petre Şafirov, carele era sovéscu împărăţiii şi aşa într dînşii pacea au legat, iulie 11 dni.
Şi întraceiaşi zi de acolo dă unde era închişi, dîndule cale au purces, multe lucruri trebuincioase să ale războiului în Prut lepădînd.
Iar Toma spătariulşi cu Ren ghenărariul viind la Brăila şi greu războiu dîndui, o şi luat, carii unde cu bucurie era, fără véste la mare întristăciune au venit, că după luarea Brăilii şi după prada ei, atuncea îndată fără zăbavă poruncă dă la ţarul lui Ren ghenărariul au venit ca şi ce vor fi luat dă la Brăila toate înapoi să le întoarcă şi l cu oştile lui fără zăbavă la célelalte oşti să să tragă. Care véste dă pace şi poruncă aflînduo amorţiţi au rămas: deci Ren după poruncă îndată întorcînduse durumul şau căutat, iar Toma spătarul văzînduşi isprava şi cum că cele ce socotiia asupra făcătoriului lui dă bine şi după Dumnezeu hrănitoriului lui, zic, asupra pravoslavnecului domni nu sau învrednicit [a isprăvi], cu mare întristare şi dă inemă zdrobire, pren mijlocul ţării numai cu vreo doi feciori în Ţara Ungurească au trecut şi acolo precum mintea cea zburatecă aşa şi portul schimbînduşi, iarăşi la moscali sau dus.
Aşijderea şi marghiiolii cei ce cu el fugise, ca pui dă potîrniche risipinduse şi de la Toma şi ei dîntru dînşii, cu multă zăbavă, iar la moscali sau dus lăsînd case, muieri, copii şi mai ales cinstea şi odihna cei de cătră domnul ce avea. Vază dar fieştecine cît iaste dă amar a să împotrivi neştine domnului său şi făcătoriului său de bine, că rătăcéşte ticălosul şi pîn ţări striine să pedepséşte, grămădinduşi hulă de cătră oameni şi osîndă de către Dumnezeu.
Iar Dumitraşcovodă Cantimir dă unde începuse a să scrie domnu vécinec al Ţărilor Moldovei ca un nemérnec, împreună cu moscalii den ţara lui au fugit, căruia şi unii den boiari au urmat, însă cei ce cu el la sfat şi la socoteală să potrîvise anume: Ion Ţăruş hatmanul, carele şi cumnat îi era, Savin Zmucilă velpostelnic şi Ştefan Luca velvistiar, Gheorghiţă velspătar, Sandu Sturzea velstolnec, Mogîldea velsărdar, Finic pîrcălabul de Soroca, Ion Bănariul velcăpitan, cu aceşti, zic, şi cu alţii la Kiov au sosit şi de acolo la Harkov (unde împărăţiia aşăzămînt îi dedése) vrînd ca să să ducă, multă învăluială şi silă leau făcut ca şi acolo săi urmeze, cît tot Kiovul sau turburat la purcéderea lui dă acolo.
Deci dentraceşti boiari, unii şi cu voie şi fără voie au mersu, iar pre Ion hatmanul carele nicidăcum nevrînd să să ducă cu el,a scunzînduse, umbla cercetîndul den casă în acsă pren Kiov săl prinză şi aşa aflîndul, supt vartă lau pus şi cu mare ocară lau dus. Dă care lucru necuvios, nespusă turburare şi zgomot cu mintea lui cea proastă în toată cetatea au făcut, ca pe ticăloşii boiari, după a sa cumplită voie la supunere săi aducă; dă aceasta nu puţin sau turburat şi nacealnicii Kiovului, dar nimic tică-loşilor dă boiari nu putea să le osfinţească, pentru că ocaz dă la ţarul avea cumplitul Cantimir.
Însă cu acéstea toate mergînd la Harkov, între alte necuviinţe ce făcea locului şi boiarilor îşi scriia şi titiluşul întracest chip, Hereditarius Rosie, care va să zică moştenitoriul Ţării Ruseşti. Dentraceasta cunoascăi fieştece înţelept mintea şi gîndul lui cel mîndru şi nalt, şi să socotească cît iaste dă lăudată cumpătarea întru toate, iar trecerea peste măsură cît iaste dă dăfăimată, iar după acéstea toate cerşînd Cantimir dă la împărăţie săl facă prinţeps acelui loc, adecă a Harkovului, sau socotit dă lau mutat dă acolo şi iau dat aşăzămîntul la stoliţă pentru ca să nuşi mai turbure măriiasa gîndul după alte fandasii şi sau plinit la dînsul pilda cea dă obşte care zice: „găina rîcîind îşi scoate ochii”: A scrie istoria acestui Dumitraşcovodă Cantimir cu amărunutul să cuvine moldovenilor, pentru că leau fost domnu, iar noi între istoriia ţării noastre am adus la mijloc pre scurt unele dentru faptele lui, una ca să vază fieştecine că greşeala şi nechibzuirea domnului a unei ţări pricinuiaşste stricăciunea şi ţării lui, şi altor stăpînitori ce întru sfaturile lui razimă, şi a doao, ca să i să cunoască răotatea şi nemilostivirea ce au arătat cătră boiarii ce după el au urmat.
Cap. XCIII
AICI SEMNEZU ÎNVÎRTEJIREA TURCILOR DĂ LA RĂZBOIU ŞI PORUNCILE CELE GRÉLE CE ÎN URMĂ DOMNULUI ŞI ŢĂRÎI AU VENIT
Învîrtejinduse turcii cu izbîndă dă la războiu, nu în puţină trufie şi semeţie să afla. Şi îndată veziriul cu vestea izbîndii şi a păcii (măcar că era orînduit dă împăratul imbrohorul cel mare ca să să afle lîngă veziriul, pînă ce să vor lovi oştile şi, ori în ce feli sar întîmpla, el să meargă să facă ştire împăratului), iar Osman aga, chehaiaoa veziriului, fiind om foarte lacom, telpizu şi iubitoriu dă cinste, în tot chipul au făcut şi lau trimis pă dînsul, vestind prentrînsul dă toate cîte sau întîmplat împăratului, carele cu bune vestiri sosind la împăratul, priimitulau cu multă cinste şi numaidecît şi imbrohor mare lau făcut, măcar că în gîndul şi capul lui era vezirlîcul.
Dar cu gîndul lui cel trufaş şi cu vorba cea îndrăzneaţă şi dîn ceia ce lau cinstit au scăpătat şi în scurte zile şi viaţa, cuvintele lui precum sau înţeles, iau mîncat, că pînă întratîta sau lăudat, zic, înaintea împăratului, cît au zis că, dă ar fi vrut turcii, iar fi luat pă toţi [moscalii] legaţi, şi iar fi dus la împăratul, cuvînt care, nu numai lui sineşi au adus pacoste ci şi însuşi veziriului, precum mai înainte să va vedea.
Cu această vestire a izbînzii numaidăcît veziriul şi la domnul nostru au trimis pre mataragibaşa al său pre carele domnul cu cinstea cea cuviincioasă lau priimit şi cu daruri după cinstea lui dăruindu-l, înapoi iarăşi lau pornitu. după aceasta neapestit (neputînduse odihni răutatea şi zavistiia vrăjmaşilor) văzînd buna şi înţeleapta chiverniseală a domnului, ce întracele cumplite vremi au făcut şi conoscînd că iarăşi rămîne lămurit dă cîte mai înainte neîncetat vrăjmaşii îl vînduse şi îl clevetise şi altă vînzare au mai aflat, ca doară lar putea aduce la primejdie, dar braţul cel sfînt al lui Dumnezeu care îl acoperiia şi îl păziia dă toate primejdiile ruşinatau şi atunci pre vrăjmaşi; zisau între alte multe vînzări mai pă urmă şi aceasta, cum că domnul adecă era gata să să hainească dă cătră turci şi să să alcătuiască moscalilor, şi cum că au gătit pentru treaba lor şi multă zaharea, numai vremea nu iau dat îndămînă şi ca acestea cîte, care veziriul înţelegînd, numaidăcît (poatefi că şi ca să ispitească), au trimis un capigibaş cu ferman ca cum mai dăgrab să trimiţă la Ţutora 30.000 obroace făină şi 50.000 obroace orzu [să fie] pentru călătoria craiului şfeţescu şi 250 cară cîte cu 4 cai, să le trimiţă la Bender pentru rădicarea uneltelor craiului, şi 500 dă oameni, ca să fie dă a direge şi dă a îndirepta drumurile pă unde tini şi noroaie sar întîmpla, care poruncă grea şi peste putinţă fiind, atît pentru multa sumă a zaharelii, a carălor şi a oamenilor, iar mai vîrtos pentru marea grabă şi pripă ce era, nu în puţină mîhnire, grijă şi multă inimă rea, domnul şi toată boirimea să afla, că nu era cu putinţă aşa dă sîrg precum porunciia ei a să găti atîta sumă dă pîine. Dar înţeleptul domnu, precum am mai zis, că dă alte multe şi grele porunci ţeara au mîntuitu, aşa şi dîntraceastă cumplită poruncă o au uşurat, pentru că mai dînainte păzinduse dă una ca aceasta, au fost dat bani pă cîtăva sumă dă pîine dă au fost strînsu, iar nu puţină sumă, numai ca să să facă şi să să împlinească porunca şi după la satele măriisale au dat.
Şi aşa gătind 7.000 obroace făină şi 7.000 obroace orzu, că mai mult putinţă nu era [făcînd şi orînduială dă cară du pîn sate] o au încărcat, orînduind şi cele 250 cară cu cai pă la căpitanii; deci pîna să găti toate acestea, au nemerit şi un ciohodari al veziriului cu ferman, poruncind ca să să trimiţă dîn zahareao mai înainte, numai pă jumătate, că ceialaltă jumătate o au iertat, iar carăle şi oamenii să fie tot dăplin, măcar că nici pă jumătate cu putinţă a să împlini nu era, ci cîtă mai sus seau zis. Şi zahareaoa şi carăle gătinduse, orînduituau măriiasa şi ispravnici ca să meargă cu acelea: peste zaharea, zicu, pre Afenduli cluceriul, peste carăle cu cai pe Antonie comisul Cromidi şi peste oameni fiind orînduite 10 steaguri dă cazaci, pă Neagul velcăpitan za cazaci, iar peste toate acestea trimisau măriiasa un prăvitoriu pă Gheorghie Mareş velcăpitan za margine, mergînd dă aici împreună cu ei şi capigibaş, bumbaşirul ce mai sus sau pomenit, nu puţine daruri şi acel capigibaş luînd.
Cap. XCIV
AICI SĂ SEMNEAZĂ TRIMITEREA BOIERILOR
ÎNAINTEA VEZIRIULUI CA SĂ FACĂ JALBĂ PENTRU
SLĂBICIUNEA ŞI NEPUTINŢA ŢĂRÎI
Văzînd domnul că nesăţioasa lăcomie a turcilor şi cumplitele şi fără milă ale lor cereri nicidăcum nu contenescu, ci mai mult încă să aţîţă şi să lăţescu, uitînduse şi la mare slăbiciunea şi neputinţa ticălosului dă pămînt, şi conoscînd că au venit lucru a mare şi greu păs şi va să fie cu neutinţă a mai birui cererile cele grele şi nesuferite [şi fără dă milă porunci] ale turcilor a le împlini, ca să nu ajungă ticăloasa dă ţară la acea margine a distihiii şi stingerii cei dăsăvîrşit, sau sfătuit cu toţi boierii măriisale în ce chip ar face ca doar ar mai conteni lăcomiia păgînilor şi ar mai uşura ţeara dă păsuri.
Aflatau dirept aceia cu cale să trimiţă cîtăva boirime înaintea veziririului ca să facă jalbă dă păsurile şi nevoile ţărîi şi să arate neputinţa şi marea slăbiciune a săracilor şi a toată obştea, şi dă să va putea şi pentru adaos să cerceteze ca doar sar arădica; iar dă nu sar putea să să arădice adaosul, încai să nevoiască ca doar ar face vreo fărîmă dă uşurare dîntraltele, să lipsească adecă alte mîncături, angarii, mucareruri, huzmeturi, bumbaşiri cu porunci şi altele dupre cum sau aşăzat şi în hatişăriful ce sau făcut atunci cînd răul, lacomul şi cumplitul veziriu Rami au adaos haraciul, ca să lipsească acelea toate şi să ţie în seamă toate cele ce să vor lucra şi să vor face dîn porunca împărătească la mirii.
Şi cu acea bună socoteală sau orînduit o seamă dă boieri mari anume: Costandin Ştirbeiu velban, Radul Golescul velvornec, Gligorie Băleanul velslujer, Neagoe Topliceanul velpitar şi alţi cţiva boieri mai dă jos, carii după porunca măriisale gătinduse, la iunie [...] au purces dă aici dîn Tîrgovişte şi mergînd au aflat pre veziriul cu toată ordiia la Tomarova. Deci pentru valurile şi supărările ce avea veziriul, mai cu zăbavă au aflat vreme dă sau împreunat boierii, pre carii veziriul foarte bine iau priimit şi la toate jălbile şi rugăciunile lor bună ascultare au dat, făgăduindule că şi de folos după rugăciunea lor vor afla, dîndule nădejde şi făgăduindule că şi talhăşi după a lor jalbă va face la împărăţie şi cu tot dînadinsul va nevoi ca să le isprăvească cumva sosi la Ţarigrad.
Deci văzînd boierii că lucrul să prelungeşte şi dă să va şi face vreo ispravă, socotind că să va face cu zăbavă şi fiind boierii can gloată, sau socotit dă au rămas penbtru acea treabă acolo numai 2 boieri: velban i velvornec, iar ceialalţi sau învîrtejit cu toţii înapoi aducînd domnului şi cărţi dă la viziriul, dă la chehaiao şi dă la alţi priiatini cu făgăduieli că să va împlini pohta şi voia măriisale şi cu altele şi cu acestea mîngîind pre domnu.
Cap. XCV
SUPĂRAREA CE BRĂILENII AU FĂCUT DOMNULUI ŞI ŢĂRÎI, PENTRU PRADA ŞI STRICĂCIUNEA CE AU FĂCUT MOSCALII LA BRĂILA
După multe supărări şi nenorociri ce şi dîntru a timpului aceluia nerodire au urmat ticălosului dă pămînt şi dîn cele cumplite şi nesăţioase ale turcilor cereri, pricinuitau şi cel mai sus pomenit apostat Toma şi altă supărare şi pagubă şi domnului, şi ţărîi cu venirea lui şi cu aducerea moscalior la Brăila. Că precum zice şi filozoful: „m‹aj ¢rc¾j met¦-cunoumšnhj, polla Ôlonde metabalte©qh t¦ met¦ t¾n ¡rc¾n” (adecă: o începere mutînduse, multe după acea începere obicinuiescu a să strămuta.). Aceasta adăvărat sau împlinit la acest boier apostat, că răzluşinduse el, făcutau cu mişcarea lui pre mulţi dîn cei neajunşi dăminte boierinaşii curţii dă sau alunecat cu firea şi după dînsul au urmat.
Dar nu era atîta dă mirarea dă cei proşti şi săraci, cît dă cei miluiţi şi căutaţi, carii lăsînd mila, cinstea şi căutarea, la jafuri şi lucruri tîlhăreşti alergase. Că întîiu Manta căpitanul, căpitan în slujbă orînduit fiind cu banii haraciului, cum au luat catastişilă, nu unde slujba şi porunca îi era seau dus, ci la Brăilă şi el cu catastişile în sîn, lăsînd slujba şi călcînd porunca domnului şi făcătoriului lui dă bine, au alergat becisnicul, unde, îndată ce au sosit, aită şi veste dă pace lui Ren ghenerariul au nemerit, care şi el şi ceialalţi: Iordache Cocorăscul, Costandin sîn Cornii banul şi alţii ce acolo alergase, ca cîinii nimunui rămăsese, dă vreme ce fieştecine dă al lui păs sta şi căuta ci să mulţumească numai lui Dumnezeu că sau întîmplat în vremi dă domnu bun şi milostiv, iar era vrednici după faptele lor să jirtfui morţii, iar domnul toate blestemăţiile lor leau lăsat şi pre toţi iau iertat. Deci pentru unii ca aceştia făcutau turcii dă la Brăilă jalbă către veziriul, zicînd că toată stricăciunea şi paguba lor nu iaste atîta dă la moscali cît iaste dă la ceşti dă ţeară. Dirept aceia veziriul îndată după a lor jalbă au trimis pre un Novala Mustafa aga cu ferman la domnu să împlinească toată paguba brăilenilor dă la oamneii cei dă ţeară ce atunci la prada ei au alergat, porun-cind veziriul şi cadiului ot Giurgiov ca şi el să vie să îndirepteze acea jalbă a turcilor brăileni cu judecată.
Deci domnul, ca să mîntuiască ticăloasa dă ţeară şi dîntracea nevoie, adusau pre acel cadiu după poruncă, nu cu puţină cheltuială şi, împreunînduse şi cu bumbaşirul, au adus pă turcii brăileni dă faţă şi cîţiva dîn jăcaşii şi blestemaţii aceia ce fusesla jaful Brăilii pre carii domnul cunoscînd că blestemăţiile lor vor să aducă ţărîi cheltuieli şi supărări [ca acestea], au fost trimis dă iau prinsu şi iau şi pedepsit cu temniţa şi iau scos şi înaintea cadiului, dar fiind atît bumbaşirul cît şi cadiul îndăstulaţi dă darurile domnului, făcutau judecata bună în partea cestor dă ţeară, zicînd că iaste cu neputinţă a putea dovedi cu mărturii turcii brăileni pre cei ce iau jăfuit întro zarvă şi răzmiriţă ca aceia dă să îndîrjise toţi şi să adunase feli dă feli dă limbi, unde va să poată şti şi a cunoaşte întru atîta adunare dă norod care pă care au jăfuit şi au omorît, zicînd că poatefi că aşa au fost voia lui Dumnezeu să le vie acea distihie şi lor şi întîmplare. Cine poate sta împotriva voii lui Dumnezeu şi altele ca acestea zicîndule, cadiul leau răspunsu că nu au a cere nimic dă la raia, nici să le mai facă altă supărare, dă vreme ce acea primejdie leau venit dă întîmplarea vremilor. Datau dirept aceia şi hoget cadiul la mîna domnului, să fie în pace raiaoa dă către brăileni şi întracest chip isprăvinduse, luînd şi multe şi frumoasa daruri, atît bumbaşirul cît şi cadiul seau dus.
Vază dară fietecine şi cunoască chiverniseala şi bunătatea iubitorului acestuia dă a sa patrie domnu, că după ajutoriul lui Dumnezeu cu chiveniseala lui, nici ţeara nu seau păgubit, nici dîn cei vinovaţi pre nici unul morţi nau dat.
Cap. XCVI
AICI ÎNSEMNEZU PENTRU HUZMETUL CE AU CERUT VEZIRIUL PENTRU ÎNVÎRTEJIREA DÎN OASTE ŞI ÎN CE CHIP SEAU DAT
Unde cu mare nădejde de o fărîmă dă uşurare şi de folos (după jalba ce boiarii făcuse şi să rugase) să aştepta, după cum şi însuşi ei păgînii făgăduise, dă vreme ce nu cu puţină strădanie şi nesocotite dări şi necazuri domnul şi ţeara le slujise, atît cît şi haraciul încă socotinduse, cu cîte mai înainte să didese, să împlinise încă şi mai trecuse, fără alte mîncături, huzmeturi şi jafuri ce lăcomiia cea păgînească luase şi unde o fărîmă dă răsuflu după atîtea şi atîtea supărări domnul aştepta, iată la septembrie 20 dni, vind călăraşi dă la ordie, fiind veziriul la Rene, aceasta boierii domnului scriia cum că chemîndui chehaiaoa leau zis că iaste porunca veziriului să trimiţă ţeara huzmet pentru învîrtejire 50 dă pungi şi încă foarte dăgrab să să trimiţă. (O! neam varvar, nemilostivă şi spurcată lege şi lăcomie păgînească. Cum întro nimica rugăciunile şi jălbile supuşilor lor le socotescu şi în grab cele luate şi mîncate ca cînd nici lear fi văzut, nici lear fi auzit le uită, nici la păsul lor ajută, ci numai nesăţioasa lor lăcomie aşi îndăstula caută).
Care poruncă domnul şi toată boirimea văzînd, nu în puţină mîhnire şi turburare să afla şi în multă mirare şi socoteală sta: cum şi în ce chip vor să mai poată birui acele grele tirăneşti porunci, necazuri şi mîncături. Că nu puţine pagube timpul acela adusese, că afară dîn alte lipse ce dă la Dumnezeu să întîmplase, numai păgînii întracel timpu în 4 luni, afară dîn haraci şi dîn alte obiciuituri, 500 dă pungi luase.
Deci măriiasa numaidăcît au scris la boieri să să jăluiască, arătînd în tot chipul multa neputinţă şi sărăcie a ţărîi, scriind şi însuşi măriiasa la veziriul şi la chehaiaoa cu multe rugăminte arătînd şi cu jurămînt, distihiia ţărîi şi cum că a să împlini acea po-runcă iaste peste putinţă. dar nicidăcum lăcomiia cea nesăţioasă sau putut îndăstula cu cuvinte şi cu rugăciuni numai, ci nimic la cele ce domnul scrisese uitînduse, au poruncit fără zăbavă numai ci să să trimiţă banii, că dăspre o parte cu cuvinte numai şi nădejdi dăşarte mîngîia, iar dăspre alta căuta şi sîngile săracilor a mînca. O! cît dă greu şi păgubitoriu timpu au fost acela! că cîte trei vremile cu nenorocire şi nici o sporire au trecut: primăvara cu multă răceală şi stricăciune în roade şi nesocotite păgîneşti porunci, gătiri dă oaste, zaharele, cară, salahori şi altele; vara cu lăcuste, pe alocurea cu secetă multă, cu lipsă dă pîine, cu moarte în dobitoace, cu zarve şi grele răzmiriţe; toamna cu multă lipsă şi pagubă în obiciut bişiugul ei, cu împuţinare dă vin foarte, în poame şi în tot feliul dă bucate.
Iar cu toate şi pă lîngă toate acestea prvoslavnicul domnu şau chivernisit patria cu a sa bună înţelepciune şi dă toate primejdiile cerştineşte cît pren putinţă iau fost neatinsă o au păzit, precum şi acea cumplită cerere a păgînilor, văzînd slăbiciunea ţării şi ca nu cumvaşi mai rău turburînduse păgînii să pricinuiască lîngă aceia şi altă pagubă mai mare, neuitînduse la atîta sumă ce mai înainte dă la măriiasa pentru ţeară didese iarăşi dîn casa măriisale, după poruncă, 50 pungi au trimis cu Costandin Caramanlîul velpostelnic nimic ţeară supărînduse; pentru aceia şi Dumnezeu sfîntul conoscînd acea fierbinte dragoste ce avea pentru folosul patriii şi a tuturor supuşilor măriisale, lau milui cu norocire şi îndălungată domnie, dupre cum şi fericitul David zice că: „fericit iaste bărbatul care cunoaşte şi ajută pre săraci, că în zioa cea ficleană va mîntui pre el domnul; domnul va păzi pre el, şi va trăi pre el, şi va ferici pre el în pămîntul său şi nu va da pre dînsul în mîinile vrăjmaşilor lui”.
Iar la 29 dni ale lui septembrie, arădicatuseau veziriul cu toată ordiia lui dă la Rene şi către Odriiu au plecat, însă zăbava veziriului la Rene au fost pentru că aştepta acolo plinirea legăturilor ce cu moscalii făcuse şi aşezase, iar apoi văzînd că să prelungeşte vremea, au purces dă acolo cu încetul, către Odrii mergînd.
Şi aceasta să însemnează ca să să ştie:
După fugirea lui Dumitraşco Cantimir domnului au mai bine zic, pierzătoriului Ţării Moldovei, nesosind încă veziriul la Ţarigrad la octombrie 7 dni, sau auzit că împărăţiia au făcut iarăşi domnu la Moldova pre Necolae Mavrocordat, dă carele înţelegînd ticăloşii boiarii moldovéni că au luat iarăşi domniia, dă cum era înfricoşaţi şi îngroziţi dă robiia şi grija tătarilor, iar mai mult sau mîhnit şi sau întristat, înţelegînd dă domniia lui, temînduse că vor petréce necazurile şi nevoile ce trăsése la domnia dintîi, măcar că nu rămăsése acătare boiari în ţară, dă vréme ce becisnecul Dumitraşco Cantimir la mare pustiitate o adusése şi pre unii dentrînşii cu dînsul îi dusése: iar şi cîţi mai rămăsése, prădaţi şi jăfuiţi de tătari ca vai de ei era. Carii auzind şi de domniia acestuia mai vîrtos încremenise şi să îngrijase şi mai mult spre fugă să gătiia dăcît pre domnu în scaun al vedea. Iar el, după ce au luat domniia, ştiinduşi chiverniseala cea dentîi că iau făcut multă stricăciune şi pagubă, începutau să arăta cu blîndeţe şi cu dragoste cătră toţi, scriind îndată şi cărţi la toţi, atît la cei ce să afla în ţară, cît şi la cei ce era risipiţi, poftindui ca să să adune cu toţii în pămîntul lor, făgădindule că-i va căuta şii va milui cu dregătorii pă toţi şi vor petréce cu linişte şi fără grijă şi cu ca de acéstea îmblînzindui, toţi pă la casele lor au venit.
Deci luînd domniia şi mergînd în scaunul său, îndată au trimis cu scrisori la domnul nostru pă vărul său Chiriţă Manolache velagă, feciorul lui Chiriţi Hurmuzache, arătînd multă dragoste, supunere şi plecăciune, rugînduse ca să nul osibească de dragostea măriisale, trimiţînd măriisale şi semnu dă dragoste un ceasornec pre carele domnul cu cinstea cea cuvioasă lau priimit. Şi cu daruri după a sa cinste dăruindul, cu răspunsul la domnul său lau învîrtejit. Iar după purcéderea lui, neapestit au trimis şi măriiasa pre Matei Creţulescu treti vistier cu antefharistie, urîndui şi de domniie noaoă, cu carele iau trimis şi o păréche dă călimări dă argint.
Venitau la octombrie 18 dni şi această véste dă la Beciu cum că şi acel ales Carol al şasele craiul Işpaniii, carele după răposarea fratelui lui Iosif, putérnecul împărat al romanilor dă toţi electorii şi dă tot celallat sfat alegînduse şi pohtind cu toţii al avea în locul frăţinesău şi ca un diadoh împărăţiii a le fi împărat şi oblăduitoriu, şi aşa cu toţi la Frangofurt adunîndu-se, cu toată podoaba şi parisiia cea cuviincioasă a împăraţilor, la [...] sau făcut coronaţiia.
Plinituseau cu fericire şi anul al XXIIIlea den domniia măriisale iubitoriului dă Hristos domnu şi oblăduitoriu milostiv, lui Io Costandin Basarabvoievod la octombrie 28 dni, leat 7220.
Cap. XCVII
AICI SEMNEZU CELE CE LA ANUL AL XXIVLEA SAU ÎNTÎPLAT ŞI CUM SEAU CHIVERNISIT, ÎNCEPÎND DĂ LA MAZÎLIIA LUI MEHMETPAŞA
BALTAGIUL ŞI VEZIRLÎCUL GIURGI ISUFPAŞII ŞI TRIMITEREA LUI VELLOGOFĂT LA ŢARIGRAD
La noiembrie 13 dni, viind călăraşi dă la Odriiu, scriia boierii cum îndată ce au sosit veziriul la Odriiu numaidăcît iau venit dă la puterneca împărăţie ma-zîlie cu mare urgie şi luîndui tot ce avea lau făcut surgun, aflîndui împărăţiia vină că au făcut rea şi proastă chiverniseală la războiu, dă vreme ce după zisa lui Osmanchehaia în mînă vrăjmaşii fiindui, iau scăpat dîntracea dă istov primejdie, şi pierzare, şi neodihninduse îmărăţiia pă chiverniseala ce au făcut, precum am zis, lau mazîlit, poruncind Isufpaşii, carele era inicer aga, ca să fie vezir, om foarte bun, înţelept, blînd şi fără dă lăcomie, căruia îndată i sau şi poruncit să să arădice să meargă în Ţearigrad; deci după poruncă numaidăcît au purces.
Văzînd dirept aceia domnul, că lucrurile Porţii să strămuta şi obrazele să schimba, fiind şi acei 2 boieri velban i velvornec de cîtva vreme acolo, tot cu ordiia umblînd după dăşarte făgăduielie Baltagiului vezir dîndule nădejdi pentru surparea adaosului şi altele, după rugăciunea ce făcuse, nimic nau isprăvit fără dăcît cheltuială numai multă, şi dare fără dă socoteală şi toată pierdută. Aşa măriiasa au socotit pentru o mai bună a vremii chiverniseală şi pentru trebile ţării şi ale domniii şi ca să vie acei doi boiari velban i velvornec, făcînd cîteva luni acolo, au trimis pă ginerile măriisale Şerban Grecescul vellogofăt, purcegînd de aicea la 19 dni ale lui noiembrie, ducînd împreună şi pocloanele veziriului dă vezirlîc nou.
Şi aceasta pentru o pomenire să însemnează: lîngă alte multe mîhniri, turburări şi întristări ce întracel an pre domnu coprinsése şi nespuse valuri şi porunci dă la păgîni şi altă fără dă veste mare şi fără dă mîngîiare întristare îl ajunse, pentru că grea şi năprasnecă boală pă iubită nora măriisale, Balaşa, fiica cinstitului şi dă bun neam lui Ilie Cantacuzino, marele visteiarnec al Ţării Moldovei, soţiia luminatului şi preaiubitului măriisale fiiu, lui Ştefan, ajungînd, care şi nemaputînd birui noianul şi valurile céle mari ale boalei, au mai vîrtos să zic zioa şi ceasul cel dă pronie a lui Dumnezeu hotărît al trece, la 22 dni ale lui noiembrie, şau dat obşteasca datorie, odihninduse în domnul, lăsînd în urmă cu mutarea ei, domnului, neamului şi iubitului ei so, lăcuind amîndoi numai 2 ani, necovîrşită mîhnire, jale şi fără dă măsură întristăciune.
Iar la 5 dni ale lui dechemvrie sosind şi vellogofăt la Ţarigrad şi mergînd la veziriul, dînd cărţile şi po-cloanele, măriiasa veziriul iau priimit foarte bine şi cu multă blîndéţe, făgăduindulise cu milă şi cu căutare, săvai că dăspre altele nu în puţină turburare Poarta şi toate lucrurile au găsit. Că nu multe zile trecînd, după ce au sosit acolo, nefiind împărăţiia odihnită pă tocmélele ce Mehmetpaşa făcuse şi aşăzase, dă vréme ce fiind şi hanul acolo, carele era pricina cea mai mare a neunirii şi îndemnătoriul spre a nepriimi împărăţiia pacea, ajungînduse şi alcătuinduse cu craiul şfeţescu, nu conteniia supărînd împărăţiia şi zicînd că moscalii au înşălat pă Baltagiul cu bani şi cu alte daruri dă au făcut pace, iar de puncturile şi tocmelele ce făcuse şi aşăzase nu să vor ţinea, şi cu ca de acest feliu dă minciuni şi prepusuri spre neunire pre împăratul îndemna. Săvai că veziriul cu multă nevoinţă şi cu tot sufletul sta pentru pace, împreună şi cu toată céialalată obşte; dar neputînd nicidăcum apleca pre împăratul spre céle ce Mehmet-paşa aşăzase, dă vréme ce era plin dă vorbele şi minciunile hanului, iarăşi poruncă dă oaste au işit, care poruncă înţelegînduse nu puţină mîhnire şi întristare au coprinsu pre toţi, atît pre creştini cît şi pre turci. Pre turci, zic, căi îngrozise războiul şi necontenitul foc al moscalilor ce în trecutul an văzuse şi pre creştini, pentru supărările céle cumplite ale păgînilor, iar mai vîrtos pre domnu, pre boiari şi ticăloasa aceasta dă ţară, ştiind păsul, greul şi nesuferita nevoie ce în trecutul an toţi trăsése şi petrecuse, că nu puţintéle nevoi şi porunci gréle îndată ce sau răspunsu dă oaste domnului şi ticălosului dă pămînt a veni începuse, cît dă nu ar fi chivernisit Dumnezeu lucrurile şi dă nu lear fi adus, precum în urmă leau adus, nu era cu putinţă a mai birui şi a mai împlini poruncele şi cérerile păgînilor, ci cu totul să vrea stinge ticăloasa aceasta dă ţară.
Dar Dumnezeu ca un iubitoriu dă noroadele céle preavoslavnice sau arătat cu multă milostvire asupra tuturor, iar mai vîrtos asupra creştinătăţii acestui ticălos dă pămînt că, dîn prefacerea lucrurilor ce dîn singura voia sfinţiisale sau strămutat, orînduind, poatefi că şi pentru folosul creştinilor, veziriu om bun, înţelept pre mai sus pomenitul Giurgi Isufpaşa, au cîştigat puţin răsuflu cît au fost veziriu, şi domnul şi toată ţeara; şi iubita pre domnu foarte tare cît şi boierilor pentru dragostea domnului, leau arătat buna priiminţă, poruncind încă lui vellogofăt ca, cu îndrăzneală, dă cîte ori vor merge cărţi dă la domnul să meargă însuşi să le dea la măriiasa, care şi aşa cît au şăzut acolo au urmat şi toate rugăciunile domnului au aflat foos şi mîngîiere.
Iar cei 2 boieri velban i velvornec, mergînd vellogofăt, numaidăcît şau luat zioa bună şi au purces, carii au sosit aici la ghenarie 15 dni.
Neapestit după porunca ce sau dat dă gătirea oştii, la 20 dni ale lui dichemvrie, scriia boierii dă la Poartă domnului cum că chemîndui veziriul leau zis că puternecul împărat pentru gătirea oştii porunceşte să facă ţeara huzmet cu 100 dă pungi precum şi în trecutul an făcuse şi didese, măcar că în trecutul an lăcomiia Baltagiului, au mai vîrtos să zic a Osman agăi, chehaiaoa lui, că nu era jăcaş prost, [ci] lacom, telpizu şi mincinos, îndoit acel huzmet îl luase şi la împărţie numai 100 pungi didese, iar ceialalţi [bani] el şi cu veziriul îi mîncase, dar în scurtă vreme suspinile săracilor lau ajunsu că, ca unui cîine trupul, omorîndul, în uliţe lau aruncat.
Acea poruncă dară viind domnului, nu în puţină mîhnire şi întristare să afla, mirînduse ce va mai face că încă dă cele dă trecutul an grele nevoi, bine nu răsuflase şi altele dă iznoavă începuse a cură şi a izvorî şi să afla ticăloasa dă ţeară la mare săbiciune. Dirept aceia, domnul au socotit şi numaidăcît au scris la veziriul cu multă rugăminte, arătînd slăbiciunea şi neputinţa ţărîi, aşijdirea şi boierilor leau porîncit ca să meargă la veziriul să să jeluiască că nu iaste cu putinţă a să împlini acea poruncă, că raiaoa au ajunsu la mare sărăcie. Deci după porunca domnului mergînd boierii la veziriul cu cărţile măriisale şi făcînd jalbă, li sau dat bună ascultare dă preabunul acea veziri şi îndată făcînd telhăşi la împăratul dă toate cele ce domnul şi boierii să rugase, au surpat dîntracea sumă 30 dă pungi, nu puţină uşurare făcînduse, pentru care boierii numaidăcît făcînd ştire domnului dă acea uşurare, milostivul domnu văzînd neputinţa ţărîi, fiind asuprăi alte nevoi, au trimis iasrăşi dă al măriiasa pungi 70, nefăcînd ţărîi nimic supărare.
Dă acea poruncă încă bine domnul nemîntuinduse, iată la 5 dni ale lui ghenarie, viind călăraşi dă la Ţarigrad, altă veste şi altă poruncă au adus, scriind boierii cum că işind poruncă în toate părţile dă zaharea, cai, cară şi altele pentru gătirea oştii, au rînduit şi în ţeară nu puţină zaharea, cai, cară şi altele, trimiţînd şi caii tunurilor cei ce didese în trecutul an dîn ţeară ca să ierneze iarăşi în ţeară. Deci neapestit cu poruncile ce mai sus am zis, au venit trei bumbaşiri totdăodată: un Ceatrapatra cu poruncă să dea 20 pungi dă bani să să facă acicuri; un Cuciuc Ali aga pentru zaharea 25.000 stambolchile făină, 50.000 chile orzu, unt, sare, sfoară; un Mehmet aga Edicler Emin să gătească 400 cai dă tunuri.
Aceste dar grele porunci viind totdăodată, poate fietecine să socotească în cîtă grijă, întristare şi mîhnire atîta domnul cît şi boierii şi ţeara au întrat. Văzînd dirept aceia domnul împreună şi cu toată boirimea că iaste greu foarte a să împlini acestea cîte mai sus zisem, îndată la veziriul şi la chehaiaoa au scris cu multe rugăminte ca să uşureze ticăloasa dă ţeară dă acea grea nevoie şi povară, cu care scrisori mergînd boierii la Poartă, şi făcînd ştire chehaielii, numaidăcît iau dus la veziriul şi dînd cărţile, văzînd, văzînd rugăciunea domnului şi jalba boierilor, îndată ca un stăpîn bun şi obiciuit a face bine, au uşurat ţeara dîn toate; dîn 3.000 cară au lăsat pă 600, dîn zaharea şi dîn altele aşijderea, dîn toate au uşurat pre jumătate şi nu numai la acestea, ci încă şi alte pren rugămintea domnului ţeara sau uşurat.
Atunci avînd ţeara mare supărare şi dă begligiii, oamenii casapbaşilor ce veniia în ţeară ca să cumpere vite, făcînd boierii jalbă că cuprind ei în silă şi nu dau pas altor neguţitori ca să cumpere ci, ei precum vor în silă şi cu paguba săracilor le iau şi fac atîtea răutăţi şi necazuri pă unde umblă, numaidăcît veziriul înţelegînd au voie domnului cu ferman ca: dă vor mai face zulum săracilor şi alte blestemăţii, să fie volnic săl pedepsească cu moarte şi să aibă raiaoa voie aşi vinde vitele unde vor poate şi vor afla preţ mai bun, fiind pre atuncea şi turcii foarte semeţi şi semeţi şi mai vîrtos negustorii lazi carii şi dîn fire sînt răi, semeţi şi nebuni, iar atunci să prea semeţise şi să dîrjise şi făcea multe răutăţi în ţeară şi pren tîrguri multe zulumuri şi nebunii. Pentru carii domnul făcînd jalbă la veziriul şi rugînduse ca săi mai înfrîneze, veziriul numaidăcît au făcut ferman şi au trimis un ceauş dă iniceri numai săi scoaţă dîn ţeară prea aceia carii vor fi făcînd blestemăţii şi supărări săracilor, care viind aici nu puţină pedeapsă leau făcut, şi nu proaste bătăi leau dat şi pre carii iau conoscut mai răi, mai blestemaţ şi dîn ţeară iau scos şi au lămurit toate tîrgurile dă turci zorbale ca aceia şi de lazii nebuni, aflînd raiaoa şi la aceasta mare răpaos şi odihnă.
[Cap. XCVIII]
PURCEDEREA DOMNULUI DÎN TÎRGOVIŞTE ÎN BUCUREŞTI ŞI ÎNNOIREA PĂCII CE AU FĂCUT TURCII IARĂŞI CU MOSCALII
Viind vremea cea obiciuită a mutării domnului dîn scaunul Tîrgoviştii în Bucureşti, la 10 dni ale lui martie, sau arădicat măriiasa împreună cu toată boirimea şi curtea măriisale şi mergînd pre la satele măriisale Potlogii i Mogoşoaia, iată la Potlogi încă fiind domniia, călăraşi au nemerit dă la Ţarigrad cu cărţi dă la boieri, scriind şi înştiinţînd pre domnu cum că întrînd la mijloc solul englezu şi olandezu, fiind însăşi veziriul Isuf-paşa sîrguitoriu şi puind multă nevoinţă ca să să facă pacea, aa dă acea dată au plecat pre împăratul dă au priimit iarăşi pacea cu moscalii pre tocmelile ce Baltagiul cu ei la Prut făcuse şi aşăzase şi cum că îndată pre zăloage iau îmbrăcat cu caftane, scoţînd şi pre solul cel mai dînainte dîn Ediculea, dînd poruncă şi pă la toţi paşii ce era orînduiţi ca să meargă la oaste ca toţi pă la mansupurile lor să să învîrtejască, arădicînd şi lăsînd şi toate orînduielile ce în ţeară poruncise ca să dea, afară numai dîn cîteva cară, care veste viind, nespusă bucurie şi domnului, şi boierilor, şi tuturor săracilor au pricinuit, cu toţii slăvind şi lăudînd numele vecinecului Dumnezeu pentru că au adus lucrurile cele turburate întru linişte.
Şi după aşăzămîntul acela, îndată au trimis împărăţiia ahtinamelele adecă puncturile tocmelelor către ţarul ca să vază dă vor fi bine priimite şi dă împărăţiia lui, au ba, întru care tocmeli ale lor hotărîse turcii şi aceasta adecă: pe craiu şfeţescu ce la Bender să afla săl arădice să nul mai ţie acolo, ci săl trimiţă în ţeara lui dă vreme ce şi moscalii să prinsese că nu va avea nici o bîntuială dăspre dînşii, cii vor da cale dă va trece cu pace. Şi îndată după aceia au pornit şi pre hanul dîn Ţarigrad porîncindu-i ca să arădice toată tătărîmea să meargă cu dînsul, orînduind şi pre Rumeli beglerbeiu cu tot aieletul lui şi pre calgasultan, acestia toţi să arădice pe craiul şfeţescu săl ducă pren Ţeara Leşască, după tocmele ce cu moscalii făcuse. Iar el ca un mîndru şi nesocotit nicidăcum dă acolo nu vrea să să arădice pînă ce au făcut multe turburări, care turburări şi pă el în cea mai după urmă la ce lau adus, mai înainte să va vedea.
Iar domnul, cu mare bucurie dă la satul măriisale Mogoşoaia sculînduse, la 20 dni ale lui martie au întrat în scaunul Bucureştilor cu frumos alaiu şi obiciuită pompă, unde şi cu fericire în scaun şăzînd, slobozituseau 6 tunuri dup-obiceiu. Iar după sosirea măriisale neapestit au scris boierii domnului, cum că leau poruncit veziriul dîn porunca împăratului ca să scrie măriisale că au dăruit împărăţiia silihtariului celui dînlăuntru, mucareriul măriisale, ci să trimiţă măriiasa 15 pungi săi dea silihtariului; iar silihtariul făcînd priiteşiug cu măriiasa aşa au socotit dă au trimis cu fermanul pre un Bechir aga, chehaiaoa lui, ca să arate prentrînsul şi mai pre largu priiteşiugul, ce avea către domnu, carele viind aici, domnul lau priimit cu cinstea cea cuviincioasă şi dînd răspunsul şi dăruindul după cinstea lui, lau pornit iarăşi la stăpînăsău.
Cap. XCIX
AICI SĂ ÎNSEMNEAZĂ CĂ CONOSCÎND DOMNUL CUM SAU MAI LINIŞTIT LUCRURILE, SOCOTITAU SĂ FACĂ NUNTA FIICĂI MĂRIISALE SMARAGDII
Văzînd domnul că lucrurile dăspre Poartă cu al lui Dumnezeu ajutori sau liniştit, ajungînd şi preaiubită fiica măriisale cea dă a şaptea la vîrstă, viind poatefi şi acea orînduită şi dă proniia lui Dumnezeu hotărîtă vreme a căsătoriii ei, măriiasa ca un bun şi înţelept părinte avînd mare pohtă şi nesomnoroasă grijă, numai pă acea cucoană mai avînd necăsătorită (dă vreme ce pre toate celélalte cu a lui Dumnezeu milă, întru a măriisale fericire, cu cinste la casele lor le didese), ca să o vază şi pă aceia în zilile şi norocirrea măriisale cu cinste şi fericire la casa ei trimisă şi dată, aşa bine au socotit măriiasa şi aflînd obraz vrednic o au logdit după Costandin postelnicul sin Grigorie Băleanul velslujer, fiind cuvos şi întru toate împodobit cu blîndeţe, cu vîrstă şi cu stat, hotărînd nunta a să săvîrşi în zioa dă Sfeta Troiţă.
Deci dă vreme ce acel Costandin postelnicul era botezat dă doamna Ilinca, care o ţinea mai sus pomenitul Şerban vellogofătul, să cădea săl cunune iarăşi acea doamnă împreună cu soţul ei; fiind dară vellogofăt la Ţarigrad pentru trebile domniii şi ale ţărîi, iau scris domnul ca să vie: una pentru cununiia fiicăi măriisale, a doao că era şi de mult dus a Poartă. Dirept aceia bine socotind măriiasa, au gătit pă Bunea Grădişteanul bivvelcomis şi la 26 dni ale lui aprilie, lau pornit dă aci, ca să să afle la Poartă pentru trebile ţării, care îndată ce au sosit vellogofăt luînduşi zioabună, au purces la 28 dni ale lui mai, sosind la Bucureşti, nu cu puţină dragoste domnul lau priimit şi cu frumoase daruri pentru slujbele domnului şi ţărîi în direptate au slujit, dăruindul şi cu conteş dă ale măriisale cu limie dă samur lau îmbrăcat.
Pînă a veni dară vellogofăt, aflînd domnul puţin răsuflu, fiind şi primăvară, vreme frumoasă dă primblare şi nemergînd dă cîţiva ani la satul măriisale Obileştii, după cum în toţi timpii cînd avea vreme, primăvara, pentru o trezvire mai mult să obiciuise a merge, fiind şi loc foarte frumos şi dăsfătat, sau îndemnat atunci dă au mersu vreo săptămînă dă zile şi iarăşi sau învîrtejit. După aceia viind şi vellogofăt, începutuseau cu ajutoriul lui Dumnezeu şi nunta, care cu mare cinste, multă veselie şi cu toată podoaba şi domneasca parisie [făcînduse], în zioa dă Sfînta Troiţă cu fericire sau săvîrşit şi sfintele cununii.
Cap. C
PORUNCILE CE AU VENIT DOMNULUI ÎN URMA PĂCII CEI DĂ A DOAO
Iar după ce a doo oară sau aşăzat pacea, dă vreme ce între puncturile ce amîndoao împărăţiile avea era şi acest punctu ca adecă: să arădice turcii pă craiul şfeţescu dă la Bender, săl ducă la locul său, dă care puncturi şi legături vrînd împărăţiia ca să să ţiie şi orînduind pentru purcederea craiului cele ce trebuia, poruncitau şi domnului ca să gătească 700 dă cară; 500 cu boi şi 200 cu cai, şi cum mai dăgrabă să le trimiţă la Bender ca să fie pentru treaba craiului şfeţescu, care porunca viind domnului, foarte sau întristat, dar nevînd ce face pusau îndată nevoinţă ca să împlinească porunca şi dă aici gătirea făcea, iar şi dă a nevoi cu scrisori şi rugăciuni la stăpîni, ca doară dîntracea sumă ar mai scădea, nu înceta, dar nimic nu au putut folosi.
Deci văzînd măriiasa că nădejde dă scăzămînt nu iaste, măcar că cu dăstul păs iar făcînduse nevoinţă tot seau făcut şi seau împlinit toate carăle după poruncă şi la vreme gătinduse, orînduiiau păste carăle cu cai pă Gligorie comisul şi păste carăle cu boi pă Sugrumale căpitanul şi, leau pornit unde porunca era, care şi la vreme cea poruncită la Bender au sosit. Săvai că numai cazna şi osteneala săracilor şi multa cheltuială şi prăpădirea dobitoacelor au fost, ţiindui pîn’ la noiembrie 25 dni, neavînd păgînul şi mîndrul acela craiu nicidăcum gînd ca să meargă, ci cu feliuri dă feliuri dă pricini au mînat lucrul pînă sau răcit vremea, întîi cerşind bani împrumut, zicînd că nare dă cheltuială ca să să gătească 1.200 pungi, care împărăţiia i leau şi dat; apoi iarăşi au zis cum că cu tătari nu va merge nicicum, ci săi trimiţă oaste turcească şi aşa va merge, iar întralt chip dă la Bender nu să va arădica. Carele acestea toate şi altele le făcea, ca doară ar îndemna iarăşi pă turci să strice pacea, care după a lui pohtă au şi isprăvit precum mai înainte să va vedea.
Iar după pornirea carălor ce mai sus am zis, venitau poruncă domnului întru carele scriia cum că înţelegînd împărăţiia că iaste lipsă dă pîine în ţeară şi rămîind împărăţiii multă făină dîn ceia ce să strînsese pentru treaba oştîi, să trimiţă măriiasa să ia 50.000 chile dă la Chiliia, să o împarţă în ţeară şi să plătească chila cîte aspri 55, scriind în ferman că sau milostivit împărăţiia de o au dato raielii. O, ce milă păgînească şi tirănească! făină veche, ploată, mucedă şi stricată, lepădînduo săracilor ca să ia bani. Cu răotatea să slujiia păgînii în loc dă milă şi dă bunătate.
Acestu greu mare şi supărare ce căzuse pre săraci mirînduse domnul cum ar face săl rădice dă asupra ţărîi, scrisau în doao rînduri la Poartă, rugînduse ca doară sar putea mîntui ţeara dă acea belea şi nevoie, dar nimic dă acea dată nau putut folosi. Deci neputînd face întralt nimic, iau căutat după poruncă a urma, măcar că toată a o arădica nusau grăbit, ci dîntrînsa numai luînd, iarăşi a mai supărat măriiasa Poarta şi al treilea rînd rugînduse măcar pă jumătate să să mai uşureze şi aşa cu multă rugăminte abia au lăsat să să arădice pă jumătate şi întracelaşi chip şi dîntracea nevoie ţeara sau mai uşurat.
Iar la iulie 1 dni, au venit un capigibaş cu poruncă la domnu să gătească haraciul şi la vreme săl trimiţă la miriia împărătească, care haraci măcar că dîntrînsul iarăşi cu porunci, cu fermanuri să orînduise şi să didese la cară şi la altele şi prea puţin rămăsese care să vrea putea trimite acea rămăşiţă şi fără bumbaşir, ci numai ca să cîştige pă acel capigibaş îl trimisese. Deci domnul gătind ce mai era rămăşiţă după poruncă, dăruind şi pă bumbaşirul ce venise, după a lui cuviinţă, lau pornit şi la vremea cea poroncită sau aflat la Ţarigrad.
[Cap. CI]
AICI PENTRU O POMENIRE SĂ ÎNSEMNEAZĂ CE AU FĂCUT PREACREŞTINA DOAMNĂ A ACESTUI LUMINAT DOMNU
Precum preaiubitoriul dă Hristos domnu avea mare rîvnă şi fierbinte dragoste spre a zidi şi a înfrumuseţa lăcaşile lui Dumnezeu, asemene măriisale şi luminată şi preacreştina lui doamnă Mariia, cu acea iarăşi către cele dumnezeieşti rîvnă fiind, măcar că şi alte multe zidiri, biserici au făcut şi cu dă toate podoabele minunat leau înfrumuseţat şi leau grijit. Întîiu în oraşul Bucureştilor fiind o bisericuţă dă lemnu, mititică foarte şi veche dă mai cădea, care să chiema Biserica DîntroZi, măriiasa arădicînd acea dă lemnu dîn temelie, dă piatră o au zidit, foarte iscusită şi gingaşă făcînduo, o au înfrumuseţat atît pă dînlăuntru cît şi pă dîn afară precum să şi vede; după aceia şi în judeţul Vîlcii, unde să chiiamă Surpatele, din temelie iarăşi au zidit o mănăstioară cu toată cheltuiala măriisale, foarte frumoasă, făcîndui şi curte dă zid împrejur, şi chilioare şi dă toate precum să şi vede, împodobinduo şi cu odăjdii şi alte odoară bisericeşti, scumpe şi foarte frumoase, şi cu bune zestre, moşii, vii şi altele, o au întărit, unde să odihnescu cu bună viiaţă călugăriţe. Făcutau şi la Urezi bolniţa iarăşi măriiasa, iar la laeat 7221, fiind şi aici în Tîrgovişte o mănăstioară iarăşi dă călugăriţe ce se chiiamă Viforîta, unde doară numai sfînta bisericuce era şi foarte proastă, întunecoasă, nezugrăvită, fără clopotniţă şi fără curte, cu 23 chilioare numai ce şidea bietile călugăriţe şi alt nimic, biserică veche foarte, care sau mai dires o dată dă un Radulvodă, măriiasa văzînd şi cuprinzînduse dă dumnezeiescul năstav, cu multă pohtă seau îndemnat şi sîrguind cu toată inima, seau apucat întîiu dă sfînta biserică dă iau mai lărgit ferestrile, o au zugrăvit frumos, o au pardosit cu lespezi şi o au grijit precum să cade, făcînd şi toată orînduiala odăjdiilor foarte frumoase şi cuviincioase; împodobituoau şi pă dîn afară cu chilii frumoase de piatră şi tot cu zid o au încungiurat, făcînd şi clopotniţa, lucru foarte gingaş şi cuvios precum în ochii tuturor să vede.
Tot întracest an aflatuseau în Tîrgovişte dă ceia parte dă Ialomiţa un izvor foarte minunat, un izvor mare, cu apă multă, uşoară şi bună, care şi bună zidire împrejur avusese şi dă a vremii poatefi vechime să astupase şi să acoperise dă pămînt cît nu să cunoştea nimic, dă au mai fost au dă nau mai fost vreodată fîntînă, nici să afla nimeni dîn bătrîni ca să o fie ştiut cînd au fost dăşchisă Deci prentîmplare atunci aflînduse şi văzîndu domnul un lucru frumos şi minunat ca acela, numaidăcît au pus dă lau curăţit şi lau zidit frumos împrejur şi au făcut fîntînă foarte frumoasă şi minunată precum să vede.
Cap. CII">
MERGEREA DOMNIII DÎN BUCUREŞTI LA TÎRGOVIŞTE ŞI ALTELE CE ÎN URMĂ SAU ÎNTÎMPLAT
Toată vara în Bucureşti petrecînd domniia, la 20 ale lui avgust purcesau măriiasa cu toată boirimea şi zăbovind cîteva zile pă la satele măriisale Mogoşoaia, Potlogii, la 29 dni, cu frumos alaiu, după obiceiu, au întrat în scaunul Tîrgoviştii.
Cu 2 săptămîni însă pînă a merge domniia, să întîmplase dă să aprinsese tîrgul, uliţa cea mare, şi arsese foarte rău pînă încît ajunsese focul şi în curtea domnească dă arsese Sfînta Vineri; ajunsese şi la casele cuconilor şi arsese învălişul la o păreche dă case, unde apucînd slujitorimea în grab au stinsu dă nu au ars mai mult. Şi altă păreche dă case mai mici arzînd pînă la pămînt şi tot ce era împrejurul curţii, dă care stricăciune a focului domnul înţelegînd, foarte sau întristat, măcar că îndată iarăşi sosind fericitul în Tîrgovişte, apucatuseau toţi şi cu mare nevoinţă sîrguind, în scurtă vreme sau încheiat tîrgul la loc iarăşi precum au fost, grijind şi măriiasa atît casele, cît şi curtea şi tot pînîn iarnă.
Tot întracest an, precum cu altele multele, domnul, curtea domnească o au înfrumuseţat, fiind zidul dîmprejurul curţii stricat şi foarte scund, măriiasa sau îndemnat şi au pus dă lau dires şi lau mai înălţat împrejurjur făcînd şi odăile seimenilor tot dă piatră, că era dă lemu vechi şi foarte proaste. Iar după sosirea domniii în Tîrgovişte, viind călăraşi dă la Ţarigrad, scriia boierii cum că iaste poruncă pocloanele bariamului cele dînlăuntru să le trimiţă măriiasa cum mai dăgrabă ca să să afle înaintea bairamului cu 1015 zile acolo, ca să să dea.
Deci măriiasa după poruncă gătindule, leau trimis cu vătaful za călăraşi, iar după aceia gătind şi celélalate pocloane ale veziriului, ale chehaielii, leau trimis cu Gligoraşco vistierul.
Împlinituseau cu bună fericire şi al 24lea dă ani dîn domniia bunului acestuia domnu, la leat 7221, octombrie 25 dni.
[Cap. CIII]
ÎNCEPEREA ANULUI AL XXVLEA AL DOMNIII LUMINATULUI DOMNU IO COSTANDIN BASARABVOIEVOD
Unde întro fărîmă dă linişte şi odihnă lucrurile cîtuşi dă cît să afla şi cu puţin răsuflu domnul şi ţeara dăspre supărările cele păgîneşti, supt mila şi bunătatea acelui veziriu bun, iată fără de veste nenorocirea strămută lucrurile, că la 11 dni ale lui noiembrie sau înţeles cum că împărăţiia neputînduse odihni a avea pace cu moscalii, fiind îndemnat foarte dă craiul şfeţescu, cu multă ocară şi necinste pre soli şi pre zăloagile moscailor cu toţi oamenii, ca o turmă dîndărăt iau dus şi iarăşi iau băgat la Idicula, cîţi sau aflat pă lîngă dînşii moldoveni, greci, dă le slujiia, iau băgat pre toţi la catargă, mazîlind numaidăcît şi pă Isufpaşa veziriul şi surgunindul, lau trimis la Sacăzu, dă acolo la Rodos, lucru care da mirare tuturor, închide solii, scoate solii, îmbracăi cu caftan, fă pace, strică pacea, acatastasie păgînească!
Pricina însă acestor nestatornicii era craiul sfeţescu şi cu hanul, mai avînd şi pă alţi 23 mijlocitori precum să înţelegea: pă imbrohorul cel mare al împăratului, pă ceauşbaş şi pă capigilarchehaiasî al împăratului, a cărora cinste şi ispravă ce mai pă urmă li sau întîmplat, mai înainte să va vedea.
După ce au închis dară pă soli şi pă veziri lau surgunit, îndată făcînd veziri pă Nisangi Sulimanpaşa, sau răspunsu dă oaste, carele îndată ce sau pus veziri au trimis la domnu pre başciohodar al lui cu mujdea, adecă cu colac dă vezirlîc, pre carele priimindul domnul cu cinste şi dăruindul, înapoi lau trimis; după acestea dară împărăţiia cu dăgrab gătire făcînd, numaidăcît dă la Ţarigrad către Odriiu au purces, arătînd grabnică gătire dă oaste, cu acela socotind să îngrozească pre moscali, săvai că pornirea leau fost numai mînioasă şi groaznică şi cheltuiala mare, iar alt nimic. Că mergînd împărăţiia la Udriiu, veziriul şi ceialalţi toţi cu ordiia, şidea afară la corturi dă le-au stătut corturile întinse toată vara şi toată iarna afară dîn Odriiu, pînă au putrezit dă tot.
Văzînd dirept aceia domnul strămutarea Porţii şi a obrazelor, fiind şi Bunea Grădiştenaul bivvelcomis dă cîtăva vreme la Poartă, măriiasa au gătit dă aici pă Iordache Creţulescul velpostelnic şi lau trimis la Poartă, scriind Bunii comisul să vie. Deci mergînd velpostelnic, nau apucat împărăţiia la Ţarigrad, ci după ea la Odriiu mergînd, acolo sau împreunat cu veziriul, carele cu cinste priimindul, lau îmbrăcat şi cu caftan. Iar comisul Bunea luînduşi zioa bună, numaidăcît au purces şi au venit în ţeară.
[Cap.CIV]
PORUNCILE CE DUPĂ CE SAU STRICAT PACEA DOMNULUI AU VENIT ŞI FURTUNA CEA TICĂLOASĂ A CRAIULUI ŞFEŢESCU
După ce sau stricat pacea mergînd împărăţia la Odriiu, îndată au trimis pă ceauşbaş la hanul şi la serascheriul dă la Bender cu poruncă ca să să găteacsă şi să ia pre craiul şfeţescu săl ducă pren Ţeara Leşească, pînă îl va trece în ţeara lui, precum însuşi hanul către împărăţie să făgăduise căl va duce.
Poruncind atunci împărăţiia domnului ca să trimiţă dîn haraciu serascheriului dă la Bender pungi 30, pentru găirea lui, domnul, văzînd porunca, făcutau nevoinţă şi gătindui iau trimis, pentru care bani venise silihdariul veziriului. Iar la 12 dni, ale lui ghenarie au venit un Husseinefandi cu ferman, poruncin domnului ca să gătească cîtăva sumă dă cherestea pentru treaba podului dă la Saccii, carele fiind orînduit a fi ispravnic după pod şi avînd poruncă şi la domnul Moldovii, au trecut nefăcînd nimic zăbavă aici. Iar la 17 dni aceiaşi lună, au veit arabagibaş împărătescu cu poruncă să gătească 3.000 de cară pentru oaste, care porunci fiind grele foarte şi preste putinţă, făcutau domnul rugăciune şi mare jalbă la Poartă; deci după jalba şi rugăciunea domnului au mai scăzut dîn cară şi au lăsat pe 1.000, care gătinduse sau trimis unde era porunca.
Cap. CV">
ÎNTRE ACESTEA TOATE CADESE SĂ SCRIEM ŞI FURTUNA CEA TICĂLOASĂ A CRAIULUI ŞFEŢESCU, CE DĂ LA CEI CE NĂDĂJDUIA AJUTORI IAU VENIT PENTRU O POMENIRE
După ce (precum mai sus seau zis) au poruncit împărăţiia hanului şi seraschieriului să să gătească să ducă pre craiul, ei numaidăcît după poruncă au trimis la craiul dă iau făcut ştire ca să să gătească să meargă după cum iaste porunca; el au răspunsu că nu va merge, că nu iaste gata, iar cînd să va găti, au zis că le va face ştire pricinuind că nici are dă cheltuială, căruia măcar că şi mai înainte îi didese împărăţia 1.00 dă pungi dă bani împrumut, dar el mai cerea săi mai dea încă o miie, socotind că cu pricini dă acestea zăbovinduse, doar va îndemna pre însuşi împăratul să meargă cu putere mare către Bender şi cu dînsul să meargă pînîn Ţara Leşască şi dă acolo precum va cunoaşte căi dă îndămînă aşa să facă, pentru că gîndul lui era cu totuşi şi tot ca să arădice puterea turcească spre biruinţa moscalilor, ca să nu meargă ruşinat în ţeara lui, ci biruitoriu. Dar el aceasta socotiia (iar moscalii lua tot în ţeara lui şi prăda pînă ce şi în Finlandiia întrase şi dă Stocolma, scaunul lui, să apropiiase şi pre toţi şfeţii în mare frică şi groază îi băgase).
Iar împărăţiia văzînd că zăboveşte ceauşbaş (dă vreme ce i să poruncise ca pînă în 20 de zile să meargă şi să să învîrtejască cu răspunsul, au că va merge, au că nu va merge), îndată au trimis şi pă imbrohorul cel mare iarăşi la hanul şi la serascheriul cu poruncă, numai săl rădice ori cu voie, ori fără voie, cum vor şti, cu care poruncă sosind imbrohorul însuşi, după ce sau împreunat cu hanul, cu seraschieriul, sau dus şi la craiu ca să să împreune şi săi spuie şi lui porunca. Iar el nicidăcum nau vrut săl priimească ci şau trimis ispravnicul dă au vorbit cu imbrohorul, căruia spuind ce şi cum era porunca împărătească, îndată au mersu dă au spus craiului său, cum să imbrohorul împăratului au adus tare poruncă numai să te rădici să mergi cu hanul şi cu seraschieriul, să nu faci întralt chip, că pă urmă nu va fi bine. Deci el vezînd căl silescu pînă întratîta leau răspunsu că nu va merge nicidăcum, că nici are dă cheltuială, nici iaste gata; care hanul şi serascheriul văzînd că nicidăcum nul pot pleca ca să meargă, mîhnituseau pînîn suflet, văzînd şi conoscînd că sfîrşitul nu va să le fie bun, dă vreme ce unile făgăduise către împăratul şi altele vedea că urmează, işiia în scurtu toate zisele şi scrisele lor la minciună.
Deci aşa necăjiţi fiind, îndată au scris la împărăţie, făcînd ştire că nici cu un mijloc nul pot urni, ci încă şi meterez au făcut împrejurul saraiului unde şidea, cu acel gînd că del vor sili adecă, mai tare să stea împotrivă cu războiu; care lucru necuvios împărăţiia aflîndul, foarte sau turburat, dă care făcînduse sfat sau socotit să i să mai poruncească încă o dată şi dă va sta iarăşi împotrivă săi dea războiu şi sabie cît măcar să piiară şi el dă nul vor putea lua viu, pentru că şi muftiul aşa aflase în legea lor, adecă: cel ce arădică sabie împotriva împăratului să piară în acelaşi chip au dat şi fetfa şi au trimis cu poruncă aceia pă un Isuf aga carele îndată ce au sosit iarăşi au trimis dă i-au mai zs săiasă să între în cetate, că aşa iaste porunca împăratului că apoi vor urma lucruri primejdioase dă nu să va mai supune poruncii. Dar el nimic dîn ceia ce începuse nu să mai muia, ci încă şi mai dîrzu sta, şi mai tare răspundea că: nu va merge dar şti să piiară pînă la unul (şi nu să uita ticălosul că în mînă le era ci trufiia orbindul primejdiia însuşi îşi căuta). Deci văzînd hanul, serascheriul că nicidăcum nu să supune, numaidăcît işind dîn cetate cu mulţime dă oaste, coborînd şi 12 tunuri mari, au mersu unde şidea craiul şi puind tunurile împotriva saraiului, au pus şi tătărîmea dă o parte şi inicerimea dă altă parte în rînduială dă războiu, socotind ca doară văzînd, craiul să va înfricoşa şi să va lăsa dă pizma ce avea, dar nici cu aceia nimic nau isprăvit.
Aşadar aşăzînd oştile, au trimis hanul şi serscheriul dă au mai chemat pă ispravnicul lui şi i-au mai zis să meargă să zică craiului să să supuie poruncii împăr, nesupuindu-se, vor să împlineacă porunca să-i dea, adecă războiu, ci acum dar să-şi aleagă ceia ce-i va fi mai dă folos şi dă cinste, care acestea toate mergînd Crot ispravnicul lui şi zicîdu-i-le, nicidăcum nu s-au mai muiat din inima ce avea întîiu, ci iarăşi cu dîrza inimă şi cu mare megalopsihie s-au arătat răspunzînd că dă acolo mort [va ieşi], iar viu nu va işi.
Că dă iaste sultanul împărat şi el asemene împărat iaste, ci dă ar şti să piiară pînă la unul, nu să va da. Care răspunsu viind la hanul, la serascheriul, numaidăcît au dat poruncă dă au slobozit tunurile asupra saraiului în 2 rînduri şi nicum nau putut mnemeri în saraiu ca să strice ceva. După aceia au început a arunca combarale şi iar nimic. Apoi au dat poruncă inicerilor ca să să apropie ei să dea foc; ei nau vrut nicicum, răspunzînd că nu vor da ei războiu căi conoscu că nu sînt împotrivnicii împăratului şi cum că nici hatişerif împărătescu ca să le dea războiu nu iaste. Deci hanul văzînd, au adus numaidăcît şi hatişeriful şi fetfaoa muftiului dă leau arptat, dar ei tot sta înstînjiniţi şi nu vrea să să supuie poruncii, zicînd că ei întrînşii nu dau (care aşa să înţelegea cum să fie fost şi la aceia un meşteşiug al hanului, după cum să vede mai jos că au urmat, ca doar lar lua pre craiu nevătămat să nu i se întîmple vreo primejdie).
Văzînd dirept aceia hanul şi sarascheriul că nu se supun şi plecase zioa spre seară, au lăsat toată oastea împrejurul casii lui pîn a doao zi, iar inicerii păste noapte au trimis la ispravnicul craiului şi iau zis ca să zică craiului: fără dă nici o temere să să scoale atunci noaptea să meargă la dînşii că ei îşi vor pune capul pentru dînsul şi nul vor da în mîinile lor, cil vor duce ei tocma la împăratul. Dar nici cu aceasta nu lau putut pleca, răspunzînd că el turcu nu mai crede, ci ce vor şti săi facă. Săi facă: bildi ilden cal masă. Strîngînduse dirept aceia a doao zi iarăşi toţi şi spuind inicerii cum că au trimis noaptea ca doar va merge dă bunăvoia lui la dînşii şi nu au vrut, ci au răsunsu tot cu semeţie, făcutusau hanul şi seraschieiul a da bacşiş inicerilor şi a le da poruncă dă războiu, carii îndată dînd năvală au început a slobzi focul.
Craiul încă şi cu cîţi oameni avea pă lîngă dînsul închizînduse în case, nu au dat prost foc şi ei după feristri şi aşa au dat războiu pînă diseară şi nimic nu putea să le strice, că craiul, cum vedea mulţimea dă iniceri, numai ci începea a arunca galbeni pă fereastră. Inicerimea văzînd galbenii, da morţi la dînşi, iar cei dîn casă, cumî îi vedea năvălind la galbeni numai ci sloboziia focul, cii prăpădiia, pîn’ ce văzînd că înnoptează sau apucat tătărîmea a căra fîn şi paie şi a năvăli pă dîn dosul saraiului şi a grămădi pîn’ ce au ajunsu dă învăliş; decii numai ci au dat foc paielor şi dîn paie sau aprinsu saraiul, care nevoie şi amară nenorocire văzînd ticălosul craiu şi toţi ai lui, căi îneca dăspre o parte fumul, dăspre altă parte îi îngroziia focul, că să aprinsese şi podina, dăspre altă parte gloanţele, datau năvală care cum au putut dă au sărit pre ferestri. Dar încătro făcea tot amar şi otravă dă dînşii ticăloşii era, că împrejurul saraiului mulţime dă tătari fiind, care cum săriia îndată îl lua; aşa şi ticălosul craiu văzînd primejdiia şi dăznădăjduirea scăpării şi a mîntuiinţii, rămîind numai cu o slugă, datau şi el năvală pă fereastră, unde îndată ce au sărit, ca să nu primejduiască, au început a striga sluga: craiul, craiul, pă carele numaidăcît luîndul nişte iniceri, lau dus la hanul, fiind acolea aproape.
(Vedeţi ce furtună, vedeţi primejdie ce trufiia aduce, că unde craiu nebiruit să scriia, dă păgîni tirani şi varvari ajunsese a să ocărî, [lucru dă mirare], neavînd nici o vecinătate, nici o conoştinţă cu dînşii, furtuna pren apostasia Mazépii a năzui la ajutoriul varvarilor lau adus. Pentru aceia nimeni să nu să semeţească în puterea sa, ci întral lui Dumnezeu ajutoriu să năzuiască.)
Ducîndul dirept aceia la hanul, priimitul-au cu cinste, zicîndui multe cuvinte dă mîngîiere; după aceia învăluindul întrun ihram, fiind foarte zăpăcit şi îngrozit dă cele ce văzuse, lau pus întro căruţă şi aşa cu toată oastea luîndul la mijloc lau dus în cetate şi lau pus în saraiurile paşii, numai cu vreo 3040 dă oameni dă ai lui că pă ceialalţi ce mai avusese, tătarii, pre unii robise, pre alţii turcii îi luase şi cîţi era mai tineri îi şi turcise, arătînduşi precum la toate şi la aceasta păgînii toată varvarătita şi răutatea.
Făcînd după aceia ştire la împărăţie cum că lau dus în cetate, împărăţia numaidăcît au poruncit săl ducă la Odriiu şi aşa, după poruncă, lau arădicat dă la Bender şi lau dus la Odriiu. După ce deci au sosit acolo, orînduitulau să şază întrun sat cei zic Demir Deşti, aproape dă Odriiu, şi acolo conăcindul,tocmai atunci sau dăşteptat păgînii şau conoscut lucrul cel necuvios ce au făcut şi văzînd că au greşit dă către amîndoao părţile, şi dă către moscali adecă, şi dă către craiul şfeţescu. Dă către moscali, căci, fără dă nici o pricină, au stricat pacea şi iarăşi leau închis solii şi zăloagele cu atîta dăfăimare în Idicula, lucru care să minuna tot Ţarigradul, şi dă către craiul şfeţescu, căci cu războiu şi cu atîta necinste dă la Bender lau luat, făcîndui ocară ca aceia, precum mai sus seau zis.
Ca să arate împăratul că, cîte sau făcut nau fost în ştirea lui, pusau pricină tuturor acestor lucruri asupra hanului, asupra muftiului şi asupra serascheriului dă la Bender şi a ceauşbaşii; pre aceştia, zic, pricină aruncînd, iau şi mazîlit şi iau surgunit. Pre hanul lau surgunit la Sacîzu, puind han în locul lui pre Caplan Ghereisultan, iar serascheriului dă la Benderi, Ismailpaşii, luîndui tot, l-au închis acolo în cetate.
Iar după toate turburările acestea, un Mula Ibraim, carele odată fusese şi căpitanpaşa, luînd asupra lui şi făgăduind împăratului că el va aşăza lucrurile dă către amîndoao părţile şi le va linişti, şi dă către moscali, şi dă către şfeţi, dă către moscali, adecă să întărească iarăşi pacea şi dă către craiu săl facă el să meargă pre mare în ţeara lui, nimic mai supărînduse şi mai turburînduse împărăţiia, care auzind împăratul foarte sau bucrat şi numaidăcît la stepena veziriii lau înălţat, făcînd pre veziriul ce era Sulimanpaşa, capetanpaşa şi pă capitanpaşa caimacam, dînd îndată poruncă hanului seraschieriului ca să caute să împlinească tot ce va fi avut craiul pagubă în răzmiriţa ce i sau făcut şi săi scoaţă şi toţi oamenii cei robise.
Puinduse dirept aceia veziri acel Mula Ibraim, îndată au trimis dă au scos dîn Idicula pre soli şi pă zăloagile moscalilor şi iau dus la Odriiu. După ce deci pă toţi iau dus acolo, cercetîndui pentru pace, iau conoscut a pohti şi a priimi; cercetînd şi pe craiul şfeţescu dă mergerea lui, nimic nu să putea apropiia, nici îi da ascultare, nici priimia sfatul şi îndemnarea lui. Trimisau [dirept aceia] întro zi dă iau zis: ca săi fie cu voie să trimiţă corturile [să le întinză] aproape dă un sat unde şidea el şi dicii să meargă şi veziriul, şi alţii şi să meargă şi el să să împreune acolo şi săşi vorovească cîte cevaşi pentru chiverniseala lui, care atunci au priimit şi el aşa să fie. Iar cînd, au fost a doao zi, gătind veziriul alai frumos ca să-i facă şi mergînd la locul unde să gătise dă împreunare, au trimis dă au avut veste şi craiului cum că sau apropiiat veziriul să iasă şi el, să meargă după cum sau făgăduit. El au răsunsu că nu va merge, că nui iaste bine. [Mai trimisau şi al doilea, şi al treilea rînd şi nicicum nau vrut să meargă], care lucru necuvios văzînd veziriul, foarte sau mîhnit dă atîta necinste ce iau făcut, dă vreme ce sau învîrtejit în Odriiu fără dă nici o ispravă. Deci văzînd că nu lucurile precum socotiia îi mergu, ci întralt chip să urzesc [şi urmează] şi conoscînd că nu va fi bine dă dînsul, dă vreme ce cîte făgăduise împăratului nici una nu putea isprăvi, socotitusau dăcît să primejduiască el, să aducă mai bine împăratului strămutare. Scormonind şi îndîrjind foarte tare pe toţi, ca să scornească răzmiriţă şi apropiere aşi isprăvi după pohta sa, dar iată totodată [nenorocirea iau strămutat nădejdea că] aflînd împăratul numaidăcît lau mazîlit şi dă vezirie, şi dă viiaţă, numai 2 săptămîni fiind veziri.
Asupra dară zarvii şi furtunii ce să întîmplase craiului şfeţescu la Bender, iată şi Stanislav Leşcinschi, carele să numiia craiu Ţării Leşăşti, trecînd pren Ţara Ungurească teptil, au întrat în hotarăle ţărîi noastre, în tîrgu în Cîmpu Lungu, carele mergea la craiul şfeţescu ca cu el sfătuinduse să socotească la ce cale vor pune şi în ce chip vor găti cursă şi laţi asupra moscalilor, sau mai bine să zic asupra pravoslaviii. Acesta el socotiia, iară ochiul cel neadormit al dumnezeieştii pronii la alt sfîrşit au orînduit lucrurile, că îndată ce au sosit la Cîmpu Lung au dat păste ticăloasa furtună şi strămutarea cea împotrivnică a lucrurilor craiului şfeţescu, care, aflîndule, neîndrăznind a să învîrteji pă unde au venit, dă vreme ce începuse al sămui şi a să dăscoperi că el iaste, temînduse să nu încapă la primejdie, văzînd că nu precum socotiia el lucrurile îi mergu, numaidăcît înţelegînd dă ticăloşiia craiului, iarăşi tiptil luînd în jos în Ţeara Moldovii, au tras şi ajungînd la Iaşi, domnul Ţărîi Moldovii aflîndul că iaste el, numaidăcît au făcut ştire împărăţii, avîndul pre el cu pază pînă va vedea în ce feli şi cum va fi porunca împărăţiii, dă care înţelegînd împărăţiia, numaidăcît au poruncit seraschieriului dă la Bender dă l-au arădicat cu şi au trimis la Iaşi lau dus la Bender, pre care paşa cu priiminţa cea cuvioasă lcîtăva slujitorime şi cu cinste dă la Iaşi l-au dus la Bender, pre care paşa cu priiminţa cea cuvioasă lau priimit, orînduindui şi toate cele trebuincioase ca unui craiu, după cinstea şi stepena lui.
Iar pravoslavnicul nostru domnu, sosind vremea cea obiciuită ca dîn scaonul Tîrgoviştii să să mute, la fevruarie 26 dni, purcesau dă acolo şi cu fericire la martie 1 dni, au sosit în scaonul Bucureştilor. Iar după ce au sosit în Bucureşti, neapestit venitau poruncă domnului dă la Poartă, ca să trimiţă la Bender 30 pungi dă bani, să să dea leafă cazacilor şi léşilor ce era acolo şi să trimiţă şi 250 salahori ca să curăţe Prutul, dă unde întră în Dunăre pînă la Ţuţora, pentru ca să poată umbla fără dă zminteală vasele cu zahareao, orînduind şi pă domnul moldovenescu să trimiţă şi el 1.000 dă salahori, tot la Prut, şi iarăşi au mai venit şi altă poruncă ca să să ai trimiţă 1.100 dă lémne, fără céle ce mai sus sau pomenit, la Sacci, pentru tocmirea podului, pre unde era să treacă oastea, şi 150 de salahori, iar acolo,pentru lucrul podului. Aşijderea şi pentru caii care era dă treaba tunurilor poruncă sau dat ca, pînă la sfîrşitul lui martie, să să afle la Odriiu, care porunci totdăodată viind, întru mare grijă pre domnu şi pre boiari au băgat, că nu era puţin greu şi uşoară povară a să plini atîtea porunci, dăodată, pentru că ticăloasa dă ţară foarte tare slăbise, că şi vitele să rărise şi pîinea să împuţinase. Iar înţeleptul domnu şi acéste cumplite şi peste putinţă pornci cu ajutoriul cel dă sus toate cu buna a măriisale şi înţeleapta chiverniseală leau împinit şi toate acéstea la a lor cuvioasă vreme leau trimis după poruncă.
Iar după ce au mazîlit pă Mula Ibraim, statuau cîtăva vreme împărăţiia fără veziri, numai ci isprăvniciia Damas Alipaşa, ginerile împăratului, lucru foarte dă mirare, care niciodată nu să pomeneşte, Împărăţiia Turcului să fie fost [întru turburări] şi nestatornicii ca acestea, care toate acestea craiul şfe-ţescu leau pricinuit şi atîta iau făut, cît şi însuşi ei nu ştiia ce vor mai face, ci umbla ca nişte zăpăciţi, strămutînd lucrurile lor întro zi întrn feli, întralta întralt feli.
Iar luminatul domnu între toate valurile ce dă către turci avea, necontenit iubind a înfrumuseţa în tot feliul curtea cea domnească, între altele au făcut şi slomnul cel dă carîtele domneşti [dîn Bucureşti], dă piatră dîn temelie, precum să vede cu stîlpii tot dă piatră, lucru foarte iscusit, care mai înainte era dă lemnu, înălţîndu şi zidul curţii împrejurjur fiind foarte pitulat şi stricat.
Cap. CVI]
PORUNCILE CE, ÎN CÎTĂ VREME AU FOST POARTA FĂRĂ VEZIRI, DOMNULUI AU VENIT
Fără veziri încă fiind Poarta, au venit un salahor împărătescu cu poruncă la domnu să gătească 800 dă salhori, săi trimiţă la Hotin ca să lucreze acolo la cetate. După aceasta iată şi altă poruncă: să mai gătească încă 400 dă salahori iarăşi pentru acea treabă. Deci domnul (săvai că era lucru foarte cu greu) făcînd multă nevoinţă şi cu bani, şi cu slujitori au împlinit acii 1.200 salahori şi iau trimis unde porunca era, trimiţînd păste mai mari pe Iordache Caramanlîul velclucer za arie împreună şi cu Robe căpitanul za călăraşi ot Rîmnic.
Neapestit după aceasta au venit un arap Mehmet aga, om al silihtari[ului] Alipaşii ce era în loc dă veziri, cu poruncă către domnu şi însuşi măriiasa să să rădice cu toată curtea măriisale şi să meargă cu 2.000 dă oameni la Hotin, să lucreze la cetate, care poruncă domnului viind, măcar că cu greu era şi măriisale, şi tuturor, iar încă şi după poruncă numaidăcît au început a să găti, ca să meargă. Înţelegînd dirept aceia lăcomiia cea păgînească că domnul după a lor poruncă numaidăcît au urmat şi face gătire ca să purceagă, întraltă socoteală lucrul au pus, ca să mai poată pă ticăloasa ţară a prăda, că nesocotind supărările şi povările cele cumplite ce în trecuţii ani însărcinase ticăloasa dă ţeară nesăţioasa lor tirănie, scrisau domnului cum că împărăţiia au socotit iarăşi ca să nu mai meargă măriiasa la Hotin, ci să şază în scaun ca să poarte grijă, să împlinească alte porunci împărăteşti ce ar mai fi, numai să trimiţă la Hotin cei 2.000 dă oameni, cu carii era orînduit să meargă măriiasa, şi să trimiţă şi vreo 2 boieri cu salahorii aceia să lucreze la cetate şi să dea şi 200 pungi dă banihuzmet la miriia împărătească. O! varvară şi păgînească neomenie! pînă în cît şi cum necăjăşti pă supuşii tăi. Care porunci domnului viind mîhninduseau şi sau turburat pînă în suflet mai mult pentru atîta sumă dă bani ce prentreg dă la ticăloasa ţară cerea, pentru care domnul numaidăcît au scris cărţi la chehaiaoa, la veziriul, cu multe rugăminte, ca doară sar milostivi să mai uşureze ţeara dîntratîta nevoie, arătînd că nu iaste nici întrun chip cu putinţă a să da acea sumă dă bani.
Dar nici întrun chip împietrirea inimilor cei păgîneşti nau pututo pleca spre umilinţă, ci încă şi mai cu pornire această poruncă o au întărit, numai să să dea dăplin să nu fie întralt chip. Deci domnul văzînd cumplita porunca, săvai că era forte cu greu şi păste putinţă aşa dăgrab atîta sumă dă pungi dîn ţeară a să da, iar încă şi văzînd domnul şi boirimea că întralt chip nu să poate şi temînduse, fiind şi vremile turburate, ca nu cumvaşi să curgă altele mai grele în ţeară, precum şi la alte nevoi şi păsuri ale ţărîi dă multe ori dîn bunătatea măriiasle cu ajutoriu ţărîi dîntru ale măriisale sau arătat, aşa şi la această grea şi mare nevoie văzînd slăbiciunea şi neputinţa pămîntului, fiind alte dăjdi şi alte nevoi în ţeară, sau arătat cu mare ajutoriu dînd dă la măriiasa pungi 60; datau boierii pungi 50; luatau şi împrumut dă la unii, alţii la Odriiu, şi sau împlinit suma cît au fost porunca şi sau dat la miriia împărătească. Iar după aceia mai răsuflînd bieţii săraci cîte cevaşi, au işit o dajde în ţeară pentru banii ce didese domnul şi boierii şi cu încetul sau strînsu banii şi şi iau luat fieştecare şi întracestaşi chip sau împlinit cu ajutoriul lui Dumnezeu şi această păgînească poruncă.
Cap. CVII
PACEA CE IARĂŞI AUFĂCUT TURCII CU MOSCALII ŞI CELE CE AU URMAT ÎN URMA PĂCII ÎN ŢEARĂ SUPĂRĂRI DĂ LA TURCI
Lucruri mai nestatornice, mai netemeinice şi mai învăluite dăcît întraecst an, socotescu că nici un veac nu va fi adus pre nicăirile, ca cum au adus acest timpu la Împărăţiia Otmănească, că întro zi striga dă pace, iar întralta odrăslea nepacea, întro zi îmbrăca pă soli cu caftane, întralta iarăşi îi închidea şi îi ocărîia, şi întracestaşi chip cîtăva vréme întru turburare lucrurile păcii să purta. Iar la 28 dni ale lui iunie, viind călăraşi dă la Odriiu, scriia boierii domnului cum că au scos iarăşi pă soli dă la închisoare şi au făcut iarăşi pace, mai alcătuind cîtecevaşi ppă lîngă cele dîntîi cerere ce la Prut să legase şi să aşăzase, adecă să mai dea moscalii pre an 80 pungi dă bani pentru cojoacele tătarîlor, care obiceiu fusese şi mai dă dămult, iar pre vremea ce în urma Beciului sau făcut pacea, sau stricat.
A doao, să să mai lăţască hotarăle turcilo spre pămîntul moscalilor întracestaşi chip: hotarul turcescu mai înainte era apa Samarului şi hotarul moschicescu apa Orelul, ci între apa Samarului şi a Orelului la mijloc iaste cîtva pămînt. Ci acel loc lau cerşut turcii dă la moscali ca să aşaze acolo pre cazacii cei ce fugise cu Mazepahatmanul şi încă, pă lîngă aceste ape s naibă voie nici o parte, nici alta să facă cetăţi, nici turcii adecă pă lîngă Samar, nici moscalii pă lîngă Orel.
A treia, săşi rădice moscalii mîna deasupra Ţării Leşăşti.
A patra, pricina şi vina acestor turburări ce sau întîmplat întraceşti 3 ani între turci şi între muscali, să şio ia moscalii asupra lor, mărturisinduse că ei au fost şi sînt dă la început şi pînă acum pricinuitorii acestor multe scandale.
La aceasta a lor cérere, plinituseau cu adevărat cuvîntul Isaii carele zice că: răotatea au orbit şi au tîmpit inemile lor, ca văzînd să nu vază, şi auzind să nu auză şi să nu înţeleagă. Un lucru ce pren toate laturile pămîntului sau auzit, vor după a lor năprasnecă voie săl acopere, ca cum ar vrea neştine să adune toată lumina den lume ca supt obroc să o vîre. Însă acéstea adaose, solii şi zăloagele moschiceşti, ori dă voie, să zicem, ori dă nevoie a primi leau căutat şi priimind toate céle ce putérneca Poartă au poruncit, numaidecît împărăţiia, den solii cei ce să afla acolo, pentru întărirea acelor puncturi şi aşăzămînturi mai mult, au slobozit pre Avram Lupohikov, fratele ţariţii ţarului Petru, călugăriţa, carele în trecutul an cu solie la turci dă ţarul să trimise.
Iar turcii, după ce sau zvonit pacea ce au făcut cu moscalii, precum mai sus sau zis, aflatau altă panurghie a face, cu pricină ca să facă cetatea Hotinului precum mai înainte să va vedea că au şi făcuto, cu care pricină au coborît multă sumă dă oaste la pod la Sacci, orînduind şi zaharéle, şi cară, salahori şi de toate dă céle ce trebuiescu dă treaba oştilor şi a lucrului; însă nimeni atuncea nu să putea domiri; ce le iaste, socoteala păgînilor şi gîndul a face? de vréme ce dăspre moscali arăta pace, dăspre léşi, cum mai înainte să va vedea, aşijderea, şi aşa cu pricina céia, la Sacci strîngînduse toate oştile, trimiţînd şi 50 de balghemezuri, 150 de tunuri şi mulţime dă oaste, lucru foarte dă mirare: la lucru şi zidire dă cetate să meargă atîta mulţime dă oaste, precum să înţelegea, cu turci, cu tătari, ca trei sute dă mie şi mai bine şi cu atîtea tunuri şi alte gătiri şi mai vîrtos, că pînă a mérge la Hotin vrémea să scurta şi da răceala, că pînă a să aduna toţi şi pînă a purcéede au venit şi luna lui avgust: deci tocamai la avgust 1 dni, după ce sau adunat toată oastea, făcînd împărăţiia pe Abdipaşa seraschieriul, seraschieriu peste toate oştile iau trimis şi surguci, şi paici împărăteşti (atunci li sau cunoscut şi ceia ce le era în gînd a face, dar nu leau dat îndămînă, precum mai înainte să va vedea, de vreme ce nu lucrurile precum zicea Stănislav au işit).
Poruncindui ca să ia şi pre Stănislavcraiul cu dînşii dempreună poatefi că aceasta le era socoteala ca săl ducă săl aşaze craiu în Ţara Leşască, dă vréme ce aşa el dedése turcilor a înţelége că: cum vor mérge spre Hotin, voi işi toţi boiarii cei mari şi dă cinste şi toată Ţara Leşască şi să vor închina lor. Deci, după vorbele şi părérile lui céle mincinoase şi turcii alunecînduse lau luat şi mergînd pînă la [...] nici unele dîn céle ce Stănislav zisése şi făgăduise nu să vedea. Deci seraschieriul, văzînd că cîte leau zis au işit toate la minciună, numaidăcît au făcut ştire la împărăţie şi împărăţiia, înţelegînd, foarte sau turburart şi au poruncit seraschieriului, dă acolea pă Stanislav să-l trimiţă iarăşi înapoi, săl închiză în cetate. Deci cu pricina lucrării acei cetăţi, nesuferite greutăţi şi cumplite porunci dă la păgîni au venit domnului şi ţării. Că afară dîn céle 200 pungi ce au dat hezmet împărăţiii, sau mai bine să zic năpaste, carele şi mai sus sau pomenit, şi afară den cea miie de salahori ce cu Iordache velclucer za arie sau trimis la Hotin, au venit poruncă măriisale ca să mai trimiţă 2.000 de salahori, cu care era orînduit măriiasa să meargă şi 1.600 dă cară, unele să meargă la Hotin, iar altele să încarce zahareao, să meargă pă uscat iarăşi la Hotin.
Aceste păgîneşti cumplite porunci totdăodată viind, au în puţină grijă şi turburare domniia şi toată boierimea au întrat şi măcar că în multe feliuri au cercat domnul cu rugăminte la Poartă: ca doară ar fi putut mai uşura ticăloasa dă ţară dentru atîta nevoie, dar nimic nu au putut folosi. Deci văzînd că întralt chip nu să putea, fără numai să să împlineascaă porunca păgînilor cea crudă, dîn slujitorii ce avea pentru treaba curţii măriisale, au gătit 1.000 dă cazaci şi trimiţînd la margine bani, au mai strînsu încă 1.000 de salahori, la margine bani, au mai strînsu încă 2.000 dă salahori, iau trimis unde era porunca, trimiţînd mai mare peste ei pă Neagul velcăpitan za cazaci.
Văzînd domnul atît păs şi atîta nevoie ce pă ticăloasa dă ţară căzuse şi mai cu greu decît toate fiind carăle, dă vréme ce să aduna la 3.000 dă cară şi, neputînd face dăspre Poartă nici o uşurare, trimisau măriiasa cu rugăminte şi cu daruri la Abdipaşa serascheriul şi oa tefterdariul ordii, rugîndu-se ca să facă acest bine şi uşurare săracilor: să trimiţă adecă aci sirile să arădice făina dă la oraş dă la Floci, ca să nu mai trépede săracii pînă la Hotin, că nici era cu putinţă a să împlini dîn ţară atîta sumă dă cară. Deci după rugăciunea măriisale, au voit şi au orînduit vasele dă au venit şi au arădicat dă la oraş, şi sau mai făcut o fărîmă dă uşurare săracilor, că era toată suma acéia a zaharélii obroace 25.000 de făină şi de orzu obroace 25.000.
[Cap. CVIII]
MERGEREA DOMNII LA TÎRGOVIŞTE ŞI CÉLE CE SAU ÎNTÎMPLAT CÎT AU ŞĂZUT ACOLO
Arădicînd domnul şi acel păs şi grea poruncă a huzmetului, pornind şi toţi salahorii şi carăle la Hotin, şi viind şi măriisale ferman şi poruncă ca să nu meargă, ci să şază în scaun, să poarte grijă dă alte trebi şi porunci ce ar fi, sculatuseau drept acéia măriiasa den Bucureşti, cu toată casa măriisale şi cu toată boierimea, şi la avgust 5 dni, au purces, mergînd pă la satele măriisale Mogoşoaia, Potlogii şi la 11 dni au întrat în scaunul Tîrgoviştii cu halaiu foarte frumos, după obicéiu.
Iar după sosirea măriisale în Tîrgovişte, nu multe zile trecînd, venitau călăraşi dă la Odriiu, cu carii scriia boairii că vine un agă vezirescu, ca să dea măriiasa den haraci pungi 100, care înţelegînd domnul şi toată boierimea foarte sau întristat, dă vréme ce gréle şi dése poruncile fiind, o făcuse şi domnul, şi boierimea, şi ţara. Însă cu toate acstea viind şi turcul cu fermanul şi fiind poruncă grabnecă, precum toate măriiasa leau împlinit, şi această poruncă, făcînd măriiasa nevoinţă dempreună cu toţi boiarii şi, neputînduse atuncea în grab a işi dajde în ţară, de vréme ce era pă bieţii să raci alte nevoi, ci era supăraţi peste măsură, datau măriiasa şi toţi boiarii de au împlinit banii şi pornit pă aga de sau dus cu dînşii după poruncă la miriia împărătească. Apoi cu vréme au ieşit dajde şi şau luat fieştecarele banii ce au dat şi întracestaşi chip sau împlinit şi porunca aceasta.
Iar la septembrie 2 zile, viind călăraşi dă la Udriiu, scris boiarii măriiasle cum că şi solul cel leşăscu, carele dă cîtăva vreme era acolo trimis dă craiul Avgust şi de céialaltă toată recipospolita, pre carele fiind turcii foarte supăraţi dă clefetiturile şi minciunele craiului şfeţescu şi ale lui Stănislav, grăind şi zicînd multe împotriva léşilor, nevoinduse în tot chipul craiul şfeţescu ca doară cu puterea turcilor ar putea face pă Stănislav craiu iarăşi Ţării Leşăşti, atuncea în grab nu iau dat voie ca să aibă împreunare cu veziriul pînă cînd vrémea au dăscoperit toate meşteşugurile şi făgăduialele céle mincinoase ale lui Stănislav, în meidan leau scos.
Deci atuncea lau adus dă sau împreunat şi la toate céle cei era poruncite dă craiul său şi de recipospolita asculate au dat, şi iarăşi cu cinste la gazda lui lau trimis, arădincînd şi paznicii cei ce era mai înainte. Tot cu acei călăraşi au venit şi această veste cum că şi solul ce să aştepta dă la ţarul, dă au priimit cele ce solii lui tocmit şi au aşăzat cu turcii, au ba, au sosit, pre carele cu mare cinste şi minunat alaiu, zic, că lau priimit turcii în Odriiu, trimiţînd împărăţiia mulţi agi înaintei, ceauşi şi paici împărăteşti, şi aşa cu mare pompă şi cinste au întrat în Odriiu.
Iar după ce au sosit, fără dă zăbavă împreună şi cu ceialalţi ce era mai înainte, iau dus la veziriul dă sau împreunat şi iau priimit cu mare cinste, şi văzînd că au adus toate cele ce împărăţiia au pohtit, priimite şi dă ţarul şi întărite cu pecetea împărăţiii-sale, i-au îmbrăcat cu 30 dă caftane.
După aceia a treia zi, ducîdu-i şi la împăratul, după obiceiu, îmbrăcatuiau şi acolo cu 40 dă caftane, făcîndule mare şi frumoasă cinste. Iar domnul prentre atîtea supărări şi valuri ce au avut şi întracest timpu avînd pururea gîndul şi inima spre cele dumnezeieşti îndemnatusau şi au învălit Mănăstirea Dealului păste tot cu table dă aramă şi o au înfrumuseţat precum pre dînlăuntru cu zugrăvele şi cu alte odoră, aşa şi pă dîn afară.
Plinituseau şi anul 25 al domniii lui Costandinvodă Basarab la octomvrie 29 dni, leat 7222.
[Cap. CIX]
DĂ AICI SĂ ÎNCEPE A SĂ SCIE CELE CE LA ANUL AL XXVILEA DÎN DOMNIIA MĂRIISALE SAU ÎNTÎMPLAT
Fiind Ianache Văcărescul velclucer dă cîtăva vreme dus la Poartă pentru trebile ţării, măriiasa au socotit dă au trimis pă Grigorie Băleanul velvornec şi au scris lui velcluceriu să vie, purcegînd dă aici velvornec la noiembrie [...], iar la 13 dni au sosit şi boiarii cei ce fusése la Hotin cu salahorii la lucrul cetăţii, velcluceriu za arie i velcăpitan za cazaci dîmpreună cu ceialalţi căpitai, rămîind acolo încă 5 steaguri dă cazaci, care iau oprit turcii să mai lucréze încă pînă la 25 dni ale lui noiembrie la saraiurile paşii.
Venitau şi Ianache Văcărescul velcluceriu la 17 dni ale lui noiemvrie, carele cu multă dreptate slujind domnului şi cu multă nevoinţă spre cumpătarea dărilor pentru folosul ţării, domnul lau priimit cu cinste, îmbrăcîndul şi cu conteş cu samur.
După acesta viind călăraşi dă la Ţarigrad, scriia boiarii măriisale cum că porunceşte împărăţiia ca să trimiţă 3.000 dă chile dă făină cei mai rămăsése aicea dîn făina cea dă astăvară cum mai curînd şi fără de zăbavă, să o ducă la Hotin, lucru foarte greu şi peste putinţă, vreme dă iarnă fiind, a mérge carăle cu făina pînă acolo; şi întraceastă grijă aflînduse domnul şi toată boierimea, iată şi altă poruncă mai mare şi mai grea dăcît acéia veni, să trimiţă domnul cară la Ţuţora să arădice 100.000 stambolchile, să le ducă iarăşi la Hotin, care să făcea atîta sumă dă cară să meargă, vréme dă iarnă pînă acolo.
Socotească dar fieştecine în cît necazu şi zdrobire a inemii şi domnul, şi toată boierimea să afl, pentru că vedea un lucru foarte peste fire şi peste putinţă, carele nici întrun chip a să face nu să putea.
Însă, a sta amîndooă poruncile jos nu săputea, ci făcut-au mărria-sa nevoinţă şi au găsit cară dă au încărcat céle 100.000 dă chile şi le-au trimis la Hotin, iar dă célelalte fiind lucru foarte peste putinţă, vréme dă iarnă fiind, as ă face, fiind şi suma carălor mare, că era poruncă să trimiţă 300, măriiasa numaidăcît au scris cu multă rugăciune şi la Poartă ca să să milostivească să mai scază şi să lase să trimiţă în primăvară, că fiind iarnă vor peri şi oamenii, şi dobitoacele şi va sta şi treaba jos. Şi au scris şi la seraschieriul dă la Hotin iarăşi cu multă rugăminte, ca doară dă nu ca putea afla folos dă la Poartă să scază paşa cevaşi şi numaidăcît au pornit călăraşi la Ţarigrad şi la Paşa au trimis pă Iordache grămăticul şi aşa au dat Dumnezeu şi dăspre o parte şi dăspre alta dă au venit răspunsu că sau făcut după rugămintea domnului şi sau scăzut cară 100 şi célelalate să să trimiţă în primăvară, cum zic ei, la nevrute.
[Cap. CX]
MUTAREA DOMNII DÎN SCAUNUL TÎRGOVIŞTII
Şăzînd deci domniia pînă la lăsatulsecului la Tîrgovişte, făcînd şi săptămîna cea mare acolo, luni după săptămîna cea mare, la [...] au purces şi mergînd pă la satele măriisale Potlogii i Mogoşoaia, duminecă la [...] au întrat cu fericire în scaunul Bucureştilor.
VARIANTE
Cap. XLIX
Iar domniia şăzînd în Tîrgovişte pînă la octombrie 23 dni, sculatuseau şi pă la satele măriisale Mogoşoaia, Potlogii mergînd unde şi praznecul lui Sfete Dimitrie făcînd, la noiembrie 6 dni, au întrat cu fericire în scaonul Bucureştilor. Plinituseau cu fericire şi anul al 11lea al domnii sale la noiembrie 28 dni.
Cap. L
NUNTA CE AU FĂCUT DOMNUL CU FIICA MĂRIISALE CEA DE A PATRA, DOAMNA SAFTA, ŞI ALTELE CE AU URMAT ATUNCEA ÎN GRABĂ DUPĂ NUNTĂ
După ce au mersu domniia în Bucureşti, căutatau cu nevoinţă toate trebile ţării şi poruncile împărăţii pînă dăspre primăvară. Dăspre primăvară dar, văzînd că sînt lucrurile întro fărîmă dă linişte şi socotind ca să căsătorească măriiasa pă fiica măriisale doamna Safta, şi aflînd şi obraz vrédnic şi cuvios dă a face ginere măriisale pre Iordache Creţulescul, om bun dă neam şi foarte înţelept, cu pîrlej şi îndăstulat dă toate, dă la moşi şi dă la părinţi cu moşii multe, cu vii, cu ţigani şi cu dă tot binele, pre carele domnul numaidăcît dîndui dregătorie la curte lau făcut cămăraş mare şi la mai 12 dni, începînduse nunta cu multă bucurie, veselie şi domnească parisie, în zioa dă Sfînta Troiţă sau săvîrşit şi sfintele cununii la mai 19 dni. Deci fiind botezat acest cocon dă răposatul Iordache Cantacuzino velspătar şi nevaînd naş, cununatulau sfinţitul mitropolit kir Theodosie, dîmpreună cu Sanda, fata lui Iordache spătarul [şi întîm-plînduse aicea preafericitul patriarhu al Antiochiei kir Athanasie, sfinţiasa slujba sfintii cununii au săvîr-şit şi cu mare parisiie făcînduse, tot au şăzut şi la masă ospătînduse cu multe feliuri de zicături, muzice cu jocuri şi cu alte dăsfătări cu...]
Iar după ce au trecut nunta, avînd domnul mare linişti şi bună odihnă dăspre Poartă şi toată boierimea aflînduse toţi cu bucurie şi bună petrecanie, iată odrăsli la mijloc făr’de veste mare turburare, neputîndse odihni procletul văzînd lucrurile întru atîta linişte a le lăsa nemişcate şi neturburate, după cum obiciuit ca un diiavol iaste binele şi folosul oamenilor al zavistui, ci aflînd organe ca acéle pren care aşi lucra voia şi pohta sa îndată leau arătat mod cu carele să poată aduce domnului şi ţării turburare doară şi pacoste. Acestea diiavolul socotiia şi cei ce lui urma.
Iar proniia lui Dumnezeu altele orînduia şi cele ce ei socotiia domnului a lucra, la capul lui ticălosul au sosit şi rău dumnezeiasca dreptate pă el au pedepsit, precum mai înainte să va vedea. Nu iaste atîta cu ciudă cînd dă la striini să pricinuiaşte cuivaşi vreo pagubă au altă primejdie, cît iaste obida şi ciuda cînd dă la neam şi dă la cei cii are neştine credincioşi i să pogoară şii vine necazul şi turburare precum şi vulturul au zis, dupre cum mithul spune că, însăgetînduse dă un vînător şi uitînduse unde îl pătrunsése săgeata, văzînd stanzul săgeţii ca iaste dîn pénele lui au zis: „numi iaste cu ciudă atît căci mau rănit, cît îmi iaste necaz că dă aripile méle mă omor”.
Aşijderea şi preluminatului domnu nui era atîta cu ciudă şi cu obidă pentru turburările şi zavistiile céle vrăjmăşăşti ci asuprăi să scorniia, cît să necăjiia văzînd că să coboară şi vin dîntrai măriisale carii cerdincioşi îi avea şi pururea cu cinste şi cu milă să afla, că fiind Dumitraşco Corbeanul, fratele lui Vintilă Banul, dîn fire om foarte rău, zavistnec şi turburătoriu asémene, şi potrivă avînd şi pă jupîneasa lui Tudosca, muiare rea şi neastîmpărată, ceale ce nu putea să împlinească el, pren mijlocul ei le săvîrşiia, neputîndu-se odihni ticăloşii întru atîta bine şi îndăstulare ce era. Ci vrînd ca săşi arate şi săşi dăscopere toată zavistiia şi răotatea, ca nişti iubitori dă a scorni răzmiriţe şi zarve, precum feliul dă început leau fost, pusau în gînd ca să aducă domnului, dă va putea, pacoste şi strămutare şi aflatau mijloc şi organ pre carele acea vrăjmăşască voie aşi împlini, pre un turcu ce se afla pre acea vreme aici, carele şfi eende la Grigorievodă fusése, cu carele ajungînduse şi alcătuinduse, multă taină cu dînsul împotriva domnului pusése şi aşăzase. Şi fiind numai ca să purceagă turcul acela cătră Ţarigrad, socotind ei între dînşii că a scrie pen scrisori céle ce acolo ar putea face şi isprăvi nu va fi bine, socotituseau procletul acela Dumitraşco paharnecul şi şiau trimis jupîneasa noaptea pă la tobă carea tălmăcea. La acéste ficléne umblete avea pe domniţa fata lui Grigorievodă, ci o ţinea Iordache beizadea sin Antonie-vodă; ea îi tălmăciia dă tote la turcu, fiind şi rudă amîndooă şi nădăjduind ca sp fie frate-său domnu sin Grigorie-vodă; cu carea iau trimis o măhramă cu sîrmă zicîndui că: acea măhramă să fie semnu şi cînd ar putea isprăvi ceia ce între dînşii au vorbit şi au socotit, acea măhramă să o trimiţă în chip dă semnu ca să lipsească cărţi şi alte scrisori pentru ca să nu li să întîmple vreo dăscoperire sfatului lor celui drăcescu.
Aceste moduri iau sofisit diavolul dă au aflat spre turburarea domnului şi pînaici numai leau slujit pă taină şi dici iau dăscoperit şi iau dat în auzul tuturor în ce şi cum au umblat, că a doao zi, poatefi că dîn voia lui Dumnezeu, păgînul dă turcu, poatefi că pentru lăcomiia cîştigului, au pentru ce să va fi socotit, că numaidăcît, luînd măhrama şi răvăşălulce-i didese spurcăciunea dă jupîneasă a lui Dumitraşco, Tudosca, şi mergînd la domnu i-au dăscoperit toate cele ce zavistinicul şi vrăjmaşul Dumitraşco urzise şi aşăzase pă taină cu dînsul, dînd domnului şi mahrama şi răvăşălul, care lucru auzind, s-au minunat şi domnul, şi toată boirimea dă zavistie şi nespusă răutate. Nimic însă domnul atunci nu s-au turburat, nici i-au făcut certare u nici o pedépsă, lăsîndu-l în judecata lui Dumnezeu.
Dar nici cu atîta răotate şi zavistiia cea mare ce era încuibată în drăceasca inimă a lui Dumitraşco sau putut odihni, ci tocmai şi la Ţarigrad lucrurile şi meşteşugurile lui au ajunsu, la unii dîn cei asemene cu dînsul la răutate, la carii au fost trimis procletul acela şi boieri scrişi tot anume cu carii zicea că iaste alcătuit ca să fie după ceşi vor isprăvi, totdeauna; cu care mare turburare au făcut la Poartă (dar dreptatea domnului au biruit toate ficleane meşteşugurile lor, precum în jos să va vedea), că numai ce s-au pomenit domnul totdăodată, unde vine un agă împărătescu cu ferman dă poruncă ca să ia să ducă toţi boiarii cîţi era scrişi în tefter, tot anume săi ducă la Poartă, lucru foarte spăimîntat şi nu cu puţină grijă domnului. Însă domnul, ştiinduse drept, numaidăcît iau pornit şi alţi boiari încă, afară dîn cei ce semna în catastih, cîţiva; cei ce era semnaţi dă acolo era aceştia: Costandin Ştirbéiuvodă clucer, Cernica Ştirbei velarmaş, Radu cluceru sin Hrizii vistierului, Grigorie postelnicul Băleanul, Şărban postelnicul Hierăscul, Mihai postelnicul Corbeanul, Dumitraşco paharnecul Corbeanul, Vlaicul armaşul şi alţii mai trimiţînd cu dînşii pre Mihaiu Cantacuzino velspătar i pre Bunea Grădişteanul velcomis, şi aşa cu toţi pînă la Ciucchioiu, aproape dă Ţarigrad ca la un ceas, şi dînd ştire la Poartă că au venit atîta gloată dă boiari dîn ţară, coprinsau mare grijă ceia ce era pricina acei turburări, pociu zice că şi pă însuşi veziriul.
Înţelegînd că au venit atîta boierime şi văzînd că nare domnul nici o vină, ci cîte sau făcut toate dîn îndemnările vrăjmaşilor sau făcut, şi cunoscînd că dă vor întra în Ţarigrad, ci să să învîrtejască toţi îndărăt. Scriind numaidăcît cărţi şi chehaiaoa şi boiarii capichehaiale la domnu cum că au înţeles Poarta că, toate cîte sau zis şi au pîrît împotriva măriisale, toate au fost den îndemnările vrăjmaşilor; deci veziriul însuşi, ca să nu să mai facă vreo turburare în Ţarigrad, au poruncit nici un boiariu să nu între în Ţarigrad, ci toţi să să învîrtejască înapoi şi să fie măriiasa fără grijă, carii şi după poruncă sau învîrtejit înapoi. Deci pă unii dentraceştia, care li sau dovedit faptele şi vrăjmăşiia împotriva domnii, iau pedepsit puţină vréme cu închisoarea: pă Dumitraşco Corbeanul paharnecul, pă Grigorie postelnicul Băleanul i pre Radul clucerul sin Hrizii; iar apoi domnul dîn bunătatea sa milostivinduse iarăşi spre dînşii, lăsîndui în judecata lui Dumnezeu iau slobozit şi iau miluit cu dregătorii şi cu cinste la curte, făcîndu-se următoriu cu adăvărat cuvîntului evanghelii care zice: „iubiţi pre vrăjmaşii voştri şi nu răsplătiţi rău pentru rău”.
Deci mîntuinduse milostivul domnu şi dentraceastă turburare cu ajutoriul carele iau supus toţi vrăjmaşii supt picioarele măriisale, viind vréme dă toamnă, sculatuseau măriiasa la septembrie 15 dni, mergînd pă la satele măriisale, la octomvrie 10, au întrat în scaunul Tîrgoviştii. Plinituseau cu fericire şi anul al 12lea al domnii măriisale lui Io Costandin Basarabvoievod la octomvie 28.
Cap. LII
DĂ AICI ÎNCEP A SCRIE CELE CE LA ANUL 13LEA AL DOMNII MĂRIISALE LUI COSTANDINVODĂ SAU ÎNTÎMPLAT ŞI CUM DĂ PREAÎNŢELEPTUL ACESTA DOMNU SAU CHIVERNISIT
Sosind deci domniia în scaunul Tîrgoviştii, nicidăcum supărările dă la păgîni nici acolo nul lăsa, ci pururea cu valurile şi cu supărările lor să afla, unde după ce au sosit nu multe zile trecînd au venit măriisale véste dă la capichehaiale cum că turcii vor să să apuce să dreagă cetatea dă la Bender. De care neapestit după acéia au început a veni şi dă la păgînu porunci măriisale dă zahareale, dă cară, dă salahori şi dă alte nevoi. Deci, văzînd domnul căl îmbulzescu supărările şi poruncile păgînilor, au şăzut numai pînă la Sfeti Necolae, apoi sau sculat iarăşi dîn Tîrgovişte şi au mersu în Bucureşti, ca săi fie mai îndămînă a căuta trebile şi poruncele împărţii. Unde după ce au sosit nu în puţină grijă necontenitele supărări ale păgînilor au băgat şi pă domnu şi toată boierimea, dă vréme ce vréme dă iarnă fiind cu dă grab a să împlini să poruncea, care cu dăstul necazu , iar făcînd domnul nevoinţă atît pentru cară, pentru zahareale cît şi pentru salahori şi altele, pînă în luna lui martie leau gătit şi leau făcut toate.
Cap. LII
Văzînd domnul atîtea porunci şi atîtea supărări de la păgîni, fiind atunci Dumitraşco Caramanlîul velpostelnic la Poartă, i Vergo velclucer i Bunea velcomis, şi văzînd că pă lîngă atîtea supărări ce avea dăspre Poartă acei boieri ce era acolo făcea şi ei nişte cheltuieli mari şi fără socoteală de a aduce ţărîi atîta pagubă, socotitau măriiasa şi au trimis pă Şerban Greceanul velvistier la Poartă şi pentru alte trebi ale ţării, iar mai vîrtos ca să ia sema acelor boieri dă atîtea cheltuieli fără dă ispravă ce făcuse, la ce şi unde leau făcut şi luîndule seama, Dumitraşco Caramanlîul să vie în ţară, pornind pă velvistier dă aici la 25 dni ale lui fevruarie. Iar după aceia nu multe zile trecînd, au nemerit călăraşi de la Ţarigrad cu carii scriia boierii domnului cum că au işit ferman ca să să gătească măriiasa însuşi să meargă cu cîtă oaste va mai avea şi cu toată boirimea, să să afle acolo la lucrul cetăţii (orînduind şi pă domnul Moldovii să meargă şi el la Bender). Deci viind domnului poruncă ca să meargă, măcar că nu era cu puţin greu şi cheltuială şi domnului, şi tuturor dar, neavînd întralt chip cum face, iau căutat după poruncă a urma şi a să găti.
Iar şi la Poartă, ca doar să va putea zăticni acea mergere cerceta deci viind aga cu fermanul la aprilie 29.
Cap. LIX
AICI ÎNCEP A SCRIE MERGEREA DOMNULUI DÎN PORUNCĂ LA ODRIIU, ŞI CELE CE SEAU ÎNTÎMPLAT ACOLO, ŞI CUM SEAU CHIVERNISIT, ŞI DĂ CE IAU FOST DUCEREA DUPĂ CUM SEAU ÎNŢELES ŞI ÎNVÎRTEJIREA IARĂŞI CU FERICIRE ÎN SCAUN
Unde domnul şi toată boirimea cu multă bucurie să afla, lăudînd şi slăvind pre Dumnezeu pentru bişiugul ce în ţeară dăruise şi alte multe bunătăţi şi linişte ce avea dăspre partea Porţii, viind atunci şi boierii ce fusese la Poartă Cornea velban i Mihai Cantacuzino velspătar, care cîteva luni făcuse acolo în trebile ţărîi, şi ale domniii trimiţînduse în locul lor la Bunea Grădişteanul velcomis carii şi bună vistire domnului aducînd, cum că lucrurile stau şi să află în bună linişte era toţi cu bucurie şi cu bună viiaţă.
Dar poatefi că zavistiia, care nu lipseşte niciodată dîn lume, la a lui Dumnezeu urgie şi parahorisis să zic totdăodată au strămutat acea bună şi odihnită stare pentru că dîn răutate lor unii dîn vrăjmaşi îndemnînduse şi împingînduse spre pacostea domnului şi stricăciunea ţărîi, aflînd vreme după a lor pohtă şi vrăjmăşească voie, ca nişte organe zavistnice şi mişcătoare spre răutate, mari şi grele prepusuri dăspre partea domnului către stăpîni au arătat, pînă ce dîn răutatea şi vînzarea lor firea cea lacomă şi păgînească la stăpînii lor spre pohta şi voia lor au povîrnit, precum mai înainte pre amăruntul precum seau înţeles leau semnat.
Cînd au fost la aprilie, viind călăraşi dă la Odriiu, scriia boierii ce se afla acolo cum că împărăţiia au făcut ferman întru carele porunceşte domnului ca să să arădice să meargă la Odriiu să sărute poala împăratului cu domniia şi stăpînirea pămîntului acestuia ca un diadoh strămoşilor măriisale, nu mersese niciodată la puternica Poartă, încoronîndul cu domniia singură dumnezeiască pronie, iar nu cu mişcarea măriisale au cu vreo dare multă dă bani, ci dîn singura voia lui Dumnezeu şi dîn dumnezeiescul năstav împingînduse tot norodul, toată ţeara, toată boirimea cu rugăminte multe şi fără dă voia măriisale lau pus în jugul şi otcîrmuirea pravoslavnicului acestuia norod a fi domnu şi stăpîn, precum la începutul létopiseţului să vede).
Şi după ştirea boierilor nu multe zile trecînd, la aprilie 26,au sosit şi aga cu fermanui carele era orînduit ca să arădice pre domnu Cuciuc imbrohor al împăratului întru carele porunciia domnului să să gătească şi să meargă la Poartă, să sărute poala împăratului.
Deci domnul văzînd porunca împărătească, măcar că cu dăstulă grijă, iar încă şi luînd şi luînd pre Dumnezeu întrajutoriu, numaidăcît au început a să găti, dînd poruncă şi tuturor boierilor ca să să gătească să meargă cu măriiasa: Iar după venirea turcului 34 zile trecînd, mersau măriiasa la gazda lui ca săl vază, şi după împreunarea ce au avut cu turcul, învîrtejinduse iarăşi la curte, numai ci au început a să umfla la obrazu şi al cuprinde căldură mare şi boală cumplită a umflăturii, şi aruncîndul în aşternut au pătimit 2 săptămîni şi nau putut purcede mai în grab pînă ce iau trimis Dumnezeu iarăşi sănătate, [care văzînd domnul aceia iau sosit dă la Dumnezeu, ca să nu între păgînii în vreo băunuială pentru zăbavă, numaidăcît au socotit şi au trimis înainte cîţiva boieri ca să facă ştire de întîmplarea slăbiciunii măriisale pă Diicul Rudeanul vellogofăt, pă Cornea velban, pă Mihaiu velspătar, pă Preda Prăşcoveanul velmedelnicer, iar apoi] mai îmbărbătînduse cevaşi şi măriisa, măcar că dă slăbiciune dă tot nu să mîntuise, iar încă şi ca porunca să împlinească cu dăstul greu şi inimă zdrobită şi nu puţină grijă, dă vreme ce după a măriisale arădicare dîn boală lovitau şi pre doamna măriisale iarăşi aceiaşi cumplită boală a umflăturii, şi pă lîngă acestea călcînd toate, lăsînd şi pre doamna măriisale întra lui Dumnezeu milă şi ajutoriu [orînduind purtător dă grijă în scaunul Bucureştilor pă Stroe Leurdeanul velvornic şi pă Şerban Greceanul velvistier, pă Radul Golescul bivvel comis, pă Ianache Văcărescul velagă.]
La mai în 18 dni, au purces dă aici, mergînd dîmpreună cu măriiasa, pînă la Copăceni, toată boierimea, şi sfinţiiasa mitropolitul kir Teodosie, şi toţi cuconii măriisale, şi dă acolo luînduşi zioa bună toţi, măriiasa au purces unde porunca îi era, iar cuconii şi ceialalaţi seau învîrtejit iarăşi în Bucureşti, numai ci au luat măriiasa pre Ştefăniţă, fiiul măriisale cel dă al doilea, ca să să afle pre lîngă măriiasa. Însă sfinţiasa părintele vlădica au mersu cu măriiasa pînă la Giurgiu şi dă acolo luînduşi domnul zioa bună dă la sfinţitul mitropolit, citindui molitfă cu mare osîrdie şi vărsare dă lacrămi, l-au blagoslovit efhisindui bună călătorie, şi aşa dăspărţinduse domnul cu ajutoriul lui Dumnezeu şau căutat calea, iar părintele sau învîrtejit la Bucureşti.
Călătoritau domnul cu fericire şi sănătate, mergînd încet pînă la Odriiu, la puternica Poartă, unde apropiinduse bumbaşîrul Cuciuc imbrohor, numaidăcît lăsînd pre domnu în marginea Udriiului, au mersu înainte şi au făcut ştire cum că şi domnul după poruncă au sosit (care lucru înţelegînd cei ce acea mergere o proxenisise şi o îndemnase, rămasau încremeniţi neîmplininduse pohta lor cea vrăjmăşască şi gîndul cel plin de răutate, precum mai înainte toate pre amănuntul să vor însemna şi dă ce au fost ducerea domnului şi ce, precum seau înţeles, au fost gîndul vrăjmaşilor). Iar domnul sosind în marginea Odriiului au tăbărît în cîmpu cu corturile pînă ce îi va veni răspunsu ce să facă şi unde să meargă.
Iar cînd au fost a dooa zi pre vreme dă chindie, au venit Alixandru Mavrocordat dragomanul, sinheretisind pre măriiasa dă bună venire şi arătîndui bună vestire şi bucurie dăspre partea Porţii, pre carele domnul cu cuviincioasa cinse primindul şi ca la un ceas cu domnul la voroavă şăzînd, iarăşi seau învîrtejit. După aceia au venit şi fiiusău Neculae dragomanul dă seau împreunat cu măriiasa.
Iar după [...], venitau domnului poruncă ca să lase corturile şi gloata acolo afară, iar măriiasa cu cîţiva boieri să să scoale să meargă la Mitropolie în Odriiu, gătind măriiasale gazdă acolo să şază pînă va fi vreme să meargă la veziriul.
Deci domnul mergînd în Odriiu şăzutau vreo săptămînă, neavînd împreunare cu nimeni nici la măriiasa nu mergea nimeni, nici măriiasa nu mergea la nimeni. Iar[...] viind [...] la măriia-sa iau zis să fie gata a doao zi, că iaste poruncă să meargă să să împreune cu veziriul şi să priimească toate cele cei va zice dîn porunca împăratului, să nu facă întralt chip.
Zicînd măriisale cum că împărăţiia înţelegînd că ţeara i sau înmulţit şi sau umplut dă norod, aşa au socotit să i să mai înalţe şi haraciul, care domnul auzind una ca aceia mîhnituseau pînă în suflet şi seau întristat, văzînd şi conoscînd ce greu şi păs mare va să cază şi să cuprinză pre ticăloasa de ţară. La care mult măriiasa sau nevoit, că doară ar dăpărta acel gînd rău al păgînilor şi ar mîntui ţeara dă acea grea şi nesuferită povară ce în spinarei dă îndemnările vrăjmaşilor era să cază şi mult seau trudit a nu priimi. Dar apoi, văzînd boirimea că acel gînd al păgînilor nul vor putea strămuta ci, fără dă voia lor ceia ce vrea vor face şi să va pricinui şi altă primejdie şi domnului că nu iaste bine a sta împotriva poruncii împărăteşti, ci să primească cu toţii şi să să supuie poruncii, zicîndule şi alţi priiatini mulţi, şi sfătuindui să nu turbure împărăţiia, că pă urmă să vor căi în zadar şi nimic nu vor isprăvi.
Deci ca să scape dă primejdie cu mare supărare şi multă groază şi struncinare a domnului şi a toată boierimea, în silă şi fără dă voie, cu înfricoşare şi grele porunci acel sporiu al haraciului seau priimit. Însă domnul conoscînd că a scăpa dă acea nevoie cu putinţă nu iaste, socotituseau măriiasa ca un iubitoriu dă a sa patrie ce era şi conoscînd aceasta că va să aducă ticăloasa dă ţeară la mare distihie, dă vreme ce haraciul să adăogea să să arădice încai şi să lipsească alte angarii, mîncături, mucareruri, huzmeturi, bumbaşiri cu porunci şi altele. Ci ce ar fi trebile şi poruncile împărăţiii pren capicheialele să să dea ştire domnului şi domul să le facă şi să le împlinească socotind măriia[sa] dă vreme ce ţeara dăspre o parte să încarcă, dăspre alta să afle încai cevaşi răsuflu şi uşurare. Care socoteală a domnului şi bunul sfat plăcut fiind la toată boirimea, hotărîtau cu toţii acea socoteală a să şi săvîrşvi, şi aşa mergînd după poruncă a doao zi la Poartă ca să sărute poala veziriului, şi întrînd la veziriul, priimitau pre domnu cu blîndeţe şi dîndui porunca împărătească, lau îmbrăcat cu caftan împreună şi 40 dă boieri. Iar domnul atunci cînd vrea să iasă au făcut mare rugăciune la veziriul pentru ţeară, cerşînd toate cele ce seau zis mai sus că seau socotit, şi veziriul dînd bună ascultare, domnului au făgăduit că după rugăciunea măriiasale îi va isprăvi şi îndată făcînd talhăşi la împăratul după rugăciunea măriisale, împăratul încă au poruncit aşa să fie şi să să aşaze, şi aşa şi hatişeriful împărtescu seau întărit să lipsească toate alte mîncături pentru căc seau adaos haraciul.
Iar domnul işind dă la veziriul cu frumos alaiu şi domnească parisie, la Mitropolie au mersu şi întrînd, după cum iaste obiceiul domnilor, în sfînta biserică cu axion şi cu toată eclesiastica parisiie şi sărutînd şi sfintele icoane, luatau şi molitfă, şi blagoslovenie dă la arhiereu, rămîind toţi vrăjmaşii împilaţi şi plini dă necazu.
Atuncea domnul numaidăcît au trimis cu veste la doamna măriisale, fiind în Bucureşti, şi la boierii caimacami, pre Mihai postelnicul Fărcăşanul, înştiinţînd pre doamna cum că iarăşi puternecul Dumenzeu, diaschedasind gîndurile cele rele ale păgînilor şi înfrînînd pornirea cea fără dă frica lui Dumnezeu şi zavistiia vrăjmaşilor, lau miluit cu domniia şi strămoşasca stăpînire a patriii măriisale, care veste viind, cuprinsau nespusă bucurie atît pre doamna şi toată casa măriisale, cît şi pă toţi boierii ce rămăsese în Bucureşti, şi toţi cu bun dat atît măriiasa doamna cît şi boierii lau dăruit pre postelnicul Mihai.
Iar cînd au fost duminecă după ce au mersu la veziriul a [...] zi, poruncitau domnului ca să meargă să îmbrace caftan şi dă la împăratul, după obiceiu, la divan, unde dară după poruncă mergînd cu toată boierimea, după ce sau isprăvit divanul îmbrăcatau pre domunu cu caftan, şi pă fiiul măriisale Ştefan, şi 40 dă boieri şi după aceia vrînd puternecul împărat să facă măriisale cinste şi mai mare, au poruncit dă au dus pă măriiasa înlăuntru înaintea măriisale împăratului, împreună cu fiiul măriisale şi cu alţi 4 boieri ce au fost mai dă frunte şi mai bătrîni, Cornea Brăiloiu velban, Diicul Rudeanul vellogofăt, Mihai Cantacuzino velspătar, Dumitraşcu Caramanlîul vel-postelnic şi aşa mergînd înaintea împăratului, au zis împăratul domnului 23 cuvinte să chivernisească adecă ţeara, raiaoa, bine, percum şi pînacuma, şi pîinea cu care lau miluit săi fie halal, şi aşa sărutînd pămîntul au işit afară (împăratuş cînd grăia cu veziriul zicea Exaporitului dragomanului celui mare, şi dragomanul le zicea domnului).
Iar după ce au işit afară, trăgîndui cal împărătescu cu podoabe scumpe, au încălecat domnul şi cu frumos alai puinduse toţi boierii în frumoasă orînduială, făcînd alai veziriului pînă au trecut, apoi purcegînd şi domnu mergînd şi toată boirimea înainte, cu caftane îmbrăcaţi, şi mai pă urmă domnul cu ceauşi şi paici împărăteşti, cu mare şi minunată pompă şi multă gloată dă norodu la Mitropolie au mersu, unde sosind, priimitulau mitropolitul cu litanie iarăşi în sfînta Mitropolie, şi aşa dară cu ajutoriul lui Dumnezeu curgînd lucrurile şila acest sfîrşit proniia sa aducîndule, şau luat a douo zi zioa bună şi dă la veziriul, şi cu multă bucurie au purces, învîrtejinduse iarăşi în ţeară la scaunul măriisale, şi sosind la Tutucaia işitu-i-au înainte părintele vlădic, Costandin Cantacuzino stolnecul, coconii mării-sale, ginerii şi toată ceialaltă slujitorime, şi aşa cu multă bucurie toţi adăsta pă blîndul stăpîn dă ceasta parte, unde trecînd priimitulau sfinţitul mitropolit cu acea sufletească şi părintească dragoste şi, dă multă bucurie, cu lacrămi lau blagoslovit. Apoi mergînd toţi cuconii şi toată ceialaltă boirime au sărutat mîna măriisale şi, dă acolo luînd în jos spre Obileşti cu toţii, seau primblat cîteva zile mai trezvinduse dă valurile ce avusese. Iar la [...] au întrat în Bucureşti cu frumos şi minunat alai, cu ceauşi şi paici împărăteşti şi cu toată podoaba cea domnească înfrumuseţat şi, după ce au sosit la curte, întrînd în divanul cel mare, unde era adunare dă toată boirimea şi alt norod mult, sau citi hatişeriful împărătescu întru auzul tuturor; după aceia îmbrăcînd şi pă turcul ce venise cu măriiasa [...] cu cojoc dă samur, au şăzut în scaon şi atunci seau slobozit 12 tunuri. După aceia au îmbrăcat şi pă boierii caimacami cu felegele cu pacele dă samur şi sărutînd mîna domnului toţi, după obicieiu, dă domnie noao, pă turcu lau trimis la gazdă cu alai, iar domnul pogorînduse pă ceialaltă scară au mersu la biserică, unde era adunare dă toţi arhiereii, igumenii, preoţi şi tot clirosul bisericescu, şi lau priimit la uşa bisericii cu litanii, cu axion şi, după ce au mersu în biserică sărutînd icoanele, au sărutat şi mîinile arhiereilor, dînd [măriiasa] mîna şi [la] toţi igumenii, toţi preoţii. După aceia sau suit sus şi au mersu dăspre doamne dă au sărutat mîna doamna şi toate cucoanele măriisale şi toate jupînesele, făcînduse mare şi nespusă bucurie la toată casa măriisale. Şi apropiinduse prînzul, fiind gătit şi frumos ospăţ, şăzutau domnul la masă cu arhiereii şi cu toată boirimea, veselinduse foarte, cu tunuri, cu pulşci şi alte muzice frumoase. Iar pînă la ceasul acela bdeniile, acatisturile, liturghiile şi alte rugăciuni după la sfintele mănăstiri şi după toate bisericile necontenit făcînduse nau lipsit, pînă ce Dumnezeu sfîntul la acel bun săvîrşit, lucrurile leau adus cu scăpare, adecă nevătămată dîn mîinile tiranilor pre pomnu mîntuindu şi cu cinstea stăpînirii iarăşi încoronînd.
Acum dară scriu şi ducerea domnului dîn ce au fost pricina dupre cum seau înţeles şi cine au fost îndemnătorii.
Dîn multa zavistie şi răutate îndemnînduse şi împingînduse, unii dîn vrăjmaşi puseau nevoinţă ca doară ar aduce domnului surpare şi primejdie, şi aşa dă îndemnarea diavolului orbindui gîndul trufiii, au aflat mod ca acela, în ce chip ar aduce pacoste asupra măriisale, neavînd nici un rău, nici o supărare dă la măriiasa. Dar Dumnezeu sfîntul nedăpărtînduşi sfînta sa direapta dă asupra măriisale, în zadar ticăloşii sau trudit, nimic folosind, ci numai hulă şi blestem dă la săraci şau cîştigat. Aflînd dară vreme spurcatul vrăjmaşul acela Alexandru Mavrocordat marele dragoman al Împărăţii Turceşti, carele poatefi că şi veche pizmă şi răotate asupra domnului în inema lui hrăniia, avînd bun prieteşug cu spurcatul acela vezir Rami, încă dă cînd era reizefendi, cu care dempreună fusése sol la Beciu şi de acolo făcuse între dînşii prieteşug; deci ajungînd veziriu şi avînd multă voie şi îndrăzneală la dînsul, pusulau la această cale ca să mazîlească pre măriiasa Costandinvodă şi să puie pre fiisău domnu aicea în ţară, puind la acest mijloc şi pă muftiul. Şi, neputînd a aduce domnului mazîlie întralt chip de vreme ce avea hatişirif împărătescu ca să fie măriiasa domnu pînă la sfîrşitul vieţii măriisale, făcutau acest meşteşug şi au mersu dă au zis veziriului că întracestaşi chip îl va putea arădica, să zică adecă împăratului cum că însuşi domnul poftéşte ca să meargă să să închine puternecului împărat, dă vreme ce dă cînd luase domniia trecuse atîţia ani şi nu mersése la putérneca Poartă, socotind că doară viind domnului acea poruncă să va téme şi nu va mérge, ci va fugi. Şi atuncea de aciia pre lesne ar putea face pofta şi rugăciunea dragomanului şi aşa veziriul, după îndemnările lui uninduse şi cu muftiul, au mersu dă au zis împăratului şi împăratul după a lor zisă au poruncit numaidăcît domnului ca să meargă.
Dar măriiasa domnul ştiinduse drept şi fără de nici o grişală, fără de nici o îndoială, îndată ce au văzut porunca, precum am zis mai sus, sau gătit şi au purces.
Deci ei văzînd că nu precum ei gîndiia şi socotiia lucrurile curgu şi altă răotate mai mare şi mai grea asupra pămîntului au pricinuit, pentru că văzînd că vine domnul, atuncea iarăşi mergînd la împăratul, au zis împăratului cum că Ţara Romînească sau umplut dă norod şi iaste îndăstulată foarte, ci să i să mai înalţe haraciul, care şi împăratul după îndemnările şi ale lor vînzări, acéia a fi au hotărît. Ci de iaste aşa să fie întîmplat, acéstea toate pre îndemnările lui Exaporiton, Dumnezeu, carele iaste drept judecătoriu, săl judece dupre lucrurile şi fapta ce au făcut.
Cap. LX AICEA
ÎNSEMNEZU CELE CE DUPĂ VENIREA DOMNULUI ÎN SCAON SEAU ÎNTÎMPLAT ÎNCEPÎND DĂ LA MAZÎLIREA LUI SULTAN MUSTAFA ŞI ÎMPĂRĂŢIREA FRĂŢINESĂU SULTAN AHMET
După ce au sosit domnul în scaon nu multe zile trecînd la iunie 20, viind călăraşi dă la Odriiu, scriia boierii domnului cum că pentru pricina muftiului, avînd mare voie la împăratul sultan Mustafa şi făcînd multe rele cît nemaiputînd suferi norodul, sau sculat inicerimea dîmpreună cu gebegii şi alt norod mult dă la Ţarigrad împotriva împăratului şi şau făcut dîntre dînşii vezir pre un Chiuz Mehmetpaşa şi iniceraga pre un Cealîc Ahmetaga şi muftiu, şi aşa cu mulţime dă norod arădicînduse asupra împăratului iau lipsit şi pomenirea după la geamii, şi cu toţii au purces la Odriiu numai să scoaţă pre împărat. Deci împărăţiia înţelegînd cum că zorbalele sau arădicat cu răzimiriţă asupra lui, au dat şi el poruncă înecerimii ce era cu dînsul ca să să gătească, dîndule şi lefi ca să stea cu dînadinsul şi săi fie întrajutoriu şi sprijinitori zorbalelor ce veniia asupra lui de la Ţarigrad. Dar nimic nau putut folosi, că după ce au venit inicerimea dă la Ţarigrad şi sau împreunat cu cei dă la Odriiu, uninduse între dînşii amîndoao părţile şi făcînd parte mare pornire şi năvală cu toţii asupra saraiului împărătescu, au mazîlit pre sultan Mustafa şi îndată au arădicat împărat pre fratesău sultan Ahmet, iar veziriul cel ce era Rami, neputînd scăpa dă dreapta judecată a lui Dumnezeu şi de blestémele săracilor pentru acea grea povară ce au stătut pricină dăi însărcinare cu adaosul haraciului, atît el cît şi muftiul şi dragomanul în scurtă vreme după aceia iau ajunsu osînda şi plata lui Dmnezeu pentru că asupra zarvei şi turburări aceia mazîlind pre împăratul, ştiinduse şi ei rugina şi temînduse de primejdie, au fugit, pre carii căutîndui pre urmă, cu nevoinţă iau prinsu şi luîndule tot, pre veziriul Rami lau făcut surgun, iar pre muftiul lau sugrumat şi în uliţe trupul ca unui cîine i lau aruncat.
Atunci dar înţelegînd dragomanul dă patima acestor priiatini ai lui şi cunoscînd că dă va încăpea şi el în mîinile zorbalelor nu mai prost va pătimi şi neputînd afla altă scăpare, datau năvală în saraiul Ţării Munteneşti cu lacrămi, rugînduse boiarilor ca cu ce mijloc vor putea să facă bine săl scape dă acea primejdie dempreună cu fiusău Necolae dragomanul. Deci boiarii ca nişte creştini, călcînd lucrurile lui cele păgîneşti ce făcuse şi adusese ţării, ci lăsîndui în judecata lui Dumnezeu, numaidăcît iau schimbat den haine, pă cel bătrîn înfăşurîndul cu o burcă şi încingîndul cu sahai dacele peste dînsa şi pre cel tînăr îmbrăcîndul cu un ciapcîn tătărăscu, iau dat noaptea în mîna a doi călăraşi şi iau dus întrun sat, unde au ştiut ei, şezînd acolo pînă sau potolit toate zarvele şi toate zorbalele şi dicii iarăşi mersu în Ţarigrad şi cu acest mijloc au scăpat dă primejdiia ce era să le sosească.
Iar zorbalele arădicînd împărat pre sultanul Ahmet, numaidăcît împărăţiia sau sculat şi au mersu în Ţarigrad.
Cap. LXI
AICEA ÎNSEMNEZU CÉLE CE SAU ÎNTÎMPLAT DUPĂ MERGEREA ÎMPĂRĂŢII LA ŢARIGRAD ŞI TRIMITEREA LUI IANCHE VĂCĂRESCUL VELAGĂ LA POARTĂ
Înţelegînd domniia dă acea întîmplare şi turburare şi văzînd că sau schimbat şi sau strămutat toate obrazele Porţii, numaidăcît (măcar că era acolo boiari la Poartă Dumitraşcă Caramanlîul velpostelnic i Toma Cantacuzino velsluger) iar încă au socotit măriiasa dă au trimis şi pă Ianache Văcărescul velagă cu carele sau poruncit ca să să facă nevoinţă, că doară sar surpa şi adaosul haraciului ce să făcuse şi la 15 dni ale lui avgust lau pornit dă aicea.
Şi aceasta să însemnează ca să să ştie că tot atuncea cînd au venit poruncă domnului ca să meargă la Odriiu, făcînd boiarii moldovéni jalbă la împărăţie pentru domnul lor Costandinvodă Duca, că nu mai pot birui răutăţile şi jafurile lui, împărăţiia numaidăcît au trimis capigibaşă împărătescu ca săl ducă şi pre el la Odriiu. Deci pînă a sosi el la Odriiu, iar domnul nostru îşi isprăvise toate trebile şi îmbrăcase şi caftan dă la împărăţie şişi luase şi zioa bună şi purcesése. Iar pă Costandinvodă Duca ducîndul la Odriiu, Rami veziriul numaidăcît lau făcut surgun la Cavala şi întîmplînduse atunci zarva zorbalelor şi strămutînduse împărăţiia şi veziriul, au rămas acolo la Cavala pînă ce au mersu împărăţiia la Ţarigrad.
Iar după ce au mers împărăţiia, fiind toţi boiarii Moldovii la Poartă, păzind vréme ca săşi isprăvească să le facă domnu şi alegînd dintru dînşi pre un Mihalache paharnecul Racoviţă ca să le fie domnu, încă dă la Odriiu au căzut şi la domnu nostru cu rugăminte toţi boiarii, ca să le fie întrajutoriu să nu să puie altul, ci să să puie acel Mihalache paharnecul, de vreme ce era şi boiariu dă ţară. Deci domnul, după rugămintea boiarilor moldovéni, au lăsat poruncă la boiarii măriisale ce rămăsese la Poartă şi la capichehaiale ca să le fie întrajutoriu şi săi ajute şi cu o sumă dă bani, şi mergînd la Ţarigrad pren nevoinţa şi mijlocirea boiarilor munteni şi pren voiţa şi cérerea tuturor boiarilor moldoveni, împărăţiia lau miluit cu domniia Moldovii, carele după ce au luat domniia şi şau aşăzat toate lucrurile şi au purces dîn Ţarigrad, după cale au trimis pă cel mai dă aproape boiariu al lui, pă Iordache Ruset vistiarnecul, sol la măriiasa vodă, carele la zi întîi a lui septemvrie au sosit aici, primindu-l domnul cu mare cinste, după obicéiu, unde numai 45 zile şăzînd şi dînduşi soliia dăspre domnul său, făcutuiau domnul şi frumos ospăţ. Iar a doao zi după ospăţ luînduşi zioa bună, îmbrăcatulau domnul cu felegea dă ale măriisale cu limie dă samur şi la 5 dni ale lui septemvrie au purces dă aici, învîrtejinduse iarăşi la domnul său, iar la purcederea lui avînd domnul nostru gînd a să încuscra cu dînsul, dă vreme ce avea coconi înţelepţi, învăţaţi şi foarte iscusiţi, vorbitau şi dă ale logodnii, aşăzînd lucrul cu fiica măriisale cea dă a cincea, Ancuţa, şi făcînd schimbul, hotîrîtau şi nunta a fi la primăvară.
Iar după purcéderea lui, gătind măriiasa pre Radul Golescul bivvelcomis lau trimis sol la Mihaiuvodă, purcegînd dă aici la 10 dni ale lui septemvrie, deci şi domnul după pornirea Golescului, arădicînduse dîn scaunul Bucureştilor la septemvrie 15 dni, mersuau pă la satele măriisale Mogoşoaia i Potlogii şi la 20 dni au întrat în scaunul Tîrgovişii cu frumos alaiu, după obicéiu.
Iar după ce au sosit domniia în Tîrgovişte la 30 dni ale lui septemvrie, voiind călăraşi dă la Ţarigrad, scriia boiarii domnului cum că căzînd cu multe rugăminte la veziriul Chiuz Alipaşa şi la Cealîc Ahmet aga ce era iniceraga, dă vreme ce pînă atuncea lor li să putea şi li să trecea la împărăţie, ca doară ar surpa adaosul haraciului, ei, după rugămintea boiarilor, au făgăduit că le va isprăvi şi au pus şi nevoinţă ca aceia ca să isprăvească şi cînd era ca să ia lucrul sfîrşit, numai ce au mazîlit împărăţiia şi pă veziriul Chiuz Alipaşa şi pă iniceraga. Apucase numai dă să scăzuse 80 dă pungi şi acéle nu cu puţină cheltuială şi mazîlind pă Chiuz Alipaşa au făcut pă Damaz Hasanpaşa pentru carele scriia boiarii că iaste om bun şi înţelept, care îndată ce s-au făcut vezir au început a curăţi zorbalele dă la mare pînă la mic şi a întemeia împărăţiia lui sultan Ahmet.
Deci domnul avînd întracea vréme multe supărări şi neputînd să meargă precum era obiciuit întralţi timpi pentru o preumblare la culesul viilor, întraltă parte au făcut culesul, pă la Săténi, pă la Doiceşti. Acolea în Tîrgovişte venitau şi Golescul dă la Moldova la 10 dni ale lui octomvrie. Plinituseau cu fericire şi al 16lea an al domnii măriisale la octomvrie 29 dni.
Cap. LXV
AICEA ÎNCEP ASCRIE CÉLE CE LA AL 17LEA AN AL DOMNIII MĂRIISALE SAU ÎNTÎMPLAT ŞI CUM DĂ MĂRIESA SAU CHIVERNISIT
Şăzînd domniia în Tîrgovişte pîn la zi întîi a luli dechemvrie şi fiind vréme dă iarnă, sculatuseau măriiasa cu toată boierimea, mergînd pe la satele măriisale Potlogii i Mogoşoaia, la 10 dni dni ale lui dechemvrie, au întrat în scaunul Bucureştilor cu halaiu frumos, după obicéiu; iar după ce au sosit domniia în Bucureşti, viind călăraşi dă la Ţarigrad la 15 dni ale lui dechemvrie, înştiinţa boiarii pă domnu şi alţi priiateni dă acolo cum că Toma slujeru nu să astîmpără, ci umblă turburînd lucrurile împotriva măriisale, întrîndui în cap fumuri şi fandasii dă domnie, făcînd priiaten pre un Izmailpaşa şi pre un capetanpaşa, umbla turbat, turburînd lucrurile şi făcînd mari şi nesocotite cheltuieli, păgubind ţeara, dă care înţelegînd domnul şi toată boierimea şi temînduse ca să nu aducă domnului şi ţării vreo primejdie, socotinduse măriiasa ca săl arădice dă acolo şi gătind pă Cornea Brăiloiu velban, i pă Radul Golesculbivvelcomis i pre Ştefan Cantacuzino velpaharnec la ghenarie 15 dni, iau pornit dă aici, scriind domnului şi lui velsluger ca să să arădice săşi vie acasă devreme ce era mai un an dă cînd slujiia la Poartă, scriind şi la viziriul, şi la chehaiao ca săi dea voie lui [adică lui Cantacuzino] şi lui velagă să vie în ţară şi să rămîie în locul lor boiarii ce sau trimis, carii după ce au sosit acolo, mergînd la veziriul, la chehaiaoa şi dînd cărţile, abiia au luat voie Toma slujer dă la Poartă ca să vie, şi purcegînd dă acolo dempreună cu velagă la martie 10 dni, au sosit aici, unde după ce au sosit, neuitînduse preaînţeleptul domnu, nici în seamă luînd blestemăţiile şi lucrurile céle necuviincioase ce Toma umblase să isprăvească asupra măriisale, ci tocmai ca cum iar fi fost un părinte, călcînd toate, prinzîndui în seamă şi toate cheltuialile ce rău le cheltuise la lucruri blestemăţeşti şi cu mai mare dregătorie lau cinstit, [făcîn-dul postelnic mare] şi în bună dragoste lau luat şi lau încredinţat întru toate.
Iar pă Dumitraşco postelnicul Caramanlîul ca să să ştie că înracest an la martie 29, ajungînd pă beizadea feciorul lui Iliaşvodă ginerele măriisale domnului nostru, grea şi grabnecă boală, pînă în trei zile şau luat obştească datoriecîndu-l capichehaia, l-au trimis la Poartă, purcegînd dă aici la 10 dni ale lui aprilie.
Şi aceasta să însemnează ca să să ştie că într-acest an la martie 29, ajungînd pă beizadea feciorul lui Iliaş-vodă, ginerele mării-sale domnului nostru, grea şi grabnecă boslă, pînă în trei zile ş-au dat obşteasca datorie, lăsînd mare jale şi nemîngîiată întristăciune domnului şi tuturor, iar mai vîrtos iubitei lui soţii, rămîind tînără şi fără de coconi.
Cap. LXVI
AICEA ÎNSEMNEZU CĂ AVÎND DOMNUL O FĂRÎMĂ DĂ LINIŞTE ŞI VIIND ŞI VRÉMEA CEA HOTĂRÎTĂ A NUNŢII FIICĂI MĂRIISALE CARE ERA LOGODITĂ DUPĂ FECIORUL LUI IORDACHE RUSET VISTIIARNECUL, ANUME NECOLAE POSTELNICUL, AU TRIMIS DĂ LEAU FĂCUT ŞTIRE CA SĂ VIE SĂ SĂVÎRŞEASCĂ NUNTA ŞI ALTELE CE SAU MAI ÎNTÎMPLAT DUPĂ NUNTĂ
La 12 dni ale lui aprilie vind călăraşi dă la Ţarigrad şi scriind boiarii cum că lucrurile Porţii stau şi să poartă în linişte, măriiasa, încă avînd toată gătirea nunţii, numaidăcît au trimis spre Mihaiu postelnicul Fărcăşanul cu cărţi la Mihaiuvodă la Moldova, poftind şi pre măriiasa ca pre un priiaten şi vecin să fie ostenitoriu la acea veselie ca să să veselească deîmppreună şi să ceară şi boiarilor nuntaşi voie ca să vie să săvîrşească veseliia. Carele după ce au mersu, Mihaivodă priimind pohta şi voia domnului nostru, numaidăcît au dat voie lui ca să vie să facă nunta, trimeţînd şi cîţiva boiari ca să să afle dempreună cu dînsul pînă să va săvîrşi nunta [...] iar mai osibit ca să împlinească locul şi chipul măriisale şi mai vîrtos ca să fie ostenitoriu a săvîrşi dăspre partea măriisale şi sfintele cununii trimisau pre fratele măriisale, Dumitraşco Racoviţă velcomis.
Şi aşa cu toţii purcegînd dă acolo cu jupînése cu tot şi viind veste domnului cum că să apropie să între în ţară, măriiasa numaidăcît au rînduit pre Radul Dudescul velcăpitan za margine ca să le iasă înainte şi să le fie purtătoriu de grijă, dă conace şi altele ce vor trebui şi să vie cu dînşii deîmpreună, purtîndule grija pînă aicea în Bucureşti. Iar după ce sau apropiiat să între în Bucureşti, făcînd velcăpitan ştire, măriiasa vodă numaidăcît au orînduit ca să le iasă înainte pre: Diicul Rudeanul vellogofăt, pre Costandin Ştirbeiu velclucer, pă Şărban Greceanul velstol-nec, pă Gheorghie Castriotul velcomis şi alţi mulţi boiari dă ai doilea, cu toată slujitorimea, cu surle, cu trîmbiţe, cu paici şi cu toată domneasca pompă şi aşa, cu toţii işindule înainte la Plumbuita dă asupra dealului, puinduse şi toată slujitorimea în frumoasă orînduială, acolo sau împreunat cu boairii moldovéni şi, dînd mîna, au arătat şi dăspre partea domnului cu bună dragoste aşteptarea dumnealor şi cercetarea sănătăţii. Şi aşa cu toţii deîmpreună cu frumoasă orînduială şi minunat halai au întrat în oraş a mai 20 dni, pînă la casele ce era orînduite şi gătite gineriului. Şi dă acolo boiarii munteni sau risipit toţi pă la casele lor, iară a doa zi dînsudădimineaţă, orîndind domnul tuturor cai domneşti şi alai iarăşi foarte frumos, iau adus la curte dă sau împreunat cu măriiasa şi iarăşi sau învîrtejit la gazdă. Iar nunta sau început duminecă cu o săptămînă înaintea Sfintei Troiţe şi în zioa de Sfeta Troiţă cu ajutoriul lui Dumnezeu sau săvîrşit şi sfintele cununii cu frumoasă şi domneacsă parisie.
Iar după nuntă, mai şăzînd vornecul Iordache împreună cu ceilalţi boiari încă vreo săptămînă şi, şi dăruindui domnul pre toţi, au purces iarăşi la Moldova, iar pă Dumitraşco comisul Racoviţă, fiind ostenitoriu dă au şi cununat, lau îmbrăcat cu felegea cu pîntece dă rîşi dă ale măriisale şi sau dus şi el împreună cu ceialalţi boiari, purcegînd dă aicea la iunie 2 dni.
Iar după ce au siprăvit măriiasa nunta cu fericire, fiind acei boiari ce sau pomenit mai sus dă atîta vréme duşi la Poartă pentru trebile ţării, ca săşi vie acasă măriiasa au socotit, şi au trimis iarăşi pă Ianache Vcărescul velagă i pă Drăghici Cîmpineanu vătaf za aprozi ca să să afle la Poartă pentru trebile ţării şi ale domniii şi la iunie 10 dni, iau pornit dă aici. Iar măriiasa sculînduse dă aici, mergînd pă la satele măriisale Mogoşoaia, Potlogii, la 26 dni ale lui iunie, au întrat în scaunul Tîrgoviştii şi, cu fericire şăzînd