CHEAIA ÎNŢELESULUI Scoasă pre limbă rumînească cu osîrdia Prea Sfinţitului Chir Varlaam Mitropolitul Ungrovlahiei în zilele Prea luminatului Domn Io Şerban Voevod şi s-au tipărit întîiu în Mitropolia Bucureştilor. Anii Domnului, 1678. (Aţi luat cheaia înţelesului, că nici sînguri aţi întrat, nici pre ceaia ce-au vrut să între n-aţi lăsat. Luca, 11.Cuvintele Domnului. Cuvînt curat. Argint lămurit. Psalm, 11.Ieşi sămănătorul ca să samene. Matei, 13; Spată sufletească carea iaste graiul lui Dumnezeu. Efeseani, 6.Ca un canon va da glas. Isaia, 16. Ca o trîmbiţă va da glasul său. Isaia, 18.Au dore   nu sînt cuvintele meale, arzînd ca focul, zise Domnul, şi ca un ciocan zdrobind pietri. Ieremia, 23. Ca să aşteapte ca ploaia luminarea mea şi se pogoare ca roao graiurile meale, ca tunetule spre troscot şi ca chi despre fîn. Deuter, 32.)
  Semnul carele iaste dat de la Dumnezeu prea sfinţilor Mitropoliţi Ţărîi Ungrovlahiei: Den patru stihii, pre om Dumnezeu l-au zidit/ Şi patru seamne Arhiereilor Hristos au dăruit./ Crucea, cîrjea, mitra şi capasul mare/ Cu aceaste patru arme să bată războiu tare./ Cu crucea vrăjmaşul nevăzut să biruiască,/ Cu cîrja oile ceale sufleteşti să păzească,/ Mitra podoabă arhierească însemnează,/ Capasul umbrire Duhului Sfînt lucrează. / Fiind şi Chir Varlaam Ţărîi Rumîneşti păstoriu/ Să află limbii sale de cuvîntul lui Dumnezeu dăruitoriu./
{ 1r} Varlaam, Cu mila lui Dumnezeu, Arhiepiscop i Mitropolit al Tîrgoviştii şi al Scaunului Bucureştilor, Exarh plaiului şi a toată Ungrovlahia, tuturor pravoslavnicilor creştini, carii sînt născuţi întru limba noastră rumînească, sănătate, spăsenie, roagă şi priaşte cu toată inema.Zis-au înţeleptul Sirah, precum iaste scris în cartea lui, în 33 de capete, grăind: "A toate răutăţile învaţă pre om lenevirea."Puind şi smerenia noastră înainte cuvîntul stăpînului nostru, lui Isus Hristos, pentru sluga cea leaneşe, carele, luînd talantul dentru mîna Domnului său, n-au vrut să lucreaze cu dînsul, ce l-au îngropat în pămînt, o, iubite cititoriule, socotit-am ca să nu cază şi asupra noastră judecata acea straşnică, carea s-au zis slugii aceia, precum mărturiseaşte Matei, bunul vestitoriu în 25 de capete, grăind: "Luaţi pre această slugă leaneşe, carea nu iaste nici de o treabă şi-l aruncaţi întunearecul cel împărţit." Sfîntul Ieronim şi Sfîntul Ioan Zlatoust, dascalii besearecii noastre cei pravoslavnici, tîlcuind aceaste cuvinte, zic că talanţii aceia sînt darurile care să dau de la Dumnezeu oamenilor, adecă stăpînirile lumii şi stăpînirile besearecii nărodului creştinesc, învăţăturile, meşteşugurile. Dirept aceaea, dîndu-ni-se şi noauă de la putearnicul şi atot ţiitoriul Dumnezeu talantul, adecă darul diregătoriei arhiereşti a Ţărîi noastre Rumîneşti, cu păstoria şi cu stăpînirea oilor celor cuvîntătoare
{ 1v} şi făcute după chipul sfinţiei sale, spaimă şi grijă ajungîndu-mă pentru cuvîntul dătătoriului de talanţi, am socotit întru inema mea că a multe răutăţi învaţă leanea. Dirept aceaea, chibzuiiu ca să nu mă aflu întru leane pentru negrijirea talantului, care mi s-au dat mie de la stăpînul şi Dumnezeul mieu Isus Hristos, ce, cu cît mi-ar fi putearea priceaperii meale, să-l înmulţesc întru neamul mieu rumînesc. Şi această socoteală şi chibzuială viind întru inema mea, cu ajutoriul aceluia ce petreace mai pe deasupra ceriurilor întru mărirea veacinică, Părintele, făcătoriul veacilor şi a tuturor faptelor, apucatu-m-am şi, cu multă osîrdie, am nevoit şi dascali de tipografie am adus în Sfînta şi de Dumnezeu păzita Mitropolie a Scaunului Bucureştilor. Şi i-am aşezat şi de iznoavă tipografie, adecă tipariu de tipăritul cărţilor am rădicat, cu toate meşteşugurile cîte au trebuit. Şi, iarăş, mai de iznoavă, cu tot denadinsul, socoteală şi cercetare am făcut, ce carte ar fi deocamdată mai de folos întru neamul nostru rumînesc a să tipări şi a să da besearecii noastre cei pravoslavnici. Şi am aflat această carte ce să cheamă sloveneaşte"cliuci razumeania", adecă ce să zice rumîneaşte"Cheaia înţelesului", făcută şi culeasă dintru multe scripturi sfinte, cu bună socoteală scoasă pre limbă rumînească de prea învăţatul Chir Ioanichie Galeatovski, Arhimandritul Cernigovului, carea, fiind tipărită întru vestita cetate a Livovului, de această carte am pus smerenia mea în socoteală cum va fi de folos mare besearecii Ţărîi noastre Rumîneşti şi de îndreptare a mulţi, spre 
{ 2r} folosul sufletului neamului nostru, scoţîndu-se dentru acoperirea limbii striine. Şi, cu multă osîrdie, am nevoit şi n-am cruţat dentru direapta agonisită a mea, ce, cu multă cheltuială, am tocmit dascali învăţaţi şi le-am dat această carte de o au scos di pre limbă rusească pre limba noastră dirept rumîneaşte. Şi, pentru ca să să înmulţească acest dar bun şi scump spre înţeleagerea neamului nostru, o am pus în tipariu cu ajutoriul bunului mieu stăpîn şi Dumnezeu Isus Hristos, carele mi-au dat mie această îndemnare şi s-au început a să tipări, cu toată nevoinţa, cu bună socotire. Dirept aceaea, rog smerenia mea pre voi, pre toţi, fii iubiţi întru Duhul Sfînt, căutaţi şi ispitiţi scriptura aceasta, că veţi afla viaţă şi îndireptare cătră împărăţia ceriului, după cuvîntul Domnului, că într-această carte sînt învăţături cu bună tocmire alcătuite şi cu adevărate mărturii dentru Sfînta Scriptură a legii cei vechi şi a legii cei noauă. Din leagea cea veache, adevărări luminate, den cărţile lui Moisei, din cărţile împăraţilor şi din cărţile tuturor prorocilor. Aşijderea, şi dentru leagea cea noauă a Domnului nostru, lui Isus Hristos, dentru Evanghelie, dentru poslaniile Sfîntului Pavel Apostol şi din cărţile altor apostoli şi din cărţile sfinţilor carii, cu multă nevoinţă, au îndireptat şi au întărit cu învăţăturile lor sfînta pravoslavnica besearecă, nevoindu-se şi ei pentru adaogerea talantului carele li s-au fost dat de la Hristos şi nu să aflară leaneşi stăpînului său. Deci, cu acest dar scump, ca cu o sculă de mult preţ sau ca cu o comoară plină de avuţie, vă dăruiesc. Şi voi, iubiţii miei, 
{ 2v} primiţi de la smerenia noastră, cu bună mulţămire şi ca pe o grădină sufletească, plină de flori, cu bună mireazmă a Duhului Sfînt, care flori sînt de tămăduire sufletelor voastre, o cinstiţi şi, primind cu dragoste şi cu osîrdie, cetiţi şi vă îndireptaţi viaţa voastră. Şi pre smerenia noastră, întru rugile voastre pomeniţi, iară nu uitare-ţi. Şi, după aceasta, cu toţii, împreună, să proslăvim pre Dumnezeu, părintele cel fără de început, şi pre fiul Isus Hristos, carele de la părintele s-au înnăscut, şi pre Duhul Sfînt în veaci, amin. Ca un tată tuturor, întru pravoslavie de obşte şi voitoriu de tot binele, acelaş carele mai sus scris. 
{ 3r} Dară cum vor creade de care lucru n-au auzit şi cum vor auzi făr'de cela ce propoveduiaşte. Rîmleani, 10.Să iai aminte pre sine şi învăţăturei şi să petreci întru eale, că făcînd aceastea, te vei spăsi singur şi pre ceia ce te vor asculta. 1, Tim, 4.Că nu veţi fi voi grăind, ce Duhul părintelui vostru va fi grăind întru voi. Matei, 10.Cela ce va asculta pre voi, pre mine mă va asculta şi cela ce să leapădă de voi de mine să leapădă. Luca, 10.
{ 3v} Judecata lui Hristos tuturor iaste adeverită,/ Iar mila lui Dumnezeu oamenilor buni făgăduită./ Omul cela ce va petreace în lume lucrînd răutate,/ Unul ca acela va avea de muncile iadului parte./ Dirept aceaea, trebuiaşte să să roage sfinţilor,/ Ca să-l izbăvească de supărări cu rugăciunile lor. / Însă pînă iaste viu aceastea să isprăvească/ Şi ceale ce sînt scrise în cartea aceasta să păzească. /Pentru Varlaam Mitropolitul pururea să să roage/ Apoi şi el a lăcui în sînul lui Avraam va ajunge./
{ 1v} Cazanie la Dumineca a Tuturor Sfinţilor întîiu, după Pogorîrea Duhului Sfînt.Zis-au Domnul nostru Isus Hristos, precum scrie Matei, bunul vestitor, grăind: "Tot carele mă va mărturisi înaintea oamenilor, mărturisi-voi şi eu pre dînsul înaintea Părintelui mieu, carele iaste spre ceriuri." Beseareca noastră a Răsăritului prăznuiaşte dumineca a părinţilor celor sfinţi şi dumineca a tuturor sfinţilor, crezînd: "Precum oamenii cei sfinţi cînd mor, sufletele lor, ieşind din trup, numaidecît merg dirept la împărăţia ceriului, spre odihnirea cea veacinică şi, acolo, să roagă lui Dumnezeu pentru noi şi ne văd pre noi şi toate trebile noastre." Că aşa cîntă beseareca noastră cea pravoslavnică şi catolicească, zicînd: "Prea lăudaţi mucenici, pre voi pămîntul nu vă 
{ 1v} putu ascunde, ce ceriul vă priimi şi să deşchise voauă uşile raiului şi fiind înlăuntru vă îndulci din pomul vieţii." Rugaţi-vă lui Hristos, ca să dăruiască sufletelor noastre pace şi mare milă. Făgăduiesc şi eu dumnevoastră a arăta cu multe fealiuri de mărturii în ce chip acuma să află sfinţii în ceriu, după aceaea voiu arăta voia lor, cum să roagă pentru noi lui Dumnezeu, mai pre urmă voiu să arăt în ce chip ne văd pre noi şi ştiu toate trebile noastre. Şi aceaea voiu face pentru ca să priceapeţi şi să chemaţi sfinţii într-ajutoriu întru toate nevoile voastre şi pre numele lor să faceţi beseareci spre lauda lui Dumnezeu şi să prăznuiţi sărbătorile lor. Dirept aceaea, să fie această voroavă a mea spre laudă tuturor sfinţilor şi dumneavoastră spre folos sufletesc. Adevărate şi luminate şi tari mărturisiri sînt, precum să află sfinţii în ceriu, că aşa scrie Sfîntul Apostol Pavel: "Ştim acuma că, de să va strica casa trupului nostru cea de pămînt, zidire avem de la Dumnezeu, casă veacinică nefăcută de mîini spre ceriuri." Şi iară, acelaşi apostol doriia a să despărţi de trup şi a petreace cu Hristos carele să află în ceriu, că aşa scrie cătră filipiseani, zicînd: "Ce voiu pofti nu ştiu, cuprins sînt dentr-amîndoauă, avînd dorire a mă dezlega şi a fi cu Hristos, ce iaste cu mult mai bun, iară ce-i a petreace în trup mai cu nevoie-mi iaste pentru voi." Şi într-alt loc grăiaşte de Avraam, şi de Isaac, şi de Iacov şi de alţi sfinţi a leagei vechi, cum n-au fost luată plata în ceriu cea făgăduită a vederii feaţei lui Dumnezeu pănă la venirea lui Hristos pentru acela lucru, ca să ia plată deplină, împreună cu noi, întru leagea cea noao. 
{ 2r} Cînd au deşchis Hristos împărăţia ceriului, precum scrie acelaşi apostol la cartea cătră ovreai, grăind: "Aceştia toţi fiind ascultători cu credinţa şi nu dobăndiră făgăduirea, Dumnezeu, oarece mai bun, socotind mai înainte şi pentru noi ca să nu ia plată fără de noi desăvîrşit, Sfîntul Ioan, cuvîntătoriul de Dumnezeu, au văzut în ceriu, supt oltar, sufletele mucenicilor, precum scrie la Apocalips în 6 capete, grăind: "Şi date fură fieştecăruia de dînşii veşminte albe şi aceale veşminte albe închipuia mărirea cea veacinecă a vederii feaţei lui Dumnezeu." Sfîntul marele mucenic Dimitrie, înaintea morţei sale, au auzit glas din ceriu grăind cătră dînsul: "Pasă întru împărăţia cea cerească, şi-ţi ia cununa ta, carea iaste gătită ţie dintru florile ceale neputrezitoare." Avrelian, împăratul Rimului cînd omorî în cetatea Rimului pre Sfîntul Papa Alexandru, şi pre Theodul, şi pre Eventie şi rîdea de dînşii, fiind ei morţi, într-acela ceas auzi glas den ceriu grăind cătră dînsul: "Avreliane, acelora de carii rîzi tu, lor le iaste ceriul deşchis, iară ţie-ţi iaste gătit iadul." Sfîntul Antonie cel Mare văzu îngerii carii ducea la ceriu sufletul lui Sveatîi Pavel de la Thivea, carele au fost sihastru întîiu în lume. Şi Sfîntul Pahomie văzu mulţime de îngeri carii ducea spre ceriu sufletul unui călugăr sfînt, pre carele-l chema Snavan. Sfîntul Pavnutie auzi glas de mulţime de îngeri, cîntînd în văzduh, carii ducea cu cîntări frumoase sufletul lui sveatîi Onufrie, lăcuitoriul de pustie. Sfînta muceniţa Agniia, după moartea sa, s-au arătat părinţilor săi şi le-au zis: "Cu Hristos întru împărăţia ceriului m-am împreunat, pre carele dentru toată inema pre pămînt 
{ 2v} l-am iubit. Şi Sfîntul mucenic Uară, după moartea sa, s-au arătat unii fămei pre carea o chema Cleopatra, carea plîngea la mormîntul lui pentru fiul său şi s-au arătat împreună cu fiul ei Ioan, carele murise, şi zise Sfîntul Uară cătră Cleopatra: "Iată fiul tău, pre carele l-am luat şi l-am făcut voinic împăratului celui ceresc." După aceaea, fiul ei, Ioan, zise cătră dînsa: "O, maica mea, căci plîngi pentru mine şi suspini aşa tare, că eu sînt tocmit a fi voinic lui Hristos împărat şi, împreună cu ceatele îngerilor, pururea dvorbesc în cer înaintea lui." Sfinţii aceia, stînd în ceriu înaintea lui Dumnezeu, în toată vreamea să roagă sfinţiii sale pentru noi, că aşa iaste scris în cartea prorocului Ieremiei, în 15 capete, cum Moisei şi Samoil, după moartea lor, s-au rugat lui Dumnezeu pentru galateani şi n-au vrut Dumnezeu să asculte rugăciunele lor, pentru căci şi galateanii nu vrură să să pocăiască de păcatele lor. Dirept aceaea, zise Dumnezeu: "De vor sta înaintea mea Moisei şi Samoil, nu va fi sufletul mieu cătră oamenii aceştia." Şi în cartea prorocului Iezechiil, în 14 capete iaste scris, precum nici a lui Daniil celui viu, nici a lui Noe şi a lui Iov celor morţi, carii s-au rugat pentru oamenii cei întăriţi întru păcate, n-au vrut Dumnezeu să asculte ruga lor, ce au zis: "De vor fi aceşti trei bărbaţi pre mijlocul ei, (adecă a ţărîi cei reale ovreeşti) trăiesc eu, grăiaşte alesul Domnul Dumnezeu, nu voi izbăvi nici pre feciori, nici pre featele sale, ce numai singuri să vor mîntui." În cartea Prorocului Baruh scris iaste în 3 capete, precum şi el s-au rugat lui Dumnezeu, zicînd: "Doamne întru tot ţiitoriule, Dumnezeul lui Israil, ascultă rugăciunele izrailteanilor celor morţi." Şi, 
{ 3r} în a doauă Carte a macaveilor, în 15 capete, iaste scris precum Nonie preotul şi prorocul Ieremia s-au rugat lui Dumnezeu pentru oamenii lui Izrail. Să cetiţi Evanghelia Sfîntului Lucăi în 16 capete. Acolo vei găsi cuvintele lui Hristos, ce au zis: "Să faceţi voao priateni (oamenii cei săraci) dentru avuţie nedireaptă, dîndu-le lor milostenie ca, deaca veţi sărăci, (la vreamea morţii voastre), fiind ei în ceriu, cu rugăciunile sale vă vor duce şi pre voi întru veacineca împărăţie a ceriurilor. Să cetiţi în a doao poslanie săbornicească a lui Sveatîi Petru Apostol, în glava dentîiu, că veţi găsi acolo cum Sfîntul Petru, după moartea sa, s-au făgăduit a să ruga lui Dumnezeu pentru oameni, zicînd: "Nevoi-mă-voiu pururea a avea pre voi după ieşirea mea." Ce iaste a face pomenire pentru aceasta, să cetiţi în Apocalips, în 5 capete, că veţi afla acolo, precum au văzut Sfîntul Ioan Bogoslov în ceriu 24 de bătrîni carii ţinea întru mîinele sale căţii de aur pline de tămie, care tămie să înţeleage rugăciunele svinţilor. Cetiţi iară în Apocalips, în 8 capete. Acolo încă veţi găsi cum acelaşi svint Ioan Apostol au văzut în ceriu pre un înger carele veni şi stătu înaintea oltariului, avînd cădelniţă de aur, şi date-i fură lui multe feliuri de tămîi, ca să dea tuturor rugăciunelor sfinţilor, spre oltariul cel de aur ce era înaintea scaunului şi ieşi fumul cel de tămîiarea a rugăciunelor sfinţilor dentru mîna îngerului înaintea lui Dumnezeu. Acestor lucruri ne învaţă Sfîntul marele Vasilie, cum sfinţii să roagă pentru noi lui Dumnezeu, că, lăudînd pre 40 de mucenici întru cazania lui, zice: 
{ 3v}"Adease aţi avut grije ca să aveţi numai unul, carele să să roage pentru voi. Iată, aveţi acuma 40, carii, cu un glas, să roagă pentru voi înaintea lui Dumnezeu." Învaţă, de-aceaea, Sfîntul Grigorie de la Nanzianz, precum sfinţii să roagă pentru voi, că, lăudînd întru cazania lui pre Sfîntul mucenic Teodor, zice: "Măcară de-ai şi ieşit, Sfinţia ta, dentr-această lume, iară tot ştii de trebile noastre şi a tuturor oamenilor. Dirept aceaea, dobîndeaşte noauă cu rugăciunea ta pace pentru ca să nu să contenească sfintele sărbători şi să nu facă vorbele sale vrăjmaşul cel mînios şi jăfuitor de ceale sfinte în sfintele beseareci şi oltariurile aceastea şi să nu spurce locurile aceaste sfinte." Învaţă de aceasta şi Sfîntul Ioan Damaschin, precum sfinţii să roagă lui Dumnezeu pentru voi, că aşa zice cătră tot omul: "Cum te grijeşti cu toată nevoinţa ca să aibi ajutoriu ţie carele să te ducă la împăratul cel muritoriu şi ca să grăiască lui pentru tine, aşa şi aceia ajutori a toată naşterea omenească, carii pentru noi dau rugăciune înaintea lui Dumnezeu, în ce chip să nu fie cinstiţi?" Cu adevărat ni să cade să-i cinstim şi beseareci pre numele lor să le facem spre laudă lui Dumnezeu. Învaţă de-aceasta, Leon papa a Rimului, (Vorbă de post), precum să roagă sfinţii lui Dumnezeu pentru noi, că aşa zice, să postim miercurea şi vinerea, iară sîmbăta să ne strîngem la rugăciunea cea de dimeneaţă, la beseareca lui Sveatîi Petru şi acela rugăciunile, şi posturile, şi milosteniile noastre cu rugăciunea sa va întări. Ştiut-au de-aceasta un diacon pre carele l-au chemat Adelman, precum să roagă sfinţii pentru noi lui Dumnezeu, că i s-au prilejit lui a muri într-o cetate ce s-au chiemat Verdunia. Iară cînd vrea alţi 
{ 4r} creştini să-l ducă la îngropare, atunce, numaidecît, învise şi spunea că au văzut multe fealiuri de locuri de certare, munci şi de odihnă. Şi pre dînsul l-au scos prea curata fecioară, Născătoarea de Dumnezeu, pentru să facă pocăinţă pentru păcatele sale. Înştiinţatu-se-au, de-aceaea, un preot, anume Daniil, carele lăcuia între sihastri, cum să roagă sfinţii pentru noi lui Dumnezeu, că el au văzut în vis pre Hristos în cetatea Ierusalimului, şezînd pre mormîntul sfinţiii sale, şi pre sfînta fecioară Născătoarea de Dumnezeu, închinîndu-se la picioarele lui Hristos. Şi să ruga pentru dînsul şi pentru rugăciunele sfinţiii sale. Rămase Daniil iertat şi slobod de certarea carea au răbdat pentru Evloghie, tăietoriul de pietri, pentru carele fu chezaş înaintea lui Dumnezeu. Luat-au ştiinţă, deaceaea, în cetatea Antiohiei, Athanasia, muiarea lui Andronic, cum sfinţii să roagă pentru noi cătră Dumnezeu, carea plîngea şi tînguia pentru coconii săi cei morţi, pentru un fecior şi o fată, cînd au rămas întru beseareca Sfîntului Mucenic Iulian. Şi, la miazănoapte, să arătă cătră dînsa Sfîntul Mucenic Iulian, întru haine călugăreşti şi i-au zis cum coconii lor să roagă lui Dumnezeu pentru dînşii în ceaealaltă lume şi zic cătră Dumnezeu: "Doamne, carele eşti judecătoriu dirept, de vreame ce ai luat lor lucrurile ceale peminteşti, dăruiaşte-le lor lucrurile ceale cereşti." Auzind aceaea acea fămeaie înţeleaptă, să conteni a mai plînge şi de atunce nu mai văzu pre sfîntul mucenicul acela. Înştiinţatu-se-au dintr-aceaea rimleanii cum să roagă sfinţii pentru noi lui Dumnezeu, că Alexie, omul lui Dumnezeu, cînd au murit în cetatea Rimului, atunce să auzi glas 
{ 4v} în văzduh, grăind: "Să cercaţi unde iaste omul lui Dumnezeu, că acela pururea va fi rugîndu-se lui Dumnezeu pentru cetatea Rimului. Şi toate lucrurile voastre vor fi voauă spre bine." Încă trebuiaşte a grăi cum văd sfinţii pre noi şi ştiu toate trebile noastre. Spun dascalii besearecii cum sfinţii întru Dumnezeu, ca într-o oglindă, văd pre noi şi toate trebile noastre. Căci că Dumnezeu iaste aseamenea oglindei, că noi, cînd căutăm spre oglindă, atunce vedem într-acea oglindă lucrurile ceale de departe, vedem ce iaste deasupra noastră şi dedesuptul nostru, înaintea noastră şi după noi. Într-acela chip văd şi sfinţii pre Dumnezeu, după cuvîntul Sfîntului Apostol Ioan, cum zice, grăind: "Vedea-l-vom pre dînsul cum iaste. Şi în Dumnezeu, ca-ntr-o oglindă, văd toate lucrurile ceale departe şi ceale de aproape, văd toate ce să lucrează în ceriu şi pre pămînt şi peste toată lumea. Văd întru Dumnezeu sfînta besearecă nărodul creştinesc, şi toată supărarea noastră, şi toate trebile noastre, şi să roagă lui Dumnezeu pentru noi, ca să ne dea lucrul acela carele îl poftim noi de la sfinţia sa. Că Dumnezeu să află şi în ceriu şi pre pămînt, şi peste toată lumea, şi pentr-alte lucruri nesfîrşite." După cuvîntul Prorocului David, Dumnezeul nostru, în ceriu şi pre pămînt, toate cîte au vrut au făcut. Urmînd acestor cuvinte şi prea înţeleptul Solomon au zis cătră Dumnezeu, precum iaste scris în a treia Carte a Împăraţilor, în 8 capete, grăind: "De vreame ce nu ajunge ţie ceriul ceriurilor, dară beseareca aceasta carea am zidit întru numele tău?" Pentru aceaea sfinţii văd pre 
{ 5r} Dumnezeu, carele iaste peste toată lumea. Văd întru Dumnezeu, ca-ntr-o oglindă, pre noi şi toate trebile noastre şi cîte să lucrează în toată lumea. Încă, sfinţii văd în ceriu treaba noastră şi pre noi, carii alergăm cătră dînşii, pren arătarea lui Dumnezeu. Că Dumnezeu au arătat, încă cînd era Avraam lăcuitoriu pre pămînt, patriarhul legii cei vechi, cum izrailteanii, nepoţii lui, vor fi întru robia Eghipetului, că i-au spus mai'nainte, precum iaste scris în cartea Bitiei, în 15 capete, grăind: "Văzînd, vei vedea că neamul (sau sămînţa ta) vor fi lăcuitori în ţară striină şi-i vor robi şi-i vor supăra pre dînşii." Arătăt-au Dumnezeu, încă cînd lăcuia pre pămînt prorocul Ielisei, gîndul şi voia împăratului sirinesc, ce au gîndit el singur, în casa odihnei sale, că vrea să meargă pe taină în ţara ovreiască şi să o strice, apoi Ielisei spuse gîndirea şi voia lui împăratului izrailtenesc. Pentru aceaea, au zis o slugă cătră împăratul sirienesc, cum scrie la a patra Carte a Împăraţilor, în 6 capete, zicînd: "Prorocul Elisei, carele iaste întru izrailteani, spuse împăratului izrailtenesc toate cuvintele care grăieşti întru odihna aşternutului tău." Spus-au Dumnezeu, încă fiind viu pre pămînt Sfîntul Apostol Petru, cum Anania şi muiarea lui, Sapfira, ascunseră o parte din banii aceia, care bani făgăduise ca să dea lui Dumnezeu, vînzînd o moşie. Pentru aceaea, le-au zis Apostolul Petru, precum iaste scris la Deanie, în 5 capete, grăind: "Ananie, pentru căci împlu satana inema ta a minţi Duhului Sfînt, ca să ascunzi den preţul satului, au doară acela n-au fost al tău şi cel vîndut întru biruinţa ta era?" Dirept aceaea, de vreame 
{ 5v} ce oamenilor acelor ce lăcuia pre pămînt, patriarşilor, apostolilor, multor sfinţi au arătat Dumnezeu lucrurile ceale ce au fost şi ceale ce vor să fie, dară acuma, cu mult mai vîrtos, sfinţilor carii lăcuiescîn ceriu rugăciunele noastre şi supărările noastre Dumnezeu le arată. Pentru aceaea, văzînd sfinţii întru Dumnezeu ca-ntr-o oglindă şi iară văzînd dentru arătarea lui Dumnezeu pre noi singuri şi toate trebile noastre, să roagă lui Dumnezeu pentru noi, ca să ne dăruiască Dumnezeu lucrurile cealea care sînt de treaba noastră. Zic oamenii cei necredincioşi, precum sfinţii nu sînt în ceriu, că încă n-au luat plată pentru slujba lor, doară întru ziua cea de-apoi vor mearge la împărăţia ceriului. Şi vor lua cinste cineşi după osteneala sa, cînd va veni Hristos să judece toată lumea, că aşa scrie Apostol Petru, grăind: "Arătîndu-se începătoriul păstorilor, veţi lua cununa mărirei cea neveaştedă." Acelaş cuvînt şi Apostol Pavel scrie, grăind: "Că tuturor ni se cade noao a ne arăta înaintea judecăţii lui Hristos, ca să primească fieştecarele ce au lucrat cu trupul, sau ceale bune, sau ceale reale." Noi vom răspunde împotriva acelora în ce chip numai sufletele sfinţilor sînt în ceriu, iară trupurile lor să află pre pămînt. Şi încă n-au luat sfinţii plată şi cinste deplin, trupeaşte, ce numai sufletele lor în ceriu au luat plata şi cinstea a vederii feaţii lui Dumnezeu. Şi iară zic oamenii cei necredincioşi, deşi sînt sfinţii în ceriu, iară nu să roagă pentru noi lui Dumnezeu, că, făcînd aceaea, s-ar afla împăcători. Ce numai unul iaste împăcătoriu între Dumnezeu şi-ntre oameni, Hristos, 
{ 6r} precum scrie Sfîntul Apostol Pavel, grăind: "Unul iaste solitoriu lui Dumnezeu şi oamenilor, omul Isus Hristos." La acea întrebare avem a răspunde cum în doao chipuri să află solire sau împăcare; cine, unde, sau plătind datorie pentru oarecine, cine va fi supărat pre cineva; sau rugîndu-se pentru dînsul aceluia pre carele au supărat el. Deci, după tocmeala cea dintîiu, numai singur Hristos unul iaste solitoriu sau împăcătoriu, că numai unul Hristos singur cu sine au plătit lui Dumnezeu şi părintelui său pentru oamenii cei păcătoşi, după cuvîntul lui Pavel Apostol, cum scrie la întîia Carte a lui Timothei, în 2 capete, grăind: "Cela ce deade pre sine izbăvire pentru toţi cu al doilea chip iaste; nu numai Hristos iaste împăcătoriu, ce şi toţi sfinţii sînt împăcători sau solitori. Că nu numai Hristos soleaşte pentru noi la Dumnezeu, Părintele său, ce şi toţi sfinţii să roagă pentru noi lui Dumnezeu, pentru ca să să milostivească spre noi şi să ne dăruiască noao mila sa." Iară, căci zice Prorocul David, în 113, Psalmi, grăind: "Nu cei morţi te vor lăuda, Doamne, nici toţi ceia ce pogoară în iad." Şi într-alt loc: "Nu iaste întru moarte cineva ca să te pomenească pre tine şi în iad cine ţi să va mărturisi ţie." Spre aceale cuvinte avem a răspunde cum sufletele oamenilor păcătoşi celor morţi, carii sînt osîndiţi la iad spre muncile ceale de veaci, aceia pre Dumnezeu nu laudă, nici să roagă pentru noi, iară sufletele sfinţilor, întru împărăţia ceriului fiind, pre Dumnezeu laudă şi să roagă pentru noi. Încă, mai zic oamenii cei necredincioşi că nu trebuiaşte pre sfinţi a chema într-ajutoriu, ca să să roage lui Dumnezeupentru noi, că, 
{ 6v} fiind ei morţi, nu ştiu de cearerea noastră, că aşa scrie Ecleziastes în 9 capete, grăind: "Cei vii cunosc că vor să moară, iară cei morţi nu ştiu nemica." Aceasta zice şi Prorocul Isaia cătră Dumnezeu, în 63 de capete, grăind: "Că tu eşti părintele nostru, Avraam nu ne ştiu pre noi şi Izrail nu ne-au cunoscut pre noi." Că numai Dumnezeu singur ştie inemile omeneşti, precum iaste scris în a treia Carte a Împăraţilor, în 8 capete, grăind: "Numai tu singur ştii inemile tuturor fiilor omeneşti." Dirept aceaea, vom răspunde, pentru căci au scris Ecleziastes, cum morţii nu ştiu nemica dentru fire, însă toate ştiu pespre fire dentru arătarea lui Dumnezeu. Aşijderea, şi pentru cuvintele ceale ce zice Isaia Prorocul, grăind: "Avraam nu ne-au cunoscut pre noi şi Izrail nu ne-au ştiut pre noi." Vom răspunde cum părinţii cei sfinţi, carii au murit întru leagea cea veache n-au ştiut dentru firea lor, ce numai mai presus de fire, dentru arătarea lui Dumnezeu. Putut-au şti ce să lucrează în lume, cu oamenii ceia ce lăcuiesc pre pămînt, căci că atunce era sfinţii în temniţele iadului şi pînă atunce faţa lui Dumnezeu n-au văzut. Iară acuma sfinţii să află întru împărăţia ceriului şi pururea văd pre Dumnezeu; şi toate văd întru Dumnezeu, ca-ntr-o oglindă, ce să face în lume. Şi, iarăşi, pentru aceale cuvinte, ce zice Scriptura: "Tu singur ştii inemile tuturor fiilor omeneşti." Vom să răspundem cum Dumnezeu, singur de la sine, iară nu de la altcineva ştie toate lucrurile noastre. Iară sfinţii, iarăşi, ştiu toate lucrurile, nu singuri de la sine, ce de la Dumnezeu, pentru căci văd întru Dumnezeu ca-ntr-o oglindă, văd şi 
{ 7r} dentru arătarea lui Dumnezeu toate lucrurile care să află şi să lucrează în lume. Încă mai zic oamenii cei necredincioşi, măcară de să şi roagă sfinţii în ceriu pentru noi lui Dumnezeu şi văd toate trebile noastre, iară tot nu se cade a cinsti pre ei, şi a ne închina lor, şi a ne ruga lor, ca să să roage pentru noi lui Dumnezeu. Că aşa iaste scris: "Numai unui Dumnezeu să cade cinstea şi mărirea." Şi într-alt loc iaste scris: "Domnului Dumnezeului tău să te închini şi aceluia unuia să-i slujeşti." Spre aceaea avem a răspunde, precum numai unui Dumnezeu să cade cinstea cea mai mare, carea facem Sfinţiei sale, ca să ne dea noao singur, de la sine, iertare păcatelor şi împărăţia ceriului. Iară tuturor sfinţilor să cuvine cinstea cea mai mică, carea o facem lor rugîndu-i ca să ne dea noao nu sînguri de la sine, ce să să roage pentru noi lui Dumnezeu şi cu rugămintele lor să ne dobîndească de la Dumnezeu iertare păcatelor şi împărăţia ceriului. Că, pentru aceaea scrie Împăratul David, în 138 de Psalmi, grăind: "Iară mie foarte-m fură cinstiţi priatenii tăi, Doamne, pentru a cărora rugăciuni a sfinţilor priatenilor tăi, Doamne, Dumnezeul nostru, ne iartă şi pre noi de păcatele noastre, ca să te proslăvim în veaci, amin. Această Cazanie poţi spune şi la Dumineca a şaptea a Sfinţilor Părinţi, după Învierea lui Hristos, unde vei pune thema aceasta: "Sfinţeaşte pre ei întru numele tău, că cuvîntul tău adevărat iaste."Această Cazanie vei putea spune şi la Dumineca a Tuturor Sfinţilor înaintea născutului lui Hristos, unde vei pune 
{ 7v} thema aceasta: "Carte de neamul lui Hristos, fiul lui David, fiul lui Avraam." Cazanie la a 2a Duminecă după Pogorîrea Duhului Sfînt.Zis-au Domnul nostru Isus Hristos, precum scrie Matei, bunul vestitoriu, în 4 capete, grăind: "Veniţi după mine şi voiu face pre voi vînători de oameni." Spun oarecarii dentru dascalii besearecii noastre, cum să fie chemat Hristos pre Petru, şi pre Andrei, şi pre Iacov, şi pre Ioan, de doauă ori la apostolie. O dată, lîngă marea Galileiului, le-au zis lor: "Veniţi după mine şi voiu face pre voi vînători de oameni." A doua oară i-au chemat lîngă iazerul Ghenisaretului, grăind lui Petru: "De-acuma înainte vei fi vînînd oamenii." Iară Sfîntul Ioan, cela cu rostul de aur, şi cu Sfîntul Theofilact zic că numai o dată au chemat Hristos pre acei ucenici la apostolie, căci că ei niciodată nu să depărtară de Hristos şi de-acea chemare a lor de care au scris cu mai scurte cuvinte Evanghelistul Matei mai pre larg scrie Evanghelistul Luca. Sfîntul Luca zice 
{ 8r} că şezînd Hristos în corabia lui Simon au învăţat năroadele. Iară la sfîntul Matei aceaea nu iaste. Sfîntul Luca scrie că, după porunca lui Hristos, aruncară apostolii mrejile în mare şi prinseră mulţime de peşti, de care peşti să rumpea mreaja lor. Iară la Evanghelistul Matei nici aceaea nu iaste. Luca iazerul Ghenisaretului îi zice, iară Matei marea Galileiului pomeneaşte. Şi pentru aceasta nu să despart aceşti doi buni vestitori, căci că acea mare a Galileiului să cheamă şi a Tiveriadii şi să zice şi iazerul Ghenisaretului. Dirept aceaea, voiu arăta dumneavoastră întru această învăţătură a mea marea şi mrejile şi întru ce feal de mare şi cu ce fel de mreji să vinează oamenii, că aşa zise Domnul Hristos cătră Apostolul Petru: "Iată, de-acuma înainte vei vîna oamenii." Şi altor apostoli iară le-au zis, grăind: "Face-voiu pre voi vînători de oameni." Şi, pentru ca să pociu arăta ce să înţăleage marea aceaea şi mrejile acealea, rog pre Hristos Dumnezeu de ajutoriu şi pre dumneavastră de ascultare. Marea să înţeleage această lume. Că aşa scrie împăratul şi prorocul David în 103 Psalmi, grăind: "Aceasta mare iaste mare şi lată." Şi într-alt loc grăiaşte: "Veniiu întru adîncurile mării şi mă înecă vivorul." Scris iaste şi la a treia Carte a Împăraţilor, în 6 capete, că era în beseareca împăratului Solomon 12 boi de aramă, carii ţinea în spatele sale mare făcută de aramă. Şi, într-acea mare de aramă, spăla preoţii mîinile sale, cînd vrea să să apropie cătră oltariu, ca să aducă jărtvă lui Dumnezeu. Deci, beseareca lui Solomon au însemnat beseareca creştinească, adecă pre oamenii 
{ 8v} cei credincioşi, cătră carii zice Sfîntul Apostol Pavel, grăind: "Voi sînteţi beseareca Dumnezeului celui viu." Iară cei 12 boi de aramă însemna 12 apostoli a lui Hristos. Că în ce chip sînt boii ostenitori, aşa au fost şi apostolii ostenitori, că mult s-au ostenit îmblînd prin toată lumea şi propoveduind oamenilor cuvîntul lui Dumnezeu, că de dînşii au fost scris cuvîntul acesta: "Să nu astupi gura boului cînd treieră." Marea cea de aramă însemna sfînta pocaanie, carea învăţa şi sfinţii apostoli cu mare glas, grăind: "Pocăiţi-vă, că s-au apropiat împărăţia ceriului." Marea cea de aramă să înţeleage şi această lume, căci că arama iaste tare şi nu să zdrobeaşte lesne. Într-acela chip să află şi oameni în lume întăriţi întru păcatele sale. Au inimi tari şi nicicum nu vor să să pocăiască, nu vor să mărturisească păcatele sale la duhovnicii lor, nu vor să supere inemile lor cu sfînta pocaanie, ce, întru multă vreame, să tăvălesc întru păcatele sale. Într-acela chip era neamul ovreiesc, întărit întru păcate, cătră care au zis Dumnezeu, prin rostul Prorocului Isaiei, în 48 de capete, grăind: "Fruntea ta iaste de aramă." Sfîntul Ioan, cuvîntătoriul de Dumnezeu, au văzut în ceriu înaintea scaunului lui Dumnezeu, mare de steclă, aseamenea criştalului, precum iaste scris la Apocalips, în 4 capete. Deci, marea cea de steclă luminoasă să înţeleage iarăşi această lume nestătătoare, căci că vasele ceale de steclă sînt slabe şi pre lesne să zdrobesc şi să sfărîmă. Într-acela chip şi într-această lume, stăpîniile, boieriile, domniile, crăiile, împărăţiile şi toate lucrurile oamenilor să strică şi să schimbă de la unul la altul. Că astăzi iaste omul stăpînitoriu 
{ 9r} şi biruitoriu a multe ţări cu putearea lui, iară mîine biruinţa lui şi putearea lui să află călcată de vrăjmaşii lui. Pentru aceaea grăiaşte Sfîntul Apostol Pavel, zicînd: "Că treace chipul lumii aceştiia." În ţara Eghipetului să află mare mohorîtă, întru care s-au înecat Faraon, împăratul Eghipetului, împreună cu toată oastea lui. Şi această lume să înţeleage mare mohorîtă, că şi în lume să află multe războaie între oameni: ucideri, tîlhării, morţi fără de direptate, unde să varsă din destul direptul sînge a oamenilor. Şi, iată, de acel sînge rămîne lumea încruntată şi mohorîţită, dentru acela sînge nevinovat. Muncitori ca aceia era ovreaii, cătră carii zicea Hristos, precum scrie Matei Evanghelist în 23 de capete, grăind: "Iată, voiu trimite cătră voi proroci, şi prea înţelepţi, şi cărturari, şi, dentru dînşii, veţi ucide şi-i veţi răstigni şi, dentr-înşii, veţi bate la săboarele voastre şi-i veţi goni den cetăţile voastre, dentr-o cetate într-alta, că va veni spre voi tot sîngele cel dirept, carele s-au vărsat pre pămînt de la sîngele direptului Avel, pînă la sîngele Zahariei, feciorul lui Varahie, pre carele l-aţi ucis între besearecă şi-ntre oltariu." Află-să în lume şi mare moartă, la locul acela, unde au ars Dumnezeu cetatea Sodomului şi a Gomorului. Deci, şi lumea iaste mare moartă, că şi în lume să află mulţi oameni păcătoşi a cărora trupurile, măcar deşi sînt vii şi sănătoase, iară sufletele lor pentru păcate sînt moarte, după cuvîntul prorocului Iezechiil: "Sufletul carele greşaşte, acela moare." Întru acea mare, adecă în lume să vinează oamenii cu mrejile în multe chipuri, de care mreji vom înceape a face 
{ 9v} voroavă. Întîi, cuvîntul lui Dumnezeu să cheamă mreaje, că aşa au zis sîngur domnul nostru Hristos, precum scrie Matei, bunul vestitoriu, în 13 capete, grăind: "Asămănată iaste împărăţia ceriului unui nevod, aruncat în mare şi strîngînd de tot feliul de peaşte, carele, deaca să împlu, îl scoaseră la margine şi şezînd, aleaseră cei buni întru vase, iară cei răi lepădară afară." Dentru aceaste cuvinte a lui Hristos, marea să înţeleage această lume, întru care, cu cuvîntul lui Dumnezeu, ca cu un nevod, pre mulţi oameni au prins apostolii, întorcîndu-i cătră credinţa creştinească. Iară, cînd va veni la marginea mării, adecă la sfîrşitul lumii, atunce creştinii cei buni vor fi priimiţi întru vase, adecă întru lăcaşurile ceriului, iară cei răi vor fi lepădaţi afară, întunearecul cel împărţit. Scris iaste în a treia Carte a Împăraţilor, în 6 capete, că era în beseareca lui Solomon doi stîlpi de aramă, pre care stîlpi era săpate flori de crin şi pe deasupra era florile înfăşurate cu mreji de aramă galbenă. Deci, stîlpii aceia însemna apostolii, patriarşii, mitropoliţii şi alţi învăţători a besearecii. Că ei beseareca lui Dumnezeu, adecă neamul creştinesc, ca nişte stîlpi, întăresc cu învăţătura sa. Că pentru dînşii iaste scris: "Eu întăriiu stîlpii ei", adecă învăţătorii besearecii creştineşti, spre stîlpurile acealea. Pentru aceaea era săpate florile crinului, căci că sînt datori arhiereii şi păstorii besearecii ca să fie înfloriţi cu toate bunătăţile, ca florile crinului. Unul ca acela era Simon, arhiereul legii vechi de care-l iaste scris în cartea înţeleptului Sirah în 8 de capete, grăind: "Era ca crinul lîngă ieşirile apelor." Spre stîlpii aceia era mreji de aramă, carile 
{ 10r} însemna cuvîntul lui Dumnezeu, cu carele învăţătorii besearecii vinează pre oameni în lume şi-i duc cătră împărăţia ceriului. A doua oară să înţeleg mrejile acealea bogăţiile aceştii lumi, precum scrie Pavel, la Cartea cea dentîiu cătră Timothei, în 6 capete, grăind: "Ceia ce vor să îmbogăţească cad întru năpăşti şi-ntru mreji." Scriu istoricii precum Neron, împăratul Rimului, au vînat peaşte cu mreaje făcută de aur şi bogăţiile aceştii lumi să asamănă mrejii cei de aur şi de argint, că cărora oameni le place aurul şi argintul, unii ca aceia uită pre Dumnezeu, căci că sînt vînaţi şi prinşi de mreaja dragostii a aurului şi a argintului şi sufletele lor sînt duse spre munca iadului. Că pentru unii ca aceia scrie Iacov Apostol în cartea lui, în 5 capete, grăind: "Veniţi acuma, o, voi, bogaţilor, de plîngeţi şi vă tînguiţi, pentru cumplite scîrbele voastre, carile vin spre voi, că bogăţia voastră au putredit şi hainele voastre moliile au mîncat, aurul vostru şi argintul au ruginit şi rugina lor întru mărturie va fi spre voi şi ca nişte foc va mînca trupurile voastre, pre carele aţi agonisit întru zilele ceale de apoi." Şi, iarăşi, carii oameni împart aurul şi argintul său săracilor şi pre la mănăstiri pentru sufletele lor, unii ca aceia sînt vînaţi de mrejile ceale de argint şi de aur şi vor fi duşi la împărăţia ceriului. Că aşa au grăit Domnul nostru Isus Hristos cătră un voinic tînăr, zicînd: "Pasă şi vinde avuţia ta şi o dă săracilor şi vei avea comoară în ceriu." A treia oară să înţeleg mrejile păcate, că aşa scrie Sfîntul Pavel Apostol la a doao Carte cătră Timothei în 2 capete, grăind: "Doară cumva le va da lor Dumnezeu pocăinţi 
{ 10v} întru înţeles adevărat şi să vor rădica dentru mreaja diavolului, fiind vii şi vînaţi de dînsul, întru a sa a lui voie." Văzut-au Sfîntul Antonie cel Mare peste toată lumea mreji întinse şi strigă, zîcînd: "Doamne, cine va putea să să ferească de aceaste mreji?" Şi, numaidecît, auzi glas din ceriu, zicîndu-i: "Numai ceia ce vor avea plecare." Deci mrejile acealea însemna păcate în multe chipuri, carele preste toată lumea vrăjmaşii cei sufleteşti spre oameni întind, ca şi paingul, carele întinde mrejile sale prin case şi prin multe locuri şi, cînd cade în mreaja lui muscă sau albină, numaidecît o apucă şi, cu multă muncă, o umoară." Aşa face şi paingul cel viclean a iadului, duhul cel necurat, prin toate casele şi pren mijlocul tuturor oamenilor, celor lumeani şi sufleteşti şi peste toată lumea tinde mrejile sale, adecă păcatele, ca să vineaze pre oameni. Şi, cum va cădea fieştecarele om întru mreaja lui, adecă va face păcatul desăvîrşit, numaidecît vine paingul cel veninat, vrăjmaşul sufletelor omeneşti şi, ca pre o albină-l apucă şi-l trage, ca pre un rob al său, spre moartea de veaci şi spre muncile nesfîrşite. Deci, o oame, creştine, cînd vei cădea în vreun păcat, atunce te socoteaşte că ai căzut întru mreaja vrăjmaşului sufletului tău, carele te-au vînat cu mreaja păcatului şi să găteaşte ca să ducă sufletul tău la muncile ceale nesfîrşite. Deci, ce vei să faci ca să rămîi slobod de mreaja păcatelor? Apucă-te, omule, de smerenie şi mărturiseaşte păcatele tale la duhovnicul tău cu plecăciune şi, numaidecît, atunce vei rămînea slobod de mrejile păcatelor. Şi vei zice cătră Dumnezeu 
{ 11r} cuvintele Prorocului David, precum scrie în 30 de Psalmi, grăind: "Izbăvitu-m-ai dintru mîinile vrăjmaşilor miei şi de ceia ce mă goniia." A patra oară să înţeleg mrejile muncile iadului ceale veacinice. Şi aceale mreji sînt straşnice, că sînt de foc şi de piatră pucioasă aprinsă de vivor mare şi cu aceale mreji vor fi prinşi oamenii cei păcătoşi la judecata cea straşnică a lui Hristos, după cuvîntul cîntătoriului de psalmi, precum scrie în 5 Psalmi, zicînd: "Ploua-va spre păcătoşi mreji, foc şi piatră pucioasă şi duh cu vivor, partea păharului lor." Dirept aceaea, vă păziţi de-acea mreaje a iadului, voi chiţii şi alţi peşti mari, carii înghiţi pre oameni, precum înghiţi chitul pre Prorocul Iona. Chitul să înţeleage fiece om putearnec, carele iaste cumplit, mănios, lacom la bani; unul ca acela înghite pre oameni, că le ia cu sila avuţiile şi-i sărăceaşte. De chiţi ca aceştia scrie Împăratul David, în 123 de Psalmi, grăind: "De n-ar fi fost Dumnezeu întru noi, cînd era a să scula oamenilor spre noi, de vii ne-ar fi fost înghiţit." Păziţi-vă, de-acea mreaje a iadului, dulfii mării, carii vă îngrăşaţi şi vă plac ospeaţele şi băuturile, şi cîntecele, şi jocurile, că aceaste lucruri te duc în mreaja diavolului, ca să faci păcate. Că aşa scrie Prorocul Isaia, în 5 capete, grăind: "Amar celora ce să scoală de dimeneaţă şi gonesc beţia, şi aşteaptă seara, că vinul va arde pre ei, că beau vinul lor cu alăute, şi cu cimpoi, şi cu fluiere, şi cu tîmpenie. Iară de lucrurile lui Dumnezeu nu ştiu şi de lucrurile mîinelor lui nu socotesc." Păziţi-vă şi de mreaja iadului şi voi, peştii mării, carii aveţi coarne. Iată, dară, peşti 
{ 11v} cu coarne să înţeleg oamenii cei mari, adecă împăraţii, domnii, biruitorii lumii aceştia; că biruinţa lor să cheamă coarne, după cuvîntul prorocului, precum scrie, grăind: "Întru numele tău, vrăjmaşii noştri îi vom împunge cu coarnele." Deci, păziţi-vă şi voi, biruitorii aceştii lumi, de mreaja iadului, ca să nu greşiţi împrotivă lui Dumnezeu şi să cădeţi întru mreaja diavolului, că apoi Dumnezeu pre lesne va zdrobi coarnele voastre, adecă putearea biruinţii voastre, precum scrie Împăratul David în 74 de Psalmi, grăind: "Toate coarnele păcătoşilor voiu sfărîma şi se va înălţa cornul direptului." Dirept aceaea, să ne rugăm lui sveatîi Petru, şi lui Andrei, şi lui Iacov, şi lui Ioan, pre carii pomeneaşte Sfînta Evanghelie la leturghie, întru ziua de astăzi. Deci, trebuiaşte să ne rugăm lor, ca să ne izbăvească ei, cu rugăciunele sale, de mrejile iadului, că Petru însemnează stîncă de piatră, Andrei-viteaz, Ioan-mila lui Dumnezeu. Pentru aceaea, să ne rugăm acestor apostoli, Petru, fiind stîncă, să ne întărească spre piatra credinţei, Andrei, fiind viteaz, să ne apere de vrăjmaşii noştri cei sufleteşti şi de lucrurile noastre ceale reale, Ioan, fiind mila lui Dumnezeu, să ne spodobească milei sfinţiii sale, carea noi toţi să o dobîndim pentru rugăciunile sfinţilor apostoli de la Domnul nostru Isus Hristos. Amin. Această Cazanie să spui şi la optspreazeace Duminecă după Pogorîrea Duhului Sfînt, unde să pui thema aceasta:"De-acuma înainte vei fi vînînd oameni." Luca, glava 5. 
{ 12r} Cazanie la a treia Duminecă după Pogorîrea Duhului Sfînt.Zis-au Domnul nostru Isus Hristos, precum scrie Sfîntul Matei Evanghelist, în 6 capete, grăind: "Cercaţi mai nainte împărăţia lui Dumnezeu şi direptatea lui şi aceastea toate să vor adaoge voauă."Împărăţia ceriului să cheamă ceriul, căci că oamenii cei sfinţi împărăţesc în ceriu, şi întru veaci, nesfîrşiţi vor împărăţi, după graiul lui Sveatîi Ioan cuvîntătoriul de Dumnezeu, precum scrie la Apocalips, grăind: "Împărăţi-vor în veacii veacilor." Şi într-acea împărăţie a ceriului va fi hrana, şi băutura, şi îmbrăcămintele, vedearea feaţii lui Dumnezeu. Pentru aceaea ne porunceaşte Hristos ca să nu ne grijim de hrană, şi de băutură, şi de îmbrăcămintele trupului, precum scrie acelaş evanghelist cuvintele lui Hristos cătră noi, zicînd: "Să nu vă grijiţi cu sufletele 
{ 12v} voastre ce veţi mînca sau ce veţi bea, nici cu trupurile voastre întru ce vă veţi îmbrăca." Ce ne porunceaşte noao Hristos, ca să purtăm grije pentru împărăţia ceriului, unde, în loc de hrană şi de băutură şi de îmbrăcămintele trupeşti, să ne învrednicim a vedea faţa lui Dumnezeu. Dirept aceaea ne zice: "Cercaţi mai nainte împărăţia lui Dumnezeu şi direptatea lui, iară altele toate să vor adaoge voao." Oamenii carii gîndesc în toată vreamea de împărăţia ceriului ca să o dobîndească, împreună cu toate bunătăţile ei, unii ca aceia să asamănă vulturilor celora ce zboară mai presus de alte pasări şi crinului celui cu bună mireazmă. Că fiind înfrămşeţaţi cu lucrurile lor ceale bune, ca cu nişte şaruri frumoase, noi încă sîntem datori a căuta spre dînşii şi să petreacem viaţa lor. Că aşa ne învaţă Hristos, grăind: "Căutaţi spre pasările ceriului, că nici samănă, nici seaceră, nici strîng în jichinţe; şi părintele vostru hrăneaşte pre eale." După aceaea, iarăşi grăiaşte Hristos, zicînd: "Socotiţi florile cîmpilor cum cresc, nu să ostenesc, nici torc. Şi vă grăiesc voao că nici Solomon întru toată înţelepţia sa nu s-au îmbrăcat ca una dentr-aceastea." Dirept-aceaea, voi arăta dumneavoastră, întru această voroavă a mea, după înţelesul cel sufletesc, în multe chipuri împărăţia ceriului pre carea ni se cade a o cerca, numai mă rog lui Hristos Dumnezeu de ajutoriu şi pre dumneavostră de ascultare. Întîiu să înţeleage împărăţia ceriului Hristos izbăvitoriul nostru. Că, cînd au întrebat fariseii pre Hristos zicînd cînd va veni împărăţia lui Dumnezeu şi petrecînd 
{ 13r} Sfinţia sa între dînşii, le răspunse lor grăind: "Împărăţia lui Dumnezeu între voi iaste." Şi, într-o pildă, asămănă Hristos lui împărăţia ceriului, zicînd: "Asămănată iaste împărăţia ceriului omului împărat, carele vru să să întreabe, den cuvinte, cu slugile sale şi o slugă era dator lui cu o mie de talanţi şi, neavînd cu ce plăti, porunci împăratul ca să vînză pre dînsul şi pre muiarea şi pre copiii lui şi să-şi plătească datoria aceaea." Deci, căzu sluga aceaea şi să închina lui, grăind: "Doamne, răbdă-mi puţinel, şi toate-ţi voiu plăti." Şi, făcîndu-se milă Domnului de sluga aceaea, îl iertă pre dînsul şi lăsă toată datoria lui. Deci, ieşind sluga aceaea de la împăratul, află pre un soţ al său, carele îi era dator cu o sută de bani şi, apucîndu-l pre dînsul, începu a-l sugruma şi a-i zice: "Plăteaşte-mi cu ce-mi eşti dator." Deci căzu înaintea lui priatenul lui, ca să-l aşteapte puţină vreame. Iară el nu băgă în seamă rugămintele lui, ce-l băgă în temniţă, pînă cînd va da datoria lui. Văzînd aceaea priatenii, li să făcu milă pentru acel prins şi, venind la domnul lor, spuseră de toate cîte s-au tîmplat. Atunce chemă pre dînsul domnul lui şi grăi cătră dînsul: "Slugă vicleană, toată datoria ţ-am iertat, pentru căci te-ai rugat mie. Au nu ţi s-au căzut şi ţie să miluieşti pre priatenul tău, precum te-am miluit şi eu pre tine?" Şi să mînie pre dînsul Domnul lui şi-l deade pre dînsul muncitorilor, pînă cînd va da toată datoria lui. Deci, împăratul iaste Hristos, fiul lui Dumnezeu, de carele iaste scris, împăratul împăraţilor şi domnul domnilor, iară slugile lui sînt toţi oamenii den lume, cei mari şi cei mici. Iară talanţii aceia să înţeleg poruncile 
{ 13v} lui Dumnezeu, care iaste datoriu fieştecarele om a le ţinea. Şi, de vom păzi acealea, cu adevărat nemica nu vom fi datori lui Dumnezeu. Iară, de vom călca numai una dentru poruncile lui Dumnezeu şi cealealalte porunci toate le vom păzi, tot vom fi datori lui Dumnezeu cu zeace mii de talanţi. Că şi ceale porunci a lui Dumnezeu care am ţinut de nici un folos nu ne sînt pentru acea poruncă a lui Dumnezeu carea am călcat. Că aşa scrie Sfîntul Iacov Apostol, grăind: "De va păzi omul toată leagea şi va greşi numai întru una, tuturor iaste datoriu." Pentru aceaea, muiarea carea pomeneaşte Evanghelistul, să înţeleage trupul nostru, iară coconii, mîinile şi picioarele şi alte mădulari ale noastre care au făcut păcate. Şi pentru acealea va Dumnezeu să ne cearte cu muncile iadului. Însă, cînd ne rugăm noi lui Hristos, împăratul nostru, pentru mila iertăciunei, părîndu-ne rău pentru păcatele noastre, mărturisind pre eale la duhovnicii noştri şi pocăindu-ne pentru aceaea căci n-am păzit porunca lui Hristos, Sfinţia sa, ca un împărat milostiv, ne iartă toată datoria noastră. Iară cea sută de bani să înţeleage porunca omenească, cînd oarecarele om porunceaşte altui om şi el n-au făcut aceaea. Atunce rămîne datoriu celui ce i-au poruncit cu o sută de bani. Priatenii noştri să înţeleg îngerii, carii pururea să află cu noi şi ne păzesc pre noi de toate răutăţile şi supărările diavolului, precum zice Prorocul David, grăind: "Îngerilor săi va porunci de tine, ca să te ferească întru toate căile tale." Deci, acei priateni ai noştri, adecă îngerii, cînd ne văd pre noi că muncim pre oarecarele 
{ 14r} om sau îl băgăm în temniţă, pentru puţinea datorie a lui, căci ne-au mîniat cu puţină greşală a lui, nepăzind porunca noastră care i-am poruncit, le pare rău şi duc jalba lui la Hristos Dumnezeu şi împăratul nostru. Apoi, Sfinţia sa nu va să ne iarte şi noao datoria noastră cea multă, cu care îi sîntem datori, adecă aceale zeace mii de talanţi, cum se-ar zice, nu va să ne iarte mulţimea păcatelor noastre cu care am mîniat pre Hristos, călcînd dumnezeeştile a lui porunci. Şi, pentru acealea, va arunca pre acei oameni nemilostivi în temniţa iadului, ca să să muncească acolo în veaci.A două oară să înţeleage împărăţia ceriului învăţătura bunei vestiri a lui Hristos, că aşa au zis sfinţia sa, precum mărturiseaşte Matei Evanghelist, în 13 capete, grăind: "Asămănată iaste împărăţia ceriului aluoatului, pre carele, luîndu-l muiarea, îl ascunse în trei măsuri de făină, pînă cînd să înăcriră toate." La acesta loc să înţeleage aluoatul învăţătura Evangheliei a lui Hristos, carea au primit muiarea, adecă sfînta besearecă cea pravoslavnică, pentru aceale trei feaţe într-o dumnezeire. Că aceale trei măsuri de făină însemnează trei feaţe, Tatălui şi Fiului şi Duhului Sfînt, care chipuri sau feaţe într-o dumnezeire să află. A treia oară să înţeleage împărăţia ceriului credinţa creştinească cea pravoslavnică, că aşa au zis Hristos: "Aseamene iaste împărăţia ceriului unui grăunţ de muştariu, carele, luîndu-l un om, l-au sămănat la holda lui, carele iaste mai mic de toate seminţele. Iară, deaca crescu, fu mai mare de toate buruianele. Şi să făcu copaciu, cît era şi pasărilor ceriului a veni şi a petreace 
{ 14v} spre ramurile lui." Aicea, grăunţul cel mic de muştariu însemnează credinţa creştinească, carea era dentîiu mică întru puţini oameni; numai întru apostoli să afla. După aceaea, ca un grăunţ de muştariu, den nemic să face copaciu mare. Aşa şi credinţa creştinească au ajuns mare, că s-au tins peste toată lumea. Pasările ceriului cari-l petrec întru ramurile copaciului celui de muştariu sînt împăraţii, craii, domnii, boiarii şi toţi putearnecii aceştii lumi carii s-au întors cătră credinţa creştinească şi trăiesc precum să cade întru leagea pravoslavnică. A patra oară să cheamă împărăţia ceriului sfînta besearecă, adecă nărodul creştinesc. Că aşa au zis Arhanghel Gavriil cătră prea blagoslovita fecioară Maria, cînd bine vestea ei că va naşte pre Hristos, precum iaste scris de Sfîntul Luca Evanghelist, în glava cea dentîi, grăind: "Împărăţi-va în casa lui Iacov în veaci şi împărăţiei lui nu va fi sfîrşit." La acesta loc să cheamă sfînta besearecă împărăţia ceriului, întru carea avea Hristos a împărăţi în veaci. Pentru aceaea, iară iaste scris că împărăţiei lui nu va fi sfîrşit, că multe împărăţii mari în lume s-au sfîrşit. Unde iaste mare şi tare împărăţia a machidoneanilor? S-au sfîrşit. Unde iaste ştiuta împărăţie a eghipteanilor? S-au sfîrşit. Unde iaste slăvita împărăţie a haranilor? S-au sfîrşit. Unde sînt împărăţiile a Moreilui, a Vasanului, Hananeiului? Toate s-au sfîrşit. Iară acea împărăţie a lui Hristos, sfînta besearecă, niciodată nu să va sfîrşi. Precum iaste scris, împărăţiei lui nu va fi sfîrşit. Mulţi au fost muncitori fără de toată mila, oameni necredincioşi, biruitori şi putearneci 
{ 15r} carii împărăţia lui Hristos, sfînta beasearecă, au vrut să o strice, dară aceia n-au putut să aducă la cale, ce ei sînguri au perit. Unde eşti acuma, împărate Nerone? Unde eşti împărate Dechie? Unde sînteţi voi împăraţilor, tu Domentiane, şi Valeriane, şi Dioclitiane, şi tu, Iuliane? Unde vă aflaţi acuma, ş-alţi închinători idolilor şi muncitori cumpliţi, carii aţi muncit pre creştini cu multe fealiuri de munci şi i-aţi omorît întru multe chipuri, vrînd a strica sfînta besearecă, care iaste împărăţie lui Hristos. Toţi aţi perit şi pre toţi, pre voi, iadul cel nesăţios cu gura sa v-au înghiţit. Şi întru pîntecele său iadul, ca pre nişte bucate, cu focul nestins vă mistuiaşte, după cuvîntul Prorocului David, precum scrie, grăind: "Pieri pomenirea voastră cu sunet." Şi s-au stins putearea voastră cea muncitorească, mărirea voastră cea îmflată au putrezit şi numele vostru a toată lumea iaste urît şi împuţit. Iară besearica lui Hristos trăiaşte şi va trăi în veaci, luptătoare pre pămînt şi veselitoare spre ceriu, după cuvîntul lui Arhanghel Gavriil, că împărăţiei lui nu va fi sfîrşit. Prorocit-au, de-aceaea, Prorocul Daniil cum acea împărăţie a lui Hristos, sfînta besearică, are a trăi în veaci şi niciodată nu să va sfîrşi. Că aşa au scris în cartea lui, în 2 capete, grăind: "Rădica-va Dumnezeul cela den ceriu o împărăţie care în veaci nu să va strica şi împărăţia lui altor oameni nu va rămînea. Supiţa-va şi va rîşhira toate împărăţiile, iară aceaea va sta în veaci." Şi într-alt loc, acelaş Prorocul Daniil, pentru Hristos şi pentru împărăţia lui, sfînta besearică, în 7 capete grăiaşte: "Văzuiu, zice, în vis noaptea, şi iată spre norii 
{ 15v} ceriului era ca un fiu omenesc şi era mergînd şi veni pînă la cel vechiu de zile. Şi înaintea lui să aduse şi aceluia să va da puteare, şi cinste, şi împărăţie şi toţi oamenii, neamurile şi limbile aceluia vor sluji şi biruirea lui biruire veacinecă, carea nu va treace şi împărăţia lui nu să va răsipi." Deci, fraţilor, acea împărăţie a ceriului sîntem datori să o cercăm pre Hristos, izbăvitoriul nostru, cu lucrurile noastre ceale bune. Datori sîntem să cercăm învăţătura lui Hristos. Datori sîntem să cercăm credinţa creştinească cea pravoslavnică. Datori sîntem să cercăm sfînta besearecă catholicească şi întru aceaea să petreacem cum să cade pînă la sfîrşitul vieţii noastre, că aşa ne-au zis Hristos: "Cercaţi mai înainte împărăţia lui Dumnezeu şi direptatea lui şi aceastea toate să vor adaoge voao." Dară, în ce chip vom avea a cerca împărăţia ceriului, ca să o găsim pre dînsa? Trebuiaşte să avem ochiul inemii noastre curat. Că aşa au grăit cătră noi Hristos, zicînd: "Lumina trupului iaste ochiul. Deci, de va fi ochiul tău curat, tot trupul tău va fi luminat. Iară, de va fi ochiul tău viclean, tot trupul tău întunecat va fi." Ochiul acela să înţeleage mintea, şi ştiinţa, şi inema noastră, însă nu cea trupească, ce cea sufletească. Că acealea numai sînt nişte nume despărţite, iară toate un lucru sînt. Că, deaca zicem cătră un om oarecarele, ştie aceaea ştiinţa ta, ştie aceaea mintea ta, ştie aceaea inema ta ce ai lucrat? Pentru aceaea, ochiul acel sufletesc, mintea, ştiinţa şi inema noastră ne trebuiaşte să-l ferim curat de păcate şi atunce vom cerca împărăţia ceriului. Şi fiind acel ochiu al nostru curat, chiar 
{ 16r} vom vedea pre dînsa şi o vom găsi. Lîngă aceaea, să ne depărtăm de lucrurile lumii ceale reale, să nu alergăm după strînsorile şi bogăţiile nedireapte, ci să slujim lui Dumnezeu, apoi ne vom afla că sîntem cercători împărăţiei ceriului şi o vom găsi, de vom lucra lucruri bune, slujind lui Dumnezeu, că Dumnezeu numai slugilor sale dă împărăţia ceriului. Şi, pentru aceaea, zise Hristos cătră noi: "Nu veţi putea să slujiţi lui Dumnezeu şi lăcomiii lumii." Mai pre urmă să iertăm datoriile noastre datornicilor noştri, carii ne sînt datori cu o sută de bani, adecă să iertăm greşalele ceale mici, supărările noastre şi toate greşalele oamenilor cu care ne-au scîrbit ei pre noi. Făcînd aceaea, iară vom fi cercători împărăţiei ceriului şi o vom găsi, că ne va ierta şi noauă Dumnezeu întunearec de talanţi, adecă ne va ierta noauă păcatele noastre ceale mari şi multe, cu care l-am mîniat pre dînsul. Şi ne va da noauă împărăţia ceriului, carea ne dăruiaşte noauă, Hristoase, fiul lui Dumnezeu, să o găsim şi să lăcuim acolo într-însa întru veaci nesfîrşiţi, amin. Această Cazanie să spui şi la Dumineca a 11 după Pogorîrea Duhului Sfînt, unde vei pune thema aceasta:"Asămănată iaste împărăţia ceriului unui om împărat, carele vru să să întreabe den cuvinte cu slugile sale." Matei, 18. 
{ 16v} Cazanie la a opta Duminecă după Pogorîrea Duhului Sfînt.Scrie Sfîntul Matei Evanghelist, în 14 capete, grăind: "Deade Hristos pîine ucenicilor, iară ucenicii deaderă năroadelor şi mîncară toţi şi să săturară." Mare laudă are primirea de streini, că Avraam, patriarhul legii cei vechi, şi Lot, nepotul lui de frate, era iubitori de primire streinilor călători. Că pre toţi călătorii primiia întru casele lor, carii era oameni streini, oaspeţi şi călători. Deci, i-au ospătat şi i-au adăpat şi, pentru aceaea, s-au spodobit de-au fost destoinici a ospăta şi pre îngeri, ca pre nişte oaspeţi, întru casele lor. Că aşa scrie Sfîntul Pavel Apostol, la Cartea cătră ovreai, în 13 capete, grăind: "Primirea de streini să nu uitaţi, că cu aceaea văzîndu-să oarecarii, primiră îngerii." Şi Hristos, Dumnezeul nostru, la judecata lui cea straşnică, pre oamenii cei direpţi va lua cu sine şi-i va duce la împărăţia ceriului şi va zice cătră dînşii: "Strein am fost şi m-aţi primit în casele voastre." Şi pre oamenii cei păcătoşi iarăşi îi va trimite în iad, la 
{ 17r} muncile ceale de veaci, zicîndu-le lor: "Striin am fost şi nu m-aţi dus în casele voastre." Şi singur Hristos au ţinut iubirea de striini, cînd au venit la dînsul năroade multe la un loc pustiu, unde n-avea ei ce mînca, nici avea de unde să cumpere. Atunce, Hristos au săturat cu 5 pite cinci mii de oameni, fără de muieri şi fără de coconi. Şi eu, învăţîndu-mă de la Hristos pentru iubirea striinilor, poftesc ca să vă ospetez pre dumneavoastră cu pîinea cea sufletească, căci că toţi oamenii şi voi sînteţi oaspeţi şi nemearneci într-această lume, numai întru împărăţia ceriului veţi fi lăcuitori desăvîrşit. Că aşa scrie Prorocul David, zicînd: "Nemearnec sînt eu pre pămînt." Aceaeaşi zice cătră noi şi Pavel Apostol, grăind: "Nu avem aicea cetate lăcuitoare, ce să căutăm care va să fie." Dirept aceaea, pre dumneavoastră, ca pre nişte oaspeţi şi striini nemearnici veniţi în casa lui Dumnezeu, întru sfînta besearecă, luînd pre Dumnezeu într-ajutoriu, poftesc a vă ospăta cu pîine sufletească, la care pîine chem pre dumneavoastră pre toţi la ospăţ. Pîinea să înţeleage întîi cuvîntul lui Dumnezeu, că aşa au zis Hristos, precum mărturiseaşte Matei Evanghelist în 4 capete, grăind: "Nu numai cu pîinea sîngură va fi viu omul, ce cu tot graiul carele iase din rostul lui Dumnezeu." Mare foamete era în zilele lui Iosif, cel prea frumos, că în 7 ai au trăit întru multe ţări. Scrie în cartea Bitiei, în 48 de capete, grăind: "Aşa zice Iosif lui Faraon, împăratul Eghipetului. Veni-va după aceşti 7 ai alţi 7 a foameţii şi să va 
{ 17v} uita saţiul peste toată ţara Eghipetului şi va piarde foametea ţara şi nu va şti destulul pămîntului pentru foametea care va fi după aceasta, căci va fi mare foarte." Mai mare foamete iaste în ţara aceaea unde nu să propoveduiaşte cuvîntul lui Dumnezeu, că, fără de pîine, trupul omului boleaşte şi moare. Aşa şi sufletele oamenilor, fără de ascultarea cuvîntului lui Dumnezeu, bolnăvesc şi mor, că aşa au zis Dumnezeu cătră Prorocul Amos, precum iaste scris în cartea lui, în 8 capete, grăind: "Trimite-voiu foamete pre pămînt, şi nu foamete de pîine sau de seatea apei, ci foamete de auzire cuvîntului lui Dumnezeu." Dirept aceaea, fieştecarele propoveduitoriu şi învăţătoriu besearecii poate să să cheame Iosif, căci că Iosif, în vreamea foameţii cei mari, au hrănit cu pîine pre eghipteani şi pre alte neamuri şi i-au scos de la moartea cea trupească. Aşa şi propoveduitorii şi învăţătorii besearecii, cu pîinea cea sufletească, cu cuvîntul lui Dumnezeu, hrănesc sufletele omeneşti ceale flămînde şi le izbăvesc de moartea cea veacinică. A doua oară să înţeleage pîinea sfînta pocaanie, cînd oarecine să pocăiaşte de păcatele sale, mărturisind pre eale duhovnicului şi părîndu-i rău căci le-au făcut. Că aşa scrie psalomnicul, zicînd: "Fură lacrămile meale mie pîine ziua şi noaptea." Iaste scris în Cartea judeaţelor, în 7 capete, cum Ghedeon, judecătoriul izrailteanilor, cînd vru să facă război (să să bată) cu madiamiteanii şi, înaintea războiului, noaptea, au mers cu Thara, sluga lui, la tabăra madiamiteanilor şi auzi pre un madiamit carele spunea soţu-său visul într-acest chip, grăind: "Văzut-am în vis 
{ 18r} o pîine de orz care să tăvăliia şi alerga la tabăra madiamiteanilor şi, deaca veni la cortul lor, îl oborî pre pămînt şi-l sfărîmi şi cu pămînt îl amestecă." (la pămînt). Răspunse soţul acelui voinic că acea pîine însemnează sabia a lui Ghedeon, căruia deade Dumnezeu în mînă toată tabăra Madiamului. Pîinea cea de orz numesc eu a fi pocăinţa, căci că orzul are ghimpi ascuţiţi şi iuţi. Într-acela chip iaste şi pocaania omului, ascuţită şi înghimpoasă. Cu nevoie iaste omului făcînd pocaanie pentru păcatele sale a posti, a nu mînca, nici a bea. Cu greu iaste omului la miazănoapte a să scula la rugăciune, cu greu iaste a face metanii şi a da milostenie, a ierta oamenilor supărările şi nedireptăţile cu care l-au mîniat. Şi alte bunătăţi ca aceastea a le face foarte iaste cu nevoie. Pîinea cea de orz oborî la pămînt cortul madiamiteanilor. Şi pîinea cea de orz, sfînta pocaanie, oboară pre om la pămînt, că-l aduce la multă smerenie, a căruia trup să cheamă că iaste cort. Că omul, cînd face pocaanie pentru păcatele sale, pleacă genuchele sale la pămînt, cade la pămînt şi, cu faţa lui rugîndu-se lui Dumnezeu ca să să milostivească spre dînsul şi să-i iarte păcatele lui. Pentru aceaea trupul omului să cheamă cort, căci că cortul întru sine are trei lucruri: are pînză, are funiceale (funii), are şi cuie. Aşa şi trupul omenesc, în loc de pînză, are pieliţă, în loc de funiceale sînt vinele, în locul cuielor sînt oasele. În corturi petrec voinici şi în trupul omului petreace sufletul cel înţelegătoriu carele să luptă pururea cu vrăjmaşii cei sufleteşti, că aşa grăiaşte Sfîntul Pavel 
{ 18v} Apostol: "Chinuiaşte ca un voinic a lui Hristos." A treia oară pîinea să înţeleage Hristos, întru sfînta cumenecătură, că aşa au zis sfinţia sa, cum scrie Evanghelistul Ioan, în 6 capete, grăind: "Eu sînt pîinea vieţii, cela ce să pogoară din ceriu." Scrie în a treia Carte a Împăraţilor, în 19 capete, cînd au fugit Ilie prorocul dinaintea muncitoarei Ezavelii şi adormi supt un copaciu, veni îngerul lui Dumnezeu cătră dînsul şi aduse pîine şi apă, care pîine mîncînd şi apă bînd, departe mearse prorocul Ilie întru tăria mîncării aceiia, tocma 40 de zile şi 40 de nopţi, pînă la Hornv, muntele lui Dumnezeu. Şi acea pîine, prea sfîntul trup a lui Hristos, şi sîngele lui cine-l mănîncă întru taina sfintei cumenecături, poate, întru tăria mîncării aceia, să facă călătorie foarte îndelungată, tocma pînă la împărăţia ceriului cea de sus. Şi, pentru pîinea aceaea, pre lesne o va dobîndi, că acolo în veaci va petreace, care împărăţie a ceriului numeaşte prorocul David munte, zicînd: "Cu glasul mieu cătră Domnul strigaiu şi mă auzi din muntele cel sfînt al său." A patra oară să înţeleage pîinea mila lui Dumnezeu, carea dăruiaşte Dumnezeu oamenilor celor direpţi: a face minuni întru alţi oameni, a tămădui bolnavi, a învia morţii, a goni duhurile ceale necurate şi alte lucruri bune. Ca aceastea a face oamenilor, scrie Matei, bunul vestitoriu, în 15 capete, cînd mergea după Hristos o muiare harapcă şi striga zicînd: "Fiule a lui David, miluiaşte-mă, că o fată a mea rău să îndrăceaşte, ajută mie." Răspunse Hristos: "Nu iaste bine a lua pîinea de la coconi şi a o lepăda cîinilor." Deci, pîinea au numit Hristos mila sa, care o au 
{ 19r} mărturisit ovreailor, făcînd întru dînşii multe minuni. Şi cîţi ovreai au crezut în Hristos, pre aceia-i cheamă coconii săi, după cuvîntul lui sveatîi Ioan Evanghelist, cum scrie, grăind: "Deade lor puteare a fi fiii lui Dumnezeu celora ce cred întru numele lui." Cîini să înţeleg păgînii cei necredincioşi carii nu era destoinici de acea pîine. De mila lui Dumnezeu nu era destoinici, ca să facă Hristos minuni între dînşii (întru dînşii), tămăduind oamenii cei bolnavi, pentru care lucru să ruga şi acea muiare harapcă, carea răspunse spre cuvintele lui Hristos, zicînd: "Doamne, că şi cîinii mănîncă dentru fărîmele care cad de la masa domnilor săi." Atunce o fărămitură dentru acea pîine a milei sale deade Hristos muierii harapce şi tămădui pre fata ei cea bolnavă, zicînd: "O, muiare, mare iaste credinţa ta, să fie ţie precum vei." Şi să tămădui fata ei dintr-acela ceas. Muiarea harapcă însemnează pre fieştecarele om păcătos carele face voia diavolului, cînd face păcate. Atunce, sufletul lui, ca şi fata muierii harapce, să îndrăceaşte, că iaste muncit de duhul cel necurat. Dirept aceaea, fieştecarele om păcătos iaste datoriu să alearge la Hristos şi să strige: "Miluiaşte-mă pre mine, Doamne, fiule a lui David, că fata mea rău să îndrăceaşte." Şi, cum să ruga pre pămînt lui Hristos apostolii pentru muiarea harapcă, grăind: "Slobozi pre dînsa, că strigă în urma noastră", aşa şi acuma, în ceriu, aceiaşi apostoli, şi proroci, şi mucenici, şi toţi sfinţii, pentru omul cel păcătos, carele să pocăiaşte şi să roagă, să roagă şi ei pentru dînsul lui Hristos Dumnezeu, zicînd: "Lasă-l şi-l slobozi, că strigă în urma noastră." Muierii harapce, 
{ 19v} ca unii păgîne n-au vrut Hristos să arate mila sa cea dumnezeiască, că nu-i răspunse ei cuvînt. După aceaea, deaca s-au rugat ucenicii pentru dînsa, au zis: "Nu sînt trimis cătră alţii, numai cătră oile ceale pierdute a casei lui Izrail." Mai pre urmă zise cătră muiarea harapcă: "Nu iaste bine a lua pîinea de la coconi şi a o lepăda cîinilor." Însă muiarea aceaea nu-şi piarde nădeajdea milei lui Hristos, ce, mergînd după dîns, să ruga lui fără de tăceare, ca să i să facă milă de dînsa şi zise cătră Hristos: "Doamne, că şi cîinii mănîncă den fărîmele ceale ce cad de la masa domnilor săi." Aşa şi acuma, fieştecare, oame păcătoase, măcară de-ai fi făcut toate păcatele, tot să nu te îndoieşti de mila lui Dumnezeu. Să nu pierzi nădeajdea pentru izbăvirea ta, ce te căiaşte şi ispovedeaşte păcatele tale şi, fără de tăceare, te roagă lui Hristos Dumnezeu şi pre oamenii cei buni îi numeaşte că sînt oile şi fiii lui Dumnezeu. Iară pre tine sîngur te cheamă dobitoc urît lui Dumnezeu şi nedestoinic, pentru aceale păcate care-ai făcut milei lui Dumnezeu, zicînd cătră dînsul: "Doamne, că şi cîinii mănîncă dentru fărîmele care cad de la masa domnilor săi." Şi cum tămădui Hristos fata cea îndrăcită a muierii harapce, aşa şi sufletul tău, oame păcătoase, va vindeca Hristos, zicînd: "Să-ţi fie ţie precum vei, şi atuncea să va vindeca fata, adecă sufletul tău, dentr-acelaş ceas." A cincea oară să înţeleage pîinea plata cea veacinică carea va fi direpţilor întru împărăţia ceriului a vederii feaţii lui Dumnezeu. De această pîine scrie Sfîntul Matei Evanghelistul, în 12 capete, grăind: "Fericit iaste carele va mînca prînzul întru împărăţia ceriului." 
{ 20r} Scris iaste la întîia Carte a Împăraţilor, în 20 de capete, că în leagea veache era un feal de pîine carea să afla închinată lui Dumnezeu, de care pîine nu să cuveniia şi era păcat să mănînce oamenii mireani, ce numai preoţii. Iară David, cînd fugiia cu slugile sale denaintea lui Saul şi, deaca veni în besearecă Avimeleh preotul, deade lui acea pîine sfîntă să mănînce. Că aşa zise Hristos ovreailor, precum mărturiseaşte Sfîntul Luca, bunul vestitoriu, în 6 capete, zicînd: "Au doară n-aţi cetit ce au făcut David, cînd au flămînzit el şi ceia ce era cu dînsul, cum întră în beseareca lui Dumnezeu şi pîinile ceale sfinţite le mîncă, carele nu i să cădea lui să le mănînce, nici celora ce era cu dînsul, ce numai preoţilor singuri?" Şi acea pîine a vederii feaţii lui Dumnezeu întru împărăţia ceriului numai oamenii cei direpţi şi sfinţi vor mînca, iară oamenilor celor păcătoşi nu va fi slobozenie ca să meargă la împărăţia ceriului, să mănînce den pîinea aceaea. Că aşa scrie prorocul David, grăind: "Piarde-va din cetatea lui Dumnezeu (a piarde) pre toţi ceia ce lucrează fără de leage." Însă şi oamenii cei păcătoşi, de să vor lăsa şi vor fugi de la păcatele sale, precum au fugit David denaintea lui Saul, cînd să vor conteni a face păcate şi să vor ispovedui de păcatele lor, pocăindu-se pentru eale, unii ca aceia vor putea întra la beseareca împărăţiii ceriului, carea iaste odihnitoare şi veselitoare de sufletele omeneşti, unde iaste preotul Hristos, după tocmeala lui Melhisedec, care preot le va da lor pîinea aceaea, a vederii feaţii lui Dumnezeu ca să să sature de pîinea acea sfîntă. Că aşa au zis Dumnezeu cătră oamenii cei păcătoşi, 
{ 20v} precum scrie prorocul Malahie, în 3 capete, grăind: "Întoarce-ţi-vă cătră mine şi mă voiu întoarce cătră voi", grăiaşte Dumnezeu atotţiitoriul. Scris iaste întru Sfînta Evanghelie cum Hristos, cu cinci pîini, au săturat cinci mii de nărod. Iată, dară, şi eu, dumneavoastră pentru hrană sufletească am pus înainte pîinea carea să înţeleage în cinci chipuri. O pîine să înţeleage cuvîntul lui Dumnezeu, a doauă, sfînta pocaanie, a treia, Hristos întru sfînta cumenecătură, a patra, mila lui Dumnezeu, a cincea pîine iaste vedearea feaţii lui Dumnezeu întru împărăţia ceriului. Scrie Matei Evanghelist, în 14 capete: "Că dintr-aceale cinci pîini au rămas doauăsprăzeace coşuri de rămăşiţe." Cu acea minune ne învaţă pre noi Hristos care oameni arată cătră alţi oameni iubire de striini, oapeţilor, călătorilor, streinilor, săracilor, îi hrănesc şi-i adapă în casele sale, unii ca aceia niciodată nu vor sărăci, ci pururea să va afla la dînşii pîine şi alte bunătăţi toate vor petreace la ei. Şi vor creaşte şi să vor înmulţi, după cuvîntul înţeleptului Solomon, carele au scris, grăind: "Cela ce va da săracului nu va scădea niciodată." Încă, învăţătorii besearecii, tîlcuind sufleteaşte aceale cuvinte, zic cum aceale cinci pîini să înţeleg cinci cărţi a lui Moisei, iară 12 coşuri însemnează 12 apostoli, carii fărîmele ceale rămase den cinci pîini, adecă scriptura sfîntă, carea iaste scrisă în cinci cărţi a lui Moisei primiră întru inemile lor şi o au înţeles prin deşchiderea lui Hristos, precum mărturiseaşte Sfîntul Luca Evanghelist, zicînd: "Deşchise lor mintea ca să înţeleagă scripturile." Şi iarăşi iaste scris în Evanghelie 
{ 21r} cum, cu aceale cinci pîini, era şi doi peşti, cu care au săturat Hristos năroadele. Şi eu, întru hrana mea cea sufletească, vă dau dumneavoastră cu cinci pîini doi peşti, adecă doauă legi, cea noauă şi cea veache. Că, cum iaste peaştele hrană trupului omenesc, aşa şi scriptura sfîntă a poruncii lui Dumnezeu, carea să află în leagea cea veache şi în leagea cea noauă, hrăneaşte şi întăreaşte şi satură sufletul omului. Pentru aceaea scrie psalomnicul, grăind: "Nu voiu uita în veaci îndireptările tale, că într-însele m-ai hrănit." Dăruiaşte aceaea, Doamne, Dumnezeul nostru, ca să ne spodobim a ne sătura şi noi, credincioşii tăi, cu acei doi peşti dumnezeeşti, cu învăţăturile care sînt scrise într-amîndoauă legile şi să dobîndim viaţa de veaci întru împărăţia ceriului. Amin. Această Cazanie o vei putea spune şi la Dumineca a şaptesprăzeace după Pogorîrea Duhului Sfînt, unde să pui thema aceasta: "Nu iaste bine a lua pîinea de la coconi şi a o arunca cîinilor." Matei, glava 13. 
{ 21v} Cazanie la a zeace Duminecă după Pogorîrea Duhului Sfînt.Zis-au domnul nostru Isus Hristos, precum scrie Sfîntul Matei Evanghelist în 17 capete, grăind: "O, rudă necredincioasă şi îndărătnică, pînă cînd voi fi cu voiu şi pînă cînd voiu răbda vouă?" Scris-au de Hristos Evanghelistul Ioan, în 20 de capete, zicînd: "Şi alte seamne multe făcu Isus înaintea ucenicilor săi, care nu sînt scrise în cărţile aceastea. Iară aceastea fură scrise, ca să creadeţi că Isus Hristos iaste fiul lui Dumnezeu şi, crezînd întru numele lui, să aveţi viaţă." Încă tot sînt oameni mulţi carii nu cred întru Hristos şi viaţa de veaci nu dobîndesc. Unii ca aceia sînt ereticii necredincioşi, de carii iaste scris în cartea Sfîntului Apostol Iuda, în capul dentîi: "Nuori fără de apă purtaţi de vînturi, copaci de toamnă fără de roadă, de doauă ori muriţi şi dezrădăcinaţi, valurile iuţimei mării aspumînd repejunele sale, steale înşelătoare, cărora negura întunearecului în veaci să păzeaşte." Era oameni ca aceia necredincioşi şi în vreamea aceaea cînd au venit Hristos în lume, că un om s-au rugat lui Hristos ca să scoaţă un duh rău dentru 
{ 22r} feciorul lui, pre carele apostolii nu l-au putut scoate. Răspunse Hristos acelui om: "O, rudă necredincioasă şi îndărătnică, pînă cînd voiu fi cu voi, pînă cînd voiu răbda voauă?" Pentru aceaea să află eretici necredincioşi între creştinii cei credincioşi, că aşa zice Pavel Apostol: "Cade-se şi ereaselor a fi întru voi, ca cei iscusiţi să să arate întru voi." Deci, de acei eretici necredincioşi sîntem datori să ne ferim, să nu creadem ce grăiesc ei şi să nu ascultăm învăţăturile lor. Că aşa au zis Hristos apostolilor săi: "Păziţi-vă de aluatul fariseilor şi a saducheilor." Atunce înţeleaseră că nu zise să să ferească de aluatul pîinii, ci de învăţătura fariseilor şi a saducheilor. Dirept aceaea, voiu arăta întru această învăţătură multe fealiuri de eretici necredincioşi carii nu să tocmesc cu sfînta besearecă pravoslavnică şi catolicească la o credinţă. Rog pre Hristos, adevăratul Dumnezeu, de ajutoriu, pre dumneavoastră de ascultare.Multe fealiuri au fost de eretici necredincioşi, şi acuma să aflară în lume, carii nu să alcătuiesc la o credinţă cu beseareca noastră. Savelie au zis că în dumnezeire numai o faţă să află, carea să cheamă Părintele şi Fiul şi Duhul Sfînt, iară noi creadem că în dumnezeire trei feaţe să află. Altul iaste Părintele, altul iaste Fiul, altul iaste Duhul Sfînt. Că în vreamea botejunei a lui Hristos, în locuri despărţite şi în feaţe despărţite s-au arătat: Fiul în trupul omenesc la apa Iordanului, Duhul Sfînt în chipul porumbului în văzduh, Părintele spre ceriu întru glasul care-l grăi: "Acesta iaste fiul mieu cel iubit, pentru 
{ 22v} care-le bine vruiu." Sevirie au zis cum dumnezeirea şi toată prea sfînta troiţă au răbdat pre cruce. Iară noi creadem că nici dumnezeirea, nici vreo faţă a dumnezeirei n-au răbdat pre cruce, ci numai sîngură firea omenească au răbdat munci, carea au luat spre sine fiul lui Dumnezeu. Şi cu aceaea s-au împreunat, că omul iaste supus schimbării şi poate răbda munci, iară Dumnezeu nici rabdă, nici să schimbă, că aşa au zis cătră prorocul Malahiia, precum iaste scris în cartea lui: "Eu sînt Domnul Dumnezeul vostru carele nu mă schimb." Arie au zis cum Hristos nu iaste Dumnezeu adevărat, ci iaste zidire. Iară noi creadem cum Hristos iaste Dumnezeu adevărat, fără di-nceput şi-ntr-o fiinţare pururea cu Părintele. Că Pavel Apostol au zis lui Hristos cuvintele lui David, carele să cuvin Dumnezeului celui dirept: "Scaunul tău, Doamne, în veacii veacilor, toiagul direptăţii, toiagul împărăţiii tale, iubit-ai direptatea şi ai urît fărdeleagea." Machedonie au zis că Duhul Sfînt nu iaste Dumnezeu, ci iaste slugă lui Dumnezeu. Iară noi creadem că Duhul Sfînt iaste Dumnezeu dirept (adevărat), într-o fiinţă cu Părintele şi cu Fiul. Că prorocul David pre Duhul Sfînt îl numeaşte Dumnezeu, zicîndu-i: "Duhul lui Dumnezeu  (Domnului) au grăit întru mine şi cuvîntul lui spre limba mea grăiaşte mie Dumnezeul lui Izrail. Florin au zis cum iaste Dumnezeu pricina păcatului. Iară noi creadem cum Dumnezeu pre nimeni nu îndeamnă spre păcate, nici iaste pricina păcatului, ce fieştecarele om face păcate dentru chiar voia sa. Că aşa scrie Sfîntul Iacov Apostol: "Nimea, fiind ispitit, să nu grăiască că de la Dumnezeu iaste ispitit, că Dumnezeu nu iaste ispititoriu realelor 
{ 23r} şi acela nu ispiteaşte pre nimenea, ce fieştecine să ispiteaşte fiind tras de pofta sa şi să înşală. Deci, începînd pofta, naşte păcatul." Apolinarie au zis că Hristos n-au avut suflet, ce, în locul sufletului, au avut dumnezeire. Iară noi creadem cum Hristos are suflet dirept omenesc, fiind sfinţia sa om adevărat, că aşa zise Hristos: "Scîrbit iaste sufletul mieu pînă la moarte." Evtihie au zis că nu sînt doauă firi întru Hristos, adecă omenească şi dumnezeiască, numai o fire amestecată din doauă. Iară noi creadem cum Hristos are întru sine doauă firi, dumnezeiască şi omenească. Că aşa au scris de Hristos Pavel Apostol, la cartea cea dintîi cătră Timothei, în 3 capete, grăind: "Dumnezeu să arată în trup." Nestorie au zis că-ntru Hristos să află doauă feaţe, dumnezeiască şi omenească. Iară noi creadem cum întru Hristos să află numai o faţă dumnezeiască, carea au luat pre sine firea omenească, iară nu faţa. Şi cu firea, iară nu cu cu faţa omenească s-au împreunat. Că au întrebat Hristos pre apostoli, grăind: "Cine mă grăiesc oamenii fiind fiul omenesc?" După aceaea, iară zise: "Dară voi cine mă grăiţi a fi?" Răspunse Petru: "Tu eşti Hristos, fiul Dumnezeului celui viu." Dentr-aceale cuvinte, pre mine şi tu, vom putea vedea întru Hristos o faţă în doauă firi, că pre care faţă au arătat Hristos, zicînd: "Pre mine" şi chemîndu-o Fiul omenesc, aceaeaşi una faţă arătă Petru, zicînd: "Tu", şi chemîndu-l Fiul Dumnezeului celui viu. Pelaghie au zis că coconii mici pot dobîndi izbăvire. Iară noi creadem cum nici un om nu va dobîndi izbăvire au împărăţia ceriului, carele nu va fi 
{ 23r} botezat, că aşa au zis Hristos: "De nu să va naşte neştine cu apă şi cu duhul, nu va putea să între întru împărăţia lui Dumnezeu." Evnomie au zis că numai credinţa sîngură, fără de lucrure bune, poate spăsi pre om. Iară noi creadem cum, fără de fapte bune, măcară de-ar avea omul credinţă, tot nu poate să să spăsească. Că aşa scrie Iacov Apostol: "Cum iaste trupul, fără de suflet, mort, aşa şi credinţa, fără de lucrure bune, iaste moartă." Novat au poruncit să nu dezleage de păcate pre oamenii aceia carii greşesc după botez. Iară noi creadem că, de cîte ori va greşi omul după botez şi deaca să va pocăi pentru păcatele sale şi le va ispovedui şi-i va părea rău pentru căci le-au făcut, trebuiaşte aceluia să i să iarte păcatele acealea. Că aşa au zis Petru Apostol cătră Hristos: "Doamne, de va greşi mie fratele mieu, de cîte ori voiu ierta lui?" "Au pînă de şapte ori", răspunse cătră dînsul Hristos. Nu zic ţie pînă de şapte ori, ce pînă de şaptezeci de ori cîte şapte." Calvin au zis cum Dumnezeu au însemnat pre unii oameni mai'nainte de veaci la împărăţia ceriului, iară pre alţii la munca iadului, nesocotind înainte destoiniciile fieştecăruia, de fieştecare lucruri omeneşti, ceale bune şi ceale reale. Că, de-ar petreace în lume neştine viaţa sa cît de bine lucrînd poruncile lui Dumnezeu, unul ca acela tot va fi în iad, căci că l-au însămnat pre dînsul Dumnezeu la muncă. Şi iarăşi, cine ar petreace în lume cît de rău, făcînd toate păcatele, unul ca acela tot va fi în împărăţia ceriului, căci că l-au rînduit Dumnezeu la împărăţia ceriului. Iară noi zicem cum au însemnat Dumnezeu mai'nainte de veaci pre unii oameni la împărăţia 
{ 24r} ceriului pre carii a ştiut mai înainte că pînă la sfîrşitul vieţii sale vor fi buni şi vor face lucrure bune. Pre alţi oameni au însemnat Dumnezeu la iad mai înainte de veaci, pre carii au socotit mai înainte, carii au vrut să facă lucrurile ceale reale pînă la moartea lor şi a nu să pocăi pentru păcatele sale. Că aşa scrie Sfîntul Petru Apostol în a doua carte a lui, în glava cea dintîi, grăind: "Fraţilor, nevoiţi-vă cu lucrurile voastre ceale bune, cu înştiinţare chemarea voastră şi aleagerea a face, că, aceastea făcînd, nu veţi avea a greşi nici dineoară, că aceasta cu adaos vi să dă voauă dentru presosinţă întrare întru împărăţia cea de veaci a Domnului şi a Mîntuitoriului nostru, lui Isus Hristos." Vighiliantie zîse că nu se cade a cinsti oasele sfinţilor şi minunele şi ciudesele acealea ce să fac de la moaştele sfinţilor zicea că sînt de la diavoli. Iară leagea şi credinţa noastră porunceaşte ca să cinstim moaştele oamenilor celor sfinţi. Şi minunile ceale ce să fac de la dînsele, le face sîngur Dumnezeu cu putearea sfinţiei sale şi aceale oase şi trupurile sfinţilor întru nestricăciune întru mulţi ai le păzeaşte, după cuvîntul împăratului David, precum scrie în 33 de psalmi, zicînd: "Feri-va Dumnezeu toate oasele lor şi niciunul dentr-însele nu să va zdrobi." Theofil lepăda şi strica sfintele icoane, chemîndu-le că sînt idoli şi celora ce să închina lor le zicea că sînt închinători idolilor. Iară leagea noastră porunceaşte ca să dăm cinste şi închinăciune sfintelor icoane, căci că sfintele icoane să despart de la idoli, că Dumnezeu ne-au poruncit să nu ne facem idoli, zicînd cătră noi: "Să nu-ţi faci ţie idol." Iară chipurile sau 
{ 24v} icoanele heruvimilor porunci Dumnezeu lui Moisi să le vearse de aur, precum iaste scris în cartea lui Moisei, grăind: "Să faci doi heruvimi de aur vărsaţi." Orighen învaţă că nu să vor munci păcătoşii în veaci în muncile iadului, ci-i va slobozi pre ei Dumnezeu, cînd va fi voia lui. Iară beseareca noastră creade că oamenii cei păcătoşi în veacii nesfîrşiţi să vor munci întru muncile iadului şi niciodată nu vor mai ieşi den iad. Că aşa au zis sîngur Domnul nostru Isus Hristos: "Mearge-vor aceştia întru munca cea de veaci." Antropomorfiti au zis că Dumnezeu iaste cu trup şi are trup ca şi oamenii, pentru aceaea căci au zis Dumnezeu să facem pre om după chipul şi după asemănarea noastră. Iară noi creadem cum Dumnezeu iaste duh fără de trup, că aşa zise Hristos: "Duhul iaste Dumnezeu, şi omul pentru sufletul său, iară nu pentru trup iaste chipul lui Dumnezeu." Dumnezeu iaste duh nevăzut şi nemuritoriu, cela ce are minte şi voie. Aşa şi sufletul omenesc iaste duh, nevăzut şi nemuritoriu, avînd minte şi voie, după cuvîntul cîntătoriului de psalmi, precum scrie în 103 psalmi, grăind: "Lua-vei duhul lor şi să vor sfîrşi." Monetileteanii zicea cum Hristos întru sine avea numai o voinţă. Iară noi creadem că, fiind Hristos Dumnezeu dirept şi om dirept (adevărat), are întru sine voie îndoită, adecă dumnezeiască şi omenească. Că aşa au zis Hristos cătră Dumnezeu, Părintele său: "Nu precum voiu eu (după firea omenească), ce cum vei tu (după firea dumnezeiască, care să află întru Hristos), fie voia ta." Donatisteanii porunciia oamenilor ca să să omoară de bună voie, pentru ca să dobîndească cununa muncilor. 
{ 25r} Iară leagea noastră nu porunceaşte să facă oamenii lucru ca acela, ce, de-ar şi vrea vreun muncitoriu să ne muncească pentru leagea lui Hristos, beseareca noastră porunceaşte să fugă omul atunce şi să să ascunză, că aşa ne-au zis Hristos: "Cînd vor goni pre voi den cetatea aceasta, fugiţi în ceaealaltă." Iară, deaca ne va prinde pre noi muncitoriul, atunce sîntem datori cu bucurie a răbda munci şi a muri pentru dragostea lui Hristos. Că atunce ne vom spodobi şi vom lua coroana mucenicilor, că aşa scrie Sfîntul Iacov Apostol: "Fericit iaste omul carele va răbda ispitire, că, fiind ispitit, va lua cununa vieţii." Ubicvatarii zic că firea cea omenească a lui Hristos petutindenea să află, împreunată fiind cu dumnezeirea. Iară noi creadem, măcar de iaste Hristos Dumnezeu adevărat şi cu dumnezeire să află pren toate locurile, adecă în toată lumea, însă firea lui cea omenească nu să află petutindenea, că aşa zise îngerul cela ce şădea la mormîntul lui Hristos cătră mironosiţe: "Pre Isus Nazarineanul cel răstignit cercaţi,. Sculatu-s-au. Nu iaste aicea. Iată locul unde l-au fost pus pre dînsul, ce păsaţi şi spuneţi ucenicilor lui şi lui Petru că vă sîrguiaşte pre voi înainte în Galileia, acolo veţi vedea pre dînsul." Berengarianii zic că nu iaste trup şi sînge a lui Hristos adevărat întru taina sfintei cuminecături. Iară noi creadem că acolo adevărat trupul lui Hristos şi adevărat sîngele lui să află, că aşa au zis Hristos: "De nu veţi mînca de trupul fiului omenesc şi nu veţi bea de sîngele lui, viaţă nu veţi avea întru sine." Prisţilianii zic că n-are omul întru sine voie slobodă. Pentru aceaea, cînd face păcat, nu să mai poate 
{ 25v} pocăi. Iară noi creadem cum omul, pururea, are slobodă voia sa şi, făcînd păcat, poate să să pocăiască, că aşa scrie înţeleptul Sirah: "Înaintea omului iaste viaţa şi moartea şi, pre carea va pofti, să va da lui. Adamiteanii sting luminele în capiştile lor noaptea, făcea cu muieri păcatul cel spurcat a trupului şi fieşte cu carea muiare curvie şi acela lucru nu socotiia în loc de păcat, întărindu-şi ereasele cu aceale cuvinte ce zice: "Creaşte-ţi-vă şi vă înmulţiţi, împleţi pămîntul şi biruiţi pre dînsul." Iară beseareca noastră pravoslavnică opreaşte păcatul trupului cel spurcat, adecă curvia porunceaşte să nu să facă între credincioşii lui Dumnezeu. Că aşa au scris Sfîntul Pavel Apostol, grăind: "Curvarilor şi preacurvarilor va judeca Dumnezeu." Liuteranii zic, precum sfinţii nu împărăţesc cu Hristos întru împărăţia ceriului, pentru aceaea nu trebuiaşte să să roage oamenilor, ca să să roage ei lui Dumnezeu pentru dînşii. Iară beseareca noastră creade cum sfinţii, în ceriu, împărăţesc cu Hristos şi să roagă pentru noi. Dirept aceaea, ne porunceaşte ca să ne rugăm lor să să roage şi ei pentru noi cătră Dumnezeu. Că şi Sfîntul Ioan au văzut în ceriu 24 de bătrîni, carii avea întru mîinile sale pahară (căţii) de aur pline de tămîie, care să înţeleage rugăciunile sfinţilor. Evanghelicii zic că nu trebuiaşte pentru oamenii cei morţi a să ruga lui Dumnezeu, nici a aduce jărtve, nici să poarte grijă oamenii cei vii pentru cei morţi, ca să facă milostenie şi alte lucruri bune pentru sufletele lor, că nemica acealea nu le ajută lor. Iară noi creadem cum cîte lucruri bune, adecă milosteniile, sfintele leturghii facem pentru sufletele morţilor, 
{ 26r} toate le sînt de folos spăseniii lor. Pentru aceaea, beseareca noastră porunceaşte ca să ne rugăm pentru morţi, aducînd lui Dumnezeu jărtve şi posturi şi milostenii şi alte bunătăţi să facem pentru sufletele lor. Că aşa iaste scris la Cartea a treia a Macaveilor: "Trimise Iuda Macavei doauă mii de costande (drahme) de argint la Ierusalim, ca să aducă jărtvă pentru păcatele morţilor, zicînd că prea bine şi plăcute făcînd, gîndind pentru înviere, că acela ce nu aşteaptă sculare celor căzuţi, deci mai vîrtos ar fi fost ruşine a să ruga pentru cei morţi. După aceasta, căutînd, cu bună credinţă, despărţirea cea mai bună celor răposaţi, bună mulţimirea, preacuviinţa şi bună credinţa cu cinste şi daruri deade, de unde, făcînd rugăciuni pentru cei morţi, va curăţi păcatele." Ovreaii zic cum oamenii cei sfinţi întru împărăţia ceriului vor mînca un bou, carele, într-o zi, la şapte munţi paşte iarbă şi să cheamă acela bou pre nume Şorabor. Şi încă mai au nădeajde întru împărăţia ceriului să mănînce şi un peaşte mare, carele să află în marea Ochianului şi încungiură tot pămîntul şi să chiamă acela peaşte Leviatham. Iară noi creadem că sfinţii întru împărăţia ceriului nici vor mînca, nici vor bea nemica, precum iaste scris, nu vor flămînzi de-acuma, nici vor înseta. Numai întru împărăţia ceriului oamenii cei sfinţi vor vedea faţa lui Dumnezeu şi cu acea vedeare a feaţii lui Dumnezeu vor fi sătui de toate, că aşa scrie prorocul David în 16 psalmi, grăind: "Sătura-mă-voi cînd mi să va arăta mărirea ta."
{ 26v} Iată, dară, arătaiu dumneavoastră multe fealiuri de eretici necredincioşi, carii stau împotrivă credinţei noastre. Cătră unii ca aceia, cătră toţi, au zis Hristos: "O, rudă necredincioasă şi îndărătnică, pînă cînd voiu fi cu voi şi pînă cînd voiu răbda voauă (pre voi)?" Întru oameni ca aceia necredincioşi lăcuiaşte duhul cel rău, cum au petrecut (lăcuit) întru tînărul acela den carele scoase Hristos pre duhul cel rău şi le-au zis că sînt rudă necredincioasă şi îndărătnică. Oameni necredincioşi ca aceia nu pot scoate dintr-alţi oameni duhuri necurate. Dirept aceaea, cînd au zis apostolii cătră Hristos: "Pentru căci n-am putut noi să-l scoatem pre el", răspunse Hristos: "Pentru necredinţa voastră." Spre oamenii necredincioşi şi eretici au puteare duhurile ceale necurate şi, cum vor, într-acela chip îi vatămă. Cînd era apostol Pavel în Efes şi cununele lui Hristos scotea duhurile ceale vicleane, văzînd una ca aceaea nişte ovreai necredincioşi, începură a scoate şi ei duhurile ceale necurate dentru oameni cu numele lui Hristos, zicînd: "Jurămu-vă cu numele lui Isus, pre carele propoveduiaşte Pavel." Răspunse duhul cel necurat: "Pre Isus ştiu şi pre Pavel îl cunosc, dară voi cine sînteţi?" Şi sări spre dînsul omul întru carele era duhul cel viclean, şi, biruind pre ei, să întări spre dînşii, cît le era a scăpa goli şi vătămaţi din casa aceaea. Pravoslavnici creştini, noi avem leage bună, pravoslavnică şi catholicească, şi vom putea, cu credinţa noastră, a scoate den oameni duhurile ceale necurate. Încă, lîngă credinţă, să facem rugăciuni şi să ne postim. Atunce pre lesne vom scoate duhurile ceale necurate 
{ 27r} din oameni, că aşa au zis domnul Hristos cătră apostoli: "Acesta feal nu iase într-alt chip, numai cu rugăciunea şi cu postul", carele-i fealiu diavolesc ca să piaie pomenirea lor cu sunet. Iară noi, pravoslavnici creştini, să ne spodobim împărăţiei lui Hristos. Amin. Această Cazanie slujaşte şi la a patra Duminecă a Postului celui Mare, unde să pui thema aceasta: "O, rudă necredincioasă, pînă cînd voiu fi întru voi, pînă cînd voiu răbda pre voi?" Marcu, glava 9. Cazanie la a 13 Duminecă după Pogorîrea Duhului Sfînt.Zis-au Domnul nostru Isus Hristos, precum scrie Matei Evanghelist în 21 de capete, grăind: "Un om oarecarele era căsaş, carele răsădivie şi o îngrădi cu gard."În doauă chipuri iaste beseareca, una iaste care va fi făcută de fiece lucru, au de piatră, au de lemn. Besearecă ca aceaea au fost făcut Solomon, împăratul izrailteanilor, în cetatea Ierusalimului, şi i-au pus numele Sfînta a Sfinţilor. Că aşa au zis Solomon, rugîndu-se lui Dumnezeu: "Zidind, am zidit besearecă lăcaş ţie", precum mărturiseaşte în a treia Carte a Împăraţilor, în 8 capete. A doauă besearecă iaste săbornică catholicească, 
{ 27v} adecă adunarea oamenilor credincioşi, cătră carii zice Sfîntul Pavel Apostol, grăind: "Voi sînteţi beseareca Dumnezeului celui viu." Acea besearecă pravoslavnică are de la Hristos puteare şi cinste dată ei, cu care cinste şi puteare poate nu numai pre mireani (lumeani), oamenii cei nesfinţiţi, şi pre clirici, oamenii sfinţiţi, ce poate şi pre arhiepiscopii cei mari la săbor mare a judeca, a-i certa şi a-i despărţi, şi a-i afurisi. Că aşa au zis stăpînul besearecii, Hristos, precum scrie Sfîntul Matei, bunul vestitoriu, în 18 capete, grăind: "De va greşi cătră tine fratele tău, pasă şi-l vădeaşte pre el între tine şi între dînsul sîngur şi, de te va asculta, atunce ai dobîndit pre fratele tău. Iară, de nu te va asculta, să iai cu tine iară unul sau doi, că den gura a doi sau a trei mărturii va sta tot graiul. Iară, de nu va asculta nici pre dînşii, spune besearecii." Dirept aceaea, arhiereii cei mai mari şi mai cinstiţi datori sînt să fie ascultători besearecei cei de pururea şi să fie supuşi judecăţii şi săborului ei, că aşa au zis Hristos: "Iară de nu va asculta nici de besearecă, să-ţi fie ţie ca un păgîn şi vameş." Deci, acea besearecă pravoslavnică, cu multe fealiuri de nume să numeaşte, care nume întru această cazanie de astăzi poftesc a le spune, numai ce rog pre Domnul Hristos de ajutoriu şi pre dumneavoastră de ascultare. Întîiu să cheamă sfînta besearecă vie, că aşa au zis Hristos ovreailor: "Un om oarecarele era căsaş, carele răsădi o vie şi o îngrădi cu gard şi săpă într-însa teasc şi zidi turn şi deade pre ea lucrătorilor şi 
{ 28r} să duse." Aicea, omul acela să înţeleage întru tot putearnecul Dumnezeu, iară via aceaea, sfînta besearecă sau săborul ovreailor. Gardul să cheamă îngerii carii păziia adunarea ovreiască, teascul să înţeleage leagea carea au fost dat Dumnezeu ovreailor în muntele Sinaiei, că leagea iaste în chipul teascului, că pre fieştecarele om îl strînge şi-l nevoiaşte, ca să dea laudă lui Dumnezeu. Turnul cel înalt însemnează înălţimea cinstii, carea era datori ovreaii să dea lui Dumnezeu, după porunca lui. Lucrătorii, într-acea vie, era împăraţii, arhiereii, cărturarii şi alţi mai mari a ovreailor, la carii trimease Dumnezeu slugile sale, prorocii, cerînd roadele ceale sufleteşti, lucrurile ceale bune. Dară acei lucrători răi au ucis pre prorocii carii era slugi lui Dumnezeu. Pre Isaia l-au tăiat în doauă cu hierestreul, pre Ieremia şi pre Zaharia cu pietri i-au ucis şi pre alţii cu alt feliu de moarte cumplită i-au omorît. Mai pre urmă la acei lucrători trimise Dumnezeu părintele pre Hristos, fiul său. Iară ei îl prinseră şi-l scoaseră afară den vie, adecă din cetatea Ierusalimului, şi-l uciseră. Dară ce au făcut întru tot putearnecul Dumnezeu? Pre ovreaii cei răi i-au certat şi i-au pierdut, trimiţînd asupra lor pre Titus, împăratul Rimului, carele i-au omrît şi au stricat cetatea Ierusalimului. După aceaea, ş-au făcut Hristos altă besearecă dentru neamurile păgînilor, carii s-au întors cătră Hristos, Dumnezeul cel adevărat, şi au crezut într-însul. Şi acea vie, sfînta besearecă, au dat altor lucrători, mai marilor creştineşti, ca să stăpînească acea vie, sfînta besearecă şi să facă orînduială şi tocmeale bune întru dînsa. Că aşa iaste scris întru Sfînta Evanghelie: "Răii rău 
{ 28v} va piarde pre ei şi via va da altor lucrători, carii vor da lui roadă întru vremile sale." A doauă să cheamă sfînta besearecă porumbiţă, că aşa scrie împăratul şi prorocul David, în 67 de psalmi, grăind: "Arepile porumbului-s argintate şi între umerile lui întru strălucire aurului." Deci, arepile însemnează credinţa şi lucrurile ceale bune. Că, cu acealea, ca cu nişte arepi zboară sfînta besearecă, adecă neamul creştinesc, cătră împărăţia ceriului. Şi, numai cu o arepă, un lucru iaste foarte cu nevoie a zbura. Aşa iaste cu nevoie numai cu sîngură credinţa, fără de lucrurile ceale bune, a dobîndi împărăţia ceriului. Că aşa scrie Sfîntul Iacov Apostol, grăind: "Credinţa, fără de lucruri bune, iaste moartă." Şi iarăşi cu lucrurile ceale bune şi fără credinţă nu iaste puteare a dobîndi împărăţia ceriului, după cuvîntul Sfîntului Pavel Apostol, carele zice: "Fără de credinţă nu iaste putinţă a îngădui lui Dumnezeu." Pentru aceaea, iarăşi iaste scris arepile porumbului sînt argentite. Argintul însemnează cuvintele lui Dumnezeu, cu carele învaţă pre oameni dascalii besearecii, care învăţătură păzeaşte sfînta besearecă a noastră, ascultînd de cuvintele prorocului David, precum scrie în 11 psalmi, zicînd: "Cuvintele lui Dumnezeu sînt cuvinte curate, ca nişte argint lămurit." După aceaea, iaste scris: "Şi-ntru umerile lui, întru strălucirile aurului." Aurul însemnează liubov sau dragoste, care dragoste are cătră Dumnezeu sfînta besearecă, că aşa au zis Hristos, precum iaste scris în Apocalips: "Sfătuiescu-te pre tine, ca să cumperi de la mine aur lămurit cu foc (adecă dragoste), ca să te îmbogăţeşti şi cu îmbrăcăminte albe să te îmbraci, 
{ 29r} adecă cu lucrurile ceale bune, ca să nu să arate goliciunea ta." A treia să cheamă sfînta besearecă trupul lui Hristos, iară Hristos iaste cap besearecei, după cuvîntul lui sveatîi Pavel Apostol, precum scrie la Cartea cătră Efeseani, în glava cea dentîi, grăind: "Pre acela deade cap mai sus de toată beseareca, carea iaste trupul lui." De la capul omului purceade spre tot trupul viaţa şi sănătatea, aşa şi de la Hristos purceade toate darurile ceale dumnezeeşti spre sfînta besearecă. Pentru aceaea iaste scris în Cartea cîntecelor, în 7 capete, zicînd, pentru besearecă: "Capul tău spre tine, ca muntele Carmilului." Părul acelui cap să înţeleg sfinţii mucenici, căci că părul să tunde şi să taie; aşa şi mucenicilor, pentru numele lui Hristos, le-au tăiat toate mădularile. Şi pentru dînşii iaste scris acesta: "Părul al tău, ca nişte turme de oi (capre), care s-au arătat de la Galaad." Ochii sînt prorocii, căci că ei lucrurile ceale trecute şi ceale viitoare toate au văzut şi au spus. Şi de dînşii iaste scris: "Ochii tăi, ca iazerul Esevonului." Rostul acelui cap a besearecii, adecă a lui Hristos, să înţeleg învăţătorii besearecei carii propoveduiesc cuvîntul lui Dumnezeu oamenilor şi-i învaţă legii pravoslavnici şi lucrurilor celor bune. Şi de dînşii iaste scris în Cartea cîntecelor, în 4 capete, grăind: "Rostul tău, ca o împletitură de mătase frumoasă." Dinţii să înţeleg acelui cap a besearecei, călugării, căci că iaste un lucru foarte cu ruşine omului a-şi arăta dinţii în toată vreamea, ce iaste lucru cu cinste a-i ascunde, aşa iaste lucru cu ruşine călugărilor a ieşi den mănăstire fără de treabă şi a îmbla în lume între mireani. Şi, iarăşi, 
{ 29v} iaste lucru frumos ca să petreacă călugării în mănăstire şi nu dvoresc oamenilor celor den lume, că de ei iaste scris : "Dinţii tăi, ca nişte turme tunse, care au ieşit dentru scăldare." Faţa să înţeleg preoţii, că şi noi spălăm faţa ades, ca să fie frumoasă şi curată, aşa să cade şi preoţilor cînd vor să facă Sfînta Leturghie, trebuiaşte să speale sufletele sale cu ispovedanie, ca să fie curaţi şi neîntinaţi nici de un păcat, că de ei iaste scris: "Obrazul lui, adecă a lui Hristos, carele iaste capul besearecii, ca nişte flori cu bună mireazmă, răsărind toate frumseaţele." Grumazii, în trupul besearecei, să înţeleg patriarşii, mitropoliţii, episcopii, căci că ei să află mai aproape de Hristos, carele iaste cap besearecii şi, întru inemile lor, pururea poartă pre Sfinţia sa, spuind numele lui tuturor oamenilor, că de dînşii iaste scris: "Grumazii tăi, ca un stîlp de marmură." Pieptul besearecii să înţeleg 2 legi, cea veache şi cea noauă, dentru care oamenii cei credincioşi, ca nişte lapte dulce, sug învăţăturile ceale bune pentru săturarea şi folosul sufletelor, că pentru aceale 2 legi, care ţine beseareca noastră, iaste scris: "Doao ţîţe ale tale, ca doi pui de căprioară, carii pasc întru flori." Mîinile besearecii să înţeleg stăpînitoriii creştineşti, căci că mîinile apără tot trupul de vrăjmaşii lui, aşa şi stăpînitorii creştineşti, împăraţii, domnii, craii şi alţi putearnici, apără sfînta besearecă de vrăjmaşii ei, de păgîni, de eretici, bătîndu-se cu ei. Şi de dînşii iaste scris în Cartea Cîntării, în 5 capete, grăind: "Mîinile lui rătunde de aur, pline de îndrăznire." Picioarele besearecii să chiamă apostolii, 
{ 30r} căci că picioarele poartă spre sine tot trupul.Aaşa şi apostolii îmbla pren toată lumea şi propoveduia leagea creştinească şi toate besearecile spre credinţa sa au zidit şi au întărit. Că de dînşii iaste scris: "Pulpele picioarelor lui sînt ca nişte stîlpi de marmură întăriţi pre stepele de aur." A patra besearecă sfîntă să chiamă corabia, iară lumea să chiamă mare, că aşa scrie împăratul David, în 103 psalmi, zicînd: "Marea aceasta iaste mare şi lată." După aceaea, grăiaşte iarăşi: "Aicea corăbiile înoată." Scrie Matei Evanghelist în 14 capete că, fiind apostolii în corabie, i-au purtat furtuna mării, că era corabia pren mijlocul mării învăluită de valuri, că le bătea vîntul împotrivă. Învăţătorii besearecii noastre, tîlcuind aceale cuvinte, după poveastea sufletească, lumii zic că iaste mare şi corăbiii că iaste besearecă, întru care să află apostolii. Valurile mării să chiamă vrăjmaşii besearecii cei văzuţi, oamenii cei răi şi necredincioşi, vîntul împotrivă să chiamă vrăjmaşii besearecii cei nevăzuţi, duhurile ceale vicleane, carii acea corabie sfînta besearecă o poartă pre marea cea cu vifor şi valuri multe ale lumii, supărîndu-o cu multe scîrbe şi năcazuri. Pentru aceaea, iaste scris: "Cu multe scîrbe ni să cade noao a întra întru împărăţia ceriului." Şi iarăşi acolo iaste scris în Evanghelie: "Iară în al patrulea ceas de noapte, veni catră ei Hristos, îmblînd pre mare." Dentru cuvintele aceaste înţeleagem cum Hristos ajută sfintii beseareci, întru vremile supărărilor ei, şi iaste pururea ajutoriu fieştecăruia om credincios. Pentru aceaea, zice cîntătoriul de psalmi: "Cu dînsul sînt în scîrbe, 
{ 30v} scoate-l-voiu şi-l voi proslăvi şi-l voi împlea de zile îndelungi şi-i voi arăta lui mîntuirea mea." Iară, cum au îmblat Petru Apostol cu Hristos pre apa mării şi au rămas slobod de moarte, că nu s-au înecat în mare, întru carea începuse a să îneca, cînd au chemat pre Hristos ca să-i ajute, grăind: "Doamne, mîntuiaşte-mă pre mine" şi, numaidecît, tinse Isus mîna şi-l apucă pre dînsul, aşa şi noi, toţi creştinii, cînd vom chema într-ajutoriu pre domnul Hristos, întru vreamea nevoilor noastre, vom putea îmbla împreună cu Hristos pe desupra mării, adecă a valurilor lumii, şi vom spăla denaintea morii cei veacinice, că nu vor avea puteare să ne îneace valurile aceştii lumi. Pentru aceaea scrie psalmistul, grăind: "De mă voi duce pre mijlocul umbrei morţii, nu mă voi teame de rău, că tu cu mine eşti." Cînd au venit Hristos la corabie, să alină marea şi stătu vîntul. Şi acuma, cînd va veni Hristos la corabia besearicei, numaidecît valurile mării, vrăjmaşii cei văzuţi, şi vînturile ceale împotrivă, vrăjmaşii cei nevăzuţi, să vor alina, carii supără beseareca lui Dumnezeu. Dirept aceaea, zice apostol Pavel: "De va fi Dumnezeu cu noi, cine va fi spre noi?" Încă să mai află şi alte nume multe cu carea să numeaşte sfînta besearecă pravoslavnică şi, de această dată, nu le voi număra, pentru ca să nu fac zăbavă dumneavoastră. Dirept aceaea, cine va întreba carea biruinţă sau puteare iaste a sfintei beseareci, căci că în trei chipuri iaste biruinţa lumii, una să cheamă monarhia, a doao aristocraţia, a treia democraţia? Monarhia 
{ 31r} iaste acolo unde numai un om împărat, sau crai, sau alt putearnec stăpîneaşte şi biruiaşte cu toată ţara aceaea şi, ce va, aceaea face, netemîndu-se, nici întrebînd de nimea. Aristocraţia iaste acolo unde biruiesc şi stăpînesc oamenii mulţi. Unii ca aceia sînt boiarii sau sveatnicii, carii biruiesc fieşte ţară şi, cu svatul lor, stăpînesc cu toţi. Iară democraţia acolo iaste unde toţi oamenii, cîţi sînt, stăpînesc şi biruiesc şi, adunîndu-se toţi, pre fieştecine judecă şi-l ceartă, după vina lui, şi fac război şi pace cu fieştecine pentru ţara lor. Şi, întru sfînta besearecă iaste stăpînire ce să chiamă monarhia, căci că sîngur unul Hristos iaste monarha, împărat şi cap a toată beseareca, după cuvîntul apostolesc, cum iaste scris, grăind: "Pre acela deade cap mai sus de toată beseareca, care iaste trupul lui." Aceeaşi au grăit şi Hristos pren rostul prorocului David, zicînd: "Iară eu sînt pus împărat de la dînsul, spre Sion, măgura sfîntă a lui, adecă spre sfînta besearecă." Iară, măcară de să şi împarte beseareca în doo părţi, una iaste, în ceriu, cea nevăzută, veselitoare, alta, pre pămînt, cea văzută, luptătoare (oştitoare). Iară, tot sîngur Hristos, biruiaşte cu beseareca cea nevăzută, veselitoare, petrecînd în ceriu împreună cu dînsa. Şi, iarăşi, singur biruia şi pre pămînt, cu beseareca cea văzută, luptătoare, pren slugile sale, care-s mai mari besearecei, de care iaste scris: "Acela au dat pre unii apostoli, iară pre alţii proroci, pre alţii buni vestitori, iară pre alţii păstori şi învăţători, pentru săvîrşirea sfinţilor întru lucrul slujirii, întru 
{ 31v} zidirea trupului lui Hristos." Pentru aceaea, fieştecarele om, în lume, mai marii besearecii şi mireanii sînt datori să să pleace judecăţii besearecii, căriia s-au făcut la sfintele săboară, că fieştece om poate să cază în multe sminteale. Iară sfînta besearecă, după tocmirea lui Hristos, capului său, şi căruia iaste izbăvitoriu ei, păzeaşte pururea credinţa cea direaptă şi niciodată nu să sminteaşte. Dirept aceaea, scrie apostol Pavel la Timothei, în cartea cea dentîi, în 3 capete, grăind: "Ca să înţelege cum să cade a petreace în casa lui Dumnezeu, carea iaste beseareca Dumnezeului celui viu, stîlpul şi întărirea adevărului", care adevăr ferind noi, creştinii, vom putea dobîndi împărăţia ceriului şi acolo vom petreace în vecia veacilor. Amin.Această Cazanie să o spui şi la a 9 Duminecă după Pogorîrea Duhului Sfînt, unde să pui thema aceasta: "Iară corabia era pren mijlocul mării, învăluită de valuri." Matei, glava 14. 
{ 32r} Cazanie la Dumineca a 26 după Pogorîrea Duhului SfîntZis-au un om bogat foarte, precum scrie Sfîntul Luca Evanghelistul, în 12 capete, grăind: "Ce voi face, că n-am unde să strîng roadele meale?" Cine, într-această lume, mănîncă şi bea mult, unul ca acela nu trăiaşte mult în lume. Că stomahul lui, fiind îndesat de multe bucate şi băuturi, nu poate să mistuiască aceale, să întinde şi boleaşte. După aceaea, acea boală să răşchiră de la stomah peste tot trupul şi apoi goneaşte sufletul den trup. Şi iarăşi, carii oameni mănîncă şi beau puţin, unii ca aceia trăiesc mult în lume. Aşijderea, şi oamenii cei săraci, carii au puţină folosinţă dentru lucrurile omeneşti, aceia trăiesc mult în lume, iară oamenii cei bogaţi, ceia ce au bogăţie multă, nu pot să trăiască mult în lume, căci că ei să ospătează adease, mănîncă şi beau mult şi să îmbată. Unul ca acela era bogatul acesta, carele să îmbrăca în caftane şi în frenghii (haine de mătase) şi luminat să veseliia în toate zile şi, pentru aceaea, oamenii cei bogaţi nu pot să trăiască în lume 
{ 32v} mult, căci că au inemă rea multă pentru ca să nu-şi piarză strînsorile avuţiilor sale. Unul ca acela era un tînăr cătră carele zise Hristos: "Pasă şi vinde avuţia ta şi o dă săracilor." Auzind el aceale cuvinte, să duse scîrbit, că era de avea strînsori (avuţii) multe. Încă, şi pentru aceaea nu pot oamenii cei bogaţi să trăiască mult în lume, căci că ei multă inemă rea poartă, pentru căci n-au unde ascunde bogăţia sa. Unul ca acela era bogatul acesta, căruia s-au buiecit holda. Atunce, el ş-au făcut inema rea, pentru căci nu avea unde să strîngă viptul (roadele) lui şi au zis: "Ce voi face, că n-am unde strînge roadele meale." Mai pre urmă, şi pentru aceaea nu pot să trăiască bogaţii mult într-această lume, că ei să depărtează de Dumnezeu şi slujesc mamonului (lăcomiei), adecă bogăţiilor sale. Iară David Proroc aşa grăiaşte: "Că ceia ce să depărtează de tine, Doamne, vor pieri." Pentru căci oamenii cei bogaţi pre mamona, adecă bogăţiile lor au în loc de Dumnezeu, a cărora slujesc şi pre Dumnezeu, carele iaste ziditoriul lor, îl leapădă, unora ca acelora le zicea Hristos: "Nu veţi putea să slujiţi lui Dumnezeu şi lăcomiii." Iată, dară, oamenii cei lacomi la avuţie sînt închinătorii idolilor, căci că oamenii ceia ce slujiia şi să închina idolilor celor de aur şi de argint, acelora era şi sufletele lor, după cuvîntul psalmistei: "Idolii limbilor aur şi argint." Aşa şi oamenii cei bogaţi şi lacomi, cînd slujesc aurului şi argintului său, atunce slujesc idolilor celor de argint şi de aur şi, pentru aceaea, oamenii cei bogaţi nu pot să trăiască mult în lume, că, precum au certat Dumnezeu de năprasnă 
{ 33r} cu moartea pre neamul izrailteanilor, pentru închinarea idolilor, şi i-au dezrădăcinat în pripă den lumea aceasta, aşa şi acum, pre închinătorii idolilor, pre bogaţii cei lacomi, fără de veaste îi ceartă Dumnezeu cu moarte şi în pripă dezrădăcinează pre ei den lume. Deci, ce veţi face, o, voi, bogaţilor lacomi, cu avuţiile voastre, care avuţii vă lipsesc pre voi de viaţa aceasta de acum şi de cea de vecie? Împărţiţi bogăţiile voastre oamenilor celor săraci şi le ajutaţi lor cu sfînta milostenie, ascultaţi pre Sfîntul Ioan Botezătoriul, carele grăiaşte cătră voi: "Cela ce are doao haine, ca să dea celui ce n-are şi cela ce are bucate aşijderea să facă." Şi dumneavoastră, pentru ca să daţi milostenie cu inimă deşchisă, vă voi arăta într-această Cazanie folosurile care ne aduce noao sfînta milostenie, cînd o împărţim săracilor, numai să fie această învăţătură spre cinste lui Dumnezeu şi dumneavoastră spre folosul sufletelor. Folos ne face sufletelor noastre sfînta milostenie, carea o dăm noi săracilor, ştearge şi răşchiră păcatele noastre, că aşa au zis prorocul Daniil cătră împăratul Navuhodonosor, precum iaste scris la cartea lui, în 4 capete, grăind: "Împărate, svatul mieu să-ţi fie plăcut, răşchiră păcatele tale cu milosteniile şi nedereptăţile tale cu îndurările săracilor." Folos ne iaste noao de sfînta milostenie, cînd o împărţim săracilor, ne plăteaşte noao Dumnezeu aceaea la judecata cea straşnică, cînd să vor scula toţi oamenii din morţi şi vor sta înaintea judecăţii (scaunului) lui Hristos şi vor da seama fieştecarele cum au petrecut în lume, 
{ 33v} ori bine, ori rău. Dirept aceaea, au zis Hristos, precum scrie Sfîntul Luca, bunul vestitoriu, în 14 capete, grăind: "Cînd vei face prînz sau cină, să nu chiemi priatenii tăi, nici fraţii tăi, nici rudeniile tale, nici vecinii tăi cei bogaţi, doară cîndva, aceia te vor chiema aşijderea şi-ţi va fi plagă. Ce, cînd vei face ospăţ, chiamă săracii, cei cu puţină puteare, şchiopi, orbi şi vei fi fericit, că aceia n-au cu ce-ţi plăti, ce ţi să va plăti la învierea direpţilor." Folosul milostenii iaste şi acesta, cînd împărţim săracilor, atunce niciodată nu vom sărăci. Scris iaste în a treia Carte a Şmpăraţilor, în 17 capete, precum n-au sărăcit vădua aceaea în Saretha Sidonului, care, întru vreamea foameţii cei mari, au hrănit pre prorocul Ilie, avînd numai un pumn de făină şi un urcior cu unt de lemn şi, pentru aceaea, n-au sărăcit, că nici făina dentru vas, nici untul de lemn den urcior n-au scăzut, ce pururea să afla pînă atunce, pînă cînd trecu foametea. Aşa şi acuma, cine hrăneaşte pre oamenii cei săraci, şi-i adapă, şi-i îmbracă, şi dă lor de toate cîte le trebuiesc, unul ca acela niciodată nu va săraci, ce pururea vor fi la dînsul toate de ajuns, şi vor creaşte şi să vor înmulţi. Încredinţează-ne pre noi de aceasta înţeleptul Solomon, grăind: "Cela ce dă săracilor, niciodată nu va scădea." Folosul milosteniii iaste şi acesta, cînd împărţim săracilor, pururea are Dumnezeu întru pomenire acea milostenie a noastră şi trimite la noi îngerii săi. Scris iaste în Deanie, în 10 capete: "Că era în cetatea Chesariii un căpitan oştilor Italiei, care era foarte temătoriu de Dumnezeu şi împărţiia multă 
{ 34r} milostenie săracilor. Pentru aceaea, fu trimis la dinsul, de la Dumnezeu, îngerul şi zise cătră dinsul: "Cornilie, rugăciunile tale şi milosteniile tale suiră întru pomenire, înaintea lui Dumnezeu." Aşa, şi noi să fim dumnezeeşti şi milostivi, să împărţim milostenie săracilor, atuncea şi la noi va trimite Dumnezeu îngerii săi, carii ne vor păzi pre noi de toate lucrurile ceale reale şi, la vreamea morţii noastre, cătră fieştecare de noi va zice îngerul: "Rugăciunile şi milostenia ta să suiră întru pomenire înaintea lui Dumnezeu." Folos iaste şi aceasta pentru milostenie, carea dăm săracilor, că ne plăteaşte noao Dumnezeu pentru dinsa, într-această lume, cu mai multe bunătăţi decît împărţim noi săracilor. Încredinţatu-s-au de aceasta Tiberie, împăratul grecilor, carele multe avuţii ale sale au împărţit săracilor, iară, primblîndu-se odată pren polatele (casele) sale, văzu pre pămînt o piatră, pre care piatră era săpată o cruce. Zise împăratul: "Doamne Hristoase, sfînta cruce a ta la piept şi la frunte ni să cade a o purta, iară a o călca, nu ni să cade." Şi, numaidecît, porunci să ia acea piatră supt care era alta, iarăşi cu cruce ca şi aceaea; porunci să ia şi aceaea; supt aceaea s-au găsit şi alta, iarăşi, cu cruce; porunci să ia şi aceaea şi, de-acii, supt acea a treia piatră, s-au aflat o comoară mare, că mai mult au luat împăratul de acolo de o mie de cîntare de aur şi, dentr-acelaş ceas, s-au făcut şi mai milostiv spre săraci. Deci, cum au plătit Dumnezeu lui Tiberie împărat milosteniile lui într-această lume, aşa şi noi, de vom da milostenie săracilor cu toată inima, ne va plăti noo Dumnezeu aceaea într-această lume şi, cine va da mai mult, mai multă 
{ 34v} plată va lua; cine va da mai puţin, mai puţin va lua şi de la Dumnezeu. Că pentru aceaea zice apostol Pavel: "Cela ce seamănă cu scădeare, cu scădeare va şi secera, iară cela samănă întru blagoslovenie, cu blagoslovenie va şi secera." Folosul milosteniii iaste şi acesta cînd, cu inemă curată, o dăm săracilor, ne plăteaşte noao Dumnezeu în lumea carea va să fie. Încredinţatu-s-au de aceaea filosoful Evagrie, carele au dat trei cîntare de aur episcopului de la Chirinei, ca să fie de împărţirea milosteniei. Iară Sinezie i-au dat lui zapis de la sine, precum îi va da lui Hristos acela aur, în ceaealaltă lume, şi-i va plăti cu mai multe daruri. După aceaea, muri Evagrie şi, după porunca lui, feciorii lui puseră împreună cu dînsul în groapă şi zapisul acela, iară, cînd fu a treia zi, să arătă filosoful în vis lui Sinezie, grăind: "Pasă la mormîntul mieu şi-ţi ia zapisul tău, că mi s-au plătit ce ţ-am dat. Iată că am şi scris pe dînsul, cu mîna mea, precum te-ai plătit de mine." Atunce Sinezie, episcopul, strînse pre toţi oamenii şi deşchise mormîntul lui şi află întru mîinile lui zapisul, pre care era scris proaspăt, cu mîna acelui mort, cuvintele aceastea: "Eu, Evagrie filosoful, Sfinţiii tale, Episcope Sinezie, trimeţ sănătate şi să ştii că mi s-au plătit datoria carea iaste scrisă cu mîna ta în zapisul acesta. Plătitu-mi-s-au de-ajuns pentru aurul acela care am dat cu mîna ta lui Hristos Dumnezeu, izbăvitoriului nostru." Deci, cum au plătit Dumnezeu lui Evagrie într-aceaea lume aurul acela, care au dat el săracilor, aşa şi noi, cînd vom da săracilor aur şi argint şi alte milostenii, ne va plăti 
{ 35r} noao Dumnezeu în ceaealaltă lume, că pentru aceaea au scris Ecleziastes, grăind: "Trimite pîinea ta spre faţa apei (adecă, o dă săracilor), căci întru mulţimea zilelor vei afla pre dînsa." Folosul milosteniei iaste şi aceasta care dăm noi săracilor, atuncea o dăm lui Hristos, că singur Sfinţia sa primeaşte de la noi. Încredinţatu-s-au de aceaea Petru vameşul, carele, văzînd pre un om sărac, să dezbrăcă de o haină scumpă şi o deade săracului, iară omul cel sărac, nevrînd să îmble în haina cea scumpă, o vîndu şi, luînd ştiinţă pentru aceaea Petru vameşul, îi păru rău, căci că milostenia lui nu rămase de pomenire la acel sărac. Atuncea, în vis Hristos să arătă lui, îmbrăcat în haina lui, şi-i zise: "Nu te întrista pentru această haină, că o ai dat mie şi eu îmblu cu dînsa." Aşa şi noi, de vom da milostenie săracilor, măcară de-ar vinde ei lucrul acela carele dăm lor, nu trebuiaşte să facem noi inimă rea pentru acela lucru, ci să gîndim că acea milostenie am dat lui Hristos. Pentru aceaea va zice Hristos la judecata cea straşnică, cătră oamenii cei milostivi: "Pentru căci aţi făcut unuia dentru aceşti mai mici fraţii miei, mie mi-aţi făcut." Folosul sfintei milostenii iaste şi acesta, cînd o dăm săracilor, că ea ne izbăveaşte de muncile ceale de veaci a iadului. Încredinţatu-s-au de aceasta o fecioară călugăriţă ce-i era numele Mononia, care lăcuiia în cetatea Alexandriei a Eghipetului, căriia Sfîntul Macarie, priotul, vindea doao pietri scumpe, diaţint şi zmarald şi, luînd de la dînsa o sută de talere, au împărţit săracilor, iară cîndu-i pomeniia călugăriţa Mononia pentru aceale pietri scumpe, ca să i le dea, el arătă ei 
{ 35v} nişte oameni săraci şi-i zise: "Aceştia sînt diaţintul." După aceaea, i-au arătat muierii sărace şi i-au zis: "Aceastea sînt zmaraldul." Auzind acealea, Mononia foarte să mănie, cît, de scărbă mare, căzu în boală şi, de inimă rea ce avea într-acea boală, era aproape de moarte şi-au văzut muncile iadului, şi întunearecul cel împărţit, şi focul cel nestins, şi viermii cei neadormiţi, de care munci foarte s-au înfricoşat. Şi iarăşi acolo văzu pre un înger, ca pre un om luminat, carele zise cătră dînsa: "Dentr-aceaste munci te-au izbăvit Macarie, carele ţ-au cumpărat pietrile ceale scumpe, diaţintul şi zmaraldul." După aceaea, ea, den boala aceaea, ca dentr-un somn s-au deşteptat şi au început a da multă milostenie săracilor, carea mai'nainte nici pre un sărac n-au miluit. Deci, cum atuncea pre Mononia fecioara o au izbăvit banii milosteniii de muncile iadului, care bani au împărţit săracilor Sfîntul Macarie, aşa şi noi, cînd vom da banii şi alte agonisiri ale noastre săracilor, ne va izbăvi pre noi milostenia aceaea de muncile ceale straşnice a iadului. Că pentru aceaea zise Tobie cătră fiul său, precum iaste scris în cartea lui, în 4 capete, grăind: "Milostenia de toate păcatele şi de moarte izbăveaşte şi nu lasă sufletul să meargă întunearecul cel împărţit." Folosul milosteniii iaste şi acesta, cînd o împărţim săracilor, ne facem case de lăcuinţă întru împărăţia ceriului. Încredinţatu-s-au de aceasta Gondofor, împăratul Indiei, carele au dat multă avuţie a sa apostolului Tomei (viaţa Sfîntului Tomei Apostol), ca să-i facă nişte case împărăteşti, iară sfîntul apostol toată avuţia lui o împărţi săracilor şi, 
{ 36r} după doi ai, întorcîndu-să împăratul den cale de unde au mers şi nevăzîndu-şi casele nefăcute, băgă în temniţă pre Sfîntul Toma Apostol. Într-aceaea vreame muri un frate împăratului şi văzu întru împărăţia ceriului neşte case foarte frumoase şi auzi un glas, cum aceale case scumpe sînt făcute fratelui lui de apostolul Toma, pentru milostenie carea au dat săracilor. A patra zi, trezvindu-se (sculîndu-se) din moartea lui, spuse aceaea fratelui său, împăratului, şi, într-acela ceas, fu slobozit Sfîntul Apostol Toma din legătură şi l-au lăsat slobod. Deci, cum au făcut atunce apostolul Toma case împărăţia ceriului lui Gondofor, împăratului Indiei, pentru avuţia împărătească, carea au împărţit săracilor, aşa şi noi, de vom împărţi dentru averile noastre celor lipsiţi şi săraci, ne vom face noao pentru aceale, întru ceriu, case scumpe, în care case vom lăcui în veaci. Că la aceale case a împărăţiei ceriului ne vor duce oamenii cei săraci, cărora dăm noi acuma milostenie. Duce-ne-vor pre noi acolo cînd vom svîrşi viaţa noastră ceastă de acum, carea iaste pînă la o vreame. Pentru aceaea, grăiaşte cătră noi Hristos, precum mărturiseaşte sfîntul Luca, bunul vestitoriu, în 16 capete, grăind: "Să vă faceţi voao priateni dentru Mamona (adecă avuţia nedireptăţii) şi, cînd veţi sărăci, vă vor priimi întru casele ceale veacinice." Folosul milosteniii iaste şi acesta carea o dăm săracilor, atunce avuţiile noastre, pren datul săracilor, le trimitem la împăraţia ceriului, că aşa ne învăţă Hristos, grăind: "Ascundeţi comoarăle voastre spre ceriuri, unde nu sînt viermi, nici putreciunea putredeaşte şi unde furii nu o sapă, nici 
{ 36v} o fură." Şi, într-alt loc, iară au zis Hristos: "Pasă şi vinde avuţia ta şi să o împarţi săracilor şi vei fi avînd comoară în ceriu." Şi, după ce vom svîrşi viaţa noastră ceastă de acum, sufletele noastre vor mearge spre petreacere la împărăţia ceriului, unde vor fi avuţiile noastre. Încredinţatu-s-au de aceaea Sfîntul Ioan cel milostiv, Patriarhul Alexandriei, carele, împărţind săracilor avuţiile sale, le trimise la împărăţia ceriului şi acolo le ascunse. Iară cînd au murit, atuncea, prea cuviosul părintele Savin călugărul, în cetatea Alexandriei, fu întru schimbarea minţii şi văzu o fecioară luminată ca soarele, care fecioară avea în capul ei cunună împletită den frunzele maslinului. Şi, luînd de mînă pre Sfîntul Ioan, îl ducea la împăratul ceresc, carele iaste întru tot putearnicul Dumnezeu, ca să petreacă întru împărăţia ceriului, unde să afla şi avearea lui cea împărţită săracilor. Deci, fata aceaea, care ducea de mînă pre Sfîntul Ioan, era sfînta milostenie. Aşa şi noi, cînd vom svîrşi viaţa noastră ceastă de acuma, atuncea milostenia noastră carea o dăm oamenilor săraci, ca o fecioară luminată, împodobită cu cunună făcută den frunzele maslinului, sufletele noastre va lua şi le va duce la împăratul ceriului, carele iaste întru tot putearnic, ca să lăcuiască întru împărăţia ceriului sufletele noastre în veaci, unde vor fi şi avuţiile noastre ceale împărţite săracilor. Că aşa ne învaţă Domnul nostru Isus Hristos, grăind: "Unde va fi comoarea voastră, acolo va fi şi inima voastră." 
{ 37r} Pentru ce, dară, faci ţie inemă rea, o, bogatule, căci că n-ai unde strînge agonisita ta, ce zici: "Ce voiu face, că n-am unde strînge roadele meale?" Datoriu eşti să împarţi pîinea săracilor, că, dînd lor, o vei trimite la împărăţia ceriului şi în ceriu vei ascunde avuţia şi pîinea ta şi vei face ariile tale. Ce, fără de minte şi nebuneaşte faci, bogatule, cînd grăieşti: "Voiu strica jitniţele meale şi mai mari le voiu face şi acolo voiu strînge tot grîul mieu şi tot binele mieu. Şi voiu zice sufletului mieu: "Suflete, ai mult bine, gătit la mulţi ani, odihneaşte, mănîncă, bea şi te veseleaşte." Dară, ce ţ-au răspuns Dumnezeu spre cuvintele acealea? Răspunsu-ţ-au, grăind: "Nebune, într-această noapte, sufletul tău vor strînge de la tine, dară ce ai gătit, cui va fi?" Fără de minte ai îmblat şi tu, bogatule, căruia au zis Hristos: "Pasă şi vinde avuţiile tale şi să împarţi săracilor." Iară tu, auzind aceale cuvinte, fuseşi scărbit, căci că ai avut strînsoare multă, că şi ţie ţ-au răspuns Hristos: "Mai lesne iaste cămilei să treacă pren urechile acului, decît bogatului să între întru împărăţia ceriului." Neînţelepţeaşte ai îmblat şi tu, bogatule, carele te îmbrăcai în caftane şi în mătăşi şi te veseliiai în toate zile luminat, iară săracul Lazar, nici den fărîmele care cădea de la masa ta ai poruncit să nu-i dea, că, desupra mormîntului tău, sînt scrise aceaste cuvinte den Evanghelie: "Iară, deaca muri şi bogatul şi-l îngropară pre dînsul şi-şi rădică ochii săi în iad, fiind în munci." O, nemilostive bogatule, acuma-ţ aduci aminte şi te căieşti, dară ţ-au trecut 
{ 37v} vreamea. Iată, după moarte fiind în iad, te pocăieşti, iară lăcuind în lume, n-ai vrut să arăţi mila cătră oamenii cei săraci. Lăcuind în casele ceale luminate, pre Lazăr, carele zăcea în gunoiu înaintea porţii tale, n-ai poruncit să-l aducă în curtea ta. Îmbrăcîndu-te în caftane şi în mătăşi, n-ai vrut cu o haină proastă să îmbraci pre Lazar cel gol. Ospătîndu-te cu multe fealiuri de bucate scumpe, n-ai zis să sature pre Lazar cel flămînd cu fărîmele ceale ce cădea de la masa ta. Îmbătîndu-te cu multe fealiuri de băuturi scumpe, n-ai poruncit să adape cineva pre Lazar cu puţinea apă. Cînd te-ai dezmierdat cu multe fealiuri de zicături, cu jocuri şi cu cîntece lumeşti, nici un cuvînt n-ai vrut să-i grăieşti de mîngîiare, de cum ţi-au fost porunca de la Dumnezeu, ca să să veselească puţinel şi el dentru cuvintele tale. Avînd tu destule slugi şi n-ai vrut să trimeţi o slugă care au fost mai proastă, ca să slujască şi bolnavului Lazar, întru sărăcia şi în boala lui. Pentru aceaea, acum, nemilostive bogatule, rămîi în muncile iadului, poftind tu a dobîndi milă şi zici cătră Avraam: "Miluiaşte-mă pre mine, părinte Avraame, şi trimite pre Lazar ca să ude vîrful deagetului şi să răcorească limba mea, că chinuiesc rău într-această văpaie." Iară ţie, ca unui om nemilostiv, nime nu va să arate milă asupra ta, că şi Avraam ţi-au răspuns, grăind: "Fiule, adu-ţi aminte că ai luat ceale bune întru viaţa ta, iară Lazar, aşijderea, ceale reale. Pentru aceaea, acuma să mîngăie, iară tu chinuieşti." Dirept aceaea, poftim şi noi ca să nu ne întimpineaze şi pre noi aceaea 
{ 38r} ce-au întimpinat pre acei bogaţi nemilostivi, trebuiaşte să ne păzim de lăcomie, ci să fim înduraţi spre oamenii cei săraci, să împărţim acelora bogăţiile noastre, să le ajutăm lor întru nevoia şi sărăcia lor. Şi, pentru acealea, vom dobîndi ajutoriu de la Dumnezeu, întru ceasul cel înfricoşat al morţii noastre, după cuvîntul prorocului David, carele au scris, grăind: "Ferice de cela carele înţeleage spre cel measer şi sărac, întru zioa cumplită îl va izbăvi pre el Domnul." Doamne, Isuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, spodobeaşte-ne şi pre noi milei tale.Amin. Această Cazanie o vei putea spune şi la Dumineca a doaosprăzeace după Pogorîrea Duhului Sfînt, unde să pui thema aceasta: "Iară, deaca auzi tînărul cuvîntul, să duse scîrbit şi era de avea strînsori multe." Matei, glava 19.Această Cazanie o vei putea spune şi la Dumineca a doaozeci şi doao după Pogorîrea Duhului Sfînt, unde să pui thema aceasta: "Un om oarecarele era bogat şi să îmbrăca în caftane şi în olofire şi să veseliia în toate zilele, luminat." Luca, glava 16.Această Cazanie o vei putea spune şi la Dumineca a treizeci după Pogorîrea Duhului Sfînt, unde să pui thema aceasta: "Iară el, deaca auzi aceasta, fu scărbit, că era foarte bogat."
{ 38v} Cazanie la Dumineca a 27 după Pogorîrea Duhului Sfînt.Zis-au un mai mare al săborului cătră oameni, precum mărturiseaşte Sfîntul Evanghelist Luca, în 13 capete, grăind: "Şase zile sînt întru care să cade a lucra. Deci, într-acealea venind, vă tămăduiţi (vindecaţi), iară nu întru zioa sîmbetei." Zis-au Domnul nostru Isus Hristos: "Ferice de cela ce nu să va sminti pentru mine." Dară ovreaii nu să pot chiema fericiţi, căci că ei s-au smintit, că n-au iubit pre Hristos. Unul ca acela era mai marele săborului ovreiesc, căruia n-au plăcut Hristos. Căci, venind Hristos în capiştea ovreailor într-o sîmbătă, au tămăduit acolo pre o muiare zgîrcită, zicînd cătră dînsa: "Muiare, slobodă eşti de neputinţa ta", şi puse mîinile sale pre dînsa şi, numaidecît, să întinse (să îndireptă) şi slăviia pre Dumnezeu. Deci, văzînd aceaea mai marele ovreailor, începu a grăi: "Şase zile sînt întru care să cade a lucra, deci într-acealea venind, vă vindecaţi, iară nu întru zioa sîmbetei." Iară Hristos răspunse cătră dînsul: "Făţarnice, de au fieştecarele de voi, nu va dezlega sîmbăta de la iasle boul sau asinul său, ca să-l adape pre el şi-l duce de-l adapă. Deci, şi pre această fată a lui Avraam pre carea au fost legat Satana, iată, acuma sînt optsprezeace ai de au nu să cădea şi ei ca să să dezleage de legătura aceasta întru zioa sîmbetei." 
{ 39r} Auzind acel răspuns al lui Hristos, s-au ruşinat foarte mai marele săborului ovreilor, că aşa iaste scris: "Să ruşina toţi aceia carii sta împotriva lui." Pravoslavnicilor creştini, pentru căci Evanghelia aceasta de astăzi pomeneaşte pre un om carele era mai mare săborului ovreiesc, carele, fără de toată cuviinţa, au defăimat pre Hristos, deci, eu voiu să spuiu, precum Hristos nici unui om n-au arătat sminteală, ci le-au arătat lucrurile şi chipuri bune dentru sine a multe fapte bune, numai să fie această voroavă a mea, Hristoase, Dumnezeul mieu, Sfinţiii tale spre cinste şi spre mărire şi ascultătorilor miei spre folosul sufletesc.Amîndoao legile, cea veache şi cea nouă, chiar ne arată noao cum Hristos n-au lăsat sminteală oamenilor, nici le-au dat, că, întru leagea cea veache, Hristos, Dumnezeul nostru, încă pînă n-au luat spre sine firea omenească, au dat învăţătură ca aceasta: "De va deşchide oarecine un puţ sau va săpa groapă şi nu o va acoperi şi va cădea într-însa viţelul sau asinul, stăpînul groapei, ca să plătească pagubă preţul dobitocului stăpînului lui, iară dobitocul cel mort să fie al lui." Puţul acela şi groapa să înţeleg iadul, care nu sîntem datori a deşchide altor oameni, dîndu-le lor sminteală, îndemnîndu-i pre ei spre păcate, pentru ca să nu cădem şi noi singuri în puţul iadului şi în groapa cea adîncă a muncilor, după cuvîntul prorocului David, carele scrie, grăind: "Groapa carele o scurmă şi o sapă, acela cade într-însa." Şi iarăş, acolo, în leagea cea veache, Hristos, Dumnezeul nostru, dat-au învăţătura aceasta 
{ 39v}: "De vei face casă noauă, ca să faci ogradă casei tale şi să nu faci ucidere în casa ta, numai de va cădea cel căzut de la vdînsa." Casă lui Dunmnezeu iaste fieştecarele om, cela ce să teame de Dumnezeu, după cum scrie Sfîntul Apostol Pavel, zicînd: "De-au nu ştiţi că beseareca a lui Dumnezeu sînteţi şi duhul lui Dumnezeu petreace întru voi, iară, de va strica neştine beseareca lui Dumnezeu, îl va strica pre el Dumnezeu." Îngrădire sînt învăţăturile dumnezeeşti, cu care sîntem datori a îngrădi trupurile şi sufletele noastre, ţiindu-le pre eale, ca să nu să smintească şi alţi oameni pentru noi şi să nu cază în păcate. Căci că vom fi şi noi datori smintirii şi căderii lor, că aşa au zis Hristos: "De va sminti neştine pre unul den ceşti mici, carii cred întru mine, mai bine şi mai cu tărie iaste lui, ca să-şi leage o piatră de rîşniţă de grumazii lui şi să fie aruncat în mare." Iară, în leagea noao, îmbrăcînd Hristos firea sa cea dumnezeiască cu firea cea omenească, au zis: "De te va sminti mîna ta sau piciorul tău, taie-o şi o leapădă de la tine, că mai bine-ţi iaste să întri întru viaţă şchiop (ciung) sau nevoiaş decît avînd doao mîini şi doao picioare şi să fii aruncat în focul de vecie. Şi, de te va sminti pre tine ochiul tău, scoate-l şi-l leapădă de la tine, că mai bine iaste ca să întri în viaţă cu un ochiu decît avînd doi ochi şi să fii aruncat în matca (gheena) focului." Mîna, piciorul, ochiul să înţeleg tatăl, maica, fraţii, surorile şi alţi priateni, carii, cînd ne pun înainte vreo sminteală, îndemnîndu-ne (aducîndu-ne) spre vreo ereticie sau spre alte păcate, sîntem datori să-i lepădăm pre dînşii şi să ne depărtăm de la 
{ 40r} ei, căci că acei priateni ne sînt vrăjmaşi, după cuvintele lui Hristos, vrăjmaşii omului cei den casa lui. Şi iarăşi, cînd poftiia bir de la Hristos în Capernaum, Hristos, ca să nu facă acolo sminteală, zise lui Petru, precum mărturiseaşte Matei Evanghelist în 17 capete, grăind: "Ca să nu-i smintim pre ei, pasă şi aruncă undiţa în mare şi, peaştele pre carele vei prinde dentîiu, să-l iai şi să-i deşchizi gura lui şi vei afla un statir (ce să cheamă rumîneaşte jumătate de taler). Acela, luînd, le dă lor pentru mine şi pentru tine." Marea să înţeleage lumea, peaştele să înţeleg oamenii, undiţa să înţeleage cuvîntul lui Dumnezeu, cu care era să vîneaze apostol Petru oamenii în lume şi să-i tragă cătră împărăţia ceriului. Statiriul acela însămna ispovedania, carea purceade şi să naşte dentru gurile oamenilor, cînd mărturisesc numele lui oamenii cei credincioşi înaintea oamenilor celor păgîni. Şi, pentru acea mărturisire, ca pentru un statir, cumpără lor izbăvirea cea de veaci, după cuvîntul Sfîntului Apostol Pavel: "Cu inima să creade întru direptate, iară cu gura să mărturiseaşte întru spăsenie." Iată, dar, acuma ştiţi că n-au lăsat Hristos nici o sminteală oamenilor în lume. Încă să cade a şti dumneavoastră a căror lucruri bune au dat asămănare bună, ca să căutăm şi noi spre Isus şi singuri să ne zidim întru lucrurile ceale bune. Dat-au Hristos oamenilor asămănări bune îndurării (milei) inimii. Cînd muriia pe cruce de muncitorii ovreailor, s-au rugat lui Dumnezeu, Părintelui său, pentru jidovi, vrăjmaşii săi, grăind: "Părinte, iartă-le, că nu ştiu ce fac." Şi, pentru aceasta au făcut Hristos aceaea, pentru ca să arătăm şi noi milă cătră vrăjmaşii noştri şi să le 
{ 40v} iertăm greşalele lor, cu care ei ne-au mîniat pre noi. Apoi, atunce, vom putea zice dirept cătră Dumnezeu: "Iartă-ne noauă datoriile noastre, precum iertăm şi noi datornecilor noştri." Iară, pînă cînd nu iertăm noi altor oameni nedireptăţile şi supărările care avem de la ei, nici noauă nu ne va ierta Dumnezeu păcatele noastre, cu carele am supărat pre dînsul. Şi, rugîndu-ne lui Dumnezeu, nu vom putea zice aceaste cuvinte: "Iartă-ne noauă datoriile noastre, precum iertăm şi noi datornicilor noştri." Pentru aceaea şi Sfîntul Ştefan, mucenicul cel dentîiu, cîndu-l ucidea ovreaii cu pietri, el să ruga pentru dînşii cătră Dumnezeu, grăind: "Doamne, nu le pune lor păcatul acesta", precum mărturiseaşte în Cartea Deanilor apostoleşti, în 7 capete. Dat-au Hristos oamenilor asămănare bună privegherii, căci că Hristos era privigătoriu întru rugăciune. Cîndu-i era a mearge spre moartea cea de bună voie pentru păcatele noastre, într-aceaea vreame, noaptea s-au rugat lui Dumnezeu şi Părintelui său şi, găsind pre apostoli adormiţi, i-au certat (învăţat) ca să fie privigători şi au zis cătră ei: "Deci, aşa n-aţi putut numai un ceas să priveghiaţi cu mine. Priveghiaţi şi vă rugaţi, ca să nu întraţi în năpaste." Pentru aceaea, să fim şi noi privigători, adecă nesomnoroşi întru toate lucrurile bune. Să nu ne lenevim a ne scula la miazănoapte la rugăciune, că aşa grăiaşte scriitoriul de psalmi: "La miazănoapte mă sculaiu a mă mărturisi ţie." Pentru aceaea au fost Hristos privighetoriu şi pre ucenicii săi i-au îndemnat spre priveghiare şi spre dumnezeire, ca să să înveaţe de la dînsul toţi, mai marii, a priveghea şi a purta grije, cu bună socotinţă, pentru cei mai mici, pre carii au supt biruinţa lor, 
{ 41r} ca să trăiască şi cei mai mici bine, după porunca lui Dumnezeu, ca şi dentru cei mai mici să nu cază vreunul întru păcate şi să nu să piarză sufletul lui. Pentru aceaea să cade să ştiţi voi, o, mai marilor, toţi mai marii besearecii şi a lumeanilor că, la ziua cea de apoi, veţi da seama înaintea lui Dumnezeu pentru toţi mai micii voştri pre carii aveţi supt mîna voastră. Voi, egumenilor, arhimandriţilor, veţi da răspuns şi voi înaintea lui Dumnezeu pentru călugării carii sînt supt mîna voastră. Şi voi, episcopi, arhiepiscopi, mitropoliţi, patriarşi, veţi da răspuns înaintea lui Dumnezeu pentru preoţi şi pentru alţi oameni, carii să află întru eparhiile voastre. Şi voi, împăraţilor, şi crailor, şi domnilor, şi toţi biruitorilor lumii, veţi să daţi răspuns înaintea lui Dumnezeu pentru slugile şi pentru robii voştri. Şi voi, purtătorilor de oşti, veţi da seama pentru voinicii carii sînt supt mîna voastră. Şi voi, învăţătorilor, veţi da seama înaintea lui Dumnezeu pentru ucenicii voştri. Şi voi, părinţilor lumeani, cărora v-au dat Dumnezeu coconi, veţi da răspuns înaintea judecăţii lui Dumnezeu pentru feciorii voştri. Pentru aceaea, cătră voi toţi, cei mai mici, carii sînteţi supt biruinţă, grăiaşte Pavel Apostol, la Cartea cătră ovreai, în 13 capete, zicînd: "Plecaţi-vă mai marilor voştri şi cu toată firea vă supuneţi lor, că aceia priveaghe pentru sufletele voastre, că vor da răspuns pentru voi." Dat-au Hristos oamenilor asămănare bună ostenealei, că în toate zilele vieţii lui s-au ostenit, petrecînd în lume. Cînd s-au născut, numaidecît au fugit 
{ 41v} den Vitleaem la Eghipet, den Eghipet s-au întors la Nazaret, după aceaea la Ierusalim, la Capernaum, la Vithania, în laturea Gadarinului, în hotarăle Tirului şi a Sidonului şi la multe oraşe făcea Hristos călătorie, învăţînd pre oameni credinţei şi lucrurilor celor bune. Pentru aceaea au zis Hristos: "Întru osteneale sînt den tinereaţele meale." Dirept aceaea, să ostenim şi noi căutînd spre Hristos. Fieştece lucru bun să lucrăm şi să ne ferim de îndeletnicire, că voinicii lui Antioh, cînd să oştiia împrotiva ovreailor carii să ascundea în pustie în ziua sîmbetei, ovreaii cinstind sîmbăta, în carea le-au poruncit Dumnezeu să nu lucreaze nemica, nu s-au apărat de vrăjmaşii săi. Aşa scrie la întîia Carte a macaveilor, în 2 capete, grăind: "Nu le răspunseră lor şi nu aruncară nici o piatră spre ei, nici în grădiră locurile ceale de taină şi, pentru aceaea, fură ucişi de vrăjmaşii lor, că muriră aceştia, şi muierile lor, şi feciorii lor, şi dobitoacele lor, pînă la o mie de suflete omeneşti. Văzînd aceaea alţi ovreai, numaidecît începură şi sîmbăta a să apăra de vrăjmaşii lor şi cu ei a să bată, grăind: "Tot omul carele va veni spre noi cu războiu în ziua sîmbetei, să ne oştim spre ei şi să stăm împotrivă lor, şi nu vom muri toţi, precum au murit fraţii noştri în locurile ceale ascunse." Deci, cum au ucis vrăjmaşii pre jidovi în ziua sîmbetei, întru carea nemica nu lucra, iară deaca începură a lucra şi sîmbăta şi a să apăra de vrăjmaşii lor, deci înainte vrăjmaşii lor nu-i ucidea. Şi, acum, care oameni şed fără lucru îndeletniciţi, nu lucrează nemica, spre unii ca aceia să oştesc vrăjmaşii cei sufleteşti şi ucig 
{ 42r} sufletele lor cu păcate. Iară, carii oameni să ostenesc, făcînd lucrure bune, spre unii ca aceia n-au puteare să lupte vrăjmaşii cei sufleteşti şi nu pot să ucigă sufletele lor. Dirept aceaea, omului îndeletnicit zice Pavel Apostol, să nu-i dea să mănînce, grăind: "De nu va vrea oarecine să lucreaze, să nu mănînce." Dat-au Hristos oamenilor asemănare bună plecăciunei, căci că Hristos au fost plecat. Fiind făcătoriu de toată lumea, au slujit făpturii sale, că au spălat picioarele apostolilor. Dirept aceaea, să fim şi noi plecaţi, să spălăm şi noi picioarele altor oameni, încă mai ales bolnavilor, călătorilor, săracilor, că aşa au zis Hristos cătră apostoli: "Oare ştiţi ce v-am făcut voauă, voi mă grăiţi învăţătoriu şi domn şi bine grăiţi, că aşa sînt. Deci, de vă spălaiu eu picioarele voastre, fiind domn şi învăţătoriul vostru, şi voi sînteţi datori a spăla picioarele unul altuia, că v-am dat voao chip, că, precum v-am făcut eu, aşa să faceţi şi voi." Pentru aceaea, să fim şi noi plecaţi, să mărturisim cu plecăciune păcatele noastre şi să spălăm sufletele noastre de tina păcatelor cu ispovedanie şi cu sfînta pocăinţă, să spălăm tina păcatelor cu carea sînt întinate sufletele noastre cu apa lacrămilor, părîndu-ne rău şi plîngînd pentru păcatele noastre cu care am mîniat pre Dumnezeu, precum au făcut împăratul David, carele au grăit: "Ieşiri de ape scoasără ochii miei, pentru căci nu feriiu leagea ta." Dirept aceaea, să fim şi noi plecaţi, să slujim altor oameni, cînd vom şti de vreun om că să tăvăleaşte în nescare păcate, să-l nevoim a-l duce pre el la 
{ 42v} ispovedanie şi la pocăinţă, ca să-şi speale sufletul său de păcate cu sfînta ispovedanie. Iară, cum n-au vrut Petru Apostol ca să-i speale Hristos picioarele lui şi au zis lui Hristos: "Nu vei spăla picioarele meale în veaci", răspunse Hristos cătră dînsul: "De nu te voiu spăla, n-ai parte cu mine." Aşa şi noi, cînd vom certa  (învăţa) pre oarecine ca să-şi speale întinatul sufletelui său cu sfînta pocaanie, iară el nu va asculta de învăţătura noastră şi nu va vrea să să pocăiască şi să să mărturisească de păcatele sale şi, întru multă vreame, să va tăvăli întru păcatele lui, de la omul împietrit ca acela să cade a să depărta fieştecăruia om creştin dumnezeiesc şi sîntem datori a-i zice lui: "De nu te voi spăla, n-ai parte cu mine." Dat-au Hristos oamenilor asămănare bună şi de alte lucruri bune, în multe chipuri şi fără număr, ascultările, ţinerile, blîndeaţele, răbdările şi alte lucruri bune, ca să căutăm şi noi spre Hristos şi să facem lucrurile ceale bune, precum au lucrat sfinţia sa. Că aşa au zis cătră Moisei, cînd i-au poruncit să-i facă cort de lăcaş şi vasele ceale ce să cuveniia cortului. Arătatu-i-au chip în măgura Sinaiei, pentru ca să caute spre chipul acela, să facă cortul şi vasele lui după chipul acela şi au zis cătră Moisei, precum iaste scris în cartea Ieşirii, în 25 de capete, grăind: "Să-mi faci, după toate cîte-ţi voiu arăta eu ţie în măgură, chipul besearecei (casei) şi asămănarea tuturor vaselor ei." Să ne zidim şi noi întru bunătăţi şi întru lucrările ceale bune, căutînd pre Hristos, izbăvitoriul nostru, carele ne-au dat noao chip şi asămănare tuturor bunătăţilor. Care chip să 
{ 43r} află spre măgura ceriului, căci că sufletele noastre sînt lăcaşuri lui Dumnezeu, întru care petreace Dumnezeu, precum iaste scris în Cartea Cîntecelor, în glava cea dentîi, grăind: "Bune sînt featele Ierusalimului (adecă sufletele ceale bune), ca neşte holde a Chidarului." Dară, pentru căci tu, o, dascale ovreiesc, te sminteşti pentru Hristos, căci că Hristos n-au lăsat nici unui om sminteală în lume, ce le-au arătat pildă de lucrurile ceale bune, ca să lucreaze dentru asămănarea lui? Dară, de vreame ce te-ai îndoit pentru aceaea, nebune dascale ovreiesc? Te-ai smintit, căci au tămăduit Hristos sîmbăta muiarea gîrbovă, iată-ţi răspunde Hristos într-acesta chip, ca să te ruşinezi pentru nebunia ta, după cuvîntul Evanghelistului Luca, cum zice de Hristos: "Să ruşina toţi carii sta împotrivă lui." Iară muiarea cea zgîrcită însemna neamul păgînesc, căci că păgînii era zgîrciţi, că inima lor era plecată la pămînt şi nu putea să rădice cătră ceriu gîndurile sale. Scrie prorocul Daniil, în 5 capete, grăind: "Cînd lăudară păgînii dumnezeii cei de aur, şi de argint, şi de aramă, şi de piatră, şi de lemn, şi de fier, iară pre Dumnezeul cela de sus nu cuvîntară de bine." Iară, deaca crezură păgînii în Hristos, Dumnezeul cel adevărat, carele să află întru ceriuri, într-acelaş ceas să îndireptară şi înălţară inemile sale şi gîndurile sale de la pămînt cătră ceriu şi vor putea zice cuvintele apostoleşti: "Viaţa noastră spre ceriu iaste." Şi iarăşi, acea muiare însămnează pre fieştecarele om lacom carele iubeaşte avuţia, iară de Dumnezeu nemica nu gîndeaşte, că sufletul omului aceluia iaste plecat şi zgîrcit cătră deşărtăciunele 
{ 43v} peminteşti şi nu să poate să să îndirepteaze cătră ceriu. Şi iarăşi, cînd va lepăda omul bogăţiile peminteşti, care sînt numai pînă la o vreame, şi va înceape a sluji lui Hristos, Dumnezeului celui de sus, carele lăcuiaşte în ceriu, într-acela ceas rămîne sufletul omului aceluia sănătos, îndireptat şi înălţat cătră ceriu. Şi poate grăi cuvintele vasului celui ales a lui Hristos: "Viaţa noastră spre ceriuri iaste." Dăruiaşte aceaea, Hristoase, Dumnezeul nostru, că, svîrşind noi viaţa noastră cea de acuma, care-i pînă la o vreame, să meargem la ceriu a lăcui în veaci şi să putem zice acolo, împreună cu Pavel apostol: "Viaţa noastră spre ceriuri iaste. Amin."Cazanie la Dumineca a 32 după Pogorîrea Duhului Sfînt.Scris-au Sfîntul Luca Evanghelist în 19 capete, grăind: "Un om ce să chema Zachei, acesta era mai marele vameşilor şi acela era bogat şi cerca să vază pre Isus cine iaste." Mulţi oameni doriia să vază pre Hristos, cînd lăcuiia pre pămînt, dară nu sînt toţi buni (norociţi), carii l-au văzut pre dînsul. Irod au dorit să vază pe Hristos, după cum scrie Luca, bunul vestitoriu, în 23 de capete, grăind: "Iară Irod, văzînd pre Isus, foarte fu bucuros, că era dorind de multă vreame 
{ 44r} a-l vedea pre dînsul, pentru că auziia multe de dînsul şi să nădăjduia a vedea oarecarele semn, care să făcea de la dînsul." Dară Irod tot iaste făr' de noroc, căci că n-au crezut întru Hristos, ce, mai vîrtos l-au batjocorit şi l-au ocărît pre dînsul, cu voinicii săi. Cu noroc bun iarăş iaste Zachei, carele dori să vază pre Hristos, carele lăcuia pre pămînt, dară nu putea de năroade, că era de stat mic şi, alergînd înainte, să sui într-un agud (smochin), ca să-l vază pre dînsul, că pre acolo vrea să treacă. Nărocit iaste Zachei, căci s-au suit spre lemnul agudului, vrînd să vază pre Hristos, că atunce, într-acela ceas, veni Hristos în casa lui şi zise cătră dînsul: "Zachei, grăbeaşte de pogoară, că astăzi mi să cade a fi în casa ta." Într-aceaea zi, cu venirea sa, Hristos l-au adus pre Zachei la pocaanie, că, în casă, Zachei s-au făgăduit că să va pocăi pentru păcatele sale, zicînd lui Hristos: "Doamne, iată jumătate de avuţia a mea voiu da săracilor şi, de am năpăstuit pre cineva, voiu întoarce de patru ori mai mult." Atunce au iertat Hristos toate păcatele a lui Zachei, grăind: "Astăzi fu mîntuirea casei aceştiia, că şi acesta, de acum înainte, iaste fiul lui Avraam." Noi, pravoslavnicilor creştini, sîntem mai norociţi şi mai buni decît Zachei şi decît alţi oameni carii au văzut pre Hristos, căci că noi, nevăzînd pre Hristos, creadem într-însul, că aşa zise Hristos cătră Apostol Toma: "Căci m-ai văzut şi-ai crezut, iară mai fericiţi care nu m-au văzut şi-au crezut." Încă vom fi şi mai buni şi mai cu noroc, cînd ne vom spodobi a vedea pre Hristos împărăţia ceriului. Că Zachei şi alţi oameni, numai ce au văzut firea cea omenească a lui Hristos pre pămînt, iară firea lui cea dumnezeiască 
{ 44v} n-au putut să vază, că aşa zice Evanghelistul Ioan: "Pre Dumnezeu nicăirea nime nu l-au văzut." Iară în ceriu vom vedea firea lui Hristos, şi cea dumnerzeiască, şi cea omenească, după cuvîntul lui Sveatîi Ioan Apostol, cum zice: "Vedea-l-vom pre dînsul, precum iaste." Arăta-voi, dirept aceaea, întru această cazanie a mea numele în doao chipuri a lui Hristos, şi asămănările (adevericiunile) şi lucrurile ceale dumnezeeşti şi ceale omeneşti, dentru care fire îndoită întru Hristos vom putea înţeleage, adecă, cea dumnezeiască şi cea omenească. Şi aceaea voiu face ca să putem răspunde ereticilor, carii nu cred ca să fie întru Hristos doao firi, dumnezeiască şi omenească, numai ce zic lui Hristos că iaste om, iară Dumnezeu nu vor să-i zică. Hristoase, carele eşti Dumnezeu adevărat şi eşti om deplin, să-mi fii mie ajutoriu întru gîndul mieu, ca să aduc aceaea la socotinţă bună şi să fii ajutoriu şi ascultătorilor miei, ca să asculte, cu toată inima, învăţătura ta, carea eu voiu să le propoveduiesc lor.Doao fealiuri de nume să află întru Hristos, ceale dumnezeeşti şi ceale omeneşti, carii arată îndoită firea lui, dumnezeiască şi omenească. Prorocul Varuh pomeneaşte numele lui Hristos cel dumnezeiesc, scriind în 3 capete pentru Hristos: "Acesta iaste Dumnezeul nostru şi altul nu va fi aseamene (cătră el) lui." Pilat de la Pont au mărturisit numele lui Hristos cel omenesc, că, scoţînd pre Hristos la ovreai, grăia: "Iată omul." Apostol Petru mărturisi numele lui Hristos cel dumnezeiesc, grăind cătră Hristos: "Tu eşti Hristos, fiul Dumnezeului celui viu." Şi Hristos, iarăşi mărturisindu-şi 
{ 45r} firea omenească, numele său mărturisi, zicînd ovreailor: "De-acuma înainte veţi vedea pre fiul omenesc şezînd de-a direapta puterii şi venind spre noorii ceriului." Numele ceale de dumnezeire scrise lui Hristos Pavel Apostol la întîia carte cătră corinteani, în 8 capete, le grăiaşte: "Unul Domnul Isus Hristos, prin carele toate, şi noi de la acela." La prorocul Zaharia iarăşi iaste scris numele lui Hristos cel omenesc, în cartea lui, în 3 capete, grăind: "Eu scoţ pre robul mieu, răsăritul." Apostol Pavel, la Cartea cea dentîi cătră Colaseani, în capul dentîi, arată numele cel dumnezeiesc a lui Hristos, scriind: "Carele iaste chipul Dumnezeului celui nevăzut." Şi iarăşi, acelaşi apostol cătră filipisei, scriind în 2 capete, grăiaşte, mărturisind numele lui Hristos cel omenesc, zice: "Cu chipul să află ca un om." Închipuiaşte numele cel dumnezeiesc al lui Hristos Sfîntul Ioan, cuvîntătoriul de Dumnezeu, în Apocalipsis, în capul dentîi, grăind: "Acesta era şi cela ce vine." Şi în poslania, iarăşi cătră Galateani, iaste asemănat numele lui Hristos, în 4 capete, grăind: "Deaca veni sfîrşitul ailor, tremise Dumnezeu pre fiul său." În psalmii lui David iaste scris numele dumnezeirei lui Hristos, zicînd: "Tare iaste şi putearnec." Şi, iară, în poslania cătră Corinteani, în a doauă carte, în 13 capete, scrie de numele omenirei lui Hristos: "Răstignit fu dentru neputinţă." Zaharia, grăind cătră născut fiul său, Ioan Botezătoriul, pomeneaşte de numele dumnezeirii lui Hristos: "Şi tu, pruncule, prorocul Celui de Sus te vei chema, că vei mearge înaintea feaţii lui." Hristos, iară pren rostul prorocului David, pomeneaşte numele omenirii sale: "Eu sînt viiarme." Apostol Pavel, scriind 
{ 45v} la Cartea cătră Tit, în 2 capete, însămnează numele dumnezeirii lui Hristos, zicînd: "A marelui Dumnezeu şi ispăsitoriului nostru, lui Isus Hristos." Prorocul Isaia, în 53 de capete, numele omenirii lui Hristos mărturiseaşte, grăind: "Vedearea lui fără de cinste, micşurată mai vîrtos de toţi fiii omeneşti." Mărturiseaşte numele dumnezeirei lui Hristos prorocul Ieremia, în 23 de capete, grăind: "Dumnezeul nostru iaste dirept." Apostol Pavel iarăşi mărturiseaşte numele cel omenesc al lui Hristos, că aşa scrie la a doao Carte cătră Corinteani, în 5 capete, zicînd: "Pre cela ce n-au ştiut de păcat, pentru noi au făcut păcat." Prorocul David, mărturisind numele cel dumnezeiesc al lui Hristos, grăiaşte pentru dînsul cătră îngeri, boiarii ceriurilor: "Luaţi, boiari, porţile voastre şi vă luaţi porţile ceale de veaci şi va întra împăratul mărirei." Prorocul Isaia, iară scrie de numele omenirei lui Hristos, în 53 de capete, grăind: "Nu iaste chipul lui nici mărire." Dară, tu, eretice necredincioase, rădici războiu împotriva dumnezeirei lui Hristos cu aceale cuvinte care au grăit tînărul acela cătră Hristos: " Învăţătoriu bun, ce voi face ca să moştenesc viaţa de veaci?" Răspunse lui Hristos: "Ce mă grăieşti bun, că nimea nu iaste bun, numai singur  (unul) Dumnezeu." Şi pentru aceaste cuvinte zice că n-are Hristos întru sine fire dumnezeiască şi nu iaste Dumnezeu, că n-au vrut să să cheame că iaste bună, care nume numai lui Dumnezeu să cuvine. Iară noi, creştinii cei pravoslavnici, biruim războiul tău, răspunzînd ţie, că tînărului aceluia răspunse Hristos, după firea sa cea omenească, iară nu după firea dumnezeirii 
{ 46r} sale, căci că tînărul acela, socotind pre Hristos ca pre un om prost şi nesocotindu-l Dumnezeu a fi, l-au numit pre dînsul bunul, care nume chiar şi den fire iaste cuvios numai unui Dumnezeu, iară nu omului. Încă tu, o, vrăjmaşule al lui Hristos, rădici şi alt războiu împotriva dumnezeirei lui Hristos, aducîndu-ţi aminte de ovreaii carii au vrut să ucigă pre Hristos cu pietri şi au zis: "Pentru lucru bun nu aruncăm cu pietri spre tine, ci pentru hulă, că tu, fiind om, te faci pre tine Dumnezeu." Le răspunse lor Hristos: "Au doară nu iaste în leagea voastră, grăind? Eu ziş, dumnezei sînteţi, deci, de au chemat pre aceia dumnezei, cătră carii fu cuvîntul lui Dumnezeu, şi nu să poate strica cuvîntul lui Dumnezeu, pre care au sfinţit Părintele mieu şi au trimis în lume." Aicea zici: "Ereticule, măcar de să şi cheamă Hristos Dumnezeu, într-acela chip să chiamă, cum să chiamă oamenii cei aleşi bogaţi, pentru căci că acel nume, Dumnezeu, şi oamenilor celor aleşi le-au lăsat să slujască şi, pentru aceaea, nu iaste Hristos chiar Dumnezeu şi dirept şi nu i să cuvine chiar şi dirept numele cel dumnezeiesc. Şi acela războiu al tău biruim noi, creştinii cei pravoslavnici, răspunzînd că Hristos au grăit cătră jidovi: "De vreame ce pre oamenii cei aleşi Scriptura numeaşte Dumnezeu, pentru cuvîntul lui Dumnezeu care s-au grăit cătră ei, cu mult mai vîrtos şi voi sînteţi datori a mă chema Dumnezeu, carele am o dumnezeire nedespărţită împreună cu tatăl mieu şi fac lucrurele dumnezeeşti." Şi, pentru ca să vezi, oame necredincioase, mai chiar îndoită firea lui Hristos, adecă cea dumnezeiască 
{ 46v} şi cea omenească, întoarce-ţi ochii tăi spre îndoite cuviinţele dumnezeeşti şi omeneşti, carele să află întru Hristos. Cuviinţa dumneziască iaste a fi bogat, iară cuviinţa omenească iaste a fi sărac, carea au scris pentru Hristos Sfîntul Pavel Apostol la a doauă Carte cătră Corinteani, în 8 capte, grăind: "Că ştiţi darul cel bun a Domnului nostru, a lui Isus Hristos, că pentru voi sărăci, fiind bogat." A şti toate cuviinţă iaste dumnezeiască, precum scrie Evanghelistul Ioan în 21 de capete, ce-au mărturisit lui Hristos apostol Petru, grăind: "Doamne, tu toate ştii, tu ştii că te iubesc." Şi iarăşi, a nu şti că nu sînt poamele la smochin, iaste cuviinţă omenească, ce au scris Sfîntul Marcu Evanghelistul lui Hristos, în 11 capete: "Iară a doauă zi, ieşind ei den Vitania, flămînzi şi văzu un smochin de departe avînd frunză şi veni, doară va afla ceva spre el. Iară, deaca veni cătră dînsul, nemica nu află, numai frunza." A să afla în ceriu şi pre pămînt şi în toată lumea iaste cuviinţa dumnezeiască, care au grăit singur de sine Hristos lui Nicodim, precum mărturiseaşte Sfîntul Ioan Evanghelist în 3 capete, zicînd: "Nimea nu s-au suit spre ceriu, numai cela ce s-au pogorît din ceriu, Fiul omenesc, fiind acesta pururea la ceriu." Iară a să afla şi a lăcui pre pămînt între oameni, la un loc oarecarele ales iaste cuviinţa omenească, ce au făcut Hristos. Pentru aceaea, doi ucenici a lui Ioan Botezătoriul au întrebat pre Hristos, precum mărturiseaşte Evanghelistul Ioan în capul dentîi, grăind: "Dascale, unde petreci?" Şi le grăi lor: "Veniţi şi vedeţi." Şi veniră şi văzură unde petrecea şi la dînsul petrecură ziua aceaea." A fi pururea cu oamenii pînă 
{ 47r} la sfîrşitul lumii iaste cuviinţă dumnezeiască, ce au zis Hristos cătră apostolii săi, precum scrie Matei Evanghelistul în 28 de capete, grăind: "Eu cu voi sînt în toate zilele, pînă la svîrşitul veacului." Iară, tu, eretice necredincioase, şi aicea eşti la războiu, împotriva dumnezeirei lui Hristos. Cu aceaste cuvinte, care au grăit Petru Apostol cătră ovreai: "Ca să înţeleagă toată casa lui Izrail că şi domn şi pomazanic lui Dumnezeu au făcut pre acesta Isus, pre carele voi aţi răstignit." Aicea zice cum Hristos iaste făptură, căci că iaste acea cuviinţă omenească, că cuviinţa dumnezeiască iaste a face. Pentru aceaea, Hristos are întru sine numai singură firea omenească, iară cea dumnezeiască n-are, pentru căci iaste făcută de Dumnezeu. Iară noi, pravoslavnicii, numaidecît te vom goni şi dentr-acest război, răspunzînd ţie pentru aceale cuvinte a apostolului, cum, după firea cea omenească pre Domnul şi pre Hristos Dumnezeu au pre Isus, iară nu după firea dumnezeiască. Şi, singur Hristos, ca un Dumnezeu împreună fiinţat Tatălui şi Duhului Sfînt, au făcut firea sa cea omenească. Şi, iară ieşi tu, o, ereticule, la războiu împotriva dumnezeirii lui Hristos cu aceaste cuvinte, care au scris Pavel Apostol la întîia Carte cătră Corinteani, în 15 capete, grăind: "Atunce, şi singur fiul să va pleca celuia ce au plecat lui toate cîte sînt, ca să fie Dumnezeu a toate cîte sînt tuturor." Aici zice că cuviinţii dumnezeeşti iaste aplecat toate cîte sînt, iară cuviinţii omeneşti iaste a să pleca. Şi, pentru aceaea, Hristos, Fiul lui Dumnezeu, numai o fire omenească are întru sine, iară cea dumnezeiască n-are, căci că nu i să pleacă toate cîte sînt, 
{ 47v} ce el singur să pleacă lui Dumnezeu. Dirept aceaea, ereticule, şi dentru acest războiu te vom goni noi, pravoslavnicii, răspunzîndu-ţi spre aceale cuvinte a apostolului, cum Hristos, ca un om, să va pleca lui Dumnezeu, iară, ca un Dumnezeu într-o fiinţă cu Tatăl şi cu Duhul Sfînt, va pleca toate, cîte sînt, firii sale cei omeneşti. Şi, pentru ca să înţelegi mai bine, oame necredincioase, îndoita fire a lui Hristos, adecă cea dumnezeiască şi cea omenească, încă să mai socoteşti îndoite lucrurile dumnezeeşti şi omeneşti, care să află întru Hristos. Au doară nu iaste întru Hristos lucrare dumnezeiască a hrăni oamenii într-acela chip, ca să nu flămînzească niciodată, ce au grăit Hristos singur cătră ovreai, precum mărturiseaşte Evanghelistul Ioan, în 6 capete, zicînd?: "Cela ce va veni cătră mine nu va avea a flămînzi." Au doară nu iaste lucrare omenească întru Hristos ce-i a pofti a mînca după cuvîntul lui sveatîi Matei, precum scrie în 4 capete, grăind?: "Să posti 40 de zile şi 40 de nopţi, iară pre urmă flămînzi." Au doară nu iaste şi aceasta lucrare dumnezeiască întru Hristos a adăpa oamenii cu apa vieţii, ca să nu mai înseteaze în veaci, de care apă au zis Hristos cătră Samarineanca, precum mărturiseaşte Evanghelistul Ioan, în 4 capete, grăind?: "Cela ce va bea dentru apa care voiu da eu lui, nu va înseta în veaci." Au doară nu iaste lucrare omenească întru Hristos, cînd au poftit şi singur să bea şi au zis cătră Samareancă?: "Dă-mi să beau." Au doară nu iaste lucrare dumnezeiască întru Hristos a veseli oamenii, care au zis singur Hristos cătră ovreai, precum scrie Sfîntul Ioan Evanghelist, în 8 capete, grăind?: "Avraam, părintele vostru, ar fi fost 
{ 48r} bucuros ca să fie văzut ziua mea şi, văzînd, s-ar bucura." Au nu iaste lucrare omenească întru Hristos a pofti să meargă spre moarte şi a să spămînta, după cum scrie Evanghelistul Matei, în 26 de capete, zicînd?: "Începu a să scîrbi şi a tînji." Au doară şi aceasta nu iaste lucrare dumnezeiască întru Hristos a judeca pre toţi oamenii, pre cei vii şi pre cei morţi, de care mărturiseaşte Sfîntul Pavel Apostol, grăind?: "Mărturisi-voiu eu înaintea lui Dumnezeu şi a Domnului nostru lui Isus Hristos, cela ce va să judece pre cei vii şi pre cei morţi." Au doară şi aceasta nu iaste lucrare omenirei întru Hristos cînd era judecat singur de ovreai, după cuvîntul lui Matei Evanghelist?: "Atuncea, văzînd Iuda cela ce-l vîndu pre dînsul, că-l judecară pre dînsul, îi păru rău şi întoarse cei treizeci de arginţi arhiereilor." Au doară şi aceasta nu iaste lucrare dumnezeiască întru Hristos, cînd scrie de dînsul prorocul Isaia, în 11 capete, grăind?: "Răni-va pămîntul cu cuvîntul rostului lui şi cu duhul gurii va ucide pre cel necurat." Au doară nu iaste lucrare omenească întru Hristos pentru carele scrie Evanghelistul Matei, grăind?: "Iară unii îl bătea peste obraz, grăind: "Spune-ne noao Hristoase, cine iaste cela ce te-au lovit?" Şi, într-alt loc, grăiaşte: "Lua trestia şi-l bătea peste capul lui şi, deaca-ş bătură joc de dînsul, îl dezbrăcară pre dînsul de haina cea mohorîtă şi-l îmbrăcară pre el în hainele lui şi-l ducea pre dînsul ca să să răstignească." Au doară şi aceasta nu iaste întru Hristos lucrare dumnezeiască a scoate pre oamenii cei sfinţi dentru plîngere, care lucru mărturiseaşte lui Hristos Sfîntul Ioan, cuvîntătoriul de Dumnezeu, 
{ 48v} întru cartea descoperirei, grăind?: "Mieluşălul carele iaste în mijlocul scaunului va naşte pre ei şi va îndirepta pre ei spre izvoarăle apelor celor de viaţă şi va lua Dumnezeu toate lacrămile de la ochii lor." Au doară nu iaste şi aceaea lucrare omenirii lui Hristos cînd au plîns deasupra cetăţii Ierusalimului, ştiind că, întru curîndă vreame, vor să-l strice vrăjmaşii, după cum scrie Evanghelistul Luca în 12 capete, grăind?: "Deaca să apropie şi văzu cetatea, plînse mult pentru dînsa, grăind că: "Dde-ai fi înţelegînd şi tu întru ziua ta aceasta, ce iaste cătră smerenia ta. Iară acuma să ascunse de la ochii tăi, că vor veni nişte zile spre tine şi vor pune vrăjmaşii tăi gard împrejurul tău şi te vor încunjura şi te vor cuprinde de pretutindenea. Şi te vor strica şi vor omorî feciorii tăi întru tine şi nu vor lăsa piatră pre piatră la tine, pentru căci n-ai înţeles vreamea cercetării tale." Au doară şi aceaea nu iaste întru Hristos lucrare dumnezeiască a înviia morţii şi a-i face vii, de care lucru au zis Hristos singur de sine, cum mărturiseaşte bunul vestitoriu Ioan, în 17 capete, grăind: "Precum Părintele învie morţii şi-i face vii, aşa şi Fiul, pre carii va, învie." Au nu iaste şi aceaea lucrare omenească întru Hristos cînd au murit singur pre cruce, după cuvîntul lui Matei Evanghelistul, în 8 capete, zicînd?: "Isus iarăşi strigă cu glas mare şi slobozi duhul." Au doară şi aceaea nu iaste întru Hristos lucrare dumnezeiască a porunci duhurilor celor necurate ca să iasă dentru oameni şi a-i grăi?: "Duh mut şi surd, eu-ţi poruncescsă ieşi dentr-însul şi, de acuma înainte, să nu mai întri întru 
{ 49r} el." Şi strigă şi mult să zvîrgoli şi ieşi. Aşijderea mării şi vînturilor le poruncea Hristos ca să să alineaze, marea asculta pre el. Pentru aceaea, zicea oamenii: "Cine iaste acesta, că vînturile şi marea ascultă pre dînsul?" Au doară nu iaste şi aceaea lucrare omenirii lui Hristos cînd s-au rugat lui Dumnezeu, părintelui său, pentru ucenicii săi şi pentru toţi oamenii cei credincioşi, precum scrie Evanghelistul Ioan în 5 capete, grăind?: "Eu pentru aceştia mă rog, şi nu mă rog pentru toată lumea, ce numai pentru aceia pre care ai dat mie, că ai tăi sînt." Şi, iarăşi, acolo zice Hristos: "Nu mă rog numai pentru aceştia, ce şi pentru ceia ce cred cuvintelor celor ce-s întru mine, ca să fie toţi una, precum eşti tu, Părinte, întru mine şi eu sînt întru tine, ca şi aceia întru noi una să fie." Pentru aceaea, de-acuma înainte, o, ereticule necredincioase, carele nu vei să crezi că să află întru Hristos doao firi, adecă, cea dumnezeiască şi cea omenească, să-ţi închizi gura cea de hulă, pentru căci că întru Hristos să află doao fealiuri de nume. Şi de cuviinţe şi de lucrurile dumnezeeşti şi omeneşti îţi arată întru Hristos firea îndoită, dumnezeiască şi omenească, care fire îndoită a lui Hristos, de vom pofti noi să o vedem în cer, cu toată inema să alergăm la Hristos, adunîndu-ne la sfînta besearecă la toate rugăciunele, căci că Hristos să află în besearecă, la oltariu, întru prea sfînta taină a sfintei cuminecături, pentru căci că multe noroade să strîngea cătră Hristos, vrînd ca să-l vază pre dînsul şi să asculte învăţătura lui şi să dobîndească milă 
{ 49v} de la dînsul, de care lucru mărturiseaşte Luca Evanghelistul, în 6 capete, grăind: "Stătu Isus la un loc neated şi nărodul ucenicilor lui şi mulţime multă de oameni, dentru toată Iudeea şi den Ierusalim şi de pe lîngă marea Tirului şi a Sidonului, ceia ce veniră să asculte pre dînsul şi să să tămăduiască de neputinţele sale, pătimind de duhurile necurate, şi să vindeca şi tot nărodul cerca ca să să atingă de el, că ieşiia puteare de la dînsul şi tămăduiia pre toţi." Mulţi oameni era şi atuncea cu Hristos, cînd mergea Hristos pren Ierehon, că Zachei vru să vază pre Hristos şi nu putea pentru năroade, că era de stat mic şi, alergînd înainte, să sui într-un agud, ca să-l vază pre dînsul, că pre acolea vrea să treacă. Să ne strîngem şi noi la Hristos în besearecă, şi în casă, şi la fieştecare loc pentru rugăciune, că în fieştecare loc întru nevedeare iaste Hristos cu noi, cînd ne rugăm lui şi-l lăudăm pre dînsul şi cearem de la el fieştecare lucru şi-i mulţemim pentru nespusă a lui bună lucrare, că aşa au zis singur Hristos, precum mărturiseaşte Matei Evanghelistul în 18 capete, grăind: "Că unde vor fi doi sau trei adunaţi întru numele mieu, acolo sînt şi eu în mijlocul lor." Pentru aceaea, să urmăm şi noi lui Zachei celui mic, pre carele pomeneaşte astăzi Evanghelia, la Sfînta şi Dumnezeiasca Liturghie, să fim şi noi Zachei cei mici, să fim plecaţi, să chemăm pre sine mai mici şi mai proşti decît alţi oameni, să nu urmăm uriaşilor celor mari, pre carii pierdu Dumnezeu cu potopul, să nu fim trufaşi, să nu ne înălţăm decît alţi oameni, să nu ne ţinem mari de 
{ 50r} dînşii, că toţi oamenii cei trufaşi sînt uriaşii cei mari, pre carii-i va piarde Dumnezeu cu potopul iadului. Că pentru aceaea scrie Iacov Apostol, grăind: "Dumnezeu celor trufaşi le stă împotrivă, iară celor smeriţi le dă darul cel bun." Zachei s-au suit pre lemnul agudului (smochinului), iară noi să ne înălţăm pre lemnul sfintei cruci cu gîndurile şi cu inema noastră, gîndind cum au răbdat Hristos pre cruce muncile ceale cumplite şi cum au luat moarte amară pentru păcatele noastre şi să ne lăudăm cu sfînta cruce, cinstind pre dînsa şi grăind: "Iară mie să nu-mi fie a mă lăuda, numai de crucea Domnului nostru, lui Isus Hristos, că, de vom face aşa, svîrşind viaţa noastră ceastă de acuma, ne vom spodobi a vedea pre Hristos întru împărăţia ceriului şi, acolo, cu dînsul, vom lăcui în veaci nesvîrşiţi. Amin. 	 Cazanie la a treia Duminecă a Postului celui Mare.Zis-au stăpînul nostru, Domnul Hristos, precum scrie Matei Evanghelist în 8 capete, grăind: "Cela ce va vrea să vie după mine, ca să să leapede de sine. Şi să ia crucea sa şi să vie după mine."Cum să cade dumnezeiaşte, voiu face eu, cînd voiu înceape astăzi a face voroavă 
{ 50v} întru ziua de astăzi pentru sfînta cruce. Căci că Evanghelia de astăzi, care să citeaşte la dumnezeiasca liturghie, ne învaţă pre noi Hristos ca să luom crucea şi să meargem după dînsul şi au zis: "Cela ce va vrea să vie după mine, ca să să leapede de sine. Şi să ia crucea sa şi să vie după mine." Şi, într-alt loc, grăiaşte Hristos: "Carele nu va lua crucea sa şi să vie în urma mea nu iaste destoinic de mine." Însă, nu pentru cruce făcută den materie, adecă, care iaste făcută de aur, de argint, de lemn sau den fiece lucru, ne va fi învăţătura voroavei, ce de crucea cea sufletească şi de sărăcie, de bună voie, pentru Hristos poftesc eu a grăi şi pofta-m iaste ca să vă arăt crucea sufletească în trei chipuri, cu care vom putea birui birui pre trei vrăjmaşi cei sufleteşti, adecă lumea, trupul şi pre diavolul, numai ce rog pre Hristos, izbăvitoriul nostru de ajutoriu şi pre dumneavoastră de ascultare.Întîia cruce sufletească iaste sărăcia de bună voie pentru Hristos, care laudă singură Sfinţia sa, zicînd: "Fericiţi cei measeri cu duhul, că acelora iaste împărăţia ceriului." Trei fealiuri de sărăcii sînt. Unii oameni sînt săraci cu duhul, carii, măcară deşi au bogăţie, nu poftesc ca să o aibă şi inimile lor nu să lipesc cătră dînsa. Într-acela chip, săraci sînt călugării, că ei, măcară deşi au avuţie de ajuns, date de oamenii cei dumnezeeşti, şi tot nu doresc ca să aibă bogăţiile acealea pentru cuviinţa lor, numai doară pentru treaba de obşte, şi inimile lor nu le lipesc cătră dînsa, ascultînd cuvintele prorocului David, ce zice: "De vă cură bogăţia, să nu vă adaoştire-ţi inimile." 
{ 51r} Al doilea oameni sînt săraci den fire, carii n-au nemica, iară poftesc să aibă şi să fie bogaţi. Unul ca acela era Ierusalim, un om şchiop, carele cerea milostenie de la oameni înaintea uşilor bisearecii, iară apostol Petru, în loc de milostenie, i-au dăruit picioare, zicînd: "Aur şi argint nu iaste la mine, ce, care am, dentr-aceaea-ţ dau. Întru numele a lui Isus Hristos Nazarineanul, scoală şi îmblă." Alţi oameni sînt săraci den fire şi cu duhul, carii n-au nemica, nici poftesc a avea. Unii ca aceia era apostolii, carii toate averile şi moşiile sale au lepădat şi nu poftiia ca să le aibă, ce au mers după Hristos, că aşa au zis Petru Apostol cătră Hristos, precum mărturiseaşte Matei Evanghelist, în 19 capete, grăind: "Iată, noi am mers în urma ta." Şi carii oameni sînt săraci den fire, neavînd nemica, şi poftesc ca să aibă multă aveare, sărăcie ca aceaea nemica nu să socoteaşte înaintea lui Dumnezeu şi nu va fi plată mare pentru dînsa de la Dumnezeu. Căci că acea sărăcie iaste cu nevoie, iară Dumnezeu ne porunceaşte ca să-i slujim lui de bună voia noastră. Că aşa zice Hristos, precum scrie Matei, în 16 capete, zicînd: "Carele va vrea să vie în urma mea, ca să să leapede de sine şi să ia crucea sa şi să vie în urma mea." Şi, iarăşi, care oameni sînt săraci den fire şi cu duhul, carii n-au nemica, nici poftesc să aibă, sărăcia aceaea multă iaste socotită înaintea lui Dumnezeu şi mare plată de la Dumnezeu va fi pentru dînsa, căci că aceaea iaste sărăcie de bună voie, că aşa zise Hristos apostolilor, carii era săraci de bună voie, grăind: "Cînd va şădea Fiul omenesc pre scaunul măririi sale, atunce şi voi veţi şădea 
{ 51v} pre doaosprăzeace scaune, judecînd doaosprăzeace neamuri a lui Izrail." Acea cruce sufletească, adecă sărăciea de bună voie, sîntem datori şi noi să luăm şi să meargem după Hristos, ferind poruncile lui, şi vom birui cu acea cruce sufletească lumea, care să dezmiardă întru bogăţie, neştiind că avuţiile vatămă pre oameni. Să vă luaţi doao cumpene şi, într-o cumpănă, să puneţi aur, sau argint, sau bani, sau fieştece dentru bogăţiile voastră; aceaea să va pleca jos. Iară altă cumpănă să fie deşartă; aceaea să va rădica în sus. Aşa şi pre oameni, aurul, argintul, banii şi alte bogăţii îi trag jos la iad, iară oamenii cei săraci, carii n-au nemica, să înalţă cătră ceriu şi dobîndesc împărăţia lui Dumnezeu, care împărăţie a ceriului poftind a dobîndi şi noi, să nu ne nevoim după bogăţiile aceştii lumi, ce să ne placă sărăcia cea de bună voie. Pentru aceaea, oamenilor celor bogaţi să cade a şti că ei sînt săraci, că ei încă mai poftesc ca să aibă bogăţie mai multă, precum n-ar avea nemica, şi niciodată nu să mai satură de aveare. Cătră unii ca aceia, aşa zice prea înţeleptul Solomon, grăind: "Iadul şi pierirea (ciuma) nu să mai satură; aşijderea şi ochii omeneşti sînt nesăţioşi." Şi, pentru aceaea, sînt săraci oamenii cei bogaţi, că ei n-au bogăţia cea sufletească, adecă lucrurile ceale bune. Cătră omul ca acela zice Sfîntul Ioan, cuvîntătoriul de Dumnezeu, în 3 capete, grăind: "Tu grăieşti că sînt bogat şi m-am îmbogăţit şi nemica nu-mi trebuiaşte; şi nu ştii că eşti ticălos şi săracul cel mai mic." Încă, şi pentru aceasta, 
{ 52r} sînt oamenii cei bogaţi săraci, căci că n-au întru sine pre Dumnezeu lăcuitoriu, după cuvintele lui Hristos, care zise, grăind: "Aşa şi cela ce strînge lui, iară nu îmbogăţindu-se întru Dumnezeu." Iară oamenii cei săraci, pentru aceaea sînt bogaţi, că ei nu poftesc ca să aibă bogăţie şi gîndesc că ei au (cum ar avea) toată avuţia. De oameni ca aceia zice Pavel Apostol la a 2 Carte cătră Corinteani, în 6 capete, grăind: "Neavînd nemica şi ţin toate." Şi, pentru aceaea, sînt oamenii cei săraci bogaţi, că ei au întru inema sa comoară sufletească, adecă lucrurile ceale bune, de care comoară au pomenit Hristos, precum mărturiseaşte Luca, bunul vestitoriu, în 6 capete, grăind: "Omul cel bun, dentr-una vistierie a inemii sale, scoate ceale bune." Încă, şi pentru aceaea, oamenii cei săraci sînt bogaţi, că au pre Dumnezeu lăcuitoriu întru sine, pre carele iubesc, după cuvîntul lui Sveatîi Ioan Apostol, precum scrie la întîia carte a lui, în 4 capete, grăind: "Cela ce petreace întru dragoste, întru Dumnezeu petreace; şi Dumnezeu întru el petreace." A doao cruce sufletească iaste curăţia, pre care au lăudat Hristos, zicînd: "Ferice de cei curaţi cu inema, că aceia vor vedea pre Dumnezeu." Deci, în trei chipuri iaste curăţia, căci că unii oameni sînt curaţi la trup şi, la suflet, sînt necuraţi, carii, măcară deşi n-au făcut nici un păcat, iară au poftit spre păcatele ceale trupeşti. Că aşa au grăit Hristos, precum mărturiseaşte Matei Evanghelist în 5 capete, zicînd: "De va căuta neştine spre muiare, ca să o poftească pre ea, atunce au făcut cu dînsa preacurvie întru inema lui." Alţi oameni sînt curaţi la suflet şi nu 
{ 52v} sînt curaţi la trup, a cărora li s-au luat curăţia cu silă şi ei spre acea lucrare niciodată n-au poftit. Alţi oameni sînt curaţi şi la trup şi la suflet, carii n-au făcut păcatul trupului, nici au poftit să-l facă. Curăţia aceasta sîntem datori şi noi a o ţinea şi necum să facem păcatele trupeşti, ce nici să gîndim de dînsele întru sufletele noastre şi să nu le lăsăm ca să să apropie de inimile noastre. Că Hristos au mustrat pre ovreai, carii curăţiia numai trupul, iară inemile lor era necurate şi asămăna pre ei păharului şi blidului, precum scrie Matei, bunul vestitoriu în 23 de capete, grăind: "Amar, voao, cărturarilor şi fariseilor, făţarnicilor, că curăţiţi păharăle (steclele) şi blidele denafară, iară înlăuntru sînt pline de răpire şi de nedireptate. Farisee oarbe, curăţeaşte mai nainte ceale den lăuntru a păharului şi a blidului, ca să fie ceale den afara lor curate." Acea a doao cruce sufletească, adecă curăţia, de o vom feri, putea-vom cu acea cruce a birui trupul, carele să tăvăleaşte întru păcatele ceale necurate. Pentru aceaea, în lume multe fealiuri de neamuri, în multe chipuri, certa pre oamenii cei curvari pentru păcatul acel spurcat al curviei. Ovreaii, pre curvari, cu pietri ucidea, eghipteanii, 100 de toiage le da curvarilor, arapii pre curvari îi tăia, indianii îi spînzura, elinii, pre curvariu şi pre curvă, cosîndu-i într-un sac de pieale, în mare sau într-o apă adîncă îi arunca, rimleanii, pre curvari, de vii îi îngropa în pămînt şi aceiaşi rimleani, plecînd doi copaci jos, lega un picior a curvariului de vîrful unui copaciu şi altul de vîrful altuia şi sloboziia 
{ 53r} copacii aceia, carii în doao rumpea pre curvariul sau pre curvă. Scrie în Cartea numerurilor, în 5 capete, că şi în leagea veache au poruncit Dumnezeu care muiare va fi supt prepus bărbatului său, adecă va prepune bărbatul ei spre dînsa că curveaşte, îi da preotul, în besearecă, acei muieri ca să bea apa cea jurată, a vădirii şi, de nu era vinovată muiarea aceaea bărbatului său, nu-i era nemica dentr-aceaea apă. Iară, de va fi înşălat pre bărbatul său şi să fie curvit cu altul, dentr-acea apă a blestemului să îmfla pîntecile ei şi crăpa. Şi în leagea ceastă noao, Hristos au dat această poruncă, ca să nu lase bărbatul niciodată pre muiarea sa, numai pentru curvie, că aşa zise: "Carele, de va lăsa muiarea lui fără de cuvîntul preacurviii şi să va însura cu alta, preacurvie face." Curvarii să chiamă şi sufletele oamenilor celora păcătoşi şi fără leage, căci că ei, lăsîndu-să de Dumnezeu, să pleacă diavolului şi fac voia lui. Curvari ca aceia era 2 cetăţi, Samaria şi Ierusalimul, carii, lăsînd pre Dumnezeul său cel dirept, şi s-au plecat dumnezeilor celor mincinoşi, idolilor de la Asiria, întru care petrecea diavoli şi înşăla pre oameni cu graiul lor. Pentru aceaea, grăiaşte Dumnezeu cătră prorocul Iezechiil, precum iaste scris în cartea lui, în 23 de capete, zicînd: "Doao muiari era feate a unii maici şi numele uniia, Samarie, Oollia şi Ierusalimul Ooliva. (După aceaea grăiaşte Dumnezeu): Curvi Oollia de la mine şi puse poftele sale cătră asiriani, celora ce să apropiia de dînsa. Şi, văzînd sora ei, Ooliva, strică curăţia sa mai tare decît dînsa şi curvia ei mai vîrtos decît curvia surorii sale 
{ 53v} înmulţi cătră feciorii asirieanilor." Şi, pentru acea curvie striină, au împins şi au lepădat Dumnezeu de la sine aceale doao neamuri, a lui Izrail, carii lăcuia în Samaria, şi a iudeilor, carii lăcuia în Ierusalim şi certa pre aceale doao neamuri cu războiu, cu pustiire, cu robie şi cu multe alte certări. A triia cruce sufletească iaste ascultarea, care au ţinut singur Hristos, după cuvîntul apostolului Pavel, care zice: "Ascultătoriu fu pînă la moarte." Ascultarea să cuvine ca să fie în grabă, ca să facem curînd ce ne poruncesc. Aşa era Petru şi Andrei, ascultători, carii prindea peaşte în marea Galileiului, iară cîndu-i chema Hristos la sine spre apostolie, grăindu-le: "Veniţi după mine şi voiu face pre voi vînători de oameni", ei, numaidecît, lăsară mrejile sale şi mearseră după Hristos, precum scrie Matei Evanghelist în 4 capete, grăind: "Iară ei, îndată lăsară mrejile sale şi după dînsul mearseră." Cade-să ascultării să fie cu inimă bună, ca să facem cu inimă veaselă aceaea ce ne vor porunci noao, iară nu scîrbiţi. Veselindu-se, făcea ascultare Sfîntul Ioan Botezătoriul, de carele scrie Ioan Evanghelist, în 3 capete, grăind: "Cela ce are muiare (besearecă) mirele iaste (Hristos); iară priatenul mirelui (Ioan Botezătoriul), stînd, asculta pre dînsul şi cu bucurie să bucura pentru porunca (glasul) mirelui." Cade-să ascultării să fie deplin, ca să facem deplin tot cît ne vor porunci noao, nelenevindu-ne nemica, că aşa au zis izrailteanii cătră Moisei, precum iaste scris în Cartea Ieşirei, în 24 de capete, grăind: "Toate cuvintele, cîte-au grăit Dumnezeu, vom face şi vom asculta." Cade-să ascultării 
{ 54r} să fie deplin, ca să facem ascultare de tot, desăvîrşit, în toată viaţa noastră, care ne-au orînduit Dumnezeu, că aşa au zis singur Dumnezeu cătră izrailteani, în a patra carte a lui Moisei, în 2 capete, grăind: "Cine deade inema lor a fi într-înşii, ca să să teamă de mine şi să ferească toate poruncile meale în toate zilele ca să le fie lor bine." Dirept aceaea, să avem şi noi a treia cruce sufletească, adecă ascultare, şi să ne aflăm întru ascultare sîrguitoare, cu inemă bună, stătătoare la fire. Atunce vom birui cu acea cruce sufletească pre duhul cel rău, carele iaste neascultătoriu lui Dumnezeu şi stă împotrivă. Dumnezeu au zis cătră om: "Să n-aibi alţi dumnezei, fără de mine." Iară duhul cel rău zice ca să aibă omul alţi dumnezei şi pre sine să chiamă că iaste el Dumnezeu. Pre dumnezei ca aceia duhurile ceale necurate îi pomeneaşte prorocul David, grăind: "Toţi dumnezeii limbilor sînt diavoli." Dumnezeu zice cătră om: "Să nu furi." Iară diavolul zice: "Fură." Dumnezeu zice: "Să nu ucizi." Iară diavolul zice: "Ucide." Dumnezeu zice: "Să nu mărturiseşti strîmb." Iară diavolul zice: "Mărturiseaşte strîmb." Dumnezeu porunceaşte să nu jure omul cu nedireptate, zicînd: "Să nu iai numele Domnului Dumnezeului tău întru deşărt." Iară duhul cel rău zice: "Chiamă numele Domnului Dumnezeului tău şi-ntru deşărt." Dumnezeu zice: "Cinsteaşte pre tată-tău şi pre mumă-ta." Iară duhul cel rău zice: "Să nu cinsteşti pre tată-tău şi pre mumă-ta." Dumnezeu zice: "Cinsteaşte ziua cea sfîntă." Iară duhul cel rău zice:' Să nu cinsteşti ziua cea sfîntă." Dumnezeu zice: "Domnului şi Dumnezeului tău te vei închina şi aceluia unuia vei sluji." Iară duhul cel rău nu va 
{ 54v} să să închine lui Dumnezeu, nici să-i slujească, ce pofteaşte ca să să închine Dumnezeu lui şi să-i slujească. Că Hristos, Dumnezeul nostru, cînd s-au postit în pustie, atunce duhul cel rău ispitiia pre Hristos Dumnezeu, îl duse pre dînsul spre un munte înalt şi-i arătă lui toate împărăţiile lumii şi mărirea lor şi-i grăi lui: "Toate aceastea voiu da ţie, de te vei pleca şi te vei închina mie." Pentru aceaea, duhul cel rău să chiamă Satana, adecă împoncişătoriu, căci că iaste neascultătoriu de Dumnezeu, ce pururea stă împotrivă lui. Şi singur Hristos au numit pre duhul cel rău Satana, împotrivitoriu, grăind: "Văzuiu pre Satana ca un fulger căzînd den ceriu." Şi pre acel duh rău, carele nu iaste ascultătoriu lui Dumnezeu, vom putea birui cu crucea cea sufletească, cu ascultarea. Scrie prorocul Iezechiil, în glava cea dentîi: "Că au văzut 4 vieţuitori (jivini) şi, lîngă dînşii, roatele şi, ce lucra aceale jivini, lucra şi roatele. Vieţuitorii purcedea, şi roatele acealea purcedea. Vieţuitorii să înălţa, şi roatele să înălţa. Vieţuitorii sta, şi roatele sta." Acolo era semnul ascultării, care sîntem datori noi să ne ferim. Ce ne-au poruncit Dumnezeu, aceaea să facem, iară ce ne porunceaşte să nu facem, lucrul acela să nu lucrăm. Cu acea cruce sufletească, în trei chipuri, călugării biruiesc pre trei vrăjmaşi cei sufleteşti, căci că ei merg după Hristos, ferind poruncile lui şi să jură spre sărăcie de bună voie. Şi cu acea cruce sufletească biruiesc lumea, care iaste supusă bogăţiilor. Jură-să călugării a ţinea curăţia şi cu acea cruce sufletească biruiesc trupul său, carele iaste plecat den fire 
{ 55r} păcatului celui spurcat, trupesc. Jură-să călugării ca să păzească şi să ţie ascultarea mai marelui şi fraţilor săi şi cu acea cruce sufletească biruiesc pre diavolul cel neascultătoriu. Pentru aceaea, asamăn eu fieştecare mănăstire turnului lui Antioh, împăratul Asiriii, carele făcea turnuri deasupra pililor şi spre fieştecarele turn era 32 de voinici, carii, la războiu, bătea şi ucidea pre vrăjmaşii lui. Aşa, şi în mănăstiri, să află oşteanii a lui Hristos, călugării, carii fac războiu cu vrăjmaşii cei sufleteşti, voinicii a lui Hristos, sihastrii, carii bat războiu cu vrăjmaşii cei sufleteşti şi biruiesc pre ei. De voinici ca aceia pomeneaşte apostol Pavel, grăind: "Chinuiaşte ca un voinic bun a lui Hristos." Asemenez eu mănăstirea calului Troadei, pre carele l-au făcut grecii de lemn foarte mare şi pre mulţi voinici au închis într-însul şi au scris desupra: "Acesta iaste jărtvă Menervii dumnezeoaiei." Şi ei s-au depărtat de la cetate şi s-au ascuns, iară troadenii, neştiind, au adus pre acela cal în cetate ca pre o jărtvă dată Menervii, dumnezeoaiei lor. Neştiind nemica că într-acela cal sînt viteajii grecilor, carii, într-aceaeaşi noapte ieşind dentr-acela cal, cetatea Troada cu foc şi cu sabia au pierdut. Aşa, şi-ntru fieştecare mănăstire, sînt ascunşi călugării, carii sînt voinici a lui Hristos, carii, cu sfînta cruce sufletească, carea să înţeleage în trei chipuri, ca cu o armă tare, biruiesc pre cei trei vrăjmaşi sufleteşti şi le strică stăpînirile lor. Dirept aceaea, şi noi, pravoslavnicilor creştini, să ne nevoim cu acea cruce sufletească, carea să înţeleage în trei chipuri şi, ca o armă tare, vom putea 
{ 55v} birui pre trei vrăjmaşi a sufletelor noastre, de ne vom nevoi cu inimi curate şi, pentru acea biruinţă, vom petreace întru împărăţia ceriului în veaci, amin. Această Cazanie o vei putea spune tuturor sfinţilor, la Dumineca cea dentîi după Pogorîrea Duhului Sfînt, unde vei pune thema aceasta: "Carele nu va lua crucea sa şi să vie întru urma mea, nu iaste harnic de mine." Evanghelistul Matei, glava 10.Cazanie la a 4 Duminecă după Înviarea lui Hristos. Pentru omul cel slăbit de toate.Zis-au stăpînul nostru, Hristos, precum scrie Evanghelistul Ioan, în 5 capete, grăind: "Iată că eşti sănătos; de acuma înainte să nu mai greşăşti, ca să nu-ţi fie oarece mai amar." Aduce noao aminte Sfînta Evanghelie de doi oameni slăbiţi, adecă supăraţi de boale reale, pre carii au tămăduit Hristos. Unul era în Ierusalim, iară altul în Capernaum. Deci, în Ierusalim zăcea acel slab în pridvor, lîngă scăldarea oilor, la carele au venit singur Hristos şi i-au zis: "Să iai patul tău şi îmblă şi, numaidecît, fu sănătos omul." Iară în Capernaum, patru oameni adusără pre acel slab de vine la Hristos şi, neputînd să să apropie pentru mulţimea năroadelor, descoperiră 
{ 56r} acoperămîntul şi pre pod sloboziră pre acel slab de vine înaintea picioarelor lui Hristos, căruia zise Sfinţia sa: "Să-ţi iai patul tău şi pasă în casa ta." Şi-şi luă patul său şi să duse în casa lui. În Ierusalim, 38 de ai au zăcut omul întru boala lui, iară de cel den Capernaum nu să află scris cît au bolit. Acel om bolnav, în Ierusalim, zise cătră Hristos: "Doamne, n-am om, ca, după ce să va turbura apa, să mă arunce în scăldătoare." Iară omul cel bolnav den Capernaum nemica n-au grăit cătră Hristos. În Ierusalim au tămăduit Hristos pre acel slab de vine sîmbăta. Şi nu iaste scris întru care zi l-au tămăduit Hristos pre acela om slab în Capernaum. Dirept aceaea, altul iaste acela om slab, pre carele pomeneaşte Evanghelistul Matei, altul acela pre carele pomeneaşte Evanghelistul Ioan. Într-aceaea, amîndoi acei oameni slabi de vine să tocmesc că, pentru păcatele sale, amîndoi era certaţi de Dumnezeu. Pentru aceaea, sănătoşind în Ierusalim pre acel slab de vine, îi zise lui: "Iată, eşti sănătos, de acuma înainte să nu mai greşeşti, ca să nu-ţi fie oarece mai amar." Şi, în Capernaum, omului celui slab de vine întîi i-au iertat păcatele, zicînd: "Iartă-ţi-să păcatele tale." După aceaea l-au făcut sănătos, grăindu-i: "Ia-ţi patul tău şi te du întru casa ta." Pravoslavnicilor creştini, pentru căci ceartă Dumnezeu pre oameni pentru păcate cu stricăciune şi cu alte boale înfricoşate, arăta-voi şi eu, întru această voroavă a mea, numele ceale cu care să numesc păcatele. După aceaea, voi arăta firile ceale necurate, cărora sînt aseamene oamenii cei păcătoşi, că, ştiind aceaea, să ne păzim de păcate; numai ce rog pre Hristos Dumnezeu 
{ 56v} de ajutoriu şi pre dumneavoastră de ascultare. Întîiu să cheamă păcatele ţînţari şi cămile, că aşa zise Hristos cătră ovreai, precum scrie Matei Evanghelist în 25 de capete, grăind: "Purtători orbi, carii strecuraţi ţînţarii şi cămilele le înghiţiţi." Căci că ovreaii să feriia de păcatele ceale mici, carele să cheamă ţînţari, şi făcea păcatele ceale mari, care să cheamă cămile. Păcatul mic era acela, în leagea veache, cînd nu da oarecine zeciuială legumilor popei celui mare sau diaconului. Iară ovreaii ţinea aceaea în loc de păcat mare şi foarte aducea aminte oamenilor pentru acea zeciuială. Şi, iarăşi, era mare păcat a judeca strîmb şi a nu arăta mila oamenilor şi a nu creade întru Hristos, Dumnezeul cel dirept. Iară ovreaii ţinea aceaea în loc de păcat mic. Pentru aceaea, zise cătră ei Hristos: "Amar voao, cărturarilor şi fariseilor, că zeciuiţi minta, şi mărariul, şi molotru şi aţi lăsat ceale mai mari a legii, judecata şi mila şi credinţa, că aceastea să cădea a face şi cealealalte a nu le lăsa." Cheamă-să păcatul şterc şi bîrnă, că aşa zice Hristos: "Căci vezi ştercul carele iaste în ochiul fratelui tău, iară bîrna care iaste în ochiul tău nu o simţi." Deci ştercul acela să înţeleage păcatul cel mic, carele vedem noi la alţi oameni şi-i osîndim pre ei, iară bîrna să înţeleage păcatul cel mare, pre carele, avînd noi la sine, nu-l vedem şi ne facem pre sine buni şi direpţi. Unul ca acela era Alexandru (Cvintus Hurţeuş de Alexandru), împăratul Machidoniii, la carele aduseră slujitorii lui un tîlhariu dipre apa mării, anume Diomedes, pre carele, cînd 
{ 57r} întreba Alexandru, grăind: "Căci eşti tîlhariu şi faci supărare şi multă nevoie oamenilor", răspunse Dioghenes lui Alexandru: "O, împărate, tu mă faci pre mine tîlhariu, căci eu singur, îmblînd pre mare numai cu o luntre mică, fac tîlhărie şi jăfuiesc. Iară tu, pre tine singur nu te chiemi tîlhariu, carele pre pămînt şi pre mare, purtînd oşti nenumărate şi atîta mulţime de oameni ai ucis, cît ai încruntat toată lumea cu sîngele omenesc." Auzind aceale cuvinte înţeleapte, Alexandru nici un rău nu făcu lui Dioghenes, ce, cu toată dragostea, luă pre dînsul la sine şi-l făcu domn mare. Chiamă-să păcatele legături, că aşa grăiaşte Solomon întru pildele sale: "Că cu legăturile păcatelor (a păcatelor) sale, fieştecarele va fi legat." Şi, cu aceale legături a păcatului, pre omul cel păcătos duhul cel rău, adecă diavolul, carele iaste vrăjmaşul cel sufletesc, îl leagă şi-l duce la iad, în robia cea de veaci, de care lucru mărturiseaşte prorocul David, zicînd: "Funile păcătoşilor să legară împrejurul mieu." Pentru aceaea, lăcuind şi noi într-această lume, sîntem datori să alergăm cătră preotul sau cătră arhiereul şi să mărturisim înaintea lor păcatele noastre (sale), care ne-au cuprins pre noi ca nişte legături. Atuncea, aceia ne vor dezlega şi ne vor face slobozi de aceale legături, cînd în vreamea ispovedaniei ne vor ierta noao păcatele noastre. Că arhiereilor şi preoţilor au dat Hristos puteare a lega şi a dezlega, zicînd: "Cîte veţi lega pre pămînt, legate vor fi şi spre ceriuri şi, cîte veţi dezlega pre pămînt, dezlegate vor fi şi spre ceriuri." Înţelegu-să păcatele a fi rane cu care iaste rănit sufletul 
{ 57v} omului, că aşa zice cîntătoriul de psalmi: "Putrediră şi să împuţiră ranele meale, de la faţa nebuniei meale." Deci, cine are rană la trupul său, numaidecît poartă grijă pentru tămăduire şi aleargă la doftor, ca să o poată vindeca, că, deaca nu să va griji, să tinde acea rană şi omoară pre omul acela. Aşijderea, şi cela ce va avea ranele păcatelor la sufletul său, datoriu iaste numaidecît să alearge la tămăduitoriu, la duhovnic. Şi, cu vindecare sufletească, cu sfînta ispovedanie, să tămăduiască ranele sale, că, de va depărta omul cel păcătos den zi în zi sfînta ispovedanie, păcatul lui să va tinde şi păcatul cel mic să face mare; şi numai dentru gîndire vine la lucrare şi, mai pre urmă, omoară sufletul omului. Pentru aceaea scrie prea înţeleptul Isus Sirah, grăind: "Nu te zăbăvi a te întoarce cătră Dumnezeu şi nu muta den zi în zi pocăinţa ta, că, de năprasnă, va ieşi mînia lui Dumnezeu şi, în vreamea scumpărării, vei peri." Înţelegu-să păcatele tina şi vărsăturile carile ies den gura omului, că aşa grăiaşte Sfîntul Apostol Petru pentru oamenii cei păcătoşi, carii, pocăindu-să şi ispovedindu-şi păcatele sale, iară să întorc la aceale păcate, precum mărturiseaşte la a doao carte a lui, în 2 capete, grăind: "Că li s-au întîmplat lor adevărată pilda, ca un cîine ce să întoarce la borăturile sale şi ca un porc ce să spală şi iară mearge la tină." O, mintea ta cea întunecată cu nepriceapere, o, nebunia cugetului tău, o, împietrirea inemii tale, păcătoase oame, carele tina cea grozavă a păcatelor, carea au fost zăcînd spre sufletul tău, spălînd cu sfînta ispovedanie! 
{ 58r} După aceaea, te întorci iarăşi la acea tină şi într-însa te tăvăleşti, carele şi spurcatele borături ale păcatelor ai lepădat dentru inema ta cu sfînta ispovedanie şi, după aceaea, iară te întorci la dînsele de le mănînci şi le ascunzi întru inema ta. Pentru aceaea, păcătoase oame, zice cătră tine prorocul Iezechiil, în 3 capete a cărţii lui, scriind: "Cînd să va abate direptul de la direptăţile sale şi va face păcat, voiu da munca înaintea lui şi el va muri." Şi apostol Pavel cătră tine, oame păcătoase, cuvinte aseamenea acestora zice, la cartea cătră Galateani, în 2 capete, grăind: "Că de-am stricat aceastea şi iară le zidesc, călcătoriu pre sine pui înainte." Înţelegu-se păcatele plumb, că au văzut prorocul Zaharia o muiare carea şedea în mijlocul unui borcan, cărui borcan îi fu aruncat în gură un talant de plumb, precum iaste scris în cartea lui, în 5 capete, grăind: "Iată, o muiare şedea la mijlocul măsurei şi zise: "Aceasta iaste fără de leage" şi să aruncă la mijlocul măsurei şi aruncă în gura ei un talant de plumb." Deci, învăţătorii besearecii, tîlcuind aceaste cuvinte sufleteaşte, muiarea aceaea zic că iaste adunarea oamenilor celor păcătoşi; borcanul aceluia zic că să înţeleage iadul; că oamenii cei păcătoşi vor fi încuiaţi în iad, ca-ntr-un vas de lut, plin de foc; talantul cel de plumb să înţeleage păcatele ceale greale şi nesfîrşite carele oamenii cei păcătoşi vor avea spre sine în iad, pentru căci că plumbul iaste greu şi trage pre om în jos. Aşa, şi păcatele sînt greale, că înduplecă pre oameni şi-i trag pînă la munca iadului şi niciun loc nu poate ţinea pre păcat. 
{ 58v} Nu poate să ţie pre păcat ceriul, căci că pre îngerul cel trufaş îl lepădă pînă la iad. Nu poate să ţie pre păcat văzduhul, că pre Simon fărmecătoriul, cînd zbura în văzduh, l-au lepădat jos. Nu poate ţinea pre păcat apa mării, căci că pre prorocul Iona cel neascultătoriu, den corabie numai ce era a-l arunca corăbiarii în mare, carea s-au fost rădicat cu furtună şi cu valuri asupra lor pentru Iona. Nu poate ţinea pre păcat pămîntul, că s-au despicat supt Dathan şi supt Aviron, carii sta împotriva lui Dumnezeu şi, de vii, i-au înghiţit pre ei. Pentru aceaea, cu cuviinţă să numesc păcatele plumbul cel greu, căci, ca nişte plumb greu, trag pre oamenii cei păcătoşi la munca iadului, după cuvîntul împăratului David: "Fără de legile meale covîrşit pieri capul mieu şi, ca o sarcină grea, să îngreuiară spre mine." Încă trebuiaşte a grăi şi pentru hierile (jivinele) ceale necurate, care să cheamă şi să înţeleg oamenii cei păcătoşi. Scrie în Cartea Leviţilor, în glava cea dentîi, cum în leagea cea veache era multe fealiuri de jigănii curate şi necurate. Deci, aceale necurate porunci Dumnezeu oamenilor să nu le mănînce. Deci aceale hieri sau dobitoace, în multe fealiuri, multe fealiuri de oameni păcătoşi să înţeleg. Dentru jivinele ceale ce zboară în văzduh nu era slobozi oamenii să mănînce, carii au patru picioare, căci că acealea era, pentru aripi, asămănate pasările ceriului, iară, pentru căci avea patru picioare, sînt asămănate hierilor pămîntului. Şi, pentru aceaea, nice sînt pasările ceriului, nici să cheamă că sînt hierile pămîntului. Aceale jivini închipuiesc pre oamenii cei păcătoşi, carii slujăsc lui 
{ 59r} Dumnezeu şi poftesc a dobîndi lăcuirea împărăţiei ceriului, apoi sînt lacomi şi să dau după bogăţiile şi dezmierdăciunile aceştii lumi deşarte. Deci, şi unii ca aceia greşesc şi nu vor dobîndi împărăţia ceriului, că aşa zise singur Hristos: "Nu veţi putea să slujiţi lui Dumnezeu şi lăcomiei." Dentru jivinele ceale ce petrec (înoată) într-apă nu s-au căzut să să mănînce acealea, carele n-au arepi şi solzi. Acel fealiu de jivini însemnează pre oamenii carii n-au gîndire de Dumnezeu şi sînt nestătători întru credinţă. Şi unii ca aceia greşesc şi nu vor dobîndi înpărăţia ceriului, că peanele care să înalţă sus însemnează înaltă gîndirea de Dumnezeu, căci că iaste datoriu tot omul, în toată viaţa lui, pururea a gîndi de Dumnezeu şi a-l lăuda cu inemă curată, că aşa grăiaşte Ecleziastes: "Să-ţi aduci aminte de cela ce te-au făcut den nemica, întru ziua tinereaţelor tale, pînă cînd nu vor veni zilele răotăţii tale." Solzii, fiind vîrtoşi şi tari, însămnează tărie vîrtoasă credinţei, că tot omul iaste datoriu a trăi cu tărie, întru credinţa pravoslavnică şi-ntru lucrurile ceale bune, pînă la svîrşitul vieţii sale, ascultînd de învăţătura lui Hristos ce zice: "Cela ce va răbda pînă în svîrşit, acela va fi mîntuit." Dentru jivinele (dobitoacele) ceale cu patru picioare, carele îmbla pre pămînt, nu era slobod ovreailor să mănînce acealea care n-au copită despărţită şi care nu rumegă. Aseamene acelor dobitoace sînt oamenii, carii nu despart faptele ceale reale de la ceale bune şi nu-şi aduc aminte de bune lucrurile lui Dumnezeu, care au luat de la dînsul. Şi unii ca aceia greşăsc 
{ 59v} şi nu dobîndesc împărăţia ceriului, că toţi oamenii sînt datori ca să desparţă lucrurile ceale reale de la ceale bune şi să lucreaze numai aceale bune, iară de ceale reale să să ferească, după cuvîntul psalomnicului, cum zice: "Pleacă-te de la rău şi fă bine." După aceaea, sînt datori oamenii a-şi aduce aminte, pururea, de bune lucrurile lui Dumnezeu, care a luat de la dînsul dentru aii tinereaţelor sale. Datori sînt pentru eale a mulţumi lui Dumnezeu şi a lăuda pre dînsul, că aşa zice prorocul David: "Bine cuvîntează sufletul mieu pre Domnul şi nu uita toate darurile (platele) lui." Încă nu să cădea ovreailor să mănînce aceale jivini, carele să trag cu pîntecile pre pămînt, precum sînt şărpii. Acel feal de jivini să înţeleg oamenii carii toată gîndirea sa întru bogăţiile şi-ntru alte deşărtăciuni peminteşti s-au înecat şi, pentru spăsenia sufletelor sale, nemica nu gîndesc, nici poartă grijă. Unii ca aceia greşăsc şi nu vor dobîndi împărăţia ceriului. Dirept aceaea, asupra oamenilor acelora au strigat îngerul, zburînd pren mijlocul ceriului: "Amar, amar, amar celor ce petrec pre pămînt." Iată, dară, acuma ştiţi şi dumneavoastră cu ce feal de nume să chiamă păcatele şi ce fel de hieri (jivini) sînt oamenii cei păcătoşi. Dirept aceaea, să ne ferim şi noi de păcate, pentru căci că Dumnezeu, pentru păcate, ceartă pre oameni cu multe fealiuri de boale, precum au certat în Ierusalim cu slăbirea vinelor pre omul acesta, pre carele l-au tămăduit şi, după aceaea, aflîndu-l Hristos în besearecă, i-au zis: "Iată, eşti sănătos, de acuma 
{ 60r} să nu mai greşeşti, ca să-ţi fie oarece şi mai amar." Pentru păcate au certat Dumnezeu şi pre alt om, în Capernaum, cu boala slăbirei de vine. Pentru aceaea, Hristos întîiu i-au iertat păcatele, grăindu-i: "Iartă-ţi-să păcatele tale." După aceaea, l-au sănătoşit, grăind: "Să-ţi iai patul tău şi te du în casa ta." Şi, pentru aceaea, să ne ferim de păcate, că, pentru păcate, ceartă Dumnezeu pre oameni cu moartea, carea s-au întîmplat de la Dumnezeu lui Adam în rai, carele, de n-ar fi greşit, niciodată n-ar fi murit, ce trăind o mie sau şi mai mulţi de ai, după aceaea, den raiul cel de pe pămînt, ar fi fost dus viu, cu trup cu tot, la raiul cel ceresc, spre lăcuirea cea de veaci. Aşijderea, şi toţi oamenii n-ar mai muri niciodată, ce ar trăi întru multe sute de ai sau întru multe mii de ai ar fi trăit în rai, pre pămînt. Şi, după aceaea, iară ar trăi mai mult, trecuţi într-aceaea lume cu trupuri, de pre pămînt la ceriu, spre petreacerea cea de veaci. Iară, pentru căci greşi Adam, de la dînsul păcatul cel dentîi spre tot neamul omenesc s-au pogorît, pentru aceaea şi el au murit şi toţi oamenii mor în lume, după cuvîntul lui Sveatîi Pavel, cum grăiaşte: "Pentru un om, întră păcatul în lume şi, pren păcat, moartea şi, aşa, întră moartea întru toţi oamenii." Să ne păzim (ferim) de păcate şi pentru aceasta că Dumnezeu, pentru păcate, ceartă pre oameni cu foamete. Încredinţatu-s-au de aceaea izrailteanii, carii s-au jurat gavaoniţilor ca să nu rădice războiu asupra lor. După aceaea, împăratul Saul strică jurămîntul acela şi au ucis mulţi dentru gavaoniteani. Şi, pentru aceaea, au certat 
{ 60v} Dumnezeu, în trei ai, cu foamete mare, ţara lui Izrail, precum mărturiseaşte în a doua Carte a Împăraţilor, în 21 de capete. Pentru păcate ceartă Dumnezeu pre oameni cu ciuma, de care lucru au luat ştiinţă iarăşi izrailteanii, cînd au murit dentr-înşii, pînă la jumătate de zi, şaptezeci de mii de oameni, pentru păcatul lui David, împăratului lor, precum iaste scris în a doua Carte a Împăraţilor, în 24 de capete. Pentru păcate ceartă Dumnezeu pre oameni cu războiu, cu robie, cu pustiire şi cu scădeare sau lipsirea împărăţiei, domniei şi, în vremile de acum, multe ţări să lipsesc de stăpînirea lor, că aşa prorociia împăratul David pentru împărăţia izrailteanilor, ceaea ce vrea să să pustiiască, într-o sută şi şase psalmi, grăind: "Pus-ai rîurile întru pustie şi ieşirile apelor întru seate, pămîntul roditoriu întru sărătură (loc sărat), pentru răutăţile celor ce petrec spre dînsul." Şi trei tinerei, Sedrah, Misah şi Avdenago, fiind întru nevoia şi robia Vavilonului şi răbdînd multe supărări şi năcazuri, zicea: "Toate aceaste fură pentru păcatele noastre", precum iaste scris în cartea lui Daniil, în 3 capete. Fiind în robia asirianilor şi Tobie, iară acelaş cuvînt au zis, rugîndu-să cătră Dumnezeu, precum mărturiseaşte în cartea lui, în 3 capete, grăind: "N-am ascultat de poruncile tale; pentru aceaea, sîntem daţi întru răşchirare, şi-ntru robia, şi-ntru moarte, şi-ntru pildă, şi-ntru ruşine tuturor între carii sîntem răşchiraţi şi ne-ai amestecat între ei." Încă, şi pentru aceaea, să ne ferim de păcate, că Dumnezeu, pentru păcate, trimite pre oameni la iad 
{ 61r} spre muncile ceale veacinice şi, la judecata cea straşnică, va zice cătră oamenii cei păcătoşi: "Duceţi-vă de la mine, blestemaţilor, în focul cel de veaci", de care munci veacinice a iadului ne fereaşte pre noi, Hristoase, Doamne Dumnezeu, izbăvitoriule şi răscumpărătoriule nostru, amin.Această Cazanie vei putea spune şi la a şasea Duminecă în Postul cel mare, unde să pui thema aceasta: "Iartă-ţi-se păcatele tale." Matei, glava 9.Această Cazanie vei putea spune şi la a doauă Duminecă în Postul cel Mare, unde să pui thema aceasta: "Iartă-ţi-se păcatele tale." Marco, glava 2.Cazanie la a 6 Duminecă după Învierea lui Hristos. Pentru omul cel orb.Scrie Sfîntul Ioan Evanghelist, în 9 capete, grăind: "Trecînd Isus, văzu pre un om orb din naştere."În doauă chipuri iaste orbiciune, trupească şi sufletească, căci că sufletul omului are ochi, minte şi socotire, carii, cu neştiinţa sau cu nebunia, unele ori să 
{ 61v} orbesc, că aşa au grăit Hristos cătră cărturari, precum scrie Matei, bunul vestitoriu în 20 de capete, zicînd: "Amar voao, purtători orbi, carii grăiţi: "De să va jura cineva cu besearica, nu iaste nemica, iar carele să va jura pre aurul besearicii, datoriu iaste." Nebunilor, care e mai mare, aurul au beseareca, carea sfinţeaşte pre aur?" Ochii aceia, adecă mintea şi ştiinţa (socotirea) să orbesc cu necredinţa, că aşa zice prorocul Isaia, în 6 capete, cătră ovreai, grăind: "Văzînd, veţi vedea şi nu veţi avea a vedea, că s-au îngroşat inema oamenilor acestora." Ochii cei sufleteşti, mintea, să orbesc şi socotirea cu păcate, după cuvintele lui Solomon, care zice cătră oamenii cei păcătoşi: "Că au orbit pre ei răutatea-lor." Pentru aceaea, făgăduiesc şi eu dumneavoastră a arăta pricinile pentru ce şi pentru care lucru să orbesc ochii cei sufleteşti şi cei trupeşti. După aceaea, voiu arăta tămăduirile (leacurele) ochilor celor sufleteşti şi celor trupeşti şi aceaea voiu face cu ajutoriul lui Dumnezeu a toate ţiitoriul.Pentru care lucruri să orbesc omului ochii cei trupeşti, iarăşi pentru acealea să întunecă şi cei sufleteşti. Sodomleanii au orbit pentru păcatul cel spurcat al trupului, cînd încungiurară casa lui Lot şi, cu sila, vrea să între, ca să poată face acolo păcatul sodomlenesc. Îngerii, carii era în casa lui Lot, pre toţi acei sodomleani i-au orbit, precum mărturiseaşte în Cartea Bitiei, în 19 capete, grăind: "Bătură pre ei cu orbire, de la cel mare pînă la cel mic." Şi acuma, carii oameni fac păcatul trupului cel spurcat, acelora ochii cei sufleteşti cu păcatul trupului 
{ 62r} cel spurcat sînt întunecaţi. Isaac, patriarhul legii cei vechi, au orbit pentru bătrîneaţele, că aşa iaste scris în Cartea Fiinţei, în 27 de capete: "Îmbătrîni Isaac şi orbiră ochii lui întru nevedeare." Şi acuma, carii oameni să află întru multă vreame în păcate şi nu le mărturisesc la duhovnic, păcatele oamenilor acelora sînt îmbătrînite şi ochii lor cei sufleteşti pentru îmbătrînirea păcatelor sînt orbiţi. Tobie au orbit dentru gunoiul rîndurealei, carea au căzut den cuib cînd dormiia pre ochii lui. Deci, gunoiul acela să înţeleg bogăţiile şi toate dezmierdăciunele aceştii lumi, precum zice Pavel Apostol: "Pare-mi că sînt toate lucrurile lumii gunoiu, pentru ca să dobîndesc pre Hristos." Pentru aceaea, carii oameni să tăvălesc întru bogăţiile şi-ntru măririle lumii cu nedireptate, ochii acelora sînt orbiţi de gunoiul rîndurealii. Savel au orbit pentru mînia iute, cînd mergea de la Ierusalim la Damasc, ca să facă multă răutate asupra creştinilor şi să-i muncească şi să-i omoară. Într-aceaea vreame, pre cale îl lumină pre dînsul lumină din ceriu şi căzu pre pămînt şi auzi glasul lui Hristos din ceriu, grăind cătră dînsul: "Savle, Savle, ce mă goneşti?", precum mărturiseaşte în Cartea lucrărilor de apostoli, în 9 capete. După aceaea, Savel, sculîndu-se de la pămînt, nu vedea pre nimenea şi, purtîndu-l de mînă, îl duseră în Damasc şi era trei zile nevăzînd. Şi acuma, care oameni fac mînie şi supărare asupra creştinilor, şi acelora ochii cei sufleteşti sînt orbiţi de tirănie.Scrie în Cartea Deaniei, în 13 capete, cum Elima orbi 
{ 62v} pentru împoncişare, căci că au stătut împotriva apostolului Pavel şi învăţăturei lui. Atunce, Pavel Apostol zise cătră Elima: "Vrăjmaşule a toată direptatea, au tot nu te părăseşti a întoarce căile lui Dumnezeu ceale direapte? Şi, iată, acuma, mîna lui Dumnezeu spre tine. Şi vei fi orb şi nu vei vedea soarele pînă la o vreame. Şi, de năprasnă, căzu spre dînsul întunearec (pîclă, ceaţă) şi întunecare şi, pipăind, căuta purtătoriu." Şi acuma, care oameni stau împotrivă învăţăturii lui Hristos şi nu vor să asculte de dînsa, cînd le spun învăţătorii în besearecă, acelora ochii cei sufleteşti sînt orbiţi pentru împoncişare. Alt om să naşte orb. Pre omul ca acela, născut orb, pomeneaşte Evanghelia, zicînd: "Trecînd Isus, văzu pre un om orb din naştere." Şi acuma, toţi oamenii să nasc orbi, pentru ochii cei sufleteşti, căci că toţi oamenii să nasc întru păcatul născutului celui dentîi, carele orbeaşte oamenilor ochii cei sufleteşi, că aşa scrie Prorocul: "Că iată, întru fără de legi început sînt şi-ntru păcate mă născu maica mea." De ochii cei trupeşti şi cei sufleteşti iaste leacul, cuvîntul lui Dumnezeu, că, lîngă Ierihon, era un om orb, de şădea lîngă cale şi cerea milostenie de la oameni, precum scrie Evanghelistul Luca, zicînd: "Un orb oarecarele şădea lîngă cale cerînd." Iară, deaca veni Hristos acolo, deşchise ochii lui cu cuvîntul său cel dumnezeiesc, grăindu-i: "Să vezi, şi, numaidecît, începu a vedea." Şi acuma, carii oameni sînt în lume, ca în cetatea Ierihonului, şezînd lîngă calea vieţii, cea pînă la o vreame, şi cerînd milă de la Dumnezeu, rugîndu-să lui şi 
{ 63r} grăind: "Pîinea noastră de toate zilele ne-o dă astăzi" şi zicînd: "Iartă-ne noao datoriile noastre, precum iertăm datornicilor noştri", grăind: "Nu ne duce pre noi întru ispitire, ce ne izbăveaşte de vicleanul." Deci, carii oameni cer milostenie ca aceaea de la Dumnezeu şi ascultă cuvîntul lui Dumnezeu, cînd să propoveduiaşte în besearecă sau la fiece loc, la oamenii ca aceia Hristos, întru nevedeare, vine şi tămăduiaşte ochii lor cei sufleteşti cu cuvîntul său cel dumnezeiesc. Căci că ei să contenesc de păcate şi poftesc a mărturisi păcatele sale, auzind aceale cuvinte, că, la judecata cea straşnică, vom sta cu toţii înaintea scaunului lui Hristos şi, după lucrurile ceale reale sau ceale bune, va lua plată sau certare, că aşa zice Pavel Apostol: "Că tuturor ni se cade a ne arăta înaintea judecăţii lui Hristos, ca să primească fieştecarele ce au lucrat cu trupul, sau ceale bune, sau ceale reale." Tămăduire de ochi au fost şi scuipitul a lui Hristos, că Sfinţia sa, în sat în Vithsanda, unui om orb scuipi la ochi şi întrebă pre dînsul: "Vezi ceva?" Răspunse omul: "Văz oamenii ca nişte copaci îmblînd." Şi noi, acuma, să scuipim spre păcate, carele orbesc ochii noştri cei sufleteşti şi să fugim de la eale, precum au făcut Anzelm, episcopul Cantuariei, carele au grăit: "De-ar pune oarecine păcatul de o parte şi iadul de altă parte, mai bine să merg la iad, decît să fac păcat." Scrie prorocul Daniil, în 8 capete: "De o muiare pre care chema Susana, dumnezeiască şi ruşinoasă, cînd era în Vavilon în robie, o au silit doi boiari spre păcatul cel spurcat a curviei şi o 
{ 63v} înfricoşa cu moarte, de nu va face pre pofta lor. Ea a poftit mai bine să moară decît să facă acela păcat şi au zis: "Vrearea mea iaste, nefăcînd păcat, să caz întru mîinile voastre decît să greşesc înaintea lui Dumnezeu." Să ne ferim şi noi de toate fealiurile de păcate şi să scuipim spre eale, iară, de ne vom şi afla în vreun păcat, să-l dezrădăcinăm cu sfînta ispovedanie dentru sine, apoi vom tămădui ochii sufletelor noastre. Scris iaste în a doao Carte a împărăţilor, în 12 capete: "Împăratul David, cînd au plinit păcatul curviei cu Virsavia şi ucise pre Urie, bărbatul ei, după aceaea s-au mărturisit de aceale păcate înaintea prorocului Nathan, zicînd: "Greşiiu cătră Dumnezeul mieu." Atuncea i-au iertat Dumnezeu aceale păcate, că aşa au grăit prorocul Nathan cătră David împărat: "Dumnezeu au luat păcatul tău de la tine şi nu vei avea a muri." Iaste tămăduire de ochi atingerea lui Hristos, precum mărturiseaşte Matei Evanghelist în 9 capete, că după Hristos mergea doi orbi strigînd: "Miluiaşte-ne pre noi, Isuse, fiule lui David." Şi, cum să atinse Hristos de ochii lor, li se deşchiseră ochii. Deci acei doi ochi însemna doao neamuri, ovreiesc şi păgînesc, a cărora era orbi ochii cei sufleteşti; păgînii, pentru închinăciunea idolilor, ovreaii pentru necredinţa, că era orbiţi, că nu vrea să crează întru Hristos. Iară, deaca s-au întors aceale doao neamuri cătră Hristos şi-au crezut într-însul şi începură trupul şi sîngele lui Hristos a mînca întru taina sfintei cuminecături, într-aceaea vreame şi Hristos s-au împreunat cu dînşii şi să atinse de ochii lor cei sufleteşti şi au tămăduit. 
{ 64r} Şi acuma, carii oameni cu credinţa primesc taina prea sfintei cuminecături, unii ca aceia tămăduiesc ochii săi cei sufleteşti, că acolo să află Hristos dirept şi deplin, carele să atinge de ochii lor cei cei sufleteşti şi tămăduiaşte pre aceia. Pentru aceaea au zis Hristos, precum scrie Evanghelistul Ioan, în 9 capete, grăind: "Cela ce va mînca trupul mieu şi va bea sîngele mieu, avea-va viaţa de veaci." Iaste tămăduire ochilor tina şi apa Siluamului, căci că Hristos unse ochii orbului cu tină şi-i zise lui: "Pasă de te spală întru scăldarea Siluamului şi să duse de să spălă şi veni văzînd." Tina să înţeleage tot omul, căci că iaste făcut den tină fieştecarele om, că aşa zise cătră Dumnezeu direptul Iov: "Den tină m-ai zidit şi iarăşi în pămînt mă vei întoarce." Rîndureaua, den lut, face cuib pentru lăcaş şi într-acela cuib lăcuiaşte. Aşa, Dumnezeu întru tot putearnicul nu iaste rîndurea mică, ce vultur mare. Făcut-au lui pentru lăcuire cuib de lut pre om, că întru fieştecarele om credincios şi bun lăcuiaşte Dumnezeu ca un vultur, întru cuib făcut de lut, după cuvintele lui Moisei, precum scrie la a patra carte a lui, în 32 de capete, zicînd: "Ca un vultur acoperi cuibul său." Pentru aceaea, care oameni sînt plecaţi şi numesc pre sine că sînt tină şi lut, unii ca aceia vor vindeca orbiciunea carea zace spre sufletele (spre ochii cei sufleteşti) lor, că, pentru ceea ce să smeresc, iaste scris: "Domnul celor trufaşi le stă împotrivă, iară celor smeriţi le dă bun dar." Scăldarea apei Siluamului să înţeleage Sfîntul Botez, căci carele om să botează cu apă rămîne slobod 
{ 64v} de păcatul născutului celui dentîi, întru care să înceape fieştece om. Şi cu acela are ochii săi cei sufleteşti întunecaţi, că aşa au zis Hristos: "Cela ce nu să va naşte cu apă şi cu duhul, nu va putea întra întru împărăţia lui Dumnezeu." Iaste tămăduire de ochi fiarea de peaşte, că Tobie orbiciunea părintelui său ungîndu-i ochii cu fiare de peaşte şi, numaidecît, ca nişte solzi, începu a ieşi orbiciunea de la ochii lui, pre care, luînd Tobie, desprinse de la ochii lui şi, numaidecît, văzu. Fiarea cea amară a peaştelui să înţeleage moartea cea amară, pre carea, cînd au oamenii întru pomenirea sa (mintea sa), unii ca aceia, cu fiare de peaşte, tămăduiesc ochii săi cei sufleteşti, că ei să feresc de păcate, aducîndu-şi aminte de moartea carea iaste straşnică. Şi amar oamenilor celor păcătoşi, că aşa zice înţeleptul Isus Sirah: "O, moarte, că amară iaste pomenirea omului, cu pace petrecînd întru avuţia lui." Iaste tămăduire de ochi colluriea, carea pomeneaşte Sfîntul Ioan Bogoslov, la cartea Apocalipsului, în 3 capete, grăind: "Cu collurie să ungi ochii tăi, ca să vezi." Învăţătorii besearecii noastre zic, precum colluria iaste de tămăduire ochilor, carea fac apticarii den zahar şi den trapă de trandafir. (Collurium iaste apă de fac apticarii pentru tămăduirea ochilor). Deci, zaharul fiind dulce, însămnează poruncile lui Dumnezeu ceale dulci, pre carele sîntem datori a le păzi, după cuvîntul scriitoriului de psalmi, carele grăiaşte: "Cît sînt de dulci grumazilor miei cuvintele tale, mai vîrtos decît miarea rostului mieu."Apa de trandafir să înţeleage singur Dumnezeu, că aşa scrie psalmista de Dumnezeu, grăind: "Repejunile 
{ 64r} rîurilor veselesc cetatea lui Dumnezeu", adecă beseareca sfîntă, carea petreace în ceriu, veseleaşte Dumnezeu cu vedearea feaţiei sale. Pentru aceaea, şi Sfîntul apostol Ioan, în Apocalipsis, în 7 capete, grăiaşte: "Paşte-va pre ei şi-i va îndirepta spre izvoarăle apelor celor de viaţă." Şi care oameni zaharul cel dulce, adecă poruncile lui Dumnezeu ceale dulci şi apa acea de trandafir au spre singur Dumnezeu întru mintea lor, unii ca aceia cu collurie ung ochii săi cei sufleteşti şi-i tămăduiesc şi vor putea vedea în ceriu faţa lui Dumnezeu, după cuvintele a lui Hristos: "Fericiţi cei curaţi cu inemile, că aceia vor vedea pre Dumnezeu."Scris iaste în a doao Carte a Împăraţilor, în 14 capete, grăind, precum Avesalom, lăcuind doi ai în cetatea Ierusalimului, cînd n-au văzut faţa lui David Împărat, a tătîne-său, într-aceaea vreame era mîhnit şi avea inimă rea. Pentru aceaea, au trimes de multe ori la Ioav, hatmanul izrailteanilor, ca să-l ducă pre dînsul înaintea feaţii împăratului şi zise cătră el: "Pentru căci am venit den Hersur, că mai bine-m era a mai fi acolo? Şi acuma, ce iaste aceasta de nu văz faţa împăratului?" Pravoslavnicilor creştini, să tămăduim şi noi ochii noştri cei sufleteşti cu leacurile acealea care am arătat, ca să putem în ceriu vedea faţa lui Dumnezeu. De vreame ce Avesalom să întrista şi să mîhniia, căci nu vedea faţa tătîne-său, împăratului David, cu mult mai vîrtos să vor întrista şi să vor mîhni oamenii, svîrşind viaţa aceasta carea iaste 
{ 64v} pînă la o vreame, cînd nu vor vedea faţa lui Dumnezeu, făcătoriul său, cătră carele zicem: "Părintele nostru carele eşti în ceriuri.", carele eşti împăratul împăraţilor şi Domnul Domnilor. Scrie în Deania Apostolilor, în 20 de capete, apostol Pavel, cînd mergea în Ierusalim, zise cătră preoţii de la Efes: "De acuma înainte nu veţi vedea faţa mea." Auzind aceale cuvinte, popii şi alţi oameni a Efesului foarte începură a să întrista şi a plînge, că aşa scrie într-aceaeşi glavă: "Şi multă plîngere fu tuturor şi cădea spre grumazii lui Pavel şi-l săruta pre dînsul, scîrbindu-se mai vîrtos pentru cuvîntul acela care zise, că de-aciia înainte nu vor mai vedea faţa lui." Să tămăduim, dar, ochii noştri cei sufleteşti cu aceale tămăduiri care am arătat într-această învăţătură, ca să putem vedea pre Dumnezeu în ceriu. Că, de vreame ce au plîns efeseanii, pentru căci faţa lui Pavel apoi nu putea mai mult să mai vază, cu mult mai vîrtos oamenii cei păcătoşi în iad vor plînge în veaci, cînd nu vor vedea în veaci, faţa lui Dumnezeu, că aşa au zis Hristos: "Acolo va fi plîngere şi scrîşcare de dinţi." Pentru aceaea zice şi prorocul David: "Nu întoarce faţa ta de cătră pruncul  (coconul) tău, că mă scîrbesc." Deci carea iaste faţa ta ne dăruiaşte şi noao tuturor, cela ce eşti îndelung răbdătoriu şi mult milostiv, Doamne, ca să o vedem cu ochii curaţi, întru împărăţia ceriului, întru veacii veacilor, amin.Această Cazanie o vei putea spune şi la a şapte Duminecă după Pogorîrea Duhului Sfînt, unde vei pune thema aceasta: 
{ 65r} "După dîns mergea doi orbi, strigînd şi grăind: "Miluiaşte-ne pre noi, Isuse, fiule lui David." Matei, 9.Această Cazanie să o spui şi la Dumineca a 31 după Pogorîrea Duhului Sfînt, unde vei pune thema aceasta: "Un orb oarecarele şădea lîngă cale, cerînd." Luca, 18. 
{ 65v} Cazanie la Naşterea Domnului nostru, lui Isus Hristos.Scrie Sfîntul Apostol Pavel la Cartea cătră Jidovi, în 2 capete, grăind: "Deci n-au luat oarecînd de la îngeri, ce dentru semînţa lui Avraam au primit (primeaşte)." Doao firi mai de cinste au făcut Dumnezeu, adecă, cea îngerească şi cea omenească, căci că pre înger şi pre om i-au făcut după chipul său, că aşa au zis, grăind Dumnezeu: "Să facem pre om după chipul nostru şi după asămănare." Însă, nu pentru trup, ce pentru suflet iaste omul asămănat şi iaste făcut pre chipul lui Dumnezeu, căci că Dumnezeu n-are trup, ce iaste duh, că aşa zise Hristos: "Duhul iaste Dumnezeu." Îngerul încă iaste duh, că aşa zice cîntătoriul de psalmi: "Tvoriai anggeli svoia, duhy, adecă cela ce făcu îngerii săi duhuri." Şi sufletul omului iaste duh, că aşa grăiaşte acelaş proroc: "Lua-vei duhul lor şi să vor svîrşi şi în ţărîna sa să vor întoarce." Dumnezeu iaste nevăzut, îngerul iaste nevăzut; şi sufletul omului iaste nevăzut. Dumnezeu 
{ 66r} iaste nemuritoriu, îngerul iaste nemuritoriu; şi sufletul omului iaste nemuritoriu. Dumnezeu are înţeleagere şi voia îngerului are înţeleagere şi voie; şi sufletul omului are înţeleagere şi voie. Deci, amîndoao aceale firi era căzute pentru trufia. Îngerul au poftit să fie aseamene lui Dumnezeu, că aşa scrie prorocul Isaiia, în 14 capete, grăind:  (zise diavolul): "Spre ceriu mă voiu sui şi mai sus decît stealele ceriului voiu pune scaunul mieu şi voiu şădea în munte înalt şi spre munţii cei înalţi, care sînt cătră miază noapte, sui-mă-voiu desupra noorilor şi voiu fi aseamene Celui de Sus." Dară, pentru acea trufie, pre îngerul lepădă Dumnezeu den ceriu la iad, că aşa grăiaşte acelaşi proroc: "Cum căzu den ceriu luceafărul cela ce străluciia dis de dimineaţă, (după aceaea zice): "Iară, acuma, în iad vei pogorî." Şi omul vrea să fie aseamene lui Dumnezeu. Cînd fu zis cătră dînsul: "Fi-veţi ca Dumnezeii", într-acela ceas mănîncă omul poamele den pomul de carele fu lui poruncit să nu mănînce. Şi, pentru aceaea, scoase Dumnezeu pre om den raiu, că aşa iaste scris în Cartea Bitiei, în 3 capete: "Scoase pre dînsul Domnul Dumnezeu den raiul al hranei, ca să lucreaze pămîntul, dentru care fu luat." Iară acuma, Dumnezeu omului dăruiaşte mila sa, că firea lui cea căzută au luat pre sine, iară îngerului Dumnezeu mila aceaea nu va să arate, că firea lui n-au luat pre sine. Aşa grăiaşte Pavel Apostol: "Deci n-au oarecînd de la îngeri, ce den seminţia lui Avraam au primit." Pentru aceaea, făgăduiesc, întru voroava mea de astăzi, a arăta 
{ 66v} pricinele pentru care au luat Dumnezeu spre sine firea omenească, iară nu îngerească. După aceaea, voiu arăta pricinile pentru carea au luat spre sine fiul lui Dumnezeu firea omenească, iară nu altă faţă a dumnezeirei, adecă nu Părintele, nici Duhul Sfînt; numai ce rog pre Hristos, izbăvitoriul nostru, de ajutoriu şi pre dumneavoastră de ascultare.Întîia pricină iaste, pentru care au luat Dumnezeu spre sine firea omenească, iară nu îngerească, căci că îngerii nu periră (nu era periţi) toţi, ce au rămas mulţi den ei, iară oamenii era căzuţi toţi pentru păcatul născutului celui dentîi. Putea-vom înţeleage aceaea dentru pilda a lui Hristos, precum mărturiseaşte Sfîntul Luca Evanghelist, în 15 capete, grăind: "Carele om dentru voi, avînd şaptezeci de oi şi pierzînd una dentr-însele, de au nu va lăsa ceale noozeci şi noao în pustie, şi mearge în urma cei pierdute, pînă cînd o află pre dînsa şi, aflînd pre dînsa, o pune spre spatele sale, bucurîndu-să." Omul acela să chiamă Hristos, că aşa zice prorocul David: "Ieşi-va omul la lucrul său şi la lucrarea sa pînă în seară." Noaozeci şi noao de oi să-nţeleg noao ceate a îngerilor, pre carii, lăsînd Hristos în ceriu, veni pre pămînt să cearce pre oaia carea era rătăcită, adecă firea omenească carea era depărtată pentru păcate de la Dumnezeu şi era rătăcită în lume. Că aşa zice cătră Dumnezeu cîntătoriul de psalmi, grăind: "Rătăcii ca o oaie pierdută, cearcă pre robul tău." Aflat-au Hristos pre acea oaie rătăcită şi o au luat spre spatele sale, că au luat spre sine firea omului, după cuvîntul 
{ 67r} apostolului: "Dumnezeu (zice) să arătă în trup." Putea-vom înţeleage aceaea şi dentr-altă pildă a lui Hristos, carele zice: "Care muiare avînd zeace costande şi, de va piarde una dentr-însele au nu aprinde lumînarea, şi mătură casa şi caută cu de-adinsul pînă o găseaşte." Muiarea aceaea să înţeleage a doao faţă a dumnezeirii, care, lăsînd în ceriu 9 costande, adecă 9 ceate îngereşti, şi au pogorît pre pămînt, ca să caute costanda cea pierdută, adecă firea omenească, cu lumînarea aprinsă, cu învăţăturile dumnezeieşti, că aşa zice împăratul David: "Luminătoriul picioarelor meale (iaste) leagea ta şi lumina cărărilor meale." Aflat-au acea costandă al doilea chip al dumnezeirii, adecă Fiul lui Dumnezeu, că s-au îmbrăcat cu trup omenesc, după cuvîntul Sfîntului Ioan Evanghelist: "Cuvîntul fu trup." Dirept aceaea, îngerii n-au fost periţi toţi, căci că au mai rămas de ei 9 ceate în ceriu, iară firea omenească toată era pierdută (perită), care să înţeleage oaia şi costanda, cea pierdută şi de Hristos aflată. Putea-vom priceape aceaea de la Sfîntul Ioan, cuvîntătoriul de Dumnezeu, carele au văzut spre ceriu un şarpe mare, cu multe capete şi cu zeace coarne, precum mărturiseaşte în Apocalipsis, în 12 capete: " Şi coada lui oborî (rupseră) a treia parte de stealele ceriului." Şarpele acela să înţeleage diavolul acel trufaş, îngerul diavolilor cel mai mare. Şapte capete să înţeleg şapte păcate de moarte, adecă trufia, lăcomia, nesaţiul pîntecelui, mozaviria, mînia, leanea şi curvia, care păcate foarte le iubeaşte diavolul. Zeace coarne să înţeleg zeace hule împotriva a zeace porunci 
{ 67v} a lui Dumnezeu. Stealele să înţeleg îngerii cei trufaşi, carii, împreună cu diavolul cel mare, sînt lăpădaţi den ceriu la iad. Pentru aceaea au luat Dumnezeu spre sine firea omenească, iară nu îngerească, căci că îngerii n-au văzut toţi, ce numai o parte dentr-înşii au perit. Dirept aceaea zice Ioan Evanghelist: "Coada lui oborî a treia parte de stealele ceriului", iară oamenii era pierduţi (periţi) toţi pentru păcatul născutului celui dentîi, că aşa grăiaşte Pavel Apostol: "Toţi greşiră şi sînt scăpaţi de mărirea lui Dumnezeu." A doao pricină iaste pentru care au luat Dumnezeu spre sine firea omenească, iară nu îngerească, căci că omul au greşit, den slăbiciune, avînd pre sine trup, carele pre lesne l-au plecat la păcat, iară îngerul au greşit den firea cea rea, neavînd trup pre sine. Că în trei chipuri greşaşte omul, sau den slăbiciune, sau den neştiinţă, sau den firea cea rea. Păcatul den slabiciune iaste împotrivă Părintelui Dumnezeu, căci că Părintele să cheamă întru tot putearnic. Păcatul dentru neştiinţă iaste împotrivă Fiului, că fiul lui Dumnezeu să chiamă înţelepciune; păcatul den firea cea rea iaste împotrivă Duhului Sfînt, căci că Duhul Sfînt să chiamă bun. Deci, care om va greşi de slăbiciune sau den neştiinţă, mai lesne îl va ierta Dumnezeu, de se va pocăi pentru dînsul, că aşa zice psalmista: "Păcatul tinereaţelor meale şi a neştiinţei meale nu-l pomeni." Iară, cine greşaşte den firea cea rea, împotrivă Duhului Sfînt, omului aceluia nu-i iartă Dumnezeu lesne păcatul lui, că aşa zice Hristos: "Tot păcatul şi hula să va ierta oamenilor, iară hula carea iaste spre Duhul Sfînt 
{ 69r} nu să va ierta oamenilor." Păcatul împotriva Duhului Sfînt iaste oceaanie, cînd să îndoiaşte (să lasă de tot) omul de mila lui Dumnezeu şi să sminteaşte pentru spăsenia sa (6 păcate sînt împotriva Duhului Sfînt). Îndoiaşte-să că nu-l va ierta pre dînsul Dumnezeu de păcatele lui, că nu să cade nemănui a să îndoi de mila lui Dumnezeu şi a să ocei pentru izbăvirea sa, măcară de-ar fi omul cît de păcătos, numai să-i pare rău pentru păcatele lui, căci le-au făcut şi să să ispoveduiască de eale la duhovnicul său şi, pentru dînsele, să facă pocaanie. Atunce îl va ierta pre el Dumnezeu de toate păcatele lui, căci că Dumnezeu iaste îndurat cu inema şi mila lui n-are svîrşit, că aşa scrie prorocul David: "Îndurat e şi milostiv Dumnezeu, îndelung răbdătoriu şi mult milostiv, nu să mînie pînă-n svîrşit, nici poartă pizmă în veaci, că nu după fără de legile noastre ne-au făcut noao, nici după păcatele noastre ne-au dat noao. Că, după cumu-i înălţimea ceriului de la pămînt, au întărit Dumnezeu mila sa spre ceia ce să tem de dînsul. Cît sînt de departe răsăriturile de la apusuri, atîta au depărtat de la noi fără de legile noastre." Păcatul împotriva Duhului Sfînt iaste nădeajdea cea de tot, cînd oarecine, nădăjduindu-să de tot milei lui Dumnezeu, cu îndrăznire face păcate şi zice: "Milostiv iaste Dumnezeu, nu va socoti păcatele meale." Omul ca acela să-şi aducă aminte de direptatea lui Dumnezeu, că Dumnezeu iaste dirept şi ceartă pre oameni ca aceia, carii, peste samă, să nădăjduiesc milei lui Dumnezeu, că aşa zice psalmista: "Dumnezeu iaste dirept şi va tăia grumazii păcătoşilor." Păcatul împotriva Duhului 
{ 69v} Sfînt iaste punerea împotrivă direptăţii, cînd veade oarecine chiar direptate şi-i stă împotrivă şi nu va să mărturisească că acela lucru aşa iaste, iară nu într-alt chip. Într-acela chip era vrăjitorii Eghipetului, carii sta împotrivă lui Moisei, după cuvîntul apostolului Pavel, precum scrie la a doao Carte cătră Timothei, în 3 capete, grăind: "Precum Annii şi Amvrii sta împotriva lui Moisei, aşijderea şi aceştia stau împotriva adevărului, nişte oameni putreziţi la minte şi neispitiţi întru credinţă." Păcatul împotrivă Duhului Sfînt iaste sămănarea nedireptăţii şi vrajbei între fraţi şi priateni, cînd samănă oarecine vrajbă între priateni şi-ntre alţi oameni şi-i aduce pre ei la svadă, cum ei încep a să svădi întru sine, a să mînia unul spre altul şi a să nevoi între sine, ca să ia viaţa unul altuia, carii mai denainte avea dragoste şi priinţă mare întru sine. Unul ca acela era Ahitofel, carele, între David şi-ntre feciorul lui, Avesalom, au sămănat vrajbă şi-au dat svat rău lui Avesalom, în ce chip ar putea omorî pre David, tată-său şi să ia împărăţia de la dînsul, precum mărturiseaşte în a doao Carte a Împăraţilor, în 16 capete. Păcatul împotrivă Duhului Sfînt iaste întărirea inimii, cînd oarecarele om, deaca face păcatul şi-ntru multă vreame să tăvăleaşte într-acela păcat, nu-i pare rău pentru dînsul căci l-au făcut, nici-l mărturiseaşte pre el la duhovnicul lui şi nu ia pocăinţă pentru dînsul. Unii ca aceia era ovreaii, carii, căzînd întru închinăciunea idolilor, întru multă vreame să tăvăliia într-acela păcat şi 
{ 66r} nu vrea să să pocăiască de închinăciunea idolilor şi să să întoarcă cătră Dumnezeul cel dirept şi măcară de-i şi învăţa pre ei Dumnezeu de multe ori ca să să pocăiască şi să să întoarcă cătră dînsul. Pentru aceaea zise Dumnezeu cătră neamul ovreiesc, precum mărturiseaşte prorocul Isaia, în 48 de capete, grăind: "Vînă de fier iaste cerbicea ta şi fruntea ta iaste de aramă." Păcatul împotriva Duhului Sfînt iaste semeţia sau luarea firii înainte, cînd oarecine are puteare a face păcate şi poartă grije tot de-aceaea în ce chip ar putea plini păcatul acela. Unul ca acela era Isav, carele avea puteare şi voie ca să ucigă pre fratele său, Iacov, şi purta grije de prelej ca acela în ce chip ar putea face acel lucru, că iaste scris în Cartea Bitiei, în 27 de capete: "Zise Isav întru mintea sa, de s-ar apropia zilele morţii părintele lui mieu, ca să ucig pre Iacov, fratele mieu." Pentru aceaea au luat Dumnezeu spre sine firea omenească, iară nu îngerească, căci că omul greşi, den slăbiciune, împotriva Părintelui Dumnezeu, iară îngerul au greşit den firea cea rea împotriva Duhului Sfînt. A treia pricină iaste pentru care au luat Dumnezeu spre sine firea omenească, iară nu îngerească, că îngerul au greşit dentru bună voia sa, iară omul fiind înşălat de şarpe. Că în doao chipuri iaste păcatul; unul iaste chiar al nostru, care facem noi singuri; al doilea păcat iaste striin, care păcat face alt om, deşi noi acelui păcat striin rămînem părtaşi şi ne ceartă Dumnezeu şi pentru păcate striine. Iaste în trupul omenesc pentru un mădulariu, cînd iaste bolnav, bolesc 
{ 66v} şi cealealalte mădulare, după cuvîntul apostolului Pavel, precum scrie la întîia Carte cătră Corinteani, în 12 capete, grăind: "De va chinui un mădulariu, toate mădularele chinuiesc cu dînsul." Aşijderea, şi în lumea care să chiamă trup, adecă beseareca lui Hristos, creştinii, pentru un om rău, pre mulţi oameni buni îi ceartă Dumnezeu. Încredinţatu-s-au de aceaea oamenii lui Izrail, a cărora oşti le era a fugi înaintea vrăjmaşilor săi, denaintea lăcuitorilor de la Hai. Şi s-au ucis dentru oastea lor 36 de voinici pentru unul, Ahar cel rău, pre carele, după porunca lui Dumnezeu, cînd au certat cu moarte şi l-au dezrădăcinat dentru sine, într-acela ceas să contini Dumnezeu a să mînia ca să-i certe pre ei, vrăjmaşii lor, şi să-i dezrădăcineaze den lume. Că, pentru un blestemat, Ahar, toţi izrailteanii rămaseră blestemaţi, că aşa zise Dumnezeu cătră Isus Navin, precum iaste scris în cartea lui, în 7 capete, grăind: "Nu vor putea sta fiii lui Izrail înaintea feaţii vrăjmaşilor săi, ce vor întoarce spatele înaintea vrăjmaşilor săi, că sînt de blestem şi nu voiu mai adaoge, de acum înainte, a fi cu voi." Pentru aceaea, grăiaşte apostolul la întîia Carte cătră Corinteani, în 5 capete, grăind: "Aluatul (covăseţ) puţin toată mestecătura înăcreaşte." Ceartă Dumnezeu şi pre coconii cei mici şi nevinovaţi cu moarte, pentru păcatele striine a părinţilor, că, în vreamea potopului, împreună cu părinţii lor cei vinovaţi, şi pre coconii cei nevinovaţi i-au înecat Dumnezeu cu ape. În Sodom şi în Gomor, împreună cu părinţii săi cei vinovaţi, pre coconii cei nevinovaţi iară arse Dumnezeu cu foc de piatră pucioasă. 
{ 67r} Iară, încă, şi tot ni să cade a şti că nu ceartă Dumnezeu pre coconii cei mici, ce ceartă pre părinţii lor cei răi, pre tatăl şi pre maica, carii, văzînd supărarea şi durerea coconilor săi, mai multă boală să aibă întru inima lor şi să aibă supărare multă întru inima lor. Aşa certă Dumnezeu pre împăratul David pentru păcate, că au zis Nathan prorocul cătră dînsul, precum iaste scris în Cartea a doao a Împărăţilor, în 12 capete, grăind: "Fiul tău, carele s-au născut de la tine, cu moarte va muri. (După aceaea iaste scris): "Şi zdrobi Dumnezeu coconul care s-au născut lui David muiarea a lui Urie." După aceaea, arată Dumnezeu coconilor celor mici mila sa, cîndu-i cercetează pre ei cu moartea ceastă de acuma, pentru ca să nu urmeaze şi ei firii părinţilor săi celor răi şi să nu facă păcatele acealea carea fac părinţii lor şi ca să nu meargă la iad în muncile ceale de veaci şi la moartea cea rea. Că aşa zice preaînţeleptul Solomon, la cartea pre înţelepciunei sale, în 4 capete, scriind: "Rănit fu, pentru ca răotatea să nu schimbe înţeleagerea lui sau vicleşugul va înşăla sufletul lui." Pentru aceaea ceartă Dumnezeu, pentru păcate, şi neamul strein, coconii şi alte neamuri, cînd urmează ei păcatelor părinţilor săi şi iarăşi fac păcate într-acelaş chip, precum au făcut şi părinţii lor. Singur Dumnezeu au zis aceaea, cînd da leage lui Moisei în măgura Sinaiei, precum iaste scris în cartea Ieşirei, în 20 de capete, grăind: "Eu sînt Domnul Dumnezeul tău, Dumnezeu rîvnitoriu (prepuitoriu), carele dau păcatele părinţilor spre feciori, pînă la al treilea şi al patrulea neam, celor ce nu mă 
{ 67v} iubesc pre mine." Încă, mai tare ceartă Dumnezeu, pentru păcatele părinţilor, pre nepoţi sau pre feciorii cei răi, pentru căci că ei plinesc măsura păcatelor a părinţilor săi, urmînd întru toate păcatele lor. După aceaea, face Dumnezeu asupra lor direptate, pentru toate păcatele lor şi pentru a părinţilor lor, tocma precum ar face ei aceale păcate toate şi aşteaptă Dumnezeu în vreame îndelungată, pînă cînd să vor plini păcatele lor. Că aşa zise Dumnezeu cătră Avraam, precum iaste scris în Cartea Bitiei, în 13 capete, grăind: "Că, pînă acuma, încă nu s-au svîrşit păcatele a moreilor." Că pre îndelungată vreame, în patru sute de ai, aşteptă Dumnezeu, pînă cînd să vor plini de tot păcatele a moriteanilor, carii era închinători de idoli şi curvari şi muncitori. După aceaea, certă mai tare pre strenepoţii lor, ca pre nişte închinători de idoli şi ca pre nişte necuraţi şi vrăjmaşi, pentru păcatele lor şi a părinţilor lor. Certatu-i-au cu sabia lui Moisei şi cu a lui Isus Navin, carii era mai mari taberii izrailteanilor, carii au stricat toate împărăţiile acelor păgîni şi pre dînşii i-au ucis şi-au moştenit pămîntul lor, măsuratu-l-au cu funea şi l-au împărţit cu sorţi, după cuvîntul prorocului David, precum scrie în 77 de psalmi, grăind: "Goni de la faţa lor limbile şi cu soarte le împărţi lor pămîntul, cu funea măsurătoare de lucru; şi sălăşlui întru satele lor neamul lui Izrail." Încă ne ceartă pre noi Dumnezeu pentru păcate streine, a cărora rămînem noi părtaşi, cînd ar ucide oarecine pre cineva, sau de-ar fura ceva, sau a face curvie, sau alt păcat ar fi făcut. 
{ 68r} Şi noi, avînd puteare, (besearecii) îl blagoslovim pre el, sau îi dăm voie, sau îi poruncim lui ca să facă acela lucru, sau să-l svătuim pre el, sau vom învăţa pre dînsul spre acea faptă, au să nu-l oprim pre el de acela lucru rău, de unde am avut puteare a-l opri, sau l-am lăudat acela lucru şi nu l-am oprit, nici l-am certat pentru păcatul lui. Deci, de au făcut şi altul acela păcat, iară tot şi noi rămînem părtaşi păcatului aceluia, de oameni streini, că aşa zice cîntătoriul de psalmi, grăind: "De ceale a streinilor cruţă robul tău." Pentru aceaea au luat Dumnezeu spre sine firea omenească, iară nu îngerească, căci că îngerul au greşit den bună voie a sa, iară omul au greşit dentru înşălătură, a căruia păcat iaste părtaş şi îngerul cel rău, adecă diavolul, pentru că el înşălă pre om, întrînd în şarpe şi grăind cătră om pren gura şarpelui. A patra pricină iaste pentru carea au luat spre sine Dumnezeu firea omenească, iară nu îngerească, căci că îngerul era mai de cinste decît omul. Pentru aceaea era datoriu, mai tare, să să ferească de păcat, că, cine iaste mai de cinste, i să cade ca să fie şi mai cu omenie. Lesne vom înţeleage aceaea, cum îngerul era mai cinstit decît omul, că direptul Iov pre îngeri îi numeaşte că sînt steale, iară omului zice că iaste putrejune, precum iaste scris în cartea lui, în 25 de capete, grăind: "Stealele sînt necurate înaintea lui, dară, cu cît mai vîrtos omul fiind putrejune, şi feciorul lui vearme." Cade-să omului celui sufletesc, (adecă a besearecei) să fie mai cu omenie decît mireanul, 
{ 68v} pentru ca să să îndirepteaze şi să să înveaţe şi mireanii dentru firea lui, văzînd omenia şi lucrurile lui ceale bune. Pentru aceaea, Hristos pre oamenii cei sufleteşti (adecă a besearecii) i-au numit sare, că aşa au grăit: "Voi sînteţi sarea pămîntului, deci de să va strica (împuţi) sarea, cu ce să va mai săra? Numai va fi vărsată afară şi călcată de oameni." Numit-au Dumnezeu pre oamenii besearecii lumina lumii, zicîndu-le: "Voi sînteţi lumina lumii." Numit-au pre ei Hristos cetate, ce iaste zidită în vîrful muntelui înalt, care munte să înţeleage besearica lui Dumnezeu, precum scrie Matei, bunul vestitoriu în 5 capete, grăind: "Nu să poate ascunde cetatea, stînd în vîrful muntelui." Numitu-i-au Hristos şi lumînare, care iaste pusă spre sveaştnic, carele sveaştnic să înţeleage iarăşi beseareca lui Dumnezeu, că aşa zise Hristos: "Nimenea nu aprinde lumina şi să o puie pre dînsa supt ospeaie (obroc), ce spre sveaştnic, şi va lumina tuturor carii sînt în casă." Şi nu aşa să mînie Dumnezeu pre omul prost cînd îl mînie pre el, cum să mînie cînd greşaşte (face păcate) înaintea lui Dumnezeu omul besearecei, adecă preotul sau călugărul, căci că oamenii besearecii sînt mai cinstiţi decît oamenii mireani. Pentru aceaea li să cade să fie mai cu omenie. Aşijderea şi îngerii, pentru căci era mai cinstiţi decît omul, li să cădea să fie şi mai cu omenie şi nu să cădea lor să facă păcate. Iată, acuma, cea mai proastă firea noastră omenească, o, îngerilor, poate ca să să laude înaintea voastră şi să să chiame mai cinstită decît firea voastră, pentru căci că firea cea omenească, iară nu cea îngerească au luat spre sine Dumnezeu 
{ 70r} şi s-au împreunat cu firea omenească, iară nu cu îngerească, după cuvîntul lui Pavel Apostol: "Nu de la îngeri oarecînd au luat, ce den seminţia lui Avraam au primit." Încă şi pentru aceaea, firea noastră cea mai proastă omenească, o, îngerilor, să va putea lăuda înaintea voastră şi acuma pre sine mai cinstită decît firea voastră cea îngerească. Pentru căci, acuma, nu omul îngerului, ce îngerul omului celui împreunat cu Dumnezeu să închină, după cuvîntul prorocului David, ce (carele) grăiaşte: "Ca să să închine lui toţi îngerii lui." Dirept aceaea, pentru acea pricină au luat spre sine Fiul lui Dumnezeu firea omenească, iară nu alt chip al dumnezeirei, că omul, pentru nepriceaperea  (nebunie) sa, au fost greşit şi s-au stricat. Că cine face păcate, atunce, acela n-are minte şi iaste fără de minte, după cuvîntul cîntătoriului de psalmi, carele zice: "Omul, fiind întru cinste, nu înţelease, s-au adaos a nişte dobitoace neînţeleapte şi s-au asămănat lor." Şi, iarăşi, Fiul omenesc iaste înţelepciune, carea să grăiaşte întru pildele lui Solomon, în 8 capete, grăind: "Ascultaţi preaţelepciune şi vă veţi înţelepţi şi nu veţi păşi (călca), că fericit va fi bărbatul carele va asculta de mine şi omul carele va feri căile meale." Pentru aceaea s-au cuvenit Fiului lui Dumnezeu a lua spre sine firea omenească, ca să îndirepteze pre om înţelepciunei lui Dumnezeu, carele era stricat pren nepriceaperea sa. Şi, pentru acela lucru, au luat spre sine Fiul lui Dumnezeu firea omenească, iară nu altă faţă a dumnezeirei, căci că era lucru cuvios, că cela ce iaste fiul lui Dumnezeu, 
{ 70v} acela să fie şi fiul omenesc. Că aşa au numit pre sine şi să îngură Hristos, zicînd: "Cînd va veni Fiul omenesc întru mărirea sa şi toţi îngerii cei sfinţi cu dînsul, atunce va şădea spre scaunul măririi sale şi să vor aduna înaintea lui toate limbile." Încă, şi pentru acela lucru, Fiul lui Dumnezeu au luat spre sine firea omenească, iară nu altă faţă a dumnezeirei, ca să fie şi omul fiul lui Dumnezeu. Aşijderea, şi fiul lui Dumnezeu să fie fiul omenesc, că toţi oamenii carii cred întru Hristos sînt fii lui Dumnezeu, după cuvîntul lui sveatîi Ioan Evanghelist, precum scrie întru buna vestire a lui, în glava cea dentîi, grăind: "Le deade lor puteare a fi fii lui Dumnezeu celora ce cred întru numele lui, carii, nu den sînge, nici den pofta trupească, nici den pofta bărbătească, ce de la Dumnezeu s-au născut." Mai pre urmă şi pentru acela lucru, Fiul lui Dumnezeu au luat spre sine firea omenească, iară nu altă faţă a dumnezeirei, căci că era lucru cuvios ca Fiul lui Dumnezeu, carele iaste la mijloc între feaţele dumnezeirei, adecă între Părintele şi-ntre Duhul Sfînt, ca să fie acelaşi la mijloc, între Dumnezeu şi-ntre om, precum vedem acuma într-acelaşi chip, că aşa grăiaşte Sfîntul Pavel Apostol: "Unul solitoriu lui Dumnezeu şi oamenilor, omul Isus Hristos.Pravoslavnicilor creştini, să ne păzim şi noi de trufie, căci că pentru trufia noastră au lepădat Dumnezeu pre îngerul den ceriu la iad, pentru trufia şi pre omul l-au gonit den raiu, să ne păzim de păcate care strigă 
{ 71r} pururea descumpărare (păcatele care strigă de răscumpărare) înaintea lui Dumnezeu. Păcatul ca acela iaste uciderea de bună voie, cînd ucise Cain, fără de vină, pre Avel, fratele său. Acela păcat striga cătră Dumnezeu pentru scumpărarea, că aşa zise singur Dumnezeu cătră Cain, precum mărturiseaşte şi Cartea Fiinţei omeneşti, în 4 capete, grăind: "Sîngele fratelui tău strigă cătră mine de la pămînt." Strigă cătră Dumnezeu descumpărare păcatul Sodomului. Păcate ca acealea sînt îndeletnicirea  (sau leanea), beţiile, batjocurile, neîndurarea inemii spre oamenii cei săraci, urîrea pre Dumnezeu şi înfricoşata curvie (necurăţie) împotriva firii. Acealea păcate au strigat cătră Dumnezeu în Sodom, că aşa au zis Dumnezeu cătră Avraam, precum iaste scris în Cartea Bitiei, în 18 capete, grăind: "Strigarea Sodomului şi a Gomorului s-au înmulţit cătră mine şi păcatele lor sînt mari foarte." Strigă catră Dumnezeu descumpărarea, supărarea oamenilor celor săraci, săracilor, văduolor, nemearnicilor şi robilor, cînd eghipteanii supăra pre izrailteani. Păcatul acela au strigat pentru scumpărare cătră Dumnzeu, că aşa au zis Dumnezeu cătră Moisei, precum iaste scris în Cartea Ieşirei, în 3 capete, grăind: "Strigarea fiului lui Izrail veni cătră mine şi eu văzuiu tînguirea lor, cu carea eghipteanii le supăra lor." Strigă cătră Dumnezeu pentru scumpărare oprirea platei slugilor, năimiţilor şi lucrătorilor, că aşa zice apostol Iacov cătră oamenii cei bogaţi, carii opresc plata lucrătorilor săi, scriind în cartea lui, în 5 capete: "Iată plata lucrătorilor celora 
{ 71v} ce-au lucrat holdele voastre şi sînt lăsaţi de voi, strigă; şi strigările celora ce au secerat întrară în urechile Domnului Savaoth." Deci, să ne păzim şi de toate fealiurile de păcate, căci eale pre noi nu ne lasă să ne apropiem de Dumnezeu, că aşa zice prorocul Isaiia în 59 de capete, grăind: "Păcatele voastre vă despart între voi şi-ntre Dumnezeu." Deci, de ne vom feri de păcate, Hristos, Fiul lui Dumnezeu, carele au luat spre sine firea omenească, ne va duce pre noi la împărăţia ceriului ca să lăcuim acolo în veaci nesvîrşiţi, Amin.Cazanie în luna lui ghenarie, în ziua cea dentîi, la Tăiarea împrejur a Domnului nostru, lui Isus Hristos.Scris-au Sfîntul Luca Evanghelistul, în 2 capete, grăind: "Deaca să împlură opt zile ca să-l obrezuiască pre dînsul şi numiră numele lui Isus."Tocmind Dumnezeu împăcare cu Avraam, patriarhul legii cei vechi şi, pentru semnul împăcării aceiia, poruncit-au lui ca să taie împrejur trupul părţii bărbăteşti, precum iaste scris întru Cartea Fiinţii omeneşti, în 17 capete, grăind: "Tăia-să-va împrejur toată partea bărbătească şi 
{ 72r} veţi tăia împrejur svîrşitul trupului vostru şi va fi-ntru semnul poruncii, între mine şi-ntre voi." Şi, pentru aceaea, au dat Dumnezeu lui Avraam semnul tăiarii împrejur, căci că dentru neamul lui Avraam au vrut să să nască Hristos, după cuvîntul lui sveatîi Pavel Apostol, precum scrie cătră galateani în 3 capete, zicînd: "Iară lui Avraam au fost zise făgăduirile şi neamul lui. Şi nu grăiaşte neamurilor ca de mulţi, ce ca de unul. Şi seminţiei tale (carele iaste Hristos) voiu da." Şi, pentru aceaea, semnul împăcării au dat Dumnezeu lui Avraam tăiarea împrejur, ca să fie neamul lui oamenii cei crezuţi întru Dumnezeu, pren obrezuirea lor. Şi, pentru aceaea, să despărţiia de alţi oameni necredincioşi şi păgîni, carii să închina idolilor şi carii nu să tăia împrejur, că aşa au zis David cătră Goliad, precum iaste scris la întîia Carte a Împăraţilor, în 17 capete: "Cine iaste acesta de alt neam netăiat împrejur?" Încă, şi pentru aceaea, au dat Dumnezeu lui Avraam tăiare împrejur, spre semnul împăcării, ca să rămîie nepoţii lui Avraam pentru tăiarea împrejur slobozi de păcatul născutului celui dentîi, întru carele fieştecare om să înceape şi să naşte, după cuvîntul prorocului David, precum scrie în 50 de psalmi, zicînd: "Că, iată, întru fără de legi sînt început şi-ntru păcate mă născu maica mea." Mai pre urmă, şi pentru aceaea au dat Dumnezeu lui Avraam tăiare împrejur, pentru semnul împăcării cel tocmit cu dînsul, ca să facă pre el patriarh tuturor creştinilor celor credincioşi, carii, dentru păgînii cei netăiaţi împrejur şi den ovreaii cei obrezuiţi, 
{ 72v} s-au făcut creştini. Căci că Avraam, dentîi, încă neavînd tăiare împrejur, pentru credinţa lui fu îndireptat, precum iaste scris în Cartea Fiinţei omeneşti, în 15 capete: "Crezu Avraam lui Dumnezeu şi să socoti lui întru direptate." Şi, într-aceaea vreame, fu patriarh tuturor păgînilor celor neobrezuiţi, carii crezură întru Hristos şi sînt îndireptaţi pentru credinţa creştinească. După aceaea, nu în pripă, ce după mulţi ai, au luat Avraam de la Dumnezeu tăiare împrejur, pentru semnul împăcării ce s-au tocmit cu Dumnezeu. Şi, într-aceaea vreame, fu patriarh tuturor ovreailor şi crezură întru Hristos, precum au crezut şi Avraam, că aşa zice apostol Pavel de Avraam, la Cartea cătră Rimleani, în 4 capete: "Semnul lui tăiarea împrejur, semnul direptăţii a credinţei, carea iaste întru netăiare împrejur, pentru ca să fie el părinte tuturor celora ce cred întru netăiare împrejur, ca să socotească şi acelora întru direptate şi părinte tăierii împrejur, nu numai acelora carii era dentru cei tăiaţi împrejur, ce şi acelora carii îmblă întru urmele credinţei, carea iaste întru netăiare împrejur a părintelui nostru lui Avraam." Pravoslavnicilor ascultători, Hristos, Dumnezeul nostru, au făcut pacea cu oamenii şi,-ntr-aceaea vreame, cînd au luat spre sine firea omenească, că firea noastră era depărtată de Dumnezeu şi era dusă la iad, pentru păcatul născutului celui dentîi, iară Hristos, Fiul lui Dumnezeu, cînd au luat spre sine firea omenească şi cu aceaea au îmbrăcat pre firea sa cea dumnezeiască, atunce să făcu omul aproape de Dumnezeu. După aceaea, au scos Hristos pre oamenii 
{ 73r} cei credincioşi den iad şi-i duse la împărăţia ceriului, unde s-au făcut oamenii aproape de Dumnezeu şi, acuma, toţi oamenii, carii mor întru credinţa pravoslavnică şi-ntru faptele ceale bune, merg la ceriu şi sînt aproape de Dumnezeu. Făcut-au Hristos pace întru neamul ovreiesc şi-ntre neamul păgînesc, carii era departe unul de cătră altul, căci că pre dînşii i-au întors cătră o besearecă pravoslavnică şi i-au împreunat într-o credinţă, între carii au stricat păreatele, adecă leagea lui Moisei, şi au sfărîmat păreatele care era între Dumnezeu şi-ntre om (adecă păcatul), precum scrie Pavel Apostol la Cartea cătră Efeseani, în 2 capete, grăind: "Că acela iaste pacea noastră, cela ce au făcut amîndoao una şi-au stricat păreatele cel den mijloc a îngrădirii." Şi, pentru semnul împăcării aceiia, care s-au tocmit cu noi, au primit Hristos tăiarea împrejur, după cuvîntul Evanghelistului Lucăi: "Deaca să împlură opt zile ca să-l obrezuiască pre dînsul şi numiră numele lui Isus." Deci, Isus să înţeleage izbăvitoriu, că Hristos dă oamenilor credincioşi şi celor dumnezeieşti, întru împărăţia ceriului, izbăvire veacinică, carea să cuvine la vedearea feaţii lui Dumnezeu, că aşa au zis Hristos: "Ferice de cei curaţi cu inema, că aceia vor vedea pre Dumnezeu." Pentru aceaea, voiu arăta dumneavoastră numele, cu care nume să chiamă izbăvirea noastră, numai ce rog pre Hristos, Dumnezeul mieu, de ajutor şi pre dumneavoastră de ascultare.Întîiu, să chiamă izbăvirea noastră viaţa de veaci, că aşa grăiaşte Evanghelistul Ioan: "Iară aceasta iaste viaţa de veaci, ca să te cunoască 
{ 73v} pre tine unul Dumnezeu şi pre Isus Hristos, pre carele ai trimis." Că sfinţii, cînd vor vedea pre Dumnezeu, după aceaea nu vor mai muri niciodată, ce vor fi vii în veaci. Acuma, în lume, iaste scurtă viaţa noastră şi, de ce mearge înainte, tot să mai scurtează. Mai'nainte de potop au trăit oamenii în lume mult. Mathusal au trăit noao sute şi 60 şi 9 de ai. După aceaea, deaca începură oamenii a face păcate, au micşorat Dumnezeu anii lor, grăind: "Nu va putea să petreacă întru oamenii aceştia, pentru că sînt trup, ce vor fi zilele lor ani o sută şi 20." După aceaea, încă au mai micşorat Dumnezeu anii oamenilor, pentru păcatele lor, după cuvîntul cîntătoriului de psalmi: "Zilele ailor noştri întru care sînt şaptezeci de ai, iară dentru puteri optzeci de ai, iară mai mult de ei, osteneală şi dureare." Iară, acuma, şi aceia ai au micşorat Dumnezeu pînă în jumătate, pentru păcatele noastre. Pentru aceaea zice prorocul David cătră Dumnezeu: "Nu mă duce pre mine întru jumătăţarea zilelor meale." Că, măcară de ar trăi omul o mie de ai în lume, tot iaste scurtă viaţa lui, după cuvîntul prorocului: "O mie de ai înaintea ochilor tăi, Doamne, ca o zi de ieri ce au trecut." Dirept aceaea, să ne grijim pentru lucruri bune şi pentru direptate, ca să putem lăcui şi noi întru împărăţia ceriului, că, iată, pre pămînt petreacem numai pînă la o vreame, iară întru împărăţia ceriului vom lăcui în veaci. A doua oară să chiamă izbăvirea noastră mărirea, că aşa zise prorocul: "Sătura-mă-voi, cînd mi să va arăta mărirea ta." Căci că sfinţii, cînd vor vedea faţa lui Dumnezeu, atunce vor fi slăviţi întru împărăţia 
{ 74r} ceriului şi pre pămînt şi peste toată lumea. Oamenii den Vavilon purta grijă pentru mărirea lumii, carea iaste pînă la o vreame, şi făcea un turn înalt, pînă supt ceriu, dară Dumnezeu i-au certat pentru aceaea, că le-au mestecat limbile atîta, cît n-au ştiut unul ce grăiaşte altul. Nevoitu-s-au pentru mărirea lumii Avesalom, că, încă fiind viu, au zidit un turn ca, văzînd oamenii turnul acela, să-l pomenească pre dînsul, dără Dumnezeu, pentru acela lucru, l-au certat, că lîngă acela turn fu ucis Avesalom şi aruncat într-o vale, precum mărturiseaşte în a doao Carte a Împăraţilor, în 18 capete. Pentru aceaea, să ne păzim şi noi de mărirea cea deşartă a lumii, carea iaste numai pînă la o vreame, ca să nu ne cearte şi pre noi Dumnezeu, precum au certat pre oamenii Vavilonului şi pre Avesalom, ce să purtăm grijă pentru mărirea cea veacinică a împărăţiei ceriului, de care pomeneaşte prorocul David, grăind: "Domnul Dumnezeu bunătate şi mărire va da." A treia oară să cheamă izbăvirea noastră odihnă (pace), că aşa au zis Hristos: "Luaţi jugul mieu spre sine şi vă învăţaţi de la mine că sînt blînd şi smerit cu inima şi veţi afla odihnă sufletelor voastre." Deci, jugul să înţeleage poruncile lui Dumnezeu, carele oarecine le are şi le poartă întru inima lui. Unul ca acela poartă jugul lui Hristos şi va afla odihnă de veaci sufletului său, că sfinţii, cînd vor vedea faţa lui Dumnezeu, într-aceaea vreame să vor odihni întru împărăţia ceriului, în veaci, după trudele şi ostenealele sale care au răbdat slujind lui Dumnezeu în lume. Aşijderea, şi oamenii cei păcătoşi, 
{ 74v} carii n-au vrut să lucreaze lucrurile ceale bune, petrecînd în lume, niciodată nu vor avea odihnă în iad, că aşa iaste scris în Apocalipsis: "Nu vor avea odihnă, nici ziua, nici noaptea." Aşa şi oamenii cei sfinţi, carii au slujit lui Dumnezeu în lume, după ostenealele sale, să vor odihni în veaci întru împărăţia ceriului. Omul ca acela, murind, poate zice sufletului său: "Fericită calea întru carea vei mearge, suflete, că ţi să va găti loc de odihnă." A patra oară să chiamă izbăvirea noastră veselie, că aşa scrie Sfîntul Ioan, cuvîntătoriul de Dumnezeu, în Apocalipsis, în 19 capete, grăind: "Să ne bucurăm şi să ne veselim şi să dăm mărire lui, că au venit nunta mieluşelului", adecă a lui Hristos şi muiarea lui (sfînta besearecă) au gătit pre sine. Că sfinţii, cînd vor vedea pre Hristos, carele iaste mieluşelul cel nevinovat, într-aceaea vreame să vor veseli cu Hristos în veaci şi niciodată nu să vor întrista, că aşa zice cîntătoriul de psalmi: "În veaci să vor bucura şi te vei sălăşlui într-înşii şi să vor lăuda pentru tine toţi ceia ce iubesc numele tău." Acea veselie spune şi Evanghelistul Matei, în 22 de capete, grăind: "Un împărat oarecarele făcu nuntă fiului său şi, deaca veni să caute pre ceia ce şădea, văzu acolo pre un om carele nu avea haine de nuntă şi zise cătră dînsul: "Priatene, cum ai întrat aicea neavînd haine de nuntă?" După aceaea, zise slugilor sale: "Să legaţi  (legînd) lui mîinele şi picioarele, luaţi-l pre dînsul şi-l aruncaţi întunearecul cel împărţit. Acolo va fi plîngere şi scrîşcare dinţilor." Împăratul iaste Dumnezeu Părintele, carele au făcut pre pămînt 
{ 75r} nunta cea pînă la o vreame a lui Hristos, Fiului său, cu sfînta besearecă, adecă cu neamul creştinesc. Şi, după aceaea au făcut veselie veacinică întru împărăţia ceriului, iară şi pre pămînt dă veselia cea pînă la o vreame. Toţi creştinii să îndulcesc pentru credinţa, căci că cred întru Hristos, măcară deşi n-au unii haine de nuntă, adecă lucrurile ceale bune. Pentru aceaea, întru ziua cea de apoi, cînd va veni Hristos a judeca lumea toată, atunce va zice cătră creştinul cel păcătos: "Prieatene, cum ai întrat încoace, neavînd haine de nuntă?" Şi, iarăşi, întru împărăţia ceriului numai aceia să vor îndulci de veselia cea veacinică, carii au pre sine veşmîntul cel de nuntă, adecă lucrurile ceale bune. Pentru aceaea, Sfîntul Pavel Apostol ne porunceaşte ca să ne îmbrăcăm întru lucrurile ceale bune, scriind cătră colasei, în 3 capete: "Deci, să vă îmbrăcaţi ca nişte aleşi a lui Dumnezeu, sfinţi şi iubiţi întru mila îndurărilor, întru bunătate, întru minte smerită, întru blîndeaţe şi-ntru îndălungă răbdare." Şi, iarăşi, care oameni haina cea de veselie, adecă lucrurile ceale bune, spre sine n-au, acelora le poruncesc, întru ziua cea de apoi, ca să le leage mîinile şi picioarele şi să-i arunce întunearecul cel împărţit, unde va fi plîngere şi scrîşcare dinţilor. A cincea oară să chiamă izbăvirea noastră împărăţie, că aşa va zice Hristos, la judecata cea straşnică, cătră oamenii cei direpţi: "Veniţi, blagosloviţii Părintelui mieu, şi moşteniţi împărăţia carea vă iaste gătită voao dentru întocmirea lumii." Sfinţii, cînd vor vedea pre Dumnezeu, atunce vor fi toţi împăraţi şi vor 
{ 75v} împărăţi în veaci, întru împărăţia ceriului, că aşa grăiaşte Sfîntul Ioan în Apocalipsis: "Împărăţi-vor în veacii veacilor." Avimeleh purta grije de împărăţia lumii, că ucise şaptezeci de fraţi ai lui pre o piatră, ca să rămîie el împărat, iară nu vreunul dentru fraţii lui. Dară, pentru aceaea, l-au certat Dumnezeu, cînd au vrut el să ia turnul Vethiliei (Sihemului) şi să-l aprinză, o muiare au aruncat den turn o bucată de piatră de răşniţă şi i-au spart capul pînă la crieri şi, aşa, muri, precum mărturiseaşte în Cartea judeaţelor lui Izrail, în 9 capete. Purtat-au grije de împărăţia aceştii lumi Avesalom, că au bătut război cu tată-său, David, ca să poată fi el singur împărat, dară Dumnezeu, pentru aceaea, l-au certat într-acela chip, că să spînzură cu părul său într-un copaciu şi fu jungheat de trei suliţe, precum mărturiseaşte în a doao Carte a Împăraţilor, în 18 capete. Dirept aceaea, să nu ne grijim noi de împărăţia aceştii lumi carea iaste pînă la o vreame, nici de stăpînirile ei, ca să nu ne cearte şi pre noi Dumnezeu cu moarte într-acela chip, cum au certat pre Avimeleh şi pre Avesalom, ce de împărăţia cea veacinică a împărăţiei ceriului, că aşa au zis Hristos: "Cercaţi mai'nainte împărăţia lui Dumnezeu şi direptatea lui şi aceastea toate să vor adaoge voao." A şasea oară să chiamă izbăvirea noastră coronă, adecă stemă, că aşa zice Sfîntul Ioan Bogoslov, întru Cartea Descoperirei: "Ţine ce ai dobîndit, ca să nu ia nimenea corona ta." Rimleanii, în vreamea de demult, da cunună de dafin viteajilor carii bătea război bine la privirea lui Mars şi izbîndiia biruinţă pre vrăjmaşi. 
{ 76r} Aşa, şi Dumnezeu dă corona sa cea veacinică, adecă vedearea feaţii sale, oamenilor acelora carii bat război cu păcatul şi-l biruiesc pre dînsul, căci că păcatul cu tot omul bate război, că, pentru aceaea, zice cîntătoriul de psalmi, în 118 psalmi: "Îndireptează urmele meale după cuvîntul tău şi ca să nu mă biruiască toată fără de leagea." Luptă păcatul asupra omului cu ochii, cînd caută omul unde nu trebuiaşte, cînd caută la deşărtăciunele (dezmierdare) lumii şi mearge după eale. Pentru aceaea grăiaşte prorocul David: "Întoarce ochii miei, ca să nu vază deşărtăciunea aceştii lumi." Luptă păcatul asupra omului cu urechile, cînd ascultă omul cuvintele ceale reale şi cîntăcile ceale urîte. N-au ascultat lucruri ca acealea împăratul David, că aşa zice: "Fuiu ca un surd şi n-am auzit." Luptă păcatul asupra omului cu gura, cînd grăiaşte omul cuvintele ceale reale, cînd osîndeaşte pre cineva, mozavireaşte sau înjură fără de vină pre cineva. Dirept aceaea, grăiaşte apostolul Pavel: "Cuvîntul putred, ca să nu iasă dentru gurile voastre." Luptă păcatul asupra omului cu mîinile, cînd apucă omul, cu sila, avearea altuia, cînd bate pre oarecine sau face alte supărări. De unii ca aceştia zice psalmista: "A cărora întru mîini fără de legi şi direapta lor iaste plină de măzdă (plată)." Luptă păcatul asupra omului cu picioarele, cînd îmblă omul unde nu trebuiaşte. De oameni ca aceia grăiaşte Solomon: "Că picioarele lor spre rău aleargă şi sîrguitoare sînt spre vărsarea sîngelui." Luptă păcatul asupra omului cu toate mădulările ca cu nişte 
{ 76v} arme, cînd lucrează omul cu mădularile sale lucrurile ceale reale. Pentru aceaea, scrie apostolul Pavel, la Cartea cătră Rimleani, în 6 capete, grăind: "Nici să puneţi înainte mădularile voastre, arme nedireptăţii păcatului." Deci, carele om va birui păcatul, acela va dobîndi corona cea veacinică, carea să înţăleage vedearea feaţei lui Dumnezeu. A şaptea oară să chiamă izbăvirea noastră banul, că aşa zice Evanghelistul Matei, în 20 de capete, grăind: "Un om oarecarele trimite lucrători la vie, ca să lucreaze, pre unii den ceasul cel dentîi, pre alţii de la al treile, pre alţii de la al şasele, pre alţii de la al noaolea, iară pre alţii de la unsprăzeacile ceas. Şi, deaca veni sara, tuturor au dat plată într-un chip, cîte un ban." Omul acela iaste Hristos, că aşa au zis cătră dînsul Pilat den Pont: "Iată omul!" Via aceaea iaste beseareca cea sfîntă creştinească, după cuvîntul prorocului David, precum scrie în 79 de psalmi, grăind: "Vie den Eghipet ai adus şi ai gonit limbile şi o ai răsădit pre dînsa." (După aceaea, iară zice): "Înghiţit-au (mîncat) pre dînsa gliganul den luncă şi sihastrul (călugăr) sălbatec au mîncat pre dînsa." Învăţătorii besearecei, tîlcuind aceale cuvinte, via zic că iaste neamul lui Izrail, care au scos Dumnezeu de la Eghipet la ţara cea făgăduită. Gliganul den luncă şi sihastrul sălbatec zic că iaste Navohodonosor, împăratul Vavilonului, carele bătea pre izrailteani, pre unii ucidea, iară pre alţii lua în robie. Alţi dascali zic că via să înţeleage sfînta besearecă creştinească, pre carea, dentru închinăciunea idolilor, au scos 
{ 77r}, ca dentru robia Eghipetului, Hristos. Gliganul den luncă şi sihastru sălbatec zic că iaste Satana (Velzevul), diavolul a iadului, carele via aceaea, adecă sfînta besearecă, dezrădăcinează şi îndeamnă pre creştini spre păcate şi-i duce pre ei la iad, întru robia cea de veaci. Întru acea vie, întru sfînta besearecă, multe fealiuri de oameni slujăsc. Unii încep a sluji lui Dumnezeu den ceasul cel dentîi, dentru coconia lor, alţii încep a sluji lui Dumnezeu de la al treilea ceas, dentru vreamea juniei a tinereaţilor lor, alţii încep a sluji lui Dumnezeu de la al şaselea ceas, adecă la vreamea vîrstii, alţii iarăşi încep a sluji lui Dumnezeu de la al nouălea ceas, adecă, cînd prinde omul a îmbătrîni, iară alţii încep a sluji lui Dumnezeu de la unsprăzeacilea ceas, de tot la vreamea bătrîneaţelor. Iară, cînd va veni seara, svîrşitul lumii, într-aceaea vreame va da Hristos tuturor lucrătorilor cîte un ban, adecă tuturor oamenilor va da acea plată, ca să vază toţi faţa lui Dumnezeu. A opta oară să numeaşte izbăvirea noastră ospăţul, că aşa scrie Luca Evanghelist, în 14 capete, grăind: "Omul oarecarele făcu cină mare (ospăţ) şi chiemă pre mulţi." Ce nu vrea oamenii să meargă la acela ospăţ? Unul au zis: "Un sat am cumpărat şi am treabă să-l văz, te rog să mă aibi lepădat." Altul (al doilea) au zis: "Cinci părechi de boi am cumpărat şi-m iaste să-i văz." Al treilea au zis: "Muiare mi-am luat şi, pentru aceaea, nu poci mearge." Omul acela iaste Hristos, ospăţul iaste vedearea feaţii lui Dumnezeu, la care ospăţ pre toţi oamenii chiamă Hristos, grăind: "Veniţi, că, iată, sînt gata toate." Ce nu vor oamenii să vie la acea cină, nici poartă grije de aceaea, ca să 
{ 77v} poată vedea faţa lui Dumnezeu? Unora le place lumea şi slujesc ei. Unii ca aceia cumpără satul, căci că satul să înţeleage lumea; altora le plac şi iubesc cinci simţiri ale trupului şi lor le îmblă pre voie; unii ca aceia cumpără cinci părechi de boi, că cinci părechi de boi să înţeleg 5 simţiri ale trupului: vedearea, auzirea, mirosirea, gustarea şi pipăirea; alţi oameni îngăduiesc trupului său şi-i îmblă în voie întru toate dezmierdăciunele carele plac trupului; unii ca aceia îşi iau muiare, că muiarea aceaea să înţeleage trupul. Dirept aceaea, nu vor fi oameni mulţi întru împărăţia ceriului, mai mulţi de ei vor fi în iad, puţini dentru ei vor mînca ospăţul cel ceresc şi mai mulţi de ei vor bea păharul iadului, de care păhar pomeneaşte prorocul David: "Foc şi piatră pucioasă şi duh cu vifor, partea păharului lor." Pentru căci oamenii nu vor să meargă la ospăţul sau la cina cea cerească, pentru aceaea au zis Hristos: "Că mulţi sînt chemaţi, iară puţini sînt aleşi." Dară, ce vom face ca să ne spodobim a dobîndi izbăvirea cea de veaci, carea iaste vedearea feaţii lui Dumnezeu? Astăzi iaste sărbătoarea a tăiarii împrejur a lui Hristos şi prăznuirea zilei lui Sveatîi Vasilie cel Mare, carele, cu rugăciunele sale, au deşchis uşile besearecei, cînd s-au rugat lui Dumnezeu pentru oamenii cei credincioşi. Într-acela ceas, uşile ceale încuiate a besearecei singure s-au descuiat şi s-au deşchis cu sunet mare. Dirept aceaea, să ne rugăm şi noi lui Dumnezeu, ca să ne deşchidem noao cu rugăciunea noastră 
{ 78r} uşile la împărăţia ceriului şi, într-acela chip, vom dobîndi şi izbăvirea cea de veaci. Lîngă aceaea să tăiem împrejurul inimilor noastre păcatele cu pocaanie, mărturisind păcatele sale la duhovnici şi părîndu-ne rău pentru căci le-am făcut, pentru ca să nu mîniem pre Dumnezeu cu eale. Scris iaste în Cartea Bitiei, în 17 capete, cum lui Avraam, patriarhul legii cei vechi, au poruncit Dumnezeu ca să taie împrejur partea bărbătească în a opta zi, grăind cătră dînsul: "În a opta zi veţi tăia împrejur toată partea bărbătească, întru neamul vostru." Şi, singur Hristos, în a opta zi, s-au obrezuit, după cuvîntul Evanghelistului Lucăi, cum grăiaşte: "Deaca să împlură opt zile ca să-l obrezuiască pre el şi numiră numele lui Hristos." Şi, pentru aceaea, au poruncit Hristos, Dumnezeu, ca să facă Avraam acela lucru, şi sfinţia sa singur au făcut, că în al optulea veac, adecă în opta mie de ani, va fi svîrşitul lumii şi, într-aceaea vreame, Hristos va tăia împrejur dentru lume, cu judeţul cel înfricoşat, ca cu un cuţit, toate răotăţile şi tot fealiul de nedireptate şi toate lucrurile ceale reale. Într-aceaea vreame, va tăia Hristos, den lume, trufia, lăcomia, nesaţiul, mozăviria, mînia, leanea, curvia şi toate fealiurile de alte păcate şi pre toţi oamenii cei păcătoşi, într-aceaea vreame, îi va arunca Hristos în iad, spre muncile ceale de veaci. Şi, iarăşi, carii oameni, petrecînd în lume, au tăiat dentru inimile sale păcatele, ca cu un cuţit, cu sfînta pocăinţă şi cu sfînta ispovedanie, pre unii ca aceia, cînd să va svîrşi lumea, va lua Hristos la împărăţia ceriului 
{ 78v} şi, întru ceriu, le va dărui izbăvirea cea veacinică. Să ne aducem şi noi aminte de svîrşitul lumii, care va fi în al optulea veac şi, pînă trăim în lume, ca cu un cuţit să tăiem dentru inemile noastre toate păcatele, cu sfînta pocăinţă şi cu sfînta ispovedanie. Iară, cînd va veni svîrşitul lumii, atunce, într-aceaea vreame, nu va tăia Hristos păcatele noastre dentru lume, la judecata lui cea straşnică, ca cu un cuţit, ce ne va lua pre noi la împărăţia ceriului şi, acolo, ne va da izbăvirea cea veacinică. Amin.Cazanie la Botezul Domnului nostru, lui Isus Hristos.Scris-au Sfîntul Matei, bunul vestitoriu, în 3 capete, grăind: "Veni Isus den Galilea la Iordan, cătră Ioan, ca să să boteaze de la dînsul."Cînd au făcut Moisei pentru lăcaş lui Dumnezeu cortul ştiinţii, într-aceaea vreame au făcut o medelniţă de spălare, dentru oglindele a fămeilor, întru care medelniţă să spăla preoţii, cînd vrea să între în cortul ştiinţii, ca să aducă jărtvă lui Dumnezeu. Cortul iaste beseareca creştinească, că aşa zice Duhul Sfînt întru Cartea Cîntecelor: "Bune (frumoase) sînt featele Ierusalimului, ca nişte sate a Chidarului şi ca o piiale ce să chiamă Solomon." 
{ 79r} Medelniţa aceaea însămna Sfîntul Botez, căci carele om va vrea să între în cortul besearecii, ca să să închine pre sine singur lui Dumnezeu, în veaci, întîi să cade lui ca să să speale cu Sfîntul Botez, că creştinilor, cu oamenii cei necredincioşi şi nebotezaţi, nu să cade a avea prieteşug. Pentru aceaea, zice prorocul David: "Cu cei necuraţi nu voiu şădea." Cortul acela să înţăleage şi împărăţia ceriului, că aşa zice psalmista: "Cîtu-s iubite sălăşluirile tale, Doamne a puterilor." Şi, cine va vrea să meargă la acela cort a împărăţiei ceriului, întîi să cade ca să să speale întru acea medelniţă a Sfîntului Botez, că fieştecarele om necredincios şi nebotezat nu poate să între întru împărăţia ceriului, că aşa au zis Hristos: "Cine nu să va naşte cu apă şi cu duhul, nu va putea să între întru împărăţia lui Dumnezeu. Deci, pentru aceaea, Sfîntul Botez să află întru laudă mare, căci că, fără de botez, nu pot întra oamenii, nici la beseareca creştinească, nici la împărăţia ceriului. Are Sfîntul Botez, şi pentru aceaea, laudă mare, că şi singur Hristos s-au botezat într-apa Iordanului, precum zice Matei Evanghelist, grăind: "Veni Isus den Galilea la Iordan, cătră Ioan, ca să să boteaze de la dînsul." Pentru aceaea, s-au botezat Hristos, pentru ca să ne tocmească noao taina botezului. Deci, dentru această arătare poftesc eu a face învăţătură de toate tainele besearicei, care sînt seamne văzute de mila lui Dumnezeu cea nevăzută, ca, pren sacramenturile acealea, adecă pren taine, pren nevedeare, varsă Dumnezeu milă spre sufletele noastre. Dirept aceaea 
{ 79v} poftesc să vă arăt, întru această voroavă a mea, ce fealiu de materie iaste a fieştecăriia taine şi ce fealiu de formă iaste şi de ce folos ne sînt aceale taine; numai ce rog pre Hristos, Dumnezeu, de ajutoriu şi pre dumneavoastră de ascultare.Văzut-au prorocul Zaharia un sfeaşnic de aur, spre carele era şapte candile (făclii), precum mărturiseaşte în cartea lui, în 4 capete. Sfeaşnicul acela însemna sfînta besearecă, iară şapte candile (făclii) însemna şapte taine a besearecei, care taine să află pururea întru beseareca cea pravoslavnică. Întîia taină iaste a besearecei Sfîntul Botez, de carele pomeneaşte singur Hristos, grăind: "Cela ce va avea credinţă şi să va boteza mîntuit va fi, iară cela ce nu va avea credinţă, osîndit va fi." Materia sau lucrul botezului iaste apa, iară forma sau închipuirea lui sînt cuvintele aceastea: "Să botează robul lui Dumnezeu (sau roaba lui Dumnezeu), întru numele Părintelui, şi a Fiului, şi a Duhului Sfînt." Folosul botezului iaste că, în ce ceas să botează omul, rămîne slobod de păcatul născutului celui dentîi, întru care să nasc toţi oamenii, după cuvîntul cîntătoriului de psalmi: "Că, iată, întru fără de legi sînt început şi-ntru păcate m-au născut maica mea." Şi aceasta iaste folosul botezului, că cine să botează întru Hristos să îmbracă, că aşa grăiaşte Pavel Apostol: "Cîţi v-aţi botezat întru Hristos, întru Hristos v-aţi îmbrăcat." Şi aceaea iaste folosul botezului, că cine să botează, acela să face trupul lui Hristos, carele iaste sfînta besearecă, adecă neamul creştinesc, 
{ 80r} după cum scrie Sfîntul Pavel Apostol, grăind: "Noi toţi într-un trup ne-am botezat." Şi aceaea iaste folosul botezului, că, cine să botează, aceluia să deşchid ceriurile, precum s-au deşchis ceriurile lui Hristos, cînd s-au botezat în rîul Iordanului, că aşa grăiaşte Matei Evanghelist: "Botezîndu-se Isus, îndată ieşind dentr-apă şi, iată, i să deşchiseră lui ceriurile." Şi aceaea iaste folosul botezului, că, precum au pogorît Duhul Sfînt spre Hristos, în chipul porumbului, cînd s-au botezat Hristos într-apa Iordanului, aşa şi acuma, care om să botează, şi spre acela, întru nevedeare, pogoară Duhul Sfînt şi lăcuiaşte întru inema lui, că, pentru aceaea, zice Pavel Apostol: "Trimease Dumnezeu pre duhul Fiului său întru inemile noastre, carele strigă: "Părinte tatăl!" Şi aceaea iaste folosul botezului, că, cine să botează, acela să face fiu lui Dumnezeu, precum şi Hristos, cînd s-au botezat într-apa Iordanului, zise cătră dînsul Dumnezeu, Părintele den ceriu: "Acesta iaste fiul mieu cel iubit, de carele bine vruiu." Aşa şi acuma, carele om să botează, şi cătră omul acela zice Dumnezeu, Părintele den ceriuri, măcară deşi nu auzim noi glasul acela: "Acesta iaste Fiul mieu cel iubit, de carele bine vruiu." A doao taină iaste ungerea cu mir, de carea taină pomeneaşte Sfîntul Pavel, zicînd: "Dumnezeu, care ne-au uns pre noi, acela pre noi ne-au şi pecetluit." Materia sau lucrul pomăzuirei mirului iaste unt de lemn, amestecat cu balsam şi cu alte unsori, cu bună mirosire, pre carea singur episcopul sfinţeaşte şi împarte preoţilor pentru cheltuire. Foarma sau închipuirea lui sînt aceaste cuvinte, semnul darului Sfîntului Duh. 
{ 80v} Folosul ungerii cu mir iaste ca, cine va fi uns cu sfîntul mir, unul ca acela să face tare şi întrarămat, viteaz a lui Hristos, împotrivă a toate fealiurile de înşălături şi supărările vrăjmaşului celui sufletesc. VIteaz ca acela era apostolul Timothei, cătră carele au zis Pavel Apostol: "Chinuiaşte ca un viteaz (voinic) bun a lui Hristos." Folosurile ungerii cu mir vom putea înţeleage dentru leagea cea veache, că, în leagea cea veache, pre cine ungea cu unt de lemn, acela era au preot, au împărat, au proroc. Uns-au cu unt de lemn pre Aron şi, atunce, el fu preot mai mare a legii cei vechi. Uns-au pre Saul cu unt de lemn şi, numaidecît, fu împărat izrailteanilor. Uns-au pre David cu unt de lemn şi, pentru acea unsoare, ajunse împărat şi proroc. Aşa şi acuma, pre cine ung cu sfîntul mir, acela să face preot şi poate singur pre sine să închine jărtvă lui Dumnezeu şi să face împărat, căci că împărăţeaşte spre trupul său şi spre gîndurile şi spre poftele sale ceale trupeşti; să face şi proroc, că, de atunce, poate şti şi tainele lui Dumnezeu, care arată Dumnezeu prorocilor. A treia taină iaste sfînta cuminecătură, trupul şi sîngele lui Hristos, de carea taină pomeneaşte singur Hristos, zicînd: "De nu veţi mînca trupul Fiului omenesc şi de nu veţi bea sîngele lui, nu veţi avea viaţă întru sine." Materia sfintei cuminecături iaste pîinea cea de grîu dospită, că singur Hristos, cu pîine dospită, au făcut taina aceaea, precum iaste scris: "Luo pîine, frînse, blagoslovindu-o, şi deade ucenicilor săi." Tainei aceiia iarăşi iaste materia vinul, amestecat puţinel cu apă, 
{ 81r} pentru aceaea că, pre cruce, den coasta lui Hristos, au curs sînge şi apă, cînd fură pătrunse coastele lui Hristos cu suliţa, că aşa zice Evanghelistul Ioan: "Unul dentru voinici pătrunse cu suliţa coastele lui şi, îndată, ieşi sînge şi apă." Foarma tainei aceştiia sînt aceastea cuvinte: "Luaţi şi mîncaţi, acesta iaste trupul mieu, care pentru voi să frînge, întru iertare păcatelor." Că aceale cuvinte, cînd zice preotul, într-acela ceas, dentr-acea pîine, să face trupul lui Hristos. Şi, iarăşi, aceştiia taine forma sînt aceaste cuvinte: "Beaţi dentru acesta păhar toţi, că acesta iaste sîngele mieu, a poruncii cei noao, carea, pentru voi şi pentru mulţi, să varsă întru iertare păcatelor." Că, zicînd preotul aceaste cuvinte, într-acela ceas să schimbă vinul acela întru sîngele lui Hristos. Folosul tainei aceştiia iaste că noi, creştinii cei credincioşi, cînd mîncăm pre sfînta taină a sfintei cuminecături şi întrebăm de tainele ei, înţeleagem de minunată taine carele să află acolo, că minunată taină, că Hristos, carele iaste în ceriu de-a direapta lui Dumnezeu, Părintelui său, acelaşi unul Hristos, numaidecît, să află şi pre pămînt, întru sfînta cuminecătură. Minunată iaste şi acea taină, că, Hristos fiind unul, şi, numaidecît, să află întru nenumărate fărămituri (bucăţeale), care să află peste toată lumea. Minunată taină iaste şi aceaea că Hristos, Dumnezeul nostru, fiind om deplin de vîrstă, să închipuiaşte întru fărîmă mică. Minunat lucru iaste şi acela şi taină de minunare, măcară de iaste zdrobită pîinea întru o mie de fărîme sau în mai multe părţi, aşijderea şi vinul, într-atîtea picături să fie 
{ 81v} împărţit, însă, în toate părţile sau fărîmele şi-ntru fieştecare picătură cea mai mică a vinului, să află Hristos întreg. Minunată taină şi aceaea iaste a sfintei cuminecături, că, acolo, asămănarea pîinei şi a vinului numai singure, fără de adeverinţa sa să află, că, atunce, adeverinţa pîinei să face trupul lui Hristos şi firea vinului să întoarce întru sîngele lui Hristos. Minunată iaste şi aceaea taină, că alte bucate, cînd le mîncăm, bucatele acealea să fac trupul nostru şi să mistuiaşte într-însul, iară, cînd mîncăm trupul şi sîngele lui Hristos, întru sfînta cuminecătură, într-acela ceas, noi ne facem trupul lui Hristos şi ne întoarcem în trupul lui şi petrecem într-însul. Minunată-i şi acea taină, că noi nu vedem pre Hristos întru taina sfintei cuminecături, iară, cu-i va Hristos, acolo să arată. Arătatu-s-au Hristos necredinciosului Amfilog, împăratul saracinesc, carele au venit în Ierusalim, la besearecă, la slujba lui Dumnezeu şi, la leturghie, au văzut pre Hristos întru taina sfintei cuminecături, ca pre un prunc mitutel, pre carele au tăiat preotul la oltariu. N-au putut deprinde (înţeleage) aceaste taine minunate ovreaii, cărora, cînd au zis Hristos, precum iaste scris la Evanghelia lui Sveatîi Ioan, în 6 capete: "Pîinea carea voiu da voao eu, trupul mieu iaste, pre care am dat eu pentru mîntuirea lumii", răspunseră ovreaii: "Cum va putea să ne dea noao acesta a mînca trupul său?" Şi acesta iaste folosul sfintei cuminecături, că cine mănîncă trupul şi sîngele lui Hristos, acela întru Hristos şi Hristos într-însul petreace, că aşa zice singur Hristos: "Cela ce va mînca trupul mieu şi 
{ 82r} va bea sîngele mieu întru mine petreace şi eu într-însul." Iaste folos şi acela al sfintei cuminecături că, cine mănîncă trupul şi sîngele lui Hristos, acela dobîndeaşte viaţa de veaci, că aşa zise singur Hristos: "Cela ce va mînca trupul mieu şi va bea sîngele mieu, va avea viaţa de veaci." A patra taină iaste pocaania, de carea au pomenit Hristos, zicînd pentru galileani, pre carii ucise Pilat, şi de ierusalimleani, pre carii căzu turnul Silomului şi i-au ucis, precum mărturiseaşte Sfîntul Luca, bunul vestitoriu, în 13 capete, grăind: "Au doară vă pare că galileianii au fost mai păcătoşi decît toţi galileianii ceialalţi, căci că pătimiră aşa? Ba, ce vă grăiesc voao, de nu vă veţi pocăi, toţi, într-acela chip, veţi peri. Sau cei optsprăzeace asupra cărora căzu turnul Silomului şi ucise pre ei, au doară vă pare că aceia au fost mai datori decît toţi carii lăcuiia în Ierusalim? Ce vă grăiesc voao, de nu vă veţi pocăi, toţi, într-acelaşi chip, veţi peri." Materia pocăinţei să împarte în trei părţi, că, cine pofteaşte a să pocăi, unul ca acela iaste datoriu ca să aibă zdrobirea inimii, că aşa grăiaşte cîntătoriul de psalmi: "Inima zdrobită şi smerită Dumnezeu nu o va urgisi." Dirept aceaea, cine să pocăiaşte iaste datoriu să facă mărturisire deplin şi să nu ascunză nici un păcat înaintea duhovnicului său. Atunce, pentru mărturisirea lui cea adevărată, îi va ierta lui Dumnezeu toate păcatele, că aşa zice prorocul David: "Mărturisi-voi spre mine fără de legile meale lui Dumnezeu şi tu iertaşi necurăţia inemii meale." Încă, cine să pocăiaşte, este datoriu 
{ 82v} ca să facă deplin pentru păcatele sale, precum au făcut Zachei, carele jumătate de avuţia sa au împărţit săracilor şi, de la cine ce au luat cu nedireptul, cu 4 părţi au plătit aceaea mai mult, că aşa au zis cătră Hristos: "Doamne, iată, jumătate de avuţia mea voiu da săracilor şi, de am năpăstuit pre cineva, cu 4 părţi voiu da mai mult." Atunce, Hristos au iertat păcatele lui şi-i deade măntuire zicîndu-i lui: "Astăzi fu mîntuirea casei aceştiia." Aşa şi acuma, cine va face pocăinţă de ajuns pentru păcatele sale, de va posti sau de va face metanii sau de va împărţi milostenie săracilor sau de va face altă pocăinţă, carea i-au dat duhovnicul lui, omului ca aceluia iartă Hristos păcatele lui şi dăruiaşte mîntuire, zicînd: "Astăzi fu mîntuirea casei aceştiia." Forma pocaaniei sînt aceale cuvinte carea zice preotul cătră cela ce să ispovedeaşte: "Fiule, iartă-te pre tine Hristos Dumnezeu, pren nevăzute, şi eu", că, cu aceale cuvinte, îl face pre dînsul slobod de toate păcatele, carea au mărturisit el. Folosul pocaaniei iaste că, cine să pocăiaştede de păcatele sale cu toată inema, măcară de-ar fi făcut toate păcatele carele să află în lume, îi va ierta lui Dumnezeu păcatele lui, numai de să va pocăi cu toată inema şi să va făgădui că nu va mai face aceale păcate, căci că Dumnezeu iaste cu inemă milostivă şi nu pofteaşte moartea omului păcătos, ce pofteaşte să să pocăiască şi să să întoarcă cătră Dumnezeu dentru calea cea rea, adecă de la lucrurile ceale reale, că aşa zice singur Dumnezeu: "Nu poftesc moartea păcătosului, ce voiesc ca să să întoarcă el de la calea sa cea rea şi să fie viu." Folosul pocaaniei iaste şi aceasta 
{ 83r} că, cine face păcate acela iaste fecior diavolului, că aşa au grăit Hristos cătră ovreaii carii făcea păcate: "Voi sînteţi fiii diavolului părintelui vostru." Iară, deaca să pocăiaşte omul de păcatele sale şi-i pare rău pentru căci le-au făcut şi le ispovedeaşte la duhovnic şi face pocăinţă dentru destul (de ajuns), să face dentru feciorul diavolului fiu lui Dumnezeu şi poate grăi cătră Dumnezeu: "Părintele nostru, cela ce eşti spre ceriuri." A cincea taină a besearecei iaste prioţia, carea taină pomeneaşte împăratul David, grăind: "Preoţii lui să vor îmbrăca întru mîntuire." Întru acea taină a preoţiei să încheaie şi orînduiala episcopească, că episcopul să chiamă arhiereu, adecă popa cel mare şi numai cu atîta să desparte de preoţi, căci că el face pre alţi oameni a fi preoţi, iară preoţii aceia nu pot să facă. Încă, episcopul poate să facă şi mirul, iară popii aceia nu pot să lucreaze ca să sfinţească mirul, ce numai iau de la episcopul. Materia prioţiei iaste punerea mîinelor spre capul aceluia carele va să să prioţească sau pofteaşte a dobîndi acela dar. Pentru aceaea, apostol Pavel scrie la Cartea cea dentîi cătră Timothei, în 5 capete, grăind cătră dînsul: "Să nu pui spre nimenea mîna numaidecît, nici te împreuna cu păcatele ceale striine." Iară, foarma preoţiei iaste rugăciunea carea zice arhiereul: "Darul cel bun, şi dumnezeiesc, şi altele." Şi, cînd citeaşte arhiereul acea rugăciune, într-acela ceas rămîne omul acela preot. Folosul preoţiei iaste că preoţii iartă păcatele oamenilor carii să pocăiesc şi-şi mărturisesc păcatele sale, că aşa au zis 
{ 83v} Hristos cătră preoţi: "Cărora veţi ierta păcatele, ierta-să-vor, iară cărora veţi ţinea, ţinea-să-vor." Pentru aceaea, în leagea cea veache, popa cel mai mare avea spre sine o tăbliţă de aur, pre care era săpate cuvintele aceastea: "Sfîntul lui Dumnezeu", căci că preotul iartă păcatele oamenilor şi pre oamenii cei păcătoşi îi face sfinţi, cînd să pocăiesc şi ei şi nu mai fac păcate. Folosul preoţiii iaste şi aceasta, că preoţii să roagă lui Dumnezeu pentru toţi oamenii, ascultînd de Sfîntul Pavel Apostol, carele zice: "Deci, vă rog pre voi, mai nainte de toate, a face rugăciuni şi rugi, ceareri şi bune mulţemiri pentru toţi oamenii, pentru împăratul şi pentru toţi carii sînt supt dînsul (supt biruinţa lui), ca să petreacem viaţă lină şi fără de gîlceavă, întru toată credinţa bună şi în curăţie. Pentru aceaea, în leagea cea veache, popa cel mai mare purta în spatele sale doao pietri de zmarald, pre care era săpate numele a doaosprăzeace seminţii a neamului lui Izrail. Pre un zmarald era şase nume şi pre altul iară era şase, pentru că, apropiindu-să preotul cătră jărtăvnic, să pomenească pre toţi oamenii şi numele lor şi să să roage pentru ei lui Dumnezeu. Şi aceasta iaste folosul preoţiei, că preoţii învaţă pre oameni credinţei şi lucrurilor celor bune. Preoţilor ca acelora li să cade cinste îndoită, după cuvîntul lui Pavel Apostol: "Preoţii de cinste îndoită ca să să învrednicească, încă, mai vîrtos, carii să ostenesc întru cuvîntul învăţăturii." Pentru aceaea, în leagea cea veache, popa cel mare avea pre golpiul lui scrise aceaste doao cuvinte: "Urim i tummeam", adecă învăţătura 
{ 84r} şi direptatea, că preotul iaste datoriu a învăţa pre oameni şi iaste datoriu a grăi fieştecui dirept. Pentru aceaea, acelaşi popă mare a legii cei vechi, pre la marginele veşmîntului său avea clopoţei de aur, căci că preotului să cade a fi aseamene clopotului, că clopotul deşteaptă pre oameni ca să să scoale la rugăciune. Aşa, şi preotul iaste datoriu ca să îndeamne pre oameni spre rugă; datoriu iaste să înveaţe pre oameni ca să vie la besearecă şi să să roage lui Dumnezeu şi să facă lucrurile ceale bune şi să să ferească de păcate. A şasea taină iaste căsătoria (sau cununia), de care taină pomeneaşte apostol Pavel, zicînd: "Cinstită iaste nunta şi patul acela iaste nespurcat." Materia căsătoriei sînt aceale doao feaţe care să împreunează, adecă omul şi fămeaia. Încă, materia căsătoriei iaste vreare de bună voie a omului cu a muierii, cînd să voiesc ei a petreace într-un loc, pînă la moartea lor, şi a avea unul pre altul priaten. Forma căsătoriei sînt cuvintele sau seamnele, cu carea junele (bărbatul) şi cu fata (muiare) arată înaintea preotului. Multe folosuri sînt a căsătoriei, că, pentru aceaea, au tocmit Dumnezeu căsătoria, petrecînd omul într-această lume, ca să aibă ajutoriu, că aşa au zis singur Dumnezeu: "Nu iaste bine să petreacă omul singur, ce să-i facem lui ajutoriu." Şi, pentru aceaea, au tocmit Dumnezeu căsătoria, pentru ca să să înmulţească oamenii în lume, că aşa au zis singur Dumnezeu cătră Adam şi cătră Eva: "Creaşteţi şi vă înmulţiţi şi împleţi pămîntul şi biruiţi pre dînsul." Încă, şi pentru aceaea, au tocmit Dumnezeu căsătoria 
{ 84v} că, avînd omul muiarea lui, să poată scăpa de păcatul trupului, de curvie şi de prea curvie, că aşa grăiaşte Sfîntul Pavel Apostol: "Pentru curvie, fieştecarele om ca să aibă muiarea lui şi fieştecarea muiare ca să aibă bărbatul său." A şaptea taină, cea dupre urmă, iaste pomăzuirea (sau rumîneaşte masle), carea să face numai oamenilor celor bolnavi. De aceasta taină pomeneaşte Sfîntul Iacov Apostol, grăind: "De va boli cineva întru voi, să cheame preoţii besearecei şi să facă rugăciune spre dînsul, ungîndu-l cu unt de lemn, întru numele lui Dumnezeu." Materia aceştii taine iaste singur unt de lemn, sfinţit de preoţi, iară forma să încheaie întru rugăciune, carea zic preoţii, pomăzuind pre cel bolnav cu unt de lemn, adecă: "Părinte Sfinte, tămăduitoriul sufletelor şi trupurilor noastre şi altele." Folosul aceştii taine iaste în doauă chipuri, căci, cînd pomăzuiesc pre omul cel bolnav cu unt de lemn şi să roagă lui Dumnezeu pentru dînsul, poate acel bolnav să să tămăduiască, încă şi păcatele lui să să iarte, că aşa grăiaşte apostol Iacov: "Rugăciunea credinţei va mîntui pre cel bolnav şi-l va rădica pre el Dumnezeu şi, de va avea păcate, iertatu-i-să-vor lui." Folosurile tuturor tainelor încă să mai află şi altele şi, într-aceale şapte taine, patru sînt carea să pot poftori: sfînta cumenecătură, pocaania, căsătoria sau cununia şi maslele. Că poate Hristos şi a doua oară a fi jărtvuit şi, de multe ori, întru sfînta leturghie şi-ntru taina sfintei cumenecături, poate omul şi a doua oară, şi de multe ori 
{ 85r} să să pocăiască şi să să mărturisească de păcate, cînd va cădea în vreun păcat. Poate omul să ia şi altă muiare, cînd îi va muri ceialaltă; aşijderea, şi muiarea poate mearge după alt bărbat, de-i va muri cel dentîi. Putem omului să-i facem şi altădată masle, de să va războli şi a doua oară. Şi, iarăşi, sînt trei taini a besearecei care nu să poftoresc: botezul, ungerea cu sfîntul mir şi preoţia, că, cine va fi botezat şi uns cu mir şi au ajuns la preoţie, unul ca acela, a doua oară, nu să poate să să boteaze, nici să să pomăzuiască cu mir, nici să să sfinţească la rîndul prioţiei, că aceale trei taine semnează pre sufletul omului, semnare sufletească a Duhului Sfînt care, în veaci, nu să poate ştearge. Şi, pentru semnul acela, să desparte omul cel botezat de la cel nebotezat, cel uns cu sfîntul mir dela cel neuns şi preotul de la mireanul cel nesfinţit. De semnul care însemnează Dumnezeu spre sufletul omului, pren Sfîntul Botez, ne aduce aminte Sfîntul Pavel Apostol, la Cartea cătră Efeseani, în 4 capete, grăind: "Să nu scîrbiţi pre duhul lui Dumnezeu cel sfînt, de la care v-aţi însemnat întru ziua izbăvirei." De semnul care însemnează Dumnezeu spre sufletul omului pomeneaşte acelaşi apostol Pavel, la a doao Carte cătră Corinteani, în glava cea dentîi, grăind: "Dumnezeul cela ce ne-au uns pre noi, carele ne-au şi însemnat." De semnul care însemnează Dumnezeu spre sufletul omului, cu mîinele preoţilor, scrie acelaşi Pavel Apostol, la a doao Carte cătră Timothei, în glava cea dentîi, zicînd: "Îţi aduc aminte, ca să încălzeşti darul lui Dumnezeu, carele 
{ 85v} petreace întru tine, cu putearea mîinelor meale, că nu ne-au dat Dumnezeu duhul fricii, ce puterii şi dragostii şi a minţii întregi." Pravoslavnicilor creştini, acuma vom putea înţeleage precum iaste direaptă beseareca noastră, căci că ţine toate tainele carea au tocmit Hristos. Şi acela iaste semn direaptei besearecei noastre, că, dentru credinţa care ţine beseareca noastră, mulţi oameni s-au depărtat şi, încă mai nainte de svîrşitul lumii, mai mulţi să vor depărta, că aşa grăiaşte Sfîntul Pavel Apostol: "Întru vremile ceale de apoi să vor depărta oarecarii den credinţă, luînd aminte duhurilor înşălătoare şi învăţăturilor drăceşti." Şi acela iaste semn direaptei besearecei noastre, căci că ea să află pururea întru supărare de oamenii cei necredincioşi, că aşa grăiaşte Pavel Apostol: "Toţi carii vor îmbla cu bună credinţă şi vor lăcui întru Isus Hristos vor fi goniţi." Şi acela iaste semn direaptei credinţei şi besearecei noastre, căci că ea, niciodată, nu iaste biruită, măcară deşi supără vrăjmaşii beseareca lui Dumnezeu şi poftesc a dezrădăcina neamul creştinesc, ce, niciodată, nu-l vor svîrşi, că aşa au zis singur Hristos: "Porţile iadului nu o vor birui." Porţile iadului să înţeleg păgînii, ereticii şi toţi oamenii cei necredincioşi, că ei, ca nişte porţi a iadului, pre oameni, cu învăţătura lor şi cu supărarea lor, duc la iad. Şi acela iaste semn credinţei noastre (sau besearecei) care păzeaşte direapta beseareca noastră, că, pentru credinţa noastră cea direaptă, să fac minuni în lume 
{ 86r}, că aşa au zis Hristos: "De veţi avea credinţă ca un grăunţ de muştariu şi de veţi zice măgurii aceştiia: "Treci de aicea" şi va treace." Şi acela iaste semn direaptei besearecei noastre, că oamenii carii mor întru beseareca şi-ntru credinţa noastră, cu lucrurile ceale bune, să fac sfinţi, pre care sfinţi, întru neputrede trupuri, avem şi pîna în ziua de astăzi. Iară, de-ar avea beseareca noastră credinţă rea, nu s-ar face oamenii, pentru acea credinţă, sfinţi, că aşa grăiaşte Pavel Apostol: "Fără de credinţă nu iaste puteare a plăcea lui Dumnezeu." Încă, mai iaste semn credinţei şi besearecei noastre libovul (dragoste), că aşa au zis Hristos: "Dentru această voroavă, voi cunoaşte că sînteţi ucenicii miei, de veţi avea dragoste între sine." Dirept aceaea, să avem şi noi dragoste unul cătră altul şi să ţinem ceale şapte taine, carea au tocmit Hristos, şi să păzim şi libovul, care porunceaşte Hristos să ţinem, apoi toate neamurile vor mărturisi că credinţa noastră şi beseareca noastră iaste direaptă şi să vor întoarce spre credinţa noastră şi, cu noi dempreună, vor dobîndi împărăţia ceriului, în veacii veacilor. Amin. 
{ 86v} Cazanie la Întimpinarea Domnului nostru Isus Hristos.Mărturiseaşte Sfîntul Luca, bunul vestitoriu, în 2 capete, grăind: "Acesta zace spre cădeare şi spre sculare a mulţi întru izrailteani." Făgăduit-au oarecînd Dumnezeu a pune piatră de mult preţ în Sion şi la marginea unghiului, ca să să zidească spre dînsa oamenii cei credincioşi, că aşa au zis: "Sioane, iată, pui eu întru temelia ta piatră de mult preţ, aleasă, cinstită, la marginea unghiului şi cela ce va creade într-însa nu să va ruşina." Plinitu-s-au acea făgăduială a lui Dumnezeu, cînd s-au născut Hristos dentru prea curata fecioară, că Hristos iaste piatra aceaea, pre care piatră să zidesc creştinii cei credincioşi, iară închinăciunea idolilor şi necredinţa ovreiască, şi ereticiile, şi toate păcatele cad pentru dînsa. Pentru aceaea, direptul Simeon, luînd pre Hristos mitiutel în besearecă, în braţile sale, au zis cătră prea curata fecioară şi cătră Iosif: "Iată, acesta zace spre cădeare şi spre sculare a mulţi întru izrailteani." Poruncit-au Dumnezeu, întru leagea cea veache, muiarea 
{ 87r} care va naşte fecior să nu între în besearecă pînă în patruzeci de zile, că să socotiia necurată, iară, după patruzeci de zile, să aducă pre fiul său la besearecă şi să dea, pentru curăţenia ei, jărtvă un miel de un an şi doi porumbi sau doao turtureale, iară, deacă i să va întîmpla a naşte fată, nu era slobodă să între în besearecă optzeci de zile şi era necurată. Şi, iarăşi, după optzeci de zile, era datoare să aducă pre fata ei la besearecă şi ca să dea aceaeaşi jărtvă pentru curăţenia sa şi pre Sfînta Născătoare de Dumnezeu, născînd pre Hristos. Măcară deşi era fecioară curată, căci că au născut pre Sfinţia sa fără de bărbat, precum au zis singură cătră arhanghel Gavriil: "Cum va fi aceasta, că eu de bărbat nu ştiu?", ce au născut pre Hristos dentru Duhul Sfînt, precum au zis îngerul, în vis, cătră Iosif, grăind: "Că, ce să va naşte dentr-însa, den Duhul Sfînt iaste." Iară, pentru ca să nu facă sminteală ovreailor, călcînd leagea cea veache, şi pentru ca să înveaţe şi pre noi ascultare, fu şi Sfinţia sa ascultătoare poruncei lui Dumnezeu. Născînd pre Hristos, l-au adus, după patruzeci de zile, la besearecă, ca pre o piatră de mult preţ, ca să să zidească spre acea piatră creştinii cei credincioşi, iară cei necredincioşi să să împiadece şi să cază; şi-au dat jărtvă pentru curăţenia sa, măcară deşi nu i-au trebuit curăţenie, fiind fecioară curată. Şi, într-aceaea vreame, au întimpinat Simeon, fiind Hristos mitiutel, şi, luînd pre dînsul spre mîinile sale, au zis: "Iată, zace acesta spre cădeare şi spre sculare a mulţi întru izrailteani." Pentru aceaea, sărbătoarea de astăzi 
{ 87v} are doao nume; întîi să chiamă curăţirea Preacistei, a doua oară să chiamă Întîmpinarea lui Dumnezeu. Văzut-au prorocul Zaharia o piatră, carea piatră avea spre sine şapte ochi; deci acea piatră au însemnat pre Hristos, iară cei şapte ochi au însemnat socotirea lui Dumnezeu, întru carea socotire are Hristos beseareca sa, adecă nărodul creştinesc şi ştie pre fieştecarele om ce-i trebuiaşte şi, ce-i iaste poftirea spre folos, îi dăruiaşte. Ştie Hristos toate, nu numai aceale ce facem şi ce grăim sau ce gîndim, ce şi ce vom face sau vom gîndi, de acuma înainte, sau vom grăi. Pentru aceaea, zice cîntătoriul de psalmi: "Ceale nelucrate de mine au văzut ochii tăi." Dirept aceaea, vă voiu arăta, întru această învăţătură a mea, ce feliu de piatră iaste Hristos, căruia mă rog pentru ajutoriu şi pre dumneavoastră pentru ascultare.Iaste Hristos piatră ce să chiamă carbuncul. Carbuncul să chiamă piatra aceaea, pentru căci iaste aseamenea cărbunelui de foc şi noaptea luminează ca nişte foc pe-ntunearec. Şi Hristos, fiind pre pămînt, au luminat, cu învăţătura şi cu asămănarea vieţii sale, întunearecul, închinăciunei idolilor şi întunearecul necredinţei jidoveşti, întunearecul ereselor şi a păcatelor omeneşti. Pentru aceaea, zice Evanghelistul Ioan de Hristos: "Lumina întru întunearec luminează şi întunearecul nu cuprinse pre dînsul." Piatra carbuncului apără pre oameni de ciumă, care om o poartă lîngă sine. Şi Hristos apără pre oameni de ciumă, carii aleargă cătră dînsul şi cer ajutoriu de la Sfinţia sa. Cînd au trimes Dumnezeu spre oamenii 
{ 88r} lui Izrail ciuma, atunce, împăratul David s-au rugat lui Dumnezeu ca să întoarcă ciuma de la oamenii izrailteneşti şi ca să cearte pre dînsul, că aşa au zis cătră Dumnezeu, precum iaste scris în a doauă Carte a Împăraţilor, în 24 de capete: "Eu sînt păstoriul carele am făcut rău. Dară aceaste oi ce au făcut să fie mîna ta spre mine şi spre casa părinţilor miei?" Şi-au ascultat Dumnezeu rugămîntul lui David şi au întors ciuma de la neamul lui Izrail. Aşa şi acuma, spre care ţară va trimite Dumnezeu ciuma, oamenii aceia să să roage lui Hristos pentru ajutoriu. Deci, şi Hristos va apăra pre ei de acea boală grea a ciumei. Iaste Hristos piatră iaspis. Iaspisul are putearea aceasta, că goneaşte de la om otrava, căci că apostol Ioan, cînd au băut întru numele lui Hristos otravă veninoasă, carea au poruncit lui să bea Dometian, împăratul Rimului, dară acea otravă nimica nu i-au stricat. Aşa şi acuma, cine va bea întru numele lui Hristos, cu credinţă neîndoită, otravă sau venin, nemica nu-i va strica lui, că aşa au zis Hristos: "Întru numele mieu, de vor bea şi vreun lucru de moarte nu va vătăma pre ei." Piatra carea să chiamă iaspisul are puteare de opreaşte sîngele. Au doară şi Hristos i-au oprit sîngele, cînd, numai cu atingerea veşmintelor lui, au tămăduit pre o muiare căriia cura sînge, carea toată avuţia sa au dat vracilor şi nu s-au putut tămădui de acea boală, precum mărturiseaşte Evanghelistul Marco, în 5 capete. Iaste Hristos piatra carea să chiamă samfir, deci samfirul curăţeaşte şi face ochii omului luminaţi. Au doară şi Hristos nu curăţeaşte vederile ochilor omeneşti, cînd 
{ 88v} au deşchis ochii a mulţi oameni orbi? Deşchis-au Hristos ochii unui om orb den naştere, carele şădea lîngă Ierehon şi cerea de la oameni milostenie. Deşchis-au Hristos ochii a doi oameni orbi carii mergea după Hristos şi striga, grăind: "Miluiaşte-ne pre noi, Isuse, fiule a lui David." Şi acuma, care oameni bolesc de ochi sau sînt orbi de tot, să alearge cătră Hristos şi să strige cătră dînsul, grăind: "Miluiaşte-ne pre noi, Isuse, fiule a lui David." Atunce, Hristos va asculta strigarea lor şi va lumina vedearea ochilor lor. Iaste Hristos piatra ce să chiamă hrisolit, că hrisolitul goneaşte de la om scîrba sau inema rea şi face pre om veasel şi cu inemă bună, carele poartă lîngă sine. Şi Hristos goneaşte toate întristăciunele şi toate scîrbele de la oamenii cei buni şi face pre ei veaseli, carii aleargă cătră Hristos, întru vreamea scîrbei sale. Făcut-au Hristos cu inemă bună pre curva aceaea, carea au spălat cu lacrămi picioarele lui Hristos şi le ştergea cu părul capului său. Atunce, au iertat Hristos păcatele ei, zicînd: "Iartă-ţi-să păcatele tale." Făcut-au Hristos veasel şi cu inemă bună pre Petru apostol, carele s-au fost lepădat de Hristos de trei ori. După aceaea i-au părut rău şi plînse cu amar, precum iaste scris: "Plînse cu amar." Atuncea, Hristos au iertat păcatul lui şi iară l-au primit la rînduiala apostoliei, grăind cătră dînsul: "Paşte oile meale, paşte mieluşieii miei, paşte aleşii miei." Într-acela chip, şi acuma, care oameni să vor afla întru inemă rea, unii ca aceia să să roage lui Hristos şi, pururea, să aibă pre dînsul întru mintea sa. Va face Hristos şi pre ei veaseli, că 
{ 89r} aşa zice psalomnicul: "Aduşu-mi aminte de Dumnezeu şi mă veseliiu." Iaste Hristos piatra ce să chiamă verilion; deci, verilionul face pre om, la oaste, îndrăzneţ, carele, cu vrăjmaşii săi să bate cu îndrăznire şi, fără de nici o grijă şi nicicum nu să spare de ei, acela ce poartă acea piatră la sine. Şi Domnul nostru Hristos face pre oameni îndrăzneţi la războiu, carii chiamă pre Hristos într-ajutoriu; face Hristos îndrăzneţi şi cutezători pre împăraţi, pre crai, pre domni şi pre alţi viteaji, carii să roagă lui Hristos de ajutoriu. Făcut-au Hristos îndrăzneţ la războiu pre împăratul David, căci că el, cu îndrăznire, au bătut războiu cu moaviteanii, cu filistimii, cu sirianii şi cu alte oşti a vrăjmaşilor, şi i-au biruit pre ei, şi mare stăpînire au luat spre ei, şi nicicum nu s-au temut de dînşii. Pentru aceaea, au scris: "Domnul, luminarea mea, şi mîntuitoriul mieu, de cine mă voiu teame? Domnul, scutitoriul vieţii meale, de cine mă voiu înfricoşa?" Iaste Hristos piatra ce să chiamă gagatoc; deci, gagatocul apără pre om de şarpe, că şarpele fuge de dînsa şi să teame. Pentru aceaea, vulturul, temîndu-se, aduce în cuibul său piatra ce să chiamă gagatoc, pentru ca să nu fie acolo şarpele şi să nu omoară puii lui. Şi, pre Hristos, Fiul lui Dumnezeu, carele să înţeleage piatra ce să chiamă gagatoc, cine-l va purta întru inema lui, ca într-un cuib a vulturului, gîndind pururea de Hristos, la omul ca acela nu să va putea apropiia şarpele cel veninat, adecă păcatul, de care şarpe scrie Isus Sirah, grăind: "Ca de la faţa şarpelui să fugi de la păcat, că, de te vei apropia de dînsul, te va muşca." Pentru aceaea, păcatul să chiamă şarpe, că, 
{ 89v} în ce chip întră şarpele la cuibul vulturului şi omoară puii cei de vultur, aşa şi păcatul să furişază întru inema omului şi omoară cu veninul lui toate lucrurile omului ceale dumnezeieşti, că, măcară de ar avea omul toate lucrurile ceale bune şi numai un păcat să facă dentru aceale şapte păcate mari, toate faptele lui ceale bune întru nimica nu sînt, că aşa zice apostolul Iacov: "De ar păzi omul toată leagea şi de va greşi numai într-una, atunce iaste vinovat tuturor." Iaste Hristos piatra ce să chiamă ametist; deci ametistul goneaşte de la om beţia, că, cine poartă acea piatră, nu să poate îmbăta lesne. Şi Hristos goneaşte de la om beţia, că, pre fieştecarele beţiv, de nu să va pocăi, să să contenească a nu să îmbăta, pre unul ca acela nu-l va primi la împărăţia ceriului, că aşa scrie Pavel Apostol, grăind: "Beţivii, împărăţia lui Dumnezeu nu o vor moşteni." Pentru aceaea, Dumnezeu nu primeaşte pre oamenii cei beţivi în împărăţia ceriului, că toate răotăţile den beţie purced. Noe s-au îmbătat de vin şi, adormind, să dezgoli şi, numaidecît, Ham, feciorul lui, rîse de dînsul, zicînd: "Iată cum să îmbată tatăl nostru." Lot, îmbătîndu-să, cu featele sale făcu păcatul curviei cel spurcat. Olofern, mai marele domn oştilor Asiriii, deaca să îmbătă, îi fu tăiat capul lui de o muiare. Navan, deaca să îmbătă, măscări pre împăratul David şi, pentru aceaea, David vrea să-l ucigă, de nu s-ar fi fost rugat lui David Avighia, muiarea lui Navan. Şi în vreamea de acuma, cine face sfade şi să ceartă cu toţi? Beţivii. Cine cade de pre cal 
{ 90r} şi dupre pod jos şi-şi frînge capul şi grumazii? – Beţivii. Cine zace în uliţă, în tină, şi să tăvăleaşte în baltă? – Beţivii. Cine cade întru multe fealiuri de păcate şi moare, fără de vreame, cu moarte năprasnică? – Beţivii. La cine iaste părul zmult şi ochii vineţi şi obrazul îmflat şi mînile tremură? – La beţivi. Pre cine scot cu ruşine den curţile şi din casele oamenilor, şi-l împing, şi-l bat, şi-l ucig de tot? – Pre beţivi. Pentru aceaea, grăiaşte Solomon: "Blestemată iaste beţia." Iaste Hristos piatra ce să chiamă zmaraldul, căci că zmaraldul iubeaşte curăţia, că, ce fată fecioară curată va purta piatra zmaraldului la sine, pînă va fi fecioară curată, pînă atuncea şi zmaraldul iaste întreg, iară, în ce ceas va piarde curăţia, numaidecît şi zmaraldul să frînge în doao. Şi Hristos iubeaşte curăţia. Scris iaste în Apocalipsis, în 14 capete, că au văzut Sfîntul Ioan Apostol pre un mieluşel, carele sta spre măgura Sionului şi, cu dînsul, o sută şi patruzeci şi patru de mii de oameni. Deci, mieluşelul acela iaste Hristos, iar măgura Sionului iaste ceriul, iar o sută şi patruzeci şi patru de mii de oameni însemna pre oamenii aceia carii păzesc curăţia fecioriei, căci că unii ca aceia să află întru împărăţia ceriului cu Hristos şi, oriunde mearge Hristos, merg şi ei după dînsul, că aşa iaste scris în Apocalipsis: "Aceştia sînt carii, cu muieri, nu s-au spurcat, pentru căci că sînt deavestăvnici (adecă neatinşi de păcatul poftei trupeşti). Urmează mieluşelului, oriunde de s-ar duce." Şi pentru aceaea, iubeaşte Hristos curăţia, că oamenii, carii feresc curăţia fecioriei sale, întru împărăţia 
{ 90v} ceriului, cu Hristos vor lăcui. Şi, iarăşi, nu iubeaşte Hristos pre oamenii cei spurcaţi, carii fac păcatul trupului, că, pentru păcat, au pierdut Dumnezeu toată lumea cu potop, pentru păcatul trupului au ars Dumnezeu Sodomul şi Gomorul cu foc de piatră pucioasă. Pentru păcatul trupului au poruncit Dumnezeu lui Moisei ca să spînzure pre boiarii izrailteanilor, împotriva soarelui, precum iaste scris în Cartea Numerilor, în 25 de capete. Pentru păcatul trupului au poruncit Dumnezeu aceluiaşi Moisei ca să ucigă pre madiamiteani şi să strice toată ţara lor. Pentru păcatul trupului, la ziua cea de apoi, va judeca Hristos, fără de toată mila, pre oamenii cei curvari şi-i va trimite întru muncile ceale de veaci, că aşa scrie Sfîntul Pavel Apostol, grăind: "Curvarilor şi prea curvarilor va judeca Dumnezeu." Iaste Hristos piatră ce să chiamă topazion. Deci, topazionul însămnează schimbare norocului omenesc, că, în ce vreame caută omul într-însa, arată pre om cu capul în jos şi cu picioarele în sus. Şi Hristos însemnează schimbarea norocului omenesc, căci că astăzi iaste omul stăpîn, iară mîine slugă; poate face Hristos astăzi mare putearnic, iară mîine rob. Pentru aceaea zice cîntătoriul de psalmi: "Dumnezeu iaste judecătoriu, pre acesta smereaşte şi pre acela înalţă." Aduceţi-vă aminte de o cetate ce să chema Capernaum, carea să înălţase foarte pentru învăţătura şi pentru minunele a lui Hristos. Înălţatu-s-au pentru bogăţiile şi pentru negoaţe în multe chipuri, care negoaţe aducea la dînsa multe fealiuri de neguţători. După aceaea, acela noroc a ei s-au schimbat, căci 
{ 91r} că n-au vrut să să pleace lui Hristos, n-au vrut să crează întru Hristos şi să să pocăiască pentru păcatele sale. Pentru aceaea, au zis Hristos cătră dînsa: "Şi, tu, Capernaume, care pînă la ceriu te-ai înălţat, pînă la iad vei pogorî." Şi acuma, cine iaste bogat şi are aur, argint, bani, moşii şi haine multe şi, pentru acea bogăţie, să ţine mare şi cătră acela om zice Hristos, măcară deşi nu aude el glasul acela: "Şi, tu, Capernaume, carele pînă în ceriu te-ai înălţat, pînă la iad te vei pogorî." Cine iaste împărat, sau craiu, sau domn, sau boiariu, sau alt biruitoriu şi, pentru acea puteare a lui, să va înălţa firea lui spre trufie şi pre alţi oameni întru nemica nu-i socoteaşte, şi cătră acela om zice Hristos: "Şi, tu, Capernaume, carele te-ai înălţat pînă la ceriu, pînă la iad te vei pogorî." Cine va fi întru oamenii cei sufleteşti cu boieria besearecii, adecă, egumen, arhimandrit, episcop, arhiepiscop, mitropolit, exarh, patriarh şi, pentru acea boierie a lui, să va înălţa spre trufie şi să fereaşte de alţi oameni, nici bagă în seamă, şi cătră acela om zice Hristos: "Şi, tu Capernaume, pînă la ceriu te-ai înălţat şi pînă la iad te vei pogorî." Carele om iaste orator, filosof, teoliog, astroliog, matematec, aritmetic sau să aibă altă învăţătură şi înţelepciune întru sine, şi pentru acea învăţătură şi înţelepciune, să va înălţa firea lui spre trufie şi va gîndi pentru acela meşteşug că iaste numai el de-a firea, şi cătră acela om zice Hristos: "Şi, tu, Capernaume, carele te-ai înălţat pînă la ceriu, pînă la iad te vei pogorî." Iaste Hristos piatra ce să chiamă magnesul. 
{ 91v} Deci, magnesul trage pre hier cătră sine, că, de-ar fi săgetat cineva cu un glonţ de hier şi n-ar putea să scoaţă acel glonţ de hier den trupul lui sau de-ar fi cineva însăgetat cu săgeată şi ar rămînea într-însul ţiagla săgeţii şi să nu o poată să o scoaţă într-alt chip, unii ca aceia să puie la acea rană de săgeată piatră ce să chiamă magnesul şi, numaidecît, va scoate ea den trupul lui glonţul cel de hier sau de va fi şi ţaglă de săgeată. Şi Hristos trage catră sine pre oamenii cei păcătoşi, pre carii prorocul Ieremia îi numeaşte fier, scriind în cartea lui, în 6 capete: "Toţi păcătoşii sînt fier", pentru aceaea, că precum iaste fierul tare, aşa şi oamenii cei păcătoşi sînt întăriţi, nu vor să asculte pre Dumnezeu şi să facă poruncile lui. Fost-au fier întărit ca acela Faraon, împăratul Eghipetului, pre carele l-au învăţat Dumnezeu şi cu multe fealiuri de certări l-au certat pentru ca să sloboază neamul lui Izrail den Eghipet. Certatu-l-au Dumnezeu cu ţînţari, cu muşte cîineşti, cu lăcuste. Certatu-l-au Dumnezeu cu tunete, cu grindeni mari şi cu bube care era asupra Eghipteanilor. Certatu-l-au Dumnezeu pre dînsul cu fum, cu ceaţă, cu întunearec şi cu alte rane, iară Faraon tot era întărit ca nişte fier, că n-au vrut să asculte pre Dumnezeu şi n-au vrut să slobozească pre izrailteani den Eghipet, precum mărturiseaşte în Cartea Ieşirei, în 10 capete, grăind: "Şi să întări inema lui Faraon şi nu vru să sloboază pre ei." Aşa şi acuma, învaţă Dumnezeu pre oamenii cei păcătoşi şi-i ceartă cu oşti, cu foamete, cu ciumă, îi ceartă cu boale, cu supărări, cu lăcuste şi cu alte certări, pentru ca să să pocăiască şi să păzească 
{ 92r} poruncile lui Dumnezeu, dară oamenii cei păcătoşi, fiind întăriţi, ca nişte fier, întru păcatele lor, nu vor să asculte pre Dumnezeu, nu vor să să pocăiască, nici să păzească poruncile lui. Deci, ce au făcut Dumnezeu? Pre Faraon l-au înecat în Marea Roşie, iară pre oamenii cei păcătoşi, carii nu ascultă pre Dumnezeu, ce au inemile lor întărite, îi îneacă Dumnezeu întru răşina iadului. Deci, pre acel fier, pre oamenii cei întăriţi întru păcate, trage Hristos cătră sine, aducîndu-le aminte ca să să pocăiască şi să să depărteaze de păcatele sale şi ca să meargă cătră Hristos, la ospăţul împărăţiei ceriului cel veacinic, care să cuvine la vedearea feaţii lui Dumnezeu, că aşa au zis Hristos cătră oamenii cei păcătoşi, precum iaste scris în Cartea Pildelor, în 9 capete, grăind: "Veniţi şi mîncaţi pîinea mea şi beaţi vinul care am mescut voao, lăsaţi nebunia şi veţi fi vii şi în veaci veţi împărăţi." Aduce aminte Hristos de un om carele au zidit casă lui spre piatră, şi pogorî ploaia, şi veniră rîurile, şi căzură asupra casei aceiia, şi n-au căzut, căci că era zidită pre piatră. Şi, iarăşi, aduce aminte Hristos şi de alt om carele au zidit casă lui pre nisip şi, pogorînd ploaie, veniră rîurile şi suflară vînturi şi căzură pre casa aceaea şi căzu, pentru căci era zidită pre nisip, precum mărturiseaşte Matei Evanghelist în 7 capete. Deci, aşa trebuiaşte noao să înţeleagem aceaste cuvinte. Care oameni ascultă cuvîntul lui Dumnezeu şi-l ţin întru inimile lor, 
{ 92v} unii ca aceia spre piatra cea tare, spre Hristos, zidesc casă lor, adecă singuri spre sine. Pentru aceaea, nici ploaia, nici rîurile, nici vînturile a năpăştilor şi a nevoilor nu pot să oboară jos casa aceaea, nu pot pre oamenii aceia să desparţă dela Hristos. Şi, iarăşi, carii oameni ascultă cuvîntul lui Dumnezeu şi nu-l ţin pre el întru inemile lor, aceia zidesc casă lor, adecă singuri pre sine, pre năsip. Pentru aceaea, ploile, rîurile şi vînturile a năpăştilor şi a nevoilor, pre lesne oboară casa aceaea, pre lesne oamenii aceia, în vreamea gonirei, să vor lepăda de Hristos. Pravoslavnicilor creştini, să ascultăm şi noi cuvîntul lui Dumnezeu, cînd ne spune în besearecă, şi să-l păzim întru inemile noastre. Atuncea, şi noi vom zidi casa noastră, adecă singuri spre sine, spre piatra cea tare, carea piatră iaste Hristos. După aceaea, nici ploaia, nici rîurile, nici vînturile a năpăştilor şi a nevoilor nu vor putea să surpe casa noastră, nu ne vor putea depărta de la dragostea a lui Hristos, întru carele creadem noi şi vom putea zice cuvintele apostolului: "Cine ne va despărţi de la dragostea lui Dumnezeu, au scîrba, au supărarea, au gonirea, au foamea, au goliciunea, au nevoia, au spata?" Şi, de nu ne vom depărta de la Hristos, întru zilele ceaste de acum, petrecînd în lume, nu ne vom depărta de la dînsul şi, întru ziua cea de apoi, cînd va veni să judece toată lumea, şi, într-această vreame, vom întîmpina noi pre Hristos, cînd va veni, că aşa grăiaşte pentru Hristos Evanghelistul Matei: "Iată, mirele vine, ieşiţi întru timpinarea lui." Şi mai slăvită va fi atunce întîmpinarea lui Hristos, de cum au fost 
{ 93r} în beseareca Ierusalimului, că, în beseareca Ierusalimului, numai singur Semeon au întimpinat pre Hristos şi l-au luat pre dînsul spre mînule sale. Iară, la ziua cea de apoi, vor întîmpina pre Hristos, în văzduh, toţi oamenii cei sfinţi, iară oamenii cei păcătoşi vor rămînea pre pămînt. Întimpina-vor pre Hristos apostolii, prorocii, patriarşii, mitropoliţii, episcopii, preoţii, călugării, sihastrii, mucenicii. Întimpina-vor pre Hristos împăraţii, craii, domnii, voivozii şi toţi putearnicii şi stăpînitorii lumii. Întimpina-vor pre Hristos, întru ziua cea de apoi, toţi oamenii cei credincioşi şi dumnezeieşti, carii au fost den'ceputul lumii pînă la ziua aceaea şi, carii vor fi de acuma înainte pînă la svîrşitul lumii, într-aceaea vreame vor fi luaţi de noori, în văzduh, şi vor întimpina pre Hristos în văzduh şi, de acolo, vor mearge împreună cu Hristos la împărăţia ceriului, ca să lăcuiască acolo în veaci, după cuvîntul apostolului Pavel, precum au scris în Cartea cătră Soluneani, în 4 capete, grăind: "Răpiţi vom fi spre nori, întru întimpinarea Domnului în văzduh, şi aşa vor fi pururea cu Domnul." Spodobeaşte-ne şi pre noi, Doamne, Isuse Hristoase, ca să te întimpinăm în văzduh, la a doao venire a ta. Amin. 
{ 99v} Cazanie la Dumineca Floriilor.Scrie Sfîntul Ioan, bunul vestitoriu, în 12 capete, grăind: "Nu te teame fata Sionului, că, iată, împăratul tău vine." Pravoslavnicilor creştini, doao fealiuri de feate să află în lume, născute de Dumnezeu. Una iaste fata Sionului, de carea pomeneaşte Evanghelistul Ioan, zicînd: "Nu te teame, fata Sionului, că, iată, împăratul tău vine." A doao fată iaste a Vavilonului, de carea aduce aminte prorocul David, în 136 de psalmi, grăind: "Fata Vavilonului, ticăloasa." Ferice de cela ce-ţ va da ţie plata ta, carea ne-ai dat noao, fericit carele va prinde şi va zdrobi tinereii tăi de piatră." Deci, împăratul iaste Hristos, izbăvitoriul nostru, că aşa-i zice lui Sfîntul Ioan Bogoslov, scriind în Apocalipsis: "Împăratul împăraţilor şi Domnul Domnilor." Dirept aceaea, făgăduiesc şi eu dumnezvoastră a vă arăta, la această învăţătură a mea, carea iaste fata Sionului şi carea iaste 
{ 94r} fata Vavilonului. După aceaea, voiu arăta pricinile pentru care zice să nu să spare fata Sionului, cînd vine cătră dînsa Hristos, Împăratul mărirei, căruia mă rog de ajutoriu şi pre dumneavoastră de ascultare. Fata Sionului să chiamă săborul ovreailor, căci că ovreaii lăcuia spre măgura Sionului, carea măgură au luat David împărat şi au zidit acolo cetate, precum iaste scris în a doao Carte a Împăraţilor, în 5 capete: "Luă împăratul David toate laturile Sionului." După aceaea, iaste scris: "Şi o zidi pre dînsa împrejur." Şi, cînd au venit Hristos la Ierusalim, carele era cetate de scaun, într-aceaea vreame, fu zis cătră ovreai şi cătră săborul lor: "Nu te teame, fata Sionului, că, iată, împăratul tău vine." A doua oară să chiamă fata Sionului sfînta besearecă, nărodul creştinesc, căci că creştinii cei buni vor lăcui, în veaci, întru împărăţia ceriului, pre carea o numeaşte cîntătoriul de psalmi, că, iată, Sionul, zicînd cătră Hristos, fiul lui Dumnezeu: "Toiagul puterii va trimite ţie domnul den Sion şi vei birui pre mijlocul vrăjmaşilor tăi." Deci, cînd vine Hristos cătră beseareca creştinească, atunce zice cătră dînsa: "Nu te teame, fata Sionului, că, iată, împăratul tău vine." A treia oară să chiamă fata Sionului fieştecarele suflet a oamenilor celor buni şi credincioşi, că aşa zice Duhul Sfînt, în Cartea Cîntecelor, în 3 capete, grăind: "Featele Sionului, adecă sufletele ceale bune şi direapte, ieşiţi dentru deşertăciunele lumii şi dentru poftele trupului şi dentru toate feliurile 
{ 94v} de păcate şi vedeţi pre împăratul Solomon (adecă pre Hristos) încununat (adecă, în trup omenesc), întru care l-au încununat pre dînsul maica lui, în vreamea însurării, adecă, în ziua întrupării lui." Întru care zi au luat spre sine Fiul lui Dumnezeu firea omenească şi cu aceaea s-au împreunat, deci, cînd oarecarele om credincios şi sufletesc mănîncă prea sfîntul trup şi prea sfîntul sînge a lui Hristos, întru taina sfintei cumenecături, supt chipul (sau faţa) vinului şi a pîinii, atunce să zice cătră sufletul lui: "Nu te teame, fate Sionului, că, iată, împăratul tău vine." A patra oară să chiamă fata Sionului pre curata fecioară Maria, că, cum lăcuia în măgura Sionului Dumnezeu, după cuvîntul psalomnicului: "Măgura Sionul, întru care te-ai sălăşuit" aşa, şi întru pîntecele prea curatei fecioare au petrecut Hristos Dumnezeu, în 9 luni, cînd au vrut să să nască dentr-însa. Deci, cînd s-au pogorît Hristos den ceriu, întru pîntecele pra curatei fecioare, într-acela ceas fu zis cătră dînsa: "Nu te teame, fata Sionului, că, iată, împăratul tău vine." Iată, acuma ştim carea iaste fata Sionului, încă trebuiaşte să ştim carea iaste fata Vavilonului. Fata Vavilonului să chiamă Vavilonul, cetatea cea mare, carea să află în ţara haldeilor şi, în Vavilonul acela, petrecea împăratul Havuhodonosor, carele, pentru trufia lui, s-au făcut bou şi, în 7 ai, au păscut iarbă în pustie, precum mărturiseaşte prorocul Daniil, în 4 capete. Într-acela Vavilon au certat Dumnezeu pre împăratul Valtasar cu moarte şi cu lipsirea împărăţiei lui, pentru beţia 
{ 95r} şi pentru vasele besearecii, care vase n-au cinstit el, nici au dat laudă lui Dumnezeu, cînd bea vin cu vasele besearecii, împreună cu boiarii săi, şi nu deade laudă lui Dumnezeu. Într-acela ceas, în divanul lui, s-au arătat mînă omenească pre păreate, care mînă scriia cuvintele aceastea: MANE, adecă, au socotit Dumnezeu împărăţia ta, THECHEL, cum se-ar zice, cumpănit eşti în cumpănă, FARES, adecă, despărţită iaste împărăţia ta de la tine. Deci, vaviloneanii aceia, adease, strica Ierusalimul cu foc şi cu sabia şi toată ţara a lui Izrail şi ducea pre izrailteani în robie, în cetatea Vavilonului. Pentru aceaea, au mustrat prorocul David pre Vavilon, în 136 de psalmi, grăind: "Fata Vavilonului, ticăloasa, ferice de cela ce va da ţie plata ta, carea ne-ai dat noao, fericit iaste acela carele va prinde şi va zdrobi tinereii tăi de piatră." A doua oară să chiamă fata Vavilonului această lume, că, precum lăcuiia în cetatea Vavilonului hierile ceale sălbatece, hipochentavrii, sireni, bălauri, aşa, şi într-această lume, să află oameni răi, fără de Dumnezeu, şi păcătoşi, carii, pentru lucrurile lor ceale reale, să chiamă hieri sălbatece, hipochentavrii, şi sireni, şi bălauri. Că, singur Dumnezeu, pre păgîni şi pre oamenii cei necredincioşi şi pre cei supuşi păcatelor, care neamuri era să să întoarne cătră Dumnezeu şi cătră credinţa creştinească, pre unii ca aceia îi numeaşte hieri sălbatece, precum scrie prorocul Isaia, în 43 de capete, grăind: "Bine mă vor cuvînta pre mine hierile cîmpilor, sireni, şi featele pasărilor, că am dat apă în pustie." 
{ 95v} În cetatea Vavilonului, mare supărare răbda izrailteanii, sărăcie şi nevoie şi, în lume, mulţi creştini lăcuiesc în robie, întru supărări şi-ntru sărăcie, întru păgîni şi-ntru eretici şi-ntre alţi oameni necredincioşi. De supărarea aceaea, mai'nainte, au spus Hristos apostolilor săi, zicînd: "Voi veţi plînge şi veţi tîngui, iară lumea să va veseli." Pentru aceaea, putem şi noi să mustrăm lumea cu aceaste cuvinte, grăind: "Fata Vavilonului, ticăloasa, ferice de cela ce va da ţie plata ta, carea ne-ai dat noao, fericit va fi carele va prinde şi va sfărîma tinereii tăi de piatră." Încă vin pricinele pentru care poruncesc featei Sionului să nu să spare, cînd vine cătră dînsa Hristos, împăratul nostru. Deci, de vom vrea să înţeleagem aceaea, trebuiaşte să ştim că, în zilele ceale de demult, adecă s-au arătat Dumnezeu oamenilor şi, cui s-au arătat, era omului aceluia a să teame. Era a să teame lui Noe, cînd i s-au arătat lui Dumnezeu, căci că lui Noe s-au arătat Dumnezeu cu potopul cel straşnic, cu ape mari, cu ploi înfricoşate, care oamenii şi hierile, şi păsările, şi toate jivinele, şi toată lumea au înecat, că aşa iaste scris în Cartea Bitiei, în 7 capete: "Să deşchisără toate izvoarăle adîncului, şi porţile ploilor ceriului să deşchiseră, şi fu ploaie pre pămînt patruzeci de zile şi patruzeci de nopţi." (După aceaea, iarăşi iaste scris): "Şi muri tot trupul carele să clătiia pre pămînt, a pasărilor şi a dobitoacelor, şi a hierilor, şi a toate cîte era vii pre pămînt, şi toţi oamenii, şi toate cîte avea suflare de viaţă." 
{ 96r} Era a să spăria lui Moisei, cînd s-au arătat Dumnezeu cătră dînsul, că lui Moisei s-au arătat Dumnezeu cu fulgere, cu tunete şi cu glasuri înfricoşate a trîmbiţelor. Arătatu-i-s-au Dumnezeu într-un foc mare, spre muntele Sinaiei şi atîta era de straşnic, cît şi muntele Sinaiei, de focul acela, fumăga şi ieşiia fum mare den muntele Sinaiei, ca dentr-un cuptoriu, că, de aceasta aşa au zis Moisei, în cartea Ieşirii, în 19 capete, grăind: "Iară, a doo zi, fură glasuri şi fulgeri şi nor de fulger spre muntele Sinaiei; era şi glas de trîmbiţe, trîmbita foarte cu puteare mare." (După aceaea, iarăşi zice): "Iară muntele Sinaiei fumăga tot, pentru pogorîrea lui Dumnezeu spre dîns, întru foc, şi ieşiia fumul, ca fumul cuptoriului, şi să spăriară toţi oamenii, în tabără, foarte." Era a să teame prorocului Ilie, cînd s-au arătat cătră dînsul Dumnezeu, că lui Ilie s-au arătat Dumnezeu cu foc şi cu vînturi mari, care vînturi răsturna măgurile şi zdrobiia pietrile, de la care vînturi şi pămîntul să cutremura, că aşa au zis îngerul cătră Ilie, precum mărturiseaşte în a treia Carte a Împăraţilor, în 19 capete, grăind: "Să ieşi dimineaţa şi să stai înaintea lui Dumnezeu în măgură, că, iată, treace Domnul şi adecă, duh de vînt mare şi tare foarte, topind munţii şi zdrobind pietrile, mergea înaintea lui Dumnezeu; şi, într-acela vînt, nu era Domnul şi, după acela vînt, era cutremur şi, nici în cutremur, nu era Dumnezeu şi, după cutremur, era foc şi, nici într-acela foc, nu era Domnul şi, după foc, era glas de lumină subţire şi aicea Dumnezeu." Era a să spăria cu teamere prorocul Iezechiil, cînd s-au arătat 
{ 96v} Dumnezeu cătră dînsul, într-o căruţă de foc, întru care căruţă era înhămaţi patru heruvimi şi fieştecarele heruvim avea patru feaţe: una, omenească, a doao, de viţel, a treia, de leu, a patra, de vultur, că aşa scrie prorocul Iezechiil, în glava cea dentîi, grăind: "Patru feaţe era la unul." Era a să teame şi prorocului Daniil, cînd s-au arătat Dumnezeu cătră dînsul, că lui Daniil s-au arătat Dumnezeu cu mii de mii şi cu întunearece de întunearece de îngeri, a voinicilor cereşti, că aşa scrie prorocul Daniil în cartea lui, în 7 capete, grăind: "Mii de mii slujiia lui şi întunearece de întunearece sta înaintea lui." Era a să teame apostolului Ioan, cînd s-au arătat Dumnezeu înaintea lui, că apostolului Ioan s-au arătat Dumnezeu cu patru viteaji straşnici; un viteaz şădea pre un cal alb şi avea un arc şi fu dat lui cunună; ieşi biruitoriul ca să biruiască. Deci, acel viteaz să înţeleage Hristos, calul cel alb să înţeleg apostolii carii au purtat pre Hristos întru inimile şi-ntru gurile sale, îmblînd în lume şi propoveduind numele lui oamenilor. Arcul să înţeleage învăţătura lui Hristos, cununa însemnează biruinţa carea au dobîndit Hristos spre limbile ceale necredincioase, întorcînd mulţime de ei cătră credinţa pravoslavnică. Al doilea viteaz şădea pre un cal roib, căruia fu dat puteare a lua pacea den lume şi ca să ucigă priaten pre priaten şi fu dat lui sabie mare. Deci, viteazul acela însămna împăraţii Rîmului cei muncitori, carii era în vreamea păgînătăţii, calul cel roib însămnează păgînii, spre carii stăpîniia împăraţii aceia şi, pentru credinţa 
{ 97r} creştinească, ucidea cu spată pre creştinii cei credincioşi. Al treilea viteaz şădea pre cal negru şi avea întru mînule sale cumpene şi fu auzit glas: "Măsura de grîu într-un dinar (zeace bani) şi trei măsuri de orz într-un dinar." Deci, viteazul acela însămna diavolul, calul cel negru însămna ereticii, pre carii îmblă diavolul călare, cumpenele să înţeleg mintea ereticilor, că ereticii, cu mintea sa, ca neşte grîu şi ca neşte orz cumpănesc scriptura sfîntă, spre perirea sufletelor lor, stricînd scriptura sfîntă, adăogîndu-o şi scăzîndu-o şi tîlcuindu-o cu minciuni, iară nu pe direptate. Al patrulea viteaz şedea pre cal galben, şi aceluia era numele moartea, şi iadul mergea după dînsul. Viteazul acela însămna pre Mahmet, calul galben însămnează leagea turcească, cu carea Mahmet pre mulţi au înşălat cu învăţătura lui cea mincinoasă şi-au supus supt biruinţa legii lui cei mincinoase. Şi, pentru aceaea, viteazului aceluia fu dat numele moartea şi iadul mergea după dînsul, că, ce feal de oameni ţin leagea lui Mahmet, aceia, după moartea lor, merg la iad şi, acolo, pururea mor cu moartea cea veacinică. Iaste să să spare, întru ziua cea de apoi, şi oamenii cei păcătoşi, cînd va veni Hristos să judece pre oamenii cei vii şi pre cei morţi, că, într-aceaea vreame, va trimite Hristos la iad pre toţi oamenii cei păcătoşi la muncile ceale de veaci, care munci să află în multe chipuri, orînduite după multe fealiuri de păcate. Iaste în iad focul cel nestins, că aşa grăiaşte Hristos: "Focul lor nu să va stinge." Într-acela foc vor arde, în veaci, oamenii cei necuraţi, curvarii şi prea curvarii 
{ 97v} şi oamenii cei mînioşi, căci că şi ei să aprind cu necurăţia şi cu mînia. Fi-va acolo frig cumplit, că, pentru acel frig mare, vor scrîşca păcătoşii cu dinţii, că aşa au zis Hristos: "Acolo va fi plîngere şi scrîşcare de dinţi." Acela frig cumplit vor răbda oamenii aceia carii nu îmbracă pre săracii cei goli şi nu primesc în casele sale călătorii, nemearnicii şi pre oamenii cei bolnavi, carii zac pre uliţe, în gunoiu, şi pătimesc supărarea frigului de zăpadă şi de ger. Fi-va acolo prieteşugul cu diavolii, că aşa va zice Hristos, la judecata cea straşnică, cătră oamenii cei păcătoşi: "Duceţi-vă de la mine, blestemaţilor, în focul cel nestins şi veacinic, carele iaste gătit diavolului şi slugilor lui." Prieteşugul acela cu diavolii vor avea oamenii cei trufaşi, carii, acuma, nu poftesc să aibă prieteşug cu oamenii cei săraci, ce-şi bat joc de dînşii. Prieteşug vor avea cu diavolii fărmăcătorii şi vrăjitorii, carii, acuma, lăcuind în lume, au prieteşug cu dînşii şi-i chiamă pre ei într-ajutoriu. Fi-vor acolo viermi neadormiţi şi nemuritori, carii, pururea, vor roade pre oamenii cei păcătoşi şi, niciodată, nu vor mai muri, că aşa iaste scris: "Viermii lor nu vor mai muri." Viermii aceia vor mînca şi vor roade pre oamenii aceia, carii mănîncă munca altuia fără de direptate. Mînca-vor viermii aceia şi pre oamenii aceia carii defaimă şi mozaviresc pre oamenii cei direpţi şi fac sfade între oameni, cu minciunele lor, şi-i pîrăsc pre la stăpînitorii aceştii lumi. Fi-va în iad împuciciune rea, de la focul 
{ 99r} pietrii pucioase, că aşa mărturiseaşte Scriptura: "Foc, şi piatră pucioasă, şi duh cu vifor, partea păharului lor." Acea împuciciune vor răbda cei dezmierdaţi, carii iubesc afumăturile ceale cu bună mireazmă şi întru ierbile ceale mirositoare şi, pentru aceale lucruri, nu da laudă lui Dumnezeu. Fi-va acolo frică, cît, de spaimă şi de frica aceaea, vor pofti oamenii cei păcătoşi să moară, ce nu vor muri niciodată, că aşa iaste scris: "Cerca-vor moartea oamenii şi nu o vor găsi, pofti-vor a muri şi va fugi moartea de la ei." Acea teamere şi spaimă mare vor pătimi oamenii aceia carii n-au întru inema sa frica lui Dumnezeu, nu poartă grije pentru ca să păzească poruncile lui Dumnezeu şi să spăsească sufletele lor, ce, pururea, să veselesc în lume, cu alăute şi cu alte zicături şi multe feliuri de dezmierdări. Fi-va acolo întunearec, că aşa zice Hristos: "Să-i legaţi lui mînile şi picioarele, şi-l luaţi pre dînsul, şi să-l aruncaţi întunearecul cel împărţit." Într-acela întunearec vor şădea şi nu vor vedea faţa lui Dumnezeu oamenii aceia carii ţin pre oamenii cei streini şi pre cei direpţi în puşcărie şi nu vor să-i sloboaze, nici să-i răscumpere dentru întunearecul pedepsei cei trupeşti, a legăturei, ca să vază faţă omenească. Fi-va acolo foame, că aşa scrie Evanghelistul, precum au zis Hristos: "Amar, voao, celor sătui acuma, că veţi flămînzi." Acea foame vor pătimi oamenii aceia carii, acuma, nu vor să hrănească pre oamenii cei flămînzi; pătimi-vor foame aceaea şi oamenii carii mănîncă mult şi carii poftesc să mănînce tot bucate bune, 
{ 99v} iară postul, nicicum, nu iubesc. Fi-va acolo seate mare, că, singur, Hristos zice: "Iară, voi veţi înseta." Acea seate vor răbda oamenii aceia carii nu adapă pre cei însetaţi; pătimi-vor acea seate şi beţivii, carii să îmbată pururea şi nu iubesc trezvirea. Fi-va acolo strînsoare, de carea pomeneaşte Sfîntul Pavel Apostol, la Cartea cătră Rimleani, în 2 capete, grăind: "Urgie şi mînie şi strînsoare va fi pre toate sufletele oamenilor acelora carii fac lucruri reale." Căci că iadul va fi plin de oameni, unii vor fi deasupra, alţii vor fi la mijloc, alţii vor fi tocma la fund, ca neşte grîu, cînd bagă oamenii într-un sac şi-l leagă sau cînd sară oarecine neşte peaşte într-o bute şi-o înfundă. Aşa, şi Dumnezeu, tot iadul va împlea de oamenii cei păcătoşi şi-l va încuia, ca să nu mai iasă de acolo oamenii cei păcătoşi, că, la judecata cea straşnică, cînd va grăi Hristos cătră păcătoşi: "Duceţi-vă de la mine, blestemaţilor, în focul cel de veaci", într-acela ceas, pămîntul, supt oamenii cei păcătoşi să va despica, precum s-au despicat supt Corei, şi supt Dathan, şi supt Aviron, şi toţi păcătoşii vor cădea în iad. După aceaea, pămîntul, iarăşi, să va strînge la locul său şi va acoperi pre ei. Dirept aceaea, în iad, ca-ntr-o ladă de fier strimt, în veaci, vor fi încuiaţi oamenii cei păcătoşi, după cuvîntul lui Hristos: "Mearge-vor aceştia în munca cea veacinică." Acea strînsoare vor pătimi oamenii aceia carii, acuma, iau cu sila moşiile, holdele şi casele altora şi lărgesc locurile lor, iară altor oameni strimtează locurile lor, că, cu ce feal de păcate greşaşte omul, cu acela feal va fi şi certat, după cuvîntul înţeleptului 
{ 100r} Solomon, precum scrie la cartea pre înţelepciunei sale, în 11 capete, grăind: "Cu ce fealiu au greşit, cu acel fealiu să vor şi munci." Acuma aţi înţeles, dumneavoastră, pentru care lucru poruncesc featei Sionului să nu să teamă, cînd vine cătră dînsa Hristos. Întîia pricină iaste pentru carea zic: "Nu te teame, fata Sionului, că, iată, împăratul tău vine." Că, Hristos, împăratul nostru, vine la noi, nu cu potopul cel straşnic, nu cu apele ceale mari, nici cu ploile ceale înfricoşate, carele au înecat toată lumea, ce vine la noi cu lacrămi de ajuns, care au vărsat, plîngînd de trei ori pentru păcatele noastre, că au plîns Hristos, cînd au învis pre Lazăr cel mort, precum mărturiseaşte Evanghelistul Ioan, în 11 capete. Plîns-au Hristos pentru Ierusalim, carele, peste puţină vreame, era să să strice, precum mărturiseaşte Luca, în 19 capete. Plîns-au Hristos şi într-aceaea vreame, cînd era răstignit pre cruce, precum mărturiseaşte Pavel Apostol la Cartea cătră Ovreai, în 5 capete. A doua pricină iaste pentru carea zic: "Nu te teame, fata Sionului, că, iată, împăratul tău vine", că Hristos, împăratul nostru, vine cătră noi, nu cu foc, de care fumega muntele Sinaiei şi ieşiia fumul, ca dentr-un cuptoriu, den muntele Sinaiei, vine la noi, nu cu fulgere, nu cu tunete, nici cu glasul cel înfricoşat a trîmbiţelor, ce vine la noi cu cîntare frumoasă (Osana, fiului lui David, bine iaste cuvîntat cela ce vine întru numele Domnului, laudă întru cei de sus). A treia pricină iaste, pentru carea zic:'" Nu te teame, fata Sionului, că, iată, împăratul tău vine", că Hristos, 
{ 100v} împăratul nostru, nu vine la noi cu arcul, nici cu spată, ca să ucigă pre păcătoşi, nici cu cumpene, ca să cumpănească păcatele noastre, nu vine la noi cu vivore şi cu vînturi mari, care răstoarnă munţii şi zdrobesc pietrile, ce vine la noi cu stîlpări de finic, cu bună mirezmă. A patra pricină iaste, pentru carea zic: "Nu te teame, fata Sionului, că, iată, împăratul tău vine", că Hristos, împăratul nostru, vine la noi, fără de mii de mii şi fără de-ntunearece de-ntunearece în ceriu, voinicii cereşti, ce vine la noi numai cu doisprăzeace apostoli plecaţi şi blînzi. A cincea pricină iaste, pentru carea zic: "Nu te teame, fata Sionului, că, iată, împăratul tău vine", că Hristos, împăratul nostru vine cătră noi, nu cu căruţa cea de veselie, întru care căruţă era înhămaţi patru heruvimi şi fieşcarele heruvim era cu patru feaţe, vine acuma la noi, nu spre vulturii ceia ce zboară iute, nici spre leii cei cumpliţi, nici spre cai albi sau roibi sau negri sau galbeni, ce vine la noi pre un mîşcoiu smerit. A şasea pricină, cea de pe urmă, iaste, pentru carea zic: "Nu te teame, fata Sionului, că, iată, împăratul tău vine", că, iată, Hristos, împăratul nostru, vine cătră noi, nu cu moarte, nici cu iadul şi nu pentru aceaea vine la noi, ca să judece viii şi morţii, ce, pentru aceaea vine, ca să-l judece pre dînsul oamenii. Şi, iarăşi, nu vine pentru aceaea la noi, ca să trimeaţă pre oamenii cei păcătoşi la iad, spre muncile ceale de veaci, şi să-i cearte pre ei cu moartea cea veacinică, ce, pentru aceaea vine, ca să rabde muncile ceale mari şi să ia moarte cumplită pre cruce pentru păcatele noastre. 
{ 101v} Deci, au doară au primit ovreaii pre Hristos ca să le fie împărat? Ba, n-au primit, că aşa ziseră: "N-avem împărat, numai pre Chesar." Iară noi să primim pre Hristos la sine, că Hristos bate întru inemile noastre, aducîndu-ne aminte ca să ne pocăim şi să ispoveduim păcatele noastre şi să nu le mai facem şi strigă cătră noi: "Pocăiţi-vă, că s-au apropiat împărăţia ceriului!" Şi, fieştecarele om, cela ce nu ispoveduiaşte păcatele lui, la acela iaste inima încuiată şi nu poate veni la dînsul Hristos, nici a petreace într-însul, iară cine să ispoveduiaşte de păcatele lui, cu care au mîniat pre Dumnezeu şi să conteneaşte a face păcate şi să pocăiaşte pentru eale, acela deşchide lui Hristos uşa inemii sale şi vine Hristos întru inema lui şi lăcuiaşte într-însa, că, singur, Hristos zice, precum scrie în Apocalipsis, în 3 capete: "Iată, stau lîngă uşă şi bat, de va auzi oarecine glasul mieu şi va deşchide uşa, întra-voi la el şi voiu cina cu dînsul şi acela cu mine." Pravoslavnicilor creştini, să ne pocăim şi noi şi să ispoveduim păcatele noastre, cu carele am mîniat pre Dumnezeu, şi să ne oprim de la păcate. Atunce, vom deşchide lui Hristos uşa inemii noastre şi va veni Hristos întru inema noastră şi va petreace într-însa, precum lăcuiesc împăraţii în casele ceale scumpe şi precum au întrat Hristos în casa lui Zachei şi-au iertat lui Zachei toate păcatele lui, grăind: "Astăzi fu mîntuire casei aceştiia." Aşa, cînd va veni Hristos şi-ntru inema noastră, ne va ierta noao păcatele noastre, grăind: "Astăzi fu mîntuirea casei aceştiia"; 
{ 101v} şi va fi spăsită casa aceasta în veaci, Amin. Cazanie la Vinerea Paştilor, pentru muncile lui Hristos.Scris-au prorocul Ieremia, în Cartea plîngerii sale, în glava dentîi, grăind: "Să vază singuri, de iaste altă dureare, cum iaste durearea mea." Văzut-au, odată, cetăţeanii Ierusalimului oşti în văzduh, îmbrăcaţi în haine de aur, în platoşe, în zale, cu paveze şi cu sabiile zmulte, care oaste alerga cu caii în văzduh şi să bătea unii cu alţii, precum mărturiseaşte în a 2 Carte a Macaveilor, în 5 capete. Deci, oastea aceaea însemna că era să vie cu oşti Antioh, împăratul Siriei, la Ierusalim, să-l strice şi pre oameni să ucigă şi să jăfuiască vistieriile besearecii şi, după puţină vreame, s-au plinit acealea toate. Pravoslavnicilor creştini, să aruncăm şi noi ochii noştri cei sufleteşti cătră Ierusalim, că vom vedea acolo, nu în văzduh, ce pre pămînt, oaste de voinicii lui Pilat, carea oaste, cu fălinare, cu arme, cu beaţe au venit la grădină, ca să prinză pre Hristos. Pentru aceaea, zice Hristos cătră ei: "Ca la un tîlhariu aţi ieşit cu arme şi cu darde să mă prindeţi." Să căutăm la Ierusalim şi vom vedea acolo oaste de voinicii carii, legînd pre Hristos, îl poartă pren porţile cetăţii Iarusalimului, pre uliţe, pren divanuri. Vedea-vom acolo pre 
{ 102r} acei slujitori, carii rîd şi-şi bat joc de Hristos şi-l muncesc, scuipă spre ochii lui şi-l bat peste obraz, zmulg sfîntul păr a lui şi-l tăvălesc pre pămînt, cu cunună de spin îl încununează, la stîlp îl bat gol, pre cruce, fără de milă, îl răstignesc şi-l omoară, că aşa zice Evanghelistul Matei: "Atunce, voinicii diregătoriului luară pre Isus de la judecată şi adunară spre dînsul toată mulţimea de voinici şi, dezbrăcîndu-l pre dînsul, îl îmbrăcară cu o plaşcă mohorîtă, şi împletiră cunună de spini, şi pusără spre capul lui, şi deaderă trestie în direapta lui şi, plecîndu-să, îngenuche înaintea lui, îşi bătea joc de dînsul, grăind: " Bucură-te, împăratul ovreailor" şi, scuipînd spre dînsul, lua trestia şi-l bătea peste capul lui şi, deaca bătură joc de dînsul, dezbrăcară de pre dînsul plaşca cea mohorîtă şi-l îmbrăcară în veşmintele lui şi dusără pre el spre răstignire." Dirept aceaea, ne porunceaşte şi noao Hristos ca să căutăm spre muncile lui, cu care muncesc pre dînsul slujitorii a lui Pilat şi a ovreailor, că, într-aceale munci, mare dureare Hristos rabdă astăzi. Pentru aceaea, zice cătră toţi oamenii: "Ca să vază de va fi dureare, precum iaste durearea mea." Făgăduiesc şi eu dumneavoastră a vă arăta pricinele pentru care lucru mare dureare au răbdat Hristos întru muncile lui, căruia mă rog pentru ajutoriu şi pre dumneavoastră pentru ascultare.Întîia pricină iaste pentru carea rabdă Hristos mare dureare întru muncile sale, că Sfinţia sa, fiind mai mare, rabdă munci de la cel 
{ 102v} mai mic, dar judecata, nu numai cea omenească, ce şi cea dumnezeiască, porunceaşte ca să cinstească cei mici pre cei mari şi să să pleace lor, că aşa zice Pavel Apostol: "Plecaţi-vă mai marilor voştri şi ascultaţi de ei, că aceia priveaghe pentru sufletele voastre, că vor să dea cuvînt pentru voi." Dirept aceaea, să socotiţi, dumneavoastră, au doară nu iaste mare dureare părintelui, cînd măscăreaşte feciorul cel născut den trupul lui, îl înjură şi-l omoară? Au doară nu iaste mare dureare stăpînului, cînd munceaşte pre dînsul sluga lui, îl bate peste obraz şi-i ia viaţa lui? Au doară nu iaste mare dureare împăratului, cînd împinge pre dînsul robul lui şi-l tăvăleaşte pre pămînt şi-l lipseaşte de sănătate? Că adevărat vom putea mărturisi că atunce iaste mare dureare, căci că rabdă cel mai mare de la cel mai mic. Dirept aceaea, singur Dumnezeu au poruncit ca să cinstească omul pre tată-său şi pre maică-sa, grăind: "Cinsteaşte pre tată-tău şi pre maică-ta." Iară apostolul Pavel porunceaşte slugilor ca să cinstească pre stăpînii săi, că aşa zice: "Cîţi sînt supuşi supt jugul slujbei, (a fi robi) pre stăpînii săi, a toată cinstea, ca să-i învrednicească." Şi apostolul Petru, iarăşi, porunceaşte ca să cinstească pre împăratul, zicînd: "Pre împăratul cinstiţi." Deci, ce vom înţeleage? Au doară nu era mare dureare lui Hristos, carele, fiind stăpîn şi împărat a toată lumea, fiind făcătoriu şi Dumnezeu, rabdă munci cumplite de la om, pre carele l-au făcut cu mînule sale den tină? Că aşa grăiaşte direptul Iov: "Dentru tină m-ai zidit şi, iarăşi, mă întorci în 
{ 102r} în pămînt." Deci, în ce chip iaste omul înaintea lui Dumnezeu, aşa, în ce chip iaste musca înaintea vulturului şi furnica înaintea leului şi viarmele înaintea pilului şi, în ce chip, vulturul pre muscă şi leul pre furnică şi pilul pre viarme pre lesne-l strică şi-l scoate den lume, într-acela chip, şi Dumnezeu pre om, cînd va pofti, numaidecît îl lipseaşte de viaţă şi-l face ţărînă, după cuvîntul prorocului: "Lua-vei duhul lor şi vor peri şi în ţărîna sa să vor întoarce." Mare dureare au răbdat Moisei, purtătoriul de oştile izrailteanilor, cînd s-au sculat spre dînsul Corei, Dathan şi Aviron, carii era biruinţa lui, şi vrea să-l ucigă pre el, dar Dumnezeu, pentru aceaea, i-au certat, că s-au despicat pămîntul supt ei şi i-au înghiţit de vii. Mare dureare au răbdat prorocul David, cînd s-au sculat asupra lui ficiorul lui, Avesalom, pre carele l-au născut el şi bătea războiu cu dînsul şi vrea să-l scoaţă dentru împărăţia lui şi să-i ia viaţa, dar fu certat de la Dumnezeu pentru aceaea, că Avesalom să spînzură, cu părul lui, de un copaci şi fu jungheat de trei suliţe. Mare dureare avea şi prorocul Ielisei, cîndu-şi bătea joc de dînsul nişte copii, în cetatea Vethuliei, şi-l ocărăia, dar, pentru aceaea, i-au certat Dumnezeu, că, ieşind doao ursoi din luncă, au omorît, dentr-înşii, patruzeci şi doi de copii, precum mărturiseaşte în a patra Carte a Împăraţilor, în 2 capete. De parte mai mult, mai mare dureare are Hristos, carele, fiind făcătoriu a toate făpturile şi Dumnezeu, rabdă de la ovreai batjocuriri, ocări, înjurăminte, măscărituri şi muncile ceale cumplite, dară Hristos, pentru aceaea, 
{ 102v} n-au certat pre ovreai, n-au poruncit pămîntului ca să-i înghiţă, nici ursoilor ca să-i omoară, nici cu altă moarte groaznică nu-i pedepseaşte, ce încă să roagă lui Dumnezeu, Părintelui său, ca să le iarte lor păcatul acela, grăind: "Părinte, iartă-le lor, că nu ştiu ce fac." Şi, pentru aceaea, face Hristos aşa, ca să iertăm şi noi supărările şi greşalele altor oameni, care ne fac ei, că aşa zice Hristos: "Iertaţi, de veţi avea oarece spre cineva, ca şi părintele vostru, carele iaste spre ceriuri, va ierta păcatele voastre, iară, de nu veţi ierta voi oamenilor greşalele lor, nici părintele vostru, carele iaste spre ceriuri, nu va ierta păcatele voastre." A doua pricină iaste pentru care rabdă Hristos mare dureare întru muncile sale, că Hristos rabdă muncă de la ovreai, cărora au arătat multe bunătăţi. Pentru aceaea, zice Hristos, prin rostul lui David: "Îmi deaderă ceale reale, în loc de ceale bune, şi urîre pentru iubirea mea." Deci, să socotiţi, dumneavoastră, au doară nu iaste mare dureare, cînd oarecine pre cineva hrăneaşte, adapă, îmbracă, învaţă şi-l duce la cinste şi, după aceaea, de la dînsul va pătimi nevoie şi răotate, cu direptul, că aceaea iaste mare dureare omului aceluia, căci că omul acela pătimeaşte pentru bunătăţile lui, care au făcut celuia ce i să arată lui cu vrăjmăşie. Dară, cine va putea spune lucrurile ceale bune, care au arătat Hristos cătră ovreai? Scrie în Cartea Ieşirei, în 12 capete, că i-au scos dentru robia eghipteanilor, întru care robie au fost ei patru sute şi treizeci de ai. Au doară, şi aceaea îi puţină bunătate a lui Hristos, carea au arătat ovreailor, că i-au apărat de Ammalic şi de Valaac 
{ 103r} şi de Adonivezec şi de alţi vrăjmaşi mulţi? Au doară şi aceaea îi puţină bună lucrare care au arătat Hristos ovreailor, că i-au dus în ţara ca făgăduită şi făcea pre ei împăraţi, împodobiia pre ei cu caftane şi cu steme împărăteşti, că nici unui neam, care au fost mai nainte, n-au arătat Dumnezeu mila sa, care au arătat ovreailor, după cuvîntul prorocului David : "N-au făcut aşa a toată limba şi tocmealele sale nu le-au spus lor." Dară, ce mulţămită arată ovreaii cătră Hristos, pentru bunătăţile acealea? Dau pre Hristos întru mînule muncitorilor, pentru aceaea căci i-au apărat Hristos pre ei dela mînule vrăjmaşilor lor. Hrănesc pre Hristos cu fiare amară şi-l adapă cu oţet, pentru aceaea căci că Hristos le-au dat lor, din ceriu, să mănînce şi le-au dat a bea apă dulce din piatră; pentru aceaea, dezbracă pre Hristos dentru veşmintele lui, căci că Hristos i-au împodobit pre ei cu haine mohorîte. Pun în capul lui Hristos cunună de spini, pentru aceaea căci că Hristos împodobiia pre ei cu steme de aur. Bat pre Hristos cu bice la stîlp pentru aceaea, căci că Hristos îi duce pre ei din Eghipet în ţara cea făgăduită. Ziua, cu stîlp de noor şi noaptea, cu stîlp de foc, răstignesc pre Hristos pre cruce cu cuie de fier, pentru aceaea căci ducea pre ei Hristos şi-i suia spre scaunul împărăţiei. Pentru aceaea, grăiaşte cătră voi: "O, ovreailor, Hristos Dumnezeu şi făcătoriul a toată lumea, zice cătră voi, oamenii miei, căci faceţi asupra mea atîta răotate? Ce răotate v-am făcut? Eu, bolnavii voştri am tămăduit, iară voi, în trupul mieu, toate mădularele meale aţi făcut bolnave. Eu am tămăduit stricaţii voştri, iară voi tot trupul, cu munci, l-aţi stricat. Eu am 
{ 103v} tămăduit ranele care era pre trupurile voastre, iară voi tot trupul mieu l-aţi rănit. Eu am însănătoşat pre fraţii voştri cărora cura sînge, iară voi aţi scurs tot sîngele den trupul mieu. Eu am învis morţii voştri, iară voi m-aţi omorît cu tirănia voastră. Eu vă izbăvesc pre voi de pedepsele ceaste de acum şi de muncile ceale de veaci, iară voi toate mădularile le-aţi omorît." Venit-au un leu la Sfîntul Sava, lăcuitoriul în pustie, care leu avea în piciorul lui întrat un lemn şi mare dureare petrecea, că era piciorul lui îmflat. Deci, Sfîntul Sava au scos acela lemn den piciorul leului şi au vindecat piciorul lui şi apoi, pentru acel bine ce i-au făcut sfîntul, au slujit leul Sfîntului Savei, pînă la moartea lui, că aducea leamne, în spatele sale, şi apă la chilia lui şi toate făcea, cîte porunciia lui. Un om, pre carele chema Thoas, ţinea în casa lui pre un bălaur, (groaser pentru herile) şi-l hrănea, şi-l adăpa, după aceaea, l-au slobozit în pustie şi, întîmplîndu-să omului aceluia, mergînd pre acolo, a cădea între nişte tîlhari, carii vrea să-l ucigă pre dînsul, el începu a striga şi a ceare ajutoriu de la niscare oameni şi nime nu era să-l auză. Dar, ce-au făcut bălaurul acela, auzind şi cunoscînd glasul stăpînului său? Numaidecît alergă şi-l scoase den mînile tîlharilor. Pentru aceaea, ruşinaţi-vă, ovreailor, că sînteţi mai răi decît hierile ceale neînţelegătoare, decît leii cei cumpliţi şi decît bălaurii cei veninaţi, căci că hierile, pentru binele, leii şi bălaurii arată mulţemire, iară, pentru binele carele v-au arătat Hristos, îl munciţi şi-l omorîţi. A treia pricină iaste 
{ 105r} pentru carea Hristos are dureare mare întru muncile lui, căci că iaste nevinovat şi pătimeaşte munci fără de nici o vină. Singur, Pilat de la Pont, carele judeca pre Hristos, l-au numit pre dînsul nevinovat, zicînd: "Eu, nici o vină nu aflu întru omul acesta." Şi vrea să sloboază Pilat pre Hristos, văzînd nevinovăţia lui, dară ovreaii începură a striga asupra lui Pilat, grăind: "De vei slobozi pre acesta, nu eşti priaten lui Chesar." Temutu-s-au Pilat a judeca pre Hristos, văzînd nevinovăţia lui, că, pentru aceaea, au luat apă şi au spălat mînule sale înaintea ovreailor şi au zis: "Curat sînt eu de sîngele acestuia", precum mărturiseaşte Evanghelistul Matei, în 17 capete. Dară, apoi, ce făcură ovreaii? Începură iarăşi a striga, zicînd: "Sîngele lui spre noi şi spre coconii noştri." Scris iaste în Cartea Fiinţei, în 4 capete, cînd ucise Cain pre fratele său, Avel, fără de vină, şi lui Cain s-au întîmplat moarte într-acelaşi chip, că şi pre dînsul l-au ucis Lameh cu săgeata, în pădure, socotindu-l că iaste o hiară, pentru aceaea au zis Lameh: "Uciş pre un bărbat întru rană mie." Şi pre Hristos, cînd au omorît ovreaii, fără de vină, într-acelaş chip li se-au plătit lucrarea aceaea, că Titus, feciorul lui Vespezian, împăratul Rimului, venind cu oştile sale, au stricat din temelie cetatea Ierusalimului şi toată ţara ovreailor cu foc şi cu sabia şi pre unii ovreai i-au ucis, pre alţii i-au luat în robie şi, de atuncea, sînt ovreaii răşhiraţi pen toate ţărîle şi-au pierdut stăpînirea ţării sale. Prorocit-au Hristos de acea stricăciune a Ierusalimului, grăind: "Nu va avea a rămînea aicea piatră 
{ 105v} pre piatră carea să nu să strice." A patra pricină iaste pentru mare dureare, care are Hristos întru muncile lui, căci că Hristos rabdă munci pentru păcatele tuturor oamenilor carii au fost di'nceputul lumii, pînă în vreamea de acuma, şi carii să află acuma în toată lumea şi carii vor fi, de acuma înainte, pînă la svîrşitul lumii. Mărturiseaşte, de aceaea, prorocul Isaia, zicînd: "Acela fu rănit, pentru păcatele noastre, şi fu muncit, pentru fără de legile noastre." Dirept aceaea, ştiţi dumneavoastră, cînd va face oarecine un păcat, cum ai zice curvie, pre unul ca acela ceartă judecătorii cumplit, iară, carele va face doao păcate, adecă curvie şi ucidere, pre acela ceartă şi mai cumplit şi-l muncesc, iară, carele om va plini trei păcate, adecă curvia, uciderea şi furtişagul, de lucrurile ceale sfinte, pre acela-l ceartă, şi-l muncesc fără de toată mila, şi-l omoară cu moarte groaznică. Dară, cu mult mai mari şi mai cumplite munci rabdă Hristos şi mai mare dureare are întru muncile lui, căci că Hristos rabdă, nu pentru un păcat, nici pentru zeace, nici pentru o sută, nici pentru o mie, ce pentru toate păcatele rabdă munci, care au fost mai'nainte şi care vor fi de acuma înainte şi care păcate sînt şi acuma în lume, că Hristos rabdă pentru păcatele a tot neamul omenesc, precum scrie prorocul Isaia în 53 de capete, grăind: "Acesta ia păcatele noastre şi pentru noi au bolit." Dirept aceaea, să socotiţi dumneavoastră cum iaste Hristos de milostiv asupra neamului omenesc, că singur rabdă munci pentru păcatele oamenilor. Oamenii 
{ 105r} au greşit, iară Hristos rabdă munci pentru păcatele lor. Noi eram datori să răbdăm patime pentru păcatele noastre şi să nu ne muncim în iad şi să nu murim cu moartea cea veacinică, dar Hristos milă ca aceaea ne arată noao, că singur pătimeaşte pentru păcatele noastre, ca să nu pătimim noi. Singur, de bună voie a lui, deade pre sine spre muncile ceale cumplite, ca să nu ne muncim noi, în veaci, în iad. Singur moare pre cruce, ca să nu murim noi cu moartea cea veacinică, că aşa scrie Petru apostol, la întîia carte a lui, în 2 capete, grăind: "Carele păcatele noastre singur înălţă spre lemn, ca, izbăvindu-ne de păcate, cu direptate să petreacem, cu a căruia rană v-aţi tămăduit." Dară, toţi oamenii vor fi în ceriu, căci că Hristos, pentru toţi oamenii au răbdat munci şi moarte? Ba, nu toţi. Un doftor, cînd gătează iarbă pentru tămăduire oamenilor celor bolnavi şi numai aceia să tămăduiesc carii primesc acea iarbă de leac şi leagă acea iarbă la ranele lor, iară, carii nu poftesc să mănînce iarba aceaea şi să o leage la ranele sale, unii ca aceia nu pot să să tămăduiască. Aşa, şi Hristos, măcar de au şi murit pentru toată lumea, pentru ca să izbăvească toată lumea şi toţi oamenii să dobîndească împărăţia ceriului şi numai aceia o vor dobîndi carii cred întru Hristos şi ţin poruncile lui, iară carii nu cred întru Hristos şi poruncile lui nu le feresc, aceia nu vor dobîndi împărăţia ceriului, că aşa scrie bunul vestitor Ioan, grăind: "Aşa iubi Dumnezeu lumea, că şi pre Fiul său unul născut l-au dat şi tot cela ce va creade într-însul nu va peri, ce va avea viaţa de veaci." A cincea pricină iaste pentru carea Hristos mare 
{ 105v} dureare are întru muncile lui, că ovreaii muncesc pre Hristos fără de milă, adaog lui rane spre rane şi multe feliuri de munci pun asupra lui, că aşa grăiaşte Hristos cătră Dumnezeu, Părintele său: "Cătră durearea ranelor meale adaosără, adaoge fără de leage cătră fără de leagea lor." Mulţi muncitori cumpliţi era în lume, carii au muncit pre oameni. Cumplit muncitoriu era Dometian, împăratul Rîmului, carele, împlînd o căldare de uleiu, o au pus la foc ca să fiarbă şi, într-acela uleiu, au zis să arunce pre Sfîntul Ioan Evanghelist, de viu să să prăjască. Cumplit muncitoriu era Ptolomei, împăratul Eghipetului, carele au ucis pre fiul său şi i-au tăiat capul, şi mînule, şi picioarele, şi l-au încuiat într-un sicriu şi l-au trimis în loc de plocon maicei lui (groser de muncitori). Cumplit au fost Baltasar, împăratul Vavilonului, carele pre tată-său, Navuhodonosor, fiind mort, l-au tăiat în treizeci de bucăţi şi l-au împărţit la treizeci de vulturi să-l mănînce. Cum era Hanibal, domnul Cartaniei, carele au făcut un pod den trupurile omeneşti peste o apă şi, peste acela pod, au trecut oastea lui. Cumplit au fost Falaris, carele băga pre om viu într-un bou de aramă arsă în foc, pentru ca să răcnească acel bou de aramă, ca şi un bou viu, dar tot sînt mai cumpliţi ovreaii decît toţi muncitorii aceia, că muncitorii aceia numai o muncă făcea omului, iară ovreaii multe feliuri de munci făcea lui Hristos. Capul, cu mărăcini i-au pătruns, mînule şi picioarele cu cuie au străbătut, coastele cu suliţa au împuns şi tot trupul cu bice şi cu vergi au rănit atîta, cît tot 
{ 106r} prea sfîntul sînge den trupul lui Hristos au scurs. Plină era grădina de sîngele lui Hristos şi spre măgura Golgotei. Pline era de sîngele lui Hristos uliţele, curţile stăpînitorilor şi pren casele judecătorilor Ierusalimului. Pline de sîngele lui Hristos, stîlpul, crucea, bicele, vergile, suliţa, cununa cea de mărăcini. Pline de sîngele lui Hristos, mînule, picioarele şi hainele muncitorilor. Au doară nu ne pare rău pentru Hristos, carii sîntem creştini, cu suflete bune, văzînd că întru prea sfîntul sîngele a lui Hristos spurcaţi muncitori spală mînule şi picioarele şi hainele sale? O, nu va fi inemă de om aceaea carea, astăzi, nu va plînge de jale pentru Hristos, văzînd că tot prea sfîntul trup a lui Hristos, cu meşteşugurile muncitorilor, iaste sfărîmat? O, nemilostivi ochii omeneşti, carii nu vărsaţi izvoarăle lacrimilor, văzînd că, dentru sfîntul trup a lui Hristos, cură izvoară de sînge? Plîngi, ceriule, plîngi pămîntule, plîngeţi dihaniilor (mişcări), vărsaţi izvoarăle lacrămilor toate făpturile, văzînd că, dentru prea sfîntul trup a lui Hristos rîuri de sînge să varsă. A şase pricină, cea de pe urmă, iaste pentru care Hristos avu mare dureare întru muncile sale, căci că ovreaii pre Hristos, ca pre un făcătoriu de reale, între doi tîlhari, pre cruce l-au răstignit, că aşa iaste scris: "Atunce răstigniră cu dînsul doi tîlhari, unul den a direapta, iară altul den'a stînga." Şi, pentru aceaea, fu Hristos răstignit între tîlhari, ca să să împle prorocia prorocului Isaiei, precum scrie în cartea lui, în 53 de capete, grăind: "Cu cei fără de leage să va socoti." Încă, şi pentru aceaea, Hristos, între tîlhari, iaste răstignit 
{ 106v} pre cruce, că Hristos pururea aleage lui locul cel de mijloc. Aflat-au pre Hristos în mijlocul dascalilor ovreieşti, şăzînd în beseareca Ierusalimului, prea curata fecioară Maria şi cu Iosif, că aşa iaste scris: "Aflară pre dînsul şezînd în besearecă pren mijlocul dascalilor şi ascultînd pre ei şi întrebînd pre dînşii." Şi, după înviarea sa, Hristos fu în mijlocul apostolilor, cînd li s-au arătat lor, că aşa iaste scris: "Stătu în mijlocul lor şi le grăi"pace voao." Şi Sfîntul Ioan, cuvîntătoriul de Dumnezeu, au văzut pre Hristos întru arătarea lui, întru mijlocul a şapte sfeaşnice de aur, ţiind întru mîna lui cea direaptă şapte steale, iară din rostul lui ieşiia o spată de amîndoao părţile ascuţită. Deci, aceale şapte sfeaşnice de aur însemna şapte beseareci care sînt în Asia, a Efesului, a Smirnei, a Pergamiei, a Thiatirului, a Sardichiei, a Filadelfiei şi a Laodichiei, între care beseareci să află Hristos. Şapte steale însemnează şapte îngeri, carii păzesc aceale şapte beseareci de Asia, iară spata însemnează cuvîntul lui Dumnezeu, care au propoveduit Hristos în lume, învăţînd pre oameni credinţei cei direapte şi lucrurilor celor bune, că aşa zice Pavel Apostol: "Spată sufletească, carea iaste graiul lui Dumnezeu." La judecata cea straşnică va fi Hristos între oamenii cei direpţi şi-ntre cei păcătoşi, că aşa au zis singur Hristos: "Pune-va oile de-a direapta sa, iară caprele de-a stînga lui." Deci, oile să chiamă oamenii cei direpţi, iară caprele oamenii cei păcătoşi. Direapta să chiamă împărăţia ceriului, la carea va lua Hristos pre oamenii cei direpţi. Stînga să chiamă iadul, la care Hristos, la judecata cea straşnică, va trimite 
{ 107r} pre oamenii cei păcătoşi. Cînd mergea Hristos la Ierusalim, au aflat lîngă drum un smochin ce nu era spre acela smochin poame. Atunce, blestemă Hristos smochinul acela, precum scrie Matei Evanghelist în 21 da capete, grăind: "Nime să nu mai mănînce dentru tine roadă, în veaci, şi, numaidecît, secă smochinul." Smochinul fără de roadă să chiamă săborul ovreiesc, la carele, cînd veni Hristos, n-au aflat la dînsul lucruri bune, care să chiamă poame, căci că ovreaii n-au primit pre Hristos, nice au vrut să crează într-însul, ce, cu moarte, fără de milă, l-au omorît, răstignindu-l pre cruce. Pentru aceaea, blestemă Hristos smochinul acela, adecă nărodul ovreiesc, grăind: "Ca să să sfîrşească dentru cărţile vieţii şi cu cei direpţi ca să nu să scrie." Smochinul sterp să înţeleage fieştecarele om păcătos, căci, cînd va veni Hristos să judece, la zioa cea de apoi, nu va găsi la oamenii cei păcătoşi lucrurile ceale bune, carele să chiamă poame. Pentru aceaea, va blestema Dumnezeu, adecă Hristos, pre oamenii cei păcătoşi şi va grăi cătră ei: "Duceţi-vă de la mine, procleţilor, în focul cel de veaci, carele iaste gătit diavolului şi slugilor lui." Acela smochin pomeneaşte Hristos întru pilda sa, zicînd: "Oare cine, avînd un smochin întru viea lui răsădit, şi, venind, caută roadă spre el şi nu aflînd, zice cătră viariul: "Iată, iaste al treilea an de cînd viu cercînd roadă spre acesta smochin şi nu aflu. Dirept aceaea, taie-l pre dînsul, pentru ce îndeletniceaşte numai locul." Via să chiamă 
{ 107v} această lume, smochinul iaste neamul ovreiesc, trei ani însămnează biruinţa întreită, supt carea petrecea ovreaii, că, întîiu, stăpîniia pre dînşii judecătorii, după aceaea, împăraţii, mai pre urmă, arhiereii şi, întru vreamea biruinţei acei întreite, ca în trei ai, au cercat Dumnezeu neamul ovreiesc, cercînd de la ei roadă sufletească, adecă lucrurile ceale bune. Şi, neaflînd, au tăiat smochinul acela, carele nu făcea nici o roadă, că au trimes Titus, împăratul Rîmului, şi toată ţara ovreiască au stricat cu foc şi cu sabia. A douaoară, via să chiamă sfînta besearecă, smochinul să chiamă fieştecarele creştin, trei ani însămnează vacul omului întreit, adecă, coconesc, bărbătesc şi a bătrînilor. În vremile a căror vacuri Dumnezeu cearcă pre om, cercînd la dînsul roadă sufletească, lucrurile ceale bune, iară, cînd nu află, taie acel smochin sterp cu moarte, ca şi cu un topor, şi-l aruncă în focul iadului, precum iaste scris: "Tot pomul, carele nu face roadă bună, să taie şi în foc să aruncă." Pravoslavnicilor creştini, să nu ne aflăm şi noi smochinul cel sterp, ca să nu ne taie şi pre noi Hristos cu toporul morţii şi, întru ziua judecăţii, să nu ne zică că sîntem blestemaţi, să avem poame sufleteşti lucrurile ceale bune, să avem smerenie, să ferim postul, să ne rugăm lui Dumnezeu, să împărţim milostenie săracilor, că, pentru aceastea, pre Hristos, izbăvitoriul nostru, nu l-au primit, ce, fără de toată mila, pre cruce l-au răstignit şi l-au omorît. Iară, noi să primim pre Hristos întru inemile noastre, socotind pentru dînsul pururea, socotind în ce chip rabdă munci cumplite pentru noi 
{ 108r} şi, cum luă moarte groaznică pentru păcatele noastre, şi, de vom face aşa, Hristos, cu acel topor a morţii cei veacinice, nu ne va tăia şi, la judecata cea straşnică, ne va numi blagosloviţi, grăind: "Veniţi, blagosloviţii Părintelui mieu, şi moşteniţi împărăţia carea vă iaste gătită din tocmirea lumii." Dăruiaşte-ne şi noao, Doamne Hristoase, Dumnezeul nostru, ca să auzim glasul tău acesta. AMIN.