[...] 
  Prevorovire
  Înformuind cititoriul
  De vreme ce cu agiutoriul lui Dumnădzău am agiuns spre aceia a hronologhiii parte în carea cîţiva  din scriitorii vremilor mai trecute, pomenesc pentru mutarea romanilor din Dachia în Misia, foarte cu trebuinţă am socotit pentru ca să dăm cititoriului nostru puţină înformăluire în ce chip adică să poată, ca cea adevărată şi negreşită povestea istorisiriii aceştiia să înţăliagă; nici după socotelele a unora mai proaspeţi, cu mintea furîndu-se, într-acceiaşi cu dînşii părere să   cadă. Istoricii dară, carii  pentru mutarea romanilor din Dachia în Misia pomenesc, una numai, însă şi aceia nu iuşoară pricină arată, adecă: Avrelian împărat vădzind, dzic, că pe vremile împăraţilor carii fusese mai denainte de dînsul la împărăţie, varvarii crivăţului, cu cîteva năbuşiri Misia (supt carea să înţelege şi Dachia), Trachia, Thessalia, Machedonia, Iliria, Greţia [...] au fost încongiurat  [...], să să fie lăsat de toată nădejdea că va mai putea apăra Dachia de călcăturile lor, şi aşe coloniile şi alalţi lăcuitori romîneşti, carii de atîta vreme într-însa trăia, să fie poroncit să să rădice din Dachia şi să triacă peste Dunăre decinde în Misia; care mutare să să fie făcut, prepus nu iaste. Ce prepusul iaste, de s-au mai  întors sau de nu s-au mai întors vreodată aceiaşi romani iarăşi la moşiile lor în Dachia. Dintr-acesta dară prepus ca să scoatem pre cititoriu, lucrul mai pre amănuntul a scutura ne trebiue. Deci macar că la pomeniţii scriitori, altă pricină făr’ aceasta anume însămnată, nu aflăm, adecă, că socotind Avrelian că nu va mai putea apăra pe romanii din Dachia, să-i fie mutat în Misia, însă cîteva alte pricini şi mai grele decît aceasta, dintr-a aceloraşi scrisori putem culege. Că nici aşa prost trebuie să înţelegem că vor fi socotit acei scriitori atîta de slabe şi neputincioasă puterile împărăţiii romanilor, ca nici cum într-alt chip să fie putut apăra acea vestită, largă şi bişugoasă şi împărăţiii foarte de folos ţară. ŞI mai vîrtos că acmu 179 de ani era de cînd romanii într-însa lăcuind, şi moşii şi cu sate şi cu cetăţi întemeiaţi fiind, macar şi singur împăratul aşe ar fi poruncit, însă nu cu lesne, încă pre cu greu li-ar fi cădzut, tot deodată aşe de tot părăsind-o, pre mînule varvarilor răpitori să o lasă; şi în veci de ciia ca cum n-ar fi mai avut treabă cu dînsa să o uite, ales că între Dachia şi Misia nu altă, fără numai latul Dunării desparte. Acestea aşe socotindu-să, cu bună samă putem cunoaşte că şi alte pricini vor fi fost, carile să fie asuprit pe Avrelian deodată a deşerta Dachia de lăcuitorii ei, iară nu că doară în veci să să părăsească, carea s-au şi tîmplat, precum rîndul istoriii înainte curat va arăta. Fost-au dară după pricina pomenită şi a doa; căci Avrelian, ca un bun socotitoriu şi iscusit a împărăţiii chivernisitoriu, vădzind că cu lenea şi cu negrijea împăraţilor mai denainte puterile romanilor nu puţin să plecasă şi împărăţiia persilor, după ce Sapor, împăratul persilor, pe romani biruind şi pe Valerian (precum la locul său s-au dzis), viu la mînă prindzindu-l şi cu groaznică moarte omorîndu-l, persii atîta să înălţasă şi să mîndrisă, cît (precum Zonora acoloşi mărturiseşte) aşeşi nici în samă nu mai ţinea pre romani;  dddddre lucru Avrelian cu înţălepţesc sfat şi ca un destoinic a oştilor purtătoriu, socotit-au ca întăi puterile celui mai mare să frăngă, şi ocara carea în obrazul cinstei şi slavei romanilor cădzusă, ştergînd  patima să le răzscumpere. Însă  după întăritura carea persii luase şi după scăderea carea în oştile romanilor să făcusă, căuutat-au lui Avrelian toate oştile carile în multe părţi era deosăbite şi împrăştiate, la un trup să le adune; cărora au făcut şi oştilor, carile erau puse pentru paza Dachiii, pre carile de prin cetăţi şi de pre la marginile hotarălor scoţindu-le, nu putem socoti că şi alalţi lăcuitori  fără oaste, în loc aşe de iveală fără grijă să rămîie vor fi putut şi pentru aceasta cea mai de frunte parte,   împreună cu oştile peste Dunăre, poate să fie trecut; iară alaltă prostime(pre carii Sarniţie îi numeşte purtători de grijea caselor) toată sau mai la munţi,   sau la locuri în dos, să să   fie tras şi tot  în Dachia să   fie rămas. Ce noi în cuvintele lui Sarniţie puţin nedejduindu-ne, adeverim precum toţi romanii din Dachia să fie trecut în Misia, de carea mai pre urmă vom videa.Fos-tau a triia pricină că  Avrelian nu numai ca un împărat ce şi ca un moşnian de grijea Dachiii   purta; căci el era născut, cres cut în Dachia ce-i dzicea măluroasă.  Si de iaste să putem amesteca cuvintele prostimei între dovedele istoricilor,ce ni-au povestit un voinic, Preda Stambol, romîn din Ţara Munteniască, carile apoi din mila împărătiască şi sotnic la tîrgul Harcovului au stătut. Acsta dară ne spunea, precum în Ţara Romîniască, aproape de Dunăre,      Pre malul Oltului, să să fie vădzind nişte temelii de cetate, cărora ţăranii de pre acolo lăcuitori, din bătrînii lor apucînd, le dzic Curţile lui Ler împărat, precum şi în colendele anului nou,   şi astădzi au luat de pomenesc; Ler Aler Domnul, care nume sună Avrelie Avrelian. Ce acestea lor lăsîndu-le, la ale noastre să vinim. Dzicem dară împreună cu alalţi a vremilor scriitori, precum pentru pricinile pomenite, Avrelian împărat, cu bună samă sau pre toţi romanii, sau numai o samă, adecă oştenii şi cei mai de frunte din Dachia deodată să-i fie mutat în Misia, de unde apoi şi nume au luat,de să chema romanii aciia misii şi apoi mai pre urmă vlahi (precum din istoricul Nichita Honiatis, la locul său am arătat), şi încă mai pre   larg vom arăta, unde va veni cursul Hronicului să dzicem cînd şi de unde s-au scornit a să chema romanii din Dachia şi din Misia vlahi;   precum astădzi videm că şi în Misia de la Poarta de Fier pînă la Marea Neagră, satele carie sînt mai aproape de malurile Dunării pline sînt de romîni de un niam şi de o limbă cu ceşti de ceasta parte de Dunăre; însă noi nu asuprim pe cineva, ca socotelii noastre, carea adusem, înt-alt chip să creadză, fără numai atîta cît precum ni să pare l-am adeverit, că împotriva acelora carii aşeşi de tot tăgăduiesc, precum romînii noştrii să fie de niamul romînilor de la Italia, tare şi nebiruit argument să avem. De vreme ce romani au fost aciia pre carii Avrelian împărat socotindu-i din Dachia I-au mutat în Misia, iată că acei romani au fost, pre carii Ulpie Traian cu 179 ani mai denainte I-au fost adus în Dachia, şi acea pomenită, nu prea scurtă vreme, necurmat tot a acelora ficiori, nepoţi şi strănepoţi, şi nepoţi din strănepoţi au lăcuit într-însa. Bine dzice un cuvînt a prostimei arăpeşti: minciuna de ar şi scoate de la moarte, însă adevărul iaste de ţinut. Cartea a doa Carea arată trecerea romanilor din Dachia în  Misia, apoi dovedeşte precum acelaşi romani iarăşi s-au înturnat da la Misia în Dachia. Aşijderea arată precum aceiaşi romani tot în Dachia au lăcuit de la Avrelie Avrelian pănă la Constantin Marele Caoul 1 Arată-se pre scurt viaţa lui Avrelie   Avrelian, carile de moşiia sa au fost roman din Dachia Aşe Dachia noastră, carea altora de romani numai călcată şi petrecută au fost,   acmu să face maică şi născătoare împăraţilor romani; căci Avrelian, precum şi   mai sus am pomenit, au fost născut în Dachia ce-i dzicea măluroasă. ŞI macar că părinţii în istorii nu să pomenesc, însă aiavea   iaste că de niam prost nu putea să fie de vreme ce altora   la offichiile hătmăniilor a intra nu să   cădea fără numai celor din bună naştere ieşiţi sau cu multe lucruri vitejeşti vestiţi. Deci el la împărăţie    Cu aceasta şi cu mare slava lucrurilor oşteneşti au agiuns Pe   alemani şi pe marcomani(carii mai denainte multe stricăciuni făcusă împărăţiii) au biruit. De ciia laa Roma întorcîndu-să, zidurile cetăţii atîta li-au lărgit cît 5O.OOO de paşi încungitura. APOI la răsărit trecînd, pe Zenovia vie au prins şi cu sine la triumf o au dus; pe gotthi departe peste Dunăre I-au călcat şi mai asupra tuturor nepriiatinilor împărăţiii biruitoare arme au purtat. După acestea a vitejilor vrednicii, fost-au şi ce iaste mai de triabă şi mai  hiriş tuturor stăpîniiitorilor buni, adecă a dreptăţii ţiitoriu şi a răutăţii tare pedepsitoriu. Poronca lui către oşteni într-acesta formă au fost De vei să fii cap de oaste şi mai cu de-adins de vei să fii viu, mîna slujitorului conteneşte: cine va puiul strein să nu apuce, oaia să nu atingă, strugurul să nu zmulgă, ţarina să nu tragă, untdelemn, sare, lemne să nu ceaie, cu zaharaoa sa fie îndestulat. Slujitorul din prada şi dobînda nepriiatinilor, iară nu din lacrămile ţăranilor să trăiască. Leafa în brîneţele sabii să-şi poarte, iară nu în ospătării, I porci. În scurt, între cei mai lăudaţi stăpînitori fost-au numărat, fără numai căci spre vărsarea sîngelui au fost can mai mult dat. Acestea din cele multe, pentru Avrelian Dacul,am avut aicia a dzice, iară cît au trăit şi cît au împărăţit, înainte la locul său vom arăta.Dovedeaşte-să traiul romanilor în Dachia şi subt Avrelie Avrelian Avrelian   în anul dintăi a împărăţiii lui, carile iaste de la Domnul Hristos 27O, au purces cu oaste asupra gotthilor peste Dunăre, pre carii vitejeşte biruindu-i, pre cît spre hotarele cele vechi a împărăţiii intrase gonindu-i, iarăşi cele de demult puind şi întărind, cu mare laudă s-au întors la Roma la anul 272. Iarăşi(Vopiscus mărturisind) purcegînd cu oastea   spre răzsărit şi luînd tractul pe de ceia parte de Dunăre, în cale de unde I s-au tîmplat nescariva varvari clătiţi a afla, pre toţi I-au biruit şi I-au împrăştiat, şi ales pe domnul gotthilor la mînă aducînd cu alte 5.OOO de ai săi aseşi peste Dunăre l-au omorît. Ca acestea  vei afla şi de la Sarniţie, carile neamului romanilor din Dachia foarte împotrivnic să fie l-am arătat; însă aicea pizma uitîndu-şi, adevărul mărturisind la cartea 3, cap.15, dzice.Ghetii şi sarmaţii pentru ca să-şi izbîndească asupra romanilor şi pentru ca să-şi întoarcă locurile ce pierduse, totdeauna chitiia   cum ar putea scoate din Dachia leghioanele romanilor şi aşe pe vremea acestui împărat sculîndu-se hatmanul şi domnul lor Cunab, au purces cu oaste asupra roma; ce lucrul rău mergîndu-le şi domnul  ş-au pierdut şi cu ruşine înapoi s-au întors. De aceştea curăţindu-să, prin Thrachia au mărs la Vizantie şi de acolo au trecut la Vithinia în Asia, unde spre Zenovia împărătiasa(muiare cu multul mai vitiază şi mai harnică decît mulţi bărbaţi) biruind, vie au prins-o şi de aciia la Roma viind au făcut triumf pentru nepriiatini biruiţi la răzsărit şi la apus. În sfîrşitul anului 274 gătindu-să pentru ca la anul ce va intra iarăşi să triacă la Asia asupra perşilor, să fie rădicat din Dachia pre romani şi să-i fie trecut peste Dunăre la Misia, scriu istoricii precum mai înainte hireşe cuvintele acelor scriitori de faţă li-am adus.Ce pentru ca întîi aiavea să să facă ce împotrivnicilor era cu prepus, adecă precum romanii pre cariiTraian în Dachia îi pusese, prin vreme a 177 de ani, tot acoloşi neclătiţi şi nemutaţi au trăit, iară nu numai cu trecerea sau cu vreo iertare a romanilor într-însa dachii să fie apucat o parte din limba  romîniască(precum Zamoschie   liahul şi alalţi aceştii păreri parnici vînturiadză.Împotrivnicii   noştri...  Sabiia   aceasta în mînă să fie luat, pre carea noi acmu cu bunăvoie li întindem şi asupra noastră trăgînd-o, să ispitească, custura iaste în tiacă. Si de iaste, oare sabie slujitoriască şi tăioasă iaste, au  tîmpă custură băbască şi numai dă covăţi rădzătoare iaste. Ce acestea glume scurte făcînd, la triaba noastră şi la cuvîntul într-adins să vinim.  Capul III Dovedeaşte-să că acea a romanilor treacere din Dachia la Misia, prea scurtă să fie fost şi supt acelaşi împărat iarăşi la locul său să să fie întors.   Capul  IV Aceasta să dovedeaşte întăi din socotială. Bunăoară precum şi noaă acestaşi acmu, tot cu acelaşi niam de tătari a păţi ni să tîmplă, pentru care lucru, domnii purtînd de grijea lăcuitorilor, înţelegînd precum tătarii veri vor ţara să prade, veri în prada altor ţări printr-însa vor să triacă, ca şi cînd trec în ţara leşească sau în ţara unguriască, îndată poruncesc şi dau ştire lăcuitorilor de să trag de la cîmp la munte,la păduri şi la alte locuri tari, unde de vrăjmăşia lor să să poatî apăra; de ciia potolindu-să şi la locurile sale întorcîndu-se, sau într-alt chip împăcîndu-să şi asdzindu-să păgînii, lăcuitorii fietecine la locul şi la şederea   cea dintăi să întoarce...Într-acesta   chip dară iaste de socotit şi tragerea   romanilor din Dachia în Misia supt Avrelian; nu lungă nici vecinică să fie fost,   ce scurtă şi numai pănă la o vreme...  CapulVII Dovedeaşte-să traiul romanilor în Dachia de la Probus pănă la Avrelie Carus.  Aicea socotească şi cu dreaptă giudecată să giudece dreptul cititoriu, de vreme ce toţi barbarii pănă la unul din giur împregiurul Dachiii bătuţi, supuşi şi aşeşi unii, carii   adecă mai aproape de hotarăle Dachiii să afla, cu totului tot rădicaţi şi peste   Dunăre în Thrachia mutaţi fiind, ce nevoie, mă rog, ar fi avut romanii cei din Dachia, numai peste Dunăre trecuţi, să nu să poată întoarce la locurile sale. Ales că precum din istoricii pomeniţi să cunoaşte, Probus pe bastarni nu pentru altăceva de pre locurile lor şi din coastele Dachiii I-au rădicat, fără numai fără grijă şi mai cu odihnă să poată trăi,   că de ar fi fost Dachia deşartă, ce I-ar fi trecut peste Dunăre, că mai lesne ar fi fost sî-i aşedze în Dachia, acmu pustie; ce acesta să nu fie fost aşe, arată şi chiar dovedeşte, că împăraţii pentru romanii din Dachia mai mult decît pentru alţii de grijă purta, că totdeauna marginile împărăţiilor mai tare să păzăsc decît mijlocile. Deci romanii în Dachia ca nişte mărgineni ce era, după îndămăna şi lesnirea vremii să siliia împăraţii să-i ocrotească şi să-i păzască, pentru care lucru Avrelian după a sa socoteală, dzicînd că nu vor putea trăi singuri orăşenii fără slujitori de năpădirile varvarilor, atunce deodată, de lîngă varvari I-au rădicat şi în loc mai fără grijă, pînă la o vreme I-au pus, iară Probus dîndu-i mîna şi puterea, au rădicat prwe varvari de lîngă dînşii şi I-au mutat peste Dunăre, de unde să nu-i mai poată supăra. Aşadară iarăşi dzicem, locurile Dachiii în pace fiind şi varvarii de pimpregiurul ei supuşi şi depărtaţi aflîndu-se, foarte depărtat de socoteala dreaptă ar fi acela carile ar dzice că romanii din Dachia şi firea cea de romani şi armele şi moşiia aşe îndată să-şi fie uitat. ŞI moşiia mai de 2OO de ani ţinută, înaintea ochilor, numai peste o apă stînd, pre inima sa să să adeveriască, că moşiia de atîta vreme , nu numai romanul, pre atuncea a lumii biruitoriul, ce aşeşi  nime din neamuri aceasta a răbda ar fi putut, că dulce iaste dragostea moşiii; de unde mai cu adevărat ar fi socoteala aceia carea ar dzice că mai bucuroşi ar fi fost romanii aciia cu armele a mînă în moşie şi pentru moşie pănă la unul a peri, decît blăstămăţeşte, fără nici o primejdiitoare pricină înainte ochilor,casele, viile, ţarinile, oraşele şi cetăţile varvarilor şi supuşilor lor să le lasă. Rămîne dară să cunoaştem că Dachia iarăşi de aciiaşi romani lăcuitori ţinută să fie fost...Capul VIII Dodeaşte-să triul romanilor în Dachia, de la Avrelie Carus pănă la Galerie şi Constantie Hlorus. Dicleţian, caşi mai mult să întăriască părţile Dachiii, unde au socotit că pot fi locurile mai deschise şi cu furişul tătarii peste Dunăre pot trece, au stătut păn au zidit din pajişte trei cetăţi şi oaste proaspătă au pus într-ănsele să fie pentru mai bună paza.    CARTEA A TREIA Capul II Dovedeaşte-să   traiul romanilor în Dachia pănă cînd Constantin au împărţit împărăţia în patru părţi. Pentru ca să nu să vadză cu ceva mai gios  decît Traian a fi, sau precum cea bună socoiteală arată, părţile Dachiii şi alte locuri carile pe de această parte de Dunăre avînd nevoie şi împiedecare a trecerea încoace şi încolo apă mare şi lată ca aceia, ca mai pre lesne să fie obştirea ţărilor una cu alta, au zidit pod peste Dunăre; iară unde şi în ce loc să fie fost zidit acel pod, pre cît a noastră nevoinţă a să întinde au putut la istorici afla n-am putut; fără cît din pomenirea moşilor strămoşilor audzim, precum unde acmu iaste Obluciţa( căriia turcii îi dzic Isaccea) să să fie chemat vadul Dunării, carea nu că doară pre acolo Dunărea în vad să fie avut  trecătoare, ce pentru căci acolo pod fiind, să chema vad; de unde şi acmu la vad la Obluciţa a dzice s-au obiciuit din bătrîni; încă şi în cîntecele prosteşti, pe la domniia lui Pătru Vodă, vadul Obluciţii să pomeneşte Ce Dunărea precum alt feliu de vad prin apă trecătoare, să nu fie avînd, toată lumea ştie; de care lucru   oarecare socoteală nu departe de adevăr să poate pune că acel nume ce să dzice vadul Dunării să fie odată pod stătătoriu, iară după stricarea podului să-i fie rămas numai numele vadului şi pănă astădzi; însă pentru aceasta noi deplin neadeverind, lăsăm socoteala la cititoriu. Capul  III Arată-să precum Dachia să află în numărul crăiilor împărăţiii romanilor cînd au împărţit Constantin Marele toată împărăţia în patru părţi şi în multe crăii. Constantin Marile după ce au isprăvit cetatea şi au mutat scaunul împărăţiii de la Roma la Ţarigrad, vrut-au să orînduiască şi guberniile împărăţiii; că socotind precum atîta lăţime şi lărgime, cu un cap şi dintr-un loc a să ocîrmui şi a să chivernisi iaste peste putinţă, împărăţiia în patru stăpîniri au împărţit-o; ce cuvintele lui Zosim precum sînt le aducem; Constantin(dzice) cele ce bine erau tocmite amestecînd(acesta istoric cît poate laudele lui Constantin a micşura să sileşte; pentru căci el păgîn fiind, lucrurile lui Constantin nu-i plăcea şi turburînd pre toată stăpînirea, care una peste tot era, în patru stăpîniri au despărţit-o.. .CapulVIII Adevereaşte-să şederea lui Constans împărat în Dachia şi de pe moneta de dînsul   în Dachia făcută. După atîtea mărturii a atîţea istorici, nici s-ar cădea şi noi mult să lungim şi cititorul a să osteni, ce în graţia curiozilor cu pomenirea nu vom trece pentru o monetă carea în vremile noastre în ţara Moldovei s-au aflat, leat 17O4; viind noi de la Adrianopolis şi trecînd Dunărea la Galaţi, aaacolea puţin zăbovindu-ne, vini Theodori pîrcălabul, carile ni adusă un ban de argint pre carile dzicea că l-au  găsit un ţăran în răsipiturile cetăţii Gherghinii, carea este puţin mai sus de Galaţi, unde dă despărţitura Siretiului(căruia îi dzic gura Bîrladului) în Dunăre. Banul era de argint curat, mai mare şi mai gros decît o costandă; trăgea puţin mai mult de doaă dramuri şi giumătate; de o parte avea săpătură izbucnită în chipul aceştii cruci...; primpregiurul crucii slove latineşti scrise, carele macar că era can şterse însă să putea citi;     CONST. VICT. AVG. IMP., Constans, Victor Avgustus Imperator; adecă; Constans, biruitoriu August, împărat; iară de altă parte avea săpat un chip de zimbru, cu coarnele mult deschisă, ca a cerbului, numai fără crăngi. Intre coarne ţinea iarăşi o cruce în chipul cei din ceia parte, numai mai mică, cît putea între coarnele boului încăpea; de pre care monetă putem socoti   că împăratul Constans trăind cîtăva vreme în Dachia, adecă pînă a-i vini frate-său cu războiu asupră-I/care an să   fie   fost al patrulea   după moarte lui Constantin Marele, mai sus am arătat), să fie făcut acei bani şi de pe numele lui să se fie chemat şi constande, de pre carile şi astădzi, nişte bani carii   macar că într-alte ţări să fac, ce acolo unde să fac nu să cheamă constande, iară ai noştri li dzic constande, punîndu-le numule poate fi , de pre banii asemenea acelora ce au avut adînăoară în Dachia şi au ştiut că de pe numele lui Constans împărat li-au fost dzicînd costande, adecă banii lui Constans.  Ce pentru adeverinţa aceştii socotele a noastre lăsăm giudecata la cititoriu, atîta noi numai adeverind că această monetă, din istorii se adevereşte, precum dacă Constans în Dachia noastră au trăit, adevărat şi acei bani în Dachia să să fie fost făcut, precum s-au şi aflat acolo. Aşijderea chipul boului carele iaste într-acest ban, nu puţină dovadă poată să să ţie pentru herbul ţării noastre, carele cap de bou ţine, de pre cetatea   carea a zidit singur Traian împărat în Dachia şi au numit-o Capul boului, pentru carea s-au şi mai pomenit, macar că Ureche Vornicul altă povaste pentru aceasta aduce, carea mai mult basnii să asamănă decît istorii adevărate Ce pentru   aceaste va citi cititoriul nostru, unde vom dzice pentru herbul ţărîi în gheografiia Moldovei, iară acmu la cursul istoriii să ne întoarcem...CARTEA A PATRA Capul VIII    Arată-să poiadea varvarilor   a doua şi a triia. ..A varvarilor năpădiri spre părţile apusului/ macar că nu caută la treaba Hronicului nostru) aicea li.am pomenit pentru ca să cunoască cititoriul   că părţile Dachiii noastre au fost neclătite şi de călcăturile varvarilor depărtate, pentru carea nu iaste pricină, carea să dzică, că doară lăcuitorii Dachiii pre această   vreme într-însa a lăcui să nu fie fost putut.  Capul   V   Dovedeaşte-să traiul   romanilor în Dachia de la aşedzămîntul gothilor în Misia pănă la Arcadie şi Honorie. Theodosie Marele .. Luînd sama desfrînatelor fapte a împăraţilor, carii mai denainte de dînsul   deregătoriia   împărăţiii ţinuse, şi socotind că cu multe şi  fără ispravă desfătările lor împărăţiia la atîta slăbiciune şi primejdie   adusese , au stătut pravile şi canoane a pune, cu carele împărăţiia şi purtătorii ei să să chivernisească, începătură făcînd şi cercare   de la curtea împărătească.Şi din desfătările şi cheltuialele   cele fără ispravă, foarte contenită şi cumpătată au făcut-o Că precum   scrie Sigon, împăraţii cei mai denainte puţină desfătare să fie avînd socotiia de n-ar fi avut în mijlocul iernii trandafiri a cărora flori să înoate în păhărăle cu vinul, şi în miedzul verii de n-ar fi avut ghiaţă în răcitoare.Aşijderea dulceaţa bucatelor   nu cu gustul gurii, ce cu sama cheltuielii cei mai multe o alegea,adecă, care bucate era mai scumpe, acelea să fie şi mai bune li să părea...Capul X   Arată-să multe descălecături a multe crăii din neamul varvarilor acestora   După  atîtea de multe dese şi în toate părţile lăţite prădzile şi călcăturile varvarilor, carele pre la acestea vremi s-au tîmplat şi cu altele carele mai pre urmă au cădzut, slută şi grozavă sau făcut faţa împărăţiii romanilor şi ruptă şi destrămată haina cinstei şi mărimei ei au rămas, de vreme ce varvarii şi toate strînsurile limbilor despre crivăţ, late şi largi porţi prin părţile Sileziii şi Saxoniii şi a Thrachii deşchidzind(precum mai denainte am arătat), nu precum au făcut cînd au ieşit spre răzsărit, ce într-alt chip; căci atuncea de să şi aşedza pre undeva, iară curund locurile muta, precum au făcut aceştea gothii şi după dînşii hunii despre răzsărit, de la Schithia spre apus năbuşind(precum istoriia înapoi au arătat) sau de lovia şi prăda vre într-o parte, iarăşi înapoi la sălaşele lor să întorcea. Ce acmu spre părţile apusului, pănă unde ajungea pre acolo şi rămînea, şi vestite locuri, înflorite crăii ca bruma rece pre o floare deşchisă să lăsa şi le veştedziia, de pre carile de ciia nu să mai rădica. ŞI aşe de ciia, dintr-acei varvari sirepi şi nedomoliţi, a mari   crăii, carile acmu înfloresc,funtamenturile s-au aruncat...Aşe, pe aceastaşi vreme, visegothii temeliile crăiii Ispanii au pus, precum şi vandalii, şfevii, ostrogotthii, fietecarii crai alegîndu-şi,în multe crăii şi domnii s-au făcut. Pre aceasteaşi tulburări, leat 429, vestit şi în toată lumea cunoscut, orşul Veneţie, temeliele pre năsip şi pre apă ş-au pus, precum şi astîdzi să vede, că trăiaşte.  Capul   XIII   Arată năpada dintăi a lui Attila cu unnii săi...Leat 441 Attila ...sculîndu-să asupra răzsăritului şi vrînd să intre cu pradă în Misia şi în Trachia, cetăţile, carelr era pe malul Dunării pentru paza împărăţiii împotriva varvarilor puse au lovit, din carile pre unile şi fărmat. Ce theodosie împotriva lor oaste trimiţînd, deodată I-au oprit şi cetăţile de pre Dunăre iarăşi au întărit; iară al doilea an, nemaiputîndu-i sprejini, au trecut în Trachia, Illiria, Machedonia şi pănă la Greţia au agiuns şi atîta răutate şi vrăjmăşie au făcut, cît cu multul pe răutatea gotthilor covîrşiia. Theodosie,vădzînd atîta primejdie ce vinise asupra lui şi a toată împărăţia, au trimis de au întors oştile de la Sichilia, unde pre atuncea să afla. Ce şi oştile viindşi macar cevaşi neprocopsind, de nevoie I-au căutat lui Theodosie a pleca la pace şi cu dare de bani, vrăjmăşiia varvarilor a îmblîndzi, care pace s-au încheiat la începutul anului 443 într-acesta chip; Ca Theodosie atuncea în loc de dar să dea Attilii 6OOO de litre de aur şi de ciia înainte de toţi anii cîte 1OOO. Aşe Attila, pe lîngă avuţie multă ca aceasta luînd şi robi ca la 12O.OOO de oameni, s-au întors înapoi. Aicea încă aievea să vede, precum într-această năbuşire dintăi, pănă la Dachia n-au agiuns, căci trecînd Dunărea prin ţările de sus, au intrat în Misia şi Thrachia şi precum am dzid, spre amiadzădzi lăţindu-se au agiuns şi pănă la Greţia. Că de ar fi lovit prin Dachia, ar fi pomenit istoricii, precum au trecut printr-însa în Misia, precum pomenesc la a doa Attilii vinire, de care vom dzice la capul ce urmadză. Mai iaste de ştiut că între alalţi scriitori, iaste Sigon carele dzice că Attila, după ce au făcut pace cu Theodosie, să să fie întors în Schithia; ce precum greşit şi adaos să fie numele Schithiii să cunoaşte şi din cuvintele istoricilor carele pentru huni s-au dzis şi înainte să vor dzice; să dovedeşte că hunii acmu nu numai, ţara unguriască spre Austria, ce şi pănă la Italia, Dalmaţia, Litfania şi de acolo pănă la Schithia agiungea, care pustietate de mare stăpînire pre acelea vremi, în părţile crivăţului, tot cu numele Schithiii să pomenia,iară ni doară că Attila părăsind locurile acelea s-au întors cu totul în Schithia, precum mai gios să va videa.   Capul XIV Arată-să a doua năpadă a Attilei asupra împărăţiii răzsăritului.  Attila, după ce s-au întors la locul său şi acmu pace avînd cu împărăţia, neputînd mărimea şi puterea sa cu frate-său Vleda de obşte a o ţinea, ce singur stăpînitoriu a fi poftind, s-au sculat asupra frătine-său, pre carele ucigîndu-l, au supus sie şi pre varvarii carii era supt ascultarea frăţine-său; tîmplatu-s-au aceasta leat 444, iară la anul 446, scrie Marţelin că Theodosie nevrînd să dea Attilii birul care-l legase să dea pre an, Attila iarăşi s-au gătit de oaste asupra lui.Aceastaşi să facă să lăuda şi lui Valentinian, împăratul apusului, pentru care Valentinian au chemat pre Aetie din Gallia, la Roma, pentru ca să să sfătuiască pentru războiul hunilor. În anul 447, Attila sfatul inimii   sale a plini vrînd, Dunărea încă îngheţată fiind au trecut şi cu prada şi pănă la dachia au agiuns, împotriva căruia Theodosie împăratul trimiţînd oşti, au bătut pe Attila..Aicea încă mare dovadă iaste că romanii au făcut lăcuitori neclătiţi în Dachia şi în toate năbuşirile a tuturor varvarilor cîte mai denainte s-au făcut,ei pre locurile sale trăitori au stătut, căci chiar istoricul arată că într-această năvală şi pănă la Dachia au agiuns, iară războiul li-au fost în Bulgarie.  Capul XV Arată-să a triia năpadă a Attilii Pentru ca să poată lua ştire mai curînd pentru toate lucrurile carele se vor lucra în oblastiia lui, în patru locuri, patru rezidenţii(scaune de stăpînire) au orînduit, în carile au pus oameni purtători de grijă, să ştie ce să face în toate părţile şi prin olăcari să-i facă ştire.Deci o rezidenţie au pus în coloniia Agripina(care iaste pe apa Renului la hotarele Galliii) în Ghermania; alta la Iadira, în Dalmaţia; a triia în Liftania şi a patra în tătărîmea despre apa Donului.Iată aicea aiavea să şeruiaşte şi să cunoaşte şliahul carile au fost ţiind varvarii lui Attila şi din tătărimea cea mare, cu multul mai din sus de Dachia noastră au fost trecînd de la răzsărit spre apus , adecă de la Don prin Liftania spre Ghermania şi Italia, de care lucru romanii, lăcuitorii Dachiii, macar că scriitorii ceva ales nu pomenesc, însă de jiganie mare şi puternică ca aceaia, de să vor fi şi clătit ceva despre părţile de la cîmpi, de credzut iaste, căp să vor fi tras mai spre munţi(căci într-altă parte să să fie dus sau din Dachia de tot să să fie rădicat, precum dzisem, nime nu însămneadză... Capul XVI Aratî-să pricina cu carea Attila au aflat mijloc de a intrarea în Ghermania. Attila dară cuprindzînd cu oardele sale atîta de mare parte a Evropii   şi atîtea de multe neamuri de varvari supt stăpînirea sa puind, cu acestea cu toate neîndestulindu-se, de multă vreme sta în gînduri şi căuta vreme după socoteala voii lui, cum ar putea încă mai înlăontrul Evropii să între şi toate părţile apusului supt mănunchiul   sabiii sale să puie....Capul XVII   Arată-să   răzbirea Attilii în Ghermania şi în Italia şi peirea lui   Istoria Attilii pentru această oarece mai pre larg d-începutul pănă la sfîrşitul lui am adus-o ca să poată chiar cititoriul nostru a cunoaşte că deşi mare şi lat au fost pojarul acestui varvar, însă toţi scriitorii(cîţi noi a videa am putut, căci şi alţii, carii la mînă nefiindu-ne,cevaşi dintr-înşii a pomeni n-am putut), unul macar nu pomeneşteAttila sau să fie stăpînit Dachia peste tot, sau să fie trecut prin Dachia de gios, fără numai cît o dată I-au agiuns prădătorii şi pănă la dînsa, precum s-au pomenit.Pentru aceasta dară, greşeaşte săracul Neculai Costin(Dumnădzău să-l ierte) căci în istorioara sa de Dachia, la capul cel mai de pe urmă scrie, precum ţara Dachiii să să fie pustiit pre vremile Attilii şi să fie stătut   pustie, toată ţara aceasta, unde trăim noi, mai bine de 6OO de ani.Ce  greşala lui pre lesne să poate arăta, căci întîi pune năpădirea Attilii la anu 4O1 şi Attila au intrat spre părţile apusului la anul 449; precum toţi istoricii într-un glas mărturisesc şi trecerea oştilor prin Dachia să nu fie fost, curat s.au arătat. Aşijderea precum pănă la vinirea lui Dragoş Vod, carele după greşită socoteala istoricului moldovenesc să pune la anul de la Adam 6867, carele iaste de la Hristos   1359, nu 4OO ce 91O ani sînt la mijloc; în care an, după socoteala lui Costin, ar fi trebuit ţara noastră să fie stătut pustie. Ce noi mai mult dintre cele omeneşti pe omul trecut nesupărîndu-l, în cursul hronicului înainte de a vă agiuta Dumnădzău, nu numai nepustiită ţara să fie stătut, ce încă cu mulţi ani mai înainte de Dragoş Vod bine întemeiată şi cu domni vestiţi ţinută să fie fost, o vom arăta, aşe cît şi el (Dumădzău să-l pomenească), de ar fi viu, şi să vadză istoricii(pre carii poate fi în viaţă a-i vide nu I s-au tîmplat) singur greşala sa cu dragă inimă ar mărturisi; ce aceasta lăsînd, să vinim la cuvînt..CARTEA A CINCEA Capul I   Arată-să greutatea aceştii istorii. Mărturisim şi nu fără puţină  tînguială   ne cutremurăm, de mare şi de neourtat greuinţa carea asupră-ne vine; căci mari stînci   în mijlocul drumului   ca neclătite stau şi multe şi împleticite împidicături înaintea paşilor ni să aruncă, carile şi paşii înainte a-i muta   ne opresc şi calea hronicului nostru slobod a alerga, tare astupă; şi ca troianii omeţilor, de vivor şi viscol în toate părţile spulbăraţi şi aruncaţi, cărările cele mai denainte de alţii călcate, atîta le acopăr şi li ascund, cît nu fără mare frica primejdiii ne iaste ca nu cumva pîrtea  rătăcind şi cărarea pe carea a merge am apucat pierdzînd, cursul istorii noastre în adînci vîrtopi şi neîmblaţi codri, de povaţămmlipsit să cadă şi aşe la doritul popas şi odihnă să nu putem agiunge. Ce întîi pre Dumnădzău, carele iaste calea şi povaţa spre tot adevărul, într-agiutoriu chemînd, pre cît în  slabe şi slăbănoage putinţele noastre va fi, cea de demult şi de la mulţi părăsită cale a cerca şi urmele cele astupate şi pierdute a adulmeca şi a le descoperi ne vom nevoi; şi macar că precum simţim mai de la toţi istoricii(carii pănă acmu ducătorii şi îndreptătorii noştri era), părăsiţi şi într-un chip oarecarele mai de tor (însă nu de tot ) lepădaţi sîntem; însă după cuvîntul ce să dzice; Toate ispiteşte dragostea, toate biruieşte nevoinţa, cu care invitare oarecum de iznoavă însufleţindu-ne, nu aşe de tot nedejdea vom lepăda, nici greuimea sarcinii aşe de tot, de tot ne va spăriia, cît de nu în spate a o rădica, macar din locul său a o muta şi cît de puţin a o porni, să ne ispitim. La carea de vom fi poftii şi nevoiţii noastre dobînditori, ci atîta mulţămiţi şi contetuiţi vom fi invitînd şi îndemnînd pre alţii carii decît noi în puteri mai bogaţi vor fi ( că precum şi sînt şi după noi mulţi vor fi cunoaştem şi mărturisim), grea povara aceasta cu vîrful degetului din mijlocul căii rădicînd-o ca pre un bulgăr, scandalul piciorului departe să o zvîrliască; şi aşe de ciia altora lor următori călătoriia uşoară şi cale deşchisă să facă, căci cătră cele aflate pre lesne iaste a adaoge, dzic cei ştiutori.    Capul II Arată-să pricina spre îndemînarea continuaţii hronicului Pierdut aş fi fost(omenite cititoriule) toată nădejdea şi denaintea împotrivnicilor şi sabiia din driapta şi scutul din stînga aş fi scăpat; şi aşe, precum să dzice cuvîntul şi osteninţa şi untdelemnul în zădar aş fi fost cheltuit, şi mai mult cursul hronicului înainte a duce de tot aş fi fost rămas, de n-aş fi fost, după multă trudă şi sfărmare de cap, aflat, precum pentru lucrurile Dachiii noastre de au şi tăcut unii, iar nu toţi istoricii condeile ş-au frînt; nici tăcerea celor mai vechi aşe de tot museele (cămările unde stau la citială sau la învăţătură) celor mai nou a închide au putut, cît vechimea vremilor şi mulţimea anilor, stăpînitoarea ştiinţii şi întruducătoarea uitării    Aşe de tot şi peste tot să să poate face.Noi dzicem istorici, însă nu noi a veacului nostru, ce noi a veacului după cei vechi scriitori, carii macar că nu după puţine a soarelui învîrtejiri, ca dintr-un greu somn deşteptîndu-să şi ca prin odihnă lucrurile mai marilor săi în mente aducîndu-şi, cu slove a le însămna şi celor mai pre urmă viitori, ca pre o materie gata în palmă-le puind, spre tocmirea, orînduiala şi aşternerea lor a-i îndemna şi a-i învăţa au început. ŞI aceştea, de ciia , din cele puţine şi ameliţate însămnări, istoriile vremilor trecute ca dintr-un adînc întuneric   la lumină şi la prăvala lumii li-au scos şi li-au arătat. Că precum cineva cînd află vreo parte de sferă sau de cerc de fier sau de lemn, de pe încujbătura carea vede în partea cea aflată, pre lesne poate giudeca  cît să fie fost sfera sau cercul cînd au fost tot şi întreg. Într-acesta chip Omir, domnul poeticilor, din puţine însămnări a altora prin stîlpi, prin marmuri şi prin moşi în moşi pomeniri, după 2OO de ani, toată şi întreaga istoria Troadei şi războiul a tuturor grecilor la dînsa au scris şi la un loc culegînd-o  la ştiinţa oamenilor au scos-o, din cele, adică,puţine ştiute şi cunoscute arătînd şi cu tari argumenturi dovedind ce au trebuit cei vechi să dzică şi n-au dzis, ce au trecuit să scrie şi n-au scris. Aşe Irodot, întîiul istoricilor, după mie şi sute de ani, istoria sa au sris; şi trăind el cu 444 de ani mai înainte de Domnul Hristos pomeneşte şi de facerea Turnului Vavilonului. Aşe şi istoria împărăţiii perşilor şi lucrurile ellinilor, cu multe sute de ani mai înainte de dînsul făcute,şăruind. Părintele istoriii s-au numit nu doară că toată istoris sa din crierii săi au născut-o, ce căce de atîta vreme înainte împrăştiată şi netocmită, prin puţine însămnări(precum mai sus dzisem) şi pomeniri tăvălindu-să, la orînduială şi ştiinţa tuturor o au adus. Aşe Thuchitid, carele al doile după Irodot istoria ellinilor săi au scris,aşe alalţi vachi eleneşti sriitori, lucrurile cu sute şi mii de ani înainte în istoriile sale încep. A;e Xenofont, aşe Dionisie Alecarnisău, aşe Pavsanie, aşe Cfintus Curţius, carele au trăit cu 48 de ani după naşterea Domnului Hristos au scris istoria lui Alexandru Marele Machedon, a căruia împărăţie şi fapte au stătut mai înainte de Cfintus Curţius cu 36O ani. Aşe Plutarh, după 4OO ani au scris de lucrurile lui Filip şi a lui Alexandru. Să nu pomenim aicea pre Moisii , marele proroc şi hatman nărodului izrailtean, carele cu suflarea Duhului Sf]nt scrie istoriia facerii lumii, care au fost mai înainte de dînsul cu multe vacuri, ce să pomenim pre Iosif şi Filon, carii iudei fiind şi în limba elinească, pre la anii după naşterea Domnului Hristos 6O şi 7O pănă la 9O istoriile sale au scris, şi mai ales Iosif, carele au alcătuit cartea de vechimea lucrurilor iudeeşti de la începutul neamului   său pînă la vremea lor; istoriia de atîtea mii şi sute de ani, din puîine fîntînele istoriii sfinte, în mari ape şi rîuri prefăcînd-o; aşe Titus Livius, carele au trăit pănă la anul după naşterea Domnului Hristos, al noaăsprădzecele, au scris istoriia romanilor   şi lucrurilor mai denainte de dînsul o mie şi mai vine de ani.Aşe toţi alalţi luînd, şi cu puţine semne îndemînîndu-să, istoriile sale au şăruit şi la cel cădzut a lor stat şi chip li-au adus. Acestora dară şi noi a ne uita     De vom îndrăzni,ce spaimă şi ce ruşine ne va tîmpina şi macar că cu întriagă a inimii ştiinţă dzicem, că nu doară cinstea şi lauda a pomeniţilor istorici pretendeluim( vom să cerem)    Că aceasta de am şi gîndi nespălată pată feaţii noastre  am pune, ce ca moimîţa lucrurile omeneşti uimind, după slabe puterile noastre ne vom nevoi ca din însămnările li toanele unor mai pre urmă istirici, la ivală şi la arătare să scoatem ce au lipsit în cei vechi şi ce au trebuit să nu lipsască, adecă celea ce istoricii cei mai vechi, sau cu condeiul li-au trecut, sau de nu li-au trecut, cu răutatea vremilor ni-au pierit, sau de sînt şi de faţă, ce sînt puţinele şi amelăţături numai, mai pre larg şi mai curat să le aşdzăm, precum pofta adeverinţii şi a iubitorilor de ştiinţă adevărată pofteşte să le dovedim, precum cestea, ce cît de tîrdziu şi de nou să dzic, altele să nu fie fără numai iarăşi acelea ce în vremile lor adevărat au fost şi s-au lucrat. ŞI dzisele cestor mai de pre urmă nu scornituri decrieri(nu de Dumnădzău aceasta în capul vreunui istoric de adeverinţă iubitoriu să încapă), nici povestiri plăzmuite, ce celea ce cu condeiul atuncea trecute, acmu din închisoarea uitării izbăvindu-să, la lumina pomenirii să vie, precum cursul Hronicului pre la locurile şi vremile sale, înaintea privelii şo giudecăţii cititorului le va pune şi le va arăta.      Capul III Arată-să cea dintăi a bulgarilor ieşire spre părţile împărăţiii romanilor Rămîne dară adevărul, precum bulgarii cînd de la Volga au ieşit, întîi să fie vădzut în Dachia pre romanii acolo trăitori   şi pre acii romani să I fie numit cu numele carele au fost avînd în limba lor romanii... Capul IV Dovedeaşte-să precum numele Dachiii bulgarii să-l fie schimbat ţi precum moldovanul şi romanul în limba lor tot un nume au Nu mutat numele, ce într-altă limbă tălmăcit să fie şi tălmăcirea de ciia să să fie ţinut în loc de nume nou; iară amentrele în hirişia sa şi Dachia şi romanii din Dachia, precum dinceput s-au numit, tot aşe şi astădzi să număsc. Aflăm dară din hronicul slovonesc precum cel vachiu a    Romanilor nume, la limba slovenească, să să fie chemat volohă.   CARTEA A ŞEASEA   Capul IV    Arată-să cetăţile   carile Iustinian au tocmit sau de iznoavă au făcut în părţile Dachiii Împăraţii romanilor pretutinderea pre marginile Dunării multe cetăţi, oraşe şi cetăţui, unele din driapta, altele din stînga au zidit, cu carile năbuşirile varvarilor opria...Pentru mai bună şi mai tare adeverinţa, iată, vom aduce, ca din izvod,toate cetăţile şi turnurile carile Iustinian împărat, sau din vechi li-au tocmit, sau de iznoavă li-au făcut în părţile Dachiii noastre , de unde fietecine, cît de împotrivnic, să poată macar şi peste  voia lui giudeca, că de vreme ce supt Iustinian au fost atîtea de multe cetîţi cu romani lăcuite şi de la împărăţie păzite, iată că de năbuşala lui Attila şi a altor varvari, carii au urmat după dînsul, pustie n-au rămas, precum s.au greşit şi Neculai Costin logofătul, urmînd nişte istorici poate fi leşeşti, a căror numere de-abia să pot însămna între alţii a lumii istorici...   Pre vremea lui Iustinian au fost în Dachia şi prin ţările Dachiii vecine tocmite,grijite şi cu oaste romîniască întărite; de pre carele putem cunoaşte fără prepus, cum Dachia pe aceasta vreme, supt oblstiia romanilor au fost şi cu romani lăcuită.  Capul V Arată-să pricina descălăcăturii  crăiii leşeşti din neamul slovenilor   Din tîmplarea vremilor şi consensul istoricilor curat se cunoaşte că sclavenii sau cum acmu le dzic sclavunii, după ce au ieşit după bolgari ş-au vinit în părţile hotarălor    Împărăţiii romanilor, o parte să fie trecut Dunărea, la Misia şi la Thrachia, iară o parte să fiă rămas pe Volohia şi pre alte locuri, pre marginea Dunării; precum arată şi Procopie pentru zidirile lui Iustinian, cartea 5, că sclavinii de multă vreme au fost apucat cetatea Ulmiton şi ş-au fost făcut loc de tălhuşag, pre carii apoi gonindu-i romanii de aclo şi întărind cetatea au făcut fără grijă părţile acelea, apoi romanii(cărora ei anume volohi le dzic) să fie vinit asupra lor şi să-i fie gonit de la Dunăre, pănă I-au trecut la apa Vislii, unde s-au aşedzat.Aceşti romani, alţii nu pot să fie fără numai aciiaşi   carii în Volohia   lăcuia, căci nici un istoric nu aflăm să pomenească precum Iustinian au trimis altă oaste şi să fie gonit din Volohia sau din Dachia( precum îi dzicea mai denainte) pre sclavuni; ce cîte războaie au avut hatmanii lui Iustinian, tot cu sclavunii cei peste dunăre trecuţi au avut /pentru carii noi am dzis), de unde chiar să cunoaşte că volohii pentru carii pomeneşte istoriia sclavenilor, alţii n.au putut fi fără numai romanii cii de loc, carii au cădzut asupra slavunilor, cei ce-au fost rămas la Dunăre despre părţile Dachiii. Nici puţină dovadă iaste acestuia lucru, că hronicul moldovenesc cel vachiu pomeneşte de nişte rusi ce-au fost lăcuind la Suceavă şi la Baie, mai denainte de vinirea lui Dragoş Vod de la Ardeal; care rusi încă alţii nu pot fi fără numai rămăşiţa acelor sloveni, de romanii din Volohia goniţi, cu carii prin multăp vreme romanii în Volohia trăind, multe cuvinte sloveneşti în limba sa au amestecat precum şi acmu să amestecă... Capul VII   Dovedeaşte-să traiul romanilor în Volohia supt Mavrichie şi Hagan, domnul avarilor...au mărs la iernatic cu toate oştile peste Dunăre, pentru ca mai tare să păzască acele ţări de jacurile varvarilor. Aicea ce mai deşchisă dovadă trebuie pentru dovada traiului romanilor în Volohie,că macar că istoricii anume pomenesc pentru Volohia sau Dachia , ce numai ce dzic c-au rămas cu oştile pentru paza ţărilor peste Dunăre, însă aiavea iaste că nici locurile pustii au stătut să păzască, nici în locuri fără oameni şi fără lăcuitori ar fi avut unde ierna....Capul XI Aceastaşi   să arată traiul romanilor   în Volohia de la Constantin, fiiul lui Ireclie,pănă la Constantin Pogonat Iară cititoriul nostru, puţin îngăduitoriu fiind, îi giuruim că în cursul hronicului înainte    Îi vom dovedi că pre acestea vremi pre carile istoricii   nepomenite le trec şi pentru părţile Volohiii tac, alţii li-au pomenit, şi precum pre locurile sale să fie fost trăitori romanii din Volohia arată... Capul XVII    Tot aşe să trăgăniadză istoriia de la Constantin Copronim pănă la Constantin şi maică-sa Irini Omenite cititoriule, socoteşte că de la săvîrşitul împărăţiii lui Constantin Pogonat, unde am însmnat din Zonora istoricul, precum istoricii greceşti curmă voroava pentru Dachia noastră, pănă la împărăţiia lui Constantin şi a maică-sa Irinii(pentru carii vom să dzicem acmu) să cuprind ani 1O6, în care ani, pre cît noi am putut şti, nici la greci, nici la latini, nici la altă limbă la vreunul din istorici am putut găsi, carile să fie pomenit macar cît de puţin pentru romanii din Dachia sau pentru statul lor supt atîte călcături de varvari fiind. Însă pentru căci scriitorii ceva n-au pomenit, nu iaste cu socoteală să gîndim că acii   romani sau în pămînt să fie intrat, sau în ceriu să fie zburat.Aşijderea nici anume la istorici aflăm, precum pe acest vac să fie vinit vreo limbă, să-i fie dezrădăcinat   de pe locurile lor, de care lucru trebuie a pomeni canonul carile am dat; Că tăcerea nu pune nici rădică lucrul, iară dzisa îl şi pune şi-l şi rădică, precum acmu au vinit rîndul istoriii să arătăm, că căci această vreme supt tăcere au trecut, nu că doară romanii în Dachia n-au mai fost, ce căci pricină nu s-au dat scriitorilor a grăi,   pentru aceaia nici au grăit; iară pricină dîndu-să, îndată   au şi grăit...  CARTEA A SEAPTEA   Capul I   Introducere pentru   pomenirea neamului   moldovenesc   de la istoricii streini   ŞTim că va fi pomenind cititoriul nostru şi cu multă poftă va fi aşteptînd giuruinţa, carea în multe locuri  în cartea trecută   I-am făcut, adecă precum cu cursul istoriii vom arăta   că deşi au tăcur pren cătăva vreme istoricii romanilor pentru traiul şi necurmată şederea romanilor în Volohia, însă mai apoi nu aşe de tot şi de alţii, a altora stăpîniri scriitorii, uitării să să fie dat; pentru aceasta dară vinit-au acmu rîndul şi vremea aceia ca şi giuruita să plătim şi cu bune socoteale şi mărturii să dovedim precum că de au tăcut istoricii romanilor(pentru pricinile carele de multe ori li-am pomenit) şi în scrisorile lor aşe chiar şi aiavea pentru părţile noastre n-au pomenit, însă tăcerea şi trecerea cu condeiul n-au curs din lipsa lăcuitorilor romani din Volohia, ce, precum de multe ori am dzis, din împleticirile şi încurcările a atîtea năbuşiri şi năpădzi   de feliu de feliu de varvari, carii ca nişte nuări de vînt vivorît purtaţi,în toate vremile şi în toate părţile cîdea asupra împărăţiii romanilor şi ca o ceaţă întunecoasă, unde să punea nu să mai rădica. Aşe despre Evropa bulgarii, sclavonii şi mai pre urmă şi rusii; aşe despre Asia serachenii, hunii, tătarii şi altele cu dînşii nenumărate limbi, în toate părţile prădzi făcea şi tuspatru unghiurile împărăţiii   din temelie scuturîndu-le, le muta şi le strămuta; şi ca puii viperelor sau a ehidnelor, pîntecele maică-sa pre dinlontru rodzind, atîtia niamuri s-au scornit  şi în împărăţiia romanilor veninul vrăjmăşiii lor ş-au vărsat. Cu acestea dară   şi ca cu acestea nerăssuflate şi neîncetate nevoi şi bezcisnecii împărăşiia romanilor luptîndu-să, ca un om bătrîn în vîrstă şi vhiu la ani, cu cumplite şi de liacuri nepriimitoare hronice boale cuprinsă şi ca cu nişte groznici şerpi şi balauri pregiur grumdzi şi pregiur mijloc încinsă şi înfăşurată fiind, în toate dzilele şi ceasurile în agoana morţii( în tragerea sufletului de moarte)      şi în oglinda pierii şi a prăpădenii să priviia şo să chinuia, pentru care lucru ce monstru (arătare)   şi ce groznică ciudesă, nepărăsit icoana răsăpirii înaintea ochilor mai întăi şi mai de aproape le prezentuia( le punea înainte)   Aceleaşi, precum vremea şi mîna le da, cu condeiul le închipuia şi le strîngea; iară lucrurile de buricul împărăţiii mai depărtate, carele adecă să socotiia că nu aşe de moarte   aducătoare rană le aduc,oarecum uitării şi nepomenirii le lăsa, ca cum călătoriul, pre iarnă grea şi geroasă călătorid şi din toate părţile de vivore şi de spulbărări cuprinsă şi răzbătută fiind, părţile trupului ceale   mai aproape de inimă şi de capul vieţii mai tare a le acoperi şi a le păzi sileaşte, iară cele mai depărtate nu atîta, de care lucru  de multe ori să tîmplă de pierde călătiriul picioarele, mînule, nasul,faţa obrazului; părţile adecă carele de mijlocul căldurii firşti mai de departe stau, pentru nevoia cea mai mare, oarecum nesimţind cea mai mică şi în samă nebăgînd. Deci tocm după ce la dotîritul popas agiunge  şi cu căldura         Mădulările cele de frig şi de ger îngheţate şi înlemnite la simţire şi la clătire îşi aduce,atuncea începe cu mari dureri şi chinuri a simţi şi a conoaşte, ce prin răceală păţia şi nu simţia şi ce pierdea şi nu ştia. Într-acesta chip dară să să fie tîmplat istoricilor romîneşti, mai pre urmă dovedesc a streinilor scriitori, carii pentre ale sale   cîte oarece şi pentru a altora au ameliţat, şi cu puţină pomenire tare dovedesc precum tăcerea istoricilor vremilor acelora n-au avut altă pricină, fără numai carea de la noi s-au arătat. Aşijderea unora mai proaspeţi scriitori, aceiaşi a celor mai vechi tăcere şi a altor nespusă, ceaia ce s-ar fi cădzut nevoinţă în cercetarea şi în cercarea scriitorilor, li-au dat mijloc a gîndi şi a li să părea precum locurile Dachii, şi ales unde-i acmu ţara Moldovei şi a Munteniii stă, să fie rămas cu sute de ani pustie şi romanii săi nelăcuită. Încă dzic că de ar fi fost romanii noştrii din Dachia tot un neam cu romanii din Italia, scriitorii romanilor n-ar fi uitat a scrie pentru dînşii. Însă trebuit-au acelora carii aşe de slab ş-au slobodzit cuvîntul, întăi să să fie mai trudit ceva şi nu numai cîte cărţi  de istorici în casa sa au avut să fie citit, ce şi pre carii n-au avut, sau de la alţii să să fie împrumutat, sau şi aceasta mîna de nu I-au dat, încai să fie căutat la alţii, carii istoriile a toată lumea şi a tuturor vacurilor, pre scurt au strîns şi lucruri carile mai vrednice de ştiinţa tuturor au fost, pre vremile şi la locul său    Li-au însămnat...; apoi condeiul pre hîrtie a purcede   voia să fie dat şi aşe mult mai cu păză şi mai fără lunecare ar fi păşit. Aşijderea la scriitori ar fi aflat, precum după ce neamurile varvarilor despre crivăţ şi ales carii ţărîlor noastre mai aproape vecini au stătut, precum au fost bulgarii, sîrbii, sclavonii peste Dunăre, leşii, cazacii peste Nistru, rusii sau moscalii peste Nipru, carii şi pănă astădzi mari şi late crăii şi împărăţii ţin, şi ungurii despre apus,carii cît să fie fost de puternici, nime socotesc să va afla carele să nu ştie. Acestea neamuri, dzic, după ce pre la locurile sale s-au aşedzat şi s-au întemeiat, de ciia ei încă de locurile şi începăturile sale a scrie au început şi după cursul vremilor, ce la dînşii s-au tîmplat, mai pre amăruntul, iară ce la vecinii lor, mai pre scurt, însă cîte cevaşi neînsămnat n-au lăsat şi ales pentru lăcuitorii Moldovei, ca pentru nişte vecini mai de aproape, cînd ocaziia li-au vinit, cîte ceva a pomeni nu s-au lenevit, pre care noi acmu ca pre nişte poveaţă din pas în pas urmînd, din năpastea care de la unii puţin în istorii zăbăviţi, în spatele ţărilor acestora s-au aruncat, a le dezbate şi a le mîntui silim. ŞI precum traiul romanilor în Volohia, de la începătura lor pănă acmu, necurmat şo nestîns să fie rămas să dovedim.   Capul III   Mustră-să nişte băsnuitori, carii pentru neamul romînesc hîrtia muruind, singuri pe sine s-au ocărît   Vino acumu aicea iscusitule în basme Simioane   şi tiaca minciunilor Misaile! Vino, dzic, aicea şi te uită la romînii şi lăcuitorii Volohiii pre carii voi basnă bolind şi minciună născînd, ca pre bureţii fără sămînţă de ieri, de alaltăieri îi faceţi, şi nu ştim de ce Laslău, craiul unguresc(carile pre vremile ce dziceţi numai voaă iaste cunoscut, iară altora istorici nemăruiia, din temniţele Rimului scoşi şi împotriva tătarilor aduşi şi apoi în ţara Ardealului,   spre lăcuire puşi, să fie fost. Păţit-au neamul romînesc cu voi tocma ca părintele lor Remus, carele pre tîlhari gonind şi bucatele unchiu-său lui Numitor cu mînă într-armată de dînşii apărînd, el apoi în locul tălharilor prins şi de tălhuşag cu zavistiia pîrît, legăturilor dat şi morţii giudecat au fost; ce dreptatea lui nu numai nevinovat l-au scos, ce încă nepot lui Numitor, ficior lui Mars şi a Reii şi ziditoriu împărăţiii şi cetîţii romanilor l-au arătat. Aşe numele tălharului au găsit împărat, aşe numele vinovatului pre nepot unchiului au arătar. Aşe voi cu acelaşi nume, hulă şi ocară nepoţilor şi strănepoţilor lui a pune silind, a lor cinste şi slavă mai tare a izbucni  şi lumii a să înştiinţa; iară a voastră ocară şi blăstămată   măzăcie , ca tălaniţa dezmăţată pre uliţă a să purta, pricină sînteţi, pricină daţi. Cine dară au fost acei romîni sau volohi carii ci 397 de ani mai înainte la istorici pre acesteaşi locuri să pomenesc. Au romînii din Dachia cu mită au cumpărat condeile scriitorilor steini să le scrie neamul, traiul şi alalte, cît cu atîta sume de ani mai înainte. O, cît de grozav stă menciuna în scaunul adevărului! O, cum să dovedeşte basna, macar că cîtăva vreme ar trece pănă a să dezvăli! O, cîtp ocară un măzae ca Simion şi ca Misail ( de bunăvoie trec aicea cu pomenirea pe Sarniţie şi pe Ian Zamoschie leşi), şi cîtă a cinstii scădere numalui istoricesc să aduce cînd băsnuitori ca aceştea, nume istoricesc plăsmuind, basne scornesc şi spre adeverinţa povestirii nici o mărturie mai veche înainte nu aduc, nici arată de la cine au vădzut, au audzit sau au citit; că obiceiul istoricului, carile adevărată istorie a scrie pofteşte, iaste, ca de va scrie lucrurile vremilor sale, altă mărturie fără  şTiinţa inimii sale su nu aducă, căci nici are, de vreme ce el iaste întăi scriitori; ce rămîne, ca după ce-şi va scoate scrisorile la ivală, alţii de adeverinţa lui cercînd, la ştiinţa inimii întărit să fie, precum de-l vor alătura cu alţi scriitori a aceloraşi vremi şi a aceloraşi lucruri, să nu să ruşineadze, nici de mincinos să-l poată dovedi; iară cînd culege istoria vremilor trecute şi cu mult mai înainte de vacul său   lucrate, trebuie să pomenească şi să dovedească de unde au cules acealea ce el samănă şi din ce jicniţă au luat grăunţăle, ce împraştie, că aceasta nafăcînd, nu grîu, nu săcară, nu altă sămînţă adevărată, ce zizanie şi paring din sine născut şi plodit va sămăna. Ce Simionul acesta, ce-i dzic Dascal, dară adevărat nedascal, de acestea de toate sărac şi gol fiind, şi pentru ca minciuna sa cu altă ceva să scutiască neavînd, atîta numai dzice că această istorie(ba foc), macar că la hronic nu să pomeneşte, însă el aceasta nepomenită n-au vrut să o lase. Nu aşe, nevrednicule, nu aşe! Nu agiunge istoricului adevărat să dzică numai că şi aceasta nepomenită n-au vrut să o lase; ca mai trebuie, precum scrie cutarele şi cutarele; iară amentrelea regulă de toţi priimită iaste şi de toţi învăţaţii întărită, adecă Dicum unius, dictum nullius, dzisa unuia, ca dzisa nimăruia a fi , de necredzut adecă, şi ca cum nici ş-ar fi dzis-o cineva. Aşedară, înţelepte cititoriule, vădzînd pomenirea neamului şi numelui moldovenesc pre la anii însămnaţi de la istoricii streini făcută , iarăşi cu drepţi ochi pre hronicul nostru înainte păşeşte şi toate tîmplările, precum în cursul vremilor au cădzut, socotind şi giudecînd, pare-ni-să şi cu vîrtoasă nădejde sîntem, precum şi singur vei mărturisi că ţările acestea, carele romînii şi astădzi le ţin, niciodată de dînşii de tot părăsite şi pustiite să nu fie rămas, ce încă cu întemeiate stăpîniri, totdeauna să fie trăit, nu aşe noi dară, pre cît streinii, pre carii urmăm istorici îţi vor dovedi. Noi dară acmu la cursul istoriii să ne întoarcem.  Capul V Arată-să începătura stăpînirii ruseşti care acmu iaste puternică împărăţiia Moscului Macar că la trupul hronicului nostru n-ar căuta, însă pentru pomenirea a împărăţie ca aceasta şi de începătura ei, apoi şi de minunată primirea luminii adeverinţii pravoslaviii a tot neamul rusesc, cît de pre scurt să însămnăm, precum şi a altor a lor noştri vecini, a leşilor adecă, a bulgarilor şi a ungurilor am arătat şi a altora, carele mai pre urmă să vor tîmpla. Aşijderea macar cu vîrful condeiului, precum să dzice, a atinge şi cititoriul nostru de unele ca aceste a să înştiinţa poftotiriu înaintea privelii a le pune, nu ne vom lenevi. Că cu acesta chip socotim, oarecum şi împrumutarea ( precum şi alţii pentru noi au pomenit) cu carea vecinii ne-au împrumutat, să plătim şi pofta curiozului nostru cititoriu să facem...Capul XII Dovedeaşte-să traiul romanilor în Volohia de la Roman Dioghenis pănă la Mihail fiiul lui Constantin Duca   Pre la anul 1O7O, Dlugoş între istoricii leşeşti vestit, iscusit şi vrednic de credinţă istoric, pentru volohii sau romanii, ales pre locul unde-i acmu Moldova trăitori, tare şi neclătită mărturie ne aduce, precum ţările Moldovii (căci leşii scriitori supt numele Voloscîi numai pre Moldova înţeleg) nu numai lăcuite şi de moşnenii săi ţinute, ce încă    şi altor vecini agiutoriu şi scutitori să fie fost....Multă   altă oaste zice Dlugoş de la vecinii de penpregiur, de la ruşi, de la pecinighi, de la volohi, adecă de la moldoveni într-agiutoriu au luat...Noi atîta am vrut numai să-i arătăm că tăcerea istoricilor mai denainte şi căci pentru volohi sau romanii din Volohia prin cîtăva vreme, cîte puţini numai şi cîte oarece au pomenit, precum şi Dugloş aicea pre scurt arată că Zăslav au luat agiutoriu de la volohi sau moldoveni. După regula şi canonul carile noi am dat, dovedesc că ţările acestea de lăcuitorii săi de tot deşerte să nu fie rămas şi aşe această poveste, pre carea pre scurt Dlugoş o aduce, dovedeşte precum şi adevărată axioma dzice că cineva nu poate da ce nu are, aşe şi Volohia n-ar fi putut de polovţilor volohi într-agiutoriu, de nu ar fi avut lăcuitori în sine. Ruşineadză-se dară macar şi cu aceasta( că alte mai vîrtoasă mărturii, carile mai înainte îi vom aduce, mi se pare că nici să să ruşineadză vreme le va da) carii pre romîni, adecă pe moldoveni şi pre munteni vor să-i facă de ieri de alaltăieri   pre acestea locuri veniţi, că cine cît de puţin socotitoriu, nu va putea cunoaşte şi nu va mărturisi ( că cu greu şi aşeşi peste putinţă iaste adeverinţii cunoscute socoteala să nu lipască) că de vreme ce stăpînitorii locurilor Volohiii, unde acmu să numeşte Moldova, au fost dînd altor ai săi de penpregiur vecini agiutoriu şi istoricii anume îi chiamă volohi,cum poate acei volohi în Volohia să nu fie fost.  Că aceasta de s-ar pute tăgădui şi soarele fiind într-amiadzidzi precum nu s-au făcut dzuă. Rămîne dară istoriia hronicului nostru adevărată că locurile Volohiii totdeauna au fost lăcuite de moşnenii săi romani, macar că nu totdeauna istoricii pentru dînsele au pomenit.  Capul XV Aceiaşi să arată de la Manuil Comnenos pănă la Alexie Anghel Într-acesta chip şi pentru nerupt şi totdeauna traiul romanilor din Volohia trebuie a înţelege, că înţelegîndu-le din istorici adevăraţi faptele, putem fără nici un prepus a cunoaşte şi traiul lor şi fiinţa lor. Aşedară istoricii greceşti, carii pănă acmu pentru lucrurile romanilor în Volohia somnul celor 7 efeseni să văd să fie dormit şi prin atîta vreme cîtă la mijloc au trecut, atîta au tăcut, cît ca cum pre locurile Volohiii nici suflet de om n-ar hi fost, a cărora tăcere, pre cît noi putem giudeca au dat pricină unora, precum de multe ori am dzis, să criadză că ţările noastre cu sute de ani să fie atătut pustii şi fără lăcuitori;  li apoi alţii urechile în basne slobodzindu-şi încă mai mari decît au audzit, au li scris, cît cu condeile lor, pre tot neamul romînesc, nu într-alt chip, ce tocma ca legumile într-un an îi sădesc, răsar, îi cresc şi-i şi zmulg; ce basnile băsnuitorilor lăsînd, să videm acmu cei ce dormia greceşti istorici cum să deşteaptă şi cum strgă cînd îi doare, căci una şi aceasta iaste pricina tăcerii lor cei adînci; adecă, că după împărţirea împărăţiii romanilor, în Volohia, ca într-un unghiu de amîndoaă părţile rămîind depărtaţi şi despărţiţi, orice într-această parte, ca cum de trupul împărăţiii lor nu s-ar atinge, nici grije purta, nici de lucrurile lor însămna;( şi adevărat că de n-ar fi pomenit cîte ceva istoricii cei streini, mai pierită li-ar fi rămas ştiinţa triului şi moştenirii lor pre locurile sale), iară acmu de la romanii din Volohia, oarece durere şi patimă simţind, precum împăraţii asupra lor sabia, aşe scriitorii condeiul îşi ascut. Iaste dară de cîteva ori pomenitul Nichita Honiatis, grec, şi de toată credinţa vrednic istoric, carile pentru romanii   din Volohia şi pentru războaiele carile, pe vremile cînd el istoria sa ţesea, cu împărăţia răzsăritului au avut , pre larg şi îndestul scrie, precumîn cartea carea urmadză, cu nemutate cuvintele lui Nichita Honiatis, toată istoria lui, carea au scris pentru războaiele romînilor cu î,părăţiia răzsîritului, din cuvînt în cuvînt o vom aduce; cu a căriia adeverinţă, cu bună îndrăzneală putem dzice; vino acmu bunule Simioane şi frumosule Misaile şi videţi pe romanii din Volohia, pre carii pre acestea vremi dziceţi că n-au fost nicăiuuri, sau de au fost încă să fie fost la Rîm, sau precum voi băsnuiţi, în temniţile Eîmului, că Laslăul vostru, pre carele din crierii voştri îl naşteţi, după vremea ce voi însămnaţi, au avut războiu cu Batie hanul tătărăsc, iară Batie au trecut cu prada în ţara unguriască la leat 1242 şi aşe iaste cu 56 de ani mai pre urmă. O, scîrnavă-i minciuna şi însutit mai scîrnav mincinosul carile o scorneşte! Că de vreme ce pre vremea lui Batie dziceţi c-au fost acel Laslău craiu în ţara unguriască, şi el întîi au adus pre acei oameni răi de la Rîm şi apoi după biruinţă I-au aşidzat pre la Maramorăş, aceşti romani, carii după cum am dzis, numele mai pre urmă în volohi sau vlahi, cu 56 de ani mai înainte, de unde s-au luat. Pentru carii istoricul grecesc, nu fără oarece stidire, ce adeverinţii slujind, dzice că oastea carea întăi au trimis asupra lor Isachie Anghel împăratul, de tot au prădat-o. Adevărat dară, că au fost adus Laslăul vostru tălhari şi oameni răi de la Rîm şi deşertînd temniţile Italiii au împlut Maramorăşul; aciia tălhari   numai ai voştri părinţi   au fost şi de la dînşii poate fi v-aţi învăţat a fura adevărul istoriii. Iară romînii, carii sînt părinţii moldovenilor şi a muntenilor, precum cu multe şi tari dovede am arătat, totdeauna pre locurile sale au lăcuit, precum şi acmu aceiaşi lăcuiesc. Cu atîta mustrare agiungă-vă, mai uitaţi-vă înainte pentru volohii noştri la acelaşi istoric.  CARTEA A OPTA   PRIDOSOVIE   Capul I Iubite cititorule, macar că cît în putinţa noastră iaste, ca de voroava lungă să fugim, în tot chipul silim şi în lucru aşe de mic ( căci după acest de acmu nenărocit statul stăpînilor acestor a noastre ţări,istoriia lor, lucru mic a-l numi socotim) groasă şi mare carte a scrie, cît nu ne sufere inima singur poţi cunoaşte; însă precum un trandafir fîrî ghimpi şi nici un lucru fără greutatea sa şi fără vreo împiedecare să fie nu poate, aşe şi istoriia noastră pentru vechimea a neamului romînesc nu puţine, nici iuşoare împiedecări şi împotriviri pănă acmu s-au arătat; aşe şi de aicea înainte ne ies, carile de nu să vor da din cursul istotriii într-o parte şi de nu să vor curăţi de spinii şi de zizaniile carile în ţarina adevăratei istorii s-au ijdărit, nu numai căci purcesul înainte ne zăticnesc, ce îăncă şi povestea întunecînd, locurilor, vremilor, numerilor, chipurilor şi altor ţircumstanţii( lucruri împregiur stătătoare) istoriceşti   ca acestea, mare tulburare şi confuzie aduc şi macar că istoria din sine, chiară şi curată iaste, însă cu tîlcuirile şi strămutările scriitorilor mai de pre urmă, mai mult înecîndu-să şi învălătucindu-să, de nu să vor întoarce la fîntîna şi izvorul său cel dintăi şi de unde au purces cititoriul, fără îndoinţă şi fără prepus în cunoştinţa adevărului slobod să îmble( precum noi socotim) nu va putea.  CARTEA A NOIA   Cartea arată triul romanilor de la începătura hanilor tătărăşti şi a împăraţilor turceşti pănă la năpada lui Batie, cînd s-au tras romanii iarăşi spre Ardeal Capul I Arată-să începătura hanilor tătărăşti, de la Ginghiz Han, din carile să trag hanii Crîmului  supt porecla ghierai   De vreme ce cursul Hronicului nostru au agiuns pre acelea vremi în carile doaă mari şi puternice stăpîniri, adecă a hanilor tătărăşti în Crîm şi a împăraţilor osmăneşti, s-au început ( carii cît de lat şi de lung stăpînesc, cine iaste carile să nu-i ştie), socotit-am, precum şi pentru a altor crăii de prenpregiurul nostru, cît mai pre scurt şi cîte ceva nedzis şi nearătat n-am lăsat, aşe şi pentru acestea, pentru înştiinţarea cititorului nostru, cît vom putea mai pre scurt, nearătat să nu trecem, şi, mai cu de-adins, că acestea stăpîniri, nu numai vacine, ce încă şi stăpîne fiindu-ne ( aşe Dumnădzău cu ascunsăle sale şi drepte giudecăţi învoind); pentru aceia noaă romînilor pentru dînsele şi mai curat şi mai bine şi a şti şi a cerca ne trebuie decît altora. Ghierai acesta, ca cum lumii unul ar fi fost monarh, toate a lumii împărăţii ca pre o moşie au împărţit-o altor fraţi ai săi, unora asia, altora Evropa orînduind şi poruncindu-le, cineşi oarda sa luînd ( căci fără număr era de mulţi) să margă să-şi supuie ţările ce le-au cădzut în partea lor. Ce acmu vine rîndul să dzicem ceva pentru zmăul cu şepte capete, împărăţiia turcului... Capul II Arată-să începătura neamulzui turcesc şi a familiii Aliosmanilor, carii astădzi ţin împărăţia Ţarigradului, cu multe alte împărăţii în Asia, Africa şi Evropa   Din dzi în dzi împărăţiia aceasta mărindu-să şi crescînd, pănă într-atîta s-au lăţit şi s-au înălţat, cît şi celor cît de proşti ştiut iaste, şi pline sînt bibliotecile şi turceşti şi creştineşti de minunate şi mari faptele lor.  Capul V Arată-să precum romînii ceşti dincoace de Dunăre să fie leat protecţiia lui Andreas, craiul unguresc Deci toată pricina împotrivirii basnelor cu istoria cea adevărată într-acesta punct stînd, sili-vom ca curat şi pre amănuntul, toate năbuşiturile lui Batie la locul şi la anul lor să le arătăm şi toate răutăţile, morţile, prădzile şi răssipele cari le-au făcut, în părţile Evropii să le istorisim; căci aşe bună nădejde avem, că cititoriul nostru, de-i vor fi sunat mai denainte la urechi basnile lui Simion Ungureanul pentru Laslău craiu şi pentru descălecarea Maramorăşului cu romani, acelea sunete toate nemică adevărat însămnătoare să iasă, şi în locul lor adevărata a adevăraţiilor  scriitori istorie să puie, că precum pănă acmu am făcut, aşe şi de acmu înainte vom face, toate din istorici streini şi vrednici de credinţă culegînd, nemică altă ceva al nostru vom pune, nici vom adaoge, fără numai o a istoricilor alcătuire şi mărturie aducînd. Capul IX Aratî-să înturnarea lui Batie cu tătarii înapoi şi a Belii la crăiia sa   Macar că noi cu atătea doveade şi mărturii căte pănă acmu înainte am pus pentru scornită basna lui Laslău şi pentru descălecarea Maramorăşului cu romînii noştri, odihnit să fie nedejduim, însă noi, adevărul să mărturisim, cu atîta încă tot nu ne putem odihni, de care lucru, cîrpiturile mincinoşilor, încă a mai destrăma şi a şpîrcui îndemnîndu-ne, încă şi aceasta cătră cititorii noştri a striga nu ne vom sii.  Capul X Arată-să ciudat chioul basnii sconite pentru Laslăul cel scornit şi mincinos   O, omenite cititorule ! Cît de cu greu lucru iaste adeverinţa minciunii a afla, şi încă după ce o afli, mai cu greu cade ştiinţa ei, că aflînd nu afli şi ştiind nu ştii; că precum viind întunericul, altă nu putem afla, fără numai că lipseşte lumina, aşe afînd minciuna, altă nu ştim făr cît că iaste lipsa adevărului, carea nici fiinţă, nici supstare poate avea. Rîde-va poate cititoriul de surdă osîrdiia noastră, căci chipul a căruia fiinţă în lucrurile firii nu să află, a zugrăvi ne apucăm şi corăbii în aer, stînci pe apă plutind, lei şi zmei plugurile pre arături trăgînd şi altele ca acestea fosturi de chiteală ( lucruri pre carile le zămisleşte părerea) a arăta ne nevoim. Ce precum noi slobodzenie la rîs îi dăm, aşe şi el icoana ce-i vom şerui trebuie nu de tot să o lepede, carea macar că de altă trebnică n.ar fi, însă rîsul poate să clătească şi oareacarea chip de trecerea vremii să-i dea. Pocitanie aceasta a lui Laslău (ce-i dzice Simion mazacul craiu unguresc şi în predosloviia hronicului lui Ureche o au adaos), în capetele trecute atîta am înfruntat-o şi la gol am scos-o, cît mai mult, mai mult a o scutura n-ar fi trebuit; ce căci prin multă vreme prin audzul cititorilor ştim că s-au tăvălit şi oarece chip de istorie adevărată au luat, pentru aceia şi mai tare a o scutura şi din toate încheieturile a o deznoda şi a o destrăma foarte de treabă şi în adeverinţa istoriii de folos a fi am socotit. Că precum cît iaste întunericul mai des, atîta lumina să lumineadză mai tare şi mai departe îşi sloboade radzele, aşe pre cît să dovedeşte minciuna mai tare, pre atîta ştiinţa adevărului să curăţeşte şi să lumineadză. Pocitanie aceasta, dzice dară Simion să o fie luat din istoricul cel unguresc; iară din care istoric anume nu arată, dzice că în hronicul lui Ureche nu iaste scris, iară el socotind-o că pre semne va fi adevărată n-au vrut să nu o scrie. (O, ce frumos giudecătoriu) asenenea aceluia căruia dzicîndu-i unul să gîcească ce ţine strîns în pumni, el a răspuns că de-i va spune numai forma lucrului aceluia atuncea va putea să giudece şi anume să gîcească ce ţine în pumn. Celălalt spunîndu-i că ţine în pumn un lucru rotund şi în mijloc găurit, gîcitoriul, după   multă chiteală, I-au răspuns dzicînd că altă nu poate fi fără numai o piatră de moară, căci aceia iaste rătundă şi în mijloc găurită. Tocma aşe iaste şi socoteala giudecătorului Simion, socotind numai că iaste rătundă şi găurită, iară nu ce poate pumnul cuprinde....  Capul XIII   Aduce-să  înfăţăşarea basnelor istoricului bulgăresc cu a lui Simion măzacul, pentru Laslăul lor Toate, pînă la una, scornituri, şi din slabi crieri fătături sînt; cî cea dintăi a romînilor în Dachia descîlecare şi apoi într-însa necurmată trăire, din an în an şi din istorici în istorici, cum au fost şi cum s-au ţinut şi cum trăiesc şi pănă astădzi, cu neclătite mărturii   am dovedit şi am arătat. Aşijderea Batie, cînd, cum şi cu cine au avut războiu şi sfîrşitul acestor războaie la ce au ieşit, şi Vladislavii cei adevăraţi pre ce vreme au fost crai în ţara ungurească din hireşe a lor şi a multora vrednice de credinţă istorii, am istorisit ş-am vincit; pentru carea nu înt-a noastră laudă dzicem,ce ce pofteşte adevărul poftind şi urmînd, în bună nedejde sîntem, precum cititoriul nostru credinţa hronicului, cu curată socoteală cercînd şi aflînd, de nu ne va mulţămi, încailea în ce vom fi lipsit ne va agiutori, şi, altora după noui, mai cu osîrdie şi mai cu silinţă a scrie, pricină şi materie va da. Iară noi aicea sfîşitul cărţii aciştiia făcînd, înainte condeiul vom muta, cu carea, de va învoi Dumnădzău, sîntem să arătăm statul romînilor după prada lui Batie, şi de iznoavă ieşirea lor pre la locurile şi moşiile salr, din carile în scurtă vreme ieşind, iară în scurtă vreme şi fără zăbavă la dînsele s-au întors, unde şi păn astădzi trăiesc.    CARTEA A DZECEA    Care arată statul ţărilor romîneşti , de după prada lui Batie hanul, pănă la înturnarea lui Dragoş Vodă în Moldova, şi a Radului Vodă în Îara Munteniască. Aşijderea arată, vreme, pricina, chipul şi alalte tîmplări pentru carile o samă de romîni s-au tras spre ţara Ardealului, iară o samă au rămas tot pre locurile şi moşiile sale, neclătiţi. Aşijderea arată cetăţile, tîrgurile şi provinşiile carile au ţinut în Ardial romînii carii au trecut acolo şi carile au ţinut romînii carii au rămas pe loc. Aşijderea arată, precum un craiu sîrbesc au ţinut pre o fată a unui domn romînesc, cu mulţi ani mai denainte de anul ce însămneadză hronicile noastre înturnarea domnilor de la Ardial la moşiile sale   Capul I Înştiinţare către cititoriu   Vreare-am pentru ca să să înştiinţeadze cititoriul nostru      Că alta pusesem în gîndul nostru şi alta strîmtoarea vremii şi lipsa a unor scriitori la lucrul nostru loarte de triabă  ni-au asuprit a face. Căci propizitul( pusesem în minte) nostru era ca cu sfîrşitul cărţii a noia  şi sfîrşitul hronicului pentru vechimea romînilor în Dachia să punem; şi de unde la cartea pomenită facem sfîrşit, de acolo să luăm începătura hronicului amînduror ţărilor, adecă precum a Moldovii, aşe a Ţării Munteneşti, şi să-l ducem, de va vrea Dumnădzău, pănă la vremile noastre. Ce cătră lipsa a pomeniţilor scriitori mai adausu-ni-s-au şi altă zăticnire, căci şi pentru lucrurile domnilor munteneşti, hronicul carile în ceastă dată la mînă îl avem, macară că de la Radul Vodă începînd pănă la domniia lui Constantin Vod Brîncovianul vine, însă noi neputînd dosluşi de cine să fie scris ( căci numele nu-şi iveaşte), şi de să potriveşte cu alte hronice a Ţării Munteneşti, din scriitoriu fără nume ca acesta, pănă nu-l vom înfăţăşea şi cu alţii, a ne încredinţa n-am îndrăznit. Pentru carea ni-au căutat a mai muta vremea şi a aştepta pănă cînd ne va vini la mînă sau altul ca acesta, sau alt scriitoriu a căruia nume şi credinţă să fie ştiută. Avut-am noi, încă la Ţarigrad fiind, hronicul muntenesc şi aşeşi cu singură mîna lui Şerban Logofătul pe proastă limbă grecească scris, ce acela cu alte multe ale noastre acolo la Ţarigrad au rămas. Deci dară cu aceste pomenite împiedecări, fiind siliţi socoteala cea dintăi a ne schimba, ales-am ca cătră alalte adăogînd şi această a dzecea carte cu carea sîntem să arătăm statul romînilor de după năpada şi prada lui Batie, pănă la înturnarea romînilor cu domnii săi de la Ardial iarăşi la locurile sale ceale dintăi, şi altele, carile în titlul cărţii aceştea s-au pomenit. Acmu dară îl poftim cu acestea să fie mulţămitoriu   ( însă de putem dzice că truda noastră aştiaptă mulţămită); iară mai pre încet, învoind cel de sus, după ce vom tocmi şi vom îndrepta anii, precum acestui moldovenesc, aşe acelui muntenesc hronic şi vom adaoge  şi altele carile din cîţva scriitori streini avem culese ( carile istoricii noştri cei mai vechi nici cu vîrvul condeiului nu li-au atins şi pănă astădzi a lor noştri stau îngropate şi neştiute); şi lindu-le la locul, vremea şi chipurile sale, atuncea cu agiutoriul lui Dumnădzău, vom pune începătura hronicului acstor doaă ţări, de pbşte, adecă de după înturnarea romînilor, carii pre vremea lui Batie s-au fost tras la Ardial, pănă la vremile noastre, unde întăi din istoricii streini sîntem şi arătăm şi cu curate doveade să înştiinţăm, precum hronicile noastre în multe şi mai vîrtos pentru înturnarea lui Dragoş Vodă în Moldova şi a Radului Vodă în Ţara Muntenească, pe ce vreme şi în ce an să să fie tîmplat, foarte greşiţi sînt; căci noi anul înturnării lor de la Ardial, cu cîţiva ani mai înainte şi aşeşi nu cu mulţi, după înturnarea lui Batie   cu tătarii săi, din istoricii streini, scriitorii vremilor acelora, dosluşim, precum istoria înainte va arăta.  Capul II    Arată-să statul romînilor, sau cum acmu le dzicea, a vlahilor, după prada lui Batie Precum au început romanii din descălecătura luo de la Traian împărat prin toată Dachia aşe au şi ţinut. ŞI macar că pre vremile năpăzilor vărvăreşti( pentru carile pre la locul şi vremea sa îndestul s-au pomenit ) mult s-au clătit şi s-au strunciunat, însă de pe hotarele Dachiii de tot afară n-au ieşit, ce numai de la cîmp spre munţi, adecă despre Dunăre şi despre Prut şi Nistru spre părţile Ardealului să trăgea. Iară după ce trecea fortuna acelor prădzi vărvăreşti, iarăşi la locurile sale ieşiia( precum şi aceasta adese şi în multe locuri din scriitorii vremilor acelora am dovedit ) şi cu toţii supt o stăpînire fiind, toate locurile şi cetăţile unde acmu Ardialul, Moldova şi Muntenia iaste, ţinea. Iară după năpada unnilor sau a ungurilor ( precum la rîndul său s-au dzis), o parte din Dachia, carea era pe ap Tisei, de tot au pierdut. Aşijderea pe vremea lui Carolus Marele vinit-au coloniile saxoniilor, de acel împărat trimise, şi s-au aşedzat pre o samă de locuri în Ardial, pentre romîni, unde din temelie şepte cetăţi făcînd, mai pre urmă de pe acele cetăţi Ardialul în limba saxonească (sau precum noi romînii dzicem săsască) s-au numit....ţara a şapte cetăţi. După saşi au mai vinit şi săcuii şi au apucat şi ei o parte din ţara Ardialului; ce cu toţi aceştea o samă de romîni, tot au rămas împreună lăcuitori, orecum şi pănă astădzi lăcuiesc; însă mai mulţi spre părţile Ardialului de sus, iară alalţi, carii adecă lăcuia dincoace de munţi, şi în Ardial tot avea stăpînirea moşiilor şi cetăţilor sale. Ceşti dară despre locurile Moldovii, în părţile Ardialului de sus, iară cei despre prtea , Muntenii, în părţile Adialului de gios(precum mai înainte anume vom arăta şi locurile şi cetăţile carile ei în Ardial au stăpînit). Deci, precum am dzis, cînd cădea niscareva varvari spre părţile de dincoace de munţi, ei cu toţii să trăgea peste munţi şi de acolo să sprijeniia şi să apăra, pănă acei varvari sau spre Italia să ducea(precum au făcut gootthii), sau peste Dunăre trecea(precum au făcut întăi unnii, apoi bulgarii, slovenii şi sîrbii), sau spre amîndoaă ţărmurile Dunării(precum au făcut iarăşi unnii carii mai pre urmă s-au numit unguri). ŞI aşe  romînii iarăşi pre locurile sale în Dachia neclătiţi rămînea. Ce acestea, carile dzicem, pentru ca să nu cumva socotească cineva că sînt cuvinte din voia şi pofta noastră alcătuite, iată martur vom aduce pe Anton Bonfin, om strein şi ungurian, carile cu deşchise cuvinte dzisele noastre întărind, dzice   Romînii, carii din romani sînt născuţi, carea, limba lor şi astădzi mărturiseşte, macar că între multe şi deosăbite neamuri au stătut, însă cineva( de pre locurile lor) sa-i desrădăcinedze n-au putut. Lăcuit-au pre olatul cest de ceasta parte de Dunăre, unde au fost lăcuind odinioară dachii şi ghetii, căci cel de ceia parte de Dunăre, bulgarii, carii au ieşit de la sarmaţi, mai pre urmă l-au cuprins. Căci din polcurile şi coloniile(adecă Slobodziile) pre carile Traian şi alţi împăraţi a romanilor li-au adus în Dachia, valahii aceştea să trag.  Capul   III Arară-să trecerea romanilor din Volohia în Ardial de grijea lui Batie   Din istoricii cei vechi, pre cît noi am putut afla, pre altul mai îndămînă mărturie şi mai bună dovadă a avea nu putem fără pre Marin, carile de lucrurile săcuieşti scriind şi pentru romînii noştrii pomeneşte. Axesta dară scrie că pe vremea cînd au vinit Batie cu tătarii, numai vlahii, adecă romînii cu săcuii însoţindu-să, nu numai căci pe sine nestropşiţi au apărat, ce încă şi pe tătari din strîmtorile munţilor împingînd, despre acelea părţi să intre în ţara unguriască nu I-au lăsat. ŞI singure numai aceste doaă niamuri au tîmpit nasul acelor vrăjmaşi şi de toate alalte a Evropii neamuri nebiruiţi varvari. Însă de pe cuvintele istoricului aiavea să poate înţălege că romînii ceşti dincoace de munţi, adecă din Moldova şi din Ţara Muntenească, cu toţii odată să fie părăsit părţile despre cîmpi şi la strîmptorile munţilor, cumu-i pre la Cîmpul-lung, pe la Ocnă, pe la Tazlău şi pe la Trotuş şi pre la alte trecători pre unde sînt în Ţara Munteniască să fie oprit năvala lui Batie.  Iară ce domn pe aceia vreme să fie fost stăpînitoriu romînilor, anume la istorici să aflăm n-am putut; fără cît putem cu socoteala înţelege că istoricii pomenind la anul 12O6 pre acel a tuturor romînilor vestit domn Ioan şi vinirea cea dintăi a lui Batie, cînd l-au oprit romînii cu săcuii împreună să nu între în Ardial tîmplîndu-se la anul 1236, de va fi lungit acel Ioan Vodă Alexie domniia peste triidzăci de ani, cu bună samă, poate că şi năpada lui Batie în vremile lui să fie cădzut. Iară de I să va fi tîmplat moarte mai denainte( căci şi pentru acesta ştire dintr-alţii istorici neavînd , cevaşi din capul nostru a adeveri nu putem) făra prepus isate că pe vremile a unui ficior sau napot a lui trebuie să să fie tîmplat, carii Dragoş Vod şi Radul Vod să fie fost, multe socoteale sînt carile ne pot adeveri.  Ce pentru aceasta avînd mai pre urmă mai pre larg să dzicem , la cuvîntul de acmu să vinim.  Decă dară romînii, carii în misia trecusă, ămpinşi fiind de bulgari şi de latini, întîiul au trecut Dunărea, precum am dzis,în ceasta parte ( deosăbi de carii au rămas în ţara grecească) de grijea lui Batie, atuncea n-au tras la munţi, trecînd la Ardial, unde cîtăva vreme,întăi cu poftă, apoi cu de-a sila opriţi fiind de Bela, craiul unguresc, acolo s-au şi aşedzat, pănă cînd vreme aflînd, Dragoş Vodă cu o samă în Moldova, iară Radul Vod Negrul cu alţii în Tara Muntenească s-au întors, pentru carii mai înainte la locul şi vremea sa vom dzice.   Capul V Aceastaşi să poate înţălege din hronicul Ţării Munteneşti şi din hronicul moldovenesc   ... Din hronicul moldovenesc, întăi dzicem că mare jeale ne iaste căci hronicul, carile au fost scris mai denainte de hronicul lui Ureche Vornicul şi a lui Misail măzacul, să aflăm nicicum n-am putut. Iară precum cel dintăi istoric a ţării Moldovii să nu fie fost Ureche Vornicul, singur el mărturiseşte, de vreme ce în multe locuri pomeneşte de hronicul cel moldovenesc. Aşijderea Misail şi Simion veade-să acel vechiu hronic să-l fie avut la mînă, căci şi ei pomenesc de acelaşi hronic precum şi de a lui Ureche, şi ales Misail Călugărul anume însămneadză precum acel dintăi istoric au fost însămnînd viaţa domnilor, de la Dragoş Vodă numai pănă la Petăr Vodă Şchiopul. Dzicem dară că mare jele ducem pentru căci acel vechiu hronic la mînă nu ni-au vinit, iară pricina iaste căci vădzînd noi adăosăturile basnelor carile acel Misail şi următoriul lui , Simion, din uscată tidva lor li s-au scornit şi în pridoslovia hronicului lui Ureche fără nici o ruşine a le amesteca au îndrăznit; atîta cît acmu orice şi adevăr ar fi scris, toată credinţa ş-au pierdut, căci   semel mendax, semper mendax, odată mincinos, pururea mincinos rămîne; ce-l ce într-una, acela şi în toate ; şi căci aceasta iaste dobînda mincinosului, ca cînd ar grăi şi adevăril să nu mai creadză. Iară de am fi avut acel vechiu hronic la mînă, precum pentru înturnarea lui Dragoş Vod la moşiia sa , aşe pentru alţi romîni, carii au mai rămas pe supt munţi şi pre la locuri mai tari, şi după năpada lui Batie, multă lumină socotim în aflarea şi înştiinţarea adevărului c-am fi putut avea. Iară dintr-aceaste letopiseţe, carile acmu prin mînule noastre să poartă, macar că chip şi socotială de adevărată istorie nu pot avea, însă pre cît arată că şi mai denaite de înturnarea moldovenilor de la Ardeal să să fi aflat nişte cojocari unguri la Suciavă şi nişte olari la Baie şi de un Iaţco, rus, la satul carile de pe numele acelui rus şi acmu să să fie chemînd Eţcanii, acestea de au fost aşe adevărat, putem dzice că de mirat lucru     Iaste cum ungurii şi ruşii, oameni streini fiind, s-au putut stăvi şi să ţinea pre acele locuri, iară cei de moşie nicicum. Ce acestea, precum adevărul istoricilor streini dovedeşte aşe noi le ţinem, să nu fie altă, fără numai basne din slabi şi proşto crieri scornite; precum şi de capul boului în pecetea ţării să să fie luat de pe boul cel sălbatec, pre carile gonindu-l căţeaoa Molda, şi înecîndu-să în apa Moldova, de pe numele aceii căţele întăi apa să să fie chemat Moldova, iară apoi de pe numele apii, toată ţara. Ce pentru pecetea ţării, am arătat aiurea că nu poate de aiurea să să fie luat, fără numai de pe cetatea carea întăi au făcut Traian împărat în Dachia şi au numit-o Caput Bovis, Capul Boului. Iară numele ţării, marturi ne sînt istoricii streini că încă şi mai denainte de Traian, cînd trăia pe aceste locuri dachii, o parte din Dachia s-au fost chemînd Molisdavia, adecă davia moale, şi multe cetăţi într-însa, a cărora numere mai multe să sfîrşiia în davia sau dava. Aşijderea tîrgul Romanul, carile iaste pe apa Moldova,după ce s-au aşedzat romanii lui Traian în Dachia s-au fost chemînd Forum Romanorum, adecă tîrgul romanilor. Acestea dară numere istoriia adevărată aşa le va, aşe le dzice, iară nu scornite (precum va băsnuitoriul Misail, şi altul ca dînsul, Simion) din floace de cojoc şi din hîrburi de oale. Ce pentru acestea în ceastă dată mai multe a dzice părăsind, poftim pre cititoriul nostru să nu să lenească a cerca în cartea hotărîrii ţării Moldovii, pre carea cu patru ani mai inainte în limba lătinească am scris-o. Iară de va olăcea lui Dumnădzău să mai fim între vii şi pre aceia în limba noastră ca şi pre aceasta a o întoarce vom pune osteninţă, că acolo nedejduim că de toate pre amănuntul şi îndestul să va înştiinţa.  
  
  Capul VI      Arată-să moşiile, cetăţile, tîrgurile şi olaturilecarile au ţinut odată romînii din Moldova şi din Ţara Muntenească în Ardeal   Aducu-m aminte precum pomeniţii Misail şi Simion şi cîtră dînşii adaosul Istratie ( carii şi logofăt al triilea au fost răpăosat părintele nostru Constantin Voievod Cantemir) precum în predoslovuiia letopiseţului lor şi altă năpaste aruncă asupra lui Dragoş Vod cu romînii sai nu mai nescărăndăvicioasă decît cea dintăi cu temniţele şi cu tălharii Rîmului, şi cu Laslăul lor cel mincinos. Îndrăznind dară, ei scriu precum Dragoş Vod cu oamenii săi să fie fost strînsură de oameni proşti, adecă păstori carii îşi ţin viaţa prin munţi cu oile, apoi din păstori îi face vînători şi cu tîmplarea vînatului să fie trecut munţii din Ardial spre Moldova şi aşe să fie descălecat ţara Moldovii, cu acea strînsură de oameni între carii să fie fost şi unguri şi ruşi şi altele ca acestea blojărituri, ce dzic ei în pomenitul lor hronograf. Decă darî pentru Dragoş Vodă, precum au fost domn şi ficior de domn, în cursul cuvîntului înainte, pre larg vom arăta. Iară aicea arătînd noi moşiile şi cetăţile, carile au ţinut romînii amînduror ţărilor acestora în ţara Ardialului, de pre acestea curat să va putea cunoaşte precum nu prostime, nici chipuri necunoscute au putut să fie oamenii carii cu acest feliu de moşii au fost slăviţi....Capul VIII   Arată-să precum craiul sîrbesc, curînd după prada lui Batie, să fie avut crăiasa pre fata domnului de Valahia    Frumos şi adevărat iaste cuvîntul carile dzic bătrînii noştri că nime nu poate şti mai mult pe altul decît singur pe sine, însă pentru căci ştiinţa pentru sine iaste mai grea decît toate ştiinţele, pentru aceia pentru sine mai mult trebuie să criadză pe altul decît pe sine. Socotiala acestui cuvînt iaste aceasta, că cine îşi crede mai mult ştie decît altuia, în greşala trufiii să nu cadză   peste putinţă iaste, iară cînd pentru sine, mai mult altuia decît şie crede, atuncea cu multul mai vîrtos îşi stăruiaşte ştiinţa carea în sine şi pentru sine are. Cu acsta dară chip,cînd pentru lucrurile noastre, veri bune ar fi, veri proaste, nu noi, ce streinii mărturisesc, atuncea cu bună samă şi pentru ştiinţa care avem în noi, putem fi adeveriţi şi de probozirea şi cleveta altora păziţi şi feriţi ne putem ţinea. Deci dară, cu această oravilă, şi noi adeverinţa istoriii ce vom să aducem urdzînd, celea ce de la alţii pentru să mărturisesc, la mijloc a aduce pucedem. Grigoras dară, istoricul...,noaă mare jeale ni-au lăsat, căci nici numele craiului sîrbesc, nici numele domnului de Valahiia, cine să fie fost şi cum să-l fie chemat, nu pomeneşte; că de ar fi pomenit numele domnului de Valahia, multă şi nestînsă lumină ar fi dat adeverinţii hronicului nostru. Ce de vreme ce Grigoras, cu aceasta ne lasă lipsiţi, merge-vom pre la alţii, pentru aceastaşi mai cu de-adins a cerca.  Capul IX Obliceaşte-să numele craiului sîrbesc, carile au ţinut pe fata domnului romînesc Craiul sîrbesc... n-ar fi învoit să ia muiare a unui om prost şi necunoscut, şi mai cu de-adins, că pre atuncea craii sîrbeşti şi bulgăreşti, cătră mai mult nu să bătea,fără numai să să ametece cu alte familii a cărora nume şi singe era mai ştiut, cu aceasta socotind în evghenia grecească şi romînească să intre....Ce toată socoteala rămîne să înţelegem, precum acest domn a Vlahiii pe acea vreme, de la Grigoras pomenit, altul să nu fie fost, fără numai sau Radul Vodă Negrul sau Dragoş Vodă( căci şi pentru aceasta fără prepus să fim nu îndrăznim), carii, precum au ieşit din Ardial, îndatăşi ş-au întemeiat stăpînirile şi li-au aşedzat, însă nu ca cum de iznoavă li-ar fi descălecat(precum rău să greşesc hronicile noastre), ce ca cum din bejenii întorcîndu-să şi pre la locurile şo moşiile salr aşezîndu-să, în curîndă vreme ş-au înnoit şi ş-au tocmit lucrurile; că precum am şi mai dzis, că di-ar fi fost acel domn( oricarile s-ar înţălege), atuncea întăi şi de curînd de aiurea vinit,craiul bulgăresc, a om prost şi de familie necunoscută şi neştiută fata sa-i ia, n-ar fi priimit. De credzut dară iaste, că înturnarea domnilor de la Ardeal, iarăşi pre la locurile lor cu cîţiva ani mai înainte să să fie tîmplat, decît cum o însămnesdză hronicile noastre. Pentru greşala dară anului ieşirii domnilor de la Ardial, de vreme ce la predoslovia hronicului, carile va urma de la ieşirea lui Dragoş Vodă în Moldova şi a Radului Vodă în Ţara  Muntenească, sîntem pre larg şi pre lat să arătăm, aicea în sfîrşitul aceştii cărţi, pentru mai bună pomenirea cititoriului, pre scurt o vom arăta... Pentru aceaste dară împletecite şi foarte greşite socoteale, precum şi pentru dosluşirea acelui adevărat an a ieşirii lui Dragoş Vodă în Moldova, aţe pentru a Radului Vodă în Ţara Muntenească, pune-vom ceia ce vom putea nevoinţă, însă nu că doară scrisorile altora de greşite să le arătăm, sau în cevaşi cinstea osteninţelor lor să micşurăm ( aceasta nu dea Dumnădzău), ce numai ca în hronicile streine şi din socoteala carea mai aproape de adevăr să poatăp alătura, nu numai anul ieşirii pomeniţilor domni din Ardial la moşiile sale să adeverim, ce încă şi tot cursul anilor înainte tocmind şi lucrurile pre la vremile şi chipurile sale alcătuzind, hronicul Moldovii împreună şi a Ţării Munteneşti de la înturnarea domnilor de la Ardial pănă la vremile noastre pre cît voia dumnădzăiască între vii ne va răbda, să istorisim. Iară pre cititoriu poftim ca de această dată, cu aceste de nemică ale noastre osteninţe să să zăbăvască. Sfîrşitul hronicului pentru vechimea Romano-Moldo-Vlahiii şi lui Dumnădzău laudă.
  
  pagina 78
  capul IV Arată-să aşedzarea romanilor în Dachia şi stîrpirea dachilor dintr-însa    Traian împărat după ce au biruit pe dachi şi domnul Decheval s-au omorît (precum mai sus am pomenit), vrînd să să întoarcă la Roma au lăsat o samă