[157] <61r> Învăţătura lui Archirie, cum învăţe pre nepotu-său, pre Anadan, de toate învăţăturile Adecă eu, Archirie, învăţaiu pre nepotul mieu, pre Anadan, nepot de soră, întru zilele lui Sănagrip-Împărat den Ţara Dorolui. Şi era Archirie prea înţeleapt şi boiarin mare la acel împărat. Şi Domnu i-au dat feciori de trupul său, ce luă pre nepotu-său, pre Anadan, şi-l hrăni tot cu miiare şi cu pîine albă şi cu vin bun. Şi-l crescu, şi-l învăţă carte de besearecă, şi începu a-l învăţa mîndrii frumoase şi înţelepciune şi minte mare să aibă. Şi zisă: „Fătul mieu, Anadane, întîi, să nu faci negoţ cu boiarii, nice să cumperi marhă de furat, căce că vei pierde bucatele tale. Fătul mieu, Anadane, pre tată-tău şi pre mumă-ta să-i cinsteşti, să nu-i blastămi, că nu-ţ va da Dumnedzău feciori, nici-ţi va da bucate cu / <61v> blagoslovenie, nice vei împlea bine. Fătul mieu, Anadane, cine va grăi cu rău cătră tine, tu cu blîndeţe cătră dînsul să grăieşti şi să-i răspunzi cuvînt bun, că omul năprasnic curund răspunde omului cuvînt rău, iară apoi să căiaşte şi-i pare rău. Fătul mieu, cînd vei sluji la domnu şi va fi nebun domnu-tău, iară tu să nu-i zici că easte nebun, ce să faci zisa lui, deci, ver fi miluit de dînsul. [158] Fătul mieu, nici să fii foarte vorovitoriu înnaintea domnu-tău, nici grabnic, că vei greşi. Fătul mieu, şi la zile mari să mergi la besearecă şi mai vîrtos dumineca. Fătul mieu, unde vei vede omul plîngînd, acolo să mergi, să-l mîngîi şi să-i aduci aminte că va muri şi el. Fătul mieu, cînd veri hi om mare, tu te pleacă înnaintea oamenilor. Fătul mieu, şi mîniia nu ţ-o vărsa curund, că apoi-ţ va părea rău şi nu vei pute folosi. Fătul mieu, ţine-ţ mîna de furtuşag şi de ucideri *<62r> de om şi limba de cuvinte reale; şi te fereaşte de curvie şi mai vîrtos de muiarea curvă cu barbatu, că-ţ va mînca capul. Fătul mieu, Anadane, de om înţelept să asculţi ce va învăţa. Fătul mieu, nici să sapi groapa altuia, că apoi tu ver cădea într- însa. Fătul mieu, cînd vei vrea să faci vreo tocmală bună sau vrun lucru bun, să socoteşti foarte bine întîie cum va cădea apoi. Fătul mieu, pă omul înţelept, de-l veri învăţa, el te va asculta, iară nebunul, macar cu toiagul l-ai bate, nu şti nemică. Fătul mieu, să nu iai camătă cu aslam, că camăta cu aslam orbeaşte ochii omului şi-i va piiarde sufletul. Fătul mieu, mai bine sluga direaptă şi bună decît fratele nebun şi rău, şi îndărăpnic. Fătul mieu, mai bine să zacă omul o boală grea decît să lăcuiască cu muiarea rrea. Fătul mieu, toate să dai şi să-i arăţi muierii, iară minte să nu o dai, nici să o arăţi. [159] Fătul / <62v> mieu, cînd vei să grăieşti cu domnu-tău, să aibă cuvîntul trei porţi: o poartă la inimă, alta în grumazi, al treile în gură, şi de-aciia să grăieşti, că cuvintul, daca-l laş din gură, nu-l poţi agiunge nice calul, nice cu ogarul, nice cu şoimul, ce, cîtu-l grăieşti, aşa treace. Fătul mieu, omul înţelept să-l miluiaşti şi să-l socoteşti, că Dumnedzău pre tine va milui. Fătul mieu, cîndu vei avea un vecin rău, socoteaşte-l şi-l cinsteaşte, că Dumnedzău pre tine va milui şi el nu-ţ va pute face rău. Fătul mieu, să te fereşti de cuvînte sprenţare, să nu le grăieşti fără ispravă şi mincinoase, că minciuna cade ca plumbul în fundul apei, iară apoi iase ca frunza în faţa apei şi-l ştiu toţi. Fătul mieu, mai bine să porţi pietri cu înţeleptul, decît să şezi la mase cu nebunul. Fătul mieu, cine te va lovi de o parte de faţă, iară tu să întoarci şi ceaealalte faţă de parte. Fătul mieu,// <63r> cine va arunca în tine cu piiatră, tu aruncă cu pîine într-însul, că piatra să va întoarce la dînsul, iară pîine va veni la tine. Fătul mieu, cine-ţ gîndeşte rău, tu gîndeşte lui bine, că Dumnedzău va fi cu tine. Fătul mieu, mai bine înţeleptul să te bată, decît nebunul să te cinstească. Fătul mieu, cînd mergi la casa omului, nu şedea mult, că apoi te va goni. Mai bine să-i paie rău că te-ai dus, decît să-ţ caute rău că şezi. Fătul mieu, noaptea să nu mergi fără arme, nici în cale, că nu ştii ce te tîmpină. [160]Fătul mieu, în cale să nu mergi fără pîine, tot să aibi pîinea ta, să nu te nedejduieşti pre dăsagii altuia, că poamele în sînul [altuia] să zdrobăscu şi putredescu. Fătul mieu, cîndu-ţi spune omul învăţătură bună, ca şi cînd ai bea nişte apă bună dintru fîntină reace, aşa easte învăţătura cea bună”. Eu, Archirie, învăţaiu toate înţelepciunile pre nepotu-mieu,/ <63v> Anadan, şi gîndiiu să-l duc la Sanagrip-Împărat să slujască. Şi-l duş şi-l curteniiu la domnu-mieu şi grăiiu domnu-mieu: - Să slujască nepotu-mieu, Anadan, la dumneata, că eu sînt bătrîn şi el easte tînăr, iară pre mine mă vei ierta şi mă vei lăsa să mă duc să mă odihnesc la casele meale. Şi zisă împăratul: - Pasă de te odihneşte la casele tale, iară cîndu-mi vei trebui, eu te voiu chema. Iară nepotu-tău boiarin mare va fi la mine. Şi să închină Archirie şi-ş luo zua bună de la împăratul şi să duse. Şi şedea acasă de să odihniia [la] casele sale. Iară Sanagrip-Împăratu pusă pre Anadan logofătu mare în locul lui Archirie. Şi era preacredincios la împăratul. Iară Anadan gîndi rău unchiu-său, lui Archirie, şi tot socotiia cum va face să piiarză pre unchiu-său, pre Archirie, şi să fie volnic pre satele lui şi pre bucatele lui, şi pre casele lui. Ce şezu de scrise carte minciunoase şi // <64r> o pecetlui cu peceate împăratului şi o trimise la Archirie. Şi aşea zise în carte: „Eu, Sanagrip-Împărat, scriu la tine, Archirie, pace şi sănătate, la nedejduinţa mea. Alta-ţi fac ştire: în ce ceas vei vedea carte mea, iară tu să te scoli [161] de acolo cu toată ţara mea, cum vei putea mai tare şi curund ca să vii la mine că ne împresură oastea grea turcească.” Şi, dacă văzu Archirie cartea împăratului, el crezu. Şi îndată strînse oastea mare foarte şi purceasă la împăratul Sănagriptu, ca să-i fie într-agiutoriu. Şi deca să apropiară oştile lui Archirie, iară Anadan văzu şi mearse la împăratul şi pîrî pre unchiu-său, pre Archirie. Şi zise: - Doamne, împărate, ştii Măriia ta că unchiu-mieu Archirie s-au rădicat cu oaste mare spre capul Măriii tale să te prinză şi să te ucigă şi să puie el alt împărat? Iară împăratul zise: - Oare poate să fie aşea? Iară Anadan zise: - Caută de vezi oştile lui. Şi căută împăratul/ <64v> şi văzu oştile viindu cătră cetate. Şi să spămîntă împăratul foarte rău şi nu ştiia ce să va face. Şi zisă: - Cum vom face, logofeate? Vezi că vine unchiu-tău cu oaste spre mine. Anadan zisă: - Doamne, mearge-voiu eu la dînsul şi-l voiu mîngîia cu cuvinte bune şi dulci şi-l voiu aduce viu la Măriia ta. Împăratul zise: - De-l vei aduce, mai mare boiarin decît tine şi mai de cinste nu va fi altul la mine. Şi să dusă Anadan înainte unchiu-său, lui Archirie, şi zise: - De bine ai venit, părintele mieu, şi sănătate de la împăratul şi bine-i [pare] împăratului că ai venit; şi au zis [162] să mergi singur cu mine şi să laşi oştile pre loc şi să grăiţi amîndoi cu împăratul. Şi crezu Archirie şi marse amîndoi cu Anadanu la împăratul şi lăsă oştile pre loc. Şi întră la împăratul şi să închină şi începu a întreba pre împăratul de sănătate. Şi aciiaşi începu a-i zice împăratul// <65r> lui Archirie: - Bine easte aşea, Archirie, că vii cu oaste spre mine să mă scoţi din împărăţie? Crez, tu ai fost crezut la tată-mieu; şi la mine încă ai fost boiarin mare şi mai crezut şi mai cinstit decît toţi boiarii, iară tu vrusăş se-m mănînci capul mieu, ce vei mînca capul tău. Iară Archirie nu putu răspunde domnu-său nemică, numai ce zise: - Nu ştiu nemică, Doamne! Şi începu nepotu-său, Anadan a-l pedepsi: - Bătrînit-ai şi minte ţ-ai pierdut, de nu poţi răspunde domnu-tău nemică? Şi zise împăratul: - Anadane, jiudecă-l că ţi-i unchiu şi-i eşti nepot! Anadan zisă: - Jiudecat easte, Doamne! Să-i tai Măriia ta capul şi să-l delungi trei sute de coţi de trup. [Şi] zise împăratul într-acela ceas armaşului celui mare: - Ia-l şi să-i tai capul! Iară armaşul luă-l pre Archirie şi-l – lăgă şi-l scoase afară. Iară Archirie zisă: - Frate, ştii, oarecînd ţ-am făcut mult bine, adu-ţi aminte! [163] Iară armaşul zise: - Ştiu, frate./ <65v> Ce dar cum voiu face, că cela ce nu face zisa împăratului cu capul plăteşti. Aşijderea să roagă Archirie armaşului: - Pasă la împăratul şi zi aşea: „Cinstite împărate, roagă-se Archirie Măriei tale să-l laşi să-l duc la casele lui; acolo să-i taiu capul, să-l slujască popii lui şi giupîneasa lui să-l plîngă, şi roabele lui. Şi trupul lui să-l îngroape acolo, iară capul lui să-l aduc la Măriia ta”. Iară armaşul ascultă pre Archirie şi să dusă la împăratul şi zise cumu-i zisăse Archirie. Iară împăratul îl lăsă şi zise: - Să-l duci şi capul să-l aduci la mine. Armaşul luă pre Archirie şi-l dusă la casele sale. Şi deaca-l duse, la casele lui, Archirie, el avea un tîlhariu [...] foarte bine lui Archirie. Şi să roagă Archirie armaşului să taie capul tîlharului, că-l ţine de mulţi ani în temniţe, şi să-l ducă la împăratul, căci că-ş sămăna la chip acel tîlhariu cu Archirie. Şi făcu armaşul cumu-i// <66r> zise Archirie şi tăie capul tîlhariului şi-l duse la împăratul. Şi-l văzu împăratul şi crezu ca să fie capul lui Archirie. Iară pre Archirie îl băgă la o taină mare şi adîncă şi-l ştiia numai giupîneasa lui. Şi-l hrăniia într-ace taină şi nime nu ştiia. Iară deaca auzi Faraon-Împărat din ţara Eghipetului că au perit sveatnicul lui Sanagrip-Împărat din Ţara Dorului , eluş scrise cărţi şi trimise soli Faraon. Şi aşea scrise în cărţi: „Eu, Faraon-Împărat, scriu la tine, Sanagripe-Împărate. Alta dau ştire: în ce ceas vei vedea cartea mea, iară tu să-mi trimiţi meşteri să-m zidească cetate nici în ceriu, nice pre pămînt. Şi de sîrgu să-m răspunzi cuvintelor cealor [...]. [164] [...] face cumu-i învăţătura mea, eu la tine voiu veni şi te voiu sparge din cuiubul tău sau să-mi trimiţi dajde cît oi ceare eu”. Şi mearseră soli la Sănagrip-Împărat şi-ş deadere soliia şi-ş închinară cărţile de la Faraon-Împărat. Şi strînse Sanagrip-Împărat *<66v> toţi sveatnicii lui cei mari şi cei mici din toată ţara; şi auziră toţi cum spuseră cărţile de la Faraon-Împărat. Şi zise împăratul Sănagrip: - Ni, acmu, boiarilor, cum vom face şi cum vom trimite la Faraon să ne slujască slujba? Ei toţi să sculară în picioare şi ziseră: - Cine era de vrea isprăvi slujba aceasta, Măriia ta l-ai tăiat pre Archirie înţeleptul. Deci, Doamne, aicea easte nepotu-său, Anadan, şi la dumnealui au lăsat învăţătură bună şi mîndră frumoase. Să-l pofteşti Măriia ta să vie aicea de faţă. Şi zise împăratul: - Ni, Anadane, acmu cum vom face aceasta? Zise Anadan: - Nu ştiu, Doamne! Împăratul zise: - Ascultaiu de tine şi pierduiu pre unchiu-tău [...]. Acmu iară armaşul cel mare [...] de zise aşea din gură: - Împărate, dară de ar hi acmu viu, ierta-l-ai? Împăratul zise: - Ierta-l-voiu; şi cine-l va aduce, cu bun dar dărui-l-voiu. Şi să dusă armaşul şi-l scoase din groapă pre Archirie.// <67r> Şi era părul lui Archirie pînă la brîu şi unghile lui era ca de vultur. Şi-l duse împăratul, şi-l văzu împăratul, şi-l cunoscu şi-l întrebă: - Tu eşti Archirie? [165] Răspunse Archirie: - Eu sînt. Şi-i zise împăratul: - Pasă, Archirie, pasă la feredeu de te spală şi te îmbracă şi vino la mine. El zise: - Doamne, să-m laşi vreame să odihnesc vro 15 zile, să mă dezmetecescu, iară de-aciia-ţ voi griji grija şi să fii fără de grijă. Şi să bucură împăratul foarte şi lăse pre Archirie să odihnească. Şi de-aciia mearse la împăratul şi îi spune împăratul ce i-au trimis de la împăratul Faraon, tot. Şi iarăş zise Archirie: - Doamne să-m dai doisprăzeace vulturi şi doisprăzeace şoimi din şoimărie. Şi-i deadere tot ce cerşu. Şi-ş luo Archirie zua bună de la domnu-său şi să duse la împăratul Faraon den ţara Eghipetului. Şi să închină la Faraon de la Sănagrip-Împărat. Şi-l văzu Faraon pre Archirie şi-l întrebă: - Cine eşti tu? Archirie zise: - Sînt mînat *<67v>, cinstite împărate, din Ţara Dorului să facu o cetate nice în ceriu, nice pre pămînt. Zise Faraon: - Pă un gînscariu ca tine au mînat la mine? Archirie zise: - Cine va sluji slujba domnu-său cu dreptul şi-i va isprăvi slujba nu va fi gînscariu, ce mare om va fi acela şi va fi mai cinstit decît toţi înainte tuturor, şi credincios va fi. Şi zise Faraon: - Să-mi faci o fune de năsip, să-m legu mînzii. [166] Archirie luo un sfreder şi sfredeli păreatele casei şi deaderă razile soarelui pre gaură şi zise: - Doamne, strînge-ţi funea, iară de-ţ va mai trebui, îţ voi mai face. Şi zise Faraon: - Să-m faci cetate nice în ceriu, nice pre pămînt. Şi făcu Archirie hamuri şi înhămă [şoimii şi vulturii] şi băgă un cucon mic în nişte racle de brad şi-l învăţă, cînd va fi sus, să strige cu glas mare. Cuconul aşea să zică: „Adu var şi cărămidă!”. Şi înhămă vulturii în raclă, unde era cuconul şi le arătă// <68r> carne într-o ţapă. Şi zburară vulturii după ţapa cu carne cu raclele şi să suiră sus cu cuconul. Şi strigă atunce cuconul: - Aduceţi var, şi cărămidă aduceţi, că meşterii stau fără lucru. - Şi auzi împăratul şi toţi boiarii lui. - Doamne, eu am adus meşteri, iară Măriia ta să aduci şi să trimiţ argaţi. Împăratul zise: - Cumu te cheamă? El zise: - Archirie. Mainte ştiia Faraon, ce au zis că easte tăiat. Şi cuconul plecă ţapa cu carne în gios şi căzură vulturii pre pămînt, pre carne. Şi ieşi cuconul şi mearse la Archirie. Iară Faraon zise: - Archirie, să-m spui cui mă potrivescu eu. - Soarelui. - Boiarii miei? - Razile soarelui. [167] El zise: - Dară ce easte un copaci cu 12 ramuri şi pre un ram cîte patru [cuiubure], şi într-un cuiub cîte 7 oao: unele negre, altele sînt albe. Archirie zise: - Un copaci easte anul, 12 ramuri - 12 luni sînt într-un anu; 4 cuiburi - 4 săptămîni sînt într-o lună; 7 oao - 7 zile într-o săptămînă: ceale negre easte noaptea, ceale/ <68v> albe - zua. Şi zise Faraon: - Blagoslovit să fie Archirie. Şi-l cunoscu şi-l întrebă de toate treabile şi- l trimise la domnu-său cu daru. Şi mearse Archirie la domnu-său, la Sănagrip-Împărat, şi să închină cu slujbă de la Faraon. Şi-l dărui domnu-său cu dar mare. Şi deade Archirie darul armaşului celui mare ce l-au scos. Iară Archirie cerşu pre nepotu-său, Anadan. [...] pre mîna lui Archirie, unchiu-său. Şi-l legă, şi-l duse Archirie la casele lui; şi-l începu a-l bate cu toiage de cornu; şi-l bătu pînă zise Anadan: - Nu mă ucide, părintele mieu, să-ţi fiu comis la cai. Archirie zise: - Ba, fătul mieu, că tu ai fost ca oarecînd cîndu-şi legă omul măgariul cu funi rea şi să dezlegă [măgariul] şi fugi, iară lupu-l întîmpănă şi zise: „Bună cale, măgariule!”, Iară măgariul zise: „Să nu fie bună calea mea! Fie bună cale stăpînu-mieu, că mă legă cu funi rea, că tu mă vei mînca acmu.” Şi iară zise Anadan: - Nu mă ucide, părintele mieu,// <69r>să-ţi fiu păcurariu la oile tale. Dară Archirie zise: - Ba, fătul mieu, că tu eşti ca lupul cînd învăţa carte. Şi zise dascalul: „A, b, v, g”. Lupul zise: „La mieluşei, la iezi”. [168] Dascalul zise: „Că rău zici”. Lupul zise: „Dascale, învaţă-mă carte mai tare, că se apropie capreale de pădure”. Şi iară zise Anadan: - Nu mă omorî, părintele mieu, să-ţi fiu purcariu la porci. Archirie zise: - Ba fătul mieu, că tu ai fost ca un pomnu pre ţărmurile apei. Deci, cîte poame face, toate pre apă să duce. Aşea fu şi învăţătura mea. Pre acela învăţaiu şi necăiurea n-au fost. Şi iară zise Anadan: - Nu mă ucide, părintele mieu, că ce veri vrea aceea-ţ voiu face. - Ba, fătul mieu, că tu ai fost ca lupul cînd merge pre urma oilor, iară păcurariul zise: „Ce mergi pre urma oilor, lupule?”. Iar lupul zise: „Doru-mă ochii, ce mi-i leacul pravul oilor”. Iar lui nu-i pre era voia de acel leac, ce-i era voia să apuce vreo oaie să mănînce. Aşea şi tu, fătul mieu, nu ţ-au fost destul de învăţătura mea, ce tu ai vrut să-mi tai capul mieu, ce al tău cap ţi-i tăie. Şi-l bătu pînă muri şi să svîrşi. Amin. ?? ?? ?? ??