CHIRIŢA ÎN IAŞI sau DOUĂ FETE Ş-O NENEACĂ COMEDIE CU CÎNTECE, ÎN 3 ACTE PERSONAJELE: Cucoana CHIRIŢA Sărdarul CUCULEŢ, GRIGORI BÎRZOI, soţul ei director de agie ARISTIŢA CALIPSIŢA fetele lor UN FECIOR BOIERESC IOANA ţiganca PUNGESCU,coţcar bucureştean UN SLUJITOR DE BARIERĂ BONDICI,coţcar ieşean UN SURUGIU GULIŢĂ,copilul Chiriţei UN NEAMŢ CU ORGĂ Văduva AFIN POFTIŢI LA BAL, SLUGI, LULUŢA,copila ei SURUGII, CAI DE POŞTĂ Reprezentată la Teatrul Naţional din Iaşi, în beneficiul artiştilor romîni, la 1850. ACTUL I Teatrul reprezintă uliţa Păcurarii plină de omăt; în stînga, în fund, se vede bariera închisă. La ridicarea cortinei se aud chiote şi pocnete surugieşti. Bariera se ridică şi încep a trece în fund vro 16 cai de poştă, care trag o trăsură veche pusă pe tălpi de sanie. Caii intră în culisele din dreapta, dar trăsura rămîne troienită în mijlocul scenei. În coada trăsurii sunt aninate o mulţime de sipete şi de cutii, iar pe deasupra lor şade o ţigancă învelită într-o cergă strenţeroasă; ea ţine în mînă o cutie cu bonete. Pe capră stă un fecior boieresc, ţinînd altă cutie. Înăuntru se află cucoana Chiriţa, Aristiţa, Calipsiţa şi Guliţă Bîrzoi. Începe a însera şi a ninge. SCENA I CHIRIŢA, ARISTIŢA, CALIPSIŢA, GULIŢĂ, ŢIGANCA, FECIORUL, SLUJITORUL DE BARIERĂ, UN SURUGIU SLUJITORUL (alergînd după trăsură, zice ţigancei din coadă): Cine zici că-i în trăsură?... ŢIGANCA: Cucoana Chiriţa. SLUJITORUL : Cum?... Criţa? ŢIGANCA: Chiriţa... surdule. SLUJITORUL : Chiriţa Surdulea?... Da cască-ţi pliscul mai tare... cioară, şi cîrîie mai dezgheţat... Ce cucoană-i în trăsură? ŢIGANCA : Du-te pîrlii! că doar n-am să-ţi toc la ureche pînă mîine. SLUJITORUL : De!... Baragladină, te-ai pichirisit? Chiriţa în Iaşi sau Două fete ş-o neneacă ŢIGANCA : Baragladină eşti tu, guleratule! SLUJITORUL : Ian vezi moachia, că s-o fudulit... (Azvîrle în ţigancă cu omăt.) Hîşi, cîrîitoare! ŢIGANC A : Şezi binişor, blestematule, că te ia dracu. SLUJITORUL : Hîşi, ciocănitoare!... ŢIGANC A : Bată-te pîrdalnicu să te bată!... şezi binişor. SLUJITORUL : Hîşi, duh de baltă... CHIRIŢA (scoţînd capul şi primind omătul în obraz): Ce este? ce-aţi păţit... carnacsî! că era să mă chiorască!... Cine-azvîrle cu bulgări?... (Către ţigancă:) Ce te-o apucat, mă rog, coţofano, de cîrîi ca cioara-n par?... Ie sama la lucruri bine, şi taci din plisc. (Întorcîndu-se către fecior.) Şi tu, mojicule, ce stai în capră ca un degerat şi nu zici surugiilor să meargă?... Vai, bată-vă crucea, mangosiţilor, c-o să-mi faceţi zile fripte!... SLUJITORUL (la oblon). Cucoană... CHIRIŢA : Ce-i? SLUJITORUL : Cum îi numele d-tale? CHIRIŢA: Cum mi l-o dat nînaşu... Lipseşti de-acole. SLUJITORUL : Aşa ştiu şi eu... d-apoi vezi, cucoană, că trebuie să te trecem la catastiful barierei. CHIRIŢA : Să mă treci la catastif pe mine?... da ce sunt eu, să mă treci la izvod?... Auzi vorbă!... Măi! că obraznici mai sunt guleraţii işti cu săbiuţe... Lipseşti, mojice! Lipseşti de-aice, Că-ţi sar în păr Şi te bat măr. Auzi dîrzie! blăstămăţie! Obrăznicie Şi mojicie! În catastifuri el să mă scrie; Să-mi facă mie Catagrafie, Parcă aş fi marfă de băcălie, Braşovenie Sau lipscănie! TOŢI Lipseşti, mojice! Lipseşti de-aice, Că-ţi sar în păr Şi te bat măr. SLUJITORUL (astupîndu-şi urechile): Ho, ţară!... că doar n-am urechi de săftian... Cucoană, avem poruncă să nu lăsăm pe nime-n tîrg, pîn-a nu-l întreba de nume. CHIRIŢA : Ei! c-or să-mi scoată sufletu!... Du-te de scrie c-o venit în Iaşi: cucoana Chiriţa a banului Grigori Bîrzoi, de la Bîrzoieni, cu Aristiţa, Calipsiţa şi Guliţă, copiii lor. S L U JITORUL (în parte): Mă!... ce pomelnic (Tare.) Cum ziseşi, cucoană? CHIRIŢA: Iaca surdu!... (Repede.) Chiriţa, Aristiţa, Calipsiţa şi Guliţă Bîrzoi ot Bîrzoieni. (La surugiu.) Mînaţi, măi, şi luaţi seama la covăţele. (În parte.) Aice-n capitală eşti tot cu zilele-n mînă. SLUJITORUL (în parte): Criţa, Răstiţa, Lăpşiţa şi Gurluiţă Brînzoi!... da... a dracului nume!... parcă se bat babele-n gură... Mă duc să-i torn în catastif. (Merge spre barieră.) Gurluiţă, Lăpşiţa... Criţa... (Iese.) CHIRIŢA (la surugii): Pornit-aţi, jărpanilor? SURUGIUL (îndemnînd caii): Hi, hi, hi, hi, copii... nu mă lăsaţi... Hi, hi, tătucă... Hi, hi, mînca-v-ar lupii. (Pocneşte.) Hi, Iudă... Hi, jupitule. Iaca, mă! c-or să mă lase-n troian... Hi, hi, da hi... lua-v-ar dalacu... prohodi-v-ar cioarele!... CHIRIŢA (scoţînd capul repede): Tacă-vă gura, beţivilor, că vă aud copilele. SURUGIUL : Ian lasă-ne, cucoană hăi... nu ne mai necăji, că destul necaz avem noi cu rădvanul ista, ardă-l focu!... CHIRIŢA : Ba să te ardă pe tine focul... auzi?... rădvan!... trăsura Chiriţa în Iaşi sau Două fete ş-o neneacă mea de nuntă, nouă-nouşoară!... de abia din vremea bejăniei!... Hai, mînaţi şi nu mai faceţi vorbă. SURUGIUL : Hi, hi... odată, copii, cu toţii... Hi! lăsa-v-aţi oasele cioarelor şi pelea vameşului... Ha, ho, ha, ho, tbrr... degeaba!... deacum ne-am troienit... CHIRIŢA: Ne-am troienit?... Iaca! na, şi alta acum... chiar colac peste pupăză! (Feciorului.) Ce stai ca un butuc în capră, mangositule... coboară de-agiută la trăsură... Ian vezi-l, mă rog, parcă-i un boieri!... nu-i bun nici de-o treabă... FECIORUL (leneş): Dacă-i chiar în zadar... nu ne scoate de-aici nici dracu... CHIRIŢA: Sărmane, sărmane... ţi-oi arăta eu acuşi pe dracu, somnorosule... dă... dă!... FECIORUL (scoborîndu-se): Somnoros, da! şi eu n-am închis ochii de două nopţi! CHIRIŢA (sărind din trăsură): Ian auzi-l că şi răspunde!... (Lunecînd.) Carnacsî! că era să-mi rup şălele (Împingînd feciorul.) Ia, colo... colo la răzor, tontule... pune umăru de-mpinge, că eşti coşcoge... (La surugiu.) Hai, măi, opintiţi vîrtos. SURUGIUL: Hi, hi, zvînta-v-ar vîntu şi v-aş vinde păstrama! CHIRIŢA: Tacă-vă gura, blăstămaţilor! că vă aud copilele! (La fete.) Astupaţi-vă urechile! (În parte.) Îi un păcat cu nişte ghiorlani. (La ţigancă.) Da tu, cheramo, ce stai acolo parcă cloceşti ouă... de-te gios să se mai uşureze trăsura. ŢIGANCA: Cuconiţă, nu mă pot scoborî făr’ de scară. CHIRIŢA: Scară?... ţi-oi da eu la scară, coţofană... deschide-ţi aripile şi sai la pămînt... da doar mi-i strica cutia... c-atîta-ţi trebuie. ŢIGANC A (sărind): Valeu!... că mi-am scrîntit piciorul! valeu! (Sărind, scapă cutia, care se strică.) CHIRIŢA : Tronc! parcă-nadins i-am zis să mi-o strice!... Of! săracan de mine! că-mi vine să ţip şi să ieu cîmpii!... Mult oi să mai stau în drum? (Aleargă la oblon şi lunecă.) Carnacsî! că mi-o plesnit şireturile de la rochie!... Aristiţo, Calipsiţo, daţi-vă gios şi voi, doar ne-om distroieni mai degrabă... ia aşa... frumos... încet, să nu lunecaţi. (Aristiţa şi Calipsiţa se cobor, Guliţă vrea şi el să iasă, dar C hiriţa îl opreşte.) GULIŢĂ (cepeleag şi alintat): Să mă cobor şi eu cu ţîţacele? CHIRIŢA : Ba nu, Guliţa mamei... nu, drăguţă; mata şezi în trăsură ca să nu răceşti. GULIŢĂ: E!... neneacă, vreau să mă cobor... na... CHIRIŢA : Ba nu, suflete... dacă mă iubeşti... şezi mătăluţă locului, puiule, şi te învăleşte cu contăşu băbacăi. GULIŢĂ : Ei, m-am săturat de contăş; vreau să mă dau pe gheaţă... CHIRIŢA: Ba... să nu faci poznă, Guliţa neneacăi, c-apoi s-a mînia neneaca şi nu ţi-a mai cumpăra minavet... ştii mata... minavetu care ţi l-am făgăduit... GULIŢĂ: Aşa! de trei ani de cînd mă porţi cu făgăduinţa... CHIRIŢA (sărutîndu-l): Guliţa mamei!... că nostim eşti... nu fii de diochi... (Închide oblonul şi zice surugiilor:) Hai, flăcăi, de-acum, că vă făgăduiesc bacşiş bun... cîte un fifirig de om... (Căutînd în culise.) Iaca poznă! da unde-s surugiii? FECIORUL: Or fi fugit!... cine ştie?... la vro crîşmă poate... (În parte.) Hei, că nu-s şi eu cu dînşii! CHIRIŢA: O fugit şi m-o lăsat lată în mijlocul drumului!... bre! c-o să mă lovească ceva! (Furioasă.) Ei, apoi să nu te-apuce şăptezeci de năbădăici?... Kirie eleison! (Vine iute în faţa publicului.) Mă rog, cine ţine poştele?... cine-i otcupcicul ghipcanilor?... să deie ochi cu mine, dacă-l ţine curăua... să-i zic două vorbe... da vorbe!... să le pomenească cît o trăi... ştii?... cole... engolpion de anul nou 1844. I Ian să-ţi spun, otcupcic dragă, Vel otcupcic de ghipcani! Toţi motanii, fără şagă, Chiriţa în Iaşi sau Două fete ş-o neneacă Nu-ţi plătesc nici chiar doi bani! Of! mări frate, De ai păcate Cu cai de poştă să te porneşti; De multă ciudă, De multă trudă, Te simţi, cu poşta, că-mbătrîneşti! Ba nu-s propele, Nici căpiţele; Ba ştreangu-i putred de ars în foc! Hi, pliosca, trosca, Hi, trosca, pliosca!... Sluga-n pricină... eşti tot pe loc! II Drept să-ţi spun, otcupcic dragă, Vel otcupcic de ghipcani! Toţi motanii, fără şagă, Nu-ţi plătesc nici chiar doi bani! Căci dacă pleacă, Colbul te-neacă; Glodu-ţi lipeşte benghiuri pe nas; Biciul pocneşte De te-asurzeşte, Şi caii poştei alerg... la pas! Ba stau la dealuri; Te dau de maluri; Îţi sfarmă trupul de nu mai poţi! Şi de nu-ţi pasă, Ajungi acasă C-un ochi, c-o mînă, şi cu trei roţi! CHIRIŢA (alergînd în fund): Poftim poşte!... dacă nu merg caii, fug surugiii!... Da unde s-o înfundat blăstămaţii? (Intră în culisa din dreapta, din fund.) Vai! că buni-s de spînzurat în iarmaroc!... Auzi!... carnacsî, că lunecuşu-i!... Valeu!... (Se aude căzînd pe gheaţă.) ARISTIŢA C ALIPSIŢA � Vai de mine! a căzut neneaca pe gheaţă!... (Aleargă amîndouă după C hiriţa şi se aud picînd şi ţipînd în culise: “Valeu!... Valeu!...”) FECIORUL (căutînd în dreapta): Haita... buf... na, c-o căzut şi duducile... Ha, ha, ha... una peste alta... (În vremea aceasta Guliţă se coboară furiş din trăsură şi începe a se da pe gheaţă.) GULIŢĂ: Uţa... a... a... Bine-i de dat de-a săniuşul... Uţa... a... a... Neneaca s-a dus... bine-mi pare! ŢIGANCA (ghemuită în cergă lîngă coada trăsurii): Da astîm-pără-te, cuconaşule, că-i cădea jos şi ţi-i sparge capu. GULIŢĂ: Taci, coţofană... nu cîrîi. ŢIGANCA : Haide, hai, că te-a vedea ea cucoana acuşi. GULIŢĂ: Taci, îţi zic, c-apoi ştii... (Către fecior.) Măi, fecior boieresc, vin’ de te dă pe gheaţă cu mine. FECIORUL: Ce să fac?... că doar n-am zece capete de stricat... GULIŢĂ (mînios): D-apoi dacă-ţi poruncesc eu?... nu vrei?... Ei las’ măi bade, că te-oi drege eu. FECIORUL (în parte): Ba-i drege tu pe cine-ai mai dres, sfrijitule. GULIŢĂ: Uţa... a... las’ că te-oi spune eu şi bunicăi, şi mătuşicăi, şi băbacăi, şi neneacăi... Uţa... a... (Se aude dincolo de barieră un sunet de zurgălăi şi un glas de jidov strigînd: “Vio, vio.”) Chiriţa în Iaşi sau Două fete ş-o neneacă SCENA II FECIORUL (lîngă oblon), ŢIGANCA (lîngă coada trăsurii), GULIŢ Ă (dîndu-se de-a săniuşul pe dinaintea ei), BONDICI, PUNGESCU , un neamţ cu orgă şi slujitorul BONDICI (la barieră): Mă! cel cu trăsura... fă înainte... Ce-ai închis şoseaua? FECIORUL (căutînd în stînga): Dec! cum oi să fac înainte, dacă ne-am troienit? BONDICI : Ce-mi pasă mie?... dă-te-n lături că n-am să şez aici toată noaptea pentru hatîrul tău. FECIORUL: Măi omule, da n-auzi că ne-am troienit? PUNGESCU (asemene la barieră): Înhamă-te pe tine şi trage zdreavăn pănă ce-i ieşi din zăpadă. FECIORUL : Ba-ţi pune pofta-n cui. PUNGESCU: Hait! o păţirăm de la roate... Ei, ce facem acum? BONDICI : Hai să lăsăm harabagiul şi să ne suim într-o sanie de birjă. PUNGESCU: Fie ş-aşa... hait... vină şi tu, neamţule, cu noi. NEAMŢUL: No gut... maine heren. (Bondici, Pungescu şi Neamţul cu orgă intră pe la barieră. Slujitorul îi opreşte.) SLUJITORUL : Cum îi numele d-voastră, domnilor? BONDICI : D-lui îi spătarul Haţmaţuchi, şi eu aga Crastaveţovici: amîndoi cu şezutul şi cu avutul în Focşani... Cît pentru d-lui Neamţul, îi vestitul baron fon Şonţberg, care vine de la Podul-Iloaiei ca să deie concerturi instrumentale în folosul său. Drept care avem cinste a ne închina d-tale cu tot respectul, noi, sus-pomeniţii şi jos-iscăliţii: spătarul Haţmaţuchi, i aga Crastaveţovici, i baron fon Şoacăţenberg. (Se în-chină şi vine în faţa scenei.) Zi cruce-ajută şi dă înainte la catastih dacă poţi, cenuşerule. (Slujitorul rămîne încremenit şi şuieră de mirare. Neamţul începe a cînta din orgă şi se trage în fund lîngă trăsură, Bondici şi Pungescu vin în faţa scenei.) PUNGESCU : Ha, ha, ha!... repede mi-l luaşi pe bietul dorobanţ, nene... BONDICI: Nume vroia? nume i-am dat. Să se sature. GULIŢĂ : Îra!... Iaca un minavet de canari, cum vreau eu. (Aleargă lîngă neamţ, împreună cu feciorul şi cu ţiganca.) BONDICI : Iaca neamţul dracului!... nici n-a apucat a intra în Iaşi şi a şi început a rupe urechile ieşenilor. Nu-i destul că ne-a asurzit pe noi în harabaua cea jidovească, de la Roman, şi tot drumul!... Ia să vezi cum o să-mi gologănească sinpatrioţii!... Păcat numai că n-are vro momiţă sau vrun urs, că s-ar face stup de bani. PUNGESCU : Ce spui, vere?... care vrea să zică... dobitoacele aci în Iaşi?... BONDICI : Hai, hai!... P UNGESCU : Apoi dar... ne-am sfinţitără noi doi?... BONDICI: Niboisa, fricosule... nu mi te da, păcătosule... dar, ia lasă vorba asta... să venim la treaba noastră. Am scăpat din Focşani cum am putut... cu nepus în masă... că de punea mîna ispravnicul pe noi, ne trîntea poate la gros... PUNGESCU: Vrei să zici la puşcărie. BONDICI : Şi asta din pricina ta; dacă eşti prost şi laşi să te prindă la cărţi cu mîţa-n sac?... PUNGESCU : Ce pisică-n sac, neneo? vina mea-i dacă s-a găsitără alt cartofor mai ţeapăn decît mine şi m-a zăritără cînd am tras pă riga de desubtul cărţilor? BONDICI : În sfîrşit, ce-a fost s-a trecut... am scăpat de-acolo; acum ne rămîne să ne păzim aici vro cîtăva vreme, păn’ ce s-o face lucru muşama... De aceea trebuie mai întîi să ne prefacem numele; să le mai lungim. Tu te-i chema de azi înainte Pungescovici şi eu Bondicescu. Chiriţa în Iaşi sau Două fete ş-o neneacă PUNGESCU: Ei ş-apoi!... despre trai cum a s-o ducem?... că nu-mai cu escu şu cu ovici, tot covrigi, tot spanac. BONDICI : Despre trai?... helbet!... feţi logofeţi de soiul nostru, cu meseria stosului şi a bancului, nu pier în Iaşi. PUNGESCU: Se poate, nenişorule... dar mai bine m-aş închior- chioşa eu în Bucureşti. B ONDICI : Pentru ce, neică? P UNGESCU : Pentru ce?... De-ai umbla întreaga lume; De-ai călca pe rînd anume: Ţara englezească, Ţara franţuzească, Ţara spaniolească, Nemţească, leşască, Italienească, Păn’ şi cea grecească, N-ai găsi chiar într-o mie Aşa tîrg vestit să fie, Pentru boscărie, Pentru stosărie, Pentru coţcărie, Matrapazlărie, Şi ruşfetărie Şi potlogărie! BONDICI : Nu zic ba, neiculiţă, dar apoi şi tîrgul nostru... cînd ai şti. (Caută împrejur.) PUNGESCU : Spune, că nu ne aude nime. BONDICI : Iaşul nostru-i chiar de gemene cu Bucureştiul vostru. PUNGESCU (cu bucurie): Aoleo! BONDICI : Ce-ţi spun eu. PUNGESCU: Care vrea să zică... de-om lua treaba de la merte pea ş-aci, am înfundatără pă dracu? BONDICI : Ba încă şi pe tată-său... c-apoi vezi tu, neiculiţă... viaţa-i un stos de la început păn’ la sfîrşit, şi lumea o masă de cărţi. Tot meşteşugul îi să pontariseşti la vreme şi să găseşti ruteua norocului, ca să faci roi... PUNGESCU: Prea bine... dar dacă ai goană dă fante? BONDICI : Furi o carte, ş-aşa îţi dregi bosuiocul. BONDICI Neneo, mă crede, viaţa-i un stos; Lumea o masă cu postav verde. Tot meşteşugu-i de-a juca gros; De-a punta bine şi... de-a nu pierde! PUNGESCU: Ei, apoi halal de mine. BONDICI Halal de tine dacă vei şti Să-ţi spoieşti bine fruntea, obrazu, Şi, fără frică de-a te roşi, Să faci transporturi... cu cinsteamazu! (Împreună.) de tine vei Halal dacă şti de mine voi ş.c.l. ş.c.l. SCENA III Cei dinainte, CHIRIŢA, ARISTIŢA, CALIPSIŢA CHIRIŢA : Of!... îmi vin istericale greceşti!... am alergat pin toate crîşmele, şi surugiii... tufă... Of! cine mi-o zis să mă pornesc eu de la Bîrzoieni?... ARISTIŢA: Neneacă... nu te tulbura, că iar te-a durea rastul. CHIRIŢA: Cum să nu mă tulbur, Aristiţo dragă... dacă m-o lăsat în mijlocul drumului, cu căţel... cu... Ce-o să facem acum?... Chiriţa în Iaşi sau Două fete ş-o neneacă BONDICI (în parte): O neneacă cu două fete... (Încet, lui Pungescu.) Aţine-te, muntene, c-aici-i pe treabă... PUNGESCU (scoţînd repede o pereche de cărţi, taie repede un stos): Pă trebuliţă?... hareci!... stos!... CHIRIŢA (cu deznădăjduire): Şi nici un bărbat... nime ca să ne vie într-agiutor... Îmi vine să mă trîntesc la pămînt, ca jidanii. BONDICI: Un bărbat!... iată-mă-s... poruncă. (Înaintează spre Chiriţa.) CHIRIŢA: Ce-mi văzură urechile şi ce-mi auziră ochii!... Slavă ţie, Doamne, că iată în sfîrşit un creştin!... PUNGESCU: Doi hristiani, cocoană... că sunt şi eu p-acilea. CHIRIŢA: Foarte vă mulţămesc... dar, mă rog, să mă fericesc cu numele dumilorvoastră... BONDICI : D-lui, prietenul meu, este spătarul Pungescovici. PUNGESCU: Şi d-un aga Bondicescu, al meu amic... CHIRIŢA (în parte): Un spătar ş-un agă! (Încet şi repede, fetelor.) Ţineţi-vă mai drept şi zîmbiţi nurliu. BONDICI : Dar, mă rog, cucoană, să ne norocim şi noi... CHIRIŢA: Eu sunt cucoana Chiriţa a banului Grigori... BONDICI : Şi duducile?... CHIRIŢA : Bîrzoi... BONDICI: A! Bîrzoi?... şi duducile?... CHIRIŢA: Ot Bîrzoieni... (Se închină.) BONDICI : Am înţeles... dar duducile? CHIRIŢA: Copilele mele... Aristiţa şi Calipsiţa. (Încet, fetelor.) Faceţi tali frumos. (Tare.) Le-am adus la Iaşi, drăguţile, ca să pitreacă cîşlegile; şi puneţi-vă în gînd, boierilor, că după ce ne-am necăjit pe drum două zile şi două nopţi, cînd s-agiungem la gazdă... ne fug surugiii tocmai la capătul tîrgului. BONDICI : Cum se poate? CHIRIŢA: Aşa, zău... am păţit-o chiar ca cela care s-a înecat la mal. BONDICI : Ei!... las’ că-oi spune eu asta vărului meu... CHIRIŢA : D-lui ţine poştile? BONDICI: Dar. PUNGESCU (încet, lui Bondici): O tăiaşi groasă, nene... BONDICI: Taci, nerodule... CHIRIŢA: Să-ţi spun drept... dar să nu-ţi fie cu supărare... vărul d-tale n-are nici un haz cu poştile d-sale... Lehamete şi de parale. BONDICI: Da de cîte ori i-am spus-o eu însumi, cucoană dragă... Ce folos însă!... nu înţelege de cuvînt... (Încet, lui Pungescu.) Ce zici de fete, măi? PUNGESCU : Au zestre oare? BONDICI : Aşa-mi miroase... (Cucoanei Chiriţa.) Cucoană Chiriţă, noi amîndoi suntem gata la poruncile d-tale şi preafericiţi de a te putea înlesni la orice-i dori în tîrgul nostru... CHIRIŢA : Bunătatea d-voastră... BONDICI : Ce se potriveşte!... Primiţi deocamdată braţele noastre, ca să vă ducem la gazdă, şi cît pentru trăsură, n-ai nici o grijă... om trimite boii noştri ca s-o aducă. CHIRIŢA: Bucuros!... (În parte.) Ce cuconaşi de treabă!... cînd ar fi şi holtei! (Încet, fetelor.) Daţi braţul şi mergeţi pupuică... tot pe vîrful scarpilor... TOŢI Haideţi împreună Vesel să pornim, Şi-ntr-o casă bună Să ne găzduim. BONDICI (Aristiţei, dîndu-i braţul) Demuazelă dragă, sunt prea fericit, Că să-ţi dau eu braţul m-am învrednicit! PUNGESCU (Calipsiţei, asemene) Demuazelă scumpă, în veci n-oi uita C-astăzi, la braţetă, merg cu dumneata! Chiriţa în Iaşi sau Două fete ş-o neneacă CHIRIŢA (în parte) Unul zice-i agă, celalalt spătar; De i-aş prinde gineri, i-aş lua în dar. Unul zice-i agă, celalalt spătar; De i-aş prinde gineri, aş dă sărindar! TOŢI Haideţi împreună Etc. etc. etc. (Bondici, Pungescu, Aristiţa şi Calipsiţa ies la braţetă prin dreapta. Chiriţa-i urmează puţin şi se opreşte. Neamţul, care a stat tot în fund, începe a cînta din orgă.) SCENA IV CHIRIŢA, GULIŢĂ şi ceilalţi CHIRIŢA (oprindu-se): Da... Guliţă? Kirie eleison!... că era să-mi uit odoru-n trăsură... (Se întoarce şi găseşte pe Guliţă lîngă neamţ.) GULIŢĂ : Nu pe aista, monsiu neamţule... cîntă pe cellalt... (Bate din picioare cu mînie.) Nu pe aista, e cellalt. NEAMŢUL: No! lasenzi şon geen. CHIRIŢA : Ce-mi văzură ochii!... O ieşit dimonu din trăsură!... şi făr’ de blană!... săracan de mine c-o fi îngheţat!... (Aleargă la Guliţă.) Ce faci aici, diavoli?... Nu ţi-am spus să nu ieşi din contăşul băbacăi?... GULIŢĂ: Ei, m-am săturat de contăş ca de mere acre. CHIRIŢA: Auzi!... Ian priveşte cum i s-o roşit nasu!... parcă-i o sfeclă digerată! (Îi şterge nasul cu batista.) Doamne! Doamne! ce păcat cu nişte plozi! Măi Ioane, adă blana din trăsură... l-o lovi un giunghi şi mi-o fi mai mare beleua. (Feciorul aduce o blană din trăsură.) FECIORUL: Iaca şuba cuconaşului... CHIRIŢA: Şi voi... chiori aţi fost de l-aţi lăsat să iasă dizvălit?... vină să te-mbrac, păcatule... Ei, vină azi şi nu mă supăra. GULIŢĂ: Nu mă supăra nici mata. CHIRIŢA: Auzi plodu?... las’ că ţi-oi arăta eu... (Îl îmbracă cu de-a sila.) Şezi binişor... nu crîcni... ţîst... să nu-ţi aud gura... GULIŢĂ (zbătîndu-se): Nu vreau, nu vreau. (Plînge.) Las’ că te-oi spune eu băbacăi... CHIRIŢA (trăgîndu-l tîrîit): Ce face?... Of! c-o să mă nebunească dimonu... parcă văd că iar are să m-apuce rastu... Ascultă, Guliţa nineacăi: hai că ne-aşteaptă ţîţacele. GULIŢĂ (trîntindu-se la pămînt): Nu-mi pasă mie de ţîţace... nu merg. CHIRIŢA: Ei, vină că-ţi cumpăr minavetu cela... ştii mata... GULIŢĂ: Cumperi?... dacă-i aşa... ia-mi-l pe-aista, a lui monsiu neamţu. Vină cu noi, monsiu neamţule... NEAMŢUL: Gut... gut... ser bevol. CHIRIŢA (în parte): Las’ să te văd eu acasă, păcatule, c-apoi ţi-oi da un minavet de nu l-îi putea duce... Măi Ioane, rămîi aici cu ţiganca ca să păziţi lucrurile, păn’ ce-or veni boii să rîdice trăsura... da doar îţi pierde vro cutie... c-apoi sfîntu Neculai îi gata. (Pleacă cu Guliţă spre dreapta.) SCENA V Cei dinainte, văduva AFIN , sărdarul CUCULEŢ AFIN : Ce minune!... Cucoana Chiriţa? CHIRIŢA: Cucoana Nastasiica! AFIN : Bine-ai venit. CHIRIŢA : Bine-am găsit. (Se sărută.) AFIN: Da ce vînt te-a adus pe la noi, soro dragă? CHIRIŢA : Mi-am adus fetele de cîşlegi, după obicei. (Încet.). Da d-ta cum te întîlnesc singură... lîngă barieră?... AFIN: Am ieşit puţin ca să mă primblu afară din tîrg, că pin tîrg îi potop... te ferească Dumnezeu!... Chiriţa în Iaşi sau Două fete ş-o neneacă CHIRIŢA: Da, bine... pe gios?... ha?... Ei, dă... nu te roşi, soro dragă... Lumea-i lume, şi tinereţa... Ce te sastiseşti?... între noi... A F I N: Da nu mă sastisesc, soro, nicidecum... Mă primblu pe jos... pentru că aşa-mi place. Am venit cu sărdarul Cuculeţ. CHIRIŢA: Cu sărdarul? (În parte.) Hm! mititica... CUCULEŢ : Sărut mîinile, cucoană Chiriţă. CHIRIŢA: Plecăciune, arhon sărdar. Tot la agie eşti? CUCULEŢ : Director şi supusă slugă. CHIRIŢA: Şi la mai mare. CUCULEŢ : Amin. AFIN: Da... unde-s duducile? CHIRIŢA: Îra!... ba că chiar!... unde-s? AFIN: Ha, ha, ha... pe mine mă-ntrebi? CHIRIŢA : Bine zici, săruta-ţ-aş ochii... S-o pornit de-aici la braţetă cu doi cavaleri. AFIN: La braţetă?... cu doi cavaleri? CHIRIŢA: Precum zici, soro: unul, aga Bondicescu, şi cellalt, spătarul Pungescovici... doi bujori, surioară, două zarnacadele! CUCULEŢ (în parte): Bondicescu? Pungescovici?... mare poznă! (Scoate un răvaş şi-l citeşte.) AFIN: Ei bine, şi-ncotro au apucat truspatru? CHIRIŢA: Hoisa, pe şoşe... AFIN: Dar, îi cunoşteai mai de mult? CHIRIŢA : Ba, cît hăciu!... Mi-o ieşit în drum să-mi deie agiutor; că nu ştii, soro, ce-am păţit?... m-am troienit!... şi să vezi d-ta: Mă pornesc de la Bîrzoieni... şi încă bărbatu-meu îmi zicea: “Soro dragă, nu te porni... stai...” Cînd ce să vezi?... AFIN: Apoi bine, cucoană Chiriţă, se poate să-ţi laşi copilele pe mîna unor necunoscuţi?... Cine ştie ce berbanţi?... CHIRIŢA: Puşche pe limbă-ţi... vai de mine! că începe a mă um-fla grija din tălpi... mă furnică sudori pe spate... Iaca pozna gata!... Nu cumva se zăresc pe şoşe? (Se apropie de culise şi caută înăuntru.) CUCULEŢ (în parte): Sameşul din Focşeni îmi scrie, cu poşta de astăzi, despre un Bondici şi un Pungescu: doi coţcari care au dezbrăcat lumea pe-acolo... şi mă sfătuieşte să-i priveghez de aproape... Oare tocmai ei să fie? CHIRIŢA : Nimică! tufă!... o intrat fetele-n pămînt... Vai de mine! Arhon sărdar, nu mă lăsa... de-a afla bărbatu-meu, zău, am sfeclit-o!... Ioane, aleargă; ba... ba... stai la trăsură... Arhon sărdar... ridică toată agia în picioare... săraca de mine!... aşa poznă!... să-mi fure fetele de la ochi!... Hai degrabă cu toţii să le căutăm... Biata Aristiţa!... biata Calipsiţa! Sfinte Mina... să ştii că-ţi dau şăpte paraclisuri... CHIRIŢA Degrabă, degrabă, Cu toţi s-alergăm; Să mergem în grabă Să le căutăm. Vai, bietele fete! Că le-am prăpădit Şi le-am dat pe biete... De-acum m-am topit!... (Neamţul începe a suna un valţ.) CHIRIŢA (furioasă, aleargă de împinge pe neamţ): Da du-te pîrlii, şonţule, cu ţîrlîitoarea asta. (Lunecă.) Carnacsî! că era să mă prăbuşesc! TOŢI Degrabă, degrabă etc. etc. etc. (Toţi aleargă în dreapta; Chiriţa trage de mînă pe Guliţă, care trage asemene pe neamţ de poala surtucului. Feciorul boieresc şi ţiganca rămîn lîngă trăsură.) (C ortina cade .) Chiriţa în Iaşi sau Două fete ş-o neneacă ACTUL II Teatrul reprezintă o odaie mare cu patru uşi; una în fund, care dă în tindă; una în stînga, pe al doilea plan, care duce în iatacul Chiriţei; două în dreapta, dintre care una, cea pe întîiul plan, se deschide în apartamentul Aristiţei şi Calipsiţei, iar cea de mai în fund, în odaia lui Guliţă. În faţă cu uşa apartamentului fetelor, este aşezată, lîngă peretele din stînga, o măsuţă cu o besacte deschisă şi cu gavanoşele de dresuri, păişoare de făcut sprîncenele şi un bust de carton. În dreapta, lîngă uşa din fund, o masă mare cu rochii întinse pe dînsa. Scaune etc... SCENA I CHIRIŢA (şade dinaintea toaletei şi-şi face sprîncenele), ŢIGANCA (calcă rochii în fund) CHIRIŢA (cîntă) Ochii şi sprincenile Fac toate pricinile... (Se aude în odaia lui Guliţă un minavet.) CHIRIŢA (răsărind): Iar!... o să mă năucească trîntoru cu minavetu lui!... Cît îi ziulica de mare tot ţîrlîieşte... de urlă cîinii mahalalei... Fa, fa Ioană, du-te de zi cuconaşului să tacă, că m-am săturat de mojică ca de mere pădureţe... îmi vine acru... (Ţiganca intră în odaia lui Guliţă.) Aşa mi se cade, dacă mă potrivesc eu de-i cumpăr minavetu cela de la neamţ. Las’ că ţine cît dracu pe tată-său. Tronc! că mi-o dat nucuşoară-n ochi... fa... fa... (Ţiganca vine înapoi.) ŢIGANCA : Aud, cucoană. CHIRIŢA : Mă rog, ce ţi-am spus cînd ţi-am poroncit să-mi găteşti păişoare cu bumbac pentru sprîncene? aud?... ŢIGANCA : Mi-ai zis... CHIRIŢA: Nu ţi-am zis să mi le faci subţiri?... Ian vezi cum mi le-ai meşterit... parcă-s buzdugane de vel armaş din vremea domnilor greci!... ŢIGANCA : Da lasă, cuconiţă, că-s tocmai cum trebuie... doar ţi-am mai făcut eu pămătufuri şi badanale de sprîncene. CHIRIŢA: Cum ai cîrîit?... ŢIGANCA: Niciodată nu ţi-ai făcut aşa de frumoase sprîncene... parcă-s două lipitori umflate... CHIRIŢA: Înghinate-s cum trebuie? ŢIGANCA : Dizghinate... dizghinate... CHIRIŢA (strănutînd tare): Pe braţe!... M-o fi pomenind d-lui, Ioană. ŢIGANC A : Te-o fi pomenind, cucoană. CHIRIŢA: Cînd ar fi faţă sufleţelul, să mă vadă... cum şi-ar mai răsuci musteţile!... (Iar strănută.) Iar mă pomineşte! Ochii şi sprincenile Fac toate pricinile, Şi cu foc şi cu pîrjol Pe amor îl dau de gol. Cînd un tinerel îţi place Ş-amorez voieşti a-l face, Cît mi-l iei puţin la ochi, L-ai trecut cu dediochi. Cît îi joci şi din sprîncene, De amor se umflă-n pene. Cît din buze mi-i zîmbeşti, Chiar pe loc îl nebuneşti. Iar de-i faci ş-aşa din mînă... Îi călare pe prăjină! (Se aude iar minavetul în odaia lui Guliţă.) CHIRIŢA : Iar! Iar!... Valeu! că mare păcate c-un plod!... îmi vine să latru. (Aleargă la uşa lui Guliţă.) Ţîşt, diavoli, că mă bagi în ipohondrie. Chiriţa în Iaşi sau Două fete ş-o neneacă GULIŢĂ (din odaie): Las’, neneacă, că învăţ mujica. CHIRIŢA : Ţi-oi da eu acuşi o mojică, trîntorule, de nu-i putea-o înghiţi. (Intră în odaie.) ŢIGANC A : Vai de mine! ce păcate pe capul meu de cînd am venit în Ieşul ista!... ba îmbracă pe cucoana... ba găteşte duducile... ba calcă rochii de bal... ba arde nucuşoară de sprîncene. Mă mir cum nu s-au săturat de zbînţuit!... Ieri au fost la teatru şi-n astăseară merg la bal, la Afinoaia; ş-apoi şi alt păcat! că încep a se-mbrăca de pe la toacă... Îmi vine, zău, să iau cîmpii... (Se aude dînd palme în odaia lui Guliţă şi Guliţă plîngînd.) CHIRIŢA (intrînd): Ia aşa... mai bine-i scînci tu, decît oi turba eu... Ce mirosă-aici a pîrlit?... arde ceva, vro petică?... (Aleargă la masa cu rochii de ridică una şi o arată arsă în poale.) Iaca poznă! c-o lăsat cioara feru pe rochii... destulă treabă!... Ian priveşte... rochie de bal îi asta?... Ei! apoi să n-o ucizi în bătaie! bunătate de rochie cumpărată la Leiba Grosu cu o mulţime de bani: douăzeci ş-atîţi de jumătăţi de irmilici noi!... (Aruncă rochia în obrazul ţigancei.) Na! sta-hie-mpeliţată... mănînc-o friptă cum îi... şi lipseşti din ochii mei că intru acuşi într-un păcat. ŢIGANCA : Cuconiţă... CHIRIŢA: Lipseşti, îţi zic... piei, că te zgîrii... (Ţiganca fuge în odaia Chiriţei.) CHIRIŢA (plimbîndu-se furioasă): Uf! că nu mai este de suferit!... de cînd am venit în Ieşi ca să-mi mărit fetele... am prins la istericale ca o cheraţiţă... Poftim!... Cu ce-oi să mă duc eu acum la balul Afinoaiei?... trebuie iar să-mi pun rochia cea de catife roşie şi turlubanu cel cu pene stacojii... ca să mai aud iar vrun obraznic zicînd că seamăn cu Nastratin Hogea, ca mai deunăzi, la bal-masqué... Nu-i de suferit, nu-i de suferit şi pace! Dumzeneu să te ferească De cutremur şi de foc, De ghipcani ce stau în loc Şi de slugă ţigănească. Şi de-acele slugi plecate Ce se-nchin, te linguşesc Păn’ ce-ţi sar deodată-n spate Şi ca corbii te ciupesc. Aşa slugi le e de fugă Sau de ele singur fugi... De nu vrei s-ajungi chiar slugă La aşa plecate slugi... (Se aude afară următorul dialog:) AFIN: Acasă-i cucoana? FECIORUL: Acasă, dar să ghiloseşte acum. SCENA II CHIRIŢA, AFIN, LULUŢA CHIRIŢA: Auzi, tontu? (Aleargă la uşa din fund şi o deschide.) Cucoană Nastasiică... poftim, nu te potrivi... AFIN : Poate că te deranjarisesc, cucoană Chiriţă?... dar n-am vrut să-ţi trec pe la poartă ca o străină... CHIRIŢA: Cum să mă rînjariseşti tocmai d-ta?... LULUŢA (în parte): Rînjariseşti?... ha, ha, ha... CHIRIŢA: Iaca şi Luluţa!... Ai scos-o din pasion astăzi?... AFIN: Dar, pentru că mîine îi duminică. CHIRIŢA: Da vezi ce frumuşică-i, diavoloaica! îţi vine s-o mănînci de vie. LULUŢA: Să mă mănînci?... mersi. (În parte.) Şi n-are măcar nici dinţi. Chiriţa în Iaşi sau Două fete ş-o neneacă CHIRIŢA: Ha, ha, ha... Bat-o norocu! Nostimă-i!... vină să te sărute mătuşica, Luluţa dragă... (O sărută.) LULUŢA: Alei! maman... ce-a păţit mătuşica de şi-a pus lipitori pe frunte? (Arată sprîncenele Chiriţei.) O doare capul? CHIRIŢA : Eu, lipitori?... AFIN: Ce lipitori?... unde vezi tu lipitori?... LULUŢA: Ha, ha, ha... ba-s sprîncene... şi una-i numai pe jumătate! CHIRIŢA: Ha, ha, ha. (În parte.) Cum i-aş suci gîtul cînd ar fi a mea! LULUŢA: Maman, să-mi cumperi si mie o pereche de sprîncene din tîrg, ca să le pun păpuşei de Anul Nou. AFIN: Bine, bine, ţi-oi cumpăra. Taci din gură. CHIRIŢA: Da de ce să tacă, soro? las’ să vorbească copila... că zice tot nişte lucruri... Se cunoaşte că învaţă la pasion. L U L U Ţ A : Pansion, mătuşică... nu pasion. CHIRIŢA : Fie şi pansion, că doar nu m-o crescut mama cu guber nată, ca să ştiu nemţeşte. LULUŢA: Guvernantă, mătuşică, nu gubernată... Da bine, mătu-şică, aşa vorbiţi pe-acolo, prin provincie?... Guvernanta ne-a spus nouă Că vorbiţi o limbă nouă; Cînd e vorba de parchet? Ziceţi curat că-i pichet. Cînd e de tapiserie? O numiţi patiserie. Cînd de botine de glanţ? Ziceţi botoaie cu clanţ. Un ceasornic hronometru? Îl numiţi cu barometru. Ş-orice lucru de bonton? Monton, zebon sau triton! CHIRIŢA: Ha, ha, ha! Ce giuvaer îi! ha, ha, ha. (În parte, furioasă.) Ce triton ţi-aş trage eu, trîntorule... (Tare.) Ha, ha, ha! are un duh cît şapte, şi dă dintr-însa nişte vorbe... ha, ha, ha. AFIN: Mă rog, să nu mi-o deochi... CHIRIŢA (scuipînd): Ptu... ptu... ptu... LULUŢA (culegînd un pai, jos): Na! că ţi-a sărit un dinte, mătuşică. CHIRIŢA (speriată): Un dinte? (Se repede şi ia paiul.) Ce dinte?... un pai!... LULUŢA: Altă dată să ştii, mătuşică, că aici, în Iaşi, nu este obicei să faci ptu, ptu în obrazul altora... nu-i frumos... CHIRIŢA: Auzi, păcatu?... auzi cum m-o înşălat? de mi-o sărit inima din loc!... Să-ţi spun drept, soro dragă, ţi-i hazlie Luluţa... dar îi cam obrăznicuţă... adică, să nu te superi. AFIN: Mademuazelă, cere pardon mătuşicăi. LULUŢA: Bai... bai... AFIN: Nu vrei?... cînd îţi porunceşte maman?... Apoi, să te duci degrabă la caraul şi să nu crîcneşti... L U L U Ţ A : Mersi, maman. (Se închină; în parte.) Tot mă dureau picioarele; mai bine-oi şedea pe scaun. (Se duce de se pune pe scaun înaintea toaletei şi, în toată vremea scenei următoare, se apucă de face sprîncene şi musteţi bustului de carton ce este pe masă... Îi pune roşu şi-i aşează zulufii.) CHIRIŢA (în parte): Bine i-o făcut. (Tare.) Da de ce treabă, soro dragă? AFIN: Las’ să mai prindă la minte, că-i prea nebună... Da ia spu-ne-mi, mă rog, ce fac copilele d-tale? CHIRIŢA: Aristiţa şi Calipsiţa?... se gătesc de bal pe deseară, la mata. AFIN: De pe acum?... De-abia a tocat... CHIRIŢA : Ştii mata cum sunt fetele cînd se gătesc de bal... Ba le trebuie una... ba alta... şi cînd te trezeşti, o înnoptat de tot. De aceea-i Chiriţa în Iaşi sau Două fete ş-o neneacă mai bine să se apuce de toaletă încă cu ziuă... povestea vorbei: însuratul devreme şi mîncarea de dimineaţă... AFIN: Apropo de însurat... nu s-a înfăţişat nici un holtei ca să ceie duducile?... CHIRIŢA: Of! bată-i concina holtei!... că asta mă mănîncă pe mine... Ai fete, soro? ai şi peri albi... zice că este la fteatru un cîntec cu of, of, of... AFIN: Îl ştiu... cel din Piatra din casă... CHIRIŢA: Nu ştiu din ce piatră o fi; dar, nu-ţi uita vorba... l-am auzit o dată la Botoşeni, şi de-atunci îmi huieşte necontenit în cap ca un bondari... Am să ţi-l cînt: Of, of, of, ce supărare, De-a avea o fată mare! AFIN: Da, îl ştiu, soro... l-am auzit... CHIRIŢA : Nu-ţi uita vorba... O hrăneşti Ca s-o creşti, Ş-apoi trebuie să porneşti La vînat Prin cel sat Ca să-i cauţi un bărbat. AFIN: Şi celelalte; destul... îl cîntă şi ţiganii de ne asurzesc. CHIRIŢA : Nu-ţi uita vorba. De-i flăcău Nătărău, Te închini la duhul său. De-i ghebos, Uricios, Îi zici nostim şi mumos; Şi-i zîmbeşti, Îl slăveşti Doar să-l poţi să-l ginereşti. (Împreună.) CHIRIŢA Of, of, ce supărare De-a avea o fată mare! AFIN Of, of, of, ce supărare Cu-o nebună ce leac n-are! CHIRIŢA : Ei; apoi închipuieşte-ţi acum, soro... dacă cu o singură fată ai atîte supărări, dar cu două?... cînd ai două cucoare mari ca mine?... LULUŢA (în parte): Are cucoare mătuşica?... am să-i cer să-mi deie una mie. CHIRIŢA: Îra!... surioară dragă... eu te ţin de un ceas în picioare... alei!... ia, aşa păţesc de cîte ori gîndesc că am fete de măritat: îmi pierd minţile. (Aduce scaune.) Poftim de şezi, mă rog... şi mă iartă. AFIN: Foarte-ţi mulţumesc... că trebuie să mă duc îndată acasă pentru ca să port de grijă despre cele trebuincioase pentru bal. CHIRIŢA: Da ia mai şezi... pentru hatîrul meu... Să mă vezi moartă... să mă-ngropi de te-i duce. AFIN (în parte): Vai de mine! că mi-am găsit beleaua... (Şade.) CHIRIŢA : (punîndu-se pe un scaun): Ş-aşa cum îţi spuneam, zic într-o zi boieriului: Frate! ştii c-avem două fete mari? — Ba ce mari, îmi răspunde sufleţelul, coşcogea!... cît nişte zdragoni (Bărbatu meu îi tare mucalit, bată-l-ar norocu c-un car de galbeni!) — Ei bine, îi zic eu, gîndit-ai, dragă, să le mărităm? — Hai, hai! le-am găsit doi bărbaţi şucada. — Care şi care? — Paharnicul Brustur şi căminarul Cociurlă, vecinii moşiei noastre. — Brustur şi Cociurlă?... Elei, frate!... cum o să-mi dau fetele după nişte boierinaşi de ţară?... Fete frumuşele... tinerele... curăţele... hărnicele... cu franţuzasca lor... cu ghitarda lor... cu Chiriţa în Iaşi sau Două fete ş-o neneacă cadrilu lor... gospodine bune... iconoame... cetite... giucate... pricopsite... să le fac eu, pe una Brusturoaie şi pe ceealaltă Cociurloaie!... atunci s-agiungă!... — Ea, Brusturoaie... ea, Cociurloaie... mai bine decît or mocni ş-or îmbătrîni în casa părintească... Brustur şi Cociurlă au moşioare bune; au bănişori buni... au vitişoare bune. — Ei! şi pentru că au vite, de aceea să-mi fac eu blestemul ca să le dau copilele?... ba, cît îi cucu!... Şi-or pune d-lor pofta-n cui. — Ba nu şi-or pune-o, pentru că le-am făgăduit. — Ba şi-or pune-o. — Ba nu şi-or pune-o. — Ba şi-or. — Ba nu. — Ba şi-or. — Ba nu. — Ah... Ah! ş-am leşinat!... AFIN: Ai leşinat?... CHIRIŢA: Fără doar şi poate... da ştii? Iată! Cînd m-am trezit, bietu sufleţelul îşi smulgea musteţile de desnădăjduire! şi pentru ca să mă liniştească, mi-o făgăduit să mă lase ca să vin în cîşlegi la Iaşi cu fete cu tot... pentru ca să cerc doar le-aş pute a mărita aici... însă mi-o hotărît ritos: că de-o n-oi izbuti să prind gineri prin Ieşi, pănă la sfîrşitul cîşlegilor, apoi îmi brustureşte şi-mi cociurluieşte odoarele, ca mai bine. AFIN: Ei, şi pîn-acum nu s-a arătat nime? CHIRIŢA: Cum nu?... Înţălegi că îndată ce-am sosit aici, mi-am scos fetele la ivală... pe la ftreatru, pe la suarèle... ghilosite, gătite, împopoţonate, îmbrăcate tot după modă... Ce dracu să faci?... dacă ai giuvaeruri, trebuie să le arăţi. AFIN: Şi în sfîrşit... CHIRIŢA: În sfîrşit, am prins doi în căpcană... dar însă nu mi-o pominit nici bechi de Isaia dănţuieşte. AFIN: Cine şi cine? CHIRIŢA : Aga Bondicescu şi spătarul Pungescovici!... ştii, tinerii cei doi care porniseră cu copilele la braţetă, cînd ne-am troienit în Păcurari, şi care i-am întîlnit intrînd truspatru la han la Pîrlita?... Bondicescu, soro, şi Pungescovici... AFIN: Da, îi ştiu... i-am zărit, cînd ţi-ai luat fetele înapoi. (În parte.) Sărdarul Cuculeţ mi-a vorbit de ei ca de nişte berbanţi... CHIRIŢA : Aud?... AFIN: Mă rog... îi cunoşti? CHIRIŢA : Cum nu?... vin în toate zilele să ne vadă. (Încet.) Şi ştii una?... Pare-mi-se că li s-o aprins călcăile... AFIN : Aş! CHIRIŢA : Ce-ţi spune Chiriţa... AFIN: Da n-ai cercetat... ce sunt?... de unde-s?... ce stare au? CHIRIŢA: Ce atîta cercetare... cînd unu-i agă şi cellalt spătar... Ş-apoi tineri, soro... cu vorbă, cu ighemonicon... cu tabieturi... iar nu ca Brustur şi Cociurlă... groşi în ceafă şi morocănoşi... Aşa gineri mai vin de-acasă, şi să vezi... (Vorbeşte la urechea Afinoaiei.) LULUŢA: Uf! m-am săturat de caraul. AFIN (apropiindu-se de Luluţa): Da ce te-ai apucat acole de făcut? LULUŢA: Maman, am gătit păpuşa de bal... i-am făcut sprîn-cene... am boit-o cu roş... i-am pus benghiuri ca la mătuşica... ia vezi cît îi de... AFIN : sprîncene?... benghiuri?... roş?... da de unde le-ai găsit toate aceste? LULUŢA : În besecteua mătuşicăi! CHIRIŢA (furioasă): Ha? în besec... iaca dimonu... că mi-o cotrobăit toate lucruşoarele... (Merge de ascunde gavanoşelele în besecte.) AFIN: Madmuazelă, nu-i frumos... (Pufneşte de rîs.) SCENA III Cei dinainte, GULIŢĂ GULIŢĂ (alergînd cu un răvaş din odaia lui): Neneacă, nene-acă... iaca un răvaş de la băbaca. (Se opreşte ruşinat, văzînd pe Afinoaie şi pe Luluţa.) Chiriţa în Iaşi sau Două fete ş-o neneacă CHIRIŢA: Un răvaş de la d-lui?... adă-l încoace... (Ia răvaşul şi-l deschide.) Cu voia matale, cucoană Nastasiică... AFIN : Poftim... L U L UŢA (în parte): Ah, mon Dieu!... quel drôle de monsieur. (În toată vremea citirii scrisorii, Guliţă se uită la Luluţa şi umblă împrejurul ei. Luluţa îl priveşte cu dispreţ.) CHIRIŢA : Cum îmi bate inima!... parcă-mi vesteşte ceva... (Citeşte.) “Sărut guriţa matale, scumpă Chiriţă. Mai întîi, nu lipsesc a cerceta despre întregimea sănătăţii matale şi a copiilor, ca aflînd că se află aşa precum doreşte inima mea, nu puţin să se bucure sufletul meu de soţ şi de părinte; al doile vei şti că din mila Proniei cereşti mă găsesc şi eu sănătos... însă Fifiţa o răposat de jigăraie!... (Vorbit.) Fifiţa o răposat?... mare minune!... GULIŢĂ: A crăpat!... bine-a făcut că mă muşca tot de nas. CHIRIŢA: Taci, varvarule!... biaţa Fifiţa!... cînd ai şti, cucoană Nastasiică, ce căţeluşă... numai atîtica; şi cînd hămăia, nici nu-i auzeai glasul... ia aşa: ham, ham, ham... LULUŢA (în parte): Auzi cum latră? CHIRIŢA (ştergîndu-şi ochii): În sfîrşit, aşa i-o fost scris; toţi suntem muritori! (Citeşte:) “Al triilea, te înştiinţez că cîşlegile se apropie de sfîrşit... drept care îţi poroncesc să-ţi iei catrafusele şi să vii înapoi îndată la Bîrzoieni, ca să facem cununia cu paharnicul Brustur şi cu căminarul Cociurlă, căci la dimpotrivă vin eu însumi la Iaşi ca să vă umflu pe sus cu nepus în masă. Al d-tale soţ supus şi iubit... Grigori Bîrzoi ot Bîrzoieni. 15 Ghenarie 1844.” GULIŢĂ: Băbaca are să vie aici!... E! bine-mi pare!... am să-i cînt toată ziua din minavet... LULUŢA (caută la Guliţă cu mirare şi pe urmă îi întoarce spatele) GULIŢĂ (Luluţei): Din minavet... CHIRIŢA : Ai văzut, dragă cucoană Nastasiică, ce-mi scrie d-lui?... Ce mă sfătuieşti să fac? AFIN : Ştiu eu?... CHIRIŢA: Ştii ce?... îmi vine să-i strîng cu uşa pe Bondicescu şi pe Pungescovici ca să-mi hotărască odată ce gînduri au?... Mi-i că m-oi trezi deodată cu bărbatu-meu, ţop în spate... ş-apoi, aşa-i c-am codălghit-o?... AFIN: Fă cum îi socoţi, dragă cucoană Chiriţă... dar eu una te sfătuiesc să nu te grăbeşti pănă nu-i afla lămurit cine sunt tinerii... CHIRIŢA: Elei, dragă!... da nu ţi-am spus de atîte ori că unu-i agă şi cellalt spătar? (În parte.) Nu cumva vre să-i păstreze pentru trîntorul ei?... AFIN: În sfîrşit, îi treaba d-tale. Eu mă duc... dar nădăjduiesc că nu-i lipsi deseară la bal. CHIRIŢA : Cum, Doamne, iartă-mă! să lipsesc?... cînd am fete de căsătorit? AFIN: Hai, Luluţă, şi zi bonjur mătuşicăi. L U L UŢA (făcînd compliment): Bonjur. CHIRIŢA (imitînd-o): Îi poznă de nostimă!... (O sărută.) LULUŢA (în parte): Ştirba-baba-cloanţa. CHIRIŢA (în parte): Ce-o zis?... Hei, că nu eşti a mea, păcatule! (Împreună.) CHIRIŢA , GULIŢĂ Adio! în astă-seară Vom veni cu toţi la bal Să-ngropăm în veselie Acest vesel carnaval! AFIN , LULUŢA Adio! în astă-seară V-aşteptăm pe toţi la bal Să-ngropăm în veselie Acest vesel carnaval! AFIN Să nu mă dai de sminteală... Chiriţa în Iaşi sau Două fete ş-o neneacă CHIRIŢA N-ai, soro, nici o îndoială, Căci am fete, fete mari: Două june porumbiţe, Două blînde cănăriţe... Şi le caut doi canari. LULUŢA Mătuşică, dinioare, Ai zis că-ai două cucoare... CHIRIŢA (în parte) Vai, ce drac împeliţat! LULUŢA Ah! te rog, dă-mi una mie... GULIŢĂ (Luluţei) Poate-o vrei de jucărie? LULUŢA (în parte) Oh! le drôle de petit fat! (Împreună.) Adio! în astă-seară ş.c.l. ş.c.l. SCENA IV CHIRIŢA, GULIŢĂ şi pe urmă FECIORUL CHIRIŢA: Ei! de-acum hai degrabă la îmbrăcat... Guliţă, du-te de-ţi pune straiele cele de Anul Nou şi te fă pupuica, sufletul meu. GULIŢĂ: Da nu pot să mă-mbrac singur, neneacă... CHIRIŢA: Auzi, coşcoge calindroiu? Doamne! că alintat ai mai fost... Măi ficior... FECIORUL (îmbrăcat în livrea strîmtă): Aud, cucucoană. (Vine pe uşa din fund.) CHIRIŢA : Iaca ţuţuianu... şi-o pus livreua... Ian să videm, bine-o lucrat-o jidanu? FECIORUL: Mă cam strînge la coate şi-n spate. CHIRIŢA: Da ce vrei?... să bălălăieşti ca într-un sucman?... aşa-i moda-n Ieşi. FECIORUL: Nu ştiu ce mîncare o fi moda ceea... dar ştiu că mă strînge moda-n spate de-mi ies ochii... parcă m-a pus în teasc! CHIRIŢA : Taci din gură... şi mergi de-mbracă cuconaşul. Guliţă, să nu mă dai de sminteală. GULIŢĂ: Lezebon, maman... eu acuşi sunt gata... cît ai bate-n palme. (Iese cu feciorul şi intră în odaia lui.) CHIRIŢA : Acum, ia să-mi văd şi fetele... (Strigă.) Aristiţo, Calipsiţo... SCENA V CHIRIŢA, ARISTIŢA, CALIPSIŢA ARISTIŢA CALIPSIŢA � (crăpînd uşa odăii lor): Aud, maman. CHIRIŢA: Da veniţi încoace... Ce, Doamne, iartă-mă, de-mi faceţi iţii? ARISTIŢA CALIPSIŢA � (coborînd ochii): Maman... CHIRIŢA: Ce-aţi păţit astăzi de vă fasoliţi aşa?... ARISTIŢA CALIPSIŢA �: Nu suntem încă îmbrăcate. CHIRIŢA (în parte): Bietele copile!... Ce ruşinoase-s!... vezi dacă le-am crescut cum se cade?... iar nu ca dimonu cela a cucoanei Chiriţa în Iaşi sau Două fete ş-o neneacă Nastasiicăi, care dă la om fără băţ. (Tare.) Ei! cătaţi de vă-mpodobiţi frumos şi puneţi-vă nasul în talgere cu apă rece să se disroşească, hai. (Fetele închid uşa.) Doamne!... Doamne! de cînd m-o adus păcatele aici, am obosit ca un cal de poştă. Ş-apoi ce folos!... cuconaşii din Ieşi nici nu catadicsesc să se uite la bietele copile, parcă ei sunt cu steua-n frunte. Ce folos, vai! că am fete, Porumbiţe cucuiete, Tinerele, frumuşele, Curăţele, hărnicele; Cu cadrilul lor, Franţuzeasca lor, Stăricica lor Şi ghitarda lor! Azi bonjurii cu lungi plete Fug de fete cucuiete Şi-ngroziţi de şotii rele Fug de ele ca de iele! (Se aude bătînd în palme în odaia fetelor.) CHIRIŢA: Bat în palme copilele... (Bate şi ea în palme.) Ioană... Ioană!... nici c-a veni azi surda!... Ioano! fa!... se vede c-o adormit strigoaica... mai ştii ce?... Ian să videm... (Intră în odaia ei. Se aude dînd o palmă şi zicînd:) Na! somnoroasă... să te-nvăţ eu. ARISTIŢA CALIPSIŢA � (din odaie): Ioano... Ioano... ŢIGANCA (ieşind din odaia Chiriţei cu părul zburlit şi intrînd în odaia fetelor): Iată-mă-s... iată-mă-s... Ce este?... CHIRIŢA (din odaie): Ioano... Gheorghe... FECIORUL (ieşind din odaia lui Guliţă): Aud, cucoană. (Aleargă pînă la uşa Chiriţei şi se întoarce înapoi la uşa lui Guliţă; pe urmă face îndărăt şi intră la Chiriţa.) GULIŢĂ (din odaie): Gheorghe... Gheorghe... CHIRIŢA (din odaie): Ioană... Ioană... ARISTIŢA CALIPSIŢA � (din odaie): Na! coţofană. (Se aude dînd palme.) ŢIGANACA (ieşind ameţită, aleargă cînd la o uşă, cînd la alta şi în sfîrşit intră iar la fete, care în toată vremea asta o tot cheamă): Mare păcat!... GULIŢĂ (încălţat cu o singură ciubotă, aleargă după Gheorghe şi intră după el în odaia Chiriţei): Gheorghe... Gheorghe... da vină de-mi pune ciubota... SCENA VI PUNGESCU, BONDICI BONDICI (deschizînd uşa din fund, încet): Nime în tindă, nime în odaie; tufă ca-n punga noastră... (Deschizînd uşile.) Poftim, arhon spătar, că aici suntem la locul nostru. P UNGESCU: Poftim d-ta întîi, arhon agă. BONDICI: Ba... mă ferească Dumnezeu!... poftim. PUNGESCU: Ce se potriveşte... (Intră odată amîndoi rîzînd.) BONDICI : Ne poftim ca oarecine la temniţă. PUNGESCU (răsărind): Ia... nu pomeni de temniţă, neneo, că mă-nfior pîn-în unghii... B ONDICI : Pentru ce, neiculiţă?... pentru că ai pîrjolit mai deunăzi la cărţi pe sărdarul Cuculeţ? PUNGESCU: Precum zici... acest onorabil sărdar e director la agie şi am însemnat că el ne urmăreşte ca umbra peste tot locul... Nu cumva oare vrea să ne joace vro coţcă? BONDICI : Păn’ la coţca lui, fora tu înainte cu coţca ta şi zi: buni patruzeci. PUNGESCU: Cu urma cincizeci... o ştiu! dar mi-e frică... de! ce să fac... mi-e frică. Chiriţa în Iaşi sau Două fete ş-o neneacă C-un director de agie Nu e lucru de glumit, Căci el poate-ntr-o mînie Să te puie la dubit. BONDICI Pentru ce să-ţi fie frică? Nu eşti, neneo, vel-spătar? PUNGESCU Azi spătar e chiar nimică... BONDICI Înţeleg... fii agă dar. PUNGESCU Agă? agă? bine, fie! Rangu-i nobil şi-l primesc, Însă... BONDICI Însă... PUNGESCU De agie Eu mă tem şi mă feresc. BONDICI : Ei, geaba! nici c-oi să pot să-l fac om... Da oare unde să fie cucoanele de gazdă? P UNGESCU : Poate c-o fi dormind după prînz... obiceiul pămîn-tului. BONDICI : Aş! obiceiurile cele bune se pierd pe toată ziua... însă, apropo... cum mergi tu cu curtea? PUNGESCU: Cu Curtea... îi trag opoziţie pă zdreavăn pîn’ ce-oi prinde un os... tot obiceiul pămîntului... BONDICI : Ha, ha, ha!... Eu te întreb de curtea ce faci demuazelelor! PUNGESCU : Merg ţeapăn... da tu? BONDICI : Vîrtos... Ei, apoi ce facem?... ne însurăm? PUNGESCU : Zestre este? BONDICI: Trebuie să fie că-s de la ţară... şi ştii tu că la ţară se-ngraşă bobocii. PUNGESCU: Bobocii?... vrei să zici gîscănaşii? BONDICI : Bine-ar fi să ne luăm de vorbă în sfîrşit cu cucoana Chiriţa, cu neneaca. P UNGESCU : Bine, da!... începe tu, că eşti mai ischiuzar. BONDICI : Numai de s-ar înfăţişa. Oare unde să fie?... Ia caută printre uşi. PUNGESCU: Să trag o repede aruncătură dă ochi?... bine. (Se apropie de uşa Chiriţei şi caută înăuntru.) BONDICI (în parte): Altă nu ne rămîne decît să ne însurăm, pentru ca să scăpăm de creditori şi de lipsa de toate zilele... Duducile-s cam... dar apoi, vorba ceea: rău cu rău, însă mai rău făr’ de rău!... (Se apropie de besecte.) PUNGESCU : Aoleo! ce-mi văzură ochii! baba-şi pune boia-n păr?... Al naibii! (Merge la uşa fetelor de caută în odaie.) BONDICI: Bre! ce de gavanoşele cu dresuri... şi alb, şi roşior, şi negru... (Deschide besecteua şi găseşte o hîrtie.) Se vede că zugrăveşte cucoana... PUNGESCU : Ha, aferim, frumos... aşa-mi mai vine la merchez... (Trimite sărutări în palme.) BONDICI (citind hîrtia): Ce văd?... o foaie de zestre!... Neiculiţă... neiculiţă, vin degrabă să vezi... PUNGESCU : Ce?... BONDICI (citind iute): Şaluri... stropitori... afumători!... (Vorbit.) Buni patruzeci! PUNGESCU: Cu urma cincizeci... ştiu, da ce-i? B ONDICI : Ascultă: (citeşte:) “Foaia de zestre a fiicelor mele Aristiţa şi Calipsiţa!” PUNGESCU : Aoleo!... zi-nainte... cruce-ajută. BONDICI: “Boccealîcul: două şaluri.” PUNGESCU : Bun! unu mie, unu ţie! Chiriţa în Iaşi sau Două fete ş-o neneacă BONDICI: “Două blane de jder, două de vulpe.” PUNGESCU : Bun! jderu mie... BONDICI : Ba vulpea ţie. — “Patru rochii de satintur... două de grudinap... două de micaton!” PUNGESCU: Adică: satin turc, gro de Naplu şi micoton... provincialism! BONDICI : “Argintării... două afumători de argint în formă de mere domneşti.” PUNGESCU: Ştiu c-o să ne dăm fumuri... BONDICI : “Două stropitori, tij, de argint, în formă de pere cu frunze poleite. 12 linguri de vermililion, patru chisele de cristal cu hulubi poleiţi de dînsele, 12 pahare săpate cu slove nemţeşti.” PUNGESCU : Ce chefuri! ce tabieturi! BONDICI: “Tingiri, castroane şi sahane...” P UNGESCU: Treci dincolo de bucătărie. BONDICI : “Două oghealuri de cutnie, patru perne de puf şi opt prostiri cu mărginile cusute la gherghef...” PUNGESCU (răsucindu-şi mustăţile): Cheschevu, monsiu Bondici?... BONDICI (împingîndu-l cu umărul): Du-te naibii — “Două apărători de păun”. PUNGESCU: Aferim... să ne apere cînd om dormi după masă. BONDICI : “Două prosoape de mire, berbelăcuri pentru ras, cusute de copile la gherghef. Două chisele de tutun, tij, cusute de copile cu fluturi. Două tocuri de peptene de catife, tij, cu fluturi. Două calăfuri de imamele cu muţunachi, tij, cusute cu fluturi de copile.” PUNGESCU: Aoleo! ce dă mai fluturi! o să părem chiar grădini cu flori dă mac. BONDICI : “Şi, în sfîrşit, cîte 1500 galbeni de fată; bani înaht, împărăteşti şi cu zimţi.” PUNGESCU : 1500 galbeni!... işala! maşala!... m-am făcut chiabur! BONDICI : Mai bine era mai puţini fluturi şi mai mulţi galbeni. PUNGESCU: Lasă, neneo, că-s buni şi aia... cu 1500 galbeni capital, îmi fac stare... stos, paroli, chit a dublu, setleva, chensleva şi nevasta mazu!... s-a mai văzutără de alea... Da, ian spune-mi... ceva suflete de ţigani nu-s în foaie?... BONDICI (întorcînd fila): Ba stai... (Citeşte.) “Mai adaog la această foaie de bun proeresul meu: zece suflete de ţigani lingurari... Şi închei zicînd: să le fie de bine copilelor, ginerilor şi tot neamului lor... iscălit, banu Grigori Bîrzoi, ot Bîrzoieni.” PUNGESCU (cu entuziasm): O! Bîrzoi!... nu te cunosc... dar pre-a mea lege! te-aş băga în sîn dac-ai încăpea dă urechi!... Îmi vine să-i meşteresc un ştaer... (Joacă.) (Împreună.) Vivat! vivat! pentru noi! Soarta-ncepe-a fi cu nuri! Vivat! vivat! amîndoi Ne-am făcut boieri chiaburi. SCENA VII Cei dinainte, ARISTIŢA, CALIPSIŢA ARISTIŢA (ieşind din odaia lor, se opresc, zărind străinii, şi CALIPSIŢA � cobor ochii): A! BONDICI: Sărutăm mînuşiţele şi picioarele duducilor... ARISTIŢA CALIPSIŢA � (închinîndu-se ca copile mici): Monsiu... BONDICI (înaintîndu-se): De ce vă sfiiţi de noi, care am fost totdeauna, suntem şi vom fi în veci supusele slugi a neneacăi d-voas-tră şi... PUNGESCU: Şi chiar adoratorii copilelor neneacăi. (În parte.) Hait!... le-am turnat-o dă la mertepea. Chiriţa în Iaşi sau Două fete ş-o neneacă BONDICI : Dar... adoratorii cei mai înflăcăraţi! (Încet lui Pun gescu.) Pe care o iei tu? PUNGESCU : Pă Calipsiţa. BONDICI : Treci dincolo, lîngă ea. P UNGESCU: Hait... (Trece lîngă Calipsiţa.) BONDICI (Aristiţei, cu foc): Nu mă îndoiesc, duducă Aristiţă, că din ceasul ce ţi-am dat braţul la Păcurari... ai înţeles că te iubesc?... CALIPSIŢA: Ui monsiu... P UNGESCU (Calipsiţei, cu foc): Sper, domnişoară, că... ARISTIŢA: Ui monsio... PUNGESCU : Ui? Dar, siarmanta demuazelă Anima-mi de columbela În etern te va iubi! CALIPSIŢA (în parte) Chel bonior!... PUNGESCU Aud? CALIPSIŢA Mersi. BONDICI Şi eu, tij, o! duducuţă, Să fiu bufnă, să fiu cuţă Dacă nu te voi slăvi... ARISTIŢA Pur tujur? BONDICI Tujur! ARISTIŢA Mersi. (Bondici şi Pungescu se pun în genunchi.) TOŢI Ce mulţumire! Ce fericire Dă peste mine... (Strănută o dată cu toţii.) Fie-ţi de bine! SCENA VIII Cei dinainte, CHIRIŢA CHIRIŢA (ieşind din odaia ei şi văzînd scena de mai sus, vine repede şi întinde mîinile deasupra lui Bondici şi a lui Pungescu): Amin! vă blagoslovesc!... şi la capul altor fete! ARISTIŢA CALIPSIŢA � (uimite): Maman... CHIRIŢA: Ce maman?... ce vă sastisiţi? parc-aş fi caua!... Vă iubiţi? Să vă fie de bine!... Doar nu-s vitrigă... Ce doresc eu?... fericirea voastră... inima mea de mamă... eu v-am crescut... (Plînge.) V-am hrănit... Luaţi-vă... însuraţi-vă... cununaţi-vă... împărecheţi-vă... ca hulubaşii şi ca cărăbuşii... Eu vă dau blagoslovenia mea... acum şi purure şi în vecii vecilor... (În parte.) Of! slavă ţie, Doamne, că m-am cotorosit!... BONDICI : Cucoană Chiriţă... suntem pătrunşi pînă în suflet!... şi crede că ne-om sili de a fi ginerii cei mai supuşi... cei mai... (Îşi şterge ochii, în parte.) Căci n-am o frunză de ceapă! PUNGESCU (suflîndu-şi nasul tare): Cucoană soacră... las’ pă noi... atîta-ţi zic... CHIRIŢA: Te înţăleg, fătul meu... dragă arhon spătar... noroc bun! Chiriţa în Iaşi sau Două fete ş-o neneacă TOŢI Ce mulţumire! Ce fericire A dat pe mine! (Strănută o dată cu toţii.) Fie-ţi de bine! CHIRIŢA : Amin şi într-un ceas bun! SCENA IX Cei dinainte, GULIŢĂ, FECIORUL GULIŢĂ (ieşind cu feciorul din odaia Chiriţei, numai cu o ciubotă): Neneacă... neneaca... zi feciorului să mă-mbrace. CHIRIŢA: Da cum? încă nu te-ai îmbrăcat? FECIORUL: D-apoi cînd era să-l îmbrac, că pîn-acu m-ai ţinut de ţi-am pus boieua cea neagră pe cap. CHIRIŢA : Ieşi afară, tontule!... Guliţă, mergi degrabă de te găteşte, că se întîrzie. GULIŢĂ: Lezebon, maman... (Intră în odaia lui cu feciorul.) BONDICI: Da unde merg cucoanele? la teatru? CHIRIŢA: Ba nu... la bal, la cucoana Nastasiica a banului Afin. BONDICI : Afin? vrei să zici Dafin? CHIRIŢA : Ba Afin. BONDICI : Ba Dafin... CHIRIŢA: Dafin?... să vede că acu-i moda de a-şi anina un do bru?... În sfîrşit, fie şi Dafin... Dumneavoastră veniţi la balul Afinoaiei? BONDICI : Mai tîrziu... poate... PUNGESCU (încet lui Bondici): D-apoi nu suntem poftiţi, neneo. BONDICI (împingîndu-l cu cotul): Să ne daţi voie a vă întovărăşi pînă acolo. CHIRIŢA : Bucuros... Lipon, hai să ne pornim... Guliţă... Guliţă... GULIŢĂ (din odaie): Aud, neneacă. CHIRIŢA : Gata eşti, suflete? GULIŢĂ: Ca ş-un purces... iată-mă-s. (Iese din odaie cu minavetul în spate.) CHIRIŢA: Ce-mi văzură ochii!... Cu minavetul vrei să mergi la bal? GULIŢĂ: Cu minavetul... ca să le cînt cucoanelor. CHIRIŢA : Ai nebunit?... lasă dulapul din spate... GULIŢĂ: Ei... neneacă. CHIRIŢA: Dă-l gios, c-apoi te las acasă cu Ioana ţiganca... auzi! cu minavetu?... să părem că mergem cu colinda prin sat... Haideţi deacum... TOŢI Haideţi toţi cu veselie, Hai la bal să alergăm; Şi-n plăcerea cea mai vie Pînă mîini să tot jucăm. ŢIGANCA (singură): Slavă Domnului că s-au dus... ş-am scăpat... Decît ai avea un stăpîn, mai bine şapte slugi. (Se pune pe scaun.) CHIRIŢA (venind înapoi cu fetele, zice à la cantonade): Aşteptaţi puţin în scară, că ne întoarcem îndată... (Fetelor.) Veniţi încoace de-grabă să vă pun puţintel roş... ia aşa, să fiţi mai îmbobocite... şi ceva benghiuri... aşa... dar ian să vă spun: doar îţi fi morocănoase ca mai dăunăzi... cătaţi să mai zîmbiţi... să mai faceţi cochetărismosuri ca la Ieşi, că aşa se mărită fetele. B ONDICI şi P UNGESCU (intrînd): Poftiţi, cucoană Chiriţă? CHIRIŢA: Iaca... ia... Fa Ioană, ie sama la focuri... şi doar îi adormi... ŢIGANCA (în parte): Ei... ba nu, că mi-a fi ruşine... CHIRIŢA : Haideţi de-acum. Chiriţa în Iaşi sau Două fete ş-o neneacă TOŢI Haideţi toţi cu veselie, Hai la bal să alergăm; Şi-n plăcerea cea mai vie Pînă mîini să tot jucăm. (Pungescu şi Bondici dau braţul fetelor. Chiriţa îi urmează şi feciorul cu livrea le deschide uşa.) ŢIGANCA (picînd pe scaun ostenită): Uf! (Cortina cade. ) ACTUL III Teatrul reprezintă un salon elegant cu trei uşi mari în fund, care dau în alt salon mare de joc. Uşă în stînga, pe al doilea plan, care duce în apartamentul văduvei Afin. În dreapta, o canapea şi scaune aşezate în rînd pînă în fund. În stînga, pe întîiul plan, o masă de cărţi cu toate cele trebuincioase: sfeşnice cu lumînări aprinse, cărţi şi celelalte. Prin pereţii salonului, candelabre pregătite pentru bal. La ridicarea cortinei, ambele saloane sunt încă neluminate. SCENA I VĂDUV A AFIN, L U L UŢA, FECIORI în livrele (Arie din “Baba-Hîrca”: “Tanana”) FECIORII Las’ pe noi, Las’ pe noi, Că suntem biv-vel ciocoi. AFIN Să vă văd acum la treabă, De sunteţi feciori de treabă Şi-i aşa cum ziceţi voi, Că sunteţi biv-vel ciocoi! FECIORII Las’ pe noi Etc., etc. AFIN (la ciocoi): Aţi înţeles bine ce v-am poruncit? Să aprindeţi lumînările peste un ceas şi, dacă a veni Barbu cu taraful lui, să-l puneţi la scară. LULUŢA: Ca să-l bată?... da de ce, sărmanu bietu moş Barbu? AFIN (rîzînd): Ba ca să cînte, cînd or veni musafirii... (Feciorii ies prin fund.) LULUŢA: Maman... eu să joc dacă m-a pofti cineva? AFIN: Să joci... (În parte.) Auzi d-ta întrebare?... Un păcat cît o schioapă de mică... ştii că, zău, nu mai sunt copii în ziua de azi?... LULUŢA (cu bucurie): Plait-il... Îmi dai voie?... quel plaisir! AFIN: Da bine, Luluţă, tu ştii să joci? LULUŢA: Cum să nu ştiu?... am învăţat la pansion şi valţu, şi cotilionu, şi polca, şi mazurca, şi cadril... toate danţurile. AFIN: Frumos!... dar ceva carte ai învăţat? LULUŢA : Şi nemţeşte, şi italieneşte, şi franţuzeşte... toate limbile. AFIN: Afară de limba ta, limba romînească? LULUŢA: Apoi dacă nu ştie nici madama... (Se aud afară cîntînd lăutarii.) AFIN: Ce este?... cine vine la bal de pe acum?... de-abia a înserat şi nici măcar nu s-au aprins policandrele. (Se aude glasul Chiriţei, zicînd: “Carnacsî!... că era să fac bîca!”) LULUŢA: Maman, maman... vine mătuşica... AFIN (cu mirare): Cucoana Chiriţa... de pe acu? Chiriţa în Iaşi sau Două fete ş-o neneacă SCENA II Cei dinainte, CHIRIŢA, ARISTIŢA, CALIPSIŢA şi GULIŢĂ (Toţi, în toaletă de bal, intră prin fund.) CHIRIŢA : Of! slavă Domnului c-am agiuns cu capul teafăr... Sărut ochişorii, cucoană Nastasiică... Doamne! da rău îi pe uliţa d-tale! AFIN: Ca pe toate uliţele. CHIRIŢA : Lehamete!... am venit pîn-aici cu zilele-n mînă... uliţe îs aiste?... pave îi asta?... Nu poţi face doi paşi, făr-a fi... povestea vorbei: cînd cu capul de piatră, cînd cu piatra de cap... Ş-apoi vă mai lăudaţi cu Ieşul dumilor-voastre... Cică-i capitalie... aşa capitalie!... I Acest tîrg ce-i zic în lume Unii Iaşul, alţii Ieşi, Însuşi ei, prin al său nume, Te pofteşte ca să ieşi, Ş-are, zău, mare dreptate, Căci în sînu-i de-ai intrat, Crezi că multele-ţi păcate Chiar în iad te-o cufundat! AFIN: Pentru ce aşa asprime asupra lui, cucoană Chiriţă? CHIRIŢA : Pentru ce?... mă mai întrebi pentru ce? II Aici glodul, colbăria Pe pămînt şi-n cer domnesc! Şi fînarel-Eforia Tot în lună năzuiesc! Prin urmare-n veci ieşenii Pîn-în gît sunt înglodaţi, Şi ca bufne, ca vedenii, De lumine depărtaţi. AFIN : Frumos ne zugrăveşti! CHIRIŢA : Adică... să nu bănuieşti. III Iar de vrei să vezi pavele Sau de piatră, sau de brad, Vin’ de cearcă, de ai şele, Cum se află şi-n ce grad. Vai de tine! de trăsură! Dacă voieşti primblare... tronc! Dinţii toţi îţi sar din gură Într-un vecinic hodoronc! AFIN: Ha, ha, ha... Soro, tare te-ai mîniat pe bietul Iaşi. CHIRIŢA: Aşa, soro, dacă vă place; tot ştiţi a vă bate gioc de provinţie şi nu vedeţi în ce păcat de coclaură trăiţi. LULUŢA: Mătuşică... poate că ţi-a mai sărit un dinte pe drum? CHIRIŢA: Ba n-a sări, că i-a fi ruşine, cu paveua asta pocită... Mi-am muşcat limba de vro şăpte ori pîn-aici. GULIŢĂ: Şi eu mi-am muşcat limba. ARISTIŢA : Şi eu... CALIPSIŢA : Şi eu... CHIRIŢA : Iacă şi bietele copile şi-o muşcat limba, sărmănelele!... dar nu-ţi uita vorba, cucoană Nastasiică... parcă nu văd încă pe nime la bal? AFIN: D-apoi încă nu-i vreme... Aice-n Iaşi, pe la noi, lumea se adună de-abia pe la nouă ceasuri... ş-acum îs de-abia opt. CHIRIŢA : Elei!... măcar... nu mă mir... aice-n Ieşi, pe la d-voastră, toate lucrurile se fac pe dos... dar pe la noi, în provinţie, ne apucăm de Chiriţa în Iaşi sau Două fete ş-o neneacă gioc cum amurgeşte... şi, slavă Domnului, precum vezi d-ta, nu ne merge prea rău. (Îşi arată talia.) AFIN (zîmbind): Cu adevărat. CHIRIŢA: Da bine... ce-o să facem noi acum pînă la nouă cea suri?... să şedem aşa, cuc, amîndouă?... AFIN: Nu vreţi să mergeţi la teatru?... este lojia mea. CHIRIŢA: La ftiatru?... da ce parastuieşte în astă-seară? AFIN: O piesă nouă... Două fete ş-o nuneacă. CHIRIŢA: Ei! mă duc, că drept să-ţi spun... mă nebunesc de rîs la cel ftiatru. AFIN: Dacă pofteşti să mergi... trăsura mea-i gata. (Bate în palme. Un fecior intră.) Zi să tragă la scară. CHIRIŢA: Sărut ochişorii... Aristiţo, Calipsiţo... veniţi cu mine. GULIŢĂ: D-apoi eu, neneacă, să nu vin? CHIRIŢA: Mata, puiule, rămîi aici ca să nu răceşti pe drum... şezi cu duduca Luluţa... (În parte.) Mai ştii pozna?... poate să ne încuscrim mai tîrziu cu Afinoaia. (Tare.) Hai, fetelor. (Împreună.) CHIRIŢA, ARISTIŢA, CALIPSIŢA Haideţi, haideţi cu grăbire La teatru romînesc, Unde relele din fire Necruţat se biciuiesc! AFIN, LULUŢA, GULIŢĂ Mergeţi, mergeţi cu grăbire Etc., etc., etc. (Chiriţa, Aristiţa, Calipsiţa se pornesc spre fund.) CHIRIŢA (întorcîndu-se iute din salonul din fund.): Ştii una, dragă cucoană Nastasiică?... i-am pus la mînă!... AFIN : Pe cine? CHIRIŢA: Pe aga şi pe spătarul. I-am prins mai dinioare cu oca mică, la picioarele fetelor în genunchi... şi tronc! i-am strîns cu uşa. De-acum poţi să-i priveşti ca ginerii mei... Ce zici?... aşa-i că-s volintiroaie? AFIN: Şi, zău, îţi plac străinii cei doi? CHIRIŢA : Disperaţi tineri!... Tocmai ce-mi trebuie... că şi Aristiţa şi Calipsiţa îs disperate fete... Doamne fereşte! AFIN: Dacă-ţi plac... ce să zic? să deie Dumnezeu numai să nu te căieşti mai tîrziu. CHIRIŢA: Da vorbă-i!... să mă căiesc că m-am cotorosit de o nevoie... (În parte.) Aş vrea eu s-o văd cu două manine ca a mele. (Tare.) Cu plecăciune. (Împreună.) CHIRIŢA, CALIPSIŢA, ARISTIŢA Haideţi, haideţi cu grăbire ş.c.l. GULIŢĂ, AFIN, LULUŢA Mergeţi, mergeţi ş.c.l. (Chiriţa cu fetele ies prin fund. Afinoaia intră în stînga.) SCENA III LULUŢA, GULIŢĂ LULUŢA (în parte): Oh! la drôle de figure! (Rîde încet.) GULIŢĂ (în parte): Cînd aş avea încalte minavetul aici!... aş dura un corţent, de-ar ţiui urechile. LULUŢA (în parte): La drôle de figure! mon Dieu! la drôle de figure. (Rîde tare.) GULIŢĂ (în parte): Dec!... ce se tot uită la mine!... Chiriţa în Iaşi sau Două fete ş-o neneacă LULUŢA (se apropie de Guliţă): Monsieur Guliţă?... mai sunt mulţi ca d-ta în provinţie?... Ha, ha, ha! GULIŢĂ (în parte): Rîde de mine? (Tare şi mînios.) Ba nici unul... auzitu-m-ai? L U L U Ţ A : Parcă te-ai mîniat? GULIŢĂ: Să ştii că m-am mîniat. Ce ai să rîzi de mine? LULUŢA: Apoi dacă nu mă pot stăpîni... ce să fac?... ha, ha, ha! GULIŢĂ: Ian ascultă... pre legea mea. LULUŢA : Ce? GULIŢĂ: Acuşi... mă duc acasă. LULUŢA: Călătorie sprîncenată. GULIŢĂ: Cum ai zis... struncinată? LULUŢA: Ei! nu te mai răţoi aşa, că nu-ţi şade bine. Hai mai bine să ne jucăm împreună. GULIŢĂ (îmblînzindu-se): De-a puia-gaia?... ori de-a baba oarba? LULUŢA: Ha, ha, ha!... parcă-i la şcoală... GULIŢĂ: Iar rîzi de mine?... mă duc acasă... (Vrea să iasă.) LULUŢA (oprindu-l): Şezi, că-ţi făgăduiesc să-ţi dau pace de acum. Numai să nu te uiţi drept la mine, că iar mă umflă rîsul. GULIŢĂ : Foarte bine... m-oi uita de-a curmezişul... cu coada ochiu lui, dacă vrei. LULUŢA: Ian spune-mi: ştii să gioci? GULIŢĂ: Hai, hai!... m-o învăţat un franţuz să gioc carcanu... Ia aşa, şi cu mîinile, şi cu picioarele. LULUŢA: Şi să cînţi? GULIŢĂ: Hai, hai! LULUŢA: Apoi să giucăm împreună tot balul... GULIŢĂ: Da mata ştii să împleteşti din picioare? LULUŢA: Auzi întrebare... parcă n-aş fi din Iaşi! GULIŢĂ: Nu te supăra... credeam că fiind mititică... poate că... L U L U Ţ A : Mititică?... (Se înalţă pe vîrful picioarelor.) Te poftesc... GULIŢĂ: Măcar... că şi bunica-i mititică, şi-i de vro şaptezeci de ani. Aşa-i tot tremură capul... Mata de cîţi ani eşti? LULUŢA : De cincisprezece... GULIŢĂ : Treisprezece? LULUŢA: Cincisprezece... quinze... (Îi dă trei tifle.) Cinq... dix... quinze... GULIŢĂ (furios): Îmi dai tifla!... Ian ascultă, mamzelă... pre le gea mea... LULUŢA (apropiindu-se de Guliţă): Ce? mă rog, ce?... GULIŢĂ (domolindu-se): Nimic... LULUŢA: Ha, ha, ha!... Iar te-ai uitat drept la mine. GULIŢĂ (în parte): Eu, zău, mă duc acuşi acasă... LULUŢA: Iar te-ai supărat?... da iute eşti... GULIŢĂ: Să ştii că-s iute... ca hreanu... LULUŢA: Hai să ne împăcăm... vrei?... dă-mi mîna-ncoace. GULIŢĂ (îi dă mîna, în parte): A dracului fetiţă!... mă suceşte ca pe-un titirez. LULUŢA: Acum... fiindcă suntem prieteni, hai să cîntăm şi să giucăm... Vrei, monsiu Guliţă? GULIŢĂ: Bucuros... dar ce să cîntăm?... frunză verde?... LULUŢA: Ba nu... lasă să-ţi cînt eu un cîntec care l-am auzit la guvernanta... cu gioc la sfîrşit. GULIŢĂ: Să te văd... adică să te-aud... îmi deschid urechile-n patru. LULUŢA: Dacă-s destul aşa cum sunt... îs deschise cît opt. GULIŢĂ: Ha, ha, ha! m-a pîcîlit. L U L UŢA (în parte): C’est un bon garçon... (Tare.) Ascultă... GULIŢĂ: Da cum îi zic cîntecului? LULUŢA: Drin, drin, drin... GULUŢĂ : Drin, drin, drin?... parcă-s zurgalăi de sanie... (În parte.) Ce păcat că n-am minavetu aici!... i-aş trage un corţent de cele tătăreşti. (În vremea scenei următoare, feciorii aprind lumînările de prin candelabre. Salonul se luminează.) Chiriţa în Iaşi sau Două fete ş-o neneacă LULUŢA I-IUL CUPLET Aici, în Iaşi, de vrei să ai răsunet, La toţi să placi şi să fii chiar slăvit, Cel mai bun chip e să produci un sunet, Un sunet viu şi de toţi prea iubit: (Sunînd o pungă.) Drin, drin, drin, drin, drin, Drin, diririndrin, drin drin, drin, Drin, drin, drin, drin, drin, Drin, diririndrin, drin. LULUŢA şi GULIŢĂ (făcînd balanse de cadril) Drin, drin, drin, drin, drin. Etc., etc., etc. LULUŢA II-LEA CUPLET Aici, ades, cînd e vro cununie, Orhestru-n bal răsun-armonios, Dar pentru miri cea mai dulce-armonie E, drin, drin, drin, sunet scump şi voios: Drin, drin, drin, drin, drin. Etc., etc. (Împreună.) Drin, drin, drin, drin, drin. Etc., etc. LULUŢA III-LEA CUPLET De vrei amor, dă-ţi ochii peste spate Şi la prilej fii cam obrăznicel; Iar de voieşti să ai în veci dreptate, Cel mai bun chip e să faci frumuşel: Drin, drin, drin, drin, drin. Etc., etc. (Împreună.) Drin, drin, drin, drin, drin. Etc., etc. (Trece un fecior cu o tabla de cofeturi.) GULIŢĂ: Îra! iaca cofeturi! (Aleargă la tabla şi-şi umple buzu-nările.) De cele cu fîstîci sunt?... LULUŢA (alergînd la tabla): Da lasă-mi şi mie, monsieur Guliţă... nu le lua pe toate. GULIŢĂ: Pentru mata le-am luat, Luluţă... L U L U Ţ A : Mersi. (În parte.) C’est un charmant garçon. (Tare.) Da-că-i aşa, hai să giucăm ş-o polcă. GULIŢĂ: Hai ş-o polcă... eu sunt gata să fac ce ţi-a plăcea... (În parte.) Tare mi-i dragă fetiţa asta! (Se prind la polcă şi joc cîntînd.) (Împreună.) Polca, polca, vesel joc, Polca, polca, te iubim! Polca, polca... plini de foc Vesel noi te dănţuim! (Ies amîndoi în fund, jucînd şi împing pe sărdarul Cuculeţ, care intră.) Chiriţa în Iaşi sau Două fete ş-o neneacă SCENA IV CUCULEŢ (intră prin stînga în fund) Na! că era să mă deie gios diavolii!... se vede că balul s-o şi început, deşi n-o sosit încă nici un musafir... Eu sunt cel dintîi... dar ca prieten vechi a cucoanei Nastasiicăi, îi de datoria mea să vin odată cu lăutarii... Am adus de la agie vro doi epistaţi ca să şeadă la uşă... după formă... că în ziua de astăzi, un bal fără slujitori la scară şi-n tindă n-are nici ifos, nici ighemonicon. SCENA V CUCULEŢ, AFIN (iese din odaia sa, zicînd à la cantonade) AFIN: Ziceţi lui domnu Timofte să gătească limonada. (Văzînd pe Cuculeţ.) A! sărdarul Cuculeţ!... CUCULEŢ : Eu!... cel întîi şi cel de pe urmă... dar pururea credin cios şi supusă slugă. AFIN: Cel întîi?... ba astăzi te-ai trezit prea tîrziu, arhon sărdar. CUCULEŢ : Cum? AFIN: Au venit alţii înaintea d-tale. CUCULEŢ : Şi cine? AFIN: Cucoana Chiriţa cu tot neamul ei... Încă nu apucaseră fe ciorii a aprinde lumînările şi dumneaei, ţop!... a şi fost aici. CUCULEŢ: Mare poznaşă-i!... Da unde-i, te rog?... AFIN: Am trimis-o la teatru ca să petreacă pînă ce s-a începe balul. CUCULEŢ: La teatru?... Da se vede că nu ştii ce joacă în astă- seară? AFIN: O piesă nouă... Două fete ş-o neneacă... nu-i asta? CUCULEŢ : Ai făcut pacostea!... AFIN : Ce pacoste?... CUCULEŢ : Apoi are să se mînie foc cucoana Chiriţa... pentru că-i chiar piesa ei. AFIN: Mări, lasă-ncolo, arhon sărdar... Dacă pentru cel mai mic lucru ar fi să se tot mînie unii şi alţii, cînd se joacă vro piesă, apoi n-ar mai fi chip de-a avea teatru naţional. Teatrul este o şcoală Unde-nveţi, rîzînd voios, A te feri ca de boală De-orice nărav uricios. Acolo e criticată Îndeobşte fapta rea, Dar persoana-i respectată Fie bună, fie rea! CUCULEŢ : Să deie Dumnezeu să judece şi cucoana Chiriţa ca d-ta... dar parcă nu-mi vine-a crede. AFIN: Apropo... ştii pe cine şi-a ales gineri cucoana Chiriţa? CUCULEŢ : Şi-a găsit gineri în sfîrşit?... Slavă Domnului!... că mult a mai umblat căutîndu-i cu lumînarea, biata femeie!... da pe cine ziseşi?... AFIN: Pe berbanţii cei doi de care mi-ai vorbit mai deunăzi. CUCULEŢ : Bondici şi Pungescu?... Ce zici? AFIN: Aşa, frate... a ales, a ales... pîn-a cules. CUCULEŢ : Da bine, soro... aceia-s nişte tîrîie-brîu de n-au mar gini... Au fugit din Focşani ca să scape din mîna administratorului, fiindcă dezbrăcaseră lumea cu teşmecheriile lor... De cînd îi pasc eu că doar i-oi prinde cu oca mică şi să-i trîntesc la dubă... Pînă şi mai alaltăieri m-am pus eu înadins la cărţi cu ei... AFIN: Şi nu i-ai prins cu vro coţcărie?... CUCULEŢ : Nu... se feresc de mine ca dracu de tămîie... şi mi-i mai mare ciudă că mi-au luat vro cincisprezece galbeni. AFIN: Din banii d-tale? CUCULEŢ : Aş!... nebun sunt?... dar las’ că nu scapă ei de Cu Chiriţa în Iaşi sau Două fete ş-o neneacă culeţ... nu... de-oi şti că s-or strecura toţi banii agiei, am să-i înhăţ... Da... ian spune-mi: nu cumva-s poftiţi în astă-seară la bal? AFIN : Nu... CUCULEŢ : Păcat! (Se aud în fund lăutarii.) AFIN: Iaca... musafirii încep a veni... Arhon sărdar, primeşte d-ta boierii... că eu oi primi cucoanele. CUCULEŢ : Bucuros... (În parte.) Mai bucuros aş primi cucoanele. (Merg amîndoi înaintea damelor şi a cavalerilor, care intră prin salonul din fund.) SCENA VI AFIN, CUCULEŢ, POFTIŢII la bal POFTIŢII Iată-ne cu toţi la bal! Venim vesel, ne-adunăm, Ne-adunăm ca să urăm Mult plăcutul carnaval. Vivat cei care dau bal În plăcutul carnaval! O DAMĂ (Afinoaiei) Doamna mea, îţi mulţumim. Balu-ţi este minunat! UN BOIER BĂTRÎN Drept să-ţi spun, zău, aferim! Parcă-i halima, curat. TOŢI Vivat cei care dau bal etc. (Damele se pun pe scaunele de lîngă canapea, care rămîne slobodă. Cavalerii se pun în fund.) SCENA VII Cei dinainte, C H IRIŢA, ARISTIŢA, CALIPSIŢA, BONDICI şi PUNGESCU (coţcarii, dînd braţul fetelor, le aduc spre canapea) CHIRIŢA (intrînd furioasă şi făcîndu-şi vînt cu basmaua): Auzi d-ta aşa batgiocură!... aşa catigorie!... aşa catahrismie!... AFIN: Ce este, cucoană Chiriţă?... Ce-ai păţit?... CHIRIŢA : Ce-am păţit?... Foarte-ţi mulţămesc de lozniţă şi de ftiatru. M-am englendisit de minune... (În parte.) Îmi vine să pleznesc... na! AFIN : Cum?... cum?... CHIRIŢA: Vai!... bată-l concina de auftor... care-a fi acela... da ce are el cu fetele mele, de se leagă nitam-nisam de dînsele?... Auzi! Două fete ş-o nineacă?... Eu cred, ca o proastă, că-i vro istorie cu moral ca din Apotichi ton pedon... şi mă duc frumos la ftiatru, fără ca să-mi treacă măcar pin gînd că oi să mă văd parastuind chiar pe mine... AFIN : Pe d-ta? CHIRIŢA: Da ştii?... bucăţică tăietă... Ba încă ce?... să mă arăte la o mulţime de boieri, cum m-am troienit în Păcurari, şi cum îmi fac sprîncenele, şi cum mă sfădesc cu Ioana ţiganca, şi cum mă chinuiesc ca să-mi mărit fetele!... da ce are el cu mine!... ce are el a împărţi cu copilele mele?... aud?... AFIN: Lasă, cucoană Chiriţă... nu-ţi mai închipui lucruri de pe ceea lume... Ce te superi degeaba?... CHIRIŢA : Îmi închipuiesc lucruri de pe ceea lume, eu?... da l-am văzut pe ahtoru cela... făcîndu-şi sprîncenele dinaintea oamenilor. Aşa mi-o venit un paracsîn, că am ieşit din lozniţă... şi noroc c-am găsit în scara ftiatrului pe spătaru Pungescovici şi aga Bondicescu, care m-o întovărăşit aici. (Arătîndu-i.) Iată-i amîndoi... (Bondici şi Pungescu se închină.) AFIN (în parte): Cine i-a poftit la bal? Chiriţa în Iaşi sau Două fete ş-o neneacă CUCULEŢ (în parte): Iaca voinicii mei... am să le iau urma toată seara ca un prepelicar. CHIRIŢA : Doamne! de s-ar face Guliţă mai mare, ca să scrie şi el piesă de ftiatru... am să-l pun să toarne o piesă auftorului... da ştii? să se sature. (Un fecior aduce îngheţate.) AFIN: Ei bine, bine... treacă-ţi mînia acu... şi ia o îngheţată, doar te-i mai răcori... De care pofteşti?... de alămîie?... CHIRIŢA : Ba nu, că-mi strepezesc dinţii... dă-mi de cea roşie că-mi bate mai bine la ochi. (Ia îngheţata.) Rece-i, mămulica mea!... ca o gheţărie. (Suflă în farfurie.) Mă furnică nu ştiu ce prin vîrful nasului... Pune-ţi în gînd, soro, că mai anţărţ la iarmaroc, la Fălticeni, mă duc la un cofetar ca să iau îngheţată; el îmi trimite răspuns că s-o mîntuit îngheţatele pe ziua aceea. Îl poftesc atunci la oblonul trăsurii şi-i zic ritos: monsiu cela, mai destupă o putină pentru hatîrul meu!... şi el s-o mîniet zicînd că nu-i de la Gogomăneşti!... Curioji îs nemţii iştia! (Toţi rîd cu hohote.) CHIRIŢA: Dec!... ce i-o apucat? Iaca, frate!... mă rog, boieri, de mine rîdeţi d-voastră?... Ei, apoi să vă arăt eu cum se rîde... (Rîde cu spasmuri.) Măi, că tare nu ştiu cum îs boierii ieşeni! (Merge de se pune lîngă Aristiţa şi Calipsiţa în faţa publicului.) CUCULEŢ (către Bondici şi Pungescu): Domnilor, nu metahirisiţi în astă-seară un stosişor ceva? BONDICI: Cu mare plăcere, domnule director. (Încet, lui Pungescu.) Pil, Pungescule, şi pe urmă aport... PUNGESCU (încet, lui Bondici): Oare? BONDICI (asemene): Dă colb agiei pă zdreavăn. PUNGESCU (asemene): Dă la mertepea? BONDICI : Ţeapăn... (Se pun la masa de cărţi.) CUCULEŢ (în parte): Doamne, de i-aş prinde cu vro coţcărie! (În vremea acestor cuvinte orhestrul începe a executa o polcă e n sourdine , care ţine necontenit. Cavalerii, pe rînd, poftesc damele la joc şi merg în salonul din fund. Chiriţa, Aristiţa şi Calipsiţa rămîn pe canapea.) CHIRIŢA (în parte): Na... că se-ncepe staeru! (Fetelor.) Ţineţi-vă frumos, şi nu fiţi aşa de posomorîte c-o să vie cavalerii să vă poftească... mai zîmbiţi... mai zîmbiţi, soro dragă... mai trageţi cu coada ochiului... ca altele. (În parte.) Doamne! de n-am păţi ş-acum ca pe la celelalte baluri... Să stăm pe loc şi, cum zic aice: să facem patiserie... (Arătînd damele care joc.) Ian priveşte!... toate moachele-s poftite pe rînd... numai a mele şed locului parcă-s înfipte... Să vezi că n-or să se mişte toată noaptea! (Se scoală.) Un filosof fără minţi A fost, cică, de părere Că la casă de părinţi Copii mulţi sunt o avere! De-i aşa, eu pot să zic Că-s bogată, am comoare, Că deşi n-am bani nici chic... Am averi nemişcătoare! (Arată fetele.) (Merge în fund în salonul de joc.) PUNGESCU : Ştos! CUCULEŢ : Mare noroc ai, domnule! P UNGESCU : Nu fie dă deochi... mă paşte bine norocul cărţilor. CUCULEŢ : Să juri că-s măsluite. PUNGESCU : Oriste? BONDICI: Ha, ha, ha! că şăgalnic mai eşti, arhon sărdar. CHIRIŢA (în parte, apropiindu-se de masă): Îra! da eu uitasem că am doi gineri... numai buni ca să-mi gioace fetele. (Tare.) Arhon spătar... Chiriţa în Iaşi sau Două fete ş-o neneacă P UNGESCU : Poruncă? CHIRIŢA: Este o persoană care ar dori foarte mult să gioace o poalcă cu d-ta. PUNGESCU: Cît de rău îmi pare... dar mă strînge o cizmă dă mă usuc ca o prună pă streşină. CHIRIŢA (în parte): Tronc! (Tare.) Arhon agă? B ONDICI : Poruncă? CHIRIŢA : Nu metahirisiţi poalca? BONDICI : Cum nu, cucoană?... dar îs cernit. CHIRIŢA : Ai perdut vrun neam? B ONDICI : Pe străbunul meu. CHIRIŢA : Dumnezeu să-l ierte. (Se apropie un cavaler de Aristiţa şi Calipsiţa, ca cum ar căuta damă de joc şi, după ce le priveşte prin lornion, se depărtează.) CHIRIŢA (zărind cavalerul): Ha!... iaca un cavaler... dă, Doamne!... parcă cată damă de gioc?... dar... slavă ţie, Doamne! c-o să-mi poftească o fată. Ba nici hîci?... vai! bată-l cucu miliord... cu orbu găinilor... Uf! iar o să facem patiserie! (Se pune pe canapea.) (Un fecior trece cu cofeturi.) PUNGESCU : Ştos! CUCULEŢ: Nu pot să bat măcar o carte!... ce ghinion!... zece galbeni pe valet! PUNGESCU (întorcînd cărţile): Plie! CUCULEŢ : Iar plie? BONDICI: Ai goană dă fante, nenişorule. CUCULEŢ (în parte.): Haide, hai, că ţi-oi da eu acuşi goană. CHIRIŢA (feciorului cu tablaua): Măi fecior, vină-ncoace... (Întinde basmaua ş-o umple de cofeturi.) Ia aşa! încalte n-oi şedea o noapte întreagă degeaba la bal!... Păcat că nu mai am o basma!... Altă dată am s-aduc o faţă de perină şi s-o umplu cu vîrf. SCENA VIII Cei dinainte, GULIŢĂ şi LULUŢA GULIŢĂ şi LULUŢA (joc) Polca, polca, vesel joc, Polca, polca, te iubim! Polca, polca... plini de foc Vesel noi te dănţuim! CHIRIŢA : Iaca Guliţă! cum gioacă de frumusel, dragu mamei!... parcă-i un titirez!... Numai voi staţi locului ca turnu Trisfetitelor... Guliţă... Guliţă... GULIŢĂ: Aud, neneacă... (Vine lîngă Chiriţa.) CHIRIŢA: Vină, Guguleo, de-ţi gioacă ţîţacele... GULIŢĂ: Bucuros... Hai, ţîţacă Calipsiţo. CALIPSIŢA : Baiu. CHIRIŢA : Baiu, baiu?... Ian vezi-le că se şi fasolesc acu?... Mări, ian să vă arăt eu cum să gioacă poalca. Vin-încoace, Guguleo... ce atîtea marafeturi... (Joacă cu Guliţă, cîntînd.) Polca, polca, vesel joc etc., etc. L U L UŢA (cu mirare lui Pungescu): Monsieur... monsieur... PUNGESCU : Mademuazel? LULUŢA : De ce ai tras acu pe riga dedesubtul cărţilor? (Se depărtează.) PUNGESCU (tulburat): Eu? (În parte.) M-a zăritără gîngania!... CUCULEŢ : Aud?... Ha! coţcarule, cu de-aste-mi umbli?... bine că te prinsei... PUNGESCU : Ce?... Ce vorbe sunt alea, domnule? CUCULEŢ : Ce vorbe?... da de cînd vă pasc eu cu prăjina?... BONDICI: Domnule! numai bobocii se pasc cu prăjina... Auzitu- m-ai? şi boboc e fecioru tătîni-tău... Chiriţa în Iaşi sau Două fete ş-o neneacă PUNGESCU: Boboc?... ba zi, neneo, coşcoge gîscan. CUCULEŢ: Gîscan eu?... gîscan? (Dă o palmă lui Pungescu.) Na, gîscan!... Să te-nvăţ eu a batgiocori oamenii stăpînirii. PUNGESCU: Aoleo!... mi-a scăpăratără pă dinainte... (Fuge de la masă şi vine în dreapta, dregîndu-şi frizura.) TOŢI (venind din fund): Ce este? ce s-a întîmplat? PUNGESCU (amestecîndu-se între musafiri): Cine a datără o palmă?... Cine a primitără o palmă!... aud?... o palmă?... brea!... brea!... ce scandal!... (Împreună) POFTIŢII Vai! ce întîmplare! Stau încremenit. Aşa scandal mare Nu s-a pomenit. BONDICI şi PUNGESCU Vai! ce scandal mare! Stau încremenit. De ciudă, turbare, Mă simt ameţit. CUCULEŢ Ah! ce bine-mi pare Că i-am căptuşit. Fie scandal mare; Eu mi-am răsplătit. BONDICI : Domnule... satisfacţie să ne dai. CUCULEŢ : Satisfacţie?... Ian aşteaptă... (Şuieră tare. Vin doi epistaţi.) CHIRIŢA (astupîndu-şi urechile): Carnacsî!... că m-o asurzit... parcă-i în codru. CUCULEŢ (epistaţilor, arătînd pe Bondici şi pe Pungescu): Puneţi mîna pe d-lui şi pe d-lui. BONDICI (în parte): Am codălghit-o! P UNGESCU (asemene): To esfeclisa! (Epistaţii pun mîna pe amîndoi.) CHIRIŢA: Pe arhon aga şi pe arhon spătar!... ce catahris îi aista, arhon sărdar?... CUCULEŢ : Nu-i nici un catahris, cucoană... Am poruncă de la Departament să-i opresc. TOŢI : Da pentru ce? CUCULEŢ : Pentru că unu-i Bondici şi celalalt Pungescu: doi coţcari vestiţi din Focşani. CHIRIŢA (ţipînd): Coţi... Vai de mine! CUCULEŢ: Care au dezbrăcat lumea cu teşmecherii şi cărţi măsluite... Aţi înţeles acu?... CHIRIŢA (ţipînd): Coţi... coţi... ginerii mei?... Valeu! am dat cinstea pe ruşine... Ah! ah! (Leşină.) (Afinoaie, Aristiţa, Calipsiţa şi Guliţă pun pe Chiriţa pe canapea şi caută s-o dezleşine. Damele vin lîngă canapea. Cuculeţ, Bondici, Pungescu şi epistaţii în stînga. Fundul scenei îi slobod.) (Repriză.) CORUL Vai! ce întîmplare! etc. CUCULEŢ Ah! ce bine-mi pare etc. BONDICI şi PUNGESCU Vai! ce întîmplare! Mă simt prăpădit. Groaza-mi este mare... De-acum m-am topit! Chiriţa în Iaşi sau Două fete ş-o neneacă SCENA IX Cei dinainte, BÎRZOI BÎRZOI (intrînd prin salonul din fund): Care-i cucoana de gazdă aici?... GULIŢĂ (alergînd la Bîrzoi): Băbaca!... Băbaca!... a venit băbăcuţa!... BÎRZOI : Gugulea băbacăi... (Îl sărută. Cu glas tare.) Care-i cucoana de gazdă?... cea cu balul?... AFIN : Cine răcneşte aşa?... (Întorcîndu-se.) Ce văd?... cuconu Grigore Bîrzoi!... BÎRZOI : Eu şi cu mine, cucoană dragă!... Unde mi-i Chiriţuşca cu puii? GULIŢĂ: Neneaca?... a leşinat, băbacă. BÎRZOI : Ce zici, Guguleo? iar a leşinat?... mări, ce-s marghioliile aiste? (Merge la Chiriţa.) Ama!... ha! frumos îi mai şade!... Ia feriţi într-o parte, că eu îi sunt popa. Acuşi o să-nvie ca o muscă de iarnă... (Îi bate în palmă cît poate.) CHIRIŢA (răsărind): Carnacsî!... Ce văd! d-lui?... BÎRZOI (serios): D-lui... banul Grigore Bîrzoi ot Bîrzoieni... şi soţul d-tale tocmai din vremea volintirilor. PUNGESCU (lui Bondici): Asta-i socru, nene Bondici? BONDICI (oftînd): Neschi. PUNGESCU: Urît tată a mai avutără. BÎRZOI : Înţelegi, cucoană, de ce mă aflu aici în Ieşi, pe la ceasul aista, în loc de a horăi boiereşte la moşie... după obicei?... CHIRIŢA (tulburată): În... ţă... leg. (În parte.) Îmi vine leşin la inimă. BÎRZOI : Potrivit răvaşului ce ţi-am scris din 15 a următoarei, anul 1844, am venit să te umflu din Ieşi, cu nepus în masă... Hai... că Brustur şi Cociurlă ne aşteaptă cu preoţii... CHIRIŢA : Brustur şi Cociurlă!... scăpătaţii ceia?... nişte răzăşi!... Nu ţi-i greu să vorbeşti, frate? BÎRZOI : Ian tacă-ţi gura cu fleacuri de-aiste... auzi cuvinte?... scăpătaţi!... răzeşi!... da noi ce suntem? împăraţi cu steaua-n frunte?... scoborîţi cu hîrzobul din cer?... CHIRIŢA : Hîrzob sau nehîrzob... nu ştiu... dar cît pentru familia lui Brustur şi Cociurlă... mă închin cu plecăciune... răzăşi şi altă nimică. BÎRZOI : Cucoană Chiriţă... să ştii d-ta că răzeşii din ziua de astăzi au fost cele mai mari familii în vremea veche. Ei au apărat ţara şi au scăpat-o cu pieptul lor din mîna duşmanilor, pentru că pe atunci tot romînul era viteaz şi tot viteazul era boier... boierit pe cîmpul războiului în faţa Patriei întregi! CHIRIŢA : Ei! iar ai să începi cu litopisiţu... Mă rog, agiungă-ţi... BÎRZOI : În sfîrşit... vorbă multă, sărăcie!... Brustur şi Cociurlă sunt feciori de oameni cu moşioarele lor, cu bănişorii lor... CHIRIŢA: Cu vitişoarele lor... le ştiu... BÎRZOI : Gospodari buni şi nedatori cu nimic nimănui... înţele-su-m-ai, cucoană?... nu-s datori nici c-o leţcaie, pentru că nu-şi ridică nasul mai sus decît se cuvine... ca de-alde d-ta, care vrei să te-nalţi ca ciocîrlia... şi vii pin Ieşi, cale de zece poşte, ca să-ţi faci fetele de rîsul lumii... şi ca să le găseşti bărbaţi ca de-alde Bondici şi Pungescu... nişte tîrîie-brîu, ce sorb zestrele cu lingura... PUNGESCU (lui Bondici): Aoleo! ne-a pocnitără în pălărie. BONDICI (asemene): Ghiuju dracului!... BÎRZOI (luînd pe Chiriţa de mînă): Hai la Bîrzoieni, la locul nostru... şi nu mai umbla după cai pe pereţi. CHIRIŢA : Sufleţele... BÎRZOI : Haide-ţi zic astăzi şi nu mai lungi vorba... Trăsura ne-aşteaptă la scară cu lucruri, cu tot. GULIŢĂ (în parte.): Şi cu minavetul meu? (Iese cu fuga.) CHIRIŢA : Tiranule!... BÎRZOI : Aşa... dacă-ţi place... altă dată să ştii de la mine o vorbă bătrînească: Nu te-ntinde mai mult decît ţi-i oghealu... Haide... Chiriţa în Iaşi sau Două fete ş-o neneacă (Guliţă vine înapoi cu minavetul.) CHIRIŢA: Iar letopisiţe?... destul!... iaca vin... mai stai, că doar nu dau tătarii... să-mi iau măcar ziua bună de la prieteni... măi!... că avan mai eşti! (Vine în faţa publicului şi face compliment.) Cu plecăciune, boieri d-voastră... copilele le-aţi văzut: iată-le-s... Aristiţo, Calipsiţo... (Fetele vin lîngă dînsa.) Aiste-s, cum le-am procopsit de douăzeci ş-atîţi de ani... Una-i de 16 pe 17, şi una de 18 pe 19... îi împlinesc la lăsatul săcului... Precum le vedeţi... îs tinerele, frumuşele, curăţele, hărnicele, cu ghitarda lor, cu cadrilul lor, cu franţuzasca lor. Parle france, madmuzel?... FETELE : Ui, maman. CHIRIŢA: Le-aţi auzit?... ca apa! (Fetelor.) Le plese vu, monsio cavaler din Ieşi? FETELE : Ui, maman. CHIRIŢA: Ei! minciuni v-am spus?... Ce ziceţi?... vă place?... Ascultaţi-mă pe mine, că eu ştiu ce ştiu... nu pierdeţi chilipirul de la mînă. Fetele-s bune De măritat, Îs de minune... V-o spun curat. TOŢI Ha, ha, ha, ha. CHIRIŢA (la public) Frunză verde măcieş, Pîn-a nu pleca din Ieşi. Spuneţi-mi, mă rog, îndată, De vă place vreo fată, Cuscră-n Ieşi ca să mă fac, Lui Bîrzoi să-i vin de hac. Iată-le-s bibici hazlie, Pupuice... seamănă mie. Vreţi sau ba soacră să fiu?... Fora-n palme ca s-o ştiu. BÎRZOI : D-apoi vină azi. TOŢI Fetele-s bune etc., etc. (Bîrzoi apucă pe Chiriţa de mînă şi o trage spre uşa din fund. Guliţă, Aristiţa şi Calipsiţa îi urmează. Cuculeţ face semn epistaţilor ca să ducă pe Bondici şi pe Pungescu. Poftiţii la bal se închină la familia lui Bîrzoi, rîzînd cu hohot.) (Cortina cad e . ) CHIRIŢA ÎN PROVINCIE COMEDIE CU CÎNTECE, ÎN 2 ACTE PERSONAJELE: CUCOANA CHIRIŢA LEONAŞ , tînăr ieşean GRIGORI BÎRZOI , soţul ei I O N , fecior boieresc GULIŢĂ , copilul lor TREI ŢĂRANI LULUŢA , orfană ŢĂRANI, JANDARMI, SAFTA , sora lui Bîrzoi POFTIŢI LA MASĂ, Dnul ŞARL , profesor francez UN CURCAN Reprezentată la Teatrul Naţional din Iaşi, în beneficiul dlui Millo, la 1852. ACTUL I Teatrul reprezintă o ogradă de curte boierească la ţară. În stînga, casa Chiriţei cu cerdac şi cu ferestre pe scenă. În dreapta, lîngă culisele planului I, o canapea de iarbă înconjurată de copaci. În fund, ostreţele şi poarta ogrăzii. Lîngă casă, o portiţă în zăplaz, care duce în grădină. În depărtare se vede satul.Scena se petrece la moşia Bîrzoieni. SCENA I CHIRIŢA (în costum de amazonă intră călare pe poartă înconjurată de ţărani) (Arie din “Scara mîţei”: “Tîlharii”) ŢĂRANII Dreptate, dreptate Ne fă. Cucoană, dreptate Ne dă! CHIRIŢA Ce vreţi voi?... dreptate? ŢĂRANII Aşa. CHIRIŢA Cu biciul pe spate V-oi da! (Împreună.) ŢĂRANII Dreptate, dreptate Ne fă. Cucoană, dreptate Ne dă! CHIRIŢA Cu biciul pe spate V-oi da. V-oi da eu dreptate Aşa. CHIRIŢA (ameninţînd ţăranii cu cravaşa): Tacă-vă gura, mojicilor. UN ŢĂRAN: D-apoi bine, cucoană... păcat de Dumnezeu să ne laşi a fi de batjocură! CHIRIŢA : Ce batgiocură? Ce batgiocură?... Cine v-a batgiocorit? ŢĂRANII : Cuconaşul Gurluiţă. CHIRIŢA : Guliţă?... Minciuni spuneţi... Ce v-o făcut? UN ŢĂRAN: Mi-a ucis un viţel la vînat. A L T U L : Şi mie mi-a dat foc bordeiului cu ciubucul cel de hîrtie. A L T U L : Şi eu l-am prins ţinînd calea Măriucăi. CHIRIŢA: Ţîst, beţivilor... bine v-o făcut sufleţelu... De ce nu vă păziţi viţeii şi Măriucile?... Aşa să păţiţi... Hai, lipsiţi de-aici! UN ŢĂRAN : Da-i păcat, cucoană, să ne laşi păgubaşi... Da! dacă nu ne-om jălui la d-ta care ne eşti stăpînă vecinică... la cine să ridicăm glasul, săracii de noi! A L T U L : Am ajuns mai rău decît ţiganii! CHIRIŢA: Auzi-i?... auzi-i, ţopîrlanii!... Ei, apoi să nu-i iei la măsurat cu prăjina de falce?... Afară, mojicilor, că vă ştiu eu de mult că sunteţi buni de gură şi răi de lucru... Afară! ŢĂRANII : Cucoană... CHIRIŢA: Pieriţi din ochii mei... că vă iau de fugă cu calul. (Repede calul spre ei.) (Împreună.) ŢĂRANII (fugind) Dreptate, dreptate Ne fă. Cucoană, dreptate Ne dă! CHIRIŢA (furioasă) Cu biciul pe spate V-oi da. V-oi da eu dreptate Aşa. SCENA II CHIRIŢA (după ce a alungat ţăranii călare, se întoarce şi vine în faţa scenei): Vai de mine cu nişte ţărănoi, că n-ai chip să trăieşti de răul lor!... De-abia am ieşit puţintel la primblare ca să mă mai răcoresc... şi parcă dracu i-o scos în cale-mi să mă tulbure... Iar m-oi fi făcut roşie la faţă ca un stacoş. (Strigă:) Ioane... Ioane!... ş-apoi astfel hurducă şi gloaba asta, că m-o apucat de vro şapte ori sughiţu pîn-acu... (Strigă iar:) Ioane... Ioane! Iaca somnorosu că iar o fi adormit în podul grajdului... şi nici c-o să vie să mă coboare de pe cal... Ioane... Ioane... mă!... săracan de mine c-or să mă lase să şed toată ziua călare ca un jăndar... (Strigă furioasă:) Ioane... Guliţă... Luluţă... monsiu Şarlă... Cumnăţică... SCENA III CHIRIŢA, GULIŢĂ, ŞARL, S AFT A, ION (Ion vine alergînd dintre culisele din dreapta. Ceilalţi ies din casă şi se cobor din cerdac.) GULIŢĂ: Cine mă cheamă?... neneaca! SAFTA : Ce este?... Ce este? ŞARL: Qui diable?... Ah! madame!... I O N : Aud, cucoană... Iaca, ia... CHIRIŢA: Da veniţi azi de mă coborîţi de pe cal... Ce, Doamne, iartă-mă!... aţi adormit cu toţii? (Ion se pune dinaintea calului şi-l apucă de zăbale ca să-l ţie. Ceilalţi se adună împrejurul Chiriţei.) GULIŢĂ : Ba nu, neneacă... dar învăţam Telemac cu monsiu dascălul. SAFTA: Şi eu făceam dulceţi în cămară, cumnăţică. I O N : Şi eu... CHIRIŢA: Taci din gură... că eşti încă cu ochii plini de somn... Ţine calu... ŞARL (apropiindu-se de Chiriţa): Madam cocona... sari în braţi a me. CHIRIŢA (cochetînd): În braţele d-tale, monsiu Şarlă?... Eşti foarte galant... însă mă tem... ŞARL: O! non te tem... că sunt vurtos. CHIRIŢA : Nu de-aceea... că şi eu îs uşurică ca o pană; dar apoi... să sar în braţele unui cavaler... nu ştiu de se cuvine?... ŞARL: Dacă non vre la mine, sari la Ion... CHIRIŢA: Ei, dacă vroieşti numaidecît, monsiu Şarlă... aţine-te că sar. ŞARL: No... poftim... CHIRIŢA (sărind): Hup. ŞARL (în parte): Cristi! uşuric ca un pan... merci. CHIRIŢA (în parte): Îi nostim franţuzu... (Tare.) Aţi văzut agilitaua mea? Ioane... du calu la grajd şi-l adapă, dar să nu-i scoţi şaua... Auzi? ION (căscînd): Aud. (Duce calul între culisele din dreapta.) CHIRIŢA: Ho... că parcă-i să ne-nghiţi... face-o gură cît o şură. GULIŢĂ: Neneacă... las’ să mă sui şi eu pe cal. CHIRIŢA : Ce face?... ca să te trîntească?... ba nu, Guliţa mamei. GULIŢĂ: Pe mata cum de nu te trînteşte? CHIRIŢA : Eu am învăţat la Ieşi, la manejărie... (În parte.) Numai eu ştiu cîte buşituri am mîncat... d-apoi dă!... dacă-i moda... GULIŢĂ (scîncindu-se): Ei... neneacă, las’ să mă primblu călare... măcar numai pin ogradă. CHIRIŢA: Bai... ţi-am mai spus o dată că nu vreau... Nu mă supăra mai mult. Mai bine apucă-te de-ţi învaţă franţuzasca cu monsiu Şarlă... că mă ţii o mulţime de parale, trîntore. GULIŢĂ : Bai şi eu... M-am săturat de carte. ŞARL : Monsieur Goulitze... taizes vous quand poruncesc madam nenec. GULIŢĂ : Madam nenec... (în parte) franţuz stropşit. ŞARL : Ce spus? (În parte.) Cré moutard... il m’agace toute la journée. CHIRIŢA: Nu te potrivi, mosiu Şarlă, că-i copil încă. ŞARL : Oui... copil... obraznic. CHIRIŢA: Ce să-i faci dacă are duh, Guliţa nineacăi... (Sărută pe Guliţă.) Îmi seamănă mie... bucăţică tăietă. Hai, du-te cu domnu pro fesor de învaţă frumuşel, că ţi-oi face straie de moda nouă. GULIŢĂ : Da... cal mi-i cumpăra? CHIRIŢA: Cum s-a face băbacă-tău ispravnic. ŞARL : Allons, Goulitze.... venez donc. GULIŢĂ : Iaca, monsiu... je vene. (Şarl şi Guliţă se primblă împreună prin ogradă, citind pe o carte şi din vreme în vreme zic tare: “Calypso ne pouvait se consoler du départ d’ Ulysse”.) CHIRIŢA : Uf! Doamne! că mare cald îi!... Hai sub copaci, cumnăţico. (Merge în boschet.) SAFT A (urmînd pe Chiriţa): D-apoi şi d-ta, soro, ai minte s-alergi călare în luna lui iuli? îi păţi ceva într-o zi. CHIRIŢA: Ce să fac, soro, dacă-i moda... şi dacă-mi place... Oi zice şi eu ca Ferchezeanca: Hop, hop, hop, La galop, Cînd alerg călare, Hop, hop, hop, La galop, Inima mea sare. Hop, hop, hop, La galop, Cînd sunt armazoana; Hop, hop, hop, La galop, Ieu lumea de goană. Ce plăcere de-a fugi în fuga mare Pe-un cal sprinten, uşurel ca un ogar. Cîteodată alivanta pe spinare... Dar ce-mi pasă... dacă-i moda, n-am habar. Hop, hop, hop, La galop Etc., etc., etc. Ş-apoi trebuie să ştii, cumnăţică, că de cînd m-am dezbărat de Calipsiţa şi Aristiţa... de cînd în sfîrşit le-o măritat bărbatu-meu cu Brustur şi cu Cociurlă... pare c-am întinerit de 20 de ani... îmi vine tot să zburd... că, Doamne!... mult m-am mai necăjit prin Ieşu cela ca să-mi găsesc gineri... ştii?... SAFTA: Ştiu... căzuseşi în mîinile unor coţcari!... CHIRIŢA : Cine dracu să-i cunoască? Acu toţi îs îmbrăcaţi într-un fel... şi nu poţi alege care-i boier, care-i coţcar... Dar ce-o fost s-o trecut. De trii ani de cînd m-am întors la moşie la Bîrzoieni... i-am şi uitat. SAFT A : Bine-ai făcut. CHIRIŢA: Hei!... cînd ar da Dumnezeu să mi se împlinească gîndul... aş da de şepte sărindaruri. SAFT A : Ce gînd, soro? CHIRIŢA: Ah! cumnăţică, să mă fac isprăvniceasă!... alta nu doresc pe lume!... Isprăvniceasă cu jăndari la poartă şi-n coadă. SAFTA: De ce nu?... Te-i face şi d-ta ca alte multe... Doar a izbuti el frate-meu la Ieşi unde l-ai trimis... CHIRIŢA: Aşa nădăjduiesc... că şi noi... Dumnezeu ştie cîte-am pătimit la “48... ca patrioţi... Las’ că ne-o pierit vro zece capete de vite. Dar apoi îţi aduci aminte ce friguri o avut Bîrzoi... şi cum m-o durut măseaua care am scos-o!... SAFTA: Aşa... aşa... CHIRIŢA: De aceea l-am silit pe bărbatu-meu să meargă la Ieşi ca să cerce a căpăta isprăvnicia de aice din ţinut... Doară şi el are drituri... ca patriot... ca pătimit... Nu-i vezi, acu, care de care are pretenţii să intre în slujbă... sub cuvînt că i-o fost frică la “ 48?... Helbet! dacă-i pe-aceea... apoi şi noi avem temeiuri... Adă-ţi aminte ce groază-l apucase pe Bîrzoi... că striga şi pin somn c-o venit zavera... SAFTA: Aşa... aşa... CHIRIŢA: I!... cînd să-l văd deodată intrînd pe poartă cu doi jăndari... ştii?... i-aş sări în cap. SAFT A : D-apoi eu?... CHIRIŢA: Mai tras-ai în cărţi, cumnăţico? SAFTA: Tras, soro... că alta nu fac toată ziua... CHIRIŢA: Şi ce zic cărţile? SAFTA: Menesc a bine... Mi-o ieşit zece ochi de caro... bucurie... lîngă riga de trefli... frate-meu, şi dedesubt trii ochi de cupă... drum... trebuie să vie negreşit astăzi... şi să-ţi aducă veste bună. CHIRIŢA : Să te-audă Dumnezeu... Atunci să vezi, soro, căpăţîni de zăhar... să nu poţi dovedi cu dulceţile... SAFTA: Iaca pozna, că eu mi-am uitat belteua pe foc... şi m-am luat cu vorba... CHIRIŢA : Nu-i nimică... o belte mai mult sau mai puţin pentru o isprăvniceasă... nu-i cea pagubă... Ian spune-mi, te rog... (Îi vorbeşte încet, în vreme ce scoate un port-ţigar din buzunar.) ŞARL (în fund): SAFTA: Iar îi să tragi tiutiun, soro?... Pare că te văd iar c-ai să te îmbolnăveşti. CHIRIŢA: Ba nu, soro, c-aşa-i moda. Dacă sunt armazoancă, trebuie să mă deprind cu ţigările... SAFTA : Mă mir ce gust poţi găsi să pufuieşti din gură ca un neamţ? CHIRIŢA : Ce gust? Toată lumea azi fumează, Scoate fum pe nas, pe gît; Unii moda imitează, Alţi fumează de urît. Omenirea-i o ţigară Care se preface-n scrum; Şi amorul cel cu pară Arde şi se schimbă-n fum... Numai fumuri vezi aice La femei şi la bărbaţi. Toţi fumează... poţi dar zice: Că-s mai toţi înfumuraţi. SAFTA: Cum înfumuraţi?... vrei să zici afumaţi? CHIRIŢA : Şi una şi alta... dar... ian spune-mi, cumnăţică, ce face Luluţa? SAFTA: Îi în grădină. CHIRIŢA: Biata copilă!... De cînd o murit cucoana Nastasiica Afinoaie, nineacă-sa, şi am luat-o sub epitropia noastră... mi-i drăguţă ca o noră. SAFTA: Mai ştii?... poate să-i fii soacră cu vreme. CHIRIŢA : Ţîst! aşa am chibzuit treaba cu bărbatu meu... Luluţa are zestre bună... Guliţă asemene... mai potriviţi unde să-i găseşti?... SAFTA: Să-i cauţi cu lumînarea... CHIRIŢA: Numai atîta mă îngrijeşte că Luluţa nu bate nicide cum cu Guliţă... şi-i tot tristă de cînd o rămas orfană... ba încă cîteodată parcă se pierde... nu-i în toate minţile. SAFTA: Nu băga de seamă, că-i încă tînără. CHIRIŢA : Ce tînără?... că-i de vro 15 ani... cînd s-o născut Guliţă, era de un an... îmi aduc aminte ca acu... la Sîn-Chetru... (Vorbind, îşi caută chibriturile.) Da oare ce mi-am făcut chibriturile?... Hait... că le-am prăpădit pe cîmp. (Tare.) Monsiu Şarlă? ŞARL (înaintîndu-se): Poroncesc, madam. CHIRIŢA : Nu cumva ai fosfor cu d-ta? ŞARL (aprinzînd un chibrit): Voilà, madame. (În parte.) Elle fume comme un caporal. CHIRIŢA (aprinzîndu-şi o ţigară groasă): Merci... Voulez-vous aussi boire une cigarre? ŞARL (în parte): Aie... aie... elle va recommencer ses traductions libres... CHIRIŢA: Ils sont de minune... cigarres de Halvanne... ŞARL (luînd o ţigară): Merci, madame. GULIŢĂ: Ţigare de halva?... neneacă, dă-mi şi mie o ţigară. CHIRIŢA : Auzi?... atîta ar mai trebui... cuconaşii nu trag ţigări. GULIŢĂ: Ei... mata de ce tragi dacă eşti cucoană? CHIRIŢA: Tacă-ţi gura, plodule... Monsiu Şarlă... .. adică, dobă de carte... SCENA IV Cei dinainte, ION (venind pe poartă) I O N : Cucoană, cucoană... Iaca un răvaş de la Ieşi. CHIRIŢA (tresărind): De la Ieşi? A fi de la d-lui... Cine l-o adus? I O N :Un jăndar de la isprăvnicie... Cică-i grabnic. CHIRIŢA: Grabnic?... adă... (Vrea să ieie răvaşul şi se opreşte.) Da aşa s-aduce răvaşul, măi oblojitule? I O N : Apoi cum? CHIRIŢA : Cum?... Nu ţi-am spus c-acum îi moda s-aducă răvaşele pe talgere?... Ha? I O N : Iaca... parcă răvaşele-s alivenci. CHIRIŢA: Ce-ai zis?... lipseşti de-aici... şi doar nu mi le-i aduce acu îndată după modă... c-atîta-ţi trebuie. I O N : Da unde să găsesc eu talgere, cucoană?... că nu-s sofragiu. CHIRIŢA : Du-te sus la jupîneasa de cere un talger ş-un şervet. I O N : Şi şervet? CHIRIŢA : Şi după ce-i pune şervetu pe talger şi răvaşu pe şervet... să mi-l prezentezi frumos... ai auzit? I O N : Am auzit. (Se duce în casă zicînd:) Să pun talgeru pe şervet şi răvaşu pe şervet... ba şervetu pe răvaş... ba... SAFTA : Bine, soro, cum ai răbdare s-aştepţi, cînd îi răvaş grabnic de la frate-meu poate? CHIRIŢA : Fie măcar de la Pori-împărat... am hotărît să introduc în provinţie obiceiurile din Ieşi, doar ne-om mai roade puţintel şi noi... N-am dreptate, monsiu Şarlă? ŞARL: Mult dreptat, mult... în care pricin? CHIRIŢA : În predmetul civilizaţiei. ŞARL: Civilization... cu serviette? CHIRIŢA: Pe assiette. ŞARL : C’est l’ étiquette? SCENA V Cei dinainte, I O N (venind din casă şi aducînd răvaşul acoperit sub şervet şi sub talger) I O N : Cucoană... iaca răvaşul de modă. CHIRIŢA: Adă-l încoace... (Căutînd în talger.) Unde-i, că nu-l văd în talger?... I O N : Cred şi eu dacă-i de desubt. CHIRIŢA (ridicînd talgerul): Dedesubt?... Aşa te-am învăţat eu?... Nu-i nici sub talger?... Ce-ai făcut răvaşu, tontule? I O N : Dec!... se face că nu ştie... îi sub şervet... ca de modă... Nu mi-ai spus?... CHIRIŢA: Sub şervet?... (Azvîrle şervetul şi găseşte răvaşul în palma lui Ion.) Bată-te cucu, mangositule... Ian vedeţi, mă rog, c-o făcut cu totul dimpotrivă... (Ia răvaşul.) I O N : Ei!... parcă eu am fost de gemene cu moda... aşa mi-ai poruncit, aşa am făcut. CHIRIŢA : Ai noroc că-i răvaş grabnic de la bărbatu-meu... că ţi-aş arăta eu... SAFTA: Da lasă-l încolo, cumnăţică, şi citeşte azi... CHIRIŢA: Ian să videm. (Citeşte adresa răvaşului:) “Isprăvnicia ţinutului către preaiubita mea soţie, Chiriţa Bîrzoi, ot Bîrzoieni.” ŞARL: Comment?... Madam est maritat c-un ispravnicie? CHIRIŢA (zîmbind): Ba mi se pare că c-un ispravnic nou... Cumnăţică, ce semn îi cînd îţi ţiuie urechea stîngă? SAFTA : Semn bun, soro. CHIRIŢA : Să vedem... Cruce-agiută. (Citeşte:) “Cu frăţească mă închin şi te sărut dulce, iubită Chiriţo. În sfîrşit, cu mila lui Dumnezeu, m-am isprăvnicit!... Neamul nostru s-o înălţat!... Ie-o pe-acolo cam pe mare cu megieşii, că pe-aici las’ pe mine. Scoală-te îndată şi vină în tîrg cu toată gospodăria şi cu tot neamul... dintre care nu uita a-mi aduce curcanul cel bătrîn, c-am să-l pun în slujbă. Scris-am. Al d-tale ca un soţ, Grigori Bîrzoi” CHIRIŢA: Kirie eleison!... iată-mă-s isprăvniceasă!... (Nebună de bucurie.) Cumnăţică, Guliţă, monsiu Şarlă, Ioane... îs isprăvniceasă! TOŢI (cu bucurie): Isprăvniceasă! CHIRIŢA (jucînd singură de bucurie): Tra, la, la, la, la... sunt isprăvniceasă... Cumnăţică, vină să te sărut. (Sărută pe Safta.) Guliţă, vină şi tu să te sărut. (Sărută pe Guliţă.) Monsiu Şarlă, vină şi d-ta să te... (Coboară ochii ruşinată.) ŞARL: S’il vous plaît? CHIRIŢA : Pardon... Ioane, Ioane... ŞARL (în parte): Comment?... Ion aussi?... CHIRIŢA : Ce era să-ţi spun?... am uitat-o de bucurie... Ha... du-te de spune surugiilor să înhame poştalionii la trăsura cea galbenă... degrabă... degrabă, că o să ne pornim la tîrg. TOŢI: La tîrg? CHIRIŢA: Dar... destul am mocnit la ţară... ian să mai fantacsesc şi eu prin tîrg, ca altele... doar îs isprăvniceasă... Nu că adică mam fudulit dintr-aceasta... sau că mi-ar fi făcut vro mulţămire mai deosebită... Nu... nu se sparie Chiriţa aşa lesne... cu una, cu două... Zău, nu... minciuni nu ştiu să spun, că nu-s ipo... ipocondră... M-am isprăvnicit? să-mi fie de bine... Dac-am dorit-o... am dorit-o numai de-o ambiţie care am... iar nu de alta. Ioane... trimis-o boieriu vro ceată de jăndari ca să meargă pe lîngă obloane? I O N : A trimis o ceată întreagă: doi slujitori. CHIRIŢA: Numai?... Spune-le să se gătească... Hai... cară-te... I O N : Iaca mă car, cucoană isprăvniceasă... măria-ta! (Iese.) CHIRIŢA: Isprăvniceasă!... De-acum să vedeţi bontonuri şi tinichele... am să-i durez ş-un voiaj la Paris. SAFTA: Tocmai pe-acolo?... în ţara nemţească?... GULIŢĂ: Să mă iei şi pe mine, neneacă. CHIRIŢA: Te-oi lua, puiule... şi pe monsiu Şarlă... şi pe Luluţa... Parcă văd pe pasport: baroana Chiriţa!...am să mă dau şi eu de baroană, cum oi trece graniţa... să spariu nemţii!... ŞARL (în parte): Îi lipseşte un dog. CHIRIŢA: Qu’ est-ce que, monsiu Şarlă? ŞARL: Je partage votre bonheur, madame. CHIRIŢA: Ah oui, monsiu Şarlă... je suis heureuse pardessus la mesure... ŞARL: Je comprends... peste masur. CHIRIŢA: Tout à fait... Hai iute să ne gătim, ca să plecăm cu ziuă... Hai. (Se aude glasul Luluţei în grădină, cîntînd.) GULIŢĂ: Auzi, neneacă, glasu Luluţei? CHIRIŢA: Iat-o, vine într-acoace... Staţi locului. (Se opresc lîngă boschet.) SCENA VI Cei dinainte, LULUŢA (intră pe portiţa grădinii cîntînd şi alungînd un flutur cu un năvod mic de bariş) LULUŢA (Arie din “Baba-Hîrca”: “Ei, zău, tare-mi pare bine...”) Fluturaş, vin’ lîngă mine... Ah, ascult’al meu cuvînt, Că şi eu sunt ca şi tine Singurică pe pămînt! Nu zbura, nu zbura, stăi... GULIŢĂ (căutînd pe sus) Iată-l, iată-l! măi, măi, măi! LULUŢA Tare-i sprinten şi frumos. GULIŢĂ Cînd pe sus îi, cînd pe jos. LULUŢA Nu zbura, nu zbura, stăi... GULIŢĂ Iată-l, iată-l! măi, măi, măi! LULUŢA Zău, te-oi prinde... de-a te prinde Un dor mare mă cuprinde. Vin’ cu mine fără frică Că-s şi eu o fluturică... În zadar fugi pe-mprejur; De-a te prinde eu mă jur. În zadar zbori aşa tare... Na, te-am prins... Ce bine-mi pare! (Luluţa trînteşte năvodul în capul lui Guliţă şi-l prinde înăuntru.) LULUŢA: L-am prins... l-am prins. GULIŢĂ: Da şezi binişor, Luluţă, că te spun neneacăi... L U L U Ţ A : Vai de mine!... în loc de flutur, am prins un cărăbuş... Ha, ha, ha, ha, ha. Cărăbuş, cărăbuş Pe-a cui mîini încăpuşi. TOŢI : Ha, ha, ha, ha... GULIŢĂ (mînios): Cărăbuş!...auzi, neneacă?... zice că-s cărăbuş. CHIRIŢA : Nu te mînie, Guliţă, că şuguieşte Luluţa... Luluţo, vin-încoace la mătuşica să-ţi spun o veste bună. LULUŢA : Ce veste?... CHIRIŢA : M-am făcut isprăvniceasă. LULUŢA: Ei... ş-apoi? CHIRIŢA: Apoi... nu sari în sus de bucurie? LULUŢA : Nu. CHIRIŢA (supărată, Saftei): Îţi spun eu că cîteodată se pierde. (Tare.) Ei dar găteşte-te, Luluţă, c-o să mergem la tîrg. LULUŢA (cu bucurie): Unde?... la Ieşi? CHIRIŢA: Ba cole, alăture cu Bîrzoieni... unde-am mai fost an iarnă. LULUŢA (tristă): Ori acolo... ori aici la ţară... totuna-i. CHIRIŢA : D-apoi... vezi d-ta... te-ai deprins tot la Ieşi... Mai şezi şi prin ţinut, că nu-i muri... LULUŢA (plîngînd): Ba oi muri... CHIRIŢA : Îndărătnico!... ŞARL (în parte): Pauvre enfant! CHIRIŢA: Hai, să ne gătim de drum... Monsiu Şarlă... je vous prie à la bracette. ŞARL (dîndu-i braţul): Trop heureux, madame. (Dă celălalt braţ Saftei.) Madam cocona Safta, non poftesc? SAFTA : Bucuros, domnule... ŞARL (în parte): (Chiriţa, Safta, Şarl şi Guliţă intră în casă.) SCENA VII LULUŢA: Doamne!... tare mi-i urît aici... nu ştiu ce să fac toată ziua... N-am pe nime care să mă iubească de cînd a murit biata nenecuţă... Mătuşica-i prea bătrînă şi Guliţă prea tînăr... nu mă pot înţelege cu ei, cum mă înţelegeam cu neneaca şi cu Leonaş... dragu Leonaş!... unde-o fi el acu?... de trei ani de cînd nu l-am văzut, o fi crescut mare şi m-o fi uitat poate... da eu una ştiu că nu l-oi uita niciodată... că-l iubesc din copilărie. (Arie din “Însurăţei”: “Zile dintîi ale-nsoţirii”) Scump suvenir de fericire, Cu glasul tău de nălucire Alungi ades a mea mîhnire Şi mă îngîni vesel, uşor. Ah! vin-acum, vis de plăcere, Ca să-mi aduci o mîngîiere Şi, ca prin vis, a mea durere Să mi-o ridici în al tău zbor! SCENA VIII LULULŢA, GULIŢĂ (venind pe portiţa grădinii) GULIŢĂ (în parte): Am fugit pe uşa din dos şi am dat pin grădină ca să scap de dascăl... Acum... hai la grajd... Tot oi să încalec, în ciuda neneacăi... mă duc să fur calul de la iesle... Ia aşa!... de ce nu mă lasă de bunăvoie. (Dă cu ochii de Luluţa.) Luluţa! LULUŢA: A!... iaca şi monsiu cărăbuş... GULIŢĂ: Iar mă faci cărăbuş?... Ian ascultă, Luluţă... aici nu suntem la Ieşi ca să mă iei în rîs... Acu-s mare! şi dar, te poftesc... LULUŢA : Mare?... vrea să zică: eşti cărăbuş de cei cu două coarne? GULIŢĂ: Ba nici cu două... nici cu unu... îs cavaler!... învăţ pe Telemac... LULUŢA: Zău!... ai ajuns pîn-acolo?... Nu te cred! GULIŢĂ: Nu mă crezi?... Ascultă dar să ţi-l spun pe de rost... L U L U Ţ A : Destul, că doar nu-s profesor... să-mi spui lecţia. GULIŢĂ: Păcat, Luluţă... că nu eşti mata în locul lui monsiu Şarlă... că, zău, mai mult aş învăţa cu mata... LULUŢA: Da de ce, Guliţă? GULIŢĂ: Nu ştiu bine de ce... dar cu mata mi-ar fi dragă cartea. LULUŢA (în parte): Bietul copil! GULIŢĂ: Mata îţi tot baţi joc de mine... nu înţeleg pricina pentru care... dar cu toate aceste... nu pot să mă mîniu pe mata cu tot dina dinsul... că-mi eşti drăguţă... na. LULUŢA : Drăguţă! GULIŢĂ: Pre legea mea! (Arie “Căruţa poştei”) Îmi plac arşicii şi zmeu-mi place; Mi-e drag cu mingea de-a arunca. Dar lîngă tine, ah! cum se face Că-mi trece gustul de-a mă juca? Nu ştiu, Luluţă, cum, zău, se face Că-mi trece gustul de-a mă juca. În puf sunt meşter şi suflu tare; Dar cînd pe tine eu te zăresc, Rămîn deodată fără suflare Şi nu pot jocul să-l isprăvesc. Cînd vreau să suflu... n-am răsuflare; Şi bani şi minte, tot prăpădesc! LULUŢA: Bietul Guliţă!... Eu te-nţeleg... dar ce folos, că eşti încă copil! GULIŢĂ: Copil?... Ia să vezi acuşi dacă-s copil... cînd oi alerga călare. LULUŢA: Cum!... ce fel? GULIŢĂ: Pe calul neneacăi... da să nu spui, Luluţă... Aşteaptă aici. (Aleargă în culisele din dreapta.) SCENA IX LULUŢA , pe urmă GULIŢĂ şi ION LULUŢA (singură): Auzi mă rog? Guliţă... un copil de ieri, de-alaltăieri, cum zice mătuşica... Cine-ar fi crezut?... Zău că nu mai sunt copii astăzi pe lume... Ce huiet s-aude?... (Se aude în culisele din dreapta sfadă între Ion şi Guliţă.) ION (în culise): Da lasă calu-n pace, cuconaşule! GULIŢĂ (asemene): Taci, Ioane, că ţi-oi da bacşiş... Hi... cal... hi... cal... I O N : Ce bacşiş?... Să mă bată cucoana?... GULIŢĂ: Hi... cal... hi, cal... (Strigă surugieşte.) I O N : Iaca pozna!... nu lăsa, măi! Săriţi de opriţi calul! GULIŢĂ (răpit de cal, vine în scenă speriat şi ţipînd): Valeu!... valeu!... nu mă lăsa, Ioane, că mă trînteşte. Valeu!... valeu!... (Iese călare cu fuga pe poartă în dreapta.) ION (alergînd dintre culise): Vai de mămulica mea!... de-acum mi-am găsit arţagu cu cucoana... Hait... l-o umflat rusaliile... (Iese prin fund, strigînd:) Săriţi... săriţi... LULUŢA: Ha, ha, ha... parcă era făt-logofăt din poveste. (Cade de rîs pe canapea.) (Se face zgomot în sat. Chiriţa, Safta şi Şarl ies în cerdac.) SCENA X L U L ULŢA, CHIRIŢA, SAFT A, ŞARL, ŢĂRANI CHIRIŢA : Ce este?... foc?... tîlharii? SAFTA (Guliţă trece pe la poartă, din dreapta în stînga, în fuga calului, strigînd: “Neneacă... monsiu dascăl... nu mă lăsaţi... valeu...” Cîţiva ţărani aleargă după el, alţii intră pe scenă.) CHIRIŢA : Vai de mine!... Guliţă călare? SAFTA ŞARL: s. (Se coboară repede din cerdac.) CHIRIŢA: Perdu!... mon odor?... Ah!... vah!... săriţi... alergaţi... (Se coboară cu Safta în scenă.) (Arie din “Baba Hîrca”: “Săriţi... săriţi!”) CHIRIŢA Săriţi, săteni, argaţi, Cu toţii alergaţi. Săriţi şi-mi ajutaţi Copilul să-mi scăpaţi! Iată-mă-s în disperare! Săriţi, săriţi, alergaţi. Guguliţă-i în pierzare; Săriţi de mi-l scăpaţi! COR Săriţi, săteni, argaţi, Cu toţii alergaţi. Săriţi de-o ajutaţi, Copilul să-i scăpaţi! (Toţi aleargă pe poartă şi apucă pe urmele calului.) L U L UŢA (singură): Vai de mine!... Se vede că-i în primejdie!... Mă duc să caut colonie, că poate să leşine mătuşica... (Intră în casă.) SCENA XI LEONAŞ (ivindu-se la poartă) şi, pe urmă, LULUŢA LEONAŞ : Ce i-au apucat de aleargă ca nişte nebuni?... Să juri că a lovit strechia pe tot satul... Ian priveşte cum se-ntrec... Ce văd? două cucoane cu dînşii?... Ce să fie oare?... Ian să întreb la curte... (Vine în scenă.) LULUŢA (ieşind în cerdac): Iaca colonia... Hai degrabă după dînşii. (Se coboară repede şi se întîlneşte cu Leonaş.) LEONAŞ : Luluţa! LULUŢA: Leonaş!... Leonaş aici! A!... (Se aruncă cu bucurie în braţele lui.) LULUŢA Tu eşti, iubite Leonaş? LEONAŞ Eu sunt, iubite îngeraş. LULUŢA Nu-i vis?... îmi vine, zău, să plîng. LEONAŞ Nu-i vis... în braţe-mi eu te strîng. (Împreună.) Ah, ce fericire! Ce veselă simţire Simt acum că te-am găsit, O! scump odor iubit. Dulcea mîngîiere Goneşte-a mea durere, Şi-n rai mult aşteptat Parc-am intrat. LULUŢA (sărind de bucurie): I!... cît îmi pare de bine c-ai venit, Leonaşule... ştii? îmi vine să rîd şi să plîng totodată... De mult nu te-am văzut! LEONAŞ (cu dragoste): De mult, dragă Luluţă... tocmai de cînd te-a luat cucoana Chiriţa sub epitropia ei şi te-a adus la Bîrzoieni. LULUŢA (ştergîndu-şi ochii): Aşa... de la moartea nenecuţei. LEONAŞ : Nu mai plînge, Luluţa... că, zău, acuşi plîng şi eu. LULUŢA: Cum n-oi plînge dacă de trei ani de zile mă găsesc printre străinii care, pentru că mă văd tristă şi pe gînduri, zic că dau semne de nebunie... Ei nu pot înţelege că mi-i dor de nenecuţa. LEONAŞ : Ce spui?... Vrea să zică eşti nenorocită în casa Chiriţei? LULUŢA: Apoi judecă tu însuţi de pot fi fericită... singură, or- fană!... depărtată de toţi prietenii copilăriei mele... de tine, Leonaş, care eram deprinsă să te văd în toate zilele în casa maică-mea!... LEONAŞ : Biata Luluţă!... De ştiam una ca asta... nu mă duceam peste graniţă. LULUŢA: Cum?... ai făcut voiajuri? LEONAŞ : De cum ne-au despărţit întîmplările... m-am pornit la Paris şi am şezut acolo trei ani... L U L U Ţ A : Trei ani!... încaltea gîndit-ai vrodată la mine? LEONAŞ : Nu o dată... dar totdeauna... Şi cum m-am întors în ţară, cea întîi dorinţă a mea a fost ca să te găsesc şi să te văd. LULUŢA : Ce bine-mi pare!... De-acum cred că-i şedea tot cu mine. LEONAŞ : Numai de mi-a da voie cucoana Chiriţa. LULUŢA: De ce nu?... Ce poate s-o supere şederea ta aici? LEONAŞ : Poate să nu-i vie la socoteală, pentru că, după cum am aflat la Iaşi de la sărdarul Cuculeţ, se vede că Chiriţa plănuieşte ca să te mărite mai tîrziu cu Guliţă. LULUŢA: Cu Guliţă?... Ha, ha, ha, ha... Da nu l-ai văzut cum merge călare? Ha, ha, ha!... LEONAŞ : Cum?... Ce are a face? LULUŢA: După dînsul aleargă acu tot satul: îl hăituieşte. LEONAŞ (cu mirare): Nu te înţeleg... Dar oare ce s-aude? (Zgomot afară.) LULUŢA: Or fi hăitaşii lui Guliţă... (Merge în fund şi caută între culise.) Dar iată-i... ei sunt... aduc vînatul aici... Hai degrabă, Leonaş, să ne ascundem cole în boschet. (Merg amîndoi în boschet.) SCENA XII LULUŢA şi LEONAŞ (în boschet), ŢĂRANII (aduc pe Guliţă leşinat şi-l aşează pe un scaun în faţa publicului), CHIRIŢA, SAFT A, ŞARL, ION (vin plîngînd împrejurul lui Guliţă) (Aria din “Baba Hîrca”: “Bobii hai, bobii na”) COR Vai de el, a murit! Iată-l. Calul rău l-a buşit! Cată-l. A murit, a murit, Iată-l! CHIRIŢA (cu deznădăjduire) A murit Gugulea meu! COR Ierte-l, ierte-l Dumnezeu! CHIRIŢA (bocind): Guliţa mamei!... Guguliţa nineacăi... cît era el de frumuşel... cît era de sprintinel, ş-acum iată-l ţeapăn... bujoraşu mamei... l-am pierdut!... LULUŢA şi LEONAŞ (în parte, speriaţi): A murit! ŞARL (apropiindu-se de Guliţă): No... taci, madam cocona... că el nu-i murit... traiesc bine. (Caută să-l dezleşine.) CHIRIŢA: N-o murit!... eşti sigur, monsiu Şarlă... Ah, aş fi în stare să mă duc la Ierusalim pe gios cu traista-n cap. (Bocind cu bucurie.) Îngeraşu mamei!... n-o murit!... ŞARL: Destul ţipat acum... asurzit la mine. Apă de colonie este? CHIRIŢA: Na flacornul meu... dă-i la nas... Guguliţa mamei... (Furioasă.) Ei las’, bade Ioane, că te-oi drege eu. ŞARL (punînd flaconul sub nasul lui Guliţă): .. o înviet franţuzeşte! Guguliţa nineacăi!... (Îl strînge în braţe.) LEONAŞ L U LULŢA (în boschet): Trîntision? Ha, ha, ha, ha. CHIRIŢA: Cine chicoteşte aici?... (Aleargă furioasă în boschet.) Luluţa cu un cavaler!... Ce faci aici, dimoni?... şi d-ta, cuconaşule, cine eşti?... ce cauţi? ce vrei? LEONAŞ (ieşind din boschet): Cucoană Chiriţă... mai întîi mă închin cu supunere. CHIRIŢA: Şi al doile? LEONAŞ : Al doile nu lipsesc a cerceta despre întregimea fericirii sănătăţii d-tale, ca aflînd... CHIRIŢA (de tot furioasă): Şi al treile? LULUŢA: Al treile vei şti că d-lui îi Leonaş, prietenul meu din copilărie. CHIRIŢA: Leonaş?... A! d-ta eşti domnu Leonaş?... mă bucur... Ieşi afară din ogradă, neruşinatule. LULUŢA: Să iasă?... de ce să iasă? CHIRIŢA: Te-oi învăţa eu să rîzi de Guliţă... Auzi, mă rog?... Vine pe furiş în casa mea şi în loc să mă mîngîie la supărare... îi vine chef de rîs?... ghidi ştrengar! LEONAŞ : Cucoană Chiriţă... mai întîi... CHIRIŢA: Întîi, al doile ş-al treile... ieşi afară... cară-te... cît e treaba cu cinste... să nu te mai văd... Auzi? un chichirneţ acolo!... LEONAŞ (mînios): Ian ascultă, Bîrzoaio, ai noroc că eşti de cînd Papură-Vodă... c-apoi... CHIRIŢA: Minciuni spui... că tocmai ieri am împlinit 35 de ani. ŞARL (în parte): Oh! elle est bonne celle la. LEONAŞ : 35 fără miercuri, fără vineri şi fără sîmbete. CHIRIŢA : Ce-ai zis?... îmi lipsesc sîmbetele? (Către ţărani.) Mări ia împingeţi-l, măi, de spate pe poartă, să-l învăţ eu a vorbi cu isprăvnicesele. (Ţăranii vor să se repeadă asupra lui Leonaş.) LEONAŞ (scoţînd un pistol): Să nu vă mişcaţi, că dau. GULIŢĂ (ascunzîndu-se după Chiriţa): Neneacă... ne-mpuşcă! CHIRIŢA (ascunzîndu-se după Safta): Vai de mine, c-aista-i volintir! SAFTA (ascunzîndu-se după Şarl): Nu lăsa, monsiu Şarlă. ŞARL (alergînd înaintea lui Leonaş): Arrêtez, monsieur... LULUŢA (lîngă Leonaş): Leonaş, te rog... nu face vro nenorocire. LEONAŞ : N-ai nici o frică, Luluţă. Cît pentru d-ta, Chiriţoaio... scrie-n frunte ce-ţi spun: de azi înainte te aşteaptă la toate şotiile din partea mea. CHIRIŢA : Nu-mi pasă, că-s isprăvniceasă. LEONAŞ : Tu, Luluţă dragă... fii liniştită, c-oi priveghe totdeauna asupra ta. Adio... (Sărută pe Luluţa şi se depărtează spre fund.) Să ne vedem sănătoşi, Bîrzoaie. CHIRIŢA: Ba să te văd, cînd te-oi chema eu... (Împreună.) LEONAŞ : (Arie din ““Baba Hîrca: “Dar ce este, ce-ntîmplare”) Lasă, lasă, Chiriţoaie, Babă-Cloanţă, ră strigoaie. Îi păţi tu, vai de tine, Multe şotii de la mine! CHIRIŢA şi CORUL Cale bună, sprîncenată, Mergi la dracu, să-i fii plată; Şi să nu dai ochi cu mine, Că-i păţi, zău, o ruşine. LULUŢA (căutînd să împace pe Leonaş) Mergi, iubite,-n cale bună... Nu te pune c-o nebună. ŞARL (căutînd să împace pe Chiriţa) Non te superi de mînie... Non te-apuc l’apoplexie. (Împreună.) LEONAŞ Lasă, lasă, Chiriţoaie etc. CHIRIŢA şi CORUL Cale bună, sprîncenată etc. (Leonaş iese.) SCENA XIII Cei dinainte, afară de LEONA Ş CHIRIŢA : S-o dus volintiriu? ŢĂRANII : S-a dus. CHIRIŢA : De-acum hai să ne ducem şi noi la tîrg ca să ne punem în siguranţie... Ioane, gata-s trăsurile? I O N : Gata, cucoană. CHIRIŢA: Du-te de zi jăndarilor să vie aici cu săbiile scoase... (Ion iese.) Cumnăţică, pune la cale să ducă lucrurile la trăsură... (Safta intră în casă.) Şi voi, na doi fifirigi... să beţi în sănătatea boieriului. ŢĂRANII : Să trăiască boierul ispravnic! CHIRIŢA : Amin! (Jandarmii intră pe poartă cu săbiile scoase şi stau în fund. Safta vine aducînd şapca lui Guliţă şi capela Luluţei. Cîteva slugi ies totodată din casă purtînd geamandanuri, cutii şi saltele şi se îndreaptă spre poartă.) CHIRIŢA : Iaca şi jandarii... iaca şi lucrurile... suntem gata ca ş-un purces... Haideţi de-acum... Guliţă, dă braţul Luluţei... Monsieur Charles, je vous prie a la bracette. ŞARL: Comment?... vraiment, nous partons? CHIRIŢA: Oui, nous lavons le baril. ŞARL: Le baril? CHIRIŢA (cu nerăbdare): Oui... nous lavons le baril... spălăm putina... quoi... nous disons comme ça en moldave. ŞARL: Ah! (În parte.) C’est égal, elle m’agace de plus en plus. GULIŢĂ: Neneacă... da nu iei ş-un curcan fript la drum? CHIRIŢA: Iaca că era să uit curcanu cel bătrîn... Ioane, ie cur canu să-l duci boieriului. ION (iese): Îndată, cucoană... (Vine aducînd un curcan în braţe.) CHIRIŢA: Hai... (Cu entuziasm.) La isprăvnicie! COR (Arie “Sonni la trompa-ntrepida”) CHIRIŢA , SAFTA, ŞARL, GULIŢĂ Hai la isprăvnicie, În slavă, avuţie Şi-n lungă veselie De-acuma să trăim! ŢĂRANII A voastr-isprăvnicie Ferice să vă fie. Bună călătorie Cu toţii vă dorim. CHIRIŢA Ah! sunt isprăvniceasă! Parcă-s împărăteasă. Aferim, moţpăneasă! Chiriţo, aferim! Ah! (În repriza corului, jandarmii pornesc înainte; după ei, Luluţa cu Guliţă, pe urmă Şarl dînd braţul Chiriţei şi Saftei şi, în sfîrşit, Ion purtînd curcanul. Marş general. Ţăranii aruncă cuşmele în sus.) (Cortina cade. ) ACTUL II Teatrul reprezintă salonul Chiriţei, cu cinci uşi: una în fund care duce afară şi cîte două de fiecare parte. O canapea în stînga pe planul I, jilţuri, scaune ş.c.l. (Scena se petrece într-un tîrg din ţinut.) SCENA I (Air “Des Compliments”) CHIRIŢA (pe canapea) Iată-mă-s isprăvniceasă! Dorul meu s-a împlinit. Ce vis (bis) frumos şi fericit! M-am făcut cea mai aleasă Şi tot neamul mi-am mărit. Ce vis (bis) frumos şi fericit! Toată lumea mi se-nchină, Căci aice eu domnesc, Şi din oricare pricină Eu întîi mă folosesc. Păstrăvi buni şi căprioare, Căpăţîne de zahar, Juvaeruri, bani, odoare... Toate le primesc în dar! Iată-mă-s isprăvniceasă! Ş.c.l., ş.c.l. SCENA II CHIRIŢA, ION (în livrea) I O N : Cucoană... cucoană... jidovii cei cu pricina de ieri au adus zece căpăţîni de zăhar. CHIRIŢA: Numai?... tîrtanii dracului... tot şaferi!... De unde făgăduise 12 căpăţîni... Las’ că mi-or mai căde ei la mînă... I O N : Să le primesc? CHIRIŢA: Auzi vorba?... Du-le în cămară! (Ion iese şi începe a căra căpăţînile prin fundul scenei cîte două, două. El le duce în odaia din fund în stînga şi, de cîte ori trece, numără tare căpăţînile, zicînd: două, patru, şase, opt, zece.) CHIRIŢA (în parte): Dulce-i viaţa de isprăvniceasă!... zăhărită viaţă!... Ai jandari la poartă, la scară, la uşă... şi cînd ieşi la primblare, ai alai pe lîngă trăsură... Cu toate aceste de m-aş porni mai degrabă la Paris!... că m-am săturat de Moldova... of! de-ar veni azi monsiu Şarlă de la Ieşi să-mi aducă pasportu, m-aş porni cu nepusă masă... Pune-ţi în gînd efect ce-oi să fac la Paris ca isprăvniceasă... Oi să le par franţuzilor cît... ION (trecînd prin fund): Două! CHIRIŢA (întorcîndu-se): Ce? SCENA III CHIRIŢA, BÎRZOI (iese din odaia din stînga, cea de pe planul I. El poartă şapcă de aghiotant şi un palton cu bumbi mari cît nişte farfurioare.) BÎRZOI (intrînd): Ardă-le focu straie nemţeşti, că-mi vin de hac! CHIRIŢA: Da bine, frate, încă nu te-ai mai dus la canţelerie? BÎRZOI: Apoi dă!... de cînd m-ai scos din minte ca să mă schimoseşti în starie strîmte, pun cîte două ceasuri pînă mă-mbrac... şi ian priveşte ce seamăn... cu bumbii işti mari?... Parcă-s un negustor de farfurii. CHIRIŢA: Ian taci, taci... că de-o mie de ori te prinde mai bine aşa, decît cu anteriu şi cu giubeaua... încalte mai sameni a ispravnic... dar înainte parcă erai un lăutar din tarafu lui Barbu... ştii? cel cu naiu. BÎRZOI : Ai vorbit de te-ai prichit. Măcar!... ce-mi mai bat eu capul să te-aduc la cunoştinţă!... De cînd te-ai făcut isprăvniceasă... nu ţi-o rămas fire de minte în cap nici măcar... ION (trecînd): Patru. CHIRIŢA (mînioasă): Ce face? BÎRZOI (văzînd căpăţînile): Ce-s aeste, Ioane? I O N : Peşcheşu jidovilor celor cu pricina... zece căpăţîni. BÎRZOI (Chiriţei): Socot că nu te-ai mai jălui că n-ai zahar... Hai, apucă-te de dulceţi. CHIRIŢA : Eu? să fac dulceţi?... Ai nebunit? BÎRZOI : D-apoi cine?... eu? CHIRIŢA : Facă cumnăţica Safta, soră-ta... da eu ştiu că nu mi-oi pîrli faţa la foc. BÎRZOI : Ce faţă?... ce faţă?... Da pîn-acum, mă rog, cum ţi-ai pîrlit-o ca toate celelalte gospodine din tîrg? CHIRIŢA: Pîn-acu nu eram isprăvniceasă... de asta... înţelesu-m-ai? BÎRZOI : Ard-o focu isprăvnicie!... că mare belea-i pe capul meu!... De cînd m-o împins păcatele să fiu în slujbă... tot dojane primesc de la departament... CHIRIŢA : Dojane? BÎRZOI : Asta n-ar fi nimică... dar aţi căpchiet cu toţii în casă... ba încă m-aţi căpchiet şi pe mine! CHIRIŢA : Ce te-o apucat azi? BÎRZOI : Las’ că d-neei cucoana nu se mai catadicseşte să caute de gospodărie... să facă cozonaci, pască, păstrămuri, dulceţi, vutci, vişinapuri... ca la casa omului... sau măcar să-mi facă la masă vrun cheşchet, vro plachie, vro musaca, vro capama, vro paclava... vro ciulama... bucate creştineşti... sănătoase şi uşoare... unde!... şede toată ziua pe tandur, la tualetă, şi din blanmanjele, din bulionuri, din garnituri nemţeşti nu mă slăbeşte... auzi?... blanmanjele?... bulionuri?... Borş şi alivenci... că cu astea am crescut în casa părintească... CHIRIŢA : Iar o început litopisiţu! BÎRZOI : Ş-apoi şi alt păcat... a luat obicei să aducă la sfîrşitul mesei păhăruţe verzi cu apă caldă... cică aşa-i moda la Ieşi... de-şi spală gura unii dinaintea altora... şi nu-i zi în care să nu mă-nşel... şi să nu beau apă caldă! CHIRIŢA (publicului, arătînd pe Bîrzoi cu dispreţ): Priviţi-l, mă rog! BÎRZOI : Şi cînd ar fi numai atîta... d-apoi de-acole... cheltuieli, nu şagă... pe mobili nouă cu lastic... pe trăsuri de cele cu fundu la pămînt... pe straie cu fir la slugi... pe lampe de cele cu apă... pe fleacuri... capele... rochii cu jiletce... cuşme jidoveşti de ascuns mîinile iarna... conţerturi de strîns talia... Cine le mai poate înşira?... Da-i lipsă de păsări în ogradă... da-i cămara pustie... aş!... ce-i pasă cucoa nei!... cînd o cauţi... unde-o găseşti?! la şandra mandra. CHIRIŢA : Şandra mandra? BÎRZOI : Dar... cea care vinde rochii şi capele... Sărmană Chiriţă! ai nebunit la bătrîneţe, fata mea! CHIRIŢA: Ian... nu mai bodogăni... că parcă eşti o moară stricată... Mai bine du-te la canţelerie, că te-or fi aşteptînd împricinaţii. ION (trecînd): Zece! BÎRZOI (tresărind): Zece împricinaţi?... CHIRIŢA : Ha, ha, ha, ha... S-o spăriet ispravnicu de treabă multă. Hai... cară-te şi vină mai devreme acasă, că astăzi avem musafiri. BÎRZOI : Ce musafiri? CHIRIŢA: Ai uitat că dăm masă mare astăzi... de ziua bună că mă duc la Paris şi că logodim pe Guliţă cu Luluţa? BÎRZOI : Ba că să zici... altă nebunie! CHIRIŢA : Nebunie? BÎRZOI : Guliţă-i prea tînăr. CHIRIŢA : Cu atîta mai bine... însuratu de dimineaţă şi mîncatu devreme... BÎRZOI : Şi Luluţa-i bolnavă... pătimaşă... are toane de nebunie. N-o vezi toată ziua cum necăjeşte biata mîţă din casă?... Cum o să-mi dau eu băietu... bunătate de odor în mîinile ei? CHIRIŢA : Cu adevărat îi cam lipsită acu... dar i-a trece... Cînd o ave un bărbat n-a mai bate mîţile. BÎRZOI : Da de unde ştii că s-o îndrepta? CHIRIŢA : Ştiu, că doar şi mie-mi erau dragi mîţile pîn-a nu mă mărita... şi cum te-am văzut pe d-ta, nu m-am mai uitat la ele... Ş-apoi s-o îndrepta, nu s-o îndrepta... vrei să pierdem zezstrea Luluţei de la mînă? BÎRZOI : Ei, bine... treacă pentru logodnă... dar la Paris ce ai să cauţi? CHIRIŢA: Să mă primblu... să mă mai răcoresc, că m-am uscat aici în provinţie. BÎRZOI (pufnind): Ba că chiar... se vede că nu te-ai uitat de mult în oglindă! CHIRIŢA: M-am uscat îţi zic... şi de nu m-oi porni degrabă... să ştii că-mi vine ipohondrie... (Ţipînd.) Of! că nu mai pot trăi în ţara asta!... BÎRZOI : Taci, soro... nu răcni aşa, că te-aude musafirul... Du-te şi la Beligrad dacă vrei. CHIRIŢA : Musafiriu? ofiţeriu?... cu adevărat?... BÎRZOI : De treabă ofiţer, să-ţi spun drept!... De aseară de cînd a tras în gazdă la noi... tot părinte ispravnice mi-a zis. CHIRIŢA: Nu ţi-o spus cu ce treabă o venit aici? BÎRZOI : Nu... dar l-am priceput eu... Pare-mi-se că-i trimis tiptil ca să cerceteze starea isprăvniciilor. CHIRIŢA: Dacă-i aşa... de ce şezi şi nu te duci la canţelerie?... că-s aproape de 12. BÎRZOI : Iaca mă duc... doar nu dau tătarii... însă ian ascultă, soro: cată să fie masa gata mai devreme, că eu nu-s deprins nemţeşte. CHIRIŢA : Înainte de 5 ceasuri nu se poate. BÎRZOI : La 5?... cînd se pun boierii la cărţi? CHIRIŢA: Aşa-i moda la Ieşi. BÎRZOI : Sta-i-ar în gît cine-o mai scornit-o!... (Iese furios prin fund.) CHIRIŢA (singură): Ei!... geaba, geaba!... cît îmi bat eu capul să-l mai cioplesc... să-l mai chilesc... pace!... îi stă rugina de-o şchioapă la ceafă. Ce deosebire cu musafiriu nostru! îl cunoşti cît de colo că-i civilizat... Iaca, de pildă aseară, cînd am luat ceaiu... ofiţeriu şi-o pus frumuşel zăharu-n ceaşcă cu cleştele cel de argint... da d-lui... las’ că bodogăneşte că n-ar trebui să deie ceai la iuli, pe călduri... dar ce face?... ie zăharu cu degetele din zăharniţă ş-apoi îl pune în cleşte... încît îmi vine aşa paracsîn!... Îmi era mai mare ruşinea de ofiţer aseară... (Către public.) mai ales că... ştiţi una? îmi face curte moţpanu... ce vă spune Chiriţa! SCENA IV CHIRIŢA, LEON AŞ (îmbrăcat în uniformă de ofiţer şi purtînd mustăţi mincinoase, iese din odaia din dreapta, cea de pe planul I) (Arie din “Rămăşag”: “Am îngheţat”) CHIRIŢA (în parte) Iată-l, valeu! Fără să vreu Simt acum, zău, Că mă roşesc! Mii de furnici, De tricolici, De vîrcolici Vai! mă muncesc! LEONAŞ (în parte) Iat-o, valeu! Fără să vreu Baba mereu O întîlnesc. Mă jur aici, Ca tricolici Ca vîrcolici, Să o muncesc! CHIRIŢA: Bună dimineaţa... bonjur, monsie... Cum ai petrecut noaptea? LEONAŞ : Sărut mîinile... cît se poate de bine... mai ales că am avut un vis de minune. CHIRIŢA (cochetînd): Îi fi visat poate că te-ai făcut ghinărar. LEONAŞ : Atîta nu-i nimică. CHIRIŢA : Crai poate? LEONAŞ (apropiindu-se şi luînd pe Chiriţa de mînă): Crai?... cum o înţelegi vorba asta, cuconiţă? CHIRIŢA: Cum ţi-a plăcea mai bine d-tale. LEONAŞ : Dar... dacă mi-ar plăcea să mă fac puţintel... crai... în minutul acesta... nu te-ai supăra? CHIRIŢA (coborînd ochii şi trăgîndu-şi mîna): Vai de mine, că reci ţi-s mîinile... LEONAŞ : Dovadă că mi-i inima fierbinte. CHIRIŢA: A fi, că-i lumea ră... dar ce vis zici c-ai avut? LEONAŞ : O bazaconie din ceea lume. Pune-ţi în gînd că parcă mă furase o zînă şi mă dusese într-o grădină plină de păsări galbene. CHIRIŢA: Or fi fost canari. LEONAŞ : Canari... ganguri... nu-ţi pot spune... dar ce-i curios, că toate se închinau la mine şi-mi cîntau ia aşa (imitînd un canar) chiriririririţa... chiriririririiiiţa... CHIRIŢA: Chiriţa?... Ei, apoi era canar... şi, zău, pomenea nu mele meu, Chiririririiiţa?... LEONAŞ : Te îndoieşti?... (Caută cu dragoste la Chiriţa şi oftează.) CHIRIŢA (coboară ochii): Ba... nu... dimpotrivă mai vîrtos... dar mă mir de unde şi pînă unde?... nu pot înţelege ce însemnează... LEONAŞ : Nu înţelegi că am adormit cu gîndul la mata? CHIRIŢA: Asta mă flatariseşte... domnule... (cu pudoare), însă nu se cade să mi-o spui nitam, nisam... tronc în obraz... LEONAŞ (făcînd că-i deznădăjduit): Vai de mine!... poate că te-am supărat cu vorbele mele?... CHIRIŢA: Ce se potriveşte!... Nu se supără Chiriţa cu una, cu două... dar trebuie să socoteşti că-s o fiinţă gingaşă... impresionabilă... sentimentabilă... LEONAŞ (în parte): Iaca, frate!... şi ea vorbeşte limba cea nouă cu bibiluri. CHIRIŢA : Trebuie să socoteşti că cuvintele d-tale pot să mă scoată din sărite şi să-mi pricinuiască un nicsis... LEONAŞ : Un nicsis?... Ah, scumpa mea cucoană Chiriţă hăi!... crede-mă că de cînd sunt în lume n-am întîlnit un ipochimen atît de nostim ca mata... CHIRIŢA (cu dragoste): Să mă vezi moartă? LEONAŞ : Să te văd... şi cînd ai şti!... cînd ai pricepe zguduiturile inimii mele!... Ştii?... parcă se tot cutremură pămîntul! CHIRIŢA (cu dragoste): Să mă vezi pe năsele? LEONAŞ : Să... M-ai fermecat... m-ai scos din simţiri... căci cînd te zăresc... ia aşa-mi scapără pe dinaintea ochilor... să juri că eşti un fulger... o trăsnită... CHIRIŢA : Trăsnită?... LEONAŞ : Ba nu, trăsnit... m-a luat gura înainte... Ah! Chiriţoaie, eşti o zînă. CHIRIŢA (cochetînd): Ian las’. LEONAŞ : Un muţun... CHIRIŢA : Ei... LEONAŞ : O zarnacade. CHIRIŢA (bucuroasă): O acade? O zarnacade? ah! LEONAŞ : Chiriţoaio, Bîrzoaio, dacă mă iubeşti... dă-mi portretul matale. CHIRIŢA: Da cum, Doamne, iartă-mă?... aşa îndată? LEONAŞ : Dă-mi-l... ori mă-mpuşc în ochii matale cei verzi... (Scoate un pistol de ciocolată.) CHIRIŢA (speriată): Vai de mine că avan mai eşti!... (Scoţînd un portret mare din sîn şi dîndu-l lui Leonaş.) Na, frate, şi nu face păcat. LEONAŞ : Ah!... Chiriţoaie... să fii blagoveştită în vecii vecilor că m-ai scăpat de la moarte... (Muşcă pistolul, în parte.) Bună ciocolată! CHIRIŢA (în parte): Ei, apoi mi-i drăguţ şi pace... (Arie din “Doi morţi”: “Ia ţiganca maladaia”) LEONAŞ (cu foc) Ah, Chiriţo, scumpă zînă, De-acum eşti a mea stăpînă. Şi-n veci te-oi iubi! CHIRIŢA (cu dragoste) Ah şi eu, zău, totodată Cu-a mea dragoste-nfocată Nici că te-oi slăbi. (Se îmbrăţişează cu foc.) (Împreună.) LEONAŞ (în parte) Vai! băborniţă bătrînă, Bine că te-am pus la mînă. Cum te-oi mai suci! CHIRIŢA (în parte) Bine că l-am pus la mînă... De-acum sunt a lui stăpînă... Cît l-oi mai iubi! (Leonaş o strînge tare pe Chiriţa în braţe. Chiriţa se smuceşte ruşinoasă.) CHIRIŢA: Ah... Leonaş... te rog... menajariseşte-mă... nu face abuz de slăbiciunea unei gingaşe fiinţe: dacă mă iubeşti... dacă-ţi sunt scumpă... fii delicat... nu mă opri mai mult... lasă-mă să fug... că mă munceşte cugetul... (Se tot trage îndărăt.) LEONAŞ (fără a să mişca din loc, în parte): Du-te la Bender, rusalie. (Împreună.) LEONAŞ Vai, băborniţă bătrînă. CHIRIŢA Bine că l-am pus la mînă. (Chiriţa iese în stînga, fugind şi aruncînd o sărutare lui Leonaş care pufneşte de rîs.) SCENA V LEONAŞ : Ha, ha, ha, ha!... încă aşa babă strechiată!... Auzi?... ha, ha, ha... Cică să nu fac abuz!... (Imitînd pe Chiriţa.) “Ah, Leonaş... dacă mă iubeşti... menajariseşte-mă... lasă-mă să fug... mă munceşte cugetul...” Ha, ha, ha... bine că i-am prins portretul la mînă... de-acum îi la cheremul meu... A! Chiriţoaie, m-ai alungat de la Bîrzoieni?... te-oi învăţa eu... Am jurat să-i joc feste peste feste... şi văd că pîn-acum îmi merge bine... Baba nu mă cunoaşte sub uniforma asta militărească... ea mă crede că-s ofiţer... minunat!... De m-aş putea încalte întîlni cu Luluţa... A!... iat-o... (Se trage mai deoparte în fund şi priveşte cu dragoste la Luluţa.) SCENA VI LEONAŞ, LULUŢA (intră pe uşa din fund, ţinînd o mîţă în braţe) LULUŢA (dezmierdînd mîţa şi nevăzînd pe Leonaş) (Arie nouă) Frumuşică mîţişoară, Cu-a ta mică unghişoară Apără-mă ne-ncetat De oricare-amorezat. Dar pe cel ce-mi place mie, Pe iubitul Leonel, Să-l dezmierzi cu bucurie Şi să-i torci, torci frumuşel. Fă-i miau, miau, pisică dragă, Ca să-i dai să înţeleagă Că-a lui fiinţă-mi este dragă... Că ne-ncetat gîndesc la el. LEONAŞ (în parte): Draga Luluţă!... gîndeşte la mine... (Tare.) Miau, miau... LULUŢA (tresărind): Ce-i?... (Văzînd pe Leonaş, se uimeşte.) Dnul ofiţer!... LEONAŞ : Eu... Luluţă... nu mă cunoşti? LULUŢA (cu sfială): Nu... domnule... LEONAŞ (scoţîndu-şi mustăţile): Uită-te bine la mine. L U L UŢA (veselă): Leonaş! (Se aruncă în braţele lui.) Tu aici?... în uniformă?... (Scapă mîţa.) LEONAŞ : Mai încet... să nu ne-audă baba... Am împrumutat straiele unui prieten ca să pot intra în casa Chiriţei şi să mă apropiu de tine. LULUŢA: Şi nu te-a cunoscut mătuşica? LEONAŞ : Nu... că almintere mă da afară... ca la Bîrzoieni... îţi aduci aminte, dragă Luluţică?... Ştii tu că de-atunci îs şase luni? LULUŢA : Cui o spui, Leonaş dragă?... Am numărat zilele pe degete în toată vremea cît nu te-am văzut. LEONAŞ : D-apoi eu!... Ce n-am cercat să te pot întîlni!... dar în zadar!... se vede că te ţine baba de-aproape... închisă ca într-un harem? LULUŢA: Aşa... se teme să nu-i scape zestrea de la mînă. LEONAŞ : Cum? LULUŢA: A hotărît, precît am înţeles, să mă cunune cu Guliţă. LEONAŞ : Să te mărite pe tine... cu ţincariul ei? L U L U Ţ A : Dar... vrea dintîi să ne logodească... ş-apoi peste doi ani să facă cununia... Aista-i planul Bîrzoilor... şi chiar astăzi au de gînd să facă logodna. LEONAŞ : Şi tu... primeşti, Luluţă? LULUŢA : Eu?... astfel primesc de bine, că de două luni de zile de cînd le-am aflat planul, mă fac din vreme în vreme că am toane de nebunie... pentru ca să le joc o festă de cele frumoase chiar la logodnă. LEONAŞ : Bravo, Luluţă... să nu te dai... dacă mă iubeşti. LULUŢA: Îi vedea. LEONAŞ : Cu toate aceste... ştii una? Ce-i în mînă nu-i minciună... Hai să fugim împreună. LULUŢA: Bucuros, Leonaş, dragă... cu tine m-aş duce-n fundul lumii. Dar cum să facem? că-s păzită din toate părţile... LEONAŞ : Foarte lesne... Hai să ieşim pe poartă, la braţ... ca cînd am merge la primblare... şi cum om scăpa în uliţă, ne facem nevăzuţi... Vrei? LULUŢA: Vreau ce-i vrea tu... LEONAŞ : Haideţi dar să nu pierdem vreme... şi să nu deie stahia peste noi. LULUŢA: Hai... de-acum mă-ncred în dragostea ta. LEONAŞ (strîngînd-o în braţe): Draga mea Luluţă! (Împreună.) (Arie nouă) Ah! de-acum în fericire Soarta vrea ca să trăiesc, Şi în dulcea ta iubire Raiul să găsesc. (Leonaş ridică pe Luluţa în braţe şi o sărută.) SCENA VII LEONAŞ, LULUŢA, ION, GULIŢĂ (Guliţă şi Ion intră tocmai cînd Leonaş sărută pe Luluţa. Guliţă îi îmbrăcat după modă: pantaloni foarte strîmţi, jiletcă scurtă, frac cu talie şi cu cozile scurte, fiong mare la cravată.) GULIŢĂ (încremenit): Ai văzut, Ioane? I O N : Am văzut, cucoane. LEONAŞ (Luluţei): Cine-i sfrijitul ista? LULUŢA: Guliţă. LEONAŞ : A!... (pufneşte de rîs încet). GULIŢĂ (răţoindu-se): Domnule... ce făceai aici cu Luluţa? LEONAŞ (dezmierdîndu-l): Ce-ţi pasă mătăluţă, monsiu Gurluiţă?... GULIŢĂ (sărind înapoi): Nu mă chem Gurluiţă... da Guliţă. LEONAŞ : Ba Gurluiţă. GULIŢĂ: Ba Guliţă, îţi zic... auzitu-m-ai? LEONAŞ : Ei... fie şi Gărgăriţă, dacă vrei... Ce te răţoieşti aşa? GULIŢĂ : Mă răţoiesc pentru că vreau să-mi dai santifacţie... duel... auzitu-m-ai? LULUŢA : Duel? LEONAŞ : Gugulea băbacăi... că nostimu-i... Vrei santifacţie?... Ei, poftim o jucărică de ciocolată. GULIŢĂ (zvîrlind ciocolata jos): Nu mi-i foame... LEONAŞ : Nu?... ai păpat zacuscă astăzi? GULIŢĂ: Domnule... ştii d-ta că eu, cînd mă mîniu, mă fac leu? LEONAŞ : De care?... leu... bătut? GULIŢĂ (furios): Ai auzit, Ioane? ION (mîncînd ciocolata): Îi bună, cucoane. GULIŢĂ: Ba leu, paraleu... auzitu-m-ai... şi ca să ţi-o dovedesc, îţi cer duel. LULUŢA: Ha, ha, ha, ha. GULIŢĂ: Ce rîzi d-ta?... Vreu duel! aşa să ştii. LEONAŞ : Foarte bine... cum vrei să ne batem?... de-a mingea, ori de-a baba-oarba? GULIŢĂ: Ai auzit, Ioane? I O N : Am auzit, cucoane. LEONAŞ : Dacă pofteşti almintere... trebuie să-ţi fac cunoscut că cu pistolul am ucis mai deunăzi cinci nagîţi... cu sabia zece curcani şi cu puşca opt şoldani... În care număr vrei să te pun?... în rîndul nagîţilor, în rîndul curcanilor, ori în al şoldanilor?... alege... GULIŢĂ (slăbind): Cu pistolul vreau să mă bat! LEONAŞ : A!... te pui în rîndul nagîţilor?... Prea bine... îi fi al 6lea la număr. GULIŢĂ: Ai auzit, Ioane? I O N : Am auzit, cucoane. GULIŢĂ: Ba cu sabia. LEONAŞ : Şi mai bine... te-oi face curcan. GULIŢĂ: Ba... cu... puşca. LEONAŞ : Minunat... te-oi şoldăni dintr-o chiteală. GULIŢĂ: Ba... cu pistolul. LEONAŞ : Ei! hotărăşte-te acu... sau nagîţ, sau curcan... oricum a fi, sunt sigur că te trimit în rai cu cerga-n cap. GULIŢĂ: Ai auzit, Ioane? I O N : Am auzit, cucoane. GULIŢĂ (făcîndu-şi curaj): Cu cerga-n cap?... ba tu te-i duce-n rai... Auzitu-m-ai? LEONAŞ : Om vedea care... GULIŢĂ (răcnind): Te-oi învăţa eu să săruţi pe Luluţa... LULUŢA: Şi ce-ţi pasă d-tale... cherapleşule? GULIŢĂ (furios): Cherapleş!... Ai auzit, Ioane? I O N : Am auzit, cucoane... Cherapleş... (Iese după sfîrşitul ariei.) (Arie din “Chiriţa”: “Vai ce întîmplare”) (Împreună.) GULIŢĂ Ce obrăznicie! Stau uimit pe loc. Şi, zău, de mînie M-am făcut chiar foc. CEILALŢI Vezi-l, de mînie O-nlemnit pe loc. Faţa-i stacoşie S-a aprins de foc SCENA VIII Cei dinainte, CHIRIŢA CHIRIŢA : Ce este?... Cine se sfădeşte? GULIŢĂ: Neneacă, neneacă... ofiţeriul a sărutat pe Luluţa. CHIRIŢA : Domnu ofiţer?... (Cunoscînd pe Leonaş.) Ce-mi văzură ochii? Leonaş! GULIŢĂ: I-am cerut duel. CHIRIŢA : Duel?... să te omoare!... (Furioasă.) Ce caţi aice-n casa mea, berbantule? LEONAŞ : Ce să caut, cucoană?... o zarnacade. CHIRIŢA: Ţi-oi da eu acuşi o zarnacade de nu-i putea-o duce, neruşinatule... că te dau pe mîinile jandarmilor... (În parte.) Auzi? să mă facă a crede... că-mi face curte! LEONAŞ : Iaca ies (imitînd pe Chiriţa), dar, te rog, nu face abuz... de slăbiciunea unei fiinţe sentimentabile... lasă-mă să fug... cugetul mă mustră... Ha, ha, ha. (Vrea să iasă.) CHIRIŢA : Haiducule!... LULUŢA: Leonaş, Leonaş... nu mă lăsa singură aici. (Aleargă lîngă el.) LEONAŞ (încet Luluţei): N-ai grijă, că oi găsi eu vrun chip să vin iară. CHIRIŢA: Ce faci acolo, giupîneaso? îţi plac ofiţerii?... încoace să vii... (O ia de mînă şi o dă deoparte.) LEONAŞ : Adio, Chiriţoaie Bîrzoaie... CHIRIŢA : Ieşit-aţi azi? LEONAŞ : Adio, zînă... adio, muţun... Portretul tău nu se va dezlipi niciodată de la sînul meu... Ha, ha, ha. CHIRIŢA : Portretul meu? (În parte.) Vai de mine!... Ce-am făcut!... M-am dat în mîinile haiducului! (Împreună.) CHIRIŢA, GULIŢĂ, Ce obrăznicie! Etc., etc. LEONAŞ, LULUŢA Vezi-i, de mînie Etc., etc. CHIRIŢA Ah! ce nebunie! Stau uimită-n loc. Şi, zău, de mînie M-am făcut chiar foc. (Leonaş iese pe uşa din fund, în dreapta.) SCENA IX Cei dinainte, afară de LEONAŞ, BÎRZOI şi I O N (intrînd prin fund) BÎRZOI : Ce spui, mă Ioane, de duel?... Guliţă?... duel!... un-de-i?... A! iacată-l... (Îl ia în braţe.) Gugulea băbacăi!... unde-i duelgiul, să-l trîntesc la gros? GULIŢĂ: A luat tălpăşiţa, băbacă... l-am speriat eu. BÎRZOI : Viteazul băbacăi, viteaz!... Da bine, Chiriţo, pentru ce era să se puie în primejdie odorul? CHIRIŢA: Pentru că a prins-o pe d-neii, duduca cea crescută în pansioane, sărutîndu-se cu ofiţerii. BÎRZOI : Ialei! LULUŢA (făcîndu-se nebună) Zice că era o babă, Biată babă ş-un moşneag, Ş-amîndoi cînd n-aveau treabă, Se rezemau pe toiag... (Imitînd poza moşnegilor rezemaţi pe toiag.) Ia, aşa... şi dau din cap... aşa (dă din cap tremurînd) unul la altul... parcă se tot mustrau... Ha, ha, ha, ha... BÎRZOI : Iaca pozna, soro, că iar i-a venit toana nebuniei. CHIRIŢA: Săracan de mine!... tocmai azi, în ziua logodnei? BÎRZOI : Taci... LULUŢA Baba zicea: Moşulică, Vreau o noră precum nu-i. Moşu zicea: Băbulică, Îţi mai pune pofta-n cui. (Rîde pierdută.) BÎRZOI : Sărmana copilă!... mult o ţine cînd o apucă? CHIRIŢA : Cîte-o zi întreagă... BÎRZOI : Parcă nu-i lucru curat!... Hai, Chiriţo, să o lăsăm sin- gură... poate că şi-a veni în cunoştinţă. CHIRIŢA : Hai... (În parte.) Zău că-mi vine şi mie să nebunesc de ciuda ofiţeriului... Să mă ieie în trii parale... coşcoge isprăvniceasă!... Aşa ruşine de cînd sunt n-am păţit! GULIŢĂ: Hai, neneacă. CHIRIŢA : Ba, nu, Guliţă... mata şezi cu Luluţa de o păzeşte să nu facă vro nebunie... şezi cu dînsa că ţi-i logodnică... GULIŢĂ (în parte): Dacă mi-i logodnică, de ce-mi zice cherapleş? (Arie “Vai ce întîmplare”, din “Doi morţi vii”.) (Împreună.) BÎRZOI, CHIRIŢA, GULIŢĂ Sărmana copilă, Ce patimă grea! Mă apucă-o milă Cînd privesc la ea. LULU ŢA (în parte) Cît îmi pare bine C-aşa-i amăgesc. Să rîd, zău îmi vine La ei cînd privesc. (Cîntînd, Bîrzoi şi Chiriţa se trag încetişor îndărăt şi intră în odaia lor.) SCENA X GULIŢĂ, LULUŢA (pe canapea) (Mică tăcere. Guliţă caută să se apropie de Luluţa şi nu îndrăzneşte. Luluţa îl urmăreşte cu coada ochiului, zîmbind.) LULUŢA (în parte, zîmbind): Aşteaptă... aşteaptă... cocolitule... te-oi pune eu la cale şi pe tine acuşi. GULIŢĂ (cu jumătate de glas): Luluţă... LULUŢA (în parte): Ce are de gînd să-mi spuie? GULIŢĂ (mai tare): Luluţă... LULUŢA (tresărind): Aud?... cine mă cheamă?... A!... monsiu Guliţă... Ce pofteşti? GULIŢĂ : Fi... Luluţă, fi... nu-i frumos să laşi ca să te sărute ofiţerii. LULUŢA: Eu?... care ofiţer? GULIŢĂ: Cel cărui am cerut duel... Nu te face-a uita. LULUŢA: Ha!... cel care te-a făcut nagîţ? GULIŢĂ: Hî, hî... LULUŢA: M-a sărutat el pe mine?... Nu-mi aduc aminte. GULIŢĂ (în parte): Se vede că era într-o toană de nebunie şi nu ştia ce făcea... LULUŢA: Ba... îmi aduc aminte... că ţi-am zis, mi se pare... cherapleş. GULIŢĂ (supărat): Iar? LULUŢA: Da nu trebuie să te superi, monsiu Guliţă, pentru că cîteodată nu ştiu ce spun... Îmi vine aşa ca o ameţeală cu furie... ideile mi se tulbură... ochii mi se aprind... şi atunci, dacă nu m-aş stăpîni, aş bate şi aş zgîria, şi aş muşca pe toţi. GULIŢĂ (stînd pe loc, în parte): Iaca... iaca! LULUŢA: Atunci cea mai mică împotrivire mă mînie... mă turbează şi, zău, mă tem să nu fac vrun păcat într-o zi. GULIŢĂ (trăgîndu-se înapoi): Iaca!... iaca!... LULUŢA: Da unde te duci? GULIŢĂ: Mă... cheamă neneaca. LULUŢA: Nu-i adevărat... Stai aici cu mine. GULIŢĂ: D-apoi... L U L U Ţ A : Nu vrei?... (Făcînd că se mînie.) Valeu!... iaca-mi vine... îmi vine să zgîriiu... Tare aşi bate pe cineva... GULIŢĂ: Nu te tulbura, că şed... (În parte.) Parcă-i o mîţă. LULUŢA: Aşa mai vii la socoteală... Ian spune-mi, Guliţă, ştii că o să ne logodim astăzi? GULIŢĂ : Ştiu. LULUŢA: Şi îţi pare bine? GULIŢĂ (cu foc): Îmi! LULUŢA: Şi mie... Nu poţi crede cu ce nerăbdare aştept să fiu logodită şi mai ales măritată... c-apoi atunci ai să fii toată ziua cu mine... pe mîna mea... Ştiu c-oi avea pe cine zgîria şi muşca. GULIŢĂ (în parte): Auzi, aşa gust? Ba să ferească Dumnezeu... L U L U Ţ A : Ei, de vreme ce ai să-mi fii soţior... fă-mi puţintică curte. Spune-mi că mă iubeşti, că mă slăveşti... că eşti fericit... Dă!... să te văd. GULIŢĂ (cu sentiment): Luluţă... te iubesc... te slăvesc... sunt fericit... L U L U Ţ A : Şi mă jur... zi după mine... GULIŢĂ: Şi mă jur. LULUŢA: Să fac tot ce-i porunci. GULIŢĂ: Să fac tot ce mi-i porunci. L U L UŢA : Parol? GULIŢĂ : Parol? L U L U Ţ A : Da nu... eu te întreb... Parol că-i fi supus la toate? GULIŢĂ: Parol. LULUŢA: Dă-mi parola cu degetul. GULIŢĂ (dîndu-i parola): Poftim. LULUŢA : Bravo... aşa te vreau... Acum ian cîntă-mi o bucată din Lucia... ştii?... frumos... GULIŢĂ: Să cînt?... da... îs răguşit... LULUŢA: Ce?... poate nu vrei?... (Îi arată unghiile.) GULIŢĂ: Ba vreau (În parte.) Cînd ar veni neneaca să mă scape! LULUŢA (cu nerăbdare): Hai... începe azi. GULIŢĂ: Iaca încep... să-mi dreg glasul... (Guliţă cîntă o bucată din “Lucia” cu un chip comic. Luluţa pufneşte de rîs în batistă.) LULUŢA (bătînd în palme): Bravo, bravo... bravisimo! GULIŢĂ (îngîmfat): Ţi-a plăcut! LULUŢA: Minunat... I! ce puişor de bărbăţel o să am!... îmi sare inima cînd gîndesc... dar, apropo, ia joacă... GULIŢĂ: Cum?... să joc?... aşa nitam, nisam? Ai nebunit? LULUŢA: Ce?... nu vrei? GULIŢĂ : Nu. LULUŢA: Nu!... (Sculîndu-se de pe canapea.) Vină-ncoace să te muşc... să te mănînc... GULIŢĂ: Vai de mine!... mare belea-i fata asta!... L U L U Ţ A : Te-oi învăţa eu să nu vrei, cînd poruncesc eu... (Îi arată unghiile şi dinţii). GULIŢĂ: Săracul de mine!... îi în stare să mă mănînce de viu... Să nu rămîie nici o bucăţică băbacăi... Luluţo... linişteşte-te. (Aleargă prin odaie pe după canapea.) LULUŢA (cîrşnind din dinţi): Ba nu... c-am să te mănînc... GULIŢĂ: Ba nu mi-i mînca. (Aria polcăi.) LULUŢA: (alungînd pe Guliţă împrejurul canapelei) Ba te-oi mînca. GULIŢĂ Ba nu, nu mi-i mînca. LULUŢA Ba te-oi mînca Şi nu-i scăpa. GULIŢĂ (în parte) Tare mi-i frică, valeu! valeu! valeu! LULUŢA De-a lui figură îmi vine să rîd, zău! (Împreună.) LULUŢA (alungînd pe Guliţă) Zău, te-oi mînca Întreg, întreg eu te-oi mînca. Şi nu-i scăpa, Tot nu-i scăpa. GULIŢĂ (fugind) Nu mi-i mînca Zău nu, zău nu, nu mi-i mînca... Că oi scăpa, Tot oi scăpa. GULIŢĂ (fugind în odaia tătîni-său): Valeu... lupu, lupu! LULUŢA: Ha, ha, ha, ha... (Iese alergînd pe uşa din fund.) L-am dezgustat de logodnă. SCENA XI ION, LEONA Ş (îmbrăcat în costum de bricicar) ION (intră pe uşa din dreapta în fund): Intră, intră... nu-ţi fie frică. LEONAŞ : Da oare cuconu ispravnic acasă-i? I O N : Acasă... ai vro treabă cu d-lui? LEONAŞ : Am, logofete Ioane... Am venit să mă jăluiesc. I O N : Bine-ai făcut... că boieru-i om drept şi cu frica lui Dumnezeu; dar... adus-ai vrun peşcheş? LEONAŞ : Ba nu... n-am ştiut că-i plac peşcheşurile. I O N : Nu?... apoi cară-te... N-are vreme să te primească boierul. LEONAŞ : Da bine, logofete Ioane... unde să caut eu acu peşcheş?... păcatele mele!... Dă!... că cu toată sărăcia mea... I O N : N-ai nimică?... nici hîrzob de păstrăvi?... nici caş de munte? nici căprioară? nici vro căpăţînă de zahăr?... LEONAŞ : Doar nu-s băcal. ION (la ureche): Nici bătuţi? LEONAŞ : Da bine... boierul metaheriseşte şi?... (Face semn de numărat bani.) I O N : Huf... Ian caută bine-n pungă, că-i găsi poate vro carboanţă ruginită. LEONAŞ : O carboanţă am... (Scoate o carboavă din pungă.) Un- de-i ispravnicul să i-o dau îndată? I O N : Nu aşa, că-i prea puţin ca să primească... almintere. LEONAŞ : Cum? I O N : Aşteaptă că-i vedea... avem alte tertipuri pe-aici... Aşteaptă. (Iese pe unde a intrat.) LEONAŞ (singur): Aferim ispravnic! adună şi cu carboanţa... Bine c-am aflat-o şi asta. ION (intră serios aducînd un curcan): Vezi d-ta curcanul ista? Acest curcan bătrîn În ţară e vestit. Din el al meu stăpîn Îşi trage bun venit. Curcan plin de noroc, El, ca nealţi curcani, Scăpînd de orice foc... A fript mulţi gogomani. LEONAŞ : Cum asta, logofete? I O N : L-am vîndut pîn-acum de 57 de ori pe la împricinaţi şi o slujit pîn-acum de 57 de ori ca peşcheş. LEONAŞ : Nu te pricep bine. I O N : Iaca: cînd vine cineva cu jalobă şi cu mîinile goale... de pildă ca d-ta... eu, din porunca boierului, mă aţin la uşă cu curcanul, îl vînd pe o carboanţă... şi pe urmă duc carboanţa ispravnicului, şi iau iar curcanu înapoi de la jăluitor... ca poclon... înţelegi? LEONAŞ : Care vrea să zică curcanul ista ţine pănă acum 696 lei? I O N : În capăt. LEONAŞ : Bună moşie. I O N : Îl cumperi?... ori te îndrept spre calea-ntoarsă. LEONAŞ : Cumpăr... na carboanţa. I O N : Na curcanul... LEONAŞ : Noroc să deie Dumnezeu! (Ia curcanul şi dă carboava lui Ion.) I O N : Amin... şi la anu cu bine!... Mă duc să dau carboanţa boierului şi să-i spun că eşti aici. (În parte, intrînd la Bîrzoi.) 58 cu asta... am s-o trec la răbuş. LEONAŞ (singur): Aşa, părinte ispravnice?... bine că ţi-am aflat coţcăriile şi curcăniile... Ne-om răfui mai tîrziu... Dar oare unde-i Luluţa?... (Caută primprejur.) M-am schimbat în straie de cărucer, ca să pot iar intra aici... să mă-ntîlnesc cu Luluţa... De-ar veni... am lua tălpăşiţa amîndoi pe uşa asta de din dos... Bricica mea-i la portiţa grădinii... ne-am sui iute într-însa şi nici tătarii nu ne-ar prinde... Cine vine? A! Ispravnicul!... Ce minciună să-i durez?... SCENA XII LEONAŞ, BÎRZOI, ION BÎRZOI : Unde-i jăluitorul? I O N : Iacătă-l, cucoane. LEONAŞ (închinîndu-se): Eu sunt, măria-ta. BÎRZOI : Ce cauţi?... Cine eşti? LEONAŞ : Piciu bricicarul... să nu-ţi fie cu bănat, măria-ta... (Arie din “Doi morţi vii”: “Îi mare cu cei mici”) Eu sunt vestitul Pici Ce n-am decît un bici Ş-un cal străin, căzut, Ş-o bricică de-mprumut. Dar vai ş-amar de cine Mă ia la drum pe mine! Îl duc în fuga mare. Cu poşta... şi mai tare... Dar îi paveaua rea? Da-i muştereul greu? (Bate din bici şi zice:) “Ce-mi pasă mie... mişcă, copile.” Nici bricica nu-i a mea, Nici drumul nu-i al meu; Că sunt vestitul Pici Ce n-am decît un bici, Din care tot pocnesc, Cu care mă hrănesc. BÎRZOI : Piciu bricicarul... de la Ieşi? LEONAŞ : Dar, măria-ta... ştii?... din colţ de la Sfîntul Spiridon... Piciu bricicarul... Întreabă pe cine vrei şi ţi-a spune de mine... Cîte jupînese cu testemeluri... cîţi logofiţei cu vipiscă... tot Piciu îi bălă-băneşte hurduz-burduz, prin toate rătăcăniile... ba pe la vii... ba pe la Rădiu... ba pe la Sprăvale-babă... ba pe la clănţălărie... şi tot cam pe datorie... că despre bătuţi?... vorba ceea: i-a bătut vîntul de mult! Şi cînd mă trezesc!... tufă-n pungă, tufă-n buzunar... afif!... Dar ce-mi pasă!... Piciu să trăiască! treacă de la mine... că doar îs romîn... îs creştin... slavă Domnului!... din toţi negustorii şi meşterii din Ieşi, nu-mai eu am rămas din neam curat... şi un biet halviţar... şi un biet brahagiu... şi un biet cojocar... toţi ceilalţi îs cu perciuni. (Toate aceste le zice foarte repede.) BÎRZOI (astupîndu-şi urechile): Mă!... ce daradaică hodo rogită!... destul... stai... LEONAŞ : Ha, ho... tbrrr... am stătut. BÎRZOI : Spune acu ce cauţi? LEONAŞ : Ţi-am adus un curcan, măria-ta, tocmai de la Ieşi... BÎRZOI (în parte): Auzi Piciu?... şi-i curcanul meu cel de pripas... LEONAŞ : Şi mă rog măriei-tale să-l primeşti drept peşcheş. BÎRZOI (făcînd că se supără): Adică... fără peşcheş nu puteai să vii? LEONAŞ : Apoi dă, cucoane... nu te supăra... obiceiul pămîntului. BÎRZOI : Ei fie... dă-l la fecior. ION (apropiindu-se de Leonaş): Adă-l încoace. LEONAŞ : Na... (Dă curcanul lui Ion.) BÎRZOI (încet lui Ion, de ceea parte): Unde-i carboava, hoţule? ION (dîndu-i carboava pe dinapoi): Iaca. (În parte.) Pil. BÎRZOI (luînd carboava): Bine, bine, fătul meu... Spune acu... ce pricină ai la isprăvnicie? LEONAŞ (în parte): Oare ce dracu să-i înşir? (Stă puţin pe gînduri.) ION (ieşind, în parte): 58 cu asta! De-a mai ţinea isprăvnicia cîtăva vreme, ne suim la sută... (Sărutînd curcanul.) Vai! drăguţu-mi-i... mînca-l-aş fript... (Iese.) BÎRZOI : Ei, dă!... spune azi... că n-am vreme de pierdut... Ce ai? LEONAŞ : Apoi... ce să am, măria-ta? Ia păcate!... M-am pornit de la Ieşi c-o actoriţă... şi după ce-am adus-o aici numai într-o fugă de cal... cînd la plată?... vrea să-mi mănînce dreptul, sub cuvînt c-am prăvălit-o de cinci ori. BÎRZOI : O actoriţă?... de la fteatru? LEONAŞ : De-acolo... de la denia cea nemţească. BÎRZOI : Şi unde-o tras în gazdă? LEONAŞ : La pitariu Chirculici... ştii?... de la vale peste drum... Dacă-i avea bunătate să mergi d-ta să-i grăieşti... ca părintele ispravnic... poate că nu m-ar lăsa păgubaş... BÎRZOI : Bucuros, fătul meu... mă duc. (În parte.) N-am văzut niciodată actoriţe... îs curioz să văd ce lighioaie sunt. (Tare.) Mă duc... (Îşi caută şapca.) LEONAŞ (în parte): Călătorie sprîncenată... De-aş putea să-i depărtez pe toţi de-acasă... mi-ar veni la socoteală... ca să fugim cu Luluţa. BÎRZOI : Iaca şapca... Vină cu mine, Piciule. LEONAŞ : Mergi înainte, cucoane... că te-ajung. BÎRZOI : Bine. (Vrea să iasă.) SCENA XIII LEONAŞ, BÎRZOI, CHIRIŢA, GULIŢĂ (aceşti doi ies din odaia din stînga, planul I) CHIRIŢA : Unde te duci, frate? BÎRZOI : Vin-acuşi... Mă duc păn’ la vărul Chirculici... să mă-ntîlnesc c-un ipochimen care-o tras acolo-n gazdă. CHIRIŢA: La Chirculici?... da Chirculici s-o pornit de trii zile la moşie... ş-o pus să-i grijască casele. LEONAŞ (în parte): Tronc!... c-am codălghit-o!... BÎRZOI (lui Leonaş): Apoi... ce dîrdîiai tu, măi bricicarule? CHIRIŢA : Care bricicar?... (Cunoscînd pe Leonaş.) Ce văd?... iar hoţu cel de Leonaş! BÎRZOI : Leonaş? GULIŢĂ: Dar, băbacă... aista-i ofiţerul care-a sărutat pe Luluţa. BÎRZOI : Duelgiu?... (Lui Leonaş.) Ce însemnează dar?... grăieşte... acu ofiţer, acu bricicar?... LEONAŞ : Iaca, măria-ta... Am voit să văd cu ochii cum faci drep tate în isprăvnicie... şi cît ţin curcanii isprăvniceşti. CHIRIŢA: Vai de mine!... că aista-i Pepelea! BÎRZOI : Aşa? care vrea să zică... eşti şpion d-ta?... Apoi, aşteaptă... dacă-i aşa, să-ţi dau o răfuială isprăvnicească pe spinare. (Strigă.) Măi jăndari! CHIRIŢA : Jăndari! GULIŢĂ : Jăndari! LEONAŞ : Aşa-i socoteala?... apoi... ian aşteptaţi şi voi să vă-nvăţ eu galopu... (În vremea cît cîntă, îi loveşte cu biciuşca peste picioare. Chiriţa, Bîrzoi şi Guliţă sar prin casă în măsura muzicei.) (Aria galopului) LEONAŞ Hi, hi, bălan... Hi, hi, jărpan. BÎRZOI, CHIRIŢA, GULIŢĂ Vai ce hoţ! ce fiară! LEONAŞ Hi, hi, bălan... Hi, hi, şoldan. BÎRZOI, CHIRIŢA, GULIŢĂ Vai, că m-o pişcat iară! Bre! ce om şugubăţ! Da şezi, măi, binişor. LEONAŞ Ba nu... vreau să vă-nvăţ Galopu-ntr-un picior. Hi, hi, bălan... Hi, hi, jărpan. BÎRZOI, CHIRIŢA, GULIŢĂ Vai! ce hoţ! ce fiară! LEONAŞ Hi, hi, jărpan... Hi, hi, şoldan. BÎRZOI, CHIRIŢA, GULIŢĂ Vai! că m-o pişcat iară! (Leonaş iese rîzînd pe unde o intrat, în vreme ce Luluţa intră pe uşa din fund.) SCENA XIV BÎRZOI, CHIRIŢA, GULIŢĂ, LULUŢA LULUŢA: Da ce-aţi păţit de săriţi drăgaica prin casă? CHIRIŢA BÎRZOI� (sărind necontenit): Luluţă... zi-i să şadă binişor. GULIŢĂ LULUŢA: Cine?... cui? CHIRIŢA BÎRZOI� (oprindu-se): Lui Leonaş. Unde-i? GULIŢĂ LULUŢA : Leonaş? CHIRIŢA : Bre! ce împuşcă-n lună! BÎRZOI : Bre! ce ienicer! GULIŢĂ: Am să-i cer iar duel! LULUŢA: Da tăceţi din gură că vă vin musafirii la masă. CHIRIŢA : De pe-acu?... unde-s? LULUŢA: I-am văzut intrînd pe poartă... Iacătă-i. SCENA XV Cei dinainte, MUSAFIRII (Arie din “Hîrca”: “Tanana”) MUSAFIRII Plecăciune cucuiete! Iată-ne că am sosit. Hai la masă, căci de sete Şi de foame am murit. CHIRIŢA Mă închin şi sunt voioasă C-aţi venit cu toţi la masă, Şi sperez că bucuros Îţi mînca şi-ţi bea vîrtos. MUSAFIRII Plecăciune cucuiete! Iată-ne că am sosit. Hai la masă, căci de sete Şi de foame am murit. CHIRIŢA : Cred, boieri d-voastră, că vi s-or fi cam lungit urechile de foame, pentru că pe aici obicinuiţi a mînca pe la amiază... dar noi metahirisim evropieneşte... pe la 5; nu vă fie cu supărare... Peste o jumătate de ceas or da bucatele pe masă... Vă rog să îngăduiţi. MUSAFIRII: Sărut mîinile. CHIRIŢA: Astăzi vreu să-mi ieu ziua bună de la d-voastră... fi- indcă mă duc la Paris. MUSAFIRII: La Paris? CHIRIŢA: Dar... şi nădăjduiesc că îţi chili vîrtos în sănătatea isprăvnicesei d-lor-voastre. MUSAFIRII: N-ai nici o îndoială, cucoană. CHIRIŢA: Însă pîn’ la masă... dacă poftiţi cîte un păhăruţ de rachiu?... Ioane... adă rachiu. (Ion intră cu o tablă plină de păhăruţe de rachiu şi se duce de dă întîi cucoanei Chiriţei şi pe urmă pe la musafiri.) CHIRIŢA (bînd): Să trăiţi... întru mulţi ani... şi să ne vedem sănătoşi!... Bun rachiu... îi pe cursă... ca la Ieşi... Poftim, boieri. Ioane!... dă la d-lui... dă la d-lui... dă şi la d-lui... (Arată un musafir mai ruşinos.) (Ion, după ce dă rachiul, iese.) CHIRIŢA: Ş-aşa cum vă spuneam, boieri d-voastră... peste vro trii zile vă las cu lacrimile pe obraz... aştept numai paşaportul. SCENA XVI Cei dinainte, ŞARL (cu pasportul în mînă, dă busta în salon) ŞARL: Pasport?... Voilà. TOŢI: Monsiu Şarlă? ŞARL : Present! (Închinîndu-se la Chiriţa) Mais pour vous, cocona, On irait en enfer... CHIRIŢA (făcînd tali) ŞARL (în parte, făcînd semnul gamenilor din Paris) Ma cîte-am pătimit... etc. ŞARL: Madame, am împlinit comision d-tale... Am scos pasport. CHIRIŢA (cu bucurie): Unde-i? ŞARL: Voilà. CHIRIŢA : Dă-mi-l degrabă... ŞARL: Pardon... trebui un farfuri... să-l prezentez pe farfuri... à la mode. CHIRIŢA : Bine zici... Ioane! ŞARL: Non strigat... Am găsit farfuri... Monsieur, barbat d-tale, port un duzen la surtuc. (Se apropie de Bîrzoi şi-i taie un bumb de la surtuc.) Vous permettez? BÎRZOI : Ce faci, neamţule? ŞARL : Non faci atention... Am trebuinţ un farfuri... et voilà! (Arată bumbul şi pe urmă pune pasportul pe dînsul ca pe un talger de-l prezentează Chiriţei.) MUSAFIRII: Ha, ha, ha, ha... a dracului franţuz! ŞARL (în parte): Voilà une mode commode... On porte toute une vaisselle sur soi... (Tare.) Madame la baronne de Chiritza... CHIRIŢA: Merci, monsiu Şarlă... cînd ai şti ce mulţumire mi-ai făcut... Vous m’avez frotté le coeur avec du miel. ŞARL : Quoi?... CHIRIŢA: Oui... avec du miel... m-ai uns la inimă cu miere... Nous disons comme ça... ŞARL: En moldave... suffit. (În parte.) Jolie langue! CHIRIŢA (deschizînd pasportul): Ascultaţi, boieri d-voastră... (Citeşte.) “D-neei baroana Chiriţa Bîrzoi, care merge peste graniţă în staturile Evropei...” TOŢI: Baroană! BÎRZOI : Baroană!... tu... baroană?... CHIRIŢA: De ce nu?... dacă-i moda. GULIŢĂ: Neneacă... da eu nu-s baron? CHIRIŢA: Ba şi tu eşti, Guliţă... eşti baronaş. GULIŢĂ: Vra să zică şi băbaca îi baronoi? BÎRZOI : Ba... mă ferească Dumnezeu! CHIRIŢA: Da ian mai spune-ne ceva de la Ieşi, monsiu Şarlă?... Ce mai fac ieşenii? ŞARL: Toţi ieşenii s-au făcut bulangeri... chitari. TOŢI: Pitari? ŞARL: Parbleu!... Plămădesc glodul iarna, ca să-l înghită vara. CHIRIŢA: Bine zici... îmi aduc aminte cînd am fost acolo cu Aristiţa şi Calipsiţa... era să mă înec! ŞARL (în parte): Ah bah! un tonneau... ça flotte toujours. CHIRIŢA : Da despre teatru ce ştii? ŞARL: Est opera italian... am văzut Robert le diable! CHIRIŢA: Nu mă nebuni... şi cum o fost? ŞARL: Formos... tare formos. CHIRIŢA: Ei... parastuieşte şi nouă piesa aceea... c-am auzit că-i cu o mulţime de drăcii. ŞARL: Dacă poroncesc madame cocona... bucuros. (Toţi se aşează pe canapea şi pe jilţuri. Şarl, în mijlocul lor, cîntă cîntecelul: “Titi à la représ, de Robert le diable”.) TOŢI (sculîndu-se): Mare minune! Nemţii ceia îs cu dracu, zău! SCENA XVII Cei dinainte, I O N şi, pe urmă, LEONAŞ (în toaletă femeiască) I O N : Cucoane... cucoane... a venit o madamă de la Ieşi... şi cere să intre aici. BÎRZOI : Cine-i? I O N : Cică-i actoriţă. TOŢI : O actoriţă? LEONAŞ (intrînd repede): Plecăciune, boieri... Mă rog de iertare că dau busna-n casă, nitam, nisam... dar, avînd treabă cu părintele ispravnic, am luat îndrăzneală... Care-i părintele?... BÎRZOI : Supusă sluga d-tale, madamo. LEONAŞ : D-ta să fii sănătos. BÎRZOI : Sărut mîinile. CHIRIŢA (în parte): Mare minune! cum seamănă cu Leonaş! LEONAŞ : Pune-ţi în gînd, părinte ispravnice, că am un frate, care, de cîteva zile s-a făcut nevăzut de la Iaşi... şi pe cît am aflat de ici, de cole... am prepus că-i ascuns aici în tîrg... şi că-i amorezat de o duducă care-i zic Luluţa. LULUŢA (în parte): De mine? CHIRIŢA : Luluţa?... şi cum îl cheamă pe fratele d-tale, cheramo? LEONAŞ : Leonaş... de nu ţi-a fi cu bănat, cucoană. CHIRIŢA: Nici cît pe-o măsă... să ierţi... Şi d-ta zici că eşti ac-toriţă? LEONAŞ (făcînd compliment femeiesc): La Teatru Naţional... să ierţi. CHIRIŢA: Să fii d-ta sănătoasă... dar cît pentru fratele d-tale... cine-a fi acela... nu avem cinste... LEONAŞ : Bunătatea d-tale... dar, mă rog... pe duduca Luluţa nu ştiţi unde-aş putea-o găsi? CHIRIŢA: Nu departe... Dacă vrei s-o vezi? iat-o... O logodim astăzi cu Guliţă, fiul meu... LEONAŞ : Să-ţi trăiască. CHIRIŢA (cu dispreţ): Plecăciune. LEONAŞ (care în toată vremea asta a întors spatele Luluţei): A!... dumneei îi duduca Luluţa? Tare-i frumuşică! Dă-mi voie, dragă, să te sărut şi să te fericesc de odorul ce-ai să capeţi. (Sărută pe Luluţa şi-i zice încet.) Eu sunt, Luluţo, eu, Leonaş... opreşte logodna. LULUŢA (ţipînd): A!... TOŢI : Ce-i? L U LULŢA (făcîndu-se nebună): Vai de mine! se învîrteşte casa cu mine. Toate le văd pe dos... Iaca mătuşica se dă de-a tumba... ha, ha, ha, ha... CHIRIŢA: Kirie eleison!... că iar i-a venit nebunia... şi tocmai în ceasul aista!... Luluţo... LULUŢA: Fugiţi... fugiţi... daţi-mi pace... că-mi vine-a muşca... Unde-i Guliţă să-l zgîriu?... unde-i să-l muşc? GULIŢĂ (ascunzîndu-se după tată-său): Nu mă lăsa, băbacă, că mă mănîncă. LULUŢA: Ha, ha, ha, ha... Am să mă mărit cu iubitul meu, pe care-l iubesc din copilărie... Iată-mă-s la nuntă... orhestrul începe valţul, valţul!... Unde-i mirele să joc cu el? Valsul LULUŢA (vălsuind singură) Tra, la, la, la, la, Tra, la, la, la, la, Astăzi chiar mă mărit, Mă mărit, mă mărit! Tra, la, la, la, la, Tra, la, la, la, la, Chiar astăzi mă mărit Cu al meu iubit. (Se opreşte din joc, plîngînd.) Ah, ah, ah, ah, ah, ah,! Dragul meu nu mă vra... CORUL Sărmana, vai de ea! (bis) LULUŢA (rîzînd) Ha, ha, ha, ha, ha, ha! Ba mă vrea, ba mă vrea. CORUL Sărmana! vai de ea! Vai de ea! (Împreună.) LULUŢA (jucînd) Tra, la, la, la, la, Tra, la, la, la, la, Astăzi chiar mă mărit, Mă mărit, mă mărit... Tra, la, la, la, la, Tra, la, la, la, la, Chiar astăzi mă mărit Cu al meu iubit. CORUL Sărmana fată! Priviţi-o, iată, Iată c-a-nebunit, Nebunit, nebunit! Sărmana fată, Mai bine-ndată, Îndată-ar fi murit, Ar fi murit! (Luluţa se aruncă în braţele lui Leonaş.) LULUŢA: A!... iaca logodnicul meu... iată-l, iată-l! CHIRIŢA : Cine?... Madama?... logodnic!... (Către musafiri.) S-o pierdut de istov! LULUŢA (ţipînd): Aista-i, aista-i... vreau să mă măritaţi cu dînsul... că de nu... nebunesc... CHIRIŢA: Să te mărităm cu madama?... altă belea acu!... ŞARL: No... faceţi caprisu Luluţei... non trebuie contrarier un malade. CHIRIŢA : Bine zici, monsiu Şarlă... Ei... fie, Luluţă dragă... dacă ţi-i drag dumnealui?... ie-ţi-l... Noi ţi-l dăm. (Către Leonaş.) Mă iartă, madamă, că te supăr... LEONAŞ : Da unde, cucoană!... dimpotrivă... LULUŢA: Dacă mi-l daţi... logodiţi-mă acu îndată cu el. CHIRIŢA: Fie ş-acu, numai nu te tulbura... (Către Leonaş.) Madamă... facem abuz de bunătatea d-tale... dar apoi vezi în ce stare-i biata copilă... Fii bună, te rog, şi primeşte a te logodi cu dînsa... ne-i îndatori peste măsură. LEONAŞ : Cu mare bucurie... Cea mai mare dorinţă a mea este ca să vă îndatoresc... poftim inelul meu. CHIRIŢA: Foarte mulţămesc... Luluţo, iaca inelul d-sale... dă-i acum pe-al tău... şi să vă fie logodna într-un ceas bun... amin! (Leonaş şi Luluţa schimbă inelele.) LULUŢA (veselă): M-am logodit... m-am logodit! De-acum ziceţi să cînte muzica... să-nceapă balul... la bal... la bal... CHIRIŢA : Bal înaintea mesei? ŞARL (încet Chiriţei): Ne la contrariez donc pas... puisqu’elle est folle. (Tare.) En avant la contredanse. CHIRIŢA (căutînd cu dragoste la Şarl): Fie, monsiu Şarlă... Vous serez mon cavaler? ŞARL (în parte): Crac. CHIRIŢA: Hai, boieri... să vă văd... (Orhestrul cîntă contredansul. Chiriţa joacă cu Şarl, în faţă cu Guliţă, care joacă cu Luluţa. Leonaş slujeşte de damă lui Bîrzoi şi joc amîndoi vis-à-vis cu doi musafiri. Musafirii mai în fund.) TOŢI (jucînd) Ah, ce plăcere de-a juca Şi de griji a scutura. CHIRIŢA Ah! monsiu Şarlă... te rog, îmi spune Dacă joc frumos cancan? ŞARL TOŢI Ah! ce plăcere de-a juca Şi de griji a se scutura. CHIR I Ţ A : Destul, c-am obosit! LEONAŞ (strîngînd pe Luluţa în braţe): Ah! dragă Luluţă... deacum eşti a mea şi nimic nu ne mai poate despărţi... CHIRIŢA (către musafiri): Vezi, dacă-i actriţă... cît de bine-şi gioacă rolul. LEONAŞ : De-acum festa-i jucată; pot să m-arăt fără grijă. CHIRIŢA: Festa?... ce vra să zică asta? LEONAŞ (scoţîndu-şi capela): Mă cunoşti, Chiriţoaie, cine sunt eu? CHIRIŢA BÎRZOI� : Leonaş! GULIŢĂ LEONAŞ : Eu!... v-am jucat-o bună? CHIRIŢA (căzînd pe un scaun): Ah! ne-o jucat-o, Pepelea! BÎRZOI : Ian stăi, moţpane... dacă-i pe feste?... apoi să ţi-o joc eu mai sărată şi mai chipărată... doar am puterea-n mînă... doar îs ispravnic!... LEONAŞ : Ba te şterge pe guriţă, boierule... Iaca demisionul d-tale. (Îi dă un pachet.) BÎRZOI : Demisionul? LEONAŞ : Aşa... mai dinioare am primit un plic de la directorul Departamentului, care mi-i prieten, şi înăuntru am găsit demisionul d-tale. BÎRZOI : Da să n-am parte de Chiriţa dac-am gîndit vrodată să-mi dau demision. (Citeşte:) “Demisionul ce ai dat din postul de ispravnic se primeşte... şi se porunceşte d-tale ca să încredinţezi trebile ţinutului d-sale d-lui Leonaş, noul diregător.” - Am sfeclit-o! (Cade pe un scaun de altă parte.) Da bine... pentru ce?... care-i pricina? LEONAŞ (încet): Curcanul cel bătrîn ţi-a jucat festa... Ce să faci?... s-a trecut vremea curcanilor!... Iar cît pentru logodna mea cu Luluţa, de nu-i încuviinţa-o acu îndată... spun lui Piciu bricicarul să deie jalbă că i-ai luat o carboavă chiar de haram. BÎRZOI : Încuviinţez... încuviinţez, numai taci. CHIRIŢA (pe gînduri): Să-mi treacă pintre degete bunătate de zestre?... nu se poate... (tare) nu se poate! LEONAŞ (încet, Chiriţei): Ba se poate, căci almintire... l-oi ruga pe prietenul meu, pe ofiţerul cel de azi-dimineaţă, să arate portretul d-tale lui Bîrzoi... Se poate acum?... CHIRIŢA (plecînd capul): Se poate! LEONAŞ : Care vra să zică... toate s-o pus la cale... Acum, boieri d-voastră, fiindcă un ispravnic trebuie să fie un om aşezat... vă poftesc la nunta mea cu duduca Luluţa. Dumneei cucoana Chiriţa şi cuconul Grigori, preaiubitul ei soţ, s-au primit a ne fi nuni mari... aşa este? BÎRZOI CHIRIŢA � (zîmbind mînzeşte): Cum nu?... cu mare bucurie. LEONAŞ : Cît pentru monsiu Guliţă, dacă tot voieşte duel? GULIŢĂ: Bai! ION (intrînd): Cucoană... să deie bucate? CHIRIŢA : Strigă să deie. ION (la uşa din fund, strigă chiuind): Mă Postolachi... mă!... dă bucate la masă... mă! CHIRIŢA : Carnacsî, că ne-ai asurzit! Boieri d-voastră... poftim... dle Leonaş, ce-a fost s-a trecut... nădăjduiesc că nu ne-i refuza de-a şedea cu logodnica d-tale la masă. LEONAŞ : Dimpotrivă, cucoană dragă, (încet) şi drept dovadă că sunt prietenul d-tale, poftim portretul. CHIRIŢA (încet, luînd portretul): Să-ţi spun drept... mare comedian ai mai fost! LEONAŞ : Apoi... nu ştii că lumea-i un teatru plin de comedieni? CHIRIŢA: Bine zici... blagoslovită să-ţi fie vorba!... tocmai asta era s-o spun şi eu d-lor-sale... (Arată publicul şi înaintează spre el.) Credeţi-mi mie; cei mulţi în lume, Fie din Londra sau din Focşeni, Fie cu stare, cu rang, cu nume, Joc ades roluri de comedieni. Cela ce strigă că ţara piere Pîn’ ce apucă vreun ciolan Şi, cît îl roade, stă în tăcere... Cine nu-l ştie că-i comedian? GULIŢĂ Cel care vecinic se tot făleşte... Că-i de neam nobil cît un sultan... Şi-n fapta-i neamul şi-l necinsteşte... Îi prost sărmanul! prost comedian!... ŞARL Celui qui tourne cum bate vîntul, Fiind azi jidov, mîini moldovan... Est un... non trouve au juste cuvîntul; Une girouette... un comedian. LULUŢA Cela ce caut-o zestre mare, Deşi el poate nu face-un ban, Şi zice fetei că-i dragă tare... Are iubire de comedian. LEONAŞ Cel care jacaş fiind de moarte A luat pielea de pe sărman... De-l vezi deodată blînd, smerit foarte... Să fugi de dînsul că-i comedian. CHIRIŢA Astfel e lumea... o comedie! Iar noi, artiştii care-o jucăm, N-avem dorinţă alta mai vie Decît aplauzi să merităm. TOŢI Astfel e lumea... o comedie! Etc., etc., etc. (La sfîrşitul cupletelor uşile din fund se deschid şi toţi se pornesc spre masa care se vede dincolo de uşă.) (Cortina cade. ) CUCOANA CHIRIŢA ÎN BALON FARSĂ DE CARNAVAL PERSONAJELE: CUCOANA CHIRIŢA GRIGORI BÎRZOI , soţul ei ELLIEN MOGHIOR , aeronaut ungur NAE NĂUCESCU DESPA , soţia lui COSTICĂ HAZLIUL LICĂ P ANGLICĂ UN COMISAR UN VÎNZĂTOR DE ALUNE PRĂJITE PUBLIC (Scenele se petrec din dosul Mitropoliei, pe piaţa destinată pentru ascendarea baloanelor, 1874.) Notă. La deschiderea cortinei, cîţiva soldaţi, în mijlocul scenei, ţin frînghiile ce sunt legate de năvodul balonului. Ellien Moghior e în naselă, ocupat a-şi face pregătirile de plecare. Balonul, purtînd cu litere mari numele de Ciubăr-Vodă, este înălţat astfel ca să fie văzut de publicul din sală. Nasela e ornată cu steaguri tricoloare. Lume multă în fund. În dreapta, o estradă. Pe laiţa din faţă, Năucescu şi Despa. Hazliu şi Panglică se primblă pe sub estrade lornietînd damele. Vînzătorul se poartă pintre public, strigînd din timp în timp: Alune prăjite! şeapte de-o para! SCENA I PUBLICUL, MOGHIOR, NĂUCESCU, DESPA, HAZLIU, PANGLICĂ,VÎNZATORUL, ăCHIRIŢAî COR Ce minune! ce drăcie! Parcă-i din poveste, zău! A ajuns omul să fie Mai uşor decît un zmeu. Nu-i destul că el pe lume Bate cîmpii deseori, Acum el vroieşte-anume Ca să zboare chiar prin nori! NĂUCESCU (într-o mirare necurmată): Aoleo! maică!... Ce-a fost să mai fie! DESP A : Taci, frate, nu te mai mira aşa cu gura căscată, că te-or crede bucureştenii scăpat din tufe. NĂUCESCU: Ce tufe? Ce tufe, Despo?... Dar n-ai citit ziarul de astăzi? DESP A : Care? că-s multe de toate ca seminţa de ardei. NĂUCESCU: Ziarul cel cu... VÎNZĂTORUL (strigă): Alune prăjite! şeapte de o para. NĂUCESCU: Cel cu alune... asta... cel cu anonţuri prăjite... DESP A : Şi ce mai spune el în limba lui? NĂUCESCU: Spune că astăzi Ciubar-Vodă a să se urce în naltul cerului. DESPA : Care Ciubar-Vodă, cel din basme? NĂUCESCU: Ba... nu... Balonul ăsta... Aşa-i e numele, dar pentru ce şi cum? Nu e treaba noastră. DESPA : Apoi de... s-a urca el dacă i-a fost scris. NĂUCESCU: Tronc! MOGHIOR (la soldaţi): Apucaţi de frînghii şi ţineţi zdreavăn. NĂUCESCU: Aoleo! maică!... se mişcă balonul. HAZLIU (oprindu-se): Ce te-a apucat, boierule? Te dor ficaţii de ţipi aşa? NĂUCESCU (închinîndu-se): Plecăciune... D-ta eşti doftor de ficaţi? HAZLIU: Ba... sunt doftor de năuci. NĂUCESCU: Să mă fericesc cu numele d-tale? HAZLIU: Tachi Hazliul, lincenciat în mofturie şi domiciliat la Raşca. NĂUCESCU: Hazliu nume... să-l porţi sănătos... şi d-lui? (Arată pe Panglică.) PANGLICĂ: Lică Panglică, candidat de paraponisire, domiciliat în Cuibul-cu-Barza. NĂUCESCU: Tocmai acolo, sus?... Bine ţi-a fi mergînd... cînd suflă viforul. P ANGLICĂ (păunindu-se): Precum vezi... numai într-un picior. NĂUCESCU: Panglică!... După nume te-aş fi crezut din Lipscani. P ANGLICĂ: Şi nu te-ai fi înşelat... sunt din Brăila. NĂUCESCU: Nu mă nebuni... şi eu de la Gorgiu... HAZLIU: Sunteţi vecini... Numele d-tale? NĂUCESCU: Nae Năucescu, proprietar... cu nevastă... Dumneaei (arată pe Despa), Despa Calcănstrăchini, fiica răposatului Pitar Moş, zis Cioclu. HAZLIU: Şi aţi venit în Bucureşti ca să vedeţi balonul? NĂUCESCU: Să văd?... adică să vezi: am venit la Curtea de apel pentru un proces cu statul... şi am să-l cîştig. HAZLIU: Nici vorbă nu-i... Statul n-are noroc la procesuri. NĂUCESCU: Ce-i pasă? Are de unde plăti. HAZLIU: Negreşit... e bute de bani. P ANGLICĂ: Nu mai încap în el... îi crapă pielea. NĂUCESCU: Asta o să zicem cu toţii şi... ca patrioţi… cătăm să-l mai uşurăm. HAZLIU: Ce bun suflet de om! Mă rog, sunt mulţi ca d-ta prin provincie? NĂUCESCU (mîndru): Mulţi!... şi tot oameni... nu glumă!... VÎNZĂTORUL (strigă): Şeapte de-o para! NĂUCESCU: Domnule Hazliu, să te întreb un lucru, dar, mă rog, să mă pliroforiseşti ritos... Ce să fie balonul ăsta? HAZLIU: Ţi-oi spune bucuros... dar în taină... E o beşică de chit. NĂUCESCU: De chit!... aşa de mare!... Auzi, Despo? Cică Ciubăr- Vodă e o beşică de chit! DESP A : O fi, dacă aşa i-a fost scris. NĂUCESCU: Tronc!... Şi cu ce-i umflată, Hazliule? HAZLIU: Iar între noi să rămîie... (Arie) Acest balon e umflat, Ca să aibă uşurinţă, Cu profesii de credinţă De patriot răsuflat; Cu fumuri de nerozie Parveniţilor de azi; Vorbe mari, şarlatanie La un loc cu niţel gaz, Şi de-aceea, uşurel, Sus, sus, sus se urcă el. COR Şi de-aceea, uşurel, Sus, sus, sus se urcă el. NĂUCESCU: O fi! Materia nu lipseşte... dar cine-l poartă pe sus?... Cine-i aeronaftul? HAZLIU: Un ungur... Magnatul Ellien Moghior, cel din naselă. NĂUCESCU: Care?... Cel din paneri... colo? HAZLIU: Tocmai. NĂUCESCU: Şi nu-i e teamă că s-a lovi de bolta cerului şi şi-a face un cucui? HAZLIU: Nu! el cearcă să facă joncţiune între cer şi pămînt... Deprindere... ce să zici? NĂUCESCU: A prins gust la joncţiuni, moghiarul... Vrea multe şi ieftine... VÎNZĂTORUL (strigă): Şeapte de-o para! HAZLIU: Ha, ha, a, ha! Parc-o face înadins mitocanul. P ANGLICĂ: Iaca, nene...Unguru-i gata de plecare... Hai să ne apropiem. HAZLIU: Bine zici, Lică... Vii cu noi, cucoane Nae? NĂUCESCU: Ba, ferească Pronia!... N-ar avea decît să mă umfle şontul fără veste... şi, hait! m-am dus la dracul praznic... Nu-i aşa, Afrodito? DESPA : O fi, dacă ţi-a fi fost scris. NĂUCESCU: Tronc! (În parte.) Tot din Scriptură grăieşte Cioacla. (Se produce o mişcare pe scenă. Publicul din fund se apropie de naselă şi dă semne de nerăbdare.) HAZLIU: Ei! Domnule Moghior, ai de gînd să plec astăzi sau te-ai pus pe clocit ouă? MOGHIOR: No, plec, domnule, plec... sunt gata numaidecît... (Tare, către public.) Domnilor, doamnelor, înaltă nobleţe şi onorabil public... Marele balon, Ciubar-Vodă, aice pornit, are să aibă onoare a face ascensiune... Glorie Romîniei... Viitorul patriei romîne... HAZLIU: Ian lasă Romînia-n pace, domnule... şi pleacă fără să ne mai faci cuvînt... MOGHIOR : Ei! dar... cu vînt sau fără vînt... Cine vroieşte să facă ascensiune cu mine? NĂUCESCU: Eu nu vreau, domnule, nici Despa... aşa s-o ştii... MOGHIOR: Nime nu are curagiul?... Nime?... O dată, de două ori, de... CHIRIŢA (dintr-o tribună): Stai că eu vin. TOŢI: Cine? Cine? CHIRIŢA (venind în scenă): Eu, cucoana Chiriţa! baroneasa! din Paris şi din Viena! SCENA II Cei dinainte, CHIRIŢA (purtînd un coc exagerat) COR Chiriţa, Chiriţa, Bîrzoaie, Se urcă, se urcă-n balon! CHIRIŢA De ce nu? Chiriţa-i leoaie, Hailaifă, model de bonton. COR Vivat! bravo mii de ori, Chiriţa se duce-n nori! Ea, din mîndră baroneasă. Vrea s-ajungă baloneasă! CHIRIŢA: D-apoi cum? şi de ce nu?... Doară una-i Chiriţa pe lume, deşi multe au ambiţie ca să-i samene... Cîte am păţit eu! prin cîte am trecut de cînd ne cunoaştem şi, slavă Domnului! iată-mă-s tot grasă şi frumoasă... (Se păuneşte.) Dar mi-ţi zice, poate, că balonu-i altă gîscă... mi-ţi pomeni de trăsnete, de fulgere, de pericole etcetera şi cele multe... Habar n-am!... Dacă nu mi-au venit de hac nici balonul meu cel galben, ştiţi, cel troienit în Păcurari... apoi de balonul ista o să mă spariu?... Tocmai Ciubăr-Vodă o să-mi facă şotia?... Nu vă îngrijiţi, sufleţeilor... Eu sunt o persoană ca vestitul Am umblat pe apă şi pe uscat, ş-acum vreau să umblu şi prin văzduh ca o ciocîrlie gingaşă, ciripitoare... P ANGLICĂ (ascuns între public): Cam grea ciocîrlie! CHIRIŢA: Aud? Cine-a spus că-i grea?... Te înşeli, domnule. M-am cîntărit la spoziţia de la Viena şi am tras cît o peană... de... lişiţă... Ş-apoi dacă ai fi un om umblat şi citit, dacă mi-ai fi călătorit ca mine pe unde şi-a înţărcat dracul copiii, dacă mi-ai fi văzut Parisul şi Viena, dacă ai face parte din lumea cea mare, din hailaiful Bucureştilor, ai şti că sexul nostru, fie cît de gras, e tot gracios şi uşurel. Aşa spunea Alkibiad, palicarul din vremea grecilor vechi, după cum ne-a încredinţat mosiu Şarlă, profesorul lui Guliţă... dar fiindcă d-ta nu eşti nici Alkibiad, nici palicar, plecăciune! (În parte.) Auzi, tontu! Parcă m-am îngrăşat la casa lui. NĂUCESCU: Aoleo, sfinte, că strechiată-i! CHIRIŢA (furioasă): Cine-i străchiată, năucule? NĂUCESCU: Nu d-ta, cocoană... Despa... Despa. (Despa se supără.) Taci, soro, că-i în stare să ne sară-n cap. (Tare) Cocoană Chiriţo, ce-a zice soţul d-tale cînd a afla?... CHIRIŢA: Zică ce-a vrea; am otărît să mai văd şi alte lumi, nu tot asta de la noi, şi m-oi ascensiunearisi chiar de-a fi să-ţi cad pe cap din naltul cerului. NĂUCESCU: Ferească Pronia! (În parte.) Să-mi cadă coşcogea bute pe scăfîrlie... m-am topit! CHIRIŢA (exaltat): Dar! o să mă înalţ pe unde nu s-au înălţat nici zmeii, ca să meargă vestea Chiriţei peste nouă mări şi nouă ţări; o să mă sui în lună şi în stele, ca să văd de-oi găsi şi pe acolo bazaconiile ce le-am văzut pe pămînt. (Arie din “Chiriţa la Paris” ) CHIRIŢA Am văzut amoruri multe Ş-amoraşi cu pene smulte, Smulte, smulte, smulte, smulte etc. Şi caractere-njosite, Nu de mult la noi ivite, Vite, vite, vite, vite, vite, vite, vite. N-are cine cumpăra. VÎNZĂTORUL Şeapte de-o para! CHIRIŢA Ei, parol, n-ar zice ba. VÎNZĂTORUL Şeapte de-o para! COR N-are cine cumpăra Şeapte de-o para. Ei, parol, n-ar zice ba, Şeapte de-o para. CHIRIŢA Deci, Chiriţa exaltată Vrea în ceruri să răzbată, Bată, bată, bată, bată, bată, bată, bată, Chiar de-a fi din a lor poală (coborînd ochii) Ca să cadă rostogoală, Goală, goală, goală, goala, goală, goală, goală. Sper că toţi m-or admira. VÎNZĂTORUL Şeapte de-o para! CHIRIŢA Ş-or striga voios: Ura! VÎNZĂTORUL Şeapte de-o para! COR Dar! cu toţi te-om admira, Şeapte de-o para, Şi cu toţii om striga: Şeapte de-o para! (Moghior se coboară din naselă şi se apropie de Chiriţa.) MOGHIOR: Cucoană Chiriţa... cînd v-a fi cu plăcere, balonul e gata. CHIRIŢA (întorcîndu-se şi zărind pe Moghior): Piei, drace!... D-ta eşti balonistul? MOGHIOR: Eu... mă recunoaşteţi? CHIRIŢA: Da cum, tătarii, să nu te recunosc?... (Scena următoare e aparte.) MOGHIOR (cu sentiment): Ah! CHIRIŢA: D-ta m-ai scăpat de belea la Viena, plătindu-mi datoriile, şi ai venit cu mine la Bucureşti, pentru ca să capeţi concesiuni şi joncţiuni... Ba încă am şi giucat ceardaşul împreună în sala lui Bosel. Da bine, grăfuşorule, cum de-ai ajuns balonist din joncţionist?... măcar că bine bătînd: Tot ca una, fata mea. MOGHIOR (în taină): Amorul!... El m-a metamorfozat. CHIRIŢA: El te-a metaformozat? Bată-l norocul, amoraş! Îi cunosc şi eu drăciile şi renghiurile etcetera şi cele multe! Dar ce are a face cu balonul? MOGHIOR: Ascultă-mă: Neputînd să am parte de d-ta pe pămînt, mi-am pus în gînd să te răpesc în văzduh, ca să fii a mea! CHIRIŢA: Eu? pe mine... în văzduh?... ba să-ţi caţi de treabă, că-ţi găseşti pîrţagul cu Chiriţa. MOGHIOR: Pîrţag, nepîrţag... nu-mi pasă! Vreau să facem joncţiune de inimi împreună. CHIRIŢA (în parte): Mititelul! (Tare.) Dar nu se poate una ca asta, măgnăţelule. Eu sunt măritată cu Bîrzoi; am fete mari cu copii şi un flăcău de băiat la Senat. (În parte.) Cenuşer... (Tare.) Ş-apoi, nu ştii? Sunt o persoană vertuoasă... vertuoasă, de nu-mi încap în piele... sunt jurată să păzesc credinţă... MOGHIOR : A! nu face nimic... Cînd îi fi sus în aer, te-oi dezlega eu de toate jurămintele. CHIRIŢA: Ba să nu te-mpingă păcatul, că, pre legea mea, te azvîrl din naselă ca pe-o minge. MOGHIOR (răsucindu-şi mustaţa): Om vedea... Cucoană Chiriţa, publicul aşteaptă... Poftim. (Dă braţul Chiriţei şi face jurul scenei, închinîndu-se la public, apoi se apropie de naselă. ) CHIRIŢA: Hai! (În parte.) Ar avea haz să pat vro şotie tocmai în nori... dar las’ pe mine! COR Chiriţa, Chiriţa, Bîrzoaie, Se urcă, se urcă-n balon! CHIRIŢA Adio! Chiriţa-i leoaie, Hailaifă, model de bonton. COR Vivat! bravo mii de ori! Chiriţa se duce-n nori! Ea, din mîndră baroneasă, Vrea s-ajungă baloneasă. SCENA III Cei dinainte, BÎRZOI, UN COMISAR BÎRZOI (intră în sala teatrului pe la finele corului, se apropie de orchestră şi strigă deodată): Nu lăsaţi... N-o lăsaţi să se suie în năsăle cu ungurul... Chiriţo! TOŢI: Ce este, ce este? BÎRZOI: Chiriţo... fugi de lîngă naselă. CHIRIŢA: Vai de mine! bărbatu-meu? BÎRZOI: Eu, dar!... şi nu-ţi dau voie să baţi lela prin văzduh cu balonistul. CHIRIŢA: Da bine, frăţioare, gîndeşte că onorabilul public şi înalta nobleţe... BÎRZOI: Nu ştiu eu de astea... Chiriţă, să mă vezi mort dacă-i face asfinţiune cu balonul. CHIRIŢA: Măcar să te şi îngrop, sufletele, nu mă iartă filotimia să te ascult. BÎRZOI: Aşa ţi-e povestea, jupîneaso?... Apoi vin eu să te-nhaţ... Nu te iartă filotimia? lan să-ţi arăt eu filotimie.’’ (Vrea să sară pe scenă, peste orchestră.) CHIRIŢA: Opriţi-l, legaţi-l, duceţi-l la Mărcuţa, c-a turbat. COMISARUL (lui Bîrzoi): Stai, domnule, unde te duci? BÎRZOI: Ce-ţi pasă dumitale? COMISARUL: Domnule, sunt comisar. BÎRZOI: Nici nu vreau să te ştiu. COMISARUL: Domnule, nu face scandal, c-oi fi silit să te arestez. BÎRZOI: Scandal! Eu fac scandal? Iaca cine face scandal. Arestuieşte-i pe dînşii. COMISARUL: Ei! nu mai lungi vorba şi şezi liniştit. BÎRZOI: Cum? să tac molcu cînd îmi fură de la ochi pe Chiriţuşca mea? Mări, fugi încolo! (Dă brînci comisarului.) COMISARUL: Aşa?... dar ieşi afară. (Îl apucă de guler.) BÎRZOI: Ba n-oi ieşi. COMISARUL: Nu-i ieşi? dacă doar ştiu să te duc şi pe sus. (Îl apucă-n braţe şi-l scoate afară din sală.) BÎRZOI (zbătîndu-se): Protestarisesc în numele hristoitiei! Domnule, eşti vîndut ungurului. CHIRIŢA: L-au umflat? Aferim. D-le Moghior, hai degrabă în balon. MOGHIOR (luînd-o de mînă): No, hai! (Cu foc.) De-acum eşti a mea. CHIRIŢA: Pune-ţi pofta-n cui! (Se suie amîndoi în naselă. ) CHIRIŢA: Strîmtă naselă! dar, încalte, solidă-i? MOGHIOR: Cît podul de la Pesta... N-ai nici o grijă. (La soldaţii care sunt împrejurul naselei.) Acum, dlor, luaţi seama bine să daţi drumul frînghiilor cînd oi striga: Ellien Moghior!... Aţi înţeles? Cucoană Chiriţă, ţine-te bine... plecăm... (Scoate pălăria şi o învîrteste-n aer strigînd.) Ellien Moghior! CHIRIŢA (la soldaţi): Lachez tout! PUBLICUL: Ura! (Soldaţii lasă frînghiile şi se retrag în fund. Balonul se urcă puţin, apoi se opreşte.) NĂUCESCU: Aoleo! maică... se duce, iaca... priveşte, Despo... se duce, ba... se opreşte... s-a oprit! HAZLIU: Nasela e cam grea... Chiriţa are prea mulţi nuri! VÎNZĂTORUL: Şeapte de-o para! MOGHIOR (în văzduh): Ah! Chiriţo... de-acum n-ai încotro face... Trebuie să mă iubeşti. CHIRIŢA: Ian nu te obrăznici. MOGHIOR: Ah! dă-mi un cioc, Chiriţo. CHIRIŢA: Iaca moţpanu... (Se apără.) Da, du-te-ncolo, neru-şinatule, că te văd oamenii! Vai de mine!... mi-am găsit beleaua!... Mai bine aruncă lest ca să ne putem sui, căci s-a oprit balonul. MOGHIOR: Bine zici!... să nu ne vadă nime de pe pămînt. (Ridică un săcuşor de nisip.) NĂUCESCU (venind în scenă şi cătînd în sus): lan priveşte, maică!... se drăgostesc prin văzduh ca cărăbuşii. MOGHIOR (de sus): Feriţi! (Deşartă sacul.) NĂUCESCU: Aoleo! m-a chiorît! (Se întoarce la locul lui frecîndu-şi ochii. Publicul rîde. Nasela se ridică încet. Un nour se coboară puţin din frize pentru efectul perspectivei.) MOGHIOR: Ne suim, Chiriţo! ne suim!... Dă-mi un cioc unguresc. CHIRIŢA: Ce să-i dau? un cioc?... du-te cioarelor. MOGHIOR: Adică un sărutat. (Vrea să o sărute.) CHIRIŢA: lan ascultă... astîmpără-te că te dau jos din trăsură. MOGHIOR (cu foc): Numai un cioc, ş-apoi să mor. CHIRIŢA (luptîndu-se): Vai!... Umfla-te-ar rusaliile! (Nasela dispare după nour.) GHIRIT A (după nor): Săriţi! agiutor!... Pompierii! (Publicul se uită în sus.) HAZLIUL: Ce s-aude?... Chiriţa cere ajutor, oare ce i se-ntîmplă? PANGLICĂ: Priveşte... Parcă se luptă cu ungurul... Iaca, l-a apucat de gît... l-a plecat pe marginea naselei!... Aoleo!... feriţi!... Cade ungurul!... Cade!... TOTI: Cade!… feriţi!... (Deodată cade în mijlocul publicului un manechin ce seamănă cu Moghior. ) PUBLICUL (înconjurînd manechinul): A!... sărmanul!... a murit! s-a turtit ca o plăcintă!... Un doctor!… un doctor!... să-l ducă la spital!... degrabă! (Soldatul ridică manechinul şi iese.) NĂUCESCU: Bre! ce grozăvenie!... mi s-a încreţit pielea!... Ai văzut, Despo, cum a căzut de rău? DESPA : Apoi de... aşa i-a fost scris!... se vede... COR Ce fapt grozav şi trist! Ce fapt neaşteptat! Sărmanul balonist! De-a tumba a picat! HAZLIUL: Dar oare unde-i balonul?... Îl vezi, Lică? P AKGLICĂ: Ba nu... a dispărut... s-a dus în naltul cerului, cu Chiriţă, cu tot. HAZLIUL: Sărmana!... e pierdută!... Cum o să se coboare?... TOTI: Sărmana!... HAZLIUL: Staţi... iaca balonul!... colo, sus, ca o rîndunică. P ANGLICĂ: Pare că se coboară... HAZLIUL: Ba cade… cade cu o repejune spăimîntătoare... P ANGLICĂ: Bine zici!... Primejdie... De s-a lovi de pămînt, nu s a alege nici ţandără de biata Chiriţa. NĂUCESCU: Aoleo! De nu mi-ar cădea pe scăfîrlie! (Îşi deschide cortelul.) HAZLIUL: Iaca şi Chiriţa... O vezi în naselă? P ANGLICĂ: O văz... face semne de desperare... se dezbracă... îşi aruncă mantila... HAZLIUL: Şi cortelul. P ANGLICĂ: Şi cocul. (Toate aceste obiecte cad pe scenă una după alta.) HAZLIUL: Şi tunica!... şi... ba nu... balonul a început a se coborî mai încet... Chiriţa l-a uşurat azvîrlind cocul... Ştii una, Lică? Hai să improvizăm o oraţiune cucoanei Chiriţe... Mergi de pregăteşte cele trebuincioase. P ANGLICĂ: Bună idee... mă duc... (Iese.) (O frînghie lungă începe a spînzura de sus.) TOŢI: Balonul! Balonul!… s-a apropiat! CHIRIŢA (strigă de după nor): Prindeţi capătul frînghiei... prindeţi frînghia... (Publicul apucă de frînghie, trage, şi nasela se iveşte, coborîndu-se.) PUBLICUL: Ura! să trăiască cucoana Chiriţa! CHIRIŢA: Încet, încet... Să nu mă izbiţi de pămînt... Aşa... do-mol... frumos... bine... bravo! (Nasela ajunge pe scenă. ) COR Bine-ai venit înapoi! Bine-ai sosit între noi, Chiriţuşca lui Bîrzoi, Eroină-ntre eroi! CHIRIŢA (fără coc, în corset, cu braţele şi umerele goale): Bine v-am găsit, oameni pămînteni! (Sare din naselă.) Uff! slavă Tatălui şi Fiului că m-am văzut iar pe uscat! HAZLIUL: Cît ne pare de bine la toţi, cucoană! că, zău! te-am crezut pierdută pentru totdeauna. CHIRIŢA: Aş! nu piere Chiriţa cu una, cu două. HAZLIUL: Dar, vă rog, spune-ne ce vi s-a întîmplat! V-aţi pierdut hainele pe drum şi vă întoarceţi... într-o toaletă cam... CHIRIŢA: Cam... neglige?... Adevărat, monsiu Muţunache, că-s cam... desfrunzită, dar apoi ce era să fac pentru ca să-mi scap viaţa?... M-am despoiat... însă, apropo, nu mi-aţi găsit bulendrele?... Le-aţi cules?... Mersi... Acum ascultaţi tragedia mea: (Arie din “Domino noir”: “Ah! quelle nuit!”) CHIRIŢA I Cum am plecat, Moghiorul, bat, De mine s-a legat, Cerînd cu mare foc Să-i dau un cioc. Eu îl refuz, Şi-l rog cinstit să nu facă abuz, Iar el, numaidecît, Îmi sare-n gît! Zadarnic cat să-l potolesc, Onoarea să-mi diafendefsesc; Moghiorul meu turbat M-apucă la pupat! Atunci mînia m-a umflat, Şi din naselă l-am zburat. Ca pe-un flaimuc Ce s-a tot dus de-a tumba, huştiuliuc... Privindu-l, am rămas, Zău, fără glas Ş-am zis în gîndul meu: “Ah! te rog, sfinte Dumnezeu, Apără-l de mai rău!” Dar, apropo… unde-i moghiorul?... Cred că s-a fi metaformozat în paprică... şi s-a fi săturat de amor. COMISARUL: Ba nu, cocoană... a înviat şi s-a dus cu banii adunaţi la casă. CHIRIŢA: Cum?... N-a rămas lat?... tare de oţel, ungurul!... a fi căzut pe slănină... dar să nu-mi uit vorba: II Deodată-n sus, Balonul dus De duhul necurat În aer a zburat, S-a înălţat! Mi se părea Că-n ochii mei lumea pierea Şi ameţeam, lulea... Altă belea! Ce să mă fac? şi cum să scap? M-acaţ în grabă de supap Şi trag mereu cît pot Să iasă gazul tot. Însă deodat-am început A coborî precum n-am vrut, Întocmai chiar Şi mai dihai decît bietul moghiar. Atunce am rămas Iar fără glas S-am zis în gîndul meu: “Ah! te rog, sfinte Dumnezeu, Scapă-ne de mai rău!” Şi nici una, nici două, pentru ca să se uşure balonul, zvîrl mantila de pe umeri, zvîrl de pe cap părul meu de başca, cocul cel de patru oca şi trei litre, zvîrl cortelul, zvîrl tunica... Puţin a lipsit să-mi azvîrl şi turniura, dar noroc că balonul şi-a moderat repegiunea. HAZLIUL (aducînd obiectele): Ce inspiraţie minunată aţi avut! lată obiectele d-voastră. CHIRIŢA: Mersi, Muţunache... să-mi pun tunica... aşa... mersi... cu toate că nu mi-e ruşine să mă vadă soarele cum sunt!... III Şi cum cădeam, Pe gios vedeam Acest oraş frumos, Luxos, politicos, Şi... noroios. Iar pe aici Oamenii mari, oamenii mici Mi se păreau pitici, Pitici, pitici. Cîţi dintr-acei fuduli măreţi Aveau aspectul de bureţi! Cîţi zmei, lei-paralei, De sus, păreau pigmei! Atunci, gîndind că gioacă rol Pîn’ ce se dau frumos de gol, De-a rostogol, Şi iar dispar, pierzîndu-se-n nămol, Un rîs neaşteptat M-a apucat Ş-am zis în gîndul meu: “Ah! te rog, sfinte Dumnezeu, Apără-ne de mai rău!” TOŢI: Bravo!... cucoană Chiriţă... să trăiască cucoana Chiriţa! CHIRIŢA: Sărut ochişorii... (Îşi aşează cocul.) (Se aude zgomot în culise.) SCENA IV Cei dinainte, BÎRZOI, COMISARUL COMISARUL: Prindeţi-l... prindeţi-l... nu-l lăsaţi să intre. BÎRZOI: În lături, guleraţilor!... (Intră.) Aice? Aice-i?... Unde-i Chiriţa? CHIRIŢA: Vai de mine!... Bîrzoi!... bărbatu-meu... am sfeclit-o. BÎRZOI: A!... iată-te, jupîneaso!.... Aşteaptă să-ţi dau eu balo nuri şi nasele... (Se repede.) CHIRIŢA: La sănătoasa, Chiriţo!... că-i slut la Prut... (Fuge primprejurul balonului, apoi sare peste laviţa pe care şedea Năucescu, îl răstoarnă jos şi dispare în culise.) NĂUCESCU: Aoleo! maică!… m-a ucis! COMISARUL (prinzînd pe Bîrzoi): Stai, nebunule... Unde te socoţi? la Mărcuţa? BÎRZOI: Ce vrei tu cu mine?... Zapciule... N-am eu dreptul să-mi păzesc nevasta?... Chiriţa e a mea... Nu-i averea statului... M-am cununat cu dînsa înainte de resmiriţă... Fugi încolo! COMISARUL (zice soldaţilor): Umflaţi-l pe sus... şi la poliţie! (Soldaţii ridică pe Bîrzoi care se luptă.) BÎRZOI: Anaftema să fiţi... cu tot neamul vostru! (Iese furios.) (Îndată se aude între culise fanfara din marşul operei Profetul şi începe a defila pe scenă un cortegiu format de principalele roluri create de Millo. În frunte merge Panglică, purtînd un stindard cu inscripţia: Vivat Chiriţa, apoi Baba Hîrca, Barbu Lăutarul, Plăcintarul, Moisi, Paracliserul... etc., avînd fiecare cîte un steag cu numele sau pe dînsul. Chiriţa, culcată într-un baldachin împodobit, este adusă în triumf, pe sunetul marşului. Cortegiul face jurul scenei pe dinaintea estradelor din care sunt aruncate bucheturi Chiriţei, apoi se opreşte în mijlocul scenei.) PUBLICUL: Ce s-aude? ce s-aude? (Vrea sa iasă.) HAZLIUL (oprindu-i): Staţi pe loc. Vine cucoana Chiriţa în triumf!! PUBLICUL: Uraa! (După fanfară, corul cînta versurile următoare, pe partea întîi a marşului:) COR Glorie şi onori, Mîndră Chiriţă, Bravo zmeiţă, Care-a zburat prin nori Ca o porumbiţă! Hai să strigăm în cor: Mîndră Chiriţă! Acum şi în viitor, Glorie şi onor! (Cortegiul oprindu-se în mijlocul scenei, Chiriţa se coboară din baldachin, salută şi cîntă pe partea muzicii marşului ce vine în urma corului.) CHIRIŢA (cu sentiment) Romîni! sufletu-mi este uimit! Şi de m-aş asculta, Pe toţi v-aş săruta. Cu foc, cu foc nepotolit Buluc la sînul meu V-aş strînge, zău! (Apoi ea se suie iar în baldachin şi cortegiul pleacă, cîntînd.) COR Glorie şi onori, Mîndră Chiriţă! etc... etc... (Cortina cade în strigătul de “ura” al publicului de pe scenă.) CUCOANA CHIRIŢA ÎN VOIAJ CÎNTECEL COMIC Cîntat de dnul Millo, la Teatrul din Bucureşti. (Teatrul reprezintă un salon.) CHIRIŢA (în costum ridicol de voiaj, intră zburdalnic. Ea poartă malacof exagerat, tocă de catifea neagră cu flori, pene şi cordele stacoşii etc.) (Ea cîntă pe aria “Royal tambour”:) Iată-mă-s! am sosit Dintr-o călătorie În care-am pătimit O sută de şotii ş-o mie. Dar, zău, nu mă căiesc, Nu-mi pasă de nimică; Eu sunt zdragon şi mă numesc Chiriţa cea voinică. Ce voiagiu minunat! Ce frumos m-am primblat! În urmă-mi am lăsat Un nume lăudat. Plecăciune, boieri. (Se închină.) De mult nu ne-am văzut. Sănătoşi!... Dar cucoanele? şi copiii? bine? Mă bucur. Aud? şi mie precum vedeţi îmi merge de minune... sărut ochişorii. (Se întoarce în loc de-şi arată talia.) Am fost la Paris de mi-am aşezat plodu la şcoală ca să înveţe politica, pentru că-n ziua de astăzi, la noi, un om ce nu ştie politica nu plăteşte nici chiar cît jilţul cel stricat care s-a vîndut cu doba la Bucureşti pentru plată de impozit... el e un mobil de prisos... Şi cu prilejul acesta m-am folosit şi eu ca să văd lumea cea mare, că mă-ţi crede?... Mă mucezisem la ţară, la Bîrzoieni... De la o vreme îmi venise stenahorie şi ipohondrie; aşadar... nu-ţi uita vorba... într-o dimineaţă, pe la toacă, după ce m-am cotorosit de Aristiţa şi de Calipsiţa, mi-am luat catrafusele şi am spălat putina!… Soţul meu, paharnicu Bîrzoi, cam cîrnea din nas, dar l-am sărutat între sprîncene, după obicei, şi l-am lăsat cu buza umflată... Uff!.. M-am dus la Galaţi cu trăsura mea cea galbenă şi, cum am ajuns, nici una, nici două... ţup! în vapor, Guliţă ţup! după mine, Ioana ţiganca ţup! după Guliţă şi, vorba ceea, cu căţel cu... am plecat!!! Doamne! boieri d-voastră, minunat lucru-i vaporul!... Sa vezi şi să nu crezi... Auzi d-ta? Merge focu pe apă ca în vremea halimalei. D-apoi salonuri, d-apoi zaifeturi, d-apoi căpitanul!... bată-l norocu, că mare nostimior mai era, puşchiu! (În taină.) Să vă spun una? Soţul meu nu-i pe aice? Mi-a făcut curte, berbantu, tot drumul şi, zău, între noi să rămîie... dacă nu mi-ar fi fost de ighemonicon, mai că... mai că... UN GLAS DE LA GALERIE: Aferim, cucoană Chiriţă! CHIRIŢA (adresîndu-se către capelmaistru): D-apoi cum socoţi, domnule? Chiriţa nu se dă cu una, cu două. (Către public.) În sfîrşit... nu-ţi uita vorba... am ajuns la Beligrad... Cînd la Beligrad întreb pe căpitanu: Monsiu căpitan, je vu pri, aice-i Viena? — El îmi răspunde zîmbind: Ba nu, madam, aice-i Beligradul. — Mersi, monşer... nu poţi crede ce bine-mi pare că m-am învrednicit sa vad Beligradu cu ochii, că tare mult am auzit pe bărbatu meu pomenind de el. După Beligrad am sosit la Ruşava... Cînd acolo, vameşii de la hotar încep a controbăi prin lăzile mele ca în vremea volintirilor, şi dau peste o cutie cu ţîri zvîntaţi ce-i luasem la drum. — Fui taifel! Ce-i asta? strigă... căprariu. — Ce să fie, domnule? Ia, ţîri... Eu postesc miercurea şi vinerea şimetahirisesc sărături de cînd pătimesc de rast. — Vas rast? Asta-i pudoare mare la d-ta; trebuie plăteşti vama. Şi îndată s-au adunat vro trei şoacăţe ca să hotărască dacă se cuvenea să-mi ieie vamă ca pentru peşti, ori ca pentru mirodenii. În sfîrşit am dat ce le-au plăcut şi mi-am cătat de drum. De-acolo am urmat Prin ţara cea nemţească Şi-n Peşta am mîncat, Mîncat paprică ungurească. Apoi în drum de fer Suindu-mă în grabă, Am voiageat c-un cavaler, Un baron prea de treabă... Ce voiagiu minunat! Ce frumos m-am primblat! În urmă-mi am lăsat Un nume lăudat. Fost-aţi cu drumu de fer, boieri d-voastră? Ei! apoi ce mai ziceţi? Să juri că neamţu-i cu dracu... Sfinte Panteleimoane!... te duci ca vîntu şi ca gîndu, ca în poveşti; cît ai plecat ai şi ajuns, ba încă baronu care călătorea cu mine m-a încredinţat auf Ehre, că în Englitera drumu de fer merge aşa de iute că soseşte pînă a nu pleca. Bată-l vîntu de baron! Mare ghiduş era şi nostim! (În taină.) şi el s-a cercat să mă curtenească o bucată de drum, dar geaba... n-a catartosit să mă scoată din minte... Cum?… Nu credeţi?... Alei! Dar să n-am parte de Bîrzoi dacă vă ascund ceva... Ba încă să vedeţi: trecînd odată pe sub o hrubă lungă care-i zic tunel, şi găsindu-ne prin întuneric, şoacăţa de baron şi-a întins botu ca să mă sărute... Vai! mînca-l-ar moliile!... Cînd i-am tras un pumn, a făcut hîc! şi a căzut de-a rostogolu în celalalt colţ al vagonului. GLASUL DE LA GALERIE: Aferim, Bîrzoaie! CHIRIŢA (către capelmaistru): Aşa să ştii, domnule. (Către public.) Baronu, ruşinat se vede de acest tropos, s-a coborît la cea întîi staţie şi a dispărut... împreună cu săcuşorul meu de voiagiu... hait! mi-l şterse potlogaru drept suvenir... bunătate de săcuşor cusut de copile, cu un turc călare de-o parte şi cu un andenken din dos... Cum vă pare aşa bazaconie? te mai încrezi în baroni de drumu mare?.. Dar asta nu-i nimica, pe lîngă ce mi s-a întîmplat în urmă. Plodu cel de Guliţă se cobora Ia toate staţiile... Copil nu-i, mă rog?... îl trimiteam cu Ioana ţiganca pentru ca să nu se prăpădească; cînd aproape de Viena aştept să se întoarcă în vagon... nu vine. Conductoru închide oblonul, clopotu de la staţie sună de trei ori, măşina şuieră, trenu se pune în mişcare, şi Guliţă nu-i!... Sfinte Panteleimoane! era să turbez... Scot capu pe fereastră şi încep a striga: “Guliţă? Ioană! cioară! dimone!” Tufă... “Mon-siu conductor, stai, opreşte, ţine caii!” Aş! nime n-auzea. Dau să deschid oblonu, nu pot; dau să sar pe fereastră, nu încap. Atunci parcă mi s-au luat vederile şi deodată am căzut lată pe perine, am leşinat!... Cînd ne-am trezit, eram sosiţi la Viena. Alerg la poliţie, răcnesc, îmi smulg păru, mă bocesc pînă ce dnul poliţmaistru mă încredinţează că va face toate chipurile ca să-mi găsască odorul, şi că mi l-a aduce chiar cu telegrafu. Ei!... închipuiţi-vă, boieri, că fără a mai da leturghie la sfîntu Mina, Guliţă şi Ioana sosesc buni teferi îndeseră la otel. Ah! Dumnezeule, cînd i-am văzut, era să nebunesc de bucurie şi în prima furie am tras trei palme ţigancei, precum şi lui jupînu Guliţă i-am făcut o morişcă în chică, ca să le pun minte... Halal de ţările care au drumuri de fer!... ele, după cum zicea baronu, au aripi de zboară iute pe calea progresivului, dar cît pentru celelalte, cum e ţara noastră, de pildă, sunt ciunte şi oloage, sărmanele! GLASUL DE LA GALERIE: Aferim, Chiriţă! CHIRIŢA (către capelmaistru): Ba nu, zău, adică nu-i aşa? În Viena m-am primblat La Hiţing şi pe Grabe C-un tînăr delicat Ce-i zic Herr Graf von Kleine-Schwabe. Ş-apoi înspre Paris Am plecat cu grăbire. Căci Parisu-i un paradis Plin de ademenire. Ce voiagiu minunat! Ce frumos m-am primblat! În urmă-mi am lăsat Un nume lăudat. În sfîrşit am sosit la Paris, în patria lui Monsiu Şarlă!.., Ştiţi, Mon-siu Şarlă, care a fost dascalul lui Guliţă... În Paris! minunea minunilor! tîrgu Vavilonului din zilele noastre! Am ajuns noaptea şi am tras la un otel din uliţa: Geofroi Marie, adică: Mi-i frig, Marghioală... A doua zi l-am înfundat pe Guliţă într-un pension şi am rămas liberă, de capul meu. Ha... a... alal de cine-i tînăr şi are bani mulţi! Acolo-i pămîntul făgăduinţei cel din scriptură; numai un lucru e cam supărător: toate se vînd cu porţia, şi porţiile-s mici de tot, ca de pomană. De pildă, ceri un biftec? Îţi aduc o fărîmă de friptură mare cît un irmilic, ba încă şi aceea crudă... cică-i englizască... Ceri raci? îţi aduc vro doi răcuşori în şepte luni, chirciţi, oftigoşi ca vai de ei!... Cît despre bucate de cele sănătoase ca la noi, precum: musaca, capama, ciulama, baclava, cheschet... nici nu se pomeneşte... însă nu face nimică... Parisul nu are seaman pe faţa pămîntului, şi pot zice că nici chiar Bucureştiul nu-l întrece... adică să fim drepţi... nu-l întrece. Ce nu găseşti în el? galerii de muzeuri vrei? ai; munamenturi vrei? ai; teatruri vrei? ai; pasagiuri romîne ca la Bucureşti vrei? ai. Che ta lipa. Eu nu le-am vizitat nici pe unele, nici pe altele, pentru că am avut de umblat pe la magazii de marşande de modă. Am fost la madam Desal şi la madam Fovel, de mi-am comandat tualete pe datorie... Le-oi plăti şi eu cînd or plăti şi celelalte cucoane care le-o rămas datoare... (În taină.) Şi ştiţi una? Sunt cam multe... aşa de multe, încît croitoresele au hotărît să nu mai facă credit compatrioatelor. Cam ruşine, dar ce-mi pasă? Eu tualetele le-am pus la mînă şi am şi fantacsit cu dînsele la baluri, la Mabil... Ah! frăţiorilor, ce juvaer de grădină-i Mabilu! ce adunare elegantă întîlneşti în ea!... Nu era seară să nu mă duc acolo la petrecere... ba încă am jucat şi cancanu. GLASUL DE LA GALERIE: Aş! Aferim, Chiriţă. CHIRIŢA: Mersi... Acolo am făcut cunoştinţă cu o mulţime de contese şi de prinţese: contesa Frizet, princesa Rigolboş, marhezul Brididi, marşalu Şicar, duca Şicocandar, ba încă am întîlnit şi o claie de boieri şi cucoane de la noi, precum, de pildă: Aud? să nu le numesc? fie!... Dar din toţi cine era mai cu haz, era dnul Agachi Flutur, un berbant în doi peri, care a fost şi volintir la Ipsilant. Cu dînsu făceam supe la cafeneaua englizască, pe bulivar. Ce rîsete, ce chicote! Flutur mi-a compus şi un cîntec... Să vi-l spun? bucuros, dar să rămîie între noi, vă rog, ca să nu afle dumnealui. Iată-l... ascultaţi: (Chiriţa cîntă următoarele cuplete şi joacă un pas de cancan la sfîrşitul fiecărui cuplet.) (Arie de Offenbach) Vivat, mîndră Chiriţoaie! Vivat spanchea de Bîrzoaie! Oaie, oaie, oaie, oaie, oaie, oaie, oaie. În amoruri să trăiască Lumea-ntreagă să pîrlească, Ească, ească, ească, ească, ească, ească, ească. Tra, la, la, la, la, la, la, la. Sai, Chiriţo,-n joc. Tra, la, la, la, la, la, la, la, Sai mereu cu foc. Chiriţoaia-i sprîncenată Şi ca un balon umflată, Lată, lată, lată, lată, lată, lată, lată. Elegantă şi frumoasă, Armazoancă amoroasă, Roasă, roasă, roasă, roasă, roasă, roasă, roasă. Tra, la, la, la etc. Chiriţoaia-i din natură Gingaşă peste măsură, Sură, sură, sura, sura, sură, sură, sură. Ea cu ochiul te atrage Şi pe şfară-apoi te trage, Rage, rage, rage, rage, rage, rage, rage. Tra, la, la, la etc. Chiriţoaia cea uşoară Are-o inimă fecioară, Cioara, cioară, cioară, cioară, cioară, cioară. Ea te leagă şi te-ncurcă De nici dracul te descurcă, Curcă, curcă, curcă, curcă, curcă, curcă, curcă. Tra, la, la, la etc. GLASUL DE LA GALERIE (entuziasmat): Aferim! Aferim! Aferim! Chiriţoaia mea! CHIRIŢA (speriată): Vai de mine!... că-i dumnealui! (Fuge.) (Cortina cade. ) RUSALIILE VODEVIL ÎNTR-UN ACT PERSONAJELE: DOMNUL IONUS CALUSCUS , SUZANA,nevasta lui Toader vechilul moşiei şi profesorul VASILE VEVERIŢĂ,fruntaş şcoalei din sat GHEORGHE A ŞAFTEI,ţăran TACHI RĂZVRĂTESCU,subprefect UN JANDARM TOADER BUIMĂCILĂ ,vornic CATRINA, ŢĂRANI, de sat ŢĂRANCE Scena se petrece în Moldova, în satul lui Cremene, la anul 1860. Teatrul reprezintă piaţa satului. În stînga, casa lui Toader, cu uşă, fereastră şi prispă pe scenă. În dreapta, zăplazul casei boiereşti, cu portiţă. În mijlocul scenei, o fîntînă între copaci. În fund, crîşma; deasupra uşii este scris: Otel pentru nobili. Această crîşmă a fost zidită în anul mîntuirii 1858 de boierul Paharnic Cremene. SCENA I SUZANA (torcînd pe prispă) Toarce, leleo, toarce, toarce Pîn’ ce badea s-a întoarce. Vai! fuiorul mi l-am tors Şi bădica nu s-a-ntors! Adică, ferească Dumnezeu pe-o femeie să se mărite cu vornicul satului, că nu mai are parte de bărbat! Iaca eu, de-o săptămînă de cînd m-am cununat cu Toader Buimăcilă, care-i vornic aici în satul lui Cremene, trăiesc ca ş-o vădană; nu văd pe soţul meu cu zilele şi cu nopţile!... (Oftează.) Sărmanu! a ajuns de clacă de cînd cu prefăcăturile aieste nouă. SCENA II SUZANA , ŢĂRANCE (mergînd la fîntînă cu cofe) ŢĂRANCELE La fîntîna dintre flori Fetele se duc în zori Să-şi umple cofiţele, Să-şi scalde guriţele. La puţul fărtatului Merg babele satului, Merg, sărind ca ielele, Să-şi scalde zbîrcelile. O ŢĂRANCĂ : Bună ziua, Catrină. C ATRINA: Mulţumim d-tale, lele Safto. ÎNTÎIA : Ce-ţi mai face bărbatul? C ATRINA : A ieşit la boieresc cu noaptea-n cap. ÎNTÎIA : Adevărat oare să fie, lelică, c-o să se ridice boierescul? C ATRINA : Dumnezeu ştie! dar, de-o bucată de vreme-ncoace, romînii noştri s-o ameţit de cap, parcă i-o umflat rusaliile. ÎNTÎIA : Mai ştii păcatu? De cîtva timp urlă cîinii toată noap- tea-n sat. C ATRINA: Or fi zărind vrun duh necurat pi-ntuneric. TOAT E (făcîndu-şi cruce): Ferească sfîntu! C ATRINA (apropiindu-se de Suzana): Fa, Suzană, de ce şezi aşa dusă pe gînduri? SUZANA : Duc dorul lui Toader, lele Catrino. C ATRINA : Vai de mine!... de-abia însurat ş-o şi uitat cărăruşa casei? SUZANA : Apoi, de cînd poruncile aieste nouă care curg pe nică, pe ceas, nu mai are cap omu să-şi mai vadă bordeiul. Cînd îi la subprefecătură, cînd la căşărie... C ATRINA : La căşărie?... la stînă? SUZANA : Ba nu, fa, la sameşu cel cu căşăria. Ia păcate! C ATRINA : Şi tu rămîi cuc pe prispa casei. SUZANA : Şi torc pîn’ ce nu mai văd bine; dar voi? C ATRINA : Noi? Nu mai înţelegem ce-o păţit oamenii noştri, că nu mai sunt ca mai-nainte veniţi de-acasă. Spun lucruri de pe ceea Rusaliile 175 lune. Mai ieri, bărbatu-meu era cu chef şi se lăuda că mi-o cumpăra malote de covenţie. Ce să fie aceea, Suzano? SUZANA : Cică-i o materie ţesută nu ştiu unde... în doi peri. (Se aud chiote şi lăutari în crîşmă.) C A TRINA: Ian auzi hoţii de bărbaţi cum se veselesc făr’ de noi. Ştiţi una, fa? T O A T E : Ce, lele Catrino? C A TRINA: Hai să ne-ntoarcem pe-acasă şi să ne facem bolnave, ca să nu găsească ei de mîncat cînd s-or întoarce de la crîşmă. O ŢĂRANCĂ : Dar dac-om păţi vro şotie? C A TRINA: Şotie? să nu-i împingă păcatul, c-or da peste rusalii! Haide, haide. ŢĂRANCELE (ieşind) Ardă-i focul de bărbaţi! Să-i lăsăm azi nemîncaţi. De nimică nu ne pasă, Că suntem stăpîne-n casă. SCENA III SUZANA, TOADER SUZANA : Haide, hai; parcă le văd cum or să mănînce păpara... Le-au intrat şi lor gărgăuni în cap. (Se pune iar pe prispă şi toarce. Cîntă:) Toderică, Toderel, Tare mult mi-e dor de el! TOADER (ieşind din crîşmă, se opreşte pe prag): Măi, ieşiţi azi la boieresc, ori ba?... Ba?... faceţi cum vreţi. Să nu ziceţi că nu v-am dat de ştire. Voi îţi împărţi cu dracu ce-a fi de împărţit. SUZANA : Toadere, Toadere. TOADER (venind în scenă): Aud, Suzănică. SUZANA : Da ce mai este? TOADER : Apoi, ce să fie, dragă nevastă? Îi că, de cînd a venit pe moşie vechilul ist nou, cuconu Ion Găluşcă, dascălul satului; de cînd le vorbeşte sătenilor tot din carte şi le spune că-s strănepoţi de împăraţi, că se trag din Troian, ţăranii au luat-o de bună... Dacă-i îndemni la lucru, îţi răspund rîzînd că împăraţii nu lucrează. SUZANA : Dar ce fac ca să-şi hrănească copiii? TOADER : Ş-apoi nu-i destul atîta. A mai venit şi dnul Răzvrătescu, subprefectul, şi le-a poruncit ca să nu mai asculte de nime decît numai de dînsul, ş-acum dacă strig în sat: Hai la culesul păpuşoiului, mă!... ei îmi răspund: du-te dracului pomană, mă! SUZANA : Carevrasăzică, satul ista-i bine numit satu lui Cremene? TOADER : Bine; şi eu vornic de haimana. SUZANA : Mări, omule, ce nu te lepezi şi tu de beleaua cea de vornicie, bat-o pîrdalnicu! TOADER : Cum nu m-aş lepăda de dînsa, ca de Satana, păcatele mele! dar apoi ştii povestea ţiganului cu ursul din pădure: Săriţi, oameni buni, c-am prins ursu! — Adu-l încoace, ţigane, dacă l-ai prins! — L-aş aduce, frăţico, dar nu mă lasă din labe, dihania! SUZANA (cu dragoste): Sărmanu bietu bărbăţel! TOADER : Că, zău, sunt de jelit! M-am buimăcit de istov de-o bucată de vreme. Nu-i zi lăsată de Dumnezău în care să nu cadă cîte-o poruncă, cînd cu coroieriu, cînd cu teleaga dracului. SUZANA : Care teleaga dracului? TOADER : Cea pe sîrmă, prin văzduh. Ş-apoi ce porunci! scrise în limba păsărească... numai cioarele să le-nţeleagă! Noroc de mine că mi le tălmăceşte în romîneşte domnul Ion Găluşcă, care-i dobă de carte. SUZANA : Dar, parcă şi el grăieşte cam de peste deal. TOADER : Apoi dă, ce să-i faci? A învăţat carte la Braşov. SUZANA : De-aceea vorbeşte braşoveneşte? TOADER : Nu ştiu, că eu nu-l înţeleg. Dar să vezi, nevastă, altă Rusaliile 177 belea! Mai deunăzi vine jăndaru c-o hîrtie în care se poruncea să serbăm cu solenitate ziua onomastică a lui sfîntu... nu ştiu care. Las’ că sosise porunca a treia zi după sărbătoare, d-apoi ne-am dus vro trei oameni la tîrg ca să cumpărăm solenitate şi mastic... Mastic am găsit la băcălie, dar solenitate, mînca-o-ar cine-o iscodit-o! n-am putut găsi nici măcar la spiţerie; ne-am pierdut numai ziua degeaba. SUZANA : Şi cum aţi făcut? TOADER : Am trimis masticu la isprăvnicie ca să-l ducă la Ieşi. SUZANA : Da bine, bărbate, din toate satele o cerut mastic? TOADER : Din toate, pe cît am auzit. SUZANA : Şi oare ce-or să facă boierii cu-atîta mastic? TOADER : Spunea vătavu de la Pepeleni c-au să prunduiască cu el soşelele cele nouă. SUZANA : Pare c-a mai venit o hîrtie şi azi-dimineaţă? TOADER : A vinit, da. Cică să ne-apucăm de durat o casă comu nală. Dnu Găluşcă ne-a vorbit un ceas întreg de costituţi... una, de covenţi... una, fac două; de Patrie, de amoare... SUZANA : Ce moare, bărbate? TOADER : Poate că moare de curechi, fiindcă s-apropie postul. SUZANA : Bine, dar, ce-are a face?... TOADER : El o fi ştiind, că ne-a mai spus să fim de azi înainte cetăţeni. SUZANA : Cum, cetăţeni? să vă-nchidă la cetate? TOADER : Dracu să-i descurce! (Scapă jos condicele ce ţine sub suoară.) SUZANA : Da aieste ce sunt, Toadere? TOADER : Condice de însemnat toţi trecătorii prin sat; tabloane de gîşte, răţe, pui de găină, ouă, toate! Cică-s potrocale de receseminţă. SUZANA : Elei! bărbate, leagă vornicia de gard, că eu nu mai am parte de tine şi-ţi duc dorul. TOADER : D-apoi eu, nevăstuică dragă? Cînd ai şti cum mă trage inima la căsuţa mea, lîngă sufleţelul meu ist drăgălaş, că mi-i şi grijă să te tot las singură, Suzano. SUZANA : De ce, Todirel? TOADER : De ce? pentru că eşti tinerică, mîndrulică; ai vin-încoace. SUZANA (îl împinge rîzînd): Iaca vorbă! nu cumva mi-i şi teme acu? TOADER : Ba, zău, nu-ţi face cruce. Om sunt şi eu şi-mi eşti drăguţă, foc. SUZANA Aşa să trăieşti? TOADER Aşa să trăiesc! SUZANA Că tu mă iubeşti? TOADER Că eu te iubesc! SUZANA Şi, zău, nu glumeşti? TOADER Şi, zău de glumesc! SUZANA Aşa să trăieşti? TOADER Aşa să trăiesc! (Împreună.) SUZANA Ah! ce dulce foc În suflet simţesc! Nu pot sta pe loc, Aşa să trăiesc! TOADER Ah! ce mare foc În suflet simţesc! Rusaliile 179 Mă topesc pe loc, Aşa să trăiesc! TOADER (căutînd împrejur): Suzano... SUZANA : Ce-i, bărbăţele? TOADER : Nu mă-i lăsa să mă-nfrupt c-o sărutare? SUZANA : Ba te-oi lăsa, Toderică, că doar nu suntem în post. TOADER (ştergîndu-şi buzele): Drăguliţa mea... (Cînd voieşte s-o sărute, intră jandarmul.) SCENA IV TOADER, SUZANA, JANDARMUL (intră prin fund, în dreapta) J A N D ARMUL : Bade Toadere! TOADER : Tronc!... Ce-i, jăndarule? JANDARMUL: O hîrtie de la subprefectură. Naţi-o. (Iese.) TOADER : Iar o buleandră de hîrtie? Măi, măi, măi! N-are chip cineva să-şi sărute nevasta. Să vedem ce mai scrie? SUZANA : Da tu ştii să citeşti, Toderică? TOADER : Ba cît hăciu. Mă duc la domnul Găluşcă să mi-o tălmă- cească. SUZANA : Stai pe loc, că iată-l! SCENA V TOADER, SUZANA, GALUSCUS (iese din casa boierească citind o gazetă) GALUSCUS : Admirabil! Redaptorul acestui ziar a bine meritat de la patrie! El critică tot, fie bun, fie rău... Admirabil! TOADER : Domnule Găluşcă! G A L USCUS : Pe mine me chemi, Teodore? TOADER : Aşa, domnule Găluşcă. Te-aş ruga... G A L USCUS: Faci eroare, amice. Eu me numesc din străbuni Galuscus, nu Găluşcă. Sunt roman din Dacia Transcarpatină şi me cobor dintr-un general roman ce a ţinut resbel cu Gaulia pe timpul lui Cezar, din care motiv el a fost supranumit Galuscus de Senatul Romei. În consecinţă, binevoieşte, amice, a nu me porecli Găluşcă, mai cu seamă că nu pot suferi găluscele... nu-mi priesc. TOADER : Fie ş-aşa, cucoane Găluşcă. G A L USCUS: Iar cucoane? V-am spus la toţi aice, de cînd me aflu ca profesor în sat, se nu-mi mai ziceţi cucoane, pentru că astăzi nu mai esist boierii, nu mai sunt boieri. Zi-mi frate Caluscus, fiindcă toţi romanii sunt fraţi. TOADER : Ţi-aş zice frate, cucoane, d-apoi nu-i obiceiu de astfel pe la noi. Numai călugării îşi zic fraţi. GALUSCUS : Bine; dacă uzul nu iartă, zi-mi domnule. Acest cuvînt e latin, şi ascendinţii nostri, precum scii, Teodore, erau de viţă latină. Strămoşul meu, generalul Galuscus, care era ver primare cu Trifonius Petringelus şi cu nu mai puţin celebrul roman Bostanus Coptus, ce se rudea cu oficiliatul şi mult sapientul Cartofilus Cesarus Craescus... TOADER : Ian las’, domnule, cartofele şi bostanii deoparte şi m-ascultă... GALUSCUS : Fie. Acum că ţi-am dat esplicăciunile necesarii, spune, ce voiesci? TOADER : Te-aş ruga, dacă nu ţi-ar fi cu supărare, să-mi citeşti porunca asta de la subprefecătură. GALUSCUS: Ai primit iar vrun ordin? TOADER : Ba nu, o poruncă. GALUSCUS : Cum ai zis? O poruncă? Rău pronunţi, frate; debe se zici uă poruncă. SUZANA : E trăsnit cu leuca, pe legea mea! ha, ha, ha! Rusaliile 181 GALUSCUS : Cine rîde? O femeie? SUZANA : Ba nu, domnule, uă femeie. GALUSCUS (zîmbind): A! bela Suzană?... Doamna mea, primesce asigurăciunea înaltei mele considerăciuni cu care am onoare a fi a domniei-voastre devotat serb. SUZANA (în parte): Ian auzi-l acu, cică vre să fie cerb. (Rîde şi se aşează torcînd pe prispă.) TOADER : Nu te potrivi, domnule, şi citeşte-mi porunca; poate că-i grabnică. GALUSCUS : Consimt cu plăcere. Adă. (Ia hîrtia şi citeşte deoparte:) “Se ordonă vornicului din satul lui Cremene, ca îndată să scoată toţi sătenii şi să-i pornească la căratul lemnului necesariu pentru casa de arest ce este a se dura în acest sat. Orice lucru ar avea de făcut locuitorii, fie a lor, fie a proprietarului, îl vor părăsi pe loc, pentru ca să grăbească căratul materialului menţionat. Subsemnat Răzvră-tescu, subprefect.” (În parte.) Acest ordin e arbitrar! e uă mesură despotică, uă... uă... uă idee monstruoasă!... Tocmai acum cînd e timpul de strîns pîinea de pe cîmp, se o lase ca se putrezească, pentru ce? pentru construirea unei temniţi!... O! înţeleg; asta provine din inimici-ţiunea lui Răzvrătescu. El vrea se me ruineze, fiindcă opiniunele noastre politice sunt contrarii. Ce este de făcut?... (Stă pe gînduri.) TOADER : Ai citit hîrtia, cucoane Găluşcă?... Ce năzbutii mai cuprinde? G A L USCUS (în parte, cu veselie): O! ce idee! (Tare.) Frate Teodore, subprefectura ordonă ca fără nici o întîrziere se iasă tot satul pentru ca se-mi culeagă pîinea de pe cîmp. TOADER : Oare? Dacă-i aşa, cucoane, grăieşte d-ta cu romînii, că eu degeaba m-am cercat să-i scot azi la lucrul boierescului. GALUSCUS : Unde sunt fraţii romani? TOADER : Fac cislă colea-n crîşmă. GALUSCUS : Învită-i se vie aice ca se parlamentăm împreună. TOADER : Îndată, cucoane Găluşcă. (Se duce în crîşmă.) GALUSCUS (în parte): L-oi învăţa eu pe Răzvrătescu, să scrie vornicului cu litere latine. (Suzana cîntă încet.) GALUSCUS (o întrerupe): Suzano, belă Suzană... SUZANA : Aud, domnule Găluşcă. GALUSCUS : Ce faci acolo singurică? SUZANA : Torc. G A L USCUS : Torci?... Felice e fuiorul ce-l atingi cu degetele şi cu buzele! (Oftînd.) Căci nu sunt eu în locul lui! SUZANA : Ai vrea să te torc? GALUSCUS : Aş!... SUZANA : Nu se poate. GALUSCUS : De ce? SUZANA : Eşti prea nescărmănat. GALUSCUS : Ah! Suzană. SUZANA (imitîndu-l): Ah! Găluşcă. GALUSCUS : De ce nu vrei se citesci în anima mea? De ce nu vrei se me capisci? SUZANA : Eu?... ba să te pişte rusaliile mai bine, da nu eu. SCENA VI GALUSCUS, SUZANA, TOADER, ŢĂRANII (ieşind din crîşmă) TOADER : Veniţi încoace, că vă cheamă vechilul moşiei. ŢĂRANII Domnul Găluşcă acum ne cheamă; Haideţi cu toţii, hai, fără teamă Rusaliile 183 Să-i vedem faţa cea pricopsită, S-auzim vorba-i cea procopsită. G A L USCUS : Bine-aţi venit, fraţilor! Ve salut, salve! ŢĂRANII : Bine-am găsit, cucoane. G A L USCUS : Ve invit se-mi pretaţi toată atenţiunea. VEVERIŢĂ : Ce să facem, cucoane? G A L USCUS: V-am luminat de demult asupra sorgintei voastre, sunteţi romani, strănepoţi a imperatului Traian, anticii dominatori a lumei! Aşa este? ŢĂRANII : O fi, cucoane. GALUSCUS : În consecinţă, ve indemn, conform cu ordinul aces-ta de la subprefectură, se alergaţi la cîmp pentru ca să-mi culegeţi popuşoiul. Dixi! VEVERIŢA: Bucuros am merge, cucoane, dar nu ne dă mîna. G A L USCUS : Şi pentru care motiv, frate Veveriţă? VEVERIŢĂ : Ne temem de rusalii. GALUSCUS: Rusalii!... sunt rusalii pe moşie? VEVERIŢĂ: Sunt, sunt, ardă-le focul! Mai alaltaieri ele au furat boii lui Terinte prisăcariu, şi chiar astă-noapte le-a zărit Gheorghe a Saftei, trierînd satu. Aşa-i, Gheorghe? GHEORGHE: Aşa, cumătre Vasile. Erau numai două în catrinţă şi se furişau pe sub zăplazul curţii boiereşti. GALUSCUS (pe gînduri): Rusalii! Aceasta e un ce grav! uă... uă... uă... calamitate publică! Vechii romani, ascendinţii nostri, pre cît îmi aduc aminte din istorie, se apărau de dînsele cu chipul întrebuinţat de zeul Vulcan cînd a voit se prindă pe Venus cu Apolon în flagrante delictum, adică cu mreje. (Tare.) Fraţilor romani! cunoaşteţi voi pe Venus şi Apolon? VEVERIŢĂ : Ba nu, cucoane. N-au venit niciodată pe-aici prin sat. GALUSCUS: Serman popul!... cum a uitat tradiţiunele antice!... Fraţilor romani! strămoşii nostri prindeau rusaliile cu nevodul şi apoi le înecau într-o baltă. Astfel debe se facem şi noi. Luaţi un nevod şi o puşcă cu voi şi mergeţi la lucru; iar dacă le veţi zări cumva, zvîr şi poc!... m-aţi înţeles? VEVERIŢĂ : Înţeles, cucoane. Hai, măi! ŢĂRANII : Hai! GALUSCUS : Dar căutaţi bine, fraţilor romani, se nu lăsaţi păpuşoii in strujeni! VEVERIŢĂ : Ferească sfîntul! Hai, fraţilor romani! ŢĂRANII (mergînd spre crîşmă) Hai ca strămoşii, cu vitejie, Să stăm la pîndă colo-n cîmpie, C-un năvod mare şi cu o puşcă, Precum ne-nvaţă dnul Găluşcă. SUZANA : Toadere, încotro apucă fraţii romani? TOADER (la ţărani): Ei, măi! încotro, încotro? Acolo-i lanul de păpuşoi? VEVERIŢĂ (pe prag): Mergem să cătăm năvodul. (Ţăranii intră rîzînd în crîşmă.) GALUSCUS (deschide jurnalul şi se adînceşte în citire): Ce stil! ce espresiuni energice! ce logică invincibile! admirabil ziar! admirabil redaptor! Cine-i subsemnat? (Caută la sfîrşitul foaiei.) Clevetici! îl ghicisem de la început. (Citeşte:) “Douăzeci şi patru de ore au trecut de cînd s-a format noul Cabinet, şi încă nu vedem inovate şi aplicate reformele promise de programa sa! Conchidem dar că şi acest minister a pus sub salte promisiunile sale! Încă o ilusiune pierdută! Sermană Patrie! infelice Naţiune! etc.” (Vorbit.) Sublim! Iaca accente patriot-ice!... În trei rînduri de tipar numai o singură greşeală de ortografie. Redaptorul a scris naţiune în loc de năciune. Păcat! (Citeşte.) TOADER (venind lîngă Suzana): Suzană... SUZANA : Aud, bărbate. Rusaliile 185 TOADER : Nu ne vede nime acu. Ţăranii au intrat în crîşmă, dnul Găluşcă s-a îngropat în hărtia cea mînjită cu cerneală... Nu mă-i lăsa să mă-nfrupt c-o sărutare? SUZANA : Bucuros, Toderică. (Întinzînd obrazul.) Na, înfruptă-te degrabă! TOADER (ştergîndu-şi buzele): Iaca... (Cînd voieşte s-o sărute, intră jandarmul.) SCENA VII GALUSCUS, TOADER, SUZANA, JANDARMUL J A N D ARMUL : Bade Toadere! TOADER (supărat): Iar! mînca-l-ar cioarele de jăndar! J A N D ARMUL : Bade Toadere! TOADER : Ce este, măi hemesitule? J A N D ARMUL: Te cheamă dnul subprefect ca să-i aduci banii birului. TOADER : Ce să-i duc?... n-am putut strînge încă nimica. Deabia ieri mi-a venit porunca ca să scot de la săteni două şferturi şi banii şoselei, colac peste pupăză!... N-am ce-i duce. SUZANA : Nu te supăra pe bietul jăndar, Toderică, că el nu-i vino- vat, sărmanul! TOADER : Cum nu m-oi mînia, dacă tot mă stinghereşte! SUZANA : Mai bine du-te de te tălmăceşte cu subprefectul. TOADER : Fie, mă duc; dar vin îndată îndărăt ca să nu rămîn toată ziulica ne-nfruptat... SUZANA : Ha, ha, ha, că poznaş mai eşti, bărbate! (Toader iese, alergînd împreună cu jandarmul.) SCENA VIII GALUSCUS, SUZANA şi, mai pe urmă, TOADER GALUSCUS (tresărind): Cine ride? Iar Suzana?... Ce belă e!... ce pudoare în faţa ei!... Suzano, nu te duce încă, că am se-ţi spun un ce misterios. SUZANA : Ce lucru să fie oare? GALUSCUS : Ascultă. Suzană, eşti belă, eşti chiar florelinte, Ş-a tale beleţe mă scoate din minte! Eşti belă! şi chipu-ţi treptat se belesce, Şi anima-mi, belo, amînd vestezesce! Te am cu păşiune, te am cu ardoare Ş-amoarea-mi vibrează lîng-a ta pudoare, Te am, şi de-acuma viaţa mea toată Va fi pentru tine oficiolată! SUZANA : Nu te-nţeleg, domnule, ce vrei să-mi spui... Tot zici că m-ai... tot pomeneşti de păşune, de flori de linte, de moare, de putoare... Ce limbă grăieşti, că parcă se bat calicii în gura d-tale? GALUSCUS : Ah! nu m-ai cumprins? SUZANA : Nici te-am prins, nici te-am înţeles, că doar n-am învăţat tătăreşte. GALUSCUS : Cum?... Suzană, n-ai priceput că deja un incendiu volcanic arde în anima mea? SUZANA (în parte): Aşteaptă, mangositule!... păsăreşte vrei? (Tare.) Stivini, ivini, căvănă, evene, stivini, nevene, buvunu, nuvunu? GALUSCUS (cu mirare): Buvunu, nuvunu? Ce jerg e acesta? În van îmi tortur inteliginţa ca să capisc buvunu, nuvunu. Aceste sclămăciuni nu aparţîn idiomului năciunei noastre. În consecinţă mă găsesc în pusăciune a nu le putea da o interpretăciune răţională. SUZANA (în parte): N-o înţeles?... Să-i vorbesc în limba lui. (Tare.) Rusaliile 187 Baciune, tăciune, teciune, pîrciune, dalciune, niciune, cuciune, naiciune, minciune, teciune... Ai priceput acum? GALUSCUS (cu mulţumire): Acu mai vii de-acasă, dar n-am priceput nici acum bine de tot, căci vorbesci prea iute. SUZANA : Ha, ha, ha, greu ai mai fost de cap!... Ian ascultă, domnule Găluşcă, dacă vrei să vorbeşti romîneşte ca să te înţeleagă romînii, bine; iar de nu, du-te, omule, de unde-ai venit, că nu ţi se trec braşoavele pe la noi. GALUSCUS : Ei apoi, Suzano, de vreme ce mă condamni să-ţi vorbesc în limba vulgară a părinţilor mei, îţi spun curat, pe şleah, că-mi eşti drăguţă şi că mă usuc de dorul tău. SUZANA (în parte): Iaca, iaca! s-a aprins tăciunele. (Toader se arată în fund.) TOADER (în parte): Oare ce pune la cale Suzana cu dnul Găluşcă? GALUSCUS : Suzano, răspunde-mi şi tu pe şleah, vrei să te dai în dragoste cu mine? TOADER (în parte): Auzi Găluşca dracului? SUZANA (în parte): Îmi vine să i-o joc bună stropşitului. GALUSCUS : De primeşti, ai dat peste noroc!... Nu-ţi pomenesc de onoarea ce ar fi pentru tine ca să fii în relăciune cu un om învăţat cum sunt eu!... Eşti femeie pricepută ş-o înţelegi; dar apoi, gîndesce, Suzano, că pusăciunea mea de plenipotinte mă face destul de potinte, ca să fiu de mare folos sau de mare pagubă prostului cel de Toader, bărbatul tău... TOADER (în parte, furios): Prost!... ghidi, sparge casă! GALUSCUS : La ce te hotărăşti, Suzănică?... Răspunde fără sfială, nici ruşine, draga mea, căci pudoarea nu-i inimică amoarei. SUZANA : Apoi dă, domnule... ştiu eu ce să fac? GALUSCUS : Să te-nvăţ eu. Cînd a înnopta, oi găsi o treabă lui Toader ca să-l depărtez, şi-n lipsa lui, oi veni pe furiş la tine. Vrei? TOADER (în parte): O! îmi vine să-l toropesc. GALUSCUS : Să vin pe furiş, Suzano? Sclamă, dragă, sclamă că vrei să vin. Nu-ţi etufa simţiciunea. SUZANA : Dar dacă te-a vedea cineva? GALUSCUS : Asta-i uă considerăciune gravă!... Cum să facem dar? SUZANA : Ştii una? Aştept să vină soră-mea mai într-amurg. Îmbracă-te-n haine femeieşti, şi dacă te-a şi zări cineva, a crede că-i Ileana. G A L USCUS: Perfect! Sublim! Suzano, am să mă prefac în zină, în Venus. TOADER (în parte): Aşa vă-i tocmala? (Vine în scenă.) Domnule Găluşcă... G A L USCUS (tresărind): Ha?... Teodor?... Ce voieşti, amice? TOADER : Ce vreau?... Vreau să-ţi spun verde-n ochi... SUZANA (încet, lui Toader): Stăpîneşte-ţi gura, Toderică. GALUSCUS : Aştept, vornice, să-mi spui verde-n ochi... Ce? SUZANA (pişcînd pe Toader): Taci, bărbate. TOADER : Că... că te-aşteaptă subprefectul. G A L USCUS (în parte): O cam sfeclisem! (Tare.) Mă aşteaptă dnul Răzvrătescu? Bine, mă duc să-l găsesc. Suzano, nu uita ce te-am rugat... Adio, salve! (Iese prin fund.) SCENA IX TOADER, SUZANA TOADER : Dar de aste mi-ai fost, lele Suzană? SUZANA : De care, bădică? TOADER : Vrei să-mi pui flori după urechi cu sfrijitul cel de Găluşcă? SUZANA (rîzînd): Cum ai aflat-o, bărbăţele? TOADER : Ş-încă rîzi, muiere neruşinată!... Rîzi, şi nu-i nici o Rusaliile 189 săptămînă de cînd te-am luat! (Începe a plînge.) Ce păcate-am avut să mă-nsor!... De unde eram om teafăr, s-ajung de batjocura satului!... Alei, Suzano, mi-aş fi pus capu-n foc că tu nu eşti ca altele. SUZANA : Nu fii copil, omule. Ce, Doamne, iartă-mă! te scînceşti numai pentru-atîta? TOADER (bocindu-se): Auzi, atîta?... Da ce-mi trebuie mai mult? SUZANA : Linişteşte-te, dragă, c-a fost numai o glumă. TOADER : Glumă?... să-l înveţi chiar tu pe Găluşcă ca să se-mbrace femeieşte, pentru ca să vie la tine!... SUZANA : Dacă, doar n-am orbul găinilor, ca să mă-ndrăgesc de-un şoldan ca dînsul. Am vrut numai să-mi bat joc de el. TOADER : Ian, las, parcă n-am văzut eu, n-am auzit eu... SUZANA : Nu crede ce vezi cu ochii, bărbate; crede ce-ţi spun eu. Bărbate, bărbate, Nu crede ce vezi, Închide-ţi tu ochii Ş-orbeşte mă crezi. De-auzi vorbe rele Tu, surd să te faci. Astupă-ţi urechea, Te culcă şi taci. TOADER : Să tac, să tac cînd ştiu că vechilul umblă după tine ca lupul după oaie. SUZANA : Lasă-l să umble şi, dacă eşti om, ia-l la hăituit cînd s-o primbla noaptea prin sat. TOADER : Iaca! bine zici, nevastă. (Rîde.) Ha, ha, ha, că mare pricepută eşti! SUZANA : Vezi?... şi tu mă credeai o rea. TOADER : Iartă-mă, Suzană dragă, că de-acum mă jur să fiu orb şi surd. Mă ierţi, puiculiţă? SUZANA : Te iert, bărbăţele. TOADER : Şi... îmi dai voie să ma-nfrupt c-un sărutat? SUZANA : Ba şi cu două, Toderică. TOADER : Găinuşa badei. (Cînd voieşte s-o sărute, intră jan- darmul.) SCENA X TOADER, SUZANA, JANDARMUL J A N D ARMUL : Bade Toadere! TOADER (furios): Bată-l pîrdalnicul de jăndar!... parc-o face într- adins. J A N D ARMUL : Bade Toadere... TOADER : Ce este, măi? JANDARMUL : A poruncit subprefectul s-aduni toţi sătenii aici în piaţă, că are să le grăiască! (Iese.) TOADER : Bine. (Suzanei.) Dă degrabă, Suzano, pîn’ ce nu mai vine cineva. (Voieşte s-o sărute.) J A N D ARMUL (întorcîndu-se): Bade Toadere, aleargă iute, că iaca vine subprefectul. (Iese.) TOADER : Of! mă duc, că văd că n-oi să am parte azi de înfruptat. (Intră în crîşmă.) SUZANA (singură): Bietul Toader! mare frică i-a fost de şotie! Bine c-o ştiu. (Intră în casă.) SCENA XI GALUSCUS, RĂZVRĂTESCU (intră prin fund certîndu-se) GALUSCUS : Ba n-oi plăti. RĂZVRĂTESCU : Ba-i plăti. GALUSCUS : Ba n-oi plăti, domnule subprefect, că ar fi o vexăciune intolerabilă. Rusaliile 191 RĂZVRĂTESCU : Domnule, ia-ţi măsurile cum vorbeşti!... Cum îndrăzneşti a numi vexaţiune, după limba d-tale, o lege votată de Ca-meră?... D-ta, care citeşti toată ziua gazete, trebuie să fii negreşit informat că toţi proprietarii au să plătească statului cîte 5 la sută din venitul lor; prin urmare împotrivirea d-tale o considerez ca o opoziţie guvernului. GALUSCUS : Ba, mă iartă, nu fac opusăciune; însă eu nu-s proprietarul acestei moşii; sunt numai vechil, după limbajul d-tale, şi legea specifică clar că proprietarul debue să plătească contribuciunea fonciară. În consecinţă, salve! RĂZVRĂTESCU : Aşa?... te împotriveşti poruncilor mele? GALUSCUS : Nici vreau să te bag în seamă. RĂZVRĂTESCU : Nu?... se vede că nu ştii cine sunt şi ce pot eu?... GALUSCUS : D-ta?... eşti domnul Răzvrătescu; atîta tot şi lada-n pod. RĂZVRĂTESCU : Sunt subprefect, domnul meu!... adică a 57-ea parte din guvern! Sunt subprefect de un ocol, Şi-n ţara mea joc mare rol! Eu cercetez, eu hotărăsc, Judec, condamn şi împlinesc. De mine toţi se tem aici, Că-s mare peste cei mai mici. Sunt subprefect, sunt subprefect, Ş-aici produc grozav efect! Prefectul meu stă nevăzut, De ţinutaşi necunoscut. El în oraş şede pe loc Vara-n grădini, iarna la foc. Dar, crişul eu! toţi mă rîvnesc, Şi ca de-un drac toţi se feresc, Că-s subprefect de un ocol, Şi-n ţara mea joc mare rol! GALUSCUS (în parte): Infelice ţară! RĂZVRĂTESCU : M-ai auzit, domnule?... prin urmare îţi poruncesc, în numele Convenţiei, să te supui îndată la plata contribuţiei, căci la dimprotivă, te voi împlini cu execuţie. GALUSCUS (speriat): Cu execuciune? RĂZVRĂTESCU : Dar; îţi trîntesc jandarmi în casă, aşa încît să nu fii liber nici să dormi. GALUSCUS : Ce-aud? ma asta-i uă... uă... uă inquisiciune! RĂZVRĂTESCU : Nici să mănînci. GALUSCUS (furios): Eşti un Neron! RĂZVRĂTESCU : Nici să ieşi din casă. GALUSCUS (exasperat): Eşti un Caligul!... Vrei să-mi ataci libertatea individuală? RĂZVRĂTESCU : Plăteşte. GALUSCUS: Să-mi violezi domiciliul? RĂZVRĂTESCU : Plăteşte. GALUSCUS : Eşti un Caracal!... Mă duc să-ţi aduc banii, dar să ştii c-am să dau peticiune ministeriului. RĂZVRĂTESCU : Plăteşte, şi dă peticiuni chiar dracului. GALUSCUS (intră în casa boierească, strigînd): O! abominăciune! violăciune! execrăciune! RĂZVRĂTESCU (singur): Strigă tu la crăciuni cît ţi-a ţinea gura, pedantule, că nu te slăbesc. SCENA XII RĂZVRĂTESCU, TOADER, ŢĂRANII (ieşind din crîşmă), mai pe urmă GALUSCUS TOADER : Da haide, măi, azi, c-aşteaptă subprefectul. VEVERIŢĂ : Iaca venim, venim; mai încet, vornice, că nu dau tătarii. RĂZVRĂTESCU : Ha, ha! Iaca şi sătenii; am să-i dăscălesc, după cum am citit în gazetă. (Tare.) Oameni buni!... v-aţi adunat cu toţii? Rusaliile 193 VEVERIŢĂ : Ne-am strîns, cucoane; am lăsat lucrul ş-am alergat la chemarea vornicului. RĂZVRĂTESCU : Bine... Vornice! TOADER : Aud, cucoane. RĂZVRĂTESCU: Ai mai strîns ceva din banii birului? TOADER : Te miri ce şi mai nimică, vorba ceea, că oamenii îs lipiţi pămîntului. VEVERIŢĂ: Aşa, aşa, săracii de noi!... lipiţi pămîntului! RĂZVRĂTESCU : Pîră veche, badeo, pîră veche... Vornice, să te porneşti acu-ndată cu banii cîţi ai adunat şi să-i duci la sămişie. TOADER : Îra! cucoane, nu s-ar putea să lăsăm pe mîine? RĂZVRĂTESCU : Nu... hai; pornit-ai? TOADER : Pornit, pornit; numai să zic două vorbe nevestei. (Se duce la casa lui.) Suzano! SUZANA (pe pragul uşii): Aud, bărbate. (Vorbesc încet.) RĂZVRĂTESCU (zărind pe Suzana): Iaca, mă! da frumuşică vorniceasă are vornicul!... Bună idee am avut să-l espeduiesc. SUZANA (încet): Şi, zău, iar te duci, Toadere? TOADER (încet): Mă duc pîn’ în capătul satului şi mă-ntorc îndărăt pe după ţarină. RĂZVRĂTESCU: Da nu te-ai mai dus azi? TOADER : Iaca mă duc... Ard-o focul vornicie!... Rămîi sănătoasă, nevastă. (Iese prin stînga.) SUZANA : Mergi cu bine, bărbate. (Se închide în casă.) RĂZVRĂTESCU (în parte): Îi frumuşică coz. VEVERIŢĂ : Cucoane, vornicul ne-a spus că ai să ne grăieşti cîte ceva. RĂZVRĂTESCU : Da. VEVERIŢĂ (către ţărani): Tăceţi, mă! GALUSCUS (arătîndu-se la portiţă cu o pungă în mînă): Ce are să le spuie? RĂZVRĂTESCU : Oameni buni! v-am adunat pentru ca să vă spun vorbe mari şi late, cum n-aţi mai auzit de cînd trăiţi. Eu vă sunt prieten, frate, tată!... vă vreau binele, şi dar vă întreb: Cum aţi petrecut păn-în ziua de astăzi?... bine, ori rău?... VEVERIŢĂ : Apoi, dă, cucoane... cum a dat tîrgul şi norocul, vorba ceea. RĂZVRĂTESCU : Rău!... Aţi fost lipsiţi de toate, şi de libertate, şi de egalitate, şi de fraternitate, şi de legalitate, şi de inviolabilitate... şi de... (Scoate un jurnal din buzunar.) GALUSCUS (în parte): Ce zice? ce zice?... VEVERIŢĂ (la ţărani): Ce-or fi, măi, acele toate? RĂZVRĂTESCU (citind jurnalul): “Şi de drepturi cetăţeneşti, şi de drepturi comunale, şi de drepturi municipale, şi de drepturi civile, şi de drepturi politice, şi de sufragiul universal.” VEVERIŢĂ (lui Gheorghe): Ce-i sufragiu cela, mă Gheorghe? GHEORGHE : Sofragiu, cumătre, ca la boieri. RĂZVRĂTESCU (citind): “Dar, în fine, a unsprezecea oră a su-nat pentru voi! Cel proletar va scăpa de proletariat! Cel mic se va face mare, şi viceversa, cel mare se va face mic! Cel slab va fi putinte, şi cel putinte neputinte!” GALUSCUS (în parte): Propagă anargia, nebunul! RĂZVRĂTESCU (citind): “De-acum fiecare locuitor debue a fi proprietar de patru fălci de pămînt, căci acel pămînt e a lui Dumnezeu, şi precum glasul poporului este glasul lui Dumnezeu, asemenea pămîntul lui Dumnezeu este pămîntul poporului.” (Vorbit.) Vă vine la socoteală aşa, oameni buni? VEVERIŢĂ : Cum, cucoane? RĂZVRĂTESCU : Să aveţi fiecare partea voastră, cîte 4 fălci, şi să nu mai faceţi boieresc? VEVERIŢĂ : Ne-ar veni, cucoane; dar să-mi dai voie a face o întrebare, dacă nu ţi-a fi cu bănat. RĂZVRĂTESCU : Grăieşte, moş Veveriţă, că d-ta eşti om priceput. VEVERIŢĂ : Patru fălci de pămînt sunt bune acu deocamdată; dar Rusaliile 195 mai tîrziu, cînd ne-or creşte copiii, li s-a da oare şi lor cîte patru fălci? RĂZVRĂTESCU : Ba nu, moş Veveriţă; copiii vor împărţi frăteşte locul părintesc, că aşa-i cu dreptul. VEVERIŢĂ : Carevrasăzică, dac-aş avea patru însurăţei, să le vie parte numai cîte-o falce? RĂZVRĂTESCU : Măi, proştilor, voi nu înţelegeţi toate avanta jele unei asemene reforme. VEVERIŢĂ (lui Gheorghe): Ce-a fi acea răformă, Gheorghe? GHEORGHE: Ce să fie, cumătre? Răformă, adică formă ră. RĂZVRĂTESCU (citind): “Acele avantage sunt: 1-i că vă faceţi cetăţeni liberi; al 2-lea, că vă faceţi liberi cetăţeni; al 3-lea, că fiind liberi cetăţeni, o să dobîndiţi demnitatea de cetăţeni liberi; să agiungeţi a fi şi voi o Naţie.” GALUSCUS (în parte): Auzi, Naţie!... zi Năciune, ignorantule! RĂZVRĂTESCU: O naţie mare, cultivată, florisantă. GALUSCUS (în parte): Florelinte, nu florisantă... RĂZVRĂTESCU : Să aveţi şi voi şcoli şi comune, şi temniţi în sate, ca toate naţiile civilizate. De aceea vă poruncesc acum să lăsaţi orice lucru a cîmpului baltă şi să vă duceţi ca să căraţi lemn de durat o temniţă aici. Sunteţi liberi, bătaia este ridicată; prin urmare, aveţi nevoie de-o casă de arest. VEVERIŢĂ : Temniţă la noi?... doar nu suntem scăpaţi din ocnă! RĂZVRĂTESCU : Aşa; şi să mai căraţi lemn pentru clădirea unei case comunale; pentru că toate satele au să fie organizate în comune. VEVERIŢĂ (lui Gheorghe): Ce să fie cumuna ceea, Gheorghe? GHEORGHE: Adică, cum una, cum alta; tot ca una, fata me. RĂZVRĂTESCU : Şi să mai căraţi lemne pentru duratul unei şcoli săteşti, în care copiii voştri să înveţe carte, ca să se facă învăţaţi. Bune-s toate aceste, oameni buni? VEVERIŢĂ : Bune, cucoane. Numai cît, toate-odată... ne vine cam greu; n-avem mijloace, suntem săraci, şi de-a fi să lăsăm pîinea pe cîmp, poate, Doamne fereşte! să putrezească! şi cu ce ne-om hrăni la iarnă? RĂZVRĂTESCU : Iaca leneşii!... Hai, nu mai lungiţi vorba şi vă porniţi acu-ndată la lemne. VEVERIŢĂ : D-apoi, cucoane, îi păcat să ne pierdem tot lucrul anului. RĂZVRĂTESCU : Ei, măi badeo, nu mă faceţi să-mi întorc cojocul pe dos, că, deşi sunteţi oameni liberi, v-oi face acum s-alergaţi iepureşte. VEVERIŢĂ (pe gînduri): Sărmanii de noi!... cică vor să ne facă bine!... RĂZVRĂTESCU : Pornit-aţi azi? VEVERIŢĂ : Ne ducem, că doar suntem oameni liberi, cum zici d-ta. Hai, măi. ŢĂRANII : Hai. (Iese prin fund în stînga.) RĂZVRĂTESCU (cu aer de triumf): Aşa să face educaţiunea populului! GALUSCUS (venind în faţa lui Răzvrătescu): Domnule, am ascultat toate aberăciunile cîte le-ai debitat fraţilor romani, şi fac aici declărăciune că eşti un perturbator! Dumneta nu urmezi instrucciunilor guvernului... urmezi inspirăciunei unor utopişti, carii te port de nas ca pe-un nătărău... Mă duc să espedez o depeşă telegrafică la dnul ministru, ca să te demasc ca pe un oficiolat incapace şi fatal. RĂZVRĂTESCU : Ai adus banii contribuţiei? GALUSCUS : Las’ că ţi-oi da eu contribuciune. Eşti pentru năciune O perturbăciune, Abominăciune, Şi execrăciune! Om făr’ de răciune, Plin de-aberăciune, Duci la perdiciune Pe biata năciune. (Intră furios în casa lui.) Rusaliile 197 RĂZVRĂTESCU Ciune, ciune, ciune, Du-te-n năibăciune! Eşti o scăpăciune Din balamuciune. SCENA XIII RĂZVRĂTESCU, SUZANA , mai pe urmă C A TRINA şi S AFT A RĂZVRĂTESCU : Ha, ha, ha, bată-l dracul c-un tăciune, că poznaş îi! SUZANA : Oare unde-i cloşca cu puii? (Caută primprejurul casei.) Puii mamii, pui, pui, pui... RĂZVRĂTESCU : Iaca vorniceasa cea frumoasă. Să-mi cerc norocul în privirea înaintirei neamului. SUZANA (venind în scenă): Nu-i găsesc. Puii mamii, pui, pui, pui... RĂZVRĂTESCU (înaintînd): Mă chemi, drăguţă? Iată-mă-s. SUZANA : Eu te chem pe d-ta? RĂZVRĂTESCU : Nu strigi de-un ceas, pui, pui? Am crezut că mă chemi pe mine ş-am alergat numai într-o fugă. SUZANA : Iaca! nu-mi spui că eşti glumeţ?... Dacă te-aş chema pe d-ta, n-aş striga pui, pui, pui; aş zice: na, mălac, na, ne, ne, ne. RĂZVRĂTESCU : M-ai pîcîlit, leliţă; dar vorba ceea: Pîcîlire de leliţă, cere plată o guriţă. (Caută s-o sărute.) SUZANA (respingîndu-l): Da cată-ţi de drum, omule; doar nu-i ţara-n jac. RĂZVRĂTESCU : Ţara nu-i de jac, dar tu-mi eşti pe plac, pe legea mea!... SUZANA : Ţi-oi fi, d-apoi ştii povestea lui Ivan: Măi Ivane, dragi ţi-s fetele? — Dragi. — Dar tu, lor? — Şi ele mie... RĂZVRĂTESCU : N-auzi, leliţă? SUZANA : Aud, bădiţă. RĂZVRĂTESCU : Cum te cheamă? SUZANA : Suzana, să ierţi. RĂZVRĂTESCU : Suzana, ştii una? SUZANA : Ba nici două. RĂZVRĂTESCU : Îmi vine să mă prind argat la voi. SUZANA : Pentru ce? RĂZVRĂTESCU : Pentru vorba ceea: Decît a bărbatului, mai bine-a argatului. (Catrina şi o altă ţărancă vin la fîntînă şi ascultă.) SUZANA (în parte): Umblă ş-aista după colaci calzi. Îmi vine să i-o joc şi lui. RĂZVRĂTESCU: Aud?... cum ai zis, leliţă? SUZANA : Am zis aşa, că de te-ar împinge păcatul să fii argatul meu, te-aş pune să paşti gîştele. RĂZVRĂTESCU : Dar m-ai hrăni bine? SUZANA : Te-aş hrăni cu răbdări prăjite. RĂZVRĂTESCU : Şi cu alivenci?... Carevrasăzică, tocmala-i sfîrşită. Intru chiar acu-ndată în argăţie. (Voieşte să intre în casă.) SUZANA : Ho, ţară!... că te-or vedea oamenii şi m-or face de vorbă-n sat. RĂZVRĂTESCU : Bine zici; încă n-a înnoptat de tot. Dar mai tîrziu, leliţă, să vin? SUZANA : Apoi, dă... ştiu eu? Dac-a veni bărbatu-meu? C ATRINA (către ţărancă): Elei! Auzi, Safto? RĂZVRĂTESCU: Bărbatul tău? N-ai nici o grijă, că l-am trimis la tîrg. SUZANA : Sărmanul Toader! RĂZVRĂTESCU : Nu-l mai căina, drăguţă, că un mojic ca dînsul de atîta-i bun. Rusaliile 199 SUZANA (în parte): Las’ că te-a mojici el, mangositule. RĂZVRĂTESCU : Ei, Suzano, ce zici?... Să vină bădiţa?... Să-ţi aducă bădiţa şiraguri de mărgele? SUZANA : Adă, că văd eu, păcatele mele, că nu pot scăpa de d-ta... dar cum să facem ca să nu te zărească nime? RĂZVRĂTESCU : Cum? SUZANA : Ştii una?... Aştept pe soră-mea în astă-noapte. Îmbracă- te femeieşte şi vină, de te-a întîlni cineva, a crede că-i Ileana. RĂZVRĂTESCU : Minunată idee!... Aşî-şi chiar mă duc să-mi pun catrinţă... Ha, ha, ha!... oi să par că-s Ileana Cosînzeana. SUZANA : Cu mustăţi?... ha, ha, ha! RĂZVRĂTESCU : Mă duc ca vîntul şi mă-ntorc ca gîndul. Mă duc ca vîntul, dragă Suzană, Şi vin în haine de moldovenci. Tu-mi pregăteşte ceva de hrană Şi mă aşteaptă cu alivenci. SUZANA Du-te ca gîndul, te fă ţărancă, Şi te întoarce vesel, gigît, Că-i găsi gata o alivancă... (În parte.) Care-ţi va merge cam greu pe gît. (Răzvrătescu iese alergînd prin fund, în dreapta.) SUZANA : Ha, ha, ha. Atunci s-ajungi tu, sfrijitule, cînd îi mînca alivenci de la mine... O să am ce rîde acuşi, numai de-ar sosi Toader mai curînd... Da unde, Doamne, iartă-mă, s-a vîrît cloşca cu puii?... Puii mamii, pui, pui... (Intră în casă.) C ATRINA: Ai auzit, Safto, aşa poznă şi minune?... Suzana s-a dat în dragoste cu privighitoriul!... Hai, fa, să dăm de ştire nevestelor din sat. (Ies amîndouă în stînga.) SCENA XIV ŢĂRANII (venind din fund şi aducînd un năvod) VEVERIŢĂ : Iaca năvodul lui Costantin Păscariu. Veniţi încoace, măi, să ne punem la pîndă... GHEORGHE : Da nu mergem la lemne, cumătre? VEVERIŢĂ : Mări, cată-ţi de treabă, Gheorghe. Dac-a fi să ne potrivim noi la cîte ne-nşiră cei guleraţi, om căpchia de tot... Hai noi să ne cătăm de nevoi. GHEORGHE : Vasile, măi frate, d-apoi cică-i pentru binele nostru... VEVERIŢĂ : Se poate, cumătre, însă vina noastră-i dacă nu-i pricepem?... Ei ne grăiesc într-o limbă străină, parcă noi am fi pricopsiţi ca dînşii... Ce-ai zice tu, Gheorghe, dacă te-aş povăţui în limba nemţască?... ai căsca gura?... Aşa păţim şi noi cu cei ce zic că ne vor binele. GHEORGHE : Oricum să fie, nu te juca cu dracu. Îi privighitor, măi, îi subprefect dnul Răzvrătescu!... are putere, frate. VEVERIŢĂ : Las’, cumătre, că de-alde Răzvrătescu se schimbă pe toate lunile. Ca mîine a veni altul şi ne-a zice alte poveşti... Hai la pîndă, doar om pune mîna pe rusalii. GHEORGHE : Unde să ne punem la pîndă, moş Veveriţă? VEVERIŢĂ : Cole-n crîşmă. Rusaliile se primblă noaptea prin sat; cum le-om zări, amandea pe ele. GHEORGHE : Dar dac-or da ele busta la noi? VEVERIŢĂ : Le-om înhăţa cu năvodul ista. Hai, măi, c-a început a înnopta. ŢĂRANII : Hai. (Intră cu toţii în crîşmă şi se pun de pîndă la fereastă.) (Începe a înnopta.) Rusaliile 201 SCENA XV TOADER (venind pe furiş din stînga): A înnoptat... nu mă vede nime?... Acasă, Toadere. (Vine spre casă.) M-am dus pîn’ la caleantoarsă ş-am făcut hăisa pe după gardul jităriei. (La uşă.) Suzano, dischide că ţi-a venit bărbăţelul. Iată-mă-s. (Intrînd în casă.) Lasă-mă să mă-nfrupt c-o sărutare, că-i de mult de cînd postesc. (Închide uşa după el. Se aude înăuntru un sărutat gros şi rîsete.) SCENA XVI C A TRINA şi ŢĂRANCELE (venind din stînga şi oprindu-se lîngă fîntînă) Auzit-aţi poznă! S-o vezi, să n-o crezi; Vorniceasa noastră Calcă-n străchini verzi! Haide să ne punem Colea la pîndit, C-aşa poznă mare Nu s-a pomenit! (Se ascund pintre copacii de primprejurul fîntînii.) SCENA XVII GALUSCUS (îmbrăcat ca o ţărancă, iese din casa boierească): Am espedat depeşa domnului ministru; m-am costumat ş-acum zbor la amoare!... Dar de ce oare palpită anima mea cu-atîta sforţă?... genunchii mi se taie încît n-am forţă ca să mă locomot. (Îşi freacă genunchii.) Ce emociune inspiră păşiunea!... SCENA XVIII ŢĂRANII (ieşind din crîşmă stau pe prag), TOADER şi SUZANA (la fereastra casei lor) VEVERIŢĂ : Iacă una din rusalii, măi; gătiţi năvodul. SUZANA : Toadere, ian priveşte ce bine-i şade catrinţa!... Ha, ha, ha. GALUSCUS : O! amoare! amoare! fi-mi propice!... O! Galuscus; invoacă pe strămoşul tău şi, curagiu, amice!... SCENA XIX Cei dinainte, RĂZVRĂTESCU (îmbrăcat ca o ţărancă, vine din fund, prin dreapta) RĂZVRĂTESCU (alungat de cîini ce hămăiesc): Tio, haită! Ţibă, tio... Era să mă mănînce haitele dracului. (Văzînd pe Galuscus.) Ce văd? o nevastă? A fi Suzana. GALUSCUS (zărind pe Răzvrătescu): Iaca Suzana! Ah! îmi vine zburdăciune. VEVERIŢĂ : Aţineţi-vă, măi, că iată-le-s amîndouă rusaliile. (Ţăranii pregătesc năvodul.) RĂZVRĂTESCU (apropiindu-se): Pst... GALUSCUS : Pst... RĂZVRĂTESCU : Ea-i! GALUSCUS : Ah! (Răzvrătescu şi Galuscus se reped şi se îmbrăţişează.) RĂZVRĂTESCU : Dragă vorniceasă! GALUSCUS: Cară Suzană! (Se sărută.) RĂZVRĂTESCU (în parte): Are barbă! Rusaliile 203 GALUSCUS (în parte): Are mustăţi! VEVERIŢĂ : Acu-i vremea să ne-apropiem pe furiş. (Ţăranii se apropie cu năvodul gata.) RĂZVRĂTESCU (strîngînd tare pe Galuscus în braţe): Cine eşti? Spune, că te sfărîm! GALUSCUS (schimbîndu-şi glasul): Rusalie! dar tu? RĂZVRĂTESCU : Şi eu. GALUSCUS şi RĂZVRĂTESCU (speriaţi): Rusalie!... piei, drace! (Voiesc să fugă.) VEVERIŢĂ: Odată, copii!... acu, să nu ne scape. (Ţăranii aruncă năvodul peste Galuscus şi Răzvrătescu.) SUZANA şi TOADER : Ha, ha, ha, ha! GALUSCUS şi RĂZVRĂTESCU : Ce-i asta? VEVERIŢĂ : Strîngeţi bine năvodul, c-am prins rusaliile. ŢĂRANII (împleticind năvodul) Le-am prins, le-am prins, le-am prins! Haideţi ca să le dăm În foc, în foc nestins, Sau să le înecăm. GALUSCUS şi RĂZVRĂTESCU (zbătîndu-se): Ajutor! ajutor! VEVERIŢĂ: Degeaba vă zbateţi, rusalii pocite ce sunteţi, c-aţi căzut pe mîna moşului. Umflaţi-le pe sus, copii, şi huştiuliuc! în fîntînă. (Ţăranii voiesc să-i ridice.) GALUSCUS şi RĂZVRĂTESCU : Ajutor! ajutor! SCENA XX Cei dinainte, JANDARMUL, TOADER, SUZANA (Jandarmul aduce un fănar) JANDARMUL : Unde-i subprefectul? VEVERIŢĂ : Da ce este? JANDARMUL : O depeşă de la telegraf. RĂZVRĂTESCU : Depeşă de la Iaşi? ad-o-ncoace. J A N D A R M U L : Ce-mi văzură ochii! Subprefectul în năvod? VEVERIŢĂ : Vai de mine! Subprefectul era?... Am păţit-o! JANDARMUL: Ba n-aţi păţit nimică, că domnul Răzvrătescu îi dat afară din slujbă. RĂZVRĂTESCU : Eu? (Deschide depeşa şi rămîne încremenit.) O! ce nedreptate! GALUSCUS: Destituat?... bravo! Depeşa mea a avut acţiune. VEVERIŢĂ : Iaca!... Da aistalalt cine-i?... Cuconul Găluşcă? mare minune!... Da bine, cum de vă găsiţi amîndoi în catrinţe? SUZANA : Să vă spun eu, oameni buni. Dumnealor au vrut să vă vindece de spaima rusaliilor. TOŢI : Aş! RĂZVRĂTESCU : Ghidi, şîrată! G A L USCUS: Am păţit-o ca Apolon cu Venus. Eu sunt Apolon; asta-mi dă consolăciune. TOADER : Dacă-i aşa povestea, hai, romîni, să ne veselim c-am scăpat de rusalii. TOŢI (veseli): Haide, haide. ŢĂRANII Vivat, vivat, minunat, De rusalii am scăpat! TOADER Ard-o focul vornicie De cînd e Constituţie, Rusaliile 205 N-am parte de însurat... Chiar rusalii m-au umflat! ŢĂRANII Vivat, vivat, minunat, De rusalii am scăpat! VEVERIŢĂ De cînd e prefecătură, Noi, sărmanii cască-gură, Cîmpii, zău, am apucat... Chiar rusalii ne-au umflat! ŢĂRANII Vivat, vivat, minunat, De rusalii am scăpat! RĂZVRĂTESCU (arătînd pe Galuscus) De cînd ţara, din păcate, Are capete-nvăţate, Biată limbă s-a zvîntat... Chiar rusalii ne-au umflat! ŢĂRANII Vivat, vivat, minunat, De rusalii am scăpat! GALUSCUS (arătînd pe Răzvrătescu) De cînd cu liberalismul Şi convenţionalismul Multe capete-au secat... Chiar rusalii le-au umflat! ŢĂRANII Vivat, vivat, minunat, De rusalii am scăpat! SUZANA N-auzi astăzi decît forme; Toţi cer forme şi reforme, Eu nu cer nimic şi tac; Dar cer numai să vă plac. ŢĂRANII Vivat, vivat, minunat, De rusalii am scăpat! (Cortina cade. ) IORGU DE LA SADAGURA sau NEPOTU-I SALBA DRACULUI COMEDIE ÎN TREI ACTE PERSONAJELE: PIT ARUL ENACHI D AMIAN IORGU , nepotul lui Damian SULGERUL GÎNGU COMISUL AGAMEMNON KIULAFOGLU ZOIŢA , femeia lui Kiulafoglu GAHIŢA ROSMARINOVICI Baron von KLEINE SCHW A B E IŢIC , zaraf GÎNGU , de 50 ani, poartă asemene costum ca pitarul Damian. PRIETENII , de deosebite vîrste, sunt îmbrăcaţi ca boierii provinciali. KIULAFOGLU , de 45 ani, poartă ochelari, cravată albă, jiletcă galbenă, surtuc lung şi fes roşu mare pe cap. ZOIŢA , de 22 ani, este simplu îmbrăcată. GAHIŢA ROSMARINOVICI, UN PRIETEN de 40 ani, poartă toaletă pretenţioasăIFTIMI , fecior al lui Damian şi ridicolă: beretă cu pene, rochieMUZIC ANŢI, ŞARLA T ANI, umflată de culoare vie şi evantai. SLUJITORI, PRIETENI, Umerele şi braţele ei sunt goale, obrazul SĂTENI, LĂUTARI dres cu roşu şi împestriţat cu benghiuri. DAMIAN , de 55 ani, poartă haine largi: KLEINE SCHW A B E e un neamţ antereu, brîu, blană şi căciulă brumărie. sărac, de 35 de ani. Scenele pe petrec în Moldova. Actul I se petrece la moşia pitarului Enachi Damian. ACTUL I Teatrul reprezintă o odaie mobilată după moda veche în provincie: un pat lung, în stînga, cu perine la perete, şi mai în fiind o sobă; uşă în fund; altă uşă în stînga, care dă în odaia pitarului Damian; o a treia uşă în dreapta, care duce în sala de mîncare, şi o fereastră alăture. SCENA 1 DAMIAN (întrînd în fund): Să dai degrabă curcanii la bucătărie, să-i puie-n frigare... şi să spui lui Gheorghe bucătarul ca să mi-i rumenească frumos, că i-oi da bacşiş bun... (Venind în scenă.) Ah!... ziua de astăzi este cea mai norocită pentru mine!... Astăzi vine Iorgu de la Sadagura, unde l-am trimis să-nveţe carte!... De doi ani nu l-am văzut, şi cînd gîndesc că poate peste-un ceas am să-l strîng în braţe... parcă-mi furnică ceva prin inimă... ochii mi se păinjenesc... şi-mi vine sughiţ... (Cu dragoste şi ştergîndu-şi ochii.) Iorgule! dragul moşului!... Gugulea moşului!... cît necaz a mîncat el prin ţări străine!... cît s-a strădănuit drăguţul cu învăţătura prin academiile din Sadagura!... parcă-l văd zi şi noapte cu ochii pe carte, nemîncat, nebăut şi nedorind altă-n lume decît să se procopsească, după cum mi-a scris în toate răvaşele... Dragă gugule! bine zicea răposatul dascălul Ieni, Dumnezeu să-l ierte, c-ai s-agjungi om mare!. Să deie Domnul, fătul meu, să mi te-nalţi ca ciocîrlia, şi cu tine să-ţi înalţi şi neamul!... Să deie Domnul s-ajungi şi ispravnic, pentru ca să faci stare mare!... Dar ce stau eu ca să vorbesc singur ca un nebun, cînd am o grămadă de trebi?. Astăzi dau masă Iorgu de la Sadagura sau Nepotu-i salba dracului mare prietenilor de buna venire a lui Iorgu... Am poruncit să-i facă borş cu găluştele, şi curechi cu raţă, şi mămăliguţă... că ştiu că-i plăcea pîn’a nu se porni, şi le-o fi dorind ca nişte zaharicale, dragul moşului!... Am adus înadins pe Barbu de la Iaşi, ca să-i cînte: “Frunză verde... “, pentru că pe-acolo, prin academiile din Sadagura, nu cred să mai fi auzit cîntece de-a noastre de cele bătrîneşti... Măcar că şi pe-acolo or fi mozîcanţi... da geaba... n-au haz... Eu cînd aud ţîrlîituri de cele nemţeşti, îmi vine să-i ieu cu toropala... Îţi scîrţie, frate, cîte două ceasuri la ureche nişte bazaconii, de nici dracul nu-i înţelege... ş-apoi zic că fac corţent... mări, ducă-se la naiba cu corţentu-le cu tot!... SCENA II DAMIAN, IFTIMI IFTIMI (intrînd cu sfială pe uşa din fund): Cucoane Enachi... cucoane Enachi... DAMIAN : Ce este, prostule? IFTIMI: Cucoane!... am dat curcanii la bucătărie... DAMIAN: Ş-ai spus bucătarului să-i rumenească bine? IFTIMI: Ba nu... DAMIAN: Ce fel, ba nu? IFTIMI: D-apoi... n-are cu ce să-i rumenească. DAMIAN : Ce zici, măi? IFTIMI: După ce n-ai cumpărat rumeneală din tîrg... DAMIAN : Ieşi afară, dobitocule... Auzit-ai tontul!... să rumenească curcanii cu rumeneală! IFTIMI: Ei, doar nu sunt bucătar... DAMIAN : Hai, lipseşti şi du-te de stă la poartă ca să-mi dai de ştire cînd a veni Iorgu. IFTIMI: Iaca mă duc. D AMIAN: Aşteaptă!... Fost-ai, după cum ţi-am zis, să pofteşti la masă boierii la care te-am trimis? IFTIMI: Am fost şi la boieri şi la boieriţe... DAMIAN : Nu cumva ai făcut iar vro dobitocie, după obiceiul tău? IFTIMI: Da cum, Doamne iartă-mă?... am fost pe la toţi şi le-am spus curată vorbă: M-a poftit boierul să vă poruncesc ca să veniţi la masă la d-lui. DAMIAN : Ce fel? să le porunceşti?... măi hoţule, tot pe dos ai să vorbeşti? IFTIMI: Ei, iar m-ai apucat la sucit ca pe-un fus... Dă-mi pace să vorbesc cum pot... ce dracu! dac-aş fi şi eu prost ca d-ta, n-aş fi un biet boier. DAMIAN: Iar?... bată-te cucul să te bată!... Hai, du-te de te pune la pîndă. IFTIMI: Mă duc... şi cum oi vedea pe cuconaşul Iorgu... DAMIAN : S-alergi iute să-mi dai de ştire. IFTIMI (în parte): Mă duc la crîşmă peste drum, doar l-oi vedea mai degrabă. (Iese prin fund.) SCENA III DAMIAN : Mai pe dos om n-am văzut de cînd sunt şi, slavă Domnului! sunt de multişor. Toate lucrurile le spune şi le face anapoda; cînd îi zic să-mi aducă dulceţi, el îmi aduce ligheanul de spălat; cînd îi zic să-mi aducă de spălat, îmi aduce cafe. Mai deunăzi îl trimit în tîrg să-mi cumpere de zice parale tabac, şi el îmi aduce pipăruşi roşi... SCENA IV D AMIAN, GAHIT A (intrînd prin fund mînicasă) DAMIAN : Cine vine?. A!....Cucoana Gahiţa Rosmarinovici!...Sărut mîna, cucoană Gahiţo. GAHIŢA (dîndu-şi vînt cu evantaiul): Bonjour, mon cher arhon Iorgu de la Sadagura sau Nepotu-i salba dracului pitar... lan spune-mi, je vous prie, de unde-ai luat moda să trimiţi mojicii din ogradă ca să facă invitaţii în case cinstite? DAMIAN : Ce spui, cucoană Gahiţo?... argaţii mei au făcut vro bazaconie la d-ta în casă?... nu mă-nebuni! GAHIŢA : Nu te face, mă rog, că nu ştii... DAMIAN: De ştiu ceva, să fiu afurisit!... Da cum socoţi c-aş da eu voie să se facă acest fel de lucruri?... Mă rog, cucoană Gahiţă, nu mă socoti un om aşa făr’ de ispravă, încît eu însumi să poruncesc slugilor mele ca să facă pozne în case străine... Pîn’acum, slavă Domnului! pitariul Enachi Damian n-a dat semne de nebunie, şi numele lui a fost totdeauna cinstit... GAHIŢA : Da cine-ţi vorbeşte de nebunie şi pozne?... Cine-ţi zice că n-ai reputaţie bună?... DAMIAN: Apoi dacă am respuntaţie bună, cum o chemi d-ta... ce zici că am trimis oamenii din ogradă?... GAHITA : Da n-ai trimis pe Iftimi să mă poftească la masă?... şi tocmai pe el l-ai găsit mai cu cap pentru ca să-mi facă invitaţie? DAMIAN : Da ce ţi-a făcut? pentru numele lui Dumnezeu!. ce-i inghitaţia ceea? GAHIŢA : Nici invitaţie nu ştii ce însemnează?... Elei! mon cher arhon pitar, tare eşti arriéré. DAMIAN: Ce sunt?... rierel? Mări, ce vorbe sunt aceste? Ha, ha, ha... Auzi, inghitaţie, rierel, bonjur?... Auzi parascovenii pocite?... Nu cumva, soro dragă, s-a mutat ţara Moldovei din loc?... Nu cumva suntem franţuzi, nemţi, jidovi?... şi noi, ca nişte proşti, ne credem tot moldoveni!... Ha, ha, ha, rierel, inghitaţie!... GAHIŢA : D-ta rîzi, pentru că nu te-ai adăpat de delicateţea, de eleganţa şi de sublimitatea limbii franceze. D AMIAN: Ce să fac?... Să mă adăp?... Trebuie să ştii, cucoană dragă, că numai vitele s-adapă, dar oamenii beau... şi să mă ferească Dumnezeu de cateţie, de ganţ şi de bliblitatea d-tale!... Cînd mi-i sete, eu beau vin de Cotnar şi de Odobeşti; beau vin de cel moldovenesc curat, iar nu ganţuri, nici bliblităţi... Aşa să ştii. GAHIŢA : Îi superflu să mai cozarisim împreună asupra acestui suget, pentru că nu ne înţelegem. D AMIAN: Superfliur sau nesuperfliur... nu ştiu... dar că nu te înţeleg?... asta-i adevărat... şi mă pot jura pe cei patruzeci de sfinţi părinţi de pricep ceva din toate cimiliturile cîte le înşiraţi d-voastră, işti de vremea nouă, care vă ziceţi... cum, Doamne iartă-mă?... civirasilisiţi... Ha!... civirasalisiţi; d-voastră, ipochimene alese, cărora vă este ruşine a trăi şi a grăi ca părinţii voştri; d-voastră, oameni procopsiţi şi mai ales pricopsiţi, care vă faceţi momiţele altora, împrumutînd de la străini numai cele rele, nemaiputînd trăi decît cu bonjur, cu blamange şi cu parle, marle cheschevu; şi cărora, în sfîrşit, vă e ruşine să fiţi moldoveni curaţi, romîni get-beget... (În parte.) De mi-a veni şi Iorgu cu superfliururi, îl ciomăgesc. GAHIŢA : Cucoane Enachi... n-am venit în casa d-tale pentru ca să mă ofansariseşti... şi dar te poftesc să-ţi mai ţii gura, c-apoi... DAMIAN : C-apoi poate mi-i cere duel?... Atît ar mai trebui... să iasă şi femeile la duel!... c-apoi s-a pricopsit de tot biata Moldovă! (Cu blîndeţe.) Ian ascultă-mă, dragă cucoană Gahiţă... nu te mînia... eu te-am văzut mititică cît o şchioapă ş-am fost bun prieten cu tatăl d-tale şi cu bărbatul d-tale, Dumnezeu să-i ierte!... În urmare, mi se poate trece cîte le zic. În vremea mea, dragă cucoană Gahiţă, bătrînii aveau voie să grăiască ce le plăcea, pentru că pe-atunci tot omul cu părul alb era cinstit... şi cred că străinii nu ne-au stricat încă toate obiceiurile cele bune. GAHIŢA : Departe de a ni le strica, arhon pitar, străinii ni le-au adus în perfecţie. DAMIAN : în ce, mă rog? GAHIŢA : În gradul civilizaţiei care domneşte astăzi în Europa. DAMIAN : Unde?... GAHIŢA : Aici în provincie nu poţi judeca reformaţia care s-a introdus în ţară; dar du-te, je vous prie, în capitalie; du-te de vezi magaziile lui monsiu Miculi; du-te de vezi paveua cea nouă... DAMIAN (în parte): Ba că chiar! hodoronc-tronc. Iorgu de la Sadagura sau Nepotu-i salba dracului GAHIŢA : Du-te de te întîlneşte cu cavalerii de acolo… şi să admirezi amabilitatea lor... să-i auzi ce complimente delicate îţi fac; iar nu cum faceţi d-voastră, care vă slujiţi de cuvinte groase şi ziceţi fiecărui lucru pe nume, fără a vă închietarisi de urechile damelor!... Du-te... intră în saloanele briliante, unde ard sute de bugii, iar nu lumînări de seu ca pe-aici... du-te de vezi oglinzile acele mari care îţi reflectarisesc tot trupul... canapelele acele elastice care te saltă cu plăcere, iar nu scaune de lemn ce-ţi intră în oase... Du-te mai ales de vezi damele acele educarisite, care stau toată ziua la oglindă de-şi împodobesc graţiile figurii şi ale trupului, iar nu ca pe la noi, să meargă la bucătărie şi la spălătorie, ca să-şi feştelească rochia şi degetele. Du-te de le vezi toate acele, ş-apoi mi-i zice dacă influenţa străinilor ne-au stricat mintea sau dacă ne-au developat-o. D AMIAN: Vel-Lopată?... Destui!... Am înţeles. (În parte.) Săracă limbă!... de te-or fi sucind şi pe-acolo tot aşa, apoi te-ai sfinţit! eşti bună de pus la zvîntat în pod. (Tare.) Cucoană Gahiţă! ai toate dreptăţile, şi eu sunt un nătărău!... te mulţumeşti cu atîta? GAHIŢA : Fie... îţi dau pardon. D AMIAN: Foarte mulţumesc. (În parte.) De mi-a veni şi Iorgu în doaga ei, îl trimit la Golia. SCENA V D AMIAN, GAHIT A, GÎNGU (venind din fund) GÎNGU (vorbind tare ca un surd): Ei, măi Enachi!... adevărat că vine astăzi Iorgu de la Sadagura? GAHIŢA (în parte): Carnacsî! că m-au speriat... quel manant! GÎNGU: Mi-a spus-o azi Îftimi, cînd a venit să mă poftească... Cînd ai şti cît îi de veselă Marghioliţa, fiică-mea, că-i vine logodnicul?... parcă are argint viu într-însa... Sare prin casă, frate, şi jioacă drăgaica ca o nebună!... Măi, măi, măi!... Ce-s fetele ieste!... cum le pomeneşti de bărbat, îţi sar în cap de bucurie... Marghioliţa, cît pe ce era să mă gîtuie... GAHIŢA (în parte): Of! nu pot să sufăr surdul ista... răcneşte parc-ar fi toţi surzi ca dînsul. GÎNGU (către Gahiţa): Aud?... bunătatea matale... eu sunt sănătos... da mata? GAHIŢA : Nu te-am întrebat cum te afli. GÎNGU: Eşti sănătoasă?... îmi pare foarte bine... Vezi mata, dragă... sănătatea-i ca o iapă albă... cum trece dealul, nu se mai vede. GAHIŢA (în parte): Auzi vorbe de provincie! GÎNGU : Să te păzeşti, dragă cucoană Gahiţă, pentru că, la vîrsta noastră, cataroile sunt foarte şugubeţe. GAHIŢA (mînioasă): Cine ţi-a spus d-tale că am cataroi?… GÎNGU : Precum zici foarte bine... ele deodată, nitam-nisam, te trîntesc alivanta plăcinta-n groapă... mai ales la vîrsta noastră. DAMIAN (în parte, rîzînd): Alta-i zice, alta-i răspunde... are haz. GAHIŢA (apropiindu-se de Gîngu şi strigîndu-i tare la ureche): N-auzi, surdule?... ţine-ţi vorbele-n gură şi nu te obrăznici mai mult... GÎNGU : Ei!... aud!... ce strigi aşa tare?... că doar nu-s surd. GAHIŢA (în parte): Îmi vine nu ştiu ce să-i fac... Quel manant, oh ciel! GÎNGU : Măi Enachi! ce are Rosmarinovicioaia, de-mi zice că mă obrăznicesc?... DAMIAN (tare): Ce-o năpăstuieşti şi tu de-i zici că pătimeşte de cataroi ca babele? GÎNGU : D-apoi n-a spus-o ea singură mai dinioare?... ce dracul, doar aud bine... mi-s... GAHIŢA : Destul, je vous prie, cu astfel de vorbe, c-apoi mă-nchin cu plecăciune. GÎNGU : Bine-ai face, bine-ai face cucoană Gahiţo... Ceaiul de soc, după cum zici, îi tare folositor pentru cataroi; dar socot că floarea teiului îi şi mai bună... Întreabă, dacă nu mă crezi, pe baba Angheluşa, ştii... cea care face dresuri de obraz… o cunoşti... Iorgu de la Sadagura sau Nepotu-i salba dracului GAHIŢA (lui Damian): Mon cher arhon pitar, se vede că doreşti ca să ies din casa d-tale, de vreme ce siuportariseşti o astfel de infamie. (Se pune pe un jilţ în dreapta, mînioasă.) GÎNGU (Gahiţei): Aud?... Grăsimea de gîscă îţi pare mai bună? D AMIAN (trăgînd deoparte pe Gîngu): Taci, măi Gîngule... nu vezi că cucoana Gahiţa-i damă de moda nouă, care, cu cît îmbătrîneşte, se socoate mai tînără?... Ce dracu-i vorbeşti tot de leacuri? GÎNGU (rîzînd): Ba zău?... Iaca dracul!... şi poate mai gîndeşte la măritiş? DAMIAN: Mai ştii pozna? GÎNGU (rîzînd): Da bine, măi Enachi, dacă le-a veni în cap babelor să se mărite... ce-or face fetele?... de pildă: Marghioliţa mea? D AMIAN : Pentru dînsa nu-i nici o grijă... Ştii c-am hotărît amîndoi s-o dăm după Iorgu... GÎNGU : Şi cînd jucăm la nuntă? DAMIAN : Într-o săptămînă. GÎNGU : Işala! GAHIŢA (în parte): Carnacsî! iar m-au speriat... parcă l-au umflat Rusaliile. (Se aud paşi la uşa din fund.) SCENA VI DAMIAN, GÎNGU, GAHIŢA. PRIETENI DAMIAN : Ce s-aude?... vin prietenii... Iată-i buluc!... Bine-aţi venit, prieteni buni, să vă împărtăşiţi de bucuria mea!... Astăzi soseşte Iorgu şi cred că-ţi bea cu toţii voiniceşte în sănătatea lui. UN PRIETEN : Las’ pe noi, vere Enachi... dacă-i treaba pe-nghite-Agachi... Helbet! nu te-om da noi de ruşine. GAHIŢA (în parte): Ian auzi-i cum vorbesc!... ş-apoi mai au curaj să critice tinerii noştri! PRIETENUL: Vere Enachi! scos-ai încalte vin de cel din vremea lui Han-Tatar? GÎNGU (apropiindu-se de el): Aud? Eu sunt sănătos, slavă Domnului! da d-voastră? cum o mai duceţi? PRIETENUL : Ce să ducem, vere Gîngule? GÎNGU : O duceţi bine?... mă bucur... Vedeţi d-voastră că sănăta-tea-i şugubeaţă!... cînd îi zici: “Sus, Gahiţo!”, îţi răspunde: “Cîrc, Frangoleo!” (Toţi rîd, afară de Gahiţa.) GAHIŢA (în parte): Iar se leagă surdul de mine... se vede că-l paşte păcatul astăzi. D AMIAN: Da ian poftim, fraţilor... ce şedeţi în picioare? că doar nu vin turcii... Poftim de şedeţi în... GAHIŢA (curmîndu-i vorba): Pe scaune. (Toţi se pun pe divan şi pe scaune. Gîngu şade în picioare.) D AMIAN : Vere Gîngule, da nu şezi? GÎNGU : Ba mi-i foame, dar oi mai aştepta pîn’ ce-a veni Iorgu. PRIETENUL: Vere Enachi... lan mai spune-ne ceva de Iorgu... ce-a mai făcut el pe-acolo, prin ţara Neamţului?... ce-a mai învăţat?... trebuie să fie acum plin de az-buchi ca un stup. D AMIAN: Mai ştiu eu, fraţilor, cîte-a mai învăţat bietul copil!... El mi-a scris că a trecut din scoarţă-n scoarţă şi Miftorloghia şi Fizolofia şi Mantemadica şi Historia!... unde să le ţin minte cîte mi-a înşirat pe hîrtie? PRIETENUL: Bre! s-o fi făcut dobă de carte ş-o fi întrecut pe răposatul dascălul Ieni, Dumnezeu să-l ierte! DAMIAN : Ce întrecut, vere!... l-a lăsat în urmă, cale de-o poştă. (S-aud afară pocnete de bici.) PRIETENUL : Na poştă; cînd vorbeşti de lup, lupu-i la uşă. Oare nu cumva îi Iorgu, vere Enachi?.. Iorgu de la Sadagura sau Nepotu-i salba dracului SCENA VII Cei dinainte, IORGU DAMIAN (alergînd la uşă): Ba-i el!... Inima-mi spune că-i el... Iată-l!... IORGU (intră şi se aruncă în braţele moşului său): Mon oncle! DAMIAN : Vin’, gugulea moşului! (Îl sărută ş-apoi caută la el cu dragoste.) Ian vedeţi-l ce moţpan mare s-a făcut! parcă-i Alexandru Machedon. IORGU (în parte): Uf! (Tare.) Mon cher oncle, cît sunt de fericit!... DAMIAN : D-apoi eu, fătul meu! d-apoi eu!... Vin’ să te mai sărut o dată... (Plîngînd.) Cînd gîndesc că nu l-am văzut doi ani de zile!... Ce vă pare, fraţilor?... aşa că-i nostim? aşa că-mi seamănă mie? GÎNGU : Aud?... cîte ceasuri? DAMIAN (luînd pe Iorgu de mînă): Vină să faci cunoştinţă cu prietenii mei. D-lui îi slugerul Gîngu, un prieten vechi a băbacă-tău. Nu-ţi aduci aminte de el? IORGU: Ha... Ian stă... Nicidecum. DAMIAN : Da cum dracu l-ai şi uitat?... El te-a purtat în braţe... adă-ţi aminte cînd te jucai de-a baba-oarba cu Marghioliţa, cu fata lui. IORGU (cautînd cu lornionul la Gîngu): Ha... acum mă suvenarisesc. (Apropiindu-se de Gîngu.) Mon cher monsiu Gîngu, îmi pare bine că reînnoiesc amiciţia cu d-ta. GÎNGU: Aşa ş-aşa, nici prea-prea, nici foarte-foarte... numai că mi s-au cam lungit urechile de foame. (În parte.) Ce dracu are de se uită la mine prin geam?... (Tare.) Ian ascultă, Iorguşorule, nu cumva ai prins orbul găinilor? DAMIAN: Cu adevărat. Iorgule, ce însemnează sticluţa asta care ţi-o tot bagi în ochi? IORGU: Mon cher oncle, citirea necontenită a uvrajelor mi-a cam slăbit puterea razelor vizuale. DAMIAN: Ce ţi-a slăbit, fătul meu? GAHIŢA : Puterea razelor vizuale... Aceste cuvinte tehnice vreau să zică că i-au slăbit ochelnica. IORGU (în parte): Cine să fie dama asta care mă înţelege atît de bine?... (Apropiindu-se de Gahiţa.) Madamă, cu toate că n-am avut felicitatea de a-ţi fi recomandat, dar mă folosesc de ocazia aceasta, pentru ca să te rog să mă noroceşti cu declinaţia numelui d-tale. DAMIAN (cu mirare, în parte): Ce dracu-i zice? GAHIŢA : Monsiu Georges, desirul unui cavaler amabil ca d-ta nu poate rămînea neîmplinit... par conséquence, mă grăbesc a-ţi declinarisi numele meu... eu mă numesc Gahiţa de Rosmarinovici, votre servante. IORGU : Eu sunt, au contraire, votre serviteur, madamă, şi de doresc ceva, este numai să se prezenteze vro ocazie, pentru ca să-ţi pot dovedi admiraţia de care sunt cuprins pentru graţiile persoanei d-tale. GAHIŢA (în parte): Na cavaler!... DAMIAN (luînd pe Gîngu deoparte): Măi Gîngule, înţelegi tu ce limbă vorbeşte Iorgu cu Gahiţa? GÎNGU : Zici c-a ploua?... Nu cred... n-am auzit buraticul azidimineaţă. PRIETENUL (către alt prieten). Pare-mi-se, vere Constandine, că şi Iorgu s-a nemţit. DAMIAN (în parte): Oare nu cumva a uitat şi Iorgu romîneşte? (Tare.) Iorgule, Iorgule! ian mai întoarce-te şi spre noi... mai spune-ne ceva de la Sadagura… despre călătoria ta... IORGU : Pardon, mon cher oncle; n-am vreme acu, că prezentez omajurile mele sexului frumos... asta-i datoria fiecărui galant om. DAMIAN : Mări, băiete, lasă deoparte, majurile şi sescul şi răspun-de-mi curat la ceea ce te-ntreb. IORGU : Apoi ce să-ţi spun, mon cher oncle? Cînd a trăit cineva într-un tîrg civilizat ca Sadagura şi cînd este silit în urmă a veni într-o ţară ticăloasă ca a noastră, contrastul i se pare atît de piramidal, încît nu poate găsi cuvinte destul de energice pentru ca să explice ceea ce simţeşte înlăuntru. Iorgu de la Sadagura sau Nepotu-i salba dracului GAHIŢA : Rezon... are rezon monsiu Georges. Iaca, de pildă, eu, care am voiajarisit şi care am fost la Cernăuţi... nu pot să mă deprind nicidecum cu Moldova... Of!... de-aş scăpa mai degrabă de ţara asta! DAMIAN : Da bine, mă rog, ce are Moldova de nu vă mai place cum aţi călcat peste graniţă? IORGU: Ah, mon cher oncle!... nu mă sili să-ţi spun cîte are şi cîte n-are... DAMIAN : Da spune, spune... N-are şi ea tîrguri?... N-are şi ea oameni ca şi celelalte ţări? N-are munţi, copaci, ape, vite? GAHIŢA : Ba are prea multe... prea multe! DAMIAN : Nu te-ntreb pe d-ta. (Lui Iorgu.) Spune ce-i lipseşte bietei Moldove?... Nu-s oamenii buni şi cu frica lui Dumnezeu?... Nu este grîu bun? Nu este vin bun?... Nu-i, în sfîrşit, belşug în ţară?... ce vă trebuie mai mult?... N-am dreptate, vere Gîngule? GÎNGU (căutînd la ornic): Aud?... opt ceasuri. IORGU: Ah, mon cher oncle!... Ce-mi pomeneşti d-ta de grîu, de vin şi de vite?... Aceste materialuri sunt bune cu adevărat, dar nu aduc nici o înaintire inteligenţei... Ce ne foloseşte că avem cele trebuincioase pentru hrana trupului, dacă mintea moare de foame? PRIETENUL (către alt prieten): Ian auzi, vere Constandine, zice că mintea moare de foame... (Pufneşte de rîs.) IORGU : Ce-i o ţară fără canaluri, fără comerţ, fără industrie, fără drumuri, fără lib... GÎNGU (strănută tare): Aferim! PRIETENUL (către alt prieten): Auzi, vere, zice că n-avem drumuri?... dar el pe ce-a venit cu poşta?... DAMIAN : Ian ascultă, Iorgule... dacă vrei să-mi faci mulţumire, te poftesc... altă dată să nu mă mai ameţeşti cu astfel de fleacuri... Tara Moldovei îi binecuvîntată de Dumnezeu! şi cine nu ştie s-o iubească şi s-o preţuiască nu-i vrednic să-i mănînce pîinea şi sarea. GÎNGU (strănută): Aferim!... vrei tabac? D AMIAN (luînd o priză): Foarte mulţumesc. (Strănută.) TOŢI: Să-ţi fie de bine! DAMIAN : Amin! (Se aud lăutarii afară.) DAMIAN : Iaca şi scripcarii!... Hai să ne punem la masă. TOŢI: Haideţi, haideţi! IORGU (dă braţul Gahiţei): Madamă, fi-voi destul de felice ca să nu-mi refuzariseşti braţul? GAHIŢA : Ce se potriveşte!... sunt foarte flatarisită... IORGU : Fiind lîngă d-ta la masă, mă voi crede în sînul civilizaţiei din Sadagura. GAHIŢA : Nu mai puţin şi eu mă voi suvenarisi de Cernăuţi. (Lăutarii intră cîntînd pe uşa din fund, trec scena şi ies pe uşa din dreapta. După ei ies Iorgu şi Gahiţa, dîndu-şi braţul, pe urmă ies prietenii şi, în sfîrşit, Damian şi Gîngu.) D AMIAN (lui Gîngu): Tare-s îngrijit, măi Gîngule, despre Iorgu!... ce socoţi şi tu? GÎNGU : Dac-a ploua, pun rămăşag. (Ies amîndoi.) (În tot timpul scenei a 8-a se aud lăutarii în culisele din dreapta şi din timp în timp cîte un “Vivat!” ) SCENA VIII IFTIMI (intră beat pe uşa din fund): Pîn’acu am şezut la pîndă-n crîşmă, şi degeaba... cu toate că m-am şi uitat eu într-o părere, doar l-oi zări... Se vede că cuconaşu Iorgu n-are de gînd să vie astăzi... Facă cum a vrea... De-a veni, a fi bun venit! iar de nu, nu. Ian să vedem eu pe degete (numarînd pe degete):... n-a veni, a veni, n-a veni, a veni, n-a veni!... curată socoteală... Mă duc dar iar la crîşmă să-l pîndesc... Iorgu de la Sadagura sau Nepotu-i salba dracului Moş Niron m-aşteaptă c-o sîngeapă de pelin... şi ce pelin!... cînd gîndesc, îmi vine să cînt (cîntă): “Frunză verde peliniţă“. (Se aud răcnete de “Vivat!” alăturea.) Măi!... cine chiuie în sufragerie?... Îra!... boierii-s la masă... Ian vezi-i cum chilesc!... Înghite-Agachi... să te văd... înc-o dată... ha... dăi, dăi, dăi. (În parte.) Dacă-s boieri, tot mai voinici decît noi!... beau boiereşte, cu oca. (Uitîndu-se iar pe uşă.) Cine-i flăcău cela care nici nu bea, nici nu mănîncă?... ce dracu-i tot şopteşte cucoanei Gahiţei la ureche?... şi-i place babei... îi place, da... Dec! se scoală flăcău de la masă şi vine-ntr-acoace?... dos la faţă ş-amandea la moş Niron. (Iese alergînd-pe uşa din fund.) SCENA IX IORGU (intră pe gînduri, avînd şervetul prins de frac): Uf!... am scăpat!... Să mă mai răsuflu puţin... Borşul mi-a înăcrit stomahul; mămăliga mi s-a prins în gît, şi curechiul cel cu raţă... (oţerindu-se) brrrrr... de-aş avea un pic de colonie să-mi mai dreg mirosul... (Cu desperare.) Ainsi donc! Iată viitorimea ce mă aşteaptă!... iată viaţa ce mi se pregăteşte!... Bucate ţărăneşti cu ceapă şi usturoi, pentru plăcerea gurii!... Miros de curechi murat, pentru plăcerea nasului!... Scîrţîituri şi răcnete ţigăneşti, pentru plăcerea urechilor!... şi priveliştea unor persoane urîte, ruginite şi necioplite, pentru plăcerea ochilor!... Iată în ce se-ncheie tot traiul ce am să sufăr, pîn’la moartea mea... O! Sadagură, Sadagură!... Unde sunt mulţumirile ce cuprinzi în sînul tău?... Unde-s chiflele? Unde-i berea? Unde-s cartofele? Unde-i şniţelul tău cel chesaro-crăiesc?... Dar valţurile tale cele şvăbeşti?... Dar societatea ta cea plină de graţii?... Vai ş-amar!... Ce-o să mă fac?... îmi vine să iau cîmpii, să fug în lume... departe de casa părintească; departe de provincialii aceşti fără de sentimente şi fără ideile veacului meu; departe de toţi... şi de rude, şi de ţigani, şi de curechi cu raţă... SCENA X IORGU, GAHIT A ; mai pe urmă, D AMIAN GAHIŢA : Monsiu Georges... IORGU (tresărind): Cucoana Gahiţa! GAHIŢA : Ce ai, mon cher monsiu Georges?... văzînd că te-ai sculat de la masă, am gîndit că te-a apucat vro durere la… IORGU : La suflet?... dar! GAHIŢA : Eşti cu adevărat indisposé? IORGU : Şi mă mai întrebi?... Ah! nu vezi palida mea faţă?... nu vezi progresurile durerii pe trăsăturile obrazului?... nu vezi că, de cînd am intrat în casa asta, mă usuc, mă topesc din picioare, ca o pansea arsă de vînt. GAHIŢA : Ce nu bei oleacă de apă de nintă? IORGU : Apă de nintă!... Ah!... nici o băutură nu poate vindeca patimile sufleteşti şi intelectuale. GAHIŢA (oftînd): Te înţeleg! IORGU (apropiindu-se de ea şi luînd-o de mînă): Mă înţelegi?... A! Slavă Domnului! că am găsit, în sfîrşit, un suflet botezat care să mă înţeleagă! (Damian, cu şervetul legat de gît, apare în uşa şi ascultă. ) DAMIAN (în parte): De înţeleg ceva, să mă ieie dracul!... ian s-ascultăm... IORGU (cu foc): Simţeşti ce suferă inima mea aici, în atmosfera asta barbară, unde nu răzbate nici o rază a civilizaţiei?... Eu, care sunt copilul ei şi care-s hrănit cu laptele ei!... DAMIAN (în parte): Cu a cui lapte? IORGU : Gîndeşte ce efect ţi-ar pricinui, cînd ţi-ar pica peste cap turnul Trisfetitelor... Asemene efect îmi pricinuiesc toate lucrurile ce mă-ncungură... Nimic nu-mi place, nimic nu mă mulţumeşte!... parcă-mi stă o greutate nemistuitoare la stomah... Nu ştiu ce să fie? mămăliga, Iorgu de la Sadagura sau Nepotu-i salba dracului sau altă? dar, te rog, scapă-mă din haosul acesta în care, cu cît merg, mă dau de-a rostogolul mai afund. DAMIAN (în parte): A-nebunit! GAHIŢA : Mon cher monsiu Georges!... eu nu doresc altă decît să te scap... dar cum? IORGU (cu mare foc): Cum?... jertfindu-mi toate simţirile inimii tale celei pline de poezie, de melodie şi de melanholie!... Dă-mi amorul tău cel de înger tutelaire; căci de mă poate scăpa ceva pe lume, este numai dragostea ta, vergură divină şi senină! DAMIAN (în parte): Ce să-i deie?... îmi vine mie să-i dau o palmă. GAHlŢA (în parte): Ah! quel bonheur! mă iubeşte! (Tare.) Pudoarea sexului meu nu mă iartă ca să răspund îndată dorinţelor d-tale, dar... (Coboară ochii.) IORGU : Ah! Gahiţo!... suflet ceresc şi-naripat!... nu mă ecrazarisi cu astfel de vorbe!... Lasă modestia oamenilor de rînd; las-o la de-alde Gîngu… la persoane ne-nsufleţite de spiritul veacului, precum sunt provincialii de aici. DAMIAN (în parte): Aşa!... IORGU : Iar tu, Gahiţo!... tu, care ţi-ai dezvelit mintea ca o conopidă la căldura civilizaţiei; tu, care ai făcut voiajuri; tu, care ai văzut Cernăuţii!... nu te supune la nişte cuvinte deşerte, precum modestia şi piudoarea... Mărturiseşte ritos sentimentele inimii tale... spune-mi: Georges, te iubesc!... precum îţi zic eu în patru limbi: Gahiţo! Gahiţo! te iubesc! sas agapo! ich liebe lhnen! je vous aime! (Cade în genunchi.) Ah! fie-ţi milă şi mă mîngîie de nenorocirea ce-am avut a mă întoarce în ţara mea şi-n casa asta!... DAMIAN (apropiindu-se de Iorgu, tare): Aşa, tîlharule!... Casa părintească-i o nenorocire pentru tine?... Afară să ieşi, neruşinatule!... afară, ticălosule... şi să nu te mai arăţi în ochii mei, că, să n-am parte de bătrîneţile mele... (Prietenii intră, unul cu şervetul la gît, altul cu paharul în mînă, şi înconjoară pe Damian, căutînd să-l liniştească. ) SCENA XI Cei dinainte, PRIETENII; mai pe urmă, GÎNGU şi IFTIMI PRIETENII : Ce este?... ce este?... DAMIAN : Auziţi, mă rog, fraţilor?.. Dumnealui cuconu Iorgu, nepotul meu, găseşte casa moşului său o năpaste pentru dînsul!... auzit-aţi aşa lucru?... Eu, care m-am strădănuit, Dumnezeu ştie! pentru ca să-l trimit în şcoli, cu cheltuieli mai pe sus decît starea mea... Eu, care l-am dorit şi l-am plîns doi ani de zile... Eu, care l-am aşteptat din zi în zi, din ceas în ceas, cu bătaie de inimă... şi toate aceste pentru ca să-l fac om de treabă!... auziţi răsplătirea ce-mi dă, ticălosul?... auziţi!... casa moşu-său! casa unde s-a născut el! casa unde-a murit maică-sa!... îi o nenorocire pentru dînsul!... Afară, pîn’ nu uit de tot că-ţi sunt moş. IORGU (în parte): Îmi vine să mă-mpuşc!... (Iese prin fund foarte tulburat.) GAHIŢA (în parte): Acu-i vremea să-i dovedesc ce este pasia amoriului... Mă duc să fiu îngerul tutelaire a lui mon cher Georges! (Iese după Iorgu.) DAMIAN : Degeaba vreţi să mă mîngîieţi, fraţilor!... de-acum toate nădejdile mi s-au stins!... Un nepot am avut, ş-acela... l-am pierdut!... Blestemat să fie ceasul cînd mi-a venit în gînd să-l trimit peste graniţă, la Sadagura! GÎNGU (intră iute): Cum ai zis, vere Enachi?... vrei tabac? (îi dă tabacherea.) DAMIAN (zvîrlindu-i tabacherea jos): Du-te la dracu cu tabacu-ţi cu tot, surdule. GÎNGU (în parte): Iaca!... Se vede că s-a cîrchit vărul Enachi. IFTIMI (alergînd pe uşa din fund): Cucoane, cucoane... de cînd zăresc n-am pîndit pe nime. DAMIAN (furios): Lipseşti, prostule, că te ia dracul! IFTIMI (ieşind fuga): Să te duci, duluţă... (Cortina cade . ) Iorgu de la Sadagura sau Nepotu-i salba dracului ACTUL II Actul se petrece în casa comisului Kiulafoglu, la Iaşi. Teatrul reprezintă o sală nemobilată cu trei uşi; una în fund, care duce afară; alta în dreapta, ce dă în odăile lui Iorgu; şi o a treia în stînga, care se deschide în apartamentul lui Kiulafoglu. Lîngă uşa din fund, un dulap mare cu pendulă şi cu o ferestruică sub cadran. Scaune pe-mprejur. SCENA I IORGU (intră pe uşa din dreapta, posomorît şi pe gînduri): De cînd m-a alungat moşul meu din casa lui, fatalitatea s-a legat de capul meu!... toate-mi merg pe dos şi nu-i zi în care să nu am cîte-o supărare!... Am alergat aici în Iaşi, nădăjduind c-oi găsi distracţii care să-mi gonească gîndurile cele posomorîte; în zadar!... Cine caută distracţii în capitala noastră sămănă cu nebunul care caută cai morţi să le scoată potcoavele... Am cercat de toate, făr-a da de mulţumire!... Mi-am zdruncinat şelile prin droşce pe paveua noastră... cea vîndută carî-taşilor!... făr-a cîştiga altă plăcere, decît o durere în şolduri, care m-a ţinut la pat vro două săptămîni... Am alergat ca un iepure pe cîmpul Copoului, făr-a căpăta altceva decît o ocă de colb în piept şi deplina încredinţare că locuitorii Iaşului au fost şi sunt oamenii cei mai colbăiţi din toată lumea... Am fost la balurile măscărite… vreau să zic, măscuite... şi m-am întors acasă cu ideea că cei mai mulţi care-şi pun mască o fac pentru că li-i ruşine de obrazele lor!... În sfîrşit, m-am dus la opera nemţească, la vodevilul francez şi la bietul teatru naţional, sărmanul!... cînd moare, cînd învie... da-i mai mult răposat!... Şi ce mulţumire am tras din toate aceste petreceri ale Iaşului?... Nimic!... (Se preumblă puţin pe gînduri.) D-apoi creditorii care-mi stau de strajă la uşă, cum se face ziuă... dă!... parcă eu le-am zis să-mi facă credit... D-apoi Iţic zaraful cărui sunt dator două sute de galbeni, cu dobîndă de şaizăci la sută pe lună!... şi care mă îngrozeşte pe tot ceasul c-a da jalbă la Agie... (Cu mînie.) Dă!... cine dracul mi-a zis mie să mă potrivesc Gahiţei!... Las’ că din pricina ei m-a dat moşul meu afară din casă... dar apoi s-a şi legat de mine, nebuna, ca un scai!... Nu pot să mă desfac de dînsa nici printr-un chip!... De şase luni acum de cînd şade cu mine tot într-o casă... Ce să fac?... Am scris moşului meu să mă ierte, şi nici nu mi-a răspuns... Cum dracul să scap de Iţic şi să plătesc chiria odăilor comisului Agamemnon?... (Stă pe gînduri.) O! ce idee!... Comisul Kiulafoglu şade tot într-o casă cu mine; (arătînd în stînga) iată apartamentul său... iată şi al meu... (Arată în dreapta.) Comisul Agamemnon îi, după alte păcate, şi însurat cu o femeie frumuşică ce nu-mi pare prea haină... Tot îi fac ceva curte... ian s-o strîng mai de-aproape... poate că... mai ştii ce?... Iubindu-mă cu nevasta, bărbatul negreşit trebuie să-mi facă credit, şi poate că m-a şi împrumuta cu bani!... Bărbaţii au fost totdeauna birnicii amorezaţilor... Bravo, Iorgule! se vede că ţi-ai ascuţit mintea pe tocila civilizaţiei din Sadagura!... A!... cine vine?... De-ar fi cucoana Zoiţa, femeia comisului! (Zărind pe Gahiţa.) A!... iaca dracul pe uscat! SCENA II IORGU, GAHIT A (intrînd pe uşa din fund, cu capela pe cap şi cu şalul pe umeri) GAHIŢA : Ah! Georges, îmi vine leşin de mînie! IORGU : Ce ai? GAHIŢA : Pune-ţi în gînd, mon adoré, că m-am dus la Miculi ca să-mi aleg o coafiură verde cu pene roşii şi aflu că a luat-o comisoaia. IORGU : Care comisoaie? GAHIŢA : Femeia lui Agamemnon Kiulafoglu, gazda noastră. IORGU : Şi numai pentru atîta îţi vin istericale? GAHIŢA : Numai pentru atîta?... Ce-ntrebare-i asta?... îmi pare curios, Georges, să-mi faci o astfel de-ntrebare mie, care am jertfit pentru tine şi reputaţie, şi nume, şi... IORGU : Mă rog, nu mă mai ameţi cu pomelnicul jertfelor d-tale... Iorgu de la Sadagura sau Nepotu-i salba dracului le ştiu şi iar le ştiu pe de rost... Slavă Domnului! nu-i zi în care să nu-mi aduci aminte; că te-ai legat de capul meu ca boala de om sănătos. GAHIŢA : Ce vorbe sunt aceste?... Tu, Georges... care mă numeai îngerul tău tutelaire!... tu, care mă numeai vergură lină şi senină! tu să-mi zici că ţi-am picat năpaste!... Ah! cîtă deosebire-i între tine şi nobilul baron von Kleine Schwabe, care... IORGU: Care te slăvea cînd ai fost la Cernăuţi?... ştiu... Mi-ai spus povestea asta de-o mie de ori... o cunosc!... Îi chiar degeaba dar să-mi mai pomeneşti de el. GAHIŢA : Auzi, auzi tiranie!... nici nu mă lasă acum să vorbesc! (Plîngînd.) Ah!... văd că amorul tău începe a se răci şi că nu-mi mai rămîne altă decît să mor!... IORGU : Nu-ţi mai uda basmaua degeaba!... Schimositurile aceste mă strîng de gît!... În toate zilele, tot ţipete şi bocete!... destul, pentru numele lui Dumnezeu!... că m-am săturat acum. GAHIŢA : Te-ai săturat de-a mă videa plîngînd, om fără suflet ce eşti!... Cînd tu însuţi eşti pricina că mi s-au schimbat ochii în pîraie de lacrimi... Vai de mine! cît sunt de nenorocită!... Eu, care i-am jertfit toate palpitaţiile inimii mele! şi care l-am ridicat în fantasia mea pînă la al nouăsprezecelea cer!... Ce descepţie crudă! ce deşteptare fioroasă!... ce... IORGU: Şi celelalte multe... Le ştiu pe de rost... şi, de vrei, pot să ţi le spun eu însumi... (Imitînd pe Gahiţa.) Ce deznădăjduire amară! ce lovire cumplită pentru inima mea! ce durere sfîşietoare!... Toate aceste, soro dragă, sunt bune în Malvina şi în Gonzalv de Cordova1... iar pentru 1 Alecsandri se referă, fără îndoială, la romanul scriitoarei franceze Marie Risteau Cottin, publicat la Paris în 1820, citit şi apreciat şi în Moldova, unde s-a tipărit în romîneşte: Malvina, de Madama Coten. Tradusă din franţuzeşte de d-lui J.I. Gheorghiadi. Tom I-III, laşii, La Cantora Foaiei săteşti, 1841, şi la poemul în proză al lui Jean-Pierre Claris de Florian,Gonzalve de Cordoue ou Grenade reconquise, publicat la Paris în 1791, în două volume. Scrierea a avut largă audienţă în Moldova, unde a fost publicată, în tălmăcire romînească: Gonzalv de Cordova sau Luarea cetăţii Grenada cu război. Tradusă din franţuzeşte de Sardariul Alecu Vasiliu. Tom. I—II, Iaşi, 1840. Printre numeroşii “prenumeranţi” înşiraţi în lista de la finele volumului al II-lea figurează şi: “Stolnicul Iancu Alecsandri”. mine, toate aceste suspinări mă fac să casc pîn’ îmi strămut fălcile... şi cît pentru lacrimile cu care mă stropeşti necontenit, trebuie să ştii că-mi dau gutunari. GAHIŢA (cu mînie): Infame!... cum de îndrăzneşti să mă calci în picioare, pe mine, care te-am învăluit în toate fericirile lumeşti şi te-am legănat pe sînul meu ca pe un copil rătăcit în calea vieţii?... IORGU : Şi aceste le ştiu... aşteaptă... (Imitînd pe Gahiţa.) Pe mine, care te-am legănat şi te-am înviat, ca pe-o floare vestejită, la razele amorului meu!... şi care, priveghind ca un înger binevoitor asupra ta, am depărtat toate furtunile ce ar fi putut să zbuciume coardele inimii tale!... şi celelalte... Vezi, cucoană Gahiţă, că le ştiu toate de-a rîndul, deşi nu le-am învăţat şi eu din romanţuri ca d-ta... în sfîrşit însă, vreau să mă tălmăcesc curat... Cucoană Gahiţă, m-am săturat de toate parascoveniile şi de toate farafastîcurile d-tale. GAHIŢA : Farafascovenii, eu!... Oh ciel! IORGU : Dar; din pricina d-tale am făcut pe moşul meu să mă deie afară din casa lui... Atunci eram un nebun, ş-acum mă căiesc... ai înţeles?... De şase luni de zile, de cînd te-ai legat de mine, m-ai scos din toate minţile şi m-ai adus aici în Iaşi... GAHIŢA : Ingratule! IORGU : Aici nu numai că m-ai înglodat în datorii pîn’în urechi, ba încă m-ai şi făcut să-mi lepăd numele tătîni-meu!... şi să iau pe-al d-tale... Auzi poznă!... să nu mă mai chem eu Damian, ci de Rosmarinovici!... zicîndu-mi că Rosmarinovici bate mai bine la urechi. GAHIŢA : Misérable! IORGU : Şi eu, ca un prost, mă potrivesc ei!... Ce-ar zice moşul meu cînd ar afla că mi-am schimbat porecla familiei şi că mă alung datornicii pe uliţe?... Destul, cucoană Gahiţă!... foarte-ţi mulţumesc de dragoste şi te rog de-acum înainte să-mi dai bună pace. GAHIŢA : O! quel infîme!... Să-ţi dau pace, după ce m-ai comprometarisit?… Ah! ştiu eu de ce mă depărtezi tu acum de la sufletul tău... pentru că iubeşti pe alta, pe comisoaie. Iorgu de la Sadagura sau Nepotu-i salba dracului IORGU : Ai-nebunit? GAHIŢA : Te-am înţeles eu de mult că-mi calci într-aiurea... însă bun îi Dumnezeu!... Mi-a veni prilejul să-mi răzbun... ş-atunci... cerul va fulgera, mările s-or clătina şi pămîntul s-a cutremura! (Iese tulburată pe uşa din dreapta.) IORGU: Şi dracul te-a lua! SCENA III IORGU: Du-te, rusalie, pe ceea lume, şi să vii înapoi cînd or ieşi caraşii fripţi din Bahlui!... Mă mir cum de-am putut trăi şase luni de zile cu o dihanie înveninată ca dînsa?... Da de-acum, să ştiu c-oi vedea tîrgul Iaşului curat şi fără jidani! mă duc de-aici... fug unde m-or duce picioarele, ca să scap şi de Gahiţa, şi de Iaşi, şi de Iţic... SCENA IV IORGU, ITIC (în fund) IŢIC : Parche vorbeai de mine, chicănaşule... poate che ai bani? IORGU : Piei, drace! IŢIC : Acum o trecut de mult vadeua sinetului... Cred che mi-i pleti acei două sute de galbini... IORGU : Jupîne Iţic, nici vorbă nu-i că ţi-oi plăti, dar... mai tîrziu. IŢIC : Mai tîrziu nu pot; trebuie se me refuieşti îndată... destul de chind me porţi cu vorbe. IORGU: Dragă jupîne Iţic... mai îngăduie-mă măcar vro două luni. IŢIC : Două luni?... nici două ceasuri... Pleteşti îndată sau me duc pe agie? zic zeu! IORGU : Iţicule dragă! nu te mînia, ce dracul! doar suntem prieteni. IŢIC : Nu ştiu nimichi... Frate, frate... brînza-i pe bani. IORGU : Iţică, lţicuţule... IŢIC : Aşa mi se cade mie dache am a face cu birbanţi. IORGU (mîniindu-se): Măi tîrtane, ce te obrăzniceşti?... nu te gîndeşti că ţi-oi smulge perciunii? IŢIC (cam cu frică): Perciunii? nu me tem... Perciunii mei sint sudiţi. IORGU : Ian aşteaptă să ţi-i sudiţesc eu mai bine. IŢIC : Nu veni, nu, che strig ghevalt, zic zeu!... Ce! vrei să mi şi baţi dache nu-mi pleteşti?... Am se te spun pe Conţu. IORGU : Măi tîrtane, se vede că te mănîncă chica. IŢIC : Eu n-am chichi; eu sint ras. IORGU : Bată-i crucea, Iuzi!... de i-ar da mai degrabă afară din ţară, să scăpăm de dînşii... IŢIC : Mie nu-mi pasă, che am bani. IORGU : Du-te dracului cu banii-ţi cu tot, litfă afurisită!... IŢIC : Me duc, dar se ştii che am se mi-ntorc cu totă agie, ca se te ridic pe sus. IORGU (alergînd după el): Iaca litfa că nu iese... IŢIC (fugind): Ghevalt!... SCENA V IORGU : Îi în stare s-o facă tîrtanul... Cum să scap?... De m-aş întîlni cu cucoana Zoiţa, poate c-aş îndupleca-o să puie pe bărbatu-său chizăş... Cine ies din apartamentul comisului Kiulafoglu? (Se apropie de uşă şi se uită.) El îi tocmai, cu femeia lui... Mă duc degrabă să-mi fac toaleta, ş-apoi... vai de capul tău, kir Agamemnon! (lese pe uşa din dreapta.) Iorgu de la Sadagura sau Nepotu-i salba dracului SCENA VI KIUL AFOGL U, ZOIT A (intrînd amîndoi pe uşa din stînga) KIULAFOGLU (fără surtuc, cu fes mare şi cu ochelari): Ma psihi mu, Zoiţa, nu m-ai inselato... crede mu che nu m-ai inselato... eţi na ziso! ZOIŢA : Ei! te cred, te cred... dă-mi pace. KIULAFOGLU: Ma ohi eţi. Se me crezi din tot sufletu mataluţi. ZOIŢA : Şi din tot sufletul mataluţi, dacă vrei... Te cred... mai mult pofteşti?... De cînd am pus iedeş amîndoi, n-am chip să mă odihnesc. KIULAFOGLU: Mite ego; ma ţe se faţem?... iadesu-i mare... stii?... Un salo pentru mata daca mi-i insala, ke o chisa de capnos cusuta pentru mine, daca te-oi insala ego pe mataluţi... Lipon, fiind che mune nadazduesco a me faţe ispravnicos, elpizo se castigo totodata şi chisaoa pentru sohpeti. ZOIŢA (cu bucurie): Zău, mîini te faci ispravnic? KIULAFOGLU : Oriste? ZOIŢA : Mîini te pun în slujbă? KIULAFOGLU : Malista; de mult alergo, psihi mu; omos imprezurerile nu mi-au fostu cu favori... Ostoson tora ime siguros. ZOIŢA : Cît îmi pare de bine! îmi vine să te sărut de bucurie. KIULAFOGLU (zîmbind): Saruta, matia mu, saruta. (Zoiţa voieşte să-l sărute; Kiulafoglu o opreşte.) KIULAFOGLU: Ba nu, sirata ţe esti; vrei să-mi dai o sarutare, s-apoi se ziţi iadesi?... (Rîzînd.) Acus sirata! cum vrea se me insele ca se castize to sali... Ma si eu palicaris... nu me prindo asa lesne. ZOIŢA : Ha, ha, ha... da fricos mai eşti! KIULAFOGLU : Ego sinto comisos Agamemnon Kiulafoglu si am capo nu kefali... ţe zic eu?... nu bostani... A! vrei mata numaidechit se porţi salo de ispravniţesa? ma cu asta fel de tesmecherii nu me prinzi pe mine... Vezi... Zoi mu, sint necontenit cu ghindul tot la iadesi, si pentru ca se nu-l uit, am hoterito se zic stiu! de dimineaţa eos tin seara... Paradigmatos harin; chind mi aduţe fiţorul dulţeţi, eu zic stiu!... chind me-ntreaba ţineva de sint senatos, zic stiu!... de-mi ziţe ţineva: Arhon comise, femeia d-tale... stiu, fraţico, si iar stiu! ZOIŢA (în parte): Bine, bine. KIULAFOGLU : Ma se lasemu iadesu de o parte... lan spune-mi, psihi mu, a platito chiria odailor monsu de Rosmarinopulos? ZOIŢA : Ba încă nu. KIULAFOGLU : Ţe fel nu?... omos vadeoa a trecut-o de mult, fos mu, si eu am trebuinţa acum de parale, pentru ca se me fac ispravnicos mai degraba. ZOIŢA : Lasă, frate, că ţi-a plăti; mai îngăduie-l puţintel. KIULAFOGL U : Pentru hatiro mataluţi ţe n-asi faţe?... daca vrei, zocu to piperi. (Intră o slugă cu un răvaş. ) SLUGA: Iaca un răvaş pentru d-ta, cucoane Agă-memnule. ZOIŢA (luînd răvaşul): De unde să fie oare?... na, dragă, deschide-l. KIULAFOGLU (întinzînd mîna şi trăgînd-o iute înapoi): Stiu... A! sirata! iar ai vruto se me prinzi, ma ţi-am spuso che sint palicaris... (la răvasul rîzînd.) Se videm ţine-mi scrie. (Citeşte:) “Cu frăţască dragoste mă închin d-tale, arhon Agamemnon! Mai întîi nu lipsesc a cerceta despre întregimea fericirei sănătăţii d-tale, ca aflînd că eşti după cum doresc, nu puţin să se bucure sufletul meu; al doilea, vei şti că, din mila cerescului împărat, şi eu sunt sănătos; al 3-lea, te înştiinţez că vin la Iaşi, ca să caut pe nepotul meu Iorgu, care mi-a scris că s-a pocăit pentru cele trecute. Deci, în puterea prieteşugului nostru, am gînd să trag la d-ta în gazdă, rămînînd al d-tale preaplecată şi supusă slugă, Enachi Damian, pitar.” ZOIŢA : Pitarul Enachi Damian?... cine-i, dragă? KIULAFOGLU: Un prietinos vechi a meu, cu care am fuzito peste Pruto, în vremea turţilor. Iorgu de la Sadagura sau Nepotu-i salba dracului ZOIŢA : Ce fel? ai fugit?... Parcă mi-ai spus că te-ai bătut cu dînşii la Sculeni?... KIULAFOGLU : Malista psihi mu, m-am batut-o, ma de departe... Eu sidemu pe ţelalalt mal a Prutului chind a sosit urdia turţesca şi recneam “Elate kakohrononaki diavoli... Ela incoaţe, daca ve da inima, se ve aretu eu”... ma niţi unu n-a indreznit-o se treca Pruto, che pe toţi îi faţeam kes. ZOIŢA (rîzînd): Auzi voinic! KIULAFOGLU : Ma cum socoţi? ZOIŢA : Ştiu că eşti din cei care intră-n doi ca-n doisprezece şi nu-i pot scoate nici douăzeci şi patru. KIULAFOGLU : Ian lasa saga; ke se gatim mai bine conacu pentru pitaris Enachi. ZOIŢA : Odaia-i gata, nu te-ngriji. KIULAFOGLU: Un lucru numai nu inţelego in ravasul ista... ziţe che vine se caute un nepoto a dimisale ţe s-a pocaitu... ţe nepot? ZOIŢA : Las’ că te-i tălmăci cu pitarul Enachi. KIULAFOGLU: A! natos ke monsu de Rosmarinopulos. SCENA VII KIULAFOGLU, ZOIŢA, IORGU IORGU : Bonjour, cucoană Zoiţă; bonjour, cucoane Agamemnon; de mult nu am avut norocire să vă văd. KIULAFOGLU: Kalimera sas, monsu de Rosmarinoviţi. IORGU: Îmi pare curios să ne întîlnim aşa de rar, mai ales că şedem tot într-o casă. KIULAFOGLU: Neski; ma ţe faţe cocona d-tale? senatosa-i?... IORGU (în parte): Ducă-s-ar pe pustii! (Tare.) Îi cam zaifă, drăguţa! ZOIŢA : Zaifă?... ce are? IORGU : A răguşit. KIULAFOGLU : A! poli me kakofeni!... Parca esti gata se iesi?... unde te duţi? IORGU : Mă duc să iau o lojie pe deseară la Teatrul Naţional. KIULAFOGLU: Ha, ha, ha... la teatro moldovenesco!... Nu-ţi e mila se dai parale dezeaba, ca se vezi niste baieţi care nu stiu niţi se vorbesca macar... si se asculţi niste piese ca vai de ele? IORGU : Dac-ar judeca toţi ca d-ta, domnule, apoi teatrul naţional nu s-ar putea întemeia niciodată în ţară; dar, slavă Domnului! sunt persoane care ştiu să preţuiască greutăţile unei scene începătoare ca a noastră; care nu se ruşinează de a merge să vadă piese naţionale şi care, în sfîrşit, iertînd greşelile actorilor, îi încurajează şi le dau ajutorul cuviincios... Acele persoane sunt vrednice de toată lauda, şi teatrul naţional le va fi totdeauna recunoscător. KIULAFOGLU: Stiu che eu nu am curazi ca se mergo se casco patru ţeasuri pentru hatirul patriotismosmului. IORGU : Cît pentru d-ta, domnule, teatrul naţional te lasă-n pace să faci ce ţi-a plăcea; cu astă condiţie însă, ca şi d-ta să-i dai pace ca să-şi urmeze cariera, cum poate, şi să nu-l critici cu ochii închişi. ZOIŢA (trecînd între amîndoi): Lăsaţi, vă rog, vorba teatrului, că iar o să-ncepeţi a vă sfădi. KIULAFOGLU : Bine ziţi, psihi mu. Lipon, monsu Rosmarinoviţi, ma inchino cu plecaţune... ma duc si eu se ma imbraco. Ela, Zoiţa mu. (Iese prin stînga). (Iorgu se face că iese pe uşa din fund; şi cînd vede că Kiulafoglu a ieşit, se întoarce iute pe scenă şi opreşte pe Zoiţa.) SCENA VIII IORGU, ZOIŢA IORGU : Slavă Domnului că mă găsesc, în sfîrşit, singur cu d-ta, cucoană Zoiţă... ZOIŢA (voind să iasă, în parte): Degrabă ţi-a fi? IORGU : Nu fugi, îngeraşule!... nu mă lipsi de fericirea ce simt a te vedea şi a-ţi spune cît te iubesc. Iorgu de la Sadagura sau Nepotu-i salba dracului ZOIŢA : Domnule... IORGU : Ah!... cînd ai şti cîte pătimesc în sufletul meu din ceasul cum te-am zărit! Zi şi noapte te visez cu ochii deschişi şi nu pot nici să mănînc, nici să beau, nici să trag ciubuc. ZOIŢA : Vai de mine!... vorbeşte mai încet, că te-aude bărbatu-meu. IORGU: Te iubesc mai presus decît cum iubeşte un judecător aurul!... Pune-ţi dar în gînd cît te iubesc!... ZOIŢA : Adevărat grăieşti?... IORGU: Să n-am parte de bărbatu-tău, dacă-ţi spun minciuni... Zoiţo... Zoiţo! KIULAFOGLU (strigînd din culise): Zoiţa... Zoiţa! ZOIŢA (lui Iorgu): Fugi că vine. IORGU (voind să fugă): M-am dus. ZOIŢA (în parte): Îmi vine-o idee. (lui Iorgu, oprindu-l.) Nu pe acolo. IORGU : Da pe unde? ZOIŢA : Ascunde-te aici în ceasornic, păn’ ce-oi depărta pe bărba- tu-meu. IORGU : Cum dracu? în ceasornic? ZOIŢA : Dacă mă iubeşti! IORGU : Te iubesc; dar ce are-a face dragostea mea cu ceasornicul? KIULAFOGLU (asemene): Zoiţa... Zoiţa! ZOIŢA : Intră degrabă că ţi-oi tălmăci eu mai pe urmă... IORGU: Da nu se poate, soro... ZOIŢA I Şi-i frică poate? IORGU: Frică?... ha, ha, ha! Nu cunoşti pe Iorgu. ZOIŢA : Ei; apoi ce te mai opreşte? IORGU: Zi dintîi că mă iubeşti ş-apoi intru şi în tartar. ZOIŢA (deschizînd ornicul): Te iubesc. IORGU: Încă o dată... (Intră în ornic.) ZOIŢA : Te iubesc. (În parte.) Am cîştigat rămăşagul. (Agamemnon intră şi vede pe Zoiţa închizînd uşa ornicului. ) SCENA IX KIULAFOGLU, ZOIŢA KIULAFOGLU: Zoiţa, te strigo de un ţeaso... ma ţe faţeai la ţeasornico? ZOIŢA : Nu făceam nimică. KIULAFOGLU (în parte): S-a tulburato... (Tare.) Cu ţine erai aiţe? ZOIŢA : Cu nimene. KIULAFOGLU (în parte): Negresit, a ascunso pe ţineva is to ţeasornico... mesa. (Tare.) Zoiţa!... Zoiţa, kitakse drept la ochi a mele. (Zoiţa coboară ochii. ) KIULAFOGL U (mîniindu-se): Pes mu drepto, ţine-i in orologhion? ZOIŢA : Da cine vrei să fie?... nu-i nime. KIULAFOGLU: Nime? sirata ţe esti!... vrei si tu se me faţi de mascara! Nu auzi che a statuto ţeasornico? (Iorgu imitează cu limba bătăile ornicului.) ZOIŢA : Ce fel s-a oprit? n-auzi că merge? KIULAFOGLU: Merze?... ma de ţe merze asa iute? (Iorgu imitează mai rar.) ZOIŢA : Se vede că-ţi ţiuie urechile. KIULAFOGLU: lan asculta... Acum merze inţet. (Iorgu imitează iute.) KIULAFOGLU: Zoiţa, Zoiţa, ai ascunso pe ţineva acolo... Un-de-i cheia? ZOIŢA : Nu-i la mine. KIULAFOGLU (mînios): Dă-mi cheia, che m-am aprinso ca un zaratico. Iorgu de la Sadagura sau Nepotu-i salba dracului ZOIŢA (dîndu-i cheia): Dacă nu mă crezi, poftim cheia... deschide şi vezi... (Kiulafoglu ia cheia.) ladeş! am cîştigat rămăşagul. KIULAFOGLU (scăpînd cheia jos): Karnaksi! m-ai insalato! (Se bate cu pumnii peste cap.) Na, na, bostani fără kefali! se perdo eu remesagu! eu cari mi sinto palicaris! Ah, Zoiţa mu! îţi ţero iertaţune în zenunchi, pentru che am prepuso nevinovaţia ta, sirata ţe esti! ZOIŢA : Mai bine hai să-mi cumperi şalul. KIULAFOGLU : Haide, psihi mu... haide. (În parte.) Tin patzirisa hiotiki. (Ies amîndoi prin fund. ) SCENA X IORGU (deschizînd ferestruica dulapului): Ai văzut diavolul de Zoiţă cum şi-a bătut joc de bărbatu-său şi de mine!... şi toate aceste pentru ce?... pentru un şal!... Apoi, pas de nu zi că interesul poartă fesul... Uf! mă înăduş aici... m-am săturat de ceasomicărie... Cum dracul să ies? (Zgîlţîie uşa.) Uşa-i închisă cu cheia pe dinafară… Ar avea haz să mă lase ca să mă zvîntez aici!... ba mai bucuros aş fi să mănînc mere acre, decît... Parc-a intrat cineva-n casă... la loc, Iorgule. (Închide ferestruica.) SCENA XI DAMIAN (intră prin fund): Măi, măi, măi!... ce casă pustie! Nici că aş întîlni vrun suflet botezat!... În sfîrşit, iată-mă-s în Iaşi!... Nepotul meu mi-a scris că s-a pocăit, berbantul!... Auzi d-ta, să fugă din tîrgul nostru la Iaşi, cu cine?... cu Rosmarinovicioaia!... ce blestemat!... Da ce dracul!... n-o să vie nimene astăzi să-mi spuie dacă comisul Agamemnon îi acasă?... Ei, Toader, Nastasă, Chirilă. IORGU (deschizînd ferestruica, în parte): Parc-am auzit un glas de rudă. D AMIAN: Vasile, Gavril, Pricoche!... Tufă, pustii... ca cînd au trecut turcii. IORGU (asemene): Săracul de mine! moşu-meu!... de m-a găsi aici, sunt prăpădit... Numai de nu mi-ar veni să strănut. (Strănută.) DAMIAN : Dec! cine strănută-n dulap? (Iorgu mai strănută.) D AMIAN : Ce să fie?... Ian să vedem. (Voieşte sa deschidă dulapul.) Îi închis cu cheia... Hei! cine-i acolo? (Iorgu face ca cocoşii. ) DAMIAN : Ian auzi-l acu... îmi cîntă ca cucoşii... Spune, măi... cine-i acolo? (Iorgu face ca mîţele. ) D AMIAN : Ştii că are haz?... Poate că-i vrun ceasornic cu mozîcă... Tocmai... ha... ha... ha!... Răposatul dascălul Ieni, Dumnezeu să-l ierte! avea unul care cînta ca cucul. (Iorgu face ca cucul. ) DAMIAN : Măi!... da aista-i cu mai multe meşteşuguri... Cînd aş găsi cheia, ca să văd cum dracu-i lucrat înlăuntru. (Găsind cheia jos.) Iaca o cheie; oare nu cumva-i de la ceasornic? (Deschide.) Piei, drace!... Iorgu!... în ceasornic... Ce faci aici, tîlharule? IORGU : Mă... mă primblu, moşule. D AMIAN: Aşa mi te-ai pocăit, blestematule? Te ascunzi prin dulapurile oamenilor şi cînţi ca cocoşii, şi miorlăieşti ca mîţele, pentru ca să-ţi baţi joc de mine? IORGU : Moşule... DAMIAN: Să mă facă să cred că-i ceasornic cu mozîcă! A hoţule, mă faci de mă scol de-acasă, eu, om bătrîn, şi vin la Iaşi pentru tine! şi tu, în loc să te arăţi înaintea mea blînd şi supus, te-apuci să-mi cînţi Iorgu de la Sadagura sau Nepotu-i salba dracului cucul? Las’ că te-oi învăţa eu... Socoţi că te-oi face clironomul meu? Pune-ţi pofta-n cui, dragă... Îi cînta tu mult ca cocoşii şi-i miorlăi ca mîţele, pîn’ ce-i vedea o para de la mine. IORGU: Moşule, ascultă-mă şi pe mine... DAMIAN : Lipseşti dinaintea mea... Auzi, împuşcă-n lună, aşa! îl trimit în ţara nemţască ca să se facă om de treabă, şi el învaţă acolo a-şi urî pămîntul unde s-a născut. IORGU : Nu-i adevărat... nu-i adevărat...Eu îmi iubesc patria mai mult decît d-voastră, pentru că ştiu cum s-o iubesc. DAMIAN : Aşa! vrea să zică, spun şi minciuni?... Atîta mi-a mai rămas, ca să mă faci şi minciunos. Trage-mi încalte ş-o bătaie, ca să se mîntuie comedia... Mă mir ce mă opreşte de nu-ţi sfărîm capul. IORGU: Moşule eşti aspru cu mine... N-am meritat să mă tratezi astfel. DAMIAN : Ţi-oi da un tartat acuşi de nu l-îi putea duce. SCENA XII DAMIAN, IORGU, IŢIC, DOI COMISARI IŢIC (la comisari): Veniţi cu mine se-l ridicaţi. IORGU (în parte): Iaca şi Iţic! ca cînd dracul l-a adus. D AMIAN : Pe cine cauţi, jupîne? IŢIC : Pe chicănaş Rosmarinovici. DAMIAN : Care Rosmarinovici?... El a murit de mult. IŢIC (zărind pe Iorgu): Ba nu; iată-l după d-ta. DAMIAN : Cine? Iorgu? IŢIC : Dumnelui. DAMIAN (lui Iorgu): Vrea să zică ţi-ai schimbat şi numele?... ţi-a fost ruşine de numele tătîni-tău? IORGU : Nu crede, moşule... IŢIC : Ba crede, chicone... zic zeu. Dumnelui chicon Rosmarinovici mi-i dator cu 200 de galbeni, şi nu vrea se-mi plitească. DAMIAN : Încă şi dator cu 200 de galbeni! Da bine, că-i bun de dat la ocnă. IŢIC : Şi dache nu mi-a pleti acu indată... am adus poronchi de la Departament ca se-l ridic cu comisari. D AMIAN: Dar, dar, să-l închideţi! bine-ţi face. IŢIC : Pliteşti, chicon Rosmarinovici,ori nu? IORGU : Moşule... pentru numele lui Dumnezeu, scapă-mă de-o necinste ca asta... nu mă lăsa să mă ridice... Gîndeşte-te că-ţi sunt nepot. D AMIAN : Tu, nepot mie? Să ferească Dumnezeu! Eu mă numesc Damian, iar nu Rosmarinovici... Du-te de-ţi găseşte moşi aiurea. IORGU : Moşule, mă aduci în deznădăjduire. DAMIAN : Ba la agie, dragă... Du-te la închisoare, fătul meu; acolo-i fi mult mai în huzur decît în dulapul ista şi-i putea cînta cucul cît ţi-a plăcea. IŢIC : Nu pliteşti?... jupîne comisari, umflaţi-l! (Comisarii pun mîna pe Iorgu.) IORGU : Piei, tîrtane, că te rup în bucăţi. IŢIC (fugind deoparte): Ghevalt!… nu lesaţi. IORGU (către comisari): Nu vă apropiaţi, guleraţilor, că vă zdrobesc săbiile de cap. (Comisarii voiesc să-l ducă; Iorgu se zbuciumă.) DAMIAN : Nu te da, monsiu baron... Nu te da... odată... să te văd... vîrtos. IORGU : Să dai seamă, moşule, de nenorocirile ce s-or întîmpla. D AMIAN: Auziţi, domnişorilor, vi-l dau în seamă... Iorgu de la Sadagura sau Nepotu-i salba dracului SCENA XIII Cei dinainte, GAHIŢA, ZOIŢA, KIULAFOGLU TOŢI: Ce vuiet? ce este? DAMIAN : Monsiu baron Rosmarinovici se duce la agie... ha, ha, ha. TOŢI: La agie! GAHIŢA : La agie!... Ah! (Leşină.) DAMIAN: Vrea să cerce dacă temniţele din Iaşi sunt ca cele din Sadagura. (Comisarii duc pe Iorgu. ) KIULAFOGLU : Arhon pitaris! DAMIAN : Arhon comis! (Se îmbrăţişează amîndoi. ) ZOIŢA (în parte): Sărmanul Iorgu! (Cortina cade. ) ACTUL III Actul se petrece la moşia lui Gîngu. Teatrul reprezintă o piaţă de sat: în stînga, o crîşmă cu laiţi dinainte: doi stîlpi mari de lemn pentru excerciţiile acrobatice ale luiKleine Schwabe; în dreapta, un scrînciob; în fund, satul. SCENA I ŢĂRANI şi ŢĂRANCE (jucînd hora ) Iată, hora se porneşte Sub stejar la rădăcină; Iată, hora se-nvîrteşte, Vină, puico, vină. Mi-am pus flori la pălărie, Mi-am pus flori, mi-am pus mărgele; Să caţi vesel cu mîndrie, Puicuţo, la ele. Sunt sătul de biruri grele Şi de plug, şi de lopată, De ciocoi, de zapciele Şi de sapă lată. Daţi, copii, într-o lovire, Să vuiască-n fund pămîntul; Lumea-ntreagă să se mire Şi Dumnezeu sfîntul! SCENA II Cei dinainte, IORGU (Iorgu intră prin dreapta în costum de vrăjitor, ţăranii speriaţi fug în crîşmă, strigînd: “Iaca dracu, mă! iaca dracu!” ) IORGU (către ţărani): Nu fugiţi, oameni buni, că doar nu-s Scaraoţchi!... Cînd vrea dracul să muncească oamenii, el se face judecător sau ispravnic... Au fugit!... s-au dus!... Aşa fug toţi cei ce mă-ntîlnesc. Iată-mă-s, în sfîrşit, şi şarlatan... De patru luni de zile alerg acum din sat în sat şi dau reprezentaţii acrobatice... Eu, Iorgu Damian!... Şi ce dracul era să fac? Cînd m-a găsit moşul meu în blestematul cel de ceasornic şi cînd m-a dat pe mîna comisarilor, era să-nebunesc; însă m-am smuncit voiniceşte din ghearele ce mă prinseseră de gît; mi-am luat călcăile de-a umere şi m-am dus, m-am dus, m-am dus, pîn’ ce m-am Iorgu de la Sadagura sau Nepotu-i salba dracului văzut departe de capitalie, şi de Iţic, şi de agie, şi mai ales de stahia cea de Gahiţă. Atunci am intrat într-o crîşmă ca să mă odihnesc!... Cînd, în crîşmă, ce să văd?... pe Herr von Kleine Schwabe!... un neamţ ce cunoscusem la Sadagura şi care se ducea la Iaşi ca să deie reprezentaţii gimnastice... Deodată-mi trăsneşte prin cap o idee de cele cornorate... Mă apropii de neamţul meu şi-i zic: “Măi, şonţule!... deschide-ţi urechile-n patru la glasul adevărului... Tu te duci la Iaşi ca să arăţi locuitorilor lui că ştii să te dai de-a tumba şi că poţi ridica multe oci de bere şi de fier?... Sărmane cartoflarule! Nu ştii că acolo sunt acrobaţi care pot să-ţi fie profesori în meşteşugul paiaţilor!... Tu poţi, de pildă, ridica 50 sau 80 de ocă de fier; iar acolo sunt voinici care umflă stări întregi! Tu ştii să te dai peste cap; iar acolo sunt paiaţi care ştiu a se da, nu numai ei înşişi de-a tumba, dar a da şi pe alţii peste cap!... Nu-ţi cerca norocul în Iaşi, nefericitule şonţ! că-i muri de foame... Vin’ mai bine cu mine şi haideţi amîndoi să facem o asociaţie pentru ca să speculăm în nevinovăţia provincialilor... Tu te-i face că-mi eşti rob, şi eu te-oi arăta peste tot locul, ca pe-un sălbatic din America... Îi vedea cît de bine-i fi primit sub numele de sălbatic, într-o epohă ca aceasta mai ales, unde oamenii civilizaţi sunt socotiţi de nebuni!” Neamţul meu se uita la mine ca o broască la soare şi, în sfîrşit, a primit... De-atunci, slavă Domnului, ne curge bine laptele-n păsat!... Nu-i sat unde să nu cîştigăm cîte 50 de ouă şi cîte 10 pui de găină... Să trăiască şarlatanismul!... El şi aurul sunt domnitorii veacului! Cine ştie dacă prin ajutorul lui nu voi ajunge un om însemnat?... Poate să mă fac vrun prinţ... de Sadagura... (Văzînd pe Kleine Schwabe.) Iaca şi baron von Kleine Schwabe!... Bre... posomorît îi! SCENA III IORGU, SCHWABE (intră prin dreapta foarte posomorît) IORGU: Ce ai, măi neamţule, de ţi-ai zbîrcit sprîncenele? SCHW ABE: Am superar la inima. (Oftează.) IORGU : Nu cumva te-a înecat vro cartoflă?... Trage o stacană de bere, că ţi-a trece. SCHW ABE: O! niks Erdäpfel!... Mi-am adus aminte de un madam ce am iubit la Cernoviez! IORGU : Ce era? spălătoriţă sau bucătăriţă? SCHW ABE: Terteifel! spălătoriţ!... Nein... un madam de la Moldau. IORGU : Ce spui, şonţule?... De la noi?... Cum o chema? SCHW ABE: Gahizen! IORGU : Gahiţa Rosmarinovici poate? SCHW ABE: Mein Got!... o cunoşti? IORGU (în parte): Ha, ha, ha... Aista-i graful cel vestit despre care-mi rodea urechile cucoana Gahiţa? ha, ha, ha... SCHW ABE: Ce rizi, domnule? Ich bin Baron... IORGU : Nu te bosumfla, şonţule... Ian spune-mi: Gahiţa te iubea? SCHW ABE: O, ia!... şi eu pe dîns o iubeam mai mult de chit cel mai bun Bier în Oesterreich. IORGU (în parte): Îmi vine-o idee... (Tare.) Măi neamţule, ce-ai zice dacă te-aş însura cu Gahiţa? SCHW ABE: Vai mir! te-aş învăţa ciubotăria. IORGU : Ţine-o pentru tine... Şi du-te-acum de te găteşte ca să începem reprezentaţia!... Mai pe urmă îţi făgăduiesc să te pun la cale. SCHW ABE: O! ich danken! (Iese prin dreapta.) SCENA IV IORGU : Auzit-ai gust din partea Gahiţei? Să se drăgostească... cu cine? cu şvabul meu!... Mă miram eu de ce-i era aşa de dragă ţara nemţască?... Ar avea haz să-i însor… Dar... cu chipul acesta scap pentru totdeauna de Gahiţa, cu toate c-am numit-o înger tutelaire... Să te ferească Dumnezeu de îngeri, cînd se îndrăcesc de-ţi stau năpaste!... Iorgu de la Sadagura sau Nepotu-i salba dracului SCENA V IORGU, ŢĂRANII (ieşind din crîşmă) IORGU : Veniţi, oameni buni... nu vă temeţi... veniţi mai aproape, că doar nu-s privighetor... şi eu sunt om pămîntean ca şi voi!... Auzit-aţi de vestitul Cocus Mocus imperator ce-a sosit acum din America, aducînd cu dînsul un om sălbatic? ŢĂRANII: Ba nu, jupîne. IORGU: Eu sunt acel vestit vrăjitor!... şi ştiu să prorocesc tot ce are să se întîmple peste două sute de ani. ŢĂRANII: Ian auzi poznă şi minune! IORGU: Dacă vreţi, vă pot spune la fiecare ce-o să păţească pînă mîini... dar fiindcă nu vreţi, apoi v-oi arăta omul cel sălbatic care mănîncă foc şi bea smoală clocotită... Hai, duceţi-vă de daţi de ştire stăpînilor voştri şi tuturor boierilor vecini, ca să alerge degrabă aici, să vadă minunea minunilor! (În parte.) Minciuna minciunilor. (Cîţiva ţărani ies.) IORGU : Nu uitaţi însă a le spune ca să aducă svanţihi fără bortă şi galbeni netăiaţi, pentru ca să cerce ei înşişi cu ce plăcere sălbaticul mănîncă bani... Eu mă duc să mă gătesc; dar vă înştiinţez să nu căscaţi gura prea tare de mirare, pentru că sălbaticul are patimă pe guri căscate. (Iese prin stînga. ) SCENA VI CÎŢIV A ŢĂRANI şi ŢĂRANCE UN ŢARAN: Aţi auzit, măi?... zice că bea smoală! A L T ŢĂRAN: Mări, las’, măi Ioane, nu mai crede... Minciuna nemţască, ca şi cea boierească, trece-n ţara ungurească... ştii vorba ceea... CEL DINTÎI: Ba zău, mai ştii ce?... Nemţii iştia sunt cu dracu... CEL D -AL DOILEA: Poate de-aceea îi şi ia dracu pîn’ în sfîrşit... SCENA VII ŢĂRANII TOŢI, GÎNGU, DAMIAN, PRIETENI (Intră toţi prin stînga.) D AMIAN : Ce ziceţi, măi proştilor, de Cocus Mocus şi de sălbatic?... unde-i? să-l văd şi eu cum mănîncă foc şi bea smoală clocotită?... auzi poznă, măi Gîngule? GÎNGU : Cine? Elenuţa?... sărmana!... toată ziua plînge de cînd a aflat că şi-a pierdut pe Iorgu, logodnicul ei. D AMIAN: Nu-mi mai pomeni de el, că mă supăr. GÎNGU : Ei, da şi tu te-ai arătat prea aspru... ce dracu!... Iorgu-i tînăr şi trebuie să-i iertăm dacă-i zburdă inima... Adă-ţi aminte ce făceam noi cînd eram de vîrsta lui... cînd beam vutca în fesuri şi-n papucii cucoanelor... D AMIAN: Foarte bine; dar pentru ce să mă-nşele?... de ce să-şi lepede numele tătîni-său?.... de ce să facă datorii ca un boier mare?... Auzi!... monsiu Rosmarinovici şi nu Damian!... asta, frate, nu i-oi ierta-o niciodată... Cine se ruşinează de numele tătîni-său nu merită să fie nici om!... De-aceea l-am lăsat şi eu pe mîinile comisarilor... doar i s-a mai linişti sîngele şezînd cătăva vreme la răcoare. GÎNGU : Aud?... să se-mpuşte?... mai ştii ce?... Ea!... se poate… Tinerilor de astăzi nu le prea sufli-n borş... DAMIAN : Ce vorbeşti, surdule, de împuşcat?... El!... Iorgu!... Ba să ferească Dumnezeu!. Auzi?... Gugulea moşului!... să-l ferească Dumnezeu! (Se preumblă tulburat. ) Iorgu de la Sadagura sau Nepotu-i salba dracului UN ŢARAN: Cucoane Enachi, s-aude-o poştă. DAMIAN: Cine să fie? KIULAFOGLU (în culise): Ma staso, Zoiţa, psihi mu, se vino şi eu, ţe fuzi aşa iute? ca o capriţa? DAMIAN : Îi comisul Agamemnon… SCENA VIII Cei dinainte, ZOIŢA, KIULAFOGLU (urmărit de un slujitor ce-i ţine ciubucul.) KIULAFOGLU: E! natos şi veru Enaki! Ma cum de te intilnesco aiţe? DAMIAN: Da d-ta, arhon comise, de unde şi pînă unde?... Iată şi cucoana Zoiţa!... Sărut mîinile, cucoană Zoiţă. KIULAFOGLU: Ego sinto ispravnicos telos panton!... cu mila lui Dimnezeu m-am facuto ispravnicos la ţinutul aţesta; ke acum vin de la Iasi ca se mi sui pe scauno ispravniţiei!... Am munat tatareste... Adeca chind zic tatareste, eţi vine vorba, dioti caii de poţta nu mergo niţi ca vintul, niţi ca ghindul, ma ca... nu stiu ţe... Deziaba suruzii... dos tu ke dos tu cu harapnico! dimialor din pas nu iese... din priţina ke nu stiu care filozofos a ziso: inţet merzi, mai departe azunzi!... Se vede che aţel filozofos nu se facuse niţi o data ispravnicos... ha, ha, ha!... Ma se nu spuneţi, ma rogo, che am riso de poţte, pentru che ma cam temo de chihai... DAMIAN : N-ai frică, arhon comise... La noi, ce intră pe-o ureche iese pe alta. KIULAFOGLU : Nu de alta, file, ma fiind che sinto ispravnicos... inţalezi?... Chind nu eram în sluzba, avem tota voie se racnesco... si racneam chit septe, dioti eram patriotis. Patrida frate!... alt cuvint nu-mi iesa din gura... omos tora... inţalezi! DAMIAN : Da cum nu?… lupul cînd vrea să se apropie de turmă latră ca cîinii pîn’ ce prinde oaia. KIULAFOGLU: Sss!... sas parakalo, frate... nu vezi che sinto ispravnicos?... ma se lasemo asta... Spune-mi unde ma gasesco, si cum se faţe de te intilnesco aiţi linga poţta, în mizloco drumului? DAMIAN : Aici suntem la moşia lui Gîngu, unde am venit de vro două zile ca să serbăm ziua Marghioliţei. KIULAFOGLU : Pios?... Ghingos? DAMIAN: Nu-l cunoşti?... Iată-l. KIULAFOGLU (cu un aer de protecţie): A! Arhon Ghingos, mi pare bine, mi pare bine... GÎNGU : Cîte fălci?... numai patru sute. KIULAFOGLU (lui Damian, încet): Se vede che are podagra la urechi arhon Ghingos? (Rîde.) DAMIAN : Norocire pentru dînsul că n-aude toate dobitociile ce zic unii şi alţii. ZOIŢA : Frate, d-ta stai la vorbă şi biata cucoana Gahiţă ne-aş-teaptă-n trăsură. KIULAFOGLU : Las-o se astepte. DAMIAN: Ce zici, cucoană Zoiţă?... Gahiţa-i cu dumneavoastră? KIULAFOGLU: Neski, fraţico... I cocona Gahiţa ne-a rugat-o, chind ne-am pornito de la lasi, ca s-o luam cu noi, ke s-o aduţem inapoi la casa dimisale. Ma ţe nebuna kira!... A!... me sinhorese… uitasem che-ţi este nepoţica... ha, ha, ha... D AMIAN: Lasă şaga, arhon comise, că mă supar. KIULAFOGLU : Ţe berbanto! Se ne insale, si pe Zoiţa, şi pe mine, si pe d-ta, si pe toţi!... Ti puskis! Ma pes mu, ţe ai mai facuto cu el?… l-ai scoso de la adzie?... DAMIAN : Ba nici n-am gîndit. (Se aude în culisa din dreapta trîmbiţe şi o dobă. ) KIULAFOGLU : Ţe este asta? nu vine oare vreo urdie de turţi? DAMIAN : Nu te teme... Se vede că tot îţi aduci aminte de la Sculeni? KIULAFOGLU: Katergari!... ha, ha, ha. Iorgu de la Sadagura sau Nepotu-i salba dracului SCENA IX Cei dinainte, IORGU şi SCHWABE (intră prin dreapta întovărăşiţi de doi oameni îmbrăcaţi ca şarlatani, din care unul sună din trîmbiţă şi cellalt dintr-o dobă. Schwabe este în costum de acrobat.) IORGU (în parte): Valeu!... moşu-meu aici!... am păţit-o... KIULAFOGLU: Ţe kabazliki asta, arhon Enaki? DAMIAN : Aşteaptă că-i vedea. (Lui Iorgu.) Domnule, am auzit că vrei să ne-arăţi nişte lucruri de pe ceea lume. IORGU (în parte): Nu mă cunoaşte... curaj! (Tare.) Oameni buni! (În parte.) Ce dracu! parcă şi-au dat cuvînt cu toţii... Iată şi Gîngu, şi Kiulafoglu, şi Zoiţa... numai Gahiţa lipseşte, din norocire. (Tare.) Creştini blagosloviţi!... DAMIAN (în parte): Curios glas! IORGU (suindu-se pe o laiţă): Oameni buni! boieri, ţărani, ţigani, jidani!... Gătiţi-vă urechile şi ochii, că o s-auziţi şi să vedeţi lucruri care n-a văzut neam de neamul vostru!... Eu sunt vestitul Cocus Mocus imperator, care-am înconjurat pămîntul ş-am trecut peste nouă mări şi peste nouă ţări. DAMIAN: Chiar ca Făt-Frumos din poveste. IORGU: Tocmai!... Eu ştiu toate descîntecele de dragoste şi de deochet şi pot proroci viitorul!... Am descîntat în Iaşi şi în Bucureşti cîteva cucoane de sluţenie şi le-a trecut... Am descîntat de dragoste unei babe de 60 de ani şi peste 5 minute a văzut venind pe iubitul ei călare pe prăjină... prăjina însă era de aur!... Am descîntat cîţiva patrioţi de tîlhărăşug... (în parte) şi tot tîlhari au rămas!... KIULAFOGLU: Bre, bre, bre! ţe mora stricata! DAMIAN: Auzi, măi Gîngule? GÎNGU: Ce să fie, franţuz?... ba-i neamţ. IORGU : Am descîntat... DAMIAN : N-auzi, domnule, nu ştii să descînţi şi de lehăit? IORGU : Am descîntat şi de lehăit pe oarecine care poartă minciuni prin casele oamenilor, răstălmăcind toate lucrurile în rău, şi i-au crescut 70 de puşchineţe pe limbă. Dar toate aceste nu-s nimică, oameni buni!... ştiinţa mea cea mare stă în prorocii. DAMIAN: Lasă, domnule, prorociile mai pe urmă... Arată-ne acu ce-ai să ne-arăţi... Nu ne trece vremea cu vorbe. IORGU : Foarte bine. (Aratînd pe Schwabe.) Vă arăt acum un om sălbatic din codrii Americii, care-a venit înot prin Ocean pîn’în Europa... El îi feciorul împăratului Ghildiririm Kleaf-kleaf! ş-a fugit din palatul tătîni-său, pentru ca să vie să facă voiajuri prin Moldova... fiindcă auzise că-i o ţară foarte poznaşă... adică o ţară unde se fac multe pozne... Acest tînăr şi interesant străin are o mare procopsală, căci a fost crescut în Academia Azbucovniană, unde printre multe altele a învăţat a se da de-a tumba, a se acăţa pe frînghii şi a ridica mii de ocă de fier în mîini... DAMIAN : Frumoasă poveste, dar mare minciună! IORGU : El se hrăneşte numai cu jăratic şi bea numai smoală clocotită!... În ţara lui doctorii au hotărît că acest soi de hrană prelungeşte viaţa şi că împuterniceşte vinele întocmai ca apa rece. Iată, spre pildă, tînărul Ghildiririm Kleaf-kleaf!... el a dobîndit o putere atît de mare... încît acum poate să ieie turnul Trisfetitelor în spinare şi să fugă cu el pîn’ la Hîrlău... D AMIAN : Îşi bate joc de noi şonţul! (Tare.) Ian aşteaptă, domnule... De vreme ce zici că sălbaticul mănîncă foc... să-l vedem şi noi... (Către un ţăran.) Du-te, măi, în crîşmă de adă un tăciune aprins. IORGU (în parte): A păţit-o neamţul!... (Tare.) Îi de prisos să mai aducă foc, pentru că sălbaticul îi sătul... Ţi-i foame, americanule? SCHW ABE: Ia. IORGU : Auziţi că nu?... Nu-i e foame. Ţi-i sete? SCHW ABE: O, ia. IORGU : Nici sete. DAMIAN : Ian să-ţi spun, măi neamţule... după cîte înţeleg, tu vrei să ne-nşeli... Ori începe comedia şi lasă vorba, ori îţi trag o bătaie de cele sfinte. Iorgu de la Sadagura sau Nepotu-i salba dracului IORGU (în parte): Ar avea haz să iau un kaftan... (Tare.) De vreme ce-i treaba pe ciomag... apoi încep îndată. (Către trîmbiţaş şi toboşer.) Cîntaţi uvertura. (Trîmbiţaşul şi doboşerul sună din instrumenlele lor.) DAMIAN: Destul, că ne-aţi asurzit. IORGU: Se vede că nu vă plac concerturile?... Fie!... Tăceţi, măi! Acum înalta nobleţe şi onorabilul public sunt poftiţi a şedea, căci comedia are să înceapă... Vestite Ghildiririm Kleaf-kleaf!... ein, zwei, drei... marş... (Schwabe face “braţele de fier”.) IORGU : Vă rog, domnilor, să însemnaţi puterea vinelor prin care sălbaticul se pune în poziţie orizontală... Această exerciţie se numeşte “braţele de fier” sau spînzurătoarea... Cine din d-voastră doreşte a se spînzura... este rugat a se grăbi, pentru că o să trecem la “rotirea de moarte”. DAMIAN : Ce zici, măi Gîngule?... ai gust să te spînzuri? GÎNGU : Ian nu vorbi de-aceste, măi Enachi... Fă-ţi cruce mai bine. (Schwabe face “rotirea de moarte”.) IORGU : Iată “rotirea de moarte”!... Această exerciţie primejdioasă a atras laudele tuturor capitaliilor din lume, (în parte) pe unde n-am trecut!... Bravo, bravo, americanule!... Domnilor, vă poftesc să bateţi în palme. (Toţi bat în palme.) (Schwabe face “piciorul de fier”.) IORGU: Exerciţia aceasta este numită “piciorul de fier”... Toată puterea stă în vîrful călcîiului... Vestitul Ghildiririm Kleaf-kleaf va ridica deosebite greutăţi, precum şi un bou de cîţiva viţei... Nu cumva aveţi, domnilor, o asemene vită la îndemînă? KIULAFOGLU : Ha, ha, ha... isos che socoţi, anoite, che purtamu zirezi de boi ist to buzunari? IORGU : În locul boului, dacă vrei, te poate ridica pe d-ta. KIULAFOGLU: Du-te ist to diavolo, puski! (La finele acestui exerciţiu se aude vocea Gahiţei. ) GAHIŢA (în culise): Monsiu Agamemnon, monsiu Kiulafoglu. IORGU : Ce-am auzit? Glasul Gahiţei! DAMIAN : Îra! Biata cucoana Gahiţa!... aţi uitat-o-n trăsură… Haideţi s-o aducem aici. (Toţi se duc în fund, înaintea Gahiţei.) IORGU (încet, lui Schwabe): Ai auzit ceva, neamţule? SCHW A B E : Ia!... am auzit un glas care m-a petruns in das Herz. IORGU : Norocul s-apropie de tine, măi şonţule... fugi de te-ascunde. SCHW ABE: Ich verstehe nicht. IORGU : Gahiţa von Rosmarinovici vine aici. C H W ABE: Mein Gott! IORGU : Fugi degrabă să nu te vadă, că de te-a cunoaşte suntem prăpădiţi. SCHW A B E (alergînd în crîşmă): Sapperment! noch einmal!... fort... SCENA X Cei denainte, G A H I Ţ A (venind din fund) GAHIŢA : Frumoasă politică... Monsiu Agamemnon... Bravo... vă duceţi şi mă lăsaţi în mijlocul drumului, de vă aştept un ceas. KIULAFOGLU: Nu-i vina nostra, kera mu... Ma a lui arhon Enaki, care ne-a ţinuto cu de-a sila. GAHIŢA (vazînd pe pitarul Enachi, coboară ochii): Cuconu Enachi!... DAMIAN : Nu-ţi coborî ochii, dragă cucoană... cele ce-au fost s-au trecut. Iorgu de la Sadagura sau Nepotu-i salba dracului KIULAFOGLU: Omos bine che ai venit si d-ta, cocona Gahiţa, ca se vezi omul aţel selbatico, care faţe o mulţime de kabailikia. GAHIŢA : Ce om sălbatic? KIULAFOGLU: Ma puine, bre? DAMIAN : Ba că zău, unde-i?... ce s-a făcut? IORGU : Nu vă îngrijiţi de el c-a veni acuşi... S-a dus să-şi răcorească gîtul c-o stacană de smoală. KIULAFOGLU: Lipon, ţe mai sidem aiţe?... as pame si noi, se ne recorimo... IORGU: Mai staţi că încă n-am sfîrşit comedia... Acum au să înceapă prorociile... Cine vrea din d-voastră să-i spun trecutul şi viitoriul?... Eu, vestitul Cocus Mocus imperator, am prorocit de mult că are să vie o vreme unde oamenii au să meargă pe brînci şi, slavă Domnului!... azi vedem mulţi culbeci cu feţe de om. Am prorocit iar că vînzătorii au să fie schimbaţi în măgari, şi moldovenii în... jidani!... Am prorocit unui însurăţel că femeia lui... KIULAFOGLU (mînios): Cum indreznesti, katergari, se vorbesti de surăţei me katigoria?... Nu stii che si eu sinto suraţelos? IORGU : Ba eşti sur cumsecade, nu surăţel. KIULAFOGLU: Ghidi, puski... Moi sluzitori, umfla la dinsu. DAMIAN : Ian lasă-l, arhon comise, să sfîrşească... (Lui Iorgu.) Ziceai, domnişorule, că ştii să spui toate lucrurile trecute şi viitoare?... Spune-mi dar mie, unde se găseşte acum Iorgu, nepotul meu? IORGU: El se află aici în sat. DAMIAN: Minciuni spui, şonţule, că-i la Iaşi, închis la agie... Auzi cum le croieşte! IORGU : Ei, pui rămăşag că eu, vestitul Cocus Mocus imperator, îţi aduc pe Iorgu aici pîn’într-un sfert de ceas? DAMIAN : De la Iaşi în 15 minunte?... cale de 5 poşti? KIULAFOGLU: Cu caii de poţta de-acum, ţe nu se pote! IORGU : Însă, dacă m-oi ţinea de cuvînt, d-ta să-l ierţi pe Iorgu şi să-i plăteşti toate datoriile... DAMIAN : Iar de nu? IORGU : Să mă faci chisăliţă de bătaie. GAHIŢA : Mă mir, mon cher arhon pitar, cum de stai ca un prost de-l asculţi?... Nu vezi că domnişorul vrea să ne ieie în rîs cu minunile d-sale?... D-lui socoate poate că nici unul din noi n-a făcut voiajuri. IORGU : Ştiu, dimpotrivă, cucoană Gahiţă, că d-ta ai fost la Cernăuţi. GAHIŢA : Cine ţi-a spus-o? IORGU (apropiindu-se de Gahiţa, încet): Baronul von Kleine Schwabe. GAHIŢA : Oh ciel! îl cunoşti? IORGU : Pe cine nu cunosc eu? GAHIŢA : Oare... nu l-ai putea şi pe dînsul aduce dela Cernăuţi... tot în 15 minunte? IORGU : Şi mai degrabă, dacă vrei. GAHIŢA : Cum nu? mai vîrtos, te poftesc. DAMIAN (cautînd la ornic): Domnule, au trecut zice minute!... îţi mai rămîn încă cinci... dacă-n vremea asta n-a veni Iorgu... te stropşesc. IORGU : Bunătatea d-tale... Staţi puţin să-mi fac descîntecul. (Face semne cabalistice cu băţul.) Cocus Mocus imperator, ein, zwei, drei... (În parte.) Să vii, Iorgule, să mă scapi de bătaie, că de nu-i veni, îi rău de pielea mea. DAMIAN : Sfertul a trecut... Unde-i Iorgu, şonţule? IORGU : Acuşi trebuie să vie. D AMIAN: Pe dînsul, băieţi... învăţaţi-l să-şi mai bată joc de creştini. (Toţi se reped spre Iorgu.) IORGU : Ho, ţară! să-mi sfîrşesc descîntecul... Marş, pantalon, ein Cocus, zwei Mocus, drei imperator... (În parte.) Marş şi tu, Iorgule, că atît îi scăparea ta. (Tare.) Marş, pantalon... (Fuge iute printre oameni, de intră în crîşmă şi închide uşa după el.) DAMIAN : Nu-l scăpaţi, flăcăi; stricaţi uşa şi mi-l aduceţi aici, ca să-i dau un pantalon pe spinare. Iorgu de la Sadagura sau Nepotu-i salba dracului (Cîţiva ţărani se încearcă să deschidă uşa.) KIULAFOGLU (furios): Ai vazuto maiskaraliki! se ne rida un sonţi pe toţi, şi mai ales pe mine care sinto coscoze ispravnicos!... prindeţi-l, moi. GAHIŢA (furioasă): Infame charlatan! să mă facă să cred că-mi aduce pe Kleine Schwabe!... DAMIAN (la ţărani): Da ce dracul!... nu puteţi da jos o biată uşă?... Ian să-mi pun eu umerele… Măi Gîngule, vin’ de ne-ajută şi tu. GÎNGU: Ce să faci?... să dai foc casei?... Da cum, Doamne iar-tă-mă, să-mi arzi crîşma. (Uşa se deschide şi deodată se înfăţişează Iorgu şi Kleine Schwabe, schimbaţi în haine civile. Iorgu merge de pică în genunchi la moşul său, şi Schiwabe dinaintea Gahiţei.) TOŢI: Ce minune-i asta? DAMIAN: Iorgu, aici? GAHIŢA : Kleine Schwabe! oh ciel! IORGU: Ai făgăduit să mă ierţi, moşule!... SCHW ABE: Ah! liebe Gahizen! DAMIAN: Bre, bre, bre! KIULAFOGLU: Bre, bre, bre! ţe boţcarie! D AMIAN (ridicînd pe Iorgu): Parcă nu-i lucru curat... Da spu- ne-mi, măi băiete, cum ai scăpat de la agie?... cum şi cînd ai venit? GÎNGU: Măi Enachi, crede şi nu cerceta... Nu vezi că jupînu Mocus era dracu pe uscat?... (Toţi îşi fac cruce, zicînd: “Piei, drace!” ) KIULAFOGLU : Fevghe satana... Ma ţe s-a facuto kir Mocus? UN ŢARAN (aducînd costumul vrăjitorului din crîşmă): Iaca, cucoane... numai pielea i-a rămas. ZOIŢA (în parte): Pare-mi-se că nici vrăjitorul nu-i departe. KIULAFOGLU : Na scaso an den itan Skaraotki!... Zoiţa, Zoiţa... vin’ linga mine, se nu te umfla o diavolos cornoratos. IORGU (în parte): Ba că chiar!... scapă de unul şi dă peste altul... (Tare.) Nu vă mai speriaţi degeaba... Mai bine haideţi cu toţii să serbăm ziua astă fericită în care un copil nebun a cîştigat iar iertăciunea şi dragostea moşului său... (Către Gîngu.) Unde mi-i logodnica, cucoane Gîngule? GÎNGU : Acasă... caută-n cărţi. IORGU : Prietenilor!... vă poftesc peste trei zile la nunta mea cu duduca Marghioliţa, fiica sulgerului Gîngu. GÎNGU : Ura!... strigaţi ura, măi! ŢĂRANII: Ura! GAHIŢA : Totodată, domnilor, vă poftesc şi eu la nunta mea cu d-lui baronul von Kleine Schwabe. GÎNGU : Îra! ŢĂRANII: Îra! DAMIAN: Dec!... da aista de unde-a ieşit? IORGU (încet, moşului său): Ţi-oi spune mai pe urmă... SCHW ABE: Liebe Gahizen! du bist meine Lieben! GAHIŢA : Pour toujours? SCHW ABE: Tuşur! IORGU (încet, Gahiţei): Vrea să zică, noi suntem chit de-acum? GAHIŢA (furioasă): Monstre! GÎNGU: Măi Enachi!... ştii ce?... De vreme ce Iorgu tău s-a îndreptat pe calea adevărului, hai să tragem o horă cu toţii. DAMIAN : Mări, bine zici, surdule... Unde-s scripcarii?... Iată-i... Ian ascultaţi, dancilor... să-mi cîntaţi o horă de cele bătrîneşti, cum le plăcea părinţilor noştri. (Scripcarii cîntă hora. Damian, Gîngu, Zoiţa, prietenii şi ţăranii se prind la joc. ) D AMIAN: Măi Iorgule!... da tu nu vii să joci? Tot nu-ţi plac obiceiurile noastre? IORGU : Ba acum îmi sunt dragi... Acum ştiu să preţuiesc bunătăţile care ne-au rămas de la strămoşi şi să deie Domnul să le păstrăm Iorgu de la Sadagura sau Nepotu-i salba dracului totdeauna, pentru ca să rămînem tot romîni şi să ne fie dragă ţara noastră!... (Se prinde în horă.) TOŢI: Ura!... să trăiască Moldova! (Toţi joacă hora, afară de Kiulafoglu care trage ciubuc deoparte; Gahiţa şi Kleine Schwabe joacă valţul împrejurul horei. ) COR FINAL Sunt romîn şi tot romîn Eu în veci voi să rămîn! Ţara noastră să trăiască Şi-n veci steaua să-i lucească! (Cortina cade. )