[7] 11421 O 1 ălă . � Prib __ mu ca ătoreşte ŞI se muta. 1"1 egeşte cu traista.n spate sau cu boarfele-n căruţă. Din cînd în cînd, tîrîndu-şi patul în care s-a odihnit, scaunul pe care stă şi masa la care îmbucă dintr-un blid, le pune pe toate grămadă cu picioarele în sus, şi se duce cu ele. Simbolică, oglinda, lumina lui şi portretul lui, el o poartă dintr-un loc într-altul, cu mare băgare de seamă, să nu i se spargă. Numai în ea i se pare că se păstrează ceea ce fuge prin, tr-însul : schita sufletului si licărirea, Se mută ;i se asează 'toată viata, căutînd un lucru negăsit la îndemîna lui, cumpătul. Jidovul rătăcitor se frămîntă în fiecare. E un destin tăcut sau o uşurătate? în hoardă, în oaste şi singuratec, se mută neîntrerupt, de mii de ani, poate de zeci de mii de ani, de două ori pe an, şi, o dată, detot ... Numai mormîntul îţi dă, omule, atitudinea inva­ riabilă, după care, totuş, gîndul, iritat de neas­ tîmpărul secret, a tînjit o viaţă. lnstabilitatea lui perpetuă vine de la o nostalgie nelămurită, răspunzătoare faţă de părerile noastre, mîhnită de tot ce nu înţelegem: irnboldurile necon­ trolate, anxietatea spiritului, viciile mai tari ca voinţa, lipsa de caracter... Cinismul unui fost om politic local a putut să răspundă unei impus tări, că.şi schimba credinţele odată cu ciorapii: 7 [8] « Numai proştii sînt consecvenţi », stabilind o dog' mă de consolare pentru pleava epocii lui şi dreptul la sofism al obrazului multiplu, care ar trebui înlăturat din adunări cu cravasa. Poate fi ceva mai tragic ca �lobilitatea, pentru omul trăit într-o credinţă, într-o judecată şi Într'un sentiment? şi pentru un popor, tîrît În demagogii succesive şi dat cu capul de toate mormintele lui? Impresia de nesiguranţă şi neîncrederea care o Însoteste sînt mai rele decît si nedreptatea. Să ştii că' �amenii de autoritate s� mută mereu şi şovăie să stea, inlluenţaţi de un aspect, de o ipo­ teză, de atîtea denunţuri anonime ale fricii de a fi întregi pe o temelie. Caravane şi haite, unde vă duceţi? Omului de mijloc, care-i cel mai adevărat, îi place să ştie că semenii lui aleşi sînt nemişcaţi În cuget, neclintiţi În judecăţi, că le stă casa întodea­ una în acelaş loc, că numărul din poartă nici nu creşte nici nu se micşorează, că jilţul magistra, turii lor nu fuge de colo pînă colo, pe rotile lunecoase, că pravila şi legea sînt la locul lor, că spada stă În acelaş cui, că mîna dreaptă rămîne dreaptă, că pasul merge bătut şi nu dansează, frînt din şolduri, ondulat şi lasciv. Am un prieten, pe care-I cunosc de patruzeci şi cinci de ani. El n-a şerpuit niciodată, egal şi rectilin pînă la vîrsta de optzeci, de care nu.i departe. Munceşte În via şi în prisaca lui biblică, decînd s-a pomenit, mai teafăr şi mai inteligent decît mulţi alţi cărturari. EI ştie lucruri pe care ei nu le ştiu, şi el nu le uită pentru că nu le-a învăţat: ba aflat de la tăcerea pe care o ascultă. De cîte ori mă prinde panica îndoielilor şi mă fură 8 [9] vîrtejul mobilităţii, dau fuga la el, la ţară, şi stau cîteva ceasuri în chilia lui de pustnic. Tot ce spune el e cinstit, curat şi simplu, pămîntul, ploaia, vitele, semănături le, strugurii, albinele şi, pe mă, sură ce vorbeste si tace, mă simt mai slobod si mai stăpîn pe' mi'ne, şi plec din murrnurele lui învoinicit, plin în arcadele şi bolţile sufletului, în care se certau îngerii şi se pălrnuiau, de linişti senine şi de mirodenii sonore. Vezi tu, judecata nu ţi-e, pentru tine, niciodată de ajuns, cu toate că te încrezi în ea, infatuat sau nerod. Ai nevoie de o judecată streină, de o ur­ zeală de in, care să dea firului tău de borangic, despletit şi plăpînd, linie, încolăcire şi tărie. Su. fletul tău e o iederă în creştere îngrămădită, şi trebuie răshrată. Ai nevoie de duhovnic. Şi nu e duhovnic. [10] 11431 O . l'fi 'l� A • __ simp I care uti a In teatru, inaugurată cîndva, cred că de nemti, reduce antractele la timpul de fumat o ţiga:e în foaier şi schimbă decorul cît ai clipi. T ehniceşte, trecerea dintr-un act într/altul se operează ca în povestea lui Nastra­ tin, prin învîrtire. Principiul e conform cu mecanica naturii, unde totul se învîrteşte, planeţii, anotimpurile, soarele şi pămîntul, şi fără această aptitudine de alune, care a corpurilor cereşti, atît peloc cît şi de jurîrns prejurul unui punct al unui drum parcurs în cercuri, n-am putea să avem nici noaptea, pentru sparg eri, nici ziua, pentru căutarea spărgătorilor. Aceştia, în justiţie, care-i critica operei făcute, se numesc ca În literatură şi teatru, autori. Prin imita rea naturii, s-au putut căpăta toate acele rezultate industriale, care, adunate Într'un total, dau frumuseţile civilizaţiei noastre. Pulrnanul, auto' rnobilul, strungul, imprimeria, presa, sînt aspecte ale rotaţiei pe un fus, vertical, orizontal şi oblic. Viata se reduce în ultimă analiză la dans. O horă imensă îmbrăţişează universul într-o perpetuă spi­ rală de odăjdii, de volane, de mirese, de fuste, daniele şi fluturi strălucitori prinşi de mătăsuri , Un ritm neîntrerupt pulsează pretutindeni purtat de or-ihestra mută a marelui Prestidigitator cu 10 [11] masca, Ironic, din mijlocul balului nesfîrşit. Intre cîte două destine, cu ele de mînă, ale betiei, dan, sează părechile şi fantoma de ciolane şi oase oarbă, cu o pelerină uşoară aninată de umeri. Trebuie să alegi dacă intri-n joc şi dumneata, sau rămîi întristat de splendida zarvă amăgitoare, deoparte. Cu bună dreptate zice Psalmistul, că trăieşti între aparenţe şi deşertăciune. Odată ce-ai pus patinele de lunecuş, te duci pe ele fără să te mai poţi opri pînă la capătul gheţei. Unde dispar rînd pe rînd horele care nu se mai văd, îrnbulzite de alte convoaie, fermecate de cîte un flaut şi o vioară? Nu te uita. Prăpastia din marginea lumii nu are fund, şi ciclul nu se va opri o singură secundă. Rotaţia permanentă scoate vieţi şi leapădă morţi, materie primă de strung şi deşeuri. Trebuie să te prinzi în vals, ori, depărtîndu.te ele muzică şi de bufet, de pahare, de gustări, care toate au în suculenţa lor un gust de mormînt, să stai stingher si să vezi cum urcă si coboară furtuna fericirilor repede consumate, chiar dacă iluzia se' cundei pare să fie egală cu eternitatea. Parcă atunci, cînd nu participi la ceea ce se cheamă viaţă, o stăpîneşti, şi parcă poţi vorbi de ea cu mintea mai rece decît un dansator aprins în mădulare. într'un club, în care toată lumea joacă.n cărţi, eşti îndeajuns de ridicul dacă ţi.ai rezervat un rol de consumator de sirop cu sifon într-un colţ, la o masă stingheră de chibiţ filosof. Cei care cîştigă te batjocoresc că nu cîştigă şi de la tine, iar cei ce pierd se supără că nu pierzi şi tu. Dar orice om, dacă are dreptul să se bucure şi să exulte ca un triumfător, îl are şi pe acela de a rămîne dezasortat si ridicul. Nu" aşa, prietene dansator pe un parchet sau pe un fir de sîrmă, nici pe pămînt nici în văzduh? [12] rt44] V' di .• - I_�_ tu In casa unut om învăţat, mare gospo, dar şi avut. Am stat o zi întreagă subt acoperişul lui înnalt, desinat după cele mai izbutite modele vechi ţărăneşti, îrnpărechiate cu dorinţa unui dorni­ ciliu tihnit. Odăi curate, podoabe compuse, zgîrie' turi pe lemn şi săpături în piatră, scări de marmoră şi de stejar. Un gust minuţios şi o preocupare de amănunte, aproape arţăgoasă, fac din casa profe­ sorului la care am poposit, o bijuterie cu etaje, închisă cu capac de ţigle. Sala de mîncare, unde nu se ospătează decît intenţiile şi nu se adapă decît libaţiunile, despărţite de oameni, ca niste prezenţe �istice, inefabite şi nevăzute, poate �ă' tura cu legume imponderabile şi vinuri abstracte, ca peştii şi pîinile din Evanghelie, cîteva mii de credinciosi. Sute de străchini, înfrumusetate cu zmalţuri 'vii, ca vopseaua de catifea şi lu'mini a florilor din sălbătecie, acoperă masa mare din rnij. loc, înconjurată cu scaune cu speteze de lemn. Alte sute de oale şi ulcele, împresurate cu linguri de lemn albe, ca nişte pasări ovale cu cozile foarte lungi, schiţează praznicul permanent figurat şi pen manent absent, al casei. Zeci de veacuri valahii noştri, cu neamurile lor părinteşti mai din tim, puri, s-au hrănit cu fiertură cu zeamă, dusă la gură cu lingura din străchinile aci rînduite. Nici furculiţa, care pune o distanţă de rafinament între mînă şi mîncare, nici cuţitul, purtat în teaca din 11. [13] brîu, pentru înjunghierea omului rău şi a mioarei blînde, nu fac parte din sufragerie ... O mămăligă invizibilă circulă printre oaspeţii invizibili: ea s.a tăiat cu sfoara sau s'a frămîntat gogoloaie cu cele cinci degete în palmă. Odăile de dormit sînt ca nişte paraclise şi ca încăperile din latura altarelor, iar straiele din dula­ puri, cojoace, cărneşi, ii şi pestelci, par, goale de omul dinlăuntru şi răstignite în ace şi ţinte, odă]­ diile unei familii de preoti si monahi succesiv defuncti, între leaturi si v�ac�ri. Un miros trist de făclii stinse demult şi de tămîie nearsă, de ceară şi cuminecătură, se ridică din trecutul boarfelor de preţ, trecut în care toate parfumele se rezolvă la fel, ca toate culorile amestecate, în cenuşiu. Parcă timpul e o prelungire continuă a unor Iiturs ghii suprimate din lipsă de ieromonahi şi o con' fuzie de voci care au cîntat în coruri mici de strană. Numai că în candeli şi policandre flacăra versi­ coloră apare şi piere odată din toate paharele cumpănite în aer de lanţuri cu vase bligranate, după cum proprietarul pipăie marginea unei uşi, apăsînd un bumb de faianţă. Grădina prezintă veştrnintele verzi ale Domnului, care pardosesc pămîntul pieptănat cu grebla şi turtit cu tăvălugul, de.a lungul pietrişului gălbui. Ştofele diafane ale ierbii se urzesc cu fuioarele soarelui şi poartă la încrucişarea brelor scîntei în lac rime reci, cu viaţa marilor lor frumuseţi de o secundă. Coacăzii au scos mărgele roşii cu o pică, tură de sînge acră în boabele înşirate pe scîrli­ onţi, - şi ca nişte inimi, simbolizînd pasiuni şi suferinţe, căpşunile spînzură, părechi, către pă, rnînt, dedesubtul tuturor plantelor, îrnpădurite pe alee. Niciun copil nu scandalizează tăcerea de piatră a locului, cu viata lui de tumulturi. Într-un coacăz 1J [14] stă sprijinit pe pirostria cîtorva ramuri, un cuib efemer al privighetorii, care începe să îngîne, în pinul de sus, sonorităţile fluierului şi ale crista­ lului, sfărîmate în zale. Nicio fetiţă nu-şi pune cercei de cireşi, nu adună trandafirii peluzei si nu stă să asculte murrnurul de mantale îmbrăcat'e ale plopilor apropiaţi de noapte. Gospodina lipseşte din orînduiala acestei gospodării, stăpînită de un flăcău întîrziat, care vrea să lase Statul mostenitor al atîtor gingaşe improvizaţii; Statul, adică portarul, intendentul şi directorul. şi mirosul de tutun pu­ turos. Totul se va face obiect si etichetă si număr în registru, şi, bolind în rîia indiferenţei, casa şi grădina vor trece în rîndul arhivelor şi în agonia muzeelor liniştite, de mărfuri istorice şi material de inventar. Proprietarul ne-a arătat curţile cu găini, despăr­ ţite prin năvoade de sîrmă. Fermecătoarele fiinţe groase se înfăţişează ca nişte traiste mari pestriţe, de lînă, cu cioc şi picioare. Ca să se mişte din loc, găina se gîndeşte şi, găsind efortul inutil, rămîne. Cocoşul, cămila rasei, are o tărăgănare în hotărîrile lui, de invalid. Un sînge negrwfript îi colorează creasta si barbetele, care au servit si oamenilor cîndva, 'ca să fie mai frumosi, în' împărăţiile Europei. O curte. ' , Altă curte adună găinile albe, sprintene şi vioaie, dintr-un neam englezesc, şi o a treia curte aparţine unei rase nervoase, de pasări negre, cu ochiul de mierlă. Doi porumb iei cu moţul aruncat pe ceafă ca marginea unui coif de hîrtie, au fost plătiţi zece mii de lei, şi pe al treilea l-a mîncat pisica, scăpată-n porumbiei. Un pui de columbă îşi arată copilăria, ca un bolnav de conjunctivită cu urdori, Cloşti uriaşe tronează peste lumi de fiinţe galbene mărunte, care dispar în blana fastu­ oasă, ca nişte ploşniţe de aur. Şi ca o ladă moartă, 14 [15] pe o masă a coteţelor, maşina de clocit fără mamă, cu petrol... Prietenii gazdei, familia lui, sînt însă cîinii, cîini ţărăneşti, puternici si entuziasti. Pentru ei, stăpînul insulei' somptuoase 'şi melan�olice, din cîmpie, şi ,a făcut un vocabular de diminutive şi exclarnaţii, o gamă muzicală de mîngîieri, tradusă cu ernoţia caracteristică a cîte unui organ. Cîinele se înec. voaie sau îşi ridică ochii, lasă fruntea la pămînt, se piteşte, aşteaptă obrazul profesorului să i se plece pînă la bot şi să-i ia, ca o sărutare îngheţată, temperatura nasului, umed de sănătate şi mobil ca un brotac. Dintr,altă curte cu pasări, unde fiecărui cîine i s'a acordat paza unei organizaţii sociale, cîinele respectiv cere să intre şi să fie strîns de labă, scărpinat între sprîncene, bătut pe şale şi mai ales îndulcit cu vorbe, mai scumpe sufletului cîinesc decît bunurile blidului si ale culcusului adăpostit. Semn de încredere şi s'olidaritate biolo, gică umană, cîinii se ridică pe două picioare şi ne îmbrăţişează pe toţi. Deosibeşte, dacă poţi, dragă băiete, folosul sin. gurătăţii stricte de tragedia vieţii numeroase, de dulceaţa ei amară şi de amărăciunile ei fierbinţi, şi vezi în ce punct se simte mai întreagă fiinţa ta omenească, apropiindu-te de gloata zilnic trans­ formată, de luptă, sau depărtîndu-te de ea; golin. du-ţi paharul întreg, ascuns pe un pisc, sau împăr­ tăşindu.l jos cu ceilalţi şi dîndu.li.l lor întîi, să soarbă iluzia şi speranţa - şi păstrîndu.l pentru tine gol... [16] �I 145 A". A '. • Pe cîmpiile răspîndite catre zare, prl11 buru- ienile dure, rămase aspre din seceta verii, oamenii, cîte doi, cîte trei, şchioapătă pitiţi în ceaţă, ca niste căutători de izvoare, obisnuiti în tara fran­ ţuzească să parcurgă şesul cu' o praştie' de alun ţinută de coarne. Ca figuraţie şi peizaj, unui strein i s-ar părea că prin dreptul zăbrelelor mele se petrece un spectacol de nebuni, ademeniţi să prindă peştele din pămînt şi neguri. Zile întregi ei păşesc cocoşaţi unii după alţii, cu cîte o trestie sau cu mîinile goale, ca nişte aripi sucite din subsuori. Vînătorii de scatii si sticleti se întorc de cele mai multe ori cum au plecat: îndîrjiţi a doua zi să reînceapă, şi nici cu cleiul de păsărar nici cu colivia-cursă nu izbutesc să prindă pasările inteli­ gente şi vioaie. Msarn ţinut cu ochii după ei şi.i văd cu plăcere păcăliţi. Două instincte turbură pe om: să afle lucrul invizibil şi să-i răpească vizibilului libertatea: intes lectualii şi exploratorii. Niculaie Marin, care cînd nu fuge după vrăbiile galbene şi roşii, îşi înşeală plictisul cu barbutul, încercînd norocul de-a drep­ tul sau prin măsluire, se găseşte pe linia lui Pas, teur sau a unui astronorn, chinuit să descopere prin calculare o stea necuprinsă de telescopic şi care străluceşte în vastul ei întuneric ascuns, poate 16 [17] că de sute de mii de ani, indiferentă creionului si fractiilor unui matematician, vînător de licuri�i de infinit. Lucrul mic e lucru delicat, şi marele tot se reduce la mic, dacă-i alunecă omului prin pipăitul cu mintea. Cine spunea, ca un adevăr istoric în sfîrşit revelat, că pe om îl interesează numai cîşti­ gul şi materia negociată? Omul a fost întodeauna, dimpotrivă, atras de lucrurile mici şi gratuite. Inteligenţa lui caută firul de pleavă în natură, şi pentru interiorul lui bibeloul. Cele mai de preţ lucruri ale lui sînt tablourile, figurinele de por, ţelan, bijuteriile, personajele de ceramică de Tana, gra, vasele de lut, icoanele, cărţile. Universul ade, vărat al omului e întocmit de obiecte minuscule. Un copil apucase să prindă o pasăre necunos­ cută, aurie şi neagră. Făcuse o descoperire echiva­ lentă cu diferenţialul lui Newton, şi îşi iubea pa, sărea cu un dezinteres sublim, strîngînd,om golul palmelor ridicate la buze, dorind să o sărute. Voia să doarmă cu ea, să o culce pe perina lui. Lam ispitit să i.o cumpăr ca să-i dau drumul, şi copilul a rezistat la toate ofertele succesive, mere, nuci si bani, - pînă i-a scăpat pasărea şi a zburat. Ă. plîns şi a oftat, şi suferinţa a rămas în el şi după ce i-arn dat merele, nucile şi banii. [18] j 146[ I,aş răspunde tînărului care m-a Vizitat cu o scrisoare de recriminări: « Nu căuta să ai dreptate cu orice preţ şi împotriva tuturora ». Fără voie, plîngerile corespondentului meu neaş' teptat mă dau cu şaizeci de ani îndărăt, în banca primei clase de şcoală primară, şi parcă mai aud glasul dascălului meu defunct, de abecedar, dia, conul Abrarnescu, zvelt şi blond, dîndu-ne prie. teneşte poveţe. Sentinţele lui solemne începeau cu Cînd si cu Dacă si uneori cu Adu-ti aminte cînd ... Stilul' semăna cu' înscripţiile monu�entului: Athe. neul Român ... Ministerul de Interne... Directia Generală a Căilor Ferate ... RugaţiNă pentru ei ... Casă de Sănătate ... jumătate bombastic, jumă, tate funebru. Nsarn putut niciodată citi sfaturile pentru tineret cu o sensaţie deosebită de textul firmelor decisive: Regia Monopolurilor Statului sau Academia Română. Nu sînt numai coincidente de epocă: e vorba de omogenităţi şi de substrat. N,as tine să intru inevitabil cu caligrafia mea în maniera literară a zugravilor de litere şi a săpă­ torului cu dalta a marrnorei de mormînt. Prefer iscăliturilor cu parafă savantă pusă, degetul pe pata de cerneală a unui semen analfabet. Sfatul cel mai lapidar pe care l,aş putea da tînă­ rului din scrisoare e de principiu: Să nud ceară 18 J I [19] nimănuia niciodată, orice sfat fiind fundamental inutil, în viaţă ca şi în literatură. Am cam simţit acest funest adevăr, de la şaisprezece ani, cînd l-am cunoscut din întîmplare pe Caragiale, încă voinic şi cu fulgul mustăţii zbîrlit a ştrengărie. - Mă, tu scrii! mi-a spus, ameninţîndu-mă cu degetul arătător. - Zău că nu scriu! domnule Caragiale. - Te văd după cum îţi joacă ochii... Ara, tă.rni si mie, măi băiete ... de binele tău ... Te în, văt cîteva lucruri, pe care le-am aflat si eu tîrziu ... N� pierde timpul bîjbîind. ' De prisos! Experienţa unuia nu se prinde de altul. încă, două sensibilităţi nu s-au putut supra< pune liber în miliardele de indivizi succesivi, îngropaţi în bulgărele rotund de lumină al pla­ netei. Ce ştie unul, poate trece în oarecare mă, sură altuia, prin osteneala celui din urmă, dar din ştirile tale proprii să faci un precept cu care să zmulgi din matca lui de ondulare pe un om oarecare, să-i deviezi traiectoria, constiinta îti in, terzice - şi.i zadarnic, înnafară de' sf�ra 'unui trist servilism. Şi nu din ştiute, ci din simţite dacă poţi aduna ceva. De două mii de ani predică Iisus de pe Munte, şi încă nu văd împrejurul meu niciun creştin, nici în straiele lungi nici în scurteici. A dat un anume De Kempis «Imitaţia lui Christos >i, despre care se spune că ar fi o admirabilă carte. Ce,i imitat e inexistent. S,a produs imita rea scriitorilor clasici. E ceva, ca în antipirină, dar nu.i nimic. Vrei să scrii ? Vrei să te însori ? Vrei să tră­ ieşti? Vrei să mori? Nu întreba. Fă cum te taie capul. Loveşte-te de cornul întunericului, o dată, de două ori, de zece ori: frînge,l sau lasă-te frînt. Nu se poate să nu fie viaţa o diavolie, de, 19 [20] vreme-ce niciodată nimeni nu înţelege pe nimeni deplin. Ei bine, această margine mică neînţe­ leasă e totul. Măi băiete, dacă-mi dai voie să repet apela­ tivul lui Caragiale. Mii şi mii de pedagogi şi cîte un profet din cînd în cînd, ne dau numai sfaturi si îndrumări, de sute de veacuri. S,a li, pit ceva de noi din tot ce.au trăncănit ei în bw curie sau în răstignire? [21] f11A747I E ". " . 1 � o eroare sa crezi că-ţi poate ua cmeva înnainte. întîi, pentru că nimeni nu are acelaş drum cu tine şi nu-l poate avea nici dacă ar urmări să te Întreacă. Fiecare om e un ghem de timp, deosebit, care se desface fără să se ştie de mai Înnainte cum, şi al căruia hr se cunoaşte după ce s'a isprăvit. - Şi depănarea hecăruia e indi. viduală. Viaţa nu e un război pentru urzit co­ voare din sfori paralele. Firea se toarce odată cu timpul, culoarea hrw lui tău: toarce-te lin, deşiră-te lin şi uită-te ţintă numai la hrul tău. Tot ce mai poţi face este să-ţi he iţele strînse. Al doilea, nu te teme că ai să ajungi prea tîrziu un scop, dacă ai plecat şi cu un scop În drumul tău. Experienţa te face să afli cîteva lucruri utile: Puţini oameni pornesc la drum. Cei mai mulţi se lasă duşi, iar puţini au pornit cu un scop. Scopurile, şi ale celor mai mulţi din cîţi par să aibă unul, sînt Împrumutate. La optsprezece ani i se propun tînărului o serie de cărţi care Îl Învaţă cum trebuie să-şi aleagă o profesiune şi dacă e mai bine pentru el ca să se consacre medicinii sau ingineriei. Şi mai totdeauna tinerii dau greş, 21 [22] devenind medici fără intuitie si ingineri fără vo­ caţie. Poate fi nefericire n;ai �are? Fiecare pro, fesionist care în meşteşugul lui nu dă nimic nou, e un profesionist greşit. Rataţi în profesiune, ei caută o selecţie nouă tardivă. Bagă de seamă: cînd un medic se distinge mai mult în politică decît în medicină, nu trebuie să te duci la el dacă te doare stomacul. Noi trăim într'o gloată de oameni care au dat greş, înstrăinaţi de ceea ce au început. Cîţi sînt la locul lor, bucuroşi că pot neturburaţi să se cheltuiască în scopul lor? Inginerul care la trei, zeci si cinci de ani nu se găseste în fabrică, la planşetă sau pe şantier, e un ratat. EI s-a min. ţit pe sineş înnainte de a minţi la tribună sau în minister. Lipsa bărbăţiei de.a se ţine de meş' teşugul lui, îl face şi nefericit şi laş. [ndividua. [itatea lui e o copie a unei individualităţi stră. ine, şi el acţionează ca un hidrornetru, supus atmosferei, în nestare să se răzvrătească de o grindină căzută la netirnp. Tezaurul de rezistenţă morală a naţiunii - celulă geografică - se capătă prin neclintirea profesională a coloniilor ei. Apoi, oamenii uită, sînt leneşi, sînt V1C10Ş1. Ei nu stăpînesc nimic din insul lor şi se consolează în secret cu descoperirile verbale din teatru şi romane: Destin, Împrejurări şi puterea lor, Ere, ditate, Dragoste nenorocită - şi marea conso. Iare începe cu dubitativul « dacă ». Dacă un tînăr sărac ar fi fost milionar, viaţa lui s-ar fi desfăşu­ rat altfel... Literatura învaţă pe oameni să ad­ mită- «temperamente », cu sensul de a masca răspunderile faţă de sine ale omului deslînat şi aventuros, şi proclamă nefericirea pe criteriul sărăciei materiale. Literatura se petrece în cap: , oamenii slabi o adoptă ca o temelie a vieţii. De J.J. .... [23] aceea se ŞI cere unei piese de teatru si unui rOI man să aibă logică, adică falsificarea' indivizilor să fie vie, să semene cu viaţa, să se traducă în realităti irnitabile. Sînt' combinatii literare în care o femeie, mamă de cîţiva copii,' cade subt săgetarea unui senti­ ment fără sens în formula vieţii. O guvernantă cu ochiul galben dă lecţii unei fetiţe şi tîrăşte într-un talaz de tragedii ridicule spumoase, pe şeful familiei, tatăl fetiţei. Unui profesor nu.i mai place nevasta şi copiii căci s'a îndrăgostit de o elevă a lui; divorţează şi se recăsătoreşte. Elite' ratura romanului, literatura cea mai proastă, pentru oamenii fără scop ŞI stăpînire, bărbaţi infantili şi fără de rînză. Omului nWI este permis să-şi acorde toate drepturile şi libertăţile, înflăcărat de un orgoliu beţiv, de un egoism entuziast şi de o mîzgă. La anume ceas el trebuie să facă hotărît un lucru precis, în anume împrejurare el trebuie să se re găsească, armat cu metalul voinţei. Viaţa nu trebuie să.l priveze de prestigiul interior. Din zece mii de oameni, toţi se gîndesc unde vor petrece diseară şi cum vor evada mai repede din sentimentul unui program împlinit şi din cuprinsul unei legi morale. Desigur că laşitatea le comandă o viată contradictorie dublă, una de aşa-numite principii abstracte, şi alta de la zi la zi. Ei argumentează cu « omul », un animal li, terar căruia trebuie să i se tolereze şi ticăloşia. Cînd auzi: « omul şi opera », « trupul şi sufletul », invitaţi să se bată cap în cap, îţi dai numaidecît seama că ai de-a face cu o literatură colportată din cele scrise în cele trăite. E o filosofie de tas vernă, împăcată rînd pe rînd şi cu scroafa şi cu Papa. 2} [24] .. J Oricine-ai fi tu, dacă vrei să stărui, birui. Lenin poate servi de figură la textul ce interesează. El a biruit împărăţia rusească din mansarda unui hotel ascuns, din Ziirich. Fizicul lui nu cîntă, rea şaptezeci şi cinci de kilograme, şi intelectul nu i-a fost incomensurabil, - si acest om nici nu s'a grăbit prea mult. A rîvnit 'însă ceva precis În toate secundele care compun un minut şi o viaţă. El ştia că societatea rusească, lascivă, conruptă şi sătulă, exclusese din viaţă sensul primejdiei şi rezerva onestă a bărbăţiei tari. La primul hohot de rîs al durerii, suportată cu seninătate şi cu scop, toată societatea rusească a fugit în panică. Cine,ar fi zis că imperiul cel mai bine zidit lichi, dează dinaintea unui pasager cu geamantan? Există, poate, traductibil, în acte biruitoare, un misticism ineluctabil al vointei stăruitoare într'un punct, ca un incendiu in�izibil, propa, gat numai prin puterea existenţei lui. De altfel, dragă băiete, ca să fii un biruitor este de ajuns să te înfrîngi singur în fiecare zi, cîte puţin, şi să priveşti în tine ca într-o cameră închisă, în care poţi- muta mobilierul după voie. Dacă vrei să-ţi acorzi această sănătate, fă'ţi o educaţie înceată, pornind de la simplul amănunt. De pildă, dacă îţi porunceşti ca zilnic, la un ceas ales, să stai acasă şi să citeşti, să te gîndeşti sau să te rogi zece minute, renunţînd la orice ade, menire, peste douăzeci de zile începi să te de, prinzi cu biruinţa. Un meşteşug pe care îl poţi învăţa singur, fără greutate, şi care te poate pune în stare de fertilitate morală; un meşteşug de reflecţie, de tăcere şi de adîncire calmă, e legă, toria de cărţi. Leagă-ţi întîi cărţile în scoarţe fru, moase, şi după aceea le citeşte ... [25] ,-\ 148 __ Se povesteşte că fiind pe patul de moarte, de moarte clasică, un croitor şi.a chemat copiii, toţi croitori, învăţăcei ai părintelui în agonie, pentru a le mărturisi o taină. Mostenitorii au crezut, bineinţeles, că bătrî. nul va împărţi între fraţi o avere 'păstrată într-as­ cuns, şi cu toată mîhnirea că pierd pe înţelep­ tul familiei, ei nu erau lipsiţi de oleacă de bucu. rie. Unul visa o croitorie a lui, altul voia să se însoare, iar cel de al treilea, dezgustat de mese'· rie şi poate că poet sau cîntăreţ, avea de gînd să se apuce de alt meşteşug, pentru el mai plăcut. - Luaţi bine aminte, dragii mei, le-a spus tatăl adînc îngrijorat. Să nu uitaţi niciodată să faceti nod la ata de cusut ... C�oitorul puse mîinile pe piept şi închise ochii pe todeauna. - Pentru atîta lucru ne-am adunat? întrebau moştenitorii, trecînd trupul mortului din pat pe o masă, între lumînări. Toată lumea face nod la ată. Pesemne că-n ceasul mortii tata, Dumne­ zeu 'să,1 ierte, s'a cam zăpăcit. ' De necaz, fiul cel mai mare, rămas cu foar­ feca si degetarul, n'a mai înnodat ata, cu care a cusut, şi, la o purtare de cîtva timp, nădragii lucraţi de el au crăpat unde nu se cuvine, mînecile ZJ [26] s'au desfăcut, nasturii au căzut şi, prins de scurt, el a fost nevoit să ia hainele din nou cu acul şi să cheltuiască alţi nasturi, altă aţă şi timp, la care a pierdut. AI doilea frate, umblînd în peţit, şi-a ales o mireasă si a dus-o acasă. Ea nu stia să măture, să găteas�ă, să spele rufele şi nu ştia să facă nimic decit copii, ca o căţea. După un cîrd de vreme, cind era prea tîrziu, fiul croitorului şi -aduse aminte de cuvintele tatălui pe moarte. Uitase să facă nod la aţă. Uitase să îşi cerceteze logodnica dacă poate să fie bună gospodină. De despărţit nu s-a mai putut despărţi de ea, că avea copti multi, si viata lui s'a scurs ca o ată neoprită, înseilată în vint. . Fratele cel mic, într-adevăr, a ieşit, cum se zice azi, cind vremea poveştilor a trecut, grămă' tic, şi nemaipierindu.i din minte povaţa testa, mentală, s-a scrutat pe sine, dacă ea nu se po' triveşte cumva şi cu noua lui meserie: «Nu uita niciodată să faci la ată nod ». - Se potriveşte la toate celea! zise cel de-al treilea moştenitor, care de-abia tîrziu a putut să-şi dea seama că taică-su i.a lăsat o mare co. moară. Poveste de şcoală primară şi teză de doctorat. 26 [27] 11491 S'ar părea că adevăratul cîştig al ştiinţei de carte trecută prin şcoală şi literatură, nu e atît căpătarea uşurinţei de a repeta spectacolul materialelor care se tîrăsc prin biblioteci, cît obtinerea simtului măsurii. Aici termenul «eul, tu;ă» e la l�cul lui, căci Între creşterea unui trandafir pînă la ultima lui împlinire, culoarea şi parfumul, şi ducerea la maturitate a unei irite­ ligenţe nu e multă deosebire. Nu numai terenul, îngrăşămintele şi mediul şi urnezeala, dar şi să, mînta sînt altele. Perfectionîndu-se individual, floa:ea şi omul pot să aj�ngă să dea o seră de mireasmă şi o epocă echilibrată, dacă, desigur, nu intervine gîngania parazitară, prezentă şi în mediu neadecuat. Toată strădania trebuie să ajungă la acest delicat rezultat, la nuanţă. Am ajuns noi pînă la ea? Da şi nu. Da, pentru exemplarele izbutite, şi nu, pentru gros. Grosul e continuu ratat, şi tre. buie reluat şi luat de la început. E o mare tris­ teţe, dar asta e materia primă, asupra căreia lucrează stanţele şi presele culturii. Altele nu avem la îndemînă. Nici cultura nu-i o cultură, tip, care, oridecîteori e aplicată, reproduce mc. delul, şi el nedeterminat şi difuz. Ea se aduriă din molecule disparate, din influenţe, meditaţii [28] şi inhltrări fără istorie. Un fir de apă limpede a ţîşnit dintr-un creştet de munte: un rezultat. El a călătorit ca să-şi facă loc şi să ajungă la punctul de exprimare, multă vreme: a fost tur, bure, poate şi murdar. Din striviri, din siluire şi din întuneric s-a ales o beteală argintie, Iim' pede, pură şi rece. E o realitate, nu.i o iluzie. Dai în cîte un colţ de ţară de cîte un om întreg, cu inteligenţa şi conştiinţa sensibile ca o balanţă de laborator, şi te întrebi pe unde a venit şi cum s.a făcut, chinuit de împotriviri. Cu cîtă măsură lucrează viaţa inconştientă a naturii, independentă de om, pare un miracol. Nicio frunză, nicio vietate, nu trec, în varieta­ tea vastă a unui instinct, mereu activ şi de.a pururea proaspăt şi nou, peste tiparele lor, şi dacă hazardul distribuie tonurile inegal şi îrnpes­ triţările de suprafaţă sînt fără de sfîrşit, forma şi mecanismul interior sînt constante şi certe. în ce priveşte pe om, el se zbate în două eri­ terii, incultura, care dă rezultatul cel mai omogen, pe ţăran, şi starea de cultură, vinovată de pro, duse. în mare parte ne isprăvite, aruncate în acţi­ une. Activitatea socială pare un măidan de lu­ cruri sparte, strînse ca să fie organizate într-o ordine întodeauna instabilă, cu grebla - vase ştirbe, sticle crăpate. Nu pot păstra în ele nimic. Curg. Gradele universitare nu corespund unui fund solid şi unor păreţi rezistenţi. Un doctorat înec. ronează o tingire cu găuri, pecînd un certificat de curs primar poate acoperi o amforă sonoră. Meritul şi tresa rareori coincid, şi între valoare şi profesie contrastul e adeseori violent. [29] Măsura în evolutie traduce bunul-simt nativ, sustras artihciului de cultură. O are plugarul şi omul din pădure, şi.i lipseşte solemnei somităţi de pe catedşă. Simple zigzaguri ale unui creion care continuu se ascute şi continuu se toceşte. [30] J- 150 . � .. . � " --1 N,ai sa te intrrstezr daca vom mal vorbi o dată de muncă, şi îţi aduci aminte, băiatule, că noi nu sîntem dintr-aceia, al cărora îndemn începe cu sfatul schilodirii pe nicovală. Cine spunea odinioară că a munci e o datorie, minţea mai puţin decît cel ce afirma că munca e o plăcere. Nu orice muncă este o plăcere. �v1un, ca implică osîndă, de la natură sau de la oameni, şi ea traduce timpul de unde încetează plăcerea. Pictorul îşi scoate blocul din buzunar, interes sat în drum de un aspect: se desfată; el rnun. ceşte atunci cînd trebuie să execute o comandă, cînd între sine şi tablou se intercalează un fac, tor neinteligent. Toţi ne-am căutat un stăpîn deştept, şi l,am aflat întodeauna mai prost decît noi. Idealul animalului e să cugete culcat, ca pan' tera, îrnboldită să-şi strice cvietudinea ŞI con, fortul de vînat. O natură mai solidară cu făp' turile ei s-ar fi îngrijit să şi le hrănească toată viaţa, în locul unde ele dorm, automatic, prin ombilic. Cunoşti dumneata o sprinteneală mai vie şi o elasticitate mai activă decît a fiarelor somnoroase, a cărora imagine civilizată o repre, zintă la domiciliu pisica? JO [31] • Singur omul a născocit virtuţile silnice ale muncii - omul politic, stăpînitorul leneş, căruia i se cuvine prin drept divin zmîntîna sîngelui şi a sudorii. El a scris abecedare cu sugestii utile perpetuării unei situaţii care cere o mie de stă, pîni peste douăzeci de milioane de hărnicii şi vir­ tuţi înjugate. Ai văzut pe ţăran părăsindu-şi plu­ gul, şi pe politic deznădăjduit că piere franzela. Un european civilizat relata, batjocorindu-I cazul unui arab african, care ca să cîştige zece centime scotea din fîntînă, pentru calul călăto­ rului, o ciutură cu apă. Arabul refuzînd să scoată a doua, motiva că-i este de ajuns un gologan şi că nu ar avea întrebuinţare pentru mai mulţi. Fericitul om din Sudul unde se duc rîndunica si cocorul, nu avea înţelepciunea ciorap ului de lîn'ă şi a banilor albi pentru zilele negre, şi europea, nul jignit, întors la presa ţării lui, i.a adrninis. trat în scris tipărit o lecţie de ironie. Europeanul e o personalitate economică şi fi, nauciară, autorul Societăţilor de Asigurare pe viaţă, al carnetului de economii şi al deponenţei la Bănci. Fără munca şi agonisirea altora, aceste trei fericiri moderne devin imposibile; dispar tantiernele, salariile, gratificaţiile indispensabile bunului mers politic al celeilalte Societăţi, scrise cu majusculă. Prevederea financiară, care-i o formă morală a defectului de avariţie, dă însă greş Ia cîte aincizeci de ani o dată, greşul ei catastrofal, de, ruta, falimentul, şi fenomenul devine tată de criză. Am vizitat odată, cu timiditate, o vastă şi crin­ cenă organizaţie financiară din străinătate. Un J1 [32] palat de corectitudini severe îşi armoniza arhi­ tectura cu greaua platoşe de metal preţios, păs' trată în sfînta shntelor de piatră cu catarărni şi balamale de bare de ner, din interiorul inson­ dabil. O disciplină implacabilă, de fortăreaţă, solemn şi rece agresivă, domina intrările, scările, coridoarele, şi chiar servitorii, orînduiţi să dea ochii cu vizitatorii si curioşii, controlati si autori, zaţi prin selecţiune la una' din porţile' e�terioare, aveau o atitudine augustă şi profesau doctrina distanţei. Figuri de marmură, arabescuri de bronz şi panouri de cristal aduceau din natura dură alpestră caracterul de minereu geologic, ca să împrumute înfăţişărilor tăiate la unghiuri drepte sau boltite pe semicerc, rezerva mută a piscu. lui şi taina prăpastiei de granit. Toate personagiile acestui Vatican al Iinanţei rămîneau invizibile ca însuş Făcărorul-a.Toate, în temniţele elegante ale apartamentelor, în care un cap ca al dumitale şi ca al meu, nici mai breaz nici mai puţin chel, hotăra o împrejurare şi ru­ pea un eveniment. Şi dacă unul dintre viconţii, ducii, marchizii corpului aristocratic nnanciar, se arăta în perspectiva adîncă a unui coridor, el se manifesta nepot de Prometeu şi nu de Zoro, astru. Mişcarea lui înceată părea călare, cu coif şi scut, articulaţiile de la genunchi, de la şolduri şi coate prezintau dificultăţile savante de funcţie, nare ale casselor-de-fier, deschise pe ţîţîni încete cu ajutorul unui descîntec mecanic. Am înţeles acolo puterea de respingere şi de lepădare a sterlinei organizate şi secretele care fac elitele mici sociale şi politice dintr-o ţară solidare şi exclusiviste. Şi am avut pe buze, pără­ sind cripta uriaşă a muşiţei de briliant şi a moliei de aur, blestemul ţărănesc de prin porurnbiş­ tele şesurilor noastre, şi am zis în şoaptă, trecînd JZ L [33] • pe dinaintea unui portal cu sentinelă medievală: « Arză-v.ar focul! » Palatul de poveste încleştată din care ne-am scoborît răzvrătiri si shiosi acum douăzeci si cinci de ani, s'a mist�it' fără i�cendiu, rămînînd intact pînă în ziua de azi pe dinafară, dar consumat în miezurile lui; ca o coajă de ou de struţ Întreagă, cu gălbenuşul şi pledul mîncate de o gărgărită de microscop. Saloanele, anticarnerele, coridoa­ rele, adăpostesc azi pulberea venerabilă a unui muzeu. Şi nu ţi-aş vorbi adevărat dacă ţi-aş fi spus că scoborîrea formidabilului blindaj În neant, Într'o singură oră, atunci cînd s-a petrecut căderea, m'a amărît. Un singur joc irnpalpabil de niveluri şi de valute, a scufundat cuirasatul. Toată munca se face sute de ani, după datini, atîta timp cît popoarele nu şi-au acordat cele cinci minute trebuincioase unei simple Întrebări: « Pentru ce fel de folos?». E istoria lumii de cîte, va sute de veacuri, absenţa unei idei minuscule, de noapte. Ideea lipseşte, într'adevăr, de multe ori cîte un şir de veacuri. Cum le lipseşte gîngă, niilor intimidare de instinct, o secundă, în care s-ar fi putut întreba: « Ce este omul?». In se' cunda următoare neamul omenesc ar pieri devas­ tat numai de ţînţari. Eu nu te-am învătat niciodată să muncesti ca o poruncă şi ca o �orvoadă. Alege ce-ţi 'place dintr-o muncă si fă,o. Căci oricum te-ai socoti, privilegiul dom'ină munca. Ingineria uzinei, a inventiei, a constructiei, a creatiei, e bătută de ingin�ria iscăliturii, Un inginer' cîştigă cu patru iscălituri anuale patru milioane, şi un fabricant îi ia cu împrumut de la Bancă. Tehnica, intuiţia, }} [34] geniul, servesc pe omul cu iscălitură. II găseşti pretutindeni, afară din atelier, într-un biurou cu covoare, cu masa de sticlă şi cu o cafea pe masă: în electricitate, în canalizare, în chibrituri, în tutun. Am experimentat şi cazul mai nn, al orgolius lui obraznic fără diplomă şi cu un alfabet foarte aproximativ şi al noţiunilor brute. Serviţi de o gramatică fantezistă şi de-o ignoranţă salvată prin îndrăzneală, indivizii Zero stăpînesc lipsiţi şi de meritul iscăliturii, Ba ei pot stăpîni şi cultura şi universităţile, învătatii si dascălii allîndu-se cu plecăciune la un bun plac de odăiaşi, deveniţi şefi, directori, preşedinţi, şi prevăzuţi, drept în, suşire, cu o perie de ghete montată pe limbă. De ce să te străduieşti tu, nule, să toceşti bi. blioteca si banca treizeci de ani? Ca să cazi în stăpînirea slugii de la uşa caretei evoluată? Aruncă uneltele şi te culcă: somnul e bun şi pentru oameni. Puturos şi leneş, trîntit pe canapea, gîn, dul tău nu stă în loc si se întîlneste cu semenul tău mai trudit, întins în iarbă, pe pămînt. Gîndul tău se mişcă, contemplaţia ta pasivă călătoreşte, dezgustul tău se face idee şi însufleţire, şi se întîmplă că în vitriolul văzduhului se oxidează şi se divide în scrum de rugină, arde un timp întreg şi o lume... . [35] Iffil N fi· . A • �. d � u te s 1 că eşti învinovăţrt e naivitate şi nu te ruşina că negustorii de sentimente rîd. Ei tot ce-ţi pot opune e cinismul unei vieţi de hazna. Poate fi puternic şi avut batjocoritorul tău: nu rîvni nici la puterea lui, nici la avuţia lui­ una pute şi cealaltă pute. De ce să te descura­ jezi că el biruie în fiecare zi şi că tu în fiecare zi pierzi? Puterea ta e că ştii să te stăpîneşti şi să refuzi; şi biruinţa ta: că el primeşte orişice şi că nimic nu-i repugnă. El e o prăvălie, în care totul e de vînzare, o hală de vechituri însufleţită de păduchi. El vinde ce a mai fost vîndut de zeci de ori, de către alţi negustori ca el; firma se schimbă: marfa e aceeas. T e.ai mira că e continuu cumpărată. Cinstit, nai�itatea se lasă înşelată de vopseaua nouă. Lai văzut bătîndu-se cu pumnul în piept come­ diantul şi scoţînd pe nas panglicile altora, spălate de întrebuinţările precedente. El pretinde că-şi iubeşte ţara şi îşi publică sentimentul, să fie auzit, cu fanfara. Tu te rusinezi să te lauzi că nu ti-ai luat muma la palme şi că nu ţi-ai dezgropat străbunii ca să.i scuipi. E o dragoste firească gin, gaşa dragoste de ţară, şi face parte din om. Te leagă de ţărîna ei, de pîntecul ei, o rădăcină JJ [36] vie, care-ti hrăneste cu dărnicie fiinta pribeagă. Cum să te mîndreşti, să o conlişti şi să faci marfă din această sfîntă şi neîntreruptă legătură? El o vinde în toate zilele si uneori în cîteva editii. El se jură că respectă' trecutul, că nu şi-a scos morţii din morminte, să le zmulgă inelele şi dinţii de aur, cu care au fost scoborîţi în pămînt; se îrnproprietăreşte pe trecut şi pe iubire de neam: şi le.a rezervat cu monopol, şi suge. El are tică. leşia să-şi atribuie ceea ce-i firesc şi simplu şi nu suferă să fie tîrît în piaţă şi negociat. E şi credincios. Rugăciunea şi 'o face în pri­ velişte mare, adunînd lumea să.l vadă. Atît îi pasă lui de ţară, de datină şi de Dumnezeu cît ţie de negrul de subt unghia degetului mic, cît oilor de scaietele din coadă. între ai lui, el rîde beat şi face cu ochiul. A citit şi pe Machiavelli, şi la tijgheaua lui de idealuri se simte, puturosul, de-o seamă cu Cezar Borgia, prinţul. Ce ţară bună trebuie să fie tara ta, dacă oricine e lăsat să o tîlcuie şi să o jignească! Acum cîţiva ani, gorilul sta cu toată şatra lui într-o odaie, tăiată cruciş de o frînghie cu patru rufe întinse la uscat în dogoarea unei maşini de gătit, pe plita căreia se prăjea ceapa în seu: o iz mană mîncată în fund, o cămaşă [erpelită, doi ciorapi fără căpute şi o batistă; ţiganul avea de dimineaţă zi de audienţă. Ş,a iubit ţara atît de patetic şi cu atîta glas, încît s-a îmbogăţit. A devenit şi european. Asta tu nu o poţi face, tu cel ce te piîngi de nevoi, luat peste băţ, naivule. între ţaţele care-şi pîndesc prin colţul perdelei ridicate muşteriul, tu eşti, tinere, o fecioară. Ai auzit pe una din ele, care-si iubise tara saizeci de ani împliniţi, că tara trebuie să atlrne neapărat de o tară streină şi că-i e totuna stăpînul, lung şi slab: bondoc şi }6 [37] gros, şi că ea se dă celui ce plăteşte mai mult şi mai iute, - şi dacă plătesc amîndoi, ambilor deodată. Tu eşti naiv ... Rămîi naiv şi candid: nu te înfricoşa. Păstrează-te neatins. Cînd toti cinicii si bătrînii putrezi şi-au pierdut inocenta şi arnes­ tecă organele cu simţimîntul şi nu mai cred în nimic fără să spurce ceva, tu eşti fraged şi proas, păt şi nou. Asta ţi-e avuţia. Şi adevărata biru­ inţă va fi a ta: ţine minte. [38] 11521 N' c. �. 1 "1 d u ştiu cum s'a făcut ca In re aţu e e distanţă, de poştă, de tele graf, de telefon, de cale ferată, lipsesc cîte două cuvinte la fiecare operaţie de trimitere şi de primire, cuvîntul care denumeşte pe cel ce trimite, şi cuvîntul de sime­ trie. « Expeditorul » are un caracter de firmă de specialitate, «trimiţătorul» e.o vorbă Iabri. cată, ca şi «oprire» la tramvai, în loc de «staţie », cuvîntul exact. Cuvintele exacte sînt supuse re' gulii de nesilnicie. De oriunde ar veni, de la Eliade sau de la gramatica lui Caragiale, tonul de pedanterie e hilar şi grotesc. Aci stă toată chestiunea faimosului neologism, care nici nu e o chestiune; pe un centimetru de simţ. La telefon n.are nume telefonic nici domnul care telefonează nici domnul telefonat. Cel mai fericit e interrnediarul dintre amîndoi, telefo­ nistul, care a primit o denumire acceptată şi de sens şi de sensibilitate. Un nume compus cu «cel ce», ar fi biblic şi inactual : un bou înj u. gat la un automobil. «Cel ce trimite »... «cel ce primeşte »v.. îţi vine nu ştiu cum. « Primito, rul » e pasiv şi nu corespunde, «destinatarul» e hidos, ca şi « destinatorul ». «A telefona» e iarăş cuvînt exact. Primul criteriu, după al simţului, care-i un complex (gust, ritm, auz, compoziţie, hiatus, ca. J8 [39] cofonie, circumstanţă de grai şi de scris), nu poate să fie decît exactul şi justul. Cuvîntul pro, priu constituie o dificultate şi a scriitorului, amă. git în cuvintele de adiacenţă cu el şi nu întodea­ una biruitor. Dar dacă limba e natională, cuvîn. tul e individual. Nu scrie si nu �orbeste natia, vorbeste si scrie un individ'. Au scris Cante�ir şi Mi;on Costin, au scris Eminescu si Alecsandri; Lucian Blaga scrie ca el. Vezi, mai' trebuie ceva, ceva ceri lipseşte domniei-sale unui domn: suflu, la propriu şi la figurat. Singuratice, cuvintele sînt nişte mangal, împărechiate iau foc: sufli şi iese jar. Suflul şi scînteia!. .. Nu e de ajuns chibritul, Demagogia sentimentelor a dus la demagogia vocabularului. Mai rămîne o demagogie nefrec­ ventată, a punctului şi virgulei. S'a exprimat şi ea. Demagog e tot insul care nu-şi trăieşte ideea şi sentimentul, care nu-şi trăieste natia si numai le maimuţăreşte. Ţăranul duce în ei o 'viaţă de două mii de ani şi tace ca pămîntul lui. A tre­ buit să vie să-l interpreteze surtucarul, lepădat de ţăran: l-am auzit învăţîndu.l pe sătean şi cum se face mămăliga bună. Am avut în familie un mare brav al războiului precedent, stau de vorbă cu ofiţeri şi soldaţi, care şi-au lăsat cîte o parte dintr.înşii în cimitire: au o sfiială de gloria lor, ca fetele mari de beteală. Demagogia materni, tătii si a educatiei şi-au rezervat-o cucoanele sterpe. între rîvn� de a fi ce nu eşti şi prudenta de a te păstra surogat, se intercalează dernago. giile, care produc o sumedenie de bunuri falsi. ficate: moşii, păduri, bălţi, vii, sonde, prestigii şi titluri. Plecasem de la telefon. Toate lucrurile sînt înşirate pe o sîrmă... Alo! cine-i acolo? Omul de sînge sau omul de cîrpă? [40] � 153 ..... ... A I AI CItIt SI auzrt adeseori, SI mal mult decît , , era nevoie, cuvîntul «patriotism ». Ca să fie şi mai precisă noţiunea, cuvîntului «patriot» i s-a adaos un calificativ şi s.a ivit «bunul patriot », prin opoziţie la patriotul cel rău. A fi «patriot bun» este a fi « mai patriot decît un patriot », şi a fi «mare patriot» este a fi « şi mai patriot », sau «cel mai patriot decît toţi patrioţii ». Să,mi dai voie să.ţi spun că vorba goală joacă un rol însemnat în absenta ideilor, si că această însuşire a omului de.a fabrica vorbe' cu gaură la mijloc, determină timpuri, şi acte, şi evenimente. Pentru vorbe s-au purtat războaie, de armate compuse' din filologi în arme, şi vorba goală a fost în stare să provoace complicaţii, pe care ge' neraţii de cuvinte şi de fapte n'au fost în stare să le oprească din funesta lor precipitare. Dacă am lua conjuncţia şi, care nu se deosi. beşte funcţional în lexic de conjuncţia vecină cu, şi care ar putea să fie, fără supărare, rasă pe hîrtie sau înlocuită cu o virgulă sau cu o virgulă cu punct; singur acest monosilab a rupt aşezămîntul Bisericii creştine în două. Graţie lui şi, Bizanţiul s'a certat cu Roma, Patriarhul cu Papa, sau Papa cu Patriarhul, consecinţa conjunctivă nu este încă bine precizată, şi, graţie lui şi, se ocărăsc de CÎteva [41] veacuri popii cu barbă cu popii raşi, zeci şi sute de mii de teologi se războiesc între ei. Sfîntul Duh, a căruia existenţă categorică e clară fiecărui serninarist, iese pentru unii din Tatăl şi, iar pen, tru altii numai din Tatăl. în industrie, acest şi s'ar traduce cu un şurub mai mult sau mai puţin la căruţă; şi, în comer­ ţul curent, el n.ar avea, aparent, nici valoarea unul la zece mii, în plus sau în minus. în viaţa pipăită şi în universul material, lumea e darnică şi primitoare în pierderi sau beneficii; în cele ale sufletului şi ale minţii, adică în haos şi întu. neric, lucrul se schimbă: nimeni nu cedează un milimetru de azur sau un fulg din Steaua Polară. Aşa încît, animalul.om, curea-om, găina,om, care-i ° bestie inspirată şi bolnavă, de sute de veacuri, de spirocheti, tine mai trainic la ceea ce nu are, decît la c;ea �e posedă. Patriotismul n'ar trebui să fie ° laudă, ca si fala proprietăţii exclusive a adevărului. Se laudă cineva că nu şi.a spintecat rnurna, că nu-şi mănîncă fetele şi băieţii? Se mîndreşte cineva că şi 'a res. pectat bunicii şi că nu i-a pus, cu sos de usturoi, la cuptor? Nu ţi se pare ridicul să-ţi faci o varii. tate din împrejurarea că te-ai născut la nouă luni? Şi nu.i umilitor să exploatezi, în cazul tău, certitudinea ginecologică sigură că Între buricul tău şi sînul maicii tale a existat un cordon, şi că această înlăntuire necesară si fatală rămîne În sufletul tău toată viata, ca o 'frumoasă dar bio. logică dependenţă şi' solidaritate cu neamul şi cu pămîntul tău? Mai mult: te.a lepădat rnumă.ta pe stradă şi te-a părăsit tată-tău, şi nu te poţi opune sentimentului de dragoste fizică, mai pw ternic decît orice realitate. 41 [42] Odinioară, înnaintea războiului, am ieşit din ţară, - prin 1905, - într-un vagon plin cu evrei expatriaţi. Născuţi în ţară şi toţi tineri, ei fus geau în America, în urma unor circumstanţe care făceau din fiecare evreu născut la noi, un ins fără ţară şi un cetăţean al vînturilor pustii. Şi era o secundă istorică de antisemitism expri­ mat. Teoria curentă ne învăţa că evreul e un duşman al nostru şi că trebuia bici uit cu toate rigorile şi bătut cu palma. Nebotezîndu.se în massă, după o propunere a doctorului lstrate, şi păstrîndu-şi legea părintească, împotriva irite. resului profesional şi economic, ei se dovedeau răi patrioti, dizolvanti ai nationalitătii noastre, adversari pe viaţă şi' pe moarte şi 'ai bobului nostru de grîu. Asimilare! strigau bunii patrioţi: nu se pot asimila. Deci, paşapoarte vagi, ale unei vagi naţionalităţi. Noi ne duceam la Paris. Gîndul nostru era con, centrat întreg la Paris. Cum o fi el? Aşa cum l-am citit? E frumos, foarte frumos? O să călcăm pe osemintele pure ale unui trecut miraculos. O să vizităm viii si mortii. Ne vom duce la Versailles. Vom citi docu;nente la Bibliotheque Nationale. Uitam de ţară, pecît ne apropiam de Apus. Vecinii din vagon plecau din gara oraşului nostru, cu o speranţă zgomotoasă: America! Lumea nouă! Acolo omul se punem valoare prin calitate şi muncă. A fi jidan, acolo nu era o crimă, şi nu se subînţelegea nicio pedeapsă. Con' tinentul libertătilor si noul Canaan al evreilor din Orient. Idile sfiioase legau pe cîte o fată • evreică de cîte un băiat evreu. «Ne ducem la Los Angeles, spunea un tînăr, cu o ernoţionantă candoare, şi acolo, după ce ne vom face un căpătîi, ne căsătorim. Domnişoare e logodnica mea », afirma el aşteptînd o consimţire repetată, 42 [43] din mişcarea pleoapelor fetei. Respectuoşi cu 10' godnicele lor, naivi şi de o castitate fizică şi mos rală evidentă, evreii plecau cei mai mulţi înso­ ţiţi de o fiinţă a unui vis depărtat. Am umblat aşa, o zi şi o noapte. în Europa se făcuse întuneric des. Lămpile vagonului, un vagon imens, de capacitatea, poate, a trei vagoane obişnuite, sunau în marea singurătate a lumii, păzită de stele. Obosisern, şi cu bărbia răzimată în baston începusem să aţipim. O tăcere semni­ ficativă se aşternuse de la un timp în vagon. Ţara de naştere şi ţara unei vieţi trăită pînă în adolescenţă, rămăsese departe mult. O şoaptă rit, mică se împletea de la banchetă la banchetă, şi vagonul devenise un cor lin de murmure mute. Evreii începeau să cînte. Ne trezim în toiul unui imn strigat violent. Evreii cîntau « Deşteaptă,te, române! », sculaţi în picioare şi plîngînd. Comicul acestei situatii absurde era anihilat de autoritatea gravă a vocilor şi atitudinii. Evreii erau patrioţi, inevitabil patrioţi, constrînşi de obîrşie să fie patrioţi. Patriotii însă, cei buni si cei mari, sînt mai putin patrioţi decît cei care nu-si fac un certih. cat' şi un st�ag dintr-un fenome� aproape fizio, logic. Patriotii cei buni si cei mari sînt aceia care fac politică' şi se împotrivesc tuturor valorilor autentice. Ei se plîng că ţara se găseşte pe povîr­ niş, dar de dragul dreptăţii şi nazurilor indivi­ duale, o împing zilnic cîte puţin mai la vale. tfosul lor personal, înfumurarea lor, carnea lor, barba lor, superbia lor, sînt mai mari decît disci, plina neamului şi a ţării şi îi împiedică de la ener­ gicul efort al muncii laolaltă. Fiecare şi-a atris buit din hainele Mamei o mînecă, un ciucure, 4} [44] 'I' I .1 II o dantelă, joacă zarul ca să le cîştige pe toate, şi în noaptea durerii vor fugi peste munţi şi ape, cu zdrenţe le În geamantane, ca nişte hoţi. Bunii patrioţi brevetaţi sînt adeseori cei mai răi patrioţi. [45] '-1 154 ..�... . . __ Anu rai al cîmpului, veac unle rele ale po, poarelor. Pămîntul se stinge ca o cenuşă, şi steri­ Iitatea lui pare ivită din eternitate. Unde au tre­ murat spicele grîului şi a bătut vîntul în caierul cucuruzului flocos, ţărîna pare un precipitat caus' tic. Ţarina refuză an după an să se supuie tradi. tiei de.a însuti bobul zvîrlit în tainele brazdei. Plugurile trec prin rnuşuroaiele sterpe, vitele arăm genunchi, sateanul aruncă sămînţa ca-ntr-un ja!O de vatră. Ani de paie şi ani de coceni. Se strînge şi spicul omenesc şi se chirceşte. Mălura şi putregaiul apar în bobul aşteptat. Rupi un fir şi rupi o bubă vegetală, în care puroiul e o pulbere neagră. Ştuleţii crapă ca nişte cornete cu praf. Ai intrat călare în porumb şi nu ţi se zăreşte căciula, dar n.ai putut aduce din holda de prăjini cu ciucurii uscaţi niciun ciucalău. Oamenii trişti ca oile cu gălbează. într-o gră, dină răcoroasă am găsit o crescătorie de oameni, care dormeau la nămiezi cu capetele-n foi: m-arn oprit, şi am dat de o cultură de dovleci. Frunţile putrezeau pe o parte, şi muştele sugeau din cre, ierii bostanilor de-a dreptul, şi maţele umblau de la un dovleac la altul în priveliştea luminii. 4} [46] Cînd se vor scula În picioare, dovlecii vor veni printre discurile de heliantă, ridicate.n suliţi, ca nişte atribute imperiale cu petalele de văpaie­ şi vom avea omenirea nouă, capetele noi, minţile noi. Au voit să se scoale si au căzut si au ador, mit din nou. Şi le-am dat drumul porcilor În grădină, şi porcii au mîncat mocirla dovleci lor, cu muşte cu tot. Am găsit viermele în grîu, În săcară, în porumb, în strugure şi în piersica sîngerie. Gustul fructe, lor avea gustul copturei. Şi parfumul florilor se îrnprumutase : rnicşunelele puţeau a mătrăgună, şi crinii miroseau a castraveţi. Se umflaseră pe ramurile altoite ale pomilor toate fructele, ca nişte furuncule grase borşite. Ce diavol pervers a sălăşluit pe aci, pîngărind fecioria livezii şi a omenirii? Veacul s-a strîns Ia nimic şi Ia mucegai. A rămas o singură insulă, şi în ea dau fuga Înnot naulra. giaţii unei corăbii, plină cu aventurieri şi cu pă, duchi. Bărbile sînt pline de icrele albe ale pădu­ chelui cu cîrlige. Au murit căpitanul şi rnatrozii, catargele au căzut, şi s-au ivit pe punţi şi apoi în talaze şi acum în insula singuratecă, ocnaşii cu care plecase vasul către muncile silnice ale pustietăţii. Ei ridică brate victorioase, incrus­ tate cu 'sigiliul de foc al pedepsei, şi capetele lor au venit dintre dovleci. A murit şi împăratul, au murit sfetnicii lui unul după altul. Spicele slabe, s.au răzvrătit. Iată venind mălura, cărbunele, putregaiul. Herghe, lia împăratului risipită, cîinii lui şi şoimii lui de [47] vînătoare, armele lui albe au intrat În stăpînirea supravieţuitorilor. De ce te.ai oprit, Noe pe Ararat şi ai murit? De ce s.a desfăcut arca ta pe un munte, care se ridică, după retragerea apelor În matcă, îmbăiat pînă la crestet În nămoluri si mucegaiuri? ' , Bătut-ai tu, Doamne, poporul pentru todea­ una cu urgia hingherilor şi a ornorîtorilor de vite? Pe unii din ei i.arn văzut pe vremea Împăratului, însărcinati să strivească, În beciurile domnesti, şoarecii, şi gÎndacii, cu simbrie. Piciorul lor da fuga, lunecînd pe ficatul alb al gÎngăniilor negre. YI Întîlnesc azi În caleaşca lui vodă, Înfăşurat În purpura lui, purtîndu-şi steagul şi spada, furate din coşciug, după ce sfetnicii şi paznicii au de, cedat. EI miroase a sudoare de beci uri şi a sînge de gîndac. Nebunul din balamucul proştilor a născocit un mijloc de a lecui nebunia. GÎngavii au găsit leacul pentru limbă. Ologii ştiu cum se va vin, deca de aci Încolo neputinţa şalelor şi a Încheie, turii. Orbii ne Învaţă să vedem. Hoţii şi frumoşii babelor avute, În erectie, ne Învată cum trebuie să fim oneşti. Un peltlc face un curs de dicţiune, şi un degenerat, impotent şi sterp, ne ameninţă că trebuie să ne creştem copiii după legile fameni, lor opulenţi şi Iătălăilor parveniţi. Când scad apele pînă la prund, guzganii rus' tiei îsi fac poteci din ălbii si se strămută. Părnîn. tul răscopt de o arşiţă de vi�riol fumegă şi răsuflă ca un cuptor. Rîurile s-au Închegat. Vocea vîn. tului şi a pădurii a trecut pe alte tărîrnur i, şi.n 47 [48] cerurile noastre mohorîte nici stele nu mai răsar, nici nori de ploaie nu se mai tîrăsc pe văzduh. Au ne-ai bătut pe vecie, de aci Înnainte, numai cu plăgi uscate? Lăcustele, gărgăriţa şi proştii, tintarii si blestematii, trăiesc fără apă si fără adi, �ri: fără lumină. S�arele s'a făcut ca � pecingine de aramă fierbinte, care încinge Tăria ca un ta­ van de foc mocnit. Pasările au luat foc în aer şi ne ninge scrumul lor, şi codrii ard ca nişte ruguri de tîrnuri. Oţeţite sînt zmîrcurile, şi broaş. tele bolnave şi şerpii şi şopîrlele suie Încet pe Ararat. Uite-le, stropite cu cerneală. Ne spălărn decînd ne-au secat fîntînile şi decînd fug toate apele de noi, cu scuipat, şi copiii noştri sorb din gura noastră, betegi de lingoarea uscăciunii, balele noastre amare. Sîngele meu curge gros ca plumbul topit, ochiul meu fără lacrimi şi urne, zeală e frecat de pleoapa aspră, ca de cînepă şi mucava. Am umblat de.a surda în cîmpie să cu' leg roua care a pierit: iarba de fier care-mi sfî, şie talpa, e unsă cu colb de tibişir. A voit să se urnească într-o noapte vîntul, ca să ne scape de molii, de muşte şi de omizi us­ cate, dar, Înţepenit, nu s'a putut mişca din loc. Blestemul pămîntului nostru l-a împietrit pleşuv şi negru Între munţi, peste pisc urile cele mai innalte. Şi însuş ecoul a murit: răsunetul ohatw lui nostru În zările goale ... [49] 11551 Viaţa, limpede ŞI demonstrativă, e totuş un mister. Noţiunile clare pentru noi sînt puţine; îrnpre­ jurul lor şi printre ele zvoneşte taina. Duci unele gînduri la minte, ca pe scoicile marine la ure­ che, închizi ochii şi asculţi. Murrnurul e infinit şi ţi se pare că ai pus auzul prin întuneric pe una din uşile haosului. Fiinta omenească e.nchisă.n viata ei, de un ocol precis, De la naştere, pînă la moarte străbaţi lumina, necontenit, şi nu afli nimic. Cînţi une­ ori, plîngi altele. Cîteva flori, cîteva ape, cîteva clipe - şi te prăvăleşti nu ştii unde, nu ştii peOl tru ce. Priveşti prin suflet în adînc, zăreşti atî­ tea umbre de lucruri, şi nu vezi nimic. Şi te prinde această nevoie de-a te uita prin tine, un' de apuci, la masă, la teatru, de vorbă cu cineva, în biserică. Eşti ca un om care caută aplecat, o comoară povestită, în profunzimea unei fîn' tîni. S,ar zice că te legi cu constiinta unei datorii: aceea că viaţa trebuie, neapărat, �ă ţi-o duci pî, nă la capăt, şi ai atunci imaginea unuia care dă înnapoi, cu ochii închişi, cuiva pe care nu La 49 [50] 1 l' t văzut, un cufăr închis pe care La primit odini­ oară.n somn... Moartea ia înfăţişarea unui dar: moartea pare că însemnează ceva, nu se ştie ce. Eşti ca pe un balcon înnalt, cu noapte multă dedesubt, în care îţi arunci ţigările fumate şi încă aprinse. Ţigările, gîndurile ... Atunci viaţa, nu viaţa ta, ţi se face sfîntă. înţelegi că aci trebuie rezolvită ea, în viaţă, şi tot conflictul ei. E planul vieţii, şi fiinţele n.au dreptul să iasă din el. Cine aduce moartea ca să rezolve o situaţie, fie război, fie răzbunare, aruncăm viaţă ceva strein, ceva necunoscut - aduce uma misterului şi o varsă peste lumi, nă : răscoleste haosul. « Să nu �cizi! » [51] 11561 D 1· 1 � b . 1· ecum p eci a raz 01, menta itatea ta tre- buie să se schimbe atît de radical încît să nu mai simti în tine nimic omenesc. E răsturnarea desăvîrsită a educatiei şi a sensibilitătii noastre. Vei intra prin cas�le oamenilor nenorociţi care ti-au iesit înnainte, si cu sabia în mînă, în loc de pălărie. Vei zbur� capul unui bătrîn, cum a fost şi tatăl tău; vei ucide o femeie ca muma ta, vei spinteca pe copiii de vîrsta copiilor tăi. De o sută de ori vei repeta crima care curmă gîndirea şi aducerea-aminte. O copilă doarme în, tr.un pat: vei viola-o, şi sîngele virginităţii ei se va amesteca pe tunica ta de «viteaz» cu sîngele părinţilor, ucişi într-altă odaie. Vei fura, vei minţi, vei întoarce totul în cenuşă. Iată «idealul », idealul războinic, al naţiilor amăgite de împrejurări. Pe domnul cu care te-ai întîlnit vreodinioară pe Calea Victoriei şi respectuos i/ai cerut să.ţi aprinzi ţigara de la ţigara lui, l-ai salutat şi i-ai mulţumit, îl vei întîlni, armat şi el, în ţara lui, şi-l vei ucide. Ar trebui omenirii un monarh nietzscheean dumnezeiesc, care într-o zi de uriaşă scîrbă să arunce din planul ceresc şi scînteietor al uni, versului, planeta infectată, în marele tout,li,l' egout fI [52] r al neantului, şi definitiv. La ce bun emoţiile extraordinare ale cugetării şi sufletului, de-vreme. ce le simt prea puţini dintre noi, care duş, mănesc ideile şi dematerializarea eternei bru. te! La ce bun jertfa noastră omenească, la ce bun efortul nostru de perfecţiune, la ce bun ci, vilizaţia întreagă! � ------ 11 I I [53] 11571 Un colonel credea cu sinceritate, - Imi spune un prieten, - că nu poţi fi pacifist, ca să zic aşa, decît ... înnăscut, şi că pacihsm şi frică sînt de un înţeles. Nu i se părea cu putinţă colone. lului un pacifism din convingere, după cum mulţi nu admit socialism fără lipsă de bani. Colonelul nu pricepea bravura mult mai însemnată, mi se pare, de.a te lupta cu obiceiurile şi cu lumea sufletească, şi credea că singura vitejie posibilă e de a te bate orbeşte cu un soldat. în luptele tale nu curge sînge, ci numai cerneală ... şi asta nemulţumea pe colonel. îi era scîrbă de cerneală. Colonelului nu.i plăceau decît sîngele şi vinul. Eu îi ahrrnam şi mă juram că nu-mi este totuş frică de moarte. O autosugestie pe care mi-am Iăcut-o mă învaţă să nu mă tem de primejdii. Eram în tren, colonelul adormise. Trenul era un expres. În mijlocul cîmpiei oarbe, auzim un şuier care mi s'a părut sinistru, şi trenul se opreş' te brusc. Colonelul se deşteaptă. Cu toată lumea sărim la portiere şi de-acolo jos, în noapte. În faţa locomotivei noastre, numai la vreo zece metri dis, tantă, ardeau ochii uriasi ai unei alte locomotive ... � Era să avem o ciocnire, domnule colonel. O secundă, şi dumneata te trezeai cine ştie un, de... 1n lumea bravilor şi glorioşilor învinşi... IJ [54] E necesar să adaog că domnul colonel tre­ mura ca frunza şi atribuia spasmul lui de teroa­ re subitei deşteptări din somn... Apoi se seu­ za că e căsătorit şi are copii de vîrsta noastră ... Copiii şi femeia lui ne-au înduioşat, şi ne-am adus aminte, atunci, şi noi, de părinţii noştri, cu melancolie, lăsaţi într-altă ţară, departe, şi, liniştiţi pîn-atunci, ochii noştri cătau cu unda lor de lacrimi în pămînt ... [55] 11581 l A d' B I . r.::::J ntr-un tlrguşor ocupat m egla, în toamna anului 1918, cu cîteva zile înnainte de încheierea arrnistiţiului, a poposit un pîlc de pri­ zonieri francezi. Soldaţii germani care escortau prizonierii aveau ordine stricte să nu îngăduie niciun fel de contact cu populaţia civilă. Nu era permisă nici înmîna rea merindelor, deşi popu, laţia ştia că prizonierii sînt lihniţi. închişi într-o curte cu zăbrele, soldaţii fran, cezi priveau cu ochi vagi în stradă. Se aduna, seră şi cîţiva copii care, ieşind de la şcoală, se opriseră în faţa grilaj ului cu ciudatele animale sălbatice. Copiii ştiau că soldaţii francezi sînt pri. zonieri, că vin pe jos de departe şi se vor duce iar pe jos departe, că le e foame şi n.are voie să le dea nimeni o bucată de pîine. Căci sol, daţii germani care fac de gardă, păzesc şi foa, mea bieţilor soldaţi francezi. O fetiţă de opt ani, îşi scoase din geanta cu micile ei caiete si cărţi, briosa din ziua aceea, pentru foamea ei, şi fără a ţine seama de stri­ gătul soldatului german de lîngă zăbrele, se apro­ pie şi, printre gratii, întinse darul ei pentru cel mai apropiat prizonier. Soldatul german, al cărui consemn a fost călcat, congestionat brusc, a scos arma de la umăr, a ochit, şi fetiţa a căzut trăznită pe locul unde sufletul ei dăruise. ff [56] l Sălbătecia soldatului german e înrudită cu săl­ bătecia celuilalt soldat care, trecînd printr'un sat, a împuşcat un copil, pentru că soldatul fusese ochit, din joc, cu o puşcoace de lemn. Toate sălbăteciile sînt înrudite între ele. Marele lor nu­ măr şi inhnita lor varietate înmănunchiate patru ani, au dat naştere războiului de acum citeva decenii. N,a fost prea greu ca în fiecare soldat să fie deştcptată fiara, cînd au fost puşi, ceas cu ceas, în [ata altor fiare. M�lt mai greu a fost, desigur, să fi'! plivit şi îngrijit, ca o floare de preţ, sufletul copilei neînsemnate din neînsemuatul tîrguşor belgian. Şi de cîte ori scapără, în viaţă, steluţa care îrn­ podobeşte pentru todeauna o privire de om? .. Şi cum s'a păstrat, în sufletul acelei fetiţe, după ani de suferintă si cruzime văzută, mila si sEin, ţenia darului?' . . In acel tîrguşor, în faţa grilaj ului unde a căzut trupul minusculei eroine, victimă a su­ fletului ei dumnezeiesc, s'a ridicat zilele acestea o stelă funerară, iar în basorelieful comemora. tiv a fost redată clipa cînd fetita, timidă si feri, cită, întinde brioşa printre zăbrele. . în faţa monumentului, în ora solemnă, au plc­ cat fruntea, între alţii, un general, o prinţesă de sînge şi sora care a primit, în cinstea moartei, decoraţia eroismului. [57] rt591 D l . . d .. L oamne e asasme ŞI omnu asasiru OCU' pă jumătate din activitatea cerebrală a planetei, locuită de un miliard de persoane cultivate. Ni, mic nu stinjeneşte cuţitul, otrava şi revolverul. Ba, de multe ori obiectul asasinatului nu-i cel puţin mizeria, care ne.am deprins să treacă drept o justificare a dezechilibrului personalităţii. Cu seninătatea unui expcrirnentator de labora­ tor, un advocat francez de o celebritate recentă, datorită materiilor streine de materia Dreptului profesat, şi-a dizolvat victima ucisă, într-o baie cu vitriol, pecînd se discutau la Geneva ferici, rile dezgustătorului nostru continent. Iar o tînă­ ră pariziană şi.a otrăvit părintele, dîndu.i cu dra. goste să bea otravă, grăbită la o întîlnire cu arnan, tul adorat. De cîteva sute de ori pe zi în toată lumea un om ridică altuia viaţa, [ucîndu.se de-a sentimentul, de.a bancnota sau de.a cugetarea politică. Oratorii acuzării de tembelism, adusă adeseori poporului nostru, veştejit ca un neam de oameni incapabili să dea cu cuţitul, pot fi şi ei satis­ făcuţi. Avem şi noi asasinii noştri, recrutaţi din clasele instruite, si de vreo cîtiva ani încoace rne. rităm si noi nu'mele de oa�eni cu nerv. Un advocat de la noi a putut să asasineze două fe, 57 [58] i, mei odată, ca să-şi asigure o moştenire fraudată. El a fost şi om de concepţii, de vreme ce, în vederea asasinatului final, se şi căsătorise, con. vertind şi amorul şi instituţia căsătoriei la pro' iectul şi la idealul lui. Nu cumva este adevărat că admirabila stare de cultură, pentru care ne străduim cît putem mai mult, nu prea foloseşte speciei umane şi că excitarea creierului cu idei şi sentimente deter­ mină o stare de morbideţă în păturile largi, cum li se spune, ale popoarelor? Nsam voi să pone' grim slovele utilizate şi de noi, ca să manifestăm nelinişte şi îndoială, dar parcă în ultimă analiză ceea ce numesc unii cultură ne dă mai mult de furcă decît de meditat. Această pseudo.cultură, a dus la războiul cel mai mare în timp, în spaţiu şi în cruzime, din 1914, şi la panica de azi, cînd se pregăteşte un război nou, cu preocuparea de a înnăbuşi un inamic pe ţări întregi şi pe oraşe, cu aburi de fum, foarte deosebită de lupta piept la piept din vremurile vitejiei. E un calculat asasinat de la distanţă. După războaie, iată, rămîne viu un temperament de sînge şi frămîntarea lacomă a individului poftăreţ, Doamnele asasine şi domnii asasini, bandiţii vulgari şi brute le convertite con' tinuă, estropiată, o luptă ce le-a rămas în ins, ca nişte oameni beţi, reminiscenţa pe stradă, a muzicii de la local. Atrocitatea deplină ne-a fost rezervată simbo. lic de copii. Înnaintea războiului, copiii de doi, sprezece ani nu-şi doborau mumele cu toporul; ei cereau mamei prăjituri şi poveşti, Dacă alte manifestări ale drojdiilor sufleteşti uimesc şi re. voltă, cea din urmă amărăşte pînă la refuzul de a mai trăi. O viaţă fără scop uman, consacrată abjectului interes personal, cu jertfirea celorlalţi, 3 li I [59] • degradează în dumneata prestigiul gîndirii, idea. lul dragostei, vechile aşteptări de un om evoluat şi de o societate curată; nu-ţi mai rămîne, cînd lumea urăşte, cînd mila piere şi emoţia nu se mai cunoaşte, cînd cuvîntul, gîndul şi însufleţi, rea nu mai au sens, decît să te sin ucizi, asasi­ nînd şi dumneata - neputinciosul dumitale pro, priu personaj. [60] 1- 160 , _ .. . .. _ _. __ \ Un tinar se sinucide din pncma ca.i este părul roşu. O doamnă divorţează pentru că vrea să cînte în public şi să se consacre artei lirice. Doamna Chiriachita Zbierea cere să-i fie numele schimbat în ... Fudulache. Trei expresii auten. tice ale unei stări mintale. Tînărul nu putea să mai suporte glumele prietenilor; soţiei nu i se mai potrivea un bărbat, de profesiune pescar; idealul acustic al celei de a treia persoane nu se mai împăca decît cu muzica lui Fudulache. Lumea peregrinează. Unul iese din viaţă, alta părăseşte domiciliul conjuga!, şi aceea care nu are altceva de lăsat, se leapădă de un nume ca să se mute într-altul. După temperament, aven­ tura e încercată cu revolverul, cu tribunalul sau cu simpla cartă-de-vizită, tipărită cu litere noi. Unul moare şi două renasc, cu speranţa că de, cepţiile rămîn formei abandonate. ln vremea acestor comice tragedii şi grave futili, tăţi, Liga Natiunilor dă la Geneva faliment. D. P�inleve ţine �n mare discurs politic. în Bucureşti partidele coalizate în opoziţie duc lupta cu gw vernul, şi două sute de mii de chiriaşi aşteaptă înfricoşaţi scadenţa Sfîntului Gheorghe, numai în capitală. Care din toate aceste agitaţii şi munci pare mai esenţială? Străduinţa de a te numi sub toate [atitudinile şi în toate meseriile Fudulache. 60 [61] 11611 Un prieten ne trimite următoarea seri. soare, care ne pune într-o încurcătură atît de mare, încît nu-i găsim niciun răspuns ... Voiti să-i răspundeţi dumneavoastră? .. Iată' scrisoarea: ' Mărturisesc că plutesc deasupra unei prăpăstii sufleteşti, între doi păreţi de marmură lucioasă. Am avut slăbiciunea să cred într-o nouă civili, zaţie şi cultură, ivite îndată după război. E drept că cei mai îngrozitori profeţi ai noului principiu erau cîţiva negri, care în copilărie, în ţara natală, practicaseră încă ritul si 'si mîncaseră, cu senti­ ment religios, părinţii. 'Metafizica pumnului re, pezit în nas, ştiinţa turburării funcţiilor gastri, ce, printr-o puternică lovitură, practicată la rădă­ cina nasului, şi reveria ghiontului culcat pe maxi. larul inferior, aveau menirea să înlocuiască filo, sofia lui Kant, muzica lui Wagner şi poezia lui Baudelaire. Am practicat şi eu multă vreme aceste disci, pline ale veacului, deocamdată în sînul familiei, unde am mîncat todeauna bătaie de la băiatul meu din clasa treia primară, mult mai agil. Nsarn disperat însă, şi am rămas pînă ieri cu măguli, toarea convingere că Dumnezeu, care m-a mi, lostivit cu memorie, raţiune, ceva gust, din toate cîte foarte puţin, se va îndura şi mă va înzestra, [62] fie şi spre sfîrşitul vieţii, cu circumvoluţia boxu­ lui şi cu mistica pumnului. Aruncînd biblioteca la gunoi şi manuscrisele în foc, am hrănit mereu speranta să cuceresc puţină considera tie nouă în societate pentru familia �ea cu nume' binevăzut, printr-o luptă cu pumnii înmînuşaţi în cauciucuri la circul « Sidoli », Azi dimineaţă cineva m'a surprins în cămaşă, dînd pumni violenţi unei mingi atîrna te din pla. fon, şi mi-a declarat că savantul Carpentier, fru, mosul boxeur francez, a părăsit demult această ştiinţă complexă şi face teatru, mai exact cinema. Şi scoţînd din buzunar un ziar parizian, acelaş cineva îmi arată o informaţie după care profun­ dul poet Gene T uney, înspăirnîntătorul boxeur al Americei, s-a lăsat de poezia pumnilor şi ssa dedicat afacerilor bancare, împrumutînd altora, cu dobîndă ridicată, dolarii greu agonisiţi cu bă. taia. Dacă într-adevăr boxul dă faliment şi lumea se-ntoarce într-adevăr cu dosul în sus, cum scrie la Apocalipsa lui Ioan, eu ce mă fad ... Dă-mi voie să mă gîndesc. Nu ştiu ce trebuie să fac. Să vedem. Să scriu un pamflet împotriva prejudecăţilor care par a discredita noua civi. lizaţie? Să fac din nou apologia omului care în, noată mai repede ca păstrăvul, care întrece la fugă arrnăsarul şi care, în sfîrşit, a izbutit să se lipsească de ciocan cînd vrea să bată un cui în părete? Sau să mă reped mai bine să văd dacă nu cumva cărţile mele sînt la bucătăreasă, furate de băiatul ei care a învăţat franţuzeşte şi -mi spune că ajunge ministru ... [63] 1162 \ Nu este foarte greu să-ţi povestesc, după cum ai cerut, «ceva sensaţional ». M,aş apuca să construiesc numaidecît o succesiune de cercuri de fier înllăcărate, o spirală incandescentă. Un tunel de fier, mărginit de o zăbrea continuă, în, colăcită. Şi aş pune să o parcurgă, de-a buşile, un osîndit la moarte, introdus în spirală dez­ brăcat. Povestea e simplă şi atroce: sau indivi­ dul ajunge nevătămat la capătul spiralei, şi atunci îşi recapătă libertatea, sau, pe drumul străbătut pe brînci prin cuptorul de jar, el se prefacem scrurn, cernîndu-şi cenuşa prin zăbrele. Ca să fie tortura cornplectă, doi călăi, de-a dreapta şi de-a stînga gîtlejului de foc, dau cu bicele, prin intervalele spiralei. Din cînd în cînd, cu o tulurnbă de apă rece, ei sting incandescenţa, răcoresc trupul gol al osînditului la moarte prin carbonizare lentă. întorcînd un buton, se rea. prinde colivia spirală, construită dintr-un drug pătrat, răsucit pe nicovală. Omul din cercuri înnaintează pe genunchi şi palme, neputînd să circule în picioare. Ai înţeles că podul mîinilor lui se frige de cîte ori s-a putut cumpăni pe bara încovoiată şi că genunchii au luat foc de mai multe ori. în rotula de articulaţie a gambei, nas tura pune un ulei fin, care arde ca mirul din candeli. 6J [64] Nu-ţi închipui că acest condamnat a fost un filosof singuratec. În sala arderii de viu a fost adusă familia lui întreagă, bruscată, ghiontită şi îmbulzită silit pe uşa eşafodului ascuns. Copiii lui sînt obligaţi să asiste şi să observe că i s'au aprins părul şi barba, că i-a pleznit un ochi, că omul a încremenit - si dacă lesină de durere şi teroare vre unul, un medic angrenat la maşi­ năria codificată îl trezeşte cu săruri, ca să nu piardă din spectacol nimic. Povestirea mea ar fi numai superficial imagi, nativă, fondul sau, mai bine zis, materialul, apar, ţinînd unui univers de fapte, săvîrşite după pri, mul mare război, cu o sălbatecă preferinţă şi cu un ritm accelerat şi complex, care a tăbăcit sensibilitatea. Omul incapabil să ucidă o muscă, e un mit al unor epoci, de care nu ne despart calendaristic numai vreo şaisprezece ani, ci, de, sigur, cîteva mii de veacuri. Nimic nu e mai inocent şi mai normal decît să scoţi cu furculiţa, la masă, lumina ochiului unui concurent. Nimic mai elementar decît să pui în genunchi, Între picioare, un nepot care te-a supărat şi, fixîndu�"""""""a.IIII vrei sa pUl m vînzare sticluţe, borcănele şi corn­ prirnate, poate vrei să utilizezi ambalajele gata făcute si care nu cer nicio investire de capital hapurile verbale, - ca să le scrii sau să le grăieşti: Sînt miraculoase, tinere, şi uneori toată farmacia nu face cît un dicţionar. Dar alege bine vorbele: o sută de vorbe bine împachetate, ca făina vin. decătoare a medicului, biruitorul migrenelor şi al nevralgiilor, tămăduiesc în unele momente mii de oameni, loviţi de o contagiune. Ca să te docu­ mentezi şi să fii expert vei citi ziarele, dezbate, rile parlamentare şi discursurile festive. în cîteva săptămîni ai să mulţumeşti califului şi ai să-i tri. rniti un cadou. Pentru asemenea eventualitate, vreau să te pre, viu că msam învăţat să-mi placă icrelel11egre moi, şase sticle de «Pommery» băute pe nerăsuflate şi o cutie cu ţigări de Cuba. La aroma personală a vestitului tutun insular, se adaogă felul de manufacturare al ţigăncilor ţigaretiere, care le răsucesc pe şoldul gol, cu palma linsă cu bale. [136] 11821 D � 1 � � 1 . b 1 upa o una petrecuta a o staţiune a ne, ară, poetul D.B., care-I şi advocat, adică mai bine prevăzut decît un poet fără meserie pentru chel, tuielile unei deplasări, zace bolnav. Plecase la băi între munţi, şi uitîndu-se în cer după vulturii cu care-i seamănă profilul roman, s-a ales cu o boală adevărată: vulgara intoxicaţie alimentară, într-o formă dezagreabilă, urmată de o pierdere însemnată a greutăţii. Poetul e de o sta­ tură monumentală. Termenul ştiinţific în circulaţie, dimprejurul pa, tului, e dezhidratarea. Corpul pierde apa din care-i construit, pe temeiul că omul, întîi şi-ntîi s-a ivit din lichid, ca foca. Imi închipui că e o pierdere din sînge de 'a dreptul, pe care nu o poate recu­ pera setea şi nici împlini seringa, înfiptă în pîraiele fiziologice secate. Cam parcuri şi scuare iarbă, apa face carne de om. Poetul scăpase de uscăciune şi, pregătindu'se să-şi reia activităţile, a căzut iarăş la pat. Trata' mentul care a dat greş, trebuie luat de la început, ceea ce însemnează săptămîni şi luni de tînjire şi descurajare. Un alt prieten, care nuri cel puţin poet, ca să se mîngîie de suferinţă cu caietul şi creionul în aşternut, slăbeşte din altă cauză: vătămarea unei 1}6 [137] încrucişări de nervi, întreţinută în stare de iluzie şi de speranţă cu medicamente, injecţii şi curenţi electrici. Curentul electric e făcut comestibil cu ajutorul aparatelor gradate şi al lămpilor versi­ colore, ceea ce de cele mai multe ori este egal pentru sănătate cu ascultarea unui concert. Subt denumiri variate, electricitatea vindecă sau ba, nu mă pricep, dar e mai sigur că, devenind medn cală şi mînuită ca un mister, lăsat pe mîna oricui poate să cumpere o instalaţie, plătibilă în rate, « razele» ei stîrpesc vitalitatea. în amîndouă cazurile pomenite, mi-au fost citaţi medicii cu faimă, care le îngrijesc: unul profesor ilustru, şi celălalt pe cale de a se urca în togă pe o catedră. Naam cutezat să scot din amintirea experi­ mentală o părere personală despre ei. Bolnavul are susceptibilităţi de bigot, în religia lui, faţă de medicul lui incapabil, şi superstiţia că obiectul plătit are un preţ mai mare decît îl costă. Să nu-i spui unui bolnav că doftorul lui e un prost, după cum îţi e interzis să-i atragi atenţia unui amator de pictură, care a cheltuit o avere pe o serie de crute, că tablourile lui ar putea să stea mai bine în pod. Unul ţine la colecţia lui de medici, şi celălalt la pinacoteca lui, pentru că în ele a trecut ceva din el. Se înţelege. Doctorul te-a pipăit, şi-a pus obra­ zul pe pieptul şi spinarea ta, a umblat cu organele tale, contactul are ceva foarte omenesc şi amoros, şi nu te gîndeşti că e guvernat de un tarif. Ai expan. siuni, confidenţe, ţi se pare că medicul te-a întîlnit la Fîntîna Samaritencii şi că ai avea în el un frate care ascultă cu auzul, dar şi cu o însufleţire. Sînt, desigur, excepţii: cîte un medic se identifică pe de-a.ntregul cu bolnavul lui. Am cunoscut acest ll7 [138] Il l' I r ,; soi aproape mistic de vindecători, dar soiul nu face parte din celebrităţi. Fereşte-te, poete, de iluştri, şi caută pe medicul acela, de care nu vorbeşte şi nu scrie nimeni şi pe care îl bîrfesc colegii. Caută.l pe cel mai in, sultat, Acela va fi doctorul tău vindecător, medicul simplu, franc şi sărac. [139] 11831 U . 1 1 . C' • • n pneten a U1 oco sia mtors m ţara cu titlul de doctor în chimie. Paralel cu munca de laborator, tînărul student a învăţat de la natură rectitudinea şi simplicitatea mijloacelor ei, şi, conş­ tiincios şi demn, a venit să-şi puie aparatele şi fiolele în serviciul auxiliar al ştiinţelor medicale curate. Undeva, la o adresă şi la un număr de telefon, tînărul savant şi-a instalat bijuteriile de precizie, construite din cristal şi nichel, şi a publicat un anunt cinstit si sobru, pentru necesitatea ele' mentară 'de a se 'afla că la o adresă anumită un nou profesionist se îndeletniceşte cu verificarea şi analiza sîngelui şi a secreţiilor fizicului nostru intel ligent şi întocmit din bale. Clientela nu a venit sau a venit puţină. Chimistul trebuia să trăiască. Un coleg l,a sfătuit să viziteze pe domnii medici, de preferinţă pe cei cu clien­ telă, cu înfumurări de lăutari, cu înscrieri antici, pate şi cu afişul de închiriat pe uşă: «Vizita: una mie lei aur ». Bolnavii cunosc din redactări variate, care uneori fac abstractie nu numai de obraz dar şi de gramatică, inscripţia de introducere la cîţiva medici reputaţi şi de mare specialitate. Ei costă scump, ca vînzătoarele de graţii, cedează numai la sumă rotundă şi primesc banii înnainte. Din traficul sultanelor medicale masculine lipseşte nu. 1)9 [140] mai instituţia patronajului cunoscut subt numele de « ţaţă », care la unii împărţitori de miracole cu monopol de Stat a luat forma unui secretariat. Mîngîierea prostatei: una mie lei. Urechea la ţîţă: una mie lei. Sînt operaţiile banale. Scara preţui/ rilor creşte ca la dricar şi ca la arhiereu, care îşi trag vitaminele, ca şi medicii mari, din accesoriile pobreganiei şi ale colivei. O moarte subt cloro­ form: una sută mii lei. Tînărul chimist a călcat pragul unui asemenea intendent al sănătăţii publice. Secretara l-a întrebat de ce suferă şi i,a atras atenţia că, fiind marţi, idolul dintre irigatoare şi instrumente nu-l poate primi pînă sîmbătă, cînd îl ajunge rîndul. Chi, rnistul a răspuns că suferă de lipsă de clientelă şi a rugat să i se comunice zeului dinlăuntru, de după perdea, că a venit săli ceară concursul. PăI puşa misterioasă, cu chelie, din « sala de consul­ taţii », a clipit din ochi şi a cerut să fie lăsat să intre chimistul. Chimistul a intrat. Înscenarea interiorului era prevăzută cu acele sute şi mii de unelte zadarnice, pe care industria inventivă a fabricantilor de asemenea lucruri le pune zilnic la înde�îna actorilor din circul lui Hippocrat. Flaute de metal sticlos, cu cîte şapte, şase, cinci, patru, trei, două găuri şi o gaură, orînduite la rînd, în dulapuri cu lemnul de metal şi cu uşile de geam, ca nu cumva să nu le vadă clientul. Piculine de sticlă, ciocuri de raţă, foar, feei cu dinti, orchestre mute de tuburi învîrtite, rafturi de clondire, lămpi, tăvi, cutii, scaune, robi, nete - toate licărind de-o lumină răsfrîntă pe o cotitură şi pe un gîtlej. O teroare intenţională domina fabrica de săaătăţi a medicului, filtrînd totuş un miros antiştiinţihc de sarmale, sosit din bucătărie, printre mirezmele de iod, carbol şi eter. 140 [141] Chimistul surîse de acest aranjament de bri. gand, apreciind cifra sutelor de mii de lei ce se primenesc, ca nişte ape cu permanganat, la penum. bra prestigiului cumpărat de la sticlar. Convor­ birea cu proprietarul acestui magazin de flacoane fu mediocră, somitatea fiind intelectualmente în. gîmfată şi prostănacă. - Vrei clienţi? zise medicul. îţi trimit cîţi pof teşti, Cu o singură condiţie: reacţiunea să fie pozitivă. Banditul se manifestase întreg. El cerea, cu alte cuvinte, chimistului, ca toate analizele lui de stnge luat de la bolnavii imaginari să conţie sifilis negreşit. Astfel tîrguit, chimistul se asocia cu medicul, şi, afişînd şi el în laboratorul lui: « Două mii de lei analiza », putea să-şi pregătească o carieră bănoasă. Chimistul rămase încremenit. Cum nu-şi luase revolverul în buzunar, - singura sculă care s-ar fi potrivit exact cu bruta medicală, ­ se mărgini să iasă trîntind uşile marelui vindecător. Povestindu-i lui Coco contactul lui cu un tîlhar brevetat, chimistul cu bună dreptate se întreabă ce încredere poate acorda publicul unui laborator de analize condus de un chimist fără nume bine stabilit, - şi face socoteala miilor de modalităţi mijlocii exploatate de medici de soiul celui vizitat, între sănătate şi starea de boală. Medicul chimistului lui Coco tratează de sifilis pe toţi bolnavii lui, injectîndu.le în vine şi muşchi, la diverse tării teoretice, apă distilată. [142] 11841 P I I� . . I .. __ c· , ara e a cu poziţia omu Ul msuncient rnzess trat pentru O preţuire justă a semenului calificat, manifestată printr-o indiferenţă universală, cu care nu se poate construi nimic, e situaţia pe patru labe a individului semiignorant. Categoria lui nu se ştie în ce punct începe, exact: limitele sînt elas­ tice şi strîmbe, în criteriile deranjate de învăţăs mînt. începe la bacalaureat, la licenţă, la doctorat, la două doctorate, la catedră, la Academie, semiignorantismul? în toate parcelele culturii se găsesc şi de unii şi de alţii, ba, uneori, un anal, fabet, la brazdă, e împămîntenit cu un bun-simţ, cu o cumpănire a contrariilor, de mare logician, pecînd judecata unui cărturar laborios e adeseori dehcitară şi burlescă. Nu e vorba însă de gradul de ştiinţă, ci de nivelul si formele atitudinii reciproce. învătă, mîntuI ;numit, aliat cu o personalitate născ�tă pe fruntaria inteligenţei, intimidează sumedenii de mai mult sau mai puţin intelectuali, cu super< stiţia falsului prestigiu. Falsul prestigiu nu vine de la operă, care dă orişicum o iluzie de valoare justificată, ci de la relaţii şi parvenire. Partidele politice au slujit cel mai mult de cadru la scoaterea în relief a vastelor incapacităţi propuse prin forţa 1 ucrurilor la şenile şi autorităţile fracţoinate în 142 [143] masina administrativă. Numărul valorilor fiind în toate epocile relativ mic şi cererea mare, cercul de aur al sanctihcării trece pe toate capetele obedi­ ente necesare. O tresă, o şapcă, şase nasturi de metal, un odă, iaş la uşe, un biurou cu telefoane, o sonerie, un automobil, un accent, nişte nazuri, o matricolă, un examen, o cornisiune, un comitet, sînt vehicu­ lele care aduc din neant prestigii le înfricoşătoare. Acumularea lor progresivă duce prestigiile parţiale la prestigiul de teroare - şi, pac! te pomeneşti şi cu cazul excepţional: un întreg decor de pres. tigii purtat între baionete, la puşcărie. Cetăţeanul e zăpăcit. O viaţă întreagă l-a torturat o minciună. Ce încredere mai poate să aibă el în prestigiile repetate şi în oamenii lui mari, care-I fericesc toată vremea, decînd s-a pomenit, fără să se aleagă altă fericire decît a celuia care a întreprins-o? Răspund aici unei scrisori de vaiete, venită de la un tînăr shios şi decepţionat în idealurile despre dascăli, despre instituţii şi despre cartea care învaţă lucrurile frumoase, în răspăr cu viaţa trăită. Să,I mai mint şi eu, nu mă simt în stare. Am fost şi eu un minţit la vîrsta lui, şi mi-au trebuit opintirile aprige ale revoltei ca să mă scap de obsesia presti­ giilor false, fizice şi morale. M,au minţit cărţile de şcoală, rn.au minţit costumele solemne în care se deghizează, rînd pe rînd, minciuna, de cîteva ori pe zi. Şi m-au minţit cu consimţămîntul meu, cu colaborarea naivităţii elan ului defunct. Pune, tinere, toate prestigiile pe foc, începînd cu biblioteca dumitale, de fost şcolar. şi dumireş­ te-te singur, că n-ai încotro. Te vor minţi şi cama­ razii de aceeaş suferinţă. [144] I J 11851 Ţi,o spun, ca medic şi ca om de laborator mai ales: toate progresele medicinii nu reprezintă faţă de aspiraţiile finale ale savantului, care în idealurile lui adevărate se întîlneşte cu năzuinţele de durată şi de reînnoire ale omului, decît o epocă; să o numim epoca uşurărilor momentane. Viaţa noastră, descompusă în momente, din care ultimul, vorba dictonului, ucide, şi pe care, pe unele, jumătate din toate, le dormim, şi pe cele, lalte le trăim, mulţumită unui mister nu îndea­ juns admirat, îrnpletind zilnic întunericul cu lu­ mina, visul cu realitatea, prezentul cu uitarea, conştientul cu inconştientul, comportă durerile divizionare, cuprinse în marea durere, de-a nu ne putea încă reînnoi. Laboratorul ne-a pus la îndemînă, încet-încet, pentru suferinţele imediate, o serie de mijloace, pe care neastîmpărul nostru şi snobismul le-au banalizat şi, în torentul zilei, descărcat şi reîncărcat continuu, ca un tren cu mărfuri variate, nu le preţuim după merit. Un nasture de piramidon, înghiţit în timpul unei dureri de cap violente, ne scapă numaidecît de o tortură, pe care altădată o aşteptam cîteva zile inactive să treacă singură, prin sinucidere sau calm. Şi efectul acestei simpatice pastile albe, e 144 [145] întodeauna identic, procedînd prin lărgirea vaselor de circulaţie şi împingerea sîngelui, mai abun­ dentă, pe canalele lor. Accesul de friguri este supri­ mat peloc prin chinină, un alcaloid: suferinţa se înlătură ca o înţepătură de viespe. Temperatura în infecţii cedează după o injecţie de argint. Opiul rupe o crampă instantaneu. Iodul grăbeşte cu mie la sută vindecarea vegetativă, care sornnolează ca un remediu adaos la carne odată cu constru. irea ei. Manipulînd otrăvurile vindecatoare, laboratorul a intrat biruitor în universul bacteriilor, pe urma unei reverii care a dat intuiţia că relele pot să ne văzute şi culese cu ajutorul unui ochi de cristale. Şi sîntem numai la început: în sînge, hacteria reproduce pe dimensiuni restrînse infinit, lumea constelaţiilor infinit întinsă. Cîteva din aceste sata­ nice prezenţe sînt ud se cu metale, distribuind fiecăreia fracţiunea necesară din atom, ca să.l omoare. Născocind seringa, floreta medicală, care lucrează de-a dreptul în sînge, elegantă, subtilă, laboratorul a găsit o armă de recompunere, vecină cu uneltele necunoscute şi pierdute, cu care a fost fabricat miracolul organismului, cu splendidele.i complicaţii în simplicitate. Potrivind o cheie, Iacă, tul cel mai obscur se descuie la o simplă apăsare o nouă epocă, din epoca laboratorului: răsu­ cirea maladii lor unele cu altele, pentru suprima­ rea uneia din ele: laboratorul s-a ridicat pînă la natură şi lucrează pe liniile ei de adiacenţă. Pro­ voc o boală, ca să înlătur boala pe care o urmăresc. Gonococul şi spirocheta se înnăbuşesc în tempera' turile mari, obţinute în spiralele trupului prin sta' bilirea unei boli provocate. Şi te rog bagă de seamă că ideile precedează tehnica şi laboratorul, întocmai ca în poezie. 145 [146] De chirurgie, ale căreia minuni se găsesc în stare de preludiu, vor povesti zilele ce vin. Toate actele de ştiinţă realizate. cu importanţa şi eficacitatea lor stabilă şi verificată, sînt însă încă în stare de abecedar, faţă de ceea ce aşteaptă omul de la savant şi laborator. Idealul rămîne întreg: refacerea organismelor, şi acest ideal este compa, tibil cu aşteptările omului şi cuprins în prevederile vieţii, prin necesitate. Dacă Edison va trăi trei sute de ani în loc de optzeci, omenirea întreagă va cîştiga ceea ce dobîndea mai nainte străbătînd sute de vieţi şi de morţi şi numeroase veacuri. Nu este contra naturii ca inventatorul fonografului, al becului electric şi al unei lămpi amplificatoare, să găsească şi piatra filosofaIă ... Noi, laboratoriile, ne îndreptăm către înlocuirea medicinii mijloacelor străine, prin vindecarea şi renaşterea automată a organismului însuş, acţio. nînd asupra unei glande sau a tuturor glandelor tainice, armonizate, conform cîtorva ecuaţii ale naturii. Organele de proteză vor rămîne ca o copi­ lărie, laboratorul ajungînd cu vremea să înlocu­ iască un braţ, un picior, o dentiţiune, un ochi, prin dublul şi triplul lui, aflate principial şi esen­ ţial, în sinteza organismului însuş, Noi vom putea obţine în laborator o stare fizico,chimică analogă elementului de dospire, creştere şi maturizare din sînul pămîntului şi din sînul femeii, care de mii de veacuri repetă renaşterea după o lege fixă: ne rămîne puţin să o descoperim. Cu alte cuvinte, fii fericit: secretele mari vor intra în laboratoriile noastre ca nişte chimica le [147] si dacă dumneata nu vei apuca era măreată a reîn. �oirilor voluntare, de cedează cu sufletul 'împăcat. Posteritătile dumitale vor trăi infinit, memoria nu se va mai pierde, şi urmaşii îţi vor păstra fotografia şi cartea poştală ilustrată, care după invenţiile recente se vor putea mişca, dînd din ochi şi din buze şi rîzînd la copii ... [148] II i i I ,- 186 . . . I Poate fi ceva mal trist, la moartea unui biet om, care n.a însemnat niciodată, niciun ceas, nimic, ca panegiricul admirativ cu exces, pentru glorificarea lui? Am încercat această durere, la un deces. Ce se mai poate spune dinaintea mormîntului unui om de valoare, dacă o viaţă, care n.a fost între contem­ poranii ei decît o perpetuă absenţă, merită atîtea elogii şi afirmaţii masive? Desigur că şi rnonumen­ tele verbale, înnălţate unei existenţe incandes­ cente, necesare dilatării către optimism şi speranţă pentru suporta rea zilelor înguste şi meschine, trăite de omul mijlociu, sînt zadarnice şi vane, odată ce a pierit. Oamenii sînt aliniaţi de morala teoretică pe un front de datorii necunoscut. Peste limita duratei fizice, ele dispar şi nu mai au niciun înţeles în slujba imortalităţii. Omul cumsecade e trebuin­ cios şi recomandabil atîta vreme cît stă în timpul lui, dar cînd iese din el, aplauzele, amestecate cu molitvele şi rugăciunile preotului şi potrivite la spectacolul de operetă, în care soprana atinge notele de sus, sînt, în laudele celor rămaşi să arunce o ultimă mînă de ţărînă stropită cu cerneală de tipar peste groapa lui, nedelicate. [149] Dacă s-ar scula din raclă pe jumătate şi ar auzi cît de mare a fost dimensiunea lui socială, cît de strălucitor chibritul lui, aprins o secundă, pentru a nu păşi alături pe puntea de trecere de la becul electric în vesnicul Întuneric, bietul om si-ar da seama că portretul lui nu seamănă cu originalul şi că, vrînd să-I eternizeze, pledantul, încurajat de un interes să facă din cocă bronz şi din pulbere inconsistentă marmură compactă, l-a falsificat. Pe malul rnaru, se vede în depărtări linia de cositor În fierbere, parcursă de-a lungul, de vîrful negru al unui vapor, ca un fier de lipit, mişcat încet pe marginea crăpată de lumină a zării. Oceanul de sus se Întrece În splendorile lui încrc­ menite cu frumusetile trernurătoare ale inhni. tului de jos, îmbinat� într-o bară de orizont. Dinaintea lor, într'un punct Încurcat în mără­ cini, dai de momîia pe soclu a creatorului unei localităţi de litoral, pe proprietăţile lui riverane, Insecta comandă cu bratul ridicat imensitatea din care ea nici nu se zăreste. Pentru că strică si pei­ zajul imediat, îl urîţeşte, îl mînjeşte cu injuria ei sculpturală, ai binecuvînta o furtună care, zgîI, ţîindu-i soclul de mizerie falacioasă, ar prăvăli sta' tuia falezei şi ar înneca.o În talaze. Marele pro. prietar, totuş, a fost un om cumsecade şi nu s-a aşteptat să ia loc, pe faţa pămîntului, Între Napo­ leon, Ioana d'Arc şi Pirarnide, dizgraţios şi ridicul, cu favoritele lui de păr de piatră. Fiindcă un biet om a muncit să adune avere, fiindcă a făcut o Bancă de împrumut cu dobîndă la dobîndă, fiindcă a fost « econom », adică avar, fiindcă a fost cuminte ca viermele, mulţumit în piersica lui, fiindcă n.a avut nicio zvîcnire, nicio 149 [150] pasiune, niciun elan şi rua primit să fie niciodată agitat sau nebun pentru o credinţă, fiindcă n.a trecut peste mormoloc - toate aceste superiori, tăţi, care duc din veac în veac tot mai departe conditia de platitudine si suferinta semenilor lui şi o pecetluiesc cu un verdict defi�itiv, nu sînt de ajuns să facă din scăderi virtuţi şi din laşităţile organizate pe cala pod îrnputerniciri, tării şi aure­ ole. [151] 11871 A fi prost nu e aşa de rău pecît vrea să hotărască insulta. Nimeni nu e prea prost nici prea inteligent, contrariile de cele mai multe ori se însoţesc, Eşti prost ori inteligent întodeauna, numai pînă la un punct, şi mulţi proşti par inteli­ genti, si poate că si mai multi inteligenti sint nişte proşti. 'Capacitate� de a fi proşti, a unor învăţaţi, presupuşi inteligenţi, de-vreme-ce au răsturnat dificultăţile unei lungi corvezi de studii, legate de examene şi doctorate, e uneori cutremurătoare, şi preferi comerţului cu ei prietenia pisicii. Prostul adevărat seamănă cu pietrele, cu pomii şi cu pămîntul, are cinstea şi naivitatea materiilor prime, mutate din linia destinului, de fabrică şi maşină. E cuminte, cugetă şi nu se pripeşte, dobîn­ dind de la rînduială un echivalent cu inteligenţa. între proştii nevătămaţi de învăţul la carte, te simţi liniştit şi sigur, ca într-o cireadă albă la păşune. Prostului cultivat ii dispare farmecul de care se bucură prostul pur. Ce bună e stringerea mîinilor in palmele podite ale prostului pur şi pîinea pe care o frămintă sudoarea lui! Săracii cu duhul au intemeiat şcoala lui Iisus. lJl [152] De cîte ori nu te loveşti de buturuga şi de pîsla prostului cu carte, pe unde nici nu te/ai gîndit! In solernnitatea unei frumoase situaţii, descoperi pe omul găunos ca un burete. Se umple cu apă Zăcută, şi storcîndu-l puţin, se usucă. A băut biblioteci şi cursuri de cîte douăzeci şi patru de volume a cinci ocale bucata, şi din prostia curată s'a putut alege o tîmpire grandilocventă. Nu-l poţi lucra pe acest rnirihc imbecil cu nicio sculă, măcar ca pe galalit, măcar ca pe mucava. Strungul, pila, Şmirghelui, foarfecul, cleiul, nu se prind de lustrui lui. Nrare însufleţire, n.are emoţie, nu se clatină, nu se îndoieste. Te întrebi: ce-are să facă Dum. nezeu cu el, la ultima judecată, cînd se distribuiesc rolurile de jucat în Eternitate? Ce Paradis îl aşteaptă? Ce-o să înceapă el, undeva, pe acolo, nu ştii unde, primit în sînul lui Abraham ca un păduche de subsuoară? La ecteniile « Cu pace Domnului să ne rugăm », sfinţii părinţi care le-au scris, obişnuiţi cu sfinta prostie a candoarei, limpede ca un crin, delicată ca o colurnbă, parfumată ca tămîia şi mirul, n-au prevăzut vremurile tiparului rotativ şi al opurilor Illasive. Într-altfel, ei ar fi adaos cel puţin la« Tatăl Nostru carele eşti în ceruri », o ultimă rugăciune: «Izbăveşteme, Doamne, de Prostul Perfecţionat, de Dobitocul Solemn, de Doctorul în litere şi filosofie şi de Domnul Cultural ». [153] 11881 D' doi � . r : l' . 1 1 __ m 01 tovarăşi, unu mte 1gent Ş1 a tu naiv, cel inteligent murise. Moartea izbise în plină tinereţe, atunci cînd toate puterile fizice şi morale, îrnpărechiate masiv şi noi, refuză să fie clătinate, în avîntul lor străbătător, de temerea morţii. Moartea e un eveniment, care o bucată de vreme se petrece numai la străini, şi nimeni nu poate să ştie dacă, isprăvindu-se odată, pe neaşteptate, fenol menul reputat invariabil şi unanim al trecerii de la mişcare la încrernenire, ca o metamorfoză ajunsă în evolutia universală la termen, natura nu va începe o altă modalitate treptată şi nu va inaugura cu el măsura unui ritm contradictoriu. Tovarăşii ieşeau din două stări sociale deosebite şi făcuseră şcoala împreună, cel inteligent mai mult dezbrăcat, cel naiv adăogînd la luxul dula­ pului cu haine o proprietate de mici bogătaşi pro, vinciali şi o trăsură cu doi cai. La douăzeci şi cinci de ani, în momentul brusc al rostirii individuali, tăţilor prin contraste evidente şi misterioase, ca apele, care, parcurgînd mii de kilometri de întu­ neric împreună, se rup unele de altele, la ivirea luminii, şi se aruncă felurit; unele pe matca flu, viului gigantic. purtător de plute mari de fier şi beton, încărcate cu imense bogăţii continui; altele pe un fir de nisip regional, pentru adăparea găi, l5} [154] il , nilor din sat, şi încercate, în ceea ce priveşte navi­ gaţia, cu corabia de hîrtie a copiilor ademeniţi de fuga undelor prin lume; tovarăşul inteligent se vădise puternic înzestrat şi, frămîntat de proiecte şi de un scop, fixat în primele rînduri ale cetăţii, făcu un pact cu tovarăşul naiv. Naivul trebuia să aducă în tovărăşie, o dată, la început, vaza provincială a familiei, care repre' zinta în acelaş timp' o firmă, o primărie şi legături politice la centru. în schimb, el avea să primească pe din două beneficiile materiale ale tovărăşiei. Trei luni după această înţelegere, inteligentul era deputat şi ţinuse în Parlament un discurs surprin­ zător. în partidul în care intrase i se şi destina un loc de viitor ministru, şi vederile lui, simpatice şi pregnante, în toate chestiunile discutate, îi înte­ meiară o autoritate rapidă. Partidului, în care izbutise să fie primit fruntaş, cu protecţia familiei naivului, îi lipsea o persona, litate teafără, ordonată şi elastică şi în măsură să-i coloreze activitatea disciplinată cu o stare sufle, tească de bunăvoinţă, de surîsuri si de humor. Personalitatea neces�ră se ivise peste noapte, ca zoreaua delicată şi veselă în zăbrelele posomorîte. Deşi posedînd un activ istoric însemnat, partidul nu învătase încă să zîmbească. Directorii lui, izolati sau în grup, păreau, în rigiditatea şi amărăciun;a lor subiectivă, că staţionează sau circulă într-un cavou neîntrerupt. Actele lor, şi oficiale şi particu­ Iare, erau însoţite, involuntar, graţie poate gloriei, nedespărţită de viaţa partidului şi concepută ca o podoabă de doliu, de o solemnitate, de o inex­ presie, care stîrpeau şi eroismele şi succesele şi realizările de aroma şi de lumina lor. Cariera politică a tovarăşului inteligent fu pecît de instantanee, pe-atît de strălucită. Ea înlesni imaginaţiei, fertilă în speculaţii şi formule, să ducă la bun sfîrşit o duzină de acte comerciale, susţi- 154 [155] nute cu credite, transportate de la o Bancă la alta. în mai puţin de cinci ani, amîndoi tovarăşii ajun' seră la o expresie financiară pe care tovarăşul naiv nu cutezase să o viseze. Inteligentul îşi cumpărase un palat În capitală, mobilat cu sirnplicitate. Naivul îşi cumpără şi el o casă în capitală, pe care nu ştiu să o locuiască nici să o facă atrăgătoare. Mobilierul de subprefect ură alterna cu tablouri sensaţionale, cu cadrul poleit. În decorativ şi ar' monic, spiritul naivului era absent, particularitate a capitalei, inutilă şi frivolă. T otuş, naivul curnpă­ rase tablouri, pentru că văzuse cumpărînd şi pe celălalt. Pentru simetrie, naivul îşi instalase şi un piano, pe care l,a preferat electric şi comandat la magazinul cel mai mare din Europa. Comparaţiile de felul acesteia, continentale le deprinsese de la tovarăşul inteligent, adeseori chemat, de întin. derea unei idei, către originile sau paralelismele occidentale. Naivul voi să fie şi deputat, şi cu toate că beneficiile morale nu făceau parte din contract, tovarăşul inteligent îl făcu senator. Ceea ce irita pe naiv era propria lui tăcere, o tăcere mormîntală, la care se adăoga shila că În consfătuirile politice îşi rezerva singur rolul de satelit banal. El nu se supăra pe natură că.l făcuse taciturn, ci pe tovarăş, neînţelegÎnd, În vremea descifrării noţiunilor sale personale din evenirnen. tele cotidiane, pentru ce la o avere egală, obţinută în definitiv şi pornită de la girul iniţial al familiei, tovarăşul scînteiază, pecînd el scoate fum şi emite indiferentă. Intelig�ntul nu.l consulta niciodată. Rezultatele activităţii lui, numeroase, le Împărţea cu o blîn' deţe de care naivul Începea să fie jignit. Naivul ar fi dorit ca fiece act pus la cale să fie analizat în tovărăşie, aprobat, analizat dintr'un punct de vedere, şi zilnic se pregătea pentru o mare expli- /ss • [156] caţie în princ1pm, amînată zilnic. Un necaz de umilinţă tăinuit li rodea sufletul, nefericit de pres, tigiul asociatului. El ar fi voit să-i pricinuiască o mare supărare, pe care nu o putea imagina. Nepu­ tind rupe bronzul, minutele se mărginesc cel puţin să.l întineze la suprafaţă. Nici asemenea lepră verzuie nu stia naivul cum să o aştearnă. Odată urechea lui 'auzise distinct pe tovarăş nurnindu-l într-o odaie vecină « prostul ». «Aşteaptă să ispră­ vesc întîi cu prostul din biurou », auzise el vor­ bind pe tovarăş. Atunci i-ar fi spart nuca gîtle. [ului cu degetele lui vîrtoase, dacă nu s-ar fi sfiit la gîndul că poate, într-adevăr, el e un prost adevărat, cu toate că, drept vorbind, se îndoia. El bănuia poate, oarecum, de mai multă vreme, că ar fi ceva, cam ca un nedornesticit, şi se cam inforrnase, cu acea dibăcie de şiretlic a omului nesigur şi totuş trufaş. Cunoscînd cîte un profe­ sionist intelectual, li cerea din cînd în cînd o opinie în diverse chestiuni, în care se scuza că nu se pricepe, nefiind de specialitate. însă, mintea lui ieşea, în ceea ce-l priveşte, întodeauna victo­ rioasă, căci, în rezumat, el încheia aşa: « Tot mai bine pricep eu şi decît ăsta ». Moartea tovarăşului inteligent s.a petrecut ca o dezlegare. îndeobşte, sentimentele mute ale ornu­ lui inferior, silit să escorteze, în subordine intelec. tuală, iniţiativele oamenilor făcuţi pentru sinteze, totalizări şi poruncă, se încheie cu un asasinat sau cu o insinuare repetată, de gen calomnios. Calorn­ nia nu a putut să o puie în circulaţie, pentru că nimeni nu isa cerut niciodată ştiri despre tovarăş. Iar cu asasinatul s-a însărcinat natura. După înmormîntarea fostului tovarăş, naivul se simţi liberat. Obsesiile lui încetară, sau mai bine, zis s-au transformat. îl obseda acum personalitatea 156 [157] decedatului, pe care era necesar să şi-o asimileze esenţialmente. Se gîndi mult cum să înceapă: mortul intrase în pămînt cu toate rădăcinile şi ramurile lui, de care ar fi putut apuca naivul un fir. Este, hotărît, ceva, pe care el trebuie să şi.l apropie, însă ceva ciudat, un fel de a fi în mintea dumitale, un fel de a şti şi de a ghici şi un fel de a isca ideile şi faptele, care nu dă greş în nicio împrejurare. înt[lo vizită lungă, făcută văduvei defunctului, el s-a uitat multă vreme în bibliotecă. Defunctul citea englezeşte, nemţeşte şi franţu­ zeşte ; el s-ar fi încumetat să încerce lectura în franţuzeşte a cărţilor volurninoase, cu cîte şapte titluri, şi cu un conţinut intodeauna problematic. O observatie a naivului fusese întodeauna că stră/ inii scriu fără înţeles, şi că un autor devine clar numai în limba pe care naivul o vorbea din copi­ lărie. T otuş, el s'a retras la ţară ca să mediteze, înspăi­ mîntîndu.şi familia cu pachetele de cărţi curnpă­ rate şi aşezate în rafturi. în doi ani, el a transportat la moşie conţinutul a opt cataloage. A tăiat, a citit, a recitit, a parcurs, a reluat. Amintirea defunc. tului se ştersese. El vieţuia acum stăpîn pe sineş, naivitatea lui, lipsită de comparativ, se comporta ca o inteligentă adevărată si putea să se miste în voie şi să im�gineze. Obs�rvîndu-se de aproape, părerea lui bună despre sine deveni excelentă. Incepu să aibă vederi personale, caracterizări, şi odată izbuti, pentru Întîia oară, să spuie că o carte nuri plăcuse. De atunci nu-i mai plăcea nici, una: se simti devenind un autor si, în cercul lui de pensionari mulţumiţi că se ref�giază cîte o zi la tară si ospătează ascultînd elocinta întîrziată a naivului, ajunse o autoritate. ' Stăpîn pe toate siguranţele lui, naivul se pregăti să dea o dezminţire sîngeroasă mortului, a căruia umbră îl mai supăra cîteodată, - şi porni o acti- 157 [158] vitate personală. Direcţia partidului îl excluse cu solemnitate din rîndurile lui, şi naivul rămase fără partid. Apoi căută să surprindă lumea ştiir» ţifică. El se pregăti pentru o mare conferinţă asupra ideii de Stat. în urma conferinţei de consa. crare, naivul nu putu rosti decît cuvintele: « Dom, nilor şi doarnnelor ». Le repetă încet, le repetă iute, - conferinţa rămase nerostită. Dîndu-se jos de pe tribună, în ilaritatea zgomo, toasă a publicului, el arăta cu mîna cravata, dînd să se înţeleagă că suferă de noduri în gît. Această înfrîngere amară i-o mai atîta si ima­ ginea zîrnbitoare a defunctului, care 's� i�ea pe neaşteptate în golurile sufletului şi-l mustra: « Vezi, mă, dacă trăiam nu te lăsarn să faci prostia asta ». Ca să se răzbune şi să obţină pe alte terenuri o victorie de natură să compenseze direct reputaţia ridiculă ce-şi cîştigase, naivul jud la Bursă, cu o încăpăţînare violentă. în doi ani pierdu toată averea. Dar se consolă, fără să poată măsura deo. camdată dezastrul: «Dacă mi-ar mai fi rămas un milion, îşi zicea naivul, aş face numaidecît alte douăzeci de milioane cu el. Păcat!» [159] 11891 Ai dormit bine, Coc,,? Bună dimineaţa! Ai observat un lucru, tu, că în aceeaş zi poţi fi alternativ inteligent şi idiot? Fenomenul nu poate fi experimentat în singurătate şi tăcere; bu­ ne sau rele, gîndurile curg uniform. Trebuie să stai cu cineva de vorbă, să te auzi grăind şi cu. getînd, ca să-ţi dai socoteala cît eşti de prost sau cît eşti de inteligent, rînd pe rînd şi cîteodată deodată. « Adineaori, îti zici, fusei mai inteli­ gent. De ce am fost atît de prost acum o [urnă­ tate de ceas?» rYli se păruse că am făcut o descoperire şi mi s-a părut că nu am greşit, după ce rn-arn veri, ficat. Prostia sau inteligenţa noastră vin de la partener. Ţi'este interlocutorul prost: te pros. teşti ; este el inteligent: te deştepţi. Facultatea e un combustibil cu nevoie de tiraj: la un coş înnalt, simţitoare, văpaia se ridică; la un horn chircit, jarul adoarme. S,a întîmplat să pornesc într-o direcţie cu un proiect studiat, stabilit, pî, nă-ri amănuntele banale. Am dat la capătul dru­ mului meu de un tîmpit : n'am putut îngăima două cuvinte. De cîte ori am vorbit cu acelas prost, prostia mi-a fost aceeaş. ' 159 [160] Aşa că sînt o mulţime de oameni cu care nu pot schimba niciodată zece cuvinte, de i-aş intilni de o mie de ori într-un an. Pecînd cu ceilalţi, care nu sînt prea numeroşi, am ce vorbi ore-n­ tregi, fără să se isprăvească, şi întodeauna ni, velul e fix. Ceea ce face că multi idioti au căpă­ tat convingerea că sînt un idiot,' - şi mi se pare că nu e în totul exact. Mă întîlnesc adeseori cu o categorie de prie­ teni, al cărora dialog stereotip sfîrşeşte numaide. cît. Facem ace/aş drum, de pildă în tren sau în tramvaie, si sîntem siliti să ne recunoastem. «Unde mă duc tot de ăsta dau », îmi zic' cînd îl zăresc, şi el a şi surîs. « Ce mai [aci? Cum merg treburile? Doamna sper că e sănătoasă. Tot aşa, desigur, toată familia»: un tiple de intrare în materie şi de ieşire în acelaş timp. Urmează cîteva surîsuri, care seamănă cu ştergerea mîini, lor pe un prosop, oridecîteori te loveşti de el. Dacă prietenul, în tren, stă picior peste picior dinaintea dumitale, surîzi de cîte ori te atinge, şi el surîde de cîte ori îl atingi. De cele mai multe ori nici nud atingi nici nu te atinge, şi te fe, reşti să.ţi întîlneşti ochii cu ochii lui, de teamă că iarăş surîde; ceea ce este perfect adevărat. Pe o distanţă de o sută douăzeci de kilometri neantul surîsului mut devine insuportabil. Te vîri cu bărbia în piept şi te prefaci că dormi. «Să ştii, îţi zici, că ăla zîmbeşte.» Într-adevăr, ridici o jumătate de sprinceană şi,1 găseşti surîs zînd. Cînd te scobori, discursul reincepe animat... «Sărutări de mîini doamnei. Omagii domnului Dimitrescu. îmbrăţişează copiii <"Defense de era, cherit) din partea mea. Noroc. Umblă sănătos » în sfîrsit : «Dîrste! două rninute ». Gata. « Ce' ai, dragă 1» te întreabă cineva, cînd ajungi. Cîinii vin din fundul ogrăzii; te-au văzut 160 [161] şi te îmbrăţişează cu bunele lor labe noroioase. Ţi-ai regăsit inteligenţa. «Ce să am, dragă? O sută douăzeci de kilometri am stat faţăm faţă cu un dobitoc, care mi-a surîs necontenit. Mă strecurarn pe culoar, venea după mine: surîdea. Mă întorceam în compartiment: venea şi el: sus rîdea. Nu am avut curajul să mă arunc pe fe, reastră, ca să nu vă fac inimă rea.» Ceea ce se petrece, dragă Coco, în vagon, la cafenea, pe stradă, se reproduce în proporţii fan, tastice pretutindeni. Crezi tu că un candidat la un examen nu suferă influenţa şi descapacita­ rea unui examinater imbecil? Crezi tu că un medic tîrnpit nu-şi influenţează rău bolnavii? Crezi că un guvern care numără o serie de cre' tini, nu cretinizează Statul şi Istoria? Ba da. O ţigare de un leu îmbîcseşte cu fum un aparta' ment: un prost îngălează o adunare şi infectează o epocă. Activităţile lui toate au o înclinare de prostire, şi prind în orbita lor şi satelizează şi conrup inteligenţele precise. [162] � 190. .. . . Uneori nu primeşti să cazr de acord ruei cu cele mai juste şi mai probante opinii ale cuiva. Individul a reuşit să ,ţi devie antipatic, şi din momentul acestui sentiment, poate să fie şi exact şi verificat şi genial, nu mai interesează. Un fel de a fi al lui te zgîndăre şi te indispune, şi, exci. tat de prezenţa inoportună, eşti în stare să con, te şti şi ora evidentă a unei pendule, la care te uiţi în acelaş timp cu el. Lai scuipa în ochi, ca să vadă ora strîmbă. Neputînd să-I ataci di, rect şi să.l dai cu capul de duşumele, îi destră­ bălezi certitudinile, tăgăduind evidenţa. îţi corn­ baţi propriile tale convingeri, pentru că le îrn. părtăşeşte şi el. E ca şi cum ai bea vin din acelaş pahar şi te-ai simţi contaminat de balele lui. Şi aştepţi o reacţie logică, aptă să prepare vio. lenta. te uiti la el si.l umpli de cusururi. Ochii lui sînt ori' albaştri' ca zerul, ori unsuroşi la corni. suri, punctate cu o secreţiune, Gura buzată in' decent lasă untură. Nasul, ce nas infect! Palma e urnedă şi-ţi mîzgăleşte strîngerea de mînă. Ce-o fi de picioarele lui în ciorapi! în sfîrşit, insul e gata lichidat, şi-ţi pute şi de departe şi la telefon. Mai ales dacă părerile lui sînt emise cu suhciern ţă şi pedanterie, afectate de o intelectualitate eri­ tică reportericească şi colorată cu anecdote, con. tactul cu limitele lui cerebrale ajunge o tortură. [163] Pascal are dreptate. Dacă profilul Cleopatrei ar fi fost mai cîrn, fata lumii era alta. Ratiunea chemată în sprijinul cumpenei omeneşti şi' înfă, ţişată ca o metodă concretă de investigaţie şi de stabilizare morală, e deviată continuu de irnpre­ sie şi de fantezie. Refuzi să te înregimentezi într.o fracţiune care te atrage, pentru motivul, pecît de absurd pe-atît de concludent, că ai pu, tea să fii asociat cu preferinţele unui animal ca­ re-ti dă sensatii de carne stricată sau căruia.i curge nara supurentă. Ideea, idealul, punctul de vedere, nu mai răzbesc prin această mască strîns să pe figura semenului tău. Scîrba morală sau materială decide şi nu poate fi modificată de nicio judecată, mai tare decît orice precept de gîndire şi hotărîre de voinţă. întinzi coarda şi plezneşte. Istoria e zăticnită mereu de o irna­ gine aparent falsă, şi epocile mari şi mici ale trecutului, solidar în erori de suprafaţă cu viitor rul, sînt neîntrerupt determinate de un neg cu mustaţă, de o scursoare sufletească, de un vîrf de limbă îmbălat, de un rînjet, de un hohot de voce stridentă, ori de un zîmbet lin. O singură muscă în cazanul cu lapte de pe cuptor, te face să.l arunci. Păzeşte-te de muscă! [164] J1911 __ .. Cunoşti din cînd în cînd cîte un perso. naj încîntător. Conversaţie ondulată, spirit, nOI ţiuni, imagini, priceperi, lectură. Vrea să joace un rol în spaţiu, poate că a şi jucat cîndva, într/o schiţă de rol, a cheltuit averi prin streinătăţi. Are opinii, prestanţă şi ceva, ca un accent de distinctie. Toate merg agreabil aproape de durata unei ore, cît a debitat o compoziţie despre ce a fost şi despre ce ar fi voit să fie: epoca lui descripti­ vă. iţi place, dar te.a cam obosit, ai vrea să obţii de la el un congediu, de teamă ca nu cumva să se strice prima impresie: ca om trăit eşti ex­ perimentat. Ai mai avut în faţă cîte un exemplar ca el, cu oarecare diferenţe, dar cu caracteristi­ cile lui, şi n-ai vrea să-I arunci la coşul memoriei, unde manuscrisele, mucurile de ţigări şi sîrnbu­ rii de caise s-au confundat. El insistă să stai. Ai sensaţia ca Incepe capi, tolul următor, care-i al dezastrului, - şi capitolul a început. Frumosul covor se întoarce treptat pe dos, şi sforile ies în evidenţă. La un arabesc de pe faţă corespunde o gaură sau o rosătură. Nu mai poţi pleca. Ţisa citat un autor pe care.l compară cu o nulitate fioroasă. iţi dovedeşte o preferinţă care te sperie. in sfîrşit, e şi el autor, şi îţi citează din amintire o poezie de o enormă stupiditate. Face o critică acerbă, de prost. [165] T e-ai luminat. Ce le lipseşte unor oameni, de nu pot să ducă pînă la capăt o linie plină? Ei seamănă cu cara­ fele de cristal: cad pe piatră de cîteva ori fără să se spargă, şi sar în ţăndări decum le-ai aruncat pe pat. Undeva, e vătămată o moleculă. [166] l 1192/ ARTA DE,A FI IDIOT Sînt variate moduri de a fi idiot, şi nuri chiar atît de simplu, pecît credem, să fii din categorie. Idiotul perfect e împiedicat să-şi facă toate ouăle lui, de mare randament, cînd de o naştere cu moaşe alese, cînd de o educaţie cu nemtoaică si automobil. Dacă-l cheamă de mic T otc; sau Coce" în loc de Costică, sau Jeanette şi Marioara, modelul e derivat către calificativele ambigui şi mijlocii, politicos, tînăr cu ţinută, om de societate. Notiunile sînt încurcate, iar idio­ tul scapă de an;liză, fortificat într-o dregătorie sau domiciliu somptuos. Idioţia e o materie primă, supusă, ca păcura, rafinajului succesiv pentru obţinerea unui suc' cedaneu care merge pînă la incolor şi volatil, urmînd, ca şi victima ei, inteligenţa, toate ope, raţiile menite să o derive pe o continuă tangentă în zigzag. E idiot domnul cu care stai de vorbă, ori in, teligent? E idioată sau inteligentă, tinere, care treci cu ea de braţ, prin scuturarea casta ni lor de toamnă, aleasa încă platonic a inimii tale? Ea îti recitează versuri de Musset, vasăzică s-a disti­ l�t- şi le rabzi cu plăcere. N,ai fi şi dumneata, ceva-cumva ca un perfecţionat? 166 [167] Controversa, care începe la vîrsta smoching şi cravată papillon, e cea mai insolubilă, după un bacalaureat căpătat cu jertfe, după o licenţă sau un doctorat cornut. Într-un salon cu parchet sticlos, dau din copite şi se leagănă din articulaţiile ver. ticale, părechile de inteligenţe aproximative, ele, gante. Cînd ai tras cu urechea ce le preocupă şi interesează, în colţurile de conversaţie colec. tivă, vezi că ai încăput într-o lume gentilă, cu plastroane şi lorgnon, de idioţie densă. Genul cugetător aparţine salonului alăturat, unde nu se vorbeşte, unde se tace profund, cu ochii aţintiţi pe figurile cartoanelor dreptunghiu. Iare cu birlici. Inteligenţa de-abia o descoperi în camera următoare, unde s'au asortat treptat, prin selecţie naturală, cîţiva nefericiţi, care şi-au Iă, sat femeile să sară după orchestră şi s-au separat să ducă repetat la gură paharele sugerate de urî, tul de-a evolua din vertebrat în caricatură. Nu-ţi închipui pînă la o vreme că universul poate fi atît de bine organizat în vederea seme­ nului idiot. Tîmpitul gîndeşte şi el, e orator şi el, scrie şi el, are şi el o viziune « de ansamblu », face şi el reguli de viaţă, cheamă şi răspunde la telefon, pictează, sculptează, muzicalizează, face ştiinţă şi legi, administrează, permite şi interzice. Admirabila specie e gata.gata să dea inteligen. ţa peste cap. Poate că spre fericirea îndopată cu cocă putredă a neamului omenesc. [168] /1931 M·· . di . înărul � - l,al prezmtat a meaori pe tmăru cu ţăcălie care stă lîngă sobă. Cine-i idiotul ăsta? - Vorbeşte mai încet, că se aude. - Şi dacă aude, ce face? - Numaidecît nu face nimic, pentru că tre- buie Întîi să se gîndească amănunţit. Mai Întîi suferă, fiind Întîi simţitor şi numai în rîndul al doilea analitic. Acţiunea vine pe urmă. - Msai înţeles? Vorbesc de ăla, care a vrut să zică «Imi pare bine» şi a zis «Mulţumesc». - Exact. Cîteodată, dacă nu tace, se Încurcă. -.-:.. Vasăzică e idiot. - Să-mi dai voie. Atîrnă de origini. Cînd în, curcătura este de la limbă, nu este de la creier. O să-mi spui că distanţa, pe dinăuntru, de la înghiţitoare, dintre amîndouă, e numai şase cen/ timetri ... - E gÎngav? Fleorcăie? Mănîncă silabe? - Are o dicţiune admirabilă, însă trebuie să se gîndească bine. Şi n.are vreme decît seara. - Vasăzică e idiot. - Mă cam contrariezi. Dar să-ti fac o mărtu- risire. Nu ştiu ce este un idiot. De fapt, ce este un idiot? Tînărul de care vorbim ţi-a fost prezir» tat. - l.am întins mîna, şi el a dat din picior. - Ce indicatie este asta? - Că nu ştia' pe care din labele lui să o aleagă. 168 [169] - Şi ţi.a întins/o pe cea dintiia, dacă număr răm de la dreapta. - Pardon! mi-a întins/o pe a patra. - Cum? el ştia că are mai multe? - De ştiut nu ştia. Aici e chestiunea. Înstincs tul, dragă! Piciorul ştie mai bine cui aparţine decît proprietarul lui. - Vrei să zici că piciorul lui e mai inteligent decît el? - Tînărul a simţit o bucurie cînd a fost pre' zintat si a dat din coadă. O coadă abstractă ... Desigur, tînărul a pierdut-o, dar piciorul şi-a adus aminte că a avut-o. Amintirea picioarelor rămîne intactă în toată evolutia. Idiotul a tradus cu «mulţumesc » ... La ce- te' gîndeşti? - Mă gîndesc dacă un poet poate să fie idiot. Cred că nu se poate. - Dar ce ti-a venit? Nu cumva? .. - Ba da. E poet, poet mistic, în strana din dreapta. - Ce ţi-am spus? Nicăieri idioţia nu se nirne­ reşte mai admirabil ca în poezie şi nu străluceşte mai splendid ca în misticism. - Vezi? El scrie Miroase şi pune pum:t. Se gîndeşte şi scrie Fuge, şi pune punct. Şi tocmai după ce a iscălit îi vine ideea adevărată. Nu se îndură însă, şi dă la tipar. Foarte numeros la cugetare, ideile îl îmbulzesc şi.i vine subiectul după ce trece. Asta se cheamă idioţie? Cînd vrei să spui ceva şi iese altceva, cînd nu vrei să spui nimic şi totuş iese ceva, nu e profunzime şi talent? - Dacă îţi îmbogăţeşti argumentaţia, mă con. vingi. - Am admirat meşteşugul, care, ştiind pe unde se fată ouăle găinii, le scoate amatorilor din sală, pe nas. Adică în artă, în poezie, nu se găseşte ideea în stare latentă în tot insul, cu facultatea de-a ieşi pe unde găseşte loc? 169 [170] - V rei să spui, mi se pare, că dacă oul iese' pe nas, ideea poate să-şi facă drum pe calea găi, nii. în poezie, e posibil. - Poetul de lîngă sobă, nu e idiot cînd scrie, e tîmpit numai cînd vorbeşte. Uită-te la el... Compune... Cînd îi place un compot, zice « Ha!» cu entuziasm. Apoi, se corectează, dîn­ du-şi seama că era mai bine să strige «Ai!» şi preferînd să fi tăcut. în conversaţie e monosi. iabic şi interject, admiră cu vocalele pure şi pro. testează tot cu ele, concentrat pînă la cinci şi pînă la diamant. E inferioritatea de todeauna a limbajului grăit faţă de cel scris: nevoia de a te rosti numaidecît şi de-a nu da din picior. Numai cine ştie cît material intelectual conţine exclamaţia «Hî!» şi cîte nuanţe deosibesc pe «Adică mă-nţelegi » de «Ca să zic aşa», poate contempla cu seninătate şi respect regiunile poeziei. în scris nu se cunoaşte cînd pune poetul al doilea cuvînt şi dacă La pus înnainte sau după cel dintîi, în trei luni, în şase luni. Ochiul lui deschis asupra universului aşteaptă. - La urma urmelor, nu e nici jignitor nici antisocial să fii poet şi idiot. De multe ori nici nu e nevoie să fii poet, e de ajuns să fii idiot; dacă la idioţi adaogi poezie, este desigur mai bine. Poetul cel mai mare al tării e în Parlament. Conversaţia lui e şi ea agreabil monosilabică şi artistic onomatopeică. Exclamaţia el o însoţeşte tuş ind cu scuipat şi scărpinîndu.se în ceafă. VOI cabul arul lui are un lătrat sufletesc şi un guiţat intelectual pentru tot dialogul. Ştie să zică « Zău! » şi tace. «Nu mai spune l » şi tace. «Poftim!» şi tace. «Aşa e! » şi tace. E telegrafic şi cu stop. « Zău!» e politică naţională. «Nu mai spune! » subtînţelege ştiinţele economice şi financiare. « Poftim!» include filosofia, contabilitatea si al, gebra. «Aşa e» sintetizează enciclopedia. . 17° [171] E idiot: dar e poet. E idiot: dar e deputat. E idiot: dar e ministru. Dar e şi poet. Acelaş ac indică, pe acelaş cadran, poezia pură şi stupiditatea sublimă. [172] 11941 Aţi pus, iubite domnule, ne scrie un CIt!. tor, un [oben în capul unui sugaci. Titlul era greu şi purta un număr prea mare, pentru o notaţie uşoară. Aflaţi că Arta dela.fi idiot reere. zintă cel puţin un tratat în cîteva volume. îmi daţi voie să schiţez o tablă de materii 1 Aş dori ca această operă să fie scrisă şi popularizată, Prefaţă. A se explica pe înţeles că «Arta de a fi idiot» e totuna cu «Arta dela fi imbecil », aşa că amîndouă subiectele se vor trata într-o singură lucrare, numărul editorilor amatori de scrieri de fond împuţinîndu-se considerabil. A se face deosebirea esenţială că idiot nu e totuna cu antecedentul lui natural, prostul, şi că reprezintă o stare intelectuală, evoluată. Prost poate să fie cine vrea, pecînd funcţiunea socială de idiot este rezultatul unei vreri şi a unei edu­ caţii. Idioţie e un doctorat. Niciodată prostul nu poate să devie un idiot, el rămîne prost la toate gradele progresului, adică respectabil. Ba e chiar trebuinţă de niţică inteligenţă ca să parvii să fii idiot. Problemă: se poate ca un vlăstar de notabili. tăţi consacrate şi care dă semne de inteligenţă [173] rarpegii la pian, recitarea poeziei R,.odica la trei ani, dezlegarea şaradelor la cinci, talent teatral precoce admirat acasă etc.) poate, zic, - întreb, - să aspire la situaţia de idiot? Adică atunci cînd se bucură de vîrsta majorat ului şi ambiţi­ onează să conducă popoarele. Răspuns: Cum de nu! sau mai bine zis: Ba bine că nul Cu studiile făcute şi cu drepturile electorale stabilite, orice tînăr poate mîngîia idea. lui de a deveni idiot. EI va deveni cu atît mai idiot, vreau să zic: cu atît mai îndreptăţit, cu cît va putea să demonstreze o ascendenţă mai lungă, mai strălucită, în specialitatea conducerii. Nu e o taină decît din punctul de vedere al fon maţiei, că sînt familii predestinate să ţie în mîini frînele Statului şi să dea din ele, paralel, cele mai inflexibile serii de idioţi, Principii: Fără idioţi, viaţa socială ar echivala cu o mare suferinţă. Ar începe genul inteligent să se amestice unde nu se pricepe, autoritatea adevărată, iritată, gravă şi masivă, şi respectată, aparţinînd exclusiv, ca un tact personal special şi ca o însuşire de născare, genului idiot. Să ne închipuim ce ar fi un Consiliu de adrni­ nistraţie, un Comitet executiv, o Societate de savanţi, compuse din aşa-numiţii inşi inteligenţi. Nu se poate această calamitate, sînt de acord, dar presupun. Ştii ce s-ar întîmpla? Toţi membrii acestor glande de activitate, mai înnainte de-a se pronunţa în acte, şi-ar pierde vremea cea mai utilă, gîndindUise la ce şi-au propus să facă. Ar intra numaidecît în joc aşa-zisele idei şi judecăţi, comitetele şi consiliile ar deveni shioase şi neho­ tărîte, împiedicate în exerciţiul funcţiunii lor de nişte ficţiuni pe care noi idioţii nu le avem: scrupule, obiecţii, suplimente de anchete, docu- 17J [174] l rnentări etc. Cînd e atît de lucru şi în viaţa co. mercială şi la Stat, înţelegi ce urmări funeste ar avea prezenţa neidioţilor la punctele motoare ale vieţii. Pentru buna clasificare a energiilor creatoare, trebuie adoptată adevărata nomenclatură: idiot şi in-idiot, în această ultimă mare clasă, din care iese elita perfecţilor idioţi, încăpînd toată cara, cuda socială, şchiopi, gîngavi, cocoşaţi şi inteli. genţi. Specia inteligentă reflectează, se codeşte, ana, lizează, evident inferioară. Miniştrii şi prim-mi­ niştrii nu I-au simpatizat niciodată. El mai are şi detestabllul nărav că răspunde, că nu se con, formează exact, că lasă loc şi pentru el, pentru închipuita lui cugetare. Niciodată să nu ,ţi iei aderenţii, confidenţii, oamenii de încredere, se­ cretarii, contabil ii, directorii, din această pleavă catastrofală. Te împiedică de la bine şi de la frumos; de la idiot. Dar o meteahnă intolerabilă a speClel e pre, tentia ei de a fi si cinstită. E ridicul. Cinstea aparţine idiotului întreagă. Căci ce este aşalllu, mita inteligenţă decît o şiretenie, o şoaldă, o pungăşie? Cumpănirea asta, codeala asta, întors tochierea în fel şi chipuri a lucrului naturii, pe care Dumnezeu La făcut oblu, ce-i decît o za­ rafie, o rnisitie, o escrocherie? Să te păzeşti ca de foc de omul, care după vechiul tarif, ţi se pare cît de puţin inteligent. Eu prefer, în calitate de idiot, acestui lichelism al personalităţii, pe prostul sadea. Am nevoie să zic cuiva că este om detreabă, un om cumse­ cade, şi-mi aleg oamenii care pot merita această fundamentală distincţie. Inteligenţa mă sîcîie, mă complică, mă amplifică. Ai băgat de seamă: nu [175] vreau să fiu jignit de prezenţa în generaţiile con' timporane, a oamenilor care se cred inteligenţi. Existenţa lor e o sfidare. îmi plac oamenii cum, secade, şi pace! Mă prăpădesc după ei. Şi am şi de ce. Imi place omul să fie înnainte de toate cuviincios, să-I găsesc todeauna la uşe, gata să-mi scoată paltonul si sosonii si să mi-i puie. Unde-i omul detreabă? Pr�z�nt! El e todeauna prezent. Şi,mi place şi elasticitatea lui estetică: pe lîngă că stă în picioare, el se mai şi încovoaie, ondu­ lează, parcă să nu i se vadă nici figura. li stă frumos, bată-l vina! Omul cuviincios se scoală de pe scaun oridecîteori rosteşte numele meu în absenţă, iar dacă sînt de faţă şi.l poftesc să şadă, el stă numai pe una optime a părţii lui sedentare. In devotamentul lui, el zice: Şapte optimi din şezutul meu le ţin în aer şi ţi le consacrez durni. tale, adică dumneavoastră, forma ceremonioasă. Acest lucru e valabil nu numai 11l politică şi societate, dar şi în manifestările acelea care, ie. şind din individ, sînt o prelungire a lui în spaţiul cultural. Arta de.a fi idiot e universală. Eu nu pot să sufăr, de pildă, ca un scrib să mă ia sub, ţire, să-mi povestească, aşa, din capul lui, lucruri aşa .zise subiective, degenerări de lucruri, permis ţîndu-şi să vadă cu ochii lui şi să dizolve şi să strecoare cu creierul lui. Nimeni n'are dreptul la creier decît idiotul, pentru că el e conform. Iată de ce prefer literatura directă şi sinceră. Să vă dau un exemplu: « Titlu: Vaca si măsa bivolite albă. într,o' zi, a venit ia puţ Marin, ciupind pe Cătrina de colea, de unde ştii dumneata. Cătrina i-a tras o palmă. "Porcule! îi zise Cărrina. Eşti însurat Şl ai opt copii, şi tot de blăsternăţii te 175 [176] ţii. Să ştii că am să te spui leichii.» - « Şi de m-oi spune, fă ţîţoaso, ce-are să fie? zise Marin. N,o să fie nimic. Ia mai bine dă ciutura.ncoa, să-mi adăp vaca. ti » Şi aşa mai departe. Asta este a seri de-a dreptul, otova şi sănătos. [177] /195/ D � . "1 d bi _C • aca grupezi seru e e o recte cu annu tăţi între ele, analogiile încep să apară, şi obser­ vatorul încearcă, în ceea ce priveşte geniul de invenţie şi originalitatea, atribuită omului eul­ tivat, o decepţie justificată. El se aştepta ca toate fabricatele tehnicianului, suveranul presupus al naturii, să se producă ţlşnind izvorîtor după o predispoziţie explozivă, şi ca un lucru să nu se, mene cu altul. Cînd colo, domnii cu pergament şi uzină sînt nişte copişti şi creatori de plagiate. Din ritmul sezoanelor şi rînduiala cerească, se' menul nostru a dedus că ele sînt organizate, şi prezenţa, în toate celea, a unui Dumnezeu. Fără nicio aptitudine remarcabilă, a făcut ca el: a or­ ganizat şi s-a apucat să guverneze. Şi s.a lăudat cu organizarea şi guvernarea lui, ca de o zămis/ lire unică. Rezultatele se cheamă, la şcoală, Istoria Uni, versală, şi în politică Trecutul, din care se deduce Prezentul şi se întinde Viitorul. împărţită pe se. cole, istoria e un bîlci şi un balamuc, şi, pe zile, o trăncăneală şi o suferinţă. în tot cuprinsul isto­ riei o neîntreruptă luare de-a capo, o repeţire, o continuă experienţă de fantezie, şi nu de cea mai interesantă fantezie, o fantezie adeseori de inşi proşti, irnprovizează pe spinarea bietului om, 177 [178] a căruia viaţă, chinuită de specialişti şi experţi, e scurtă, şi niciodată, nicăieri, imitaţia n.a fost în stare să se apropie de lucrul maimuţărit. Domnul pretinde că a născocit sîrma şi sfoara, luate din coada calului; că a pus în funcţiune ţeava, inspirată servil de la intestinul găinii şi de la vrejul unui dovleac, cîtuş de puţin înfu­ murat, dovleacul, de maţul lung care-I canalizea­ ză. De la lubenite domnul a furat borcanul, sticlele şi urcioarele de la tidve, flaconul de la tărtăcuţă, ţesătoria de la paianjen, acul de la ghimpi... Bumbacul, cînepa, inul, le-a moştenit aproape de-a gata. A dezbrăcat oaia şi vulpile şi a pus cojoacele lor. S,a încălţat cu pielea vi, telor. Pînă şi peria de dinţi şi-a zrnuls-o din spinarea porcului, care-i dă şi bidinele de spoit faţada. A făcut Pirarnidele, tîrînd lespezile de piatră, la care se înhămau încovoiati de bice sute de mii de oameni striviti de prăbuşirea unui bloc. Pen­ tru un hoit de' faraon î�bălsămat, au murit mii de sclavi, pecînd artiştii desenului ieroglif, pictau scarabeul şi şoimul pentru o exprimare de idei. Din cînd în cînd, iese din gloată cîte un năz. drăvan profetic. în istoria plagiatului şi a esca­ motării, el aduce un lucru nou, un punct origil nal de altă purcedere în cunoştinţă. Pe aceşti turburători a stiut întodeauna semenul meu săli elimine şi să-i 'suprime. Ei strică digestia domni. lor cu pergamente. Tehnica şi spiritul inventiv nu trebuie să facă exces: e tolerabil mai cu seamă spiritul de inter­ mediar, acela care transformă prin prestidigitaţie 178 [179] industrială ceva într-altceva, fără să se intercaleze un salt prea mare, care să dea dintr-o materie primă banală, o altă materie primă, neprevăzută. Vrăjitorul revoltă, ca şi vindecătorul, El trebuie pus la locul lui, la beci, sau răstignit sau aruncat pe brînci în rug şi ars de viu. E datina lui. [180] /1961 Două sute de ani au aparţinut lui Cu, din pricină că tot ce s'a zămislit în ordinea poli, tică, socială şi industrială, se afirma din compus. Umbrela s-a făcut cu coadă, carele s'au făcut cu roţi şi roţile cu spiţe. T răsurile au mers cu cai şi apoi cu motor. Trenul a umblat cu aburi. Omul a fost să fie cwminte. Acest cu a dat ierar­ hie, selecţie, comandă, principii, idei, idealuri; a slujit căsătoria, familia, descendenţa, Regimul lui Fără s-a ivit ca o compensaţie şi ca o varietate la monotonia universală. Poate că timpul de creştere trebuie să poarte semnul cu oridecîteori împletitura se îngroaşe şi se strîns ge, semnul fără însemnînd faza în care firele se desfac. Fierăstrăul taie numai în cu şi se deze­ chilibrează în fără, 'adică atunci cînd căluşul ca, re întinde lama dinţată scapă din fix. Atîta e tot: o încordare. Unui prieten foarte bogat i-a sporit averea în sensul unui plural considerabil în regimul lui cu. Adăogînd milion la milion, adunînd milioanele cu milioanele, el ajunsese un proprietar puternic de capitaluri, şi ar fi putut să-şi trăiască viaţa 180 [181] în marile îndestulări ale veniturilor lui automa. tice şi să lase urmaşilor un arbore genealogie bine înrădăcinat. în ce zi a început imperiul neantului, însem­ nat cu fără, psihologiceşte nu s'ar putea pre, ciza, dar este sigur că înnainte de a i se fi rostit, privativul material se pronunţase integral în abstract. Un inginer i-a expus în parc, odată, o invenţie miraculoasă. El putea să facă temperatură fără foc. Ideea era de proporţiile fenomenalităţii, şi dezechilibrul noţiunilor expe, rimentale s.a produs prin seducţiile moralităţii de anarhie. Dar ca să dea căldură fără foc, trebuia capital. De ce, în definitiv, numai focul să încălzească, şi să nu se găsească, în stadiul ştiinţific obţinut, mijloace noi de a ridica termometrul pînă la plus o sută şi douăzeci? Judecata proprietarului de capital era logică, exact în punctul decadent al concepţiei cu. Capitalul a funcţionat numai, decît în linia lui fără, cu o convingere pe-atît mai violentă pecît obîrşia speranţelor de con, structivisrn înnafară de rnaterialitatea industrială, se apropia de tragedie. Milioanele s-au depănat înnapoi, ca ibrişimul de pe mosor, cu veloci. tate, zeci de milioane, şi pînă ce nu s-au isprăvit, iluzia lui fără a durat intactă. În momentul în care a fugit în zero şi cel din urmă milion, proprietarul şi ,a dat seama curat că fusese vorba de o escrocherie. Inginerul fusese un escroc, era sigur; însă flacăra fără foc, nu era o escrocherie, era o realitate, care putea să izbucnească în văzul tuturor, cu o uşoară rnodi­ ficare: o sîrmă se răsuci se în dreapta, şi ea trebuia sucită invers. Nici nu se putea într-altfel, căci căldura fără foc nu mai aparţinea unei invenţii, ci regimului fără. 181 [182] L Stăruinţa peloc duce, subt amîndouă regimele, şi în fără şi în cu, la un patriotism al locului, la o identificare pînă la agresiune. O situaţie inte­ lectuală lipsită de primejdii se găseşte în par' curgerea distanţei dintre fără şi cu şi înnapoi. O excelentă imagine a situaţiei celei mai bune o dă oamenilor îndoielnici şi şovăitori solniţa cu scobitori de dinţi: scobitorile şed Între sare şi piper ... [183] � 197 A � • • � A Cmd vrea sa fie spiritual o data, cite un cititor se nimereşte să fie de două ori spiritual. Glumeşte şi nu iscăleşte. Modest, autorul scrisorii şi-a băgat capul subt biurou şi rîde de acolo, farseur şi jinduind după publicitate. In fundul clasei, la ora de matematici, de de, desubtul băncilor mari, un candidat la politeh. nică a făcut ca broasca. Cine e? Nimeni! El linge notorietatea mascat şi de la distanţă. Apropie-re, domnule, de catedră, du.te la tablă şi fă acolo ca raţa şi brotacul, cu tibişirul în mînă, ca să te vază şi să te aplaude toată lumea. Dar de ce te-ai intimidat de dornnişoara de la cassă? Apleacă-te printre linguriţele şi paiele de mazagran şi spune-i focul care te devoră. Să o iubeşti exclusiv în absenţă şi să te ascunzi numai cu imaginea aeriană în singurătatea odăii, dez­ mierdată în taină îndoită? Melancolică educatie a solitudinei si amor'pro, priu bizar, dacă i se' poate zice aşa,' acestui gen de amor. Tînărul care n'a cutezat să ia pe Eva în braţe şi s-a mulţumit cu surogatul, rămîne robul acestui simbolism, ramihcat la toate actele existenţei. La cărunteţe, el joacă încă rolul de aspirant. 18} [184] Cunoaştem un intelectual, neînsurat pînă la patruzeci de ani, şi care, noaptea la lumina lunii, recitează în pat « Luceafărul » şi « Din negurile vrernii » de Eminescu. în prima poezie o surioa­ ră bălană a Ofeliei aşteaptă pe Hyperion să stră­ fulgere undele mării şi să iasă din talazele Iiniş­ tite, om cu biceps şi musteaţă, Temperamentul şi fiinţa fetei îi plac dascălului nostru flăcău, cu atît mai mult cu cît amanta stelară are carnea haotică şi nebuloasă, e rece şi seamănă cu o fe. cioară de sicriu. E visul lui delicios de satir ino­ cent, profanator în intelect. Şi nicio femeie din cîte a văzut el, shios şi pe subt sprîncene, nu e ca stafiia blondă a celeilalte poezii. Fostul ado­ lescent are, fără să vrea, două ibovnice selenare, şi nu-i mai trebuieşte nevastă. Apoi, folosul este, tic al dragostei necorporale, purtată pe ceruri în Carul cel Mare! în lumea abstractă, femeile nu nasc, şi totul se petrece eteric şi în sinteză. ca într-un borcan de cristal din laborator. Şi ele nu îmbătrînesc nici atunci cînd candidatul, ajuns la vîrsta de maniac, suge unghii şi nasturi de sidef. Toată lumea primeşte tot soiul de scrisori, din care multe anonime. Experienţa te hotăreşte să le dai drumul necitite în lada de gunoi. Ano. nirnatul e preţul pe care şi-l acordă sieş calita. tea. Clientul instruit înlătură dintr'o aruncătură de ochi pălăria prea ieftină din vitrină. Cel care pierde vremea, timbre şi material de papetărie, şi ţine să nu-şi cheltuiască numele, cu trei-patru silabe insignifiante, îţi spune de la în, ceput: « Aruncă-mă la coş », totuş nădăjduind că întîi o să.l citeşti. Mii de scrisori zilnice, al căror cost ar putea să întreţie un spital cu cincizeci de paturi, zeci de mii de scrisori mute, în circul 184 [185] laţie împăinjenită, pretutindeni, merg de-a drep­ tul din geanta factorului poştal la calorifer. La vegetale, boabele se cojesc de seamă, vîr» turate cu ciurul. Prur ltul maladiv al animalelor Hocoase, dă, la scărpinatul cu laba, pojghii de mătreaţă, iar mîncărirnea de aberatie sexuală a suaetel�r zise refulate, scrisori ano�ime. [186] 1198l D· ··1 . v • � rverse nUJ oace te pot ajuta ca sa te scapi de un concurent comercial sau intelectual. Mijloace morale. Cînd cineva îţi laudă advers sarul, să taci, să asculţi şi să surîzi indirect. SUI rîsul indirect se obţine surîzînd cu ochii în jos şi cu capul plecat, schimbîndu.ţi inelul dintr-un deget într-altul şi înnapoi, rnutîndu-ţi lanţul ceas sornicului, scotind o tigare si bătîndu.i ritmic vîrful de cart�n pe p�rt<ţiga�et. Se mai surîde indirect răsfoind o carte ce tocmai se găsea pe masă. Să ţi se ghicească surîsul, ca într-o banc, notă valoarea în lei, prin transparenţă. Dacă vei fi întrebat: « Dar dumneavoastră ce părere aveţij » - ia o atitudine gînditoare, ezită puţin, parcă ţi-ai aduce aminte ceva, adaogă la elogii o jumătate de elogiu personal, terminat cu: « însă ... » sau cu: «mi se pare că ... ». Ve, cinului celui mai apropiat strecoară-i în ure­ che ceva, care să poată trece din gură în gură şi din ureche în ureche, de la scaun la scaun, şi după ce toţi vor fi aflat, opreşte'te, nu insista, nu strica efectul. îngrijeşte,te să afirmi cu multă îndoială un lucru în sarcina lui, incontrolabil. O pasiune anormală, o scădere fizică, o perver, siune pe care o cunosc numai vecinii. Cîteva note biografice bine dozate despre tatăl lui, un 186 [187] - dubiu strict în ceea ce priveşte moralitatea ge, nerală a familiei; o mamă despre al căreia trecut e preferabil să nu mai vorbim, o soră care se zice că ar fi fugit cu un chelner şi care a ajuns foarte rău; aprecieri asupra educaţiei copiilor într'o fa, milie nu îndeajuns de conştientă de datoriile lor. Un defect, de care se poate crede că nu s-a vin. decat: a fost prins cu un bibelou în buzunar, fiind mai tînăr. O croitoreasă care l.a întretinut cu acul în timpul studiilor, a fost, după docte­ rat, părăsită, după cît se presupune, cu scandal, şi s-a vorbit, nu ştii exact, de o împroşcare cu vitriol, în orice caz, avar subt aparenţe generoase şi, ţi se pare, foarte incorect. Dar n.aţi observat că miroase? Poartă cu el o duhoare, care te iz, beşte cînd se descheie la haină, de curcan şi gîscă: ceva de canal şi ceva de coteţ. Probabil, îi supurează buricul. Degenerat. îi place să aibă păduchi şi.i întreţine: această confidenţă se face pe şoptite şi numai Între bărbaţi. Bărbaţii vor spune seara, soţii lor : «Închipuieşte'ţi, dragă, lui Mărculescu îi curge buricul şi.i plac păduchii: ce scîrbos! ». Apoi află şofeurul, camerista, pon tăreasa. A sunat cineva: «Cine el» - «Domnul acela, nu stiu cum îl cheamă, căruia, să mă ier. taţi, îi curge buricul. » - «Lai spus că sînt acasă? Spune.i că m'am dus la dentist.» Mijloace materiale. Fiind industriaş sau fa, bricant, îţi asiguri un lucrător de încredere din atelierul adversarului, să scape o cheie franceză în dinţii maşinii care te interesează. Două-trei cuie de cele mai multe ori ajung, un cui la motor, un cui în malaxor, un cui în fierăstrău. O lingură de nisip în vasul cu clei. Un praf de chinoros în culori. Putin ulei mineral în stofe. O sticlută cu petrol î�tr'un butoi cu vin. 1'n benzina vel;i, [188] cuielor, bumbac. Un ciob de sticlă în cauciucuri, un ac cu gămălie în camera de aer, o doză de acid sulfuric în uleiul automobilului. Cîteva seri­ sori anonime: nevestei - ca să.l exaspereze de trei ori pe zi, dimineaţa, la prînz şi seara. La Con' siliul de Război, trei-patru denunţuri. Prietenilor. Se va răspîndi zvonul că a înnebunit fără să se cunoască şi că fabricatele lasă mult de dorit de, cînd durerosul eveniment s.a petrecut... [189] ,- 199 � Ar trebui de Anul Nou, de fiecare nou an, să se adune, mai mult decît speranţele, care duc, de-a lungul vieţii, ceaţa incertitudinei şi laşitatea nehotărîrii, lăsată pe seama predestinării, decepţiile anului încheiat cu temeiurile lor con­ crete. îndreptarea corectă a unui drum strîmb, cir­ culat în zigzag şi cu şchiopătare, nu poate fi făcută dinafară, iar individul e întodeauna cel mai exact arbitru al isprăvilor şi decăderilor sale. E nevoie, fireşte, de un curaj secret, şi acest curaj îl dau autoexaminarea, de care nu trebuie să fugi şi să te ascunzi după iluzii, şi sinceritatea. Orice om are dreptul, dacă nu şi datoria, să fie sincer cu sine, poate că şi sever, înnainte de a/şi exercita severitatea fată de semenii lui. Lăsate pe seama moralei generale şi a cola­ boratorilor ei, iviţi din cînd în cînd în cîte o carte de analiză, de principii şi maxime, repede uitată şi rareori citită, din pricina sentimentului de frică sau de shială că cititorul poate să fie identificat şi pus în paralelă cu propria lui cari­ catură generalizată, lucrurile adevărate apar o secundă şi dispar pe vede. Ziarul e un mijloc de aducere-aminte la irn tervale scurte; biblioteca nu trezeşte noţiunile tot atît de rapid. Cine mai scoate din rafturile cu cotoarele aurite, pe un Pascal, pe un Laroche- 189 [190] Foucauld, pe un Esop, pe un La Fontaine, pe un La Bruyere? Cine îşi mai încarcă programul cu laborioasa si controversata lectură a Bibliei celor două T est�mente? Asemenea cărţi de căpătîi, permanent actuale şi neîntrerupt perimate, nu se acordă cu viaţa zvăpăiată şi fragmentară a tim, pului trăit la o muncă istovitoare; şi tocmai cei ce se istovesc au mai multă trebuinţă de o rea, rnintire, de o reîrnprospătare a sensuri lor de cin. cizeci şi două de ori în agonie de-a lungul unui an. Cititorilor, pe lîngă urările îndătinate, le-aş spu, ne de Anul Nou ceva la ureche. Să nu caute să cunoască prea de 'aproape oamenii cu care vin în coincidenţă. Să facă tot ce pot, cu preţul chiar al falsei opinii că sînt nesociabili, lipsiţi de politete, înfumurati ori indiferenti la o va, loare prezurnată, şi să păstreze o distanţă mor ralmente obligatorie. A cunoaşte oamenii trece în critica romanului comun drept un merit li, terar: cele mai precise analize de aşa .zisă psiho. logie au fost de imaginaţie şi de instinct. Oa­ menii pierd mult să fie cunoscuţi, şi între alte artificii utile vieţii laolaltă şi supravieţuirii, e şi credinţa neregretată că ei sînt buni, cinstiţi, la cuget şi faptă, sau cel puţin la cuget; că nu mint din necesitate sau interes. Cîtă vreme circuli pe linia de orizont, ceea ce e de dorit în toate cazurile cu putinţă, omul e suportabil şi nu rişti nimic să te înşele. Decep­ tia începe decum te abtii. , Deficitul inteligenţei nu e în definitiv supără' tor propriu-zis, sau este într-o singură împre. jurare: dacă un mediocru capătă valută la o con, vorbire adîncită, vezi că ţi se acoperă o absenţă şi atîta tot. Amărăciunea vine odată cu meschi- [191] narra în acte a unui 11lS generos în discurs; odat.� cu revelaţia realitătii într-o puritate de 11ltenţll deghizate. ' Dacă în durata de trei sute saizeci de zile care porneşte de la 1 ianuarie, experienţa te �ulţ�, meşte, .ai dobîndit optimismul reconfortant .mdls� pensabil, şi nimic nu te opreşte să o dUCI mal departe. [192] �I 200 A'"' Ca să înveţi, băiete, un meşteşug, tres buie să faci un gol în tine, golind torentul instinc­ telor, tiranic, şi să pui în locul lor o putere or­ ganizată pe o disciplină. E ca şi cînd ai construi un pod peste un rîu care fuge, dînd găuri în apă pentru stîlpi. Viaţa curge pe lîngă sculele tale fixe, şi trebuie să bagi de seamă să nu ţi le fure pecînd visezi, furat şi tu cu gîndul de la mese, ria ta. Meseria are timpuri de chin: chinul învăţului şi apoi chinul cel de toate zilele, al perfecţionării. Aci nu ştie nimeni să te mai înveţe nimic, tu-ţi eşti dascăl şi stăpîn, căci te-ai făcut îndoit. Ale. ge'ţi însă meseria ca să-ţi placă: mîntuirea ta e întreagă în meserie, mîngîierea ta şi pîinea ta, ­ şi ţine-te strîns legat de meserie, neademenit de nimic. Mai bună.i o meserie săracă, potrivită pe firea ta, decît un meşte�ug făcut fără poftă şi care a înnavuţit pe altul. Aceluia i-a plăcut. Dacă te-ai născut, cum zici tu, băiete, cu un talent, du-te drept la el, şi nu asculta sfatul care te poate abate din matcă. Sfatul se cere numai la nehotărîre şi cînd încă n-ai văzut o arătare de-a curmezişul tău, prin undele sufletului, pe [193] undeva. Cînd ţi-a ieşit umbra de argint înnainte, ia-te după ea si nu mai asculta de nimeni ­ şi du-te la ea: încredinţat că ieşi la luminiş. La însurătoare nu pui să-ţi aleagă mireasa alţii. Unul o vede şchioapă, altul gîngavă, prea în, naltă sau prea pitică. Ia-ţi logodnica de braţ şi du-o la tine, şi odată ce ţi-ai adus 'o acasă, fii bărbat, apără.i inima si fiinta Şi astupă-ţi ure. chile bine. " , Talentul începe cu placul, - însă nu te minţi, nuri aşa? să-ţi placă în acelaş fel mai multe lu. cruri odată; cel mai plăcut e unul singur din toate: deosibeşte şi alege. Aş seri cu pensula mare pe păreţii odăii tale o poruncă: Iubeşte.ţi meseria. Dacă ti-o iubeşti, - de nu ti-o iubesti eşti un nefericit şi un codaş, - dacă ţi 'o iube�ti să-ţi dea cît mai mult. O meserie, oricare, e fără sfîrşit, şi nu mai dai de fund. Ţine sculele curate şi rînduite, atelierul proaspăt, şi, lucrînd, fluieră şi cîntă; lucrul iubit merge ager şi voi, niceşte. Mai ales, te rog să nu ţi se urască, să nu/ţi adoarmă mîinile pe unelte, că atunci e semn rău: ti-ai ales o meserie străină de tine. O! atunci, fie cît de cumplită jertfa, Ieapă­ dă-te numaidecît, şi, chibzuind mai bine, ia-ţi meseria care nu temailasă.plictisit. să caşti. Ai să simti numaidecît, văzînd Uiti mîinile cum aleargă şi' inima cum zboară. T� întreb, cum poate să se plictisească cineva şi cum rămîne timp şi de asemenea lux bosurnllat? N,ai timp îndeajuns nici pentru lucrul cel mai mărunt, niciodată. Meşterul de străchini, pe care I-au apucat vea' curile bătrîn. Învăţase de la tătîne-su să facă 19} [194] ghivece, dar nu era mulţumit lUC1 cum suna lutul ieşit din cuptor, nici de grăuntele lutului, nici de culoarea lui. Şi'a spălat pămîntul tot mai fin, pînă l,a făcut aluat, l,a copt pînă ce a sunat a sticlă, şi l-a spoit cu zrnalţuri, care nu s'au mai şters. Au trecut de la meşterul de-atunci vreo sase mii de ani, si bucuriile lui au rămas vii, in sunetul urcior�lui pe care l-am dezgropat acum şi l-am aşezat între cristale. Aceluia mese' ria scumpă i-a fost, şi mîna lui mai trăieşte, cor lea, lîngă mîna mea, care i-o atinge pe a lui ... [195] 1201/1 bi . d·· __ u ite pnetene In zlgzag, Domnul Ingres era un mare caligraf al for' mei. Desenul lui era cornplect ca o majusculă. Bucle rotunde perfect, grosi mile la locul lor, alternate cu subţirimile unui creion sigur de sine şi stăpînind relieful şi concavul ca o materie plastică asemănătoare cu cristalina transparenţă a gelatinei, se insinua pînă în ascuns ele şi adîncile amănunte ale perspectivei unui detaliu. Domnul Ingres putea orice, şi vîrfului grafic al instru­ mentelor lui de înfăţişare a obiectului pe mate­ rial neted nud rezista nimic. Era, fără să vrea şi fără să ştie, un maestru din linia meşterilor seculari, putînd fi înrudit în meserie cu oricare din ei. De ce era domnul Ingres nemulţumit? II SUI păra imensa lui cursivitate în răsturnarea dihcul­ tăţii? Uşurinţa de zbor prin golul unui cerc? Se voia pe sine mai puţin dibaci şi mai îngreuiat, căuta condiţii de asperitate, piedicile şi durerile pe care curba nu putea să i le ofere sau, ca un artist enervat de monotonia geniului, dorea riscul şi circumstanţa penibilă? Comentariile interoga. tive la starea lui sufletească pot varia înmulţite la nesfîrşit. - Vrei să-ti cint ceva? întreba domnul In. gres pe cîte �ineva uimit dinaintea unei picturi a domniei-sale. Ştiu să cînt mai bine decît zugră. [196] vesc şi desinez. Am o vioară. V rei să o auzi? Tot ce ţi se pare bun pe şevaletul dinaintea căruia rămîi consternat, e numai o foarte palidă introducere la ceea ce vei asculta numaidecit. Fericit să se facă ridicul, marele meşter lua vioara din cutie, o acorda cu migală, o spriji­ nea de bărbie si da nastere unei larnentabile mii. caronade. ' , Vioara domnului Ingres a frecventat'o şi dom' nul Friederich Nietzsche, în aspectul mai volu­ minos al pianului. Autorul vorbelor lui Zara' thustra se voia muzicant şi, desigur, mare muzi. canto Dacă La frecventat pe Richard Wagner, care n.a voit niciodată să fie mai bun sculptor decit compozitor, este că a urmărit să-I înspăir minte şi să-I terorizeze muzical. Prefăcîndu-se că uită pe clavecinul compozitorului sulul de hîr­ tie cu portativ, în liniile căruia filosoful poet scrisese o nouă compoziţie simfonică, el nădăj. duia să fie citit şi gustat cu o ureche admirativă de către Wagner. Trebuie să presupunem că operile muzicale ale domnului Nietzsche erau tare slabe, dacă sfintul din Bayreuth s-a sfiit să.i vorbească de ele. De la adoraţie, domnul Nietz­ sche trecu la tăgadă, şi fiindcă se pare că nu stră­ lucea printr'un prisos de ceea ce ne/am deprins să numim caracter, el scuipa unde cam linsese, cu toată expresivitatea feroce şi dur masculină a sprîncenelor posomorîte. Cine nu are vioara lui, fără să fi semnat nici «A_ poteoza lui Homer» nici profeţiile lui Zarathus, tra 1 Medicii pretind că în muzică ar fi fost de a dreptul fenomenali, şi În pictură văzul lor neaş- 196 [197] ." teptat de nou ar fi dus arta pensulei la un presti. giu nebănuit. Numărul doftorilor care exercită literatura mai mult chiar decît magistraţii, ale căror studii implică rafinamentul şi diafana trans­ parenţă a poeziei în gîndire, e în toate litera. turile considerabil. Nu s-au înregistrat încă poeţi dentişti sau farmacişti, dar celelalte specialităţi, de la medicina sugaciului pînă la tratamentul arteriosclerozei sînt superior reprezintate în lite. ratura artistică. Vioara domnului Ingres s'a popularizat şi reprodus, ca să exprime întodea­ una suspinul după alt lucru decît ai învăţat, o nostalgie, un spleen, o absenţă, pe care o singură activitate nu o poate împlini, şi două activităţi pot şi mai puţin. Personalităţi ilustre într-o privinţă şi care au ajuns să răzbească în gloria dureroasă, pizmuiesc notorietatea omului politic şi chiar a unui actor, suferind de succesele oratorului şi ale junelui arnorez dramatic. Vioara lor e multiplă, aceşti oameni incomensurabili au mai multe viori, ca dornnişoarele de odinioară mai multe dexterităţi, acuarela, canto, broderia, dansul, pianul şi limba franceză, învăţată de la o guvernantă saxonă. Se cunosc exemplarele acelor clienţi de advocat, care ajung să afirme că au «spiritul juridic». Dar parcă cea mai izbutită vioară îi aparţine amatorului de ştiinţe medicale, cititorul de tra­ tate, doftor fără doctorat şi chirurg abstract, re' crutat din tot felul de profesiuni, care duc la o boală şi deschid pacientului perspectivele ştiin­ ţei lui Hippocrat. El are todeauna gata o reţetă pentru orice sfat şi, autorizat de o intuiţie infai, libilă, ia pulsul şi temperatura cu gravitate, roa­ gă să i se arate limba, întreabă cîţi ani are bol. navul, precizînd că-i lipseşte numai o diplomă, ca să fie un mare medic oficial. 197 [198] Vioara domnului Ingres e mai mult din zilele noastre decît din timpul de acum o sută şi ceva de ani, al primului ei proprietar. în desen el a fost cela fost, un mare artist, dar în muzica vioarei a fost şi un mai mare precursor. Nimeni nu mai e multumit nici cu meseria nici cu cifra lui, şi fiecare' ar voi să cînte pe un alt instru­ ment, să fie altceva, să trăiască într-altă formulă, să se ducă, să se tot ducă şi să nu stea pe loc. Prezentul nu-i al lor, trecut nu au, ziua de mîi­ ne cine ştie dacă mai vine. Biruie, după legea statorniciei, pînă şi flaş, neta, totul este să te ţii de ea; excluziv de ea, cu pasiune. Secretul e derizoriu, dar însemnează capital. I I [199] � 202 . __ A A • _ I Trebuie fara mtrrziere provocata, Z1C1, o reacţiune a simplificării şi întoarcerea la minuscul. Metoda de viaţă care de jos în sus dă greş în toate zilele şi la toate nivelurile, trebuie înlocuită cu altă metodă. Prin aventură politică sau de cultură, generaţiile au ţinut să rodească, tot mai mult, mai sus de rădăcină. Dacă un cartof a putut, prin legitimele capricii ale naturii, să dea o piersică, odată, grădi, năritul şi-a permis să crează că morcovii pot să facă artificial rodii în serie, şi păstîrnacul oricînd ananas. Era de ajuns o sămînţă de dovleac şi o seră. Dovleacul îl aducea omul, si sera climatul. Nimănuia nu i-a mai plăcut profesia lui, şi pentru odrasle a pregătit cariere miraculoase. începută de o generaţie, meseria părintească a şi fost în aceeaş generaţie abandonată, şi zigzagul aventurii s-a în, desit. Cîte nume pot să fie urrnărite, stabilite pe o linie a familiei, o sută de ani? Actualmente, lichidează în Bucureşti o firmă de mare imprimerie, proprietatea unui brav bătrîn tipograf, obosit de o mare viaţă de activitate. E impresionantă descompunerea treptată, zi cu zi, a unui atelier bogat înzestrat. Maşinile pleacă una cîte una, încărcate de un cumpărător şi altul. Dulapurile cu litere se împuţinează, toate uneltele [200] se risipesc. Firma dispare, şi odată cu ea o muncă ahrrnată şaizeci şi cinci de ani. Cîtă nobleţe orgal nizată inutil! Tipograful are un nu, «un măgar de băiat », cum îl califică părintele, un nu care nu vrea să rămînă tipograf şi care n,� fost niciodată şi nici altceva n'a izbutit să ne. ti place politica ... E o meserie încurcată, nuanţată, şi singura profesie a eredului, Murdăria cinstită a muncii îl scîrbeşte. Doreşte să aibă mîini nne şi să participe Ia o rnur­ dărie pudrată şi Ia rnarochin. Acelas e cazul unui tăbăcar din doi frati tăbă. cari. U�ul a trădat argăseala pentru un' fotoliu politic. E şi cazul unei lamentabile majorităţi inte­ lectualizate de ni de rnică-burghezie provincială sau periferică, cu aptitudinile pierdute şi cu altele fals asimilate. Din toate aceste sărit uri în gol, se permanenti, zează golul care stă în conştiinţa publică de zeci de ani neacoperit, în haosul unei lumi mereu improvizate. Tot ce se adună Într'o viaţă, se risi­ peşte - experienţă, avuţie şi timp. Selecţiunea factice se face prin şcoală pe de o parte, şi pe de alta, prin servitorime. Miile de odă, iaşi cu şapcă, de portari cu nasturi, tuberculizaţi în subsoluri şi mansarde, sînt proprietarii cîmpi, ilor şi grădinilor părăsite, mai cu seamă din Ardeal. - Ce-ai face dumneata? se întrebau doi oameni detreabă. - Aş opri mutările de la ţară în oraşe, mai ales din provinciile depărtate ... Aş face şcoli de servi, tori... Aş desfiinţa liceele şi universităţile care fabrică Hămînzire. Aş înmulţi imens şcoala primară şi şcolile practice ... Şi aş mai face ceva. Aş inter­ zice, fără aptitudini excepţional de remarcate, tre­ cerea din manual în intelectual, din plugărie în lOD [201] cărturărie. Dar pentru căpătarea valorilor înnăs, cute în folosul miscării intelectuale, as crea o instanţă şcolară, de probe, la toate vîrstele, a capa. citătii individuale, a maturitătii. Cizmarul care-i mai' bun matematician decît ci�mar, n.are ce căuta În cizmărie, dar omul politic cîrpaci, trebuie trimis la calapod. Ş. . C I . l ce n,aş mal race .... [202] -, 203 � � � . .. 1__ Laptareasa noastra are npmat şapte copu, şi lăptarul se sileşte să-i înmulţească anual, poso, rnorît că nevasta il înşeală cu doctorul şi moaşa. Cu toate că rezidează la cincisprezece kilometri, furnizoarea extractului alb al păşunii, distilat prin biberoane lipite pe ugeri, a învăţat cîte ceva din medicină, făcînd ca doamnele din metropolă. Ea nu ştie din abecedar decît covrigul, care indică litrul, şi linia scurtă, semnificînd jumătatea lui; tibişirul, pe care şi.l scoate dintr-un buzunar din faţă, ca dintr-un compartiment abdominal, ştie să scrie pe singurul material al uşii, unde coloana nulelor coboară între balamale. Dar ştie ce este o canulă, o spălătură, o injecţie, un avort, din punc, tul de vedere al ştiinţei aplicate, şi ştie cît costă manipularea lor tendenţioasă. Problema estetică a căsniciei, judecată de dina, fară înlăuntru, consistă pentru cumpărătorul de lapte, informat cum se mulge vaca şi cum se fac copiii, în a ghici mental cum se petrece fiorul conjuga!, dat fiind că fără pricina lirică a dorinţei şi a entuziasmului, el nu ar putea să aibă loc. Exa­ minînd burduful uriaş al corpolenţei lăptăresei, prevăzut monstruos cu un cap cît o portocală cu bariş, mărginit cu labe grele atîrnate de braţe, hidos monumentale, şi cu tălpi de goril obez în papuci unificate; şi şoldurile de butie, şi toată anatomia dedusă din at îta ilogică şi hibridă fizică lOl [203] Întocmire, cel mai domol spirit critic l'ar propune, caricatural în gras, pentru divorţ. Cărneşile unsul roase subt cojocul de dihanie Hocoasă, dau un miros de tăbăcărie şi lasă în cuhnie, în aer, un gust de argăseală şi de piftii. Clientul Îşi dă seama că meştera farmecului, care induce animalul cu coarnele arhitecturale şi cu ochii catifelaţi, licări. tori de scînteile blajine ale luciolci, să-şi abando­ neze cu încredere sînul, nu s-a spălat de Ia botez. Un iaurt cenuşiu îi unge gura, ceafa, pleoapele şi, cu atît mai mult şi mai intens, invizibilul total, mascat cu ţoale şi acoperit cu fuste. Bătrîn de timpuriu, ca oamenii munciţi şi avari, bărbatul lăptăresei, lăptaru], are mustaţa umflată ca spicul de porumb, vorbeşte de.a-ndaratele, ale' gîndwşi cuvintele după jurnal, din obligaţie faţă de o clientelă, după opinia lui, distinsă şi cultă. Criza, pe care profesiunea o rezolvă prin sporirea volumului de apă în volumul de lapte, îi zmulge accente sufleteşti, lăsate în starea sentimentului de tristeţe, în bucătărie. Bănuind că Erji nu ar putea să o înţeleagă, el îşi rezervă documentarea, înfru, museţată cu argumente politice, pentru cucoană, dacă se iveşte, sau pentru domnul, care dă bună. dimineaţa. Căci şi lăptarul este un bărbat distins şi cult, care votează cugetînd şi cîntăreşte candi­ daţii şi diferenţele dintre oamenii de Stat. Cu spiritul lui de analiză, nu se pricepe îndeajuns de ce îşi iubeşte şi cum îşi iubeşte [ăptăreasa. Imaginaţia caută, de pildă, şi deduce cauza şi momentul. Vasăzică, vaca a fost mulsă, vacile au fost rnulse ; lăptăreasa noastră e bogată: are patru. zeci de vaci. Vasăzică, ciuberele s'au umplut cu lapte, amestecat cu baligi lichide şi mocirloase; .lO] [204] perfect! De fapt, nu e nimic, produsul fiind filtrat printr-un ciorap şi lăsîndu-şi elementele grele şi agenţii groşi, în căpută. Ce se petrece atunci? Şi unde se petrece lucrul? în grajd, în văzul sfînt al viţeilor, sau după coteţul cu găini? Cum se preei, pită instinctul, pentru ca lăptarul cetăţean să în' cerce să mai croiască un băiat cu bacalaureat sau o fată cu cinci clase normale? Poezia dragostei pare inseparabilă idilic, oricum ar mirosi aderentii, de flori, de răsăritul lunii şi de parfume. « Te ius besc ... » - « A cui eşti tu? .. » - «A cui să fiu, dacă nu a ta şi pe todeauna? » Părerea mea este, ar putea răspunde perso, najul masculin din dialog, că e vorba de două simple brute, în care se aprinde strechea vitelor, fără motiv cerebral şi mistic - şi care se încaieră în grajd, lîngă lopată şi tîrn. Movila de fîn nu mai miroase a fîn, şi după un minut apare unul la uşă şi celălalt la fereastră, întorcîndu-se în casă deosebiţi şi indiferenţi ca două raţe, raţa şoldie şi răţoiul berbant. Biblic. ea va avea în pîntec, iar el va scoate din buzunar veriga cu chei, ca să umble la podul cu fasole. Cum? Niciun preludiu? Nicio sensaţie? Aşa, fără preambul, de-a dreptul? « Şezi colea. Cît ziceai că ai încasat din Bulevard? .. » Şi ea gînd in' du-se, ca să răspundă exact, în vreme ce masculul o deranjează, e necăjită că a uitat de unde a luat o rămăşiţă de douăzeci şi doi de lei şi şaptezeci şi cinei de bani, pe smîntînă şi ouă. Şi iar doctor, sau iarăş moaşă. Operaţia s-a deghizat în termenul « racla] », ca să pară onestă şi să aibă aerul de altceva decît de uciderea prematură a unui even­ tual inginer hotarnic sau pedagog de limba latină. A racla un fiu pare mai acceptabil decît ail lepăda. Dumnezeu ne-a învăţat să nu facem semenului nostru rău, însă n'a spus că nu-i putem vîrî bri. ceagul în ochi sau că nu-l putem găuri cu furca. [205] Din şapte copii, cîţi are pînă azi, patru fete şi trei băieţi, lăptăreasa şi lăptarul s-au organizat să facă şapte intelectuali, profesoare, advocaţi, matematicieni. Nu e oprit ca vre unul dintrrinşii să devie ministru. Tatăl le-a inculcat principii poli, tice experimentale şi, de pe acum respectuos cu nişte vlăstare, care vor putea conduce lumea, el are conştiinţa că a muls din sines nişte învăţaţi, cu colaborarea' butiei lăptăresei, şi' a dat ţării frişcă şi unt presat. Ştii cum sare scînteia iubirii şi de ce lăptarul cuprinde amoros, cu braţul întreg, a opta porţiune din spinarea lăptăresei, în regiunea lornbară, unde se găsesc, mi se pare, rinichii şi carnea de tocat? Personajul feminin din dialog evocă ochii albaştri ai lăptăresei şi glasul ei nevîrstnic. Într-adevăr, în capul fioros, cu buzele lăbărţate groase, al lăptă. resei, luceşte privirea de zmalţ din ochii păpuşilor noi, şi vocea ei minusculă scîrţîie muzical ca o tărăhoantă. Într-adevăr, fiecare lucru are un sîm. bure secret şi un brotăcel care cîntă din zmîrcullui. - Am venit, zice lăptarul, fiindcă s-au desfiinţat bursele, să caut un post pentru băiatul meu cel mare, ca să nu mă coste universitatea ... Nu ştiţi ce băiat am. Dacă vreţi să vorbiţi cu el, e pe faiton. Vreau să.l fac om învăţat. Nu-i mai place Ia ţară, nici mie nu-mi place să/l fac lăptar. Nu ştiţi undeva o funcţie pentru el? «La început» poate să fie şi mai puţin. De cîte ori se îngrămădesc în colţul de lîngă urluială, lăptarul cu lăptăreasa, poate să iasă un racla], dar poate să iasă şi un funcţionar, plătit deocamdată cu mai puţin. lOf [206] 1. Fiul mai mare al lăptarului a fost adus în bu. cătărie, în cravata violetă, bărbia se sprijină cu dern. uitate, şi copitele lui sînt încălţate într.o compo, ziţie de piele galbenă şi de pînză albă. Manşeta pantalonului e Întoarsă englezeşte, adoptată prin croitoriile succesive, de la Canalul Mînecii încoace, pînă în Rumelia, de toată politica şi cultura. La cheotoare, tînărul neraclat la timp, poartă o co. cardă metalică de box, şi vocea lui zic�« bonjur » cu o muscă în laptele accentului. - Ăsta e, prezintă lăptarul. [207] 1204l .:=J îmi face duioasă plăcere amintirea farma. cistului din strada Corateriei, din Geneva. Poate că ţi.am povestit vreodată tradiţia farmacistului meu. Cărămida se repetă cu fiecare casă, dar fie, care casă e şi altceva decît cărămidă. Cum îl cheamă pe acel domn frumos, În halat alb, cu ochelarii de aur şi barba neagră, am uitat. Nu e nimic, pilda lui ne priveşte mai mult ca un nume, care poate să sune în douăzeci de feluri. Cînd ne duceam către seară, să cumpărăm din dugheana lui, veche de cîteva sute de ani, dintr-o groapă cu treptele de piatră, păstrată frumos, pe strada care crescuse peste casă, pînă la jumătatea zidului cu vitrina de gratii, vîrîtă.ntr-un chenar pătrat de sculpturi, el ne servea cu toată luarea. aminte, cîte ceva, de cîteva centime. Seninătatea lui ne ungea pe inimă, ca un început de rnedica. rnent, şi domnul acela, cu figura luminoasă şi fruntea mare, aibă, ne saluta guturai: Bonsoir, Monsieur... Au reuoir, Monsieur... Q::' est-ce qu'y a votre service? In vitrină, firma: o sculă care indica laboratorul lui Esculap, piuliţa de aramă, cît ° căldare, cu drugul pisălogului ieşit peste margine mult, ca un făcăleţ. Piuliţa era de vîrsta farmaciei, contirnpo­ rană cu Jean Calvin, pe numele lui de familie Cauvin, fiu de dogar de pe la 1500• [208] Din tată-n nu, toţi urmaşii farmacistului înte­ meietor fuseseră chirnişti, şi Iiecare din ei a condus neguţătoria de leacuri moştenită. Ultimul, curios­ cut de noi, era un învăţat ilustru în două centi. nente, autor de studii importante şi profesor la universitatea locală, după ce lucrase în laborato­ riile şi academiile streine, De la cursuri, el trecea cu sirnplicitate în spiţerie şi, la închidere, trăgea oblonul. Piulita din vitrină mărturisea o stăruintă de patru vea�uri pe un punct, înrădăcinarea in meserie, perfectionarea substantei ereditare si ascensiunea mu�cii răbdătoare l� elita restrînsă, din care timpurile îşi aleg conducătorii. întreabă,1 pe brînzarul nostru din piaţă, om de multe zeci de milioane, făcute din putini şi pas, tramă, de ce-l nelinişteşte cultural viitorul nului durnisale, care a început să-i miroasă? Băiatul lui e un animal voluminos, falcă, bucă şi burtă, capul ca tărtăcuţa, guşa de zece ori mai lată decît creş' tetul ţuguiat şi, de mintea lui, fericită de o irnbe­ cilitate duioasă, nu se prinde nimic. îl bîzîie ca pe o şuncă musca, şi rîde. Zece profesori n-au putut să scoată din el altceva: un zîmbet bălos. Ştie să mănînce. Rumegă, unele după altele, artane şi hălci, şi trece peste drum, unde bea o căldare de bere, parcă s-ar adăpa cu urină şi cu spuma ei. Dacă nici n.are o vocaţie şi nici negustoria nu-l mai interesează, indicaţiile destinului sînt clare. Fiul e obligat să risipească agonisita părintelui, dintre burduf ele umflate, ciclul socotindu-se închis definitiv, Pentru specie, nu se pune niciun fel de problemă. lo8 [209] 12051u A •• CA· � n om are un inceput rmc Şl un snrşit mic şi o viaţă, între amîndouă, mică. Istoria carne. nilor singuri, fără ascendenţă şi posteritate, începuţi într'un punct şi sleiţi într-un punct, seamănă cu un părete de han, pe care şi-au tras chibriturile călătorii, ca să-şi aprindă luleaua sau să facă o secundă de lumină. Urme de pensulă izolate, noi sîntem nici cît o ştersătură pe cîrpa zugriwului, canonit să întoc­ mească chipuri întregi, puţinul dintr-o culoare încercată la portret. Născut dintr'un hamal şi intelectualizat, urma' şut, jurlsconsult sau latinist, dă un arhitect sau un hoţ de buzunare. Scapără în politică, fumegă în barou sau învăţămînt, şi s-a stins în scuipătoare. Cîrdurile familiilor noastre merg, bete prin descen­ denţă, într-un zigzag împleticit, care se loveşte-o vîrfuri, cînd cu Parlamentul, cînd cu porţile închis scrii, şi un singur ins, necum două-trei generaţii contimporane , e de zece ori culpabil înnainte de-a fi sentenţios, şi iese la loterie tocmai cînd se trezise dintr-un furt şi izbutise moralmente un asasinat. în fiecare an o nouă ceată de aventurieri se pro, pune atenţiei noastre şi respectului nostru silit. De unde vin, nimeni nu ştie. Bastardul unui [210] intendent de cimrtir cu o spălătoreasă, se face tehnician sau dascăl enciclopedist, Posteritatea se răzbună cu un cocoşat sau un falsificator de iscă. lituri. Goniţi de vijelia golului din urmă, mînaţi de biciuirea negurii, barbarii fără trecut, în gene. raţii dese, cotropesc înnainte. Dacă şi-ar întoarce capul, linia orizontului de noroi molatec, lent ondulatoare, ca o mare greoaie de plumb, ar indica o purcedere firească. S.a uitat o singură dată o singură făptură înnapoi şi a încremenit: Sarah, din fabula Vechiului Testament. Educaţia noastră e ilustrată şi în tricromie. Înnainte de cinematograf şi reviste săptămînale a fost istoria: oamenii nu se pricepeau să născocească pozele decît în trecut. Ni s-au înfăţişat eroi pro. blematici şi evenimente, ale cărora conture şi ade, renţe cu viaţa se pierd, isprăvi şi mituri, indivi. dualităţi tabu. Urindud.se între răsărit şi apus, omul, pe autoritatea trecutului şi a lucrului necon­ trolat, introducea articolele abstracte în maşinăria vieţii, fabricate de o imaginaţie, ne istovită de muncă. Şcoala ne povesteşte indivizi instantanei şi ca. riere iscate cu vîlvătaie, trezind ambiţii în fiul samsarului şi punîndu-l să vrea putere pe băiatul odăiaşului din minister, parvenit la bacalaureat. Tatăl însuş a fugit de la ţară şi s'a băgat slugă cu nasturi la Stat, dînd viaţă unei progenituri cultul rale. Golul din urmă ssa strîns acum dedesubtul pasului tînăr, care va fi însoţit întodeauna de un ecou iniţial. O figuraţie a creştetelor fără temelie şi zid. Aspecte teatrale, cu flori de scenă şi pînză de sac, speteze şi clei în schelet. Neamul care dă aceste interrnitenţe consecutive, nu e un neam: e un convoi, care trece. JIO [211] Nu ne uneşte nimic În expresia colectivă a indivizilor noştri, afară de falsilicarea politică. Fie, care al nostru ne este străin şi todeauna adversar. Statul mă urmăreşte, mă urmăreşte comuna, mă urmăreşte, mă bate şi mă împiedică, prietenul, mă răstoarnă fratele meu. Cînd mă dau jos din aşternut în lumina rnatinală a profeţilor, sînt ca un lup, încolăcit de şerpi, de rîme, şi Ripăit de muşte, şi mă mir că rn-am putut odihni. îmi verific măselele, scol ochii ca nişte trăgace şi ies gata de bătaie, la toate răscruci le drumului meu. Pîinea noastră cotidiană e dispus tată pretutindeni de toti cîti rostesc Tatăl Nostru de trei ori pe zi, creştinii care ar voi să mi-o fure din subsuoară. Nimeni nu mă întreabă: « Te doare? », şi toată lumea strigă: « Muşcă! ». Tre. buie să rînjesc, ca să se teamă de măselele mele. Ce m,aş fi făcut, Doamne, sentimental şi mistic, fără părechile de măsele şi fără zgîrietura unghiei încovoiate? Toţi au cerut de la tine, frate, şi nimeni n.a venit să-ţi aducă. îţi cer să cînţi fără poftă, şi fără muzică să joci. Iţi cer timpul tău, agonisita brat ţelor tale dureroase, îţi cer să te porţi aşa, ca să se înveşnicească destrăbălarea lor. Iţi cer să le să, ruţi urmele, cînd vin şi de la biserică şi de la chef, - şi să le lingi vomitura. Urdorile lor să le asemeni cu lacrimile, bolborosirea stomacului si rîgîiala gîtlejului să le confunzi cu sentimentele şi oftatul. De cîte ori îţi va fi scîrbă de ei, să li te închini, şi dacă-ţi sare mîna de o nevoie adamică de a le astupa gura cu palma, să-i ungi cu miruri, mîngîindufÎ de pe fruntem jos, pînă la călcîie. Fiul parvenit şi.a uitat părinţii pe care i-a cu' noscut, şi trece peste bătrînii care l-au miluit. El a 211 [212] intrat în cetate, ca să.i alunge cînd se vor ivi, pe lîngă magaziile din dos, scormonind în gunoaie. Putem li o familie, un neam, o epocă, o naţie: noi? Ce vulturi poartă giulgiul sufletului nostru, Întins pe văzduhuri, ca să plutim odată cu ei? Putem. Atunci cînd cu tibişirul vom trage o linie de cîteva sute de ani, din tată.n fiu, de la un Început înnainte, am ajuns o familie şi sîntem un neam. Oricîte documente s-ar alătura, scrise cu slovele timpului, într-o carte, acest lucru În pagini şi foi este de hîrtie: el poate măguli con, ştiinţa de lipsă şi de beznă numai a unui potentat făţarnic şi trist, căruia Îi trebuieşte o perspectivă mentală să se amăgească. Indivizii indiferenţi şi generaţiile indiferente n'au întocrniri în cotoare, O dată, de două ori, de cinci ori, s-a intimplat vîntul să se abată din drum: cînd va mai sufla o dată, Îi răscoleşte, ii scutură pentru tîrnuri. Dacă fiullierarului nu va rămîne fierar pînă la evoluţia lierului părintesc intr-o descoperire; dacă urmaşii plugarului nu vor rămîne la plug pînă la renaşterea aratrului părintesc într-o ivire nouă; dacă rnoştenitorii cărturari ai baciului nu vor ră­ mîne ciobani - totul se ia de la Început, la fiecare douăzeci de ani, şi perfecţiunea meşteşugului, îrn. pletit cu conştiinţa meşteşugului îndătinat, nu va putea aduce o colaborare la neam. Poporul german, de pildă, nu are sprinteneala nici licăririle unor aripi strălucitoare cu zborul pitit. Dar copiii lui moştenesc îndeobşte meseria părintelui, bunurile profesionale şi industriale, căpă­ tate consultînd materia, şi dibăcia tehnică sporeşte din vîrstă.n vîrstă si din veac în veac. Industria culorilor, care a pricinuit măcar douăzeci la sută 212 [213] din motivele ultimului război, a rămas o neştir­ bită avere germană şi un secret german. Toţi germanii muncesc în atelierul părintesc, şi felul muncii lor îl precizează un exemplu banal: o maşină de fabricat cutiile de conserve dădea în Germania un randament de opt mii bucăţi în zece ore. Importată la noi, produce, după doi ani de practică, în acelaş timp, două mii de cutii. Munca făcută lin însă temeinic, a înmultit atît de cumplit capacitatea de producţie a m�ncito, rului german, încît şi după un război de cinci ani, care a costat-o o sforţare fără comparativ în istoria războaielor, împotriva lumii întregi, mîna gen mană a rămas cea mai fecundă în Europa. Copiii saşilor din Ardeal, ai şvabilor din Banat şi ai celorlalte ramuri germanice, îşi ['lc studiile în patria de acum cîteva sute de ani a moş.strămo­ şilor plecaţi în pribegie, după soare şi pămînt. Cu pergamentul universitar între acte, ei se întorc în casa părinţilor, trag cizmele de lapoviţă ale tatălui şi se duc în cîmp la cartofi, cu simplicitate. Pergamentul ajută, în schimb, să iasă cartoful mai mare şi mai des, şi să varieze. Viaţa nu dă nimănui mai mult decît poate, şi în mărginirea voită, în formula strict adoptată a continuităţii şi a înfrînării, se nimereşte fericirea şi se poartă demnitatea noastră. Nu te necăji, frate, că-ţi vorbesc nemţeşte: aş vrea să te ţii ca un german. [214] )2061 Tinerii au nenumărate calităţi, şi dintre acestea cea mai certă este tineretea, calitate de volum. Generaţiile se succed fără să' se întrebe dacă drepturile lor cresc ori scad, numai prezenţa lor în timp fiind o realitate, care cîştigă bătălia vieţii ori o pierde. o generaţie refuză să se supuie imperativului subiectiv; din lene, din osteneală, din intelectua­ litate sau pe motivul sport. Actualmente, se pro' duce o lichidare a culturii, adică a culturii aceleia care se rezolvă la licenţă şi doctorat cu mîhnirea de-a te fi dus la şcoală şi de-a fi pierdut douăzeci de ani, cîştigaţi în totalitatea lor de către băiatul din prăvălie. Căci a învăţa carte şi a manifesta vointa să rămîi în meseria părintească, fără să ,ti faci drepturi din datoria de-a şti, e treabă străină. Un proletariat aproximativ doct, fabricat de licee multe, cu şcoli primare puţine, începe să se deslu. şească, O generaţie mai solidă va zvîrli cărţile pe fereastră, rămînînd lîngă pămînt şi lîngă unelte. Ce vor face şofeurii, electricienii şi plugarii de mîine, nu va semăna cu ceea ce se face şi nu se face azi. Fără dureri mistice, motoarele vor trece peste precedenţi, cu aceeaş facilitate cu care răs­ toarnă izolat la cîte un colţ de stradă, pe înserate, un pieton. ],14 [215] Cartea făcu destul de mult rău cîtorva rînduri de oameni, şi cel mai prost dintre rele este impo. sibilitatea de a transpune noţiuni în viaţă şi de-a umple cubajul teoretic al formulelor cu material. Ţărăboanţele sînt goale, purtătorii nu ştiu cu ce să le încarce. Dar tinereţea nu e nici ea o măsură, ca gramul sau ca wattul. Tineretea trebuie enuntată cu corn, parativul mai. Esti î�todeauna mai tînăr si mai bătrîn în acel aş timp, decît cineva mai bătrîn sau mai tînăr. Un iaurt în vîrstă numai de patru ore e mai acru decît un iaurt de treizeci de minute, care e mai dulce. Apoi, e tinereţe şi tinereţe, şi sînt şi părinţi mai tineri decît progenitura ... Copiii foarte intelectualizaţi sau de generaţi, pun înnaintea sforţării, în sine inutilă şi indiferentă, rezultatul, şi se deprind să gîndească de-a-ndara­ tele. Poate că nu e procedeul de analiză cel mai inexact. Şcoala, care ne pofteşte la învăţul de carte, concepe artificiul umanităţilor eterne şi a creat un tip de om de aritmetică, inexistent, pentru conservarea rnoştenirilor căpătate de la anteriori, bătrînii. Aşa, treizeci de generaţii fug după coada calului unui împărat, şi deodată stau şi-o apucă devale. Icoanele făcătoare de minuni se opresc dinaintea hanului pentru că li s'a făcut preoţilor sete şi la han cîntă lăutarii. Şcoala nu.i învaţă pe copii să ştie că n'au de aşteptat de la ea decît bunuri spirituale, cînd se întîmplă că ajung pînă la ele. tn fond, şcolarul e todeauna mai mare decît învăţătorul, pentru că îl cuprinde, îl leapădă şi îl digeră; cu ajutorul ţărînii, el e mai tînăr. Insuş Socrate, dacă nu se otrăveşte, se prosteşte şi, într-o zi, între creierul lui şi creierul unei vrăbii diferenţa trece în folosul vrabiei, mintea filoso' 115 [216] fului fiind asimilată cu o modalitate de scuipat. A fi tînăr este şi a şti ... Tot ce încă nu a durat există, şi ultimul cuvînt e al aceluia care încă nu s.a separat din întuneric, oricare ar fi învăţătura primită şi chiar dacă celula n'ar şti decît un singur cuvînt pentru toate sensa­ ţiile ei: mai! mai! Oamenilor politici le place mai mult decît tot ce au învăţat anecdota: la Cameră, la Senat, în comisii şi consilii, circulă pe de o parte cafeaua şi ţigara şi pe de alta snoava, şi nu cei mai rigizi si mai exigenti în discursuri dintre bărbatii rnora­ iei sînt cei mai indiferenţi la povestirile cu 'porcării. Dar avea dreptate şi bunica noastră frumoasă să se laude, că nu se dă pe douăzeci de fete. Şoldul ei era mai nervos, şi pintenul piciorului mai spriru ten decît al fetelor din timpul nostru, triste şi nătîngi. Lor nu le mai plăceau dulapul cu scurs teici, nici croiala cu volane şi dantele şi cracul lung al pantalonilor albi, întinşi la spălat pe frîn, ghii. în malacoful rămas într-o cameră cu ţoale şi cutii, pe care bătrîna îl purtase subt jupă, se ascundeau, ca după o albie, nepoţeii. A fost odată un puturos de viitor împărat, cunoscut subt numele de Neron-barbă-de.ararnă. Acest individ fără operă în material durabil, s-a socotit un mare artist şi era bolnav de o precoci­ tate monstruoasă. Se spune că mamă-sa fusese atît de frumoasă şi fiul său atît de abject, încît lîngă ea, acest animal se simţea bărbat.,; Subiectul ar putea să tenteze pe un caricaturist tragic, care ar zugrăvi pentru spitalogia nouă grupul clasic al pruncului adăpat şi legănat la sîn şi căruia în zece minute i-ar creşte mustaţa, şi care ar şi fi chelit, ivindu.se în scutece adult pe neaşteptate şi împie- J16 [217] dicat pe după urechi de cîrligele unor ochelari cu sticlele groase. Dar tinerilor care au adoptat clasificările, scara şi tabela de calorii şi densităţi improvizată de rnaniile de încelulare ale bătrînilor, le vin proce' deele prost, ca falca mamutului adaptată ciocului de barză. Ei seamănă cu moşnegii cu tichie, sprin­ teniţi cînd iau o puşcă de tinichea pe umăr şi încalecă în sunetul flasnetei mecanice calul de lemn cu nările vopsite cu lac. E o vîrstă de atitu­ dine ca şi de costum. Messianismul care joacă des' tinul cu cărţi de bronz şi aşi de marmură, e intere­ sant şi vizibil: tinerii proşti, înnainte de-a fi gustat vecia sclipitoare în momentana sensaţie, îşi aso ciază iasca intelectuală cu opera şi cu eternitatea Moissl cînd primea pe piscul Sinai tablele legii ssa scărpinat: adusese de jos un lindin în cap ... [218] 12071 Nu e sigură vorba zisă, că omul e un animal sociabil. Cu egoismul lui autentic, s-ar zice că mai degrabă nu. Pînă la moartea lui, trag de el şi,l Întind semenii: Uzinele Comunale, Proprietarul, Fiscul, Societatea de Gaz şi Electricitate, Învăţă­ mîntui, Clerul, Justiţia, Evenimentele, fiecare din aceste mari entităţi fiind reprezintate cel puţin printr.un frate sufletesc, care emite chitanţă. Fi, reşte, pentru ca monotonia să nu se aştearnă pe viaţa noastră variată şi rnultiforrnă, cifrele sporesc la cîte treizeci de zile: opt mii de lei se fac prol gresiv: şaptesprezece mii, şaptezeci de mii, patru sute de mii, - numai dintr-un Ianuarie pînă într-un Mai anul cutare. Dacă nu e sociabil, omul se mulţumeşte să fie asociabil, ca să nu se spuie că e lipsit de senti­ ment. El îşi lasă frîul liber, În schimb, la decesul fratelui iubit. Atunci omul şi semenul devin veri, nepoţi, unchi şi moştenitori. Ruda scumpă încă n'a închis ochii, că Familia, una din bazele Sta, tului, zmulge sertarele, cară rufăria, covoarele, tablourile, ceasornicul, bijuteriile, şi tot ce se poate scoate din casă iute, amintirile scumpe, înnainte de sosirea celorlalte rubedenii sau, eventual, a procurorului. Cei Întîrziaţi se pot alege numai cu o cravată: e bună şi aceea. JI8 [219] Omul doreşte să fie însă membru. Asta e o pasiune explicabilă şi deterrninativă, fratele nostru neputînd să fie altceva înnafară de profesia rernu­ nerată şi avînd speranţa să devie Direcţie, Comitet, Presedinte. Studentii germani de odinioară erau mişcaţi şi de un id�al suplimentar: să se asocieze şi să se taie. Magnifica nobleţe consista în numărul cît mai mare de trese crestate pe fălci. Am curios­ cut un chimist român, sosit la Zurich din Reich, pentru doctorat, respins la examen pentru motivul că fotografia din carnetul de frecvenţă nu mai corespundea cu originalul. 1 se retezase nasul la Munchen, într-un duel cu sabia, recent, şi candi­ datul semăna cu el însuş numai cît se asemuia ogarul cu rnopsul. Din acvilin, «onoarea» îi lăsase profilul cîrn, şi.i dispăruse şi una a treia din mus, taţă şi buză. Cînd nu prea mult au ce face, excelentele ele, mente dintr-o simili'profesiune se asociază, ca de pildă autorii de teatru, proveniţi dintr-alte dis. tirise profesiuni, inginerie, advocatură, diplomaţie etc., care dau şi critici dramatici, poeţi, epigra. mişti, din orchestra maestrului Ingres, meşterul în violon, Odată adunaţi în firmă, membrii trebuie să.şi facă local, arhivă, club, sală de şedinţe pentru discutat şi gîndit problemele fundamentale ale universului din cuşca sufleurului; şi n-au parale sociale, au numai bani personali, care fiind sacri îi privesc. Atunci, membrii cu operă personală la sală goală, legiferează şi pun impozite pe tantie­ mele autorilor cu sală plină. Un impozit În beneficiul unui crîmpei de privi. legiaţi, fără capital, este să te serveşti din buzu. narul altuia ca dintr. al dumitale. [220] 1208\ G "1' c - d eneraţu e, socotite grupate, surera ema, ladii asemănătoare. Cele bătrîne boiesc de autori, tate, şi tinerele de infatuare; acelaş morbus. Bă, trînii se iubesc pentru că au durat, şi tinerii se adoră pentru că au început. Bătrîn şi tînăr, noţi­ une mai mult de individ decît colectivă, sînt însă la fel din punctul evitat la toate vîrstele, al simplei valori, cei dintîi încărcaţi de mîndria cheliei, şi ceilalţi de orgoliul capilar. Dar şi chelia şi culoarea pigmentului sînt înşelă, toare. Tinereţea se arată cu precocitatea craniului nud, bătrîneţea la netimp. O splendidă capelură îmbracă un creier nul, artihcializat prost, şi din cînepa jerpelită a unei căpăţîni cocoşate, licăreşte bătaia în apă a unei inteligenţe primejdioase. Gene, raţiile gradează în minus şi plus. Ce,i tinereţea şi ce-s bătrîneţile? Pe vremea lecturilor intense, precedente erei sportive, numărul bătrînilor era mai mare. Era bă. trîn numaidecît cărturarul primelor romane citite şi al celor dintîi suspine versihcate, Răul de litera, tură se complica destul de des cu viciu: singură, tatea lectorului era trădătoare, şi îrnbîcsirea cărţilor da o atmosferă candidatului la geniul clinic. La �ptesprezece ani, aveam de-a face cu domnul De Je Sais T out în toate formele, enciclopedist enervant. J10 [221] Bunicul ne vorbea de nişte tineri ai fostelor generaţii, care ignorau in noaptea nunţii chiar figura gimnastică elementară, citîndu/ne cazul eul­ cărilor de-a curmezişul. Asemenea generaţii ma produs socialismul cerebralizant, de-acum şapte, zeci de ani, care a dat cel mai insetat tineret de mari cititori pînă la anemie. Le-a produs însă spor, tul, in Germania, in Anglia, in ţările Scandinave. Nimic mai fraged ca o fată de patruzeci şi cinci de ani, la Londra. Candoarea privirii, acurateţea toaletei, discretia delicatetei, atestă o educatie de rachetă, de minge şi de' baie rece. Precocităţile sexuale, care dau naştere tipului bătrînicios şi savant din pruncie, sînt suferinţa de fatalitate a unui tineret răscopt şi fezandat. Boxul, savata, înnotul, fuga pe cal, pe maşml sau pe jos, comportă severităţi virginale, incornpa­ tibile cu noaptea şi cu adormirea subt masă pe ciorapii unei dansatoare bete. Şi, de la atleţi, acest atletism se difuzează în lumea din ce în ce mai vastă a publicului sportiv, cu etica lui. Un lup, tător nu.i normal mai puţin deştept decît un căr­ turar, şi nici mai puţin vioi. Cugetarea lui e mai plină, mintea e mai masivă: saltimbanc rămîne intelectualul livresc. Băşica de săpun cerebral a celui din urmă se rezolvă în scuipat mic şi în găinaţ de sticlete. Cea mai onestă şi mai puţin înfumurată intelec­ tualitate, curată şi limpede, feciorelnică, o dă stu­ diul matematici lor, lipsit de coincidenţe sensuale, şi al fizico,chimiei. E familia învăţaţilor simpli. Cifra şi atomul reduc pasiunea şi înfrigurările animale, complicate cu prurit cerebral, la concepţii lZl [222] de cristale sau la reacţiunile precise ale acidului sulfuric, părintele ştiinţei totale. Bătrînetea vecină cu scheletul nu are cuvînt să ne mai �aloroasă decît tinereţea, şi nici tinerete a nu.şi poate trage calităţi din sperrnul cu care' se limitează. Problema de luat în considerare vine de la substantă si nu de la Întîrzierea sau sosirea ei instantanee Î� staţia de rarnihcare. [223] 12091 S . . , , I l' ,a notat cu Spirtt într-un săptămîna iterar că salonul Societăţii Tinerimea Artistică e rernar­ cabil într'o sală de expoziţii de pictură, prin ma, rele ei număr de membri bătrîni.,; Cîteva foto, grahi arătau pe autori dinaintea hedirui panou de tablouri. între artişti şi operă e discordanţa dintre unchiaşul cu pantoful tîrîş, lîngă silueta graţioasă a unei fete, urmărită cu şoaptele unei guri, aran, jată aproximativ la dentist. Nici opera, nici societatea nu corespund cu vîrsta. Are şi arta una: trecerea din imagini la substanţă. N,aş vroi să supăr rucro împăcare sufletească. Mă gîndesc la altceva, la tinereţea care îrnbătrî. neşte. Acum vreo şaizeci şi cinci de ani, actuala bur­ ghezie a Societăţii era o generaţie «revoluţionară », de tineri oacheşi, cu păr şi năbădăioşi. Am apucat,o născîndu.se, Societatea, împotriva Salonului Oh, cial, de care s'a apropiat pe nesimţite şi cu care s-a căsătorit. Azi, le tremură şi unuia şi celeilalte genunchii, şi, la braţ, sug împreună, trecîndu-şi-le cu limba, bomboane de gumă, care nu vatămă gingia. Asaltul fusese impetuos şi aproape eroic. 22} [224] Vitejii au ajuns pensionari şi profesori în maga. ziile de clasă ale şcolii de belearte. Ucenicii şi ienicerii cu iatagan au luat catedrele şi direcţia generaţiei expropriate. Nu aveau, niciunul, niciun fel de talent, poate că nici nu aveau de gînd; dar erau idealişti, frămîntaţi, violenţi şi nu le plăcea nimic. Tătărescu, Arnan, Grigorescu, Mirea, Gabriel Popescu: rabie. Să ne vedeţi pe noi, descă­ licătorii!... Totul trebuia să înceapă de-abia de la ei. Cînd au să se afirme, bănuiau spectatorii, ăştia înspăimîntă pictura şi anulează cu o bidinea tot ce s-a făcut pînă la viitoarele lor creaţii geniale. Rezultatul, anemie, inexpresiv şi spălăcit, s-a văzut: e de faţă. S.a agitat o tinerime şi a-mbătrînit sterilă. Altă tinerime: Clubul Tinerimii. in lipsă de ţeluri mai semnificative, foştii băieţi cu mustăcioară, ai acestui cerc, au întemeiat un joc de cărţi.,; Mă uitam odată, dintr-o cameră de peste drum, în obscuritatea sălilor cu mese verzi, ale clubului, unde cîţiva bătrîni împărţeau birlicii de vreo cincizeci de ani în şir, în toate zilele cîteva ore. imi aduceam trecutul aminte, tinereţea de odinioară a pircilor de acum. intre ei, zăream în umbră smochina palidă şi pleşuvă şi a unui literat, celebru pe vremea lui, cu trei nuvele şi jumătate de diletant, rămase în litera. tura de teroare a manualelor de şcoală ... Bagă de seamă, tinere din zilele mele. [225] 1210 \ Puţini sînt oamenii care au învăţat să preţu, iască prietenia. Unii nu ştiu că ea e discretă ca dragostea, nu ştiu să-i dea nimic şi Îi cer peste puterile ei. îndeobşte, te împrieteneşti şi te dez­ legi de fiecare; întîi, prin absenţă din tine însuţi şi de urît; al doilea, prin necesitate. De ce te-ai împrietenit? De ce te-ai des prieten it 1 Aşa, pere' grinînd. Noţiunea prieteniei acoperă cu o nuanţă toate sentimentele care pornesc de la politeţe şi bună, creştere şi se înşiră pînă la milă şi dincolo de ea, pînă la idee şi jertfă. Ea participă la toate actele noastre, sau nu ia parte la niciunul. Prietenia curentă e o prostituţie neîncetată cu conruperea sentimentului preferinţei în indiferen­ tism, Devotamentul devine profesional şi e col, portat continuu de la om la om, de la partid la partid, de la program la program; calul e viu şi trăsura e goală. Politica a dat un tip de politia cian-birjar. O cursă duce la Parlament, şi a doua şi a treia cursă tot la Parlament va trebui să ducă. De obicei, partizanii trec prin toate partidele care vin la guvern. După ce publicul s-a deprins şi cu această activitate de glorioasă lichelie, ceea JJf [226] ce pare mai ciudat este că transfugii şi voiajorii sînt primiţi; ba uneori, reprimiţi. Exemplul e profund demoralizator, şi hairnanalîcul politic a contribuit, ca o şcoală vie, de fiece zi, la descreş­ terea nivelului sufletesc al publicului nostru, altă, dată mai tenace şi mai constant. Sînt oameni poli, tiei care au ajuns la cîte a cincea si a sasea formă politică, fără să se simtă mai rău. Transfugerea se face nu numai după o şedere lungă În opoziţie, dar mai ales instantaneu, trecînd, într-o gară mică, dintr-un tren într-altul, la o Încrucisare. Cazurile care mai atrag atenţia sînt ale partizanilor credin­ cioşi care, după o lungă stabilitate, părăsesc terenul de.a fuga şi trec la numărul de alături: ei pretind că genialitatea lor înnăscută nu se poate Învoi pînă la urmă cu inactivitatea ; şi geniul lor consistă Într-un frac purtat cu nasul drept şi În eleganţa cu care ştiu să se scoboare din automobil la scara unui tripou. E adevărat şi contrariul, că o fidelitate corectă şi totală este recompensată de cele mai multe ori cu o strîngere de mîini însoţită de un surîs. Numeroşi ministeriabili, cu care un guvern nu are todeauna ce face, văd trecîndu-le toate răsări, turile pe dinainte, cu berze noi, recrutate dintre transfugi În orizont. Ei se dezgustă, dar rămîn: În necrolog, şeful partidului, în persoană, va recu­ noaşte că a închis ochii un soldat devotat. Drept vorbind, un pergament aşezat la catafalcul unui asemenea om politic, echivalează cu o decoraţie pe mormîntul Soldatului Necunoscut, excelentă pentru reportajul fotografic, dar fără consecinţe. Slova fidelitătii nu aduce urmasilor nimic si cu pergamentul 'obţinut familia n� poate să 'c�pete nici un bilet de cinematograf. [227] Cunoaştem în literatură diverse calibre de prie­ teni. Prietenul care te conservă intact şi îţi recu­ noaşte merite excepţionale, un an, doi ani, trei ani, cinci ani, pînă ce a căpătat credinţa că speranţa de a colabora cu el, cum au colaborat şi alţii, e zadar. nică. El zice atunci: «Vai, cum m-arn înşelat! Ştii că amicul nostru are oarecare talent, dar nu un talent aşa de însemnat cum mi-aş fi închipuit. » Apoi, prietenul care tot recunoscîndu/ţi însuşiri şi trîrnbiţîndu-Ie, şi-a dat seama că atitudinea lui nu rentează o atitudine analogă, şi te lasă. Puţin îi lipseşte să nu te înjure cu aceeaş grabă, pe neaş­ teptate, şi caută şi găseşte. Dar prietenul omenesc, care, falsificat de literatură în personalitatea lui, preferă dragostei de camarad, cuvintele bombas/ tice goale, trimise unei sterpe şi întristătoare infa' tuărij' El te părăseşte din pricina cailor verzi pe păreţi: inferiorul orgoliu bubează sufletul lui ca un furuncul literar veninos. In prietenie, ca în căsătorie, omul e monogam. Prietenii lui nu se recoltează în toate zilele şi nopţile vieţii. Pleci cu cinci prieteni la drum; dacă ţi-au rămas doi, e, poate, mult, - şi facui, tatea îrnprietenirii nu se produce la infinit. Priete­ niile conditionate de suferinte comune sînt cele mai gingaş� şi mai rezistente, prieteniile de bucurie şi succes fiind, probabil, de felul oalelor îndopate după un prînz porcesc satisfăcător. Un scriitor ţăran, care era să fie împuşcat în 1907, pe motivul exagerat că răsculase ţăranii, prieten cu şeful unui partid cu afinităţi, care fusese odată la guvern, s-ar fi aşteptat ca prietenul să-şi aducă aminte de sărăcia lui, să-I cheme şi să-I întrebe de se simte în stare de vreo ispravă spriji- [228] nită de guvern. Nevăzîndu-se chemat, s'a dus de la sine. Prietenul lui, ministrul, i-a dat mîna priete­ neşte, dar l,a ţinut de rău că este prieten şi cu un şef democrat. Bietul om, bietul scriitor, era într-adevăr un păcătos. Făcuse anticameră cîţiva ani la fostul ministru adversar, extrem de sufle, tese şi de surizător, şi fusese amînat, pentru o infimă nevoie personală, de cîteva mii de ori, şi duioasele relaţii de la guvern continuau şi în opo, ziţie, neştirbite, În vreme ce-şi sufleca pantalonii noroioşi de la ţară, în cabinetul ministrului, rodea. una dispus să facă literatură verbală, ochiul lui scăpa pe cîte o listă de gazetari plătiţi, pentru « marile raţiuni de Stat », cu sute de mii de lei, însumate în milioane. Scriitorul sătean îngălbenea: nu mai era zvon, era dovadă. « Cînd te mai văd? », întreba ministrul... Prietenia primului fost mi, nistru fusese neutră, prietenia celui de-al doilea fost ministru era inoperantă. În schimb, listele s'au menţinut. Omul, se pare, cel mai greu încercat e acela pe care o lăcomie Eoroasă şi un egoism abject Lau împins să'şi indispuie rînd pe rînd şi prietenii pe care a crezut că-i are, şi prietenii pe care i-a avut. Aparent triumfător, el uită esenţialul, şi în ziua ameninţărilor constată ireparabilul faliment moral. Gemetele nu i le aude nimeni, el nu are unde să îngenunchie, şi lacrimile şi le bea in singurătate, ca un snnx cu obrajii de lut, pornit să plîngă in cimitirul Piramidelor din pustietate. u8 1 J J [229] 12111 p . d � l . d . � entru vin ecarea rau U1 e viată care te va cuprinde, după ce te vei fi îmbătat cu toate băuturile fizice şi intelectuale, oferite gustării tale, cu cîte o amărăciune la fund, în pahar, caută beţia supremă a unui vis, a unui ideal. însă bagă de seamă: idealurile se împlinesc. Alegeţi,1 pe cel mai imposibil, ca să nu se împlinească nicio' dată, însă ca să poată da însufleţirilor tale acel entuziasm care seamănă cu nebunia. Căci răul de viaţă vine inevitabil. încă nu sîntem atît de fericit abrutizati încît să ne simtim bine dinaintea tuturor golu'rilor şi deasupra' tuturor piscurilor. Oricît am fi de orbi şi de avuţi, ne este peste putinţă să nu cunoaştem lucrurile iremedia/ bile ale vieţii şi să nu suferim de sentimentul că nu se pot vindeca. Ele dau un sentiment de absenţă unanimă şi de inhnită mîhnire. Cîte un om foarte bogat s'a sinucis fără motiv aparent, acuzat de neurastenie. Fiindcă ne tre­ buiesc cuvinte, nu este greu de găsit un cuvînt şi aci, ca să putem trece mai departe. Cine poate şti că nu te sinucizi auzind un singur sunet de vioară care îti revelează brusc un adevăr irezis­ tibil, citind � pagină neaşteptat de sintetică sau ascultind căderea unei picături de ploaie pe aco. periş? Am văzut odată un om din popor ucigîn. [230] , !, , I d ,: l' ,1 : I II I� J I f __________________________ �s. ...... �. du-şi cu bîta un cîine, care lătrase în curtea lui cinci ani de zile, pentru că făcuse găuri în pămînt. Omul îşi socotea cîinele rival şi asociat cu moartea lui. Ca să înlăture sorţii din dreptul casei, a omorît pe cîine cu zeci de lovituri, la care, la fiecare, cîinele, nevinovat de instinctul lui de lup, desfă­ şura un vaiet uman şi făcea o săritură de copil decapitat. Am găsit în omul care şi.a asasinat căţeaua, un întuneric cu neputinţă de învins, şi mi-a fost ruşine, - şi crima lui şi vaietul căţelei m-au tur' burat o lună de zile. Mă gîndeam numai la acest groaznic eveniment. Şi ceea ce-i adăoga o nuanţă de atrocitate delicată, era că omerul se comitea dinaintea femeii gravide, care strîngea un mă, nunchi de busuioc, şi dinaintea copiilor foarte mici: în braţele unuia din copii se răsfăţa puiul căţelei, care nici el nu vedea nimic din odioasa tragedie. Mi-a venit atunci să plîng şi m,aş fi sinucis ... Mă simţeam trădat de propriile mele speranţe şi sentimente. Gîndindu-mă cu duioşie la oameni şi căutînd în absurdul meu soluţii la durerile lor, printre ei se aHa şi ucigaşul ciinelui, şi săteanul care tăiase limbile boilor vecinului din sat, ca să se răzbune, - şi acei săteni răsculaţi în 15)07, care, ca să pedepsească pe boier, au dat foc unui grajd cu o sută de cai, arşi de vii pînă la unul. Ce fel va fi «cultura» chemată să dea înnapoi, din su­ Hetul acestor monumentale mocirle, cireada unor instincte, tolerate de frumoasa natură? Popoarele culte au dat spectacolul războiului mondial. Individual, fiecare soldat a cîştigat o nouă scîrbă, o nouă nepăsare, iar Statele n'au dobîndit decît o sporire a mizeriei. Cele care şi-au văzut idealul împlinit, - împlinire de obicei întris. .ljO J [231] tătoare pentru facultatea de idealism, - nu se simt cîtuş de puţin mai bine. Dezordinea socială şi drama cotidiană a insului, nu se pot acoperi cu declaraţiile de satisfacţie ale cîtorva oameni poli. tiei, tot atît de suferinzi în simţirea lor amăgită, ca şi grosul, dar necesarmente demagogi. Brutali­ tatea războiului a dat naştere unei brutalităti a păcii, brutalitate conservatoare sau revoluţionară, Statul ideal, statul comunist, s-a creat cu milioane de morţi. Asta ai învăţat tu, băiete, de la dascălii tăi şi din cărţile tale? Tu te găseşti străin şi dincoace şi colea. Cine ar putea să umple golul tău? Construieşte-ţi, repede, un ideal, alegînd din săgeţile profeţilor pe cea mai înnaltă, ca să nu-i poţi vedea, în luptă cu umbra, vîrful niciodată. Răul de viaţă, ca răul de mare, ca răul de munte, vine orişicum. Idealul ce-ţi alegi e de fapt un artificiu, o motivare ca să durezi. Dacă pornind cu el, se întîmplă ca în străbaterea vremii să-i fii cuiva de folos, idealul tău va fi cu atît mai bun: un ideal milostiv. Toată preocuparea ta să fie să alungi panica sau să o întîrziezi, panica răului de viaţă. Omul închis într-un ideal este arestat în idealul lui, prizonierul definitiv, preocupat exclusiv de viteza vehicul ului ce-l poartă legat. E cel mai total narcotic şi, într-un fel, inofensiv. Cînd vedem oameni foarte inteligenţi zidiţi într,o idee, ade­ seori stupidă, trebuie să ne scoatem pălăria: tre­ cem prin spital sau prin balamuc, şi peste drum e cimitirul. Idealul e una din formele suportabile ale existenţei, leagănă şi face mai agreabilă căderea din balcoanele timpului, a omului către moarte. Z}l [232] Starea de ideal a făcut posibil sacrificiul, pe care oamenii nu-l consimt fără narcotic. Se citeste în memoriile de război că în posturileînnaint�te de tranşee au fost găsiţi soldaţi legaţi de mitra. liere cu lanţuri, morţi în lanţuri - şi că, înnain­ tea atacurilor, se distribuiau soldaţilor băuturi. Dacă lanţurile şi alcoolul sînt cumva inventate, starea de idealism şi de imitaţie de idealism e însă reală. Liberarea Sfintului Mormînt de către cruciaţi a fost o realitate care a mers pînă la por. nirea de la vetrele occidentale, a copiilor. Idealului nu-l place să fie discutat, şi un surîs te face să te îndoieşti, căci omul care n-a născocit nimic ca săsşi justifice atitudinea, a descoperit surîsul ca să o ironizeze, Un zîmbet dinaintea unei idei e o prezenţă vătămătoare, şi ca să se apere omul convingerilor şi al îndoielilor califică zîmbetul, numindu-l cinism. Nu primi discuţia idealului tău, căci ţi.l pierzi, puterea de critică fiind mai uşoară decît puterea de a te fixa pe o idee. Idealurile oficiale scapă de zîmbet şi de p1e1re prin Justiţie, Poliţie şi Jandarmerie, păstrătoarele unor situatii iesite din idealuri consumate şi care nu vor să se contragă sau să se dividă în nişte noi idealuri. Primejdia adevărată o încearcă idealul individual, idealul inexperimental, idealul tău pro. priu, care în faţa ironiei rămîne cu puiul căţelei în braţe, mîngîindu.l hipnotic în priveliştea unei realităţi... [233] 12121 Că l' ă di 1 . . rturaru tm rare mamtea U1 o Viaţă de trăit şi de apărat. A trăi implică lupta care se dă pentru izbîndă. Trăită zi cu zi, viaţa normală e o luptă de fiece zi şi de toată ziua. Şi luptele şi victoriile personale sînt, prin urmare, mici, dar mai grele decît luptele mari, ele cerînd o vigoare şi o răbdare continuă şi o continuă încordare - şi în acelaş timp elasticitate, nu însă o elasticitate care trebuie să ducă la încovoiere şi abdicare. Cărturarul tînăr trebuie să ştie că şi munca lui, care însemnează jumătate din lupta lui, e continuă. Zi şi noapte, el e mobilizat fără răgaz. în munca lui, mai istovitoare decît a muncitorului cu bra­ ţele, el e dator să fie totuş mereu proaspăt şi nou. Pecînd sculele muncitorului manual se odihnesc, cărturarul e încă în atelier, şi odihna întreagă el nu o gustă niciodată. Manualul, mai organizat, se mulţumeşte să muncească opt ore pe zi şi niciun sfert de oră mai mult. Acest fericit stă şaisprezece ore în şir degeaba. Profesiile cărturarului sînt cîteva numite libere: trebuiesc omişi funcţionarii, care, ca şi munci. torii cu braţele, au timpul de muncă pe măsură. Ce meserie are să îmbrăţişeze cărturarul tînăr? 2)) [234] Ingineria, medicina, advocat ura, - examinează nu, mai trei. Fiecare din aceste profesii prezintă o parte strict profesională, consistînd în aplicarea cunoştinţelor căpătate în şcoli - şi numai această singură parte a profesiunii e foarte întinsă în timpul celor douăzeci şi patru de ore ale unei zile şi nopţi. Inginerul îşi studiază devizele, îşi calculează materialele şi preţurile: această muncă de prepara ţie se face noaptea. Advocatul îşi stu­ diază noaptea procesele, medicul cazurile în ve, derea tratamentului de aplicat. Dar profesia mai are partea ei de informaţie neîncetată: doctrinele noi, cazurile noi, descoperirile şi practicile mereu renovare. Un medic, un advocat, un inginer care nu citeşte măcar un ceas pe zi, rămîne vechi într-un an şi cu zece ani înnapoi. Dar profesionistul căr­ turar, e dator să se informeze şi să se ţie la curent cu tot ce se gîndeşte. Căci afară de curiozitatea ce i.a dat-o, sperăm, cartea, mai este şi nevoia de. a fi din timpul şi În mişcarea universală, aceea care creează epocile, valorile şi destinele. Literatura ideilor şi critica lor, teatrul, muzica, pictura - au un rol în jocul intelectualităţii. Se exclud pasiunile, îndatoririle cetăţeneşti şi de familie, pentru simplificarea programului de viaţă, cu toate că unele acaparează într/un fel pe viitorul cărturar profesionist. Făcînd bilanţul unei zile, lui nu.i mai rămîn pentru odihnă decît cinci, şase ore din douăzeci şi patru, adeseori pe apUi eate. Şi n'am socotit timpul de hrană, conside­ rînd pe profesionistul cărturar ca pe un piţigoi, care mănîncă zburînd şi sărind. Şi în cazul foarte rar al onorariilor mari, cărtu­ rarul profesionist nu e un bursier al profesiei lui, un sinecurist. El Îşi cîştigă dreptul de a muri mai iute cu sforţări şi osteneli considerabile, necunoss Z}4 [235] cute tînărului cărturar la vîrsta cînd se consacră unui studiu lung şi fără sfîrşit. Copilul care pleacă din satul lui cu o cobiliţă în spinare, la cucerirea unei bune.stări meritate, e în fond mai fericit decît fratele lui cu ghiozdan. La treizeci de ani el e un negustor făcut, pecînd cărturarul, la aceeaş vîrstă, abia intră în viaţă cu o recomandaţie şi cu anticamere lungi. Dar tînărul cărturar trebuie să afle o sumedenie de lucruri la care nu se gîndeşte dintru început. Pe el îl aşteaptă o concurenţă detestabilă: inimi, ciţia celor mai slabi în ce priveşte valoarea pro, prie şi care se războiesc pentru agonisirea unei poziţii artificiale. Şi cum cei slabi nu sînt şi cei mai buni, lipsa de scrupule, intriga, minciuna, ticăloşia de toate nuanţele, vor scîrbi pe cărtu­ rarul tînăr, nepregătit să se opuie cu mijloace dispreţuite de conştiinţa lui. Ofensa nedreptăţirii ia uneori În viaţă proporţii care descurajează, şi toţi piticii, strîrnbii, tîrşiţii şi şuii vor colabora la ea. Cărturarul tînăr, mai ales aci va avea de îndu­ rat, - şi cum valoarea trebuie neapărat să biru­ iască, pentru principiul de partea căruia s-a rînduit prin îndeletnicirile lui mentale cărturarul, el nu trebuie să obosească la netimp şi să lase prea mult loc pentru jocul pieselor false în mecanismul vieţii. EI va trebui prin urmare să 'şi facă un ideal per, sonal, un ideal În stare să-I susţie în momentul de ameţeală al conştiinţei. Idealul în general e ceva nepractic şi vaporos ­ şi cărţile vorbind toată vremea de el, ca de un lucru existent si constatat în actele oamenilor, nu dau fiecărui tînăr o cheie. Idealul de care vorbesc cărţile nedeterminat, face parte din individuali, Zjf [236] tate: te naşti, într/un fel, cu un ideal, cu o tempe, ratură. E un ideal la care nu te poţi opri în consi­ deraţiile de educaţie precisă - idealul marilor sufe, rinţe şi abnegaţiuni, idealul marilor individuali, tăţi, Acest limbaj nu e potrivit cu cărturarul tînăr, care în tărîmul uirnirilor intră nehotărît şi confuz. Şcoala nu face profeţi şi oameni geniali: şcoala face cărturari şi profesionişti, care trebuiesc ajutaţi să capete o normă de conducere şi control. De pildă, cum ssa făcut literatura şi cum se face ea şi subt ochii noştri? În timpurile de cultură puţină, adică de cultură restrînsă la o clasă, s-au imitat scrierile, alese drept modele. Locurile cos mune şi motivele latine şi elineşti au substituit invenţia şi inspiraţia personală, pînă acum vreo sută de ani. Cu o cultură de texte se puteau face multe texte mai mult sau mai puţin servil irnitative, Individualităţile de căpetenie nu constituiesc excep' ţia şi nu sînt indispensabile; cititorul nu caută indi­ vidualitatea, mulţumit cu o imitaţie, pe care nu are trebuinţă să o discearnă. Ideile şi sentimentele în circulaţie fiind, într/un anumit timp considerat, aproape aceleaşi, cititorul nu pierde mult să le ia sau de la izvor sau cu sticlă cu dop etichetată, mai slabe ori mai concentrate. Rezultatul de circulaţie şi de împărtăşire este oricum obţinut. Importantă înnainte de toate e circulaţia, condiţia ca averile intelectuale să nu zacă, să nu stagneze, să nu dis. pară. Cît priveşte eroica artistică, faza de renaş­ tere, de creare din nou, ea e o problemă de iniţiaţi, o arcană, Tipurile se reproduc timp de douăzeci-treizeci de ani, şi mai mult într-un veac de om fenomenui e constant, că se gîndeşte şi se scrie cam la fel. Ceea ce s'a dovedit bun în materie artistică şi filosofică, este bun şi în cîmpul sufletesc al cărtu- l}6 [237] rarului tînăr, care drept ideal are la îndemînă putinţa să-şi aleagă un model de om. Vieţile oame­ nilor şi-au probat influenţa lor binefăcătoare în educaţia tinereţii, de multă vreme, celebrităţile Plutarh şi Amyot sînt justificate. Niciun studiu relativ la înzestrările sufletului nu e mai bun pentru tinereţea adolescentă ca studiul biografiilor reale şi adevărate ale oamenilor biruitori. Americanii au o carte de mii de ori încercată pentru bunele ei efecte asupra numeroaselor gene, raţii din republica lui Washington. Acolo se găsesc, fără niciuna din acele romanţări actuale, care înneacă documentul în maniera autorului, vietile tuturor industriaşilor, negustorilor şi politicilor care au realizat o carieră prin singura valoare proprie. Din ele tinerii americani învată virtutile şi secre­ tele succesului, răbdare, tenacitate, sirnplicitate, temperament liniştit şi egal şi mare optimism. Şi fiecare tînăr îşi alege, - aci stă metoda, - din toţi oamenii mari ai civilizaţiei lui, unul; unul mai apropiat de sensibilitatea lui, şi se identifică aceluia. Işi alege o figură şi o urmează, cuprins în exclusiva ei lumină şi mărginire. Tînărul care trăieşte modelul şi,l trăieşte intel grai, în toate împrejurările, şi viaţa lui, modelată pe un personaj interior, stă pe un criteriu cert şi nu greşeşte niciodată. [238] � 213 . � ,. . Putem vorbi, draga Coco, ca nişte camarazi experimentaţi. Orgoliile au trecut, naivităţile au fost digerate. Şi tu şi eu ne-am consumat borrn boanele minuscule, în care un cofetar iluzionist încorporase gusturi dulci şi gusturile amare, varis ate cu zahăr şi parfume. Aveai o cutie în podul palmei, pe care o ţineai secretă, şi aveam o cutie secretă şi eu, plină cu nişte cofeturi colorate, ca de sticlă arornatică, mărunte şi concentrate ca nişte alice. Într.o noapte de bal şi într-o duminică sfîntă, cîte una, le.am topit pe limbă, pe toate. Cuvintele noastre, simţite şi cu o unealtă precisă ca mirosul, au avut însufleţiri adevărate, de zmeură, de liliac, de rnicşunele şi de izmă, şi sentimentele participau active la gama de miresme. Cutiile sînt goale. Le-am aruncat în acelaş timp amîndoi, pe două ferestre, din dosul sălii cu muzică, lumi, nată a giorno, şi, căzînd, în aer s'au ciocnit ca nişte ghioci cu capac. Erau bomboanele atît de tari pecît credeam, atît de izbutite şi de concentrate, încît să schimbe tot văzduhul dimprejurul nostru şi să ne facă să credem că trecem printre stele şi flori? Nu, Coco. Ne,am fabricat un vis, şi visurile, de o natură cu norii şi cu principiile, se transformă pe fiece se, cundă şi se destramă. Gustul dulce a lăsat în urmă ceva de mătrăgună, şi drojdiile parfumelor au fost surprinzător de puturoase. Noi gustam sintetic lJ8 [239] cîte o moleculă din putregaiul pe care ne.�� �erit cu groază să.l consumăm de.a dreptul, mmţlţl de cîte o esenţă. Drept vorbind, s-ar putea să �u pe;, siste în stare eterică, în suavitatea ţeline1 ŞI 1� delicateţea pepenului galben, amintirea bălegarulm din care, cu meşteşugul grădinarului, fructele au ieşit? După reprezintaţie şi după bal, armele �oastr,e, cu care sincerităţile ni s-au mascat, deghlza�e in fiinţe mai lungi şi în aparenţe mai grandl�ase decît ale noastre, stau spînzurate-n cui. T u er�1 un viteaz întreg, de care s-au înfiorat, în timpul JO��' lui din prejurul vierilor suspinate, toţi part1cl' pantii. Am căutat cu totii să dăm într,un aspect, o imagine a realităţilor 'viitoare, din visul n��t�u neîmplinit. Unii am sosit în bal călări, şi alţii in rotogoale de zbor. Eram serioşi: Am fost �plau� daţi pentru ţinuta noastră, ca nişte actO:1 -: ŞI vexaţi. Şi, suferind, ne-am făcut o închrpul�e. Am fi zărit, pe întuneric, întorcîndwse prin pust�e� tatea unui cîmp de bătălie rămăsiţele unei oştirr victorioase, triste, Ilăminde însetoşate, cu sînge la grumaz, cu sînge subsu;ară, cu sînge în gur� şi-n încălţăminte, - şi din şanţuri şi din nămolun sculîndu-se mortii în picioare bătînd din palme, rîzînd în hohot� şi bisînd. ' Bomboanele sînt amare, Coca. Şi armele sîn,: de mucava. Şi caii erau de paie. Şi aripile fuseser� croite din hîrtie de ziar. Ninsoarea era de confetu. Fulgerele veneau din fundul cortinei. Idealul depă­ şea numai în reverie materialele stricate ce s� găseau peloc. Noi am importat numai s.chem� ŞI desenul, care vin uşor în plicuri pecetluite. C;nd 1 d c- . IA' � A t ca sa le eram esracut ŞI e-arn mtms pe pamln J ZJ9 [240] clădim, le-am umplut cu ce/am avut şi, iată, balo. nul s'a ridicat în bolta cerului, întîi ca o imensă cupolă, şi cînd s-a desluşit în splendoarea unui contur integral, s-a dezumflat înnainte de/a intra duhul înnălţător în interior. împărat melancolic, tu te plimbi prin odaia noastră, în tîrligi. Dai din colţ în colţ, în cămaşa de noapte. Credeam noi că bătăturile dispar într-o încălţăminte de lac? Că picioarele strîmbe din şale, din genunchi şi din glezne, se rectifică Într,o togă, şi că spinarea, încovoiată veacuri, se confundă cu verticala ideală, sugînd o bomboană? Am venit cu frumuseţi, însă închipuite: nu era mai bine să facem cu ele literatură şi să nu le răzimărn de viaţă? Ai văzut că balul şi sărbătoarea le-am întins înnatară de sala centrală a spectacolelor noastre. Am comandat cîteva milioane de lănci, de platoşe şi coifuri, şi cînd am strigat o dată: « Drepţi! », este adevărat că frontul întreg a sunat, şi în zgo, motul scuturilor metalic s'a auzit şi nota cutiei cu bomboane, din buzunarul pantalonului, lovită cu latul mîinilor pe vipuşcă, Dar eroii noştri, după comanda de repaos, s-au deosebit în grupuri şi cercuri şi au jucat rişca, zvirlind un gologan în sus, cu unghia degetului mare, scăpată pe laturea vîrfului arătător, şi lăsindu-l să cadă pe praf: Sici ori bei? Şi mai tîrziu i-am surprins pe unii cu mîinile în buzunarele altora, strecurind înna­ fară, cu dibăcie, lungimea unei batiste cu nodul în colţ. Şi între ei, unii îşi vindeau coifurile, alţii suliţele şi pieptarele poleite cu argint ... Idealurile noastre au avut un defect, Coco. Noi ne/am înfăţişat viaţa în forme şi în atitudini, con, [241] L struită În catapetesme şi monumente - şi am uitat molecula, morbul mic, viermele nevăzut. El a ros, el a stricat, el a măcinat. El bate în inima noastră, el era În bomboanele noastre. Ce faci Coco, cu el?