[7]
IJJ Un cărturar avea patru copu, două fete
si doi băieţi, care se făceau mari.
. Venise 'ceasul să-i înveţe ideile şi gîndurile,
care se deprind după învăţul cititului şi al scris
sului pe nisip. Datoria-l silea să lase moştenire
cugetarea lui cea mai bună si simtirea lui cea
mai adevărată, contribuţii la perfecţionarea =r­
tată a neamurilor lui. Ca să ajungă om, maimuţa
făcuse un salt, şi, ca să ajungă cărturar, pluga.
rul repetase saltul maimuţei. De la taică.su, căr­
turarul rnoştenise carne şi oase şi poate că şi ceva
mai mult, dar acum, între părinţii lui şi el, se
ridica o fruntarie de netrecut. Gîndurile omului
nu mai puteau fi întelese de maimuţă, şi maimuţa,
în folosul căreia o�ul îşi înjgheb�se puteri arti,
ficiale, rămăsese grosul lumii: necitit, nescris şi
negîndit.
Cărturarul se găseşte străin de ai lui, leacurile
lui nu li se potrivesc. Părinţii-i zac şi nu sînt în
stare să creadă în medicamentele găsite, plăcîn.
du-le mai mult buruienile veninoase, cu care
s-au deprins şi din care au ştiut să strîngă avere
cărturarii mincinoşi. Dacă bătrînilor nu le mai
poate face nimic, măcar pe tineri să-i mute din
paturi, dîndu-le aripi să zboare din neputinţă la
lumină.
7
[8]
Aripi avut-a şi el, întinse, dar, ca să nu moară,
a trebuit să şi le zmulgă, pană cu pană, şi să le
dea la vopsit şi apoi pe blidul de linte; iar penele
fără căutare au trebuit retezate, an de an, cîte
puţin, pentru ca zburătorul să se poată strecura
în încăperile mici şi să se poată mişca în ele, fără
să dărîme minciunile mărunte, agăţate în păreţi
şi înşirate pe rafturi multe: idolii de cocă uscată
şi de sticlă licăritoare. Dar aripile cărturarului
nu s-au lăsat să fie [umulite de toate penele lor
albe. El mai poartă povara zborului de-a lungul
ţărînii, prin care se întinează aripile tîrîte. Omul
e întîia întrupare căreia-i este ruşine de puterile
lui de plutire şi înnălţare,
Ce să le spuie el copiilor lui, şi tinerilor care
aşteptau un glas de Sus, pe deasupra ministerelor,
epărhiilor şi parlamentelor? Să,i ungă cu lumi,
nile care I-au mînjit pe el? Să,i farmece cu mi,
resmele care l.au împuţit pe el? Să,i înherbînte
cu dogoarea care La îngheţat pe el? Să,i înveţe
să fie simpli, cinstiţi cu fapta şi cu vorba, drepţi
în luptă, neînduplecaţi în datorie, desinaţi în
suflete ca nişte cercuri corecte?
Nu vor fi ei cei dintîi care se vor intoarce să-I certe
şi să-i ceară socoteală de ce i.a minţit cu adevă.
rul lui şi i.a dat legaţi [ăcătorilor,de,rele ai bucu.
riilor refuzate ucenicilor şi copiilor lui? Nu vor
suferl ei mai mult de lumină decît de intuneric?
Ai tu dreptul, cărturare, să împiedici zîmbe­
tul să vieţuiască înnafară, să curmi plăcerea, care
nu se repetă, de a trăi fiecare după îmboldiri şi
împrejurări? Poţi tu opri fetele de-a fi furate
de iluzii, şi băieţii, ageri şi frumoşi, de ispită,
întîmplarea şi precupeţirea, nestingherite de o
minte şi un căpăstru? Tinereţea e o marfă, pe
care şi-o asigură prin aderneniri variate, in massă
8
[9]
şi individual, sultanii şi stăpînitorii de haremuri
politice şi sociale.
O panglică şi o cutie cu pudră proastă, con,
ving fetia unei servitoare, care rămîne pîntecată
cu un făt monstruos. O catedră şi un scaun în
aşezările sociale duc pe cărturar la concubinaj.
Graviditatea lui monstruoasă e numai morală:
figura zîrnbeşte, averea sporeşte, progenitura e
felice.
N oi ştim că fiecare trecere în lagărele organi,
zate ucide o mie de nădejdi si inmulteste grosimea
întunericului obştesc, dar cum putem opri, fără
mîhnire, actul de conjugalitate cu nevoia, din­
d u-i derivativul înnalt al jertfei de sine?
Cărturarul a stat, a reflectat şi a făcut însern­
nări pentru o pravilă de morală curentă. E de
presupus că ea nu poate sluji la nimic.
[10]
[11]
1-
2 � ., � A •
__ 1 Dupa ce al învăţat tot ce se cere, închide
cartea şi aruncă-o, şi gîndeşte,te de ce ai fost
supus unui program de studii riguros.
Ca să înveţi? Ca să devii mai bun? Ca să ţi se
sfinţească judecata? Nu. învăţătura ta n.a fost
de niciun folos, - nici dascălilor tăi, răi şi mes­
chini. Judecata are un singur înţeles: să judece
poruncit, să placă stăpînilor şi să le sfinţească lor
drepturile întodeauna.
învăţătura ta trebuie să împodobească zestrea
unei neveste şi mîndria unui socru, a căruia
avere a ieşit dintr-o împrejurare inexplicabilă.
Fii binecrescut şi nu te duce la origini. Nu
urmări nici evolutia sotului, nici evolutia sotiei
ca să te deprinzi ;ă nu-ţi urmăreşti nevasta, �înd
va purta numele pergamentelor tale. Studiile,
funcţiunea şi zestrea pot face din tine un paravan
important al domesticităţii: nu protesta şi nici
nu vei protesta. Neajunsurile sufleteşti se vin,
decă pe temeiul principiului terapeutic, că dure,
rile asemănătoare se tratează cu mijloace asemă­
nătoare. Suferinţele casnice, provocate de neveste,
se tămăduiesc cu alte neveste, şi cele pricinuite
de soţ se caută cu soţ.
Ca să devii mai bun, -' vreau să zic: mai
valoros şi prob, în linia profetică a marilor das-
11
[12]
căli succesivi din trecut şi din prezent, - n.au
interes decît oamenii fără situaţii precise, adică
cei mulţi şi cei prea mulţi. Pe aceştia îi ţin în
frîu categoriile, ţuica, poliţia, bacşişurile şi sără­
cia, peste care nu ştiu să treacă. Ei trăiesc de
luni pînă sîmbătă cu speranţa duminicii urmă,
toare, si sînt cincizeci si două de duminici pe an
plus ;lte optsprezece 'sărbători. Şaptezeci de săr.
bători narcotice, ritmic distribuite.
[13]
r 3 J Fereşte-te de acela care nu se îmbată, care
nu curvăsăreşte, care nu joacă birlicul, care nu
doarme prea mult şi care îndură muncile fără
murmur. Acela face una din aceste trei lucruri:
sau citeşte, sau gîndeşte, sau se roagă - şi aceste
trei lucruri sînt funeste, dacă se propagă. Des,
chide peste drum de casa lui o « bodegă »,
« Aperitivul » e o binefacere de mare însern­
nătate. El a dat rezultate mai mari decît toată
organizaţia de Stat, mai sigure decît Cenzura,
mai concrete decît Siguranţa, mai clare decit Con,
stitutia. Nimic nu amorteste mai fericit ca gus,
tăril� însoţite de şpriţ, be;e şi spirt. Repetat de
două ori pe zi, aperitivul consacră majorităţi şi
unanimităţi succesive, fereşte mintea de scaiul
comparaţiei şi de păcatul deducţiei, permite unui
popor să fie cuminte şi felicitat în toate zilele de
presa bună, şi în toate discursurile de oratori.
Aperitivul îndeamnă pe funcţionar să primească
ofrandele pe subt mînă, ale clienţilor de autori,
tăţi, îi prepară un suflet molcom şi gras.
Binefăcătorii poporului au luat măsuri să se
desfiinţeze alcoolul, cu mîngîierea că sporeşte vi.
nul şi creşte producţia berei. Dar spirtul înnobi­
lat a devenit « lichior », pentru o clasificare mai
evoluată.
Cu treizeci de ani înnapoi, profesorii se mai
rntrebau unii pe alţii: « Ce ai mai citit?» - De'
i)
[14]
cînd s.a înhintat institutia bodegii, ei se întreabă
vioi: « Unde iuăm ape:itivul?»
Un controlor financiar, tăbărît pe neaşteptate,
pentru rotunjirea rnilionului cotidian al ostene­
lilor lui, pe o prăvălie de lux şi căutînd cu orice
preţ o contravenţie la asprele articole de lege a
sabotaj ului, a fost întrebat în momentul proce,
sului-verbal (vedeti că toate cuvintele care deli­
mitează cîmpul m'oralitătii sînt frantuzesti>.
- Ce vă sînt dator? ' "
Lăsîndu/şi stiloul deschis pe tijgheaua negus,
torului, ca un cuţit de vînătoare, controlorul a
răspuns:
- Judecaţi şi dumneavoastră. Un singur ape,
ritiv mă costă patruzeci şi cinci de mii de lei.
[15]
'-4 I Elementele ideale de amorţire. La ţăran,
sacul cu porumb «împrumutat» iarna pentru
asigurarea muncilor neplătite din vara urmă,
toare. Cu sacul cumperi un complice: onestitatea
ţăranului, animal care se ţine de cuvînt, ca de
un jurămînt. E adevărat că eficacitatea de zăbra­
nic a sacului, în care.l bagi, legat la gură, nu dă
un randament, pentru că nu se face todeauna
porumb. în schimb, îi prezinţi săteanului o tavă
cu făgăduieli chibzuite.
Ţăranul n-are bodegă, are însă cîrciumă. Nu
are verrnut, are şnaps.
Un elector miliardar, care mai era şi doctor
în medicină, chirurg, obişnuit să fie ministru per'
manent, sacrifica din cînd în cînd făţărniciei că
participă la «alegerile» asigurate cu [andarrne.
rie şi magistratură, plătite cu avansări, împăr­
ţind cetăţenilor cutii cu bomboane. Bomboane
din punct de vedere higienic inofensive. Preţul
lor era şi el inofensiv. Omul de Stat pe şezut
cumpăra acadele de bragagerie la cîntar şi le
punea în cutii de o jumătate de kilogram.
O singură dată în viaţa lui, doctorul a făcut
şi el chirurgie propriu-zisă, şi atunci a omorît
pe şeful partidului, care-I promovase ministru.
Şeful avusese ceva în gît, şi «maestrul» îşi În.
15
[16]
chipuia că laringita se comportă ca la femeile
gravide vaginul, natura împlinind nouăzeci la
sută ştiinţa rnoşitului cu doctorat.
Ce avea comun şeful, om inteligent şi abil, cu
calităţile absente ale acestui savant, de care nu s.a
putut despărţi la nicio guvernare şi nici în cea,
sul morţii? Doctorul făcea parte din echipa rnu­
tilor obedienti, atît de trebuinciosi stăpînului vă,
�ut sau nevăzut. Echipa nu-şi permite să aibă
vederi personale, obiecţii, sentimente, contrarii
respectului cuvenit, indiscutabil şi absolut. Ea
rîde cînd rîde şeful, şi plînge cînd el se jăluie de
durerile poporului şi ale ţării.
Poporul e numărul de mare efect, de todea­
una. Harapul de vicleim guvernamental mai era,
pe deasupra, şi foarte avut şi avar, două mari
însuşiri de temei ale partidului. însuşire de fami,
lie: La o subscripţie naţională, el da personal
două mii de lei, şi restul pînă la o sută de mii
lei îi trecea pe listă din partea ministerului.
T otuş, iritat de beatitudinea guvernamentală
excesivă a eternului ministru, cuprins adînc, şi
la guvern şi în opoziţie, de certitudinea că fără
el ţara degenerează, - o fază a tuturor miniştri,
lor, contaminaţi de noţiuni epidernice, - omul
indispensabil, în chiar dimineaţa depunerii jură,
mîntului, a fost exclus dintr-un guvern.
După informaţiile citite în ziare, el se pregă,
tise de ceremonie, cu toate cele necesare. Aflînd
la locuinţa şefului că pe lista guvernului a fost,
în demnitatea lui de proprietar al departamen­
tului Culturii, înlocuit, s-a mîhnit, s'a ascuns
intr-o încăpere (mi se pare că-n bucătărie) şi
a plîns.
16
[17]
Cineva din gospodărie s-a dus la şef şi i-a co­
municat:
- Doctorul plînge. Nsai idee ce milă ridiculă
îmi face în joben şi redingotă. Mai iMI o dată şi
pe el în căruţă, şi poţi să.l dai jos mai devale.
La orăşan, arnortirile înnafară de anestezia ehi­
rurgicală; cu kele�, c1oroform şi novocaină, s-ar
potrivi cu opiurn, morhnă şi eter. O splendidă
cultură de mac ar da o splendidă generaţie de
dorrnitivi. Dar n'ar mai prinde ideile, programele,
discursurile şi «marile principii». Deputaţii şi
senatorii, scufundaţi în Nirvana, nu şi-ar mai
putea pune toate nobilele eforturi în serviciul
patriei şi, răsturnaţi în fotolii, ar trage fum din
luleaua lungă, stupefiantă, amplificînd starea lor
politică budistă cu autenticitate - şi s'ar întoarce,
la o expunere de idealuri şi de motive, surîzînd,
pe partea ceealaltă.
Ne trebuie o amorţire parţială.
Nu e nevoie de paralizia capului, e de ajuns
- un somn al conştiinţei. Asta se capătă cu drogu­
riie mai blajine, cu aperitivul. Paharul şi ţoiul
proporţionate cu gustarea.
Am străbătut odinioară şaizeci de kilometri
cu o brişcă, şi opt sate presărate pe un drum de
dealuri: Picior de Munte, cum i se spunea. Pod,
gorii şi mai ales prunării. Treceam ca printr-un
imens cimitir, ducîndu.mă să cunosc o pădure.
Priveliştea creştea în frumuseţile ei, pe măsură
ce ne ridicam peste şesuri. Aproape că nu mai
puteam înnainta, opriţi în loc la cîte un pas nou
de cal, făcut în livezi, de emoţii. Vasta desfăşu­
rare a peizajului, în perspectiva de ceruri şi tărî,
muri, ducea miracolul la nesfîrşit.
[18]
,1
I
I
I
La ceasul prînzului, toate satele dormeau bete,
din ajun, de ţuică. Era pe toamnă. Vite pribege,
cu şoldurile cojite de rîie, umblau halucinate.
Ne ieşea nainte, la cîte o poartă, cîte un copil
shios, cu obrajii mîncaţi de bubă, pînă la gură.
Un jandarm ne-a lămurit că toată plasa dormea
de două săptămîni, decînd se făcuse ţuica. Se
scula omul sau femeia, cîteodată, şi se adăpau
din nou. Dormeau beţi şi copiii. Şcoala sta În'
chisă. De la teasc, popa nu mai bătuse toaca.
Soluţie asigurătoare: omul doarme şi nu gîn.
deşte, nici nu e nerăbdător. O dată la patru ani
se trezeşte şi votează. Un om, un vot.
[19]
1- 5 I Cîinele cel mai primejdios de pe moşia
mea, s-a umplut de rîie. Nu,i mai aude nimeni
lătratul, nu se mai înspăimîntă nici hoţii nici oa­
menii detreabă de întărîtarea lui. Cîinii străini
cutreieră nesupăraţi teritoriul, iar cîinii p�oprie'
tăţii, dezvăţaţi de autoritate, nici nu-l mai bagă
în seamă.
Rîia ciinelui celui rău a început de la şolduri,
ca o chelie episcopală, cu luminişuri de piele
crudă printre reţelele părului des. S,a strămutat
la grumaz, ca o unsoare nimicitoare. A mîncat
din coada stufoasă o jumătate şi s-a ivit pe spinare,
pe care a [erpelit-o. Cîinele s'a decolorat în toate
păturile de blană sticloasă, în care se răsfăţau
muşchii lui ageri şi defuncta lor vitejie. Atitudi­
nea s-a încovoiat, insul şchioapătă, ochii lui cer
mila ploilor şi a luminii. E trist că rîia trupului
s-a tradus în instincte şi sentimente, ca rîia sulle.
tească, Caută rareori de mîncare şi nu o mai
reclamă zgomotos la uşa din faţă a stăpînului.
Retras în periferiile curţii, pe la gunoaie şi lături,
el se apropie din cînd în cînd de singurul per,
sonaj-care-I mai admite fără să-I alunge cu SUf>
cele: Dumitru căpiul, de la grajd, un cretin cu
capul gigantic montat pe o beregată cît ţeava
sifonului, un monstru cu braţele lungi ca nişte
sfori, de care atîrnă, ca douămînuşi de box,
mîinile grele, negre. Fizionomia idiotului stă adu.
[20]
nată toată launloc, unde nasul, gura şi ochii, în
vecinătate imediată, ca patru bube cicatrizare,
ocupă proporţional cu totalitatea un singur punct,
ca gaura cozii unei gutui. El umblă lăbărţat din
toate încheieturile, şi cîinele rîios îl întîmpină
cărînd bălegar, spălături şi cenuşă, numai mate­
riale infecte şi inutile.
Restul timpului cîinelui este strict consacrat
rănilor vii, care unele au trecut dincolo de puterea
de a sîngera, topite într-o mîzgă cenuşie sau în,
tr-un ton de piele tăbăcită, purtată şi dezumfla,
tă. Gîtul îi este ca al unui vultur pleşuv, aparent
între umeri si maxilar, si, cînd îsi închipuie că
doarme, ani�alul pare � harmo�ică desfiinţată,
zvîrlită printre ziare murdare, pe coji de castra'
veţi şi pepeni.
Msam înfricoşat găsindwmi cîinele scufundat
în amara lui abnegaţie, şi am alergat la veterinar.
După un tratament de opt săptămîni mi-am recă­
pătat voinicia cîinelui meu ciobănesc. Singura in,
firmitate ce i-a rămas e tărăgănirea îndatoririlor
Nu mai este cel dintîi la poartă şi nu mai face
înconjurul casei, iar pe cîini şi pe Dumitru i-a
luat subt ocrotire. Parcă o idee nouă s-a strecurat
în judecata lui anterioară, sălbatecă şi sănătoasă,
modificîndu.i concepţiile asupra drepturilor de
proprietate, asupra sfinţeniei datinilor şi asupra
categoriilor de cîini şi de oameni. Decînd s-a în,
sănătosit nu se mai dă la cersetori si nu mai sare
la apelul strident al curieruiui poştal, oprit de
două ori pe săptămînă, cu faetonullui tras de cal,
în comună. Şi i-a dispărut cu desăvîrşire nobila
deprindere a vînătorii. Oaia, porcul, găina, curea,
şi însuş iepurele, care scurtează drumul din pă,
dure prin ograda mea, îl lasă nepăsător, ca şi
cum a căpătat convingerea că dobitoacele care
20
[21]
nu slujesc la altceva nimic organizaţia socială decît
ca să fie mîncate, în farfurie, cu furculiţa, tre­
buiesc respectate.
In taina cugetului meu, mărturisesc că sînt ne,
multumit. Am impresia că dorinta de a nu folosi
este' voită şi gîndită, că evitînd 'să'şi aplice pro,
gramul, cîinele mă consideră suspect şi expropri­
abil şi că mă boicotează. Impresia mi s-a întărit
într'o zi cînd căutai să mă lămuresc cu el în
singurul vocabular disponibil de la stăpîn la cîine,
apucîndu.l încet de blană şi căutînd să-I pui în
lant. Un mîrîit neuzitat trecu din cîine la mine si
fui' silit să-mi părăsesc proiectul din pricina un�i
înllăcărări deosebite a ochilor ce mă pironeau.
E un caz caracteristic de ingratitudine, dar o
ingratitudine cultivată printr-un raţionament. S'a
isprăvit! cîinele m'a descoperit, formula drep.
tului meu de a fi idolatrizat s'a uzat. Am voit
să o reînhinţez prin bătaie, şi ieşii cu gîrbaciul,
să astîmpăr valul de certitudini cu care cîinele
vroia să se ridice în natură la o treaptă superi,
oară. Cîinele mă aştepta cu înfăţişarea luptăto­
rului cu spadă şi scut. Am înţeles că rnăsurîn.
du-mă cu vigoarea lui explozivă, îmi voi pierde
carnea de pe pulpă fără să-mi recîştig prestigiul.
Scîrbit, am plecat pentru todeauna de la moşie,
şi nimeni nu a crezut că am putut să iau aceas­
tă ciudată decizie din pricina unui cîine cio.
bănesc. Prezenţa privirii lui mă neliniştea, gîn,
durile pe care i le presupuneam mă făceau sfiios,
şi vîndul moşia dimpreună cu Grivei. De unde
se poate vedea cum actele mari pot avea origini
infime şi cum un cîine vulgar poate determina
o situaţie.
Dar am cîştigat, să nu vă miraţi, o noţiune
nouă, pe care, fără să o fi ignorat în totul, nu o
[22]
introdusesem în sistemul meu politic. Cîinele
rîios m'a învătat că întîi adversarului si apoi fie,
cărui cetăţean: ca să fie fericit, trebuie s�,i găsim o
îndeletnicire individuală, un început de rîie. Totul
este să se ivească prima scărpinătură: acest lucru
esenţial trebuie neapărat obţinut. După aceea in,
dividul se va scărpina pînă la moarte, pierdut în
infinitul pielii lui, naufragiat într'o linguriţă cu
apă. Vechile instincte servesc minunat cîrmuirea:
la majorat bărbaţii se însoară, agonisindu.şi sexul,
de care au în permanenţă, noaptea, nevoie. Cu
cît va uza mai mult de virilitatea lui naturală, cu
atît sîntem mai siguri de tăria noastră. La cîte
nouă luni un copil si în fiecare dimineată condica
de prezenţă - sînt' nişte regulatoare sociale de
mare precizie. Problema este ca fiecare din noi
să fie înlănţuit de o veşnică îndeletnicire. Unde
nu ajunge natura, trebuie să ne substituim ei
artificial. Famenii fiziologiei sau intelectualii au
fost intodeauna cei mai periculoşi agenţi de lu.
cruri noi. Nesupăraţi de sex, ei sînt agitaţi de
inteligenţă: nu există categorie mai repudiabilă
si totodată mai activă.
, Reţetă confidenţială: Aceşti sceleraţi trebuiesc
implicaţi într'o infamie cu efect în cercurile largi
ale sexelor şi funcţionarilor de carieră, cu familie
şi drepturi de apărat. A nu se uita cîteva articole
foarte binevenite în toate împrejurările şi nume.
rotate în Condica Penală. Prindeţi ticălosul, pUI
neţi-l jos şi aplicaţi-i pe frunte o ştampilă cu cer­
neală violetă. ti puteţi da drumul: ştampila vor­
beşte. Rîia cîştigă teren. Cîinele se absoarbe total­
mente în propriul scărpiniş.
[23]
[�J Iubite băiete, mă întreb dacă sînt dator
să te mint. La optsprezece ani trebuie să-ţi alegi
o carieră. Dascălii mei de hîrtie mă silesc să te
sfătuiesc aşa.
Apucă-te de meseria care crezi că-ţi va plăcea
mai mult şi lasă-te-ntr-însa cu totul, la fund, pînă
ce meritele cîştigate în meşteşugul ales te vor
scoate singure la suprafaţă. învinge încet şi, lup'
tînd cu obstacolul profesional, învinge-te cîte pu<
tin si pe sineti. Ca tine au făcut toti oamenii
�al'e' au trecut drept meşteri în mese;ia lor, de
jurîmprejurul timpului de-acum. Satisfacţiile pe
care nu ţi le poate da averea, culege/le din tine
si opune biruintii exterioare biruinta conştiinţei.
Casele sornptuoase sînt ziduri de morminte goale:
ca să învie au nevoie de frumusetile tale ascunse,
ivite.n singurătate, studiu şi mednare. Tu eşti
cartea scrisă într-un bordei, şi zugrăveala vop'
sită în văzduhul cerurilor nude: fără tine nicio
bucurie în vatra cu şase rînduri de săli şi odăi.
Tu eşti şi muncitorul şi artistul, şi tu eşti şi Iisu­
sul Hristosul cu icoana şi candela lui.
Te-aş învăţa todeauna aşa, dacă aş fi sigur că
te-ai născut cu o tărie în stare să nu se înlrico.
şeze de bunurile altora şi să nu le rîvnească. Dar
tu nu eşti decît rareori făcut ca să slujeşti de pia'
2J
[24]
tră altarului care se înnalţă încet în cinstea ornu­
lui slobod, stăpîn şi drept. îndeobşte, tu te-ai
ivit cum ai putut, încă mînjit de suvenirea mor­
molocului şi a maimuţei, şi, ameţit de răsfăţul
şubredului prestigiu al bunurilor, care permite
celor proşti să fie obraznici, şi celor deştepţi să
fie trufaşi, ai vol să iei într'o seară loc la masa
lor de cină. Pentru că te iubesc în carnea şi.n
erorile tale, în slăbiciunile tale, n,aş vrea să-ţi
dau să bei chiar de la izvoare, apa lor de piatră,
şi ţi-aş fi îndulcit.o, luată de la robinetul rnunici.
pal accentuată cu o picătură de sînge. Pentru ce
să te mint?
Uită-te înnaintea şi înnapoia ta, şi, ca un om,
pe care-I duce şuvoiul, mergi în pasul tuturora.
A te strădui pentru păstrarea şi perfecţionarea
unei individualităţi precise, devine inutil şi pri.
mejdios. Limba latină, pe care o înveţi, te face
dascăl într-o provincie nulă. Matematicile, nici
ele nu- ţi vor putea da mai mult decît o eate­
dră. Ingineria îţi va sluji ca să măsori terenu­
riie unui înnavuţit din nimic, care se poate numi
fie Tancred sau Mrazec, indiferent, şi să-ţi pui
iscălitura servilă pe actele lui de ministru. Chimia
te va pregăti asistent şi băiat de băcănie în prăvă­
lia unui spiţer. Medicina te condiţionează spălă.
tor cu canula, injector cu seringa şi racleur. Drep.
tul te cere, ca să.l slujeşti cu folos, nu destoinic
în argumente, ci dibaci în sarnsarlîc. Ca să te
faci preot, trebuie să te deprinzi să pîngăreşti în,
văţătura şi să o spurci.
Sfatul meu este să te faci om politic, omuleţ
politic, lichea politică, gînganie politică. Şase luni
de guvernare cu partizanii tăi, au doborît toată
munca, pe care m'au silit dascălii mei de hîrtie
să ţi.o propovăduiesc. Cel din urmă dintre poli,
tiei bate cu o sută de lungimi pe cel mai des,
toinic dintre cărturari, industriaşi, negustori şi
[25]
muncitori. El parcurge mizeria care l.a despăr­
ţit de opulenţă, cu viteză accelerată. în prima
zi de guvern ia o mită sau un comision de CÎteva
milioane. Vinde Statul zilnic în fragmente de
pămînt, de ape, de mine, de păduri. Preface
totul în diferenţe, în plus-valută, şi dedesubtul
morii de măcinat averea publică, la zece minis.
tere, îşi deschide buzunarul. Stîrpitura se face
personagiu. Hoţul se transmută în potentat. Cli,
entul prezumptiv al Codului Penal e legiuitor şi
paznic al drepturilor şi datoriilor obşteşti.
Ioane l te-am văzut alaltăieri legat cu funii de
coate şi dus între baionete, dimpreună cu patru
sute de spărgători, de asasini şi tîlhari. De ce
nu m-ai întrebat la timp, să te învăţ? Tu ai luat
drumul cel mai lung şi mai anevoios: prost ai
mai fost, Ioane! De ce ai stricat uşa unei biserici,
ca să furi banii uitaţi în altar, subt potir? Al
înţeleg: te-au ispitit rîndaşii cu cipici de piele
moale şi proxeneţii morali, care circulă în auto'
mobile strălucite şi au zidit un palat în CÎteva
luni. Trebuia să faci ca ei de la început. Să te
înscrii într-un partid, cu atît mai sigur pentru
rezultatul tău cu CÎt e mai nou, mai virgin şi mai
idealist... Tu aveai ştofă de om de Stat, Ioane,
nu de puşcăriaş. De ce n-ai venit să mă-ntrebi
s sau de ce nu mi-ai scris?
[26]
I 7 I Toţi oamenii politici, dragă Coco, sînt cin­
stiţi; de prisos să facem ierarhia, care-i mai cin­
stit. Drept vorbind, nici nu este greu; de la un
milion venit anual, unui om i se poate cere să
fie cinstit.
Cinstea, dragă Coco, e variată şi plină de sub.
diviziuni; e vorba de acel gen de cinste care în,
curcă epoca. Este cinste atunci cînd, putînd să
scurgi veniturile Statului în buzunarele tale,
le-ai lăsat la locul lor, ca să rămîie sau ca să le
ia alţii, pe care, după ce i-ai prins şi, desigur,
după ce te-ai gîndit puţin, îi dai în judecată. Sau
întorci capul şi te uiţi într-altă parte. în toate
cazurile dumneata eşti cinstit, şi dacă nu ai furat
şi dacă nu ai împiedicat să se fure: pentru că nu
ai luat în buzunare nimic. Şi mai e o formă de
cinste; ea consistă în a da în judecată pe unul,
pe doi, pe trei, pînă la nouă, zece, - specia in,
culpaţilor e nesfîrşită, - şi în a te opri la timp,
căci rişti să rămîi fără partid, dacă eşti şef de
partid, adică bărbat politic în accepţia integrală
a cuvîntului. Şi o subtilitate a formei: laşi să
facă altul judecata, şi călătoreşti.
Unui ministru care si-a petrecut vacantele în
ţară, îndreptînd lumea; şi care voiajează 'numai
iarna şi de preferinţă în ţările scandinave, scriind
16
[27]
note de călătorie pline de cel mai suav interes,
i sia făcut irnputarea că arestează prea multe pen
sonalităţi locale, celebre într'un colţ de judeţ
sau în dosul subprefecturii. Ministrul a răspuns
că şi-a luat autoritatea de la prezidentul lui. Pre­
zidentul, părăsind ţara şi găsindu'se în Gara de
Nord, vizitat în timpul cîntăririi bagajelor de un
mare sentiment de onestitate, a dat naştere unei
maxime istorice, zicînd: «Hoţii la puşcărie». El
putea să spuie altceva; de pildă: «Cronometrul
meu o ia îndărăt», sau: «Am opt nasturi la
pantaloni», şi tot maximă istorică ar fi fost, Zoro,
astru fiind extraordinar şi atunci cînd buzele lui
sigilate cu şapte mistere, cel' lista de bucate.
E un noroc că prezidentul nu pleacă prea des
din tară ca să-si caute sănătatea. Dacă la o sin,
gură' ieşire au putut fi arestaţi doi deputaţi, în
patru ani de treceri peste graniţă, ar putea să fie
depuşi cine ştie cîţi, poate şapte, opt.
Dar şi vorbele istorice au ajuns să aibă viaţă
de o secundă: îndemnul prezidentului, abia ros'
tit, a şi fost uitat. Ai cunoscut şi dumneata, Coco,
beţivi care au băut o viaţă întreagă şi care subt
emoţia unui eveniment, ca de pildă un îrnpru.
mut sau o urcare a ternperaturii sîngelui, se hotă,
răsc să condamne băutura. Cunoşti jurămîntul:
la prima cîrciumă, nărăvaşul se îmbată cu rachiu
de nouăzeci şi şase de grade.
Prezidentul, dragă Coco, vrea să joace, fără
vocaţie, teatru în cel mai greu stil de teatru:
profeticul. El ştie că mulţi prieteni de idei şi
adepţi sînt hoţi de toate rangurile, ştie că ares­
tarea lor ar însemna pierderea lui personală, a
căruia personalitate absentă există aparent şi iese
exclusiv din număr şi din «disciplină». Dar o
arestare din cînd în cînd vine bine în tablou, ca
[28]
uniforma de ofiter de marină, îmbrăcată de cîte
un prinţ pe uscat, care nu ştie să înnoate. Foto­
grafia face plăcere căpitanilor de vapor şi pescui.
torilor de sardele.
Căci dacă prezidentul, dragă Coca, ar fi un
om antipatic de cinstit, cum doreşte să pară, el
s'ar abţine să cerceteze indivizii în legătură cu o
fraudă descoperită şi greu de înnăbuşit fără aspec.
te juridice, şi ar urmări pe beneficiarii fraudelor
clasice şi curente, lipsite de onoarea unei desco­
periri. Toate guvernele au preîntîmpinat obiec­
ţiile publice, anunţînd un sistem de represalii
cinstite şi simple, al controlului averilor. Pînă
ce acest control nu va fi fost făcut, orice guvern
care ne vorbeşte de cinste, dragă Coca, ne batjoco­
reşte. Averile furate din datoriile Statului, pe
care le plăteşte el, publicul se aşteaptă să le vadă
într-o zi întorcîndu.se, sechestrate, în vistierie.
Dacă ai trage deoparte, în orice mahala sau
tîrg, pe un cetăţean şi l,ai întreba ce ştie despre
irnobilul cutare, zidit în timpul celei mai grele
crize, despre automobilele cutare, despre domnul
cutare, care a plecat în străinătate fără motiv,
cetăteanul te-ar informa numaidecît. Măcelăria,
băcănia, mansarda slugilor, sînt nişte tribune ju,
diciare şi nişte agenţii de Siguranţă, adeseori
irefutabile, şi dacă societatea noastră de după răz­
boi şi-a pierdut şi singurul prestigiu cel mai avea,
asupra jupîneselor, feciorilor şi bucătarilor, dimi.
nuarea efigiei morale are pricini explicate în
Codul Penal. Mahalaua, tîrgul şi ţara cer o repa,
raţie morală adevărată, la care are dreptul mun­
ca, şi pe care o aşteaptă corectitudinea şi răbda­
rea, - şi nu i,a dat.o nimeni, dragă Coca.
Iată de ce publicul primeşte cu ironie şi arnă.
răciune o arestare şi cîteva arestări din cînd în
[29]
cînd, incidente fractionare ale cîte unei afaceri
de furt în valoare de miliarde, adică egală cu
deficitele continui ale Statului, plus toată date­
ria publică launloc. Cu ironie şi cu sentimentul
unei vinovăţii, strict aproximativă. Vinovaţii nu
sînt pungaşii care merg la puşcărie sau rămîn
acasă. Vinovaţii sînt, dragă Coca, « oamenii
cinstiţi» .
[30]
18-1 Msam dus odată să mai văd ce strălucire
nouă a căpătat de la evenimente nirnbul stabilit
la frumos,fix al unui om politic notoriu, fost şi
viitor. Mă anunţasern din vreme şi m-arn bucurat
de privilegiul să fac o anticameră numai de o
jumătate de oră, în loc de două zile. Anticamera
poate să ţie zece, cincisprezece, o lună, două, un
an, după cum personajul e mai mult sau mai
puţin, vorba ceea, «ocupat ».
Dimineaţă activă, pe la orele zece. Grupuri
grave de cîte trei-patru partizani. Desigur, mi,
am zis, interesele ţării preocupă adînc şoapta
tărăgănată şi masca dură a domnilor care aşteaptă.
Şi am tras cu urechea. Am prins vorba «vagoane»,
vorba «bloc» si diminutivul « bloculet », am
auzit cuvîntul «moşie », In limbaj vulgar, am
interpretat că moşia, adică ţara, cere să se marii­
festeze în bloc, solidară şi masivă, că vagoanele
transportă oştirea la hotare. Singur bloculeţul era
parcă discordant cu imaginea generală a concep'
ţiei, dar mi-am mai zis: Bloculeţ egal judeţ, adică
bloc parţial în blocul cel mare.
Dezamăgire! Vagoanele, moşiile, blocurile, a,
veau o semnificatie deosebită. Unii voiau să cum,
pere, şi alţii .Je şi curnpăraseră oarecum. Cuvîntul
« chilipir» i.a scăpat unuia din solicitatorii pre,
jO
[31]
zenţi, tocmai cînd îmi luam avîntul să visez o
lume, care cu toate că moral dehcitară pînă ieri,
renaşte, purihcată prin cîteva purgatorii, într-o
ţară proaspătă şi nouă.
Cum? nu s.a schimbat nimic? Am rămas exact
în punctul în care ne-am înfundat?
Personajul dinlăuntru, din biuroul din fund,
păzit de o anticameră vastă, a primit concluziile
cu oarecare strîmbătură. S,a descifrat, într-adevăr,
din atîtea turnulturi şi friguri care ne-au cutre­
murat, o impertinenţă: aceea de a pune chesti­
uni, aşteptînd răspunsuri răspicate. Idolii de ieri
înţeleg să se păstreze muţi şi să continue să fie
adoraţi pentru merite necunoscute şi bîjbîiri se'
crete. Să nu le atingi creierul cu nicio nedumerire,
infailibili în nişte credinţe absente, pe care le
lasă presupuse.
Oamenii vechi nu ştiu nimic şi nu vor nimic
dincolo de miliardele adunate. Probleme? Ce co­
pil eşti! Suferinţele grele, în mijlocul cărora joacă
teatru de vară o mie de actori sulemeniti? Nu
suferă nimeni, domnule! Cine spune că' suferă
minte. Nişte leneşi, colega, care n-au ştiut să
agonisească nici sonde, nici păduri, nici latifun­
dii, nici blocuri, nici localităţi balneare.
Nu ştiu, Coco, ce s.a întîmplat. A dispărut
ceva din simtul nostru de adorare. Nu ne mai
impresionează puterea sacilor de bani, şi presti­
giul ei a scăzut detot, Altădată spuneam: «Are »,
si ne încovoiam la trecerea în limuzină a Marelui
Personaj. Azi, e curios, ridicăm palma dinaintea
maşinii şi zicem: «Stop! », şi cercetăm: «De
unde? »
jI
[32]
Domnii care au fost odinioară şi rîvnesc să mai
fie, cu drepturile, cu tabieturile şi cu interzice,
rile lor nernicşorate, sînt siliţi, ca să mai apuce
alte zile, să treacă unul după altul prin secera
semnului de întrebare.
[33]
19-1 în politică se rosteşte cuvîntul cinste cel
mai des şi fără ca nimeni să surîdă. S,ar părea
că toată cinstea s-a concentrat în sînul partidelor,
refugiu dulce al virtuţi lor izgonite de aiurea.
Cuvîntul cinste se angrenează obişnuit cuvîntului
muncă, fiecare cuvînt din păreche salvîndu.l pe
celălalt.
De muncă mai este de vorbit cîteva sute de
ani. Că este frumoasă nu se contestă, privită din
depărtare. Poporul cel mai cinstit din Europa
se pare a fi al turcilor, care profesează faţă de
muncă o rezervă integrală. Munca pare să fie
mai repede o dureroasă necesitate, şi dacă ne
place să o aşezăm între virtuţi este că, strict brută
şi nerecompensată cu laude şi cu principii, ne
revoltă. Altfel munceşte un om cînd îi mîngîi
deşertăciunea.
Munca pentru pîine este într-adevăr revoltă,
toare pe un pămînt cu averi inegale. Prima re,
voită priveşte natura, care dă naştere omului în,
fometat, fără să-l prevadă, peste vîrsta de un an,
cu un depozit alimentar. Animalul ideal s-ar naşte
cu o pungă lîngă stomac, din care să se hrăneas­
că toată viaţa, automatic. O glandă cît fierea
sau cît corpul tiroid ar fi fost de ajuns: natura
j}
[34]
nu poate să se scuze că ignoră chirnia şi posibili'
tăţile de difuziune şi de soluţie ale unui atom.
Am trecut într'o dimineată prin fata unui biu­
rou de plasare de braţe. Er�u vreo ci�ci sute de
bărbati în picioare, îndesati unii într-alţii, ca
pe ur: basorelief, corpurile �ămînînd lipite şi ca,
petele scoase din rînduri, ca să asculte cu ure­
chea întoarsă un apel, Toţi erau străini, cu cioareci,
cu pălării înguste, veniţi de departe, căutători
de pită. Dacă natura i-ar fi înzestrat cu o bă.
cănie marsupială, ei ar fi stat acasă, cu gîştele
la păscut. Păduche le e un individ fericit: el vine
pe lume de-a dreptul pe burduful de mîncare, şi
munca lui se reduce la osteneala de-a lua şi dela
înghiţi.
La imoralitate a muncii pentru pîine se adaogă
efortul inventiunii unei munci şi a unui santier.
Singură pofta' de mîncare e interioară, restul este
exterior, aparţine altuia, e risipit şi trebuie să-I
cauţi, ca să.l aduci la tine sau ca să-I ajungi. în
natură, la un moment oarecare al existenţei, tre­
buie să se fi petrecut un dezechilibru, căci este
penibil să constaţi că natura, născocind stoma­
cui aci, i-a pus digestia la cîţiva kilometri mai
departe. Trebuie să fi avut loc un cataclism. Ori
animalul comunica printr-un intestin cu pămîn­
tul ori aerul, şi sra rupt legătura, iar animalul,
desprins de un cordon ombilical alimentar, s-a
bucurat şi a rupt,o de-a fuga spre grădinile cu
banane şi rodii, - ori saliva lui era încărcată cu
onctuozităţi, grăsimi şi vitamine ... Căci în ceea
ce priveşte setea, analogia sensaţiei de foame,
natura i-a dat apă gratuit. Mii de betele de ar,
gint şi torente cad ritmic din pietrele munţilor
}4
[35]
pentru dezalterarea cerbului, a omului şi a por,
eului-mistreţ,
Mai mult, omul pînă ce capătă şi poate muşca
din hrana tare, care abia trebuie găsită, are gra,
tuit un aliment excelent în sînul maicii lui. Fie
pentru dezmierdarea mai deasă a fecioarei, fie
pentru săturarea din plin a pruncului, natura i-a
dat femeii nu o rnarnelă ci două, aşezate simetric,
distribuind la alte animale şi cîte trei-patru păI
rechi de ţîţe, generatoare de lapte. Purceaua
poate să fie dotată şi cu douăzeci şi patru de
retine mamelare, rînduite în două şiruri de măr­
gele cu unt.
Munca de pîine întîrzie şi contrariază munca
de creaţie, pe toate planurile, o muncă de data
asta însoţită de agrement. Păstorul de maimuţe
al timpurilor primitive, a desinat cu piatră tare,
pe piatră mai moale, o linie vie înfăţişînd un
ren. EI făcea o muncă de creatie si spontanei­
tate: asemenea munci se cuvin omului, asigurat
de pîine. Este de visat un Stat cu paturi, cu o
bucătărie şi o fabrică de cocă la cuptor. Cine
mănîncă două pîini să le mănînce sănătos: in,
spiraţia muncii spontane are prilejuri să creas­
că; însă cine mănîncă o singură pîine şi ascunde
o a doua pîine, cîte una pe zi, să o dea înnapoi.
în privinţa patului, nimeni nu poate dormi în
două paturi, fie cît de lung.
în această societate a visului, omul s-ar putea
să fie silit să se prezinte stropit pe pieptul hainei
cu borş, purtînd în carîmbii cizmei lingura de
lemn, furca şi cuţitul, şi eventual gamela. Cra.
Jf
[36]
vatele cu opt reflexe n'ar mai avea căutare, nici
pudra de Kieselguhr. în schimb, guvernul s-ar
înşira la orele ciorbei dinaintea bucătăriei, ca să
mănînce, primul-ministru s-ar descălţa, ros de
bocanci, prefectul de poliţie ar ofta în amintirea
unei miraculoase averi dispărute, necesară la gătit
borşul cu peşte şi ciorba de post. Atunci am pUI
tea schimba cîte o întreagă conversaţie cu miniş­
trii, fără intermediul şefului-de.cabinet sau al por,
tarului, care avea ordin să nu primească. Minis.
trul de Interne şi.ar aprinde ţigarea de la noi,
cîteodată întregul guvern şi-ar trece din gură în
gură un singur trabuc, pe care îl ţinea din în.
tîmplare stins, bucătarul, la ureche.
Miniştrii ar afla atunci că au existat literaţi care
munceau douăzeci de ore pe zi la galeră, ca
să trăiască un ceas, că rînduiala socială nu i-a
băgat în seamă pînă la înmormîntare, că Statul
le-a fost un vrăjmaş permanent. Şi, între două
linguri de iacnie cu ulei, în sfîrşit, ministrul, in,
teresat, va asculta o poezie şi se va ruga să i se
mai citească ceva din imaginaţie.
Am voi să vedem atunci cît preţ are cinstea,
la ce foloseşte munca, şi ce fel de muncă este,
într. adevăr, de folos. Sîntem siguri că în fiecare
minut vor fi o sută de reclamatiuni. Fostul rninis.
tru de Finanţe, de o cinste' ireproşabilă atîta
timp cît dispunea de cinci milioane venit anual,
va fi pîrît că i-a furat ministrului Sănătăţii bri­
ceagul şi guma de şters. Ministrului Instrucţiunii
Publice i se vor fi furat papucii de către minis­
trul Cultelor şi Artelor, iar directorul.general de
la Justiţie va cere colegului său de la Universi.
tate, rectorul, un nasture de tinichea, ca să şi.l
coasă la betelia nădragilor desfăcuţi.
[37]
110i
----.J Ideile circulă. Timp de cîţiva ani am fost
singur de părerea mea şi sînt mulţumit acum să
găsesc că numărul meu a sporit. Confraţii care
treceau fără păs pe lîngă ferestruia casei, au în.
ceput să se oprească, încep să suie scara. Cu
cîtlva m'am întîlnit chiar si în camera de sus, pe
ca're am ţinut-o zece ani cu uşa dată de părete.
Dacă nu m'au întrebat încă ce caut acolo şi pe
unde am intrat, este că ei n'au aflat momentul
potrivit. M,a interesat însă atitudinea lor de vizi­
tatori deranjaţi, cînd chiriaşul titular, întorcîn­
du-se acasă, a dat de patru confraţi culcaţi în
patul lui şi ciupindu.se în aşternut. Sînt mulţu­
mit şi o să mă mut. Esenţialul este făcut: ideea
începe să fie frecventată de celibatari.
S,a născut nevoia recentă de a se vorbi prac.
tic de literatură şi de literaţi, ca de un subiect
actual, de orientări în materie, de o serie întreagă
de chestiuni, în care se ascunde acelaş lucru, o
veche părere irnpopulară. Nu va mai trece aşa
de uşor o săptămînă fără ca un nou Penkală,
cu pana la ureche, să se ivească în balcon. Să
batem din palme, dar să batem din palme cu
mînuşi de lînă, discret, să nu trezim susceptibi­
lităţi, În curînd vom citi, reeditate, toate preo,
cupările din vremuri, ameninţate de lipsa peste-
J7
[38]
rităţii. E un progres. înmulţirea scriitorilor de
aceeaş părere va determina strîngerea lor activă
laolaltă şi o luptă cu rîndurile strînse.
Rebelă" intactă şi impermeabilă rarnme însă
clasa muţilor politici, invitată continuu de-a surda
la tîlmăcirea în fapte a ideilor exprimate în scris.
Ea nu citeşte pentru că are prea multă minte
proprie şi dispreţuieşte sfatul şi sugestiile citite,
fiind o clasă în toate privinţele perfectă şi infai­
libilă. Un scriitor care nu este măcar un deputat
din majoritate, nu poate să fie citit, în orice caz
nu poate să fie luat în serios. Cînd feciorul din
casă îi atrage atenţia că şi-a pus galoşul de-a-nda­
ratele, ministrul îl ascultă. Dacă un scriitor îi
spune că a pornit de-a-ndoasele şi că ar fi timpul
să o ia drept, conform indicaţiei galoşilor, minis­
trul nici nu aude. Proprietatea de ministru con'
feră fericiţilor proprietari o situaţie cu totul în.
nafară de ordinar. Ministrul e ca butoniera de
la gulerul hainei, în care nu încape niciun nas'
ture niciodată, zadarnic te-ai sili să o închei: ea
nu primeşte nicio intercalare, afară de rozeta unei
decoraţii, şi stă îndeobşte goală, chioară.
Pîn-a deveni ministru, omul de-rînd sau politic,
este un ins cu care te poţi înţelege, animat de
cîteva preocupări, posedînd mişcare, culoare şi
temperament. îndată ce intră în rangul celor doi,
sprezece, treisprezece, cincisprezece, optsprezece
sau douăzeci şi patru, după momente şi subsecre­
tariate, el începe să facă parte parcă din absenţi,
transpus numaidecît şi totalmente într-alt material,
într-o plasmă diametral bizară, devenind ca un
înger cu şase aripi, şi nu-l mai poţi aborda decît
zugrăvit şi în fotografie. Nu începe să funcţie.
}8
[39]
neze numai fabula Boului cu Viţelul, dar o În'
treagă transformare substanţială se produce. ti
saluţi: nu vede. ti înjuri: nu aude. Îl rogi: e
impermeabil. ti strîngi de vîrful urechii: nu simte.
Singurele facultăţi care par că-i rămîn întregi şi
că i se dezvoltă, sînt, cîteodată, ca să nu se iden­
tifice cu mumiile din piramide, pipăitul şi rniro­
sul. Tămîia îi descleştează nasul, aghiasma dă
pipăitului unui ministru mobilitate. EI îşi reca,
pătă simţurile, şi al şaselea simţ, al bunului,
simţ, parţial, în pauze: cînd încetează portofoliul.
Atunci începe reeducaţia surîsului şi a bunei,
voinţe.
Cu tot respectul datorit unei esenţe atît de corn­
plexe, sîntem siliţi să recunoaştem originea ei,
cînd fanariotă şi cînd ţigănească. Paşalîcul indi­
ferenţii a rămas apanajul clasei ministeriale, la
care se adaogă, de cîte ori tinde să fie uman şi
condescendent, institutia binefăcătoare si inchis
zitorială a minciunii. 'Constant şi definitiv, mi,
niştrii acestei discipline şi ai acestei morale nu
sînt cornpatibili cu niciun interes cardinal. Ne
trebuieşte alt soi de oameni politici şi de mini,
ştri. Dar unde-i găseşti? Michelin fabrică numai
anvelope şi camere de aer.
[40]
111-1 S' . a . .• l .
, înt epOCi su eteşti Şi Virste, a oameni,
cînd sentimentele dezamăgite sau depravate, cau.
tă un surogat de natură, înlăturînd natura. Tutu­
nul nu e zadarnic si din ce în ce mai mult fumat
cu pasiune în lo�ul aerului, respirat cu indife.
rentă: tigarea rezolvă la fiecare din noi aparenta
unei p;obleme şi indică o încurcătură sufleteas�ă
certă. De la nicotină la morhnă şi cocaină, sin,
gur gradul depravării se schimbă, tema e aceeaş.
Prin opium, chinezii au lichidat o civilizaţie; noi
o lichidărn mai încet, prin tutun, şi elitele noastre
plictisite de capitaluri, o lichidează mai rapid, prin
otrăvuri mai apropiate de instantaneu.
Artista care se fotografiază cu un şarpe sau cu
nişte pui de tigru, hrăniţi cu biberonul, are mo­
tive să-şi urască bărbatul şi, învăluită cu năframa
de mireasă pentru a primi binecuvîntarea foto­
grafului, îrnbrăţişînd un elefant sau un porc-mis­
treţ, ea vădeşte refuzul de a contribui la succesi­
unea generaţiilor de suferinţă cu progenitura ei.
Un gen de morhnă în fiecare păreche conjugală,
care îmbătrîneşte în stîrpiciune.
Degenerăm. Degenerăm fizic. Degenerăm
moral.
40
[41]
Degenerarea morală ia la noi forma fără greş
în diagnosticul rnaladiei, a concesiunilor recipro­
ce şi a rotunjirii sensului cuvintelor precis. Sufletul
devine peltic la înţelesuri, ca limba în rostiri:
dispare puterea de afirmare şi de tăgadă: între
nu şi da se intercalează un cuvînt nepronunţat,
o pauză de intelect, care conţine cîte ceva din
amîndouă aceste cuvinte, fără să se identifice cu
niciunul. Adesea se şi găseşte expresia să vedem,
iar de cele mai multe ori pauza aparţine unei
continue amînări. Permanentul mîine fuge de nu
şi de da, ca să nu devie niciunul întreg. Senti­
mentul spiral şi leneş, care se tîrăşte ezitînd prin,
tre puncte hotărîte, aparţine unei psihologii mij­
loc ii dintre buna-creştere şi laşitate, şi este o
nuanţă uşor degradată a gentileţii, aşa-numită.
Viaţa noastră socială întreagă admite surogatul
pe toată întinderea noţiunilor şi realităţilor ei.
Intrarea dansatorilor şi a boxe uri lor în complexi­
unea existenţei noastre, pe care o domină şi o
aţîţă, nu este fără ratiune. Evadăm din sensurile
vechi în sensuri noi, obosiţi de tradiţii biruitoare.
Ne place să fim biruiţi de otrăvuri şi nu de
idealuri, de slugi şi nu de stăpîni, diminuaţi în
demnitatea şi în concepţia noastră despre autori,
tate. in harem au intrat eunuc ii care păzeau dra­
periile uşilor încuiate, şi sultanul face dintr-inşii
consilieri şi legiuitori.
Nu ştim cum se manifestă de generarea în învă­
tămînt: vom căuta să ne informăm. Observăm
numai fenomenele dinafară, de după învăţămînt.
Selecţiunea politică a societăţii dă cele mai mari
speranţe acelui element de şcoală, care preferă
bibliotecii sala de gimnastică, şi geometriei trai
41
[42]
pezul pe frînghii. Jucînd un dans modern prin
frecarea în zigzag a pingele lor de parchet şi prin
adaptarea anatomiei gorilelor în mişcările omului,
poţi intra de-a dreptul, şi aproape fără pauza
lustruitorului de ghete, din varieteu pînă în cele
mai depărtate încăperi ale unui apartament luxos.
Dacă domnul Iorga ştia mai puţină ştiinţă şi mai
multă figuraţie de dans, este probabil că ar fi
prezidat încă demult un guvern.
E şi o răzbunare a capacităţilor, veacuri de-a
rîndul apăsate; bicepsul, ceafa, pumnul şi agili,
tatea încheieturilor aveau de spus cuvîntul lor
într'o lume selecţionată în trecut exclusiv prin
inteligenţă. Nu aveţi idee cît mă satisface per,
sonal evenimentul politic al ascensiunii persona,
jului Cutare, deputat şi cenzor al Camerei Depus
taţilor, la conducerea ţării. Profesînd meşteşugul
de boxeur pur, fără veleităţi politice, acest învă­
ţător de energii a fost prefect subt un guvern şi
este actualmente deputat. Singurele sale acte po,
[itice sînt două: odată a sfărîmat pe stradă măse­
lele unui rninisteriabil, iar altădată s-a îmbrăţi­
şat pe stradă cu ministeriahilul, care l-a recuno­
scut « naş », după ce s-a tratat cu seriozitate la
dentist, cedlndu-i locul domniei-sale în Parlament.
Încet-încet, toate specialităţile reputate, În îrn­
părăţia culturii intelectuale, minore, vor ieşi la
suprafaţă, ca să imprime Statelor şi progresului
o modalitate nouă. Pîlcuri mari de nedreptăţiţi
reclamă dreptul lor la existenţa sorţilor condus
cători. Fluierătorii cu naiul sau muscalagiii, călă.
reţii de şcoală înnaltă, lăutarii cu vioara şi vocea,
cîntăreţii de biserică, paracliserii, jucătorii de
[43]
poker, ţurcarii, rişcarii, aşteaptă să sune ora lor
politică şi socială.
Ca tată de copii, îmi vine să surîd cînd minis­
trul Şcolilor face şcoli de carte şi propagandă
culturală, şi cînd un alt ministru, reputat spriji­
nitor al muncii naţionale, îl ajută să şi le înzes­
treze şi întreţie. Eu am făcut mai bine. Aveam
un băiat la Politehnică: l-am retras; i-am curnpă­
rat un gramofon cu douăzeci de plăci cu jazzuri,
i-am dat o cameră pe mînă şi i-am spus: « învaţă;
la toamnă poţi să devii secretar.general ». Pe
băiatul al doilea îl fac specialist în luptele romane
şi în jiu'jitsu: îl destinez activităţii legislative:
nimeni nu va fi în stare să legifereze ca el. Al
treilea băiat a şi început să exerseze glumele de
după-masă: ştie pînă azi o mie patru sute trei,
zeci şi două de anecdote porcoase, cu care se pă,
trunde, şi cine-i deştept se instalează, în lumea
mare. Am hotărît ca el să conducă o vastă între,
prindere de petrol, cu forajuri şi rafinării. Şi voi
putea închide ochii împăcat. Copiii mei se pro'
copsesc, iar ţara mea se ridică.
[44]
11211 1 . - d fi - bli .
__ ntr-o revista e uncta am pu icat, cu tit.
lui Mizerii, începutul unui vechi manuscris, găsit
în camera unui confesor, acum vreo douăzeci de
ani, mutat disciplinar din Grenoble în Canada.
Ne-am însuşit manuscrisul cu consimţămîntul ho­
telierului şi din lipsă de proprietar prezent. Ma,
nuscrisul era un jurnal, în care duhovnicul, un
benedictin, nota nu atît ce-i trăznea prin minte,
cît ceea ce auzea de la clienţii lui sufleteşti demn
de retinut. Am numărat trei mii cinci sute de
confe;iuni, redate telegrafic şi care pot sluji, puţin
amplificate, din trebuinţe de stil, pentru o succes
siune de tablete interesante.
Manuscrisul preotului misionar dovedeşte cîtă
perversitate poate să încapă în inima unui .6.u
sufletesc şi să discrediteze specia omenească şi în
ochii celui mai blajin .6.10sof. Notele confesorului
presupun şi spovedanii de-a dreptul, dar şi mărtu­
risiri aţîţate de întrebările lui piezişe. Pe lîngă
duhovnic este foarte probabil că autorul jurnal
lului era şi un amator de curiozităţi, colecţionar
de acte de virtute ca şi de fapte de ticăloşie, pe
care nu rezultă din manuscrisul lui că le. ar .6.
inventat. Reluăm publicarea caietului, după o pa,
uză de cîţiva ani.
In prima parte a caietului este descrisă maniera
de a strica o încuietoare, nu pentru a fura, şi de a
44
[45]
fura fără stricarea broaştei. Capitolul nu prezintă
un interes deosebit decît prin cîteva personagii
care îndeobşte fac parte dintr'o elită înnalară de
bănuială şi care, în toate ţările şi epocile, dau
cele mai mari pilde şi lecţii de cinste şi cumpătare.
Aşa, un fost ministru şi şef al unei grupări politice
de calibru] nenumăratelor grupări ce compun în
Apus un Parlament, descrie cuma furat colierul de
perle al unei cîntăreţe, ca să facă faţă unei datorii
de onoare, contractată de obicei în pretoriul dis,
tins al unui club de jucători de cărţi. Furtul,­
cuvîntul e foarte stingheritor pentru conştiinţa
unui cetăţean născut cu marele respect al clasei
lui sociale faţă de conducători, - a fost săvîrşit
în timpul somnului actriţei şi numai după ce
ministrul încercase toate mijloacele de a-l evita.
Prezintînd un memoriu bine studiat pentru urgen,
tele reparaţii necesare Marinei Statului pe care
îl conducea, creditul cerut isa fost refuzat, pe
motivul ancdin că bugetul era destul de încărcat
fără noi sacrificii. Cînd duhovnicul l.a întrebat:
« De ce aţi ales cheltuielile maritime şi n-aţi pre,
ferat, de pildă, Siguranţa, unde fondurile se mişcă
în întuneric? », ministrul ar fi răspuns că în apă
fondurile sînt şi mai invizibile, că marea şi oceanul
ar fi constituind supremele resurse de cheltuială
în mîna unui guvern, care ar dori, prin excepţie,
să 'şi înnavuţească membrii săraci sau deficitari la
cărti.
Âpoi, ministrul a încercat să măsluiască, utili,
zînd felul banal de a cîştiga lesne o victorie mare,
al unui al doilea joc, băgatul pe mînecă. După ce-şi
aşezase blocul de valeţi şi aşi conform unei reguli,
cărţile i s'au amestecat, şi rnăsluirea, deşi bine
chibzuită, a dat greş. Datora o sumă importantă
şi trebuia să o capete negreşit şi repede, termenul
acordat datoriei de onoare fiind scurt. Un cavaler,
adică un bărbat serios, codul porunceşte ca în
45
[46]
ceasul următor scadenţei neachitate să se îrnpuşte,
şi ministrul mai avea de trăit şi nu dispreţuia viaţa
îndeajuns.
Cîntăreaţa era la sfîrşitul unei cariere care fusese
strălucită, şi, îmbătrînită de timpuriu din pricina
fardului şi exceselor, avea pulpele umflate vermi­
cular de saci cu varice, şi publicul o mai tolera
ca un sfîrşit de havană, încă gustoasă după ce s-a
stins. Şi ministrul era relativ tînăr şi brun. Că,
rarea lustruită venea frumos ochiului obraznic,
acoperit cu geamul superfluu al unui monoclu
inutil, lipsit de dioptrie. Se îmbrăca graţios ca un
valet de casă mare şi ca un vizitiu princiar, şi
marochinul portofoliului violaceu sau sanguin se
asorta fermecător cu jiletcile lui galbene, vişin li
şi vinete-încenuşate, încheiate în bumbi licăritori
ca ochii de mîtă.
La întrebare� duhovnicului dacă artista a simtit
cînd isa descheiat colierul cu o sută patruzeci' şi
două de perle, fostul ministru răspunse: « întîi
credeam că doarme, ca o vacă... însă m'am
înşelat. Căci, emoţionat de actul meu şi lucrînd
pe întuneric, am ciupit-o fără să vreau. A oftat
de cîteva ori. Desfăcînd şiragul de mărgăritare şi
punîndu.l în buzunarul pardesiului, am văzut că
femeia celebră ştia şi că mă lăsase să procedez în
voie. Mai tîrziu, mi-a mărturisit nu numai că s'a
oprit să se opuie sau să se mişte de teama să nu o
asasinez, asasinatul fiind corolarul inevitabil al fur,
tului riscat, dar că fără să simt m'a şi ajutat cu
degetele pe subt pernă, ca să devin proprietarul
colierului de perle cu un ceas mai devreme.
După ce şiragul a curs din mîinile mele în
buzunar, am auzit: tac! si am tresărit. Doamna
învîrtise robinetul lămpii electrice, şi, uitîndu-se
la mine şi rîzînd, îmi spuse: II îngerul meu! nu e
nimic: îti trebuiesc bani de buzunar. Un ministru
costă scump, Vino la mama! ' - şi atunci, cuprins
[47]
de remuşcare însă recunoscător, m'am aruncat în
genunchi la pat şi i-am zis, sărutîndu-i trupul:
Mulţumesc! mulţumesc!
Nimerisern, se mărturisea ministrul, cu gura
pe o varice, pe care am îmbucat-e fără să vreau,
ca pe nişte momiţe. »
Restul capitolului furtului, din manuscris, con'
sideră forţarea cu cheia falsă a unui dulap, desen­
ierea unui lacăt cu un ac de păr (se purta conciuh,
săltarea uşii cu dalta pe dedesubt, spargerea gea,
mului mută prin presiuni pe sticlă cu un peşchir
uns cu cocă, intrarea prin pod, încălecarea feres­
trei în timpul nopţi lor de vară, furturi în general
fără sînge. «Mizeria» următoare e de un ordin
deosebit.
[48]
I-iil Am fost întodeauna o copie cu creionul de
tîmplărie a sibariţilor occidentali. Wilde spunea că
viciul trebuie practicat cu artă. Aplicînd pede­
rastia în epoca antebelică după ultimele reţete,
azi « civilizaţii» noştri copiază ritualul corydonian
al lui Gide fără convingere şi din simplu spirit
de imitaţie.
Există un sentiment şi un romantism sincer al
şezutului şi o copie falsă a acestor izvoare de beţie.
Adevăratul pederast recunoaşte pe pederastul cu
vocaţie printr-un suprasirnţ, asemuitor preştiinţei
cotoiului, care, lipsit de noţiunile elementare de
zoologie, deosibeşte totuş precis, fără să confunde
niciodată quadrupedele mici între ele, pe cotoi,
printr'un soi de miros, dacă nu chiar după miros.
Pederastul nu este prea greu de izolat din Pu?
blic, nici pentru muritorii de rînd, cărora afedro,
nul, cum îi ziceau cărturarii vechi, le serveşte
exclusiv de şanţ colector. Legănarea de odaliscă
a şoldului ondulat, ritmurile în curbe moi ale
umerilor, derivaţi în piezişuri; cochetăria lascivă
a grumazului, melancolia caprină a fizionomiei, cu
ochii palizi, purtători de un sîmbure quasi-mistic,
transparent în ceaţa boabelor de razachie albă;
predilecţia de a umbla cu un sul de reviste în
mîna, pusă dulce pe sul ca pe un flaut; un oftat
[49]
al personajului, părînd căii iese din subsuori; zîm­
betul ţuguiat, călcătura de ibis, vorba aleasă ca
să nu exprime nimic. Toţi indivizii cu care te
întîlneşti pe stradă şi care, mergînd, par că se
strecoară printr-un grilaj continuu, ca să încapă
printre zăbrele; toţi indivizii pe care îţi vine să-i
baţi cu biciul şi să-i calci cu carul, sînt pederaşti.
lei un pianist, dincolo un actor, un dansator,
profesiunea nu deformează tipul, şi într-o pri,
vinţă, mai mult sau mai puţin determinată, fiecare
seamănă cu celălalt, ca păstîrnacii şi ca boabele
de cafea.
La tipul pederastului, cronica adaogă tipul hipo.
horernatofiliei. Această denumire de lungimea unei
octave şi care îţi Iasă o sensaţie stranie a gustului,
cînd o rosteşti, se aplică la o pasiune din cele mai
bizare: gustarea, fără înghiţire, a unui crîmpei,
fasonat ca o perişoară, dintr-o materie primă care
nu se mănîncă şi care se refuză; şi nu atît din
pricina gustului, îndeobşte necunoscut de oameni,
cît în special din pricina nasului. Decanul acestui
viciu, de.a năclăi între cerul gurii şi limbă lucrul
care pute, este la noi, se pare, un mare boier, fost
prefect de poliţie, fixat în conştiinţa şi a priete­
nilor şi a adversarilor săi, cu această preferinţă.
E ciudat că dacă te uiţi la el atent, eliminat auto'
matic din exercitiul activitătilor publice, cum se
găseşte de cîţiva �ni, zvonul � confirmat prin atitu­
dinea privirii, prin desenul flasc şi incolor al figurii
şi prin substanţa ei plastică, puturoasă pentru ochi.
Am cunoscut în străinătate o fată, într-o noapte,
care m'a atras în interiorul secular al unei case
negre, din vremea lui Jean,Jacques Rousseau. In
apartamentul ei, neînchipuit de curat, am găsit
49
[50]
dormind în leagăn un copil de patru ani, şi pe
un aşternut cu pernă albă, o căţea cu cinci pui,
adormiţi cu boturile la ţîţe. Tabloul general m-a
impresionat, şi am uitat, şi eu şi fata, pentru ce
ne-am urcat pînă la al şaselea etaj, pe o scară fără
rampă, ţinîndume de o funie, care atîrna din
podul casei pînă jos, ca o fdnghie de clopot.
Mi-a dat un ceai, am stat de vorbă poate două
ore, m'am scuzat, ea mi-a spus că viaţa e o înda­
torire penibilă, şi ne-am scoborît amîndoi, ca doi
buni camarazi, respectuoşi Iiecare faţă de celălalt;
eu pornind deprimat către domiciliul meu, ea
ducîndu.se să caute clienţi - « Pst! pst! oiens, rnon
chcri» - deprimată, ca şi mine, de cea dintîi în'
tîlnire excepţională, din cariera ei.
l-am dat adresa mea şi' venea cu băiatul, dumi.
nica, de mînă, şi.mi povestea, cu inteligenţă, viei­
ile bărbaţilor cu care trebuia să intre în raporturi
profesionale. Hipohoremato.6lia unui bancher din
localitate, abonat, se producea în formele urmă,
toare. Fata era avizată să ia o dată pe lună, în
ajunul zilei .fixate întîlnirii, un purgativ zgomotos.
Bancherul o primea acasă cu un scaun fără fund
şi cu o placă mare de cristal, cu care el îşi acoperea
.6gura dedesubtul scaunului găurit. Pe scaun şedea
fata, şi efectul purgativului începea cu găIăgiile
scandaloase ale unui oblon lăsat si ridicat violent.
Individul primea cele dintîi zbucniri deasupra
geamului, cu care era mascat, dezbrăcat la piele
şi zbătîndu.se şi tăvălindu-se, muncit ca de o
halucinare. «Hal ce bine e l », răcnea, în criză,
bancherul. «încă una 1» se ruga el - şi o nouă
detunătură îl făcea fericit. Şedinţa se termina:
fata lua o baie generală, în sala vecină, şi îşi lăsa
amantul, zvîrcolit în mocirlă în spasmul pe care
natura îl oferă fără purgativ.
Un alt client ruga pe fată să se dezbrace, păs­
trîndu-şi ciorapii negri şi jartiera. O încălţa, el
5°
[51]
stînd în genunchi, nud ca şi fata, cu un singur
pantof cu vîrful lung de lemn, şi, din genunchi,
făcînd o rnătanie, el se răsturna cu şezutul ridicat
şi răcnea: «Loveşte'mă tare! loveşte-mă tare! », şi
fata îl izbea cu vîrful pantofului, atît pentru că
sceleratulo dorea, cît şi pentru ca să-I pedepsească
greu, că din actul ei trebuia să se ivească pîinea
copilului din leagăn. Individul, lovit unde avea
nevoie, scotea un urlet de durere, urmat de o
înfrigurare plăcută, şi sărea dintr-o bucată, din
loc în loc, ca un scăunel, urmărit de piciorul
încălţat cu lemn, aruncat în ţintă şi îmboldind
bestia să sară.
în Bucureşti, exemplarele variază şi se succed
pe tărîmuri. Pictorul Cutare, tînăr şi el, are taine
şi mai greu de explicat. După ce-şi îmbată un
prieten pe sofa, îl excită şi.l duce la gură ca pe un
flacon cu sirop şi.l bea pînă.n fund.
Înnainte de război, viciile din categoriile citate
se mărgineau la cîţiva bolnavi. Mai tîrziu au cu­
prins o clasă. Femeile de varieteu au introdus stupe,
fiantele în rîndurile bogătaşilor care le vizitează.
Un ghebos roşcat, vînzător de serpentine, procură
în localurile de noapte «otrava albă» a coca,
inei, pe preţuri fabuloase. Odată cu saxofonul, cu
dansuri le negre, cu jazzul, cu garderoba « Char­
leston » şi cu pălăria «Malec», s-au instalat toate
bubele morale ale unui Occident obosit şi pasi,
onat de inexistenţă, la noi. Claude F arrere a scris
pentru snobii degenerărilor noastre înspăimîntă,
toare Fumeurs d'opium şi Les cioilises. Avem în
capitala României Mari, morhnă, cocaină, hero­
ină, haşiş, opium, putregai, şi un club select
« A.B.C. ». Avem tineri dezgustaţi de viaţă, care
fură cu efractie din sertarele medicilor retete cu
firmă, plastografiază iscălitura doctorilor ş'i cum'
51
[52]
1"
1,
il'
I
! I
,i
"
pără otrava care le dă acces în «paradis ». Pe
cîţiva prefectul de poliţie i-a scuturat de urechi
si i-a întors la liceu, în cursul inferior. Unul din
ei trebuia, cu toate influenţele pusem joc să.l
scape, să ne închis, dacă nu-l slujea un noroc.
În garsoniera lui de cocainornan precoce a fost
găsită o domnişoară din cea mai autentică elită
socială şi politică: s'a cumpărat numaidecît o pla­
pumă de rnuşama, care a fost aruncată peste amîn,
doi, Absenţa unui ideal într-o clasă şi dezordinea
gospodăriei în foarte multe familii, din cele che.
mate să tezaurizeze autoritatea şi prestigiul, dau
acest tineret, absent din opere de suflet şi minte,
concentrat în opere de anatomie pervertită.
Vi s-ar părea inacceptabilă, domnilor miniştri,
o dictatură a parfumelor, a jocului de cărţi, a dan,
sului, a ceaiului, a plăcilor de gramofon şi a şcolii,
dacă dictatura familiei nu sînt în stare să o între,
prindă părinţii?
[53]
I 14'1' U boi d"' . .
__ n oier a pus o ata mina pe Ciocan, ŞI
după ce l-a purtat în buzunarul de la spate, par>
fumat cu mirodenii virginale, nepricepîndu.se să
încovoaie potcoava şi fierul, şi-a ucis cu ciocanul
amanta. tntîia oară încăpea unealta faurului pe
laba felină a unui cocon, si ati văzut ce-a stiut el
să scoată din ciocan. " ,
E o creaţie, care-şi ia savoarea şi înţelesul din
detalii. Amanta avea vreo cincizeci de ani, şi
coconaşul e tînăr. Ea se delecta în aşternutul
unde avea să fie asasinată, crispată din pîntec, din
braţe şi sîni, şi răcnind răguşită de plăcere dede­
subtul unui trup care nu ieşise din pîntecul ei,
care nu fusese legănat în braţele ei cu grija Sfintei
Fecioare şi care nu supsese din ţîţele ei impure.
În seara ticăloşiei, ciocoiul şi-a pus ciocanul de
fier în funcţiune, după deviz. întîi, el şi-a răzgîiat
potenţa şi a bucurat mădularele aţîţate ale COCOM
nei cu un ospăţ încălecat. Tîrziu, a ridicat cio.
canul, a sfărîmat căpăţîna şi a spart un ochi. A
furat opt sute de mii de lei, s'a spălat pe mîini
de drojdiile de sînge, s'a gătit, s'a pudrat şi a ieşit
la plimbare. Sceleratul a putut să asocieze sim­
fonic, printr-un rafinament al perversiunii culmi,
nant, împreunarea şi tîlhăria,
Doamna încă nu a murit; poate grăi. Ea nu-şi
acuză amantul si nu vrea să stie cine a ucis-o.
Perversiune peste perversiune, ea participă la eri,
f}
[54]
mă, şi victimă şi complice. Care-i mai puţin vino,
vat din doi?
Bagă de seamă. Pute a sînge de putregai!
[55]
1-151 Procesul sexelor bătrîne în luptă cu amorul
şi cu furtişagul, conţine un episod, din care se
ridică o putoare specială. O doamnă din cea mai
bună societate, înrudită cu familiile politice, de,
pune ca martor, că a cunoscut şi a ospitalizat pe
autorul crimei cu ciocanul, săvîrşită asupra unei
cucoane venerabile, posesoare a unei averi irn­
portante, a unei colecţii de amanţi, repartizaţi
după ore, şi a unui număr egal de chei pentru
fiecare.
Acuzatul era găzduit de doamna martoră. T ra­
tamentul era cu desăvîrşire suculent, şi acuzatul,
răsfăţat de maturitatea juvenilă a proprietăresei,
trăia la sînul dumisale de Abraham, ceva mai
lung şi mai înmuiat, poate, decît însuş al lui Abra,
ham, ca un prunc epilat şi ras, cu un strugure de
lapte în gingie. Capriciile indispensabile contor­
tului acuzatului erau ascultate ca nişte legi. Dorea
baie la miezul nopţii? Mămica puţoiului rnelan.
colic i.o pregătea, să nu răcească. «Cît plătea? »,
întreabă prezidentul. «Nimic! », răspunde gazda,
cu o intimitate a tonului şi cu o naturaleţe care
ne fac să credem că sensul este admis si curent
într-o fracţiune superhnă a societăţii suprapuse,
«Aveţi avere? », mai întreabă prezidentul. «Da »,
răspunde martora. «Mare?» vrea să definească
prezidentul. «Cîteva milioane », indehneşte mar'
tora.
ff
[56]
Cîteva, mai multe sau mai puţine, e destul de
lăudabil, fiecare milion fiind un milion Întreg,
adică o proprietate care produce leneş sute de mii
de lei automatice, şi care lipsesc radical activită­
ţilor apreciate la altă Bursă decît munca pe cana'
pea a rnatroanelor cochete, asociate pe resorturi
cu potenţa blazată.
Doamna victimă poseda şi ea cîteva milioane,
ca, la rîndul ei, doamna gazdă. în atmosfera pro'
cesului, a informatorilor, a martorilor, a unei apă,
rări deghizată într-o documentare sentimentală,
plutea un satelism, ale căruia constelatii, risipite
În spaţiul moral pînă la frontierele invizibile ale
notiuni lor, mărturisesc prin existenta lor realită.
ţil� cu neputinţă de apărat ale un�i aristocraţii
false, creată de capitalul nemuncit. Averile lor de
imaginaţie, de combinaţii, de pîndă, de protecţie
şi de crimă, distrugînd raportul dintre valoare,
acţiune şi finanţă, descurajează iniţiativele, ener­
giile şi onestitatea profesională, a căreia lipsă carac­
terizează epoca noastră.
Aceste averi pribege, ca nişte epidemii şi ca
nişte infecţiuni flatulante, manifestate imprecis
şidupă norma fantezistă a suferinţelor surde, cînd
la cap, cînd la picioare, cînd la inimă şi cînd la
creier, ici cu purulenţe, dincolo cu paralizii, pot
să fie tolerate fără măsură înIumea destinată, pe
lîngă o viată individuală satisfăcătoare, vietii de
eforturi, de izbînzi şi cultură a naţiunii î�tregi
româneşti? Nu e, desigur, lesne să se stăvilească
fluxul de -gigantică mocirlă, care înneacă şi tîrăşte
puterile şi valorile existente şi mai ales aşteptate
ca o mîntuire socială, natională: national luîn.
du-se aci cu accepţia lui de' personalitate colectivă
distinctă. Dar niciun proces, la Curtea cu Juri
sau la o instanţă mai ştiinţifică, nu este de ajuns.
[57]
Un proces, cu o publicitate de amănunte, de cu­
loare, de tonuri şi semitonuri, de psihologii şi
obscurităţi, ilustrat şi interpretat, poate că face
mai mult pentru propagarea răului nostru de
stîrpiciune, decît contactul direct, restrîns şi limi.
tat.
Amatorii noştri de sociologie au un subiect de
care fug din răsputeri, propus pentru studii. Ei
trebuie să caute, fără să se teamă că devin suspecţi
de socialism şi comunism, reţeta cea mai potri­
vită pentru noi, de eliminare din rădăcini a plan,
telor sociale care anemiază tineretul, păstrîndu-se
sămînţa bună şi răsadurile fructificante. Căci ori,
cît ne ,am sili să artisticărn aspectele şi să consi­
derăm bubele şi putregaiurile ca nişte organisme
de parazitisrn strict local, optimismul nostru nu
trebuie purtat pînă la cretinism, şi atitudinea de
a-tot-înţelegători este nevoie să fie părăsită, pentru
recompunerea În sănătate şi vitejie a sentimentelor
noastre, lovită de grava maladie a confuziunii, cu
precocitate.
[58]
1161 Cazul unei familii. Tatăl de şaizeci de ani,
are un fiu însurat şi o fiică măritată, şi [ocuiesc
astfel trei familii împreună. Nevasta fiului şi fiica
bătrînului dau anual naştere cîte unui copil. Dar
mai face copii şi nevasta bătrînului, mama fiului
însurat si a fiicei măritate. Cam în aceeas lună sînt
în aceeas casă trei familii care nasc: mama face
surori si' frati pentru copiii ei; unchi si rnătusi
pentru 'copiii copiilor ei. Unchii au aceeaş vîrstă
cu nepoţii, şi uneori sînt cu cîteva zile mai tineri.
A se urmări lanţul de rudenii. ..
[59]
117 il O d v d v v - • d d v • d
__ oamna, upa o casatorie e ouazeci e
ani, cu un bărbat care pînă în ultimul moment al
căsniciei s-a condus ca un perfect gentleman, se
îndrăgosteşte de un advocat mai tînăr decît doarn­
na, cu vreo cincisprezece ani, secretarul soţului,
divortează şi intră în aventură rornanescă si tea­
trală, 'cu o facilitate de profesionistă. Seria se' ispră­
veşte cu un asasinat: amantul este împuşcat. La
ora de faţă, doamna e la spital, şi tînărul s.a mutat
într-o lume fără licentă în Drept si fără cucoane
mai bătrîne. ' ,
Întîi, o foarte proastă menţiune pentru tînărul
secretar care a sedus pe soţia patronului. Acest
ideal de vizitiu, de-a pune mîna pe gazdă, nu are
decît un corespondent, care cu toate că neexe­
cutat, face parte abstractă din crima secretarului:
asasinarea stăpînului cu ajutorul soţiei. O a doua
menţiune proastă pentru el: şi-a luat amantă mai
bătrînă şi divorţată şi fosta soţie a stăpînului, şi a
dus-o în casa mamei lui, care, regretabil! a primi,
t.o. A treia menţiune proastă ar rămînea de adaos
mai tîrziu, dacă obiectul ei va deveni o cauză
reală, după mărturiile doamnei din spital: doamna
era proprietara unei sume de două milioane de lei,
dăruită sotiei nedemne, la despărţire, de către
soţ. Dacă, 'într,adevăr, ştirbirea înz�strării a jucat
59
[60]
· I
II
I
i
, I
�i
I
I
I
II
un rol în scena cu revolverul, cazul intră invers
în grupa Găetan. Vă mai aduceţi aminte? Găetan
era un om care aparţinea, ca şi advocatul ucis
cinematografic, unei lumi numite culte.
Al doilea, o menţiune proastă pentru doamna
din problemă. Ea îşi schimbă soţul cu un salariat
al soţului, şi, soţie, înnainte de divorţul devenit
inevitabil şi moral, primeşte în patul ei pe soţ şi
pe amploiat; izbuteşte să aibă, după douăzeci de
ani de carnaraderie, o stare de spirit dublă. Dacă
se va adeveri ceea ce crede toată lumea, că autorul
asasinatului este pur şi simplu doamna, nu poate
fi exclusă ipoteza că o tovărăşie de asasinat al
soţului ar fi fost cu putinţă. Şi iar scoborîm în
mocirlă.
Teatrul si romanul variază la infinit tema dra­
gostei care' justifică totul pentru o societate prea
sătulă şi căzută, prin stomac şi sex, în laşitatea
marelui scepticism şi în putregaiul moral provocat
de această formă de a fi cinic şi abject. Autorii de
teatru şi de roman sînt în genere oameni de
subiect, lipsiţi de cei şapte ani de acasă şi de o
educaţie a demnităţii. După cum viaţa prinţilor
nu se poate asemăna cu viaţa comună, fără mari
primejdii care dau şi coroanelor şi politicii şi Sta,
tului un puternic miros de puroi contaminant şi
face să degenereze toată societatea unei epoci, ­
Rasputin şi Rusia, - idealurile, credinţele, dati.
nele, ajungînd nişte caricaturi batjocorite, tot aşa
viaţa soţilor nu poate fi copiată după viaţa specta­
colului de varietăţi.
o familie este cu totul altceva decît împreu­
narea amoroasă a doi îndrăzostiţi, care constituie
60
[61]
numai un fragment din căsătorie. Căsătoria e un
angajament între două demnităţi integrale. Băr.
batul care ciupeşte servitoarea sau croitoreasa, ori
nimereşte în casa prietenului absent, într-o după,
amiază, din punct de vedere teatral este un sus
biect tratabil: dar din punctul de vedere al inte­
grităţii respectului de sine e o murdărie. Bărbatul,
ca şi femeia, trăieşte mai ales prin stima, pe care
trebuie să o merite din partea tovarăşului. Dar
parcă situaţia e şi mai gravă atunci cînd căsnicia
este ruptă de femeie, care se identifică preferin.
ţelor sexului mult mai pronunţat ca bărbatul şi
cade în sclavia simţului genezic. O femeie care-şi
datoreste sies înnainte de toate un sentiment, nu
poate �ă,şi î�şele bărbatul, - şi credem că acest
sentiment nu vine numai de la natură, dar că
el este determinat şi de educaţia, de pilda centi­
nuă şi rectilină a părinţilor. Dacă doamna care îşi
calcă onoarea a cunoscut mai de aproape rnora­
vurile mamei sale şi şi-a surprins părintele în baie
cu bucătăreasa, nu mai e nevoie de argumentat.
Clipa penibilă a evoluat ...
O întreagă literatură răsfată infidelitatea si o
hrăneşte, şi o pilduire de fiec� zi o întreţine;' iar
inhdelitatea familiei e legată de inhdelitatea profe.
sională şi socială, pe care le facilitează.
Dar atmosfera care înlesneşte îndeosebi crima
şi infracţiunea este pentru demoralizaţi bunul-trai
excesiv. Dacă doamna în chestiune nu ar fi fost
soţia unui advocat cu clientelă mare şi cu o avere
adunată desigur cu eforturi, însă cu eforturi reia,
tiv improprii ; dacă nu i s'ar fi urît în căsnicie,
căutînd să si.o facă romantic variată-infractiunea
unei spălătorese ar fi avut mult mai puţine' şanse
să fie consacrată în mediul dernoralizării sociale.
61
[62]
Ssar părea că prima datorie a soţilor este să
muncească ŞI să trăiască mulţumiţi, din satisfac­
ţiile infinite ale muncii.
Vai vouă, bogaţilor! a spus cel care a vorbit
aşa. Mai uşor îi este cămilei să treacă prin urechea
acului decît bogatului să intre în împărăţia lui
Dumnezeu ...
[63]
��l Sînt cazuri de căsătorie, ca să utilizăm un
cuvînt cu sensuri generale, fericite. Născîndu-se în
conditiuni deosebite si din materiale dizarmonice,
cele �ai multe căsătorii sînt contradictorii. În
vreme ce o uzină fabrică şuruburi, o altă uzină
fabrică piuliţe; cui îi trebuie una din două, caută
o împărechiere. Un nasture fără cheotoare şi o
cheotoare fără nasturele ei, reprezintă un dezechi­
libru: cheotorile caută nasturi, şi nasturii cheo.
tori. Un nasture mare nu trece, şi o gaură mare
joacă. Numai în croitorie şi în mecanică lucrurile
se petrec satisfăcător. Restul vieţii e o haină cu
humbi despărechiaţi, fără bumbi sau cu burnbii
spînzuraţi.
Urmăriti afară din romanul descriptiv, bărbatii
şi femeile: unicele două variante fizice ale celuiei
organizate, se prind cîte doi în valsul existenţei,
cu o regularitate absurdă, şi ies din viaţă într'o
figură spirală care i.a uzat; uitînd măcar, ca la
teatru, să salute. Un instinct de sălbătecie şi de
varietate îi face să se caute din depărtări şi din
necunoscut. Vecina cu care te.ai învăţat, e mai
urîtă decît streina nemaivăzută. Să fi existat căsă­
toria sentimentală a celor doi copii crescuţi într-o
grădină pînă la majorat? care şi-au tras palme de
mici, s.au muşcat de necaz şi s'au înjurat? Un
6J
[64]
tăbăcar are o fată şi un antreprenor are un băiat,
destinaţi ca peste douăzeci de ani să adaoge la
cunostinta lor reciprocă o cunoastere suplimen­
tară �i să căsătorească două averi'. s., modificat
ceva? s'a introdus altceva mai mult decît o uşă
de circulaţie nouă, prin spargerea unui părete
dintre două vecinătăţi? Economie de slugi, de
cumpărături de vase şi de tacîmuri, bucătăria fă,
cîndu.se laolaltă.
Poate că omul caută mai degrabă necunoscutul
decît ceea ce se cheamă frumosul. Omul se naşte
ştiinţific, şi probabil că înnainte de a fi fost inven.
tate şcoala şi tiparul, el căuta părechea cu o do,
rinţă de documentare. Don Juan adună docu.
mente. Un medic îşi făcuse o arhivă de păr tăiat
din subsuoara fetelor cu care se îrnpărechiase.
Fără să fie vizibil nebun, el păstra şuviţa de păr
intercalată intr'o carte.de-vizită cu panglică şi
portretul posesoarei respective. Era cenuşa blondă,
roşcată sau neagră a unei romanţe fumate.
Interesul omului faţă de păreche a lui feminină
şi masculină durează atîta timp cit insul nu e cu,
noscut detot; de unde învierşunarea de a se cu,
noaşte degrabă, pentru înlăturarea obsesiei şi tre­
cerea mai departe. Notele biografice şi spiritul de
anchetă politică, socială şi artistică, pornesc din
dorinţa de a isprăvi mai repede cu subiectul, după
ce te-a intrigat. Lectura literară se găseşte pe linia
acelui aş interes.
între sexe, ca şi la trepte, unde sexul şi dife­
renţa se manifestează cerebral, se dă o luptă, pe
care femeia, ca să intereseze necurmat, trebuie
să o complice la exces. Unul vrea să te ajungă, şi
tu trebuie să fugi mai repede cu un pas, coche.
[65]
tînd pe călcîie. După urmarirea nupţială, care a
durat, bărbatul crede în general că şi.a cuprins
iubita. E momentul supremei tragedii, de unde
începe acel joc satanic, folositor femeii şi exaspe'
rant pentru bărbatul, care uitîndu-se bine în mîna
lui închisă, îşi dă seama că nu a prins nici atîta
consistenţă cîtă oferă un fulg. Femeia nu e a
bărbatului ei decît atunci cînd, odată cu lacrimile
ei de dragoste adînc împărtăşită, îi alunecă pe
obraji, în perini, şi sufletul divizat. Ea îşi joacă
fiinţa şi puţina fericire cîtă nuri este refuzată de
viaţă - şi are datoria să fie prudentă. Soţul nu
reprezintă de obicei meritul acestui suprem sacri­
ficiu de imponderabile şi abstracţii, lui i se dă de
obicei numai metalul, oprindu-se sunetul pentru
sine: e un rest care trebuie rambursat lui Dum­
nezeu ...
Bărbatul care se plînge, în versuri şi proză şi
teatru, de femeia pe care o iubeşte, dă un bocet
de insuficienţă. Ea şi.a rezervat, ca o perfectă
gospodină a pudrelor, parfumelor şi fardurilor
sufleteşti, flacoanele cele mai fine, pe o poliţă a
etaj erei, unde labele bărbatului nu sînt în stare
să ajungă ca să le sfarme. El a căutat să devasteze
totul, ca un erou, pasionat de o barbarie origi.
nală, şi care vrea să fugă călare, în văzul tuturor,
cu femeia iubită spînzurată la oblînc. Ursul of,
tează cu stupul în braţe, mîncîndu-i mierea, după
ce albinele s-au depărtat.
Natura şi-a mărginit imaginaţia la cele două
sexe, cumpănindu-le într.o egalitate a instinctului
suprasensibil. Ce socoteală şi-o fi putut face ea,
în vederea procreaţiei, e un lucru de cercetat.
Două singure sexe sînt, evident, prea puţine,
pentru o satisfacţie a timpului vieţii. Natura era
schivnică înnainte de a se fi ivit creştinătatea,
[66]
lăsînd durerea şi mîhnirea să se permanentizeze
în doi unici indivizi, organizaţi într-o celulă bio­
logică şi socială. Văduvia constituie o continuă
ştirbire a echilibrului obştesc, şi progenitura prii
meşte osînda morţii direct. Dacă, dimpotrivă, pen,
tru obţinerea unui nucleu fizic s-ar fi grupat patru
sau cinci sexe deosebite, ca să se corespundă rnu­
tual, şi numai laolaltă să se fi putut isca proge.
nitura, pe de o parte iubirea ar fi fost mai puţin
pasională, mai distribuită, capacităţile gestaţiei
individual rnicşorate şi sensibilitatea absentă, ca la
plătici, A ţine definitiv lumea fizică închisă în
două alternanţe, dovedeşte din partea Celui-mai.
presus-de-fiinţă răutate ...
l
[67]
1-19\ «Cum, asta e civilizatia voastrăj » ma m­
treabă unchiaşul Gavrilă, care a venit să-şi vadă
« copilul» bine instalat la Bucureşti.
Copilul lui n.are mai puţin de patruzeci de
ani, şi studiile şi apoi relaţiile l.au dus acolo unde
se găseşte, bine văzut şi consultat la toată trebu­
inţa. Are servitori, de care unchiaşul se shieşte la
uşă ca de nişte domni şi domnişoare, o grămadă de
camere, o mulţime de picturi şi de statui, ca la
biserică si ca la cimitir.
Bătrin�l, ţăran ars de arşiţa brazdei, cam şovăie
să calce prin odăile parcă pline de morminte şi se
simte stîngaci pe dinaintea atitor biblioteci şi
odoare, pentru el, inutile, Doamne Iartă-mă: sti.
clărie, bronz, argintărie, lustruiri, ciucuri, peCl
dele cîte trei 'patru unele peste altele, ca păturile
de nori.
De parcă omul la Bucureşti ar avea zece-cinci­
sprezece obraze, tot pe alt format de clişeu, capul
noului boier se reflectează în sumedenii de oglinzi,
atîrnate peste tot locul sau intercalate în tencu­
ieli.
Dar nici fiul nu-l prea primeşte cu o satisfacţie
exagerată pe unchiaş, El nu mănîncă, dejunează;
67
[68]
şi niciodată acasă. Şi nici n-ar avea o cameră de
prisos: cele din mansardă sînt ocupate de valeţi şi
de cuconiţele cu şorţ care servesc pe cucoana. Cu
ea, boierul vorbeşte păsăreşte, întorcînd, pesemne,
vorbele de.acasă pe de-a-ndoaselea, şi bătrînului îi
vine nu ştiu cum că nu le poate întoarce şi el.
Apoi, ar fi foarte dezagreabil să se întîlnească la
baie cu un om care miroase a oaie, cînd la ea în
casă pute a atîtea feluri de frumos. Odată, s-a
nimerit şi el într-o îngustime cu lanţ, chiuvete şi
robinete, şi de multe podoabe a uitat de ce intrase
si nu i.a mai venit.
, S,a silit şi el să-şi lepede cele ţoale albe, dar nu
s-a potrivit la croitorul din Bucureşti nicio haină,
fără să.l strîngă la subsuori, fără să-I supere şi
nădragii. Cînd a tras nişte pantofi în picioare, i s-a
părut că se încalţă cu o fiertură de smoală. Toate
încercările fiului au fost « imposibile ». Acest cu'
vînt, imposibil, i-a rămas unchiaşului lipit de ga,
ura urechii, şi între vitele de acasă şi-l aduce
aminte şi pufneşte de rîs. Afurisită civilizaţie! El
doarme în Bucureşti la o gazdă de lîngă gară şi
se întîlneşte cu fică,su la tribunal. Cîţi mocofani
nu stau în jurul unui mare advocat acolo?
El ar fi vrut să.l întrebe pe feciorul lui de ce
şi ,a schimbat numele de Radu, dar s-a temut că
fiind prost, n.o să-l înţeleagă. Toată lumea îi zice
lui Răducu « maestre », şi bătrînul simte din ce în
ce mai mult că nu mai e fi,su si că intră din an
în Paşte în casa unui strein, de care începe sări fie
frică. Maestrul şi-acum părat şi palatul în care stă.
Civilizaţia, după cît pricepe bătrînul, e că te
bagi slugă la oameni mari, la nevastă şi la slugile
din casă. Uite de ce se face tobă de carte un om!
Şi să vezi că mai e şi altceva. Decînd a învăţat
aşa de mult, băiatul tatei se preface, întortochiază
68
[69]
si minte, minte de dimineată pînă seara si.i e ru­
şine să mai spuie adevărdl, cum se deprinsese
între oi, gîşte şi coceni, la cîmp, unde nu mint
nici vîntul, nici ploaia, nici omul, nici pămîntul.
[70]
120 I De ce o fi nevoie de două costume res­
pectiv groteşti, de două atitudini diametral opuse
în una şi aceeaş chestiune, omul nealambicat pri­
cepe destul de greu. Dar înnafară de laşitatea
personală care echilibrează o societate lipsită de
preocupări situate de la nas în sus, şi dincolo de
ajustările cotidiane ale interesului imediat per'
sonal, este un fel de a fi politic faţă de oameni şi
de lucruri. A fi politic însemnează azi a minţi de
cîte două ori, minciună cu plus şi minciună cu
minus.
A minţi nu implică sensul tăgăduirii adevărului
nici al neahrrnării lui. Adevărul nici nu e cunoscut
în nicio problemă, şi nici nu însemnează mai mult
decît o constatare fotografică a obiectului, a că,
ruia lumină, căzînd variat peste el, îl variază.
Acest adevăr interesează tot atît de puţin cît şi
minciuna lui. Sensul minciunii noastre este sufle.
tese. A minţi însemnează ascunderea sentimen­
tului, adevărat sau nu, nu importă, realitatea sen­
timentului şi adaptarea alirrnaţiei la o situaţie de
interese. Fiecare ascunzîndu-si sinceritatea, fiecare
dă un derivat, şi o întreagă �îrstă istorică rămîne
dominată de similinuantă, Temeiurile morale
atîrnă ca niste rnăsti la usa edificiilor consacrate:
afară se mi:lte şi 1nnăuntru se minte. Se minte,
[71]
se interpretează: fugă de preciziune şi falsificarea
liniei.
Intr,o asemenea epocă surogatul e prosper pe
toată întinderea activităţii. Surogat de oameni:
nulităţile de intelect şi de moral sînt în mare cinste,
si valorile scoase din circulatie. Surogate de idei
şi de doctrină, surogat de credinţă, surogat de
sensibilitate, surogat de şcoală, surogat de adrni­
nistraţie. Fiind mare nevoie de aproximaţii, ca să
poată fi bine ascuns întregul şi categoricul, locul
creatorului îl ocupă declarantul, samsarul: sarn­
sarlîc de filosofie,' de noţiuni, de principii. Das­
căli.sarnsari, oameni politici.sarnsari, preoţi.sam­
sari. Samsari sau în cel mai bun caz amatori, - şi
samsarlîcul generează demagogia. Oratorul minte
în toate discursurile lui, scriitorul minte în toate
articolele şi cărţile lui.
O veche pirostrie a moralului: Familia, Şcoala
şi Biserica. Pirostrii mai noi, încălecate peste cea
veche: Constitutia, Democratia, Ordinea socială.
Se poate analiza lista, începînd de la început,
de la mijloc sau de-a-ndaratele, S'a văzut cum
poate să fie monarhie un politician, bîrlind pe
rege şi proclamînd suveranitatea în principiu, cu
devotament; ceea ce totuş se împacă admirabil cu
slugărnicia acaparatoare. Cînd un rege distrat ar
uita o secundă distanta fată de coconasii încovo.
iaţi la uşa palatului, . din;intea preşului pe care
înnaintează tîrîş, toţi mincinoşii ar tăbărî pe el,
jurînd că divinizează monarhia.
Constituţia e prezintată ca o panacee a tuturor
epiderniilor şi bolilor individuale. Ea e zilnic des,
considerată şi serveşte hîrtia pentru trebuinţele
71
[72]
, I
i
I
l' I
I ,
"
"1
I
!i
111
intime ale primului politicastru venit. În toate
împrejurările cînd cad în mijlocul ziariştilor, oa­
menii politici îşi demonstrează veneraţia faţă de
ediţiile de dimineaţă şi seară, pe care între mese
le confiscă şi le cenzurează. Nu e om politic care
să nu arunce o gură de fum de tămîie în nasul
presei, iar presa, cu o ipocrizie egală, primeşte
omagiile, făcînd o metanie mare. Sînt redactori
sau directori de gazetă care, devenind miniştri la
orele două după-amiază, pînă seara la opt au con.
fiscat cel puţin un ziar. La un congres recent al
presei, toţi oficialii trecuţi pe la tribună s-au decla­
rat, nu simpli prieteni ai presei, dar ziarişti pasi,
onaţi. Ziarele care reproduceau în scris declara,
ţiile de dragoste, în pagina a doua prezintau citi,
torului golurile textului ras pe plumb de dălţile
cenzurii.
Familia, Şcoala şi Biserica sînt nişte ipoteze.
Copiii sînt deopotrivă de lepădaţi din primele
două despărţăminte, şi lepădaţi dimpreună cu toa­
tă cealaltă lume şi dintr-un al treilea despărţă­
mînt. Tatăl e ocupat la club, mama în oraş, în
dezacord de perfect acord. Cui aparţin, dacă nu
familiei, copiii pribegi, lăsaţi în seama slugilor sau
a uliţii, şi doamnele din localurile unde clien­
tului de la putină şi aburi i se prezintă colecţii
variate, ca să-şi aleagă? Dascălul cască de şcoală,
cu gîndul la un mandat de deputat sau la o însăr­
cinare plătită mai bine decît o catedră. Nici lui
nu-i place profesiunea pe care şi.a ales-o nesilit.
Preotul, episcopul... Cu ce participă ei la viaţă,
cînd nu mai sînt măcar liturgici aceşti mincinoşi cu
două, trei fuste, din care una a lor? Ei nu mai
ştiu să facă nici atît, sau o fac condiţionat de
încasări, într-o Biserică teatrală.
[73]
Cultură. Niciodată nu s-a grăit atît de mult şi
declamatoriu în numele acestei monumentale rnin.
ciuni, Oamenii politici ţin la cultură ca la ochii
din cap, la cultură şi literatură, de cîte ori e de
faţă, de pildă, regele. Ei vin la cultură cu toate
decoraţiile pe frac, oriunde se pune chestiunea, la
Bucureşti, la Iaşi, la Sarmisegetuza, la Constanţa,
apucaţi de o subită pasiune fierbinte chiar pentru un
oarecare Eminescu. Aplaudînd pe rege cînd vot»
beşte de poezie şi strigînd ura din tot pieptul,
ministrul ştie să dea afară pe un tînăr poet, care
îl roagă să-i cumpere cincizeci de exemplare din,
tr-o plachetă. Cît priveşte casa lui, fără bibliotecă
sau cu o bibliotecă de cotoare, uneori de lemn,
în ea nu se găseşte o carte. Ministrul gîndeşte,
gîndeşte profund, însă nu citeşte. Pe masa lui de
«lucru», figurează un condei de iscălit, lîngă ştam­
pilă, şi un tampon de hîrtie sugătoare. Primeşte
publicaţiile ani de zile şi refuză să plătească un
abonament. Unul afirma într-un discurs ruşinea
naţională faţă de cazul Eminescu, răzvrătit împo­
triva stupidităţii epocii în care a trăit şi a murit
poetul, - pentru că Eminescu, înfăţişat în rnate­
riale plastice, nu mai avea nevoie de nimic. Ar
fi de ajuns ca poetul să se mai întoarcă în Bucu­
reşti, ca să mai trăiască o vreme între toţi aceşti
mincinoşi. Viaţa, moartea şi bronzihcarea lui s-ar
repeta întocmai.
[74]
\211 Orice domn ministru care, pînă în trei
luni de la numirea lui, nu prezintă o reformă
originală, menită să simplifice administraţia de,
partamentului, să dubleze veniturile şi să îndes,
tuleze un îndoit număr de oameni decît totalul
nemulţumiţilor în legătură cu ministerul, va ţine
un discurs inspirîndu-se de la sentinţa următoare:
« Sînt un dobitoc şi n-aţi vrut să mă credeţi». Şi
va demisiona.
Ministrului care amînă de marţi pe sîmbătă şi
de sîmbătă pe joi, i se va vărsa conţinutul unei
cutii cu ploşniţe la domiciliu, ca să nu poată
dormi şi ca să înveţe canonul aşteptărilor, în aştep'
tarea dimineţii. Bucătarul îi va pune în toate
felurile de bucate cîte un gîndac mare negru,
dedesuptul porţiei, ca să fie descoperit înnaintea
ultimelor îmbucături, şi în cafeaua cu lapte nalta­
lină, iar spălătoreasa viermi în batistă.
[75]
1221.
-_ A se ascunde: ministrul lucrează într-o co-
misiune.
Ministrul a ieşit pe uşa de din dos: şeful-de­
cabinet înscrie numele fiecărui solicitator întîiul,
pentru că ministrul primeşte pe toată lumea.
Ministrul face o vizită sentimentală si duce
flori: a fost chemat urgent la prezidenţie. '
- A! ce mai faceţi, domnule Popescu, ce mai
e nou la Tîrgul'Jiu?
- Mă confundaţi, domnule ministru, mă nu'
mese Constantinescu şi sînt de la Călăraşi,
- Bată-te să te bată! ai dreptate. Ce-ţi mai face
băiatul? a terminat?
- Care băiat, domnule ministru?
- Crezi că o să ai o recoltă bună de struguri?
- Iar mă confundaţi, domnule ministru.
- Nu eşti dumneata cel cu pădurea?
- Să mă păzească Dumnezeu, domnule mi,
nistru.
- Ştii ce te rog? Treci miercuri la orele nouă
şi un sfert, dar fii exact.
- Demult mă ţin să luăm o masa împreună.
Am să.ţi spun ceva important şi urgent.
- La ordin, domnule ministru.
75
[76]
- Să mai vorbim de asta săptămîna viitoare.
- Alo! Dumneata eşti? Vino imediat la mine:
am nevoie de dumneata. Te aştept la patru, cu
arhiva. îţi trimit automobilul meu să te ia.
La patru, pe jos.
- Am venit, domnule ministru.
- Ai ceva să-mi vorbeşti?
- M,aţi chemat ...
- în ce chestie?
- Mi'ati telefonat ...
- A, bine zici! Plec la Oradea-Mare şi sîm-
bătă sînt În Bucureşti.
- Mi,ai recomandat un individ ...
- E adevărat, domnule ministru.
- V rei să, 1 servesc?
- Dacă vi l-am recomandat!
- Puteai să rni.l recomanzi, ca să te scapi de el.
[77]
1231 T e-a impresionat cîteodată urletul morali,
zator al cîte unui bandit intelectual, manifestat
în forme profetice zgomotoase. T e-a mulţumit, ca
un factor de nădejde, rechizitoriul inşilor cu pa,
naş. Ei au ieşit să lupte pentru bunul vostru şi,
ca să sperie, la fiinţa lor de şobolani au pus o
coadă de lup, un maxilar sălbatec şi ghiare, şi au
ieşit, rînjiţi şi Iioroşi, la drumul mare.
Fii cuminte: ei găsiseră mijlocul să fure altor
hoţi ceea ce le lipsea lor. Uită-le costumul pe
frînghie, în bătaia unui vînt uşure care li,l usucă
de ţuică. Botul cu măsele e de mucava, coada e
a unor lupi de proteză, unghiile de bumbac se
leagănă între cîrpe. Hoţii s-au înfricoşat şi le-au
dăruit din bunurile lor partea reclamată cu ifose
grave. Neavînd neveste frumoase, ei au avut ga,
zete. Prostituţia se practică egal, cu sexul şi cu
tiparul, şi furtul de buzunare dă rezultate în trarn­
vaie - cu mîna, şi în presă - cu peniţa.
[78]
-,
124 l' O 1 l' . d . .
__ mu po itic are, eSlgur, o concepţle
sfîntă pentru ţară, dar omului politic nud lipseşte
nici concepţia sfîntă a intereselor lui. Mulţi oameni
politici au nădăjduit în opoziţie că li se cuvine
un minister şi că valoarea lor e indispensabilă în
formă de ministru, exclusiv. într, altfel, ei nici nu
s'ar fi identificat cu principiile pure ale unui par<
tid anumit şi ar fi preferat să facă o căsătorie cu
principiile virginale ale altui partid. Politica e de
felul căsătoriei: o contractezi cerebral, cu zestre;
dacă socrul nu se ţine de cuvînt şi, temîndu-se
că ai să toci averea lui la cărţi, se codeşte să-ti
dea banii pe mînă, divorţezi şi te recăsătoreşti.
Omul politic se poate însura mereu, ca omul
alegător, trecînd de la brună la blondă şi de la
slabă la grasă. De altfel, pentru ce are un ministru
portofoliu? ca să.l ţie gol şi la guvern? întîi cum,
peri ghiozdanul, apoi vîri în el decretul de nu.
mire, care nu se poartă în căptuşeală.
Pînă la două-trei păcăleli, omul politic poate
să suporte de la şeful lui. Cineva trebuie să iasă
todeauna păcălit, dat fiind că nu sînt tot atîtea
ministere cîţi şi miniştri în perspectivă. Ca să
nu fie păcăliţi detot, unii sînt numiţi subsecre­
tari, organe divizionare ale unui minister, iar pen.
tru alţii se imaginează provincii şi guvernăminte,
[79]
oferindu-li.se portofolii fără ministere, ceea ce echi­
valează cu o pungă mare dăruită unui om fără
parale şi buzunar. E o nobleţe fără marchizat
sau un comitat pe hartă, fără pămînt, fără cereale,
fără vite; ceva care corespunde în importanţă şi
în prestigiu cu titlul purtat pe vremuri de rnitro­
politul UngroNlachiei, locţiitor al unei abstrac­
ţiuni numită Capadocia şi beneficiar al dregăto.
rid teoretice de exarh al Plaiurilor.
Dacă un şef de partid însărcinat să formeze
un guvern ar ţine cu dinadinsul să-şi facă din
toti ministrii partidului ministri adevărati, el i-ar
n�mi pe 'judeţe, şi cînd nu �,ar ajunge Judeţele,
miniştrii ar fi resortisanţii comunelor cu cîte opt
sute de suflete cel puţin; dar şeful nu poate să-i
facă miniştri pe toţi partizanii lui. Şeful le refuză
titlurile legitime, pastorale şi bucolice, nevrînd
să-i instaleze măcar miniştri ai izvoarelor reci,
miniştri ai brazilor de la optzeci şi cinci centi.
metri diametru în sus, miniştri ai cocorilor din
Deltă sau ai florii.soarelui. Ministeriabilii se re'
voltă şi fac ceea ce se numeşte în limbajul politic
« presiuni ». După temperament, educaţie şi veni.
turi, ei insultă guvernul la cafenea, îşi dau derni­
sia cu zgomot sau... scot un ziar. Ziarul e
anunţat cu litere roşii pe afişe albe.
o mişcare neobişnuită se petrece în casa rninis­
trului fără minister. Specia inexistentă a gazeta.
rilor devine subit existentă şi e chemată la tele,
fon şi invitată la masă. Se numeşte directorul,
primul-redactor, redacţia. Pentru administraţie,
omul politic are « un băiat extraordinar »,
- La început, vom face economii, şi mai tîrziu
vom angaja tot personalul: avem un ideal, ne
sacrificăm. Ţara suferă, poporul e sugrumat, Con.
stituţia e călcată în picioare. Ajunge un milion?
79
[80]
Dumneata, care ai un condei fin, vei trata poli.
tica externă, după ce vei primi indicaţii de la
mine: nu-mi place cum se poartă Franţa cu Italia.
Dumneata, apoi, vei face reportajul politicei in.
terne, nu fără să mă întrebi zilnic ce cred eu de
marţi pînă miercuri, despre politica internă. Sînt
toate socotelile făcute? Bine. Treci te rog peste
şapte zile. Gazeta apare la zece ale lunii.
între momentele grele pentru Statul care e în
stare să repudieze personalităţile de valoare, omul
politic capătă ceva, nu exact ceea ce a voit, dar
cam pe jumătate.
- Am venit, domnule ministru, pentru ziar.
- Nu înţeleg: care ziar?
- Ziarul pe care vreţi să-l scoateţi de urgenţă.
Omul politic nu înţelege, îşi aduce aminte cu
greu şi dă mîna voiniceşte.
- Să mai lăsăm, dragă, cîteva zile. Aveam d,
gînd, într-adevăr, să scoatem o mare gazetă eule
turală. Închipuieşte-ţi că iubiţii noştri săteni nu
au învăţat încă să citească., , Vino joi negreşit.
Eşti punctual? Să nu mă faci să te aştept. La re'
vedere.
[81]
1251 - Cine turbură vechimea sufletului meu,
în orele acestea?
- Venerabile astrolog, fac apel la divinele tale
intuitii. Vreau să mă îmbogăţesc.
- 'Cine eşti, de unde vii?'
- Sînt gazetar. Mă îndeletnicesc cu lucrurile
mărunte solemn, şi mă joc cu cele mari şi grave.
Şi viu din Bucureşti.
- 0, Bucureşti, oraş fericit al publicităţii! cel
ce eşti naţionalist cînd nu mai poţi să .6.i .6.losemit;
cel ce urăşti pe unguri şi le trimiţi untură şi
carne de vacă. Apropie-te, .6.ul meu, de mine, ca
să te simt cu pipăitul. Tu vrei, fărălfidoială, Ar,
dealul..; Vorbeşte!
- Bătrînule, mă îngrozeşti. Aş dori, deocam­
dată, ceva parale, şi dacă se poate mai multe.
Procură-mi, venerabile astrolog, vreo două sute de
mii de lei, şi voi .6. un fanatic.
- Iată un om inteligent, care mai are nevoie
de sfatul meu. Eşti înzestrat cu tot ce-ţi trebuieşte,
băiete; întoarce-te şi «lucrează » ...
- Nici la import nici la export nu mă ocroteşte
nimeni. V agoanele sînt în stăpînirea unor perso,
nalităţi misterioase. Miniştrii care mă cunosc vor,
besc cu admiratie numai de talentul meu. Sînt
citit cu bunăvoinţă şi adeseori felicitat. Nimeni
nu m'a întrebat pînă astăzi: Nsai nicio afacere
ca să te procopsesc?
81
[82]
- Nefericit copil! Dar ai tu nevoie de miniştrii
ţării tale? Nu sînt în Bucureşti mai mulţi amba­
sadori?
- Cum să fac?
- Declară ministrului rus că urăşti de moarte
pe germani. Spune-i celui german că Rusia poate
să fie desfiinţată cu ajutorul măestrei tale pene de
gîscă.
- Şi, ei au să mă creadă?
- Naiv ce esti că te mai îndoieşti] Se caută
aliaţi. Insultă P�terile Centrale, antipatice În ora,
sul tău. Ziarul tău se va vinde. Fortează nota, el
se va vinde si mai mult. Fă din victo�iile nerntilor
înfrîngeri cumplite. Cu cît va sta mai rău R�sia,
tu laudă situaţia ei splendidă. Şi, vizitează discret
pe cine trebuieşte. O lună, două, trei, patru
luni. Buzunarul tău va cunoaşte rubla durnne­
zeiască.
în acelaş timp, un emisar al dumitale va cer,
ceta sferele nemtesti. « Cit cere domnul ziarist, ca
să fie mai blînd' cu noi?» Fă-te că ref uzi, preţul
va creşte. Sînt mai multe forme de-a buzunări pe
nemţi. Deshinţezi gazeta şi iei cîteva sute de mii
de lei. Sau orientezi gazeta către nemţi, iscălind
un articol important asupra « situaţiei ». Pe nesim­
ţite, laudele aduse ruşilor vor descreşte, şi vei
începe examinarea « intereselor ţării» tale. «Am
fost, vei zice, sentimentali, acum trebuie să fim
pozitivişti. » Cu prudenţă, vei hotărî deocamdată
neutralitatea. Te vei referi adeseori la Consiliul
de Coroană. Neutralitate definitivă. Şi, rublele
ruseşti vor fi fecundate in punga dumitale de măn
cile germane şi de coroanele austriace, luate ca o
leafă, desigur mare, atîta timp cît vei păstra a.
ceastă atitudine «românească». îţi atrag atenţia
că toate atitudinile sînt româneşti; totul e să ai
Îndrăzneală să le numeşti aşa.
82
[83]
- Sublirnule astrolog! ce dulce ţi,i povaţa ...
Urmează, scumpul meu duhovnic, deschide sufle,
tului meu idealist noi perspective.
- Mielul înţelept suge la două oi. Serveşte-ţi
deopotrivă stăpînii şi vei fi mulţumit. Vrei case,
vile la Sinaia, automobile, blănuri somptuoase,
bijuterii? le vei avea pe toate. Iar «opinia pu­
blică» are să te stirneze. Mii de pălării se vor
ridica în drumul tău de triumfător, ca să te salute
cu obraznică insistentă.
Dar ai să fii si atacat, Toată discretia ta nu va
fi îndestulătoar� ca să te acopere bin�. Se va afla
că iei parale şi că nu refuzi nici rubla nici marca.
Ce-are-a face! La prima bănuială, te vei ridica
senin şi grandios şi vei acuza, într-un articol, pe
ziariştii carnarazii tăi, că s-au vîndut ca nişte
neruşinaţi. Vei produce acte, le vei fabrica la
rigoare. Caută de scoate bine în evidenţă acest
lucru, că singurul nevîndut eşti tu.
- S,ar putea însă, luminate astrolog, ca sub,
venţiile să scadă sau să dispară ... Partea lăudată
va găsi că e de prisos să mai plătească, iar partea
defăimată se va supăra ... Ce facem atunci?
- în cîte un articol, din cînd în cînd, stre­
curat, - dumneata ştii cum: o scrisoare din pu­
blic, o protestare, - se va arăta părţii care slă.
beşte, că partida nu e tocmai uşoară. Iar dacă
te-ai angajat prea mult într'o direcţie, cum se
zice, ai bani ca să scoţi încă un jurnal, care va
profesa exact ideile contrarii celor apărate în foaia
dumitale fundamentală. Jurnalul acesta va dura
puţin, o zi, o săptămînă. Nu se poate ca într'o
săptămînă să nu primeşti preţul deshinţării.
Apoi, vei aduna fotografii compromiţătoare pen,
tru partea beligerantă ce interesează, şi vei scoate
un volum în patru-cinci mii de exemplare, pe
hîrtie de lux, a cinci 'zece lei exemplarul, Acestea
se vor vinde direct din tipografie, încă ude, am,
8}
[84]
basadei care plăteşte. În toate chipurile poţi fi
slujit de frumosul tău temperament.
Dacă aceste retete nu-ti ajung, tin la îndemîna
dumitale altele �ai multe. '
In orice caz, vei fi reuşit să fii un mare patriot,
să fii cu nemţii ca şi cu ruşii, să fii tot atît de
războinic cît şi neutralist. Şi, ca supliment, te
vei fi ales cu cîteva sute de mii de lei «onorar »,
din care vei putea face educaţia progeniturii tale,
generaţia de mîine, îndreptătoarea relelor scum­
pei noastre ţări ...
[85]
1261 în curierul zilnic din geanta postaşului se
strecoară cîte o scrisoare streină. A doua zi, i-o
restitui factorului, care o duce la o adresă, unde
poate că-i aşteptată demult. Desigur că toată lu,
mea face aşa, secretul scrisorilor aparţinînd ex­
clusiv numai celor doi oameni care se slujesc de
corespondenţă, expeditorul şi primitorul. Cine-şi
bagă nasul în scrisoarea altuia e tot atît de ticălos
cît şi autorul unei scrisori anonime, singura bra­
vură a laşităţii.
între gazete, am găsit deunăzi o notiţă perso,
nală, manuscrisă, a unui tînăr ziarist, care obiş.
nuieşte probabil să-şi noteze impresiile pe foi răz.
leţe, pentru a le aduna în scoarţele unui caiet de
memorii: n-am găsit altă explicaţie. Foaia rătă.
cită e de acum pierdută pentru caietul lui, dar,
ca să nu se piardă detot, ea poate să fie interca.
lată aci.
Notiţa e scrisă pe o hîrtie cu antet, a unui mare
ziar de credinţe, de atitudine şi convingeri. Se
stie ce-i un mare ziar de atari esente: are două,
sprezece pagini: patru pentru credinţă, patru pen,
tru atitudine şi patru pentru convingeri, între
caremaiintrăsicîteniticăpublicitate.aninată de
credinţe, de atitudini şi' de convingeri. Atitudinea
e adeseori mai ales « românească»: se recomandă
[86]
cea mai bună şampanie produsă în ţară. Preţul
sticlei e de o mie de lei, şi atitudinea, vreau să zic
publicitatea, costă, de pildă, cinci mii de lei pen,
tru o singură dată. La un abonament se face rabat.
Sînt şi ziare de atitudine în patru pagini, cu alte
tarife. In definitiv, nuri nici o incompatibilitate:
atitudinea e la inimă şi tariful în mînă; dualitatea
necesară, suflet şi trup. Numai rareori se inver­
sează formula: se vede convingerea şi nu se vede
tariful. Chestii de administraţie S.A.
Dar ce cuprinde notiţa e mai interesant.
In redacţia marelui ziar se iniţiau la îndeletni.
cirile minore cîţiva tineri poeţi, plătiţi pentru o
proză cotidiană fără inspiraţie, fapte diverse, în,
tîrnplări vulgare, cota apelor Dunării, ce tichete
trebuiesc tăiate din cartele, cantitatea de mălai
pe o săptămînă, distribuţia zahărului, vorba vine,
şi a uleiului, ce trebuie să gătim azi, rubrica ferni­
nină, sfaturi pentru gospodine, oleacă de teatru,
cinematograf şi altele. Nu importă că «higiena»
e ţinută de un redactor care nu s.a spălat nicio.
dată pe dinţi şi care ia o baie la doi ani: pentru
asemenea lucruri trebuie confort, apa şi săpunul
sînt scumpe. Două-trei picături de parfum vehe­
ment la subsuorile mai năduşite ţin loc de alte
cheltuieli, şi mirosul de berbec, la doamne şi
domni, e îmbătat şi amorţit cu lila.
Tînărul care şi-a scris notiţa pentru posteritate,
se vede că era însărcinat cu piaţa: castraveţi,
fasole, cartofi, peşte, brînză şi alte suculenţe, mai
gustoase în farfurie decît în scris. Uitînd de masa
lui, el trebuia să se îngrijească de prînzul «iubi,
ţilor cititori» şi «Tubitelor cititoare». O pagină
întreagă e consacrată, în absenţă de alte subiecte,
86
[87]
care poate că l.ar durea pe cititor mai mult,
rnărunţişurilor inutile. După scris şi manieră, tî.
nărul părea să fie student, pe undeva, la nişte
Litere ori la nişte Drept.
El relata, pentru amintirile lui confidenţiale,
cum s'a întîlnit cu directorul marelui ziar, pe
care nu-l cunoscuse pîn-atunci. n auzise vocife­
rînd, răcnind şi trîntind cu pumnul în masă, dar
încă nu-l văzuse în carne şi oase şi în grăsimi.
Ieşind pe un coridor, s-a lovit de el.
- Ce.i cu tine, mă?
- Sînt, domnule director, redactorul de la rne-
zeluri şi lăptărie ...
- Te învîrtesti? ..
- Nu sezisez, onorate domnule director.
- Cît ciupeşti pe lună?.. Ce te holbezi aşa
la mine? Cît încasezi?
- Atîta cît sînt plătit ...
- Nu dai prin piaţă, să-I mai atingi pe negustor?
Tînărul afirmă în notiţa lui că ar fi roşit şi
îngălbenit.
- Eşti un tîmpit l a încheiat, întorcînd spatele,
domnul director. Pe vremea mea ...
Pe vremea lui. .. A fost o vreme a lui. ..
[88]
I '1
I
I[
I
I
li:
1 271 Ai de ales între două atitudini: bunul tău
şi bunul tuturora. Primul se brodează cu acul,
insinuant: grija celui de al doilea se poartă cu
armele grele. După scop, te hotărăşti pentru igliţă
sau pentru lance.
în lumea muncii, bunul se capătă prin efort
inteligent, în timp, şi onest. Cel mai bogat mili­
ardar al planetei, şi-a început cariera într-o maga,
zie, cu o menghină, o pilă şi un ciocan. Lectura
cărţilor lui e reconfortantă, ca murrnurul unui
şuvoi de apă pornit din Alpi, şi care mişcă morile
din şes. Munca a purces de la menghină şi ciocan,
şi reţeta, aplicată de sute de mii de ori, a dat
acelaş rezultat: un bun şi un bun al tuturora.
Banul are un gust şi o acurateţe. Altă pune
cumpără banul muncii şi altă pîine fură banul
şiret. Banul parazitar naşte inşi parazitari, familii
parazitare şi clanuri. Sfiioşi de a se înţelina, izo­
laţi în singurătăţi monumentale, indivizii se gă,
sesc în fugă permanentă de jurîmprejurul lumii,
ca ereţii, ca dihorii şi ca gîndacii, cu presenti­
meritul că primul venit are dreptul să-i conteste
şi să-i stîrpească.
88
[89]
Munca, întovărăşită cu maşina şi timpul, e pro.
ducătoare de luare-aminte, de respect şi optimism.
Bursa, care-i o muncă de intelect bolnav, al arti.
ficiului instantaneu, e autorul amărăciunii si al
tristetii. Bucuria nu se mai întîlneşte curată, şi
toate sentimentele primitive, cîteva, - cîteva chei
ale sufletului, - s'au ştirbit pe veriga lor. O viaţă
care conduce la descreştere a nivelului sufletesc,
trebuie cercetată, verificată şi reconstruită.
Intelectul a dus la divizarea inhnită. Cristalele
vechi au fost sfărîmate în părţi din ce În ce mai
mici, reluate, remăcinate: din pulberea lor irnpal.
pată nu se mai poate reface cristalul prismatic,
fie că făina noţiunilor se frămîntă cu cel mai bun
scuipat filosofic şi cu cea mai fină urină intelec­
tuală. Aduceţi-ne, copii, din jocul vostru, din
pămînt şi din nisipuri, cristale noi. Giuvaerele
noastre put, mărgăritarele noastre sînt purulente,
aurul nostru a făcut păduchi, viermi şi mucegai.
Cu cinci idei extrase din sînge şi din lut se
dărîmă lumea şi se reclădeşte. Universităţile ne
trimit, În fiece an, oameni de spital, trataţi de
chirurgia mică. Ei au uitat să desfacă noţiunile în
firele simple, şi secerătorul de spice, care şi-a rănit
degeteielO holde, ştie şi poate mai mult decît un
dascăl pervertit.
Nu te clinti din efortul tău pentru că cel ce
nu mai ştie să rîdă întreg, să se ridice Întreg şi
să cînte întreg, ia în derîdere munca ta, şi nu te
îndoi, în neizbîndă, de tine, influenţat de izbînda
lui aparentă. Orişicînd adevărul este de partea
ta, chiar dacă epoca îi aparţine lui.
89
[90]
Ai în faţă un deputat înstărit, care n'a făcut
nici uzină, nici agricultură, nici transporturi, şi a
căruia ureche nu si 'a muzicalizat sensibilitatea nici
la zgomotul motoarelor, nici la şoaptele ascuţite
ale cîmpului stropit cu sevă şi răscolit de ploaie.
Ani de zile el a dormit pe un biliard şi s-a sculat
în zorii zilei vînăt, de la masa cu valeţi şi popi,
ca să alerge după un ciubuc. întflo bună zi, el a
iubit o femeie frumoasă, pe care au iubit-o şi
bătrîneţile cîtorva potentaţi. Clubul nu l-a mai
văzut, biliardul a rămas în seama unui parvenit
viitor. Deputatul reprezintă azi o avere de cîteva
zeci de milioane. De scîrbă, ai putea să-I strîngi
într'o seară, la garderoba teatrului, de gît, şi să-I
laşi în picioare printre paltoane. Te priveşte. însă
nu pizmui averea lui şi nu te îndoi de puterea
lăuntrică a dreptăţii tale. Du-te acasă bucuros,
sărută-ţi nevasta bărbăteşte, - căci îmi place să
cred că ţi-ai ales-o ca să-ţi placă, - şi rniine-n
zori du -ţi munca înnainte, Ultima biruinţă, ma.
[estate, e a dumitale.
Cîtă vreme viata obştească se reazimă pe avere,
viaţa ta personală' nu poate să renunţe la bunurile
uzuale. Copiii tăi nu e onest să umble goi lîngă
copiii vecinului tău, - înstărit prin fraudă, de
cele mai multe ori. Dacă faci numărătoarea oame­
nilor şi averilor, găseşti mai puţine averi a cărora
origine poate să fie publicată. Cea mai dreaptă
avuţie admisă în epoca noastră este căpătată prin
acumularea diferenţelor dintre cheltuieli şi veni.
turi. Industria dă această diferenţă, o dă negus,
toria şi o dă economia sau ava riţia : tip normal de
avere. Totuş, negustoria trebuie înţeleasă ca un
transport şi o depozitare de mărfuri dintr-o sursă
ieftină la o piaţă permiţînd o diferenţă.
90
[91]
Epoca e desigur a deputatului cu nevasta una,
nimă - şi a diverselor ipocrizii şi lichele. Un om
politic îşi lasă partizanii, pentru care s-a bătut în
piept un număr de ani, ca să fie mii uit cu un
minister, compromis şi aruncat din minister afară.
Bunul lui personal a fost atins - un moment.
Bunul tuturora, dorit de prietenii lui, a rămas o
dorinţă, însă o dorinţă de vehemenţă, de energie,
de viaţă dinamică. Epoca unuia s.a produs şi s-a
stins: au căzut aripile şi a rămas omida, pe care
plugarul o prinde de pe fructe şi o striveşte. Epoca
nouă întîrziază, momentul ei e neîncetat zădăr­
nicit. Cu atît puterea ei de biruinţă va fi mai
tare.
[92]
128l N bisnui - id - .
_"_0_ I e.arn O rşnuit sa consi eram propnetatea
« sfîntă». Într-adevăr, ea e sfinţită, dacă se poate
spune, prin muncă şi prin sudoare, care dă preţ
holdelor, stropite cu aghiasma ei. îndată ce pro,
prietatea este rezultatul unei industrii fără insta­
laţii şi a unui comerţ fără mărfuri, ea e o proprie,
tate politică, şi prin caracterul ei antisocială, şi
primejdioasă. Bordeiul bătrînului grădinar din
periferie e o pildă morală; palatul somptuos al
domnului fără profesie activă e imoral. El s-a
zidit într-o noapte. Tot ce se munceşte în întu­
neric, - afară de cărbune şi diamant, - miroase
a sînge şi se grupează în seria asasinatului cu tîl,
hărie.
[93]
1291 Vecinul meu e şi el grădinar, ca mine,
scria acum vreo cincisprezece ani lui Coco, un
grădinar mai mic, care se vede că ar avea şi oare,
care lectură. Eu ţin terenul în arendă, el afirmă că
e proprietar. E în proces cu o grămadă de lume:
ştii cum se tărăgănesc procesele pînă la sentinţă.
Oamenii, moşneni, aveau, decînd s-au pomenit,
credinţa că pămîntul e al lor. Într-o bună zi,
« proprietarul» a băgat plugurile, a răsturnat
hotarele dintre proprietăţi şi a căpătat o moşie
pentru sine. Să vedem ce hotărăşte judecata.
Ai putea să mă întrebi, continua plugarul, cum
de s.au lăsat oamenii expropriaţi cu japca. Cine
se ştie stăpîn pe ogorul lui, îl apără fără vorbă.
În trebile astea nu se umblă, vei zice, cu procese,
cu advocaţi, cu judecători şi cu hîrtii. Rămîi unde
eşti şi nu te mai judecă altul: judecata e a faptului
că stai pe loc şi că nu te clinteşti.
Aşa te gîndeşti, dumneata, zicea grădinarul, că
asa spune si săracul bunul-simt. Dar, vezi, oamenii
a�eau nu'�ai scule de lucru', nu şi de apărare.
Nu.i trecuse nimănuia prin minte că o să vie
cineva vreodată peste ei. Pecînd celălalt, grădina.
rul proprietar, are mai mult de celelalte. Pofteşte
numai să te duci cu cazmaua şi sapa, să ,ţi lucrezi
petecul de măidan, că el te ia de departe la ochi,
şi dacă mai faci un pas ori doi, te poticneşti şi-ţi
cad uneltele de pe umăr. Nimeni nu mai dă pe
9J
[94]
la porumbul şi miriştea lui, de frică. Să te pui
cu eU
Era să-i bage şi.n puşcărie. Au Încercat moşnenii
să se Înţeleagă cu boierul improvizat şi s-au dus
cu muierile şi cu copiii la el, să se dea În vorbă.
La urma urmelor, şi-ar fi rupt fiecare cîte o
fărîmă de ţărînă şi isar fi dat.o lui, să-şi Între,
gească moşia. Că, ce şi-au zis? Mai bine să-ţi
Îmbunezi vrăjmaşul. Dar el n.a vrut să fie la fel
cu ei, voia să fie mai mare şi voia şi mai mult:
să fie numai el, si ceilalti să nu mai fie. Asa că
nicio îrnpăcăciune nu s'� potrivit. N,ai să 'crezi
ce-a făcut. Cînd a văzut că porneşte satul paşnic
la el, a ţipat că oamenii vin să-I jefuiască de bunu­
rile lui şi a chemat jandarmii. Din faptul că au
venit, el a tras un drept, că de acum proprie,
tatea e pe veci a lui, sfinţită de poliţia rurală.
Vreau să spui mai ales altceva, domnule Coco,
că aşa ceva nu s'a mai pomenit. Vreau să-ţi aduc
la cunoştinţă că proprietarul, vecinul meu, În
loc să-I Înnavuţească, a stricat pămîntul detot şi a
făcut harcea-parcea grădina. Pomii s-au ofilit, fruc,
tele cad Înnainte de timp, viermănoase, via e
stearpă. Era pe locurile astea Întindere de crini;
s-au mistuit. Bujorii şi stÎnjeneii nu se mai văd.
în schimb livada e năpădită de omizi, care usucă
şi grădinile dimprejur. Să le vezi cum vin pe sus,
zburÎnd În văzduh agăţate de cîte un fir de mătase
şi tăbărînd pînă departe, prin toată lumina zilei.
Ce inimă bună, În ciudăţenia ei, are proprie,
tarul, care alungă oamenii! El Îngrijeşte să nu fie
supărate omizile. Nu cumva să iei un vierme de
pe o frunză, că se face foc. Oamenii l-au rugat
să-i lase măcar să le adune şi să le ardă, şi nu-i
cereau nicio plată, pentru asta, dar au fost puşi
cu prăjinile pe fugă. Bieţii oameni se gîndeau
94
[95]
că pînă la sfîrşitul procesului se duc toate live.
zile pe copcă şi s-au silit să mai scape cîte ceva
de prăpăd.
Dacă ar mai fi trăit Octave Mirbeau, i-arn fi
scris Biletul în franţuzeşte, ca să-i oferim în priei
tenul omizilor, de care ne scria acum cincispre­
zece ani grădinarul, un personaj negativ pe gus.
tul lui. El mai avea unul într'o carte, pe domnul
Mange/Tout, care mînca de toate. Prindea o pi,
sică, o nevăstuică, îşi înfigea dinţii în ceafa ei
şi,i sfîşia spinarea pînă la coadă.
în ce priveşte procesul rnoşnenilor cu vecinul
care umbla săli despoaie, nu am mai avut nicio
ştire.
[96]
130 I Un negustor din Bucureşti, cunoscut în
simplicitatea modestiei lui, şi ,a pus capăt zilelor,
fără milă de un trup, învăţat să stea în picioare
şi să se chinuiască între tijghea şi bucătărie. Sinu­
ciderea lui inestetică s'a petrecut dintr-o inspi­
raţie atavică, prin precipitare în puţul unui ascen­
soro Sîngele a stropit berea, ridichile şi untul, şi
fantoma lui a rămas acolo, între beciuri şi etaje,
să asculte, ca o muzică plăcută, comanda ţapilor
şi a halbelor din butoiul atunci desfăcut.
Berăria durează de mai multe zeci de ani, mu­
tată cu o sută de paşi din hanul ZIătarilor dărî­
mat, în localul actual. Într-un fel, berarul fusese
un artist, căci cu mari cheltuieli, pe care negus,
torii înnavuţiţi le economisesc, el a clădit în apro,
piere de cea mai frumoasă bijuterie bisericească a
capitalei, stricată de gustul Comisiunii Monumen­
telor Istorice, o autoritate artistică medieval bava­
reză, mare bazilică de curbe, pilaştri şi bolţi lui
Bacchus, aliatul lui Gambrinus. Într-o clădire de
piatră cu stil, iubitorii de bere, care caută, cu
rafinament rniinchenez, şipotul auriu în bărdac de
cristal, şi,l prind cu buzele prin pătura smîntînii
spumante, s'au pomenit într-o bună zi şezînd pe
scaune gotice, la mese poligonale de stejar, prote,
g6
[97]
jaţi de invocaţiile picturale, ale cîtorva veacuri
de hamei fermentat, zugrăvite pe ziduri oblice
şi plafonuri în zigzag.
Printre mese, cu şervetul pe braţ, circula zîrn­
bitoare însă rezervată, silueta fragedă a patronului,
care, într-un obraz rumen de prunc, clipea, mi
se pare, din nişte ochi albaştri. Cu mîna perma<
nent ascunsă în buzunarul de piele de la spate,
patron şi ţal, stăpînul catedralei de piatră, da
restul, saluta şi pleca înnainte.
Vijelia care a răsturnat acest brad de om în
golul prismatic al unui ascensor, nu avu nimic din
fatalitatea, sinceritatea şi bîzdîgul sonor care do,
boară brazii din muntele natal. Datoriile unui
frate, pentru care garantase, ca un frate adevărat
şi onest, ° sumă de zeci de milioane, veniseră la
scadenţă, şi berarul se socoti ruinat şi poate că
ruşinat în virginităţile lui sufleteşti, ca acel boier
Ghica, dacă nu ne înşelăm, care s-a împuşcat fără
alt merit decît că un aventurier, devenit bancher,
dăduse faliment în colaborare cu speranţele lui
aristocratice şi puerile. Berarul s'a sinucis, beră­
da a stat închisă două zile, sîngele şi fărîmele cere,
brale din ascensor şi de pe vase au fost spălate
cu sodă, localul s.a redeschis, şi milioanele garan,
tate vor fi plătite cu ° întîrziere. Rezultatul
actului e inconcludent: un doliu în familie ve»
luntar, o victimă mai mult a romantismului de
foileton şi o energie biruitoare mai puţin pentru
massa iniţiativelor publice.
Probabil că berarul s'a îngrozit de o eventuală
sărăcie, care a crezut că.l doboară din castelul cu
halbe, că-i ia ascensorul, apartamentul şi confortul
cîştigat moţăind lîngă tijghea pînă la tragerea
obloanelor de fier. El s-a înfricoşat că va împăr-
97
[98]
T II
. I
I "
li cu cîteva milioane de oameni, care nu se simt
mult mai rău decît subt raportul moral, o răbdare
nouă şi o ierarhie de privaţiuni. Milioanarul s-a
temut de scăderea milionelor .
[99]
131/
� S,a clătinat pămîntul puţin, şi oamenii,
siguri că-I stăpînesc definitiv şi că nimeni nu ar
putea să-I revendice şi să.l ia înnapoi, s-au simţit
străini pe el şi ar fi voit să se mute şi să se ascundă
într-altul, O secundă, sentimentul proprietăţii, al
chiriei şi al dobînzii, a fost anihilat, şi autorităţile,
care au înhărnat pe oameni la rigorile lor, au fugit
ca o cireadă speriată. Dragostea de ţară, fixă şi
legiuită, a dispărut, îndată ce ţara se părea că
devine nesigură şi mobilă pentru o stăpînire nedis­
cutată. Dumnezeu, Natura sau Materia şopti au,
zului decepţionat: « Sînt singurul stăpîn »,
Oamenii şi-au închipuit întodeauna că puterea
lor este eternă. Hotelierii s-au crezut hotelieri în
veac, şi miniştrii - posesori ai unui portofoliu
infinit. Ajunge ca îngerul să ducă trîmbiţa la gură
şi să sufle o singură dată: noţiunile se prăvălesc
val-vîrtej, superbia se chirceşte, orgoliul aleargă
cocoşat după milă.
Trăia în Bucureşti, odinioară, un individ foarte
bogat, Petrovici.Arrnis. Unica lui activitate con,
sista în a dormi cu obrajii înlăşuraţi în două fleiei
proaspete, din ziua somnului, sîngerînde. Senilul
flăcău întreţinea, între ochii îrnbătrîniti şi coltul
gurii înmui�te, o rumeneală amăgitoare: El plătea,
la poarta lui din Strada Doamnei, un arnăut cu
99
[100]
fustanele, şi în cîteva irnobile, cumpărate pentru
satisfacţiile hoitului său elegant, excitat cu canta­
ridă, o seamă de profesioniste. Sătenii de pe rno.
şiile lui zăceau de friguri şi de pelagră, şi mîna lui
gingaşă, obişnuită să pipăie aurul şi briliantele
şi pe măciulia bastonului de promenadă, nu SCOl
sese din buzunarul jiletcii un singur ban pentru
suferintă.
Boli�d, sora lui Petrovici a intrat în agonie, şi
slugile i-au pus în mînă luminarea de ceară, îndă­
tinată să lumineze drumul din subterana mortii.
Dar agonia s-a dramatizat cu o formă de demenţă.
Bătrîna refuza să moară şi, ocărînd slugile, din
patul cu polog şi bătîndu/le cu luminarea aprinsă,
ea se frămînta ca într-o colivie de fiară, alerga prin
patul imens ca un strigoi, răcnea bolborosind.
Perdelele patului, aşternutul şi odaia luară foc,
ardea toată casa, - un palat, - şi sora lui Petrol
vici fu carbonizată în pătura averii ei, ca un
şoarice într-un pachet de bumbac.
Pompierii inundau cu tulumbele apartamen.
tele, covoarele, tapiseriile, care scoteau flacări vior
lente. Jarul era în toi, şi dogoarea lui atît de
năpraznică, încît geamurile ferestrelor din Calea
Victoriei curgeau topite pe trotuar, ca dintr-o
lingură cu cositor. Ridicat pe treptele unei pră,
vălii din faţa incendiului, şi voind să scape, înna­
inte de-a i se scoate în căruţe cenuşa pierdută în
cenuşa gospodăriei, măcar stîrvul moartei lui,
Petrovici-Armis, înconjurat de sute de trecători
încremeniţi de groază, licita cadavrul. Cifra ofer.
tei fu întîi de cinci sute de lei, la care, după o
aşteptare, adaose o cifră egală. De la două mii
de lei, el trecu, răsuflînd, la trei. Propuse cinci
mii, ca la joc la Monte Carlo. Ajunse pînă la
apogeu:
- Dau zece mii de lei! . . . Cine se duce să
scoată moarta?
100
[101]
Din multimile de oameni adunati nu s-a clintit
niciunul dinaintea acestui cumpărător de sacri­
ficii, şi un murmur care destăinuia dorinţa gloa,
tei de-a întinde maţele aristocratice ale cinic ului
bogătaş printre tulumbele de apă şi de-a adăoga,
la un incendiu şi la o ardere de viu, un masacru,
îl sili să tacă, să se strecoare şi să plece.
Sîrnbătă, la un cămătar nouă cunoscut, venise
lăptarul, care şi.a cumpărat două vaci cu banii
lui, plătindu.i o dobîndă de trei sute la sută şi
obligat să-i dea laptele gratis în trei sticle deose­
bite, un fiu al cărnătarului avînd copii în nevoie
de a fi hrăniţi artificial. Cărnătarul, cuprins de
horcăitul panicii şi suferind de accelerarea mala­
divă a inimii, căzu în braţele întinse ale lăptarului,
rugîndwl să-I zmulgă pedepsei lui Dumnezeu şi
leşinînd. Simţea că săteanul e mai drept şi mai
puternic şi mai apropiat de acela de care se temea
acum.
Lăptarul La ridicat pe sus, La dus pe o canapea
şi nu La aruncat pe fereastră, de la etajul al patru,
lea din Bulevard. Cutremurul trecu, cărnătarul
se deşteptă, zîrnbi de un moment de slăbiciune,
si zise:
, -- �,a fost nimic.
Şi viaţa continuă, paralel cu dobinda.
Toată bărbăţia puternicilor şi a brutelor care
terorizează tihna şi simplicitatea aproapelui, piere
îndată ce mîrîie tărîna si dîrdiie casa. Lamen­
tabil, cel care te asupreşte şi te sufocă, aleargă
la tine, legat cu mîinile la spate de regulile lui,
nestiind să cadă si să moară.
Omul nu ştie �ă se găseşte închis într'un punct,
că este sclavul unui atom şi osînditul unui capri-
101
[102]
ciu, decît în primejdie pipăită, El crede că avuţia
îi poate sluji la ceva şi că poate cumpăra viaţa cu
ea, pînă în clipa unei banale zguduiri, cînd miliar­
dul se devalutează, şi un căţel de usturoi se face
egal cu o împărăţie.
Tu gîndeşte,te în toate zilele la ceea ce avutul
nu se gîndeşte decît atunci cînd vede şi cînd nu
mai are timp. Lichidarea tuturor veacurilor şi
prestigii lor şi puterilor se poate face în mai puţin
de un minut. Rîvna ta să fie măsurată, îndată ce
trece peste datoriile tale în drepturile vecinului
tău; mîndria ta ruşinată leapădă-ţi-o ca pe un
şarpe pe care l-ai fi înghiţit. Scapă-te de lirnbricul
sufletesc al înfumurării tale. Şi învaţă-te să nu ai
niciun drept care să-ti dea voie să -ti muti îngră,
direa dincolo de insul tău. Şi învaţă pe' alţii să
ştie acest lucru mic şi neînvăţat, că omul e mai
plăpînd decît o frunză şi că numai putregaiul lui
e mai mare şi mai greu. Şi cutremurul să-ţi aducă
aminte, oridecîteori osteneşti şi.ţi pierzi răbdarea,
că atunci cînd nu mai poţi ierta să fii în mîna
altuia ca un băţ de trestie şi ca un număr nesocotit,
că şi tu poţi repeta cutremurul, după voie, şi
spaima înfricoşaţilor fără dragoste de oameni şi
de pămînt.
[103]
1-1
32 __ . ._
1__ Sărăcia nu e ruei ruşmoasa, ruei cu nepll<
tintă de răbdat, dacă e să vorbim adevărat. E
nu�ai imorală.
în definitiv omul nu se naşte cu bijuterii, aninate
de cordonul ombilical. Oricum ar face, el nu
cîntăreşte, la primirea lui pe lume într'un cearşaf,
mai mult de trei kilograme, şi rareori optzeci în
ziua morţii, dacă s-a hrănit şi a băut voiniceşte.
Toată viata, omului nu.i trebuie, nici la doi ani
un rînd de haine, dacă şi-I îngrijeşte, nici anual o
păreche de încălţăminte, şi el nu mănîncă mai
mult de trei ori pe zi, oricît s-ar îndopa. Cu trei
cămăşi, cu şase părechi de ciorapi şi o pălărie,
înnoite din cînd în cînd, omul poate parcurge
ceea ce se cheamă viaţa, fără prea multă turburare
din partea aceasta.
Plăcerea de a trăi vine de aiurea: să n'ai un
stăpîn, care-ţi numără bucăţile, orele, zilele şi
părerile, să crezi cum simţi, slobod, fără interca­
larea unui terţ oarecare, între tine şi superstiţiile
lui, - şi să ai o conştiinţă îrnpăcată cu sineţi şi
împlinită cît mai scrupulos în lucrul mîinilor şi
minţii tale. Oricine, adversar ori prieten, afară de
cazul unei meschinării cumplite, la o cercetare
onestă a vieţii tale, e obligat să respecte în ea o
tO]
[104]
II
I
I I
I , I
ţinută, mîngîindu'se şi adversarul că are în faţa
lui un om şi nu un ştergar.
Însuş Dumnezeu e mai apropiat şi mai satis/
făcut de un ateu adevărat decît de idolatria oferită
a unui credincios prin făţărnicie. La o luptă cu
Belzebut, el se poate întemeia pe un tăgăduitor,
pecînd închinătorul slugarnic fuge pe Înserate şi
trece dincolo de front.
[105]
1331 Lumea s'a jucat cu Binele şi Răul şi de-a
una şi eba alta de la început, de la un timp cînd
ne place să dăm lucrurilor ştiute pe jumătate şi pe
sfert, o pornire şi un leagăn de copilărie curată.
Unui Bine abstract, ridicat de la rănile şi infirmi,
tăţile noastre la minte, la turla bisericii şi la ceruri,
i se opune Răul abstract, şi în două hăţuri capri­
cioase se cîrmuieşte viaţa între antipozii sufle,
tului, aparenţi. Răul e un rafinament literar al
Binelui, şi ceea ce se cheamă Bunătate, le pare
răilor salariul plătit speciilor omeneşti inferioare.
Filosofii şi înfumuraţii sîcîiţi de noţiuni despărţite
de viaţă şi de viaţa în cîrduri legale, dau prefe­
rintă Răului, ca unei cărti din bibliotecă, ilus­
trată mai sugestiv şi carto�ată mai scump. Ei fac
din Bunătate o calitate mediocră, rezervată proş'
tilor şi oamenilor graşi, negustorilor cu detaliul
si analfabetilor. Oamenii cu carte trebuie să fie
�ăi, şi oam�nii mari, cei fără păreche, sînt datori
să fie abjecţi.
Un Bine total şi un Rău total, două proporţii la
maximum de expresie, sînt lucrurile cele mai rare.
Şi amîndouă se rezolvă, - Binele într. un Rău re,
lativ, şi Răul într-un Bine cu aproximaţie, - într'o
medie vulgară. Caracteristica bunătăţii active şi a
răutăţii active, spălate, una prin cealaltă, în clă-
t05
[106]
bucul sentimentelor socializare, este o tristă mes­
chinărie, nimeni nefiind în stare să fie rău integral
si neavînd bărbătia bunătătii totale. De creierul
�nuia şi altuia atîrnă ca � panglică de pălărie,
noţiuni rnoderative, temeri de a se lepăda de un
model livresc - şi omul care să te ia în brate si
să te ducă departe în sufletul lui, nu se mai zăreşte
decînd tabloul ridicării de pe Cruce a dispărut din
vitrina librăriilor şi a fost uitat în păretele rece
al templului încuiat.
Omul e un amestec de Bine şi Rău, de răutate
şi bunătate, de cinste şi malonestitate, şi nu face
nicio sfortare ca să iasă din conditiile zilei neames­
tecat. Frcocupat să salveze succesiv aparenţele şi
indiferent la mustrările interioare, pe care todea­
una le încearcă şoapta misterioasă a conştiinţei,
el şchioapătă toată viaţa între contrarii, mulţumit
să recolteze în traista din spate sau în portofoliul
de la. subsuoară. El urmăreşte o schemă indivi­
duală, în care se intercalează fals, şi, ca din fuga
vagonului populat cu călători, cînd se vede trecînd
numai trenul, nu se distinge decît schema lui
de pe dinafară.
Viaţa poate fi considerată ca un laborator de
experienţe sau ca un spital în care fiecare bolnav
are nevoie de ajutorul vecinului de pat. Lui Iov
i.a dat providenţa o suferinţă simbolică, demnă de
Prometeu. Dar lovii stau de obicei laolaltă, alătur
raţi pe acelaş gunoi, şi Prometeii sînt întodeauna
mai multi laolaltă înlăntuiti de stînci. Ei îsi rnîn­
gîie unui altuia bubele şi s� desfac de cîte o' verigă
a lanţului prea strînsă, gonind vulturul apropiat
de inima tovarăşului ca să i.o mănînce.
106
[107]
Bunătatea e atitudinea omului în suferintă.
Numai semeţul e rău, pentru că semeţia cuprinde
todeauna, pe undeva, puţină prostie, - şi omul
avut e mai pregătit pentru răutate decît săracul.
Teoria Binelui şi Răului începe atunci cînd omul
nu mai ară şi nu mai însămînţează, cînd soarele
nu-l mai găseşte pe brazdă, ci în cuprinsul unui
palat, neîndatorit muncilor istovitoare. Acolo în,
cepe politica, şi atunci funcţionează mai mult
abstracţia, facultatea absurdă, decît braţul, reali,
tatea clară.
Ai fi partizanul unei societăţi, fericită prin bel,
şuguri. Visul tău a depănat intermitent priveliş­
tile de mătase ale existentei. în căutarea acestui
ideal, fiinta morală se ticăloseste si substanta lui
e atinsă de cîte cîţiva, de puţini,' care, ca 'să se
menţie, elucubrează si construiesc sensibilităti arti­
ficiaie între Bine şi Rău, oprind binele întreg pen,
tru ei, adică pentru minoritatea nemeritorie şi
ereditară. Trecerea din sărăcie în bogăţie are loc
neîncetat, şi zilnic fugarii lasă pe tovarăşii lor
naturali singuri şi uitaţi. Statele Unite ale Americii
contin cea mai mare cantitate de avutii perso,
nale, dar mizeria paralelă cu abundenţa, nicăieri
nu contrastează mai cumplit. Regii şi împăraţii
s-au iscat acolo, unde nu era aristocraţie, din
petrol, din cutii de conserve şi din castraveţi
muraţi, toate mărfurile exploatate vast avînd un
prinţ deosebit. Puţin cîte puţin aceşti domnitori
prin avere fabricată au ajuns arbitrii vechilor
continente: Răul pentru europeni, Binele pentru
americani.
Poate că o societate organizată pe sărăcie indi.
viduală, cu toate prezenţele şi furişările în urzeala
107
[108]
ei a omului nebun, va fi cea mai aproximativ
satisfăcătoare, înlăturînd Binele şi Răul cu cifrele
lor tari, adunîndu.le, împărţite cu două. Pînă acum
omenirea a trăit ca să facă istorie, o istorie roman'
tică, luxurioasă, cu zrnintiti si tuberculosi sau
apoplectici la direcţia vieţii:' u� bal-mascat 'în sa'
loanele veacurilor, înnădite cu rnăcelăria. Se pare
că s-a apropiat ceasul cînd fabricarea spectacolelor
pentru generaţiile viitoare devine ridiculă cu pre.
ţul tragediilor multiplicate. Costumul cu pene şi
cu fir de aur a devenit tot mai rar, redingota
păunului începe să fie părăsită şi la moral. Fie
binevenită vremea de aruncare în foc a măştilor,
a perucilor, a bărbilor, în care se deghizează sche­
letul uman.
Un ofiter, întors din război, ne mărturisea sta'
rea lui de totală demoralizare în mijlocul unei
societăţi lacome în a se reconstrui cu firmele, cu
Societăţile Anonime şi cu capitalurile aventuriere
ale epocii. El ar fi preferat întoarcerii la restau­
rantul cu lăutari, continuarea indelinită a grelelor
suferinţe de pe front şi un război permanent.
Sufletul oamenilor lui fusese neasernănat de ager
şi de simplificat între o poruncă inteligentă şi o
ascultare entuziastă. între morţi, între păduchi şi
între primejdii neîncetate, simţirile se întorceau
la figura lor primitivă pură, şi milioanele de oa­
meni erau constrînşi de fenomenul vieţii învecinat
cu moartea, la o nediscutată disciplină. Ofiţerul
nostru nu era un visător, spînzurat în aerul palid
al noţiunilor înnoptate, dintre Bine şi Rău.
[109]
) 34) Mai am schimbat împreună cîteva cuvinte
despre avere si sărăcie.
E o sărăci� de bunăvoie, a călugăriei, care-i o
sărăcie mincinoasă, dar principiul a fost enunţat.
A şti să fii sărac, este a şti să te mărgineşti, şi
sărăcia mărginită constituie o avere, singura avere
care dă un somn liniştit, o viaţă cu tempo lent,
cum trebuie să rămîie viaţa, şi o perină capului
bună. Datoria cărturarului este să propovăduiască
această sărăcie.
Dezordinea averii e o prefaţă de haos. Ea seri
veşte la trufia oamenilor proşti, care nu-şi caută
satisfactii înnafară de lada de fier. Nimeni nu se
poate îndopa mai mult decît îi cuprinde stomacul,
şi Îmbuibarea dă vărsătură. Nimeni nu-şi poate
multiplica fizicul pînă la o sărbătoare a simţu­
rilor nemăsurată.
Ai proiectat o călătorie, care-i încă cea mai bună
satisfacţie a unui ins cu dare de mînă: ai făcut
călătoria, s'a isprăvit călătoria. Ai cumpărat o
casă, zece case În zece tări: ei si! Ai nevoie de
zece rînduri de slugi, ca să te stăpînească, şi trupul
tău abia de poate locui o singură odaie a uneia din
casele tale. Efectele averii materiale, cu cît sînt
mai mari cu atît se sleiesc mai brusc. O singură
[110]
I
"
I
II
II
I-
ii
1:
I
I
I I
1:
II
avere nu se mîhneşte şi nu s'a sleit niciodată: de
suflet, de intelect.
Ce e sufletul, cum este şi cum vine şi cum pleacă,
e aproape indiferent decînd omul, prostit de pro,
blemele anterioare existenţei lui, a renunţat să-I
mai vînture cu ciurul. Dar lucrurile pe care le
taci le cugeţi mai mult, şi nu e zi să nu-ţi treacă
sufletul prin pipăit. E ceva întreg, şi de sine stă,
tător? E o fractiune dintr'un imens? E un fel
de material sau un fel de vînt matematic? Nu e
nimic?
Faptul că omul trăieşte nu ar fi o dovadă sigură
despre suflet. Dovezile de principiu încep să apară
îndată ce urmăreşti pe om gîndind, o facultate acti­
vă, şi pentru simţuri monstruoasă. Gîndul face totul
şi.l desface, fără niciun material de construcţie, şi
activitatea lui organizatoare nu se aseamănă nici
cu lumina, nici cu electricitatea, nici cu reacţiu­
nile şi transformările chimiei. Toate materiile ac'
tive săvîrşesc o singură operaţiune, în care fizicul
lor se pierde; pecînd sufletul, aşa-zis, le săvîrşeşte
pe toate şi mai împlineşte şi activitatea lui perso,
nală, de a fi. Ai zice că lucrează creierul; nici el
nu lucrează mort.
Gol vine omul pe lume şi pleacă gol. Momentul
vieţii a trecut ca un sunet de clopot: s-a deschis
poarta şi s-a închis, şi atît. Acest moment e folosit
pentru îngîmfare şi trufie. Ca să facă avere, nu
cel ce fură de la cei care au mai mult este cel
mai vinovat: averile circulă, si hotul e tot atît de
puţin meritoriu ca şi posesorul. două animale
care-şi dispută un cadavru. Ca să facă avere, omul
rupe cu violenţă, precipită nenorocirile, devas­
tează, nedreptăţeşte. Mila nu-l împiedică să răs-
110
1,
[111]
toarne; dezgustul de a poseda bunurile străine,
pătate cu sînge, nu-l temperează. Turbarea şi săl.
bătecia lui sînt ale brutei pure, neî:ncovoiată de
intelect. Educaţia lui prin reflexiune şi prin ştiin.
ţele unei ambianţe de idei şi de distilare a faptelor,
nu i s-a făcut. Tatăl lui a fost un sălbatec sau
un vicios, muma lui nu a cunoscut furca şi ghefl
gheful, preotul, deputatul permanent al celor ne,
pătrunse şi obscure, a fost şi el un stricat, în dis,
cordanţă cu rolul lui ternperativ. «Politica» l-a
învăţat să-şi dezlănţuiască brutalităţile, Profesorii
lui au participat, ca şi preotul, la această politică
antagonistă misiunii lor. Cărţile citite au fost, pe
motiv că oglindesc viaţa, excitantele bivolului pri­
mitiv. Sînt filosofi care justifică atitudinea de zdro­
bire şi de răsturnare a insului în numele insului,
şi toţi milionarii, fără să ştie ce caută filosoful, s-au
justificat nietzscheeni, E nietzschean negustorul
înnavuţit din vînzarea plăcilor de gramofon,
nevasta lui e nietzscheană, copiii lui sînt nie­
tzscheeni.
Averea poartă, de altfel, într-însa mucegaiul
care o descompune. Furtul şi tîlhăria, prin care
se adună obişnuit averea, servesc şi la distrugerea
ei. O descompun şi recompun războaiele, discon­
tinuarea efortului. Creatorul unei averi zăreşte în
leagănul care-i adoarme copiii, pe devastatorii ei.
Acum şapte sute de ani funcţiona la Colonia o
tăbăcărie care mai există şi azi, în proprietatea
aceleiaş familii, cu douăzeci de generaţii de tăbă­
cari. Aci continuarea muncii, perfecţionată din
tată-n fiu într-o avere, care-i şi o disciplină morală
şi un sîmbure social, urmează logica selecţiunii:
Beethoven a fost a şaptea generaţie dintr'o familie
seculară de muzicanţi.
111
[112]
Cu tot conflictul dintre mîinile muncitoare şi
fabrică, averea industrială se deosibeşte de averea
unui singur ins sau a unei singure familii rnomen­
tane, azi industrială, mîine politică, poimîine ban,
cară. Industria comportînd local, maşini, materiale,
primejdii de la zi la zi, aparţine mai multor braţe
şi minţi şi organisme sociale decît avuţia idioată
şi abjectă a tăierii de cupoane, exercitată exclusiv
între alcov, bucătărie şi latrină, Asemenea avu'
ţii, mai ales, din care se folosesc trei sau patru
indivizi, sînt categoric irnorale şi seamănă cu
crima. Cînd arborii dau umbră şi soarele lumină
pentru toţi, e greu de conceput averea care să
slujească unui singur posesor.
Cu suprimarea averilor individuale, reţeta sănă­
toasă a socialismului, care a nimerit exact cauza de
întîrziere şi destrăbălare a omului obştesc, rno­
mentul vietii devine mai curat si mai duios, şi
dacă toată' omenirea îsi varsă l�crimile într-un
izvor de lumină, oftatut'are măcar valoarea îrnpăr­
tăşaniei şi regretul comportă idealism şi speranţa
pentru oamenii viitori, mornentani şi ei, însă descă­
tusati.
T�ebuie să ne ducem din om în om si să-i
strecurăm în ureche şoapta îndoielii asupra' certi­
tudinilor lui trecătoare, învăţîndu.l o jumătate din
lepădarea de sine, în vederea unei întristări şi a
unor bucurii colective.
Restituiţi în acte ceea ce vă ceartă inteligenţa,
sufletul, că aţi adunat pentru singura voastră mu­
rme.
[113]
13511 U 1 '1 1 ... divid 1 "
___ n ro uti a avuţiei in lVl ua e ll1cepe
atunci cînd averea ştie să se împartă fără pomană.
o generaţie strînge, şi altă generaţie risipeşte.
Datoria generaţiei strîngătoare este să cheltuiască
şi să repartizeze, măcar din socoteala de conser­
va re a unui patriotism inteligent. Dacă este ade,
vărat că se află un singur om avut, care să-şi iu­
bească ţara şi poporul, şi într-altfel decît în
discursuri şi articole de ziar, acela are interes ca
stările să se păstreze perfecţionare şi progresiv mai
pure. Averea strînsă de dragostea sălbatecă de sine,
este pîndită legitim de hoţi şi pusă la îndoială de
drepţi. Drepţii pregătesc răsturnările mari, îrrvier­
şunate, ale revo Iuţi ilor, însă revoluţiile sînt prece,
date de tîlhari. În punctul istoric al averilor imo.
rale, ei sînt nişte precursori.
tncă nu s'a găsit omul să accepte mizeria lui
ca o glorie, lîngă opulenţa fără acte a stăpînite,
rului avut. În anii seci ai bucatelor uscate, plu­
garii tîlhăresc pe porumbiştile moarte şi devin
asasini din pricinile triste ale pîntecului nerăl»
dător. Ce a putut împiedica Statul să nu poarte
grija din vreme a gurilor lui Ilărnînde? Alarmat,
Statul împarte mămăligă cerşetorilor din cătune.
11}
[114]
1:
I
t·
Ce l-a împiedicat să corecteze foametea din timp,
din albie şi leagăn?
Conducătorii se îndeletnicesc, cei mai pUţin!,
cu aberaţia lor mintală particulară. Societatea lor
îşi pierde noţiunile între club şi flirt, între teatru
şi hipodrom, între neveste, actori şi căIăreţe. în
această universalitate de fragmente în muşuroi şi
de nimicuri, urlă într-o bună zi glasul tunător al
Bărăganului şi vîntul stepelor galbene - şi pră­
vălesc.
[115]
IB Cînd în nevoile tale fizice te adresezi negus.
torului sau bancherului, ca să obţii un împrumut
trebuincios unei întreprinderi care te scapă de
pomeni şi cerşetorie, el te primeşte voios şi te
felicită pentru valoarea ta intelectuală, gata să
schimbe cu tine, dar cu condiţia să-şi păstreze şi
Banca. «Are talent» zice şi bancherul şi proprie.
tarul şi omul politic şi perceptorul, şi, acordîndu.ţi
un titlu, de care faci sforţări imense să te scapi,
ca de o tragică povară, niciunul nu-ţi datoreşte
nimic.
[116]
137! Cunoşteam odinioară un om foarte bogat
şi înzestrat cu un noroc înspăimîntător.
Norocul nu e născocirea omului lipsit de argu'
mente. El e invenţia îngerului alb sau al îngerului
negru, ori al amîndorura asociaţi.
Un leneş sau un incapabil se răzbună cu scuza
morală că nu au avut noroc. Nu trebuie să tinem
de rău pe incapabil şi leneş: amîndoi aparţin ma'
teriilor prime ale naturii, şi nu se poate şti exact
dacă ei sînt rezultatul unei degenerări ori al unei
evoluţii către rafinamentul total, al înţelepciunii
supreme. în acest caz, omul care cască şi se întinde
toată ziua, nu are dreptul să recrirnineze.
în definitiv, munca e o robie, - o spune un
ins care de copil şi toată viaţa lui a muncit îndîrjit
şi scuipînd ca o locomotivă, douăzeci de ore pe
zi. Oricît ne-am construi din muncă un princi­
piu şi o nobleţe, munca nu e o plăcere decît
pentru consolarea exasperărilor noastre. Pe calea
filosofiei silnice a primit omul doară şi ideea mor'
ţii. Dacă ar fi fost natura mai inteligentă în ziua
cînd a dezlipit pe animal de rădăcina lui vegetală
şi i-a dat voie să umble slobod şi să zboare, ­
alte două munci, cărora jivinele sprintene, ca ti,
116
[117]
grul, mîţa şi acvila, le preferă somnul adînc şi
agreabil, - l-ar fi prevăzut cu un depozit interior
alimentar. Nu e o absurditate, străină proiectelor
Creatorului, de vreme ce femeia, de la om şi
pînă la sobol, e dotată nu numai cu un rezervoriu
de lapte, dar şi cu o garnitură de biberoane. La
căţele, am numărat pînă la opt. Însăş tetina, pe
care savanţii au făcut-o de cauciuc, e gata pregă,
tită, şi inuzabilă şi sterilizată.
Norocul începe de jos detot, nu de la miliard,
care nici el, niciodată, nu reprezintă norocul întreg.
Comparativ cu posesorul a cinci sute de rnili­
arde, miliardarul de un singur miliard e un pîrlit.
Un individ norocos e omul sărac, socotit şi măsu­
rat. Asta se vede mai bine în lumea densă a sala,
riaţilor manuali. La salarii egale, unul e curat,
decent, discret în făptură şi în gospodăria lui;
altul inspiră scîrbă, bravează şi miroase urît.
Dar ce e avuţia, avuţia materială, dacă vorbim
de un om bogat? Orice om e oarecum mai bogat
decît altul. E vorba de avutiile mari si foarte
mari. Mare, foarte mare, sînt' simple gr�daţii de
apreciere. O avere aparentă ascunde adeseori o
sărăcie, care hibernează într-un aspect întreţinut.
Dar sînt, într. adevăr, avuţii exagerate, de-a drep­
tul demoralizatoare. Ele pornesc din punctul în
care individul are prisosuri. Desigur că francezul,
a cărui educatie instinctivă îl face ca la orice ni,
vel de salarizare să puie jumătate din leafă la
casa de economii, e un ucenic care experimentează
avuţia. Avuţia se înjghebează din venituri inuti­
lizate. Oamenii de afaceri, industriale, politice,
sau politice.industriale (două complementare), au
în Elveţia, la o Bancă, rezervele chibzuite la timp.
117
[118]
întrebarea este dacă a fura e mult mai ruşinos
decît a strînge asemenea averi.
Omul foarte bogat şi norocos îmi spunea odi­
nioară:
- Mi-e greaţă de cîştig. Unde duc mîna ies
sute de mii, milioane şi miliarde. Joc la cărţi
adeseori, ca să recompensez şi indirect, afară de
şperţurile directe, un demnitar amabil faţă de
contractele mele. Vreau să pierd şi nu izbutesc.
T odeauna pierde partenerul. Noroc că moralul
lui nu corespunde cu al meu. Disperat că tot
cîştig, dublînd şi înzecind mereu miza mea, zic
brusc, tocmai cînd am cîştigat mai mult: « Am
pierdut». Partenerul mă crede pe cuvînt, strînge
milioanele de pe masă şi închide ochii..; Ce să
fac să mă scap de atîta noroc?
- Foarte simplu, i.am răspuns. Eşti dator o
redeventă tuturor acelora care n'au nici norocul,
nici contractele, nici instalaţiile dumitale. Restituie
produsul supărător al beneficiilor de noroc sau
de ... jaf. Ştii, i-arn adăogat cu o voce redusă la
şoaptă, noroc şi jaf, jaf şi noroc, se cam echiva­
lează ...
Miliardarul n'a consimtit. Reteta i s-a părut
fantastică. Mi,a şi adus a�inte �ă sînt « poet».
Şi a continuat să adune miliarde. De ce? Nici el
nu stie de ce. Munceste si el douăzeci de ore din
douăzeci şi patru, nu:I atrage nimic, nu-l interes
sează nimic, fără capricii, fără vicii, nu bea, nu
iubeşte, munceşte şi adună şi beleşte de stomac.
[119]
r 381 Poate că Esop ar fi putut să scrie poves,
tirea următoare:
Un mare învăţat, însă mare nevoiaş, avea de
prieten un mare negustor. El n.ar fi cutezat să
şi,l socotească prieten, dacă neguţătorul nu I-ar
fi silit stăruitor.
- Eşti mare şi grandios. Virtuţile îţi sînt SUi
blime, şi însuşirile tale sînt fără păreche. Nu e
mai mare mîngîiere decît fericirea că trăiesc în
timpul pe care îl trăieşti şi tu. Lumina zilei şi
aerul sînt pline de tine, şi mă bucur că mă acopăr
cu ele şi eu. Spune.mi ce te aduce la reşedinţa
mea.
Introducerea putea să.l mire pe învăţat, din
partea unui om atît de bogat, făcută unui om atît
de sărac, dar nu l-a mirat, pentru că era de felul
lui credul si naiv.
- îmi trebuie, Doamne, o păreche de panta,
loni noi, căci, să mă ierţi, cei vechi mi s-au rupt,
i.a răspuns. Nevastă-mea a făcut tot ce s-a putut,
i-a cîrpit şi pe dos şi pe faţă, şi numărul peticelor
e mai întins decît ştofa de la început... Dacă
vrei să te uiti la mine ...
Învăţatul se întoarse cu spatele şi se îndoi,
demonstrativ, pînă la pămînt.
Negustorul închise ochii şi zise:
- Am văzut. Poate că era mai bine să nu mi-i
mai arăţi. Dar înnainte de toate te rog un lucru.
119
[120]
Între noi nu trebuie să existe « Doamne », Asta e
pentru proşti. Zi,mi «frate» şi socoteşte-mă ca
pe un frate.
Uimit, învăţatul bîlbîi ceva, din care se înţe.
legea neputinţa lui. Nu era un învăţat îndrăzneţ,
cum se găsesc.
- Apoi, ce faci cu un singur pantalon? Ţine,
ia două rînduri de haine şi patru pantaloni.
Din sertarul ce-i sta subt cot, neguţătorul, care
se îmbogăţise vînzînd fizionomii, scoase un pumn
de aur. Era cu mult mai mult si decît trebuia si
decît făgăduise. ' ,
- Ce să fac cu atîtea parale? Lasă-mi cît îmi
trebuie şi ia restul îndărăt. Nu mai am pe mine
niciun buzunar ...
- Nu numai atît, zise neguţătorul cu o gene,
rozitate cumplită. Vreau să te procopsesc, ca să-ţi
vezi de treaba dumitale. Un asa învătat nu se
poate pierde în neînsemnatele d�talii ale existen­
ţei. Fiindcă n'am vreme nici încredere în alt.
cineva, du-te şi caută o moşie de două mii de
hectare, înzestrată cu tot inventariul, şi care să
aibă o pădure, un heleşteu şi un castel cu o sută
douăzeci şi cinci de odăi. Să nu fie mai puţine.
Am un mobilier pe care vreau să ţi-I dăruiesc şi
care intră numai în o sută douăzeci şi cinci de
încăperi. Alegesl cu o sufragerie de trei sute de
persoane; am toată argintăria, cristalele, porţela­
nele şi albitura puse deoparte pentru tine. In două
săptămîni să te întorci cu răspunsul, - şi în trei
săptămîni eşti instalat.
- Nu stiu cum să-ti mulţumesc, Stăpîne, zise
savantul. ' ,
- Un om ca dumneata nu multumeste. Mul,
ţumirile trebuiesc aduse de mine,' pentru că ai
binevoit să-mi faci marea cinste să primeşti.
Savantul se duse acasă cu aurul în pălărie, şi
120
[121]
povestea lui minunată aduse fericirea în casa lui,
cu şapte copii greu încercaţi de foame.
După plecarea savantului, neguţătorului i se sui
Însă sîngele la cap, de mînie. El suferea de slăbi,
ciunea nemerniciei. în fata învătatului era stă,
pînit de faima acestuia si 'simtea 'în sinea lui că
datoreşte din uriaşa lui avere, 'cîştigată din înles­
nirile pe care i le făcea împărăţia, dajdia cerească.
« Am rămas acelaş tîmpit de todeauna, îşi zicea
el. Cînd îl văd pe acest individ, i-aş da toate
lucrurile mele ... Cum a putut intra el pînă la
mine? »
- Uşier! răcni stăpînul. De ce l-ai lăsat să
intre?
Şi jap! [apl - două palme.
Negustorul împărţi, în dimineaţa de care vor,
birn, cîte două palme de fiecare slujitor.
- Să nu vă mai prind că-i daţi drumul înnă­
untru!
« Halal de stăpîn care se pierde dinaintea unui
golan! » îşi zise bogatul.
învăţatul nu-şi mai cumpără pantaloni. Se duse
de.a dreptul să caute moşia cu castelul şi, chel,
tuindu-şi toţi banii, se Întoarse cu un pomelnic
de douăzeci şi opt de moşii şi castele. O să aibă
cu ce să-şi ia mii de pantaloni, nu o singură păreche.
Şi dacă se face boier, nici nu o să mai aibă nevoie
de pantaloni. La el acasă, prin o sută douăzeci
şi cinci de odăi, omul poate să umble şi în cămaşe.
Se duse la neguţător. Nu era acasă. Era foarte
ocupat. Nu mai ştia unde-i e capul. Lasă, îl va
înştiinţa el pe învăţat cînd îl poate primi.
Trecea timpul, treceau lunile, a trecut un an
şi jumătate. în sfîrşit, învăţatul a fost primit. Ca
III
[122]
să aibă înfătisare mai bună, învătatul veni fără
pantaloni. " ,
- Păi, nu ţi-ai cumpărat? zise mirat negustorul.
- Am cheltuit banii să caut moşia şi castelul. ..
Ştii, moşia şi castelul cu o sută douăzeci şi cinci
de odăi..; Argintăria... sufrageria de trei sute de
tacîmuri ...
Neguţătorul se uită la el.
- Nsai nădragi şi umbli după castele î! Pesern­
ne ai înnebunit.
Învăţatului i se puse un nod în gît. Neguţătorul
avea dreptate.
- Nu se poate să n.ai în tine vreo stricăciune,
zise neguţătorul. Bei?
- Nu beau, răspunse învăţatul.
- Joci?
- Nu joc. Ce să joc?
- Atunci?
- Cred, domnule! Cred şi rabd. Şi îmi închi-
pui că, răbdînd, credinţele mele se împlinesc.
T e-arn crezut şi pe dumneata, de cinci ori te-am
crezut si de cinci ori m-ai mintit.
- Uşier, dă.l afară pe acest orn în izmene. S,a
obrăznicit.
Esop ar fi avut şi o morală la această povestire:
«Nu-i primejdios omul care te urăşte şi se răz­
boieşte cu tine: pe el ştii de unde să-I apuci, şi
primejdiile luptei sînt împărtăşite. Primejdia vine
de la omul care te iubeste afară din cale de mult
si care la înmormîntar� îti trimite o coroană de
�rhidee.» '
[123]
1391 Ar fi de stabilit cum au ajuns aşamumlţll
oamenii de afaceri să stabilească notiunea răs­
pîndită, că oamenii de idei sînt «n�practici »,
Practicul ar fi caracteristica, după ei, a perso,
najelor care învîrtesc un negoţ, cu sau fără marfă
proprie şi de multe ori fără nicio marfă. Mani.
pularea vieţii şi a Dreptului întovărăşită cu irnpri­
matullitografic, în chenar de simbole, a dat « ac'
ţiunea », transmisibilă şi la purtător, şi Societatea
Anonimă, reducînd mărfurile la abstract. De
multe ori, abstractul echivalează cu neantul pur,
şi la cei mai buni filosofi.
La rigoare nici nu e nevoie. Viaţa perfecţie­
nează abstractul. Din numeroasele afaceri instru­
ite de justiţie sau evaporate pe drumul ce duce,
pentru profesionistul insignifiant al buzunarelor
aproapelui, din piaţă şi din gară, la Parchet, s-a
dovedit că nu e utilă nici instalaţia, de multe ori,
a unui biurou cu telefon personal. Atîtul la sută,
de obicei mia la sută, se recoltează chiar subt
porecla sau literele dezindividualizate, dintr-un
cifru secret: nici nume nu trebuieşte. Un înger
invizibil trece tangent, şi sume de sute de rnili­
oane se înnalţă eterice dincolo de ştiinţă şi de
ignoranţă, lăsînd o mîzgă de cerneală într-un
carnet sau registru.
I2}
[124]
Omul practic e pe aci pe undeva... Sfiială de
sine, ruşine de sine, turburare de psychos - ni,
mic! El realizează indiferent cum şi de unde. Şi
ca şi cum i s'ar fi întîmplat ceva normal, ca tutu­
ror oamenilor căzniţi, între gură şi minte, perso,
nagiul necunoscut, însă în carne şi oase printre
noi, şi desigur bine aşezat în ceea ce priveşte
locul de unde instrumentează, - într-altfel co.
misionul şi şperţul nu l-ar putea distinge cu mag'
nihcienţa lor, - continuă să hărţuiască liniştea
cetăţenilor, să-şi vîre nasul în socoteli, să le cer»
zureze libertatea de a trăi onest, şi, dinaintea
tobelor şi proceselor, îi pune la zid. Pe aci pe
undeva, stă omul practic şi împuternicit. Dar
pentru că îşi ascunde adresa cu meşteşug, cetă­
ţeanul nu are cum să.l scoată de păr sau de urechi
dintr-un imobil de beton. Cetăţeanul îşi face
atunci judecata că individul nu e singur, că el
se ascunde între mai mulţi, interesaţi să-I păs­
treze şi să.l păzească, şi acuză pe toată lumea
retranşată într-o firidă din buget. E locul de unde
începe politica şi harababura.
Un domn se numea cu numele istoric de Tăutu.
El avea, într-un buzunar, una din cheile de aur
care descuie vîrtejul: basmul licăr iri lor, al lus.
trului şi al oglindirilor. Un sector de contribua­
bili tremura de nevăzuta prelatură a domnului
cu nume frumos, factor în conclavul finanţei. Şi
majoritatea funcţionarilor care nu cunoşteau decît
din furnicături de spinare, pe acest model de
putere drastică, evocau fiinţa lui administrativă
cu teroare. Ce deriziune! Domnului îi lipsea un
titlu universitar, ca să-şi merite, şi pe drept, pu­
terriicia. Pentru obţinerea titlului, domnul şi-a
luat cu chirie un contribuabil pentru examene
ŞI s-a substituit.
124
[125]
Dacă izbutea, domnul Tăutu era un om prac­
tic. Dar poate că avea dreptul, într-un guvern
vreodată, să devie şi un temut, capabil, energic şi
muncitor ministru de Finanţe. El ar fi putut pre,
zida, poate, reforme financiare noi şi ar fi avut
autoritatea unui trecut de inflexibile vocatii, ca
să introducă în contribuţiile directe ghiiotina.
Si, în Parlament, ar fi vorbit tării orgolios, din
înnălţimea unei piramizi de opere ignorate, însă
considerabil.
Vom căuta să descifrăm progresiv noţiunea de
practic şi de nepractic. Deocamdată, e de pre,
cizat că o atitudine surîzătoare, oridecîteori se
monumentalizează cu gravitate unele împreju­
rări şi personagii, e cea mai politicoasă formă a
scepticismului cetăţenesc solicitat de epocă.
[126]
i'
li
I
I
,1
!,
\40-\ A fost un timp, pînă mai zilele trecute, în
care ideal si idealism erau niste cuvinte întrebu­
inţate ironic. Oamenii cu scaun la cap socoteau,
de bună,credintă, că idealismul e starea sulleteass
că a celor dezarmati sau fără functii. Un notar,
ele pildă, nu avea de ce să fie ideali�t, sau un pre,
fect, pentru că se bucura de o leafă asigurată şi
iscălea la finele lunii în ştate.
De aceea n.au fost idealişti oamenii politici care
ocupau înnaltele demnităţi; de aceea, cred, n-au
fost idealişti profesorii, medicii, magistraţii, preo.
ţii. Erau în schimb «idealişti» pictorii, scrii,
tor ii şi alte prisoase ale zilelor de ieri.
« Am ideal» a fost sinonim cu « N.am parale,
îrnprurnutăsrni un pol ». Şi idealist nu era nimeni.
De la război, primul mare război m-ar mai fi
fostb, încoace, lucrurile s-au schimbat. Ssau fa.
bricat şi înmulţit idealiştii. E cu neputinţă să mai
scapi de ei. Cîte muşte crezi că sînt în Bucureşti 1
Foarte multe. Idealiştii sînt cu mult mai mulţi.
ti ştiai şarlatan: azi e idealist. tI ştiai prost: azi
e idealist. ti ştiai meschin: azi e idealist. Admira­
bil miracol, idealismul. Idealiştii din vremuri se
ascund, sînt înfundaţi. În toate aspiraţiile lor
cade, cu o abundenţă de bălegar, idealismul, um­
blă toate picioarele. S,a rostit cuvîntul ideal de
1l.6
[127]
către un măscărici, şi toată lumea s-a prins de el
şi se ţine.
T otuş, idealul e altceva decît o meserie opor'
tună şi o ieşire din indivizia morală. Idealul nu
poate să fie partea orişicui fără deosebire. Cu el
trebuie să te găseşti şi să înveţi din tinereţe ce
straie se potrivesc. Un ideal nu-i bucuria bestială
în care se aruncă unii ca într-o fîntînă de tine,
reţe şi de noroc. Idealul e o stare, mai degrabă,
de suferinţă. EI presupune bunurile de care te-ai
lipsit, faptele rele, dar avantajoase, pe care nu
le-ai făcut, contradicţia zilnică dintre realitate şi
sine. Idealul are înnapoia lui o viată de vointă
şi un crez neclintit. Idealistul se înfăţişează uC:i,
tar ca un fruct cu trunchiul şi rădăcinile lui pe
o singură linie, legate cu o singură sevă. Idea­
listul răspunde întodeauna aceloraşi aşteptări şi
întodeauna ştii în ce direcţie ai să.l găseşti şi,
precis, în ce punct.
Idealismul nu are cu împrejurarea şi schim­
bările ei niciun raport de influenţă şi pasivitate.
El nu e opera zilei de azi; datează şi stăruie
dintr'un început depărtat.
Cel ce nu a pătimit pentru credinţa lui şi caută
să se refugieze într-o credinţă, atunci cînd exploa­
tarea ideilor poate fi un mijloc de parvenire şi de
foloase, e un fals idealist şi un impostor care
trebuie poftit să.şi vadă de treabă.
[128]
\41\ E nevoie În toate timpurile de un turc.
EI împlineşte rolul de casier plătitor. Nota gene,
rală, rămasă neachitată după o noapte de chef,
i se trimite lui, şi toată lumea care se respectă bea
şi mănîncă pe socoteala personajului cu fes.
în copilărie, îmi făceam despre turc o idee
miraculoasă şi o asortam cu poveştile şi tezaurele
din O mie şi una de nopţi. Auzind mereu că tur,
cui plăteşte, ştiam din ce gîrle de aur şi dia,
mante scotea el cu doniţa şi găleata. Lasă-l să
plătească, mă gîndeam, că are de unde.
Acum vreo cîţiva ani, făcînd cunoştinţă, la
Mangalia, cu turcul pictorului T onitza, care era
într-adevăr casierul lui, birjarul Ali, un venerabil
unchiaş, după chip şi asemănare, cu turban şi
barbă, am văzut că turcul în carne si oase era
sărac lipit. Turcul abstract plătea fără' parale, cu
obrazul, ca omul de rnuşarna, din Tîrgul Moşilor
de altădată, căruia orice trecător avea, pe cinci
parale, costul unei gazete, dreptul să-i arză o
palmă cu sete, răzbunat pe un adversar pe care
nu putea să-l ajungă la falcă.
Turcul era numai un personaj de psihologie,
pentru clasa mai rafinată, ţăranul avînd alt sim.
128
[129]
bol şi aruncînd rnoartea-n ţigan. E mare nevoie
întodeauna de un responsabil în capul căruia să
cadă toate bîtele, fără să te nimerească pe dum­
neata. Mai practici, evreii aleseseră un ţap, care
nu era de bere, şi repetat atribuindu-i-se alte
răspunderi. Ţapul putea să ia asupra lui, fără să
ştie, toate păcatele cetăţii, şi cetatea ieşea dina,
intea lui Iehova cu fata curată.
Acarul Păun a venit mai tîrziu, de pe linia
ferată, de la un macaz cu lampă verde, identi­
ficat de toate magistraturile ţării. Ca şi ţapul,
ca şi mielul, confruntat cu lupul lui La Fontaine,
nici Păun nu ştia nimic, dar a fost pus în fiare şi
internat în ocnă. Subt mareşalul Antonescu, pen'
tru un bacşiş derizoriu, luat în calitate de pen
ceptor, prost plătit, Păun a fost expus cîteva zile
la Cercul Militar, în lanţuri, de către superiorii
lui, care auzeau de şperţ întîia oară în viaţa lor
şi s'au cutremurat.
La orice progres trebuie să corespundă alt per.
sonaj, mai evoluat. Turcul şi Păun s-au cultivat,
şi-au schimbat meseria, sînt ziarişti. De vreo
douăzeci şi cinci de ani încoace ziaristul e vino.
vat de tot ce se întîmplă. Boierii politici stau
frumos acasă, primesc, surîd, petrec, se înco­
voaie, îşi revizuiesc progresiv concepţiile, le actul
alizează, parvin, şi sus, foarte sus, recapătă ton
şi diapazon, moralizează, fac din cînd în cînd
cîte un nou proiect de lege a presei, - iar zia,
riştii sînt la puşcărie.
Indiferent de regim, un singur specimen plă­
teşte oalele sparte: gazetarul.
[130]
1421 Dacă ai căuta să provoci un plebiscit al
averilor, puţini posesori ar accepta să răspundă.
Unii vor refuza, tăgăduindu'ţi autoritatea, alţii
ar afecta orgoliul, alţii se vor declara nietzscheeni
şi aristocraţi ai gîndirii. Iată de ce revoluţiile je,
fuiesc şi incendiază fără judecată: posesorii puteau
să facă din vreme declaraţia lor vamală.
Ciudată perversiune. Posesorii se socot posesori
ai unui lucru care nu poate scădea sau fi retezat,
Faţă de averea lor, ei au atitudinea zimbrilor.
născuţi cu coarnele întregi, şi împung cu argin.
tul, zdrobesc cu copita de aur, distrug cu capi,
talul. Averea face parte din celula lor, din sînge
şi din os. Poţi contesta inteligenţa, capacitatea
profesională a unui om avut, şi el primeşte orice
calificativ, fără să fie afară din cale impresionat;
cu conditia să nuri discuti avutia. O functiune
sălbatecă �e deşteaptă în in�ullui'sufletesc, pe' dată
ce-I tăgăduieşti. E natural: e singura lui pasiune
şi singura lui scuză. Opera în care se adoră.
O altă pervertire iscată de avuţie: dorinţa pOl
litică a conducerii. Statele nu pot fi conduse de
oameni săraci şi de oameni care nu si-au creat
din avere o justificare a unei vieţi, în genere lip'
l}O
[131]
sită de acte şi nulă. Veniturile conferă starea fizică
şi intelectuală de bun conducător. Politicianul
care a Încasat dintr-un singur export un comis
sion de trei sute de milioane, e chemat să ducă
pe tavă de aur prestigiul, sabia şi autoritatea unui
Stat.
[132]
1431 Profeţii încep să se selecteze de la vîrsta de
saizeci de ani în sus. E vîrsta la care se mani­
festează febra politică şi mai ales ministerială,
şi un bărbat poate să aibă şaizeci de ani numai la
patruzeci şi cinci. Un portofoliu cît de anodin îl
fericeşte. Indiferent de profesiune şi condiţie
socială, amatorul de sex concav se bucură şi cînd
în asternutul lui se strecoară o bucătăreasă. E un
omagiu pentru el însuş, adus la întuneric.
Sînt miniştri atinşi de un sadism special, care
au încercat spasmul suprem într-o singură veci,
nătate, lîngă un ghiozdan cu acte, iscălit la Sinaia.
De altfel, vîrsta s'a împăcat mulţurnitor cu
paralizia progresivă, în toate Statele şi epocile.
Un medic informat ar putea să scrie istoria uni,
versală politică şi militară din două puncte de
vedere, paranoia şi spirochetul, foarte activ şi
foarte bogat în opere de mare însemnătate şi un
colaborator continuu la fericirea omenirii. Sînt
statui al cărora sînge de marmoră sau de bronz
ar da la analiză pozitiv intens.
Un domn în elegantă pijama de mătase s'a
scoborît din mersul trenului pe fereastră, alune.
cînd pe terasament încet şi, aşa costumat, s-a pre,
zintat Ia primul canton de cale ferată.
lJ2
[133]
Cantonierul a dat o telegramă urgentă la centru:
« Prezintat individ in papuci pretinzînd a fi pre,
şedinte republică. Stop. Ce fac cu elj »
Voiajorul era într-adevăr un preşedinte de
asemenea lucru.
Epilog: A fost ridicat cu delicateţe de către o
comisie de medici, cu vagon special.
[134]
f441 M· . ., . di C • d . o
I� l'a iesit In nainte, In rarrnacia omestică,
un flacon, la' care nu m-am uitat niciodată. il
aveam de o viaţă întreagă tot aşa de gol cum e
şi azi, şi,l uitasem. Căutînd prin rafturi un medi­
cament, am dat de el şi m'a interesat întîia oară.
Lsarn luat din locul lui, l-am învîrtit în mînă şi,
acoperit cu inscripţii şi gravuri încorporate în
păreţii lui, le-am citit.
Forma şi calitatea cristalului, crestăturile gîtuI
lui, numele produsului, numărul medaliilor de
aur obţinute la expoziţiile internaţionale, cu ca'
pete de regi dichisite, arată că e vorba de o in.
venţie, cîndva sensaţională, Brevetul poartă data
1907, şi dopul lătăreţ portretul inventatorului,
un bărbat masiv, frumos, cu mustaţa groasă, cu
scîrlionţi. E un flacon uzinat probabil de Zeiss,
la Iena, din material de ochelari. «Doralin.» A
mai auzit careva de « Doralin »?
Lucrurile acestei lumi trăiesc prin actualitate,
şi o reţetă, fie de apă-de-dinţi, cum a fost speciali,
tatea inventatorului, fie de intelect şi elucubraţie,
fie excelentă, fie milenară, se perimează. Cît pri,
veşte viaţa, adică fluviul nevăzut care duce mereu
la vale, pe undele neadorrnite ale timpului, toate
cele văzute, ea permite reţetei să dureze cu
condiţia să -şi schimbe eticheta - pentru ironia
lJ4
[135]
ei clasică şi batjocorirea oamenilor variabili şi
creduli. Un timp «Doralin », un alt timp «Eau
de Botot », pe urmă «Odol », «Chery Tooth
Paste », «Rigles », «Elixir»: fanaticii ultimului
produs la drogherie se izbesc în piept pentru cea
din urmă firmă cu publicitate, şi naivitatea lor,
care-i umană, nu ştie că în realitate clienţii entu­
ziasrnaţi consumă aceeaş mixtură, sub titluri deo.
sebite, decînd s-au născut.
Dar şi memoria e un coş de hîrtie, care se
aruncă în fiece zi, la rnăturatul redacţiei, întinată
de vizitatori. Ea nu mai caută ambalajul prece.
dent şi instrucţia specială că leacul gingiilor um­
flate se administrează în picături cu pipeta ori cu
lingura, cu polonicul sau cu ghiotura. Pe un
părete de biurou se citeşte şi «Rog nu ne ţineţi
de vorbă », pentru ca lucrurile să treacă iute.
Dacă « Doralinul » era atît de eficace, întrebarea
clientului melancolic este: de ce a durat atît de
puţin, numai cîţiva ani? N,a făcut patronul des.
tulă reclamă? Nu s.a luptat el din răsputeri să-şi
salveze reţeta şi să facă de rîs concurenţa? Ba da.
Dar nici cu sila un produs dentifrice nu se poate
menţine, nici distribuit chiar gratuit. Medica­
mentul dat de pomană, inspiră altă neîncredere
funestă şi, forţat, rămîne necumpărat.
Dă-ţi toată bătaia de cap, strîmbă drumurile,
strică sensurile, descompune logicul, combate
firescul, degeaba! Asta e viaţa. Pe franţuzeşte:
c' est la vie!
[136]
! I
I
II,
1451 Desigur că diferenţele de stare dintre oa­
meni şi clase, nu dovedesc o bună organizare
socială, cum îmi scrii dumneata, utilizînd ten
menii consacraţi colportării sensului ştiinţific în
public. Dar te -ai gîndit cum ar fi această orga'
nizare, dumneata, care te plîngi şi acum, cînd
autoritătile se amestecă foarte putin în viata noas­
tră, împotriva fiscului, a impozitului comunal şi
a taxei de pompierie? ..
La terminologia actuală abstractă, pur teore­
tică şi seducătoare pentru cetăţeanul animat de
un ideal omenesc de dreptate, trebuie să cores­
pundă ca realizare acte. Actele se improvizează,
pe măsura necesităţii, inevitabil bruscă, telegrafic,
telefonic şi prin circulări, într'o secundă dintre
alte două secunde, copleşite de o activitate inex­
perimentată.
Nu ştiu dacă ai avut prilejul să-ţi -dai seama
de greutăţile unui traducător, care transpune o
pagină literară, din limba de origine într-o limbă
de adaptare. Cu toate că fiecare cuvînt are în
dicţionar un corespondent recunoscut şi suscep'
tibi] de elasticităţile gramaticale făcute să apro'
pie, prin încovoierile şi ductilitatea lor, cuvintele
de un înţeles şi expresia de o idee, în aplicarea
materială a unui text la cerinţele desluşirii, munca
1}6
[137]
traducerii, exercitată între cert cunoscut si cu­
noscut cert, e de cele mai multe ori o imposi­
bilitate şi implică, şi ea, prezenţa elementului
psihologic - tactul, talentul, dibăcia, - absente,
natural, la funcţionarii şi administratorii numiţi
bugetar, ca să realizeze, din terminologie, seru
sul momentan şi aplicabilitatea locală.
Şi să nu ne shim să profesăm oarecare inteli­
gentă rezervă faţă de hotărîrile de pur intelect
ale filosofilor sociali, care de o sută de ani, lw
crează în bibliotecă şi mansardă, cu generozi,
tatea învăpăiată şi mistică a tinereţii, la fericirea
genului uman. Genul uman, de cele mai multe
ori nici nu a meritat, fie zis în treacăt, această
jertfă, nici nu a fost cîntărit în substanţa lui reală:
numai cînd te învecineşti şi te amesteci cu el,
ai început să vezi că pierduşi cîte doisprezece
ani din treizeci cu o simplă problemă de maţe şi
de stomac şi că te găseşti, deodată, nu în lumina
stelelor urzite în azur, ci prizonier naiv, darnic
de fiinţa ta sufletească întreagă, al gunoiului social.
Şi aceeaş grijă trebuie să o avem mai ales de
capacitatea unei epoci, asupra căreia ar cădea
cinstea şi răspunderea interpretărilor şi adaptări.
lor exacte şi conectarea vieţii tuturora după un
tipic. Din punctul de vedere al succesiunilor
armonice în timp, ale civilizaţiei, a căreia traiec­
torie se poate urmări în curba ei pîn-acum ascen­
dentă, nu e indiferent. Deşi se pare că, istoriceşte,
şi zigzagurile şi dezordinea şi nebunia se angre.
nează, privite de la distanţă, ca nişte piese pre,
destinate echilibrului orişicurn al aceleiaş maşini,
construită pentru patru eventualităţi diametral
opuse şi antagoniste.
1J7
[138]
Din oamenii cunoscuţi nu putem prevedea pUI
tinţa niciunuia pentru încorporarea ideilor în
acţiuni şi rezultate, iar cei necunoscuţi nu ne
oferă măcar surpriza unei tenacităţi, demnă de
valoarea morală a renasterii mortilor în eveni­
mente întraripate. Necunoscuţii se' rezolvă colec­
tiv şi individual în disciplina regulamentară, şi
bravura lor socială subiectivă se manifestează la
chioşcul de ziare, cînd s.a aflat din auzite că într-o
gazetă sau revistă s.a publicat un articol injurios
pentru o autoritate, semnat de un diletant, amator
de notorietate şi de un proces. Trei ore după
acest fenomen de curiozitate, nu se mai petrece
nimic.
Este infinit probabil şi liniştitor ca 10 materie
socială, orice s-ar putea ivi în Europa şi America,
la noi viata va continua fără zdruncin să fie
« dulce», ş'i că aceiaşi bărbaţi care au condamnat
tezele politice şi economice aventuroase, îşi vor
stabili convingerile şi înflăcărările chiar în sîm­
burele lor, deopotrivă de respectuoşi cu noua le,
galitate ca şi cu legalitatea precedentă. Pentru
noi, franţuzii au formulat, fără să se gîndească
la împlinirile prea depărtate de provinciile Meu.
sei, principiul că «plus fa change plus c'est la mâme
chose », Constituim, intr-adevăr, un mediu excep'
ţional de rezistent inhltrărilor psihologiei şi care
macerează şi dizolvă, convertindu.l în zahăr, tot
veninul care s'ar insinua parazitar în celulele
noastre.
La Caracal era profesor de liceu un comunist;
amator sau convins, nu aş putea să spui. De cîte,
va luni prestigiul lui nu face decît să crească în
opinia proprietarilor agricoli din judeţ, cu care
1}8
[139]
profesorul se întîlneşte la cafenea. Dinaintea unei
ceşti şi a unei ţigări, într-o seară, un advocat,
mare proprietar de pămînt, a exprimat o reflec­
ţie.
- Toate bune, zise advocatul, dar mă gîn'
dese la un lucru: cum să procedăm în cazul cînd
vine şi la noi comunismul, ca să-I ... canalizăm,
Aş vrea să nu comunist şi să nu pierd nici cele
şase sute cincizeci de hectare.
Nimeni nu rîdea la masa din cafenea, si nici
profesorul, care, după reflexiune, răspunse;
- Cred că o să se găsească soluţii. ..
Cum toate ideile şi atitudinile noastre trec pe
lîngă Moliere, dacă nu staţionează la urma urme'
lor în Caragiale, ar n cu putinţă, cu asemenea
oameni, să îrnproprietărim şi marxismul.
[140]
j461A . dată căv î 1
spus Cineva o ata ca, 10 toate ce ea, este
higienic şi sigur să alegi calea mijlocie. Acest
obez al noţiunilor a tradus sensibilitatea practică
unanimă, şi «calea de mijloc» a intrat în voca­
bular şi în înţelepciunea universală, cu un înţe.
les de data aceasta cert. Nu iubi prea mult, nu
urî prea mult, nu visa prea mult. Mai omenească,
Biserica fusese mai clară: «nu cerceta».
Desigur că a te impresiona, a cîntări, a fi deş­
tept, a fi talentat, - cu toate că talentul mai
mare sau mai mic peste măsură, adică ieşind din
mijlocia care permite suprapunerea geometrică
a prostiei mijlocii cu inteligenţa de mijloc, nu
este recomandabil.
[141]
1471 Vorbind cu farmacistul, la cassă, despre
criză şi mortalitate, scarlatină, febră tifoidă, eriz i­
pel şi fisc, un domn de-o vîrstă înnaintată, evi,
dent amărît, un funcţionar probabil, flăcău bătrîn
şi melancolic, deschise uşa şi dete tare «Bună,
seara». Imediat, pe acelaş ton şi ca şi cum ar fi
cerut antipirină, domnul întreabă: «Aveţi yo.
himbină? ».
Farmacistul tăcu o secundă, interlocat, stri­
vindu-şi din răsputeri hohotul de rîs care izbucni
după plecarea clientului. Vocea acestuia contrasta
cu afrodiziacul, şi declaraţia indirectă că era irn­
potent cădea într-un moment neaşteptat. Tocmai
fusese vorba de un copil, care se găsea în agonie
şi căruia i se trimisese un balon cu oxigen.
Clientul plăti yohimbina cu încetineala nori
mală cu care ar fi plătit chinina, salută grav şi
se duse.
- Astă/seară, domnul vrea să petreacă, zise
farmacistul, şi va fi fericit să ia şi nişte gonococi...
Doi magistraţi, odată, care nu mai erau în cea
mai sigură floare a vîrstei, înrîlnindu-se la păre­
tele de faianţă cu apă continuă al unei berării,
discutau în lunga pauză de bere, petrecută cu
faţa către părete, superioritatea unuia faţă de
celălalt. Cel care nu mai putea de zece ani, se
141
[142]
socotea calificat să fie mîndru că prietenul lui nu
mai putuse de cincisprezece ani. Cel care nu mai
putea de mai curînd, se simţea proporţional încă
potent, pentru că mai putuse într-un moment
cînd celălalt înceta să mai poată: deliciu de remis
niscentă.
Am' cunoscut, dimpotrivă, un advocat foarte
vîrstnic, care utiliza stilul indirect ca să-si afirme
potenţa, scoţînd din buzunar un flacon' de san­
tal şi înghiţind, fără trebuinţă, cîte o pilulă. El
afirma, prin acest tratament de vanitate, că iar
s-a îmbolnăvit de o maladie infectă însă tinerească.
Este ciudat că atroliindu-se sensaţia, dobitocul
de om nu se poate mulţumi cu închipuirea, şi că
perversitatea lui poate atinge şi nevoia de a
produce dovezi, de natură să-i atroheze şi ceea
ce i-a mai rămas din singura sănătate a unei di­
gestii corecte. Clientul din farmacie reprezintă
un tip de dobitoc infinit de complicat. Ca să tră­
iască, evident că duce o muncă biurocratică isto­
vitoare: capul lui este vizibil în ghişeul cu ghilo,
tină al unei mari Bănci din cartierul financiar.
Ţinerea registrelor, controlul zilnic, predarea sos
cotelilor, întocmirea dosarelor, îl ţin prizonier
şi slugă anevoioasă pînăm toiul serii. Fericitului
i-a dispărut o funcţiune care face nefericirea omu­
lui şi a pisicilor. El ar trebui să se felicite, şi dacă
nu ia loc în frontul eminamente moral al bătrî­
nilor ipocriţi din învăţămînt, care după ce au
ostenit canapelele unui minister, vor să perfec­
ţioneze natura umană după realităţile lor perso'
nale, să se abţie satisfăcut de-a produce pilda,
colecţionînd mărci poştale sau articole utile.
El ştie că nu mai poate nicidecum, că orice
artificiu produce o sensatie artificială si că în nici,
un caz calitatea unei sensaţii provocate nu poate
[143]
echivala prin imitaţie sensaţia firească. T otuş, el
cumpără yohimbină, care permite unei funcţi­
uni să încerce suvenirea că a existat. Este un sen­
timent analog cu al unui bogătaş, care informat
că orişicum el putrezeşte, are impresia că va mai
trăi dacă îşi construieşte din timpul vieţii un mor,
mînt monumental. Un mare rege francez căzut
în neputinţă, tinea în odaia lui de dormit un medic
personal. Regele se scula cîteodată brusc din
aşternut şi se adresa iluminat de o bucurie
medicului său:
- Vous savez, docteur ... elle bouge ...
- Pissez; s' il vous plaît, Majeste, răspundea me-
dicul, pissez: seulement ...
Clientul cumpără o potenţă artificială, şi înna­
irite de a fi obţinut-o, el şi 'a socotit şi preţul pe
care îl va plăti unei negustorese de graţii de hotel,
ca să puie capăt numaidecît potenţei lui. E ca
un om de-o subtilitate alambicată şi absurdă, care
ca să aibă succesiv sensaţia Polului şi a Ecuatoru,
lui, fără nevoie, dar pentru că a citit-o Într'o re,
vistă, Înghite o bucată de gheaţă artificială, şi
pînă a nu ajunge gheaţa în stomac, dă peste cap
un pahar cu apă fiartă.
în clipa instantanee a potenţei, el are, proba,
bil, şi speranţa unui eveniment pe care să-I numim
franţuzeşte, ca să fim mai greu de înţeles ... Ia
chaude pisse. Şi dacă norocosul eveniment se pe,
trece, cumpărătorul de yohirnbină a realizat trei
evenimente deodată: a putut, s-a isprăvit şi se şi
Îmbolnăveşte. Şi se Întoarce la farmacie ca să
cumpere rnuniţia şi arsenalul de sticlă şi gumă
necesar.
Omul cu yohimbina e simbolic în existenţa lui.
Formula aplicată şi parcursă de el în farmacie,
e utilizată zilnic În politică, finanţă, industrie şi
14J
[144]
I I
1'.: '
1·
II
iil
r
I
I
I
11.'
IIII1
I
II
j'
I
II
I
I
II . I
ştiinţele sociale. Clienţii programelor şi ideilor vor
să fie mai tineri decît sînt şi îşi creează un paradis
personal. Se iuţesc, se reped, isprăvesc şi cad
betegi.
Şi perversiunea reîncepe ...
[145]
1481 Epoci goale, după epoci mobilate şi locu­
ite. în parte, istoria a rămas de închiriat, ca nişte
apartamente, clădite sau "prea sus pe munte, sau
dedesubtul pămîntului. Inţelesurile risipite, ve'
trele cu cenuşă, jarurile stinse. A lipsit coincidenta
misterioasă a tuturor scînteilor într-o înmănunchi.
ere de znopi. Toate amnarele au izbit în iască de-a
dreptul. Guvernează cineva izbucnirea unanimă a
văpăilor, ca să credem că timbru] fals al cărţilor,
al oratorilor şi al conducătorilor politici poate fi
o prefaţă, în surdina vierilor, la o muzică birui,
toare. De la război încoace, pipăitul nostru mi,
nuţios potriveşte, în toată uzina socială, mano­
rnetrele, vitezele, manivelele şi şuruburile, a căro­
ra învîrtire mecanică trebuie să fie coincidentă
cu o vulcanică izbucnire de temperament.
Pipăitul nesincer se exercită pe tablouri cu
aparate, dedesubtul cărora lipseşte maşina. E o
uzină pe o singură dimensiune, ca fotografia 10'
godnicilor în aeroplan pictural, între norii de
bidinea. Tinerii vor a se măguli cu cărţi poştale
ilustrate, încercînd emotia recordului înnăltirnii
pe canapea şi trimiţînd 'salutări cordiale fa�ilii,
lor aşezate, din vîntul presupus.
145
[146]
149 \ Sch.rnbul de literat iră, de idei şi de măr,
furi materiale, transporturile rapide şi corespon,
denţa ne-au deprins cu importul şi cu strămutarea
izvoarelor de avuţie dincolo de hotarul părnîntu­
lui nostru. Producţia cere osteneală, inteligenţă
creatoare, şi dragostea de viaţă se împleteşte cu
dragostea de meserie, pecînd irnportului îi este
de ajuns o dibăcie superficială. Samsarul e un
vehicul, şi trebuie clasificat, ca toată negustoria,
strămutătoare de obiecte, printre mijloacele de
transport.
Un orăşean cu un capital de bani de două
milioane, este mai sărac decît un sătean proprie,
tar de casă şi grădină, cu două vaci, zece oi şi
un cal în staul, - şi căruia îi lipseşte capitalul
de finantă. Averea celui dintîi e arbitrară si rela­
tiv imor�lă. Ca să nu se ştirbească, ea trebuie să
fie împrumutată, şi exploatarea omului prin om,
devenit o dobîndă, introduce viata în Codul Ci,
vil, complică materia, o distrage,' o face juridică
şi, oaia, în loc să mai dea lapte şi lînă, produce
articole de lege şi o intelectualitate.
Ingeniozităţile proprietarului de capital finan,
ciar depărtează pe om de tihnă, de lumină şi de
pămînt, şi aparţin convenţional ului şi artihciului
pur. O vacă se păstrează într-un grajd şi se apără
[147]
cu ochiul şi cu ciomagul; şi ochiul şi ciomagul se
găsesc în bătătură. Tezaurul se apără cu celelalte
ingeniozităţi, care, din subtilitate în subtilitate,
duc la o civilizaţie de forme şi aproximatii, la
golirea celulei de măduvă, la scepticism, la dezas
buzare, la omul armat ca să lovească tehniceşte
departe. Iubirea se calculează, progenitura se cîn­
tăreşte, şi îrnpărechierile pe sărite dau degeneres­
cenţă şi hibridităţi.
E o deosebire, ca de la minus la plus, între
omul public, recrutat de lîngă vite, şi între seme­
nul lui, obţinut exclusiv cu alambicul universi­
tăţii. Cel care în copilăria lui a avut măcar un
miel, e mai înstărit decît omul ieşit din orfelinat şi
bursier. Puteţi gîndi ce voiţi, dar nu i-aş da Sta'
tul, să-l îngrijească, domnului cu geamantan, de
la cafenea, domnului care nu are o familie, un
bordel, o bucătărie, o fîntînă, copii, animale şi
Bori. Mai multă încredere politică inspiră prisă­
carul care a căutat douăzeci de stupi, decît re'
torul a douăzeci de volume citate într-un dis,
curs, de reminiscente.
Cine crede că un' Stat se conduce altfel decît
o gospodărie cu mîţe şi purcei, porneşte din
eroarea învăţată în tramvai, că un ministru tre­
buie să ştie pe dinafară cîteva citate latineşti
negramaticale şi să aibă în biuroul lui portretul
lui Disraeli şi bustul, pe clavecin, al lui Bona,
parte, cu ceasornic deşteptător.
Iisus Hristos n-a voiajat niciodată în străinătate
şi, în niciun caz, niciodată la Paris şi Chamonix,
unde întristaţii şi rnelancolicii noştri fără motiv
nu pot să trăiască dacă nu se duc de cîte patru'
cinci ori pe an. Revistele ilustrate îi prezintă în
147
[148]
I
1-,
tricou de baie pe plaja de ja Ostenda, şi ei nu
ştiu, în ţara lor, să încarce lemnele în cioacle şi
să le vîndă pe un preţ rezonabil vecinului fără
pădure. Confucius a stat o viaţă întreagă într-un
rnăidan cu flori, şi Kant n.a ieşit din mahalaua lui
pînă la moarte. Cît priveşte pe Barbey d' Aure.
villy, ăsta nu a ştiut decît o limbă, a mumă-si.
Zece cărţi, doi părinţi, un frate şi o soră, un
sfert de pogon de cartofi, un plop, un măr, o
bostană, doi boi, un cal, - şi apele, vîntul, soa­
rele, stelele, - sînt de ajuns ca să înterneieze şi
să hrănească o cultură. Funia taurului, lanţul pu'
ţului şi drugul porţii dau sensurile pline. Floarea
de cais, păinjenişul, umbra din trandafiri, lăcusta
şi greierul, sugerează sensurile delicate. Şi meş'
terul îrnpreunărilor şi distilaţiilor, inteligenţa, nu
lipseşte.
Cerem oamenilor ce n-au, si vietii ceea ce nu
poate să dea: cerem mărfuri de import. Vom fi
todeauna niste actori mediocri ai unei comedii
inexistente î� sineş, dacă vom căuta binele cu o
palmă mai departe decît locul măsurat în care
ne găsim. Să nu ne lăudăm că ne iubim pămîntul,
de care invizibile rădăcini ne tin nedezlipiţi, Dar
să nu ne lăudăm nici că-l urîdt, căci nu se' poate.
Dar anume plante ţin în mizga lor firea ţărînii
anumite din care apar - şi carnea omului nu-i
deosebită de carnea unui miez de pepene sîmbu­
ros. Observatorul experimental ştie că subt un
fel de plante se găseşte apă sau tibişir. Nătîngul
pe Bărăgan se simte irlandez.
Timpul nostru a fost clătinat de problemele
simple ale vieţii peloc, altoite cu iluzii interna­
ţionale, - şi s-au ivit aşa-numitele reforme: toate
[149]
de import. Niciunul din reformatori n'a luat
punctul de plecare de la uşa lui, ca să-şi mărgi­
nească punctul de parvenire la poarta vecinului
de alături. Toţi au venit de-a.ndaratele, din Occi­
dent, ca nişte ţărani plecaţi de-acasă cu căciulă
şi întorşi printre vitele, care nu i-au mai curios­
cut şi care au rîs de ei, ca dobitoacele lui Ben,
iamin Barbier, în frac, cu joben şi cu rnustăţile
oxigenate.
Mijloacele bune se găsesc la noi: căutaţi-le
liniştiţi, ca pisica iarba ce-i trebuieşte ca să verse.
Orice politică dinafară înlăuntru e fantezistă şi
aventuroasă şi dovedeşte spiritul reprezintant-des
comerţ, spiritul hotelier, spiritul restaurant-de.
gară. Cu mijloacele bune se găsesc şi oamenii
potriviţi care au descoperit încă demult iarba
pisicii şi încă demult au vărsat ceea ce trebuiau
să verse.
Timpul nostru nu a fost în stare, din pncma
irlandezilor, să îmbogăţească pe toată lumea, cum
era de aşteptat: un bordei, o vacă, un pogon,
şase copii... Dezlegarea pe această parte a pro,
blemei nu mai pare curînd cu putinţă. Rămîne
sărăcirea benevolă şi colectivă, pentru ca funda,
rnentul moralei şi autorităţii să fie schimbat, - şi
în sărăcia universală, fiecare om, cu gîndul vesel
şi cu inima cîntăreaţă, să-şi vieţuiască în solidari,
tate sărăcia lui fericit ...
[150]
� Da, te ascult de zeci de ani si te citesc.
întîi, constrîns de disciplina vîrstei, şi mai tîrziu,
cu voie şi fără de voie, din obişnuinţă. în copilă,
rie se mîncau la masă cîteva feluri de bucate,
care ţi-au displăcut. Respectul de tată te-a învă­
ţat cu şniţelul detestabil, şi dragostea mamei s-a
confundat cu rasolu] de găină. Cînd te-a răzbit,
adult, într'o gară, foamea, te-ai gîndit ce să co­
manzi în pauza staţiei, şi ai cerut rasol de găină
şi şniţel vienez, şoptindu-ţi dinaintea farfuriilor
servite: « T odeauna mi-a fost scîrbă de amîndouă».
De cîte ori se amestecă prea mult părinţii în
lista de bucate a copiilor, tu vei mînca pînă la
moarte, scuipînd uneori, părîndu.ţi că -ţi place
cîteodată, din idolii lor, gătiţi sau natur.
De zeci de ani te citesc şi te învăţ, inatent, pe
dinafară. Dumneata eşti, prin urmare, acel con,
servator al bunelor orînduiri, despre care se vor­
beşte în toate cărţile, din toate amvoanele şi de
pe toate catedrele. Frica de Dumnezeu e un
principiu al dumitale. Familia, educaţia, şcoala,
spaima de legi, veneraţia trecutului, tradiţia în
viaţa morală şi socială: atîtea frumuseţi abstracte
au făcut parte din arsenalul de idei cu care mi-ai
împuşcat, rînd pe rînd, toate încercările de a
zbura dincolo de tangente şi de icoane. Şi - poD
150
[151]
tim! - creaţiile domniei-tale se descompun. PUI
ţin vînt din Mare sau din Bărăgan, şi aripile de
hîrtie ale pasărilor durnitale artificiale, se desfac
pe sus şi plouă petice, ca nişte bilete de reclamă
recomandînd un săpun pe care nu-l conţin şi
care trebuie cumpărat într-altă parte.
Doamnă Mătuşă, Doamnă Civilizaţie sau Tanti,
nu ştiu cum să-ţi zic mai protocolar sau mai
sentimental.
Bănuiam de multă vreme că rasolul de gama
e o simplă himeră şi o păcăleală. Vremelnic, bu­
catele mi-au mirosit a hoit, dar impresionat de
greutatea unanimităţilor care le consumă de sute
de ani, de mii de ani, m'am temut să nu mă
înşel, să nu fiu victima unui gen de nebunie per'
sonală. Şi am mîncat din cadavru, cu apostolii,
cu neamurile, cu autorii. însă v-aţi înmulţit peste
măsură voi toti care mi-ati confirmat shielile si
mi-aţi luat în bătaie de joc obişnuinţele cu gre�
căpătate.
lată cinci oameni gravi şi consacraţi: cinci
mincinoşi, cinci ipocriţi. lată un mucenic: un
ticălos. Iată un viteaz: un laş. Iată un domn: o
mască. Într-un mare aristocrat am descifrat un
slugoi, şi într-un bărbat al virtuţilor, viciile pu'
turoase.
Mărturisesc că, din învătătură în învăţătură,
am învătat să zîmbesc si cî�d te bucuri si cînd
te chinuiesti: te bucuri de nefericirea si s�ferinta
adversarului tău, şi te chinuieşti tot t�: eşti ac�,
laş. Dacă te veseleşti vulgar, după ce-ţi scot ghim,
pii care-ţi coc în talpă, aceeaş vulgară şi triumfă,
151
[152]
toare veselie apare pe figura ta congestionată de
bine. Trivial în izbîndă, tu nu poţi fi delicat în
înfrîngere şi durere. Dacă sufăr cu tine, nu mă
pot bucura cu tine, bruta din tine mă depăşeşte.
Să surîdem.
Am visat pentru tine renaşteri vultureşti şi ati.
tudini de piscuri, ridicate pe goluri biruite. Două,
zeci de ani am robit la rănile tale, pe care le-am
socotit nemeritate, şi m-am furişat la periferia
legendelor, ca un hoţ din neamul prometeic.
Am refuzat să mă întrec cu alergătorii şi să-mi
pun monezile sufleteşti laolaltă cu zarahi, Ca un
Betleem viu şi conştient pregăteam ieslele şi vitele
pentru renaşterea pruncului tău, omule cu doi
ochi albaştri în laturile unui nas care se suflă.
Fără cuvînt personal, îmi jertfeam tihna şi nă­
dejdea pentru tine. Erai cel mai rob it dintre robi
şi mă revoltarn în speranţa ta cu vioiciunea,
dărnicia şi entuziasmul pînzei şubrede, umflată
de un vînt, răscolit pentru purtarea luntrilor pe
apele mari şi primejdioase.
Am intrat în bordeiul tău şi în casa ta măreaţă,
ca un medic al trupului şi ca un vrac al sufletului
şi te-am răpit din giulgiul fetei lui Iair. Dacă nu
ti-am tămăduit toti slăbănogii si nu ti-am trezit
din moarte pe toţi' adorrniţii, este că n� avusesem
încă timp destul. Dar mă pregăteam să stîrpesc
jalea şi putregaiul din grădinile şi pridvoarele
tale.
Ha! ha! ha! naiv şi prost am fost. Limba cea'
sornicului tău nu poate ieşi din parcursul cadra,
riului, şi toate orele trebuiesc împlinite şi sunate
cu monotonia repetată a zilelor identice. Tu nu
poţi oscila decît între rasol de găină şi şniţel
lfZ
[153]
vienez - şi între ele bei şi dormi. Mi-au trebuit
douăzeci de ani, ca să înţeleg că destinul tău nu
poate să fie schimbat, fie că-I gîndeşti în anul
400 înnainte de Crist, fie că în 1950 după el. O
procesiune inhnită de gloate negre, în mucegaiul
de zăpadă al stepei, împinsă aspru către zările
cenuşii: prigoana către ţările de gheaţă, prin ci,
mitirul cristalizat al stelelor moarte.
Şi deasupra convoiului de leşuri încă în picioare,
convoiul negru al corbilor, şerpuit şi răsucit, ca
un bici, troznind în ceruri şi pustietăţi.
[154]
�I Metodele vechi, uzate, banalizate şi dispre­
ţuite de educaţie şi conştiinţă, continuă să dea
automatic rezultatele de la început, ca maşinile
de fabricat cutii de metal prin presiune. Omul
de azi se lasă linguşit exact ca şi colegul lui de
acum şaptezeci şi şapte de veacuri. Analiza, rno­
rala, teatrul, epigrama, satira şi înjurătura directă,
n'au dezarmat pe curtean şi n-au putut îmbrăca
slăbiciunile paralitice ale potentatului cu armă,
tura trebuincioasă,
Reţeta ieftină a elogiului cu orice preţ e prac<
ticată cu mare succes. Ca un purgativ urmat de
efectul lui matematic invariabil, lauda, în special
cea nemeritată, produce evacuarea întregilor bune,
vointe si cufureala sufletului în acte folositoare.
Om�l care deţine o putere oareşcare se lasă scăr­
pinat ca porcul şi se tăvăleşte de plăcere, pretUl
tindeni unde.l apuci, să.l netezeşti pe uger şi
mamele.
1n hipnotism, manualele recomandă, pentru
adormirea unui «subiect», să-i repeţi, monoton,
şoapta la ureche: «Dormi, dormi, dormi » ... şi
cînd ai zis: «Te simti foarte bine, ai adormit» ­
subiectul, căzînd în catalepsie într'adevăr, se simte
bine şi, într-adevăr, sforăie, doarme. Această prac<
tică o cunoaşte «subiectul» din vremurile de
15"4
J
[155]
adormiri ale astrologiei, şi oridecîteori a fost re'
luată, s'a încheiat cu somnul. Omul se simte rău
sau nu, inteligent şi extraordinar, după sugestii.
Un om politic mediocru, nedeterminat şi shios,
incapabil să cumpere şi să cîntărească un kile­
gram de fasole, devine, după ce i s-a dat puterea,
un emiţător de idei, un organizator de viaţă, un
întemeietor de legi. EI găseşte în fiinţa lui energia
falsă, care i-a lipsit în caracterul ei autentic, cînd
a ezitat să cumpănească o pungă cu marfă. Vor,
beşte, dă sfaturi, judecă şi chiar osîndeşte, fără
să se îndoiască un moment că actiunea lui nu e
fenomenală şi utilă. Faptul de,a' pune cu auto'
rizaţie măcar o ştampilă, dedesubtul unui text,
dă omului putinţa să-şi compuie pentru sine şi
să-I irnpuie şi altora un prestigiu.
Dacă ar fi într-altfel, optzeci la sută cel puţin
din oamenii care primesc o funcţiune ar refuza-o,
pe motiv de incapacitate. Purtînd biciul şi stînd
pe capră, devii vizitiu. Inconvenientul, pur fabw
listic, al împrejurării, şi destul de ridicul, desigur,
este că rămîi cu ticul biciului şi după ce eşti con,
gediat, şi dai cu el, absent din mînă, prin aerul
mare.
Mecanismul sugestiei la omul politic cu supra,
faţă este elementar. EI n.a crezut niciodată docu­
mentat în valoarea personală, căci evenimentele
nu s-au apropiat niciodată să scapere, de cremenea
lui. A doua zi după ce i se încredinţează puterea,
presa îl exaltă - şi el o citeşte, fără să dea afară
de la gazetă pe toţi redactorii ei. Ba, se face a
crede că presa nu.i aparţine, că e o forţă dinafară,
care se manifestează liber pentru cazul lui. Şi
155
[156]
lîngă presă apar curtenii, viitoarele organe ale
puterii. Curteanul mîngîie, şeful. se întinde, şi se
întinde cu atît mai lung cu cît e mai vulgar:
dar acest lucru nu intră în socoteală.
Cînd maestrul răcneşte şi.l ia la palme, el zice:
«Mi se pare că v-aţi cam supărat ».
Cînd maestrul s'a îmbrăcat: « Ce bine vă stă! ».
Cînd maestrul se scoală: «Vă găsesc mai tînăr ».
Rezultate: un subsecretariat şi trei consilii de
administraţie.
Omul e iniţial destinat mîngîierilor şi apro.
bării, Un sentiment hidos de infailibilitate, pe
care creştinismul călugăresc La modificat numai la
suprafaţă, oferind în schimb, subt formă romană,
infailibilitatea legiferată, parazitează inteligenţa
omului la putere. El doreşte atît de violent, de
indelicat şi agresiv, să fie luat drept ceea ce nu
este, să fie legănat, răsfăţat, uns la inimă şi frecat
pe burtă, Incit criteriul ascultării şi supunerii e
guvernat exclusiv de Codul Penal, cu aport senti­
mental. Critica este urmată de represiune, şi
gîndul slobod, iscat între Dumnezeu şi lumină, e
pedepsit cu întemniţare. îndată ce condeiul se
deplasează din presa care cîntă în presa care geme,
apare procurorul. De ce n-ai mîngîiat scroafa şi
nu ai sărutat-o pe ţîţe? De ce n-ai lins-o între
unghii? Făcînd suma pedepse lor distribuite într-o
sută de ani, asasinatul cu tîlhărie este o atitudine
recomandabilă faţă de actul gîndirii, şi un pungaş
de buzunare e mai simpatic şi mai îmbrăţişat
decît un om care a pornit din neamul lui şi dintre
cărţile lui cu zece idei şi zece porunci.
156
[157]
Prin urmare, este folositor şi alintător să te
alipeşti şi de punctul de vedere şi de persoana
omului, pe care mediocritatea lui sau credinţele
tale te obligă să-I deteşti. Adoptă deci toate măgă,
riile ca nişte orientări cardinale, şi de cîte ori se
va uita stăpînul la tine să te vadă surîzînd, exube­
rant şi fericit. Abilitatea de-a te potrivi pe ceasor­
nicul vizitiilor din timpul tău nu aparţine arcanei,
ci-i o elementară eflorescentă a sentimentului de
lichelism. '
Nu te sfii niciodată să pui în acţiune mijloacele,
pe care le.ai găsit osîndite în bibliotecă, subt
cuvînt că mecanismul ipocriziei este cunoscut şi
că mijloacele se văd. Poate că uneori se simt,
însă de văzut e greu să fie văzute de omul care te
interesează să-l induci. Eroarea celor mai buni din
generaţia lor este că iau biblioteca şi cronica vieţii
colective în serios. Ei îşi asimilează pînă la supra.
punere şi martiriu, pînă la renunţarea de sine, cele
zece principii, aproximativ, care fac nefericirea
lor paralelă cu fericirea porcească a mediului de
sateliţi. Ca ţăranii, ei au încredere în oile negre
din cîmpia albă, scoţînd căciula dinaintea celui
c are le paşte.
Fii atent, dacă vrei cu orice risc să te aşezi deo­
sebit în timpul tău, pe o piatră din singurătate,
fii atent cu literile şi nu primi în raftul tău de
cincizeci de cărţi orice carte se înfăţişează pe
masa învelită cu o năframă. Şi porcii scriu cărţi,
şi scriu şi lichelele cărţi. Le cunoşti după sunet:
pune. le să vibreze.
[158]
I 52/ M' dOI d""' "
L:::J« ma e ţet » era o mioara, ŞI poate ca
mai e şi azi, o vopselărie. Puteai să cumperi toate
articolele de pensulă şi bidinea, şi conexe, benzină,
ceară de parchete, glaspapir şi tibişir. Dar firma
era inexplicabilă, De ce «Mîna de Oţel» şi
nu «Vopseaua»? Magazinul avea şi o speciali,
tate onctuoasă: săpunul de rufe şi de scos pete.
M,a împins curiozitatea să caut etimologia co­
mercială a firmei, şi am întrebat, cumpărînd odată
clei, pe contabilul magazinului, de unde s'a născut
o firmă de atîta expresie vehementă. Aş mai fi
înţeles-o la un negoţ de topoare, ciocane, greble,
nicovăi şi lanţuri: acolo totul fiind de fier şi oţel,
afară de cozi.
Pecînd fierăriile nu fac nici aluzii la materialul
lor temeinic, necum să-şi împrumute reclama de la
substanţe grase sau lichide, o negustorie de mate­
riale dulci, lenitive, lua o emblemă ţeapănă şi
dură. Într-adevăr, deasupra uşii se legăna o mînuşe
medievală, construită însă de un tinichigiu. Se
vedeau şi lipiturile de cositor.
Contabilul mi.a dezvăluit că stăpînul prăvăliei
avea vreo zece sucursale, toate «La Mîna de
Oţel », şi că era un mare fricos, ternîndu.se şi de
umbra lui. Adunase din uleiuri şi vopsele o mare
avere şi se temea de hoţi şi asasini, bănuitor cu
toţi directorii, funcţionarii, lucrătorii şi oamenii
de serviciu, chiar cu nevastă-sa şi cu bucătăreasa.
[159]
1 se părea că un vast complot al concurenţilor
se uneltea în secret împotriva lui, era terorizat
de vise, sărea noaptea din pat, trezit de o mafie,
care îl sugruma în perinele de puf. Un şoarice
rece i-a trecut odată de-a lungul pijamalei, pe piele,
şi a zăcut două luni de gălbinare, înconjurîndu-se
de medici şi povestind că s-a încercat un atentat
la viata lui.
Se�itorii nefericitului, la valută bună, milionar,
erau în fiecare lună pîrîţi la poliţie, schimbaţi unii
după alţii, şi autorităţile, plictisite de ne întrerup'
tele lui plîngeri şi intervenţii, îl socoteau maniac
şi.i aruncau reclamaţiile la coş. «Dacă, Doamne
păzeşte, i s-ar întîmpla să fie odată omorît de un
salahor neplătit, observa contabilul, n-are să mai
creadă nimeni, şi toată lumea o să spuie că s'a
înnecat cu friptură. »
Că omul era şi tare zgîrcit, rotunjind salariile
în beneficiul lui, trăgînd de la fiecare slujbaş ceva,
oprind pentru obiectele sparte preţul înzecit şi
înşelînd la cîntar şi măsurătoare. Deviza secretă
a numeroaselor lui magazine era: zece la sută
economie.
- Şi ştii dumneata, preciza contabilul, la nimic
nu se cîştigă mai mult ca la uleiuri. Pe lîngă că le
amesteci cum vrei, mai rămîne şi multă unsoare
pe păreţii litrului cu care vinzi. E destul să torni
repede şi să nu laşi măsura să se scurgă detot. Dar
ce-I domină e groaza, spaima.
- Nu mi-ai explicat nimic, i-arn răspuns conta,
bilului.
- Ba da. E o firmă de auto sugestie şi conso­
Iare. «Mîna de oţel» însemnează bărbăţie, vointă
încredere şi dominarea destinului. Acdm, vezi' şi
dumneata ...
159
l
[160]
hl .
I
ni
1531 Majoritatea oamenilor « de răspundere» se
linguşesc şi sînt dominaţi de serviciile ce se adre­
sează organelor fizice cu durităţi variate. Caută şi
le satisface.
Inexplicabila carieră a unora din numeroşii
politicieni în subordine, lipsiţi de merite, nu se
datoreşte numai unei neveste acorte sau aproxi.
rnativ sensuale, nici numai unei surori, de obicei
văduvă de război. Unii din ei şi-au împrumutat
odaia, bideul şi prosopul unui şef recunoscător,
care, rigid în moravurile afişate faţă de o nevastă
cu vocea ascuţită şi cu picioarele groase, însă
proprietară a unei averi necesare în politică şi
aventură, avea nevoie de un refugiu sigur cu
soţia unui onorat coleg.
Şeful cel mai greu de apropiat şi de dominat
este seful fără vicii, care îsi consacră atentiile
nevestei. Acesta nu poate fi prins şi încălecat de
un subaltern, nici cu ajutorul familiei lui de sex,
nici cu farmecul unui afrodisiac.
Natura este şi în acest caz prevăzătoare. Refw
zîndu/i omului politic un exces de potenţe, îi
dăruieşte din belşug o părere despre sine îndîrjită
şi un simţ al monopolului universal, transrnutare
genezică pervertită. Acest model de şef este sedus
prin alectarea devotarnentului, prin adularea in,
160
[161]
sului său activ, prin aplauzele furtunoase deten
minate de continua lui gravă stupiditate. El deţine
tot adevărul, toată demnitatea, tot patriotismul,
toată capacitatea: nu este de ajuns să o ştii, tre­
buie să o şi repeţi, de preferinţă prin scris şi să
semnezi. Ziarele şi revistele lui publică zilnic un
portret pe patru coloane şi pe o pagină întreagă,
şi el nu protestează. li place.
[162]
i54l
u E de necrezut ce buna părere are omul
despre sine şi ce �or adoptă dogma infailibili,
tăţii personale. Niţel să-i deie nas o Împrejurare, un
succes, o situaţie, la care ajunge uneori pe negÎnl
dite, ori numai o speranţă, că nud mai recunosti.
Aşa se Întîmpla pe vremuri cu miniştrii: se
ştie că a fost un timp În care nu era ministru
numai cine nu vroia. Epidemia se Întinsese atît
de mult, Încît Începuse să nu mai fie de ajuns un
portofoliu. Cel care gustase din marochin, ca din
pastramă, nu se mai mulţumea cu savoarea lui,
îi trebuia un gustişor şi mai fin, un partid. Nu mai
mi/aduc aminte dacă numărul partidelor şi al şefi,
lor, deveniţi papi pe un sector de judeţ, ajunseseră
la treizeci şi doi sau la şaizeci şi patru, dar reţe'
tele pentru a ferici ţara şi poporul se Îndreptau
către sută. « Nu vrei să Încerci şi picăturile mele? »
Omul suferă de două serii de maladii, una
politică şi alta medicală, dar amîndouă se tratează
la fel, cu iluzii, cea mai rea din toate fiind tot
politică. Se schimbă totul, vorba, gestul, voca­
bularul, călcătura, pînă şi fizionomia. Aţi văzut
cum se uită un camarad care apucă să fie ministru
măcar trei zile, cînd, pe seară, « interesele supe,
[163]
rioare » l.au debarcat brusc în toiul transformării
lui în supraom?
Nevasta tocmai observase că nu se mai potri­
veşte apartamentul de trei odăi cu demnitatea,
şi arvunise în primele ore, după jurămîntul cu
joben şi redingotă cenuşie, luate pe credit, şi o
casă proprie, plătibilă în a treia lună de porto,
foliu, din « sudoarea frunţii », Trebuia să înceapă
mesele cu invitaţi, şi trecerea de la cîrnatul pe
fasole la un mobilier de sufragerie şic nu se făcea
fără mari initiative. Ceea ce lăsa oarecum de dorit
era spurcata de limbă franceză, care-i instrumentul
de expresie curent în anumite cercuri, cum li se
spune lumilor selecţionate. Doamna şi domnul o
vorbeau cu un accent, Doamne!. .. şi oricît ar fi
fost perdelele şi vesela de faine, era ca şi cum s-ar
fi mîncat din strachină cu lingura de lemn şi
s-ar fi rîgîit.
Rîia infailibilităţii trecînd de la ministru la uşier
şi de la partide la partizani, neram pomenit cu
mii de oameni care se scarpină de o mîncărime
superioară, unde nici nu te gîndeai. Dacă notezi
că nu e frumos să se frece în public şi în
văzul tuturor, de o eczemă a orgoliului situ­
ată delicat, ei se supără foc. Să nu le pui la îndo­
ială perfecţiunea, impecabilitatea ; să-i socoţi drept
nişte enormităţi ireproşabile. Să nu le vorbeşti
nici despre cap, organul cel mai admirabil de
care dispune un animal politic. Să nu-i îndemni
să-şi cioplească cel puţin niţel buturuga, dacă nu
pot să o ducă pînă la lustru. Să nu.i atingi, ca pe
fetele-mari, nici cu o floare de stil.
Rolul condei ului şi al omului care visează o
evoluţie şi o corectitudine împăcată cu bunele
[164]
deziderate, deosebită de a porcului uman, ară.
mas în toate gradele societăţii, să facă plăcere:
piacere per piacere. Tu să te scarpini, eu să te
gîdîl; eu să mă scarpin, tu să mă gîdîli, şi să fim
fericiţi amîndoi. Judecătorul e constrîns la o magis.
tratură nouă: să dea dreptate motivată, subt sem.
nătură şi ştampilă, ambelor părţi; să ceară scuze
şi domnului hoţ că a furat, şi domnului păgubaş
că a pierdut.
[165]
f5sl
U « Lingăul» şi « Licheaua» sînt două din
rolurile unui aceluiaş personagiu numeros, ho­
tărît de evenimentele unei epoci să ia asupră-şi
terminologia dehcitară a vocabularului social. Şi
amîndoi, şi licheaua şi Iingăul, sînt mai repede
nişte bolnavi ai unei epoci, decît nişte tempera.
mente, ne-născuţi, numai făcuti. Făcuti nu în
sensul creaţiunii; ci obţinuţi p;in deşeu. Uleiul
de motoare e o creaţie, însă rămăşiţa lui puturoasă,
din asudarea părţilor murdare ale carterului, e o
mocirlă, care în atelier se aruncă, pecînd În socie­
tate se păstrează. Îrnpuţirea echivalează cu expe.
rienţa, şi cum acţiunile în care mocirla e utilizată
sînt murdare şi clasic murdare, pentru aşa tre­
buinţă nu e nevoie de ulei luminos, căci nu costă
moralmente ieftin.
Personagiul Iingău şi personagiul Iichea nu vin
în viaţă niciodată singuri ci recomandaţi, ca slugile
care nu dispun de un prestigiu propriu, fie şi
detestat. Recomandaţia nu a precedat personagiul,
şi întîi a trebuit să fie lir,găul şi apoi referinţa. O
civilizaţie superficială, de forme, promovează tOI
deauna însuşirile lingăului şi ale Iichelei. De pildă,
examenul şi certificatul, unul stabilind selecţia şi
altul consemnînd-o într-un act, în asemenea civili.
zaţie degenerează şi decad, de la valoare la con.
165
[166]
II
I �
I
I
1
:·1
II:
I
I
I
;11
li:
l'
1,
I
I
� I
!
I
duită. în definitiv, valoarea e incomodă, căci concu­
rează, imediat ce se naşte, o seamă de false valori,
şi le ridiculizează numai prin simpla prezenţă
între ele; pecînd conduita, raportîndu-se la indi­
vid şi slujind fără simbrie industrială ci exclusiv
pe bacşiş, Batează şi mulţumeşte. în cursul primar,
învăţătorul distinge pe băiatul care îi va căra
lemnele din pivniţă şi va da o mînă de ajutor la
spălatul vaselor, în bucătărie. în şcoala secundară
dascălul preferă pe băiatul care-I va secunda în
facerea fişelor necesare unei opere documentare.
în universitate ochiul alege un viitor ginere pen,
tru o fată, care trebuie măritată cu un succesor.
Bastonul de rnareşal cu care orice soldat trebuie
să plece, după o vorbă a lui Bonaparte, pe cîmpul
de luptă, în viaţa civilă poate să fie găsit între
umbrele, mături şi perii.
Sînt, într'adevăr, momente, lungi momente une­
ori, foarte lungi, în istorie, cînd o lume întreagă
poate fi atinsă de morbul lingăului şi de febra liche­
lei, fiecare individ silindu-se să se supuie unui
lucru şi să-i facă o declaraţie publică: profesia de
credinţă din timpurile inchizitoriale. Psihologi,
bacil pun în rîndul turmei cîte unul-doi măgari,
ca să-i vadă oile, obişnuite să se uite în pămînt şi
să zărească la doi coţi de lungul nasului, şi să se
ia după ei. Pe măgar îl poartă baciul, şi măgarul,
fără să ştie, poartă berbecii. Momentele culmi,
nante ale lingăului şi lichelei sînt momentele de
admiraţie, ceea ce în viaţa mecanică este griparea
motorului. A intrat ulei prea mult în cilindri, de
calitate ieftină, nerezistent marilor ternperaturi de
explozie, şi a şchiopătat armonia mişcărilor. In
atelier, un motor gripat se demontează, se scoate
şi se pune pe banc. In viaţa socială reparaţiile
fiind necunoscute şi tendinţa intimă a mişcării fiind
166
[167]
înlocuirea cu piese noi, admiraţia merge pînă la
consecinţa ei: tocirea şi pleznirea.
Deci, iubitule, dacă nu te simţi în stare să-ţi
duci încheieturile şi scheletul pînă la capăt, şi
dacă viata cu orice pret te tentează mai mult
decît căpătarea ei prin ef;acţiunea de toată clipa a
individualităţii, cată din vreme să pui mîna pe
un tutore. Franţujii numesc tutore şi băţul care
se înfige odată cu sămînţa, ca să se urce pe el,
ca un zuluf, firul gingaş de fasole. Dacă nu-ţi
iese de la sine protectorul înnainte, caută-l, căci
îl găseşti întodeauna, undeva pe Ungă tine. întîi,
nu are de unde să te cunoască: salută.l. Ţ'ine.i
calea şi salută-l pînă ce va începe să te cunoască.
Poţi să-I saluţi şi numai în scris, dacă faci una din
meseriile scriitorului public. După trei saluturi
nu mai rezistă decît acela - un ins foarte rar­
care după repetarea salutului se simte nervos şi
gata să te ia la palme. Asta e o intrare în materie
şi o acomodare cu un stadiu preliminar. Odată
intrat, te orientezi mai departe şi progresiv mai
departe, abandonînd, rînd pe rînd, fazele prece,
dente şi eventual contestîndu-le.
Ţi-am mai spus că pentru a deveni lingău şi
lichea cu oamenii, de care îti atîrnă o situatie,
este util să fii aşa cu instituţiile şi cu concepţiile
curente. Unora, mai delicati si mai discreti, le
va fi ruşine să se declare, 'de' pildă, patrioţi şi
iubitori de Dumnezeu, socotind că asemenea gin,
găşii suferă să fie dobitoceşte parcurse cu copitele
şi cu coada ridicată. Nu te sfii; fii ostentativ creştin
şi mai ales ostentativ de nuanţa adoptată, prin
capriciul evenimentelor, de locul unde te găseşti.
Adoră cu o sfidătoare neruşinare publică pe Dum.
[168]
ne zeu, pe Crist, pe Maica Domnului; urlă pe
dinaintea icoanelor, dă fuga după popi şi sărută-le
marginea veştmîntului; mănîncă prescură, cu apă,
cu vin şi ţuică, indiferent. în aceste lucruri, pe
care bietii oameni le cunosc de cîteva sute de ani,
fă,te cel' dintîi care le-a descoperit. Şi ca să inti­
midezi pe cei distraţi de obişnuinţă, ia şi pietre,
şi dă, pe subt perdeaua lăsată pe Sfintele Daruri.
Acest accent de violenţă vei şti bine că nu-ţi
procură nicio complicaţie: căci faci revoluţie cu
apă şi sifon, aperi ceva care nu mai are nevoie de
apărare, roata, răstignirea şi alte canoane fiind
înregistrate de acum aproape douăzeci de veacuri,
de nişte predecesori nesubvenţionaţi.
A! şi vorbeşte gălăgios de morală, cînd toată
lumea, afară de puturoşi, preferă să nu insiste.
Morala, moralitatea, Dumnezeu, naţia, poporul,
neamul, meleagul - chiuie cu atît mai strident
că îţi aparţin, cu cît te vei îmbăta mai des şi vei
vomita mai des. Vărsătura ta nu se aseamănă cu a
cîinelui; din ea trebuie să se împărtăşească inte­
lectualii, preoţii, copiii. Singurul inconvenient al
prozei tale, fiule, cînd vei face şi scrie asemenea
proză, va fi insonora ei banalitate, dacă nu vei
şti să te opreşti la timp, şi identificindu-te prin
repeţire şi stăruinţă cu un subiect mediocrizat,
vei crede că obţii lacrimi din nişte ochi cu scuipat.
Evident, vei evita din răsputeri ideile şi dure,
riie timpului tău viu şi aspru, ca să nu te strici cu
lumea şi să nu fii nevoit să-ţi constrîngi viciile la
abnegaţie şi răbdare. A raporta toate chestiunile
la trecut, a masca ziua de azi, înnăbuşită în eclipsa
veacurilor de almanah pe care nu le-ai trăit, şi a
le oferi soluţii pentru acum o mie de ani, este a
fi un bun lingău şi o lichea binevenită.
[169]
1!56l C· I I .. ··1 �I� .
'� u aJutoru cu turu, tipuri e s-au spa ăcit.
Delicatul a devenit cufurist. Fanaticul e idiotul.
Recriminarea şi pedeapsa de Sus au căzut în
zestrea obrăzniciei. Profetul înnalţă capul şi ridică
braţul. Corespondentul lui, cursiv, ajunge să-şi
scoată pantalonii şi, la un grad mai sus, izrnenele,
şi să mimeze cu fesele tunetele cugetului şi încrun­
tările conştiinţei.
169
[170]
1"
['
I
[ :
III '
I
I
1"
,
I
[
1:
[
1'"
:11
I
1,
l'
III
III'
II I
1'[
'I!
,[
I
1:
[
III
I
III
il
Il
II
1
I
I
,
I
1;, II
157/ Un ironist de temperatură rece ar face o
carte interesantă cu măruntaiele oamenilor, purtă,
tori de oarecare marcă, ofensati sau biruitori.
Supunîndu-i unui interogator cu' aparenţe grave,
mascat într'o atitudine tărnîioasă, ironistul concern
trat ar putea scoate mărgăritare, ca să zicem aşa,
şi de la porci.
în principiu, - verificat principiul cu majori­
tăţi zdrobitoare, - nimeni nu rezistă mîngîierilor
de la distanţă, cu care poţi să te apropii de un
personaj, să-I atingi şi să intri-n el de-a dreptul,
ca-ntr-o savarină cu linguriţa. Odată instalat, îl
scobeşti în tot interiorul şi.l reduci la strictul
conţinut.
în politică şi în teatru, în Bancă şi în literatură,
somităţile, triste sau resernnate, sînt aceleaşi, fie,
care cu buba ei sau cu reţetele ei, ridicule deopo­
trivă. Greutatea pentru un întreprinzător de an,
chete psihologice nu mai e mare decînd s-au pus
la modă, pentru dezalterarea cititorului însetat
de autenticul mofturos, interviurile cu portret, şi
decînd shielile unei prudente ipocrizii, mai mult
sau mai puţin, s-au terminat. E de ajuns să te
arăţi pătruns de un real sentiment de admiraţie
şi preocupat de schema generală a existenţii prin
17°
[171]
directive - şi, zicînd « maestre » sau « excelenţă »,
introducerea este făcută.
Dacă domnul a trecut de mijlocul curbei as'
trale, el are să te puie în confidenţa marilor lui
intenţiuni nerealizate din pricina împrejurărilor,
şi mai ales a proporţiilor acestor intenţiuni. Un
oftat subiectiv, de fiece secundă, escortează zborul
colurnbarului agitat, de idei. Personajul are soluţii
unanime, de mare calibru, şi se întreabă, ca le
pauvre Gaspard: «Suis<je ne trop tot, ou trop tard?»
El se ofileşte de probleme şi de soluţii.
Pentru un asemenea om totul se înfătisează în
proporţii de neam, de naţie, de Stat, 'd� viitor
depărtat şi de viitor apropiat şi, un moment, care
poate să dureze o viaţă întreagă, omul interogat,
din întuneric, reprezintă aspiraţiile nerostite şi
realităţile în ou sau în intenţia pribeagă încă nefă,
cută ou. Se înţelege lesne că activitatea de orien­
tări nu poate porni, cu folos, decît de la un nivel
al stărilor actuale în sus, şi că primul pas de sernă­
nător în agricultura conştiinţei şi a « fenomenului
social» se face dintr-un cabinet de ministru. Dacă
nu-l consacră nimeni ministru, nu numai că tara
îşi înmulţeşte numărul marilor ei nefericiţi, 'dar
ea îşi refuză o posibilitate de a fi puternică, mare,
corectă şi bine administrată.
In triumf, adică la locul lui, personajul îşi
răsfaţă dinaintea cercetătorului, amator de mă gării
suave, satisfacţiile cu de-amăruntul şi se propune,
cu o dureroasă si amuzantă inconstientă, pildă si
lege de neclinti�. '"
Iofirmităţile fizice 'par făcute ca să corecteze
inhrrnităţile morale. In plină umflare de sine, ţi
se rupe un picior sau îţi putrezeşte ficatul. Şi te
duci, de-a surda, la medic. Ultima consultaţie a
medicului la căpătîiul bolnavului trebuie să fie
[172]
r
,1
,1
,
,
l'
l'
,
II,
!II
'III
III1
I
cu ironistul de temperatură rece, care trecuse cel
dintîi.
o cantitate de mari reformatori, de profesori
de vanităţi şi îndreptări, de capi de lucruri şi de
şcoli, se zbîrcesc anual şi cad fără zgomot, din
atracţia gravităţii universale, cu nazurile, cu ifosele
şi cu inutilitatea lor.
Ca frunzele şi ca hirtiile cocoloşite.
[173]
ls8l
LI Găsindwmă odinioară în Mexico, povestea
un călător aventurier, am cunoscut pe promenada
El Litoral, un om care jucase un rol politic imens.
Nimic nu trăda în stilul şi atitudinea lui pe fostul
mare bărbat de Stat. De obicei, îi rămîne omului
valoarea, şi atunci cînd, precipitat din vîrful pis­
eului de evenimente, îl întîlneşti figurînd social.
mente într-o situaţie umilă. Tonul lui, privirea
lui, politeţea şi chiar aroganţa lui păstrează, ca o
hîrtie oricît de învechită, filigranul primitiv, ca
un tatuaj interior.
Personajul meu nu prezinta nicio particulari,
tate de fost comandant, ca acei portari sau chel,
neri ruşi, foşti generali sau duci, din timpul Sfîn,
tului Imperiu, şi care îţi oferă şervetul sau cheia
de la odaie cu o atitudine de domnitori. La un
restaurant din Constantinopol îmi aduc aminte
că mă servea un asemenea fost mare individ, care
cînd venea cu tava, la masa mea, mă stăpîneam cu
greutate să nu mă ridic în picioare. Puterea poli,
tică exercitată cîteva generaţii sau epoci, lasă, fără
să vrei, pe fiinţa dumitale un precipitat galvano,
plastic.
Mă întrebam dacă nu cumva mă înşel şi veri,
ficam informaţiile mele. E foarte adevărat, repeta
toată lumea locală; acest dornnişor a fost unul din
17}
[174]
'I
I
li
I
I
autocraţii noştri; timp de zeci de ani el şi ai lui
au avut asupra noastră o covîrşitoare autoritate
abuzivă. Bine, răspundeam eu, dar e inadmisibil
să primesc ideea că un prost poate ocupa demnităţi
atît de hotărîtoare: e prost. Într-adevăr, marele
potentat era un prost autentic şi nu se releva aten­
ţiunii decît printr-o neaşteptată timiditate. Şovăi
ielnic şi calp, cu imaginaţia absentă, ştiind să
zîmbească un zîmbet mincinos inexpresiv, vorbi.
rea lui nu era cîtuş de puţin acel curs neîntrerupt
de ideatiune care seamănă la oameni cu mireasma
si culoarea florilor celor mai banale. El era o
floare de hîrtie, sumar construită, desprinsă din.
tr-o sorcovă uzată, si care nu însemnează ceva
decît într-un complex, în sorcova întreagă.
- Dă-mi secretul, interogai pe mexicanul infor.
rnator, dă-mi secretul acestei puteri, înfăţişată de
un ins fără individualitate. în ţara mea, mai înna­
poiată, poate, acest fenomen mi s'a părut cu nepu,
tintă. Să vezi, dumneata, domnule mexican: tăranii
noştri fac nişte scoarţe olteneşti şi nişte crestături
cu săcurea şi cu briceagul care le dau de tineri şi
de mici, gustul lucrurilor rare şi al oamenilor
aleşi. Cel puţin aşa ştiam eu; nu cred să se fi
schimbat ceva, decînd pribegesc pe urmele priI
milor portughezi şi spanioli, în cîmpiile marelui
Ocean.
- E foarte simplu, stimate domnule, spuse
mexicanul. Poate că la voi, oamenii se pronunţă
individual, nu în categorii şi clanuri, cum era la
noi. Acest om, pe care Lai cunoscut şi pe care
niciun mexican nu-l mai salută, tocmai din pricina
lipsei lui totale de personalitate, nu este capabil
să fie cel puţin dactilograf, şi totuş, cum ai aflat,
ne-a ţinut pe toţi de chică şi de limbă, timp de
cîteva zeci de ani. în creştetul capului el ne înfip.
sese un cîrlig, şi în guri ne intercalase o zăbală cu
vîrfuri tăioase, ca să gîndim exclusiv gîndurile
[175]
permise şi ca să gîndim numai gîndurile iertate.
El a dispus de libertatea şi de onoarea noastră,
care s-a tarifat multă vreme numai după tabelele
lui. Mulţi dintre noi au căzut subt oprobriul
public numai pentru că această fioroasă, rece şi
constantă nulitate, a voit. Ajungea un proces şi o
calificare arbitrară, pe care o înscriau sinistrele lui
slugi în cazierul dumitale, ca să nu mai poţi aspira
la gradele sociale superioare calităţii de valet. Cetă.
tenii erau împărţiţi în două clase: a partizanilor,
obţinuţi prin interese şi averi, şi a servitorilor,
căpătaţi prin Justiţie.
E unul din ultimile resturi ale unui grup politic,
tare la vremea lui şi, atunci, valoros. Din generaţie
în generaţie, clanul a degenerat, şi acum au murit
toţi cîţi puteau să eternizeze puterea mediocrităţii
lui. Trăind în cerc închis, răzimat pe arme şi
poliţii, pe reguli de viaţă silite şi interdicţii, clanul
a putut părea că ascunde un sîmbure de valori în
miezul lui. O imprudenţă istorică La determinat
să se dezvăluiască şi să iasă în priveliştea mare.
Un copil care se juca pe nisip cu cercul, La răstur­
nat cu băţul de la cerc.
Nu e niciun secret: e o stupidă şi tragică reali,
tate, care ne-a prostit cîteva decenii.
[176]
1591 v b '1 . .
__ or eam, In a te vremuri, cu un magts.
trat, pe porţiunea din Calea Victoriei, unde se
arată, duse de cîte o limuzină, personalităţile care
făceau soarele şi ploaia În cîmpul variatelor activi.
tăţi, La unele ore, maşinile negre, încetinite de
un semnal, dintr-o răspîntie principală, şi Înşirate
pe trei-patru rînduri, păreau nişte coşciuge, ple­
cate În convoaie, În epidemia cotidiană a vieţii
bolnave.
Neavînd ceva mai bun de făcut, În ora pierdută
pentru o dezmorţire a picioarelor pînă atunci
Îngheţate dedesubtul unui biurou de dosare, pUI
neam cîte un nume pe cîte o figură importantă,
apărută subit În geamul dricului de lux.
Au defilat astfel pe dinaintea ochilor noştri isco­
ditori, cîteva fragmente de epoci, de mărire şi
decadenţă, ale unui timp În care oamenii se tocesc
iute, ceea ce făcea cîrdul vehiculelor şi mai asernă­
nător cu o droaie de care funebre. Cîte un pieton
ceremonios saluta cu toată pălăria, cu braţul Întreg
alunecînd pe toată distanţa dintre frizură şi mîna
Întinsă. îşi mai ajusta oarecum ţinuta şi cu piciorul,
schimbînd într-o secundă mai multe poziţii de
adînc respect. Inginereşte, trecătorul acoperea cu
pălăria o sută optzeci de grade şi Înscria cu fizicul
lui elastic un cerc într-un pătrat, întorcîndu-se
În loc de două ori.
176
[177]
Magistratul avea o carieră de douăzeci de ani
şi ajunsese la scepticismul profesional într'un punct
unde mistica juridică se descompune în rnonoto­
nie. De mai multe ori cuvintele: escroc, lichea,
profitor, oportunist, şi altele, şi mai nepermise
într'o societate organizată cu claxon, cauciuc şi
Constituţie, etichetaseră trecerea admirabilelor
instrumente de viaţă şi de agonie, de sus în jos şi
de jos în sus. Magistratul gesticula cu o rnînuşă
de lînă, deşirată în vîrf, şi cu mîneca jerpelită,
liniştit şi sigur de sine, ca într-o vastă blană de
biber, în care filosofia se simte mai în teritoriul ei.
- NU/ţi vine să crezi, spunea omul justiţiei,
cum se transformă valoarea de circulatie în valoare
intrensecă şi cît e de rapidă În faţa unui procuror,
cu procurorul în patru ochi. Dezbrăcat de ţoalele
unui prestigiu organizat, individul îţi face irnpre­
sia unui ţigan, care, pitit între rnovile de gunoaie,
caută zdrenţe, cutii de conserve rupte, oase şi
cioburi de sticlă. Să,1 vezi ce tremură cînd pri,
meste numai o citatie ori un mandat de aducere:
o fărîmă de hîrtie cu ştampilă. Cauza e adeseori
benignă, dar citatul, măcar şi martor, îşi rapor,
tează simţirea la alte cauze, ştiute de el şi pe care
justiţia le ignoră. Pînă să afle despre ce este vorba,
l-au trecut mai multe spaime, fierbinţeli şi înghe,
ţuri.
Recunosc, corecta magistratul, că numai faptul
de a te afla în situaţia de a fi întrebat şi obligat
să răspunzi, dezechilibrează un om, faţă către
faţă cu magistratul, într'o încăpere păzită la uşi
de o baionetă. Am văzut jurişti eminenţi, care se
jucau cu pledoaria şi Codul, puşi în prezenţa unui
anchetator şi nernaiaducîndu.şi aminte cum îi
cheamă. E natural. Nimeni niciodată, afară poate
de nevastă, iritată de o întîlnire fără rezultat, nu
a întrebat pe un fost mare demnitar: «Unde ai
fost asearăj' ». Pune-i această întrebare într'o ca.
177
[178]
I
il
I
I
" I
,
,1 '
I
1,
i.
1, l'
li i'!i
rneră de procuror. Întreabă-l cu toată amabili­
tatea, dar uitîndu-te fix: «îmi puteţi spune cum
v-aţi întrebuinţat timpul după-amiază, joi, între
orele patru şi şase? ». Fie cine-ar fi, personajul
interogat se descumpăneşte. Se petrece o rupere
bruscă în raporturile dintre oameni, în care poli,
teţea, civilităţile, ipocrizia, impertinenta, rangul
şi aparenţele împlinesc intervalele. Clientul [usti­
ţiei se găseşte ca un Adam în pielea goală, căutînd
să-şi ascundă relief urile care nici nu i se zăresc.
Să vezi de cîte ori el, care ştia totul şi putea
totul, nu ştie nimic. Şi cu cît a fost mai dominant,
mai nedrept, mai incorect şi mai atroce, cu atît
ajunge mai timid, mai confuz şi mai laş la masa
de lucru a unui judecător, răzirnat în bărbie şi
cot, şi avînd lîngă el o cruce neagră, care cînd o
atinge îi carbonizează conştiinţa.
[179]
f60l
l..-:::.J Fruntariile ruau fost rupte, şi calul mCI'
unui năvălitor nu le-a călcat. Fruntariile s-au topit
de la sine, fără luptă, săgeţile s-au înmuiat; ştirs
bite, spadele s-au convertit în răzătoare de noroi.
Prin disoluţie, s-au dezagregat metalele şi piatra.
Imperiul de cocă a pus o dulce stăpînire pe întis
tinderi: epoca de apă cu făină.
Concesii, toleranţe şi absenţa preferinţei.
Aş iubi ceva, şi nu mai sînt în stare; aş urî şi
nu mai pot - surîd ca să plac şi ca nu cumva să
se creadă undeva, n,aş putea hotărî unde, că m-aş
îndeletnici cu un gust sau sentiment personal. Mi
se pare că aş fi suspect dacă n,aş rîde odată cu
toată lumea şi dacă aş merge cînd ea stă peloc la o
răscruce de limuzine şi echipaje. Ah, lacrima! ­
să nu aud de ea, oftatul să nu' mi ajungă la ureche;
scrîşnetul să nu-l percep nici în fotografie. Viaţa
trebuie să-mi pară suavă, şi dacă gîndesc, dacă
scriu şi dacă mă urc la tribună, tonul trandafiriu
e de rigoare.
Nu e adevărat că scrii prost şi că gîndeşti
strîmb. E fals că suferă cineva. Nu e nici mizerie
nici mortalitate maladivă la netirnp. Nimeni nu e
imbecil, nici nepregătit, nici lichea. Toţi sîntem
[180]
'1 I II
II
I I
! �
I
I
I
• I
II
I
:1
·1
'I.
'I
I
inteligenţi şi admirabili. Epoca reprezintă apoI
geul colectiv: mai mult nu se poate concepe.
Nu vreau să supăr pe nimeni, căci unii cu alţii
ne găsim în cele mai bune raporturi. Dacă am
supărat unul, se supără toţi, fiecare supărîndu-se
standard. Necazul, ca şi tihna, şi.a găsit un tip,
conform căruia eşti indispus identic. Să nu te
indoiesti si nu mă îndoiesc. Să crezi cînd mînjitul
ţi se propune pur şi inefabil şi să pui temeiuri
atunci pe ipocrizie şi laşitate, şi dacă impostorul
şi escrocul intelectual şi politic îţi recomandă dog.
me şi principii, să zici amin şi să-ţi pui umbrela
şi pălăria în cuier.
o serie de lucruri e o conventie unanimă să
nu apară în minte şi subt condei, Să nu zici:
« hoţ» - vocablul e inelegant. Să nu zici: « nulis
tate », « incapacitate» - nu ştii cine se poate simţi
atins, şi trebuie să.ţi menajezi viitorul apropiat.
Să nu ţi se pară că nişte cuvinte de scris, « tîmpit »
şi « dobitoc », sînt în legătură cu epoca, şi să le
utilizezi în abstract. Abstractul şi indehnitul supără
cel mai mult. Să nu vorbeşti de barbă, ca să nu
ofensezi o caricatură. Să te fereşti de termeni ca:
« student », « profesor» sau « savant» - cine ştie
ce poate ascunde şi mocni subt un cuvînt. Evită
cu toată atenţia noţiuni şi termeni politici COlV
trarii. Dacă vine într-o zi la putere unul din ten
meni, este bine să te găsească pregătit pentru
amîndoi şi să poţi produce un argument Iavo­
rabil la cornisariatul unde vei fi anchetat pentru
o atitudine anterioară. Ca să-ţi păstrezi surîsul
intact subt orice împrejurare, e sănătos să le ai în
vedere pe toate.
180
[181]
Să nu vorbim niciodată de zahăr, de ciment de
pildă, oricît ai plăti sacul şi kilogramul. De hîrtie
vom vorbi foarte rar şi foarte puţin şi numai
atunci cînd nu e nevoie.
Oricare ar fi revoltele si scîrbele tale, tace-le,
zîmbeşte.le ; trăieşti în epoca de cocă şi de şpriţ.
Cîrciumarul care a imaginat amestecul hibrid al
vinului de struguri cu sifonul, a fost un mare
psiholog, şi el a creat, fără să ştie, o ţară nouă,
Spritzland. Tace,le, zîrnbeşte-le şi, dacă vrei, dez­
gustă,te numai de tine: nu are consecinţă.
Să-ti faci o educatie a odraslelor, liniate ca un
caiet' de socoteli, î� pătrate mărunte, uşor de
supraveghiat. Învaţă-ţi copiii să mintă cu agerime
şi să se falsifice cu entuziasm. Dacă printre pică,
turi îţi vei putea decide nevasta să iasă la anumite
ore şi să se absenteze oportun, beneficiile sufleteşti
vor putea să fie sporite cu importante aporturi
conjugale. în special, îngrijeştete de viciile şefilor
tăi şi furnizează, dacă se poate şi dispui de o
familie bine aprovizionată, pentru toată ierarhia.
Vicii feminine si vicii masculine, le poti satisface
pe toate, şi pe cele din urmă cu împărtăşaniile.ţi
proprii: lauda, mersul pe burtă, transportarea scui­
pătorii, articolul de gazetă, şervetul de lîngă bideu.
Partea întîia se numeşte: închide ochii; a doua:
deschide.i bine.
în literatură şi politică, bineînţeles, toată lumea
e talentată, valoroasă, incomparabilă, şi toate căr­
ţile sînt fenomenale. Stupiditate nu există nici
aici. Vei face o literatură şi vei inaugura o acti.
vitate de presă care să producă foarte multă plă,
181
[182]
I
l'
I
i 1;
, '1
Illi ,!
,1
'1
·1
il
! '
, li � II ,
cere. Arta scrisului şi apostolatul ideilor trebuiesc
întoarse la menirea lor, să facă bine la stomac şi
să puie vanitatea în stare de spasm delicios. FIM
tează, dacă nu oamenii direct, măcar ideile lor
cele mai false şi mai comune. Lectorul se împacă
bine şi cu o agresivitate care-i în fond o mîngîiere
profundă, căci nu mai lingi o mînă pe dinafară,
ci un abdomen pe dinăuntru.
Sînt CÎteva atitudini eroice extrem de rentabile
pentru cel care le poate îmbrăca fără falsă pudoare,
în ideile admise şi banalizate. Pune mîna pe o
idee banală şi admisă şi fă'ţi din ea un steag revo­
luţionar. Întinereşte un zeu şi fă,te că regreţi, cu
pumnii şi zhierătul, un timp acceptat în istorie.
Iţi recomand două mari şi infailibile surse de
succes şi procopseală: credinţa strămoşilor şi naţia.
La fiece treizeci de ani, cîte o serie de exemplare
au făcut excelentă carieră cu acest capital. însă
să.l exploatezi la o temperatură pe care un voca­
bular inapt a însemnat-o cu calificativul « neru.
şinare », Că strămoşii tăi au păscut caprele la
Adrianopole, că au fost nişte splendizi şătrari însă
ţigani, nu importă. învăţătura prinde, şi învăţă­
torul prinde şi el.
Unde se grăbesc atîţia oameni îmbrăcaţi corect
în haină cu coadă neagră, forfotind paralel şi în
zigzag, fără o ţintă imediată? Fiecare duce o
tavă nevăzută şi un şervet nevăzut subsuoară şi
fiecare vrea să servească. Sînt chelnerii epocii,
pasionaţi de un stăpîn, care-i aşteaptă şi.i utili,
zează pe rînd.
O singură neplăcere poate să se ivească şi să
strice atîta armonie şi reciprocă regulă de concesii
şi consimţiri. Un eveniment. Un eveniment care
18.2
[183]
nu va putea să le folosească nici la birt, nici la
cafenea, nici la bucătărie, la şcoală şi bibliotecă,
mîinile lor fiind mult prea fine, sufletul lor mult
prea gol, şi personalitatea lor mult prea abdicată.
Atunci o să putem asista la spectacolul de fracuri,
de smoching, de redingotă şi de chelneri alergînd
să fugă, lăsînd greutăţile dure în seama celor care
nu s'au Întrecut cu ei. Şi nu va mai fi niciun
drum destul de neted şi de lung, pentru lamenta,
bila lor şchiopătare,
[184]
,1
1
I
" I
,
! 1,: I
: I I
I I
1, I
1:
I! I
'II li'
, '!
III
I
·1,)
III
!I! I 1
, 1
, I II
II
J
,,1
1,
II
f6il o lă � C diversi
U greşea a perpetua race ca rversitatea
inhnită a oamenilor să fie guvernată de principii
încremenite şi irnoblle. În mijlocul unei omeniri
în fierbere şi agitaţie, stă înfipt marele termometru
al legilor şi preceptelor, cu care se măsoară tempe.
ratura şi nivelul, poruncite invariabile şi fixe. După
cum inelul se poartă pe a treia falangă şi catena stă
strînsă pe fluierul piciorului, jos. Este interzis să
varieze metalul, care se şi supune, dar interdicţia
priveşte şi degetul îmbrăţişat cu aurul rece al
alianţei: inelul trebuie să circule şi lanţul să fie
slobod a se deplasa de-a lungul trupului pînă la
grumaz.
Inelele se fabrică totuş pe măsură, şi orişicme
îşi găseşte într'un moment anumit bijuteria potri.
vită. Principiile se toarnă o singură dată şi defi,
nitiv, şi toată lumea este obligată să le poarte, şi
cu atît mai pe faţă şi mai ostentativ cu cît sînt
mai incomode. Dar la principii şi directive grele
se găseşte leacul ipocriziei, omul fiind din firea lui
mincinos şi subtil. Epoca eroică, de rezistenţă la
comandamente, face loc util epocii de aclirnat i­
zare, şi după ce şi-a vărsat sîngele ca să apere o
idee sau să o atace, şi detractorii şi fanaticii ei,
micşorîndu.şi, unii agresivitatea şi alţii tendinţele
dictatoria]e, fraternizează la jumătatea drumului
[185]
dintre principiile diametral opuse, găsind « calea
de mijloc ».
Inventatorul căii de mijloc a fost un măgar
genial. Calea de mijloc trebuia să devie un prin,
cipiu de mare burghezie şi un fel de nou prin,
cipiu: tranzacţia. De ce să ne certăm? Nu e mai
bine să trăim liniştiţi? Să ne disciplinăm, Eu las
jumătate din visul meu, şi dumneata laşi o [urnă­
tate din visul dumitale : între două jumătăţi de
idealuri se găseşte echilibrul just al cobiliţii precw
petului: vindem din două cosuri. Brînza de oaie
fa�e armonie cu portocalele de Iaffa. Aici ştiinţa
şi progresele ei, şi dincolo cîteva kilograme de
Iisus Hristos - toate la un preţ. Cine mai doreşte?
Păzeşte-ne, Doamne, de omul cuminte şi de
bărbatul documentat şi chibzuit. Nici nu se poate
un scelerat mai oportunist.
Pe de altă parte, fiecare cu rezonanţa lui şi cu
materialele lui. Decît să diminuăm oamenii, n-ar
fi mai onest să diminuăm principiile şi să lăsăm
oamenii mai proşti dar mai întregi? Înnainte de
toate noi nu cunoaştem oamenii, şi pe aceştia
trebuie să-i cunoastem. Cerem tibisirului să încăl.
zească şi apei să 'scoată fum? Cu� putem cere
omului, odată pentru todeauna, nu să fie frumos,
inteligent sau talentat, dar ceva mai greu, să fie
cinstit, să fie drept si să-si asimileze un sentiment
al datoriei? Fiece om reprezintă un material deo­
sebit, pe care noi îl falsificăm cu concursul lui,
constrîns să spuie minciuni morale şi să ia ridi.
cuiul în serios, ca să poată trăi între noi. Cîte
crime se săvîrşesc în fiece secundă fără să ştim, şi
de cîte ori pe zi nu e vinovat de toate ticăloşiile
sufleteşti un om silit să-şi canalizeze purulenţele
185
[186]
în strictul lui interior, înnapoia unei faţade de
icoane şi de marmură şlefuită?
în sinceritatea durităţii sau plasticităţii lui, ma'
terialul individual este capabil de forme şi ex­
presii, pe care le combat continuu principiile,
legile, sintaxa vieţii sociale şi academia simţu­
rilor burghezeşti. Nu! nu plînge: nu stă bine. Nu
răcni: e nedelicat. Nu scoate cuţitul: e criminal.
Haide, surîzi puţin: e elegant. Apleacă-te din
spinare: e semn de bună-creştere şi de consimţire
la bunul universal. Lasă-te jos detot, şi sărută
pămîntul de unde începe proprietatea privată şi
numărul din poartă: e semnătura ta pe pact.
[187]
1621 O 1 1·· d . id � .
mu po rtic e aşa'ZlS parti urăşte varre/
tatea, şi fiece organizaţie politică, fie de dreapta,
fie de stînga, fie şi de mijloc, găsită în aparatul de
Stat, încearcă luminarea oamenilor după tipicul
particular, începînd prin expulzarea funcţionarilor
din aparatul de Stat expirat. Ideal: oprimarea şi
anularea individualitătii.
Legiuirile excesive 'ale oricărui nou minister,
neputincios să dea din el, în opoziţie, niscaiva alte
idei, baricadează viata slobodă cu norme si pOl
runci, pentru obţinerea tipului uniform, 'dorit.
Numai stilul propriu de mediocrizare este schim­
bat. Liberat continuu de natură, omul e continuu
readus la standard, şi falsii cărturari, jigniţi de varie­
tatea care-i depăşeşte, luptă pentru teoretica uni,
tate colectivă. Pe măsură ce omul e sechestrat de
învăţămît pentru o limitare a inteligenţei, origi,
nalitatea înnăscută rupe marginea şi o strămută.
Toate deschizăturile trebuiesc silite să adopte linia
unghiului obtuz, şi unghiul se face de la sine
circonferinţă, pivotînd pe centru.
De mii de ani, şcolile politice şi sociale se mun­
cesc în zadar să răpuie fenomenul. Reveria tuturor
marilor proşti şi marilor reformatori este să dea
societăţii oameni-gclogani, oameni-şurub, oameni,
nasturi, oameni-mărunţiş, inmultiti cu strungul.
Cînd se vor mişca toate' roţile 1; fel, în regimul
rotund, guvernarea devine o jucărie, ca scoaterea
[188]
[,
[
I I
I i!
II
1111;1
, ,
I
şi punerea unui pantalon. Cade nasture le ? - nu
e nimic: coşi un nasture la fel, pentru desche­
iatul şi încheiatul automatic.
intr-adevăr, cît se administrează de plăcut canti­
tăţile şi formele identice! Manufactura dă satis­
facţii pline, pe care omul de guvern nu le poate
gusta. Un milion de lame de ras se înfăşoară
într-un milion de bucăţi de hîrtie parahnată şi se
închid într-un milion de plicuri pe măsură, pen,
tru o vînzare de un milion de ori cu acelas pret.
Fabricantul stie todeauna ce dă si ce ia. ' ,
Pofteşte d� guvernează un milion de indivizi!
Faci o lege, una, şi ea nu se potriveşte decît cu
aberaţia dumitale. Legea dă todeauna greş, din
pricina, crezi dumneata, a inegalităţii individuale.
Deci faci şi puşcării pentru un milion de oameni
şi tribunale pentru ei. Şi de-abia n-ai realizat
nimic. Păgînismul n-a izbutit să facă tipul sclav,
creştinătatea n-a putut face un creştin, burghezia
n-a fost în stare să creeze tipul cetăţean, tip egalite,
liberte1ratemite. Tiparul de guvern nu ştie să facă
oameni-tip: în fiece lună tipul variază, şi varietă­
ţile sînt sau împuşcate sau trimise la temniţă.
E interesant de urmărit, într-o epocă de evi,
dente fraude şi conrupţii, omul politic la moral.
Locul comun al notiunii de cinste ilustrează dis,
cursurile si initiati�ele de tribună, si un observ
vator asez�t la distanta obiectivă treb�incioasă, ar
putea s'ă creadă că o�estitatea nu e reprezintată,
într-un Stat anumit, decît de miniştri, prizonierii
unei naţiuni de tîlhari. Toate regulamentele şi
legile declanşate împotriva cetăţenilor sînt orien­
tate în acest unic sens. Nişte îngeri candizi, cu
portofolii, au căzut într-un infern de ticăloşi.
188
[189]
Naţiunea, osîndită să muncească penibil, e insul,
tată în fiecare măsură «dictată de împrejurări »,
Pretextul sună frumos: « interesele naţionale », In,
teresele naţionale abstracte, ale unui cap care nu
înţelege mai mult decît capul meu şi al durnitale,
poruncesc ca fiecare individ care compune aceste
« interese» şi aceste «naţionale», să fie ocărît
în grai aproximativ şi în redactări aproximative.
Cinstea transportată dintr-o limbă într-alta şi
de la un popor la altul nu are conţinut verificabil,
dincolo si dincoace de Pirinei. Întelesul ei corn,
plex şi d�licat e administrat de cer�bralitatea gre.
oaie şi inaptă a ministrului oarecare, de la oare'
care departament. Individul se găseşte permanent
în luptă cu Statul, împotriva căruia se apără, atît
din pricina Statului, cît mai ales a marilor lui
preoţi, cu însuşiri nule pentru o activitate crea,
toare, Te cheamă să respecţi Statul un om pe
care nu.l poate nimeni respecta. Te obligă legea.
Dar te dezleagă natura. Individul are slobozenie
să cumpănească dacă sforţările lui, repetate inutil
la experienţă, întîlnesc o minte în stare să le arrno­
nizeze pentru un rezultat, - şi nu e mai puţin
onestă inteligenţa lui critică decît măsura care-I
clasifică hoţ.
Unui profesor, care cunoaşte oamenii după zgîr.
ciul urechii şi,i compune după strungăreaţă, isa
venit de curînd inspiratia să scrie si să semneze că
poporul nostru e leneş, leneş caracteristic, după
cum alţi moralişti l,au calificat pungaş. Istoria eru
glezului debarcat la Calais şi care, întîlnindu.se
în port cu un cocoşat, a comunicat în patrie desco­
perirea lui, că francezii sînt un popor de cocos
şaţi. Profesorului i-a răspuns un inginer mai bine
informat pe şantierele unde comandă muncitorii,
şi dacă răspunsul a fost niţeluş cam ardeiat, nu e
189
[190]
I
I
I
II
II
I
li
III,
.1 i
vina lui. Ca şi munca, onestitatea şi lipsa ei sînt
cărti cu care joacă un rnăsluitor fără asi. Nimeni
nu 'e mai osîrdnic şi mai cinstit decît poporul în
care s.a născut, încît să-şi poată permite groso,
lănia să ia piatra şi s'o arunce-n cap. Dacă este
lene într-adevăr şi necinste într-adevăr, trebuie
să înţelegem că una se datoreşte dezgustului de a
persevera steril, şi alta neîncrederii în conducători.
De vreme ce şi truda şi corectitudinea se dove­
desc de prisos, concluzia vine de la sine.
Cu oameni variaţi, arta de a guverna implică
elasticitate şi varietate inhnită, o inteligenţă pluri­
formă si nuante în număr considerabil. De altfel,
oamenii de Stat, retinuti în memoria evenimen­
telor, au fost supli şi împletiţi, - şi foarte, foarte
inteligenţi. Unui stăpîn mai prost decît sluga lui,
şi cu pipăitul brutal, nici vaca nu-i dă tot laptele,
pe care şi-l lasă mulgerii blajine şi îndemnului
inimos.
[191]
1631 Efi· � ibă . 1· � .
� su cient sa al a o mte 1genţa aprOX1'
mativă, un spirit de observaţie şi deductiv şi,
hai să zicem, un doctorat, pentru ca omul să justi­
fice rîvna unanimă la conducerea semenilor lui?
La ţară, în Argeş, între Hîrseşti şi Ciobanu,
idealul lui Tudorel, care avea cincisprezece ani
şi stăpînea un taur uriaş, inaccesibil şi văcarilor
profesionişti, de cireadă, era să ajungă, cum spune
graiul moldovenesc, «vezeteu ».
- Dă-mi numai, jupîne, docarul cu un cal,
săel mîi şi eu o dată pînă la Marina Vedei, şi o
să mă iei pe capră.
T udorel făcuse şase clase primare, pe undeva,
pe la Stolnici, şi uitase să citească. Necăjit că mă
vedea cu cărţi, la ducerile mele prin partea locu­
lui, le răsfoia cam pe de-amdaratelea şi nu prices
pea «neam », Il consolam:
- Lasă, T udorele, că nu-i nimic. Tu ştii mai
mult decît mine. Dacă m-ai lăsa în cîmp cu taurul
tău, aş lua-o la fugă, cu el după mine, şi m,aş
alege harcea-parcea. De altrnintreli, cărţile astea-a
în limbi nemţeşti, ca straiele prefectului, şi nici
nu ţi-ar fi de folos. Te încurci la minte şi ai ieşi
cine stie ce economist sau financiar.
- bacă pui o vorbă la domnul Nae, o să-mi
dea do carul. Şi nu ştii ce 'o să fac cu el... Nu
191
[192]
�I:I
: '1
'I
! I � ,
i
1,
li
I
� I
I
I
1.
, I
mă duc la Vedea, o iau spre Piteşti, şi de acolo
trec în Bulgaria şi mă întorc peste două săptă­
mîni cu încă un cal, agăţat de docar ...
Domnul Nae era tocmai tată-meu.
_ îmi tot bate capul T udorel ăsta, să.l las să
mîne arrnăsarul, şi mă tem să nu-l omoare, că.i
tare rău ...
_ Biruie el gogeamite Siementhalul şi să nu-l
asculte Mişu?.. Mişu ruare măcar nişte coarne
de-alea. Dă.i docarul, tată, şi fii fără grije, că
T udorel are imaginaţie ...
Domnul Nae s-a uitat nu ştiu cum la mine,
însă argumentul era atît de neaşteptat şi de nou
pentru el, încît a cedat. Dacă i.aş fi răspuns că
trebuie să-i dea calul şi docarul pentru Confucius,
Zaratustra sau Ahura Mazda, nu ar fi fost mai
încredinţat că bine face.
Şi, totuş, e perfect adevărat. Uniformizaţi de
studii, incăpăţînări, arnbianţe şi presiuni, oamenii
sînt laminaţi otova şi transformaţi în foi, variaţi
numai prin dimensiunile laterale. E, desigur, utilă
si tinicheaua, dar de la minereu la tablă e dife­
renţa dintre cratiţă şi Ceahlău.
Au mai rămas cu imaginaţie hoţii, regizorii de
filme şi poeţii. Rog a nu se scandaliza: cîrmuito­
rilor le lipseşte poezia.
[193]
f64l
o Omule!
Decînd am apucat să aflu că tu nu mai eşti
un animal si că ai încetat de mii de ani să mai fii
o brută, sc�lată de pe brînci pe două labe, încălţate,
e vorba numai de tine, în cărţi, în teatru, în
conferinţe, în filosofie.
Nu pot aţinti urechea, că aud numele tău, defi­
nit, în Larousse, pe ocolite. Ţi.aş putea cita din
ediţia mea: «caracterele specifice ale omului
sînt verticala, dimensiunile mari ale craniului si
vorbirea articulată ». Nu pot deschide fereastr�,
că mă izbesc de pe afişe laudele ce ţi se aduc ţie,
singura jivină politică din lume.
Probabil că ceea ce interesează la tine e poziţia
verticală. Craniul şi vorbirea articulată, dă-mi
pace cu aceste subiecte de cenzură. Poziţia ver­
ticală e utilă deoarece permite să iei prăjina şi să
aperi cu ea ordinea stabilită, a căreia definiţie e
şi mai turbure decît a omului însuş,
Ştii tu, omule, că eşti unica preocupare, de la
Dumnezeu încoace, care te-a făcut după chipul
şi asemănarea lui, care te-a împroprietărit cu în,
treg Paradisul şi apoi te-a expropriat în folosul
suveranităţii Măriei Sale, că eşti preocuparea
tuturor oamenilor de bine? Probabil că vîrît pînă
la frunte în mămăliga cotidiană, tu habar n-ai
193
[194]
de pasiunea consacrată ţie, a oamenilor de bine
idealişti. Limuzina lor trece cu nouăzeci de kilo­
metri pe oră, cu ei răsturnaţi pe canapea, prin
fata bordeiului tău.
'La ce crezi că se gîndesc profeţii grăbiţi să
ajungă mai repede la Sinaia? La tine, omule! La
dumneata! la fericirea ta, la fericirea ta viitoare!
Pentru tine, din lipsă de altă pragmatică mai
rapidă, ei au născocit şi viitorul, în care trăieşti,
iubitule, permanent. Omule, tu nu-ţi dai seama
că ei lucrează azi pentru ziua ta de mîine şi pen,
tru omul nou, adică preafericit. Păzeşte.te însă
din drumul lor pe şosea, că s'ar putea să te calce
fără să te fi c1axonat.
Dar numai ei te pot face fericit, nu alţii şi nici
dumneata singur. Ei ţin cu atîta rîvnă să fie ei
autorii exclusivi ai fericirii tale, încît dacă pun
mîna pe putere, sînt în stare de orice, numai să
nu scape mijlocul direct de a te face fericit. E
drept că oarecare neghiobie te orbeşte în pri,
vinţa Iuminosului tău destin. Fără să alergi şi tu
cu aceeaş viteză ca el, eşti grăbit şi tu. Ai vrea
o fărîmă de bine azi, pe care ai prefera-o binelui
total şi general de mîine. Dar în filosofia fericirii
ssa stabilit o axiomă de mici întîrzieri, ca la bo­
degă: « azi cu bani, mîine fără bani », şi acest
mîine continuă să fie azi, pînă ce va intra în func.
ţiune viitorul întîi la toate persoanele, modul spe.
ranţei şi al făgăduielilor cu jurămînt.
Te pizmuiesc, omule, că de todeauna îţi apar.
ţine ca un bun preferat ziua de mîine, fără par<
taj, Oridecîteori te-ai prezintat în anticamera mea
de azi, fie personal, fie prin interpret, fie grămadă,
ţi.am spus: « Te felicit, se apropie ziua ta de
194
[195]
mîine». Cît e pînă mîine? Culcă-te şi mai aşteap.
tă niţel: ai să te trezeşti fericit. Ca să nu mai
dai bani la tren şi să nu te mai osteneşti pînă la
mine, ţi-am pregătit o telegramă care te va În,
cunoştinţa într-o zi că eşti fericit. Am scos pen,
tru tine şi un ziar, ba chiar mai multe. Citeşte.
Se apropie ziua ta de mîine. Te instruiesc, prin
Învăţături gîndite şi spiritualizate. Dacă nu ţi.s
de ajuns deocamdată, e vina ta, că nu eşti om de
ştiinţă, cultivat în marile principii şi orientări.
De ce te pripeşti şi vrei cu tot dinadinsul să mă,
nînci azi în loc de mîine?
Ce naiba! Eşti atît de puţin raţional? Mă
asteptam să întelegi mai limpede virtutile ce-ti
i�cumbă şi să,u'ti dai răgaz să cuget la splendidul
tău viitor şi să vorbesc inspirat la banchetele mele
de tine şi de el.
Omule, specie inferioară şi vulgară, tu vrei
să te îndopi şi să te saturi. Tu vrei să te îmbraci
şi să-ţi pui ghete bune, să ai primeneli şi albituri
şi un pat bun într-o casă a ta, gospodărie şi că,
rnară. Eu mă gîndesc la fericirile tale, şi tu, în
schimb, nu-ţi muţi gîndul de la varză, de la
pîine, de la salam, de la carton, de la zahăr ...
Şi tu le vrei pe toate, şi acuşica, nu mîine, pois
mîine, răspoimîine ... Nu mă înţelegi. Tot ani.
mal ai rămas. Păcat!
La urma urmei, să nu mă sileşti să-mi pierd
răbdarea, că Întorc şi foaia şi te elimin din ideal
lurile mele. Geniul meu de organizare nu va
mai avea de-a face decît cu viitorul absolut şi
cu omul în sine mecanic, numai minte şi teorie,
fără stomac, montat şi demontat, oţel, caroserie
şi tinichea, ca limuzina mea: un bidon de benzi.
nă şi o cană de ulei. Lucrezi: mănînci. Nu lucrezi:
econorniseşti.
[196]
'651 Un
U entuziasm de fatalitate împinge la o
primejdioasă uitare de sine, şi această lipsă de
ţinută politică e apanajul categoriilor sociale par,
venite la umflarea personalităţii.
Cetăţeanul intelectualizat, adică profesionistul
liber sau pe jumătate liber şi pe jumătate poli,
tic, cînd îi rămîne numele pe dinafară dintr-o
listă de invitaţi sau de nepoftiţi absenţi, dă fuga
ofensat la gazetă, cerînd o rectihcare chiar fără
fotografie.
Impresionaţi că ziarele nu i-au mai pomenit
două săptămîni întregi, aceştia se văd siliţi să
emită opinii cu portret asupra evenimentelor uiti,
melor patrusprezece zile, lipsite de orişice eve»
niment.
E adevărat. Cine trăieste o viată interioară,
sigur că liniile lui de conduită sufl�tească se re,
sorb în echilibrul corect al existenţei, e indife­
rent la publicitate. Ea e destinată să dreagă la
suprafaţă şi de ochii lumii, firele încurcate şi
rupte ale urzelilor interioare, şi omul superficial
fuge de sineş ca să-şi caute refugiul tonic în zar,
va şi forfota dintre două chioşcuri acoperite cu
hîrtie versicoloră de afiş. Pe cel dintîi, simţitor
ca beteala scînteietoare a unei ape, grăbită să-şi
tg6
[197]
parcurgă destinul şi indiferentă la frumuseţile ei
exterioare, pe care nu şi le cunoaşte, laudele îl
supără ca nişte broaşte ce sar În el, făcute pen.
tru lapoviţa stagnată.
[198]
, I
I
I ,
I
166-' u " .. 1 .
L n rrumstru, care nu era ruei ce mal pur
nici cel mai inteligent, a voit să plătească o dato­
rie şi să lichideze o situaţie în momentul cînd se
urcase proaspăt în copac. Neputînd să se bucure
de buna opinie a colegilor şi sateliţilor lui, a voit
să-i impresioneze printr-un efort de teroare.
EI a trădat interesele care I.au asezat, tocmai
ca să le respecte, Ia un loc nemeritat.' Izbind unul,
au suferit o sută; izbind cinci, au suferit o mie.
Actul lui a trecut demult de marginile stăpînite,
şi, acum, ministrul nu-şi mai poate înconjura obiec­
tul. Pledoariile, discursurile, polemicile, care au
urmat, ruau demonstrat că iniţiatorul avalanşei
a avut dreptate, ci că o întreagă clasă politică şi
socială se găseşte subt aşteptările opiniei publice,
care i,a dat viaţă. În întuneric s'a ivit o lampă
indiscretă, care a luminat toate odăile şi beciu­
riie deodată, unde se petrecea ceva. Alergări pe
coridoare în pielea goală, precipitări pe scări:
edificiul politic apare, din pricina unui binevenit
stîngaci, ca o imensă latrină cu douăzeci de etaje
şi o mie de încăperi, pentru a servi pe toată lUI
mea în aceeaş secundă.
îngîmfarea nu a ştiut niciodată să fie prudentă,
198
[199]
I mJ Guvernele suferă, ca şi particularii, defor­
marea profesională, contractată din exercitare înl
delungată, o simplă măsură de higienă motivînd,
de cîte ori se exagerează durata şi sănătatea înl
floritoare începe să treacă în patologia monstruos
sului elefantiazis, înlocuirea unei echipe de bună,
voie veche cu o echipă nouă,
Omul se mentine acelas în toată istoria, oricîte
cuminţiri şi sm�renii ar �rebui să-i aducă inveru
ţiile, descoperirile şi opera mare a tehnicităţilor
consecutive, Nesigur, timid şi îndatoritor în mo­
mentul instalării lui într-o autoritate cu puteri,
progresele de individualizare şi de impertinenţă
sporesc cu o rapiditate uimitoare. Lasă că un
advocat fără niciun talent sau un economist pur
şi simplu mediocru, ridicat prin uitare şi tole­
ranţă, se transformă totalmente în primele două­
zeci şi patru de ore care urmează obţinerii unui
post de om de răspundere, încît nu mai cunoaşte
nimic şi pe nimeni, - faza mică a devenirii,­
dar din îndelungata lui şedere pe un fotoliu cu
anticameră, el capătă o conştiinţă de sine dispro­
porţionată, şi se apropie, din pricina norocului
ce l'a nimerit, de concepţia divinităţii personale.
Poate fi ceva mai caracteristic decît atitudinea
199
[200]
"�o
I
'1
I!
!
faţă de pre să a oamenilor politici, parveniti ade,
seori graţie exclusiv portretului repetat la gazetă
şi articolelor care împrumută subiectului caii,
tăţile intuiţiilor înşelate, ale unei redacţii de
scriitori ?
Se petrece un fenomen de abstracţie şi halul
cinare, din care personajul se trezeşte abia în
ziua căderii din post. El păşise de la vanitate la
ofensă şi dispreţ, şi evoluase atît de bine încît se
socotea inebranlabil, indispensabil şi neînlocui.
bil: prin urmare etern. Devenise Interesul Supe'
rior de Stat si Natiunea: personalitatea lui se
confunda cu .misterul care re generează lumea.
Dacă-l călcai pe o bătătură, era jignit sentimental,
şi patriotic, şi el nu primea să-i zici «pardon»
şi să-i explici că ţi-a scăpat încălţămintea pe pan,
toful lui din simplă greşeală şi din alunecuş,
Publicul, oamenii, dumneata şi dumnealui, ve'
cinul dumitale, strada întreagă, oraşul şi toată
ţara, ajungeaţi nişte cifre cu care se operează din,
tr.un biurou şi dintr-o sută de biurouri, la rece
şi în ipoteză, şi nişte cantităţi mutate după oareş'
care fantezie, cuburi şi paralelipipede. Un con,
tribuabil devine un personaj întins inchizitorial
între un Cod Financiar şi Codul Penal, un total
general bugetar care ironizează fără voia nimă­
nuia « prevederile» hipnozei din mintea celui cu
răspundere, îl aţîţă ca o jignire, îl revoltă, il
scoate din toată firea posibilă, îl învierşunează.
Rigorile sînt redublate, sentinelele administrative
se însutesc. Domnul din cabinet trece peste obli­
gaţii, peste margini, şi însuşindu-şi atribuţiile şi
puterile ce nu-i aparţin, prin ruperea separărilor
legiuite dintre roluri, dezechilibrează însuş Sta.
tul, aparat atît de bolnav, şi dă vieţii alt ritm.
200
[201]
El n/are timp să facă atîta rău cît e nevoie, ca
să stîrpească şi minirnul de pace.
Schimbarea Domnilor era bucuria nebunilor
numai atunci cînd Domnii erau puţini.
[202]
li
,
,1
II
'1
�
68 .' _
I Am cunoscut, mtrro viaţă de om, sume'
denii de înnăltări, de schimbări si căderi. Pe o
poartă a timpului am văzut cavale�ii, strîngînd în
pulpe şi pinteni cai năbădăioşi, intrînd pe bule.
varde cu flamuri şi panaşe. Trîmbiţele lungi, ridi­
cate oblic spre cer, vesteau o purcedere triurn­
fală, şi copitele călcau în potcoave parcă inima
poporului frîntă. Scos cu poliţia din cărninuri
ca să aducă ovaţii şi urale, omul asculta de co­
manda unui agent în civil.
Lam văzut apoi, pe victorioşi, întorcîndu.se pe
jos, pe furiş, fără platoşe, fără coifuri, în zdrenţe,
cu călcîiele goale, ferindu-se să fie recunoscuti,
cerşind un muc de ţigare. Parcă nici nu fuseseră
niciodată. Unii, pedeştri, puseseră o uniformă şi
defilau cu braţul drept întins către o fereastră cu
perdelele trase. Cînd s-au rupt rîndurile, nu li se
mai vedeau picioarele de fugă. Unora le-au căzut
nădragii.
Toţi erau irnpetuoşi, măreţi, impertinenţi. Tara
începea toată vremea o «eră nouă » subt arnenin­
ţare scrîşnită. Lumea era obligată să se dea pe
un calapod. Acelaş număr de pălărie, capete stam
dard după model, mişcarea mîinilor suprave.
ghiată. S,a reglementat şi trotuarul în Bucureşti,
pe dreapta dusul şi pe stînga întorsul. Dacă te
găseai la «Capşa» şi voiai să treci în Sărindar,
nu era voie. Trebuia să te duci pînă-n dreptul
101
[203]
Societăţii de Telefoane, unde se croise eu vopsea
pe caldarîm o vamă, să treci strada acolo şi să
te Întorci de unde porniseşi. Drumurile spre Giur,
giu trebuiau, musai, să ocolească prin Ploieşti.
Colţurile cîtorva străzi, ca nişte morminte, erau
împresurate cu ghirlande de lanţuri pe stîlpi.
E de ajuns ca insul să ajungă guvern şi regim,
că nu mai ţine socoteală de nimeni şi de nimic.
Venise cu nişte cucuie, şi ele s-au făcut repede
coarne.
Un dictator, cu care fusesem prieten, a izbuc­
nit Într'un vast hohot de rîs, odată, cînd l.am
prevenit, informat de o indiscreţie, că a doua
zi cade de la putere. «Tu să ni sănătos! - mi-a
răspuns. Sîntem aci pe cel puţin zece ani! »
Se credea etern.
A doua zi, către seară, rrua chemat la telefon.
«De unde ştiaij' » m-a întrebat. - «O să-ţi spui
peste zece ani », i.arn răspuns.
Nu rn.arn ţinut de cuvînt, că a murit.
[204]
1691 « Schimbarea Domnilor bucuria nebuni,
lor»: de ce nu si a bietilor cuminti? Med icina
primului inventator al « �iermilor », 'deveniţi bac,
terii, recomandă oamenilor care vor să rămîie
sănătoşi varietatea. Nimic mai higienic, după
experienţa lui, ca o beţie pentru omul cumpătat
şi ca o ticăloşie pentru un pur. Contrariul poate
fi si el adevărat. Medicul a murit destul de bătrîn,
după ce a pus ardei în miere şi alcool În azur.
Tendinta oamenilor încremeniti în marile vir­
tuţi inexis'tente, este caterisirea il;stinctului şi izo.
larea vieţii într-un principiu. Fericitul care de
la intrarea lui definitivă în Paradis a întrerupt
orice legătură cu ţara, cu propriul lui partid, a
guvernat douăzeci şi cinci de ani, a făcut un
singur copil de sex masculin şi s-a împărtăşit de
patru ori pe an, în posturi.
Principiul lui moral comanda ca un tînăr căsă­
torit să nu se unească fiziologic cu soţia lui decît
pînă în momentul în care se vădeşte Bună, Ves,
tirea şi brîul femeii trebuie lungit. Pînă la căsă­
torie virgin, soţul se reînvirginează după obţi­
nerea unui copil. Soţia bărbatului devine muma
pruncului, şi misiunea ei se strămută la dreapta.
Sotului nu.i rămîne decît să devie bărbat de Stat,
ne�aifiind bărbat de nevastă, să persevereze în
204
[205]
politică şi să guverneze douăzeci şi cinci de ani.
La un om politic care şi-a anexat trei decenii,
confiscate pentru sine, s-a ivit şi o complicaţie
suplimentară. Fiind prim-ministru în funcţiune
şi membru de Academie, consiliul de miniştri s.a
pomenit la o şedinţă că el prezida de subt un
scaun şi că se ascunsese, în lipsa unei lăzi de
lemne, dedesubtul mesei.
Marile virtuţi ale defunctului aparţineau unui
domeniu, al căruia monument principal este spi­
talul de suferinte mintale, ca toate atitudinile
sufleteşti fixe şi definitive, orientate către sublirni.
zarea hoitului şi altoirea divinului pe intestin.
Virtutea, trecută dincolo de materie, cu scopul
de a dărui lui Dumnezeu şi naţiei, care n'au ce
face cu ele, cadavre inspirate şi îngrijite cu un
amor-propriu zelos o viaţă întreagă, înţelege să
devie exemplu şi intră în activitatea agresivă.
E interesantă din punctul de vedere al patologiei
afirmaţia pe care o face un om politic de cîte ori
se declară cinstit şi patriot; ca şi cum patriotis.
mul e un apanaj de elită şi Însemnează mai mult
decît legătura placentară a omului cu pămîntul
de naştere şi un mimetism ineluctabil. A face
din cinste si din iubirea de tară un catehism şi
un merit, � ruşinos. Oamenii' sănătoşi nu se gîn,
dese că cineva îşi poate pîngări muma. Obsesi­
unile aparţin nebunilor liberi şi bine situaţi şi
schivnicilor, invertiţi prin autocondamnare.
Sînt oameni politici care dintr-o întreprindere
fac un idol, deviaţi prin perrnanentizare la gUi
vern. Ei ajung să creadă sincer că sînt indispen­
sabili, fatal necesari, nedespărţibili de comandă
- si că fără ei orînduielile dispar si tara moare.
Da�ă la uzul deprinderii se adaogă şi un expOI
nent de mediocritate, persoana se simte transfer,
2°5
[206]
mată tabu. Ea se identifică totalmente cu tara si
cu Statul, şi în aşa grad, încît guturaiul ei e' gut�,
raiul ţării, şi bomboanele ei de eucaliptus sînt
bomboanele Statului.
Nebunii îndeobşte se găsesc dincolo de pro,
verb, nu înlăuntrul lui: să se schimbe Domnii
si cît mai des?
, Schimbarea, oricare ar fi ea, poartă într. însa
germen de neprevăzut. Rea, ea poate da o condi­
tie nouă de fertilizare. Bună, nu este nimic de
�is. Echilibrul stabil, frumosul total, e întodea­
una amenintat de meschinizare. Un om îsi bate
un piron î� cap, să ne facă fericiţi. N.�re un
petic de atlaz imitat ca să-şi căptuşească pălăria,
şi făgăduieşte purpură trei metri la leu. Nul şi
totuş emfatic, el este inspirat să rîvnească a deo­
sebi în urzeala timpului firele potrivite ca să ne
dea mătase.
Prometeu, agasat de cramponarea imensului păI
duche, prezintat vultureşte, îl prinde subt unghie
şi.I face: ţac! pe Caucaz.
[207]
GOl
o Dinastiile politice se nasc din tată-n fiu,
din amorul invertit al statuilor cu capitalul, pînă
la sleirea, nu atît a dinastiilor cît a vieţii morale
a popoarelor, moştenitorii pergamentelor de cor»
ducători succedîndu-se inegali şi cu valoare des,
crescută.
Poate să mă guverneze şi să mă stîrpească,
într-a doua şi a treia lui generaţie, un om politic
prin ereditate, situat în seria capacităţii dede.
subtul nivelului comun, cînd, lăsat în voia liberei
lui dezvoltări, el nu ar fi fost în stare să.şi cuce­
rească în societatea subalternării un grad de bun
servitor. Pare absurd să nu poată guverna un
muncitor cu braţele şi cu intelectul, care şi.a
construit o viaţă şi o personalitate fără genealogie.
Pentru fiecare nou-născut obştea satului şi a
oraşului este obligată să se adune, ca un senat
de preoţi, şi să-i hotărască o existenţă. Obştea
care îi impune datorii trebuie să-i poruncească
noului cetăţean şi drepturile corespondente. Căci
fiecare făt în scutecul lui, înfăţişează o nădejde,
o putere, şi, la naşterea lui, colaborează mai
puţin dragostea tinerilor care s-au iubit în po,
rumb sau între perdele de velur, decît misterul
din pămînt şi cer.
[208]
I
I
, I
II
, I
I
[.
II
I
17il D-c . ., . b - ,
_IJ._ I ennrna unui om care lZ uteste sta m
două cuvint�: talent şi energie. Şi un� şi alta şi
ambele mai rar reunite, au ridicat, din materia
socială sclavă, învăţaţi, filosofi, conducători şi ar'
tisti. Căutati-i pe toate fronturile activitătii si-i
v�ti găsi întodeauna mari, si aceiasi. Ei a� purs
ce� la cucerirea gloriei cu�ate di�tr,un bordel,
cu o pîine subsuoară şi, drept tovarăş, băţul de
drum.
Orînduiala factice a societătii a conditionat însă
naşterea valorilor contranatu'rale. La inteligenţă
şi instrucţie egale, tînărul cu patruzeci de mii
de lei rentă e mai puternic, pînă în ziua cînd
este anulat, decît concurentul său sărac. Cu bani
mosteniti şi cu un nume măcar de vătăşel, faci
din' gog�man o personalitate, după cum din hîrtie
şi vopsea construieşti o floare. Nu examina pe
gogoman de aproape şi nu duce floarea la nas:
alcătuirea lor din elemente disparate, forţate să
se unească, degajează aceeaş fundamentală putoare
de clei.
Bucureştii numara o serie de oameni de gw
vern. Puţini, fiecare dintr-Inşii, reprezintă, arnes­
tecată la unii cu operetă, o valoare prin natură.
108
[209]
Ce înfăţişează, s-a putut întreba pietonul, dom­
nul acela din trăsură care îl conternplă prin sticla
umflată a ochelarului şi trece prin viaţă uimit ca
un manechin înmuiat din şolduri şi strîmb, căru­
ia i-ar fi căzut cîteva cuie?
Nimic.
Şi cine-i el, cel puţin? Pentru ce? Pentru că
poartă o figură? - Dar el ar fi putut să poarte
alta, şi totuna era. Să ne ajungă constatarea că
se poate, în virtutea banilor «munciţi» de
strămoşi, singura lui tradiţie, să joace rolul unei
unităţi intregi şi valide şi să hotărască, el,
trîndavul şi mărginitul, de soarta unui popor
care nu-l recunoaşte ...
[210]
1721 Copiii de mîzgă de carne, ai statuilor de ma'
terial consistent, trebuiesc verificati de un tribu­
nal critic, care să raporteze fapt�le la unitatea
de valoare şi să cîntărească volumul intelectului,
anual. De pildă, în Duminica Floriilor.
S,a ivit cazul fiilor de momîi de piatră şi bronz,
care departe de-a egala facultăţile părinteşti,
dar presupunîndu.se, pe temeiul ereziilor născute
automat, că valoarea nu poate da naştere la neant,
s-au dovedit a sta dedesubtul inteligenţei medii
acordată de ştiinţă găinilor din bătătură.
Accesele de dictatură impertinentă ale tirnidi­
tăţii au fost asimilate cu semnele unei suvera­
nităţi naturale, şi tăcerile mohorîte s-au confun.
dat cu meditaţia şi speculaţia abstractă. Un om
care tace neclintit şi riguros, este de cele mai
multe ori un prost adevărat.
Negreşit, proştii sînt utili şi suportabili în func­
ţiunile de subordine mică. Trebuie să ne ferim
Însă de prostia prinţilor şi a conducătorilor, insta­
laţi prin autoritatea statuilor de familie şi a por'
tretelor în ulei. S,au văzut imbecili taciturni ţi'
nînd peloc viaţa şi dezvoltarea milioanelor de
oameni, cîte zece şi douăzeci de ani, care înmub
ţiţi cu numărul dau milenii, cu neputinţă de cal,
culat, de stabilitate în dobitocie.
210
[211]
Să considerăm pe fiecare nou-născut, în sineş,
independent de familie şi moşteniri cilrate sta'
tistic şi dosite de la fisc. Să nu acordăm leagănu'
lui salutul datorit mormîntului.
Je suis un berceau qu'une main balance au fond
d'un caueau, Silence.
Să nu legănăm leagănele pruncilor în academia
cimitirelor.
La recrutare se măsoară înnăltirnea tinerilor
nudă şi perimetrul toracic, medi�ul militar ne,
putînd să fie multumit cu ceea ce se sopteste în
mahala, că pieptul recrut ului e de a;amă' şi că
puterile lui pot să ducă-n dinţi, de pielea spinării,
un taur. Tuberculoza cîntă în aparenţele volurni.
noase cam nişte trîrnbiţi cu tobă. Un pisoi dă
peste cap un elefant de mucava. în politică,
domneşte cîte un neputincios, pe care nu La exa­
minat niciun juriu şi niciun medic, - şi citeodată
neputinciosul e întunecat şi de o nebunie molco­
mă, manifestă într-o explozie tirzie, după ce răul
a fost făcut.
Nu te încrede, domnule rrurustru, în norocul
statuii nelimitat, şi nu deduce din metalul părin­
tesc dreptul dumitale de a fi inteligent. Există o
formă de descompunere vie, foarte lentă. Pipă,
ie-te zilnic şi întreabă-te dacă nu aparţii catego'
riei încete, ca acel predecesor al durnitale, care
închipuindu-şi, într'o dimineaţă, la bătrîneţe, că
este cîine, a ieşit în stradă şi s-a pus să latre la
Casa de Depuneri şi la Ministerul de Finanţe.
Examinat de medici, după ce a fost legat şi dus
de curea în străinătate, medicii au întrebat cu
ce s.a ocupat bolnavul înnainte de a se apuca
de lătrat, şi li s-a răspuns că a fost douăzeci şi
211
[212]
cinci de ani prim-ministru. « E de treizeci de ani
nebun », au spus medicii străini.
în ţara lui, medicii se luptaseră să-i placă şi să
capete posturi, catedre şi ministere.
Dacă o corrusiune de medici care ar avea sar,
cina să ţie şedinţe cu caracter naţional şi să apre,
cieze actele de sănătate mintală ale conducători,
lor, după normele paraliziei şi ospiciilor, ar publica
un buletin ştiinţific, arătînd gradul demenţii atin'
se de activitatea dumitale funebră, dumneata te-ai
supăra, domnule ministru. Dar noi nu ne ,am
opri la supărarea dumitale. T e-am invita să intri
într'un automobil închis, făgăduindusţi că mer.
gem cu dumneata la un teatru de păpuşi. Dum.
neata ne-ai crede şi te-ai pomeni instalat confor.
tahil într-un balamuc de elită, în raport cu pro,
porţiile statuii care te 'a precedat. Ai scăpa de
principii, de vederi generale, de iubirea de patrie
şi de încăpăţînarea de a ° face fericită numai
dumneata.
lndoiala este necesară. Îndoieşte-te, domnule
ministru, de chemarea dumitale, de priceperea
durnitale, de preciziunea dumitale intelectuală.
Nu vezi? Jurîmprejur, toată lumea, fără excep'
ţie, începînd cu scumpa soţie, te crede: o parte
prost şi altă parte nebun. Urmăreşte ochiul sub,
alternului, căruia ii dai un ordin. Reţine efectul
cuvintelor dumitale scrise şi grăite. Vezi cum se
uită la dumneata partizanii politici. Caută cauza
pentru care toţi oamenii politici îţi făgăduiesc
tot ce doreşti în timpul convorbirilor, şi nu-ţi
dau nimic după aceea. Românii au spus că eşti
nebun. F ranţuzii au văzut/o. Englezii s-au con,
vins. Toată Europa, în care călătoreşti adeseori ca
l12
[213]
un aiurit, zice: E nebun, e prost. Numai durn­
neata ai rămas de părere că însernnezi mai mult
decît părul cu mătreaţă, pe care bărbierul îl scoate
din dinţii pieptenului şi,l aruncă sfidind în foc.
Dumneata mai sfirÎÎ un timp. Opreşte-te, dragă
domnule ministru.
în cursul unei călătorii vei face poate ca fostul
preşedinte republican. Vei ieşi din tren pe ferea,
stră şi, prezintîndu-te fără guler, vei spune pe
franţuzeşte, cu un accent moştenit în sînge odată
cu bronzul: «Mon pays a grandi par mori effort ...
Nous auons beaucoup de maîs ... Veuillez me doru
ner un uerre d'eau ... je me sens Jatigue ... »
Numai te rog să ieşi mai repede pe fereastră.
Maladia dumitale [atentă poate să mai dureze
zece ani pînă la regretabilul accident.
Să nu faci cumva greşeala să crezi că eroarea
existenţei durnitale provoacă cel puţin mila cui,
va şi că, a treia zi după moarte, se va putea
citi elogiul dumitale în gazete. Toată lumea te
blestemă şi te înjură. Morala durnitale, rigidă
ca o prăjină, echivalează în viaţa poporului, pe
care îl duci la pierzanie, cu milioane de asasinate,
de strangulări rapide, de ashxii, cu morţi violente
fără vărsare de sînge. Te blesternă femeile, te
blestemă pruncii: ca un paşă prădător în pro,
pria ţară şi otrăvitor de izvoare, bai otrăvit lap.
tele şi aerul liber. Demenţa dumitale, ivită în
veacul slobod, cînd nu mai poţi arde oamenii
de vii, zmulgtndu-Ie, în timpul preparativelor,
unghiile cu cleştele, frigîndu,i între degetele pi.
cioarelor şi la subsuori cu undreaua roşită în foc,
crăpîndu-le ochiul cu ciob uri de sticlă, despi­
cîndu.le urechile şi limba cu ace Întoarse ca un,
diţa, procedează prin constrîngeri legale. Ai ei,
dicat legi, pe marginea cetăţii, cu capetele tăiate
lI}
[214]
II
I
!I
I
li
,1
înlipte.n vîrf. ln fiecare zi ţi se pare că n-ai unelte
legale destule şi adaogi znopi de suliţi la vastul
depozit de lănci şi ţăpoaie din sala de tortură
a Statului dumitale,
Legalitatea furioasă În care te fereci e lucru,
zic, de nebun. Stai peloc, omule, şi culcă-te puţin
pe sofa şi - caută-te.
Vine ziua În care n-ai să mai poţi nimic stă,
pîni din abstracta-ti turbare si cînd vei scoate
armata să îrnpuşte 'pe cei ce blestemă şi pe cei
ce rîd. Atunci te vor vedea cetătenii umblînd cu
un briceag deschis În mînă, retezînd buzele şi
nasul celor Împuşcaţi şi adunînd În buzunare
zgîrciurile sîngerate, ca să le numeri acasă, hienă
umană, cioclu frigid.
- Dwte, du-tel Îţi şopteşte bezna.
- Vino, vino! te cheamă pulberea, În care
joacă-n pielea goală dracul cel galben.
- Drept înnainte!...
[215]
1731 L f"" - "- l'
a o rntmă, un învăţat era ascu tat 111
genunchi de un ţăran.
- Scoate-ţi din cap, zicea filosoful, că pentru
conducerea Statului ai nevoie numai de însuşirile
tale de gospodar. Toată lumea ar putea participa
la treburile ei, şi nu ne-am alege cu nimic.
întîi, nu am mai putea avea istorie, şi un popor
fără istorie e ca şi inexistent. Popoarele nu pot
vieţui ca oamenii care le compun, fără o merno­
rie precisă, însemnată cu litere frumoase. Un
popor nu poate zice ca un cetăţean: «Stai să mă
gîndesc: ştiu numai atît, că era într-o zi cu soare •.. »
Particularii vegetează, pecînd istoria face eveni­
mente, singurul lucru la care, într-adevăr, se pri.
cepe, însă cu mare specialitate.
Unui popor îi trebuiesc oameni capabili să-]
plaseze în istorie, lucru de care oamenii rîndaşi
nu sînt în stare. Aceştia pot cel mult să asculte
cînd ceilalti îi îndeamnă: «Hai să facem un mare
eveniment; ne mai lipsesc cîteva evenimente ».
Istoria viitoare se capătă luînd loc în istoria tre­
cută, după cum marşul se obţine intrînd cu pasul
plutonului în pluton: Un, doi! un, doi! unuuu'
- şi istoria este gata, poţi face istorie la nesfîr.
şit, căci te-ai deprins. V rei să faci istorie în cali­
tate de individ anumit? Este neapărat necesar
să fii complex, să reprezinţi prin valoarea ta intel
rioară un popor şi cîteva popoare şi seminţii,
ZIf
[216]
I
. 1
, il
II
,1
,1
i
I
I
I
l'
I
•
condensate în fiinţa ta numeroasă, ca icrele într-un
crap. Cazul e foarte rar: un asemenea compri.
mat de neam întreg sau de omenire întreagă se
obtine numai o dată la eră.
bacă tu n.ai avea în conştiintă pe sciti, pe
ostrogoţi şi geţi, ai fi un om de �imic. Ţi:ai ve'
dea, mediocru şi ignorant, de treabă; ai semăna
şi ai secera, ai munci şi ai dormi pc o ureche,
şi ai fi un prost, care nu se mişcă în unda timpi •
lor cu marile talaze. O bucată de piele de ie.
pure cu un zapis pe partea fără blană, ar trece
în ochii tăi drept o cojoacă puturoasă, şi ai fi
un nenorocit, pentru că n-ai simţi nevoia unui
specific special, care să conserve blănurile scrise
şi registrele cu socoteli ale vechililor domneşti,
chitanţele de achitare şi arvună.
Odată intrat în istoria popoarelor, un popor
caută evenimente; caută evenimentele cu care să
se îmbrace, ca penele albastre pentru pălărie. Da.
că am lăsa istoria pe mîinile tale, băşicate la plug
şi la ciocan, ce .ai şti să faci tu cu ea? Ai cioc.
ni-o de toţi stîlpii ca pe o limuzină. Iată de ce,
pentru conducerea Statului, ne trebuiesc nu oa­
meni pur şi simplu, ci oameni transformaţi, oa­
meni politici şi mai ales oameni istorici, din care
nefericirea face să avem un singur exemplar,
reuşit însă unic.
Omul de Stat este faţă de omul de-rînd, cam
cum ar fi portretul în ulei faţă de omul politic:
o schimbare de materiale, o strărnutare din aer
pe pînză, din carne în vopsea, din dregătorie
în bronzul fără putregai.
De fapt e o strămutare din viaţă în hîrtie.
Omul de Stat e omul hîrtiei, un material care a
întrecut demult suprafaţa şi volumul pămîntului
nostru. în vreme ce tu zgîrii ţărîna, el zgîrie
z16
[217]
coala. Cu o unealtă ca dintele de greblă, el anus
lează timbrul de pe o petiţie, brodează antepro,
iectul, proiectul, expunerea de motive.
Fiindcă eşti un animal, tu poţi trăi, fără arhi­
vă, pecînd el, omul de Stat, începe să tuşească
şi să strănute îndată ce-l scoţi din dosare şi,i dai
drumul în păşune. S,a dezobişnuit. Pentru el nu
se pomeneşte nimic în stare sălbatecă; totul e
:n mapă şi în dulap, şi natura fiind anonimă,
îndată ce încape în hîrţoagele lui, el o iscăleşte,
îi pune ştampilă şi viză: o legalizează.
Toate lucrurile se strămută şi capătă un înţe­
les, pe care tu nu li.l poţi da. întîi, se schimba
omul, devenind diplomat, doctor sau licenţiat.
îndată ce-i pui o diplomă în buzunar, Constan­
tin simte altfel, ca şi cum a fost fermecat: nu
se mai loveşte cu pt·oştii. El gîndeşte cu vîrf şi
vorbeşte cu vîrf, piţigăiat în bunul înţeles, adică
aşa cum ar cînta sticletele. Apoi, lucrurile încep
să călătorească de la sine, ca puii de peşte, din
rîuri în apa sărată, schimbîndu-şi toată fiinţa din
înnotul lor prin apa dulce în Mare.
Pămîntul tău devine «sol» şi «subsol» şi
trece la minister, căruia i s-a zidit palat înzestrat
cu tot ce trebuie, de la ministru pînă la portar,
cu direcţii.generale şi subdirecţii. Gîrla ta se face
«forţă motrice» şi este supusă unui «regim».
Partea din gîrlă, aceea care dă din coadă şi se
vinde cu kilogramul, trece altui minister şi intră
în reguli deosebite. Grîul şi porumbul tău devin
« producţie agricolă» cu şase la sută materii stră­
ine, iar pădurea ta se face « lemn de construcţie»
şi «de rezonanţă» şi « metri cubi », cu « taxe de
exploatare », « silvicultori » şi «taxe de export».
Gazul tău este «petrolul» din «industria pe,
trolieră », aparţinînd Societăţilor cu nume scoase
din astronomie, de foraj şi distilare. Chibritul
devine «regie », dimpreună cu tutunul şi cu
[218]
sarea, pe care a descoperit-o, lingînd pădurile,
cireada.
Viaţa ta intră în S.A.R. şi se negociază la Lon­
dra, la Paris şi la Ziirich. Aşa de sus nu te 'ai gîndit
niciodată să te sui. Dacă valea Păduchioasa are
într-însa cărbune, numele ei « Les Mines de Pa<
douquioassa » devine cultural.
Văzuşi că Statul nu-i de nasul tău? Alta e
gospodăria ta şi alta e gospodăria cea mare, în
care intră gospodăriile noastre, ca nişte cutii subt
pat. Nici să nu te gîndeşti vreodată să primeşti
a.ţi băga nasul unde nu/ţi fierbe oala. Oala aceea
este pentru nasuri subţiri şi năzuroase; trebuie
să ai în neamul tău grecotei. Trebuie să ţi se fi
subţiat păretele dintre nări. Atunci poţi rîvni
cumva să te bagi în gospodăria Statului tău. Şi
să fi mînjit hîrtie multă, cu toate mădularele tale,
decînd te-ai născut, ca un vierme din lut.
O să-ţi povestesc ce-ţi lipseşte ţie cu de,affiă,
runtul ca să ieşi de la vite şi să intri în politică
şi în istorie, - şi ai să vezi că am avut dreptate.
Dacă vrei să te gîndeşti să-ţi bagi copiii în aceas­
tă fericire, ei trebuie să se dea de mici, şi, ui­
tînd cu încetul tot ce ştiai tu, ca un dobitoc, din
apucate, să înveţe deprinderile şi ştiinţele în.
tr-adins întocmite pentru oamenii mari.
Acum, să-ţi spun drept, se întîmplă că şi arhi­
vele şi istoria şi cărţile se încurcă, şi încă detot,
de nu le mai dă nimeni de cap. E de ajuns să
scaperi un chibrit şi să,1 bagi în ele aprins. Dar
asta nu trebuie să se întîmple niciodată, căci ne
Pierdem civilizatia si cădem în barbarie.
, ,
[219]
IWy .. dată să . '1
LI ţl scnam o ata sa nu pnmeşt1 upta cu mus.
ca, pe care nu o poţi doborî cu uneltele tale. Lan.
cea nu are suprafaţă de sprijin, şi buzduganul
nu are corp de nimerit. Umbli o zi întreagă iri,
tat prin biserică după muscă. Ţi se aşează pe
condei, pe nas, pe miruri, pe icoane, şi le punc­
tează cu aparatul abdomenului ei infect. Mai
practici, băcanii expun pentru prinderea muştei
lor nişte cravate cleioase de hîrtie, de-a lungul
prăvăliei. E un procedeu subtil dar inestetic să
spînzuri şuviţe Iipicioase lîngă imaginea Mado­
nei, - şi agonia muştei care moare bîzîind, e
dezgustătoare. încă pe vremea lui La Fontaine
musca împlinea o funcţiune. Las-o să trăiască.
Trăiască şi icrele rnuşiţii sale!
[220]
'I:
l'
I
l'
I
I
I
I 1
1
G5l
I�_J_ I'loşniţa, sau păduchele.de-lernn după alţii,
e o fiinţă rotundă şi turtită ca un bob de linte
roşu şi rareori lungăreaţă. Tipul cel mai perfect
îl furnizează marile hoteluri, unde preţiosul pa'
razit, cultivat cu iubire şi un fel de patriotism,
atinge o corpolenţă abundentă. in stare sălbatecă
nu se găseşte, ploşniţa fiind un produs civilizat
şi domestic, ca găina, ca tirbuşonul, ca raţa, ca
friptura pe grătar sau ca piperul, şi dispreţuind
codrii si aventurile lui. Cu deosebire cuminte si
morală: ea umblă fără zgomot, discretă ca un brl,
ceag de buzunar, şi arnorurile ei nu se cunosc şi
n.au putut încă fi văzute. in mulţi rea ei misteri­
oasă, observată cu întîrziere, se datoreşte unor
ouă stropite ca nişte puncte din condei, şi se
confundă cu însuş ex.crementul micului dobitoc.
Se zice că ploşniţa e inteligentă, şi poate că nu
atît pentru ce gîndeşte cît pentru ce te face să
gîndeşti.
Ca să se poată strecura prin toate crăpăturile,
prin pleznitura cea mai fină din scîndură şi chiar
din porcelană, prin sinurile unui arabesc sau prin.
tr-o cusutură de haină, ea şi-a făcut trupul plat
şi unsuros, cu care alunecă dulce, vine şi pleacă,
piere şi se ascunde. Dacă ar avea o republică sau
un imperiu recunoscut de diplomaţia marilor pUI
teri, este sigur că forma ei potrivită i-ar da o dis
băcie excepţională de a-şi strecura făptura tot
210
[221]
atît de lesne prin urzeala principiilor sau arti­
colelor de lege. Unii entomologişti susţin că ase.
menea republici şi imperii, pe pajura cărora o
ploşniţă cu un vultur în gură, pare că figurează
zugrăvită cu aur, există; eu nu pot crede una
ca asta. Tot ce.aş putea spune este că rn.arn În.
tîlnit în viaţa mea, ca şi Eminescu poetul, cu
multe, deghizate cu joben şi beţişor de promenadă,
şi asta, negreşit, în capitală şi pe păreţii odăii
mele de student. Sînt într-adevăr momente, la ela'
rul lunii, cînd lumea păduchilor de lemn se îndelet­
niceşte cu un teatru interesant, un fel de bal-mascat,
unde, dată fiind impetuozitatea gesturilor, sînt
primite crud, numai ploşniţele parte bărbătească.
Varietatea costumelor În care se înfăţişează atun­
cea, omului bolnav de insomnie, e într-adevăr
bogată şi dovedeşte o imaginaţie atît de frumos
aţîţată încît, intrigat să urmăreşti jocurile, evo­
luţia rîndurilor, individualizarea pîlcurilor, arness
tecul uniformelor, întrecerile şi deznodămîntul
normal al atîtor complicaţii, nu-ţi vine să loveşti
dintrodată cu talpa papucului şi să sleieşti, cum
te îndeamnă atîta viaţă şi veselie, - cu toate că
ploşniţa gravă, este de felul ei un animal melan­
colic.
Am asistat adesea la petrecerile ei, improvizate
Între scuipătoare şi masa de noapte, pe un petec
de părete cît ar ocupa un tablou - Crini şi ghi.
ocei - de principesa Maria. E curios cît ţin să
imite ploşniţele pe oameni, în funcţiunile lor cele
mai importante şi mai onorabile. Un fel de ciu­
dă te apucă să recunoşti maimuţăreala semeni.
lor tăi celor mai valoroşi în societate, văzînd cum
un păduche face pe omul politic, pe magistratul,
pe omul de litere, pe mitropolitul, pe marele,
duce sau pe cezarul. Unii din păduchi, graşi, fac
gesturi ca şi cum ar umbla călare, şi mii de ploş­
niţc mai mici şi anemice salută, Apoi e o fUf<
J.J.l
[222]
I
i
:1
I
I
I
I
:i
�
1\
nicare în toată păduchimea, care trebuie să 6e
ca un hohot de rîs, ca o felicitare generală.
Timpul de ieşire şi de călătorie al ploşniţelor
e noaptea; cînd o lume cu totul nouă se iveşte,
se trudeşte, caută şi pune stăpînire pe faţa părnin.
tului, lumea cealaltă 6ind adormită... Ploşniţele
se trezesc odată cu gîndacul cel negru ca un
popă, şi dispută lumina întunericului cu şobolanii,
cu şoarecii, cu gîngăniile ruginii ale bucătăriei;
umblă cînd prin curţi se strecoară dihorul, ure­
chelniţa prin tindă, coropijniţa, şi în aer fluturele
mortii, buha si cucuvaia.
T�ate acest� shnte jivini, în mare parte civili,
zate, iubesc tăcerea şi taina care ocroteşte furtul.
Ele se ştiu parcă vinovate, nu pricep de ce, şi
le e frică de un băţ de chibrit aprins, de-o lovi.
tură de baston în scînduri, de un tuş it mai tare.
O înţelegere între gîngănii şi ploşniţe este ca să
6e tăcere. îndată ce-ti luminezi lampa, cîrtirile
dispar cu cîrdul, broaştele-rîioase se pitesc, pă.
duchii fug de rup pămîntul...
Moravurile-i domestice împing ploşniţa să vi,
eze launloc cu oamenii şi în cea mai apropiată
intimitate, cu preferinţe pentru odaia de dormit
sau masa de scris. Te trezeşti din somn cu una
pe piept, cu alta pe spinare, cu altele pe picioare,
pe pleoapa ochilor, peste tot. O găseşti între pa,
ginile cărţii pe care o răsfoieşti. Spion neîntrecut,
ea te urmăreşte cu ochiu-i nevăzut, la baie, la
birt, la teatru; ştie cum munceşti şi cum te odih­
neşti, cine vine să te vadă, pe unde umbli, cu ce
fel de oameni te întîlneşti. Ca să te pîndească,
ea îşi alege locurile cele mai comode şi mai bine
aşezate topografic, şi repulsia ei pentru orice os.
[223]
teneală o face să caute ascunzişurile făcute gata,
în care se grămădeşte, îrnpuiază şi îşi creşte pe
lîngă sineş copiii, cu o priveghiere ce lasă a
se-nţelege că ploşniţa posedă o inimă sensibilă
şi iubitoare.
Civilizaţia omenească n'a mers însă pînă la
întortochierea şi stricarea gustului ei primitiv în
ce priveşte hrana. Conservatoare tenace, ploşniţa
are cultul strămoşesc al unui singur fel de bucate:
sîngele proaspăt, băut dela dreptul viu din vînă.
E drept că şi alte animale se nutresc cu sînge,
tigrul, pantera, leul, dar pecînd acestea prac,
tică violenta, bărbătia si îndrăzneala, punîndu-si
viaţa-n joc' de cîte' ori' voiesc să mănînce, m�i
fină, ploşniţa îşi ia toate măsurile pentru ca în
vînătoarea ei, dosită pe drumurile beznei, să nu
piardă dintr-însa un crîmpei. O vezi fugind cu
sîngele tău, ca o ploscă plină, şi pierzîndu-se în
scorburile casei.
Dar dacă în cîteva molcome apucături, în formă
şi încetineală, nu-i fără de asemănare în lumea
fiinţelor diavoleşti care stăpînesc pămîntul, sufle,
tul ploşniţei în universul mişcător e unic. Psiho,
logia făpturilor complicate em obiceiuri, în cu'
vinte şi idei; la cele simple se complectează prin
culoare şi miros; aşa sînt florile cu parfumele lor.
Ploşniţa Iasă pe unde trece o mireazmă iute şi
grasă, şi.i o garanţie pentru dînsa că poate scă­
pa cu viaţă. Pe unii îi ierţi de milă, pe alţii îi
cruţi din dezgust. Noroiul ce rămîne dintr-un
parazit strivit, e aproape un merit al lui pentru
viaţă. Mirosul ploşniţei, de ordinul cancerului
şi-al abceselor putrede, pare a creşte în infecţie
JJ]
[224]
oi
li I
u-
1:
l'
, '
I
I
II �
,
i
"
! I
,
I
subt ameninţare, ca un sentiment de spaimă exte­
riorizat. Simţi ca o paralizie a nasului şi a voinţii,
un vîrtej al inimii însoţit de greaţă. Ploşniţa a
scăpat! Jos ploşniţa! Trăiască ploşniţa!
A, ploşniţă scumpă, vino şi rămîi la noi; fă'ţi
cuiburile în perini de velur, şi puii tăi în horbota
lor spumoasă; creşte şi te înmulţeşte, căci aşa
voieşte Dumnezeu, părintele tău şi al nostru, de
care ne rugăm să te stîrpească şi care îţi boie­
reşte, dimpotrivă, sărnînta si ti-o aruncă peste
noroade. Iar dacă sQmno'roşii pe care îi sugi se
vor încumeta vreodată să-ţi aducă pîre de care
tu eşti nevinovată, căci starea-n lumea noastră
ţi,o păstrezi de la firea ce ţi s.a dat, răspunde
cărturarilor scîrbiţi că cine nu doreşte păduche
îşi curăţă sălaşul.
•
[225]
1761 v . - A • - '1 , P -
al voua, lnvmgaton or. uterea voastra
trece la învinşi.
Puterea aduce degradare şi viciu, după virtuţile,
pe care ţi le-ai însuşit ca să lupţi şi să birui, iar
după ce ai biruit eşti nevoit să asupreşti ca să
te păstrezi. Piscul e condiţionat de un declin.
Ai crezut Evangheliei şi te-ai [ertht şi nu te-ai
ferit de putere şi de triumf. în loc de mîntuire
ai găsit stăpînire. Martirii de ieri nu trebuiesc
puşi în slujba de a stăpîni, şi făcuţi arhiereii cu
dogmă ai zilei viitoare. În ziua recunoaşterii ei,
Evanghelia începe să moară, şi omul caută o
Evanghelie nouă, sau altfel înţeleasă decît în
timpul strădaniei pentru evanghelizare.
Perpetua mobilitate a doctrinelor nemărgini­
te de scopul stăpînirii. Dar unde poate fi doctrina
omului mai presus de idealul unei satisfacţii, o doc­
trină care să-şi frîngă evoluţia, cu voinţă, în ceasul
cînd se apropie de biruinţă? Luptătorul, crud şi
răzbunător, îşi pătează steagul întodeauna după
izbîndă.
Două faze: una de luptă şi alta de victorie.
Păzeşte-te de a treia fază, a dezagregării. Atunci
vei repeta după toate tiparele vechi reeditarea,
2Jf
[226]
nestînjenită de sentimentul smereniei, absent la
toţi biruitorii, a tuturor nedreptăţilor şi cruzi­
mi lor, îndurate de om, o dată, de două ori în
trecut. Oare pentru asemenea final e omul
făcut, să ducă la nesfîrşit suferinţa? Cei cincizeci
de ani mijlocii, ai vieţii lui, trebuiesc neîntrerupt
daţi cu împrumut nefericirii de a trăi chinuit?
Asta e viaţa? asta e cultura? asta e buna înţelegere
dintre semeni? La atîta slujeşte etern citatul
popor?
Ai slăbit în primele ceasuri ale biruinţii. Ai
dreptate, ai cîştigat şi ai pierdut.
învinsul a dobîndit moralul tău anterior.