[7] I� I «PISICA RAPIDĂ» Sînt un clovn reformat, stabilit agent de publi­ citate în Argentina. Ajunsesem cu programul meu la Buenos-Aires, unde rn-am simţit îmbă. trînind brusc într-o seară, pecînd executam cele' brul meu număr: « Pisica rapidă », Şaizeci de ani mă învîrtisem cu agilitatea sfîrlezei, şi erau speranţe să mai intru în vîrtejul terminal cotidian al figurii mele favorite, încă vreo douăzeci şi cinci. Dar omul de lut sfîrşeşte într-o secundă, ca un urcior. Pecînd mă aruncasem în ritmul meu spiral, în aplauzele sălii, precipitate cu ecouri de peşteri în tunete şi torente, la o cotitură rn-am oprit şi m-am zgîrcit jos, pe vîrful picioarelor, din genunchi. Crezînd că am intercalat în jocul meu o variantă neprevăzută, publicul din Cazi, noul Plajei m-a ovaţionat cu talaze de hohote de rîs. Masca mea exprima o neaşteptată tragedie şi venea pesemne bine, prin contrast, fondului normal. tn ce mă priveşte, am avut sensaţia stra­ nie că mă descos ca un tricou, că sînt un ciorap în deslînare, de firul căruia, unic, întortochiat succesiv şi circular, apuca o mînă ieşită din pămînt, şi că firul meu textil fugea din mine în pămînt. Deşirarea insului meu s'a produs, întreagă, din, trodată. Am încercat să-mi reiau elanul de două ori. O dată, am căzut în patru labe, ca un decapitat; a doua oară rn.am lungit pe stomac şi am fost 7 [253] I I I ! SUBIECTE Il � Pisica rapidă" R.egele - N ă,'3V de romancier Lotăr Gomora Dezastrul Doina Vacilor Asasinul Un linşa] La pescuit Vecina O plimbare În Alpi Scurtă povestire a unui suţlet "'feririt Lupul de mare Un admirator Vadul Muierilor « Propietarul » lntercalările O uoce din cer Elucubraţii ... Maeurul pacifist Un asasin Chestia. chestiunii Calul domnişoarei Viata tie veci Contribuţii ştiinţiţice Radio-teori« 7 102 107 Il} 117 121 255 [254] ,... '1' I I '" r Amatorii Ip Un aparat de emisiune 1)9 "," Arta În parazip (4) Sport 147 Cum am tnuăţat să patinez: IJZ Ghehinsky lJ8 Statul blestemat 16� Duminica ocultă 167 Un inventator '7} Cum am mîncat.o pr� ea '78 CăLătorul 182 Miss Mach�th Ewely 187 Umbrela de ploaie 194 DonJuan 201 Cum am petrecut o vacanţă l06 Ploaia III Cum se stîrpesc şoarecii detot uJ O călătorie pe mare UI Umhra AIbă �)o Omul-şarpe 2}J Suhiect pentru un romancier �42 Scrisoare intimă 248 Redactor responsabil: GHEORGHE PIENESCU Tehnoredactor r IOA MARCUS .,.,:r-" Dat la cules 18-07.1966. Bun de tipar 14.03.1967. Apdrut 1967. Tiraj 12180 ex.'/, legare. Hirtie speciald cu filigrarn de 90 g/m'. Fonnat 800 x 920/32. Coli ed. 10.46. Coli tiPar 8. A. nr. 7918/1966 C.Z. pentru bibliotecile mari 8R. C.Z. pentru bibliotecile mici 8R--{). Intreprinderea Poligrafică "Arta Grafică" Cale. Şerban Vodă. nr. 133. Bucureşti-i-Republica Socialistă România