[5] PROFILURI [6] IOJ6 . [7] ADVERSARII Blinzi de o timiditate naturală, ei căptuşeau, ascunşi, podina şi păreţii, încuibaţi în grinzi, strecuraţi în cărţi. Oul lor tăinuit aştepta în scoar­ tele unui Homer căldura trebuincioasă clocirii desăvîrşite. Ei aveau să se rezolve cîndva în pIoşI niţe ca să străbată uscatul, şi.n molii ca să se ridice pe aripi pulverulente pînă la Sfintul Spirit, care li s-a înfăţişat ca un porumb alb, împăiat cu vată, deasupra bibliotecii. Către seară, omul, ostenit, se aşează, calm, în jilţ, visînd un cîntec cu stihuri de rugă. Mîţa lui plecase, cîinele murise. Ploua. Fantoma imagini. lor familiare pribegea prin odaie ca o spumă al. burie de fum transparent "de "tutun. Tăcuse şi Ilaşneta uliţi] reci, cu trotuarele de catran şi ulei. Singur bornbănitul ursuz al unui beţiv sprijinit de zăbrelele porţii, mai putea fi auzit, rupt din gura lui greoaie de mîzgă, ca o voce de tobă. în depărtările îngheţate, închipuirea muncite. rului căuta făptura omului viitor, victorios, aco, perit acum cu platoşe lucii şi pieptare de zimţi, purtător de arme şi speranţe noi. Ochiul lui, plăsmuitor de fiinţe depline, se bucura de prefa. cerea omenirii în legea puterii şi a datoriei. Prin foc şi tăiş, el le vedea regenerate, mînate de o voinţă întreagă, stăpîne pe destinul lor prins ca o sabie de şoldul viguros. Vor înceta, în sfirşit, 7 [8] să se mai arate viciile de trîndăvie ale neamurilor putrede şi gălăgioase. O tinereţe neobişnuită nici gindirii, va străluci in ochii popoarelor, şi urmaşii vor fi chemati să zămislească veacurile cele mai grele şi mai mari ... Un păduche însă, pe furiş, se ivi să-şi recla­ me dreptul la aristocraţie, şi, după el, păduchele următor. Şi puii lor şi rudele lor. Înnăbuşindu-şl duhoarea, ei înnaintară, siguri de inutilitatea pru. denţei la un ceas atît de innoptat. Iată-i suind pe încălţăminte. Asaltul larvelor infecte, corcite din întuneric şi umezeală, începu. Varietăţi con' tradictorii se găsiră strînse într. o logică alianţă. Instinctul îl impinge către cap, adversarul neiertă/ tor al păduchelui orgolios dar modest. Urcuşul accidental începe să fie populat. Ura! Dar ochiul muncitorului e deschis. El măsoară efortul bestiolei şi aşteaptă cîrdul s.ajungă mai sus ... Veniţi, gingaşi paraziţi, pe care timpurile e­ roice vă favorizează. Păianjeni cu braţele imense, cloporte, gîngănii cu sute de picioare agHe, ieşiţi din găuri, populaţi odaia şi începeţi! Omul din jilţ ar putea să vă strivească sub tălpile lui grele. [9] OMUL,OM ŞI NEOMUL E o poveste veche şi-ntodeauna nouă. O uită unul şi o retrăieşte altul, şi, ca şi cum nu s-ar fi repetat în toate zilele, se înmulţeşte la nesfîrşit. Netnţelegîndu,i rostul, jignit de continua ei re. editare şi de un dezechilibru într-adevăr uimi, tor, şi conceptnd pe omul din poveste monstruos, graiul poporului l-a pus între animalele ce i se părea că au trecut în el printr-o migraţiune odi­ oasă, stabilind identificările cum s-a priceput: porcul, măgarul, şarpele. Omul se naşte idealist şi naiv, cu o părere bună de oameni. Zac în simţirile lui frăgezimi inuza­ bile şi capacităţi de bună' credinţă, pe care nicio decepţie nu ajunge să le ştirbească, El şovăie să tragă la răspundere omul, şi,1 face animal, ca să scuze moralul şi să se mai poată încrede în el. Omul-om nu vrea să rătăcească singur împreju­ rullumii, are nevoie de tovarăşi: tovarăşiisl mint, ucenicii-l fură, prietenii.l necinstesc. Porcul îşi păs­ trează firea şi caracterul fără să şi le izrnenească, măgarul e un om detreabă, şarpele a fost numai în metaforă încălzit la sîn. Animalul nu iese din personalitatea lui ca să ţi se facă plăcut, arnahili. tăţile perfide îl dezonorează: viu ori ucis, mîngîiat sau bătut, el rămîne el. Singur omul cunoaşte şi exploatează trecerea dintr-o clasificare într-alta şi prefăcătoria. Onest e numai dobitocul- şi se' menul lui omul-om. 9 [10] Subt oblăduirea zisei inteligenţe, omul vulgar poate să fie dublu, triplu şi la nesfîrşit variabil, în ace/aş timp şi obiect, zbătîndu-se între aparenţe şi sarnsar al tuturor stărilor sufleteşti, lucrînd fără marfă pr0f.rie şi capital. El riscă o mască luată de la altu. O mască plînge şi alta înşeală: cî' te cinci obraze suprapuse, lepădate şi reîmpă­ rechiate: sentimental ul şi licheaua, devotatul şi canalia. Viaţa e o problemă de expedient şi de secundă. Un antrefileu, pieziş: totalizare ireali­ zabilă. Povestea e una şi aceeaş în toate vremile, în toate limbile. Era nefericit, era hulit şi I,ai ajutat să-şi vie sufletul lui în fire. Lai adunat din zdrente si bube, zăcînd pe o margine de drum, uitat' di�' colo de ciulini şi bozii. I,ai dat din plosca ta rachiu, ca săli înzdrăveneşti cumpătul rupt, i.ai uns rănile cu undelemn, l-ai urcat întins pe spinarea ăsinei tale, de călător pe nisipuri, şi l-ai dus aca­ să la tine, Lai culcat, l-ai oblojit, i-ai cîntat din ghitară lîngă ureche. S,a vindecat, bietul, şi te-a pizmuit că putuşi să-I ajuţi. Pe la răspîntii s-a dat în vorbă cu hoţii de noapte, care-ţi pîndeau ograda să-i dea foc, şoptindu-le pe unde-i trecerea printre ghimpi mai lesnicioasă, şi I'ai văzut otrăvindu-ţi cîinii de pază, după ce nu a putut săli alunge. A vrut să-ţi răzvrătească slugile şi a început să-ţi porun' cească. Ţi.a-ntors prietenii de la uşe. Şi'a şters nasul de mămăliga ta şi ţira scuipat în fiertură, să te spurce. Şi.a făcut bîtă, să te aşteptem pădure. Ai allat cum s-a surpat lîngă tine stejarul prăvă­ lit, de la fîntînă. L'ai auzit din somn ascuţindu-şi cutitul. T e-a vîndut pe nesimtite cui a vroit să te 'piardă. L'ai trimis să ducă vorbele bune, şi e/ s-a dus şi te.a pîrît. Iuda sta la masa ta de taină, cînd s'au arătat în zarea ferestrei, prin perdeaua 10 [11] de borangic, suliţe şi coifuri. I,ai frînt pîinea ta şi i,ai dat-o binecuvîntată, a sorbit din paha­ rul tău. Nu e şarpe omul cu chibzuiala piezişe, dar pe furiş - e om, om ce numai se despoaie ca şarpele. Uită-te la el: pielea i s'a zbîrcit şi joacă pe hîrca uscată, ca un ciorap lăbărţat, cîrpit în găurile strîmbe. ti bate pleoapa vînătă pe care-o atinge cinstita-ţi căutătură. ti tremură buzele crăpate de.o ciudă fierbinte, îi arde urechea si-i tiuie constiinta. Eşti milostiv si blajin: bună, tate� ta îl fa�e bolnav. Ar fi vrut să rămîie mai bine unde l.ai găsit zăcînd, să-rnbuce ciorile din el şi să nu le poată goni cu braţul obosit, - şi te urăşte pentru că l-ai iubit. Ce bine nu isai făcut? Într-o zi de fantezie ironică, natura zărnislea miazrnele, putreziciunea, muştele, viermele, ploş­ niţa, ciupercile veninoase şi fierea. [12] DEDESUBT Da, e foarte adevărat. Oamenii din preajma noastră sînt covîrşiţi de necazuri. Să-i ajutăm cel puţin să le suporte, dacă nu putem mai mult. Viata nu e numai bun-trai, mai e si bunăvointă. Să 'ne silim să le sporim puterile sufleteşti.'" Te ascult, ai drertate, dar nu ştiu de ce vorbele dumitale sună a go . 1mi dau osteneala să consider cu gravitate banalităţile morale pe care mi le administrezi, şi nu pot. Binele semenilor noştri te pasionează, te-ai jert­ fi pentru el bucuros, numai să folosească jertfa la ceva. Urmăreşti domnia legii lui Dumnezeu în lume. Zici Tatăl Nostru la fiece masă, şi nu te scoli fără să mulţumeşti cu altă rugăciune. Sună a gol şi rugăciunea. Tu nu crezi că ai venit pe lume ca toată lumea, ca să termini un drum, pe care te-ai pomenit umblînd între două fatalităti, ca -toti, Vrei să fii mai mult şi să însemni nu ştiu ce epocă, într-un petec de întuneric din întunericul fără margini. Vorbeşti, vorbeşti, vorbeşti. . . şi sună a gol. M,ai îndemnat să mă alătur de tine, să ne de' votăm amîndoi, să ducem lupta mare şi curată laolaltă. Visul tău e frumos şi e şi visul meu. Ce folos! Sufletul tău sună a gol şi nu pot să merg cu golul alături. Golul îmi dă sfîrşeală. Tu urmăreşti altceva. Nu eşti deloc şi rîvneşti să fii mai mult decît eşti în stare. Singur, tu nu 12 [13] te poţi întinde atît cî� ai ne�oie, ş�, singm, � t� eşti puţin şi aproape n1�uc. 1ţ1 treb.uu:,sc t�varaş1, însă tovarăşi care asculta, subalterni tăcuţi, Cum poţi tu crede că. aş putea să cad în ascultarea unuia mai fălos ca mme, dar gol? Şi vorbele ţi se încheie strîmb, că-ţi lipseşte şi acel meşteşug cu care comediantul izbuteşte să mintă lumea, uneori un şir de ani, şi să adune putere, slavă goală şi averi osîndite. Nu eşti măcar un actor, eşti un cabotin: şi joci drama şi comedia la fel, joci farsa şi opereta, şi, cînd nu ai aplauze în clasic, treci de-a dreptul la clovnul spoit pe ochi, şi obţii cîteva surîsuri în silă. Dacă ai fi ajuns puternic, ai obliga spectatorii, cu biciul, să bată din palme entuziaşti, şi să'ţi facă ovaţii. Mă uit la figură: şi ea e goală. Natura te-a improvizat din petice şi cîrpeli. Pentru ce-ai vrea să fii, trebuie cap, şi pe dedesubt şi pe dinafară, trebuie portret. Ai văzut vreodată călcînd peste oameni şi timpuri şi modificîndu-le pasul stăpînii fără figură, simple aparate de suflat nasul, de îmbu­ cat şi de răcnit 1 E barza cîrnă şi oloagă 1 e vulturul sfrijit? mistreţul paralitic? zimbrul spălăcit? Sună a gol în tine şi de jurimprejurul tău, a roa­ bă neunsă şi a boloboc, Odată, te-am aprobat pe jumătate, cu sfiială. Nu vream să rămîi întodea­ una singuratec şi răzleţ. Vorbiseşi o seară întreagă. Prin frunze, mi-a venit o şoaptă: «Bagă de seamă! şi măduva ii e goală, cuvîntul: mincinos şi sterp. Dacă.l ajuţi şi,l ridici, nu se poate ţine pe labe. Are şi avîntul prost. Nu te încurca să-i dai ce n'are şi să.i împrumuţi cinstea şi inima ta. Şi răspunderea îi e goală. În ziua încercării, după ce a strins mulţimea şi minţile şi le-a făgăduit un mîntuitor, se va strecura pe uşa din dos şi va fugi, ca să-şi scape, idealistul, pielea... goală.» [14] DIN CARNETUL UNUI BĂRBAT DE STAT Ce este politica? întîi să ne înţelegem: este politică şi politică, este politică bună şi politică rea, şi nu orice fel de politică merită denumirea de politică. Adevă. rata politică este politica bunului-simţ, iar bunul. simţ este acel sentiment de artă, nedefinit ca şi însuş sentimentul, însă care îţi spune: « Bravo! bine ai procedat », oridecîteori procedezi cu bu­ nul-simt. Proc�darea bunului-simt implică notiunea că nu jigneşti pe nimeni şi cÎi faci plăcere' tuturora. De pildă, poţi critica actele, să zicem, ale unui prim.ministru; dacă, bineînţeles, păstrezi tonul bunei.cuviinţe, care consistă, dacă scrii, în a te scula de cîteva ori de pe scaun în cursul unui articol; iar dacă vorbeşti, în a saluta, după fiece period, portretul în mărimea naturală a persona, giului criticat, bustul lui, - mai corect: bustul domniei-sale, - sau Banca Ministerială. însă este interzis, de pildă, să vorbeşti de negi şi de bale. Căci dacă, pe de o parte, actele unui prim.ministru aparţin exclusiv primulubminlstru, şeful cutărui partid eventual la guvern, balele sau negul pot face parte, pe de altă parte, din persoana vizibilă sau ascunsă, a diverşilor bărbaţi politici din diversele partide, şi atunci negu!, de pildă, devine un ce general, un ce social, un principiu. Negu! se va putea găsi pe pulpa 14 I \ , \ 1 \ \ \ [15] dinapoi a unei talentate creaturi feminine, amic a spiritualizată a unui �os� ?omn ministru: cum rectifici eroarea de principiu? In politică, prin urmare, se cade ca, înnainte de toate, să te fereşti de principii şi să te menţii aromatic la picături şi bucăţele. Aşa, întreţinerea grădinii Cişmigiului, lipirea afişelor, portul mus' tăţii rase sau al pălăriei tari, pot constitui nişte probleme politice interesante, cărora un adevărat om politic îşi poate consacra întreaga domniei-sale carieră. E politica bunului.simţ. Se va evita din răsputeri, iarăş, chestia, aşa ,zisă, arzătoare. Chestiile arzătoare sînt nişte proble­ me aventuriere, care ies în întregime din cadrul bunului-simt. Ca să te bucuri de sensibilitatea lui, este de' dorit ca nu numai să nu te exprimi, dar să nici nu te gîndeşti la chestiile arză­ toare. De altfel, bunul-simţ este aparatul natural al bunului cetăţean, şi bunul cetăţean nu greşeşte, fiind membru al unui bun partid. Problema care agită partidele politice se menţine întodeauna, şi ca idee şi ca expresii, dincoace de fruntariile ex­ treme ale adrnirabilului bun-simţ. Polemica par< lamentară şi de presă nu merge niciodată pînă la a face imposibilă, seara, după ce energiile s-au mutilat, întîlnirea la o cupă de şampanie, a marilor adversari. În cazurile de opoziţie pasională, bunul-simţ are un apel intermediar, între şedinţă şi ospăţ: retractarea sau afirmarea regretului cu scuze. Cîte un parlamentar, de obicei urban, şisa permis, din pură întîmplare, să califice pe un coleg « pun, gaş» sau « asasin », apostrofe care, în alte localuri decît Parlamentul, comportă oarecare sens pentru prostime. Deputaţii şi senatorii sînt însă bărbaţi aleşi: în zece minute «incidentul» a fost închis, şi seara şampania este băută, 15 [16] 'il I II I I De fapt, acţiunea politică e prea complexă şi prea variată ca să poată să fie lesnicios definită,­ şi de aceea competinţa ei este exclusiv de resor­ tul partidelor constituite, cu presă şi club, singw rele criterii mari naturale ale bunului-simţ. Un cetăţean sănătos la minte Se înscrie într-un partid sau renunţă la ştiinţa politică. Adevărata politică se face in corpore, nu izo­ lat, contemplînd capul preşedintelui şi trăgînd cu ochiul la adunare. Cuprins astfel într'o disciplină, intelectul devine mai treaz şi mai conştient, el vede şi apreciază capacităţile şi valorile, capătă o tonalitate de admirabil şi de splendid, « ohiş. nuitul » devine «excepţional», şi vorba «treacă. meargă» este automatic înlocuită cu expresia « genial». De altfel, niciodată, nicio organizaţie omenească nu a produs atîtea fenomene, atîtea individualităţi extraordinare ca partidul politic, organismul edenic, specializat în fericirea oarne­ nilor şi în taumaturgi ai acestei fericiri. Politica este, s'ar putea spune, ansamblul acelor operaţiuni ale unei alcătuiri civile care converg către guvern, şi partid politic se numeşte numai acea alcătuire care a dat şi va da miniştri. Restul e deşertăciune. în ce priveşte o altă operaţie, a unei aşa-numite gîndiri politice, ea nu poate să existe pentru că nu dă miniştri. Sau dacă şi există aşa ceva, cu tendinţe înnafară de programul partidelor recunoscute, ele sînt nişte escrocherii dinainte condamnate, lip' sindu-le bunul-simţ, Aşa, de pildă, după război, lumea s'a nărăvit să conteste, Între altele, drep­ tul de proprietate, care, dintre toate drepturile, este cel mai sfint. Un mare funcţionar al Statului a comis crima delapidării; ei bine, el şi-a răscum/ părat păcatul, cumpărlndu-şi, cu banii convertiţi la rubrica lui, o proprietate sfintă. O pornire mistică l'a înflăcărat. 16 '- ..... r [17] Dar cine se încurnetă să se singularizeze în asemenea idei nepolitice? Pe ici-colo, un golan, o haimana, un ins care nu a moştenit de-acasă nimic şi care nu a fost în stare pînă la vîrsta de treizeci de ani să puie măcar trei milioane deoparte. Ţările şi marile interese de Stat nu pot să fie conduse de asemenea elemente. [18] PLîNGEREA LUI OSCAR PE ROINE Această casă m-a inspirat ... Ea fusese dula­ pul sfînt al rnoaştelor scumpe şi al amintirilor; rutăria pură a sufletului meu, de la ciorapi pînă Ia gulere şi rnanşete, se învecina, în odăile ei, ca în nişte sertare, cu livănţică. Acolo am fost mic şi acolo am devenit mare, m'am născut acolo şi acolo am trăit: cum să o părăsesc? Alături de casa mea fusese Turnul Colţii, zidit de suedezii lui Carol al XII,lea, şi despre mine pomeneşte indirect şi Voltaire. Puteam eu să mă despart de vecinătatea marilor umbre istorice? Copil, ascultam papagalii, vulturii şi raţele chinezeşti de peste drum, din grădina palatului Şuţu, printre care se preumbla cu moţul de mă, tase al fesului pe umăr, învoIt în fustanele, ca un păun alb, arnăutul cu pistoalele-n brîu. Nu pot să uit, nu pot să trădez aceste amintiri. Vîltoarea municipiului a înnecat însă totul de jurîmprejurul meu, pînă ce casa mi-a rămas în mijlocul drumului, ca o peninsulă îngustă, ex­ pusă valurilor circulatiei electrice si automobile. Am rezistat. Mi-am 'făcut din apartamentul de la stradă un bastion invincibil, şi zece ani am rămas pe poziţie, ca vecinul meu cel călare pe bronz, marele Mihai, profesorul meu de răbdări. Adversarul m-a urmărit pînă-n ferestre. Mi-a tăiat întîi un trotuar, apoi două trotuare, slu­ ţindu-rnă ca o pălărie din care rămîne fundul 18 [19] sin"ur după ce i-ai forfecat marginile rotunde. A� rezistat. Ca să mă jignească, adversarul mi-a mascat un zid cu paravanul verde municipal şi a dat drumul votului universal să 'şi golească băşica pe păreţii amintirilor mele. Am rezistat. Oscar nu se dă lesne bătut. _ Domnul Domnilor şi Puternicul Puterni­ cilor, mi-a grăit municipiul. Ne trebuie casa du­ mitale. _ Lăsati,mi copilăria curată si aducerile-aminte neturburate, am răspuns. Sînt un sentimental. Nu pot. - A crescut ţara şi a crescut şi oraşul, mi-a răspuns. Ţine două milioane. - Nu-mi ajung nici pentru batistele pe care le voi uda cu lacrimi de sînge. Felul acesta de lacrimi nu se dă la spălat. Duceţi-vă de la mine. Nu vreau să mă tîrguiesc. - Tine cinci milioane. - Vai, Dumnezeule! oamenii aceştia ma ispi- tesc. Nu înţelegeti voi că amintirile si sirntirnîn- tele nu se plătesc'? ' , - Ia şapte milioane şi hai să facem actul de vînzare. Atunci izbucnii în hohote de plîns. «Ticăloşii aceştia mă vor învinge, mi-am zis ... Nu se poate!» - Nici cu opt milioane nu o dai, prirnule­ preşedinte al celei mai Înnalte magistraturi, 0, rnule de Bine, Cărturarule Mare şi Dezintere­ satule Patriot? Atunci am cerut, mut de emoţie, un creion, şi spiritul meu, emancipat de voinţa şi de guver, narea mea, scrise în carnetul primarului cinci cuvinte extrase din Sfînta Scriptură: «Frate, fra, te, brinza pe bani», şi dînd carnetul prirnaru­ lui, căzui cu faţa la pămînt, zicînd: - Doamne, Doamne! cu ce am greşit ţie? Dacă Îmi dă zece milioane, mă jertfesc. Oare 19 [20] păcatul nu e cu atît mai mare cu cît lupta e mai uşoară, şi păcatul nu e mai mic dacă suma e mai mare? Dar n/are să -rni dea zece milioane ... - Unsprezece milioane pentru amintirile du. mitale, vrei? zise Iuda primarul. . - Facă-se voia Celui.de.Sus şi trăiască România Mare! răspunsei. Sînt cel mai devotat servitor al Coroanei şi al Legilor ţării, pe care am jurat. Aşa s-a făcut. Acum stau în dreptul casei mele sfinte, El Zorab, şi nu o mai găsesc. Dărîmătorii o duc în tărăboanţe şi care, şi o varsă mai departe, desfăcută în cărămizi şi bîrne. Tîrnăcopul 101 veşte-n temelii: mă doare. Cornul de fier mi-a pătruns în rărunchi. Mi se deşteaptă suvenirea năvalnic ... Eram copil, mă jucam cu cercul. .. Pichlrile cîntau ca nişte fluiere cu apă, peste drum, la Şutu ... Blînda si venerabila mea familie îmi dădus� numele de 'Oscar, în amintirea unui un, ehi care fusese vînător ... Sufletul îmi oftează, ini/ ma mi-e tristă: vandalil doboară acum butia lui Diogen: camera mea de studii. - Doamne, Doamne! de ce n.am cerut două, zeci de milioane! , [21] IONAŞ lonaş era amantul unei soţii cu consimţămîm tul bărbatului, un om de felicitat. Prinzînd-o cu al treilea, lonaş bătu soţului telegrama urmă, toare: « Venez vite. Elle nous trompe.» Fideli' tatea dublă era atinsă grav. Altădată, Ionaş era ministru, şi fu primit în gara Buzău de cîteva personaje oficiale. Stînd în mijlocul lor, în peron, şi primind raportul situaţiei, excelenta era preocupată de o proble­ mă decorativă, în care se adîncise. Cu bastonul, ministrul lărgea proporţiile unui scuipat mare, ce-i zăcea la picioare, construind împrejur, din materia componentă, un peizaj de arabescuri. Nu se ştie al cui era scuipatul pe care impor. tantul factor al Statului îl întindea cu vîrful bastonului. Dacă el izvorîse convulsionat cu de' getele din nasul cleios al unui frînar, ministrul conservator îşi arăta astfel şi preferinţele pen, tru democraţie, pe care de obicei şi .le.a ascuns. Dacă, ceea ce se crede, găluşca de pe peron aparţinuse persoanei sale, atunci insistenţa de a frămînta,o după ce a pierdut-o, dovedea admis raţia pentru frumuseţea operelor proprii, un gust estetic şi regretul de a lăsa în urmă, în prada hazardului, provincial, o perlă lichidă, produsă de stridia gurii excelenţei-sale. 21 [22] TRIPTIC POLITIC 1 n zece minute am obţinut un suflet poetic şi o stare artistică de mîhnire. Pentru ce mă go' neşti? Ce ţi-am făcut? Şi cel puţin nu m-ai dat afară întîi moralmente, pregătindu,mă cu cîteva luni înnainte, M,ai gonit subit, în ochii servi, torilor, care mă salutaseră, la intrare, reverenţios, şi acum, la ieşire, nici nu s'au sculat. Mi'ai arum cat buchetul de crizanteme în cap şi m-ai ame­ ninţat să mă flagelezi cu el, dacă insist. Ca să nu fiu afară din cale de ridicul, mi-am băgat buchetul la piept, subt pardesiu, şi am ieşit de la tine, Adorato, - încă adorată] - cu pardesiu] încheiat pînă la înghiţitoare. Curajul laşităţii este feroce. Legănîndu,mă încă în reveria, pe care mi-ai exagerat-o, dulce şi prelung, rn-am pomenit pe parchet, şi pecînd şoapta mea îţi mai povestea încă din închipu­ ire, m.arn trezit cu vîrful ghetelor tale ghion' tindu.rni anatomia. Cum ai putut păşi deodată. de la mîngîiere la palme, tu care ştii cu aceeaş mînă să gîdîli şi să rupi? Ce ţi,am făcut? Tocmai era să se împlinească fericirea, pe care ţi.o fădăduiesc de zece ani şi pe care muma ta şi bunica ta au aşteptat< o de cincizeci consecu­ tivi. între familiile noastre se stabilise un con' tract etern. Toate fetele din linia ta femeiască 22 [23] se măritau cu băieţii noştri, din tată.n fiu: Înl tre puterile noastre două se făcuse legătura ine­ vitabilă dintre pălărie şi cap. Noi nu puteam ieşi fără voi. De ce tocmai acum să introduci in relaţiile noastre legale divorţul şi părăsirea do, miciliului silită? Arvunisem in străinătate, la bijutierii capete' lor încoronate, giuvaerele pe care le doreai. Bri, liantele, perlele, zmaraldele, sahrele cele mai ve» luminoase erau cit pe-aci să strălucească pe tine şi să dea trupului tău catifelat un preţ neînchi­ puit. Războaiele de fildeş ale marilor ţesători pre' găteau rnătăsurile de petală pentru rufăria ta secretă, şi reflexele moi, ca nişte luminişuri de luceferi, destinate să imbrace fiinţa ta exterioară şi să-i armonizeze gestul cu prestigiul. Neam de neamul tău avea să fie integral şi pe veci fericit. Spălătoresele, servitoarele şi bătrînele scăpătate din familia ta - cine nu are rude sărace? ­ erau să fie ajunse de valurile tumultuoase ale bo­ găţiei tale, ca marginile de nisip ale mării, uda. te de un viscol generos, pornit din funduri de departe ... Nimic nu te mişcă? Nici amintirea nici per' spectivele? Ingrato! O să-ţi pară rău. Ţrirnite.rni măcar o sărutare din vîrful degetelor, de adio, care însemnează şi: la revedere. Nimic? Nimic? T e.ai supărat, făptură monstruoasă! irje şi moare. Şi, în definitiv, produce balegă. Calul etern e de lemn. Nu voi zice de bronz,· ca să nu mă urc de.a.ndara­ tele pînă la Mihai Viteazul şi să trec de strămoşi. Mi s-a arătat o stîncă de tibişir, Nici nu m-am îndoit în decepţia mea: era albă, foarte albă, agasant de albă, Un tibişir vînăt ar fi fost mai original. Era destul var şi fusese destulă făină: la ce şi cretă? Mineral plin de străluciri exterioare, tibişirul e plin de grave defecte: n.are icre-negre şi îi lipsesc aromatele. 11 rniroşi : nu pute. 11 pipăi: nu alunecă. 11 lingi: e aspru. Aş fi dorit să cînte: nici vorbă. Sînt un comentator complicat. Imi displace tot ce-mi place şi mă osîndesc să prefer ce mă scîrbeşte, Baudelaire povestea că destupîndu.i cii. nelui subt nas un minuscul flacon cu parfume suave, cîinele s-a speriat, şi, dîndu-se înnapoi, s-a repezit să-I ocărască şi La lătrat. Ca să se răzbune, poetul i-a pus dulăului dinainte un pachet cu scîrnăvii voluminoase. Dînd entuziasmat din coadă 52 [53] şi regretînd că avea numai una şi că nu putea să dea din zece cozi odată, cîinele s'a delectat cu volumul, i,a devorat continutul si s-a săturat. La mine nuri o pasiune,' e un temperament. Imi şade bine să mă tocmesc, şi ieftinesc măr. furile în comision intelectual. Şi mă satur de toate celea, pînă şi de mine, care nu se poate zice că nu mă iubesc mai mult decît orice pe lume. Mrapucă o greaţă la lumina zilei şi alta la întuneric, şi, neavînd ce face, mă SCOl besc în urechi cu briceagul, îmi ciupesc limba, iau creozot pe zahăr, mă gîdîl cu sîrmă ghim. pată. Mi.e necaz că nu mă pot scărpina după ceafă cu piciorul. Sînt de felul meu interpret şi comentator: un samsarlîc, Mă mănîncă explicaţia şi mă explic, şi după ce am explicat reexplic, şi explic şi explicaţia. Stau la uşa ideilor pe un strapontin, mă scol, am spus ceva şi mă aşez din nou, şi n.am răbdare să stau; mă roade stra­ pont inul şi ideea. «După ce Hamlet a desco­ perit asasinatul, o să-l vezi că înnebuneşte: aş' teaptă puţin.» «Acum o să vie Nottara, La sunat în cabină.» «Se aude prea tare sufleurul.» Vecinul se întoarce cu spatele. Doamna din faţă şi.a sucit capul de cîteva ori. Nu le place să le explici. Dar sînt impresionat: am ghicit pe buzele domnului din stalul din stînga o şoaptă irnperceptibilă, şi în ochii lui un sentiment chiorîş. Idioţii! nu vor să afle, refuză să ştie. Dar Şecspir nici nu a existat: Bacon e adevă­ ratul autor al lui Hamlet. Credeţi că din această mistificare a iesit unul mai mare decit celălalt? Şi credeţi că e �eva de capul lui Hamlet? 1n patru sute de ani nu s/a găsit un singur om să explice. Dar şi atunci cînd sala întreagă se va ridica din stai uri să mă dea afară, eu şi în mîinile pom. pierilor, care mă vor purta tîrîş la garderobă, mă voi explica. [54] PRIETENUL MEU TOTO Nicio convorbire nu rni.e atît de plăcută ca una cu domnul T oto, dragă Coco. Domnul T oto e un personaj de doisprezece ani dar de.o maturitate de treizeci şi doi. Se poartă cu pantaloni lungi, ca un domn cu situa' ţie, e şi înnalt, şi are o figură intelectualizată, cu cărarea buclată şi ochelari de aur, încovoiaţi fin la timple. De cravată şi guler nu mai vorbesc: tînărul meu prieten şi le ticluieşte cu un pipăit ideal. Dandismul persoanei lui întregi e adorabil şi impune stilul ceremonios. NUII pot primi niciodată cu invitatia distrată: « Ia şi tu un scaun si sezi ». Mă scol �înd intră, îi dau scaunul eu, m'ă �sigur că nu i s'a frînt dunga pantalonilor şi nu stau jos pînă ce nu şade el, şi,i zic dumneata. Mîna mi-a strîns-o moderat, ca un gentlemen, şi-a trecut o dată palma peste păr, verificîndu-i arhitectura, a tuşit niţeluş, ca şi cum ar da tonul conversaţiei cu un diapazon, s'a uitat la ceasul cu brăţară. O persoană distinsă e obligată să-şi măsoare ŞI să,�i stăpînească timpul. II întreb cu oarecare frazeologie: - Desigur doamna e bine, nici nu mă îndoiesc. Doamna e mama domnului T oto, dar nuanţa de politeţe, împrumutînd întrebării solemnitate, lasă bănuiala vagă că domnul T oto e căsătorit şi om de responsabilitate, şi asta îi sporeşte aerul 54 [55] de adult. Face un gest, parcă soţia lui ar fi avut o migrenă şi i-a trecut. Se răstoarnă pe scaun, îşi încalecă picioarele şi joacă pantoful, cochet intervalul de mătase al ciorap ului şi gleznei. Şi.a intercalat degetul mare al dreptei în scobi. tura j iletcii şi rrua întrebat: - Aţi putea să. mi spuneţi ce mai e nou? Am impresia că lucrurile s'au cam încurcat. Aşa îşi începe domnul T oto toate cuvintele: «Am impresia », sau: «Se zice », sau: «Am aflat », sau: «Citeam în ziare ... ». Uneori zice: «Sînt informat ». În dialogul nostru intră, din partea domnului T oto, suspensivele: «din feri, cire », «din nenorocire », «pariez că », fără voie, - foarte des, cu un simţ remarcabil de a rotunji debitul, ca un orator. Dacă.l întreb: «Cărei ca' riere te devotezi, domnule Toto? », domnul Toto e incert, între inginerie, matematici şi Drept, din fiecare ipoteză preferată lipsind ceva pe gustul lui. Dar de ce-l întreb? La vîrsta maturităţii lui s-ar putea să se simtă jignit. Sînt foarte la nelocul meu cu domnul T oto, dacă mă găseşte În haină de lucru, cu foarfeca de grădină sau cu ciocanul în mînă. într'o zi, că nu voia să-mi intre fierăstrăul într-o scîndură, pe care o fixam cu genunchiul, am înjurat, aşa cum se cere pentru ca sculele să te asculte, fără să ştiu că domnul T oto era în spatele meu. Impre­ caţia trebuie să-] fi ofensat, căci cînd mi-am dat seama că m'a auzit l-am văzut absent, uitîndu.se în aer la porurnbiei. - Domnule T oto, m.am scuzat, cînd te faci dulgher, trebuie să înjuri ca un dulgher, nu ca un diplomat: fiecare meserie cu langajul ei. - Am zis «langaj » ca să dau o derivaţie nobilă la ceea ce-i auziseră urechile domnului T oto. T otuş, domnul T oto n.a încetat să mă stimeze şi vine pe la mine destul de des, fiindwi agreabilă 55 [56] atmosfera cu care-I împresor. Nici nu.l întreb de examene, nuri dau sfaturi, le primesc, dim­ potrivă, pe ale lui, oferite cu suficientă competinţă. Nu i/arn suflat o vorbă de cele două corigenţe ale lui, ca şi cum nu ştiu nimic, considerîndu-l în clasa a treia ca pe un bacalaureat. Mi-a spus ieri domnul T oto, strîngîndu.ml mîna mai apă' sat ca de obicei: - Sînteţi singurul om care m'aţi înţeles ... .. [57] ŞEFUL DE CABINET Pe vremuri, nu ştiam nimeni ce este un şef de cabinet şi căutam să aflăm, fără să ajungem la o noţiune limpede a personajului misterios. Înna. inte de război, se pare că şefii de cabinet erau de neam conservator, ca o rămăşiţă civilă a unor atribuţiuni aristocratice şi domneşti, situate, în Palat, între eunuc şi pa], Accesul în misterele celor trei colegii electorale fiind anevoios, nimeni nu-şi putea face o idee exactă despre funcţiunile pe care le ducea la bun sfîrşit şeful de cabinet. Avem o şansă in democratizarea uşii de intrare, şi în răspîndirea pe toată ierarhia administrativă a spiritului actual aristocratic. Azi, nu mai există funcţionar fără şef de cabinet, ceea ce ne-a permis şi nouă, abjecţilor muritori derînd, obişnuiţi numai cu fete în casă şi cu bucătărese, să ne dăm seama de marele rol al sefului de cabinet în viata natională, . Experienţa e hotărîtoare. îndată ce ai venit în atingere cu instituţia şefilor de cabinet, te cuprinde uimirea şi descurajarea că ea nu a fost infiinţată cu mult mai demult - şi primul gînd care ţi se naşte inevitabil, ca o necesitate fără împotrivire, este: « Cum aş face să am şi eu un şef de cabinet? », Simţi numaidecît că te poţi lipsi, la rigoare, de toată lumea, însă îţi trebuie neapărat un şef de cabinet. Ce să'ţi facă dumitale şeful de cabinet nu e nevoie să ştii, aşa, dintrodată: 57 [58] funcţiunile lui se vor desluşi logic şi automatic; important este să.l ai, să,1 ataşezi persoanei dom, nici-tale. Căci deocamdată e agreabil. Şeful de cabinet trebuie să fie foarte tînăr şi e preferabil să-l scoţi din liceu, asigurîndu,i negreşit bacalaureatul şi licenţa, la telefon. De aceste detalii se va ocupa todeauna cu plăcere directorul liceului, de unde l-ai scos, şi decanul. Atît pentru viitorul lui cît şi pentru un serviciu ireproşabil, este recomandabil să ,ţi alegi şeful de cabinet dintre repetenţi. Repe' ţirea clasei le-a fixat un temperament şi, odată în funcţiune, şeful dumitale de cabinet poate să repete de mii de ori pe zi acelaş cuvînt şi acelaş surîs, fără să sufere deloc. Cu cît va fi fost mai repetent, cu atît, pe de altă parte, va putea să obţie mai repede, între diverse însărcinări, serioase, şi un mandat de deputat. Nu este şef bun de cabinet decît tînărul care zice « mon cher » şi «tu sais », si cu motiv si fără motiv, şi la despărţire: «au 'revoir». ' Cînd îţi iei un şef de cabinet, trebuie să.ţi cumperi şi un ghiozdan de piele fină. Cu un automobil, cu un şofeur, cu un ghiozdan şi cu un şef de cabinet, viaţa superioară îţi este des. chisă. Mai trebuie un bloc de hîrtie elegantă şi două creioane ascuţite: unul roşu şi altul albastru. Mram deplasat trei luni de zile cu tot felul de vehicule, ca să asist pretutindeni la funcţiile şefilor de cabinet, căci am pentru această specie nouă şi unanim adoptată, de vestale masculine sau de diaconi îmbrăcaţi nemţeşte, o admiraţie, care mă face să-i 6xez cu gura căscată şi să mă bucur, fericit impresionat şi de politeţea şi de legitimul lor orgoliu. Toţi şefii de cabinet poartă părul cu atît mai lung cu cît certificatul lor de clasele prirnare.i mai apropiat, şi uniforma restului figurii. e un 58 [60] omagiu delicat adus bunilor noştri foşti vizrtu raşi cam palmă, împrejurare care le permitea să poarte subt nas buza încovoiată a energie şi con. ciziune, a marilor bărbaţi de Stat din Occident. Precocitatea lor vine imediat după a muzicanţilor, Dacă un mare pianist dă dovezi suficiente de geniu la patru ani, un bun şef de cabinet se arată la şaisprezece-şapte-sprezece ani. Yndată ce trece de această vîrstă, un mai e acelaş lucru, el devine, in selecţiunea fiziologică, secretar-general sau intră în tipul subsecretarului de Stat. Am găsit pe şeful de cabinet pretutindeni unde mă aşteptam mai puţin, ceea ce denotă marea lui utilitate. Are şef de cabinet ministrul, care tnde­ obşte trebuie să aibă mai mulţi, după cum un mare fumător are unsprezece pipe; are şef de cabinet secretarul-general, are şef de cabinet direc. torul-general, apoi directorul, apoi arhivarul; mi se pare că numai copiştii şi uşierii au rămas încă fără şefi de cabinet. Dar ce e azi? Duminică. Pînă joi vor avea. Sîntem pe cale să realizăm, pe neaşteptate, marea reformă socială de-a obţine fiecare din noi, care aparţinern Statului în vreo categorie, cite un şef de cabinet, cu tendinţa de-a ne adăoga şi cite o dactilografă. Abia sintem trei sute de mii de funcţionari de Stat, şi trebuie să devenim nouă sute de mii cit mai repede cu putinţă, căci lucrările s-au aglomerat, contribuind paralel la progresul arhitecturii şi al băncii ministeriale. Ne mai trebuiesc opt sute patruzeci de irnobile monumentale şi patruzeci şi şapte de porto, folii noi. Coco, în ceea ce-l priveşte, caută de urgenţă un şef de cabinet care să ştie să joace laumstenis şi să fluiere subţire. [62] pachet nou, cu scrîşnetul, la numărătoare, de per. gament. Un client gătit a încasat o mie opt lei. Într-o jumătate de oră, prin mîinile financiare ale casierului au trecut milioane. E nervos din pricina formalităţilor, nu din cu totul altă pricină. Ochiul lui stătut e normal sceptic, şi batista nu e prea proaspătă cu colţul În aer, din buzunarul din stînga. Ora o exami/ nează la un ceas de fier alb, marcat cu o Iocomo­ tivă, şi pus pe masă ca o lupă. Idealul lui pare să se fi concentrat în numărătoarea rapidă şi În calculul mental. La fiece pachet, este sigur, dez. leagă o problemă, căci bucuria succesului o exs primă cu un surîs. După ce a luat de opt ori dintr-o sută de mii de lei cîteva, el ştie de mai nainte cît i.a rămas şi face să răspundă unui ordin de plată, un rest. Dar Îl supără vizibil bancnotele întoarse; e un om de ordine şi ar dori ca pachetele să fie tencuite în acelaş sens de figuri şi de aceeaş parte. Ai pune rămăşag că ţine minte din fugă nu numai cît a distribuit într-o zi si la ce număr de persoane, suma fiecăruia precisă; dar şi nume­ rele şi seriile tipărite cu negru pe colţurile albăstrui. Somnul casierului trebuie să fie o prelungire a specialelor aptitudini diurne, şi ritmul, una, două, trei, şapte, o sută, reluat neîncetat de-a capul, trebuie să continue într-un vis splendid, În care casierul numără pe nerăsuflate un bilion. în casierie, ca şi la maşina de scris, funcţionarul capătă un ideal de şofeur, să parcurgă mii de litere şi de kilometri. Ţăranul, care începuse să joace bătuta pe la patru după-amiază şi nu a mai putut fi oprit, gata să înnebunească, decît silit de braţele unei duminici întregi, nu căuta nici el altceva decît instinctivul record american, şi ar fi dat un minunat casier sau stenograf. Repetînd ridicările mele de la Bancă, m'am apropiat de casier cu intenţia săd studiez. Se 62 [63] angajase la Bancă în calitate de « băiat». Venin, du-i pasiunea miliardului numărat, a fost dat la cassă, şi, remarcîndu-se prin corectitudine şi rapidi­ tate, a fost avansat. De zece ani face acest meşteşug, în vasta sală a unei Bănci, organizată ca o gară, cu boxe mari pentru bagaje. Lsarn aşteptat pe stradă şi am dorit să-i ofer un coniac: era grăbit. Număra minutele. Ştia cîţi paşi face pînă la autobuz si cred că stie de cîte sute de mii de ori bate �otorul pîni la staţia din dreptul domi­ ciliului familial. Cîte pietre rotunde, netede, şi cîte găuri şi şanţuri - le ştie. Oriunde i se preţ zintau obiecte identice, trăgea o linie pe dedesubt şi aduna. Oamenii pe stradă. In autobuz îi lua din stînga la dreapta şi verifica din dreapta la stînga, ştiind ce s-a scoborît şi ce s.a urcat. - Bagă de seamă să nu înnebuneşti, îi şop' teau spiritul patriarhal şi optimismul molcom al vieţii. O să te apuci să ,ţi numeri firele de păr din cap şi n-o să ajungi să le mai verifici. - Le-am numărat! răspundea casierul, şi le-am şi verificat. Dacă vreţi, vă spui şi cîte fire mi-au căzut decînd am început să chelesc. - Bine, i.am obiectat într'o bună zi. O să ajungi să numeri şi numărătoarea pe care omul o uită, animat de alte sentimente. - Te înşeli! răspundea casierul. La mine to­ tul a fost pus pe aritmetică, şi pe note, însă nu, mărătoarea am făcut,o întodeauna în cuget, ca la Bancă. Cînd uitam însă, reluam de la început. - Acum înţeleg ce-mi spuneai, că soţia du, mitale a divortat din motive matematice. - Bine, da: nu se poate trăi fără conta' bilitate, zise casierul. Detest anarhia. Ţba plă, cut însă răspunsul meu la judecată? Puteam să-I dau, dacă nu aş fi fost un soţ ordonat? « Domnule preşedinte, am zis, nu pot fi acuzat că nu mi-am făcut datoria. Vă pot dovedi cu 63 [64] scriptele personale şi cu o cifră: )).572!)) S,a gîndit preşedintele să numere vreodată pe seama lui? Ne-am oprit, conducîndu-l odată pînă la do, miciliu, dinaintea unui palat de casă, cum se zice, - şi am priceput, cu admiraţie, şi ordinea unei vieţi şi importanţa apuntamentelor casieru­ lui. Al perfect! cînd stai într-un palat, poţi să te mărgineşti la numărătoare de bancnote; ele nu mai sînt ale tuturor celorlalţi, căci îţi apar, ţin şi dumitale. - Frumoasă casă ai! îi zisei. - Ce vrei să zici? răspunse. Arătai cu umbrela imobilul. Ploua încet, şi o rată albă trecea drumul cu cîte o metanie de-a.n. d;ratele. Casierul se necăji. - Am o cameră mobilată la mansardă, zise casierul, nu.i casa mea. Are optzeci şi trei de ferestre pentru douăzeci şi opt de chiriaşi. O să-mi cumpăr şi eu, luna viitoare, o umbrelă, adaose casierul. - Dacă nu sînt indiscret, Îi zisei emoţionat, salariul dumitale ... - Patru mii de lei pe lună, răspunse el, ŞI o gratificaţie la Crăciun. Dacă doriţi, povestirea poate să urmeze şi să devie roman ... [65] DEMETER Domnul Demeter era un pensionar remarca' bil şi un om binecrescut. Cînd s-a logodit, acum cincizeci şi cinci de ani, şi-a pus numeroasa lui familie în curent cu evenimentul, prezintîndu-se cu un buchet de crizanteme tuturor fraţilor, surorilor, verişoare­ lor, în oraşele unde rezidau, şi alegîndu.şi de prefe rinţă duminica. Lau trebuit treizeci şi două de duminici ca să'şi epuizeze «relaţiile de familie », cum zice el. Venea de la gară, în redingotă, şi declara cu solemnitate: - Mă căsătoresc, Iubesc o domnişoară engleză. Şi pleca numaidecît. Vizită de strictă ceremo­ nie. Domnul Demeter poseda un ştoc de expresii alese. El zicea « societate distinsă », trăgîndu,se de jiletcă şi modifictndu-şi atitudinea umerilor, « Un domn care dispune », şi tuşea încet; adică: dispune de o avere importantă. «O persoană onorabilă» se raporta la un domn îmbrăcat în negru şi cu gulerul rigid. Povestindu.Lse că un advocat s-a sinucis, el a întrebat: - Era doctor în Drept sau numai licenţiat? - Aţi citit, a întrebat el odată, animat, ce s-a întîmplat în Franţa? - In Franţa? N,am citit nimic. 65 [66] - învierea mortului de acum trei mii de ani? .. E foarte interesant. Să vă arăt gazeta. Domnul Demeter citea ziarele în felul lui. Deschidea pagina cu orgoliul unui descoperitor. - N,ai văzut că e o reclamă de cinernato­ graf? - A! vasăzică e o reclamă de cinematograf? zise domnul Demeter. - Şi lucrul s-ar fi petrecut în Egipt, nu în Franţa. - Vasăzică nu s'a întîmplat în Franţa? zise domnul Demeter. Credeam că era în Franţa. - Ceva mai mult, nu e vorba de niciun mort ... - Am înţeles. Vasăzică nu e vorba de niciun mort, zise domnul Demeter. La moartea mamei unui cunoscut, care era foarte abătut, domnul Demeter a avut o frază de consolare: - Nu înţeleg să decedeze cineva cu un ve' nit aşa de frumos. . . [67] PISICARUL Vînătorul din casa noastră nu era un vînă, tor ca toţi războinicii umanitarişti, care şi-au rezervat vitejiile exclusiv pentru jivinele dezar­ mate. Înnainte de toate, el era şchiop, sucit din şezut ca o pirostrie şi cu piciorul beteag mai scurt. După ce se purtase pe laba împricinată fără adaos şi slujindu-se, ca să calce, de talpa degetelor şi înnaintînd cu călcîiul ridicat ca de o fudulie, vînătorul a adoptat încălţămintea cu pingeaua decuplă şi tocul feminin, mai puţin obositor, şi care i,a schimbat mersul frînt în, tr.o purcedere gondolată, de tampon cu hîrtie sugătoare. El nu vîna cu puşca, nici cu săgeata, şi cîrn' pul lui de vînătoare era strict închis în pivnis ţele şi scările casei, în interiorul cărora călăto­ rea o parte din noapte, timpul zilei Iiindu.i a. proape în întregime consumat de o catedră de matematici. Piciorul lui cu talpa de lemn se auzea noaptea ca o buturugă pribeagă şi ca un boloboc, scoborînd treptele de beton sau urcîns du-le greu. Vînătorul străbătea etajele, podurile, beciurile. Într-o noapte l-am auzit călcînd cu zgomotul caracteristic tinicheaua de pe acoperiş. unde s-a dat o luptă, căci piciorul a funcţionat precipitat şi vînătorul a fost să se prăvălească în gol, alunecînd pînă la burlanul streaşinei de ploaie. 67 [68] - Ce caută domnul cu pingeaua groasă, noap' tea pe casă? întrebai. Nu poate să doarmă, sau îşi face digestia după masă? - E un om original, răspunse portarul. încă de pecînd îşi luase bacalaureatul, el sra destinat unei nobile acţiuni, revoltat de nedreptăţile nas turii. Ceea ce l-a izbit mai mult a fost lipsa de sancţiuni în raporturile dintre şoareci şi pisici. Un pisoi îşi permite să ucidă, din simplă pasi, une, o mulţime de şoareci şi şobolani. Noaptea, în pivniţele noastre se petrec masacre. Sute de nenorociţi de şoareci cad victimele cotoşmanului domnului inginer de la etajul întîi, fără să le ia nimeni apărarea. Domnul profesor a văzut lipsa din ştiinţele naturale a unui apărător al şoarecilor şi a hotărît să.şi ia pentru sine rolul de inamic al pisicilor, şi decînd s-a ivit acest magistrat prin vocaţie, al dreptăţilor ideale, pi, sicile nu mai înţeleg nimic ... [69] SILUETĂ Ce.o fi voit, - s-au întrebat spectatorii, - acest actor care purta atît de bine smochingul şi fra' eul, şi care, pe lîngă un dulap de costume, avea şi o garderobă cornplectă de idei, plus cîteva suplimentare? Fostul numeros personaj a rămas, pe neaştep' tate, întrso duminică, fără costum nou. Cînd a putut să uzeze, că să înceapă atît de repede să cîrpească? Un vierme ila mîncat nasturii şi, schim­ bîndu-şi rînd pe rînd pantalonii, a stat în că. rnaşe personajul. Şi.i mai rămăseseră şi hainele mici, statuia lui crescînd pînă dincolo de toate măsurile croitoriei, Ştofa de 1,30 m lăţime nu l.a mai ajuns, şi s-a simţit nevoie de o nouă fabrică de postav, pe noile lui dimensiuni. Cînd s-au putut rupe atîtea modele importante? Personajele normale dormeau; natura lui, com­ plicată cu nelinişti şi pasiuni secrete, umbla prin cartierele Suburrei, şi purpura lui de Messalină se tocea pe saltelele de paie şi coceni. Escalada balcoane, burlane, medita cu mîţele pe acopel rişuri, se pitula cu guzganH în canalizări, Din Hamlet reţinuse metoda asasinatului pe ureche. Jiletca fiecărui costum nou, îmbrăcat seara şi aruncat dimineaţa, avea întrsun buzunar flaconul lui cu patru picături de otravă, rafinată pînă la consistenţa şoaptei. El ucidea un om cu două cuvinte strecurate in timpan. Aşa jigăritu-şi.a şi 69 [70] jerpelitu-şi-a, acest elegant al varietăţii, toate de, ghizamentele lui. Pe cel din urmă şi I-a Încercat acum cîtva timp, şi, fiind numai înseilat, costumul s'a des. cusut şi a lăsat să i se vadă organtinul, pînza de sac, mucavaua pieptului şi scheletul unifor­ melor de odinioară. Carnea trece, oasele rămîn. [71] COCOŞILĂ Stă lîngă mine, pe o bancă de grădină cu muzică militară. Stă în felul lui. Singur pe ban­ că şi încovoiat şi cu genunchii la gură, ca şi cum ar dori să fie introdus pe gîtul unei carafe cu apă, cu moalele ţuguiat al corpului înnainte, ca un ou răscopt, jupuit de coajă. Seamănă, de altfel, şi singur cu o butelie de coniac, cu gîtul lung şi umerii ridicaţi. Hainele de pe el sînt noi, ghetele.i sînt noi, totul e nou în îmbrăcă. mintea lui foarte îngrijită, şi mustăţile lui gal. bene, foarte galbene, ca gălbenuşul steagurilor, dau mutrei lui gătite un aer rînjit, de strungă. reaţă de şobolan. Stă fixat ca o greutate de cîn­ tar, şi singuri ochii i se mişcă, la stînga, la mine şi la dreapta, la lumea de subt castani, cu un ritm exagerat şi egal, pe care l-aş putea obţine şi eu, trăgînd de un elastic. Ochii lui sînt foarte albaştri, albaştri ca majolica, şi vecinul de bancă se simte stîngaci, ştiind că trebuie şi eu să mă uit la el. Picioarele îi spînzură în văzduh, ca din coşul unui balon. Ca si cum ar utiliza aceeas cremă şi pentru mustăţi şi pentru ghete, încălţămintea lui are culoarea mustăţii. 1mi zisei că vecinul trebuie să fie tînăr, şi nu ştiu de ce am rîs. Coco­ şatul nu are dreptul să fie tînăr? S,a ras foarte bine, ca un om fără cocoaşe. E fudul. Mîna lui dreaptă face mişcări de libelulă şi de evan- 71 [72] taliu, E inefabil. Singurul lui lucru graţios e mina, şi abuzează de ea. Nimeni nu are miini atit de frumoase: suride un moment privindu-le in aer, dar trebuie să-şi fi adus aminte că e cocoşat, căci aprinde o ţigare, care-i stă prost. Ascultă clopotele: toată lumea e la biserică, afară de el. A crede sau a nu crede, pentru el trebuie să fie totuna. Religia nu e făcută pentru cocoşaţi, şi Dumnezeu trebuie să fie foarte indi. ferent faţă de păcatele pe care le-ar putea comite un cocoşat. Păcatele unui cocoşat atrag induh genţa. Iisus Hristos nu a fost cocoşat şi nu există cărţi sfinte pentru cocoşaţi, T otuş el ar fi foarte simţitor, şi de o morali, tate înnaltă. Moralitatea lui nu interesează pe nimeni, te uiţi la el pentru că e cocoşat. Feme­ ile trec şi se uită intîi la cocoaşă, apoi la picioare, apoi la figură. El va fi în vecii vecilor singur, şi îşi va iubi pînă la moarte muma, singura femeie care a putut să aibă cu el un contact de intimitate. El ar şti să facă fericită o femeie. Nimeni nu ştie de cită gingăşie ar fi în stare. I'ar spune toată ziua vorbe frumoase şi i-ar citi şi versuri, şi i'ar îngropa sărutări adînci subt bărbie. Bărbaţii nu ştiu să fie drăgăstoşi. El ştie cum să iubească. Dar e cocoşat, şi todeauna va fi cocoşat. Trupul lui gol e înfiorător, şi, în pat, pieptul lui cu colţuri îi va supăra nevasta, care va crede că s-a culcat in pat cu un coşciug. Cuvintele lui cele mai dulci vor fi un epitaf neîntrerupt şoptit de la sineş pe un mormînt. T otuş visul lui este să fie iubit. El vede fecioara îndrăgostită de el ce' rîndu-l. Această fecioară, de o distincţie desăvtre şită, există, trebuie să existe. O să o aştepte, poate că o să vie. Nu se ştie. De aceea el se îmbracă todeauna frumos, căci nu se ştie in ce zi pasul lui se va încrucişa pe neaşteptate cu pasul alesei 72 [73] lui. Şi această fecioară va fi foarte frumoasă, va fi blondă şi înnaltă, nu va fi cocoşată, Şi ea o să-l adore pentru el însuş, pentru cocoaşa lui, tot atît de neînţeleasă ca şi geniul! Ah! dacă ruar fi cocoşat! Cum ar mai umbla, cît i-ar fi de fericită viaţa, pe care oamenii frui moşi o dispreţuiesc. E mai bine să nici nu ne gîndim. T otuş, de ce s/a născut cocoşat el şi nu altul? Ce însemnează asta? Tocmai lui i se potrivi cocoaşa! De ce cu atîta precizie, lui, într-a-dins, şi de ce o cocoaşă întreagă? Nu se poate pricepe! Mă gîndesc, uitîndu-mă mereu la el, la regi, la cugetători, la poeţi. E nemaipomenit! Nici. unul n'a fost cocoşat. Şi dacă s'ar fi întîmplat vre unul cocoşat, acela ar fi avut un suflet vul­ gar, avînd întodeauna o mustrare de făcut nas turii şi căutînd cu cruzime noduri în papură tuturor oamenilor fără cocoaşă. «Bietule cocoşat, mi-e milă de tine şi mi se pare că te dispreţui iese. Nu mă întreba de ce. Pe cale de logică, tu/mi vei putea dovedi, este sigur, dreptul tău la lumina zilei şi la contemplarea frumuseţilor vieţii, dar tu nu vei ajunge să înlături dinain­ tea ochilor mei cocoaşa ta. Poţi să faci o mie de capodopere, ascultă: arta nu e nimic, eşti un cocoşat, nimic altceva decît un cocoşat» - îmi zisei. lată-l că întoarce capul. Copacii sînt în floare împrejurul lui, şi o lumină curată, de soare, pune linişte şi mireasmă În grădină. Dar lui nu-i plac florile, nici nu se uită la ele. Florile? Ceva idiot. Doi copii frumoşi trec şi se opresc dinain­ tea lui cu impertinenţă. El îşi întoarce încă o dată capul, şi iarăş, Cuprins de o turbare, se strînge ca un arc şi strigă ameninţător şi înnăs buşit: - Ia vedeti-vă de treabă. Nu vă e ruşine? Şi copiii pornesc strigîndu.i: 7J [74] - Cocoşilă] Cocoşilăl Cocoşilă l - Nu pot să sufăr copiii obraznici, zice el cam către mine. Dar sculîndu.mă de pe bancă, fără să, in răspuns nimic, plecai şi eu, uitîndu.mă la el. Ochii mei şi suBetul meu, printr-o perversiune inexplicabilă, strigară: - Cocoşilă! [75] LACHE Cameristul redacţiei imi aduce o carte de vi, zită laconică: A. Lache. Mă gindesc: cine-o mai fi şi ăsta? Iar o să-mi bată capul vre un zevzec. - Ce impresie face? .. E prezintabil? întreb pe Gheorghe. - E foarte bine ... răspunde băiatul de ser­ viciu. Mi,a plătit şi urgenţa: doi poli ... Om socotit. Dă bacşişul innainte. - Bagă,I, Gheorghe. Dar dacă vezi că trece de cinci minute, vino şi spune că mă cheamă domnul director. - Prea bine. Intră Lache. - Bătu/te,ar norocul! Dumneata erai Lache? Sînt douăzeci de ani decînd nu ne-am mai văzut. Ia uită-te la mine. . . Te găsesc în formă. . . Numai că te-ai prea îngrăşat. Mai ales în dosul fălcilor ... - De trai prost, răspunse Lache rîzînd. îmi merge şi mie mai bine. - Bravo, Lache! Şi nu te întîlneşti niciodată cu primul-procurorj - Acum sînt şi eu cineva, zise Lache, vexat oarecum. - Cu ce te pot servi, Lache? întrebai, îm, pingînd mai la vedere inscripţia de carton de pe biurou: «Rog nu ne ţineţi de vorbă », - Am o inventie interesantă, zise Lache; un aparat, pe care v�eau să ţi,l propui pentru gal 75 [76] zetă. .. Mă preocupă de douăzeci de ani o pro, blemă, de-acum rezolvată... Am plecat de la principiul: « dintr-un leu doi », şi am ajuns la rezultatul: din nimic zece mii.. . Am sistemati­ zat. Şi'am compus aparatul ăsta. Lache scoase din buzunarul [iletcii ceva mi, nuscul, ceva cam ca de sticlă, cam ca de metal, cu nouă găuri, şim găuri cu cîte o cifră. Făcu din aparat de cîteva ori ţac! ţac! şi mi-I dete să-l examinez. - Ştiam că dumneata rezolvi problemele cu alte scule, mai mari. .. Te pricepi, vasăzică, şi în mecanica mică. - Aparatul e brevetat. . . răspunse Lache cu o timiditate afectată, de creator. - Dar, să mă ierţi, nu ştiu ce folos ar putea să tragă gazeta de pe urma lui. Îţi mărturisesc, în mecanică sînt chinez ... - Ia o hîrtie şi un creion ... Alege şase pînă la nouă tifre din cele mai mici.' .. ti-ai ales?' , - Da, unu, unu, unu de nouă ori unu. - Alege ţifre mai mici . Gheorghe deschide uşa: - Vă cheamă domnul director ... - Viu numaidecît. Spune-i că-l rog să mă aş' tepte două minute ... Păi, sînt cifre mai mici ca unul întreb ai pe Lache. - Zero! zise Lache, versat în aritmetică. - Aşa e, Lache. .. Dar zero e mai mult o necifră decît o cifră. - Eu lucrez numai cu zero. Mi,a purtat to­ deauna noroc. - Am ales şi şase de zero ... Ia vezi-le, Lache, sînt cele mai frumoase nule cu putinţă. Lache s.a uitat la curele mele goale, în dun­ gă, din două părţi. Era satisfăcut. - Ei bine, eu îţi fac din ele cinci sute de mii! 76 [77] - Ce vorbeşti, Lachel!. .. Ţac! ţac! Aparatul arătă, într-adevăr, cinci sute de mii. - Lache, eşti fenomenal! am strigat. Dar tot n'am înţeles la ce foloseşte aparatul în gazetărie ... - Să presupunem că vinzi zece mii de foi pe zi in Bucureşti, .. - Nu mai spune, Lache!. .. noi vindem în Bucureşti o sută de mii pe zi. .. - Zău? .. s'a mirat Lache. Atunci, n-aveţi nevoie de aparat ... - Slavă Domnului, nu, dragă Lache ... Merge fără aparat ... Dar asta nu te împiedică să-mi explici ... Poate că ţi,l plasez la o altă gazetă, la o gazetă mare, în douăzeci de pagini, şi care se vinde zece mii. . . - Să reluăm ţurele, zise Lache. Vinzi pe zi zece mii de foi şi vrei să se ştie, acolo unde tre­ buie, că vinzi cinci sute de mii. .. E rolul apa. ratului. Particularitatea lui adevărată este că poţi tipări, chiar pe cel dintîi exemplar pus la maşină, totalul de la sflrşitul înmulţit cu zece. Apara, tul se poate numi «Ghicitul Automat». - Extraordinar, nene Lache! Dar te crede cineva? - Aparatul meu mai are un mic defect, să.ţi spui drept, zise Lache. Te prosteşte cînd îl în. trebuinţezi, şi te prosteşte in aşa hal, încît crezi că l.ai prostit şi pe cititor. - Dar, în definitiv, tot n'am înţeles absolut toată utilitatea aparatului. - E dublă, zise Lache, morală şi materială. Intii, prestigiul. Îl recapeţi şi după ce l-ai pier. dut, sau cel puţin iţi închipuieşti că l-ai recă­ pătat. Ţi.am semnalat defectul aparatului. .. Al doilea, capeţi dreptul la de zece ori mai multă hirtie ... Pentru treaba asta mai închizi un ochi la prestigiu... 77 [78] MECANICA LUI TtNDALĂ Pentru că se născuse cu adevărate predispoziţii naturale, Tîndală fusese dat la un ceasornicar, şcoala de inginerie fiind prea depărtată de mijloa­ cele familiei, şi aritmetica de mintea năzdrăvană a noului ucenic. EI nu putuse niciodată să adune 2 cu 3, fără să iasă 4 sau 7, şi nu înţelesese, cu toate sforţările lui intelectuale, de ce iese altora 5. însă îi plăcea cum se învîrteşte manivela rîjniţei de cafea, cum fuge trenul, şi pierdea ore şi zile întregi admirînd la potcovărie cum se încalţă caii cu papuci de fier. Dacă n'ar fi văzut că potcovarul taie din vergea o bucată, că o bagă-n foc, unde se dospeşte şi de unde o scoate roşie şi fierbinte cu cleştele, pe nico­ vală, el ar fi fost încredinţat că potcoavele cresc într-un pom din străinătate, atît se asemănau unele cu altele. Socotind că toată lumea credea ca el, Tîndală îşi făcuse şi un proverb, cu care da peste nas oamenilor ce i se păreau mai proşti ca el: « Dumneata eşti din aceia care cred că potcoavele cresc în gutui », zicea Tîndală, lipsit de sentimentul mii ei în ironie. Jarul potcovăriei era însufleţit de burduful foalelor de piele, cu botul vîrît în cărbuni: un ucenic potcovar şchiopăta dîndu-i aer, cu piciorul vîrît în veriga unui căpătîi de lanţ. Vasăzică, dacă n'ar fi sufloiul, n'ar putea să fie nici potcovărie, 78 [79] îşi zicea tînărul viitor mecanic, scoţînd din şura fierarului un principiu şi o generalitate. Ca să ajungă într-o zi inginer, el ar fi început-o cu potcovăria, dacă, apropiindu-se prea mult de vrăjile strălucite, portocalii, ale vetrei, în care se cocea fierul şi jucau luminile de cicoare ale vîlvătaiei dinlăuntru, nu i s'ar fi întîmplat într-o zi accidentul că i-a luat părul foc, topindu-se numaidecît. Cîteva stele s'au ridicat din jăratec şi i-au troznit în păr şi i l-au ars. Atunci, el a emis un nou proverb, zicînd: « A nu te apropia de foc, dacă focul arde ». Cu asemenea principii şi vederi sintetice, un predecesor al lui Tîndală, aplicat din născare la alte fenomene şi discipline, de ordin mai ales speculativ, ajunsese profesor universitar. De ce n'ar fi rivnit, cu bun/simţ, Tîndală, să parvie şi el treptat la o situaţie de inginer, şi, cine ştie, poate chiar la o şcoală politehnică. Căci ştofa, cum se zice, era bună; darul de-a căuta lucrurile printre zăbrele, Tîndală îl avea. El zicea « de ce? », şi cine zice mereu « de ce? » se găseşte pe calea bună. « De ce e cerul rotund şi de ce pîlnia are gaură? », « De ce se deschide şi se închide umbrela? », « De ce au şoarecii bot, şi ouăle sînt fără cioc? » Această întorsătură analitică a inteli­ genţei e generatoare de acte. T emîndu-se de mecanica fierbinte, Ttndală şi.a început cariera cu mecanica rece, şi dacă n-ar fi existat accidentul din potcovărie, el nu s'ar fi făcut ceasornic ar. Intrînd în atelierul de ceasornicărie, rămase încremenit de muzica stranie a păreţilor şi dulapurilor cu geam, pline cu ceasuri, pendule şi orologii. Cum se întîmplase să fie pe la orele unsprezece, atunci cînd fiecare ornic cu bătaie bate de cîte unsprezece ori, şi cum bate fiecare pe rînd, Tîndală s-a simţit intrînd cu ure­ chile într-un stup de viespi sau într. o ladă cu 79 [80] lăcuste. Abia isprăvea de sunat cîntecul adormitor şi adînc al unei pendule cu glasul imitat după clopotele tărăgănate lin şi liniştitor ale unei vechi catedrale engleze, că se ivea vocea de spălătoreasă iritată a unui deşteptător, in desfăşurarea căruia intra să bată o toacă de lemn. Apoi se deşira un lanţ cu ghiuleaşi se auzea, ivit în orchestra tictacuri/ lor înmiite cu ecourile lor, apelul băltăreţ al pasării cucu. Ba, la o fereastră cît un degetar, dată brusc de păreţi, se arăta şi cucul, salutînd şi re intrînd în tăcere. «O ceasornicărie face zgomot mult», conchise tînărul Tîndală. Dar ceasornicarul avea o mulţime de alte obiecte fără tictac, dar tot atît de curioase, printre care ochelari de nas şi ochelari de urechi, unii ciupind, ca să stele, pielea zgîrciului dintre sprîncene, şi ceilalţi încolăciţi către ceafă. Tîndală a încercat o păreche, dorind să vadă pe mama lui, care murise pecînd era mic, şi se aHa acum în Rai. Dezamăgit, el puse ochelarii la loc. Pe dinaintea ochilor, care-I usturau, trecuse o albiciune mare, de Ia stînga la dreapta, ca un cearşaf în zbor, şi el înţelese că ochelarii nu folosesc la nimic şi că, în orice caz, ei se poartă în buzunar. BarometruI era înfăţişat ca o ţeavă de sticlă cu mercur, care se umflă şi se dezumflă în teaca lui, sporind în sus şi descress cînd în jos, de-a lungul unui metru cu linii. Cînd i s'a spus la ce slujeşte, Ttndală a rămas incredul. Ce-au a face lucrurile de-afară cu vergeaua din casă, şi de unde o să ştie asta ce se va întîmpla peste două zile? Tîndală crezuse că barornetrul e o unealtă de prins hoţii, ca şi termometrul, care nu se pune zadarnic Ia fereastră, pe dinafară. 1 se dete lui Tindală un şorţ cu piepţi şi un loc la o masă cu o menghină mică şi cu scule nichelate, care îi plăcură. EI întorcea menghina înnainte şi de-a.ndaratelea şi rîdea cum i se deschide gura şi i se închide la loc, fără să capete nimic. Insă cleştele 80 [81] frumos, cu care se juca stînd re scaun, l,a ciupit odată atît de tare, de buricu unui deget, încît Tîndală a răcnit, fără să,i scape degetul din cleşte, şi, neputînd să vorbească, sări de pe scaun, ocoli urlind atelierul şi fu prins la uşă şi cotorosit de diavolul ce-i sta atîrnat de labă. ti secase pîntecul de vlagă, şi degetul i se înnegrise. Mecanica rece nu era scutită de primejdii. Tîndală nu pricepea de ce se uitau lucrătorii la ceasornic. După ce se uitau de mai multe ori, se sculau de la lucru, îşi scoteau halatele, se spălau pe mîini la un robinet, şi plecau la masă. Ei nu mîncau cînd li se făcea foame, ci după ce se uitau la ceasornic, şi Tîndală era curios să ştie la ce slujeşte ceasornicul în existenţă. El întrebă pe ceasornicar ce se citeşte acolo, arătînd cadranul. « Cum, nu ştii?! răspunse mirat patronul. Atunci de ce te-a dat la ceasornicărie 7» Patronul căuta să,i explice că ziua cu noaptea se împart în două, zeci şi patru de ceasuri, însemnate pe cadran, şi că ceasurile trec, unul după altul, de-a lungul zilei şi nopţii; ceea ce mira neînchipuit de puter. nic pe Tîndală. Ceasornic arul pomeni numele timpului. Tîndală nu pricepu nimic. Blajin şi părintesc, patronul începu să-i spuie că pămîntul se învîrteşte şi că limbile ceasornicului se învîrtesc după învîrtirea lui. Auzind că pămîntul se învîr­ teşte, Tîndală fu apucat de un hohot de ris, care a durat o lună şi jumătate. Neputîndu-se stăpîni, ceasornicarul îl apucă de o ureche, pe care i-o Întoarse, îi dete pachetul cu boarfe, îi deschise uşa şi,l îmbrînci afară. Tot timpul Tîndală rîse, nesimţitor la insultă, indiferent la durere. El rămase cu noţiunea că în toate lucrurile se Întîlnesc numai numere 1 şi 3, 4 şi 7, şi că, dacă merge tot aşa, el se lasă de mecanică şi se apucă de ceva fără cifre: rămîne de căutat. Inginer el tot se va face, pentru că-i place ingineria. T recîndu-i 81 [82] însă rîsul, el s-a întrebat de ce a rîs aşa de tare o lună şi jumătate. Norocul lui că uitase. Fiind foarte deştept, însă lipsit de memorie, nu-şi mai amintea de învîrtirea pămîntului. Intr-altfel, el ar rîde şi azi, după ce a parvenit să fie inginer. Căci Tîndală şi-a văzut visul cu ochii: inginer cu angaja' ment la Stat. [83] UN COMUNIST. .. Domnul F ortunatus fusese proprietarul irnobi. lului în care am locuit zece ani; am fost cel mai iubit din chiriaşii lui şi am păstrat raporturi de prietenie cu el şi după ce m'am mutat din casele lui. Nu-mi intentase decît patru procese de evacu­ are, pe care le-a cîştigat pe toate, şi numai de şase ori mi-a dublat cifra chiriei precedente, şi o singură dată a tăgăduit, în zece ani, că-i plătisern fără chitantă un cîşti de sase luni. Poate că am avut s3,i reproşez o dată un contract de douăzeci şi două de coli scris pe toate feţele, ceea ce ducea textul la optzeci şi opt de pagini şi,l făcea greu lizibil. Dîndu-mi tocul lui de aur, în caratele căruia se rătăciseră şi sudorile mele, ca să-l semnez, mi-aduc aminte că l-am întrebat: - Cred că nu e nimic afară din cale de ex­ cepţional, cuprins în aceste trei sute douăzeci şi cinci de articole ... - Am introdus şi o clauză nouă, răspunse prol prietarul zîmbind, însă fără absolut nicio irnpor­ tanţă: numai aşa, ca să nu rămîie articolul respec­ tiv gol. «Vizitarea imobilului, citi proprietarul, poate 6. făcută oridecîteori va crede domnul pro' prietar necesar.» - Adică? voii să precizez. - îţi repet că n-are nicio importanţă şi e un articol inaplicabil. Cum o să viu, de pildă, noap' tea, să te «deranjez»? 83 [84] - Contractul e valabil, vasăzică, şi noaptea? am întrebat ca un naiv. Proprietarul era de profesiune jurist şi fusese şi deputat de vreo trei ori, adică făcător de legi. Fără să pledeze, era înscris în barou, şi cred că a învăţat Dreptul ca sălşi poată controla contenciosul, advocaţii propuşi specialmente la cîrcota lui în sute de volume, cu sutele de chiriaşi. înţelegeţi cîte substraturi conţinea surîsul lui, cînd îmi răspunse: - Iubite domnule Berchea, valabilitatea unui contract între părţi nu atîrnă de ore, de tempera' tură şi de sezoane ... - Nu de altceva, i-am răspuns pregătind să storc din stilograf o iscălitură. Ştiţi, profesiunea mea de voiajor mă cam sileşte să mă absentez adeseori noaptea, şi n/aş dori să mi se sperie nevasta. E adevărat că domnul proprietar nu sia folosit de libertăţile articolului cu pricina şi că o dulce armonie a funcţionat între noi, domnul Fortu­ natus sporind anual locaţiunea la dublu, iar eu, devotatul lui, plătindu-i-o după dorinţă. - Ştii, îmi mărturisea cîteodată, descurajat, proprietarul. Am urgentă nevoie de şase sute mii lei ... Sînt nevoit să mă reped pînă la Paris. Mi se pare, dacă nu mă înşel, că rata dumitale pe octom­ brie era de vreo şaptezeci de mii de lei. . • M.ai îndatora mult dacă mi-ai da una sută mii acum, şi una sută mii lei în aprilie. - Faţă de marile dumneavoastră necesităţi, nici nlaş putea sta la îndoială. - Idiotule! striga nevasta. Asta însemnează o chirie de două sute mii lei anual. Iar te-ai lăsat păcălit! - Păcălit nu e cuvîntul cel mai exact, răspuns deam nevestei. închipuieşte/ţi că nenorocitul trebuie să se ducă la Paris o dată pe an: trebuie! 84 �� I 1 [85] ai auzi? Şi ştii cum e Parisul. .. Pînă te încurci. Pe urmă te duci în Midi, dai pe la Monte-Carlo, şi, după timp, cînd eşti la Ostenda, ctnd la Vichy, cînd la Chamonix. Nu puteam să-I refuz. Mi,a fost milă de el. - Ţl-a dat măcar chitanţă la mînă? întreba nevasta, rnutîndu-şi revoltele pe un detaliu şi sofisticînd principalul. - Lasă, că mi-o dă cînd se întoarce ... După emanciparea noastră, proprietarul nu ostenea să mă numească, oftînd, un «locatar ideal », oridecîteori ne întîlneam amîndoi. Riscînd într-o zi să-l supăr, l-am intrebat cu şovăire: - Dar de ce mi.ai făcut atîtea procese, domnule Fortunatus? Eu am fost întodeauna om de înţeles. - Nsare nicio importanţă, domnule Berchea, zise el. Aşa sînt raporturile. Acum s-a isprăvit şi pot să-ţi repet declaraţia, pe care ţi,am mai Făcut.o de cîteva ori, decînd te-ai mutat: ai fost un locatar ideal. Zicîndu,mi locatar şi nu chiriat> proprietarul imi acorda un titlu de distinctiune. In vocabularul lui, locatar insemna chiriaş cuiant, pecînd chiriaşul simplu avea un sens dezavantajos. Care nu-mi fu mirarea întîlnindu-l, ultima dată, palid şi enervat. - Nu mai vreau să fiu proprietar! zise el, ca şi cum l.aş fi sfătuit eu să nu cumva să se lase de această calitate. - Pentru ce? l-am intrebat. - Am devenit comunist ... - Vai de mine! mă uimit eu. Un proprietar cu optzeci şi cinci de proprietăţi nu poate să devie comunist, fără o prăbuşire a convingerilor lui de o viaţă întreagă. Ce ssa întîmplat în bazele cugetării dumneavoastră? Dacă rnisaţi fi spus că aţi devenit antropofag, nu mă miram aşa de mult. 85 [86] - Să-ţi explic, zise proprietarul, aruncîndu-se în lirism social. Ştii dumneata ce-i proprietatea? o profesiune! O profesiune ridiculă şi fără poezie, de pur parazitism. - Vorbeşte mai încet, domnule Fortunatus, îi zisei, scoborînd deodată, prin demoralizare subită, formula politeţei la singular, şi.l trăsei mai lîngă grilaj. - Poate să pară suspect un demagog, care n'a avut optzeci şi cinci de irnobile în centru, nu eu. O spun sus şi tare. Proprietatea e o profesiune care a încetat de a mai fi o profesiune. Uite, corpul durnitale e al dumitale, zise domnul Fortunatus, punînd degetul pe umărul meu şi împungîndUlmă cu el de cîteva ori. Dar hainele cu care esti îrnbră. cat nu sînt ale dumitale, sînt ale proprietarului. - Mă costă şi ele parale, le-am plătit ... - Păi, ce-ţi spun eu? .. Casa e numai o prelun- gire a costumului, şi apartamentul se deosibeştc de un pardesiu numai că e croit din alte materiale, care nu utilizează lîna şi bumbacul, Acoperişul e o a doua căciulă. Mobilierul e al meu, eu sînt al meu, familia e-a mea, însă cortul în care m.am oprit ca să mă adă postesc de ploaie şi oboseală e al altuia, înţelegi? al unuia care se cheamă Proprie' tarul, care-ţi ia bani pentru ospitalitate şi care trăieste din această tristă meserie. Ia' gîndeşte,te niţeluş. Un domn care adună în haznalele imobilului său scursorile chiriaşilor succesivi, excrementele de nationalităti variate, conservă ploşniţele şi gîndacii, �upraveghează apa şi gunoiul, bătaia covoarelor, spălarea scărilor, şi face faţă la toate îndatoririle de slugă proastă, luînd plată de stăpîn. Această scîrbă de proprie' tate era numită odată «sfîntă », şi toate legile care ne sîcîie au fost făcute de o ceată imorală de profesionişti, asimilabili cu antreprenorii de case de toleranţă. 86 [87] - Domnule Fortunatus! nu te mai recunosc, îi zisei. - Nu are rost! domnule Berchea. Proprieta­ tea profesională trăieşte din împovărarea muncii şi a inteligenţei. Peste două generaţii, proprie' tatea profesională va fi desfiinţată, ascultă ce-ţi spui. Dreptul de moştenire va fi mărginit de dreptul de utilitate, şi proprietarii vor fi obligaţi să con' cureze cu profesioniştii propriu.ztşi, în valoare şi iniţiativă. O singură proprietate este morală: aceea pe care o foloseşte singur proprietarul ei. Şi încă, întrso societate care îşi caută sănătatea, însăş această proprietate va fi verificată, dacă nu e continuarea unui furt. Spiritul primeşte ipoteza, domnule Berchea, că orice proprietate care depă­ şeşte, pînă la exploatarea altuia, nevoile normale ale unei familii, are în ascendenţa ei un jaf ori un asasinat... O să se sfîrşească banchetul, şi benchetuitorii vor cădea subt masă beti. - M,ai îngrozit, pur şi simplu, dom�1Ule For, tunatus! Nu mă aşteptam. îi zisei strîngîndu-i mîinile la despărţire. Şi mă uitai mai bine la el. Nu se răsese de două zile, părul i se îmbelşugase la ceafă ca la profeţi, şi gulerul cămeşii era jerpelit la butonieră. « Face ca Tolstoi, rniram zis. A rost apucat de o căinţă religioasă şi vrea să se lepede de sine.» A treia zi ahai că domnul F ortunatus a dat faliment şi că proprietăţile lui, organizate în Bancă, au fost vîndute cu toba ... [88] MIZANTROPIE Mizantropul meu urăşte pe oameni începînd cu sine. Nud place capul pe care i l-a dat natura şi ar prefera să aibă un cap ca lumea cealaltă. - Am nevoie de alt cap, îşi zice dimineaţa Mizantropul, splntectndu.şl cu pieptenele părul. Are nevoie, cu alte cuvinte, de alt obraz, găslndu-se nemulţumit de figura lui. El gîndeşte fin şi trăieşte gros: un topor cu tăişul de sticlă. De cîte ori se regăseşte, fără voie, întrso oglindă de prăvălie, el se apără cu mîna, ca de o muscă. Iar se vede, şi tot acela e, pe care îl cunoaşte. Profesiunea lui s-ar împăca mai avantajos cu un profil ascuţit şi cu calîpul unei bărbii ovale. Şi.a căutat un ascuţiş într-o ţăcălie, în barbă rotundă, pătrată şi despicată. Semăna cu un cîine murdar. S,a ras: cap de bucătar. A umflat mus. taţa: cap de mitocan. A retezat-o: n-a schim­ bat nimic. Nimeni nu-l recunoaşte decît atunci cînd adaogă la fizionomie vocea, mai personală ca portretul, - şi e salutat cu credinţa că trecă­ torni salutat salută pe altul. Şi,a modificat gulerul şi cravata şi portul pălă­ riei, zadarnic. Capul nu s-a modificat, rămînînd provincial şi antiprofesional. În tren a fost înto­ deauna confundat cu un negustor de produse alimentare, care împrumută omului de « branşă» volumul şi grăsimea lor, - şi de alimente vii, boi şi porci. Fiindcă întodeauna semăna cu un 118 [89] om din partea locului, a fost numit cu toate numele derivate de la Popă, de la Petre, de la Ion şi de la George, îndulcite cu eseu, Un singur călător i-a zis odată Macovei. Se găsea şi un Maco­ vei cu mutra lui. Dar auzise şi atunci greşit: nu era Macovei, era Macavei, fiecare evocind o altă serie mentală, cu o diferenţă, ca sticlă faţă de Costică. Desigur că figura nu e imaginea sufletului, ci numai a stomacului. Mizantropul făcea parte din oamenii cu ştiinţa rezultatului concordant cu începutul. Un om hrănit cu peşte trebuie să se înfăţişeze cu trupul lungăreţ ca scrumbia şi ca fluturii, care, pentru că ies din flori, trebuie să reproducă iluzia panselei şi a garoafei. Dacă omul, consumînd de citeva veacuri, n.a ajuns să semene au boul, decit cu boul prost, este că mănîncă din animal numai părţi, neputîndusl înghiţi nicio. dată intreg, cu copite şi coarne. Crezînd că ouăle au determinat forma lui rotundă, şi portocalele, care i-au plăcut cu deosebire, Mizantropul le-a proscris, şi după zece ani de struguri n-a parvenit totuş să evoce decit boabele din ciorchini, ca şi cum tot portocale ar fi consumat. Şi i.a părut rău că s'a ferit atîta timp de portocale şi man­ darine. Avînd o monumentală poftă de mîncare, el mîncase de cite trei ori pe zi cîteva rînduri de bucate grase. «E evident, îşi zicea dezgustat, că vine de la bucătărie. » Şi îşi lipea o palmă. Noul regim alimentar inaugurat, după un an nu s'a încheiat cu niciun beneficiu. Capul rărnă­ sese bont şi diametrul şalelor neschimbat. Numai că ii tremurau picioarele de o slăbiciune interioară. În patru zile de rasol şi fripturi în sînge, Mlzan. tropul s'a recuperat. Vasăzică o învăţătură: să 89 [90] dacă ţi'e foame, - şi să nu te mai . �v1t,� _ ... c1 1· ... oa. M' t 1 bă bi . d . !păni" og 1'� tă! izan ropu ar ierm u.se sm- lliti îO epv �lr�, ă că briciul străin îl gîdîla pe la 'e O .-lC10 � '1' � . ll. p' beregata, era Sl it sa se exammeze gllC, 410-i p�e �odll,şi obrazul, ca să fie bine bale. t...l 5 1 du-si � dă llreO' 'V . ridic1n U'Şl gura, ca sa se ra a exact detalia�(iCi, şl ti mai rămînea satisfacţia răzbu. nat la .tito{ la Episcopie nu mai eşti silit să o iei înnainte; acest sens a fost chiar interzis. O iei pe strada . Sărindar, treci pe la Cişmigiu (flori splendide, peşti roşii, bere «Gib », - nicio înrudire cu Mihăescui, vezi parcul Cotroceni, te duci la Gara de Nord, şi, tot înnainte, eroic, apuci sensul unic din partea opusă şi ajungi la Ateneu. In loc de 99 [100] cinci sute metri ai făcut doisprezece kilometri, este adevărat, dar cîte fenomene nu ai conterru plat! De altmintreli, nici nu era drept să mic­ şorezi tariful automobilelor fără să le lungeşti kilometrajul: compensaţia e justă. Aşa că dacă ai dat o întîlnire marţi la zece şi jumătate, te poţi găsi la locul fixat joia viitoare precis. Singura greşeală ce s-a făcut este că s-a permis transportul la gară pe Calea Griviţei. Este o erezie circulatorie. După bunele principii, traseul la Gara de Nord trebuia să treacă pe la Otopeni, unde circulaţia este în genere mai moderată. în sflrşit, cu timpul se va putea face totul şi, înnaintînd în grad, voi comanda progresiv răspîntia cea mai violent asaltată de automobile. Dar pîn-atunci, vă rog respectuos, domnule prefect, să binevoiţi să-mi sporiţi salariul cu lei doi, bani şaptezeci pe lună, viaţa scumpindu-se foc. [101] FlZIONOMISTUL Fizionomistul şedea la masă in faţa mea, fără să mă slăbească din ochi şi întreţinîndu.mă, printre loviturile ce şi le da în gură cu furculiţa încărcată, despre literatură. Era un om universal şi amabil. Paralel cu ştiinţele naturale se îndelets nicea cu critica literară, după ce făcuse remarcabile studii de filologie şi, mi se pare, de Drept. Cu cei doi copii, pe care şi,i făcuse experimental, probabil ca să încerce o teorie, în timpul univers sităţii, Eorni într-o bună zi neaşteptată în străis nătate. ti venise o idee în ajunul unei licenţe, pentru clarificarea căreia îi mai trebuiau şase ani de învăţătură în domeniul fiziologiei. Sistematic şi metodic, el cînd se pornea într.o direcţie înţe, legea să o ţie şi să o ia de la început. Femeia fiind o martiră de profesiune, soţia noului titrat, care se prepara să stupeheze lumea cu descop eririle lui, se supuse marelui destin al viitorului savant, primi să reînceapă viaţa de ne' vastă de student în mansarda unei case mobilate, tocmai cînd o catedră de profesor, rîvnită ca o dezlegare a suferinţei, începuse să surîdă bugetului casnic. Studiile soţului fuseră strălucite şi un nou copil experimental se născu familiei împovărate. Avid de a cunoaşte şi de a surprinde secretele vieţii înnainte de a voi ele să cocheteze cu lentilele spiritului şi ale rnicroscopului, îi trebuia din 101 [102] cînd în cînd cîte un copil, pe care îl urmă, rea cu o atentie încordată încă din momentul cînd viitorul ginere al celei mai iubite femei apare în existenţă, cu toate oasele, mustăţi le şi talentele lui, într-o linguriţă de ge latină. EI ştia că scopul vieţii este procreaţia şi nu se lăsa înşelat de dezrnierdările femeii, de suspi. nele ei pasionale, de gura ei înfierbîntată, de frumuseţile corpului ei convulsionat în luptă cu amorul care o răpune. Căci îşi zicea: «Toate acestea eu le cunosc prea bine, sînt penele cocoşului şi ghiersul privighetoarei, menite să întîlnească sexele şi să înşele durerea procreaţiei şi a creşterii, cu aparenţele plăcerii. Raţiunea însă, emancipată de aceste dispoziţii ridicule ale naturii, nu se Iasă păcălită şi domină viaţa, strîngînd,o în cleştele dinţat al filosofiei şi o sileşte să-şi dea intenţiile pe faţă. » Ideea lui, idee care-l călăuzise în crunta lui sfor, ţare, căpăta un aşezărnînt şi consista în preceptul, verificat prin mii de confruntări de laborator, că la fiece semn fizic corespunde o însuşire sau o lipsă morală. Acum el poseda întregul material care avea să-i confirme, într-o mare conferinţă, teoria. Conferinţa fu anunţată ca un mare eveni. ment, şi în auditoriul lui, compus dintr-o sală de prinţi ai ştiinţei, celebrităţile cu barbă, figurile contimporane cu barbeţi şi ilustraţiile cu monoclu ale momentului îl ascultară timp de două ceasuri pline. Nenorocul actualului meu vecin de restau­ rant fu însă că teoriile lui erau vechi de vreo patruzeci de ani şi că, de fapt, el nu făcuse altceva decît să descopere America din nou. Felicitările fură reci, indiferente. Propria,i soţie, căreia înce­ puseră să.i scapere firele albe prin păr, avu o criză de lacrimi înnăbuşită, citind într-un ziar o critică a conferinţei bărbatului ei. Alţi şapte ani de studii şi de mizerie nu duseseră la nimic. 102 [103] Cît despre soţ, care avea acum trei licenţe şi două doctorate, el nu se putea obişnui cu situa, ţia lui nicidecum şi căuta să demonstreze nevestei şi copiilor lui, la un cîrnat împărţit în cinci la masă, că nu-i nicio asemănare între descoperirea lui şi a vechiului său predecesor, că insuccesul lui, dacă insucces se poate numi şi care nu.i decît momentan şi aparent, se datoreşte invidiei şi concurenţei profesionale, - consolare la care copiii, doi serioşi şi unul glumeţ, pufnind de rîs ca un blestemat, deschideau ochii cu amărăciune, dă, fătind materia cauciucoasă a cîrnatului, adus în ghiozdanul jigărit al savantului. Savantul se întoarse în tară ros de o secretă mîhnire. Cu toate că crescuse în număr, familia descrescuse în kilograme, familie de ţîri uscaţi în catedrala ştiinţei. Gloria savantului se mul. ţumi cu o catedră de limba germană la Huşi, unde a îmbătrînit cu zece ani, tîrîndu-şi galoşii către liceu şi aducînd subsuoară acasă pîinea, brinza şi măslinele cotidiane. E răsplata pe care ştie să o dea ţara fiilor ei de elită. Şi, nedumerit, a stat asupra teoriei lui, care l-a străbătut pustiindu.l ca o cometă, pină.n ziua de azi. Două singure răzbunări i-au rămas de-atunci: profesarea lăuntrică şi tacită a filosofiei, şi, în exterior, critica literară. Dogma lui în literatură era că nimeni nu are talent, că nu poate să aibă aşa ceva cineva, dat fiind că talentul, dacă ar exista, ar fi o absurditate ştiinţihceşte inexplicabilă. Printre poeţi, prozatori, romancieri, savantul făcea nişte groaznice masacre săptămînale, şi singura calitate pe care scriitorii refuzau să i-o acorde era talentul. T otus el mai fuma muc urile rămase din fostele lui' ţigări spirituale, cu o incurabilă pasiune. Cînd venea la Bucureşti, unde teoriile sînt mai permise decît în judeţul Fălciu, îi plăcea să 'şi piardă timpul la cafenea şi restaurant, în 103 [104] mijlocul unui auditoriu mai puţin invidios ca savanţii străini, mai ales că pentru un cetăţean al Provinciei, care predică ştiinţa şi valoarea cultu­ rală în Bucureşti, intelectualii acestui oraş destră­ bălat profesează o tăcere netulburată şi atotîmpă/ ciuitoare, sinonimă cu admiraţia. Uitîndu-se însă prea lung la mine, m.am simţit stîngaci de la o vreme şi i.am spus savantului din Huşl, stind În faţa lui la masă: - Ce ai de te uiţi cu atîta insistenţă la mine? M,oi fi mînjit cu sos pe nas. - Studiez. .. îmi răspunse savantul. - Mai studiezi şi azi? Nu vrei să te laşi. - Te studiez pe dumneata şi găsesc trăsuri extrem de caracteristice şi de interesante în figura dumitale, care confirmă teoriile mele. Roşii puţin şi-mi astupai elocinţa cu o bucată de pîine. El puse jos cuţitul şi furculiţa, avu o căutătură interioară, care zîmbea unei intenţii, şi mă conjură: - Spune drept: îţi plac dulceţurile mult? Pariez că mănînci zahărul, şi mai cu seamă siropul de coacăze, cu multă poftă. Eşti un vicios al ar. ticolelor dulci. Timid, îi spusei că n.arn gustat din siropul de coacăze niciodată. - Pe mine nu mă păcăleşti, m-a mustrat sa' vantul. Eu îţi spun că siropul de coacăze e preferinţa dumitale. O singură rectificare pot cel mult să-ţi acord: în privinţa coacăzelor din sirop. Eventual îţi place siropul de agreşe. - Bine, să zicem că-mi plac ambele sirop uri. .. Şi la rigoare îţi mai concedez unul: siropul de lămîie. - Ei, am ghicit? Pardon: a ghici e altceva. Ştiam. - La ce mă duce dragostea de aceste siropuri? 104 [105] - Înnainte de-a-ţi da un răspuns, mai spune. mi ceva: nud aşa că grăsimile îţi sint indiferente? - Poate să ai dreptate: nu mănînc nici vaselină, nici ulei mineral. - Într-o formă nu tocmai fericită nu faci decît să conhrmi teoria mea. Nrare a face; adevărul înnainte de toate. Recunoaşte că am un fel de-a pune chestiunile, care nu admite ezitare. - Care teorie a dumitale? - Că.ţi plac dulceţurile şi deteşti grăsimile: n-ai înteles? - B� da, am înţeles, Dar nu văd unde vrei s'ajungi? - Niţică răbdare: cîţi copii ai? patru sau cinci? - Nram niciunul. - Nu se poate. Ai. .. între patru şi cinci copii. - Poate că am înnebunit. însă pînă în ceasul cînd ne. am aşezat la masă, îţi jur că nu aveam niciun copil şi, uitîndu-rnă speriat la savant, care încrunta deja sprînceana, nici nu eram: însurat. - E cu neputinţă, strigă savantul, sculîndu-se de pe scaun şi trîntind cu pumnul în masă. E cu neputinţă! . - Tot ce te rog, îi zisei respectuos, este să nu mă cîrpeşti, că ne vede lumea. . . Să.ţi spun adevărul: sînt însurat de doi ani şi am patru copii. Triumfător, savantul se reaşeză, bătîndu-mă prietenos pe umăr. - Ai văzut? cu mine nu te poţi juca. Acum să -mi răspunzi exact. Din patru copii cîţi ai, doi sînt de sex feminin? Voiam să rîd, o poftă idioată de-a mă tăvăli de rîs pe subt masă, mă îrnboldea, însă nu îndrăznii. - Nu ştiu; de ce să te mint? - Cum? nu ştii ce sex au copiii dumitale? - Nu m-am interesat. Am să-ţi spun mîine exact. 105 [106] - Al dar ştii că eşti mult mai interesant decît bănuiam? Cazul dumitale mi-ar fi trebuit acum cincisprezece ani. îţi mărturisesc, la urma urmei, că nu mă miră. Lobul urechii drepte ţi-e palid. înţelegînd situaţia, mă pusei în totul de acord cu savantul. - Da, e foarte palid, mă grăbii să afirm. E mult mai palid decît credeam. Lobul se poate spune că a decedat. - N,ai putea să-mi dai cîteva amănunte? Ce înţelegi dumneata prin sex? ti privii cu uimire şi căutai să ghicesc dacă nu era vorba de-o interpretare metafizică a cuvin. tului sex. Dar fusei rezervat. - Nu înţeleg ... - Mă rog. Vorbeam de sex feminin. Ce e sexul feminin? Cuprins de-o crîncenă ilaritate, pe care mi.o comprimai, nu putui totuş stăpîni ceasul rău şi răspunsei: - Văd că vrei să mă sileşti să vorbesc porcării ... - Cum? mă întrebă profesorul cu un dispreţ rece, dumneata crezi că sexul feminin e o porcărie? Nu mai ştiui ce să răspund. Aş fi zis nu, aş fi zis că nu e. Mă hotărăsc: - Sexul feminin cred că e contrariul sexului masculin. Adică, vreau să zic că nu e chiar con' trariul, ci mai repede complementul, pentru că de multe ori ambele sexe se potrivesc ... Nu ştiu cum să mă exprim ... - Te aştept, caută... Vreau să verific dacă rictusul dumitale facial concordă cu intelectul si dacă esti într-adevăr o minte concludentă. , Examen�l acesta mă jena cumplit. - Uite, domnule profesor, să zicem că sticla asta e de sex masculin şi că dopul ei e de sex feminin. Nu pot imagina sticlă fără dop şi dop fără sticlă, adică sex fără sex, decît în depozitul de vinuri. 106 [107] Şi, ca să fiu mai lămurit, mă plecai la urechea profesorului şi strecurai într-însa o vorbă, care mi-a scăpat, Dumnezeu ştie cum, poate că din pricină că savantul parvenise să mă plictisească. - Nenorocită generaţiel exclamă savantul din Fălciu, Pentru tine n.a mai rămas nimica sfintl Atunci mă retractai din toate organele, pitit în scaunul meu, în faţa uraganului profetic ce ameninţa să se reverse, şi corectai impresia cu o voce dulce: - Sîntem nişte canalii, răspunsei, nişte cumplite canalii - şi profesorul fu întrucîtva satisfăcut de calificativul meu. - Nici asta nu mă miră. Fruntea dumitale poartă două stigmate. - Cred că faci aluzie la sprîncene. - Dobitocule, zise în sflrşit profesorul, scrîş. nind din dinti. Esti un măgar 1 - Bănuies� că �orbeşti cu cineva din spatele meu, îi răspunsei nesigur profesorului. - Cu tine vorbesc, nătărăule, cu tine! prec1za el, cu privirile injectate şi strîngîndwşi pumnul intins pe masă şi clătinînd din cap. Îţi plac duh ceţurile; siropul de coacăze ... se cunoaşte după capul tău degenerat. " şi dispreţuieşti grăsimile, tîmpitule, Du-te la oglindă şi te uită bine. Nu degeaba ţi se încreţeşte părul la ureche ... Ei, acum fie ce-o fi, îmi zisei, mă bat cu el dar nu mă las. - De ce sex e părul creţ, domnule profesor? - Masculin, stupidulel învaţă gramatica. - Bine, gramatica ... dar feminin nu e niciodată? - Cum o să fie feminin? Un păr creţ, doi peri creţi. .. Voiam însă să mă răzbun cu tot dinadinsul. Mă mai sculai o dată puţin şi mă mai aplecai o dată în urechea lui. .. Profesorul se trase cu spai. mă înnapoi, holbă ochii în ochii mei, terorizat. 107 [108] - Vasăzică mă înjuraşi de mamă, zise prol fesorul. - Ba bine că nu. - Şi aveţi pretenţia să fiţi intelectuali... Ţi se pare normal să mă injuri. .. Atunci imi dădui poalele peste cap, cum zice sexul feminin, şi, văzînd că tupeul lui de savant se intimidează lesne, răcnii: - Foarte normal, timpitule! Savantul inghiţi o dată, ca şi cum ii scăpă pe git un briceag cu limbile deschise. - Tim. .. tim... tîmpi... Ai zis: tîmpi. tule? Mai tare: - Am zis şi. repet: �mpi�ul.e! - Mi. .. mi... mie muai zis tîmpitule? - Ţie, dobitocule! - Apăsai puternic pe ţie. - Cu. .. cu... cum? M'ai, m-ai fffăcut şi do. . . do. .. bitoc? - Eşti un Hmpit, un dobitoc şi un măgar ... Epitetele curgeau ca nişte palme cu sînge. Savantul se tîmpise întrsadevăr cu totul. - Va. .. va... va... să... zi. .. zi. .. că şi mă,mă'gar: Fiindcă nu cunoşti sexele? - Dacă vrei să ,ţi spun verde, te-am minţit. Nsam niciun copil. - N'ai niciun copil? - Şi nici nu sint însurat. - Nu eşti însurat? E adevărat? Vasăzică lobul urechii m'a înşelat? Şi stigmatele dumitale? - Vacs, vacs, vacs! Păr creţ, stigmat, vacs! M,ai înţeles? - Am înteles. - Şi siropul de coacăze, tot vacs. îmi place numai pelteaua de corcoduşi! - Adevărat? - Foarte adevărat. Şi grăsimile le ador. - Vasăzică fiziologia, antropologia, filologia ... t08 [109] r - Vacs! vacs! Du-te la Huşi, .. - La-la-la Hu,hu,şi... Am să mă.mă.mă duuuc. în timpul dialogului final, ne sculam de la masă, plăteam, ne luam paltoanele şi ieşeam în stradă. .. La un colţ, ne oprirăm, - Eu o iau la stînga, îi spusei... îmi pare bine de cunoştinţă. - Eu mă du-du-duc la-la-la HUlhu,husi! Profesorul îşi scoase batista şi, pornind prin întuneric, izbucni într-un mare hohot de plîns, în care se înmuia, încet şi definitiv, turnul de ivoriu ... [110] SĂRBĂTORIREA Aş vrea să acord un interviu ... Imi stau în gît nişte declaraţii, pe care aş voi să le dau afară. Sînt de sase luni într-o nouă funcţiune, am împlinit şase luni şi nu se ştie nimic. Presa nu se ocupă de mine, cu toate că în importanta sarcină ce mi s-a încredinţat dove­ desc în fiece zi capacităţi, nu de simplu director, ci de mare ministru. lnconvenientul meu prin, cipal este că sînt numit în funcţiuni grase însă obscure, fără relief public, şi că nu m-am apucat la vreme să scriu şi să public. Cîte un studiu la foileton, cîte o carte, fie si un roman, servesc admirabil chiar în finante' si la instalatiile de gaz. Literatura cornplectează personalitatea socială a omului cu veleităţi, ca stenograha titlurile unei dactilografe. De altfel, nici n.are altă chemare această podoabă, din care rataţii, nedestoinici pentru municipii şi administraţie de Stat, pretind, în lipsa unei chemări serioase, că-şi fac o profe, siune. Cred că aş avea remarcabile însuşiri poetice, care sînt reprezintate nu numai în corpul profe­ soral şi diplomatic, dar şi în cel juridic, pînă la Casaţie, unde părăsirea carierei şi ieşirea la pensie cu mare cinste se fac în ritul apolonian, cu vers suri cîteodată de dimensiuni inegale şi variate. Am în sertarul meu încercări sentimentale, cărora regret că nu le-am dat drumul la vreme. 110 I [111] Pe Calea Victoriei cînd te-am văzut Eram la braţ cu un coleg, Şi un fior al destinului prin mine a trecut. Poezia cu substrat moral e adresată actualei mele soţii, a treia. Nu pot să iubesc fără casa. torie, nici să uit fără divorţ. Sînt un spirit legal pînă în oase şi pînă în măduvă. Sînt, incontestabil, un factor social însemnat, în locurile pe care le ocup cu remuneraţia de la o sută de mii lei lunar în sus. Nu-s functionar de Stat, ca să nu se spuie că salariul meu' e ilegal; el se legalizează prin prezenţa mea în Societăţile Anonime, - S.A., - care sînt prelungirea invi­ zibilă a Statului, ca icrele în nămoluri conti­ nuarea speciei caracudă, Binecuvîntarea mea şi a semenilor mei asupra acelora care, pentru merite excepţionale şi nedate în vileag, au creat locuri excepţionale! Dar apuntamentele şi tantiemele, cum sînt numite salariile, de la un grad încolo, spre vîrful termometrului bugetar, devin, la experienţă, insuficiente pentru prestigiu şi idealuri. Cu o sumă rotundă la seif, cu un imobil la Bucureşti, cu unul la Sinaia, cu un al treilea pe litoral şi cu un petec de moşie, avînd lac, vie, pădure, borviz şi petrol în el, legitimul sentiment de ascensiune nu e mulţumit. Pecind îrnpuşcarn francul şi tîram ghiozdanul maestrului meu, de la trib", nale la Curti, si maestrul meu iubit avea convin, gerea că sînt, �um spunea el, un sinistru imbecil, mă satisfăceam cu invitatia să sed în fotoliu si cu zîmbetul din întîmplare al �arelui advocat, pe care l-am slujit şi căruia îi datoresc desigur nu actuala mea situaţie, cuvenită meritelor mele, dar întîia mea apropiere de ea. Nu mă mai mulţumeşte orişice, şi banii îmi sînt indiferenţi. Vreau altceva: interviu cu portret 111 [112] la gazetă. «Sinistrul imbecil », - vorba, cred că in glumă, a maestrului, - vrea să conducă, să constringă, să fie salutat, măcar numai de vardişti, să guverneze. Mi,e foame de putere de Stat, cînd puterile mele proprii au slăbit, cînd părul, aranjat în toate felurile şi de la ceafă la frunte, nu-mi ajunge să acopere dovleacul inteligenţei şi cînd mă părăsesc şi ultimele măsele. Aş acorda un interviu ... Am cîteva idei cardi­ nale şi o foarte bună vopsea de mustăţi. Cine rni.l ia? Nu rrua vizitat încă niciun gazetar. Nu ştiu ce au ziariştii că se îndeasă numai în Titu­ lescu, care, fie zis intre noi, nu a descoperit cine ştie ce: Europa exista şi înnaintea lui, şi Geneva e cunoscută de cel puţin patru sute de ani. O să-mi acord, în lipsă de altceva, un banchet, pe care rni.l vor oferi subalternii. O să fiu sărbă. torit la şase luni de la ultima mea înnălţare, Singurul lucru supărător este că nu vor veni să ţie discursuri nici prezidentul de consiliu, nici membrii guvernului, şi că elogiul admirabilelor mele însuşiri de administrator va fi ţinut, ca panglicile unui dric, de Ioneştii, Popeştii, T eodo. reştii şi Dimitreştii mei, de la biurouri. Dar o fotografie pentru pagina Întîia a ziarelor, tot am pregătit. [113] DE VORBĂ CU EL Am vorbit cu El în absenţă, nefiind prezent niciodată. Trebuia să.i întreb neapărat fotografia, de vreme ce lipseşte originalul. - Spune/mi cîteva secrete profesionale, ca să mă folosesc şi eu de ele. întîi, ce ai în capul dumitale? El zîmbi. El zîrnbeşte ca un mînz, ridicînd buza odată cu nasul, modelate dintr.o singură bucată, aderente şi solidare. Drept vorbind, eram încre­ dinţat că El n'avea nimic în cap. Vreau să zic că nimic personal şi original. Distingeam o sume' denie de mototoale de hîrtie tipărită, ca într'un coş de biurou, în care plicurile şi foile de gazetă zac. Dar voiam să ştiu cermi spune El. - întîi, răspunse El, cu înţeles şi luîndu-mă peste unul din picioarele lui de proteză intelec­ tuală, nu ştiu ce se numeşte cap ... Este cap sau nu este cap? Dacă este, de ce să fie? şi dacă nu este, de ce să vorbim? .. - Nu pot evita cruzimea filosofiei dumitale decît alunecînd pe o tangentă, isam răspuns. Să,1 numim dovleac, dacă preferi, sau căpăţînă. Vreau să aflu conţinutul răutăciosului dumitale cucurbitaceu. Nu mă supăr să adoptăm din ter­ minologie chiar numele suav de castravete. El rîse. Rîse, evident, satiric. Buza de cal se ridică însă, din greşeală, ca un cozoroc de şapcă, şi se văzu obscenitatea gingiei, vînătă şi zernoasă. - De ce ai rămas, Maestre, aşa? l,am întrebat. 11 J [114] - Mă gîndesc, zise El. Mi-a venit o idee, lasă-mă să scriu. El scrise ceva pe o foaie de bloc. - Vrei să/mi arăti ce idee ti-a venit? - Nu pot, zise: Arsenalui ideilor e strict confidenţial. Ai dreptate, dar să nu.i zicem nici castravete nici dovleac. Am voit să te descurajez. Există cap, într'adevăr, fără păcăleală. Tot ce aş autoriza să i se împrumute capului, într-o imagine literară ar fi forma unui dulap cu oglindă. Eşti mulţumit? E mai puţin vulgar decît produsele horticulturii, Socotind că şi.a restabilit balanţa ironiei, El rîse iar, şi acum buza nasului se strînse pe maxilar ca un briceag inchis. - Am terminat cu comentariul despre cap? am întrebat. Pentru că aş vrea să urmez. - Am terminat, zise El, cu toate că despre acest hangar intelectual se poate scrie o lucrare critică in mai multe volume. - La ce lucrezi actualmente? Ciclu de romane, serii de conferinţe, eseuri irnpresioniste? In ce gen literar se va exercita de-acum amploarea sar' casticului dumitale raţionament? - Nu pot să fiu indiscret cu dumneata, zise El, cel puţin acum. Am terminat însă un articol de generalităţi. les, după vînt, in privelişte, şi miros de unde-mi vin efluviile pe la nas, si rid. , - Ţi,a� face o singură observaţie, dacă permiţi. Risul. dumitale literar e niţel rinj it. Nu poţi să rîzi in scris cum rizi in natură? Am citit cum iei dumneata la vale si subtire ideile si cărţile, am ghicit intenţia şi n:am simţit realitatea. ' - Ştii englezeşte? m'a întrebat EI. - Nu ştiu englezeşte. - Ştii nemteste? - Nu ştiu 'n�mţeşte. 114 [115] - N,ei fi ştiind nici frantuzeste ... - N ici! zisei hotărît. ' , - Ei, vezi! De-aia nu sezis�zi, răspunse EI, asigurat că şi-a găsit o arcană, In gîndirea mea, căci îţi vorbesc de gîndirea mea, limba e un arti­ ficiu fără importanţă. E ca şi cum m,aş sui pe un munte şi aş striga: Eioioanga! Ţapul sălbatec nu mă înţelege, vaca din păşune nu mă înţelege, ţăranul care se uită cu gura căscată, din prispa lui, pînă la mine, nu mă înţelege. Mă înţelege însă Europa, guturalele chiotului meu cuprinzînd irizările şi transparenţele mondiale. Ideile mele, sarcasmul meu, analizele mele, nu se opresc în punctul unde dumneata, din pricina dumitale, nu le mai vezi: ele continuă pe dedesubt, ca un păinjeniş activ, şi tocmai acolo unde nu se mai poate zări cu ochiul vulgar nimic, se desface complexitatea chestiunii. .. Ca să înţelegi limba graiului meu e neapărat să cunoşti 'ti fond cel puţin patru limbi, plus limbile greacă şi latină. Adică trebuie să fii un om cult. - Nu cumva secretul durnitale cel mai abscons consistă într-o fericită caznă de a nu izbuti să spui ce vrei? T e-aş sezisa în englezeşte, şi nu dau de dumneata în limbajul valac. Nu vrei să mă ajuţi niţel? Uite, am în geantă patruzeci şi cinci de tăieturi din proza dumitale filosofică. Ai băgat de seamă că nu nirnereşti niciodată? Şi ai mai băgat de seamă că te fereşti, ca de gîlci, de lucrurile curente şi actuale? Ce'ţi vine să te anemiezi între strigoi si morti? Ai o preferintă să aprinzi candelile �tinse şi să dichiseşti cor�anele de pe morminte. Asta ţi se cere dumitale? De ce eşti absent? De ce fugi dincolo de palpabil şi cuprinzător? EI înghiţi în sec, ca un gogoloi de hîrtie sugă' toare, şi nu se mai găsea o picătură onctuoasă de scuipat În gura lui, ca să-i faciliteze vocea. Cu 115 [116] jumătăţi de gesturi, ajutat de strîmhetul bărbiei, de troznetul cerbicei, de mişcările incoherent dansate ale coatelor şi gen unchilor alăturaţi pe rotule, mă făcu să înţeleg, independent de voia, piickml internaţional, că atitudinea lui, înfrico, şată de răspunderi şi ferită de polemici care tre­ buiesc susţinute, are slăbiciuni pentru nobleţea inactualităţii, Momentul e vulgar, dar secolul e aristocratic. El iubeşte zigzagul antigeometric şi raccourci'ul, pentru confortul sufletesc, prinţesă cu coturni de fildeş, într-un castel de cristal. - Domnule Filosofule, i.am remarcat cu o politeţe pur formală, eşti un laş. Tremuri de opi­ nia pe care ai s'o iscăleşti, sleit în generozitate, avar şi uscat. N,ai sînge, n-ai măduvă. Am irnpre. sia, că te-ai masturbat din prima tinereţe toată viaţa, pînă la impotenţă, spălat, curat ca un ţigaret de chihlirnbar prin care ziua trece fum, şi seart o pană de gîscă înmuiată în alcool. N,ai puţi. niciodată a năduşeală şi a muiere: eşti de majolicăa Celula dumitale de ovăz dă, frecată, făină, făină de ovăz. La ce atîta căpăţînă, atîta profil, atîta chelie? La ce-o fi folosind? N,ai cop li, mai patimi, n-ai cîini, nu eşti beţiv, cartofor, hoţ, nici escroc­ ptiu! eşti inefabil şi un superesenţial inutil. E adevă­ rat? Vezi că nu mai rînjeşti? Comentarii la comen­ tarii, notiţe la notiţe, băşici de săpun constelate. îmi pare rău că am mai venit la dumneata. Nu ştii să-mi spui nimic şi nu eşti în stare măcar să mă înjuri. Mi,am permis atunci să-mi pierd respectul, şi, uitîndu-mă la El, i,am aruncat un chibrit în interesanta lui fizionomie. Nu s'a mişcat. Am dat cu un creion ... Msam apropiat de El şi l-am înjurat crunt ... S'a zbîrcit puţin în jurul nasului. Era o sticlă cu gumă arabică, pe biuroul lui: am scos pensula şi i-am atîrnat deasupra capului o picătură lungă, 116 [117] care, scoborînd între guler şi ceafă, am priceput numaidecît pînă unde s-a întins, după o corectură reflexă. «Ce să-i mai fac?» m'am întrebat. - Vreau să plec, Domnule Scriitor: la rever dere! iram zis. Dar pentru despărţire o să.ţi divulg ultima părere. Ştii ceva? Mi se pare că eşti un idiot, însă, bineînţeles, un idiot ornat, cu lectură, scrobit şi călcat. Haida! lipeşte-mi o palmă, căci mi se pare că te-am insultat. Nu pui mîna pe un scaun, pe un baston, pe un revolver? Nu vrei deloc să'ţi ştirbeşti tempe­ ramentul? El tocmai se gîndea cu cîteva sute de ani înna. poi, şi molia lui intelectuală tocmai bîzîia în ferea' stra lui [ean-jacques, care venise vremea să fie niţel maltratat şi rînjit ... [118] DOMNUL CONSTANT Mă numesc: Domnul Constant. Numele meu se rosteşte: Constanpg, oprind între beregată şi nas ultima silabă. Este ca şi cum ai voi să pro, nunţi numele vulgar de Constantin şi te-ai înneca în litera t. Pentru că mi-a lipsit norocul să mă cheme cu un nume rar, susceptibil de-o celebritate mai uşoară, nu a.� fi putut modifica fizionomia lui Georgescu, decît scurtîndu-l pe Constantin. Con, stant Georgescu sună orişicurn cu distincţiune, şi cînd voi scurta şi pe Georgescu, numele meu va fi lapidar: G. Constant, advocat. Distincţia este şi a fost suprema mea preo, cupare. îmi place maniera, mă farmecă stilul. Eram destinat - helas ! - să fiu englez; un dan' dy cu mînuşile albe, conducînd, lăsat pe coamă, căpăstrul unui cal cu coada retezată pe cotor. Mi-ar fi stat de minune monoclul, pălăria tare şi cravaşa, atît călare cît şi pe jos. Aş fi făcut vînători de cerbi, însoţit de valeţi în vestă roşie, si de cîini si de trîmbiti învîrtite, prin întinde' �ile vaste al� parcului �eu din ceată. Sotia mea ar fi fost o lady, cîinele meu favorit' ar fi 'fost un pintcher şi chiar scroafele de pe domeniul meu s'ar fi bucurat de extractia aristocratică a rîmă, torilor de Yorkshire. ' La noi, în ţară, distincţiunea mea supără şi excită, natural, invidia. Cînd stau de vorbă cu 118 [119] ei, colegii pretind căii enervez. Cuvintele mele căutate, limba literară pe care o vorbesc, docu. rnentarea mea, logica mea, în sflrşit, îi exaspe' rează, Ei dau cu toţii un răspuns stereotip idiot: - Te rog slăbeşte-mă, Monsieur Costache. In această întrerupere, singure cuvintele «te rog» pot să mă aranjeze, iar cuvintele « slăbeş. te.rnă », care nu răspund la nicio idee, pot să mă lase rece. însă «Monsieur Costache» e tri. vial. Imbecilii care mă numesc «Monsieur Cos, tache » cred că ating puritatea distincţiunii mele. Singurul oras în care m'am simtit mai bine a fost Parisul,' unde mi-am luat şi doctoratul. Zic mai bine şi nu foarte bine, din pricină că locul meu adevărat, unde m'aş fi simţit într-ade' văr foarte bine, nu putea fi decît metropola Imperiului Britanic. Dar comparativ cu Bucu­ reştii şi cu Cîmpulungul, unde am văzut lumina zilei, Parisul e ceva pecît de măreţ pe-atît de delicat. Închipuiţi-vă - o capitală mare, şi în această capitală Luvrul, şi în Luvru distincţiunea mea. Acolo, lumea e rezervată, binecrescută; sînt biblioteci mari, e l'Hâtel de Ville, Elyseul, Bois, de,Boulogne, Sena, Quartier Latin şi les Quais, cheiurile!. .. Şi expoziţiile de pictură şi artă, artă peste tot! «Bonjour Monsieur ... » - « Bon, jour Madame ... » - «Entrez s'il vous plaît ... » - « F aites comme chez vous ... » - « Pardon Monsieur ... » -« Pardon Madame ... » - «Mon petit. .. Mon chat.. Mon chou.chou au su'sucre ... » Ce oameni! ce ţară! Şi ce femei! Şi la noi, ce tragedie!... Desigur că distincţiunea mea fundamentală se acordă cu genul distins al fizicului meu suplu şi elegant. Poate că numai figura prezintă oare' 119 [120] II 1. care inconveniente superficiale, pe care le corec­ tează însă întodeauna conversaţiunea, sau mai bine zis cozeria mea. Pleoapele cam triunghiul Iare şi întinse către colţurile dinafară, dau, zice-se, ochilor mei o expresie galinacee. Nasul meu, către vîrf, devine, poate, uşor carminiu, de o culoare de început de guturai, şi, considerat laolaltă cu ochii, poate părea ca o jumătate întreagă de cap de găină rasol, cu pleoapele definitiv închise şi palide, Apoi, în dreptul gurii, pielea obraţilor este anatomic umflată, ca şi cum la rădăcina gingiilor de jos aş ţine cite un nasture de pardesiu; dar acest amănunt dă surîsului meu ironic o expresie de satiră crudă, aşa că inconvenientul se prezintă ca un beneficiu. Considerat în per. spectivă, totuş, capul meu se prezintă ca o pungă cu fundul ascuţit, purtînd două mingi în fund şi pe lături, iar dedesubt moţul vîrfului, neuti­ lizat. Regret că punga mai are şi două urechi cam depărtate de ceafă şi cojindu-se la cusătura lor de o irnpalpabilă mătreaţă. în schimb, un păr de toată frumuseţea înveleşte partea supe, rioară a figurii mele. Uneori, buzele mele secretează o nimica toată de must, şi unele cuvinte ale darului meu oratorle apar ca florile de ghiocei cu o lacrimă în petale. E adevărat că în fond toată fiinţa mea se umezeşte la încheieturi şi transpiră. Ca şi cum aş purta în podul palmelor o limbă, mîna cind o dau lasă un scuipat de linsoare, Un confrate obraznic, pe care îl felicitam după o pledoarie, stringîndu.i cu căldură şi decepţie mîna, m'a întrebat, cu neru­ şinare, dacă nu cumva i-arn dus mîna la şezt, în' tr-adevăr, s'ar părea că sudoarea mea e o uexcre­ mentă, fiind nu numai hidrantă dar si amidonee. T ;ebuie să vă destăinuiesc aici şi �ecretul pen fectului meu insucces la femei, fie că abordez, pentru a o cuceri, o cucoană, fie că o servitoare. 120 [121] Doamnele din societate pretind că hainele mele degajează un miros de găinaţ, gura o exalaţie de clor, aliat cu o moleculă de usturoi, iar nasul o suvenire de cafea cu lapte. Am renunţat la dans pentru că doamnele mă refuză. Spălăto­ reasa mi-a spus că albiturile mele « miros» inexs plicabil a leşie veche şi a ouă de g�scă. Natura m'a zămislit limfatic: am g�lci subt urechi, la subsuori, de-a lungul braţelor, pretutindeni sînt întrerupt de noduri glandulare, pe care le sai, vează inteligenţa mea răscolindă şi distincţiunea persoanei mele, necontestată. Aţi observat vreodată ce bine îmi vine haina şi cum ştiu să port pantalonii? Dar cravatele mele? Fularul meu, aruncat cu neglijenţă împre­ jurul gîtului, e o poemă japoneză. Aţi văzut cu cîtă cultă competenţă îmi duc ghiozdanul cu acte? Convingerile mele politice sînt din cele mai moderne. Cred în imperiu! Nram ce face cu republica, îmi trebuie o revoluţie de aristocraţi, - şi o dictatură, pe care aş exersa' o cu mare stil. tn insul meu, s'a născut, la Cîmpul ung, un mare dictator: Domnul Constanpg! Aş avea nevoie numai de doi ani şi de un telefon ca să îndrept poporul şi ţara. Primele şapte ordonanţe ce se vor afişa pe zidurile capitalei sînt gata. 1. Interzicerea de-a ieşi lumea pe stradă şi con' diţiunile pentru libertatea de-a rămîne acasă. 2. Îmbunătăţirea în două ore şi cincisprezece minute a valutei. 3. Trecerea duminicii de la finele săptămînii la început şi desfiinţarea joii din mijlocul ei. 4. Scrierea cu mîna stîngă şi efectele ei asupra moralului colectiv. 5. Reforma învăţămîntului, trecînd abecedarul la clasa VIII'a de liceu. 121 [122] 6. Creşterea copiilor fără ţîţă, fără biberon, fără lapte, prin sugere de aer, poate că pe gaura uşii. 7. Biletul de voie pentru libera petrecere, în interiorul unei odăi, a doi indivizi de sex con' trariu, adică adversari, dat fiind că sexele se înfruntă imediat ce s'au întîlnit într-o încăpere. Ideile mele politice au fost expuse într-o rnernos rabilă conferintă, în care am destrămat si ana' lizat tesutul fa�tice al societătii actuale si nece­ sitate� imperiului dictatorial. Evident, mulţi audi­ tori au avut cuvînt să fie emoţionaţi şi să cadă pe gînduri. De atunci, trecînd prin public, au­ zul meu a fost lovit adeseori de următorul dialog: - Uite, mă, ăsta e Monsieur Costache. - Dă,1 în ... măsi. în dictatura mea, atari dialoguri atrag după sine decapitarea. [123] UN OM ORGANIZAT Sînt un om organizat şi de mare ordine. O viaţă întreagă am visat să pui regulă în toată omenirea, şi convingtndu.mă că, orice aş fi putut face, omenirea rămîne tot haotică şi destrăbălată, m.am restrîns, - cam tîrziu, nu e vorba, - la ordonarea strictă a insului meu si a existentei mele, mulţumindu.rnă ca, în ceasurile de amă;ă, ciune, să răsfoiesc opera mea monumentală Mai multă ordine în viaţă. (Editura Bengalay: 120 lei exemplarul. Rugăm a se adăoga portretul.i Poate că ar fi de prisos să amintesc principiile mele călăuzitoare, concentrate în acest admirabil volum, dacă nu aş simţi o plăcere adevărată să le repet chiar pentru auzurile instruite, care, eventual le-ar mai fi înregistrat de douăzeci de ori. Bis repetita - am scris eu odată - placent. Tot ce v/aş ruga ar fi să ştiţi latineşte, ca să nu presupuneţi că «placent» ar fi mascul inul cuvîn­ tului « placenta » (compară: plăcintă). De altfel, Bis repetita placent nu e decît un răspuns ironic la o aserţiune catilinară:Non bis in idem, ceea ce pentru un spirit binecrescut devine o imposibilitate. Vă aduceţi aminte principiul meu de bază: «Nu dormi niciodată pe stînga », aceasta fiind partea inimii, care, strînsă între aşternut şi corp, dă naştere unui tictac exagerat, tradus În sistemul 12} [124] nervos cu vise urite. Şi cunoaşteţi tortura viselor: după ce visezi, cauţi cheia visului, şi de cele mai multe ori nu o găseşti, Cheia visurilor şi Cartea semnelor fiind două lucrări literare epuizate. Dar logica lor curioasă, a visurilor? Visezi mătură şi însemnează pălărie, cu toate că visînd pălărie însemnează altceva. Eu am visat de citeva ori furnici, şi a doua zi s'a întîmplat un accident la Uzina Electrică Municipală. Mulţi cititori au avut naivitatea să mă întrebe dacă este sănătos a dormi pe dreapta. Din enunţul principiului general şi din întreaga corespondenţă cu publicul reieşea clar că omului nu.i rămînea numai o singură parte pe care să poată dormi, ci-i rămîneau trei: dreapta, vasăzică, dar şi spatele ,şi abdomenul, dat fiind că unii se culcă şi pe această latură, primejdioasă după-masă. Desigur că din principiile mele am exclus pe cei ce dorm în tren, în post, pe biurou şi pe biliard, asemenea atitudini fiind în totul excepţionale, şi excepţia fiind o confirmare a regulii. Al doilea principiu de bază era relativ la circu­ laţie şi perfect armonizat cu primul principiu de bază: «Mergeţi întodeauna numai pe dreapta », principiul adresindu.se, cum s-a dedus, persoanelor care nu mai dorm, ci s-au sculat. Experienţa e categorică: un om care a dormit pe dreapta şi circulă tot pe dreapta, fără să treacă niciodată pe stînga, e bine dispus, mintea lui e limpede, concepţiile-i sînt de toată frumuseţea. Şi acest al doilea principiu a fost discutat în corespondenţa autorului cu cititorii săi, care mi-au cerut mij' locul de-a putea circula numai pe dreapta şi în cazurile cind au treabă pe trotuarul stîng. Soluţia e cit se poate simplă: te duci pe dreapta pînă în 124 [125] dreptul locului de pe stînga, unde vrei să ajungi, şi mai faci doi paşi. Atunci te întorci brusc şi cît mai accelerat cu putinţă, ca să nu aibă stînga timp să te apuce, pe dreapta, şi treci pe trotuarul care printr-un fenomen de direcţie a devenit, din stîng, deodată drept. La răspunsurile mele am adăogat şi schiţele explicative, pe care nu le pot reproduce aci. Al treilea principiu de bază, l-am enunţat în nemţeşte, zicînd: «Ein gutes Gewissen ist ein sanjtes R..uhekissen»: O conştiinţă rea nu e bună de saltea. Nsam primit nicio scrisoare. Publicul ştiinţific a primit principiul cu oarecare răceală, ca alegătorii cărora partidele cinstite, adică extrem de cinstite, le făgăduiesc, în manifestele lor, că dacă ajung la guvern vor băga pe toţi hoţii în puşcărie. Trei principii de bază, după vorba poetului, care a zis că: «A/le guten Dinge sind drei », ceea ce, în definitiv, ar fi putut constitui al patrulea principiu, putînd păşi la al cincilea principiu, următorul: «Nu pofti la lucru străin sau la fiinţă străină». Acest ultim principiu, fără să fie un principiu de bază, nu poate fi totuş situat nici prea departe de bază, fiind unul din seria principiilor, ca să zic aşa, de bază mică. Astfel, viaţa morală s'ar asemui cu conul trunchiat, şi primele trei principii ar aparţine bazei mari. «Lucrul străin» însem­ nează lucrul nu detot străin, însă destul de străin ca să nu poţi pretinde că îţi aparţine ţie: lucrul aproapelui. Nu contest că lucrul lui e todeauna mai gustos. Iată de ce te opresc de la el. Ţigarea pe care nu o plăteşti, automobilul care nu te costă parale, tantiema, redevenţa, procentul, nu sînt însă străine, pentru că ţi se cuvin; adică ar 125 [126] I , l' I I J I II '1 I l' I fi rămas străine, dacă nu erau şedinţe, jetoane etc., dar nu mai sînt străine pentru că şedinţele s-au ţinut şi în cazul cînd n.ai participat la ele. Şi, la urma urmelor, nuanţele s'ar mai putea aranja în speciile riguros materiale. Am zis însă si «fiintă străină»: «să nu pofteşti la fiinţă străină'». Aici nu e vorba nici de pisică, nici de găină. E vorba de ceva mult mai grav, de soţia aproapelui tău. Oricît ţi-ar da, cum se spune vulgar, inima brînci, cată să nu te laşi îmbrîncit în niciun fel, căci poftind şi numai sufleteşte şi numai lingîndu,te pe buze, singur, ca ticălosul de Adam, cu ochii Într'un zarzăr, care fă, cuse mere, fărădelegea este ca şi consumată: păcatul intenţiei e aproape tot pe atît de criminal cît şi pă, catul realizat (evident, cu consimţămîntul vecineir. Mai erau şi alte multe principii, tot atît de noi şi de originale, pe care vi le-aş cita din volumul meu, dacă ele ar fi fost urmate de efect. Dim. potrivă, după o perseverenţă rigidă în domeniul principiilor pentru toată lumea, mi-am dat seama perfect că omenirea e orînduită să rămîie dezor­ ganizată, şi, cu părere de rău, am lăsat.o pradă veşnică a dezordinei în care se află şi azi. Nu vreau să zic Însă că eu am acceptat, În ceea ce mă priveşte personal, dominaţia confuzelor legi ale dezordinei. Nu! niciodată. Miam ostenit să/mi impun regulile mie - şi am izbutit. Mă scol la şapte şi patru minute dimineaţa (ora Europei Centrale) şi mă culc la nouă şi două minute, minutele fiind destinate să dea preciziei o diamantizare comparabilă cu a instrumentului de tăiat geamul. Gust dimineaţa trei ouă moi, două ceşti de cafea cu lapte, În care pun două, sprezece bucăţi de zahăr - şi patru cornuri, 126 [127] Nu ies niciodată din această lege strictă. La prînz mănînc şase feluri de mincare, şi seara cinci, masa de seară trebuind să fie frugală. Apoi mă culc, nu pe partea dreaptă, cum am propovă­ duit în cartea mea de directive, căci intre timpuri am descoperit o nouă poziţie de dormit: mă culc pe urechea aia. Somnul e delicios. Am urmărit cîţi paşi fac de acasă pînă la Facul­ tatea de Filosofie, unde am o catedră: exact atîţi cîţi îmi trebuiesc ca să ajung de la catedră acasă. Ştiu cite pietre calc pe drum. Notez în carnetul de buzunar cite trăsuri întîlnesc că se duc şi cite că se Întorc, şi din media săptămînală fac mediile mensuale, stabilesc mediile anuale şi decenale că mă aştepta de o jumătate de oră să mă întorc. Surîsul lui original era ca un rîs întreg, fără voie. Domnul ţinea gura deschisă, zîmbind nu numai cu buzele, dar şi cu dinţii şi cu măselele, ca şi cum ar fi tras în gîtlej un parfum deosebit de plăcut. - Aş fi curios, dacă-mi permiteţi, să ştiu ce carte aţi ales, zise domnul aplecîndu-şi capul pieziş, ca la fereastra unui subsol, să miroasă titlul cărtii. Ridicai' cartea cu coperta spre văzul lui mai apropiat, şi, înspăimîntat de titlul ei englezesc şi cu admiraţia unei facultăţi, pe care probabil că nu mi.o cunoştea, zise: - lhî. .. ca şi cum i<;\Ş fi aplicat un ghiont în stomac. Acest «îhî» voia să însemneze « stiu, am citit-o şi eu ». Şi Iăcurăm o pauză, în care domnul mă ştergea cu guma ochilor lui albaştri, cu intenţia de a descoperi parcă subt figura mea un portret mai vechi. - Nwi asa că nu mă mai cunoaşteţi? zise, cu o atitudine de cunoscut, domnul. De ruşine, ca să nu.mi fie descoperită o lipsă de memorie gravă, răspunsei: - S,ar putea să nu te cunosc? - ferindwmă să-i caut un nume. 129 [130] Domnul mai surîse o dată cu toată gura lui căscată, şi, luînd o expresie ca de tenor timid îndemnat să cînte, îşi plecă puţin capul pe o ureche şi-mi zise tot cu admiraţie, însă cu o admiraţie milostivă: - Cum aţi îmbătrînit! Mi.a venit să-i trag o palmă, - şi pentru idee dar mai ales pentru accent. Mă uitai mai bine la domn şi.mi zisei: «Cine o fi tîmpitul ăsta? », Orişicum, sinceritatea tonului şi entuziasmul sincerităţii lui vexîndu-rnă, în acelaş timp m.au obligat şi întrucîtva m-au dezechilibrat. O politeţe falsă, compusă din curiozitate şi umilinţă, nu mi-a lăsat puterea să întorc spatele şi să plec, ca atunci cînd un vînzător ambulant, convins că se adresează unui provincial, îţi oferă o duzină ieftină de ciorapi. - Am îmbătrînit şi eu! zise domnul. Şi adaose : îmbătrînirn] Pluralul lui de intimitate îmi dete impresia dezgustătoare că mă scobeşte.n dinţi cu o scobi, toare trecută prin gura lui. El holbă un ochi. Aveam de-a face cu un om exagerat. Ochiul lui holbat era mai mare de cîteva ori decît îl deschide natura sentimentului, şi parcă pleoapa de sus, articulată cu sfoară, ar fi cedat brusc unei zmuciri din buzunar. Bastonul mi se învîrti în mînă, pe vîrf, legănat în pardoseala librăriei, şi, crezînd că. mi scapă, domnul făcu o mişcare de figură de carton, frint într-un punct deodată. Dar şi-a recăpătat zîmbetul căscat şi zise: - Nici nu stiti cîte mi s-au întîmplat! Şi aştepta o încurajare, ca să spuie ceva, pe care i.o dădui. - Nevastă,mea a murit la operaţie, zise dom' nul surîzînd, ca şi cum ar fi spus: «De ziua ei, nevastă. mea a primit un cadou, un colier de mărgăritare ». 130 [131] - Lam făcut o înmormîntare foarte frumoasă! zise, consolat. A fost şi domnul Gîlcă la înmor­ mîntare ... La numele de Gîlcă tresării, fără apropiere de imagini între obiectul operaţiei şi carta.de-vizită a participantului la ceremonia funebră; şi căutai o fizionomie. - A murit şi sora nevestii.rni, mai spuse dom, nul, cu o înduioşare fericită. - îmi pare foarte rău, zisei. - Iar fata mea era tuberculoasă ... Era evident că murise, din nenorocire, şi fiica domnului, după imperfectul verbului la care se petrecuse boala: n'am cutezat să precizez. Luai o figură desigur întristată, căci zîmbetul îi ajun, sese domnului pînă la urechi. Observai că şi durerea mare şi bucuria mare se exprimau pe fa, ta lui la fel. . - ti ştiţi pe frate'meu, tutungiul? Nram îndrăznit să-i afirm că nu-l cunosc. Sirn, team că si aceluia i s-a întîmplat o nenorocire, �i nu vream să slăbesc tinuta ei prin îndoieli. , - l,a tăiat trenul picioarele amîndouă! zise dom, nul. La atîta nenorocire nu mă aşteptam şi, să mă ierte cititorul, mi-a venit să-i răspund: «Ai sictir prea e detot! ». Dar am dat din cap, revoltat că numai un dobitoc poate acumula într.o sin, gură existenţă atîtea dramaturgii. Într-o doară şi ca să fac să alunece dialogul, pînă ce se va curma de la sine, pe o linie mai îmbucurătoare, îi pusei întrebarea: - Cel puţin afacerile poate că merg mai bi­ ne ... Aci domnul îşi desfăcu tot surîsul, ca o umbre, lă de soare, şi zise: - Mi-a ars prăvălia, închipuiţi-vă, si s-a carbo­ nizat şi tată-meu, care dormea 'alături. 131 [132] 1 I ,1 , I Atunci mă înţepenii pe picioare şi.l ocării: - Eşti nebun? - Cu mine vorbiţi 1 întrebă domnul, trăgînd cu ochiul dacă nu cumva, la dreapta sau la stînga lui, s-a mai ivit cineva. - Ori eşti cu desăvîrşire idiot? strigai, fără să mă fi putut stăpîni. - Nu înţeleg, domnule coloneii. .. răspunse domnul, transportat de plăcere. - Ce colonel, irnbecilule l Nu vezi că nu ştii cu cine vorbeşti? îi zisei, răzbunat împotriva lui şi a destinului care tăbărîse pe el. - Nu sinteti dumneavoastră domnul colonel Petrescu? ... A! vă rog să scuzati, scuzati vă rog. .. zise domnul, aplecîndu-se lin şira spinării şi trăgindu-se înnapoi, însoţit de cel mai durnne­ ze iese surîs ... [133] DONJUAN Don Juan detestabil, Don şi Juan. Romantica literară i.a dat un nume de chelner si unul de cîntăreţ, făcut pe sentimentul domnişoarei care seara vinde flori şi graţii, în timpul zilei pensulează unghiile clienţilor cu carrnin, şi la bătrîneţe strigă, cu o ţigare în zbîrcitura gingiei, «porumb fiert» şi «Iloricele ». Cinematograful a fost inventat pentru bombastica şi nuia secătură a lui Don Juan. Don Juan e cu pelerină şi pălărie mare. Frumos şi solemn, randamentul lui intelectual maxim e obţinut în meşteşugul fioros al silabelor, scandate pe ritmul unui cîntec îngînat, care nici nu cîntă nici nu citeste. După ce nu a izbutit să-si creeze carieră În jocul de-a pumnul, de-a motocicleta şi de-a mingea de piele, el devine diseur. O por. nografie infarnă inspiră dezolantele lui versuri orgo. lioase, de un gust care evocă, pentru suferinţa creierului, puturoşiile linse de cîinii lingăi. El zice dragostei iubire, şi iubirea o numeşte amor, şi dacă zice iubire, gura lui se face rom boidală ca asul, şi suge vorba ca o bomboană cu puroi fondant. Cînd îl auzi furnicîndu.se guturai la radio, te apucă turbări asasine. Cîrpeşti prin casă cu bas. tonul păreţii, geamurile, dobori mobilierul, trÎI1I teşti farfuriile, spargi, distrugi, zmulgi antena şi trimiţi o scrisoare cu injurii postului de emisiune, care, pentru că semnezi revoltat şi-ţi dai adresa, te crede un anonim laş. Am aşteptat odată o zi 133 [134] întreagă pe directorul programului artistic, şi eram hotărît să-I omor, pentru patru diseuri şi două, sprezece bucăţi ascultate, dacă nu se absenta de la fatala întîlnire. Domnişoarele complicate, dintr-o provincie de bovarism de subtprefectură şi plasă, simt ceva la subsuoară cînd le gîdîlă diseurul cu gîfiirile lui of tate. Le-ar plăcea aşa bărbat în localitate, cu o ghitară surdă, cu vorbe imbecile. Să audă de aproape, de pe la ceafă, rostirea tremurătoare; să se topească în vorbele te iobesc, iobire, por tojor; să o pişte nervul ascuns ca într-o măsea, cînd îi va fredona: ochii toi, biuzele teale, zotru betul tou drogolaş. Fiica iepei e romanţioasă. ti place să fie comparată cu florile împuţite ale her­ barului literar, spîrcîite poetic. Obişnuitul Don Juan, dacă nu cîntă tace, fiind congenital drăguţ şi tîmpit: cîntatul îl ajută şi-i dă prestigiu, ca unei trîmbiţi de mucava, care nesuflată nu însemnează nimic. Unul, venea într-o zi tocmai de la Paris, unde, cu vocea lui colum/ bacă, distilată în guşe, fusese tolerat să se exhibe şi să apară la rubrica spectacolelor, în calitate de oalâque, Francezii iartă aliaţilor tot ce îndrăznesc să le trimită, de preferinţă demenţi şi dobitoace, exemplare de export adevărat şi continuu. De pe trotuarul din faţă, şi răsfăţat de o iluzie şi vie­ torios, sinistrul frumuşel vorbi, salutîndu.mă cu un «tU» artisticamente obraznic şi cu vocale de beregată, care se capătă apropiind bărbia de lava, lieră şi gîndindu,te la Şaliapin. Era fudul. Cuce­ rise Luteţia cantatrice cu paşaportul românesc şi venea să dea bucureştenilor, în flacoane de operetă, mostre din parfumul lui vocal. Presus punîndu-se dibaci, şi-a asociat debutul cu faima tragică a unei cucoane paraşutiste, care, ofensei de a deretica o căsnicie de învăţător şi de-a şterge nasul unor mucoşi de copii, i-a preferat gloria 134 [135] dela se da peste cap în văzduh cu o umbrelă deschisă. Sonorul cabotin ieşi însă, din debutul de incercare, in jerpelire şi opărit, ca o găină căreia i.ar fi venit fantezia să treacă, strîngîndulşi găinaţul neouat, printrso albie cu leşie. N.am altcum, iubitule, să mă răzbun de fanţii, de Don Juanii şi de guriştii, care mă terorizează cu existenţa lor lirică, dramatică şi amoroasă, de patruzeci de ani şi mai bine. - Eu sînt departe de-a fi un Don Juan, zise Medicul, după o pauză. Dacă mi/aş fi descoperit, Iăcîndu-mi cravata, pieptănîndu-mi cărarea şi ră, zîndu-rni bărbia in oglindă, cel mai neînsemnat surîs de lichea biruitoare pe figură, mi.aş fi tăiat gitlejul cu briciul, ca să piară măcar cu mine acea prosperitate suficientă, care mă exasperă în mutra proştilor conştienţi de valorile proprii. Dar sint un om căruia îi plac muierile: ce vrei! E slăbi, ciunea mea. Din fragedă tinereţe, pînă la vîrsta asta, rnram lăsat să alunec pe sex. Mă tulbură afară din cale femeia care-mi place din pricina unei particularităţi, şi ţi-aş putea face mărturie sirea că prefer detaliile evocatoare de animale. Singură femeia-cal mă lasă rece. Celelalte, care seamănă cu mîţa, cu bufniţa, cu căţeii, cu vulpea sau chiar cu măgarul, - foarte curios, - mă in. teresează; chiar bucuria de minz a rnaxilarului superior, cu dinţii descoperiţi pe buza de jos, mă atrage ca o asemănare de cobai. La lumina ştiinţei, aş putea interpreta aceste preferinţe, ca o dovadă a succesiunii hereditare a speciilor şi ca o nevoie a masculinului ancestral unanim, de a satisface în păcatul meu toată ascendenţa. Noi nu putem trăi în realitatea insului nostru vulgar: e o aberaţie să vrei să privezi pe om de marea lui facultate de existenţă în imagini şi nuanţe. Noi nu ne împreunăm ca vitele, exclusiv pentru pro' 1J5 [136] creare. Omul a iesit din faza lui de brută si a evoluat în domeniul abstract al plăcerii. jduil', pe franţuzeşte, însemnează ceva nepriceput de ani, male, care se ţin Ia situaţia placidă şi insensibilă a datoriei, Ia faza modificată a peştelui, producător de icre şi Iapţi indiferenţi, şi a polenului, impal­ pabil zburător inert. Crezi dumneata că omul jouit cu fizicul şi nu cu moralul? Te,ai amăgi. Neputincios cu un gen de femeie, bărbatul atinge potenţa maximă cu femeia ce-i place, cu femeia nouă, cîrnă, [imbată. Rînjetul ei se lipeşte direct pe tine, ca un vîrf de biciuşcă de fier incandescent. Pentru Ilexiunea originală a unui genunchi, ghi, cită subt ştofă, am fost în stare să pierd o catedră de anatomie patologică. Fulgerul s-a petrecut pe scara care ducea la ministrul meu. M,am Întîlnit pe trepte cu femeia.ariel: semăna cu un arici. Eram singuri. M,am dus instinctiv către ca şi ea instinctiv a simtit că trebuie. l-am sărutat mîna, dedesubtul Înch�ieturii: ea si.a lăsat-o. Incendiul meu a cuprins-o. Şi să nu-ţi închipui că eram flăcău şi că doamna era o profesionistă. Soţul ei tocmai vorbea la telefon, de pe la etajul al cin­ cilea, cînd ne-am cunoscut pe scară. Eu aveam un copil şi o nevastă iubită. Sîntem de repudiat? NlI'mi vine să cred. Amîndoi ne-am dizolvat laolaltă. Oa­ menii au posibilitatea să corecteze situaţiile şi să răscumpere definitivul prin fortuit. Omul nu e nici idiot nici elementar. O soţie se poate da jertfă amantului, fără să-şi dispreţuiască bărbatul: două scîntei trec una printr-alta. inţelegi bine ce rămîne din noţiunea de fidelitate, de înşc1arc, de legiti, mitate, într-o lume de pure puteri şi sincerităţi. Pe mine, în femeie mă satisface grimasa, masca. Fiece femeie are schema ei în momentul cînd, devenind brazdă şi uitînd, se dă cu sufletul şi cu trupul încleştat de braţe, bărbatului care o ară, o scarrnănă, o învăluie cu spice şi o seceră odată. [137] BI:.LAMI în douăzeci si cinci de am un om poate să ajungă, digerînd homar, caviar şi stridii, con, trariul lui absolut, şi, scufundat în soluţia caustică a timpului care îl roade, să dea o reacţie şi un pre, cipitat, ca în chimie, nebănuit. Nu-l mai văzusem pe Bel-Ami din războiul trecut, cînd oferea dornnişoarelor din buna socie­ tate soţul ideal, şovăitor numai asupra cuantu­ rnului din foaia de zestre. Se înfăţişa în general şi în detaliu lucrat ca o carte legată luxos, cu materiale scumpe, pe margini, în colţuri şi la cotor cu licăriri si reliefuri, dar ca o carte în care nu scrie nimic, cu foile albe, ca o catagrăhe. Pielea măslinie i se asorta cu o capelură neagră de fir de abanos şi cu o mustaţă fericit potrivită pe o guriţă carrnină şi pe un şir de mărgăritare, al unui surîs cu seductii. La toate condimentele capului, gata preparat' de natură, se adăoga un aristocratic monoclu adecuat. Rafinamentul suprem al geamului de subt sprînceană, care dă figurii un reflex mobil de undă ondulată rece, consistă în purtarea lui fără plăsele, de-a dreptul pe ochi, în echilibru fix, ca şi cum sticla s-ar fi născut odată cu boierul, ca un solz sau ca lentila cu luneta. Bel,Ami fusese prevăzut de natură cu o (lcultate de a primi şi reţine suplimentul optic al distinsului profil, ca nobilii de mare rasă, care sar pe cal şi de pe cal, fără să-I piardă din obraz. 137 [138] I !I I Un guler sticlos se frîngea în două colţuri dede­ subtul unei bărbii mate, împlinită ca o caisă, şi peste o cravată, pusă pesemne o singură dată, atît ti era lustrui de mătase întodeauna de nou. La mîna frumosului sclipea luceafărul unui bri, liant. Personajul întreg se prezinta complex şi unitar ca o vitrină meticulos îngrijită, cu apostrof şi literă 's, pe firmă, pentru domnii eleganţi, cu cîte un exemplar unic din fiecare articol: un baston, o batistă, un elegant nasture discret, o păreche de mînuşi, un flacon, o pălărie ... Bel.Ami părea strîns migălos din toate obiectele unui ma. gazin, cu preţul de-ahia dezlipit, şi exala, prin boarea de parfum care-I înfăşura întrso atmosferă de mirodenii de Cuba, un miros de manufactură scoasă din vamă. Fetele mureau după el, pînă în momentul cînd animatorul cu zîmbet şi monoclu deschidea guriţa. Odată cu vocea şi vorba, i se auzea şi sunetul inteligenţei, ca un scîrţîit de uşe. Bel-Aml era o splendoare şi o făgăduinţă numai atît timp cît nu spunea nimic. - Vai, ce prost e, mamă! se pocăia logodnica Îndrăgostită, după ce pleca Bel.Ami. Dar Bel,Ami a reusit În viată exact ca în ma. nualul care te Învaţă' cum se' dobîndeşte averea şi succesul, uitindu.te într-un fel anumit şi do. minînd cu nasul. în loc să-şi piardă vremea urn. blînd după aur, el l.a fabricat. O legătură politică ira slujit de piatră filosofală, şi într-o bună dirni. neaţă s'a sculat din aşternut şi « bărbat de Stat». Doctrina lui a fost să facă plăcere, învăţată, s-ar fi părut, de la portarii de hotel şi de la băieşi. Dacă putea să procure sensaţia satisfăcătoare, Bel-Ami accepta orice însărcinare, cu o Încîntată inconştienţă candidă. Lam văzut deunăzi, după douăzeci şi cinci de ani, lăbărţat şi moale, dîndu-se jos dinaintea unui 138 [139] bijutier, dintr-un automobil de zece milioane, tîrîş, mai mult ca o traistă, jurîmprejur abdomen, decît ca un om fără oase. Probabil că a cumpărat un mare cadou, pentru o mare plăcere, ştie el mai bine a cui. Numai «un pătrar de veac », cum s'a rostit elocvenţa lui, odată, într-un « moment istoric », cum tot el l-a numit, a făcut din Bel-Arni un cadavru de copil bătrîn, holbat şi gras. Bel,Ami, cu zgîrciul orbitei descompus, şi-a pierdut şi monoclul. [140] DOCTORUL Multe lucruri nu se învată. Unul se învată s:gur: păstrarea distanţei şi a' rezervei. Ce folo�! Te aud descoperind situaţii, cazuri, care nu interesează. Le şopteşti la ureche, le denunţi. T e.ai născut ziarist fără gazetă şi faci publicitate cu vorba, pretutindeni, unde te duci. Reproduci tot ce auzi. Nu poţi prinde ceva, orice, fără să trans­ porţi. Ştii cîte pahare a băut vecinul tău de masă şi spui. Ai auzit ce face nevastă-sa şi colportezi, Bine, rău, indiferent, tu difuzezi. Ai tras cu urechea şi.i dai numaidecît drumul. Nu te poţi tine. Ca rata: mănîncă, bea si spîrcîie. , De cele' mai multe ori s�u întodeauna, trăn. căneala ta displace, dar aşa eşti tu, zici: «Eu spui adevărul ». Adevărul tău e ce afli. Aşa te-am pomenit, şi îţi albeşte mustaţa, credincios neroziei tale, din tinereţe. Trezeşte-te, mă! N,ai cel puţin duh şi dar de povestitor. Spui şi rîzi şi nu mai rîde nimeni. Niai obosit să fii observator fără însărcinare, detectiv fără leafă, spiritual fără lipici? Nu te-apucă, aşa, un fel de scîrbă de sine ţi? că 'ti.ai pierdut viata în anecdote searbăde şi con, iidenţe proaste, pe care nimeni nu le ascultă? « O să vă mai spui una », zici tu, şi rîzi cu hohot cînd nici n'ai început. Şi după ce ţi s'a isprăvit « una », nici nu s-a băgat de seamă că ai fi spus ceva si că s.ar fi si isprăvit. Nu te stinghereste că vo�beşti ca un' caraghios, unul scobindws�. . A plăti sau a plăti la timp este ceva care se practică obişnuit în vulg şi în clientelă. Pentru plata ţuicilor şi masticilor consumate la mine, eu am organizat chelneri şi ţali. Dar ce e francul faţă de milion şi de sute de milioane? Milioanele se plătesc cu oarecare greutate şi, în ceea ce mă priveşte, aş prefera să nu le plătesc defel. În vremea noastră de stricăciune şi lipsă de bună.credinţă, sacrificiile mele pot constitui un merit, şi un merit chiar naţional, care ar atrage în mod natural scutirea, ca o recompensă sufle, tească a calităţilor noastre. Sînt un apostol. Să nu credeţi, domnilor judecători, că este bine să fii om bogat. Toată viaţa m'am silit să deviu un salariat şi nu am izbutit. Fericesc din toată inima pe toţi cîţi ruau pus o sută de rnili­ oane la ciorap, ca să se îrnpovăreze cu ele. Feri, cit cel ce nu are hotel şi bodegă, căci se va rnîru tui, - zice psalmistul, cu bună-dreptate, Şi nu sînt singurul martir al ţării acesteia. Au mai fost cîţiva, între care un mare negustor de per, deie şi covoare, un mare comerciant de flanele şi alţi jertfitori de sine. Cel dintîi, nefericitul, e poate prea gras, însă a fost şi ministru, chemat ca un mare gospodar, ca şi mine, să gospodăreas' 175 [176] că Statul şi libertăţile cetăţeneşti. Ca să nu i se urască afară din cale de mult, el şi-a curnpă­ rat şi cai de curse, ostenindu-se şi în alergări de trap, nu numai pe singurele lui două picioa­ re. Voia să ia parte la bucuriile ţării cu cît mai multe picioare şi cu ele potcovite, şi să ajute prosperitatea cu activitatea unui grajd de iepe şi armăsari. Pe aceşti înnaintaşi ai mei i,aţi pus la punct: puneţi-mă la punct şi pe mine. Pizmuiesc, vă repet, fericita sărăcie şi bine. cuvîntez pe Dumnezeu cînd îl văd înmulţind în jurul meu oamenii care mănîncă o ceapă cu pîine. Cît n,aş da să fiu în locul lor, dacă nu ar fi prea tîrziul însă m'am învăţat rău, domnilor judecători. O viaţă întreagă am dormit pe sai, tele de puf şi m.arn învelit cu plapumă de mătase. Am mîncat homar, Roquefort şi Brie, vîna, turi franceze, fazani, icre moi. Am băut Sau. terne şi Veuve Cliquot, şi am isprăvit masa cu Chartreuse. Dacă mi-aş schimba regimul acum şi m,aş întoarce la mălai fiert şi la fasole, m,aş îmbolnăvi de stomac. Nu e voie să i se întîrru ple acest lucru unui fruntaş al Statului, care trebuie să supraveghieze de aproape rinichiul, ficatul si băsica udului nostru. Pentru ce au mai existat 'Ştefan cel Mare, Tudor Vladimirescu şi Horia, dacă guvernul şi Justiţia s-ar deziru teresa de buna funcţionare a organelor noastre esenţiale? Pentru ce m'am jertfit eu, dacă tre­ buie să mai plătesc şi o sută de milioane? Sînt şi un bărbat model, un soţ model, un părinte model, un model de şef de familie; vă rog să nu uitaţi. Am ajutat orfanii cu şaptezeci şi cinci la sută din veniturile mele, am sprijinit văduvele, am vindecat bolnavii, am adunat cer. setorii si i.arn îndestulat. Hotelul meu este locuit, cum vă puteţi uşor ela seama, ca şi diversele mele imobile, exclusiv de oameni săraci. Cînd 176 [177] se iveşte un încasator de la o foaie pe care am primit-o doi ani de zile, zi cu zi, îl iau la goană, numai din distracţie, şi tot din distracţie dau pe mîna sergentului din post pe omul flămînd care ar voi să se înfrupte din bugetul bodegii mele. Dar cine nu e distrat, cine nu.i dus cu mintea la cele superioare? Concordatul preventiv perrniţîndu.mi să mă chinuiesc a strînge alte zeci de milioane noi, îmi va da alte posibilităţi ca să fiu util şi indis­ pensabil epocii mele de dulci bancrutari şi frau< duloşi. i [178] BUNUL SAMARITEAN Vroia să-ti fie prieten cu orice pret, si nu ti-a plăcut. 11 supăra că nu-ţi place. Sint' gen�ri, cărţi, mîncări şi oameni, pe care nu.i guşti. Pe el trebuia să.l guşti obligator. Şi-a făcut o meserie ca a dumitale. Meseria trebuie să im. plice solidaritate şi camaraderie, Refuzi precis să-i fii camarad. Nu se lasă. Te asaltează, rînd pe rînd, pe toate potecile care duc într'o îrn­ prejurare, de la el la dumneata. Rezişti şi res­ pingi concentrat. Umfli spinarea, ai scos un ghimpe şi l-ai înţepat. Examinează. Crede că s-a julit accidental. ti înşeală politeţea generală, căci trebuie să fii politicos, dar cel care o preţuieşte ştie că politeţea nu aduce nimic normal din, colo de ea. Dacă i,a surîs o doamnă cînd i,a sărutat mîna, el crede că surîs însemnează sofa, şi toarce un vis. Doamna îşi va lăsa soţul, copiii şi gospodăria, dar îşi va lua bijuteriile la ple­ care şi va fugi cu el, Casanova de Zimnicea sau de Călăraşi, Mai rămînea o latură neabordată, Te asaltează pe acolo. Ar fi voit să înceapă să te viziteze nu. mai cinci minute, pentru plăcerea lui dezinte­ resată, să stea trei ore, să vrea să plece la ceasul mesei si să-l opresti, si să ia si cafeaua, si să În' tîrziez� pînă sear�. Categoria' cunoscută; de la « dumneavoastră» trece la «dumneata» si «tu », şi de la «domnule» la «mă », iţi zice pe nume, 178 [179] şi, dacă.l ţii strict în formulă, îţi dă amical pesl te umăr, şi, enervat, crede că e o prefacere de tru­ fie, neputînd concepe distanţă şi contact indirect. Dacă l-ai primit o dată, te obsedează, « Ce frw mos e la dumneata! Esti foarte bine instalatl » V rea să ştie « cum ai' făcut». îi trebuie reţeta răbdării, a punctualităţii, a. strădaniei, a voinţei şi abnegării, după un codex facil, la îndemîna proştilor, şi care trebuie să fie echivalent cu un lichelisrn complicat. La cafenea, te povesteşte ca pe un « burghez» şi te dispreţuieşte artistic şi literar. Şi nu mai pricepe nimic, că din sărutările cu care te-a luat la ochi nu s-a lipit niciuna. îţi atribuie răspunderea confuziei. Nu-ţi acordă dreptul să ,ţi alegi prietenii singur şi să refuzi. Nu ştie ce-i omul disociat, El are timp şi SUI flet pentru toată lumea şi de toate împrejură­ rile, e unanim. A sfîrşit prin a bănui parcă o realitate, dar neîncredinţat. Mai nădăjduieşte, aţîţat de lucrul interzis. « Nu se poate - se gîndeşte el, într-un ceas penibil, în care a fost pus forţînd nota obrăzniciei - să nu mă intercalez acum.» [180] RĂZBUNAREA Am găsit pe savantul meu profesor tot atît de vorbăreţ şi de urît pecît îl cunoşteam, Însă îmbătrînit cu douăzeci de ani în cei doi, decînd nu-l mai văzusem. Aspectul lui de goril în re. dingotă îl făcuse rău de timpuriu, dar corectat, după străduinţe intense, de o dicţiune afectată şi de un joc de scenă menit să dea pocitaniei fi, ziologice o frumuseţe morală, profesorul putuse răzbi în viata socială ca un savant incontrolabil, şi în lumea' ştiinţei ca un mare crampon labo­ rios. Avar ca un simigiu şi nespălat din avariţie, el suferise în ultimul timp o lovitură aproape de creier. Falimentul unei Bănci pulveriza « călţărnintele pe care i le irnpusese oraşul. Obiş. nuit să umble cu băţul de salcie după gîşte şi să ia contact intim la picioare cu loboda şi găi, naţul, el făcuse cîteva clase de seminar şi încer­ ca la un ziar de partid reportajul poliţiei, para, lei cu o sirnilitudine de literatură. Dimineata ce' rea împrumut un leu, la prînz doi lei, şi' seara cind - si îi găsea în fiecare zi. «Grea e viata! » suspina băiatul. ' După cîţiva ani, băiatul s-a însurat cu avere în judeţ, mulţumită unui elector local, care avea nevoie de aderenţi, năzuroşi faţă de centru. Bă, iatul nu mai era vizibil pe jos, în încălţăminte. Încălţîndu/se cu o nevastă, el s'a încălţat şi cu un automobil. Saluta cu ochii îrnpăinjeniţi, se recunoştea cu greu şi fu « ales» şi deputat. Ci, team amuzat în polernicele oficiale numele lui. A voit să ţie un discurs, s-a sculat, a zis «mersi» si s'a asezat la loc. , Natu�a, care nu se dă după oameni, l,a păs. trat însă intact, cu prostia lui rnărunţică, deve­ nită solemnă şi pedagogică. Şi i-a păstrat intactă şi gura de ţigan, buzată, vînătă şi friptă parcă de o sete egipţiană. De tînăr, în colţurile gurii proeminente, avea două umflături fiziologice, care păreau că vin din gingie. în cuprinsul ca. rierei politice, umflăturile s-au mai umflat, şi 186 [187] deunăzi, cînd l-am văzut suind o scară, pe care o scoboram, mi-a fost greu să recunosc în obe. zitatea mată a fizionomiei lui, fortată ca un ca. lapod, pe tînărul frumos de odini�ară. Era să fie doborît din copacul în care se suise porcul lui. sufletesc, de prăjina unui eveniment: să fie arestat pentru un comision de cîteva miii, oane, într-o afacere organizată în pierderea Sta, tului. - Ai auzit ce era să mi se.ntîrnple? întreba el cu accentul de bronz al statuii lui Ienăchită Văcărescu. Iată de ce m.am sacrificat. Imi pare rău că am intrat în politică ... Vei fi genial la douăzeci de ani, superb Ia douăzeci şi trei, trist la douăzeci şi cinci şi total, mente surîzător la treizeci. cînd autoritatea eser» ţială şi definitivă, care absoarbe toate celelalte autorităţi subiective anterioare, va fi şeful poli, tic al judeţului în care te-ai aşezat. Iţi va mai rămîne să-ti construiesti un cavou. Dacă librarul îţi v� recomanda o carte, cum­ părînd gumă de şters, îi vei răspunde: «Am scris şi eu. " » [188] PREŞEDIN rELE Cornisiunea de bacalaureat a fetelor era pre' zidată de un savant contestat, om antipatic În, văţămîntului, profesoarelor şi elevelor, Pentru evi, tarea oricărei confuzii, trebuie spus că examenul se petrece cu mai mulţi ani în urmă ... Pseudo, savantul căpătase o catedră fără concursul legal, prin escamota rea unei situaţii şubrede şi asor­ tarea cîtorva mărunte evenimente în beneficiul lui. Trecînd vama ştiinţifică pe la fruntaria ne' păzită a tipografiei, el a devenit şi autorul unei opere de compilaţii deghizate, trecînd pe numele lui citiva cercetători streini, În 'ziua examenelor, domnul preşedinte, ras, înnălbit şi cochet, s'a preziutat la şcoală ca un vizir surîzător şi urît, cu o familiaritate musul­ mană. Fizicul îl deservea cît si intelectul cu o figură între lăutar şi cioclu, �ioletă, buzată, şi cu doi dovleci în pantaloni, unul în faţă şi altul în locul opus, pe picioare scurte, de scăunel. O pată vînătă, suspectă ochiului medical, i se În, tindea pe o jumătate de ochi şi obraz, ca două Americi, şi pipăitul puhăv îi era gras. Decorul de carne neagră, cu descompuneri in, terioare, pe care pudra bărbieritului nu putea să o-nnăbuşe, ar fi dat numai o impresie de tristeţe şi de compătimire, dacă accentul berbant al corn, plexului caricatura! nu.l făcea odios Între cu' coane şi domnişoare. Directoarea nu a participat 188 [189] la spectacolul examenelor, profesoarele s'au în' cleştat într-o încruntare, iritantă pentru o atrno. sferă de studiu si colaborare, fetele se simteau rău, numai preşedintele se oferea masculin tutu­ rora, cu indulcirile lipicioase ale ochilor, scîn­ teietori cam focul unei potcovării. Silită' să-i SUI porte autoritatea libidinoasă, candidatele şi eX3< minatoarele scuipau discret în batistă, ca dina, intea unui hoit cu emanaţii rîncede, pipărate. Asta a durat o săptămînă şi a fost cel mai sinis­ tru bacalaureat din cîte trăise clasicismul. Toată cariera lui universitară era cu dezgust cunoscută dascălilor care nu confundă datoria de director intelectual şi educativ al studentelor, cu limba căscată de streche a virilă, şi la fiecare ten, tativă de a forţa o uşe pentru o înnaintare ne. meritată şi un plasament, domnul preşedinte s'a lovit cu nasul în cîte un băţ, si din nou si-a fă, cut vînt, încurajat de anudtit� servicii şi' neru­ sinări. , Rămînea din el o imagine de Don Juan eră. cănat si de cocos opărit. Mi,�m adus �minte de personalitatea acestui model de dascăl şi de preşedinte uitată, acum cîteva zile, cînd l,am văzut într-o situaţie nouă, dinaintea unui depozit de benzină, cu mînecile suflecate, năduşit şi pornpînd, scîrbit, aer într-un cauciuc de automobil, vechi ca o diligenţă, cu roata flescăită. Cîtiva sofeuri isi băteau joc de dibăciile lui mecani�e, t�t atît de iscusite ca şi la catedră. - Tîrnpitule] a strigat unul din ei. Eşti băI trîn şi prost. Nu se ţine pompa aşa ... [190] UN CROCHIU Un advocat şi.a făcut un cap «interesant». Şi'a făcut o chică, şi.a făcut o barbă, un palton cu croială istorică, o cravată cu aripi, şi, pe vîr­ fuI capului, a pus o pălărie mică. Cîtva timp şi-a purtat barba pe dreapta, şi cîtva timp la stînga, şi s/a hotărît, confruntat cu oglinda, să şi-o poarte la mijloc. Nasturii cei mai mari îi spînzură la piept ca nişte medalii. Dintr'un buzu­ nar iese o carte, dintr.altul jurnale. încălţămintea se reazimă pe un toc Înnalt. E distrat din răs­ puteri şi adept al « dezordinei artistice». Şi toată această instalaţie, ca să transporte subt braţ un ghiozdan cît un geamantan, de treizeci de kilograme, de care e nedezlipit. [191] o EMINENŢĂ OBSCURĂ Mă văd din cînd În cînd cu un prieten, cu care nici nu sînt prieten, dar şi sînt. O politeţe perfectă caracterizează raporturile noastre, şi cîtă vreme nu ne întîlnim, de obicei multă vreme, nu ne aducem aminte unul de altul, parcă am fi murit odată. Părerile noastre sînt şi ele de tOI tală politeţe, şi în ce mă priveşte sînt întodea­ una în principiu de acord asupra tuturor opi­ niilor ce-am avea. El se consideră scriitor: nu-l citesc, n'am unde-I citi, dar îl accept. Cînd zice « noi », adică Shakespeare, Dante, Goethe, Erni­ nescu, se cuprinde şi el acolo, şi, bineînţeles, « noi» sîntem şi noi amîndoi: ginta literară. Convorbirea e cît se poate de agreabilă. El scrie sau a scris ceva, însă împrejurările îl împie­ dică să « dea la lumină», şi aşteaptă momentele acelea mai bune, care pentru unii oameni, de un geniu superior, nu vin niciodată. Căci, o dată nu-i editor, altă dată mai e ceva de adaos la manuscris, apoi: cînd e la cîrmă un guvern, pe care din anumite scrupule de conştiinţă vrea să.l menajeze, cînd e un guvern, vorba lui, « imposibil». Plin de nuanţe şi de reticenţe, prietenul meu se acomodează cu orişice şi cu orisicine. N,am ştiut niciodată din ce trăieşte, şi ar fi fost nedelicat să.l întreb. Cine întreabă din ce trăieşte sticletele care-ţi vine Cll guşa roşie în 191 [192] pomul din fereastră şi se bucură ciripind pe cîteva clape de sticlă bătute cu ciocul? E, pe, semne, «om de afaceri». Pe neştiute, a parti, cipat la întreprinderi şi proiecte vaste, care n'au reuşit din pricina unui amănunt derizoriu. El nu recriminează, constată si zîrnbeşte ; ca un miliardar, care, dacă n'a izbutit să �onstruiască o cale ferată peste Africa, se gîndeşte să încura­ jeze turnătorii le de oţel din Ipoteză. Ar fi avut, sau va avea, o moşie, care-I cam plictiseşte, ori o uzină. Aflu, cînd mă întîlnesc cu el, că a săvîrsit o mulţime de lucruri în tăcere, dar din toate' gre' şurile pe care le-a dat se vădeşte personalitatea lui de participant la toate evenimentele istorice. E, fără îndoială, un spirit politic de mîna întîia, dar oamenii de răspundere nu că nu I-au înţeles, dimpotrivă, nu l,au urmat, cu toate că sugestiile lui s'au dovedit bune. - Ei, domnule ministru, ce ţi-am spus acum patru luni, cînd credeai că nu se poate? - îmi pare rău că nu te-am ascultat. Iei o cafea? Asta s'a repetat de nenumărate ori. Probabil că prietenul meu s-a născut prea devreme, faţă de evoluţiile vieţii politice, cel puţin cu şase luni. Putea să vie pe lume în ianuarie: venise în iunie precedent, şi zodiile au jucat defavorabil. Sînt coincidenţe astrologice. Ele decid adeseori de soarta omului, care nu ştie să lemconjoare, Cu multi oameni politici îsi zice «tu », l,a frecventat 'pe toţi şi a conlucrat cu toţi, fără deosebire. El n.are program, are coincidenţe, şi uneori se duce să dea un sfat, evident dezinteresat. - Să nu faci, domnule ministru, cutare lucru, că iată ce ar putea să se întîmple. Dar domnul ministru l,a şi făcut lucrul acela, şi e mîhnit că n-a mai aşteptat. în viaţa politică 192 [193] sînt Şi fatalităţi, ce vrei! Cîteodată venea în contact şi cu primejdia atitudinilor extreme, nu ale lui, personale, dar intervenind în ele, ca să se «imprime» alt curs acţiunilor, puse la cale, şi de care el era informat. La despărţire surîdern cordial, el pentru mine şi eu pentru el, cu pălăria în mînă, ca nişte gent* leme ni, care fac pe lorzii dinaintea unui gard de zăbrele, pe un trotuar de mahala cu hîrtii mototolite. Nici n'am stiut cînd a trecut atîta vreme încîntătoare. Mă uit la ceas: am pierdut două ore. - La bună vedere. - La revedere ... [194] «S,A FĂCUT! » E cel mai bun om cu putinţă, îndatoritor, ini­ mos şi gata să te ajute. Poţi alerga la el cu toată încrederea, la orice nevoie. Nu se poate primire mai însulletită si o mai mare bunăvointă. Cor» tinua ei amploare parcă te stinghereşte, parcă suferi că trebuie să i-o uzezi. Inegalităţile tale personale şi atenţia ta, variabilă după om şi după zi, comparativ cu a lui, te mîhneşte. De ce nu poţi fi şi tu tot atît de la fel cu sineţi ca el? ti vezi Învăluit cu nimbul aceluiaş curcubeu de lumină, deschis toată vremea, ca semnul unui etern şi senin optimism. Îţi pare rău că ai venit să-I turburi cu necazul tău sau cu necazul altuia, căruia Încerci săli înles­ neşti un drum, să-i uşurezi o greutate. Are legă, turi, intrări pretutindeni, toată lumea îl respectă si ar căuta să.l multumească. , - Pentru atît de 'puţin te-ai ostenit pînă la mine? te întreabă bunul prieten, cînd ai isprăvit. Du.te şi spuneai cui te-a rugat, că mîine, dis-de­ dimineaţă, voi fi acolo unde trebuie. Nu te mai îngrijor�, iau treaba asta asupră-rni şi o consider ca o datorie. La revedere, iubitule. La o răspîntie apropiată te aşteaptă, după ce ai vorbit cu el, omul interesat, care, tot cinstin­ du-te foarte mult, are în tine o încredere limitată. Ţine să verifice că nu ai căutat să te cotoroseşti de el cu o vorbă, ci că te-ai dus, că ai intrat, 194 [195] şi, de vreme ce i.ai făgăduit, îşi permite să se prindă de tine scai şi să vadă cu ochii lui. Ştiin. du-l om de isparvă şi nevoiaş, adeseori minţit de oameni şi de viaţă, îi tolerezi să te ia de scurt şi nu te superi că insistenţa lui ajunge excesivă. E ori un învătător nedreptăţit, ori un Iunctio­ nar care merită o avansare,' ori un titrat fără slujbă, ori un student care nu mai poate trăi din «meditatii». - Ei, ce ţi,a spus? te întreabă nerăbdător. Se face? Răspunsul tău nu are dreptul să fie atît de sigur ca al prietenului binevoitor. ti pui o pedală prudentă. Entuziasmul excelentului amic are întodeauna trebuinţă de o surdină, care să-i modereze accentul, mai cu seamă că ai mîncat din agreabila ei papară. Cînd i-ai mai da şi altuia să guste din ea, e bine să o serveşti cu linguriţa. Minunatul prieten nu face ca acel ministru defunct care îţi da bucuros o scrisoare de rece­ mandaţie cu textul: «Te rog scapă-mă de el» citit prin transparenţa plicului alb. El suferă de alt neajuns. Are o pauză în firea lui, un interval, de care nu-i vinovat. E atît de volubil, de spiritual şi metaforic, în tot ce pune la cale cu o dragoste adevărată, de, votat lucrului pe care-I face, încît, întodeauna, ori trece dincolo de subiect, ori se opreşte din, coace de el, si toate interventiile lui rămîn fără efect, oricare' ar fi autoritate� hotărîtă în toată constiinta să-I servească. Pledînd cauza unui ne' feri�it, 'el pledează, fără să ştie, împotriva ei, îl minimalizează pe solicitator fără să vrea, şi, dintr'o problemă de viaţă şi dintr-o tragedie, izbuteşte să scoată o şaradă, de dragul unei vorbe frumoase. Surîde şi glumeşte pînă ce lasă perso, najului vizitat, amuzat un sfert de ceas, o singură amintire, că e amuzant. Tot fără să ştie, s'a jucat 195 [196] şi cu propria lui existenţă, suspinînd în vioara lui gravă pe dinăuntru dar licăritoare pe dinafară. - Ce-ai făcut cu ministrul? îl întrebi a doua zi, cu shială. - Admirabil! Tocmai te căutam să.ţi dau răs. punsul. S,a făcut! Şi nu se făcuse. Bunul prieten s-a născut sufleteşte ca un grilaj: o stingbie plină şi una goală. [197] CARIERA La «Cafe Lirique » din Geneva, servea, pe la 1906, cu şervetul pe braţ, o celebritate, un chelner, care jucase şah cu regele Petru. Refu. giat în Elveţia, Karagheorgheviciul se comporta ca un actor, ca un student. îşi lua cafeaua la cafenea, mînca la restaurant şi ducea o viaţă de boem sărăcuţ. Ajungînd rege încoronat, chelner rul Jacques îi cumpărase fotografia pe care o SCOl tea cu admiratie din buzunar. - Ce rău î�i pare că n'am şi un autograf! se plîngea garsonul. Dacă m,aş duce acum la Belgrad şi aş spune cine sînt, cred că m-ar numi ministru sau cel puţin director la Conservator. Jacques cînta niţel şi din flaut şi pretindea că ilustrul lui partener îl aprecia ca muzicant. Pro­ babil că dacă s-ar fi dus unde spunea, un sergent de stradă i-ar fi luat un interogatoriu şi i-ar fi dat loc într-un vagon de a treia clasă cu desti. natia «retour ». Anecdota cu regele se decolorase detot, şi, căpătînd o conştiinţă de sine, ridiculizată de clienţi, Jacques alimenta fără să-şi dea seama buna dispoziţie a jucătorilor de şah, între care se simţea, în amintire, mai bine. Jucătorii îl aţîţ au să vorbească. - Ia mai zi o dată ce ţi.a spus regele cînd sta coleii pe canapea, într.o simbătă seara. - E un imbecil ! 197 [198] - Regele Petru l,a apreci..t ! - Perfect adevărat! răspundea chelnerul. Odată ce m'a remarcat regele, opinia dumneavoastră mi-e indiferentă. Din contactul cu farfuriile şi tacîmul regelui, chelnerul rămăsese cu o înfumurare de aristo. crat degenerat. La T ekirghiol, după războiul trecut, un om îşi tocea picioarele între localităţile de pe litoral, explicînd scăldătorilor de la plaje şi de la ora prînzului, mai ales, prin berării, că el făcuse o ispravă unică la Silistra, nu-mi aduc aminte care îşi scrîntise piciorul ori întorsese apele Dunării îndă. răt. Că făcuse ceva neştiut de nimeni, asta era sigur. Un alt cetătean tinea discursuri si conferinte în piaţă, pe o' temă' asemănătoare, pretinzînd �ă trăsese primul foc care a făcut să se încovoaie un zepelin inamic. Piaţa se obişnuise cu el şi.l ocolea, bravul cetătean vorbind în cele din urmă singur, urcat pe o' Iadă, lîngă hală. - A! ăsta e ăla cu balonul, îl arăta negustorul de [ărnîi. Amîndoi eroii obscuri căutau să-şi facă o pro. fesiune pe toată viaţa, atribuindu-şi un merit dintr-o coincidenţă şi un prestigiu dintr-un arnă­ nunt. Cînd îi întrebai : - Am nişte lemne de tăiat şi de măturat o curte, la ce te pricepi dumneata? ei răspundeau, unul - Eu sînt cel de la Silistra! şi celălalt: - Eu am doborît balonul! - Bine, dar ce faci acum? Revoltaţi, ei se puneau să înjure piaţa, publi­ cui şi guvernul. în cafeneaua din Bucureşti se leagănă pe cîte un scaun un flăcău la vîrsta de colonel. Activi, 198 [199] tatea lui e transformismul: trage pe nas oxigen şi.i dă drumul acidului carbonic, iar la fiece douăzeci şi patru de ore obţine un fabricat ali. mentar. Juneţea lui, din punctul de vedere intelect, e complicată şi dificilă. S,a pomenit cu pasiunea să puie note politice şi literare; ceea ce ar fi, pînă la urma urmei, o sirnili-prolesiune, dar se petrece ceva catastrofal; nu ştie să le scrie. Asta îl cam irită, dar asta e legea lui, să nu ştie şi să nu poată. Şi'a dat toată silinţa, şi nu merge. La patruzeci de ani nu ştie să-] facă pe j, nota care i-ar fi cea mai favorită. L-au intrebat unii: «Nu te apuci de nimic? că trece vremea. Atît eşti în stare să faci?» El a răspuns ca garsonul de la «Cafe Lirique » din Geneva, ca viteazul de la Silistra şi ca omul cu balonul: că i-a căzut odată lui Charles Maur­ ras bastonul, că i l.a ridicat şi că i l-a dat. Că Maurras i-a mulţumit pe franţuzeşte: «Merci », şi că el i.a zis: «Il n'y a pas de quoi ». E cariera lui. 199 [200] UN OM PROVIDENTIAL Proprietarul hotelului în care locuiesc sta pe gînduri. Are optzeci de camere toate pline, şi treizeci din ele, rezervate clientelei cu schimbul, se reînchiriază la fiece oră. El inspectează, pe rînd şi de cîteva ori pe zi, toate etajele. La nr. 45 aude un geamăt de satisfacţie. Cine e la nr. 451 Perfect! La plecare va plăti de două ori preţul odăii, pentru că a turburat liniştea pasagerilor într-un chip antifamilial. Locatarei de la nr. 7} i se va întrei chiria, pentru că dovedeşte o activitate exagerată şi schimbă şcrvetele des. Cine face baie la al doilea etaj, la ore nepotrivite 1 A! da, bine. Se va încasa un supliment. Portarul, i se pare, este un hoţ. Nu trece în registru toate închirierile uneia si aceleias odăi. La prins de cîteva ori cu nere'guli gra�e. De pildă, camera 14, spunea că e «momental» goa' lă, Proprietarul, ducîndu-se şi punînd urechea la uşă, s'a edificat. Şi nici madarnele distribu­ ite pe grupuri de odăi nu dau probă de morar litate, întÎrziind peste timpul cuvenit serviciului în camera cîte unui provincial, amator în Bucw reşti de cucoane îmbrăcate în roz şi cu ciorapii palizi. Proprietarul le-a pus de mai multe ori în vedere că, asupra beneficiilor deosebite, sînt obligate să lase un procent la cassă, întrucît bene. ficiile se realizează pe proprietatea lui, în cadrul capitalului lui şi în mobilierul lui. Numai metrul 200 [201] de covor costă patru sute şaptezeci şi cinci de lei, şi regia localului e enormă. Proprietarul cîştigă de la toate articolele un atît la sută. Rufele trimise la spălătorie, ale eli. eriţilor, suferă o urcare de preţ sută la sută, şi îndeosebi albiturile clientelor. Bărbierul, pre, ferat din vecinătate, plăteşte şi el un procent, şi fiecare cafea cu lapte, fiecare corn, fiecare ţigare, transportate sus, de la cafeneaua de alături, plă­ tese un impozit de import în hotel. Proprietarul ar avea prin urmare cuvînt să fie mulţumit că pune anual cinci milioane de lei deoparte, că şi-a măritat fetele cu gineri distinşi şi că, mate­ rialrnente, contribuie la bunul mers al colecti­ vităţii şi la ordinea socială. T otuş, proprietarul e foarte nemulţumit. La un venit ca al lui nu se poate trăi fără idealuri politice, după cum nu se poate deceda fără cavou şi fără statuie. Mai cu seamă, cînd te gîndeşti că atîti oameni cu o stare mult mai neînsemnată decît a lui şi cu un simt de administratie inferior şi mai puţin amănunţit: joacă un rol in naţiune şi în Stat, sînt de multe ori deputaţi şi senatori, şi cîteodată chiar miniştri. Dacă nu cunoştea el, din experienţa lui de hotelier, pe miniştri, pe care i-a auzit sforăind, spălîndu-se, înjurînd, cine săli cunoască? Apoi, el are un program de reformă generală, care, în mic, i-a ajutat să devie propri­ etar al imobilului, după ce fusese în tinereţe « lift» în local, şi căpătase încrederea văduvei fostului proprietar şi drepturi asupra aluniţelor cu păr dintre nasul voluminos şi o întreită guşă graţioasă. Mii de gînduri îl asaltează, şi, făcînd socoteala seara la biurou, sufletul lui oftează profund. - Observ că vă frămîntaţi, domnule propri. etar, de cîteva luni de zile, decînd vă sînt ehi, riaş. Vi s'a întîmplat ceva iremediabil? îl întreb. 201 [202] - Merge din ce in ce mai prost, domnul meu, răspunde proprietarul. - Hotelul e plin de geme, domnule proprietar. - Crezi dumneata că la hotel ne gîndim acum? zice vexat proprietarul de hotel. Hotelul trebuie să meargă, adaogă el, Iiind bine organizat şi supraveghiat de mine personal. Mai e vre un local comparabil cu «Hotel Naţional »] Altceva mă chinuieşte, domnule, se înhoalbă concentrat proprietarul. Ţara! Dumneata ştii că mergem la revolutie si că sîntem condusi de un guvern de incapabili? ' - Bine că m-ai asigurat, domnule proprietar, răspunsei rîzînd cu poftă. Dacă e vorba de ţară, ţal ra o să mai aştepte. Credeam că încasările au slăbit. - Ştii dumneata că nu mai pot să dorm? - De ce, de ce, domnule proprietar? Dornici, liul dumneavoastră personal trebuie să ne cu totul scutit de pricinile noastre de insomnie. - Cum? n-ai înţeles? Ţara! - A! tot tara. - Şi principiile! domnul meu. Politicienii ne-au demoralizat. Demagogia ne destrăbălează. Nu mai merge. Nu mai poate să meargă. Sînt decis să intru în activitate. - Dumneavoastră?! Proprietarul «Hotelului National» ? ! � Te miri, domnul meu? Oare mă crezi nedestoinic, pe mine, care am dus întreprinderea la o dezvoltare splendidă? - Ce obiectiv aţi ales pentru acţiunea dumnea­ voastră viitoare? dacă nu sînt indiscret. - Nsam să-ţi ascund nimic, domnul meu. Halul în care se găseşte ţara cere o sforţare consi­ derabilă. Ne trebuie o dictatură. Dar repede, ştii, fără nicio amînare. Pînă miercuri. .. Sînt, pot să-ţi spun, omul care nu se teme nici de Kernal, nici de Hitler, nici de Mussolini. .. 202 [203] « STAI SĂ.ŢI EXPLlC EU ... » Am un prieten care le ştie toate şi mai cu seamă este convins că le ştie. Fără să aibă pretenţii de enciclopedist în strictul înţeles al cuvîntului şi fără să cunoască lucrurile prin latura lor descrip­ tivă, care le aşează in serii şi diviziuni, distri­ buindu-le intre deosebitele ştiinţe, el cunoaşte ceva mai mult şi mai nobil, cauza lucrurilor brute; el ştie în sensul că descoperă şi comentează. Fiece imagine pe care o prezintă natura, fiece eveni­ ment sau întîmplare banală, e-o coajă, şi înlă­ untrul ei sună, ca un miez de clopoţel, cauza mascată, sensibilă auzului intelectual. Nu e mister cît de consacrat în care să nu poată intra cheia spiritului prietenului meu; o întorsătură, şi taina s'a deschis. El ţi-o dă descuiată şi zîmbeşte: iat.o. Toată lumea suferă de o activitate intelectuală. Bate toba cu degetelelO masă, arnuzată ceasuri întregi de muzica monotonă. t8i freacă mustata, îşi trece mîna prin dreptul na�ului de zece ori pe minut. Grupează obiectele de acelaş fel, numă­ ră casele, trăsurile, felinarele, paşii. Prietenul meu suferă de activitatea aristocratică a expli­ catiunii. A făcut în tinerete studii de dascăl uni, vecsitar, şi de atunci tncoace se crede obligat nu numai să alle, ci să şi dea imediat pe faţă. De'aci inteligenţa lui a specializat viaţa în enigme, şi universul întreg nu e populat, pentru 203 [204] ochiul lui, decît de semne de întrebare obscure, cu o stea scînteiată dedesubt, îmbrăcate cînd într'un costum pe măsură, cînd în aparenţele înşelătoare ale unui fenomen sau vegetal. Ca lupul flămînd, care umblă numai după mîncare, prie­ tenul meu T eofil nu trăieşte decît ca să se întrebe şi ca să răspundă. El întrerupe brusc o povestire a unui vorbitor, ca să intercaleze, cu misticism didactic, cuvintele: - Stai să-ţi explic eu ... De cele mai multe ori explicaţia lui e inutilă, căci nu era nimic de explicat, iar întodeauna orgo. liul şi satisfacţia cu care îşi anunţă el operaţia indispun, ceea ce-I dă o satisfacţie nouă imediat, căci în acel aş timp ce este solicitat de explicaţia anunţată, spiritul lui îşi explică şi cauza pentru care vorbitorul întrerupt şi auditorii sînt supăraţi de întreruperea lui: invidia. «Sînt mai inteligent decît toţi», îşi zice în sine comentatorul. Explicaţia lui cea mai scurtă durează un sfert de oră cel puţin, interesul convorbirii se pierde, unii se scoală şi pleacă, alţii cască, alţii dau din umeri, - evident, din cauza geloziei; ochiul ex­ plicatorului vede tot, notează tot. - Cînd mă găseam la Paris, mi s-a.rnbolnăvit nevasta în timpul unei plimbări prin Champs­ Elysees. Se împleticeşte, o iau în braţe, o duc pe o bancă, se adună trecătorii ... - Stai să'ţi explic eu... Cîţi kilometri sînt de la Bucureşti la Paris şi cîţi stîlpi de telegraf? .. Fă socoteala: două zile de tren cu ochii pe fereastră sînt de ajuns să provoace neurastenia şi acea stare nervoasă a stomacului care în vapor ia numele de rău de mare ... Nevasta povestitorului era pur şi simplu însăr­ cinată în patru luni. 204 [205] - Nu ştiu ce am de cîtva timp, că nu mă mai pot scula devreme. Pun deşteptătorul să sune, pun servitorul să mă zgîlţîie, şi degeaba. � Stai să-ţi explic eu. .. Te culci cu pîntecul plin. - Mi,e lene, dragă, lene, - ştii durnneatace.i lenea? .. - Desigur că ştiu, o stare bolnăvicioasă a organismului. - Mofturi, dragă ... - Lenea în niciun caz nu e normală. - Foarte normală, dragă, cînd te culci la patru dimineaţa şi vii de la club. - Nu mi-ai spus că te culci tîrziu. Comentatorul are în toate cazurile dreptate: îi lipseşte însă un factor. - Ati auzit detunătura de aznoapte? Nim�ni nu auzise nimic. Explicatorul face semn, zîmbind cu superioritate: el auzise. - Să-ţi explic eu ... O explozie la Pirothehnie : se lucrează cu dinamită. - Lucrurile s'au petrecut mai primitiv: mi.a pocnit, dragă, o ureche. Ilaritatea şi gluma supără pe T eofil. Nu admite să-l ia cineva peste picior. înţelege să explice serios lucrurile serioase. îngălbeneşte şi ameninţă, şi societatea trece la masă. Rasolul constată toti invitatii că e tare. - Să vă explic, eu: spune explicatorul, .. Nwi fiert îndeajuns. .. Se întîmplă la carne invers decît la ouă ... Cu alte cuvinte, explicatorul cunoaşte psihos logia lucrurilor, deşi el n'a inventat nimic decînd s'a făcut descoperirea că e frig pentru că nu e cald şi e verde pentru că nu e stacojiu. Dar el pune atîta tact ştiinţific, atîta gravitate în pătruns 205 [206] derea fondului celui mai adînc al cauzelor, încît impresionează şi e tolerat. Adevărata lui republică, acolo unde explicaţiile lui se impun ca o lege absolută, este la o prefectură de judeţ, al cărei director e numit pe baza titlurilor eminente. Subalternii lui, dacă n'au ajuns să ştie totul, cunosc măcar din totul o parte, mulţumită explicaţiilor lui T eofiI. El reconstituie crimele, cu autori necunoscuţi, pînă la detaliu, ştie tot ce s'a petrecut, cum a evoluat drama, şi, prin deducţii de logică, descoperă imediat şi pe asasini, pe care.i scoate de.acasă ca din cutie, îi arestează sisi tine închişi pînă ce sînt descoperiti adevăratii �ut�ri. Sau, dacă hazardul nu participă la desc�. perire, arestaţii lui sfîrşesc prin a muri în puşcărie. - E curios, îmi spunea odată prietenul meu T eofil, că au fost găsiti asasinii din Costîna, altii decît cei depuşi de �ine, acum cinci ani. Cu� îţi explici? -? .. - Să-ţi explic eu, zise T eofil cu o ironie condes- cendentă. Adversarii mei mi-au pregătit o farsă. Cu mine însă, ştii, farsele de prosbgust nu merg niciodată. 206 [207] UN MIC BINEFĂCĂTOR Sînt un om chibzuit. Dacă nu eram chibzuit nu se alegea de mine nimic, căci singura moştenire părintească a fost pentru copiii noştri chibzuiala, Principiul meu este să nu mă grăbesc. Nici nu gîndesc cu grabă, nici nu mă impresionez cu grabă. Cînd trebuie să mă supăr: «Aşteaptă puţin, îmi zic, să vezi, că poate nu trebuie să te superi ». Cu alte cuvinte, între cauză şi efect am pus o scadenţă, si am învătat asta de la poliţă. Me' seria mea ce� m�i dragă, � am mai multe �eserii, după împrejurări, - este să dau bani cu împrumut. Am avut ceea ce se numeşte geniul afacerilor precoce. Cînd eram mic, - am acum, cei mulţi înnainte, şaizeci şi trei de ani, - îmi da tata cîte cincizeci de bani, duminica, pentru distracţii. Ce făceam eu? Păstram cincizeci de bani şi.i dam cu împru­ mut. Dam cinci parale luni, şi căpătam joi înna­ poi zece bani. Această operaţie m'a învăţat cum se dublează capitalul. Dar ca să fiu sigur că iau capitalul înnapoi cu dobinda lui, ceream Chimia sau Limba latină şi o ţineam la mine în ghiozdan, pînă joi. Această operaţie m.a învăţat cum se ia o garanţie şi m'a familiarizat cu noţiunile de « client», de «termen» şi de «