[6] [7] FOSTUL CUVINT INNAINTE, LA EDIŢIA INTIIA S,a putut citi în ziare textual că prezcntele pagini, sorocite unei apariţii primăudratice, ruau fost puse În circulaţie la timp din pricina cenzurii. Omul obişnuit să gîndească slobod, aşează propo. ziţia întrsaltftl. Dacă ar fi fost supusă examenului cenzurii, cartea de faţă nu ar fi fost cuvînt să fie oprită, dar s-ar fi recunoscut drepturi artistice unei noi autorităţi literare, ceea ce nu s-a întîmplat. Autorul se foloseşte de spaţiul pe care i l-a lăsat aci gol imprimeria, ca să facă o declaraţie de principiu cititorului: că ma urmărit să realizeze nici logică, nici succesiune, ci o simplă carte de buzunar şi ghiozdan, citibilă oricum, începută orişideunde, .fără final şi putînd sfîrşi acolo unde vrea cititorul să,i ţiuie o zăloagă, să o abandoneze sau să o arunce. T. A. '9J5 [8] [9] îN AVION 11 I Mulţumită avionului, explorările au ajuns lesnicioase, şi dacă aerul sau motorul nu te trădează, carboriizat într'o pustietate sau pierdut într-o mare, eşti sigur de o călătorie plăcută. Innainte ca să-şi facă trupul uşor, aviatorul trebuie sa'şl uşureze sufletul, obişnuindu-şi.l cu viaţa de Bu' ture şi cu pieirea instantanee. Echipaţi cu tot ce trebuieşte, ne-am construit costume de piele cu blana pe dos, ne 'am strîns capul bine în cîte o căiţă din acelaş material, am pus în cojoace potrivit croite toate labele noastre patru. Plecarea mea s'a petrecut fără voie, într-o ab. sentă totală a personalităţii, Cei doi prieteni ai mei aviatori, Mnir şi K�ic, m'au scos dintr'un local către ziuă, mai mult absent, cum zisei, decît de faţă, şi m'au dus acasă la ei, în camerile de la periferie ale unui aerodrom. Hangarele, puse la rînd, mi/au lăsat o impresie de broaşte' testoase uriase, iesite din mlastinile unei tări de inceput de 'lume: ca să mir�asă orizont�l. Un ochi electric li se dilata pe nas. Am dormit ca o brută, aruncat pe muşarnale, pînă pe la patru după-amiază, cînd mi se întoarse memoria dispăs rută. V rui să fug pe fereastră şi să mă duc să -rni sărut familia, pe care nu o mai văzusem de patru zile, decînd dura ceea ce fusese o masă colegială. Kuic mă prinse de picior. 9 [10] - Stai, laşule! zise. Peste şapte minute decolărn. îmbrăcaţi,l! porunci Kuic ajutoarelor. - De ce «Iaşule»? am întrebat jignit. Pot să-ţi afirm că nu mi-e frică de nimic! adăogai cu o bărbătie orgolioasă. Dar, mărturisesc, si cu un sentiment, care aş fi preferat să fie numit shială şi blîndeţe, dacă nu-mi era, într-adevăr, nu frkă ci groază, şi dacă n,aş fi tremurat ca varga. - Nu vezi cum dîrdii, imbecilule ] zise Kuic. - Eu? întrebai dezarticulat, în plină lună de vară, de o rapiditate de mişcări şi de o precipi­ tare a maxilarului, pe care nu le puteam stăpîni. - Nu-l mai luăm cu noi, hotărî Mnir. Te po' rneneşti că ne face o boroboaţă pe sus şi ne cere să-] azvîrlim din avion. - Nu pe-per-mit] protestai clănţănind. Me' me'merg cu-cu voi. Sssînt ho-tărît! De fapt, soluţia lui Mnir mă interesa; îmi ve­ nea să plîng şi mi 'era ruşine. îmi aduceam aminte zîmbetul fetiţei mele, figura ei puţintel cîrnă şi cărămizie, cu mărgica ochilor neagră, şi voiam să o iau în brate, încă o dată, înnainte de a muri în talazele oceanului, otrăvit cu azur şi apă ama' ră şi devorat de rechini. Dar Demonul trufiei, care a caracterizat întcdeauna pe fricoşi, se insta­ lase În paiele sufletului meu şi, viteaz prin imitaţie, devenii în tărbaca evenimentelor un erou. Cît era de lamentabil eroismul meu, ştia numai con' stiinta. , � Gata? - Gata! Nici nu mă spălasern pe ochi, şi zburam la trei sute metri înnăltirne. Ca să fie mai mari, metrii mi se păreau pătraţi şi cubi. Deocamdată, simtii nevoia să mă uit la ceas. - Nu ştiu unde' mi-e ceasornicul, zisei către Mnir şi Kuic. 10 [11] Primul se uita în hartă, şi cel de-al doilea era la volan. - Ai uitat că I'ai dat chelnerului cadou? - Ar fi trebuit să fiu beat, zisei cu accent; n.am această slăbiciune. - Turtă! zise Mnir, apucat de un hohot de rîs. îl ţineai pe chelner de gît şi.l pupai în urechi. Mnir se aplecă să scuipe de scîrbă, deasupra planetei, care se mişca subt noi ea nişte cărţi de joc. Aparatul se lăsa ca o luntre pe stînga. - Ai sictir l zise Kuic. Puteai să.ti înghiti scuipatul, gîndindu.te la gălbenuşul di� ureehe'a chelnerului, şi să nu ne dai peste cap. Nu mă face! că mă pui pe acrobatie si vărsati matele din voi. - Lasă.l, mă, în pace, zise Mnir. Nu ştii că e nebun? Din trei spirale e.n stare să ne dea gata pe amîndoi şi pe el. Tocmai trecea o biserică pe dedesubtul nostru, ca o capră. Un popă ne făcea bezele voluminoase. - Dar am scăzut la o sută douăzeci de metri' strigai. A crescut popa. - Ţine'ţi fleoanca! zise Kuic, că te las pe c10, potniţă. Şi deodată ne ridicarărn vertical, ca o săgeată, pînămtr,un nor. - Nici aşa! zisei. la-o mai domol. -- Ca să te Învăţ minte! zise Kuic. Kuic sîsîia o melodie de jazz, rămasă de la Lanchet. - Ştii la ce mă gîndesc? zise Kuic. La putoarea aia de cioară înnaltă cu ochii verzi. Mă ruga s'o luăm cu noi, s'o facem vulturoaică. - Mai era un loc lîngă mine, zise Mnir . Mă, un lucru aş vrea să mai Încerc în avion . - E porc! zisei. - De, ştiu eu? răspunse Kuic, pilot profesional. Cred că ajunsesem foarte palid. Pierdusem cehi. librul interior dintrodată, la o nouă clătinare 11 [12] mai bruscă, şi mi se umplu gura de.o amăreală acră. - Dă,i drumul jos, n'o mai economisi, îmi comandă Kuic. Si dădui drumul ca unui conţinut de ceaşcă de' ceai. - Aerul spală, zise Kuic. Pînă jos nu mai ră. mîne nimic. Ca Şi din pasageri ... [13] IN VĂZDUH I 2 1 Ne aflam la şase sute de kilometri de cen­ trul de aviaţie, de unde plecasem. Kuic zise: - Citeşte ceva, ca să mai treacă timpul. - N,am luat nicio carte cu mine, răspunsei. - Recitează, idiotule! din memorie. Uitasem tot ce ştiam şi mă gîndeam numai la fetiţa mea, care se putea spune că nu mai avea tată, cu un accent cu atît mai tragic, cu cît încă nici nu.l pierduse. Mă căznii să-mi aduc aminte cîte ceva: un vers pe ici-colo, fără sens, fără legă, tură. Mă obsedau totuş nişte îngînări din copilărie, pe care nu cutezarn să le pronunţ şi a cărora revenire subită nu mi-o puteam explica, în alti, tudine, decît printr-o diminuare a insului pînă la ceea ce fusese în copilărie. Şi ziceam mintal, după motor: « Ala, bala, portocala ... Ala, bala ... portoca-la. .. Cioca, boc ... » - Ce-ai zis? întrebă Kuic auzind « boc ». rostit involuntar, tare. - Am zis: Ala, bala, portocala ... - Pitak s'a tîmpit în cer detot, zise Mnir că, tre Kuic. Cînd s'o da jos la Asfadur, o să ceară biberon, - Era tîmpit decînd se găsea pe sol, răspunse Mnir. - Ieftin! împlinii eu. Orice nătărău e în stare să facă o glumă atît de proastă. 13 [14] Kuic lăsă avionul să alunece pe vîrf, perpendi­ cular la pămînt, şi, după ce-mi trase o spaimă, se ridică din nou. - Nu face prostii! zisei. Dacă nu ţi.e milă ele zănateca ta tinereţe, adăogai cu gravitate, eşti obligat să te gîndeşti la copiii mei ... - Cînd e vorba de pielea lui, îşi citează copiii, zise Kuic. Cunoaştem! Dragoste prin substituire, şantaj sentimental. Zaraful care i.a mîncat mamii paralele, zicea că Banca lui e o instituţie econo­ mică şi că de ea atîrnă Ordinea Socială. - Ce,are,a face! zisei către Mnir. Amestecă pe rnăsa cu copiii mei. De o parte o cotoroanţă, şi de alta nişte îngeri. - La opt sute cincizeci de metri, zise Kuic, văd că te 'apucă pofta să mănînci ceva. Mănîncă.I, cu condiţia să nu mă stropeşti. Mnir mă trase de mînă, cînd mă pregăteam de o replică tăioasă. - Taci din gură! şopti el. - Vreau să am ultimul cuvînt! Z1se1 iritat. Nu,mi place să fiu călcat în picioare. - Dobitocul vorbeşte ca pe bulevard, zise Kuic. Mă boule! în văzduh limbajul se schimbă. N'ai văzut că zburătoarele nu dau cu copita? - il auzi? .. zisei revoltat, către Mnir. - Lasă.I: el conduce. - O să-mi spui că nu e vizitiu, răspunsei. - Şşşt l zise Mnir, puindu.mi mîna pe gură. - Iacă tac, zisei, dar asta nu mă împiedică să gîndesc şi să răspund mai tîrziu. - Sfatul meu, zise Kuic, este că e mai bine să cugeţi decît să gîndeşti. - Mă tot provoacă! zisei către Mnir. Kuic, care-i în fond un băiat bun, puse capăt dialogului, întinzîndu-ne cu mîna stîngă, pe dea' supra umărului, un baton de ciocolată. 14 [15] _ Astupă-ţi gaura, zise el. Ne suim la trei mii de metri: Băgaţi de seamă! Într,adevăr nu stiam să apreciez fiziceşte o asemenea ve:ticală, 'dar m.am simţit deodată gol, cu sensatia că golul mi-e îndoit. N,aş putea să exprim starea mea decît cu o învîrtire la strung pentru dublu ghevint: un spiral din dreapta, în, crucişat cu un spiral din stînga. imi venea să retractez tot ce spusesem şi să sărut mîinile pilo­ tului care mai putea să stăpînească existenţa, du, pă fugam sus, în vatra cerului, pînă la adîncime. Eram la cinci mii de metri. - Te făcui acvilă regală, căcăciosule I zise Mnir. - Nu mai am nimic de zis, răspunsei. Eşti o fortă a universului. .'. Şi a micii publicităţi, răspunse Kuic ironic, farseur la orice altitudini. [2] - S'o dăm în măsa de viaţă, zise Kuic, scoborînd aparatul. Acu e acu. Trebuie să ate. rizăm. Ori avem noroc, ori ne ia dracu ... Măăă! se zăresc oameni cu chivără şi coadă. Nu mai era de tinut văzduhul. Unul din motoare se hodorogise, al' doilea se împleticea, şi al treilea putea să ne lase-n drum. Mai era zborul planat, dar cine ştie? Căutam un şes şi nu era. După optsprezece mii de kilometri şi de cîmpii de apă fără sfîrşit, spînzuram deasupra unei insule, ale căreia margini dispărură, cînd ne aflam Ia şase sute de metri de pămînt. O forfotă de comanace ţuguiate umplea oraşul, şi riscam să intrăm cu ăripile.n ea. S,ar fi zis că sîntem nerăbdător aştep­ taţi, cu toate că nu ne anunţase nimeni şi că, deam accidental într-o ţară neaflată pe hărţile noas­ tre. Norocul ne scoase înnainte un cheu neted, 15 [16] imens, o plaje. Stoparăm în mijlocul ei, în vreme ce lumea fugea la apariţia noastră de-şi rupea picioarele. Pentru orice întîmplare, ne pregătisem rnitraliera. Lucrurile s'au petrecut cam în felul intrării 1 ui Guliver în Ţara Piticilor. Văzîndu-ne liniştiţi, cetele şi gloatele se apropiată de noi şi ne salutară în genul ţării lor, descheindu-se de toată haina şi dînd pulpanele laoparte, atît bărbaţii, pe care, bineînţeles, îi recunosc urăm numaidecît, după un amănunt, care se infătisa gras, cît si femeile, de un desen şi de o compoziţie pline de fru­ musete. - 'îţi dă mîna să saluţi ca ei? zise Kuic. Pînă să ne scoatem noi pantalonii şi caţaveicile, trece toată ceremonia. Salutarăm europeneşte, cu mîna la scufii, şi, văzînd că locuitorii nu înţeleg, ne aplecarărn în complimente, exagerînd plecăciunea, ca să fie vă, zută mai bine. Şi, ei tot n.au înţeles, crezîndu-ne poate, bolnavi de şira spinării. Ne lipsea un tîlmaci, dar nu ne lipsi mult. Ieşi din mulţime un cocoşat care ne ştia limba, din Statele Unite, unde se întîmplase să rnun­ cească, dînd un şurub la fiece patru secunde ce, lui ce îl punea; meşter şi farmer, proprietar al unui hectar, în America de Nord. - Vreau să te întrebăm un lucru, ziserărn Cocoşatului. Ce era atîta zarvă şi muzică la scobo­ rîrea noastră? - Cum, nu ştiţi? Oraşul a devenit municipiu, răspunse Cocoşatul. - Adică? - Adică nu mai e oras. - Ce s'a schimbat? ' - Nu s'a schimbat nimic. 16 [17] - E o populaţie blajină, care, neavînd ce face, schimbă numele lucrurilor si ale dernnităţilor, Ia fiece zece ani, cel puţin o dată. ' - S'a schimbat alaltăieri si numele străzilor. Si a fost o sărbătoare! S,au introdus bulevardele. Era şi urît, zise Cocoşatul. De pildă, gropile au devenit grote, marginile gîrlei splaiuri, iar străzile care purtau nume de lucruri au luat nume de oameni însemnaţi, din istoria lumii. în douăzeci şi cinci de ani au' trecut prin planul oraşului nostru toţi oamenii mari, după epocă. Cînd ni se urăşte, aducem alţii. - Pentru ce? - Fiindcă primarul nostru, fiind om însemnat, a voit să fie mai însemnat decît toţi ceilalţi, şi i-a făcut, într'un fel, subalternii lui. Cînd po. runceşte : «Duceţi'vă în strada Clemenceau şi dărîmaţi casa de Ia numărul trei sute patruzeci şi doi », primarul se simte nu numai egal cu Clemenceau, ceea ce ar fi prea puţin, dar mai mare ca el, pentru că poate să facă un act de au. toritate cu o celebritate defunctă. -Aşa? - Primarul nostru voia să fie şi general. Fiindcă fusese în armată numai sergent, şi nemai, putînd obţine gradul dorit din oştire, a ţinut să-l capete civil. Avem un primar plin de ambiţii, însă dibaci, ne explică bătrînul cocoşat. Ca să poată fi general, el s-a numit primar-general, si a făcut mai multi primari-locotenenţi. O să �i,J arăt: e cu cioc. 'Il strică puţin buza de sus, întoarsă la colţuri ca Ia crapi, şi nu se asortează cu culoarea ochilor, dar ciocul salvează tot, ca scîrţîitul ghetei ciorapii pestriţi. Cînd veţi vorbi cu primarul nostru, binevoiţi de greşiţi şi ziceţi.i domnule general. La auzul acestei chemări evo. cative - Iena, Waterloo, Wellington, Napoleon,- 17 [18] pieptul lui de rîndunică se dilată pînă la atletism, şi omul calcă.n pinteni de aur. - înţeleg, zise Kuic. Raţionamentul e logic. Dacă Iulius Caesar a fost titularul unei împărăţii, analogul lui, primarul-general, trebuie neapărat să domnească într'un municipiu. - E si sentimentul nostru al tuturora, zise Co. coşatul. ' [19] UN PROIECT I 4 I La masă, aflarăm concepţiile acestui bărbat de initiative, care nu voia să închidă ochii fără să ref�rmeze oraşele după norme noi. EI dorea să strîngă şi să sorteze edihciile de acelaş fel într-un singur loc, bisericile cu bisericile, grădinile cu grădinile. Statuile, adunate din toate părţile în, tr.un Parc al Statuilor, şi de asemeni canalizările şi bulevardele, fiind mai lesne de îngrijit şi adrni. nistrat laolaltă decît separate. Canalurile, de pildă, trebuiau scoase din pămînt, ca să nu.l mai inco. modeze, şi îngrămădite, ca în şantierul unei fabrici de tuburi de beton, la diametrul şi lungimile lor, în stive demonstrative în mijlocul unui parc cu lac, iar becurile electrice aveau să fie scoase din oraş şi îngropate în lac, ca să.l lumineze pe dedesubt, în culori. « Toate lucrurile la locul lor» este principiul primarului-general. E o simpli, ficare şi o reorganizare a vieţii. Avînd, de pildă, două sute cincizeci de mii de robinete de apă Iaunloc, debitul poate fi matematic supraveghiat, şi anarhia răspîndirii lor în tot oraşul suprimată. Primarul a fost impresionat de vechiul simţ de grupare din Babilonia, unde toţi elefanţii de piatră ai unei regiuni erau puşi alături pe două rînduri, ca să păzească intrarea la templu. Ceea ce izbu­ tise deocamdată, era fericitul ansamblu al feli, narelor, pe care le-a transportat din municipiu pe un deal, lipind lămpile una de alta. 19 [20] Cocosatul ne dete o idee, excelentă prin toate urmăril� ei. - Spuneti că sînteti ziaristi, ne sfătui Coccşatul, si că veniti' într-o al�chetă 'internationaIă. L�mea aci are superstiţia ziarului, şi în special autorită­ ţile. V'aţi luat un aparat fotografic? Puneţi,l în functiune des. Cereti,i pr irnului.ministru să vă pozeze în pantalon de baie şi cu pipă, pe tro. tuarul Parlamentului, şi el se va supune. Oamenii noştri politici sînt, din instinct artistic, mari amatori de fotografii, mai ales dacă ele apar într-o gazetă cu note biografice mai multe decît în natură, şi cu elogii. - Cît ceri să fii ciceronele si secretarul nostru? am întrebat pe Cocoşat. ' - Nu cer nimic. Restul mă priveşte. Interpretul unui domn ziarist străin are sursele lui, si dacă am cîştigat unu Ia mie din ce Încasează patronii mei, sînt un om făcut. Mă mut din Canada în California. - Eşti angajat, zise Kuic. Dume la un hotel bun. [21] o MIE ŞI UNA DE FETE l51pd Cocosatul ne oovesti j ·A _ __ 0_ I e rurn, ocoşatu ne povesti istoria tina. r ului cu şapte surori, pe care cred că o citise în poveştile arabe. Un băiat avea şapte surori frumoase, şi ele cons­ tituiau toată averea lui, adică un prim capital, care, bine exploatat, a produs capitaluri bancare însemnate, locuitorii fericitului tinut avînd si adagiul potrivit, că nu e nevoie să ai capital, inst�' laţie sau marfă, ca să produci alt capital: este de ajuns o «combinaţie ». Fiecare din surorile băiatului, una măritată, a doua divortată si celelalte cinci fecioare, «tră, iau », cum' se �ice în Kuty, cu cîte un frate dintr-o familie cu şapte flăcăi, un flăcău bătrîn, un al doilea flăcău între două vîrste, şi mai mulţi alti flăcăi. Fecioarele aveau un mare număr de flăcăi, din care unii erau căsătoriti si se jucau de-a fetele cu ei toţi, cum se joacă' fetele. Şi cum flăcăii, si cei bătrîni si cei mai putin trecuti, făceau parte dintr-o societate de jucători de popice cu bere, chemată mai tîrziu, de Ia ţapi şi halbe, Ia un rol social, - fără să se gîndească, în ziua feri, cită a chemării, fratele cu şapte surori a devenit ceea ce se numeşte în Kuty «bărbat de Stat », un termen intraductibil, Bărbătia de Stat era o stare a fizic ului si a moralul�i, comparabilă cu harul, căci se bucurau de ea foarte puţini, vreo zece-doisprezece oameni 21 [22] profetici, odată şi în acelaş timp. Ea se manifesta pe negîndite, ca o prezenţă imaculată, fără să-şi aleagă starea şi categoria, cîteodată la bere şi la popice, şi avea însuşirea să transforme minţile, gusturile şi chiar mirosul cojocului, din berbec în ambră, printr-o inexplicabilă operaţie divină. Ţi se făcea mai întîi un mare gol brusc în amin, tire, că uitai tot ce fusese pînă în ajun, în ordinea, cum se zice la noi, materială şi morală. Uitai sensul lucrurilor şi al cuvîntului, uitai ce învă­ ţaseşi ca şi ce trăiseşi, iar dacă nu învăţase şi nimic, începeai să ştii la perfecţie, într-o singură noapte, o sumedenie de lucruri mari şi noi, şi mai cu seamă secrete. întîia cunoştinţă percepută imediat cu starea harului, şi nicidecum cu ceea ce se numeşte vul­ gar inteligenţă, a bărbăţiei de Stat, este « raţiunea de Stat », o subtilitate de netilcuit, incorporată de la sine în fiinta unui bărbat al bărbătiei, în' dată ce transfor�area individului normal' e indi. cată de un portofoliu. Portofoliul e un obiect de piele cu despărţi, turi, însă cusături le fiind făcute cu misticism, se înţelege că efectele lui asupra titularului sînt altele decît ale unui portofel cumpărat din piaţă, a căruia proprietate dă posesorului, care îl plimbă subsuoară, numai un legitim sentiment de mîn­ drie. Alegerea grupului de popicari cu bere a fost făcută într-un chip original, într-o grădină. Adunîndu.se să dea cu ghiuleaua de lemn, a trecut pe acolo împăratul Barbă, un împărat cum nu mai fusese, îmbrăcat oriental, un dervls ţinînd locul împăratului adevărat, de care se scă; pase bărbăţia politică fiindcă o cam lua de pielea cefii şi de nas, ceea ce nu este îngăduit în Kuty, 22 [23] unde jignirea cea mai mare este apucare a de aceste două piei, una cu osînză şi alta cu muci. - Am purces prin ţară să caut oameni şi am auzit că la cîrciurna asta sînt cîţiva care joacă popicele bine. E adevărat? - Adevărat, împărate, zise cîrciumarul. E unul care le răstoarnă pe toate dintr-o dătătură. - Ce vorbeşti! se uimi împăratul cu anteriu. - Altul fumează trabuc după trabuc, pînă la optzeci şi patru de bucăţi. Mai e unul care face legi toată ziua şi noaptea, aşa, pentru el. A învăţat asta din cuvintele încrucişate, şi le face pe porun' ceală. Uite-l, stă colo, lîngă tibişirul de popici, şi mîzgăleşte cu creionul. S,a născut legiuitor, şi în nicio treabă nu mănîncă mai cu poftă şi nu se îngraşe mai bine ca în regularea vieţii aproa' pelui şi legarea ei de stîlpul unui gard. A pus viaţa în şarade şi ghicitori, şi le poate face şi cu chibrituri şi clei, lipite cu hîrtii. E cel mai tare. E ăla cu ochelari şi cu picioarele înco­ voiate. - Poţi să mi-i prezinţi? întrebă împăratul. - Minten, zise crîşmarul. La început societatea cu şapte surori şi un frate a rîs, cînd a văzut pe cîrciumar intrînd însoţit în popicărie, mai ales că berea le dăduse ceva din veselia ei lăbărtată. Dervlsul si-a arătat hirtiile şi solia, şi popicarii s'au luat de braţ şi s'au dus după el. A doua zi, fratele cu şapte surori şi o sută de cumnaţi s'a făcut, va să zică, om de Stat. Era şi învăţat şi priceput, cum nu mai fusese nimeni, şi de-a doua zi el începu să călătorească în ţările străine, ca să facă numele de Kuty cunoscut în hoteluri şi restaurante, regretînd că Allah, divini­ tatea locală, îl înzestrase numai cu şapte surori, cînd el putea să aibă patruzeci, ca să influenţeze cinci continente în sensul vederilor sale. 23 [24] G Cocosatul s-a înnălţat pînă la urechea lui Kuic si-i sopti ceva, surîzînd, - Eşti 'nebun? se cruci Kuic. îmi spuneai că ai citit-o în povestile arăbesti. - Nu exagere�, răspunse Cocoşatul... Aduc odată şapte. Două de cap şi încă una pe din trei. Povestile si Karna.Su tra se trăiesc la noi în carne şi oa�e, după modele.' - Şi cît costă asta? - Nu vă priveşte. . . O să plătiţi cu onorarii, cu subvenţii şi şperţuri. Şperţul e dolarul nostru. Un şperţ de aur este egal cu o mie de lire sterline. - Aţi înţeles ce-mi propune măgarul ăsta? întrebă Kuic, întorcîndu-se către noi. - Am înţeles, zise Mnir. - Ce'aveti de zis? - De acord, răspunse Mnir. - Eu m'am jurat să rămîi, pe tot parcursul, credincios nevestii, zisei eu. - De unde o să ştie nevastă-ta, că în Kuty ti-ai pierdut marile virtuti care te caracteri- ;ează? ' - Chestie de conştiinţă, canalie! zisei, redeve, nit stăpîn, pe terito:iu stabil. Apoi, să ştii ceva: femeia are în treburile astea un instinct care nu dă greş .Nevastă-rnea m'a cunoscut ori de cîte ori, din pricini independente de voinţa mea, am fost adus să-i fiu infidel. 1 se părea că miros a găină. Traducea instinctul. - Mi se pare că miroseai a clapon, zise Kuic. E cam acelaş lucru. o - Carnerile numărul treizeci şi şapte, trei, zeci şi opt şi treizeci şi nouă! strigă portarul hote lului, îmbrăcat în fir. - N,o fi tot general, ca primarul vostru? în' trebă Kuic. Poartă şi săbiuţă. 24 [25] - Aşa e lumea pe aici. Place micul armament. E o teacă goală, cu pieptene înnăuntru, pentru mustăti, O să vedeti si decoratii. Kutii suprapuşi se trag din rărnâşiţele �onsacrat� ale ul;or neamu�i care purtau orgolioasele insigne ale meritelor răz. boinice, din timpul păcii, şi pe tălpile ghetei. - Noi auziserăm că numele de Kuty este atri. buit de ştiinţă unui trib portughez, format din epavele unei corăbii, plecată acum patru sute de ani să aducă enibahar. Portarul, auzindu.l, întrebă respectuos pe Co- cosat: � E profesor universitar? -Nu. - Atunci e doctor în litere. - Nicidecum. E unul din gazetarii sosiţi cu avionul. intre portari, profesori universitari şi doctori în litere există ° afinitate, care, cînd păcăleşte, vexează. - Vezi că mirosearn eu ceva? zise portarul. Dacă nu e profesor, e domn ziarist. Ascensorul ne distribui pe fiecare la camera lui. [26] EROICA � 9 1\ •• 1'\' 'J I Seara, m pat, am CItit in ziarul New ŢU!y Herald, sub titlul Geniul recordului, consideratiu- nile următoare: ' «O nestăpînită sete de recorduri halucinează fericit lumea noastră, care, imitată peste ocean, cu oarecare extaz al tuturor organelor sistemului anatomic, de la creier pînă la degetul cel mic al piciorului, vădeste victoria influentei civilizatiei kuty asupra fostelor sirniliculturi europene. ' Pe vremuri, europenii impuseseră lumii recordul obscur şi necontrolat pe kilometru, manometru şi basculă, al aşa-zisului intelect strict, şi propw neau omagiilor universale pe un Leonardo Da Vinei, pe un Goethe, pe un Bernard Palissy, care, dibaci, se pare, în salturi imaginative, nu se arun. caseră niciodată din etajul al douăzeci şi unulea, căzînd în picioare şi salutînd graţios publicul a' dunat să.i sărbătorească. Ba ceva mai mult; acesti recordmeni Iunambuleşti n'au cunoscut consacra­ rea decît la cîteva zeci sau sute de ani după isprăvitul existenţei, în timpul vieţii constituind obiectul dispreţului sau al dezinteresului din par, tea puterilor civile organizate: prefecţi, comisari, agenţi fiscali, proprietari, presă şi chelneri. Rezultatele noastre sînt tangibile şi se recoltează imediat, pe teritoriul pozitiv al naturii. Istoria noastră artistică a dat omenirii pe omul care fuge mai iute decît calul, pe înnotătorul care întrece 26 [27] balena; într-un cuvînt, pe omul accelerat şi ex­ pres. Eu, autorul acestei corespondenţe, am dat treizeci şi unu de pergamente, semnate cu cele mai ilustre nume din regnul sportiv. La Philippe' ville am doborît cu pumnul aruncat în zgîrciul nasului, pe campionul boxului din patru republici. în T ytypupa am trecut peste cinci care cu fîn, legănîndu, ce�a ce însemna în intentia lui: «Sîntem dernontabili », şi: « Montebl », întorcînd pipa în gura de unde o scoase. El credea cu sinceritate că vorbeste englezeşte şi că limba engleză, prin univers�li, tatea ei, care trece cu cîteva zeci de kilometri chiar dincolo de coaja pămîntului şi e singura 47 [48] limbă muzicală vorbită de Dumnezeu, de la înhintarea Societăţii British pentru răspîndirea Bibliei, putea să Ee curentă la kuţi, ca la japonezi, de vreme ce prima limbă vorbită şi pe pămînt fusese englezească. Juriul, compus din esteţi locali, era prezidat, de cine credeti? De însus Presedintele venerat al Re, publicii, care, părăsindu-şi ocupaţiile absorban. te, slujea de arbitru şi de proteguitor al rasei, renovată în piele şi în tricou. Parcă-l văd: un domn de vreo saizeci de ani, ochelari si mustăti întoarse cu EeruI' de frizat, din colţuri, .rostindu-şi frazele grele, accentuate, de bolovani clătinaţi. îi rămăsese din vremea cînd se purtau carîrnbi scrobiţi subt urechi şi pe mîini, ca nişte podoabe, inspirate de la inelele atîrnate de buze, două ticuri decorative: unul de lărgit gulerul, care apăsa înghiţitoarea, şi celălalt de proiectat manşeta înnapoi, pe fus, după contemplarea satisfăcută a butonilor, cu un ochi de diamant. Pentru Eecare obiect spînzurat de preţul Einţei sale, - ceasornicul cu lanţ, oche. larii conturaţi cu aur şi zvîcnind în resortul nazal, creionul care se lungea înnainte şi intra îndărăt, pretext al presupunerii că personajul cugetă şi notează, bastonul, cînd personajul punea pălăria şi mantaua, învîrtit în aer ca un ventilator, - el avea un gest, divizîndu-şi astfel activitatea într-o sută de subactivităţi, învîrtirea degetelor mari satelizate unul împrejurul celuilalt, bătaia tobei ritrnată pe biurou sau pe geamul ferestrei, cu cele două degete următoare, jocul inelului pe degetul al patrulea, cel de.al cincilea Eind rezervat special delicatului raclaj al nasului şi al urechii. E ticul de cugetare al modernului, oprit într-o pauză din celelalte activităţi, aşteptîndu.şi trenul, tramvaiul sau iubita, pe o margine de peron sau de trotuar. Pentru că omul civilizat care se scobeşte cu stăru. 48 [49] inţă, lîngă o statuie de bulevard, aplică nevoile de ciugulire ale găinii şi de linsoare ale mîţei. F17 D -" 1 K' I� upa o 1I1specţle a concurente or, UlC, care fusese invitat dimpreună cu noi să ia loc în foto­ liile extreme ale juriului, trase ostentativ aer pe nări şi, aplecîndu/se cu o şoaptă la urechea lui Mnir, îl văzui pe acesta ţintindu.şi ochii în pămînt si muscîndu-si buzele, ca să nu izbucnească. Potri­ �elile 'nătără�lui nostru de pilot, un găligan mol­ corn şi rece, se nimereau cîteodată atît de exact, încît nu te puteai opri, fără să.ţi scrinteşti maxila. rele, de vointa hotărîtă de-a nu.i da drumul unei gargare de rî�uri, darul lui de.a fi porc fiind spiri. tual. Cred că aci stă tot succesul de teatru şi ora­ torie, în sentimentul că personajul nimereşte just, ca în ring, unde o lovitură de pumn dată adversa' rului, între sprincene, stîrneşte entuziasm şi delir, inexplicabil fără o concepţie intuitivă a materna' ticilor mecanice. Erau patruzeci şi cinci de concurente, aşezate în rînd herniciclic, în picioare, şi care aminteau chelneriţele de la Operă, care seara fac balet în schimbul unui salariu prelungit. Ceea ce izbea întîi era o pungă, aparentă în vîrful triunghiului ombilical, ca o jumătate de întreg. După forma puţin despicată a locului, se putea observa cum purta fiecare zbenghiul, ascuns ca la pisici sau prezent ca la căţelele cu coada retezată, şi duios în sincera lui expunere sub tricou. La unele con, curente turta spintecată era situată pe. şold şi rea­ liza un sentiment, ca şi cum ar fi dorit să fluiere sau să cînte, şi la cele mai multe se Înfăţişa ca un ochi bolnav, cu pleoapele umflate. Un medic deduce numaidecît atitudinea cea mai favorabilă în care tînăra concurentă şi viitoare soţie va putea obţine şi împărtăşi un maximum de despersonali- 49 [52] COPIII KUŢI � Le'am trimis copiilor acasă o scrisoare. în Ţara de Kuty nici nu vă închipuiţi ce a văzut Tătutu. întîi şim;îi, aici copiii nu se duc la şcoală. Se joacă toată ziua, de dimineaţă pînă seara, şi dau cu pietre în toate geamurile, fără să-i certe nimeni. Ştiţi cum sînt geamurile în Ţ uţy, capitala Ţării de Kuty? Arunci cu un bolovan şi, în loc să se spargă, geamul prinde bolovanul şi ţi-l aruncă îndărăt: să vezi atunci cum te fereşti, ca să nu te nimerească geamul pe tine. Sticla era ca apa şi ca pittia, înghiţind pietrele. Ca o traistă, fără să se găurească, le dă drumul numaidecît. Vasăzică, vezi de ce se cuminţesc copiii. Ca să nu le spargă geamurile capul. Şi pomii sînt ca nelumea. Vrei să te sui într-un gutui, îţi alunecă piciorul, şi pomul se trage mai înnapoi, ca un cal. Apuci să te sui în pom, pomul o ia cu tine din loc. Sari după o gutuie, şi gutuia sare şi ea mai sus, ca să nu o prinzi. Vişinile pornesc depărtîndu-se ca nişte coinace, dudele, ca nişte gîngănii fug, zarzările se grămădesc pe ramurile cele mai de vîrf. Şi, cîteodată, pomul se ridică tot, ca un tîrn, şi te ia la bătaie, ştii tu unde, nu aş vrea să-ţi mai spui. Prin urmare, cînd nu se întîmplă bătaie, grădinile se joacă de.a copiii, fi fug copiii după pomi şi pomii după copii. 52 [53] A vrut să facă, la Ţ uţy, un binefăcător o şcoa­ lă, crezînd că face gaură în cer, şi i-au stricat.o fetele si băieţii, ajutati, - nu e vorbă, - de căţei, de pisici, de' purici şi de toţi puii de vieţuitoare, care înteleseră că dacă se face o scoală se va mai face una, şi mai pe urmă o gră�adă de şcoli, şi nu se va mai juca nimeni decît atunci cînd vrea profesorul. Dacă la noi acasă nu se duceau copiii la scoală, nici căteii n'ar fi sărit peste băt si n'ar fi învăţat nici ei carte. Omul care începuse să facă şcoala s'a pomenit întîi lătrat de căţei şi scui. pat de mîţe. Veneau toţi motanii din ţară şi,l rniorlăiau, făcîndu, 1 de două parale, - şi.l urlau cîinii rnopşi, cu nasul despicat şi măselele strîm­ be, din ţinutul întreg. Şi într-o zi iacătă că vin, după miros de motan, şi nişte tigri, care sînt pisicile cele mai bătrîne, - şi atunci omul bine' făcător, ca să nu fie mîncat, cu învătătura lui cu tot, s'a băgat în groapa cu mocirlă' de var pînă la gît şi pînă la mustăţi, ca într-un butoi cu iaurt, si nu a mai iesit pînă ce s'a uscat varul tot, fă, �îndu'se praf şi făină. Şi afurisitul de cărturar tot nu s'a lăsat. Ei, însă atunci a păţit-o mai rău, că nu s'a mai ales pînă la urmă de barba lui şi de mintea lui nimic. Căci hotărîndu.se puricii să-i dea o lecţie aşa cum el nu învăţase, au pornit puricii cu toţii, ca furnicile, gheme şi mototoale de purici, ca nişte arici, şi au tăbărît pe el. Nu avea omul atîta carne cîţi purici l'au învăluit, aşezaţi unul lîngă altul. El nu se putea nici scărpina, că nu ştia de unde să înceapă, şi nu se putea scărpina şi din pricină că şi buricele degetelor, pe moalele lor şi pe subt unghii, erau pline de purici negri. Cînd m'am dus, într-o doară, să răscolesc puricii şi să-i dau deoparte, ca să văd ce se mai petrece dedesubtul lor, nu am mai găsit om pe dinăuntru: îl mîn­ caseră puricii de viu. Şi bine i.au făcut, că umbla 53 [54] să necăjească băieţii şi fetele cu abecedare, plăci de piatră şi burete, şi să-i nărăvească la program. Şi nu s-a mai făcut şcoala din Ţ uţy nici pînă în ziua de azi. '191 \' Ţ �" d 1· bă b�' 1 � in uţy, tatuţu e aco o mtrea a pe ăiatu lor aşa: - Ce vrei să te faci tu acum, că ai îmbătrînit? mîine împlineşti patru ani. Băiatul stă şi se gîndeşte şi răspunde, cum zicem noi tătutii, «după matură chibzuintă »: - Pungaş. ' , Şi tătuţul răspunde: - Bine. Fă,te pungaş, dar pupă-rnă întîi. Şi'i dă drumul, şi băiatul se face pungaş. Crezi tu că e rău să ni pungaş? Nicidecum, şi tu mă înţelegi destul de bine. Şi,i mai dă tătuţul o praştie cu pietricele, un zmeu cu zbîrnîitoare, o muzică, o sabie, şi băiatul se duce şi se face pungaş mare, şi poate să ajungă, dacă e simpatic, şi deputat. Cînd o întreabă pe fetiţă tătuţul din Kuty: - Dar tu ce vrei să te faci? ea se gîndeşte, ca şi fratele ei, niţel, şi zice, pe* sernne : - Eu mă fac de la circ. Adică, vrea să spuie, după cît înţeleg eu, că se face dansatoare. - Bine! zice tătuţul, şi-i dă şi ei zestre, o cutie cu pudră, o fustă creaţă străvezie, croită din aripi de fluture lipite, cu creion de buze, şi alte vopsele. Şi amîndoi, pungaşul şi dansatoarea, ies la drumul mare cu trîmbiţa şi cu toba, cu băşica de şuierat, şi fac tărăboi, el cîntînd tărăboiul şi ea jucîndu-l din glezne şi genunchi. Vreţi voi să ne mutăm în Ţara de Kuty? Nici nu ştiţi ce bine e. Aici nici tătuţii, care pe la noi se zbîrcesc la gură şi la nas şi fac fulgi albi pe la 54 [55] urechi, nu sînt mai mari decît copiii lor, şi unchieşii cu obrajii rumeni se dau de-a dura, prin iarbă, amestecaţi cu copiii, cîte un tătuţ călare pe cîte o spinare de băiat, CÎte un iepure călare pe o găină, tîrîndu-se de.a buşile prin poala,Maicii,Domnului, prin măghiran şi busuioc. Tălpile lor miros a zarnbile şi a calomhr, şi în bărbi şi plete îşi lasă boarea asmăţuchiul, amestecat cu mirodenia gal roafei si cu mirosul amărui al crăitei. lzrna le îm. bălsăm�ază cefile cu care dorm în' Bori, argintaţi din stropitorile cerului cu rouă de stele. Băgaţi de seamă că dintre tuhşuri vin pentru fetiţe,păpuşi cu obrazul de Banelă, cu mîinile de lînă şi cu zîmbetul de catifea, ca muşcata. Şi mai vin panglici prin iarba măruntă, şi mărgele albe, ca nişte şerpi înşiraţi, strecurîndu.se prin rnicşu. nele, pînă la grumazul fetii mele, goală ca o şopîrlă smeadă. Şi tocmai de dincolo, vin armăsarii potco, viţi cu roţi de lemn şi cu nările ca boiaua, şi locomotivele mici, trăgînd pe şine vagoane pline cu bomboane. Staţi frumos, că mai vine ceva: o bicicletă! şi după ea un căruţ la care s'a înhărnat de rîma nasului, încovoiată, un elefant de cauciuc adevărat: sulli-n el, se face verde, dă din cap şi pocneşte ... [56] CUMUL DE ATRIBUŢII GOlp .. 1 'M' . I'K' 1 1 U arttclparea UI rur şi-a UI UIC a concursu de frumusete mi'a fost fatală. A doua zi, bunii mei prieteni dispăreau în văzduh, răpind, probabil pentru o experienţă pe care trîntorii din prisacă o repetă de cîteva ori pe vară în azur, cele două regini ale frumuseţii din Kuty şi Ţuţy, şi lipsin. du-mă de unica posibilitate de a mă întoarce curînd pe continent, avionul. Rămînînd singur, m-arn hotărît să părăsesc o vreme, pînă la calma' rea spiritelor, capitala, şi am luat-o razna prin regiunile neexplorate ale Ţării de Kuty, cu unel. tel� reporterului şi cu o puşcă patent «Maxim ». In timpul vînătorilor mele, tinîndu-mă după un animal bizar, care în acelaş timp alerga pe două singure picioare şi pe celelalte singure două se da peste cap şi putea să zboare, am nimerit, cu două sute de cartuşe pe cingători, în mijlocul unui trib de guşaţi, din care, după cum am aflat mai tîrziu, se trăgeau kutii civilizati. Acestia n-aveau nicio armă şi, cont�ariu obi�eiului 'deprins de vînători din lectura călătoriilor prin sălbătecime, oamenii m'au primit rîzînd, ei neştiind nici să se supere nici să se încrunte. Blond şi cu ochii de azur, cum sîntem toţi cei din neamul superior, bălan-roşcovan, negricioşii mei primitori m'au ales numaidecît preşedinte.guvernator şi rege; ceea ce în limbajul lor se rosteşte Butcubu, cu accentul pe ultima silabă. Pasărea cu patru picioare, pe 56 [57] care o urmărisem din lagărul meu, ca să o îrnpuşc pentru îmbogăţirea Muzeului Exotic din Kuty. ville, se chema hilifox. Bilifox are nu mai puţin de nouă sensuri si este intraductibil în toate Iim, bile europene grăite. întregul vocabular al limbii kuty, pe care o vorbeau, adoptată prin cultură, guşa ţii mei, prezintă particularitatea sensurilor multiple. De altfel, am demonstrat-o de la catedra mea, de mai tîrziu, de kuty. Bilifox însemnează, în traducere liberă: «rere, tele cu patru picioare despărechiate, fără unghii, care fuge la deal tîrîş, iar la vale de-a berbeleacul, şi zboară peste apele fără punte », Pecît este de greu de înţeles, pe atît e de potrivit acest limbaj concentrat şi extrasintetic genului poetic în versuri. llu muli însemnează: «Te iubesc pînă la moarte şi de.a lungul vieţii viitoare, cînd îţi făgăduiesc că nu vom mai avea copii ». Lokha repe alduţîm, cu toată caracteristica armeană a i-ului circumflex, este: «Salutarea zorilor zilei urcat în chiparoşi, printre maimuţe cîntăreţe cu solzii argintii ». (O varietate de maimuţe acvatice, care exală un pro, nunţat miros de icre negre, poartă solzi într.adevăr.» Aş putea cita mii de stihuri grăite ale acestei limbi care nu a fost niciodată scrisă, ca să ilustrez inhni­ tate a mijloacelor ce stau la îndemîna unui even­ tual poet kut, ca în nicio altă limbă. [58] ORGANIZARE f21l LJ A trebuit să stau printre indigeni zece ani, pînă ce am găsit o potecă de !ntoarcere în părţile civilizate ale insulei; însă, bineînţeles, nu mi-am pierdut vremea şi am introdus elementele de civili, zaţie indispensabile unui viitor popor cult: Am credinţa că, peste o sută de ani, kuţii, adică nea, mul kut, vor face să se vorbească de ei şi că vor avea cel puţin opt romancieri şi douăzeci de au. tori de teatru. Înnainte de sosirea mea, poporul era, bineîn. ţeles, anarhic: fiecare făcea ce-l tăia capul şi avea nerozia primitivă să se socotească fericit, ca şi cum omul poate să fie măcar aproximativ mulţumit fără organizaţie şi lege morală. întîia mea lege a fost lapidară şi scurtă: «Aşa nu mai poate să meargă ». Am tradus în kuty acest principiu şi l-am enunţat conform geniului limbii cu rnono. silaba Hore: legea Hore se întinse numaidecît la toate triburile, de toate culorile, unihcînd deprins derile prin constrîngere legală. «Dar dacă nu mai poate să meargă aşa, cum are să meargă?» m'am întrebat. Foarte simplu: am ales şapte secretari şi i-arn făcut miniştri, în uimirea tuturora, care nu cunoş' teau selecţia prin clasificare. Aceşti miniştri aveau ca primă datorie să doarmă cu mine într-un aparta' rnent, improvizat într-o pădure de liliac. A doua lor datorie era să intemeieze simţul de autoritate, 58 [59] purtînd fiecare ministru un băţ, cu care aplica fiecărui kut întîlnit, cu motiv sau fără motiv, un cucui în moalele capului. Căci această nernoti­ vare mai ales, arată originea divină a unui aparat de autoritate. Fără motiv, kutul primea o lovitură în cap, oridecîteori era întîlnit: cu motiv, adică după un exces, el primea douăzeci şi cinci de lovituri în diverse regiuni ale trupului; ceea ce a dezvoltat notiunea inocentei si a vinovăţiei, si, prin legături logică, simţul de răspunderi. ' 122\ După patru luni de guvernare, circulaţia se şi făcuse suportabilă. Nu mai sta dinaintea noastră nimeni, şi toată lumea fugea Ia apropierea Curţii. Doi ministri erau însărcinaţi, cu toate acestea, să se ia după oameni şi să-i' prindă: miniştrii de finanţe. Am ales doi în loc de unul singur, pentru ca unul să.l ţie pe kut, şi cellalt să-l opereze, obişnuind poporul şi cu noţiunea contribuţiilor directe. Kuţii se hrăneau cu banane, roşcove, stafide sălbatice, rodii, ananas, portocale şi alte fructe, furate pur şi simplu naturii: o noţiune fantezistă a proprietăţii, proprietatea devenind a guvernului. Cu toată obligaţia, supuşii noştri uitau să dea pe la minister, să lase trei sferturi din recolta lor cotidiană pentru «necesităţile su­ perioare » şi pentru «raţiunea de Stat », şi atunci ne luam după ei şi ne încasam contribuţiile di­ recte. Cînd kutul nu avea nimic în sac, îl puneam jos şi.i scoteam un dinte, lovindu.l cu o piatră lustruită la rădăcina gingiei. Chestiunea princi­ pală era să cultivăm simţul datoriei subt orice formă. Sistemul atinsese o perfecţiune, pe care Europa putea să-I jinduiască. Kutul ajunsese să scuipe după regulament, de două ori pe zi, şi atunci, dacă ţinea să expectoreze, era nevoit să se ducă 59 [60] pînă la ţărm şi să scuipe în mare. Şi răsufla după acelaş regulament, douăzeci la sută din respiraţia unui european în timpul săptămînii, şi douăzeci şi trei la sută duminica. Cu noţiunea politică a fost mai greu să-i deprindem pe kuţi. Negăsind un termen just în limba lor, am căutat să-I obţi. nem din cuvinte compuse, însă fără succes şi dînd naştere la erori grave de înţeles. Unii înţelegeau: oftică, alţii: găinaţ, - şi cred că nici pînă în ziua de azi, cînd i-arn părăsit, kuţii nu au găsit cu, vîntul noţiunii şi n'au asimilat încă noţiunea. f23l L.::J Contributiile directe, subt formă de banane şi mandarine, 'nu erau satisfăcătoare. Movili de zmochine se acreau în jurul palatului preşedin­ telui-guvernator şi rege, Butcubu. Mocirla porto, calelor stricate, cu catifelări albastre şi verzi pe cojile stacojii, intluenţase terenul pe cîteva hec­ tare, şi galoşii noştri se îngropau în zmîrcuri =s­ nante de oranjadă. Trebuie să găsim o «modalitate », ziseră mini. ştrii mei de Finanţe, pe baza principiului nostru constituţional: «Aşa nu mai merge ». Şi am emis o lună de zile concepţii caoralia ) şi am examinat ipoteze csazalia ). Lia în limba kuty e marca nominativului plural nearticulat, forma articulată fiind, pentru aceste două cuvinte, auraliali şi saza» liali, genitivul luînd prefixul baba, cu singularul bibi, Am introdus, aşadară, moneta, care pe kuty se numeşte kanci. Ca să căpătăm, la un popor care nu cunostea nici bronzul, nici cositorul, nici industria tur�ătoriei, parale, începutul trebuia exprimat într-o valoare curentă, recunoscută în toate continentele. Ne-am gîndit şase luni şi am găsit. Scoţîndu.mi busola, pe care o aveam incrus­ tată în binoclu] meu prizrnatic, am căutat Sudul, 60 [61] Pound ! . .. (adică: « Voi şi noi vrem lire sterline».) • ii! unde ştiam că se găsesc mine le de diamant ale başogilor. Indigenii ne-au venit într'ajutor, indi­ cîndu.ne două ape subterane paralele, care răspuns de au, fără să fie cunoscute, în mijlocul ţării de diamant. Aceste rîuri se bucurau de o facultate curioasă de balansare, amîndouă fiind totuş două aspecte ale unui aceluiaş curs de apă: pînă în Başogia, apa mergea de sus în jos, iar din Başogia, unde ieşea din pămînt la lumina zilei, descriind o curbă, o lua de-a.ndaratele, iarăş pe subt pămînt. Undele curgeau printr'un tunel, în care o lun. tre se putea uşor angaja cu luntraşul în picioare. Situaţie ideală! Blocaţi din toate părţile, başogii sufereau de lipsa fructelor şi bananelor. Am în' cărcat în două luntri, care făceau naveta rho. dibu ) între cele două puncte, încet-încet, toate contributiile directe, si am luat în schimb bolo. vani de 'diamant. Pri�1a dificultate era învinsă; mai rămînea o a doua. La întoarcere, rîul trecea prin lagărul hlint. Cu urechea am cercetat unde putea să fie păretele bolţii mai subţire şi, odată, am descoperit şi o crăpătură fericită, prin care puturăm vedea tot ce se petrecea la filinţi, fără să fim văzuti. Ne,am aşezat în dreptul plezniturii şi am strigat: - Ho! Aho! Oha! încoltind barca într-un ungher, - şi am introdus o curea. Puţine clipe după aceea, filinţii au apucat de vîrful curelii şi au tras încet. Am tras şi noi încet, înnapoi. Apoi au tras şi ei din nou, stabilind Între noi limbajul curelei. Cînd şi-au pus ochii şi auzul deasupra crăpăturii, am întrebat: - Diamont? (adică: «Vreti diamante?») Şi ei ne-au răspuns, evid�nt: - Yes, yes, de repetate ori. Noi am zis: - Diamont? .. vreţi diamante, dar 61 [62] II 1, - Wonderfool! răspunseră filinţii (adică: «Splen­ didă împrejurare! ») Si făcurăm schimbul, noi vîrîndu-le banane si ci 'vldndume diamante. Tezaurul indigenilor s:a umplut considerabil, vînzarea pe întuneric a dia' mantelor durînd vreme îndelungată. Noi adop. taserăm şi o tactică de Stat şi o diplomaţie, pe de o parte vînzîndu-ne fructele la başogi, şi pe de altă parte informîndu.i de toate pregătirile filin, ţilor, observate prin crăpătura bolţii rîului Topi. Pito, adică rîul care scoboară şi urcă. Pot să fac o spovedanie sensaţională, astăzi, cînd nu mai există primejdie şi cînd adversarii trăiesc frăţeşte: numai mulţumită indigenilor în organizare, războiul a fost greu şi başogii au rezistat cît au rezistat. [63] FINANŢE 1241 L::J A doua faţă a problemei financiare. Trebuia găsită corespondenţa internaţională dintre banane si franci. Cîte banane la un franc? Cîte mandarine ia lira sterlină? Şi ca să le putem lua [rancii şi nu roşcovele şi zrnochinele, trebuia să-i facem pe indigeni posesori de franci, de şilingi, de lire şi de dolari. Atunci am inventat cobilita, adică bătul întors, care pus pe umeri şi încărc'at la capete cu cior­ chini de banane, se cumpănea pe spinarea ne, guţătorului. Am pus cincizeci de cobiliţe pe cir» cizeci de spinări de kuţi şi i-am expediat pe kuţi, cu un consemn, în cincizeci de directii, în�afară de Kuty. Dacă se întîlneau cu un om,' ei trebuiau să strige: « Banane! Banane!» în prima săptămînă am pierdut patruzeci şi doi de kuţi şi am cîştigat cîteva lire sterline, întorcîn­ du-se acasă numai opt. Şapte kuţi fuseseră mîncaţi de pantere sau supţi de şarpele boa, care, strîngînd pe om, îl deşartă de suflet şi măruntaie ca pe un tub de cremă de ras. Alti cinci kuti s'au întors după două săptămîni, din' regiuni �ai depărtate, aducînd monetă portugheză. După doi ani s'a mai întors unul, care stabilise tocmai în vechea Cartagină o filială de portocale, şi venea acuma cu o caravană de cămile ca să-şi aprovizioneze staţiunea cu fructe. El se şi căsătorise cu trei alge' riene şi şase marocane, fiice de regi de triburi, 63 [64] şi devenise bogat. Bietul Ţin, Ţ otbâ] - aşa îl chema, - el a introdus în Kuty rachiul şi tot el a fost primul importator al cîrnaţilor îrnpărechiaţi, doi cîte doi, consumati cu hrean, care imită, în carne tocată şi piele,' bananele din Kuty. Am stabilit valoarea kilogramului de banane la o sută treizeci de reişi, si pe acest criteriu interna' ţional am putut intr�d�ce reforma financiară, atît de binefăcătoare în Europa şi în cele două Arne. rici, şi am încasat impozitele la timp. Primul bu­ get a dat un excedent de trei ori mai mare decît bugetul, ceea ce ne.a determinat, pentru binele colectiv, să dublăm în anul următor impozitele. Al treilea buget fiind deficitar, le.am sporit, pen, tru aceleaşi motive de ordin social, de patru ori. De fapt nu era un impozit, ci un total de impozite care devenea singur după ce am adu­ nat optsprezece impozite divizionare. Un singur impozit, şi atît, ar fi fost poate comod, dacă vrei, însă nu uita că eu eram creatorul în materie de finanţe, şi eram dator să demonstrez că sînt un om complicat. Orice naiv ar fi putut să stabilească un impozit, care să fie plătit o dată: arta hnanciarului şi a omului politic e mai vastă: contribuabilul kuty fiind obligat să-l plătească de mai multe ori, plătindu-l totuş, principial, una singură dată. 1251 Impozitul kuty se stabilea anual. Insul kuty era chemat la percepţie, unde figura în acelaş timp Siguranţa şi Jandarmeria. întîi, i se aducea la cunoştinţă că, deşi cetăţean, el era un bandit, toţi cetăţenii unui Stat fiind prin definiţie bandiţi, împotriva cărora se apără Statul, acesta avînd căderea, în vederea de a se putea apăra, să pro, voace. Deci kuty era întîi bătut bine. «Dacă nu-i vom putea lua altceva, cel puţin ne alegem cu 64 [65] atît, scrie Regulamentul, că l-am bătut.» După bătaie urma declaratia. - Cîte banane faci? cîte mandarine? cîte roscove? cîte zrnochine? cîte din fiecare? Kuty răspundea cu o cifră cmehmehet ). Autori, tăţile, privindu.l hX, îl corectau : - Prea puţin. Tu faci mandarine mai multe. Scrie! îi porunceau secretarului, de opt ori mai mult. Bun. Kutul era impus opt la sută la roşcove, doispre­ zece la sută la zmochine, optsprezece la sută la mandarine, douăzeci şi doi la sută la banane. Primul impozit. Apoi adunam roşcovele cu zrno. chinele şi, din total, mai luam douăzeci la sută; adunam roşcovele cu bananele şi luam alţi două, zeci la sută; adunam bananele cu roşcovele; a' dunam rubricele între ele, cîte două, o dată în' nainte, o dată dindărăt, o dată de la mijloc în' dărăt şi o dată de la mijloc înnainte, şi la fiece operaţie luam cîte douăzeci la sută. E irnpo­ zitul eminamente democratic, numit progresiv. Ca să-I socotim, am înhinţat atîtea percepţii şi agenţii, încît am atins cifra ideală, numărul Iunc­ ţionarilor devenind egal cu numărul contribua­ bililor. în sfîrşit, kuty era întrebat: - Ai copii? Kuty răspundea: - Să-mi trăiască, şapte. Şi cifra impozitelor totale generale era înrnul­ ţită cu şapte. Pot să afirm că am lăsat printre indigeni o a' mintire neştearsă şi că toţi membrii generaţiei mele mă blagoslovesc cu elogii de care nu do, resc nici să, mi aduc aminte. [68] MYA LAK @] Traduceri din autorul nostru preferat. Eram sîrnbătă la bărbier, «Salon» îngust şi lung, cu opt fotolii învîrtitoare, puse la rînd. Opt clienţi în fotolii, opt bărbieri în acţiune, cu opt piepţini albi în păr, şi în opt halate. Opt becuri electrice în opt oglinzi. Intră din stradă Mya Lak, ultimul fiu al Soa­ relui din partea locului. E uzat şi diformat ca un ambalaj de sac: urzeala cedează de jurîmpre, jur. Adipozităţi diluate într-un material cu insta­ bile coherenţe. Cusătura picioarelor e scoborîtă Ia gambe, subsuorile deplasate pe şolduri sînt ca la crapi, braţele şi-au pierdut coltucele, şi genun' chii rotula: e otova şi lins. Însuş craniul s'a rnodi­ ficat, ca pălăriile accidentate. Buze strînse ca gura pungii cu o sfoară cu căpătîiul deslînat , al unei ţă, călii de cîlt. Poartă ochelari simbolici: doi de zero. Suind unica treaptă a bărbieriei, tălpile turtite şi dureroase, de crocodil, îl supără, şi fiul Soarelui pare că umblă şi schimbă locul pe stomac. Bărbierii l.au recunoscut. Opt bărbieri (aplecîndu.se ceremonios în spal tele clienţilor, mascaţi cu clăbuci de săpun>: ­ Avem onoarea, domnule rector. Un client (şi'a întors capul, folosindu-se de un ochi liber): - Cine-i ăsta? Bărbierul: - Mya Lak... S,a întors de la Paris. 68 [69] Un client: -Ce spui? Şoapta parcurge clientela. Se aude de opt/nouă ori cuvîntul «Paris». Opt clienţi (se scoală din fotolii, scoboară, fac închinădune cu şervetele la gît): - Bine aţi sosit, domnule rector! Mya Lak (mojic, ca să nu pară naiv. PoartăIl1 cerul gurii o alifie congenitală, care-i gelatinează limba): - Cuvîntul sosire e circumstantial si mOI mentan, Întrucît indică ajungerea la ţintă in ora şi clipa în care te-ai scoborît din tren. întîi, că nu m'am Întors azi, şi al doilea, că am sosit de.o lună de zile. Şedeţi şi vom vorbi mai tîrziu ... (Clipind.) Apre. (A rostit acest cuvînt cu accen­ tul bre, care-I serveşte mnemotehnic.) Mulţumit că a putut ajusta, Încă din primul răspuns, un cuvînt franţuzesc, dă o lămurire pa' tronului de la cassă. Mya Lak: - Adică: după; apre Însemnează după; apre je: după mine. Nwţi Închipui cum seamănă limba franceză cu limba... noastră. Dacă nu mă duceam la Paris, n-as fi crezut nici eu. Cum intri pe graniţa Franciei,' nu auzi decît mersi şi bonjur. Noi zicem literatură, ei zic litera, tiur. Noi zicem universitate, ei zic iunioersite. Zi, cem librărie, ei zic librării. Toată limba franceză de după război e copiată după noi, Însă puţin schimonosită, ca să nu se cunoască, şi piţigăiat, prin denaturarea vocalelor pure. Au renunţat la Î şi ă. Să nu crezi că m-arn sfiit, am SPUS/O În gura mare; eu mi-am păstrat însă pronunţia curată. Nraveti idee. Toate institutiile noastre sînt mai, muţărite la Paris, pînă şi Academia. Mai mult: literatura franceză actuală este furată întreagă, şi poezia şi proza. Nu o dată am recunoscut ar, tico lele mele în presa pariziană. Am mai constatat ceva, că francezul e greu de cap, incult şi prost! Cu toate că ştiau perfect cine 69 [70] sînt, ce sînt şi de unde sînt, cu toate că le-am repetat că «[e fi la gher auec VU» - irnbecilii au continuat să-mi atribuie calitatea rnarocană, de baraguin şi şarabia, Această ignoranţă stăpîneşte si sferele intelectuale. , Patronul bărbier ; - Vine cîte un strein cîteo, dată şi se rade la mine şi stăm toţi cu gura În' chisă. Mă gîndesc, de multe ori, cum s'o fi zi, cînd brici pe franţuzeşte. Mya Lak (căutînd): - Brici? Niare nicio im­ portanţă. De altfel, bărbierii de la Paris nu prea seamănă cu bărbierii nostri. Ţin totus să-ti de' clar că brici e un cuvÎ�t mai bun decît' toate cuvintele care însemnează brici în toate limbile civilizate. Un client (care auzise): - Brici se zice pe fran, tuzeste rasoir. , Mya Lak (surprins): - Cine ţi-a spus? Un client: - Aşa.i zice briciului pe franţuzeşte. Mya Lak: - Cuvîntul pe care.l spuseşi durn­ neata însemnează desigur ceva, însă nu însem. nează brici, - si nu e măcar substantiv. E un calificativ sinonim cu «caz extraordinar», cu « neaşteptat». De multe ori am surprins pe cor legii de la Paris atribuindu-rni-l mie şi spunînd despre mine că sînt cum spuseşi dumneata. Un client: - Rpsoir? Mya Lak: - Exact! Un client rîde. Mya Lak elogic şi victorios): - Un OlT1 nu poate să fie brici. (După o pauză de reflecţie.) Uite, ei mi-au mai zis si merd. Un client (rîzînd): - Şi nu v-a spus nimeni ce Însemnează merde? Mya Lak: - Nu am nevoie să mă instruiască nimeni şi nici dumneata. . . Merd este cum s'ar zice la noi un mare savant, autor de opere de fond. 10 [71] Un client (rîzînd): - Domnule rector, merde este ceva care pute şi care se obţine normal cu coada ridicată sau cu pantalonii scoborîţi. Mya Lak: - Domnule, te rog să fii la locul dumitale. .. Ce trivial! (întoarce ostentativ spa' tele la un client.) Să presupunem că francezii i-ar zice briciului cum spune obraznicul de colo: tot cuvîntul nostru este mai bun. (Apropiindu-se de patronul bărbier.) E un individ suspect. Cum îl cheamă? trebuie să fie jidan. Patronul bărbier : - Domnul T udorică. Mya Lak : - Ţi.ai găsit! Adevăratul lui nume nu poate să fie decît Bişof Vorbeşte cu accent. Are tip semit. Patronul bărbier : - E doctor în medicină de la Paris. Mya Lak (punînd mîna pe rană): -Nu-mi spune mie ce se petrece la Facultatea de medi­ cină. Cadavre, jidani ... Patronul bărbier : - E băiatul parohului de la Sfîntul Niculae. Mya Lak: -Adevărat? Patronul bărbier: -Pe cinstea mea! Mya Lak (dezamăgit): -Ce ruşine! ... Patronul bărbier : - Tare aş vrea să văd şi eu Parisul. Mya Lak: -Şi pentru ce? Nu te simţi fericit în tara dumitale? P�tronul bărbier : -Aş vrea să învăţ a la garson, ca la Paris. Mya Lak : -Ştii dumneata care-i cel mai bun săpun de pe faţa pămîntului? Patronul bărbier : - Cred că săpunul de ras englezesc. Mya Lak: -Te înşeli. Cel mai bun săpun este săpunul de rufe. (Trei clienţi s'au sculat raşi, tunşi, pudraţi.i Bărbierii respectivi: -Să vă fie de bine! 71 [72] Trei clienti: -Multumim. Mya Lak' (pedagogic): -Incorect, profund in, corect! în asemenea cazuri se zice: mersi. Trei clienti: - Sau: multumesc. Mya Lak:' -Fără « sau »'! Daţi-mi voie. întîi, cînd cumpărăm ceva, cînd ne costă parale, zicem: mulţumesc. Al doilea Însă, cînd primim un dar, cum este cazul unei bune urări, atunci zicem: mersi. E o nuantă. La un ce sufletesc trebuie să corespundă un c� sufletesc. Unul din trei clienti: -Nu sezisăm. Mya Lak (răzbunător): -Mă aşteptam. Unul din trei clienti: -Urările bărbieresti sînt un ce nesufletesc şi c�stă un pol bucata. ' Mya Lak: - Este a se examina ce s-a produs întîi, între primul client şi primul bărbier ; oare sentimentul primului bărbier, care a dorit să procure plăcere primului client ras, ori sentimen­ tul datoriei în sufletul primului client impresionat şi obligat prin cele înnainte petrecute, -ras dulce, fără durere, săpun alunecos, brici bine ascuţit, mînă uşoară etc., - ca să dea un modest bacşiş, nu un pol, cum zici dumneata. Vezi, oricum te Întorci, tot de suflet dai; de unde deducem că omul e un ins sufletesc şi că sufletul primează evenimentele. Eu, cînd mă felicită cineva, de pil, dă de ziua mea, îl sărut în gură. Cei trei clienti (întorc capul discret si fiecare dă drumul unei g�ri de scuipat): - Cu 'ce impresii v-ati întors de la Paris? Mya Lak: - încă o observaţie, înnainte de a termina subiectul. (întorcîndu'se către cei trei bărbieri rămaşi liberi.) Am şi pentru durnneavoas­ tră ceva. Nu este nimerit să se spuie unui client, după ce îl bărbiereşti: să vă fie de bine. Peste puţine minute unul dintre dumneavoastră mă va bărbieri şi pe mine, şi nu aş vrea să particip, ca obiect, la un act criticabil. De ce: să vă fie de bine? 72 [73] (Analitic.) întîi, de ce: să vă fie? Al doilea, de ce: de bine? Al treilea, de ce: să vă fie de bine? Căci, întîi, nu este logic. Al doilea, nu este simetric. Al treilea, este problematic. Al patrulea, e mono­ ton. Al cincilea, nu e plastic. Al şaselea, nu are culoare. Al şaptelea, nu există succesiune. Al optulea, nu are conţinut. Al noulea, este fără raport de cauză la efect ... Sînt patruzeci şi trei de motive care se împotrivesc ivirii unei acţiuni în analogie cu o acţiune epuizată. (Un domn oprit în pragul uşii voise să intre. A ascultat, şi pleacă repede, înjurînd.) Domnul cu pălăria mare şi plete (plecînd): -Dwtem ... (Respectuos, patronul îşi incleştează fălcile, şi închide ochii.) Mya Lak: -Sînt blamabili trecătorii care nu-şi supraveghiază cuvintele şi conrup urechea publi­ eului. Patronul bărbier : -V,a insultat, domnule rector. Mya Lak (mirat): -Pe mine? Cei trei clienţi: - E regretabil, însă adevărat. Mya Lak: -Al înţeleg ce s'a produs. Străinul acela a încercat un sentiment de surpriză, adică de admiratie, aflînd, în momentul în care venea la bărbier: în cîte subdiviziuni critice se împarte o idee mică şi bănuind că o idee mare prezintă cazul a mii de subdiviziuni critice. Nu acum pentru întîia oară provoc sentimentul de admiraţie, care se exprimă după vocabularul şi pregătirea fiecă, ruia, creatorului fiindu,i indiferentă forma şi pe el interesîndu.l exclusiv substratul. Să vedem de cîte feluri este sentimentul care provoacă produs cerea interjecţiei apelative, căci injuria şi lauda sînt două modele de interjecţii, În care monosi­ labul devine polisilab, iar necunoscutul ia corp în cunoscut. Un client: -Absolut clar. 73 [74] I I Mya Lak: -întîi, e vorba, deci, de surpriză, de confuzia pe care ne-o determină un lucru nou. Criteriul este, prin urmare, stabilit. Dar întîi-şi. întîi, adică înnainte cu un moment de momentul în care primim impresiunea? .. Există o întreagă gamă de nuanţe de rangul întîi-şi.întîi, pe care aş putea.o numi serie antecedentă sau gamă pre' cursoare, şi de care trebuie să ţinem neapărat seamă pentru a fixa spectacolul intelectual, pre, cedent motivului întîi, adică al întîiului pur. Să precizăm: Întîi-şi-întîi: Interjecţia vine din moralul suges' tionat. Al doilea.şi.întîi : Ce este sufletul şi cum a fost interpretat de diversele şcoli? Al treilea-si/întîi : în cîte facultăti de liber arbi. tru însuş sufletul se divide? ' Al patrulea-şi-întîi: Subordonanţa facultăţilor între ele şi faţă de sufletul atoatecuprinzător. Al cincilea.si.întîi : Facultătile la rîndul lor se divid, se subdivid, se suprasubdivid şi se contra­ suprasubdivid, Al şaselea (îmbătat): Nucleele motrice şi recep' trice în ce formulă psihică s'au închegat? .. (Pe al noulea fotoliu, răsturnat, zace un client cu figura invizibilă, bandajată cu şervete fierbinţi, din care ies aburi. E un client regulat al secţiunii de întinerire. Deasupra oglinzii se citeşte inscrip­ tia: « Institut de înlrumusetare ». , Clientul stă lungit, ca pe' o masă de operaţie. Două fete, cu care vorbeşte de toate, ţinîndu.i fiecare cîte o mînă pe genunchi, ca două ghicito, rese, cu unelte mici licăritoare, se îndeletnicesc să-i mărească rădăcina unghiilor şi să i le lustru­ iască artistic» Clientul Institutului de înfrumusetare (făcîn' du-şi o gaură prin şervete i : - Tu 'erai, Mya Lak? Cînd te-ai întors? 74 [75] Mya Lak: -Nu ştiu de unde să te iau. Clientul Institutului de înfrumusetare: - Nu mă lua de nicăieri, că frige. (Repede:) Ai văzut turnul Eiffel? Ai mîncat nougat de Montelirnar? Ai umblat cu automobilul? T e-ai dat în metro. politan? T e-ai suit în aeroplan? Ai călătorit cu balonul sferic? Mya Lak: -Drept să spun (către toţi clienţii) că nu m'am suit încă pe vapor şi în aeroplan. însă vorbesc la telefon. Clientul: - T eram văzut fotografiat în uniformă de aviator. Mya Lak: -Avea fotograful un scaun cu aero­ plan şi o cască de piele şi m'am fotografiat cu ele. Clientul: -Ai avut sensatii? Mya Lak: - închideam o�hii şi mă înhoram la ideea că mă găsesc la două mii de metri în văzduh. Clientul: -Afurisitul a găsit mijlocul să stea în acel aş timp pe scaun şi să plutească şi la două mii de metri între haos si ocean! T odeauna a fost plin de ingeniozităţi. (Scoborînd vocea.i E un băiat excelent; suferă de un singur neajuns: cam şi miroase, să mă ierţi, a pişat. Costik (cel care-I rade de obicei pe Mya Lak»: -Cînd îl rădeam mirosea cum ziceţi dumnea­ voastră. Fetele: - Cînd se rade vorbeşte cu Costik de poezia dragostei. Costik: - Şi, stiţi, se pricepe şi la porcării. Într-o zi, avea ochii tăiaţi şi mi/a spus că peste noapte. .. făcuse de opt ori. .. Clientul: - Piş? .. Costik: - Nu ... Nu ştiu cum să zic, ca să nu se supere dornnişoarele ... Fetele: - Spune la ureche. (Costik şopteşte.) Clientul: - Se Iuduleşte, însă e sincer. EI face confuzie între două feluri de meşteşuguri contrarii 75 [76] aceluias mădular, din care unul i.a rămas intact şi abu�dent, după ce s'a evaporat celălalt detot. Cînd urinează, el crede că face amor pasional, şi după ce i se goleşte băşica este îmbătat de voluţ» tăţi, Ba, uneori, memoria l-a înşelat atît de mult încît s'a temut să nu-şi fi lăsat salteaua însărcinată. (Toţi clienţii, afară de cel culcat pentru Înfru< rnuseţare, raşi, bine dispuşi, sînt În jurul lui Mya Lak.) Mya Lak: -Ceea ce m-a impresionat un mo­ ment peste măsură, Ia Paris, a fost că toată Iu< mea vorbeşte franţuzeşte. Un client (într.un grup de trei): -A excelat întodeauna prin spiritul de sinteză. (Mya Lak, depărtîndu.şi picioarele, Îşi duce mîna dedesubt şi trage de fundul pantalonului.) Un client (Încet>: -S,a excitat. Alt client: -I s'au lipit. Probabil, de năduşeală. AI treisprezecelea client: - Domnul rector are o ştampilă umedă anală, de cauciuc fiziologic. Dacă ar spăla-o i s'ar usca. Un client: -La Paris, aţi acceptat, fără îndo. ială, să vorbiti frantuzeste. Mya Lak: �Nu fără � matură reflexiune. Vor, besc ca un francez. Am o savoare si o facilitate de cuvinte în franţuzeşte! Dacă aş fi avut-o în limba mea, cum o am în scris, nu ştiu unde ajungeam. Graseiez perfect, şi în ce priveşte sunetele nazale sînt neîntrecut. Cînd vorbesc franţuzeşte, cuvin, tele vin ca un talaz, imaginile abundă ca într-o panoramă, comparaţiile sînt extraordinare. Mă întreb singur de unde vin. Şi mai am acea rapidi­ tate muzicală, care distinge cît de colo pe parizian de rnarsiliez. Să vă dau cîteva exemple. Opt clienţi: -Mă rog frumos. Mya Lak: -Ia să vedem, dumneata de colo, cel grozav, care, nu ţi-am spus'o Încă, mă agasezi cu rînjetul dumitale. Cum rosteşti dumneata nu- 76 [77] mele unui anume romancier francez psiholog, al cărui nume este pe toate buzele? AI optulea client, docil: -Paul Bourget? A murit demult. Mya Lak: -Nici nu mă îndoiam. într'adevăr, asta e rostirea din mahalaua dumitale. La Paris, se pronunţă, cum e şi logic de altfel, PăI Bîrgett. Ia să vedem cum citeşti dumneata ceea ce scriu eu aci. (Scrie pe o hîrtie: Psichologi experimantal.) Al optulea client: -Psicoloji experimantal, însă aţi omis ortografia. Mya Lak: -Se rosteşte pîrţicologi ispirimental. Dar: o conferinţă? AI optulea client: =-Une confirmce. Mya Lak (corectează): -Iun konferenţ. Aţi vă, zut că domnul care rîde nu ştie nimic ? Tot aşa: R,..ăviu dă litera tur ... le un motadă dir ... Fi şimoa lăpe. .. Chil ori iti/? .. le lă bon er dă fer vo troconesanţ ... lesi ecriuen, jesi lă pliu grandd ... Al optulea client: - Camaradul mă întreabă cum s'o fi traducînd: trou du cu. Mya Lak: - Foarte simplu, rămîne ca în fraw ţuzeşte. E,o plantă extrem.orientală, din sucul căreia se extrage cartoful. AI optulea client: - Aţi auzit pe la Paris vor, ba: baise-moi le con? Mya Lak: - Desigur. Însuş amicul meu Briand mi'a spus'o, între alţii, despărţindu.se de mine şi strîngîndu-mi mîinile călduros. Şi nu e singura distincţiune ce mi s'a acordat. Rectorul Sorbonii m'a primit cu cuvintele: Soaie ts bienoeniu, Monsie La Poar. Nu mai insist asupra omagiilor publice. In Riu de Livori, de exemplu, poporul francez s'a dat de-a lungul trotuarului deoparte şi, făcîndu-mi loc să trec în costum sportiv cu şapcă şi jambiere, un matematician distins, care demonstra adevăru­ rile euclidiene cu tibişirul pe trotuar, a strigat: Atanţion, Iese pase lă piniuf 77 [78] Al optulea client: - Primirea a fost magniiică. Cinci clienti: - Circulă tot felul de zvonuri asupra scopului cu care v-aţi dus la Paris. Unii spun că trebuia să renovaţi literatura franceză. Unul din cinci clienti: - Altii, că ati fi făcut descoperiri sensaţionale, care tr�buiau �onsacrate întîi la Paris. Un client: - Am citit că a descoperit al patru. lea picior de la scaun. Alt client: - Descoperise mai demult al patru, lea zeci şi treilea fir de păr din peria de ghete. Alt client: - A mai descoperit vîrful creion ului si fereastra care dă în curte ... . Alt client: - Limba fără briceag. Alt client: - Şi gaura covrigului. Mya Lak: - Nici unii nici ceilalti nu sînteti complectamente în greşeală. Literat�ra france;ă nu mai putea merge ca pînă acum, îi trebuia un om, o mînă de fier. Iar descoperirile mele sînt de fapt nişte invenţii, chemate să revoluţioneze eul. tura. Muncesc la ele decînd m'am născut ... Dacă doriţi să aflaţi principiile ... Opt clienti (scot cu totii ceasornicul din bu­ zunar): - Opt fără un sfert. Mya Lak: - Voi fi cît se poate de scurt. în pa, truzeci şi cinci de minute nu am ce-alege. întîi, din cea mai fragedă copilărie, nu înţelegeam niciodată ce citeam. Am crescut şi m-arn dezvoltat cu acea. stă însuşire. Am făcut Universitatea stăpînit de ea. Am intrat în învătămînt. M,am întors în Univers sitate, în calitate de profesor. însuşirea se menţinea intactă: nu pricepeam nimic din ce citeam - şi citeam, mă rog! cîte unsprezece volume pe zi. Nu am dezarmat. Am citit cîte douăzeci şi două pe zi, am ajuns la patruzeci şi patru de volume pe zi. Un lucru m-a mirat încă din prima tinereţe, facultatea mea de a nu înţelege. Iau o carte, o citesc, şi nu pricep nimic. Dacă ar fi vorba de o 78 [79] nepricepere comună, aş cădea de acord cu colegii mei cu priceperea superficială. La mine, absenţa priceperii nu se manifestează ca la cititorii derînd, lipsiţi de cultură; e ca o însuşire excepţională. De cîte ori nu înţeleg, caut motivul pentru care nu înţeleg, şi nu mă liniştesc pînă ce nu dau de el. Fapt caracteristic şi sugestiv, motivul cade înto­ deauna în sarcina autorului. Sau e neclar, sau a' lambicat, sau nu se aseamănă cu alţi autori, cu ca. re s'au obişnuit jaloanele spaţiului înţelegerii mele. între mine şi autor, îndată ce încep să citesc, se angajează un război, care durează paralel cu cartea citită. Eu atac cu toate premizele şi princi­ piile mele, şi el rezistă. Rezistă o pagină, două, zece, - şi în cele din urmă cedează. Aşa că mi-am modificat încetul cu încetul poziţia faţă de litera' tură, eroarea mea venind dintr-un raport greşit în' tre mine şi opera literară. Azi nu mai caut să o în, ţeleg, am trecut dincolo de acest nivel pasiv al ci. titorului vulgar, - ci acţionez ca să o elim in. Din această luptă, în care sînt biruitor întodeauna, ies cel puţin o dată pe săptămînă măgulit şi obiectiv constient de superiorităţile mele critice. Eu nu cer' unui autor eforturi �u neputinţă de realizat. Dacă scrisul lui începe cu propoziţie simplă, continuă cu propoziţie simplă şi sfîrşeşte cu pro, poziţie simplă, mă declar satisfăcut şi mă interes sează, Este neapărat necesar să găsesc în fiecare propoziţie de a lui verbul a p, şi în fiecare frază de mai multe ori verbul a avea. Cuvintele să fie întrebuinţate cu sensul lor cel mai uzitat, descrie. rile să se raporteze la lucruri ştiute şi repetate des şi prezente zilnic, şi să fie lungi. Imaginile aş dori să fie cu totul stîrpite din literatură, pentru că derutează şi te trec dincolo de antandament, în acea regiune de niveluri instabile şi de lucruri neaşteptate, care este de evitat din răsputeri. Tot ce contribuie la înţelegerea lesnicioasă a unui 19 [80] text, fără a recurge la problematica pregătire intren­ secă a cititorului şi mai ales a criticului, trebuie adoptat; căci critica are nevoie obligatorie de concursul autorilor, de care critica poate să facă la urma urmelor abstracţie, fără să putem formula acelaş adevăr pentru literatură. Autorul să înceapă todeauna cu începutul şi să lucreze cu plan dat. Silinţele noastre vor avea ca rezultat să oblige pe autori să puie în prefaţă planul schematic al lucrării poetice, cu diviziuni, subdiviziuni, note şi enumera ţii, - şi denumirea materialului folosit. Aşa, dintr-o aruncătură de ochi, ca în tariful căilor ferate, ştii precis de unde porneşti şi unde poţi a' junge .Autorul să ne mai previe : ce a voit să spuie, Sînt adversarul scrierilor care încep ca nelumea, din mijlocul sau din interiorul ideii, fără pregă, tirea cititorului. După cum într-o casă trebuie să intri pe scară, pe uşă, pe lîngă vestiar şi, progresiv, să ajungi în sala de mîncare, unde eşti invitat, tot aşa şi în literatură. Autorul cată să fie metodic şi să nu te bage în salon de-a dreptul. E regula defini, tivă a clasicismului adevărat. Autorul să nu facă economie de legăturile dintre idei, să fie înlăn­ ţuit, curgător şi deductiv, utilizînd din belşug pe « aşadară», «rămînînd bineînţeles», «cum se vede mai sus », «astfel fiind », «dimpotrivă» şi să nu se oprească la amănunte bolnăvicioase, să ciocnească oricît de des pe ca cu că, pe că cu ca, pentru a obţine o serie cît mai laborioasă de ca-că, că-ca, că-care şi aşa mai departe, ca în articolele şi studiile mele. Pentru a căpăta o claritate cît mai totală, nu ne oprim la cuvinte şi nu ne ferim de întîlnirile explicite. Este admisibil ca unii să înţeleagă o lucrare literară, pe care nu o înţeleg eu? Ce au ei mai mult decît mine şi ce-mi lipseşte mie faţă de ei? Evident că nimic. Eu nu sînt partizanul acelor absurdităţi, după care un autor sau cititor dispune 80 J [81] de nu ştiu ce bănuite aporturi necontrolabile În fiinţa lui nevăzută, mai presus de dovezi şi analize şi, În secret, nici nu pricep nici nu recunosc aşa­ numita personalitate. O regulă identică produce rezultate identice. in practică, bacalaureatul pro, duce poeţi şi prozatori, iar licenţa şi doctoratul în litere, critici: si Încă nu întodeauna. Cum voiti dumneavoastră' ca un scriitor să nu fie inteles de un critic, şi cum se poate concepe ca Îndr�mătorii să se nască din cursul secundar şi nu pe catedră? Elevii mei din Universitate, ies cu totii eminenti critici literari şi artistici, identici unii cu altii �i cu mine. E natural. ' , Nu este de ajuns să declari o literatură bună şi un scriitor talentat, după o sensibilitate haotică, improvizată din nu ştiu ce nedeterminat, care rătăceşte de sute de ani lumea civilizată. Ne tre­ buie o definiţie a talentului şi, deci, o regulă care, exercitată, să permită să se şi obţie talent; deci, o ştiinţă nouă, ştiinţa literaturii, a picturii, de o tehnică şi de un formular precis. Din studiul amănunţit al autorilor, am conchis că poezia dragostei, de pildă, se reduce la o fOrl mulă în care trebuie neapărat să fie doi, un băiat şi o fată. Scoţi pe băiat sau pe fată: nu mai e poe' zie de dragoste, este autobiografie, meditaţie, pro, feţie, filosofie. Pui în locul fetii pe Dumnezeu, obţii misticismul. Face fata un copil cu băiatul, iată nuvela. Se căsătoreşte băiatul cu fata, intervin factorii zestre şi familie, conflictul e gata şi linia literară se ramihcă : ai aci romanul, şi dincolo teatrul. Bărbatul e gelos şi nevasta frumoasă: drama sau comedia. Sînt amîndoi de origine aristo/ eratică, interesînd poate şi Biserica şi Tronul: iată tragedia. Un copil pleacă la război: epopeea. Mă Învîrtesc şi trec la partea sedentară: se naşte eroismul literar. Ilustra mea origine vine dintr-o ţară de sud, nu mă întrebaţi care că am uitat, dar 81 [82] il � rn.arn adaptat: se înfiinţează naţionalismul integral şi tradiţionalismul şi sînt înscris în buget. Vedeţi că sistemul se ţine, şi tot ce se ţine este adevărat. Prin urmare, de cîte ori mă voi aşeza în situaţii similare, produc similarii, Am numit acest eri­ teriu: un criteriu sănătos. îndată ce va fi vorba de altceva, de ceva menit să mă fîstîcească, nu ezit: avem de-a face cu o boală, cu un produs trivial, cu o absenţă de ceea ce există în formular. Căci, închipuiţi-vă că ne-am potrivi să aprofundăm şi să cuprindem toate aşa' zisele individualităţi, unde am ajunge? în ce eate. gorie să punem un autor neprevăzut, care nu seamănă cu niciunul din cei învătati de noi? Să tot înhinţărn la categorii şi să permanentizăm anar­ hia de pînă acum? să lăsăm liberi pe autori, de categorie şi clasă? Atunci ce fel de ştiinţă mai facem noi, care stabilim un regulament şi o ierarhie? Sănătatea morală e definiţia, regula, ştiinţa. Zadarnic mi-arăti dumneata că ai construit cu dalta şi cu ciocanul, dacă nu-mi dai definiţia ciocanului şi a dălţii, dacă nu-mi dai regula după care ai construit, dacă nu consemnezi opera durni­ tale într.un tratat logic, pe articole şi paragrafe, aşa făcut încît să-I înţeleg şi eu. Sîntem o corpo, raţie de intelecte, care am asudat şi am dat pe brînci în şcoala primară, în liceu şi în Universitate, şi ne-am găsit deodată în faţa unei literaturi la care n'a colaborat niciodată Universitatea, făcută fără noi şi împotriva noastră. Vi se pare normal? Dacă am admis ceea ce era deja consacrat la insta­ larea noastră în bănci, treacă.meargă. Jignirea şi totodată dificultatea noastră, - vorba vine, căci de fapt am omis regulamentul, - vin de la contim­ porani. Cum să recunoaştem noi adrnisibilă o literatură despre care nu am învăţat nimic, fără să-i administrăm o regulă precisă? 82 [83] Nu înţelegeam eu cărţile şi fenomenul care se petrecea cu mine? într,o bună zi de maturitate, s'a făcut în inteligenţa mea lumină: aveam patru' zeci si sase de ani împliniţi. M,am întrebat, rră. gînd 'ci�rapii, obsedat de p�oblemă: nu pricep eu nimic, sau niciuna din cărţile pe care le.am citit nu era bună? A.6. pus problema exact, însemna că am şi dezlegavo exact. într,adevăr, cărţile erau proaste. Şi m'am apucat să reformez literatura, şi numaidecît am observat că sînt un profet al litera' turii, pe care trebuia să o scap de pieire. Atunci am compus un grătar; grătarul literar; numele invenţiunii mele. Grătarul a corespuns pietrice­ lelor mele, care treceau sau nu treceau prin gră, tar. Ce putea trece, era inevitabil bun; ce nu trecea prin grătar, rămînea dincoace de grătar, adică în neant. Cu această strecurătoare am cer' nut cărţile din nou. Rezultatul fu admirabil: ceva-ceva începuse să rămîie ; prin urmare nu fusese toată literatura proastă. Pînă la mine, criteriul de selectiune în artă era haotic şi inexistent. Dominau impresiile, sensaţiile, presimţirile, imponderabilele : un ridicul misti, cism. O carte era frumoasă fără explicaţii, pentru că era frumoasă. Ce bîjbîială şi sălbătăcie I Inteli, genţele de calitatea mea, experimentale şi precise, nu se mai pot împăca uşor cu obscurităţile senti­ mentale. Ne trebuie un regulament, ca în poliţie şi ca în exploatările de petrol. Pînă la grătarul meu, compus din cinci mii şase sute optsprezece .6.re numărul unu, patrusprezece mii două sute opt numărul doi şi patru sute cincizeci şi şapte numărul trei, - a trebuit să creez întîi aceste .6.re, din care a rezultat apoi grătarul. Am lucrat, fără laudă, ca Dumnezeu, pe materia inexistentei, şi dintr-însa am zămislit ciurul meu. Descoperirea a plăcut elevilor mei silitori, şi anume acelora care nici ei nu pricepeau nimic 83 [84] după vechile formule, şi care trebuiau să fie profe' sori de liceu. Azi totul devine clar şi geometric: pricep cu grătarul, şi ce nu se pricepe nu există. Un client: - Grătarul aplicat în extensiune şi bine studiat de elevii dumneavoastră este menit să cunoască progrese neaşteptate şi să umanizeze regnul animal. El permite elefanţilor să ţie cursuri, si scroafelor să cînte serenade. , Mya Lak: - Scoţînd dintr-însa termenii jigni. tori, judecata dumitale este ştiinţifică. Un client violent şi pripit: - Dar, mai nainte, desigur că ucenicii dumneavoastră sînt supuşi unui examen intelectual, şi că preferaţi acel grad de inteligentă, care, după vechile metode haotice, se numea, � ce revoluţie! - fără probe palpa' bile, stupiditate şi cretinism. Aci grătarul poate fi ajutat de ştiinţa medicală. Apostolii să vi-i alegeţi cu gîlci la limbă, cu polipi în nas, cu înghiţitoarea slabă, umflati la ochi si cu cîte cinci sute grame apă la creier. Acest g�n de bărbaţi a făcut în toate timpurile fericirea lumii în politică; aplica. ti-o la literatură. Cautati fără întîrziere să obti­ neţi chiar o lege care să interzică exerciţiul literaturii, picturii, muzicii, sculpturii şi arhitec­ turii, tuturor copiilor care au apucat pînă la cincisprezece ani să numere pînă la o sută, şi reţineţi În special pe aceia care, numărînd pînă la şapte, greşesc de patru ori. Şi du 'te din nou la Paris, cu ucenicii dumitale, o, Mya Lak! Mya Lak: - Deocamdată sînt cam dezgustat de francezi. Toti: - De ce? Mya Lak : - Pentru că sînt scîrboşi! Toti: ? ? ? Mya Lak: - Toată lumea În Franţa se hrăneşte cu carne « de poule ». Patronul bărhier : - Dar de unde atîta. . . carne? 84 [85] Mya Lak : - Ştiu şi eu?! De aceea evitam să mănînc în restaurante şi, ca să nu mă spurc, mi-am luat de 'acasă, în geamantan, ouă răs­ coapte şi covrigi. Patronul bărbier : - Foarte cuminte. (Opt clienţi au plecat odată.) Mya Lak: -- Nu le convine. Ai văzut cum i-arn înfundat? Să nu-ţi închipuieşti că în logica mea sînt atît de necruţător. Sînt numai sever, şi numai la necesitate devin caracteristic şi caustic. Costik : - Să vă fie de bine, domnule rector. Mya Lak: - Ţi-am mai spus ceva, şi mă sileşti să repet. (Mya Lak se caută în buzunare, pentru bacşiş.i Mya Lak: - N,am schimbat... Rămîne pe rîndul viitor. [86] -, I EMULAŢll 1281 In Kuty, viaţa impusese o controversă. Ave' riie mai multe găsindu,se în mîini mai puţine decît s'ar fi cuvenit, - ceea ce ni se pare că ere' gula avuţiei, - cele mai gustoase din ele se făcu, seră într-o singură noapte. Oamenii nu aveau ne' voie todeauna de o mină de cărbuni, de o întindere mare de pămînt, ca să scoată din ele, ajutaţi de hazard, o comoară Întocmită cu-ncetul, prin stră­ dania cîtorva rînduri de mai mult sau mai puţin cetăţeni. Era de ajuns uneori, cum se spune în Europa, un mandat de deputat, cu care te pre' zintai la luarea în primire a fotoliului numerotat. In Kuty, alegerile pentru instituţiile englezeşti de legislaţie, introduse de înnaintaşii care învăţaseră carte, se făceau, cum s-a mai povestit, după moda locală. Ieşeau întîi cei care fugeau mai iute de.a buşi1e sau pe vine sau pe întuneric, într-un sac cu gura legată. în politică, metoda era căpătată din studiul chirurgiei. Fiind ţara cea mai accidentată, scrin, tirea picioarelor şi, prin consecinţă, a braţelor, a umărului şi a cerbicei, constituia maladia, dacă se poate spune, cea mai răspîndită. tnsuş parchetul din odăi prezinta spinări şi depresiuni, încît îţi puteai suci călcîiul, genunchiul sau coapsa şi eventual şira spinării, între odaia de culcare şi bucătărie. Aşa că antorsa se studia de mic, ca la chinezi scoaterea măselelor fără cleşti, copiii înce- 86 [87] pîndu-şi cariera desfacerii dinţilor de pe gingie prin zmulgerea cu buricele celor două degete de pipăit, a ţintelor fără floare, bătute din ce în ce mai adînc într-o scîndură groasă. La nevoie, dacă o măsea se strica peste măsură, îţi puneai clientul cu capul între genunchi, şi aşa, apucat din două părţi, de pe dinafară şi de pe dinlăuntru, de pildă, îi era fălcii cu neputinţă să scape. în scrîntitură, trebuia obtinută catilelarea corn' plicată a tuturor celor zece degete de la mîini. Un schelet bine spălat în apă-de-var şi lustruit cu stearină era aruncat într-un sac, şi sacul era cusut. Prin păreţii din ce în ce mai groşi ai sacului, pînă la irnitarea volumului muscular anatomic, candi­ datul la chirurgie era ne�oit să puie fiece os la locul lui, şi atunci, expert, el putea să exercite pe viu cu dexteritate. Acest ultim stadiu al învătă­ turii conferea doctoratul. Căci studiul pornea, de fapt, de la scheletul unui singur deget cu falangele risipite, trecea la palmele întregi, la carpe şi meta­ carpe, la cubitus şi radius şi, treptat, la toate prelungiri le osoase ale trupului omenesc, omul fiind, şi în Kuty, tot atîta materie dură cît şi material elastic. 1291 într'alte state, lucrurile sociale nu expri­ mau, desigur, nici atît pitoresc nici atîta artă, selecţiunile făcîndu-se pe criterii de principii şi presupuneri. O problemă, vasăzică, de actualitate într-un moment anumit, venea de la sărăcia celorlalti. S'au 'propus reţete, experirnentate pe rînd. S'a consacrat întîi şi întîi doctrina că cei care aveau detineau rnaterialitatea acestui verb de la Cel.de,Su� şi că, prin urmare, erau ca nişte sfin, titi. Celor care nu aveau li s'a interzis si să aibă, d�r şi să le treacă prin minte că ar' putea să 87 [88] aibă vreodată. Datoria acestei categorii era să se uite la categoria consacrată sau, în cel mai bun caz, să poarte tăvile, castroanele şi tingirile, între mese, la sufragerie. Şi degetului mic îi era oprit să întingă în sos şi să se lase lins: contrariu, el era tăiat, şi nu se mai găsea niciun chirurg ca să.l puie la loc, chirurgia ortopedică fiind ex­ c1usiv destinată scrintirii. Dar omul din Kuty e născut păcătos. Doctrina fuse bună numai o bu­ cată de vreme. Vecinii din categoria proastă săriră gardul categoriei bune, şi toate bucatele se găsiră mîncate în mai multe bliduri decît era legi uit. Categoria bună fu în cele din urmă răzbită de categoria proastă, roata se Întoarse si sosurile curseră la vale. , Dar legile vechi rărnaseră bune şi pentru eate­ goria nouă, elirninîndu.se numai CeI,de'Sus din doctrina ei, pentru că nu mai era nevoie de EI, şi ideile, evoluind de la prinţi Ia «hoţi », cum era numită o clasă din fosta categorie, de către eate­ goria zisă prădată, s'a putut adopta Dreptul în acelaş timp cu chibriturile, o formă evoluată a precedentului amnar. Nici Dreptul nu fu prea rezistent, căci se ivi puricele lui, « ciupeala », o modalitate liniştită a săriturii gardului, de odini­ oară. Toti kutii mei s'au îndeletnicit să ciupească, ciupind �îte puţin fiecare, şi totalizîndu-se ciupi, tura într-o dispariţie a obiectului. Dacă i-ai spune unui european că muştele, în Kuty, fug cu bur­ duful de brînză la spinare, europeanul nu ar înţelege figura. Era de ajuns ca fiece muscă să ia din burduf numai cît vîrful de ac. � Un om de Stat a făcut inovaţia să dea înnapoi categoriei sărăcite avuţiile furate. însă venind cu întîrziere, el a băgat de seamă că murise categoria: omul decedează, şi în Kuty, cam Între cinzeci şi 88 [89] şaizeci de ani, - şi a făcut o altă categorie. Alt om de Stat s'a silit să ia şi de la această categorie, dînd categoria afară din categorie, într'altă eate­ gorie. Sia ajuns în cele din urmă la concepţia unei categorii care abandonase şi pe Cel-de-Sus şi Dreptul. Şi s'a admis că o categorie care încă nu s'a înnavutit este întodeauna cinstită, cu deose­ bire la început şi contrariu decît toate categoriile celelalte. Atunci s'a stabilit criteriul adevărat al multiplicării categoriilor şi al succesiunilor rapide, şi tot atunci s'a inventat şi jocul de şah, care vine din Kuty: calul mănîncă un număr de piese în diagonală, mi se pare, şi chiar în două diagonale, pecînd turnul mănîncă, mi se pare, mai puţin, şi într'un singur sens şi pe sărite: tehnica şah ului se întemeiază pe principii. La un moment delicat, în Kuty s'a prezintat situaţia subt un aspect original. Unii erau de părere să se tocmească o sută de puscasi si să împuşte toată lumea, rezervîndu.se ţara' categoriei noi: Au împuşcat trei luni şi s'au dezgustat: parcă era mai bine înnainte, în vremea Celui-de­ Sus, a Dreptului şi a hoţomăniei, şi chiar în stadiul mizerabil al ciupelii. «O să îrnpuşcăm pe toată lumea, i-a spus într-o zi sutaşului un om de Stat care instaurase această purificare forţată, si o să ră. mînem noi, o sută cincizeci de oam�ni d�treabă.» - «Yntfladevăr, Doamne, a răspuns sutaşul, n'o să ne mai putem mişca de oameni cumsecade.» Credeţi că am povestit degeaba cum ajunsese de iscusit pipăitul chirurgi lor noştri? Căci atunci fură chemati chirurgii si învătatii să-si aducă aminte o specialitate uitată a 'profesiu'nii lor. «Vă rugăm să ne înviaţi cîteva mii de simpatici pungaşi, zise Mai'marele, ca să mai respirăm nitelus.» Descîn- tecul fusese însă uitat. " 89 [90] Iată de ce s-a introdus avutia si cinstea cu schim­ bul. O lună sînt eu bogat, şi pe urmă vii dumneata. O lună sînt eu cinstit, şi pe urmă vii dumneata. Şi toţi am putut gusta şi dintr-una şi dintr-alta şi rînd pe rînd. Ce a fost, în definitiv, mai bine, n.aş putea hotărî, căci nici bine detot nici rău detot n'a fost niciodată. Este însă sigur că un lucru n-am putut găsi cu toate caznele noastre: viata oprită la douăzeci si cinci de ani, care se zic� că ar fi vîrsta ideală. Cînd vrei să faci fericirea omului, te ajută numai inteligenţa, dar te trădează nişte măruntaie: rini­ chiul, ficatul, inima, intestinul. Şi din toate silin­ ţele dumitale se alege un profil de bronz ori o statuie, care măcar nu seamănă cu dumneata. [91] PUNCTUL PE I I� Vederile unui mare petrolist din Kuty: - Este de ajuns un intim detaliu, ca să ţi se schimbe fizionomia. în romanele cu detectivi, scrise sau cinemato­ grafiate, se văd adeseori urmăritii si urmăritorii, deghizaţi în personagii neaşteptate. Spînilor le cresc bărbile şi perucile în faţa oglinzii, păroşii năpîrlesc în blond; intră pe uşă un englez, şi iese pe fereastră un păstor de capre. Trebuie să vă mărturisesc că autorilor acestor înscenări succe­ sive şi variate le dispare psihologia, covîrşită de cabotinism. în slujba unei utilităţi plătite şi a justiţiei, detectivii cu garderobă nu pot pierde din vedere pasiunea spectaculoasă şi genialitatea tea­ trală. Vă aduceţi aminte că timp de douăzeci de ani am profesat, din inexorabilă necesitate, meşter şugul escrocheriei. O mărturisesc cu sinceritate. Nefiind încă proprietarul sondelor din T ytypupa, cu o rentabilitate actuală de un miliard, am fost constrîns să mă folosesc de darurile cu care mă înzestrase natura, făcîndu,le să conveargă într-un singur scop, ca diversele bare şi pîrghii ale basculei, asociate pentru a cîntări tone şi vagoane. Am în, lănţuit într-un sistem echilibrat linia mea înnaltă, agerimea ochilor, îndrăzneala neturburată a fiinţei totale şi dulapul (haine bine croite, rufărie fină, şi încălţăminte luxoasă). Limba mob llă asiste, 91 [92] rnului meu era inteligenţa, impresionabilă �1 111' stabilă În pipăirile echilibrului, ca zborul plutit si deviat al libelulei. , Aşa organizat, reptilă victorioasă a tuturor proiectelor mele, am dat lovituri izbutite la ghi, şeele Băncilor din Argentina. Am violat Londra, Roma; am silit să se verse În buzunarul meu, fără de certificate şi lipsit chiar de banalul şi normalul paşaport, ingeniozităţile transformate În bancnote, ale cîtorva uzine de chimica le si materii colorante. Primul meu ideal fusese să-mi agonisesc zece dolari pe zi. Acest ideal atins, necesităţile mele au depăşit idealul şi, după ce am trecut dincolo de cinci sute de lire sterline săptămînal, m'am lansat În ceea ce numesc eu afacerile grandioase. Evident că nici insul meu, nici morala mea nu se acordă cu echilibrul moralei obstesti, făcută pentru fiinţele tipărite, de mare tiraj, ale societăţii. Aţi numărat vreodată de o parte frunzele şi de altă parte fructele, şi aţi comparat oare cele două cari. tităţi? Normele, regulile, sînt pentru mulţime; puţintirnea, ca să zic aşa, se conduce după excep' ţii. Revoltă În principiu această situaţie, a inega, [ităţilor categorice, dar excepţia şi privilegiul sînt atributele naturii. Cîtă vreme are să suspine cere' bralrnente atletul, că s'a născut un advocat coco­ şat? Cinci minute; apoi Îşi reia masagiul muş' chiular, Cinstea mea începe mai sus şi sfîrşeşte Într'altă parte decît cinstea dumitale. Ca şi intelectul, cinstea e personală: nu există o filieră unică a acestui lucru, din care proştii doresc să creeze o verighetă uniformă pentru un inelar moral, egal de gros şi deopotrivă de lung, lipit cu mîna socie­ tăţii. Zadarnic aş vorbi cu o cămilă despre gîtul ondulat al unei lebezi: forma ei nu poate pricepe. Atitudinea mea eu afirm că a fost cinstită. Demnitatea Îmi interzice să cerşesc, şi ceea ce 92 [93] îmi putea produce celălalt idol sculptural, modelat pentru prostime, munca, munca declasată, se cifra dedesubtul nevoilor mele. Ia te uită dumneata la mine şi închipuieşte-mă în ipoteza de a mă încă, păţîna să plac autorilor de reflecţii şi sentinţe morale, copiate după alţi autori. Nu ţi-aş părea lamentabil şi ridicul? lJ3l _1 .J_.J_ 1 Vezi, cu toate că sînt mai bogat decît un Stat şi că mi se întîmplă să împrumut republici şi imperii, subvenţionînd indirect Însă profitabil magistraturile, bugetele cultelor, universităţile şi toate fabricile rnoralitătilor, recunoscute bune de administrat cu sugesti�, cu forţa şi cu amenin­ ţarea legală, ideile mele nu sînt chiar atît de radi­ cale, pe cît ai crede, în materie de avere. Cînd un contabil sau un coleg dintr-un consiliu de administraţie mă pungăşeşte, eu îl înţeleg şi,1 las să continue, ca şi cum nu bag de seamă. Cel mai devotat servitor intim al meu, care mă slujeşte în toate felurile şi pentru toate organe. le, este un director general bondoc, cu ochelari, prezintînd o figură diplomatică şi inocentă. El mă însoţeşte în automobil şi călător li, ne despărţit de fizicul meu, ca o căptuşeală a cornisurii panta' lonului şi ca foaia de gutapercă a subsuorii. Nădw şeşte odată cu mine, e strîns cînd mă strînge cos' tumul, doarme cînd mădularele mele se odihnesc, miroase curat sau pute, după împrejurările locale. Acest doctor În Drept are iluzia că este cardi­ nalul meu activ si că.mi conduce Vaticanul. Il urmăresc ciupind 'de la icre, de la biscuiţi, de la laptele condensat, din leafa valeţilor, din Iurni. turile de camere de aer, de benzină şi de ulei mineral, - şi rapacitatea lui blîndă mă ernoţio­ nează. Căci admit şi încurajez furtul sărăciei din prisosul averii. Bunurile circulă, trebuie să circule, 93 [94] ca apele, care trec din rezervorii Înnalte În rezerv voriile joase, golind un izvor şi săturînd o rîpă. Planul averii este Înclinat şi perpetuu schimbător. Metalul aur îşi aminteşte de metalul mercur, şi fuge pe suprafaţa şlefuită a oglinzilor vieţii, care răsfrîng Iurrunile şi strălucirile ei instantanee. f34l M- l' "1 di - � a rog: po 1ţU e In şapte state se pusesera să prigonească lăcusta dibăciilor mele. Eram strict urmărit, constituiam obiectul profundelor analize din partea autorităţilor speciale şi excitam o va' stă corespondenţă internatională. în absenta mea de 'acasă agenţii scotoceau pretutindeni. La Operă, mă asaltau asiduitătile detectivelor dansatoare, oferindu-rni şampania la bufet, pe trei sferturi goale şi împresurate de spuma fumurie, cu stropi, turi de aur, a volanelor de balet. Poliţiile intrau în patul meu subt formele alese ale cîte unei nocturne. Zadarnic ţi'aş spune, fiindcă mă cunoşti, de cîte ori si-au dat uitării mandatul autorită­ ţile Înjunghi;te crîncen de pipăitul adînc al arză­ toarelor mele tinereti. Hotelurile din Riviera si Chamonix au răcnit' de zbierătul izbînzi lor mel�. Cu ochiul, cu zîmbetul, cu indiferenţa vigilentă am anulat În permanenţă numeroasele tentative de-a fi oprit şi cercetat. Nu am fugit niciodată, nu m'am ascuns: am jefuit, în războiul meu eco­ nomic, călare, ca un cotropitor cu declaraţie de ostilităţi conform protocoalelor din congrese. Într-o Bancă din Mid] am fost întîia oară eate. goric semnalat, şi prima dată m'am văzut adus să-mi ridic gulerul şi să mă strecor în stradă pe o scară spirală. Ajuns în uliţă, mă aruncai într-un automobil, îmi schimbai numai culoarea costumului şi mă instalai în vitrina celui mai mare restaurant din localitate. Vedeam tot ce se petrece şi cum se 94 [95] s organizau în echipe îrnpăinjenirile, ca să mă prindă. Liniştit, am consumat douăzeci şi cinci de mezelicuri diverse, botezate de spiritul culinar cu numele general de « entrees ». Am dejunat un ceas şi jumătate şi am plecat. Zece agenţi civili mă apucară cu discreţie de mînă, în chiar vestiarul marelui restaurant. Doi îmi încleştară rădăcina palmelor cu nişte curele împletite, pe care le învîrtiră, Mă uitai mirat la agenţi. Şeful lor îşi apropie deodată ochii de obrazul meu, apoi şi,i dete înnapoi cu o nuanţă de teroare. Porunci să fiu dezlegat. Scoase pălăria, îşi ceru scuze. Eram rugat să iert regretabila eroare. Devenind servil din confuziune, seful poliţiştilor îmi tinu pardesiu], îmi dete pălăria, mînuşiÎe, bastonul. Ple, cai din mijlocul forţei executive, ca dintr-un ho­ tel de localitate balneară, prin rîndul omagial de uniforme curbate în raport cu bacşişul considera' bil. Şi dispărui pentru todeauna din vechiul meu meşteşug, cumpărînd terenurile din T ytypupa. Crezi că poliţia s'a înşelat într-adevăr? Nici, decum. îmi schirnbasern fizionomia. Un amănunt de nimic, exact exploatat, poate pricinui efecte neaşteptate. în momentul cînd mi-am dat seama că voi fi în sfirsit prins, arestat si dovedit, chiar în priveliştea ;estaurantului am: operat schim­ barea, zmulgînd un nasture din bretele şi interca­ lîndu.l între gingia de sus şi obraz. în dreptul ochiului stîng s'a ivit astfel o ridicătură în linia nasului, care mi-a transformat perspectiva figurii şi mi-a dat un portret străin. Nu ţi s'a întîmplat să vrei să iscăleşti cu numele dumitale adevărat, şi o muscă să-ţi gîdîle, precis în momentul caracterizării semnăturii, urechea şi să-ţi alunece condeiul prin silabe? Prirnitorul seri­ sorii dumitale nu va şti niciodată cine i s'a adresat şi va rămîne cu credinţa că.i scrie, din cine ştie ce ţară, un necunoscut ... [96] ELOGIUL OMULUI USCAT i35l. � Intr-o seară ne-am dus să ascultăm un program. Conferenţiarul Îşi luase angajamentul prime]­ dios de a improviza pe temă dată, lipită într-un plic, care trebuia desfăcut pe catedră. Asemenea jocuri ale inteligenţei sînt obişnuite În societă­ ţile studioase străine, unde interesează, mai mult decît combustibilul, scînteia. Ştiinţă ştie toată lu. mea, dar facultatea de a ieşi din surdina ştiin. ţihcă şi de a urmări ideea, ca pisica frunza dusă de vînt, şi de a-i da o animaţie personală, este un spectacol de artă. Abia la orele opt şi un sfert găsirăm tema difi, cilă, după ce aruncaserăm o sumedenie de propo, ziţii creionate pe un crîmpei de hîrtie şi prăpă­ dirărn un mare număr de plicuri. « Elogiul Omu­ lui Uscat» fusese titlul cel mai bun de idee, din care trebuia să se inspire oratorul. In mintea noastră omul uscat era bărbatul, muntele, socotind drept om umed pe adorabila lui tovarăşe, femeia, Marea. Din faptul umezelii, vorbitorul era dator, În concepţia noastră, să tragă concluzii favorabile bărbatului, construit de natură uscat. Noi făceam parte dintr-o intelectualitate care nu transfigurase prin filtrare cărturărească elementele vieţii În pomadă pentru părul de dea' supra de creier, intelectualizÎnd cu un sens de f:îlsificare materia şi rnutînd-o pe hîrtie tipărită. 96 [97] Dat fiind că umezeala provoacă ciuperca, noi porneam de la urnezeala stagnantă, singurul mod de Înfăţişare a urnidităţii, analogul urnezelii ac' t ive, care nu mai e umezeală, fiind cursul de a pă şi izvorul. Căci, trebuie să mărturisim, eram la o vîrstă cînd, Împotriva zguduirilor impetuoase ale sîn' gelui, aspectul abstract şi metahzicul predomină simţurile şi le apasă. Creştini, atei, imperialişti sau diversi, acelas resort se muncea În secret să se desfa�ă în personalitatea noastră, şi, îndureraţi de o singură suferinţă, contradicţiile noastre aparente se găseau în principiu de acord. Şi, între alte probleme, ne preocupa şi o problemă de carne feminină; de s'ar fi zis că, înnainte de a iubi şi de.a ne căsători, eram obligaţi să stabilim valuta femeii în psihologia noastră. Conferenţiarul nu a prins ideea, enunţată în trei singure cuvinte, şi toată conferinţa lui a dat tîrcoale unei serii deosebite de realităti si sensatii. T otuş, am ascultat-o, luînd notele pentru contra­ dictoriu, şi n'am putea să afirmăm că ne-a displă. cut. El ne-a vorbit de omul uscat, indiferent de sex, pilduind cu omul umed, indiferent de sex. � Pentru el, oamenii trebuiau împărţiţi În categorii numai după secreţiune. Pe cînd unii nu scuipă şi nu suflă în batistă niciodată normal, alţii scot dintr-inşii necontenit un produs guma, rabie arnidoneu, o cocă, o lapoviţă, un zrnirc, Pentru aceştia, întreprinderile sanitare au fabri, cat un recipient cu zrnalţ, care figurează În va­ goane, biurouri, ministere, Bănci şi în biserici, ca o privată a nasului şi a gurii. A citat oratori celebri, a cărora încăpere bucală s'a găsit deodată cuprinsă de volumul muci la' ginos al unui gălbenuş de ou şi care n/au mal 97 [98] I I I I l' I� I, putut să continue o lectie de mare educatie sau de civism, decît după 'ce şi-au degajat î�ghiţi, toarea şi limba de marele inconvenient, lepădînd, cu spatele întors, echivalenţe de găluşti. Sînt şi oratori mai francamente sinceri, afirma conferen­ ţiarul, care nu-şi opresc efectul unui accent dina' intea unui clăbuc de scuipat, şi-i dau drumul, dacă nu-l înghit, odată cu discursul, în obrazele rangului întîi de staluri. Sau, continuînd cugetarea cu fraze înnărnolite, fac o pauză scurtă, subit, şi, rîcîind cu o sforăitură violentă canalizările unui profil interesant şi pur, se degajează cu eleganţă în văzul precis al auditoriului, şi merg la înche. iere, ca şi cum nu s'ar fi întîmplat nimic. � Dar umedul sau uscatul priveau numai pe jumătate categoria, din care trebuia făcută o subdiviziune. Trebuie să fim mai intimidaţi de «flegmă»? argumenta conferenţiarul. Nu. In regim umed, nu trebuiesc excluse inspiraţia, entuziasmul şi elanul, după cum, în regim uscat, nici Universi, tatea nici Parlamentul şi niciuna din puterile care se scriu cu slovă mare, nu sînt incornpatibile cu o laborioasă autosondare cu degetul, a portre' tului. Mă supără, spunea conferenţiarul, cu o nuanţă de nietzscheism, cuvîntul «nări », din pricină că aceste intervale aparţin altei politici. lntroducerea unui deget în litera ă indică o stare gînditoare, un interval de generalizare, o urcare peste contingenţe, raporturi şi împrejurări. Ea se rosteşte la toate tribunele şi e constantă şi în ramura ştiinţifică şi în cea literară, pînă la istorie ŞI filosofie. [99] UNIVERSITATEA PENTRU MORAL l3sl Pri . d .., di 1 doi � rirrun o mvitaţie m partea ce or 01 învăţaţi sufleteşti, am căutat să particip la înche­ ierea primului an de studii al Universităţii Pentru Moral. La uşa de intrare, fui întîmpinat de domnul Xavier Mamelon, consul general în Orient al Afacerilor Cîinelui Raţional, titlu desigur abun­ dent, însă care îmbrăţişează o activitate incornpa­ rabilă. El e autorul celor trei sute şaptezeci şi trei de broşuri de propagandă, care au luminat chestiunea omului În raport cu animalitatea şi esenţa divină, cel puţin pentru două veacuri întregi. Deviza acestui teoretician al arneliorărilor psiho.fizice, către care păşeşte în front omenirea, tinind fiecare membru al colectivitătii, sau un papagal pe umăr, sau o pisică în braţe, sau un căţel, legat (după o veche regretabilă terrnino­ logie, însă cu un lanţ de cauciuc) de o verigă, deviza lui este: «Nu omor o muscă». Într-adevăr, În apartamentul lui se răsfaţă cele mai variate stoluri, muştele cu ochi argintii, care scot sînge prin ciorapi, şi marele muscoi, cu pÎn, tecul indigo. Nu poţi şti dacă isonul lor nu poartă gemetele retrospective şi avînturile sufle, telor celor defuncţi, Însetaţi după lumină. Domnul Mamelon se scoală din pat surîzînd, acoperit de acesti Îngeri misteriosi, născuti din musită albă ­ iar 'distincţia lui mo:ală merge pînă la' Î�mormÎn, 99 [100] tarea cerernonioasă a muştelor din supă. în gră, dină, într-un pămînt afînat, el are, pe proprie, tatea lui, cel mai bine îngrijit cimitir de asemenea fiinţe cu aripi. Ca la marii gînditori, vocaţia de a perfecţiona domnii, doamnele, dornnişoarele şi natura, i s'a manifestat într'o seară de urît. Surlele vîntului bătînd în ferestre, el şi-a chemat servitorii, aducîn­ du-le la cunoştinţă două prime hotărîri de prin, cipiu, născute una dintr-alta. întîi: cu începere de a doua zi, familia va consuma exclusiv vege' tale şi fructe. (Cui nu-i place să plece.) Al doilea: cîinelui Kutzu nu i se va mai zice « Kutzu », scurt, ci Domnule Kutzu. La întrebarea bucăta­ rului dacă Domnului Kutzu i se va servi cafea cu lapte, orz prăjit sistem Kneipp şi prune uscate, negăsindu-se cu începere de a doua zi la bucătărie cotlete, domnul Xavier Mamelon a spus că tocmai cîinii trebuiesc rnoralizati si intelectualizati în sensul de a prefera alimentării bestiale sparan. ghelul şi salada. Onoarea folosului moral, pe care omul îl trage din hrana lui cu produse botanice, revine în întregime acestui învăţat, care a scos familia Ma, melon pentru todeauna din penibila obscuritate a strămoşilor, bogaţi însă rnodeşti. l39l � Universitatea Pentru Moral este edificată pe una din marile pieţe ale oraşului, în săli deose, bite, cornunicînd totuş printr-o uşă, care permite experimentarea din timp în timp a rezultatelor obtinute în educatia ciinilor si a pisicilor. Esen, ţialul era ca dulăii să nu mai rupă spinarea serne­ nilor miniaturali de apartament şi să se introducă armonia, transportînd această armonie din lumea cîinilor în sala pisicilor. Prima carte monumentală a domnului Mamelon a fost Prejudecata raselor. 100 [101] l Animalele trebuiau să înveţe în primul rînd religia. La intrarea noastră în Universitate, se opera tocmai convertirea unui arici la ritul ortodox. Deschizîndu.i ochii asupra adevărului, ariciul trebuia aclimatizat întîi din punct de vedere psihic. Toţi profesorii erau adunaţi împrejurul neofitului, şi un doctor în teologie îi punea între­ bările esentiale, Clasa cîi�i1or era prezidată de o bătrînă domni, soară occidentală, cu ochelari. Am admirat frater, nizarea generală: un an de studii şi reflecţii, jugu< lase natura. Unii examinau minutios o rană rotundă, pe care alţii o purtau vizibilă dedesubtul unui organ numit vulgar coadă. Examinaţii se întorceau şi examinau la rîndul lor pe examinatori, părinteşte, în acelaş loc: indivizii îşi purtau, prin urmare, unii altora, un real interes. Altii duceau în braţe, cuprinşi cu dragoste, pe unii' camarazi, probabil mai anernici, şi care se lăsau duşi cu o dragoste egală. Cîinii geometri se cunoşteau după ocolurile date unui punct nevăzut, pe care se opreau ca să exprime centrul circonferinţei. Figura lor mărturisea o mare sinceritate. � - De două ori pe săptămînă, domnule, ne ducem la abator şi la ecarisaj, ca să propovăduim lepădarea de sine si să întărim moralul fiintelor jertfite, spunea un' profesor. Dar dumneavoastră ştiţi că vacile sînt vegetariene? adaose el, emoţionat de noua descoperire. Ieri, dornnişoara Gwoalwy, de la clasa ciinelui moral, s'a întîlnit cu o vacă, şi aceasta, ridicîndu-se în două picioare, i-a mîncat cireşele de la pălărie. Sînt vegetariene chiar în cazul plantelor irnitate în celuloid : vedeţi incalcu. labilele efecte ale doctrinei? Uitîndu.ne la picioarele corpului profesoral, am remarcat un material necunoscut. 101 [104] nică, şi s'au expediat cîteva duzini de pălării pentru bale ne şi crapi. Activitatea Universităţii noastre se va onora atunci cînd fiecare fir de praz se va naste îmbrăcat într'o stofă cît de ieftină ... Natur� e un depou de i�oralitate, care caută să se corecteze întrucîtva prin vegetale. Dar mările sînt descoperite, stelele umblă în pielea goală, pămîntul ne ruşinează adesea. Uitaţi-vă la castra, veţi, conternplaţi ciupercile, priviţi tomatele; poate să fie ceva mai dezgustător? Marea noastră caznă este să ameliorărn cu de-amăruntul natura, să facem din ea o natură onestă si ştiintihcă, o natură morală, prin adaose şi privative. să scoatem din lucruri alcoolul şi nicotina, să le perfecţionăm. De mii de ani, luna umblă goală: e posibil? Cine va inventa un combinezon pentru această tristă nuditate? Conducîndu.mă către ieşire, domnul Xavier Marnelon, sufletul mişcării, îmi spuse: - Principiile noastre aplicate omenirii ne co­ mandă să nici nu ne mai îndrăgostim. Asta face rău surorii noastre Eva, rănită în carnea ei. E dureros şi imoral. Să facem o dragoste vegetală: fierbi cinci minute şi opăreşti cu unt ... [105] ÎN PREISTORIC � La Academia din Ţ uţy, unul din savanţii locali face o comunicare. Existenţa 1i.linţilor şi başogilor urcă la o epocă preistorică, determinată numai În totalitatea ei, ca o regiune, în care prezenţa cărbunelui şi a sării este indicată, fără ca totuş să se poată preciza punctul de aglomerare, zăcămîntul propriu-zis. În ceea ce numim preistoric, noi istoricii, istoricii post-istorici, adică prezenţi în civilizaţie după ce preistoricul a trecut, orientarea este, cum vă puteţi închipui, anevoioasă. Am încercat totuş să des' facem din preistorie momente, timpuri, ştocuri de timpuri, care să se poată deosebi de massa timpului total, prăvălit În haosul negru. Am procedat luînd bază de calcul noaptea cu întunecimile ei. Noaptea, putem spune, fără cea' sornic, aproximativ, dacă ne găsim la începutul, mai la mijlocul sau mai la snrşitul ei. în timp, apare limpezimea, şi, de la mijloc în jos, instinc­ tul de observaţie, natural la istorici ca si la pisici, descoperi drojdiile, dese şi groase. ' Ce să spunem onoratei Acadernii? Silinţele noastre au dat greş, 1i.e că am căutat să intrăm în preistorie pe la est, 1i.e prin vest. Nici în sud n'am fost mai fericiţi şi, din aceste Încîntătoare peizaje, ne-am Întors abia cu două şiruri de zrnochine şi o traistă de mandarine, plus cîteva curmale, un fruct cu coaja înnăuntru. Urme de preistorie însă 105 [106] există, dacă ne-am gîndi la Mare, care, după toate probabilităţile, preexistă civilizaţiei cunos­ cute, şi în fundul căreia sînt păianjenii laţi cu crustă. <Şi alte vieţuitoare bune de mîncat pe pămînt, turtite de plumbul undelor marine, pe loc, de cîte cinci sute-sase sute de mii de ani, cînd încă nu se organizase savantul nostru corp de specialişti.) S'a găsit dinaintea unui port o scoică roşie care zicea, desigur, « tată» şi « mamă », două chemări din fundul constiintei, intraductibile în limbile moderne. Ce fol�s! �bia dusă la restaurant, scoica a murit, din lipsa elementului natal. Nu-i mai puţin adevărat că am avut dovada idiornurilor vorbite în şoapta adîncirnilor de zeci de kilometri, cu mult înnainte de ivirea graiului elen, ebraic şi latin pe marginile mărilor, din care au ieşit, fugind în timp de flux, casele umane. f43l u Ca să dăm de preistoric, am mîncat subvenţii şi dăsagi culturali, alegîndume numai cu puţinul, încă mult, pe care l'am recoltat: răspîndirea dorului de a cunoaşte în ţările nordice, şi pasiunea de'a nu mai uita pe viitor, a ţărilor din sud. La Carta. gina am stabilit un institut, locuitorii şi-au cum' părat caiete, registre şi condeie, ca să ţie o poves' tire de la zi la zi, în permanenţă, scrisă copiind existenţa politică şi socială însoţită de fotografii. La institut s'a instalat camera neagră cea mai mare din lume, putîndu-se developa clişee astrale de 12 m X 10 m şi mai mult; ceea ce într-alte părţi nu s'a mai văzut. Ne'am pus însă, Onorată Academie, în contact cu un strănepot olandez al lui Spinoza, care, ocupîndu-se cu telescopia şi lentilele, a inventat un instrument pentru zgîndărit preistoria prin pămînt. Principiul lui este că oriunde calci este 106 [107] preistorie dedesubt şi că, dacă eşti prevăzut cu instrumentul potrivit, ajungi aproape întodeauna în sînul ei: de optzeci de ori la sută. Am verificat şi am aplicat, cumpărînd un asemenea instrument: cît a costat si ce comision, nu interesează: noi facem ştiinţă.' E portativ ca un sul de hîrtie, însă capabil de o întindere de mii de kilometri de sus în jos. Cînd nu găsim cu el preistorie, se găseşte apă chioară, şi ia el ceva din adînc. Ca să evit îmbulzeala şi curiozitatea supărătoare a publicului, m'am transportat în pivniţa dornici, liului meu şi am pus aparatul în funcţiune. Vîrful, în care se găseşte prima lentilă şi un cristal pris­ matic, se leagă cu inteligenţa printr'o bretea cu doi poli, pozitiv şi negativ. Tehnica e destul de complicată şi vă voi demonstra-o la faţa locului: vom ţine o şedinţă chiar în beciul caselor mele, amenajat cu fotolii şi cu un cerc cultural. Colegii vor putea să guste din curmal ele puse la gheaţă şi să schiţeze, Între două dificultăţi, un pocher inocent. Operatorul nu.şi mai poate stăpîni lacri­ mile, îndată ce şi-a pus breteaua inteligenţei, decît sorbind, la intervale, dintr-o limonadă bună, obti­ nută prin stoarcerea unei lărnîi peste zahăr pis�t într-un cilindru de sticlă, cu sifon. Amintirile subconştiente ale operatorului se acumulează cu o intensitate de nestăpînit. Printr'o stabilire de contacte cu toate generaţiile lui ascendente, pe care nu le cunoştea, aducerile-aminte ale tuturor devin ale lui, şi el are de suportat invazia memoriei ancestrale pînă la maimuţă. în « Spinozal », cum a fost numit aparatul de preistorie, în cinstea filoso' fului Baruch, a rămas înregistrată şi clipa în care marele urangutan, strămoşul nostru, prinzînd un purice în blana lui creaţă, pe piept, şi ducîndu.l între dinţi, l-a spart cu un sunet de scobitoare frîntă. 107 [108] Acest lucru, - vi se poate părea comic, - este totuş fundamental pentru sensibilitatea inexpri­ mabilă a sufletului nostru, căci descoperim drumul tradiţiilor îndepărtate şi ne putem stabiliza în veacuri un criteriu şi o strămoşle. 1441 Am aci un document sensaţional, pe care nu am voit să.l prezint nedescifrat. Pentru desci­ frarea lui am utilizat un alt aparat « Pantaglotul », care poate scoate la iveală sensul unui fapt în şaptezeci şi două de limbi, aş ezînd claviatura şi rnatriţele lui în şaptezeci şi două de feluri deose­ bite. Onoraţii colegi ştiu că, nemulţumiţi cu suc' cesele lor pur practice, fabricanţii au avut cute­ zanţa să se avînte pînă în treburile cele mai speci. ale ale Acaderniilor, pe care cu timpul cred că le vor desfiinţa, fără motiv evident, fiind pe cale să descopere o maşină de buzunar, chemată să răs. pundă automatic la toate chestiunile, să cuprindă un creier şi substanţa ştiinţei totale pe un sistem de sonerii. Certificatul de şcoală primară, bacalau. reatul, licenţa, doctoratul şi toate diplomele, dim­ preună cu profesorii, vor fi, - speră ei, - peste vreo douăzeci de ani, de domeniul fosil. Şi în locul lor, fiecare cetăţean va putea cumpăra o « Scientifical Engine », cu aplicaţii universale. Documentul a fost găsit dincolo de toate stra­ turile geologice reputate clasificate, într'o pătură de material, din care v'am adus în buzunarul de la jiletcă o bucăţică. N,are nici culoare, nici savoare, nici miros. T receţi/o pînă la domnul preşedinte şi gustaţi. Constat că domnul preşe, dinte scuipă. Vă rog, ilustre coleg, i-aţi descope. rit un gust? Aveţi intuiţia vre unui raport cu strămoşul nostru darwinian? (Preşedintele, palid, iese însoţit de doi savanţi, care îi fac vînt cu batista.) 108 [109] 145 \ La un sunet de clopoţel care avertizează inteligenţa, documentul acesta, - poftiţi, faceţi-l vă rog să circule, - s'a înfăşurat pe vîrful percu­ tant al instrurnentului şi, printr'un complex de mişcări succesive, între vidul şi aerul din ţevi, ajunse pînă sus. N,am putut obţine, după cum constataţi, decît pagina întîia a unui manuscris datînd, cred, din momentul cînd porurnbielul lui Noe, plecat din arcă de pe Ararat, nu s'a mai întors. Desigur o eroare l,a făcut pe Noe să creadă că potopul cuprinsese pămîntul întreg, din pricină că lipsea concepţia rotondităţii, După ultimele date ale ştiinţei, Noe a fost mai degrabă un gospodar predecesor al lui Arnundsen, şi care şi-a propus să puie în mare prima navă de plutit şi, ca să-şi asigure mese regulate şi ouă, a luat coteţe cu pasări şi animale de tăiat. S,ar putea presupune că nava lui, oprindu-se în mijlocul oceanului, a devenit jocul înfricoşător al furtunii, şi, în lipsa totală a unui sfetnic capabil să-i dea o îndrumare, Noe, îngenunchiat, a vorbit cu Dumnezeu, pre' zent la înnecurile tuturor vapoarelor pînă în tim, purile de azi. I� Documentul ce vedeti face dovada convie­ ţuirii de'a dreapta şi de-a stinga unui rîu cu albia de silex, de lîngă noi, a două popoare, filinţii şi başogii, care cînd ospătau împreună, cînd se băteau, cînd făceau aliante si cînd le călcau. Pc vremurile preistoriei se admite că totul era posibil. Prima pagină a cronicii, lipită de aparat, poves' teşte războiul cel mai crîncen dintre aceste două popoare vecine, care noaptea furau, unul de la altul, tot ce puteau să înhaţe mai lesne, în epocile de scădere a rîului despărţitor. Uneori în aceeaş noapte, fără să se întîlnească, başogii furau de la 109 [110] Elinti si Elintii de la basogi, - si la urma urmelor nu ;e �Iegea� cu nimic: ' Războiul în chestiune a izbucnit, spune docu. mentul, de la o mîncare de raei. La confluenta rîului Başoga cu rîul Filinta, acolo unde rîul rezultat din contopirea alluenţilor lua numele de Sogalinta, se prăsise un mare cuib de raei, care, împuindu.se, au impus problema cui să-i aparţie, cînd se vor înmulţi din icre şi pui: başogilor sau fraţilor Elinţi? încă din prima pagină se vede că războiul a durat opt mii patru sute de ani. Cu alte cuvinte, nu a fost pace niciodată. 1471 Specialitatea mea, domnilor colegi, spunea la Academie savantul care descoperise în preistorie pe Iilinţi şi başogi, este, precum ştiţi, nu preis­ toria, ci istoria, însă m'am specializat cu desăvîr. şire şi în preistoria cea mai veche, fără să neglijez nici preistoria medie şi modernă. în preistoria modernă am descoperit, cu «Spi, nozalul », prevăzut cu vîrf, cu tuburi şi lentile, o imensă colonie de scoici, dintre care unele mai trăiesc şi azi subt numele de «Scoica pudica ». Particularitatea acestui molusc terestru, este că el se ascunde subt două capace: oricum l-ai întoarce, el e cu capac, strîns între două paftale, care rar se întredeschid, pentru a lăsa loc unei absorbiri de întuneric beznă, hrana, mîncarea şi băutura unică a bizarului animal. Zic animal, cu un cuvînt general, cu toate că nu.mi închipuiesc animal fără picioare. însă cine ar putea garanta că scoicile acestea nu sînt, de fapt, creierii unei omeniri despărţiţi de trup, care s'a pierdut, şi puşi la răcoare, ca piftiile, în două talere suprapuse, gură peste gură, la temperatura frigoriferului marilor neguri subterane? Generaţiile au nevoie neapă­ rată de creier, pentru a se pronunţa în expresia 110 [111] lor superevoluată de membre de Academie. Vedeti, diferenta nu e absolut contradictorie: într Interesant era că membrii unui partid făceau parte, fie succesiv, fie alternativ sau fiecare paralel, din toate celelalte partide, preferînd să se alăture printr-un sacrificiu, curent la oamenii cu grije de ţară, partidului chemat la guvern. Un partid murea, intoxicat de scîrba publică, de cîte trei, patru ori în zece ani, ca să se facă din nou sănătos, în timpul morţii partidului adversar, căci ceea ce deosibea partidele între ele, cînd idealul era identic, era adversitatea provocată de acest unic ideal. .. Partidul pleca, după ce fusese profund iubit, şi era nevoit să treacă prin penibila încercare a hui­ duielii unanime. Sediul guvernelor găsindu'se În piaţă, partidul căzut trebuia să înfrunte, ieşind pe cai în goana mare, furtuna pătlăgele lor roşii, tempesta pepenilor stricaţi, vijelia ouălor c1ocite. 114 r [115] Dimpotrivă, noul partid, care mai fusese de cîteva ori vechi, intra În triumf, cu steagurile desfăşus rate subt bolţile şi arcadele de garoafe şi leandri aceleias pieti, fericită că oamenii se primenesc si împrejurările s'au purificat. ' Partidul nou, care sosea atunci, uita că mai trăise; şi oamenii lui, îmbătrîniţi, căpătau o virgi, nitate fragedă numai din faptul că se grupau din nou cu alti bătrîni, cu care fuseseră în război. În Kuty, probabil că şi din pricina climatului, favo, rabil înmuguririlor la netirnp, orice om de şapte, zeci de ani, chemat la putere, vedea că În două, zeci şi patru de ore a scăzut la vîrsta de douăzeci si doi de ani, obtinind ceea ce se chema la noi ;< mentalitatea» băieţilor de optsprezece ani, con' vinşi cu gravitate că ei, cei dintîi pe faţa pămîn. tului, înlăturînd si cazul initial al lui Adam, cunosc viaţa, transporturile şi 'consecinţele ei. Lumea Începea În fiecare an, cel puţin o dată, cu partidul sosit cel din urmă. El rezuma aspira. tiile si plătea o masă cu discursuri. Apoi, intra si �l În' fenomenul tomatelor, pepenilor şi ouălor, Dacă viata n'ar fi fost o rotatie neîncetată, este adevărat �ă rnonotonia caracte'ristică a regiunilor cîrnpeneşti din Kuty ar fi făcut pe locuitori să caşte de urît. Cînd nu merge negoţul, merge politica, şi Între Şoseaua Portocale lor şi Aleea Parlamentului, aflau, la nevoile lor, un surogat. Partidul de care Îmi aduc aminte cu mai multă plăcere a fost Însă un partid cu adevărat nou. El se zămislise din necesitatea că toate celelalte partide dăduseră greş, hotărît să Îndrepte strîrnbăciunile şi să arate, odată pentru todeauna, ce Însemnează o activitate închinată pe de-a.ntregul intereselor patriei. Fără să poată fi acuzat că ar fi avut niscai asa-numite idei, noul partid se multumea să aibă oameni necunoscuţi şi cu atît mai hotărîţi la replă­ rnădire. în toate latifundiile marilor noştri produs 115 [116] cători de banane, partidul cel nou se strămuta cu oratorii si cu executantii lui, dovedindu-se necru/ ţător în �iitoarea lui g�vernare şi aspru pedepsitor al marilor păcate ca şi al micilor abateri de la legi şi regulamente. Şeful acestui partid dovedea, tăcînd şi rnuşcîn­ du-si dintii, ca o moară care merge fără mălai, o virt�te o'miletică strict economisită, şi mişcările muşchilor obrajilor lui arătau ce va putea ener­ gia omului În momentul dezlănţuirii. Tăcerile lui solemne, răzimate pe o avere considerabilă, din care nu prăpădea o lăscaie, lăsînd grija cheltu­ ielilor ele partid în seama devotaţilor şi Ierven­ ţi lor, se prezintau ca nişte mari ameninţări ale unui viscol mocnit. - Nu vi se pare, a cutezat odată să întrebe un ucenic pe ucenicii adunaţi, că marele nostru sef ar vrea ceva si nu vrea nimic? întîi, mi se părea ca un înger'; am ajuns să văd în el o găină. Se suceşte mult şi face numai albuşuri fără coaje. Comparaţia cu îngerul şi găina, şi cu produsele variate ale găinii, sînt speciale limbii Kuty, vorbită de o ţară în care numărul pasărilor de ogradă e normal cu mult mai mare decît al vulturilor, luaţi ca punct de comparaţie într-alte limbi. Trei sferturi din adunare s'a revoltat împotriva întrerupătorului, şi numai aproape un sfert n'a manifestat, îrnpărtăşind temerile aceluia. Sprîn, ceana şefului s'a făcut şi mai groasă, fruntea lui s'a taciturnizat mai crîncen, fulgerul ochilor lui s'a a prins mai mare. - Nu vă dati seama cu ce neam necunoscut de vigoare ne-am �sociat? zicea un adept. Cînd va fi chemat la guvern, şeful nostru va face patru veacuri de ruşine. Aşteptaţi ... Evenimentul cel mare din Kuty a fost cînd, într'adevăr, partidul cel nou a fost chemat la guvern. Trimişi după şef, oamenii Prezidentului 116 [117] i-au adus răspunsul că şeful noului partid şi-a schimbat adresa. - Ducetl-vă din nou, si aduceti-rni.l aci, că vreau să-l fac numaidecît vi�ir, a tri�is Prezidentul. - Măria, Ta, i-au răspuns oştenii, l'am găsit şi nu vrea să fie vizir. Se gîndi Prezidentul, nu găsi ceva mai mare, si trimise din nou. , - Ne-a răspuns că vrea să taie şi să spînzure, aduseră răspuns cei trimişi. - Bine! zise Prezidentul. Spuneţi-i să taie şi să spînzure. - Nu mai vrea să taie şi să spînzure, fuse răspunsul. Acum cere să nu se mai coacă coacăzele. - Voi porunci să nu se mai coacă. Să vie! - Şi-a schimbat punctul de vedere, răspunseră trimisii. întreabă acum de ce iunie a căzut înnainte de au'gust, şi e foarte supărat că 1) se scrie cu 1 şi ). - Voi îrnbunătăti si această stare de lucruri. Spuneţi,i să vie la guv�rn. - Nu poate, aduseră vorba oştenii. Are niţică treabă. - Să şi-o isprăvească. - Mai are nitică. - S,a isprăvit'? - Tot o să-i mai ramue puţintică. T odeauna o să mai aibă puţină treabă neisprăvită. Prezidentul republicii atunci a înjurat şi a scuipat. Se întîmplă şi şefilor de Stat să scuipe şi să înjure, la necaz şi la greaţă, - şi Prezidentul a chemat pe altcineva, şi s'a încheiat în nefiinţă ciclul noului partid şi cariera nădăjduitului mîntu. itor de rele. Şeful rămase singur, fără partid, şi ţinea un discurs, dezvoltînd un ultim principiu: - Sînt omul pe care l,a scuipat şi l.a înjurat Preşedintele de şaptesprezece ori. Trăiască Preşe­ dintele! [118] MINISTRUL Il49lo �. � � ... l _1 't_:7_ lupa citeva saptamini, s'a msta at un nou guvern şi ne-am întîlnit cu unul din miniştri. Ministrul era pe jos, deprins de altfel din lungă experienţă să nu se suie decît în trăsura altuia. Era seară. Becurile electrice luminau îndeajuns ca să se poată vedea totala transformare a persol nagiului. Fiu al unei provincii care nu produce de regulă nici miniştri nici aristocraţi, el intrase în totalitatea costumului admis şi purta, în acelaş timp, piese disparate de la mai multe îmbrăcă. minţi contradictorii. Cumpărîndu.şi cele de cuvi­ inţă, după patru liste deosebite şi pentru patru ceremonii diverse, noul ministru, care nu era călăuzit de un gust personal al costurnului, apăru subt felinar ca analogul luxos al unui clovn, spe, cializat în a se prezinta publicului amuzat, corn­ pus anapoda, ca un afiş. Ministrul călca stîngaci în noua lui corectitu. dine profesională, şi cu toate că-şi studiase, pro, babil, atitudinea la hotel, izbutea destul de greu să nu pară că soseşte, gătit, de la o distanţă de şase sute kilometri. Ne-au izbit îndată pingelele lui de mare cauciuc, pe care le-a cumpărat, desigur, ca să umble comod, cum se povesteşte. Picioarele fiindwi foarte lungi, umbletul genunchilor, care ar fi permis unui prepelicar să treacă uşor printre călcîiele lui, ne-au vorbit în primul rînd. l,am contemplat încălţămintea, care purta încovoieri 118 [119] şi nervuri decorative, copci ca nişte cîrlige, găurici ca de vărsat, simetric aşezate, piei dublate, ca să contrasteze prin culoare în scopul unei eleganţe de rinocer, şireturi groase cu vîrfuri de metal masiv. Costumul aparţinea unei eleganţe de cîntă, rire şi cubaj, care utilizează din toate materialele de trei ori mai multe şi fac dintr-un om îmbrăcat un magazin. Nu ştim cum se făcea însă că tocul se găsea cu un nivel mai jos decît pingeaua, ceea ce da impresia că, la fiece pas, personajul ieşea dintr-o groapă cu piltii. Pe deasupra acestor picioare, încălţămintea era îmbrăcată în ghetre culoarea cafea.cu-lapte, cu catarărni nichelate. Picioarele Ministrului se înfă, ţişau ca o păreche de cîini galbeni cu coada re' tezată, friguroşi, îmbrăcaţi în pardesiu beige. Nu am înţeles repede la ce slujeşte această podoabă superioară, foarte agreată de tîmplari şi şofeuri, şi mi-am zis mai tîrziu că desigur marile demni, tăţi o impun. Lipsea un singur accesoriu: preţul atîrnat pe carton, de urechile ghetrei. Un baston, cu totul nou, mergea alături de ghe' tre, cu un vîrf de os, mai lung decît s-ar fi simţit ne. voia. Urcarărn pe bastonul lustruit pînă la gămălia lui sferică, şi dădurărn, acolo, de mîna Ministrului, înmînusată. O cochetărie curioasă făcea ca mînu­ şile să pară întoarse pe dos şi cusături le să fie vi. zibile în pungălituri roşii pe pielea palidă. Minis­ trul le alesese pe acelea, ca să fie în linia ultimului jurnal, - şi ni se pare că greşise. cumpărînd nişte rnînuşi de sport: rnînuşile s'ar fi îrnpărechiat cu patinele sau cu o rachetă groasă. Patria locală a Ministrului izbutise să facă un ministru, însă nu adoptase încă tenisul şi mingea catifelată. între mînuşă şi încălţăminte evolua, prin urmare, bastonul, a căruia poernă îrnpiedicată şi recti­ ficată continuu, constituia un nou echilibru mobil, 119 [120] j 1 , I adaos la instahilitatea picioarelor. Pantalonii co­ piau, în desenul lor, fundurile scaunelor de paie, cu trei nuanţe ale aceloraşi culori, cafea-cu-lapte neagră, cafea.cu-Iapte normală şi cafea-cu-lapte spălăcită. Printre poligoane şi romburi circula, suplimentar, un ton de cornuri şi franzele. Le-am distins pe toate la becul electric. Ministrul înnainta descheiat, pentru punerea în valoare a întregului geamantan pe care.I purta pe sine. Paltonul, cenuşiu, avea o căptuşeală gălbuie şi nasturi exteriori, cît nişte ceasornice. De subt palton, cu pulpanele la jumătatea distanţei dintre ghetre şi genunchii pantalonilor, ieşea un colţ de haină neagră şi juca un monoclu cu ramă de chi, hlirnbar. Ministrul îl pusese de cîteva ori, venind încoace, la cîte un ochi, dar lucrul cădea pe sfoara lui, neputîndu.se fixa între gingia ochiului şi sprinceană, deşi mişcările nasului se sileau să-i dea un sprijin potrivit. Ministrul simţea că mono­ c1ul nu o să-i stea locului niciodată, şi ar fi prefe. rat ca acest obiect să fie purtat În gură, de unde nu ar fi căzut decît la înnoptat, cînd şi alegătorul şi omul politic cască. Odată, ni s'a părut că rno­ noclul a stătut o secundă la ochi, dar nu putem şti ce a văzut atunci Ministrul prin sticlă, că s'a înspăimîntat şi a sărit înnapoi pe pingele. Trecea un cal la trăsură şi, cum s'a sucit monoclul, care, luat pe nealese, mărea de opt ori universul, Minis­ trului trebuia să i se fi părut că sare calul pe teatru. O privire nesupraveghiată de ajuns ne/a scăpat atunci către figura, proaspăt rasă, a Ministrului. Pălăria lui era cenusie.alburie si avea o formă uzitată numai cu turul pantalonilor strîns la mini, mum şi cu umerii lătiţi de două ori, la echer. Avurăm atunci sensaţia ciudată că figura Minis­ trului a dispărut şi că avem de-a face cu un domn pe care nu-l mai cunoşteam. Păiăria, cu fundul mare, era înconjurată de o margine mică şi de o 120 [121] panglică vînătă.închis, Ne mai uitarărn o dată. Era el, Ministrul, însă culoarea şi forma pălărier împrumutau purtătorului un calapod de cap turtit pe nas şi dat pe spate, Iăcîndu-I să pară acoperit cu o farfurie cu guram jos. Dar ştiindu.se ministru, Ministrul trebuia să dea cumva să se înţeleagă că nu era altceva, şi îşi alesese stilul de a se lăsa salutat, ca prin răspunsul lui să devie evident că este ministru, cu toate că fără portofoliu. El se uita niţel cu coada ochiului şi nu consimţea să se uite cu ochiul întreg, ca să nu fie nevoit să-şi întoarcă profilul. Un ministru se uită fără să vadă. Observarăm că purta şi un guler scrobit de toată frumuseţea, cu două colţuri frînte pe o cravată cu perlă, de unde se numărau pe piept nasturii de sidef ai unei jiletci albe ... In gulerul lui, Ministrul se înţepenise ca un taur în coarne şi nu primea să se mişte. Obişnuiţi să salutăm pe miniştri înnainte de a fi devenit şi după ce au căzut, am trecut. Ochiul Ministrului, mirat, se rînji Într'o deschizătură mai ca lumea. Treceam. T recurăm. Ministrul se opri şi începu o frază cu voce, către domnul care.l în, sotea, si care rîdea fără motiv, din necesitatea de a dovedi publicului că el poate rîde cu Ministrul. - Cînd am depus jurămîntul de ministru ... zise Ministrul cu accentul lui cel mai încredinţat. Şi se uită puţin în dreapta şi puţin în stînga şi puţin îndărăt. Fiind în apropiere de un W.c., publicul, îrn. părţit în două tabere, una grăbită şi alta satis­ făcută, intra căutîndu-se febril pe dedesubt, sau ieşea încheindu.şi paltonul şi tuşind, 150 I întîlnindwmă cu Omul Politic, l,am găsit de astădată întristat. Mi,a strîns mîinile languros, mi-a vorbit fără vocea obişnuită, cuvintele nu.i 121 [122] mai străluceau ca alărnurile frecate: silabisea, tărăgăna. - Imi păreţi indispus, domnule Om Politic ... - Sînt scîrbit, domnule Mare Cetătean, mi-a răspuns Omul Politic. Ţurpitudini, inc�rtitudini; în viaţa politică ai căuta zadarnic rectitudini, corectitudini, fiind plină de ingratitudini. În con. tinuă acţiune, pentru naţiune, capeţi o bizară noţiune şi convicţiunea că viaţa politică este o abjecţiune. Să nu crezi că am ajuns la supersti­ ţiune. Apelez la spiritul dumitale de justiţie, şi cu intuitia Constitutiei te întreb: ce este această inechitate si dacă ea va dura o eternitate? - îmi pare rău că v'am găsit într'o stare su' fletească de. .. de presiune, răspunsei. Să-mi daţi voie să mă retrag ... - Nu te retrage, zise Omul Politic. Rămîi. Aveam obsesiune să fac cuiva o confesiune. E o necesitate de civilizatiune ca din cînd în cînd să ne uşurăm psihologia.' E lamentabilă viaţa politică, domnule Mare Cetăţean. Regret profund că am participat la activitatea ei. Mai bine rămînearn un om al Dreptului şi un advocat ilustru, cum deve­ nisern, între marile principii, şi făceam abstrac­ tiune de sinistra confuziune. , Ascultînd pe Omul Politic, mi-am dat seama că pentru a intra în mişcarea militantă, prima condi­ ţiune nu este numai să fii versat în complicaţi unile Constituţiunii, dar făcînd chiar excluziune de această condiţiune, o imperioasă datorie îţi dă obligaţi unea să te exprimi în cuvintele cu termina, tiu nea în itiune si în iţie; în ădine, în 19ie si iziune, bacă ai c;ezut puternic în ceva, dacă ai' avut un ideal şi o ideaţiune, însemnează că ai o religie sau o religiune, şi acest lucru de bază în politică, nu poate să aibă altă expresie sau expresiune. Nefiind un ce vulgar, politica subînţelege o educaţiune, şi numai terminaţi unea, indiferent de observa, 122 [123] ţiune, permite o justă operaţiune. Viaţa parla­ mentară a dezvoltat mecanismul atenţiunii pînă dincolo de sublima imitaţiune, şi însăş decep­ ţiunea intră în compoziţiunea elocuţiunii, ca o repercusiune. în consecintă, am luat cunostintă cu emotiune de sentiment�1 de amărăciun� c�re a făc�t în sensibilitatea Omului Politic intruziune, şi nu am fost în situatiune să-i ofer nicio consolatiune. T otuş, subiectiv, am încercat, printr-un cornpa­ rativ sau alt comparativ, să-] aduc la realitate, prin explicaţiuni de situaţiuni, arătîndu.i că între calitate şi calitate, diferenţează la superlativ intens tiunea realizatiunii, , - Nu mă' poţi induce în eroare, răspunse Omul Politic, întrucît experienţa mi-a înveninat existenta. Aci e diferenta. - Atunci, ceea ce-mi rămîne de făcut este tot să mă retrag. - Repet: nu te retrage, domnule Mare Cetă. ţean. Nu mă lăsa în atitudine de solitudine. Pregă, tese tocmai o interpelaţiune. Bugetul fiind grav grevat în diversele capitole ale diverselor departa­ mente, vreau să consult sentimentele majorităţii. Este ea conştientă de imensul prejudiciu provocat finantelor Statului, si consimte ea la imensitatea deza;trului ce ne pîndeşte şi ne va înghiţi? Sau o ignoranţă plată adaogă o penibilă concordanţă la ineleganţa unui guvern de circumstanţă? Pe vre' mea noastră, a bărbaţilor politici de mare distinc­ ţiune, partidele au dat guverne cu prestanţă, mi. niştri vigilenti, oratori eminenti, vehementi. Se deplasa un bulon la calea ferată'? o telegra�ă de sosire în capitală, de la moşie sau de la Paris, nu ajungea exact la hotel? interpelaţiunea lua formă ciceroniană, şi un guvern putea să părăsească banca ministerială pentru că lavaliera ministrului de Externe fusese înnodată strîmb de un valet. 123 [124] Azil! Azi nu mai ştie nimeni să guverneze. Autoritatea suferă de mediocritate, şi la incapaci­ tate se suprapune ferocitate şi atrocitate, şi dacă încă vreo zece ani perspicacitatea partidului din care fac parte cu onorabilitate, va fi ţinută în expectativă inactivă, prevăd o perspectivă colectiv maladivă. - Se cunoaşte şi din convorbirile particulare forţa dumneavoastră oratorică fără niciun prece, dent tot atît de elocvent, observai Omului Politic, începînd să o rup binişor şi eu pe politiceşte. Ver­ bul domniei-voastre are, ca şi adverbul, o rezo­ nanţă parlamentară universală, amintind cînd dul­ cele dialect provansal, cînd gingăşia catalană. Ne transportaţi cînd în Italia, cînd în Francia, cînd în Hispania, şi inflexiunile dumneavoastră portu­ gheze ne pun în conexiune sufletul cu Atlanticul. - Nu-mi mai trebuie altă dovadă despre augu­ sta mea latinitate, răspunse măgulit Omul Politic, în ascendenţa căruia se aflau un valoros laptagiu, avînd patruzeci şi două de vaci şi o duzină de bivoliţe de cea mai pură rasă, precum şi un căruţaş cu originile în Indiile Noi, consacrat specialităţii transporturilor cu butoiul, în timpurile nopţii, ale unui produs ce poate fi numai indirect numit. Devenind latin şi aristocrat prin credinţe politice, Omul Politic cu pasiune nu scapă nicio ocaziune de a pune în functiune o ratiune de mare tensiune, dînd vulgului politic şi cite o drastică lecţiune. Arta de a guverna presupune, într'adevăr, vos caţiune, şi echivalează cu o artă de crcaţiune, de concreţiune şi concentraţiune. Libertatea, egali, tatea şi fraternitatea, adică democraţia, căreia îi dete naştere revoluţiunea, pot să soluţioneze pro. blemele, fără un spirit de rezoluţiune şi elevaţi. une? Niciodată! Or, ce găsim noi în libertate? Răspunsul poate fi dat cu sirnplicitate : laşitate. în egalitate găsim ilegalitate, şi fraternitatea este 124 [125] F soră cu perversitatea. Aceste trei deziderate sînt lipsite de eficacitate. Şi nu orice Simplu Cetăţean se adaptează cu aptitudinile adevăratului condu. cător, care se moştenesc naţional, din generaţie În generaţie, fără altă operaţie decît expediţia condiţiei natalităţii în procreaţie la destinaţie sau expediţiunea condiţiunii de natalitate în procrea, tiune la destinatiune. , 1n această chestiune se procedează şi prin suges' tiu ne. [126] OM ŞI OM � Interpretul zise: După cele mai sigure clasificări, kuţii se împart în două mari categorii cu totul distincte: Oameni de Stat şi Oameni Fiscali. Prima categorie merită numele de «mare» prin valoarea individuali, tăţilor care o compun, cu toate că infinit de res­ trînsă, un Om de Stat fiind aproximativ egal, în ceea ce priveşte inteligenţa, cornpetinţa şi meşter şugul aprecierilor, cu o sută mii de Oameni Fiscali, şi clasa celor din urmă fiind sinonimă cu popor şi vulg. Ca să-ţi faci o idee despre deosebirea celor două clase aparent antagoniste, şi de fapt perfect arrno­ nizate, să luăm o pildă: ceramica şi lutul. Ai observat, desigur, disproporţia curioasă dintre va' sele de pămînt şi cantitatea de pămînt brut din natură. Deşi intenţiile naturii, aşezînd planeta noastră în dreptul incandescenţei cu miliarde de calorii ale soarelui, au fost să coacă globul şi să,1 transforme în amforă sonoră de teracotă, expe, rienţa nu a reuşit. Mai trebuia ceva, un foc supli­ mentar de jurîmprejur. Zmalţurile fuseseră pregă, tite, şi Pămîntul înnota încă de la început în baia de glazură albastră şi litarge, pregătită viitoarelor lui luciri şi reflexe. în atelierele vastelor infinite orizonturi, proiectul a fost abandonat la jumătate, în momentul cînd ghiuleaua noastră natală fusese 126 [127] pusă şi învîrtită la strung, unde a şi rămas, conti­ nuînd să se Învîrtească. Ei bine, toate colectiile, de la etrusci pînă la Saxa şi Sevres, conservare în vitrine şi muzee, ce reprezintă ele, faţă de aglomeraţia uriaşă de pămînt prost, distribuită între mări şi dedesubtul mărilor şi între poli? Pilda noastră, domnule reporter, nu este chiar cu totul înnafară de subiect. Neputîndu.se fabrica numai şi numai oale, pămîntul a fost împărţit în State, pentru ca natura să izbutească să creeze cel puţin Oameni de Stat. Ar fi, într-adevăr, foarte greu de conceput viaţa fără Oamenii de Stat şi pămîntul fără miniştri, fără subsecretari şi direc­ tori generali: ar fi o imposibilitate. Ştiinţele naturale sînt încă în stadiul primitiv, neputînd înfăţişa studiului şi lecturii decît pe om, pur şi simplu, adică pe omul lipsit de impor­ tanţă. Omul de Stat se găseşte, faţă de omul-om, la distanţa analogă la care se allă omul faţă de maimuţă. Nu este absolut probat că Omul de Stat se trage din Omul Brut, fără acea partiei­ pare mistică a necunoscutului, care separă oamenii prin conţinut şi nevăzut, deşi ei par să se asemene după chip. Se poate însă admite, ca un principiu convenţional, pentru înţelegerea problemei, la soluţionarea căreia matematică se poate proceda prin metoda ipotezei. Ba, între Omul de Stat şi celălalt sînt şi deose­ biri fizice, de anatomie şi structură. Pecînd Omul Brut poate merge mult pe jos şi uneori toată viaţa, Omul de Stat nu ştie să meargă decît în vagon special, iar cînd stă, el stă numai în fotoliu, într-un fotoliu cu cimpoaie dedesubt, în căptuşeală, care se dezumflă cîte putin si se umflă cîte putin din nou, ca să producă 'o sensaţie de moliciun� trep' tată şi să legene, ca o şedere pe nori, superiori, tatea rnădulărilor capitonate ale Omului de Stat. 127 [128] Iarăş, cînd umblă, adică atunci cînd se mişcă, primind să-şi puie talpa direct pe univers şi să schimbe tălpile succesiv deasupra acestui element, Omul de Stat nu săvîrşeşte acţiunea populară şi fiscală decît în interiorul unui cabinet si în iarba de lînă şi de mătase a unui covor profund. Omul de Stat caută în jurul lui peste veacuri, cu o privire goală, depărtată şi gînditoare, de Sfinx sau cel puţin de tapir. El vorbeşte şi se uită la inel sau în scuipătoare, sau vorbeşte şi citeşte în acelaş timp, căci în creierul lui funcţionează, coincident, mai multe facultăti deosebite, care la Omul Brut nu există nici în stare elementară: ascultă, cugetă şi se grăbeşte, fiind totodată în locul unde respiră şi pretutindeni. Ai observat că dacă îl saluţi, complexele lui preocupări îl stîn­ jenesc atît de mult încît nu ştie să-ţi răspundă decît mai tîrziu, atunci cînd are nevoie de dum­ neata, şi atunci el te salută cu un cerernonial destinat să compenseze toate distracţii le şi absen­ ţele din timpurile repetate, cînd dumneata aveai nevoie de el, şi te numeşte şi «dragă» sau «scumpul meu amic ». Dacă te.a întîlnit pe scară, te potriveşte să te vadă cu umărul sau cu şoldul stîng, sucit din şira spinării. Cu ochelari sau cu ochii liberi, Omul de Stat suferă, aproape, de presbitie, şi departe este miop. Nici mîna lui nu se mai mişcă detot, redusă la gesticularea trîndavă a unui deget din zece, şi călcătura lui de convalescent te face numaidecît să-I remarci, chiar necunoscîndu-l, că este Om de Stat sau viitor Om de Stat, sau măcar aspirant la o posibilitate paralelă. Omul de Stat impresionează puternic şi pune influenţa lui, covîrşitoare ca o ştampilă, pe tot ce-l înconjoară. Din ziua cînd un portofoliu îl consacră, servitoarea îl salută cu numele de « Dom, nule Ministru», iar valetul şi nepotul bucătă- 128 [129] resei, intelectuali, devin conştienţi că ling porţela­ nurile unei sornităţi şi iubesc să poarte în cravată o picătură de sos vizibilă, din bucătăria lui. In treburile lor, ei se comportă exact ca Omul de Stat, pe care îl escortează; gînditori, depărtaţi cu pauze, disc reţi şi foarte puţin informatori. Cît priveşte pe soţia Omului de Stat, ea trece numaidecît din zoologia socială în categoria res­ trînsă, şi îşi adresează pălăriile cu titulatura « Doamna Ministru », Intimităţi imediate se produc. - Ieri, cînd am mîncat cu prezidenta, prezis denta mi-a spus... Iasă a se înţelege doamna ministru. Iată pentru ce cuvîntul om nici nu intră în vocabularul unui Om de Stat, notiunea de om evocînd pe aceea de argat. Omu'l de Stat nu admite, evident, existenta sălbatecă a omului-cu. căciulă sau a omului-functionar. Aceştia sînt pavajul asfaltat al Statul�i, pentru înlesnirea bunei rulări a pneurnaticului cu zimţi. De aceea s.a simtit necesitatea înhintării unei clase intermediare, care, fără să oblige pe Omul de Stat să o frecventeze, să poată să fie citată în dreptul noţiunii de om, cu un vocablu de, cent, aparţinînd întrucîtva Omului Brut, dar asociat mai repede cu periferia morală a Omu­ lui de Stat: clasa Persoanelor. Persoana nu e poporul, dar nu e nici Omul de Stat, fiind ceva cam între umbrelă şi baston, între pantof şi papuc, între clondir şi flacon, un creion care ar seri a cerneală însă rămîne uscat, un aparat între mătură şi peria pentru frac. Persoana este cineva, şi cineva este întodeauna altcineva, adică unul care este, dar care ar putea să nici nu fie. Persoanele se bucură de stimă fără să presupuie o responsabilitate sau obligaţie. Ele sînt de ordinul binoclului, al aparatului fotografic şi al aspirinei, care nu trebuiesc niciodată, dar pot folosi din 129 [130] cînd în cînd, şi este bine să le conservi, cu foarfe' cile de unghii şi cu vata de strănutat, într-un dulap suplimentar. l5zl D • d di d di � O 1 d L::J eşteptm u-se IS' e' irruneaţă, mu e Stat se supune datoriilor cotidiane, pe care, din spirit de organizare, le.a grupat în timpul primelor două ore de existenţă zilnică, între şase şi opt. Colaborînd cu spiritul de organizare spiritul de economie bine înţeleasă, o singură femeie face totul pînă la sosirea medicului, care controlează de şapte ori pe săptămînă elasticităţile viitorului ilustru cadavru şi funcţiunile băşicii. Baia. Durează optsprezece minute la tempera' tura de douăzeci şi cinci de grade, urmată de duş răcoritor. Masajul se efectuează în douăzeci şi două de minute, urmat de o aplicare electrică, bună pentru artere şi ramificaţii; pîn.acum, pa, truzeci de minute. Un aparat măsoară volumul capului, dacă s'a umflat în urma surmenajului din ajun. Alt aparat, în formă de rezervoriu, continuat printr-un tub de cauciuc de una sută cincizeci centimetri, slujeşte la ieşirea, cu ajutorul apei calde, a materialelor postalimentare, Omul de Stat fiind, încă din fragedă tinereţe, dificil în a scoate bunurile sale. Este locul să observăm planul inteligent după care natura a construit pe individ, cu două strîrn­ tori, una la gît şi alta la punctul final, o înghiţi, toare şi o dezghiţitoare. Intre aceste două puncte extreme, alimentele şi viaţa au circulaţia liberă. Principiul a fost aplicat la societate şi Stat, încă demult: Omul Fiscal este slobod între două constrîngeri: înscrierea în rolul comunei şi plata impozitelor. 130 [131] în primele o sută douăzeci de minute, persona. litatea fără păreche în istorie, sfîrşind cu ale lizi. cu lui, îşi ia cafeaua cu lapte, şi purcede la irite­ lect, de care ţin înnaltele datorii. El trebuie să facă zilnic cîte ceva, pentru ca într'un spaţiu de timp de două sute, trei sute de ani, poporul să devie foarte mulţumit. De aceeaş natură cu eterni, tatea, lunile şi anii lui nici nu se socotesc, calcu­ larea programului aplicat începînd cu «genera. ţiile viitoare », singurele care interesează de fapt. Un Om de Stat trăieşte între trecut şi viitor pe de'Mntregul, neputînd să dea prezentului altceva decît binevoitoarea sa prezenţă rneditativă. T re' cutul e obîrşia, tradiţia, - şi viitorul linia de unde pornim înnainte. Iată de ce un adevărat părinte al Statului şi al Politicii desconsideră asfaltul, valuta, preţul mărfu­ rilor, mersul trenurilor şi chiar alegerile de Cameră şi Senat; ele sînt destinate unei părţi momentane din naţie, nu naţiei veşnice şi durabile. In vederea veacurilor viitoare, indiferenţa faţă de clipă şi de instantaneu este o formă a generalizării şi a contem­ plării sintetice. Zilele actuale pot interesa pe oamenii mici, pe aceia care trăiesc din lirimiturile evenimentelor si se uită în permanentă la ceasornic. Aceste liinte, a�emenea tîntarilor, trăiesc în lumina provizorie' a lămpii cu 'litil, lipsite de ceea ce se numeşte «anvergură », Clipa pentru omul din rasa conducătorilor e o sămînţă microscopică a evului istoric; o vîntură şi o spulberă. După cafeaua cu lapte, Marele Om se gîndeşte cum se pot complica mai fericit lucrurile simple, pentru a li sustrase banalului şi dezordonatului ernpirism, - şi cere dosarele, în care se oglin, deste adevărul cu diversele lui laturi de Stat. Voia să 'capete răspuns la o întrebare ce-l torturase toată noaptea: cîte găini sînt pe judeţ şi deci în toată ţara, ca să afle tirajul exact de ouă anuale. 131 [132] r I Rezultat îmbucurător: mai multe milioane. Utili. zînd materia primă gratuită, a coţilor care se aruncă, Omul Fiscal va putea fi învăţat, fără chel. tuială, datoriile lui sfinte, prin ştampilarea celor cinci precepte de bază, la cîte redusese şeful catel hismul aşteptărilor naţionale. Este cu neputinţă ca din cinci unul să nu rărnîie asimilat şi să nu obsedeze conştiinţa, la fiecare ou cojit în farfurie. în ziua ceea, primul pas a şi fost făcut, interzis cîndu.se consumarea de ouă jumări şi ochiuri la capac, - şi comandîndu.se zece mii de ştampile de cauciuc. @J Evident, tot ce nu este Om de Stat este Om Fiscal. Specie comună, Omul Fiscal e numeros, e unanim, - şi dezgustător: plăteşte. Ca un cobai, ca un iepure de casă, el se supune tuturor experi­ entelor, cu sentimentul că serveste binele omenirii, sa�rificat finanţelor, ca semenii l�i cu patru picioare mici seroterapiei. Indiferent cine şi cum îi intre­ duce seringa, Omul Fiscal întinde pîntecul sau îşi înmoaie şoldul la orice pipăit. Noi procedăm faţă de el prin ordonanţe şi legi. în ziua de I ianuarie îi ordonăm să iasă fără baston: Omul Fiscal iese fără baston. La 2 ianuarie îl obligăm să ne aducă bastonul la primărie: Omul Fiscal îşi aduce toate bastoanele la primărie şi, în zelul lui, încarcă o trăsură cu toate obiectele asemănătoare, la domiciliul lui, cu bastonul. îi poruncim să nu strănute: Omul Fiscal nu mai strănută. îi ordonăm, dimpotrivă, să strănute: Omul Fiscal, dimpotrivă, strănută. Omului Fiscal îi place să se simtă în contact cu autoritatea şi mînat de ea. Cu cît contactul este mai aspru şi mai mortal, cu atît îi place contactul mai mult, ca fanaticilor idolatriei, culcati benevol şi entuziast în drumul ternplelor, ca să fie striviţi 132 [133] de copitele şi roţile care vehiculează bonzii spre altar. Omul Fiscal doreşte să atingă şi să pupe ciucurii mantale lor noastre, mai bucuros dacă mîna lui cu pulsaţii de temperatură întîlneşte şi duce la buze sfîrcul biciului decît lîna mătăsei, Omul de Stat îi satisface din belşug psihologia, hîrţuindu.l de treizeci de ori pe lună, cu precizie. Pentru că o singură orînduire nu ar fi de ajuns ca să atîte devotamentul Omului Fiscal, noi am înfi, inţat 'pentru el o serie de staţiuni specializate în emiterea mesagiilor noastre. Am împărţit Statul în cincisprezece ministere, de unde purced direc­ tivele cardinale; de la fiecare cîte o ordonanţă! Ministerele au fost, la rîndul lor, subîmpărţite, pentru ca şi aceste sub împărţiri să poată emite ordonante. Prin despărţiri succesive am creat o primărie: împărţită la 'rîndul ei în mai multe primării şi în mai multe circumscripţii şi percepţii, care de aşijderi emit ordonanţe şi porunci, pe hîrtii de diverse culori, pentru fiecare Om Fiscal în parte. Contactul cu Omul Fiscal fiind încă insuficient, am dat la lumină, înnafară de percep' ţiile comunale, alte percepţii, percepţiile fiscale propriu-zise, de unde şi-a tras Omul Fisca! numele categoriei lui. Apoi, am înfiinţat Vama şi tariful vamal pentru import şi export, Banca, Ofiţerul Stării Civile pen, tru naşteri, căsătorii si - în sfirsit! în sfirsit! ­ pentru' morţi. Paralel, 'am creat P�liţia, cu s�te de comisariate, Siguranţa Generală cu mii de ramifi. caţii, Jandarmeria etc., etc. Toate aceste autorităţi emit mesagii. Un Om Fiscal capătă, prin urmare, posibili, tatea de a sta în contact permanent cu Autori, tatea: telul vietii lui este satisfăcut. Ca să-ti fac vizibilă' pînă la �xtrem această necurmată legătură, care pironeşte pe Omul Fiscal de sistemul adminis­ trativ, ca un robinet în reţeaua imensă a conduc, Il} [134] telor de apă, să cercetăm împreună actrvrtatea unei brute fiscale timp de douăzeci şi patru de ore. La orele nouă dimineata, primeste o citatie de martor într-un proces, citaţie laco�ică şi lapidară, în care autoritatea nu se coboară pînă la indicarea pricinii iscate. Odată cu citaţia, înmînată de un comisar, Omul Fiscal mai primeşte cu poşta: un aviz că i se protestează o poliţă peste patru zile, o scrisoare de la proprietar, cu ameninţarea de a fi evacuat, o invitaţie de căsătorie, înştiinţarea unui negustor că se ieftinesc pianele, şi două ziare pline de informatii oficiale, relative la viata publică si particulară 'a Omului Fiscal, a căro;a lectură ;e termină la zece şi jumătate. Dacă Omul Fiscal se întîmplă să fie « jidan », el trebuie să găsească, cel puţin într'un ziar, o declaraţie de principii, menită să.l facă să-i fie rusine de nationalitatea lui si să.l îndemne la autosugestia de �,şi strangula nevasta şi copiii. La zece şi jumătate, un bilet roşu îl somează să plătească, în puţinele ore ce-I mai despart de data fatală, o restantă fată de Stat si Comună, din anii trecuţi, şi dou'ă,tre'i rate pe . anul viitor . Tonul răstit al biletului îi pune în vedere să plătească şi o dobîndă, făgăduindwi pedeapsa vînzării cu toba. E inexplicabil cum din toate instrumentele muzi­ cale, Statul, care subvenţionează şi Opera, şi-a putut alege, în operaţiile lui serioase, tocmai unealta cîntătoare care cere competinţa cea mai redusă. Şi este surprinzător că o vînzare a Statului trebuie însotită si de cîte putină muzică. Ce face l� o;ele unsprezece Omul Fiscal? La orele unsprezece, Omul Fiscal aleargă după un certificat de bună purtare, pe care, în lipsa tatălui său decedat, îl eliberează o autoritate părintească. Ar avea de gînd să-şi instaleze o maşină de scris: în acest punct, Statul, care adineaori era un fer' vent adept al instinctului muzical, profesează opinii IJ4 [135] dezavantajoase. Autoritatea părintească trebuie să certifice că Omul Fiscal petiţionar nu se va zgîria cu maşina. La orele douăsprezece, Omul Fiscal ar trebui să prînzească, însă nu are timp, căci la douăsprezece şi un sfert trebuie să se găsească la Tribunal, implicat într-o gîlceavă, în aşteptarea magistra­ ţilor, care sosesc la trei. Pînă la orele şapte seara, el este ocupat cu problemele juridice, hîrtii tim, brate şi amenzi. Ajungînd la orele opt acasă, Omul Fiscal găseşte teancul de hîrtii sosite în absenţa lui: cinci loterii, şase opere de binefacere, două convocări profesionale, trei chitanţe de abo­ nament la cele cinci ziare ale celor cinci partide politice din care face parte cu prudenţă, o ehi, tantă de la Uzinele Comunale de Gaz Aerian si Ele�tricitate, şi o înjurătură ceremonioasă, anu�, ţînd dublarea taxelor şi închiderea telefonului. în decursul acestei activităti timbrele s-au scumpit de opt ori, chiriile de' douăzeci de ori, ştofele de cinci ori, încălţămintea de şaizeci şi cinci de ori şi mărcile poştale de o sută de ori. Dacă ar fi şi un Om Cultural, Omul Fiscal şirar broşa, cartonate anual, ordonanţele, rnesa­ giile, recipisele etc., şi, obţinînd douăsprezece volume pe an, în zece ani el şi-ar Întocmi obi, bliotecă gratuită, de cea mai mare însemnătate. Dar, îţi repet, Omul Fiscal e un dobitoc. Idealul nostru este ca, treptat, să facem din Omul Fiscal un individ consacrat autoritătilor integral, insul de anticameră perpetuă, degajat de cele pămînteşti, renunţînd de bunăvoie la o îndeletnicire personală, pentru a fi cornplecta. mente absorbit de datoriile lui fată de autorităti. Într-un Stat bine organizat, jumătate din pop�, laţie se ceartă cu cealaltă jumătate, la un ghişeu. Deocamdată, nu am atins decît un nivel psiho­ logic: fiecare om este vinovat şi criminal, şi i.am 135 [136] inculcat si lui sentimentul de a se simti de o sută de ori pe' zi copleşit de o culpă imprecisă, haotică, enormă, de culpa de a fi cetăţean al Statului din care face parte, de fiu răsfăţat al naţiei lui. Şi acest sentiment salvator îl determină să vietu­ iască, zi şi noapte, sîcîit de o fantomă mor;Iă binefăcătoare pentru Stat, şi în panică eternă. [137] BUGETUL 154/ B l b SI·· ...,. ugetu este aza tatu ll1 Ş1 a naţrunu, 1m1 spunea Într'o zi Cocoşatul, EI se aseamănă cu Familia şi cu Biserica, fără de care, de asemeni, Statul nu poate să existe. Aş putea să-mi închipui barză fără cioc, însă naţiune fără Buget nicide­ cum. Bugetul e ca aerul: scoate aerul din ţară, şi toate vieţuitoarele se prăpădesc. Înnainte de-a fi fost lumea, era Bugetul. Soarele pe lîngă Buget e un golan, luna un gologan, stelele nişte mărunţiş. Cînd nu este Buget nu este nimic, este haos şi este neant. în Sahara nu e Buget, şi nu e nimic, nici Cameră, nici Senat, nici guvern: e un întuneric adînc şi o pustietate fără margini. Numai acolo unde este Buget cîntă pasările, umbreşte pădurea şi se coc poarnele.n ramuri. Dacă n'ar fi Buget nu am avea nici vlădici, nici dreptate, nici prefectură, nici primărie, nici poliţie, nici jandarmerie; am trăi în sălbătecie. Nwmi pot închipui inexistenţa partidelor politice şi a marilor bărbaţi de Stat; totuş, primul efect al lipsei Bugetului ar fi absenţa conducătorilor grw paţi în jurul unui ideal: nu-mi vine să mă gîndesc. Nu am avea ingineri, arhitecţi, directori generali, subdirectori, specialişti, experţi, societăţi de asigw rare, societăti pe actiuni. Viata ar fi o anarhie, fără jertfa pentru civilizaţie a tuturor oamenilor de bine şi a instituţiilor binefăcătoare întemeiate de ei. Să ştii că te scoli dimineaţa şi că te culci seara, 137 [138] fără să fii administrat; fără legi, fără impozite, fără control, adică dezorganizat, viaţa nu ar pre, zinta interes. Pecînd, în regimul Bugetului, fie, care ins e fericit, căci numele fiecăruia este scris într'un registru, într-un rol, lîngă o ştampilă: Statul veghează asupra lui. Statul îţi pune un sergent pe trotuar şi îţi dă voie să tii servitori: poti dormi liniştit. Cînd esti, din întîmplare, asasinat' în somn, Bugetul prevede închisori şi ternniţi grele, dacă asasinul e prins: Bugetul nu merge pînă la garanţia că prinde pe asasin şi pe hoţ, preferînd ca aceste unice exerns plare de răzvrătiţi împotriva Bugetului, să se de, nunţe singure autorităţilor în drept, Bugetul mai rezervîndu-şi facultatea de a nu le crede pe cuvînt şi de-a le pune eventual în libertate. E poate unica lacună a Bugetului. în schimb, Bugetul compen. sează golurile, trimiţînd la închisoare pe directorii de închisori. Iar ca lacună consecutivă, aş cita faptul că dacă un hoţ s'ar prezinta la un ghişeu de gară sau la o percepţie ca să fie arestat, casierii şi perceptorii I-ar lăsa să circule liber, Bugetul fiind o instituţie de ordine precisă, care nu permite confuzia autorităţilor, producătoare de încurcături în scripte. rs5l AI . I IA' " L::J . scnpte e. cuvînt evocatrv Şl mstrtuţie strîns legată de Buget, romantism al finanţei şi poezie a ierarhiei. Născocitorul hîrtiei a rămas o stîrpitură comparativ cu inventatorul registrului, al repertoriului alfabetic, al dosarului, al corespon, denţei, al rezoluţiei şi al iscăliturii. Sar părea irn­ posibil, şi totuş se poate: pui, una peste alta, cinci sute de foi de hîrtie egale; încă nu ai un registru, însă registrul începe să se schiţeze. Le coşi: ai cotorul. Le numerotezi: ai numerotarea. Carto' nezi: ai registrul în piele şi pînză. Liniezi orizontal: 138 [139] ai ordinea numerică, numele şi prenumele. Liniezi vertical: ai numaidecît rubricile. Apoi, totul se poate perfora! Şi rămîne loc şi pentru fantezie: o rubrică finală de reculegeri indică «observaţiile ». Registrul e gata. Toate scriptele ţin de cîte un registru, şi registrele corespund unele cu altele, ca nişte ecouri, fiecare registru făcînd menţiune de registrul precedent, de la un etaj la altul, de la un biurou la alt biurou, La orele zece, primeşte domnul secretar general sau domnul director general, pe directori. E momentul solernnităţii iscăliturii. Directorii poartă o mapă de caricaturişti subsuoară şi o conştiinţă riguroasă în mimica lor concentrată. Se săvîrşeşte iscălit ura. Domnul secretar general înmoaie tocul şi desinează un model de broderie ilizibilă, de cîteva sute de ori, ritmic şi meticulos ca un acua­ relist, dedesubtul unui text. Şi directorul calcă iscălitura cu talpa unui tampon de hîrtie sugă, toare şchiop. � Nu cunosc lucru mai frumos ca Bugetul, care şi întreg şi împărţit, şi în proiect şi cu exce­ dente, ca şi deficitar, rămîne tot Buget. Bugetul e un material ca marmura şi ca văzduhul; de oriunde iei, eşti sigur că ai luat, puţin sau mult, şi că ţii în mînă sau în buzunar unul şi acelaş obiect. Dacă desparţi Bugetul vei avea Bugete, şi dacă le reuneşti vei avea iarăş Bugetul. Partea e identică totului şi invers. Bugetul comunal se intercalează în Bugetul districtului, acesta se inter­ calează în Bugetul ministerului, şi cel din urmă în Bugetul Statului, care-i Bugetul anului în curs. Bugetul are o facultate proprie, cu totul spe' cială. El poate fi cînd nu este, şi poate lipsi cînd era. La strîmtoare, Bugetul se poate împrumuta cu cifre, singurele articole care nu costă parale, 139 [140] şi pe care le ia din tabla lui Pitagora, născocitorul celui mai minunat mijloc de a înmulţi nimicul cu el însuş, obţinînd cu toate acestea un rezultat. Se vorbeşte cîteodată de excedente fictive. Ele nu supără pe nimeni, şi din punctul de vedere finan. ciar se aşează în ordinea speranţelor neobligate să se realizeze, şi anume, în registrul optirnis­ mului, care conservă sănătatea si tensiunea arte, rială, Cu cît este mai fictiv un Buget, cu atît este mai util, din pricină că nu poate să fie furat. Căci uneori se vorbeşte, într'adevăr, de furturi conside­ rabile, care, pentru o singură operaţie oarecare, se cifrează Ia circa una sută milioane sterlini. Din asemenea operaţii rezultă case de raport, Iăbrici, vile, automobile, cucoane: un comert prosper şi o diviziune a capitalului. Nici în acest caz nu se poate semnala o nenorocire. întrucît lucrul se petrece întodeauna exclusiv în trecut, putem privi viitorul în faţă liniştiţi şi cu încredere în Bugetul următor. Dacă se va fura şi acela, lucrul cade tot în competinţa trecutului, căci va fi descoperit într-un viitor care va deveni pe nesim. ţite trecut-simplu, trecutlcompus, imperfect şi mai-mult.ca.perfect, adică un al doilea viitor, care iarăş nu mai poate supăra pe nimeni, şi trece, din Stat şi din Buget, în gramatică de-a dreptul. [141] I� ÎNvĂŢĂMÎNTUL ŞI LiTERATURA rntno zi, călătorind spre Kutyville pentru un reportaj despre organizarea învăţămîntului, am nimerit în acelaş compartiment de tren cu o personalitate din diplomaţia externă, fost, într-o vreme de guvernare trecută, ministru al şcolilor. Bineînţeles, nu am lăsat să-mi scape prilejul, şi, expiicîndu.i scopul voiaj ului meu, i-am solicitat cîteva amintiri tangente subiectului din ancheta cu care fusesem însărcinat. Fiind numit ministru al şcolilor, începu perso. najul din diplomaţie, am pus guvernului condiţia mîinii libere totale, şi m'am prezintat la minister. Distinsul personal de specialitate, secundar şi primar, se mobilizase în uniforma ceremonioasă, jumătate neagră şi jumătate cu dungi longitw dinale. Mă aştepta în sala de intrare, bucuros ca de un eveniment, care se repeta des, că mă vor putea asigura oratoric de importanta stare de spirit a şefilor cu autoritate. Puţin legănat de şalele lui lungi, şi conştient de marea lui valoare personală, şi împuternicit de vechime, unul scotea din buzu. nar sulul de hîrtie, cuprinzător al unei proze de circumstanţă. O stilizare pentru oferte, înlocuind pe «dat fiind» cu « aşadară », strecurînd peste mai mulţi «pentru că» şterşi, cuvîntul «căci », mai clasic, şi alternînd pe «dar» cu «însă» şi cu « ci » într'o cadenţă după ureche. Făcui un semn cu degetul, ca de baghetă, scurt, la finalul unei 141 [142] -n \ orchestre, cînd cornponistul retează ansamblul sau taie o vioară. Şi zisei: - Gura! �. Publicul 'din circ s'a şi împărţit în două echipe: partizanii mei şi partizanii tăi. Evident că parti, zanii tăi sînt toţi piperniciţii şi schilozii din sală, geloşi pe bicepsul meu şi necăjiţi de atletica mea anvergură. Unii strigă: «Strînge, Bobby! ». Alţii strigă: «Nu te lăsa, Dodo! », Am zmuncit o dată mai viguros, şi tu ai căzut în genunchi. Figura următoare consistă în a mă folosi de secunda cît ţi-a trebuit să cazi, ca să încalec pe tine şi să te întorc aşa încît să nu te mai poţi mişca, răstignin­ du-te cu amîndoi umerii pe ţărînă, arătînd publi­ cului că te-am învins, sculîndu-rnă şi salutînd ca o baletistă. Dacă nu am fost suficient de sprinten, te-ai sculat de jos, te-ai aruncat, m'ai înşfăcat de ceafa mea şi m'ai doborît. Vorbesc pur şi simplu figurativ, căci pe mine nu mă doboară nimeni atîta vreme cît mă voi numi Bobby şi cît se va seri numele meu cu igrec şi cu doi b. Vedeţi că nu este nicio asemănare între box şi luptă. De o parte: bruta - de altă parte: estetica. Nu tăgăduiesc că nici lupta nu este scutită de surprize, şi cea mai gravă din ele este aceea cînd publicul din sală se ia la bătaie. Această parte a şedinţei se rezolvă însă todeauna cu box. E regre. tabi]. Şi uneori mîncăm bătaie amîndoi ... [157] MEDICINĂ preajma sărbătorilor, se ivise în Ţ uţy o boală ciudată, care ucidea, ca Irod, numai copiii, şi de preferinţă pruncii. Bolnavul era cuprins de fierbinţeli şi încremenea în leagăn, înnainte de.a fi putut să fie chemat medicul şi întrebat. în cî­ teva săptămîni, o mare parte din copiii oraşului fuseseră împacheta ţi, ca dantelele, în cutii albe, lungi, şi duşi în pămînt. Organizaţiile medicale de Stat, stătură deocam­ dată, cum se spune în Europa, în expectativă, ceea ce înseamnă că laşi morbul să te atace ca să te lămureşti, şi te retragi atîta timp cît nu este ne' voie de un comunicat. Am căutat să profit de pe' rioada expectativei, cînd doctorii, retractaţi în studiul «cazurilor», reflectează, ca să vizitez pen' tru un interviu de specialitate pe cel mai mare savant al medicinii locale. - Ce credeţi, domnule profesor, am întrebat, oglindindUlmă în dreptul nasului într-un carnet şi sprijinit în creion, ce credeţi, domnule profe' sor, de noua maladie? - în viaţa modernă, cu totul pervertită de presă şi publicitate, s'a ivit, din păcate, obligaţia cornu­ nicatelor. Nu te poate vizita o epidemie, că numai, decît, vrei sau nu vrei, opinia publică, cu totul nepregătită în cele medicale, te sileşte să te explici, atunci cînd o tăcere integrală este, din înnalte raţi­ uni ştiinţifice, nepricepute vulgului, de preferat. 157 [158] Ce putem crede, noi, noi corpul medical, despre o boală care nu a mai fost şi pe care nu o cunoaş­ tem? Evident, noi nu credem nimic, însă nu putem nici descuraja aşteptările, nici deziluziona opinia publică. Pe cariera medicului pluteşte întodeauna o ghicitoare: ce s'ar întîmpla dacă într-o bună zi, iniţiat, publicul ar înţelege că marea ştiinţă a medicinii este pe trei sferturi compusă din păcă­ leii? S,ar mulţumi el să nu mai recurgă la servi, ciile noastre, sau ne-ar doborî, te pomeneşti, fir' mele, şi ne-ar alunga cu bolovani? Eu unul, care sînt nu numai un medic dar mai ales un savant, mă zbat, în secret, între sugestie şi îndoială, şi dacă s'ar întîmpla, Doamne fereşte, să cad bol, nav, nu aş primi cu entuziasm să mă las exami­ nat de un coleg. E adevărat că natura studiilor şi a rellecţiilor mele, aplicate în special psihia­ triei, a determinat la mine sporirea pînă Ia al» surd a scepticismului profesional. 1671 Dacă aş fi naiv, rn-aş situa de-a dreptul în faţa dumitale şi ţi-aş spune: «Vezi, domnule, o' brazul meu, aci dinaintea dumitale?». Dumneata mi-ai răspunde: «îl văz, domnule profesor. » ­ «Ei bine, ţi-aş replica eu, ia,l violent la palme. Pune mîna pe călimări şi dă-mi cu elem cap. Ia irigatorul din cui şi trînteşte.mi.I în cap. Ridică scuipătoarea şi dă-mi una în cap cu ea. Ia,mă de cap şi dă-mă cu el de păreţi. .. Nu ştiu nimic, domnule! sînt un dobitoc! nu stim niciunul ni, mic! sîntem nişte dobitoace! nişte vite savante l » Dar asemenea limbaj mă feresc să-I ţiu faţă de presă: abia mi.l schitez în imaginatie. Confratii mei, ca un singur o�, s'ar ridica împotriva m�a, m'ar decreta nebun si m'ar închide. Este cu ne' putinţă să spui adevarul asupra unui meşteşug, îndătinat de a omorî cu onorarii. 158 [159] Dimpotrivă, pe figura mea consacrată se iveşte, la apropierea presei, un surîs, şi nu acord însernnă­ tate alarrnei care a pornit presa la mine. Ca să mă pot odihni, debitînd, spăl distrat o canulă, Hambez un speculum sau mîngîi chelia unui Hippocrat de ipsos, fondatorul congregaţiei, părintele şi inven. tatorul celui mai sinistru şi mai ridicul apostolat. I6slŢ .. v A' ... d � e mirt ca mor atîţia copu, stimate omn. Întîi, ce este moartea altceva decît o transformare a unei vieţi într-altele mai numeroase? Al doilea, liniştiţi publicul, căci nu este în fond nimic, boa, la este una din cele mai normale maladii. De, parte de-a ne fi necunoscută, cum se afirmă pri, pit, această maladie, care vă emoţionează, este una din cele mai vechi. Ţ oţi copiii care în trecut nu au murit de scarlatină, de dilterie, de vărsat şi de alte cîteva maladii, au sucombat cu absolută certitu­ dine din cauza ei. in realitate, numai ritmul s'a schimbat. De aceea constatati că medicii se tin în rezervă, neputînd urma publicul pe calea unei grave superstiţii, Mai mult, medicii încă nu o tratează, atît este de banală maladia, de care se vorbeste acum atît de mult. Boala ne este fami, liară, 'însă refuzăm să ne ocupăm de ea subt injoncţiunile morţii repetate şi presiunilor din' afară. Ţ otuş, o să vă spun ce trebuie făcut, nu după ce boala s'a declarat, - de asta nu ne îngrijim deocamdată, - dar înnainte, adică În momentul şi în momentele consecutive, cînd copilul este perfect sănătos. De altfel, adevărata ştiinţă nu e aceea care acţionează, ci aceea care conternplă: ceea ce este adevărat şi În municipalitate. Primăria nu are datoria să cureţe oraşul după ce s'a rnur­ dărit - orice prost ştie să facă aşa. Rolul ei este cu mult mai superior. Primăria explică ce va fi 159 [160] murdăria cînd oraşul se va murdări, şi trece la acte mai importante: călătorii în Europa şi Ame, rici, asociaţii de primării, pentru a se da un avînt puternic artei oratorice şi raporturilor din, tre naţii, devenind astfel, primăria, un instru. ment de diplomaţie internaţională şi încetînd de a fi o vulgară întreprindere de tulurnbe, mături şi sacale. O să vă spun ce trebuie să învăţaţi publicul să facă în aşteptarea boalei şi a obştesc ului sfîrşit. Pînă acum o lună nu am crezut în eficacitatea ser ului Klein, care şi acum cred că nu are nicio valoare ştiinţifică, cu deosebirea că acum îl rece. rnand c5Idu;os, pentru că s'a obişnuit lumea cu ideea, si nimic nu-i mai curativ ca ideea. Faceti, dacă v�eti, injectii cu serul Klein, sau nu faceti, căci totu�a e, d�şl este mai bine să se facă aceste injecţii dacă publicul doreşte, cu toate că, şi dacă nu le face, bolnavul nu se simte cu mult mai rău. Voiti să stiti cum se produce maladia, semnele maladiei. fnt�'adevăr, ele sînt absolut caracteri­ stice şi, fără să te fi specializat, cunoşti nurnaide. cît că nu poate fi vorba decît de o singură boală, aceea care vă interesează. întîi, bolnavul are temperatură, îl doare capul, îi piere pofta de mîncare. Al doilea, moare chiar a doua zi. Da. că nu murea, primul medic chemat punea diag, nosticul precis; dar dacă bolnavul a murit, pen, tru ce să mai insistăm? Tratamentul preventiv este cel mai lesnicios. Această boală se propagă, contrariu tuturor celor, lalte boale, prin găurile naturale ale corpului uman, de sus în jos şi de jos în sus. Supraveghiaţi gura şi nasul, şi, paralel, şezutul. Pecînd nasul are două nări şi este întrucîtva mai greu de administrat, fratele lui, şezutul, prevăzut cu o singură nară, se disciplinează mai uşor. Ungeţi nasul cu gomenol, însă nu pensulaţi cu gomenol şi cellalt orificiu. 160 [161] Este de ajuns ca acesta din urmă să se păstreze închis, la răcoare. în ceea ce priveşte gura, rece. mandaţi sugacilor să nu înghită numaidecît şi în, vătati-i să mestece exact, întrucît este binecunoscu­ tă .natura antiseptică a salivei. De cîte ori pruncul strănută, prindeţi/i strănutul într-o linguriţă de compot şi vărsaţi conţinutul la canal, spălînd lin, guriţa cu apă de Vichy fiartă, care nu se aruncă în acelaş canal, ci pe fereastră. în genere, este mai bine ca, după ce a fost spălată şi Ilambată, să se arunce şi linguriţa, însă din balcon. Bolnavii mai prevăzători aruncă din balcon tot serviciul, care este preferabil să poarte o marcă reputată, de pildă « Christofle ». Din toate tacîmurile se va pă, stra însă o furculiţă, care ne va servi să scoatem dopul de la viitorul flacon cu gomenol. Reţeta pre_ cisă a gomenolului este: cincizeci de picături de vaselină lichidă, în care se amestecă de aproape cinci picături de gomenol plus o picătură de aer, ce trebuie menţinută la fundul flacon ului, pentru a izola lichidul de cifra în grame, întipărită dede_ subtul sticlei, în relief. Bolnavul se va servi, la scris şi citit, exclusiv de mîna stîngă, mîna lui dreaptă fiind prea des întrebuinţată, şi copiii suferind de un nărav detes­ tabil, de-a striga « pişal » şi de a-şi duce mîna dreaptă la părţile încă negenitale, Însă totuş ge, nitale mai tîrziu da popoarele meridionale mult mai devreme). Cel mai recomandabil mijloc ar fi ca, timp de doi-trei ani, cît va mai dura maladia, noii/născuti să fie obligatoriu cusuti. Nu uitati că marea tera­ pie consistă în astuparea radicală: Am comunicat la Academie că jos cusătura s'ar face cu un fir de mătase roşie, după ce a fost bine flambat, ca să înlăture orice posibilitate de bacili, Gura este suficient să fie înseilată într-un singur punct, la mijloc, atîrnîndu-se de o cheotoare un clopoţel, 161 [162] ceea ce ar permite urmărirea bolnavului cu auzul, de la distanţă. Cine are telefon, pune în legătură clopoţelul cu telefonul medicului său. Cît despre nări, le tencuim cu puţin ipsos. Urechile pot rămîne libere, Întrucît ele nu comunică direct nici cu intestinul nici cu stomacul. Dar repetaţi publicului, părinţilor, să nu se alarrneze. Boala nu se ia de la unul la altul, ci numai de către unul singur de la nimeni. Am examinat familii cu cîte unsprezece copii, din care şase erau bolnavi şi cinci sănătoşi. Modul de propagare este, după mine, plafonul, şi, după alţii, petrolul lampant. Virusul merge pe sus, la un nivel fix de şaizeci-optzeci şi cinci centimetri, ceea ce explică de ce atinge fiinţele mici, de ce copiii sînt atinşi, pecînd părinţii scas pă. Recomandaţi cititorilor să evite a căuta lu­ cruri pe subt pat şi săsşi procure pentru copii tocuri înnalte, de preferinţă picioroange, schim­ bînd astfel nivelul: sau să-şi culce copiii pe casă. Aş recomanda acoperişul Universităţii Pentru Moral. Şi, să nu se mai ţie copiii culcaţi. Un prunc instruit nu mai suge în poziţia orizontală, în care bate unda virusului, ci în picioare. Băgaţi de seamă să nu se strecoare greşeli de tipar. Săptămîna viitoare, dacă vrei, voi face noi declaraţii, despre bacterii. I69lD b .. � espre acteru: Funestă rătăcire! S,au descoperit plOa acum sute de bacterii şi abia sîntem la început. Mii de posturi de observaţie şi-au aţintit lunetele în lu< mea infinitului mic, şi numeroşi savanţi sînt tor' turaţi de ivirea în cîmpul lentilei a cîte unei fon me nemaivăzute. Studiind inelarele si numărîn/ du-le, - pînă la şapte sute cincizeci de varietăţi, - după treizeci de ani de conternplare prin gan 162 [163] durile ştiinţei, sia arătat în microscop o serie de fantome în formă de 8 şi de 3, şi problema cere identificarea lor cu forma zero: volumul al doi­ sprezecelea, consacrat speCiei, va comporta un album suplimentar, în care vor fi c1asificaţi mi. crobii noi. Bacterie sau moleculă sau electron, c' est Kiff Kif.! bourriquot, cum zice francezul, care a produs pe cei doi premergători, Pasteur şi precedesorul lui, Raspail, de unde au derivat învăţaţii şi mania. cii. S,a dovedit că natura creşte în două sensuri, în sus şi în partea cealaltă, în jos: şi ar fi fost de ajuns. Ţi'ai găsit! Savantul care nu va descoperi cel puţin o varietate B2 a tipului 9003 F e un bacteriolog nenorocit. Din formă în formă, din grupă în grupă, din familie în familie, din specie în specie, înţelegi unde ajungem. Aparate, din ce în ce mai puternice, vor sonda nevăzutul din ce în ce mai opac; şi actualele microorganisme, vi. zibile numai la ultrarnicroscop, cu ajutorul unei raze concentrată printr/un focar de cristal şi pro' iectată deasupra individului studiat, vor rămîne în viitor niste dulăi. Staţi puţin, mă rog! Bacteriile care îmbolnăvesc pe om, bolnav în orice caz, şi în cazul de neutra­ lizare, sînt îmbolnăvite de alte bacterii. In epocile de fecunditate, mai dese chiar decît la gîndacii de bucătărie, cine poate spune că, din oarbă pasiu­ ne şi urmărindu-se romantic pe galeriile de sînge ale organismului superior uman, bacterii le dintr-o clasă nu trec în clasele vecine, şi că din îrnpreu­ narea raselor de bacterii nu ies zilnic rase noi, întaţişate laboratorului ca nişte individualităţi dis' tincte? Nu cumva din spirochetul, împreunat prin perversitate cu gonococul, rezultă tubercu­ loza sau tifoida? Băgaţi de seamă, să nu avem de.a face cu o singură bacterie, transformată, după om, după sînge şi după savant. 163 [164] GOl I� Dumnezeu să-I ierte, un ilustru coleg, de, cedat înnainte de-a.si fi dus cariera la culme, îsi făcuse specialitatea ;nalizelor Wasserman. Niciu� bolnav nu era sigur de starea lui pozitivă sau negativă în univers, decît după ce ilustrul nostru coleg defunct Îşi iscălise avizul. Ca să.l coste o analiză mai ieftin, el a redus cheltuielile la mini, rnum, angajînd în laboratorul lui, în contiguitate cu bucătăria căsniciei, un ungurean fără stăpîn. Analizele ieşeau din mîinile acestui laborant cu cioareci, corecte, precise, impecabile. Dacă totuş sîngele lui 1. Popescu, din eprubetă, era coniun­ dat cu eprubeta lui M. Popescu, nu se întîmpla nimic; căci dacă pozitivul te îndeamnă să te tra­ tezi, nici negativul nu te scuteşte de tratament. Apoi, în faţa morţii oamenii sînt egali. I� Ce e bătrînetea 7 Tocmai se studiază. Ce numim virus 7 Esti' indiscret. Ce este cancerul? Taci din gură. . G2l L::J Găsindwmă în anul al cincilea de exercitiu al profesiunii, m'am cam plictisit. Bolnavii' se obrăzniciseră, veneau la firma mea cu miile. Cel mai eminent dascăl de şcoală primară este excedat de o clasă cu o sută de copii; să-i permitem şi medicului să se obosească, pipăind cîteva sute de imbecili pe zi. Atinsesern o reţetă zilnică de cinci, zeci de mii de sterlini, şi mi s'a urît. Mi-am luat un secretar. Eram primul doctor cu secretar şi mă îndreptam către un contencios personal. Pe uşa cabinetului meu pusesem un afiş: «Cinci sute de sterlini », însărcinarea secretarului meu era cartarea poşta' lă a bolnavului, care, Întrebat în faţa biuroului, trebuia să răspundă la formularul complectat de 164 [165] secretar: ce are, cine e, ce vîrstă, ce profesie, dacă a satisfăcut legea recrutării etc. Acest paşaport şi proces-verbal era înnaintat medicului, adică mie. Bolnavul era trimis la radioscopie. După aceea era trimis la analize, toate analizele: urină, excre­ ment, sînge, spută, gălbenuşul urechilor, sudoarea picioarelor etc. în sfîrşit, bolnavul era trimis la diatermie. Prevăzut cu toate actele medicale, el avea acces la mine, invizibil ca o bacterie în mei diul propice. Preliminările analitice se cifrau la zece mii sterlini şi erau o încercare de rezistenţă morală a bolnavilor mei. Evident, îi primeam agasat, cu nasul zbîrcit a pesimism, concentrat într-o mască de greaţă, ca o divinitate fără glande şi fără intestine, vizitată de un vulg puturos. Nu mă pronunţam; între eXM men şi sentinţă lăsarn să treacă o zi şi o noapte de oracol. «Veniţi mîine să luaţi reţeta, îi spw neam, suflînd enigmatic, bolnavului meu. » Desigur, sfaturile mele erau complecte, însă sobre şi scrise cu o caligrafie de om mare. Reţeta ilo înmîna, a doua zi, un servitor. îi recomandam una din specialităţile citite în ziare şi pe care şi le-ar fi putut cumpăra bolnavul şi singur, dacă nu era idiot. Formula cu secretarul, cu analizele, cu revenirea a doua zi, cu servitorul şi reţeta, mila produs mai multe parale. Am cumpărat case şi moşii, a cărora întindere nu era mai vastă ca suprafaţa cimitirului alimentat de mine. Nimeni nu m'a dat cu capul de păreţi niciodată, dimpotrivă, toată lumea m'a onorat şi mă onorează, ca pe unul din cei mai infailibili savanţi şi vindecători din Kuty. [166] EXPLORĂRI EJ în insula pe care am stat zece ani, naufra­ giaţi cu expediţia pornită în cercetarea Polului al Treilea, îmi spunea preşedintele Academiei de şti, inte «Noile orizonturi», ne conducea teoria nouă că' un pămînt nu se putea mulţumi numai cu cei, lalti doi, consacrati. Academia devenise nervoasă în 'persoana membrilor ei numeroşi, care se învo­ iau tot atît de puţin cu două tichii îngheţate ale planetei, ca şi partizanii lui Columb, din timpuri, cu un singur continent. în materia ştiinţelor, ca şi în finante, omul învătat trebuie să cheltuiască si, strîmtorat în marile momente istorice, corespuns zătoare marilor descoperiri, se vede redus la un sistem de idei perimat, nevoile sufleteşti depăşind resursele şi valutele curente. Desigur că, pe de altă parte, membrii Academiei, din care făceam parte, ca poliglot, erau torturaţi şi roşi de ambiţiu­ nile nobile ale omului mărginit în timp şi preo, cupat să/şi lase numele, o zi mai mult decît vulgul orb, pe soclul unei opere noi, măcar pe o broşură. Volumul e carta de vizită a omului superior: fără volum viata nu merită să fie trăită, si cînd te-au a, bandonat functiunile inferioare, cînd nu te mai far, mecă zîmbetuÎ, grumazul şi şoldul, şi cînd gîndul uită să mai dezbrace imaginile şi să le înherbînte, concentrat în moral, volumul, tomul, opera corn, plectă, devin marile cosmetice şi un afrodisiac pen' tru expansiunile tacite ale orgoliului îndreptăţit. 166 [167] Ei bine! ne-am dus să căutăm al Treilea Pol, inspiraţi din ideea dimensiunii a patra. Şi ne-am ostenit să practicăm preparativele necesare, cum se spune, în orice expediţie; şi presupunînd că la al Treilea Pol va fi tot atît de frig, dacă nu şi mai frig ca la polii cunoscuţi, doi ani de zile ne-am pus la regimul lui douăzeci şi doi subt zero, netrecînd niciodată peste zero constant şi rece dur. în ce mă priveşte, dispunînd de subvenţii modeste, m'am mărginit să excitez temperatura gheţii, cumpărînd un răcitor şi printr'un abona' ment la o fabrică de apă congelată. Alţii au împins gerul mai departe, şi s'au tratat, pentru rezistenţa climatului ager cristalin, cu aer lichid combinat pe dinăuntru cu şampanie frapată şi cu îngheţată de lămîie, acidul citric din acest fruct de culoarea pasării canari, al cărei cîntec strepezeşte auzul, ca şi analogul ei vegetal claviatura dentară, vădin­ du-se un conservativ excelent si un bun condus cător de joase temperaturi. ' Evident, ne-am înşelat. Polul al Treilea se afla într'o insulă toridă, atît de caniculară, încît, îndată ce se uscau, corpurile luau foc şi se şi carbonizau, natura în partea locului întrebuinţînd acest auto, dezinfectant ca o condiţie de proprie existenţă. Apropiindu-ne de Pol, începuse să nu mai fie apă, şi corăbiile noastre, botezate la plecare de mîna prezidentului şi însoţite pe tot drumul de gîndul lui cel mai bun, intrară într-o zonă de fiertură scăzută. Şi - surpriză! - Polul era locuit. Ome­ nirea lui fericită nu ara şi nu secera, hrănindu.se cu lingura, de-a dreptul din mare, care, fierbînd neîncetat, ca o bucătărie de regiment, era, de jurîmprejurul insulei polare, o adevărată supă de peşte şi raei, condimentată cu coaltar de alge şi cu lotus candid. Şi nicăieri nu întîlniseră savanţii Academiei noastre o lume mai Ieneşăv mai putreclă şi mai sensuală. Ca în vremurile antipreistorice, 167 [168] de vîrsta marnutului, cînd o singură păreche de oameni locuia pămîntul şi cînd Adam şi Eva, lipsiţi de presă şi de reviste literare, indispensabile unei omeniri evoluate, puteau să se plictisească fără calendar, nu practicau decît un singur şi necurmat meşteşug, dezgustînd răbdarea Create­ rului singuratec. Vasele noastre luînd foc, iată-ne rămaşi prizos nierii Polului al Treilea. Bun! S,a isprăvit cu noi. Toată civilizatia se nărui dintrodată. Becul elec. tric, robinetu( parchetul, soneria, salariul o dată pe lună, la 15, fură anulate. Nu mai existau tutu­ nul, chibriturile şi sifonul, - şi nu mai ştiam cît era ceasul! In prima săptămînă ne căzu părul, şi şeful nostru, rămînîndu-i o singură parte de mustaţă roşie, subt nasul stîng, se prezinta ca o perie de ghete veche. La două săptămîni după debarcare, niciunul din noi nu mai avea dinti si măsele. 1n schimb, începură să ne iasă pene,' ca' la arneri­ cani, Întîi în jurul capului, apoi la ... coadă. Cu toată veneraţia datorită celor şase celebrităţi ce ne conduceau intelectualmente, - un matematician, un istoric, un medic, un doctor în Drept, un diplo­ mat în estetică şi un economist, - ne-am lepădat de haine si am rămas ca autohtonii, nuzi, însă nu­ mai relativ, nudul nostru fiind acoperit cu fulgi. Constatarăm cu spaimă, în a treia lună, că ne depărtărn de umanitate, orientaţi spre tipul pasă, rilor cu gîtul lung. Preşedintelui îi crescuse un cioc încovoiat, şi penele i se albăstreau între azur şi indigo. Cam într-a suta zi gîngăvea, şi în ziua următoare dete drumul unui chiot dezarticulat. In ziua una sută patruzeci, rămîneam trei oameni, şi cei şase savanţi se făcuseră papagali. Fostul preşe. dinte găsi subt el nişte sfere ovale: începuse să ouă. Ouăle lui ne inspirau o încredere mediocră, tră­ dînd un sex neprevăzut şi lipsindu-le, fireşte, prin. 168 [169] cipiul energic, prin absenţa de masculin. Cea mai vie activitate a savantilor nostri, devenit fiecare un cacatoes, se mărginea la f�bricarea continuă a unei substanţe albicioase, gelatinoasă, numită de naturalişti guano, sau, cu un substantiv din peri. oada noastră neculturală, galinaţ, pe care nu-mi pot permite să.l scriu cu ortografia lui cunoscută. Orice aventură însă trebuie să aibă sfîrşit, ca orice povestire o încheiere. Cum am scăpat de farmecul pregnant şi de fatalitatea de aburi supra, încălziti ale Polului al Treilea, covîrsiti de ipote. zele u�ei morţi departe de baza noastră ancestrală şi de o familie adorată? Foarte simplu, deşi s'ar părea foarte complicat. Unul din noi citise o carte esenţială în viaţă, de educaţie prin sugestie şi autosugestie, un mecanism elementar al intelec­ tului, care te determină să vezi ce nu este şi să nu ştii ce se petrece. Altădată efectele se obţineau prin ignoranţă. Descoperirea sugestiei dă acelaş rezultat prin violenţa concentrării ştiinţifice de sine. Dacă repeti sacadat si uitîndu.te fix la rădă­ cina nasului dintre sprincene, în oglindă: «sînt o somitate», devii o somitate. Noi ne/am făcut sugestia că apa nu este fiartă şi că putem înnota în clocotele elementului lichid cu insensibilitatea postîrnacilor casnici. Şi am ajuns în patrie înnot, boxînd cu balenele şi cu taurii-de-mare. Cît priveşte pe savanţii noştri, i-arn mîncatl [170] JURIDICE f74l � Mam găsit odată, în Kuty, dinaintea unui foarte savant jurist. Fără să bănuiesc, privindu.i masca, indiferentă şi la strălucire şi la frumuseţe şi aplecată deasupra dosarelor cu aceeaş naturală bonomie cu care spînzura din părete, încadrat în geam şi praf, un regulament, aveam în faţa mea, într-un mobilier de hotel de provincie, un cap, o minte, un pisc juridic reputat. De două ori, parcurgînd hirtiile acoperite cu cerneală violetă, care de cinzeci de ani farmecă simţul publicului pentru culoare, ochiul jumătate vînăt, jumătate albastru/plumburiu al magistra­ tului, s-a ridicat greoi ca o băşică, din dosar, ca să examineze valoarea fiziologică a inculpatului, căruia i se zicea pîrît. Nu vreau să spui că ma­ gistratul avea un singur ochi; el avea doi ochi întregi, deopotrivă de posomorîţi şi de anevoioşi în lumina lor; însă, apucînd să stau în latura rne­ sei, camera de şedinţă fiind îngustă şi îmbulzeala deasă, se vedea numai unul, şi eram văzut nu­ mai de ochiul magistratului, stîng. Procesul meu, al nouălea pe listă, era cuprins într-un dosar a căruia scoarţă cenuşie influenţase, desigur, privirea concentrată de studiu a judecă, torului, mîzgălind,o cu fumuriul ei codit. Magis. tratul, hotărît să mă judece, trecuse prin feno­ menul mimetismului, ca iepurii, care moştenesc, din motive de apărare şi de nutriţie, coloritul 170 [171] F nisipului şi al cocenilor, în mediul cărora vie, tuiesc. . Fără să semene cu dosarele, el evoca dosarul, condica şi arhiva şi însăş mătura din această de' pendenţă a Dreptului, situată pe un coridor în, gust, de-a valma cu clientii, cu functionarii rubri­ cilor şi ai calendarului d� şedinţe, �u practicanţii imberbi, cu acea omenire deosebită a evului justi­ ţiei, improvizată zilnic din oameni chiorîşi, din personagii scîlcii, din proprietari şi babe, în mij]o. eul cărora, pe grupuri, de-a lungul păreţi lor, cu aporturi olfactive subite şi variate, gesticulează, ca o statuie, un advocat superb, şi clocoteşte ve. cabularul profesional excitat de adrniraţiile mute. El nu semăna nici cu ciucurii perdelei, de o catifea aproximativă, bolnavă, şi totuş evoca şi ciucurii acestor perdele, deasupra cărora, pe dina, fară, construia rînduneaua şi zbura lumina cerului pe case. Fizionomia lui oglindea în transparenţă toată natura juridică, de la piciorul scaunului cu burduful afumat ca o pipă, pînă la portar, aprod, cuier, băncile acuzaţilor, codurile, hîrtia sugătoare şi şomoioagele unse, de sac, ascunse pe după uşile dosite, alături de un băţ şi de un cîrlig. Magistra, tul era evocativ ca un parfum. T otuş, sufleteşte, din frecventarea minuţioasă şi îndelungată a unei ştiinţe de certitudini şi tri­ umfuri, magistratul, care răsfoise aproape întregul meu dosar voluminos, şi acum îşi ajusta mieros­ copul juridic pe ochiul lui furtunos şi pe dirnen­ siunile minuscule ale pricinii mele, ieşise suferind, ca şi cum intelectul şi logica lui, cu muşculatura prea strînsă, erau dureroase prin prezenţa unei ciupituri morale. Suferinţa lui o destăinui un surîs, un surîs ca o mîncărime a buzelor, cu ustu­ rirni, un surîs rapid, abia deschis şi.ndată retrac. tat: un surîs obosit, ca şi înfruntarea, obosită deasemeni. Sculîndu-se ca să-şi înmoaie condeiul 171 [174] Este o mare deosebire între împricinatul dat în judecată şi reclamant ; pecînd reclamantul e mai todeauna juridic, pîrîtul nu e juridic decît inci, dental, şi aceasta rareori. Este juridic un judecă, tor, şi nu e juridic un advocat. Nu ştiu, sînt destul de clar? m'a întrebat judecătorul, care tocmai voia să surîdă. Cu toate că era cît se poate de clar, simţiri. du-mă cu totul nejuridic şi declasat, îmi plecai capul cu timiditate aprobativă. - Vedeţi dumneavoastră, reluă judecătorul, transformînd explicaţiile adresate ignoranţei mele într'o lecţie pentru toţi cei prezenţi; omul care vine la judecată, chiar reclamant, cînd i se fură vitele, cînd e bătut de primar, cînd i s-a dat foc casei, îşi închipuieşte că faptele petrecute interes sează justiţia şi că faptele sînt juridice. Cumplită eroare! Nimic din ceea ce se petrece nu este juri, dic. Juridic e numai ecoul faptelor, strărnutate pe planul rationamentului juridic, şi pentru ca o acţiune să devie într-adevăr juridică, are nevoie de timp, de colaborarea, cu alte cuvinte, a unui abstract. Cu cît se vor cunoaşte mai puţin începu­ turile unei chestiuni supuse judecăţii noastre, cu atît chestiunea aparţine mai mult Dreptului şi faptelor juridice. Ce sens ar avea, într-adevăr, continuă magis. tratul, fără această preocupare esenţială de a schimba vulgarul în juridic, termenele, din ce în ce mai lungi (vezi coşul făbricii de acid carbo. nic) pe care le acordăm părţilor şi înmulţirea dosarelor unei afaceri 1 După două sute cinzeci de amînări, toate cauzele devin juridice, şi după douăzeci şi cinci de dosare ale uneia şi aceleiaş pricini, cu atît mai vîrtos. Ajungem la o limită; dincolo de ea începe faptul juridic, vecin în absolutul lui cu maternaticile, cu filosofia şi cu ştiinţele hermetice, care consistă în a căuta lUI 174 [175] F crul în sine, sunetul sunetului, sîmburele germel riului, măduva gămăliei. Recunoscînd într'adevăr splendoarea spiritului juridic şi misticismul superior al magistratului, obligat de neprevederea noastră să hotărască asu­ pra unei banale şi ruşinoase afaceri de fabrică de acid carbonic, am parvenit totuş, de acord cu judecătorul, să stabilim următoarele decizii, care au făcut obiectul unei sentinţe motivată în arnă. nunt. întîi. Că acidul carbonic, fără să fie juridic, poate să devie un fapt juridic, dacă fabrica noastră îşi mută coşul Ia doi kilometri şi dacă ne scoatem marfa pe şoseaua judeţeană. Al doilea. Că sifonul e juridic numai în părţi, de Ia începutul ţevei, din fund, pînă Ia unspre, zece centimetri în interior tipso focto tot sifonul devine juridic, cînd întregul conţinut se scurge pe ţeavă, pe această porţiune). Mai este juridică urechea pe care apeşi cu băgare de seamă. E însă mai juridic sifonul mic decît sifonul mare, şi ar putea deveni juridic detot, după un studiu serios, sifonul care nu curge deloc. Dintre un sifon plin şi unul gol, incontestabil că cel mai juridic este sifonul gol, întrucît el poate fi asimilat cu absenţa lui, cu lipsa de sifon, şi întrucît lipsa de sifon echivalează cu inexistenţa totală a sifonului, care fiind o apă minerală artificială, necunoscută şi inexistentă, nu poate intra în domeniul juridic, existent. G6l rid 1-· di C·· � n sa a e a ăturr era se mta urtu Cll Juraţi. Un ilustru advocat apăra 'culpabiÎitatea unui vinovat: - Mai întîi, rog onorata Curte să-mi îngăduie a sublinia că dacă vorbesc de la această bancă, o fac din neclintita convingere că nenorocitul de 175 [176] acolo e o victimă a îrnprejurărilor de care nu şi-a dat seama, nu le-a putut evita şi pe care nu le înţelege nici azi, în ciuda dosarului întocmit cu atîta rîvnă de către instructie. Nu voi aduce nici criti�i rechizitoriului stră­ lucit prin care domnul reprezintant al Ministe. rului Public a izbutit, cu abilitatea.i cunoscută, să prezinte pe clientul meu În lumina asasinatelor odioase, să descrie aşa-zisul omor, cu un belşug de amănunte care a dovedit o imaginaţie vi, brantă, să ceară cu o uluitoare elocinţă, şi nu atît pentru a da o pildă sau a îndrepta o greşeală, cît pentru a răzbuna societatea, - vă rog să reţineţi: a răzbuna societatea! - maximum de pedeapsă. Pentru a da o mai impresionantă imagine a împrejurărilor în care s'a săvîrşit crima, acuzarea s-a folosit tocmai de piesele greşite, aflătoare În dosarul citat mai sus. Astfel, pe baza lor, s'a afir, mat că În vreme ce clientul meu se introducea pe fereastră, victima dormea. Pornind de la această premiză, natural că acuzarea trebuia să meargă pînă la urmă din eroare în eroare. Citez de pe notele culese: « Numitul Dorobay a aplicat apoi victimei, - vă rog să retineti: care dormea, - o lovitură de drug în osul 'frontal, ceea ce a provocat moartea» etc. Acuzarea însă, dintr-o neglijenţă pe care n-o doresc voită, uită că la pagina optzeci şi trei se află declaraţia clientului meu, unde el narează faptele aşa cum s'au petrecut, sincer, de o sinceritate atît de pregnantă şi convingătoare, Încît dosarul Întocmit pe bază de prezumţiuni de către instructie te face să crezi că e vorba despre cu totul �ltă crimă. Intr'adevăr, clientul meu arată că În momentul introducerii sale pe fereastră, victima citea gazeta. Sărind înnăuntru, el zări pe umărul canapelei din apropierea patului, spre căpătîi, un revolver. Ca 176 [177] prevedere, Dorobay îl zvîrli pe fereastră: « Vroiam ca treaba să se petreacă în linişte », spune el, plastic, în declaraţiunea citată. Victima, prinzînd de veste, sări din pat, şi o luptă pe viaţă şi pe moarte se încinse între ei. intr,o vreme, clientul meu simţi că-I părăsesc puterile, că nu-i mai rămîne decît o singură mişcare, că ea va hotărî totul. Atunci, descleştîndu-şi mîna, apucă drugul, şi, cu toată setea ce ţi.o dă instinctul de conservare, lovi (În ceafă). Victima se prăbuşi scoţînd un singur vaiet. Aici, domnilor juraţi, veţi vedea cu cîtă perse, vereriţă şi sirnplicitate în tactica ei, fatalitatea îşi urmează cursul. Din camera de alături, soţia auzi acest singur vaiet şi alergă la locul dramei, cu copiii după dînsa, să vadă. Dorobay se găsi atunci, dintrodată, în faţa neprevăzutului ; zic neprevăzut pentru speţa noastră, dar nu şi pentru fatalitatea care-şi avea, de mai nainte, scopul bine definit. Deci, pentru a scurta parenteza, rog onorata Curte să-mi permită a întreba: în aceeas situatie ca a tînărului Raskol, nikov din Crimă şi pedeapsă, care se văzu cons. trîns a ucide, peste prevederile sale, o a doua persoană, i se poate pretinde acestui Dorobay mai multă prevedere, mai mult calm, mai multă stăpî. nire de sine, ca universitaruluij' Sflrşitul, prin urmare, neputînd fi decît unul, Dorobay ucise şi pe cei ce avuseră imprudenţa să.l surprindă, în speţă, soţia şi copiii. Şi iată îrnpătritul omor, inutil, absurd, care putea fi evitat, şi totuş ... Nu fac apologia crimei, dar cer conştiinţei dumneavoastră luminate de a coborî în con, ştiinţa nenorocitului care, după o hoinăreală za­ darnică pentru potolirea celui mai puternic şi săl. batec principiu al vieţii, foamea, a nimerit în casa victimei, să fure. Iată vina: să fure! şi sînt încre­ dinţat că-I veţi înţelege. 177 [178] Acolo, prin întunericul fiinţei lui, între deznă­ dejdile, zbaterile şi sfîşie rile a tot ceea ce creaţiu­ nea a zămislit din contradicţiile ei în biată făptura omenească, conştiinţa dumneavoastră va uita. Va uita de societatea zugrăvită atît de iscusit de către domnul reprezintant al său, de legile la adăpostul cărora ea a crezut că-şi poate dezvolta în linişte egoismul şi nepăsarea împotriva dezrnoşteniţilor proprii, va uita, zic, această conştiinţă, oricît de luminată ar fi, coborînd în cealaltă, toate normele care o călăuzeau mai nainte, şi va înţelege. Nenorocitul de lîngă dumneavoastră nu cere decît să fie înţeles, să simtă, printre negurile care-I împresoară, că societatea care v'a ales şi trimis aci, nu.l părăseşte, că pe drumul şovăitor al strădaniilor de îndreptare se află, alăturea de el, îndemnul ei iertător. De la dumneavoastră, domnilor juraţi, el aş' teaptă acum verdictul care, ori îi va stinge şi restul de lurninită ce i-a mai rămas, ori i,l va preface în flacăr� creatoare de energii pentru o viaţă nouă! ... [179] PROBLEME DE CIRCULAŢIE 177\ Într,o zi am fost invitat la sedinta de consti­ tuire a Consiliului Circulaţiei. 'T raC:Scriu după notele stenografice expunerea de principii a preşe, dintelui: Au trecut vremurile cînd, invitat să dea definitia umbletului pe jos, un pretins filosof s'a sculat de pe o piatră şi a demonstrat urnbletul circulînd. Contimporanii carelor cu boi se puteau mulţumi cu asemenea simplicităţi spirituale, - şi încă nu era vorba decît de circulaţia mică, pe care oricine o poate realiza cu picioarele proprii. Problema e mult mai complicată, ca şi înţelesul nostru actual, puţin satisfăcut cu demonstraţiile elementare. Dacă am întreba pe un şofeur, filosoful nostru actual, ce este circulaţia, el nu mai poate să răs. pundă «imediat! », suindu.se la volan şi pornind. Răspunsul e insuficient. Adevăratul răspuns tre­ buie să conţie următoarea amploare: cum te des, curei ca să fugi repede, din rîndul miilor de auto, mobile care te imobilizează pe şosea. Ştiu ce răspunzi dumneata: Automobilele, ţi. nîndu-se toate pe dreapta, eu o iau pe lîngă ele, pe stînga. Perfect. Nici nu se procedează în prac­ tică deosebit. Dar atunci eu pot reîncepe între, barea şi pot spune: O iei pe la stînga, dacă stînga e liberă; ceea ce se întîmplă rar. Ori, stînga nu e liberă. Stînga mea e dreapta celui care soseşte din punctul opus. Şi mai este ceva de precizat: luînd.o 179 -1 [180] pe stînga, tendinţa dumitale este să rămîi totuş pe dreapta, conform ordonanţelor de bază: cum te reintegrezi în dreapta, dacă dreapta e compact ocupată? Scoti mîna din masină si arăti că vrei să intri în rînd i Cine-ti garant�ază 'dumitale că ti se face loc?' ' Vedeţi, problema circulaţiei mari este grea şi necesitează, cum se zice la Bursă, o concepţie clară şi deplină, o dehniţiune teoretică, o vedere eternă, universală. De altfel, acesta a fost şi sensul înhintării unui Consiliu al Circulatiei, care-i o acade�ie a deplasării pe roată şi c�uciuc, cu a, jutorul unui motor exploziv. Studiile noastre pre' liminare au fost laborioase, şi rapoartele consti­ tuiesc o bibliotecă dactilograhată, de mare interes. Ideea a fost urmărită zece ani cu vigoare şi entu­ ziasm, şi am creat un institut, din care fac parte toţi specialiştii circulaţiei, începînd cu mersul de 'a buşilea şi în cărucior, şi sfîrşind cu circulaţia pe patru cărări şi de.a-ndaratele rmarchcearriere ), Programul nostru de lucru preliminar ne-a obli, gat să luăm problema de la început, şi înnainte de-a atinge punctul circulaţiei în automobile, ca nişte specialişti oneşti, a trebuit să ne dăm seama perfect de capacitatea cuvintelor, verificînd nornen­ claturile empirice, analizînd cum umblă omul în trăsura cu cai, cum umblă cu soalda si cum umblă cu capul între urechi. De �ulte 'ori «a lua» este «a circula»: a lua.o razna; era locul să ne convingem dacă «a sta pe loc» este «a da », Dimpotrivă: «dă,te jos» este «a circula », Se circulă si dacă dai si dacă iei. Se năstea altă între, bare: c�re,j starea' de imobilitate ;eaIă, ca să se ştie din ce punct, exact, va purcede dogmatica noastră; şi am conchis, natural, că dacă nici nu dai nici nu iei, poate să însemneze că stai. Dar cînd zici «stai niţel », nu este oare un început de circu. laţie, «stai niţel» implicînd pe: «merg numai/ 180 [181] decît»? Consiliul a tranşat problematica verbală în sensul: a plăti. Fie că stai, fie că umbli este a circula, şi a circula este a plăti. Reintegrînd proble­ ma în capitolul comunal al prestaţiei, Consiliul a făcut un mare pas înnainte, şi ideea lexică a căpătat consistenţa practică, traductibilă în coloa­ ne de registru. Totul s'ar fi prăbuşit însă, mai tîrziu sau mai devreme, dacă din aparatul de control şi investi, gaţii ar fi lipsit criteriul de comparaţii practice la care trebuiesc raportate neîncetat cazurile de ol» scuritate viitoare şi prezente. Din această nevoie s'a înfiinţat Muzeul de Circulaţie, cu o subvenţie, evident slabă, de patru sute milioane anual, şi ale căruia mijloace de cercetare devin mai mari. în speranţa să avem un Minister al Circulaţiei, în care să se înglobeze, ca direcţii generale, Comuni, caţiile, Sănătatea, Finanţele, Instrucţiunea Publică şi Artele, care, privite sintetic, sînt nişte expresii variate ale circulatiei mari, ne multumim cu insti- tutul şi muzeul. ' , Concepţiile noastre au plăcut streinătăţii, care a trimis delegaţi să se inspire şi să transporte reali, zările noastre în Occident. Mirarea lor s'a mani­ festat în fraze stereotipe, rostite în diverse limbi: « Lucrul exista şi nu-l vedea nimeni. Acum, după ce l-aţi văzut şi l-aţi detaşat dumneavoastră din neant, el devine ideea directivă a epocii şi, desigur, intrînd în bibliotecă şi laboratorii, va servi la transformarea tuturor ideilor politice şi sociale, dînd idealului colectiv şi organizării Statelor un material neaşteptat.» Elogiile n-au lenevit rîvna noastră, şi, acum, fiind cu totul asiguraţi că ne găsim pe traiectoria unei activităti dinamice si universal anirnatoare, am dublat subvenţia primită de la Stat şi am cons­ truit şi un muzeu propriu experimental. Impor­ tanţa acestui aşezărnînt chemat să perfecţioneze nu 181 [182] numai circulaţia în automobil, dar viaţa popoare, lor însăş, poate reieşi din puţinele date succinte de mai la vale, în legătură cu toate activităţile orne­ neşti. Să vizităm un raion luat la întîmplare, al «Primului Vehicul ». în vitrina retrospectivă se văd, rînd pe rînd, după catalog: Talpa Piciorului, modelată, în cin­ stea descoperitorilor, după piciorul nud al pre' fecţilor în viaţă şi al inspectori lor circulaţiunii, pînă la unghii, interesînd numai pielea dedesubt, singura pe care se poate circula în atitudinea pe picioare. Omul a mers în picioare patruzeci şi şapte de mii de ani, fără să şi,o tocească, prezin­ tînd cauciucul ideal, fără cameră de aer, fără şapte pînze încrucişate şi fără pompă de umflat, - şi, detaliu esenţial, fără zgomot. Lucrul este atît de exact, încît şi azi, dacă vrei să umbli fără gălăgie prin apartament, îţi scoţi încălţămintea cu tocuri. Puţin după trecerea primei epoci, omul puse opinci. Avem în optzeci de galantare o mie trei, zeci şi trei de părechi. Ele prezintă caracteristica importantă că fiecare este găurită într-alt punct, încăltărnintea tocindu.se în atîtea feluri indivi­ dual�, în atîtea stiluri, cîte părechi de picioare încălţate circulă planeta. Aceste dulapuri au rezolvat indirect şi o veche mare problemă artis­ tică a fondului şi a formei. Regretăm că dintr-o păreche de opinci avînd un metru şi treizeci şi şapte centimetri lungime, nu am putut pune mîna decît pe o singură bucată, adusă nouă dintr-o cavernă din Alpi. Noroiul uscat, păstrat şi azi intact pe opinca numerotată din dulapul 132 b, demonstrează pînă la evidenţă că rasa uriaşilor care au adoptat-o cutreiera mocirlele mari după peşte, şi că trăia într-o epocă foarte depărtată nu numai de asfalt, dar şi de piatra cubică obişnuită. 182 [183] Imediat după opinci, vizitatorul e impresionat de splendida noastră colecţie de obiele, forma iniţială a ciorapului actual. Aci ne-am sprijinit în special pe do naţiunile amatorilor, care acaparau obielele pentru colecţiile lor particulare. A fost o emulaţie generală. Donaţiunile s'au manifestat PUI ternic, din partea familiilor aristocratice, care pro. fesează pentru obiele şi toate obiectele primitive cultul admiraţiei. în special marile familii politice, identificate cu interesele neamului, cu hectarele, cu subsolul şi finanţele lui, iubesc atît de categoric obiala, încît o expun cu religiozitate pe obiectele de lux, în bogatele apartamente din palatele lor, stropită cu parfume suave, după mărimea picio­ rului: «Bilitis », «Mon coeur il nu », «Beatitude d'Azur ». Colecţia de vase, care se înşiră printre opinci şi obiele, indică din circulatie un moment accidental, şi poartă titulatura colectivă: A călca în străchini. f7sl C .. d . C ·1· l C· U u unarurnrtate e voturr, onsi 1U rrcu- laţiei din T uţy a adoptat următorul proiect de circulaţie, suprirnîndu-se toate dispoziţiile ante. rioare : La fiece răscruce de străzi se va posta un vardist; conditie esentială : cu ochii în patru. Bastonul clasic,' de cau�iuc, va fi radical înlăturat, din cauza culorii lui cenuşii, care se poate confunda cu ceaţa şi poate deveni noaptea invizibil, făcînd sernnali­ zările inutile. , Vardistul nu se va mişca din post, şi postul său va fi situat exact la intersecţia diagonalelor ce unesc unghiurile pătratului format de răscruci, pe capacul de canal. El va priveghia ca automobilele venind din sensuri opuse să nu se încaiere în postul lui. De cîte ori va vedea venind la unghi drept două automobile, vardistul se va gîndi puţin, pe 183 [184] care anume să-l semnalizeze întîi, si, chibzuind, va lua hotărîrea dictată de conştiinţă, făcînd unui automobil cu ochiul, şi înnăiţînd către celălalt sprinceana. Observîndu-se, la experienţele preliminare, un caz de isterie a fizionomiei, Ia un agent supus unui tic bizar, care-i mişca dintrodată sprincenile, pleoapele, mustăţile şi nasul, s'a luat dispoziţia ca toţi agenţii de circulaţie să fie examinaţi de către o comisie medicală, la hipodrom, dat fiind că un beteşug neînsemnat al muşchilor faciali poate pricinui oprirea circulaţiei oraşului întreg. în colţurile prea aglomerate se vor adăoga ser' gentului din post auxiliari ai poliţiei circulaţiei, prevăzuţi cu şepci cu litera F de două ori; o dată dreaptă, ca să fie văzută de jos, şi o dată răsturnată, ca să poată fi văzută şi de sus, pentru orice even­ tualitate. Sensul monogramei este dublul super, lativ, de două ori foarte, adică foarte foarte, adică fI urgent în toate direcţiile. Rostul celor cîte doi, trei şi patru agenţi postaţi Ia rînd în răspîntiile mari, este evident: mai repede se văd, de către interesaţi, patru, şase şi opt ochi, decît doi, făcînd cu ochiul. Este interzisă semnalizarea cu mîinile şi cu mînuşile albe, ca inestetică şi ca putînd speria pe amatorii de automobil fără carnet, urmaşi valoroşi ai bărbaţilor de Stat şi ai marilor Iunc. tionari. , Semnalizarea cu datul din ochi şi din sprincene se va evita, pecît posibil, cînd vizitiul de automobil este de sex feminin, şi în special de sexul cucoa­ nelor şi dornnişoarelor din înnalta societate, adică mai apropiate de zărnislirea legilor şi regulamen, telor. Acest sex se vede numaidecît, Ia o simplă privire, doamnele care-I poartă punîndu.I chiar în geamul maşinii. Cu cît o conducătoare de auto. mobil va aparţine clasei sociale mai respectate, cu 184 [185] atît onoraţii ei sîni vor fi mai liberi, respectabila cingătoare mai slobodă, înnaltele subsuori mai în văz, şi cu atît ciorapul mai demonstrativ pe o mai mare întindere a piciorului, putînd colabora la lungimile lui şi părţile joase ale fedorelnicului abdomen. Agentul din post trebuie să-şi instru­ iască bine ochiul că o persoană distinsă poate să umble goală, pe jos şi în automobil, purtînd însă la gît, pentru salvarea decenţei, un guler de blană. Suspecte sînt numai acele persoane care, învelin­ du.şi întregul trup, îşi lasă la lumină ceafa şi grumazul. Sergentul nu va da din sprincene dinaintea conducătoarelor, pentru a nu se interpreta semna/ lizarea, cum s-a mai întîmplat, în sensul vulgar: «Cum am face?» şi pentru a evita absenţele repetate ale agenţilor din post. în schimb, el va semnaliza închizînd ochii strîns şi întorcînd capul spre stînga. Pentru a vesti că şi-a închis ochii, agentul va putea scoate limba. Guvernul nu va fi semnalizat niciodată, această instituţie avînd mari nevoi de viteză şi dreptul de a trece, cînd un şir de automobile îi îrnpie. dică iuţeala pusă în serviciul Statului, peste ele, sau de a le ieşi înnainte, ocolind prin magazine şi eventual pe deasupra imobilelor, pe acoperiş. Statul plăteşte imediat cîinii, caii, trăsurile şi birjarii onoraţi de lovitura radiatorului şi corn' primaţi subt cauciucuri, umflate cu oxigen. Sergentul nu este obligat să semnalizeze în, nainte de a fi reflectat în ce direcţie preferă. Dacă între timpuri două automobile sau mai multe s'au ciocnit, dărîrnîndu.se în post, el dUl ce pe supravieţuitori la comisariatul circumscriţ» ţiei celei mai apropiate, lăsînd răniţii pe loc pînă la sosirea procurorului de serviciu, care semnează procesul-verbal şi cheamă, în aceeaş zi, Salvarea. Cadavre de obicei nu se află. 185 [186] La încrucişarea bulevardelor, circulaţia se va face, spaţiul de întretăiere fiind destul de larg, astfel: Maşinilor nu le este permis să întoarcă numaidecît în răspîntie, ocolindu-i mijlocul pe la dreapta. Ar fi prea elementar, şi ideile de circu­ laţie ar rămîne fără aplicare practică. O masină care suie bulevardul cu tendinta de a lua-o pe' stînga, va trece întîi în nainte, şi' va în, toarce acolo unde locul se strîmtează şi e mai greu de circulat, apucînd-o în cele din urmă la dreapta. Mişcarea e logică şi algebrică. Ea echi­ valează cu scărpinarea capului cu degetul mare de la picior, utilizînd, cum se zice în tehnică, extremele. Sau, ca să dăm un exemplu, mai pem, ţel esul comun, să presupunem că vrem să deschi. dem dulapul şi că veriga cu chei o avem în bu. zunar. Un om fără idei ar scoate cheile din buzu. nar, ar alege cheia dulapului din verigă şi ar descuia. Un om circulat, şi mai ales dacă e foarte grăbit, procedează cu inteligenţă, suindu-se pe casă, făcînd cîţiva paşi în pod şi puind cheile în burlanul de ploaie, pe unde cheile se scoboară în curte. intorcîndu.se în apartament, întreabă: unde sînt cheile? Se dă jos din nou, ia cheile din pietriş, suie în apartament şi descuie dulapul. 1791 Consiliul de Circulaţie e practic şi psiholog, argumenta preşedintele. Făcînd maşinile să OCOl lească prin bulevard, poliţia dă amatorilor posibil litatea să se mai gîndească o dată la scopul cu care au pornit. Numeroşi autornobilişti, puşi în situaţia de a staţiona treizeci de minute pe bule. vard, pînă în momentul de a întoarce, au re. nunţat şi au luat.o spre obor, revenind acasă, în loc de o deziluzie, cu o păreche de curcani. Binefacerile organizării raţionale a circulaţiei sînt serioase. 186 [187] De curînd am inaugurat o mare inovaţie, a căreia idee ne-a sugerat