[7] PRELUDIU Oraşule, pe care te iubesc, ce-ai să aduci tu ţărilor unite laolaltă subt putredul tău prestigiu? Ce-ai să dai tu milioanelor de oameni, care vin la tine ca la o cetate sfîntă? Ce miruri porţi în mîinile tale de noroi, ca să le ungi sufletul şi să li.l întăreşti? Din închi�oarea de unde te privesc peste cîn. tecul broaştelor din zrnîrcurile ce mă despart de tine, îmi dau seama, oraşul meu de reverie şi de suferinţă, că tu n.ai avut ce face cu mine, că nu ţi-a păsut de inima mea, că nădejdile mele te-au ofensat. Am fost în tine un locuitor supărător şi m'ai trimis între puşti, cu ordinul ca să mă gîndesc la trecutul meu ca la o greşeală, şi la visurile mele, ce te priveau, ca la o crimă. IvI'ai zidit aci, unde-ţi trimiţi escrocii, hoţii de buzunare, spărgătorii şi banditii, lîngă cimitirul unde-ti trimiti dricurile ca ni;te calesti de mireasă, îl� vecinătatea casei unde-ţi trimiţi nebunii; m'ai zidit în regiunea ta deşartă, în infernul tău, ale căruia munci le-ai învecinat cu o pustietate. Trecutul meu, ascultă, nu am să mi-I tăgă, duiesc, nici după ce un tribunal de popi m'a osîndit pentru ceruri, nici după ce o poruncă m'a pedepsit pentru oameni, nici după ce furia putregaiurilor tale s'a răscolit, ca să-mi aducă, în şoaptele sufletului, cuvintele de părere de rău. 7 [8] Au putut cei de o seamă cu mine, lucrători şi canoniţi ai ideii, să se lepede de prizonierul tău, să-l alunge dintre dînşii, să.l blesteme şi să.] bîn fească; oras al încercării si al neputinţii, insulă de liliac şi de' mătrăgună, b;ltă stătătoar� a purulen­ ţei, în care se înneacă din zbor şi se fac Ieşuri toate pasările ce vin tinere pe deasupra apelor şi de printre munţi. CIoacă de nenufari! Dar mă gîndesc la viaţa ta, capitală a unei ţări întinse, prin care trec astăzi, pe mijloc, Alpii şi şerpii mari ai norilor negri. Cum te înfăţişezi tu astăzi, cînd fruntariile s'au depărtat, şi holdele noastre ating răsăritul, amurgite de apus? Ce suBet şi ce puteri aşezi tu la temelie? Ce sînge bate În vintrele tale? Mă adîncesc în tine şi caut, cetate cu gloată numeroasă, o elită care să-ţi dea dreptul să te mîndreşti că din tine a purces în cele patru un' ghiuri ale lumii cîntecul de adunare laolaltă a în' tregii odrasle. Tu ai vorbit cu Înlesnire toate Iim' bile drurneţilor şi te-ai supus tuturor deprinderilor străine, trecînd de la unele la celelalte, ca de la o zi la ziua viitoare, încăltîndu-ti sirntirca cu ciz. mele sau cu pantofii celui mai de curind sosit. Su' Betul tău e ca bucătăria ta: toţi i-au lăsat cîte ceva, halvaua şi stridiile, porcul şi fazanul, sarmalele şi pateul, Mavrocordat şi Paul Verlaine, mastica şi şampania «golit arnericain », tutunul turcesc şi marylandul, papucii sultanei şi tocul Louis XV. Ai hipodrorn ca Londra şi Parisul, bătaie de Bori ca Nisa, rulete ca Monte.Carlo, modiste pariziene, croitori englezi, băcani greci, grădinari bulgari, misiţi armeni şi evrei; ai cluburi şi tripouri, automobile, covoare persane, dancinguri şi varieteuri; ai o Academie il la Richelieu. Dar n.ai avut, niciodată, niciun sfînt şi niciun scelerat strălucit. Şi tu n'ai dat nici pe Eminescu, nici pe Anton Pann, nici pe Creangă, nici pe 8 [9] Veniarnin Kostachi, nici pe Cantemir, mCI pe Kogîlniceanu. Tu n.ai putut să dai un domnitor. Ai o bibliotecă închisă cititorilor, pentru şoareci. Ai cîteva sute de biserici în care cîntă greierii de vecernii. Ai arhierei, negustori de acătiste şi de cadavre, ai episcopi care fac negustoreselor mă, ritate copii, şi văduvelor lepădături, Ai profesori fără studenti si studenti fără profesori, si ai multi copii fără t�ti.' " Ai restaurante, hoteluri şi o sumedenie de case închise. Nu voi exagera nimic, oraşul meu iubit şi tică­ los, de o ticăloşie minusculă. Mă voi duce însă din casă-a casă, în toate casele tale mari, din club în club, din local în local, şi voi spune ce am văzut. Voi însemna cu o cruce mesele nume' roase la care mănîncă doi domni si o doamnă elegantă. Unul din ei e soţul doamnei, şi celălalt e însoţitorul, care plăteşte restaurantul, teatrul, chiria, bijuteriile şi echipajul nobilei căsnicii fără descendentă. Sotul consumă multumit, si, în vre' me ce pierde la' cărţi, însoţitorul îi distrează pă, rechea într-uri alcov împrumutat. Voi face, ia' răş, un cîrd deosebit din sotii bătrîni, dregători în' societate, care întreţin pe �heltuiala lor vigorile tinerilor inseparabili, prepuşi la egalizarea tem pe, ramentului sotiei tinere si luxoase. O, Metropolă] Ziua 'nimeni nu stă acasă, şi noaptea nimeni nu.i în casa lui. Fiecare bărbat îndulceşte singurătatea voită a femeii prietenu. lui său, şi femeile, adunate în casele cu perdelele groase, slujesc ritului tău pentru bani. Imi este neuitată sinuciderea acelui bărbat frumos şi de.o constructie fizică uriaşă, care, ascuns cu vitiile lui într-un apartament c'u tripoul în f.:lţă şi' cu ca' merele spre curte, a dezmierdat fără să ştie trupul fiicei lui, plecată la şcoală. Urîtul te alungă to. deauna într-altă parte, nomad. Medicul, omul de 9 [10] ştiinţă, omul politic, advocatul, inginerul, pro, fesorul, îşi lasă vatra goală, şi nevestele lor Îşi Iasă întîmplătorii copii pe seama unguroaicii. Cu ştirea soţului, femeia unui factor Însemnat vileglaturează în societatea unui şef de partid, care va înrnulti onorurile cuvenite sotului. Cu ştirea soţiei bărbatul se bucură de graţiil� servitoa­ rei. începătorul se înrudeşte, noaptea, cu femeia şefului său. Bărbatul divorţează de nevastă şi se căsătoreşte cu sora ei, cu care a concubinat, unind într-un acoperărnînt, ca fii ai lui, pe verii născuţi din încăierarea, cu un singur mascul, a două surori, - şi.i cea mai înnaltă culme de cavalerisrn şi moralitate, la care poate ajunge unul din cetă. tenii tăi alesi. Căci de obicei nu se simte nevoie �ici de primul divorţ, nici de a doua căsătorie: idila merge paralel. S'au văzut în tine învăţaţi măsluind cărţile, ca să poată sustrage zestrea proaspătă a unui partener, şi apărători împărţind cu hoţul, drept onorariu juridic, bocceaua cu lucruri furate. Mănîncă porceşte, scumpa mea cetate, şi te împreună ca muştele şi gîndac ii, din zbor sau Între rnolozuri. Şeful familiei deboşează pe verişoară, pe soacră, pe mătuşe, pe cumnată, pe nepoată. Mă duc la un cunoscut şi, dacă nu-i iau soţia, mă provoacă ea să încerc. Vine prietenul la mine şi-mi acestea­ ză nevasta, după ce, dezbrăcîndu.se de blană, a frecat cu spinarea ţîţele servitoarei. II primeşti bine, şi el se crede pensionarul autorizat al bunu. rilor întregii familii. Unchiul se informează la nepoată de cîte ori e strînsă în braţe în timpul unei nopţi, şi acest unchi s'a întîmplat să fie şi mitropolit. Cînd se întrunesc la ceai, în saloanele tale, so. ţiile cetăţenilor tăi distinşi comentează forma, lun. gimea şi elasticitatea unui atribut Ia persoanele 10 [11] încercate, după cum bărbaţii fac, în colţul lor, confidenţe asupra facultăţilor secrete ale doamne' lor măritate, din vecinătatea canapelelor pe care fumează agale. Ceea ce mă revoltă la spectacolul tău neruşinat, de universală şi neîncetată streche, nu e în primul rînd tinereţea care se iroseşte pe canal, creşterea copiilor, nelepădaţi la timp în casele tale bogate, căci toate acestea le plăteşti cu bătrîneţea precoce şi cu putregaiul. Mă revoltă consirnţirea generală si linistea normală a monstruosului tău coit. Nicio dramă, nicio tragedie nu izbucneşte din zrnîrcul, în care zeci de mii de broaste zac încălccate. Mă revoltă că nici măcar cuvîntul « Inselăciu. ne » nu caracterizează starea de priapism d�zgustă, tor a cetăţenilor tăi. Mă revoltă lipsa de pasiune, absenţa dragostei, absenţa inimii, a curajului şi a primejdiei din actele elitei tale presupuse. So. tiile nu-si ucid bărbaţii, bărbatii nu-şi ridică din pămînt > coarnele ca' să-şi împungă adversarul, fetele se duse nu-şi răpun seducătorul. Urăsc în tine indiferenta care devine o carieră, urăsc în tine sfatul şi tactul prudenţii. Fata sedusă, şi cu averi, îşi găseşte întodeauna bărbatul care să-i dea, în schimbul traiului comod si al evolutiei sociale, condusă de legăturile alianţ�i, numele lui, tot aşa după cum fetele slute, cocoşate, foanfe si cu albeaţă, îsi găsesc arhitectii, medicii si pro, fesorii de �are > au trebuintă. > > Urăsc în tine tiparul după care situaţiile cele mai complicate şi mai scîrnave se aranjează fără morţi, ca o afacere între moştenitori libidinoşi. Urăsc în tine, oraş care făgăduiai reveriei mele trepte de ascensiune fără sfîrşit, identificarea su­ fletelor cu banul abject. Pasiunile tale sînt micro, scopice, nebunia ta e cunoscută numai în forma paraliziei generale, sîngele tău e păstrat cu în, grijire. 11 [12] Asasinatele tale apar În forma minoră a pungă. şiei prudente. Morţii tăi mor de indigestie sau de cantaridă, niciodată de un vîrtej de patimi, de o răscoală de suflet, de o vijelie. Şi după cum năzu­ intele se linistesc cu un scaun În Parlament si cu o �inecură, a�înturile tale amoroase sfîrşesc printr-o socoteală cuminte. Eşti o capitală care detestezi toate excesele: şi În cutezanţă, şi În răutate, şi în revendicare, şi În bunătate. Eşti un oraş cu măsură, un oraş intermediar, un oraş sarnsar. Nu crezi În nimic, nu nădăjduieşti nimic. în plină tragedie istorică, bărbaţii tăi de sea­ mă, bătrîni şi gîrbovi, se căsătoresc, vlăguiţi, cu femei tinere, care ştiu că vor aparţine altora. Cînd trupul nu mai ajută pe marii tăi cetăţeni, sufletul lor nici atunci nu se vindecă de luxură. Obsedat de Iubricitate, el a luat forma, încă demult, a unui singur organ. Pentru simţirea ta degradată, o, cetatea mea, cînd se va cutremura pămîntul, ca să te doboare şi să te învieze pură, ca pe Lazăr, în tinereţea, naivitatea şi lumina pe care le merită ţărîna ta binecuvîntată? [13] BOIERII Temniţa e plină de «boieri». Hoţii profe­ sion ali numesc boieri pe orice purtător de buzunare şi de portofel, proprietate a purtătorului. Războiul a scos boierii la iveală şi i.a vărsat în depou: foşti miniştri şi foşti deputaţi, bancheri politici, restauratori, care au jucat un rol într-o culoare, într-un judeţ, într-o uliţă sau într-o casă, ziarişti, socialişti, samsari, - boieri de categorii numeroase, contradictorii şi exclusiviste. Rolul adeseori a fost presupus ori dedus. Nicio, dată modelul moral, ideal şi mecanic, nu a Iuncţio. nat mai prefect şi mai unanim, şi omul de sidef şi de fildeş, ideea cristalizată, lipsită de păr şi de sudoare, şi de jurîmprejur lustruită, cu toate circonferinţele matematic egal depărtate de cen/ tru, stau dinaintea noastră vii. Oamenii politici, ca nişte arhangheli metalici, purihcaţi prin focul marilor argintării, sînt singu­ rele inocenţe ale momentului, dintr-o întreagă ţară de oameni de suferinţă şi de îndoială, frămîn' taţi în gigantica fiertură de sînge şi ţărînă. Şi alături de duzina lor infailibilă sînt considerabili numai morţii, pentru că nu mai există ca să vadă, să cîntărească şi să compare. Şi mai rămîne valabil, pentru discursuri şi presă, un singur cuvînt ar' ticulat cu trei unice silabe: «poporul». Oamenii în carne şi oase, condensaţi în cuvînt, sînt cu toţii 13 [14] vinovaţi, la o rubrică oarecare, şi, pe lîngă boieri, temniţele gem de ţărani şi muncitori. Unui industrias de ller i se aduc ouă berte tari, pe care, din pricină că locuieşte cu alţi şapte' opt boieri într-un dormitor, fericitul posesor le păstrează încuiate în geamantan. Cînd i se face foame, peste zi şi înnafară de mesele comune, el scoate un ou, îi sfărîmă coaja şi îl mănîncă în sin' gurătate, stînd pe pat ca un sătean pe buturugă. Ouăle lui au o valoare inexprirnabilă şi nu sea­ mănă cu niciun fel de alte ouă de pe lume. T ovar răşii de odaie îşi pun ouăle, dacă se întîmplă să li se aducă, Ia îndemîna tuturora, ca nişte cepe, pe marginea ferestrei. Ouăle industriaşului de bel' par ouate de găini fenomenale, geniale, care vor' besc nemteste si ar b învătat tabla înmultirii. Ouăle au' î�tr<Î�sele inimă şi creier, tehni�ă şi matematici, şi posesorul lor, cînd le mănîncă, spin' tecate în două şi în patru, are aerul că dumică ceva neînchipuit de personal şi s'ar părea că le ouă el, Îndustriaşu], subt plapumă, noaptea; că sînt ieşite din găoace personală, din orificiul lui, unic, delicat şi rumen. Nici pîinea lui nu e ca toată pîinea. Coltucul industriaşului se cheamă franzeIă, şi franzela lui e mai albă decît oricare alta. Sorbind, mai mult decît mănîncă, binţa industriaşului cu ochi albaştri subt ochelari si cu mustata ca fuiorul stiuletilor de porumb, participă la' bucurii deo;ebite; al cărora mare trecut rămîne nespovedit. Vin din sticla lui nu bea, bind un protivnic al băuturilor cu alcool şi preferînd, cînd i se asuptă înghiţi' toarea, ca la raţele înnecate cu mălai, să se servească din vinul altuia sau să consume apă cu căna. De fumat, el fumează numai ţigările vecinilor, de teamă să nu se înveţe, purtînd ţigările sale 14 [15] proprii, şi să nu-şi strice sănătatea. E sănătos, şi idealul lui este să întreacă, fotogafiat în pielea goală, estetica anatomică a unui oarecare IVli.iller, inventatorul unui sistem de a se înfrumuseta muşchiulatura, semănînd pe pîntec cu rădăcinde de copac înnodate. EI se cheltuieşte în mişcări repetate, dimineaţa, la sculare; singura risipă care nu costă parale. Şi e un bărbat frumos, după estetica unei ne' veste, muti Iată în formele,i scheletice şi în por' tretul ei de cadavru, animat cu nuanţele carmi, riului violet, de drogherie. Romanul lui este cu « zestre» şi cu « văzut şi plăcut », Cînd ochii so­ ţiei, în vizitele la penitenciar, se opresc, ca nişte fluturi spălăciţi, pe frizura mustăţilor lui cu scîr­ lionţi, femeia are un spasm, care se rezolvă, evi, dent, într-un supliment de umezeală secretă. Ea cade în reverie, pe scaunul tocit al cancelariei, şi, în transa ei mistică amoroasă, seamănă cu un crocodil de menajerie, anerniat, pe o scîndură, de amintirile natale şi de subalirnentare. lndustri­ aşul se bucură de situaţia de « mein Schatz » şi « Schatzli » al familiei, şi se găseşte mîndru cu ea, cînd, dis-de-dimineaţă, duminica, îşi face mus' taţa cu fierul şi îşi rade guşa de purcică, pentru primirea săptămînală a soţiei. El se alătură strîns de nevastă, pe acelaş scaun, şi îi şopteşte ceva, desigur porcesc, în ureche, căci ea pîlpîie şi se pierde, - şi parcă i-ar spune con' Iidenţial: « Ştii, meine siisse Kătchen, că a mai crescut ». .. Şi focul subit, ca un chibrit, al pri­ virii ei, repede stins, zice: « F ritz l », cu o lan' goare inhnită, Înnainte de a i se cunoaşte patetica lui avariţie, tovarăşii de dormitor îi turnau bucuros în pahar din vinul lor. Mai tîrziu, ei au ajuns indiferenţi la apelurile ochilor lui de cicoare, fixaţi pe clon' dire, şi l-au lăsat să se mulţumească stăruitor 15 [16] cu produsul robinetului, ridicat dintr-o găleată. Adeseori, el a făcut elogiul apei, cu privirea ţintă la dopul unei sticle cu vin. Vinul cel mai mult şi mai bun îl aduce familia unui coleg de odaie, mare proprietar de bodegă şi care a fost în timpul ocupaţiei un căpitan fără sabie şi cu epoleţi. Personaj blînd şi timorat, însă adunat cu toate resursele lui morale în jurul tijghelei, ca zidul umed cu temeliile în mocirlă, srnăltate de reflexe şi suveniruri de cer, dimpre­ jurul închisorii, el caută să împace, cu zîmbetul şi moliciunea, iritaţia presupusă a tovarăşilor să' raei, scuzîndu.se, în atitudini de cedare, că s'a îmbogăţit, nu din altceva, ci din vin cu sifon. Băutura făcînd parte din beneficii, el a cheltu­ it-o, în primele săptămîni, fără mare economie. De ce-i închis, şi chiar de prietenii lui politici, nimeni nu ar putea să ştie. Retragerea trupelor româneşti a lăsat capitala păzită de patru sute de jandarmi subt comanda acestui căpitan, care, pe lîngă o bodegă personală, trebuia să păzească şi două alte localuri de mîncat şi de băut, aparţinînd fraţilor lui. Stilul lui de ţal, format la mulţumirile însoţite de curbetă şi la numărarea restului tras pe marmură cu buricul degetului mijlociu, se împăca tragic şi trist cu uniforma de căpitan. Cu două zile înnainte de retragere, el studia telegrafia fără fir, care nu se ştia niciodată exact unde se găseşte, - în pălărie, în vîrful umbrelei sau în şoşoni, - şi se prefera să-i fie bănuită existenta tot într-un fir oarecare. De cîte ori echipa noastră de cercetători n'a rămas interlocată, după un denunţ binevoitor al unui vecin, dinaintea unei frînghii de rufe dintr'un pod sau luînd contact cu cele patru sîrme care ţi, neau echilibrul unui burlan de fum! în momentul 16 [17] de a primi ordinul retragerii, un ofiţer îşi instruia ofiterii subalterni, mai informati decît el, cum se apără un oraş de pe balcon şi dindărătul unei uşi, servindu-se de patru cartoane rnurale în culori, aduse din străinătate. Căpitanul de bodegă îşi cedase inamicului te, sacul şi revolverul şi, umblînd încins cu o curea printre [andarrnii lui figuranţi, care purtau pe braţ o inscripţie nernţească, refuzată de mai mulţi, s'a gîndit că nu ar fi rău, din punctul de vedere comercial, să se puie bine cu inamicul. Ia de acasă o cutie cu ţigări de foi de cea mai fină calitate şi face o vizită poliţai-maisterului. Zîmbe­ tul lui blajin, ochii lui cenuşii, maniera lui extrem de îndulcită şi un limbaj germanic depărtat de surse, sînt înţelese de-ahia în momentul cînd căpi­ tanul scoate cutia cu tigări, ca o consecintă a tîrcoalelor precedente. ' , Şeful poliţiei sare de pe scaun, pune mîna pe cutie şi.i aruncă ţigărilem cap, afişînd a doua zi, pe toate zidurile oraşului, o publicaţie care înfiera tentativa de conrupţie. - Aşa mitocănie n'am mai pomenit! se plîngea bodegarul. Şi se pretinde om civilizat! Putea să.mi spuie că nu fumează ... Într-o atmosferă de acuzaţie vagă, nedehnită, ca într-un păinjeniş, este cuprinsă toată lumea, şi tot ce s'a putut expedia la închisoare în primele zile, pînă ce s.a luat un contact cu greutăţile vieţii, a fost expediat. Cine a rămas liber n'a mai fost închis niciodată, indiferent dacă avea ceva să i se reproşeze, sau nimic. Dar aceia care încăpuseră într-o închisoare, trebuiau conserva ţi, dintr-un sentiment poate analog cu imposibili, tatea şi de a vinde şi de a dărui o haină pe care ai purtat-o, sau o blană veche, de la bunici. Inter. 17 [18] calarea în sensibilitate a orgoliului profesional şi funcţionarea sentimentului de simetrie te obligă, pe de o parte, să ţii ceea ce ţi-a venit fără motiv, şi, pe de altă parte, sau cu atît mai mult, să echivalezi cu o activare din ordinea faptelor pune, rea în libertate, de pildă, a unui deţinut. Căci situatiile intră atunci în legea gravita tiei, si se sateli�ează nimic cu nimic, şi ceva c� alt�eva, minutul atrage ora, ora împiedică ziua, ceasul se face an, şi intenţia onestă parcurge codul penal, lipindu-se de fulgii aripelor ei cît de puţin din făinişul prin care a trecut. Codul penal e la fel cu tratatul de medicină universal, care se recomandă expres şi sănătoşilor şi bolnavilor să nu-l studieze, ca să nu devie mai bolnavi, si altii să nu fie contaminati de rnorbi imaginari. E�aminate cu legile şi cu' patologia, toate societăţile omeneşti ar trebui împărţite în două unice categorii, una destinată spitalului, şi alta puşcăriei, şi omenirea nu ar mai avea nici guvernări, nici curăţitori de bătături. în vederea unei stări de spirit ideale, care ar desfiinţa toate veleităţile de individualitate, ar reduce gîndirea la tip, şi atitudinea la model, ar mai trebui ca legile să fie învăţate pe dinafară, în tot timpul cursului primar şi secundar, pentru ca insul să ştie din vreme că toate clipele zilelor lui au un corespondent, fie la poliţie, fie la primărie, fie la fisc, fie la balamuc, fie la tribunal, şi că starea de libertate şi de judecată proprie nu poate fi trăită normal, după erorile culturale, decît în lumea ceealaltă, pregătindwse populaţia exclusiv pentru viaţa de Apoi. Probabil că numai în absenţa unui buget considerabil s'ar proceda cu lectura, educaţia şi inculcarea, într'o societate echilibrată din punctul de vedere financiar, stilul s'ar exprima convenabil, de la început, şi cale' 18 [19] goric, toti noii.născuti trebuind încadrati, după Întărcare: în nişte î�chisori. . 'închisoarea nu ar constitui, în sine, un mare dezagrement. Culcat la oră şi sculat la oră, hrănit cît de puţin la oră, îmbrăcat de Stat cu cămăşi cu ştampilă, strămutat din închisoare în închisoare cu ordin şi gratuit, purtat cu baioneta, tratat cu o medicină simplificatoare, de toate bolile, cu sare-amară, viaţa devine aritmetică şi organizată. Să taci cînd ai VOl să spui ceva, e o educaţie a gurii, şi să nu gemi cînd te descurajezi, e o per. fecţionare a mecanismului sentimentelor dezordo. nate. Catehismul bunului deţinut e şi simplu şi moralizator; gardianul, primul-gardian, grefi, erul, arhivarul, directorul general, vor fi primiţi în poziţia militară a drepţilor, cu un surîs unanim. «Mulţumit?» -« Mulţumit! Nu mulţumit, feri, cit! » - «Bun băiat ] » Ochiul bunului detinut nu vede nimic, nu cîntăreşte nimic, nimi� nu împleteşte, ca şi al bunului cetăţean... Dacă, paralel, informează ierarhic asupra gîndurilor tovarăşilor lui de satisfactii... si născoceşte, cu un g;ăunte de imaginaţie, evenimente mici, accentuînd o stare de spirit exprimată vag, el începe să facă parte sentimentală şi supranume' rară din conducere, detaşîndu-se progresiv din cîrduri, către elită. Conducerea pedepseşte rigw ros nu numai tendinţa evadării, care-i o modalitate morală platonică şi abstractă, dar fenomenul mai curent al calornniei, exagerat de susceptibilă la părerile pure ale deţinuţilor. Dacă s'a zvonit că se fură în administraţie, din pricina că acest zvon neruşinat e cotidian, se caută originea lui cu înse­ toşare. închişi în genere pentru furt, deţinuţii trebuiesc scoşi de subt influenţa nefastă a unei asemenea obsesii, afară din toate mărginirile ei. Un funcţionar superior, mai ales la puşcărie, nu ştie să fure şi nici nu poate să fure: nu.l lasă inima. 19 [20] S'a furat petrol? S.a furat de la bucătărie? De la îmbrăcăminte? De la rufărie ? Trebuie să se dove­ dească. Şi dovada se face: hoţii sînt tot deţinuţii, pentru că a minţi este a fura, şi ce te poţi aştepta de la hoti? inchis�area e un laborator în care se pot urmări în amănunte, pe o suprafaţă de acţiune redusă la minimum, în borcane şi eprubete, năzuinţele curate şi pasiunile triviale din viaţa reputată slobodă. Pe de o parte, conducători inspiraţi de la înnaltele principii fixe ale civilizaţiei, şi pe de alta, o gloată de criminali şi inconştienţi. O singură neplăcere comportă închisoarea: că nu poţi ieşi cînd vrei. Sau la uşă stă, noaptea, un lacăt cu zăvor, sau, în timpul zilei, porţile sînt păzite. Citeodată, prin deschizătura porţii mari, se zăreste drumul: o cărută cu un cîine după ea trece la vale. Ai voi să fii 'ţăranul cu căciulă, din paiele căruţei, si ai atunci impresia că tăranul e liber, că n�,l păzeşte niciun zăvor, că n�,l mărgi, neşte niciun zid şi niciun gardian, şi numai pe la toacă, atunci cînd începe numărătoarea, îţi aduci aminte că zidurile lui sînt doar mai depăr. tate şi că zăvoarele lui se văd numai din cînd în cînd. Un vîrf de pom scuturat îşi mişcă ramura din creştet, de după zidul al doilea al temniţei. Pînă la el, de la ziduri, e poate o jumătate de metru de pămînt. Pomul e dincolo, afară, şi legile lui sînt cel puţin aceleaşi cu ale cedrului, dela dreptul, fără judecată şi interpretare. S'a oprit o cioară-n ramura lui - şi a zburat ... 1 [21] OASELE Doi cîini s'au pripăşit, mirosind boierii, la închisoare. Ei vin de două ori pe zi, la vremea rnesii, după oase. Oasele scăpînd prevederilor legiuitorului, deţinuţii nu sînt obligaţi să le înghită. Ei pot să le arunce prin gratia ferestrei în curte, - oase mici de pasăre şi ciolane de rasol. Căută, tura de inele de aur a unui cîine flocos le aşteaptă, cu botul în pămînt. Boierii nu mănîncă de la cazan şi sînt, în porţia neconsumată, vreo sută cinci, zeci. Tăcerea lor elegantă asupra capitolului de întreţinere a unui număr de pensionari absenţi din bucătărie- şi prezenţi numai în registre, atras ge surîsul necurmat al Direcţiei, mulţumită şi recunoscătoare în numele Statului. Desigur că, la proces, procurorii militari vor argumenta, pentru răscumpărarea greşelilor deţinuţilor ah. stinenţi, cu meritele de economie dobindite la penitenciar şi cu sacrificiul lor pentru finanţele publice, relevate de Direcţiune. într-o seară, la îngînarea ceasurilor cu bătaia rnînăstirească a orologiului clopomiţii, se aude un zgomot precipitat de luptă. Dedesubtul ferestrei s-au încăierat două fantome: un detinut cu cîinele pribeag. Deţinutul, un băiat vînăt şi înfometat, dispută oasele cu dulăul, Cîinele l'a pus jos şi-l măcelăreşte. Muşcat de obraz, Ilămîndul scapă printre lemne, tîrîş. Zăbrelele uşii sînt încuiate pe dinafară şi nu i se poate da duşmanului cîine, 21 [22] lui însîngerat ruciun ajutor. Cum de se găseşte slobod în temniţă, după încuierea dormitoare. lor? E un « servitor de la personal ». Servise masa unui funcţionar şi se ducea la camera de gardă. Atacul deţinutului a fost pe temperament, re' producînd, în temniţă, atacul din libertate. El putea să ceară, printre zăbrele, o bucată de pîine şi friptură, - dar a preferat să-şi merite mîncarea şi să fie muşcat. Emoţionat de sentimentul ordinei sociale, pro, prietarul bodegii face demonstraţia prezenţei na­ tura le a respectului de proprietate şi de capital şi la organismele cele mai înnapoiate, ilustrînd cu fapta cîinelui toată teoria drepturilor cîştigate. El dă dulăului, printre barele de fier, o bucată de carne, scoasă, cu osul ei, dintr-o cratiţă cu varză. - O să vedeţi că mulţumeşte! zice bodegarul, întinzînd cîinelui bucata. Asistenţii ar fi dorit să fie teoria contrazisă, cîinele îmbucînd friptura dimpreună cu degetele şi briliante le generosului donator. Donatorul avusese dreptate. Cîinele i-a lins mîna respectuos. - Acest simtimînt de recunostintă nu-l întîl. neşti la oameni, adaogă proprietarul bodegii. Cumnatul meu, pe care îl întreţin de douăzeci de ani, a umblat, pe vremea nernţilor, să puie mîna pe bodega mea. Într-o lume de cîini, bodegarul ar fi întîlnit, neapărat, clienţi punctuali şi chiriaşi solizi pentru proprietăţile lui, cu sute de apartamente. - Chiar simţul religios, pe care păcătoşii de oameni îl batjocoresc, se găseşte neştirhit la ani, rnale, mai zise bodegarul, dus cu gîndul într-o viaţă superioară. Vaca nu se culcă niciodată,­ am văzut-o eu! - dogmatizează marele corners 22 [23] 1 ciant, fără să facă semnul crucii, pe podină, cu copita ... Această descoperire, încă neutilizată în dovedi, rea sentimentului pentru biserică, este primită de tovarăşi cu un zîmbet subtil, care, tăgăduindwi substanţa, îi afirmă conţinutul. Bodegarul are în geamantan douăsprezece sticle cu vin bun, şi în familie doi episcopi ... [24] SEVER DIMITRIU E un băiat cu figura deschisă ca o mînă cinstită ce ţi se întinde hotărît. in palma figurii lui citeşti, pe linia albastră a ochilor depărtaţi de laturile nasului puţin ridicat, cu buza într-un circonllex de Pierrot, o fire profund onestă şi o feciorie morală de mireasă crescută între plante şi animale şi zări. Tîmplar de meserie, foarte sărac, Sever a intrat în atelierul de haine al penitenciarului şi a învăţat croitoria. Plecat pe masa unei maşini de cusut, el lucrează toată ziua la uniformele ocnaşi, lor, şi a parvenit să confecţioneze, subt direcţia lui Stoian Dimitrof, patriotul bulgar, care, stu­ dent, a ucis pe Mihăileanu, şi care le croieşte, douăsprezece costume pe zi. De la un leu, plata lui Sever a crescut, s-a întreit, s'a înzecit. Uşa celulei lui deschisă, atrage prin simplici­ tate a sănătoasă a tînărului muncitor care o [ocu. ieşte. Intri la el întîmpinat de zîmbetul de acuarelă al persoanei lui întrutot simpatică. ii mulţumeşti pentru o reparaţie făcută, întrebîndu.l cît eşti dator şi silindu-te să-i învingi rezistenţa. - Dacă nu vrei să primeşti bani, o să-ţi dăruiesc o carte, îi zici. - Bucuros, o carte da, răspunde Sever. Şi cum intraseşi în celula lui, unde nu e loc pentru două persoane, Sever şi-a pus mîna pe geamantanul de subt masă, îl urcă în pat, şi, cu o expresie de confidenţă adîncă, şopteşte: 24 [25] - Am să vă arăt ceva. Ştiu că are să vă facă plăcere. - Şi deschide geamantanul, care se des' pică în două încăperi egale, şi înnainte de a i se putea vedea interiorul, Sever ridică o cămaşe nouă şi spune: Mi-am cumpărat o cărnaşe nouă ... şaptezeci de lei. Şi o păreche de pantaloni. .. şaizeci de lei. Şi două părechi de ciorapi. Şi trei gulere. Şi o cravată ... Ca un copil, el îşi arată darurile aduse noaptea din stele şi prin zăpadă, în traista uscată şi păstră­ toare a lui Moş Crăciun. - O să-mi cumpăr cu încetul tot ce-mi lip, seşte •.. Vreau să intru în rîndul lumii şi eu ... Nu aveam nimic. Te despărţeşti de acest atentator la siguranţa Statului, condamnat la cîţiva ani de muncă silnică, fără să răspunzi decît printr-o strîngere de mînă mută şi cu o lumină în genele sufletului mişcat. [26] NOAPTE DE ARGINT De cîteva nopţi, miraculoase prin seninătate şi profunzime, păzeşte soarele alb al lunii, pînă.n zori, cristalul eternitătii, Puşcăria, unde te în, terci, cu zidurile ei albe, încremeneşte în sideful argintat al luminii, pare o vastă expoziţie de irea­ lă pictură. Clopotnita, biserica, spitalul, celulele, poarta, gardurile, sentinelele din curte, copleşite de culoare rnetalică ; dovlecii albi, culcaţi pe burtă şi cornunicînd între dînşii prin vinele pleşuvite de foile mari ale tulpini lor tîrîtoare, ca prin nişte tuburi de transfuzie; totul, şi porurnbii înfăşuraţi ca nişte steaguri, pare aci zugrăvit, aci sculptat, cînd sfint ca poezia, cînd fermecător ca un vis. Şi visul durează noaptea întreagă, în timpul mutării lente a lunii pe curba Tăriei. Şi, închis în sînul acestui splendid mister, inspirator de intuiţii şi dăruitor de siguranţe secrete, omul, fericit că vede şi cunoaşte, se înfrăţeşte, pe dea' supra duşrnăniei şi ticăloşiei comune, cu ceea ce a fost întodeauna mai curat şi mai frumos în con, ştiinţa uneori genială şi cîteodată dumnezeiască a lumii. 26 [27] IERARHIA FISCALĂ Directorul general ia de la toţi directorii ŞI contabilii locali. Directorii şi contabilii iau de la aprovizionare. Directorii mai iau de la primul gardian şi de la portar, care îşi plăteşte locul ca şi « prirnul ». « Prirnul » ia dijmă din cei douăzeci la sută asupra cîştigurilor realizate de hoţi la jocul de cărţi şi « barbut », procente Încasate de gardienii respectivi. Mai ia «primul» arendă pentru acor' darea monopolului de cizmărie, de văcsuit ghetele, de bărbierit, de la un hoţ care exploatează pe deţinuţii de meserie. Concesionarul general e de, ţinutul Anghel al Chiranei. Mai ia «primul» de la ceauşi, care iau de la hoţii fără experienţă, cîte o taxă de dormit: douăzeci şi cinci bani, cincizeci bani de pat - o industrie de iarnă. Se mai ia de la vînzarea pîinilor prin fraudă deţinuţilor cu patru.cinci.şase lei pîinea, fabricată în închisoare. Un funcţionar registrator e asociat cu deţinutul Botez, plastograful, care ţine biurou de acte si advocatură în interiorul temnitei. Acesta sc;ie petiţiile a cîte cincizeci de bani' şi doi lei bucata şi le înmulţeşte în aşa chip că face petiţia să fie prezintată la cancelarie în cîte trei-patru exemplare. Orice petiţie adusă registratorului, scrisă de-a dreptul de deţinuţi, e respinsă ca nefiind « conformă », şi deţinutul e trimis la Botez. Plastograful Botez e şi împrumutător pe amanete, bancherul închisorii. Dobînda e de doi lei la pol, pe 27 [28] săptămînă. Botez mai vinde şi cărţi poştale, timbre şi plicuri. Portarul din poarta doua vinde hîrtie şi « coaie ». Gardianul Nuţu, cumnatul contabil ului, vinde tutun şi ţigări cu preţ ridicat. Primul gardian mai încasează de la toţi deţinuţii «cu situaţie» cîte o leafă lunară, echivalentă cu o chirie. La sosirea noilor deţinuţi se face selecţiunea. Cei «cu situaţie» sînt trimişi, însă, cu toată turma, la deparazitare: baie, tunde re cu maşina, raderea subsuorilor şi a pîntecului, etuvă. În drum către etuvă, noul detinut «cu situatie », disperat, cade la învoială cu conducătorul: Operaţia se cheamă «a mişca din urechi ». Scăpat de toaletă, el trebuie să-şi asigure un pat cu saltea şi un anturaj; într-altfel, e silit să doarmă la «carantină », pe scînduri, în societatea pungaşilor şi spărgătorilor de profesie, care, peste noapte, îl devalizează. « Mişcînd din urechi », i se dă ce cere. Dacă noii arestaţi vin tîrziu ,- drumul e lung şi praful adînc, - ei cad în stăpînirea «primului» de noapte, care îi perchiziţionează. Sumele şi obiectele grămădite pe masă, se povesteşte că se înjumătăţesc. Cei care n'au avut nimic, n'au lăsat nimic, din avariţie sau timiditate, tot mai au ceva ascuns. Pe aceştia îi iau în primire cea uşii, instruiţi. Locul de ceauş, - scutire de corvezi, amicalitate cu administraţia, autoritate asupra dor. mitorului, - se plăteşte. Din cînd în cînd, directorul se adresează unui deţinut cu stare şi,l buzunăreşte, subt formă de împrumut, de cîteva mii de lei. Alteori, arnenin­ ţarea de a fi strămutat un condamnat cu dare de mînă la penitenciarul de destinaţie, dă acelaş rezultat. Ameninţările, cînd vin de la Directia Generală, se numesc « ordine precise» şi se regu, lează înnafară de zidurile închisorii, nu se ştie unde. 28 [29] Destul că ordinul precis «Se contramandează pînă la noi ordine». Cantinierul încasează, - pe o marfă proastă, cu preţul înzecit asupra celui mai scump, la caii, tatea cea mai bună din comerţul liber, - în medie, o mie de lei zilnic. Lăptarul.iaurgiu vinde de cîteva sute de lei pe zi. Pe lîngă Direcţia Gene, rală, participă la beneficii, în progresie descres­ cîndă, directorul, « primul» etc. Cu aceşti furni, zori zilnici nu există, niciodată, nicio nemultu- mire, nicio plîngere, niciun scandal. . Magazinerul are beneficiile lui pentru costu­ mele, cămăşile şi obiectele, - puţine la număr, ­ pe care le poate furniza magazia lui. Găzarul îşi plăteşte locul şi libertatea de a circula prin închisoare; de obicei loc mecanic, rezervat pentru şofeurii care au călcat un pieton şi l.au ucis. Hoţii, la rîndul lor, fac liste de subscripţie, ca şi funcţionarii, cărora le moare ritmic un memr bru al familiei. Gardienii, pentru o sticlă de lampă, pentru un fitil, o mătură, o cutie de vacs, un săpun, o cutie de lapte, o pungă cu zahăr sau cu cafea, încasează de trei ori preţul plătit şi aşteaptă un bacşiş de minimum cinci lei la un obiect adus din oras. In schimb, ei scad preţul mărfurilor, plătite un�, ori din buzunar, furnizate funcţionarilor şi date uitării. Asa e viata unei închisori de corectie, distribuită, în �umele' Justiţiei şi al principiilor de Drept, ca să păzească societatea de răufăcători, şi, pe aceştia, să-i îndrepteze. [30] DOCTORUL CONSTANTINESCU Client al unui birt de centru, medic de nevroze, terapeut al lui Alexandru Davila, fercheş, elegant, scurt, de o tăietură de chelner. Vesel întodeauna, falacios că practică medicina numai pentru sorni­ tăţi, şi gratuit, ca medicii.fără.arginţi din calendar, prieten cu toată lumea, legat cu actorii, - slăbi, ciune de mare temperament. Citează pe Freud, ca pe un coleg în care n'ar avea toată Încrederea, şi pe Kreppelin, ca un tiraj decolorat al celui dintîi. Are pentru « ştiinţă» un surîs de crai sceptic, căruia i se vorbeşte de graţiile secrete ale unei curtezane de hipodrorn. Versat, pilduitor, expert, « Doctorul» trăia din reputaţia lui fă, cută printre actori, care, la masa de la «Conti, nental », Îi adresau cu timiditate Întrebări relative la stomac şi intestine, conştienţi că asemenea probleme sînt nedemne de un savant. - Ce face Doctorul? - E medic la spitalul «Pantelimon». - Din ce trăieste? - E bogat. ' - De unde vine? - E foarte bogat. E un tip original. Se povesteau despre el anecdote de mare învă­ ţat, ca despre distractiile lui Henri Poincare, şi un respect general 'învăluia fiinţa lui aleasă, în mijlocul tenorilor, care, în faţa ştiinţei pure, cedează şi ei. Doctorul apărea în uşa restauran- 30 [31] tului, cu foi de caiet În rnma, intra salutînd cu un deget, zîmbind ca un portret, înnainta ca Într-un mare laborator si, dînd mîna cu cei de la masa artiştilor, se aşeza În capul mesei şi preda un curs. Într-o zi, o reţetă pe care o dăduse el, a fost înnapoiată de la farmacie cu observaţia că « Doc, torul Constantinescu» e necunoscut în indexul medical. Indignat, proprietarul reţetei aleargă la farmacie să puie la locul lui pe farmacist,­ un conspirator, desigur, la metodele de vindecare ale Doctorului. Farmacista, o domnişoară blondă, afirma că dacă există un doctor Constantinescu, el trebuie să profeseze o altă ştiinţă decît medicina: dogăria sau biliardul, - pentru motivul că nu ştie să scrie o reţetă. Cutare produs chimic, din care Doctorul dozase trei grame, se administrează cu centirniligrarnul, şi reţeta lui ar putea ucide un elefant. Ochii se cască mari, rătăcesc şi salută pe dornnişoara. Doctorul Constantinescu era un escroc cu ol» scurităti sentimentale. Nici la «Pantelimon» nu exista 'un doctor Constantinescu, nici În spital, nici În laboratorul spitalului. De aceea « instru. rnentele » lui de lucru fuseseră «rechizitionate ». De aceea dialogul lui violent cu un 'ministru al Instructiei Publice, care, voind să-i ofere o catedră la' Universitate, voia de fapt să întoarcă ştiinţa umană În apele politicei. Societatea lui cu actorii, titlurile, erudiţia, voiajurile lui de studii, averea lui, totul era un element, variat de o gen' tilă escrocherie. Te îndoiai că există şi W undt, cu care el a «lucrat », şi chiar limba germană. întîrzierile lui la masă la «Continental », unde nu se adăpa cu vin niciodată, -' higiena medicului stăpîn pe sine! - întîrzieri de cîte două ore, pînă la golirea restaurantului şi a pro, priei lui mese, erau urmate de recriminările cu 31 [32] lovituri de pumn Între farfurii, ale patronului, care răcnea că nu mai poate lăsa să se lungească un cont de peste cîteva mii de lei. Doctorul era invitat să nu mai puie piciorul în restaurant. Birtasul renunta la datorie. In 'ceea ce priveşte mîncarea, Doctorul nu era zadarnic psiholog. Intra în restaurant cînd mesele erau pline, dacă ieşea din el după ce se goleau. Patronul nu putea să-şi turbure o clientelă care plătea, interzicînd în public savantului să se aşeze. Zbierătul patronului el îl primea sătul, cu capul plecat, cu un surîs înţelegător, şi pentru ca, seara, să reapară în sacoul lui pe şolduri, În ghete de lac şi În jiletcă albă. De atunci, de un an şi jumătate, Doctorul fu văzut Ia Văcăreşti: într-o seară, cu pălăria în mînă, dinaintea gardianului care-i punea chesti­ unea de rigoare: - Ce,i cu tine, mă? Venise pe jos, prin praful greu al şoselei, între baionete, în convoiul de servitoare şi servitori arestaţi pentru furtul unei părechi de ghete de la stăpîn. Pantofii lui aveau un număr mai mare decît piciorul, pălăria de paie era neagră de vechi, me, gulerul rupt, Ia o cămaşă jegoasă. A doua zi, Doctorul se preumbla prin curte, cu foi de caiet în mînă, studiind.i. chestii de psihologie. Şi, a trecut o lună, au trecut două luni ... Doctorul vînduse, ca să trăiască pe trotuarul Căii Victoriei, mobilierul unei case ce-i fusese încres dinţată de nişte refugiaţi în Moldova. Acum a devenit humorist. S,a împrietenit cu hoţii şi ban, diţii puşcăriei, pe care îi admiră, cu falsificatorii de monedă, ca la «Continental» cu actorii. Cîteodată e întrebat: - Bine, dar ai stat prea mult aici. De ce nu cauţi să. .. pleci? 32 [33] - Ce să fac în Bucureşti? răspundea Doctorul, plictisit de ţară, cu o voce care trecea dincolo de bine şi de rău. Vreau de .aci să plec la Paris, unde am o rudă, pe marele fiziolog Babinski ... Doctorul are stiinta pînă si în sînge. - Bine, dar, nu e' cam puturos, să stai în puş' cărie pentru ce stai dumneata? Doctorul bîlbîie, clipeşte iute din ochi, uită cuvintele, îşi pierde marţialitatea. T otuş, pe un ton filosofic însă pelt le, adaogă: - Stima. .. so . so . socie . tă . tă . ţii, mă la' la, să re're'ce ... - Cum asta, « mă Doctore », ca să zic aşa? - Păi, păi, păi ... ce-ce-ce să fa,fac? .. Şi Doctorul, care începe să creadă că mobilie­ rul familiei reclamante îi aparţinuse de drept, porneşte într-o tiradă socială. A devenit maxi. malist. Cînd tribunalul, considerînd că Victor Constantinescu, zis şi Doctorul Constantinescu, a vîndut scaunele, canapele le şi bucătăria unei familii, îl condamnă la doi ani închisoare corec­ ţională, Doctorul e în stare să ia poza şi să strige: - Trăiască revoluţia socială]. .. [34] GENERALUL A VERESCU Un soldat în gardă a ieşit din front la raport şi s'a plîns colonelului că stă de zece ani subt arme si că si-a lăsat copiii mici si nu.i mai cunoaste, că n.are cine să-i lucreze pămîntul, cerînd să' fie trimis pe front sau demobilizat, că, de unde nu, el şi cu camarazii lui părăsesc cazarma şi, cu arme cu tot, se duc la vetre. E interesant mijlocul prin care colonelul şi-a potolit soldaţii, hotărîndu.i să mai aştepte. - Rămîneţi pe loc, băieţi, - le.a spus colone­ lul, - mai staţi cincisprezece zile şi se va alege cu voi. Aşa vrea şi generalul Averescu. Căutaţi să nu-l supăraţi. Auzind de generalul Averescu, soldaţii s'au liniştit pentru răgazul dat. Proporţiile populari, tăţii generalului întrec şi cornicul şi fantasticul. Dar ceea ce arată, pe de altă parte, că rezerva generalului Averescu a început totuş să facă să şovăie speranţele, e următoarea întrebare, pe care a pus,o, ieri, un soldat de sentinelă cîtorva deţi­ nuti dintre « boieri », � Mă rog, ce credeţi dumneavoastră, mai e Cll noi ghinăraru, sau ne « vinde» şi el? 34 [35] r LAMPA Dimineaţa moare odată cu soarele pe turle, pe la nămiezi. O însera re precoce umbreşte lumea si se îngroase. La patru si jumătate ciorile tin �fat zgomot�s în ulmii di� faţa celulelor, cr�n, cănesc în cor, se ridicăm aer grămezi şi cad iarăş în arbori, ca într-o groapă un pămînt aruncat în vînt, odată, cu o sută de lopeţi. Pe clopotnita plurnburie, învelită de curînd, alte ciori se aşează pentru noapte, pe reliefurile religioase ale frizei de sus, cele mai de sus, adă, postite de streaşina rece. Ele îşi caută atitudinea repaosului, ca nişte bolnavi, îşi găsesc cu greu cel mai comod echilibru, pe care şi.l părăsesc mereu protestînd, ca şi cum îngerii pe creştetul cărora sălăşluiesc se mişcă, le zmulg aripile negre şi le muşcă de ghiare. Ca şi ciorile, deţinuţii se pregătesc de noapte, încercîndu-şi ferestrele, prin ciurciuveaua cărora înfige vîntul săbii. Geamurile [oacă.n ramă. Multe din ele sînt improvizate din bucăţi de sticlă, spînzurate unele de altele prin cîte un cîrlig de tinichea, strecurat ca un S între cioburi. Prin colţuri, geamul lipseşte cu totul. Găurile pătrate ale uşilor, cu o poliţă de o palmă, exterioară, dedesubt, uzate de timp şi de vechea lor între, buinţare, răspund de-a dreptul în ploaie. Bala, malele, făcute pentru cercetarea exterioară a interiorului, ţin slab în putregaiuri. într,o viaţă 35 [36] trecută ochelarul lor a căzut, şi la unele ghişeuri a mai rămas sprînceana de fierărie, intercalată în orbita usii, ca să micsoreze si mai mult debitul luminii �ilei. Odinioa;ă, regi�ul celular consista în a ţine închis pe deţinut tot timpul, ca o fiară; a-i servi pîinea şi apa prin grătarul uşii, a.l controla pe lucarnă, de proporţiile unui ceasornic deştep­ tător, la fiece oră din zi şi noapte. Acest grătar se înveleşte acum cu ziare, se căptu. şeşte cu cîrpe şi trebuieşte totuş ţinut liber, într-un provizorat permanent, pentru că broasca deschide uşa numai pe dinafară. Ca să ieşi din celulă, tre­ buie să scoţi braţul prin lucarnă pînă la subsuoară şi să cauţi cu pipăitul capul de umbrelă al zăvoru­ lui cu resort. Pregătirile de noapte au pus brusc pe program nevoia inexorabilă de petrol. Găzarul, care trece cu o găleată de lichid, e întins în toate părţile, chemat la spital, la celule, la secţia femeilor, în acelaş timp. Mizeria lămpilor furnizate de adminis­ traţie s'a complicat cu mizeria petrolului lampant, un petrol negru păcuros, care strică fitilul, afumă cilindrul cu o funingine grasă şi.l sparge. Cîţiva au scăpat suferinţii de a nu putea citi la fumul unei lămpi în agonie, aducindu.şi lămpile şi pe, trolul de-acasă, şi curăţindu.şi cu de.amăruntul lumina. Lampa, cel mai bun tovarăş al singurătăţii, e pentru puţină lume zeul domestic ce trebuie să fie. în închisoare o iubeşti ca pe o soţie devotată şi frumoasă, făcîndu-i buzele, mîngîindu-i limba, ştergîndu.i năduşeala minerală din noaptea trecută, strecurată pe şolduri de verde cristal, purificîndu.i vitrina circulară de sticlă, în care îşi va expune încă o dată splendorile de aur. Vorbeşti cu ea, cu lampa ta, cu soţia ta, ca unei bijuterii compusă cu inspiraţie şi cu speranţă de un argintar mi, gălos. [37] Servitorul Marin Gureşoi'u a învăţat să aibă acest cult pentru « Păpuşica », şi în stima lui el cuprinde şi pe mătuşa lămpii de luminat, lampa de încălzit şi de fiert, care, decînd şi-a stricat crizanterna flacării albastră, îl dezolează ca o floare ce se usucă în celulă şi a căreia virginitate s'a ofilit. [38] UN ULCER IDEAL Sîrnbătă, a fost achitat de Curtea cu Juri, un frate rămas în viaţă al unui advocat, mic politic şi escroc, sinucis. Sinucisul s'a substituit proprie' tarului unui imobil dat lui în păstrare, un oare, care Veleanu, refugiat în Moldova, i-a vîndut proprietăţile şi a trăit fericit cu fratele lui pînă la descoperirea romanului. Afacere vulgar trivială, cu intrigi de foileton de bîlci, asortată pentru emoţiile literare ale birjarilor şi băieţilor de băcă­ nie. Cel încă în viată trăia de la înnăltimea unui lux straniu, un gu;t funebru, afişat cu irnperti. nenţa atîtor inepuizabili bandiţi ai localurilor scumpe din Bucureşti. Sinucisul avea veleităti si precocităti de ministru. 1n afacerea lui era un c�pitol al cămâşilor de măta. se (trei sute de bucăţi), un capitol al costumelor (vreo sută), un capitol de sonde petrolifere, de păduri miniere, capitolul unei gazete proiectate cu un escroc mai norocos şi, în sfîrşit, capitolul vinurilor otrăvite. Suplimente: o nevastă adorată, plus un număr divers de femei adorate, exagerat, la activul incolor al unui advocat bolnav de bube stomacale şi de hemoragii ale intestinelor, plus patima jocului de cărţi. Individul, sărac şi pus pe un permanent efort de expediente, cu ambiţii care-i rodeau fizicul antipatic şi-i nutreau focul de paie al deznădejdii, era cornplect şi prezinta tipul 38 [39] lacheului, care-şi însuşeşte blazonul, cravatele şi ţigările stăpînului în călătorie. Individul şi-a tăiat vinele picioarelor în baie. Nu fără ca mai întîi să aranjeze situaţia juridică a fratelui nesacrificat, pe care l,a însărcinat să aten­ teze aparent la viaţa cîtorva persoane, dăruindu-Ie sticle cu vin, otrăvit cu sublimat. După o normă de mecanică şi rezistenţă a materialelor justiţiei, familiară unui advocat, crima absoarbe delictul, asasinatul covîrşeşte escrocheria şi se judecă la Juraţi. Socoteala i-a izbutit. Moştenitorul băii de sînge, arestat acum un an şi jumătate, a fost instruit pentru crimă. Sîmbătă i.a venit în ajutor anti­ patia de maimuţă bolnavă pe care o exală, ca o duhoare, unul din procurori, un pianist, care s'a improvizat magistrat cu scopul de a se căsă­ tori cu o fată bogată. Ca să fie judecat, inculpatul a fost scos din spitalul Colţei, unde izbutise două luni să fie internat de către justiţie, subt pretextul unui ulcer teoretic la stomac. Fratele lui, sinucis, sute. rise de un ulcer adevărat şi, reproducîndu.l mental pentru propria lui rînză, al doilea frate îi cunoştea din experienţă patologia, căreia îi veni ajutorul cornicei lui fantezii. Piesa trebuia jucată pînă la capăt şi a fost jucată cu îndărătnicie. Subiectul s'a culcat în pat, într-o celulă a spitalului din închisoare, a încetat să mai mănînce, a luat cu regularitate o băutură neagră, mucegăită la suprafaţă, preparată de un sub, chirurg local. Vărsăturile şi le-a obţinut abundente, compuse din bale lungi. Ca să convingă de necesi. tatea transportării lui într-un spital din oraş, unde regimul închisorii înceta şi bolnavul teatral era scutit de injuriile periodice ale diverşilor cercetători care vizitau închisoarea; ca să creeze o atmosferă de compătimire în închisoare pentru 39 [40] nenorocirile lui fizice, măşti ale nenorociru mo. rale, invita, cu neglijenţă, din cînd în cînd, pe cîte un deţinut, şi se plîngea acestuia, «ca unui părinte ». Din întîmplare, bolnavul vărsase din amfora lui cu bale fabricate o cantitate mare de gelatină, pe care nu avea cine să i-o şteargă de pe asfaltul celulei. Pentru că figurantul era în orele lui de suferinţă şi pictor, copiind flori ignobile pe mătase, după un model litografic, el îşi compunea vărsătura cu paleta, relevîndu-se pictor şi mai prost. Probabil că balele şi le pregătea din apă cu sirop, la maşina de spirt. In interiorul cîte unui clăbuc de asemenea imaginară vornitură, el doza cu pensula culoarea sîngelui abstract. Contras. tul dintre zeama apoasă a scuipatului şi indivi. dualitatea vopselii în ulei, izbea numaidecît. La o vizită importantă, el exagerase, introducînd într-un scuipat confecţionat un tub întreg de carmin, de un roşu imposibil, strecurat în siropul ulceros. Ochiul de icoană al pacientului făcea eforturi de va porozitate, şi vocea, aproape stinsă, cerea mîngîierea: spitalul Colţea. Figură de Pierrot tîrnpit, similimirat de ce i se întîmplă, şi resemnat. La vecerniile de sîmbăta, smerit în fata Născă. toarei de Dumnezeu, el îşi punea semnul crucii pe piept, pe umeri şi pe frunte, cu o bucurie de flămînd care dumică spre gură miez de pîine albă, rupt cu vîrful degetelor din gaura unei jimble calde. A fost scos din spital în ajunul judecăţii, vineri, cînd, cu figura lui de bolnav factice, se tîra prin curtea temniţii ca un animal înjunghiat. îşi fabri, case şi un gest adecuat; strîngîndu-şi stomacul cu bratul, în asa feI că încheietura interioară a cotului aju�gîndu tist din anii de mizerie, o tezaurizează, o ţine ascunsă, şisi dă drumul cu ajutorul presei şi al tuturor mijloacelor unui cămătar profesionist. Artistul în plină vogă se vede cenzurat pe piaţă de propria lui operă trecută, pe care exploatatorul o debitează la intervale în prăvălia lui. Insă dobîn- 142 [143] L da la capitalul învestit în tablouri cine o plăteşte, întreabă advocatul? Recunoaşteţi că relaţiile din, tre artist şi cumpărător sînt dezordonate şi că ele trebuiesc supuse unui contract, care pînă azi nu există nicăieri. Asupra acestei ultime chestiuni nu ne-am putut înţelege nicidecum. [144] NOAPTEA IN îNCHISOARE In tăcerea de după miezul nopţii, păzită de nemiş­ carea bolţii cereşti, se aude glasul de piculină al cucuvăii şi oftatul chiuit al simpaticului huhurez, care se înscrie în grafica auzului ca o broderie aurie pe un cîmp de catifea. Din caierul negru al nopţii, se desprind, ca nişte fire şi şuviţe pestriţe, ţînţari şi fluturi, grăbiţi să danseze pînă la moarte în jurul unei proaste lămpi de petrol. Un fluture îmbrăcat ca o panteră, aşteaptă pe părete, cu aripile strînse, şi pare o emanaţie locală, în mi, metism cu desenul şi culoarea costumului condarn­ naţilor. Noaptea este întreruptăl de vociferările violente ale unui deţinut, la oree trei, nebun sau înnebunit. După o ceremonie întreagă de sentinele, de gardieni, de flacări mişcătoare, nebunul a fost scos din sala comună şi transportat la gherlă, pe, cît se pare, de unde i se aude vocea, - un tenor puternic, - cîntînd parcă imnul acestei nopţi extraordinare, prima noapte fără ploaie, desfăşu­ rată ca o perdea de aur, deasupra lumii şi a prid­ vorului celular. 144 [145] o REVOLUŢIE RATAT Ă Răspîndindu.se ştirea că partidul socialist are de gînd să manifesteze în număr mare subt zidu­ rile Văcăreştilor, închisoarea a fost transformată astăzi, pînă la trei după-amiază, în fortăreaţă puternic apărată. încă de aznoapte, mai multe companii de armată şi de vînători-de-munte, au luat în stăpînire terenul, pentru o luptă sîngeroasă. Mai mulţi ofiţeri, un procuror, un comisar regal, directorul general, - simpaticul şi perhdul lones. cu-Marita, - au şi luat masa de prînz în curtea penitenciarului. Au fost date instrucţii severe. Circulaţia, din închisoare în curtea personalului, a fost oprită, şi interzise de asemeni au fost şi vizi. tele la « vorbitor». Era să se oprească şi împărţi, rea pîinilor în penitenciar. Totul luase expresia de gravitate a unei ore solemne. Ofiţerii inferiori se prezintau, după scurte dispariţii, şefilor, raportînd, în poziţie, evenimentele secundei. Gardienii umblau medi. tati vi, ca nişte berze cu şapcă ; în cuprinsul au­ torităţii lor copacii păreau profund preocupaţi, scrutînd impenetrabila mască a directorului, care, cu chipiul oficial în cap şi cu mîinile la spate, măsura trotuarul interior. Se pregătea de atac întreg personalul. Armata era retranşată între ziduri. Mitralierele fură puse la punct. Procurorul îşi repeta mental sornaţia, de care avea să atîrne viaţa sau moartea valurilor 145 [146] socialiste. Directorul a fost surprins în privată, făcînd repetiţie viitoarelor mişcări patetice, din frunte, din braţe şi din muşchii picioarelor, pe care nu le putea executa dinaintea autorităţilor prezente. Ziarele deţinuţilor politici fuseseră supuse fe, ricitei măsuri de a fi oprite în cancelarie. Senti, nelele înnaintate pîndeau mişcările inamicului. Portarul închisorii respingea scurt pe oricine voia să intre, pentru ca nu cumva în pălăria nevestelor să se introducă tunuri, şi în fustele lor cete revo. lutionare. Aşteptarea fusese lungă. De la opt ore dimi­ neaţa pînă la douăsprezece. Zarea se întindea liniştită în dogoarea fertilă a soarelui fierbinte. Apărătorii ordinei şi ai citadelei încercau senti. mentul decepţiei celei mai grele şi al nernilosu. lui ridicul. La douăsprezece jumătate' unu, toţi paznicii Statului se aşezară la masă, unde mîhni, rea lor căuta compensaţii în inima paharelor şi.n b lidurile concave. Toată ziua n.a venit nimeni. Valoarea ostă. şească n.avu să se măsoare decît cu plictisul. Soldaţii intonară în cor: «Ţaţo, nu te supăra ». Portile închisorii fură deschise vizitatorilor. Zia' rele' se distribuiră. Niciun duşman, niciun revolu­ ţionar, niciun picior de «bolşevic ». închisoarea îşi recăpătă, pe la patru, fizionomia obişnuită, si toată lumea, militară si civilă, a rîs, trebuin­ dwi un concret, de dom�ul director. [147] CURŢILE MARŢIALE Romeo e numele unui locotenent arestat, nepot al unui mare general de luptă şi front. Fiind mobilizat la Cartierul General si venind în Bucu­ reşti, avu un diferend banal cu un căpitan, de la Cornenduirea Pieţii, pentru o femeie. Căpitanul îl ia cu el la Comenduire, îl dă în judecată pentru insulta superiorului, pasibilă de cinci ani de închisoare, şi.l arestează la închisoarea militară, unde stă şaizeci de zile şi este achitat, pe motivul că la data insultelor era dernobilizat, şi prin urma' re civil: unchiul lui, generalul, îl dernobilizase cu efect retroactiv. Achitatul e pus în libertate şi, pregătindu.se să plece la ţară, la moşia tatălui său, fratele generalului, nepotul e arestat din nou, pentru. . . fals. în ce consista falsul? înnainte de insulta superiorului, locotenentul dăduse ordonanţei sale un congediu de patru zile, iscălind un bilet de voie fără ştampilă. Solda' tu], întors la serviciu cu o întîrziere de paisprezece zile, e arestat. Căpitanul insultat, de la Comendui, re, află că ordonanta locotenentului e la închisoarea militară, îi cercete'ază biletul şi se duce la Curtea Marţială, arătînd că, fiind dernobilizat la data biletului şi prin urmare civil, şi data biletului aşezîndu.se între data dernohilizării antidatate şi data insultei, locotenentul nu avea dreptul să semneze un bilet de voie unui soldat ... 147 [148] P.s. - Generalul s'a prezintat personal la Curtea Marţială în şedinţă, la judecarea nepotu. lui său, şi juriul militar a putut înregistra, pentru sine, cel mai injurios rechizitoriu de bună-cuviinţă şi inteligenţă, pe care un acuzat nu l-a auzit niciodată. Germanul Badt, un broscoi cu ochelari, e tinut în prevenţie de şapte luni, acuzat că a fos� vă, zut în zepelinul care venea noaptea să bombar­ deze capitala ... Băcanul Zografi, un albanez, a fost ţinut arestat pentru că la intrarea trupelor de ocupaţie în Bucureşti a salutat cu pălăria. Un atentat la viaţa unui general. Jandarmul X din batalionul din Bucuresti a fost victima acestei acuzaţii, extrem de gra�ă pentru un militar, în urma denunţului chiar al generalului. Jandar< mu], în timpul opririi trenului în care călătorea şi un general, a ieşit pe peron şi, în aşteptarea pornirii din nou a locornotivei, - era în epoca întîrzierilor, din lipsă de combustibil, - a început a se distra prin vecinătatea gării, trăgînd cu puşca. La judecată, jandarmul recunoaşte a fi tras în gară, cu puşca, însă nu Într'un general, ci într-o cioară. o fată s'a certat cu un flăcău « pe vremea nem/ ţilor ». Trei luni prevenţie. La proces, fata e achitată. [149] PLUTONIERUL Custodele închisorii militare era un luptător de circ, fioros, uriaş, Sonda, care cu un pumn putea să spargă zidul. Indiferent, el bătea pe toţi deţinuţii, cel puţin o dată, la sosire. Dacă deţinutul avea spectatori, Sonda lua cu sine pe deţinut, ca un păianjen o muscă, îl tîra într-o odaie depărtată şi acolo tăbăra pe el, cu pumnii şi cu varga. Cei de jos înţelegeau îndată situaţia, după torentul de urlete ce se auzea, şi intra într-inşii o spaimă de moarte. Într,o seară, luptătorul Sonda s'a înscris la luptele de la « Alhambra », unde un atlet mai puternic decît el l-a făcut de ruşine. Revenind trist la cazarmă, S'3 sculat decunoapte şi a bă. tut, ca să se răzbune, zece detinuti, cum ar fi mîncat un birjar zece mititei. D[ntr� alte fapte de arme ale celebrului bătăuş, se citează o ucidere din bătaie si nebunia unui detinut bulgar, că, ruia i-au sărit minţile subt pumnul lui Sonda. Plîngerile împotriva lui înmulţindu-se la exces, Comenduirea a delegat, ca să-şi achite conştiinţa, un maior pentru anchetă. Anchetatorul se înHtţi, şează, însoţit de Sonda, prin toate sălile închisorii. Răspunsul deţinuţilor a fost invariabil, ca şi între' barea maiorului. Întrebarea maiorului: « Cum? Se bate aci ' » Răspunsul deţinuţilor: « Vai, domnule maior! dar cine să bată? ». 149 [150] Maiorul a plecat din închisoare şi mai încredin. ţat decît trebuie să fie un magistrat militar, că arestatii calomniază. De�inutii sînt în orice caz niste biete brute lase. int�,o ;aIă, erau închişi optzeci şi şase deţinuţi, din care numai doisprezece, culcaţi transversal şi gură lîngă gură, puteau să doarmă în paturi. Ceilalţi, pe un spaţiu extrem de redus, se distri­ buiau, lipiţi unii de alţii, pe subt cele două paturi din odaie şi pe jos, jumătate din trupul unuia culcat pe jumătate din trupul vecinilor. Celor optzeci şi şase deţinuţi le era interzis să părăsească odaia, închişi cum erau cu lacătul pe dinafară. O singură dată aveau îngăduinţă să iasă cîte unul, între sentinele, dimineaţa, şi, după ieşirea fiecăruia, pînă la întoarcerea lui, lacătul era din nou încuiat. Ceremonia dura cîteva ore, şi niciodată nu ajungeau cei optzeci şi şase de arestati de toate vîrstele să se evacueze în latrină. Cizm�le şi bocancii multora serveau în odaie, grele dimineaţa, ca nişte ciubere, pline. Făcîndu-se scandal de către socialişti, tratamentul celor optzeci şi şase deţinuţi ajunge la urechile plictisite ale autorităţii militare, care orînduieşte o anchetă, anunţată, evident, din vreme. Camera fu repede descongestionată, arestaţii fură distribuiţi cîte mai puţini de odaie. La sosirea unui colonel, totul era în ordine relativă. Socialistii detinuti, indignati, săriră înnaintea coloneluI'ui. " , - Domnule colonel, în camera aceasta am fost pînă ieri optzeci şi şase. Colonelul ia notă şi întreabă pe unul din cel optzeci şi şase, mutat acum într'altă odaie: - Cîti erati ieri în odaie? Intimidat, deţinutul încă privindu.l în ochi pe Sonda, pe care nu era sigur dacă cifra lui îl va satisface: 150 [151] - Eram. . . eram. .. patruzeci. .. Un socialist: - Nwi adevărat. Eram optzeci şi şase! Colonelul se adresează altui deţinut, care, stă, pînit de aceeaş laşitate, dar încurajat puţin de negarea socialistului, răspunde, adăogînd zece - Am fost cincizeci. .. domnule colonel. Socialistul: - Vă afirm, domnule colonel, că au fost opt, zeci si sase. At�n�i colonelul se întoarce către un al treilea deţinut, un negustor, care mai sporeşte numărul deţinuţilor din odaia din ajun: - Eram, domnule coloneL.. vreo şaizeci, vreo ... şaptezeci ... Şi cum deţinutul voia să continue şi ameninţa să se urce pînă la cifră, colonelul, contrariat, întoarse spatele şi se depărtă, lăsînd restul nerezolvat. Sonda obişnuia să supuie pe toţi noii-veniţi, întîi unui interogatoriu şi pe urmă corecţiunii cu pumnul. La sosirea socialiştilor la închisoarea militară el procedează la fel, şi socialiştii îi atrag atenţia că interogatoriul e treaba judecătorilor de instructie.. Autorizat, fără de dovadă, să procedeze după cum 1'0 tăia capul, Sonda răspunde: - Aici se face adevărata instrucţie, şi cine vine aici vine ca să fie bătut ... Crucea şi Dumnezeul măti de socialist! În sfîrşit, plîngerile curgînd cu miile la autori, tatea militară, luptătorul Sonda e scos din slujbă şi « retrogradat », numindu-se în funcţia de grefier la Curtea Marţială ... Acolo, într-o seară, a aşteptat pînă la orele opt şi jumătate, cînd se goliseră toate cabinetele Parchetului şi, în deplină siguranţă că nu-l aude nimeni, a luat cu sine doi ţărani deţinuţi, i-a băgat în privată şi, pe un spaţiu de trei metri pătraţi, i-a bătut pe amîndoi, pînă i-a leşinat. 151 [152] Să fie Sonda un pervers Înnăscut, care nu poate trăi, ca un Neron devenit plutonier, decît În spectacolul schilodirilor şi În vaietul suferinţii? Să fie un caz de sugestie colectivă? Lam cunoscut pe Sonda. Un om puţin la trup şi slab, politicos afară din cale, cu vocea shioasă, blînd şi prietenos. Răsfoia o carte de versuri şi avea preferinţele literare cele mai delicate ... In 191), la Întoarcerea trupelor din Bulgaria, am fost adus să scriu un şir de articole Împotriva unui colonel, întemeiat pe mărturiile, impresie. nante prin culoare de adevăr, ale unui Întreg tren de soldati, ale cărora nume si adrese fuseseră cu de, amăruntul consemnate în �aietul meu de buzunar. Chemat la Parchet, mi s'a cerut numele informa, tcrilor, pe care am refuzat să.l comunic. Pus faţăm faţă cu colonelul, oribil de brutalizat, - În numele drepturilor şi al oamenirii, - mi-a venit să mă spînzur. Colonelul plîngea şi mă găseam dinaintea celui mai blînd şi părintesc om detreabă. Nu stiam ce să fac. Am voit să-i sărut mîna. M'as ii băgat cinci ani slugă la el fără simbrie, numai să pot să.l împac. Nu fusesem niciodată într-o stare sufletească atît de contradictorie, si acest eveniment a constituit primul meu mare dezgust de presă şi de meseria de pres/aş ... Colonelului i.a fost de-ajuns cea mai ieftină dintre compensaţii şi cea mai stupidă, după o calomnie abjectă: o dezminţire. Dar am căutat şi eu o compensaţie morală, umblînd timp de două luni, în tot judeţul Argeş, de unde erau soldaţii, ca să găsesc pe cîţiva din ei. Privirea lor fusese atît de Înflăcărată, accentul lor atît de veridic, tempo naraţiunii atît de logic În plastica lor povestire de suferinţi îndurate, Încît aveam dreptul să le fac cel puţin imputarea că s'au servit dolosiv de măştile tragediei. Toate numele şi toate adresele erau false ... [153] TECLA ŞVAB Am pomenit odată, nu-mi aduc aminte unde şi cînd, numele acestei bătrîne frumoase, a căreia căutătură domnească trebuie să fi mucegăit demult şi să fi fost sorbită, albastră şi acvilină, de lu­ tul străin, - dar cred că încă nu am povestit evenimentul care mi-I recheamă. Memoria fapte, lor nu m'a slujit niciodată şi nu aş putea număra, pe verigele ei, cheile din tumultul de chei adunate, pe care le-am întrebuinţat. Un sentiment al rne­ moriei însă nu-mi lipseşte. Uit faptul şi înregistrez semnificaţia lui, sensul faptului, grupul în care s'a intercalat. As fi în stare să.mi aduc aminte fotografia unui personagiu, şi nicidecum figura lui. Aş putea spune în ce cutle se găseşte, în rafturile mele mintale, perfect ordonate, un material anumit, aruncat în dezordine, laolaltă cu alte materiale, fără să pot, cu toate acestea, şti răspunde la întrebarea: ce se găseşte într-un anumit sertar şi cîte mărfuri eterogene îl ocupă. Obisnuit să iau cunostintă de lucruri indirect, mi';m compus o mem�rie indirectă sau contrariul. Dintr-un ins îmi aduc aminte cravata sau negul de subt ochi, şi individul intră în memoria mea ca omul cravatei, sau ca omul negului de subt pleoapă; din evenimente reţin un punct, evenimentul dis, pare, detaliu] esenţial cuprinde întregul, care poate fi reconstituit cu greu, enunţînd numai deta­ Iiul. 153 [154] Acestea sînt consideratii care n'au cu T cela Şvab decît un raport cu totul indirect, spuse plute. nierul. Tecla Şvab mi'a rămas .Însă cu numele ei, ca o efigie de aur, Înconjurată de o legendă din două cuvinte. Ne aflam la tribunale, sase soldati cu baionetele la armă, Îndărătul celor sase detinuti: cinci bărbati si o femeie bătrînă. Desi i�buc'nise de cîtev'a �ile războiul, acuzaţii era� judecaţi pentru acte anterioare războiului, de către magistraţi civili; însă în atmosfera de concentrări si incertitudini a războiului dezlănţuit, vinovătia fiecărui acuzat îşi lua Înţelesul din' orientarea �omentului, după cum temperatura unui bolnav, normală pînă.n ajun, creşte brusc din pricina unui, abces de peste noapte. Muller curelarul, notabil respectat al cartierului, în care îşi avea atelierul de hamuri şi geamantane, devenea un vinovat, exclusiv pentru motivul că se numea Muller. Dacă l.ar fi chemat Mulea sau Muloiu, nimeni nu s'ar fi gîndit să.l acuze de altceva. Noi eram niste soldati întîrziaţi, îmbrăcati acum întîia oară 'în unifor�ă, care supune voinţa şi încovoaie personalitatea unui ordin primit. Capelul cu două coarne de postav, ca mitra episcopală a papistaşilor, venea destul de curios capetelor noastre, tunse la piele, cu proeminenţe de gulii de fantezie. Ca să ne identificăm cu el, cu arma, cu bocancii şi cu mantaua, ne-au trebuit vreo trei săptămîni, pînă ce mişcările si tinuta automatizată s'au armonizat cu meşteşugul �ăcar decorativ al artei militare. Un ofiţer ne-a dezghe' ţat mădularele pe un cîmp de exerciţii, fost cu cîteva zile mai nainte o grădină de zarzavat. Construindu.ne « măştile» rapide de apărare, adeseori scoteam pe latul lopeţii cu coada scurtă oloagă, ţelina şi morcovii grădinar ului dispărut şi luam atitudine În dosul unei căpăţîni de var' 154 [155] ză sau al unui dovleac. A la guerre comme d la guerre. lvindu.ne de gardă în tribunale, pasul nostru se şi făcuse, şi palma noastră era o continuare a orga' nelor de la puşcă. Escorta noastră, de-a lungul sălilor justiţiei, cu arma orizontală în spatele deţinuţilor, şi apoi ridicată vertical în sala de şedinţă, ca o lance, era îrnpresionantă şi purta în rigidităţile ei puterile de moarte ale Statului organizat. T ecla Şvab avea voie să stea jos, fiind foarte bătrînă. Surîsul ei îngeresc, de mare cucoană, învăluind sentinele1e tinere cu o bunăvoinţă pă­ rintească, bătrîna se făcuse vinovată de un delict pedepsit cu închisoarea, neîrnplinind Iorrnalitatea controlului impus cetăţenilor străini, adversari cît si aliati. T ecla Şvab, voiseră sortii războiului să 6e printre adversari. Cazul ei era cu atît mai bizar cu cît bătrîna trăia la noi de treizeci şi cinci de ani şi nu învăţase cum se zice pe limba noastră nici bună-ziua. întrebările prezidentului rămaseră deocamdată fără de răspuns, dar pentru că vorbea bine nemţeşte, prezidentul o cercetă în limba natală; ceea ce ferici frumusetea de icoană a bătrî. nei, furată de un extaz. Dar' nici în nemţeşte bă. trîna nu ştia să spuie destule lucruri, şi jumătatea întrebărilor se rezolva în blîndul ei surîs de rumenă bunică. T ecla Şvab se aşeză din nou pe bancă, pînă ce un rînd întreg de acuzaţi ai speciei fu interogat şi clasificat. Cînd se dete sentinţa, T ecla Şvab îşi auzi numele osîndit la un an în, chisoare, - şi surîse cu o pură sinceritate şi, în, torcînd capul către sentinelă, ca la un nepot, îl salută, ca pe un om care trece cu trenul prin faţa gospodăriei. - Ain iar ... zise codindu.se căprarul şi ridi­ cînd un deget, dar simţind că acum are dreptul să vorbească nemţeşte oricît de stricat. 155 [156] T eela Şvab nu înţelese întîi. Apoi, înţelese niţel. Cînd înţelese detot, avu un leşin pe bancă şi ceru, făcînd semne, să iasă la aer. Prezidentul văzuse subita îngrămădire de sentinele şi public în jurul bătrînei şi pricepu mai bine. El ne dete ordin să conducem prizoniera la privată. Doi din noi se deteră jos cu bătrîna pe scară, sprijinind-o de mijloc: bătrîna mergea îrnpiedicată de reuma, tisme şi varice umflate, şi şoapta ei suspina din cînd în cînd: -Mein Gott ... Ajungînd la privată, soldaţii o lăsară, delicat, să intre, şi se deteră respectuoşi deoparte. Era o latrină fără scaun, ca pentru public mult şi variat, construită dintr-o groapă de fontă cu două tălpi. T ecla Şvab puse picioarele pe ele şi nu putea sta aplecată, braţele.i bătrîne fiind în nestare să ţie fustele ridicate. Soldatii se uitară unul la altul cu o căutătură de milă, şi intorcînd capetele, ca să nu jignească feminitatea bunicii, îi deteră ajutorul trebuincios, ca nişte buni infirmieri, şi stătură lîngă bătrînă, aşa, jumătate pe vine şi ei, pînă ce T eela Şvab, silită de o neputinţă cumplită, dete emotiei de a se vedea la închisoare, un derivativ, Ştergînd/o cu ziare, ei ridicară bătrîna în picioare, îi aşezară poalele fustei la loc, şi, încet, o conduseră, printre grămezi, mocirle, zrnîrcuri şi lapoviţe, afară din privată. Şi cum pretutindeni se prăvăleau oştiri întregi pe fronturi, şi popoarele îşi pierduseră mintile si suvenirea în măcel, actul soldatilor căpăta, î�tr,o Iatrină, o semnificaţie sfîntă, ' [157] SCENĂ LA JILAV A Se anunţă inspecţia unui general, şi deţinuţii sînt puşi pe două rînduri ca să.l primească. Deţi, nuţii socialişti se grupaseră laolaltă. Generalul apare în capul frontului, care izbucneşte, la sfîrsitul liniei, într-un imn de bună-sosire. Gene. ral�l e multumit. Înnaintează salutînd si surîde. O închisoare 'atît de disciplinată, cu deţinuţi atît de bucuroşi de vizita lui, îl măguleşte. El înce­ tinează pasul şi se opreşte în dreptul fiecăruia. Deodată însă generalul păleşte, şi ochii lui în' cruntaţi se îndreaptă către corul de la coada coloanei. Urechile lui aud tot mai distinct cuvin' tele imnului cîntat; se supără, dă ordine; maiorul comandant al închisorii se grăbeşte să se scuze, primeşte cu amărăciune un potop de insulte, gesticulează de disperare. Liniştiţi, socialiştii cîntau, în onoarea generalului inspector, lruernaţionala. 157 [158] BUBI După reprezintaţia de adio, dată într-o seară de duminică, strălucita trupă zilnic ovaţionată frene, tic, s'a retras în viaţa privată, prin apartamentele ce înconjoară circul şi fac un singur corp cu el. E o curte îngustă, cu strîrntori, circulară, gîtuită între colţurile ieşite ale edificiului şi gardul împre]. muitor, şi subt învelitorile treptate, de pagodă, cu streaşini adînci, căsniciile personalului, cu fe, restrele joase, par nişte cuiburi de cîrtiţe şi şo­ bolani, în care un meşter păianjen ar fi introdus, pe fire, lumina ... Raţele îşi leagănă mingea pîntecului ca nişte crapi ieşiţi pe uscat. Gîştele populează cu mişcări de preotese curtea de noroi şi gunoi pe lîngă uşi, pardosită cu bolovani rotunzi ca pepenii stricati. Cît�va găini urmăresc, ciugulind pămîntul, liniile unui desen imaginar şi, bucuroase că au descoperit un tezaur, acolo unde nu se găseşte nimic, zgîrie cu entuziasm pămîntul cuminte, pecînd ochiul subit inspirat al Îebezilor de ogradă se surprinde conternplînd de-a curmezişul, cu o atenţie mistică, cerul în care se ascunde Dumnezeu, deasupra circului vopsit cu catran şi terminat cu un minaret pitic. Contemplarea interrnitentă a gîştii sfîrşeşte repede printr'o aplecare pe burtă, urmată de aruncarea instantanee a unui scuipat rnocirlos şi de o fericită bătaie din pene. E stilul 158 [159] ei de-a-şi exprima impresiile, primite cu gîtul fi< dicat în ipoteză. T rei porci tineri, murdari, din care unul creţ, cu o simpatică privire de voie bună, în capul lui satiric, rătăcesc de jurîmprejurul templului cu pa, iaţe, cu coada înnodată strîns deasupra ochiului fesei şi cu cheotoare, ca sfoara unui pachet de cîrnăţărie. Ilustra călăreaţă de şcoală înnaltă, care a recel. tat de.a lungul stagiunii urale, cît zece deputaţi, cînd, cu un picior pe şeaua calului şi cu cellalt în vînt, zbura pe subt ochii lungiţi ca nişte migdale ai elevilor din galerie; cuceritoarea de inimi, abia înveştrnîntată Într-o fustă diafană, cu zeci de volane şi petale, umflată ca o crizantemă, trece acum drumul în papuci şi broboadă, purtînd pe farfurie o bucată de brînză, cumpărată din colţ. Seducătoarea călăreaţă şi baletistă e cocoşată, are un nas zbîrcit, un păr aspru ca fînul şi trei copii ... De la fereastra de hotel, care ne serveste de închisoare, urmărim viata familiilor tăbărfte de jurîmprejurul circului, ca într-un bazin cu apă deplasarea mormolocilor şi a vioaielor lipitori. Fiecare membru al familiei, amestecată acum cu gîştele, cu tapajul bariton al ratelor, cu basul porcilor şi cu găinile, e un număr cunoscut din circ. Stareţa căsniciei din faţă, e băbuţa cea mică, o dornnisoară de un cot, cu bărbia ceva mai ridicată de la pămînt, ca a unui răţoi. Figurează de obicei la spectacol, Într-un şir de şapte « lili, putani », bărbaţi şi femei, o scenă pastorală elve, ţiană, însoţită de Doina Vacilor şi de refrenul ei guturaI. Mi'aduc aminte de o atitudine a trupei, în care băbuţa, bătînd uşor din palme, cu braţele înclinate deasupra capului, ridica şi piciorul, într-o schiţă de dans pe loc. Acum o cunosc în aspectul ei gospodăresc zdrenţuit. Ea conduce 159 [160] Întreaga gospodărie, cu o autoritate evidentă. E o persoană harnică, nervoasă şi sîcîită, ca o vrabie În neîncetat ne astîmpăr . Învîrtită pe creş. tetul craniului, aparent prin păinjenişul părului pleşuvit, ea nu poartă o cosiţă mai groasă decît coada porcului ce se fuduleşte cu această mustaţă de carne deasupra buzei anale. Cochetăria con, trastînd cu sortul soios, o retine dimineata cîte puţin la oglindă, pentru ca domnisoara să-şi vîre subt cosiţa capului o turtă mică de păr străin, bălai, Încîlcită ca perina de călcîi a unui papuc. Sculată de dimineaţă, dornnişoara iese cu un pumn de grăunţe În poala ei cît un buzunar şi hrăneşte animalele, printre care se pierde ca o pasăre clocitoare. Ea poate intra În coteţul găinilor ca un cocoş, fără să-şi plece capul. înfăşurată într-un şorţ lung, rigidă pe şolduri şi pe umeri, grasă subt bărbie, domnişoara pare un copil artificial, În vîrstă de patruzeci de ani, care se mişcă graţie unui resort Întors o da tă pe zi. Subt comanda ei se găseşte, afară de animalele bătăturii şi de o servitoare cu gleznele groase şi cu pielea picioarelor roşie ca sfecla, un căţel, un copi­ landru de căţel. E un pui stîngaci, vÎnăt şi gălbui, de dulău de neam prost. Capul mare şi fălcos a luat-o Înnaintea trupului cu cel puţin două luni, aşa că puiul de cîine şi.l poartă cu oarecare greu< tate, Îngrijorat de echilibru şi cu o seriozitate comică, ridicat pe încheietura gîtului. El pare Îmbrăcat pînă la umeri ca Ia circ, cu un cap artih. cial, de cîteva ori mai voluminos decît capul lui adevărat. între căţel şi domnisoara pitică e o alianţă şi un conflict permanent, care umple toată ziua cu manifestările lor. încă neobişnuit cu paza reguli, lor de bună-cuviinţă şi Încrezător cu naivitatea umil neofit în libera funcţiune a organelor sale, 160 [161] căţelul Îşi depune uleiurile pe covoarele din casă. De mai multe ori pe zi, se aude stridenta glasului ascuţit, de fluier, în care se zbat alternativ pitpa. lacul şi ocarina, şi cînd îţi ridici ochii de pe carte şi te uiţi într'acolo, îl vezi părăsind odaia cu o grabă scîlcie, cu un pas întrerupt de insuhcienţa picioarelor, prea strîmbe pentru fugă, sărind şi urmărit de nuiaua cît un băt de chibrit a domni, şoarei, care apare, în uşe, , cu ochelari. Nuiaua se agită fără să-I lovească, ameninţătoare în aer, ca bagheta de polcă a unui şef de orchestră. Căţe' lui însă a înteles că nuiaua nu.i un obiect de desfă, tare şi, închipuindu.şi că.l ustură, dacă.l ajunge, se simte obligat să puie efectul înnaintea cauzei şi ţipă cît îl rabdă gura, căznindu.se să treacă pragul uşii cu cea mai mare velocitate pe care i.o permite corpul caricatura]. Ca să i se modifice rasa, căţălandrul a suferit operaţia tăierii cozii şi a urechilor şi pare deghizat într-o formă gro, tescă, mijlocie între pasăre, peşte şi cornut. Duminica, domnisoara, îmbrăcată cu haine noi, stă pe un scaun scurt, cu spate, construit anume pentru domnia-sa, şi citeşte, subt gutuiul înflorit, o carte nemtească. Toti ai casei au ple­ cat de acasă: dresorui de cai, căIăreata de îunaltă şcoală, baletistele şi clovnul August, 'un domn în, nalt, blond, grav ca un inginer, ocupat în timpul săptămînilor de vacanţă cu ţesălatul porcilor ce vor intra mai adînc în sînul familiei, subt formă de cîrnati si cărnuri afumate pentru iarnă. Vasele' stau şterse în dulapuri, furculiţele în cutia lor, servitoarea a plecat şi ea la plimbare. Singură dornnişoara şi căţelul, ghemuit la picioa­ rele ei, încălţate cu pantofi albi de copil, sînt acasă. Uşa de la bucătărie e închisă, ca dulapurile. Pasările şi porcii sînt în coteţe. Domnişoara se bucură de o stăpînire integrală a domiciliului şi are orgoliul unui camerist de [urnă, care se plimbă, 161 [162] în zilele de sărbătoare, pe coridoarele Băncii Naţionale. Figura ei curată exprimă o satisfacţie cinstită. Mai citeşte puţin, se mai uită puţin Ia pomi, toţi înfloriţi, Ia liliacul albastru peste garduri, şi cînd cîinele, ireverenţios, îşi plimbă botul ca o maşină de tuns în jurul şezutului, cu piciorul ridicat la umăr, ca să-şi prindă puricii şi să-i toace pe loc, domnisoara se apleacă, îi scoate capul, de urechi, din intimele lui preocupări, şi, mustrîndu-I cu degetul, gros cît un bob de ghindă, ca un preot protestant, îi vorbeşte ro, mâneşte : - Bubi, de tce nu stai fromos? [163] L FLAŞNET ARUL Cît mi.e de drag bătrînul Haşnetar care,ş aduce flaşneta, sicriu], subt fereastra mea, mă salută şi cîntă. între flaşneta veche şi Haşnetarul bătrîn şi repertoriul lui, compus din şase arii, pe care nimeni nu le mai cunoaşte, s'a întemeiat o solidaritate, ca şi cum s'au născut gemeni îrnpre­ ună. Aceeaş culoare îi îmbracă pe cîteştrei, Pălăria bătrînului e roscată ca flasneta, si flasneta lui e cenuşie ca pălăria, cele şase cînte'ce s,�u descorn­ pus ca forma hainelor, ca încălţămintea; un material ciudat, uniform, a rezultat din transformarea lentă şi din pătrunderea unora cu celelalte a lemnului Ilaşnetei. a toval ului ciubotelor, a pielei flaşneta' rului. Singur ochii foarte albaştri ai bătrînului pun două pete de mozaic în acest grup de vechi, turi turnat ca dintr-o bucată de fontă. Cîntecele flasnetei s'au uzat în concordantă cu lemnul, marsul' se aseamănă cu valsul, si ma�urca aduce cu ro�anţa, aşa cum ajunge d� seamănă leiţi, într-o coabitare îndelungată, baba cu moşul şi cu ei amîndoi pisoiul, şi cum se identifică după o logodnă depărtată, cînd unul din soţi a şi murit, inelul căsniciei cu degetul ce-I poartă ... Vehiculul cu care îşi împinge unchiaşul Haş­ neta, e o îrnpărechiere totuş eterogenă de organe. Roţile au slujit cîndva unui cărucior de copil, care poate că de atunci a ajuns general sau ministru şi poate chiar să se fi întors în ţărînă ... Legată 163 [164] cu o frînghie ce şi.a schimbat consistenţa, pe postamentul inform al roţilor şi dedesubtul Ilaş. netei, zace pîntecul unui fost violoncel, cu gîtul rupt acum o sută de ani. în compunerea monstruos sului instrument, - o cărută care cîntă, - bă. trînul a cugetat că o vioară �oartă poate da sono. rităţi unei flaşnete în agonie. Muzicalitatea flasnetei a rămas ca niste voci de tinichele aruncate, de sticle ce se sparg: de amnare scăpărate, de chei multe, de scîrţîiri de uşi, - şi toate aceste glasuri împărechiate se urzesc unele cu altele, într-o armonie, la ale căreia semitonuri strîmbe, se adaogă tonuri noi care nu aparţin niciunei game vii şi par suvenirea ultraterestră a unor fiinţe demult defuncte, scheletele imateriale ale unor vibra ţii dispărute din zgomotul lumii, unde totuş, de la veac la veac, trecute de pe o vioară pe alta, cîntecele se menţin şi se păstrează, ca nişte diamante exacte. Flaşnetarul face înconjurul oraşului într-o săţ» tămînă, şi dimineţile de sîmbăta, cînd soseşte cu barba lui afumată de mohîrcă şi surîde balco. nu lui meu, de unde îi va zbura tainul, înfăşurat în hîrtie, ca un fluture alb, el pare că vine de departe, din Italia cu monumente cenuşii ca şi Ilaşneta, din Napoli, din Veneţia, din Roma, unde poate că mai cîntase subt fereastra unui prelat din Vatican. între el şi mine, care.l privesc învîrtind manivela lui cu imnuri în putrefacţie, s'a legat o prietenie mută, în care vorbeşte, mai expresiv şi mai adînc decît cuvintele cele mai bine găsite, limba peltlcă a flaşnetei, într-un stil de monumente risipite. El mă cunoaşte, poate, de treizeci de ani, ca un tovarăs cu care am trăit, mi-a zîrnbit la toate ferestrel� pe unde m'am mutat, şi acum la închisoare, ca un Dumnezeu cu barba albă, egal de bun pentru toţi argaţii lui pămînteni. 164 [165] Deasupra flaşnetei, în colivie, stă bosumflat un cobai cu ochii rotunzi şi negri ca două rnărgări. tare. Lîngă el cutia cu noroace, din care iese pentru spiritele neliniştite un bilet tipărit, galben, verde sau alb, după sexul şi după vîrsta cercetă. torului, ispitit de intenţiile misterioase ale desti­ nului. Ce a putut înfrăti muzica si norocul în mintea bătrînului flasnetar? ' Plecat cu ploile toamnei şi cu cocorii, retras departe, poate schimbat în Moş Crăciun, ca să pregătească, poate, jucăriile copiilor, de iarnă, bătrînul meu se întorcea odată cu rîndunelele, acel aş de anul trecut, cu aceeaş trăsurică şi acelaş repertoriu. Zîmbetul lui suridea ca şi cum nu ne văzusem din ajun. II aşteptaseră caişii ca să înflorească subt binecuvîntarea cîntecelor lui ve' ehi, ca psaltirea. 11 aşteaptam eu cu ochii în fîsiile albastre ale azurului... arborate la toate e�ajele cerului ca să" primească. Anul trecut au înflorit grădinile fără ca Haşne­ tarul să fi venit. A trecut vara toată. A trecut toarn. na, au plecat cocorii, s'au scuturat penele copaci, lor în aşteptarea lui. Şi s'au întors rîndunelele încă o dată. Şi au înflorit caişii, salcîrnii, fără prevestire a lui de bine, şi sărbătorile Paştilor au trecut, iarăş fără să i se audă caterinca, deasupra căreia sta pitit un cobai alb cu capul roşu şi cu ochii de mărgăritar ... [166] TORTURA Toţi copiii fură, cum fură cîinii, mîţele, maimu­ ţele, cărora instinctul de proprietate, produs de civilizaţie, li,i necunoscut. Eu cînd furam cîteo, dată un pumn de zahăr sau cîteva bomboane, se dezlănţuia în mine şi peste mine o întreagă dramă, ca o cataractă, şi niciodată n'am fost mai nefericit ca după realizarea unui act, care îmi făgăduise o plăcere. Dulceţurile furate îmi ardeau mîna în care le ţineam ascunse în buzunare, şi preocu­ parea mea tenace consista în a duce la loc ceea ce dosisern, pîndind momentul de a nu fi surprins în vinovătia mea îndoită. Sens�ţiile, scrupulele încercate cu bomboanele, au rămas la maturitate în ce priveşte femeia. O iubeşti, te învierşunezi, si în ceasul cînd îti apar' tine, te-ai întrist�t. Ai dtistuit