[7]
PREDOSLOVIE
Decembrie 1900 .••
Mînăstire. Lespezi de marmură cu turle şi cruci.
Noapte, metalică albă, albă de necrezut. După utre»
nia de iarnă, din paraclis. De ger cumplit, pleznesc cu
scîntei de zgomot, ţurţurii de gheaţă. Arătările ne,
gre, cu camilavcă, se risipesc pe la chilii ... Unele zic:
« Blagosloveşte! ». Celelalte răspund: «Domnul! »,
Msam încrucişat cu umbra roşcouană, de şiac, a
schivnicului MeJtodie, uscată, irifirmă pe cîrţe, sărind
prin zăpadă ca un ţap în trei picioare. Schionicia e
o treaptă aspră a cinului, de totală abstracţie premer,
gătoare pustniciei, elita apropiată de îngeri. conştientă
de meritelevi superlative, apărate ca un drept seniorial
de proprietate castelană.
La semnele exterioare ale monahului de rînd,
schiunicul adaogă un atribut al ierarhiei smgurâtâţii,
per i m a nul. E un petic negru de postav pătrat,
purtat cu două băieri trecute prin subsuori, în spinare,
şi ascuns între dulamă şi rasă. Două ciolane încrucu
şate dedesubtul unei htrci, exprimă simbolul lepădării
de sine şi de toate. « Patimile Domnului Iisus Hristos
le port eu », spune inscripţia scrisă cu mătase de
acul tinerelor maici.
De-abia venit în obşte, de cîteva zile. râsutul şi
aţtţatul părinte mă recunoaşte d" la « trâpeză », unde
fraţii se ospătează din străchini. cu lingura de lemn,
la cîteva rînduri de mese, lungi şi înguste, cu ciorba
de peşte sau bulgul', ascultînd citania din Vie ţ i l e
7
[106]
Prevăzut cu mături, Iăraşe, cîrpe, o căldare, apă
caldă şi petrol, depusei ustensilele în camera
de intrare, încuiai uşa pe dinăuntru şi dădui
uşile interioare de păreţi, ca să deschid ferestrele
şi să curăţ. Un spectacol fantastic se înfăţişa în
camera cea mare. Camera nu mai avea ferestre
şi era transformată, pe toată întinderea ei, în
latrină. în dreptul păreţilor zăpada se muta,
de vîntul dintre ferestre, de colo-colo. Pe podină,
deasupra cărţilor sacre, deschise pe mijloc, se
descompuneau fecale, de vîrste deosebite. între
aceste tăvi de un preţ nebănuit, care slujiseră
de suport subt omul beat, pentru golirea intestis
nului gros, era şi o Evanghelie cu scoarţe de ca.
tifea şi argint. Citii curios pe ce pagină preferase
excrernentul să se aşeze, ca o viperă încovoiată ;
era o cetire de Ia Matei. Examinai ferestrele.
in dreptul fiecăreia, de-a lungul zidului care
răspundea în livezile de caişi, îngheţase cîte o
dîră de ţurţuri succesivi, începînd de Ia lemnul
orizontal al cadrului ferestrii. Singura nedurne­
rire cu care am rămas din această cameră de
calamităţi este privitoare Ia felul de echilibru
necesar celui ce şi-a scos fesele pe fereastră, fără
să cadă în prăpastia curţii din dos. Şi era atît
excrement, încît nici douăzeci de ani de golire
a unui pîntec nu puteau corespunde prin pro.
dusul lor neîntrerupt capacităţi lor fecale ale unui
singur arhimandrit, Desigur că toţi invitaţii,
fraţi şi mireni, care participau la petrecerile din
camera vecinului, şi. au scos haznalele pe ferestre.
Cel mai dizgraţios aşezat din cele cincizeci,
şaizeci de muşuroaie, conţinute în volumele de
lux, deschise cu textul în sus pe scîndurile camerei
consacrate, mi s'a părut a fi acela care fusese
depus odată, ca o mînjire a purităţilor sufleteşti şi
literare, pe un exemplar din epocă, al idilicilor Paul
et Virginie, depăşit de baligă peste margini. ..
r
UN ECOU
Vie discuţie între Iclisiarh, apărătorul unui
diacon nărăvaş, care doarme noaptea-n tîrg, şi
procurorul eclesiastic. Voce răcnită.
lclisiarhul: - Primul exemplu de corupţiune e
dat de episcopii, mitropoliţii şi arhiereii Bisericii.
Mai,micii nu fac decît să-i irniteze, într-o neîn­
semnată proporţie. Daţi pace diaconului, domnule
profesor. E tînăr. Are vreme şi de pocăinţă ...
Directorul (doctoral): - Un latin spunea că
ceea ce face Joe nu poate să facă un dobitoc.
Iclisiarhul: - Avem în Biserică o singură lege,
şi pentru mari şi pentru mici.
Directorul: - Nu todeauna.
Răspunsul scoase pe iclisiarh din sărite, şi re,
voltat, şi pierzîndu-şi măsura şi vocabularul obiş­
nuit, acest om egal, monoton şi aparent neu­
tru, zbiară, în tăcerea istorică a sfîntului aşe.
zămÎnt:
- Îl belesc pe Joe al dumitale şi să nu-ţi mai
bagi nasul în..... personalului meu.
Procurorul eclesiastic fugi trăznit.
107
[108]
EPlHARIA
Maica Epiharia era fecioară, şi Macarie era
fecior.
Pe neştiute, i-a prins noaptea în schitul şi
chilia lui. Ea aducea şiac din mînăstirea ei. EI
avea vin. Şi au băut amîndoi cu inocentă cioc.
nind copilăreşte, două pahare; apoi cu nebunie,
învierşunaţi, ei căutau să ucidă pe cineva din,
tr.înşii, şi crima lor se petrecea ocrotită de obscur
rităţi, învelite cu ştergarul lunii. Epiharia era
pestriţă ca un cap de mîţă, poleită pe ochi cu
fulgeri încremeniţi de argint. Băuseră fără obicei,
şi.i prinsese o simţire de îngeri şi de puşcăriaşi,
dimpreună. Şi se simţeau totuş bine laolaltă,
ca doi fraţi, aţipind, mînjiţi cu lapte pe nas,
dedesubtul ţîţei pline. in tăcerea lor se hotăra
un gînd care nu fusese al lor, să surpe, să spulbere,
să ucidă... Ce ? Totu!! totul!... ceea ce s.a
î�dătinat, ceea ce era sfînt şi ne pîngărit : cinste,
Virtute, smerenie, jertfă. EI se ferea, în scaunul
lui, de Maica Domnului. Ea se gîndea la Domnul
Cristos, şi totuş ar fi voit să cînte şi să sărute.
in inima călugărului rumegau într-ascuns, amer
nintătoare, fălcile unui diavol bătrîn si ironic
car� îi îmbălau cugetul, ca bivolii coc�nii. Iisu�
�ure� sau se odihnea bolnav pe canapea, răpus
Şi stricat de bube; heruvimul îşi făcuse popasul;
trecuse o zi. Mai trainic decît orice jurămînt,
mai viguros decît toate cele stinse, şi cu atît
108
mai mult, în taina sufletului se auzeau Iierăstraiele
neoprite, zgomotul surd ca un murmur de tem,
niţă. Macarie şi Epihăria băură ca să izgonească
din suflet afară murrnurul şi rumegarea.
Epiharia trebuia să cadă, încolăcită pe piciorul
paharului ca un potir. Cu mîna încleştată pe
cupă, ca turnate dintr-un singur metal, ea cerea
vin cu simplicitate, ca un flămînd care cere
pîine, spăimîntat de foame, săgetat de lege, crud
prin dreptul pe care şi.l cunoaşte. in inima ei
se încrucişau toate ecourile şi amintirile, ca şi
în sufletul lui Macarie; rumega şi.n el taurul
negru, irrupt din fabulă în suflet. S,au luat to.
varăşi ai beţiei neaşteptate, apucaţi de o dorinţă
a scufundării, - şi nu mai băuseră vin decît
sfinţit, si voiau să învete să bea, să bea ca florile
dimineaţa, prin toate' frunzele şi mustăţile lor:
Epiharia avea mişcarea largă şi inspirată a unui
creator. Cupa purtată la buze, suspinul ca din
artere sparte, prin care se aruncă talazul de vin,
prins în pahar cu setea ei subită de pustie, era
o nevoie de foc şi de consumare. in cupa încîr­
ligată cu degetele, ochii.i dispăreau ca o vapoare,
gura.i tremura de şoapta unui muzicant mut,
ascultînd o bătaie orchestrală de vijelie, vinele
ei păreau că şi.au înmuiat vîrfurile în furtună,
şi respirau adîncite ca o pompă cu tulumbele
într-un helesteu.
- Mai b�i? ..
- Dă .mi, toarnă, umple.
Au băut. Cînd s-au micşorat lurnînările, o
undă îi legăna, îi scotea la ţărmuri şi.i arunca
înnapoi, înnecati. Macarie, cu ochii încremeniti
simţea că ţările' dorm şi visează, în toate văile 'şi
oraşele lumii, şi asculta scrîşnetul rumegătorului.
- Mai dă.mi un pahar; dă-mi o sticlă. Şi
dă-mi un cutit ca să-mi crestez gîndurile în tine
zise Macari;, ca un degenerat. '
109
[275]
ICOANE DE LEMN
Fr e d o s l ă o ie
Stavropoleos
Fratele Manole
O crimă
1 'ruendentul
Arhimandritul Valerian
Cum se face o procesiune
O procesiune
O coriferin!ă
O vizită tn duhotmicie
Nisipul
Intre frali
Vecemii
Şcoala de cîntări
Doctorul
Visul lui Orighen
Cotoc
27 octombrie
24 decembrie
29 decembrie
Zîntti de an
Duminică f ianuarie
10 Mai la Sfînta Mitropolie
Tibia ruptă
Un ecou
Epihşria
7
II
14
10
25
H
37
41
43
47
49
H
59
63
66
70
7J
77
86
89
91
94
96
102
107
108
275