[10]
Supracoperta şi coperta d� Peire Vulcănescu
t
TUDOR ARGHEZI
SCRIERI
10
PROZE
EDITURA PENTRU LITERATURĂ
[9]
o Solemnitatea s-a petrecut în amfiteatrul cu
păreţii albi, de pîlnie, ai Universităţii. Un in,
terior de turn de apă şi de circ, edificat în echilibru
ca o piramidă de cărţi de joc, din vîrful căreia,
cînd cade valetul, se prăbuşesc, val-vîrtej, patru,
zeci de cartoane, aderente castelului prin frac,
ţiuni de simpatie. Anul trecut, în aceeaş sală,
un conferenţiar străin destăinuia unui public
uimit cuceririle chimiei sintetice, strop ind, pentru
exemplificare, de jurîmprejur, auditorul, prins
în treptele stalurilor ca nişte muşte într-un păin.
[eniş, cu violete de Parma artificiale, şi explicînd
cu înţeles admiratorilor, doamne şi domni, care
îl aplaudau, că fiecare din ei era o uzină ignorată
şi o distilerie de parfum.
« Avec votăr permissionn, preciza inutil con,
ferenţiarul, un mare profesor ceh sau slovac,
ce n' est que de [' iurin », vorbind franţuzeşte
cu accentul obişnuit, în dezbaterile problemelor
internaţionale, al reprezintanţilor cu limba grea
şi cu buzele groase, ai popoarelor civilizate într-un
idiom secundar.
Dacă ar fi procedat la fel, servindu-se cu pulveri.
zatorul personal şi dela dreptul de lichidul din care
parfumul fusese ştiinţihceşte extras, conferenţiarul
ar fi primit în cap urnbrelele şi bastoanele asistenţei.
Totul e formă şi material, în învăţămînt şi în
viaţă, - şi ipocrizie, - şi un testicul de cauciuc
9
[115]
f2slM A····
� -arn mutat cu o strmgere a irurnu pe
care sînt incapabil să o reproduc. Zi plumburie,
ceaţă, umezeală, mocirlă pe asfaltul intrării la
cimitir, frămîntată de tălpi. Sosim odată cu trei
convoaie, şi bagajele noastre amestecate cu dri­
cu riie, par destinate confortului subteran al noilor,
veniţi. Avem şapte saltele. Am aşteptat între
trăsuri, între carele funebre, între zăbranice,
escortaţi de ţipătul gîtuit al unui cor, cu lumînări
agăţate de nasturele uniformei. în lacrimi, nevastă,
mea, chinuită să-şi degajeze monumentalitatea
obstetrică dintr-o birjă, se dete jos odată cu unul
din morti din carul lui, găsindu-se fată în fată
cu el şi' cu pleoapele lui încremenite: Puţin' a
lipsit ca biata Matilda să nu intre din trăsură în
coşciugul lui. Defunctul purtase un ochi de
sticlă şi murise cu el deschis. Coşciugul era
scoborît cu ghetele în sus, ca un leagăn cu un
copil înfăşat, dintr-un vagon de tren.
Aş fi dorit să alegem o zi fără transporturi
de cadavre, dacă prezenţa la post nu era tot atît
de urgentă, pe cît de aşteptată. Predecesorul meu
fusese dat afară violent: intendenţa nu putea să
rămîie vacantă. Dar de aici înnainte vom avea
de-a face numai cu mortii.
Mesele şi scaunele se prezintau cu picioarele
în aer, mobilierul unui apartament întreg se
opri în poarta cimitirului, pe trei camioane mari,
115
[195]
Mă tot gîndesc, în nopţile mele din cimitir,
la o «Viaţă de Apoi », şi temele acestei romanţe,
de peste Biblie şi Apocalips, îmi dau leneş ocol,
ca nişte fulgi de zăpadă, animaţi de o mişcare
circulară de fluturi, care nu vor să se lase jos,
pînă la pămînt. In toate paginile caietului meu
am încercat un început, şi încă nu am învăţat
nimic. Cum trebuie făcută o frază, şi mai ales
cea dintîia. Cum trebuie potrivită plasticitatea
unui subiect, mai fluidă sau mai închegată, ca să
ia formă şi relief în cuvinte, fără să curgă din ele.
Notez, citesc, vreau, şi merge nu se poate mai greu.
Rezumate:
«La cele din urmă margini ale lumii, e Para,
disul ... »
Vreau să spui că după ce s-au isprăvit şi zarea
şi pămîntul ...
«Cele din urmă margini» totuş... Riscat.
Cîte rînduri de margini ar putea să aibă un lucru,
chiar mare cit lumea? Seamănă mai mult a coji
decit a margini. Iei un înveliş, dai de alt înve­
liş ...
« Cînd ai pornit de pe pămînt înnainte, după ce
nu se mai vede nici uscat nici apă. . . »
Cum am zis? Dar înnainte nu e tot pe pă,
rnînt? Cineva îmi băgase în cap că pămîntul era
rotund!
195
[274]
batjocură amară, acuzatorul... Pe « ăştia» de.
acum? Au făcut marfă din tot ce au putut, şi au
vîndut piele, suflet, sînge, gînd şi nevinovăţie ...
Puroiul a mînjit brazdele, bucatele, izvoarele.
Stîrvuri spurcate! Ce -am avut eu cu ei, ca să-i
apăr şi să-i păstrez? Auzi tu, Marine al lui Pătru,
te-ai făcut slugoi şi ai dat în tattu ...
- Mi,e ruşine! zise acuzatorul, întinzînd mîna
către cruce, şi, apucînd-o în palmă, o trase Iingă
el, aşezat în jilţul prezidentului, " Privi adînc
în cruce, subt linie şi dedesubtul zugrăvelii.
- Tu eşti Dumnezeul celor nedreptăţiţi. ..
De cite ori nu te-am minţit şi nu te-am vîndut!. ..
Pe o leafă, pe un drept la nimic, pe o mînă de
tutun. .. Tu ai tăcut, nici n.ai suflat... Şi
nu m'am gîndit niciodată, drept să spui, la ce
putea să fie în tine ... Tu ai înviat morţii, omul
ăsta gol, răstignitule, ori e şi asta o mare păcăleală?
Acuzatorul simţi în mîna lui răscoiindu-se
picioarele străpunse de scoabele răstignirii, şi
Iisus, căpătînd relief cald în minusculu-i trup
zugrăvit, se întoarse întreg pe crucea lui. ..
- Eu i-am înviat, răspunse omuleţul de o
şchioapă, desprinzîndu.şi un braţ din cuiul lui
şi ajungînd cu degetele însîngerate pînă la fruntea
acuzatorului.
- Atunci, e cu adevărat adevărat, zise acuzatorul.
- Adevărat!
- A înviat toată lumea, şi cei în viaţă?
- Toată a înviat ...
- Şi numai noi rămînem morţi? Ce să facem?
- Du-te în mulţime şi mergi cu ea înnainte ...
Acuzatorul simti în el o tresărire de cremene
scînteiată, şi, sculindwse din jeţ, începu să cinte
şi el cu corurile ce-l cuprinseră la mijloc:
Sfinte Dumnezeule, Sfinte Tare, Sfinte fără
de moarte.
Şi se pierdu în slava lor.