[21] CITITORULUI 1'v1EU Prostia.mşelăciunea, păcatul, îndoiala Muncesc făptura noastră din veac, făr' de răgaz, Şi noi hrănim în tihnă acest blajin necaz, Ca nişte ciungi, păduchii deprinşi cu căptuşeala. Păcatele ni.s dîrze, rnîhnirile - tiptile. îţi recunoşti ruşinea şi patima cu greu. Stăruitor la ele te.ntorci, deşi mereu Cu dorul pocăinţii, ştergîndwţi lacrimile. Încolăcit în perini, Satan divinizatul îţi farmecă gîndirea şi-o leagănă, isteţ; Iar al voinţei tale metal de mare preţ Se risipeşte.n boarea ce-o iscă Necuratul. În mîna lui stă jocul de fire ce ne poartă. Dezgustul, tina, crima, mocirla ne atrag. De Iad, pe brînci, tu, zilnic, te-apropii cu un prag, Voios în bezna mare de-rnpuţiciune moartă. Sărac, stricat, copilul cu.o babă se-mpăreche, Şi, morfolită, ţîţa i-o roade.ndeajuns. Noi, ca şi el, răpirărn plăcerile.ntr-ascuns, Storcîndu.le de.o mîzgă de portocală veche. 21 [26] Podoabele cu pietre de preţ şi cu metale, Lucrate-n giuvaere de chiar mîinile tale, Nu-s de ajuns cereştei aprinse diaderne, Strălucitoare-n timpul de peste om şi vreme. Căci numai din lumină şi rouă s-a făcut, Din razele din vatra de zări de la.nceput, Faţă de care ochii nesernuiţi, ce mor, Sînt ciob uri de oglindă, în frumuseţea lor. [27] ALBATROSUL Ca să petreacă, după un obicei al lor, Corăbierii mării prind albatroşi din zbor. Aceşti giganţi ai zării, cu penele de săbii, Copilăroşi, în stoluri se ţin după corăbii. Răpit abia din Slavă şi pus să umble, jos, Arhanghelul Tăriei st1ngaci e şi sfiios. Arlpile-i atîrnă, şi.i zac, şi nu-i ajung, Ca mînecile goale, din umeri, unui ciung. Ce bleg e caraghiosul ceresc şi ce schilod, Batjocură de glumă şi rîs pentru norod! Un om în plisc luleaua i-o vîră şi.l 1ng1nă, Îrnpiedecat în straie, cum şchioapătă, pe,o rînă. Poetul e de.o seamă cu pasărea frumoasă: tnfruntă vijelia şi arcul, şi nu-i pasă. Dar surghiunit cu chiot şi singur în răstrişte, Aripa uriaşă nu-l lasă să se mişte. 27 [28] PORNIRE,N SUS Deasupra, peste lacuri, peste prăpăstii sparte, Şi peste munţi, şi codri, şi nori, şi mai departe, Şi dincolo de soare, mai sus, din zbor în zbor, De lunile-nstelate şi de hotarul lor, Sufletul mi se-nnaltă usor în dimineaţă, Şi ca înnotătorul, �încl' undele-l răsfaţă, Despică nesfîrşirea pieptiş, ca un bărbat Cuprins de bucuria beţiei şi furat. Ridică-te în Slava de aur, frăţioare, Şi scaldă-te în albul văzduh de.mprospătare, Şi soarbe din răcoarea ţinuturilor reci Văpaia risipită prin care sprinten treci. Din chinul întristării, urîtului, rnîhnirii, Impovărat de ceasul de-acum şi-al amintirii, Eu pizmuiesc pe omul ce-şi rupe din călcîi Pămîntul, ca s'ajungă în ceruri cel dintîi; Pe cel cu gînduri zvelte, ca nişte ciocîrlii Ce'şi iau în zori avîntul din scorburi spre Ţării, EI înţelege graiul şi glasul, pe tăcute, AI florilor deschise şi/al lucrurilor mute. 28 [29] .. r RĂSPUNSURI Ca un altar, făptura te-aude şi te-mbie : Belşuguri de izvoade şi sernne-n piatră vie T e-ndearnnă cu murmur de voci nedeslusite Şi, neştiute, totuş îţi par obişnuite. . Dar strînse prin ciudatul descîntec ce [e-rnbină, Ca ziua cu-ntuneric şi noaptea cu lumină, Ca nişte şoapte stranii, stinghere, ce se ţes, Miresme, sunet, feţe, din veac s.au înţeles. Sînt unele miresme mai proaspete ca pruncii, Mai dulci decît cimpoiul, mai verzi ca iarba luncii, Şi altele, trîndăve, trufaşe şi cumplite, Cu izbucnirea mare a undei nesfîrşite, Ca smirna, moscul, ambra, tămîia, dezlegare Dînd simţului să cînte, şi gîndului să zboare. 29 [30] MI,ADUC AMINTE TIMPUL. .. Mi-aduc aminte timpul cînd seminţia lui Umbla pe lume goală, ca albele statui. Părechile cinstite, cu frunţile senine, Se-mbrăţişau la soare, şi nu era ruşine. Curata sănătate, ca fluturii şi crinii, Nu se shia de văzul şi-atingerea luminii. Nici murna.smbelşugată ca strugurii pe rod, Nu-şi sugruma copiii în pîntece, din plod. Lupoaică, bucurată să-i joace şi aţîţe, Ea'şi adăpa, în poală, popoarele la ţîţe. Omul putea h mîndru de sine, să se vadă Pe -atîta frumuseţe stăpîn fără tăgadă, Cînd poamele pietroase, cu carnea tare, toate Voiau a h furate, cuprinse şi muşcate. Ai căuta acuma părechile acelea, Să nu-şi îmbrace trupul, să nu-şi ascundă pielea. Te trece groaza. Rece, o negură temgheaţă. Stai cu momîia.n faţă, gătită, o paiaţă. Atîrnă dintr-un umăr o arătare strîmbă, Pornesc dintr-o cocoaşe şi.n şolduri se scălîrnbă. Strigoi uscaţi şi stîrvuri corcite-ntre rnăscări De coapse-ncovoiate şi frînte din spinări. Un Dumnezeu al scîrbei şi mare temnicer Le.a pus de mici o faşe şi scutece de Iier. 30 [31] Noi frumuseţi, de noapte, pe timpuri neştiute, Se zbat în umbra zilei de.acu, să ne sărute. Obraji mincati de 'o bubă ascunsă, moştenită, Măduva vătă�tă, scînteia ofilită, • Păcate necitite şi rîvne ticăloase, Tot frumuseţi corcite de putredele oase. E născocirea noastră, chircită şi bolnavă. Să închinăm prinosul ei fără de zăbavă Omului vechi şi vremii de mare sănătate Şi tinereţii celei de-a pururi preacurate, Cu ochii cum îi unda de limpede, şi care Îrnprospătează viaţa cu murmur şi răcoare, Cu fragede miresme, şi darnică-n neştire, Ca pasărea, ca floarea, ca vîntul cel subţire. [32] MUZA BOLNAVĂ În zori, de-abia trezită, tu suferi, soră dragă, Înfricoşată încă de ce văzuşi în vis, De piept cu nebunia şi spaima, noaptea-ntreagă, Muncită pe-ntuneric, ca-ntr-un mormînt închis. Cu ce fel de vedenii şi arătări colindă Făptura ta uşoară tărîmul adormit? A fost un gol de neguri cu aburi de oglindă, Şi parcă visul nopţii în el te-a prăvălit. As vrea ca sănătatea mirosului tărînii Să'ţi umple de dogoare şi-nsutleţire sînii, Şi creştinescul sînge să-ţi gîlgîiesn călcîi. Cu sunetele multe din graiul vechi, aş zice, Îrnpărechiate-n ghierul lui Febus, cel dintîi, Şi.ntr-al lui Pan, stăpînul belşugului de spice. 32 [33] DUŞMANUL Mi.e răscolită viaţa de neguri şi furtună Şi rar a stat cu raza de soare împreună. Lovită sau de fulger, bătută sau de ploi, Grădina,i părăsită, şi pomii mei sînt goi. Ajuns în toamnă, poate să-mi pară timpul bun, Ca să mă duc cu grebla pămîntul să.l adun, împrăştiat departe de florile alese, Şi să-ntocmesc grădina la loc, precum fusese. Dar cine ştie dacă răsadele visate Vor mai găsi prin huma grădinii dezgropate Cu ce să dea tulpina, bobocii sau verdeaţa? Vai, vremea ne mănîncă pe nesimţite viaţa! Duşmanul care-o roade, din ţandără, din moaşte, Din vlagă risipită trăieşte şi renaşte! 33 [34] o MORT ĂClUNE în ziua ceea blîndă, de prirnăvară.n floare, îţi mai aduci aminte ce-a fost şi ce-am văzut? în drum, de-a curmezişul, zăcea mustind la soare O mortăciune lungămtmm zmîrc de cheag stătut. Lovită ca de-o streche, călcată de dogoare, Cu pulpele deschise şi-ncinsă de călduri, îşi desfăcea agale, şi cu neruşinare, Şi împuţit un pîntec scăldat de vărsături. Arşiţa tăbărîse năvalnic pe puroaie, Să le răscoacă bine şi, gata la soroc, Să-nnapoieze vieţii, acum, din măruntaie, Mai mult decît strînsese ea-n vreme la un loc. Şi se uita şi cerul cum fosta lui făptură Dospea din mădulare-n cuprinsul lui senin Şi da pe dinafară din ea ca o fiertură, Duhnind atît de tare, că ne-a venit leşin. Un roi de muşte negre urzea-rnprejur o plasă, Şi colcăia-ntre şale o mîzgă, roi de roi, Amestecat cu rnuşiţi şi cu scursoarea grasă În clocote mocnite de zrnoală şi noroi. 34 [35] Şi totul laolaltă, tîrît în frămîntare, Creştea, scădea în valuri, stîrnit sau potolit, De s-ar fi zis că hoitul, trezit de o chemare, învie să trăiască mai tare şi.nsutit. De-abia o schiţă ştearsă, ca o nedumerire, Tiparele pierindu-i, rămase din tipar, Reîntregit aproape mai mult din amintire, Cam lucrul zugrăvelii, al unui iconar. Dintre ciulini si bozii, ascunsă, o cătea Ne urmărea să' trecem de maldărul de oase, Pîndind o clipă.n care să ia din nou putea Bucata sfîşiată pe care o lăsase. - « La rîndul tău, vezi bine, şi tu vei fi la fel cu ele, Cu leşul, cu duhoarea, cu drojdiile lui, Luceafărul si visul nefericirii mele, Aleanul meu şi leacul pe care rni.l dădui. Aidoma, fecioară gingaşe şi curată, După citirea sfintei molitve de prohod, Cînd ţi-ai pierdut surîsul ceresc, nevinovată Vei rnucezbntre rîme şi hoituri de norod. Atunci, iubito, spune/i şi viermelui tău, care Te va musca de buze cu cîte-o sărutare, Că mi-au �ămas păstrate, din tot ce mi-ai adus, Lumina frumuseţii şi-obîrşia de sus.» [39] li lipesc o foaie cărţii, la cotor, Ca o lămurire de traducător: Căci originalul nefiind de faţă, Parcă trebuinta cere o prefaţă. Ttlmăcirea-n versuri, carte de pe carte.a Ca un rînd de nasturi şi mărgae sparte, Scoase din săltarul lexicului gros: Fără gînd, cuvîntul trece găunos, Ca de.a lungul unei sîrme sau uergele Cheia fără broască, şirul de inele; Gîndul, ca un suţlet, i-a pierit şi, moartă, Vorba stă căscatăm stihuri, ca o poartă Dată de părete într-un fum de ceaţă: Nici că se zăreşte fosta mogîldeaţă. Pline în limba-ntîia, goalem limba nouă, Vorbele.s ca nişte coji, în coş, de ouă. Luat pe ac, cuvîntul puricat în deşte, Nu se mai loveşte, nu se potriveşte. Gîndul pe de lături lunecă, şi iese Altul înţelesul celor înţelese. Nevoind să fie treaba în zadar, Am Lăsat deoparte uorbele.saşadar, Şi,am pornit din gîndul care le.a mînat,' Orice gînd semcheie-ntr-un cerc ori un pătrat Şi ghiceşti îndată ce începi să.l spui Pînă unde duce mărginirea lui. Deci, Lăsînd să zacă vorba cît mai des, Am umblat cu pledul ei şi l-am ales. Cititorul cărţiid îndemnat să eate Unde bate miezul şi-unde nu mai bate. [47] 1 BROASCA ŞI VACA Broasca mica si zevzeacă A zărit păscînd o vacă. Şi uimită de mirare Că o vede-aşa de mare, S,amtrebat cum a făcut Gogeamitea de-a crescut. - «Ştiu eu bine, zice, las', că ... Parcă vaca nu.i tot broască? M,am gîndit şi am aflat: S,a silit si s-a umflat! Eu mă jur pe cinstea mea Să mă fac taman cît ea. O ajung, ba o şi.ntrec! De n.o fi cum vreau, mă'nnec.» Aşezată.n patru labe, între tinere si babe, Asntrebat dacă-rnprejur Este loc si mal destul, De nu-i �crul prea aproape, Cum sticleşte dintre ape, Să nu-l ia, Doamne fereşte, În spinare cînd o creşte. 47 [48] /i I � 48 Broaştele s'au adunat- Stau turceşte, ca la sfat; Unele c-un ghem în poală împletesc ciorapi de şcoală Pentru dracii de brotaci, Buni băieţi, dar cam săraci, Şi un dar' de primăvară Pentru broasca profesoară. Altele, din cîrd, mai mari, Şi-au fost pus şi ochelari. Şedeau rînduri, ca la teatru, Vreo trei sute sau vreo patru, Roată, strînsem depărtare, Broaşte mici cu broasca mare, Cu minuşi pînă la coate. Numai trîntorii broscoi Aţipeau culcaţi pe spate.n Leagăne de mîl uri noi. Broasca iar se lăuda: - «tn curînd mă veti vedea Lată-n piept cît o saltea! În păşunea verde, grasă, Voi fi eu cea mai frumoasă! Nu mai vreau din zmîrc să cînt, Şi.mi fac case pe pămînt. Dar mă leg să nu mă las: Le clădesc cu turn şi ceas. Şi pe toate-o să vă-rnbuib: O să vă trimit la cuib Fel de fel de bunătăţi, Să vă lingeţi pe mustăţi. Brînză proaspătă de vaci, Cu smîntînă şi colaci. Dimineaţa, pe la şapte, Vă trimit cafea cu lapte. [49] Că, de lapte, nu.s ca vaca, Să,1 iei numai cu bărdaca. Nu stiu de m.oi multumi Cu �ece vedre pe zi.' Sînteţi gata? Eu sînt gata! » EIU picioare toată ceata. Din rărunchi şi subsuori S,a umflat de zece ori. - «Am ajuns-o? .. Da ... surată?» - « Nu ... Mai umflă-te o dată! » - «E destulj » iar a.ntrebat, După ce s-a mai umflat. - «Dragă, vai de maica mea, Nu mai te-ncăpăţina, - Zise sora ceealaltă. ­ Stai frumos şi las-o baltă. » - «Nici măcar nu se cunoaste l » A mai spus un pîle de broaşte, Gospodine cu simţire. - « Ba mai fac o opintire! » Şi cînd iar s-a opintit, Broasca subredă si mică S,a umfl�t şi a plesnit, Şi s-a spart ca o băşică. Nu putea, COPUl mei, Să rămiie.n pielea ei? [50] I , J 50 COCOŞUL ŞI MĂRGĂRIT ARUL Cocoşul, zgîriind în bălegar, A dat de un mărgăritar, Şi,l duse la ceasornicar. - «Se vede, - zise, - că-i un lucru rar Pentru boierii bunei-cuviinte. Nu-mi dai pe el o mînă de seminţe?» [51] LUPUL ŞI MIELUL Cum se va Iace.ndată arătare, Dreptatea e de partea celui din doi mai tare. Un miel se adăpa din unda lină, Amestecată cu lumină. Un lup flămînd sau poate şi sătul (Ajunge să fii lup, şi-i prea destuh A speriat pe bietul miel, Pocindu.se Ia fată si răcnind Ia el: - «Cum îndrăzneşti să turburi apa mea? (Ca şi cum apa de băut a lui erea.) De-atîta neiertată îndrăzneală, Vei da îndată socoteală! » Find mielul crud, nepriceput Ia toate Temeiurile de proprietate, EI n'a luat seama, mai ales, Din ce i-a spus, decît Ia ce.a.nţeles. - « Măria Ta, - răspunse, - mi se pare Că nu e loc de .atîta supărare. Nu pot să-ţi turbur apa, căci, mă rog frumos, Eu mă găsesc pe malul ei mai jos. De sus, de unde stai, pînă Ia mine, Sînt zece stînjeni şi mai bine. » - «O turburi! zbiară fiara. De altfel, am ştiut Cînd m-ai bîrfit anul trecut. » 51 [52] li il " i - « Anul trecut nici nu eram născut. Dovadă că mai sug la ţîţă. » Răspunsul drept al mielului l.aţîţă: - « De n.ai fost tu, atuncea frate,tău E cel ce m-a vorbit de rău. » - «Frati n.am avut, nici n-am, » - «At�nci vre unul ce ţi-e neam ... De nici o trecere eu nu m'am bucurat La voi, la tîrlă, la ciobani şi.n sat. Puterea mea jignită, prin urmare, Imi cere răzbunare.» Şi fără altă judecată Sfîşie lupul mielul la apa tremurată. [53] MUSCA ŞI CALEAŞCA Pe la dealul jumătate, Caii, frînţi de greutate, Şi caleaşca s-au oprit. Drumu.i greu şi povîrnit, Surugiu-i obosit, Biciul nu e de folos. Călătorii se dau jos, Ca să facă mai uşoară, Cu opt pîntece,.o povară Ce crescuse Cu dăsagi şi catrafuse. Lumea, popa şi-o nevastă Stau acum în praf şi-adastă Să urce droaga la coastă. O arşiţă de cuptor Arde vlaga tuturor, Şi, de sete, Limba.n dinti, ca un scaiete, Se răscoace şi se uscă. Dar s-a si ivit o muscă. - « Roi�l meu juca în soare, ­ Zise, - strîns la o gustare. Şi văzînd cîtă v-aţi dat Multă bătaie de cap, 53 [54] 54 Mi-am zis că ar fi păcat Să nu viu şi să vă scap De sudori şi de căldură Şi din mare-ncurcătură. Hai, cu mîinile, cu gura, Să urnirn din loc trăsura. Puneti umărul odată Cîte 'doi şi trei la roată. Nimeni să nu stea din muncă Pînă ce nu dau poruncă.» - « Eu te.aş întreba ceva, ­ Zise unul, careva, - Ce rost ai domnia.taj' » Zise musca: - «Miră tare Aşa soi de înfruntare, Cînd cu-atîta bunătate îmi iau drept de.ntîietate. Pîntecoşi ca nişte ploşti, Voi şedeţi ca nişte proşti, Niaveti cine să vă.nvete. Vă d;u ghiers eu, şi poveţe, Şi în loc să mulţumiţi Iată ce fel mă primiţi. Să nu mă apuce mila, Că fac binele cu silaj l » Musca trage rotogoale, Bîzîie şi dă tîrcoale, Nimeni nu o mai întreabă Ce Şi cum se aflăm treabă. [55] Musca.m coada calului, Iese-n vîrful dealului. Cînd caleaşca fuse sus, Musca zise: - «Ce v-am spus? N'ajungeaţi voi fără mine Niciodată-n deal cu bine. » Popa zise: - «Se prea poate Musca să aibă dreptate. A vroit s-ajungă ea Findcă zborul n-o tinea Ca să se ridice sus' Şi-a ştiut unde s.a pus. Totul e să înţelegi Locul cum să ţi-I alegi. » [56] ALBINELE ŞI T ĂUNII Fără.ncîlcire şi zăbavă, Cunoşti pe meşter la ispravă. Un fagure de miere, găsit în pomi de unii, Veniră să li.l ceară, cu drepturi, bărzăunii Şi să li.l ia de .a binele. Se.mpotriviră însă cu ghimpii lor albinele. Aleasă fu o viespe să judece.raşadară, Al cui e giuvaerul de miere şi de ceară, Cu martori de tot soiul, care-au jurat şi-au spus Cum au văzut că roiuri zburau în jos şi-n sus, Că nişte gîze slabe, cu aripile sure, Munceau din zori în noapte prin scorburi, în pădure. Dar drepturile totuş stăteau nelămurite, Căci rnuştele.ntre ele păreau asemuite. Furnicile.mtrebate, n.au fost nici ele-n stare Să dea o lămurire atothotărîtoare. - «Mă rog, de ce atîtea palavre şi cuvinte? Zise,o albină mai cu minte. De şase luni de zile tărăgăniţi. Mi-e frică. De-atîta amînare, că fagurii se strică. 56 [57] E timp ca judecata să judece degrabă, Pe cînd ea tot ascultă, gîndeşte şi întreabă. Ce mai încoa şi.ncolo? Să ţinem o prinsoare: Puneţi.ne.mpreună la lucru, cît e soare, Şi noi, şi bărzăunii vom face-aci, de faţă, O ceară cu dulceaţă, Un fagure cu mie;e. » Albinele dădură un murmur de putere. Tăunii şovăiră, tăcuţi, şi se.arătară Neputincioşi sămjghebe şi lacrima de miere, Şi horbota de ceară. Iar fagurele gingaş, furat din buduroi, J,[ dete judecata albinei înnapoi, [58] I '1 , I 1, PURICELE Un purice pişca un om din cale-afară Şi,l băşică, pitit în subsuoară. Şi-a scos mereu cămaşa. De prisos A dati o şi pe faţă şi pe dos, Şi,a puricat.o-ncet, din loc în loc. Că,i si venea să si-o arunce-n foc; Cum' se.ntindea ş'i aţipea culcat, tI întorcea şi puricele.n pat. - «Doamne din ceruri, rău mă mai mănîncă! Cum 11 mai rabdă-nţelepciunea ta adîncă? Stîrpeşte.i, - zise, - spiţa blestemată Şi lasă-mă s-adorrn şi eu odată. » Ca să strivesc un purice, şi eu Cer ajutor la bunul Dumnezeu, Căci alta nu e de făcut. Cum să te lupţi, şi.n zale şi în scut, Cu puricele nevăzut, Şi căruia, călare sau pe targă, Nempiedecat să mişune, să meargă, Hrănit, oriunde te ,ar fi.,mpuns, Nu.i pute locu-ri care stă ascuns? 58 [59] STĂpîNUL ŞI MĂGARUL Unchiaşul călare trecînd, pe măgar, Dădu de-o păşune-aşadar, Frumoasă şi gospodărească, Şi,i dete măgarului drumul să pască. Incepe să zburde măgarul Prin iarba ca măgăritarul. Se scaldă, se.ntoarce pe şale, Nu-i vine să şadă şi nici să se scoale, Se culcă, se-ndoaie pe brînci, Să tot te întinzi si tot să mănînci. Dar iată, se,arată' stăpînul A cui e păşunea şi fînul. - «S'o ştergem! îi strigă unchiaşul, Că vine vrăjmaşul.)} - «De ce? Că te temi să mă ia? Ţi-e milă de spinarea mea? T e-apucă părerea de rău Că n-oi mai fi măgarul tău? Că nu o să-mi puie samar îndoit, Că n'o să mai fiu răsplătit Şi răsfăţat atîta Cu parul şi bîta? De ce te rnîhneştij » 59 [60] Nu-i vorba, bădie, al CUl măgar eşti, Al tău ori al lui, Să nu fii, e vorba, măgar nimănui, Că.i unul sau altul, că.i Stan ori că-i Bran, Oricare stăpîn ţise duşman. [61] ŞARLATANUL De cînd se trec pe lume anii Nu au lipsit, ştiut e, şarlatanii: Ba spiţa lor împuie din belşug Dascăli dibaci şi tari în meşteşug. Unul din ei se lăuda odată, Meşter în tîlc şi-a vorba strecurată, Că e destoinic, nu numai pe mut Să,I facă să grăiască şi limbut, Dar că dă ghiers de oameni şi la vite, Chiar dobitoacelor nepotcovite. Spunea: - «Eu fac, de vreţi să m'ascultaţi, Catîrii profesori si advocati ». Se lăuda asa, ne:usinatul, ' ln tîrg, de:a lungul şi de.a latul. Aflînd şi prinţul, prin boieri, Cîte priceperi avea el şi ce puteri, Dete porunci să vie la palat, Să afle ce-i din spusa lor adevărat. Şi el veni cu chivără şi-nzorzonat. - «Am un măgar în grajd, o frumuseţe, Şi-ar vrea vorbirea-ntortochiată s'o înveţe, S,ajungă şi el orator. » - « Nimic, răspunse şarlatanul, mai uşor l » 61 [62] r 1 il 1. � ! De cheltuieli ca să-i ajungă, Prinţul Îi de te aur mult, o pungă, C,abia În zece ani avea să fie Burduf, şcolarul, de filosofie. Curtenii-i zic: - «Să bagi de seamă, Domnule Nuştiucumtecheamă. Cu prinţul nu-i de joacă, şi te -aşteaptă Pedeapsă aspră, Însă dreaptă. Să nu dai greş, că spînzură în piaţă Momîia leşului matale de paiaţă. Nu te băga, de nu te simţi În stare Să faci un doctor cu patru picioare.» Meşterul zise: -« Vom vedea. În zece ani dă ortul popii careva, Din trei cîti sîntem, tineti minte bine, Măgarul, prinţul şi c� m'ine. » [63] LUPUL CIOBAN Un lup mîncase, cu Încetul, Din turmă mieii ei tot anul Şi se crezu deştept, şiretul, Să facă-apoi şi pe ciobanul, Şi ,a pus opinci, iţari, cojoc, Şi-n bete fluierul de soc, Şi, meşter nentrecut În dibăcie, Ar fi fost parcă ispitit să scrie Cu slove rosii, de tidulă: «Eu sînt ci�banul 'vostru », pe căciulă. Se -apropie de staul şi cioban, Care dormea cu capul pe buştean. Dormeau si cîinii, si dormea T urma, şi' ea. . Făţarnicul, crezînd să-nşele indeosebi pe mieluşele, Adaose la port şi glasul. Nsaduce Însă anul ce aduce ceasul, Şi s-a stricat dintr-o greşeală Omtreagă bună socoteală. 63 [64] II I Căci ghiersul lui trezi ciobanul, Dulăii, turma, toroipanul. Biet măscăriciul, încurcat în straie, Nu mai putu să scape de bătaie. De-ai lua-o, javră, iute sau domol, Tot, într-o zi, te dai de gol. [65] COARNELE CERBULUI Se oglindea un cerb în iaz, Infumurat, dar cu necaz. La nişte coarne mîndre şi măreţe Răspund nişte picioare, nişte beţe. Ce cap şi ce copită! Îrnpărechierea e nepotrivită. Sus, ramurile se lovesc de cer şi curcubeie, Şi, dedesubt, de-abia nişte crîmpeie Cu pasul strîmb, pe vîrfuri, şi sucit. «Tare,s frumos, - îşi zice, - dar tare-s Şi pocit. » Vorbind aşa, cu vorbe ca şi noi, La pus pe cerb pe fugă un copoi, Şi ca să scape teafăr, el, uşure, A nimerit de-a dreptul în pădure. Acolo, coarnele.l încurcă, Ori îşi scoboară capul, ori şi,l urcă, O ramură de corn în cîte-o cracă Împiedecînd picioarele să treacă. Coroana lui bogată, răzbind prin cîteşicîte, 1'0 scapă de primejdii picioarele urîte. Atunci se durnireşte şimţelege Cît îl slujesc podoabele de rege. 65 [66] 66 MĂGARUL ŞI CîINELE Măgarul blînd şi cîinele la fel Mergeau la drum, măgar lîngă căţel, Şi cu stăpînul după ei, Tăcuti cîtesitrei, Stăpînul ad�rmi într-un imaş. Păştea măgarul drăgălaş. Murind de foame, cîinele îi spuse: - « Ai o dăsagă printre catrafuse. Apleacă-te niţel pînă la cîine, Să ia şi el un drob de pîine.» Măgarul, socotind Clar pierde O gură de păşune verde, Rămase surd, şi doar întru tîrziu Dete răspuns: - « Aşteaptă-mă că viu. Şi-aşteaptă şi [upînul să se scoale, Şi intri.ndată.n drepturile tale. Are să-ti dea tainul cuvenit. Nu te grăbi: nici eu nu sînt grăbit. » Dar nu ştiu cum ieşi ca din pămînt Un lup, şi el flămînd. Măgarul cheamă cîinele într-ajutor, - « Fii, dragul meu, mai înţelegător, Zise Grivei, şi nu te turbura, Pîn' ce stăpîn' tu nu s'o deştepta. [67] Nu te grăbi; nici eu nu sînt grăbit. Duminică de-abia te-au potcovit. Ai, slavă cerului, potcoave noi. Dă şi tu cu copitele de dinapoi.» A dat? N,a dat? Nu mai cutez să spui ce s-a-ntîmplat. [68] 68 ŞOBOLANUL CUVIOS Un şobolan scîrbit de lume­ No-I ştiu pe nume, Dar l-aş cunoaşte, dacă l-aş vedea, Ori după grai, ori pe giubea­ tntr,omtristată după.prînză S,amstrăinat, ascuns într-un burduf de brînză. Smerit, călugărit, Şi cu canonul lui de schit, Nu-i mai lipsea nefericitului rurruc: S,a îngrăşat şi s.a făcut voinic. Căci Dumnezeu e milostiv cu cei Ce se'figrijesc de pielea de pe ei. Odată, apăsaţi de un năduf, Trei sobolani veniră Ia uşă, Ia burduf. Vestit� capitală a patriei,' Chiţcanii, Osmpresuraseră duşmanii: Pisicile şi cotoşmanii ; Şi deputaţii ei mergeau din ţară-n ţară Să capete-ajutoare dinafară, Cerînd cîte ceva, cîte puţin, Cît inima-l mai Iasă pe creştin. - « Dragilor, - zise către-aceşti, ­ Nu mai slujesc Ia cele pămînteşti. Ce poate face un sărman De pustnic, dac-ar fi şi şobolan? [69] o să mă rog lui Dumnezeu Dintru adîncul sufletului meu Să vă ajute, să vă dea izbîndă, Şi poate să aveţi noroc. » Sfintul, mîhnit, cu voce blîndă, lnchise bine uşa burdufului, la loc. [70] 70 BROASCA,ŢESTOASĂ ŞI IEPURELE Pentru scurtare.m povestirea mea, Broaştei'ţestoase o să-i zicem Ea, Si iepurele - El se va chema. Incolo, tîlcul ei cu cel din cărţi e cam la fel. Ea puse rămăşag cu El: - « Vrei să te iei la.ntrecere cu mine? M,aş prinde că te bat, vecine! » ti spuse Ea. Răspunde EI: - « Ţestoasă, Ce, nu eşti sănătoasă? Cu mine tocmai tu te pui?» Dar Ea răspunde la.nfruntarea lui: - « Cu toate astea, ţin prinsoare! » El se.nvol, jignit, şi fiecare Lăsă zălog la o răchită verde Cîştigul ce-l va pierde cine pierde. Pe noi nu ne priveste cum s-au inteles Şi ce judecător a f�st ales. ' [71] Iute cum e, şi sprinten, El Din patru fugi ar fi ajuns la ţel. Dar îi e scîrbă de-a porni cu Ea la rînd Şl-a cîştiga prinsoarea prea curînd. Miroase iarba, roade. Treapta lui îi cere Să.nceapă cu întîrziere. Ea'şi vede, liniştită, de drumul din nucet Şi se grăbeştemcet, încet. Dispreţuind prinsoarea, El se joacă. Dar cînd a mai rămas de străbătut oleacă, Iată că şi El pleacă. Porneşte ca săgeata. La ce folos! Prinsoarea lor e gata! Căci fără ca povestea mea să mintă, Ea şi-ajunsese cea dintîi la tintă, Ţ estoasa zise: - « Ce-ar fi, ' frăţioare, De,ai mai căra şi-o casă tu.n spinare?» [72] 72 STEJARUL Şl GHINDA Un grădinar, mirat din cale-afară Că pepenele creştem vre] ca pe o sfoară, Zicea că Dumnezeu, Iără-ndoială. S,a înşelat la socoteală Cînd zărnislise lumea şi pe om. « În locul lui, eu l-aş fi pus în pom. Colea.n copaci frumos ce i-ar mai sta: Copacul mare, poama tot aşa! Nu s-a gîndit Cel veşnic ca, măcar, Să.ntrebe.n treacăt şi un grădinar. De nenţeles, o ghindă cît un degetar Să se răsfeţe tocmai în stejar, Şi pepenii, săracii, aninaţi de-o vînă, De.a busile să se tîrască prin tărînă. E o scăpare mare din vedere, ' Şi'mi pare rău că n.am nici o putere! » Îşi zise grădinarul înţelept, Mîhnit că e şi om deştept. Că.vntr-adevăr, nu-i mai da gîndul pace, Văzînd că ce nu trebuie se face. Atunci, se.ntinde subt stejar şi doarme dus. O ghindă s.a desprins de sus [73] Şi La lovit în nas, ca dracul. Nemultumitul întelese bobîrnacul, Frecîndu.si locul 'nimerit în vis: « Bine că' n-a fost pepene! » şi.a zis. [74] VULPEA ŞI STRUGURII Pribeagă şi lihnită de foame, dă de-o vie Cu nişte struguri rumeni, frumoşi, de razachie. Ciorchinii,s plini, şi vulpea, de sine înţeles, Ar fi mîncat cu poftă şi nici n-ar fi ales. Dar, la.ndernîna labei, o.mpiedecă s-ajungă Pînă la ei zăbreaua ulucilor prea lungă Şi ghimpiim care gardul e prins şi împletit. Ciorchinele-i aproape de bot. S,a tot sucit, S,a ridicat, se-nţeapă şi.i lasă gura apă. « Ce struguri verzi şi acri] oftează. Nu-s de teapă Şi,s prea cruzi. Mie gustul ce-mi place.i de stafidă. Nu-mi strepezesc eu dinţii cu-această aguridă. » 74 [75] CîINELE ŞI UMBRA In lumea noastră ce ni se năzare Ne poate amăgi pe fiecare, Dar căpiaţii şi nebunii umblă După nălucă, după umbră, Ei ne -amintesc, cu scop sau fără scop, De cîinele strămoşului Esop. Trecînd pe punte, nu ştiu ce miros La păcălit să caute în jos. Ori boieresc, ori cîine de la tîrlă, El se uita tot într-o gîrlă Şi, de boier ori de cioban, Ducea în dinţi tot un ciolan. Dar umbra.n rîu La ispitit Cu alt ciolan, mai mare şi.ntreit. Vrînd să-I apuce, se aruncă.n apă, Pe cînd ciolanul bun din gură,i scapă. Era cît pe aci să se şi.nnece In apă goală, turbure şi rece; Şi-abia ieşind la mal, sărmanul, Pierduse-n iaz şi umbra, şi ciolanul. 75 [76] Il Ca.nvăţătură, să rămînă Proverbul înţeleptului plugar: Nu da, băiete, vrabia din mînă Pe cioara, zic, din par. r [77] CORBUL ŞI VULPEA Cumătrul corb ţineam plisc o bucată De cascaval, furată. Cumătra vulpe, trasă de miros, Vorbi cu el de subt copac, de jos: - «Măria Ta, - îi zise, - să trăieşti! Că tare mîndru şi frumos mai eşti. De-ai 6. Ia ghiers cum te arăţi Ia pene, E lămurit, cu ochi şi cu sprîncene, Nu vreau să mint, dar nici nu vreau să neg, Că eşti minunea codru lui întreg.» EI, măgulit de -această cuvîntare, Voi să dovedească ce-i în stare: Deschide pliscul, caşcavalul cade. Vulpea i,l ia şi-i ţine, cum se cade, O altă cuvîntare: - «Domnul meu, O să te-nvăţ acum ceva şi eu. Linguşitorii se înfruptă de la cei Ce cască gura ascultînd Ia ei. Lecţia mea, văzuşi, nu te-a costat Decît un colcovan de caş furat.» 77 [78] l' L 78 GREIERELE ŞI FURNICA Şi-a pierdut vara cîntînd. Greierele, si, flămînd, A văzut, a�a, deodată, Pornind vi�colul să bată. Nu se pomenea fărîmă De gînganie sau rîmă; Şi nemaigăsind nimica, Dete fuga,mpleticit La vecina lui, furnica. Muşuroiul sta clădit, Plin cu tot ce-ai fi rîvnit. Magazia cu făină Era subt o rădăcină; Şi, la rînd, în multe caturi, Erau saci cu mei pe paturi. Adunati într-o firidă, Sîmbu;i roşii de stafidă. În dulap şi.ntr-un sertar, Mălai galben şi zahar. Ouăle cu coaja mică Erau ouă de furnică, Căci cumetrele îşi fac Prăjituri şi cozonac. [79] tntr,un beci închis cu scoabe Boloboace: struguri boabe. . Va să zică, un belşug Rînduit cu meşteşug. - «Mă rog, maică, dumitale, Sînt în picioarele goale. Am rupt opinci şi obiele, De calc de-a dreptul pe piele. Straie, ce mai am pe mine, De gol ce-s, rni.e si rusine. Am rămas de capul meu, M,a uitat şi Dumnezeu ... Luat de vînt, tîrît de apă, Plăpînd ca foaia de ceapă, tncă de la arătură Nsam mai pus nimic în gură. Să mă ierti, de nemîncare S,a prins burta de spinare. Uite ce ţi-aş fi cerut, Niscai boabe de-mprurnut ... Pînă pe la Mărţişor ... Vreau să rabd, dar să nu mor. Şi mă jur, i-a spus, că-ţi voi Da cu dobîndă-nnapoi. Poti să.ntrebi dacă nu sînt O� cinstit Şl de cuvînt.» Ce păcat că gospodina E zgîrcită, bat-o vina! În loc să ia din cămări Şi să dea, pune.ntrebări. Că aşa o fi bogatul, Darnic mai vîrtos cu sfatul. 79 [80] - « Cum de ceri cu împrumut? Astă-vară ce-ai făcut? » Zise potrivindu-şi baba Negrii,i ochelari cu laba. - « Ce să fac? De rni.e iertat. Astă-vară am CÎntat. Am CÎntat eri-eri, gri'gri, Nopţi cu nopţi şi zi de zi. » - « Ai CÎntat? 1 mi pare bine! ... Acum joacă, dacă-ţi vine! » Şi calica de rnătuşe Trînti ivărul la uşe. [81] MOARTEA LEULUI A murit. S,au adunat Dobitoacele s'a leagă Şi să puie-alt împărat Peste ţara lor întreagă. Supărare-a da mereu Stăpînirea unui leu, Fiecare din jivine O rîvnea cam pentru sine, În nestare să-si mai tie Nasul sus, de' semeţie, Şi răbdînd cu greu s,aştepte Jilţul nalt cu şapte trepte. Iată că întîiaş dată Trebuieşte încercată Cui coroana-i stă mai bine, Spre a şti cui se cuvine. Dar nici uneia aproape Nu-i stăm cap sau nu.i încape. Unora ori li,j prea mare, Ori prea strîmtă la purtare. Altora, umflate.n carne, Nu le prea şedea, de coarne, Ori li-era, fără să-rnpungă, Mult prea mult urechea lungă, 81 [82] Un cucui prea gloduros. Nu intra, mă rog frumos, Nici de ,a dreptul, nici pe dos. Cînd veni la rînd maimuta O dădu de-a tărtăcuta. " Călărea, descăleca, , Se pocea, se izmenea, Osntorcea ca o tichie, tngînînd a psaltichie. Jocul ei nemaivăzut {,a fost bîlciului plăcut Şi era să ne,aleasă Cît pe-aci împărăteasă. Dar se auzi de sus Vocea leului răpus: - «Văd că v-ati cam intrecut Nu sînt mort, �'am prefăcut!·­ A strigat stăpînul, viu. - Am voit numai să ştiu, Dacă mor, anume cine E, din voi, mai breaz ca mine! » [83] ŞOARECII DE ŢARĂ ŞI DE cîMP Şoarecele din oraş, Proprietar şi bogătaş, A poftit la el, pe vară, Şcarecele de la ţară. Nu-mi aduc prea bine-aminte, Era şef, sau preşedinte? Dar, pe cît am înţeles, Era şoarece ales, Şi chemase la ospăţ Pe un văr cu traista-n băţ. Cam năting şi cam shios, Nu.ndrăznea să şadă jos. Nici să calce pe covoare, Nici măcar să stea.n picioare, Sovăind intre bucăti, t arfurii şi bunătăţi: - «Ce ai, dragă frăţioare, Nu ţi-e poftă de mîncarej"» - «Slavă Domnului, mi-ar fi, Aş minca, m,aş ghiftui, însă vezi că nici n,apuc Să.ntind mina şi să.mbuc. 83 [84] Ori că scîrţîie ceva, Ori păşeşte cineva. Dau să iau, şi mi-e cam frică Şi tot cheful mi se strică. De altfel, şi dumneata Te temi parcă de ceva. Văd c-asculţi pe ciugulite, Cu urechile ciulite. » Se trînti atunci o uşe. Ei, cu dumicaţii-n guşe, Au fugit de-a berbeleacul, Şi bogatul, şi săracul. (Aşa,i datul şi la şoareci : Unul blană, altul cioareci.) Zgomotul cînd n-a mai fost, Cel de cîmp, ţăran şi prost, N,a mai vrut nici mort să vie larăş în sufragerie. - «Mulţumescu'ţi, - zise, - frate. Am venit pe nernincate Şi rnă.ntorc cum am venit, Tot flămînd şi mai lihnit. Mă întorc la mine.n sat Să mă satur cu păsat. Dacă te apucă strechea, Să tragi numai cu urechea, Ce se mişcă, ce se scoală, îţi rămîne burta goală. La bordeiul meu e pace. Geamul doarme, uşa tace, Şi-n culcuşul meu, stăpîn, Nu trăiesc cu fricam sîn. » [85] STEJARUL ŞI TRESTIA Stejarul zise trestiei, cu care Nu ştiu pe unde s.a-ntîlnit din întîmplare: - «Tulpina ta-i prea fragedă şi, vai! Cuvinte să te plîngi destule ai. o vrabie pe moţul tău, din fugă, Atîrnă cît o buturugă, Şi firul cel mai slab de vînt, cînd trece, Iţi face capul să se plece, Pe cînd al meu, cît piscul, cît un munte, Ştie furtuna mare să o.nfrunte. Ce ţie-ţi este crivăţ, la mine-i o şoptire. Încai, de-ai creşte, zveltă şi subţire, În adăpostul meu de frunză, Te-aş fi scutit de vînt, să te pătrunză. Dar tu te naşti, de obicei, La marginile lumii şi.n mlaştinile ei. A fost nedreaptă soarta cu tine, soră dragă, Că te-a lăsat străină, plăpîndă şi pribeagă.» 85 [86] fii I l' it Ea, trestia, răspunse: - «Eşti bun şi ţi-este milă De trupul meu prea gingaş, de copilă; De vînt n.arn a mă plînge: T ulpina.rni se.ncovoaie, nu se frînge. Mai grijă mi-e de tine. Din bolţile cereşti, Tu, fulgerat de trăznet, întreg te prăbuşeşti.» Şi nu sfîrşi, că neguri şi vînturi dau năvală, Se-aruncă, se adună, se răscoală, Sparg zările, zmulg codrii, răstoarnă şi înneacă. Stejarul pune pieptul, iar trestia se pleacă. Şi.ntr.adevăr, stejarul se nărul deodată, De zgudui pămîntul, căzînd dintr-o bucată. Da, trestia rarnme, firavă şi plăpîndă, Şi broaştele vor spune că şi-asta.i o izbîndă. [87] OALA DE FIER ŞI OALA DE pĂMîNT Oala de fier pofti pe cea de lut Să facă, avînd vreme de pierdut, Călătorie lungă împreună. - « T e.as însoti cu voie bună, Dar stau' mai bine lîngă vatră.' Ar fi de-ajuns un colţ de piatră, Şi m,aş întoarce bucăţele. Tu eşti mai grea, ai altă piele, Mai tare şi mai groasă. Eu nu mă mişc, tu du.te sănătoasă.» - «Haide la drum, că ori pe unde-apuci, Te ocroteşte pavăza de tuei. Să-ţi iasă fricile din cap, Că eu mă pui la mijloc şi te scap. » Oala de lut primeşte. Cea de spije Se-aşează.alături şi.i purta de grije. Pornind pe cîte trei picioare, O iau îneca şi.ncolo, la plimbare, Printre făgaşe, prin pietriş, Tîrîş, grăpiş, Se cam ciocnesc şi sună. Călătoria nu.i prea bună. 87 [88] Şi n.au făcut din paşi nici jumătăţi, Că şi sări oala de lut în cinci bucăţi. Pe ,aşa tovarăş, blînd din cale-afară, Nu te mai superi nici cînd te doboară. [89] ClRPAClUL ŞI BOIERUL Umblînd cu suia peticul să.l dreagă, Cînta cîrpaciul ziuamtreagă, Prea mulţumit cînd isprăvea să puie O talpă bine prinsă-n cuie. Vecinul lui nici nu cînta, ruei n.avea somn. Era un om bogat, un domn. Fecior cu stare, de bani gata, De pe la unchi, mătuşi, de pe la tata, Şi huzurind trîndav, cînd aţipea puţin, ti şi trezea cîrpaciul cu cîntecul. Ce chin! Că de s-ar vinde somn în piaţă, Ar cumpăra şi dînsul un coş, de dimineaţă. Chemînd pe cîntăreţul năzdrăvan, L,a întrebat: - « Tu ce cîştigi pe an?» - «Pe an? .. Mă trece năduşeala, Boierule, noi facem altfel socoteala: Ce înnădirn de azi pe mîine, O pîine azi şi mîine-o pîine, Şi,ajungem la sflrşit de an Din colcovan în colcovan.» 89 [90] I 1 - « Atuncea zi: Cam cît dştigi pe zi?» - « O zi mai mult, şi alta mai puţin. Şi n-ar fi rău, dar trebuie să ţin O sumedenie de sărbători: Pe lună de opt, nouă ori, Nu ştiu de unde taica popa scoate Atîţia sfinţi şi cîte toate. » Rîzînd de nerozia cîrpaciului, îi dete Un sac de bani boierul, zicîndu-i : - « Na, băiete, Şi ţine.i pentru tine, 'Să fii şi tu bogat.» Cîrpaciul doar n-a leşinat. Atît bănet i se părea că-i vis, Şi noaptea ochii nu şi-a mai închis. Averea şi,amgropat.o lîngă zid, Şi.n loc să doarmă, a păzit. S,a frămîntat, a tresărit, Pisicile din pod şi pe acoperiş Veneau să-i ia comoara pe furiş. De cînd ajunse şi el om avut, N,a mai cîntat cîrpaciul, şi glasul şI,a pierdut. Şi într-o zi se duse drept la domnul: - « Boierule, - îi spuse, - dă-mi cîntecul şi somnul, Şi îţi muncesc, cucoane, un an fără parale! Dar iamnapoi dăsaga dumitale! » [91] NEV ĂSTUICl ŞI ŞOBOLANI Două neamuri, va să zică, Nevăstuică şi pisică, Şoareci şi cu şobolani, Sînt în luptă şi duşmani. Cei din urmă au noroc Că la găuri nu e loc De intrat, căci într-alt fel Ar fi moarte cu măcel. Nevăstuica, de-ar intra, Rînd pe rînd i-ar sfîşia. într'un an, nu ştiu ce an. împăratul şobolan Ridicase o armată Cu şobolănimea toată, Avînd strînşi pe lîngă ei Şoarecii mai mititei. Nevăstuicile, şi ele, Au scos arme şi drapele. Cum în cronici se arată, Lupta fuse deocamdată, Deşi grea, nehotărîtă. Ostile se întărîtă. Sî:1ge de batalioane îngrăşa mii de pogoane. Şobolanii militari A veau pierderi foarte mari, 91 [92] Şi cînd fu mai tare toiul, Şobolanii pier�. răz�oi�l. Împăratul, regl1, prmţl1 Au muşcat pămînt cu dinţii. Generalii Artarpax, Psicarpax, Meridarpax, Plini de mîl şi pulbere, Cearcă-n van să spulbere Un vrăjmaş biruitor, Şi-a fost vai de capul lor: Toţi au luat-o la picior. Pleava mai găsi scăpare Din furtună şi-ncleştare, Că fugind intra cu ceata-n Găuri pregătite gata. V oievozii şi boierii, Cei cu frînele puterii, Sus, ca luna peste hăuri, Nsau putut intra pe găuri. Îşi puseseră 1 mai mănîncă, fşi ţine răsuflarea pe cît mai poate încă. Ursu-l întoarce ... Doamne! parcă-i venise ceasul; n pipăie de-aproape, pune nasul, Dar, prost cum e, s.a păcălit. - «Degeaba, - zise, - ăsta a murit! Şi dacă-i mort, nu-mi pasă. » Şi pleacă, cine ştie unde, poate/acasă. Vitejii se făcură de ocară. Cel din copac cu grijă se scoboară, Şi, tot cu grijă, cel de jos se scoală, Şi amîndoi sînt galbeni, ca ieşiţi din boală. - «Ce spaimă am mai tras, măi frate, Sînt ca şi mort, mai mult de jumătate. Cu pielea ce făcurăm, aşadar î » - «Şi nu.mi spui ce ţi-a spus, măcar, Cînd ţi-a pus botul la ureche? » - «Iacă, mi-a spus o vorbă veche: Învaţă-te de -acurna minte, Să nu vinzi pielea ursului mai dinainte.» [95] URECHILE IEPURELUI Rănit odată, leul, de-o cornută, Dădu porunca binecunoscută, Să fie izgonită, de îndată, Orice făptură , ,. - « Mai sus! - îi strigă unii. - Alături! ... Mai uşor!. .. » El, obosit, asudă, nu ştie să descuie, învins de taina broastei ascunse, care nu e. Căci meşterul la toate s-ar fi gîndit, săracul, Numai să nu.i ridice cutiei doar capacul. [129] PARNASUL Grecii, gonind cîndva pe zei, Şi'au împărţit avutul intre ei. Parnasul dat in seama unui moştenitor, Noul stăpîn pe fost ţinutul lor, Pe unde se plimbau mai.marii, Puse să pască măgura măgarii. Prin nu stiu ce tertipuri, ce zvonuri, ce chichiţe, Aflau si 'ei de cele nouă surori zeiţe, ' Care �întau alt' dată prin grădină: Şi.n capul lor de pîslă se şi făcu lumină. Vorbeau aşa, măgar către măgar: - «N,am fost aduşi acilea in zadar. Vezi, de zeiţe omul e sătul. Ele-au cîntat destul Şi am rămas Noi să cîntăm de-acuma pe Parnas. » Şi se.ndernnau cu soiuri de cuvinte: - « Băgati de seamă! »- «Dati,i înnainte ! » - !nsufletiti, infierbintati, - ' - «Nu vă lăsaţi! » ' Unul mai breaz, mal sprinten la buiestru, Se-alese dascăl şi maestru Şi zise: - «Cred că e mai bine Să.ncepern. Voi uitaţi-vă la mine Şi faceţi ce fac eu, fără shială, Că turma noastră, fără de.ndoială, 129 [130] Va fi vestită şi va.ntrece, dragii mei, Zeiţele,adunate pe vremuri şi de zei. Dar ca să fiem ison tot corul, vă propun Să nu primim decît coriştii cu glas bun, Ai dulcei voci cu farmec, măgăreşti. Vă învoiţi? » - « Desigur! Să trăieşti! » Şi una, două, trei, porneşte Cum trebuie cîntarea si, fireşte, Toţi cîntăreţii, dînd din gură, In răcnete si zbierăte se întrec ură Care să url� mai duios. Dar corul nu.i păru prea mult melodios Stăpînului, ca să-i mai cruţe, Surzindu-l ca, neunse, o mie de cărute, Sătul şi el de muzică-ntr.atîta, ' Că şi-a gonit măgarii, din cer la grajd, cu bîta. N,aş vrea, cumva, să.ncapă supărare De-aş aminti la urmă un fel de zicătoare: Cînd capu-i ca o oală de gol, de mai nainte, Nu slujbele înnalte pot să-i mai dea şi minte. [131] LEUL LA ViNĂ TOARE Da, leul, vulpea, cîinele şi lupul Făcură cu tot sufletul şi trupul Tovărăşie pentru vînătoare; Căci se găseau vecini, din întîmplare. Orice vînat au hotărît, anţărţi, Să fie împărţit în patru părţi' Şi fiecăruia de o potrivă. Nu ştiu cum, vulpea, mare milostivă, Vînînd un cerb, deci, fără păcăleală, Pofti tovarăşii cei trei la împărţeală. Binenţcles, atare scump vînat Nu putea fi lăsat sau lepădat. Veniră toti, în păr. Mai-marele îşi încleştează toate ghearele, Şi împărţeala începu pe dată. El, leul, zise: - «Prada contractată Va fi,mpărţităm patru », şi 111 patru-ntocrnai o şi despărţi. - « întîia parte îmi revine, ca tovarăş. Ca leu, a doua mi se cade iarăş, Mi se cuvine-a treia, ca mai tare, Şi-a patra mă priveşte, prin urmare. 131 [132] De,ar îndrăzni vre unul, careva, Să se atingă orişicum de ea, Pui laba-n foc Că el rămîne mort pe loc.}) [133] VULPEA ŞI STRUGURII Flărnînda vulpe sare prin grădini, Poftind la struguri şi ciorchini, Dar cum pe.acolo nu e vie, Ci numai boltă, ca o colivie, Ciorchinii-atîrnă sus de tot Şi nu ajung, ca-ri vie, pîn' la bot. S'a învîrtit o vrerne-ntreagă Şi, chibzuind cum să culeagă, S'a depărtat, zicînd în sine: «Nu mai e bun nici un ciorchine. Ce să mai stai şi timpul să ţi,l pierzi Cu niste struguri cruzi si verzi Şi acri, fără demdoiaIă?' N,au trebuinţă dinţii acum de strepezeală. » 133 [134] I I I 'I VUL TORUL ŞI GĂINILE Vrînd să se scalde-n zare şi lumină, Vulturul se înnaltă în bolta ei senină. Plutea pe sus, dî�d lumilor ocol, Pe-acolo unde crapă de fulger cerul gol. Dar, ostenit de Slavă, s-a scoborît din haos Pe,o şură din cătună, să ia puţin repaos. Fireşte, pentru vulturi nud tocmai bine-aleasă O streaşină, dar regii au firea năzuroasă, Ori nici stejar, nici stîncă de granit O pajură cu aripi de fier n-o fi găsit, Ori s-a gîndit să facă si surilor onoare Cînd îşi alese locul Ul�il' să se scoboare; Căci îşi roti privirea-rnprejur prin bătătură Şi îşi alese apoi, să stea, o altă şură. Găina mea pestriţă, mirată, numţelege De ce-l slăveşte lumea pe vultur ca pe rege, Şi se destăinuieşte găinii de la moară: - « De ce, cumătră, numai din pricină că zboară? Păi, dacă este vorba să zbori pe-aci, prin dos, Nici eu nu mă las, dragă, mai prejos, Că printre şură, staul şi pătul, Şi noi, găinile, putem zbura destul. Să ne lăsăm orbite de-o faimă fără rost, Crezînd pe vultur nobil, şi neamul nostru prost? 134 [135] Tot doi ochi are şi el şi tot două p1c10are Şi îl văzuşi de-aproape, că nu e lucru mare. E vreo deosebire, nu sîntem de un soi? Că de zburat prin curte ne-am priceput şi noi.» Sătul de trăncăneală, vulturul zise: - «Nu se Putea să n-ai dreptate, găină,, Se găsesc aiurea dragostea şi noul: Colţii de la trompă, mari cît nişte coarne, Au făcut gingaşe namila de carne.» Şi măgarul zise: - « Astea-s lucruri vechi; La ales stăpînul cred că pe urechi». De-ar avea cu mine vreo asemănare, Laş ierta mărirea semenului mare. 202 [203] LUPUL Ş[ COCORUL Prefăcut, neprefăcut, Lupu.i lacom, e ştiut, Dar, din fire, cam netot, înghite cu os cu tot, Îmbucînd, flămînd, cît zece. Dar era să se înnece într,o vreme, întrucît [ s-a pus un os în gît­ Dacă, iacă, un cocor Nu.i venea într-ajutor. Prin holbări de ochi şi semne ti făcu să se îndemne, Că,i vîrî drept, dintr-odată, Ciocul pînă.n beregată. Scoate osul, i.l arată, Şi cum ziua dam amurg, Cere plata de chirurg. - «Mi se pare că glumeşti, ­ Zise lupul, - şi nu-mi eşti, Cît ăi fi tu de cocor, Măcar recunoscător. Ciocul cînd mi l,ai vîrît De un cot si-un sfert în gît, Mulţumeşti 'în aşa fel Că ai mai rămas cu el? 203 [204] Aşadară, Ia te cară! Nu uita şi tine minte Să nu-mi ieşi iar înnainte! » [205] LEUL ŞI LUPUL Leul mîncînd la prînz un miel, precum se ştie, Fără tacîm, şervet şi farfurie, Un căţelandru, galeş, se-apropie de fiară Şi,i ia, nevinovat, de llngă ghiară, Şi el o.rnbucătură, Ca să nu zicem că i.o fură. Dar leul nu s-a supărat de îndrăzneala lui: Ce să se supere pe un naiv de pui?! Lupul, crezînd că vlaga i.a.mbătrînit şi.i slabă, Întinse şi el, ca să ia, o labă. « Leul e blînd, că e neputincios, ­ Îşi zise lupul. - iau şi eu un os. » Atît i-a trebuit, Că lupul, ca şi mielul, fu prins şi ciopîrţit. - «Ai cutezat, văzînd c-a luat şi el. El e copil, şi tu nu eşti căţel. » 205 [206] lNMORMtNT AREA o datină.n Egiptul de-altădată Era alaiul bocitorilor cu plată, Cînd mortul cel mai procopsit Era şi cel mai jeluit, Şi urletele mari de.nmormîntare Ti însoţeau mumia spre viaţa viitoare. La un convoi cu-asemeni gălăgie, Crezînd că sufletul li se sfîşie, De suferinţă, bieţilor urmaşi, Un milostiv şi simţitor unchiaş Le spuse bocitorilor: - «Sînt mag Şi pot să-I Înviez pe mortul vostru drag ». - «Cu multă bucurie, - răspunseră, - dar doară Dacă,1 mai faci a cincea zi tu din nou să moară. Cît a trăit o viaţă, bogatul de pe dric N,a folosit la nimeni şi nimic, Şi numai mort să dea e.n stare Chiria bocetelor de înmormîntare.» 206 [207] CtINELE Un boier de azi pe mîine Aveam curtea lui un cîine. Era cîine fericit, Mînca tot ce-ar fi poftit Şi,avea toate din belşug. Dar avea şi-un beteşug, Ce punea la toate moţ: Era hoţ. Unde da de vreo bucată, Era gata înşfăcată, - Pulpă, şuncă sau friptură, ­ Şi fugea din bătătură. Cît stăpînul s.a trudit, Nu l,a dezobişnuit. Dar un prieten, pot să spun, l,a dat sfatul cel mai bun: - «Pentru că nu.l iei de scurt, Tu.l îndemni mereu la furt. Scurtul nu e cu bătaie: Il atîţă, nu.l înmoaie. Cu.� 'nuia, cu două, trei, Nu-l dezveti de obicei. Cînd l.ai prins din nou că fură, Scoate-i carnea, scurt, din gură. » 207 [208] Mijlocul s-a dovedit A fi cel mai nimerit: Cîinele s.a cuminţit. [209] ADUNAREA OBŞTEASCĂ Nici cea mai bună rînduială Nu scapă de a fi de rnîntuială Cînd a-ncăput, din întîmplare, Pe mîini zgîrcite şi murdare. Lupul ceruse drepturi noi: Să fie staroste la oi. Aveau să puie-o vorbă bună Leoaica, vulpea, împreună. Impins de vulpe şi nevastă, ­ Dar cunoscînd ce faimă proastă Avea şi lupul, - leul, tare, Ceru obştească adunare. Ssau dat porunci ca, din popor, Să iasă capul oilor, Să nu se spuie-ntre hoinari Car părtini pe cei mai mari, Şi are voie orişicine Să spuie de e rău sau bine Să fie peste oi numit Primare lupul hămesit. Poporul, întrebat, ruei pis Nu a răspuns, şi s-au trimis Hîrtii.snnainte şi.nnapoi, Că lupu.i staroste la oi. 209 [210] F Ci n-au fost oile în stare Nimic să sufle.n adunare? Nsau spus nimic, şi-aveau dreptate, Căci ele nici n'au fost chemate, Necum să fie întrebate. [211] LEUL ŞI VULPEA Vulpea tinerică, pribegind mereu, încă nu văzuse în pădure leu, Dar odată, nu ştiu cum s-a întîmplat, Lamtllnit în faţă şi a îngheţat. întîlneşte leul iar, a doua oară, Dar de astă dată nu mai se.nhoară. Ghearele cumplite, botul cu zăvoare Nu-i mai par atîta de-nspăimîntătoare. 1ntîlnirea treia cu temutul gîde E îmbietoare, ea îi şi surîde. S,au plimbat alături, şi în sus şi.n jos, Ea - subţire-a vorbă, el - politicos. Greu e cu mai-marii noştri pămînteşti Pînă,i vezi de-aproape, că te-obişnuieşti. 211 [212] ZGtRCITUL ŞI GĂINA Mi-e lene alte pilde să caut printre multe, Ca să.l învăţ pe-acela ce ştie să asculte, Că, vrînd să strîngă totul, zgîrcitul pierde tot. Să povestesc isprava unui calic netot. Citisem într-o carte de prin copilărie Că pe un om de ţară şi fără meserie Căzuse orb norocul, cam lume nicăierea, De.l năpădeau prosteşte belşugul şi averea. Găina lui din curte, c-atit avea, găina Făcu un ou de aur, bat.o vina! Şi altul, tot de aur, de cel adevărat, Că omul aiurise, uimit şi frămîntat. Avea numai s,aştepte la cuib şi să adune Din paie bogăţia iscată prin minune, Să umple lăzi cu aur, şi/ncetul cu încetul Să-i crească nesfîrşită, sporindu.i berechetul. Dar aţîţat că toate nu merg destul de iute Şi socotind pe zile ce ouă sînt pierdute, îşi zise: « De-ai tăia-o, găina asta, dragă, Găseşti în ea îndată comoara ei întreagă », El şi făcu ce zise, dar i-au rămas în braţe Mînjiţii fulgi de sînge, şi.n mînă nişte maţe. Tot zăbovind la treabă, dar sprintenă-n zăbavă, Pesemne lăcomia.i şi trîndăvă. 212 [213] MĂGARUL ŞI ŢĂRANUL Ţăranul tocmai pe măgar Şi-I puse de pază vătaf grădinar, Szalunge din cîmp, de cu zori, Năvala de vrăbii şi ciori. Măgarul, din fire cinstit, Nici nu s'a gîndit De-o iarbă măcar să se-atingă Şi nici cel puţin să o lingă, Necum la furat. El are obrazul curat. Dar harnic, din patru picioare, Da buzna-n răzoare, Să puie pe goană