Collecţiune de Poezii scrisse în esiliu de Grigorie Serrurie Bucureşti 1858 Imprimeria Nifon Mitropolitul 

Prefaţă 
Dar pentru ca la o prefaţă îmi trebuie multă băttaie de cap şi de inimă şi pentru că mie îmi vine mai bine cu ceea ce este neted şi fără plecăciune rog pe cititori a priimi cartea mea fără nici o prefaţă Şi în fine cu această ocaziune încunoştiinţez Domnilor abonaţi la această carte că cinci din duoăzeci de bucăţi ce-le-am promiss prin lista de subscriere nu s’a putut tipări şi că spre despăgubire de aceste cinci bucăţi îi rog să priimească o altă cărticică numită La Noroc ce li se dă pe lîngă această carte Autorul 

[5] Amor nenorocit 
Iubit-am cum iubeşte o mumă virtuoasă În tinerele-i zille pe primul prunc al său Iubit-am-eu un înger o floare radioasă O bellă filomillă din tot suflletul meu Iubit-am o fetiţă din celle mai prudente Ce-mi prezicea-ea totul ca un divin profet Ce înfocă în mine frumoase simtimente Şi mă făcu c’o vorbă din militar poet Trei veri şi duoă erne în astă-a lumei valle Iubit-am c’un foc sacru şi ast-fell fui iubit Gustat-am eu Sublimul fericei ideale Amorul ce conţine Frumosul în zenit Dar vai cruda-mi ressoarte ce din a mea pruncie Necontenit îmi dete tot cinuri drept plăceri Acest amor ferice şi dulcea-mi bucurie Mi le scimbă d’odată ăn veşnice dureri 
[6] Cum cade’n oragiu foia de roză timpurie Căzu în pat malată d’odată bella mea Căzu pe pat ’n care sublima ei junie Menită fu să piară ca stînca dulce stea Zăcea în agonie pe patul morţii salle  Şi eu în neştiinţă şi depărtat de ea Ca militar şi june tot fericiri reale Visam şi eram vesel căci dînsa mă iubea În negrul moment însă cînd vecnic ş’ în dorire Amar ea ’ncisse ocii rostind numele meu În mine-o foarte vie sinistră presimţire Isbi detunătoare ca trăsnetul cell greu Dim inima-mi străpunsă eşi terribil ţipet Şi ammorţii d’odată în mii de dureri vii Cînd revenii în sine-mi profund îmi frapa’n sufflet O voce plîngătoare Eu mor şi tu nu ştii Plecaii prin neagra besnă a unei nopţi ploioase Din Februar cu totul uimit şi fără glas Sburau cu mine caii ca păsări fabuloase Şi tot îmi părea mie c’abia mişcau în pass Voeam-eu lîngă dînsa s’ajung ca electrismul Căci scăpăra în mine ca fulgerul prin nuori Un foc ascuns vulcanic şi crunt ca despotismul Ce-şi împietrea tot corpu cu mortiferi fiori 
[7] Ca animalul care cumplit isbit în frunte Ş’ îngenuchiat greu muge ş’aşteaptă-a fi ‚njunghiat Aşa aşteptam sigur voinţa soartei crunte Şi mie ‚n pept cuţitul să facă-a-mi fi ’mplîntat pătruns de cinuri grelle şi fizici şi morale Cu suffletul în buze în Bucureşti întrai Dar vai nenorocitul în giurul casei salle Văzui semne de moarte ş’amarnic îngeţai Oh bella mea era înmormîntată De patru ore numai atunci cînd sossi-eu Şi în mormînt cu dînsa appusse de odată Şi pacea vieţei melle o Dumnezeul meu Streini ş’ inamici-mi au plîns-o ş’au privit-o Pînă ’n momentul care etrn a dispărut Iar eu ce-o iubii dulce cum nimeni n’a iubit-o Nici graţia-asta neagra s’o am nu s’a putut Ce mai urmă cu mine nu ştiu nimic a spune Ştiu numai că ’noptasse atunci cînd vis-a-vi De casa-i pustiită şi neagră ca tăciune De moarte într’o birjă durerea mă strivi Că după miezul nopţii p’atunci cînd doarme dusă Ciar iasma blestemată eu singur m’am aflat În cimitiriu unde ea vecnic fu depusă Căzut peste mormîntu-i ş’în lacrămi înnecat 
[8] Că ardicîndu-mi ochii spre cer ş’ în desperare Scoţînd cu hotărîre pistolu-ucigător Văzui pe străluce d’admirare În aer serioază că-mi zisse ’mputător Te jur fii brav amice căci eu nu-ţi permit ţie Să-ţi sacrifici-tu viaţa atît de în zadar Trăeşte pentru bella şi trista Romanie Că vocea ei de înger pătrunse ’nvingătoare Atît de viu în mine în cît m’am resimţit Printr’o misterioasă putere ’ntăritoare Scăpat din desperare şi reînsuffleţit Şi că cu ocii ţintă la umbra ei divină Îngenuciată allături cu negrul ei mormînt Cu mîinile-mi îmfipte în recea grea ţărrînă Sub care ea se stinse jurai şi jurai sfînt Trăi-voi dar trăivoi o umbră adorată Şi jur p’ata ţărînă şi pe a tată-meu Că inima mea ’ntreagă va fi predominată De vocea Romaniei ori-cît voi trăi-eu În Vidin 1849 

[9] Filomilla în faptul dzillei 
Încins de un dor sacru pe dealuri văi şi cîmpuri Umblassem toată zioa rupînd mirosind flori Sossi în fine noaptea şi obosit de gînduri A addormi ’ncercassem de mii de mii de ori Doream să-mi vie somnul spre-a mea astîmpărare Să nu am doruri trude să fiu nesimţitor Căci numai somnul singur adduce uşurare La rellele diverse ce ’nnec pe muritor Dar nu se putu somnul pe mine a mă prinde Nici cell puţin o clipă şi foarte predomnit D’acea misterioasă sfiire ce surprinde Pe om în miez de noapte affar’ am reeşit Trecuse miezul nopţii dormea ori-ce ’n Natură Pe bolta înstellată sublim luna-appunea Se reivea-aurora cu manta-i de purpură Şi limpede eterul încîntător sclipea 
[10] Nu s’auzea atuncea de cît în depărtare Prin arburi văi şi lacuri un cînt de brotăcei A undei dunărene fieră murmurare Ş’ o dulce addiere de zefiri uşurei Şădeam pe o grămadă de lemne ’n băttătură Uitîndu-mă pe ceruri profund cugetător La trista Romanie la om şi la Natură Cînd tressării d’un dulce preludiu viu sonor Plăcuta filomilă ori că din somn sculată Sau că vegind ca mine în liliac cînta Melodios patetic şi inima-mi frapată Zicea pe cînd vibrînd la cîntu-i asculta Iubită filomilă micuţă păssărică De sufferi şi tu ’n lume în vre-o durere grea Nu ştiu dar simţ terribil că cîntu-ţi îmi despică Ca cu cuţitul magic ori-ce virtute-a mea Ce dor acum te-addusse aicia lîngă mine Cînd aurora rîde cînd tot e vesel lin Cînd eu palpit în cinuri ce nu pot fi în tine Cînd eu nu ştiu cum ţie durerea să-ţi allin De vii şi cînţi aicia plîngînd că nu ai pace Privată de fericea-ţi ce tu vei fi perdut Compătimesc cu tine dar nu poci eu a-ţi face Remediu căci Natura ca să ţi-ll fac n’a vrut 
[11] A ta melodioasă cîntare mie-mi place Cu tot all ei viu farmec plăcut cît şi fatal Acum din toate însă preffer ca să am pace căci dureros eu suffer şi fizic şi moral Tu eşti o păssărică menită de Natură Să sbori ori-cum îţi place ş’ori unde tu voeşti Ce cauţi dar în astă a sillei băttătură În care ’n loc de pace poţi lanţul să-ţi găseşti Allină-ţi dar dorul ş’ata melancolie Şi sboară d’aici iute spre a te mîngîiea Şi cînd vei trece dragă prin scumpa ţarra mea Te rog să cînţi tu peste mormîntul bellei melle Ş’ata rivală-odată la cîntul îngeresc Spuindu-i plîngătoare prin cînturile telle Că eu şi după moarte-i pe dînsa o iubesc În Ruşciuc 1849 

[12] Pătruns de raza lunei 
Străluce bellă lună destinde-ţi diva-ţi rază Sfăramă-obscuritatea acestei triste nopţi Pătrunde ’n vallea lumei deşteapt-o să te vază Aţiţă suvenirea re’nvie-o cît poţi Străbate dictatoare sever în conştiinţa Despotului ce crede că ’nveci all va domni Pe rob priveşte-ll blîndă ş’allină-i sufferinţa Luceşte lină’n ocii ce ’n lacrămi tristi vor fi Revoltă remuşcarea în iasma viclenie În neagra opulenţă în cugetul barbar Mîngîie muncitorul ce-assudă în cîmpie Şi noaptea ca şi zioa strivit de sillă-amar Pe toţi traficatorii de sufflete umane Pătrunde-i viu ş’îi arde cu focul tău ceresc Detruge ’ntunecimea din ori-ce sutterane În care innocenţii amar te jinduesc 
[13] Apprinde ori-ce inimi să-ţi simţă-adînc puterea Ce-ţi dete Creatorul în cursu-ţi planetar Să afle că ca geniu ce ia şi dă durerea Tu ai o facultate de dulce şi amar O faclă a Naturei electrica-ţi lumină Attrage megnatiză pe bietul muritor Şi mai alless p’acella ce-şi simte-inima plină De mii diverse cinuri şi geme doritor Ea crudă îll încîntă ca rău cugetătorul Căci dulce îi receamă trecutul lui frumos Şi fără a-ll conduce să-mi afle viitorul Îi face-a fi prezentu-i cu mult mai dureros aşa o adorată miraculoasă faptă A te privi îmi place dar oci-ţi de rubin Profund pătrund în mine şi viu îmi redăşteaptă Un dor ce-mi re’nnoeşte un mortifer suspin Căci tu frumoasă lună ştii tocmai ca şi mine Că eu odinioară iubii şi mă iubi O bellă muritoare amabilă ca tine Sublimă ca virtutea şi care vai peri Căci tu acea întîea şi singură-mi ferice Făcuşi a-mi fi mai dulce decît şi cea din rai Şi raza-ţi licurindă fecondă e delice P’acei brillianţi oci negrii adessea-o sărutai 
[14] Şi căci aceeaşi rază-ţi ce mă văzu ferice Ş’în ocii bellei melle sublim ea licurea Acum peste mormîntu-i lucind şi mai străluce Isbeşte crud răsfrînsă profund inima mea Înfine bellă lună tu azi mi-eşti strivitoare Eu încîntat şi liber nu poci  a mai privi În faţa ta d’a dreptul făr’ a zări ’n terroare Misterul ce mă face îndată-a ammorţi Fii dar îndurătoare lumină admirată De poţi fă să pătrunză cu dulcea-mi rază-a ta Suspinul meu în sînul ce-ll încîntai odată De va mai fi ell încă în ast glob unde-va Sau daca eşti fiinţă d’o soarte ca şi mine Tu mie-aşa de bellă nu te mai arăta Ca dorul ce mă ’ngiaţă să mi se mai alline Căci alt-fell eu voi arde pătruns de raza ta În Varna 1849 

[15] Lamentaţiune 
Tu undă neagră mară cu valuri monstruoase de cînd esisti cîţi popoli nu vei fi îngiţit În cîte mii diverse resbelle sîngeroase N’ai fost-tu cîmpul luptei şi nu vei fi roşit Cîţi oameni nu-şi aflară tot binele prin tine Şi cîţi nu te trecură aşa de trişti ca mine Dac ’n noapte ar fi soare Daca spinul ar fi floare Şi virtutea o ruşine Fără tine Poate eu m’aş împăca Dar obscurul nu străluce Nici veninul nu e dulce Cum nici cinul zille line Ş’ după tine Nă’mpăcat voi suspina 
[16] Dac ’n moarte ar fi o viaţă Daca focul ar fi giaţă Şi urătul sublim bine eu latine Poate n’aş mai cugeta Dar mormîntu’ţi nu-mi e pace Nici durerea-mi trai ce place Cum nici durerea-mi trai ce place Cum nici doru-ţi dulci suspine Ş’ eu pe tine Nu poci vai a te uita. Pe Marea-Neagră 1849 

[17] Dzi de suvenire 
Frumoasă zi de toamnă cu cîtă vai durere Ci cîtă întristare eu azi te resalut În cîtă sufferinţă în ce nemîngîere Tu estimp mă reafli p’acest tărrîm tăcut Acum un an ploioasă d’o ceaţă groassă plină Tu mie mult mai bellă streluce mi-ai părut De cît acum aciea atît de mult senină Căci tu  în Ţarra-mi dulce atunci mi-ai repărut 
[18] Căci estimp aici ochi-mi în triste lăcrămioare P’ori.ce şi-aţint privirea ei suffer se mîhnesc Căci munţi cîmpii şi arburi şi plante ş’ori-ce floare Sunt mute obiecte ce nu mă mulţumesc Căci eu veget aicea cu inime pitice Căci ş’undele ’mi murmură c’aici eu sunt strein Căci un barbar ressunet în văi aici îmi zice Că sunt o creatură nutrită cu suspin Căci vai de Romania eu trist suffer departe De Mumă Fraţi şi Rude d’amici şi toţi ai mei Căci inima-mi suspină amar că n’are parte Să-mi poată-allina dorul ce-o arde pentru ei Căci tristă cugetarea-mi şi limba mi-este trecută Îmi face-acum prezentul ca fierea de amar Şi vai acum văzu frunza picînd ofilită Ca omul cînd devine în ultimul minut Şi planta la tulpina-i plecată vestejită Şi par’ că-mi zice fi-vei ca mine dispărut Văzu varza rondurica că liber să prepară Cum şi mica insectă să-mi afle-all lor azil Ciar şearpele vipera văzu cuibul că-şi repară Iar  eu ca om aicea rămîi tot în ecsil [19] Dar soarele appune şi tu mă laşi îndată Te ’ntorci tu surrîzînd din sfera ce sunt eu Te duci a da rapportu-ţi la vecnicul tău Tată De tot ce ’n vallea lumei văzuşi în cursul tău Te du o zi frumoasă te du într’aripată Curînd l’all tău părinte şi spunei nu uita Că lumea ce-ll adoară cu inima curată Te duci tu  zi senină mă laşi aci pe stîncă Privind în sufferinţă all tău repede sbor O zi de suvvenire Priveşte-odată încă La lacrimile melle şi du-te cu-all meu dor Ce dulce este viaţa în ţarra ta natală Ş’amară-e esistenţa  de timpuriu fatală Cît e de ’mpăcat omul cînd pură e-a lui frunte Şi dulce-e sufferinţa cînd omul e pentru virtute. În Brussa 1849 

[20] Adio la un stejar de pe muntele olimpul Bitinianu 
O arbore bătrîne  Tu stai ca veteranul Aflat în crunte lupte ş’întors concediat La vatra-i paciferă ce cugetă sirmanul Cu fruntea-i din campanii ş’amar suspinînd zice La cîte cruzimi Doamne silit n’am fost complice Tu stai ca orfelinul ce fără mumă tată Săracu şi fără sprijin strein în univers Res-pins d’omul atroce în viaţa isolată Retrass d’all lumei sgomot ambiţii şi eres Respiră acell aer ce-e dulce nutritor Avînd ajjutor numai pe bunul Creator Tu stai cum stă bătrînul pleşuv de sudori grelle Cu părul alb şi palid ce ’n multe zeci de ani În vallea-acestei lume de bunuri şi de relle Ell omul studiindu-ll în popoli ş’în tirani Ş’în spaimă d’alle lumei cruzimi şi sufferinţe Suspină prin pustiiuri în triste-esperiinţe 
[21] Pe coasta-acestui munte compus mai mult de piatră Pe care-ll străbătură în secoli mii trecuţi Diverse populaţii-şi cîţi pe dînsul vatră Affecţii dulci n’avură ş’ etern fură perduţi P’acest colossal munte ce tace espressiv Plantat eşti de Natură să fii tu attractiv Vegeţi aci tu ’n pace Natura-ţi înlesneşte Făr’a-ţi pretinde plată ce vrei spre a trăi Tu liber cemi la umbra-ţi pe bun şi rău frăţeşte Tu nu te temi de nimeni s’alerge-a te goni Ori-cînd tiranul robul despotul şi vassal Avuţii şi săracii îţi sunt oaspeţi egal Tu-ai patrie ’n tot locul căci una e Natura Ambiţia de glorii concuiste titluri mari Renumele opulenţa puterea cultul urra Nu-ţi tulbură a ta  viaţă Tu ’n spasmuri nu tressari Tu ţii Legea Naturei ş’ esprimi pe Creator Tu faci pe cell ce simte profund cugetător Dar ce este ast doliu în care te reaflu De ce frunzele talle din verzi au gălbinit Ş’ în giuru-ţi vestejite picate le contîmplu Şi ramurile-ţi goale de ce s’au înnegrit Barbarul vînt de earnă în tine străbătut Ş’un trunci sceletral numai sirmane te făcu 
[22] Eu şasse luni d’a rîndul fussei aici sub tine Privind sublimitatea Naturei din ast loc O cîte lamentaţii şi cîte-amare suspine Din inima-mi gemîndă eşiră-aci cu foc Şi cîte dulci iluzii impresii şi proecte Avut-am la vederea acestor belle-aspecte Sub tine toata vara la umbra ta cea mată Venit-am cu nesaţ ca la un bun amic Fugii şi fug de oameni de secta depravată Venii de-ţi spussei ţie ca tristul veridic Tot dorul ce turmentă amar suffletul meu Departe d’a mea ţarră Cînd eu culcai p’aceste d’ecsilu-mi triste locuri Tu arbore bătrîne atunci re’ntinereai Tu ’ntreg erai o floare ca copilaşi ’n somnuri Apoi urmă stufos matur ca un bărbat prudent Ş’acum eşti gol sirmane ca stînca în torent Mister e Natura tu-mi pari acuma mie Mai ca şi omul care din trai încîntător În culmea triumfării ajuns în sărăcie Zăcînd p’un pat de paie espiră gemător Şi drept magnificenţa ce-i da nume celebru Ell are o figură d’un ce fioros negru 
[23] Tu arbure ca plantă trepassi pe an odată Curînd re’nviezi însă căci soartea-ţi este-aşa Şi cîte erni n’albiră fiera-ţi creastă lată Iar soartea ce-are omul vai nu e ca a ta Ell este domn pe toate şi mare şi puternic De moare-odată însă e stins perdut vecnic Nici ploaiea nici căldura nic cerul nici ciar vîntul Nu-ţi sunt vătămătoare ca bunul nutriment Propice-ţi sunt la traiu-ţi Iar omului avvîntul Îi să spre-a sa topire ori-care element Natura ţie-ţi face în sînul erni-azil Eu însă trist vai suffer rămass tot în eczil Acum te mai văzu poate în cea din urmă oară Căci ştie unde şi cum va deveni Ţărîna ce mă formă pînă la primă-vară Te lass La revedere şi greu voi sufferi Adio bătrîn arbur Mă duc all meu amic Să mă suppui dar soartei căci omul e nimic. În Brussa 1849 

[24] Revederea arburului 
Antic arbure amice Salutare ’n primă-vară Viu acum a-ţi da setos Te revăz că tu ferice Reîncepi ca astă-vară Să fii vesel maiestuos Astă-toamnă ’n agonie Erai trist despuiat negru Iar acum de rău scăpat Tu Naturei ce re’nvie Surrîzîndu-i dulce-alegru Te prepari să fii amat Rămurellele-ţi au mugur Şi re’ncepi traiul juneţei Iar eu trist încă-esistînd Nu poci vai ca să mă bucur Căci frumoasa vîrstă-a vieţei Prin amar mi-o văz fugind 
[25] Căci cu earna cea trecută înc’ o dungă de durere P’a mea frunte se ivi Tinereţea-mi e scăzută Nu mai am acum plăcere Decît mut a mă gîndi Tu ţi-ai stins acea ’ntristare Ce-o aveai mult astă-toamnă Şi te bucuri renăscut Fără nici o ’mpiedicare Acum totul te îndeamnă La trai liber şi plăcut Iar eu vai în ecsil încă Eu veget nu vieţuiesc Căci trăesc ca acea stîncă Ce espusă ’n sînul mării Ori-ce valuri o isbesc Duoă-zeci de luni trecură Ca de secoli tristi o mie 
[26] De cînd eu amar suspin De materna-mi băttătură De frumoasa Romanie Ş’ încă nu ştiu-all meu destin Singur ştiu şi Creatorul Căte-am strîns amice bune Eu în astă earnă grea Ce greu rabdă doritorul Şi ce multe am a-ţi spune Despre astă lume rea Aşa ţie îţi voi spune Tot ce inima mea simte Căci tu poţi amic a-mi fi Tu n’ai nici o passiune Nu combaţi cu vagi cuvinte Nu mă ’mpiedici d’a-ţi vorbi Nu pretinzi supremaţie Tu asculţi egal p’ori cine Consecent nu egoist Şi Natura-ţi dete ţie S’o esprimi şi mult mai bine Decît omul cell sofist Tu-mi declari omul cell sofist Tu-mi declari curat şi bine Adevărul vrea vizibil Mă convingi făr’a ’ncella 
[27] Şi îll pipăi chiar în tine Căci îll vede prea possibil Cell dispus de a’ll afla Iar umana iscusinţă Inventă cu reuşire Maciavelicul accent Sau limbagiu de rea credinţă Ce-ll transformă prin momire Ori l-arată-inevident Ş’addevărul ce se vede Justemente În Natură Ca un glob strălucitor Între oameni ell se perde Sau devine o murmură De un ce spăimîntător Am să-ţi spui amice multe Dar un ce-văz că mă’nneacă Îmi aţiţă un dor greu Ce voi inima-mi să-ll uite La lass toate ’n vînt se treacă Ş’îţi spui numai ce simţ eu Astă bellă creatură Între toate eminentă Suverană pe pămînt Admirabilă ’n Natură 
[28] Progressiv intelligentă Cu virtute şii cuvînt Omul zic mie îmi pare Că adessea ell devine Un atroce sinuccid Prin cruzime şi trădare Ori fervoarea de lumine Sau sistem liberticid Ori insectă tîrîtoare Sfiicioasă veninată D’un instinct îngrozitor La ’ntuneric răcnitoare La lumină prosternată Şi strivită sub picior Căci ell are egoismul Vanitatea şi rancoarea Ce-ll făcu foarte monstruos Are frica servilismul Indolenţa şi orroarea Ce îll fac a fi hidos 
[29] Căci ell face veritatea Ori a fi invers văzută De pe scopul impostor Sau îi dă diversitatea De ’nţellessuri ş’ esecută De pe simţu-i trădător Şi d’atîţia mari de secoli Drept tot traiul de ferice Ce ori-cînd şi-ll poate da Ell un monstru între popoli Şi lui însuşi carnefice Deveni c’umoarea sa Precum este Creatorul Etern singur pre puternic Nevăzut dar înţelless Ast-fell e şi addevărul Conceptul fireşte-energic În ori-ce din univers Azi limbagiul allegoric Nu prea e de trebuinţă Căci s’a ’ncins divinul foc Aibă dar stil categoric Cîţi profess bună credinţă Spre-a fi stins cell ecivoc În Brussa 1850 

[31] Reflecţiuni diverse 
Trecut-a miezul nopţii Dorm toţi acum în pace Ce linişte tăcere Ce ordine divini N’auz decît un sunet din munte ’n văi ce-ll face Murmura’ncîntătoare de unde cristalini Fiinţă prea eternă ş’în sgomot ş’ în tăcere Ş’ în viaţă şi în moarte ş’ în globul luminos Ş’ în haos de’ntuneric văzu marea ta Putere Misteră-e fapta-ţu Doamne Ş’un tot miraculos Ce tristă cugetare ce-amară suvvenire Ce dor şi sufferinţe strivesc suffletul meu În ora-asta de pace cînd tot e ’n ammorţire Cînd doarme şi ciar frunza în somnul cell mai greu Eu trist d’atîtea relle invidii calomnie Retrass într’o bătrînă căscioară din ast sat Vegez privind la ceruri la munţi şi pe cîmpie Căci somnul nu mă prinde ş’un ce m’a ’nfiorat 
[32] Şi cîţi în astă oră nu salt în bucurie Cîţi nu vegez ca mine cîţi cîte crimi nu fac Cîţi nu se nasc în lume Cîţi ggem în agonie Şi cîţi şi cîţi o Doamne în ce dureri nu zac Frumoasă blondă lună a nopţilor regină Eşi iute d’intre nuorii aceia ce te-ascund Tu te-afli ’n regiunea ce-a cerului vecină Şi razele’ţi pămîntul îll circul ş’ îll pătrund Aruncă-ţi oci ’n regiunea ce-e cerului vecină Şi razele-ţi pămîntul îll circul ş’ îll pătrund Aruncă-ţi oci ’n giuru’ţi p’a globului cîmpie Ş’apoi l’ai mei agintă’i ori-cît de curînd poţi Şi spune-mi cum se află sirmana Romanie Trăeşte Mama Fraţi-mi Viclenii s’au stins toţi O dragă filomilă ce-addormi ori-ce ’ntristare Ce faci bellele inimi plăcut a suspina Ce-atragi pe toţi s’asculte la dulcea ta cîntare osseşte păssărică durerea-a-mi allina Tu ’n ast timp tot-d’a-una făceai ca să resune De via-ţi melodie frumos astă vălcea De ce ’ntîrzii acuma Ce sufferi vin de-mi spune Oh vin’o de-mi mai stinge melancolia mea Dar vai drept filomillă auz buha pe munte Şi ce ea nu e oare creată ’n univers 
[33] A vieţui într’însul ca celle-l-alte multe Diverse animale ş’a scoate şi ea viers Să crez şi eu de dînsa cum nişte cotoroanţe O zic şi sunt crezute că buha-e cobe rea Ce crudă rătăcire în buhă dau cu gloanţe Cît vrei tu buhă cîntă precum ţi-a dat Natura De cîntu-ţi trist n’am teamă plăcere încă-mi faci Tu cînţi fireşte liber nu cum vrea Impostura Tu sbori ori-cum îţi place în lanţuri nu te’mpaci O cît de senin cerul acum îmi reapare Periră toţi aceia atît de obscuri nuori Şi unde oare fi-vor ce repede scimbare Misteruri nepătrunse etern de muritori Acum bolta ’nstellată e limpede azurie Revărs şi bella lună  şi astrulprecursor Şi stellele sclipinde lumina cea mai vie Şi cît de espressive îmi sunt razele lor [34] O Doamne fi-va oare aşa precum se zice Că banda-aceea albă ce noaptea e pe cer E callea ce va duce pe robi l’a lor ferice În lumea ce-o promisse Cuvîntul vitafer Ce van e omul Doamne ce crud se rătăceşte Dar eacă ’n aripi bate all zillei vestitor Ca angellul de pace cîntînd ell îmi vesteşte Că ne redă lumina prea bunul Creator O tu ce vezi lumina mai bine decît Omul Ce faci toţi rătăciţii la bine a eşi Ce-allungi din calle răul ce’nvii pe tot poltronul De poţi condu şi omul ca tine brav a fi A astrul dimineţei eşi şi viu străluce Şi negrul văll all nopţii se’mprăştie perind Ah eacă ş’aurora surrîde divă dulce Un zeffir simţ pe fruntea-mi uşure addind Divină auroră puterea-ţi fă să ţie Prudent şi în răbdare p’ori-ce sufferiotr S’alline-ori-ce durere speranţa să re’nvie S’aţiţe focul sacru arzînd mîntuitor Ce bellă e şi pură în ast moment Natura Diverse păssărelle în grune ciripesc 
[35] Misteru-a rupt tăcerea Renaşte ’ncet murmura Ciar plantele ’ntre elle ce par’ că şoptesc Acum re’nvie totul lumina reappare Şi ori-ce creature se’ntrec a-şi esprima A lor recunoţtinţă prin viersu-i fie-care Părintelui Naturei cîntîndu-i Osana Dar ce viers auz oare A Omul Musulmanul Mazini ’n mineralle c’o voce d’admirat Ce-esprimă c’are ’ntr’însul ş’un ce sublim Coranul Salut în auroră p’Allah prin esselat O ce patetici cînturi ce imnuri pietoase Ce mult sunt împressive ce viers dulce sonor De ce nu are Doamne şi fante virtuoase Spre-a ta mărire Omul ca cîntu’i plin d’amor Auzi şi dromadera cu clopotul ei mare Asini şi oi şi capre viţei şi vaci răcnesc Ce trist e acest sgomot şi strania lătrare Ce-o fac acum ceacalii şi cîinii ce-i gonesc Oh noaptea e lăssată spre-all omului repaos Şi cîţi dormiră ’n pace acum s’au deşteptat Turceşte cei cari se sue de cîntă în minarelle sunt numiţi Mazini şi cîntarea din revărsatul zorilor se zice Esselal 
[36] Iar eu şi cei de soartea-mi simţim în noi un haos De dor şi sufferinţă cu mult mai irritat Dar eacă zioa albă o văz că se destinse Şi luna şi luceafer şi stelle-au eclipsit Şi vai n’am închis ochii un dor ce mă încinse D’asseară mă trudeşte şi sunt prea obossit Să ’ncerc putea-va oare prin somn dorul să-mi treacă Să intru dar în casă puţin a aţţipa Dar vai patul mi-e ghimpe ce’nţeapă de te seacă O Doamne d’aste doruri cînd oare voi scăpa În Cechirge 1851 

[37] Contîmplînd o copiliţă dormindă 
Divină creatură Tu dormi ş’a ta figură D’arhangell Heruvim Esprimă prin surrîsuri Că tu ’n plăcute visuri Priveşti vr’un ce sublim Micuţă copiliţă Frumoasa ta guriţă Ca roza strălucindă Pe floarea ’mbobocindă Ce junele-o mîngîi Şi care l’a sa voce Chiar tigrul cell feroce Îll face-a se ’nclina 
[38] Guriţa-ţi graţioasă Ca fanta virtuoasă Pronunţă ’ncet ceva Fiinţă de minune Prin care regiune Tu vei fi străbătînd În cea mai sus de toate Te afli acum poate Cu spiritu-esistînd Alergi prin vr’o grădină A prinde tu vr’o zină Vr’un fluture frumos Mîngîi vr’o păssărică Cu draga-ţi păpuşică Vorbeşti-tu mîngîios Vezi-tu vr’o floricică Frumoasă mititică Ca vîrsta ta precis Cu niscai-va copile Ca tine de gentile Te joci în paradis 
[39] Preumbli ’n admirare Vr’o lume ce nu are Nici furci nici carnefici Contîmpli ’n mulţumire Vr’un trai de fericire Nu trist ca cell d’aici Te bucuri de regimuri Ce nu produc suspinuri Amare nimunui Eşti poate tu în ceruri Cu angelli în coruri Şi imnuri le propui Sau poate asculţi pe Domnul Ce face a-ţi fi somnul Atît de’ncîntător În diva sa splendoare Şi justa sa favoare Zicîndu-ţi cu amor Ca bella ta figură Umana creatură Curată eu am ziss A fi ş’în simţ ş’în fapte Ca însămi să-şi contracte Frumosul trai promiss 
[40] Dar ea este p’o calle ce ’n rellele-i mortale  ţine monstruos P’amar Ipocriziei Trădătorii Tiraniei Şi simţului hidos Căci nu mai am răbdare Şi justa-mi resbunare S’aclate-am decretat O binecuvîntare S’aibi-tu fiinţă care Eşti Omul ce-am creat Etatea-ţi e propice Tu ’ntreg acum ferice Ş’în somn ş’în trai a fi Căci tu bellă fetiţă Eşti dulce garofiţă Ce ’ncepe a ’nflori Ce-attrage-ori-ce privire La dînsa cu iubire Ş’all ei profum plăcut 
[41] Pe toţi îi electriză Pe frunte-a-i da ’n surpriză Un repede sărut Fiinţă innocentă Tu eşti indifferentă Şi nici nu vrei a şti De bună sau rea soarte De viaţă sau de moarte Şi ce vei deveni De tot ce se petrece Pe callea ce-ai a trece De loc nu te’ngrijeşti Nu simţi nici o durere În toate-afli plăcere Tot vesel tu eşti Ca sînul mumei talle Îţi pare-a lumei valle C’abia eşişi în ea Tu altă îngrijire Şi scumpă mulţumire Acum nu poţi avea 
[42] Decît prin floricele Ca tine naibi belle Să salţi s’alergi şi stînd La ori-ce roză floare Să-ţi faci jucărioare Din foile-i cîntînd Tu dormi şi strîns lipită La sînul ce palpită D’a ta ’ngrijire plin Tu dormi ling’ a ta mamă Ce şi în somn reclamă Căci scoasse-un greu suspin Cerescului Părinte Ca şi d’aci ’nainte Matildo dragă tu Să treci o viaţă lină Cum ea d’amoru-ţi plină La sînu-i te crescu Să n’aibi a ei ressoarte Durerile de moarte Ce ea le sufferi 
[43] Nici cruda calomnie Ce dulcea ei junie Grăbeşte-a-i vesteji Dormi dormi visează ’n pace Căci viaţa ta va face Prea Bunul Creator Fetiţă orfelină Tot veselă şi lină A-ţi fi ş’în viitor E just cerescul Tată Şi nu vei fi uitată De dînsa ’n viaţa ta Ell ţie-a se-ţi ajjute Prin fante de virtute A’ll binecuvînta Ah deaga mea fetiţă De ce nu stă putinţă Şi eu ca tine-a fi De ce şi eu ca tine Nu poci s’am zille line Ş’ în pace a dormi 
[44] O Doamne fost-am oare Vr’odată eu sub soare Ferice-aşa ca ea Dar vai ce întrebare Ce tristă cugetare În moarte-e pacea mea În Brussa 1852 

[45] Săraca orfelină 
Eu fiinţa rău ursită Ce cerşesc necontenit Şi ciar pîinea umillită Spre-a putea să dau sfîrşit Unei ast-fell crude soarte Zi şi noapte lăcrămînd Cerr să-mi vie a mea moarte Oh să scap cît de curînd Dumnezeule pe mine De ce ’n viaţă m’ai lăssat Aştept moartea-mi dar nu vine Ea cumplita m’a uitat Şi vai eu sunt în lume săraca orfelină Ce plînge ne’ncetat Se roagă necurmat O Doamne ciar azi corpu’mi prin voia Ta divină Rămîie trepassat 
[46] Şasse ani aveam sub soare Cînd săraca mama mea Cu-alle  melle surioare Au scăpat de lumea rea Februarie îmi stinse Din ast glob pe tată-meu Şi Iulli-mi ucisse Şi patronul ce-aveam-eu Şi vai singură streină Rămăssei p’acest pămînt Dumnezeule ce vină Am assupră-mi de cînd sînt Căci vai eu sunt în lume săraca orfelină Ce plînge ne’ncetat Se roagă necurmat o Doamne ciar azi corpu’mi prin voia Ta divină Rămîie trepassat Voi bogaţi fără cleminţă Şi cu simţul omuccid Ciar în crunta-mi sufferinţă Mă priviţi-voi tot perfid Voi aţi fi prea-caritabili L’a mea rugă n’aţi tăcea 
[47] D’aş voi, infami notabili, A vă vinde-onnoarea mea Dar nu nu păstraţi-voi bine Banii voştri neam pigmeu Treceţi-voi rîzînd de mine Căci voi n’aveţi Dumnezeu Şi vai eu sunt în lume săraca orfelină Ce plînge ne’ncetat Se roagă necurmat O Doamne ciar azi corpu-mi prin voia Ta divină Rămîie trepassat Cînd prin poaie ger ninsoare Viu la poarta-vă de cat Tremurînd lăcrămătoare Vr’un codru de pîine-uscat Cruda foame ce mi-apprinde  Dureros ficaţii mei Mă sileşte a întinde La voi mîna-mi oameni răi Dar preffer să rămîi moartă Decît pîinea-a mai cerşi Tînguios l’a voastră poartă Voi răbda pîn’ m’oi sfîrşi [48] Căci vai eu sunt în lume săraca orfelină Ce plînge ne’ncetat Se roagă necurmat O Doamne ciar azi corpu-mi prin voia Ta divină Rămîie trepassat Nu bogaţi dormiţi în pace Pe patu-vă strălucit Faceţi faceţi cum vă place Căci ora mea a sossit Eu a crudei foame pradă Curînd fi-voi stinsă-etern În vr’un colţ din astă stradă Ş’a se scap din ast infern Ciar acum cerul mă’ngiaţă Nu simţ foamea Mă sfîrşesc Dispar fug din astă viaţă Pe părinţi-mi să’nsoţesc Oh eacă ’ncide ocii săraca orfelină Plîngînd-ea ne’ncetat Rugînd-ea necurmat Te binecuvînt Doamne căci voia Ta divină De viaţa ş’a scăpat Traducţie din Franţozeşte În Constantinopole 1853 

[49]  Revederea Patriei melle 
Salutare Romanie Ţarră demnă d'adorat Cu ardoare cea mai vie Îţi esprim passionat După ’ntregi opt ani de jalle Ce ca secoli i-am trecut Prin spinoasa tristă calle Mai putui să te salut Azi opt ani pămînt de bine Dureros îi numărai De cînd eu eşind din tine Trist adio ’ţi pronunţai Oh opt ani sublimă Ţarră Poarta ta ce-a priimit Ciar pe cîţi te Mie ’ncisă-mi fu cumplit 
[50] Da opt ani Dulcea mea Ţarră Mă ţinu dintine-affară Emigrant şi ecsilat Mulţi din fii-ţi scumpă ţarră Prin nesimţ d’a cugeta Sau voinţă rea barbară Nu ’nţelleg valoarea ta O frumoasă Romanie Cîţi nu simt cît preţueşti ucă-i soartea  ca să ştie Cît de scumpă tu le eşti Virtuoasă Romanie Plin d’ardentul tău amor Resalut a ta cîmpie Dar cu ociu lăcrămător Şi dorinţa-mi fu ferventă Să te afe surrîzînd Te revăz dulcea mea Ţarră Te revăz dar suspinînd 
[51] În durere foarte-amară Sufferinţa-ţi Romanie Îţi fu lungă şi prea grea Ast martiriu ţi-este ţie Ultimat de soarte rea Uită dar tu ori-ce relle Ca p’un ce care-a trecut Dup’ oragiuri tempesti grelle Bine timpul lin plăcut Uită toate bellă Ţarră Şi cu marş triumfător Generoasă te prepară D’un ferice viitor Căci Supremă Provedinţă Pe d’assupra-ţi plană sfînt Ş’îţi conservă-a ta fiinţă Spre rol mare pe pămînt 
[52] Salutare Romanie Pămînt binecuvîntat Te re’mbraţ cu bucurie Şi te-ador passionat La puţu Miului 1856 

[53] N’ai monedă Nu eşti Om 
Încete-ori-ce carte d’a ne tot mai spune Că învăţătura şi faptele bune Sînt în astă lume de vre un folos ăci astă idee nu are valoare E vorbă deşartă proastă de prisos Nu sunt oare ’n lume oameni o mulţime Ce prin mii de trude au ştiinţi sublime Fante generoase şi cereşti idei Şi cu toate-acestea reduşi a’şi petrece Viaţa ’n sufferinţă şica vai de ei Tacă dar morala să nu ne mai facă Ast-fell de povaţă atît de săracă Căci numai Moneda e de lăudat Şi numai acella ce are monedă E demn şi capabil şi considerat Aşa dar acella ce vrea s’aibă nume Noroc credit rude amici buni în lume Şi ca să devie la toate isteţ Silească-se numai să se ’mbogăţească Prin ori-ce mijloace şi cu ori-ce preţ 
[54] Să n’aibă ruşine nici să’i fie frică De nu ştie carte nici cît o pisică De e prost ca gîsca şi neomenos Fiind-că moneda îll împodobeşte Cu învăţătură şi simţ virtuos Bogatul pricepe ştie toate ’ndată E intelliginţa personificată Este mai bun ritor decît Demosten De la prima-i vorbă ia applaudare E savant celebru geniu fenomen Poate da părere de astronomie De litteratură şi filosofie Poate-a fi politic şi alt Maciavel Căci i se attestă că are întreagă Enciclopedia încarnată ’n el Zică că Parisul este ’n Armenia Londra ’n Palestina Berlin ’n Serbia Roma ’n Danimarca Pecinul un sat Bosforul un munte Viena-un codru negru Căci i se approbă c’a ziss minunat Spuie pri espresii ori-cît d’arrogante Că fu despot Tasso profanator Dante Samsar Aristide uzurar Omer Traficator Milton popă Bună-parte Căci lui sacrilegiul îi e-onorifer 
[55] Încelle femeea fie monstru ’n lume Mănînce obolul văduvelor mume Despoaie săracul pe orb şi pe mut Răpească din gură orfanilor pîinea Căci tot ce ell face e bine făcut Aibă conduita cea mai criminală Devie şi Iudă iasmă infernală Fure ommucciză ca negrii tîlhari Scamoteze totul nimic să nu-i pesse Căci a sa monedă face minuni mari Ell esse din crime curat ca o floare Pentru dinsul legea se calcă ’n picioare Ell în tribunaluri e judicător Ş’în administraţii face ce voeşte Ell e ş’în Biserici sever dictator Lui toţi cei nemernici cu inime slute Îi fac temenelle ş’îi zic pe’ntrecute Că ell este-all lumei înger păzitor Că ell face fala naţiunei salle Şi că ell dispune d’all ei viitor Este-addevăr oare sau e utopie ă moneda are putere mai vie Pe toţi sceleraţii pe boi ş’ureciaţi A-i face să treacă de oameni stimabili Iubiţi dar moneda şi vă bucuraţi Imitaţie din greceşte Pe marea de Marmara 1853 

[56] Definiţiuni morale 
Addevărul 
E suffletul Naturei coloarea Zeităţii Vigoarea evidenţei esteticul sever Fiinţa fericirei zenitul probităţii E unic şi străluce ca Soarele pe cer 
Minciuna 
E fructu ’ntunecimei dezertul nefiinţei Veninul calomiei mascatul scelerat Prapastia peirei isvorul sufferinţei E iasmă criminală ca geniul spurcat 
Innocenţa 
E meritul Naturei nuanţa Providenţei Figura Aurorei aspectul d’admirat Costumul castităţii plăcerea conştiinţei E bellă şi vestală ca crinul rourat 
[57] Culpabilitatea 
E sucul răutăţii abisul desolării Ruşinea desonoarei stigmatu-umillitor Recolta osîndirei rogoarea remuşcării E faptă de orroare ca ’ndemnul corruptor 
Dreptatea
E ordinea Naturei triumful Verităţii Nectarul fericirei Frumosul din Edem Căminul liniştirei deviza-umanităţii E ficsă şi divină ca Spiritul suprem 
Assuprirea 
E baza Tiranniei construcţia răpirei Insulta Zeităţii desordinea în tot Volumul devastării turmentul omenirei  moarte socială ca legea de despot 
Amorul 
E cererea Naturei surrîsul fericirei Tesaurul unirei principiul de progres Concepţia plăcerei seninul mulţumirei E viu şi necesariu ca focu ’n univers 
Rancoarea
 E stratul barbariei beţia răsbunării Cabala calomniei hidosul incarnat 
[58] Turbarea răutăţii pumnalul massacrării E monstru formidabil ca tigru ’nverşunat Unirea 
E inima Naturei demarşul reuşirei Sorgentea fericirei Precentu ’nvingător Virtutea siguranţei compassul mîntuirei E sacră omnipotentă ca Verbul creator 
Desbinarea 
E stîlpul uzurpării umoarea-indifferinţei Mormîntul prosperării tiranul tutulor Prezenţa ruinării durerea sufferinţei E cauză mortală ca pactul trădător 
Sinceritatea
 E pacea conştiinţei ommagiul Verităţii Sublimul probităţii amicul social Imaginea candoarei espressia Dreptăţii E pură grandioasă ca astrul matinal 
Ipocrisia 
E muma infamiei structura imposturei Culcuşul tiraniei perfidul cabalist Professia trădări derîderea Naturei E iasmă scelerată ca sbir belzebutist 
[59] Morala. 
E fortele Naturei suffragiul conştiinţei Arteria virtutei sublimul ornament Energia speranţei frumosul esistenţei E bellă radioasă ca luna ’n firmament 
Viciul E făt ’ncelăciunei durerea umillirei Motivul depravării scandalul blestemat Originea orroarei convulsia căirei E boală mortiferă ca aerul ciumat 
Armonia
 E osia Naturei problema-eternităţii Essenţa-ilarităţii concertul pacifer Misterul încîntării cadenţa-umanităţii E dulce vitaferă ca unda ’n ori-ce sfer 
Desarmonia 
E imnul decadenţei amarul întristării Proectul Imposturei preludul sîngeros Peirea liniştirei succesul appăssării E cobe prea funestă ca simţul monstruos 
Modestia
 E fiica ’nţellepciunei în cîntul frumuseţei Profumul prefferinţei dessemnul purpuriu 
[60] Valoarea cuviinţei cununa tinereţei E lină graţioasă ca cerul azuriu 
Egoismul
E leagănul orroarei sufflerul calomniei Apostolu-assuprirei instinctul trădător Cangrena omenirei profitul tirraniei E monstru-abdominabil ca gîdele-emovor 
Virtutea
 E cugetul Naturei effectul armoniei Ressortul prosperării portretul d’adorat Remediul durerei tulpina bucuriei E divă immortală ca Cell crucificat 
Vanitatea
E haosul erroarei dedalul abuzării Desfrîul arroganţei stupidul epifan Sclavagiu ’nţellepciunei agentul împillării E dramă de peire ca stilul de tirann 
Caritatea
E fapta conştiinţei simbolul Zeităţii Elita bunei-fapte tributul crestinesc Azilul indigenţei fîntîna bunătăţii E dulce generoasă ca balsamul ceresc 
[61] Avariţia 
E tipu-atrocităţii consoartele răpirei Escessul violării abuzul capital Utragiul Zeităţii şi lepra omenirei E patimă-ommucidă ca calcul-infernal 
Recunoştinţa E opera virtutei contactul înfrăţirei Bucet-affecţiunei arbitrul cordial Substanţa datoriei gravura suvvenirei E dulce şi frapantă ca sacrul Ideal 
Ingratitudinea E vasul infamiei limbagiul profanarii Cmplicele orroarei împelliţatul spîn Doctrina neruşinei sistemul blasfemării E scenă de terroare ca cinicul bătrîn 
Ştiinţa E gloria Naturei onnoerea omenirei Stindardul mîntuirei erou-universal Luceafăru-esistenţei muzeul fericirei E vie şi sublimă ca Actul natural 
Ignoranţa E vallea rătăcirei unealta tiranniei Victima imposturei brutalul sinuccid 
[62] Armata nedreptăţii susţinerea sclaviei E după sacrileţe ca Cain fratuccid 
Lucrarea E soarta omenirei odihna bătrîneţei Realul prosperărei regimu-onnorifer Cîmpia ’mbelşugarii decorul tinereţei E dulce şi divină ca manna cea din cer 
Lenevirea E sora barbariei tămîia împillării Sămînţa sărăciei sinistrul rezultat Torrentul sufferinţei şi rîna depravării E crimă neertată ca cea de leză-Stat În Brussa 1854 

[63] La emanciparea Ţiganilor 
Bellă Moldovă cu cea mai vie Recunoştinţă Ş’atdent amor Ca Romîn sicer viu a-ţi da ţie Cum poci ommagiul ce-ţi sînt dator Ţarră Romană demnă d’ast nume Ţarră crestină addevărat Laudă ţie pururea ’n lume Ţi se cuvine nestrămutat Laudă ţie în Romania Căci simtimentu-ţi foarte sublim Stinse sclavagiul ce barbaria Legitimase prin crunt regim Laudă ţie viu constatată Căci prin esemplu-ţi prea fericit Scapă Romînul d’o mare pată Şi de pîăcatul cell mai cumplit 
[64] Fapta-ţi e mare şi generoasă Ş’evangelistă d’applaudat E ca Natura de virtuoasă Sacră ca Verbul glorificat Posteritatea îţi e datoare În Romania a-ţi conserva Nemuritorul laur d’onnoare Ce-ll pune-azi lumea pe fruntea ta Scumpă Moldovă lira-mi nu poate Perfect să cînte meritul tău Dar aste sonori ce ea le scoate Ţi le întonă suffletul meu Acum o scumpă Ţarra-mi natală Pentru sublima faptă ş’ata Alerg cu stimă viu cordial Recunoştinţa-mi a-ţi arăta Tu nu poţi trece bella mea Ţarră Considerată la simtiment În astă faptă ca secondară Moldo-Romînul e d’un talent Fapta cea bună şi imitată Şi spontanee simtimental Ş’întîi ş’în urmă esecutată Are acellaşi merit egal 
[65] Laudă ţie Ţarră Romană Căci unanimu-ţi consimtiment La astă faptă foarte umană E ca Dreptatea de escelent Laudă ţie căci tu din tine Stirpişi sclavagiul neomenos Ce barbarismul spre grea ruşine Îţi impussesse prea monstruos Scumpa mea Ţarră fă dar să fie Şi terminată fapza-asta-a ta Cu preţioasa marinimie Spre-a ta onnoare nu preget Căci fapta bună ce este oare Fără sublimul desinteress O efemeră frumoasă floare Fără suavul profum alles O Romanie voi Ţărri de aur Ast-fell de fapte pururea-adduc Addevăratul d’onnoare laur Şi la ferice sigur conduc Onnoare ţie căci tu în lume Prin simţ şi fapte ai demonstrat Că eşti prea demnă d’all Romei nume Ce cu fervoare ţi l-ai păstrat 
[66] Fii dar tot ast-fell de generoasă La ori-ce cestii de drept uman A barbariei umbră hidoasă Din tine-allung-o ca pe Satan D’aş avea muza cea destinată Lui Victor Hugo te-aş cînta-eu Cum juna-artistă înamorată Cînt încinsă de dorul său Muza mea însă mai mult nu poate Decît prea simplu ţie-a-ţi ura Să fii unită ferice ’n toate Şi iute-ajunsă la ţinta ta În Baz-prad 1856 

[67] Epistole la amicul meu K.P.
Brussa 1850 Iuniu 25 
Amice Îmi cerri prin epistola-ţi datată de la noă Apriliu anu-acesta şi sub numărul duoă Să-ţi spui curată figura ce-o are astă cetate Natura ce-o ’ncongioară ş’a ei societate Pe care unii alţii prin tragică poveste Siberia turcească o calific că este Această curioază şi strictă-a ta voinţă Mă ’ndatoră a scrie cu vie stăruinţă Necontenit o lună de zille ’nciss în casă ătînd cu ocii ţintă în grindă sau pe massă a frase şi la rime prin munţi pe cîmp ş’în unde Căci îmi veni şi gustul în versuri a-ţi răspunde Înfiine eacă-a Brussei de azi precisă stare Dar pîn’ a nu începe s’o afli fă ’nsemnare Că sunt şi alte lucruri pe care d’o-cam-dată Le tac spre-a ţi le spune în proză altă dată 

[68] Brussa la 1850 
În Azia minoră sub climă temperată Departe patru ore de marea Marmara Pe coasta unui munte pleşuv cu frunte lată Şi ramură intimă a muntelui Olimpul Copprinsă ’n cotitura de munte ce vru timpul Stîncoasă şi superbă ea pururea-a dura Ş’în faţă-i c’o cîmpie frumoasă de ’ncîntare Ce ţine-n ea vii arburi cătune ici colea Un rîu ce-o şerpueşte în lungu-i c’un curs tare Şi lată pîn’ la altă de munţi bandă mai mică Se afşă-esterminată cetatea cea antică În care-odinioare anticul Grec dormea De cinci mai trecuţi secoli de cînd fu concuistată D’eroul Semi-Lunei de bellicul Orhan 
[69] Prin tot carnagiul, focul ce-atunci fu devastată Se află ’ntr’însa încă fragmente de ruine Ce-au tipul Bitiniei şi semne Bizantine Şi stilul cell gigantic all marelui Roman Din vatra ei antică în lung pe lîngă munte Se ’ntinde situată d’atunci încoa de Turci În dreapta şi în stînga şi prin cotişuri multe Cea nuoă construită de pe-alle lor costume Din care Semi-Luna luînd all său renume Trecu-ea în Europa prin iatagan şi furci În Brussa de azi toate sunt rău distribuite Mulţime uliţi strîmte necurăţite ’nveci Şi casele sunt multe cu tină construite Cu două şi trei rînduri dar toate foişoare Ferestre ’n toţi pereţii dulapuri şi uşcioare Încît cît sufflă vîntul ca ’n leagăn îţi petreci Affară de puţine ce sunt divers văpsite La celle-l-alte toate înveci sunt nespoiţi Pereţii pe din întru şi ciar netencuite Mai multe sunt p’affară şi pentru că făcute Cu lemn de brad sunt toate şi ast-fell rău ţinute Caută din nottele de la finea acestei cărţi Assemenea vei căuta şi pentru toate celle-l-alte însemnuri cu ciffre de pe numărul ce vei întîmpina Păduci de lemn în elle înveci sunt nelipsiţi 
[70] Plăcintării şi cîrciumi mulţime caffenelle Măcellării cu cărnuri de miei şi de berbeci Espuse tot-d’a-una cu galbin şic pe elle Bucătării cuptoare se văd pe ori-ce stradă Şi mii de cîini molatici în calle stau grămadă Allături cu trîndavii încît abia să treci Se aflu ’ntr’însa însă şi multe lucruri bune Legume fructe lăpturi plăcute se găsesc Sunt fabrici de mătasse ce fac ca să addune Streinii mari foloase şi cei locali ceva Căci făbricile ’ntr’însa întîi a se afla Făcură-Europeanii şi tot ei le’nmulţesc Sunt ape reci plăcute ce cu repeziciune Prin strade şi fîntîne din munţi curg sgomotos Se face remarcabil negoţ de vinuri bune Şi încă mai cu seamă cu multa ei mătasse Se fabrică şi stofe diverse preţioase Se ţesse şi pînzeturi de tors bumbac frumos Sunt cîte-va collegiuri de limbi orientale Ş’o scoală militară c’un studiu mai dorit Sunt multe imarelle şi caravansaralle Bazarul ei e mare zidit solidamente De arta arăbească şi uniformamente Cu bolte secularii întreg accoperit De patru naţii Brussa e astăzi  populată Ş’într’însa pămîntenii sunt toţi opt-zeci de mii 
[71] De este a lor sumă esact înregistrată D’Aarmeni mii cinci-spre-zece de Greci numai vre-o noă D’Isdrailiţi vre-o patru de Turci cinci-zeci şi două În carii trec şi robii bărbaţi femei copii Cei mulţi sin acesti oameni ş’în callea lor privată Ş’în cea comercială barbar se persecut Şi toţi duc între dînşii o viaţă separată Abia prin multe perderi făcură-Europeanii Francezii şi Englezii Germani Italianii Infine a’ncepe unii un trai mai de plăcut Costumul astor naţii e-amestic de tot fellul La cei mai mulţi se vede ceacşiri şalvari giubea Poturi anteriu brîne mintean scurteici cepcenul Şi fessul şi caucul ş’acell calpac diform Şi verdele sau albul faimos turban enorm Şi cizme ş’imineii de forma cea mai rea Sunt însă ’ntre ei unii Armeni Greci Turci infine Ce port ş’europeanul costum de gust frumos. Femeea Greacă Armeancă se’mbracă mult mai bine Încît lîngă costumul de damă-europeană Se vede şi bărbatul ca sluta buriană Cu goalele-i picioare în imine hidoz. Aceste-eterogene din Brussa populaţii Nu simt decît s’adoare fanatic ritul lor 
[72] Şi să s'esploateze prin crunte speculaţii. 
Nu numai Turcii singuri, ci toţi în general, 
Nu simt, şi mai mult Grecii, amoru naţional: 
Ori-ce nu-i rit, monedă, păgîn l-e tutulor. 

Din care naţiune derivi dumneata, frate? – 
P'un Grec din Brussa – odată turceşte-ll întrebai, 
Căci limba sa străbună, ce-o'ndrugă ell pe carte, 
Văzui că pentru dînsul (şi mulţi ca dînsul sînt!) 
Era un ce ecsotic, ca Silla pe pămînt, 
Ce-i profana credinţa ş'îl depărta de rai. 
Ben Hristianîm, respunse 'ndată, făcînd o cruce mare şi lată. 

– Ei bine, frate, creştin cu nume 
Şi eu sunt, crede, ş' alţi mulţi în lume. 
Nu de credinţa- ţi te 'ntreb a- mi spune, Ci despre neamu- ţi, sau naţiune. 

Iok, iok! Ialan. Sen Vlah- sîn. Ialan! 
Otekin-ler Frenk, iok Hristian ..."

Mai toţi oameni 'n Brusa sunt pînă la orroare
De mii de superstiţii copprinşi ş'admiratori:
Mai mult decît la via Putere creatoare,
Ei cred că este Dracul, Strigoiul şi Stafia;
Se 'ncred în semne, vise; ador vrăjitoria;
Se 'nchin  la stînci şi lacuri, cum vor cei impostori.

[73] Din toţi creştinii, Grecii, de şi mai corruptibili,
Chiar sibgura căsuţă şi conştiinţa- şi vănd,
Şi banii, mulţumită poveţelor orribili,
Alerg de îi depune c' un crezămînt intim
Şi orbi pe întrecute în Ierusalim,
Ş' apoi hagii prin strade destui rămîn cerşind.

Cei mulţi în Brusa suffer mizeria de moarte,
Căci mai toţi pămîntenii, bărbaţii mai vîrtos, 
Au inime pitice şi slugi sunt leneşi foarte,
Brutali, abominabili, poltroni, bănuitori,
Vicleni, opiniatri, servili, răsbunători;
Şi Grecul îşi răsbună din toţi mai monstruos.

Mai mulţi nu simt cleminţă, n' au simţ d' umanitate.
În ori-ce daravere au guget d' a 'ncella.
Iar Grecii n' au nici simţul de ospitalitate,
În cît, despre ei, poate să moară 'n bună voie
La poarta lor de foame şi ori de ce nevoie
Streinul ce nu poate cu bani ai îmbuiba.

Din toţi mai mult au Grecii instinct d' escrocherie.
Ei cerr pe ori-ce lucru un preţ mai înzecit
Streinului, şi încă cu mare lăcomie
Acelluia ce poartă costum occidental.
Mai mulţi sunt din Turci numai cu cuget mai leal,
Mai d' ospitalitate şi mai de prefferit.

Mai mulţi Greci ar pretinde şi mii de mii de sume
De lei p'o gută d' apă d' ar şti că li s' ar da;
[74] Şi chiar cînd le-ai da 'nmînă tot aurul din lume
Pe cell mai minim lucru, tot zic că nu le este
Plătit precum îi ţine şi că ţi-ll dărueşte
Fiind-că vor să-ţi fie amici, spre-a te prăda.

Din Turci au încă unii frumoasa simplitate;
Ei fac ori-ce 'nvoire ş'o ţin religios
Bazaţi pe' această frasă de sacră-onestitate:
"Cum e Dumnezeu Unul şi vorba noastră fie."
Iar Greci, – Armeni, – Ovreii mai mulţi prin infamie
Retractă ori-ce contracte pentr' un minim folos.

În Brussa chiar cîmpenii cei mulţi nu vor să-şi sape
Ei însuşi nici grădina, ori-cît de mică- ar fi;
Mai mulţi plătesc la alţii d' ast lucru ca să-i scape;
Şi unii, ca să casce dormind prin cafenelle,
Iau bani cu 'mprumutare plătind dobînzi prea grelle,
Şi cînd n'au bani o lassă încultă-a 'nţeleni.

Şi chiar cîţi merg la lucru, o fac tot trîndăveşte;
Căci pînă cînd nu merge întîi la caffenea
Să bea amari caffelle, sorbindu-le şărpeşte,
Să fume narghilele, ciubuce necurmat,
S' asculte vre un basn, să spue ce-a visat,
Ei nu pornesc la muncă, chiar cerul de-ar cădea.

Ş' apoi, după ce esse în prînz din caffenelle
Ş' încep pătrunşi d' arşiţă la muncă lenevos,
Îndată ce chindia vestesc din minarelle,
[75] Încet de tot din lucru, şi mai cu seamă Turcul,
Încît mai lucrătoare devine decît omul
Ori-cînd vitele 'n Brussa, măgarii mai vîrtos.

Din toţi crestini, – Armenii sunt cei mai cu avere,
Catolici mai cu seamă; căci ei vor a lucra
Ş' a-şi face ajjutoare mai toţi l'a lor durere,
Ei singuri caut callea de viaţă omenoasă;
Au scoli preparatoare, dorinţă mai frumoasă
D' a nu sta 'n barbarismul ce vii i- ar îngropa.

Iar Grecii, mizerabili, vicleni şi tip de urră,
Mîncîndu-se 'ntre dînşii ca lupii cei turbaţi,
Ferince sunt cînd poate  a 'mprumuta c' uzură.
Mîndria, lenevirea, rancoarea, calomnia,
L – e singura virtute şi toată avuţia.
Mai toţi cu 'nverşunare avari sunt şi ingraţi.

Dorinţa d'a fi nobil prin lene şi mîndrie
La Greci este manie, mulţi chiar săraci lupiţi,
Încît, părăsind cîmpul, s' occup de prăvălie,
Ş' într' însa au spre- avinde scumpie vr'o oca.
Tutun într'o hîrtie, pecmez sau bulama.
Să aibă numai titlul de celebii leiţi.

Ş' acei ce au pretenţii că ei sunt celebiii
Din classa evghenistă, precum ei şi-o numesc,
Ce pentr' o vanitate îşi vînd şi chiar copiii 
Şi crud recrucifică pe Crist în proletar,
Sunt plante veninoase fugare din Fanar,
Acell infern vizibil ce monstri- 'll renumesc.

În Brussa tot-d'a-una în genere Armenii
Şi Turcii bogaţi numai mănînc mai cuvenit,
Iar restul, sărăcimea şi chiar evghenismenii,
Mănîncă mizerabil; pecmez, halva, pastramă,
Sau brînză prea potroacă le place mai cu seamă
Şi rar cîte-o fertură de gust şi de 'ncălzit.

În tîrg ei toată zioa o trec c'o feliuţă
De brînză subţirică cît muchia de cuţit
Şi cîun covrigel moale, simit sau lipiuţă;
Sau căte-va măsline c'un sfert de pită caldă.
Şi pentr' aste mizerii Romînii au dovadă
În chiar bella- lor Ţarră pe Greci necontenit.

În Brussa mai toţi Grecii în săptămîna mare
De mercuri pînă 'n Paşte, spre-a sufferi ca Crist,
Cum ei o zic, orribil s' avstin despre mîncare,
Mîncînd o ciorbă goală, pe zi numai odată,
De linte cu funingini scîrbos amesticată,
Pe cînd ei ori-ce crime le practic foarte trist.

În Brussa Greci, - Armenii şi Turcii, nottamente,
Prin strade noaptea, zioa mulţi cînt şi chiuesc.
Tus-patru populaţii petrec separamente.
Şi cea mai de plăcere petrecere- a lor este
[77] În băi ferbinţi să intre bărbaţi, copii, neveste,
Să cînte, să mănînce, să bea pîn' să călesc.

Din ori-ce addunare, la cea mai mare parte
De Greci şi d' Armeni, cată să iassă-obicinuit 
Beţia şi bătaia şi răsbunări cruzi foarte.
Deprinşi a bea rachiul chiar din copillărie
................................................................
Sunt tot ce e mai putred şi mai nesufferit.

D' aceea între dînşii se vede- epilipsia,
Podagra, gălbinarea, surzirea, dinţi stricaţi,
Scleroftalmii, orbirea, umflări, paralizia
Şi multe relle boale ce nu le ştiu numi;
D' aceea o mulţime de prunci să nasc aci
Schilogi, fără vedere, sau monstri cocoşaţi.

Mai mulţi în Brussa-au gusturi ca duşii de pe lume;
Mănîncă fructele crude şi prea nesăţios,
Ş' alleg ca de mai bune trecutele legume.
Aci ca nicăirea, şi pepenii se vînd
De cruzi şi cu ocaua, încît în timpul cînd
Ei sunt de lepădare, se vînd mai preţios.

Abuzurile 'n Brussa se fac prea monstruoase,
Cu toate că Guvernul voeşte-a le stirpi;
Căci chiar funcţionarii voinţei omenoase,
Uniţi cu precupeţii şi c' ori-ce uzurar,
[78] Şi pîinea-o monopolă atît de crud ş' amar.
Încît fac chiar de foame mulţimea- a sufferi.

Cînd nu vin cereale din Ţările Romîne – 
Căci braţul Romaniei nutreşte mulţi săraci! –
În Brussa sărăcimea, ş' în alte părţi, rămîne
Să moară- amar de foame; fiind-că trîndăvia
Nu poate să allunge şi creşte sărăcia
Şi crudele abuzuri ce fac fiii de Draci.

În Brussa gelozia, barbara răutate
Conduc pe om adessea a fi şi emovor.
Amorul toţi bărbaţii îll simt în voluptate,
Şi Grecii îll vînd lesne mai mulţi pentr' un beşlic.
Virtutea- aci e basn ş' onnoarea e nimic.
Mai toţi iubesc femeea ca Silla pe popor.

În scurt, bărbaţi 'n Brussa mai toţi sunt adultari,
Cînd ei dela femee virtutea o cerr toţi,
Cînd mulţi îi fac torture naturei prea contrarii.
Şi mulţi o şi depravă prin conduita lor.
Iar Grecii, mai cu seamă, copii s' aibă nu vor:
Prin artă ortodocsă îi fac a eşi morţi.

În Brussa salutarea o fac de tot muteşte
Abia moţăind capul toţi Greci 'n general;
Ba încă- au şi pretenţii, ca, prea politiceşte,
Să fie pretutindeni întîi ei salutaţi.
[79] În ast punt mai mult Turcii se par umenizaţi,
Cei simpli mai cu seamă salută pe toţi verbal.

Femeile mai multe rămîn nepeptănate
Cu zillele în Brussa, de nu se înlesnesc
A merge la băi calde, căci sunt elle 'nvăţate
În baie părul numai a sta să şi-ll descurce,
În cît adesea lenea p e multe le conduce
Să facă păduchi, bube, ba încă şi chellesc.

La băi mai multe Grece se duc împodobite
Cu tot ce au p' acasă mai scump şi mai lucsos;
Şi cîte au plăcerea să fie premenite,
Curate tot-d'a-una şi bine peptănate,
Sunt foarte rău privite de celle îngăllate,
Şi încă chiar bărbaţii le critic monstruos.

Bărbaţii în famillii despoţi absolumente
Pretind barbar să fie şi sînt foarte legal.
Femeile în casă, d' ar fi cît de prudente,
Nu sunt considerate de cît ca şi un lucru
D' un preţ nici chiar cît are caffeaoa sau ciubucu;
Şi viaţa conjugală e numai gust brutal.

Bărbatului soţia- i, de tot servilemente,
Şi chiar cînd s' aflu singuri, stăpîne-i zice-ori-cînd.
Ori-care copillandru, destul d' insolemente,
În casa chiar maternă despot e absolut,
[80] Şi chiar către-asa mumă ce'n lume l-a născut.
Acestea mai mult însă la Turci se văd urmînd.

Bărbaţii iau băeţii, iar fetele rămîne
În sarcina femeei cînd soţii se despart.
Părintele cînd moare, – ce simţ şi legi păgîne! – 
Pe mumă o goneşte din propria-i chiar casă
Fecioru-i ce ea- ll naşte şi crud pe drum o lassă.
Cînd e de moştenire, despotic se împart:

Ia duoă părţi feciorul şi fata numai una,
Ş' Adessea ori ca muma gonită e şi ea.
Bărbatul, cînd ia altă soţie, tot-d'a-una
Din casă pe copiii nevestei îi goneşte,
Pe fete mai cu seamă, şi muma se 'nvoeşte.
Acestea mai mult toate la Greci se pot vedea.

În Brussa-ă rezidinţă d' un paşalîc de frunte;
Sunt consuli d'alte Staturi; sunt ş' impostori destui
Ce fac o propagandă de intrigi foarte crunte,
Prin care stă mulţimea în crudă rătăcire
Şi se affundă omul, ell- însuşi, în peire,
Crezînd orbeşte răul drept bine scump all lui.

Prin popi de toată mîna, hahami şi ulamalle
Poporul e victimă, stupid, brutalizat;
Fiind-că dibăcia nopturnelor cabale
Într' unii irrit urra, într' alţii ignoranţa,
[81] Într' alţii fanatismul, ş' într' alţii arroganţa,
În cît cell ce nu doarme, suspină desolat.

Ovreii şi Armenii nu cerr de cît favoare
Să poată' a face- avere subt ori-cine măcar;
Iar Grecii, ei sper multe şi toţi orbi de erroare,
Aştept şi stări illustre d'a gata să le vie,
Şi nevăzuţi d' odată toţi Turcii să devie,
Şi marele imperiu cu tronul în Fanar.

Şi grînele şi mierea şi sarea cea gustoasă
Şi 'n fine-ori-ce-obiecte ce 'n Brussa mereu vin
Din Ţările Romîne, chiar suma numeroasă
De bani ce dau Romînii pe fie-care an
La grecele biserici cu scopul lor uman,
Trec toate ca trimisse de unde vine chin.

A pururea toţi Grecii din Brussa şi din sate
D' all lor guvern se plînge ş' amar se tînguesc
Că 'n toate îi striveşte cu mare nedreptate.
De au, ori nu, dreptate, sau pînă unde- o are
E lucru ce îll vede azi limpede ori-care;
Eu însă zic că răul ei- însuşi şi-ll măresc.

De cînd lăssă Sultanul, precum se şi cuvine,
A fi şi capitaţii şi ori-ce dări de bani
Decisse ş' addunate din casele crestine
De către- ai lor notabili, În Brussa viclenia
[82] E mult mai de durere; căci Demogerontia,
Atît de ortodocsă, e pact de cruzi tiranni.

În Brussa-au nişte datini barbare, stravagante
De care poţi ş'a rîde şi mult a te 'ntrista.
Sunt oameni, avînd gusturi, voinţe degradante,
Ce- şi fac schimonosire la haine şi figure,
Ori pentru că le place a fi caricature,
Sau pentru că cred c' ast-fell se pot sanctifica.

Dervişi bătrîni şi tineri, prin felluri de turmente,
Şi spiritul şi corpul ei- însuşi şi-ll slutesc:
Cu grelle ş' ascuţite măciuci şi instrumente
De fer îşi isbesc peptul de cad jos sîngerînd;
Şi earna goi pe drumuri alerg citind, cîntînd,
Şi sara, smoliţi, millă cu sila ei cerşesc.
.....................................................................

Din toţi dervişii numai Turnorii ş' Urlătorii
Au bună conduită, şi toţi sunt însuraţi.
Iar toţi cei-l-alţi umblu sdrenţoşi ca cerşetorii
Şi sunt abjecţi în toate, în cît prin strade 'n soare
[83] Se  pun de se păduche; ş' aceşti oameni d' orroare
Sunt de mulţimea turcă ca sfinţi consideraţi.

Sunt unii d' între Greci purtînd multe inele
Ş' acei şalvari cu turul tîrrîndu-se pe jos,
Ce pun şi cîte-o piatră sau duoă măricelle
În largii şalvari, mîndri sinţind a-i isbi bine,
În dreapta şi în stînga, cînd umblu peste vine;
Şi cell ce face-aceasta e om de gust frumos.

Sunt tot d' între Greci unii ce port în cap, capele,
Pe corn, manişcă, guler scrobite ori-cît vrei,
Paltoane, frace bune, în mîini, scumpe inele,
De aur, orologiuri cu groasse lanţuri fine,
Ş' în jos, şalvari de pînză, umflaţi şi pîn' la vine,
Şi cu picioare goale şi sale 'n iminei.

În prima zi din postul cell mare toţi Armenii
Ce au în cap chelie, legal ş' încîntător
S' addun în vr' un loc public, streini şi pămînteni,
Şi decisivemente prin unanimitate
P' un an alleg dintr' înşii, şi prea de ne dreptate,
Pe cell mai chel ş' orribil de împărat all lor.

Acestui monarh mare a sa celebritate,
Atît de constatată, îi dă prea serios
Şi prea publicamente o autoritate
Cu totul absolută în Statul său de cheli,
În cît ell pedepseşte cum vrea p' ori-ce rebelli
Ce nu vor să 'mplinească decretu-i scrupulos.

[84] Ell cum îşi dobîndeşte surnumele de rege,
Îşi strînge toţi suppuşii şi d' între ei şi- allege
	Un cavaz-başa,
	Un seiz-başa,
	Patru baltagii
	Şi doi şoitari;
Ş' ordonă că voeşte a merge ell călare
La baie-a-şi face chefful cu pompa ce mai mare.

Cavaz-başa îndată printr'o contribuire,
Făcută-egalemente de cheli pecuniar,
Prepară ce se cerre l'augusta-i cheffuire;
Seiz-başa adduce maiestăţii salle
Un cursier celebru, orbit, cu răni în şalle,
Cu mari urechi blegoase şi renumit măgar;

Şi baltagiii iute să 'ntrec ca să arunce
Illustra sa persoană căllare, pus invers,
Legîndu-i c' un streang bine în pept mîinele cruce
Şi dîndu-i drept frîu coada măgarului în mînă;
Iar soitarii, ambii, cu pămătuf de lînă
Îi ung cu tahîn capul ş' îll chipuesc divers.

Apoi c' un sgomot mare, cu capetele goale,
Cu surle, tumbelechiuri, privind pe toţi ponciş,
Rostind mii de injure şi dînd mereu pistoale,
Duc chelii p' all lor rege lşa baie 'n veselie,
Purtîndu- 'll, spre-all său merit d' orribilă chelie,
Întîi prin capitală cruciş ş' încurmeziş.

[85] Şi după cheffuire, ce- acellaşi allai mare
Se 'ntoarnă de la baie monarhul Budala;
Atunci însă, cu toate că iar invers căllare,
Se află scăldat spilcă, în cap cu un dovleac, –
Curoană meritată de împăratul fleac, –
Fumînd ş' în triumfare maiestatea sa.

În Brussa femei turce sunt multe ce 'ntre ele,
Prea sensualemente, frenetic se iubesc;
Şi unele ca s' aibă amante june belle,
Sau sprintine dibace, fac multe sacrificiuri
Ca toţi cocheţii ageri, şi ori-ce sacrilegiuri
Ca toţi perfizii cinici, fac tot pîn' reuşesc.

Pe aste femei toate atît le predomină
Această passiune, încît elle urrăsc
Ori-ce convieţuire cu partea masculină,
Ş' alleg astă hidoasă şi stearpă mulţumire,
Ce'n unele produce mortală chinuire
Ş' în toate- orribili patimi ce le 'ndobitocesc.

Mai multe dintr' aceste femei nenorocite,
Spre probă de credinţă în ast bizarr amor
Către-alle lor amante mai mult appreţuite,
Cum şi din bărbaţi unii, spre- adducere aminte
D' affecţii, amiciţii, promissii, jurăminte,
Se ard la mîini cu iască în modul următor:

[86] Cu mare sînge rece pe braţ pun iască- arzîndă
De faţă cu persoana ce vor a 'ncredinţa
Şi care, - orgolioasăassistă surrîzîndă,
Şi rabd pîn' arde iasca făr' ase tulbura,
În cît acea arsură, atît d dureroasă,
Pe braţ deschide rană şi pururea semn lassă.

Pe mort în Brussa Grecii nu-ll scaldă cînd ell decede.
Şi numai sub cuvîntul că numai Turci-o fac.
Decît femeea Greacă nici una nu se vede
A merge să petreacă pe mort la 'nmormîntare.
Ovreii pe morminte spre- a face lamentare
Plătesc la nişte babe ce plîng c' un hidos plac.

La Greci după ce moare vr' un preot, e 'ntrebată
În public prioteasa, ori-cît de jună-ar fi:
"Trăi-vei văduvind, sau vrei remăritată?"
Şi daca ea allege să stea în văduvie,
Pe scaun legat mortul e pus, ca o stafie,
Şi pînă- 'll îmmormîntă ş' în groapă-a putrezi.

Iar daca prioteasa răspunde că voeşte
A fi remătitată, răspuns prea ruşinos, 
Atunci preotul moare precum este fireşte;
Ell însă- atunci e 'n groapa-i, spre semn de insultare
Din partea priotessei, în gură  cu o mare
Crucită cărămidă şi pus pe spate jos.

[87] La Turci cînd e s' aridice pe mort spre îngropare,
Imamu- 'ntîi întreabă pe publicu- addunat:
"Acestui frate-all vostru voi datu-i-aţi ertare?"
Şi publicul răspunde: "Ertat, ertat să fie!"
" – În lume ell avut- a purtare d' omenie?
" – Ell cît a fost în viaţa-i prea bine s'a purtat. 
"Mărturisi- veţi oare şi da- veţi garanţie
Ca mie de purtarea-i către Dumnezeu?
" – Garanţi şi marturi fi- vom ş' în Cer ca acum ţie."
Şi "Dumnezeu să-ll erte!" duios strig toţi mereu.
............................................................................

Prin case nu sunt sobe în Brussa unitate;
Şi earna, ce devine adessea şi cam grea
Prin ploi necontenite şi multa- umiditate,
Mulţimea o petrece cu nasul în mangale
În care ard cărbunii cu flacăre mortale,
Ş' avuţii la tandururi faimoase cît vei vrea.

[88] În Brussa toţi fac lucrul cu boi, asini, cai, bivoli,
Şi mult mai mult cu caii ş' asinii se servesc;
Dar oamenii au inimi de 'ntregi tirannici idoli,
Maltract- ei cu cruzime pe bietul animal!
Su sarcini foarte grelle cu pietre, pill, pumnal
Îll bat, şi de furragiu- i cei mulţi nu îngrijesc.

În Brussa- au carre numai cu cîte duoă roate,
Făcute rău, mici, strîmpte, c' un jug prea greu şi gros,
Grozav scîrţîitoare şi slute întru toate,
Încît sărmana vită, povara din carr toată
De gătul ei purtînd'o atroce spînzurată,
Adessea-ori jos cade mugindă dureros.

În Brussa fîn nu este, nci coassă şi nici sapă.
Drept coasse-au lungi cossoare, drept sape furci de fer.
În vii nici-de-cum viţa pe earnă nu se 'ngroapă.
Şi toţi fac treeratul prin nişte sănii grelle
Cu scoabe de fer multe şi cremeni sub fălcelle,
Ce paele le sdrumic încît multe 'n vînt per.

În Brussa nu se află trăsuri mulţumitoare,
Ci sunt nişte- hodoroage decînd cu 'ntîii moşi, 
Ca chivotul lui Noe, grozav sdruncinătoare,
Mai slute decît butca hidoasei Tombatere;
Şi toţi cîţi intru 'n ele de multa lor plăcere,
Şi Grecii mai cu seamă, sunt foarte- orgolioşi.

[89] Mai e ş'o colivie d'o formă cam pătrată,
Gătită, depe gustul giubelei din fanar,
Cu clopote, cu ciucuri, c' uscioare, dess grillată,
De duoi inşi ducătoare, numită tratavanghel,
Faimoasă ca himera din basnul Agatanghel,
Şi dussă spînzurată de duoi catîri barbar.

Şi pentru cîte-o calle de vară şi mai lungă,
Mai sunt şi nişte cuiburi, sau mici semi-cutii,
D' un om încăpătoare, d' formă cam  prelungă,
C' un cort verde 'nvellite d' odată cîte duoă,
Şi dusse ca desagii p' un biet call amînduoă,
Intrînd cu scară 'n elle bărbaţi, femei, copii.

În Brussa vara, toamna sunt ploile prea rare,
Ş' ori-cînd se 'ntmplu-adessea încep tot oragios.
Iullie şi August conţin căldură mare.
Şi earna, toată earna, sunt ploi neîncetate,
Căci earna- aci nu este decît umiditate.
Iar primă-vara este un ce sublim frumos.

Aci peste tot anul un vînt, ce se numeşte
Notia în limba greacă, adessea dela Sud
Atît de tare batte, încît te îngrozeşte
A lui repeziciune şi trista-i şuerare.
Ast vînt usucă 'ndată noroiul cît de mare;
Şi earna de dogoarea-i ca vara mulţi assud.

[90] Armenii, Grecii, Turcii approape de cetate
Au vii, dar cea mai mare abia e d' un pogon,
Ş' adesea d'a lor lene ş' inculte sunt lăssate;
Ş' apoi cullessul toamna îll fac c' un allai mare
Ca cel ce Fanarioţii l-aveau spre onnorare
Pe cînd ei profanară curatul romîn tron:

În vii ei nu au crame, ci struguri-i- appassă
În putini lungăreţe ş' îi duc fălos p' acasă
Cu cai, catîri, cămile, făcînd ca aste vite
Să fie ca brezaia lăţos împodobite
Cu şicuri, oglinjoare, şi şiruri de mărgelle,
Cu pene colorate, cu scoici şi floricelle,
Cu clopote mulţime, şi primei vite-i pune
În cap bre-o jucărie ce-o- admiră ca p'o minune.
Îngiurul astor vite se aflu beţi orribil
Acei ce-au culless via dînd chiote terribil.
În fruntea- acestei pompe un beat măscărici face
Tot fellul d' insolinţe ce-ori-cărui barbar place.
Apoi urmează ager viori, meterhanelle,
Şi neiuri, tumbelechiuri, cimpoaie, daerelle.
Ş' infiine, în urma pompei, călit de bucurie,
Privind cu ochii roşii la toţi plin de mîndrie,
C' un marş triunfal vine şi chiar proprietarul
Cu cîţi-va lîngă dînsul scurgînd mereu paharul.
Şi pentru- astă paradă atît de minunată
Persoana ce o face e foarte lăudată;
Ş' acella ce nu poate acest allai a- 'll face,
Se simte neferice şi însuşi se desplace.

[91] Femeile Armence în Brussa sunt frumoase, 
Curate şi active ş' umane 'nsimtiment.
Sunt multe bune soaţe şi mume graţioase;
Dar unele din elle îşi perd buna valoare,
Căzute 'n prostituţii fiind pîn' la orroare,
Prin traiul ce bărbaţii le dau şi le turment.

Ovreicile mai toate, deşi mult lucrătoare,
În genere urrîte, sunt sale 'n portul lor,
În traiul lor ca mume sunt bune 'n căsnicie;
Mai multe însă suffer strivite 'n sărăcie
Ş' atroce maltratate de ori-ce trecător.

Cadînele sunt multe şi belle şi umane.
Mai multe- au simtimentul de traiul social
Şi fapte mai creştine destul ca Musulmane.
Dar viaţa lor e tristă: închise în harem
Şi foarte crud silite a ţine namehrem,
Sunt lesne jucăria bărbatului brutal.

Şi Grecile din popol mai multe sunt şi belle
Ş' active şi prudente ş' au simtimente rari.
Ş' în casa- le ş' în lume sunt mult mai bune elle.
Mai multe sunt şi soaţe şi mume virtuoase;
Dar sunt prea rău tratate prin faptele hidoase
Cu care le tortură bărbaţii lor barbari.

[92] Iară celle evgheniste ce strig fără ruşine:
..................................................................

Iar celle evgheniste ce strig fără ruşine:
Cocoane, nobilime, azi suntem numai noi;
Cum dar pot jupînesse, gunoaele de vine
Cu- atîta cutezare pe lîngă noi a sta,
Şi au obrăznicia şi vorb'a ne- adressa?
Ah! toată- onnoarea noastră perdută- o avem noi!

...................................................................

Întocmai, surioară! aceste prea- otrepe
Obraznice ş' infame de tot au devenit.
Văzutu- s'a vr'odată pocitele –a începe
Cu- atîta nepăssare să ne contrarieze
Şi sfînta noastră lege de tot s'o violeze?
Aceasta cu ruşine pe toţi ne-a înnegrit!

....................................................................
[93]
...................................................................

Şi nu vedeţi că elle sunt foarte îndrăcite?
Ce haină putem face d' aci 'nainte noi
Pe care să n'o aibă aceste- afurisite,
Şi încă mai adessea mai bună decît noi?

...................................................................

Noi toate- am scos papucii, şalvarii, feregeelle,
Ş' am pus scurteici, botine şi rochi de moare,
Şi polci cu farbararalle şi şaluri şi boccelle
Şi belle capeline şi chiar mînuşi glase.

...................................................................

Şi toate noi văzut- am putorile îndată
Că 'ntocmai le purtară, şi făr' a cugeta
Că nu i se cuvine mojicei nici- odată
Gătită ca cocoana a ni se prezenta!

...................................................................
[94]
...................................................................

Francezi croitori noă cusutu-ne-au şi polce
Şi rochile tăiete pieziş ş' încrucişat;
Şi agere modiste făcutu-ne-a capele.
Şi ştiţi că destul astea pe multe ne-au costat! ...
...................................................................

Şi ori-ce jupînese, avînd tipar de elle,
Turbate ş' în tăcere îndată le-au cusut,
Deşi schimonosite, pe toate însuşi- elle!
Cum dar s' avem răbdare mai mult s' ar fi putut?

...................................................................

– Veniţi, veniţi mai iute! Priviţi această damă.
– E bellă astă jună, găteala- i e frumoasă.
– A! e o jupîneasă, maimuţă, ticăloasă.
Gîndeam că e vre una ca noi de neam cocoană.
[95] Lăssaţi-o dar să piară, Bărbat are- abagiu,
De neam mojic ell este, iar nu de celebiu ...

...................................................................

– Acea cauză care la sufflet ne attinge
Nu trebue- a se 'ntinde mai mult a o lăssa;
Ci făr' alt cuvînt cată născioru- a li se frînge
Acestor jupînesse, să 'nveţe-a numai sta
D' aci 'nainte vr' una, ca azi, cu noi la rînd
Să tremure de frică de nobili elle-ori-cînd! ...

...................................................................

– Şi încă l' asta cată a nu fi 'ntărziere,
Fiind-că mă spăimîntă utragiul de durere
[96] Ce aste mueri sale ne fac către ori-cine!
Eu lumea- am străbătut'o ş' în Pera- am fost ş' in fine,
Am fost şi chiar în Smirna. Şi poci mărturisi
C' această- obrăznicie ce văz că au aci
Aceste jupînese azi către nobilime,
Airea nu pot s' aibă mueri din mojicime! ...
Ah! în Fanar să mergeţi, ş' acolo veţi simţi
Ce este jupîneassă şi ce cocoană- a fi!

...................................................................

– Ce lucru de orroare! Aici nu poţi allege
Cocoană cine este, şi cine din mojici!
Trec toate d' o culoare şi tot d' aceeaşi lege,
Încît Dumnezeu însuşi şi n' ar răbda aici!

...................................................................

[97] – Şi încă este alta şi mai ommorîtoare;
Noi suntem egal toate tot nobile 'nşfîrşit.
Cu creştere frumoasă, ş' atîta virtuţi rari;
Cunoaştem cu 'ntregime manier' attrăgătoare;
Avem ş' esperiinţă, figuri de prefferit,
Şi glorie, mărire, podoabe destul mari.
Şi crăp cînd văz streinii că laud întru toate,
Dînd chiar şi prefferinţă, p' aceste sali netoate;
Şi că pe noi, pe toate, chiorîş ei ne privesc,
Şi cum ne văd îndată ei cu dispreţ zîmbesc.

...................................................................

– Ba nu zici bine, soro! Aceste mueri sale
Te fac să te apuce ori-unde- istericale!
La ori-ce conversaţii, părerea întîi îşi dau!
La vizite, ori-unde, tot primul loc îll iau!
De eşi la preumblare, în faţă-ţi reuşesc!
Otravă pretutîndeni îţi dau cu meprizarea
Ce-ţi fac în faţa lumei! ... Şi poţi avea răbdarea
Cînd nu eşti nici în templuri  din elle prefferită? ...

[98] Ş' a cerului dreptate, cum văz, e addormită! ...
Găsi -le- ar lepra 'ndată să văz că toate- orbesc!

...................................................................

Ce este asta, dragă! Dece mai toţi bărbaţii,
Sreini din Europa, frumos civilizaţii,
În mahalaoa noastră nu vor să locuiască,
Ş' în alte părţi le place şi case să clădească?
Cocoane- aici în Brussa, ca celle din Fanar,
Nu sunt alt nicăirea ca  în Baluk- pazar.
P' onnoarea- vă, să-mi spuneţi! în alte mahalale
Se aflu soarelle şi baluri ş' ehpaialle?
Cunosc din putori vr' una să joace controdanţul?
În şase paşi d' odată pot elle 'n vîrti valsul?
Vr' un danţ, pecmez, sau brînză de este polca ştiu?
Ca noi bărbaţii lesen a-i prinde elle ştiu?

...................................................................

[99] O! prea fără 'ndoială de vrei a căuta,
Ursoaice, vaci, cămile destule poţi afla.

...................................................................

– Ferice să fii, soro! căci cum le-ai zis îmi place.
Ce văd dar toţi de intru tot p' între dobitoace? ...
		Kaia-başi
		Şi Sert-paşi
Şi toată mahalaoa ce nu-e Baluk- Pazar,
Cu luna cea mai bellă streinilor le par!

...................................................................

– Aici între noi altul strein nu poţi afla
Decît pe cotoroanţa şi mucea ... !
– Se vede însă omul că este crescut bine,
cum e tot Fanariotul şi noi mai toţi, infine. 

...................................................................

[100] Nu! Brussa nu mai este precum era o dată.
Azi este odioasă şi prea de tot stricată,
O! unde- auzeai gura acestor învrăjbite!
Şi unde vedeai vr' una cu haine strelucite!
Întocmai ca pisica bătută miorlăiau!
Cu mîinile 'n peptu cruce ori-cînd ni se 'nclinau! ...
Veneau a-mi spăla rufe şi cas' a-mi curăţi,
Ş' adessea –erau gonite şi făr' a le plăti! ...

...................................................................

O! face-s-ar cenuşă aceste făbrici toate!
Căci cîinele- franc face amar astă-zi să plîngi,
Putorile- a fi slujnici nu vor, căci sunt bogate;
Şi nici cu strămurarea la nas nu le ajungi!  

[101] De cînd astă mulţime de oameni de tot felul
	Călcă aici în Brussa perdurăm noi tot preţul!
	Sămînţa de desordin şi totul au stricat.
	Lovi-i-ar pe toţi ciuma cu-a lor Egalitate,
	Cu toate- alle lor bunuri, dorinţi şi Libertate! ...

Aceste prea- cocoane, trîndave şi stupide,
Cochete de minune şi vrute'n simtiment,
Sunt cinice 'n purtare, trufaşe şi perfide.
Mai multe, sau mai toate, nu ştiu alt a lucra
Decît una pe alta să stea a denigra,
Ş' atroce răsbunare a-şi face insolent.

În fine, ortodocse sunt prea precizemente,
Conserv elle- prea- bine orientalul rit;
Sunt unice în fapte riligiozemente:
Dibace 'n prostituţii, dogmatice 'n amor,
Artiste în bine-gaceri, copii mulţime- ommor,
Ş' întregi evangheliste se zic prea nemerit.

Pe fete, pe copille, le creşte foarte bine:
Le 'nvaţă ca veriga să ţie minunată,
Şi june deveninde, spre- a le păstra virgine
Agapi vice-versa le 'nvaţă- a practica;
Sau încă şi mai bine ştiu elle-a profita:
Şi muma şi fetiţa-şi-au rîndul regulat.

[102] De şapte, opt ani încă cu pompe de minune
Pe fete- şi logodeşte cu- all lor nopturn amic,
Durînd logodna ast- fell pîn' fetele- ajung june;
Ş' apoi la rînd şi elle intrînd cu alle- lor mume,
Logodnicul le lassă, sătul d' all lor renume.
Şi elle că 'n Europa aşa e moda zic.

Şi altele, mai fine, fac şi mai lăudabil:
Mărit, fără ruşine şi prea religios,
Pe fete de copile cu scop- abobinabil;
Sau fac motiv se fie de soţii lor lăssate,
Şi duc cu ai lor gineri un trai şi jumătate.
Infine, utragiu ele fac secsului frumos.

La Turci cum musulmana religie prescrie,
Ori-cărui prunc bărbatul îi este numitor;
Şi ell îşi împlineşte această datorie, 
Cînd pruncu- are- opt zile, în chipul următor:

All pruncului părinte, şi daca tată n' are,
Vre-o rudă, sau imamul, în camera în care
E naşterea făcută şi unde se găseşte
Şi muma lăhuzindă şi căţi ell îi pofteşte,
Ia pruncul simplemente şi după uşă- 'll pune;
citeşte semi-tare o scurtă rugăciune;
Rosteşte în urechia copilului prea tare:
"Lui Dumnezeu mărire să-i dai cu adorare,
Ş' în Mahomet s' aibi vie credinţă permanent.
Lui Dumnezeu eşti slugă, lui Mahomet client."

[103] Ş' apoi pronunţă vesel, întors către- addunare,
Şi numele ce- 'll pune copilului şi care
E dublu tot-d'a-una, cumpus neappărat,
În partea bărbătească, de numele- onorat
De toţi Mahometanii şi d' alt nume commun,
Precum este acesta d' aci: Mehmet – Tossun;
Ş' în partea femeească, de numele- arăpesc
Purtat de născătoarea profetului turcesc
Şî d' altul, cum am zice Fatma- Pembe. Ş' infine,
Din aste duoă nume, pe care vor îll ţine.

La Musulmani bărbatul neappărat sub soare
Celebră duoă nunte lui scump onnorifer,
La circonciziune şi la însurătoare, 
Întîea de turmente ş'a doua de plăceri.

La circonciziune, ce Turcul n'o applică
La cell ce are vîrsta de şapte ani mai mică,
În zioa hotărîtă spre- a fi circontăerea,
Copillul, mai nainte d'a sufferi durerea,
E preţiozemente în mare 'mpodobire;
Încins cu arme scumpe, în haine de momire
Lucinde 'n diamanturi, pe call gătit căllare,
Cu surle şi cu tobe, urmat d' un allai mare
De căllăreţi, pedestri, trăsuri fălos ornate,
Ş' în multă veselie purtat e prin cetate.

În casa unde este făcută prepararea
Acestei operaţii, aşteaptă re'nturnarea
[104] Copillului mulţime de marturi mai de frunte,
Hirurgul şi imamul spre cultul astei nunte;
Şi cînd copillu 'n curte reintră, all lui tată,
Sau alt bărbat ce este alless de mumă, 'ndată
Cu braţele deschise şi cu precipitare
Îi esse înainte spre-a lui pre'ntimpinare
Şi depe call în braţe în casă a- 'l conduce,
Ca la circontăere prin glume să- 'll apuce.

Copillul are dreptul în ast moment a cerre
Să i se dăruiască din părinteasca- avere
Un ce ce ell voeşte; şi fără pregetare
Părinţii acell lucru, d' ar fi ori-cît de mare,
Ai sacră datorie atunci publicamente
A i-ll dărui 'ndată prin act formalemente;
Căci e privit refuzul ca o păcătuire,
Şi căci, făr' a se face ast act de dăruire,
Copillul, pus la calle de rude sau dadace,
A sa circontăere nu vrea a i-se face.

Apoi, după ce actul acellui dar se face,
Ş' în timpul ce imamul c'un glas tremurător
Pe Dumnezeu invocă, cum Turcului îi place,
Fervent ş' în gura mare şi prea umillitor,
Tăerea s' esecută, copillul ammorţeşte,
Ş' Amin toţi assistanţii repet prea suffleteşte.

Ş' infine, foarte vesel începe nuntă mare
Cu tobe şi cu surle şi jocuri prea voios;
Se 'mparte pretutindeni mereu caffele- amare,
[105] Ciubuce, narghilele, ş' urmează- apoi faimos
Pillaffuri şi halvale şi cheffuri şi plăcere,
Pe cînd copillul ţipă în chinuri mortifere.

Bărbatul turc nu poate, cînd vrea să se însoare,
Prin propria-i vedere femee a-şi găssi,
Ci ori pe asa mumă, sau vre-o mijlocitoare,
Trimite depe placu-i femee-a-i nemeri.

Ell spune- allegătoarei cum trebue să fie
Conform de pe voinţa-i alleasă- a lui soţie;
Cum, adică, să aivă obrazul, ochii, gura,
Sprîncenele şi părul şi sînul şi statura,
Recomandîndu-i încă mai mult sever să cate
A nu avea picioare cu tălpi drepte şî late.
Şi cînd allegătoarea, ce merge întot-d'a-una
Cu alte trei bătrîne, îll minte la vre una
Din celle de ell zise, bărbatul are dreptul,
De vrea, din prima noapte, cînd ell vede deffectul,
Să lasse pe femeea lui dată vicleneşte,
Şi mai alles cînd talpa ell dreaptă i-o găseşte.

Depe încredinţarea ce-i dă mijlocitoarea
Bărbatu 'n împăcare contractă 'nsurătoarea.
Întîi face logodna, ce este o schimbare
De daruri reciproce ş'a nuntei constatare;
Bărbatul însă este prin lege consfinţită,
DAtor să dea femeei ş'o cameră, gătită
Cu tot ce la Turci este frumos şi nesessariu,
Ş'o sumă, învoită, de bani în numerariu,
[106] Ce Agîrlîk se zice. Ş' apoi, de 'nfiinţează
Ell aste daruri, nunta începe cum urmează:

De ginere 'n ajunul de nuntă se trimite
Miressei duoă babe, Ustî- hanîm numite.
Îndatorirea- dată acestor babe este,
Întîi, ca d' împreună cu multe- alte neveste,
La baie pe mireassă s-'o ducă, s-'o desbrace,
S-'o scalde , s-'o desmierde, s-'o peptene, s-'o 'mbrace,
Să-i tragă sprînceni late cu coadă şi addusse,
Să-i facă pe figură diverse murse,
Cu dressu şi cu foiţă să o sulemenească,
La mîini şi la picioare orribil s-'o cănească,
Să-i împletească părul cu galbină beteală,
Să-i zugrăvească- obrazul cu şic şi polială,
Să-i denature totul, şi, prin sordide glume,
Cu unt de roză gîtul şi sînul să-i profume;
All doilea, din stradă să 'mparţă, pripitoare,
La cine vrea mireasa hîrtii cu cuişoare
Drept semn de invitare la nuntă cu plăcere;
Ş' all treilea, să 'mbrace, precum mireassa cerre,
Pereţii şi tavanul odăei, dăruită,
De ginere miresei, cu zestrea cea venită
Pompos dela mireassă şi care constă 'nlucruri
De haine- alle miresei şi multe boccealîcuri.

Tot mirele trimite acasă la mireassă
Şi duoi bărbaţi, în carii ell are stimă- aleassă;
Cu autorizare ca'n locu-i să ficseze
Nichiahul de pe starea-i şi să'll legalizeze.

[107]  În casă la mireassă, spre-a legei împlinire,
De faţă cu mulţi marturi ş' acei trimişi de mire,
Şi după hotărirea nichiahului, d' odată
Muhtarul mahalalei, persoană respectată,
Cu ochi 'n pămînt ţinţă, miressei s' adressează,
Şi ea prea scurt şi simplu răspunde cum urmează:
"Ştii, fiica m ea, că astă-zi, cu-a lui Allah voinţă
Şi depe sacra lege ş'a omului dorinţă,
Ne- aflăm aici spre-a face înscrissul nuntei talle.
Răspunde-mi dar, putea-voi în astă-a lumei valle
Să garantez eu-însu-mi acuma pentru tine,
Făr' a 'ncerca 'mputare ş'a sufferi ruşine?
– Poţi. – Este depe placu-ţi a ta căsătorie?
Consimţi să devii mîine lui (Suleiman) soţie?
– Consimţ. – Să-ţi fac nichiahul? – Să-mi faci. –
				Amin!" Ş' îndată,
Zicînd către mireassă "fii binecuvîntată!"
Muhtarul şi trimişii de mire- alerg să dea,
Spre trecere 'n registru, nichiahu 'n mehchemea.

Cînd ast înscriss e gata, îndată se porneşte
A ginerelui mumă, sau, cînd muma lipseşte,
O rudă mai bătrînă, şi trei alte femei,
Cu nişte odoroage trăssuri slute cît vei,
Cu surle şi cu tobe, s' adducă pe mireassă
Printr' un sălbatic sgomot la ginere acasă.

Trăssura ce conţine mireasa e 'nvellită
De tot cu postav roşu sau pînză ceruită.
[108] Cînd stă trăssura 'n poartă la ginere acasă,
Grăbit mirele- aleargă, ia 'n braţe pe mireassă,
O duce, earna, în casă, ş' în timpul bun, în curte,
O pune pe un scaun, îi dă sărut pe frunte, –
Pe cînd ea îi sărută lui palma mîinei drepte
Spre semn că de la dînsa ell sigur să aştepte
Suppunerea passivă şi traiul bun în casă, –
Şi, mut, stîngaci şi rece, ell singură o lassă.
Ell merge  'n seleamlîcu-i, sau în vre-o caffenea.
Ş' atuncea la mireassă s' addună spre-o vedea
Femeile în grupe, venind grăbinde elle
La nuntă cu copiii, pisici şi daerelle.

Conform cu legea turcă, ce prea sever prescrie
De secsele- amînduoă petreceri să nu fie.
Ci 'n ori-ce circumstanţe să fie separate,
Femeile la nuntă, sălbatic isolate,
Petrec  mai mult dorminde închisse în haremuri,
Pe cînd în seleamlîcuri bărbaţii lor fac cheffuri
Cu lăutari şi tobe, cu chiote hidoase,
 Cu sgomote barbare, cu danţuri odioase
Şi glume foarte sale, cum l' este-a lor voinţă
Şi cum e mai orribil, privind cu prefferinţă
Danţîndu- le 'ntre dînşii ca nişte- orangutani
Acei abominabili şi monstruoşi oglani,
........................................................

Această nunţială petrecere îndată
Ce sunt duoă ore turceşti din noapte 'nceată.
[108] Ş' apoi, după ce termin pillafful şi halvaoa
Şi sorb toţi pretutindeni încet şi rar caffeaoa,
Bărbaţii iau pe mire ş' îll duc c'o gravitate
Bizară la moscheea ce e'n vecinătate.
Aci îşi fac aptessul, în templu toţi d' odată
P' Allah invoc prin fugă cu totul înfocată
Spre-a fi întreg ferice a lui căsătorie
Ş' în viaţa pămîntească ş' în cea de vecinicie,
Ş' întorn pe mire-a casă c'un marş de triunfare,
Cu torţe multe apprinse şi toţi, cu respect mare,
Cîntînd un  imn armonic, un imn ce viu procură
În puntu-acesta nuntei turceşti bellă figură.
Ei pînă 'n salla casei întorn ast- fell pe mire
Ş' îll lass, gratificîndu- 'll cu cîte-o îmbrîncire,
Şi cîte un pumn ţeapăn în spate fie-care,
Spre semn de cordială a lor felicitare.

Cînd mirele se 'ntoarce cu astă pompă- acasă
Şi ia snopeli în sallă, mireassa e rămassă
C'o singură bătrînă, Usta-hînîm numită,
Aude pumnuirea şi rîde în ghessuită,
Alegră aşteptîndu-ll să intre triumfal
La dînsa în odaia cu patul nupţial.

Infine, bietul mire, snopit încît îi passă,
Cum scapă de ei intră îndată la mireassă,
Pe care o reaflă stînd mută, 'ncremenită
Şi pînă la genunchie c' un văll acoperită.
Ell merge drept la dînsa, figura-i desvălleşte
Pe frunte-o resărută tot ca ş' întîi muteşte,

[110] Ş' în timp ce ea-i sărută, ca şi în prima oară,
Lui palma mîinei drepte, în mînă-i mai strecoară
Un dar pecuniariu strîngîndu-i ş' încet mîna.
În ast timp jos aşterne un nuou covor bătrîna,
Şi mirele 'ngenunchie întîi pe ell se pune
Şi apoi mireassa 'n urmă-i, spre-a face rugăciune
Ei ambii împreună fervent lui Mahomet,
Ca să le- ajute s' aibă în casă berechet.
Apoi deszugrăveşte bătrîna pe mireassă,
Ş' adduce 'n mare pripă o mică rondă massă,
Ce alt-ceva pe dînsa, mai legiuit, nu are;
Decît găină friptă, lipie, piper, sare;
Şi după ce mănîncă găina cîte trei,
Bătrîna se retrage rîzînd d' între ei.

Ş'a duoa zi bărbaţii, ce seara- au dus pe mire
Cu pompă la moschee şi cîţi i-au dat snopire,
S' addun iar toţi la mire spre a mînca paceaoa
Ce este legiuită cum este şi halvaoa.

În Brussa Arianii Armeni la 'nsurătoare
Soţie şi- alleg singuri de pe plăcerea lor!
L' ai ei părinţi, sau rude, o cerr prin peţitoare;
Cu marturi şi cu 'nscrissuri contract căsătoria;
Se logodesc cu forma ce-o au ş' în Romania,
Ş' apoi celebră nunta în modul următor:

În seara precedentă de zioa nunţială
S' addun la mire- acasă c'o poftă cordială
Toţi cei chemaţi la nuntă; şi, după ce caffeaoa
[111] Amară-o sorb ca Turcii ş' îşi fum şi narghileaoa,
Se duc cu lăutarii ş' adduc pe nuni la mire.  
Apoi, la miezul nopţii, d' odată cu grăbire,
Lăssînd  pe mire singur, pornesc cu lumînare
De ceară- aprinsă în mînă, cu sgomote bizarre,
Cu neiuri, clarinete, viori şi daerelle,
Şi între nuni un june cîntînd vestit manelle,
	S' adducă pe mireassă
	La ginere a cassă

Atunci şi la mireassă se află-o addunare
Destul de numeroasă, ce- aşteaptă 'n nerăbdare
A nunilor sossire să cearră pe mireassă.
Atunci însă mireassa, îndată ce a-casă
Se 'ntoarce dela baie, ........................
................................, miressei îi cănesc
Turceşte mîini, picioare, o 'mbrac ş'o'podobesc.
Cînd e mireassa gata, c'o svăpăere crudă
Îndată- all ei părinte, sau vre un bărbat rudă,
Mijlocul îi petrece cîun brîu de trei ori tare,
O 'ncinge cu ell iute, făcîndu-i un nod mare,
Şi binecuvintează a ei căsătorie.
Apoi un sever preot, victimă d' apatie,
Ce'n faţa addunării devot din templu- adduce
Un roz văll de mătasse, o mică de lemn cruce
Ş' un vas d' argint ce este ca un sahan format,
Rotund, întins p'o parte, pe alta găvănat

[112] Mai mult oval în centru, şi d'o circonferinţă
Precis de şasse palme; citeşte 'n umillinţă
O scurtă rugăciune; dă bine-cuvîntare
Acestor  obiecte; şi prea cu 'ndemînare
Miressei crucea'n frunte şi vasu 'n cap îi leagă,
Barbar o 'nsovoneşte cu văllul mai întreagă,
Ş' în camer' addunării în vre un colţ o pune
Să stea tot în picioare ca tragică minune.

Mireassa, de pe lege, aşa însovonită
Şi cu acelle lucruri pe cap prea chinuită
Trei nopţi şi duoă zile rămîne neclintit!
Căci iar preotul însuşi, prin forme de gîndit
De pot a fi creştine, în public i-le-ardică.
Mireassa e datoare, de voie ori de frică,
Ori-căriea persoane, ce vine s'o salute
În colţ, prin sovon mina smerită să-i sărute.

Cînd intră la mireassă allaiul dela mire,
Toţi oaspeţii miressei se scol, cu umillire
Iar nu de politeţă, şi lass locul vacant
Spre-a-'ll ocupa allaiul ce intră arrogant.
Vre-o duoă cotoroanţe de coate- apuc mireassa
Ş'o port ca pe o ciungă şi oarbă 'n toată casa
CA să sărute mîna d'a rîndul tutulor.
Şi, după ca caffeaoa şerbetul ş' un lichior
Beau nunii şi allaiul, ess iute toţi din casă;
De braţe duoă fete plîngînd iau pe mireassă;
S' apprind mai multe torţe; alegru fie-care
În mînă ţine- arzîndă de ceară lumînare;

[113] Viorile şi neiul răsună armonios;
Din cînd în cînd s' aude ş' un cînt melodios,
Sonor şi prea patetic ce 'ntonă rar un june
Şi care 'n ora- aceea produce- impressiune;
Şi printr' un marş prea moale şi ast-fell de paradă,
Ce-ar semăna prea bine c'o bellă serenadă
De n' ar avea într' însa chiuire,
Mireassa este- adussă din casa ei la mire.

Cînd ast allai în poartă s' appropie la mire,
Acesta, în nerăbdare, pripit şi în uimire,
Aleargă, cu- all său frate, sau vr' un amic, în stradă,
Şi amîndoi în mînă cu cîte-o pîine caldă;
Întimpin pe mireassă ca duoi pedanţi actori;
Pun pîinile miressei îndată 'n supţiori;
O duc de braţe 'n casă, ş'o pun tot în picioare
Ş' în unghi ca p'o păpuşă de cîrpe roşioare.
Apoi, cînd mussafirii sfîrşesc felicitarea
Şi crunta băutură, se sparge addunarea.

Duminică, îndată ce zioa reapare,
Consîngii juni ş' amicii c' un neastîmpăr mare
Pe mire- 'll duc la-baie, ş' acassă- un bărbier
Aşteaptă spre a- 'll face un spilcă cavarer.
Cînd bărbieru- 'll rade şi îll perdăfueşte,
Prin  fell de fell de glume o babă- 'll giugiuleşte;
Îi cîntă lăutarii patetic şi cu sgomot;
Famillia-i întreagă şi ell plînge cu hohot;
S' adduce 'mbrăcămintea-i de mire pe o massă;

[114] Un preot i-o citeşte ş'a o 'mbrăca i-o lassă;
Flăcăii îll desbracă în grab şi pe bufnite;
Faimos îll reîmbracă cu hainile citite;
Îi pun cămaşa 'ntoarsă cu peptul în spinare,
Ş' îi fac în brînişorul de la şalvari un mare
Şi triplu nod în spate, şi cînd mirele 'mbracă
Costumul din Europa şi n' au cum nod să-i facă
Îi leg peste mijlocu-i un testemel roşcat
Sub pantaloni în spate-i tot triplu înnodat.

Mai legiuit Armenii de dogma ariană
Îşi fac nunţile 'n Brussa cînd clima asiană
Le dă lor în tot anul all viillor culless;
Şi pururea 'ntre dînşii c'un prea viu interess
S' acord perechi mai multe la templu să s' addune
Şi toate de odată a sta să se cunune.
Duminică dar noaptea, la duoă turceşti ore,
Din case şi notabili şi mai inferiore, 
Mai multe ş' uniforme allaiuri nunţiale
Pornesc tot-de-odată, cu- apprinse massallale,
Într' o tăcere- adîncă, ş' în mînă fie-care
Persoană cu arzîndă de ceară lumînare,
La templu a conduce, spre ase cununa,
Pe miri şi pe miresse ş'a casă-a-i înturna.

În templu protopopul aşază- ecsactemente
Pe miri şi pe miresse orizontalemente
În faţă cu oltarul d'a rîndu-a sta aşa:
Pe fie-care mire şi pe mireassa sa
Îi pune frunte 'n frunte, şi între ei adduce
[115] Cîte- un copill c'o mare şi groassă de lemn cruce;
Şi lîngă fie-care pereche sever lassă
Un preot ce s' adressă la mire şi mireassă:
"Peştele e dulce, dar are şi oase.
Cînd e carne macră, cu gusl s'o mîncaţi,
Şi cînd are oase, să n'o aruncaţi.
Să vă placă floarea şi cînd nu miroase,
Însoţirea voastră e nedesfăcută;
Fie-vă dar voă pururea plăcută!"

Ş' îi întreabă: "Cînd vre unul
D' între voi va deveni
Ciung, olog, ori va orbi,
Sau robind sufferind jugul,
Juraţi- voi pe sfîntul Nume
Că vă veţi iubi în lume?"
Şi ei răspund amîndoi:
"Da! jurăm din suflet noi;"
Ş' apoi li se citeşte d' odată cununia
Precis cu- acelleaşi reguli ce-au ei ş' în Romania.

Infine, fie-care pereche cununată
Fiind c'o- aceeaşi pompă ş' acasă înturnată,
Se 'ncepe nunţiala petrecere ce are
LA multe cu cea turcă intimă- assemănare,
Fiind şi ei ca Turcii retraşi pe secse 'n parte.
Spre zioă addunarea cu cheff se redesparte;
Şi tinerii sunt foarte legal îndatoraţi
Să stea pînă marţi noaptea cu totul separaţi.
Şi mercuri dimineaţa se readdun la mire
[116] Toţi cîţi la cununie în templu- au assistat,
Spre a mînca paceaoa ce este-o legiuire
În Orient păstrată de toţi neapărat.

Mireassa însă-ori-unde vorbeşte, ca o mută,
Cu socrii şi cu soţu-i mult timp prin pantomimi,
Pe cînd cu toată lumea prea ager e limbută;
Şi dură ammuţirea-i decis  pînă cînd are
În mînă dela dînşii un dar ş'o addunare
De joc, ce ea pretinde ca drepturi legitimi.

Ovreii îşi fac nunta ca şi la noi în Ţarră,
Căci ei conserv ori-unde legatul ce- 'll luară.
Şi Greci-o fac întocmai, făr' a lipsi nimica,
Precum îmi spunea mie duios mama bunica
Că şi în Romania să celebra odată,
Cînd muma sa 'ncepusse să iassă 'n baluri fată,
Cînd danţul matracuca era cell mai alless,
Cînd junii curtau mîndri cu capul rass sub fess.

În Brussa templuri toate crestine sunt vre-o şapte:
De rit catolic unul, de cell grecesc vre-o trei,
De cell protestant unul, şi duoă celle-l-alte,
Ce sunt şi mai frumoase, de ritul arian.
Possed ş' Isdrailiţii un sinagog în han.
Iar Turcii au solide o sută cinci moschei.

Mai celebră din aceste
Musulmane moschei, este
[117] Cea numită-Oglu-Geami.
Astă turcă catedrală
În cetate stă cu fală ea din centru-a predomni.

Are două minarelle
Din toate mai 'nalte elle,
Şi trei  uşi care prezent
Maureasca- arhitectură
Cu întreaga ei sculptură,
Fantazie şi talent.

Ea e vastă şi zidită
Tot cu piatră netezită.
Şi, ca templu musulman,
În interioru-i n'are
Decît pe muri scrisse mare
Nişte versuri din Coran.

În miz-locul ei petrece
Ş' un izvor de apă rece
Ce recade minunat,
Prin trei curgeri tot-d'odată,
Într'un sgheab rotund de piatră
Pentru- abluţii destinat.

Şi paveaoa-i mărmurită
Este toată- acoperită
Cu covoare nelipsit;
Şi cupola ei grillată
[118] E mărunt şi dess lucrată
Cu vergi de fer împletit.

Cetatea Brussa, 'n care avu pîn' la luarea
Bizanţului şi tronul imperiu- ottoman,
În naţia turcească îşi ia glorificarea
Fiind-că ea conţine religios păstrată
În sacre monumente cenuşa adorată
A şasse sultani bellici din neamul lui Osman.

Rămăşiţa conservată
A lui Hiuda-Ven-Digiar,
Ce fondă întîiaşi dată
Ottomana 'mpărăţie
Şi făcu 'ntre Turci să fie
Considerat ca sfînt chiar

Este pusă ş' adorată
Într'o splendidă turbea
Ce, în Cecirge- aşăzată
Între patru 'nalţi, stufoşi
Seculari platani frumoşi,
Este demnă- a se vedea.

Mormîntul ce conţine cenuşa lui Orhan,
	Erou all Semi-Lunei
	Şi concherant all Brussei,
Şi fiu ereditar all primului Sultan,
[119] E pus într- un celebru şi mare monument
	Ce stă p' acea stîncoasă
	Collină maiestoasă
Pe care Brussa-şi are întîiul fundament.

Acest monument fusse biserică creştină,
Zidită subt antica domnire bizantină.
Cupola lui, solidă, e vastă, susţinută
De st'lpi diversi mulţime de verdele antic
Şi de porfir colloane de formă mult p lăcută.
Se văd într' însul încă şi cruci de mozaic
Pe murii săi formate; ş'a lui pavea-i frumoasă
De marmură prea albă şi vînătă sticloasă.

	Cenuşa lui Baiazet
	Erou demn de Mahomet
	Şi care fu surnumit
	Şi Ilderim cell vestit

	Rămassă 'n Filadelfia
	Ş' addusă în Bitinia,

	E pusă 'ntr'un monument
	Între toate eminent,
	De marmură 'ntreg lucrat
	Şi de Islami frecantat.
	
	Rămăşîţa lui Mussa,
	Fecior all lui Ilderim
	Şi care din viaţa sa
	Mormîntul şi- 'll pregăti
	Lîngă- all tată- său a fi,
	Conservată o găsim
	Într' acelaş monument,
	Cum fusse- all lui simtiment.

	Cenuşa lui Murat,
	Sultan prea venerat,
Ce concuistă cetatea fondată d' Adrian,
	Învinse Albania
	Şi subjugă Serbia;
Trecîndu-le atroce prin foc şi iatagan,
	E pusă într'-un mare
	Măreţ mauzoleu
	Ce e cu adorare
	Privit ca sfînt muzeu.

Cenuşa lui Şeih Şamedin-Mahomet-Ben-Alli,
Cunoscut sub numele de sultan-Emir-Beli.
	Este cea mai adorată
	D' între toate şi păstrată,
	Cu zel prea religîos,
	Într'un monument pompos.

	Acest monument se vede
	Pîntre arburi seculari,
	Platani, cipri şi stejari,
	Înălţîndu-şi fruntea-i verde
	Cu un aer maiestos
	Pe un deal foarte frumos.

[121] Murii lui pe din affară
	Cum şi în năuntru-i sînt
	Îmbrăcaţi pînă 'n pămînt,
	Printr'o simetrie rară,
	Cu bucăţi de porţelan
	Diverse 'n culori ş' în plan.

Acest mormînt celebru de vanităţi terrestre,
Văzut numai prin desse grillagiuri de ferestre.
.................................................................
E scrupulozemente cu şaluri preţioase
	Întreg acoperit
	Şi de creştini ferit.

..................................................................
[122] 
..................................................................

Olimpul Bitiniei, şi în limba musulmană
Keşiş-Dagî, e unul din munţii eminenţi
În Asia Minoră. Ell cima-i suverană,
Mai sus de faţa mării, fier şi pe tăcute,
Măreaţă şi-o înalţă de duoă mii cinci sute
Cinci-zeci şi trei de metri, cum zic cei competenţi.

Ast munte se diviză în trei regiuni belle.
În partea despre Brussa ell este 'ncongiurat
De nişte seculare şi desse pădurelle
De tei, castani şi cedri cu maiestoase vîrfuri
Şi rămuri mult pletoase. P' acesti gigantici arburi
Apururea securea fervent i-a respectat.

Pe culmea primei trepte se poate afla omul
Suind vre-o patru ore pe jos necontenit;
Suirea-aceasta însă în muntele Olimpul
Ori-cînd nu se 'ntreprinde, căci neaoa, ce appare
Trei părţi din an pe cima-i, dintr' însul nu dispare
Decît la miezul verei ş' adesea la finit.

În prima regiune a muntelui Olimpul
Se formă o întinsă terraţă d' admirat,
Pe care Turcomanii, cînd este frumos timpul,
Îşi pun alle lor corturi spre-a oilor păsciune.
Aci încă o bellă pădure se compune
De brazi şi de mesteacăni plăcut de 'ncîntat.

[123] Ş' în culmea regiunei aduoa se găseşte,
Ca în prima regiune, un şess foarte frumos.
Aci n' între diversii mulţi arburi, se zăreşte
O mare cantitate de steiuri de granite
Şi marmură mult albă cu vine fellurite.
În astă parte este ş' un lac foarte pescos.

P'a treea regiune a astui măreţ munte
Se poate afla omul  ce vrea a o vedea
Suind ca pe o scarăcît-va pe nişte multe
Frumoase culme repezi, ce sunt accoperite
D' enupere şi plante şi flori de differite
Nuanţe 'ncîntătoare şi spini ici şi colea.

Din cea mai 'naltă cimă a muntelui Olimpul
Vederei se destinde în spaţiu depărtat
Un foarte bell spectacol cînd este senin timpul:
Spre Orient, cîmpia şi munţii Dorileei;
Spre Nord, istorici sate, collinele Nikeei
Ş'a ei frumoasă baltă cu peşte lăudat;

Spre Sud, lacul celebru, numit Apolonia,
Încongiurat de sate şi fructifere vii,
Şi mari cîmpii inculte ca toate din Turcia;
Şi spre Appus, acele scumpi insuli Princiare,
All mării sclipind luciu şi vastul Stambul, care
Se pare că pluteşte în undele- azurii.

Şi flacurile- acestui de admirare munte
Sunt îmbucătăţite perfect prodigios
[124] În mii şi mii de felluri de rîpe- adînci, mărunte,
Prin care curg torrente de unde- impetuos.

Acelle solitudini plăcute cît şi crunte,
Murmura de cascade, misterul impressiv
Şi umbra foarte mată din ast grandios munte,
Sunt tot ce-i mai poetic, mai viu, mai espressiv;

Privind  cine-va zioa din muntele Olimpul
În jos assupra Brussei c'un ochi mai neclintit,
Privind acell amestic de case de tot tipul,
Albastre, roşii, negre, verzi, galbine ş' albite,
Acelle moschei albe cu dome plumbuite,
Ş' acelle minarelle cu vîrful daurit;

Privind cum, p' între case, tekkelle vaste, templuri,
Ruine, văi, colline, morminte de Sultani,
Şi p' între minarelle din care sacre cînturi
Mazinii dau patetic, se 'nalţă bellele cime
De cinuri, piramide funebre şi sublime
Plantate în tot cîmpul de morţi mahometani,

Ş' adeogînd l' această figură- attrăgătoare
A astui bell spectacol, acell licuritor
Cer pur închiss- albastru, acell străluce soare
Din Asia, ş' antica lui Brussias cetate
Îi va prezenta totul ce e 'nrealitate
Mai maiestos fantastic şi mai încîntător.

[125] Approape 'n stînga Brussei pe poalele de munte
Sunt ape minerale ce toate pot servi
Spre 'ntreagă vindecare la maladii mai multe;
Sunt însă rău ţinute şi foarte rău stimate,
Căci, din nenorocire, se aflu possedate
De cei ce nu ştiu face decît a nimici.

Aceste minerale şi rari ape frumoase, 
Pe care competenţii, ce au căllătorit
P' aici, mărturissiră că sunt foarte virtuoase
Din toate celle-l-alte ce 'n Asia- au găsit,
Conţin sulfat de sodă, energică pucioasă,
CArbonice tari gaze şi humă mult feroasă.

Şi sunt aceste ape atît de ferbinţi toate,
Încît cell ce nu este cu dînsele 'nvăţat
Să rabde- a ţine 'n elle nici chiar mîna nu poate;
Şi una mai cu seamă, ce are mult sulfat,
Atît e de ferbinte încît îi dete nume
D' Eşek- terleden Turcul, în vorba lui de glume.

Aceste belle ape curg mult cristalemente
În patru văi commune, solide bastimente,
Numite 'n limba turcă: Kiukiurkliu, Kainargea,
Kara- Mustafa- oglu şi Epi-Kanlîgea.

Şi alte şasse încă băi publici se găseşte
Departe semi-leghe spre-all Brussei occident
[126] În satul zis Lăcustă sau Cekirge turceşte,
Un sat în care poate vederea să 'ntîlnească
Poziţie prea bellă şi foarte pitorească,
Ş' în care-au multe case şi mineral sorgent.

	Aceste şasse văi, prefferite
	Pentru şădere, sunt şi numite:
		Hiuzniu-Giuzel,
		Boiu-Giuzel,
	Selvinaz, Ai-Iani sau Cekirge,
	Gihanda-Bir şi Eski-Kaplîge.

Din aste bastimente, ce 'ntregi particulare
Proprietăţi sunt toate, mai renumit, mai mare
E numai cell din urmă. Ell este o antică
Construcţie grecească. Cupola-i magnifică,
Imensă şi ovală, e toată netrecută
De ochiuri mici mulţime şi bine susţinută
De opt colloane groasse de marmură frumoasă.
Bassinul vast din centru-i, plin d' apă cristaloasă,
Conţine-o adîncime d' un stat de om şi are
Şi o circomferinţă de patru-zeci picioare.

În ori-ce timp în Brussa Natura se prezentă
Propice şi fecondă de bine pămîntesc.
Natura în frumuseţea-i aci e escellentă!
Pămîntul, cultivabil, e foarte generos,
Ori-ce se pune 'ntr' însul renaşte bun, frumos.
Şi vai! oameni într' însa veget, iar nu trăesc!

[127] În Brussa sunt mulţi arburi sălbatici şi domestici:
Castani, migdali, peri, rodii, aluni, cireşi, nuci, meri,
Caissi, corcoduşi, vişini, gutui, smochini, şi persici;
Platani, pleopi, cipri cu 'naltă creastă arburi
Ce tac esprimînd multe, ca vechi ochiulari marturi
La alle omenirei cruzimi ş' amari dureri!

Livezi de duzi, toţi tineri, c'o frunză rondă mare, 
Căci fabricile pusse pe mulţi a s' appuca
D'a duzilor plantaţii şi bună cultivare;
Vii bine fructifere cu groasse bătrîni viţe
Şi foarte gustoşi struguri prin văi şi pe colnice;
Şi multe- aspecte demne spre a se contîmpla.

Esterioară Brussa e foarte attractivă.
Poziţia-i frumoasă, e lucru pitoresc.
Sub munte, 'ntre munţi pussă, ca văduva pensivă,
Ea pare că suspină gemînd 'n ruinare,
Şi par' că îşi reclamă a ei antică stare,
Sau ora ce-ar scăpa-o de toate ce-o strivesc.

Privind cine-va Brussa de pe vre-o înălţime,
Cînd lină i-atmosfera ş' în revărsat de zori,
O vede, printr' atîtea aspecte rari sublime,
Un ce sever poetic, spectacol serios,
Un centru ce esprimă ceva misterios,
O mumă 'n lamentaţii plîngîndu-se la flori.

Iar daca va privi-o în vr' una din acelle
Frumoase nopţi senine din luna lui Cuptor,
[128] Cînd ceru, închiss- albastru, e 'mpestriţat de stelle;
Cînd luna străluceşte în plina ei splendoare;
Cînd frunza abia mişcă timidă, şoptitoare;
Cînd cîntă filomilla melodios sonor;

Cînd bella blondă lună din 'nalta-i regiune
Ţintatele-i dulci raze pe muntele gol, mut
În văi şi-le refletă, sclipinde de minune,
Prin dessele mici umbre de frunze tremurînde;
Cînd se aude murmure de unde torrentînde;
Cînd addieri de zefiri uşori se simt plăcut.

Cînd 'nalţii antici arburi din întunericime,
Ca triste monumente, la lună ess gradat;
Şi cînd de pretutindeni cu strălucinde cime
Acelle- aeriane colloane grandioase
Se 'nalţă însus spre ceruri superb misterioase,
Atuncea privitorul rămîne- adînc frapat!

O! Astea toate 'n şopta ce e 'ntăcerea nopţii,
Prezent o panoramă ce poate a frapa
În inimile belle ............................................
Şi a susţine simţul şi via 'n fiorare
Ce fac a vedea omul de pură cugetare
Puterea- Creatoare şi a o adora!

Infine, - atît de bellă în Brussa e Natura,
Încît d' ar locui-o un popol ce-ar simţi
Să fie- activ şi liber s' aibă 'nvăţătura,
[129] În scurt tîmp ar ajunge un loc de prefferinţă;
Un loc de fericire, iar nu de sufferinţă,
De crime şi mizerii ce nu se  pot descrî.

	La amicul meu H T.
	1855. Aprilie 12 no. 14. sub baracă.

	Amice!
Infine, peste- atîtea mizerii, sufferinţe
Ce crunt turmentau Brussa prin omeneşti voinţe,
Spre-a se 'mplini şi voia prea crudei salle soarte,
Veni şi chiar Natura de o isbi de moarte
C'o 'ntreagă catastrofă, desastru foarte- amar!
Ce îll descriu la valle ca martur ochiular.
Deşi şi simtimentul ş' amea impressiune
Sunt foarte vii în mine, dar tot nu poci a spune
Precis şi cu 'ntregime, şi chiar  în proză fie,
Calamitatea Brussei şi a Naturei Vie
Putere revoltată ş' estrem miraculoasă,
Ce-o contîmplai în spaimă terribil dureroasă
Ş' în curiozitatea ce 'n om fatalemente
Domină 'n nişte ast-fell de critice momente.
Că voi acest desastru în versuri a- 'll descrie,
N'o fac crezînd c' aş face o bellă poezie,
Ci pentru că îţi place ca să mă califici
Că scriu ca poet neaoş, sau cîntător, cum zici.

[130] Catastrofa Brussei la 1855

Precum survine 'n omul zăcînd copprins de moarte
O pace d' amăgire ş' un somn d' augură rea,
Aşa precede 'n Brussa, spre semn de trista-i soarte,
O toamnă momitoare ş'o earnă foarte grea.

Şi cum figur' acellui ce doarme- ast- fell letargic
Esprimă- un ce sinistru, fatal, estrem, secret,
Aşa appare Brussa, în traiul ei amarnic,
Espusă la urgia Supremului decret.

Precis ca prin orbirea ce prea fatalemente
Împinge la peirea-i pe bietul muritor,
Attraşi sunt Brussianii, avuţii nottamente,
Spre fapte sacrilege şi trai desfătător.

Ca estimp nici-o-dată plăcerile de brute,
Diverse- abominaţii şi mari scelerateţi,
Cîntări delicioase, petreceri pe 'ntrecute,
Nu fură întreprinse în sînu- astei cetăţi.

[131] Deşi earna de estimp, căzută c'o rigoare
Prea rară 'n astă climă, inspiră dureros
În toţi presimtimente d'o panică terroare,
Dar trista conduită urmează tot hidos.

Pe cînd tot cetăţeanul, fidel l'a sa umoare,
În Brussa începusse de earnă- a fi scăpat
Ş' aşi stinge ş' acea frică de relle cobitoare,
Survine şi flagellul ce-i fuse destinat.

Topită este neaoa, căzută foarte mare.
E zioa cea din urmă a lunei Februar
Cîmpia reîncepe a sa 'nfrumuseţare,
Şi florile plăpînde precoce reappar.

Saturn îşi reavvîntă pe fiica-i etern jună
Spre missia divină ce ei i s'a prescriss,
Natura reînvie, tot traiul se îmbună,
Ş' în om Sublimul este profund şi viu descriss.

Alegră volatila, eternul îll străbate;
Insecta, ranimată, re' ncepe a sbura;
Reptila, renăscută, traversă căi umblate;
Bătrîni şi tineri arburi re 'ncep a 'mmugura.

Săracul îşi cîrpeşte căsuţa-i umillită
Ce 'n timpul grellei erne i s'a despeticat,
Şi trist de sufferinţa-i atît de nefinită,
Suspină- amar că n' are un trai mai de 'mpăcat!

[132] Bogatul, trecînd earna ca vis de bucurie
Şi plin de răutate ca calul vicios,
Avid îşi recroeşte o nuoă veselie,
Şi cugetu-i n' aţţintă decît la odios.

O limpede- atmosferă promite timp de bine;
Un soare viu allungă tot răul de temut;
O dulce- ilaritate anunţă zille line,
Şi ori-ce creature aspiră la trai plăcut.

E zioa cea fatală. E ora cea ficsată,
Momentul a se 'ncepe isbirea rezolut ...
D' odată atmosfera întreagă e 'nnourată;
E negură de spaimă, desastrul absolut!

Începe- oragiu terribil c' o piatră- ovală mare;
Urmează- o jumătate de oră necurmat;
Înceată tot-d'o-dată, lumina reappare,
Ş' un cuart de oră trece c' un timp astîmpărat.

Apoi, pe cînd tot omul aşteaptă 'n palpitare
Să vadă curcubeul spre semn de timp senin,
 Eclată 'n atmosferă un tunet foarte tare
Ş' un trăsnet c' un resunet ce fac în om greu chin;

Şi cade către partea Sud-Est şi Sud centrală
Un dublu şi gross fulger, ca foc curgînd din cer,
Prin duoă linii curbe ş' în formă torrentală,
Meteor ce consternă şi inima de fer.

[133] Îndată după fulger c'o rară strălucire
Appare şi doritul pe ceruri curcubeu;
Dar ell încinge, - Appusul, şi strania-i ivire
Adaogă terroarea în oameni şi mai greu.

Nu trec nici cinci minute, n' apucă muritorul
Din marea sa uimire în sine-a-şi reveni,
Ş' amarnic se şi simte şi prea 'nfiorător
Prelud all catastrofei ce Brussa conceni!

Precede-o sutterană profundă detunare
C' un freamăt prea terribil ş' un uet successiv.
Tot omul este palid, rămass în resimnare
Şi, mut, aşteaptă ora-i de moarte pozitiv.

D' odată un cutremur din Sud directemente
C'o groaznică tărie începe furios;
Ell sgudue pămîntul orizontalemente,
Îll cleatănă, îll crapă cum e prodigios.

Ell dură un timp numai de duoă-zeci secunde;
Despică însă munţii, sfăramă stînci, granit,
Dărîmă- antici construcţii de geniuri profunde,
Ruină-a treea parte a Brussei prea cumplit.

Cad fabrici, hanuri, case, superbe monumente,
Înalte minarelle, moschei şi magazii,
Ce 'n tîrg şi pretutindeni strivesc, fatalemente,
Sub dînsele şi oameni approape duoă mii! –

[134] Şi lucru de minune! Pe cînd cutremurarea
Urmează şi pătrunde ş' inima din stei,
Esact un mazin face către Allah cîntarea,
Stînd ferm, în minareaoa moscheei Murat-Bei.

Cum stă cutremurarea, începe un vînt tare;
Şi din ruini eclată incendiu violent,
Ce mistue şi case şi oameni ce scăpare
Puteau să aibă sigur din primul accident!

E foarte de durere aspectul astei scene!
Pe sub ruini se vaet rămaşii năbuşiţi;
Aci gem deveniţii ca putrede buştene;
Colea se 'ntimp grupe de oameni morţi striviţi;

Mai d' încoace sunt corpuri umane, transformate
De foc în negre trunchiuri ş' în scrum straordinar;
Mai d' încolo ţiparea de cruntă- estremitate
Acellor ce- ard în flacări ş' espir atît d' amar;

Ş' infine, pretutindeni funebre lamentaţii,
Figuri prea desolate, spectacol dureros,
Turmente mortifere, terroare, desperaţii,
Urgia cea cerească, mister calamitos! – 

Ce dramă de durere! Ca roza timpurie
De bellă-o fată greacă amarnic strigă- arzînd:
"Oh! scapă-mă- acum, Doamne! d' această moarte vie,
Şi dă-mi îndată alta, sau fă să arz curînd!"

[135] Terribilile flăcări turbate 'ncep să 'ncingă
Ruinele- unei fabrici sub care, arzînd, mor,
Trei-zeci de fete grece, ţipînde cum să plîngă
Şi pietrele 'n durere de chinuirea lor!

Pe cînd mulţimea- aleargă şi cearcă- a stinge focul,
Pămîntul se tot mişcă din băerile lui,
Căderea d' edificiuri urmează în tot locul, 
Şi frica se 'mmulţeşte în inima ori-cui.

Puterea omenească nu poate- aci a 'nvinge
Terribila turbare ce are- ast element.
Abia la miezul nopţii re 'ncepe şi îll stringe
O ploaie, care dură opt ore ca torrent.

Incendiul se stinge; dar spre calamitate,
Cutremurile încă mai mult se îndessesc:
D'a rîndul nopţi şi zille continuă necurmate,
Încît şi toţi sofistii de spaimă 'nmărmuresc.

La ori-ce sguduire s' aude dărîmare
De ziduri şi c' un sgomot ce face- amar fior;
Şi ploaia, ce- abia 'nceată, mai repede, mai mare,
Cu grindină adessea re'ncepe 'ngrozitor.

Toţi ess din capitală, copprinşi de desperare;
Toţi fug numai cu corpul şi toate-şi năpustesc.
Prin vii, grădini şi cîmpuri alerg s' afle scăpare
Ş' în grupe sub velinţe de ploi s' adăpostesc. 

[136] Terroarea, -umiditatea pătrund profundamente
În inima ş’în corpul ori-cărui muritor!
Scumpetea, viaţa tristă le simt în mari turmente
Săracii mai cu seamă şi mulţi dintr’înşii mor!

Trec multe zile negre, ş’în case să reintre
Acea murindă lume prin ploi, în frig ş’în vînt
De-loc nu e speranţă, căci nencetat se simte,
Pe fie-care oră, cutremur de pămînt!

Acelle mii sorgente de ape cristaline,
Ce’n Brussa şărpuiră de secoli generos,
Sunt unele uscate şi altele puţine;
Şi lmea se tortură de sete dureros;

Şi apa minerală, mai mult cea cu pucioasă,
Din multe văi cu totul acum a încetat;
Din munte pretutindeni ea curge sgomotoasă,
Şi aerul de dînsa e prea sulfurizat.

Dar omul, deşi fraged, timid, debil, simţibil,
E dur ca şi granitul, ca cum ar fi ursit
La rău ca şi la bine se fie susceptibil:
Ell uită astăzi răul ce ieri l-a sufferit.

Funest îi este însă cînd nu vrea să profite
Din rellele trecute în viitorul său;
Ci, orb de passiune, ell pururea-şi permite
Aceeaşi conduită ce-’ll duce tot la rău!

[137] Desastrul, mii de rele continuu necurmate,
Şi omul se deprinde cu dînsele uşor;
Ell poate chiar din frică şi din calamitate
A-şi scoate împăcarea-i şi trai desfătătător.

Şi vai! ell, pe cînd geme subt astă-amară-i soarte,
Pe cînd crimele salle nu înceată-şi împuta
Şi însuşi-ell, îşi zice că merită-ori-ce moarte,
Mai mult şi decît tigrul feroce vrea a sta!

Palind, în tremurare, în gemete, suspinuri,
La ori-ce sguduire şi uet de pămînt,
Ell este tot acellaşi: dispus la sacrilegiuri
Şi goll d’ori-ce virtute ca negrul din mormînt!

Şi cît e de ciudată a omului umoare!
Pe cînd, prin presimţire, se cred ameninţaţi
D’o mare catastrofă ş’ aştept în consternare,
Mai toţi reintru în case, şi sunt toţi ne ’ndreptaţi.

Re’ncepe nedreptatea, invidia, rancoarea,
Abuzul, assuprirea, traficul odios,
Mîndria, răsbunarea, perfidia, orroarea,
Uzura, brigandagiul ş’ ommorul monstruos! ...

Vr’o patru-zeci şi una de zille se petrece,
Şi încă tot urmează desastrul furios.
În ast timp, zi şi noapte, cinci sute opt-spre-zece
De sguduiri diverse se simt prea dureros.

[138] Era un timp străluce, u timp de frumuseţe,
Un timp ce reînvie şi chiar în bătrîneţe
Speranţa pentru viaţă de bine, bucurie.
Natura era toată o dulce poezie,
Sublimă panoramă, spectacol grandios!

Sossisse primă-vara cu ’ntreaga sa splendoare;
Şi Martie plecasse c’o zi încîntătoare,
O zi d’acelle belle ce-esprimă fericirea,
Încinge ori-ce doruri, promite mulţumirea
Şi face Idealul în om şi mai frumos!

În astă zi divină, a patra zi de Paşte,
Nu fu nici un cutremur, nimic ce dureri naşte.
Acum tot individul, deprins fatalemente
Cu- acest immens desastru, spera intimemente
Că răul încetasse şi binele ’ncepea.

Tot omu-şi reaflasse curagiul, mîngîierea;
Creştinul mai cu seamă, serbînd ell INVIEREA
Ş ’apprins de sacra vervă a Legei cei divine,
Credea c’a sa ressoarte dedesse în de bine,
Şi plin de bucurie, de viaţă se gătea.

Dar vai! în ce erroare ş’ aci fu muritorul!...
Mister nepătruns fi-va etern lui Viitorul!
Ell cugetă ce-i place, aspiră cum voeşte
Ş’ înloc de reuşire, amar se amăgeşte;
Căci ell e jucăria fatalei întîmplări!

[139] Aşa amăgit foarte s’ afla tot Brussianul
Pe cînd ell visa dulce, căci nu ştia, sirmanul,
Că pauza făcută d’o zi veselitoare
Era funest repaos, hineră- aromitoare,
Ajunul prea cumplitei ş’ întregi esterminări!

Penultima zi lină din Martie appusse.
O seară de delice amurgul readdusse.
Urma frumoas o noapte din celle mai plăcute.  
Prin arburi filomille cîntau pe întrecute.
Din cînd în cînd şi buha pe munte s’ auzea.

A treea oră-a nopţii approape- era să sune;
Şi omul foarte vesel d’ atîtea semne bune
Şi după chinuirea ce ce ell o sufferisse
În patruzeci de zille, acum se pregătisse
Să guste ’n pace somnul ce nu-ll putusse-avea.

În ast minut tăcerea domnea profundamente:
Părea că ammorţisse şi om şi elemente;
Perisse şi chiar şopta ce’n noapte e lăssată.
Era liniştea- aceea ce’n om tot-de-odată,
Inspiră şî plăcere ş’ un tainic greu fior.

Senin, străluce cerul, era o raritate.
A stellelor dulci raze, sublim împrăştiate
Ş’ în spaţiu licurinde, făceau brilliant eterul,
Ş’ în inima umană, copprinsă de misterul
Divinei armonii, frapau încîntător.

[140] Nimic de întristare,
Ci tot încredinţare
De vesel viitor ...
Dar vai! sossi momentul
Fatal şi destructor!

După vre-o duoă orizontale
Şi una ’ntr’alta mici sguduiri
Ce prevestiră viaţa de jalle
Şi mortifere rechinuiri,

Şi într’ aceeaşi clipă mortală,
Ca violenţa d’ oragios vînt
Întîi începe o verticală
Sdruncinătură grea de pămînt;

Ş’ apoi urmează orizontală
Sguduitură ce adăpost
Nu-ţi mai permite, încît totală 
Peirea lumei par’c’ar fi fost!  

Natura ’ntreagă e transformată
În haos negru, negru cumplit:
O cruntă beznă ne esprimată
Dură trei ore necontenit.

Un freamăt mare de îngrozire
Profund s’ aude pe sub pămînt.
[141] Un uet jalnic de grea mugire
Din munţi ’l- adduce un prea cald vînt.

Pămîntul este în cletinare
Ca barca goală p’ un ocean
Plin de mari valuri ş’ în spumegare,
Şi ca fericea unui tiran.

Pe radioasa boltă ’stellată
Nu se mai vede nimic lucios.
Toată- atmosfera este ’ncărcată
D’ un miros foarte înnecăcios.

Tot-de-odată totul trosneşte,
C’ un sgomot foarte ’nfiorător
Se surpă, cade, se risipeşte
Şi se distruge spulberător.

Ori-ce saraiuri de dulci delice,
Ori-ce moschee şi monument,
Ş’ ori-ce-edificiuri, nuoi şi antice,
Sunt dispărute într’ un moment.

Enorme steiuri rupte din munte
Detunătoare se prăvălesc,
C’o isbitură d’ alle mai crunte
Sfărîm terribil tot ce ’ntîlnesc.

Totul e ţipet, durere, gemet,
Vaet de moarte şi estrem Ah!
[142] De pretutindeni amar resunet:
„Eartă-ne, Doamne! ... Allah! ... Allah!!”

Păssări sălbateci, şi fellurite,
Prin întuneric repede sbor
Prea spăimîntate şi ameţite,
Şi ’între oameni cad jos şi mor.

Răcnind terribil bietele vite
Cat p’între oameni scăparea lor;
Cîini, ceacali, brute ’nvrăjbite,
Urlă ’mpreună spăimîntător.

Fiare feroce prin capitală
Allerg în spaimă rătăcitor.
Calamitatea e generală,
Toată fiinţa cerre- ajutor!

Ori-ce preţineri, mîndrii, rancoare,
Ipocrizie şi amăgiri,
Cugete relle, patimi d’ orroare,
Toate sunt stinse ca năluciri.

Este momentul de conştiinţă,
D’ estremitate, de simţ sublim!
Omul allungă neagra credinţă
Ce i-o impune crudul regim.

Pentateuhul şi Al-coranul,
Sfînta Scriptură şi ori-ce cult,
[143] Sunt toate una, şi tot umanul
Simte Preceptul ce-i stă occult!

Turcul fanatic de iataganu-i,
Opiniatrul Izdraelit,
Creştinul mîndru d’iconostasu-i,
Toţi au acellaş natural rit.

Toţi îşi dau mîna fraternamente,
Toţi ardic ochii către cer,
Şi într’o voce egalemente
Toţi mîntuire amarnic cerr! ...

Ce infamie în omenire1
Numai desastruri de suprem chip
În ea revie buna simţire;
Iar, alt-fell, Bunul îi e venin!

Par’ c’ Addevărul ar fi erroare,
Obscuritate şi servilism;
Par’că Virtutea ar fi orroare,
Calamitate şi despotism!

Şi par’că neagra Ipocrizie
Ar fi fîntînă de fericiri,
Şi monstruoasa Neomenie
Ar fi tesaur de mulţumiri!

...........................................

[144] 

............................................

Umanitate, Umanitate!
Essi din erroare, căci negreşit
Sossiva ora d’ estremitate! ....
................................................

Întregi familii rămîn strivite
Pe sub ruine amar murind!
Căci ast cutremur pe nesimţite
Pe mulţi-i-apucă profund dormind

Străpunşi în suflet toţi de terroare
Se strig, se caut, şi cîţi trăesc,
În desolaţii sfîşîitoare,
Toţi pretutindeni, se tînguesc.

Şi plîg părinţii la bătrîneţe
Lipsiţi de fructul juneţei lor!
Plîng soţ, soţie, ce din juneţe
Rămîn în lume cu jalnic dor!

Plînge cu hohot amar bătrînul
Rămass ell singur din toţi ai săi!
Plînge ’n suspinuri grelle- orfelinul
Pradă ca miellul în pustii văi!

Plînge de moarte văduva mumă
Rămassă ’n viaţă ca pom trunchiat,
[145] Ca condamnatul ce se consumă,
În remuşcare de greu păcat!

Plînge şi muma ce îşi lipşte
La sîn iubitul prunc îngheţat!
Plînge şi pruncul ce nu găseşte
Lapte ’n maternul sîn trepassat!

Plînge bogatul, plînge avarul,
Plînge streinul şi cell local,
Plînge săracul, plînge- uzurarul,
Plîng toţi amarnic, plîng toţi egal!

Acest cutremur atît de mare,
Foarte terribil şi secular,
Ca lovitura de răsbunare,
Cinci-zeci secunde dură amar.

Prăvălii, case sunt scufundate,
Ş’ altele ’n lături, şi depărtat,
Sau peste stradă sunt aruncate
Totalemente, de minunat!

Pămîntul crapă în multe locuri
Larg de un metru ş’adînc mai muţi.
Din rădăcină seculari arburi
Smulşi şi departe sunt asvîrliţi.

Ori-ce zidire e resturnată,
Smulsă cu totul de prin pămînt;
[146] Piatră pe piatră nesdrumicată
Numai rămîne: Ş’ într’un cuvînt

Nu se mai vede stînd pe picioare
Decît ceardacul oriental,
Ce, ca momîe spăimîntătoare,
Şi ell se află prea scheletral.

Apele toate a căror cursuri
Primul cutremur le-au fost mutat,
Curg pretutindeni, dar foarte tulburi
Ş’în cantitate de speriat.

Urmînd chiar încă cutremurarea
Şi foc eclată prea violent,
Un foc ce spaima şi desperarea
Face să fie mortal turment!

Flăcări enorme d’între ruine
Să ’nalţ în spaţiu din ori-ce loc;
Pare c’ Olimpul, apprins în sine,
În atmosferă aruncă foc.

Noaptea întreagă, ş’ în necurmare,
Arde cetate, arde cumplit;
Tot ce ’ntîlneşte cruda vulvoare
Scrum şi cenuşă e devenit!

Pînă la zioă, în noă oare,
Oare ca secoli d’ amari torturi,
[147] Se simt d’a rîndul tot destructoare
Cinci-zeci şi şasse sguduituri.

Piere- acea noapte neagră, cumplită,
Ca trădătorul de all său Stat.
Se face zioă. Lumea, uimită,
Este ca Noe pe Ararat!

Ca Noe însă cînd se oprisse
De ’naltul munte chivotul său,
Iar nu ca’n timpul cînd ell eşisse
Pe pămînt sigur scăpat de rău.

Dispare noaptea adducătoare
De pustiire şi moarte ’n tot;
Dar sufferinţa e următoare
Cruntă ca legea unui despot!

Cutremurarea e nefinită,
Urmează încă din cînd în cînd;
Şi toată lumea stă ’nghessuită
Sub cergi pe cîmpuri amar gemînd!

Ploă de varsă infinemente,
Crivăţul rece bate- oragios;
De prin munţi apă curge ’n torrente,
Ş’ umiditatea străbate ’n os ...

Dar peste aste toate turmente
Vine ’ncă unul mai mortifer:
[148] Foamea încinge estrememente
Pe toţi, ş’ amarnic toţi pîine-şi cerr!

Ori-ce cuptoare sunt dărîmate
Ş’ ori-ce făină pe sub ruini.
Toţi caut pîine, dar, pe ’ntîmplate,
O găsesc numai foarte puţini!

Mulţi în trei zile de grea dizettă,
Zăcînd de foame să şi sfîrşesc!
Cutremurarea dess se repetă,
Ploi fulgeroase se îmmulţesc.

Lumea terribil prea desolată
Fuge, - alergînd pribegitor,
Ca volatila abia scăpată
De vînătorul ucigător.

Gloate de oameni prea numeroase,
Bătrîni şi tineri, femei, bărbaţi,
Prin ploi, noroaie primejdioase
Numai cu trupul fug desperaţi.

Unii prin sate cat mîntuire,
Dar şî p’ acolo moartea-i găsesc;
Căci şi prin sate, făr’ osebire,
Toi ca şi dînşii se chinuesc!

Alţii urc munţii, fug către mare,
Ca peste dînsa să poată- afla
[149] Un cer de pace şi de ’ndurare
Ş’ unde să poată viaţa-şi scăpa.

Femei desculţe, însărcinate,
Ducînd în braţe cîte-un copill
Ş’ altul de mînă sau pus în spate,
Fug să găsească pîine ş’ azil!

Plîngînd copiii înnot p’ în ploaie!
Pe orbi de mînă ai lor îi port!
Bătrînul gîrbov cade ’n noroaie
Ş’ amar pe drumuri rămîne mort;

Cîţi nu fug, sufferă ca biata vită
Ce, ’ngenunchiată spre-a se ’njunghia,
Aşteaptă ’n frunte a fi isbită
Crud cu securea lată şi grea!

Trec multe zile tot dureroase
Şi bieţii oameni se prigoresc
Tot în jăratic de vulvoroase
Dureri cumplite, chin suffletesc!

Infine, Brussa-ce-atîţia secoli
Bitiniana formă păstră,
Şi suvvenirea de antici popoli
Vie într’însa reprezentă;

Brussa, unica precis cetate
Orientală de Musulman,
[150] Ş’ originalul cu plinitate
De poezia ce e ’n Coran;

Brussa, aspectul ce, ’n perspectivă,
Cu încîntare se admira;
Brussa, pornită pe callea- activă,
Şi aspirantă a prospera,

Azi e-o pustie întristătoare,
Un cîmp de jalle, mormînt total,
Munţi de ruine fumegătoare,
Şi de mizerii cumplit dedal!  


  [151] Repplică la un răspuns denigrator Poeziei

„Ce alt e poezia, –
Răspuns’ -a isteţia
Celebră-a unui domn;
„Decît bufonerie,
De basne o beţie
Sau vise de greu somn?”

Repplica me dar fie:
În proză, ’n poezie
Ş’în ori-ce autor,
Tot capul ce’n ell are
Aşa ’ntuneric mare,
Se zice sunător.

Destul le-ar fi atîta
Acellor ce- ardic bîta
C’ un simţ aşa de gross;
Dar pentru că mi-e millă
De cell ce se umillă
Ell însuşi dureros;

[152] Şi pentru ca să ’ncete
Ast Ije şi Mislete
De a mai profana
Această- artă divină,
De sacre simţuri plină,
Eu cată-a mai urma.

Zice-voi oare că Poezia
Face-a se crede chiar de ateu
Veră Fiinţa şi Vecinicia
Ş’ omnipotenţa lui Dumnezeu?

Că Creatorul prin Poezie
Bellă Natura zisse a fi,
Ş’ etern dintr’însa astă- armonie,
Vie misteră, a nu peri?

Nu; căci sofisti, ’n neruşinare
Strig că ideea-mi e profanare.

Zice- voi oare că Poezia
Naşte îndemnul religios.
Spre a se stinge ipocrizia
Ş’a dura cultul div radios?

Că chiar  Scriptura Legei creştine
Fu inspirată, avu effect,
E adorată şi se ’ntreţine
Prin Poezie santă perfect?
[153] Nu; căci caiafii şi fariseii
Gonesc Lumina turbaţi ca smeii.

Zice- voi oare că Poezia
E divul spirit revelator,
Ce-all Verităţii are solia
Să fie sincer appărător?

Că Poezia are puterea
Morţilor viaţă, muţilor grai,
La surzi auzul, la orbi vederea
A da ş’ ai duce la bunul trai?

Nu; căci tartufii în spaimă, frică
Pe Crist ş’în mine ’ll recrucifică.

Zice-voi oare că Poezia
Este fericea din Elizeu,
Chiar Nemurirea, Psihologia
C’ află într’însa dulce muzeu?

Că Poezia în ea conţine
Chiar Paradisul, sceptrul cell sfînt,
Şi zeifică Omul de bine,
Îll eterniză peste mormînt?

Nu; căci rebellă iezuitismul
Şi resugrumă Cristianismul.

[154] Zice-voi oare că Poezia
E Bunătatea lui Dumnezeu,
Fîntîna vieţei, filarmoia,
În vallea lumei div curcubeu?

Că Poezia este grădină
De tot ce dulce e nutritor,
Roua cerească, manna divină,
All Libertăţii just precursor?

Nu; căci creştinii cu inimi brute
Condamn la crimă ori-ce virtute.

Zice-voi oare că Poezia
Dulci simtimente ş’ emoţiuni,
Desinteressul, filantropia
Lesne produce cu mari minuni?

Că Poezia e provedinţă,
Focul cell sacru ce- arde plăcut,
Şi fără dînsa n’ are- esistinţă
Nici chiar Virtutea, totul e mut?

Nu; căci perfizii sting cu terroare
Toată ideea mîntuitoare.

Zice-voi oare că Poezia
E- all conştiinţei ceresc costum,
[155] Floarea Virtutei ce în cîmpia
Lumei revarsă suav profum?

Că Poezia e luminare,
Progress la Bine, far p’ ocean,
Barca ce duce cu- assigurare
Prin mii tempeste drept în liman?

Nu; căci îndată Ijii- Misleţii
Iar ardic bîta ş’ înjură poeţii.

Zice- voi oare că Poezia
E ornamentul cell mai sublim,
Aureola ce-are Frăţia,
Zefir ce ’ncîntă, amic intim?

Că poezia este ca cîmpul
Cu simiocul neuritor,
Sublimitatea ce are timpul,
Surrîsul bellei plîne d’ amor?

Nu; căci pedanţii, răi sistematici,
Răcnesc încontra-mi, divin lunatici.

Zice-voi oare că Poezia
Este Frumosul din firmament
Ce- esprimă Bunul, dă bucuria.
Speranţa ’nvie ş’ ori-ce talent?

[156] Că Poezia e p’ ori-ce globuri
Cerescul angell consolator,
Balsam la rane ce fac mari doruri
Inimei triste de muritor?

Nu; căci stupizii ce n’o ’nţellege
Strig că credinţa-mi e sacrilege.

Zice-voi oare că Poezia
E conductorulinstitutor.
Face sublimă Filosofia,
Pe Michel- Angerl nemuritor?

Că toate, ’nfine, bellele arte,
Cînd Poezia ar fi lipsit,
Unelle în urmă ar fi departe,
Ş’ altele ’n fasce ar fi murit?

Nu; căci orribil toţi cearlatanii
Devin assupră-mi ....

Zice- voi oare că Poezia
E filomilla născută ’n cer
Cu cînt de angell şi energia
Ce- attrage, - apprinde pămînt, eter?

Că Poezia are juneţea
Şi castitatea şi sîmţu- amat,
[157] Şi modestia şi frumuseţea
Virginei demne de adorat?

Nu; căci artistii de arroganţă
Sberă că ideea-mi e stravaganţă.

Zice- voi oare că Poezia
Apprinde ’n inimi cerescu- amor,
Şi fără dînsa monotonia
Ar face viaţa un cumplit dor?

Că daca focul de Poezie
Nu e ’n femee şi în bărbat,
Amorul este o letargie
Ce stă ’ncuibată ’n automat?

Nu; căci barbarii ş’ epicuristii
Rîd de ideea-mi ca anti-cristii.

Zice- voi oare că Poezia
E destinată de Iehova.
Pe tot avarul ş’ ipocrisia
Şi .... a flagela?
Că Poezia nîare limbagiul
Ce- esprimă simţul de trădător,
................................................
Nici de sperjure, sau tîrrîtor?

[158] Nu; căci servilii sunt detestabili
Şi monstruoşii abominabili.

Eu zissei atîtea
(Şi toate tot rău?)
Cît putu virtutea
Geniului meu.

Ş’a mai lungi vorba n’ar fi cuviinţă
Cînd ştiu că mai juste au alţii idei,
Şi cînd în fatigă mă simţ, în credinţă,
Tot stergînd la rime pestriţe cît vrei;
Dar fiind prea sigur ci Ije-Mislete
Destule injure pîn’ aci îmi dete, –

Căci ell uraşte
Tot ce nu naşte
În chimiraş
Vr’un gălbenaş, –

Ş’ acum Poezia şi mai gross blasfemă,
Mă văz în nevoie să mai zic ce-va;
Şi cată-a re’ncepe cu altă sistemă
Ş’ idei mai precise cu dorinţa sa,
Spre a-i da dovadă că eu voi a face
Vorba să ne fie cum ştiu căîi place.

Putea-voi dar zice c’ ar fi Poezia
De bani o comoar, un bun chilipir,
[159] O mină de aur ce Escrocheria
Lesne-ar adora-o în scumpu-i chimir?

Da; Căci de monedă cînd e chestiune
Ije şi Mislete e-a opta minune.

Mai putea-voi zice c-ar fi Poezia
O tămîetoare inimei d avar,
Şi o complinire la monomania
Ce etern turmentă Cugetul- barbar?

Da; căci jidovismul lui Ije- Mislete
Tot ce vrea de faţă ar putea să-şi fete.

Mai putea-voi zice c-ar fi Poezia
O artă dibace spre a trafica,
Ş’a face să poată lesne Infamia
Totul de pe placul ei a scamota?

Da; căci inimioara lui Ije- Mislete
N’ar mai simţi chinuri, nici foame, nici sete.

Mai putea-voi zice c-ar fi Poezia
Pentru chimiraşe cerber credincios,
Doctrină ce-approbă rancoarea, prostia,
Umoarea hidoasă, actul monstruos?

[160] Da; căci Poezia atunci ar fi ’ndată
De Ije- Mislete fervent adorată.

Dar să-i spui, mai bine,
Lămurit, infine,
Lui Ije- Mislete,
Ce stă poponete
Înaintea mea
La o piază rea,

Că Poezia nu e viperă
Care din gură-i varsă venin,
Nici parasita plantă ederă
Ce se nutreşte cu suc strein;

Ci poezia e columbellă
Ce graţioasă inspiră- amor;
Este narcisă fieră, bellă, 
Ce profum dulce dă tătulor.

Nu e cicută de veninare
Pentr’ amalatul gemînd în dor,
Ci e remediu de întremare
De sănătate, mîntuitor.

Nu este tipul atrocităţii,
....................................
Ci e modelul sublimităţii,
E escellenţa bunului pass.

[161] Simţă dar domnul Ije- Mislete,
De vrea, sau poate, că, ’n addevăr
Dînd Poeziei negre- epitete,
Îll rîde lumea, îll ia ’n răspăr,
..............................................

			În Brussa 1853
[162]  Filomilla degenerată

Cînta odată adessea bine
O filomillă dar pe ascuns
Dintr’un crîngşor.
Soaţele-i însă, unite, ’nfine,
Dn crîng făcură p’ un pom ajuns
Sboru-i uşor.

Îi procurară curagiu, putere,
De faţă s’ aibă ş’ un ton sonor
Cîntu-i frumos,
Zicîndu-i: „Liber cîntă ’n durere
Cîntă ’n ardoare de bine,- amor
Armonios.”

Ea simţind însă că să vestisse
D’o voce dulce l’ -all ei cîntat
De simtiment,
Şi că ori-care ce-o auzisse,
Ca printr’ un farmec era ’ncîntat
D- all ei talent,

[163] Îi veni în minte că, fără poate,
Preeminentă în secsu-i tot,
Ş’ în nepăcat,
Putea să fie ea întru toate,
Şi vru să cînte ...
Necontrolat.

Ast-fell, îndată ce acest verme
Putu s’o roază gîdilitor,
Ea s’a ’ngîmfat.
Îşi schimbă vocea făr’ a se teme, 
Cîntînd cînd ager, aromitor,
Cînd îngînat.

Sborul ei liber din buna calle
S’ abbătu ’ndată foarte- amăgit
Ş’ întristător!
Deveni demnă mai ca de jalle,
Predominată fiind cumplit
De vanu-i dor.

Uită fiinţa-i de filomillă!
Uită că, alt-fell, ea ’n ori-ce loc,
Neappărat,
Lipsindu-i ceea ce-o face- utilă,
E-o sburătoare urîtă foc
De lepădat.

Vocea ei dulce şi virtuoasă
Îşi perdu verva de ton plăcut,
[164] Melodios!
...........................................

Şi filomila ce- odinioară,
Cînd avea cîntul cell natural
Şi pozitiv,
Ce vivifică, iar nu ommoară, 
Cînd nu-i venisse gustul fatal,
.............................................

Era ’ntre secsu-i sublimitate,
Degenerată, ........................
Voit-a ea
Ca să rămîie ’n posteritate
cu o valoare de pitulice
Sau cucuvea?

[165] Micşunellele

Pe d’alba Cîmpie într’o frumoasă,
Frumoasă ca unda lin sclipicioasă
Din dulcea verdeaţă de ţarrini cu grîu,
Duoă Micşunelle, bune srioare
Tot dintr’o tulpin eşite sub soare,
Vorbeau ş’între elle  şerpuea un rîu:

– Cum mai stau azi, surioară,
Lucrurile pe la voi
Cu ast rău ce ne ’ncongioară?
Tot în starea dela noi?

– Astăzi în grădina noastră,
Dragă surioara mea,
Nu sunt caîn grădina voatră;
Ci ’ntr’o stare mai mult rea!

– De ce, dragă surioară?
Ce vi s’a mai întîmplat
[166] Peste chipul ce ne- ommoară
D’o potrivă necurmat?

– Pentru răul făcut noă
De cuţitul cell străin,
E ştiut că amînduoă
Sufferim tot într’un chin;

Răul însă ce ne- ommoară
Într’un chin atît amar,
Isvoraşte, surioară,
Din pămîntul nostru chiar!

Căci p’ între noi pripăşite,
Sunt, în ambile grădini,
Multe plante parasite,,
Şi cu ’ntinse rădăcini!

E vădit că aste relle
D’o potrivă ne sugrumă
.....................................
[167] ..........................
Şi chiar scumpul nostru nume
Ea, ca iasma cea mai rea,
Să sili să facă ’n lume
Noi a nu ni-ll mai avea!

............................................

Însă ’n astă cestiune
E prea trist suffetul meu,
Ş’ addevărul cată-a spune
Între noi şi Dumnezeu!

E ştiut că ’n viclenie
Noi tot răul ne-am aflat,
Şi că ’n ea ori-ce stafie
Cum voeşte-şi face strat.

Dar cînd stăm cu conştiinţă
Şi ca flori a judica
[168] Despre-a noastră sufferinţă,
Putem zice-oare cui-va,

Făr’ a geme ruşinate,
Că noi toate ne găsim
Floricelle- addevărate
P’ acest cîmp ce vieţuim?

.........................................

– Sunt destule păcătoase
Pentru a ne ruşina
Între ori-ce flori frumoase! ....
– Prin urmare cată-a da

Noi cu piatra ca de moară
Mai întîi şi mai curat
În noi însuşi, surioară,
Cînd e vorba de păcat!

Căci, în loc d’a ne convinge
Că prea trist ne-am rătăcit
Pe o calle ce ne ’mpinge
Din rău în rău mai cumplit,

Şi c’a noastră- acum scăpare
Nu e ’n lucs, în egoism,
[169] În răpiri, în desfrînare,
În cruzimi ş’îm servilism;

Ci în cea de flori simţire,
În blîndeţe, ’n cumpătări,
În dreptate, ’n înfrăţire
Şi în bunele purtări;

Căci, în loc de a ne place
Să lucrăm toate ’ntr’ un dor
Spre- a stirpi tot ce ne face 
Acest trai prăpăditor;

În loc, zic, ca prin unire
Şi cu minte să ne dăm
Nişte legi de mîntuire
Din prăpastia ce stăm,

Noi, bocindu-ne băbeşte
Ş’ în prea crunte chinuiri
Fătuim, şi prea orbeşte,
Necurmat nelegiuiri;

Şi ca dressele cochette
Ce se cred frumoase ’n bal,
Ne ’mpăcăm să fim unelte
Chiar la ce ne e mortal,

Încît chiar all nostru gîde
Noi ne facem, draga mea,
[170] Cînd de noi aspida-şi rîde
Şi ne joacă ori-cum vrea! ...

– Ai dreptate, surioară!
Căci acei preţioşi crini
Ce-i aveam odinioară,
Azi mai toţi sunt mărăcini!

Căci, ca nicăiri sub soare
Şi ca prin vre un păcat,
Floricelle de valoare
Vor să fie ştir uscat! ...

Şi după ce aste duoă Micşunelle
Adînc cugetară, în suspinuri grelle,
Cît-va despre timpul dulcelui trecut,
Cînd a Micşunellei frumoasă grădină
Era mare, tare şi tot de flori plină,
Cea din stînga apei vorb’a re’nceput:

– Ce ferice ş’împăcate
Ne-am simţi- noi, draga mea,
Cînd Dorinţele- arătate
Dobîndite le-am avea!

Ş’ în dulce mulţumire
Am închide ochii noi
Cînd p’ ai nostri ’n fericire
I- am lăssa, iar nu ’n nevoi!

[171] – Draga mea, aste Dorinţe
Sunt balsam mîntuitor
Astor duoă Grădiniţe
Şi all nostru viitor!

Noi cu dînselle- am fi lume
Mai suave şi mai tari,
Am avea mai frumos nume
Ş’ alte drepturi şi mai mari!

Am scăpa d’ori-ce spurcate
Găşci şi intrigi ce mereu
Între noi se lupt turbate
Toate tot spre-all nostru rău!

– Noi cu aste scumpi Dorinţe
Putem crede, draga mea
Că’n aceste grădiniţe
Şi legi bune vom avea;

În timp ce că fără elle
O s’ avem nişte spoeli
Ca bastard fecior de lele
Înfăşat în polieli!

[172] ..............................

– Şi dece oare aceste
Burieni ş’ ast rău ni- ’ll vor
Cînd în aste Dorinţi este
Şi chiar pacea vieţei lor?

Şi cînd văd c’ astă ’ntocmire
Ce ’nţellepţii ne-o voesc
E un nod de liniştire
Ş’un all nostru drept firesc?

– Dumnezeu să le deştepte
Din orbirea ’n care sînt,
Ca să vrea a fi ’nţellepte
Şi cu bunul simţimînt! ...

Micşunica e o floare
Dintr’ un timp cell mai frumos,
Şi ea dă strălucitoare
Lumi ’ntregi plăcut miros.

Ea e semnul tinereţei,
Ş’a ursit- ’o Dumnezeu
Ca fetiţa Frumuseţei
Să o aibă ’n sînul său! ...

[173] ................................

– Micşunica- addevărată
E prea sigur, draga mea,
Că ea însă-şi nici-odată
Nu-şi attrage soarta rea;

..........................................

Şi sunt încă, surioară,
Şi urzicile ce-au fost
Flori şi elle- adinioară
Ş’ azi sunt ce e mai prost!

...........................................

[174] – Dar aceste intrigi mute
Ce mereu ni le împletesc
Burienile vîndute,
Nu mă fac să mă ’ngrijesc,

..............................................

Tot ce face- inimei melle
Fior rece, draga mea,
E că ’n multe Micşunelle
Văz o molliciunea grea!

Ş’ntr’un timp cînd văd prea bine
Burienile cum ferb,
Şi cînd elle, ca ori-cine
Ştiu acest străbun proverb:

.............................................

Vai! ce multe Micşunelle
Ce mi-era drag să le văz,
Azi ca nişte scaeţi elle
Mi se reînfăţişez!

[175] Şi acestor Flori pitice
Le zici foarte în zadar
Că în timp aşa propice
Ce se ’ntîmplă foarte rar,

Toate noi suntem datoare
Într’ un cuget strîns să stăm
Şi cu zel stăruitoare
Neclintit să conlucrăm,

Spre-a ne mîntui de relle
Ş’a vedea bellelele flori
Că noi suntem Micşunellle
Ş’ alle lor consîngi surori;

Căci, affară de acelle
Unelte palamideşti
Ce zic c’alle noastre relle
Sunt urgii dumnezeeşti,

Pentru că avem ideea
De a ne desabuza
......................................
......................................

Căci unelle, ruşinate
Ş’ ascultîndu- te cu drag,
Îţi răspund că ai dreptate,
Dar la faptă se retrag!

[176] Altele, fără ruşine,
Zic că debe-a aştepta
Binele-a veni de sine,
Adică tocmai aşa:

„Pică, pară mălăiaţă
În gura lui nătăfleaţă,
Căci daca nu vei pica
Eu pară nu voi mînca”!

.....................................

Ş’ altelle-’ţi răspund că toată
Lumea- aşa se pomeni,
Dela ’nceput deşuchiată
Şi în veci aşa va fi; 

[177] Că ar fi o minte, proastă
Şi chiar să ne ’nchipuim
Că ne stă în mîna noastră
Fericite noi să fim;

Cămai bine- am sta la pace,
Căci şi fără-a lucra noi,
Dac’o vrea, Dumnezeu face
Să scăpăm d’ ori-ce nevoi;

Şi căci, dac’a Lui voinţă
Va fi să stăm în amar,
Toată-a noastră stăruinţă
Ne va fi foarte ’n zadar.

– O! ce cruntă rătăcire!
Ce sofismuri de ateu
Şi amarnică hulire
Pentru Bunul Dumnezeu!

Cît de trist şi adînc doarme
Spiritul aşa pitic! ...
„Eartă, eată-le lor, Doamne,
Pentru că nu ştiu ce zic!”

Dumnezeu e Bunătate,
Egal Tată- universal,
Indulginţă şi Dreptate
Şi Fîntînă de moral;

[178] Ell nu este răutate,
Nici tirann părtinitor,
Ori cruzime, nedreptate,
Sau all rellelor isvor.

Ell ne-a dat cu plinitate
Toate- acelle facultăţi
Ce ne sunt neappărate
La ori-ce necesităţi;

Ne-a mai dat şi a Sa Lege
Ce e Dreaptă’n tot ca Ell,
Ş’a lăssat a ne allege
Noi, cum vrem, all vieţei fell.

Daca dar prin rea voinţă,
Rătăcire, scepticism,
Laşitate, indolinţă, Desfrînări şi egoism,

Însu-şi noi, în loc de bine,
Ne ’nmulţim răul mereu,
Va să zică că ne vineri 
Noă dat de Dumnezeu?

Nu! căci e nelegiuire!
Ci noi toate rezolut
Cît putem cu stăruire
Să lucrăm, căci e ştiut:

[179] Cine cerre, dobîndeşte,
Cine caută, găseşte,
Ş’ori-cui bate-i se deschide.
De ce dar ca sinucide
Să vrem gura-a ne-astupa
Şi mormîntu-a ni- ’ll săpa?

Ca cu ochi şi cu sprîncene
Timpul ne va dovedi
Că cum noi ne vom aşterne,
Ast-fell ne vo odihni! ...

Aci aste duoă triste Micşunelle
Au pus tot-d’o-dată, ohtînd amar elle,
Pe Cer plini de lacrimi ochişorii lor!
Ş’ apoi, aţintîndu-i cu statornicie
Peste fumegînda scumpa lor cîmpie,
Urmară vorbirea c’un mai mare dor:

Cît de tristă soartă are 
Cell ce vrea a triumfa
Prin a ţărrii lui trădare,
Sau prin a o împila!

Ce amară viaţă-şi face
Şi ori-cine vrea a fi
Rea unealtă, sau codace
Spre-a ne putea mîntui! .... 

[180] Este lucru de ruşine
Şi durere, draga mea!
Binele- ’ll vrea fie-cine
Cît de mare a- ’ll avea;

Dar cînd este cestiune
Că, ca să- ’ll putem avea,
Cată umărul a pune
Ori-care cît va putea,

Atunci vezi ce va zică
„Mulţi chemaţi, puţin alleşi,”
Şi sub văll de Micşunică
Stînd mulţime de măceşi!

Căci nu numai că ’nlucrare
Toate florile pitici
Sunt codace, ci, ori-care,
Îţi şi zic ca ’ntregi urzici:

„De ar sta numai în mine
Dobîndirea astui bine,
Eu mi-aş da şi viaţa mea;
Dar c’o floare, surioară,
Nu se face primă-vară ...
Aş fi ’n frunte d’aş vedea
Că va merge sigur treaba;
Iar într’alt chip, e de geaba;;

[181]  – Ast-fell zice-ori-ce urzică
Care s’a palamidat,
Iar nu bella Micşunică
Ce curată s’a păstrat.

......................................................

Toată planta ce e floare
Cu miros şi suc plăcut,
Simte cît e de datoare
Ca s’ alerge rezolut

Spre a-şi face datoria
Către scumpa Ţarra sa,
Căci în ea nemernicia
Loc nu poate a-şi afla!

Ş’ apoi, ce fell, surioară!
Vrînd a-şi face cineva
Datoria, cată oară
Să mai stea a calcula,

Precum calcul toţi aceia
Ce nu vor a-şi-o ‚mplini
Sub cuvînt ca şi femeea
Care vrea leliţă-a fi?

[182] Tot-d’a-una desbinate
Biruite noi vom fi,
Iar decise şi grupate,
Ori-ce pedici vom stirpi.

Noi, cînd una pentru toate
Şi cînd toate pentru una
Am lucra precît se poate,
Ferice-am fi tot-d’a-una!

– Dar o simte fie-care?...
Facă Bunul Dumnezeu
A nu fi vre-o scamotare
Depe cum se fac mereu!

– Draga mea, de scamotare
A ne teme ai cuvînt,
Căci d’ar fi lucrat ori-care
Drept şi sincer pe pămînt,

N’ar fi fost în lume relle,
Şi noi nu ne-am văeta!
Însă noi ca Micşunelle
Aci cată-a arăta

Că avem înţellepciunea
Ş’ inima de belle flori
Demne de intenţiunea
Appussenelor surori.

[183] Noă, soro, scamotare
Ni se poate întîmpla
Prin vre o paralizare
Ce-am voi a n’o brava.

Toată-a noastră-attenţiune
Cată dar noi neclintit
La acest punt  o pune
Spre-a nu ne ’ncella cumplit.

Aci stă ca iscusinţa
Şi viul patriotism
Să dejoace ’ntreg voinţa
De ori-ce machiavelism.

Cuget, inimăşi minte
Noi aci să le-aţintăm
Şi cu-acellaş zel fierbinte
Ori-ce pedici să ’nfruntăm.

Să ne facem ochii patru
Spre-a nu ne lăssa momi
Cugetul opiniatru
Şi amar a ne-amăgi,

Ca la ori-ce reclamare
Noi am face ’nviitor
Sub regim de re’mpillare
Să ne zică ’mputător:

[184] Ce! n’aveţi-voi mulţumire
Nici cu soarta ce v’aţi dat
Înşi-vă ş’în nesilire?
Sunteţi spirit apostat! ...

De dorim dar mîntuire
Şi voim a o avea,
Să nu stăm în trîndăvire
Fără grijă pe saltea.

Chiar cu truda cea mai vie
Să vrem a ne folosi
D’ast prilegiu, căci cine ştie
Cînd şi cum l-’om mai găsi!

Şi căci e ruşine mare
Pentru noi să vrem a fi
În cumplită nepăssare,
Sau sfiite d’a vorbi,

Cînd noi suntem suverane
În ast Cîmp ce ne aflăm
.........................................
.........................................

Cînd suntem autonome
Cum nu poate-a ne dicta
Nimeni legi ca la fantome,
Sau figuri din Halima!

[185] Cînd vedem că aste Drepturi
Toată lumea consimţi,
Chiar ş’ori-ce mortiferi erburi,
Respectate a ne fi;

Şi cînd ştim că lumea ’ntreagă
Acum stă a ne-observa
Ca curat să înţelleagă
Cît putem noi merita!

– Nu văz, soro, nimic care
Să ne facă-a ne sfii
D’a o spune ’n gura mare
Că vrem a ne mîntui;

Şi nu crez a ni se ’mpune
Cum, spre-a ne paraliza,
Face neagra-intenţiune
Vorba ’n Ţarră-a circula;

Căci atunci ştie ori-care
Că noi am avea cuvînt
Să strigăm în gura mare
Şi la Cer şi pe pămînt;

......................................

[186] ..............................

[187] ................................

Iar curata Micşunică
Ce vrea Ţarra-a-şi ferici
Ca suavă floricică
Lucrează spre-a reuşi.

– Micşunica naturală
Vază dar că eminent
Onoarea naţională
Ne stă ’n ast suprem moment!

[188] Ş’ori-ce plantă ce ca floare
Are drept d’a noastră sor
Simţă-acum că e datoare
Astei Ţărri respect ş’amor.

Cugete în conştiinţă
Ş’ori-ce plante streini sînt,
Prin a noastră indulginţă
Azi p’acest frăţesc pămînt;

Cugete să sunt datoare
Toate elle noă-acum
Nu numai vătămătoare
A nu ne fi nici-de-cum,

Ci şi chiar recunoştinţa
Cea mai vie-a arăta
Astei Ţărri ce-avu voinţa
De a le îmbrăţişa

Ş’a le face din sfrejite
Cu-alle ei chiar chipuiri,
Să fie ’n ea fericite
Cum nu pot fi nicăiri,

Făr’a cerre dela elle
Alt nimic decît a fi
Cu purtări de floricelle
Între noi cît vor trăi.

[189] Să nu vrea a fi ingrate,
Căci ingratul e ursit
De a Cerului Dreptate
Să nu aibă bun sfîrşit.

Remuşcarea, sufferinţa
Fie a le merita
Numai cei ce au voinţa
Ţarra lor a şi-o trăda!

Iar noi toate cu fervoare
Într’un dor şi unanim
Cu curagiu stăruitoare
Ce am zis să sprijinim!

– Da! acellea să vrem toate,
Căci în elle o s’avem
Bussola ce ne va scoate
Drept acolo unde vrem! ...

Ş’ în celle din urmă, aste micşunelle,
Belle ca lucirea matinallei stelle,
Pure ca amorul de Domnul prescriss,
Îşi deteră mîna ca surori iubite,
Şi ca turturelle amar văduvite,
Apprinse şi ferme plecînd, au mai zis:

–O! tu scumpa noastră Ţăarră!
Pentru care-all tău păcat
[190] Sufferi astă soartă-amară
Care te-a desfigurat?

Tu, intimă viţă bravă
Din acea Floare ce-a stat
Cea mai mare şi suavă
De cînd lumea s’a creat!

Tu, ce-odată ştiuşi bine
Să pui mîndră ’n fruntea ta
Flori d’acellea eroine
Ce simţiră-a te păstra!

Tu, ce-avuşi decsteritatea
Ori-ce pedici a ’mfrunta
Ca săţi apperi libertatea
Şi să-ţi ţii onoarea ta!

........................................

Tu ce-ata-automie
Ş’ all tău nume ţi-ai scăpat
Chiar în timpi de barbarie
Cînd flori mari s’au subjugat!

Tu, muzeu d’antichitate.
De trecute fericiri
[191] De strebuna demnitate
Şi de mii dulci suvveniri!

Tu, cetate naturală
Şi tesaur nesleit
D’ avuţie vieţuală
Şi de tot ce e dorit!

Tu, cămin de bucurie,
Elizeu încîntător
Şi triumf de poezie
Şi de simţ mîntuitor!

Tu ce ai în moştenire
Dela scumpii tăi străbuni
Sfinte Drepturi de priire
Să-ţi faci iar belle cununi!

................................................

N’avem simţul ce-‚ll avură,
Ca suave belle flori,
[192] Micşunellele ce fură
Îngerii ei păzitori!

Micşunellele străbne
Depuneau tot pentru ea,
Iar noi nu vrem a depune
Nici papucul, draga mea!

........................................

Elle toate-addevărate
Micşunelle-au şi urit,
Iar noi flori degenerate
Vrem să fim necontenit!

Elle  noă ne lăssară
Drepturi sfinte-a moşteni,
Iar noi, dragă surioară, nu vrem nici a le păzi!
............................................

[193] ....................................

Oh! deştepte-se-acum foarte
Micşunellele ce sunt
Ammorţite ca de moarte
Pe vitalul lor pămînt;

Ori-ce patimi să le stingem
Pentru-all Ţărri interess!
Ca surori noi să ne strîngem
Toate ’ntr’un buchet alless!

Să fim toate prea vegente
S’avem toate-un simtiment,
Să lucrăm toate prudente
Într’acest suprem moment!

Să nu vrem urmaşii nostri
Ca, drept binecuvîntări,
Să ne dea ’nveci ca la monstri
Dreptele lor blestemări.
Amănduoă

O! tu, cerească Dreptate,
Plăteşte-ori-cui depe fapte!
Şi pe noi ne mîntueşte
De tot cugetul viclean,
[194] Şi inima ne-o ’ntăreşte
Să stirpim ori-ce-rău plan!!

Scapă-ne şi de aspide
Şi de ori-ce palamide!
Ş’ajută pe Micşunelle
La dulcea Dorinţă-a lor,
Căci elle sunt floricelle
C’un miros încîntător!

[197]  Notte

      Toată curăţirea caselor lor stă numai îndeassa spălare a scîndurilor pavellei camerilor, în timp ce pereţii sunt într’o nesufferită necurăţenie la celle mai multe case.

	Bucătării alle mocheelor dela care, depe legăturile fundatorilor moscheelor, se împarte pîine şi bucate la săracii şi căllătorii Turci în toate zillele, sau la zille otărîte din săptămînă.

	Hanuri cu grajduri în care sunt priimiţi fără plată căllătorii Turci cu vitele lor.

	Tot tîrgul cu prăvăliile neguţătorilor şi messeriaşilor este accoperit cu bolte de zid foarte solid din timpul Genovezilor.

	Sunt duoă felluri de robi, negri şi albi. Cei negrii bărbaţi şi femei, toţi sunt Egiptiani şi întrebuinţaţi în serviciuri de servitori şi servante.Femeile însă sunt prada poligamilor possesori ai lor, şi care dintr’însele cearcă a se oppune brutalei voinţe a possessorului ei, este băttută şi turmentată monstruos, aşa încît sunt redusse de a se socoti ferice cînd possessorii lor au plăcerea pentru dînsele.
	Cei albi sunt mai mult femei, toate Circaziene şi Georgiene. Elle sunt în genere Întrebuinţate de possessorii lor ka femei alle lor pe lîngă soţiile lor legitime, şi sunt numite Odalîk; elle însă fac atît în casă [198] cît şi în public serviciuri de servante soţiilor legitime alle possessorilor lor.
	Care din aceste roabe, albe sau negre, rămîne grea cu possessorul ei şi naşte băiat sau fată, poate deveni soţie legitimă a possessorului ei, daca acesta va voi a o declara formal de soţia sa; şi cînd devine formalementesoţie a lui, atunci i se sterge condiţiunea de roabă şi rămîne ca femee liberă şi chiar de s’ar întîmpla să se desfacă în urmă maritagiul lor.
	Copiii pe care îi naşte roaba devenită soţie legitimă a possessorului ei, numesc de mume alle lor pe toate soţiile legitime, din femei libere, alle tatălui lor ca şi pe addevărata lor mumă, şi ei sunt îngrijiţi egalemente de toate aceste mume alle lor; iar copiii soţiilor legitime ce n’au fost roabe, nu numesc de mume alle lor pe roabele devenite soţii legitime alle tatălui lor.
	Unei assemenea femei, deşi devenită soţie legitimă a bărbatului, nu i se zice nici-o-dată Hanîm – adică, Cocoană – ca nevestelor libere alle lui, cînd are şi alte neveste; ci Kadîn – adică, Jupîneassă – şi mai cu seamă în famillia possessorului ei.
	Cînd moare possessorul unui harem compuss de soţii alle lui din femei libere, de soţii alle lui din roabe şi de odalîk sau roabe negre, starea lui este moştenită precum urmează:
	Starea de mostenire se împarte copiilor lui născuţi atît cu femei legitime cît şi cu odalîk sau roabe negre, dîndu-se băeţilor, fie-căruia, cîte duoă părţi, iar fetelor cîte o parte.
	Daca copiii mostenitori sunt toţi băeţi, se împarte starea deopotrivă tutulor; sau daca sunt numai fete şi sunt patru, sau şi mai multe, starea li se împarte lor de-o potrivă ca şi cînd sunt numai băeţi, căci legea turcă zice: ”Deort kîz bir oglan sailiîr”, adică patru [199] fete se socotesc cît un băiat, fără a avea drept şi alte rude la moştenire.
	Cînd copiii mostenitori sunt numai fete şi sunt şi mai puţine de patru, atunci tatt’-all mortului, de trăeşte, sau, în lipsă de tată, fraţii mortului din acellaş tată, oricîţi ar fi, iau parte de-o potrivă cu fetele din acea stare; iar cînd mortul nu are nici tată, nici fraţi, atunci intru la mostenire cu fetele de-o potrivă băeţii surorilor mortului din acellaş tată, şi cînd mortul n’are nici surori şi prin urmare nici nepoţi de surori, atunci starea se împarte numai la fiicile mortului, fără a avea drept şi alte rude la moştenire.
	Nevestele mortului, soţii legitime, din femei libere sau din roabe, atît care au născut copii, băeţi sau fete, cît şi care n’au născut copii sau au născut şi le-au murit, nu iau din starea soţului lor, pe seama lor decît bani de Nikiah (o sumă de bani ce bărbatul Turc o promite femei la maritagiul lor şi care se înregistrează în consistoriul lor), ceea ce în privinţa femeilor ce n’au născut copii, este un ce mai de dreptate decît în legile civile alle crestinilor de ritul oriental şi cînd starea de mostenire este mare, li se mai dă şi cîte o mică parte de bani sub titlu Er-hakkî, drept de maritagiu.
	Roabele atît albe cît şi negre ce au născut copii cu possessorii lor i nu sunt făcute de dînşii soţii legitime alle lor, nu numai că nu iau nici un fell de parte din starea possessorilor lor cînd acestia mor, ci încă şi rămîn tot roabe şi în dispoziţiunea mostenitorilor de a fi vîndute, daca possessorii lor cît trăesc, sau cell puţin la ora morţii lor, nu le liberează prin vre-un înscris sau verbal în prezenţa altor bărbaţi, în timp ce copiii lor sunt ţinuţi de lege în casa paternă şi au dreptul de a fi mostenitori ai tatălui lor şi a purta firma şi titlul de effendi sau de Bei alle * [200] lui; în cazul acesta însă copiii mai tot-d’a-unascap pe mumele lor de robie, priimind liberarea lor drept partea de moştenire cuvenită din starea paternă.

	Cei mai mulţi din Grecii Brussiani, fiind-că nu ştiu vorbi limba lor naţională, scriu limba turcă cu littere grece.

      Eu sunt crestin.

      Nu, nu! Minciună. Tu eşti Romîn. Minciună.
Cei-l-alţi sunt Franci (Europeani), nu sunt crestini.
	Patima la Greci d’a se face hagii este întocmai precum era odată în Romania epidemia de pitărie, serdărie şcl.

	La răsbunare alerg cîte patru populaţiuni din Brussa îsă mai indulgenţi sunt Isdrailiţii şi mai ranchinoşi sunt Grecii: ei sunt mai ultra decît Oşindiu all Turcului.
	Grecii cînd au să ia ce-va banu unii de la alţii, creditorii pîndesc a strîmtora pe datornicii lor connaţionali şi a-şi cerre banii de la dînşii tot pe la celle mai mari serbători religioase, cum Creciunul, Paştele, ş.c.l. şi daca datornicii n’au a-şi plări datoria, stăruesc cu înverşunare la autoritatea turcă spre a fi arrestaţi chiar pentru cea mai bagatellă sumă, aşa în cît chiar Turcii le impută, şi adessea le resping cerrerea, pentru o stăruinţă atît de neomenoasă care îi face,conform legilor ce au, de a smulge pe tată în assemenea zille din mizlocul familliei sale şi a-’l pune la închisoare.
	Am fost martur ochiular cînd, într’o zi de Creciun, un Grec a cerrut a fi arrestat un alt Grec pentru o datorie de 16 lei, şi cavazul trimiss de poliţie spre a împlini aceşti bani de la datornic sau a-ll adduce în arest, văzînd că datornicul n’avea de unde plăti în acea zi datoria şi că creditorul stăruiea a-ll lua d’între famillia lui şi de la massă chiar şi a-ll duce la închissoare, a scoss din propria sa pungă acei 16 lei şi i-a dat neomenosului reclamant împreună cu cîte-va palme  în obraz depe cum i s’a cuvenit. [201] Ei se duc cu răsbunarea pînă la a-şi pune foc, unul altuia, la grînele depe cîmp, la coşarele cu vite şi chiar la case; ori conduc pe Turcii brutalizaţi spre a viola nevestele şi copiii adversarilor lor connaţionali, sau plătesc briganzilor spre a-i jefui şi chiar a-i ommori!
	Legea turcă ommuciderea precugetată şi dovedită o pedepseşte cu moartea; însă este lăssat în dispoziţiunea reclamantelor rude ale ucissului de a cerre sau a erta ommorîrea ucigătorului, prin luare de bani de la rudele sau de la societatea ommorîtorului, sau din generozitate. – Am assistat la monstruoasa cruzime a unei babe grece.
	Un fecior all acestei grece şi c’un june Armean, gîlcevindu-se, au devenit pînă la scoaterea cuţitelor, şi Armeanul a uciss pe Grec. Judicata locală a condamnat pe Armean la moarte; viziratul a confirmat sentinţa tribunalului Brussei, şi condamnatul a fost scoss la locul de esecutare şi îngenunchiat lîngă gealat care sta gata a-i sbura capul. Părinţii, rudele condamnatului, mai întreagă societatea Armeană şi mulţime de Turci impreună cu chiar gealatul, toţi cu lacrămile în ochi, rugau şi într’acell estrem moment pe muma uccisului ca să priimească o sumă de 100 mii lei, ce îi număra părinţii condamnatului şi pe care publicul de toate naţiile şi religiile, adunat la acell atît de dureros spectacol, i-a înmulţit-’o pînă la 150 de mii, şi să erte moartea acellui june, unicul copill all părinţilor lui şi care, plîngînd de uda pămîntul, striga către dînsa: „Eartă-mă, eartă-mă, pentru numele lui Dumnezeu! şi pe lîngă suma de bani ce ţi se dă, îţi jur înaintea acestei mulţimi, ce mă priveşte îngenunchiat sub iatagan, că îţi voi fi şi rob în faptă cît vei voi! Eartă-mă eartă-mă! dacă eşti mumă şi crestină! Eartă-mă, căci n’am trăit nici duoă-zeci de ani sub acest soare! ...
	Ei bine! nici banii, nici rugăciunile publicului, nici [202] torrentele de lacrămi alle condamnatului şi alle părinţilor ş i rudelor lui n’au putut avea puterea ca să îmblînzească inima de fer a acellei strigoaice, care striga înverşunată: „Moartea, moartea lui o cer ... răsbunare cerr! ...” aşa încît gealatul însuşi, pătruns pînă în suflet de milla condamnatului şi de monstruoasa cruzime a acelle cotoroanţe, s’a repezit furios la dînsa şi a pus’-o allături cu condamnatul, zicîndu-i; „femee cu inimă de tigru! priveşte, priveşte dar d’approape, ca să te saturi de sînge! priveşte tăerea capului acestui nenorocit june! priveşte însă, fiinţă monstruoasă, fără să te sfieşti cîtu-şi de puţin, căci, de te vei sfii, mă jur pe numele lui Dumnezeu, îţi sbor şi capul tău, şi întîmple-se cu mine ori-ce se va întîmpla după ce voi curăţi pămîntul de o fiară spurcată ca tine!” Şi, Doamne, ce cruzime! a stat acea strigoaică cu ochii pironiţi la gîtul condamnatului, fără să facă cea mai mică mişcare, pînă a văzut capul acellui nenorocit june căzut la picioarele ei!

	Cu destulă durere, ca Romîn, cată să mărturisesc că acest negru păcat îll văz 
astă-zi făptuindu-se şi în societatea romînă care era esemplu de ospitalitate chiar între naţiunile civilisate!

	Părinţii pe copii şi copiii pe părinţii lor se urrăsc şi se persecută cu înverşunare pînă la moarte. – Mi s’a întîmplat să văz mulţi cîte duoi fraţi din acceaşi părinţi mostenind dela părinţii lor cîte o căsuţă cu o singură cameră şi o tindă, şi din cauza urrei neîmpăcate d’între dînşii, despărţind şi acea cameră în duoă şi locuind amînduoi sub acellaş acoperemînt de cîte 20 de ani fără să vorbească unul cu altul!

	Nu sunt oare mult mai cu rău calcul şi mai nenorociţi decît acesti Greci Brussiani Romînii aceia cari, în loc să se occupe de agricultură sau de ori-ce negoţ şi meserii, care îmbogăţeşte aşa de lesne şi currînd  [203] pe toţi streinii ce vin în Romînia, alerg, umillindu-se şi piezînd şi ce bruma au de la părinţi, toată viaţa lor dupe slujbele ce îi fac monstruoşi şi chiar pentru ei însuşi?

	Aceşti speculatori de suflete omeneşti scamotează toate cerealele locale ce vin, de şi prea puţine, în Brussa de prin sate, aşa încît nevoesc pe biata sărăcime a cumpăra de la dînşii făina sau pîinea cu preţul ce-’ll voesc ei!

	La 1853 şi pînă se deschisse Dunărea după resbellul din urmă, devenise killa turcă, 20 de ocalle, de secară pînă la 90 de lei turceşti. Cea mai mare parte din populaţia Brussei sufferea de foame foarte dureros, şi mai cu seamă sărăcimea turcă, căci bărbaţii cellor mai multe famillii erau duşi la resbell şi mumele rămasse a casă cu cîte 5 şi 6 copii şi fără nici o speranţă de a-şi avea pîinea din toate zilele! Pe toată zioa grupe numeroase de femei turce cu copiii de mînă alergau la copacul Paşii guvernor cerrînd pîine! şi de şi Paşa le ajjuta adessea, în adevăr, cu cîte ce-va, dar sărăcimea era foarte numeroasă şi prin urmare, mizeria şi sufferinţa ei creştea din ce în ce tot mai mortală, pentru că traficatorii de sufflete omeneşti nu cugetau decît a-şi umplea pungile de bani cu ori-ce preţ!
	Din cauza acestei estreme sufferinţe duoă femei turce şi trei grece văduve, toate mume de cîte 3-4 şi 5 copii, pentru că nu găseau cu ce să potolească foamea ce sfîşîea pe copillaşii lor, s’au sinucciss, sugrumate şi înjunghiate!
	O! nenorocită tînără femee turcă, mumă de trei copillaşi şi all căriea soţ murisse atunci de currînd în bătăllia dela Cetatea, ne mai avînd ce să dea copilaşilor ei să mănînce, a luat patru căţei fătaţi de curînd dela o căţea ce o avea în bătătura sa şi i-a puss într’o tingire să fiarbă spre a mai p otoli cu dînşii terribila * [204] foame a copillaşilor săi. Apoi, străpunsă în sufflet de plînsetele copillaşilor săi şi desperată, a cercat să se spînzure, şi pentru că funia în care îşi băgasse gîtul s-a rupt, şi-a străpuns peptul cu o frigăruie de fer. Copilaşşii ei văzînd-’o joss agonizantă, au început a ţipa, vecinii, publicul şi poliţia au alergat la dînsa şi s’au încredinţat de estrema ei durere ce e reduss-’o la sinuccidere!
	O! Romanie! cît de bine-cuvîntată şi dulce eşti tu, şi cît de preţioase sunt acelle simple şi puţine braţe ce te cultivă! cu toate nenumăratele şi fellurite relle ce te sfîşîiu necontenit de atîţia mari de ani, tu nu numai că ai făcut ca fiii tăi să nu fie în lipsă nici-o-dată de nutrimentul lor, nu numai că unei cantităţi numeroase de streini îi procuri neîncetat un trai de îmbilşugare şi o înavuţire repede ca nicăirea în univers, ci nutreşti, cu sudorile talle, şi pe mulţi alţi nenorociţi din alte Staturi! ... O! cît de ingraţi şi barbari sunt cîţi nu vor a te appreţui!

	Aşa întocmai precum vedem că fac şi pretind cocoanele noastre romîne, şi mai cu seamă, ce e drept, celle de prin mahalalele capitalei şi celle provinciale, către soţiile neguţătorilor.

	Le calific de prostituate. – Darcînd ar vedea ei malacovurile şi atîtea mii de alte parascovenii, numite mode de gusturi şi foarte trebuincioase, ce sunt astă-zi prin toate unghiuleţele societăţii romîne, ce ar mai zice ei, Doamne!

	Studenţii ce învaţă Coranul şi dogmele musulmane, se numesc Softalle. Mulţi din acesti studenţi urmează aceste învăţături alle lor pînă trec şi de vîrsta de 30 de ani. Ori-care din aceste Softalle îşi termină cursul acestor învăţături bine, încetează da se mai numi Softa şi îşi ia titlul de Ullama.
	[205] Ast-fell dar Ullamallele sunt o castă de oameni consideraţi de erudiţi eclisiastici şi de jurisconsulţi, mai tot aşa precum erau Fariseii şi Saducheii la popolul Isdrailit din timpul lui Crist.
	Softallele şi Ullamallele în naţiunea turcă sunt cllase religioase. Din elle ess Şeih-Ul-islami (patriarşii turceşti), Şeihii (episcopii, arhiereii, egumenii) şi differiţii Dervişi (călugări). Din elle se compun Mehkemeaoa (consistoriul), Efkaful (municipalitatea) cancellariile pas-portelor, şcl. Din elle sunt membrii şi în tribunalurile civile (Mezilişuri); şi tribunalul nu poate da nici o sentinţă fără consintimentul acellui membru eclisiastic, căci ori-ce process este judicat conform depe copprinderea Coranului; şi acell membru eclisiastic figurează în tribunal ca un ministru all dreptăţii Coranului. Acest membru eclisiastic are puterea a strica otărirea dată de membrii civili ai tribunalului, daca lui i se va părea neconformă cu Coranul.
........................................................................................................................................
	Infine, Softallele şi Ullamallele, care compun, în imperiul turc, sutimi de mii şi care priimesc leafă şi nutrimentul lor din casa Statului turc, sunt n işte persoane respectabile în naţiunea turcă. Elle dau educaţiunea vulgului turc; ................................

	Vulgul, grec, depe cartea agatangell şi depe destule alte scrieri şi propagande de amăgire, aspiră la un imperiu mare grecesc, ..........................................................

	Dumnezeu să-i erte pe acei atît de crestini strămoşi ai nostri cari, cu un simtiment foarte uman, dar puţin naţional, făcură ca din nesleitul tesaur all scumpei lor Patrii să se dea nişte sume de bani atît de enorme şi bisericilor grece, spre a fi mîngîiată şi sărăcimea * [206] streină de caritatea romînă! Fie binecuvîntate în veci numele şi fapta lor! Însă, daca ei, sirmanii, ar putea să vază astă-zi ...................................
cum sunt întrebuinţaţi acesti bani ai Romaniei!

........................................................................................................................................
Prin urmare cauza sufferinlor provine mai întîi dela ei însuşi; căci daca Grecii din Turcia ar avea cunoştinţele şi unirea ce le sunt indispensabile li pe care nu li le împedică nimeni, ca în alte Staturi, a le avea, ei nu numai că n’ar sufferi precum suffer astă-zi, ci n’ar putea fi nici dupe alle imposturei ce îi affundă din ce în ce tot mai crunt în haosul rătăcirei, ar cunoaşte addevăratul lor bine, şi, ca singura naţiune mai spirituală din Orient, ar prospera pe pămîntul lor natal, fără a mai avea necessitate de ajjutorul rătăcitorilor or.

	Demogerontia este n consiliu compuss de cîţi-va ciorbagii, notabili mireni, şi prezidat de arhiereul domnitor în fie-care eparhie.
	Ori-ce ordin şi ori-ce cerrere alle Guvernului ottoman privitoare la populaţiunile  raialle din Turcia, sunt adressate acestor consiliuri. Dările de bani ce toate populaţiunile raialle sunt îndatorate a da Cuvernului, se cerr dela aceste consiliuri cu chipul următor:
	Guvernul cerre prin paşii guvernori de paşalîcuri dela aceste populaţiuni din fie-care paşalîc dăjdiile în sume totale şi ficsate pe fie-care an depe calculile salle *. [207] Paşii guvernori cerr aceste sume totale dela numitele consiliuri respective; şi aceste consiliuri le addun dela populaţiunile lor depe distribuţiile otărîte de arhiereul şi ciorbagiii fie-căriea eparhii.
	Ei bine! abuzul şi cruzimea aci sunt în culmea lor din partea zisselor consiliuri, şi mai cu seamă la Greci, cari sunt cu atît mai condamnabili cu cît se zic şi se cred mai ortodocsi decît toată lumea; căci daca, spre esemplu, guvernul cerre drept haraci şi Tenzimat dela populaţiunea greacă din paşalîcul Brussei 200 de mii de lei, sfînta Domogerontie addunăo sumă îndoită şi chiar întreită prin fellurite minciuni şi înfricoşări ca din partea Guvernului. Aceste sume, atît celle ce se dau depe cerrerea paşilor guvernori, cît şi celle ce intru pe fie-care an în nesăţioasa pungă a Demogerontiei, se addună numai dela classele inferioare alle populaţiunei, şi mai cu seamă dela sărăcime, carea este mulţimea; căci, de şi ordinul Guvernului este ca aceste dăjdii să fie distribuite şi luate dela fie-care famillie potrivit cu starea şi venitul ei, şi de şi în listele trimisse de Demogerontie cu banii la Guvern figurează fie-care famillie trecută aşa depe cum ordonă Guvernul, în realitate însă, săracii nu numai că, peste datoriile lor, plătesc şi p’alle ciorbagiilor, ci sunt şi prada Demogerontiei necontenit pînă la dajdia anului viitor, sub-pretest de rămăşiţe de bani neplătite! Apoi la strîngerea acestor bani, Doamne, cîte cruzimi nu se fac! Eacă una pentru toate cîte altele le tac, la care, din nenorocire, am assistat:
	Dela o famillie lipită de săracă şi compussă de un tată, octogenariu (de opt-zeci de ani trecuţi) şi fără vedere, şi de duoi fraţi, unul de 20 şi altul de 18 ani şi amînduoi servitori cu simbrie din care abia se susţineau şi ei şi părintele lor; dela acesti atît de nenorociţi cari n’aveau nici unde să-şi plece capul, [208] zic, Demogerontia din Brussa, în 1852, a găsit de cuviinţă a se lua numai Haraciu 180 lei, de fie-care cîte 60 lei. Amîndoi fraţii şi-a plătit cum au putut această datorie impusă lor de notabilii crestini. Demogerontia însă mai cerru de la dînşii încă 60 lei pentru octogenariul şi orbul lor părinte, în timp ce chiar depe legile turce un asemenea individ este scutit de ori-ce sarcină cetăţenească; şi pentru că ei n’au avut de unde să mai dea şi acea prea-ortodocsă dajdie ce li se cerrea şi pentru tata lor, Demogerontia a trimiss la dînşii pe Eftaksia (un sbir laico-religios la Greci) însoţit de trei cavazi dela poliţia turcă a capitalei, ca să-i ardice la închissoare pînă vor plăti. Cell mai micdin sus-zişii fraţi a cutezat a pronunţa că cerrerea ce li se făcea era o curată hoţie, adică a cutezat a vorbi addevăratul adevăr. Sbirul sfintei Demogerontii, simţind attacată onnoarea atît de curată a patronilor săi, a ziss cavazilor să-ll facă să tacă, minţindu-i că ell în limba greacă înjurasse pe Sultanul. Cavazilor atîta le-a trebuit ca în miz-locul tîrgului să tabere cu dosul şi cu latul iataganelor pe bietul june nenorocit! Şi infine, sdrobit şi sîngerat, l-au duss şi pe dînsul legat d’împreună cu fratele său la închissoare, unde îndată au fost puşi în fiare depe cerrerea Demogerontiei.
..........................................................................................................................................

Acest fell de Dervii turceşte se numesc Antali, adică pusnici, şi nu sunt însuraţi.

Învîrtitorii. Acesti Dervişi, cînd se aflu în coru lor de învîrtire în geamie, port în cap un fel de chiulaf sau căciulă de pîslă de culoare tahînie, ’naltă de jumătate de cot şi în fund mai strîntă decît la gură, şi numită turceşte Sikké; pe corp, cu cămaşă de borangic  [209] cu mînicile largi, pantaloni albi şi strîmţi, mintean bine strîns pe corp, fustanellă de batistă albă şi mult largă şi încreţită, şi la miz-loc strînşi cu o cingătoare supţire şi îmbrăcată cu postav verde; şi în picioare, ciorapi albi şi meşi negri. Ei sunt toţi ast-fel uniformaţi.
	Învîrtirea lor o fac ast-fell: cîţi-va dintr’înşii cu vre-o trei felluri de instrumente, numite: în parte, neiuri, tumbelechiuri mici şi mîsal, şi cîte trelle cu un singur nume, Nazen, compun o bandă de muzică vocală şi instrumentală tot-de-odată. Aceşti muzicanţi stau într’un colţ all moscheei foarte smeriţi aşteptînd semnalul şeihului lor. În zidul despre Sud în moschee este format un fell de tron în care sunt scrisse cu littere mari şi daurite peste verde nişte versete din Coran. Cînd intră Şeihul lor în moschee este însoţit de tot corul dervişilor învîrtitori din zioa aceea. Întîi Şeiul ş’apoi pe rînd, depe ierarşia lor, fac toţi cîte o reverinţă mai mică către spectatori, îngenunche toţi înaintea acellor versete şi îşi fac rugăciunea lor, numită Namaz. Apoi îndată Şeihul începe a forma corul învîrtirei, după dînsul toţi dervişii pe rînd se aşează într-un rond cu cea mai frumoasă regulă şi remarcabilă tăcere, şi banda muzicală începe a întona din gură şi din instrumente nişte imnuri foarte armonioase şi patetici.
	Pe cînd se face învîrtirea fie-care dintr’înşiicorpul şi-ll ţine drept fără cea mai mică şovăire; mîna dreaptă ardicată în suss şi cea stîngă lăssată în joss depărtată ce-va de corp şi amînduoă întinse şi cu palmele deschisse, aşa încît servesc la cumpănirea corpului; capul plecat cam pe umărul drept pe lîngă care se înalţă mîna dreaptă; ochii aţţintaţi în sus cu neclintire; privirea lui este veselă, blîndă şi mistică tot-de-odată; * [210] şi se învîrteşte tot-d’a-una în vîrful piciorului stîng, cumpănindu-se foarte uşure şi repede numai la pîşirea înainte în vîrful picioruuli drept.
	Ei bine! această învîrtire a lor făcută gradualemente şi cu un tact de minune pînă la cea mai mare iuţeală, esactitatea cu care întreg rondul se învîrteşte, mergînd în rînd cu învîrtirea la stînga, cu o regulă punctuală înainte iar nu în loc, şi dulcea armonie, animată din ce în ce tot mai viu, a acellei duble muzice, impune tăcerea şi attenţiunea şi inspiră un ce foarte misterios şi în addevăr sfînt.
	Acest fell de dervişi se numesc Mevlevi şi mocheea în care ei îşi fac învîrtirea Mevlihané. Ei învîrtirea o fac numai vinerea din fie-care săptămînă zioa după amiază, şi priimesc cu mulţumire în timpul învîrtirei lor privitori de ori-ce religiuni şi de ambe secse în moschee, unde şi sunt făcute mai multe rînduri de coridoruri într’adins pentru privitori.
	Acesti dervişi sunt toţi oameni ce nu pătimesc de nici un fell de maladie de nerve, şi toţi sunt de un caracter alegru. Din toate sectele religioase alle Turcilor, ei sunt ceimai omenoşi şi mai stimabili. Ei tot-d’a-una sunt îmbrăcaţi curat, căsătoriţi şi caut a fi în contact cu oameni de ori-ce religiuni.
	Învîrtirea lor dură regulat o oră şi jumătate, şi o fac cu credinţa că pe acella dintr’înşii care va fi m ai drept la voinţe şi la fapte Dumnezeu îll face nevăzut într’o clipă din corul învîrtirei şi îll attrage la Dînsul în ceruri, precum şi cred- ei că s’a şi întîmplat odinioară cu unii dintr’înşii.
	Fie-care din acesti dervişi este dator a învăţa să cînte cu Neiul, instrumentu cell mai simplu din lume, cell mai anevoie de învăţat şi care vibrămai frapant şi mai încîntător în inima omului.
	[211] Neiul, instrument inventat de această sectă de dervişi, este o simplă vargă de trestie de mare găurită dela un capăt pînă la cellă-l-alt ca varga de ciubuc, lungă ca de trei palme şi jumătate, şi are cinci găurelle ca fluerul şi altă găurice ca la flaut pe care sufflă cîntătorul; nu este însă nici cu clape, nici astupat la vr’un capăt ca flautul sau ca fluerul.

	Acesti dervişi, Urlători, se numesc cei mai sfinţiţi. Ei în timpul strigării lor port ori-ce fell de îmbrăcăminte osmanlîe. Eacă cum fac urlarea lor:
	După ce mai întîi îşi fac şi ei Namazul lor ca Turnorii, formează un rond toţi, prinzîndu-se unul de altul cu mîinile peste umeri tocmai ca la danţul numit Chindia. O muzică vocală şi instrumentală ca şi a Turnorilor cîntă, însă cu unmare şi fioros sgomot. Rondul lor merge ca şi hora Romînilor: fie-care din cei prinşi în rond pîşesc cu piciorul drept înainte, trîntindu-‚ll tare în pămînt, şi pe cell stîng îll tîraşte moale după cell drept ast-fell încît pîşirea lui este tot schiopătîndă, şi tot corpul lui la fie-care isbire de picior este detunat; şi, dînd din cap la fie-care isbitură cu piciorul, pronunţă tare interjecţia „Hei!” care cu cît se apprinde şi ameţeşte individul ce o pronunţă, cu atît mai mult devine o strigare foarte raucă şi respingătoare, şi care conţine, depe cum cred ei, chemarea lor ce o fac lui Dumnezeu. Această foarte sgomotoasă strigare a lor devine din ce în ce tot mai fioroasă. Din această strigare derivăşi numirea lor de Urlători.
	Ei merg tot asr-fel prinşi şi strigînd dince în ce tot mai iute şi mai sgomotos pînă cad jos ...............................................................................................................................
...........................................................................................................................................
După ce cad toţi, vine Şeihul lor cu alţi dervişi tot din secta lor de le dă la nas cu o plantă foarte aromatică şi considerată de dînşii ca sfinţită numai pentru * [212] această necessitate a lor şi le freacă corpul pînă îi redeşteaptă. Apoi se pun cu toţi pe pillafuri, pe halvale şi la cheff.
	Ei strigarea lor o fac o dată pe săptămînă de datorie zioa sau noaptea, şi de gust ori-cînd voesc; şi o întreprind cu credinţa d’a se sfinţi şi a mulţumi mai mult decît tot omul pe Dumnezeu. Care dintr’înşii cade mai întîi, este cosiderat ca mai favorit all lui Dumnezeu; şi cell care cade mai pe urmă se consideră ca mai păcătos ............................
............................................................................................................................................
	Acesti dervişi sunt toţi oameni seriozi şi nervoşi. Ei întreprind tot-d’a-una luarea haşişului (un fel de opium de India foarte tare ce denatură şi înnebuneşte pe om ore întregi) şi mai cu seamă înmomentul cînd încep strigarea lor serioasă.
	Ei nu priimesc pe nici un individ de altă religiune în moscheea lor pe cîd îşi fac strigarea, şi fug de contactul oamenilor ce nu sunt de religiunea mahometană. Acella care vrea să vază d’approape şi cu deamănuntul această operaţiune a lor, cată să devie mai întîi amic cu vre-unul din ei, sau să aibă vre-o recamandaţie dela vre-un effendi rudă sau intim amic cu vre-unul dintr’înşii.

	Ast-fell se numesc păzitorii persoanei împăratuluila Turci.

	Şi culpa este a bărbaţilor Turci, mai cu seamă a cellor avuţi; căci ei dupăce că, bătrîni de lepădat, au mai multe femei şi toate foarte tinere, cerr ca femeile lor să fie toate fidele lor şi mulţumite numai cu dînşii.
.............................................................................................................................................
Ce nu devin acelle femei june, închisse în harem şi maltractate atît de barbar de bărbaţii lor?
[213]	Dar ce putem zice oare noi Romînii, cărora religiunea crestină nu ne permite noă ca cea Mahometană Turcilor a avea mai multe femei de-odată, cînd privim că în societatea noastră acest rău este cu mult mai mare? Ce putem să mai zicem de poligamia Turcilor, cînd astă-zi vedem pe cei mai mulţi din căsătoriţii bărbaţi Romîni că, ce cel mai detestabil cinism, au mai prin toate mahalalele cîte o concubină, pe cînd dela soţiilor lor pretind fidelitatea cea mai esemplară? Ce nu devin acelle soţii alle lor atît de încellate, şi atît de maltractate? Şi daca elle nu se îndobitocesc ca femeile turce, ci se prostituu ca şi bărbaţii lor, a cui oare este culpa? Zică-mi cine are curagiul că este a femeei, ca să-mi dea occaziunea a-i demonstra pepipăite şi în ori-ce fell va voi că este a bărbatului, şi numai a bărbatului.

	La 1852 a murit în Brussa Romînul Grigorie Ippatescu, unul d’între confraţii mei de esiliu. Eu care m’am aflat lingă dînsul cînd ell şi-a dat suffletul şi care i-am închiss ochii, am chemat pe vre-o trei Greci ca să-’ll scalde depe obiceiul nostru; Grecii însă, cînd le-am propuss să spele mosrtul, au fugit şi m’au lăsat singur între mort şi cazanul cu apă caldă, zicîndu-mi că ei nu sunt Turci; şi mortul n’au fost spălat decît mai tîrziu de alţi Greci şi numai pentru o sumă bună de bani ce le-am dat înainte.
	Coliva mortului am fost nevoiţi s’o facem noi Romînii cum am putut, căci n’a stat putinţă să găsim vre-o femee care să ştie s’o facă; fiind-că la Grecii Brussiani, correligioanrii nostri, coliva este alt-ceva: grîu fert cu zahar sau cu miere, ammesticat cu stafide roşii, coffeturi, cuişoare, scorţişoară, apă de trandafir sau de flori, şi zemoasă ca ciorba pussă în pahare, iar nu în tavă ca la noi.
..............................................................................................................................................
[214]	La un sfîntu Grigorie vre-o patru Romîni cu acest nume am făcut o colivă, depe obiceiul nostru, şi am dus-’o la mitropolia din Brussa, vestind pe preoţi a face leturghia pentru numele nostru.
	Ei bine! au eşit preoţii împregiurul colivei şi au început a ne citi de înmormîntare, încît am fost nevoiţi să-i învăţăm noi ce urma să facă cu coliva de vii. 

	Un fell de massă rotundă, sau pătrată, căptuşită cu pîslă şi accoperită pînă în pămînt cu postav, ori catifea, sau materie de mătasse cu ciucuri de sîrmă fină, ş.c.l. Subt această massă, ce este de mărimea cît vrea s’o aibă fie-care, este puss şi re’nnoit necontenit un mangal cu cărbuni apprinşi. Împregiurul acestei messe se pun effenzii şi hanîmele, ori agallele şi cadînele, sau celebiii şi coccoanele, ş.c.l. cu picioarele sub accoperemîntul messei, încălzindu-şi cu acest chip genunchile şi pîntecile, pe cînd spatele şi-’ll încălzesc cu duoă, trei scurteici îmblănite şi pusse una peste alta; căci uşile camerei sunt deschisse şi cu cîte o perdea de postav şi destul de înflorat şi împodobită, ferestrile cu mii de găuri, şi de pe joss p’între crăpăturile scîndurilor pavellei casei sufflă vîntul ca pe drumul Bărăganului şi pătrunde umiditatea cu mîinile în şolduri.

	Căci pămîntul este atît de bun încît nu este nevoie nic de sapă, nici de multă muncă la lucrarea lui.

	În celle mai multe vii viţa este groasă ca pomii; şi nu se îngroapă viţa earna, fiind-că este climatul mult mai temperat decît în Romania.

	A-şi ţine faţa învăllită şi a nu se arăt în nici o societate de bărbaţi. Această rigoare însă astă-zi a cam devenit şi la elle numai ca o formă; nu o ţin aşa de strict precum li se cerre decît femeile din popol şi mai cu seamă celle bătrîne.

	La celle mai multe femei grece, celle din popol însă, găseşte cine-va simtimentele şi faptele de umanitate, de [215] caritate, de naţionalitate, de patriotism şi de virtutea vieţei conjugale, simtimente şi fapte ce, din neorocire astă-zi în societatea romînă se găsesc nu numai la femei, ci şi chiar la bărbaţi foarte rar!

	La Grecii Brussiani, între classele zisse evgheniste, logodnile ţin şi peste zece ani şi mai adessea sunt desfăcute; căci celle mai multe se fac ori cu interesul condamnabil că muma fetei, ............................................................ vrea a înlesni libera lui intrare la ori-ce timp în casa ei fără critica lumei; ori că părinţii fetei, văzînd că zissul lor ginere este de o classă inferioară lor dar bogat, voesc a-’ll despuia cu ori-ce preţ de averea lui, ş’apoi a-i da cu piciorul; sau că ginerile, alless din classa lor, este nevîrsnic ori sărac şi aşteaptă pînă să devie bogat, de unde esse adessea că ginerile, prin libera cu întregime şi necontrolata lui frecantare în casa logodnicei salle, ......................................................
săturat, abandonă pe biata fată desonnorată!
	Cine poate tăgădui însă că assemenea monstruoase calcule nu se întreprind astă-zi şi în societatea noastră de către unelle mume şi părinţi Romîni? – Eacă una din multele şi diversele cause funeste pentru care celle mai multe din fetele noastre de prin oraşe îmbătrînesc nemăritate în casa părintească!

	Prin descrierea cu deamănuntul a deffectelor şi viciurilor societăţii Brussianilor am crezut să fac un îndemn compatrioţilor mei spre a stărui ca societatea romănă să fie appărată de assemenea crime şi monstruozităţi.
...........................................................................................................................................

...........................................................................................................................................
[216]	
 
Lucsul escessiv, terribila desfrînare a ambelor secse, monstruozitatea în viaţa conjugală, sinistra passiune a jocului de cărţi, hidoasa băutură întrebuinţată chiar şi de femei, cinismul şi abuzul în toate, ş.c.l. aceste relle mortifere, zic, ce se află astă-zi în cea mai mare parte din toate classele societăţii noastre ... crez că nici o raţiune morală nu le poate numi calle de civilizaţie, de prosperitate, de fericire; ci, curat, de barbarizare, de mizerie, de peire!

Cînd tata e mort mai ’nainte d’a se naşte pruncul, sau cînd părinţii sunt despărţiţi şi depărtaţi unul de altul.

Fie-care bărbat Turc neapărat se numeşte Mehmet, numele profetului.

Fetelor le mai dau cîte un nume şi moaşele cînd le taie buricul, şi bărbaţiile schimbă numele, de voesc ei la tot măritişul lor.

Cîţi rămîn cu numele ehmet, este că pe acest nume din duoă l-a alless; şi n’alleg toţi acest nume de temere a nu-’ll profana purtătorul lui prin fapte relle.

Poate să vază pe femee cînd va zice că vrea s’o vază spre a se căsători cu dînsa, şi cînd va pronunţa astă promisiune, este dator, fără nici un alt cuvînt, să o ia de soţie a sa. şi chiar de nu-i va plăcea; şi d’aceea n-o văd nici-de-cum. O mai oate vedea cînd părinţii femeei şi ea însă-şi, plăcînd mult pe bărbat, fac mizloace a o zări desvăllită  ca prin surpriză; o assemenea vedere însă n are nici o îndatorire pentru bărbat, căci este nelegiuită şi speculoasă.
Căci, de va fi cu talpa dreaptă, iar nu addussă cum este mai fireşte, cred că acea femee este o cobe rea, intrigantă, invidioasă, neomenoasă, necredincioasă bărbatului etc. etc.

Greutate, îndatorire, daruri înaintea nunţii.

Mesteresse, sau oglindărese, precum era şi la noi sub regimul Fanarioţilor.

[217] Nu cum-va femeile noastre, alle Romînilor, cîte se sulemenesc ca miressele turce tot-d’a-una, o fac cu dorinţa d’a fi miresse ori de cîte ori dau suliman pe obraz? De va fi acesta scopul lor, se amăgesc amar! şi eu le povăţuesc ca, de voesc să fie frumoase şi plăcute ca nişte miresse stimabile, să arunce sticla cu dressul şi hîrtia cu foiţa pe Dunăre ca să le ducă acolo de unde le-au venit spre insultarea frumosului brunet obraz de Romană!

Căci la cîţi nu dau cuişoare, e semn că sunt invitaţi cu gura jumătate.

Nichiahul este un act coprinzător de darurile în bani şi în lucruri ce le face ginerile miressei înaintea nunţii, şi de o altă sumă de bani ce o promite ginerile miressei şi care se înscrie în registrul consistoriului lor. Înregistrarea în consistoriu a sumei de bani promissă de ginere miressei şi a numelui ginerelui şi miressei, prin mărturisirea imamului (preotului) şi a muhtarului (deputatului de mahala), este toată cununia Turcilor, fără nici o altă formă bisericească.
	Banii şi lucrurile date de ginere miressei înaiintea nunţii, sunt alle ei în ori-ce caz, şi suma de bani promissă de ginere miressei şi înregistrată în consistoriu ea o perde numai cînd bărbatul, pentru cauză de adultariu all ei, văzut şi mărturisit ori de alţi musulmani sau de ea-însă-şi, o lassă şi nu voeşte a-i-o mai da, sau cînd ea tot pentru assemenea cauză îll lassă pe dînsul şi nu voeşte a o mai pretinde.

Deputatul sau epistatul mahalalei.

Un fell de consistoriu compuss de ullamale. Cununia la Turci nu este act religios, şi de aceea Mehchemeaoa nu face decît a înregistra învoirea făcută între ginere şi mireassă prin părinţi, ori rudele sau amicii lor.

Turcii săteni adducerea miressei la ginere o fac mai întocmai ca în satele Romaniei. Acei căllăreţi flăcăi,  [218]  companioni ai ginerelui, dînd pistoale, acell brad verde împodobit cu şic, cu beteală şi cu panglice, acelle mahrame fellurite puse la caii flăcăilor, acei colăceri alergînd pe ’ntrecute să vestească mirelui sosirea miresei, se văd şi la popolul turc.

Acesti oglani se mai zic şi Chiocechi. Ei sunt nişte perduţi copillandri din toate naţiunile din Orient, şi mai cu seamă Turci şi Greci.
...........................................................................................................................................

Spălarea legiuită a Turcilor, căriea ei îi zic Aptess.

Înaintea nunţii atît miressei cît şi mirelui toate rudele şi amicii lor le dăruesc cîte ce-va.
	Pe la sate cînd ginerile este sărac, toţi consătenii lui alerg de-’ll ajjut cu bani spre  întimpinarea cheltuelelor nunţii.

Bărbatului zestre în bani nu i se dă nici-de-cum.

După ce se logodeşte u poate să mai vază pe logodnica sa pînă în noaptea nunţială, şi nici nu mai calcă pela casa ei.

Şi această tortură i se face sub cuvînt să fie deslegată de ori-ce blestem părintesc sau strein.

Aceste pîini însemnează că ginerile dă miressei îmbilşugarea şi mireassa o depune şi o păstrează în casă.

Punerea cămăşii d’a’ndoasselea şi întreitele noduri le fac pentru ca să taie puterea fermecelor ce ar fi făcute de cine-va spre a lega pe ginere ...................................

Cununia legiuit şi nestrămutat o fac numai duminica.

Geamia-fiului, căci ea este făcută de fiul lui Orhan, concherantul Brussei.

Turcii, locuitori în satele depe munţii din paşalîcul Brussei, neputînd a se duce la Meca, vin în Brussa ca pelerini la mocheea Oglu-Geami. După săvîrşirea rugăciunilor lor în această moschee şi după vizitarea monumentelor ce conţin mormintele primilor Sultani ai lor la care se prostern cu profundă venerare, se întorn * [219] la casele  lor cu bine-cuvîntarea de demi-hagii, sau Hagii de Brussa, titlu onorat ca şi cell de Meca.

Spălarea ce şi-o fac Turcii cînd intru în moschee spre rugăciune.

După această mochee cea mai mare din celle-l-alte toate din Brussa, este ecea făcută de Hiuda-Ben-Digiar în satul Cekirge. Această moschee ce este vis-a-vi de turbeaoa în care se află mormîntul acestui principe, a fost mănestire greacă şi acest sultan a transformat-o în moschee, dotînd-o cu un venit însemnat.
	Din venitul acestei moschei, depe cum a legat fundatorul ei, se împarte pe fie-care zi pîine, joea din fie-care săptămînă, pîine, pillaff şi un fel de compot de prune sau de vişine uscate, şi odată pe fie-care an cîte o cantitate de grîu, unt, orez şi unt-de-lemn tutulor  locuitorilor Turci din acell sat cari derivă din soldaţii cu cari ell, Hiuda-Ben-Digiar, a concuistat acell sat, unde Grecii au rezistat vitejeşte.
	Această moschee are d’asupra ei o gallerie cu 24 de camere destinate pentru ospitalitatea căllătorilor şi cerşătorilor Turci; în dreapta ei are o mare caravansara, şi în stînga ei are o imarea în care se păstrează şi se prepară obiectele ce se împart locuitorilor suss-zişi.

Despre acest om popolul Turc crede că este attrass de Dumnezeu cuc orpul în cer. Popolul Turc crede, că ori-cînd naţiunea ottomană se aflăă în vre un pericol, Hiuda-Ben-Digiar se pogoară din cer pe pămînt şi pedeăseşte pe nelegiuiţii ce cutează a se atinge de imperiul Santităţii.

Edificiul sau monumentul ce conţine mormîntul.

Cekirge, va să zică lăcustă. Acest sat, care pînă la concuistarea Brussei fu un schit de călugări greci, şi-a luat acest nume dela Hiuda-Ben-Digiar; şi eacă cum o povesteşte popolul turc:
	Hiuda-Ben-Digiar, stînd singur odată într’un  [220] chioşchiu ce era vis-avi de schitul grec, o lăcustă i-a sărit în palma mîinei, ell a prins-’o în mînă şi a întrebat pe un derviş, favorit all lui, să ghicească ce avea în mînă. Dervişuli-a răspuns: „Nu cum-va sări-va din mîna lui Hiuda-Ben-Digiar vre-o lăcustă?” Şi pentru că dervişul a ghicit, a puss numele satului Lăcustă, spre suvenire de mulţumirea ce i-a făcut dervişul.

Acest Sultan, după ce a concuistat Brussa şi după ce s’a văzut possesor cu deplină siguranţă peste toţi locuitorii ei, a massacrat mulţime de creştini şi a tăiat limbile a 70 de mii de Greci în Bitinia. Din cauza acestei ammuţiri, mulţi secoli limba greacă a fost perdută în Bitinia, şi chiar astă-zi o vorbesc foarte puţini.

Fulgerul. Fu surnumit ast-fell, pentru iuţeala cu care uccidea şi pustiea lumea ori pe unde ajungea.

Cei mai credincioşi lui Mahomet. Împregiurul acestui monument este cuibul Softallelor şi Ullamallelor din paşalîcul Brussei cari nu sunt mai puţini de 18 mii.

Principe suveran al Imperiului Santităţii.

Keşiş-dagî, va să zică munte căllugăresc. Turcii l-au numit ast-fell; fiind-că l luarea Brussei de dînşii în muntele Olimpul ei au găsit locuind chiar pe cea mai ’naltă cimă a lui, unde şi pînă ast-zi mai dură încă nişte ruine de locuinţe, mulţi căllugări greci pusnici.

Turcomanii, pe carii Turcii îi numesc Turcmeni, sunt o populadă de oameni din Asia mare. Ei, constituiţi în tribune, compusse de 50 pînă la 60 de familii, locuesc tot-d’a-una pe munţi, vara sub tente şi earna în bordee. Ei toţi sunt păstori de oi. Ei nu ţin de ritul lui Mahomet, ce de all lui Alli şi se zic Bectaşi; ei sunt între Mahometani, ceea ce sunt protestanţii între felluritele rituri crestine. Ei nu au moschei, şi nu ţin la nimic din cîte naşte fanatismul Musulmanilor, ci îşi [221] fac numai rugăciunile lor, ori-unde se va întîmpla şi ori-cum vor putea către Allah ca şi Mahometanul.
	Ei vorbesc limba curat zissă turcă. Portul lor se deosebeşte de all Turcilor: bărbaţii în cap au d’acelle enorme calpace sau fessuri mari şi groasse înfăşurate cu testemelle; pe corp, anterie scurte şi mai toate de cutnii de Samos, un fell e nădragi largi de lînă, mintene, cămăşi de borangic şi de pînză lungi cu mînicile largi şi scoasse peste nădragi, şi brîuri de taclituri; în picioare, cizme turceşti mai mult roşii, largi şi potcovite gross; şi pe d’assupra tutulor hainelor au vara cîte un accoperemînt de lînă fină fără mînici d’o formă cam pătrată şi cu capuşon, şi earna cîte o ghebă de pîslă albă groassă, fără mînici, pătrată şi foarte ţeapănă. Ei tot-d’a-una au silleaful cu pistoalele la brîu, căci ei o au de lege ca să fie în tot momentul armaţi.
	Femeile lor sunt frumoase şi robuste ca şi bărbaţii lor şi nu ţin văll peste obraz ca Turcoaicile. Elle întru toate au acellaş port ca bărbaţii lor, affară de calpacu şi acoperemîntu sau gheba, în locu, în locul cărora au în cap fess roş şi înfăşurat cu testemel şi cîte o basma sau testemel aruncat liber peste cap şi umeri, şi peste celle-l-alte haine au numai earna nişte scurteici lungi îmblănite cu oaie. Elle ţess covoare ordinarii, dar tari, şi fac cea mai mare parte din îmbrăcămintea lor şi a bărbaţilor lor. Elle sunt foarte lucrătoare şi cu religiozitate fidele brăbaţilor lor.
	Bărbaţii, mai toţi, au umoarea de briganzi şi ommuccizi; însă, lucru de mirarea! ei nu jefuesc şi nu ommor decît numai pe avuţi, şi mai cu seamă pe effenzii turci pentru cari au o mare rancoare.
	Ei în genere sunt foarte ospitaliari pentru ori-ce om fără deosebire de religiune şi de classă, şi în daraverele lor cu cetăţenii de ori-ce naţiune, sunt mult mai onesti decît mulţi din zişii civilizaţi din Europa! Pe bogat ca şi pe sărac îll priimesc ş’îll tratez  egal de oaspete all lor; şi cînd oaspetele pleacă  de la dînşii, ei îl petrec spre a-’ll păzi să nu-’ll jefuiască sau să-ll ommoare cei-l-alţi tovaroşi ai lor, cari nu se atting de dînsul pentru că a fost oaspetele consorţilor lor.
	Ei pe oaspetele care va cuteza a adressa nevestelor sau fetelor lor o vorbă măcar de desfrînare, ori îll ommor ei însu-şi în dată, sau, de cerre femeea insultată, îll lass în dispoziţiunea ei. Femeea ori îll ommoară ea însă-şi îndată, sau îll batte pînă îi sdrobeşte oasele, îll despoaie, îll unge cu miere, îll leagă, de este vara, strîns de stîlpul central al tentei, ardică poalele tentei şi îll ţine ast-fell espuss la arşiţa soarelui, şi earna, legat în bordei, îll espune tot în acea stare la para focului, pînă cînd îi crapă fierea într’însul şi moare. Pe cînd şade aşa legat, vine întreaga tribuna de-ll vede ş’îll scuipă. Nimeni nu are drept şi nu cutează a-ll deslega decît numai femeea care l-a legat. Cînd oaspetele culpabil şi suppuss la assemenea tortură este de vîrstă matură, mai adessea rămîne a muri în acea chinuire; daca este mai mult tînăr, atunci bărbatul femeei insultate, după cîte-va ore de chinuirea lui, întrevine spre a fi ertat. Femeea cînd îll desleagă şi îll eartă, îi trage duoă palme peste obraz, îll scuipă şi îi dă brînci affară din locuinţa ei, zicîndu-i: „Piei, piei! om pîngăritor all sfinţeniei ospitalităţii ce ţi-am dat, şi ţine minte de virtutea şi de răsbunarea femeilor Turcomane!” şi bărbatul, ce stă de faţă, tăcînd îll ia îndată şi îll petrece ca şi pe cell mai onest oaspete.
	Acesti oameni nu dau nici un fell de dajdie Guvernului ottoman şi nici nu sunt suppuşi legilor turceşti ca celle-l-alte populaţiuni alle imperiului turc. Ei [223] cînd intru prin cetăţi se port către ori-cine ca cei mai onestoameni; ei nu încell pe nimeni, în timp ce pe dînşii îi înceallă toţi pe întrecute. Ei sunt foarte parolisti, şi cerr ca toţi, cîţi au a face cu dînşii, să fie assemenea; şi ei nu sunt cauza nici-o-dată de processe între dînşii cu cetăţenii. Ei, cînd li se întîmplă cîte un process cu cetăţenii de ori-ce naţiune şi religiune, se mulţumesc să piarză, părăssind dreptul lor, numai şi numai ca să nu se prezente în tribunale la judicata turcească, pentru care au o urră neîmpăcată.
	Ei nu recunosc şi nu respect nici o altă autoritate assupra lor decît pe alessul lor, numit de dînşii Turcmen-Bei. Acest şef all lor este alless de dînşii şi d-între dînşii fără amesticul nimănui în allegerea şi voinţa lor, şi îll ţin cît timp văd că este cu nepărtinire drept şi împlinitor cu scumpătate all datoriilor ce ei îi dau. Numai la această căpetenie a lor se judică pentru ori-ce processe se întîmplă între dînşii, şi otărirea lui este sfîntă pentru fie-care dintr’înşii şi esecutată îndată fără nici un fell de oppunere sau appelaţiune alt unde-va, fiind-că acea otărire a lui cată să fie cu totul giustă. În prezenţa acestei căpetenii a lor, ei contractă şi căsătoria lor, căci ei nu au nici , nici imami ca Turcii.
	Ei nu au decît numai cîte o singură femee, şi nu urmează între dînşii a duoa căsătorie decît numai după moartea unuia din soţi. Fecioara la vîrsta de 16 ani şi feciorul la 20 sunt neappărat căsătoriţi. Atît bărbatul cît şi femeea ce comite adultariul se suppune în judicata întregei tribuni, la care prezidă căpetenia lor şi se pedepseşte cu moartea în faţa tutulor.
	Căpetenia lor nu este alt ceva decît un simplu păstor ca toţi cei-l-alţi, alless din sînul lor şi administrator peste două sau trei tribuni.
	Ei duc între dînşii o viaţă de cea mai completă [224] dreptate, egalitate şi frăţie, şi peste toate, de o solidaritate perfectă. Cînd vre unul dintr’înşii este nevoit de vre o fatală împregiurare a-şi schimba locul şederei, toată tribuna se mută de odată pentru dînsul; cînd vre unul dintr-înşii pate ceva, toţi sunt în picioare spre a-ll răsbuna; cînd vre unuia dintr’înşii îi moare oile de ori-ce întîmplare, toţi alerg de i le re’nfiinţează dintr’-alle lor şi îll susţin la toate, etc. etc.
	Ce pot zice oare acei zişi, cu atîta emfas, civilizaţi şi civilizatori ai lumei la atîtea addevărate virtuţi alle acestor prea ignoranţi păstori, cari trăesc prin celle mai adînci pustii din munţii Asiei, şi pe cari ei, în egoismul lor, îi numesc sălbatici prea-barbari? căci, cît pentru crimele la care sunt suppuşi şi acesti Turcomani ca oameni, cine îmi poate tăgădui că nu se comitt, ba încă şi mai monstruoase, şi chiar în societăţile Europei luminate? Eu, unul, aş demonstra acelluia ce ar voi să nu se supere de addevăratul addevăr-fiindcă în vallea acestei lumi sunt şi adevăruri neaddevărate –, că este mult mai abominabil civilizatul barbarizat decît sălbaticul Turcoman!

Unul din aceste sate, numit greceşte Apoloniada, este locuit numai de Greci. Acesti oameni sunt foarte robusti, şi vorbesc o limbă mai mult romană de cît greacă. Portul bărbaţilor este întocmai ca all Turcilor săteni, all femeilor însă nu are nici o deosebire de portul ţărancelor romîne din districtele Vlaşca şi Teleorman. Elle sunt ca şi bărbaţii lor robuste, şi însoţesc pe bărbaţi la munca cîmpului ca şi ţărancele romîne. Turcii au mare temere de locuitorii acestui sat, fiind-că, printr’o unire esemplară, tot satul este sculat ca un singur om la ori-ce împregiurare de nedreptate sau de ameninţarea vre unuia dintr-înşii. Între dînşii nici Demogerontia greacă nu prea cutează ca în celle-l-alte sate.

Stabilimente, proprietăţi publice şi particularii, în care locuesc dervişi de toate sectele.

Care face să assude măgarul.

De pucioasă. – Popolul grec acestu isvor îi zice Sfîntul Patrichie şi îl consideră ca o apă foarte sfîntă. La 19 mai, în fie-care an, clerul grec din Brussa esse cu mare processiune la acest isvor, unde se addună nu numai populaţiunea din capitală, şi şi mai de prin toate satele din paşalîcul Brussei. Popolul grec crede că în acell loc au tăiat Turcii capul sfîntului Patrichie şi că unde a picat capul sfîntului a isvorît apă, în timp ce istoria greacă chiar încredinţează că acell isvor este  mult mai vechi în lme decît zissul sfînt. Prin urmare,, popolul, victimă a credulităţii salle, se simte dator, spre venerarea sfîntului, a depune, fie-care individ, în fiecare din şapte, şi opt cutii alle clerului minimum cîte zece paralle şi a apprinde o lumînare de ceară la isvor, ca să poată fi demn a priimi aiasma ce un preot o împarte tutulor din isvor cu doniţa, şi a se prosterna înaintea ............................
............................. capului sfîntului Patrichie, care se păstrează în sanctuariul catedralei din Brussa şi care în acea zi este espussă în public pe o tavă de argint d’assupra unei messe şi încongiurată de cutiile în care popolul pune bai lîngă isvor.
................................................ ! acell isvor, ...........................................................,
nu este proprietate greacă, ci cumpărată de curînd prin mezat dela Turci de un înţellept Armean Tuzoglu, care a ştiut să profite onestemente de virtutea acestei ape minerale, iar nu de greci ....................................................................................................................

Ferbîndă în clocote.

Fiul lui Mustafa cell negru.

[226] Spre nuoă suvenire.

Poziţiune frumoasă.

Statură frumoasă.

Chipariss graţios.

Sfîntul Iane, sau Lăcustă, depe numele satului. Această baie este numită sfîntul Iane, pentru că popolul grec din Brussa crede că acest isvor s’a ivit prin minunea sfîntului Ion-gură de-aur.

	Această baie este zidită de Turci, şi acest isvor de apă minerală, mai ’nainte d’a se copprinde în basimentu de baie, nu era privit de Greci mai puţin sfînt decît cell ziss sfîntul Patrichie. Această apă şi astăzi este foarte venerată atît de crestini cît şi chiar de Turci, şi mai cu seamă de femei.
	În genere toate femeile ce trec mult timp fără a naşte copii, merg cu o mare credinţă în această baie, apprind lumînări de ceară ca şi în Biserici, taie cîte o găină neagră în întrul băii drept jertfă sfîntului Ion, fac rugăciuni fie-care în cultul său, ş’apoi se pun în gura isvorului spre a curge apa isbitoare peste dînsa .......................................
	Crestinii şi unii d’între Turci duc cu patul de morţi la această baie pe bolnavii lor cari zac îndelung ca morţi între vii, şi îi lassă în trei rînduri noaptea singuri în baie, puindu-i să şază sau să se culce cu capul pe o piatră neagră cu care se crede că sfîntul Ion a lovit în pămînt şi a isvorît acea apă minerală. Rugăciunile ce fac bolnavii în baie şi ai lor [227] affară către sfîntul Ion, este pentru viaţa sau moartea îndată a pătimindului.
	După această operaţiune cu mare credinţă aştept să vază realizîndu-se minunea sfîntului.
............................................................................................................................................

Unică-în-lume.

Spre-antică-suvenire.

Minarellele moscheelor.

Poziţiunea unde se află baia cea de pucioasă este ’naltă pe poalele unui munte, şi cutremurătura pămîntului a strămutat cursul apei de pucioasă tocmai joss în cîmpie în depărtare de baie peste trei mii de paşi, de unde era peste puterea  omenească ca să o mai adducă în baie.

Depe istorie, estimp sunt tocmai o sută de ani decînd un assemenea cutremur a răsturnat Lisbona în 1755.

Numărul oamenilor ce au murit striviţi şi arşi în acest cutremur nu s’au putut afla cu esactitate. La primul şi acest cutremur se crede însă astă-zi că au perit mai mult de patru mii de oameni!

Cîte-va prăvălii şi case, ici şi colea, dar cam tot într’o direcţiune, s’au scufundat, unele foarte adînc, şi altele dela 6 pînă la 11 stînjini, şi s’au accoperit cu pămînt.
	În Brussa, încă din timpul Grecilor antici, sunt făcute căi subterane care, din cetate, răspund la vre-o patru locuri, la duoă sate şi în cîmp. Aceste căi sutterane dela luarea cetăţii de către Turci, sunt cu totul părăginite şi astupate din alte cutremuri mai din’ainte, şi mai cu seamă din acella întîmplat în timpul Sultanului Baiazet I-iu şi aceste prăvălii şi case, scufundate * [228] acum, se dă cu socoteala că s’au întîmplat să fie făcute peste acelle căi sutterane, şi de aceea s’au scufundat în terribila sguduire a pămîntului.
	Cu o mirare mare se văd prăvălii şi case, smulse din temeliile lor şi aruncate cu totul peste uliţă, sau peste a patra şi pînă la a şaptea casă în lături.
	În satul Cekirge s’au scufundat o casă, nu însă încît să nu se vază, şi a isvorît peste dînsa apă caldă.

Chiar munţii au crăpat în mai multe locuri; şi în poalele unui mic munte, ramură din muntele Olimpul şi în distanţă de duoă ore de Brussa, a eşit un isvor gross de apă rece, care n’a mai fost acolo nici odată.

N’a mai remass necăzute decît numai ici şi colea vreo cîte-va case din celle făcute de lemn; dar şi acellea foarte sguduite şi desmădulate.

Toate apele ce cu primul cutremur perisseră din celle mai multe fîntîne, acum au venit iarăşi la locurile lor, dar foarte tulbure şi în cătăţime de cinci ori mai mult decît cum curgeau înainte de cutremur. Assemenea şi apele minerale, şi mai cu seamă cea cu pucioasă care din cîmpie unde o strămutase primul cutremur, acum a venit iarăşi la locul ei, mai multă şi mai ferbinte.

Din focurile ce se aflau pe vetrele caselor.

Îndată ce a ajuns ştirea în Constantinopole despre calamitatea Brussei, Alliaţii Turciei au trimiss vapoare pline cu pîine Brussianilor, şi această generoasă faptă a scăpat pe mulţi nenorociţi de moarte.

Alliaţii Turciei au trimiss şi cîte-va vapoare de au transportat gratis pe Brussiani ori-unde au voit, şi mai cu seamă la Constantinopole, unde au emigrat cea mai mare parte, şi unde au fost susţinuţi mult timp prin contribuţie generală făcută, subt îngrijirea Patriarşiei, de crestini în ajjutorul lor.

Sultanul şi Alliaţii săi au dăruit şi o sumă însemnată  [229] de bani în ajjutorul nenorociţilor Brussiani cîţi n’au emigrat. Banii daţi de Alliaţii Turciei s’au distribuit prin Consulii respectivi foarte omenos; iar cei daţi de sultanul, fiind-că s’au încredinţat spre a fi distribuiţi, notabililor fie-căriea populaţiuni, au intrat cea mai mare parte în pungile abuzatorilor, şi foarte puţini în mîinile nenorociţilor.

Cutremurările de pămînt au urmat din cînd în cînd mai un an de zille. În acest timp toţi cîţi n’au emigrat, au stat necontenit sub barace pe cîmpuri; şi calamitatea acestora a fost mai mortiferă decît a tutulor, căci toată vara i-au zeciuit d’arindul frigurile pernicioase, lungoarea neagră şi holera!