RUDIMENTELE GRAMATICEI ROMANE. Estrase din Tentamen criticum, cu adaus de regule simple şi diverse abotăciuni pentru uzul şcolarilor începători. DE IOANNE GERMANIU CODRU, Profesor în şcoala elementară de Ploieşti. Bucureşti, în Tipografia Kolegiului Săntu-Sava, 1848.  PRECUVÎNTARE. Nu ne îndoim că acest mic op scolastic va să aibă deocamdată sumă de inemici, de acea-am şi căuatat cu tot dinadinsul, după esemplul faimosului bărbat, căruia urmăm cu preţiositate, să ne armăm în contra lor numai cu adevărul, despre care suntem convinşi şi noi înşini, şi ne amu ferit de orice abatere de la acesta din singurul motiv de a încongiura lupta. Purcezind din acest principiu, de parte fie de noi pretensiunea de a ne suptrage unei critice sănătoase şi raţionate, ce din contră ne adoperăm din toate puterile a o provoca spre cel mai mare bine al limbei noastre; însă, spre cel a putea ajunge la doritul resultat, rugăm pre toţi bărbaţii luminaţi în cîmpul limbistic, ca desbrăcîndu-se de orice prejudecăţi, să ni ieiee opul la cercetare strînsă, şi să benivoiască a ne da mîna încît ne vor recunoaşte rătimaţi pre baze solide, deră să nu ne o retragă nici acolo, unde ne vor vedea pre singulu tearîm ce va abătuci, fie dinzelosiate,fie din chiar lipsa proprielor puteri, ci cu luminile sele să ne vie amiceşte într-ajutor colucrînd spre acelaşi scopă, spre care noi înşini ţintăm. Este o părere destul de generoasă între oameni, că limba cea adevărată ar fi în gura poporului, şi această părere care pre cei puţin cugetători să se amăgească foarte; căci de vom lua lucrul în de aproape cercetate, pre uşor ne vom putea convinge despre aei falsitate.   Las că nici o limbă cultă pre faţa globului pămîntesc nu se află în gura poporului strîns luat, dear chiar limba noastră romănă, ce nu poate pretinde asemene rang, că toate că diferenţa dialectelor sele, mai ales a celor  cisdanubiane, e foarte puţin pronunţată, şi că din altele prea regulariă: limba romănă zic, nu e aceaşi în gura tutoror indivizilor poporului romăn. De aceaa noi, care  astăzi tindem a ne cultiva limba, caută să facem mai ăntăi destincţie între popor în genere şi popor în speţie; căci de vom lua poporul în genere, atunci nu putem nega, că el n-ar vorbi adevărat romăneşte, ear îndată cel vom lua în specie, vom recunoaşste, că în loc de limbă poporul are în gura cel mai scălciat ţerg, ba încă tot individul ţergul său propriu.   Misiunea limbistului romăn e dear să generalizeze tot ce e bun şi conform geniului limbei romăne în gura poporului, însă  şi să restrîngă şi să suprime tot ce e rău şi contrariu aceluiaşi în gura individelor. Toată vorba, fie usitată, fie  adoptată trebuie să treacă prin acest criteriu, alăturîndi-se cualtele de familia sa, sau derivîndu-se de la rădăcina după forme raţionale, nu însă după capriţ nici după bunplacul fiecărui agramat. Opul din care estragem preceptele aicie de faţă, poate fi cel mai bun măn-ductoriu petru orice profesor de gramatică romănă, care va să raţioneze asupra limbei sele, şi aici zicem, cu cine nu cunoaşte limba bine, anevoiă va face pre cineva să crează, că cunoaşte altceva, unde limba şi are rola. De ni s-ar împuta cumva însă, că aceste Rudimente ar fi neamăsurate inteluginţei tinerilor, pentru cario le destindem, respundem fără nici o sfiiciune, că au să servească numai de eserciţiu mecanic, şi că spre acest scop e mult mai bine, ca regulele cele multe să lipsească, cele puţine să fie căt se poate mai deslucitoarie şi mai sănătoase, ear terminologia cea vechie consecrată şi în limbele surori, în ocul uneia arbitrarie şi barbare fiindcă oricîr s-ar popularisa acestea, ştiinţa totuşi ar remănea inacesibile fără deprindere prin stuziu: apoi mintea şi inteligenţa copilului nu se desvoaltă prin regule, fie acelea căt de popularie, ci prin analisea necontenită şi grădată a propusăciunilor, care se face cu atăta mai uşor, cu căt copilul cunoaşte mai bine mecanismul.   La finitul părţilor cuvîntului am adaus şi ceva întrebări după cari se poate începe analisea logică, şi consiliăm confraţilor noştri să nu le negleagă, ci mai vîrtos să le complete fiecare de la sine, pînă cînd cu ajutoriul ceresc ne vom îndemna a da la lumină Gramatica logică la care lucrăm. I.G.K. Fără Gramatică oratoria e deşirată, poesia insipidă, filosofie nefundată, istoria neplăcută, jurisprudenţa îndoiasoă. Lomonsov. În scriptura limbei romăne ne servim cu 27 de litere chirilice, cari-s următoarile: Litere mari: A, B,K, C, D, Z, E, F, G, GI, H, I, Î, J, L, M, N, O,, P, S, Ş, T, Ţ, U, B. litere mici: a, b, v, k, c, d, z, e, f, g, gi, h, j, l, m, n, p, s, ş, t, ţ, v. Dintre consune următoarele sunt şuierătoarie, adecă: ci, z, gi, ş, ţ, născute din afinile lor: c,d, g, s, t. Două vocali împreună rostite se chiamă diftong; diftongul avem de două speţe: proprii şi improprii. Diftongii proprii au tonul pre prima vocale şi sunt aceşia: au, eu, ou, ai, ei, oi, iu, ii, uu, ui. Diftongii improprii au tonul pre ultima vacale, li sunt aceşia: ia, io, iu, ie, ua. (Diftongii numai fictivi sunt ea şi oa). Silabă se numeşte tot mădulariul sau închiătura unei vorbe, cum:bu-nă-ta-te. Vorbele sunt monosilabe cînd au numai o singură silabă, cum: cap, Du-mne-zeu ve-ghia-re etc. Vorbă se chiamă tot mădulariul unui cuvînt. Cuvînt se chiamă o vorbire compusă de multe vorbe avînd deplin înţeles. 
{ 1} RUDIMENTE GRAMATICEI ROMĂNE Ce e gramatica? Gramatica e ştiinţa care ne învaţă a vorbi şi a scrie o limbă după regulele ei. Ce numim limbă? Limbă numim meziul prin care oamenii-şi comunică cugetele între sine. În ce limbă comunică oamneii cugetele? Oamenii-şi comunică cugetele sprimîndu-le sau în vorbe rostite, sau în vorbe scrise. Ce sunt vorbele? Vorbele sunt imaginile sau icoanele conceptelor noastre, adecă elementele cugetării. Cîte speţe de vorbe sunt în limba romănă? În limba romănă sunt opt speţe de vorbe, adecă: 1. Substantivul; 2. Adiectivul; 3. pronumele; 4. Verbul; 5. Adverbiul; 6. Prepusăţiunea; 7. Conjuncţiunea; 8. Interjecţiunea, şi acestea se chiamă părţile cuvîntării. Cum se împart părţile cuvîntării? Părţie cuvîntării se împart în variabili sau schimbăcioase, şi învariabili sau neschimbăcioase. Cari sunt cele schimbăcioase? Schimbăcioae sunt: Substantivul; Adiectivul; Pronumele şi Verbul. Ce variăciuni au aceste vorbe? Substantivul, Adiectivul şi Pronumele au Declinăciuni, iar verbul are Conjugăciune. 
{ 2} Ce e Declinăciunea? Declinăciunea e trecerea unei vorbe prin Gen, prin Numer şi prin Casuri. Căte generi au vorbele romăne? Vorbele romăîne au doue generi; adecă genul mascurin şi genul feminin. Ce arată genul mascurin? Genul mascurin arată, că e de vorba de un bărbat, de o animare mascurină sau de un lucru ce ni-l representăm ca bărbat. P.e. ăst părinte; calul meu; doi arburi verzi. Ce arată genul feminin? Genul feminin arată că e vorba de o muiere, de o animare feminină sau de un lucru ce ni-l representăm ca femeie. p.e. astă bună mamă, soru-ta, doue cărţi scrise. Cîţi numeri sunt în liba romănă? În limba romănă sunt doi numeri, adecă: Numerul singurar şi Numerul plurar. Ce arată nuerul singurar? Numerul singurar arată, că e vorba de o singură persoană, sau de un singur lucru. P.e. dă-mi penicelul tău; ţine cartea mea. Ce arată numerul plurar? Numerul plurar arată, că e vorba de mai multe persoane sau lucruri. P.e. Unde mi-s mănuşile, cumpărăm doi boi frumoşi. Căte Casuri au vorbele romăne? Vorbele romăne au cinci cazuri, adecă: 1. Numinativul; 2. Genetivul; 3. Dativul; 4. Acuzativul; 5. Vocativul. Ce arată Nominativul? Nominativul arată persoana sau lucrul, de care e vorba  şi respunde la întrebarea cine sau ce? 
{ 3} Ce arată Genetivul? Genetivul arată noata destinctivă a conceptului, prin care acela se detemină mai de aproape, şi răspunde la întrebarea al cui? a cui? ai cui? şi ale cui? Ce arată Dativul Dativul arată obiectul lucrării cel mai depărtat şi stă la întrebarea cui? Ce arată Acuzativul arată obiectul lucrării cel mai de aproape şi se recunoaşte după întrebarea pre cine sau ce? Ce arată vocativul? Vocativul arată persoana sau lucrul personificat, căruia se direptează vorba, şi se pune schiemătive. Toate celelalte relăciuni între numeni se sprim prin prepusăciuni unite cu casul acusativ. Noată. Fiindcă substantivele şi adiectivele romăne nu se dechină de sine decăt prin gen şi numer,ear prin casuri numai cu ajutorul Pronumenior, cari sunt singurele vorbe înadevăr declinabili, noi vom începe de la aceste din urmă. Despre Pronume. Ce e pronumele? Pronumele e vorbă formulariă variabilă, care puindu-se în locul numelui are aceaşi semnificăciune ca dînsul. Căte speţe de pronumeni are limba romănă? Limba romănă are şease speţe de pronumeni, carii sunt: 1. personali, adecă: eu, tu, noi, voi, el, ea, ei, ele. Demustrătive adecă: ăst, ăl, îns, şi compusele lor: cest, cel, dînsu, acest, acel, adînsu. 3. Relative, adecă: ce, şi compusele: cel, ce, cea ce, apoi care. 4. Întrebătive, precum: cine? care?, cît? cu răspunsivel lor: tare, atare, cutare, tăt şi atăt. 
{ 4} 5. Indefinite, precum: unu, altu, tot, mult, puţin, nime, verun, nici un, oarecine, oarecăt, cert (certain). 6. Adiectivele personalilor, cărora se dă numire de pronumeni posesive, adecă: meu, teu, seu, nostru, vostru, lui, ei, lor, al meu, al teu, al seu, a lui, au ei, al nostru, al vostru, al lor. A. DECLINĂCIUNEA PRONUMELOR. 1. Declinăciunea Pronomenilor personali. Singurari 1-a persoană, 2-a persoană, 3-a persoană. Numinatinativ. eu, tu,  (su), Genetiv. meu, teu, seu, Dativ. mie, ţie, şie, Acusativ. mine, tine, sine, Vocativ.  - tu! (şi măi!) - Prurar. Numinativ. noi, voi, (soi). genetiv. nostru, vostru, seu, Dativ.noue, voue, mie, Acusativ noi, voi, sine, Vocativ - voi! - Aceste personarie servesc pentru ămbe genurile. În casul Acusativ le se prepune părticula pre de ordinariu. În casul Dativ şi Acusativ avem şi pronumeni reciproace, cari în adevăr sun tot personalile descurtate eacă-le: Dativ. mi, ţi, şi; ni, vi, şi, Acusativ: me, te, se; ne, ve, se ". declinăciunea Pronumenilor demonstartive: Singurar Mascurin, deminin, mascurin, feminin. Numinativ. ăst, asat, ăl, a, (ală) Genetiv. ăstui, ăstei, ăli, ălei, Dativ. ăstui, ăstei, ălui, ălei, Acusativ. ăst, astă, ăl, a (ală). Plurar. Numinativ. ăsti, aste, ăi (ăli) ale, Genetiv. ăstor, ăstor, ălor, ălor, Dativ. ăstor, ăstor, ălor,ălor, Acustaiv. ăsti, aste, ăi (ăli)ale. Aşia se declină: însă şi compusul seu dînsu. Singurar. mascur. femn. mascur, femn. Numin. însu, însă, dînsu, dînsă, Genetiv însui, însei, dînsui, dînsei, dativ însui, însei, dînsui, dînsei, Acusat. însu, însă, dînsu, dînsă. Prurar N. înşi, înse, dînşi, dînse,G. Însor, însr, dînsor, dînsor, D. însor, însor, dînsor, dînsor, A. înşi, înse, dînşi, dînse.Demunstrativul ăl, cu adevărata sa pronunţăciune (el), arată şi persoana a 3-a a vorbirii în ămbe generile şi numerii, în care cas perde cea dăntăi silabă a sa în Genetiv şi dativ, precum se vede: Singurar. Plurar. masc. Fem. masc. fem. Num. el, ea, (eală) ei, (eli), ele. În Dativ şi acusativ are reciproace scurtat: Singurar. Plurar. Masc. fem. Masc. fem. d. i, (li) i, (li) le, le, a, lu, uă (o) i, (li) le. Însu se află rar singut, dear foarte des unit cu reciproacele Dativului precedes de personal, şi atunci nu se declină. Să vedem: persoana 1-a. Singurar. Plurar. masc. Fem. masc. fem. N. eu însumi, eu înămi, noi înşini, noi înseni, G. meu însumi, meu însămi, nostru înşini, noi înseni, D. mie însumi, mie însămi, noue înşini, noue înseni, A. mine însumi, mine însămi, noi înşini, noi înseni. Persoanea a 2-1 Singurar.plurar Masc. fem. masc. fem. N. tu însuţi, tu însăţi, voi înşivi, voi însevi, G. teu însuţi, teu însăţi, vostru înşivi, vostru însevi, D. ţie însuţi, ţie însăţi, voue înşivi, voue însevi, A. tine însuţi, tine însăţi, voi înşivi, voi însevi. Persoana a 3-a. Sinngurar. Plurar. Masc. fem. masc. fem. N. el însuşi, ea însăşi, ei înşişi, ele înseşi.G. lui însuşi, ei însăşi, lor înşini, lor înseşi, D. lui însuşi, ei însăşi, lor înşini, lor înseşi, A. el însuşi, ea însăşi, ei înşişi, ele înseşi. Cest şi fel compusele, căt şi acest, acel biscompusele demustrătivelor ăst şi ăl, se decchină în acelaşi mod, precum: Singurer. masc. femin, masc. femin. cest, ceastă, cel, cea,  (ceală) G. cestui, cestei, celui, celei, D. cestui, cestei, celui, celei, A. cest, ceastă, cel, cea. (ceală). Plurar masc. femin. measc. femin. N. cesti, ceste, cei, cele, G. cestor, cestori, celor, celor, D. cestor, cestor, celor, celor, A. cesti, ceste, cei, (celi) cele. Demunstrativele simple, ăst, ăl, căt şi compusele: cest, cel, şi biscompusele: acest, acel, ieau la sfîrşit părticela a, cănd stau singure, sau se pospun substantivelor, precum: ăstau a, astăa, ălua, aiăa, (alăa) ăstia, astea, îia, (ălia), alea, cestua, ceastăa, cela, ceaa, (celăa) cestia, cestea, ceia, (celia), celea, Acestua, aceastăa, acelua, aceaa, (acelăa) Acestia, aceastea, aceia (acelia) acelea. Noată. Fiindcă pînă nu s-au scris pronumenile acestea aşa de chair, i sar părea oarecum bizare cu litere cursive, putem redica vocalile finali cu apostrof; însă nu e bine să împreunăm părticela a cu vorba, nici a cu lăsa neacentuată. declinarea le e în acelaşi mod, numai pronunţăciunea variă şi a remăne menişcată, să vedem cele două din urmă. Singurar masc. femin. masc. femin. N. acestia aceastia aceluia acela aceaea G. acestuia, acesteia, aceluia, aceleia,D. acestuia, acesteia, aceluia, aceleia, A. acesta, aceasta, acela, aceaea. Plurar N. acestia, acestea, aceia, acelea, G. acestora, acestora, acelora, acelora, D. acestora, acesora, acelora, acelora, A. acestia, acestea, aceia, acelea. 3. Declinăciunea prenumienilor relătive şi întrebătive N. ce, cine+, G. cui, cui? D. cui, cui? A. ce, cine? Ce, e relativ şi întrebătiv, cine e numai întrebătiv, şi cum se văzu serveşte în ămbii numeri. asemene se dechină şi compusele: oarece, oarecine; vercem vercine; neşte, neşcine; fiecare, fiecine; ceva, cineva. Care e pronume relativ şi întrebătiv; eacă-i dechinăciunea d-împreună cu a respunsivelor sele: tare, atare, cutare. Singurar mascur. femin. mascur. femin. N. care, care, tare, tare, G. cărui, cărei, tărui, tărei, D. cărui, cărei, tărui, tărei, A. care, care, tare, tare. 
{ 9} Plurar N. cari, cari, tari, tari, G. căror, căror, tăror, tăror, D. căror, căror, tăror, tăror, A. cari, cari, tari, tari.Asemene se dechină şi compusele: oarecare, fiecare, nescare, vericare, careva, atare, cutare. Care poate avea în Genetiv şi Dativ şi forma căruia cum face şi acestuia. Cel ce, cea ce sunt relative compuse şi le se dechină numai partea dinainte, cum s-a văzut între pronumenile demustrătive. Dechinăciunea întrebătivului căt şi a respunsivului seu tăt Singurar masc. femin. masc femin. N. căt, cătă, tăt, tătă, G. cătui, cătei, tătui, tătei, D. cătui, cătei, tătui, tătei, A. căt, cătă, tăt, tătă. Plurar N. căţi, căte, tăţi, tăte, G. cător, cător, tător, tător, D. cător, cător, tător, tător, A. căţi, căte, tăţi, tăte. Aşa se dechină şi compusul: atăt.Şi acestea şi întrebătivul căt pot după sine părticela a, precum căta, atăta, căţia, atăţia etc. Cărui- care face în vorbirea comună Num. şi Acus. carele, în loc de carea. 
{ 10} Decşinăciunea Pronumenilor indefinite Singurar masc. femin. masc. femin. N. unu, ună (o), alt, altă, G. unui, unei, altui, altei, D. unui, unei, altui, altei, A. un, (o), alt, altă. Plurar N. uni, une, alţi, alte, G. unor, unor, altor, altor, D. unor, unor, altor, altor, A. uni, une, alţi, alte. Singurar mascur., femin., mascur., fimin. N. nul, nulă, tot,toată, G. nului, nulei, totui, toatei, D. nului, nulei, totui, toatei, A. nul, nulă, tot, toată. Plurar. N. nuli, nule, toţi, toate, G. nulor, nulor, totor, totor, D. nulor, nulor, totor, totor, A. nuli, nule, toţi, toate. Singurar mascur. femin. mascur. femin. N. mult, multă, puţin, punţină, G. multui, lmultei, puţinui, puţinei, D. multui, multei, puţinui, puţinei, A. mult,multă, puţin, puţină. 
{ 11} Plurar N. mulţi, multe, puţini, puţine, G. multor, multor,  puţinor, puţinor, D. multor, multor, puţinor, puţinor,A. mulţi, multe, puţini, puţine. Asemene se dechină şi niviun, verun, căteun. Nime sau nimene face în Genetiv şi Dativ nimenui, ear nimănui, sau nimului e rău. Din numerali se dechină în plurar doi, amăndoi şi ămbi cum urmează: masc. fem. masc. fem. masc. fem. N. doi, două, amăndoi, amăndoue, ămbi, ămbe, G. douor, douor, amăndouor, amănd, ămbor, ămbor, D. douor, douor, ămăndouor, amnf. ămbor, ămbor, A. doi, doue, amăndoi, amăndoue, ămbi, ămbe. 5. Declinăciunea Pronumenilor adiective sau posesive după Romănii Aureliani Singurar mascurin N. meu, teu, seu, nostru, vostru, G. meui, teui, nostrui, vostrui, A. meu, teu, seu, nostru, vostru. Plurar mascurin N. mei, tei,sei, nostri, vostri, G. meor, teor, seor, nostror, vostror, A. mei, tei, sei, nostri, vostri. Singurar feminin N. mea, tea, sea, noastră, voastră, G. melei, telei, selei, nostrei, vostrei, D. melei, telei, selei, nostrei, vostrei, A. mea, tea, sea, noastră, voastră. Plurar feminin N. mele, tele, sele, noastre, voastre, G. melor, telor selor, nostror, vostror, D. melor, telor, nostror, vostror, A. mele, tele, sele, naostre, voatsre. DECHINĂCIUNEA SUSTANTIVELOR Sustantivele sunt numenile persoanelor şi lucrurilor, şi nu au dechinăciune propriă, ci relăciunile esprese prin casuri le se arată prin pronumeni, mai ales demustrative, unite cu dînsele. Eafă esemple: Genu mascurin. Singurar. Plurar. N. ăst crestin, ăl creştin, ăsti crestini, ăi crestini G. ăstui crestin, ălui crestin, ăstor crestini, ălor crestini, D. ăstui crestin, ălui crestin, ăstor crestini., ălor crestini, A. ăst crestin, ăl crestin, ăsti crestini, ăi crestini, V. o crstine!, o crestine! o crestini! o crestini. Genu femin. Singurar. Plurar N. astă crestină, a crestină, aste crestine, ale crestine, G. ăstei crestine, ălei crestine, ăstor crestine, ălor crestine. D. ăstei crestine, ălei crestine, ăstor crestine, ălor crestine, A. astă crestină, a crestină,  aste crestine, ale crestine, V. o crestină! o cretină! o crestine! o crestine! 
{ 13} Noate. 1 Genetivu şi Dativu feminin în numerul singurar se ppoate forma şi în e, adecă, ca în plurar, precum: ăstei crestine, ălei crestine; însă e mult mai bine să se formeze regulat, cum se vede în esemplul desupra. 2. Vocativul romăn se pretotindine asemine Numinătivului, afară de sustantivele mascurine terminate la singurar în u şi formănd plurarul în i, căci acestea fac Vocativul în e, ca în limba latină, cum se vede şi în paradigmă. O datină faorte rea s-a înrădăcinat între mai toţi romănii de a forma acest cas la singurar mascurin foarte des artculat cu le, la singurar feminin, ma ivîrtos la numeni proprie, în o, asemene pentru ămbe genurile la plurar articulat cu lor, ca şi genetivul. Aceasa e o eroare urîtă, o scălciătură a limbei, şi de şi e mai universală, adevărul ne cosiliă a o combate ca atare.3. Dativul e asemene Genetivului în ămbe genurile şi numerii, nici se poate destinge de dînsul decăt logice. Din altele în construcciune genetivul are totdeuna dinaintea sa sustantivul, a cărui posesiune dechiară, eară cănd acela lipseşte suntem oblegaţi a pune încă o dată articulul, în genul suptînţeles, însă întreg nu desurcat. În multe gramatici romăne sevede Genetivul în esemplele de dechinăciune decorat cu prepusăciunea a; mulţi din confraţii Transilvani şi Moldavi nici nu au scris altmintrele; e bine dar să arătăm că şi aci erăm foarte genetivul cănd nu e preces de sustantivul seu immeziat caută să fiă preces de pronumele desmustrativ al - a- ai - ale, care pronume e identic cu: ăl - a- ăi- le, ce se pronunţă aşa vari din causa destincciunii ce crezură cuviincios a face curilistii în scriptură. 4. Acustaivul, e asemene Numinativului pretotindine, spre destincicune se prepune însă particula pre unui acusativ de persoană. Astă prepusăciune ncă e presărată de 
{ 14} Gramaticii prese toate acuastivele model, chiar cu periculul de ambiguitate; ba încă e şi afemeiat şi dechinat fără r. (pe, pă). Ce frumuseţă! Dechinăciunea sustantivelor cu pronumele demustrative compuse. Mascurin Singurar Plurar. N. cest lup, cel lup, cesti lupi, cei lupi, G. cestui lup, celui lup, cestor lupi, celor lupi, D. cestui lup, celui lup, cestor lupi, celor lupi, A. cest lup, cel lup, cesti lupi, cei lupi. Feminin. Singurar Plurar N. ceastă lupă, cea lupă, ceste lupe, cele lupe, G. cestei lupă, celei lupă, cestor lupe, celor lupe, D. cestei lupă, celei lupe, cestor lupe, ceslor lupe, A. ceastă lupă, cea lupă, ceste lupe, cele lupe. Asemene se dechină sustantivele şi cu pronumeni indefenite prepuse. Din două se poate vedea pentru toate: mascurin Singura Plurar N. un urs, alt urs, uni urşi, alţi urşi, G. unui urs, altui urs, unor urşi, altor urşi, D. unui urs, altui urs, unor urşi, altor urşi, A. un urs, alt urs, uni urşi, alţi urşi. 
{ 15} Feminin. Singurar Plurar N. o (ună) ursă, altă ursă, une urse, alte urse, G. unei ursă, altei ursă, unor urse, altor urse, D. unei ursă, altei ursă, unor urse, altor urse, A. o (ună) ursă, altă ursă, uen urse, alte urse. DECHINĂCIUNE ARTICULATĂ Articlu se chiamă pronumele demustrativ ăl (al el, lu) pospus sustantivelor şi unit cu dînsul articulate. Dechinăciuena remăne aceaşi, însă deverşii Romăni lu potu scrie în următoariele moduri diverse. 1.a Dechinăciune a sustantivelor mascurine terminate în, formănd plurarl în i şi reţinăndu-şi genul Singirar Formă fundamentale f. antică f. ai corectă f. usitată. N. vecinul ăl, vecinul-l vecinul'l, vecinul, G. vecinu ălui, vecinu-lui, vecinu'li, vecinului, D. vecinu ălui, vecinu-lui, vecinu'lui, vecinului, A. vecinu ăl, vcinu-lu, vecinu'lu, vecinul. V. o vecine! Plurar vecini ăli,vecini-li, vecini'i, vecini, G. vecini ălor, vecini-lor, vecini'lor, vecinilor, D. vecini ălor, vecini-lor, vecini'lor, vecinilor, A. vecini ăli, vecini-li, vecini'li, vecinii. V. o vecini! Noată. Sustantivele mascurine terminate în e ieai Articlul ăle (le) pentru eufonie. 
{ 16} Aşa se dechină şi sustantivele următoarie: ănger, bărbat, cal, căprior, cort, fecior,  fiu, bou,ed, asin, poplu, socru, lup, leu, junc, nepot, cuscru, ver, trunchi, mascur, Domn, serv, mur, mschi, murg, Romăn, Ital, cetăţean, muntean, cămpean etc. 2. Dechinăciune a sustantivelor feminine terminate în ă, formănd plurarul în e. Singura f. fundamentale, d. antică, f. mai cor. f. usitate. N. vecină ala, vecină-la, vecină'a, vecina, G. vecină ălei, vecină-lei, vecină'i, vecinei, D. vecină ălei, vecină-lei, vecină'i, vecinei, A. vecină ala, vecină-la, vecină'a, vecina, Plurar N. vecine ăle, vecine-le,vecine'le, vecinele, G. vecine ălor, vecine-lor, vecine'lor, vecinelor,D. vecine ălor, vecine-lor, vecine'lor, vecinelor, A. vecine ăle, vecine-le, vecine'le, vecinele V. o vecine! Aşa se dechină sustantivele următoarie: Doamnă, cuscră, cumnată, naşă, soacră,coardă, păgănă, eapă, ceapă, oală, scoală, vorbă, luptă, feară, limbă, buză, scoabă, bearză, earbă, plăntă, Romănă, Germană, Turcă, eadă, poarcă etc. 
{ 17b} 3-a Dechinăciune a sustantivelor mascurine terminate în e, formănd plurarul în i, şi reţinîndu-şi genul. Singurar foră fundamentale f. antică f. mai corectă,f. usitată. N. munte ăle munte-le, munte'le, muntele G. munte ălui, munte-lui, munte'lui, muntelui, D. munte ălui, munte-lui, munte' lui, muntelui, A. munte ăle, munte-le, munte'le, muntele. V. o munte! Plurar N. munţi ăli, munţi-li, munţi'i munţii G. munţi ălor, munţi-lor, munţi'lor, munţilor, D. munţi ălor, munţi-or, munţi'lor, munţilor, A. munţi ăli, munţi-li, mun-i'i, munţii, V. o munţi! Aşa se dechină urmăroariele sustantive: Părinte, dinte, frate, vulture, purece, soare, căne, cărbune, tăciune, burete, părete, ariete, berbece, epure, şearpe, elefante, rinocerote, torinte, reşedinte preşedinte, frate, băstune, verme, peptene etc. 4.-a Dechinăciune a sustantivleor feminine terminate în e, formănd plurariul în i. Singurar formă fundamentale. f. antică. f. mai corectă. f. usitată. N. muiere ala muiere-.la, muiere'a, muierea, G. muiere ălei, muiere-lei, muiere'i, muieriei, D. muiere ălei, muiere-lei, muiere'i, muieriei, A.muiere ala, muiere.la, muiere'a, muierea, V. o muiere! Plurar N. muieri ăle, muieri-le, muieri'le, muierile G. muieri ălor, muieri-lor, muieri'lor, muierilor, D. muieri ălor, muieri-lor, muieri'lor, muierilor, A. muiere ăle, muieri-le muieri'le, muierile, V. o muieri! Aşia se dechină şi următoariele: vale, cale, carte, arte, parte, cruce, soarte, moarte, bute, curte, dune, minte, margine, funingine, cetate, ginte, unitate, soţietate, rugăciune, păşune, naţiune, raţiune, măncare, cădere, purtare, adunare, religiune, mustrare, odoare etc.5-a Dechinăciune a sustantivelor mascurine terminate în ă, formănd plurariul în i, şi reţinăndu-şi genul Singurar formă fundamentală, f. antică, f. mai corectă, f. usittă N. tată ăl, tată-l, tată-l, tatăl, G. tată ălui, tată-lui, tată'lui, tatălui, D. tată ălui, tată-lui, tată'lui, tatălui, A. tată ăl, tată-l, tată'l, tatăl, V. o tată! Plurar taţi ăli, taţi-li, taţi'i, taţii, G. taţi ălor, taţi-lor, taţi'lor, taţilor, D. taţi ălor, taţi-lor, taţi'lor, taţilor, A. taţi ăli, taţi-li, taţi'i, taţii. V. o taţi! Noată. De astă categorie ţini şi vorbele străine cum; Agă, Paşă etc., al căror plur., Agi, Paşi, nu Agale, Paşale etc. 
{ 19} Aşi se dechină şi următoariele: Papă, Popă, Patriarh, Monarc, Patriot, Despot, poet, Sofist, Juristm Geometru, Mecanist, Naturalist, Get, Sarmat, Skit, Şin (chine) etc. 6a Dechinăciune a sustantivelor feminine  terminate în ă, formănd plurariul în i. Singurar formă fundamanetale f. antică f. mai corectă f. usitată. N. mănă ala, mănă-la, mănă. Plurar N. măni le măni-le mni'le, mănile, G. măni lor, măni-lor, măni'lor, mănilor, D: măni ălor, măni-lor, măni'lor, mănilor, A. măni ăle, măni-le, măni'le, mănile, V. o măni! Aşia se dechină următoariele: aripă, bucă, ceartă, palmă, vergină, găină, stergră, preadă, untură, urzică, ţeară, nucă, ruptură, vergură, Duminecă, seară, veară, pulpă, vacă, friptură, trăsură, leptură, ghindură, lingură, mesură etc. Nume de popori. Uni autori făcurăr plurariul: Gete - le, Sarmate - le, Pacipate-le, ca cum ar fi vorbit de sesul feminin al ăstor popuri. 
{ 20b} 7-a dechinăciune a sustantivelor mascuine terminate în u, formănd plurariul în ă, şi mutăn genul. Singurar formă fumndanetale f. antică, f mai corectă f. usitată N. ou ău, ou-l, ou'l, oul (ouul) G. ou ălui, ou-lui, ou'lui, oului, D. ou ălui, ou-lui, ou'lui, oului, A. ou ăl, ou-l, ou'l, oul, V. o ou! Plurar N. ou ăe, ouă-le, ouă'le, ouăle (ouale) G. ou ălor, ouă-lor, ouă'lor, ouălor, D. ouă  ăle, ouă-le, ouă'le, ouăle, V. o ouă! Aşia se dechină: car, plurar, cară; fer, plurar feară, cănd ăst termine arată bucăţi de fer sau cătuşi pentru criminali. Alte vorbe cu plurar în ă nu mai avem în limbă, însă  uni filologi afecţionează ată formă ambiguă şi vor să o usităm căt mai des. 8-a dechinăciun a sustantivelor mascurine terminate în u, formănd plurariul în e, şi mutănd genul Singurar f. fundamente. f. antică f. mai corectă f. usitată N. semn ăl, semnu-l, semnu'l, semnul, G. semnu ălui, semnu-ălui, semnu'lui, semnului, D. semnu ălui, semnu-lui, semnu'lui, semnului, A. semnu ălu, semnu-l, semnu'l, semnul,. V. o semn! 
{ 21} Plurar N. semne ăle, semne-le, semne'le, semnele, G. semne ălor, semne-lor, semne'lor, semnelor, D. semne ălor, semne-ălor, semne'lor, semnelor, A. semne ăle, semne-le semnele, semnele, V. o semne!. Aşia se dechină următoariele: Korp, scaun, altari, deget, pol, lemn, mez, verb, cuvînt, popor, cui, daun, călţămănt,vestimănt, pomet, judeţ, fuior, freamăt, tunet, trăsnet, fulger, răsunet etc. 9-a dechinăciune a sustantivelor mascurine terminate în u, formănd plurar în uri sau ieri şi mutănd genul. Singurar formă fundamentale f. antică, f.mai corectă f. usitată. N. pept ăl, peptu-l, peptu'l, peptul, G. peptu ălui, peptu-ălui, peptu'ălui, peptului, D. peptu ălui, peptu-lui, peptu'lui, peptului, N. pepturi ăle, pepturi-le, pepturi'le, pepturile, G. pepturi ălor, pepturi-lor, pepturi'lor, pepturilor, pepturilor, A. pepturi ăle, pepturi-le, pepeturi'le, pepturile, V. o pepturi! Aşia se dechină următoariele cu plurariul în uri: Corp, frig, arc, timp, lit, sterp, ram, scop, sîn, somn, răţ, lucru, drum, cerc, cas, lac, codru, rîs, plăns, vad etc. 
{ 22} asemine cele cu plurar în eri: ţep plur generi, vulp plur. vulperi, op - operi, op - operi, fed - federi, lat - lateri, mun - muneri, fun - funeri, etc. 10-a Dechinăciune a sustantivelor mascurine terminate în mă, formănd plurariul în mate, după limba greacă din care se trag şi mutănd genul. Singurar formă fundamentale f. antikă. f. mai corectă. f. usitată. N. poemă ălu, poemă-ul, poemă'l, poemăl, G. poemă ălui, poemă-ălui, oemă-lui, poemălui, D. poemă ălui, poemă-lui, poemă'lui, poemălui, A. poemă ălu poemă-l, poemă'l, poemăl, V. o poemă! Plurar N. poemate ăle, poemte-le, poemteăle, poematele, G. poemate ălor, poematelor, poematelor, D.poemate-lor, poemateîlor, poematelor, A. poemate ăle, poemate-le, poematele, poematele, V. o poemae! Aşia se dechind următoariele: aromă, asiomă, paradigmă, diafragmă, temă, teoremă, anatemă, problemă, engmă, cosmoramă, sistemă, dilemă, stemă, programă, schemă, fantasmă, panoramă, climă, diademă, sistemă etc. Noată. În alte grmaatici vorbele de astă categorie trec de feminine şi în Num. Singurar, însă fără alt temei, de căt usul rău întrodus. Aşia şi plurariul le se formează după forma femininelor terminate în ă, precum: o climă, doue clime, o sistemă, doue sisteme, în locu de climate, sistemate; această încă e rătăcire. 11-a Dechinăciune a sustantivelor mascurine terminate în me, formănd plurariul în meni sau mini, şi mutănd genul. Singurar formă fundamentale f. antică, f. mai corestă, f. usitată. N. nume ăle, nume-le, nume'le, numele, G. nume ălui, nume-lui, nume'lui, numelui, D. nume ălui, nume-ălui, nume'lui, numelui, A. nume ăle, nume-le, nume'le, numele . Plurar N. numeni ăle, numeni-le, numeni'le, numenile, G. numeni ălor, numeni-lor, numeni'lor, numenilor, D. numeni ălor, numeni-lor, numeni'lor, numenilor, A. numeni ăle, numeni-le, numeni'e, numenile, V. o numeni. Aşa se dechină: Carme, crime, regine, forame, flume, tentame, medicame, descrime, esame, seme, culme, lume, legume, pronume, connume etc. Noată. Astă categoriă de vorbe iară sunt foarte neregulate în limbă': Nume, spun uni gramatisti, că nu se se scămbă plurar; unele deveniră feminine şi fac plurarul după analoghia şi capriţiul cum se precep, detoria gramaticei e să dea regule fundate pre geniul limbei şi conforme raţiunei. 
{ 24} Dechinăciunea numenilor proprie. Numenile proprie de persoane, de zei, şi numele lui Dumnezeu cer în genetiv şi dativ articlul descurtat înaintea sa. Numeni de persoane. N. Petru, Andreă, Leonte, Mariă, Constanţă. G. lui petru, lui Andreă, lui Leonte, ei Mariă, ei Constanţă, D. lui Petru, lui Andreă, lui Leonte, ei Mariă, ei Constanţă, A. pe Petru, pre Andreă, pre Leonte, pre Mariă, pre Constanţă. V. o Petre! o Andreă! o Leonte! o Mariă! o Constanţă! Numenile Zeilor şi Zeelor. N. Joe, Apolone, Poluce, Vinere, Vestă. G. lui Joe, lui Apoone,lui Poluce, ei Vinere, ei Vestă. D. lui Joe, lui Apolone, lui Poluce, ei Vinere, ei Vestă. A. pre Joe, pre Apolone, pre Poluce, pre Vinere, pre Vestă. V. o Joe! o Apolone! o Poluce! o Vinere! o Vestă! Numele lui Dzeu N. Dzeu, sau Zeu sau Dumnezeu. G. lui Dzeu, - Zeu, - Dumnezeu. D. lui Dzeu, - Zeu, - Dumnezeu A. pre Dzeu, - Zeu, - Dumnezeu. V. o Dzeu! - Zeu, - Dumnezeu! Noate. Romănii începură de cătva timp a postpune articlul tutor numenilor proprie feminine, nu numai în G. şi D. ci chiar şi în Numinativ şi Acusativ, ca cum acelea ar fi apelative. Asemene apelativelor se dechină şi foarte multe numeni proprie mascurine, însă e o eroare şi caută să ne coreţem de dînsă, deacă ne place să zică lumea, că avem o limbă. Noue ne e uşor a curăţa limba de toate formele defectuoase, căci sistemu atăta de - nefericiţi, încăt n-avem nici un monument literar în care acestea să fiă introduse, şi pentru care să fim consrînşi a le respecta. 
{ 25} În respectivul dechinăciunii limba romănă n-ar acea iregularităţi, dear o strică literele chirilice şi pronunţăciunea prea îmuiată a certor vorbe, cum sunt une sustantive feminine termintae înea, p. e, p. e. stea, mărgea, vergea surcea, căci s-ar cuveni să se scrie: stelă, sau steală, mărgelă sau mărgeală ş.a. fiindu-se purariul: stele, mărgele etc. Numai zi face plurarul zile, însă după ;Macedo-Romăni şi aceasta e mai regulată, adecă: sing. face zuă, plur. zue. În Numenile proprie se văd diverse terminăciuni; toate remăn nescămbate, de oară ce numai articlul şi prepusăciunile le determină casul. C. DECHINĂCIUNEA ADIECTIVELOR Adiectivele sunt vorbe cari arată, concepte despre acea, cum sunt fiiunţele, căt şi cantitea lor: cele d-ăntăi se chioamă calificative, celealte numerali. Ele încă atărnă de pronumeni în casuri, fiă prepuse, fie postpse sustantivelor. Dechinăciunea Adiectivului. Genu Mascurin. Singurar Prepusu sustantivului. Postpos sustantivului. N. ăst bun vecin, ăst vecin bun G. ăstui bun vecin, ăstui vecin bun, D. ăstui bun vecin, ăstui vecin bun. A. ăst bun vecin, ăst vecin bun. V. o bune vecine! o vecine bune! 
{ 26} Plurar. prepus sust postpus sust. N. ăsti buni vecini, ăsti vecini buni, G. ăstor buni vecini, ăstor vecini buni, D. ăstor buni vecini, ăstor vecini buni, A. ăsti buni vecini, ăsti vecini buni, V. o buni vecini! o vecini buni! Singurar Prepus. Postpus. N. ăl ststrălucios soare, ăl soare strălucios, G. ălui strălucios soare, ălui soare strălucios, D. ăslui strălucios soare, ălui soare strălucios, A. ăl strălucios soare, ăl soare strălucios, V. o strălucioase soare, o soare strălucioase! Plurar N. ăi strălucioşi sori, ăi sori strălucioşi, G. ălor strălucioşi sori, ălor sori strălucioşi, D. ălor strălucioşi sori, ălor sori străluicioşi, A. ăi strălucioşi sori, ăi sori străluicoşi, V. o strălucioşi sori, o sroi strălucioşi Genu feminin Singurar N. astă bună vecină, astă vecină bună, G. ăstei bună vecină, ăstei vecină bună, D. ăstei bună vecină, ăstei vecină bună, A. astă bună vecină, astă vecină bună, V-. o bună vecină! o vecină bună! 
{ 27} Prepus Plurar Postpus N. ăste bune vecine ăste vecine bune, G. ăstor bune vecine, ăstor vecine bune, D. ăstor bune vecine, ăstor vecine bune, A. ăste bune vecine, ăste vecine bune, A. o bune vecine! o vecine bune! Singurar N. a luminoasă stea a stea luminoasă, G. ălei luminoasă stea, ălei stea luminoasă, D. ălei luminoasă stea, ălei stea luminoasă, A. a luminoasă stea, a stea luminoasă, V. o luminoasă stea! o stea luminoasă! Plurar N. ăle luminoase stele, ăle stele luminoase, G. ălor luminoase stele, ălor stele luminoase, D. ălor luminoase stele, ălor stele luminoase, V. o luminoase stele! o stele luminoase! Noate. Genetivul şi Dativul fenîminin se face în Singurar şi în e, ca plurariu, att la sustantive, căt şi la adiective, p.e. ăstei bune vecine, ălei stele luminoase. Vocativul adiectivelor mascurine terminate în u, se face în e, precum bune vecine! luminoase soare! aşia se dechină Adiectivele şi cu celelalte Pronumeni, adecă: cest, cel, care, căt, un, alt, mult, tot, nul etc. Adiectivele pronominali meu, teu, seu, nostru, vostru, se compulează în acelaşi mod, fiă numai cu un sustantiv singur, fiă şi unit cu alt adiectiv, precum: 
{ 28} Genu Mascurin. Singurar Plurar N. al meu cal frumos, ai mei cai frumoşi, G. alui meu cal frumos, alor mei cai frumoşi, D. alui meu cal frumos, alor mei cai frumoşi, A. al meu cal frumos, ai mei cai frumoşi. Genu feminin. Singurar Plurar. N. a noastră casă luminoasă, ale noatre case luminoase, G. alei noastră casă luminoasă, alor noastre case luminoase, D. alei naostră casă luminoasă, alor naostre case luminoase, A. a naostră casă luminoasă, ale noastre case luminoase. Despre compărăciunea Adiectivelor. A trece un Adiectiv prin grade se chiamă compărăciune. Gradele sunt trei şi s chiamă: positiv, comparativ şi superlativ. Positivu e adiectivul simplu precum: negru; comparativul se formează prin prepunerrea părticelei mai, precum: mai negru; superlativu afară de părticela mai iea şi pronumele demustrativ ăl sa cel, precum: ăl mai pînegru sau cel mai negru.Gradul superlativ se dechină tot în asemine mod ca şi pronumenile adiective, adecă: Genu mascurin. Singurar. Plurar N. cel mai negru corb, cei mai negri corbi, G. celui mai negru corb, celor mai negri corbi, D. celui mai negru corb, celor mai negri corbi, A. cel mai negru corb, cei mai negri corbi. Genu feminin. Singurar. Plurar. N. cea mai lăudată faptă,cele mai lăudate fapte, G. celei mai lăudate fapte, celor mai lăudate fapte, D. celei mai lăudate fapte, celor mai lăudate fapte, A. cea mai lăudată faptă, cele mai lăudate fapte, Aşi se copulează şi adiectivel numerali cardinali începănd de la doi, precum: cei doi boi, cei patru fraţi, cele şeapte stele, celor doi boi, celor patru fraţi, celor şeapte stele.Dechinăciune articulată. Articclul sau pronumele demustrativ ăl se uneşte cu Adiectivul în acelaşi mod ca şi cu sustantivul, şi anume totdeuna cu acela,care se află dînainte. eacă esemple: I. Dechinăciune a Adiectivelor terminate în Genul mascurin în u şi în feminin în ă Genu mascurin Numerul singurar Prepus Postpus N. bunul Domn, Domnul bun, G. bunului Domn, Domnului bun, D. Bunului Domn, Domnului bun, A. bunul Domn, Domnul bun, V. bune Doamne! Doamne bune! 
{ 30} Prepus Num. Plurar. Postpus N. bunii Domni, Domnii buni, G. bunilor Domni, Domnilor buni, D. bunilor Domni, Domnilor buni, A. bunii Domni, Domnii buni, V. buni Domni! Domni buni! Genu feminin N. buna Doamnă, Doamna bună, G. bunăi Doamnă, Doamnăi bună, D. bunăi Doamnă, Doamna bună, A. buna Doamnă, Doamna bună, V. bună Doamnă! Doamnaă bună! Plurar N. bunele Doamne, Doamnele bune, G. bunelor Doamne, Doamnelor bune, D. bunelor Doamne, Doamnelor bune, A. buenle Doamne, Doamnele bune, V. bune Doamne! Doamne bune! Tot aşia se dechină adiectivele: alb, îngustm blîndm cald, cănuntm crudm scurt, des, geamăn, gros, gras, înalt, lat, larg, luced, muced, macru, acru, mic, întegru, aspru, roşu, galben, albastru, veşted, vechi, nou, tîrziu, mut, surd, orb, mult, puţin, tot, rar. Asemine şi pronumile posesive postpuse sustantivelor, cum urmează: serbul meu, serba mea, domnul teu, curtea tea drumul seu, muierea sea, domnul nostru, partea noastră, scopul vostru, oastea voatră. 
{ 31} Adiectivele terminate în e ieau n Nominativ şi Acuzativ singurar mascurin, ca şi sustantivele de aceeaşi categoriă, articlul ve  (ăle) din causa eufoniei, cum se vede: 2-a Dechinăciune a Adiectivelor terminate în e făcănd plurariul în i pentru ămbe generile. Genu mascurin. Singurariu. Prepus. Postpus. N. verdele munte, muntele verde, G. verdelui munte, muntelui verde, D. verdelui munte, muntelui verde, A. verdele munte, muntele verde, V. verde munte! munte verde! Plurariu. N. verzii  munţi, munţii verzi, G. verzilor munţi, munţilor verzi, D. verzilor munţi, munţilor verzi, A. verzii munţi, munţii verzi, V. verzi munşi! munţi verzi!. Genu feminin. Signurariu. N. verdea vale, valea verde, G. verdei vele sau verzii văi, velei verde, D. verdei vale, - - văi, valei verde, A. verdea vale, valea verde, V. verde vale! vale verde! 
{ 32} Plurariu. N. verzle văi, sau vali, valile sau vălile verzi, G. verzilor văi, - valilor - vălilor verzi, D. verzilor văli - valilor văilor verzi, A. verzile văi - valile - văile verzi, V. verzi văi! - vali - văli verzi! Adiective de a2-a Dechinăciune. dulce, ferice, june, mare, tare, moale, nobile, rece, civile, făcile, fugace, mobile, mordace, supţire, sterile, ferbinte, uşile, visivibile, iute, teribile, oribile, amabile, mirabile, sensibile.Cănfd se postpun adiectivele sustantivelor, pentru mai multă putere, ieau afră de articolul unit cu sustantivul încă demustrativul ăl sau cel, precum: Genu mascurin. Singurar Plurar N. copilul cel mintos, copiii cei mintoşi, G. copilului celui mintos, copiilor celor mintoşi, D. copilului celui mintos, copiilor celor mintoşi, A. copilul cel mintos, copiii cei mintoşi, Genu feminin. Singurar. plurar N. cartea cea nouă, cărţile cele noue, G. cartei celei nouă, cărţilor celor noue, D. cartei celei nouă, cărţilor celor noue, A. cartea cea nouă, cărţilecele noue, 
{ 33} Asemenea se adaugă sustantivelor şi gradele superlative, precum: casa cea mai înaltă, fata ce amai mare, locl cel mai sănt, precum şi pronumile ddemustrative: acesta, acela, aceasta, aceea, cănd se pun după sustantive. Tot aşia se dechină Adiectivele şi cu Numeni proprie adecă: Genu mascurin. N. Marcu ăl învăţat, Petru cel mare, G. lui Marcu ălui învăat, lui Petru celui mare, D. lui Marcu ălui învăţat, lui Petru celui mare, A. pre Marcu cel învăţat,Pre Petru cel mare. Genul feminin N. Mariă a frumoasă, Teodoră cea mîndră, G. ei Mariă cei frumoasă, ei teodoră celei mîndră, D. ei Mariă ălei frumoasă, ei Teodoră celei mîndră, A. pre mariă a frumoasă, pre Teodoră cea mîndră. Noată. De aci se vede că Sustantivele şi Adiectivele se dechină numai cu ajutoriul pronumenilor, de aceea cănd lipsesc acestea esprimem casul cu prepusăciuni şi a nume Genetivul cu de, Dativul cu la, p.e. pom de grădină sau pomul grădinăi; corb la corb nu scaote ochii, sau corbu  corbului nu scoate ochii. Aşia se prepune şi  în Acusativu numenilor de persoane prepusăciunea pre, p. e. vedeţi pre Petru; trămite pre Nicoară; însă altor sustantive personali se prepune astă părticelă numai ca să s poată destinge Acustaivul de Numinativ. Despre verbe sau predicăciuni. Ce sunt Verbele? Verbele sunte vorbe cari arată ceea ce fac persoanele şi lucrurile, sau ce se întîmplă cu dînsele. 
{ 34} Cum se împart verbele? Verbele se împart mai ăntăi în transitive cari arată lucrarea direptată spre oarecare obiect, şi în intransitive, cari esprim lucrarea fără relăciune la niciun obiect. Cum se suptîmpart verbele transitive? Verbele transitive se suptîmpart în active, pasive şi reciproace sau relfexive. Ce arată verbul activ? Verbul activ arată o lucrare purceasă de la subiect şi direptată spre un obiect esternu, p.e. laud, mănc, văz, bat, port ceva. Ce arată verbul pasiv? Verbul pasiv arată o lucrare prceasă de la obiectele esterne şi direptată în subiect p.e. su - lăudat, său - văzut, su - bătut, su -purtat de cineva. ce arată verbele reciproace? Verbele reciproace arată o lucrare purceasă de la subiect şi direptat sau în sine, sau la sine însuşi: în casul d-ăntăi se zic Reciproacele Acusativului, în al doile, Reciproacele Dativului; pentru că cer lăngă sine pronumenile reflexive ale unuia sau altui din aste doue casuri p.e. me duc, te cari, se ascunde; mi uit, ţi lai capul, mi imagină etc. Cari sunt verbele intransitive? Verbele intransitive ce se chiamă şi neutre sunt acelea cari areată stare sau lucrare fără nici o relăciune la alt obiect p.e. eusu, stau, şez, cresc, viez, mori; ămblu, cănt, salt, sar etc. Multe verbe neutre ieau forma, însă nu şi semnificăciune reciproacă, precum: me rog, me mir, me tem, me uit, me bait etc. Cum variază Verbele? Verbele variază prin Generi, prin Moduri, prin Timpuri, prin Numeri, prin Persoane, şi varăciune lor se chaimă Conjugăciune. 
{ 35} Căte sunt generile verbelor? Generile verbelor sut trei, adecă: activul, pasivul şi reciprocul. Cpte sunt Modurile? Moduirle sunt patru principali, adecă: 1. Indicativul, cănd vorbintele zice ceva asolut, precum: fac, nu fac, faci?, ce faci? 2. Conjunctivul, cănd vorbintele spune ceva în sensu ipotetic sau condiţionale, precum: să fac, să mergem, să nu veniţi. 3. Imperativul, cănd vorbintele demăndă de dreptul precum: fă! ziceţi! blă! taci! mergeţi! 4. infinitivul, cănd se arată numai lucrarea făcă verio relăciune, sau restriciune, precum: căntare, cădere, vindere, auzire. Moduri secundari sunt trei, adecă: 1. Gerunziul, vorbă terminată în - nd, precum: jurănd, veghind, scriind, trăind etc. 2. Supinul, vorbă ce serveşte în conjugăciunea compusă activă nescămbată, precum: jurat, plăcut, văzut, murit etc. 3. Paticipiul, prin care se arată statul, ca atribut, precum: căntănte, căntăţi, ferbinte, ferbinţi, murinte, murinzi; căntat, căntată, căntaţi, căntate fert, feartă, ferţi, ferte, mort, moartă, morţi, moarte etc. Căte Timpuri sunt? Timpuri sunte şease, şi a nume: * Gerunziul nu e participiu presinte, cum cred unii, ci mod de sine stătător, ce nu sufere acord un gen,şi numer. Deacă acest mod se acoartdă, atunci e în adevăr o speţă d eparticipiu, însă nu în sens activ ci pasiv, şi arată necesitatea lucrări, p.e. fălfăind - lu stindariul ce caută să fălfăie, flmura ce are să fălfăie; lăudăndele fante, va să zică fantele ce trebuie să se laude. 
{ 36} 1. Presintele, cum: fac, dau, văz. 2. Preteritul imperfect, cum: făceam, dam, vedeam. 3. Futurul, cum: facevoi, davoi, vedeavoi. 4. Preteritul perfect, cum: făcui, dedei, văzui. 5. Preteritul - plus - ca perfect, cum: făcurăm, dederăm, văzurăm. 6. Futurul esact, cum: făcuriu, dederiu, văzuiriu. Atătea sunt tmpurile Indicativului. Conjuctivul are numai presintele, pret. imperfect, şi plus-ca-perfectul ear Imperativul şi infinitivul prin sigurul presinte esprim oare-cum toate cele-alte. Afară de aceste timpuri simple mai au Romănii şi compuse şi perifrastice, cari le vom vedea la locul seu. Căţi Numeri sunt? Numeri sunt doi, ca şi la numeni, adecă: Singurar: eu cănt, eu duc, şi Plurariu: noi căntăm, noi ducem. Căte Persoane sunt? Persoanele sunt trie pentru fiă-care numer, cum văzum la Pronumeni, adecă: a) Prima care vorbeşte: eu cănt, noi căntăm. b) Secunda, căreia se direptează vorba: tu cănţi, voi căntaţi. c) Terţa, de care prima vorbeşte: el-ea căntă, ei-ele căntă. Verbele ce au toate persoanele în ămbi Numerii se zic verbe personali, cari au numai a treia persoană în singurar se chiamă impersonali. Căte Conjugăciuni au Romănii? Romănii au patru conjugăciuni, a căror destincciune se face în terminarea Infinitivului, precum: 
{ 37} 1. prima Conj. terminnd verbele în - are, cum: jurare. 2. Secunda Conj. terminănd verbele în - ere lung: plăcere. 3. Terţa conj. terminănd verbele în - ere scurt: batere. 4. Carta conj. terminănd verbele în - ire, cum: fugire. Despre formăciunea Timpurilor. Timpuri primitive sunt următoariele, din cari se formează toate cele-lalte: I. Infinitivul: jurare, plăcere, batere, fugire. II. Presintele: jur, plac, bat, fug. III. Peteritu: jurai, plăcui, bătui, fugii, IV. Supinul: jurat, plăcut, bătut, fugit. I: de la modul Infinitiv se formează următoariele: 1. Infinit. jur - are, plăc - ere, bat - ere, fug - ire. 2. Imp. Ind. jur. - am, plăci - eam, băt - eam, fug- ia, 3. Futur. jur - avoi, plăc- eavoi, bat-eavoi, fug - ivoi, 4. Im. Con. jur - arem, plăc - erem, bat - erem, fug - irem, 5. Gerunz. jur -  ănd, plăc - înd, băt - înd, fug - ind. Futurul Indicativului compus căt şi Preteritul imperfect al Cojunctivului, tot de aci se formează. II. De la Presintele Indicativului se formează: 1. Presintul Ind. jur, plac, bat, fug, 2. Presint. Conj. să jur, să plac, să bat, să fug, 3. Presint. Imper. jură, placi, bate, fugi, III. De la Preteritul Perfect al Indicativului se formează: * După Dialecttul Traianin silaba re în modul Infinitiv se facem ear spre a se da putere verbului i se prepune părticela a, cănd infinitivul e asolut, ceea ce e mai mult o sarcină. 
{ 38} 1. Pret. perf. jurai, plăcui, bătui, fiugii,, 2. Plur.per. Ind. jurarăm, plăcurăm, băturăm, fugirăm, 3. Plur. per. cop. jurasem, plăcusem, bătuem, fugisem, 4. Futr. esact: jurariu, plăcuriu, băturiu, fugiriu. IV. De la supin sau particpiu treczut se formează timpurile verbelr active şi neutre compuse cu auxiliariul avere, şi toate ale celor pasive cu auxiliariul s (sunt). Conjugăciunea somplă a verbelor active şi neutre regularie. A. Modul Indicativ. 1. Timpul presinte. 1-a 2-a 3-a 4-a S jur plac, bat, fug, juri, placi, baţi, fugi, jură, place, bate, fuge, P. plăcem, batem, fugim, juraţi, plăceţi, bateţi, fugiţi, juă, plac, bat, fug, II. Timpurile preteritu imperfect S. juram, plăceam, băteam, fugiam, jurai, plăceai, băteai, fugeaţi, jura, plăcea, bătea, fugia,P. juram, plăceam, băteam, fugeam, uraţi, plăceaţi, băteaţi, fugeaţi, jura, plăcea,bătea, fugea. III. Timpul futur.S. juravoi, plăceavoi, batevoi, fugivoi, juravei, plăceavei, batevei, fugivei, jurava, plăceava, bateva, fugiva, P. juravom, plăceavom, batevom, fugivom, juraveţi, plăceaveţi, bateeţi, fugiveţi, juravor, plăceavor, batevor, fugivor. IV. Timpul preterit perfect. S. jurai, plăcui, bătui, fugii, juraşi, plăcuşi, bătuşi, fugişi, jură, plăcu, bătu, fugi, P. jurăm, plăcum, bătum, fugim, juraţi, plăcuţi, bătuţi, fugiţi, jurară, plăcură, băură, fugiră, V. Timpurile preterit plus-ca-perfect. S. jurarăm, plăcură, băturăm, fugirăm, jurarăi, plăcurăi, băturăi, fugirăi, jurară, bătură, plăcură, fugiră, P. jurarăm, plăcurăm, băturăm, fugirăm, jurarăţi, plăcurăţi, băturăţi, fugirăţi, jurară, plăcură, bătură fugiră, VI. Timpul futur esact. S. jurari, plăcuri, bături, fugiri, jurarii, plăcurii, băturii, fugirii, jurare, păcure, băture, fugire, P. jurarem, plăcurem, băturem, fugirem, jurareţi, bătureţi, plăcureţi, fugireţi, jurarer, plăcurer, băturer, fugirer, B. Modul conjunctiv I. Timpul presinte. S. să jur, să plac, să bat, să fug, să juri, să placi, să baţi, să fugi, să jure, să placă, să bată, să fugă, P. să jurăm, să plăcem, să batem, să fugim, să juraţi, să plăceţi, să bateţi, să fugiţi, să jre, să placă, să bată, să fugă, II. Timpurile preterit imperfect. S. juraream, plăceream, bateream, fugiream, jurareai, plăcereai, batereai, fugireai, jurarea, plăcerea, baterea, fugirea, P. juraream, plăceream ,bateream fugiream, jurareaţi, plăcereaţi, batereaţi, fugireaţi, jurarear, plăcerear, batetîrear, fugirear, III. Timpurile preterit perfect şi plus-ca-perect S. jurasem, plăcsem, bătusem, fugisem, jurasei, plăcusei, bătusei, fugisei, jurase, pplăcuse, bătuse, fugise, P. jurasem, plăcusem, bătusem, fugisem, juraseţi, plăcuseţi, bătuseţi, fugiseţi, juraser, plăcuser, bătuser, fugiser. C. Modul Imperativ S. jură, placi, bate, fugi, P. jurăm, păcem, batem, fugim, juraţi, plăceţi, bateţi, fugiţi, D. Mod infinitiv jurare plăcere, batere, fugire, E. Gerunzul. jurăns, plăcînd, bătînd, fugind. F. Supinul. jurat, plăcut, bătut, fugit. 
{ 41} Noate.1. particpiul timpului presinte are semnificăciune de adiectiv şi lipseşte mulotr verbe nefiind Romănii bine dedaţi cu dînsul. Forma sa e în - nte. Precum jurănte, plăcînte, sau plăcente, bătinte, fugînte, sau fuginte, ferbinte, putinte, consecinte, etc. 2. Particpiul timpului preterit e supinul decinat după gen şi după numer, adecă: jurt, jurată, juraţi, jurate; fugit, ugită, fugiţi, fugite. 3. Futurul esact e în us numai la Mecedo.romăni, noi în locul aceluia ne servim cu timpul peritfrastic, ce adese e foarte echivoc. 4. persoana a treia a imperativului, att în singurar căt şi în plurar se ia din modul conjunctiv precum: jure,placă, bată, fugă. 5. Secunda persoană a moduli imperativ în numer singurar, prepusăndu-i-se negăciunea, se iaea din modul infinitiv, precum: nu jura-re, nu place-re, nu crede-rem nu fugi-re. 6. Verbele secundei conjugăciuni ternminate în: - vere, - cere, - dere, fac imperativul în i, precum: avi sau aibi, taci, placi, vezi, crezi, aşa şi verbele mănere, remănere etc. precum: măni, sau măi, remăni: toate celelalte însă fac regulat în e, precum: împle, ţine etc. 7. Verbele terţei Conjugăciuni: facere, ducere, zicere au Imperativul: fă, du, zi; verbul Cartei conjugăciuni venire face Imperativul vino. 8. Verbul primei conjugăciuni ămblare face Imperativul plurari: blăm, blaţi. I. Verbele se conjugă după Prima Conjugăciune. I. adunare, adăpare, ajutare, aflare, ămblare, alinare, ăngustare, ănimare, apesare, aperare, descoasere trecere, întrecerem petrecere, tremere, contremere, sternere, asternere etc. IV. După Carta Conjugăciune se conjugăciune ascuţire, coperire, descoperire, acoperire, dormire, fugire, refugire, giuţire,înghiţirem minţire, deminţirem murire, omorîre, părţire, despărţire, împărţire, repărţire, compăţire, perire, reperire, puţire, împuţire, sărire, resărire, sînţire, dessînţire, presînţire, resînţire, assînţire, servire, deservire, înservire, ferire, preferirie, oferire, confeferirem suferire, venire, adverirem cuvenire, pervenire, prevenire, provenire, revenire etc. Afară de formele conjugăciunei sus-aretate avem şi cele ce urmează pentru prima şi carta conjugăciune, în timpurile presinţi de Indicativ, de Conjunctivu şi de Imperativ, cari forme se uită foarte, mai ales în ales în verbe derivate. A. Modul Indicativ. Primaconj. Carta conj. I. Timpul presinte. S. înfrînez, înfrînezi, înfrînează, P. înfrînăm, înfrînaţi, înfrînează, înflores, înfloreşti, înfloreşte, P. înflorim, înfloriţi, înfloresc. II. Timpul pret. imperfect. înfrînavori etc. înflorivoi etc. IV. T. pret. perfect înfrînai etc. înflorii etc. 
{ 43} V. T. preterit plus-ca-perfect înfrînarăm etc. înflorirăm etc. VI. T. futur esact înfrînari etc. înfloriri etc. B. Modul conjunctiv. S. să înfrînez să înfrînezi, să înfrîneze, P. să înfrînăm, să înfrînaţi, să înfrîneze înfloresc, înfloreşti, înfloreşte, înflorim, înfloriţi, înfloresc., II. Timpul pret. imperfect. înfrînam etc. înfloriam etc. III. Timpul futur înfrînavoi etc. înflorivoi etc. IV. T. pret, perfect înfrînai etcd. înflorii etc. 
{ 45} T. preterirt plus-ca-perfect înfrînvoi etc. înflorirăm etc. VI. T. futur esact înfrînari etc. înflorirăm etc. B. Modul Conjunctiv. I. Timpl presinte.S. să înfrînez, să înfrînezi, să înfrîneze, P. să înfrînăm, să înfrînaţi, să înfrîneze, să înfloresc, să înfloreşti, să înflorească, să înflorim, să înfloriţi, să înfloreasc. II. T. preterit imperfect înfrînaream, înfloriream etc. III. T. preteritu perfect şi plus-ca-perfect înfrînasem etc. înflorisem. etc. C. Modul imperativ înfrînează, înfrînăm, înfrînaţi, înfloreşte, înflorim, înfloriţi, D. Modul Infinitiv înfrînare, înflorire, E. Gerunzul înfrînănd, înflorind, T. Supinul înfrînat, înflorit, în asemene mod se conjugă: I. După prima conugăciune adeverez, adormitez, adumbrez, armez, brumează, căşunez, cuvîntez, depărtez, destulez, desfrănez, fărinez, iernez, impărechiăz, îmbrăţez, împuţinez, încrediţez, îndemînez, îngrăuez, înştiinţez, însemnez, înserenează, întristez, învechiez, învîrtoşez, înformuseţez, lăcrămez, lamanetz, latinez, lăptoşez, muierez, pontez, odorez, preveghiez, puiez, rădăcinez, sănetoşez, spumez, strîmtez, supţiez, uşurez etc. Multe din acestea se pot însă conjuga şi după conjugăciunea generale. II. După carta conjugăciune. albesc, aspresc, auresc, argintesc, bălbăesc, căptuşesc, căsătoresc, curăţesc, desunesc, fericesc, finesc, sau sfîrşesc, găresc sau grăesc, îblînzesc, împetresc, împlinesc, împletesc, îmmulţesc, încălzesc, înnouesc, întineresc, înverzesc, învestesc, învîrtesc, lărgesc, lăţesc, lungesc, limpezesc, luţesc sau leţesc, măresc, mărunţesc, mănjesc, mucezesc, muţesc, mulţesc, netezesc, nutresc, ozecs, ominesc, ommurgesc, osurzesc, orbesc, orzesc, oproibesc sau opresc, păşesc, păţesc, pletesc, plinesc, prănzesc, pupesc, putrezesc, răpesc, răresc, reces, recoresc, repegesc, resipesc, roşesc, trăiesc, tuşesc, unesc, verzesc, vorbesc, vomesc etc. III. Despre Preteritele şi Supinele Verbelor. Verbele primei conjugăciuni formează Preteritul şi Supinul regulat, afară de dare şi strae; cari fac pret. dedei, stetei; (vezi verbele irregularie). Suflare şi spirare au supinu regulariu, însă sustantivele din ele au anomali, precum: suflet, spiret. 
{ 47} Verbele sucundei conjugăciuni înc formează preteritul şi supinul regulat, afară de mănere, cu cumpusul său remînere, cari formează aşia: mănere, măn, măsei, mas,; remănere, remăn, remăsei, remas. Cădere, are supinul căzut şi căst, /sust. cas); şedere supin şezut şi mest, sustantivu şes); vedere are supinul vezut şi vest, (sustant. vis); tot asemeni supine îndoite au şi compusele acestora scădere, recădere, conşedere, reşedere, preşedere, aşedere, învedere, prevedere, provedere, revedere. Verbul terţei conjugăciuni: facere şi oare cari compuse ale sele au preteritul şi supinul regular, însă sufer şi formă iregulariă, precum: fac, făcui şi fecei, făcut şi fapt; desfac, desfăcui şi desfecei, desfăcut şi desfapt, aşi şi prefac, refac, binefac, malefac, satisfac etc. Următoariele vere de terţa conjugăciune formează preteritul şi supinul în modul seu propriu, cum se vede: Infinitivul. Presintele. Preter. Supinu. Derivat. scriere, scriu, scrisei, scris, script, zicere, zic, zisei, zis, dict, ducere, duc, dusei, dus, duct, specere, spec, spesei, spes spect, vincere, vinc, vinsei, vins, vict, coacere, coc, cosei, copt, coct, toarcere, torc, torsei, tors, tort, aredere, ard, asei, ars, ars, cedere, cez, cesei, ces, ces, ocidere, ociz, ocisei, ocis, ocis, chiudere, chiuz, chiusei, chius, clus, închiudere, închiud, închius, înclus, condere, conz, consei, cons, condet, 
{ 48} Infinitiv. Presite. Preterit. Supin. Derivat. fendere, fenz, fensei, fens, fens, fundere, funz, funsei, funs, funz, gradere, graz, grăsei, gras, gres, progredere, progrez, progresei, progres, progres, ludere, luz, lusei, lus, preludere, preluz, prelusei, prelus, prelus, spendere, spenz, spensei, spens, spens, prindere, prind, prinsei, prins, radere, rad, răsei, ras, rîdere, rîd, rîsei, rîs, roadere, roz, rosei, ros, ros,. spundere, spunz, spunsei, spuns, spuns, tindere, tind, tinsei, tins, tint, tondere, tonz, tonsei, tons, tons, tundere, tunz, tunsei, tuns, tus, pretundere, pretunz, pretunsei, pretuns, pretuns, dividre, diviz, divisei, divis, divis, redigere, redig, redisei, redis, redact, adaugere, adaug, adausei, adaus, adauct, cingere, cing, cinsei, cins, cinct, figere, fig, fisei, fis, fipt, fingere, fing, finpsei, fips, fict, frăngere, frăng, frănsei, frigere, frig, fripsei, fript, fript, jungere, jung, junsei, juns, junct, legere, leg, lesei, les, lect, lingere, ling, linsei, lins, mergre, merg, mersei, mers, ningere, ninge, ninse, nins, ninct, împingere, împing, împinsei, împins, împact, pingere, ping pinsei, pins, pict, plăngere, plăng, plănsei, plăns, plnct, pungere, pung, punsei, puns, punct, 
{ 49} infinitiv. Presinte. Preterit. Supin. Derivat. regere, reg, resei, res, rect, diregere, direg, diresei, dires, dirept, surgere, surg, sursei, surs, surect, spargere, sparg, spărsei, spars, spart, stingere, sting, stinsei, stins, stinct, strîngere, strîng, strînsei, strîns, strîmt, strugere, strug, strusei, strus, struct, sugere, sug, supsei, supt, supt, atingere, ating atinsei, atins, atact, stergere, sterg, stersei sters, sters, tragere, trag, trăsei, tras, tract, ungere, ung, uns, uns, unt, sumere, sum, sunsei, suns, sumt, premere, prem, presei, pres, pres, esprimere, esprim, espresei, espres, espres, punere, pun, pusei, pus, post, repunere, repun, repusei, repus, repost, pumpere, rump, rupei, rupt, rupt, curere, cur, cursei, curs, curs, mitere, mit, misei, mis, mis, trămitere, trămite, trămisei, trămis,trămis, ferbere, ferb, fersei, fert, fert, soalbere, solb, solsei, solt, solut, voalbere, bolb, volsei, volt, volut, viu, visei, vis, vict. Aceste vierbe se conjugă aşia în timpurile trecute: A. Modul Indicativ. Timpul preterit perfecte: A. Modul Indicativ. Timpul preterit perfect. S. scrisei, arsei, trăsei, zisei, scosei, scriseşi, arseşi, trăseşi, ziseşi, scoseşi, scrise, arse, trase, zise, scoase, VII. 
{ 50} scrisem, arsem, trasem, zisem, scoasem, scriseţi, arseţi, traseţi, ziseţi, scoaseţi, scriseră, arseră, traseră, ziseră, scoaseră. Timpul preterit plus-ca-perfect. S. scriserăm, arserăm, traserăm, ziserăm, scoaserăm, scriserăi, arserăi, traserăi, ziserăi, scoaserăi, scriseră, arseră, traseră, ziseră, scoaseră, Pl. sriserăm, arserăm, traserăm, ziserăm, scoaserăm, scriserăţi, arserăţi, traserăţi, ziserăţi, scoaserăţi, scriseră, arseră, traseră, ziseră, scoaseră, Timpul futur esact. S. scriseri, arseri, traseri, ziseri, scoaseri, scriserii, rserii, traserii, ziserii, scoaserii, scrisere, arsere, trasere, zisere, scoasere, II. scriserem, arserem, traserem, ziserem, scoaserem, scrisereţi, arsereţi, trasereţi, zisereţi, scoasereţi, scriserer, arserer, traserer, ziserer, scoaserer. B. Modul Conjunctiv. III. Timpul preteri perfect şi plus-ca-perfect. S. scrisesem, arsesem, trăsesem, zisesem, scosesem, scrisesei arsesei, trăsesei, zisesei, scosesei, scrisese, arsese, trăsese, zisese, scosese, II. scrisesem, arsesem, trăsesem, zisesem, scosesem, scriseseţi, arseseţi, trăseseţi, ziseseţi, scoseseţi, scriseser, arseser, trăseser, ziseser, scoseser. verbul cartei conjugăciuni venire încă face, supinul în doue forme: adecă, venit şi vint. Noată. cele mai multe din verbele pînă aici rătate se compun cu prepuseciunee ce se văd mai jos, şi cu fiă-care au sensu diferite de verbul primitiv, precum, 
{ 51} verbul scrie se compune aşia: scriu, cercuscriu, conscriu, descriu, înscriu, prescriu, proscriu, rescriu, suscriu, suprăscriu, transcriu; aşia şi zic: azic, conzic, dezic, înzic, prezic, rezic, contrazic, binezic, malezic, etc. etc. Conjugăciunea verbelor reciproace ale casului acusativ. A. Modul indicativ. I. Timpul presinte. I-a II-a IIIa- IV-a. S. me mir, e ţin, me duc, me sui, te miri, te uiţi, te duci, te sui, s emiră, se utiă, se duce, se suie, II. ne mirăm, ne ţinem, ne ducem, ne usuim, ve miraţi, ve ţineţi, ve duceţi, ve suiţi, se miră, se uită, se duc, se sui. II. T. preterit imperfect. S. me miram etc. me ţineam etc. me duceam etc. me suiam etc. III. Timpul futur. S. me miravoi me ţineavoi, meducevoi me suivoi etc. IV. Timpul pret. perfect. S. me mirai, me ţinui, me dusei, me suii etc. V. T. pret. plus-ca-perfect S. me mirarăm, me ţinurăm, me duserăm, me suirăm etc. VI. T. futur esact S. me mirariu, me ţinriu, me duseriu, me suiriu etc. B. Modul Conjunctiv. I. Timpul Presinte. S. să me mir, să me ţin, să me duc, să me sui, 
{ 52} să te miri, să te uiţi, să te duci, să te sui, să semire, să se ţină, să se ducă, să se suiă. II. să ne mirăm, să ne ţinem, să ne ducem, să ne suim, să ve miraţi, să ve ţineţi să ve duceţi, să ve suiţi, să se mire, să se ţină, să se ducă, să se suiă. II. T. pret. imperfect. S. me mirarem, me ţinearem, me ducearem, me suiream,etc. III. T. pret. perf. şi plus-ca-perfect. S. me mirasem, e ţinusem, me dusesem, me suisem etc. C. Midul Imperativ. S. miră-te, ţine-te, du-te, sui-e. II. mirămu-ne, ţinemu-ne, ducemu-ne, suimu-ne, miraţi-ve, ţineţi-ve, duceţi-ve, suiţi-e. D. Modul infinitv. se mirare, se ţinere, se ducere, suire. Conjugăciunea verbeleor reciproace ale casului dativ. Modul indicativ. I. Timpul presint. I-a II-a III-a IV-a mi uit, mi împliu, mi batjoc, mi coper, ţi uiţi, ţi împli, ţi baţijoc, ţi coperi, şi uită, şi împle, şi bate joc, şi copere, şi uităm, şi împlem, şi batemjoc,şi coperim, vi uitaţi, vi umpleţi, vi bateţijoc, vi coperiţi, şi uită şi împlu, şi batjoc, şi cope. T. pret. imperfect.mi uitam, mi împleam, mi băteam, mi copeream etc. 
{ 53} III. Timpul futur. mi uitavoi, mi împleavoi, mi batevoij. mi coperivoi etc. IV. T. preterit perfect mi uitai, mi împlui, mi bătuijoc, mi coperii etc. V. T. pret. plus-ca-perfect mi uitarăm, mi împlurăm, mi băturăm, mi coperirăm etc. VI. T. futur esact mi uitar, mi împlur, mi bătur j., mi coperiră etc. B. Modul conjunctiv. I. Timpul presinte. să mi uit, să mi împliu, să mi bat j. să mi coper să ţi uiţi, să ţi împli, să ţi baţi j. să ţi coperi să şi uite, să şi împliă, să-şi bată j. să şi coperiă să ni uităm, să ni împlem, să ni batem j. să ni coperim să vi uitaţi, să vi împleţi, să vi bateţi j. să vi coperiţi să şi uite, să şi împliă, să şi batăj. să şi coperiă. II. T. pret. imperfect mi uitaream, mi împleream, mi bateream j., mi coperiream etc. II. T. pret. perf. şi plus-ca-perfect mi uitasem, mi împlusem, mi bătusem, mi coperisem etc. C. Modul Imperativ uită-ţi, împle-ţi, bate-ţi joc, coperi-ţi uitămu-ni, împlemu-ni, batemu-ni jc., coperimu-ni uitaţi-vi, împleţi-vi, bateţi-vi j. coperiţi-vi D. Modul Infinitiv mi uitare, mi împlere, mi batere joc, mi coperire, 
{ 52} să te miri, să te ţini, să te duci, să te sui,să se mire, să se ţină, să se ducă, să se suie. II. să ne mirăm, să ne ţinem, să ne ducem, să ne suim, să ve miraţi, să ve ţineţi, să ve duceţi, să ve suiţi, să se mire, să se suie, să se ducă, să se suie. II. T. pret. imperfect. S. me miraream, me ţineream, me ducerea, me suiream, etc. III. T. pret. perf. şi plus-ca-perfect. S. me mirasem, me ţinusem, me dusesem, me suisem etc. C. Modul Imperativ. S. miră-te, ţine-te, du-te, sui-te. II. mirmu-ne, ţinemu-ne, ducemu-ne, suimu-ne, miraţi-ve, ţineţi-ve, suiţi-ve. D. Modul infinitiv se mirare, se ţinere se ducere, suire. Conjugăciunea verbelor reciproace ale casului Dativ. Modul Indicativ. I. Timpul presinte. I-a II-a III-a IV-a. mi uit, mi împliu, mi bat joc, mi coperi, ţi uiţi, ţi umpli, ţi baţi joc, ţi coperi, şi uită, şi împle, şi bate joc, şi copere, ni uităm, ni împlem, ni batem joc, ni coperim, vi uitaţi, vi împleţi, vi bateţi joc, ci coperiţi, şi uită, şi împle, şi bat joc, şi coper II. T. pret. imperfect. mi uitam, mi împleam, mi băteam joc, mi copeream etc. 
{ 53} Timpul futur. mi uitavoi, mi împleavoi, mi batevoi joc, mi coperivoi etc. IV. T. preterit perfect. mi uiti, mi împlui, mi bătui joc, mi coperii etc. V. T. pret. plus-ca-perfect mi uitarăm, mi împlurăm, mi băturăm joc, mi coperirăm etc. Vi. T. futuru esact mi uitai, mi împlui, mi băti j., mi coperii etc. B. Modul conjunctiv I. Timpul presinte. să mi uit, să mi împliu, să mi bat j. să mi coper, să ţi uiţi, să ţi împli, să ţi baţi j. să ţi coperi, să şi uite, să şi împliă, săşi bată j. să şi coperă, să ni uităm, să ni împlem, să ni batem j. să ni coperim, să vi uitaţi, să vi împleţi, să vi bateţi j. să vi coperiţi să şi uite, să şi împliă, să şi bată j. să şi coperiă II. T. pret. imperfect. mi uitaream, mi împleream, mi bateream j. mi coperiream etc. III. T. pret. perf. şi plus-ca-perfect. mi uitasem, mi împlusem, mi bătuserăm j. mi coperisem etc. C. Modul Imperativ. uită-ţi, împle-ţi, bate-ţi voi joc, coperiţi uitămu-ni, împlemu-ni, batemu-ni j., coperimu-ni uitavi-ţi, împleţi-vi, bateţi-vi j. coperiţi-vi. D. Modul infinitiv mi uitare, mi împlere, mi batere joc, mi coperire. 
{ 54} Conjugăciunea verbelor reciproace ale casuli Dativ cu pronumeni personali reciproace în Acusativ. A. Modul Indicativ I. Timpul presinte. masc. sing. femin. sing. masc. plur. femin. plur. mi lu semn, mi uă semn, mi i semn, mi le semn, ţi lu semni, ţi uă seni, ţi i semni, ţi le semni, şi lu seamnă, şi uă seamnă, şi i seamnă, şi le seamnă, ni le semnăm, ni uă semnăm, ni i semnăm, ni le semnăm, vi l semnaţi, vi uă semnaţi, vi i semnaţi, vi le semnaţ, şi l seamnă şi uă seamnă, şi i seamnă, şi le seamnp. II. T. pret. imperfect. mi l semnam,mi uă semnam, mi i semnam, mi le semnam, etc. III. Timpul futur mi l semnavoi, mi uă semnavoi, mi i semnavoi, mi le semnavoi. IV. T. pret. perfect mi l semnai, mi uă semnai, mi i semnai, mi le semnai. etc. V. T. Pret. plus-ca-perfect mi lu semnarăm, mi uă semnarăm, mi i semnarăm, mi le semnar. VI. T. futur esact. mi l semnariu, mi uă semnariu, mi semnariu, mi le semnariu. B. Modul conjunctiv. I. Timpul presinte. să mi l semn, să mi uă semn, să mi i semn, să mi le semn, să ţi l semni, să ţi uă semni, să ţi i semni, să ţi le semni, să şi l smene, să şi uă semne, să şi i semne, să şi le semne, să ni l semn, să uă semn, să i semn, să ni le semn., să vi l semnaţi, să vi uă semnaţi, să vi i semnaţi, să vi le semnaţi, să şi l semne, să şi uă semne, să şi l semne, să şi le semne,II. T. pret. perfect. mi l semnaream, mi uă semn., mi i semn., mi le semnaream.
{ 55} T. pret. Perf. Şi plus-ca-perfect. Mi l semnasem, şi uă semnasem, mi I semnasem, mi le semnasem. C. Modul Imperativ. Seamnă-ţi-l, seamnă-ţi-uă, seamnă-ţi-I, seamnă-ţi-le, semnaţi-vi-l, semnaţi-vi-uă, semnaţi-vi-I, semnaţi-vi-le., D. Modul Infinitiv. Mi l semnare, mi uă semnare, mi I semnare, mi le semnare. Verbe reciproace ale casului Acusativ. Me aflu, me aper, me aşez, me bucur, me cănt, me cert, me car, me chiamă, me culc, me cumet, me cuminec, me cutremur, me dechin, me desbar, me descalţ, me debracin, me desbumb, me desmăniu, me despreun, me deştept, me disput, me lauu, me ieau, me îmbet, me înalţ, me înflu, me înfrînez, me îniept, me străipez, me întorn, me întristez, me joc, me las, me laped, me leg, me mărit, me măniu, me mestec, me mesur, me  mişc, me lupt, me numin, me numer, me oper, me oaspet me preămblu, me plec, me port, me razim, me răpaus, me răsfăţ, me rog, me ruşinez, me sînger, me satur, me scald, me scol, me stîmper, me super, me vait, me gauz, me arz, me bat, me cunosc, me deprinz, me desfac, me înţeleg, me întorc, me întrec, me plăng, me perz, me tem, me despart, me miseresc, me recorecoresc, me întrec, me rătecesc, me remăşesc, me descing etc. 
{ 56} Aşa se compun şi verbele active spre a esprime sensul pesiv, prin fomrma, reciproacă, precum: me ajut, me chiăm, me defaim, me guvern, me judec, me limit, me onor, me cerc, me recompens, me semn, me turbur, me visit, me vez, me nasc, me trag, me sînţ, me vestec, me laped, me împlu, me ud, me închiz etc. Vebre reciproace ale casului Dativ. Mi figur, mi imagin, mi tai perul etc. mi spel măinile, mi lau capul, mi leg mijlocul etc., mi ţin gura etc. mi raz barba, mi pup capul etc. mi aduc aminte, mi rump braţul, mi ascuţ dinţii etc., mi urzesc calea, mi fac lucrul, mi sterg nasul etc. Conjugăciunea verbelor impersoanle. Modul Indicativ.I. Timpul presinte. I-a II-a  II-a IV-a fulger, pare, ninge, luceşte., II. T. pret,. Imperfect. Fulgera, părea, ningea, lucea, III. Timpul futur. Fulgerava, păreava, ningeava, luciva, IV. T. pret. Perfect. Fulgeră, păru, ninse, luci, T. pret. Plus-ca perfect. Fulgerară, părură, ninseră, luciră, VI. T. futur esact. Fulgerare, părure, ninsee, lucire. 
{ 57} B. Modul conjunctiv. I. Timpul presinte. Să fulgere, să pară, să ningă, să lucească. II. T. pret. Imperfect. Fulgerarea, părerea, ningerea, lucirea, III: T. pret. Perf. Şi plus-ca-perfect. Fulgerase, păruse, ninsese, lucise. C.  Modul Imperativ. Fulgere, pariă, ningă, lucească, D. Modul Infinitv. Fulgerare, părere, ningere, lucire, E. Gerunzul. Fulgerănd, părănd, ningănd, lucind, F. Supinul. Fulgerat, părut, nins, lucitî, Aşa se conjugă şi următoarele: tună, (lice), bate vîntul, moare, grăndină, (care), bate peatra, pute, pouă, (dece), apune soarele, resare soarele, Conjugăciunea verbelor impersonali reciproace. A. Modul indicativ. I. T. presinte. I-a II-a III-a IV-a se serină, se cade, se zice, se cuvine, II. T. pret. Imperfect. Se sereina, se cădea, se zicea, sse cuvenia, 
{ 58} III. T. futur. Se serinava, se cădeava, se ziceva, se cuveniva, IV.  T. preteterit perfect se serină, se căzu, se zise, se cuveni, V. T. pret. Plus-ca-perfect. S eserinară, se căzură, se ziseră, se cuveniră, VI. T. futur esact. Se serinare, se căzure, se zisere, se cuvenire, B. Modul conjunctiv. I. Timpul Presinte. Să se serine, să se cază, să se zică, să se cuvină, II. T. preterit imperfect. Se serinarea, se căderea, se zicerea, se cuvenirea, III. T. pret. Perf. Şi plus-ca-perfect. se serinase, se căzuse, se zisese, se cuvenise, C. Modul Imperativ. Saerine-se, cază-se, zică-.se, cuvină-se, D. Modul Infinitiv. Se serinare, se cădere, se zicere, se cuvenire, E. Gerunzul. Serinîăndu-se, căzîndu-se, zicîndu-se, cuvenindu-se, F Supinul. Serinat, căzut, zis, cuvenit. Aşia se conjugă şi următoarele: se lumină, se vede, se face ziuă, se aude, se întunerecă, se poate, se face noapte, se vorbeşte, se nuoră, se ţine, se crede, se răceşte, 
{ 59} Conjugăciunea verbelor impersonalai reciproace personalelor cazuşlui acuzativ. A. Moul Indicativ. I. Timpul presinte. I-a II-a III-a IV-a. me măncă, me doare, me strînge, me răneşte, te măncă, te doare, te strînge, te răneşte, l măncă, l doare, l strînge, l răneşte, uă măncă, uă doare, uă strînge, uă răneşte, ne măncă, ne doare, ne strînge, ne răneşte, ce măncă, ve doare, ve strînge, ve răneşte, (l)I măncă, (l)I doare, (l) I strînge, (l)I răneşte, le măncă, le doare, le strînge, le răneşte. II: T. pret, imperfect. Me mănca etc medorea etc. me strîngea etc. me rănea etc. III. Timpul futur. Me măncava etc. me doreava etc. me strîngeva eztc. Me rănivea etc. IV. T. pret. Perfect. Me măncă etc. me doru etc. me strînse etc. me răni etc. V. T. pret. Plus-ca-perfect me măncară, me dorură, me strînseră, me răniră, VI. T. futur esact. Me măncare, me dorure, me strînsere, me rănire etc. B. Modul Conjunctiv I. Timpul presinte. Să me mănce, să me doară, să me strîngă, să me rănească etc. II. T. pret. Imperfect. Me măncarea, m4e durearea, me strîngerea, me rănirea etc. IIII. T. pet. Perf. Şi plus-ca-perfect. Me măncase, me doruse, me strînsese, me rănise etc. 
{ 60} C. Modul Imperativ. Mănce-me, doare-me, strînge-me, rănească-me. D. Modul infinitiv. Me măncare, me durere, me strîngere, me rănire etc. E. Gerunzul. Măncîndu-me, dorîndu-me, strîngîndu-me, rănindu-me etc. F. Supinul. Măncat, dorut, strîns, rănit. Conjugăciunea verbelor impesonali reciproace persoanelor cazului Dativ. A. Modul Indicativ. I. Timpul presinte. I-a II-a III-a IV-a mi peasă, mi place, mi creşte, mi pute, ţi peasă, ţi place, ţi creşte,ţi pute, (l)I peasă, (l) I place, (l) creşte, (l)I pute, ni peasă, ni place, mni creşte, ni pute, vi peasă, vi place, vi creşt, vi pute, le peasă, le place, le creşte, le pute, II. T. pret. Imperfect. Mi pesa, mi plăcea, mi creştea, mi puţia etc. III. Timpul futur. Mi pesava, mi plăceava, mi creşteva, mi puţiva etc. IV. T. Pretetir perfect. Mi pesară, mi plăcură, mi crescură, mi puţiră etc. VI. T. futur esact. Mi pesare, mi plăcure, mi crescure, mi puţire etc. 
{ 61} Modul conjunctic. I.- Timpul presinte. Să mi pese, să mi placă, să mi crească,să mi puţă etc. III. T. preterit imperfect. Mi pesava, mi plăcerea, mi creşterea, mi puţirea etc. III. T. pret. Perf. Şi plus-ca-perfect. Mi pesase, mi plăcuse, mi crescuse, mi puţise etc. C. Modul Imperativ. Pese-mi, placă-mi, crească-mi, puţă-mi, pese-ţi, placă-ţi. Crească-ţi, puţă-ţi, pese-(l)I, lacă-(l)I, crească-(l)I, puţă-(l)I, pese-ni, placă-ni, crească-ni, puţă-ni, pese-vi, placă-vi, crească-vi, puţă-vi, pese-le, placă-le, crească-le, puţă-le. D. Modul Infinitv. Mi pesare, mi plăcere, mi creştere, mi puţire etc. E. Gerunzul pesăndu-mi, plăcîndu-mi, crescîndu-mi, puţîndu-mi. Conjugăciunea Verbelor impersoanli reciproace de sine şi relegate cu persoanele Cazului Dativ. A. Modul Indicativ. I. Timpul presinte. Mi se peleacă, mi se cade, mi se zice, mi se cuvine, ţi se pleacă, ţi se cade, ţi se zice, şi se cuvine, (l)I se pleacă, (l)I se cade, (l)I se zice, (l)I se cuvine, ni se pleacă, ni se cade, ni se zice, ni se cuvine, vi se pleacă, vi se cade, vi se zice, vi se cuvine, le se pleacă, le se cade, le se zice, le se cuvine, }62} T. Preteritu imperfect. Mi se pleca  mi se cădeam mi sezicea, mi se cuvenia etc. III. Timpul futur. Mi se plecava, mi se cădeava, mi se ziceva, mi se cuveniva etc. IV. T. preterit perfect. Mi se plecă, mi se căzu, mi se zise, mi se cuveni etc. V. T. preterit plus-ca-perfect. Mi se plecară, mi se căzură, mi se ziseră, mi se cuveniră etc. VI. T. futur esact î. Mi se plecare, mi se căzure, mi se zisere, mi se cuvenire etc. B. Modul conjunctiv. I. Timpul presinte. Să mi s eplece, seă mi se cază, să mi se zivă, să mi se cuvină etc. II. Timpul pret. Imperfect. Mi se plecarea, mi se căzurea, mi se zicerea, mi se cuvenirea etc. III. T. pret. Perf. Şi plus-ca-perfect. Mi se plecase, mi se căzuse, mi se zisese, mi se cuvenise etc. C. Modul Imperativ. Plece-mi-se, cază-mi-se, zică-mi-se, cuvină-mi-se, plece-ţi-se, căză-ţi-se, zică-ţi-se, cuvină-ţi-se, plece-(l)I-se, cază-(l)I-se, zică-(l)I-se, cuvină-(l)I-se, plece-ni-se, cază-ni-se, zică-ni-se, cuvină-ni-se, plece-vi-se, cază-vi-se, zică-vi-se, cuvină-vi-se. D. Modul Infinitiv. Mi e plecare, mi se cădere, mi se zicere, mi se cuvenire. E. Gerunzul. Plecăndu-mi-se, căzăndu-mi-se, zicăndu-mi-se, cuvenindu.-mi-se. 
{ 63} Despre verbele iregularie. Verbe irregularie se chiamă acelea, cari nu se pot conjuga după fomele comuni de conjugare. Atari verbe sînt de prima conjugăciune dare şi stare; de secunda conjug. Avere şi volere sau vrere; de terţa conj. Esere şi fuere; de cuarta conj. Fire şi ştire. Irregulariele primei conjugăciuni. A. Modul Indicativ. I. Timpul presinte. Sing. Dau, stau, dai, stai, dă, stă, Plur. Dăm, stăm, daţi, staţi, dau, stau. II. T. pret. Imperfect. Dam stam, dai, stai, da, sta, dăm, stam, daţi, staţi, da, sta, III. Timpul futur. Sing. Davoi, stavoi, davei, stavei, dava, stava, Plur. Davom, stavom, daveţi, staveţi, davor, stavor, 
{ 64} Sing. Dedei, stetei, dedeşi, steteşi, dede, stete, Plur. Dedem, stetem, stetem, dedeţi, steteţi, sederă, steteră. V. T. pret. Plus-ca-perfect. Sing. Dederăm, steterăm, dederăi, steterăi, dederă, steteră, Plur. Dederăm, steterăm, dederăţi, steterăţi, dederă, steteră. VI. T. futur esact. Sing. Dederiu, steteriu, dederii, steterii, dedere, stetere, Pl. dederem, steterăm, dedereţi, stetereţi, dederer, steterer. B. Modul Conjunctiv Timpul presinte. Sing. Să dau, să stau, să dai, să stai, să dea, să stea, Pl. să dăm, să stăm, să daţi, să staţi, să dea, să stea. 
{ 65} II. T. pret. Imperfect. Sing. Dareaam, starea, dareai, stareai, darea, starea, Plur. Daream, staream, dareaţi, stareaţi, darear, starear. III. T. Pret. Perf. Şi plus-ca-perfect. Sing. Dedesem, stetesem, dedesei, stetesei, dedese, stetese, Plur. Dedesem, stetesem, dedeseţi, steteseţi, dedeser, steteser. C. Modul Imperativ. Sing. Dă, stă, Plur. Dăm, stăm, daţi staţi. D. Modul Infinitiv. Dare. Stare. E. Gerunzul dînd, stănd, T. Supinul. Dat, stat. Ca dare se conjugă şi compusele dedare, însă în fomă reciproacă me dadau; alte compuse ale sele ţin de terţa conjugăciune. Compusele verbului stare se conjugă regulat. Verbul legare încă e regulariu, numai litera l se perde în une persoane, cum putem vedea: 
{ 66} Indicativ pres. Conjunct. Pres. Imperativ. Formă bună formă viţiată f. viţiată, formă viţiată. S. leau, eau, să leau, să eau, leai, eai, să leai, să eai, lea ea,II. Lea, ea, să lea, să ea, leue, eae, leuăm, luăm, să leuăm, să luăm, leuăm, luăm,leuaţi, luaţi, să leauţi, să luaţi, leuăm, luăm, leuaţi, luaţi, să leuaţi, să luaţi, leuaţi, luaţi, leau, eau, să leae, să eae, leae, eae. Irregulariele secundei conjugăciuni ausiliare. A. Modul Indicativ. I. Timpul Presinte forme bune. Forme viţiate. Formă bună. Formă viţiată.  S. Aviu, au, am, aş, voi, vreau, avi, ai, ai, ai, vei, vrei, ave, a, are, ar, va, vrea, P. avem, am, avem, am, vom, vrem, aveţi, aţi, aveţi, aţi, veţi, vreţi, av, au, au, ar, vor, vreau. II. T. preter. Imperfect. S. aveam, vream, aveai, vreai, avea, vrea, P. aveam, vream, aveaţi, vreaţi, avea, vrea. 
{ 67} III. Timpul futur. S. aveavor, vreavor, avevei, vreavei, aveava, vreava, P. aveavom, vreavom, aveaveţi, vreaveţi, aveavor, vreavor. IV. T. pret. Perfect. S. avui, vrui, avuşi, vruşi, avu, vru, avum, vrum, avuţi, vruţi, avură, vrură. V. T. pret. Plus-ca-perfect. S. avurăm, vrurm, avurăi, vrurăi, avură, vrură, P. avurăm, vrurăm, avurăţi, vrurăţi, avură, vrură. VI. T. futur esact. S. avuriu, vruriu, avurii, vrurii, avure, vrure, P. avurem vrurem, avureţi, vrureţi, avurer, vrurer. 
{ 68} B. Modul conjunctiv. I. Timpul presinte. F. bună. Formă viţiată, formă bună, formă viţiată.S. să av, să am, să voi, să vreau, să vi, să ai, să vei, să vrei, să abiă, să aivă, să va, să vrea, P. să avem, să avem, să vrem, să vrem, să aveţi, să aveţi, să vreţi, să vreţi, să aviă, să aivă, să voi, să vrea. II. T. Pret. Perfect. Formă bună, formă viţiată, formă bună, formă viţiată. S. aveaream, aveream, vreream, vreaream, avereai, avereai, vreareai, vrereai, averea, averear, vrerea, vrerear, P. aveream, aveream, vreream, vreream, avereaţi, aavereaţi, vrereaţi, vrereaţi, averear, averear, vrerear vrerear. III. T. pretr. Perf. Şi plus-ca-perf. S. avusem, vrusem, avusei, vrusei, avuse, vruse, avusem, vrusem, avuseţi, vruseţi, avuser, vruser, C. Modul imperativ. S. avi sau aibi - - P. avem, aveţi, D. Modul infinitiv avere, vrere, E. Gerunzul avînd, vrînd, 
{ 69} F. Supinul. Avut, vrut, G. Participiu. S. avut, avută, vrut, vrută. P. avuţi, avute, vruţi, vrute. Irregulariele terţei şi cartei     conjugăciuni. Doue verbe ale acestei conjugăciuni: ese, fuere, sunt şi defective. Amendoue se suplinesc pre sine şi împreună cu geruzul fire de a IV-a conj. Formează o conjugăciune întreagă ausiliară. Eacă-le şirul împreună cu al verbului ştire. A. Modul Indicativ. I. Timpul presinte. Formă bună formă  viţiată S. 
{ 69} F. Supinul avut, vrut, G. Participiu. S. avut,avută, vrut, vrută. P. avuţi, avute, vruţi, vrute. Irregulariele Terţei şi cartei conjugăciuni. Doue verbe ale acestei Conjugăciuni: ese, fuere, sunt şi defectivwe. Amîndouă se sunplinesc pre sine şi împreună cuv erbul fire de IV-a conj. formează o conjugăciune întreagă ausiliară. Eacă-le şirul împreună cu al verbului ştire. A. Modul Indicativ. I. Timpul presinte. formă bună formă viţiată. S. eu-s sau esc, sînt* ştiu, tu eşti, eşti, ştii, el e, este, ştie, P. noi sum, sîntem, ştim, voi seţi, sînteţi, ştiţi, ei-s, sînt, ştiu, * Un filolog al nostru Domnul Ţ.M.F. în stuziele sele limbistice scaose următoriul resultat asupra ausiliariului s în Presintele Indictivului. Formă clasică. F. scurtă, F. Aureliană, F. derivată, S. sîm, s, es, sînt, eşi, - eşci, - este, (şi e) e (sau i), - - P. sîm - fim, sîntem, esteţi (şi seţi) - fiţi, sînteţi, sînt, s, - - 
{ 70} II. T. preterit imperfect S. eu eram, ştieam, tu erai, ştieai, el era, ştiea, P. noi eram, ştieam, voi eraţi, ştieaţi, ei era, ştiea, III. Timpul futur S. fivoi, ştivoi, tu fivei, ştivei, el fiva, ştiva, . noi fivom, ştivom, voi fiveţi, ştiveţi, ei fivor, ştivor. IV. T. pret. perfect. formă bună, formă viţiată. S. eu fui, fusei, ştiui, tu fuşi, fuseşi, ştiuşi, el fu, fuse, ştiu, P. noi fum, fuserăm, ştium, voi fuţi, fuserăţi, ştiuţi, ei fură, fuseă, ştiură. V. T. pret. plus-ca-perf. S. eu furăm, ştiurăm, tu furăi, ştiurăi, el fură, ştiură, P. noi furăm, ştiurăm, voi furăţi, ştiurăţi, ei fură, ştiură. VI. Timpul futur esact. S. eu furiu, ştiuriu, tu furii, ştiurii, el fure, ştiure, P. noi furem, ştiurem, voi fureţi, ştiureţi, ei furer, ştiurer. B. Modul Conjunctiv. I. Timpul presinte S. să şiu sau să fiu, să ştiu, să şii - să fii, să ştii, să şiă - să fiă, să ştiă, P. să şim, - să fim, să ştim, să şiţi - să fiţi, să ştiţi, să şiă, să fiă, să ştiă. II. T. pret. imperfect. f. bună f. viţiată S. fiream, fireaş, ştiream, fireai, fireaş, ştireai, firea, firear, ştirea, P. fiream, fiream,ştiream, fireai, fireaţi, ştireaţi, firear, drear, ştirear, III. T. plus-ca-perfct. S. fuem, fusesem, ştiusem, fusei, fuseseşi, ştiusei, fuse, fusese, ştiuse, P. fusem, fusesem, ştiusem, fuseţi, fuseseţi, ştiuseţi, fuser, fuseser, ştiuser. C. Modul Imperativ. S. şii sau fii, ştii, P. şim - fim, ştim, ştiţi - fiţi, ştiţi, D. Modul nfinitiv fire, ştire. 
{ 72} E. Gerunzul.fiind,, ştiind, F. Supinul. fust sau fost, ştiut, G. Participiul S. fost, foastă, ştiut, ştiută, P. fostii, foaste, ştiuţi, ştiute . Conjugăciunea compusul perifrastică. Afară de timpurile simple arătate pînă aici. Romănii au în Conjugăciune şi timpuri cmpuse, şi anume pentru futurul Indicativului, în care serveşte ausiliarului vrere cu Indicativul verbului sustantiv; pentru imperfectul Conjunctivului, unde serveşte ausiliarul avere cu infinitivul verbului sustantiv; apoi pentru timpurile preterite în cari serveşte mai ales ausiliarul avere cu Sustantivul verbului sustantiv. Timpuri compuse. Futurul Indicativului voi cănta-re, voi vede-re, voi suge-re, voi auzi-re, nei - vei - vei - nei - va - va -va - vom - vom - vom - veţi - veţi - veţi - veţi - vor - vor - vor - vor - vor - Imperfectul Cojuctivului. aviu sau cănta-re, vedé-re, suge-re, auzi-re, avi, - ai  - - - ave - ar' - - - -  avem - am - - - - aveţi - aţi - - - - avu - ar  - - - 
{ 73} Perfectul Indicativului aviu sau ai căntat, văzut, sunt, auzit, avi - ai - - - - ave - a - - - - avem - am - - - - aveţi - aţi - - - - avu - au - - - - Plus-ca-perfectul I. al Indicaivului. aveam - aveai - aveai - aveai - avea - avea - avea - avea - avea - aveam - aveam - aveam - aveam - aveam - aveaţi - aveaţi - aveaţi - aveaţi - avea - avea - avea - avea - Plus-ca-perfectul II. al Indictaivului. avui căntat, avui văzut, avui supt, avui auzit, avuşi - avuşi - avuşi - avuşi - avu - avu - avu - avu - avum - avum - avum - avum - avuţi - avuţi - avuţi - avuţi - avură - avură - avură - avură - Plus-ca-perfectul III. al ndictaivului avurăm căntat, avurăm văzut, avurăm supt, avurăm auzit, avurăi - avurăi - avurăi - avurăi - avură - avură - avură - avură - avură - avurăm - avurăm - avurăm - avurăm - avurăţi - avurăţi - avurăţi - avurăţi - avură - avură - avură - avură - avură - avură 0 Futurul esact I. aveavoi căntat, aveavoi văzut, aveavoi supt, aveavoi auzit, aveavei - aveavei - aveavei - aveavei - aveava - aveava - aveava - aveava -
{ 74} aveavom cănt. aveavom văz. aveavom supt, aveavom auz. aveaveţi - aveaveţi - aveaveţi - aveaveţi - aveaveţi - aveaveţi - aveavor - aveavor - aveavor - aveavor - aveavor - Futurul esact II. avuriu căntat, avuriu văzut, avuriu supt, avuriu auzit, avurii - avurii - avurii - avurii - avure - avure - avure - avure - avurem - avurem - avurem - avurem - avureţi - avureţi - avureţi - avureţi - avurer - avurer - avurer - avurer - avurer - avurer - Perfectul conjunctivului. să aviu căntat, să aviu văzut, să aviu supt, să aviu auzit, să avi - să avi - să avi - să avi - să aviă - să aviă - să aviă - aviă - să avem - să avem - să avem - să avem -- să aveţi - să aveţi - să aveţi - să aveţi - să aviă - să aviă - să aviă - să aviă - Plus-ca-perfectul I. al conjunctivului. aveream căntat, aveream văzut, aveream supt, aveream auz - avereai avereai - avereai - avereai - averea - averea - averea - averea - aveream - aveream - aveream - aveream - avereaţi - avereaţi - avereaţi - avereaţi - averear - averear - averear - averear - Plus-ca-perfectul I. al conjunctivului. avusem căntat, avusem văzut, avusem supt, avusem auzit, avusei - avusei - avusei - avusei - avusei - avuse - avuse - avue -avuse - avusem - avusem - avusem - avusem - avuseţi - avuseţi - avuseţi - avuseţi - avuser - avuser - avuser - avuser - 
{ 75} Preteritul Infinitivului avére căntat, avére văzut, avere supt, avére auzit. Preteritul Gerunzului avînd căntat, avînd văzut, avînd supt, avînd auzit. Preteritul Supinului avut căntat, avut văzut, avut supt, avut auzit. Timpuri perifrastice esagerate Futurul esact voi, vei, va, vom, veţi, vor fi recîntat, voi vei va, vom, veţi, vor fi revăzut, voi, vei, va, vom,veţi, vor fi resupt, voi, vei, va, vom, veţi, vor fi reauzit. Plus-ca-perfectul conjunctivului aviu sau aşi fire căntat, văzut, supt, auzit, avi - ai fi-re -  - - ave - ar fi-re -  -- avem - am fi-re - - - - aveţi - aţi fi-re - - - - av - ar fi-re - - - - Plus-ca-perfectul Indicativului. ai (am), ai, a, am, aţi, au fost căntat, ai (am) ai, a, am, aţi, au fost văzut, ai (am), ai, a, am, aţi, au fost supt, ai (am), ai, a, am, aţi, au fost auzit, 
{ 76} Timpurile perifrastice esprese neutrale.Plus-ca-perfectul Indictaivului. eram căntat, eram văzut, eram supt, eram auzit, erai -, erai - erai - erai - era - era - era - era - eram - eram - eram - eram - eraţi - eraţi - eraţi - era - era - era - era - era - Perfectul Conjunctiului să fiu căntat, să fiu văzut, să fiu supt, să fiu auzit, să fii - să fii - să fii - să fii - să fiă - să fiă - să fiă - să fiă - să fim - să fim - să fim - să fim - să fiţi - să fiţi - să fiţi - să fiţi - să fiă - să fiă - să fiă - să fiă - Plus-ca-perfectul Conjunctivului esagerat. să fiu, să fii, să fieă, să fim, să fiţi, să fiă fost căntat să fiu, să fii, să fiă, să fim, să fiţi, să fiă fost văzut, să fiu, să fii, să fiă, să fim, să fiţi, să fiă supt, să fiu, să fii, să fiă, să fim, să fiţi, să fiă fost auzit. Preteritul Infintivului. fi-re căntat, fi re văzut, fi-re supt, fi-re auzit, Preteritutl Gerunzului. fiind căntat, fiind văzut, fiind supt, fiind auzit, Preteritul Supinului. fost căntat, fost văzut, fost supt, fost auzit, 
{ 77} De aici vedem că tot verbul are în genere următoarele Timpuri, adecă: A. Modul Indicativ. I. Timpul presinte. salt, me bucur, II. Pret. Imperfect săltam, me bucuram, III. T. futur simplu. săltavoi, me bucuravoi, IV. T. Futur compus. voi sălta-re, me voi bucura-re, V. T. Pret. perfect simplu. săltai, me bucurai, VI. T. pret. perfect compus. aviu sau ai (am) săltat, me abiu sau ai (am) bucurat, VII. T. preter. plus-ca-perfect simplu. săltarăm, me bucurarăm, VIII. T. pret. plus-ca-perfect compus I. aveam săltat, me aveam bucurat, IX. T. pret. plus-ca-perfect cupus II. avui săltat, me avui bucurat, X. T. preter. plus-ca-perf. compus III. avurăm săltat, me avurăm bucurat. XI. T. pret. plus-ca-perf. neutrale compus. eram săltat, me eram bucurat, XII. T. pret. plus-ca-perf. esagerat aviu (am) fost săltt, me aviu (am) fost bucurat, XIII. Timpul futur esact simplu. săltariu, me bucurariu. XIV. T. futur esact compus. aveavoi săltat, me aveavoi bucurat, XV. T. futur esact compus II. avui săltat, me avuriu bucurat. XVI. T. futur esact esagerat. voi fi-re săltat, me voi fi-re bucurat. B. Modul Conjunctiv. I. Timpul presinte. să salt, să me bucur, II. T. pret. imperfect simplu săltaream, me bucuraream, III. T. preterit imperfect compus. aviu sau aş săltare, me aviu sau aşi bucura-re, IV. T. pret. perf. compus. să aviu (am) săltat, să me aviu (am) bucurat, V. T. pret. perf. neutrale compus. să iu săltat, să me fiu bucurat, VI. T. pretr. plus-ca-perf. simplu. săltasem, me bucurasem, VII. T. pret. plus-ca-perf. compus I. aveream săltat, me aveream bucurat, VIII. T. pret. plus-ca-perf. compus II. avusem săltat, me avusm bucurat, IX. T. pret. plus-ca-perf. compus esagerat aviu sau aşi fi re săltat, me aviu sau aşi fi-re bucurat, X. T. pret. plus-ca-perf. neutrale esagerat. să fiu fost săltat, să me fiu fost bucurat, C. Modul Imperativ saltă, bucură-te. 
{ 79} D. Modul infinitiv. Timpul aorist. săltare, se bucurare, II. T. preterit compus. avére săltat, se avére bucurat III. T. preterit neutrale compus fi-re săltat, se fi-re bucurat, E. Gerunzul. I. Timpul aorist săltănd, bucurăndu-se, II. T. pret. compus. avînd săltt, avîndu-se bucurat. III. pret. neutrale compus. fiind săltat, fiindu-se bucurat, F. Supinul. I. Timpul aorist. săltat, bucurat, II. T. pret. compus. avut săltat, avut bucurat, III. T. pret. neutrale compus. fot săltat, fost bucurat. Toate aceste timpuri sunt în uz înre Romăni, dă şi nu în genere, ci unele în une, altele în alte locuri. Noi nu recomăndm aplecarea tutor'a în scrieri, însă foarte mult învăţarea lor în scale; căci în alt mod nici odată nu vom ajunge să ni putem analiza limba, care cum vedem a împrumutat desule forme părăsite de la Greci, d ela Slavi, de a Germani şi cine mai ştie de la cinem pre cănru formele simple şi concise cădea în desuetine. 
{ 80} Conjugăciunea verbeleor pasive cu verbul ausiliariu su (sunt). Ca să sprimem sensul pasiv conjugăm verbul ausiliariu să cu participiul activ al timpului preterit, care se declină după persoane prin generi şi numeri. Aici presentăm două esempe, unul de prima şi altul de terţa conjugăciune: A. Modul Indicativ. I. Timpul presinte. eu-s lăudat-ă, eu-s bătut-ă, tu eşi lăudat-ă, tu eşti bătut-ă, el e lăudat, el e bătut, ea e lăudată, ea e bătută, noi suntem lăudaţi-te, noi sum bătuţi-te, voi seţi lăudaţi-te, voi seţi bătuţi-te, ei-s lăudaţi, ei-s bătuţi, ele-s lăudate, ele-s bătute, II. T. pret. imperfect. eu eram lăudat-ă, eu eram bătut-ă, tu erai lăudat-ă, tu erai-bătut-ă, el era lăudat, el era bătut, noi eram lăudaţi-te, noi eram bătuţi-ţe, voi eraţi bătuţi-te, ei era lăudaţi, ei era bătuţi, ele era lăudate, ele era bătute. III. Timpul futur simplu. fivoi lăudat-ă, fivoi bătut-ă, fivei lăudat-ă, fivei bătut-ă, fiva lăudat-ă, fiva bătut-ă, fivom lăudaţi-te, fivom bătuţi-te, fivor lăudaţi-te, fivor bătuţi-te. IV. Timpul futur compus. voi fi-re lăudat-ă, voi fi-re bătut-ă, vei fi-re lăudat-ă, vei fire bătut-ă, va fi-re lăudat-ă, va fi-re bătut-ă, vom fi-re lăudaţi-te, vom fi-re botuţi-te, veţi fi-re lăudaţi-te, veţi fi-re bătuţi-te, vor fi-re lăudaţi-te, vor fi-re bătuţi-te, V. Timpul pret- perfect simplu. fui lăudat-ă, fui bătut-ă, fuşi lăudat-ă, fuşi bătut-ă, fu lăudat-ă, fu bătut-ă, fum lăudaţi-te, fum bătuţi-te, fuţi lăudaţi-te, fuţi bătuţi-te, fură lăudaţi-te, fură bătuţi-te. VI. T. pret. perfect. compus. aviu sau (am) fost lăudat-ă, aviu fost bătut-ă, avi - ai fost lăudat-ă, avi fost bătut-ă, ave - a fost lăudat-ă, ave fost bătut-ă, avem - a fost lăudaţi-te, avem fost bătuţi-te, aveţi - aţi fost lăudatţi-te, aveţi fost bătuţi-te, av - au fost lăudaţi-te, av fost bătuţi-te, VII. T. pret. plus-ca-perf. simplu. furăm lăudat-ă, furăm bătut-ă, furăi lăudat-ă, furăi bătut-ă, fură lăudat-ă, fură bătut-ă, furăm lăudaţi-te, furăm bătuţi-te, furăţi lăudaţi-te, furăţi bătuţi-te, fură lăudaţi-te, fură bătuţi-te, 
{ 82} VIII. T.pret. plus-ca-perf. compus I. aveam fost lăudat-ă, aveam fost bătut-ă, aveai fost lăudat-ă, aveai fost bătut-ă, avea fost lăudat-ă, avea fost bătut-ă, aveam fost lăudaţi-te, aveam fost bătuţi-te, avea fost lăudaţi-te, avea fost bătuţi-te. IX. T. pret. plus-ca-perf. compus II. avui fost lăudat-ă, avui fost bătut-ă, avuşi fost lăudat-ă, avuşi fost bătut-ă, avu fost lăudat-ă, avu fost bătut-ă, avum fost lăudaţi-te, vum fost bătuţi-te, avură fost lăudaţi-te, avurăm fost bătuţi-te, X. T pret. plus-ca-perf. compus III. avurăm fost lăudat-ă, avurăm fost bătut-ă, avurăi fost lăudat-ă, avurăi fost bătut-ă, avură fost lăudat-ă, avură fost bătut-ă, avurăm fost lăudaţi-te, avurăm bătuţi-te, avurăţi fost lăudaţi-te, avurăţi fost bătuţi-te, avură fost lăudaţi-te, avurăm fost bătuţi-te. XI. T. pret. plus-ca perf. neutrale compus. eram fost lăudat-ă, eram fost bătut-ă, erai fost lăudat-ă, erai fost bătut-ă, era fost lăudat-ă, era fost bătut-ă, eram fost lăudaţi-te, eram fost bătuţi-te, era fost lăudaţi-te, era fost bătuţi-te. XII. T. futur esact simplu. furiu lăudat-ă, furiu bătut-ă, furii lăudat-ă, furii bătut-ă, 
{ 83} fure lăudat-ă, fure bătut-ă, furem lăudaţi-te, furem bătuţi-te, fureţi lăudaţi-te, furem bătuţi-te, furr lăudaţi-te, furer bătuţi-te. XIII. T. futur esact compus I. aveavoi fost lăudat-ă, aveavoi fost bătut-ă, aveavei fost lăudat-ă, aveavei fost bătut-ă, aveava fost lăudat-ă, aveava fost bătut-ă, aveavom fost lăudaţi-te, aveavom fost bătuţi-te, aveaveţi fost lăudaţi-te, aveaveţi fost bătuţi-te, aveavor fost lăudaţi-te, aveavor fost bătuţi-te XIV. T. futur esact compus II. avuriu fost lăudat-ă, avuriu fost bătut-ă, avurii fost lăudat-ă, avuriuu fost bătut-ă, avure fost lăudat-ă, avure fost bătut-ă, avurem fost lăudaţi-te, avurem fost fost bătuţi-te, avureţi fost lăudaţi-te, avureţi fost bătuţi-te, avurer fost lăudaţi-te, avurer fost lăudaţi-te, avurer fost bătuţi-te. XV. T. T. futur esact esagerat. voi fi-re fost lăudat-ă, voi fi-re fost bătut-ă, vei fi-re fost lăudat-ă, vei fi-re fost bătut-ă, va fi-re fost lăudat-ă, va fi-re fost bătut-ă, vom fi-re fost lăudaţi-te, vom fi-re fost bătuţi-te, vor fi-re fost lăudaţi-te, vor fi-re fost bătuţi-te. B. Modul Conjunctiv. I. Timpul presinte să fiu lăudat-ă, să fiu bătut-ă, să fii lăudat-ă, să fii bătut-ă, să fiă lăudat-ă, să fie bătut-ă, să fim lăudaţi-te, să fim bătuţi-te, să fiţi lăudaţi-te, să fiţi bătuţi-te, să fiă lăudaţi-te, să fiă bătuţi-te.  II. T. pret. imperfect simplu. fiream lăudat-ă, fiream bătut-ă, fireai lăudat-ă, fireai bătut-ă, firea lăudat-ă, firea bătut-ă, fiream lăudaţi-te, fiream bătuţi-te, firear lăudaţi-te, firear bătuţi. III. T. pret. imperfect compus. aviu sau aş fi-re lăudat-ă, aviu fi-re bătut-ă, avi - ai fi-re lăudat-ă, avi fi-re bătut-ă, ave - fi-re lăudat-ă, ave fi-re bătut-ă, avem - am fi-re lăudat-ă, avem fi-re bătuţi-te, aveţi - aţi fi-re lăudaţi-te, aţi fi-re bătuţi-te, av - ar fi-re lăudaţi-te, aţi fi-re bătuţi-te. IV. T. pret. perfect compus I. să aviu fost lăudat-ă, să aviu fost bătut-ă, să avi fost - -, să avi fost - - să aviă fost - - să aviă fost - - să avem fost lăudaţi-te, să avem fost bătuţi-te, să aveţi fost - - să aveţi fost - - să viă fost - -  V. T. pret. perfect compus II. să fiă fost lăudat-ă, să fiă fost bătut-ă, să fii fost - - să fii fost - - să fiă fost - - să fiă fost - - să fim fost lăudaţi-te, să fim fost bătuţi-te să fiţi fost - - să fiţi - - să fiă fost - să fiă fost - - 
{ 85} VI. T. pret. plus-ca-perfect simplu. fusem lăudat-ă, fusem bătut-ă, fusei - fusei - - fuse - - fuse - - fusem lăudaţi-te, fuseţi - - fuser -  -fuser - - VII. T. pret. plus-ca-perf. compus I. aveream fost lăudat-ă, averea fost bătut-ă, avereai fost - - avereai fost - - averea fost - - averea fost - - aveream fost lăudaţi-te, aveream fost bătuţi-te avereaţi fost - - avereaţi ost - - averear fost - - VIII. T. pret. plus-ca-perf. compus II. avusem fost ăudat-ă, avusem fost bătut-ă, avusei fost - - avusei fost - - avuse fost - - avusem fost - - avusem fost - - avuseţi fost lăudaţi-te, avuseţi fost bătuţi-te, avuser fost - - avuser fost - - IX. T. pret. plus-ca-perf. compus esagerat. aviu sau aş fi-re fost lăudat-ă, aviu fi-re fost bătut-ă, avi - ai fi-re fost - - avi fi-re fost  - ave - ar fi-re fost - - ave fi-re fost - - avem - am fi-re fost lăudaţi-te, avem fi-re fost bătuţi-te aveţi - aţi fi-re fost - - aveţi fi-re fost - - av - ar fi-re fost - - av fi-re fost - - 
{ 88} XIII. T. futur esact compus mi aveava fost cald, mi aveava fost sete, XIV. T. futur esact compus II. mai avure fost cald,mi avure fost sete, XV. T. futur esact esagerat. mi va fi-re fost cald, mi va fi-re fost sete, B. Modul Conjunctiv. I. Timpul presinte. să mi fiă cald, să mi fiă sete, II. T. pret. imperf. simplu. mi firea cald, mi firea sete, III. T. pret. imperf. compus. mi ave sau ar fi-re cald, mi ave fire sete, IV. T. pret. perf. compus.I. să mi aviă fost cald, s mi aviă fost sete, V. T.pret. perf. compus II. să mi fiă fost cald, să mi fiă fost sete, VI. T. pret. plus-ca-perfect simplu. mi fuse cald, să mi fiă fost sete, VI.T. pret. plus-ca-perfect compus I. mi avuse fost cald, mi averea fost sete, VIII. T. pret. plus-ca-perf.compus II. mi avuse fost cald, mi avuse fost sete, IX. T. pret.plus-ca-perf. compus esagerat mi abe fi-re (ar fi) fost cald, mi ave fi-re fost sete X. T. preter. plus-ca perf. neutrale esager. C. Modul Imperativ. fiă-mi cald, fiă-mi sete, fiă-ţi cald, fiă-ţi sete, fiă-(l)i cald, fiă(l)i sete, fiă-ni cald, fiă-ni sete, fiă-vi cald, fiă-vi sete, fiă-le cald fiă-le sete, 
{ 89} D. Modul Infinitiv. I. Timpul aoritst. mi fire cald, mi fire sete, II. A. pret. compus II. mi avere fost cald, mi avere fost sete. E. Gerunzul. I. Timpul aorist. fiindu-mi cald, fiindu-mi sete, fiindu-ţi cald, fiindu-ţi sete, fiindu-(l)i cald, fiindu-(l)i sete, fiindu-ni cald, fiindu-ni sete, fiindu-vi cald, fiindu-vi sete, fiindu-le cald, fiindu-le sete. II. T. pret. compus I. fiindu-mi fost cald, fiindu-mi fost sete, fiindu-ţi fost cald, fiindu-ţi fost sete, fiindu-(l)i fost cald, fiindu-(l)i fost sete, fiindu-ni fost cald, fiindu-ni fost sete, fiindu-vi fost cald, fiindu-vi fost sete, fiindu-le fost cald, fiindu-le fost sete. III. T. preterit compus II. avîndu-mi fost cald, avîndu-mi fost sete, avîndu-ţi fst cald, avîndu-ţi fst sete, avîndu-(l)i fost cald, avîndu-(l)i fost sete, avîndu-ni fost cald, avîndu-ni fost sete, avîndu-vi fost cald, avîndu-vi fost sete, avîndu-vi fost cald, avîndu-vi fost sete. 
{ 90} F. SupinulI. T. pret. compus I. fost cald, fost sete, II. T. pret.compus II. fost fost cald, fost fost sete. Aşia se conjugă: mi e foame, mi e frig, mi e somn, mi e bine, mi e rău, mi e ruşine, mi e greu, mi e greaţă, mi e (cor) dor. Despre vorbele invaribili sau particule. Î cari sunt vorbele invariabili? R. Vorbele invariabili sunt: 1. Adverbul, 2. Preposiciunea, 3. Conjuncciunea, 4. Interjecciunea. Î. Ce e Adverbiul? R. Adverbiul e vorba invariabile sau neschimbăcioasă şi determină lucrarea mai de aproape, va să zică e Adiectivul verbului. Î. Cum se cunoaşte devrbul? R. Adverbul se cunoaşte la înrebările  următoarie, cari încă sunt Adverbe,adecă: Cum? aşia, altminte, bine foarte bine, mai bine, rău, prea rău, greuz, uşior, iute, încet, curănd, răpide, frumos, urît, tare, oarecum, cumva etc. Căt? mult? puţin, mai numai, destul, nimica etc. Unde? ici, aici, colo, aire, înînru, afoară, sus, jos, aproape, departe tc. Cănd? am sau acum, tunci sau atunci, a
{ 91}poi, azi, ieri, mîine, deunăzi, timpuriu, tîrziu, oarecînd, totdeauna, sempre sau purure etc. Î. Ce ce prepusăciunea? R. prepusăciunea e vorba invariabile, care arată relăciunea între verb şi nume, esprimăndu le mutua condiciune. Î. Cum se împart Prepusăciunile? R. Prepusăciunile se împart în simple şi compuse şi acestea iară în minori şi majori. Î. ari sunt cele simple minori? R. Prepusăciunile simple minori sunt: a, la, în, de, pre, cu, pru (pentru), su. Î. Cari sunt cele compuse minori? R. Prepusăciunile compuse minori sunt: dea, de la, de in sau din, pre sau pre la, pre în sau prin. Î. Cari sunt cele simple maiori? R. prepusăciunile simple maiori sunt: ănte, sine sau fără (sans) între, supre, uraope: după, lăngă, pînă; întru, pîntru, supt, prontu (pentru(, vers, secund; supră, înfră, întră, estră, citră, ultră, contră, cearcă, (circa), foară sau fără. Î. Cari sunt cele compuse maiori? R. Prepusăciunile compuse maiori sunt multe precum: aproape, deaproape, predeaproape,înainte, dinăinte, predinăinte, despre, deretru,,înderetru,din deretu, pre dinderetru, de supra, deasupra, predeasupra etc. Noată. Sens de prepusăciune au şi următoarele compusăciuni, adecă: în cap, în frunte, în miazănoapte, în coadă n faţă, în dos, în jur în mod, în formă, în urmă, în consecinţă, în respect, în fine sau în sfîrşit etc. Î. Ce ce conjuncciunea? R. Conjuncciunea e vorba invariabile şi arată legămîntul vornelor şi cugetelor între sine. 
{ 92} Î. Cum se împart conjuncciunile între sine? R. Conjuncciunile se împart în doue speţe, adecă: unele, ce leagă vorbe şi cugete omogene, şi altele, ce leagă vorbe şi cugete eterogene. Î. Cari conjuncciuni servesc în sesnul omogen? R. În sensu omogen serves conjuncciunile: 1. Copulative, adecă: e, i sau şi, nici. 2. Distributive, adecă: au, sau au-au, sau-sau, nici-nici. 3. Aversătive, adecă: eară, înse, ci. Î. Cari conjuncciuni servesc în sensul eterogen? R. În sensul eterogen servesc conjuncciunilr: 1. Condiţionali,precum: să, dă, să nu, dă nu, dacă. 2. Causali, precum: că, să, casă. 3. Concesive, precum: eară, deară, aşia deară, deci: de aceaa. Î. Ce e Intericciunea? R. Interiecciunea e orbă invariabile, care rată sinţul sufletului prin diverse modulăciuni de vace. spre esemplu: bucuria prin: uiu-iu: rîsul prin. ha ha ha! durerea prin: au-au-au! vaietul prin: ei-ei-ei! vai! ho! admirăciunea: ui,ui,ui! derîsul prin: hm, hm! ha ha ha! lauda prin: he, hei! ura sau scîrba: fui! provocăciunea: eia! hi! chemarea: o! he! oproibirea: ho! hu! respunderea: hem! ha!
{ 93} silenţiul (tăcerea): st! Toată altă vorbă încă se face Interiecciunea precum: zău! Doamne! da! aşi! eakă! ănimă! tăcere! curănd! aşia şi sentinţe întreci, cum: la dracul! pentru Dumnezeu! ce naiba! Despre propusăciunea, sentinţă sau frase. Î. Ce e Propusăciunea? R. Propusăciunea e un cuvget espres în vorbe. Î. Cîte părţi are doue părţi, adecă: Subiectul şi Predicatul. Î. Ce  e subiectul? R. Subiectul e persoana sau lucrul despre care se cîvorbeşte ceva. Î. Ce e predicatul? R. Predicatul e aceea, ce se zice despre Subiectu Esemplu: Scolariul (subiect) înveaţă (predicat). Î. Cum se chiamă Propusăciunea cu un singur subiect şi numai un Predicat? R. Propusăciunea cu un singur subiect. Predictaul sse chiamă Propusăciune simplă. Î. Cum se chiamă Propusăciunea în care sunt mai multe subiecte şi mai multe predicate? R. Propusăciunea cu mai multe subiecte şi mai multe Precate să chiamă Propusăciune compusă. Esemple: propus. simple: propus compuse: subiect. predicat. subiect predicat. Petru doarme. Petru şi Pavel căntă şi joacă. Oaia e blăndă. Oaia şi vaca su blănde şi bune. Eu mănănc. Eu şi tu mănănc şi bem. 
{ 94} Scolariul scrie. Scolariul şi învăţătoriul şi calul. Î. Căte spreţe de predicate poate avea Subiectul? R. Subiectul poate avea trei speţe de predicat, adecă: 1) Predicat, care areată, ce e Subiectul; 2) Predictaul care, areată cum e Subiectul,; şi 3) Predicatul, care areată ce face Subiectul, sau ce se întîmplă cu dînsu. Esemple: Subiect cu predicat despeţa ăntăiă: Subiect simplu. predicatu simplu. Dumnezeu e un spiret (duh). Omul e un animar  (vieţuitoare). Bucur e preut. Subiect predicat de speţa a doua. Subiect simplu. predicat compus. Dumnezeu e bun şi înţelept. Omul e mic şi neputincios. Stefan e mare şi mintos. Ioane edelios (evlavios) şi drept. Subiect cu predicatu de speţa a treia. Subiectu compus predicatul simplu. Georghiu şi vasiliu se preămblă. Mama şi Naşia se întîmpină. Domnul şi servul putred. Rosa şi caroafa vor înflori-re. Î. Ce alte părţi mai poate coprinde Propusăciunea? R. Propusăciunea mai pooate coprinde următoariele părţi, ce e chiamă. Determinări, adecă: 1) Atributul; (atribuciunea). 2. Complementul, (regimele); 3) Cercustanţa, (determinătiv în sesn strîmt). Î. Ce e Atributul? R. Atributul e orice determinăciunea mai de aproape a unui lucru, şi poate fi. 
{ 95} a) Un adiectiv, esemplu: floarea frumoasă miroasă; B) Un genetiv, esemplu:L curtea scoalei e mare; C) Un pronunme, esemplu; tată meu e neguţător; ăst scolariu e lanos; cutare om e mai bun, puţine fiinţe pot cuvînta re. Î. C e complementul, (regiunele)? R. Complementul e complinirea înţelesului unei propusăciunei prin o vorbă pusă în acustaiv sau în Dativ. Esemple: Compl. în Acustaiv comple. în Dativ. El mănăncă - păne. Mama dă păne - lui Iacob. Chiamă - pre Ioane! Bîndui cai - negătorului. Frate meu bine - din cetate - fă pofta - lui. Căpele m-a sfăşat - cu dinţii. ofiţialul comăndă -soldat. Noată. Acusativele ce stai la întrebarea pre cine sau ce? se chaimă complemente independente şi semnificăciune de Adverbie. Ce e Cercunstanţa? Cercunstaţa e partea propusciunii care determină unde, cănd, cum şi d ece se face o lucrare, de aceea se şi suprime adesea numai prin Adverbiele ce răspund ăstor întrebori, însă mai cu seamă prin Acusative cu prepusăciuni cari se chaimă şi complemente cercustanţial. Complementele cercunstănţiali sunt: 1. de loc, esem: me duc - colo, a casă, undeva. 2. de timp, esem: de ce vii - azi, aşia tărziu. 3. de modă, esem: calul fuge - iute, ca vîntul. 4. de casul, adecă: frate-seu muri de frică, Paul ămblă încetă pentru că e flac, pasărea se cunoaşte după pene etc. Finit.