[I]
LEGIUIRE
a prea Învăţatului şi prea Pravoslavnicului
Domn, şi Oblăduitoriu a toată Ugrovlahia
IO IOAN GHEORGHIE
CARAGEA vv.
cu toată cheltuiala Dumnealor
CONSTANDIN CARACAŞ, dohtor,
şi
Dumnealui RĂDUCANUL CLINCEANUL,
Biv Vel Stolnic, şi
Dumnealui DUMITRACHE TOPLICEANUL,
Biv Vel Sluger,
Tipărită în privileghiata Tipografie a Dumnealor ut
Cişmeaua răposatului întru fericire
Domn MAVROGHENI
din Bucureşti
1818
[II] Stemă
[III] IO IOANN GHEORGHIE CARAGEA, VOEVODA
I GOSPODAR ZEMBVLAHSCOE.
	Domneasca şi părinteasca noastră dragoste şi voire de bine judecînd ca o leage sfîntă obştescul folos al supuşilor noştrii, şi pururea îngrijind mainainte de bună petreacerea lor a fi statornică şi neclintită, am binevoit în ceale după urmă a potoli de asupra dreptăţii războiul cel mult turburătoriu.
	Ţara rumînească avînd din vechime canoane pentru ceale înparte dreptăţi ale lăcuitorilor săi, ale sale nescrise şi nedesluşite obiceaiuri, şi ale condicii sale puţine, şi nu desăvîrşit Pravile înscris, care şi nefiind dăstoinice nu putea cumpăni, nici drept a îndrepta dreptatea fieştecăruia. De aceea şi era silită a năzui la Pravile Împărăteşti ale Romanilor, şi a să sluji cu toate aceste Pravili, fără de osebire, aşadar uluindu-se în trei întocmiri de Pravili, adecă a obiceiurilor, a condicii şi a Romanilor, urma a nu avea nicio Pravilă căci obiceaiurile prefăcîndu-se în multe chipri, adease să împotrivea Pravililor Romanceşti, şi aceastea iarăşi unele fiind pricinuitoare de doao tîlcuri, şi altele cu totul înpotrivitoare* [IV] surpa una pre alta, încît dreptăţile tuturor mădulărilor politiceştii oblăduiri căzînd neîncetat în amestecături şi învălueli de multe cuvîntări împotrivitoare, a pururea era în primejdie, ca cum ar înota în noianuri de ape tulbure ce să tălăzuesc de multe vînturi înpotrivitoare, şi în ceale după urmă nici să îndrepta, ci să abătea după voinţa celor mai tari sau celor mai meşteşugareţi în vicleşuguri, carii tot la o pricină punea înainte cînd obiceaiul, cînd condica ţării, cînd Pravilile înpărăteşti după plăcerea lor, aceste dar fără orînduială strămutări ale dreptăţii voind Domnia mea a le osteia, mai întăi cu adîncă chibzuire am socotit, ce feliu de întocmire de pravili să cuvine, şi cîte sînt pre deplin îndestule la cea de acum politicească oblăduire a Ţării Rumîneşti, şi aşa primind apoi unele din cele vechi, iară altele îndreptînd, şi ceale mai multe adăogînd, am întocmit aceaste Pravili ale Domnii meale cît s-au putut cu bună orînduială şi foarte desluşite, încît şi cei neînvăţaţi foarte lesne să le înţeleagă. Deci legiuind Domnia mea aceste Pravili cu sfat de obşte al prea sfinţii sale Părintelui Mitropolitul, şi al iubitorilor de Dumnezeu Părinţii Episcopii şi tuturor Dumnealor Cinstiţilor şi credincioşi Boerii Veliţi ai Divanului Domnii meale, şi cu dreapta Domnii meale făcîndu-le cunoscute cătră obştea prea iubiţilor noştrii supuşi, am şi dat această Domnească a noastră întocmire de pravili întărită cu Domneasca noastră Iscălitură şi Pecete în leat 1817. dela naşterea Domnului, şi al şaselea An al Domnii noastre.
I. I. G. CARAGEA vv. 
Vel Logofăt
[1]  	
ÎNTÎIA PARTE
Pentru obraze.
β
”	Împărţim obrazele:
a. 	După fire în bărbaţi şi fămei.
b. 	După naştere în fii adevăraţi, din curvie, vitregi şi buni.
g. 	După vîrstă şi după minte, în vîrsneci, nevîrsneci, răsipitori şi fără minte.
d. 	După noroc, în slobozi, robi şi sloboziţi.
CAP 1.
Pentru bărbaţi şi fămei.
β
1 	Numai bărbaţii să fac boeri judecători, şi ocîrmuitori obşteşti.
2 	Numai bărbaţii să fac Arhierei, Preoţi, şi Diaconi.
3 	Fămeile sînt depărtate de toate cinurile politiceşti, stăpîniri, şi slujbe publice.
CAP 2.
      Pentru fii adevăraţi, din curvie, buni şi vitregi.
β
1 	Fii adevăraţi sînt cîţi să nasc, din cununie după lege.
2 	Din curvie sînt cîţi din împreunare fără de lege să nasc.
3 	Cîţi tot dintru acelaşi tată, şi aceiaşi mumă să nasc sînt buni.
4 	Cîţi sau dintr-un tată şi osebite mume să nasc, sînt vitregi, (carii să şi zic buni de tată) sau din [2] aceiaşi mumă şi de osebiţi bărbaţi (cari să şi zic buni de mumă).
CAP 3.
Pentru vîrsneci, şi nevîrsneci.
β
1 	Vîrsneci să să socotească, atît bărbaţii, cît şi fămeile, de la doaozeci şi cinci de Ani a vîrstii lor, şi nevîrsneci pînă la doaozeci şi cinci de Ani.
2	Cei în vîrstă sînt stăpîni să-şi chivernisească averea lor cum vor vrea şi să facă orice vor vrea după pravilă.
„	Iară cei nevîrsneci nu pot, ci şi chivernisirea averii lor şi faptele lor spînzură de puterea părinţilor lor, sau a epitropului lor.
3	Cei nevîrsneci verice tocmeală, şi dar vor face, fără adeverirea părintelui lor, sau a epitropului, este fără tărie, şi le este spre stricăciune, iar de le e spre folos, este cu tărie.
4	Cei nevîrsneci, de la doaozeci pînă la doaozeci şi cinci de Ani al vîrstei lor, au voe a cere de la Domnie ertarea vîrstei, ca să să socotească între vîrsneci.
5	Cîţi nevîrsneci vor priimi ertarea vîrstii, sînt stăpîni pă cîte sînt, şi cei în vîrstă (2) însă fără a fi volnici să-şi înstreineze vreun lucru nemişcătoriu pînă la doaozeci şi cinci de Ani al vîrstii lor.
6	Cîţi nevîrsneci, să vor cinsti de Domnie cu cin de Veliţi, să socotesc între vîrsneci.
      CAP 3.
      Pentru cei fără minte.
β
1 	Fără minte numim pă cei ce sînt întru adevăr nebuni, sau lipsiţi de minte, şi zmintiţi. [3]
2	Cei fără de minte verice tocmeală, sau dar, vor face, să socoteşte drept nimic şi să strică.
3	Cei fără minte, veri ce greşală vor face, nu să învinovăţesc.
      CAP 4.
      Pentru răsipitori.
β
1	Răsipitori sînt cîţi îşi prăpădesc fără cuvînt averea lor.
2	Răsipitorii să să tragă la judecată de rudele lor, sau de prieteni, şi să să înfrîneze prin epitropi orînduiţi de judecată.
3	Răsipitorii după înfrînarea ce li să va face de cătră judecată, verice tocmeală sau dar vor face de sineşi fără adeverirea epitropilor lor, drept nimic să socoteşte, şi să strică.
4	Răsipitorii, verice stricăciune vor face, sau vină, să vinuesc.
      CAP 5.
      Pentru slobozi.
β
1	Slobozi sînt aceia carii nu sînt dobîndă altuia.
2	Cîţi să vor naşte din părinţi slobozi, slobozi sînt.
3	Slobozi sînt i cîţi să nasc din mumă slobodă.
CAP 6.
Pentru robi, şi ţigani.
β
1	Robi sînt cîţi sînt dobîndă altuia.
„	Acest feliu sînt ţiganii în Ţara rumînească. [4]
2 	Cîţi să vor naşte din părinţi robi, sînt robi. 
3	Şi cîţi numai din mumă roabă să vor naşte, sînt robi.
4	Stăpînul ţiganului, nu are putere asupra vieţii ţiganului.
5	Stăpînul ţiganului e slobod să vînză, şi să dăruiască pă ţigan.
6	Cîţi ţigani în Ţara romînească, nu vor avea stăpîni cu dovadă, sînt domneşti.
7	Cine prin ştiinţă va ţinea întru a sa stăpînire, ţigan strein, sau ţigancă, să-i dea înapoi stîpînului lor, (plătindu-i pentru ţiganul meşter tl. 40 pe anu, iar pentru cel fără meşteşug tl. doaozeci, şi pentru ţigancă meşteră tl. treizeci, şi pentru cea fără meşteşug tl. cincisprezece) iară cine va ţinea prin neştiinţă, numai să-l întoarcă înapoi.
8	Cine-şi va cununa ţiganul cu ţigancă streină ştiind, sau împotrivă, fără voia stăpînului lor, să piarză pă ţigan, sau pă ţiganca lui cu copii lor. Şi să-i stăpînească Stăpînul lor.
„	Iară cînd neştiind îl va cununa, atunci să să facă schimbu, mergînd totdeauna ţiganca după bărbat.
„	Cînd obrazul cel strein va avea meşteşug, să să schimbe iarăşi cu meşter, iar de nu va fi asemenea să să preţuiască talantul meşteşugului său, şi cu bani să să împlinească.
„	Ţiganii ce să cunună prin neştiinţa stăpînului, de să va întîmpla să aibă şi copii, atunci cel din parte bărbătească, sînt ai stăpînului bărbatului, iară partea fămeiască iaste a stăpînului fămei, carii şi aceştia să să schimbe.
9	Cîţi ţigani streini să vor socoti între cei domneşti, aceştia întîmplîndu-se a să căsători după lege, de să vor cere prin judecată de stăpînii lor, să să schimbe mergînd nevasta după bărbat cum s-au zis mai sus. [5]
10 	Care ţigan să va cununa cu slobodă, sau care slobod să va cununa cu ţigancă, fără ştirea stăpînului lor, să să desparţă.
„	Dar de să va dovedi că stăpînul lor au dat voe ştiind, atunci să nu să mai desparţă, ci să rămîe amîndoi sloboziţi, şi să-i păgubească stăpînului lor.
      CAP 7.
      Pentru cei sloboziţi.
β
1	Sloboziţi sînt, cîţi din robi să slobozesc.
2	Toţi cei sloboziţi ţigani, sînt tot de o cinste, cu cei slobozi supuşi, adecă cu birnicii domneşti. 
3	Să nu poată neştine să slobozească ţiganul său, înaintea vîrstei sale de doaozeci de ani.
4	Nici unul din Egumeni să nu poată slobozi ţigan mănăstiresc.
5	Slobozenia să să facă totdeauna înscris.
PARTEA A DOAO
Pentru lucruri.
β
„	Lucrurile sînt ori mişcătoare, sau nemişcătoare.
„	Mişcătoare zicem acelea, cîte au suflet, sau şi neavînd suflet, să mişcă, şi să strămută, cum dobitocul, hainele, şi cealelalte.
„	Iară nemişcătoare zicem, precum, pămînt, copaci, zidirile, şi cealelalte.     
CAP 1.
Pentru stăpînirea lucrurilor.
β
1	Orice lucru nu este al nimunui, acela să face al celui ce va apuca să-l ia înainte. Deci: [6]
„ 	Cîte pietre scumpe, sau altele, găsim prin locuri slobode, să fac lucruri ale noastre, bez comorile ceale îngropate, care sînt domneşti.
„	Cîte sălbatece vînăm în locuri slobode spre vînătoare, să fac ale noastre.
„	Cîte sălbatece vînîndu-le alţii, şi lovindu-le, şi pierzîndu-le din ochii lor, vor cădea în mîinele noastre, să fac ale noastre. 
„	Cîte sălbatece încuibînd aiurea, şi apoi lăsînd acele locuri, vor veni la noi spre încuibare, sînt ale noastre, încît vor sta încuibînd.
„	Cît peşte vom vîna în locuri slobode de a vîna, este al nostru.
2	Cîte lucruri mişcătoare pierdute vom găsi, de nu să va găsi stăpînul lor, pînă în trei Ani, ale noastre să fac.  
3	Verice să clădeşte pe pămîntul nostru fără ştirea şi voia noastră, să face al nostru.
4	Orice să sădeşte fără voia şi ştirea noastră, în pămîntul nostru, al nostru să face.
5	Cînd gîrla prăvălindu-să, cîte puţintel va adăoga pămînt la pămîntul nostru, adaosul este al nostru.
„	Iară cînd va rupe o parte de pămînt, şi o va lipi lîngă al nostru, aceaia este a cui au fost pămîntul de la care s-au rupt.
6	Cînd gîrla să află între doi, sau mai mulţi stăpîni, atunci fieşcare dintre dînşii, stăpîneşte partea gîrlii cît ţine de la mal pînă în mijlocul ei.
CAP 2.
Pentru robirea lucrurilor.
β
1	Robire de lucru numim, dreptul care robeşte la oarece un lucru spre folosul altuia, precum o casă cînd supune* [7] pe alta ca să-i dea loc de drum, adecă să treacă prin curtea sa, sau făreastră să vază şi altele.
2	De nulte feliuri sînt robirile, adecă pentru trecere, lumină, vedere, sprijinire, vărsătură, picătură de Apă, şi altele.
3	Verice lucru este robit la altul, pentru vreun sfîrşit, negreşit acest lucru este supus şi la mijlocul ce priveşte spre acel sfîrşit, de este adecă o ţarină îndatorată a da Apă altia, este datoare a-i da şi trecere la Apă şi altele.
4	Cel ce fără tocmeală dobîndeşte robire de zeace Ani, fără împotrivirea stăpînului lucrului, acela are să o dobîndească, totdeauna, după împlinirea de zece Ani.
5	De să va slobozi lucru robit, şi stăpînul  robirii, nu va preînnoi robirea Ani zeace, iarăşi rămîne acel lucru slobod de robire.
CAP 3.
Pentru vecinătatea lucrurilor.
β
1	Care vecin fără ştirea stăpînirii va strămuta semnul de hotar, să plătească drept pedeapsă păgubaşului vecin, atît, cît să preţueşte locul care au însuşit cu strămutarea semnului.
2	Ale cîtor vecini hotară să vor amesteca, să să aleagă şi să să descopere cu cărţile lor de hotărnicii, cu măsurătoarea moşiilor de cîţi stînjăni sînt, cu semnele ce sînt puse drept hotară, şi cu cîte mărturii dovedesc ceilalţi răzaşi, şi sătenii, şi lăcuitorii celorlalte sate de prinpregiur.
3	Cînd să întocmesc hotarăle vecinilor ce au prigoniri, sînt datori să fie faţă cu cărţile lor, şi vecinii ce nu au prigonire. [8]
4 	Cînd să măsoară o moşie, să să facă măsurătoarea cu stînjănul ce anume să coprinde în seneturile sale.
„	Adecă de să coprinde stînjănul lui Costandin Vodă Brîncoveanul, cu acela să să măsoare, iară de să coprinde al lui Şărban Vodă, cu al lui Şărban Vodă să să măsoare.
5	Iară cînd în scrisori nu să coprinde anume ce stînjăn, atunci să să facă măsurătoare, cu stînjănul lui Şărban Vodă.         
6	Cînd moşia ce să măsoară avînd seneturi cu stînjăni, nu va avea şi semne netăgăduite, atunci să să înceapă sforîrea din semnile răzaşilor ceale netăgăduite, sau dintr-ale alăturaşilor cu acealea, şi celorlanţi.
7	Iară cînd să sforăsc la doi, ori ale mai multor răzaşi moşii, şi nu au nici scrisori de stînjăni prinzătoare, nici semne netăgăduite, atunci sforîrea să să înceapă din semnele vechii stăpîniri.
8	Pentru mai multă a hotarălor desluşire, de acum înainte să să măsoare şi lungul moşiilor, şi să să treacă în cartea de hotărnicie. 
9	De acum înainte în cărţile de hotărnicii, şi în zapisele de vînzarea moşiilor, să să scrie stînjănul lui Şărban Vodă.
10	Cînd să trage moşie de vecini, şi unul dintr-înşii va arăta carte de hotărnicie cu sumă de stînjăni, iară altul zapis de vînzare, iarăşi cu sumă de stînjăni, atunci cel ce arată cartea de hotărnicie, să-şi ia mai întăi stînjănii deplin. Apoi cel ce are zapisul să ia prisosul.
„	Iară cînd unul are zapis cu stînjăni, iară celalalt ori n-are zapis, sau are, însă fără sumă de stînjăni, atunci mai întîi să-şi ia stînjănii deplin cel ce are sumă de stînjăni, şi apoi celelalte.  [9]
11 	Atunci să pue hotarnicii pietre şi celelalte semne de hotară, cînd vecinii să vor mulţămi, sau să va da hotărîre domnească.
12	Să nu aibă răzaşii voe, să facă lucruri, din pricina cărora potopesc sau împuţinează gîrlile, şi heleşteile, iară de vor face să răspunză toată paguba ce vor pricinui cu îmulţirea, sau cu scăderea apelor.
13	Cînd răzaşi avînd locuri în care să pot face heleştee cu zăgasuri vor vrea să facă heleşteu, să să aşaze între dînşii pentru cheltuiala ce vor face de-a valma, şi pentru stăpînirea cea de-a valma a lucrurilor ce vor face.
„	Cînd unul din răzaşi nu va vrea, este datoriu să dea celuilalt înscris că să leapădă de această tovăroşie, şi celalalt să-şi lucreze slobod heleşteul şi să-l stăpînească singur.
„	De va da înscris răzaşul că să leapădă, şi în urmă să va căi, şi va vrea ori el, sau moştenitorii lui să să facă tovaroş la heleşteu, răspunzînd cheltuiala pă jumătate, să nu li să dea ascultare.
„	Cînd răzaşul nu va vrea, nici să priimească, nici să să lepede înscris, atunci să să tragă la judecată, şi să să silească să facă ori una, ori alta. 
14	Cîte am legiuit pentru locurile în care poate să să facă heleştei, tot această legiuim, şi pentru mori.
15	Cîţi vor să facă moară pă gîrla ce trece prin moşiile lor, să aducă meşter cumpănitoriu de Apă, şi de faţă cu toţi răzaşii, şi cu toţi cei ce au mori în susul lor, să să chibzuiască de nu îneacă moara ce este să să facă cu înălţarea Apii, moşiile vecinilor sau morile cele mai din sus, şi de nu vor îneca, să fie slobozi să facă, iară înecînd să nu fie. [10]
 „ 	De nu va face nicio înecătură acea moară, şi vecinii sau stăpînii morilor celor din sus să vor împotrivi, să să tragă la judecată şi să să silească.
„	Iară cînd fără chibzuirea cumpănitoriului de Apă, şi fără a fi răzaşi faţă, sau stăpînii morilor celor din sus, să va face moară, atunci de orice feliu sau de cîtă pagubă va fi pricinuitoare moara ce să va face, să o plătească îndoit stăpînul ei.
16	Vecinul din sus de va face moară noao pe gîrlă, şi vecinul de la vale va tăcea Ani zece, avînd vad vechiu şi nu-l va supăra, atunci să nu poată să facă moară pă vadul său, de va îneca moşia vecinului din sus, cu facerea morii sale.
17	Cu bătaia de par, după cum pînă acum să obicinuia, să nu dobîndească cinevaş robire de a face moară.
β
18	În oraşă mari sau mici şi în sate, cînd vecinul zideşte, este volnic celalalt vecin, de socoteşte că să vatămă, să dea de ştire însuş, sau printr-altul vecinului, sau purtătoriului de grijă, sau meşterilor ca să nu lucreze.
19 	De i să va da de ştire de aceasta vecinului, şi el nu va înceta din lucru să să tragă la judecată.
20	Pîrîşul vecin în trei luni să-şi săvîrşască prigonirea, iară de va prelungi mai mult judecata, să dea pîrîtului încredinţare şi atunci.
21	De să va dovedi că fără dreptate zideşte pîrîtul, este datoriu cu cheltuiala sa, să-şi strice zidirea, iară împotrivă dovedindu-să că cu drept cuvînt zideşte, atunci pîrîşul să-i plătească cîtă pagubă i s-au pricinuit, din zăticnire, şi din judecată.
22	Slobod e vecinul să vadă în curtea vecinului.
23	Volnic e vecinul să înalţe zid în locul său, ca [11] să nu vază vecinul în curtea sa, afară numai cînd va avea robire, să nu înalţe.
24	Cel dintre vecini zid cînd să va întemeia pe locul şi al unuia şi al altuia vecin, e de-a valma.
25	Zidul de-a valma să-l zidească vecinii, şi să-l preînnoiască cu cheltuiala pă din doao.
26	Cînd să va porni zidul tău spre zidul vecinului, şi stă a cădea eşti silit, ori a-l propti, ori a-l preînnoi sau a-l dărîma.
27	De va fi aproape a să dărîma părete ori casă putredă a vecinului tău, şi tu zicîndu-i să o dreagă, el nu va vrea, să-l tragi la judecată, iară judecata să-l silească ori să o dreagă, sau de nu va avea mijloc, să o dărîme.
28	Cine va zidi împotriva ferestrilor vecinului, să fie departe doaosprezece palme domneşti de ferestre, şi să zidească verice, şi cum va vrea.
„	Însă zidind eşitoare, sau grajdiu, să deşchiză uşa către dînsul, iară nu cătră vecinul.
„	Iară de va zidi împotriva unui zid orb, atunci de va avea robire, să să depărteze pentru picătură cît iase afară din zid învălitoarea, iară de nu are robire, să tae şi streaşina cît trece afară, şi să zidească.
      
PARTEA A TREIA
CAP 1.
De obşte pentru tocmeli.
β
1	Tocmeală este o făgăduială deopotrivă, de doi, sau de mai mulţi inşi.
2	Tocmelele să fac de noi în trei feliuri.
„	Ori lucrare pentru lucrare. [12]
 „ 	Ori dar pentru dare.
„	Sau lucrare pentru dare.
3	Numai pentru cîte stăpînim, putem şi a ne tocmi.
4	Tocmeală împotriva prăvililor, şi a năravurilor celor bune, nu să întocmeşte.
5	Tocmealele cele vicleane şi silite n-au tărie.
6	Putem să ne tocmim şi între noi, şi prin altul, 
„	Adecă cu scrisoare, prin mijlocitori, sau ori cu ce alt mijloc.
7	Putem să ne facem tocmelele şi în scris, şi fără scrisoare.
8	Tocmeala cea nescrisă cînd să va încredinţa cu întreagă dovadă, are tot o tărie ca şi cea scrisă.
9	Tocmeala cea scrisă, atunci are tărie, cînd să va iscăli de cei ce fac tocmeala şi să va da de cătră dînşii.
10	În aşăzămînturi, verice să va tocmi, ori în scris, sau nescris, de nu va fi împotriva pravilelor, prinde loc de pravilă.
11	În verice aşăzămînt, cine nu va păzi toată tocmeala, sau vreo parte, ori va zăbovi să o pue în lucrare, este datoriu paguba celuilalt după firea tocmealii, lucrarea, zăbava, şi întîmplarea.
„	Bez numai cînd nu să va ţinea de aşăzămînt din vreo împiedecare întîmplătoare şi neapărată. Adecă foc, potop, înecăciune, războiu, tîlhari, boală, slujbă domnească, şi altele asemenea.
12	Să strică tocmelele.
„	Cînd cei ce să tocmesc vor priimi.
„	Cînd de silă să vor tocmi. 
„	Cînd cu vicleşug să vor tocmi.
„	Cînd cei ce să tocmesc, şi pentru cîte să tocmesc n-au putere a să tocmi. [13]
 „ 	Cînd nu să vor pune în lucrare ceale tocmite după aşăzămînt.
„	Cînd sorocul tocmelii să va împlini, şi nu să va preînnoi.  
      
CAP 2.
Pentru vînzări.
β
1	Cînd tocmindu-ne dăm lucru pă bani numai, sau pă lucru numai, dar preţuit în bani, sau şi pă bani şi pă lucru mai puţin la preţ decît banii, sau deopotrivă, atunci această tocmeală să numeşte vînzare. 
2	Cîte lucruri opreşte pravila nu putem să le vindem.
3	Orice lucruri stăpînim cu tocmeală de a nu-l vinde, nu putem să-l vindem.
4	Bărbatul nu e volnic a vinde muerii, nici muerea bărbatului.
5	Năstavnicii nu sînt volnici să vîndă lucruri nemişcătoare, şi ţigani mănăstireşti, fără numai pentru plată de datorie ce nu se poate iconomisi, şi atunci iarăşi cu ştirea şi voia stăpînirii.
6	Vînzarea celor mişcătoare să să facă şi în scris, şi fără scrisoare, iară a celor nemişcătoare şi a ţiganilor, numai în scris.
7	Cei ce vînd lucru nemişcătoriu, atunci numai poate să vînză la alţii, cînd mai nainte va da de ştire, celora ce au cădere sau protimisis, sau Epitropilor lor, şi aceia nevrînd să cumpere, vor iscăli zapisul vînzării. 
„	Să protimisesc la cumpărătoarea celor nemişcătoare.
      1. Rudele dă sus şi dă jos.
2. Rudele de alăturea pînă la a patra spiţă cînd sînt şi părtaşi sau dăvălmaşi. [14]
3. Rudele de alăture pînă la a patra spiţă, cînd sînt şi vecini.
4. Cei ce sînt numai rude de alăturea, pînă la a patra spiţă.
5. Cei ce sînt numai părtaşi sau dăvălmaşi.
      6. Cei ce sînt numai vecini (întîi) cei ce să vecinesc în lungu, (al doilea) cei ce să vecinesc în lat, (şi al treilea) cei ce să vecinesc la vreun colţ.
„	Iară cînd doi inşi, sau mai mulţi, să vor întîmpla să aibă deopotrivă cădere, şi vor vrea toţi să cumpere, deopotrivă împărţesc şi lucrul ce să vinde.
8	Cel ce vinde lucru nemişcătoriu de va fi în Bucureşti şăzătoriu să înştiinţeze în scris Logofătului celui mare de Ţara de sus, că vinde cutăruia, cutare nemişcătoriu lucru, cu atîta preţ, şi să arate pă cei ce au cădere cine sînt, şi unde să află, şi atunci Logofătul cel mare să fie datoriu.
      1. Pre cei ce au protimisis, şi să află în Ţara romînească să-i silească să-şi ia seama, şi să hotărască în soroc de patruzeci de zile, de cumpără sau de să leapădă.
      2. Iară cei ce au protimis şi lipsesc din Ţara rumînească asemenea să facă în soroc de un An şi jumătate, în care soroc slobod iaste cumpărătoriul de va voi să cumpere de la vînzătoriu lucrul cel nemişcătoriu, făr de a sădi ceva într-însul, şi să-l aibă cu tocmeală ca de va voi să-l răscumpere pînă la soroc, cel ce are protimisis, să să tragă, iară de nu va voi, să-l stăpînească desăvîrşit. 
„	Iară cînd cei cu protimisis în numitele soroace, nici vor cumpăra, nici să vor lepăda, Logofătul cel mare atunci, să adevereze zapisul vînzării, şi vînzătoriul [15] să-şi vînză acel lucru nemişcătoriu cumpărătoriului său, şi cei cu protimisis să nu mai fie ascultaţi.
„	Iară de va fi vînzătoriul şăzătoriu în vreun judeţ, să dea de ştire Ispravnicilor, şi Ispravnicii să urmeze asemenea.
9	Cînd să vinde lucru sădit, sau clădit pă loc strein, şi închiriat, stăpînul locului să protimiseşte mai mult decît toate rudele şi vecinii, iară de să va lepăda şi va iscăli zapisul vînzării, atunci să să protimisească, rudele şi vecinii vînzătoriului.
10	Vînzarea ţiganilor să să facă după chipul vînzării lucrurilor celor nemişcătoare, (8) şi atunci vînzătoriul lor, să-i vînză la alţii, cînd rudele lui pînă la a patra spiţă avînd protimisis, şi nevrînd să cumpere vor iscăli zapisul vînzării în soroc de 20 de zile (de vor fi în Bucureşti) şi de 40 zile (de vor fi afară în pămîntul ţării rumîneşti) iară cîţi vor fi afară din Ţară, să nu aibă protimisis, nici să să facă lor în ştire.   
11	Oricine va vinde lucru nemişcătoriu, sau ţigan, şi va tăinui pă vre unul din cei cu protimisis, şi în urmă să va arăta, să-i plătească aceluia drept osîndă a zecelea parte din preţul lucrului ce s-au vîndut.
β
12	Vînzarea celor mişcătoare, atunci e săvîrşită, cînd cel ce vinde va da lucrul în mîna cumpărătoriului, şi cumpărătoriul lui va da preţul, sau încredinţare pentru preţ.
„	Desăvîrşit vînzare este, şi cînd vînzătoriul singur începe a da lucrul, sau cumpărătoriul singur a da preţul.
13	Vînzarea celor nemişcătoare, atunci e săvîrşită, [16] cînd vînzătoriul priimind preţul, sau încredinţare pentru preţ, va da cumpărătoriului zapisul vînzării.
14	Cînd vînzarea să va face desăvîrşit (12) (13) atunci cumpărătoriul să face stăpîn lucrului.
15	Înaintea vînzării cei desăvîrşit, veri ce bine, sau vătămare să va întîmpla lucrului celui de vînzare, cătră vînzătoriu priveaşte. 
16	După săvîrşirea vînzării veri ce bine să va întîmpla lucrului celui de vînzare, cătră cumpărătoriu priveaşte.    
17	După ce va lua sfărşit vînzarea, de va rămînea lucrul la vînzătoriu, orice să va întîmpla lui de primejdie de foc, potop, tîlhari, şi verice altă silă neapătrată, acea întîmplare cătră cumpărătoriu priveaşte.
18	Iară de va rămînea lucrul după săvîrşirea vînzării la vînzătoriu, şi să va strica din vicleşugul lui, sau din neluare aminte a lui, stricăciunea cătră dînsul priveşte.
19	De să va tocmi, să fie slobod vînzătoriul de căpuirea lucrului, sau de să va hotărî cu aşăzămînt cum să să căpuiască, atunci să să urmeaze după aşăzămînt şi legătură.
β
20	După săvîrşirea vînzării, de nu să va soroci cînd să să dea lucrul, să înţeleage în toată vreamea.
21	După săvîrşirea vînzării, de nu să va aşeza în ce loc să să dea lucrul, să înţălege ori în ce loc să va găsi.
22	După săvîrşirea vînzării, de să va aşăza în ce loc şi în ce vreame să să dea lucrul, să urmează după aşăzămînt.
23	Cînd vînzătoriul, după ce va vinde lucrul nemişcătoriu, nu-l va da în sorocul cel orînduit, este datoriu să [17] dea cumpărătoriului, rodurile de cînd s-au vîndut lucrul, pînă în ziua ce-l va da.
24	Cînd vînzătoriul va vinde lucrul nemişcătoriu, şi nu-l va da în vreamea sau în locul ce s-au sorocit, atuci de era să să neguţătorească cumpărătoriul, îi plăteşte cîştigul ce l-au păgubit, după cum s-au vîndut de cătră alţii lucrul acela, în orînduitul loc şi vreame.
25	De să va întîmpla să să zăticnească răspunderea lucrului de vreo silă neapărată, cum de tîlhari, războiu şi altele asemenea, nu să îndatorează vînzătoriul.
26	De să va orîndui vreame, cînd adică cumpărătoriul să-şi priimească lucrul, şi la soroc nu-l va priimi, şi după aceaia să va întîmpla stricăciune lucrului, atunci vînzătoriul nu e datoriu nimic.
„	Dar cînd cumpărătoriul va zăbovi a lua lucrul, şi vînzătoriul va cheltui fără a fi tocmeală pentru căpuirea acelui lucru, cumpărătoriul atunci e datoriu să-i plătească cheltuiala.
β
27	După săvîrşirea vînzării, de nu să va tocmi vremea şi locul de plată, atunci să cuvinte a să plăti ori în ce vreame, şi ori în ce loc să dă lucrul.
28	După săvîrşirea vînzării, veriunde, şi ori în ce vreame să va tocmi preţul ca să să plătească, să urmează după aşăzămînt.
29	De va zăbovi cumpărătoriul plata, este datoriu a da şi dobînda banilor.
30	De va lua vînzătoriul o parte de preţ, iar pentru ceialaltă iaste în primejdie, slobod iaste să poprească lucrul, pînă i să va plăti, sau să i să dea încredinţare de cătră cumpărătoriul.    
31	De să va face vînzarea cu arvună, şi să va căi vînzătoriul, dă înapoi arvuna, şi mai plăteşte încă atîta, iară de să va căi cumpărătoriul o pierde.
 [18]
5.
β
32	Cînd va vinde vînzătoriul nemişcătoriu lucru strein, şi cu judecată să va cere, şi să va lua de Stăpînul său, atunci vînzătoriul să fie datoriu a întoarce cumpărătoriului preţul şi dobînda banior, iară cumpărătoriul să dea stăpînului rodurile lucrului.
„	De va îmbunătăţi cumpărătoriul, lucrul acela cu sădiri, atunci Stăpînul lucrului să-i plătească cheltuiala îmbunătăţirii. 
„	De va clădi cumpărătoriul cevaşi pă lucrul acela, şi acea clădire aduce folos, să o cumpere Stăpînul, iară de nu aduce, să o rădice cumpărătoriul.
33	De va vinde cumpărătoriul lucrul de prigonire, şi dintr-aceia să va întîmpla judecată cumpărătoriului, plăteaşte atunci vînzătoriul toată cheltuiala judecăţii.
34	Cînd un vînzătoriu va vinde fără zapis la doi cumpărători tot acelaş lucru mişcătoriu al său, şi-l va da unuia dintr-înşii, atunci cumpărătoriul ce-l va priimi, să să facă stăpîn, iară celalalt să ceară dela vînzătoriul ceea ce i să cuvine, iară vînzătoriul să piarză a treia parte din preţul lucrului, şi să să dea la cutia de milostenie.
35	Cînd vînzătoriul va vinde cu zapis tot acel mişcător lucru, la doi cumpărători, atunci să-l ia care din cumpărători să va vedea din zapisul cumpărătoarei că l-au cumpărat mai întîi. Iară celalalt să ceară de la vînzătoriul ce i să va cuveni, şi vînzătoriul să piarză asemenea a treia parte din preţul lucrului, şi să să dea la cutia de milostenie.
36	Cînd vînzătoriul va vinde acelaşi nemişcătoriu lucru, la doi cumpărători. Să-l ia care din cumpărători să va vedea din zapisul cumpărării, că l-au cumpărat mai întîi, şi celalalt să ceară de la vînzătoriul [19] ceia ce i să cuvine. Iară vînzătoriul să piarză a zecea parte din preţ, şi să să dea la cutia de milostenie.
β
37	Cînd vînzătoriul va vinde lucru fără a hotărî felurimea lui, atunci este datoriu a da de cea de mijloc feliurime, iară de o va hotărî, e datoriu să dea de cea hotărîtă. Adecă, de va vinde grîu fără a hotărî ce feliu de grîu, este datoriu a da grîu de mijloc, iară de va zice foarte bun, atunci este datoriu a da foarte bun.
38	De va pune vînzătoriul altă feliurime, şi va fi alta, atunci cumpărătoriul iaste slobod, sau să nu ia lucrul, sau să scază din preţ.
39	De nu va arăta vînzătoriul zminteala lucrului ce vinde, şi la urmă să va vedea, iaste slobod cumpărătoriul să nu ia lucrul, sau să scază din preţ.
„	Aceasta însă atunci să să facă, cînd lucrul acela pentru zminteala ce are, rămîne a fi netreabnic, sau cu anevoe a fi de trebuinţă, iară aminteri să rămîe vînzătoriul nesupărat.
40	Pentru zmintealele ceale învederate, (cum ochiu stricat al unui cal, şi altele aseamenea) nu să învinovăţeaşte vînzătoriul, pentru că cumpărătoriul nu poate pricinui că nu l-au văzut, şi
41	Deobşte orice zminteală să va socoti că cumpărătoriul putea să o vază, să o cunoască, sau să o bănuiască, nu poate pentru aceasta să pricinuiască.
42	Cînd vînzătoriul va şti zminteala lucrului ce vinde, şi o va tăcea, şi dintr-aceasta să va întîmpla pagubă cumpărătoriului, să îndatorează la pagubă. Iară cînd nu o va şti nu să îndatorează.
„	Precum: de va vinde neştine turmă zmreduită, şi să vor zmredui şi alte oi, şi altele aseamenea.
43	Vînzătoriul lucrurilor nemişcătoare, datoriu iaste [20] să arate şi cîte robiri au aceale lucruri, iară de nu va urma aşa, slobod iaste cumpărătoriul să strice vînzarea, sau să scază din preţ.
44	Să strică vînzarea şi cumpărătoarea:
„	Cînd să vor tocmi vînzătoriul şi cumpărătoriul să o strice.
„	Cînd vor vinde sau vor cumpăra cei ce nu sînt slobozi să vînză, ori să cumpere.  
„	Cînd să vor vinde lucruri oprite de pravilă, a nu să vinde.
„	Cînd nu să va plăti preţul la soroc, sau la locul unde s-au tocmit, şi va vrea vînzătoriul să strice vînzarea.
„	Cînd nu va da lucrul la soroc, sau la locul unde s-au sorocit, şi va vrea cumpărătoriul să strice cumpărătoarea.
„	Cînd nu să va păzi legătura ce să coprinde în vînzare.
„	Cînd să va găsi că are zminteală lucrul cel cumpărat, şi nu o va spune vînzătoriul, şi va vrea cumpărătoriul să strice vînzarea.
„	Cînd să va găsi că are robire lucrul cel nemişcătoriu vîndut, şi nu o va spune vînzătoriul, iară cumpărătoriul va vrea să strice cumpărătoarea.
„	Cînd lucrul ce să vinde strein fiind, să va cere prin judecată şi să va lua.
„	Cînd să va face vînzare spre stricăciune împrumutătorilor, şi împrumutătorii vor da jalbă.
„	Cînd vînzătoriul va vinde, silit de altul mai cu puterea.
„	Cînd prin neştiinţă va vinde vînzătoriul lucrul cu preţ mai jos de jumătate de cît să obicinuiaşte.
„	Cînd vînzătoriul şi cumpărătoriul să vor ului, unul gîndind că vinde alta, iară celalalt că cumpără alta.
[21]
β
45	Cine va vrea să vînză lucru nemişcătoriu la mezat, să ceară voie de la stăpînire, cătră starostea de Neguţători.
46	Starostea luînd voie şi poruncă de la stăpînire, datorie are să strige lucrul prin Bucureşti, şi pe lîngă aceasta să înştiinţeze cu cărţi de publicaţie, toate Isprăvnicaturile, iară Ispravnicii să înştiinţeze obştea, ca să poată fiteşcare, ori însuşi, sau prin vechil să să afle la mezat.
47	De să va vinde lucrul la mezat pentru datorie, după hotărîrea judecăţii, atunci să ia săvîrşire vînzarea, în şaizeci de zile.
48	În vînzările ce să fac cu mezat, protimisis nu să dă, ci cel ce adaogă mai mult la preţ, acela cumpără.
49	Vînzarea ce să face cu mezat, să să întărească cu hotărîre domnească şi cu pecete.
CAP 3.

Pentru schimbu
β

1	Cînd învoindu-ne dăm lucru pentru lucru, sau lucru şi bani mai puţini decît preţul lucrului ce să dă atunci, aceasta, schimb, să numeşte.
2	Schimbul este ca şi o vînzare şi cumpărare, şi unul şi altul din schimbători, să socoteaşte însuşi vînzătoriu şi cumpărătoriu împotrivă. Deci
3	Cele legionate pentru vînzare şi cumpărare (3. 4. 5. şi 15 pînă la 29. şi 35. 36. 40. şi pînă la 46.) să alcătuesc deopotrivă, şi la schimburi.
4	La schimburi protimisis nu să dă.
5	Nestavnicii mănăstirilor, sînt slobozi să schimbe [22] lucru mănăstiresc, nemişcătoriu cu nemişcătoriu, de îndoit preţ cu ştirea stăpînirii, iară aminteri nu.
6	Să strică schimbul ca şi vînzarea, tot cam pentru asemenea pricini.
CAP 4.
Pentru închiriere sau arendă
β
1	Închirierea sau arenda, este tocmeală, şi să zice, cînd zidirea noastră (sau rodurile) şi veniturile pămîntului nostru le dăm altuia, cu cutare preţ, în cutare soroc, ca să le stăpînească.
2	Igumenii nu pot da în arendă moşiile mănăstireşti, decît pe un an, fără numai cînd vor avea neapărat trebuinţă, şi atunci cu ştirea stăpînirii. 
3	La închirieri sau arenzi, protimisis nu să dă, fără numai părtaşilor carii cînd să dă în chirie sau în arendă lucrul lor cel de-a valma, să protimisesc să-l ia.
β
4	De va călca tocmeala Stăpînul lucrului, şi va păgubi pă chiriaş răspunde paguba.
5	De va vinde Stăpînul lucrul ce au închiriat, sau au dat în arendă, şi cumpărătoriul nu va vrea să lase pă chiriaş pînă la soroc, atunci Stăpînul să îndatorează la paguba chiriaşului.
6	De va închiria sau va da în arendă Stăpînul lucrul, cu soroc, şi înaintea acelui soroc va muri, atunci moştenitoriului, e datoriu să să ţie de tocmeală pînă la soroc.
7	Cînd Stăpînul va lăsa legaton, un lucru ce este închiriat, şi va muri înaintea sfîrşitului închirierii, atunci chiriaşul să fie neclintit, iară legatarului să i să facă îndestulare, după cum am legiuit la legaturi.
Vezi pentru legaturi. [23]
8	Chiriaşul poate şi el a închiria altuia lucrul, afară numai cînd să va tocmi împotrivă.
9	Chiriaşul să aibă a păzi după zapis tocmeala închirierii, căci nepăzindu-o, orice pagubă să va pricinui dintr-aceasta, o plăteşte.
10	Chiriaşul să nu poată a să sluji cu lucrul cel închiriat, decît numai în trebuinţa şi cu mijlocul ce s-au tocmit, iară urmînd împotrivă, 
 slobod este Stăpînul să strice tocmeala, şi de cumva din schimbarea mijlocului să va strica lucrul, supus iaste chiriaşul la pagubă.
11	Chiriaşul, sau arendaşul, verice va zidi sau va preînnoi la lucrul ce l-au închiriat, fără ştirea stăpînului, cheltuiala este a sa, bez numai cînd să va tocmi aminterea.
12	Chiriaşul în veri ce stare va priimi lucrul cel închiriat e datoriu tot întru aceiaş stare să şi-l răspunză, sau cum să va tocmi, iară de nu, plăteaşte paguba.
13 	Verice stricăciune va cerca lucrul cel închiriat tot, sau parte dintr-însul de stăpînire, de răzmiriţă, înnecăciune, cutremur, venire de Ape, şi dintr-alte aseamenea întîmplătoare şi neapărată pricină, chiriaşul nu să îndatorează, dar şi împotrivă orice pagubă va cerca chiriaşul, nu să îndatorează Stăpînul.
14	De să va închiria o casă, şi va arde, atunci de să va fi aprins pă dinlăuntru, să îndatorează chiriaşul, iară de va fi venit focul de aiurea şi s-au aprins, Stăpînul păgubeaşte.
15	Să strică închirierea cînd cu o glăsuire va vrea şi Stăpînul şi chiriaşul.
„	Cînd Stăpînul ori chiriaşul nu să ţine dă tocmeală.
„	Cînd chiriaşul strică lucrul, sau să va sluji cu dînsul, împotriva mijlocului ce s-au tocmit.
[24]
CAP 5.
Pentru sădire sau clădire.
β
1	Sădirea iaste un chip de închiriere, şi să zice, cînd închiriem pămîntul nostru la altul, ca să sădească, sau să zidească pă dînsul, plătindu-ne un ce, şi cel ce cu arătatul mijloc, ia pămîntul nostru, să cheamă săditoriu sau clăditoriu.
2	Tocmeala clădirii şi a sădirii să să facă înscris.
3	Sădirea să să urmeze întocmai după tocmeală.
4	Cînd stăpînul clădirii, sau al sădirii, nu va, în trei Ani, ceia ce s-au tocmit a da, să să tragă la judecată, şi după ce-i va da judecata soroc de şase luni, şi iarăş nu va plăti, atunci să să preţuiască lucrul cel sădit sau clădit, în starea ce să va găsi, şi să-l răscumpere Stăpînul locului, iară clăditoriul să să izgonească.
5	Cînd sădirea va fi zidire, şi va arde sau să va dărîma cu totul, atunci, de nu va fi fost mai dinainte tocmit, cum să să urmeze, să rămîie locul slobod în stăpînirea stăpînului său.
CAP 6.
Pentru clacă.
β
1	Claca iaste un chip de clădire obicinuit în Ţara rumînească, şi să întocmeaşte cînd stăpînul moşii priimeaşte pă clăcaş, adecă pă săditoriu, să şază pă moşia lui.
2	Datoriu iaste clăcaşul să lucreze stăpînului moşii 12 zile pe An, şi de să va tocmi de acum înainte  vreunul din stăpînii moşiilor cu clăcaşul pe mai puţine zile, tocmeala aceaia să nu aibă tărie, iară cîte [25] tocmeli sînt făcute pînă acum pe mai puţine zile decît 12, acelea să să păzească.
3	Care din stăpînii moşiilor cu vicleşug să va tocmi cu clăcaşii altuia să-i facă lui clacă mai puţine zile decît doaosprezece, şi-i va trage pe moşia sa. Aceasta cînd să va vădi să piarză privelegiul clăcii, şi să plătească şi stăpînului moşii claca clăcaşilor ce au tras.
4	Clăcaşul bez claca de doaosprezece zile, să are stăpînului moşii încă o zi primăvara, sau toamna, să-i dea şi un car de lemne la crăciun, cărîndu-le ori la moşia lui, sau aiurea unde are Stăpînul trebuinţă de dînsele pînă la un loc cu depărtare de şase ceasuri.
5	De nu va avea Stăpînul nimica a lucra, atunci să-i dea clăcaşul cîte un leu de fieşicare zi.  
6	Să nu fie volnic stăpînul să aducă pă clăcaş dela moşia ce lăcuiaşte pă alta să lucreze, fără numai cînd moşia îi va fi cu depărtare cel mult de trei ceasuri.
7	Clăcaşul să nu poată să facă curătură fără voia în scris a stăpînului cuprinzătoare unde şi cît loc să cure, iar urmînd împotrivă să-şi piarză osteneala şi să ia curătura Stăpînul moşii.
8	Stăpînul să nu poată să ia curătura clăcaşului ce are de la părinţi, sau o face cu voia stăpînului.
9	Care din clăcaşi fără voia Stăpînului va sădi vie pă locul lui să o piarză.
10	Cînd clăcaşul va lăsa via sa nelucrată în trei Ani, să să tragă la judecată, şi atunci dîndu-i judecata încă un An soroc, de nu o va lucra şi într-acel An, să o piarză şi să o ia Stăpînul.
11	Clăcaşul să nu poată să vînză vin sau rachiu pă moşie, de nu să va tocmi cu stăpînul. [26]
12	Clăcaşul să nu poată să deşchiză băcănie pe moşie de nu să va tocmi cu stăpînul.
13	Clăcaşul să nu poată să facă moară pă moşie.
14	Clăcaşul să nu poată să vîneze peşte în heleşteul stăpînului.
„	Dar în bălţile dunării să vîneze peşte, dînd cîte un peşte la zece.
„	Iară pă gîrla ce trece prin moşie e slobod să vîneze peşte fără zeciuială.
15	Clăcaşul fugind de pă moşie sau murind fără moştenitori de nu e datoriu vistierii să stăpînească Stăpînul casa lui, grădina lui şi curăturile lui.
16	Clăcaşii să dea stăpînului moşii.
„	Din doaozeci vedre din vinul său o vadră domnească.
„	Din zece clăi de grîu, de ozu, de meiu, una.
„	Din tot pogonul de porumb patru baniţe porumb bătut sau opt cocoloşi cu baniţa de ocă doaozeci şi doao.
„	Din toate cealelalte roduri de la zece una.
„	Toate acestea cărîndu-le cu carul său la casa stăpînului ce are pă moşie.
17	Clăcaşul să dea stăpînului pentru fieşicare stup, trei bani. 
18	Clăcaşul pentru fieşi care capră, să dea stăpînului bani doi, atît iarna, cît şi vara.
19	Stăpînul să ia pentru fieşicare turmă de oi (ce să află pe moşia lui de la blagoveştenii şi pînă la sfîntul Gheorghie, şi fată) cîte un miel şi un leu, şi de fieşi care stînă, brînză, sau bani, după tocmeală.
CAP 7.
      Pentru tocmeli de slujbe.
β
1	Tocmeală de slujbă se zice, cînd ne tocmim cu cineva, să ne facă cevaşi şi să-i plătim, adecă să ne [27] zidească, să ne sape, să ne coasă, să ne aducă cevaşi, să ne lucreze, să ne înveţe, să ne tămăduiască, şi cu un cuvînt, orice alt lucru cu plată.
2	Tocmeala de slujbă să să urmeze întocmai.
3	Cel ce plăteşte şi cel ce ia plată să îndatorează unul altuia după tocmeală.
4	De vei tocmi meşter cu plată ca să facă din materiia ta cevaşi, şi nu-l va face lucrul acela întocmai, după cum te-ai tocmit cu el, sau îl va greşi şi nu-l va face cu meşteşug, atunci, de iaste materia din cele ce să prefac fără stricăciune, pierde osteneala sa, iară de iaste din cele ce nu să prefac, o ia el, şi plăteşte preţul ei.
5	De vei tocmi meşter cu tocmeală, ca lucrul făcut de dînsul de va fi pe placul cutăruia, să fie priimit, atunci de nu-i va fi pă plac, pierde munca, şi plăteşte şi materia, de nu va fi a sa.
6	De vei tocmi meşter cu plată să-ţi lucreze cevaşi cu soroc, iară el pînă la soroc nu-l va săvîrşi, eşti slobod să strici tocmeala.
7	De vei tocmi meşter să-ţi lucreze cevaşi din lucrul tău, şi lucrînd să va întîmpla să cerce vreo stricăciune lucrul, din pricina uneltelor sale, sau din nemăestrie, meşterul răspunde, bez numai cînd se va tocmi aminterea.
β
8	De vei tocmi meşter să-ţi facă zidire, şi lucrînd tot lucrul sau parte, să va dărîma de cutremur, sau va arde, sau va cerca altă stricăciune din întîmplătoare şi neapărată pricină, paguba este a ta, iară de să va întîmpla să cerce stricăciune din pricina nemăestrii lui, verice pagubă va pricinui stricăcinea aceaia, priveaşte la meşterul, şi iaste datoriu a o răspunde. [28]
9	De vei tocmi lucrătoriu de sărcini sau chirigiu cu cai sau cu carul, sau corăbieriu, să mute de la un loc la altul lucrul tău, iară lucrul va cerca stricăciune pă drum, atunci de să va întîmpla aceasta din vicleşugul sau neluarea aminte sau din beţia lor, sînt datori ei paguba, iară de va fi din întîmplare împotriva luării aminte a lor, paguba priveşte asupra ta, bez numai dacă să va tocmi aminteri.
10	De vei tocmi slugă cu soroc şi nu te va sluji bine, eşti slobod ca şi mai nainte de soroc să-l goneşti, dîndu-i ce i să cuvine pă cît te-au slujit, iară de-ţi va face stricăciune să-i ceri şi paguba.
11	Să strică tocmeala de slujbă, cînd nu să vor păzi cele tocmite.
CAP 8.
Pentru împrumutare şi datorie
β
1	Împrumutarea iaste tocmeală.
„	Împrumutătoriu să zice cel ce împrumută.
„	Datoriu cine să împrumută.
„	Datorie ceaia ce iaste neştine datoriu, din împrumutare, sau din pagubă.
2	Cine împrumută nevastă cu bărbat fără adeverirea bărbatului său şi a judecăţii, să-şi piarză împrumutarea.
3	Cine împrumută Igumen cu pecetea mănăstirii, şi adeverirea Epitropilor, sau a Arhiereului din partea locului, (de nu va avea Epitropi) are pă mănăstire datoare, iară cine împrumută împotriva arătatei forme, are datoriu pă Igumen, iară nu pă mănăstire. [29]
4	Cine e datoriu, este îndatorat a-şi plăti datoria după tocmeală. 
5	Verice lucru răfueşte datoria sau o împuţinează, sau îi face îndestulare, drept plată prinde loc.
6	Care datornic să va muta şi să va da de împrumutătorul său platnic la altul, este datoriu a plăti aceluia, cît iaste datoriu la împrumutătoriul său.
7	Cel cu soroc împrumutat e datoriu a plăti la soroc. 
8	Cel împrumutat fără a pune soroc cînd să-şi plătească datoria, este datoriu a o plăti oricînd i să va cere.
9	Cel cu soroc împrumutat, mai nainte de soroc nu să poate sili.
10	Cînd un datoriu la soroc sau după soroc, ducîndu-şi datoria la împrumutătoriul, şi el nu o va priimi, atunci puindu-i pecete, să o dea în păstrare la judecată, şi de atunci să să socotească că au plătit.
11	Cînd să va trage la judecată un datornic ce n-au plătit, şi va cere soroc, atunci de va fi bogat în lucruri, să i să dea soroc de patru luni, iar de va fi sărac şi fără a avea mijloc de plată, să să dea puţin soroc şi să să precurmeze judecata în grabă.
12	Cînd preste sorocul de patru luni nu va plăti datornicul şi împrumutătorii silesc, atunci să să vînză de judecată averea lui şi să să plătească.
13	Cînd un datornic, după sorocul de patru luni, mai cerînd şi alt soroc, şi cei mai mulţi din împrumutători îi dau lui acel soroc, atunci biruiaşte voia celor mai mulţi. Iară cînd deopotrivă sunt la număr şi cei ce-i dau soroc şi cei ce nu-i dau, atunci biruiaşte voia părţii ce are mai mult Capital să ia, iară de vor fi şi părţile deopotrivă şi capetele, atunci pentru iubirea de oameni, biruiaşte voia celor ce-i dau soroc.
14	Veri ce lucru va dărui sau va da dă zestre, sau va vinde datornicul spre paguba împrumutătorilor, să va înapoi. [30]
15	Cînd un datornic va mofluzi, să să tragă la judecată, şi de va dovedi pagubile sale înfiinţate, să afle de la judecătorii săi milostivire, iară de nu, să să învinovăţească ca un mufluz prefăcut.
16	De va da datornicul cînd mufluzeşte averea sa împrumutătorilor, ca să să izbrănească de datorie, sînt slobozi împrumutătorii să o priimească, sau nu.
17	Cînd împrumutătorii vor priimi spre izbrănirea datorii, averea datornicului, de nu să izbrănesc toţi pă tocma, să-şi izbrănească datoria după analoghia capetelor.
18	Cîţi împrumutători vor priimi pă seama lor averea datornicului, spre izbrănire, să socotesc de tot plătiţi, oricum să vor izbrăni.
19	Cînd împrumutătorii nu vor priimi teslimatul averii datornicului, rămîn totdeauna buni împrumutători.
20	Obşteştile şi domneştile datorii să protimisesc a să plăti mai întîi decît ceale particulare. 
21	Cei cu zălog împrumutători să protimisesc la plată mai întîi decît cei fără zălog.
22	Cei cu zălog înainte de nuntă împrumutători, să protimisesc zestrii.
23	Zestrea să protimiseşte celor cu zălog după nuntă împrumutători.
24	Zestrea să protimiseaşte decît toată fără zălog datorie.
25	Datoriile morţilor, trec la moştenitori.
CAP 9.
Pentru poliţe
β
1	Poliţa iaste un feliu de împrumutare de bani, sau de preţ de bani împrumutaţi aici, ca să-i luăm aiurea. [31]
„	Împrumutătoriul banilor poliţii să zice Stăpînul poliţii, iară cel împrumutat, trăgătoriu de poliţe, şi platnic acela, pre care orînduiaşte trăgătoriul, să o plătească.
„	Cartea de poliţă numim, carte de împrumutare.
„	Vericare din platnici va priimi să plătească poliţa să iscăleaşte în cartea de poliţă, şi atunci să socoteaşte, că s-au priimit poliţa.
2	Care din platnici va priimi poliţa, iaste datoriu negreşit să o plătească la soroc.
3	Iară de nu o va plăti la soroc, să i să mai dea trei zile cînd nu iaste Om de primejdie.
4	Iară cînd şi după sorocul de trei zile nu o va plăti, să să osîndească a o plăti cu dobîndă îndoită.
5	Cînd trăgătoriul va trage poliţă şi platnicul nu o va plăti, atunci să o înfăţişeze într-acea zi la judecată, şi să o întoarcă înapoi.
„	Poliţa înfăţişată la judecată va să zică că nu s-au priimit de cătră platnic.
6	Cînd o poliţă înfăţişată la judecată se va întoarce înapoi, atunci iaste îndatorat trăgătoriul a o plăti stăpînului ei în doaozeci şi patru de ceasuri cu dobîndă îndoită.
CAP 10.
Pentru dobînzi
β
1	Dobîndă să zice un atît ce după tocmeală dă datornicul împrumutătoriului său pentru datoria sa.
2	Să nu plătească nimeni pentru alte datorii dobîndă mai multă de cît unul la zece într-un an.
„	Iară pentru datoriile poliţilor ce nu să plătesc la soroc, să plătească dobîndă îndoită. [32]
3	Nimeni să nu plătească dobîndă la dobîndă. 
„	Iară dacă datornicul mulţumindu-se va face dobînda capete, şi va făgădui pentru toată suma dobîndă, atunci să-i plătească, căci aceasta nu mai este dobîndă la dobîndă, ci dobîndă la capete.
4	După ce dobînzile să vor face tot deopotrivă cu capetele, dobîndă să nu să mai plătească.
5	Datornicul cel mort, din ziua morţii sale, pînă în ziua ce să va numi moştenitoriul său, să nu dea dobîndă.
6	Cel ce e datoriu bani fără dobîndă, însă cu soroc, acela după soroc e datoriu şi dobîndă.
7	Cel ce e datoriu fără soroc, şi fără dobîndă, acela plăteaşte dobîndă din ziua ce să va dovedi că i s-au cerut datoria şi nu au plătit-o.
8	Cîte datorii hotăraşte judecata, pînă să vor plăti, curge dobînda.
9	Care înzestrătoriu făgăduiaşte bani în zestre, cînd la soroc nu va da, după soroc e datoriu dobîndă.
CAP 11.
Pentru zălogire
β
1	Zălogire să zice cea după tocmeală dare a zălogului.
„	Zălog să zice lucrul ce dă datornicul împrumutătorului spre încredinţarea datoriei.
2	Zălogul nu să socoteaşte numai pentru datorie ci şi pentru dobîndă şi pentru cheltuelile ce să vor face la el.
3	Cîte stăpînim acelea numai le şi zălogim.
„	Drept aceia de să va zălogi lucrul strein, să să dea stăpînului său.
4	De să va zălogi acelaşi zălog în două cursuri de vremi, la doi împrumutători, şi unuia din ei să vor [33] da cele adevărate seneturi ale acelui lucru, iară celuilalt nu, atuncea să să protimisească cel ce va avea seneturile, iar de nu să vor da seneturile, atuncea să să protimisească cel dintîiu după cursul vremii zălogaş. 
5	Cînd să va zălogi tot acelaş zălog, tot într-un curs de vreame la doi împrumutători, fără a să hotărî cîtă parte unui şi cîtă altuia să zălojaşte, atunci acel zălog să socoteaşte întreg zălogit la fiteşcare în parte, şi de nu va fi destul la amîndoi să să plătească, atunci să aibă a să plăti fiteşcăruia după analogia capetelor lor.
„	Adecă unul l-au împrumutat zece mii, celalalt cinci, să ia acel cu zece mii douo părţi, şi celalalt una, căci fiind şi cele zeace mii, şi cele cinci, tot împrumutate pre tot zălogul, să cuvine tot deopotrivă pagubă să cerce, pentru că de vor lua pre jumătate, cele zeace mii cearcă mai multă pagubă, şi cele cinci mai puţină.
6	Cînd tot într-o vreame să va zălogi unuia lucrul întreg, iară altuia parte din lucru, atunci împrumutătoriul cu lucrul întreg, să protimiseaşte la plată.
7	Cînd tot acelaşi zălog să va zălogi la doi împrumutători, hotărît la fieşcare cîte cît, adecă parte atît unul şi atît altul, atunci fieşcăruia din partea lui să plăteaşte.
8	Cînd din lucrul ce e de-a valma, un părtaş va zălogi nehotărît partea sa, atunci împrumutătoriul are zălog partea cea nehotărîtă.
9	Cînd să va da zălogul, verice adaos de avere să va întîmpla la acesta, şi acel adaos să numără drept zălog.
„	Adecă de voiu zălogi nemişcătoriu lucru, şi după aceaia voiu face o clădire pre dînsul, şi clădirea aceaia, să socoteaşte zălog. [34]
10	De să va strica din întîmplare lucrul zălogit şi să va preface, şi prefăcîndu-se tot zălog rămîne.
„	Adecă de voiu zăloji casa, şi va arde, şi o voiu preface.
11	Veri ce prefacere va face datornicul zălogului, totdeauna rămîne zălogit nestrămutat.
„	Adecă dînd zălog un cîmp, de îl va face la urmă vie, şi altele.
12	Cînd un zălog va cerca sminteală fiind în mîna împrumutătoriului, atunci de va fi sminteala pricinuită din întîmplare neapărată, paguba iaste a datornicului, iară de să va pricinui din viclenie sau lenevire a împrumutătoriului, paguba iaste a împrumutătoriului.
13	Cu zălogul mişcătoriu nu poate împrumutătoriul să să slujească la trebuinţele sale, de nu să va tocmi cu datornicul, căci amiterea orice stricăciune va cerca, plăteaşte.
14	Zălogul nemişcătoriu, cînd să va da cu Antihrisis, ( Antihrisis să zice cînd să va da zălogul la împrumutătoriu ca să-l întrebuinţeze şi să-i ia venitul.*), Atunci poate împrumutătoriul, să-l aibă în trebuinţele sale, şi să-l închirieze altora.
15	Împrumutătoriul poate să zălojească şi el zălogul datornicului său, la al său împrumutătoriu, în cîtă datorie l-au luat şi el, şi precum îl are. Afară numai cînd să va tocmi împotrivă.
16	Cînd un datornic să va muta de la un împrumutătoriu la altul, să mută cu dînsul şi zălogul cu toate drepturile sale.
17	Zălogul nemişcătoriu să să vînză cu ştirea judecăţii, iară cel nemişcătoriu, cu ştirea Domniei.
18	Cînd împrumutătoriului nu i să plăteaşte deplin datoria* [35] din zălogul ce are, şi alţi împrumutători fără zălog nu mai sînt, atunci lipsa să i să împlinească din ceialaltă aveare a datornicului, iară de vor fi şi alţi împrumutători, să între şi el cu acea lipsă dimpreună cu aceia, şi să i să plătească ca unui deplin împrumutătoriu.
CAP 12.
Pentru chezăşie
β
1	Chezăşia iaste tocmeală, şi faptă a chezaşului.
„	Chezaş să zice, cine cătră altul, pentru datoria sau obligaţia altuia făgăduiaşte încredinţare.
„	Chezăşuit să zice acela pentru care chezaşul dă chezăşuire.
2	Cela ce va priimi odată chezaş, nu poate să mai ceară pre altul chezaş în locul aceluia. 
3	Chezaşul cînd nu va zice curat pre cît să pune chezaş, să socoteaşte că-şi dă chezăşia pre oricît e datoriu chezăşuitul, iară cînd va zice curat pre cît să chezăşueşte, atunci numai pre atîta iaste chezaş.
4	Cine să chezăşueşte pentru datorie, de nu va plăti datornicul după sorocul ce să va pune de cătră judecată, însuş el să o plătească, mai apoi să o ceară de la acela.
5	Cînd datornicul să va muta de la un împrumutătoriu la altul, să mută şi chezaşul cu dînsul.
6	De să vor chezăşui mulţi pentru aceaiaşi datorie, iaste datoriu fieşcare dintr-înşii pre toată datoria, şi împrumutătoriul sileşte pre care va vrea.
7	De să va tocmi, chezăşuitul datornic, cu împrumutătoriul să schimbe datoria cea dintîiu, adăogîndu-o, sau scăzîndu-o, sau schimbîndu-i numele, atunci [36] chezaşul lui, de nu să va chezăşui şi la schimbare, iaste slobod de chezăşie.
8	Chezăşia ce să face pentru datorie trece şi la moştenitori.
β
9	Cine să va pune chezaş pentru Om, şi nu-l va înfăţişa cînd să va cere, să osîndeaşte a plăti cîtă datorie este acel Om datoriu, afară numai cînd va cere un soroc de mijloc ca să-l aducă.
CAP 13
      Pentru obştire sau de-a valma
β
1	Zicem obştire sau de-a valma, tocmeala aceia după care doi sau mai mulţi Stăpîni (ce să cheamă împreună părtaşi sau de vălmaşi) stăpînesc un lucru deobşte.
2	Cîţi părtaşi stăpînesc lucrul de-a valma, au deopotrivă de-a valma, şi drepturile lor.
3	Verice căştig va veni din lucru de-a valma, să împărţeaşte de-a valma.
4	Verice cheltuială să va face la lucrul de-a valma, să împarte de-a valma.
5	Care din părtaşi iaste purtătoriu de grijă pre lucrul de-a valma, datoriu iaste să ia aminte de dînsul ca şi de al său, iară de nu, iaste datoriu de vericîtă pagubă să va pricinui din vicleşug, din lenevire, şi din greşala lui, şi deobşte.
6	Fieştecare părtaş, cîtă pagubă să va pricinui la lucrul deobşte, e datoriu să o plătească.
7	Nici unul din părtaşi, nu poate să facă vreo prefacere, fără învoiala tuturor, iară de va face, e datoriu paguba ce să va pricinui dintr-acea prefacere.
8	Fieştecare părtaş slobod iaste să oprească din prefacere pre tovarăşul său. [37] 
9	Cînd părtaşii vor vedea, sau vor afla de acea prefacere a tovarăşului lor, şi nu-l vor opri, nu pot jelui pentru dînsul de să va întîmpla pagubă din pricina prefacerii, căci văzînd prefacerea sau aflînd şi neoprindu-o să veade că au priimit-o.
10	Toţi părtaşii sînt datori să împarţă lucrul cel de-a valma, cînd unul va vrea, şi de s-au tocmit mai nainte să nu să împarţă niciodată.
11	Cînd la împărţeala celui de-a valma lucru este neapărată trebuinţă a fi supusă o parte la cealelalte spre robire. (Pentru drum sau pentru Apă sau pentru altcevaş asemenea). Atunci judecătorii, sau împărţitorii să supue la robire orice parte vor găsi cu cale, şi pentru robire să despăgubească pre stăpînul părţii aceia cu bani, sau cu loc mai mult, sau cum într-alt chip vor socoti.
12	De nu să va putea împărţi lucrul cel de-a valma în părţi deopotrivă, împărţitorii să potrivească partea ce nu să potriveaşte, cu bani, sau cu altcevaş.
13	Cînd lucrul de-a valma nu să poate împărţi, (cum un pod de-a valma) sau cînd pricinuiaşte pagubă de să va împărţi, atunci sau să să dea unuia cu preţ hotărît pre An cîte atît, sau să să strige la mezat pre tot anul şi preţul să să împarţă.
CAP 14
Pentru tovăroşie
β
1	Tovăroşia iaste un feliu de obştire, şi să zice, cînd doi inşi sau mai mulţi tocmindu-se, vor pune toţi cîte atît, cu care să neguţitoresc împreună, avînd deobşte şi cîştigul şi paguba.
2	Tovăroşia să poate tocmi. [38]
	1. Cu soroc sau fără soroc.
   	2. Cu punere de capital deopotrivă sau nu deopotrivă.
	3. Cu punere unii de lucruri, şi alţii de fapte, cînd adecă unii pun bani sau alt cevaşi.
      „ Iară alţii osteneală, credinţă şi altele.
	4. Cu deopotrivă puteare a tovaroşilor, sau nu deopotrivă.
      „ Precum cînd tovaroşii toţi să însarcină deopotrivă să ocîrmuiască lucrul cel deobşte, sau cînd aleg să fie numai unul ocîrmuitoriu şi pre acela îl însărcinează. 
      5. Cu voe de a lua din căştig, sau fără voe.
      „ Cum cît să dă voe tovaroşilor, cînd să aibă a lua fieşcine pre An, din căştigul lucrului de tovăroşie, pentru ale lor trebuinţe, şi cît nu, sau cînd nicidecum nu li să dă, şi altele.
3	Toţi tovaroşii sau mai mari capete de vor pune, sau mai mici, sau numai osteneala, tot aceale drepturi au la tovăroşie, sau cum să vor tocmi.
4	Tovaroşul unii tovăroşii, slobod e să să facă tovaroş şi altiia, de nu să va tocmi anume împotrivă.
5	Cînd un tovaroş bez tovaroşii săi să va întovăroşi şi cu alţii, aceia nu să socotesc tovaroşi cu tovaroşii săi.
6	După ce să va tocmi tovăroşia odată, sînt datori toţi tovaroşii să păzească tocmeala negreşit, că de nu, să osîndesc a plăti paguba ce să va pricinui din călcare.
7	La tovăroşii cîte pedeapse să orînduesc de tovaroşi asupra călcătorilor, viclenilor, şi ne străduitorilor tovaroşi, să să păzească.
8	Nici unul din tovaroşi fără priimire deobşte a tovăroşii,* [39] nu poate să prefacă cevaş în tovăroşie, iară prefăcînd, e datoriu paguba.
9	Fieştecare tovaroş volnic iaste să oprească orice prefacere a tovaroşului său.
10 	De va vedea tovaroşul, prefacerea tovaroşului său, sau ştiindu-o nu o va opri, şi dintr-această pricină să va pricinui pagubă, nu poate să ceară paguba de la dînsul, pentru că să socoteaşte că au priimit prefacerea.
11	Care din tovaroşi va vătăma cinstea, sau credinţa tovăroşii, e datoriu paguba ce dintr-aceia să pricinuiaşte.
12	Care tovaroş va ascunde lucrul, sau banii ai tovăroşii, sau furiş să va sluji cu ei spre al său cîştig, să socoteaşte fur, şi e datoriu ceale ascunse, dobînda banilor, şi paguba ce dintr-acestea s-au pricinuit.
13	Verice pagubă va pricinui tovaroşul, sau însuşi, sau prin altul din greşala sa, se îndatorează a o plăti, încă nici răsplătire i să socoteaşte de va aduce dintr-altă parte vreun folos nenădăjduit.
„	Pentru că e datoriu şi pagubă să nu aducă, şi să folosească.
14	Tovaroşul de va orîndui vreun mai mic tovaroş al său, sau pre altul, oblăduitoriu părţii lui, sau a obştii, şi orînduitul va pricinui pagubă, însuşi el e datoriu paguba.
15	Nici un tovaroş nu iaste datoriu avînd, sau ocîrmuind el lucru de tovăroşie, de să va strica, sau să va pierde acel lucru, din întîmplătoare şi neapărată pricină, cu toată a lui prin putinţă pază şi luare aminte.
„	Adecă de să va fura lucrul sau să va arde, sau să va îneca şi altele.
(
16	Cît cîştig aduce tovăroşia să împarte la toţi tovaroşii* [40] după analoghia capetelor părţii lor, sau cum să vor tocmi, şi cîtă pagubă să va întîmpla să cerce, iarăşi toţi sînt datori a o răspunde cu analoghie, sau cum să vor tocmi.
17	Cîtă datorie va face tovaroşul, pentru tovăroşie, tovăroşia iaste datoare.
18	Cîte cheltueli trebuincioase şi cuviincioase va face tovaroşul, pentru tovăroşie, tovăroşia iaste datoare.
19	Fieştecare tovaroş iaste slobod să rădice din căştigul obştii tovaroşiei, atîta cît face analoghia capitalului părţii sale, afară numai de să vor tocmi împotrivă.
20	Nici un tovaroş nu poate să-şi tragă capitalul părţii sale din tovărăşie, fără numai la desfacerea tovăroşii.
21	Tovăroşia tovaroşului nu trece la moştenitoriu, adecă nici tovaroşii nu sînt datori să priimească de tovaroş pre moştenitoriu de va vrea, nici el e datoriu să fie tovaroş de vor vrea ei, însă:
	1. Cîtă pagubă s-au întîmplat la tovăroşie pînă la sfîrşitul vieţii mortului, sau care vieţuind el au pricinuit-o, iaste datoriu şi moştenitoriu, cum şi toate celelalte cheltueli şi datorii ale tovăroşiei au analoghie.
	2. Orice cîştig au adus tovăroşia pînă la sfîrşitul vieţii mortului, ia şi el parte cu analoghie.
	3. Ia şi partea capetelor.
β
22	Să strică tovăroşia:
„	Cînd vor priimi toţi tovaroşii.
„	Cînd să va împlini sorocul (de iaste cu soroc).
„	Cînd va lua sfîrşit feliul neguţătoriei, sau lucrul pentru care s-au întovăroşit.
„	Cînd să va pierde marfa de neguţătorie.[41]
„	Cînd de obşte să va opri feliul neguţătoriei, pentru care s-au tocmit.
„	Cînd să va vădi vicleşug sau furtişag din partea tovaroşilor.
„	Cînd vor face prefaceri tovaroşii.
„	Cînd nu să vor păzi ceale tocmite.
„	Cînd unul din tovaroşi să va orîndui în slujbă politicească.
„	Cînd să va pedepsi unul din tovaroşi cu ocna, cu puşcăria sau cu surghiunie şi altele asemenea.
„	Cînd va muri unul din tovaroşi.
„	Pentru toate aceastea întîmplări, volnici sînt tovaroşii de vor vrea să strice tovăroşia.
CAP 15
Pentru logodnă
β
1	Logodna să zice cea mai întîi tocmeală de cuvîntare a nunţii.
2	Cîţi cu cîte sînt slobozi a să căsători, aceia cu acealea pot a să şi logodi.
3	Să strică logodna
	1. Cînd să va face împotriva pravililor căsătoriei (2).
	2. Cînd voesc a să călugări, ori amîndoi logodnicii, sau numai unul din amîndoi.
	3. Cînd să vor bolnăvi de o boală ce nu să poate tămădui.
	4. Cînd să va dovedi că unul pre altul ponosluiaşte, şi oarecum îl defaimă.
	5. Cînd putînd să să căsătorească, pricinuiesc pricini fără temeiu, şi nu să căsătoresc.
      6. Cînd să va hotărî vremea de a să căsători, şi la soroc pricinuiesc fără de cuvînt. [42]
      7. Cînd nu să va hotărî vremea căsătoriei, şi preste trei Ani nu să căsătoresc.
      8. Sau cînd aşa numai fără pricină să vor căi.
4	Cînd să va strica logodna, atunci arvunele, adecă darurile de la logodnă să dau înapoi cu osîndă de pagubă, sau fără osîndă.
5	Şi de să va strica logodna pentru pricinile (1), 2, 3, (3) atunci să dau înapoi fără osîndă, luînd fiteşcare ce au dat, iară de să va strica pentru pricinile (4, 5, 6, 7, 8) atunci cine le-au luat de va fi pricina, întoarce arvunele, şi plăteşte încă atît preţ în bani, iară cine le-au dat, le pierde.
CAP 16
Pentru nuntă, zestre şi exoprică
β
1	Nunta iaste tocmeala unirii bărbatului cu femeia spre facere de copii.
2	Să nu să căsătorească:
„	Slobozi cu robi.
„	Creştini cu cei de altă lege.
3	Nevrîsnecii fără voinţa părinţilor, sau a Epitropilor, să nu să căsătorească, şi părinţii sau Epitropii fără voia lor să nu-i căsătorească.
4	Vîrsnecii avînd părinţi cu blagoslovenia lor să să însoare, iară cînd părinţii lor nu să vor îndupleca şi după al treilea a lor rugăciune, atunci să să arate ne priimirea lor la stăpînire.
5	Epitropul să nu ia întru căsătorie pe cea supt Epitropia lui, cît îi va fi supt Epitropie.
6	Să desparte căsătoria:
	1. Cînd să va face împotriva legii (2).
	2. Cînd bărbatul din slăbiciune nu-şi va împlini datoria căsătoriei sale pînă în trei ani. [43]
	3. Cînd femeia întru început are pricini împotrivitoare spre înpreunare, şi nu să pot tămădui.
	4. Cînd bărbatul sau nevasta vor vrea să să călugărească sînt slobozi a să despărţi.
	5. Cînd bărbatul va dovedi cum că nevasta lui au cugetat rău împotriva vieţii, sau muerea cum că bărbatul i-au cugetat rău, atunci de trebuinţă e a să despărţi.
	6. Cînd bărbatul va dovedi că muerea lui n-au fost fecioară, este slobod să să desparţă.
	7. Cînd bărbatul va dovedi pre muerea lui de curvă, e slobod să o desparţă.
      8. Cînd bărbatul are posadnică în casa sa, sau că ţine cu cheltuială de faţă aiurea, iaste slobodă nevasta să-l desparţă.
      9. Cînd bărbatul îşi va defăima nevasta cum că n-au fost fecioară, sau că e curvă, şi nu o va putea dovedi, iaste slobodă nevasta să-l lase.
      10. Cînd bărbatul neguţătoreşte cinstea nevestii, este slobodă nevasta să-l desparţă.
      11. Cînd nu voeşte unul pre altul, şi nu să vor învoi pînă în trei Ani.
7	Cînd să va despărţi căsătoria, atunci din copii lor, partea femeiască să rămîie totdeauna la mumă, iară partea bărbătească de sînt mici şi au încă trebuinţă de creşterea mumii, să rămîe iarăşi la mumă, iară de sînt mari, să-i ia tatăl.
8	După despărţirea căsătoriei să fie datoriu tatăl să poarte de grijă pentru hrana copiilor, iară de va fi el fără stare, şi muma lor în bună stare, să fie muma datoare.
Zestre
β
9	Zestre să zice averea fămei, ce la căsătorie dă bărbatului* [44] ei, cu tocmeală, ca ea să fie Stăpînă zestrii totdeauna, iară el să-i ia venitul totdeauna.
10	Nici bărbatul poate vreodată să însuşească stăpînirea zestrii muerii sale, nici fămeia rodul zestrii ei de la bărbatul său, ci zestrea este dreptul fămeii, iară rodul al bărbatului, însă.
11	Cînd venitul zestrii iaste venit de preste An, atunci numai iaste al bărbatului, iară cînd nu va fi de preste an iaste al fămeii, adecă adaosul zestrii.
„	Cum adecă de să va da pădure cu ghindă de zestre, ghinda ca un venit de preste An iaste a bărbatului, iară de va tăia bărbatul pădurea şi va vinde copacii cei tăiaţi, atunci preţul lor nefiind venit de preste an, iaste adaosul zestrii muerii, şi iarăşi.
„	De să va da de zestre, un cîmp, cu fîneţe, şi cu o zidire dărămată netrebuincioasă, atunci fînul iaste venit al bărbatului, iară de să va vinde materia zidirii cei netrebuincioase, atunci preţul ei îi iaste adaos la zestre.
12	Tatăl iaste datoriu să-şi înzestreze pre fie-sa din averea lui.
13	Murind tatăl şi rămîind fată neînzestrată, şi avut părintesc, datoriu iaste fratele să o înzestreze din acel avut, dînd şi dritul său cînd nu să va ajunge, ca să o mărite după bărbat de potriva ei, şi după cinstea ei.
„	Încă şi cînd nu va rămînea nici un avut, datoriu este şi atunci fratele să o înzestreze cu dintr-ale sale.
14	Nu poate tatăl să o înzestreze pre fie-sa din zestrea muerii sale, de nu va vrea ia.
15	Muma e slobodă să înzestreze fată cu zestrea sa.
16	Care tată, ori mumă, ori rudă, sau strein, de va făgădui zestre, e datoriu a o da negreşit. [45]
17 	Zestrea ce să făgăduiaşte să protimiseaşte a să plăti mai întîi decît cei ce au împrumutat pre făgăduitoriul în urma făgăduelii zestrii.
„	Adecă întîi ceia ce să înzestrează ia zestrea, ce i s-au făgăduit ei, şi apoi să răfuesc împrumutătorii celui ce s-au făgăduit.
18	Cînd tatăl, sau muma, rudă, sau strein, făgădueşte zestre şi nu o dă, atunci bărbatul e slobod, să o ceară prin judecată.
19	Cînd bărbatul nepriimind toată zestrea, cîtă să coprinde în foaia de zestre, au pornit judecată, şi iarăşi nu o au putut lua, atunci e datoriu a răspunde nevestii cîtă au priimit.
20	Cînd bărbatul lenevindu-se, nu să va porni în cursul paragrafiei ca să-şi ceară prin judecată zestrea cea făgăduită, şi făgăduitoriul va scăpăta, bărbatul iaste datoriu, iară de să va porni, nu iaste datoriu.
21	Cînd bărbatul va lăsa zestrea cea făgăduită la făgăduitoriul să urmeze cu dobîndă, şi va scăpăta făgăduitoriul, bărbatul iaste datoriu.
22	Cînd să va da lui zestre, vreun lucru ce în silnicie să ţine de altul, şi va fi priimit, atunci daca bărbatul neoprindu-se de vreo neapărată stînjăneală, ci din lenevire nu să va porni prin judecată în cursul paragrafiei, şi paragrafia să va isprăvi după şase Luni de la ziua nunţii, bărbatul este datoriu. 
„	Iară de să va isprăvi mai nainte de şase Luni, nu este datoriu bărbatul, daca nu să va fi pornit.
23	După cum tata, sau muma, sau moşul, înzestrînd o fată să vor aşăza cu ginerile pentru zestre, acel aşăzămînt rămîne nestrămutat, adecă:
24	De să vor aşăza, ca murind muerea fără moştenitoriu, să moştenească bărbatul toată zestrea muerii, sau [46] o parte, să urmează întocmai după aşăzămînt, şi cealelalte.
25	Cîte fata sărmană, sau văduva sărmană vor aşăza cu bărbatul lor cînd să mărită, rămîn nestrămutate.
26	Lucrurile de zeste ceale mişcătoare neînsufleţite să pot da şi preţuite, şi nepreţuite.
27	Numai ţiganii, dobitoacele, şi toate ceale nemişcătoare nepreţuite să să dea.
28	Zestrea cea preţuită să primejdueşte pre seama bărbatului fără de osebire.
29	Zestrea cea nepreţuită orice stricăciune va cerca din vicleşug, sau din neîngrijire, sau greşală a bărbatului, el iaste datoriu, iară ce stricăciune va cerca din neapărată întîmplare (cum foc, cufundare, răzmiriţă, şi altele) paguba iaste a nevestii.
30	Ţiganii şi dobitoacele, să primejduesc pre seama bărbatului, fără de osebire, căci căştigă prăsila lor ce ca o roadă iaste a lui.
31	Cîte cheltueli va face bărbatul spre paza lucruilor de zestre, sînt ale lui, iară cîte va cheltui la zidiri din temelie (cum namestii) sau spre venit nou al zestrii (cum heleşteu, mori, şi cealelalte) aceale cheltueli sînt ale muerii.
32	Nici bărbatul nici muerea, nu pot să vîndă zestrea, sau să o zălogească, sau să o dăruiască, afară numai.
33	Cînd bărbatul va pune cu ştirea judecăţii alt cevaş în locul zestrii de acelaş preţ atunci lucrul de zestre poate să-l vînză, să-l zălogească, să-l facă orice va voi şi
34	Muerea cînd va voi să-şi pue la cin politicesc pre bărbatul său, sau cînd va voi să dezrobească, ori să scoaţă de la închisoare, ori să tămăduiască pre el, [47] ori pre copilul ei, ori să mărite vreo copilă a sa, iaste volnică să vînză lucru de zestre al ei prin adeverirea judecăţii.
35	Muerea cînd lucrul de zestre al ei să va întîmpla ori nevolnic, sau cu anevoe a să sluji cu dînsul, sau mai mult de pagubă decît de folos, iaste volnică prin adeverirea judecăţii să-l dea schimb pre alt cevaş, sau să-l vînză, şi să cumpere lucru de trebuinţă, şi mai de folos.
36	Ţiind căsătorie, nu e slobodă muerea să-şi ia zestrea dela bărbat, afară numai.
37	Cînd bărbatul să va dovedi răsipitoriu, şi cheltuitoriu, sau îngreoiat cu datorii, poate muerea, cu mijlocul judecăţii să-şi ia zestrea, sau să ceară siguranţia ei şi
38	Cînd Bisearica va osebi pre muere de bărbat pentru un curs de vreme cu nădejde de împăcat şi atunci poate să-şi ceară siguranţia zestrii.
39	Cînd va muri bărbatul, muerea rămîne de sineşi Stăpînă pre zestrea ei.
40	 Cînd murind bărbatul are muerea lipsă de zestre, atunci averea lui să împlinească, atîta lipsă cîtă îi lipseşte împotriva pravilelor ce sînt pentru zestre.  
41	Cînd să va despărţi bărbatul de muere pentru pricinile (1.) 2, 3, 4, 6, 11, 6, atunci bărbatul e datoriu zestrea muerii după cum la (40) se hotăraşte. 
41	Cînd să va desface căsătoria din pricină că muerea au cugetat rău, împotriva vieţii bărbatului său (6). Atunci bărbatul să stăpînească jumătate din zestre, de n-au copii; iară de au, să o ţie pentru dînşii supt Epitropia sa, luîndu-i rodurile încît va trăi, şi muerea să să închiză în Mănăstire de călugăriţe, nu mai puţin decît doao Luni, nici mai mult decît doi Ani. [48]
„	Iară cînd să va desface căsătoria din pricină că bărbatul au cugetat rău, împotriva vieţii muerii, atunci să-i răspunză zestrea întreagă după cum la (41) şi preţul zestrii pre jumătate, şi el asemenea să să închiză în Mănăstire de bărbaţi.
43	Cînd să va desface căsătoria pentru preacurvia muerii, atunci să să urmeze precum şi pentru primejduire de viaţă, (Vezi 42) fără de a să închide muerea în Mănăstire de călugăriţe. 
„	Iară cînd să va desface căsătoria pentru căci bărbatul hrănia ţiitoare, sau pentru căci ponosluindu-şi muerea ca pre o nefecioară, sau preacurvă, nu o va dovedi, sau pentru că să neguţătoria cu cinstea ei. Atunci să să urmeze precum şi cînd va cugeta împotriva vieţii sale (Vezi 42) fără de a să închide în Mănăstire de călugări,

Pentru exoprica
β
44	Toată averea mişcătoare, sau nemişcătoare, cîte are muerea afară din zestrea ei, exoprică să zice.
45	Toată exoprica trebue să fie ştiută bărbatului de unde o are muerea, iară fiind neştiută, e a bărbatului.
46	Cîtă exoprică ştiută bărbatului are muerea, toată ca nişte lucruri ale sale, o stăpîneşte ia desăvîrşit, şi iaste volnică să facă cu dînsa ce va vrea, adecă să o vînză să o închirieze, să o zălogească, să o împrumute, şi să o dăruiască.
47	Dacă muerea va da exoprica ei în mîinile bărbatului ca să o ocîrmuiască, trebue bărbatul să îngrijească de ia, ca de chiar lucrurile sale, iară de nu, orice i să va întîmpla, din nepurtarea lui de grijă, sau din vicleşug, iaste datoriu. [49]
48	Cînd bărbatul va întoarce muerii zestrea, sau moştenitorilor ei, datoriu iaste să întoarcă şi toată exoprica, afară numai din cîte au vîndut ia ori au dăruit, au s-au stricat nu din neîngrijirea sau vicleşugul lui, ci din pricina vremii, ori din altă întîmplare neapărată.

CAP 17
Pentru învoială
β
1	Învoiala să zice tocmeala aceia ce doi, sau mulţi prigonitori adecă să ajung la prigonirile lor, ca să nu să mai judece la judecată.
2	Învoiala să face şi în scris şi prin graiu, şi prin mijlocitori, şi fără mijlocitori.
3	Daca la învoieli să orînduiaşte osîndă aceluia ce nu va păzi tocmeala, osînda să pune în lucrare întocmai.
4	Daca la una şi aceiaşi pricină prigonindu-se mulţi, unii din tr-înşii să vor învoi, iară alţii nu, atîţia sînt legaţi a păzi acea învoială, cîţi să vor fi învoit.
5	Cine nu să învoiaşte cu chiar Stăpînul prigonirii, sau cu vechilul lui, nu să socoteaşte că să învoiaşte.
6	De nu să va numi hotărît la ce prigonire să învoesc, cei ce să învoesc, ci numai vor zice că să învoesc, sau că la prigonire să învoesc, atunci iaste neştiut de s-au făcut învoială sau nu, şi pentru aceaia de nu să va dovedi hotărît, la ce prigonire, iaste fără tărie.
7	Daca vreo parte prigonitoare, va ascunde sau va fura, ori însuşi sau prin altul dovezile drepturilor ceilalte împrotivnice părţi, şi cu vicleşug să va învoi cu aceia, şi apoi să va vădi adevărul nu să socoteaşte că s-au învoit.
„	Cum moştenitoriul unui împrumutătoriu mort, cînd [50] să va învoi cu datoriu, ca să-i dea din datoria lui atîta, şi să-i ierte ceialaltă, şi apoi după învoială să va arăta diiata mortului, în care erta datoriului său toată datoria, sau cînd un moştenitoriu dinpreună cu altul, ştiind toată averea mortului, nu va arăta-o deplin cellalt moştenitoriu, şi acela crezîndu-l să va învoi pre cît i-au arătat celalalt.
8	Ucigaşul poate să să învoiască pentru ucidere cu rudele celui omorît.  
9	Învoiala cea silită cînd să va dovedi iaste fără de tărie.

CAP 18
Pentru eretocrisie
β
1	Eretocrisie să zice tocmeala aceia ce doi, sau mulţi alegînd pre unul sau pre doi inşi, sau mai mulţi îi vor orîndui judecători pricinii lor.
„	Să zic şi judecătorii aceia, judecători aleşi.
2	Orice prigonire de tocmeală şi de daruri afară numai de despărţenia căsătoriei, de zestre, de Epitropie, şi de moştenire, să poate judeca şi prin eretocrisie.
3	Pricină de vinovăţie nu să judecă prin eretocrisie.
4	Orice obraz poate să fie eretocritis adecă judecător ales.
„	Afară de mueri, nevîrsneci, nebuni, şi de oamenii în vileag osîndiţi de necinstiţi.
5	  Tocmeala eretocrisiei totdeauna în scris să să facă.
6	Pînă a nu da în mînă judecătorilor aleşi, prigonitoarele părţi carte de tocmeală eretocrisiei, sînt sobozi, dacă nu vor voi, să strice tocmeala, iară după ce vor da-o, nu mai sînt slobozi.
7	Cînd în tocmeala eretocrisiei, să va orîndui osîndă [51] împotriva celui ce nu va sta la hotărîrea judecătorilor, osînda să să împlinească. 
8	Cîte şi ce feliu de pricini vor orîndui părţile prigonitoare, în tocmeala eretocrisiei, atîtea, şi acelea numai sînt slobozi judecătorii să judece.
9	Cei ce să judecă sînt siliţi să stea, şi să dea ascultare pînă la sfîrşitul hotărîrii.
10	Pînă a nu întra în cercetarea pricinii judecătorii aleşi sînt slobozi să să lepede de a fi judecători.
11	După ce va întra judecătoriul ales în cercetarea pricinii, nu să mai poate lepăda, afară numai cînd să va necinsti de cătră cei ce să judecă, sau de este să purceze undeva, sau de să va orîndui în slujbă politicească, sau de i să va întîmpla vreo boală ce nu să poate tămădui, sau de va dovedi că i s-au întîmplat trebi neapărate, din pricina cărora nu să îndeletnicează.
12	Cînd un judecătoriu ales, afară din zisele pricini (11) nu va  să judece şi să hotărască, atunci să să silească prin stăpînire.
13	Cînd unul sau toţi judecătorii aleşi, să vor lepăda de judecată, pentru pricinile acelea (11), atunci slobozi sînt cei ce să judecă să strice eretocrisia, sau dimpreună cu aceia, să orînduiască pre altul, sau pre alţii judecători la pricina lor de vor voi.
14	Judecătorii aleşi afară din ceia ce îi vor orîndui nu pot pre altul nici să-l judece, nici să-l îndatoreze.
15	Cînd judecătorii aleşi nu să unesc, la hotărîre, şi cîţi sînt cei ce nu să unesc, atîţia sînt şi cei ce să unesc, atunci însuşi ei cu toţii să aleagă un al treilea judecătoriu preste dînşii fără de a să întreba cei ce să judecă de voesc sau nu. 
16	Verice va hotărî judecătoriul ce s-au ales preste ceilalţi* [52] sînt datori şi judecătorii, şi cei ce să judecă, să priimească negreşit.
17	Cînd cei mai mulţi judecători se unesc la hotărîri şi cei mai puţini nu să unesc, atunci are putere părerea celor mai mulţi.
18	Cînd unul din orînduiţii judecători aleşi lipsind, nu va auzi şi el toată curgerea prigonirii, nici va da părerea sa, hotărîrea celorlalţi nu are nicio putere, afară numai, lipsind va lăsa hotărîrea sa la tovarăşul său.
19	După ce vor iscăli hotărîrea judecătorii aleşi şi o vor da celor ce să judecă, numai sînt judecători, şi nu pot nici să mai judece de iznoavă pricina, nici de vor fi greşiţi să-şi îndrepteze hotărîrea, afară numai de să va fi întîmplat greşală la numere, sau la numărătoare.
20	Hotărîrea judecătorilor aleşi, ori dreaptă, sau nedreaptă de va fi, apellaţie nu are. 
21	Eretocrisia n-are tărie.
„	Cînd pricina nu să judecă prin eretocrisie (2, 3).
„	Cînd să face judecătoriu ales, cel ce să opreşte de cătră pravilă (4).
„	Cînd cei ce să judecă, pînă a nu să începe judecata, şi după ce să începe, singuri să vor învoi.
„	Cînd să va lepăda, sau va muri vreunul din judecători, şi cei ce să judecă nu vor orîndui altul.
„	Cînd va muri vreunul din cei ce să judecă.
 
CAP 19
Pentru vechilet
β
1	Vechilet zicem fapta vechilului.
2	Iară vechil iaste cel ce stă în locul stăpînului la vreo treabă. [53]
2	Vechiletul să întocmeaşte din tocmeala Stăpînului, şi a vechilului, adecă: unul să pue în lucrare treaba, iară cellalt să priimească ceale lucrate.
3	De multe fealiuri să face vechiletul, după feliurimile pricinilor.
„	Adecă să tocmească, să vînză, să cumpere, să închiriaze, să dea, să ia, să privegheze, să dăruiască, să să judece, să să învoiască, şi cealelalte.  
4	Să poate da vechiletul de cătră Stăpîn, de însuş sau prin altul în scris, şi nescris, pentru un lucru, şi pentru multe, cu osebire, şi fără osebire, cu deplină putere, şi veri cum alt.
5	Vichilul e datoriu, să pue în lucrare treaba vechileatului său, după tocmeală, după cugetul Stăpînului, şi fără vicleşug.
6	Care vechil va pune în lucrare, treaba vechiletului împotriva tocmelii şi cugetului Stăpînului, sau va lucra cu viclenie şi va pricinui pagubă, este datoriu paguba.
7	Dacă vechilul va pune în lucrare treaba după tocmeală, după voia Stăpînului, şi fără vicleşug, şi să va pricinui pagubă din întîmplare, nu este datoriu.
8	Dacă vechilul după ce va primi vechiletul, să va lenevi şi fără nici o întîmplare neapărată, nu va pune nicidecum treaba în lucrare, atunci de nu să va întîmpla pagubă, nu să învinovăţeaşte numai pentru această a lui semplice lenevire, iară de să va întîmpla, să învinovăţeaşte: căci să cuvenea ori să nu priimească vechiletul, sau după ce l-au priimit, să pue treaba în lucrare.
9	Cîtă cheltuială va face de la sine vechilul cu cuviinţă în lucrarea vechiletului său, este datoriu Stăpînul, [54] acea cheltuială să o plătească cu dobîndă, măcar şi de nu-i va fi poruncit să cheltuiască.
„	Şi cînd îi va fi orînduit cît să cheltuiască, şi vechilul va cheltui mai mult cu cuviinţă, iarăş Stăpînul iaste datoriu la ceale mai mult cu cuviinţă cheltueli.
„	Iară de va cheltui fără cuviinţă mai mult, el iaste datoriu.
10	După ce Stăpînul va da vechilet vechilului, şi vechilul va începe a pune în lucrare treaba, îndată este datoriu Stăpînul a priimi orice va face vechilul după porunca lui.
11	Poate Stăpînul după ce va da vechilului întîia poruncă, să dea şi al doilea cu totul împotriva cei dintîiu, sau spre dresul cel dintîiu în parte, şi a treia, şi a patra, şi de rînd totdeauna, însă pănă a nu înceape vechilul a lucra, căci după ce va înceape, să cade să priimească Stăpînul ceale lucrate.
12	Cînd va orîndui Stăpînul şi al doilea vechil, tot la acea pricină, după ce au orînduit pre cel dintîiu; atuncea de va fi apucat cel dintîiu să pue treaba în lucrare, iaste datoriu Stăpînul să priimesccă toate cîte va fi făcut pănă atunci, şi cheltuialele ceale cuviincioase.
13	De să vor orîndui de Stăpîn doi, sau mai mulţi vechili tot la aceaiaşi pricină, toţi sînt datori deopotrivă pentru aceia, şi de nu vor apuca treaba cu toţii dimpreună, pentru că toţi deopotrivă au priimit vechiletul.
14	Cînd din doi, sau mulţi vechili de o seamă orînduiţi la aceiaş pricină, unul sau unii vor lucra fără ceialalţi, atunci Stăpînul volnic iaste, de să păgubeaşte, să-şi ceară de la toţi paguba. [55]
15	Are voe vechilul după ce va priimi şi să va face vechil, să să leapede, ori pănă a nu înceape treaba, sau şi în lucrare fiind, din cuviincioasă pricină, şi zăticneală.
„	Adecă de să va bolnăvi, sau să va orîndui în slujbă politicească, şi nu are vreame.
„	Sau din altă a sa întîmplare ce întru adevăr îl zăticneaşte, şi altele asemenea.
16	Are voe vechilul şi fără pricină să să leapede, dacă lasă pricina într-acest feliu de stare, încît cu lepădarea sa să nu pricinuiască pagubă, şi să poată şi Stăpînul să orînduiască altul să dea săvîrşire pricinii, că într-alt chip, de va fi adecă pricina primejdie, şi să va lepăda fără pricină, iaste datoriu paguba.
17	De oricare cuvînt să va trage vechilul, pănă a nu înştiinţa pe Stăpînul că să trage, nu e slobod să să tragă, iară aminterea e datoriu paguba, afară numai, cînd din zăticnire firească, sau întîmplare nebiruită nu va putea să înştiinţeze.
18	Toate vechileturile, după moartea Stăpînului, sau a vechilului, contenesc şi să strică.
19	Cînd vechilul după moartea Stăpînului, neştiind adevărat de moartea sa, lucrază neîncetat, iaste datoriu moştenitoriul să priimească, cîte după poruncă pănă atunci au lucrat dimpreună şi cheltuialele ceale cuviincioase. 
20	Cînd vechilul ştiind moartea nu va conteni, atunci orice pagubă să va pricinui din orice pricină, iaste datoriu a o răspunde, căci de contenea, nu o cerca poate moştenitoriul. [56] 

CAP 20
Pentru vechilul de judecăţi
β
1	Vechil de judecăţi iaste cel ce să orînduiaşte de altul ca să să judece în locul lui.
2	Vechilul de judecăţi să să orînduiască cu Adeverinţă în scris.
„	Vechil fără adeverinţă în scris să nu fie priimit la judecată.
3	De să va orîndui vechilul cu deplină puteare, cînd să va osîndi, să plătească, iaste datoriu să plătească, iară de nu, stăpînul este datoriu.
4	Moştenitoriul vechilului, nu iaste datoriu a priimi vechiletul, de nu va vrea.

CAP 21
Pentru Epitropi
β
1	Epitropie să zice vechiletul Epitropului.
„	Epitrop iaste vechilul tatălui celui nevîrsnec, şi chivernisitoriul creaşterii şi averii lui.
2	Să poate orîndui Epitrop, sau de cătră Pravilă, sau de cătră Domnie, sau de cătră judecători, şi atunci să zice după Pravilă, sau de cătră părinţii nevîrsnecului prin Diiată, şi atunci să zice după Diiată.   
3	Să orînduiaşte sau unul sau mulţi Epitropi unui nevîrsnec, după mărimea averii lui, şi ori să orînduesc a fi Epitropi toţi preste toată averea, sau fieştecare în parte.
4	Cînd Epitrop după Diată nu este, atunci cea mai de aproape rudă să face Epitrop după pravilă. [57]
5	De să vor întîmpla rude multe tot de aceiaş mai de aproape spiţă,  toţi să să orînduiască Epitropi, sau cel mai bun, de nu iaste de folos a să orîndui toţi.
6	Cînd nu sînt rude să face Epitrop vornicia oştirilor.
7	Epitropi să să orînduiască, oameni cinstiţi şi de bună stare sau cu chezăşie.
8	Cînd între Epitropi unul e cu stare bună, iară altul dă chezăşie, cel de al doilea să protimiseaşte, afară numai cînd vreun cuvînt va da pliroforie împotrivă.
„	Adecă de iaste om de bănuială, sau risipitoriu, sau de vieţuire urîtă, încît şi cu chizăşie să nu fie vreadnic de Epitropie.
9	Să întîmplă de multe ori, a să orîndui privighetori Epitropilor, rude, streini, Boeri, Neguţători, numai pentru cinste, ori să ia aminte Epitropilor, sau ca să ceară Epitropii povaţă de la dînşii pentru lucrurile ceale mai mari, sau oricum aminteri.
10	Epitropul cel după Pravilă, sau şi cel după Diiată cînd să va vădi că urmează rău Epitropia, să să scoaţă.
11	Să nu să orînduiască niciodată Epitrop, om ce este în prigonire, sau în oareşicare vrajbă cu părinţii nevîrsnecului, sau cu el, măcar rudă, măcar strein fie.
12	Să nu să orînduiască niciodată epitrop unul nevîrsnec, fămeae (decît mumă-sa sau moaşe-sa).
13	De să va mărita de al doilea muma să nu mai fie Epitroapă.
14	Cînd nevîrsnecul va fi sîrman de mumă, atunci tatăl său să fie Epitropul său la avearea mume-sii.
15	După ce să va orîndui Epitropul, pînă a nu să apuca de chivernisirea lucrurilor, datoriu iaste să facă doao catastişe anume de priimirea averii şi a datoriei [58] nevîrsnecului, şi pre unul după ce-l va iscăli însuşi, şi-l vor adeveri rudele, sau judecătorii, să să dea în păstrare la Mitropolie, sau la Episcopii, sau la Vornicia obştirilor, iară celalalt şi acela iscălit, şi adeverit aidoma, să-l poprească însuşi.
„	Ca să fie de trebuinţă, adică cel dintîiu sîrmanului cînd va da seama Epitropiei Epitropul, iară celalalt Epitropului spre chivernisirea lucrurilor.
16	Mumele sîrmanilor, ori moaşele, şi de nu să vor întîmpla să fie însuş iale Epitroape, să fie însă purtătoare de grije creşterii sîrmanilor.
„	Iară de să vor mărita de al doilea Mumele, atunci ori să li să lase iarăşi îngrijirea creşterii, de vor îngriji de creşterea lor, sau să li să ridice de nu vor îngriji.
„	Numim bună creaştere, învăţătura sîrmanului după starea lui, hrana lui, îmbrăcămintea şi căutarea la boală.
17	Cînd tatăl prin Diiată va orîndui într-alt chip, şi în altă parte creaşterea sîrmanului, după orînduiala tată-său să să crească, afară numai cînd să va vădi, că nu i să dă bună creaştere.  
18	Epitropul iaste datoriu a chivernisi pre sîrmanii, şi casa lor ca un părinte.
19	Toate cîte privesc spre folosul nevîrsnecului, iaste slobod Epitropul a le face.
20	De orice va face Epitropul, ori cu vicleşug, sau din greşală, spre paguba nevîrsnecului, iaste răspunzătoriu.
21	Verice pagubă să va întîmpla averii din firească, sau întîmplătoare neapărată pricină, iaste a nevîrsnecului, fără numai cînd să va dovedi că Epitropul, putînd să o apere, s-au lenevit. [59]
22	Verice va face Epitropul cu cuvînt, luînd, dînd, cheltuind, tocmind, să socoteşte că le face nevîrsnecul, şi să îndatorează cu dînsele, iară ce va face fără cuvînt, singur Epitropul este datoriu.
 23	Să nu aibă voe epitropul să cheltuiască pentru nevîrsnec mai mult decît venitul lui, fără numai la o mare trebuinţă, căci într-alt chip orice va cheltui mai mult păgubeşte însuşi.
24	Epitropul, toate ceale cu cuvînt de prisos, mişcătoare, şi toate ceale ce să strică lezne, (cum grîu, orz, şi alte aseamenea lor) să le vînză, şi preţul să-l facă capete.
25	Niciodată nu e slobod Epitropul, să vînză nemişcătoriu lucru al sîrmanului, decît numai la o mare trebuinţă, dar şi atunci cu ştirea stăpînirii.
26	Niciodată nu e slobod Epitropul, să schimbe nemişcătoriu lucru al sîrmanului, iară de-l va schimba, să să îndatoreaze a-l răspunde cu toată paguba.
27	 Iaste slobod Epitropul a schimba ţiganii, dar tot cu cercetarea judecăţii.
28	Vase de argint sau de aur, pietre scumpe şi orice scule de preţ scump a nevîrsnecului să nu vînză Epitropul, fără decît la o trebuinţă, şi cu ştirea stăpînirii.
29	Epitropul nu poate cumpăra lucrul celor ce sînt subt Epitropia lui, în cîtă vreame este epitrop.
30	Să dea Epitropul cu dobîndă banii nevîrsnecului, împrumutîndu-i Mitropoliei, Episcopiilor, Mănăstirilor, iară de-i va împrumuta aiurea, să-i împrumute cu zălog îndoit la preţ.
31	Toate pricinile de Judecată ce să întîmplă, sau spre ajutoriul, sau împotriva nevîrsnecului, să le caute Epitropul cu ştirea şi povaţa rudelor, sau a priveghetoriului,* [60] iară de le va căuta numai el singur, şi să va năpăstui nevîrsnecul, el iaste datoriu paguba.
32	Fiind doi, sau mulţi, împreună epitropi, de li s-au orînduit în Diiată, sau de la Judecată preste ce, şi preste ce să fie Epitropi; atunci fieştecare dintr-înşii iaste datoriu pentru partea ce i s-au dat lui în seamă, iară de sînt toţi fără osebire orînduiţi preste toată avearea, atunci toţi pentru toate, şi fieşte care în parte pentru toată sînt datori.
33	De vor fi doi, sau mai mulţi împreună Epitropi, şi să vor prigoni între dînşii, vrînd să fie fieştecare singur Epitrop, atunci să să protimisască cel mai vreadnic prin ştirea Stăpînirii.
34	Privighetorii de să vor orîndui şi ei Epitropi preste  oareşicare deosebită parte din toată Epitropia Epitropilor, să îndatorează şi ei dimpreună cu Epitropii la aceasta.
35	Muma fiind Epitroapă a sîrmanilor ei copii, de să va mărita al doilea pănă a nu-ş da socoteala Epitropiei, şi pănă a nu să orîndui alt Epitrop, atunci orice va fi pătimit, sau va pătimi avearea nevîrsnecului, e datoare şi ia şi bărbatul de al doilea a o răspunde.
36	Moştenitorii Epitropului sînt datori la verice e datoriu Epitropul cătră nevîrsnec.
37	Cînd tatăl Nevîrsnecului, va orîndui anume în Diiată, că Epitropul său, să nu fie datoriu să dea socoteală, nici în vreamea Epitropiei lui, nici după sfîrşitul Epitropiei, să nu să asculte, şi Epitropul să-şi dea negreşit socoteala.
38	Epitropul  este slobod să să lasă de Epitropie, din pricină de boală îndelungată, de bătrîneaţe, sau pentru căutare de trebi chear ale sale ce nu să poate să le [61] lasă, de slujbă politicească şi de călătorie, însă cu ştirea stăpînirii.
39	Conteneaşte Epitropia:
„	Cînd nevîrsnecul sau nevîrsnica vor împlini doaozeci şi cinci de Ani al vîrstei lor.
„	Cînd nevîrsnecul sau nevîrsnica să vor învrednici de la Domnie de ertarea vîrstii.
„	Cînd să va mărita nevîrsnica.
„	Cînd va muri cel ce e subt Epitropie.
„	Cînd să va lăsa Epitropul, din pricină de boală, sau altele cum mai sus (38).

CAP 22
Pentru ceale puse în păstrare, sau depoziton
β
1	Cînd unul va da altuia lucrul să-l păstreze, atunci să numeşte pus în păstrare sau depoziton.
2	Punerea în păstrare iaste o tocmeală, adecă unul să pue în păstrare şi altul să păstreze.
3	Verice tocmeală să va face între păstrătoriu şi între cel ce pune în păstrare, pentru lucrul ce să dă în păstrare, întocmai să să păzească.
4	 Păstrătoriul să cade să ia aminte pentru ceale puse în păstrare ca de chear lucurile sale.
5	Verice stricăciune să va întîmpla depozitului, din vicleşug, sau din dovedită lenevire, sau din greşala păstrătoriului, stricăciunea la el priveaşte.
6	Iară orice va pătimi, din întîmplare neapărată, priveaşte la cel ce au pus în păstrare.
7	De să va da în păstrare lucrul, cu tocmeală să-l vînză păstrătoriul, şi să să poprească preţul în socoteala datoriei, atunci şi înaintea vînzării şi după vînzare, orice va pătimi lucrul, şi din orice pricină fără [62] deosebire, păgubeaşte păstrătoriul, căci acel feliu de lucru nu să mai numeaşte depoziton, ci izbrănire, adecă lucru dat spre răfuirea datoriei.
8	De să vor da în păstrare bani cu tocmeală să să slujască păstrătoriul cu dînşii, atunci orice vor păţi, şi mai înainte, şi după ce să va sluji cu dînşii, paguba iaste a păstrătoriului fără deosebire.
„	Pentru că aceasta nu să mai socoteaşte păstrare, ci împrumutare.
9	Păstrătoriul fiind nevîrsnec sau nebun, daca va păţi cevaş lucrul cel pus în păstrare şi să va zminti, atunci paguba priveaşte la cel ce au dat lucrul în păstrare, pentru că au ales acest feliu de păstrătoriu.
10	Cînd să va da lucrul în păstrare cu voe de a să sluji cu el, atunci numai, volnic iaste păstrătoriul să să slujească cu el, iară altă dată nu.
11	Cînd lucrul cel pus în păstrare să va cere de cel ce l-au pus, datoriu este păstrătoriul, a-l da precum l-au priimit.
„	Şi de va fi lucrul roditoriu, iaste datoriu şi rodul, bez numai cînd să va lega împotrivă.
12	De să va numi şi locul în care să să dea lucrul cel pus în păstrare, să să urmeze după tocmeală.
13	Cînd să va vădi că lucrul cel dat în păstrare iaste de furat, sau strein, şi să va cere de Stăpînul său, iaste datoriu păstrătoriul să-l dea judecăţii, că de nu-l va da să învinovăţeaşte.
14	Cînd mulţi vor pune în păstrare un lucru şi-l vor cere, atunci păstrătoriul iaste datoriu să-l dea fiind toţi împreună. că de nu să învinovăţeaşte.
15	Cînd mulţi vor pune în păstrare lucru de-a valma, cu aşăzămînt ca să-l poată da păstrătoriul fieşcăruia ce-l va cere, sau tuturor, atunci să urmează după tocmeală. [63]
16	Cînd la doi inşi să va pune lucrul în păstrare, iaste datoriu fiteşcare dintr-înşii, să-l dea cînd să va cere, şi de-l va da unul dintr-înşii, cu lipsă de cît au fost, datoriu iaste şi acel ce l-au dat, şi celalalt păstrătoriu lipsa lucrului.
17	Cînd să va da în păstrare lucu acoperit, şi pecetluit, atunci păstrătoriul iaste datoriu a da lucrul acoperit şi pecetluit cum s-au dat, cînd i să va cere, fără a mai fi datoriu altcevaş din cîte poate să ceară cel ce l-au pus în păstrare, că le-au avut acoperite şi pecetluite; dar de-i va arăta mai întîiu păstrătoriului ceale ce pune în păstrare cîte una: una, şi apoi le va pecetlui, atunci păstrătoriul iaste datoriu şi el a le da cîte una: una. 
18	De să va cere lucrul cel pus în păstrare şi nu să va da în vreame ce putea să să dea, atunci orice va păţi lucrul, din vericare pricină fără deosebire, iaste datoriu păstrătoriul, pentru că nu l-au dat cînd i s-au cerut, fără numai cînd să va arăta cu dovadă, că atunci nu să putea da din pricină neapărată.
19	Cînd va vrea păstrătoriul să dea şi înaintea sorocului celui orînduit de să va întîmpla, lucrul cel pus în păstrare, iaste datoriu cel ce l-au pus, să-l priimească, afară numai de să află şi el împotrivă în vreo întîmplare, ca să nu poată să priimească, iară păstrătoriul poate să-l păstreze mai multă vreame.
20	Cînd păstrătoriul va cheltui cevaş de trebuinţă spre paza, sau hrana lucrului celui dat în păstrare, cel ce l-au dat în păstrare e datoriu cheltuiala.
21	Cînd va muri păstrătoriul, moştenitorii lui sînt datori lucrul cel dat în păstrare, cu toate dreptăţile lui. [64]

CAP 23
Pentru secvestru
β
1	Secvestru iaste un feliu de depoziton, şi să zice cînd doi inşi sau mulţi pun cu mulţumita lor un lucru de prigonire, la un al treilea obraz în păstrare, ce să zice păstrătoriu, ca să-l păzească şi să-l dea aceluia ce să va dovedi Stăpîn al lucrului.
2	Pînă a nu să dovedi cine e Stăpînul lucrului, păstrătoriul nu poate să-l dea niciunuia din cei ce-l pun în păstrare.
3	De să va tocmi şi alt cevaş între cei ce pun în păstrare, şi între păstrători, să urmeze tocmeala.
4	După ce să va dovedi Stăpînul lucrului celui pus în păstrare, atunci păstrătoriul e datoriu să dea lucrul, şi rodul de va avea.
5	În scurt cîte am legiuit pentru depoziton, (3, 4, 5, 6, 9, 12, 13, 16, 17, 18, 19, 20, 21) toate le legiuim şi pentru secvestru.
PARTEA A PATRA
CAP 1
Pentru daruri
β
1	Darurile sînt ori lucruri, sau folosuri de lucruri.
2	Să fac daruri, şi cu legătură, şi fără legătură.
3	Pînă a nu să da darul, poate să să lege orice legătură, iară după dare, nu.
4	Orice va dărui bărbatul în viaţă fămeii sale după [65] nuntă, şi fămeia bărbatului său, să socoteaşte împrumutare, iară nu dar.
„	Pentru că de să va lăsa să dăruiască unul altuia, cu desăvîrşită stăpînire, să poate din dragoste să-şi dăruiască toată averea unul altuia, şi la urmă întîmplîndu-se a să despărţi, să rămîie săraci, şi iarăşi să poate avînd ori bărbatul, ori fămeia datornici, să dăruiască unul altuia totdeauna, şi împrumutătorii să rămîie păgubaşi.
6	După ce să va da darul, nu să mai cere înapoi, afară numai.
	1. De va fi dat darul cu legătură, şi cel ce l-au luat, nu va urma legăturii.
	2. De va necinsti priimitoarea darului pre dăruitoriu, sau de-l va păgubi, sau de va cugeta în faptă, rău asupră-i, sau de va da jalbă asupră-i cu pîră nedreaptă.
7	Darul cel necinstit, nu să cere niciodată înapoi, şi necunoscătoriu, şi cunoscătoriu de să va arăta obrazul cel necinstit.
CAP 2
Pentru darurile dinaintea nunţii
β
1	Afară din darurile de la logodnă, orice va dărui bărbatul fămeii sale înaintea nunţii, să cheamă dar dinaintea nunţii.
2	Vericum, şi verice să va aşăza înaintea nunţii, pentru daruri dinaintea nunţii, acea tocmeală să să păzească întocmai.
3	De să va făgădui de cătră bărbat dar dinaintea nunţii, şi nu să va numi  ce, şi cît, să fie datoriu.
4	Cînd înaintea nunţii nu să va da, sau nu să va făgădui dar dinaintea nunţii, după nuntă să nu să ceară. [66]
5	Orice dar dinantea nunţii va dărui nevîrsnec, să priimeaşte.
6	Cînd nu să va face nuntă, darurile dinaintea nunţii să întorc înapoi.
7	După nuntă, şi darurile dela logodnă fireaşte urmează orînduelii darurilor dinaintea nunţii, şi cîte legiuim pentru darurile dinaintea nunţii, aceleaşi înţelegem şi pentru ale logodnei.
8	Darurile dinaintea nunţii, ca şi zestrea, nici să înstrăinează, nici să zălojaşte, afară numai la cîte întîmpări, şi cum să zălojaşte zestrea, şi să înstreinează, şi cînd bărbatul are datorie dinaintea nunţii, şi nu i să ajunge celalalt avut al lui ca să să plătească.
9	Cînd să va dăsface căsătoria pentru cugetare rea a muerii, împotriva vieţii bărăbatului, sau pentru preacurvia ei, (vezi pentru căsătorie, listul 42 stih 6), atunci darul dinaintea nunţii să întoarce întreg bărbatului, şi de nu vor avea copii îl stăpîneşte desăvîrşit iară de vor avea iaste al copiilor, şi el îi ia numai rodul.
10	Cînd să va dăsface căsătoria pentru cugetare rea a bărbatului împotriva vieţii a soţii sale, sau pentru că are ţiitoare şi cealelalte, vezi pentru căsătorie (list 42 stih 6) atunci darul dinaintea nunţii rămîne al muerii, şi de n-au copii îl stăpîneşte ia desăvîrşit, iară de au copii, iaste al lor, şi ia numai cu rodul să foloseaşte.
11	De să va mărita fămeia în Anul jalii, să piarză darul dinaintea nunţii, şi de va avea copii să fie al lor, iară de nu, să fie al moştenitorilor bărbatului.
12	Cînd bărbatul va muri, şi nu să va mărita muerea, sau să va mărita după anul jalii, atunci de va avea copii, darurile dinanintea nunţii să fie ale copiilor avînd ia folosul acelor daruri, iară de nu are, şi bărbatul* [67] n-are datorie dinaintea nunţii, să le stăpînească cu desăvîrşită stăpînire.
CAP 3
Pentru moştenire, sau clironomie
β
1	Moştenirea iaste priimirea unui viu, a drepturilor unui mort, căruia îi sînt dăruite după pravilă fără de diiată sau cu diiată.
2	Drepturile mortului ce să moştenesc, sînt:
	1. Toată averea lui, afară din boerii, din priveleghiurile persoanii sale, şi afară din pedeapsa pentru vinile persoanii sale.
	2. Toate datoriile lui.
	3. Toate tocmealile lui după care ori el iaste altora cevaşi îndatorat, ori alţii lui.
	4. Orice pricină de judecată politicească.
3	Diiată să zice cartea prin care orînduiaşte mortul, cine să-i fie moştenitoriu.
4	Moştenitoriu iaste obrazul, la care trec toate aceale drepturi (2) ale mortului.
5	Cel ce nu voieşte, cu sila moştenitoriu nu să face.
6	Să aibă voe moştenitoriul, cerînd dela judecată, soroc de şase Luni, să cerceteaze averea mortului, şi datoriile, ca să-şi ia seama de voiaşte a să face moştenitoriu, sau nu.
7	În diastima chibzuirii de şase Luni să să orînduiască de judecată Epitrop pre avearea mortului ca să caute să nu să răsipească.
8	Are voe moştenitoriul să ceară dela judecată a să cerceta avearea şi datoriile mortului, cu catastih, carele să i să dea lui, ca să-şi ia seama.
9	Cînd moştenitoriul iaste nevîrsnec, Epitropul sau [68] ruda cea mai de aproape să cade a face chibzuire de trebue să priimească, sau nu, nevîrsnecul moştenirea.
10	Cel ce va priimi odată, şi să va numi moştenitoriu, sau chibzuindu-se în zisul scopos (6) sau nu, acela nu poate să să mai lepede de moştenire, ci rămîne bun moştenitoriu.
„	Încă şi cel ce nenumindu-se moştenitoriu, va urma ca un moştenitoriu (plătind adecă datoriile mortului, sau vînzînd din averea lui şi celelalte) rămîne şi acela bun moştenitoriu, şi nu să mai poate lepăda.
11	Nevîrsnecul de să va numi moştenitoriu cu mijlocul judecăţii prin Epitrop, rămîne moştenitoriu şi nu să mai poate lepăda de moştenire.  
12	Moştenitoriul nu iaste slobod, o parte din averea mortului să moştenească, şi alta nu, ci ori toată, ori nimic.
13	Copiii sînt slobozi să priimească numai moştenirea mumii, şi a tatălui nu, de nu le e de folos, sau a tatălui mumai, şi a mumii nu.
Moştenire fără diiată
β
14	Fără de diiată moştenesc rudele.
„	Să împart rudele, în rude din sus, din jos, şi de alăturea.
„	Rude din jos sînt copiii, nepoţii, strănepoţii şi ceilalţi.
„	Rude din sus sînt părinţii, moşii, strămoşii şi ceilalţi.
„	Rude de alăturea sînt fraţii, unchii, nepoţii, verii şi ceilalţi.
15	Toate rudele moştenesc pînă la a 8-a spiţă a rudenii. [69]
„	Spiţă de rudenie zicem rîndul obrazelor, la carele trec averile morţilor, după figura 3. 
 
6
Al 4 strămoş, 
strămoaşă
5
Al 3 strămoş, 
strămoaşă
6		4		  6
Al 3 unchiu mare Al 2 strămoş, Al 3 mătuşă mare 
      strămoaşă
		     5		       3			5
	 Al 2 unchiu mare   Al 3 strămoş    Al 2 mătuşă mare
				strămoaşă
		6	    4	      2		4	  6
      Fiu, fiică de al	  Unchiu  Moş,     Mătuşă  Fiu, fiică de al
      2 unchiu mare   mare      moaşă   mare      2 mătuşă mare
               
               5		  3	     1		3	        5
     Fiu, fiică de   Unchiu despre  Tată    Mătuşă despre  Fiu, fiică de
     unchiu mare  tată sau despre  mumă  tată sau despre mătuşă mare
      mumă			mumă
      

6		 4	2	      2	     4		6
      Nepot, nepoată Fiu, fiică  Frate  z  Soru  Fiu, fiică   Nepot, nepoată
      de unchiu mare de unchiu			de mătuşă de mătuşă mare

	        5		   3		1	    3		5
	Nepot, nepoată  Fiu, fiică  Fiu, fiică   Fiu, fiică   Nepot, nepoată 
	de unchiu           de frate		de soru      de mătuşă

	6		4		2	     4		6
	Strănepot,	Nepot, 	       Nepot,	Nepot,	      Strănepot,
	strănepoată	nepoată       nepoată    nepoată     strănepoată
	de unchiu	de frate 		de soru      de mătuşă

		       5			3	           5
		Strănepot,	      Strănepot,	   Strănepot, 
		strănepoată	      strănepoată   strănepoată
		de frate			    de soru

		6			4		8
		A 2 strănepot,      A 2 strănepot   A 2 strănepot,
		strănepoată        strănepoată	    strănepoată
		de frate			    de soru

					5
			    A 3 strănepot, strănepoată

					6
			   A 4 strănepot, strănepoată
      
„	Fie z obrazul ce să moşteneaşte, Fiiul lui iaste întîia spiţă, nepotul lui iaste a doao spiţă, şi de rînd cel din jos.
„	Şi iarăş tatăl lui z întîia spiţă, moşul său a doua şi drept de rînd cei din sus.
„	Iarăşi vărul lui z spiţa a patra, pentru că tatăl lui z iaste spiţa întîi, moşul a doao, unchiul a treia, vărul a patra şi de rînd cei de alăturea.
Rudele de jos
17	1. Cînd mortului nu-i trăeşte muerea, sau moartei bărbatul, şi au numai un copil, atuncea moşteneşte copilul.
	2. Cînd au numai feciori, moştenesc feciorii deopotrivă fieşicarele. 	 
	3. Cînd au feciori şi fete, numai feciorii moştenesc deopotrivă, şi pre fete de vor fi neînzestrate, datori sînt să le înzestreze, şi să le căsătorească.
	4. Cînd au fete neînzestrate, şi înzestrate, numai ceale neînzestrate moştenesc deopotrivă fieşicarea.
	5. Cînd au numai fete înzestrate, atunci moştenesc ele deopotrivă una cu alta.
	6. Cînd afară din copii lor cei vii, au şi nepoţi de fiu, să cheamă şi aceştia la moştenire, şi moştenesc dimpreună cu unchii lor, partea ce să cădea să moştenească tatăl lor de trăia.
	7. Cînd neavînd feciori în viaţă, au nepoţi din [70] feciori şi din fete, atunci nepoţii cei din feciori, depărtează pre nepoţii cei din fete (precum să cădea să depărteaze şi feciorii de trăia, pre fete de trăia) şi moştenesc pre obrazul părinţilor lor.
	„ Luînd adecă fieşicare familie partea ce să cuvenea să ia tatăl lor de trăia.
	8. Cînd au nepoţi din fete numai, aceia numai moştenesc de casă.
	9. De le trăesc tata şi muma, şi au şi nepoţi de copii, nepoţii aceia opresc din moştenire pre tată şi mumă, după cum trebuia să-i oprească şi părinţii lor de ar fi trăit.   
	„ Asemenea urmează şi cînd, în loc de tată sau de mumă, are mortul ori moarta moşi sau moaşă, şi cealelalte rude din sus asemenea.
	10. Copiii vitregi de tată, moştenesc pre mumă deopotrivă, şi pre tatăl fieşicarele deosebi pre al său.
	11. Cînd mortului îi trăiaşte muiarea şi are copii cu dînsul, atunci copiii, sufletul mortului sau al moartei, şi soţia cea vie, moştenesc deopotrivă averea după cum mai jos să arată.
	„ Adecă copiii îşi iau părţile lor, pre care sînt stăpîni desăvîrşit, luînd asupra lor şi partea sufletului, pentru cheltuelile îngropării, şi a pomenirilor mortului sau moartei, iară soţia cea vie are numai hrisis, adecă folosul părţii sale.
	„ Iară de să va întîmpla în urma morţii unuia din părinţi preste trei Ani, să trăiască copii, şi după acea vreme să moară copilul, însă partea bărbătească mai nainte de al 14-lea An al vîrstii sale, iară partea fămeiască mai înainte de al 12-lea An al vîrstii sale, atunci părintele ce va fi viu să ia a treilea parte a sufletului [71] în bani gata, iară de vor muri copiii înaintea împlinirii a trei Ani, după moartea unuia din obrazele părinţilor, atunci obrazul dintre părinţi ce iaste viu, de va fi făcut cheltueli pentru îngropare şi pomeniri, să arate socoteală cătră clironom (vezi partea 3, dă la 18) şi clironomii să-i plătească cît va fi cheltuit.
Rude de sus
18	1. Cînd va muri copil fără moştenitori, însă partea bărbătească după al patrusprezecilea An al vîrstii sale, iară partea fămeiască după al doisprezecelea Ani, atunci îl moşteneşte tatăl şi muma deopotrivă.
	2. Cînd multe din ceale de sus rude trăesc după moartea vreunuia din cei din jos, ce n-are moştenitoriu, atunci cei mai de aproape la spiţă, să protimisesc la moştenire, din cei mai depărtaţi.
„	Cum am zice tatăl numai, sau muma numai, sau amîndoi împreună de trăesc, să protimisesc din moşi, şi moşul din strămoşi, şi cealelalte.
	3. Cînd va muri copil parte bărbătească mai nainte de al patrusprezecilea An al vîrstii sale, iară parte fămeiască mai nainte de doisprezece Ani ai vîrstii sale, ori înaintea morţii unuia din părinţii săi, sau după moartea acelui părinte, şi alt copil nu va mai rămînea, atunci periusia acelui părinte să să facă trei părţi, din care o parte să o moştenească obrazul cel viu dintre părinţi cu desăvîrşită stăpînire, însă în bani gata, altă parte să o moştenească rudele cele de sus ale părintelui celui mort, sau fraţii numai, (de vor lipsi rude de sus) iară cealaltă a treia parte să o moştenească sufletul copilului mort, care parte să o ia tot aceale rude, ale părintelui celui mort, pentru cheltuiala îngropării şi a pomenilor. [72]
	„ Iară cînd nu vor trăi nici rude de sus, nici fraţi ai părintelui celui mort, atunci obrazul dintre părinţi care trăeşte să moştenească pre părintele cel mort al copilului, şi rudele de alăturea ale părintelui celui mort, pînă la a patra spiţă, să aibă pronomion a răscumpăra de vor voi numai căminul neamului lor de va fi. 
Rudele de alături
β
19 	1. Mortul care n-are rude din jos şi din sus, să moşteneaşte de rudele de alăturea.
	2. Fraţii şi surorile să protimisesc la moştenire dintre toţi lăturaşii.
	3. Fraţii cei buni să protimisesc la moştenire din cei vitregi.
	4. De va muri vreun frate sau vreo sor fără de moştenitori, şi au fraţi, sau surori, şi nepoţi de fraţi, atunci dimpreună cu fraţii, moştenesc şi nepoţii partea tatălui lor, sau a mumii lor, ce să cădea să o ia de trăia.
	5. Cînd vreun frate sau vreo sor murind făr de moştenitori, au fraţi vitregi şi nepoţi de fraţi sau de surori buni, atunci nepoţii opresc de la moştenire, pre fraţii vitregi, după cum trebuia să-i oprească şi tatăl sau muma lor, de trăia. 
      6. Cînd vreun frate sau vreo sor murind fără moştenitori n-au nici fraţi, sau surori buni, nici nepoţi din fraţi sau surori buni, atunci fraţii sau surorile cei vitregi buni de tată, sau de mamă, moştenesc de opotrivă. 
      7. După cum copiii fraţilor buni, moştenesc dimpreună cu unchii, sau cu mătuşile pre unchiul cel bun, sau pre mătuşa (5) aşa şi copiii fraţilor vitregi moştenesc pre unchiul cel vitreg, sau pre [73] mătuşă, dimpreună cu unchii cei vitregi sau mătuşile.
      8. Pravila ce cheamă copiii fraţilor celor morţi ca să moştenească dimpreună cu unchii, nu să întinde şi la rudele de alăturea cele mai depărtate, ci după fraţii şi nepoţii de fraţi, toţi ceialalţi lăturaşi moştenesc după spiţa rudeniei, protimisindu-se totdeauna cei mai de aproape din cei mai de departe.
β
20	La moştenirea căminurilor (* Cămin să zice, moşie după care să numeaşte neamul) totdeauna ori din sus rude de vor fi moştenitori, ori din jos, ori de alăturea să protimiseaşte partea bărbătească plătind cu bani la partea fămeiască analogon ce li să face să ia din moştenirea căminurilor.
β
21	Copilul din curvie fără diiată, nu moşteneaşte pre tatăl şi rudele sale din sus, nici tatăl său pre dînsul şi pre rudele lui din jos, căci nici el nu e ştiut lor, nici ei lui.
„	Copilul din curvie moşteaneşte fără diiată pre numă-sa, şi pre unchii despre mumă-sa, şi pre moaşa despre muma sa, şi unchii, moaşa şi muma pre el, pentru că împotrivă el iaste cunoscut de dînşii, şi ei de dînsul.
22	1. Copiii de suflet ori rude de vor fi ori streini moştenesc pre părinţii lor cei sufleteşti, după cum şi copiii cei adevăraţi fără de diiată întocmai.
	2. Copiii de suflet, nu moştenesc după cuvîntul Iothesii alte rude, dintr-ale sufleteştilor lor părinţi, nici din sus, nici din jos, nici de alăturea.
	3. Părinţii cei sufleteşti, ori rude, ori streini de vor fi cînd după moartea copilului de suflet trăesc [74] părinţii lui cei fireşti, moştenesc dimpreună cu dînşii deopotrivă pre copilul de suflet, dar cînd nu trăesc, îl moştenesc singuri.
	4. Părinţii sufleteşti, nu moştenesc cu cuvîntul Iuthesii, alte rude ale copilului lor de suflet.
β
23	Cînd bărbatul cu muerea trăind 10 Ani şi nefăcînd copii, va muri unul din obraze, şi nu va avea copii dintru altă căsătorie mai dinainte, atunci obrazul cel viu moşteneaşte fără de diiată a şasea parte din avutul lui, iară ceialaltă avere rudele lui.
„	Cînd bărbatul cel mort n-are rude, nici de sus, nici de jos, nici de alăturea, îl moşteneaşte fără de diiată soţia sa, şi pre soţie de nu va avea rude de sus şi de jos şi de alăturea, o moşteneaşte fără de diiată soţul ei.
 β
24	Cînd mortul n-are nici rude nici nevastă, sau moarta, nici rude, nici bărbat, să moşteaneşte fără de diiată de cutia milelor.
Moştenire cu diiată
β
25	Moştenesc şi rudele, şi streinii cu diiată.
26	Diiata să să facă în scris, iscălindu-o cel ce o face, şi mărturisindu-o cu iscălitura sa, şi Arhiereu locului, sau judecătorii, sau trei martori carii să fi văzut, sau să fi auzit de la cel ce a făcut diiata, că este a sa.
„	Cînd cel ce face diiata, nu va ca să ştie martorii, ceale scrise în diiată, este slobod strîngîndu-o, sau pecetluindu-o, să o dea să o iscălească pre dinafară, spuindu-le numai, că este diiata sa.
„	Iară de va fi scrisă diiata de tot cu mîna celui ce [75] au făcut-o, atunci şi fără de martori să aibă tărie, întocmai cu cea mărturisită. 
27	Nimeni să nu fie volnic să-şi facă diiată mai nainte de doaozeci de ani ai vîrstii sale.
28	Cel ce face diiată trebue să aibă mintea întreagă, de aceia.
„	Nebunii şi cei zmintiţi la minte, nu pot să-şi facă diiată.
29	Cel ce are copii şi rude din jos, nu este slobod să lase moştenitori în diiată rude din sus.
„	Pentru că rudele din jos să protimisesc, după pravilă, din cele din sus (16).
30	Muma care are copii din curvie, nu este slobodă să-ş lase în diiată moştenitori pre rudele din sus. Că să protimiseaşte acesta după pravilă, din rudele ei din sus.
31	Cîne nu are rude din jos, şi are părinţi şi rude din sus, nu e slobod să lase moştenitori în diiată rude de alăturea că rudele din sus să protimisesc după pravilă din rudele de alăturea (16).
32	Cînd cineva neavînd rude de sus şi de jos, are de alăturea, slobod iaste să lase moştenitoriu pre carele va voi dintre dînşii, sau din cei streini pre cel cinstit, sau pre muerea sa, şi muerea pre bărbatul său.
„	Însă să să însemneze că vericare sor să va înzestra după moartea părinţilor ei de cătră fratele său, nu din moştenire rămasă de la tată-său sau de la mumă-sa, ci din avut cîştigat de frate-său, aceia murind fără de copii, să lase pre acel frate al său după datorie moştenitoriu pre jumătate din avutul său.
33	Cînd cel ce face diiată are numai un moştenitoriu din jos sau din sus, atunci după datorie să cade ca jumătate din averea lui să o lase moştenitoriului, iară cînd are doi, atunci să cade să le lase doao părţi [76] din trei, şi cînd are trei, atunci trei părţi din patru, şi cealelalte, iară jumătate partea (cînd are un moştean) sau a treia parte (cînd are doi) sau a patra (cînd are trei) şi ceilaltă iaste slobod să o dăruiască cu va voi.
34	Au putere părinţii care fac diieţi, şi cealelalte rude din sus, să depărteaze de moştenire pre copii şi pre cealelalte rude din jos, pentru următoarele pricini.
	1. Cînd copiii şi rudele din jos, îi vor necinsti ocărîndu-i, sau bătîndu-i, sau pornind jalbă asupră-le, cu pîri nedrepte.
	2. Cînd bolnăvindu-se sau sărăcind nu vor îngriji de dînşii şi nu-i vor căuta după puteare.
	3. Cînd vor cădea robi, şi ei avînd puteare nu-i vor răscumpăra.
	4. Cînd vor umbla să-i omoare.
35	Părinţii cei sufleteşti pot să depărteaze de moştenire pre copiii lor de suflet, pentru aceleaşi cuvinte, pentru care şi cei adevăraţi părinţi, îşi lipsesc copiii de moştenire.
36	Copii şi rudele din jos pot să depărteaze de moştenire pre părinţi şi rudele din sus pentru pricinile (2, 3, 4 de la 34).
37 	Cînd cel ce face diiată va depărta de moştenire pre rude din jos, sau din sus, de nu va scrie curat diiată şi pricina, să nu să ţie în seamă depărtarea de moştenire.
38	Cînd cel ce face diiată va să adauge, sau să scoaţă, sau să dreagă ceva prin diiată, poate să o facă aceasta şi cu deosebită însemnare diiată preste ceale scrise, însă acea însemnare să fie scrisă de însuşi el, sau şi de altul, şi iscălită de dînsul, mărturisită de trei martori, sau de judecători, sau de Arhiereul locului, iară într-alt chip nu. [77]
39	Cel ce face diiată, nu e slobod cu însemnare, nici moştenitoriu să orînduiască, nici de moştenire să lipsească.
β
40	Să strică diiata de tot.
	1. Cînd să face împotriva pravilelor (26, 27, 28, 29, 30, 31).
	2. Cînd neavînd cel ce face diiata copil mai dinaintea morţii lui, să va naşte după moartea lui copil, de care în diiată nu să face pomenire.
	3. Cînd să va face a doao diiată după pravilă, a treia şi cealelalte.
	4. Cînd să va dovedi mincinoasă.
	5.Cînd moştenitoriul cel orînduit nu va să să facă moştenitoriu.
41	Să drege diiata în parte şi nu să strică de tot.
	1. Cînd după diiată să va naşte copil, şi cel ce au făcut diiata avînd orînduiţi moştenitori alţi copii ai săi, nu pomeneaşte pentru acesta, că atunci acest copil să coprinde şi el în moştenire, şi moşteneaşte dimpreună cu ceilalţi fraţi deopotrivă, din averea părintească, iară cealelalte orîndueli ale diiatei nu să strică.
	2. Cînd cel ce face diiată are copii şi rude de jos, sau părinţi şi rude de sus, şi pre unele din obraze ce sînt tot de o spiţă, le numeaşte de clironomi, iară pre altele nu.  
„	Căci atunci cei nepomeniţi să coprind şi moştenesc împreună deopotrivă avearea, iară cealelalte orîndueli ale dieţei să păstrează.
	3. Cînd cel ce face diiată, nu va lăsa moştenitorilor din jos, sau din sus, deplin partea jumătate ce e datoriu să le o lase (33), sau doao părţi din trei, sau trei din patru, şi cealelalte, şi va dărui legaturi [78] aiurea, mai mult de jumătate (de va avea un moştenitoriu) sau mai mult de a treia parte (de va avea doi) sau mai mult de a treia parte (de va avea trei) şi cealelalte.
	„ Căci atunci ce e mai mult să scoate din legaturi, şi să dă moştenitorilor, iară cealelalte orîndueli din diiată să împlinesc.
42	Rudele din jos şi din sus, sînt slobode a porni pîră asupra dieţii, pentru orice defăimare va fi avînd, iară rudele de alături, numai cînd nu are adeverirea cea orînduită de pravili, sau că cel ce au făcut diiata nu mai avea minţile întregi cînd au făcut-o, sau că iaste mincinoasă (pentru care pricini şi cutia milelor cînd nu iaste alt moştenitoriu după pravili) are voe să facă pîră asupră-i. 
CAP 4
Pentru legat
β
1	Legat să zice darul cel cu diiată sau cu deosebită însemnare lăsat după moarte.
2	Poate cel ce face diiată să dăruiasă legaturi, rudelor, streinilor, unuia din moştenitori sau mai multora, bez moştenirea lor.
3	Cînd sînt slobozi să-şi facă dieţi, au voe şi legaturi să dăruiască.
4	Să dăruesc legaturi lucruri, sau folosuri de lucruri, cu legătură, şi fără de legătură.
5	Cînd vreun legat să scrie cu legătură, pînă a nu să împlini legătura, nu e datoriu clironomul să-l dea.
6	Cine iaste moştenitoriu şi are legat, iaste slobod să să lepede de moştenire, iară legatul să şi-l ţie.
7	De să va scrie acelaşi legat la mulţi fără de a să [79] orîndui  părţile, îl împarte deopotrivă toţi, iară dacă sînt orînduite părţile, îşi ia fieşicare partea sa.
8 	De să va scrie legat pre un lucru zălojit, moştenitoriu iaste datoriu să-l scoaţă şi să-l dea, sau de să va fi vîndut, să-i răspunză preţul.
9	Cînd cel ce face diiată va dărui legat vreun lucru strein ştiindu-l, şi pre urmă judecîndu-se Stăpînul şi-l va lua, atunci moştenitoriul să îndatorează să răspunză legatarului preţul acelui lucru, iar cînd cel ce au făcut diiată va fi dăruit lucru strein neştiindu-l, şi lucrul acela să va lua de Stăpîn cu judecată, atunci moştenitoriul nu e datoriu nimic.
10	De să va lăsa legat vreun lucru închiriiat, atunci moştenitoriul să plătească legatarului toată chiriia, din zioa ce să va face Stăpîn pre lucrul acela, pînă la împinirea sorocului închirierii, şi după soroc să fie al legatarului.
11	Cînd să va scrie legat, să înţălege dimpreună cu acel lucru şi părţile lui ceale închiiate.
„	Cum de să va scrie casă, să înţeleg şi uşile, şi cealelalte cîte sînt închiiate.
12	Cînd să va scrie legat, nu să înţeleg şi părtile ceale neînchiiate cu acel lucru, de nu să vor numi în diiată, cum de să va scrie casă nu să înţeleg şi aşternuturile de nu să vor numi şi ele.
13	Cînd să va scrie legat vreun loc, să înţăleg şi cîte lucruri mai la urmă s-au împreunat cu locul, de nu le va deosebi făcătoriul dieţii.
„	De va scrie cum am zice legat vreun loc fără de namestie, şi la urmă va face pre dînsul namestii, şi nu le va deosebi, se înţeleg dinpreună cu locul şi namestiile şi cealelalte. 
14	De să va scrie legat vreo namestie sau vie sau pădure* [80] sau verice alt lucru iaste pre vreun loc, şi să va strica din vreo întîmplare după vreame, locul să dă. 
15	De va scrie legat cel ce face diiată, şi mai la urmă însuşi îl va vinde, sau îl va strica, moştenitoriul nu iaste datoriu să-l dea.
16	Cînd din multe lucruri de un feliu, (cum am zice cai şi altele) un legat scrie nehotărît, unul ne hotărît e datoriu clironomul să dea, iară de va scrie hotărît, pre cel hotărît iaste datoriu să dea.
17	De să va scrie legaturi lucruri prăsitoare (cum sînt dobitoacele şi cealelalte) trebue să să dea legatarului după moartea celui ce au făcut diiată cu prasilă cîtă să va face după moarte.
18	Cîte legaturi pînă a nu să da să strică fireaşte, sau din vreo întîmplare preste putinţă a să opri, sau de dăruitoriu să cheltuesc, paguba iaste a legatarului.
19	Cîte legaturi din vicleşug sau greşală a moştenitoriului să strică, paguba iaste a moştenitoriului.   
20	Cîte legaturi sînt scrise în dieţi ce s-au stricat cu totul, nu sînt datori clironomii să le dea.
21	Cînd moştenitorii vor da un legat numai din dieţile ce s-au stricat cu totul, sînt datori clironomii să le dea pre urmă toate.
22	De să va scrie legat vreun rob, şi va fugi pînă a nu să da de cătră moştenitoriu, atunci moştenitoriul iaste datoriu a da ori pre rob, sau preţul lui, iară de va fugi pînă a nu muri cel ce au făcut diiată, atunci moştenitoriul nu iaste datoriu, iară legatarul iaste slobod să-l stăpînească unde-l va găsi.

CAP 5
Pentru Iudesie, sau facere de fii de suflet.
β
1 	Facerea de fii de suflet iaste dar celor ce n-au copii. [81]
2	Fac fii de suflet numai mirenii vîrsneci şi mirencile ceale vîrsnece. 
	1. Cîţi sînt căsătoriţi şi nu au copii.
	2. Cîţi văduvi, sau văduve nu au copii.
	3. Cîţi sînt neînsuraţi şi vor voi.
3	Nebuni, răsipitori şi necinstiţi nu fac fii de suflet.
4	Epitropul în diiastima Epitropiei, nu face fiiu de suflet pre cel de supt Epitropia sa.   
5	Facem fii de suflet obraze bărbăteşti, fămeeşti, rude sau streini, născuţi din părinţi slobozi, iară nu robi.
„	Facem fii de suflet şi drept adevăraţi şi pre copiii noştri ce nu sînt din cununie, cînd nu avem fireşti, şi după leage.
6	Să fac fii de suflet vîrsneci, şi nevîrsneci, carii să fie cel puţin cu optsprezece Ani mai tineri decît cei ce-i fac fii.
7 	Cîţi fac fii de suflet vîrsneci, să-i facă prin Anafora cătră Domnie, şi prin hotărîre Domnească în scris, ca să cerceteze adecă cugetul celor ce-i fac fii.
8	Cîţi fac fii de suflet nevîrsneci să-i facă prin ştirea şi adeverirea judecătorilor locurilor, înfăţişindu-să cu dînşii şi cu rudele lor ceale mai de aproape.
9	Cîţi fac fii de suflet şi drept adevăraţi pre copiii lor ce nu sînt din cununie, slobozi sînt şi cu diiata lor, să-i facă fii de suflet şi adevăraţi.
10	Cîţi fac fii de suflet împotriva pravililor, (2, 3, 4, 6, 7, 8) facerea lor de fii întru nimic să socoteaşte.
11	Orice înclinare şi datorie au fiii cei fireşti cătră părinţii lor, tot acea înclinare şi datorie au şi fiii cei de suflet, cătră sufleteştii lor părinţi, şi aceştia cătră aceia. [82]

PARTEA A CINCEA
PENTRU VINI
CAP I
Pentru omor
β
1	Omorul iaste sau mai înainte cugetat, sau necugetat.
2	 Mai nainte cugetat, omor să zice cînd îl face ucigaşul, cu gînd de a-l omorî şi necugetat cel împotrivă. 
3	Cine va face omor cugetat, singur, sau împreună cu altul, să să omoare. Omorul cel necugetat, după întîmplări, micşorează sau măreaşte vina, adecă:
	1. Cine va omorî apărîndu-şi viaţa de primejdie, nevinovat iaste.
	2. Cine fiind copil mic, sau nebun, sau zmintit la minte, va omorî, nevinovat iaste.
	3. Cine azvîrlind cevaşi cu nebăgare de seamă va omorî, să răscumpere cu bani omorul de la rudele celui omorît.
	4. Cine din beţie va omorî, de va fi sărac, să să bată, şi să să osîndeacă la surgunie de trei Ani, iară de va fi bogat să răscumpere omorul de la rudele omorîtului, şi iarăşi să să osîndeacă la surgunie asemenea.
	5. Care la mînie lovind va omorî, de va fi lovit cu armă, şi tăind sau săgetînd, sau împungînd, sau împuşcînd va omorî, să să omoare; iară de nu va lovi cu armă şi va omorî, să să pedepsească ca ucigaşul din beţie. [83]
                     CAP 2
Pentru tîlhari
β
1	Tîlnarii sînt cîţi înarmaţi es înaintea oamenilor, sau îi pîndesc la drumuri, sau năvălesc la lăcaşurile lor, şi jăfuesc, şi despoae.
2	Cîţi tîlhari să prind să să omoare.
3	Cîte lucruri jăfuite să găsesc la tîlhari să să cerceteaze ale cui sînt şi să să dea stăpînului acelor lucruri.
4	Cîte lucruri jăfuindu-le tîlharii le vor vinde, de să va dovedi că cumpărătoriul, ştiind că vînzătoriul era tîlhariu, sau că lucrurile era de hoţie, le-au cumpărat, să le piarză şi să le ia Stăpînul lor, iară de să va dovedi că neştiind cumpărătoriul le-au cumpărat, atunci Stăpînul lucrurilor, să-i plătească pre jumătate preţul cumpărătorii, şi să şi le ia, apoi amîndoi să să despăgubească din averea tîlharului (de va avea ceva) luînd adecă Stăpînul lucrului jumătatea preţurilor ce au dat, şi cumpărătoriul jumătatea ce au pierdut. 
5	Cînd să vădesc gazde de tîlhari, să să cerceteaze, şi cînd siliţi fiind de frică priimea pre tîlhari şi-i tăinuia să să erte, iară de nu să să osîndească la ocnă în soroc de cinci Ani.
CAP 3
Pentru furi
β
1	Fur zicem celui ce fură adecă ia pre ascuns.
2	Cine va fura de la om particular să să dea prin tîrg cu bătaie, să plătească ce au furat, şi să să închiză la puşcărie un An. [84]
„	Cînd tot acela va fura de al doilea, să să dea prin tîrg cu bătaie, şi să să osîndească la Ocnă, cinci Ani.
3	Cîte lucruri să vor vinde de furi la alţii şi le va cunoaşte Stăpînul, să să urmeaze la acelea ca şi la ceale jăfuite de tîlhari.
4	Gazda de furi, să să pedepsească ca furul.
5	Furul de lucruri sfinte din Bisearici, să să osîndească ca şi cel ce fură de la particulari, dar mai straşnic, şi gazdele lor asemenea, iară ceale furate şi vîndute, unde să vor găsi să să ia făr-de plată.
6	Furii de lucruri Domneşti şi obşteşti, să să osîndească ca şi furii de lucruri sfinte.
CAP 4
Pentru mufluji mincinoşi
β
1	Cei ce să fac mufluji, fără a fi, furi să socotesc, şi sînt.
2	Cînd să vor dovedi mufluji mincinoşi, să să osîndească la puşcărie un An, să li să vînză averea, şi să să plătească împrumutătorilor.
3	Tovaroşii muflujilor mincinoşi, adecă cîţi neîmprumutîndu-i să arată de împrumutători, şi să dovedesc mincinoşi, sau cîţi împrumutîndu-i mai puţin, să arată împrumutători cu sume mai mari, sau cîţi tăinuiesc lucrurile lor prin ştiinţă, sau le-au cumpărat cu iconomie, aceia să să pedepsească cu plată de bani, adecă cît nu să ajunge din averea muflujilor spre plata împrumutătorilor celor adevăraţi, acea lipsă să o pue de la dînşii şi să o plătească. [85]
CAP 5
Pentru plastografi
                           β
1	Plastografi zicem celor ce fac scrisori mincinoase, sau de tot, sau în parte.
„	De tot mincinoase scrisori sînt, în cîte peceţile, sau iscăliturile sînt mincinoase.
„	În parte mincinoase sînt în cîte cuvîntul celor scrise, sau împreunarea slovelor, sau slovele, sau numerile, sau veleatul, sau luna, sau ziua, sînt drese, sau rase, şi în locul lor scrise altele.
2	Cînd fac iscălitură Domnească, sau pecetea, să li să tae mîna, cîţi dreg cuvinte, ori sloviniri, ori slove, ori numere, ori veleat, ori lună, ori zi, din scrisori Domneşti, să să osîndească la ocnă în soroc de cinci Ani.
3	Cîţi fac zapise mincinoase, de datorie particularii, să plătească îndoit de ceea ce era să cîştige cu zapisul cel mincinos.
4	Iară cîţi vor arăta cărţi mincinoase prin neştiinţă şi să va dovedi că nu le-au ştiut de mincinoase, aceia sînt nevinovaţi.
CAP 6
Pentru martori mincinoşi
β
      Cînd să vor dovedi martori mincinoşi să să dea prin tîrg bătîndu-se, şi să să treacă în condicile judicătoreşti. 
CAP 7
Pentru prepuitori sau pîrîtori
β
1	Prepuitoriu să cheamă cel ce porneşte pîră de învinovăţire asupra unui nevinovat. [86]
2	Prepuitorii să să osîndească la pedeapsa ce era să pătimescă cel prepus, cînd s-ar fi găsit vinovat.
CAP 8
Pentru tăetori de bani
β
1	Tăetori de bani înţelegem, nu numai pre cei ce tae monedă mincinoasă de tot, sau în parte, ci şi pre cei ce tae monedă de argint bun, şi adevărat, sau de aur întocmai cu care urmează.
2	Cîţi să vor vădi tăetori de bani, să să osîndească la moarte. 
CAP 9
Pentru necinstitori
β
1	Necinstitorii necinstesc, sau cu cuvîntul, sau cu fapta.
„	Cu cuvîntul necinstesc în scris, sau prin graiu, ocărînd în multe chipuri.
„	Cu fapta necinstesc bătînd, sau altcevaşi spre necinste făcînd.
2 	Mărimea necinstei să socoteaşte.
	1. După feliul ei:
	Precum cînd bate cinevaşi mai mult necinsteaşte decît cînd ocăraşte.
	2. Din înclinarea haractirului ce are cel ce necinsteşte, cătră cel ce să necinsteşte.
	Precum cînd fiul necinsteaşte pre tatăl său, mai mult greşaşte decît cînd ar necinsti pre altul, şi cînd sluga, sau robul va necinsti pre Stăpînul său, şi cînd un particular va necinsti un Boer, sau judecătoriu şi cealelalte. [87]
	3. După loc unde să face necinstea.
	Precum cînd să va necinsti Boerul, sau judecătoriul în locul dregătoriei sale, unde-ş împlineaşte datoria sa, sau judecă, ori pre Preot unde slujaşte, şi cealelalte.
3	Necinstitoriul să să pedepsească după mărimea necinstii (2).
4	Feliuri de pedeapse pentru necinstitori sînt dare de bani, bătae, închisoare, surghiunie, carele să să orînduiască cum şi unde, şi cînd va găsi cu cale judecătoriul.
5	Cel ce după ce s-au necinstit să va împăca cu necinstitoriul, sau să va învoi, nu e slobod să mai jeluiască pentru acea necinstire.
CAP 10
Pentru preacurvari
β
1	Numai bărbatul, iară nu altul, este volnic să pornească pîră de preacurvie asupra fămeii, şi numai fămeia asupra bărbatului.
2	Cînd după curvie să va împăca bărbatul cu fămeia sa cea curvă, nu mai poate aduce pîră asupră-i pentru acea curvie.
3	De să va dovedi că bărbatul ce aduce pîră de preacurvie asupra nevestii sale, i-au fost mijlocitoriu, nevasta să fie apărată.
4	Cînd muerea să va dovedi preacurvă, sau bărbatul ei preacurvariu, să să pedepsească precum s-au zis, (vezi pentru căsătorie, capul a 16, partea 43).
5	Cine curveaşte cu muere măritată, să să osîndească la surghiunie, în soroc de doi Ani. [88]
ADAOS
Pentru stricăciune
β
1	Care din ştiinţă sau neştiinţă sau cu greşală va aduce stricăciune altuia, iaste datoriu a răspunde stricăciunea.
2	Care ţine în silnicie lucru strein, să îndatorează să-l întoarcă stăpînului.
3	Care va răni om, sau dobitoc, iaste datoriu să plătească preţul vindecării.
4	Care va omorî dobitocul altuia, iaste datoriu preţul acelui dobitoc.
5	Cînd dobitocul cuiva va face vreo stricăciune, Stăpînul dobitocului iaste datoriu a o răspunde.
6	De va strica un dobitoc bucatele cuivaşi, Stăpînul dobitocului să plătească paguba stăpînului bucatelor, dînd şi vornicelului gloabă.
	1. Bani cincizeci cînd să va întîmpla să fie dobitoc rîmătoriu.
	2. Bani patruzeci, cînd va fi cal sau bivol.
	3. Bani doaozeci cînd va fi bou sau vacă.
	4. Bani zece cînd va fi oae sau capră.
 7	Cînd va tăia cinevaşi copaciu roditoriu, sau neroditoriu fără de ştirea stăpînului său, acela să plătească stăpînului preţul copaciului îndoit.

PARTEA A ŞASEA
Pentru ale judecăţilor
      CAP 1.
Pentru prigoniri
β
1	Prigonire să zice judecata, mă prigonesc, mă judec.
„	Prigonitoare părţi cei ce să judecă. [89]
„	Pîrăsc sau jălesc, dau jalbă, şi trag pre altul la judecată.
„	Pîrîş sau jăluitoriu cel ce dă jalbă şi trage pre altul la judecată.
„	Pîrît cel ce să trage de altul la judecată.
2	Prigonire iaste, ori cremenale, sau politicească.
„	Cremenale este, cînd învinovăţirea iaste vină cum zorbalîc omor, tîlhării, furtişag, şi cealelalte.
„	Politicească iaste, cînd învinovăţirea nu e vină, cum datoriia şi cealelalte.
3	Slobod iaste fieşcare să-şi pornească judecata.
4	Nimeni nu e slobod să pornească judecata altuia, afară numai de va aduce obrazul aceluia.
5	Cine va voi să pornească judecată cremenale, să nu poată alt feliu decît jurînd mai întîi că nu o porneşte din vreo pizmă, ci întru adevăr.
6	Nicio prigonire să nu să prelungească în veaci, ci să să izbrănească în diiastima paragrafiei.
„	Paragrafie numim sorocul prigonirii, de cînd şi pînă cînd are voe a să porni.
7	Din prigonirile ceale pentru bani.
„	Cea pentru stăpînire cu rea credinţă a lucrurilor ceale mişcătoare şi nemişcătoare, să porneşte pînă la treizeci de Ani de la începutul stăpînirii.
„	Cea pentru cu bună credinţă stăpînire de va fi pentru lucruri mişcătoare să porneşte pînă la trei ani, iară pentru nemişcătoare, şi pentru ţigani de la începutul stăpînirii pînă la zece Ani, de vor fi părţile ceale prigonitoare în Ţara rumînească, iară de vor lipsi, pînă în doaozeci de Ani.
„	Prigonirea cea pentru călcare de pămînt, şi de hotară între vecini, n-are soroc, precum şi cea pentru ţigani fugari afară din pămîntul ţării rumîneşti. [90]
„	Pentru robire de lucruri nemişcătoare pînă la zece Ani de la începutul robirii.
„	Pentru vînzare şi schimbu de lucruri nemişcătoare, pînă la treizeci de zile de la darea lucrului, iară de ceale nemişcătoare, pînă la cinci Ani, afară de cumpărătoarea cu protimisis, ce să precurmează, după cum la vînzare s-au legiuit.
„	Pentru închiriere pînă la şase Luni de la sfîrşitul sorocului închirierii.
„	Pentru clădire de namestii, pînă la trei Ani de la sfîrşitul sorocului închirierii.
„	Pentru sădire de bucate, pînă la şase Luni.
„	Pentru cei ce lucrează cu plată, pînă la cinci Ani, de la isprăvirea lucrului.
„	Pentru clacă pînă la un An, de la călcarea legăturilor, dintre Stăpîn şi clăcaşi.
„	Pentru datorie, pînă la treizeci de Ani, de la împlinirea sorocului de plată, sau din ziua împrumutării de va fi fără de soroc.
„	Pentru Anarghirie, (* Anarghirie să zice cînd dăm zapis de datorie, şi nu priimim ori toată soma ce să coprinde, sau parte dintrînsa.) de datorie pînă la doi Ani din zioa împrumutării.
„	Pentru zălog aseamenea ca şi pentru datorie.
„	Pentru chezăşie de datorie, aseamenea ca şi pentru datorie.
„	Pentru veniturile de-a valma, între dăvălmaşi, pînă la trei Ani, de la începutul pagubii lor.
„	Pentru tovăroşie, de la începerea tovăroşii, pînă la cinci Ani, de vor fi tovaroşii în Ţara rumînească, şi zeace de vor lipsi.
„	Pentru darurile de la logodnă, pînă într-un An, de la stricarea logodnii. [91]
„	Pentru cererea bărbatului de zestre făgăduită, pînă la zeace Ani din ziua nunţii.
„	Pentru cererea muerii de a i să întoarce zestrea şi exoprica, pînă la zece Ani de la moartea bărbatului, daca n-au fost despărţiţi, sau de la despărţire, de să vor fi despărţit.
„	Pentru învoială, împotriva pravililor, şi fără de tărie pînă într-un An, după învoială.
„	Pentru eretocrisie, împotriva pravililor şi fără de tărie, pînă într-un An, după hotărîrea judecătorilor aleşi.
„	Pentru vechilet, pînă la un An din ziua întîlnirii a stăpînului cu vechilul, după isprăvirea trebii vechiletului.
„	Pentru Epitropie, pînă la patru Ani, de la darea socotealii Epitropului.
„	Pentru depoziton şi secvestru, pînă la treizeci de Ani de la depozirea lucrului.
„	Pentru întoarcerea darului de la nemulţumitoriu, un An de cînd ş-au arătat nemulţumirea.
„	Pentru daruri dinnaintea nunţii ca şi pentru zestre.
„	Pentru moştenire, pînă la treizeci de Ani, de la moartea celui ce să moşteneaşte.
„	Pentru legat ca şi pentru moştenire.
8	Iară din pricinile cremenale.
„	Cea pentru necinste şi curvie să porneaşte pînă la o Lună de la faptă.
„	Iară celelalte cît trăiaşte cel cu vină.
9	Paragrafile de mai sus zise (7 şi 8) la cei nevîrsneci să să socotească, de la doaozeci şi cinci de Ani ai vîrstii lor înainte.
10	Fieştece prigonire după ce să va porni odată la vreo judecată, are soroc de alţi treizeci de Ani de la [92] începutul pornirii şi cînd să va întîmpla să nu să izbrănească, nici pînă atunci, poate să să înoiască, dacă pînă a nu să împlini să va cere înoire de cătră partea prigonitoare prin rugăciune cătră stăpînire.
11	La prigonirile politiceşti, pîrîşul să meargă, unde să află pîrîtul cu lăcuinţa, sau unde petreace mai mult, şi acolo să-l tragă în judecată.
„	Adecă pîrîşul Bucureştean, pre lăcuitoriul Craiovean, să nu-l tragă în judecată la Bucureşti, ci la Craiova, afară numai dacă Craioveanul petreace adeseaori şi în Bucureşti, i proci
12	Iară la pricinile cremenale, oriunde va găsi pîrîşul pre pîrît, să-l tragă în judecată.
13	Cînd pîrîtul să va chema la judecată, pentru prigoniri politiceşti, să meargă îndată.
14	Pentru prigonirile politiceşti, să nu să cheme la judecată pîrîţii.
	1. Cînd să află la Bisearică de să închină.
	2. Cînd cu adevărat sînt bolnavi.
	3. Cînd să duc în trebi Domneşti (afară numai de să va da jalbă cătră Domnie, şi să va porunci într-adinsu să rămîie, şi să să judece.)
	4. Cînd petrec mort la groapă.
	5. Cînd jălesc vreun mort rudă, în nouo zile ale jalii.
      6. Cînd sînt în treaba lucrurilor pămîntului. 
      Adecă toată Luna lui Aprilie, şi a lui Iulie, şi de la cincisprezece ale lui Septembrie şi pînă la cincisprezece ale lui Octombrie.
15	Cînd pîrîtul pentru prigoniri politiceşti să va chema, şi nefiind oprit de niciuna din zisele întîmplări (14) nu va veni la judecată, judecătorii să-i dea soroc, de cinci zile, şi cînd nici atunci fără [93] de nicio pricină nu va veni, să-l osîndească, lipsind la cîte jălueşte pîrîtul.
16	Cînd în prigonire politicească, lipseaşte pîrîtul, judecătorii să-l înştiinţeaze şi să-i poruncească să vie, dîndu-i soroc analoghi după depărtarea locului, iară de nu va veni la soroc, şi nu va da răspunsul din ce pricină n-au venit, să i să dea de al doilea acelaş soroc, şi de nu va veni, nici atunci, să să osîndească lipsind.
17	Cei ce să pîrăsc pentru pricini de vinovăţii, să nu aibă hărăzirea numitelor priveleghiuri (14) ci precum să va întîmpla, să să tragă cu de-a sila la judecată.
18	Cînd pîrîtul să va înfăţişa la judecată, pentru prigonire politicească, şi auzind pîra cea pornită asupră-i va cere soroc ca să să gătească de răspunsul împotrivă, atunci să i să dea negreşit.
19	La prigonire politicească, cînd pîrîtul va voi mai înainte de judecată să să învoiască cu protivnicul său, slobod iaste.
20	La prigonire politicească, cînd părţile progonitoare, în judecată fiind să vor învoi, să li să întărească învoiala de cătră judecători. 
21	Pîrîşul, după ce va începe pricina a să cerceta de judecată, nu e slobod să să lase de judecată, afară numai de să va învoi cu protivnicul său.
22	La pricinile cremenale, să nu să judece nici pîrîtul, nici pîrîşul prin vechil, ci ei însuşi înfăţişîndu-se, iară la prigonirile politiceşti au voe şi prin vechil.
23	La pricinile cremenale deaca împotrivă va pîrî şi pîrîtul asupra pîrîşului, pentru vreo vină mai mare, să să cerceteze întîiu cea mai mare, şi în urmă cea mai mică, iară de vor fi pîrile deopotrivă, atunci să să cerceteze a pîrîşului întîiu, şi apoi a pîrîtului. [94]
24	La pricinile politiceşti, cînd împotrivă va trage şi pîrîtul pre pîrîş, atunci pricina pîrîşului să să caute, şi apoi a pîrîtului.
CAP 2
Pentru dovezi
β
1	Orice cuvînt să provaliseaşte la judecată de cătră părţile prigonitoare, acel cuvînt ori să fie vrednic de credinţă, sau nefiind, să-l dovedească cel ce-l provaliseaşte.
2	Pîrîşul nu poate să silească pre pîrît să dovedească provlima pentru care el jăluiaşte.
3	Cînd la un lucru ce să cere cuvintele amîndurora prigonitelor părţi, au deopotrivă puteare, atunci cel ce ţine lucrul, cuvintează mai drept.
„	Cînd adecă lucrul ce să cere iaste o vie, şi cuvintele amîndurora prigonitelor părţi, au puteare deopotrivă, cel ce să află în stăpînirea viei acela are dreptate.
4	Cine cere atunci căştigă, cînd va dovedi că lucrul ce să cere iaste al lui, iară nu cînd va dovedi că nu iaste al protivnicului său.
5	Dovezile de judecăţi, sînt de doao fealiuri, adecă sau cu meşteşug, sau fără de meşteşug, dovezi cu meşteşug zicem cîte le izvodesc judecătorii cu isteţimea lor, (pre care ca unele ce sînt anevoe de a să coprinde, şi de a să canonisi le lăsăm la mintea judecătorilor.)
	Fără de meşteşug dovezi numim cărţile, martorii, jurămîntul, cartea de blestem, şi cazna. [95]
Cărţile
6	Toate tocmealile ceale în scris să să iscălească de cătră cei ce să tocmesc, şi să să adeverească cel puţin de doi martori, carii cu ochii lor au văzut, sau cu urechile lor au auzit, ori de cătră judecătoriu.
7	Toate dieţile (de nu vor fi scrise de tot de însuşi cei ce le fac) să să iscălească de cei ce le fac, şi să să adevereaze cu trei martori singuri văzători, sau singuri auzitori, sau de Arhiereul locului, sau de judecătoriu.
8	Cărţile celor ce nu ştiu carte să să pecetluiască negreşit cu pecetea lor, şi să să adevereze de scriitori şi alţi doi martori sau de judecători.
9	Tocmealele ceale întunecoase şi cu îndoială, să să tălmăcească după cugetul celor ce să tocmesc, şi după fapta lor, iară de lipseaşte fapte după obiceaiul locului sau şi al lor.
10	La tocmealele ceale cu îndoială, căutăm mai mult la voinţa celor ce să tocmesc, decît la vorbă, şi mai mult la ceia ce să face, decît la ceia ce să zice, pentru că mai de ales, şi mai cu puteare iaste înţelegerea decît vorbele.
11	La tocmealele ceale întunecoase, priimim ceia ce iaste mai de crezut, sau ceia ce să face mai de multe ori.
12	De cîte ori la tocmeli o vorbă are doao înţelegeri, priimim ceia ce să potriveaşte, sau ceia ce iaste spre siguranţia lucrului tocmit.
13	La tocmealele ceale cu doao sume, şi cu doao vremi, priimim suma cea mai puţină, şi vreamea cea mai îndelungată.
	Adecă, daca să va tocmi să dea cinevaşi zece, ori [96] cincisprezece bani, atunci priimim pre cei zece, şi iarăşi, de să va tocmi să dea după un An, sau după doi, după doi Ani priimim să dea, pentru că apururea fieşicare va să fie datoriu mai puţin şi să aibă soroc mai lung. 
14	Ceale scrise din vicleşug cu nedesluşire, cu îndoială şi greşite, le tălmăcim împotriva celor ce le-au făcut, pentru că el trebue să desluşească ceia ce înţelege.
15	La tocmele greşalele din scris să să îndrepteaze după înţelegerea ce întru adevăr se vede că au.
16	Cîte cărţi nu să pot înţelege de leac, drept nimic să socotesc.
17	Cine defaimă cartea de mincinoasă, trebue să o dovedească.
18	Cine va zice că de silă şi cu înşălăciune au dat carte, trebue să dovedească, sila şi înşălăciunea.
19	Cînd să tăgădueşte cartea să să întreabe martorii.
20	Cînd să tăgădueşte cartea, şi martorii cei iscăliţi nu trăesc, sau lipsesc, şi nu pot nici să vie, nici prin scrisoare să să întrebe, atunci alergăm la jurămînt.
21	Cînd să tăgădueşte cartea şi n-are martori, de nu va eşi dovadă de aiurea, nu să ţine în samă.
22	Cine va tăgădui vreo carte a sa de datorie, şi să va vădi, să îndatorează să plătească îndoit.
23	Nimeni nu poate să ceară cevaşi cu cărţi scrise de însuşi, sau streine, cînd tăgădueşte acela de la care cere.
24	Cine-şi cunoaşte iscălitura în vreo carte de datorie, şi zice că nu au luat din suma datoriei, sau parte, sau toată suma, trebue să-şi dovedească zisa. [97]
25	Cine va începe să plătească parte din datorie, sau din dobîndă după vreo carte de datorie, nu poate pricinui că n-au luat suma ce să coprinde în carte.
26	O carte de datorie, dată de un tovaroş ca din partea tovăroşiei, sau iscălită cutare şi tovăroşia, îndatorează tovăroşia şi pre ceilalţi tovaroşi.
27	O carte de datorie, a ocîrmuitoriului tovăroşiei ce iaste orînduit, ocîrmuitoriu înscris de cătră tovăroşie, o îndatorează şi pre ocîrmuitoriu de osebi, şi tovăroşia de obşte.
28	Cine va arăta copie de carte, acea copie trebue să fie adeverită de judecători, sau de obraze publice şi dregători, că iaste întocmai cu cartea cea adevărată, iară într-alt chip să nu să crează.
29	Cine va arăta copie de carte, iaste datoriu cînd i să va cere să scoaţă şi pre cea adevărată, sau îndată avîndu-o la îndemînă, sau cu soroc de nu o va avea la îndemînă.
30	Cînd pentru aceaiaşi provlimă să pune înainte de cătră unul şi acelaşi doao, sau mai multe cărţi împotrivitoare una altia, n-are puteare niciuna.
31	Nimeni cu o carte ce să pomeneaşte în altă carte, nu poate să ceară cevaşi, de nu va arăta-o pre aceia, sau de nu să va dovedi de aiurea ceia ce cere.
32	Cărţile publice, au mai multă credinţă, decît ceale particulare.
Martori
β
33	Cîţi mărturisesc la pricini politiceşti, întîiu [98] să jure înaintea judecătorilor, sau de va face trebuinţă şi în Bisearică, şi apoi să mărturisească.
34	Cîţi mărturisesc la pricini cremenale, întîiu să jure în Bisearică, şi apoi să mărturisească.
35	Un martor singur, ca niciunul să socoteaşte.
36	Unde nu e orînduit de pravili cîţi martori să fie, acolo doi martori să cer.
37	Tatăl în partea fiiului, sau împotriva lui, şi frate în partea fratelui, sau împotriva lui, nu mărturisesc.
38	Nevîrsnecii, nebunii, robi, răsipitori, necinstiţi, prepuitori, martori mincinoşi, tîlhari, furi, plastografi, tăetori de bani, mufluji mincinoşi, nu sînt slobozi să mărturisească.
39	Muerile mărturisesc unde nu încap bărbaţii.
40	Muerile la diiată nu mărturisesc.
41	Martorii martorilor, nu să socotesc de martori, iară la prigonirile de stăpînire, sau de hotară, priimim şi mărturia cea după auzire.
42	Cînd mărturisesc la vreo tăgăduire, nu să ţin drept martori. Adecă, cînd un datornic va zice că nu i s-au plătit datoria, şi va aduce martori pentru aceasta, acei martori nu sînt de credinţă, pentru că niciodată nu pot şti cu încredinţare, de nu s-au plătit cu adevărat datoria.
43	Cînd martori să zăticnesc de boală, a veni la judecată ca să mărturisească, să să întrebe prin logofătul judecătoriei.
44	Cine va aduce martori de la loc depărtat, are să-i plătească cheltuiala.
Jurămînt
β
45	Cînd dovezile prigonitoarei părţi, nu dovedesc provlima fără cuvînt de împotrivire, dau însă bănuială [99] cuviincioasă de fiinţa ei, atunci judecătorii provlisesc jurămîntul la ceialaltă parte. Adecă cînd o parte din ceale prigonitoare, Petru zice, că-i e datoriu ceialaltă parte, Pavel, şi el tăgăduiaşte, iară Petru n-are altă dovadă decît un martor singur (care deşi nu dovedeaşte fără de îndoială) dar bănuială dă, atunci să provliseaşte jurămînt lui Pavel.
46	Nebunilor, nevîrsnecilor, robilor, răsipitorilor, tîlharilor, furilor, prepunătorilor, martorilor mincinoşi, tăetorilor de bani, muflujilor mincinoşi, şi cîţi sînt ştiuţi că au puţină evlavie cătră ceale Domnezeeşti, acestora nici li să provaliseaşte jurămînt, nici li să dă credinţă daca vor jura.
47	Cînd să provaliseaşte jurămînt de cătră judecătoriu, atunci iaste silit cui să provaliseaşte jurămîntul ori să jure şi să să îndrepteze, ori nejurînd să să osîndească.
48	O parte din ceale prigonitoare spre dovada provlimii sale nu poate provalisi ceilalte, să facă jurămînt.
49	Cînd o parte din ceale prigonitoare va face o provlimă nedovedită, şi i să va provalisi de cătră ceilaltă parte, să o dovedească prin jurămînt, acela atunci de va jura să îndreptează, iară de nu, să osîndeşte.
50	Nimunui nu să dă ascultare cînd singur va cere să-şi încredinţeze provlima cu jurămînt, fără de a-i provalisi judecata, sau ceialaltă parte prigonitoare.
51	Cui să va provalisi de cătră judecată ca să jure, şi priimind să va opri de protivnicul său, acela să socoteaşte ca un jurat, şi protivnicul să osîndeşte.
	Aseamenea şi cînd unul din părţile prigonitoare face o provlimă şi celălalt îi provaliseaşte jurămînt (49) şi apoi îl va opri. [100]
52	Cînd să va provalisi jurămînt pentru sume de datorii, cel ce e datoriu, să sileaşte întîi să pue jos suma la judecată, şi apoi să jure celălalt.
53	Cînd unul din prigonitoarele părţi cu hotărîrea judecăţii va jura, şi mai la urmă va găsi celălalt vreadnică dovadă împotrivă, cel ce au jurat strîmb să învinovăţeaşte a da îndoit, iară cînd prigonitoarea parte, va jura după cererea protivnicului, să rămîe nesupărat, şi de să va găsi pre urmă împotrivă dovadă.
Carte de blestem
β
54	Cartea de blestem să dă unde, şi cînd, şi cum să dă şi jurămîntul, drept aceia. 
55	Cîte am legiuit pentru jurămînt, aceleaşi înţelegem şi pentru cartea de blestem,
Cazna
β
56	Cînd cel pîrît pentru vină să va dovedi vinovat, şi va tăgădui, ori toată vina, ori parte din vină, atunci să să căznească ca să spue adevărul.
57	Vinovaţii carii să căznesc, să nu să crează deodată, măcar şi de vor spune că sînt vinovaţi.
	Căci de multe ori de frică şi de durere zic şi ceia ce nu iaste.
CAP 4
Pentru judecătoriu, judecată şi hotărîre.
β
1	Judecătoriul, pricina fiu-său, a fie-sii, a tată-său, a mume-sii, a frate-său, a gineri-său, a noră-sii, a rudei* [101] sale, a prietenului său, a vrăjmaşului său, niciodată singur să nu o judece, şi partea prigonitoare cînd va afla un lucru ca acesta, să arate la Stăpînire.
2	Judecătorii pricina, cu o parte numai prigonitoare, lipsind ceialaltă, nici să judece, nici să hotărască, afară numai cînd îl vor chema de doao ori, şi nu va veni după cum s-au zis (16).
3	Judecătorii să judece totdeauna după aceste Prăvili ce s-au aşăzat, unde nu e Pravilă, acolo să să întreabe Domnul. 
4	Judecătorii să hotărască în scris, iară hotărîrea nescrisă a judecătorilor, să nu aibă nicio tărie.
5	Hotărîrea să să dea după părerea, ori a tuturor judecătorilor, sau a mai multora.
6	Cînd judecătorii vor cunoaşte, că cu greşală au hotărît, volnici sînt înaintea Apellaţii prigonitoarelor părţi, să-şi ia înapoi hotărîrea, şi să o îndrepteaze, iară după Apellaţie nu.
7	Judecătorii înaintea judecăţii şi hotărîrii să nu facă secvestru lucruri de ale celui datoriu pentru datorie, afară numai cînd împrumutătoriul va da chezaşi, sau va pune zălog cu legătură ca de să va dovedi după judecată secvestru drept cuvînt, să fie bine făcut, iară de nu, să răspunză celui datoriu, cîtă pagubă cu nedreptate i s-au pricinuit cu secvestru.
β
8  	La pricină cremenale, cînd va birui pîrîşul, să să îndatoreaze pîrîtul, să plătească pîrîşului şi cheltuelele judecăţii, cîte va dovedi el, şi le vor găsi judecătorii drepte. [102]
„	Iară de va birui pîrîtul, să să îndatoreaze pîrîşul, a plăti pîrîtului cheltuelele judecăţii.
9	Cine stăpîneaşte lucru strein cu rea credinţă  (adecă fără de a-l avea cu vreo tocmeală, sau de dar) adecă cînd lucrul prin judecată să va lua, să să îndatoreze să să plătească stăpînului, roadele lucrului (de va avea) şi cheltuelele judecăţii.
	Iară cine va stăpîni cu bună credinţă lucru strein, acela cînd să va lua prin judecată lucrul, să nu întoarcă roadele, afară numai pentru lucrul cel cumpărat (vezi pentru vînzare la 32).
10	Care datoriu să va hotărî să plătească datoria după tocmeală în scris, acela să să îndatoreaze să plătească datornicului şi cheltuelele judecăţii, (cîte le va dovedi el, şi judecătorii le vor găsi drepte) şi zeciuială a cîtă sumă de datorie plăteşte atunci.
	Aseamenea şi care datornic să va hotărî să plătească datorie după tocmeală nescrisă şi dovedită, şi acela să îndatorează întocmai ca şi cel datoriu cu carte.
11	În scurt care dintre cei ce să judecă să va dovedi că fiind că era datoriu, şi cît era datoriu protivnicului său, nu i-au făcut îndestulare, acela să să îndatoreze să-i plătească şi cheltuiala judecăţii.
12	Care după învoială în scris, sau izbrănire, să va judeca pentru aceiaşi pricină pentru care s-au învoit, ori s-au răfuit, şi va pierde judecata, acela să plătească ceilalte părţi cheltuiala judecăţii, şi cine să va judeca după învoială, sau răfuire nescrisă dar dovedită, şi-şi va pierde judecata, şi acela să plătească cheltuiala judecăţii.
13	Cine să va judeca cu altul pentru eretocrisie făcută împotriva Pravilelor şi fără de tărie şi va pierde [103] judecata, să plătească ceilalte părţi şi cheltuiala judecăţii.
14	După ce să va da hotărîrea judecătorilor din Bucureşti, să înfăţişeze Dumnialui Vel Hatman părţile prigonitoare înaintea Domnului, să li să citească hotărîrea, şi să să întrebe de să mulţumesc, sau nu, şi de să mulţumesc amîndoao părţile, să să iscălească amîndoao în hotărîre că s-au mulţumit, să le adevereaze hotărîrile Dumnialui Vel Hatman, şi atunci să să întărească hotărîrea cu pecetea Domnească, şi să să pue în lucrare (dar de nu ştiu carte să-i iscălească alţii, şi ei să-şi pue degetul, şi să adevereaze Dumnialui Vel Hatman) iară de nu să mulţămesc, să să iscălească precum că nu sînt mulţămiţi, să adevereze Dumnialui Vel Hatman, şi atunci să dea Apellaţie.
	Aseamenea să să urmeaze de Dumnialui Vel Spătariu, Dumnialui Vel Agă şi de Boerii Ispravnici, cînd iaste vreo hotărîre de la judecăţile Dumnialor. 
	Într-acestaşi chip şi la Craiova să să urmeaze de cătră Dumnialui Caimacanul.
CAP 4
Pentru Apellaţii
β
1	Apellaţie să cheamă jalba ce să dă de cătră cei ce să judecă cu cerere de a să cerceta hotărîrea unii judecăţi mai de jos, de altă judecată mai de sus.
2	Apellaţia să să facă de cătră cei ce să judecă prin jalbă în scris cătră Domnie în diiastimă de şaizeci de zile, de cînd s-au scris hotărîrea. [104]
3	Cîţi din cei ce să judecă nu vor porni Apellaţie în diiastima numitului soroc, aceia nu mai pot porni la urmă, afară numai de vor dovedi că n-au putut din vreo zăticnire nebiruită.
	Din vreo boală adecă grea, răzmiriţă şi cealelalte.
4	Cîţi din cei ce au pricină de judecată, chemîndu-să în doao rănduri de cătră judecători, nu vor veni, şi să vor osîndi, aceia nu pot porni Apellaţie.
5	Cîţi din cei ce au judecată vor da în scris la judecată că să vor mulţămi pre hotărîrea acei judecăţi, aceia nu pot porni Apellaţie.
6	Cîţi din cei ce au judecată, să iscălesc la hotărîrea judecăţii că s-au mulţămit, aceia nu pot porni Apellaţie.
7	Hotărîrea unui Domn, are Apellaţie la alt Domn.
8	Hotărîrea unui Domn, stricată de alt Domn, are Apellaţie la al treilea Domn.
9	Hotărîre Domnească întărită de doi Domni, să nu aibă Apellaţie.
10	Judecata cercetată de trei Domni, să nu aibă Apellaţie. [105]

ANAFORA OBŞTEASCĂ A PĂRINŢILOR ARHIEREI ŞI A DUMNIALOR BOERILOR
Prea Înălţate Doamne!
	După luminată porunca Mării tale adunîndu-ne în multe rînduri cu toţii la un loc, am cetit cu luare aminte Pravila ce s-au alcătuit de cătră Măria ta, şi ne pliroforisirăm, că alcătuirea aceştii Pravili este o desluşire a Pravililor Împărăteşti, ce să obicinuesc aici în pămîntul nostru, şi a vechilor, şi a canonisitelor obiceaiuri ale pămîntului, nefiind împotrivitoare celor vechi urmate pînă acum. De aceaia ne rugăm, să binevoeşti Măriia ta a porunci să să şi tipărească. 
1818 iunie 19.

Ugrovlahia Nictarie. Iusuf Argeşiu. Costandie Buzău. Radu Golescu, Vel Ban. Constantin Creţulescu, Biv Vel Ban. Grigorie Ghica, Biv Vel Ban. Barbul Văcărescu, Biv Vel Dvornic. Dumitraşco Racoviţă, Biv Vel Dvornic. Istrate Creţulescu, Biv Vel Dvornic. Constantin Bălăcianu, Vel Logofăt. Mihalache Manu, Biv Vel Logofăt. Grigorie Filipescu, Biv Vel Dvornic. Grigorie Băleanu, Biv Vel Dvornic. Iordache Slătineanu, Vel Dvornic. Constantin Caliarh, Biv Vel Dvornic. Constantin Dudescu, Vel Dvornic*. [106] Dumitrache Racoviţă, Biv Vel Dvornic. Gheorghie Filipescu, Biv Vel Logofăt. Mihalache Racoviţă, Biv Vel Logofăt. Ioan Ştirbeiu, Vel Dvornic. Petrache Ritorides, Biv Vel Dvornic. Constantin Filipescu, Biv Vel Logofăt. Iordache Golescu, Biv Vel Logofăt. Alexandru Filipescu, Biv Vel Logofăt. Alexandru Ghica, Vel Logofăt. Atanasie Hristopulu, Biv Vel Logofăt. Nicolae Văcărescu, Vel Logofăt. Grigorie Ralea, Vel Logofăt. Constantin Golescu, Vel Hatman. Grigorie Romanit, Biv Vel Vistiiariu. Pană Costescu, Biv Vel Dvornic. Mihalache Cornescu, Vel Dvornic. Costache Rasti, Vel Agă.

      Din Luminată poruncă a Mării sale Prea Înălţatului nostru Domn Io Ioann Gheorghie Caragea, Vv. fiind orînduit de am protocolit toate acestea Prăvili după izvoadele ce prin sfat de obşte s-au alcătuit şi găsindu-le întocmai aşezate din cuvînt în cuvînt şi fără cîtuşi de puţină schimbare le-am adeverit şi însum cu iscălitura în toate foile precum să văd în jos punîndu-să şi Luminată Peceatea Mării sale la fieştecare foae.  
      1818 iunie 28
      Constantin Bălăceanu,
      Vel Logofăt [107]
      SCARA ACEŞTII PRAVILI
      Întărirea Mării sale prea Înălţatului nostru Domn ce s-au dat la această Pravilă.
      Întîia parte 1
      Pentru obraze 1
      Pentru bărbaţi şi fămei 1
      Pentru fii adevăraţi, din curvie, buni şi vitregi 2
      Pentru vîrsneci, şi nevîrsneci 2
      Pentru cei fără de minte 2
      Pentru răsipitori 2
      Pentru slobozi 2
      Pentru robi şi ţigani 3
      Pentru cei sloboziţi 3
      Partea a doua 5
      Pentru lucruri 5
      Pentru stăpînirea lucrurilor 5
      Pentru robirea lucrurilor 6
      Pentru vecinătatea lucrurilor 7
      Partea a treia
      De obşte pentru tocmeli 11
      Pentru vînzări 13
      Pentru schimbu 21
      Pentru închiriere sau arendă 22
      Pentru sădire, sau clădire 24
      Pentru clacă 24
      Pentru tocmeli de slujbe 26
      Pentru împrumutare şi datorie 28
      Pentru poliţe 30
      Pentru dobînzi 31
      Pentru zălojire 32
      Pentru chezăşie 35
      Pentru obştire, sau de-a valma 36
      Pentru tovăroşie 37
      Pentru logodnă 41
      Pentru nuntă, zestre şi exoprică 42
      Pentru exoprică 48
      Pentru învoială 49 [108]
      Pentru eretocrisie 50
      Pentru vechilet 52
      Pentru vechilul de judecăţi 56
      Pentru epitropi 56
      Pentru ceale puse în păstrare sau depoziton 61
      Pentru secvestru 64
      Partea a patra
      Pentru daruri 64
      Pentru darurile dinaintea nunţii 65
      Pentru moştenire sau clironomie 67
      Moştenire fără diiată 68
      Moştenire cu diiată 74
      Pentru legat 78
      Pentru iodesie, sau facere de fii de suflet 80
      Partea a cincea
      Pentru vini 82
      Pentru omor 82
      Pentru tîlhari 83
      Pentru furi 83
      Pentru mufluji mincinoşi 84
      Pentru plastografi 85
      Pentru martorii mincinoşi 85
      Pentru prepuitori sau pîrîtori 85
      Pentru tăetori de bani 86
      Pentru necinstitori 86
      Pentru prea curvari 87
      Pentru stricăciune 88
      Partea a şasea
      Pentru ale judecăţilor 88
      Pentru prigonirii 88
      Pentru dovezi 94
      Cărţile 95
      Martorii 97
      Jurămînt 98
      Carte de blestem 100
      Cazna 100
      Pentru judecătoriu, judecată şi hotărîre 100
      Pentru Apellaţii 103
      [109-110] Greşalele ce s-au întîmplat la cartea aceasta
      greşala    îndreptarea    listul      rîndul
       [111]
      Ceale ce n-au fost desluşite întru această Pravilă asupra clăcaşilor de pre moşii. Şi acum la leat 1823 Ianuarie 24 s-au hotărît, şi s-au publicarisit cum să se urmeaze, precum în trei capete la vale să arată.
1	Pentru ziua de arătură, de va avea stăpînul moşii trebuinţă, ca să i-o facă clăcaşii în lucru, sînt datori ca toate plugurile cîte să întocmesc pe moşia acelui stăpîn primăvara, să-i facă cîte o zi de arătură, ori primăvara, sau toamna, iară nu fieşcare clăcaş să-i facă cîte o zi de arătură, căci mai mulţi oameni nu au fieşcare plugul lui, ci să întovărăşesc cîte trei şi cîte patru de fac un plug, iară cînd stăpînul nu va avea trebuinţă de arătură, şi va ceare bani, să ia de plug talere patru, pentru ziua de arătură, plătindu-i aceşti bani toţi oamenii cîţi sînt întovărăşiţi la acest plug.
2	Pentru carul de leamne, sînt datori clăcaşii a-l aduce stăpînului moşii la Crăciun în natură. Ducîndu-l, ori la moşia lui, sau aiurea unde are trebuinţă, pînă la un loc cale de şase ceasuri, iar cînd va fi locul unde ceare stăpînul mai depărtat decît cale de şase ceasuri, sau nu va avea stăpînul trebuinţă de leamne, atunci să plătească clăcaşul cu bani, carul po talere trei. [112] 
3	Să dea clăcaşul la stăpînul moşii o găină de Crăciun şi un puiu de găină de sînt Pietru ce sînt obicinuite, făr de a fi volnic acel stăpîn de a ceare să i le plătească clăcaşii în bani, ci să le priimească în natură.
      NOI GRIGORIE GHICA VV.
      DOMN ŢĂRII ROMÎNEŞTI
      După necontenitele prigoniri ce să urma pînă acum între stăpînii moşiilor cu clăcaşii lor asupra ponturilor de mai sus arătate: nefiind desluşite întru această Pravilă a pămîntului. Prin obştească chibzuire ce s-au făcut în scris prin Anafora de sfinţia lor Părinţi Arhierei şi de Dumnealor cinstiţii şi credincioşii Boerii Veliţi ai divanului Domnii meale. Halea şi mazilii, care s-au întărit şi de Domnia mea legiuindu-să şi aceaste Ponturi, adăogat în pravela pămîntului, supt peceatea Domnii meale precum să arată mai sus, care s-au şi publicarisit prin toate Judecătoriile din Domneasca noastră Ţară. Şi cătră toţi lăcuitorii de obşte ca să fie ştiute şi să se urmeaze făr de strămutare. 
      1823 martie 16
      
    



1