Despre holera epidemiească sau istoriea ei în scurt, Chipul în care să arată şi în care să lăţăşte, cît şi mijloacele de a să feri şi de a să vindeca de ea şi fără doctor prin Costachi Vîrnav Doctor de Medecină, Iaşii Tipografiea: Institutul Albinei 1848 Despre holera epidemiească sau istoriea ei în scurt, Chipul în care să arată şi în care să lăţăşte, cît şi mijloacele de a să feri şi de a să vindeca de ea şi fără doctor prin Costachi Vîrnav, Doctor de Medecină, Mădulari la crăeasca facultate medică din Ungariea, şi Viţe Prezident la soţietatea de medici şi Naturişti din Prinţipatul Moldovei. Iaşii Tipografia: Institutul Albinei. 1848. [V]Cătră cetitori. Dovedit este că la orice epidemie mai însămnată, nu numai săracul şi nevoeşul, vra să zică cea mai mare parte a omenirei, dar şi însuş bogatul nu poate să aibă aşa de îndată pe doctor,(Supt cuvîntul doctor înţăleg medic, Arzt, iar supt cuvîntul Doctor înţăleg învăţat, doctus, pentru aceia numai acelora cu diplomă putem zice Doctor.), nici aşa de adesa ori precum doreşte şi precum cere şi trebuinţa; căci la orice boală mai gre, doctorul trebue să vadă pe bolnav măcar de doă ori pe zi, fiind *[VI] că aşa numai poate urmări cu tot şartul boala, o neapărată nevoe, care la orice epidemie mai însămnată rămîne neîndeplinită. Zisa de sus s’au dovedit în ţările acele cari sînt înzăstrate cu un număr de doftori din sînul lor, cît să poate de potrivit cu numărul lăcuitorilor, cu cît mai mult deci să va dovedi aceasta în ţările acele, cari, nu din nătînţiea soartei, n-au îndestui doftori, dar şi acei puţîni cari vin de peste hotar în ţară, nu să înţăleg cu poporul nici în limbă, nici în deprinderi, nici în fire, nici cu nevoe ş.a. Greşît-am deci dacă sînt de idei, că fieşte care din Doctori, ar trebui să facă toate chipurile, ca să înzăstreze pe popor, nu numai cu cărţi prin cari să poată învăţa cum să-şi păstreze sănătatea, odorul *[VII] cel mai scump pentru omenirea întreagă, dar şi cu cărţi prin cari să poată învăţa cum să se vindece de boale epidemieşti şi cum să se păzască de ele. Această idei şi socotinţă am cîştigat-o mai cu samă de cînd am fost martur pe vremea Holerei, într-o ţară în care ocîrmuirea să îngrijăse de cu vreme pentru un număr de doftori îndestul de mare pentru numărul lăcuitorilor, că cei mai mulţi din bolnavi s-au primejduit, nu pentru că boala n-au avut leac, ci numai pentru că bolnavii n-au avut pe nimene lîngă dînşîi, care s-ar fi putut pricepe să le dei măcar cel mai mic agiutori şi măcar numai pănă ce va veni vre un doctor. Iată ce m-au îndemnat a porni cu alcătuirea acestor file, menite a sluji la nevoe, nu acelora ce sînt [VIII] doftori, ci acelora cari n-au învăţat ştiinţa doftoriei, nici acelora cari sînt în stare să aibă, oricînd ar vroi, doftori pe lîngă ei, ci acelora cari, şi lîngă doftori, nu să pot îndulci de agiutoriul lor. Am pornit cu alcătuirea aceasta, fiindcă acuma este cel mai potrivit timp a scrie despre Holera epidemiească, o boală care au lovit în omenire trupeşte şi sufleteşte, care au îngrozit nu Evropa întreagă, ci toate părţîle lumei, întîi, pentru că boala aceasta s-au văzut de cătră doftori, şi atît în vindecare ei cît şi în chipul de a să feri de ea s-au făcut, de nu destule, dar multe dorite aflări, ş-a doa, pentru că înnoita ei arătare în Rosiea au început a deştepta nu numai luarea aminte a ocîrmuirilor (După înştiinţările ce să văd, nu numai Austriea şi Prusiea, ci şi Bavaria, şi Ispaniea, şi Franţiea şi Englitera au început a pîndi la măsuri pentru acestă epidemie.) ci [IX] şi îngrijărea celor mai mulţi din obştie. Am pornit cu alcătuirea acestor file şi le dau şi în tipari, nu spre a întărta frica nici ca să aţîţi groaza (După deprinderea acelora, cărora le place a îmbrăca pe oi în pele de lup şi cari au de lege a face din ţînţari harmasari), ci numai pentru ca să fie spre folosul şi agiutoriul poporului Romînesc, spre mîngîerea acelor îngrijiţi şi spre liniştea acelora de cari putem zice, că Holera le-au vîrît frica în ciolane. Iartă-mă deci cetitoriule, iartă-mă şi tu necetitoriule, dacă am greşît tipărind aceste file, căci această greşală vine numai din dorinţa de a face obştiei bine, şi orice greşală răzămată pe acest temei, cred că poate fi ertată. [X] Primeşte cetitoriule aceste file, nu precum ar trebui să le dau la lumină, ci precum le dau, foloşăşte-te de ele, căci aşa numai sufletul meu va sîmţî cea mai deplină mulţămire, însuş atuncea cînd urechile mele vor auzi numai cîrtituri. Dr. Vîrnav. [XI] Scara. Faţa Cătră cetitori.............................................................................................V. Numirea şi istoriea boalei.........................................................................1. Chipul şi sămnele de boală.......................................................................20. Tăerea boalei.............................................................................................25. Dovezi că Holera nu este lipicioasă..........................................................34. Pricinele ce stîrnesc Holera.......................................................................60. Chipul de a să feri de Holeră.....................................................................63. Chipul de a să vindica de Holeră...............................................................97. [1] Despre Holera epidemiească. Numirea şi istoriea boalei. Holeră, de unii glăsuită Koleră, latineşte Cholera morbus, franţuzăşte Mort de chien, nemţăşte Brechruhr, numim boala aceea, care se arată, între altele, cu vărsat, treapăd, cîrcei şi slăbăciune mare, şi care boală s-au lăţît cu şaptesprezăce ani în urmă, ca epidemie (epidemie numim orice soi de boală, de care se înbolnăvesc tot într-o vreme, deodată sau pe rînd, mai mulţi din locul acela în care s-au stîrnit boala.) şi peste toată partea noastră de lume. Această boală, poate tot aşa de veche ca şi neamul omenesc, pentru că se găsăşte *[2] nu numai în cărţile Doctorilor din toate veacurile (Avem epidemii, cari să mărginesc numai pe un tîrg sau sat, sînt epidemii, cari să întind peste un ţînut întreg, sau peste o ţară întreagă, şi iarăş sînt epidemii, cari să întind peste mai multe ţări deodată. Sînt epidemii de care să înbolnăveşte abea a zăcea parte din oamenii, de pe locurile acele, pe care s-au stîrnit boala, dar sînt şi epidemii de cari să înbolnăveşte a cincea, sau a triea parte, ba încă şi peste giumătate, din numărul oamenilor, cari să găsăsc pe locurile de epidemie. Despre această boală au scris vechiul Ipocrat, bătrînul Aretei (Aretaeus), vestitul Celz (Celsus), Ţelie Aurelian, Alexandru Trales,şi după dînşii Doctorii din veacul al 16-le, al 17-le şi al 18-le, precum Neculai Pizo, Lomm (Iodocus Lommius), vestiţei Sidenham, Boerhave şi van Sviten, David Macăride, Ludvig (C.G.) Cullen (Cullen), Hainrici (Heinrici), Trales, Ringle (Iohn, Ringle), marele Petru Franc, Berend şi alţîi, vra să zică, că Holera nu este vreo boală Doctorilor necunoscută, precum să lăţîsă vorba, şi precum unei au şi pus-o pe hîrtie.), dar şi în cele mai vechi scrieri doftoreşti a neamului Hindus, (Hindus să numeşte poporul cel mai vechi din Indiea, care era adăpat în ştiinţi şi înaintat în iscusînţi pe cînd de vestiţii Elini nici vorba nu era) precum ne arată Dr. Simon, este una din cele de loc, atît în Evropa cît şi în Aziea, şi se arată atît sporadiceşte (Orice boală să numeşte sporadică, cînd de dînsa abea din 50 unul să înbolnăveşte, vra să zică, cînd nu să arată ca epidemie.) cît şi ca epidemie (Drept dovadă că Holera s-au arătat, precum zice Doctorul Simon, în toată vremea, în toate veacurile şi în toate ţările, ca epidemie, avem scrierile pomeniţelor Doctori, şi mai cu samă a vestitului Sidenham, carele vorbeşte de doă epidemii de Holeră, una de la anul 1669 şi alta de la anul 1676, şi a marelui Petru Franc, care în scrierile sale: Epitome de curandis hominum morbis, vorbind despre Holeră zice: ,,Sporadiceşte nicicum nu să arată boala aceasta, supt ceri stîmpărat, adesaori, şi mai rar epidemiceşte, iar în locuri mai calde, mai des, cunoscută fiind ca boală endemiească (boală de loc) şi altora’’. O deosăbită lămurire să găsăşte, nu numai în privirea aceasta, ci şi în alte, în cartea Doctorului Tilezius). Amîndoă tot de un soi şi fire , au deosăbirea aceasta, că Holera din Aziea apucă pe om cu mult mai mare iuţală şi furie, şi este mult mai primejdioasă decît aceasta din Evropa. Iată ce înprejurare au îndemnat pe Doctorii de astăzi, a face deosăbire între Holera din Evropa şi între aceea din Aziea, pentru care sfîrşit şi noi vom vorbi aice, numai despre aceasta şi anume în chipul în care s-au arătat în Evropa. Holera aziească, indiească sau Holera răsăritului, numită de Indieni, Sitanga, Vişuhi, Neercomben, Mordezim sau Mordixim, are vatra ei în Indiea despre răsărit (Ostindiea), şi mai cu samă pe şăsurile mlăştinoase a rîului Ganges, pe care şăsuri se şi arată foarte des ca epidemie. În veacul trecut, precum scrie Curtis, (Curtis) Paislei Paisley, Sonnerat, Bartolomeo şi alţii, găsăm boala aceasta pe locurile numite din Aziea, nu numai la anul 1729, 1769 şi 1778, ca epidemie, ci şi la anul 1781, 1782, 1783, pe la anul 1787, şi 1793; iar în veacul nostru pe la anul 1801 şi 1814, dar fără să treacă boala peste hotarăle locurilor numite, nici ţînea mai mult decît o toamnă, o vară sau o primăvară. [5]Mai încoace, şi mai cu samă, s-au pornit boala aceasta epidemieşte, după ploile cele multe şi vărsările de apă, cari au fost cu doi ani mai înainte, la anul 1817, în luna lui Avgust de la Gisore, în Indiea din mijloc, pe malurile rîului Ganges, cu o furie încă nepovestită, şi în Septemvrie tot acelui an, au şi agiuns la Calcuta (Calcuta, capitaliea Bengaliei, în Ostindiea, lăcuită de Engleji.), cale de o sută de miluri, tot cu ace furie îngrozitoare, cu care se pornisă de la mai sus pomenitul loc. În anul 1818 au agiuns epidemiea spre ameazăzi de la Calcuta la Madras, s-au întins peste părţile din Coromandel, şi s-au scoborît pănă la insula Ţeilon (Ceylon), cu opt graduri întregi mai gios decît Calcuta; iar spre răsărit s-au întins peste Rigatul Siiam, şi s-au scoborît la Malaca, nu fără să sară la insula Sumatra şi Borneo din Sund. [6]La anul 1819 sau arătat Holera epidemiească nu numai la insula Giava (Java) din Sund, dar şi la insula Sîn Mauriţie (Isle de France) şi Burbon (Dar Holera nu s-au mărginit numai pe aceste doă insule din Africa, ea au trecut şi la alte multe locuri din partea aceasta de lume.) din Africa despre răsărit, dincolo de Ecvator, şi spre mezul nopţei s-au suit boala pănă la hotarăle Hinei. La anul 1820 s-au aruncat epidemiea cu toată grozăviea ei spre răsărit peste Cohinhina şi Tunchin, au întrat în urieşîmea Hinei, arătîndu-să în curgirea anului acesta şi pe la insulile Filipideşti şi Moluceşti. Iar spre apus s-au lăţît peste Hindostan, Baluhistan, şi Buharia mare. La anul 1821 au agiuns boala pănă la malurile Golfului Persiei dintre Arabiea şi Persiea şi au întrat, nu numai într-aceste doă ţări, dar şi într-acele Turceşti din Aziea, au agiuns la Basora, şi au trecut înainte pănă la Bagdat. [7]În curgerea anului 1822 s-au arătat epidemiea aceasta şi în Sad (Saade) aproape de marea roşîe. La anul 1823 au apucat spre marea Caspică şi spre marginile Rosiei din Evropa, şi în Turciea au agiuns pîn la Antiohia, deşteptînd cu grozăviile sale încă pe atuncea, atît luarea aminte a Doctorilor, cît şi îngrijirea ocîrmuirilor din Evropa, şi mai cu samă acelei Rusăşti , şi aşa de atuncea încă, s-au început a se lua măsuri, pentru oprirea unei epidemii, care înghiţîsă milioane de suflete în Aziea. De la anul 1824 şi pînă la anul 1828 [8] se potolisă focul acestei boale, şi îngrijările de Holeră începuse a se înpuţîna, ba încă a şi lipsî, pănă cînd la anul 1829 boala iarăş au început a se arăta în Aziea, şi aceasta cu o noă putere, ba încă a păşi peste hotarăle ei şi a întra în Evropa, atît pin staturile Rusăşti cît şi prin cele Turceşti. Pe la sfîrşîtul anului 1829, după ce au trecut boala cu mare grozăvie pin Tiflis, Georgiea, au agiuns nu numai la Astrahan, dar şi la Orenburg, sosînd aşa la pragul Evropei din Rosiea. La anul 1830, pornind epidemiea în luna lui Ghenarie, pe cele mai mari geruri, au început a se lăţî şi pe partea din Evropa a Înpărăţîei Rusăşti, şi în luna lui Septemvrie, după ce au trecut mai înainte pin Saratov, Penza, Tambov, Simbirsc, Samara, Cazan, Nijni-Novgorod, Cursc,Voronej, Iaroslav, Rostov, s-au trezît lăcuitorii [9] din Moscva, cu dînsa, deşi îngrijîta cîrmuire, trăsăsă cele mai aspre cordonuri, pentru apărarea vechiului ei scaun, de o epidemie, care, cu tot dreptul, îngrozîsă ţara întreagă. Nu mai departe decît pe la luna lui Octomvrie, tot a anului acela, au fost şi zidurile Odesei pline de Holeră, pornind de aice şi pin Basarabiea, ş-aceasta de-a lungul şi curmezişul. În curgerea anului 1831, nu numai că epidemiea se întindea spre mezul nopţei, încît pe la Mai agiunsăsă în Riga şi pe la Iuli în Petersburg, iarăş în loc încungiurat cu un întriit cordon, dar după ce au acoperit toată ţara Leşască cu bolnavi şi morţi, au [10] întrat şi în Galiţiea, cu toate că ocîrmuirea Austriei pusăsă în toată lucrarea, tot acele măsuri de cordon şi carantină, cari au fost în stare a apăra Evropa toată, un veac întreg, de grozăviile Ciumei; şi nu mai tîrziu decît pe la April, pe cînd boala se găsă Varşava, s-au însămnat şi în Liov, spre spaima tuturor lăcuitorilor, după ce fusăsă mai înainte pin Bohniea şi Tarnopol. Tot în anul acesta s-au arătat boala şi în Prinţipatul nostru, (După înpărtăşîrile din gură a Dumisale Doctorului Ilaşciuc - le aşteptăm şi în scris - Holera s-au arătat în Moldova la Fevruarie 1831 pin satele despre Prut, şi la Paşti au fost boala în Eşi, apucînd mai întîi pe lăcuitorii de pe malul Bahluiului. Toate măsurile cari prin părinţasca îngrijîre a ocărmuirei, în fiinţa înţăleptului Prezident Kiselef, s-au pus în lucrare, au fost în zădar; înfricoşata boală, au îngrozît prin turbăciunea ei pe mic şi mare, şi au alungat pe toţi boerii din Eşi. Numai cu scoaterea lăcuitorilor la Copou, din poronca neadormitului Prezident, s-au putut tăe furiea boalei, care începuse a înghiţî pănă la 200 de suflete pe zi, ş-aşa numai au scăpat oraşul, pe la luna lui Avgust, şi de acestă cumplită palmă.) mai întîi pin [11] satele de pe malul Prutului ş-apoi în oraşul Eşului, de unde s-au lăţît răul peste ţară, cruţînd încă mai multe locuri şi mai cu samă acele din partea munţilor. (După cercetările cari le-am putut face, am găsît că nu numai pe la multe locuri din partea munţilor, precum pe la Varatic, Agapiea, mănăstirea Neamţului, a Săcului şi altele, dar şi pe la locuri din partea cîmpului, nu s-au arătat Holera, precum pe la satele Livenii, Popenii, Dumenii, Şîpotenii şi fără îndoială şi altele, deşi toate aceste locuri n-au avut nici carantine nici cordonuri.). Atît din Moldova cît şi din Basarabiea au trecut epidemiea în Bucovina, deşi acest deget de ţară are carantine statornice la Boian şi la Bocancea. De aice şi din Galiţiea s-au întins boala peste Rigatul Ungariei, cu toate că ţara aceasta, pe lîngă cordonuri, au [12] mai avut şi o firească şi puternică apărare în munţii Carpaţilor, şi nu mai tîrziu decît pe la luna lui Iulie, au fost Holera atît în Peşta cît şi în Buda. Din Ungariea au trecut boala pe la Septemvrie în Arhiducatul Austriei,ş-anume la Viena, cu toate că această înpărătească rezidenţie pusăsă toate măsurile carantineşti în lucrare , pentru oprirea unei epidemii, de care oraşul întreg se cutremura. De aice, fără să se arăte boala pe la alte locuri din tot Arhiducatul, afară de [13] Vels, au sărit tocmai în capitaliea Bavariei, deşi marginea acestui Rigat despre Austria, era supt pază de cordon, şi drumul negoţului cu totul rădicat. De la Galiţiea şi Lehiea s-au lăţît boala peste Şleziea, lovind mai cu samă în tîrgul ei de căpitenie Tropau; carele luasă măsuri carantineşti; peste Moraviea şi Bohemiea, arătîndu-să în Septemvrie la Briun şi în Noemvrie la Praga; au întrat în Prusiea şi la Mai au fost în Danţig, la Iunie în Regemunte (Königsberg), Ştetin, [14] la Septemvrie în Berlin, în Şpandau, în Frankfurt pe Main, la Octomvrie în Breslau şi Magdeburg, cu toate că ocîrmuirea, cu cele mai aspre şi înţălepte măsuri, trăsăsă de cu vreme cordonuri pentru apărarea ţărei întregi de o epidemie, carea înghiţîsă un număr însămnat de oameni, din părţile Evropei despre răsărit. Tot în curgerea anului 31, sărind peste o grămadă de sate şi tîrguri, au fost Holera pe la Octomvrie şi în Altona şi în Hamburg, în care tîrg s-au arătat şi cu un an mai tîrziu. În anul 1832 au luat Holera drumul ei atît pin Prusiea despre răsărit, ş-au fost în Septemvrie la Aahen, (Dar şi în anul 1833 au fost aice boala.) cît şi pin Ghermaniea, însă aice cu un pas mai [15] măsurat şi cu mult mai puţînă furie, sărind peste cele mai multe părţi de ţară (În Saxonia n-au fost Holera, după Profesorul Şulant) şi locuri, fără cordon şi carantină, ş-au fost la Iulie în Rostoc şi la Octomvrie în Casel; au întrat pe la April în Belgiea, apucînd Liutih, Cortric, Ghent şi alte locuri, şi mai tîrziu în Holanda, arătîndu-să pe la Iunie în satul Şeveninghen, pe la Iulie alăturea în oraşul Haag şi în Roterdam. Tot în anul acesta au întrat epidemiea nu numai în Angliea, ş-au fost la 14 Fevruarie în Londra, la Mart în Irlanda, arătîndu-să mai întîi la Belfast şi Dublin, fără să fie însă aşa *[17] de omorîtoare , atît în toată Britaniea, cît şi în vestita ei capitalie; dar şi în Franţiea, (La Londra, precum arată Drul Bene la faţa 178, au murit în curgere de 69 de zile 1309, la Viena 2146, în curgere de patru luni şi giumătate, la Berlin 1420 în curgere de 14 săptămîni, la Petersburg 4758 în curgere de 5 luni, la Moscva 4410 în patru luni, la Peşta 1538 în trii ani şi la Liov 2621 în patru luni, să vede deci că doctorii din Pariz dădusă peste cel mai nimerit chip, de a scăpa bolnavii de Holeră.) în care ţară s-au arătat mai întîi la Şambli din departamentul Oazului, şi la 22 Mart în vestitul Pariz (!!!!!vezi Academie) de unde s-au lăţit peste toată ţara, după ce au înghiţit cu cea mai mare grozăvie, în curgere de 37 de zile 25 de mii de suflete, dintre cari 12 mii 697 s-au pus la cale pin şpitaluri. [17] În anul 1833, păşînd boala peste munţii Pireneilor, fără să verse sudori ca Napoleon, s-au arătat la Fevruarie în Oporto, la Aprilie în Lizabon, la Septemvrie în Sevila, lovind şi în alte locuri, atît din Şpaniea cît şi din Portugaliea. Dar şi Hristianiea, tîrgul de căpitenie din Norvegiea, au fost cuprinsă pe la Octomvrie tot în acest an, de epidemie. În anul 1834, nu numai că s-au lăţît boala pin Şpaniea, Portugaliea şi Franţiea, arătîndu-să la Iulie în Madrid, la Decemvrie în Marsiliea, ci pe la Avgust s-au arătat şi în Gotenburg şi în Ştocholm din Şveziea. La anul 1835 au întrat Holera şi în Italiea ş-au fost la Fevruarie în Niţa, la Avgust în Ghenua, Livorno, Florenţa şi Piza, la Septemvrie au izbucnit în Luca, la Octomvrie la Veneţiea, la Noemvrie în Verona, în Padua şi în Vicenţa, fără să cruţe şi alte locuri. La anul 1836, tocmai pe la luna lui Iunie, s-au arătat boala la Milano, Breşciea *[18] , Triest, Laibah, Udine, Como, pe la Iulie s-au iscat epidemia la Lugano în cantonul Tessin, pe la Avgust la Roveredo, Trient, la Boţen şi Mars din Tirol, arătîndu-să a doa oară, nu numai în capitaliea Bavariei, şi pe la mai multe locuri din Galiţiea, lovind mai greu în lăcuitorii din Tarnov, Sanoc şi Rimanov, dar încă şi pin Ungariea, precum pe la Peşta, şi întîiaş dată pe la Şemniţi, Cremniţi şi Naizol, de pin munţii Carpaţilor din Ţara Maghiarilor, pe care locuri am avut prilej a vide epidemiea şi a doua oară, cu toate sămnele ei de boală. La anul 1837 au întrat Holera în Roma şi în Palermo întîiaş dată, ş-a triea oară în Berlin, însă aice, data aceasta, ca boală mai uşoară, ş-abea la anul 1838, după ce s-au mai arătat încă odată la Viena, dar puţin, s-au potolit focul acestei* [19] epidemii, ce cuprinsăsă Evropa întreagă şi să făcusă cu dreptul, spaima şi groaza lumei, mai mult însă prin fricoşîea şi nedumerirea oamenilor,decît prin firea şi primejdioşîea boalei. După această în scurt arătată istorie, a cei de pe urmă epidemii de Holeră, să trecem la: [20]Chipul şi sămnele cu cari se arată această boală. Holera prinde pe unii mai greu, pe alţii mai uşor, după pricina prin care s-au stîrnit boala, şi după firea şi înprejurările bolnavului; la unii începe boala deodată cu furie mare, la alţii foarte încet şi ţîne, la unii abea doăzăci şi patru de ceasuri, la alţii mai multe zile, fără să treacă însă peste noă. Simptoamele, sau mai p-omăneşte [21] zis, sămnele de boală a Holerei sînt, precum urmează: Omul lovit de acestă epidemie, se schimbă îndată la faţă şi sîmţăşte o greutate în tot trupul, o neliniştire, o nemulţămire ş-o îngrijăre neobicinuită. Cheful bolnavului se strică, somnul se tulbură sau piere, pofta de mîncare se tae, ş-o greutate la lingurică, cu rîgîituri, întinsori şi furnicături pin tot trupul, dau fieştecăruea, cu băgare de samă, a înţălege, că-l cearcă vreo boală. Cu aceste sămne de boală, cari de cei mai mulţi nici nu să bagă în samă, se arată adesaori şi un treapăd, dar [22] uşor şi fără dureri, numai cu ghiorăituri pin pîntece. Peste doă sau trii ceasuri, uneori peste o zi sau doă , după o greaţă adesaori nespusă, se porneşte, vărsat cu oţărături şi opintele, cu bătae de inimă, frică şi spaimă, cu greutate la pept, durere la stomah, arsuri în lăuntrul şi săte mare. Treapădul, acuma cu dureri şi tăeturi pin pîntece, sporeşte, mînele şi picioarele se răcesc şi îndată se arată şi cîrcei, mai întîi pin pulpe, călcîi şi degete, şi apoi pin pîntece, pin mîne ş-la urmă pin tot trupul. Dar nu totdeauna, deşi din norocirea noastră în cele mai multe rînduri, scapă bolnavul cu atîta, ş-atuncea , mai cu samă cînd acesta n-are niciun feli de agiutori, cîrceii sporesc, treapădul şi văreatul încetează, sudori răci să arată pe tot trupul, pîntecele se umflă, udul se opreşte, picioarele şi mînele se învineţesc şi se fac ca gheaţa, [23] şi o slăbăciune aşa de mare cuprinde pe bolnav, încît acesta îşi perde sîmţirile şi leşînă, rămîind aşa leşănat, nu numai ceasuri ci şi zile întregi. Supt aceste în scurt cuprinse sămne de boală am văzut Holera epidemiească [24] nu numai la şpitalurile din Viena, în anul 1831, dar şi în Peşta în anul 1836, la Şemniţi, Cremniţi şi Naizol; supt aceste sămne s-au arătat Holera în Evropa, deşi nu totdeauna, cu toate şi în şîrul în care s-au spus, căci nu o dată am văzut la unul numai treapăd cu slăbăciune mare, la altul numai vărsat cu cîrcei şi tăeturi pin pîntece;sau numai treapăd cu greaţă şi cîrcei, sau cîrcei cu slăbăciune mare, toate anomalii a boalei, cari s-au arătat pretutindene, precum spun toţi ce au scris despre această epidemie după ce au văzut-o şi cari anomalii dovidesc că vorba :,,nulla regula sine exceptione’’, prinde loc şi la Holeră. Atît boala cu unple dintr-ale sale sămne cît şi boala cu toate de mai sus arătate, se poate întoarce spre bine şi [25] în cel mai mare grad viind, mai cu samă cînd bolnavul se găsăşte, supt pază bună şi căutare potrivită, ş-atuncea, tăerea boalei şi păşîrea spre bine se arată prin următoarele: Faţa bolnavului începe a se îdrepta, durerile încep a se alina şi a se potoli, cîrceii încetează, treapădul şi vărsatul rărind, se linişteşte, trupul începe a prinde la fireasca sa căldură, slăbăciunea cea mare se tae, o sudoare caldă se porneşte din toate părţile *[26] trupului, bolnavul deşi hotărît de moarte, adoarme, după care somn, dulce şi liniştit, îş vine în fire şi dă nădejde de o deplină însănătoşare. Deşi boala aceasta au îngrozît omenirea, mai mult decît toate pănă astăzi cunoscute, totuş după aceea ce s-au dovedit, prin luările aminte, făcute de cătră cei mai înţălepţi bărbaţi, trebue să mărturisîm, în ciuda acelor, cari s-au deprins a face din ţînţari harmasari, că cei mai mulţi bolnavi de Holeră se îndreaptă, şi aciasta fără zăbavă şi prelungire, şi numai acei cari au rămas fără niciun feli de agiutori, sau cari au agiuns pe mîna unui fără pricepere s-au trecut din vieaţă, [26] sau de nu, au căzut în altă boală, mult mai primejdioasă decît Holera. Acest de mai sus adevăr, îl mărturiseşte, între alţii, şi la drept vorbitoriul Bene, în cartea sa pomenită, unde zice : ,,Nu fieştecare Holeră, deşi agiungînd pîn la mare grad, s-au sfîrşit cu moarte’’. Că bolnavii, cari au avut la vreme cuvenitul agiutori,tot aşa de degrabă s-au însănătoşăt, precum au murit în curînd acei, cari rămăsăse fără agiutori şi căutare, spune şi Doctorul Rang din Tambov, în raportul său despre epidemiea din [28] Orenburg de la anul 1829 şi 1830, precum zice Doctorul Simon, vrednic de cetit, cu aceste cuvinte: ,,Urmarea sau şîrul sămnelor de boală, de la începutul ei şi pănă la sfîrşit, ţinea numai ceasuri, rar o zi sau căteva, şi bolnvul se săvărşă din vieaţă neapărat, dacă nu i să da agiutori. Ave însă bolnavul agiutori, atuncea însănătoşarea lui urma, tot aşa de degrabă ca şi curgerea boalei de răpide. Unde îndată de la început să făcea cele de cuviinţă, acolo şi bolnavul îndată se însănătoşa. Cînd însă se întîrzie agiutoriul, sau cînd urma nescaiva înpedecări, atuncea bolnavul se rădica încet şi cu greu, şi rămînea mai multă vreme cu o slăbăciune foarte mare, fără poftă de mîncare, şi la lingurică, cu o sîmţîre neplăcută.’’ Că cei mai mulţi bolnavi de Holeră, supt căutare cuvenită, se îndreaptă, s-au [29] dovedit şi în Aziea, pentru care sfîrşit zice şi Doctorul Crav (Craw) din Indiea lămurit :,,că dintre o sută de bolnavi, cari capătă la vreme agiutori, abea unul se primejdueşte.’’ Privind la toate de mai sus arătate sămne de boală, niciunul din Doctori nu tăgădueşte, că Holera este o boală de sine, cu totul deosăbită de toate celelalte pănă acum cunoscute boale omineşti, a căriea fire şi fiinţă încă nici pănă astăzi nu s-au putut, nici de cătră Matadorii lui Esculap, cu desăvîrşire, cunoaşte. Dar şi în privirea întrebărei : de este boala lipicioasă, ca Ciuma, sau de nu este lipicioasă, ci numai epidemiească? se găsăşte o mare dizbinare între Doctori; şi fiindcă aceasta întrebare, este una din cele mai însămnate, atît pentru liniştea Doctorilor, cît şi pentru [30] mîngîierea obştiei, şi mai cu samă pentru ocîrmuiri, căci alte măsuri să pun în lucrare pentru apărarea şi ferirea de vreo epidemie, dacă nu este lipicioasă, şi iarăş cu totul altele, dacă este lipicioasă ; să-m fie ertat a aşterne pe hîrtie, nu numai dovezile acelora, cari lămuresc, că boala nu este lipicioasă, dar şi acelora cari se sîlesc a aduce lumea la plecare, ca să creadă, că boala aceasta este tot aşa de lipicioasă ca şi Ciuma ; căci aşa numai va fi în stare fieştecare cetitori, a giudeca sîngur în privirea aceasta, şi aşa numai va cunoaşte adevărul. Se începem cu aceşti de pe urmă. Doctorii, cari zic că boala este lipicioasă ca şi Ciuma, între cari găsăsc pe Kennedi, Şcot, Allison, M ’Gregor, Gilbert, Blane şi Simon, pănă a nu vide boala, aduc spre dovadă următoarele: I.Boala nu se lăţăşte dintr-o ţîntă (Centrum) spre periferie, ea nu merge după vînt, ci mai cu samă se trage înprotiva vîntului Pasat , fără a fi legată de înrîurirea pămîntului ş-a atmosferei. II.Holera merge din loc în loc, încît să poate cunoaşte legătura tîrgurilor şi a părţilor pe unde au fost.† [32] III.Epidemiea aceasta trece încet dintr-un loc în altul. IV.Ea se întinde îndeobştie după cursul apelor şi se ţîne pe urmele negoţului, şi se opreşte mai cu samă pe la maluri, pe la porturi şi pe la tîrguri de negoţi, pe unde să găsăşte cea mai mare desîme, V.Foarte des se arată Holera la un loc curat, decum au întrat în vreun om din părţile acele, unde era boala.† [33] VI.Doctorul Şcott din Indiea zice: ,,Privighitoriul peste bolnavi au fost adesaori sîngurul Evropiean, din tot corpul, sau din toată ştanţiea, care s-au înbolnăvit de Holeră.’’ VII.Tot acel doctor zice : ,,Că nici pe o corabie nu s-au arătat boala, pănă ce n-au tras la vr-un mal, unde au fost Holera.’’ VIII.Dovedit este că la 1819, prin fregata Topas s-au adus boala de la Ţeilon la Insula Sîn Mauriţie. Aceste sînt înprejurările, † pe cari se razimă toţi acei, cari se sîlesc a dovedi, că boala aceasta este tot [34] aşa de lipicioasă ca şi Ciuma, şi că ea se lăţăşte prin atingere (Contagium, lipici) ; să trecem acum şi la dovezile epidemiştilor, adecă la acelora, cari s-au încredinţat, că boala nu este lipicioasă ca Ciuma, vra să zică, nu se lăţăşte prin atingere, ci prin miazmă. Aceste dovezi sunt: 1.În cele mai multe rînduri, s-au arătat Holera totodată şi deodată pe la mai multe părţi de loc, departe una de alta, rămîind între aceste, ţinuturi întregi, curate; o împregiurare dovedită, nu numai în Indiea, precum ne spune Englezul Anneslei, dar şi în Evropa, şi mai cu samă în Ghermaniea, care arată viderat, *[35] că boala nu se lăţăşte prin atingere. 2.În toate tîrgurile, ba încă şi într-acele, cari trăsesă cordonuri, s-au arătat boala nu numai în mai multe case şi în mai multe uliţi, totodată, dar şi în mai multe părţi de tîrg, împregiurare dovedită, de care vorbeşte Doctorul Vene, Hufeland, Neumann şi alţii, şi care cu greu poate se aibă fiinţă, dacă boala s-ar lăţi prin atingere. 3.Măsurile de carantină şi de cordonuri, mijloacele cele mai potrivite, prin cari este cu putinţă se ne apărăm de boale lipicioase, n-au fost în stare, cu toată asprimea lor, se ne păzască şi se ne apără de Holeră, precum s-au dovedit [36] acesta la Moscva şi la Petersburg, pe marginile Austriei şi ale Prusiei, la Berlin, la Viena şi la alte mai multe locuri. 4.Cu cît au fost locul, în care s-au arătat epidemiea, mai nalt şi mai curat, [37] cu atîta au fost şi boala mai uşoară, şi cu cît au fost locul mai gios şi mai scîrnav, cu atîta şi Holera mai ră; iarăşi o împrejurare, de care vorbesc toţi acei ce au scris despre această boală, şi care dovideşte lămurit, că Holera nu să lăţăşte prin atingere. 5.Pe la toate locurile s-au potolit boala, fără să fie atingerea şi amestecarea sănătoşilor cu cei bolnavi oprită, precum s-au văzut aceasta nu numai la Viena, la Pariz, la Londra, la Berlin şi Peşta, ci şi pin toată Evropa. 6.Pe la mai multe locuri s-au tăet boala deodată, de cum s-au pornit sau vînturi *[38] sau ploi, o împregiurare dovedită şi pusă pe hîrtie, nu numai de Doctorii din Indiea, dar şi de acei din Evropa, care n-ar pute ave fiinţă, dacă s-ar lăţi boala prin atingere. 7.Pe la mai multe tîrguri şi sate mai mici şi mai mari, cari era în apropiere şi în toată atingerea cu locuri lovite de boală, Holera nu s-au arătat; o luare aminte făcută, nu numai în Austria, Prusia şi Ghermania, dar şi în Englitera, Franţia, Italia, într-un cuvînt în Azia şi Evropa. [39] 8.Nu numai Doctorii din şpitalurile de Holeră, dar şi slugile, în braţile cărora zăcea şi murea bolnavii de această epidemie, au rămas neatinşi de boală. 9.Pe la mai multe locuri, precum la Moscva, Petersburg, Varşava, Regemunte, Berlin, Viena, Peşta, Pariz şi alte locuri din Evropa şi din Azia, s-au spintecat morţii de acestă boală, fără să se umple de ea, atît din Doctori cît şi din slugi. 10.Împregiurarea pretutindene dovedită, că foarte mulţi oameni, cari s-au apropiet şi s-au atins de bolnavi, nu s-au umplut de Holeră, nu se loveşte cu ideia că boala este lipicioasă; mai vîrtos că oricari au fost pintre loviţii de această epidemie, încredinţaţi că nu este lipicioasă, n-au întrebuinţat niciun fel de [40] măsuri, cari se obicinuesc la boale lipicioase, zice înţăleptul Good. 11.Unde au fost paza mai mare, acolo au fost şi boala mai ră, şi cine fugea de dînsa mai mult, pe acela îl apuca mai degrabă. 12.Ş-acei cari au fost însărcinaţi de a îngropa morţi, nu s-au umplut de boală, deşi nu întrebuinţa niciun feli de prezervativ. 13.Pe la mai multe locuri sau găsît îndrăzneţi, cari au avut sumeţie de a se hultui cu sînge şi materie de mort, şi totuşi nu s-au umplut de boală, precum ne spune Profesorul Bene. 14.,,Foarte mulţi’’, zice Doctorul Anneslei, ,,fără să vadă bolnav cu ochii, [41] şi fără să se apropie sau să se atingă de vreo persoană, măcar cu prepus că ar fi molipsită, s-au îmbolnăvit de Holeră’’ o luare aminte ce s-au dovedit nu numai în Indiea, dar şi în Evropa, pretutindene pe unde au fost epidemiea. 15.Pe la mai multe părţi atît în Azia cît şi în Evropa boala au trecut de la un loc la altul cu o repegiune nespusă; împregiurare mărturisită şi de Doctorul Simon, şi care n-ar pute ave loc, dacă boala s-ar lăţî prin atingere. 16.La Viena, deşi era îndestule şpitaluri de Holeră, totuşi s-au primit bolnavi de această epidemie şi în şpitalul obştesc şi pe la clinici, fără să se molipsască şpitalul sau clinicile; împrejurare dovedită şi la Moscva, şi la Berlin şi la Peşta şi pe la alte locuri [42] atît din Evropa cît şi din Azia, şi care n-ar fi putut prinde loc, dacă boala ar fi lipicioasă, mai vîrtos că straile bolnavilor, a însănătoşaţilor şi a morţilor, n-au fost supuse niciunui feli de curăţîre. 17.Împrejurările prin cari se sîlesc lipiciştii (Contagionistei) a dovedi, că boala se lăţăşte prin atingere, slujăsc tot aşa de bine ca dovadă, că boala se lăţăşte prin mieazmă. 18.După cercetările făcute cu cea mai mare luare aminte s-au dovedit, că dintr-o sută de purtători de grijă la bolnavii de Holeră, ş-acesta în Aziea, unde boala au fost mai ră decît pe la noi, abea unul au fost lovit de această boală. 19.Pe la locuri nalte cu aer curat, din toate ţările prin cari au fost epidemia această, boala nu s-au arătat, deşi asămine locuri nu tăesă legătura cu cele lovite de Holeră; împregiurare ce dovedeşte lămurit, că boala se lăţăşte prin mieazmă, căci ştiut este că mieazma nu se ţine în aer curat, nici nu se rădică în părţile sale de sus, ci rămîne în stratul cel de gios al aerului. 20.Pe la mai multe locuri fără să fie în legătură cu acele lovite de boală, şi fără să fie în drumul negoţului, s-au arătat Holera 21.Pe la mai multe locuri au fost boala numai pe o parte de tîrg, pe la multe numai pe o uliţă sau doă, şi iarăşi pe la multe numai în doă, sau trii case, deşi aceste era în toată atingerea cu locul întreg. 22.În orice ţară au fost Holera, nu s-au lăţit peste toate locurile ei; în orice tîrg au fost epidemia, nu s-au întin peste toate părţile sale, în orice casă s-au arătat boala, n-au prins pe toţi din ea, ci din protivă, cei mai mulţi au rămas sănătoşi; împrejurări netăgăduite *[44] de Doctorii din Aziea şi Evropa, cari dovidesc lămurit, că boala nu se lăţăşte prin atingere ca Ciuma. 23.În toate Ţările din Aziea şi Evropa au făcut boala sărituri şi pe drumul negoţului, şi lăsînd şîruri întregi de sate şi tîrguri. se opre mai cu samă pin acele oraşe, cari era sau pe locuri mlăştinoase şi necurate, sau aproape de ape. 24.Asămine sărituri face boala şi în rîndul acesta, precum să lămureşte din cursul ei, pin ştaturile Rusăşti. Pe aceste împregiurări, dovedite în Aziea şi Evropa de cătră toţi Doctorii cu luare aminte, răzămat, zice Profesorul Bene, unul din cei întîi Doctori din Peşta, după ce au văzut şi au fost în stare a cunoaşte epidemiea mai de aproape: ,,Boala acesta nu este lipicioasă *[45], şi nu să lăţăşte prin atingere,’’ cu care idei se uneşte şi Doctorul Hufeland, unul din cei mai însămnaţi vindecăteri din Prusia. Dar şi Doctorul Balţ, un bărbat plin de înţălepciune şi giudecată, care au înălbit la patul bolnavului, zice, după ce au văzut boala la Berlin: ,,Holera nu este lipicioasă, şi nici la unul din bolnavii cari i-am avut, şi [46] a cărora număr s-au suit peste şaptezăci, nu s-au putut dovedi, că s-ar fi umplut de la alţii.’’ Că boala nu este lipicioasă se dovedeşte prin cea mai mare parte de Doctori din Indiea, în numărul cărora stă şi Englezul Anneslei, de care însuşi Doctorul Simon, fără să se unească cu ideile sale, zice, că s-au căştigat mult merit în privirea acestei epidemii, prin cercetări de amăruntul făcute şi prin spintecări de morţi, în număr însămnat. La aceasta ne îndeamnă şi însuşi Doctorul Simon, care, deşi se sileşte a dovedi că Holera este lipicioasă, totuşi în dreapta sa giudecată, nu se sîeşte a zice: ,,Dar o netăgăduită luare aminte le vine totdeauna acelora la îndămînă, cari nu ţin boala de lipiciaosă, adecă, că de la patul bolnavului nu se umple de boală’’, şi mai departe iarăşi *[47] zice: ,,Dovezile cari arată că boala este lipicioasă, sînt fără nicio potrivire, mult mai puţine la număr, decît ecele cari arată că boala nu este lipicioasă. Numărul Doctorilor cari s-au îmbolnăvit şi au murit de Holeră, viderat nu stă nici într-o cumpănă şi asămănare, cu numărul acelora, cari s-au îmbolnăvit şi au murit de alte boale, în adevăr lipicioase. Aşa de uşor fără îndoeală n-ar fi scăpat Doctorii îndeobştie de Holera Indiească, dacă la patul bolnavului ar fi cuibul molipsirei.’’ ,,Istoriceşte’’, zice mai departe, ,,s-au dovedit că nicăirea si nici odinioară nu se umple oamenii de Holeră la patul bolnavului. Sfatul sănătăţei de la Calcuta, care, răzămat pe socotinţile unui număr de una sută de Doctori Britaniceşti, au făcut cunoscut, fără nicio sîeală, că boala nu este lipicioasă, mai adaoge, că şi norodul este de aceasta încredinţat, *[48] şi obştiea fără îndoeală trebue să fi avut multe dovezi, ca să se plece a crede, că de la bolnavi nu se umple de Holeră.’’ Doctorul Geţ (Götz) scrie din Danţig: ,,Lipiciştii (Contagionisten) între noi şi pănă astăzi, nu pot da nici macar o singură dovadă, că s-au umplut vreunul de Holeră, de la bolnavii de aice.’’ Doctorul Ienihen (Jähnichen) în Moscva, de la care avem cea mai bună descriere despre Holera zice, împrivirea întrebărei de este boala lipicioasă sau ba : ,,După toate luările aminte făcute cu de amăruntul din partea Doctorilor, pănă astăzi, n-avem nicio pildă, că boala s-ar lăţi în Moscva prin atingere de bolnavi.’’ Aşîjdirea şi Doctorul Şoulant, Profesor la Drezda, scrie : ,, Că Holera este lipicioasă, şi că se lăţăşte nu numai *[49] prin oameni şi dobitoace, ci şi prin mărfuri şi lucruri, precum să credea la arătarea epidemiei în Evropa, după luările aminte, făcute în curgerea boalei, nu s-au dovedit. Însuş numărul cel mic a Doctorilor ş-a purtătorilor de grijă la bolnavi, cari au zăcut de Holeră, vorbeşte în potrivă.’’ Şi vestitul Bruse (Broussais), unul din cei mai însămnaţi vindicători şi profesori din Pariz, scrie, după ce au văzut epidemiea *[50] în capitaliea Franţiei, că Holera nu este lipicioasă. Doctorul Corbin (Corbyn), cel întîi care au scris despre această epidemie, ca şi Marşal (Marshal), care au văzut boala în Ţeilon, sînt de socotinţă că Holera nu este lipicioasă. Aşîjdirea şi Doctorul Chinnis scrie de la insula Sîn Mauriţie, că Holera nu este lipicioasă. Doctorul Cormic ne spune că niciodată n-au văzut în Persiea pe vr-un bolnav [51] să fi fost lăsat fără agiutori de cătră rudele sale, şi că aice mai toţi s-au încredinţat că Holera nu este lipicioasă. Asămine şi Doctorul Grabier, carele au avut destul prilej a cunoaşte boala mai de aproape, văzînd epidemiile de la Calcuta şi Pondişeri, spune lămurit în Monografiea sa, precum zice marele Bruse, foarte bine scrisă, că Holera nu este lipicioasă, că deosăbirea bolnavilor de sănătoşi nu ne apără de boală, că marfa să poate duce de la un loc molipsît la altul curat, fără nicio grijă de al umple de Holeră şi altele. Dar şi sfatul Medicesc din Moscva, de [52] la 1830, alcătuit de 24. Doctori aleşi, după ce au început a să potoli Holera în politiea aceasta, vra se zică după ce s-au putut face împrivirea epidemiei îndestule luări aminte, şi după ce s-au putut culege îndestule dovezi, au dat socotinţa sa, că prin marfă şi lucruri nu se umple nimine de Holeră, care socotinţă s-au primit de cătră ocîrmuire şi s-au făcut şi cunoscută prin gazeta de negoţ spre liniştea obştiei. Că Holera nu este lipicioasă, face şi în rîndul acesta ocîrmuirea Rusască cunoscut, prin povăţuirile ce s-au slobozit în Oblastia Basarabiei pentru paza de Holeră, în care lămurit stă: ,,Însă ştiut este, că Holera nu este molipsitoare, şi pentru aceea a se atinge de bolnavi, nu trebue să se înfricoşeză.’’ [53] Şi ocîrmuirea Austriei răzămată pe socotinţile tuturor doctorilor cari au avut prilej a cunoaşte boala mai de aproape, priveşte Holera ca o boală nelipicioasă, precum dovedesc povăţuirile slobozite în privirea acestei epidemii de la 10 Noemvrie 1847. Tot pe acest prinţip să razămă şi ocîrmuirea Prusiei. [54] Aratatile dovezi nu sînt la îndoială că vor fi în stare a încredinţa pe fieştecare din cetitori, că de Holeră nu ne umplem de la bolnavi, şi că prin urmare, vroind să ne apărăm de boală, n-avem trebuinţă a fugi de bolnavi şi a încue nu numai uşile dar şi porţile, deşi la această măsură ne sfătuesc Doctorii; şi mai vîrtos, a sări cu dragoste şi tragere de inimă, spre agiutoriul aproapelui nostru bolnav căci aşa numai, înplinindu-ne cea mai sfîntă datorie, care o avem cătră omenire, ne vom încredinţa cu desăvîrşire că Holera nu este lipicioasă, şi vom pute scăpa de frica de boală, din care singură pricină s-au înbolnăvit şi au murit cea mai mare parte de oameni. Aşa numai vom pute cunoaşte că şi cel mai greu bolnav de Holeră scapă cu agiutori potrivit şi la vreme. Atuncea vom pute înpreună cu înţăleptul Bene zice, că toate măsurile de cordonuri, [55] de carantine. de ţăpuiri şi osăbiri a sănătoşilor de bolnavi, au fost mai mult spre paguba decît spre folosul omenirei, căci toate aceste măsuri, fără să fie în stare, precum s-au dovedit peste tot locul, a ne apăra de boală, au deşteptat şi au întărtat frica în oameni, şi prin urmare cei mai mulţi din bolnavi au perit, nu de boală ce de frică şi de lipsă de agiutori, fiindcă toţi se temea să se apropie de bolnav. Atuncea vom cunoaşte cu desăvîrşire că n-au greşit ocîrmuirile cari, în loc să verse în zădar atîta nămol de bani pentru tragerea cordoanelor *[56] şi ţinerea carantinelor, s-au îngrijit de cu vreme de şpitaluri încăpătoare şi cu toate cele de trebuinţă înzăstrate, spre adăpostirea tuturor bolnavilor, nu numai pin tîrgurile cele mai mari, ci şi pin cele mai mici, ba încă [57] şi pin sate, căci şi oamenii de aice sînt tot de o carne şi tot de un sînge cu noi. [58] Numai prin asămine chipuri nu vom rămîne în urma Perşilor, a cărora măsuri pentru Holeră, zice Doctorul Meier, pot sluji de model şi ocîrmuirilor din Evropa. ,,Ca pildă frumoasă de dragoste jărtfitoare pentru aproapele său şi vrednică de a o urma fieştecare, merită să fie cunoscut chipul prin care să căuta bolnavii de Holeră în Bacu’’, zice acest bărbat înţălept. ,,Pe care loc apuca boala pe om, pe acela se începe şi cura lui, căci de a lua boala în pripă, să sîle toţi aice; de prindea boala pe cineva pe uliţă, pe uliţă îl desbrăca îndată, îi turna degrabă apă răce pe trup ş-îl freca necontenit cît pute de tare, pănă ce-şi vinea bolnavul în sîmţire. Atuncea ducîndu-l la cea întîea casă îl punea în pat şi îi da ceai de băut pănă ce asuda. Acuma bolnavul să privea ca scăpat, mărginindu-să însă încă noă zile numai cu orez şi zamă de carne tînără şi primblîndu-să pin aer curat fără să ostenească şi să [59] asude. Cîte zece şi mai mulţi freca pe un bolnav 2 şi 3 ceasuri. Ostenea unul frecînd, întra altul în loc. Toată ţîntirea era de a deştepta buna vroinţă şi dragostea cătră aproapele său. Tot era un gînd ş-o vroinţă. Pe toate uliţile, ba încă şi pe drumuri, se găsă vase cu apă mai mari şi mai mici. Nimene nu eşă din oraş sîngur, ca să nu rămîe fără agiutori apucîndu-l boala. Nimene nu rămînea sîngur peste noapte. Cădea cineva pe uliţă bolnav, toşi să sîlea să-i de agiutori; care dincotro alerga cu ciuberele de apă, ca la foc. De cum să înbolnăvea î-vro casă cineva, îndată să da de ştire de pe acoperemînt, şi toţi alerga să dei agiutori. Sara de cum să răcea vremea, rămînea fieştecare pe acasă.’’ ,,Iată faptă de Pers’’ zice Meier. Dar numai prin mieazma de aer, care dezvăleşte constituţia epidemiească şi dă fieştecăruea o deosăbită plecare spre [60] această boală, omul încă nu să înbolnăveşte de Holeră, pănă ce nu va fi la mijloc şi o pricină, care este în stare a stîrni boala, să trecem deci la : Pricinile ce stîrnesc Holera. Precum tot ace pricină poate stîrni în om mai multe soiuri de boale, aşa şi tot ace boală poate fi stîrnită prin mai multe soiuri de pricini. Aceasta s-au dovedit şi la Holeră, pentru că din toate aflările cari s-au făcut cu luare aminte, nu numai pin toată Evropa ci şi pin Aziea, pin Africa şi pin America, să lămureşte că în orice om, într-un loc în care să găsăşte mieazma în aer, boala să stîrneşte numai după ce s-au stricat stomahul, sau după ce au răcit, sau după ce s-au tulburat,) [61] Trii pricini deci sînt mai cu samă, prin cari să stîrneşte Holera în om şi anume: I. Stricarea stomahului, atît prin mîncare şi băutură peste măsură, cît şi prin mîncare şi băutură ră şi stricată. II. Răceala, carea poate să ne lovească atît prin schimbarea stîmpărăturei (temperaturei) cît şi prin umezală şi udeală mai cu samă răce, şi III. Tulburarea, şi mai cu samă aceia prin frică, spaimă, groază, mînie, ciudă, măhniciune, supărare şi grijă. Într-aceste trii să-ncheie pricinile, care sînt în stare mai cu samă a stîrni boala şi în cel mai tînăr om; căci deşi epidemiea aceasta au apucat pe cei mai [62] mulţi din vîrsta de mijloc, totuşi n-au cruţat nici pe cei tineri nici pe cei bătrîni; şi deşi cei mai mulţi bolnavi au fost dintre nevoeşi şi din sărăcime, totuşi au lovit şi în mulţi bogaţi, cu un cuvînt, boala aceasta n-au cruţat nici pe bărbaţi, nici pe fimei, nici pe copii; nici pe tineri, nici pe bătrîni; nici pe saraci, nici pe bogaţi; nici pe sănătoşi, nici pe bolnavi; nici pe cel tare de fire, nici pe cel slab de crasis; toţi şi toate, dînd pricină, au trebuit să cadă în ghearăle ei, dar mai cu samă apuca boala pe acei supuşi beţiei şi pe acei plini de năravurile Afroditei; de unii şi de alţii putem cu toată dovada zice: că au fost gazda Holerei. Cunoscînd sămnele boalei, chipul prin carele se lăţăşte şi pricinile prin cari să [63] dizvăleşte epidemiea, nu va fi de prisos a cunoaşte atît chipul prin carele putem să ne păzim, cît şi mijloacile prin cari ne putem vindica de acest cumplit vrăjmaşi al sănătăţiei şi al vieţei omineşti. Să trecem deci la aceste. Pentru fiecare boală firea înaltă au dat omului nu numai mijloace de a se vindica de ea, dar şi chipuri de a se păzi de dînsa. Asămine chipuri şi mijloace avem şi pentru Holeră. Şi de această boală putem să ne păzim, şi de această boală putem să ne vindecăm, Holera deci nu mai este boală fără leac. Pănă a nu începe despre chipul de a se vindeca de acestă boală, să-m fie ertat a arăta: Chipul de a se feri de Holeră. Scopul şi ţîntirea Medicinei nu este numai de a vindica boalele omineşti, ea are şi alt scop, mult mai înalt şi mult mai folositori pentru omenire, adecă, de a feri pe om de boale, şi care îl înplineşte [64] prin ramul ei, numit Dietetică sau Igienă. ,,Şi ce n-au făcut Medecina, în privirea aceasta pentru Evropa veche,’’ zice un Doctor ,,căci dacă partea această de lume, nu mai vede astăzi, precum videa în vremile vechi, la tot pătrariul de vac, epidemii înfricoşate zăcimînd popoarele sale, n-are a mulţămi pentru aceasta învăţăturei acestei Medecini despre sănătate, pentru binele obştesc? Dacă urîta Lepră au perit mai cu totul de pe faţa ei? Dacă Ciuma turbează la marginile sale, fără să poată sări peste pragul ei? Dacă Vărsatul din an în an cere mai puţîne jărtfe, nu este totuş Medecina, căruea trebue să mulţămim pentru această facere de bine?’’ Şi eu deci vroesc să încep aice cu chipul şi cu mijloacele cari sînt în stare să ne apere de Holeră, mai vîrtos că şi înţăleptul Balţ zice: ,,Şi aice să lămureşte foarte, că tot răul [65] în lume are şi ceva bun. Bun şi noroc destul de mare la această boală grozavă, că putem să ne păzim de ea şi să o încungiurăm, deşi nu totdeauna, măcar de cele mai multe ori.’’ După acea ce s-au dovedit că fără stricare de stomah, fără răceală şi fără tulburare, Holera nu loveşte pe om, fie măcar şi în mijlocul celor mai mulţi bolnavi; lesne vei înţălege cetitorule, că între mijloacele cari sînt în stare să ne apere în adivăr de boala aceasta epidemiască, nu întră nici cordonurile, şi nici carantinile, precum zice Doctorul Vene, nici profilacticalile *[66] lăudate, precum Hlorul, [67] Camfora, şi tot soiul de picături, şi unturi, bune de stricat senătatea, ba încă şi de pierdut viaţa, iar nu de apărat omenirea de Holeră, ci, între mijloacele, zic, cari pot să ne apere sigur, totdeauna şi pretutindene, de Holeră, întră numai paza de toate acele pricini şi înprejurări, cari sînt în stare a stîrni boala în om. De adivărul acest netăgăduit, încredinţat *[68] fiind doctorul Balţ, un bărbat plin de toată pricepirea la patul bolnavului, zice : ,,Singurul şi cel mai sigur mijloc apărătoriu de acestă scîrnavă boală îl putem găsî, în paza cea mai mare de greşeli în dietă, de răceală şi de tulburare.’’ Ca să putem deci scapa neloviţi de această boală şi pe vremea epidemiei, vom pune toată sîlinţa, şi I. Ne vom feri de stricarea stomahului. Dacă ne este dragă vieaţa şi dacă ne place sănătatea, vom face toate chipurile ca să păzim măcar pe vremea epidemiei, o dietă înţăleaptă, atît în privirea mîncărei, cît şi în privirea băuturei, mai vîrtos că prin această măsură sîntem în stare a micşura şi plecarea spre boală, pentru care sfîrşit, ne vor fi destul următoarele în scurt arătate regule. a. Mănîncă măsurat numai din bucatele *[69] acele de cari prin ispită eşti bine încredinţat că stomahul le mistueşte uşor, căci numai acea ce mistueşte stomahul uşor dă trupului cuvenita hrană. b. Mănîncă cînd ai poftă şi cînd îţi este foame, căci niciodată nu ne putem strica stomahul mai degrabă decît atuncea cînd mîncăm fără poftă şi fără foame. v. Nu mînca peste saţ, căci şi stomahul mistueşte numai atîta cu cît ne săturăm; n-aştepta deci friptura dacă te-ai săturat cu ciorba. g. Mănîncă din ceia ce-ţi place puţin şi măsurat, iar din ceia ce nu-ţi place nicicum, căci degrabă şi uşor mistueşte stomahul aceia ce-ţi place şi foarte cu greu aceea ce nu-ţi place. d. Nu-ţi schimba mîncarea cu care *[70] eşti deprins, căci deprinderea se face a doa fire, şi în fire nu boleşti, făr să te păleşti. e. Mănîncă la ceas hotărît şi la vremea la care eşti deprins, căci stomahul să strică dacă nu mănînci la vreme, ca şi ceasornicul dacă nu-l întorci la vreme. j. Mîncarea să nu fie numai hrănitoare, dar totodată şi uşor de mistuit, pentru care sfîrşit măcar pe vremea Holerei, sau a oricărei epidemii să nu încărcăm mesele cu murături, dulceţuri, vlanmangele, zaharicale, cofeturi, cari toate nu sînt nici hrănitoarie nici uşor de mistuit; dar nici cu aluaturi grase, cu pilafuri care înoată în unt, cu cărnuri afumate, cu păstrămuri, jambonuri cu soiuri de slăninuri, căci toate aceste sînt greu de mistuit. [71] Şi de verdeţuri precum de spănac şi stevie, mai cu samă cînd sînt veştede, de poame, şi mai vîrtos crude, de castraveţi, de harbuji şi de zămoşi să ne păzîm, căci toate aceste răcesc stomahul şi pornesc foarte uşor treapăd şi dau prilej a stîrni Holera, mai cu samă la acei care sînt plecaţi spre treapăd. Ne vom feri încă de pîne caldă, de moare de curechi, de moare de pepini, de brahă, de med, căci toate aceste nu vor căde nimăruea îndămînă pe vremea Holerei. Între mîncările de cari trebue să ne păzim întră şi peştile şi racul, căci unul şi altul, strîcă stomahul mai vîrtos dacă nu sînt proaspeţi, şi dacă sînt făcuţi cu unt de lemn. [72] Numai un borş cu peşte, peşte răsol, cu hrian, zamă de alămîe sau oţăt şi unt de lemn, şi peşte fript în salamură să mănînce acei cari păzăsc posturile, nu pentru ochii oamenilor, ci pentru curată evlavie, mai vîrtos că nu postul măsurat, ci deprinderea de a mînca la lăsatul săcului peste saţi, ca şi la începutul cîşlegilor, loveşte în sănătate, şi au vîrît pe mulţi fără vreme în groapă şi pe cînd nu era epidemii de boale. Aşişdirea şi racii să-i mîncăm numai ferţi şi proaspeţi şi numai dacă sîntem şi numai dacă suntem foarte deprinşi cu dînşîi, căci nimică nu strîcă stomahul aşa de uşor şi aşa de tare ca racul. Fasolile, bobul, lintea şi mazărea, pricinuesc vînturi, cînd sînt uscate, acei cari să găsăsc sîliţi de a să mărgini cu hrana aceasta, vor face bine a le întrebuinţa mai mult făcăluite decît întregi. Cele mai potrivite bucate deci, nu numai pe vremea Holerii dar şi pe orice [73] vreme de epidemie, sînt: o ciorbă, un borş, un răsol ce vacă sau de pasăre, iar nu şi de carne de miel sau de oae, o friptură de viţăl, de pasăre sau de vînat, morcovi, praji şi ţălină cu carne, un pilaf de orez cu unt proaspăt şi nicicum gras, căci toate aceste sînt nu numai hrănitoare dar şi uşor de mistuit. z. Nu mînca lacom, şi mestecă bine ce mănînci, căci şi bucatele cele mai uşor de mistuit, cad greu la stomah, dacă le mîncam lacom şi fără a le mesteca bine. Şi la masă să dovedeşte, că lăcomiea perde ominiea. i. Satură-te cu puţine feluri de bucate, căci nimică nu îngreue mai degrabă şi mai tare stomahul, decît felurile cele multe, şi atuncea cînd videm multe feluri pe masă mîncăm uşor şi peste saţ. c. Mănîncă mai de multe ori pe zi, şi cîte puţin, decît mai de puţine ori şi cîte mult l. Bucatele să fie nu numai bine ferte şi bine făcute, dar şi lucrurile *[74] din cari să fac, să fie bune. Cu un cuvînt, deviza noastră în privirea mîncării, pe vremea unei epidemii să fie: puţîn şi bun. Să ne ferim deci de carne veche şi înpuţită, de făină aprinsă şi mucedă, † [75] ca şi de verdeţuri veştede, de unt iute, grăsîme veche ş. a. Aceste sînt povăţuirile în privirea mîncărei pentru acei cari sînt în stare să aibă hrană după plac şi dorinţă; dar ce să facem cu acei, la număr mii şi sute, cari sînt sîliţi a mînca mămăligă cu vişăni şi cireşe, cu perje şi castraveţi; mămăligă cu borş crud, cu ciuperce fripte şi cu drojdii de vin, după cari mai beu şi apă, cu ceasurile la soare încălzită? Aice trebue să alergăm la făcătorii de bine, aice trebue să ne întoarcem la darnica mînă a avutului nostru Romîn, care nu mai puţin decît orice alt neam o întinde cu dragă inimă lipsitului nevoeş. Iată ceasul unde bogatul găsăşte cel mai frumos prilej, de a dovedi în faptă, că sîmţăşte adînc ticăloasa stare a aproapelui *[76] său nevoeş, căruea soarta nu-i zîmbeşte, pe care norocul nu-l dezmiardă, ci mai vîrtos asupra căruea s-au sculat stihiile toate! ,,Ar fi o nelegiuire’’, zice Dr. Meier, ,,dacă aş voi însufleţitului Austirian să aduc spre pildă aice, aceea ce au făcut pe vremea Holerei Persul, Rusul, Liahul, căci cu dînsul s-au născut şi frumoasele vîrtuţi: îndurarea, facerea de bine, plecarea spre faptă bună’’. Ar fi o crudă nelegiuire şi din partea me, dacă aş vroi drept pildă să pun înainte Romînului nostru din Moldova, aceea ce au făcut pe vremea Holerei Ghermanul, Englezul, Franţuzul, Şpaniolul, Italianul şi alte neamuri; căci n-am trebuinţă. Şi cînd însuş aş ave, totuş ar trebui să mă înece cugetul, dacă i-aş pune înainte alte fapte, decît acele a părinţilor, a bunilor şi a străbunilor săi; căci dacă astăzi pătimaşa sărăcime peste an, cu miile găsăşte adăpost şi vindicare, cui altuia trebue să mulţămească decît părinţilor, bunilor şi [77] străbunilor acestor? Dacă astăzi nu [78] perim de săte, cui altuia trebue [79] să mulţămim decît părinţilor, [80 bunilor şi străbunilor acestor *[81] ? Dacă astăzi n-am uitat a ceti în limba noastră, lor trebue să mulţămim! Dacă astăzi n-am uitat să facem [82] cruce în legea noastră, iarăş lor trebue [83] să mulţămim! Dacă biserica răsăritului să găsăşte astăzi înzăstrată cu sute de moşii, mari şi frumoase, şi poate după datorie, hrăni pe flămănzi, adăpa pe însătaţi, îmbrăca pe cei goli, odihni pe cei osteniţi, îndestula pe cei nevoeşi, cui altuia trebue să mulţămească decît earăş numai părinţilor, bunilor şi străbunilor acestor? a cărora suflet atuncea [84] se umple de bucurie, cînd videa pe sarac agiutat, pe văduvă sprijinită, pe orfan apărat. Mîngîerea lor era, a mîngîea pe cel măhnit, bucuria lor era a bucura pe cel întristat! Lor vecinica pomenire, şi iarăş vecinica lor pomenire!!! Ca cu mîncarea aşa şi cu băutura putem să ne stricăm stomahul; aşadară să păzim şi în privirea aceasta o urmare potrivită, atît cu deprinderea noastră, cît şi cu firea trupului şi înprejurările vremei. Toţi acei deci, cari sînt deprinşi numai cu apă, băutura cea mai firească şi de aceia şi sănătăţei cea mai de priinţă, să fugă cu totul de rachiu, şi mai cu samă de acel de cartofle, curat otravă pentru stomah, să [85] fugă de vutcă, de vişnap, de rum şi de alte asămine băuturi. Iar acii cari sînt deprinşi cu un păhăruţ de rachiu şi cu o litră de vin, să se mărginească în deprinderea aceasta. Tot într-atîta să se mărginească şi acii la cari s-au făcut vinul şi rachiul a doua fire. Un păhar de vin vechi, dar de loc nu strein, sau alb, sau roşu, nu poate nimăruea strica la masă, mai vîrtos atuncea cînd nu se găsăşte apă proaspătă şi bună, căci şi de apă tulbure, sălcie şi îndeosăbi de cea bîhloasă să ne ferim foarte mult. Şi vinul aşa ca şi berea bună şi măsurat băută, nu strică stomahul, nici înpiedecă mistuirea, dacă eşti deprins cu ea. [86] II. Să ne păzim de răceală, fiind una din cele mai însămnate pricini, ce stîrnesc Holera. A să păzi de răceală, nu înţăleg a ţine şi vara uşile şi ferestile închise; a şăde toată zioa pe pat învălit în halaturi, caţaveice şi blane; a umbla pin casă în ciuboti de pîslă, cu talpă de plută, ghigilic de bumbac, peptari de flanelă, cămeşă de lînă, jiletcă căptuşită, surtuc cu vată şi mănta blănită, căci aceasta se chiamă a se ucide şi a se omorî pe sine, nu numai trupeşte dar şi sufleteşte, ci, a se feri de răceală înţăleg, a trăi într-un aer stîmpărat, în care se nu-ţi fie nici cald, nici frig; a nu-ţi lăsa deprinderea în privirea strailor, şi a nu te îmbrăca mai cald pe vremea Holerii decît eşti deprins şi decît este potrivit cu timpul anului şi stîmpărătura aerului, căci căldura nu numai că slăbeşte pe orice om, dar aduce şi sudoare, şi cu trupul asudat mai degrabă răceşti, şi prin urmare mai degrabă te prinde boala. A se feri de răcială mai înţăleg *[87], a nu şăde la fereastă deschisă, cînd eşti asudat şi ostenit, nici a trece ostenit din căldură mare în frig şi răceală; a nu be apă răce, cînd eşti ostenit; a nu-ţi uda picioarele, mai vîrtos dacă nu eşti deprins; a nu dormi descoperit; a nu te culca pe iarbă verde sau pe pămînt gol; a nu umbla fără treabă şi nevoie pe ploaie, pe vînt şi ninsoare, pe pîclă şi negură, mai cu samă sara tîrziu, căci aşa vei pute uşor răci, şi răcind Holera nu te va încungiura. III. Să ne ferim de tulburare, căci precum s-au zis, nimica nu stărneşte boala mai uşor decît tulburarea, şi mai cu samă acea din mînie, din ciudă, din vrajbă, din zavistie ş. a. Dar mai uşor şi mai degrabă se stîrneşte Holera prin frica de boală, precum s-au dovedit pretutindene, şi precum [88] mărturisesc toţi într-un glas, cari au scris despre această epidemie, după ce au avut îndestul prilej a o vide, şi îndestulă pricepere a o cunoaşte mai de aproape. Fieştecare deci să pue toată sălinţa ca să scape de acestă frică, care ne înpiedecă a fi stăpîn pe sîne, şi care ne vîră în boală şi fără să-i dăm pricină. Pentru acest sfîrşit şi măsurile toate ce sînt în stare a diştepta frica şi a stîrni spaimă, zice Doctorul Balţ, să fie oprite, ca unele ce numai întartă [89] răul şi fac primejdiea şi mai mare. În locul acestora să ne silim a pune toate acele măsuri în lucrare, ce înprăştie frica, potoale tot soiul de spaimă şi groază şi deşteaptă veseliea, inima sănătăţii şi moartea gîndului rău. [90] IV. Să ne ferim de trudă şi de osteneală, căci şi aceste, pot stîrni boala, mai cu samă cînd sunt peste măsură, ca unele ce tulbură şi slăbesc trupul. Să nu muncim deci nici cu trupul nici cu mintea peste putinţa firei noastre; să nu stricăm liniştea şi odihna somnului; să ne culcăm devreme, ca să ne sculăm devreme, căci atuncea va fi somnul somn, şi treaba treabă, şi să nu facem, măcar pe vremea Holerei, nici din zi noapte, nici din noapte zi, precum am început a ne deprinde mai dearîndul, deşi de la părinţii noştri nu ne-au rămas nici măcar o singură pildă, în soiul acesta de vieaţă; prin urmare nu vom şîdea la cărţi sau pin crîşme cu nopţile întregi, una şi alta, scurtarea vieţei, moartea sănătăţei şi groapa mortalităţei. Dar nici în desfrînatele braţe a viclenei *[91] Afrodite nu vom căuta să prăpădim zilele şi nopţile noastre, căci nicăire nu putem găsî mai degrabă pricini de boale, ca la mincinosul ei sîn. V. Să fugim de lene şi de trîndăvie, căci una şi alta îngreue trupul. tîmpeşte mintea, înneacă agerimea duhului şi dau foarte lesne pricină de boală. Dar precum cere trebuinţa a ne feri de toate cele arătate mai sus, spre a scăpa neatinşi de această epidemie, aşa mai trebue să ne îngrijim: VI. De curăţănie, ca una ce este un mijloc foarte însămnat spre a ne apăra de Holeră, fiindcă toate luările aminte făcute de amăruntul, în privirea acesta, pretutindene pe unde au fost epidemiea, au dovedit lămuritori că necurăţăniea şi scîrnăviea este magnetul Holerei, şi mieazma ei găsăşte cea mai mare hrană în aer scîrnav şi stricat. [92] Tot ace curăţănie vom păzi deci pin case şi pin odăi, pin ogrăzi şi pin uliţi, pin tîrguri şi pin sate, şi vom depărta toate lucrurile cari sînt în stare a otrăvi aerul cu mirosul lor; vom mătura nu numai odăile, dar şi ogrăzile şi uliţile, şi nu vom suferi nici gunoae, nici [93] zoiuri, nici cea mai mică scîrnăvie pin case şi ogrăzi; nu vom suferi deci pe uliţă nici hoituri de vite, nici cîini ucişi, nici mîţe moarte, nici bălţi din cari apa, supt coajă verde, cu lunile nu se usucă; nu vom îngădui să slujască de înblători cozmopolitice nici locurile sterpe, nici ogrăzile pustii, dar nici vom grămădi pe ele girezi de gunoi; vom afuma adeseori nu numai pin case cu rîşînă, cu coji uscate de mere, cu zăhar, cu iarbă mare, cu iuniperi sau cu alt soi de mirodenii, cari ne place, ci şi pin ogrăzi vom aprinde smoală sau păcură şi vom da foc gunoaelor. Ne vom îngriji cu neadormită silinţă de aer curat, căci printr-însul pere tot soiul de miazmă şi lipici, printr-însul se tae puterea boalelor *[94] sporadiceşti şi epidemiceşti, lipicioase şi nelipicioase; vom părăsî locurile aproape de ape, vom fugi de aşezăturile glodoase, de şăsuri mlăştinoasă şi de lăcuinţe umede, şi ne vom trage la locuri nalte şi aeroase; ne vom îngriji de lăcuinţi uscate şi largi, le vom ţîne măsurat de calde şi vom căuta a schimba aerul dintr-însele cît să poate de des, prin deschiderea uşelor, a fereştelor şi a sobelor şi iarna ne vom feri mai cu samă ca să nu ne bată cahla. (Soba la cap). Unei sfătuesc a arde lemn de brad pin sobe şi cine va asculta acest sfat cuminte nu va greşi. Dar nu numai în privirea lăcuinţei ci şi în privirea trupului să păzîm pe vremea holerei, mai multă şi mai mare curăţănie decît pe orice vreme. A ne schimba des, însă nu atuncea cînd sîntem asudaţi sau osteniţi, şi a ne scălda, [95] măcar o dată pe săptămînă, dar nici tare dimineaţă, nici tare tîrziu, nici pe vînt nici pe ploae, ci numai pe vreme frumoasă, între 8, şi 10 de dimineaţă şi între 5. şi 8 după amiazăzi, însă nu în iazuri şi bălţi glodoase, ci în ape curgătoare şi curate, va fi o nimerită urmare, mai cu samă pentru acei deprinşi cu scăldatul. Acela care nu este deprins de a se scălda în apă răce, cît şi acela care n-are prilej să se scalde în apă curgătoare, nu va greşi să-şi spele tot trupul, într-o cadă cu apă răce sau stîmpărată, precum îi va aduce mulţămire, măcar o dată pe săptămînă. A se spăla pe tot trupul dar nu ostenit, este o măsură ce s-au dovedit la mai mulţi pe la multe locuri foarte nimerită şi pe vremea epidemiei. Ne vom schimba cît de des şi nu vom lepăda straile cu cari sîntem deprinşi, ne vom înbrăca pe vremea epidemiei nici mai cald nici mai uşor decît ne-am deprins. Nu vom [96] eşi de acasă cu stomahul dişărt nici nu vom şăde gură la gură cu bolnavi. Iată ce este în stare să ne apere sigur, totdeauna şi pretutindene de Holeră, fără a mai fi sîliţi ca să mai alergăm şi la doftorii apărătoare, ,,Căci din luările aminte făcute în tot cuprinsul Evropei în privirea chipului de a să apăra de boală’’, zice profesorul Bene, ,,s-au ales, că spre păstrarea sănătăţei oamenilor şi spre apărarea de Holeră, nu trebue alta, decît aceea ce ne îndeamnă înţălepciunea şi aflarea spre păstrarea sănătăţei îndeobştie; şi că profilacticalile (doftoriile apărătoare de boală), au fost toate netrebnice, ba încă adeseori şi vătămătoare.’’ Arătatele măsuri sînt mijloacele prin care putem să ne apărăm de boală fără să fim sîliţi a fugi de ea şi a lăsa pe bolnavi la aşa grele vremi, lipsîţi de tot soiul de agiutori; să trecem deci acum şi la : [97] Chipul de a să vindica de Holeră. Pe temeiul înţăleptelor cuvinte a Dr. Tilezius: ,,În Medicină aflarea este totul,’’ nu vroesc să înşir aice toate doftoriile, cari s-au întrebuinţat la acestă spăimoasă boală, după Preu un legion la număr; nici acele cari s-au recomenduit de bune şi folositoare, la număr şi mai multe; ci numai acele de cari, răzămat pe aflările acelor vindicători ce au ştiut aş da un nume mai însămnat şi în privirea Holerei, prin ismtă m-am încredinţat, că sînt în stare a tămădui boala, şi pot fi întrebuinţate de cătră obştie fără greutate şi fără niciun feli de vătămare. Toţi acei cari au avut prilej de a vide boala, şi, fără să fie bătuţi la cap de ideia lipiciunei, sîmţîrea pentru binele omenirei le au putut însufleţi dorul [98] şi diştepta şîlinţa de a cunoaşte firea ei mai de aproape, s-au încredinţat cu desăvîrşire, că Holera nu să arată la fieştecare om tot într-un chip. Această înpregiurare, carea, după cît am putut să mă încredinţăzi, nu vine numai de la pricina prin carea s-au stîrnit boala, ci şi de la firea bolnavului, mă îndeamnă să arăt aice, în cari anume deosăbiri prinde mai cu samă boala pe om, şi prin cari mijloace să poată lovitul tămădui. a. În cele mai multe rînduri Holera începe numai cu treapăd uşor, fără tăeturi şi opintele, cu fiori, de cei mai mulţi bolnavi nici bagate în samă, şi cu slăbăciune mare. În chipul arătat, apucată boala în pripă, toţi bolnavii scapă, şi aceasta cu cele mai uşoare doftorii, pe lîngă o dietă aspră. Cît ţine treapădul, bolnavul să nu mănînce nimică, afară de zamă de găină, dar şi aceasta numai atuncea cînd are poftă. Totodată să bei la tot ceasul cîte o ceşcuţă de ceai de romăniţă, răce şi [99] cît de puţin îndulcit, să ei cînd şi cînd cîte o bucăţîcă de gheaţă în gură, să bei apă răce pe cît îl va erta sătea, să se frece sara pe cînd să culcă şi dimineaţa un ceas sau giumătate de ceas pănă a nu să scula, cu oţăt pe tot trupul, să nu easă din casă pe vreme urîtă, dar nici să şadă la mai mare căldură decît este deprins. Cine nu fuge de apă răce ş sîmţăşte totodată că are fierbinteală, va nimeri mai bine să se frece cu o prostire udă sara şi dimineaţa. ,,La asămine soi de boală,’’ zice vestitul Broussais, ,,să dă numile de Holerin,’’(Romîneşte Holerică sau Holeriţă), ,,carea dă în Holeră, dacă nu să tae. Cu un cuvînt oamenii loviţi de Holeră în chipul acesta sînt jărtfă, dacă n-au în pripă cuvenitul agiutori.’’ Un [100] adivăr cunoscut, pretutindene unde au fost epidemiea aceasta, şi rostit de cătră cei mai înţălepţi Doctori, cari au avut prilej să vadă boala. Ne vom sîli deci să luăm treapădul acesta pe cît să poate mai în pripă, precum ne îndeamnă şi Doctorul Dalmas, carele zice: ,,Treapădul ce se arată de multe ori înaintea Holerii, nu poate fi oprit destul de degrabă, şi cu cît mai puţină primejdie să înfăţoşază pentru bolnav la începutul treapădului, cu atîta mai mult creşte primejdiea, dacă să mai arată după pornirea lui şi alte sămne de boală. Dacă treapădul nu s-au liniştit pănă a doua zi cu arătatele doftorii, şi bolnavul au eşit de vr-o zăci ori, de neapărată trebuinţă va fi a-i da salep [101] să bei, precum ne îndeamnă mai cu samă Doctorul Tilezius. Arătata urmare va fi totdeauna în stare a tăe boala la începutul ei, şi bolnavul va scăpa de Holeră, fără să ştie că au avut-o. b. Adesaori s-au arătat Holera, şi aceasta din pricină că omul au răcit, cu greutate în tot trupul, cu furnicături, cu fiori, cu ferbinteală, cu săte şi griaţă, cu durere de cap, durere de stomah, tăeturi pin pîntece şi slăbăciune mare, răceală la picioare, ba încă şi cîrcei, şi uneori cu tremur şi scuturături ca de friguri. La asămine înpregiurări, la cari totdeauna *[102] să găsăşte pielea aspră şi uscată, vom face toate chipurile să punem pe bolnav îndată în pat, şi dezbrăcîndu-l de cămeşă, să-l frecăm pe tot trupul cu oţăt răce, sau curat sau cu apă îndoă şi-apoi să-l acoperim bine fără să-i aducem stenahorie mare, dîndu-i la tot ceasul, sau şi la jumătate de ceas, cîte o ceaşcă de ceai de floare de soc, sau de floare *[103] de tei, în care putem pune şi rum, dacă bolnavul cere şi este deprins cu acesta. Văzînd că bolnavul pănă în doă sau trii ceasuri nu asudă, şi boala sporeşte, atunce îi facem apă de picioare, îi punem la talpe şi pulpe un alăuţăl de [104] muştari, sau hrean ras ca şi la ceafă şi peştii mînelor, mai vîrtos cînd durerile de cap sporesc, urmînd cu ceaiurile arătate precum s-au spus. Apucînd boala în pripă, cei mai mulţi din bolnavi, numai după aceste uşoare doftorii, pretutindene lesne de găsît, vor începe a asuda, şi atunce, înpreună cu profesorul Bene, vom pute zice: ,,Nu puţini bolnavi după o sudoare măsurată de o zi sau doă, au scăpat de toată boala *[105], deşi la mulţi să pornisă treapăd cu vărsat. Dacă bolnavul nu asudă cu arătatele frecături şi ceaiuri, cu apă de picioare şi cu muştari, dacă are săte şi stenahorie mare, şi nu priveşte la apă răce ca mîţa la cîne, îndemn pe fiecare prins de Holeră, sau să-şi toarne vr-o trii şi patru cofe de apă răce pe trup, sau să se pue într-o cadă cu apă răce păn la buric, şi să se frece pe tot trupul doă sau trii minute, ş-apoi să se şteargă, să se pue în pat, să se învălească bine şi să beie un ceai fierbinte, căci atuncea mai degrabă va asuda, fără să leşine ca după baie caldă. ,,În cele mai de pe urmă vremi’’, zice Doctorul Preu, ,,se punea bolnavii, îndată la începutul boalei, de mai multe [106] ori pe zi, în aburi de oţăt, în cari şîde pănă ce asuda; după aceia îi culca bine îmvăliţi, în pat încălzit, şi le da adesăori băuturi calde’’, dar cine ştie că aburii de oţăt sînt în stare, nu numai a sminti pentru totdeauna şi cele mai sănătoase plămîne, ci şi a înneca pe bolnavi şi pe sănătoşi, cine ştie că mai toţi din Doctorii mai însămnaţi din Austriea, din Prusiea, din Ghermaniea, din Franţiea şi din Englitera, nici nu pominesc de aburi de oţăt, desigur nu va îndemna la o aşa de primejdie doftorie şi greu de pus în lucrare, mai vîrtos pe un popor, şi mai cu samă dacă au putut ceti pe Profesorul Bene, carele lămurit zice: ,,Deşi la aburi mulţi îndeamnă, totuşi foarte rar s-au întrebuinţat, căci întrebuinţaţi foarte rar au folosit’’, după ce au zis mai sus ,,că deşi [107] prin aburi de oţăt, sudorile curgea de pe bolnavi, totuşi au rămas ţapeni ca nişte morţi.’’ Sînt Doctori cari ne sfătuesc a pune pe bolnavi de Holeră în baie caldă (feredeu); dar fiindcă nu numai în Aziea ci şi în Evropa , ba încă şi în America precum ne spune Doctorul Lee, ca şi în Africa precum arată Doctorul Gravier, pe la cele mai multe locuri baea caldă n-au adus niciun folos , pentru care sfîrşit ş înţăleptul Anneslei s-au lăsat de a o mai întrebuinţa la bolnavii săi; mă plec Doctorului Rostan carele zice: ,,La îndemnarea unei băi calde, trebue luat împriivire conştituţiea bolnavului, gustul său, deprinderea sa, de la cari toate foarte mult spînzură lucrarea băii’’, mă plec Doctorului Şnurrer, carele ne spune: ,,La Holeră îndeobştie bolnavul nu se împacă cu băi calde,’’ ca şi Doctorul Hille din [108] Varşava, carele sc rie: ,,Baea precaldă aduce stenahorie şi greutate la piept.’’. Nu trebue să trecem cu viderea şi următoarele cuvinte, iarăş a unui Doctor: ,,Pentru aceia s-au văzut la Holeră cele mai răle urmări din băile calde şi acolo unde să părea că întrebuinţarea lor a fi foarte nimerită.’’ Doctorul Tilezius ne îndeamnă să punem pe bolnav în bae de leşie caldă şi să-l ţinem aice pănă ce va începe a să lua pielea; dar fiindcă la noi nu să obicinueşte a lua pielea de pe om în feredeu, nici eu nu sfătuesc la asămine urmare pe nimine din Romîni. Tilezius au văzut boala în Aziea, şi să vede că oamenii pe acolo sînt mai groşi la piele decît pe la noi, unde ne mărginim numai a fi... Dar rar scapă bolnavul numai cu arătatile sămne de boală, căci în cele mai multe rînduri, mai vîrtos dacă nu să apucă *[109] boala în pripă, să porneşte şi vărsat şi treapăd. Atît vărsatul cît şi treapădul nu trebue niciodată tăet şi mai cu samă la începutul boalei, căci prin aceste firea să curăţă de răutatea trupului şi de pricina boalei; şi mai vîrtos, dacă bolnavul are opintele şi nu poate vărsa, să-i dăm sau apă caldă ca să bei, care înlesneşte şi porneşte vărsatul, sau apă răce cîte puţin şi foarte des, care ne face tot ace treabă, şi pe lîngă aceasta potoale totodată şi sătea, la cei mai mulţi bolnavi nesuferită. Dacă videm că bolnavul nu varsă, nici cu apă caldă nici cu apă răce, şi sîmte că sar răcori prin vărsat, să-l gîdilim în gît cu o pană muetă în unt de lemn, precum ne îndeamnă Doctorul Neumann, şi atuncea bolnavul desigur va vărsa. [110] Acei, cari sînt deprinşi a vîrî degetul în gură ca să verse, vor nimeri mai bine cu pana în chipul aratat. După arătarea Doctorului Lihtenştedt din Rosia, s-au întrebuinţat în Petersburg ca doftorie de vărsat, cu mare folos, sarea de masă. Întrebuinţarea ei este precum urmează: Într-o litră de apă pune zăce dramuri de sare pisată, şi după ce s-au topit bine, dă bolnavului cîte o lingură de masă, sau şi cîte doă tot la cinci minute, pănă ce să porneşte vărsatul. Vroeşti ca să verse bolnavul şi mai degrabă, pune sarea în apă caldă şi dă-o bolnavului precum s-au spus. După ce au vărsat bolnavul şi s-au mai răcorit, şi greutatea de la stomah au lipsit, atuncea putem să-i dăm o limonadă *[111] răce, care tae greaţa, răcoreşte şi potoale sătea. În loc de limonadă putem să-i dăm ceai de romăniţă cu zamă de alămîe şi zăhar, şi aceasta mai cu samă cînd are bolnavul, pe lîngă săte mare, şi tăeturi pin pîntece cu treapăd mare. Dacă bolnavul nu numai că nu treapădă, ci mai cu samă să găsăşte încuet, atuncea putem să-i dăm, zamă de perjă ca să bei şi nefăcîndu-i aceasta lucrare, îi punem şi un glistiri. Sînt Doctori cari la asămine împrejurări, îndeamnă să dăm bolnavului unt de ricin (unt de căpuşă), ceai de sennă (cinamiki), revent şi alte doftorii de treapăd; dar eu nu sfătuesc pe nimene să ei asămine leacuri, căci curăţăniea la [112] Holeră poate să aducă folos numai din mîna unui Doctor cu pricepere, care au văzut epidemiea şi cunoaşte firea boalei şi firea bolnavului său. Pentru liniştirea durerilor din pîntece şi pornirea treapădului ne ajută şi untul de lemn, care să găsăşte pus între doftoriile de Holeră şi de cătră sfatul Medecinal din Moscva de la anul 1823, şi din care să dă bolnavului la giumătate de ceas cîte o lingură de masă, sau cu ceai de romăniţă, sau cu zamă de carne, sau cu rachiu, dacă bolnavul n-are ferbinteală şi este deprins cu acesta. Dacă pe lîngă sămnele de boală mai sus arătate să tîngueşte bolnavul şi de cîrcei la stomah, atunce îi punem muştari la lingurică, după ce s-au frecat pe tot trupul cu oţăt. [113] Cu aceste lucruri, ori şi unde uşor de găsît, putem desigur scăpa pe bolnav de Holeră, dacă le întrebuinţăm îndată de cum s-au ivit boala. Îndată zic de cum s-au ivi boala, fiindcă nici la o boală pănă acum cunoscută nu este aşa de nevoe să o apucăm în pripă ca la Holeră. Cîţi au trebuit, să plătească cu vieaţa, numai pentru că n-au avut ajutori în cele întîi ceasuri un adivăr netăgădiut de cătră cei mai însămnaţi Doctori cari au văzut epide-imiea, şi cărora nu le-au şoptit frica la ureche, că boala este la început lipicioasă. s. Adesaori, şi aceasta din pricina stricărei de stomah, să pornea boala cu vărsat şi treapăd, cu cîrcei şi slăbăciune mare. Limba bolnavului era [114] încărcată şi el să tînguea de greaţă cu rîgîituri a ou clocit, de greutate la lingurică cu dureri mari la şi la ce mai uşoară pipăitură, şi toată partea stomahului era mai mult sau mai putin umflată. La asămine împregiurări n-avem trebuinţă de sudoare, ci de doftorii prin cari putem scoate, uşor şi cît să poate de degrabă răutatea din stomah şi din pîntice cari au pricinuit boala, care o întartă şi o sprijineşte şi fără depărtarea căriea vindecare nu să poate. Fiindcă s-au pornit treapădul şi vărsatul de la sine, n-avem trebuinţă de altă doftorie. decît de apă răce şi de gheaţă, din care dăm bolnavului cît vroeşte şi cînd vroeşte, ,,Căci aflările au dovedit’’, zice înţeleptul Bene, ,,că nu puţini bolnavi, lepădîndu-să de toate doftoriile, şi bînd apă răce s-au însănătoşăt norocit.’’ [115] Adesaori, greaţa, opintelele şi vărsatul supără pe bolnav mult mai mult decît toate celelalte sămne de boală, cari neliniştindu-să pot să primejduiască vieaţa şi cari mai cu samă atuncea le videm cînd bolnavului s-au dat lucrări înferbîntătoare de la începutul boalei. La asămine înprejurări, după toate aflările făcute, nemică nu folosăşte mai mult decît lipitori la stomah şi gheaţă pe dinlăuntru, precum ne îndeamnă mai cu samă Dr. Gravier şi după acesta vestitul Broussais şi alţi mai mulţi. [116] Pe lîngă aceste mai punem bolnavului la lingurică şi compresuri, adică petici muete în apă răce şi bine stoarsă, care le schimbăm des. Spre potolirea vărsatului s-au dovedit la Viena cafeaua neagră făcută tare foarte de folos, din care să dă bolnavului tot la cincisprezece minute cîte o lingură de masă, sau şi mai puţin, dacă greaţa este mare, însă nu caldă ci răce şi fără zahar. Doctorul Reiner ne îndeamnă să punem în cafe şi zamă de alămîe prin care să potoale greaţa şi mai degrabă. [117] Dar nu totdeauna scapă bolnavul numai cu arătatile sămne de boală pentru că nu putem totdeauna lua boala în pripă, şi pentru că puterea boalei nu spînzură numai de la soiul şi de la puterea pricinei prin care s-au stîrnit boala, ci şi de la puterea trupului, de la firea bolnavului, de la deprinderea sa şi de la înprejurările în cari să găsăşte; pentru acest sfîrşit, mai cu samă la persoane slabe de nerve şi fricoase, de multe ori, şi mai cu samă cînd bolnavul nu are de la început cuvenita căutare, să opreşte, din pricina cîrceilor, varsatul şi treapădul; trupul, începînd de la degetele mînelor şi a picioarelor, să îngălbineşte, să răceşte şi să învineţăşte, şi bolnavul, pătruns de o slăbăciune nespusă, fără să-şi peardă sîmţirea pănă la cel mai de pe urmă minut, leşină şi ni se pare că s-au trecut din vieaţă. Aceste sămne de boală cer totdeauna întrebuinţarea prostirilor, a scăldătorilor *[118] răci, a frecăturilor cu oţături sau cu şpirturi, precum: şpirt de melisă (mătăciune), spirt de furnici şi altele, care vor fi la îndămînă. [119] ,,Un mijloc, spre a diştepta lucrarea pelei este frecătura, ’’zice Doctorul Bene, ,,prin care şi spazmurile să înprăştie, şi căldura trupului să întoarce. Ce mai puternică frecătură, este acea cu mîna goală a unui om sănătos, tînăr şi tare.’’ În lipsa acestui, frecăm pe bolnav, cu flanelă sau cu o bucată de suman, c-o traistă, cu un harar, cu o bucată de catrinţă, sau c-o perie. Toate aceste le putem mue, în oţăt, sau în vin, sau în rachiu, sau în şpirturi, sau în apă răce. ,,Mai des s-au arătat de folos,’’ zice Bene, frecătura uşoară numai cu mna pe tălpi pe pulpe şi fluere, şi apoi pe mîini şi spete, de-a lungul spinărei, pe şăle şi pe pîntece.’’ Pe dinlăuntru, apă răce şi gheaţă precum ne îndeamnă şi profesorul Bene, *[120] Doctorul Bitner, Oertel, Kaşper Miuller şi alţii. Sînt Doctori, cari şi astăzi îndeamnă la asămine înpregiurări, a da bolnavilor ceai de mintă, picături de mintă, unt de mintă, unt de piatră şi alte înfierbîntătoare doftorii, deşi după toate aflările făcute, la toate locurile pe unde au fost epidemiea aceasta, s-au dovedit , că doftoriile înfierbîntătoare aduc la Holeră numai vătămare şi stricăciune, pentru care sfîrşit şi vestitul Broussais, răzămat atît pe aflările cari s-au făcut în Paris, printr-însul şi prin alţi bărbaţi însămnaţi, cît şi pe aflările făcute pin alte ţări şi părţi de lume, scrie: ,,Că prin doftorii înfierbîntătoare, în cele mai multe rînduri *[121] boala numai să întartă; că după raporturile statistice a doctorului Gravier, dintr-o sută de bolnavi abia scapă unul cu doftorii înfierbîntătoare; că niciun bolnav leşinat n-au scăpat prin doftorii înfierbîntătoare;că vineţala trupului şi leşinul nu sînt sămne sigure de moarte pentru toţi bolnavii, ci numai pentru acei cari să caută cu doftorii înfierbîntătoare.’’ d. De multe ori am văzut boala începînd cu tăeturi pin pîntice, cu greaţă, cu ameţală, cu greutate la cap, cu huet pin urechi, cu faţa roşă, la unii bătînd în vînăt ca cum ar fi fost zugrumaţi, după care viderile bolnavului să întuneca şi el să perdea şi leşina. La acest soi de Holeră numai, luăm sînge din mîna stîngă şi mai cu samă dacă bolnavul este tînăr, sîngeros, gras, scurt în gît, dacă pătimeşte de trînzi şi este deprins de a pune lipitori sau de a-şi lua singe. Unii din Doctori sfătuesc pe orice bolnavi, de cum s-au pornit boala, a lua îndată sînge din vînă, şi a pune lipitori; dar eu mă plec şi în privirea aceasta înţăleptului Bene, carele zice: ,,Aflările ne arată că pe la mai multe locuri, prin luarea de sînge, că greu au scapat bolnavul de moarte,’’ şi mai departe iarăşi ne spune: ,,Adesaori după luare de sînge s-au pornit şi mai tare cîrcei, vărsat şi treapăd,’’ mă plec acestor înţălepte cuvinte, mai vîrtos, că apa răce şi gheaţa, întrebuinţată la vreme şi precum să cuvine, ne scapă de toată nevoea de a lua sînge din vînă, la orice prilej şi la orice bolnav. [123] Îndată după sînge, frecăm pe bolnav pe tot trupul, sau cu şpirturi, sau cu oţăt, sau cu o prostire udă, şi culcîndu-l îi punem la cap sau petici muete în apă răce şi bine stoarse, cari le schimbăm des, sau gheaţă sfărîmată într-o beşică de bou, precum să urma de cătră Doctorii din Viena, din Berlin, din Paris, cu un cuvînt din Aziea, şi Evropa, din Africa şi America. Muştari la ceafă sau o vizicătoare, muştari la peştii mînelor, la pulpe şi tălpi, şi la nevoie un feredeu de apă răce, sînt pe lîngă toate de mai sus arătate, cele mai potrivite doftorii, nu numai după cîte am văzut, ci şi după cîte am cetit. Şi prostirile ca şi compresurile, sînt la asămine înprejurări de neapărată trebuinţă, mai cu samă atuncea, cînd durerea de cap şi greutatea nu scade, cînd bolnavul are săte mare, cînd pulsul să [124] bate răpide şi este plin, cînd fierbinteala trupului este mare, cînd videm limba uscată şi roşie, şi bolnavul să tîngueşte de batae de inimă, de greutate la piept şi de arsură la stomah. e. Dar Holera să arată, din norocirea omenirei rar, şi în mult mai rău chin adică: omul ameţăşte deodată, şi cade jos, pulsul să perde, trupul să răceşte, pielea să îngălbineşte, sau să învineţăşte, ca şi acelui de omu mort, limba să leagă, şi bolnavul să găsăşte în primejdie, de a-şi pierde vieaţa într-o clipală, ,,întocmai ca acei bătuţi de cahlă,’’ zice Doctorul Bene. ,,Pentru acest soi de Holeră, zice tot acest barbat plin de înţălepciune, apa răce şi gheaţa, atît pe dinlăuntru cît şi pe din’afară întrebuinţată, este ce mai bună doftorie, care au fost pusă în lucrare, mai întîi în Persiea, ş-apoi în Rosiea, în Galiţiea, în Ungariea, mai în urmă în Viena, în Berlin şi în celelalte părţi a Evropei, [125] Şi Doctorul Bittner zice: ,,Pentru Holera în formă paralitică au fost gheaţa întrebuinţată pe dinlăuntru şi pe dinafară pe sîngurul mijloc de scăpare’’, cari cuvinte să găsăsc şi în Oertel şi în Miuller şi în Caşper. [126] Numai cu gheaţă şi cu apă răce am văzut îndreptîndu-să de Holeră şi acei, cari să învineţisă şi nu mai da nici un sămn de vieaţă. Asemine bolnavi, ş-au venit în simţire, şi s-au îndreptat în curs de puţine zile, după ce i-au pus într-o cadă cu apă răce şi i-au frecat sau cu o traistă, sau însuşi cu o perie moale, pănă ce au început bolnavii a da sămne de vieaţă; după aceia i-au şters şi i-au pus în pat, acoperindu-i bine ca să asude. Mai totdeauna bolnavul adoarme îndată, din care somnu liniştit să dişteaptă nu numai asudat dar şi uşurat. De cum s-au trezit bolnavul, asudat fiind *[127], îl frecăm cu o prostire udă şi îl culcăm iarăşi, aşa urmînd de doă sau de trii ori pe zi, pănă ce boala să tae cu totul. Nu vom greşi, a ţîne bolnavului leşinat la nas, oţăt sau şpirt de corn de cerb, sau amonie. Dar nu totdeauna trece Holera de-a dreptul în sănătate, adesăori, şi mai cu samă dacă bolnavul au luat doftorii înferbîntătoare, după ce au încetat vărsatul şi treapădul, s-au arătat fierbinteala mai mare, slăbăciunea trupului mergea în spori, bolnavul să sîmţea mult mai rău decît mai-nainte şi să tînguea de dureri mari de cap, care fierbinteală şi dureri spre sară sporea şi bolnavul să perdea şi buiguea toată noaptea, sau nebunea în formă, toate sămne de aprindere de crieri. La asămine grele împrejurări, nu trebue pierdut niciun minut, şi să frecăm îndată pe bolnav cu o prostire udă, să-i punem o vizicătoare la ceafă, un aluat de [128] muştari la tălpi şi pulpe, compresuri sau şi gheaţă la cap. Dacă aceste toate nu-i aduc uşurinţă, nici nu-i pot scoate sudoare, îl învălim în prostiri ude, care le schimbăm, pănă ce au început a asuda bolnavul, iar după ce au asudat bine, îl punem într-o cadă cu apă răce pănă la buric, îl spălăm pe tot trupul de sudoare, îl ştergem, îl înbrăcăm cu cămeşa şi-l punem în pat. De cum videm că fierbiteala iarăşi să întartă, îl învălim iarăşi în prostiri precum s-au spus, fără să uităm ai pune iarăşi compresuri sau gheaţă la cap. Adeseori pe lîngă fierbinteală şi slăbăciune mare, să arată sau giunghiuri pin piept, ce opresc răsuflarea bolnavului, sau dureri la mai, cu gura amară, cu limba încărcată şi galbănă, sau dureri la splină, sau însăgetături; şi dureri mari la alte părţi a trupului, atuncea punem compresuri, la partea aceia la care simţăşte bolnavul dureri, şi întrebuinţăm prostirile precum s-au arătat mai sus. [129] Numai cînd durerile nu încetează după compresuri şi mai vîrtos sporesc, este de neapărată trebuinţă a pune lipitori, după cari iarăşi ne întoarcem îndată la compresuri. Tot cu prostiri precum s-au arătat cît şi cu compresuri sau cu gheaţă la cap urmăm, cînd are bolnavul, pe lîngă fierbinteală mare, o slăbăciune şi mai mare; cînd să pierde şi cînd vorbeşte într-aiurea, mai cu samă spre sară şi noaptea, cînd aude greu; cînd limba sa este încărcată şi uscată, de multe ori neagră şi mititică, cînd gura i să usucă şi cînd are săte mare, toate sămne de lungoare. Pe lîngă prostiri, întrebuinţăm şi glistiriuri cu apă răce, aibă sau nu aibă bolnavul treapăd. Dar şi de vezicatorii ca şi de muştari ne aducem aminte la acest prilej, ca un mijloc ce aduce bolnavului totdeauna usurinţă. Să trecem acuma şi la acei rădicaţi de pe boală. [130] Dacă sănătoşii au nevoe a păzi pe vremea Holerei o dietă potrivită, cu cît mai mult vor fi sîliţi a să supune dietei toţi acei, cari s-au rădicat de pe boală. A mînca în cele dintîi zile după boală numai ciorbă, ş-aceasta sau cu orez, mai cu samă cînd plecarea spre treapăd nu s-au tăet de tot, sau cu grisă, sau cu crupe de orz (hărpăcaşi), sau cu sagon, o supă de verdeţuri sau şi un borş de pui, este de neapărată trebuinţă ca să nu întoarcă boala. Numai după de s-au curăţit limba bine, şi dacă rădicatul de pe boală nu mai simte niciun feli de greutate la stomah după ce au mîncat, numai atuncea poate să mănînce ş-o bucăţică de friptură de pui sau de viţăl. Ce să atinge de băutură, nu va greşi nic unul din îndreptaţi a îndestula sătea, după ce au mîncat, cu puţin vin bun şi vechi în doă cu apă proaspătă şi curată, *[131] iar peste zi să bei apă răce după gust şi plăcere. Pe lîngă arătata mîncare şi băutură, îndreptatul să se primble cît de mult pin aer curat şi pe vreme frumoasă. Odaea în care şăde să fie totdeauna cît de curată şi răcoroasă, să nu fie înbrăcat nici pre cald nici pre răcoare, şi să fugă cît va pute de tot feliul de tulburare, care este necurmata pricină a celor mai grele boale. Slăbăciunea care rămîne după boală, trece frecîndu-să îndreptatul cu prostire udă, în toată sara cînd să culcă, şi în toată dimineaţa cînd să scoală. Prin chipul acesta rădicatul de pe boală va prinde în scurtă vreme la fireasca sa putere, fără să aibă nevoe să alerge la sulfat, la odolean (valerieana) şi la alte doftorii întăritoare, cari în cele mai multe rînduri, în loc să întărească trupul, dezvălesc plecarea spre feliuri de boale. Aceste sînt aflările ce le-am putut [132] culege în privirea Holerei pe vremea epidemiei, cari, a le înpărtăşi Romînilor, cunosc drept datorie, păstrîndu-m dorinţa însă, de a le videa cetite numai, fără să vie vreodinioară nevoea de a fi puse şi în lucrare.