BREZOIANU, ÎNVĂŢĂTORUL PRIMAR SAU POVEŢE ŞI SFĂTUIRI PENTRU A PREGĂTI PE ÎNVĂŢĂTORII PRIMARI LA CARIERA LOR ŞI A-I CĂLĂUZI ÎN LUCRAREA FONCŢIILOR LOR. TRADUS DIN FRANTUZESTE DE DOMNU BREZOEANU PROFESOR. TIPARITE CU FONDURILE ASOCIATIUNII LITERARE. IN TIPOGRAFIA LUI K. A. ROSETTI şi VINTERAHALDER. 
[5] Întîia educaţie a şi întîiele învăţături de la cinci la unsprezece ani Învăţătoriul netrebnic. M-am nîscut într-un sătu an al Altului Alsace, cîteva leghe departe de Belfort. În vremea în care intrai în lume în Franţa toate se mişcau; oamenii se sfădeau şi se întrebau despre toate; trebuinţa de a înnoi şi a preface ajunses obştească. Dar în umilul meu cătun domnia liniştea ce amai monotonă, tradiţia veacurilor, obiceiurile cele vechi. Cînd la vîrsta de cinci ani mă deteră la scaolă, găsii şezînd într-un scau larg de lemn pe un învăţător bătrîn armat cu un baston mare alb, şi vreo treizeci de copii aşezaţi împregiurul unei mese lungi, băeţii d eo parte, fetele de alta Unii citeau, alţii sriau sau îşi reciteau lecţiile. Alţii încă şedeau de vorbă. Toţi erau pe rînd ascultaţi, lăudaţi sau dojeniţi de comunul lor învăţător. Ba unii erau ciomăgiţi zdravăn. Am frecventat această şcoală într-o vreme de şapte ani, adică în vremea a trei luni  de iarnă ale acelor şapte ani pe rînd. Îmbrăcaţi cu hainele care se purtase de părinţii noştri, toţi citeam [6 pe vechile lor cărţi, ne luam dupe vechia lor scrisoare, şi chiar rostul vorbirii noastre înfăţişa pe al lor, cu această deosebire că era mai puţin grosolan. Anticul Egipt, unde toate se făceau după un tip sfinţit de vremi, şi unde toate se copiau întocmai de pe acelea ce au fost totdeauna, a fost mai puţin statornic în vechile lui obiceiuri de cît cîtunul nostru. Poutea cineva s zică de noi, că o vîrstă urma altia fără cîtuşi de puţină schimbare. Cu toate acestea în acei timpi oamenii se rînduiau mult asupra învăţăturii şi educţaiei. Dezbaterile asupra acestor materii erau înfocate. metodele şi cărţile seurmau cu repejune. ŞI acestea nu era numai pentru fiii bine-născuţi, ci mai mult pentru noi ceştialalţi. Ruso care era născut din norod, a avut mult lucru combătînd viţiile şi prejudiţiile lumii cei mari ca să se poată apoi a se scoborî la ale celii mici. Nu se mărgineau aici, se  apucau de toate. În comune, sau, dupe cum le zicea pe atunci la noi, în enoriile cele mai însemnate, învăţătura, mulţumită fraţilor din aşezămîntul respectabilului Sale, era bună. Sar cătunul meu, ca atîtea altele, nu ştia de loc de această reformă mîntuitoare şi de acest înalt reformator. Neîngrijirea scoalelor sîteşti, afară de cele din enorii dupe cum se zice,era în cea mai înaltă treaptă. Casa noastră de şcoală cu materialul. Se cheltuiau cîte două şi trei luni ca să poată un băiat a cunoaşte literele. În cea dea patra începea a silabisi. Cu sfîrşitul lunei a cincea şcoală se închidea. iarna viitoare se începea iarăţi de căpătîi. [7] Mergea puţin mai departe; dar, vara viitoare, copilul uita ceea ce aînvăţat sau păstra prea puţin. Nu poate cineva să o zică îndestul: cea dintîi binefacere a unei stăpîniri iubitoare de luminare poporului său este obştirea cu dinadinsul a bunelor metoade. Astfel este groaza ce chiar astăzi îmi însuflă ruginitele obiceiuri cărora am fost supus, încît priimesc cu aptimatoată îmbunătăţirea adevărată în artea de aînvăţa, a citi şi a scrie pruncii poporului. în mine nici odată novatorii nu vor găsi nainte de a fi critic, sînt mai mult entuziast, şi ori ce născocire care ar avea de ţintă să înveţe pe copii într-u chip mai cuviincios şi lesne va fi sărutată din parte-mi prin strigări de bucurie. Pricina este copilpăria mea a suferit mult sub nefolositoare deprinderi a acelei triste silabiri, pe acre metoda fonetică, atît de adevărată şi atît de bogată în cuvioasele ei aplicaţii ale acelui abus pe unde s emai află. Se cuvine însp a mărturisi, că am învăţat mai iute să citesc de cît fiul bogatului subt care lucra atîţea oameni din satul nostru. Eughenia avea un preceptor, părinţii săi nu l-a îngăduit subt nici un fel de cuvînt să puie piciorul în şcoala comunală, şi rgîndesc într-acea epocă ori acre părinte raţionabil nu s-ar fi înoit a-şi trimite fiii la şcoalele oublice din stae; dar cu toate că acest preceptor era mai învăţat decît toată enoria, şi care învăţase pedagogia, carea într-acei timpi nu era obştească în Franţa, mînuiam mai iute decît scolarul lui, Se slujea cu Eugenie cu o metodă ce mi se păru desfătătoare, dar care, chiar atunci, nu se păr că a izbuti decît în nişte case bogate. Preceptorul său îi arăta literele în cofeturi; I le da să mănînce cînd Eugenie le cunoştea. Cu ce ochi de pizmă mă uitam la lucrările acestei metode ! ea nu fu cu toate astea bună pentru Eugenie, care uita a doua zi leterele ce mîncase seara trecută. trebuia să reînceapă de cap, şi, în desnădejde de izbutire să alege la emulaţie ca să-l împingă. fusei instrumentul acestei emulaţii. Fusei primit la lecţiile lui Eugenie pentru a-l îmboldi prin aplicaţia mea, şi la care mă dam cu toată inima. Dar osteneala mea nu-mi folosi decît mie. Mă linguşesc poate puţin, sau m-ammlinguşit la această vîrstă în care abia se cunoaşte cineva; dar mi se părea că dintre noi doi eu făceam mai mltă propîşire. Din nenorocire, ca să ne facă să înaintăm mai bine, în veni ideea de a ne da o carte plină cu chipuri care trebuia să ne aducă aminte oare care litere. De atunci, adio spor! ne petreceam vremea uitîndu-ne la chipuri; ne sfădiam: crescut rău, întorsei loviturele care îmi dete consloparul meu, şi mă deteră pe poartă afară. Într-această epocă, este ştiut, bogatului îi plăcea trufia şi renuirea publică ce o avea nobilul. Cu toate acestea umilita mea familie fuse mult mai mîndră decît a lui Eugenie, căci ea nu suferi ca să mă reîntorn lîngă el cînd mă rechiemară părinţii lui. Aceasta fuse o nenorocire pentru mine pentru dînsul. [9] Eu învăţai prea puţin, şi Eugenie abia ştiut să citească la vîrsta de unsprezece ani. Lipsit, sau mai bine scăpat de chipuri, nu fusei mai norocit pentru învăţarea citirii. Intrai în scoală, şi artea de a citi o cîştigai prin sudoarea frunţii mele. Cumpănind astăzi învăţăturile ce am dobîndit acolo cu acelea care se comunică în scoalele cele bune, sînt dator a spune că în princip metoda cea mai simplă şi ce amai straşnică este cea mai bună şi ce amai spornică. Cu toate acestea, cît pentru această biet arte de a citi care absoarbe încă n mai multe scoli unii din cei mai frumoşi ani ai copilăriei, ocotesc că de m-ar fi lăsat sau de m-ar fi călăuzit cît de puţin pe drumul înţelesuli, aş fi învăţat mult mai curînd. Eaca ce voi să zic. Îndată ce vuzui cele d-întîi litere, începui a le cărbuna pretutindenea. Acest bold al naturei, ar fi tebuit a-l urma şi a mă face să scriu sau a-mi înlesni mijloacele. Dar în deşert eream hîrtie şi pene, căci nu mă asculta nimini; nu voiră ca să scriu; nu era obiceiul  a face să scrie copii atît de juni. Aflu încă cu durere, că acest prejudiciu trăieşte încă în mintea a mai multor învăţători. Într-adevăr această rătăcire începe adespărea acum. Vom vedea cu toate astea a o combate încă multă vreme, şi trebuie să o lovim cu toată puteea noastră. Ca reforma să fie întreagă, ar trebui poat nu numai ca scrisoarea să întovărăşească citirea şi  să înceapă de odată cu studiul literelor, ci încă să o precede, încît copilul, învăţînd a scrie să n-aibă trebuinţă a învăţa să citească decît prea tîrziu pentru înţeles. Băiatul iubeşte cu aptimă figurele, chipurile, el cărbunează, el fasonă huma, trage litere pe nisi, încondeiază pe table felurimi de figuri. Ei bine, fiindcă voeşte să zugrăvească, lasă-l să zugrăvească, şi fiindcă poate, lasă-l a-şi face sau învaţă-l a-şi face alfabetul său. Aceasta este fireasca orînduială a lucrului, şi pentru ce te cerci sau ai cercat a o resturna? Mai nainate ca un om să poată să citească, altul a învăţat neapărat să scrie. Artea de a scrie este dar cea dintîi din amîndouă, şi nădăjduesc că peste puţină vreme toată lumea se va îndupleca a cunoşate folosul de  a începe studiul prin amîndouă aceste arte de odată. Nădăjduesc că toţi copii se vor bucura de a ecastă schimbare,,şi nici unul va avea trebuinţă a învăţa să citească altfel de cît scriind. Ce de trude şi ce de desgustăriu mai puţine pentru această frumoasă vîrstă ! ce de plăceri mai mlte! ce bună şi adevărată reformă! Va cheltui poate ceva mai multă hîrtie; dar aceasta nu este atît de neapărată. Se găsesc table de piatră sau mucavale pietrificată. Se găsesc table de piatră sau mucavale pietrifică care pot sluji într-un timp de şase luni copilului celui mai activ, şi care sînt puţin costisitoare. Unii laudă adesea timpii antici: eu i-am respectat totdeauna, dar n-am priceput bine nici odată această pornire. Vorbesc,,din protivă, cu un fel de ură de ceea ce numim zilele noastre, zile care încep a deveni ale altora mai mult decît ale noastre, dar [11] zile în care toate făgăduesc preiveliştea şi folosul, propăşirii. Astăzi, de pildă, avem modele de scrisoare aşa de numerase şi aşa de frumoase încît trebuie numai să voiască cineva a face rău, sau să-şi puie în pizmă, ca să nu înveţe să scrie bine. Scrisoare francă, scrisoasre anglesă, scrisoare americană şi scrisoare combinată, bastardă curgătoare, rotundă rotică, fieacare fel are teoriile şi sînt destul de ieftine. Eram mare şi nu ştiam, nu văzusem însă caligrafia. Vechia şi urîcioasa scriosare a bătrînului nostru învăţător cu lungă vreme unicul meu învăţător şi model. Putea să zică cineva că mîntuirea satului depînda de la credincioasa păstrare a pocitelor litere şi a urîcioasei sale ortografii. Vrăjmaş al oricăria punctuaţii şi aloricăria modificaţii , învăţătorul nostru păstra această ortogafie şi această scrisoare ca pe luminele ochilor săi. Aceasta este mai de obşte slabul vechilor ăînvăţături de şcoae; dar vău cu plăcere că noii învăţători se îndreptează. Să-i ajutăm cît vom putea subt acest raport. Cît despre mine, nici odată nu es mulţumit dintr-o şcoală al cării cap are ridicola iubire de sine de a face el însui modelele, şi de a proclama scrisoarea se tipuş frumuseţii. Se asigură cu toate acestea că s-ar fi aflînd la unele locuri unele şcoli normale în acre acest obicei ar fi suferit d einpectori. Acesta ste unul dintr-acele abuzuri de care se ruşinează cineva vorbimd acum. N-aş fi învăţat nici odată a scrie, măcar în treapta de mijloc. (fiindcă daca sînt lucurri care [13] se pot învăţa într-o vîrstă de cincizeci de ani, sînte altele care nu se pot învăţa nici măcar dupe cincisprezece), n-aşi fi ştiut, zic, oaspe în casa tatălui meu cîteva zile, nu ar fi prins dragoste de mine, încît pornind îmi lăsă o caietă de scrisoare cu nişte modele foarte frumoase. De atunci putui să fac trăsuri subţiri şi groase, şi să mă deprinz la tot felul de scrisoare. Mă felicitez încă că am putut face ceva, fiindcă mă simţ, fericit, fiind astăzi în stare de a scrie bine. Cu toate acestea ascundem prea mult această călcare de credinţă, cîte scrisoarea învăţătorului meu. Am simţit, june încî, că nu trebuie a găsi pe oameni fără nici un olos, şi daca am avut în viaţă mai multe zile liniştite decît altul, pricina este, socotesc, că am supărat prea puţin pe vecinul meu. Cuz învăţătorul meu am fost în apce fiindcă am fost cu minte. Dar mi-am perdut liniştea din casa părintească. Două lucruri, unul prea mare şi altul prea mic, veniră a-şi turbura pacea pentru mai multă vreme. Ele se ţineau unul de altul. Tatăl meu, a cărui moştenire era împovărată d datorii, ave amulte trebi de interes. La acestea se purta cu multă blîndeţe şi iubire-de dreptate, dar cu iuţime atît de neîntreruptă şi un spirit att de procesif încît supăra poe muşămea. Voi trece în relaţie cu aceaste peste suvenire care îmi sînt trudoase, şi voi vorbi mai mult auspra acelor ce esprimă viaţa mea. Trebile şi procesele tatălui meu se înmulţeau, şi bietul om mă vedea cu bucurie atrece zile întregi scriind. [13] Zău, era vorba de mine, o să fie avocat, şi o să facă pe frate său notar, zicea el adesea înaintea mumi mele şi înaintea noastră ceşti lalţi. ŞI aceasta era un projet hotărît. Ori ce citaţie, orice hîrtie d eprocedură venea îăn casă le citeam, le copiam şi scoteam estract dupe ele. Dar mă născusem în ziaoa d eRusalii, şi mumă-mea, de multă vreme, recunoscuse într-această împregiurare o chemare pentru biserică. Însuflată de o devoţie adîncă şi sincerp ceva cam esaltată pentr orice avea înclinare cu biserica şi religia, ea vedea într-această carieră o chiezăşuire de mîntuire; ea voia a-şi asigura acest folos cel mai mare din toate. deci hotărîrile tribunalelor figurănd mai în toate proceele, şi întreaga esistenţă a vocaţiilor atîrnînd de a la acele triste dezbateri care mîhnea şi zguduia linişetea casei noastre, escelenta mea muă se uita cu o fie neodihnă şi cu o nebiruită antipatie la aceste cariere, altfel atît de onorabile şi cîştigoase. Astfel era lucrul cel mare care ne preocupa. Iacă acum care  era cel mic. Se vorbea în satul meu o limbă francă de tot ţărănească, care domnea de veacuri întregi fără să se mai îndrepteze ceva Toţi o vorbeau în familia mea. Cît depre mine, tatăl meu, totdeauna înţelegînd nu era vorba de procese, mă opri de a mă sluji cu dînsa. Spre a mă forma cu profesia la care el mă destina, fusei nevoit de a vorbi franceşte nine, şi amă deprinde la aceasă limbă neîncetat. Tatăl meu călătorise , el văzuse că poate cineva să fie om cinstit şi fără să vorbească frănceşte. Muma mea care nu eşise de loc din ocolul plăşii noastre, care auzise numai pe uşarii (aprozii) tribunanelor vorbind franţozeşte, pe notari, pe avocaţi şi pe ofiţerii companiilor care petrecuse cincisprezece zile în sat, avea împotriva vorbirii lor nişte idei foarte greşite. Vorbirea ţărănească era pentru dînsa scutul bunelor năravuri, şi trebuie să spui, nu putea să o facă a stima această limbă, ceea ce numea dînsa vorbire de tribunale. Din acest minut poziţia mea fuse trudoasă; nu ştiam cui să dau sreptate tată meu ori mmumi mele; dar mi-aduc aminte foarte bine, mă credeam pre anenorocit cînd mă gîndiam că unul din doi trebuie să aibă dreptte. Aşa sfătuesc pe părinţoi carii vor avea asupra fiilor lor o întreagă autoritate să se ferească a-i face martori de desbinările ce vor avea între dînşii. Bunii mei părinţi şi au făcut, socotesc, mult rău, voind a-mi face mult bine şi unul şi altul- Se întreceai care să mă laude şi care să mă mîngîie mai mult. Aceasta va să zică că îmi puseeră în pizmă care să măî strice mai bine. ŞI mă stricară! prin nişte neîngrijiri nefolositoare, îmi făcură sănătatea atît de delicată, încît mai tîrzium cu toate sîrguinţele mele, îmi fuse peste putinţă a mă întrema pe deplin. Este mîhnitor a se învinovăţi cineva pe sineşi, dar trebuie să am acest coragiu. Trebuie să zic că m-ar fi făcut trîdav, fără cercările prin care am trecut şi care n-au putut a mă tămădui cu desăvîrşit de această meteahnă, cea mai vătămătoare din toate. Cu toate că după Eugenie primii cea mai bună educaţie care se putea da în sta (şi poate că a mea era mai bună decît a lui), mă perdeam fără această obicinuinţă de muncă care adevenit pentru mine o trebuinţă mîntuitoare şi care a făcut fericirea vieţei mele, şi fără împrejurările care îndată ă încărcară de îndeletniciri, la o vîrstă cînd cineva învaţă. Cap II. Studii dela unsprezece pînă la patrusprezec ani. Bunul învăţător. Bunul preot. June încă fusei azvîrlit în îndeletnicirile cele mai serioase. poate că m-am ostenit puţin, dar folostitoarea lucrare cu care mă dădasem d etimpuriu a asigurat de necrezut dezvoltarea facultăţilor mele; ea a favorizat mult educaţia mea morală, şi mi-a dat acea linişte care numai dînsa singură oate să dea sufletului. Bătrînul meu învăţător muri fără de veste, şi în locu-i se puse un alt învăţător ieşit din mai veche din şcoalele noastre normale primare. Acesta era un om ca de treizeci de ani; setos de învăţăturpă, stărnise şi dobîndise, printr-o esepţie atunci putincioasă, intrarea sa în şcoala normală într-o vîrstă cam înaintată. Avea o familie prea numeroasă, şi, dăruit cu o activitate rară, căuta înainte de toate mijloacele de a o întreţine. Abia se instală la sat, şi se îclină cu cel amide căpetenie notar din plasă, şi-i deveni un fel d escriitor, sau de plin împuternicit pentru unele din acte, şi copist pentru altele. Aceasta se întîmplă toamna, şi el neavînd şcoala deşchisă mergea de minune de bine. Sosind iarna şi şcoala începîndu-şi cursul, nişte juraţi înţelegători, un complet iubitor de înaintare pentru instrucţia primară, ar fi chemat cu o vorbă, la datoria sa pe micul nostru notar. Dar comitetele dormeau, preoţii nu iubeau a-şi face de lucur, şi juraţii care aveau trebuinţă de scriitori, în loc să oprească activitatea noului nostru nvăţător, îi deschise într-o carieră. Îl însărcinară cu secretariatul satului, şi în chiemau la toate lucrările de arpentaţiu şi pricini d egîlceavă care se iscau în sat. Sînt dator să spui că toate funcţiile acestea fură îndeplinite de D. Pal cu o inteligenţă, o dreptate şi căldură care îl făcură a se stima de toată lumea, socotind între ceilalţi chiar pe aceia a căror gelosie se întărîta de isbutirea lui. Cu toate acestea cît de iscusit de ar fi cineva, şi oricît de iscusit de ar fi cineva, şi ori cîtă accesibilitate ar avea, nu poate să fie pretudinea. D. Pal lipsea adesea din şcoala sa, şi, dintre toate funcţiile sale singura pentru care îi vani ideea aş pune om în loc, fuse aceea a învăţăturei. De multe ori m-a însărcinat. Eram mai june decît mulţi din şcolarii săi: dar eeram uzn băiat vestit în tot satul. Mulţumită sceptrului de disciplină care ţina învăţătoriţa în mînă, mi se spunea toţi. Treaba este că noi ţineam adesea clasă, şi pare-mi-să că n-am făcut rău. Nimini nu vorbi rău de asta. Cît pentru mine luai pentru aceste funcţii profesorii un gust aşa de pronunţat încît acesta îmi hotărî cariera. Daca învăţătorul nostru era objetul obşeştii cinstiri, dinnparte-mi aeastă simţire deveni entuziasm, şi acest entuziasm se întinse fireşte la lucrările sale. A îndatora pe toţi, a învăţa pe juni, a sluji de pildă bătrînilor, a lua parte cu preotul la sărbarea cultului , cu juraţii la asministrţaia satului a prezifa la judicţile de împăciuire ale sătenilor, a regula finanţele lor, a le măsuara holdele, a întîmpina sau a nimici dezbinările dintre dînşii şi în sfîrşit a conlucra, prin legi sau pilde, la oarecare îmbunătăţiri temeinice în cultură; astfl era lucrul care ardeam de dorinţă a îl îmlini. Mi se părru vrednic de laudă, şi voii a merge în toate pe urmele unui om a căria conduită merita atîta respect. Arătam copiilor cu toată rîvna, şi urmam cu o sinceră dragoste actele cultului al care se îndeletnicia preotului. Mi se părea că prin stărnirea mea la acestea voi prinveni a pricepe mai bine înţelesul, pntru mine atît de adînc şi atît d etainic, al învăturelor sfintei noastre religii, şi atribuesc acestei stărpiri influenţa atît de mîntuitoare ce pietatea a lucrat asupra tuturor zilelor vieţei mele. Dar aveam să învăţ mult, căci trebuia să intru la şcoala normală, şi acolo cu un rang mai înaintat. Programul de examen era atunci mai îngust dect astăzi el înfăţişa mai puţine materii: avea însă o mare analogie cuceea ce s-a paorbat prin legiuirea din 1833. Regulamentul  din 14 Decembrie 183 purta ceea ce urmează: Nimeni nu este primir ca şcolar-învăţător, fie intern; fie estern, daca nu va împlini condiţiile umătoare: Trebuie, 1iu, a fi vîrsta de [18] şase-sprezece ani cel puţin. Este dator, 2-lea a aduce , certificate doveditoare de a sa bună conduită, şi încă un certificat de la medic încredinţător că nu este supus la nici o slăbiciune nesuferită de funcţiile învăţătorului, şi că a fost vaccinat sau că a bubat. Trebuie al 3-lea, a dovedi printr-un esamen sau un concurs că ştie a citi şi a scrie dupe regulele grămăticei; că are cele dîntîi cuoştinţe de gramatică francă şi de socoteală; şi că are o cunoştinţă d ereligia care profesă. În sfîrşit venea această notă: esmaintaorii şi judecătorii nu se vor mărgini numai a cunoaşte pînă la ce punt candidaţii cunosc şi au ştiinţele cerute; ei se vor stîrni asemenea a cunoaşte dispoziţiile candidaţilor, caracterul lor, gradul de intelgenţă şi aplecare. Învăţătorul meu mi-a dat acest regulament. L-am cercetat cu nesaţiu. Ştiam să citesc şi să scis, dar nu ştiam nici una nici alta dupe regulă şi fără a face greşele. Aşa dar doream cu atît cu atît mai mult a sosi la acest rezultat, cu cît vedeam că pricep prea puţin textul grămăticei, că aveam o cunoştinţă prea slabă e religia mea, şi calculul zecimal îl sorbisem în treacăt. Cît despre dispoziţiile mele morale erau prea bune,dar tremuram despre aplicarea lor. Mă apucai mai întîi să mă deprinz la o citire rară şi desluşită, sîrguindu-mă de a înţelege bine cînd citeam şi a fi priceput  de alţii. Mă trudeam, în aceeaşi vreme, de a da scrisorii mele cel înlt grad de o frumoasă esecuţie, începînd mai întîi a face bine literele. Studiul grămăticei fuse mai anevoie; dar mă hotărîi să o pricep, şi nu trec de la o frază la alta decît după ce mi-am dar socoteala de înţelesul fie căria vorve. Această lucrare făcea să mi se urască cu studiul: dar cît fu de folositoare! nu numai învăţai într-această vîrstă de groasă neştiinţă a-şi face o ide curată de espresiile ce se repet mai obicinuit din memorie fără a le pricepe, dar încă izbutii prin metoda mea a săpa în spiritul meu un mare număr de masime pline de adevăr şi de frumuseţe, şi a mă dăda cu obicinuinţa rînduirii. Pîşii apoi la astudiul sistemului zecimal care este unul dintr-acelemai zămislirii a epocei noastre, şi a căria punere se neîngrija atunci. Metrul fiind basa a tot sistemului acestuia, şi unimea de măsură a suprafeţei arul, nefiind alt lucru de cît zeste metre pătrate, cunoscui curînd împărţirile şi multiplile arului. Mă făleam că am din latina cuvintele deci, centi, mili, şi din greca pe daca, hektpo, chilo şi miria, încît le ţinui şi leunii fără trudă cu acelea ale metrului, arului, litrului, sterului, sau gramei. Aceste numiri mi se păreau pe lîngă aceasta de o pronunţiaţie lesne, şi le găsii mai sonore decît acelea de toise, picioare, prăjini... etc. Abia socotesc d trebuinţă a spune că tot studiul calcului zecimal fuse pentru mine de o potrivă plăcut,. natura, însufînd la toată lumea ideea de a număra pe ele zece degite, pare-se că chiar dînsa ne a arătat acest calcul. O putinţă lucrare use pentru mine a învăţat tot ce coprindea cărţile elementare care putui să mi agonisesc. [20] Astăzi este, pentru învăţători, lucru lesne de  a învăţa calcului, şi nu pote să bază cineva vreun sat de aici înainte atît de neîngrijit, care să nu facă din acest studiu o îndatorire straşnică acelora carii frecantă şcoalele publice. Musica nu era cerută, dar era de trebuinţă ca să o cunosc, şi o iubeam. O studiam nu numai cu piano, dar copiam încă bucăţi dintr-însa şi-i cecetam teoriile. Din nenorocire, singurul învăţător de la care puteam să priimesc lecţii, D. Pal, era music priicios: şi cu toate ostenelele ce am pus de atunci încoa, n-am putut nici odată a-mi îndrepta nişt obicinuinţe stranii- Va fi totdauna astfel. trebuie să aibă cineva bune dispoziţii şi învăţători zdraveni; fără aceastea să  nu nădăjduiască cineva izbutiri în musică. Poate să ştie jocul organelor, să cînte şi să esecute cîntece pe to felul de instrumente, cu cea mai mare mulţumire a unui public facil; dar nu este cineva music mai ainte de a avea cele mai bune metode. remîne îvăţătura religioasă. Doream, aemenea subt acest raport, a mă pregăti într-un chip îndestulător, şi voiam să fac lîngă vre un preot însemnat ce s-r fi găsit în plasa noastră, un curs de studii speciale şi mai cu seamă asupra celor ce mi se cerea la esamenul de priimire. Mă adresai către D. Orlot, care sluia la o enorie de o poziţie desfătătoare. Mă primi. Plata fuse îndată regulată cu cucernicul preot, şi nu întîrziau a mă afla în culmea dorinţelor mele, mă simţii aproape de un om escedent. D. Orlot era cam înaintate în vîrstă; mai adesea [21] tăcut şi serios. Dar, din altă parte, cînd da legii şi sfaturi, era o grădinp d eom. Espunea lucrurile cu o simplitate şi o cureţenie desăvîrşită. Dădat a-şi da cuvînt de toate, didea şcolarilor săi cuvînt de toate. Ce escelente leţii de geografie şi istorie îmi dete! printr-o greşală care o fac de obşte bătrînii învăţători, cărţile ce-mi puse în mîini era cam vechi şi hartele cam şterse: dar prin ce preţioasă dircţie această greşală fu despăgubită! Mă învăţă a-mi face eu însumi toate hartele; le calcam, le copiam şi le dam feţe; le îndreptam, le făceam din mici mari păzind proporţiile şi arătam în ele meridianele dupe deosebitele punturi d epornire; însemnam înălţimile munţilor celor mai vestiţi, însmenam asemenea cele mai de căpetenie producte din deosebite clime din această rezultă că ştiu cu desăvîrşire toate acestea. Pentru istorie, fusei îndatorat a face eu însumi felul de sujete. Ţineam un jurnal de evenimentel zilei. Aşa dar fiindcă mai toate erau lucrări intelectuale, făceam pe fiecare zi revisie tuturor eserciţiilor mele. Urmam astfel ajutîndu-mă cu obicinuina de a mă rîndi, obicinuinţă ce resultase din studiul gramaticei, şi adoram la aceasta şi acele obiceiuri de moralitate pe care nu-şi le poate neştine însuşi lesne. Ceea ce era mai original în învăţătura Dlui [22] Orlot, era chipul prin care el îmi comunica cunoştinţele elementare de fisică şi istoria naturală. Cărţile de aceste ştiinţe nu erau făcute pentru priceperea mea de atunci; dar învăţătură meu cu un talent omanţe, ştiu a-şi raporta lecţiile sale la fenomele cele mai obicinuite ce observam înpreună, în osebite vremi, ori în vatra domestică, ori împreunările noastre. Printr-aceste mijloace abusei de odată cunoştinţe de fisică şi meteorologie. Chiar astrnomia nu fu uitată. pentru esamenul meu n-aveam trebuinţă de cunoştinţe din istoria naturală. Cu toate acestea în studiul organizaţiei şi năravurilor dobitoacelor doemstice care aveam subt ochi, D. Orlot voi a-şi adăoga un mic curs de zoologie, de botanică şi meneralogie, care, mai tîrziu, înlesni prea mult înţelesul operilor speciale asupra acetsor ştiinţe. Oricine poate cunoaşte că metoda Dlui Orlot avea o necuviinţă foarte mare; cu dînsul învaţă cineva multe lucuri, spiritul se îmbogăţia, facultăţile se dezvoltau, şi se socotia neştine fericit de toate aceste propăşiri. Dar împărţindu cineva mintea într-atîtea objete deosebite nu învăţa nici una temei. Învăţătorul care se lasă în voia acestor deosebite lucrări sau de îgădue pe scolarii săi, cît de învăţat şi cît de plin de ardoarea de ar fi pentru cele ce învaţă, uneşte un mare rău cu binele ce face. Dar mai nainte de a spune cum trebuie esamenele mele, mă grăbesc a mă înturna d ela această critică la laude, şi a spune  ce am văzut mai admirabil pe timpul locuinţei mele la Baldenai. Am [23] văzut un simplu ecleziastic a face un bine nemărginit într-o enorie de douăsprezece sute de suflete. D. Orlot, plin de o pietate înţeleaptă şi adînc, de acea pietate a timpilor anitic; voi a comunica tuturor nu fără luptă şi nevoi, dar fără a lovi pe nimini cel puţin. Pietatea sa era acea unire a credinţei cu aptele, a religiei cu morala. Această pietate se predică: nişte bune povăţuiri pe amvon, scurte şi populare, poate să facă pe oameni a o învăţa; dar a o arăta şi a o hrăni se cere un mijloc mai sigur. Este altul mai bun acesta este esemplul. D. orlotm îl da la toţi, bogaţilor, şi sracilor. Dar căuta mai mult de aceştia decît de cei dintîi. Dupe esemplul divinului său stăpîn, păcătoşii şi săracii era objetul principal al ministerului său a şi a uşura ticăloşia era fericirea sa cea mai mare. Silia pe săraci a-l ua totdeauna pentru primul confident aş păsurilor şi trebuinţelor lor, şi numai atunci să se adrese la altul cînd va putea să-i îndestuleze el. Familiile bogate se plînseră că nu pot a esecita caritatea. El le răpise monologul. D. orlot le priimi de compărtaşe. El se făcu omul prin care acestea împărţeau milosteniile or. Fiecare îşi puse un tribut, şi îi dtee în dată mai mjlt decît aceea. Se puse ncă a face pe unii să înveţe meseriişi a plăti el salariul de ucenicie. Cînd părăsii această comună, se mai găsea încă săraci; dar nenorociţi nici decum. D. orlot a văzut că obositoarele lucrări a le cîmpului slăbeau cugetarea şi despoiau pe oameni la petreceri materiale. El se feri a declara împotriva aplecării le plăcerile trupeşti şi a ecslia a anti[24]patii către aceelea ale inteligenţei. Dar îşi închipui un mijloc de a chema pe juni şi pe bătrîni la mnişte năravuri mai buen. mai întîi făvu să înţeleagă pe învăţătorul comunal cugetările sale, om cu inimă şi înţelegere. Apoi, urmă el însuşi micele studii a le unei  generaţii. După eserciţia acestora prin dese cercetări scoalei, obicinuind pe juni ca fiecare să-şi dea socoteală de lucrările sale, ca să-şi puie prin înscris oarecare lucrări, şi oarecere idei, ceru pe catedră ca de aici înainte fiecare să-i înfăţoşeze, duminicele şi sărbătorile, o o pagină scrisă curat, cuprinzînd cele mai principale cugetări ale predicei ce rostise pe amvon. Juneţea se deprinsese am cele socoteală de lecţiile ce au primit în scoală, şi se dedase a o pune pe hîrtie. Ceea ce dorea el nu făcură rău. El citi cu prilejul predicei de seară ceea ce au făcut scolarii, şi toţi alergau cu grămada la aceste conferinţe. Familiile se întregeau a lua parte la dînsele, şi redacţia pginelor de religie şi morală deveni în pripă o treaă însemnătoare. Fiecare fuse părtaş şi toate predicele fură atunci urmate, ascultate şi reproduse cu rară luare aminte. N-am trebuinţă a spune că această instituţie dete celor mai frumoase calităţi ale intelogenţei şi inimei o fericită devotare. tot ce aş zice despre raţie, judiecată, pietate şi virtute  care domneau la Baldenai, se va părea esasperaţie, fiindcă ceea ce am văzut acolo mi se pare estreordinar mie însumi, asemenea fapte nu am mai întîmpinat într-alte părţi, şi decît va timp nu am mai văzut acel sat, şi nu ştiu cum [25] va fi, fiindcă D. Orlot l-a părăsit ca să împlinească o misie mai înaltă. L-am părăsit înainea lui, şi prea curînd pentru mine fiind că acolo învăţam multe. Acolo lucram şi eram fericit mai presus de toată espresia. Se zice mai de obşte că juneţea iubeşte cu osebire plăcerile vulgare. Aceasta este o rătăcire; ea aere penru bucuriile morale un simţ, att de curat şi atît de adînc încît se poate zice că este mai simţitoare decît ori care altă vîrstă. Mă aflam lîngă acest venerabil păstor subt fermecul simsaţiilor celor mai dulci. În cei din urmă timpi ai locuinţei mele la Baldenai, ajutam pe învăţător a-şi da leţiile sale. Cu acesta imitam pe D. orlot, şi mă linguşam mult. Puteam să urmez aceste funcţii; ele îmi asigurau o sorte. Dar voiam să intru în cariera mea printr-o poartă mai bnă, scoala Normalăm şi o eră nouă trebuia în dată a  se deschide pentru mine în urma esamenelor de priimire. CAP III Esamen de primire în scoaa mormală. Marea zi, acea care trebuia a-mi hotărî cariera, şi prin urmare zioa cea mai importantă din viaa mea, sosi în sfîrşit, şi mă aflai în sala de esamen subt ochii membrilor instrucţiei primare. Cu toată îngrijirea ce luasem a mă pregăti asupra tutror întrebărilor ce era să-mi facă, fusei cu viociune înainateacomisii. Nădujduiam că răspunsurile concurenţilor mei precedînd pe ale mele îmi vor sluji de încoragiare: fuse întrebat întîi eu şi fără nici o precurmare, asupra tuturor părţilor progrmaului, istrucţia morală şi religoasă, citirea, scrisoarea, primle cunoştinţe ale gramaticei, primele cunoştinţe ale calcului. Bine voinţa cu care esaminatorii îmi adreasră cestiunele îmi dete puţină îndrîzneală; dar chiar acea dezvăluire prin care ei mi le îndreptau, acea autoritate ce esprima vorba lor, şi acea tăcere atît de adîncă care le primea întrebările, toate mă făcură a simţi un neajuns încît mă turburi mult în cele dintîi minute. Mai în urmă mă încorajai, şi dobîndi pe la sfîrşitul întrebărilor siguranţa că voi deşartă, căci aducîndumi aminte de aea sfială pe care n-am putut să o bigui p depli, comisia îmi va atibui mai puţine cunoştinţe decît aveam. Văzui în urmă mulţi juni a se mira, eşind din esamen, de sfiala ce au cercat şi de înlesnirea cu care ei au trecut pri metode mai puţin anevoe, ziea ei, decît socotise. N-am fost nici o dată de părerea lor, şi am crezut totdeauna că vor di nişte pricioşi esaminatori. Cînd privesc ceea ce trebuie a şti, precum şi la iuţimea spiritului ca şi la vorbei, pentru a răspunde cu siguranţă chiar la întrebările cele mai puţin importante, sînt mai mult izbit de [27] sîrguinţa esaminatorilor carii desosebsc capacitatea p-între nişte răspunsuri totdeauna necomplete şi adesea comfuze, decît de isteciunea aspiranţilor, care îşi închipuiesc lesne că fac prea bine cîn reproduc mai multă sau de catihism. Judecînd aceasta prin mine, un bun esamen este un lucru rar, fiindcă dobîndii numprul unul, şi eacă adevărul asupra respunsurilor mele. Petru instrucţia morală şi relgioasă, mi se propusese a trata chestiunea asupra minciunii, a spune mai întîi ce este ea şi care îi este izvorul; apoi a arăta viţiurile care nasc din ea şi mijlocacele ce ne dă rligia spre a le combate. Este vreo întrebare mai lesne? Aşadar, într-adevăr, am ascultat cu multă luare aminte esplicaţiile care mi s-au dat asupra acestui sujet, şi credeam în minutul dintîi a cunoşate prea bine o materie familiară la ori care copil care cunoaşte bine catehismul său. Cu toate acestea cînd mi aduc aminte de răspunsurile mele, mă simţ foarte adînc umilit încă astăzi. Citirea este lucrul atît de lesne, încît citii fără a mă împedeca, dar într-adevăr citii rău, fiind că nu pricepui eu însumi înţelesul a mai multor fraze. Scrisoarea mea fuse o rumoasă zugrăveală iar nu o scrisoare bună căutătoare. Ştiui a răspunde aspura textului grămăticei la toate întrebările ce-mi făcută; dar cînd mă-întrebară ce însemna oare care vorbe întrebuinţate de mine, şi mai vîrtos acestea: Adjectivul slujeşte a califica pe substantiv, nu ştiu nicidecum a [28] zice întrun chip dezvăluit şi sigur ce va să zică a clifica un substantiv. Calculam cu înlesnire, dar aceasta o fîceam mai mult prin multa dădare decît prin pătrunderea cunoştinţelor calcului, şi aceasta o băgai de seamă atunci cînd mă înzebară să fac vedea că multiplicaţia este o adunare prescurtată, urmînd o metodă mai mult sau mai puţin ingenioasă. Se ştie că comisia esprimă asemenea, în buletinul de esamenul, pe care îl compune în urmă, părerea sa asupra dispoziţiilor aspirantului, caracterului său, intelegenţei şi capacităţii lui. Dispoziţiile mele pentru învăţătura primară erau escelenete, şi  am fost înzestrat cu un caracter drăgăstos şi statornic, mi se pare, pentru a nu ,ă înfricoşa neajunsul subt acest raport în carierea ce alegeam; dar nu avusesem ocazie pentru a dobîndi o capacitate vrednică cu înelsnire şi curînd ceea ce se înfăţişa pe suprafaţa unei cestiuniu, o simţeam a se slăbi cînd voiam să o adîncesc ceva mai mult. Despre a aceasta avusesem dovada într-aest esamen. pricepeam cu desăvîrşire cîtă vină coprinde în sine minciuna, dar cînd mă puseră să-i caut isvorul,m văzui în dată că mînă atunci inteligenţă mea se oprise pe din afara materii, adică asupra părţii ce era mai lesne şi mai puţin instructivă. Sînt încredinţat că esaminatorii esprimară auspra uneia din cele paru cestiuni ce-mi ăcură o opinie mult mai favorabilă decît chiar a mea în minutl cînd îmi alcătuiră nota lor. Rămăsei mai uimit aflînd rangul care-mi a dat; fiind că trebuia al dovedi de astfel în scoala 29] normală unde eram să intru. Aşa, mă pusei de loc pe lucru ca să mă aduc în stare de a răspunde aşteptării carea cerea acea clasificaţie. CAP IV. Intrarea şi şederea în scoala normală. Esamenile de semsetru. Esamen pentru a dobîndi un atestat de gradul elementar. În minutul de a intra în scoală, înţelesei că cei doi ani cei voi trece într-aînsa, vor hotărî despre viitorul meu, şi dădat a mă rîndi auspra orice întreprindeam, mă sforţam a mă pătrunde bine de datoriile ce aveam a împlini într-însa; îmi trăsei aceste regule de conduită, şirugai pe Dumnezeu să-mi ajute ca să le păzesc cu credinţă şi statornicie. 1. De a avea pentru capul sincer şi pontual cu regulamentul casei, şi de a-l socoti şi crede debun oricum ar fi, ca să mă deprinz cu spritul şi obicinuinţa la supunere, şi să poci într-o zi a cere şi eu o asmenea supunere; 3. A avea pentru conscolarii mei nu numai cele mai bune sentimente ci încă cele mai bune mijloace de înţelegere, şi a da precum şi a lua cele mai bune esemple, ca să conlucrez la buna ţinere şi la bunul spirit al scoalei, pe cît îmi va cere datoria ce am înaintea lui Dumnezeu şi a oamenilor. 4. A nu lăsa să treacă nici un curs, nici o leţie, nici o esplicaţie fără a mi-o însuşi cu atîta desăvîrşire pe cît ar îgădui-o luminele înţelegerii mele. De multe ori am fost sup8us uimirlor, li cîte o dată necredincios acestor hotărîri; dar ele rămaseră regulele conduitei mele. Mi le aduceam aminte seara şi dimineaţa, şi în sfîrşit mi se făcură năravuri. Le sînt dator aceste patru foloase: întreaga bine-voinţă a capilor şi a conscolarilor mei, o petrecere arît de fericită la scoală încît mi aduc totdeauna aminte şi încă cu acelaşi simitement de fericire onorabilele mele esamene, şi caietele ţinute cu atîta îngrijire pe care putui a adăpga toate studiile ce am făcut în urmă şi care n-am încetat de a face. Nu vorbesc de oarecare mici destincţii de mi se deteră, fiindcă aceste mulţumiri date iubirei de sine n-au adăogat mai nimic nici fericirii mele din năuntru nici perfecţiei mele morale. din protivă ar fi oprit pe una şi ar fi turburat pe ceealaltă, daca n-aşi fi priveghiat cu o statornică neodihnă. pentru izbutirile şcoalei, cel mai important lucru din aceste rezultate, fută bunele esamene de am dat. Fuserăm adesea vizitaţi, şi întrebaţi mai la fiece vizită. Dirctorul se folosea de toate ocaziil ca să ne facă a da socoteală de cursurile sale şi [31] de acelea ale colegilor săi. Cea mai multă parte din învăţătorii noştri îşi ăîncepeau leţiile lor prin intrebări asupra leţiilor precedente. presidentul şi membrii comisiei de preveghiere, inspectorii scoalelor primare şi aceiaai acaemii, rectorul veneau a se încredinţa de propăşirea ce făceam în studiile noatre. La fiecare şase luni comisia făcea un esamen adînc, şi în toţi anii inspectorii generali ai instrcucţiei publice vneau a lua idee de starea cunoştinţelor noastre în toate ramurele învăţăturei. Erau multe esamene, dar în loc să le găsim de multe, simţeam trebuinţa de tot felul de probări şi înboldiri într-un chip sdravăn la obositoarea noastră carieră. Cît pentru mine, trecui prin toate aceste esamene cu o mare recunoştinţă pentru îngrijirile atît de numeroase şi atît de ostenitoare din partea autorităţilor care se întreceau a lua parte la educaţia noastră. le trebuim socotesc, cu un mare folos. Mă mirai la început şi mă sforţai îndată a-mi însuşi acea bunătate de inimă, acea presinnţă d espirit şi bogăţie de instrucţie ce coprindea acele întrebări atît de numeroase, atît de prelungiţe, şi în aceeaşi vreme atît de deosebite. Daca am avut mulţi esaminatori nu se aflară doi măcar carii să se repete, şi cînd prin chipul întrebării lor trăgeau întreaga luare aminte; neştine recunoştia că aceleaşi persoane variau neîncetat objetul şi felul necurmatelor lor cercetări. dacă am dobîndit oare care îndemînare în artea atît de anevoie de a întreba, sînt dator acestui studiu;şi poci a adăoga că cumpănind neîncetat[32] aceea ce vedeam am găit pretutindenea oarecare foloase specială. Ţinut în ţcrare din semestru în semestru, din lună în lună, din zi în zi, găsii scurţi, şi poci zice prea scurţi, cei doi ani ce avusei a trece în scoală. Găsii vacanţele lungi. Acestea erau un timp mai perdut; nu învăţam nimic din nou, fiindcă mă mărgineam a-mi revedea caietele. Mă înturnam la scaolpă cu bucurie. Emulaţia ce-mi însufla viaţa comună devenise o plăcere pentru inima mea, şi această emulaţie înbrăţişa toate obligaţiile noastre, aceea de a ne sluji noi înşine, şi a ne încărca cu toate îngrijirile curăţeniei, precum şi aceea de a lua parte la direcţia scoalei. Presimţeam că ieşind odată din scaolă, voi fi într-un timp de mai mulţi ani şi stăpîn şi domestic (slugă), titular şi ajutor, şi doream a mă face cu desăvîrşire vrednic a împlini toate aceste funcţii. este cunoscut programul atestatului de capacitate al gradului elementar, astfel precum rezulză din legiuirea anului 1833. Văzui a se apropia fără ici o frică epoca esamenului meu pentru dobîndira atestaului de acest grad, fiindcă învăţăturele din scoală erau mai urmate dupe cum se cerea în program. Răspunsei ca scolar mijlociu. Dar ne numeau scolari învăţători şi vedeam prea bine că, pentru a deveni un învăţător adevărat, aveam trebuinţă de a asista la mai multe eserciţii practice şi a face într-acestea mai multă înaintare prin mine însumi. Ştiam pe din afară ceea ce trebuia să ştiu neapărat, dae ceea ce o aveam astfel, era ştiinţa profesorilor mei , iar nu a mea.[33]a mea. Nu o meditasem, nu o studiasem în raţiile sale; nu eram capace a o tălmăci, nici chiar a o espune, de nu aveam cărţile în mînă. Aşa dar această metodă este rece şi atît de ştiută, încît am fost nevoit a-mi dobîndi una mai bună. Aş fi dorit a o căpăta mai nainte de a trece esaminele gradului superior; şi pentru ca să o învăţ, eram dator a remînea în scoală încă un an, ori ca învăţător de studiu, ori ca ajutor la scoala practică. Dar aceste locuri erau prinse, şi cu toate că fusei clasast tot ca la întrarea mea în scoală, mă văzui nevoit a o părăsi. O părăsii cu durere. dar, nu m-am despărţit nici odată de dînss; pentru că n-am perdut din vedere nici una din neortînduirile ei; am fost chiemat cîte odată la conferinţele sale, şi nu s-a făcut într-însa nici o îmbunătţire pe care să nu o cunosc. Ca să remîi în raport nemijlocit cu scaola, iubeam mai bine a priimi direcţia unei sale de asil (salle d'asile), decît a umbla dupe aceea a unei scoale care m-ar fi depărtat de dînsa, tocmai atunci cînd aveam cea mai mare trebuinţă de direcţia şi protecţia ei. CAP V. Direcţia ueni sale de azil.  Direcţia unei sale de azil era în părere o pozişţie modestă, şi este de dorit ca caeastă poziţie să fie totdeauna privită astfel, ca să nu însulfe nici odată dorinţa de a fi încărcat cu dînsa de cît pesoanelor cu un devuement adînc. Ea avea cu toate acestea greutăţile ei. într-acea epocă salele de azil erau rare şi ideile oamenilor încă nu erau hotărîrte asupra folosului lor. Unii boiari a le face scoale, alţii, nişte locuri de petrecere. Nici eu însumi nu văzusem nişte bune aşezăminte de felul acesta, fiind că nu vă sitasem nici parisul, nici Strasburgul, nici nanate, aceste trei cetăţi clasice pentru salele de sil, claisle pentru inteligenţa şi zelel ce damele înspectriţe pun la împlinirea datoriilor. Deci, în părţile locurilor unde familiile cele mai onorabile  dau de odată lecţia şi esemplul, aşezămintee de această natură nasc şi prosper ca prin fermec, dar nu era astfel şi în cetatea unde eu îmi primii însărcinarea. acolo totul era de făcut şi prin singura mea sîrguinţă. pe lîngă acestea îmi dau un local neîncăpător, rău disposat, rău aerat, şi nimşte copii carii nu primise în familiile lor nici îngrijirile educaţiei morale, nici acelea ale educaţiei fizice. Astăzi pe cînd se află 555 sale de azil, este destul numai să imiteze neştine; şi cînd va fi să creeze vreuna, are numai să consulteze textul poruncei din 11 Decembrie 1837, părerea comisii superiore sau esperiinţa încărcaţilor cu aceste aşezăminte prin acea poruncă. Dar atunci era numai cartea închemau pe oameni la caritatea pentru ţara lor, şi care nu revărsa lumini de ajuns în mintea oamenilor. [35] Studiai volumul atîta de întins al Dlui Cocin; dar de la o carte de teorie la aplicaţie, remîne tot deauna un mare pas de făcut, şi cînd dobîndi o sală cam bună, mobile mai de ajuns, desemnele şi objetele cele mai neapărate, remînea încă lucrul cel a dsfăta, şi a forma oare cum numeroşii mei scolri. Aceasta fu o lucrare obositoare. Aşa pentru a nu mă descoraţia chiar de la încpeutul lucruri şi a dobîndi oarecare resultate, avusei trebuinţă de toată puterea şi de toate bunele idei ce am obicei lîngă aceasta, acela care cercetează cu seriozitate, fiecare zi îi aduce mai multă esperiinţă, şi la sfîrşitul a cîteva săptămîni, am văzut curat ceea ce aveam a face. porunca din 1837 prescrie în salele de aszil eserciţii care coprind neapărat cei dintîi principi ai instrucţiei religioase, şi cunoştinţele elementare de citire, de scrisoare, de calculul verbal. Poate neştine a adăoga pe lîngă acestea cîntări instructive şi morale, lucrări cu acul şi lucrul de mînă. Tocmai la acestea soseam şieu, dar marea neîlesnire pentru acela care n-a văzut salele de azil bine dirigiate, este de a traduce în limba copilului studii pe care el le a văzut şi le a făcut în cărţi saa în cursuri mai înalte. Am avut multă trudă a învăţa,chiar dupe formele cu care era dădat şi pe acre le observam în scoalele superioare; avusei şi mai multă nevoie, cînd comunicai oarecare  cunoştinţe de morală şi religie la nişte inteligenţe, pentru care mai toate vorbele ce întrebuinţam erau [36b] nu pe, şi care acestor vorbe un alt înţeles rod sauz greşti. Cînd văzui că cunoştinţele dateasupra lui Dumnezeu creind lumea şi Iisus-Cristos mîntuind pe oameni nu erau pricepute dupe cum doream, alergai la povestire. Dar istoria lui Iosef vîndut de franţii, lui, cea mai fafilă şi cea mai curioasă din toate, cere ea însămi, ca sî fie pricepută, oare care cunoştinţe de năravurile antichităţii ale Orientului şi Egiptuli. deci, cînd văzui că aceste din urmă cuvnte erau asemenea necunoscute scolarilor mei ca şi acela la care se raporuiau, cuvîtul năravuri, mă descorăgiam şi maimmult. Cu tate acestea copilulu este setos d eisntrucţie, şi facultăţile lui au multă iuţime. Văzui că revărsam oarecare umini într-acetse inteligenţe, şi studiam secretul a revrsa mai multe. Îl descoperii, şi la sfîrşitul anului fusei rănit de bucurie priimid în sale mea o vizită a damelor inspecţie din una din cele trei cetăţi pe care le numii mai sus. Trăsesem luarea a minte şi  care amorul scolarilor mei; domnia asupra persoanei lor curăţenie de care se vorbea prin toate casele, şi înlimba lor o alegere de vorbe şi nişte idei att de lămurite încît punea pe om în mirare. Avceste rezultate atît de îndestulătoare se băgase de seamă de juraţii şi de consiliul municipal mai nainte de mine. Ei mă chiemară de la sala de azil la clasa vîrstnicilor (adultes), da n-aveam îndrăzneală a trece de la învăţătură atît de jos, cum era aceea cu care eram încărcat, la alta atît de osebită. Dar nu voia a remînea mult timp la cele dintîi elemente ale instrucţiei, căci mă temeam că voi lua [37] priimi dar cu plăcere propunerea ce-mi adresă de a deveni autorul unui învăţător de sat. Satul care mă chiema mă apropia de familia mea, şi aveam a împlini către dînsa nişte datorii prea sacre, pentru aceeaîl preferai pe el înaintea oricărui alt folos sau oricrii alre consideraţii. CAP VI. Cel dintîi loc, sau ajutor-învăţătorului comunal. Cea dintîi inspecţie. Salariul pentru o scoală comunală. Nălucirile şi descoragiarea. Goanele. Răbdarea şi izbîndele. Căsătoria. Înaintearea. Pentru sala de azil avusesem un salariu de cinci sute franci; era  mult un june ca mine; era încă prea mult pentru mine, fiindcă am ştiut totdeaua a cheltui ceva mai puţin decît venitul meu, şi eram destul de bogat ca să mă îmbrac cu toată îngrijirea ce cere starea noastră, ca să-mi cumpăr cîteva cărţi, ca să ajut familia mea şi să fac nişte mici economii. Primiu cu toate acestea schimbîndu-mi poziţia dintr-o capitală de plasă, într-un sat pentru [38] un post cu două sute de franci. Aceasta mi se păru un lucru potrivit. Tată meu murise, mumă me aşi surorile mele aveau trebuinţă să fiu mai aproape de ele. Locul ce mi se dete m-apropia mult de ele, şi daca într-acest sat abia eram ajutor de învăţător, patronul meu, care era bătrîn şi nu mai era în stare a face vre o slujbă lăsa asupră-mi toate funcţiile sale, autoritatea şi îninfluinţa sa, păstrînd pentru el numai titlul, locuinţa, grădina  şi modica sumă de cinci sute de franci. Ceea ce îmi dau mie erau mai amăgitor pentru cinstea lucrării, decît prin a salariului; primii cu toate acestea cu plăcere. Către aceasta aveam oarecare năluciri. Foecare ştie că omul este plin de vise la vîrstă de douăzeci de ani. Oi să fiu, îmi ziceam, unul din învăţaţii satului; voi fi unul din oracole; voi ntroduce într-însul tot felul de reorme ce voi voi, şi voi fi peste puţin în capul unei scoale măreţe. În timpul ceasurilor clasei, şezut pe o stardă, cu un mare scriitor dinainte, voi oblădui mai mult de o sută scolari; voi avea opt monitori subt ordinile mele. Duminicele sărbătorile, mă voi înţelege despre orice îmbunătăţiri ar avea trebuinţă scoala cu preotul, juraţii şi consiliarii municipali, sau voi convorbi cu cei mai buni din scolarii mei, mai ca D. Ţerbil cu Ernest în jurnalul d eeducaţie. Voi fi către aceasta fiiul adoptif al venerabilullui patriarh, capul meu. Nu vă vorbesc de alte mii vise. Dar cît sînt de deosebite cele dintîi pasuri ale vieţei de nădejdile ce-şi plăzmueşte cineva mai obicinuit, şi cît sînt de trudoase pentru aceia carii se aşteaptă la plăcerile iubirii de sine! Desamăgirea [39] meafu întreagă îndată ce pusei piciorul în scoală. Nici stradă, nici scriitor, nici clopoţel, nici telegraf, nici scriitori pe lîngă bănci! Din portivă, o sală mai jos de cît faţa pămîntului, nişte mese late mîncate de cari, ferestre strîmte, un jeţ cu trei picioare şi fără paie, urîciosul baston, şi un miros nesuferit. Schimbai îndată ceea ce stele în puterea mea de a schimba, rupsei bastonul şi deschisei toate ferestile. Eram în timpul iernei. Resuflam un aer mai bun, dar îmi clănţănea dinţii frig. Copii carii tremura de frig ca şi mine se plînseră către părinţii lor, şi aceştia către capul meu. Mă apărai cu trebuinţa de aer curat, mă trată de nebun, şi mă sfătui să pui în locul veşmintelor de oraş, o capotă de postav gros de ţară şi pentru călţăminte opinci. Cît pentru acestea nu făcui nici o mişcare, fiindcă m-am rîndit totdeauna că costumul are importanţa sa; dar fusei obligat a închide ferestrele şi a suferi cu scolarii meu. Acesta era unicul mijloc de acruţa lemnele capului meu, şi a potoli cîrtirile părţinţilor. capul meu era tipul unui uricios învăţător de scoală. El era imos, grosolan, beţiv, flecar, deşert, gîlcevito, cîrtitor. Îmi pare rău; dar acest  portret, al cărui original trebuie să nu esiste în francia, nu este încărcat. Nimini nu stima pe acest urticios învăţător; cu toate acestea era puternic şi toţi tremurau dinaintea lui; el era cel mai vechi, şi învăţase, adică bătuse pe toată lumea: obicei scîrbos care tălmăcea toată răceala şi despărţirea de care era ocolit. Odinioară acestea erau o pvaţă pusă de neştiinţă asupra învăţătorului în mai multe localităţi. eram încheiat despreţ şi guşine, aflînd puţin cîte puţin opinia ce-şi facea cineva mai deobşte de învăţaător, de cunoştinţele sale, de năravurile sale şi de locul ce are el în societate, căzui în cea mai neagră desnădejduire, cînd o rază de lumină veni de odată a-şi veseli orizontul. Inspectorul academii mă prevestise că la întoarcere va vizitascoala mea. Era dar să stau dinaintea unui om învăţat, unui amic luminat al scoalelor şi unui protector. El o să întzrebe pe fiecare din scolarii mei, şi asupra tuturor lucrurilor; el o să petreacă zile întregi la scoală ! nu  putui să dorm de bucurie. În sfîrtşit marea zi sosi. Inima mea sltă de bucurie şi de nerăbdare, cînd mă vestiră că în cercetarea care era să facă scoalei, o să vază numai direcţia generală, că o să se adrese numai către scoldarii mai înaintaţi, şi că itinerarul prescris îgăduia inspectorului numai un ceas de scoală, pentru a întreba pentru toate: citire, scrisoare, calcul, religie. Întrebările inspectorului fuseră puţine. Oh! cît aş fi remas de mulţămit de o întrebare puţin mai rea, dupe părerea mea, adică de una din acele întrebări de propăşire larvă sau de îmbunătăţire adîncă, dupe cum se zice, care ar fi linguşit zădărnicia mea cu pauba sănătoasei direcţii a scolarilor mei! Fuse neînduplecat. Voiam ca să fi venit pentru a ea iubire de sine; el se rîndia la devăratul bine al scoalei. Diviza sa părea este dispoziţiile legiurilor şi raţia, nici un cuvînt mai mult. Cînd îmi [41] săvîrşi lucurl, nu cerui măcar nici părerea sa despre scoală. Am păgubit fiindcă acesta era un om d eun merit pre anetăgăfuit, care slujise cu distincţie prin toate teptele, şi care era fericit a-şi sluji încă ţara sa. Astfel era espresia; am ţinut-o minte, şi am făcut bine; ea arată tot devoiementul ce cer funcţiile publice. Dar atunci era în cea mai adîncă durere, şi pe dînsul l-am socotit de nedrept. Dupe esamen mă dusei să văz pe prezidentul comitetului local. Îi vorbii de acest esamen, dar pe scurt, fiindcă urît totdeauna limbuia şi pe limbuţi. Îi făcui cunoscut necazurile mele, îl gurai să fie a-mi vedea scoala sau s-şi trimite visitori. Sînt bătrîn, îmi zise el, staul-mi este urît; colegii mei nu cunosc sau iubesc prea puţin învăţătura; ei nu vin măcar la şedinţele comitetului; cine voieşti ca să viie să te vază? Aceste vorbe nu mă mîhniră, dar îmi căzură greu. Cît sînt de osebite satele de cetăţi, şi junii fără cercare de aceia carii au cîştigat legiiale vieţei! Îmi respunse să fac cum voi putea. Nu aşteptai să-mi zică de două ori, şi otărîi a face ce mă va povăţui  mintea mea, a lua măsure energie şi a schimba toate în scoala mea. Avia putui să aştept întruparea aurorei. daca nu era poate aş fi convocat în pripă scolarii mei. Îi chemau a doua zi trăgînd clopotul satului prea de dimineaţă. îmi veniră umai trei scolari şi din cei mai mici. era bară; ceilalţi erau dşi la  cîmp. Vărsai lacrăme, dar aceste lacrăme îmi udase obrajii îmi ntări coragiul. Citisem cîtva asupra lucptei omului cinstit împrotiva [42] cumplitelor stavile ce întîmpină în drumul vieţei; otărîi a întreprinde această luptă şi a o mîna cu îneţelpciune. îmi dedei leţia; o didei cu o căldură şi un devoiement care mi se păru că muşcă inimile scolarilor mei. A doa zi avusei zece. În zile ploioase mi s-a întîmplat să am treizeci; dar cît ţinu vara, nu puti a merge mai sus. Îmi făgădui răzbunare pe timpul iernei, şi mă mulţumi, sala mea era plină. Atunci începui reforma învăţăturei mele. Formai opt clase; pusei tablale de hîrtie în tablele de lemn, aşezai telegrafii, alesei monitorii, le didei instrucţii, comandai esrciţiile, sunai clopoţelul, cumpărat din economiile mele ca şi alte atîtea objete. Îmi fîcui o sărbătoare din acest minut; acesta fu minutul unei adevărate catastrofe. Strigările, rîsurile, certele, streapădul şi reclamaiile erau mai să-mi peardă mintea în acea dimineaţă. Îmi precurmai leţia. Prînzii rău, fiindcă nu prînzii nicidecum. Dupe prînz primii d ela autoritate, nu ştiu prin ce influinţă, oprirea formală de a începe estravaganele mele de dimineaţă, şi porunca de apune în locul bastonului ce am frînt de aceeaşi lungime. Mă strînsei prea otărît dea nu alerga nici odată la această armă. îmi făcui leţia ca mai înaine, şi scolarii remaseră încredinţaţi că dimineaţa trecută am avut un atac de nebunie. Aceasta era un adevăr, fiindcă ar fi trebuit să ştiu că se cuvenea a pregăti schimbîrile înainte de a le întroduce. Deocamdată trebuia să form monitorii, să încep printr-o singruă clasă, să cîştig pe juraţo, pe preot şi pe familiile cele mai fruntaşe, şi s-mi asigur realismul [43], binevoinţa lor. Am despreţuit toate acestea; aceasta era nebunie. Pe cît ţinu această iarnă îmi fu cu neputinţă de a face mari îmbunătăţiri; fiecare din ele ar di fost o schimbare; toată schimabrea era de aici înainte o inovaţie primejdioasă fiindcă autorul inovaţiei stricase poziţia sa. De bnă seamă, în calitatea mea de normalien, ceea ce era într-adevăr cel mai frumos al meu titul, aveam atunci atît de puţin credit încît era destul să propui lucurl cel mai simplu din lume şi cel mai raţionabil şi să fie azvîrlit, osîndit. În tot satul, nu se găsea un suflet, care, cu toată simpatia ce ari fi avut pentru mine, n-ar fi cutezat să ţie cu mine Fusei încredinţat că aveau pentru mine un fel dea ntipatie, că se fereau cît le stau prin putinţă de mine şi că mă socoteau de un om cu opinii rătăcite sau primejdioase în materii de credinţă. Au zis, cu adevărat, că n-aveam religie, că am adoptat necredinţa raţionislor cetei sau scaolei, ce ştiu eu care? Adevărul este că nu eram supus la nici una din aceste, şi nu aveau nici ei o opinie otărîtă pe seama mea, dar mă vedeam rău cunoscut, calomniat, gonit. Mă pusei pe citit, să mă cercetez şi să-mi iau nişte bune otărîri; devenii mai înţelept şi mai staornic la suferire. Voii să fac mai bine, să înving toate bănuelele şi un devoimenrt estraordinar. Mă ţinui de vorbă. Condusei pe scolari cu toată bunătatea ce îngăduie autoritatea unui învăţător. Aceatsa-mi era lesne, îi iubeam. Îmi înturnară şi ei dragotea lor. vorbiră pe a cas de mine cu căldură. Se bătură pentru mine între dînşii [44]; îşi cîştigară  prieteşugul a cîţiva părinţi. Avusei cea mai multă parte din familii în partea mea cu începutul iernei a doua, le avusei pe toate la sfîrşitul acestui timp. De mai multă vreme nu mai vorbeam de acele prefaceri şi reforme mari,dar făceam din ele cîte una pe nesimţite. Îmi ziseră că ei vîd bine că eu pricep trebile scoalei mai bine decît satulîntreg; că eram învăţat şi doreau a-şi învăţa copiii. Îmi deteră voie să fac la scoală orice voi voi; banii nu-mi vor lipsi. Cerui bănci, la avusei; table de peatră,un dulap pentru cărţi, le avusei; table negre, o colecţie de table din istoria naturală şi bustul regelui: avusei ce doream. cerui un planiglob, o sferă pămînteascî şi altă cerească, am dobîndit toate. dar oprii sborul acesta temîndu-mă să nu-i sleiesc isvorul. Şederea mea la Valebon, acesta este numele satului meu,fu de aici înainte deşi neferit de trude şi ostenele, cel puţin plin de mîngîieri; scolarii mei învăţau mai mult decît lecţiile ce le dam, şi monitorii mei erau cîte odată mult mai zeloşi şi mai pretenţioşi în cererile lor la lecţiile scolarilor decît mine. Lipsea ceva fericirii mele; lipseşte totdeauna ceva omului, şi chiar la ceasul său din urmă îi mai remîne a mai dori ceva. Am găsit pe familia mea în aceea a patronului meu; o perdui cînd aceasta muri. Îmi veni într-un minut ideea de a instala suroreele mele într-o casă care de aici îniante era în dispoziţia mea, fiindcă mă numise titular; dar patronul meu lăsase orfelini, şi n-avusei nici corajul de  a le dă[45]rui ospitalitea, nici puterea de a-i vedea ieşind de subt acoperişul părintelui lor. Maria, cea mai vîrsnică din fiii lui, şi care slujea de mumă îndemnară sa-i da mîna mea ca să o duc în vatra unde ea fusese strînsă; dar spectacolul atît de instructif care l-a avut lung timp subt ochii săi, didese spiritului ei o dezvoltare atît de superioară,şi peităţii sale ceva atît de mărţ, încît n-am găsit nici odată cuvintele ca să-i propui  a-şi uni soarta ei cu a mea. Vrednicul preot al enorii ne ţin loc de tîlmaci, şi dupe ce a slujit de tată Marii, fraţilor şi surorilor ei pe timpul anului de doliu, binecvuîntă unirea noastră. Avurăm atunci despre numele socru meu o mare mîngîire ; opinia se schimbă prin moartea lui. Se dete uitării uricioasele sale calităţi, şi nu-şi mai aduceau aminte decît de cele bune. Greşalele, sau mai bine mo, sau mai bine motehnele lui trecură drept slăbiciuni, şi fiecare se învinovăţea că are ale sale, iertînd pe ale răpostaului. Săvîrşiră făcînd dintr-însul un om de onoare. Această indulgenţă atît de omenoasă , sau mai bine atît de creştină care ar vărsa atîta fericire peste esistinţa noastră , daca nu am amîna atăt de des espresia pînă la mormîntul aproapelui nostru, mi se arată atunci în toată frumuseţea ei. Credeam că ispitele trecuse de aici înainte pentru mine. Soţu unei femei care înţelegea toate simtimentele mela, a cării inimă le cugeta toate pănă la cea mai ănaltă treaptă de curăţenie şi înălţare, bucurîndu-se de o asanţă îndestulătoare în năuntrul casei noastre şi de o confidinţă fără margini în sat, ce lipsia fericirii mele? Mai puţină ambiţie şi mai [46] puţie isbutiri. Dar cînd neştine a văzut atît de apropae nişte învăţători atît de luminaţi şi renumiţi, şi cînd a fost comeseanul lor într-un timp de doi ni, îmi închipuieşte cititorul lesne, că neştine ar fi fost nenorocit de a muri într-o scoală de sat învăţîtor de gradul al doilea. Poate într-aceeaşi bvreme aş avea cuvînt să zic că, cînd providenţa voieşte a ne încredinţa oare care lucrări mai înalte şi multe, vreun post mai obositor; cînd ea voieşte a ne chema, nu zic pe un teatru mai larg, ci la nişte ispite mai puternice, nu trebuie a se furişa cineva de cugetările şi găsirea ei cu cale. Oamenii dau acelora carii înaintează dorinţe ambiţioase, daca şi le ar fi aplicta şi mie au avut o părere greşită despre simtimentele mele; fusei cu totul străin la noua vocaţie care deodată veni a mă smulge din sat şi de la fericirea de care mă bucuram într-această cea dintîi fază a carierei mele. Camerele votaseră această frumoasă lege din 1833, care înseamnă de odată o eră nouă în instrucţia primară şi în educţaie populară. Primii în dată esemplarul ce îmi adresă D. ministru instrucţie publice , precum şi espoziţie motivelor şi circularea cu care voi a întovărăşi acaestă trimetere, spre a face să pricepem toată mărimea misiei la care sînt chemaţi învăţătorii poporului în noua orînduială a lucrurilor. Citii acele texte cu cel mai viu entuziasm; învăţai legea pe din afară, şi citii neîncetat această circulară, ce trebue a fi de aici înainte instrucţia staronică a ori cărui învăţător primar [47], ea espune atît de bine textul legiureim spiritul ce a dictat-o, şi acela care trebuie a ne însufla pe noi care sîntem chiemaţi a pune în lucrare şi a da viaţă cugetării legislatorului. Voi adăoga că n-am fost nesimţitor nici solicitudinei căria de odată am devenit objetul din partea capilor noştri celor înalţi, nici încorageirii ce făgăduiau zelului nostru: otărîi cu toate acestea a căuta să le merit totdeauna fără a îmbla dupe ele vre odată, şi a mă afla la postul în care m-ar aşeza, fără a mijloci vre odată a-l îmbunătăţi alt fel de cît prin osîrdia mea de toate zilele. CAP VII. Esamen pentru dobîndirea atestatului  de gradul superior. Cărţile prin care se poate pregăti cineva de acest esamen. dupe un an scoala mea era organizată de mijloc. Ea fuse vizitată de inspectorul scoalelor, şi mă informi, dupe puţine zile de la arătarea lui, care fu solemnelă şi care lăsă urme adînci căci, trebuind a dirigea într-o zi studiile unei scoale mai înalte, era de  cuviinţă ca să am un atestat de primul grad. Mă cam codeam a trece un nu esamen. [48] Petrecusem trei ani fără a mă gîndi la o asemenea cerere; cam neîngrijisem studiile mele, şi esamenile mai de obşte nu prea sînt dorite. Mă apucai să cercetez cu temei principele care mă făceau să-mi fie frică de noile cercărim şi după ce le analizai cu toată pătrunderea, mă convinsei că ar di de dorit ca în toţi anii să am ocazie de a fi cerct prin întrebări asupra stării şi propăşirii cunoştinţelor mele. Omul se neîngrijeşte cu înlesnire în dată ce nu este ţinut într-o lucrare neîntrecută, şi ezamenile sînt cu atît mai folositoare pentru aceia carii le trec, pe cît îi încredinţează prin dovezi netăgăduite de cele ce au de lipsă. Mă disposam dar de esamenul meu cît puteam mai bine. propgramul mă sperie la început. Citirea pe tipar şi pe manuscris; scrisorile bastardă, rotundă, cuvîntătoare, ortografia şi analizul gramatical, îmi erau încă îndestul de familiare. Fusei mulţumit de ele. Dar daca odinioară mă cam înfricoşase oare care cercări slabe ce îmi făcuserî, mă îngrozeam acum de greutatea a multora altele ce mă aşteptau. Cu adevărat, cineva nu jumai că se întoarce, în esamenul pentru gradul superior, asupra tutulor materiilor esamenului pentru atesta elemenatr, cerînd respunsuri mult mai desluşite şi mai complete, dar cere tîmplări mai întinse asupra materiilor celor mao anevoie de tractat. astfel mă vestisem că şi se va cere o instrucţie morală şi religioasă mai bine hrănită, fie asupra catihismului, fie asupra istorii sfinte, atît asupra vechiului, cît şi asupra noului testament, că şi se va cere un fel de citire care să vedească că 

[49] pricep şi că sînt preiceput, o scrisoare prea eserciată şi o espoziţie prea metodică despre cele mai bune procedee d eurmat pentru învăţarea citirei şiscrisorii; că o să se ceară mai cu dinadinsul teoria şi practica gramaticei  şi ortografiei. Fiindcă ştiam aceste materii, fiindcă ştiam bine sistemul legal de greutăţi şi măsuri, care este cu neputinţă încă de a-l uita cînd odată-l a înţeles, fiindcă ştiiam asemenea pe dianfară leguirea din 28 Iunie anul 1833 asupra instruc-iei primare; nu mă temeam deloc de aceste cercări, încă şi mai puţin de caelea ale calcului şi desemnului liniar. Dar candidatulu pentru atestatul de gradul superior trebuie a respunda pe lîngă acesea , asupra geometriei, argentaţiului, măsurătoarei şi ridicării planurilor. Este adator a avea cunotnţe de ştiinţele fisice şi de istoria aplicabilă la trebuinţele vieţei, a cunoşate machinele cele simple, a şti elementele geografiei şi istoriei naturale, ale geometriei şi istoriei patriei, şi idei despre sferă. Dar asupra tuturor acestor materii atît de bogate şi înalte, am urmat numa un singur curs, acela din anul al doilea. Lăsasem încă a se şterge; în vreme de trei ani care trecauseră dela ieşiorea mea din scoala normală, unele din cunoştinţele cele mai preţioase ce îmi dideseră învăţătorii mei. Cînd voii a păzi la caietele mele găsii mai mult nişte însemnări de cît esposiţie completă, şi îmi rebuie să aleg la alte călăuze. Am fost norocit căci îmi făcusenm o notă despre publicaţia tuturor celor mai însemnate Manuale de Aspiranţi, şi povăţuesc pe toţi învăţătorii[50] de a deschide, dupe cum am făcut eu, un registru în care vor înscrie, dupe orînduiala materiilor, cărţilr folositoare şi adoptate de autoritate şi care se publică; puţina osteneală ce-şi vor da pentr aceasa le va cruţa multe cercetări şi căuări sterpe. Pe lîngă aceasta, cee ace îi sfătuesc cu aceiaşi căldură, este de a avea caiete complete, de a le ţinea şirul după cum vor pricepe citirea lor mai bine, şi de a nu neîngriji niciodată vre o ramură din studiile lor. Mulţumită caietelor mele, Manualul general şi altor multe volume ce îmi împrumută cîţiva amici ai învăţăturei, mulţmită asemenea jertfelor ce am făcut ca să-mi căpuiesc instrumentele de argenagiu, o sferă şi oarecare instrumente de fisică, mijloacele de a mă pregăti dupe cuviinţă se aflară în sfîrşit reunite. Dar îmi trebuie şase luni de o lucrare fără preget ca să revăz acese materii, şi alte şase ca să le trec. Aş fi făcut mai bine de nu puneam un atăt de lung interval între ieşirea mea din scoala normală şi acest esamen. Este prea adevărat că din toate cele ce îmi cerea, nimic nu-mi erea strein; dar nu învăţasem pe nici una din ele cu îndestulă pătrundere ca să fie bine aşezate în mintea mea. Cu toate că avusei trebuinţă de un an ca să mă pregtesc, să mă împrumut de la un membru al comisii cu oarecare cărţi ce aveam trebuinţă să consultez, şi astfel la începutul lucrării să mă văz cît sînt de îndărăt, avusei însă oarecare bucure. Cînd are cineva cunoştinţele elementae ale unei ştiinţe, repetiţia este numai un fel de petreceri. Remîne în uimire cineva văzînd că pricepe cu atîta [51] înlesnire ceea ce odinioară era pentru dînsul atît de întunecos. June, vede vorbe şi teorii sterpe, bărbat, vede un şir de apicaţii unele mai drepte şi mai folositoare decît altele. Într-un minut mă ispiti ideea  să mă ştiu de rezumatee unei alte epoce, a acelui timp cînd toatese punea în prescurtări şi în frumusţi dupe cum s epun acum în manuale; dar aceste triste şi seci producţii , schelete care viaţă şi care nu comunică nimic, obosesc luarea aminte şi nu lasă nimic în memorie. Este adevărat că cărţlile prea vluminoase au necuviiţa că cea mai multă parte din cititori nu pot  să şi le căpuiasvcă, sau n-au răbdarea să le studie pînă în sfîrşit, dar trebuie tratate complecte şi desluşite, potrvite înţelesului cititorului. Cheltuind un an întreg ca să mă pui în stare de a trece esamenul, mă conformai cu acest princip, că trebuie a se înfăţila cineva înaintea esaminatorilor cu siguranţa de a fi primit, şi că nu trebuie nici o dată  a se espune  cu binvoinţă la o umiliaţie. Către aceasta nimic nu scurtă un esamen ca o bună pregătire, şi nimc nu este, mai dulce decît a ieşi cu onoare. Aceasta este o suvenire care îţi rămîne totdeauna, care îţi dă un fel de îndrăzneală în eserciţia foncţiilor tale şi în relaţiile tale cu superiorii ti; precum şi în cele cu subalternii tăi. Nu şitu daca esaminatorii mei fuseră mulţumiţi de mine; fusei însă încîntat de dînşii. Întrbările lor mi-au deschis care noi punturi de vedere, şi atestatul meu de primul grad mă ţin u prea scump. Studiile ce conduc la acesta fiind de un ordin mai superior învaţă cugetarea mai pe sus de [52] cercl cel strimt şi prea monoton al vechii învăţături. Cînd cineva este învăţător de prmul grad, nu este literator, om de ştiinţă şi ar fi foarte rătăcit omul care şi l-ar închipui din protivă; dar se bucură de tot ce neştine s-au adus în stare de a întrevedea de frumos şi mare în faptele creatorului şi în facultăţile morale şi intelectuale ce el a dat omuli. Trecînd esamenul, gîndiam cu seriozitate la o oragnizaţie întreagă a scoalei mele la planul general al învăţăturei şi la regulamentul disciplinei ce trebuia a o dobîndi. Scoalele de gradul elementar trebuia sî conducă pe scolari la cunoştinţele neprate pentru tot omul, tot cetăţeanul, şi stăpînirea ce un băiat ţăran face mai ordinar la scaolă fiind de şapte ani împărţii pe acest spaţiu din timp studi statorniciţi de legiuiri şi de instrcţiile autorităţii. La început, graduş cel mai mare la care putea să ajungă propăşirea era în dorinţele şi în calculele mele, şi prerscrisei pe rînd pentru fiecare an din cei şapte pe acele din studii care-I planul general. Dar programul meu abia se adoptase de comitetul local şi comitetul superior, şi eu fusei despărţit de scaola care mil însuflase. [53] CAP VIII. Acoala încapitala unei plăşi. Învăţătorii de legi şi învăţătorii privaţi. învăţăturile. Inspecţia. Registrele scoalei.. Comitetele întocmite în anul 1833 au intrat în activitate cu un zel estraordinar, şi de la o scoală la alta influinţa lor se simţi îndată ca o izbitură electrică. Oameni juni şi înţelegători erau chemaţi, aleşi de autoritate, sau numi netru meritul învăţăturelot ce aveau, ca să facă parte consiliurilor municipale şi consiliurilor generale. două persoane din comitetul de unde atîrnam auziră a se vorbi de scaoala mea, veniră a mă vedea şi-şi făcură notele lor. După cincisprezece zile mă chemară la capitala plăşii dupe propunerea comitetului local cu un salaru de 800 franci, oarecare alte adaose şi încăperie cuviincioase. Socotii că nu trebuiue să refuz. După şase săptămîni fusei instalat cu acea solemnitate care este atît de bine calculată şi care are o influinţă atît de binecuvîntătoare şi asupra spiritului învăţătoriului şi asupra obştii scolarior. Găsii încă o scoală vrednică de jale, scoală în care citirea, scrisoarea şi calculul, care formau programul legiilor, erau asemenea rău învăţate şi rău ştiute. Dar pricepui această stare a lucrurilor; pentru cuvîntul că scaola nu era în stare bună, stăpînirea descărcase pe vechiul învăţător şi mă chemase în locu-i. Aveam dar misia de a face mai bine, şi prin urmare de a schimba; acum [54] mai înţelept şi făcui puţine îmbunătăţiri la început. mă informai, din contră, de lege ce se urmase pînă atunci; păstrai aceleaşi cărţi şi păzii aceleaşi ceasuri de învăţătură. Atunci îndată modificai numai disciplina. Înnaite de a reforma remăşiţa, voii a cunoaşte spiritul satului, carcaterul copiilor, puterea şi slăbiciunea fiecăruia şi a fiecărui lucru. Se vorbea pe la unele case că eram zăbavnic în hotărîrile mele; va pe la altele că s-au înşelat în alegerea lor; văzură cu toate acestea în pripă că aveam nişte cugetări escelente şi oarecare esperiinţă. Aşa prinvenii a învinge multe şi mari pedice, şi a desarma tari patime. Într-acest sat erau. Într-adevăr la fanatismul ce aveau unii pentru metoda învăţăturei mutuale respîndea fanatismul altora pentru metoda simultanată, şi daca aceştia erau erau nerăbdători a vedea aşezarea celei dintăi, intrigau ca să oprească adopţia celei de al doilea. Văzui că nu trebuia nici să învinovăţesc sau să dau dreptate nici unora nici altora; că o singură iîndoială ar putea mulţumi pe toţi, fără a vătăma pe nimeni, şi luai măsurile trebuitoare ca a întroduc de ocamdată o metodă mixtă în care fiecine găsia cîteceva din ceea ce prefera. Sfîrşind prin îngrijirea mea gătirea băncelor, tablelor, cărţilor, esemplelor de scrisoare, şi mai vîrtos monitorilor, începui. De o camdată se făc oarecare învălmăşală p-între cei două sute scolari ce aveam, şi aş fi făcut mai bine de a purcede prin secii sau clase, în loc de a schimba modul întreg al învăţăturei scoalei, dar după o săptămînă toate mergeau bine. Cu toate acestea [55] iubirea des ine a unor familii se socoti vătămată prin alegerea ajutaţilor mei. Aceasta fuse dsetul ca să-şi înnegrească fapta şi să dea predecesorului meu o popularite de care el nu s-a bucurat niciodată în viaţa sa. Un învăţător călcător de legiuire privenise a dobîndi un atesta, şi pe care complăceri locale favorizase spre a face un învăţător privat, se folosi de această nemulţumire ce-mi mărturisea satul, turburîndu-l şi ridicînd altar împotrivă de altar, el predică şi îmbrăţişă o învăţătură mai individuală împotriva unui folos ce dărui întrebuinţarea simultanei. Aşezat în beciurile unei case care ameninţa ruină, închidea scolarii săi într-o chichineaţă de patruzeci picioare pătrate, pe jumătate plină de număroasa sa familie, a căria hrană se gătea tot într-această chichineaţă. Cu toate acestea o partea  a populaţiei preferă pe această scoală mai mult decît pe cea obştească. raţii, preotul şi judicătorul în pace mă sprijineau cu toată autoritatea lor; dar în materii de învăţătură trebuie a alerga mai mult la superioritate decît la autoritate. Năzuii la această putee, care supune spiritele cam încet, dar sigur. îndată năpustiră pe acel mămulat de neştiinţă şi veniră la mine. Îndată ce mă văzui mai liniştit, scrisei Dlui inspector al scoalelorprimare rugîndu-l să-mi vizite scoala şi în care să stăruiască cît se va putea mai mult timp. Aceasta era din parte-mi o nesocotinţă Eram dator să-mi caut de trebile mele şi a lăsa superiorilor mei grija a-şi face pe alelor cum vor socoti. Avusei un respuns ce mă vestea, crezui un minut, o vizită cam cerută. Aceasta îmi trebuia cel puţin la [56] să mă impace cu inspecţia. Iubesc revisiile straşnice; numai ele singure sînt bune. Acestea singure fac efect şi asupra scolarilor şi asupra învăţătorilor. Ele dau şi unora şi altora un minut sbor; ele grup monotonia ruginosului obicei, care ucide scoalele adormind şi pe scolari şi pe copii lor. Nu întîrziau a mă găti să priimesc revista ce am provocat. Mă apucai de trebile esterioare. Am rîndit totdeauna că în ţara noastră, ca şi în altele, puteam  pentru o inspecţie esteriorul era un lucur de temei. Făcui astfel ca sala mea pentru viitorime să se măture seara la ieşirea claselor, şi a doua zi să i se dea o altă mărătură la patru ceasuri de dimineaţă. Nu voiam a înghiţi pulberea şi praful nici să îngădui să o înghiţă de dimineaţă, umede şi ferestrele remînea deschise neprecurmat. Această măsură făcu deocamdată pe gurile cele de cîrpă să bîrfească. Ziceau că sînt estraodinar. Dar în dată dădarea cu o mare curăţenie păru aşa de bună, şi aceea a aerului curat aşa de mntuitoare, încît îngrijirea de curăţenia aerului fură înpinse în casa mea pe cît a stat cu putinţă. veniră a mă vizita într-adins pentru a vedea frumuseţea scoalei şi sînt încredinţat că această împrejurare contribui mult,cu celelate lucururi ale mele, a-şi cîştiga consideraţia de care mă ucurai într-acest an. De la curăţenia localului păşii la aceea a personalului scolarilor, caietelor, tablelor de piatră, [57] cărţilor, tablelor. Cîştigai mai întîi pe monitori, şi ei deteră tovarăşilor lor esemplul unei obicinuinţe de care nă trudisem a le aţîţa gustul. În toate zilele la ieşirea claselor, ei arătară tutulor ochilor aceste cuvinte scrise cu litere mari: Viviere pentru curăenie la înturnarea de acasă. Curăţenie desăvîrşită în tot lucrul. După aceasta, îngrijii d ebuna ţinere şi de manierele scolarilor ei Deprinsei pe monitori a se prezenta dupe cuviinţă, a se ţine drept, a se minan şi a emrge cu oarecare înlesnire, a-şi purta  trupul fără sfială, a vorbi dsluşit, şi fără a apăsa vorba acolo unde nu trebuie. Conjurai pe micii mei adjutanţi de a comunica aceste leţii scolarilor lor, de a cere de la acesştia ceea ce eu ceream de la dînşii, dar să o ceară cu o răbdare neobosită şi cu stăruire nestrămutată. Mă pusei cu dinadinsul a corigea vorbirea, şi învăţai pe toţi bunii mei scolari artea de a-şi modera glasul astfel încît să nu s eauză nici o dată strigări ţipătoare. Eu însumi care aveam organul cam piţigăiat, şi nite intonaţii pe care ar fi puut cineva să le numească un acent învăţător de scoală, înfdulcii articulaţiile mele luînd drept regulă de amă feri de tot felul de prefacere a glasului, de sunete aspre sau neplăcute. Am băgat de seamă asemenea că, cu cît vorbeşte cineva mai puţin tare cu atît copii îl ascultă; am zărit, din potrivă că vorbele rea tari astfel îi întărîtă în cît face foarte anevoie manţinerea disciplinei în rîndurile lor. [58] Cîte odată fusei aplicat de a întrebuinţa clopoţelul; dar pusei în locul clopoţelului ce găsisem la venirea mea tumelechiul cel mai dulce ce pututi am căpui. Ca să fac să înceteze larma ce prilegiau tablele de peatră mai nainte pusei ca să le încrusteze. Mă apucai să aşez locul sunetelor semnele şi căutătura, şi mă aplicai cu dinadinsul ca să fac să amăroţească treapădul pasului militar care însoţea oarecare eserciţii, şi pe care îl esageră atît de mult în unele scoale care încă nu l-a lăudat. Privenii făcînd a s cînta cîteva ariii simple şi atingătoare , şi văzui cu bucurie că smulsei picioarelor toată puterea ce am dat glasului. Văzui cu mai multă plăcere încă că toată această băgare de seamă, pironită asupra esteriorului, a aţiţat emulţaia scolarilor penzru lucruri mult mai seriose. Acum se observau unii pe alţii cu mai mulă luare aminte, şi am îndrăzni mai a zice că gustul se întinsese atît pentru cele din afară, încît daca am avut totdeauna acelaşi număr de săraco, n-am avut cel puţin de aici înainte scolari imoşi. Era în neastîmpăr acum să fiu la partea morală şi netlectuală. îmbunătăţirea disciplinei fiind pregătită după cum avusei, vestii că voi deschide un registru în care să înscru numele celor ce au lipsi, buna sau uricioasa condută, buna sau uricioasa recitaţie a leţiilor, resplătirile şi pedepsele. Deschisei acest registru, şi schiţai într-o dicată portrătul bunului scolar, portret care nu era alt lucru decît o instrucţie de-a dreptul. În sfîrşit, povestii, de două ori pe săptămînă, [59] anecdote potrivite de a recomanda calităţile care deosibesc pe bunul scolar şi pe fiiul virtuos. Toate acestea trec adesea ca un lucru de puţin folos, pe lîngă învăţătură. Nu mă disput de loc cu oricine ar fi pentru acest sujet, fiidcă n-am văzut niciodată nimic a rezulta din aceste feuri de dezbateri din care neştine remîne cu vorbele; dar avusei îndată pentru mine esperiinţa şi dovada cea mai complectă că aceasta de care vorbii este abza a tpată învăţătura bună. După aceasta veni rîndul învăţăturei. Deocamdată mă îndeletnicii la citire, scrisoare şi calcul. Aceste eserciţii fuseră toate perfecţionate. Intrudusei studiul înţelegător al gramaticei, al geografiei şi desemnului liniar, şi nu suferii de loc într-aceste lucrări,  atrece un singur cuvînt la să se înveţe mai nainte de a fi bine priceput. Voiam în sfîrşit a îndestula pe inspectorul meu despre regularitatea învăţătorilor. mai dupe trei săptămîni de la invitaţia mea, veni într-o frumoasă zi la şase ceasuri de dimineaţă a se aşeza în sala mea şi a vedea copii sosind unii după alţii. Chiar pe mine m-a precedat la scriitorul meu, ceea ce îmi fuse o leţi destul de bună, şi de care m-am folosti pe timpul viitor. Îndată ce scolarii veniră, s-pucă a dirigea una dupe alta toate eserciţiile, invitîndu-mă din cînd în cînd a face cîte o producere, al care să răspundă scolarii. Ne ţinu cinci ceasuri şi nu da semn de cea mai mică dorinţă de a porni din clasă. După ce îmi săvîrşi cercetarea îmi strînse cu căldură mîna, [60] îmi zise că era mulţumit; şi mă lăsă prevestindu-mă că după prînz o să mă poftească ca să-i dau oarecare amănunte. Veni întradevăr a-mi cere multe, a-mi da bune însemnări, şi mă lăsă  a presimţi c încă n-am aflat staţia unde trebuie să-mi săvîrşesc cariera. Mai nainate de a porni, aruncă o căutătură de ochi pe registrele mele şi mă însărcină de a-i adresa o notă asupra mijlocului prin care a ajuns a la întocmi. Scolarii mei erau asemenea încîntaţi de această vizită ca şi mine; şi, după cincisprezece zile, adresai Dlui inspector amănuntele ce-mi a cerut. Nu e nimic sau prea puţin nou în orînduirea registrelor mele, ziceam în adresa mea. Ceea ce a putut să-ţi tragă luarea aminte cercetîndu-le, aceasta n-a putut fi decît scrupuloasa esactitudine cu care sînt ţinute. No. 1 Registrl de instrucţia scolarilor, arătînd cu un număr de orînduială pentru fiecarem data intrării sale, numele şi pronumele, profesia şi conlocuinţa părinţilor săi, clasa în care a fost primit, acelea în care a trecut pe rînd, conduita în deosebitele semestre, lipsirilr sale. No. 2 Registru de chemare, pentru a dovedi lipsirile pe fiecare zi. Lipsirea de dimineaţă se arată prin o trăsură orizontală, cea de seara printr-o verticală; reunirea acestor două semne în formă cruţe arată lipsirile de dimineaţă şi de seară. Monitorul general face notele. La sfîrşitul fiecăriea săptămîni, citesc regsitru scolarilor; la sfîrşitul fiecăruia trimestru, îl citesc dinaintea membrilor comitetului local care vizită scoala. Acest registru este mai energic în rezultatele [64] sale decît toate îndemnurile, toate regulamentele, toate pedepsele; se tem că se vor trece într-însul, şi vin regulat în clasă ca să nu se espuie la acest afront. Către aceasta acest registru îmi este neapărat pentru corespondenţa mea din toate sîmbetele. Într-adevăr, în seara acesteu zile, adresai părţilor şi mumelor a căror copii au lipsit de la leţii biletul următor; Fiiul Dumitale a lipsit de ... ori în săptămîna care trecu. Mă ve obliga de a-mi face cunoscut pricinele acestor lipsiri. Înfăţidarea unui dorobanţ, face mai puţină întipărire decît fac la noi aceste mici epistole: îmi trimit copii regulat ca să-şi cruţe nevoia de a la primi sau învălmăşala de a respunde la ele. Aceata este un fel de siluire morală care se esercitează asupra părinţelor, o ştiu bine: dar o esercitez pentru folosul fiilor lor. No. 3 Registru de resplătire. Îl numesc cartea de aur; este legat în roşu, cu o cruce de aur. Acest instrument scolastic, aţîţă emulaţia şi creşte lăcerea dea fi scris într-însul. No.4 Registru de pedepse. Acesta este acrte cea neagră, este împrotivitorul No. 3 lea. Îl rup în toţi anii; nu trebuiea rămînea urmă de a o greşeală dion colo de acest termen. No. 5 Registru de corespondenţă. Într-acesta copiez toate acestea adresele ce primesc de la D. rectorul academii şi de la D. inpsectorul scolelor, de la D. cîrmuitorul şi de la D. subcîrmuitorul, care e prezidentul comitetului superior, de la Ddlor juraţii, din care unul este prezidentul comitetului local, şi de la membrii care întocmesc consiliul municipal. [62] Într-acesta înşir asemenea conceptul cererilor mele raporturilor mele, scrisorilor mele, răspunsurilor mele. No. 6 Registrul de vizitori. El este destinat a primi observaţiile membrilor comitetului şi ai academii carii îmi inspect scoala. El nu obligă pe vizitori pe vizitori a esamina cu mai multă îngrijire decît ar voi, nici mai vîrtos, a pune de acele fraze lîudăroase şi goale de sens care nu spun nimc nimului; dar el pune pe învăţător în confidenţa lor, află dorinţele lor ş îi pofteşte a-i adresa observaţiile şi sfătuirile lor. No. 7 Registru sau inventar de materialul, tablele de lemn, de peatră, cările, de instrumentele, etc., objete ce sînt ale scoalei. Am auzit vorbinde-s de nişte învăţători îndestul de puţini învăţaţi scoalei cu ale lor; îndestul de neîngrijiţi pentru ae lua mutîndu-se la altă staţie. N-am voit ca o bănuială de felul acesta să se poată vreo dată rîdica asupră-şi. Registrul meu  contrasemnat de prezidentul comitetului locl, din trimestru în trimestru, va ajunge cu înlesnire scopul meu. No. 8 Registrul de contabilitate. Satul încărcîndu-mă cu cele mai multe lucrui şi cumpărări care interesează scoala, sînt dator a ţine un cont oficios de priimiri şi cheltuieli ce se raport la acest objet. No. 9 Jurnalul scoalei. Acesta este unul din acelea pe care îl ţiu cu mai multă îngrijire. El este al viitorimei. Într-însul însemn vizitele, esamenele împărţirile preuţilor, toate schimbările cel ami însemnate în disciplină şi în învăţătură. Îmi pui [63] datoria printr-acest mijloc a mă gîndi mai adînc asupra acestor objete; iindcă, raportînd într-acest jurnal faptele care au înclinare cu dînsul, mă pu neîncetat subt ochii urmaşilor ce voi avea o dată în scoala mea, şi căror n-aş voi voi a lăsa însemnări fără nici un folos. No. 10. Cîrticica de condută pentru fiecare scolar. Aceste cărticlee sînt ale scolarilor. În ele scriu purtarea lor la sfîrşitul fiecăria săptămîni. Părinţii îmi pun semnaturele (iscălirile= lor la notele mele, şi le însoţesc cîte odată de observaţiile lor. Am devenit printr-acest mijloc, consilierul şi amicul tutulor familiilor. Domnia ta vezi, Dle instructor, că toate acestea sînt nişte lucruări prea simple, şi că n-are cinvea trebuinţă a le îndeplini pritutindenea decît de o puţină binevoinţă şi de puţină gînire asupra lucrării ce face. n-avusei nici un răspuns la acest raport; dar într-o instrucţie pe care academia  împărţi dupe trei luni, învăţătorilor în lucrare, ţinerea registrelor de care vorbii le fu cu voiciune recomandată. Acest fel de respunsuri sînt att de glorioase resplătiri, însît sînt prea mîhnit de vorba ce-mi scăpă din gură. Mă păzii orea mult de aici înainte ca să vorbesc de aceea ce s-a petrecut cu ocazia inspecţiei scoalei mele; aţiţam prea multă gelusie în spiritul confraţilor mei ca să spui că modelele de aceste registre s-au luat de la mine. Către aceasta cea mai mică nesocotinţă subt raportul acesta vătăma şi pe buna cauza şi pe mine. Cînd voieşte cineva a face binele într-acestă lume, trebuie să ştie a lucra şi a tăcea. [64] Inspectorul meu urma această maximă cu o rară nefericire. Nu trecuse un an d ela vizita ce mi-a făcut, şi priimii prin mijlocirea sa misia de a organiza în capitala Deapartamentului (judeţului) o scaolaă primară superioară, şi a-i lua apoi direcţia. Acest loc era prea căutat şi prea cîştigos; dar nu preţuia cît al meu subt nici un raport, şi el îmi răpea tot felul de repaos. El îmi da un salariu mult mai mare decît acela de care mă bucuram, dar smulgea din braţele numeroşilor prieteni şi mă strămuta pe un teatru mai anevoie. Dobîndeam rezultate mulţumitoare unde mă aflam, şi eram mulţumit cu soartea mea, eram plin de recunoştinţă pentru tot binele ce-mi dăruia acela a căruia putere mă sprijinea, şi nu eram sigur de a reuşi aiurea: pentru ce să mă mut? Primii cu toate acestea neavînd cuvinte temeinice pentru a refusa. Mi se păru asemenea că această poziţie mă va forma mai mult. Noi aveam mai ordinar pentru a ne hotărî într-aceste cazuri două sau trei consideraţii de căpetenie, şi cîte o dată judecînd după lucruri cum merg ele în sine mai este o a patrulea consideraţie prea uşoare care însă biruieşte. Nu ştiu bine cîte consideraţii au fost pentru a mă hotărî; dar adevărul este că schimbînd locuinţa unui mic orăşel, pentru altul mult mai mare, mă coboram, mai  mult decît mă suiam cu o treaptă din acea scară pe care o numesc unii fericirea acestei lumi. Cu toate acestea călcai peste treaptă, dar plînsei părăsindu-mi capitala plăşii. De aş fi ştiut necazurile de tot felul care mă aştepta acolo, inima mea ar fi suspinat cînd intrai în capitala Departamentului. [65] Pe lîngă daca aş fi putut a presimţi că sănătatea mea s-ar ruina acolo şi că într-o zi aş privi ca un favor de a ieşi din acea cetate, tot ar fi trebuit să mă duc, fiindcă atunci nu aş fi putut să privesc această cestiune decît subt puntul de vedre al datoriei. Dar cît am fost vrednic de plîns! şi cît ar fi de nenorocit omul daca ar şti ceea ce arde de a cunoaşte, viitorul său! cît este de generoasă şi tînără provedinţa care îl acoperă cu atîţea nestrăbătuţi npouri pentru slabul muritor! Cu cît mă depărtam de staţia mea cea din urmă cu atît mîhnirea mă stăpînea. Acolo avusese grădini şi arguri; nu se smulge cineva de la natură fără a arunca înapoi o dureroasă căutătură de ziuă bună, fără a cerca o lungă zdrobire de inimă şi nişte vecinice păreri de rău, crede-mă, cititor. CAP IX. Direcşia unei scoale primare superiore. Observaţii asupra osebitelor nuanţe de scoale superioar. Scoale industriale. Scoale pregătitoare. Clase de franceşte. Curs industriel. Scoale de vîrsnici. Articolul 40 dein legiuirem din marea legiuire a anului 1833, poartă, că afară de scaola elementară comunele capitale ale departamentelor şi acelea  [66] a căror populţie trec peeste şase mii suflete sînt datoare a avea o scoală primară. Care este îvăţătura ce este datoare a da o scoală primară superioară? Aceeaşi legiuire respunde prin întîiul său articol: instrucţia primară superioară coprinde neapărat (afară de objetele învăţăturei elementare) elementele geometriei şi obicinuitele sale aplicaţii, osebit de desmnul liniar şi de arpentagiu, cunoştinţe dinştiinţele fizice şi din istoria naturală, aplicate la trebuinţele vieţei, cîntare, elemente de istorie şi geografie, şi mai vîrtos de istoria şi geografia patrii.  Între învăţătura unei scoale primare, şi a unui colegiu, este o deosebire pre amare, este un loc sec care veni al împlini instrucţia primară superioară. Aşa fondaţia acstui fel de scoale este poate cea mai mare binefacre a legiuirii din 1833. Dar cu cît acest fel de scoli este neapărat şi lesne de întocmit, dupe cum resultă din acest fapt, că 103 sate care nu erau îndatorate au întocmit de bună voiea lor scoale superioare, cu atît ele sînt mai anevoie de întocmit în alte localităţi. Chiar astăzi, din 290 sate impuse de legi a creea asemenea scoli, abia 161 s-au conformat cu cererea ei. Satul care mă chiemă era unul dinacelea ce se însemna în legiuiri dar el era, altfle, însuflat de atîta ardoare pentru propăşirea învăţăturei, încîzt făcuse în pripă ceea ce cerea dela dînsul legislatorul. Încărcat d efruntaşii lui de a înfăţişa unplan de organizaţie, începui a mă ocoli cu toate documentele nepubicate pentru acest sujet. Citii esoziţia motivelor legiurei din anul 1833, circulară ministerială care o [67] urmă îndată, cartea Dlui Cusin unde face cunoscut organizaţia celo mai bune scoale din germnaia, şi toţi progrmaii scoalelor superioare din Patrie. Rămăsei uimit de osebirile ce înfăţişau aşezămintele desemnate subt acelaşi titlu; dar legislatorul a prevăzut aceste nunaţe. El a zis, articolul I al legiurii din 1833: După trebuinţele şi mijloacele localităţilor, instrucţia primară va putea să priimească desvoltările care se vor judeca de cuviinţă. El a încredinţat dar inteleiginţei feicăria localităţo misia de  a-şi da toate perfecţiile ce ar cere interesele sale speciale. i a făcut prea bine; fiindcă era cu neputinţă ca toate scoalele primare superioare să fie organizate asupra aceluiaşi tip. Se află localităţi care sînt într-un rang mai sus. Nu vorbesc de Paris, unde, pe lîngă şi peste toate scoalele primare superioare care vor putea a fi întocmite, va trebui totdeauna un şir de aşezăminte speciale, unde institutul comercial, conservatoriul de arte şi meserii, scoala centrală de arte şi cea de manufactură vor vedea încă a se ivi pe lîngă ele un şir de aşezăminte, toate străine de învăţătura limbelor clasice şi toate deosebite unele de altele, sau de scaolele consfinţite la profesiile literare. dar vorbesc deocamdată de cetăţile Nante, Borbo, Marseil, Ruen, Mulusa, care cer o instrucţie populară de un grad superior, de o dată special şi osebit. Vorbesc apoi de cetăţile Lil, Strasburg, ...care cer încă nişte aşezăminte de un grad mai înalt.  să răspund confidinţei cu care m-a onorat, nu mă mărginii numai a studia documentele, voi a vedea scoaele. Dobîndii o voie sau mai bine o [68] misie de trei luni pentru a face folositoare vizitele, şi mă încredinţai încă printr-acest ocolo că se află încă mai multe feluri de scaole primare superioare decît gîndisem. Aici era o simplă scoală elementară ceva mai bine înzestrată şi tot subt numirea de mai sus, colo o clasă de franceşte sau de o retorică cam stătută, pe care o numeau colegiu; aiurea, un fel de scaolă industrială ori agricolă; mai din colo, un de scoală pregătitoare pntru scoalele speciale ale guvernului. Într-un cuvînt, nu văzui două scoale primare superioare care să se asemene, ba am văzut unele pe care nu pot a le clasa în nii una din categoriile ce espusei. Îmi făcui alegerea potrivit cu trebuinţele localităţii care mă chema în sînul său, şi înfăţişai planul unei scoale adevărat superioare. Noi nu întemeiarăm o simplă clasă superioară care să aibă înclinare cu vre o scoală elementară, pentru cuvîntul că de felul acesta esistau două, una dupe modul mutual, alte dupe cel simultanat şi eram dator să nu fac conchiste asupra uneia sau asupra alteia, ci să continuu fapta amăndurora. Scoala primară superioară de la Caldon, care este neatîrnată de condei, de scoala artelor, de scoala normală, de scoala fraţilor ai doctrinei creştineşti, de scoala municipală dupe modul mutual, şi care nu adaogă programului din legi decît contabilitatea comercială deşi numără zece învăţători, din carre doi veghiază  asupra studiilor, fu una dintr-acelea care se slujeau de modele. Noi nu avurm ambiţia a pregăti ca dînsa scolari pentru scoala normală şi pentru scoala de arte şi meserii. dar, ca ea, noi calcularăm un aşezămînt [69] pentru cincizeci pensionari sau semi-pensionari, din care douăzeci se vor ţine cu cheltuiala obştii, şi cincizeci esterni din care iubirea de înaintare a vreunei asoţiaţii de binefaceri v alua o parte pe socoteala sa, în ceea ce ar avea înclinare cu veşmîntarea li cărţile trebuitoare. Un local prea spaţios cu o grădină prea întinsă ni se dete de către cetate; pentrsionarul remase subt îngrijirea mea. Cetatea voind a avea funcţionari şi nu industriaşi, îmi făcu un salariu cuviincios şi hotărî salarii învăţătorilor ajutanţi. Dintr-aceştia îmi dete doi spre a locui şi a fi aproape de mine, unul mă ajută la învăţarea ştiinţelor, celalalt la învăţătura ce putem a o numi literarăm fiindcă îmbrăţişează gramatica, istoria şi geografia, tot felul de compuneri trebuincioase la clasa meşterilor învăţaţi. Instrucţia morală şi religoasă fu dată printrun june eclesiasttic eşit chiar el din scaola meşterilor, şi care găs de măreaţă misia ce i s-a încredinţat. El locui cu noi şi ne ţinu loc  de regulament de disciplină pentru sculatul şi culcatul băeţilor, fiindcă totdeauna el îi ducea la dormitor, după ce i-au făcut a zice rugăciune de seara, şi-i primea la eşirea din pat ca să zică pe a dimineţei. În programii ce înfăţişai de la început asupra acelor ramuri de învăţătură c erau cerute, totul s-a mărginit în instrucţia cerută de lgi, şi veghiam totdeauna cu o grijă nemărginită ca să nu se străluci. Într-o scoală d efelul acesta, nimic nu trebuie a rivaliza cu învăţătura unui colegiu, şi gonii cu străşnicie toată tendinţa ambiţioasă, toată eserciţia de stil nefolositor sau de deşartă declamaţie. [70] Place cineva fără îndoială junilor dîndu-le a trata sujete de imaginaie sau desimtiment; dar poate cinvea să le placă astfel şi a le face mult rău. În alte localităţi înţeleg altfel scoalele superioare. Scoalele de felul acesta cum sînt la Nante şi Havre trebuie a pregăti pe juni cu oarecare cunoştine de comerciu şi de navigaţie. Aiurea, scola superioară va fi numai o scoală industrielă. la Strasburg şi Mulusa, unde mai multe scoale eementare sînt mai nişte scoale superioare, n-ar trebui decît o scoală industrielă pentru a îndestula toate trebuinţele. Dar programul acestei scoale va fi cu totul deosebit de al scoalei orimare superioare de la Montpelier, unde va predomni spiritul de ştiinţe care se cuvine unei localităţi dominată peste tot prin facultăţile ştiinţelor şi medecinei. Aiurea, scoala primară superioară va trebui să se raporte la învăţătura colegiuli comunal. Ea se va mărgini la cursuri de această natură, precum se urmează într-un mare număr de cetăţi. Confidinţa familiilor nu ar fi ma puţină, a zis un glas, un glas puternic, amorului lor de sine ar fi mai îndestulat despre unele cărţi.... şi aşa ar putea să se înmulţească prea iute ceea ce esistă în alte părţi subt numele de scoale intermediare, de scoale cetăţeneştii. În localităţile cele mai importante, scoala superioară, lipită pe lîngă colegiul regal, va deveni e o dată, ca la Versalii, un curs pregătitor pentru scoalele guvernului, o întrupare de cursuri indestriele şi o clasă de retorică. [71] Dar aceasta va fi o escepţie, ca localitatea unde ea înfloreşte. Şi mai adesea s-ar cuveni a se raporta leţiile unei scoale bogate dirigeată de fraţii doctrinei creştineşti, precum acelea din Orlean, Clermont, la un pensionat popular precum cel din Dinan protegiat de Lamenais, superior obştesc al fraţilor, şi astfel va spori mai bine folositoarea instrucţie ce reclamă clasa de sus de la clasele de jos. Uneori o scoală de vîrsnici, poate să fie raportată la o scoală elementară, la o scoală industrială sau chiar la cea normală, fiindcă scoala de vîrsnici poate asemenea să fie prea osebită. Ea va fi ici o simplă scoală de citire, de scrisoare şi de calcul. Aiurea, va adăoga cineva pe lîngă aceste esrciţii desemnul liniar, cunoştinţe de economie domestică, de tecnologie, de fizică, de himie, de geometrie elemenatră.Din colo, va simţi cineva trebuinţa de a da cunoştinţe de instrucţia morală şi religioasă; fiindcă neştine nu poate a prăsi, subt acest raport, nici pe aceia carii sînt espuşi pe fiecare zi la amăgirea învăţăturelor şi esemplelor de o potrivă vătămătoare. Şi cu cît patimele turbură viaţa vîrstnicilor, cu atît mai mult se cade a stărui spre a întimpina un rău prea general şi prea cunoscut pentru a nu merita o băgare de seamă specială. dar cu o scoală agricolă nu se poate confunda scoala primară superioară. Scoala agricolă este un lucru special, şi nu poate a se raporta în instrucţia primară decît la scoalele normale, şi numai în felul de rîndul al doilea, precumscoala vîrstnicilor. Nu voi vrbi dar de dînsa decît ca de cea mai mare [72] din aşezămintele la care am fost chemat: după scaola normală. Într-adevăr, săînt dator acum a da socoteala e ceea ce am făcut ca director unei scoae normale, fiindcă această înaltă poziţie mi-a venit într-un timp cînd abia dirigeam o scoală superioară de cîţiva ani.Această ridicare fuse prea curînd îr-adevăr; dar într-această epocă învăţătorii primari carii făcuseră studii complete erau prea rari şi aceasta-i au făcut a fi chemaţi la funcţii adesea prea superioare cu meritul lor. CAP X. Scoala normală. material. Salele claselor, despre studii şi despre muzică. Sala de văi. Dormitorul. Exerciţii gimnastice. Grădinaă. Cabinet de fizică. Colecţie de instrumenete aratorii. Bibliotecă. Am spus chipul cum am ajuns atît de june în capul unei scoale normale, pricina însă este mai mult că am intrat într-această carieră într-o epocă de esepţie. Dar doresc din inimă ca să nu se întîmple niciunuia din prietenii mei de a fi încărcat cu o povară atît de ostenitoare mai nainte de vîrsta şi esperiinţa trebuitoare. Ceea ce mă sprijini este că m-am supus priimind direcţia unei scoale fondaţie am ajutat-o. Într-adevăr, m-au însărcinat de a culege pentru direcţia [73] scoalei normale a judeţului toate documentele ce au meritat a fi consultate, dupe cum am fost însărcinat şi mai nainte de a duna pe acelea care ăutea a-mi da luminele trebuioare pentru fonedarea scoalei superioare. Unisem la lucrul meu oarecare ţintiri generale scoalelor normale, şi cînd mă poftire era un rodin pentru a căria neprimire aş fi avut părere de rău. Apucîndu-mă de lurul dupe instalaţie, începui de la partea esterioară, ca în timpul cînd reformai scoala de la Balbon. Şi fie vorba de scolari, sau de învăţători carii trebuie a da esmplul, se cuvine de la începutul lucurlui a-l da., Junimea nu se formă altfel. Către aceasta, bună orînduire şi curăţenia trebuie a domni la cea mai înaltă treaptă în toată casa de educaţie. Dar manţinerea bunei orînduili şi curăţeniei numai acolo este putincioasă unde este un loc pentru fiecare lucru. Numai acolo poate să puie cineva fiecare lucru la locul său. dar fusei mult timp nenororcit subt acest raport; locul îmi lipsia. Scoala noastră la început fuse mai mult o tabără decît o casă. Judeţul, silit de autoritate superioară, a hotărît să aibă o scoală normală, dar nu şi-a făcut o idee întreagă despre cheltuielile unui aşezămînt de felul acesta. Am socotit la început că fiind vorba a crea, cineva ar avea să croiască dupe cum se zice de obşte, din bucata întreagă de postav şi a zidi un fel de ospel cu toate grădinile şi prejmuirile trebuitoare. Astfel visam lucruri mari, şi aruncam pe hîrtie projetul unei mici academii. Cînd văui cele[74]  dintîi votuir ale consiliului general, rîndul meu fuse încă o dată cu crezimea zdrobit. Omul este supus nălucirilor şi esageraţiilor la orice vîrstă. Înalata înţelepciune care ne oblăduieşte voeişete aşa; ea ne face totdeauna a pricepe idealul, în vreme ce viaţa ne arată lucrurile aievea. Dar într-o zi vom şti la ce a fost bună aceasta întocmire a lucrurilor.Îmi deteră pentru locuinţă mie şi celor treizeci scolari ai mei o veche zidire părăsită. Cînd avusei cea dintîi cuoştinţă de această zideire, mă dusei să-mi dau demisia din foncţia la care mă chemase. Cele dintăi întipăriri, cîte od ată bune sînt alte ori cele mai rele. Ele săînt adesea dirigjate prin simtimentul iubirii de sine, cel mai primejdios din povăţuitori. Eu consultai un al oracol, glasul datorii mele, şi îmi schimbai rîndul, fiindcă-mi adusei aminte că omul dobîndeşte multe cînd ştie să ceară la vreme şi a se pregăti dinainte. Casa noastră, este adevărat, nu numai că era dărăpănată, dar era şi rău pusă; intra într-însa printr-o uricioasă ulicioră, şi era prea mică; dar avea curţi spaţioase şi coridoare prelungiţe. a se învecina cu nişte grădini întinse, şi prin mijlocul unor schimburi şi cumpărări urmate într-un timp de cîţiva ani, putea să facă cineva ceva. Ferindu-mă cu o îngrijire religioasă de a cere alt lucru decît folosul, dobîndii puţin cîte puţin tot cemi trebuia. Aceatsa însă nu fu fără osteaneală, şi mai de obşte neştine are prea puţin cuvînt de a pune scoalele normaleprin orăşele, fiindcă ele au trebuinţă, pentru a izbuti, de mijloace care se întîmpină numai în cetăţile cele mari. la început s putea teme cineva [75] că ostenelele, administraţiile, teatrele şi colegiie să nu fi luat prin cetăţile cele mari toate localele disponibile; dar veacurile acare ne-au preceedat ne-au lăsat atîtea zidiri, şi consiliurile noastre generale au votat cu atîta generoitate clădirilae trebuitoare, încît mai pretutindenea s-au putu aşeza în capitatele judeţelor academii în locul acelaor scoale normale pe care, în lipsa altor edificiuri, le-au pus pentru un minut în localităţile de rîndul al doilea ca să poată da toate luminele de direcţie şi preveghere care sînt de dorit. După ce am prefăcut cîteva camere mici în mari, şi cîteva mairi în mici; după ce mi-am mutat locuinţa din aripa stîngă în cea dreaptă; după ce am plătit mai multe plane nefolositoare pe care le înfăţişase ashitectul, neştiind care ar fi acelea pe cae el le va executa şi acela pe care nu; după e au dat pe rînd pentru slujba scoalei toate localele ce ea trebuia să cuprindă; după ce  nu fusei mai mult mărginit numai în cabinetul meu, şi cînd familia mea deocamdată locuită afară, mă reuni. Mă aflam binişor. Era mijloc de a merge mai daprte; dar nu eram rău, şi dacă trebuie a urmări idealitatea pretutindenea, este de trebuinţă a suferi cu mulţumire a nu ajunge pe de deplin în nici o parte. Deocamdată aşezasem dormitoriile. Aceasta este partea cea mai temeinică într-o casă de educaţie; fiindcă este prea trebuincios de a avea un aer curat în vremea somnului ca şi ziua. Dormitoriile noastre, părţile cele mai de sus ale edificiului, era cele mai mari din camerile scoalei, un prinveni şi a manţine un aer bun. Mai întîi claselor ne slujiră de sală [76] de studiu. Aceasta era o necuviinţă foarte rea, şi atîta vreme pe cît ţinu această îndoită destinaţie a acelor locale, n-am putut niciodată a prinveni ce ambiţionam mai nainte de toate. O sală ocupată totdeauna este la sfîrşitul a cîteva săptămîni o sală îngălată. Pe timpul verei, aceasta era de suferit toate ferestrele fiind totdeauna deschise. Dar în cel de iarnă, sufeream şi vedem pe scolari suferind. Daaca ar fi fost răul numai pentru ajutanţii-învăţători şi mine nu near fi păsat, dar căldura sobelor, unită cu o atmosferă de o mie de ori rezultată de alţii mai nainte e a primeni l fiecare din scolareii noştri, îi ataca fiziceşte şi moraliceşte. Pusei morisci pretutindenea; fuse îndeşert; nu privenirăm a dobîndi un aer putincios de afi rezultat. Pentru a avea două sale mai mult, adică o sală de clasă specială pentru fiecare din amîndouă diviziile, una pentru întîiul şi alta pentru al doilea an, trebua o cheltuială însmenată. Unii îmi puneau înainte ceea ce se făcea aiurea, alţii neputinţa de a păstra simetria edificiului, alţii încă groasa sărăcie a judeţului care rebuia să de acheltuielele trebuitoare. Dar ce sînt cîteva mii de franci cînd este vorba de sănătatea şi de cultura intelectuală a acestor juni învăţători carii vor revărsa într-o zi pretutindenea bunele obiceiuri ce le-au lkuat la svcoala nomală? Nu este îndestul de cunoscut că este cu neputinţă de aînţelege şi a învăţa ceva într-o atmosferă care găseşte şi care oboseşte toate simţurile? Cît despre  mine, sînt încredinţat că mijlocul cel mai sigur de a îmbunătăţi starea morală a omului şi a da facultăţilor sale [77] intelectuale ce mai înalt grad de dezvoltaare, este de a vea o mare îngrijire de starea lui fizică. Cîştigă cineva mult pentru suflet cînd îngrijelte de trup; subt raortul aerului, curăţeniei şi cumpătului. Saa noastră de studiu era pe lîngă acestea prea jos aşezată şi prea mică. Orice saă care n-are o înălţime pe patrusprezece picioare şi atîta loc gol cît coprind scolarii, este prea mică. Şi a noastră era plină de bănc şi abia avea o înlţime de douăsprezece picioare. Nu putui     să mă astîmpăr nici să mă odihnesc pînă nu dobîndii încredinţare ca să se mai înalţe şi să se mai unească pe lîngă dînsa alte două sale pentru clase. Întocmii apoi preumblări cuviincioase în curţi şi întro grădină ce cultivam pentr a înlesni aprovizionarea casei. La început această grădină era mică; dar doborînd toate nefolositoarele despărţiri, plantînd într-însa arborii trebuitori, şi mai adăogîndu-i din vreme în vreme oarecare locuri cu care se învecina şi pe care noi le cumpărarăm din economiile scoalei dobîndirăm tot spaţiuldorit. În mijlocul grădinei, făcui prin ajutorul a cîteva plantaii un fel de salon. Aici stau scolarii la ceasurile de recreaţie, de conversaţie şi chiar de repetiţie. Scolarii petreceau acolo aceste minute mai în toţi timpii anului. Preumblările şi lucrările culturei nefiind de ajuns cu cererile igienei, findcă noi n-aveam nici frumoasele curţi ale măreţei scoale de Versalii, nici întinsele grădine ale escelente scoale de la Şartre, întocmii cît mai curînd îmi fuse cu putinţă, [78] instrumente şi eserciţii gimnastice. Ceasurile dimineţei erau consacrate la studi şi repetiţii dar o jumăttae ceas de serată era  dăruită gimnasticei, în toate zilele cînd n-aveam nici lucruri multe de cultură nici preumblări afară. Dau cîte o dată puţină importanţă gimnasticei. Ea nu este totdeauna folositoare învăţătorilor. Daca unii dintr-înşi carii au pensionari simt datoria a-I esrecita la această artă, ceilalţi nu vor putea de loc a urma aceiaşi cale; nu este totdeauna cuviincios ca să inveţe pe scolarii lor a se tîrî în susul catartelor, sau acelor bîne netede şi rotunde ce se înalţă uneori pentru petreceri, sau a se urca pe scări de funii, fiindcă se află încă localităţi unde aceste eserciţii vatămă dieile obşti. Adaogă că copii dupe la sate fac asemenea eserciţii fără nici un indemn din afară. Dar aceia din cetăţi cer ca să li se facă din aceasta un objet de neapărată trebuinţă. Este datorie a învăţătorilor privaţi sau acelor publici de a da aceaastă leţie? Într-această privinţă, nu voi trage altă regulă generală decît aceea de a respecta cuvinţele întocmite, fără a le izbi cu o nesocotită vioiciune. Dacă pusei scolarii-învăţători ai mei la imnastică, pricina este că dînşii născuţi la ţară, strămutaţi iute în mijlocul unei mari cetăţi şi ma neîncetat îndeletniciţi la studii, aveau trebuinţăde eserciţii ceva cam obositoare pentru ale păstra vioiciunea şi sănăttaea într-o vîrstă care hotărăşte viitoul unui om. Pusei un minut mînuirea armelor pe lîngă celelate lucrări ale gimnasticei, dar văzui îndată nişte necuviinţe atît de mari încît mă grăbii a o [79] opri , desnădăjduit de causă. Daca aş fi putut să fac a se fda scolarilor mei maisteri de danţ, fără a mă espune împreună cu dînşii la cesnura opinii publice poate aş fi făcut-o. Danţul, mai mult decît oricare lucru, învaţă ape june a-şi ţine trupul, a şti ce să facă cu braţele şi picioarele sale. Acesta este un folos ce aş fi dorit a-l asigura scolarilor mei. Dar simţeam prea bine că daca aceasta aar fi fost o nesocotinţă cu vîrf dn parte-mi voind a brava opinia pentru acest sujet, ar fi fost o greşală încă şi mai cu vîrf voind a da junilor o obişnuinţă la care ei se vor da, o dată eşiţi din scoală, comprometînd  de o dată şi poziţia lor personală şi interesele morale ale junimii ce le este încredinţată. Danţul dar fiind cu neputinţă, am alergat la artea de a mîna  armele. Dar oare-cine mă întreabă cu ironie daca am rîndul de a forma în scoala normală capoali de guaredia naţională, şi pricepui unde izbeşte această întrebare. Învăţătorul este dator a împlini ca oricare altul, ba mai bine decît oricare datoriile sale de cetăţean; dar el este oficier învăţător numai în clasa sa. Nu suferii mai  mult de aici îniante nuşcă în casă, ca să nu las legumă gustului vînătoarei, care se dezvolată cu atîta înelsnire în oarecare localităţi , şi care se cuvine învăţătorului întcmai ca obiceiul de a bate toba, cum am văzut făcînd în cîteva locuri. Asemenea nu îngădui ca neştne să mai mînuiască sabia ori pistolul. Proscrisei asemenea bilardul sau aşezămintele de un ordin superior, poate să pricinuiască o plăcută petrecere, dar nu trebuie a fi cunoscut de scolarii învţători a unei scoale de educaţie populară. În adevăr ce bun rezulta din această cunoştinţă ? Învăţătorul care va ieşi din scoala normală cuoarecare putere într-acest joc se va ţine a-şi cultiva talentul. Negăsind alte ocazii , se va stricora în cafenele în ceasurile sale de repaos; va isprăvi a se afla într-însele apoi în tot ceasul. Gonit din cafenelele residenţei sale prin autoritatea locală, el va căuta altele mai departe; el se va muta; va călători ; va neîngriji datoriile sale cele mai sfinte pentru cea mai mică din petreceri. Aşa dar, cafeneaoa şi cîrciuma, zic, sînt pentru dînsul în părerea mea locuri de degradaţie, fiindcă acolo nu numai că se perde pe sine dar perde dconfdinţa familiilor. Pefectoriul, cuinia, cămara, şi cele pe lîngă acestea îmi trăseră şi prin băgarea-de-seamă pe rînd . Ceream pentru toate şi prin toate o curăţenie desăvîrşită, şi nu numaoi htoram însuşi felurille bucatelor pe fiecare săptămînă, dar eram de faţă pe toată dimineaţa la primirea proviziilor zilei, ţinem însuşi însemnări de cheltuele ce cerea responsabilitatea mea, fiindcă administraţia generală a scolaei, în care se coprindea şi venitului, era în mîinile mele; vedeam, în toate zilele la deosebite ceasuri, cuinia şi refectoriul. Mîncînd mai obicinuit cu familia amea, la refectoriul obştesc mîncam o dată, de duă ori pe săptămînă, şi la zilele neprevăzute; dar locul meu era totdeauna hotărît, şi în lipsirile mele se ocupa de acela din învăţători care avea dupe mine cea mai mare autoritate asupra scolarilor. Două veşmîntării lipite cu dormitoriile au fost deschise de la început. Noi nu eram îndestul de bogaţi ca să încrediţăm ţinerea lor surorilor de [81] caritate, dar m-am dus a studia chipul cum se făcea această slujbă de surorile din colegiul regal şi îl imitai. O sală de băi este asemenea neapărat într-o casă unde sînt atîţea juni. Nu o aveam încă. N-aveam cabinet de fizică, şi n-aveam altă bibliotecă pentru scoală decît cabinetul meu. Aceasa îi înlesnea folosul de a fi  bibiotecarul tutror şi a urma de aproape pe cititori sau studiile fiecăruia; dar acesata îmi fura un timp prea preţios, şitemerea de amă supăra oprea cîte o dată pe scolari de a veni să cearăvolumele de care aveau trebuinţă. Numeroase făgăduele unele în ruma altora mi se didese pentru aceste objete, cînd în sfîrşit fondurile trebuincioase pentru nouă constucţii. Crezui atunci că toate se vor face într-o clipă de ochi, dar comisia era şi conştincioasă şi luminată. Ea voi a vedea lucurrile cu chiar ochii si. Ea se adună de mai multe ori ca să mă asculte, şi cu toate că ea era cumpusă în parte de oameni cu totul străini de învăţătură şi de direcţia unui pensiotan, văzui cu mirare că în puţin timp ea s-a pus în şiroiul tutror cestiunilor care au făcut a se naşte ş tutlor luminilor ce a revîrsat pe ţară legiuirea din 1839. Mai de oobşte statutee scrise şi statutele puse în lucrare nu se aseamănă. La noi n-a fost aşa. Comisia a priceput atribuţiile sale în toaată întinderea lor şi el le esercita de o dată după dadevăratul lor înţeles şi dupe spiritul instrucţiileo purcese de la autoritatea superioară. Dezbaterea nu s-a prelungit mult, şi construcţiiile fură făcute. Dar îmi lipsea încă ceea ce este [82] sufletul şi viaţa unei scoale normale, şi fără care este un trup moprt, o scoală de aplicaţie. Nu aveam local pentru scolari; n-avema fonduri pentru a plăti un învăţător. Avusei deocamdată pentru sală un fel de hangar şopron deschis fără păreţi provisoriu; dar era cel puţin un lucru început şi care trebuia să se urmeze. Pentru a avea plata unui bun învăţător, împuţinai cu o slujbă iconomatul care încărca casa cu o cheltuială nefolositoare. Scoala practică fuse astfel aşezată. La început fuse uricioasă, dar prin îngrijire şi lucrare, ajunsei a face dintr-însa, atît de neperfectă şi vrednică de milă cum era la început, scoala-model a academii.  În sfîrşit Departamentul cumpără pentru oi cu un mic preţ, un loc cam părăsit, un fel de loc petros în preajma cetăţii, şi pentru care noi avurăm însărcinarea, colegii mei şi eu, a face o scoală-de copaci (răsadniţă) un deposit de cele mai bune instrumente de grădinărie şi agricultură. Consiliul general, este adevărat, nu slobozia pe an decît o mie de franci pentru aceste objete; el nu voia a face din noi şi scolarii noştri  agricultori; ci dorea ca să ne tragă băgarea de seamă asupra îmbunătăţiri locurilor, seminţelor, legumelor şi altor deosebite feluri de fructifere, şi el nu se înşeă în socoteala sa că junii plini de ardoare vor face cunoscut toate propăşirile în obştea rurală, şi vor ajuta cu folos societăţile de industrie şi agricultură. Stricata natură a locului care ni se încredinţase mă îndatoraă de a da un curs asupra îmbunătăţiri pămîntului. Asemenea făcui unui şi pentru seminţele (plantele a căror rădăcini sînt ca ale [83] cepei, )arborii de podoabă, arburii roditori, altoirea, tăiatul şi semănatul pădurilor. Pe lîngă teorie puserăm practica, aplicaţia. Mîna la lucru era masima scoalei şi neştine se ţinea de dînsa, fiindcă esemplul era dat de capul său. Oarecare preîmblări cercetătoare asupra ştiinţei în grădina botanică a cetăţii, altele dirijate păetimpul bacanţilor, cînd către munţi, cînd către celebrele aşezăminte de orticultură completară acese leţii, cele mai folositoare şi cele mai dulci din toate acelea ce am dat vreodată. Priveam aceste lecţii subt  un întreit punt de vedere; acela al sănătăţii pe care o întărea, acela al adevăratului folos ce ele dăruiau economii  domesatice şi acela al moraşităţii , ce mi se părea că ele îl dezvoltă într-un chip însemnat. Într-adevăr, lucrările culturei sînt în ochii mei cea mai bună igienă a sufletului. Învăţătorii cari au gust de deînsele ştiu a le întebuinţa pînă în ceasurile lor de repaos de care  au trebuinţă; ei nu se gîndesc niciodată   la plăceri care degradează; ei găsesc într-aceste distracţii simtimente curate şi sublime de simplitate pe care nimic alt în lume nu-I poate hrăni. Nimic nu va putea, mi se pare, a hărăzi, mai multe desfătări decît această arte de a îmbunătăţi felurile vegetaţiei, fie flori , fie roade. Omul care pricinuieşte aceste metamorfoze este mai creator; el se linguşeşte cel puţin  că a furat de la natură oarecare di tainele ei, şi este fericit de a regăsi pînă în împărăţia plantelor, atît de răpitoare şi atît de bogată în fenome, marşul atît de minunat aal felului nostru care este apururea în propăşire, şi care neîncetat merge spre perfecţie, urmînd înaltei şi nestrămutatei sale orînde. [84] Cînd dobîndii toate cele de care vorbii, îmi lipsi încă un lucru temeinic, o sală de cîntare şi muzică. Neştine prinvine la toate, daca ştie să ceară la timp şi cu cuvînt, în vree ce cerînd altfel face mai mult greşeli. De mai mult suferiam de chipul cu care scolarii mei îmi urmau esrciţiile cultului. Aveam o capelă în casă; dar această capelă era mică, şi adunarea noastră puţin numeroasă; nimic nu era mai puţin imposant, nimic nu inspira mai păuţin. Religia ca orice lucru, are trebuinţă de  afi la locul sau ca să-şi producă efectul. Pentru cultul dinnăuntru fi cu publicul. Cu cît adunarea credincioşilor este ai numeroasă cu atît de mult este mai solemnelă; cu cît este mai religioasă, cu atît este adevărata icoană a bisericei. Împărtăşii aceste cugetări preotului capelei; acesta vorbi cu preotul enorii, şi acesta mtă slujba capelei în biserica de lîngă dînsa, după ce a dobîndit binevoinţa episcopului. Noi fuseserăm prea folositori cîntării sfintei slujbe, şi biserica noastră fuse de aici înainte o sală de muzică, de cîntare, de concert. Aici formarăm o bibliotecă muzicală care se îmbogăţi puţin cîte puţin, şi scolarii mei au petrecut într-însa cele mai frumoase ceasuri de studiu şi de simţiri însuflate char de dumnezeire. Atnci fusei în cu,mlea dorinţelor mele; esteriorul casei mele era mulţumitor. Pentru cele dinnăuntru şi studiile ce se făceau într-însa am să vorbesc. [85] CAP XI. Minimum studiilor învăţătorului primar. Plan general pentru studiile scolarilor învăţători. Regulamente de primire, de disciplină şi lucrare. Tonul scoalei. Despre politeţă. Cu punţin în urma instalaţiei mele care fuse făcută cu pompă de către rectorul, în fiinţa de faţă a cîrmuitorului,a comisii de priveghere şi a celor mai principale autorităţi simţii că aînd datoria a dirigea studiile viitorilor învăţători, să cuvenia ca să am o idee hotărîtă asupra întregului studiilor, şi meditam, căutam cele mai bune mijloace de a le face să se urmeze într-un chip sporitor. Ţinta fiind ajunsă, mă apicai cu serioositate la organizaţia întreagă a scoalei, şi adăogai la planul generaşl al învăţăturei regulamentele de priimire de disciplinare, şi de studii. Scoalele normale trebuind a conduce pe scolari pînă la cunoştinţele de prinmul grad, minimum studiilor noastre era statornicit prin programul de esamen pentru dobîndirea unui atestat de primul grad. Din capu locului acest minim era în dorinţele şi în meditaţiile mele. Este prea adevărat că cea mai multă parte din învăţători nu trebuie a ajunge la un atestat de gradul superior, şi este de dorit, din protivă ca majoritatea să fie mînată către învăţătura elementară; dar chiar pentru acestaă învăţătură, este bine ca candidaţii să ştie mai mult decît li se cere, [86] pentru cuvîntului că cineva învaţă prea rău cîn ştie numai atît cît trebuie a învăţa pe alţii. Şederea la scoală fiind hoărîtă pentru doi ani, şi al treilea fiind îngăduit numai ca o esepţie, împărţii p aceşti doi ani studii ceruţi prin programii prescrişi. Dar fusei în dată împins înărăt de la planul ce-mi făcusem. Fiindcă trebuia, cu orice preţ, învăţători acedemii comisia de esamen a fot obligată, pentru cea dintîi primire a acestora, a primi pe candidaţi astfel cum s-ar afla, adică mai toţi într-o sare de neînvăţătură astfel pe cît ne-a fost cu putinţă a-I conduce în spaţiul de zece luni pînă la sfîrşitul programilor anaului dintîi. Prin urmare trebuia să vedem în scolarii unei scoale normale toată învţătura chiar din anul dintîi, şi a închina pe cel  de la doilea la  o adîncă repetiţie, la studiul  metodelor şi la esreciţiile practice. La acest prinţip care este netăgăduit de bun dar care nu este de aplicaţie absolută şi uniformă în toate localităţile, ne fuse peste  putinţă de a ne conforma la început. Aşa aveam mare poftă de a ne plînge de toată lumea şi de tot lucrul: de comisie care se îndupleca prea lesne, de autoritate care era prea pretenţioasă, de programii care erau prea îngreuiaţi, de scolarii noştri şi chair de noi înşine care nu picepeam că nimic nu este mai fără loc de cît aceste plîngeri sterpe în care se complace adesea moliciunea spiritelor. Neputînd a da învăţători astfel precum am fi voit, ne sîrguiam de  ada pe cei mai buni care se fuse cu putinţă, şi ne aplicam a găti un viitor mai mulţumitor. [87] Cînd cele dintîi cereri ale satelor lipsite de învăţători fură îndestulate, şi cînd numărul aspiranţilor la scoala normală covîrşia pe acela aş locurilor vacante, omisia se făcu mai pretenţioasă cerea mai multă învăţătură la primire, şi de aici înainte noi puturăm forma  scolari-învăţători de primul grad. Regulamentul de disciplină şi studii, plan general de învăţătură; toate putură a fi studii în urma adaosului învăţăturelor la esamenul de primire. În toată casa de educaţie, un regulament de disciplină este un lucru neapărat; trebuie ca lănţuirea şi durata eserciţiilor, precum şi osebbirea raporturilor începătoilor să fie statornicite într-un chip hotărît. Fără această măsură, nu este de loc bună orînduială, şi apoi nici o educaţie, nici o propăşire. Mai nainte de  ada amănuntele regulamentului ce am întocmit le voi arăta dupe loalităţi, principii sînt aplicabili pretutindenea. Mai întîi trebuie o regulă scrisă, atîrnată espusă la văzul tuturor scolarilor. Apoi, trebuie a o esecuta cu ponctualitate, findcă este datorie a se forma în scoalele cele bune cetăţeni buni. Aşa dar, preţueşte mai bine lipsa oricăria legiuri decît o legiure nebăgată în seamă, decît p legiuire ce o tîlmăc eşte ce o apleacă şi o face să tacă sau să vorbească dupe capriciul zilei. Dar trebuie mai cu seamă ca un regulament de studii şi de desciplină să fie conform cu scopul unde voieşte cineva a junge. O scoală normală nu trebuie a scoate din sînul ei automate; ea este datoare a forma fiinţe raţionabile [88]şi care să ştie a da cuvînt despre lucruri. Pentru dînşii, tot regulamentul de disciplină trebuie a fi peste tot raţionabil, şi fiecare din din dispoziţiile ce el coprinde trebuie a fi potrivite cu intelegenţa lor.  Dar o scoală normală nu trebuie iar a creşte raţionori , şi fiindcă nu este nici o lege carea să placă la toată lumea, nu este cineva dator a îngriji să mulţumească şi să îndestuleze pe cutare ori cutare om într-această legislaţie şi  într-acest guvern de familie, ci pe toţi acei scolari învăţători înzestraţi cu minte şi cu raţie, omul care prin toanele sale face esepţie la reguele raţiei şi bunei cuviinţe ese o fiinţă oragnizată răz sau bolnavă la minte; trebuie ori a-l tămădui ori a-l goni din scoală. Scolarul cel mai bine organizat, cel mai înţelept, poate sî aibă minute de neastîmpăr de neorînduială şi de nedisciplină sau să  găsesacă legea uricioasă, regula strimtorătoare. Pedagogul, iau aces cuvînt în înţelesul cel mai înalat, care cunoaşte smpiritele şi ştie ceea ce este el, cunoaşte artea de a plica lecţile cu indulgenţă. Dar urmează cu statornicie fiindcă scolarul învăţător, fiind dator a comenda şi a cîrmui într-o z, este de cuvinţă ca să înveţe mai întîi a se supune şi să ştie a da ascultare mai bine decît oricare altul. Pentru aceatsă pricină se cade a aplica legiuriea asupră-I cu o dreptate foarte nebănuită şi foarte întreagă. De la cinci ceasuri de dimineaţă pînă la nouă seara, toate lucrurile erau prevăzute, toate mişcările în caăs erau regulate, şi toată călcarea de regulă era însemnată şi urmată de pedeapsa sa. Această strşnicie speria pe noi veniţi; dar prea rar le am [89] văzut mirarea a ţine mai mult d etrei zile: esemplul dat de unii, este imitat fără trudă de alţii carii sa credeau neputincioşi. Daca m-aşi fi purtat cu cruţare şi complăcere, scolarii cel vechi s-ar fi stricat în puţine zile, şi cei noi nu s-ar fi format nici o dată. Sînt sigur că astăzi toţi se felicit de dădarea cu bunăorînduială, cu curăţenia, cu esactitudinea, cu grabnica şi nebănuita supunere la legi, cu toate deprinderile ce le au supt o dată cu învăţătura ala scoală. Scoalele şi familiile lor vor resfrînge aceste frumoase năravuri; ele le vor comunica altor familii, altor scoli, şi ele cor esercita prin esemplul lor o faptă a căria durată va f fără sfîrşit. În adevăr, daca binele se face cu mult necaz fără putere şi energie, şi daca ne trebuie a cheltui mult din aceste două calităţi pentru a dirija pe scolarii-învăţători, nu trebuie însă a perde din vedere că ei vor avea într-o zi o mare poutere, că vor trăi cu o clasă de oameni simpi şi stimabili, dar cu năravuri aspre şi poate şi grosolane. Ei vor fi adesea ispitiţi de a face cum fac toţi aceia care îi încongiură, şi aceasta va fi ceea ce îi va descredita mai mult; fiindcă săracul ca şi bogatul, şi mult în privinţa învăţătorului fiilor săi, chiar cînd acesta nu cere nimc de la părinţii scolarilor săi. Pentru a fi într-adevăr foositor scolarilor mei, trebuia aceste două lucruri: a dărîma năravuri agonisite într-un timp e cincisprezece ani, şi a lovi     de acum pe acelea ce ei ar putea să dobîndească într-un timp de patruzeci sau cincizeci de alţi ani. Ţinta era trudoasă de ajuns; dar nu o esagerez, şi [90] toţi o vor pricepe ca mine, daca îmi vor da osteneala de a o vedeea cu seriozitate. pentru mine, o măsurai în tată întindere sa, şi nu mă speriai nici d ecum de dînsa, fiindcă am lucrat mult asupra mea, şi ştiam că cineva poate mult cînd ştie bine ceea ce voişete. Voi nu numai această curăţenie care este atît de morală cît şi fizică, şi acea bună orînduială care ăîndelsneşte drumul învăţăturii, voi asemnea o bună ţinere, o politeţă adevărată, şi înainte de toate simtimentul misei pentru care se pregăteau în acest aşezămînt. Pentru bună orînduială şi curăţenie, n-are  aface cineva alt decît a voi şi a prescrie; apoi o dată regulele trase, are a lăuda sau apedepsi. Dar daca aceasta este de ajuns pentru locuinţa la scoală, nu este destul însă pentru viaţă. Trebuiee dar a face din aceste două podooabe ale vieţei o treabă de gust şi de obicinuinţă. Văîzui a se lua în băgare de seamă de către scolarii mei toate foloasele ce-şi asigură un om care se deosibeşte prin gustul său pentru buna orînduială, şi prin dădarea lui cu curăţenia. Stîruii mai cu semaă asupra respectului care prina ceste calităţi atît de preţioase, învăţătorul însuflă scolarilor săi, familiilor şi tuturor acelora carii îi visit scoala sa. Adăogai mai mute observaţii asupra raportului intim ce esteîntre curăţenie şi moralitate. Fiindcă toate ce aveau subt ochii lor sprijineau discursurile mele, ele făcură treabă. pentru buna orănduială mă apăsam,pe această idee: că daca nu este ea fericirea, este drumul cel mai sigur care conduce la fericire, buna orînduială [91] face a cîştigaloc, timp, bani.Didei acestui cuvînt bună orînduialî, toată întinderea putincioasă, şi cînd conduceam acei bieţi juni la bibliotecă, la cabinetul de fizică, la scoala practică, căutăturele lor atît de des izbite, înaintea intrării lor în casă, de priveliştea amestecăturei şi neorînduielei care domneşte mai cu seamă la stae; esprimau o îndestulare care era răpitoare pentru mine, şi care mi se părea o iază bună pentru viitorul lor. Buna ţinere nu este o calitate mai puţin trebuitoare. Dar daca aceea a trupului nu se învaţă cu înlesnire, daca trebuie pentru a o apuca, a alege şi a imita cele mai bune modele, a se esercita la dînsa în toate zilele şi a se privchia în necontenit; aceea a sufletului este şi mai anevoie de dobîndit. Ţinerea  sufletului, este stăpînirea ce un ommesrecitează asupra rînduirii sale, simtimentelor sale vorbei sale; ţinerea sufletului, este preţul moral, adevăratul preţ al omului. Ea nu se învaţă; însuşeşte cineva prin multa băgare de seamă, cgetarea, sănătoasa gîdire, curăţenie în porniri, proprietate şi adevăr î vorbire. Asemenea este şi despre politeţ. Ceea ce se zice politeţă are puţin preţ şi se învaţă într-o scurtă vreme. Nu este tot aşa şi politeţa care vine din suflet; ea atîrnă de la întinderea spiritului nostru şi d ela sinceritatea inimei noastre. Aceasta este dar de dodată o trebaă de bune năravuri şi d ebun gust. Ea este ca stilul, espresia omului. Ea poate a se rezuma în regule; dar singurele regule nu port să o înevţe. Trebuie cu toate aceastea ale studia cu grijă pentru a leputea aplica cu intelegenţă. [92] Eacă, socotesc, ele mai principale din aceste rezerve. Fiţi băgători de semaă la înirile şi simtimentele voastre. mai nainte de a le comunica, vedeţi daca sînt drepte, daca ele plac conştiinţei voastre şi sînt priimite cu aprobaţie de conştiinţa altora. Daca aceatsa este aşa, comunicaţi ideea subt forma cea mai siplă, cea mai curată, şi cea mai scurtă. Aceasta este totdeauna forma cea mai plăcută, cea mai elegantă, şi această elegnaţă este singură care să fie de bunul gust şi de bunul ton în viaţa ordinară. Tot discursul, căutat, receptat, toată spunerea înflorită este de un uricios gust. În conversaţie vorbirea cea mai nesuferită, este vorbirea prtenţioasă, şi a vorbi ca o carte, este a vorbi ca un nerod. Cnd zice cinea că cuvintele trebuesc alese, zice într-acest înţeles, că trebuie totdeauna a lua expresia ce amai cuvincioasă caredeseamnă un lucru. Vorbele înnobil adesea cugetarea, dar nu este o alegere de espresii care să facă a fi ertată o gîndire uricioasă, un simitiment vinovat, o faptă necinstită. Avînd cugetrile tale frumoase şi curat, simtimnetle generoase, năravurile tale cinstite, discursurile tale simple şi adevărate, vei fi totdeauna îndestul de polit în vorbele tale. Despuiat de aceste calităţi, vorbirea ta, fie cea mai curată şi cea mai elegantă, nu va fi niciodată nici plăcută nici drăgăstoasp. În cîzeva scoli străine, se dă pricini sau regule de ţinere şi politeţă, şi eu aş dori ca să avem un manual de această ştiinţă în limba noastră. Dar acelea care avem sînt prea neperfecte [93] prea lăbărţate şi prea pline de nimicuri ca citirea lor să fie folositoare. Va să unesc lecţiile şi puină practică, supusei deocamdată pe scolarii mei la convorbire neted articulată şi la o esprimare curată; oprii cu grijă cea ce izbea gustul şi gramatica; aşezai încă oarecare sfădire asupra unor întrebări arătate de mai nainte; îngăduii o mare libertate de opinie, da prescrisei cuenergie tot felul de înfuriere sau mînie. Recăutam eu însumi tot felul de ocasii ca să-i fac să vorbească, şi stăruii neîncetat auspra acestui pricin, fiindcă cuvintele unui om dau totdeauna măsura preţului său. Făcui asemenea a sluji pntru acelaşi scop cititrile ce făceau la bibliotecă şi întrevorbirile care se raportau la acestea. Toate aceste îndeletniciri produse oarecare izbîndă, dar mărturisesc că nu m-a îndestulat eu însumi. [94] CAP XII. Învăţătura scoalei normale. Curs de pedagogie sau pricini de educţie. Prima leţie. Este de cuviinţă a cerecta bine cariera unui învăţător mai nainte de a intra într-însa. Care este iportanţa acestei cariere? Care îi sînt datoriile şi lucrările? Care îi sînt necazurile şi plăcerile? Care sînt dispoziţile cu care trebuie a intra într-această carieră, şi calităţile ce se cuvine a agonisi aflîndu-te într-însa? Surda ar fi fost orice strădanie de a da scolarilor mei obicinuinţi de  bună orînduială, de cureţenie, de politeţă şi de demnitate persoanlă, daca n-aş fi avut grijă să-i fac a îneţelege toată importanţa acestor bune năravuri, şi daca la regulele ce am prescris nu aş fi adăogat instrcţii care i-au făcut să ştie de unde să le apuce şi cu  să le preţuiască. Pentru acest cuvînt făcui un curs de pricini educaţii atît de complecţi pe cît şi-a ost cu putinţă. Acest curs formează cu acela al  metodelor ramura cea mai importantă a învăţăturei, după acela al instrucţiei morale şi religioase căria îi face o bună pregătire, şi îi este complinirea. Aşa compusei acest curs cu o grijă nemărginită, ocolindu-mă de toate scrierile ce putea să mă lumineze lucrîndu-l neîncetat, adăogînd la notele mele orice inovaţie folositoare [95] mi se înfăţişa, scoţînd necurmat cee ace mi se părea o teorie deşartă, şi sîrguindu-mă  face mai bine, ca să fiu mai bine ascultate şi mai bine urmat. Precum misia învăţătorului primar mi se pare cea mai frumoasă din toate, şi că instrucţia primară face din popol cee ace trebuie să fie el, cursul mea se deschidea pe tot amul printr-o lecţie asupra importanţei acestor funcţii. Se ştiie că mulţi dinjunii noştri urmează o carieră pentru a avea pîine; că se asvîrl într-însa fără nici o pregătire, şi că merg în ea orbeşte, cîte odată chiar canişte maşine împinse de nişte puteri mai grle. Cu toată veghierea ce avea comisia de a cerca pe candidaţi, ni s eîntîmpla a vedea pe tot anul că unii nu intrase într-această funcţie decît prin dorinţa de a îmbrăţişa o carireă mai dulce decît altele. Această consideraţie îmi dictă în toţi anii lecţia mea asupra funcţiilor învăţătorului, lecţie care pricinui de maimmulte ori retrageri sau demisii. Cariera noastră, ziceam candidaţilor, este frumoasă, dar nu e strălucită, nu e cîştigoasă. Ea face a vă înconjura de junime care este nădejdea patrii, junime vie, spirtuoasă,s upusă, primitoare de orice nobilă cugetare, de orice simtiment generos; setoasă de povetsiri, de învăţături, de noutăţi de tot felul; plină de dorinţă de  aiubi li a fi iubită; încrezătoare lesne în toţi aceia cari îi cunoaşte instinctul ei, dar puţin cam sălbatică. Învăţătorilor, această junime vine la voi, a vă asculta, a vă urma, a vă imita, avă iubi,  vă respecta. Ea va forma  societatea voatsră în tot cursul vieţei voastre; ea vă va ocoli cu orice recunoştinţă şi omenirea au mai frumos [96] şi mai curat. Dac veţi şti a-i face binele ce cere, o, atunci, mulţumită recunoştinţei sale, bătrîneţea voastră, ca şi vîrsta bărbăţiei, se vor acoperi cu flori care se vor renoi din an în an. Toate aceste capete care vă încoguir cu bogatuş lor perişor, plăviţ, castaniu sau negru, vorface a uita perii voştri cei albi, şi zîmbetul fiescului lor amor va şterge sbîrciturile dupe fruntea voastră. dar daca nu veţi înţelege misia voastră, nu se va afla nicăiri o carireă mai nenorocită decît avoastră; nu este tribunal a căria străşnicie ar putea da afară  osîndă care ar merita necapacitatea sau necredinţa voastră, şi care ar îndestula ura şi blestemul vîrstelor viitoare. Un filosof a cerut un punt unde să poată sta şi a făgăduit că va resturna universul. Voi aveţi puntul de a lucra cu tărie asupra oemenilor.Aceasta este raţia şi conştiinţa, aceasta acest cu alte vorbe spiritul şi inima copilului. Şi copilul vine la voi; aveţi numai să-l primiţi, şi-l veţi avea totdeuana pe cît îi veţi da hrana spiritului de care are trebuinţă. Ce cîmp întins şi feciorelnic vă este încredinţat! la ce cultură se găteşte! Lasă-l să se compleşească de buruieni? veţi pune în el plante veninoase? Arunca-veţi asupră-i seminţe putrede? Lăsa-l-veţi în voia dobitoacelor dărăănătoare? Nu vă simiţiţi chemaţi a cultiva în el celemai frumoase flori, roadele cele mai gustoase? Nu veţi dărui acestui cîmp care este sufletul copilului toate facultăţile, viaţa voastră întreagă? Muncitorul care sapă pămîntul are ambiţie; el voieşte a dobîndi ceea ce cîmpul său poate produce mai bun, mai desăvîrşit: [97] voi, cărora el este tipul, veţi fi vrednii de osîndă înaintea oamnelior, daca în toată carierea voatsră măcare într-o clipă veţi dormita în vegherea ce sînteţi datori a avea. Da, responsabilitatea ce atîrnă asupră-vă este grea. partea cea mai mare a naţii este încredinţată întîi influinţei  voastre şi va fi ceea ce veţi face; întipăririle ce vor primi din casa voastră, de la voi sau de subt vederea voatră,sînt a tot puternice, ele coprind sămînţa virtuţilor sau viţiilor ce veţi dezvolta. Stările de mijloc ale societăţii depărta odinioară pe copii lor de scoalele noastre. Ele îi făcea a urma prin colegii. Astăzi a perit acea rău, acele bănuieli deşarte, acele păreri greşite ce aveau ele pntru aceste aşezăminte, şi aceste clase de oameni vin asemenea a-şi lua învăţătura în scoalele noastre superioare, industriale, articole şi normale. Noi avem a respune de aici înainte confidenţei lor; aşadar, voi ştiţi locul ce ocup ele în şumea modernă. Odinioară se slăvea bogăţia, rangul, naşterea.Această împărăţie s-a risipt ca fumul şi a făcut loc alteia, unei împărăţii mai morale, a luminilor, a vrednicii, a căria pravilnicie este recunoscută de toţi. Dar luminele nu sînt încă revărsate pretutindenea unde este simţită şi reclamată lucrarea lor. Orînda voastră este de a le săvîrşi virtuţile şi năravurile drepturile ce au proclamat legislatorii.La acesta să ă rînduiţi în toate minutele vieţii voastre. [98] Daca această împărăţie morlaă trebuie a se face mai mult d epreţuit prin sforţele voastre, înflorirea stării materiale a naţiilor atîrnă asemenea cîtva de leţiile voastre. Într-adevăr, nu vi să cere numai scolarii carii să aibă picini curaţi şi idei drepte; nu vi să cere numai oameni cu o minte sănătoasă, c o voinţă şi o conduită bună, ci încă municotir buni, industrioşi sîrguitori, speculanţi drepţi; învăţaţi folositori. Oamenii carii ar voi să cunoască numai drepturile or, i carii, ştiindu-şi datoriile, nu le-ar îndeplini şi ar căuta mijloacele lor de esistenţă în nu ştiu care nădejdi himerice, în nu ştiu cacre revoluţii criminale, sînt cei mai vătămători cetăţeni. Luminele nu trebie numai a întări năravurile cele bune. sînt datoare încă luminînd artele, industria, comerţul şi agricultura, aocnduce la un pravilnic trai bun prin muncă, cumpăt şi economie. Trebuie, peste toate, ca fiecare din scolarii voştri să ştie a cîştiga cu ce s-şi ţie viaţa ca un om cinstit, şi numai acela care munceşte este un bun şi un folositor membru al societăţii; ori care altul poat deveni pentru dînsa o pricină de turburare şi neorînduială. Începeţi totdeauna a arăta scolarilor voştri aceşti pricini de bună orînduială ş îneţelpţire fără care pricinii sloosenii şi potrivirii (egalităţii), ideile de perfecţie şi propăşire care le vor împrumuta de la alţii, şi care mişcă atmosfera morală a acestui veac, le vor resturna capetele şi le vor turbura fiinţa. Veţi fi călăuzele fericirii neamului, veţi lucra pentru înflorirea ţărei, daca veţi da pildă de lucrare, de supunere, de ticnă, şi de bună moralitate; [99] fiindcă de la voi îşi primesc oamenii educţaia lor publică. Dar daca în loc de a însufla gustul virtuţii, amorul bunei oînduieli şi dădarea cu supunearea, veţi demoraliza pe copii prin viţiul lenii, neorînduielii, nesupuneirii, într-o vîrstă cînd îşi trec ziua subt ochii voştri; cînd se îpărtăşesc de odată şi din lecţii şi din pildele voastre, sînteţi ciuma societăţii, şi mînia naţii nu va putea afla o osîndă aa de straşnică încît să fie într-o potrivă greutate cu această nelegiuire. Daca din potrivă veţi fi înţelepţi, şi daca veţi comunic scolarilor voştri calităţile care formează pe omul cinstit, cît de recunosătoare va fi opinia publică cruntelor voastre ostenele! Numele unui bun învăţător va sbura cu fală de la un sat la altul. Vîrstele viitoare una dupe alta vor binecuvînta ostenelele lui daca au fost curate. Fiindcă lumea un singur minut nu că perde din vedere. Stăpînirea are ochii pironiţi asupră-vă. Odinioară învăţătorul avea şi la sate şi la cetţi o poziţie cu totul alta. Era nebăgat în seamă; el se perdea eubt umbra atîtor alţi, străini unii, carii neputînd a-şi scoate pîinea cu alte mijloace se folosea de grosa neştiinţă a părinţilor carii în încredinţau fiii. Atunci nu erau învăţători adevăraţi, se făcea cineva învăţător ca să scape de nevoia gurei, de a fi miltar sau muncitor de cîmp. Astăzi toat s-a schimbat vorba şi lucru. Dar pe cît am înaintat pe atît societatea are dreptul de a cere de la noi mai mult, şi ca să avem dreptul la resplătiri este a ne cunoaşte şi a învăţa a nepreţui misia noastră: cine va urma dupe orînduiala [100] lucrurilor de mai nainte, va fi tratat ca în acei timpi. Ar face o mare greşală înbăţătorul,cînd voind a se ridica mai sus sau a ieşi din sfera datoriilor lui, îl pune opinia publica la locul lui. Nu uitaţi nici odtaă, voi nu sînteţi capul satului vostru; voi nu sînteţi de o potrivă cu capul enorii, fiindcă nu sînteţi nici organul vieţii civile nici organul leţii religioase. Voi nu sînteţi nii autoritate bisericească, nici autoritate administrativă, voi sînteţi organul învăţăturei oublice în scoală. Şi acesta este un rod smerit pentru ambiţia unui om? Voi învăţaţi şi creşteţi junimea familiilor şi al statului; şi într-adevăr acest rol este destul de frumos pentru avă mulţumi. Poate să fiţi chemaţi a ajuta în slujbă pe juraţi şi pe preotul bisericei, voi puteţi a fi secretarul unora şi cîntăreţul sau cititorulu celuilalt; dar într-această întîmplare învăţătorul este ajutorul şi supusul lor, şi subt orice raport, a ridica altar împotrivă de altar, este a face resbel cu unul mai putenic decît voi. abula oala de pămînt şi oala de fr nu este o fabulă: este istoria tuturor nerozilor. Este istoria unui mare număr din predecesorii voştri. De obşte, nu vă puneţi înşivă pedice; o întîmpinaţi destule şi fărăr să le pricinuiţi voi. Fruntaşii satului, preoţii, părinţii scolarilor voştri şi visitorii scoalei voastre sînt oameni; aceasta va să zică că îşiau şi ei slăbiciunile lor, şi că pe lîngă oarecare virtuţi au şi oarecare porniri uricioase. chiar scolarii voştri pe lîngă bunele lor dispoziţii au şi altele rele; şi pe fiecare zi, aceste greşeli, aceste slăbiciuni, aceste dispoziţii supărătoare [101] or să se întîlnească cu slăbiciunile şi greşale voastre. Uneşte la firească lene a copilului firescul vicleşug al scolorului; alătură iarăşi pe lînă dobitocia şi necioplirea satului, rătăcitele de idei şi nărăviri ce s moştenesc de la bătrîni, uneşte, zic, multa simţire a acelora ce merg lîngă voi şi înaintea voastră, ael amor de sine care este nedespărţit de inima noastră, şi care, după ce ne a întovărăşit în lume, voieşte cîteodată a trăi şi dupe moartea noastră; mai pune asemenea acele dezbinări, acele gelosii fără sfîrşit şi fără scop care desghin pe fruntaşii unui sat ca şi pe ai unei cetăţi, şi eţi pricepe poveţele mele: veţi întălni îndestule pedice casă n-aveţi trebuinţă a vă mai creea prin zădărnicia , prin pretenţiile voastre. Feriţi-vă de acestea daca vă iubiţi.Daca cu toate acestea aveţi aceste metehne (viţii), nu vă culcaţi seara şi nu vă sculaţi dimineaţa fără a vă împuta greşala voastre înaintea lui dumnezeu, îniantea conştiinţei voastre. V-o zic cu o convingere adîncă, zilele astfel începute şi astfel săvîrşite preţuesc mai mult decît celelalte; va încă înt numai ele singure cele mai bune, cele mai senine ale vieţei noastre. Şi acum după ce vă trăsei fiitoarea voastră carieră, spuneţi-mi, spuneţi cugetului vostru ce vă sileşte a o îmbtăţişa. Aveţi voi pentru această carieră o chiemare vădită? Daca vă însărcinaţi cu dînsa numai pentru pîine, aţi greşit; o mie altele vă dau pîinea cu mai putinţă osteneală. Vedeţi cu ce sînteţi pregătiţi pentru a intra într-însa, şi daca vă lipseşte temeiul, retragerea voastră este bine să urmeze îndată dupe primire. [102] Şi mai întîi, urmaţi voi dupe o hotărîre raţionată, sau dupe una din acele porniri dupe care s lasă cineva a merge orbeşte? Aveţi puterea şi sănătatea, glasul şi talia trebuitoate pentru o carieră în care trebuie totdeauna a vorbi şi a lucra cu energie, înlesnire şi gust? Veniţi aici cu o apacitate intelectuală care să fie de ajuns pentrua  împlini cu scumpătte tpate obligaţiile voastre? La vîrsta voastră nu poate să şti cineva daca are nişte facultăţi mari sau mijlocii; cu toate acestea fiecare are o pinie oarecare de mijloacele sale: ei bine daca opinia voastr vă este favorabilă este ea temeinică? Aveţi acea prezenţă d espirit care vă este trebuitoare spre a mîna spiritele şi ideile? trebuie mult pentru a cîştiga cunoştinţele trebuitoare învăţătorului, şi încă şi mai mult pentrua le comunica la scolari de vîrste şi caractere deosebite. Acestea trebuie să fie cîntărite de voi în oarecare ceasuri de o meditaţie serioasă. Cee ace sînteţi datori aînvăţa în urmă este chiar caracterul vostru. Sînteţi înzestraţi cu acea blîndeţe, aeca binevoinţă, acea apropiere deom care cîştigă inimele tuturor, junilor şi bătrînilor? dava n-aveţi de loc aceste calităţi; daca di contra sîntrţi pripelnici, mîndri; daca aţi avea caracterul sburdalnic, mînia iute, inima tare, capul viu şi limba pricioasă, îndrăzni-veţi cu mulţumire a vă espune la toat necazurle care vă aşteaptă în mijlocul unor scolari vicleni şi uor părinţi [103] asemenea gata a vă împroşca cu pietre,daca meritaţi, decît a vă sprijini daca sînteţi vrednici de dragostea lor? La fiecare din metehnele voatre, gîndini-vă bine, copiii şi părinţii vă vor opune toată suma greşalelor lor; din vîrstă în vîrstă eţi întîmpina o vrăjmăşie şi mai înverşunată, şi daca cea dintîi nu va izbuti a vă goni, ea de al doilea că va aduce la marginea mormîntului. Eaca o întrebare şi mai grea: sînteţi moraliceşte vrednici a forma junimea? Conduta voastră esteferită de orice dojană? Are ea acea treaptă de curăţenie ce tatăl de familie are dreptul a cere de la învăţătorul fiilor săi? Fără această condiţie, nu veţu avea nici odată nici demnitate nici laudă; voi nu vă respectaţi şi apoi cereţi a fi respectaţi.Daca veţi desoperi în voi sîmburile unui nărav de necumpăatre, feriţi-vă de a vă arăta în ochii lumii, căci puneţi vîrf nebunii voastre: necumpătarea nu se iartă niciodată în învăţătorul junimii. Chiar o virtute obicinuită nu este destul. Pentru o carieră atît de ostenitoare, trebuie un devoiment pe toate zilele, pe toaă clipa; un învăţător care trebuie afi bun, dulce, apropiat, drept,e daor a avea în suflet acel entuziasm care face a vedea lucrurile puţin mai altfel de cum sînt şi a feca cva mai mult decît este cu putinţă. Voi mă pricepeţi. Ei bine, aveţi pentru cariera voastră acest entuziasm, sau nădăjduiţi a-l lua pentru orînda voastră în citirea, în meditaţiile voastre, în contopirea voastră cu Dumnezeu? În lesnirea dea vorbi trebuie să fie cea mai dintîi şi cea mai neapărată din calităţile ce au [104] împodobească pe învăţător. Aveţi darul vorbirii sau nădăjduiţi a-l dobîndi? Este, dupe cum am mai zis foarte trebuincios a vorbi cu înelsnire şi desluşit; aceasta este osia caruli învăţăturei. Şi voiţi cu dinadinsul a deveni învăţători, citiţi, scriţi, povestiţi, şi recitiţi dupe cele mai bune cărţi cevă vor face cunoscut, dupe textele cele mai elocvente. Toate podoabele limbei noastre, bogăţie, fermec şi lămurire este d etrebuinţă la succesele voastre, şi daca vi se pare că am cerut prea mult,o să vedeţi într-o zi că nu este destul. Dar nu voi iarăşi ca, cerectîndu-l, sămă părăsiţi toţi. Voi opri pe toţi aceia dintre voi a căror inimă simte o dulce bătaie la zărirea unui scolar, şi care strigă cu mîntuitorul: lăsaţi pruncii să vie la mine. Dar unora ca acelora le prevestesc crunte ostenele. Deoamdată vor avea trebuinţă a face studii conştiincioase şi într-aceeaşi vreme repezi. Trebuie multă ştiinţă învăţătorilor; le trebuie pentru mai multe vîrste care din una dupe alta. Într-adevăr, ei nu caută ştinţa pentrudînşii, ştiinţa bunilor învăţători nu este a lor; ea este datoare întreagă scolarilor lor. pe lîngă aceasta, artea de a comunica le este aşa de necesarie, aşa de neapărată ca chair ştiinţa însăşi. Această arte este una din cele mai anevoie, şi pentru a o esercita cu noroc, trebuie nu numai a studia facultăţile sufletului, ci încă şi mijloacele de  a le dezvolta. Aceasta formă pedagogia, ştiinţa educaţii, cea mai preţioasă din toate pentru voi. Î scoalelemai înalte, fac un studiu special [105] din facultăţle sufletuli, sau cursul de psihologie. Artea de a crete copii este de a forma aceste facultăţi. Penru a le forma, trebuie a le cunoaşte; şi chiar pentru voi este de cuviinţă ca cunoştinţele psicologii să fie supte înaintea cunoştinţelor Pedagogii. Aici voi întrebuinţa puţin aceste vorbe; dar vă voi face cunoscut lucrurile. Voi să fiu înţeles şi voi să folosesc, dar nu-mi place să mă arăt învăţat. În scoalele  voastre, o să doriţi într-o zi acelaşi lucru. Astfel era cuvîntarea ce o ţineam viitorilor învăţătorimai nainte de a-i primi la eţiile mele. Mai mulţi juni şi de mai mult or s-au lepădat însumi de o carieră pentru care n-aveau aplecare. Am avut asemenea bucuria a vedea pe alţii acărora gîndire cam adormită pînă atunci, se deştepta ca dintr-un tresărit. [106] CAP XIII . Curs de pedagogie. Educaţie fizică. Studiul omului. Studiul copilului. trupul. Unirea trupului cu sufletul. Anatomia şi igiena. Gimnastica. Dezvoltarea de  aodată a trupului şi a sufltelui. Cele dintîi întipăriri ce primeşte copilăria. Cele dintăi simsaţii. Cele cinci simţiri. Slăbiciunea şi cultura lor la popolii civilizaţi. Osebitele feluri de oameni. Despărţirea trupului de suflet. Cursul de pedagogie îmbrăţişează aceste trei lucruri: studiul facultăţilor fizice ale omului şi principii de edcuaţoa fizică: studiul facultăţilor morale şi principii de educţaia morală; studiul facultăţilorintelectuale şi principii de educaţia intelectuală. Trebuie neapărat a cunoaşte pe om pentru ca să poată cineva a se încărca cu educaţia lui. Al creşte va să zică a a tutror facultăţilor sale, sau mai bine acelora din facultăţi cître care s-adresă cineva, gradul de putere şi de dezvoltare care este cerut pentru cariera la care s-a hotărît el. Cineva zice cîte odată alt lucr. Zice că educaţia trebuie a da fiecăria din facultăţie noastre completa dezvoltare de care ea este primitoare. Aceasta este o rătăire: sînt multe dintr-însele, din protivă, care nu pot, care nu trebuie a fi dezvoltate cu întregime şi fără osebire pentru toaote carierele. de obşte, facultăţile noastre [107] nu pot a fi cultivate toate deodată. Afară de aceasta, ele nu cresc decît cu paguba unora în folosul altora; şi daca este pentru ele un grad de cultură favorabilă pentru toate, trebuie a se păzi cineva să voiască să calce acest grad. Să mă esplic prin esemple. Cît despre facultăţile fizice, acelea care ţintesc la dezvoltarea  puterii vatămă pe acela al delicateţii. la facultăţile intelectuale, cultura memorii sau a raţionamentului paralizsă pe a imaginaţii. La facultăţile morale, curajul şi energia se capătă cu dărpănarea simţibilităţii şi gîndirii. Dar la un grad dat, aceste facultăţi, în loc să se gonească una pe alta, se într-ajută; şi este treaba educaţii a cultiva darurile fiecui dupe destinaţia căria el trebuie a urma. Pentru a putea da educaţia sau a forma facultăţile fizice, intelectuale şi orale ale copilului, trebuie a începe pri a le studia. La studie cineva observîndu-le mai înti, analizîndu-le apoi, rezumînd însfîrşit aceste analize şi aceste observaţii în idei generale. Omul este de odată o fiinţă vizibilă şi nevizibilî. El este compus d eun trup pe care simţurile îl zăresc, şi de un suflet pe care nu-l pot zări, dar care zăreşte prin ele, cele din afară, şi prin ele însuşi cele dinnăuntru. Trupul se înfăţişează cel dintîi studiilor noastre. Noi îl vedem, noi îl pipăim. Noi îi urmăm mişcările, noi pricepem toate simsaţiile de durere sau plăcere ce el face să cere sufletul. Dar noi nu-l cunoaştem mai mult decît pe suflet. Se zice mai rodinar că cineva îl bagă de semaă cu mai multă înlesnire, fiindcă pentru aceasta n-are trebuinţă decît de simţurile lui; dar nimci nu ese mai greşit decît această vorbire. Trupul nu se poate simţi el însuşi, sufletul singur numai îl simte, prin simţirile şi organele simţirilor. Aşadar, sufletul ia asemenea lesne cunoştinţă de ceea ce se petrece în el, de necazul sau bucuria ce cearcă, de ideea ce goneşte sau de activittaea ce desfăşură, mai mult decît acelea ce se petrece în trup, de esemplu, de ranele ce i s-au făcut, detoate întipăririle plăcute sau mîhnitoare ce i se întîmplă. Trupul ca şi sufletul are regiunea sa misterioasă. Organele sale dinănutru sînt nevesibile ochiului într-o stare de viaţă, poate cineva a observa jocul vinelor, muschilor, fibrelor, nervelor, plămînilor, maţelor, oaselor, fibrelor omului viu, şi acest joc pe care îl esplică fisiologia dă studiului nostru instrucţii de cel mai înalt interes. dar pentru ca să poată a cerceta cineva pe aceste objete în sineşi cu scalpelul în mînă, trebuie ca noi să fim încetaţi din vială şi ă se fi făcut o despărţire între trup şi suflet. Aşadar atunci numai într-un leş (cadaver) poate cineva urmaa toată această organizaţiei atît de frumoasă şi atît de minunată care face din om cea mai desăvîrşită din făpturile  pămîntului. Sufletul, din contra, poate fi studiat întreg, nu numai în jocul facultăţilor sale, dar chiar în facultăţile sale înseşi, cu toată unirea sa cu trupul, care este într-adevăr privit ca o temniţă a lui, şi căria îi este într-adevăr robul. Artea de a descompune şi de a despărţi trupul omenesc pentru a-l face să i se poată cunoşate osebitele părţi dupe moarte să cheamă Anatomie. [109] Este bine ca învăţătorul să aibă oarecare cunoştinţe, spre a fi în stare a da copiilor lecţiile trebuitoare pentru păstrarea sănătăţii  lor, şi ca să poată a direge cu înţelepciune eserciţiile care au de scop dezvoltarea puterilor fizice. Poate să dea asemenea părinţilor de familii poveţele de care ei au atît de adesea trebuinţă ca să scape de înşlăciunile cearlatanilor carii se folosesc de credulitatea lor; veţi găsi asupra trupului omului escelnte instrucţii într-unul din ele mai frumoase capete de Bufon. Se dă numele de Igienă regulelor şi mijloacelor care au pentru objet păstrarea sănătăţii; veţi găsi rătarea acelora dintre aceste regule şi acelora dintre aceste mijloace ce sînteţi datori a şti în cărţie medicului. Se dă numele de Gimnastică la totul eserciiilor carele au pentru scop a ajuta desvolatrea regulată a facultăţilor fizice ale omului, la întregul regulelor sau la artea ce prezidă la aceste eserciţii. Bunele direcţii atingătoare de aceasta le veţi găsi în poveştile esperiinţei. Ceea ce studiul trupului omenesc ne face să vedem mai curios de studiat, este treptalnica sa dezvoltare, şi raporturile care esistă între propăşirile facultăţilor trupului cu acelea ale propăşirilor sufletului.Cînd pruncul vine în lum, trupul său abia are o talie de cincizeceametre, şi mai nimic nu vesteşte sufletul său încă, de n-ar face-o aceasta însăşi viaţa. Cele dintîi funcţii ale acestui mic oaspe al universului, ţipetele şi mişcările lui sînt ale [110] naturei animale. Cu cît se formă trupul, că atît sufletul din parte-i se desvoltă. Dupe patru zeci zile pruncul desibeşte lucrurile care îi fac plăcere sau supărare; el ştie a surîde şi a plînge. El învederează astfel simtimentele ce cearcă într-un chip care caracteriză felul omenesc, fiindcă dobitocul nu ştie nii să rîză nici săplîngă. Pus la cea mai bună scoală, aceea a unei mume, prucnul îşi întăreşte atît de aproape toate mişcările ce vede, observă aîtt de bine culege atîtea simsaţii şi atîtea idei, încît la luna a cincisprezecea începe a gongoni. El a auzit a vorbi şi a răta simtimentele prin glas, el voieşte să fcă asemenea. Dar ideile sale, simtimentele sale sînt în mic număr, şi organele sale sînt încă neîndemînatice: el a prins abia oarecare silabe dintr-o vorbă, şi abia i-a priceput sau i-a ghicit înţelesul. Cu toate acestea el voieşte să vorbească şi să fie priceput. Atunci simplifică ceea ce etse prea încurcat pentru dînsul, şi dă oarecătora articulaţii un înţeles particular, şi cu oate acestea ele cere ca să fie priceput; el îşi perde răbdarea cînd neştine nu voieşte ca să-l asculte. Dar nu se descorajază, şi predicele întăîtînd facultăţil sale, pare-se a le da mai multă energie, o dezvoltare mai repede. Tocmai către aul al treilea pruncii pronunţă desluşit, repet ceea ce le zice cineva şi încep a vorbi cu înlesnire. Acei prunci asupra cărora grămădesc multă îngrijire, multă luare aminte, şi carii n-au trebuinţă decît oarecare mişcări pentru a-i face să priceapă şi a le îmlini dorinţele, vorbesc mai adesea mai tîrziu decît ceilalţi. Va zic cineva [111] că ei nu voiesc a-şi da o trudă nefolositoare, nici a întrbuinţa ca să se facă  fi pricepuţi de cei ce îi ocolesc, vorbe a căror loc îl împlinesc atît de bine prin semne. Or cum ar fi, nu rebuie, în interesul eucţaii fizice, a se grăbi atît de nesocotit de a da lecţii pruncului Trebuie a cruţa nişte organe încă slabe, a nu întipări prea multe mişcări la işte resorturi atît de tinere şi pe care le ar desforma, şi a nu cere de la intelgenţa lui o luare-aminte care ia-r slăbi trupul. Este de trebuinţă maivîrtos ca epoca copilîrii să fie bine veghiată, subt raportul educaţii fizice, cu toată neodihna şi cu toată autoritatea ce însuflă esperiinţa. Aceasta este timpul cele mai mari dezvoltări fizice; într-această epocă se întăresc mai bine bunele năravuri ale copilării, şi tot acestea este epoca în care se pregăteşte d-a dreptul sănătatea vîrstei coapte şi senenitatea bătrîneţii. Către anul al treizecelea creşterea omului se ăvîrşeşte,  şi atunci toate vestesc într-însul pe stăpînul pămîntului. Toate vădesc chiar dupe cele din afară, superioritatea lui peste celelalte vietăţi. Se susţine drept şi cu fruntea ridicată; atitudinea sa este aceea a comandei; capul său priveşte cerul şi caracterul demnităţii sale; chipul sufeltului îi este zugrăvit p fizionomie escelenţa naturei sale pătrunde p-între organele materiale, ea însufleţeşte cu un foc sfînt trăsurele feţei sale. Portul său măreţ, mersu-i statornic şi îndrăzneţ vestesc nobilitatea şi rangul său; el atinge pămîntul numai cu mărginile sale cele mai depărtate; el îl vede de departe şi se pare aespreţui. Braţele nu-i sînt date casă slujască de stîlpi grămezii trupului său; mîna sa nu trebuie a atinge pămîntul şi a perde prin frecări redesite fineţa pipăitului al căruia ea îi este organul. Braţul şi mîna sînt făcute ca să slujească la nişte întrebuinţări mai nobile, pentru a esecuta voinţa lui, pentru a apuca lucrurile cele mai depărtate, pentru a împrăştia stavilele, pentru a priveni întîlnirea şi isbirea celor ce ar putea să-l vatăme, pentru a îmbrăţişa şi a ţine ceea ce poate să placă, pentru a-l face priceput celorlalte simţiri. Înăuntrul unui trup, părţile cele mai interesante sînt creerii, inima, stomacul şi organele vocale. Creerii sînt priviţi ca cuibul inteligenţei, inima ca acela al simţiciunii. la creeri omului se sfîrşesc toate nervele şi toate întipăririle din afară, toate simsaţiile. Prin aceste cinci organe osebite; ochiul, urechia, nasul, palatul (cerul gurei) şi toată suprafaţa trupului ele prinvin acolo, şi într-aceste organe rezidă ceea ce numim cîteodată, simţurile din afară, dar ceea ce poate cineva asemenea a le numi simţurile dinăuntru; fiindcă vederea, auzul, mirosul, gustul şi pipăitul nu sînt alt lucru decît sufletul care vede, simte, gustă şi pipăie prin organele trupului. Cele trei dîntîi din aceste simţuri se par a fi slăbite prin civilizaţie; ele au mai multă fineţă sau mai multă întindere la sălbatici.Gustul şi pipăitul, din protivă, sînt mai desăvîrşiţi la popolii civilizaţi decît la ceilalţi. La inimă se sfîrşesc toate mişcările acestei. [113] circulaţii care necontenit strămută şi renoeşte sîngele în toate părţile trupului. Astfel inima este unul din organele cel ami delicate, şi cere ca şi creerii, cea mai mare băgar de seamă. Stomacul este acea vatră obştească unde se pregătesc şi de unde pornesc toate puterile ce dă hrana.El este adevăratul regulator al sănătăţii, al tării omului, al bunătăţii trai fizic. Organele vocale, care se află unite cu chiar acelea ale rsuflării, şi care slujesc a face cunoscut cugetarea, simtimentul din voiţa omului, merit mari ingrijiri, o vighere osebită. Ele dau cuvîntării şi cîntcului toată puterea, mlădierea ţi frumuseţaea lor. Diferiţii popoli ai pămîntului se osibesc unii de adulţi, de şi un prin organizaţia dinnăuntrul a trupului, cel puţin prin feţele acestuia şi conformaţia lui din afară. osebirea climelor, năravurilor şi felul vieţei a produs în nemul omenesc, care este unul şi care a eşit din mîna creatorului în perosana unui singur om dintîi, trei race (soiuri pe turrcie) deosebite; racea cacaziannă; racea mongolică; racea neagră sau etiopică. osebim racea caucaziană, din care se trag popolii europei, în patru feluri: acestea sînt Indienii, Sciţii, Pelasgii şi Celţii. Celţii s-au dspărţit în germani şi în gali. Ei au coprins Germania, Francia, o parte din Italia şi Spania, Insulele Britanice şi locurile de la Nord. Pelasgii s-au despărţit în Romîni, Italieni, ş.c.l. Ei au coprins Dacia, Italia şi alte ţinuturi. Aceste arătătri sînt destul, socotesc, pentru a vă face să pricepeţi, în de obşte, cînd veţi auzi vorbindu-se asupra osebitelor racii ale neamului omenesc, [114 ]şi asupra cestiunei de a şti daca Negrii sînt fraţi cu albii. Voi veţi pricepe asemenea ceea ce vei citi în istorie aupra amestecării populaţiilor gale şi germane, amestecare care s-a întîmplat în deoseebote epoci, şi care a adat naşterer naţiei france, francii aflîndu-se într-un numîr mai mare pîntre germani, cînd aceşti popoli au năpădit Galia în veacul al cincilea al erei noastre. Dar este timp a ne arunca ochii asupra pătrunderii pămîntului, asupra părţii nevezibile a omului, assspra sufletlui. El neintereseaă mai mult, pe el înţelegem cînd zicem eu sau noi; pe el aveţi cea mai mare datorie a-l forma, a-l creşte. El este de un început cu totul înalt decît acela al trupului, el purcede de la Dumnezeu. Cînd trupul moare şi se reîntoarce la Dumnezeu care l-a făcut dupe chipul său, spre a-l întovărăţi la fericirea pentru care l-a creat. Într-un cuvînt, trupul este instrumentul sufeltului; aceluia este dat a alerga la educaţia ce trebuie a primi acesta într-astă lume, ca să-l slujească în lucrările ce are sufletul a întreprinde, învirtuţile ce are el a lucra şi în ispitele prin acre trebuie să treacă. [115] CAP XIV. Urmarea curslui de pedagogie. Educaţie intelectuală. Despre sujet. Despe facultăţile sale cele mai principale. Inteligenţa. Gîndirea Atenţia. Pricepere. Raţionamentul. Cugetarea. Judecata. Memoria. ImaginaţiaŞtiinţa. Ideile abstracte. Educaţia intelectală are pentru objet, nu numai de a da tutror şi la fiecare din facultăţile noastre intelectuale, ci toaă capacitatea care este necesaroie sau folotioare pentru datoriile ce avem a împlini, fiecare în cariera sa. Pentru a fi în stare a perfecţiona aceste facultăţicare cer o cultură specială, trebuie a începe aa le studia pe fiecare în ele înseşi, şi pe toate în admirabila  lor unire la o laltă. Sufletul creat dupe chipul lui Dumnezeu, această parte din noi înşine atît mai pre sus de rupul nostru, se înfpţişează prin trei mari facultăţi aceea de a rîndui, acee ade a simţi, aceea de a voi; adică simţibilitatea  inteligenţa, voinţa. Cîte trele se esercitează şi se perfecţionează prin mijloul organelor trupului; şi studiindu-ne pe noi înşine, vom recunoaşte orînduiala în care ele se dezvoltă. Pîntre filozofi este o întrebare de a şti daca noi simţim [116] înainte de agîndi; sau mai bine daca jocul intelegenţei precede pe aceala al simplităţii? Dar acaeastă cestioune este nedeslegată şi n-are pentru tine nici o importanţă. Cee ace este sigur, se ştie că se petrece în suflet fapte de inteleigenţă, că el are idei, cunoştinţe, gîndiri care nu sînt întovărăşite de nici una dintr-aceste mişări care le numim fapte ale simţibilităţii; care să nu fie însoţite de un act al inteligenţei al unei idi, unei cunoştinţe, unei gîndiri. Deobşte cele tre mari facultăţi ale sufletului sînt unite astfel ca să formeze un singur şi aceaşi suflet; ele nu form trei lucruri diferite. Cîr despre voinţă, este învederar că noi gîndim şi simţim mai niante de a voi. În copilărie, simţibilitatea se arată întîi. Ea domină . Într-adevăr toate instinctele pruncului sînt întărîtate prin objetele care îl încongiură, şi se pare că prin simţuri îi vine cea dintîi hrană a inteligenţei sale, primee întipăriri ce-I întprîtă jocul. În tot cursul vieţei, simţibilitatea joacă un rol puternic. Simţurile noasre primesc neîncetat întipăriri, şi se află unele care poartă cu ele un mare fermec; măreţul spectacol al cerului ănstelat veseleşte vederea noastră; auzul nostru este încîntat de o muzică desfătătoare; mirosul nostru este răpit de parfumul ce scoate o floare; gustul nostru este gîdilat de bunătatea mîcării felurite. Chiar pipăitul are ceva care place. Sărutarea ce tipăresc pe fruntea scumpului meu Adolf dă buzelor mele o [117] simsaţie plăcută, abstracţie făcută din mişcarea ce cearcă sufletul meu. Aceste simsaţii nu se opres la simţuri sau la organele simţurilor. Ele merg la suflet. Daca ele nu s-ar dce la dînsul, dupe cîteva clipiri, nu ar rămînea nimic din ele. Noi avem, este adeărat, întipărir care trec nezărite, despre care înţelegerea noastră nu ştie nimica sau mai nimica, căror nu le ă nici o atenţie, pe care nu le cercetează, şi pentru care ea n-are conştiinţă. Pricina este că într-acele minute sîntem prea ocpaţi prin alte simsaţii mai puternice, mai interesante pentru sufletu npostru. Spre esemplu, în minutul cînd o ghiulea vrăjmăşească ar trece pe deasupra capului unui soldat, mirosu unei rose cît de aproape de ar fi de persona sa, nu I-ar izbi de loc mirosul său; atenţia sa este absorbită dealt objet. Aceste cazuri nu înt rari. Cu toate acestea, în starea ordinară, noi băgam de seamă întipăririle ce cearcă simţurie noastre. Ele prinvin la suflet. Inteliginţa le apucă, le analisă, le descompune, le compară între le, le bagă de seamă caracterului, îşi fac idei din ele. Din aceste idei ea face judecăţi, raţonamente, teorii, un sistem, ştiinţa. Această lucrare a inteligenţei se numeşte gîndire. Într-adevăr, nu sînt simţurie noastre care compară, care analiz, carii bagă de seamă caracerii objetelor şi care clasifică: ci sufletul nostru, inteligenţa noastră face acestea, prin mijloc unui act general care se cheamă gîndire. Unul din cele maid e frunte lucruri care face [118] îndirea, este a deosebi, din simţurile noastre şi  din noi înşine, objetele din afară care şlucrează aspra simţurilor noastre. Cee ace filozofi numesc a osebi lumea din năuntru de lumea din adară, pe eu, din nueu, cuvinte ştiinţifice pe care nu le voi întrebuinţa niciodată, şi pe care m-aş fi cruţat de ale cita, daca nu le ai întîlni în oarecare cărţi care pot a-ţi fi folositoare , şi a căror vorbire eşti obligat a o cunoaşte. Inteligenţa, una din cele trei facultăţi ale omuli, se descompune sau se deosebeşte în mai multe facultăţi de al doilea mînă. Facultatea de a observa ceea ce izbeşte simţurie noastre sau ceea ce ocupă simţibilitatea noastră,ieteligenţa sau voinţa noastră, se cheamă atenţie. Aceea ce păstreazî suvenirea simsaţiilor noastre, idielor noasre, hotărîrilor noastre, se cheamă memorie. Aceea dea ne aduce aminte de ceea ce ne a izbit, sau de a combina împreună simsaţiile , cunoştinţele şi hotărîrile, se numeşte imaginaţie. Aceea de a cerceta bine simsaţiile noastre se însemnează cu tot cruţare. Aceea de a compara lucrurile, chipurile sau înipăririle cu tot caracerul  lor se zice comparaţie. Mai este una din ele mai preţioase, şi care are înclinare cu comparaţia: aceasta este judecata. Îndată ce comparăm două lucruri, le găsim sau de o potrivă sau osebite, mai mari, mai frumoase, mai mici, mai uricioase una decît alta. A rosti acest rezultat, va să zică a pronunţa o judecată. Băgaţi de seamă că vorba judecată are în [119] limba noastră trei diferite însemnări: ea însemnează facultatea de a judeca, jocul acestei facultăţi  sau sau lucrarea ei, şi rezultatul acestei lucrări, judecata pronunţată. Asemenea este şi cu cuvîntul raţionament. A lega între ele două sau mai multe judecaţi, este a raţiona. Raţionamentul este o facultate, o lucrare şi resultatul acestei lucrări. Vine acum întrebarea de a şti ce se faci pentru educaţia intelectuală a scolarilor tăi, spre a asigra facultăţilor dezvoltarea ce cere cariera lor. Aeasta trebuie să fie pentr tine sujetl celor mai serioase meditaţii, fiindcă nu poci a-ţi da asupra acestui lucru decît regule generale, şi este treaba ta a le aplica la localităţi, la clase, şi la invidie. Eacă dar cele mai imprtante din aceste regule. Nu învăţa nici o dată scolarii tăi decît ceea ce trebuie să ştie, necesariul, folosul. Nu dezvolta niciodaă facultăţile cae ar fi primejdioase, sau cel puţin de prios a le dezvolta. Priveşte mai vîrtos că nu esistă studi saeu cunoştinţe de plăcere pentru casele munciotare, şi a le chema la luxul instrucţiei ca să le lipseşti de dînsul în urmă iar ar fi un fel de cruzime. Învaţă totdeauna desluşit şi curat; ca nici odată inteligenţa scolarilor tăi să nu remîie în îndoială, în deşert, n întuneric.  Facultăţile se perfecţionă bine în orînduiala ce a voit natura- În timpul copilării, intuiţia şi memoria sînt cele mai lesne de esercitat, şi, într-un bun sistem [120] de învăţătură, trebuie a înfăţişa atenţiei copillui cît se va putea mai multe objete. Vorbele fiind trebuitore pentru a ne aduce aminte de lucruri, şi numerii pentru cunoştina mărimilor sau rapoartelopr, trebuie a învbogăţi  cu vorbe îmbogăţind imaginaţia cu semne. Dar nu jertfi niciodată cunoştinţa lucurilor pe aceea a vorbelor, nici pe aceea a vorbelor pe a lucrurilor. Într-adevăr nu te pripi fără socotinţă a da  leţii pruncului. Cruţă, din contră, în casa părinteaască, în sala de asil, la scoală organele sale încă slabe şid elicate. În timpul unirii trupului cu sugletul jocul facultţilor intelectuale este legat cu acela al facultăţilor fizse şi cu condiţia organelor materiale. Dară, întipărind în nişte reosrtui încă tinere o micare prea repede şi pre aiute, nu numai primejduieşti a le rupe şi a le deforma; dar opreşti porăpăşirea intelectuaă car atîrnă de elasticitatea lor. Cere dar de la băiat numai o atenţie poporţională cu puetrile trupului şi sufletului să. Pentru a se dezvolta cu armonie, această atenţie are trebuinţă de a varia lucrarea sa şi a trece de la un objet la altul, mai înainte de a simţi oboirile unie stăruinţe  vătămătoare. Spiritul prunculoui este asemnea neastîmpărat ca şi trupul saău, şi preveghindu-I abaterile nu avea pretenţia a-I reforma natua. Dă acestui neaastîmpăr ceea ce este pravilnic. Se află copi că o isteciune şi o aplecare estraordinară la învăţătură. Daca ţi se înfăţişează, pimeşte-I; dar nu te pune a-I mîna repede, şi ia seama că o mulţime din aceste mici minuni carii umplu de mirare la [121] cinci sau şase ani, au eşit mai tîrziu nişte juni sau oameni foarte ordionari. La epoca junii, imaginaţia cere a predomina. Ţine-o în hotarele ei. În vîrsta coaptă, sufletul, ma mult desprins a compara, stăpîneşte pe deplin facultatea de a judeca şi de a cunoşate- Dară, cunoştinţa esactă, ştiinţa, este cel  din rumă şi cel  mai frumos rezultat a toatei acestei activităţi a inteligenţei, tuturor acestor acte ale gîndirii. Dar acest rezltat nu se dobîndeşte decît fiind pregătit prin eserciţiile în juna vîrstă. Pregăteşte pe june prin mijlocul acestor înţelepte eserciţii care a pentru scop de a da inteligenţei putere şi lămurire, ceea ce va să zică îndreptare  şi adevăr, esrciţii asupra cărora mă voi întrupa cînd va fi vorba de metodă. Cînd cercetăm un objet sau un fenomen în toţi caracerii săi, dobîndeam o cunoştinţă mai mult sau mai puţin limpede, o idee mai mult sau puţin complectă, cînd cercetăm lucurrile numai ape deasupra, luăm nişte idei maia mult sau mai puţin  întunecate, confuse, ştirbe. F dar a se dăda scolarii tăi a cerceta şi a apuca. Împrotivitorul învăţ, de a nu  cerceta nimci, de a nu apuca nimic pe deplin, este una din cel ami mari boale ale sufletului. Astfel este lucrarea smintitului sau nerodului. Dă nu numai iei curate; dă asemenea idei generale . Ce sînt aceste idei? Se  şie foarte bine , de esemplu, ce este un arbure; se ştie că acesta este o plantă  prea tare, prea desvoltată, ale căria rădăcine sînt vîrîte în pămînt; al cărui se ridică în aer, ale căria [122] crăci se întind în spaţiu, şi care are numeroase ramure, foi, flori, fructe. Cu toate astea aceasta este numai o cunoştinţă abstractă, o idee genearlă; şi, după toat astea, daca esistă peri, meri şi cireşi, numiţi de obşte arburi, nu esistă nimic care să se numească aşa cu simpla numire arbure.- Tot arburile este măr, păr, brad etc. În vechime şi vîrsta de mijloc, filozofii au socotit de o ame importanţă spre a cunoaşte bine această faptă, care cu toate acestea de dovedeşte înlesnire. Ar putea cineva zice că din pricină că în lumea materială nimic nu răspunde la oarecare idei generale, aceste idei nu sînt decît cuvinte sau abstracţii nefolositoare. Este deşert lucru sprijinind cineva un astfel de paradox, şi nu ţi-aş fi vorbit de dînsul daca nu era trebuincios, la aleţiie tae de gramatică unde se strecoară cu î nlesnire definţii greşite, de a-ţi da penru acest sujet idei limpezi. Astfel se zice în oarecare manuale de vorbie, că supstantivii se osibesc în două clase, că unele esprmă objetele în fiinţă şi concrete, altee objete imaginare sau abstracte, şi pîntre  acese din urmă citează dreptatea, aevăul, dragostea-creltnească. Această definţie  este esactă? Nu esistă fără îdoială, în lume nici un objet, nici o fiinţă crae să fie dreptatea sau virtutea, sau dragosea creştnească, în persoană-i. Dara aceasta  nu va să zică aceste virtuţi sînt imaginare sau că sînt numai abstracţii. Aşa aceasta nu se opereşte de a şti foarte bine ce va să zică fiecare din aceste virtuţi. Într-adevăr ele sînt pîntre noi lururile cele [123]mai admirabile  şi cele mai necasarii, li daca ele nu se află personificate asu incarnate întregi în toţi oamenii, ele se fală din norocire î mai multe persoane, şi la un grad foarte vrednic de cinste petru dînsele şi simţibil pentru toată lumea. Cît de abtracte de ar fi este nebunie a le tăgădui. A reapropia uneile de altele cunoştinţele  naostre cel mai sigurae, ieile noastre mai întregi şi mai curate; a le lumina, a le completa şi a le lămuri prin altele; ale hotărî natura; preţul şio raporturile; a trage consecinţe, a găsi teorii sau credinţe şi învăţături, astfel este cea mai frunoasă dinocupaţiile inteligenţei noastre. Facultatea de a face toate acesea se chemaă raţia. A se luji cu dînsa este a face judicăţi; este a raţiona sau a face raţionament. Cînd inteligenţa judecă ori raţionează, ea esercitează foncţia sa cea mai înaltă. Raţia este de lumina sau reţinea celorlalae facultăţi ale inteligenţei; este aceea care controlă pe celelalte; este aceea care vcînd le cere, cînd le dă raţie de faptele lor. Ea cere cuvînt de tot lucrul, şi ea nu primeşte nimic care să nu fie îndestul cercetat, îndreptat, provat ochilor săi, nimic care să nu fie raţionabil, adică conform cu legile pe care însuşi Dumnezeu a dat fiinţei noastre. Aceasta se înţelege. Raţia omenească fiind o resfrîngere a raţiei dumnezeieşti, se supune neapărat legilor ce Dumnezeu a prescris activităţei ei. Ea nu poate să se apere de a se supune lor; şi a adopta lucruri neraţionable ar [124]fi o probă de slăbiciune, de boală sau cel puţin de smintire a spirituli. Dar inteligenţa omenească făcută pentru a cere cuvînt de toate este departe de a-l găsi în tot lucru. Cuvîntului raţie de toate, ea vine la marele cestiuni ale zidirii lumii, ale esistenţei lui Dumnezeu, nemuririi sufletului, cestiuni pe acre singurele sale alumini nu pot a lămuri decît pînă la un punct oarecare, dar asupra cărora ea cere ca luminele raţiei dumnezeesşti să reverse acea luminele raţiei dumnezeeşti să reverse acea lumină atît decurată şi vie de care străluceşte religia noastră. Învăţătura religiei este dar dintre toate ştinţele aceea care asigură educaţiei intelectuale dezvoltarea ea întinsă şi cea mai întreagă. Educaţia intelectuală este, în studii superiori, objetul unei învăţături speciale, numită logică, dar de care ti n-ai a te ocupa. La educaţia intelectuală, care formă inteligenţa pentru adevăr, se lipeşte prea strîns, educaţia morală, al căria scop este de a forma voinţa pentru bine, şi educţaia estetică, care formă simţibilitaea pentru a preţui frumosul. CAP XV. [125] Urmarea cursului de pedagogie.Simţibilitatea şi voinţa. Educaţia estetică. Educţaia morală. Noi am văzut în ce chip întipăririle pe care le fac objetele din afară asupra organelor trupului, esercitez osebitele facutlăţi ale inteleigenţei noaste şi lucrează asupra diferitelor acte ale rgîndirii: săvedem asemenea î ce chip aceste întipăriri lucrează asupra simsaţiilor şi esercitează facultatea de a simţi,simţibilitatea. Voi a trece de la aceasta la studiul voinţei în care voi a arăt mai multe desluşiri asupra educaţiei morale a junimiii care va fi încredinţată îngrijiilor tale. A simţi , sau a avea un simtiment, este a zări cineva o întipărire, este a  avea o simsaţie. Simsaţiile sînt sau nu plăcute sau neplăcute, sau nici una nici alta. Se numesc simsaţii plăcute acelea care primesc plăceri; simsaţii neplăcute, acelea ce pricinuesc mîhnire. Sînt aletele într-un mare număr pe care le numesc nediferente, care nu pricinuesc nici plăcere,nici durere, la care noi sîntem nesimţitori. Această simţibilitate ţine cînd de organizaţia noastră fizică, cînd de educaţia noastră morală, cînd de cultura naostră intelectualăî şi de talentele noastre. Astfel o întare de muzică răpeşte pe unul pînă la estas, şi pe altul nu-l atinge deloc. [126] Simţibilitatea ţine de asemenea de năraurile şi de suvenirile naostre. Vederea unei colibe care ne a duce aminte de aceea unde ne am priimit viaţa umple inima noastră de ea mai dulce şi d ecea mai adîncă mişcare, în vreme ce unui care n-are astfel de suvenire nu-i spune nimic. Ea lucrează în sfîrşit în toată viaţa noastr, şi la orice contituă individualittatea, noastră. Într-adevăr domeniul simţibilităţii este nemărginit; el îmbrăţişează lumea fizică, intelectuală şi morală. Cee ace esplică bogăţia şi nesîrşita osebire a simsaţiiloe noastre. De simsaţii se leagă simtimentele.Cîteodată se iau aceste două cuvinte într-acelaşi îneţels; astfel s ezice: a avea un simtiment sau simsaţie de durere. Este de cuviinţă a le osebi. Academia zice că sinsaţia este întipărirea ce suflteul priimeşte da la objete prin simţutri, şi că simtimentul este ideea care îmi face sufletul de objete prin simţuri, dar care însemnează asemenea facultatea ce are sufletul de a primi impresia objetelor prin simţuri. Simtimentul este dar o pricepere sau o facultatea a sufletului; simsaţie este espresia cel el primeşte. Vorba smtiment să ia încă într-o însemnare mai înaltă. ea însemnează facultatea ce avem de a cunoaşte, de a puca sau a preţui oarecare lucruri fără ajutorul observaţii şi raţionamentului, facultate care este ca un fel de instinct. astfel are cineva simtimentul bunului, frumosului dreptului sau simtimentul puterii sale, slăbirii sale. Dar în mai ordianra lui întrebuinţare şi cea mai vredincă în băgarea D-le de seamă, smtimentul [127] nu însemnează nici întipărirea ce priimeşte sufletul despre un objet prin mijlocul simţurilor, nici priceperea ce el are despre acel objet, nici facultatea instinctivă de a cunoaşte: el însemnează mişcările, emoţiile, afecţiile, patinele sufletului. Ceea ce ai trebuinţă a studia pentru educaţia morală a scolarilor tăi, este simtimentel de amor şi de tinereţe, de ură şi de scîrbă, de mînie şi de resbunare, de durere şi căinţă, de plăcere şi de bucurie, de nemulţumire şi de îndestulare cu soartea sa, de religie şi pietate, simtimente care care joacă un mare rol în viaţa omului, şi ale cărora semînţe sînt depuse sau se stricoară lesne în inima junimii. Cu cît aceste simtimente sînt mai vii, cu atît mai mult mişcă şi clădeşte fiinţa noastră, trup şi suflet. Religia inimei este cea mai cu tărie atinsă de acestea. Pentru acest cuvînt inima ete privită ca scaunul simţibilităţii, şi de aici bine aceste rosturi de inimă tînără, asupră, rea; şi mai multe espresii figurate astfel precum, inimă de ceară, inimă de piatră. Vîrsta copilării se osibeşte prin o dulce şi tînără simţiilitate; întipările ce primeşte dînsa sînt adînci; ele nu se şterg deloc, şi adesea ele remîn în om în tot cursul vieţei sale. Ele hotărăsc astfel de soartea lui. Petru aceasta este d etrebuinţă de a face să iubească copilul tot ce este frumos. A forma simtimentul şi a perfecţiona gustul despre frumos, va să zică dupe o nouă terminologie şi puţin cam stranie, a da educţaie estetică. Această este încă un din acele vorbe pe care ai trebuinţă să [128] o cunoşti, dar să te fereşti a o întrebiinţa; pentru tine umilinţa ce însemnează ea se confundă cu educaţia intelectuală şi morală. Esemplele cu care neştine ocoleşte copilăria lucrează fără pregeţ asupra moralei lui perfecţionări. Fie ca copilul să nu poată vedea în faptele tale şi cărora le este martor, decît acea dretpate care se face ase simţi atît de lesne inimei şi spiritului să, decît acea blîndeţe şi acea bunătate care sînt privilegiile omului virtuos. Dedă cu plăcerile vine facerii, care sînt pricepute de toate vîrstele. Dedă-l a-şi mişcările, a-şi supune voinţa la raţa sa. Fă-l a simi fericitele sau nenorocitele efecte ale bun sau uricioase fapte. Depărtează din spiritul lui rătăcirile pe care atîtea persoane şi înlesnesc de întrebîrile ce le adreasă curioazitatea sa atît de naturală. Sînt unele di aceste întrebări la care nu este de trebuinţă a răspunde; la toate celelalte adevărul simplu este cel mai bun răspuns. Subt acest raport trebuie a priveghea mai vîrtos epocă flăcăii: aceasta este timpul îmbobocirii, acesta este acela în care, în inima junelui,nasc rîndurile, hotărîrile, dorinţele cele mai capricioase. Nişte esemple bune, nişte vorbe înţelepte, o adunare cinstită , în învăţătură îngrijită îl vor întări în dedarea cu buna orînduială, cu înţelepciunea. Groasa neştiinţă, uricioasa adunare, cărţi primejdioase şi poveţe vătămătoare îl vor perde pentru toată viaţa sa. A dirigea toate simtimentele noastre către vine, [129], a le depărta de rău, asta este objetul al educaţiei morale. Pentru aceasta trebuie ca un singur simtiment să domnească pe toate celelalte, simitimentul de a face bine. Ce este acest simtiment? Gîndurile şi faptele noastre sînt, în oarecare cazuri, însoţite de un simtiment d emulţumire şi de aprobaţie pentru noi înşine, în altele, d euun simtiment de desaprobaţie, de părere de rău şi de remuşcurile conştiinţei. Acest simtiment îşi are izvorul în conştiinţă, înfricoşata putere care aproabă în ceea ce ste bine şi care desprobă ce este rău. Conştiinţa este un glas care bine de la Dumnezeu, precum raţia este o lumină care bine de la legislatori suprem. Prin conştiinţă şi raţie creatorul duce făpturele inteligenţe, şi printr-una şi printr-alta el voieşte a supune voinţa omului la dumnezeescă lui lege. Într-adevăr nu este destul ca inteleigenţa omului ă fie îndestul luminatp pentru a vedea Adevărul şi simţiblitatea saîndestul de bine dirijatepentru a iubi binele, trebuie încă ca voinţa lui să fie îndestul de tare şi limpede spre a voi ceea ce Dumnezeu voişete ca să voim. Aceasta este pentru noi ceea ce numim perfecţie. ce este voiţa? Voinţa este una din cele trei mari facultăţi ale sufletului; ea este nedespărţitul tovarăş al gîndirii şi simtimentului. Noi voi într-adevăr ceea ce respunde ideilor noastre,cee ace ne face plăcere. [130] Noi urîm, noi fugim fireşte d elucrul ce revolt raţia sau ne pricinuieşte durere. Voinţa este uneori oarbă, înpinsă d eun bold dinnăuntrul nostru; alte ori raţionată, cugetată. Ea nu trebuie niciodată a fi silită de altul decît de noi. Ea nu trebuie niciodată ca să fie slobodă, ca să oată adică a alege între bine şi între rău. Noi putem a ne plisi de această libertate; poate cineva să ne silească, sau slăbind inteligenţa noastră şi lipsindu-o de lumină, sau corumpînd simţibilitaea noastră şi prăvălind-o în rău, sau sforţînd  braul nostru printr-o siluire materială. Dar într-un Stat regulat, unde se respectă legile, nimini nu poate a sforţasanctuarul cunoştinţei noastre şi a ne face să voim ceea ce nu voim. Pricina este că noi sîntem slobozi de  avoi binele sau a nu-l voi, pe cît est un merit a iubi sau a fugi de rău. Daca, prin însăşi natura noastră, sau printr-o putere afară din noi, am fi siliţi a urî răul şi a iubi inele, nu am fi slobozi; şi atunci nu ar fi, în voinţa noatră, nici reşală, nici merit, nici moralitate nici nemoralitate. Voinţa noastră este dar slobodă, şi numai pentru că este slobodă este morală şi are merit, şi că faptele ce îndeplinim sînt bune şi frumoase sau uricioase şi vinivate. Scopul cel mare al educţaiei este de a froma inima copilului astfel încît să voiască totdeauna bnele să-l voiască în toate înprejurările vieţii, şi să-l voiască cu putere, cu stăpînire, în pisma tutuor stavilelor şi cu toat jertfele putincioase. Cu toate acestea educaţia se mărgineşte a direja [131] voinţa, ea nu poate să o creeze. ea ia peom astfel cum l-a făcut natura; ea nu îl face dupe gustul său; îl fasonă numai. pentru ca să-l fasone, trebuie să-l ia june, şi a-i mîndi ca să zic aşa primele porniri ale voinţei sale, spre a le da apoi o direcţie puternică şi îneţeleaptă îndată ce ele se ivec. Ce vei face tu într-o asemenea pricină? Cele dintîi ploduri ale voinţei sînt instinctele. Sînt din ele unele care merit toată băgarea ta de seamă. Junele cearcă trebuinţa de a fi bine, de a  se îndeletnii, de a fi încurajat, de a fi iubit, de  a iubi şi a imita. l cere mai întîi la simtimentul bunului trai să fe obicinuita lui stare;: el plîneg, rîde, dupe cum se aflăbine sau rău, şi nimic nu este mai vrednic de îngrijirea ta ca acestea trebuinţe. El cearcă apoi, în instinctul său de activitate, de a-şi mişca mădulările, a-şi dezvolta puterile, a-şi crea îndeletniciri potrivite cu mijloace lui. Aceste îndeletniciri nu sînt de cît jocuri; dar, s-a zis de multe ori, jocul copiilor este un fel de muncă. Trebuinţa de încorajare şi de distincţie ce izbuteşte în copil este cîte odată atît de vie în el încît sforţele cele mai covîrşitoare ca să le meriteze. El are  asemenea o astfel de trebuinţă de a iubi şi a fi iubit, încît se lipeşte de acela care îi face bine, surîde aceluia ce-i surîde, şi mîngîie pe oricine îl mîngîie. Copilul cearcă asemenea fireşte simtimentele pe care le vede a domni în alţii. El se bucură sau [132] se întristează cu aceia carii se bucură sau se întristez. El simte plăcerile şi necazurile lor; el simte ceea ce şi ei simt. Acest simtiment instinctiv se cheamă simpatie, şi creatorul l-a pus în inima tutrr oamenilor ca să facă dintr-înşii fraţi. Aceia carii se veselesc de anaczurile altora sînt într-o satre de boală ce se numeşte pismă, gelozie. Acesta este, înmorală, un viţiu organic cre care poate a aduce moartea, şi pe care se sfroţ cei ce l-au a-l ascunde, atît este de ruşinos. Trebuei a-l deranja cu îngrijire, îndată ce-l vei zări în inima vre unui copil. Instinctul iitaţiei şi acel al neatîrnîrii, care îi împuţinează asprimea, nu sînt cele mai puţin tari din acelea care are copilăria. Învaţă dar pe scolarii tăi tăi ceea ce merită de a fi imitat, dar fă-i să simţă de timpuriu că, într-această lume, neatîrnarea unora este totdeauna modificată şimărginită, prin aceea a altora, că numai prin jertfe reciproce pricine cineva a se bucura, în viaţă, nu de o neatîrnae absolută, dar de cea mai are libertate ce ne este dat a avea. instinctele fac a se naşte dorinţele. Dorinţele care domnesc mai obicinuit devin aplecări. Aplecările la care se dă neştine deocamdată se schimbă în afecii, apoi în năravuri. Ele devin adesea patime, adică mişcări iuţi, înverşunate, care ne orbeşte sau ne ameţeşte astfel încît se tîrăsc, fără voia noastră la cele mai mari greşele sau la cele mai mari virtuţi. Toată patima care nu s supune raţiei este deodataă o veţie intelectuală  şi o suferinţă morală. Afecţiil care au mai multă trebuinţă de a le dirigea în copilărie înt sfiala, susceptabilitatea [133]