MACROBIOTICA seau REGULE PENTRU PĂSTRAREA SĂNĂTĂŢEI ŞI PRELUNGIREA VIEŢEI Alcătuită în limba germană de I. F. SOBERNHAIM Doctor mediţinei şi a hirurgiei. Iar pe cea romînească tradusă de IOAN T. ALBINEŢ Suplent-profesor de Ritorică şi Istorie la Academia Mihliiană Eşii Tipografia Albinei 1838 [I] Sănătatea se păstrează prin cunoaşterea trupului prin observaţia lucrărilor ce pot fi priincioase seau stricăcioase; prin înfrănarea şi curăţenia trupului, prin încungiurarea voluptăţilor, şi prin cunoştinţele ce se ţin se ştiinţa medicească. Ţiţero De of II 24 Cu învoirea ţenzurei, N. Suţo [II] ÎNAINTE CUVÎNTARE Dintre toate ştiinţele privitoare spre firea omenească ca spre un organizmu viu şi din mai multe puteri foarte sistematiceşte de a Totputernicul plăzmuitoriu alcătuit; acele mi se par a fi vrednice de o mai mare luare de samă, care au de scopos păstrarea sănătăţei sufleteşti şi trupeşti. Nenumărate însă sînt ramurile acele de ştiinţe, care din aceste două puncturi a viderei minţii omeneşti izvorăsc; dintre care eu lăsînd toate celelante la o parte, în traducerea cărticelei aceştia de pre limba germană în cea romînească, văd a mă fi îndeletnicit numai în cunoaşterea şi descrierea aceluia, ce priveşte spre sănătatea trupului omenesc, pentru că sănătatea trupului este un organ, prin care nu numai lucrările noastre cele trupeşti, dară şi cele sufleteşti încă mai curînd şi mai vesel se dizvălesc; întru cît putem zice: că [III] sufletul nostru pentru unirea firească, ce se află între ea şi între trup, foarte tare se împiedecă în funcţiile sale, cînd sănătatea trupului este abătută din rînduiala sa. Această zicere nu mai puţin să adevereşte şi de către experienţia cea de toate zilele, care lămurit ne arată, că acolo unde lipseşte întregimea sănătăţei trupului, acolo nici sufletul nu poate fi vesăl şi lucrătoriu. Iară apoi că sănătatea trupească adeseori este supusă rătăcirii şi abaterii de la norma sa cea firească, de aceasta nu trebue să ni mirăm, căci lăsînd la o parte înrîurirea dinamică ce o fac puterile naturei asupra organizmului trupesc, cu osăbită energie şi măsură după feliurimea poziţiei noastre în privirea sistemei solare; ce vom zice despre acele nenumărate abateri, în care noi înşii ni aruncăm sănătatea noastră. Aşa de pildă pruncii cei mici ce primejduesc prin părăsirea lor de mume, prin dare pe la mîni streine, prin neîngrijirea lor în privirea curăţeniei bucatelor, a aerului, şi a cuviincioasei măsuri de căldură. Tinerimea se primejdueşte asămine în privirea sănătăţei, seau pentru că [IV] nici o creştere morală în vremea sa nu priimeşte, prin care ar putea să-şi păstreze sănătatea sa atît trupească cît şi sufletească, seau pentru ca creşterea în cea mai mare parte se cuprinde din regulile complementelor şi din cunoştinţa lucrurilor aţiţătoare fantaziei, amăgitoare simţurilor, tulburătoare inimei şi în sfîrşit stricătoare firei omeneşti. Nu mai puţin se primejdueşte sănătatea vrîsnicilor seau prin lene şi nedeprindere cu ceva lucru, prin care s-ar putea face cuviincioasa mişcare trupului şi ţirculaţia sîngelui, seau prin aşa lucrări, care prifăcute fiind în patimi, îi abat cătră scoposuri necuvenite omenirii. Cu un cuvînt, multe sînt izvoarele; de unde omenirea adăpîndu-se, se poate primejdui în privirea sănătăţei trupeşti. Mai departe fiind că omul este o aşa fiinţă, carea între toate făpturile lumei aceştia poate a se numi întăia, pentru duhul acel ei însuflat de Dumnezeu şi înzestrat cu nemuritorime, de aceia fiind omul prin duhul acela pricinile lucrărilor dinamice, ce le simţim neîncetat în viaţa aceasta din [V] fire se îndatoreşte a să sirgui cu toate puterile, spre a să cunoaşte pe sine mai deaproape, şi spre a cunoaşte lumea atît fizică cît şi morală, precum mai sus arătaiu. Toate aceste numai prin îmvăţăturile acele răzămate pe prinţipii adevărate, adecă potrivite firii şi scoposului omenirei, şi prin o creştere izvorîtă din prinţipiile moralului şi a religiei creştineşti ce pot nădăjdui. Axioma dară a tuturor răutăţilor şi a rătăcirilor atît fizice cît şi moralice, ce pot dezlega numai prin desluşita răspundere la întrebarea: Ce este creşterea seau educaţia omului cea adevărată? De aceia şi eu ca unul ce sînt crescut în Institutul shoalilor publice, dorind a folosi naţii potrivit unor asemine prinţipii am tradus aceste reguli privitoare cătră păstrarea sănătăţei trupeşti, care pe lîngă folosul ce ar putea să aducă celor ce le-ar urma, vor înmulţi şi numărul cărţilor în limba naţională. Însă precum fieşcăruia dintre noi cu lămurire îi este cunoscut, că limba noastră după prinţipiile filologiei (care ar fi foarte de dorit), nu [VI] este lucrată în aflarea şi compunerea cuvintelor trebuinciosă la îmbrăcarea ideilor aflătoare în acest ram de ştiinţă; mult m’am luptat în mijlocul cărora îngrijiri a le mele am fost nevoit a face aceia, ce fieşcarele adevărat romîn face, şi la care însaş firea limbei m’au îndemnat, adecă a alerga la izvorul acela, din care tot romînul, ce voeşte a scrie ceva mai deosăbit şi clasic trebue să se adăpe. Izvorul acela dar nu este altul, fără numai limba latină, care dacă au putut împrumuta cu cuvintele sale cele multe şi filologiceşte lucrate pe francezi, italieni, ispanioli, şi alţii, ce ne tragem din slăvita gintă romană, şi a cărora limbă este una din fiicele ei, nu ni va putea împrumuta cu îndestulare. Aşa dar iubite cetitoriule scoposul meu fiind aice, parte a folosi naţii mele, iară parte a lucra şi eu în cariera literaturei noastre de curînd începută, prin vr’o cîţva bărbaţi romîni vrednici de laudă, te rog, priimeşte cu inimă îngăduitoare această pîrgă a ostenelelor mele, răsărită precum din cele pănă aici zise vei [VII] înţălege, numai din iubirea de a putea folosi omenirii, pănă ce vîrsta şi împregiurările îmi vor îndămăna ocazie, de a lucra ceva în toată privirea mai sistematic. Traducătoriul. [VIII] TABLA materiilor cuprinse în această carte Faţa Preţuire sănătăţei........................................................................................................................1 Puterea vindecătoare a naturei...................................................................................................6 Înţălesul sănătăţei.......................................................................................................................9 A. Despre înrîurirea trupului asupra sufletului........................................................................10 B. Despre înrîurirea sufletului asupra trupului.........................................................................28 Despre deplina şi despre condiţionata deplină sănătate...........................................................41 Descrierea unui om deplin sănătos..........................................................................................43 Înţălesul îmvăţăturei despre sănătate........................................................................................48 Despre îndelungimea vieţei oamenilor....................................................................................49 Despre aer................................................................................................................................59 Înrîuririle ce face aerul asupra trupului nostru; aerul ca mijloc pentru răsuflare; − aerul ca mijloc pentru mistuire; − aerul ca mijloc desfăcătoriu simţitelor şi nesimţitelor evaporaţii; − aerul ca mijloc legătoriu [IX] şi abătătoriu căldurei animale. Despre necurăţirea aerului; prin aburii animaliceşti; − prin neînoire; − prin aburii eşiţi din putrezirea trupurilor animale; − prin puternice aburiri a apelor stătătoare; − prin putrezirea trupurilor vegetale; − prin florile acele foarte tare mirositoare; − prin aburii de cărbuni, mineraluri şi metaluri; − prin aburirea substanţiilor grase şi oloiase; − prin feliurite miasme aflătoare în aer....................................66 Povăţuirea cum trebue să ne apărăm de aceste vătămătoare înrîuriri a atmosferei..................80 Povăţuirea cum trebue să se păzască cînd este aerul cald, răce, înăduşitoriu uscat, umed, umed-uscat şi foarte răce şi despre dietetica purtare potrivite după aceste..............................86 Regulile ce trebue să se păzască la scăldare.............................................................................92 Despre răceală şi regulile feritoare de ea..................................................................................94 Despre făptuirea aerului uscat şi umed [X] şi regulile de păzit cînd este aerul umed şi răce-umed........................................................................................................................................101 Despre făptuirea aerului umed, cald şi regule de păzire.........................................................105 Despre făptuirea aerului uşor şi supţire..................................................................................106 Deprindere împotriva tuturor acestor schimbări a vremei......................................................107 Despre hrană...........................................................................................................................109 Regule generale pentru mîncare şi băutură............................................................................111 Despre aceia ce este uşor de mistuit.......................................................................................117 Regule în privirea uşurinţei seau a mistuirei bucatelor de carne şi de plînte.........................119 Părţile de căpitenie alcătuitoare hranei de carne, − despre carnea feartă, − friptă, − despre ciorbă, ouă, lapte, grăsime, unt şi brînză................................................................................122 Părţile de căpitenie alcătuitoare hranei de plînte, despre plîntele făinoase şi despre legumi.....................................................................................................................................125 Despre pîne şi însuşirile ei.....................................................................................................128 Poamele de copaci, a lor făptuiri, care sînt mai uşor de mistuit şi dieta ce [XI] trebue se păzim la a lor mîncare......................................................................................................................129 Aromatele, folosul şi stricăciunile lor, despre oţătul de vin, zama de alămîe şi miere........131 Despre băuturi.......................................................................................................................133 Apa cea mai bună băutură, − făptuirile ei asupra organizmului nostru, − urmările ei cînd să be premultă, − fireştile ei însuşiri, − apa gre şi uşoară − apa de izvor, de rîuri, fîntînă, de iazuri, de bălţi, de ploae şi de omăt..................................................................................................134 Apa fiartă şi zicerea lui Hufeland despre folosul ce poate să aducă.....................................135 Despre bere, − părţile ei alcătuitoare − însuşirile berei bune, − cine trebui să bee bere şi cine nu; − feliurile ei şi deosăbitele făptuiri asupra trupului omenesc.........................................136 Despre vin, − făptuirile lui asupra sufletului şi a trupului, − feliurile lui, − urmările premultei băuturi de vin şi rachiu, zicerea lui Hufeland despre aceasta...............................................138 Despre ponci, groc, ceai, cafe, ciocoladă [XII] a lor părţi alcătuitoare şi făptuiri, − cui priesc şi cui nu....................................................................................................................................145 Despre fumatul tiutiunului şi trasultabacului.......................................................................149 Despre îmbrăcăminte, − scopusul ei − stricarea prin modă şi lux, − despre formă şi materiile din care trebue să se facă.....................................................................................................131 Cercetare cu de amăruntul a straelor bărbăteşti din capu pănă în picioare.........................153 Cercetarea cu deamăruntul a straelor femeeşti...................................................................158 Despre mişcare şi odihnă − deosăbitele feliuri a mişcărei..................................................160 Despre gioc şi regulile ce trebue să le păzim cînd giucăm.................................................163 Despre călărie şi mergerea în trăsuri...................................................................................165 Despre somn, − scoposul şi urmările lui, − însuşimea cămărei de dormit, − vremea culcării, − timpul cît trebui să dormim, − poziţia trupului în pat şi însuşirile aşternutului.................166 Despre fireştile deosebiri şi lepădări a materiilor − priceperea şi folosul lor pentru [XIII] iconomia animală, − reciproce relaţii între unele deosebiri şi lepădări..............................172 Sucul stomahului, − urmările fierei, − scopusul ei, − urmările cînd ea este abătută de la fireasca ei însuşire...............................................................................................................176 Sucul pancreatic, − formarea grăsimei, − deosebirea seminţei − tristele urmări acelor ce să abat de la legile firei...........................................................................................................179 Despre formarea şi lepădarea excrementului.....................................................................184 Udul, − însuşirile şi substanţiile acele ce au mai multă înrîurire asupra lui.......................185 Despre piele însuşirile, lucrările ei şi urmările cînd aceste nu să fac.................................188 Despre căutarea şi păzirea ochilor, − vrednicia lor.............................................................192 Regule pentru curăţenia ochilor şi ferirea lor de vătămătoarele înrîuriri dinafară..............194 Relaţia ochilor către lumină − modul cum trebue a-i păzi ca să nu se vateme, − materialul cel mai bun pentru ars şi vremea purtărei ochelarilor..............................................................195 Regule ce trebue a să păzi în privirea dietetică...........................................................202 [XIV] Despre căutarea organului auzirei......................................................................................203 Despre căutarea organului mirosirei..................................................................................206 Despre căutarea pielei........................................................................................................208 Despre căutarea dinţilor.....................................................................................................212 Despre căutarea părului.....................................................................................................214 Vocabular seau tălcuirea cuvintelor tehnice întrebuinţate în această carte...................219 [XV] MACROBIOTICA seau REGULE PENTRU PĂSTRAREA SĂNĂTĂŢEI ŞI PRELUNGIREA VIEŢEI PREŢUIRE SĂNĂTĂŢEI De mare preţ trebue să fie omului sănătatea, fiind că ea este cea întîi şi mai mare avuţie a lui, pentru care necontenit trebue să aducă Împăratului ceresc, şi cu toată sirguinţa să caute a nu o vătăma prin a sa nebăgare de samă; căci dacă odată au pierdut-o, apoi cu greu s’o aducă în [1] starea aceia în care au fost. Tot omul sănătos este şi frumos, căci prin sănătate să răvarsă în mădulările noastre simţiri de vioşie şi o plecare de a privi şi de a îndulci din frumusăţele naturei, iară fără dînsa şi ce mai desăvîrşită fiinţă se asamănă unei flori veştezite şi aproape de a să usca; pentru aceasta dară cu deosăbire trebue să ne îngrijim de a ei păstrare. Însă prin acea de toate zilele experienţie să adevereşte un lucru cu totul dinprotivă, că cei mai mulţi oameni atunce încep a cunoaşte preţul sănătăţii lor, după ce au pierdut-o. Bolnavul cu cea mai mare bucurie se supune înorînduirilor doftorului, întrebuinţează toate mijloacele pentru a cîştiga din nou binele pierdut, carele este cel mai preţios dintre toate a le pămîntului, ascultă cu luare aminte îmvăţăturile şi regulile prescrise de el în privirea viitoarei vieţuiri, le primeşte cu inimă mulţămitoare şi făgădueşte cu deamăruntul păzire a lor. Iar îndată ce boala începe puţin a slăbi, pe încet apoi să pierd şi toate acele bune îmvăţături, şi el începînd din nou o viaţă [2] desfrînată, îşi vatămă sănătatea de a doua oară, seau o pierde pentru totdeauna. Deci ce folos pot să-i aducă toate bunătăţile şi desfătările lumii aceştia, cînd el însuş prin a sa nebăgare de samă ş’au pierdut sănătatea? Ce sînt avuţiile, mărirea, puternicia şi toate bunurile pămînteşti, în privirea cătră acest odor ceresc, pe care Ziditoriul i l-au dăruit? Numai sănătatea este singura lumină şi soarele vieţii, ba încă şi în natură acolo, unde lipsăşte ea, toate sînt triste şi nesimţitoare; în cele mai mari veselii, în cele mai plăcute desfătări amestecîndu-se amara picătură a boalei, otrăveşte păn şi cel mai mic semn de bucurie. Mulţămirea din lăuntru, care este adevărata maică a fericirei, lipseşte de la omul bolnav, petrecerea cu alţii nu’l veseleşte, înbiitoarele raze a strălucitului soare nu’l întăresc, fiind că el în toate aceste nu vede altă nimică, decît înoirea pătimirilor sale; somnul cel dulce şi uşor nu’i aduce răpaos şi vesela cugetare, care este foarte priitoare sănătăţei, fuge din pregiurul său ca dintr’un [3] loc foarte urît şi supărătoriu; puterile duhului încă se lîncezesc, şi sufletul să simţeşte ca amorţit, întristat şi foarte pătimitoriu. Bolnavul simţindu-să a fi o greutate atît pentru dînsul cît şi pentru alţii, cade în deznădăjduire, şi numai religia ce este o rază cerească şi sigură povăţuitoare a vieţii pe spinosul ei drum, varsă picături de mîngîere şi nedejde în neputinciosul său piept, obosit acum de a mai vieţui. Însă nu numai binele singuraticilor persoane, ce şi a întregilor oaminii şi a viitoarelor neamuri atîrnă de la acest preţios odor, adecă de la sănătate, căci în stricata sămînţă a părinţilor zace acea mai devreme sau mai tîrzie pricină de boală pentru întreaga lungime a vieţii copiilor şi a urmaşilor, încît întru adevăr aice poate a-şi afla proverbia locul său: „Că copii adeseori trebue să pătimească pentru păcatele părinţilor.” Pe lîngă aceste încă însuş puternicia, existenţia şi îmflorirea statului este unită cu fireştile puteri şi însuşiri a cetăţenilor [4] şi a apărătorilor săi; Aşa vedem pe strălucitul stat al Romei, carele cu a sa putere poroncea la toată lumea, răsturnat din vîlfa mărirei sale şi zăcînd ca o jărtvă a desfrînărilor, a luxului şi a molătăţii, care prin otrăvitoriul lor venin slăbindu-i puterile fizice şi moralice, cu neputinţă au fost să mai existească. Aşa Spartanii numai în atîta vreme au fost cetăţeni sănătoşi şi viteji ostaşi apărători patriei lor, pănă au păzit legiuirile Licurghice prin aspra înfrînare, nepreţuire a aurului, ce era oprită prin pedeapsă de moarte, secînd cu acesta rălele izvorîtoare din el, şi îngrijindu-se a le da o creştere învîrtoşată, prin care să se facă cetăţeni sănătoşi, ostaşi veteji şi aleşi apărători a patriei. Pentru aceasta toţi legiuitorii popoarelor să îngrijea pentru obşteasca sănătate, dînd legiuiri potrivite cu clima şi haractirul poporului aceluia, pe care reguli le-au întrebuinţat şi însuşi Moisi în religioasele sale legiuiri, spre a să păzi mai cu deamăruntul. În sfîrşit în fieşcare stat bine organizat, privigherea pentru obşteasca sănătate [5] a lăcuitorilor, este ocîrmuirei acel de căpitenie obiect de îngrijire. PUTEREA VINDECĂTOARE A NATUREI Sănătatea la cei mai mulţi oameni din pricina trîndăviei, neîngrijirei şi deselor călcări acelor mai obicinuite regule dietitece s’ar vătăma, şi prin aceasta s’ar pune temelia unei mai grele boale, dacă în lăuntrul trupului nu ar fi o putere vindecătoare, care să îndrepte greşelile făcute şi să dipărteze din lăuntrul seu inclinaţia spre boală. Această putere vindecătoare fiind aleata cea mai credincioasă a sănătăţii este aceia, care cuprinde în sine puterea vieţuirei, şi care la boală se arată ca adevărata vindecare naturală. Ea aşază la loc părţile pierdute, uneşte pe cele despărţite şi stricate, şi aceia ce este vătămătoriu învălueşte, deosebeşte şi aruncă afară. Aşa urmează foarte adeseori după greşelile făcute în dietă vărsătură seau treapăd, prin care să depărtează din stomah şi din canalul maţălor hrana vătămătoare; [6] aşa să depărtează seau să scot la părţi dinafară a trupului iscătoarele seau iscatele boale a părţilor din lăuntru, prin curgerea sîngelui din nas, prin multă sudoare, seau prin bube eşite pe piele, orin prin o umflătură de sînge la nişte părţi dinafară a trupului mai puţin însămnate. Ba încă această putere vindecătoare în a ei tămăduire se întinde într-atîta, încît la nebăgata în samă, seau mai nainte de vreme urmată tămăduire a unor asemine patimi din lăuntru, precum sînt umflăturile la canalul maţălor, adeseori formează o mutare a boalei la alte locuri mai sus seau mai gios, şi acea periodică dispărţire a sîngelui din vasele canalului maţălor prin vîna trînzilor agiută foarte mult, fiind că ea silită de puterea vindecătoare depărtează tot odată cu sîngele ce se scoate afară, şi pe acea materie pricinuitoare de feliurite boale, care negreşit s’ar isca, dacă prin nebăgare de samă s’ar astupa curgerea vînei trînzilor. Această putere vindecătoare este pricina, că în feliurite boale înfierbîntătoare să iveşte instinctul spre una seau alta băutură, care face mai [7] totdeauna o lucrare vindecătoare. Ea este aceia, care la boalele cele grele in vremea crizei (schimbarea boalei) cînd se luptă moartea cu viaţă, pricinueşte sămne însănătoşare; ea este in sfîrşit aceia, care agiutoră lucrarea doftoriilor, şi cu a doftorului socotinţă, pe cît îi este cu putinţă, ce împrotiveşte boalei. Încă fiind că această putere vindecătoare, acest lux apărătoriu a vieţii ne agiută aşa de adeseori în nevoi, şi a ei apărătoare îngrijire pentru noi o întrebuinţează aşa de feliurit; tocma pentru aceia trebui să fie cruţată seau cu atîta mai puţin rău întrebuinţată, pentru că stîngîndu-se ea, pierdem acel de căpitenie mijloc de apărare împrotiva necontenitului duşman a vieţii, care este boala, şi aceasta foarte adeseori să întîmplă, precum prelămurit dovedeşte proverbia „A me natură mă agiută, şi pot a mă pune în primejdie, fiind că am natură sănătoasă” prin care apoi bizuindu-se pre mult în sine fără să-şi iae sama, adeseori îşi primejdueşte sănătatea ba poate şi viaţa. [8] ÎNŢĂLESUL SĂNĂTĂŢEI Sănătatea este acea stare, în care toate lucrările trupului precum şi a sufletului să fac slobod şi cu uşurinţă, stînd ele în deopotrivă reciprocă armonie. O strînsă legătură de prietenie este aceia, care uneşte pe trup cu sufletu; relaţia amînduror acestor aşa să poate socoti ca cînd sufletul ar îmfăţoşa puterea care ţîne şi înviază toate, iară trupul putinţa de a vieţui, seau mai bine zicînd, materia însufleţită. Fieşcare putere poate a se îmfăţoşa numai prin una şi tot aceiaş materie, şi aşa slujeşte trupul ca organu producerilor sufletului; pentru aceasta bolnăvindu-se trupul, cu care este unită activitatea spirituală pătimeşte şi aceasta din urmă, iar din împrotivă fiind neregulată acea a sufletului, pătimeşte trupul şi numai cînd între amîndoî aceste este unire, atunce poate cineva să fie sănătos, iar dinprotrivă fiind neunire între aceste doî relaţii, urmează boală. Pentru aceasta noi vom vorbi aice mai întîi: [9] A. Despre înrîurirea trupului asupra sufletului. Oare cui este cunoscută proverbia: „Că într-un trup sănătos, trebui să se afle şi un suflet sănătos?” Căci unde este sănătate trupească; acolo şi duhul este slobod şi vesel, iar dinprotivă nefiind cea trupească, lipseşte şi acea a duhului slobozenie şi veselie, adecă pătimind trupul, pătimeşte şi sufletul. Pentru aceasta, cel întîi sămn de nesănătate trupească, este simţirea de neplăcere şi slăbăciune în sfera duhului şi a cugetului. Însuş mijloacile hranei, precum în deobşte chipul vieţuirei, clima şi însuşimea aerului, fac o hotărîtoare înrîurire asupra plecărilor, instincturilor, patimilor, obiceiurilor, culturei şi a năravurilor omeneşti, de unde să vede că prea adevărată este zicerea: „că fieşcare ţară are a sale obiceiuri” în urmarea cărora însuş legile ţării trebuiesc a să îndrepta după aceste relaţei. Plecarea de a vărsa sînge. Furia şi cruzimea dobitoacelor mîncătoare de carne, atîrnă adeseori de a lor hrană, cînd acele care [10] mănîncă plînte, ne arată un haractir mult mai blînd; încă şi la oameni mîncarea cărnei mult favoreşte instincturile animale, iar mai cu samă senzualitatea, făptuind tot odată cu vătămare asupra puterilor sufleteşti prin înmulţirea sîngelui. − Aşa Isaac Nevton în vreme cît au scris cartea sa despre optică, ce este un uvraj clasic, n’au mîncat nicicum bucate de carne. − Prin aceasta capătă omul cu sporirea trupului şi mai cu samă îngradata formare a muşchilor haractirul sălbătăciei, care lămurit să vede atît în puternicile instincturi şi patimi din lăuntru, cît şi în cele din afară. Precum ochiul reprezentează pe cele spirituale, aşa gura pe cele senzuale; Ochiul trage hrana sa din lumină, cătră care pururea este îndreptat, pănă şi în feliuritele boale, cînd putinţa viderii este tulburată şi cînd această spirituală hrană numai cîte puţin îi vine, simţeşte o mare dorinţă de lumină. Dinprotivă ruga este îndreptată cătră pămînt, fiind tot odată poarta mijloacelor de hrană, dintre care cele animale sînt mai însămnate; deci ea înfăţoşează imperia [11] senzualităţii şi de la cele mai delicate trăsuri a gurei pănă la cea mai cărnoasă rădicare a buzei dedesupt este simţire animală, sporind după gradaţie pănă la desfrănare dobitocească. Întovărăşindu-să cătră această stare pe de o parte pre multa putere fizică şi cruzimea haractirului, iar pe de alta lipsa de cultură şi negrijirea creşterii morale, precum se întîmplă aceasta la acia carii încredinţează creşterea fiilor unora ce sînt cu totul lipsiţi de ea, şi la oamenii clasurilor mai de gios a soţietăţii cetăţăneşti, în urmare cărora nu trebuie a le miera, daca instincturile animale neoprite în a lor dizvălire prin frăul moralului şi a religiei îi dezbracă de haractirul ominescu şi îi fac asemine unor dobitoace. Întru adevăr, cii mai mulţi făcători de răle aşa crescuţi precum s-au zis mai sus, nu sînt alta decît nişte fiinţe mărginite la duh şi părăsite de moral, la carii supt favoritoare împregiurări crescînd brutalitatea haractirului, agiunge într’atîta, încît sufletul cu totul se tîmpeşte, precum despre aceasta îndestulă dovadă ni dă ucigaşul Hobus, carile în Berlin, la anul 1833, ducîndu-l [12] pe drumul cătră locul uciderii, n’au arătat nici cea mai mică parte de simţire omenească, ce din protivă o cu totul dobitocească tîmpie şi nepăsare de aceia ce avea să păţască, încît tot cu aceiaşi furioasă cruzime şi răceală; cu care ucide el pe alţii, ş-au plecat vinovatul său cap la ştreangul calăului de l-au spînzurat. Apoi, oare o aşa zidire, care numai pe dinafară să arată a fi om, dar toate instincturile le are dobitoceşti, poate în adevăr a să numi om? seau nu mai bine a să număra la clasa fearălor răpitoare? Încă şi mai mult să dovedeşte puternica înrîurire a sîngelui asupra tulburărilor curatei activităţi a sufletului pănă la acea desăvărşită cădere în haractirul dobitocesc: 1. Din inflamaţia crierilor unită cu furie, adecă cînd crierii cu totul se subgiugă de cătră năvălitoarea mulţime a sîngelui, şi se împiedecă în întreprinderea spiritualei lor activităţi, făcîndu-se ca o giucărie a sălbătăciei lui. Acolo, unde această absolută umezeală adecă sîngele, cuprinde locul slobozeniei şi a minţei, ce sînt podoaba de [13] căpitenie a oamenilor şi lăcueşte în lăuntru cu dobitoceştile sale instincturi, să îmfăţoşază la nenorocitul bolnav toate adevăratele însuşiri animale şi întocma precum să arată la fearăle cele răpitoare şi crude. Aceste se vădesc: a: Prin lipsirea cu totul de minte şi de cunoştinţă, săvîrşind aşa de furioase fapte, încît voeşte a se ucide pe sine însuş, seau năvăleşte asupra persoanelor, ce sînt împregiurul lui (diliria furibunda) b: Prin puterea animală (robur taurinum), încît bolnavul numai cu agiutoriul a mai multor oameni poate fi oprit; v: Prin căutătură sălbatică, fiindu-i părul capului zburlit, faţa foarte roşită, sîngeroasă şi umflată, ochii adeseori aşa de sîngeroşi încît nimică nu să vede alb, căutătura ageră şi scînteoasă, privind adeseori cu sălbătăcie împregiurul său; g: Prin un deosăbit glas sălbatic, pentru care zice Peter Frank, unul din cei mai mari doftori a timpurilor cestor mai nouă: „Rosteşte cuvinte îndrăzneţă şi deznădăjduitoare.” d: Însfîrşit prin shime şi mişcări dobitoceşti precum: învărtindu-să răpede îndărăpt, sucind [14] capul, apucînd cu răpegiune vasele în care i s-au dat de băut, avînd şi acea dobitocească linguşire şi vicleşug, prin care bolnavul adeseori se ispiteşte a amăgi şi pe cei mai deştepţi păzitori. 2. Aşa s’au observat instinctul uciderii de sine la boale a inimei şi a vaselor ei. Între altele şi spaima este uneori simptoma haracterisitoare de imflamaţia inimei. 3. Eschirol, unul din cii întăi doftori psihologi trăitori încă, prezident la vestitul institut de nebuni din Paris adevereşte, că toate boalele spirituale se trag din pricina nesănătoasei stări a crierilor şi a înpleticiturei nervilor părţii trupului de gioc (gangliensystem). 4. Cînd se iveşte firea mai cu samă la fetişoare tinere, apoi adeseori să arată plecarea spre piromanie (a aţîţa foc), precum oceasta o dovedesc foarte multe întîmplări de asemene feliu, care stare de boală cu dreptul să ia în băgare de samă la giudecătorească hotărîre pănă şi acum în zilele noastre. 5. Histeria (Hysterie) şi ipohondria (Hypochondrie) [15] se nasc asemine adeseori din boale materialnice, şi pot a se depărta numai prin vindecarea acestora. 6. Toţi oftigoşii păn la cea mai de pe urmă tragere a sufletului, se hrănesc cu nedejde, de a se însănătoşa, ba încă şi însuş doftorii, carii pătimea de această boală s’au amăgit în asemine chip. Dinprotivă, toţi acii bolnavi la părţile de gios a trupului sînt fără curaj. 7. Cele patru temperamente atîrnă cea mai mare parte de la forma şi amestecare părţilor, şi de la covîrşirea uniia seau altiia sisteme, precum de pildă: sistema nervilor, a sîngelui, a vînelor, ş.a. (vezi antropologia lui Vasici Ungureanu f. 222). 8. Cîte odată şi în trăsurile feţii să întipăreşte haractirul oamenilor; Lavater au întemeiat a sa îmvăţătură numită fiziognomică pe experienţie care de şi nu au putut din toate părţile ca să o adeverească, însă în cele mai multe întîmplări este foarte adevărată. Dar ori şi cum ar fi, dovedit lucru este, că însuşimea ochilor la cunoaşterea stării boalelor foarte mult agiută, [16] pentru care unul din cii mai învăţaţi doftori a Germaniei adevereşte, că cel mai sigur semn a însănătoşerei este înturnarea vioşiei ochilor. Deci cît de înţăleaptă şi vrednică de însămnat este zicerea! „Ochiul este oglinda sufletului.” 9. În sfîrşit ce mai cuvine aice îmvăţătura lui Gal despre tidvă (Phraenologie, Cranioscopie), din care după alcătuirea şi forma crierilor, ce se arată prin înălţările şi acufundările tidvei, se dovedesc talenturile oamenilor, plecările, instincturile şi patimile lor. Această îmvăţătură mai departe cultivată şi ştiinţelniceşte prelucrată de Spurţhaim au aflat în Franţia mulţi părtinitori şi apărători, iar în Ghermania numai foarte puţini împrotivitori. Să înţălege, că acea îmvăţătură în multe întîmplări se agiutoră de experienţie, care este credincioasa îmvăţătoare a tuturor lucrurilor, de şi tidva doftorului ce au alcătuit această îmvăţătură, cînd s-au desfăcut după moartea sa, n-au dovedit mari talenturi. Atîta însă se dovedeşte şi aice în privirea mediţinală, de care şi noi ne [17] ţînem, cumcă micii crieri stau în foarte deosebită relaţie cu sfera neamului; care lucru lămurit se dovedeşte din cădere părului de dinapoia capului la persoanele acele, care s’au dedat cu totul desfrînărilor trupeşti. Doî perioade interesante din gazeta de Tribuno, atingătoare de îmvăţătura tidvei şi a fisiognomiei; socotim de cuviinţă a le împărtăşi cetitorilor noştri. În anul 1823 doftorul Gal din Paris ţinea prelecţii în fieşcare sară despre îmvăţătura tidvei, înaintea unui mare număr de ascultători. Mi se pare că văd şi acuma masa cea de nuc, împregiurul căria ne îndesam cu mare curiozitate şi luare aminte, unde regulat la 8: ceasuri seara se afla îmvăţatul nostru profesor. Dar pentru că cii mai mulţi ascultători ai sei era practicanţi a mediţinei, carii avea întrare mai în toate spitalurile Parisului; apoi adeseori se aducea doftorului tidve de toate însuşimile şi mărimile, şi îndată ce ar fi murit vre un cap, ci ce părea a fi vrednic de însămnat, înavuţea adunarea învăţatului nostru doftor; măcar că el ni oprisea aceasta, temîndu-să a nu avea [18] supărare din partea Ocîrmuirei. Mai în toată seara i se împovora masa de tidve furate de pin saloanele, unde se făcea anatomisiri în folosul ştiinţei. Anul acela s’au însămnat prin mai mulţi vestiţi făcători de răle, iar mai cu samă unul au făcut o crudă faptă neauzită pănă atunce în istoria aplicaţiei legilor, pe carile criminalul de la Versalia giudecîndu-l, l-au pedepsit cu moarte. Mai mulţi doftori şi eu, toţi născuţi în Versalia am hotărît, ca se căpătăm capul acestui ucic, care trebuia se fie un cap foarte deosăbit, căci pe acest vinovat cele mai urîte patimi l-au fost făcut ucigaş; încît căpătarea unii aşa tidve la noi pentru ştiinţă era de mare folos, şi afară de aceasta era şi pentru îmvăţătoriul nostru un mare dar, căci el avea o foarte mare bucurie cînd căpăta asemine lucruri. Noi am umblat aşa de bine, încît a doua zi după moartea lui prin mijlocirea celui întîi doftor de la spitalul din Versalia, carile s’au făcut a închide ochii la un aşa lucru, am pus mîna pe doritul de noi cap, care învălindu-să cum [19] se poate mai bine cu bumbac şi scamă de pînză, şi puindu-l într-o materie de mătasă, se părea a fi un lucru foarte elegant, pe care un amorezat căuta să-l ducă iubitei sale, ca dacă ar fi făcut vre o greşală, se poată căpăta ertare. Noi ne-am suit în trăsură, şi fiind că acela, care luasă asupră-ş transportul capului, nu voia nici cum se şadă dinainte, zicînd că el are în pachet lucruri delicate, fără multă vorbă s’au aşăzat între doî dame frumoase, care rîdea de a noastre vorbe, şi nici socotea a fi pe lîngă dînsele înspăimîntătoriul acela duşman, pe care ni-l dăduse rîvna noastră. După ce am sosit la locul unde ne adunam, am scos capul din învăliturile sale, şi l-am pus pe masă între mai multe alte capete tocma îndreptul scaunului, unde era să se pue doftorul; Iată că au bătut şi opt ceasuri, după care întrînd el, au aruncat o repede căutătură asupra tuturor tidvelor, şi cu mina sa acea blîndă au zis: „iată iarăş nebunii!” După ce cîtăva vreme au privit capetele [20] unul după altul, în sfîrşit au ţîntit a sa căutătură asupra acelui ce-l adusesem noi, zicînd: „o, ce cap rău şi primejdios!” apoi luîndu-l în mînă l-au pipăit cu o mare delicateţă, şi căutîndu-l peste tot locul cu mare luare aminte, au zis: „Acesta trebui se fie capul unui ucic, pe carele furietica putere a neînfrînatelor patimi senzuale l-au făcut se săvîrşească atîte cruzimi, a căruia duh s’au subgiugat decătră desfrînările dobitoceşti şi de îmfocata dorinţă a le plini. El trebue se fi avut foarte puţine puteri spirituale şi un foarte crud haractir plecat spre ucidere; căci neîmfrînatele sale pofte trebue prin singurătate se fi agiuns la un aşa grad furios, încît toate mijloacele spre a le putea îndestula şi mai ales uciderea i se părea a fi potrivite”. Deci zicînd aceste, au luat seama la îngusta frunte, la prăbuşita sa faţă şi la neobicinuita formă a tîmplelor, ce sînt locul senzului; dar dintre toate aceste ne-au însămnat gîtul cel lat, unde în starea vieţii, crierii mici formaţi covîrşire, au trebuit se dospească şi se fearbă, şi prin greutatea lor se strîmtorească [21] pe celelante cîtimi a crierilor. Afară de aceasta ne-au arătat nişte ascuţite crescături osoase pe din lăuntrul tidvei, aplecate cătră crieri, zicînd, că aceste formaţii afară de regulă ar fi putut pricinui, ca nelegiuitele sale fante se aibă un haractir aşa de turbat. Noi ascultam liniştiţi şi plini de curiozitate cuvintele învăţătoriului carele fără se ştie, ne istorisea cruzimile acelui ticălos a căruia cap se afla de faţă. Acesta era a lui Legher, carele în vrîstă de 28 ani, îmvitat de cruzimea naturei sale, au mers într’un codru, unde trăia pintre stînci şi se hrănea cu sălbătăciuni, pe care le prindea din fugă şi le mînca crude. Într’o zi au năvălit el dintre stîncile sale asupra unei fetişoare ca de 15 ani, pe care legîndu-o de gît, au pus-o pe umere şi au dus-o în codrul cel des, unde după ce şi-au astîmpărat patimile cele trupeşti au făcut din nenorocita jertvă un prînz îmfiorat, şi au dormit trii nopţi pe paele acele, unde era ascuns cadavrul, pănă cînd l-au alungat de acolo clocăitul corbilor, carii voia se [22] iae prada lui; el au fugit, dar au căzut în mîna giudecătorilor, cărora le-au dat un răspuns neauzit şi grozav: „Dacă am băut sînge, apoi am făcut aceasta, pentru că eram însătat.” Noi ne-am acufundat în gănduri pe care ni le-au aţîţat privirea unei asemene triste organizaţii, cînd doftorul au început se vorbească următoriul chip: „De şi capul acest rău organizat au făcut atîte nelegiuiri, totuş în crierii lui au fost destulă înţelepciune pentru a se putea împrotivi, însă negreşit el au fost cu totul fără ştiinţă, pentru că din copilărie dedat nelegiuitelor sale plecări, nu au putut nici a-şi dizvăli şi a-şi stăpîni putinţile, cu atîta mai puţin a se împrotivi răului. Creşterea i-au lipsit de tot....” apoi înpingînd dinaintea sa farfuria cu capul au zis: „Nenorocitul acesta măcar se fi avut cine a-l povăţui şi a-l învăţa, tot nu se făcea un om însămnat şi trebuia pănă în ziua de astăz se pască vacele, seau se poarte plugul.” Aceste cuvinte a doftorului Gal nu mi-au [23] mai eşit din cuget, ele m-au încredinţat şi pot pe toţi să-i încredinţeze, că el în îmvăţătura sa ave de adevărată şi temeinică prinţipia, că la privirea unui cap de om nu se poate spune, ce el au făcut seau aceia ce va face, şi că omul nu ar sta supt despotismul organizaţiei sale ca supt oare care lanţuri de fier, şi că toate capurile au putere de a face giudeţe spre a cunoaşte crimenul şi de aice opune, afară de acele a tîmpilor şi a prelestiţilor, cărora nu li se poate împuta nelegiurea. D. Duril de Crest în gazeta numită: Couriere de la drome înştiinţează următoarele: Într’o seară a anului 1830 m’aflam dinpreună cu mai mulţi prieteni într’o cafinea la Valenţia; unde au venit vorba despre sistema lui Lavater, în a căria studie eu foarte multă vreme am întrebuinţat, şi prin ispitiri făcute la persoane, pe care întăia oare le-am văzut, am dovedit; că foarte cu nedreptul ar fi a număra acea ştiinţă între şarlatanerie. A doua zi am fost poftit la masă la Granges-les-Valence, unde între oaspeţi se afla şi un domn cu surducul albastru, avînd o cordea roşie în borta bumbului, [24] carele venisă cu un prietin al nostru de la Montelimar la Valenţia, şi decătră acesta se poftisă, ca se fie şi el la acea masă. Cătră sfîrşitul prînzului au venit vorba despre pruvile ce dădusem eri din ştiinţa fisiognomică, rugîndu-mă ca se le mai dau vro cîteva. Eu am făcut aceasta cu sfiiala cerşută de bună cuviinţă. Oamenii din casă şi încă cîteva copile de pin prejur venisă de curiozitate ca se asculte; cătră aceştia mam arătat fără făţărie, încît numai din shimele şi rîsul lor pricinuit din observaţiile mele, s’au dovedit că aceia ce am arătat, era foarte bine nimerit. Noi acum mai era se ne sculăm de la masă, cînd domnul acel cu cordeaua roşie, a căruia atît purtare, precum şi fisiognomie nu-mi plăcea, au început a zice, că fisiognomica ar fi o îmvăţătură deşartă, adăogînd, că nimene nu samănă mai bine unui şiret decît omul cel cinstit, şi că oamenii cii mai bravi se socotesc de răi. Eu m-am ispitit ca să-i îndrept părerea, dar înzădar; căci el îmi făcea cererea cuprinsă în gazeta de tribuno. Pornit de a îndărătnicie, lam poftit [25] în sfărşit, ca să-mi rădice pălăria, pe care în vremea mesii au ţînut-o pe cap. El au făcut aceasta cu un feliu de împrotivire, care n’au putut să-i ascundă înaintea me plecarea ce o avea, de a se împăca cu mine. Abea numai m-am uitat la dînsul, cînd deodată fără de voe m-am spăriet, căci privindu-mă cu un silit rîs şi cu o aşa urîtă căutătură, în care se cunoştea o amestecare de sălbătăcie şi tulburare, mi-au zis: „Domnul meu, ce gîndeşti Dta de mine?” la care i-am răspuns: „Dta te afli în o foarte bună soţietate, încît nu pot a-ţi răspunde la întrebarea ce-mi faci.” Atunce apropiindu-se de mine cu oarecare grobienie, şi silindu-mă a-i face voia lui, am zis în sfîrşit, că are cea mai nenorocită fisiognomie, decît toate ce pănă acum văzusăm, şi dacă ar fi Lavater în locul meu, ar zice că eşti un ucigaş. După oare care dispute urmate între noi ne-am pornit de acolo, şi se făcuse noapte cînd am sosit ca se trecem podul. Streinul acela necontenit tot se îndesa în partea me, şi trebui se mărturisesc, că spaima în care m’adusesă a sa obrăznicie era aşa de mare, [26] încît m-am alăturat pe lîngă un prietin păn am agiuns în politie, căci mă temeam ca se nu-mi dee vr’o lovitură grea, seau se mă arunce în Rona. După ce am agiuns la cafine, au înoit iarăş a sale obrăznicii, încît apoi mîniindu-mă am zis, că-i voi sfărma capul cu ceva dacă nu mă va lăsa în pace, şi aşa sculîndu-mă m-am dus acasă. Eu uitasăm această întîmplare, cînd după doî seau trii zile am auzit, că pentru tulburarea ce au făcut într’un tractir la Valenţia, l-au arestuit. În vremea şederii lui în temniţă, au primit Ocîrmuirea cele mai răle înştiinţări despre dînsul şi făcîndu-i-se cercetare, s-au aflat pe un umăr al său literile T: P: după care văzînd, că nu poate se tăgăduiască cine este au mărturisit adevărul. Acest om era un sclav fugit din Galera de la Bagno de Roşfort, carele cu vro cîţva ani mai nainte au fost împreună vinovat cu Doma Diupen, adecă el era Robert Sen Cler, ucigaşul familiei de Montmoranţi, carele după ce petrecuse mai trii părţi a Evropii, mînat de soartă s’au întors înapoi în patrie, ca să-şi iae cuvenita [27] pedeapsă pentru nelegiuirile sale. Din acele ce pănă acum am vorbit despre înriurirea bolnăvicioasei stări trupeşti asupra sufletului se vederează foarte lămurit, cît de strîns unite sînt ele între dînsele, şi că fiind bolnav trupul atunce nu numai lucrările acele organice, dar şi activităţile spirituale se împiedecă, şi sporind la un mai înalt grad, încetează de tot. Asemine urmează din aceste, că fieşcare organ trebuitori pentru vieţuire pe lîngă relaţia ce are cu trupul ca organ al său, are relaţie şi cu sufletul şi că păstrarea sănătăţii îndoită privire este a noastră cea mai întîi şi cea mai sfîntă datorie. Noi ne vom întoarce cătră ceialantă parte a cercetării noastre, spre a ne încredinţa de asemine, cît de puternică şi însămănătoare este: B. Înrîurirea sufletului asupra trupului. 1. Imaginaţia are dintre toate celelalte puteri sufleteşti o mare înrîurire asupra trupului [28]. Aşa încetează într’o clipală cele mai cumplite dureri de dinţi tocma atunce, cînd dantistul voeşte a pune cleştele, ca să-l scoată afară. Un vrednic de însămnat ecsemplu despre această vindecătoare lucrare a imaginaţiei asupra stărilor bolnăvicioase a trupului, poate a să împărtăşi aice. Un vestit doftor englez au voit, ca se facă o cercare la un bolnav, carile pătimea de multă vreme de ţăpenirea limbei cu un instrument ce-l aflasă el, şi care putea se folosască mult acelui bolnav. Pentru a se încredinţa mai întîi de temperatura limbei bolnave, au scos între altele şi un mic termometru de buzunari, pe care văzîndu-l bolnavul şi crezind cumcă acela ar fi instrumentul vindecătoriu boalei sale, după cîteva minute au zis, că-ş poate iarăş mişca limba, şi întru adevăr că aşa au fost. Să poate gîndi, ce bucurie au simţit doftorul cînd au văzut, că prin termometrul său cel de buzunari s’au vindecat ţăpenirea limbei, iar el s’au ferit de a spune bolnavului greşala ce l-au vindecat, lăsîndu-l a fi liniştit cu norocita lui socotinţă. [29] Vestitul Boerhav ne istoriseşte de asemine o întîmplare nu mai puţîn interesantă, cum că într’un spital mai mulţi bolnavi nici de cum epileptici, văzînd pe alţii în vremea lovirei acelei boale, deodată îi apuca şi pe dînşii. În zădar s’au ispitit marele acest doftor, ca să-i scoată din această rătăcire, şi văzînd că nu foloseşte nimica, au hotărît că el acelora, carii vor căpăta o lovire epileptică, va poronci de-i va arde cu cleşti îmfocate, şi în adevăr, că după această poroncă n’au mai lovit pe nime. La dovedirea unor asemine întîmplări nu trebue să se socotească că sînt lucruri peste natură, căci ele sînt îndestul de lămurit arătate în cuvintele sfintei scripturi: „Credinţa ta te-au mîntuit.” Doftorul Nauman zice: că dacă un doftor cîştigă necondiţionata încredere şi oarba ascultare a bolnavului, şi poate se aplece imaginaţia lui după a sa voinţă; apoi atunce totuna este, de se întrebuinţază apă, zahar, seau doftorii, care în acest feliu de împregiurări fac o lucrare vrednică de mirat. Încredinţarea despre nimerire regulilor prescrisă [30] de doftor, fiind bolnavului un scop mai necunoscut a voinţei, înrîurează prin puterea imaginaţiei asupra organicilor funcţii a crierilor şi a sistemei nervilor, şi favoreşte deşteptarea impulzurilor centrale a nervilor, care depărtează îndelungarea boalei. Îndeobşte cu cît este mai îngiosită dizvălirea spirituală a oamenilor, şi cu cît mai mult activitatea vieţii spirituale îndeletnicinduse cu lucrările minţei, se deosebeşte de organica trupească fiinţă, cu atîta mai lesne se poate vindeca bolnavul prin o iscusită şi tăinuită povăţuire a imaginaţiei; căci întîmplarea din tăi stricătoare socotinţă de sine se depărtează, iar în această depe urmă, puterea giudecării este îndeletnicită cu alte mai înalte lucrări. Să istoriseşte despre doftorii trecutului veac, că ii poroncea bolnavilor, de cîte ori pe zi se iasă afară, şi că aceştia urma întocma acestei poronci; ba încă despre unii se zice, că de multe ori însămna ziua unei luni, în care avea se urmeze curgerea vinei trînzilor ce se aştepta cu mare dorinţă de bolnav. Mijloacele simpatetice întru adevăr au făcut minuni în cursul veacurilor [31] trecute, cînd se credea asemine lucruri. În vechile înştiinţări manuscriptice, care se află pe la unele familii din Colonia, se văd neprihănite mărturii pentru strălucita ispravă a tămăduirei seau a leacurilor feritoare de turbăciune, care odineoară s’au făcut în mănăstirea Sf: Hubert din codrii Ardenilor. Acii muşcaţi se ducea pe cît să poate mai în grabă la mănăstire, şi se ardea acolo cu cheia bisericei (mai obicinuit pe frunte). După cele mai adevărate înştiinţări să zice, că arzîndu-i, nu-i mai lovea turbăciunea (1). [32] Acii carii se tămăduia la biserică, rămînea încă înzăstraţi cu oarecare putere vindecătoare. Dacă vre unul muşcat de cîne turbat, din pricina sărăciei, a depărtării, seau a altor împiedecări, nu putea ca se meargă însuşi la mănăstirea Hubert, trebue numai să se roage la alte persoane, care se vindecasă acolo această îmfricoşată boală, şi acestea, apoi făcea întrebuinţare de dritul lor, adecă punea celui muşcat un termin de cîteva zile, săptămîni seau luni, ca după [33] trecerea lor să se îmfăţoşeze în persoană la mănăstire. Asemene de netăgăduită este tămăduirea guşelor (strumae) prin mîna craiului la sfîrşitul veacului de mijloc. Asemine se adevereşte, că în acele mai vestite locuri sfinţite, precum odineoare în templuri, s’au vindecat mulţi bolnavi. Încă şi în zilele noastre se tămăduesc de cătră babe, ciobani, vînători şi alţii, adeseori aşa feliu de boale, pe care cii mai iscusiţi doftori n’au putut în mulţi ani a le vindeca; însă aceste [34] favoritoare isprăvi ţîn numai în atîta, încît acele persoane cred, că ar fi lucruri misterioase, şi neînţălese pentru că îndată ce aceste s’au făcut obiectul unei deobşte batgiocuri, pe loc se pierde şi a lor putere vindecătoare. Oare nu se întîmplă deasemine şi doftorilor, cărora nemerindu-li-se păn la o vreme curile; după oarecare nenorocite întămplări se nu li se nimerească nici una, încît prin aceasta să-şi piardă toată stima? şi oare nu vechi şi iscusiţi doftori de case prin deşărtăle făgăduinţe a şarlatanilor îşi pierd locurile lor? Cîţi Empirici, mai ales în capitalii, ştiu se cîştige stima obştiei prin cumpătata purtare, îndrăzneală, bigoterie, seau prin grobienie, ba încă şi prin numărul echipajurilor lor! 2. Puternica şi îndelungata gîndire împiedecă mistuirea; pentru aceasta oamenii cii învăţaţi au îndeobşte un stomah stricat. 3. Aice se cuvine şi acea în multe întîmplări netăgăduită greşală a îngreunatelor fimei; deci cît de strîns unită trebue se fie legătura între suflet şi trup, cînd îngreunata înspăimîntîndu-se prin o izbucnire [35] de foc, şi apucîndu-se cu mîna de obraz, copilul se naşte de asemine cu o pată roşie pe faţă. Oare această întîmplare nu-mi dovedeşte îndestul de lămurit înrîurirea sufletului asupra trupului? – De asemine s’au observat multe întîmplări, în care capul celui născut din greşeala maicei sale, seamănă unui porc, viţel seau altui animal şi de aceste adeseori se întîmplă, fără a se minuna cineva, care lucru întru adevăr este cel mai vrednic de mirat. 4. Încă şi mai multe ne dovedeşte minutul zămislirei despre această hotărîtoare înrîurire a sufletului asupra trupului; fiind că după cum zice Hufeland, copiii născuţi din beţie sînt în toată viaţă lor tîmpi. Ioan Cram din satul Harmerţ, ţînutul Fulda, un bărbat de ţară, sănătos, cu părul negru, s’au căsătorit cu o femee frumoasă blondină, şi cu părul ca de mătasă. Ea au născut întăia dată un fiiu, carele sămăna foarte bine tatălui seu, a doua oară iar un fiiu, carele însă sămăna maicei sale. Amîndoi părinţii iubea pe aceşti copii cu o nespusă dragoste, aşa, încît, cel întîi să numea fiiul [36] părintelui, iar cel a doile, fiiul maicei, şi la feliuri de întîmplări unul avea mai multă trecire, şi scutire la tatăl seu, iar celalant la maică-sa. Fiind acum a triiaoară îngrecată, maica au făcut întrebare tatălui, cui va se samene acest al triile, care se va naşte, fiind că fieşcare din noi avem cîte un iubit. Tatăl au răspuns în şagă, că trebue se ne samene la amîndoi, şi că aceasta aşa trebue se fie. Maica cugetînd foarte mult asupra acestui răspuns a bărbatului ei, nu putea să se dumerească, ce va se fie al triile copil. Ea au născut pe acesta la 21 Septemvrie 1771, şi au văzut că întru adevăr sămăna şi tatălui şi maicei; giumătatea trupului de-a dreapta era întocma ca a maicei sale, şi anume: părul cel moale şi lung al ei se întindea oarece şi pe cealantă giumătate a tidvei; de asemine foarte bine se cunoştea faţa acea delicată şi ruminie, cum şi ochii cei frumoşi albastri a maicei sale, şi prin o dungă albă ce se cobora de la frunte în gios păn la gropiţa fălcii de gios, nu se putea tăgădui asămănarea ce avea cu maică-sa. Pielea [37] cea albă se întindea dealungul dungii de la creştet în gios pe piept păn la cele mai de gios mădulări, ce era curat bărbăteşti; această parte era mult mai moale, şi după agiungere la vîrstă bărbătească au rămas tot fără de păr, precum şi barba fiind cu totul femeiască. Părul giumătăţii dinastînga era negru, asemine sprînceana şi ochiul castaniu-închis, şi faţa de color mai întunecat, ca şi a părintelui. După trecerea copilăriei au început a creşte barba, care trebuia să se radă. Ţîţa din stînga era mai mică decît cea din dreapta, şi avea împregiurul gurguiului o rotiţă de păr. Încă şi braţul, şoldul şi pulpa acestei părţi era păroasă, în scurt, această giumătate de trup ce sămăna tatălui, era mai cărnoasă şi mai puternică decît acea ce sămăna maică-sa. Lăcuitorii de acolo socotea, cumcă această minunată naştere ar fi o pedeapsă dumnezeiască, pentru deşărtele vorbe a tatălui. Copilul însă creştea şi se făcea mai frumos şi mai interesant din zi în zi. În anul 1785 Egumenul de la Iohanisberg după dorinţa Consilierului [38] de Stat doctor Baicard, au dat să-l zugrăvească, făcînd doî portreturi, din care unul s’au trimes la Petersburg, iar celalalt au rămas în cabinetul soţietăţii mediţinale de la Fulda. Din întîmplare cel întîi a lui frate s’au însurat aiure, cel de al doile s’au făcut soldat, şi acesta, numit Andreas Cram moştenind averea părinţască, s’au însoţit cu o fimee negricioasă, cu care au făcut şapte copii, carii trăesc încă pănă astăz, şi toţi fără ecsţepţie s’au aruncat în partea bunului lor. (Vezi foile de săptămînă asupra clinicei mediţinale şi hirurghice de doftorii Clarus şi Radiuc, tom al: 2 No: 24). Cît de însămnătoare lucrare fac feliuritile afecturi a cugetului asupra deosebirilor şi a lepădărilor, (seţerniraţii şi ecsţerniraţii) ne învaţă experienţia cea de toate zilele. Aşa mînia, furia, şi spaima cea năprasnică, dau o otrăvitoare însuşire laptelui celui hrănitori a mumelor; încît din aceasta adeseori se pricinueşte moarte sugătorilor. În cea mai mare furie a oamenilor, stupitul, carele este o umezală folositoare [39] şi neapărat trebuitoare pentru mistuire asemine se preface în venin, încît împărtăşindu-se altor persoane, le face tot acea lucrare ca şi balile cînilor turbaţi. Aşa în cea mai mare mînie, nu numai că se întîmplă o mai mare vărsare de fiere, dar şi însuş fierea se iuţeşte. Spaima mînă sîngele din afară în lăuntru, mai ales spre inimă, prin care acest organ nu rareori atîta s’au umplut de sînge, încît au crăpat. Frica pricinueşte săgetături în vasele pielii, le astupă şi le aduce răceală şi gălbinire. Scîrba şi necazul slăbesc mistuirea şi istovesc trupul. În aşa feliu de reciprocă relaţie stă sufletul cu trupul, şi sfera unui făptueşte aşa de puternic în sfera celuialant, încît numai dacă este o deplină armonie şi o prietenoasă întîlnire între amîndoî activităţile, făptuind ele cătră unul şi tot acelaş scopos, atunce numai poate cineva în adevăr, ca se fie sănătos. [40] DESPRE DEPLINA, ŞI DESPRE CONDIŢIONATA DEPLINĂ SĂNĂTATE. Deplina sănătate numai rare ori se află la oameni, pentru că aceasta cere, ca toate trupeştile, precum şi sufleteştile lucrări se urmeze foarte regulat, şi nici in părţile vîrtoase, nici în cele fluide se nu urmeze măcar cea mai mică neorînduială. Omul însă poate se fie mulţămit şi cu o condiţionată deplină sănătate, şi cu aceasta se agiungă o foarte mare vîrstă. Ba încă se pot întîmpla şi mai mari abnormităţi seau împiedecări, cu care însă s’au deprins trupul, şi care sînt neapărate spre păstrarea ecvilibriei, după a cărora înlăturare omul ar putea întru adevăr foarte tare să se bolnăvească. Despre puternica înriurire a hemoroidelor (trînzilor) asupra depărtării altor mai grele pătimiri, s’au vorbit mai sus. Dacă cu mesteşug se fac fîntînele la vre o parte dinafară a trupului, care ori şi cum, au în sine oarece bolnăvicios, cu care organizmul [41] s’au deprins ca c’un canal abătători a pricinilor iscătoare de boale, şi dacă acele fîntînele de mare trebuinţă spre păstrarea relativei sănătăţi, din nebăgare de seamă s’ar astupa în pripă, atunce boalele cele din lăuntru neîmpiedecîndu-se de nimică în a lor dezvălire, se formează cu mare grăbire. Tot aceste se pot zice şi despre oare care bube a pielii, care stau în deosăbită relaţie cu venirea la fire, cum şi despre pete, semne din naştere, negei şi feliurite umflături, care toate aceste, de şi sînt produceri bolnăvicioase, însă a lor înlăturare precum ne-au adeverit ecsperienţia, adeseori au pricinuit cele mai triste urmări. În sfîrşit mai vine aice şi sudoarea cea tare mirositoare de picioare şi subsioară, ce urmează de mai mulţi ani, care înlăturîndu-se fără vreme, au pricinuit adeseori inflamaţia celor mai nobile organe, precum: a plămîilor, a inimei şi a crierilor, în care întîmplări bolnavul numai atunce scapă de moarte, cînd această sudoare iarăş se scoate [42] la locurile cele de mai nainte; căci puterea vindecătoare a naturei, nici odineoară nu lasă nepedepsită a ei vătămare şi îşi răsplăteşte totdeauna cu atîta mai aspru, cu cît mai mare au fost a ei vătămare. Noi voim aice in scurt a înfăţoşa icoana unui asemine om sănătos. 1. Părinţi sănătoşi şi buna fizicească creştere. 2. Creşterea trupului pe încet, dar deopotrivă, nici pre grăbită, nici pre întărzietă. 3. Cuviincioasă măsură în toate mădulările, nefiind îndeplinit vre unul cu vătămarea altuia. 4. Bună alcătuire a trupului, de formă mai mult aşezată decît supţietică. 5. Muşchioasele părţi, mai ales mînile şi şoldurile să fie cărnoase, miezoase, şi bine făcute. 6. Colorul feţii nici pre roşu deschis, nici pre încis, şi roşaţa de pin pregiurul umerilor obrazului nicipre galbănă nici pre întunecoasă, ce mai mult albie-roşietică şi vioaie. [43] 7. Creşterea părului deasă şi tare. 8. Ochii veseli şi voioşi. 9. Gura cu dinţii buni şi sănătoşi. – În această privire zice consilierul Hufeland: „Cine au perdut timpuriu o parte din dinţii săi, acela cu o parte a trupului său s’au prenumerat pe ceialante lume”; Căci dinţii sănătoşi sînt tot deauna semnul unui trup sănătos şi a bunelor umezeli, şi apoi fiind că şi bucatele prin trînşii se sfarmă, sînt foarte trebuitori pentru mistuire. 10. Umerile nici eşite înainte ca aripile, nici ascuţite şi rădicate, ce mai mult late şi rătunde. 11. Grumazul nici de tot lung, dar nici scurt şi gros, ce mai mult de lungime şi grosime mijlocie. 12. Pieptul nu neted, lăţit, îngust, şi apăsat, ce lat şi rădicat în sus. Respiraţia lină, nesilită, şi deopotrivă, nepricinuind la suire pe scări, pe dealuri, seau la mergere asupra vîntului oare care gre suflare, care lămurit se rosteşte prin următoarele cuvinte: „Îmi iasă sufletul!” [44] 13. Bătaia inimei şi a pulsului deopotrivă, şi după oarecare mişcări ostenitoare, seau după mîncare şi băutură se nu fie grăbită. Aşa iau sama cumpărătorii de robi, de cîte ori într’un minut se răsuflă, şi de cîte ori la acele răsuflături se bate pulsul robului, după care îl pune de aleargă o bucată de loc, şi apoi iarăşi cercetează, de urmează amîndoî, adecă răsuflarea şi bătaia pulsului tot în acea proporţie de timp; Numai acela, carele sufere această prubă, se socoteşte de sănătos şi se cumpără. – Pe lîngă inimă se nu urmeze vre un huet hărcăitoriu seau ţisiitoriu, căci aceasta obicinuit însămnează, că acest organ este cuprins de stări bolnăvicioase; însă nici bătaia ei se fie pre ostenită, tremurătoare seau pre liniştită, ca cînd ar fi supt apă, ci să se simtă, că urmează cu oarecare măsurată putere. Pulsul la amîndoî mînile se fie deopotrivă, bătîndu-se încet şi regulat. 14. Pîntecele se nu fie gros seau umflat, căci oamenii pînticoşi rare ori sînt deplin sănătoşi. Mistuirea se fie bună şi uşoară, măcar de şi va fi mîncat mai mult decît obicinueşte [45]; După prînz se nu-i vie somn, şi pe lîngă stomah seau în partea aşa numită deşărtul inimei, să nu simţească nici decum greutate, umflare seau alte dureri. Mai bine este cînd nici se ştie unde este stomahul, căci el numai atunce se simte, cînd este bolnav. Să aibă poftă de mîncare, însă nu peste măsură şi plecată la lăcomie, care este un vederat semn de boală. Aceste trii locuri, adecă: Stomahul, plămîile şi inima dinpreună cu sistima vaselor trebue aice a se lua mai cu deosebire în băgare de samă, căci precum stomahul prin mijlocirea mistuirei (digestion) ne dă trebuinciosul material hrănitori pentru păstrarea vieţii, de asemine îl înviază plămîile prin actul respiraţiei (respiration), adecă prin mijlocirea întrării Occighenului, care aer este neapărat trebuitori pentru vieţuire, şi prin care se îndămănează sfera mistuirei, adecă prifacerea mîncării în carne şi sînge, şi apoi inima prin actul ţircuaţiei sîngelui (circulation) şi cu agiutoriul văsuţelor împărtăşeşte acel material hrănitoriu întregului trup. Aceste trii organe sînt cele mai [46] neapărat trebuitoare unelte pentru ţînerea vieţii animale, şi pentru aceasta au foarte mare înrîurire asupra sănătăţii trupeşti. 15. Deosebirile şi lepădările se urmeze cu uşurinţă şi în proporţia cuvenită, atît în privirea cîtimei, cît şi a feliului lor. Udul se nu aibă pe deasupra oarecare peliţi grase, nici vre o aşezătură făinoasă, iară eşirea afară se urmeze în toate zilele regulat şi fără greutate. 16. Somnul liniştit, adîncat, fără visuri şi încă şi mai bine, cînd cineva nici de cum nu visează, căci visul este o stare pe giumătate trează, şi noaptea trebue numai a dormi spre a se odihni şi a se întări. 17. Puterea vindecătoare a naturei se fie deplină, de unde este şi proverbia: „Sănătosului toate îi ticnesc.” 18. Cugetul vesel şi liniştit. 19. Temperamentul sancvinic cu o adăogire de flegmă. 20. Toate simţirele într’o lucrărime neîmpiedecată. 21. Cele mai înalte puteri a sufletului netulburate. [47] ÎNŢĂLESUL ÎMVĂŢĂTUREI DESPRE SĂNĂTATE. Supt îmvăţătura despre sănătate (Iriastică, de la Irea zîna sănătăţii) se înşălege îndeobşte acea ştiinţă, care ne arată regulile pentru căutarea şi păstrarea sănătăţii. Ea cuprinde învăţătura despre orînduiala vieţuirei, în strînsul înţăles numită: Dietetică, precum şi îmvăţătura despre prelungirea vieţii (Macrobiotica), şi ferirea despre boale (profilacsis), depărtînd tot odată regulile cu greşeli, arătate în unele cărţi de dietetică, atingătoare de căutarea părţilor bolnave, prin care depărtare atît a ei scumpătate, cît şi a ei hotară totuşi rămîn în destul de cuprinzătoare. Neştiinţa acestor regule şi a răului izvorîtori din nepăzirea lor, adeseori este pricina, că sănătatea se strică şi îndelungimea vieţii se scurtează. Ţăranului neştiinţa aceasta este mai puţîn vătămătoare, căci el deprins fiind cu un simplu şi natural feliu a vieţuirei, îndestulînduse cu puţîn, lucrînd toată ziua, răspirînd tot deauna un aer curat şi sănătos, deprins în sfîrşit cu înrîuririle [48] din afară, este mult mai puţîn supus vătămărilor. Însă cu totul în alt chip urmează cu lăcuitorii politiilor, a cărora chip al vieţuirei fiind mult mai mesteşugit şi complicat, este cu atîta mai mult depărtat de regulile naturale. La aceştia vătămarea acestor legi din neştiinţă, este izvorul celor mai multe boale. DESPRE ÎNDELUNGIMEA VIEŢEI OAMENILOR. Adevărat este că patriarhii cii vechi au agiuns o vîrstă îndestul de îndelungată şi binecuvîntată, fiind încă pe lîngă aceasta totdeauna sănătoşi. Însă cum trăia? – îi era seau vînători seau agricultori, a lor îndeletnicire era totdeauna întrebuinţarea puterilor trupului, petrecînd deapurure în o slobodă atmosferă, mîncînd bucate sănătoase şi hrănitoare, petrecînd veseli în pace şi unire, şi bucurîndu-se de rodul ostenelilor lor. Dar din protivă cum urmează cu delicatele bucate a timpului nostru cînd mesteşugul bucătăriei se îngrijeşte numai pentru mulţămirea gîdilirei ceriului gurei, în vreme ce [49] pe de altă parte, o mulţime nenumărată de patimi domnesc tiraniceşte, şi istovesc cu cît se poate mai în grabă puterile vieţuirei. Viiaţa se poate asămăna cu o flacără, care cu cît mai iute pîlpîeşte, cu atîta mai degrabă se stînge. Aceia ce este pentru flacără fortuna, ce o ameninţează se o stîngă, de asemine sînt pentru viiaţă patimile, care în zilele noastre, în certile politice şi în luptele partidelor ce au urmat cu o aşa mare cruzime, au aflat un izvor nedeşărtat. Aşa s’au însămnat că în vremea întăii revoluţii franţeze, las că în toată ţara, dar mai cu samă în Paris murea foarte mulţi oameni, fără asămănare cu anii de maiînainte. Aceasta se trăgea de acolo, pentru că viiaţa nu mai avea nici o valoră, şi numai moartea aducea oarecare mîngîere. Fericită este ţara aceia, care nu se atinge de aceste furtuni, în care domnează liniştea şi unirea, şi unde viiaţa este încă de mare bucurie!... Fii măsurat întru toate, lucrează, şi respirează aer curat! În aceste cuvinte zace temeiul îndelungării vieţei, şi de aice vine aceia, că ţăranii, vînătorii, [50] grădinarii, matrozii şi soldaţii agiung o viaţă mai îndelungată, precum aceasta se dovedeşte cu îndestule ecsemple a autorilor Haler, Hufeland, Masiuc, Mos, Şreter, ş.a. Cît de mult poate se trăiască un om, se viderează îndeobşte din adunarea acestor observaţii; în care aflăm, că vîrsta de 200: ani, poate a se socoti ca cea mai îndelungată viaţă. Aşa trăia încă în anul 1801 un Rosian în Ploţc, carele fusesă în războiul cel de triizeci de ani, şi era în vîrstă aproape de 200 ani. De asemine cu vîrsta au stătut un Scot numit Samit Mungo, şi un ungur Petru Cearten, ce au murit la 1724; amîndoi au agiuns o vîrstă de 185 ani. După aceştia vine Englezul Henric Ienchin, ce au murit la 1670, în vîrstă de 169, şi norvegul Iosef Surington, ce au murit la 1797, în vîrstă de 160 ani. Surington au fost păn la cel mai de pe urmă minut a vieţii sale în întregimea simţirilor şi a minţii, lăsînd după mai multe a sale însoţiri o văduvă tînără şi mai mulţi copii, dintre carii [51] cel mai mare era de 103, iar cel mai mic de 9 ani. Mai de însămnat sînt încă Englezii Toma Dame şi Toma Parre, carii au murit la 1635; cel dintăi au trăit 155, iar cel al doile 152 ani. Danimarchezul Drachenborg au murit la 1772, în vîrstă de 146, şi Englezul Iohan Esingham la 1775 în vîrstă de 144 ani. Parre în viaţa sa au văzut 9 crai a Angliei; păn la vîrsta de 130 ani şi-au isprăvit el însuş toate lucrările iconomiei casnice; fiind în vîrstă de 120 ani, s’au căsătorit cu o văduvă, şi au trăit cu dînsa 12 ani, neputînd ea a se tîngui cît de puţîn asupra bătrîneţilor sale. Agiungînd la vîrstă de 152 ani, pentru curiozitate s’au chemat decătră craiul la Londra unde hrănindu-se cu bucate crăeşti, şi schimbîndu-şi chipul vieţuirei, în curînd au murit. Apoi făcîndu-se anatomie trupului său decătră vestitul Harvai (carele au descoperit ţirculaţia sîngelui), s-au dovedit, că toate măruntaele era deplin sănătoase, şi ă el au murit numai din pricina multei îmbuibări. [52] Gheorghie Bunder născut la Belhenşted în ţănutul Salţburg, au murit la anul 1761, în vîrstă de 136 ani. Giurgen Duglaz un Sved, au murit la 1800 în vîrstă de 120 ani, carele încă fiind de 85 ani, s’au însurat a triia oară, lăsînd opt copii; şi Petru Albreht, născut la Alchena de sus în Prusia răsăriteană, au murit la anul 1793, în vîrstă de 123 ani; asemine şi Mitelşted, născut tot în Prusia răsăriteană, au răposat la 1792. După ce stăpînul său într’o sară şi-au pierdut în cărţi echipajul său cu 6 slugi, între care era şi Mitelşted, acesta au întrat în slujbă militărească şi au fost 67 de ani soldat, în care vreme s-au aflat în toate ecspediţiile supt Frideric I, supt Frideric Vilhelm I, şi Frideric II; peste tot au fost în 17 bătălii mari. În vîrstă de 110 ani s’au însurat a triia oară, şi păn aproape de sfîrşitul vieţei sale au fost în stare, ca în toată luna se meargă cale de doî ceasuri, spre a-şi căpăta mica pensie, ce o avea rînduită. Maria Vilamo, o ţărancă rosiană, (născută la 1692, au răposat la 1807); ea în toată viiaţa ei n-au mîncat altă, decît pîne [53] cu cvas (un feliu de băutură acră făcută din făină). Numărul total al fiilor nepoţilor şi a strănepoţilor ei, era de 70 persoane. Agiungînd la vîrstă de 100 ani, i-au căzut un dinte, care însă iarăş au crescut la loc, la 103 i-au mai căzut unul şi iar au crescut, încît păn la moartea ei au avut dinţi albi şi sănătoşi. – o pildă destul de adeveritoare zicerii lui Hufeland. – În anul 1792 au murit la Holştain un ţăran anume: Paul Stender în vîrstă de 103 ani, carele au avut o dietă vrednică de însămnat, căci el nu mînca mai nimic altă, decît crupe şi zară desupt unt, bea numai foarte rar, şi nici odată nu se putea supăra. El nici odineoară n’au fost bolnav, cea mai mare a sa încredere o punea în Dumnezeu, şi prin aceasta în toate nenorocitele întîmplări ştiia a-şi cîştiga mîngăere. Încă şi clima are o foarte mare înrîurire asupra îndelungimei vieţei. Precum am văzut noi din pildele de mai sus, apoi Anglia, Scoţia, Svezia, Norveghia, Danimarca şi partea Ghermaniei despre nord, mai ales Prusia, – părţile Rosiei sudice şi oarecare ţînuturi [54] din Ungaria, sînt ţări, care favoresc mai mult îndelungimea vieţii. Toate aceste ţări se află în zona cea stîmpărată a nordului, însă un mai mare grad de frig este împrotivitori îndelungimei vieţii, din care pricină în Novaia-Zemlea, Islanda, precum şi în Siberia poate se agiungă omul cel mult la vîrstă de 60 seau 70 de ani. Numai puţînă înrîurire are şi însuşimea aerului; căci în ţările, unde temperatura este foarte schimbătoare, adecă unde adeseori urmează schimbarea răcelii şi a căldurei, a uscăciunei şi a umezelei, în scurt, unde nestatornicia timpurilor este însămnată, acolo şi îndelungimea vieţii nu agiunge vre un grad mai înalt, decît în acele ţări, unde domnează statornicia timpurilor. Această nestatornicie a atmosferii se însămnează mai cu samă în Ghermania, şi aceasta în adevăr este pricina de căpitenie, zice Hufeland „că aice oamenii îndeobsşte de şi agiung o cam însămnătoare vîrstă, însă pilde de adînci bătrîneţe sînt mult mai rari, decît în alte ţări aflătoare tot supt acea lăţime gheografică. Vîrsta de 136 ani a sus numitului Vunder, este cea mai mare dintre [55] cîte sînt cunoscute pănă acum în Ghermania. În sfîrşit este încă de însămnat, că secsul bărbătesc îndeobşte trăeşte mai mult decît acel femeesc. Dintre toate anotimpurile, iarna este mai cu samă acela, în care mor mai mulţi, iar vara mai puţini. După vară este primăvara, şi toamna mai ca iarna. În vîrstă de o lună, anotimpurile urmează tot în acea orînduială, precum s-au zis mai sus, iar de la o lună păn la doi ani este toamna anotimpul cel mai omorîtoriu, după toamnă vine iarna, vara şi primăvara. De la doi păn la cincisprezece ani este primăvara cea mai omorîtoare, după dînsa toamna, apoi vara şi în sfîrşit iarna. De la 15 ani înainte iarna este cea mai omorîtoare, şi vara cea mai puţîn omorîtoare. Păn la 80 ani toamna vine îndată după iarna şi după 80 ani mor mai mulţi primăvara decît toamna din această asemănare se arată, că înrîuririle anotimpurilor nu sînt deopotrivă în tot cursul vieţei. În vremea holteiei şi a reproducţiei, anotimpurile nu fac mai nici o înrîurire. După vîrsta de 40 ani începe iarna a face a sa [56] tristă înrîurire, şi făptuirile ei sînt aşa de simţitoare, încît după vîrsta de 65 ani, frigul este pentru cii bătrîni atît de primejdios, ca şi pentru pruncii de nou născuţi; după 90 de ani este încă şi mai vătămătoare, căci atunce mor iarna îndoit mai mulţi decît vara. În vremile de acum se pare a se fi mai împuţinat înrîurirea anotimpurilor asupra morţilor, adecă: acum mor mai deopotrivă în toate anotimpurile, decît s’au întîmplat de la sfîrşitul vecului trecut. Această observaţie, care este adevărată pentru cele mai multe întîmplări de moarte, s’au adeverit mai cu seamă la copii în vîrstă de la o lună păn la doi ani; din care urmează, că acum prin o mai bună şi mai înţăleaptă căutare se păstrează viaţa a unui mare număr de copii, carii în vecul trecut murea numai din pricina răcelii; însă înrîurirea anotimpurilor este mult mai însămnătoare la copiii în vîrstă de la 2 păn la 15 ani, care fără îndoială se poate împuta vărsatului, ce au răpit mulţi copii înainte de a fi supuşi înrîuririlor temperaturei. Între vîrsta de 15 şi 60 ani era [57] întîmplările morţilor mai dese, cînd în vremile de acum la persoane foarte bătrîne sînt şi mai dese. De aice se poate face închiere, că bătrînii în ziua de astăz sînt mai puţîn în putere, decît în vecul trecut, şi întru adevăr în vremea de acum mulţi bătrîni zavistuesc pe alţi bătrîni în putere, carii acum sînt foarte rari, cînd înainte era foarte mulţi. Întîmplările de mai sus ne arată, cît de greşită este teoria acelor naturalisti, carii credea, că pe copii mici nu-i vatămă nici de cum răceala; însă s’au dovedit, că răceala le au pricinuit lor mai multe morţi, iar căldura le-au împuţinat. Deci noi nu trebui se îngăduim, ca copii mici se petreacă la răceala în ori şi ce loc, supt cuvînt de a-i deprinde cu frigul, şi foarte înţălepţeşte ar fi, ca în vremea anotimpurilor răci să nu se vîre în apă răceli mai înainte de împlinirea vîrstei de şasă săptămîni, căci la din înprotivă lesne poate a li se întîmpla moarte. Din acele ce s’au zis mai sus, se adeverează încă şi o altă urmare nu mai puţin interesantă, [58] cumcă de neapărată nevoe este, ca bătrînii să se ferească de asprimea timpului, pentru că răceala şi schimbarea temperaturei este pentru dînşii mult mai vătămătoare, decît copiilor. Primăvara şi iarna mor mai mulţi bătrîni şi se poate prepune, că mulţi ar fi scăpat de primejdie, dacă ar fi cunoscut aceasta mainainte. Deci oamenii bătrîni cînd se apropie anotimpurile răci, să se îmbrace bine, se doarmă într’o odae temperată, şi precît li va fi cu putinţă, să se ferească de răceală. Asemine nu trebui se lepede prea timpuriu straele cele de iarnă, pentru că şi primăvara săceră mulţi bătrîni. O! de s-ar urma aceste înţelepte sfătuiri, atunce s’ar mai putea prelungi viaţa multor bătrîni, care este interesantă atît pentru soţietate, cît şi pentru familii. DESPRE AER. Viaţa atîrnă de la iritaţiile din afară, şi numai prin trînsele se poate păstra; însă tocma aceste iritaţii îndată ar primejdui-o, – precum se arată aceasta la sfîrşitul vieţii – deacă trupul [58] nu ar făptui asupra acestora ca un organismu, au ca un lucru viu, seau mai bine zicînd, ca un trup însufleţit, şi deacă prin puterea vieţuirei sale nu şi-ar însuşi aceste iritaţii, dacă nu le-ar alina, cînd sînt prea puternice şi dacă nu le-ar întrebuinţa spre scopurile sale, seau nu le-ar priface în natura sa prin care el apoi se deosebeşte de mehanismul, ce nu îmfăţoşează altă, decît un trup, cu oare care putere, ce se ocîrmueşte curat după legile mehanicei, precum prin puterea greutăţii, tragerii la sine, apăsării, ş.a, în vreme cînd organizmul urmează după legile organice, adecă după legile vieţii (bionomile). Pentru aceasta organizmul şi viaţa este tot una, şi dacă se vorbeşte ceva despre un viu organizmu, este tot atîta ca cînd s-ar vorbi despre o viiaţă, seau despre o vie mişcătoare mişcare. Pănă cînd acest organizmu are putere a domni peste lumea dinafară şi peste a ei înrîuriri, şi îşi poate păstra a sa neatîrnată fiinţă, păn atunce este sănătos, şi nimic nu-l poate vătăma. Dar îndată ce au pierdut această domnie, şi se stăpîneşte decătră [60] lumea dianafară, îndată încetează a sa neatîrnată fiinţă, îngrădindu-se decătră a ei făptuiri, adecă bolnăvindu-se, şi pentru aceasta boala în strînsul înţăles nu este altă, decît pierderea neatîrnatei fiinţe. Ba încă întreaga viiaţă nu este altă, decît o luptă cu lumea dinafară, în care mai la urmă rămîne biruită. La aceste dinafară iritaţii se socoteşte mai întăi Aerul; El este sîngurul element, în care noi putem trăi şi creşte, căci fără aer nu poate trăi nici un trup organic, nici plîntă, nici animal; fără dînsul se stînge flacăra, încetează viaţa, şi cu cea mai de pe urmă respiraţie vine moartea. A trăi nu este altă, decît a respira şi tot aceia ce nu respirează, nu trăeşte. (La moartea părută, viaţa este numai înăduşită, dar nu de tot stînsă). Pentru aceasta de mare preţ este pruba plămîilor spre hotărîre, de s’au născut copilul viu seau mort. Însă numai una, şi anume cea mai mică parte aerului este îndemănatică pentru păstrarea vieţii şi pentru arderea focului, numită: [61] aer ocsighen, din care aerul, ce ne încungiură cuprinde 21 de părţi, iar celelante 79 părţi se numesc Azot. Dacă se pune vre o lumînare seau vre o pasăre în acest feliu de aer, atunce lumînarea îndată se stînge, iar pasărea după cîteva respiraţii îndată moare. Aerul slujeşte oamenilor pentru mai multe foarte interesante scopuri: 1. Pentru respiraţie, adecă ca un izvor, din care neîncetat bem viiaţă; căci cu fiecare respiraţie întră acest aer ocsighenic în plămîi la sîngele aflători acolo, şi îi dă putere vieţuitoare, adecă îl face ocsighenat. Tocma după această lucrare capătă materia căştigată din hrană, hotărîrea ei în cea mai de pe urmă instanţă, adecă dritul organic, după ce mai întîi s’au priimit decătră vinele sugătoare, s’au abătut pin canalul pieptului, şi din partea dreaptă a inimei s’au mînat în plămîi. În această a sa preumblare se priface colorul cel întunecos în roşu-deschis şi se curăţeşte de toate acele în trînsa aflătoare părţi de aer, neîndemănatic, pentru vieţuire, care lucrare se numeşte: [62] Decarbonizaţie. Iar dacă nu urmează aceasta decarbonizaţie, şi dacă sîngele acel negru întră la chentrul vieţii animale, adecă la inimă, precum şi la punctul arzători a vieţii cei spirituale, adecă în crieri, apoi îndată după aceasta urmează moarte pri sufocaţie seau înăduşire. 2. Aerul slujeşte încă şi pentru mistuire; căci stomahul mistueşte numai aceia, ce este amănunţit şi disfăcut de alcătuitoarele sale părţi; aşa dar toate trebui mai întăi a se omorî, ca se poată sluji de hrană trupului. Pentru aceasta şi stomahul nu mistueşte nimică din cele vii, căci vietăţile, ce prin un chip nebăgat în samă au întrat în trînsul, şi feliurite materii, care nu se pot bine amănunţi, precum: unghii, fire de păr, fibre α, se scot afară tot în aceiaşi stare, în care au întrat, şi numai aceia, ce este foarte bine amănunţit, poate mai lesne a se mistui. Cea întăi instanţie a amănunţărei este focul, a doua aerul, şi a triia stomahul. Aerul întră cu bucatele mîncate în stomah, după ce mai întăi în deşertul gurii s’au mestecat, şi [63] uninduse cu stupitul făptueşte împrenuă spre sfărmarea şi deosebirea părţilor nedeasemine, şi împreună cu căldura, umezala şi puterea vieţuitoare a stomahului, săvîrşăşte mistuirea. Un stomah slab depărtează aerul ce au întrat în trînsul pe lîngă hrană, prin care mistuirea, precum ne-au dovedit ecsperienţia, foarte se îngreuiază şi se împiedecă. 3. Aerul slujeşte şi ca un mijloc disfăcători a simţitelor şi nesimţitelor aburiri, (evaporaţii) ce se fac prin piele şi plămîi. Întregul mehanismu a vieţii se razămă pe consumţie şi restauraţie, adecă luare, şi dare, pierdere şi punere la loc a materiilor. Numai cînd amîndoî aceste stau în deasemine cumpenire, poate a se păstra şi iconomia animală. O pierdere de căpitenie este slobozirea căldurei animale şi a umezelelor prin trînsa desfăcute în forma aburilor, carii totdeauna se evaporează prin piele şi plămîi, şi se primesc decătră atomosfera, ce ne încungiură. Aceasta este pentru păstrarea vieţei un neapărat mijloc curăţitori, prin carile se depărtează din organizmu, tot aceia, ce este [64] vătămătoriu şi netrebuitoriu pentru vieţuire. Iar în deobşte cît este de folositoare această evaporaţie prin piele (transpiraţie) şi prin plămîi (ecspiraţie), şi care sînt rezultaturile dacă aceste funcţii se împiedecă, să va vorbi mai în urmă. 4. În sfîrşit slujeşte aerul ca un mijloc de legarea şi abaterea căldurei animale, care grămădindu-se cu prisosinţă în trup, mai ales în zilele cele călduroase a verei, pricinueşte multe boale. Organizmul caută fieşcare pierdere a o pune la loc, şi aceasta să face prin mijlocirea puternicilor opintiri a organelor, şi a activităţilor atîrnătoare de dînsele; de aice vine, că noi iarna cînd pierdem mai multă căldură, avem mai mare poftă de mîncare decît vara. Deci fiind că calorificaţia adecă naşterea căldurei însuş se pregăteşte în lăuntrul organizmului nostru prin unita activitate a sistemei nervelor, a bazelor şi a sîngelui; apoi aceşti de căpitenie regulatori a vieţii în urmarea acelei necontenite pierderi de căldură animală, purure se îndeamnă spre o nouă activitate, cu scopos de a o îndeplini. [65] Cît de neapărat trebuitoare pentru păstrarea vieţei sînt toate acele aice descrise proţesuri seau urmări, să lămureşte îndestul, şi tot odată prin trînsele să va cunoaşte mai bine neapărata trebuinţă a aerului, de la care atîrnă toate acele urmări. Însă numai aerul cel curat, proaspăt, slobod şi sănătos, ni dă acest balsam a vieţei, dar dacă se necurăţeşte cu feliurite materii vătămătoare, şi i să tae comunicaţia cu aerul cel dinafară, apoi se face izvoru de căpitenie acelor mai multe boale, şi pricinuitoriul morţii. AERUL SE NECURĂŢEŞTE: 1. Prin petrecerea la un loc a mai multor persoane; pentru aceasta şi viaţa în politiile mari, seau aşezate lîngă fluvii, unde se unesc aburii de apă cu acii animali, este mult mai nesănătoasă, decît la ţară; pentru aceia bunătate aerului de ţară s’au şi cîntat decătră unii Poeţi. La locurile mai înalte, precum la munţi, este aerul mult mai bun şi mai curat, decît în văi şi [66] şăsuri, şi pentru aceasta lăcuitorii de munte au totdeauna o mai puternică sănătate, decît acii din văi şi de pe la ţărmuri. Încă şi mai mult să dovedeşte aceasta în întîmplare, cînd vieţuesc într’un loc strîmt mai multe persoane, precum: în spitaluri, corăbii, sholi α; dar încă mai ră stare agiunge lucrul acesta, cînd într-o casă vieţuesc mai multe familii, precum să întîmplă la poprul de gios, căci fieşcare din acele persoane prin simţita şi nesimţita evaporaţie a pielii şi a plămînilor, pricinueşte împregiurul său stricarea aerului (mefitis). Aerul, precum şi ori care altă umezeală are un hotărît grad de săturare, peste carele nici odată nu păşăşte, din care pricină primeşte din acele evaporaţii numai atîta, pănă cînd se satură. Făcîndu-se aceasta şi neurmînd împrospătarea aerului, apoi el peste aceia cît este hotărît, nu primeşte mai mult, după care aburii hotărîţi a se scoate din trup, neputînd eşi, rămîn în lăuntru, şi pricinuesc cele mai vătămătoare urmări. 2. Prin neînoirea aerului, mai ales în locurile, [67] ce au fost o îndelungată vreme închise, precum sînt temniţele, încsiorile, boltele de îngropare, pivniţile, fîntînile năruite, vizuniile, deşerturile munţilor, ş.a. Un vrednic de însămnat ecsemplu de asemine stricare a aerului, ni arată soarta a 146 soldaţi englezi, carii s’au închis în peştera neagră de la Calcuta, ce era de 18 palme lungă şi tot pe atîta de lată, dintre carii după 10 ceasuri s’au găsit numai 23 vii. Noi voim a împărtăşi cititorilor noştri mai cu deamăruntul această întîmplare vrednică de însămnat: „Noul viţe-crai de la Bengala în Ost-India anume: Nabob Seraia al Davlo, un bărbat veteaz şi ambiţios, s’au rădicat de-odată cu armele în anul 1756 asupra coloniilor engleze de acolo, supt cuvînt, că l-ar fi jignit Drache guvernatorul englez de la Calcuta, pentru că acesta au luat supt a sa apărare pe cîţiva din revoltaţii crăeşti. Însă adevărata pricină, ce l-au îndemnat a năvăli în aşezările Britaniceşti, era fără îndoială parte nedejdea, de a prăda şi prin [68] aceasta a se înavuţi, parte ca prin asemine faptă să însufle frică între supuşii săi, şi să li dee o dovadă de curajul şi vitejiia sa. Dintru început s’au arătat Nabob, ca cînd el ar voi să între cu armia sa într’o ţară învecinată, cînd deodată ş-au întors armele asupra Englezilor. În luna lui Iunie aceluiaş an după ce au cucerit cetăţuia Casimbuzar pe Ganghec, au asediat şi cetatea Vilhelm, o colonie engleză aproape de Calcuta. Drache au scăpat prin fugă, iar comendantul Holvel au hotărît, ca cu neguţitorii de acolo şi cu micul garnizon să o apere. El au întrebuinţat toate puterile sale, însă partea protivnică fiind mai tare, au trebuit să se supue, şi atunce au urmat sţena acea grozavă cu închisoarea, care de atunce au luat în Istorie nume de peştera neagră. Numărul celor rămaşi întru apărarea cetăţii, era de 145 bărbaţi şi o femee. Unii dintre aceştia era răniţi de moarte, însă cu toate aceste învingătoriul încă în aceiaş sară i-au pus pe toţi în o închisoare, ce era numai [69] de 18 palme lungă şi de 18 lată, deci locul pentru atîtea persoane era foarte strîmt. Închisoarea aceia era făcută de zid tare şi numai în partea despre apus avea doî feresti cu gratii. Aerul în lăuntrul era foarte stricat, şi nu se împrospăta nici de cum. Această împregiurare au pricinuit închişilor o nespusă înspăimîntare şi deznădăjduire; înzădar să ruga pentru agiutoriu şi scăpare, ba încă cu toată opintirea lor nici uşa nu putea strica. Holvel comendantul acestor nenorociţi s’au grămădit la o fereastă cu socotinţă că cît va şedea acolo, nu va fi în primejdie înăduşi. După sfatul său, toţi ceialanţi au trebuit să şadă liniştiţi la locul lor, ca prin aceasta să-şi păstreze puterile. Urmarea acestei sfătuiri a lui au pricinuit o linişte preruptă adeseori numai de jelnicile tonuri a răniţilor şi de suspinul celor ce murea. Fierbinteala şi cu dînsa spaima sporea în fieşcare minut. Holvel i-au sfătuit a se dezbrăca de tot, pentru ca să se mai răcorească şi să-şi lărgească locul, dar în zădar, căci prin aceasta nu s’au uşurat mai [70] nimică; facerea vîntului cu pălăria de asemine n’au folosit, căci cii mai mulţi fiind fără putere, nu era în stare nici aceasta a face. Un alt Englez au sfătuit, că dacă vreu să capete mai mult aer, apoi să îngenuncheze. Toţi s-au primit la aceasta, îngenunchind şi sculîndu-se deodată, după sămnul ce li să da; însă la fieşcare rădicare, unii ce era prea obosiţi, cădea gios şi se călca de cealanţi. Toate aceste s’au făcut înaintea trecerii unui ceas de la a lor închidere. Pe la 9 ceasuri o arşiţă de sete au adus pe cii mai mulţi în furie, opintindu-se a doua oară ca să strice uşile, ne băgînd în samă primejdia, că păzitorii i-ar împuşca. În scurtă vreme cii mai mulţi din carii sta în fundul peşterii, s’au lovit de o înăduşală, şi încă ce este mai rau, de o nebuneală. Furia acestor lipsiţi de minte, bocetul şi tînguirile celoralanţi, feliuritele rostiri a spaimei de moarte umplea locul, iar cii mai mulţi striga: apă! în sfîrşit străjărul le-au adus apă, pe care Holvel şi cu doi prietini ai săi răniţi au luat-o prin fereastă în lăuntru, şi o [71] împărţea celoralanţi; însă îndesarea lor la apă, era aşa de mare, încît cii mai mulţi din trînşii păn şi cii doi prietini a lui Holvel s’au înăduşit, vărsîndu-se cea mai mare parte de apă în zădar. Cu împărţirea apei s’au îndeletnicit Holvel de la 9 păn la 11 ceasuri, şi încotro se uita, vedea numai trupuri moarte. Păn la această vreme tot s-au mai păzit oarecare respect cătră Holvel, privindu-se ca căpitenia şi binefăcătoriul acestor nenorociţi; însă de aice înainte au încetat toată deosebirea personală, căci acii care mai rămăsesă, nu numai că au năvălit asupra lui, ci apucîndu-se pe deasupra capului său de gratiile ferestilor, şi suindu-se pe umerile lui, l-au turtit aşa de tare, încît nici se pute mişca, dar nici a petrece mai mult timp în acel loc, pentru care au fost nevoit a ruga pe cii ce sta deasupra lui, ca să-i îmvoiască a să depărta de la fereastă, numai ca să poată muri liniştit. Dorinţa aceasta i s-au dat într-atîta în laturi, încît Holvel în sfîrşit cu o mare octeneală au putut agiunge la mijlocul închisorei. [72] A tria parte din companionii lui era acum morţi, şi cii vii se grămădea la fereastă, făcînd prin aceasta mai mult loc lui Holvel, însă aerul era aşa de puturos, încît pe loc au început a sufla greu şi cu durere. El s-au îndesat peste movilile trupurilor moarte, şi s-au răzămat pe o movilă, ce era în dreptul ferestii celiialante, cu hotărîre, ca aice să-şi aştepte a sa cea mai de pe urmă suflare. După vro 10 minute iar l-au apucat o aşa cumplită durere de piept, şi o aşa bătae de inimă, încît au fost nevoit, ca de a doua oară să se îndese la aer proaspăt. Însă între dînsul şi între fereastă să afla cinci şiruri, dar deznădăjduirea l-au agiutat, de au străbătut prin patru; în scurt bătaia acea de inimă şi durerea au încetat, dar îndată au început a simţi o nespusă săte, şi striga cu cea mai mare nerăbdare să-i aducă apă, însă fiind că prin aceasta mai tare îşi adăogea setea, nu au putut bea, şi au început a suge sudoarea din cămeşa sa, care l-au răcorit puţîn. Un tînăr Englez au apucat mînica cămeşii lui Holvel, răpindu-i păn şi acest izvor răcoritori. [73] Încă nu era 12 ceasuri, şi acii puţini vii afară de acii carii şedea la fereastă, căzuse în cea mai mare furie; Toţi cerea aer, pentru că apa, pe care le-au dat-o străjeriul nu din compătimire, ci numai pentru trecere de vreme, nu li mai agiuta nimică. Pe încet au contenit strigările, iar acii carii mai rămăsesă vii, lipsiţi fiind de putere, s’au întins preste cii morţi şi şi-au dat duhul. Unii căuta să dee în laturi pe cii dinainte, şi un Vahtmeistru Olandez s’au suit pe un umăr a lui Holvel, iar pe celalant un soldat din cii negri. În această poziţie au şezut el de la giumătate la 12 la 2 ceasuri, şi în sfîrşit istovindu-i-să puterile, au pierdut şi mintea, neputînd nici mai mult a-i ţînea în spate, dar nici a se trage mai înlăuntrul temniţei. În această împregiurare au scos un cuţit ca să se omoare, însă iubirea de viaţă au biruit asupra acestei hotărîri, şi el s’au tras de la fereastă, lăsînd locul său unui ofiţir de marină, a căruia fimee de bună voe întrasă cu dînsul în peşteră. Ofiţerul au cuprins deodată locul, însă decătră obraznicul Olandez împins fiind, au [74] fost nevoit a să duce şi el înlăuntrul peşterii după Holvel, şi întinzîndu-se gios, şi-au dat duhul, iar Holvel pierduse acum mai toate simţirile. − Nu să ştie ce s’au mai întămplat de la vremea aceasta pănă în zori de ziuă, cînd pe la 5 ceasuri au venit în gînd unuia din cii ce mai rămăsesă, ca să caute pe comendantul lor, socotind că dacă ar fi încă în viaţă, prin trînsul să capete a lor mîntuire. El l-au cunoscut numai de pe cămeşă, scoţindu-l de supt unii, carii căzuse morţi peste dînsul, l-au aflat numai cu puţînă viaţă. Nabob înştiinţat despre toate aceste înfiorate sţene, tocma în această vreme au întrebat cu răceală, de mai trăeşte Holvel, căruia i s-au răspuns, că el poate ş-ar veni în simţire, dacă s-ar deschide uşa. Trimesul s-au întors înapoi cu poroncă, ca să se deschidă; dar fiind că uşa să deschidea înlăuntru, au trebuit să mai treacă 20 minute, pănă cînd acii puţini vii, carii era cu totul fără putere, au putut să înlătureze trupurile cele moarte, spre a face loc ca să se deschidă uşa. La 6 ceasuri şi un pătrari de dimineaţă au eşit din ticăloasa închisoare numai [75] 23 de suflete din 146. Holvel s-au trezit, şi în urma acestor întîmplări venind el în Anglia, au făcut cunoscut guvernului această jalnică întîmplare. Omorîtoarele făptuiri a aşa feliuri de aer, să dovedescu şi din următoriul ecsperiment: „Dacă că pune o pasăre supt un vas de steclă, apoi să vede, că după cîtăva vreme începe pe încet a obosi, pănă ce în sfîrşit cade moartă. Aceasta să întîmplă din pricina, că după ce să isprăveşte din vas aerul cel trebuitori pentru viaţă, rămîne numai celalant aer numit Azot, cu care nu poate se trăiască, şi prin închiderea aceia să împiedecă împrospătarea aerului. Ecsperienţia ne-au adeverit, cumcă persoanele acele, care din nenorocite întîmplări s’au închis în aşa feliu de locuri, ce au fost multă vreme astupate şi n-au avut nici o comunicaţie cu atmosfera, îndată au murit, şi încă cii mai mulţi, carii voia se scape pe acii nenorociţi, urmîndu-le lor, dinpreună cu dînşii au trebuit se moară. O asemine pildă de neîmprospătarea aerului [76] şi de tristele sale urmări, ne înfăţoşază şi întîmplarea a doi tineri jidovi, carii giucîndu-se pe lîngă o pivniţă ce de multă vreme nu era aerisită, şi unul dintre ei scăpîndu-şi căciula în lăuntru, s-au vîrît ca să o scoată, însă întărziind pre mult, companionul său s-au coborît după dînsul şi de asemine au rămas. După trecerea a cîteva ceasuri, nefiinţa tinerilor înspăimîntînd pe părinţi, îi îndemnă de a cerceta despre fiii lor, şi îndată află că s-au coborît în acea pivniţă; un lucrătoriu creştin auzind aceasta, să îndemnă de a-i căuta şi a-i aduce în sus, dară şi acesta peri de asemine acolo. (vezi Albina Romînească No: 71. anul 1838.) 3. Aerul se necurăţeşte şi prin aburii acii puturoşi ce esă din putrezirea trupurilor animale, mai ales vara, fiind că căldura este foarte favoritoare putrezirei, precum în ţinterimuri, căsăpii, dubălării, bălţi gunoioasă şi altele. Aşa în Egipet cu răvărsarea Nilului rămîn pe uscat multe trupuri de animale, care decătră calda temperatură a locurilor, mai ales [77] în Egipetul de sus, îndată se împuţesc, molipsindu-se prin aceasta aerul, din care să nasc cele mai stîrpitoare boale. 4. Prin îmbielşugata evaporaţie a apelor stătătoare, şi mai ales a bălţilor şi bahnilor. Aerul de bahne este cel mai primejdios, şi vara mai ales este pricina de căpitenie acelor mai răle boale, precum: friguri de nerve, friguri putrede, friguri de a triia zi, şi friguri de fiere (Febris nervorum, febris putrida, febris interminens, febris biliosa). 5. Prin dospirea a mai multor trupuri vegetale aflătoare la un loc, prin o mare mulţime de curechi seau morcovi putrezi, şi prin ferberea băuturilor, de pildă: a mustului, ş.a, precum şi în pivniţele, unde se ţîne bere şi vin. Aşa un crîşmari, după cum ne încredinţează Plater, mergînd în pivniţa sa, unde era mai multe vase umplute cu must tocma în vremea fierberei lor, au murit pe loc acolo. Cu un an mai înainte, fiiul său ducîndu-se împreună cu alţi în pivniţă tot în vremea fierberei, au avut de asemine soartă, murind împreună cu dînsul doi din acii, carii [78] mersesă cu el, iar cel al triile numai cu mare osteneală şi nevoe sau putut scăpa. 6. Prin toate florile acele care sînt foarte mirositoare, precum: trandafiri micşunele, lalele, viorele, narcise, rozmarin, şi altele, mai ales cînd aceste se află în odaia de dormit; căci toate florile slobod noaptea din sine un aer azotic, şi multe persoane, care au pus o mulţime de aceste flori în odaia de dormit, au trebuit această nebăgare de samă a lor, s’o plătească cu viiaţa. 7. Prin aburi de cărbuni, de mineralii şi metaluri, precum: prin aburi cuprinzători de pucioasă, plumb, aramă, argint viu seau arsenic; deasemine prin evaporaţia a feliuri de pămînturi umede, a varului, a tencuelii, a ipsosului, ş.a. 8. Prin evaporaţia substanţiilor grase şi oloioase, precum de său, ceară, boele proaspete de oloi şi pocost. 9. În sfîrşit prin feliurite materii bolnăvoicioase aflătoare în aer, numite Miasme prin care în întregi ţări să lăţesc boale numite epidemii. [79] Povăţuire cum trebue să ne apărăm de aceste vătămătoare lucrări a Atmosferei 1. Să ne îngrijim în toate zilele pentru aer proaspăt. Aceasta se face prin deschiderea ferestilor, seau prin vintelatorii aşezaţi la feresti, iar la odaia de dormit să se ţie cîtăva vreme uşa deschisă, pentru ca să se aerisască. Căci de vreme ce omul petrece mai multă vreme în trînsa, apoi şi aerul se strică mai degrabă prin multele umezele evaporate. Asemine odaia de dormit să fie largă şi înaltă, cu faţa la uliţă, iar nu spre ogradă la un loc îngust şi cu multe evaporaţii animale, precum a gunoiului de cai seau a altor dobitoace. În toate zilele trebue să facem mişcare în aer proaspăt, şi să ne primblăm oarece, căci după aceasta îndată ne vom simţi răcoriţi şi uşuraţi, păşind cu nouă puteri la zilnica îndeletnicire. 2. Persoanele cele slabe şi delicate bine ar face să se ferească de adunările publice, căci ecsperienţia ne îmvaţă, că tocma aceste [80] persoane leşină adeseori în teatruri, biserici şi la baluri. Asemine trebui să se ferească şi de vizitaţia odăilor unde se află bolnavi. 3. Dacă este prin putinţă, apoi în odaia în care şedem, să nu fie mulţi la un loc, iar dacă împregiurările nu iartă, atunce trebue să ne îngrijim totdeauna de aer proaspăt, deschizind ferestile şi uşile mai de multe ori pe zi; vara să se stropească odaia cu apă răce şi iarna cu oţăt fierbinte, schimburile ude să nu se pue la uscat seau la călcat în odăile de şezut, cu atîta mai puţîn în odăile de dormit. Asemine nu trebue a şedea mult în odăile acele de curînd grijite. 4. Dacă ni apropiem de un loc, ce au fost multă vreme închis, trebue mainainte de a întra în lăuntru să nu pierdem din ochi măsura feritoare, adecă să facem drumul acesta cu o lumînare aprinsă. Dacă se stînge lumînarea, atunce îndată să ne întoarcem înapoi, de voim să scăpăm de primejdie; iar dacă arde bine, putem întra în lăuntru. Stîngerea lumînărei ni arată, cumcă în lăuntru [81] lipseşte aerul acela, în care ni putem răsufla, şi carele slujeşte spre a putea arde lumînarea. 5. Vătămarea ce pricinuesc aburii, carii esă din putrezirea trupurilor animale despre o parte, şi despre alta înaintitoarea cultură, au povăţuit pe multe Stăpîniri, de aşeza ţînterimele în oarecare depărtare de politie, şi a nu îngădui nici decum înmormîntarea în catacombile bisericilor, seau numai în foarte mărginite împregiurări, dacă iartă şi localitatea. – Ni să îmfăţoşează multe pilde, care dovedesc înfricoşatile urmări pricinuite prin înmormîntarea în catacombe. Aşa la anul 1747, în luna lui Avgust un cioclu în vreme cînd au voit să aşeză un trup mort într’o catacombă a bisericei damelor din Paris, stînd încă deasupra pe scară, deodată au căzut mort înlăuntru; altul, carele s’au slobozit în gios pe o frînghie ca să-l scoată, tocma cînd au vrut să-l apuce de strae, deodată i-au perit răsuflarea, şi s-au scos mai mort afară. Un al triile întrînd în bolta aceia, pe loc au leşinat; al patrăle socotindu-se a fi [82] mai tare, şi voind să scoată pe cel mort, au căzut fără suflare peste dînsul, şi fratele celui din tăi nenorocit, dorind ca să-l scoată, asemine au murit. Straele acelor morţi, carii s-au scos cu căngi, au lăţit împregiur un miros foarte greu şi nesuferit, şi lumînările aduse acolo, pe loc să stînge; asemine dobitoacele slobozite înlăuntru, murea în doî minunte, iar butelcile deşerte ce s-au slobozit în trînsa, scoţîndu-se şi astupîndu-se, după şasă săptămîni stîngea lumînările puse în apropierea lor, precum şi la dobitoace ce îmfăţoşa toate sămnele aerului mefitic, ce era cuprins în acele butelce. Fiind că căldura după cum am zis, foarte îndămănează putrezirea materiilor animale, apoi mai ales vara să se poarte grijă de adesa curăţire a eşitorilor şi a oalelor de noapte, care trebue a să ţîne într-un loc, unde totdeauna este aer proaspăt. Tot aceste să pot zice şi despre plîntele ce putrezesc, uşor, mai ales despre curechi. 6. Aerul de bălţi să se depărteze cu totul; deci persoanele slabe şi gingaşe să nu lăcuiască în partea politiei despre apă; [83] încă şi mai vătămătoare este lăcuinţa în boltele cele plehticoase. 7. În vremea fierberii berii, vinului seau a mustului, dacă avem să mergem în pivniţă, trebue mai întăi să deschidem uşile pentru a să răcori aerul din lăuntru. 8. Să nu se pue nici odată flori în odaia cea de dormit. Vestitul doftor şi autoriu Triler ni aduce o pildă îmvăţătoare, cuprinsă în fragmentul său întitulat: „moarte năprasnică prin miros de violă”: O damă din Paris puind într’o sară un vas cu viole în odaia de dormit, a doua zi s’au găsit mai moartă, şi cu toate mijloacele întrebuinţate spre a o pute s[c]ăpa, tot au murit în acea zi. Mai multe de asemine întîmplări s’au observat şi decătră alţii. Persoanelor delicate, mai ales de partea femeiască nu li sufere aburirea florilor tare mirositoare nici ziua, în vreme cînd atunce toate plîntele slobod un aer folositoriu, ci le pricinueşte durere de cap şi ameţală. Asămine trebue a să feri de a şedea în nopţile de vară supt copaci, căci unii, precum nucul, eniperii ş.a. slobod un feliu de aburi narcotici sau ameţitori. [84] 9. Cele mai multe grabnice înăduşiri urmează din aburirea cărbunilor arzători într’un loc închis. Pentru aceasta bine să luăm sama înainte de a ni culca, ca să nu astupăm soba, pănă ce nu va fi focul bine potolit, căci nepăzirea acestei regule au adus la mulţi moarte, cu atîta mai puţîn se pune mangal aprins în odaia unde dormim. Un tînăr şi foarte bun sholeri în Brunsvir aducînd mangal aprins în casă, spre a-şi face frezura şi a să încălzi la îmbrăcat, după giumătate de ceas l-au găsit maică-sa înăduşit de aburul mangalului. Asemine o damă poroncind ca să-i încălzască odaia cu mangal, a doua zi s’au găsit moartă în patul ei, căci îndată după ce au adormit să vede că s’au înăduşit. În sfîrşit bine este a nu lăsa noaptea să ardă lumănarea, mai ales în odae strîmtă de dormit, pentru că din acea ardere esă mult gaz azotic; de asemine să stînge totdeauna bine mucările, căci aburul acela pricinueşte adeseori durere de cap. 10. Foarte vătămătoare este şi aburirea varului proaspăt, căci din aceasta să naşte înăduşala de piept, tusă ofticoasă, gălbinire [85] a feţii, umflătură la maiu, studiniţă, scorbut, furuncul şi buboae, pe care boale le-au văzut Failer în vreme de şasă ani, tot la o persoană din pricina mai sus arătată. Aceşti aburi pricinuesc mai adeseori paralizic în plămîi, damla şi nevindecătoare ţăpiniri. Pentru aceia bine este a nu să muta în casă nouă mai înainte de a să usca bine, iar în odaile de curînd văruite seau zugrăvite cu boele cuprinzătoare de aramă, plumb, arsenic, α mai nainte de trecerea a 8 seau 14 zile. Chipul cum trebue a să păzi, cînd este aerul cald, răce, înăduşitoriu, uscat, umed, umeduscat şi foarte răce. Căldura fiind măsurată, făptueşte asupra trupului nostru ca o iritaţie foarte binefăcătoare. Lucrul ei cel de căpitenie este ca să întindă trupurile, înrîurind asupra bazelor trupului şi a sîngelui, carele prin căldură se îndămăneză în ţirculaţie, năvălind mai mult din lăuntru cătră părţile din afară a trupului. [86] Însă agiungînd căldura la un grad mai înalt, pricinueşte o prea mare favorire a evaporisitoarelor activităţi, mai ales a pielii, prin care curg şi se scot umezele peste măsură, încît slăbim, ne îngreuem şi ne simţim cu totul obosiţi. Deci dacă temperatura aerului covîrşeşte gradul căldurei animale, atunce nu mai poate sluji ca mijloc abătătoriu, fiind că căldura acea de prisos rămîne în trup, şi de aceia lipsind pricina necontenitei înoiri, apoi şi sistemile, care se îndeletnicesc cu această lucrare precum sistema nervilor, a vazelor şi a sîngelui nu se îndămănează îndestul în a lor lucrare, din care să pricinueşte obosire, greutate şi foarte mare slăbire. Pentru aceasta urmează în zilele cele fierbinţi pofta cea mare de băuturi răcoritoare, mai ales acre, care în doî priviri sînt folositoare; căci parte răcoresc, parte strîng la un loc vazele şi sîngele cel peste măsură lăţit în trup, în vreme cînd apa pre multă băută de şi este răcoritoare, totuş pricinueşte, că sîngele cel supţiet prin părţile cele apoase încă mai mult se supţiiază, [87] şi prin aceasta evaporaţiile pielii încă şi mai mult se favoresc, iar stomahul să îngreuiază. De aice urmează, că la asemine îngreuere a organelor ni lipseşte şi pofta de mîncare, ce să poate privi ca un semn binefăcătoriu a naturei, fiind că prin actul mistuirei să formează căldură, şi prin aceasta fondosul căldurei încă să mai înmulţeşte. Deasămine şi organele mistuirei asuprite prin o mai grea lucrare, slăbesc, precum să întîmplă, cînd mîncăm bucate de carne. Din acest temeiu, şi pentru că plecarea umezelelor de a să supţia şi a să răvărsa, foarte mult să favoreşte de căldura acea peste măsură, şi primesc oarecare grad de iuţime, ba încă să înclinează cătră desfacere şi putregiune, să lămureşte pricina neplăcerii ce avem, de a mînca carne în zile călduroase, deasemine şi a plecării cătră mîncarea bucatelor de plînte, mai ales acelor acre. Această însămnare atingătoare de înrîurirea, ce face o temperatură mai mare a căldurei aerului, ce ni încungiură, ni dă îndestulă povăţuire, cum trebue să ne păzim împrotiva ei. [88] Despre paza dinafară, cuviincioasa răcoreală, măsurata mişcare, şi dieta potrivită după cvantitate şi cvalitate. Scutire de arşiţă să află în locurile cele răcoroase şi umbroase, precum: în apropierea de havazuri, în grădini, peşteri, alee de copaci, şi într-o îmbrăcăminte mai uşoară potrivită cu anotimpul; iar pentru apărare despre razele soarelui slujesc pălării cu margini late, mai ales albe, pentru că s’au observat, că aceste trag mai puţîn cătră sine razele soarelui. Nici odată să nu umblăm cu capul gol cînd este soarele ferbinte, căci ferbinţeala razelor numită insolaţie (insolatio), este aşa de primejdioasă, încît prin ea să poate pricinui nebuneală, tîmpie, orbire, ba încă şi moarte năprasnică prin inflamaţia crierilor. Ţimerman – a căruia preţioasă carte despre experieţie ar trebui să fie în mînile fieşcăruia om, precum şi Macrobiotica lui Hufeland, ce s-au tradus mai în toate limbele – au văzut pe oare carii lucrători de pămînt căzînd morţi în vremea lucrului la cîmp din [89] pricina fierbinţelor razelor a soarelui. De sar lua aceste îmvăţături în băgare de samă de cătră acii tineri, carii să îngrijesc mai mult de peliţa feţii, decît de sănătatea lor, plimblîndu-se vara în vremea arşiţei cu pălăria ţînută asupra feţii. Căldura odăii să nu fie mai mult decît 15 păn la 16 grade Romiur. Spre răcorirea odăii putem adeseori să stropim cu apă răce, să punem un vas mare cu apă răce în mijlocul odăii, aseminea la feresti zaluzele şi perdele. Dacă sîntem foarte înfierbîntaţi şi sîngele este învăluit, trebue să ne ferim ca să nu ne punem unde trage aerul, dar nici să bem îndată apă răce seau altă băutură, ci să răbdăm pănă ce să va mai astîmpăra temperatura trupului. Cît de mulţi, carii n-au urmat aceste regule, au trebuit să plătească această a lor greşală cu oftică, ba încă şi cu moarte! Inflamaţia crierilor, a organelor de răsuflare şi ţirculaţie, precum şi a stomahului şi a canalului maţelor, sînt urmările cele mai dese şi triste a călcării acestor regule. [90] Îndeobşte, să nu bem prea mult deodată, căci aceasta foarte îngreuiază stomahul, dar cîte puţîn şi mai adeseori. Pentru băutură poate sluji apă răce, proaspătă de izvor şi băuturi acre, precum: lemonadă, şi altele. Îngheţata de şi răcoreşte îndată, însă căldura legată în trînsa iarăş se dezleagă în stomah, şi trupul încă mai mult se înfierbîntă, precum ni adevereşte aceasta experienţia cea de toate zilele. O băutură foarte răcoritoare şi potolitoare de sete este apa de selt amestecată puţin vin de Mozel, dar şi berea albă bine făcută. Toate lucrurile calde, aromatice şi tare sărate, precum şi toate băuturile spirtoase să se părăsască cu totul. Mîncarea să fie mai cu samă din plînte de cîmp şi de grădină, ce se pot lesne mistui, asemine şi din poame acre. Să facem o măsurată mişcare, să ne odihnim cîte puţîn după masă, care este foarte de folos pentru lucrătoriul de cîmp. Să nu ne apucăm de vre o treabă foarte obositoare, fiind că prin aceasta sîngele esă cătră părţile dinafară, se întinde mai mult, dezvăleşte o [91] mai mare căldură, prin a căria mijlocire disfăcîndu-se mai multe umezele în forma aburilor, esă deasupra pielii, şi ne obosesc foarte mult. Din acest temeiu, împreunarea peste măsură în zilele cele fierbinţi a berei, este vătămătoare, precum aceasta încă Ţelzus, cel mai vestit dintre toţi doftorii Romanilor însămnează prin cuvintele: „Aestate in totum a venere, si fiere potest, abstinendum”, adecă „Vara, precît să poate, să ne ferim de toată împreunarea trupească.” Ca un de căpitenie mjloc pentru abaterea căldurei şi pentru răcorire, ni slujeşte scăldarea în ape curgătoare, la care trebue a să păzi următoarele reguli: 1. Să ne scăldăm la aer slobod numai de la sfîrşitul lui Mai pănă la sfîrşitul lui Avgust, căci scăldarea înaninte seau după această vreme este primejdioasă, mai ales pentru persoanele cele delicate. 2. Nici odată să nu ne scăldăm cu stomahul deşert, şi cu atîta mai puţîn cînd este foarte plin, căci întîmplarea această de pe urmă trage după sine urmările cele mai primejdioase, ba încă uneori şi omorîtoare. [92] Cea mai bună vreme de scăldat este dimineaţa de la 9 pănă la 11, şi seara de la 5, pănă la 7 ceasuri. 3. Cănd avem a ni scălda, să nu lepădăm straele pe rînd, ci deodată, pentru că cămeşa fiind asudată, răceşte lesne la aer, şi atingîndu-se apoi de pielea asudată, împiedecă evaporaţia ei, din care să pricinuesc tot acele rezultaturi ca şi a căldurei umede, pe care noi mai gios le vom arăta. 4. Să nu întrăm în apă cu trupul asudat, căci din aceasta poate să urmeze lovire de damla. 5. Cînd întrăm în apă, să ne stropim mai întîi braţele, pieptul, capul, şi apoi pe încet să cufundăm păn la grumaz. 6. Să nu şedem mai mult de giumătate de ceas în apă, şi apoi îndată să eşim afară, mai ales dacă simţim oarecare fiori şi răceală, şi ni să îngreuiază răsuflarea. 7. Cînd eşim din apă, să ne uscăm foarte bine, mai ales capul, pîntecele, spinarea şi picioarele; bine este, dacă să poate, a schimba toate straele, iar dacă nu, apoi măcar cămeşa şi colţunii. [93] 8. Mai cu samă să ne păzim de răceală. Despre făptuirea răcelei. Într’un grad măsurat şi răceala înrîurează asupra trupului nostru ca o puternică iritaţie. Ea strînge la un loc fibrele, îndămănează lucrarea vazelor, favoreşte proţesul cristalizaţiei, şi făptueşte tocma dimprotivă lucrărilor căldurei. În urmarea acestii contracţii seau stîngeri la un loc a vazelor, sîngele se mînă din părţile dinafară a trupului în lăuntru cătră chentru, şi se adună în vazele sîngelui, din care pricină simţim oarecare răceală la picioare şi la părţile cele mai depărate de inimă, şi strîmtîndu-se vazele pielii, se împiedecă activitatea evaporaţiei şi a transpiraţiei, se înmulţeşte evaporaţia plămîilor, se grăbeşte proţesul respiraţiei, se abate căldura animală, şi parte prin aceasta, parte prin gradaţia energhiei fibrilor stomahului, se aţîţă pofta de mîncare, şi ne agiută foarte mult mistuirea. Frigul într’un grad mare, grămădeşte sîngele [94] spre cele mai din lăuntru păţi a trupului, unde adunîndu-se în o mare cîtime, îngreuiază mişcarea inimii şi activitatea organelor respirătoare, pricinueşte în urmarea necontenitei pierderi de căldură slbirea sistemii încălzitoare şi împuţinarea simţirei, mai ales la picioare, unde ţirculaţia sîngelui de feliu este cam grea, ne împiedecă puterea mişcărei, ni aduce somnoroşie, ameţală de cap, păn şi nebuneală, şi urmînd frigul în cel mai mare grad, pricinueşte şi moarte prin degerare. Regule feritoare despre frig. Aceste cer mai cu samă apărarea dinafară despre puternica înrîurire a răcelii, încălzirea părţilor trupului, dietă potrivită, şi păstrarea puterilor vieţii, a cărora cel mai cumplit duşma este frigul mare. Petrecerea în odăi măsurat încălzite şi potrivita îmbrăcăminte, sînt îndestul pentru apărarea despre frig. Încălzirea să face prin sobe şi cuptoare; aceste din urmă fiind şi curăţioare aerului [95] din casă, ar fi de protimicit, dar pentru că nu ţîn mult căldură în trînsele, şi în curînd se răcesc, de aceasta sînt mai puţîn trebuitoare iarna, decît primăvara şi toamna. Iar încît să atinge de încălzirea prin sobe, totdeauna cele de cărămidă sînt mai bune, decît cele de metal, care de şi se încălzesc degrabă, dar în grabă să şi răcesc, şi prin încălzirea lor acea grabnică slobod o mulţime de aburi metalici, carii sînt foarte vătămătoriu atît capului, cît şi plămîilor. Mai bine este să se facă sobile cu astupătoarea în casă, fiind că aceasta slujeşte tot odată ca curăţitoare aerului, însă să avem îngrijire, ca să nu se astupe pre degrabă, spre a ne feri de vătămătoarile lucrări a aburilor de cărbuni. Încălzirea cu cărbuni de pămînt, dacă este cu putinţă, nici decum să nu se facă, fiind că aceştia slobod mulţi aburi foarte vătămători, mai ales persoanelor celor delicate, lemnele uscate de fag sînt cel mai bun material pentru foc încît să atinge de îmbrăminte, apoi aceasta nu trebue să fie nici pre supţire, dar nici pre groasă. Blanele [96] cele mari, prin care să îngreuiază respiraţia, şi cuşmele tot de asemine balnă, prin care să îndămănează suirea sîngelui spre cap, pe lîngă aceste mai pricinuind şi alte vătămări, nu sînt bune de purtat; pentru că trupul fiind învălit în trînsele, şede ca într’un feredeu de aburi, şi îndată ce se atinge undeva de răceală, pe loc se poate vătăma, căci fieşcare răcire urmează după înfierbîntare, şi stă în proporţie cătră aceasta, precum efectul cătră cauză, şi acel mare număr de boale care să află în reghistrurile doftorilor pricinuite numai din răceală, în curînd foarte s’ar înpuţina, dacă ar urma o mai mare pază despre ea. După o înfierbîntare pricinuită din osteneală mai ales după danţ, o sîngură săgeată de aer este îndestul, pentru ca să pricinuiască pătimiri de ani întregi, şi cele mai multe oftice sînt tristele urmări a unei răciri din nebăgare de samă. Dar şi îmbrăcămintea acea uşoară încă este vătămătoare pentru că făptuirea răcelii, după cum am arătat mai sus, favorită prin aceasta, îndămănează iscarea inflamaţiilor, mai cu seamă [97] la pîntece şi la organele pieptului. Deci fiind că după cum am zis, picioarele foarte lesne pot răci, de aceasta mai cu deosebire trebue a să ţînea în căldură. – Un strai lung, bine făcut şi închis pănă sus, apără destul de bine despre răceală. Mantalile după cum este moda de astăzi, slujesc mai mult de lucsu, decît de apărare. Oamenii cii mai de rînd cînd călătoresc, se îmbracă cîte cu doî cămeşi, care în adevăr ţin cald, şi această întrebuinţare a călătorilor o recomenduim şi noi. Spre încălzirea trupului cele mai multe femei, care vînd feliuri de lucruri în tîrg, şi trebui să stee toată ziua acolo, întrebuinţează oale cu cărbuni aprinşi, pe care le pun supt picioare. Acest obiceiu, ce să întrebuinţază mai decătră toate femeile cele de starea de gios, este foarte vătămătoriu sănătăţii, şi mai cu samă pentru organele gheneraţiei; căci prin îndelungata şi puternica irirtaţie a părţilor acestora să formează, cu vreme răvărsări de sînge a matcei, inflamaţii, umflături, împietriri, strămutări a matcei, poală albă, şi alte boale. [98] De mare vătămare este şi multa întrebuinţare a băuturilor spirituoase, căci prin aceste sîngele să mînă mai cu samă spre cap, şi fiind că acele mai fine părţi spirtuoase din pricina împiedecatei evaporaţii a pielei, nu pot a se evapora prin piele, precum ar trebui să urmeze, din care pricină a doua zi după beţie se simţeşte oare care mîncărime şi fierbinteală la piele; apoi acei aburi să sue la crieri, aduc somn, ameţeală de cap şi greutate în mişcarea picioarelor. În aceste împregiurări oamenii adeseori să lovesc de un aşa greu somn, încît nu să mai trezesc nici odată, precum să întîmplă ceasta la persoanele acele, a cărora însărcinare îi ţîne toată noaptea treji, păn şi atunce cînd este cel mai mare ger, seau la acii, carii fac călătorii pe gios. În asemine întîmplări să arată ca un sămn de agiutoriu a naturei, multa curgere a sîngelui din nas, prin care să depărtează damlaoa ce să putea pricinui din multa năvălire a sîngelui spre crieri. În privirea dietei mai bine este a să mînca numai bucate bine hrănitoare, mai ales de [99] carne. Dar fiind că pofta mîncării cîte odată este foarte aprinsă, şi mistuirea energhică; apoi putem să mistuim o cuviincioasă cîtime de bucate, care este foarte folositoare în vreme friguroasă. Pentru aceasta să poate recomendui călătorilor o bună supă de bere pregătită cu oaă şi nuci de muscat, asemine şi un bun bulion. O butelcă de vin vechi, o vutcă bună şi aromatică, precum este acea pregătită din vanilie, portocale, ş.a. prieşte foarte acelora, carii au a umbla foarte mult pe afară, fiind că încălzesc fără să aducă fierbinteală. Puterea vieţuirei în vreme cînd este foarte frig noaptea, să păstrează mai bine prin necontenită mişcare, căci viaţa însuş este necontenită mişcare, şi în odihnă este moarte. Numai singura mişcare poate în asemine primejdioase nopţi să apere lumina vieţii de stîngere. Pănă cînd să mişcă omul, pănă atunce arde şi lumina vieţii, să pregăteşte căldură, să păstrează ţircularea sîngelui, mai ales în mădulările de gios, şi prin aceasta să împiedecă îngroşarea, corăslirea, încherarea şi [100] grămădirea umezelilor în deosebitele deşerturi a trupului. Cele mai multe boale inflămătoare, şi mai cu samă a plămîilor şi a peliţei ce li îmvăleşte, se ivesc în lunile cele de iarnă, cînd bate vîntul despre meazănoapte, pentru aceia foarte bine să ne păzim în aceste luni; să nu alergăm împrotiva vîntului cînd este trupul înfierbîntat, asemine să nu eşim la aer răce după ce sîngele şi organele respiraţiei s’au încălzit prin o îndelungată rostire, prin o puternică disputaţie seau suflare pe instrumenturi muzicale, şi mai ales să rămînem în casă pănă ce ne vom răcori bine. Încă trebue a ni feri, ca nu deodată din aer răce să întrăm întru’o casă foarte caldă, fiindcă fieşcare grabnică schimbare a temperaturei este vătămătoare; să nu ne aşezăm îndată la sobă spre a ne încălzi, mai cu samă la mîni, fiind că prin aceasta lesne să pot pricinui inflamaţii. Făptuirea aerului uscat şi umed. Cînd este aerul măsurat de răce şi uscat, [101] atunce mai cu samă este în lucrare şi evaporaţia, avem mare poftă de mîncare, ţirculaţia sîngelui este puternică, şi ni să îmfăţoşează o simţire de vioşie şi uşurinţă. Uscăciunea aerului atîrnă nemijlocit de la a ei mai mare elastiţitate (vis elastica); dacă micele părticele de aer se despărţesc de cătră multele umezeli apoase disfăcute în forma aburilor, atunce şi Atmosfera pierde a ei elastiţitate, făcîndu-se mai grea, precum să întîmplă aceasta, cînd este vreme pîcloasă şi plooasă. În urmarea acestei mari îngreueri a aerului, şi apăsarea lui, care în totul este de 3200 funţi înpresurînd pe trup din toate părţile deopotrivă, să face mai însămnătoare şi mai grea. În aşa feliu de aer ne simţim foarte împovoraţi, şi respiraţia urmează mult mai greu, mai ales la persoanele acele, cari au înăduşeală; decarbonizaţia sîngelui nu să face cu deplinire, ţirculaţia sucurilor este trîndavă, materia evaporisitoare a pielii nu să primeşte decătră aerul acel sătul de multele umezeli şi aburi, ce să strîng în forma unor picături umede ca sudoarea pe suprafaţa trupului; pe [102] de altă parte o mulţime de materii apoase se trag decătră vazele pielii din atmosferă, prin care sporeşte cumpăna trupului, unele părţi mai cu samă faţa se umflă, şi la persoanele cele delicate, mai ales la damele cele histerice să pricinueşte dropică la deosebite părţi; (sturzii şi vrăbiile foarte să umflă şi îngroaşe în asemine timpuri pîcloase). Pofta de mîncare şi mistuirea sînt foarte slabe, iar cugetul şi puterile duhului slăbite. Toate aceste să arată mai cu samă cînd este aerul răce şi umed, adecă, cînd să unesc lucrările răcelii cu a umezelii, făcîndu-se cu atîta mai vătămătoare. Regule de păzit, cînd este aerul umed şi răce-umed. În zile pîcloase, umede şi răci-umede nu trebue să şedem mult pe afară, iar dacă avem să mergem undeva, bine este să bem oarecare băuturi aromatice şi spirturi, dar dintre toate mai ales să ne păzim de răceală şi înfierbîntare. În asemine împregiurări [103] să nu călătorim pe apă, să ne păzim grumazul şi umerile de umezală, iar mai cu samă picioarele, care atunce foarte mult pătimesc. Capitanul Ross în expediţia sa cătră marea Polară, nu mai prin stricta păzire a acestor regule au ferit pe oamenii săi de umezală, mai ales prin căciulile acele lăsate în gios pe spate, încît el în toată a sa călătorie au pierdut numai un om. Pentru încălţăminte ne slujesc ciubotele cu doî talpe, caloşii de gumi, carii nu primesc nici de cum apă. În aşa feliu de vremi prin nebăgare de samă să nasc: catar, treapăd, colice, revmatizmuri şi alte multe boale. Tiso zice, că mai mulţi oameni mor de catar decît de ciumă. Aceasta urmează de acolo că cii mai mulţi oameni socotesc de neînsămnată această boală, şi nu se caută îndată ce se iveşte. În aşa feliu de zile, bine este ca cineva să şeadă într’o odae măsurat încălzită, să se ferească de băutura multor umezele, să bee mai bine o steclă de bere, vin, cafe cu rom, seau şi un pahar de Arac. Spre curăţirea odăilor putem să afumăm cu enipere seau alte mirodenii. [104] Făptuirea căldurei umede seau a aerului umed-cald. În aşa feliu de vremi omul este silit a suferi înrîurirea căldurei şi a umezelii dinafară, care prin a lor întrunire pricinuesc slăbăciune fibrelor, actul respiraţiei urmează mai cu îngreuere, şi deosebirea peliţelor slimoasă a canalului de hrană adeseori să înmulţăscu şi îş schimbă feliul lor. De asămine după un îndelungat timp umed şi călduros, lesne să înformează prin înrîurirea căldurii acii vătămători aburi, din carii, precum ne îmvaţă ecsperienţia să nasc feliurite boale, şi anume: friguri schimbătoare, boale de pîntece, friguri putrede ş.a. aceasta este pricina că să întîmplă aşa de primejdioase boale, păn şi ciumă în acele locuri, unde din apele stătătoare prin înrîurirea unei mai mari călduri, să dezvălesc aşa feliu de aburi pricinuitori multor boale. Regule de păzire. În aşa vremi călduroase şi umede foarte [105] lesne putem răci, din care pricină adeseori să nasc boale cataralice şi revmatice. Deci dar în aşa umede zile de vară să ne ferim de ori care înfirbîntare, şi această privire trebue să păzim toate regulile feritoare, ce s’au însămnat mai sus. Făptuirea aerului uşor şi supţire. S-au zis mai sus, cumcă aerul face din toate părţile o deasemine apăsare asupra trupului omenesc, şi această apăsare este foarte trebuitoare pentru a noastră eczistenţie, căci altmintrele ar eşi din noi umezelile cuprinse în vaze, şi pe înaltele bărburi a munţilor, unde coloanele aerului sînt foarte supţiete, făcînd mai slabă apăsare asupra trupului nostru, năvăleşte sîngele afară din deosebitele deşerturi a trupului, mai ales din gură, nas şi urechi, precum s-au întămplat aceasta vestitului naturalist Alecsandru de Humbold pe înălţimea muntelui Cimvoraso. Din această pricină se văd siliţi şi Eremiţii ce trăesc pe muntele [106] San Gotard a să coborî din vreme în vreme la băi, spre a-şi aduna nouî puteri. DEPRINDERE ÎMPROTIVA TUTUROR SCHIMBĂRILOR VREMEI. Despre toate aceste mai sus însămnate vătămări, ce se pricinuesc din schimbarea căldurei şi a răcelii, seau prin feliurimea însuşirilor fiziceşti a atmosferei, ne putem lesne feri dacă din copilărie pe încet ne vom deprinde trupul cu toate aceste înrîuriri a atmosferei. În privirea aceasta foarte mult ne poate agiuta o bună creştere fizicească, despre care vom vorbi mai în urmă. Persoanele delicate, pe care le supără aerul cel puţîn rece, lesne sînt supuse primejdiilor vremii; gerul şi fierbinteala, ploaia şi omătul, vîntul şi furtuna, făptuesc asupra lor cu mai mare vătămare decît asupra altora. Deci aşa feliu de persoane trebui să aibă o îndoită îngrijire pentru păstrarea sănătăţei lor. Omul prin mijlocirea moralicilor sale puteri poate a să deprinde cu toate aceste, pentru care îndeletnicirea este cea mai bună îmvăţătură. [107] Precum putem deprinde stomahul de a cere mîncare la un hotărît ceas, precum ne putem deprinde a săvărşi nevoile trupeşti la o vreme hotărîtă, şi în sfărşit a hotărî ceasul culcării şi a sculării, de asemine şi pielea să poate deprinde cu feliuritele schimbări a vremei. Copiii cînd să nasc, de şi din început simţesc durere cînd respirează, totuş se deprind cu aceasta. Persoanele care din frageda lor tinereţă îşi învîrtoşeaz trupul, agiung îndeobşte adînci bătrîneţe, precum ne-au adeverit aceasta pildele mai sus însămnate; de aceştia sînt mai cu samă vînătorii, soldaţii, matrozii, oamenii de ţară şi meşterii, dintre carii în analoghie mor mai puţini, decît sin stările cele mai înalte. Pentru aceasta persoanele cele delicate şi molatice în tot cursul vieţii lor au a să lupta cu feliurite boale, din care să însămnează mai cu samă tusa, revmatizmul, giughiurile, colicele şi treapătul, căci piele lor, pe care nu fără temei am pute-o numi ne cultivită, să vatămă de fieşcare schimbare a atmosferei. [108] DESPRE HRANĂ. Precum noi am văzut, trupul sufere o necontenită pierdere spre păstrarea neapăratei ecvilibrii (dreapta cumpănire). Această pierdere urmează din evaporaţia umezelilor prin piele şi plămîi, cum şi prin materiile ce esă prin canalul maţelor, spre îndeplinirea acestei pierderi, trupul trebue să primească în sine mîncare şi băutură. Izvorul vieţei animale, din care toate părţile trupului îşi primesc a lor hrană, este sîngele. În canalul de hrană să face cea întăi lucrare pentru pregătirea sîngelui; a doua în vazele laptelui (vasa lactea) şi în ghindurile vazelor sugătoare, şi a tria în plămîi. Însă toate atîrnă de la cea întăi lucrare, unde în deosebite locuri să formează prifacerea bucatelor mîncate în himificaţie, apoi aceasta în hilificaţie şi în deosebirea celor de prisos. Lucrarea aceasta începe de la cel mai dinafară capăt a canalului bucatelor, adecă prin întrarea lor în deşertul gurei, prin sfărmare şi mestecare, prin unire cu stupitul şi prin înghiţire; toată această lucrare [109] să numeşte a mistuirei seau a digestiei. A doua să face după cum am zis în vazele laptelui şi în ghindurile vazelor sugătoare, care primesc sucul hrănitoriu spre mai departe lucrare şi prefacerea lui de asemine cu natura sucurilor noastre. Toată această lucrare să numeşte a însuşirei seau a asimilaţiei. A tria lucrare să face în partea dreaptă a inimei şi în plămîi, numită învierea seau formarea sîngelui, de la care atîrnă hrănirea părţilor trupului. Toate aceste lucrări stau una cu alta în o strînsă legătură, şi formează un lanţ a căruia părţi sînt ele însuş, lucrînd fieşcare atît pentru sine, cît şi pentru totul. Urmînd o deplină armonie între aceste lucrări, atunce şi materialul vieţii este sănătos, puternic şi hrănitoriu. Din această pricină un stomah sănătos este sămnul unei îndelungate sănătăţi, şi toate persoanele acele ce au agiuns o îndelungată vîrstă, au avut asămine stomah. Însă nu numai mistuirea face pe stomah de este aşa de interesant pentru iconomia animală, dar şi împregiurarea, că el este cea mai nevoasă [110] formaţie dintre toate a le trupului, şi prin mijlocirea acestor nerve stă într’o strînsă legătură şi simpatie cu cele mai nobile organe, precum: cu inima, plămîi şi crieri. Aşa încărcarea stomahului pricinueşte mari dureri de cap; aşa în urmarea unei vătămări a nervelor stomahului, ce să întind păn la plămîi, să naşte adeseori tusă şi altele. Stomahul este unul din cii mai însămnaţi abătători a multor boale, precum să arată aceasta în întîmplările boalelor molipsitoare seau miasmatice, în care împregiurări o curăţenie luată mai înainte, adeseori face minuni şi împiedecă boalele în a lor mai departe dizvălire. Din această îndoită privire trebue să avem cea mai mare îngrijire, de a nu să slăbi stomahul, carele este cel mai interesant organ a iconomiei animale. Deci pentru a să putea păstra stomahul nevătămat, noi vom însămna aice în scurt cele mai de căpitenie regule dietetice în privirea mîncării şi a băuturii. 1. Să mîncăm numai atunce, cînd avem poftă de mîncare. [111] 2. Să ne deprindem a prînzi la o hotărîtă vreme. 3. Să fim măsuraţi în mîncare, căci pre multă mîncare este dobitoceşte, şi mai bine este, ca atunce să încetăm a mînca, cînd simţim, că mai avem oarecare poftă, de unde s-au dedus şi italienescu proverb: „Cine mănîncă puţîn, mănîncă mult.” Este mai de necrezut, cu cît de puţîn se îndestulează natura. Cornaro, un nobil italian fiind odineoară om foarte disfrînat şi iubitori de ospăţuri, au pătimit 40 ani de artritis. După sfătuirile doftorilor au trebuit, ca el să păzască o dietă foarte aspră, şi văzînd, cumcă aceasta îi aduce lui mare uşurinţă, au hotărît, ca în toată ziua să mănînce numai 24 loţi de bucate, şi 26 de băutură. În urmarea acestei dieţi au simţit o aşa mare uşurinţă, încît au mai trăit 60 de ani, fără să mai ştie ce este boala artritis, fiind pănă la sfîrşitul vieţii sale foarte sănătos. Întru adevăr, un aseminea înţălept leac este mijlocul cel mai nemerit împrotiva multor boale înrădăcinate. Noi mai sus am însămnat [112] multe pilde, cumcă unii oameni mînca numai crupe, făină seau alte bucate de plînte, şi totuş agiungea adînci bătrîneţe. Cele mai multe împiedecări în mistuire, cele mai mari vătămări a stomahului se fac prin abuzul în mîncare şi băutură, din care să pricinueşte înbuibare, încărcare şi umflarea stomahului, fiind că spre a să mistui bucatele în stomah, este de neapărată nevoe să aibă oarecare mişcare. În urmarea acii mari umflări, nervele stomahului slăbindu-se nu săvîrşesc mistuirea, ci pricinuesc o îndesare în celelante măruntae, o greutate, o răgăitură, şi în sfîrşit vărsarea bucatelor pe giumătate mistuite. Dacă stomahul în acest chip adeseori se împiedecă în mistuire, apoi prin aceasta să pune temeiul feliuritelor boale îndelungate, îngreuetoare şi în sfîrşit omorîtoare. 4.) Să nu şedem pre mult la masă, şi nici odată peste trii ceasuri. 5.) Să nu ne punem la masă îndată după o îndelungată şi puternică altercaţie, căci cele mai multe afecturi au înrîurire asupra stomahului şi pot a-l bolnăvi. Din nebagare în [113] samă a aceste regule s’au pricinuit adeseori cele mai vătămătoare urmări. 6. Să mestecăm şi să amănunţim bucatele foarte bine, despre care potrivit glăsueşte proverbul: „Bine mestecat este pe giumătate mistuit.” 7. Să nu mîncăm răpede căci din aceasta ni să întîmplă multe împiedecări în mistuire, şi cîte odată substanţiile acele greu de amănunţit, dacă vor fi şi multe, rămîind pe giumătate nemistuite în stomah, se strică şi ne pricinuesc cele mai mari greutăţi. La persoanele acele, care din fire au slabe organe de mistuire, din cîtimele nemistuite, se dizvăleşte adeseori un are, carele aduce cele mai chinuitoare împregiurări. 8. Să mîncăm bucate simplu pregătite, să părăsim toate dulceţurile, zaharicalele şi altele de asemine, căci ele nu sînt hrănitoare, ci încă cad greu stomahului. Supă, legumi şi friptură, pe lîngă aceste pîne albă coaptă bine, sînt îndestul pentru un prînz bine hrănitoriu. 9. Să amestecăm tot deauna bucate de plînte cu de carne, fiind că cele din tăi [114] sîngur mîncate, au în sine mută acrime, şi formează uşor flegma, iar cele de pe urmă sînt uşor plecate spre putregiune. De trebue a să mînca bucate mai mult de carne seau de plînte, nu să poate îndeobştie a să hotărî, şi rămîne a să regularisi după climă, temperament, vrîstă şi anotimp. 10. Să nu mîncăm multe amestecături, mai ales aşa feliu de substanţă, ce nu se pot bine amesteca, precum: lapte şi curechi, seau curechi şi bere, aluaturi şi bucate dulci. 11. În vreme cînd mîncăm, nu trebue să vorbim pre mult, căci la masă şedem, ca să mîncăm, iar nu ca să disputăm; activitatea spirituală în acestă vreme trebue a să îndosi, şi stomahul nu trebue să gîndească, ci să mistuiască, căci el şi crierii cînd sînt sănătoşi, n-au să ştie nimică unul de altul. Omul acela are un stomah sănătos, carele nu are nici o închipuire despre mistuire, iar ipohondristii o simţesc, ştiu cea mai mică lucrare ce să face în stomah, fac socoteală cu ceasornicul în mînă, cînd au întrat bucatele în maţe, şi ce lucrare fac ele acolo. – Precum stomahul plin împiedecă gîndirea, [115] de unde-i şi proverbul: „plenus ventier non studet libenter” de asemine o îndelungată gîndire slăbeşte puterea mistuirei, cînd din protivă veselia, rîsul, şi o plăcută soţietate sînt cele mai bune mijloace favoritoare mistuirei, din care pricină bine este, ca acii ipohondricoşi nici odată să nu mănînce sînguri. 12.) Cînd mîncăm, seau îndată după masă, să nu bem multă băutură apoasă, care foarte îngreuiază stomahul, şi nici decum nu să învoieşte cu bucatele grase; persoanelor care au un stomah delicat nu le ticneşte buutura apei în vremea mîncării, iar din protivă un pahar de vin vechi foarte mult în dămănează mistuirea. 13.) Înainte de masă o preumblare afară la aer slobod, seau o îndeletnicire trupească este foarte folositoare, şi lucrul este cel mai bun mijloc agiutătoriu mistuirei; pentru aceasta afară la ţară numai foarte rar se tînguesc oamenii de slăbăciunea stomahului. 14. Să nu dormim îndată după masă. Pentru aceasta cii vechi zicea „că după masă seau să stai, seau să faci omie de paşi” (post coenam aut stabis aut mille passus meabis); [116] animalile fac aceasta, dar de aice nu urmează, ca şi oamenii să facă aşa. De asemene cunoscut este, că unele animale mănîncă plînte veninoase, de care oamenii îndată ar muri. Încă şi o mişcare pre mare este vătămătoare; drept aceia mai bine este de a face o mică primblare în grădină seau pin odae, iar dacă simţim oarecare plecare spre somn, apoi putem să dormim 8 seau 10 minute, şi aceia nu culcaţi pe pat, ci mai mult şezînd, căci mai mare somnoroşie, mai ales la persoanele tinere este un sămn de încărcarea stomahului. Un mai îndelungat somn ne aduce greutate, deasă rîgîitură, căscare, slăbăciune şi trîndăvie în toate mădulările. 15. Să ne ferim de lucrurile cele tare sărate, afumate, peste măsură aromate şi prea grase, căci prin aceste parte ni să înfierbîntă şi ni să iuţesc sucurile, parte sînt greu de mistuit, şi acii, care au stomah slab lesne pricinuesc umflătură şi durere de stomah. DESPRE ACEIA CE ESTE UŞOR DE MISTUIT. Acele bucate sînt uşor de mistuit, care [117] lesne se pot desface şi uni cu sucurile animale, iar dinprotivă toate acele sînt greu de mistuit, care cu greu se desfac şi cu greu se unesc cu organizmul sucurilor. Însă aceasta este numai o înţălegere condiţionată, şi atîrnă pe lîngă însuşimea bucatelor şi de la însuşimea organelor mistuirei. De asemine nu puţînă înrîurire au aice vîrsta, chipul vieţuirei, anotimpul, clima, şi obiceiul în pregătirea bucatelor, încît de aice urmează, că pentru unii un feliu de bucate este lesne de mistuit, cînd altora li pricinueşte cea mai mare greutate. De şi îndeobşte zicîndu-se, numai aceia ar fi hrănitori ce să poate bine mistui, apoi totuş între hrănire şi mistuire a unor bucate să face o aşa deosebire, încît unele substanţii de şi sînt foarte hrănitoare, totuşi cer foarte bune organe de mistuire; de acest feliu sînt legumile păstăioase uscate, precum mazărea, bobul şi lintea, iar dintre producturile animale grăsimea. Îndeobşte bucatele de carne sînt mai uşoare de mistuit şi mai mult hrănitoare, de cît bucatele de plînte; cu toate aceste [118] nu sînt bune pentru persoanele, care au mult sînge, fiind că ele înmulţesc cîtimea sucurilor şi sporesc năvălirea sîngelui cătră unele părţi. Mai bine priesc aceste persoanelor cu o slabă alcătuire a trupului, cum şi a celor care au o înclinaţie spre flegmatisire şi formarea limbricilor. Pentru aceasta cel mai bun leac pentru limbrici la copii pînticoşi şi umflaţi, este o potrivită mîncare a bucatelor de carne. Iar mîncîndu-se pre multe, pricinuesc înclinaţia umezelelor cătră iuţime şi putrezire, mai ales vara prin înrîurirea căldurei, care foarte mult favoreşte lucrarea desfacerei bucatelor. În privirea uşurinţei seau a greutăţii mistuirei bucatelor de carne, să pot însămna următoarele: 1. Carnea animalelor celor mai tinere, fragide şi pline de must, de şi nu-i atîta de hrănitoare, însă este mult mai lesne de mistuit, de cît acelor bătrîne. 2. Carnea groasă de şi este foarte hrănitoare, dar cere puternice organe de mistuire. 3. Carnea vitelor hrănite pe cîmp este mult mai sănătoasă, de cît acelor îngrăşete [119] în grajduri întunecoase. 4. Carnea animalelor mult alungate putrezeşte uşor, şi cere de asemine foarte bune organe de mistuire. 5. Carnea vietăţilor sălbatice deşi este mai hrănitoare decît acelor domestice, totuş mai cu greu se mistueşte. 6. În privirea înlesnirei mistuirei a singuraticelor părţi a animalelor, putem să însămnăm următoare orînduială: zamă de carne, gelatină, oaă moi, limbă, crieri, plămîi, cighiri, carne, inimă, rărunchi, splină, maiu, uger, sînge şi apoi grăsime. 7. Încît să atinge de unele soiuri de animale domestice, în privirea mstuirei putem face următoare însămnare; mai lesne de mistuit sînt: porumbi, apoi găini, carne de vită bătrînă, mascur, raţă şi gîscă, care însă dacă organele de mistuire sînt slabe, foarte greu se mistueşte. Iar în privirea vînaturilor ce însămnează: ciocîrlia, prepeliţa, urdul, pătărnichea, drochia, becasinul, fazianul, cucoşul sălbatic, găinuşa, epurile, căprioara, dama (un soiu de cerb), răţile şi gîştile sălbatice. [120] 8. În prvirea peştilor să însămnează următoarele; Că ii nu sînt aşa de hrănitori, şi nu se pot aşa lesne mistui ca carnea animalelor cu sînge cad; dacă mîncăm mult şi adeseori, atunce lesne pricinuesc flegmă, limbrici, şi friguri. Peştii acii din ape dulci sînt mai lesne de mistuit, de cît acii de Mare, şi îndeobşte acii din ape mici sînt mai buni de cît acii din ape mari. 9. Din clasa Amfibiilor să mănîncă numai ţăstoasa, din insecte racul, şi din viermi: scoica şi colbeciul. Toate aceste mai sus numite animale, mai ales colbecile, pentru multa gelatină animală, ce cuprinde, precum şi ţăstoasa ni dau îndeobşte o mîncare hrănitoare; însă pentru a lor deplină prefacere în sucuri animale, ne trebuesc bune organe de mistuire. Mîncarea racilor scoate la unele persoane pe piele nişte bube în forma urzicăturii. Din ţăstoasă să face mai cu samă supă, care este foarte folositoare la oftică şi la slăbăciunea trupului. [121] 10. Carnea animalelor cu sînge cald, afumată şi murată, precum şi peşti afumaţi, copţi şi fripţi, de şi sînt irititori, însă greu de mistuit, pricinuind adeseori felirite greutăţi în mistuire. Cele mai de căpitenie părţi alcătuitoare a hranei animale sînt: gelatina, materia albuşului, a fibrelor şi grăsimea; iară a carnei mai cu samă gelatina în unire cu materia fibroasă şi o altă materie, ce să numeşte osmazom. Materia fibroasă de şi este hrănitoare, dar greu să uneşte cu celelante sucuri; gelatina să află mai ales în carnea animalelor tinere, şi este productul cel mai hrănitoriu. Osmazomul de asemine este o substanţă foarte hrănitoare. Carnea feartă de şi este mai puţîn hrănitoare (din pricină că-i lipseşte gelatina), dar mai uşoară de mistuit. Spre a o face mai irititoare să pun în trînsa feliurite mirodenii. Carnea friptă, care pri lucrarea focului de şi se desface şi se mai frăgezeşte, totuş nu pierde gelatina, şi pentru aceasta este folositoare întărirei trupului; iar mai ales carnea de viţel friptă este folositoare [122] în periodul rădicării de pe boală. Ciorba de carne nu este altă, decît desfacerea gelatinei animale în apă prin îndelungata fierbere a părţilor animale, mai ales a carnei, dîndu-se un product foarte hrănitoriu, şi îndeobşte foarte lesne de mistuit, dacă nu este pre gras. Ciorba de hulubi, găină şi de viţăl este mai lesne de mistuit, de cît acea de raţă, de gîscă şi de vacă, însă cea mai gre este acea de carne de oae. Persoanele acele care sînt pline de sucuri şi grase nu trebue se mănînce multă ciorbă de carne. Ciorba acea groasă făcută din picioare de viţăl şi pregătită cu feliurite hrănitoare materii, ni dă o gelatină foarte hrănitoare, şi folositoare celor ce se rădică de pe boală. Precum gelatina este cel de căpitenie product în carnea animalelor, aşa materia albuşului este cel de căpitenie product ce ţăne mijlocul între hrana animală şi vegetală, cuprinzînd materie de ou şi de lapte. Oaăle ni dau o hrană destul de bună, şi în periodul rădicării de pe boală, cînd sîntem [123] mai fără de sucuri şi fără de puteri, sînt mai cu samă folositoare. Acele proaspete, fierte moi sînt lesne de mistuit, iar cele vîrtoase şi vechi, dacă vor fi încă prăjite cu unt, foarte vătămătoare, şi mîncîndu-se seara, nu ticnesc nici de cum. Încă mai hrănitoriu este laptele, şi pentru copii cea mai bună hrană. Însă dacă sînt slăbite organele de mistuire, apoi favoreşte formarea acrimei şi pricinueşte greutate la stomah. În privirea feliuritelor soiuri de lapte să poate face următoare orînduială: lapte de om, apoi de măgăriţă, de vacă, de tarant, de capră şi în sfîrşit de oae. Laptele cu poame îndeobşte nu este bun, căci pricinueşte dureri pin pîntece şi treapăt. Laptele este cu atîta mai uşor de mistuit, cu cît îi mai zăros, şi cu atîta mai hrănitoriu, cu cît este mai brînzos. Zara este hrănitoare, răcoritoare şi potolitoare de sete, dar cu toată bunătatea ei la unele persoane nu sufere. Grăsimea animală se găseşte în toate trupurile animale, şi de şi este hrănitoare, totuş [124] cere o mare putere spre a ei prifacere în sucuri; pentru aceasta nu trebue să o mîncăm, cînd ni sînt slabe organele de mistuire, căci rîncezînd în trînsele, să pot naşte cele mai mari dureri de stomah; iar mîncîndu-se pre multă, ni slăbeşte fibrele muşchilor şi organizaţia, şi favoreşte formarea grăsimei, care este o greutate foarte mare. Toate aceste să însămnează şi despre unt carele, de asemene lesne rîncezăşte, şi formează o deosebită acrime vătămătoare, iar proaspăt şi bine ţînut este uşot de mistuit. Brînza este mai mult un mijloc iritători stomahului. Dacă să mănîncă multă şi este veche, ră, şi înpuţîtă, apoi greu să mistueşte, şi pricinueşte feliurite îngreueri stomahului, iuţime sîngelui şi bube. Acum vom vorbi despre bucatele de plînte. Ele după cum s-au mai zis, nici sînt aşa hrănitoare, nici aşa lesne de mistuit, ca cele de carne, şi cînd sînt slăbite organele de mistuire, adeseori pricinuesc dezvălire a flegmei, acrimei şi a vînturilor. Ele sînt folositoare mai cu samă la persoanele pline de sînge, bine făcute şi mari de trup, cîte [125] odată slujesc spre mînarea sîngelui cătră cele din lăuntru nobile formaţii; de asemine sînt răcoritoare, îndreptătoare iuţimei şi supţietoare sîngelui. Cele de căpitenie părţi, din care se alcătuesc plîntele, sînt: umezala plîntelor, materia zăhăroasă, materia albuşului, făina întăritoare, cleiul, acrimea şi grăsimea plîntelor. Făina este mijlocul cel mai de căpitenie a hranei din clasa plîntelor, şi este cea mai mare parte alcătuitoare soiurilor de pîne, a rodurilor păstăioase, precum şi a cartofelor, fiind alcătuite din făina întăritoare şi din cleiu, ce este o materie animalo-vegetală, însă adeseori amestecată cu materia albuşului şi a zaharului. În privirea mistuirei se deosebesc bucatele de plînte în doî clase: la clasa întăia seau acea lesne de mistuit să cuvin mai multe vegetale făinoase, precum: salepul, sago, arovrut, (un product foarte hrănitoriu mai ales pentru copii, ne îngreuind nici decum stomahul), harpacaşul, grisa, crupele de ovăs, orezul, făina de grîu, de săcară de orz şi de malai. [126] Tot la această clasă să numără dintre legumi: spanacul, morcovii, conopida şi sparanga, care favoreşte pornirea udului, anghiariul, alunelile, păstărnacul, bobul şi mazărea tînără în păstăi; în sfîrşit toate feliurile de poame. La a doua clasă, seau acele greu de mistuit, dar foarte hrănitoare, să numără uscatele roduri păstăioase precum: lintea, bobul şi mazărea; aceste bucate de plînte cer, ca să avem puternice organe de mistuire, şi slăbită fiind lucrărimea canalului bucatelor, pricinuesc cardialghie umflare pîntecelui, încuere şi timpanitis (Tympanitis). La această clasă să numără şi deosebitele soiuri de curechi şi morcovi, precum: curechiul vînăt, alb şi verde, napii, caralabele şi pepinii, mai ales salata acea făcută din pepini verzi, precum şi bureţii; în sfîrşit feliuritele bucate făcute din făină şi alte mănunţuşuri, precum tocmaţii, găluşcelile, chiftelile şi budincele; toate aceste sînt foarte greu de mistuit, şi mai ales tortele prăjiturile şi confiturile. Între amîndoî aceste clase stau cartofele, pe care le-au adus în Europa Olandezul [127] Drache din America. A lor de căpitenie parte alcătuitoare este făina întăritoare; ele sînt foarte hrănitoare şi lesne să mistuesc după o ostenitoare îndeletnicire, iar la cii, care şed mult şi le sînt slăbite organele mistuirei, pricinuesc foarte mari greutăţi. Cartoafele fiind încă necoapte sînt foarte vătămătoare, din care pricină în mai multe ţări cultivite prin poliţie li este oprită vînzarea, fiind că din mîncarea lor pănă a nu să coace, au urmat întîmplări ca din mîncarea plîntelor veninoase, şi mîncîndu-să peste măsură şi pre adeseori pricinuesc la copii scrofule şi atrofie. Cartofele coapte sînt mai greu de mistuit, decît acele fierte seau amesticate cu lapte. Pînea ni slujeşte nu numai ca un foarte bun mijloc de hrană, ci şi pentru curăţirea dinţilor la mîncare şi pentru agiutorinţa mistuirei. Pînea de grîu bine coaptă şi nu pre proaspătă, este uşoară de mistuit, şi ticneşte mai ales persoanelor, care au multă şedere. Pînea de săcară este mult mai grea de mistuit, şi are o deosăbită plecare spre dospire, încît să face mai de multe ori înadins acră, şi aceasta [128] este pricina, că cînd este slăbită mistuirea, aduce treapăt, fiind încă la persoanele acele ce pătimesc de încuere mult mai priitoare şi mai plăcută, decît acea de grîu. Cu toate aceste mult mai bine este a să amesteca făină de grîu cu de săcar. Pînea de orz este cea mai grea de mistuit, şi de asemene cînd să mănîncă cu bob, mazăre, cartoafe ş.a. Pînea de casă este mult mai hrănitoare şi mai uşoară de mistuit, dacă nu este cleioasă seau pre acră, ci coaptă bine şi măsurat înăcrită; însă mîncîndu-se proaspătă şi fierbinte, apoi rămîne multă vreme nemistuită în stomah, şi pricinueşte mari greutăţi. Poamele de copaci sînt răcoritoare, subţietoare de sînge şi potolitoare iritaţiilor, iar mîncîndu-se pre multe, lesne încep a dospi şi ne aduc greutăţi umflătoare. Fierte sînt mai puţîn vătămătoare decît crude, şi acele dulci, în care este mai multă materie zăhăroasă, ne hrănesc mai mult dacă miezul lor este vîrtos. Cele acre ne răcoresc, iar cele amară sînt mai mult întăritoare fibrelor şi aţiţătoare poftei de mîncare. Poamele [129] necoapte sînt foarte vătămătoare şi pricinuesc diarrii, vintre şi tăeturi pin pîntece. Persoanelor cu fibre slabe şi trîndave, la care să arată plecare spre formarea flegmei şi a acrimei, precum şi acelora, a cărora organe de mistuire nu sînt în regulată lucrare, copiilor ce pătimesc de scrofule seau limbrici, oamenilor ipohondricoşi şi femeilor histerice, nu le sufere mîncarea poamelor, şi pentru aceasta trebue să se ferească de dînsele. Mult mai lesne de mistuit sînt fragii, cireşile şi zmeura; perjile nu atîta, iar perile, gutările şi celelante sînt mult mai greu de mistuit. Perjile uscate seau coapte sînt foarte lesne de mistuit, şi ne îndămănează uşurinţa eşirei afară. După mîncarea poamelor să nu bem îndată apă seau bere; asemene după aluaturi seau după lapte să nu mîncăm poame. Nucile pentru oloiul ce cuprind în sine, sînt greu de mistuit, şi cer puternice organe de mistuire. Tot aceste să pot zice şi despre migdalele [130] cele amară care cuprind în sine o acrime numită: aţidum ţerenic (acidum caereni), ce este foarte vătămătoare, şi pentru aceia trebue cu mare pauză a să întrebuinţa în casă. Struguri de poamă mîncîndu-se pre mulţi pricinuesc colici şi treapăt, iar fiind necopţi, pot pricinui şi vintre. Strafidele, mai ales cele mari, sînt hrănitoare, uşoare de mistuit, şi la încuere pot sluji ca un mijloc folositoriu. Zaharul peste măsură mîncat, aduce slăbăciune şi naşte o acrime, iar în călătorii pe mare este cel mai bun mijloc feritoriu de scorbut; la copii însă favoreşte formarea acrimei şi a limbricilor. Persoanele, care au dinţi stricaţi, nu trebue să-l ţie mult în gură, nici să-l mestece. La cea mai de pe urmă clasă a mijloacelor de hrană, să socotesc Aromatele, ce sînt mai cu samă iritătoare. Ele să întrebuinţează mai mult pentru a face bucatele cu gust şi plăcute. O mare parte din trînsele cuprind în sine un oloi eteric, prin care capătă ele o putere foarte înfierbîntătoare şi [131] iritătoare, din care să pricinueşte învăluire a sîngelui. Cele mai multe din aceste aromate să întrebuinţează în mediţină, precum: muştariul, iniperile, care îndămănează scurgerea udului; scorţişoara, care stă în deosăbită relaţie cu părţile femeeşti; usturoiul împrotiva limbricilor; nucuşoarile şi altele. Dintre aromatele de loc, sarea este cea din tăi, care favoreşte mistuirea, subţie sîngele, se împrotiveşte împuţăciunei şi îndămănează eşirea afară, iar întrebuinţîndu-se pre multă, pricinueşte iuţală sucurilor şi scoate bube pe trup. Bucatele cele grase prin trînsa se fac mai uşoare de mistuit. Ceapa, usturoiul şi prajii lesne pricinuesc mari greutăţi la persoanele, care au slabe organe de mistuire. Oţătul de vin trebue cu luare aminte a să întrebuinţa; el este foarte vătămătoriu, cînd prin a lui întrebuinţare persoanele grase voesc a să supţia. Sînt multe pilde, că el au pricinuit boale chinuitoare şi pricinuioare de moarte, precum oftigă şi altele. Zama de alămîe este mai puţîn [132] vătămătoare, dar peste măsură întrebuinţată, aduce îngreuere în mistuire, şi pricinueşte o acrime şi răgăitură acră. Persoanele acele, care îndeobşte au inclinaţie spre treapăt şi pătimesc de greutăţi colicoase, trebui să se ferească de acrimi, căci ele lesne iscă iarăş acele boale. Mierea cuprinde în sine o însămnătoare parte de materie zăhăroasă, puţină acrime şi o materie gălbîe şi cleioasă, ce are asămănare cu zaharul de miere. Prin mijlocirea acrimei ce cuprinde în sine, lesne dospeşte, ne aduce umflări îngreuetoare şi ne scoate afară. Pentru aceasta oamenii carii pătimesc de încuere, precum şi copiii pot să o întrebuinţeze ca un mijloc curăţitoriu. Îndelungata ei mîncare slăbeşte mistuirea. DESPRE BĂUTURI. Întrebuinţarea băuturilor în toate zilele ni slujeşte spre supţierea sucurilor, spre favorirea mistuirei şi spre îndeplinirea umezălelor pierdute prin simţitele şi nesimţitele evaporaţii, ce se fac prin piele şi plămîi, precum şi cu udul. [133] Cea mai bună, mai sănătoasă, şi mai simplă băutură este Apa; ea prin mijlocirea ocsighenului, ce cuprinde în sine, pune în lucrare sistema nervilor şi a vazelor, precum şi fibrele muşchilor, agiută şi favoreşte toate despărţirile şi lepădările, înmoae şi umezeşte bucatele mîncate, favoreşte a lor desfacere şi amănunţire în canalul bucatelor, alinează fierea precum şi toate iuţile secreţii, şi înlesneşte ţirculaţia sucurilor. Pre multa băutură a apei ni aduce îngreuere fibrelor şi a vazelor, împuţinează pe sînge de materia fibroasă, şi îi înmulţeşte acea apoasă spre vătămarea iconomiei animale; ni slăbeşte organizaţia, îngreuiază stomahul împiedecînd şi mistuirea, subpţie pre tare fierea, care este foarte trebuitoare la mistuire, şi pricinueşte slăbăciune, bugezime, şi cu vreme dropică. S-au zis mai sus, că prea multa băutură a apei în vremea mîncării, seau îndată după masă nu agiută nici într’un chip mistuirea. Apa cea bună de băut trebue să fie curată, limpede, fără gust, miros, seau color. Să deosăbesc însă doî soiuri de apă, adecă: [134] uşoară şi grea. Cea din tîi cuprinde în sine nu puţînă acrime de cărbuni, şi pentru aceasta se uneşte mai uşor cu sucurile noastre. Cea a doua cuprinde în sine mai multe soiuri de sări, pămînturi, minerale şi metaluri, şi este pentru aceia mai grea şi mai iritătoare. Apa de izvor curată şi proaspătă este cea mai bună, după aceasta vine apa de rîuri, mai ales acelora, care curg repede, apoi apa de fîntînă. Cea mai nesănătoasă este apa de iazuri şi de bălţi; iar apa cea de ploae şi de omăt dacă voim să o bem, trebui mai întăi curăţită şi destilată. Apa fiartă din pricina lipsei acrimei de cărbuni este mai puţîn agiutătoare mistuirei şi mai greu se uneşte cu sucurile. Hufeland zice despre apă: „Eu nu am nici o îndoială, că apa nu ar fi un mijloc spre îndelungirea vieţii.” Şi întru adevăr chipul vieţuirei celor mai multe persoane, de care noi am însămnat mai sus, că au agiuns o însămnătoare vîrstă, au fost aşa, că ii nu bea nici un feliu de băutură spirtoasă, ci numai apă. [135] Berea să pregăteşte din feliuritele soiuri de pîni puţîn dospite, şi se alcătueşte din slad şi hemei. Cea întîi substanţă îi dă putere hrănitoare, iar a doua putere favoritoare mistuirei şi iritaţie curînd trecătoare. Pentru aceasta o bere bună trebue să aibă din aceste amîndoî materii cuviincioasa proporţie, adecă să nu cuprindă mai mult de una decît de alta; să nu fie nici tulbure, dar nici groasă, ci curată şi limpede, făcînd pe deasupra o spumă uşoară, albă şi supţire. Băutura berii foloseşte mai cu samă pe acii, carii au puţine sucuri şi sînt slabi, asemine pe acii, carii pătimesc de slăbăciunea mistuirei; iar la persoanele acele, care petrec viaţa lor mai mult şăzînd, nu le prieşte nici decum. Asemine şi persoanelor grase şi pline de sucuri, lesne le pricinueşte înfierbîntarea şi înbulzirea sîngelui. Să pot deosăbi patru soiuri de beri şi anume: 1. Beri dulci. Aceste sînt foarte hrănitoare şi nici decum înfierbîntătoare; iar bîndu-să peste măsură, îndămănează pre mult hrănirea, îngraşe trupul şi pricinuesc formarea [136] flegmei, şi la copii a limbricilor. 2. Beri albe. Aceste sînt cele mai uşoare de mistuit, foarte răcoritoare şi potolitoare de săte. Ele să fac seau din grîu, seau din orz. Berea albă de grîu este foarte hrănitoare şi iritătoare, dospeşte uşor şi dacă organele mistuirei sînt pre slabe, ni pricinueşte umflături îngreuetoare şi rîgîituri. De aice să vede, cum că ea nu sufere unei constituţii pre grase, şi pentru aceasta la asemine întîmplare mai bună este acea de orz. Dacă face multă spumă, atunce din pricina îmbelşugatei cîtimi de acrime carbonatică ce cuprinde în sine, ne scoate pre mult afară cu udul, şi apoi bîndu-se mai multă, ni poate pricinui în sfîrşit oprirea udului, (Ishuria). 3. Berile cele amară sînt foarte hrănitoare şi favoritoare mistuirei, priesc fibrelor slăbite şi obositei energhii a organelor de mistuire. Prin cîtimea hemeiului ce cuprind în sine, sînt lesne ameţitoare şi foarte înfierbîntătoare; din care pricină trebue cu totul părăsite de cătră persoanele sîngeroase şi iritabile. 4. Beri tari şi anume acele aşa numite [137] îndoite seau duple, şi berile englizăşti (Ale şi Porter). Aceste nu sînt bune de băut tot deauna, fiind pre înfierbîntătoare şi iritătoare; pricinuesc îmvăluiri a sîngelui spre cap, păn şi boale inflamatoare. Aceste soiuri de beri adeseori sînt amestecate cu materii vătămătoare şi narcotice, precum: cu aloe, sîmburi de cocţelă, rozmarin sălbatic, cu opium, ş.a. pentru care foarte măsurat să se întrebuinţeze. Vinul este o băutură iritătoare, pătrunzătoare şi întăritoare, care întrebuinţîndu-să măsurat, este o adevărată esenţie a vieţei. Vinul îndămănează mistuirea înlesnind în stomah lucrarea dospirei, înviiază şi întăreşte lucrările animale, grăbeşte ţirculaţia sucurilor, deşteaptă puterile înţălegerei, veseleşte cugetul şi înaripează fantazia, de unde-i şi proverbia: „Vinul veseleşte inima omului”; iar întrebuinţîndu-se peste măsură, vatămă prin a lui multă iritaţie sistema vazelor şi a nervelor, şi pricinueşte înformarea pietrii în trup şi a boalei numite artritis. Pentru aceasta toate persoanele sîngeroase seau care au temperament [138] iritătoriu, precum şi acii cu inclinaţie spre curgere de sînge şi oftigă, trebue să se ferească băutura lui, pentru că în asemine împregiurări şi măsurat întrebuinţîndu-se, aduce multă fierbinteală, grăbeşte ţirculaţia şi este foarte iritătoriu vazelor; iar pentru copii este venin, fiind că vinul lor este laptele şi apa. Să deosăbesc vinuri dulci, acre, amară şi spumătoare. Cele dulci, precum: vinul de Muscat, de Linel, de Malaga, de Canarii, de Frontigneac, de Csimene, de Malvazia, de Trebino, unul din cele mai dulci, vinul roşu şi alb de Capu, de Chipru, de Siracuza, ş.a. sînt cele mai uşoare de mistuit, şi pentru multa materie zăhăroasă ce cuprind în sine, sînt foarte hrănitoare; dar tot odată înfierbîntătoare, iritătoare şi degrab ameţitoare. Însă fiind că aceste dintre toate vinurile sînt cele mai scumpe, pentru aceasta rareori sînt adevărate. Femeilor şi copiilor le place pentru gustul şi dulceaţa ce au, dar trebue foarte măsurat să-l întrebuinţeze, fiind că iritînd nervele [139] şi vazele, lesne pricinueşte îmbulzire de sînge, năvălire sucurilor spre cap şi înmulţirea căldurei. Persoanelor, care au slabe organe de mistuire, le priesc mai bine vinurile dulci. Vinurile acre la persoanele cu organe slabe de mistuire, pricinueşte acrime, greutate la stomah, tăeturi pin pîntece şi diarrii. Iar dinprotivă pentru că ele nu cuprind în sine mult spirt vinos, nu sînt aşa de înfierbîntătoare şi iritătoare. Între vinurile acre să numără: vinurile nouă de Rin, de Austria, cele albe de Elzac şi Lotaringhia, vinul de Necar, de Palatinat, şi cele de Bohemia, afară de cel de Melnic, care este foarte bun. Vinurile amară cuprind pe lîngă spirtul vinos şi o măsurată parte de acrime, încă şi o altă materie dospitoare şi constringhentă, sînt foarte înfierbîntătoare, pricinuesc învăluiri, grăbesc ţirculaţia sîngelui, şi lesne aduc încuere trupului. La cele mai slabe soiuri să numără soiurile de Bordo. Ele nu sînt foarte spirtuoase, nu cuprind în sine multă acrime, şi pentru aceasta nu [140] sînt supărătoare organelor mistuirei, nu înfierbîntă tare, şi de aceasta sînt sănătăţii foarte priitoare, mai ales în vremea mesii; iar cele roşi nu sufăr aşa de bine ca cele albe la persoanele ce pătimesc de încuerea trupului, de ipohondrie şi de trînzi. Între soiurile cele mai tari, mai înfierbîntătoare şi mai grele de mistuit, să numără vinul de Port, de Burgund, şi mai ales dintre cele roşi: Şambertinul, Romane, iar dintre cele albe: Mersul, Montraş, şi spumătoriul San-Perai. Toate aceste soiuri de vinuri trebue cu mare băgare de samă a să bea decătră persoanele, care pătimesc de îmvăluirea sîngelui, de inflamaţii, de curgere de sînge, şi mai ales de trînzi. Tot la acest clas să mai socotesc vinurile ungureşti albe din Ungaria de sus, şi cele roşi de Buda, Pontac, Hermitaj, ş.a. Vinuri spumătoare sînt acele, a cărora fierbere s’au împiedecat, care însă iarăş începe, cînd se destupă. Ele cuprind în sine mult gaz carbonat, care însă se depărtează îndată ce se destupă, şi dizvălesc prin aceasta o putere iritătoare şi veselitoare. [141] De acest feliu este vinul de Şampanie roşu şi albu; Cel întăi adesori este neadevărat şi boit cu coşenilă. El are toate însuşirile mai sus arătate, însă nu prieşte persoanelor, care au slabe organe de mistuire, ci le pricinueşte îndelungate dureri de stomah. Între şampaniile nespumătoare să numără vinul de Sileri, care este foarte înfierbîntători. Toate vinurile de şampanie din pricina multei acrimi carbonate ce cuprind în sine, favoresc slobozirea udului. Măsurata băutură a rachiului la persoanele acele, care lucrează mult şi umblă în aer slobod, mai ales în locurile din zonele răci şi umede, este foarte folositoare sănătăţii, şi le poate sluji în loc de vin. Iar bîndu-se peste măsură şi făcîndu-se patimă, aduce cu vreme cele mai chinuitoare, îndelungate şi mai primejdioase boale, precum: înpietrire de stomah, inflamaţii şi umflări a membranelor canalului maţelor, vătămări la maiu şi splină, slăbire organizaţiei, răvărsări de sînge, mai ales din plămîi, din splină şi din stomah, pricinueşte [142] o îndelungată vărsare de umezele apoase, mai ales dimineaţa, o slăbăciune mare a organelor mistuirei lipsind şi pofta de mîncare, (beţivii îndeobşte au puţînă poftă de mîncare), gălbănare, dropică, oftigă, şi boala numită nebuneala beţivilor (Delirium tremens), care se vădeşte prin îndelungata tremurare a mădulărilor şi nedormire, şi care s’au descris mai întăi decătră doftorul englez Suten. Încă mai cumplite sînt urmările beţiei în privirea binelui moralicesc, precum ne îmvaţă aceasta ecsperienţia cea de toate zilele. Dacă să întîmplă de se bolnăvesc aşa feli de beţivi, apoi la dînşii ori ce boală se face primejdioasă, fiindcă sistema nervelor şi a sîngelui sînt stricate şi puterile pierdute, din care pricină lumina vieţei poate a să stînge de ori ce boală mică. Cel mai rău lucru este, că şi cele mai iritătoare mijloace în urmarea unei peste măsură iritaţie a organizmului nu mai folosesc, şi aşa bolnavul cuprins fiind de cea mai uşoară boală, fără a să pute agiutora, [143] trece în ceialantă lume. De aice să viderează cît de adevărat vorbeşte Hufeland, cînd zice: „Eu nu cunosc altă nimică, care să poată îmfăţoşa mai aieve haractirul tîmpitei brutalităţi în om, decît multa şi necontenita băutură a rachiului. Alte patimi tot mai lasă încă o nedejde de îndreptare, însă aceasta aducă neapărată stricăciune. Istoria ne îmvaţă, că la naţiile cele sălbatice de la începerea întrebuinţărei rachiului între ele, să însămnează data slăbăciunei şi a scurtărei de viaţă, şi că acest dar a Evropeilor le-au subgiugat mai mult, decît pravul de puşcă şi tunurile”. Rachiul să face din feliurite soiuri de pîni, mai ales din săcară şi din cartofe. El are gust neplăcut, miros greu şi însuşiri narcotice adecă ameţitoare. Din trestie de zahar să pregăteşte prin dospire şi destilaţie cel mai bun rom, numit Tafin, care să capătă din sirupul de zahar. Prin destilaţia vinurilor fierte seau şi a tescovinelor să pregăteşte un feliu de rachiu, a căruia cel [144] mai bun soiu este Cognacul; din orez să face arac, din miere mied, şi din sîmburi de cireşe apa de cireşe. Foarte iritătoare şi înfierbîntătoare sînt soiurile de spirturi făcute pe substanţii aromatice, amestecate cu zahar şi cu puţînă apă, şi cunoscute supt nume de vutce, care trebue foarte măsurat a să întrebuinţa. Ponciul este o amestecătură din rom seau arac, zamă de alămîe, zahar şi apă caldă; el este foarte folositoriu în locurile nordice şi pe malurile rîurilor mari, iar mai cu samă cînd este vreme umedă şi răce-umedă, numai stomahul să nu fie mai înainte încărcat cu bucate, fiind că această băutură nu numai că nu îndămănează mistuirea, dar şi face şi oarecare împiedecări în organele ei, care se vederează mai bine la persoanele slabe şi simţitoare; asămine dacă s’au băut mai mult şi ne-am încălzit foarte, apoi trebue să ne păzim ca să nu răcim, şi în aşa întîmplare bine este, ca să nu eşim nici decum afară. Grocul, o amestecătură din rom, zahar şi apă, este mult mai înfierbîntătoriu [145] şi mult mai greu de mistuit din pricina lipsii zamei de alămîe, ce slăbeşte puterea spirtului, şi pricinueşte celor neobicinuiţi cu dînsul durere de cap, ardere la stomah, greaţă şi vărsătură, mai ales dacă îndată să mănîncă bucate grase şi făinoase. Obicinuitele băuturi calde sînt: ceaiul, cafeaoa şi ciocolata. Frunzele proaspete a arborilor de ceai, crescătoare mai ales în Hina şi Iapan, au însămnate însuşiri ameţitoare, încît corăbierii de pe corăbiile ce sînt încărcate cu dînsele, mai ales lîngă ţărmurile, unde creşte, se lovesc nu arare ori de foarte mari ameţeli. Această putere ameţitoare este cuprinsă mai ales în materia cea tare mirositoare, şi fiind că cea întăi apă fierbinte, ce să toarnă peste dînsul primeşte acea materie, apoi acii, carii beu mult ceai, mai ales pătimind de slăbăciunea mistuirei, bine ar face să o verse, seau să lasă ca să mai fearbă ceaiul cîteva minute. Ceaiul prin însuşirile sale îndămînează mistuirea şi activitatea muşchilor, aduce poftă de mîncare, şi prin puternica sa înrîurire [146] asupra celor mai înalte activităţi animale, pricinueşte veselie. Iar bîndu-se peste măsură, poate să fie foarte vătămătoriu, să slăbească fibrele, stoamhul şi ţinerea de minte, să pricinuiască boale histerice, tremurare, ameţală, şi altele. Laptele, zaharul, vinul şi romul alinează oarece vătămătoarele lucrări a acestei băuturi, care întrebuinţîndu-se fierbinte, aduce somonoroşie, şi foloseşte cînd este încărcat stomahul seau după beţie. Cafeaoa să alcătueşte din o materie rîşinoasă şi ecstractivă, din un oloiu gras şi din o altă proprie materie, numită amărăciunea cafelii seau cafein, care unită cu albuşul de ou, formează la aer un color frumos verde numit verdeaţa cafenie, şi prin ardere seau prăjire încă mult să sporeşte, pregătindu-i tot odată şi un oloiu empirevmatic. Cafeaoa bine pregătită este un mijloc foarte priitoriu mistuirei, şi pentru aceasta ticneşte dacă să bea îndată după masă. Ea între altel este îndămănătoare celor mai înalte funcţii animale, veseleşte, învioşază, depărtează somnul, grăbeşte ţirculaţia sîngelui, şi înmulţeşte căldura animală. Dacă Volter zice: [147] „că cafeaoa este o otravă pe încet lucrătoare” apoi cu dreptul să poate zice: „că şi viaţa este o moarte pe încet apropietoare” şi multele vătămări care îi împuteză partizanii Omiopatiei zicînd, că întrebuinţarea ei ar fi pricina de căpitenie a slabei gheneraţii de acum, ce dovedesc de neadevărate din aceia, că mii de oameni bînd cafe, au rămas sănătoşi păn în adînci bătrîneţe, măcar de au întrebuinţat-o şi mai multă. După osteneală trupească şi sufletească slujeşte cafeaoua ca un mijloc întăritoriu puterilor sufleteşti şi trupeşti, şi aduce o binefăcătoare înrîurire asupra sistemei nervelor, fiind folositoare şi împrotiva urmărilor beţiei de vin, precum şi un foarte bun antidot (împrotiva otravei) la otrăviri prin materii ameţioare, mai ales prin opium. Întrebuinţîndu-se cafeaoa peste măsură, apoi pricinueşte foarte vătămătoare urmări mai ales persoanelor sîngeroase, şi care pătimesc de îmvăluiri de sînge, de trînzi, de închegări la vîna porţii (vena portae), precum şi acelora, care au înclinaţie cătră boale inflamatoare; pentru aceasta aşa feliu [148] de persoane foarte măsurat trebue să o întrebuinţeze, seau mai bine să o părăsască cu totul. Iar dinprotivă la persoanele acele, care au fibre slăbite şi pătimesc de umflături înlăuntru, este foarte folositoare. Cafeaoa de ghindă este bună pentru copii şi pentru persoanele slabe şi iritătoare, fiind foarte hrănitoare. Ciocolata de şi este hrănitoare, însă pentru grăsimea de cacao, ce cuprinde în sine, este grea de mistuit, şi de aceasta nu sufere persoanelor cu slăbite organe de mistuire. Aromatele cel tari, care se pun în ciocolată, lesne pricinuesc năvăliri de sînge şi mare fierbinteală. Persoanele pline de sucuri, grase şi pătimitoare de trînzi trebue să părăsască întrebuinţarea ciocolatei, iar acelora, ce sînt slabi, fără putere, şi încep a să rădica de pe boală, întrebuinţîndu-o măsurat, mai ales făcută cu vin, este foarte folositoare. DESPRE FUMATUL TIUTIUNULUI ŞI TRASUL TABACULUI. Tiutiunul are însămnătoare însuşiri narcotice [149] seau ameţitoare, care să cunosc îndestul la acii nedeprinşi cu dînsul, pricinuindu-le ameţeală, tremurare, gălbinirea feţii, durere de cap şi întărziere ţirculaţiei sîngelui; iar prin materia iute-amară numită nicoţianin, ce mai cuprinde în sine pricinueşte greaţă, pre multă stupire, cardialghie şi vărsare. Numai pe încet ne deprindem a suferi aceste vătămătoare înrîuriri şi ni obicinuim cu dînsul ca cu un lucru neapărat trebuitoriu, încît acii cel obicinuesc, cînd nu le place, pot să fie siguri, că au să se bolnăvească. Multe persoane din înnăscută neplecare nu pot să sufere fumarea tiutiunului, şi pentru aceasta să nu se silească nici odată a să deprinde. O stricăciune mare este pierderea stupitului, pe care fumatul tiutiunului o pricinueşte mai ales la persoanele cele slabe; fiind că după cum am zis mai sus, această umezeală este foarte trebuitoare la mistuire. Pe lîngă aceste stupitul ce se înghite amestecat fiind cu materia acea amară-iute a tiutiunului, ne iuţeşte sucurile stomahului, vatămă peliţile lui, şi ne împiedecă lucrarea [150] mistuirei, iar prin iutele fum să negresc dinţii şi să vatămă zmalţul lor. Prea multa fumare de ţigară este mai cu samă vătămătoare ochilor. Pe de altă parte nu să poate tăgădui folosul, ce aduce măsurata fumare a tiutiunului la persoanele flegmatice şi care cu greu esă afară, îndămănîndu-se scoaterea flegmei şi uşurinţa eşirei afară. Tragerea tabacului de asemine este un obiceiu rău, pricinuind iritaţie şi învîrtoşere celor mai simţitoare membrane mucoase organului mirosirei adecă a nasului. Tabacul adeseori este amestecat cu materii vătămătoare, precum menig (var-plumb) şi atunce pricinueşte lucrările înveninării plumbului, seau dacă este învălit în plumb şi nu are hărtie. Tabacul de Ispania cupride în sine cîte odată menig roşu, precum mai toate soiurile tabacurilor streine, care pentru aceasta ar trebui să întrebuinţeze cu cumpătate. DESPRE ÎMBRĂCĂMINTE. Scoposul îmbrăcămintei este, ca să ne apere despre înrîuririle dinafară, pentru aceasta [151] trebue a să potrivi după anotimpuri, după climă, vîrstă, chipul vieţuirei şi obiceiurile popoarălor. Moda şi lucsul spre vătămarea oamenilor au înimicit cu totul acest scopos, şi mulţi sau făcut jertvă din pricina acestora. Însuşirile straelor atîrnă de la materia, din care ele sînt făcute, cum şi de la a lor formă. Materiile de lînă în clima noastră din pricina grabnicei schimbări a temperaturei, sînt fără îndoială cele mai bune, căci încălzesc îndestul trupul, păstrază căldura înlăuntru şi îndămănează lucrarea evaporaţiei. Încît să atinge de formă, îmbrăcămintea trebue să fie potrivită pe trup, adecă să nu fie nici pre largă, fiind că prin aceasta nu să poate păstra căldura în chentru, dar nici pre strîmtă, fiind că prin aceasta ni să pricinueşte strîngere şi apăsare mădulărilor, ni să împiedecă ţirculaţia sîngelui, care se grămădeşte în unele locuri, şi în acest chip să pot pricinui sănătăţii vătămătoare urmări. Blanele nu sînt aşa de priitoare sănătăţii [152] ca materiile de lînă, pentru că ele slăbesc pre mult părţile trupului, mînă căldura pre tare în lăuntru, pricinuesc multă sudoare, şi ţin trupul ca într’un feredeu de aburi, în care împregiurare orişicît de mică răcire, poate mult să’l vateme. Noi aice în scurt vom face cercetare tututor straelor, şi vom începe cu cele bărbăteşti. Purtarea cuşmelor, mai ales acelor de blană şi căptuşite, nu este priitoare sănătăţii, căci pri ele se trage sîngele în cap pricinuind mare căldură, sporeşte evaporaţia, care împiedecîndu-se în a ei ieşire, pricinueşte necurăţenie capului, lipire părului şi boala numită: plica polonica, ce să întîmplă mai ale jidovilor din Polonia, carii poartă asemine cuşme. Deci pentru copii să se facă acoperetură capului din materii uşoare, iar pentru oameni în vîrstă pălăria este cel mai bun lucru, însă să nu fie strîmtă, căci din aceasta nu rare ori pot a să întîmpla urmări vătămătoare. Vara să purtăm pălării albe cu marginile late, care după cum s’au zis mai sus, nu primesc aşa tare razele [153] soarelui ca acele negre. Cu capul gol a umbla este foarte vătămătoriu atît iarna cît şi vara, şi în anotimpul de pe urmă după cum s’au mai zis, prin o puternică înrîurire a razelor soarelui (insolatio) asupra creştetului, pot a ni să pricinui omorîtoare boale, cînd iarna la plecarea sîngelui spre grămădire şi închegare mai ales în cap, fiind acesta lipsit de căldură, să favoreşte încă mai mult adunarea lui acolo, şi i să împiedecă curgerea înapoi, ba încă să şi opreşte cu totul. Foarte vătămătoriu este obiceiul ce să păzeşte în zilele noastre, adecă de a tăe părul de pin pregiurul capului scurt, şi prin aceasta a supune tuturor înrîuririlor atmosferii părţile ce de abea sînt acoperite, din care să pricinuesc adeseori feliurite împiedecări în starea sănătăţii, boale revmatice, inflamaţie organelor auzului şi a viderii, boale ghinduroase, păn şi primejdioase pătimiri a crierilor. Petru Franc au însămnat, că din obiceiul acesta, ce din Anglia au venit în Ghermania, s’ar trage mai cu samă primejdioasa şi foarte lăţita acum boală a copiilor [154] numită înfierbîntata hidrochefalică. Din aceasta să mai pricinueşte la copii mici giunghiuri, şi între altele cea mai primejdioasă şi adeseori omorîtoare boală numită trismul (trismus). Bine este ca persoanele cărora le-au căzut părul, seau au păr supţire şi rar, să poarte peruce, însă capul totdeauna să se ţie curat. Pentru îmvălirea grumazului ni slujesc batiste şi legători de grumaz. Cele dintăi nu trebue să fie groase şi de materii înfierbîntătoare, dar dintre toate să nu fie strîns legate, pentru că prin strîngerea vinelor iugulare foarte să îngreuiază, să întîrzie, şi adeseori să opreşte cu totul întoarcerea înapoi a sîngelui din vazele gîtului, din care să pot pricinui cele mai vătămătoare urmări, ba încă şi damla. Încă mai primejdioasă este strîngerea grumazului cu halstuhuri (legători), din care să pricinueşte năvălirea sîngelui spre cap, împiedecare întoarcerii lui înapoi, pre multă umflare şi roşaţă a feţii; iar urmînd strîngerea îndelungată vreme, apoi să învineţăşte [155] faţa şi poate a să întîmpla şi apoplecsie. Fracele şi surducele să nu fie strîmte, mai ales la mînici şi la piept, fiind că prin strîngerea pieptului şi a pîntecelui să pricinueşte grămădirea sîngelui în aceste deşerturi, strîmtorare respiraţiei, împiedecări în ţirculaţia sîngelui, în mistuire şi în toate despărţirile şi lepădările fireşti a materiilor. Surducele trebui să fie bine potrivite pe trup şi lungi, ca să poată încălzi părţile ce acopăr. Tot aceste să pot zice şi despre jeletce. Pantalonii să nu aibă bată strîmtă şi pre sus, nici să fie pre strîmţi; Asemine curălile să nu fie pre tare rădicate, pentru că prin aceasta să strînge pieptul şi pîntecele, pricinuind vătămătoare urmări. Dintre toate altele, picioarele să fie cald îmbrăcate, colţunii să se schimbe adeseori, care mai cu samă o să facă persoanele, ce asudă foarte tare. Ciubotele şi papucii să nu fie nici pre largi [156] nici pre strîmţi, fiind că în întămplarea dintăi mersul să face nesigur; iarna putem lesne răci, şi prin frecarea pielii să pot pricinui rane; iar în a doua întîmplare să fac bătături, care sînt foarte vătămătoare, şi dacă nu să caută după cuviinţă, pot pricinui cele mai primejdioasă urmări. Pentru ca să nu răcim la picioare cînd este vremea răce-umedă, şi să ne siguripsim de umezală, bine este să punem tălpi de pîslă în ciubote, ş.a. Turetcele ciubotelor să nu fie înguste, pentru ca la încălţare să nu strîngă pre tare vazele, de unde nu arareori se nasc foarte triste urmări. Aşa au murit vestitul doftor Şarc din umflătura unei vine la picior, pe care ş’au pricinuit-o din strîngerea ciubotelor. Cămeşa la persoanele sănătoase trebui să fie de pînză, şi pentru curăţenie adeseori să se schimbe. Să căutăm ca să nu fie strîmtă la grumaz, şi acele de lînă numai după oarecare boale sînt bune de purtat pe piele. Asemine şi izmenile să fie de pînză, şi nu [157] strîmte, mai ales la bată. Iar încît să atinge de îmbrăcămintea femeiască, apoi nu putem a nu zice, că ele în zilele noastre umblă mai mult goale, atît fete cum şi femei, păn şi cele bătrîne, umerile, spinarea, grumazul, pieptul şi mînile le supun mai bucuroase primejdiilor vremii, decît să nu fie îmbrăcate după modă, din care pricină adeseori îşi pierd sănătatea. Straele lor îndeobşte să fac din aşa supţiri materii întocma ca gazele, încît după înfierbîntare cu neputinţă este ca să nu răcească, pricinuindu-li-se din aceasta adeseori cele mai grele boale. Corseturile şi blancheturile, mai ales acele făcute din fier îndoitori sînt foarte vătămătoare pieptului şi pîntecelui, căci strîng plămîile, îngreue respiraţia, strîmtează locul măruntaelor pîntecelui, apasă stomahul, maiul şi splina, împiedecă mistuirea, îngreuiază şi opresc ţirculaţia sîngelui, pricinuesc înăduşală şi năvălire a sîngelui cătră cele mai din lăuntru nobile formaţii, [158] precum: cătră inimă, plămîi şi crieri, şi prin aceste aşază temelia celor mai îndelungate şi omorîtoare boale. Tot aceste vătămări aduc şi colanurile cele strîmte, care după înfierbîntare mai ales la gioc, pot pricinui leşinare şi damla. Unele dame poartă deapururea asemine colanuri, pentru ca să aibă o talie delicată. „Cîtă muncă pentru a să vedea mai curînd cu pînza pe obraz!” Numai puţin vătămătoare sînt strîngerile cu calţavete, din care să pricinuesc umflături la picioare. Scarpii de materie supţire împreună cu colţunii de aseminea supţiri şi cu flori, adeseori pricinuesc răceala la picioare. Însă mainainte de a părăsi capitul acesta, nu putem a trece cu vederea şi a nu sfătui împrotiva abuzului ce să face cu straele acelor ce zac de boale grele şi îndelungate, precum şi acelor ce au murit, prin care materia bolnăvicioasă se împărtăşăşte persoanelor sănătoase. Nici odată să nu se întrebuinţeze straele acelor ce au pătimit de artritis, oftigă, epilepsie, de lungoare şi alte molipsitoare boale; iar dacă numai [159] decît am voi a le întrebuinţa, apoi trebue mai întăi să le curăţim foarte bine prin spălare seau prin afumare. Oamenii avuţi, mai bine ar face, ca atît straele cît şi aşternuturile acelor ce au pătimit de asemine boale, să le jărtvească focului. DESPRE MIŞCARE ŞI ODIHNĂ. În capitul despre aer s’au arătat, cît de bine făcătoare înrîurire are mişcarea în aer slobod asupra trupului. Mişcarea este neapărat trebuitoare pentru viiaţă, căci însuşi viaţa nu este altă, decît o ne curmată mişcare. Ea îndămănează ţirculaţia sucurilor, respiraţia, mistuirea şi toate despărţirile şi lepădările fireşti a materiilor; aduce vioşie duhului şi aţîţă puterile vieţuirei. Pentru aceasta după cum s’au arătat mai sus, toate persoanele acele, care au făcut o necontenită trupească mişcare, au agiuns îndeobşte o însămnătoare vîrstă. Trîndăvia de şi îngraşă însă ne umflă şi slăbeşte muşchii; iar lucrarea supţie trupul, întăreşte muşchii, îi face cărnoşi, vînoşi, aduce [160] sucuri sănătoase şi veselie. Lipsa mişcării împuţinează pofta de mîncare, slăbeşte mistuirea, întîrzie ţirculaţia sîngelui, pricinueşte închegare şi stricare sucurilor, slăbeşte fibrele şi vazele, şi cu vreme aduce umflare măruntaelor, gălbănare, dropică, oftigă, slăbire de tot a puterei nervelor şi o timpurie moarte, precum noi videm aceasta la acii, carii să ţin închişi în grele închisori. Însă pre multa şi ostenitoarea mişcare de asemine este vătămătoare, căci ea pricinueşte pre mare supţiere şi curgere a sucurilor, peste măsură grăbire a ţirculaţiei, şi pre mare aţîţare a flacărei vieţii, după care neapărat urmează stîngere. Deci cel mai sigur lucru este a păzi întru aceasta cumpătarea. Mişcările să împart în active (lucrătoare) şi pasive (pătimitoare). Cele dintăi se săvîrşesc prin însuş puterile trupului nostru, iar cele de al doile prin streine puteri. Mişcări active sînt: umblarea, alergarea, sărirea, giocul, lupta, acăţarea, înotarea, vorbirea cu glas tare, cetirea şi cîntarea, iar pasive: călăria, mergerea în trăsură, în corabie [161] şi scrînciovarea. Umblarea pe afară este tot deauna cea mai bună mişcare, numai să căutăm, ca să nu se ostenească trupul pre mult, şi să ne înturnăm înainte de a obosi cu totul. Cea mai bună vreme de preumblare vara este dimineaţa şi sara, iar toamna şi iarna după ameazăzi. Celelante feliuri a mişcării, precum: giocul, alergarea, sărirea, lupta, acăţarea şi înotarea, cunoscute supt nume: de lucrări ghimnastice, făcîndu-se într’un grad măsurat, întăresc puterea muşchilor, dau trupului şi mai ales organelor din lăuntru mai multă vîrtute şi le tîmpesc împrotiva înrîuririlor dinafară. Persoanele cu slabă constituţie a trupului şi cu lesne iritătoare sistemă de vaze, cum şi acele care sînt plecate spre boale de plămîi, trebue să se ferească de multă alergare mai ales împrotiva vîntului. Declamarea, disputarea, cîntarea din gură şi suflarea în instrumenturi muzicale, de şi întăresc plămîile şi să pot face decătră oamenii acia, carii nu fac altă mai ostenitoare mişcare, totuş urmînd peste măsură şi îndelungat, pricinuesc [162] cele mai vătămătoare urmări. Giocul să numără între cele mai însămnate mesteşuguri ghimnastice, dă trupului o figură frumoasă şi-i îndămănează îndoirea; într’un grad măsurat agiută lucrarea evaporaţiei, a ţirculaţiei sucurilor, şi aduce veselie. Giocul peste măsură şi cu foarte mare osteneală, pricinueşte asupra întregii noastre vieţi, precum ne adevereşte aceasta experienţia cea de toate zilele, de acest feliu sînt: înăduşala, tusa cu sînge, oftiga, feliurite pătimiri a nervelor, inflamaţii, şi înpunoioşeri a membranelor mucoase, boale de inimă ş.a; iar mai ales la fete tinere pricinueşte împiedecări în curăţirea firească, leşinări, plecare spre histerie şi colici. De asemine femeile îngrecate lesne pot pierde, şi a sminti poziţia naturală a pruncului. Următoare regule trebue foarte bine a să lua în băgare de samă la gioc, fiind că a lor nepăzire pricinueşte vătămătoare urmări: 1. Să nu giucăm îndelungată vreme după olaltă, ci după fieşcare gioc să ne odihnim puţin, şi să nu giucăm repede. [163] 2. Dacă acel ce gioacă să îngălbineşte şimţeşte o sudoare răce, atunce el să află în cea mai mare primejdie de damla, şi îndată trebue să înceteze a giuca. 3. Să nu giucăm cu strae strîmte, mai ales cu corseturi, blancheturi şi colanuri strîngătoare; multe dame s’au lipsit de viaţă din pricina neurmării acestor regule. 4. Să ne păzim grabnică răcorire prin băuturi răci, prin eşire la aer, seau prin mergere acasă. Călcarea acestei regule adeseori au costisit cele mai pline de dureri jărtve, şi dacă în publicele reghistruri a morţilor aflăm însămnată oftigă, mai ales la dame tinere, atunce în cele mai multe întîmplări putem zice, că au urmat din răcire după gioc. Ceaiul măsurat de cald şi amestecat cu puţîn vin, este cea mai bună băutură pentru potolirea setei după gioc, iar toate celelante sînt vătămătoare. 5. Să avem îngrijire, ca sala de gioc să fie bine aerisită prin ventilatori, prin adesă stropire cu apă răce, prin măsurată încălzire iarna, prin alegere unui local îndămănatic, prin o măsurată luminare şi prin o [164] adunare de persoane, potrivită cu încăperea salei, fiind că după cum s’a zis mai sus atît la respiraţie cum şi la ardere să soarbe mult aer ocsighenic şi să sloboade mult aer carbonat. 6. Cînd mergem la gioc, stomahul să nu fie nici pre încărcat, dar nici deşert. 7. După încetarea giocului să nu ne punem îndată gios, ci să ne primblăm pin sală păn ce să va mai astîmpăra bătaia inimei şi a plămîilor. 8. Să încetăm a giuca îndată ce vom simţi oarecare osteneală, căci nimic nu poate fi mai vătămătoriu, decît a făptui împrotiva instincturilor naturei. 9. Valţul este mai cu samă vătămătoriu din pricina învîrtirei, prin care lesne să afectează crierii şi să pricinueşte ameţală; pentru aceasta persoanele slabe trebue bine să se păzască. 10. În vremea giocului şi după gioc nu trebue să vorbim mult, asemine să părăsim îndeobşte ori ce feliu de osteneală. Călăria este folositoare la acii oameni, carii pătimesc de încuerea trupului, de boale a mistuirei, de trînzi, de împietrirea maiului, [165] de trîndavă ţirculaţie a sîngelui şi de ipohondrie. De aseminea este folositoare mergerea în trăsură, însă nu cu perine foarte moi şi cu răzoară, pentru ca îndestul să se scuture trupul, de aceasta dar şi călătoria pe drumuri grunzuroase foloseşte mult în privirea aceasta. Din protivă călătoria pe apă nu prieşte tuturor, căci prin clătinătoarea mişcare a corabiei după valuri, lesne să pricinueşte greaţă şi ameţeală, precum să întîmplă aceasta şi la scrînciobare. Somnul. După o îndelungată şi necontenită mişcare, trebui să urmeze odihnă; aceasta este o lege a naturei. Somnul slujăşte mai cu samă pentru îndeplinirea puterilor pierdute prin lucrare. În vremea aceasta cele mai înalte funcţii şi lucrări a sufletului se odihnesc, iar cele trupeşti lucrează; toate deosebirile şi lepădările materiilor, ţirculaţia şi pregătirea sîngelui, precum şi lucrarea pielii, urmează mai cu lesnire în vremea somnului. Omul [166] după un somn bun să sîmte răcorit şi întărit, iar petrecînd o noapte întreagî fără somn, sîmte o obosire şi slăbăciune în toate mădulările. Îndelungatele străjuiri de noapte slăbesc organizaţia şi puterile vieţii, pricinuind cele mai vătămătoare urmări. În privirea somnului noi vom lua în băgare de samă locul, vremea culcării, timpuş cît trebue a dormi, poziţia în aşternut şi însuşirea acestiia, însămnînd următoarele reguli foarte folositoare sănătăţii: 1. Cămara de dormit să fie înaltă şi largă, şi dacă este cu putinţă în rîndul al doile, nu cu faţa la uliţă, aerisindu-se în toate zilele îndestul, şi ţiindu-se pururea curată şi uscată. Foarte nesănătos este a dormi în cămările cele decurînd spălate, seau în care s’au uscat şi s’au călcat cămeşi; de asemine în cămările cele umede, de curînd văruite, seau zugrăvite cu boele de plumb. 2. Noaptea să se depărteze din cămara de dormit toate florile foarte mirositoare, de asemine toate substanţiile acele ce dospesc, [167] precum şi toate alte lucruri evaporisitoare. Ţucalul să nu se pue supt pat, şi lumănarea să nu ardă pre mult, fiind că prin aceasta să pierde mult aer ocsighenic; cămara să nu fie foarte caldă, şi iarna mai bine este de dormit în o cămară răce, neîncălzită, şi numai cînd este foarte frig, să alinăm ceva temperatura ei prin puţină încălzire. 3. Mindirile sînt mai bune decît aşternuturile cele de puf, mai vîrtos pentru persoanele tinere şi pline de sucuri, căci acele de pe urmă înfierbîntă pre tare, moloşază şi slăbesc trupul, pentru care zice Cant: „Aşternutul este cuibul boalelor.” Deci foarte bine trebui să luăm sama asupra curăţăniei patului şi schimbării aşternutului. 4. Întru ceia ce să atinge de poziţia trupului, apoi capul trebue să fie totdeauna mai sus, care regulă nici odată să nu se scape din vedere mai ales decătră persoanele acele sîngeroase, fiind că în poziţia cea cu capul gios, lesne să pot pricinui dureri de cap, îngreuere respiraţiei şi bătae de inimă, [168] ba încă şi damla. Dormirea cu faţa în sus aduce visuri, iar persoanelor pline de sucuri pricinueşte înăduşală la piept. Dormirea pe partea stîngă foarte îngreuiază ţirculaţia sîngelui prin apăsarea maiului asupra celoralante măruntae, şi inima să împiedecă în isprăvirea lucrărilor sale. Dinprotivă dormirea pe partea dreaptă este cea mai potrivită şi mai folositoare. Mîinile să nu le punem nici pe piept, nici pe trup, nici pe cap, fiind că prin apăsarea lor să îngreuiază ţirculaţia sîngelui, să împiedecă lucrarea respiraţiei, şi cîte odată să pricinueşte grămădirea sîngelui în vazele capului; ci mai bine să lăsăm mîinile slobode, şi să îndoim puţin picioarele. Toate lucrurile strîmte, precum: legături de grumaz şi de cap, scufiile, şi camizolurile de noapte strîmte trebue a să părăsi cu totul. Dormirea cu gura deschisă pricinueşte supărătoare horăitură. 5. Vremea culcării trebue să fie potrivită cu împregiurările, clima, vîrsta şi cu chipul vieţuirei; Cu toate aceste să nu întîrziem mai mult decît pînă după 11 ceasuri. Înaintea culcării să nu mîncăm bucate grele de mistuit mai [169] ales făinoase, ori poame multe, nici să bem bere multă. Persoanele care pătimesc de îmvăluire a sîngelui, bine ar face ca mai nainte de a să culca, să bee o steclă de apă proaspătă puţîn înăcrită cu zamă de alămîe. În aşternut nu trebue a ceti, pentru a nu să aţiţa lucrarea crierilor, seau dacă aceasta s-au făcut obiceiu, apoi să se aleagă aşa feliu de cărţi, care sînt mai puţîn desfătătoare, şi să pleacă mai mult în cuprinsurile abstracte a le ştiinţelor. 6. Îndelungimea somnului atîrnă mai cu samă de la sus arătatele împregiurări, însă drept normă seau regulă să slujească aceasta, adecă: Să nu dormim mai mult de 7 seau 8 ceasuri şi mai puţin decît 5 seau 6. – Să înţălege însă, că copiii trebui mai mult să doarmă decît oamenii mari; asemine şi acelora, care lucrează mult, li trebueşte mai multă vreme pentru îndeplinirea puterilor pierdute. Pre multul somn îngroaşă sucurile, pricinueşte închegări, slăbăciune şi trîndăvie atît în lucrările trupeşti cum şi în cele sufleteşti, tîmpie în activitatea simţirilor, îngroşăre trupului [170] lui şi o organizaţie bugedă; de unde-i şi proverbia: „Somnul mult ne face trîndavi şi proşti.” Despre vătămările ce ne aduce somnul de după masă, s’au vorbit mai sus. 7. Somnul este cu atîta mai bun şi mai folositoriu, cu cît va fi mai liniştit şi mai adîncat. 8. A dormi douî persoane la un loc într’un pat, nu este nici decum priitori sănătăţii, fiind că prin aceasta să înmulţeşte căldura, şi mult mai curînd să istrăveşte ocsighenul, din care să pot pricinui multe boale. 9. Cît de vătămătoare sînt îndeletnicirile de noapte, lămurit să vederează din următoarele doî ecsemple: Doi ofiţeri avea să facă un drum depărtat cu a lor escadroane; spre săvîrşirea acestii călătorii unul şi-au ales ziua, iar celălant noaptea. Cel dintăi, carele călătorea ziua şi să odihnea noaptea, au agiuns la locul hotărît, fără a pierde vre un om seau vre un cal; Iar cel de al doile, carele călătorea noaptea şi să odihnea ziua, au pierdut atît din oameni cît şi din cai. [171] DESPRE FIREŞTELE DEOSEBIRI ŞI LEPĂDĂRI A MATERIILOR. Acea umezală animală se deosebeşte, care este neapărat trebuitoare organizmului spre păstrarea iconomiei sale din lăuntru, întrebuinţîndu-se pentru aceasta şi la alte înlăuntrice scoposuri. De acest feliu sînt: deosebirile (seţerniraţii) umezelei ochilor, a flegmei, a stupitului, a sucului de stomah, a fierei, a sucului pancreatic, adecă din ghidurile pîntecelui numite: Pancreas (Pancreas); asemine deoseăbirea grăsimei, a laptelui şi a seminţii de înmulţire. Acea materie să leapădă (ecsţernirează), care nu poate mai mult să se întrebuinţeze şi n este trebuitoare pentru iconomia animală. De acest feliu sînt evaporaţia pielii şi a plămîilor, udul, şi deşertarea maţelor (Faeces excrementa). Între aceste să socoteşte şi periodica vărsare de sînge la secsul femesc (menstruation) care numai în atîta să numără în categoria materiilor de lepădat, pănă cînd [172] după zămislire să deşteaptă o nouă viaţă, şi apoi din acest minut a zămislirii să face o materie neapărat trebuitoare pentru vieţurea zămislitului, şi să întrebuinţează decătră matcă numai pentru acest interesant scopos. De la potrivita relaţie, armonioasa urmare între deosebirea şi lepădarea materiilor cum şi de la organele ce isprăvesc aceste lucrări, atîrnă mai cu samă regulata însuşire şi nesmintita propăşire a iconomiei trupului. Aceste lucrări stau una cătră alta în o strînsă legătură, se întregesc şi se agiută una pe alta într’un chip vrednic de mirare. Aşa în lipsa secreţiei de fiere urmată din oare care pricină, pielea isprăveşte această lucrare; dacă în urmarea unei însămnate afecţii, răciri seau a altor împregiurări, să împiedecă secreţia laptelui în ţîţe, atunce să formează o asemine materie în pîntece şi anume în peritoneum, care lucrare se însămnează îndeobşte cu numele: mutarea laptelui (Metastasis lactea). Aşa cînd este împiedecată evaporaţia pielii dinafară, să isprăveşte aceasta decătră ce din lăuntru, [173] şi îndeobşte este cunoscut, că nimic nu pricinueşte mai lesne treapăt decît umblarea pe pămînt răce cu picioarele goale. Mai ales mebranele mucoase stau unele cu altele în o strînsă armonie şi compătimire, precum lămurit să vede aceasta la patimile catarhale; (catarhul nu este altă decît o iritaţie inflamatoare a membranelor mucoase); şi pentru aceasta ni dă limba un sigur criteriu pentru starea membranelor mucoase a stomahului şi a canalului maţelor; asemine în urmarea iritaţiei membranei mucoase a canalului maţelor, pricinuită prin limbrici, să naşte gîdilitură la membrana mucoasă a nasului. Unele însă din aceste producturi deosebitoare stau cătră altele în antagonizu (relaţii contrarie), adecă dacă se împiedecă vre o secreţie de acest feliu, apoi sporeşte lucrarea celialante. Aşa în lipsa formării de fiere, sporeşte formarea grăsimei; precum este cunoscut, că lesne să pot îngrăşea gîştele, dacă prin mijlocirea antimonului să stîrneşte asemine stare bolnăvicioasă în a lor maiu, prin care se împuţinează secreţia fierei, [174] şi întru adevăr în multe întîmplări cînd oamenii să îngraşe foarte, să poate căuta pricina îngrăşerii numai în puţina secreţie a fierei. În asemine relaţie antagonistică stă seţerniraţia săminţei cu înmulţirea grăsimei – castraţii (scopiţii) mai totdeauna sînt corpulenţi, – de asemine şi ecshalaţia pielii cu secreţia udului, de unde vine, că iarna, cînd mai puţin să transpirează, mai mult merge udul, şi vara cînd să face mai multă transpiraţie, esă mai puţin udul. Noi vom însămna aice în scurt cele mai de căpitenie deosăbiri şi lepădări (seţerniraţii şi ecsţerniraţii). Cîtă înrîurire face seţerniraţia flegmei şi a stupitului asupra iconomiei animale a trupului, şi cum prin multa pierdere a flegmei cuprinzătoare de părţi hrănitoare, pătimeşte şi tot actul nutririi, s’au vorbit mai sus, precum: în îndelungatele sau hronicele tuse, în frigurile cele flegmonoase, şi oftiga cu flegmă (Phtisis pituitosa), în curgerea flegmei, ba încă şi la obicinuitul catar, pierzîndu-se multă flegmă, se împiedecă şi se slăbeşte foarte tare mistuirea. [175] Seţerniraţia sucului stomahului (succus gastricus), a umezelei pancreatice şi a fierii, sînt neapărat trebuitoare mistuirei, care totdeauna trebui să se împiedece, cînd numitele secreţii să abat din regulă în a lor cvantitative seau cvalitative proporţii, adecă cînd ele în întăia privire să află în o prea multă seau prea puţină cvantita, şi în cea de a doua, cînd primesc aşa feliu de însuşire, încît ele să prefac în materii iuţi, acre, seau arată o consistenţă abnormă. Stupitul şi sucul stomahului sînt douî umezele, care îndemănează sfărmarea şi desfacerea substanţiilor mîncate, care lucrare mai întăi o începe stupitul şi apoi deplin o isprăveşte sucul stomahului. Toate acele care făptuesc cu vătămare asupra seţerniraţiei celei depe urmă umezele, adecă a sucului stomahului şi’l împiedecă în a lui lucrare, vatămă deasemine şi lucrarea mistuirei. Aşa dar nervele stomahului, carele este un organ foarte nervos, au cea mai mare înrîurire asupra seţerniraţiei acelei umezele. Deci bolnăvicioasele stări a nervelor stomahului [176], fără să urmeze şi alte pricini, sînt în stare a modifica cîtimea şi însuşimea sucului stomahului; de asemine pot pricinui şi feliurite împiedecări în lucrarea mistuirei, precum aceasta să întîmplă la persoanele acele, ce pătimesc de ipohodrie, care boală să pricinueşte mai cu samă din bolnăvicioasele stări a nervelor pîntecelui. În această întîmplare capătă sucul stomahului o acră şi săpătoare însuşire, pricinueşte acră rîgîitură, ardere la pîntece, durere de stomah, ba încă şi colică. Toate afecturile cugetului, mai ales acele pornite, care precum s’au zis, să reflectează, adecă: au înrîurire mai mult seau mai puţîn asupra nervelor stomahului, nu puţîn schimbă şi însuşimea sucului stomahului şi o înbolnăvesc, precum să întîmplă aceasta depildă: la foarte mare mînie, supărare, ş.a. Fierea (bilis) face în actul mistuirei cea de căpitenie lucrare, căci numai prin întrarea ei în amestecătura bucatelor se deosebeşte materialul acel trebuitoriu vieţii, de cătră acel netrebuitoriu.Acest depe urmă prin lucrarea fierei să deosăbeşte din himus [177] (bucatele desfăcute) ca o hemică preţipitate seau aşăzătură, şi unindu-se cu pigmentul fierei, să scoate afară; iar cel dintăi, adecă trebuitoriu pentru viaţă, sugîndu-se decătre vazele laptelui (vasa lactea) ca hilus (chylus) se pregăteşte spre mai departe lucrare, trecînd apoi după o gradată formaţie ca o parte întregitoare în cîtimea sîngelui. Fierea nu numai că trebue să fie în o îndestulătoare măsură spre isprăvirea acestei însămnătoare lucrări, dar şi a ei însuşire şi consistenţă să fie regulată, adecă: nici pre supţire, apoasă, dar nici iute, săpătoare, rîncedă, pre tare decarbonizată (fierea neagră, atra bilis), foarte îndesită (inspissirt) seau foarte amară. Cea întăi însuşire o capătă ea din băutura multor umezele apoasă şi supţietoare mai ales în vremea mesii seau îndată după masă; iar dinprotivă cele de pe urmă însuşiri i să pricinuesc adeseori din mînie şi scîrbă, şi atunce făptueşte ca o materie vătămătoare şi iritătoare asupra delicatelor peliţi a canalului maţelor, încît ea în loc de a să deşărta prin şezut, esă prin [178] vărsare, precum să vede aceasta la acii, carii au friguri de fiere, (febris biliosa). Sucul pancreatic (succus pancreaticus) slujeşte pentru alinarea şi tîmpirea lucrărilor fierii, însă şi această umezeală numai atunce poate săvărşi a ei lucrare, cînd ea în privirea cvantitativă şi cvalitativă este deosăbită în a ei naturale relaţii. Amîndouă aceste relaţii prin nemăsurata întrebuinţare a băuturilor spirtuoase să schimbă în aşa feliu, încît prin aceasta să naşte o proprie boala acestor ghindure, numită pirosis (Pyrosis), care să haracteriseşte mai cu samă prin o deasă rîgîitură şi vărsare a unei umezele acre şi apoase, mai ales în ceasurile dimineţii. Grăsimea are a ei hotărîre, adecă de a înpiedeca apăsarea şi freacarea părţilor una de alta, de a le sluji ca o apărătoare şi ca o perină, şi de a le da o formă rătundă şi plină. Pe lîngă aceste are încă şi scopos de a sluji ca un depozitariu, din care primim hrănitoare elemente în oarecare lipsuri proţesului hrănirei, precum aceasta lămurit să vede la animalele acele, ce petrec iarna dormind, care după acest somn rămîn cu totul [179] lipsite de grăsime. Deci grăsimea să poate privi ca o prisosinţă a materiei formătoare, care deosebindu-se din adunatele cîtimi a sucurilor, să aşează în oarecare ţelule seau borticele. Încît aceasta urmează a să face fără păşire peste hotarăle naturale, întru atîta nu să strică nici starea sănătăţii; iar dacă ea cu a ei formare păşeşte măsura firească şi agiunge la o îngrăşere peste măsură (Polysarcia Adyporcyre) apoi din aceasta să întîmplă feliurite înpiedecări în lucrările organice; părţile să depărtează din a lor firească poziţie şi legătură, se apasă şi se strîng la un loc, diametrul vazelor foarte se micşurează, simţitorimea nervelor se tîmpeşte, ţirculaţia sîngelui se întîrzie, se îngreuiază, şi în unele părţi opreşte cu totul, din care lesne să poate pricinui damla; inima să împiedecă în a ei lucrare, şi în acest chip să formează grămădiri apoase în mădulările dedesupt (Oedem) cum şi în deşerturile pieptului şi a pîntecelui. – Pentru aceasta Grecii, iar mai cu samă Spartanii precum şi Romanii avea oarecare legi împrotiva îngrăşerii, pe care o socotea [180] ca pe o fiică a molăciunei şi a înbuibării. Însă şi o dispoziţie trecătoare de la părinţi la fii, este în cele mai multe întîmplări singura pricină a îngrăşerii; dar adeseori să naşte aceasta şi din întrebuinţarea peste măsură a bucatelor şi a băuturilor foarte hrănitoare, mai vîrtos dacă va urma lipsă de mişcare şi îndeletnicire trupească; pe lîngă aceste nu puţîn agiută spre formarea grăsimei şi adesa slobozire de sînge, pre multul somn, foarte mărginita lucrare a duhului şi rara întrebuiţare a aerului proaspăt. Deci părăsirea tuturor acestor pricini a îngrăşerii la persoanele spre aceasta plecate, şi un din împrotivă chip de vieţuire, precum: bucate slabe mai ales din plînte, multă mişcare în aer slobod, îndeletnicire sufletească şi trupească, băuturi acre, foarte măsurată întrebuinţare a vinului, şi scularea de dimineaţă, vor opri formarea acestui rău, şi’l vor mărgini în fireştele sale hotară. Foarte netrebnică este băutura oţătului de vin întrebuinţată spre acest scopos, fiind că prin aceasta după cum ecsperienţia ni îmvaţă, să pricinuesc mult mai primejdioase boale decît oftigă şi înăduşală. [181] Cît de vătămătoriu făptuesc pornitele afecturi a cugetului asupra laptelui maicelor, şi cum îl prefac în o umezeală foarte iritătoare şi vătămătoare vieţii copilului, s’au vorbit mai sus. În urmarea unei deloc spaime seau răciri, se opreşte îndată această umezeală hrănitoare, şi în multe întîmplări să pricinueşte aceasta şi prin vătămătoarea întrebuinţare a corseturilor şi a blancheturilor strîmte, ce poartă femeile în vremea lactaţiei, adecă cînd dau ţîţă (Lactatio). Semînţa să pregăteşte în boaşe (Testiculum) din cele mai fine părţi a sîngelui, şi să aşează în beşicele săminţei (Vesiculae seminales). La o pre multă formare şi aşezare a acestei seminţe (semen virile; sperma) ce cuprinde în sine cea mai aleasă parte de sucuri, iarăsi se suge o mare parte din trînsa, şi se trage înapoi în cîtimea sîngelui. Pe de altă parte sîngura natură se agiută cînd este o aşa prisosinţă, prin oglindirea desfătătoarelor visuri în vremea somnului din care urmează curgerea săminţei (Pollution). Cu totul almintrelea urmează, cînd să scoate acea materie din locul său [182] prin fapta acea nelegiuită şi defăimătoare naturei şi legilor ei adecă prin onanie (Onanie), care singură cu cea mai mare asprime să pedepseşte. Nu este aice locul, ca să trătăm pre larg despre vătămătoarele urmări, ce aduce această nelegiuită fantă binelui întregii ghenereaţii; cu toate aceste noi vom zice, că ea este foarte vătămătoare atît sferii sufleteşti cum şi cei trupeşti, slăbindu-le şi stricîndu-le peste măsură, încît pe duh îl aduce la tîmpie dobitocească, vădind numai slabe urme a hotărîrei sale de mai nainte; iar trupul să ruiează din temelie, şi întru atîta să slăbeşte, încît cea mai mică vătămătoare înrîurire dinafară este în stare a-l strica de tot. (Cel ce va voi să ştie mai cu deamăruntul urmările acestei nelegiuri, cetească cartea lui Tisot în limba Ghermană: despre Onanie). La secsul femeesc în urmarea acestei nelegiuiri numite masturbaţie (Masturbatio) să formează foarte multe boale inflamatoare a părţilor, ghenitale în organele secsuale, precum curgeri îmvîrtoşeri, umflături, şi altele. Încă mai vătămătoare este fărădelegea acea [183] cunoscută supt nume de pederastie (Paederastie) seau sodomie (Sodomiterei), pe care în zilele de astăz mulţi bărbaţi mai ales în Franţia o fac, şi care acelora ce să lasă supuşi la o aşa dobitocească faptă, le pregăteşte în cele mai multe întîmplări un foarte jelnic sfîrşit. Căsătoria este cel mai bun şi singurul mijloc de a pune o stavilă tuturor acestor nelegiuite abateri şi greşele împrotiva naturei; Toate alte chipuri ce am voi a întrebuinţa spre ferirea acestor greşele, rămîn în cele mai multe întîmplări zădarnice. Pentru a să putea opri vărsarea săminţei, ce urmează adeseori noaptea, singurul mijloc feritoriu este de asemine căsătoria. Formarea ecscrementului (materie de lepădat) pe toată ziua la un om sănătos, poate să fie de 4–5 unţe. Dacă această cîtime de ecscrement, ce este neapărat a să da afară, să ţîne mai multă vreme în maţele cele groase precum şi în canalul maţelor, atunce părţile ei cele fluide să primesc de cătră vazele sugătoare, [184] şi în acest chip părticelele acele umplute cu aburi mefitici să amestecă cu sucurile; cînd pe de altă parte prin mai multa ţînere şi întărziere a cîtimei vîrtoase să pricinueşte apăsare şi iritaţie maţelor, şi vazelor de trînzi, născîndu-se prin aceasta încă şi sîngerări, boţuri precum şi putrezirea ecscrementului. Ca o regulă de căpitenie în această privire să însămnează aceasta: să ne obicinuim a eşi afară la o vreme hotărîtă, care este cea mai potrivită în ceasurile de dimineaţă. Persoanele, ce pătimesc de încuere seau sînt înclinate spre aceasta, bine vor face, dacă vor părăsi toate bucatele următoare, precum sînt acele de plînte păstăioase; de asemine şi vinurile constringhente şi încuetoare, precum sînt: vinul de pontac şi cele roşi tari, de asemine ceaiul. Udul este de doî feliuri, adecă: cel din băuturi, ce este mai totdeauna limpede şi apos, şi cel din bucate vîrtoase, ce este mai gros. Multe substanţii împărtăşesc udului haractirul lor, precum de pildă: terpentinul îi dă un miros de violă, şi [185] sparanga un miros foarte neplăcut. Udul să pregăteşte în rărunchi, agiunge prin canalul udului în beşica udului, şi de aice prin puterea contractivă a întoarcerii beşicei, cum şi prin împreună lucrare a gurei beşicei (Sphincter) în ţevia udului (Urethra). Cîtimea udului ce să sloboade în curgerea unei zile la un om mare este de 2 funţi, uneori mai mult, alteori mai puţîn. În privirea însuşimei, consistenţiei şi colorului udului să însămnează următoarele: Udul sănătos trebue: 1 să fie nici pre gros, tulbure şi zăros, nici să seamene cu acel a vitelor albe (urina jumentosa); să nu facă o aşezătură năsipoasă, flegmoasă, tărîţoasă seau făinoasă (urina lateritia), dar nici să înfăţoşeze pe deasupra ca o peliţă grasă, să nu sloboadă miros foarte neplăcut, dar nici să fie cu totul fără de miros; ci mai ales limpede spumătoriu, să facă după puţină vreme o mică aşezătură, să sloboadă un miros propriu (ammoniacalischen Geruch), să nu vădească mare iuţală, şi în sfîrşit să nu lesă pe pînza udată cu dînsul pete galbine. [186] 2. Udul trebui să iasă nici cu simţire de durere seau ardere, nici cu greutate, dar nici împrăştiet seau în picături, ce slobod, cu înlesnire şi ca un riu măsurat. 3. El nu trebui să fie nici pre închis, negricios, îmfocat seau roşu, dar nici de tot apos, ci să aibă un color galbăn alămiu. Însă aceste hotărîri adeseori să abat din regulă în privirea cvantităţii, cum şi în privirea colorului şi a însuşirei udului, care să schimbă după vîrstă, anotimp, şi după chipul vieţuirei, după cum să întrebuinţază mai multe seau mai puţine băuturi. Aşa vara să sloboade mai puţîn udu, decît iarna; aşa în vîrstă copilărească să sloboade mai mult udu, decît în vîrstă bărbătească, şi iarăş merge scăzînd în bătrîneţă. Aşa să sporeşte cîtimea udului foarte mult prin oarecare substanţă, precum: prin sparangă, pitrinjel, ţelină rădichi, ceapă şi usturoi, – care aceste doî din urmă împărtăşesc udului a lor speţific miros – apoi prin băutura vinurilor de Vin, de Şampanie, apă de Selt, prin bere albă şi apă răce. În sfîrşit după mîncare a multor bucate de carne şi udul [187] să face mai iute, mai rău mirositoriu şi mai lesne putrezitoriu, decît după bucate de plînte. Pe cît de potrivită este deprinderea din tinereţă, de a nu slobozi udul îndată după cea întăi îndemnare, prin care să pune temelia unei boale foarte supărătoare şi cu greu de vindecat, ce să însămnează cu următoare cuvinte: „Nu’ş poate ţînea udul” (Enuresis; Incontinetia urinae); pe atîta vătămătoare este îndelungata oprire şi ţînere a udului în beşică, (Retentio urinae) fiind că el ţiindu-se pre mult să iuţeşte, şi apoi poate pricinui inflamaţii a beşicei, peatră, udul cu sînge (Haematurie), ba încă şi cangrenă şi rumpere a beşicei. Pielea slujeşte omului: 1 ca acoperire şi apărare despre înrîuririle dinafară, şi este aceia, ce la copaci coaja. 2. Ca organ de simţire, prin care noi pricepem iritaţiile înrîuritoare asupra noastră. 3. Ca organ curăţitoriu, prin care să scot afară materiile vătămătoare prin transpiraţie. 4. Ca un organ abătătoriu de căldura animală, încît omul totdeauna este în ecvilibrie cu temperatura dinafară. [188] Pielea are foarte multe împleticituri de vaze şi nerve, şi stă în strînse simpatetice relaţii cu împleticiturile nervelor pîntecelui, de unde vine, că multe substanţii, precum: raci, scoice, culbeci, stridii, peşti nu bine fierţi, bucate de carne tare sărate şi afumate, păn şi fragii, în urmarea acestii simpatii pricinuesc la unele persoane bube pe piele. De asemine şi înrîuriri psihice atacarisesc sistema pielii în mare grad. Aşa să naşte umflătura ace roşie pe piele (Erysipelas) prin o grabnică spaimă; împunsături prin piele în urmarea unei mari frici; pete pe obraz în vremea îngrecării femeilor, cum şi bubuşoare în forma coriului în periodul lehusiei. Mai cu samă lucrătoare sînt vazele pielii cele ecshalatoare (exhalirende, ce scot afară), şi cele sorbitoare (resorbirende ce trag în lăuntru); pe aceste din urmă să razămă anume însămnătoarea lucrare a feredeilor şi unsorilor. Aşa dar de foarte mare însămnare este acest organ, pe care mulţi oameni n’ul preţuescu după vrednicie, socotindu-l numai ca o acoperitură a trupului lor. Deci şi jignirea funcţiei sale cei de căpitenie adecă a [189] transpiraţiei pricinueşte cele mai mari vătămări sănătăţii, precum: catar, revmatismu, inflamaţii în lăuntru, giunghiuri, ba încă şi înţepeniri şi damla. Transpiraţia să îndămănează prin curăţenia şi căutarea cu bună orînduială a pielii, prin adesa priminirea cu schimburi curate, prin mişcare în aer slobod, însă nu cînd acesta este tulburat, răce-umed şi umed-cald; prin îndeletnicire trupească şi ţinere caldă a trupului, iar prin necurăţenie, viaţă trîndavă, lipsă de aer slobod, şi prin înrîurirea frigului, să împiedecă de tot. Mai toate boalele să pricinuesc din răceală, adecă din împiedecarea transpiraţiei, fiind că prin aceasta să ţîn multe necurăţenii în trup, care dau organelor din lăuntru o iritaţie împrotiva naturei şi inflamatoare. Sudoarea nu este altă, decît materia transpirătoare în formă de apă îmfăţoşată. Ea să naşte în urmarea unei însămnătoare iritaţii seau slăbăciuni a sistemei pielii, prin prea mare căldură, prin lucrarea ostenitoare şi mîncarea acelor substanţii, care înfierbîntă şi învălesc sîngele. Sudoarea [190] sănătoasă este caldă, limpede, şi nu pătează pînzurile albe; iar cea bolnavă este răce, lipitoare, galbănă-roşietică seau negricioasă. Sudorile de picioare şi de umere care mirosă greu, la multe persoane nu sînt nimic bolnăvicioasă, dar pot fi deacă să opresc, precum despre acesta s-au vorbit mai sus. Ce să atinge de perspiraţia (perspiratio) seau răsuflarea prin plămîi, de a ei însemnătoare trebuinţă pentru ţînerea iconomiei animale, şi de a ei relaţie cătră atmosfera ce ni încongiură; s’au vorbit la capitul despre aer. Aşa dar prin mijlocirea acestor patru de căpitenie organe curăţioare, adecă: prin plămîi, piele, rărunchi şi canalul maţelor, să scot afară materiile cele netrebuitoare şi anume materia carbonată prin plămîi, materia apoasă prin piele, materia azotică prin rărunchi şi alte deosăbite materii prin canalul maţelor. Deci pe sloboda lucrare şi întregime a acestor patru canluri curăţitoare (Collutorien) să razămă stîlpii sănătăţii, şi nu este nicio boală, în care să nu fie împiedecată vre una sau alta, seau tustrele aceste din urmă în lucrările lor. [191] DESPRE CĂUTAREA ŞI PĂZIREA OCHILOR. Ochiul este una din cele mai delicate formaţii a organizmului ominescu. El primeşte nervele sale deadreptul din crieri, stă cu cele mai însămnate măruntae într’o împreună simţitoare relaţie, şi are o foarte îndeplinită putere de mişcare. Ochiul este însă tot odată cel mai deosebit organ; în a lui alcătuire să vede un deosebit organizmu, care poate a să bolnăvi pănă în cele mai mici părţi a sale, vădind aceasta lămurit prin deosebitele reflecsii. Pentru aceasta dacă moare ochiul în însuşimea lui adecă ca un organ a vederei, apoi aceasta este persoanala lui moarte, care însă nu pricinueşte deasemine moarte şi întregului organizmu. Plămînile şi ochii sînt doî formaţii, care slujesc celor mai înalte scoposuri trupeşti şi sufleteşti, adecă cele întăi prin respiraţie, care este izvorul vieţii trupeşti, şi cei depe urmă prin vedere, care este izvorul luminei duhului. Aerul şi lumina sînt [192] cele mai nepreţuite bunuri a vieţii aceştia, şi simiţirea, cu care să arată acii ce au şezut închişi multă vreme în locuri întunecoase şi cu aer stricat, cînd să scot afară întăia dată, de să umple pieptul lor de aer proaspăt şi văd vesălitoarele raze a soarelui, dovideşte lămurit, că aceste strîns unite daruri cereşti sînt cele mai nepreţuite. Amîndouă aceste organe, plămînile şi ochii, sînt supuse celor mai multe vătămări din afară, şi aceşti din urmă cu atîta mai vîrtos din pricina măestritei lor alcătuiri despre care precum s’au zis, fieşcare părticică poate îndeosebi a să bolnăvi. Plămînile şi ochii să odihnesc mai puţîn în lucrările lor, şi amîndouă aceste să întrebuinţează mai mult. Pentru aceasta căutarea ochilor, ca a unor părţi, de care noi avem totdeauna nevoe, trebueşte mai cu deosebire a să lua în băgare de samă, pentru ca în a lor lucrări s’ăi putem păstra nevătămaţi, pe cît ne va fi prin putinţă. Această căutare atîrnă: A: De la neapărata curăţenie a ochilor şi [193] ferirea lor decătră vătămătoarele înrîuriri dinafară. B: De la relaţia lor cătră lumină, şi C. De la feliul vieţuirei în privirea cătră sănătatea trupească şi sufletească, încît acesta are înrîurire asupra sănătăţii ochilor. În privirea cea dintăi să păzim următoarele: 1. Să ne spălăm ochii dimineaţa cu apă proaspătă de izvor, care să poate face mai bine, dacă vom uda o pînzătură de in în mai multe pături învălită, şi cu dînsa prin o lină apăsare vom curăţi ochii din toate părţile, totuş această spălare să nu o facem îndată după sculare, fiind că ochiul încă să află în transpiraţie, a căriia împiedecare este totdeauna vătămătoare. Apa caldă pentru această treabă nu este bună, fiind că aduce mai cu samă vătămare şi slăbire organelor viderei. 2 De asemine trebue a ne îngriji, ca să ne ştergem tot în aşa chip ochii de ori ce necurăţenie, precum: de năsîp, fum, colb, aburi, ş.a. 3. Să ne păzim ca să nu alergăm împrotiva [194] vîntului, şi să nu punem ochiul împrotiva tragerii aerului, seau dacă au întrat ceva în lăuntru, să nu frecăm pre tare, fiind că prin aceasta lesne ni să poate pricinui inflamaţie. 4. Dacă sîntem foarte înfierbîntaţi, şi faţa este asudată, să nu ne spălăm îndată cu apă răce pe la ochi, fiind că prin aceasta deodată poate a să întîmpla pierderea viderei. 5 Mai cu samă vătămătoare sînt aburirile mineralice şi metalice, mai ales acele, care esă din plumb şi argint viu; dar şi înrîurirea mirodeniilor foarte iritătoare, precum: a usturoiului, a cepei, a rădichei şi a piperiului de asemine sînt vătămătoare; fiind că prin a lor iritaţie pricinuesc vărsare de lacrămi, o adesă ştergere şi frecare la ochi. 6. Să nu ne punem pre aproape de foc, fiind că în urmarea unui mai mare grad de încălzire, lesne să poate pricinui iritaţie inflamatoare organului viderei. În a doua privire slujesc următoare reguli: 1. O deopotrivă împărtăşire de lumină este cel întăi lucru, pe care avem să’l luăm în [195] băgare de samă, căci fieşcare pre multă şi nu deopotrivă luminare este vătămătoare. 2. Să ne păzim de răpedele schimbări între întuneric şi lumină, fiind că ecsperienţia ne îmvaţă, că persoane care au şezut multă vreme în închisori subpămîntice, cînd s’au scos afară, de odată au orbit. 3. De asemine să nu privim multă vreme la soare seau la şerpiturile fulgerului, fiind că prin aceasta încă să poate pierde viderea, şi anume în urmarea unei peste măsură iritaţii a nervelor viderei. 4. Seara într’amurgul şi foarte dimineaţa nu este bine ca să lucrăm cu lumînare, ci să îngăduim puţin, mai ales dacă sîmţim lăcrămare, amestecare a objetelor, durere de cap şi mai cu samă îngreuere pin pregiurul ochilor. Dacă nu luăm în băgare de samă aceste sămne şi urmăm lucrul mai departe cu deasămine silinţă în curgere de o îndelungată vreme, apoi pierdem pe încet puterea viderei cu totul, încît nici o alifie, nici o apă de ochi, nu este în stare a ne înturna iarăş acest nepreţuit odor. [196] 5. Să părăsim multa cetire a cărţilor ce sînt tipărite cu litere mărunte, mai ales la luminare mesteşugită. 6. Patul să fie aşăzat aşa, ca ochii să nu vie în dreptul ferestii, fiind că razele luminei căzătoare asupra ochiului decurînd deschis, fac o vătămătoare iritaţie; iar nefiind cu putinţă aceasta, să umbrim fereasta cu perdele seau rolo. De asămine să nu îndeletnicim ochii cînd razele soarelui vor bate drept pe masa unde lucrăm, căci aceasta pricinueşte ochilor o iritaţie mai tare şi mai vătămăoare. 7. Ochi întunecoţi, mai ales negri trebue cu mai mare îngrijire a să cruţa, decît acii de coloruri deschise, fiind că la cei dintăi precum neadevereşte ecsperienţia, să poate lesne întîmpla pierderea viderei prin ţăpenirea nervelor. 8. Să nu punem luminarea drept dinaintea noastră, ci mai mult în partea stîngă, pentru ca la lucru să depărtăm umbra mînei; para lumînării să nu fie tot într’o linie cu ochii, fiind că prin aceasta să îndeasă foarte tare razele luminei în ochi, şi ne aduc vătămare. [197] Cea mai bună poziţie ziua cînd lucrăm la masă este, ca lumina să ne vie din partea umărului stîng; cu spatele cătră fereastă seau cu faţa la ea, nu’i bine de şezut, fiind că în întîmplarea de pe urmă ochiu are pre multă lumină, iar în cea dintăi dinprotivă trupul face o umbră asupra lucrului. 9. Nu trebue să cetim seau să scriem în vreme cînd mergem seau călătorim, fiind că prin necontenita mişcare pierdem din ochi punctul viderei, şi apoi pentru statornicia sa ne trebueşte mai mare osteneală; s’au însămnat, că dacă urmează asemine îndeletnicire cîtăva vreme, apoi sîmţim o greutate împregiurul ochilor. 10. Să schimbăm adeseori lucrarea şi să nu ne îndeletnicim îndelungat numai tot cu acelaş objet, precum este şi proverbul: „schimbarea ne veseleşte” Varietas delectat. 11. La lucrarea de seară să pot recomendui mai cu samă lampele, pentru că ele împrăştie în toate părţile o deopotrivă lumină. Umbrelile puse la lampe de şi împiedecă această deopotrivă împrăştiere a luminei în odae, totuşi sînt foarte priitoare ochilor [198] iritabili şi slăbiţi, mai ales dacă vor fi de materie verde nelucitoare şi neprevăzie. 12. Văpsaua verde este ochiului cea mai plăcută, iar toate celelante coloruri deschise a odăilor, precum galbăn-deschis seau roşu, nu sînt priitoare ochilor. Să ne obicinuim încă din anii tinereţilor a privi lucrările cu amîndoi ochii, şi îndeobşte să ţînem amîndoi ochii tot într’o direcţie, căci la dinprotivă urmare ni să pricinueşte acea desfigurătoare căutare încrucişată, care după o îndelungată deprindere, cu greu se poate îndrepta. 14. Ca material arzătoriu pentru luminare să întrebuinţează oloiul, seau, ceară, şi în vremile mai nouă gazul. Luminarea de ceară este mai plăcută şi mai lină; iar luminarea de său nu este prea bună din pricina că face flacără mişcătoare. Săul şi oloiul nefiind de soiu bun, apoi fac o evaporaţie neplăcută şi văămătoare atît plămînilor cît şi ochilor. Gazul din pricina necontenitei mişcări tremurătoare, precum şi pentru că răvarsă asupra lucrurilor luminate, o lumină foarte strălucitoare şi [199] flăcărătoare, nu este priitoriu ochilor delicaţi. Undelemnul curat este cel mai bun dintre toate materialurile de ars. 15. Foarte bine este dacă precît ne va fi cu putinţă, vom îndeletnici ochii la privire în depărtare, spre a întări puterea viderei. Precum fieşcare sîmţire pentru a să întări şi a să îndelini pe cît să poate, trebueşte adeseoari a să îndeletnici, de asămine urmează şi cu viderea, care este hrana trupească a ochiului (pabulum vitae); şi persoanele acele negrijesc cu totul aceasta, sînt mult mai adeseori supuse vătămărilor dinafară. 16. Pentru aceasta şi timpuria înarmare a ochilor cu ochelari – care în zilele noastre este un feliu a modei, de şi mai puţîn decît în anii trecuţi – nunumai că nu este folositoare pentru întărirea vederii, ce încă dinprotivă slăbitoare. Timpul cuviincios a purtării ochelarilor este atunce, cînd sîmţim o adevărată slăbăciune a viderii, precum să întîmplă aceasta la persoanele acele scurte la videre. Ochelarii buni trebue să fie netezi la pipăire, [200] să nu aibă asprime, gropiţe, năsip, dungi seau beşici. Stecla mai ales să fie curată, de deopotrivă grosime convecsitate; şi să se potrivească foarte bine după puterea viderei. De asemene nu trebue să fie steclele deopotrivă, fiind că ochiul drept mai totdeauna priveşte cu mai mare agerime la lucruri, de cît cel stîng. Deci să ne alegem aşa feliu de ochelari, carii să arăte objeturile curate şi lămurite, fără să le mărească; ochelarii, carii arată lucrurile cu agerime, slăbesc în curînd fireasca putere a viderei şi fac întrebuinţarea lor pentru totdeauna neapărat trebuitoare. Îndeobşte vătămătoare este adesa întrebuinţare a perspectivelor, precum aceasta este modă la teatruri; de asemine a lornetelor, a microscopelor, a steclelor măritoare, a steclelor prin care să vede în depărtare şi a steclelor de aprins, care aceste din urmă în urmarea unii îndelungate petreceri a ochiului pe objetul şi punctul foarte luminat, poate pricinui păn şi de istov pierdere a viderii prin ţăpenirea nervelor ei. Doftorul Becher zice: „Totdeauna văd înaintea ochilor [201] mei figura unui om, carile prin această ră deprindere s’au nenorocit. Acesta era un tipograf, carele fără a lua în băgare de samă tristele urmări, îşi aprindea în toate zilele liuleaoa cu steclă aprinzătoare şi să bucura cu plăcere de lucrarea steclei. Cînd îndrepta ochii săi la lucru, atunce spre mirarea lui afla, că literile lucesc şi să amestecă, însă el nu băga samă de aceasta, şi socotea, că ar fi din oarecare altă pricină, pănă cînd s-au îmfăţoşat albaţa neagră (gutta serena, amaurosis), care precum este ştiut, nu să poate vindeca, şi aşa păn la moartea sa nu iau folosit nimică mijloacele orînduite de cii mai vestiţi doftori”. În a tria privire adecă în privirea dietetică slujesc următoarele reguli: Spre vătămarea ochilor este pre multa şedere, mîncarea multă a bucatelor grele de mistuit şi umflătoare, fiind că din aceste lesne să pricinueşte încuere, din care să nasc conghestii spre cap, care pot pricinui păn şi de istov pierdere a viderei; de asămine vătămătoare este întrebuinţarea băuturilor spirtoase iritătoare şi înfierbîntătoare, lipsa [202] mişcării în aer slobod, căci acesta este cel mai bun feredeu pentru ochi, vătămătoarele evaporaţii de tot feliul, îndelungata plîngere; fiind că rămîind lacrămile în ochi mai multă vreme, prin amestecarea lor cu aerul atmosferic, se iuţesc şi se fac iritătoare, vătămînd nervosul aparat a organelor slobozitoare de lacrămi; desfrînările amorului, precum şi toate altele, care pricinuesc o mai însămnată pierdere de umezele, asăminea adesa sloborzire de sînge, iar între toate ruşinata fărădelege a onaniei, care face ochiul fără lucire, posomorît, şi tulburat. Tot odată să nu purtăm, precum s’au mai zis, legături şi băsmale de grumaz strîmte, precum nici strae care ar strînge foarte tare trupul nostru. DESPRE CĂUTAREA ORGANULUI AUZIREI. Urechea, fiind tot în asăminea apropiere ca şi ochiul de organul central a sistemei nervelor şi a crierilor, este de asemine o formaţie foarte nervoasă. Nervele auzului stau în o strînsă legătură cu acele a feţii, a limbei [203] şi a ochilor, şi pentru aceasta urechea s’ar putea numi poarta celor mai multe sîmţiri, dar tot odată şi cuibul multor boale, care apoi să întind asupra tuturor celoralante părţi a trupului. Precum toate simţirile, de asemine şi aceia a auzului spre a să îndeplini, cere o treptată îndeltnicire, prin care ea să subţiiază şi să face mai ageră, însă abuzul îi aduce vătămare. Înrîuririle foarte cutremurătoare pot pricinui pe loc asurzire, prin o peste măsură iritaţie a nervului auzirei (Nervus acusticus); de acest feliu sînt: loviturile puternice peste urechi, vuetul cel tare a tunurilor pricinuitoriu de plesnirea dobei (chorda timpani), strigările fără de veste în urechi α. Toate vătămătoarele înrîuriri, care sînt crierilor spre stricăciune, pot de asemine să vatăme şi organul auzului, pentru aceasta slăbirea auzului seau asurzirea sînt mai tot deauna tovarăşi inflamaţiei crierilor. Pierderea auzului să poate întîmpla nu rareori în urmarea oprirei seţernaraţiei obicinuite, precum d: p: a sudoarei de picioare, a trînzilor, iar mai ales a curgerii de sînge din nas, ş.a. [204] precum şi prin multa întrebuinţare a băuturilor spirtuoase, şi prin desfrănări trupeşti. Una din cele mai obicinuite şi nebăgate în samă pricini a asurzirei este învărtoşerea cearei de urechi; drept aceasta urechile trebue în toate zilele să se curăţească de această materie, însă tot odată este pe de altă parte vătămătoare multa curăţire a acestui organ cu urechelniţe, care sînt adeseori foarte spre stricăciune. Grabnica împiedecare a transpiraţiei cînd este trupul înfierbîntat, pricinueşte catarul de urechi, care adeseori este foarte greu de vindecat şi aduce prea vătămătoare urmări; de asemine pricinueşte grămădiri de umezele, învîrtoşeri, umflături, şi în sfîrşit asurzire prin înpunoerea uneltelor din lăuntru a urechii, mai ales a aparatului osos. Tot acea pricină stîrneşte revmatismul urechii, carele negrijindu-se şi nefiind bine căutat, îndămănează adunare de umezele în luntrul urechii, slăbeşte prin aceasta auzul şi cu vreme îl strică de tot. Însămnătoare vătămări a zgîrcului urechii, mai ales prin înpungere, au pricinuit adeseori [205] cele mai primejdioase păn şi omorîtoare boale de nerve (tetarus). În sfărşit să ne ferim, ca să nu între în ureche insecte, sîmburi de cireşe, haliciuri, mazăre, ş.a. care prin a lor iritătoare înrîurire pricinuesc mari dureri (Otalgie) şi inflamaţia de urechi (Otitis), care aceasta din urmă adeseori să curmă numai prin moarte. DESPRE CĂUTAREA ORGANULUI MIROSIREI. Membrana mucoasă a nasului este adeseori supusă celor mai mari vătămări. Despre nepriincioasa înrîurire a tragerii tabacului s’au vorbit mai înainte, precum şi despre vătămările mirosurilor tari şi ameţitoare. Dacă prin abuz se tîmpeşte simţitoimrea membranei mucoase a nasului şi putinţa iritaţiei a nervei mirosirei (Nervus olfactorius), atunce prin aceasta pierde omul un mijloc de căpitenie, prin care în grele leşinări ar putea a să trezi cu agiutoriul mijloacelor tare mirositoare, precum este spirtul de ţiperig, [206] şi altele. Fiind că deşertul nasului stă în relaţie cu deşerturile fruntei (Sinus frontales) cu deşerturile fălcilor (antrum Itighmori), cu deşertul gurei, cu a gîtiţei, şi cu urechea prin mijlocirea ţeviei eustahice, ce să sfîrşeşte în deşertul gîtiţei, în sfîrşit cu ochiul prin canalul nasului, şi cu crierii, apoi să înţălege, că vătămările nasului pot aduce vătămătoare urmări şi pentru celelante. Aceasta să întîmplă mai obicinuit în urmarea catarului de nas, prin care să formează inflamaţie, înpunoere, moloşare, şi alte umflături a pielii mucoase, iar din umflătura nasului (Ozaena nasalis) adeseori să pricinueşte cel perit la oasele nasului, la care întîmplare punoiul să împrăştie în sus numitele deşerturi, şi le face stricăciune; iar dacă sapă pin păretele osos a crierilor şi îş face drum la dînşii, precum să întîmplă cîte odată, atunce pe loc urmează moarte. Asemine trebue de tot a să părăsi şi obiceiul cel rău a tinerimei, de a băga în nas glonţişoare, mazăre şi altele, şi apoi a le scoate [207] pe gură, precum şi multa frecare cu degetele în nas, din care să pricinueşte iritaţie membranei mucoase. În sfîrşit să nu să ţie mucii multă vreme în nas. DESPRE CĂUTAREA PIELEI. Cît de înămnătoare este pielea şi a ei lucrări, s’au vorbit la mai multe locuri, mai ales la capitul despre evaporaţia pielei. Regulile de căpitenie pentru căutarea şi buna îngrijire a pielei sînt, spălarea, fereduirea, curăţenia schimburilor şi a aşternutului, precum şi umblarea prin aer slobod. Faţa, mînile, grumazul şi ceafa trebue să se spele în toate zilele, pentru care apa răce este cea mai bună, fiind că nu numai curăţă pielea, dar mai face asupra ei încă şi o înrîurire întăritoare. Iar dacă ne vom spăla cu apă caldă, apoi să nu eşim îndată afară, fiind că pielea obrazului poate crăpa. Pentru bărbaţii, a cărora piele este mai învîrtoşetă, foarte bine slujeşte frecarea pieptului cu perie moale înmuetă în apă răce. [208] Însă apa călduţă ca de varu totdeauna este mai bună decît acea foarte răce, pentru acea cea de ploae face bună lucrare, din care pricină să întrebuinţează şi ca mijloc de înfrumuseţare (Cosmeticum). Soponul bun, curat face pielea netedă, întră în pori şi’i curăţeşte foarte bine, iar toate celelante feliuri de sopon mesteşugit şi compus din oloiuri eterice şi aromate iritătoare, – afară de soponul de tărîţă de migdale, – lesne înfierbintează vazele pielei, şi pentru aceia nu sînt folositoare. Ce să atinge de scăldare seau fereduire, apoi aceasta este cel întăi mijloc păstrătoriu sănătăţii şi feritoriu de boale, care folos era cunoscut păn şi la cele mai vechi popoară. Feredeul răce întăreşte sistema nervelor şi mai ales pielea, fiind cel mai sigur mijloc spre depărtarea înrîuririlor atmosferice. Însă nu este folositoriu pentru persoanele ce au prea mult sînge, şi pătimesc de conghestii spre părţile din lăuntru, precum şi pentru femei cînd sînt la fire, fiind că prin înrîurirea răcelii să favoreşte pre mult năvălirea sîngelui spre organele din lăuntru, şi [209] să împiedecă curgerea sîngelui, care slujăşte spre păstrarea sănătăţei relative. Iar din protivă oamenii cu sistemă a pielii simţitoare, lesne iritătoare şi supusă vătămării de fieşcare înrîurire a temperaturei, ar trebui să se deprindă cu întrebuinţarea apei răci, ca prin aceasta depărtînd iritaţia şi slăbăciunea pielei, să scape pentru tot deauna şi de boalele pricinuite dintru acele, precum mai cu samă de boalele cataralice şi revmatice. Ce regule sînt de păzit la scăldarea în ape răci, mai ales în acele curgătoare, s’au arătat mai sus. Feredeul fierbinte aduce slăbăciune, şi avînd o temperatură mai mare decît acea a căldurei animale (30 grade romiur), atunce poate să se întrebuinţeze numai în oarecare întîmplări de boală; iar din protivă feredeul puţîn cald este foarte folositoriu, poate desface închegările din lăuntrul măruntaelor şi a depărta colicile, mînă umezelile de la centru spre periferie, îndămănează prin aceasta evaporaţia, şi este foarte folositoriu persoanelor pline de sucuri şi plecate spre boale inflamatoare şi colicoase. [210] Tot aceste bune lucrări fac şi feredeile calde de picioare, care între altele slujesc pentru abaterea sîngelui de la părţile de sus. Este o zicere veche: „Că unde este iritaţie, acolo urmează şi năvălire de sucuri (ubi stimulus, ibi affluxus)”, şi deacă voim a face această abatere mai sigură apoi să prifacem feredeul de picioare cu materii iritătoare, precum cu cenuşa, sare; muştar, oţăt, ş.a. Dacă negrijim curăţenia picioarelor, apoi să formează sudori rău mirositoare, umflături şi alte boale, pentru care pricină cel puţin de doaă ori pe săptămînă trebue a să face feredee de picioare, şi apoi a le şterge bine. Persoanele care fac sudori rău mirositoare la picioare, bine ar face să pue în feredeu şi puţin rachiu, prin care pielea să întăreşte, şi întrebuinţîndu-se aceasta o îndelungată vreme, apoi încetează şi acea peste măsură asudare. Suliminirea pielii cu materii vătămătoare, precum cu stambă (cerussa) este foarte de sticăciune sănătăţii acestui organ, îmiedecă transpiraţia prin închidierea porilor şi slăbeşte [212] vazele pielei. Despre trebuincioasa curăţenie a îmbrăcăminteui şi a aerului s’au vorbit la locul cuvenit. DESPRE CĂUTAREA DINŢILOR. Dinţii slujesc omului: 1. Spre mestecarea şi sfărmarea bucatelor, 2. la vorbire, şi 3. Pentru rătunzimea şi frumuseţa feţei. Dinţii sănătoşi, precum s’au mai zis, sînt un sămn a îndelungatei sănătăţi şi a unei vieţi lungi. Căutarea lor este deci cu atîta mai neapărată, devreme ce de la dînşii atîrnă deplina mistuire a bucatelor. Pentru păstrarea dinţilor slujesc următoare reguli: 1. Îndată după sculare să ne curăţim bine gura şi dinţii prin clătire cu apă nu prea răce, de asămine înaintea culcării, ş să’i ştergem bine cu o pînzătură de in seau cu un burete de dinţi. Tot această regulă să se urmeze după masă, precum şi după mîncarea ori căruia feliu de bucate mai acru seau iritătoriu. [212] Dacă am voi a întrebuinţa pentru curăţirea dinţilor periuţe, apoi aceasta să fie moale de păr de capră, pentru ca să nu să vatăme ginginea, şi să nu se încrunte. Cel mai bun prav de dinţi este cărbunele de lemn pisat mărunt; însă periuţa de dinţi şi pravurile numai atunce să se întrebuinţeze, după ce s’au aşezat pe dinţi mîl, şi alte necurăţenii; iar după ce s-au făcut această curăţire, apoi iarăş să începem a întrebuinţa clătirea gurei cu apă, mai ales după ce luăm doftorii, pentru că aceste de multe ori au în sine materii iuţi, acre, seau sărate. 2. La masă pe lîngă carne să mîncăm totdeauna şi pîne, spre a împiedeca întrarea bucăţelelor de carne între dinţi, fiind că acele lesne încep a putrezi şi pricinuesc cel perit la dinţi. Tot pentru acest sfîrşit să scobim dinţii îndată după masă cu o scobitoare, din care cele mai bune sînt penele ascuţite, pentru că să îndoesc, iar după aceste vin cele de lemn, şi în sfîrşit cele de metal, vîrvurile furculiţelor, şi a boldurilor, care sînt cele mai răle dintre toate. [213] 3. Să nu mîncăm bucate nici prea răci, nici prea fierbinţi, nici prea acre, prea amară şi prea sărate. Mîncîd mult zahar, seau alte lucruri dulci se negresc dinţii şi se vatămă. 4. Să nu mestecăm bucatele numai pe o parte, ci pe amîndouî părţile deopotrivă, pentru că prin aceasta acii carii să întrebuinţează la mestecare, să slăbesc mai curînd, iar de acii carii nu se întrebuinţează, lesne să pot lipi rămăşiţuri de bucate. 5. Să ferim dinţii de ori care puternică opintire, precum de stricarea nucilor, a sîmburilor de cireşe, de tăere cu dinţii a strunelor şi a aţelor, de scoaterea dopurilor, ş.a. fiind că prin aceste să aduce cea mai mare vătămare a zmalţului dinţilor. Tot asemine vătămare pricinueşte şi multa tragere a tiutiunului; la care împregiurare dinţii să negresc şi să slăbesc. 6. Să ne ferim de grabnica schimbare a temperturei aerului, precum şi de aburii metalici, iar mai ales de acii a argintului viu. DESPRE CĂUTAREA PĂRULUI. Părul slujeşte omului nu numai pentru apărare [214] şi acoperitură, ci este tot odată şi un slab ducători de căldură, adecă el concentrează căldura şi nu o slooade lesne, deci siguripseşte pe trup despre prea multa eşire a căldurei; părul fiind o continuaţie a sistemei pielei, îndămănează evaporaţia şi trage la sine materii din atmosferă, precum aceasta să vede în timp umed, umed-răce şi ploos, cînd părul îşi pierde a sa elatiţitate, umplîndu-se cu umezee din aer. Vestitul doftor I. P. Franc zice: „Cît de mare este înrîurirea nervelor asupra sistemei părului, o dovedesc cumplitele dureri, ce să simţesc la zmulgerea firelor de păr, încît păn şi persoanele ameţite, iarăş s’au trezit prin această operaţie. Acea înrîurire să dovedeşte încă şi din observaţia, că la o mare înspăimîntare părul să rădică în sus, şi uneori să îngălbineşte.” Aşa s-au făcut părul cel frumos a Mariei Antoanetei nenorocitei soţii a lui Lodovig XVI în o singură noapte alb ca omătul. Pentru căutarea părului slujesc următoarele reguli: [215] 1. Adesa curăţire a părului, ce să face prin pieptănare în toate zilele, spre a-l curăţi de mătreaţa aflătoare între dînsul, care astupă porii şi împiedecă transpiraţia. Spre această curăţire a părului să întrebuinţează pieptinii rari şi deşi precum şi perii. Pieptenii rari nu agiung păn la piele, şi slujesc mai mult pentru dispărţirea şi îndreptarea părului, iar cii deşi curăţă totodată şi pielea capului, însă dinţii să nu fie foarte ascuţiţi, ghimpoşi seau crăpaţi. Periile slujesc pentru curăţirea mătreţii de pe piele. Spălarea părului cu apă în toate zilele este spre vătămare, mai ales părului închis, îl face aspru, uscat şi în curîndă vreme sur; fiind că prin acea adesă spălare să pierde grăsimea părului, ce este neapărată pentru buna păstrare a lui. Pentru aceia bine este a-l unge tot deauna după spălare cu undelemn seau pomadă, ca prin aceste să se îndeplinească pierderea grăsimei naturale a părului. Cea mai bună pomadă este acea din măuvă topită şi amestecată cu zamă de alămîe. Asemine să pot recomendui untul de macasar, de migdale şi cel de flori din Sviţera. [216] 2. Să ne ferim de răcirea părului cînd este asudat; să nu ardem adeseori părul cu fier, prin care el îş pierde firească sa lucire, şi cade lesne; să nu pudruim părul, fiind că pudrul pe deoparte astupă porii, pe de alta fiind amestecat cu părţi varoase şi oloiuri iuţi, este vătămătoriu; să nu spălăm adeseori părul cu ape iritătoare şi spirtoase, precum cu apă de coloni şi spirt; în sfîrşit să nu ţînem părul strîns legat multă vreme. 3. Să întrebuinţăm aerul slobod. Pielea şi părul au o sistemă veghetativă şi pentru aceasta li merge bine mai ales la aer slobod. [217] [218] VOCABULAR. Seau tălcuirea unor cuvinte tehnice întrebuinţate în această carte. [Ist. Nat. însămnează Istoria Naturală]. A. Abnormitate, abatere de la o sistemă. în Ist. Nat. Absolut, neatîrnat. Abstract, lucru care numai în idea noastră eczisteşte. Abuz, ră întrebuinţare. Azot, acel feliu de aer, care ni lipseşte de viaţă. Activitate, lucrarea, energhie. Actul, lucrarea. Alteraţii, grabnice schimbări. Amfibii, vietăţi, care trăesc pe pămînt şi în apă. Analoghie, asămănare. Animal, dobitoc. Anotimp, timpurile anului. Antimoniu, un metal fraged samănă cu cusitor. Antropologhie, învăţătura despre om. [219] Apoplecsie, damlaoa de crieri, car ni ia deodată puterea, de a ne mişca după voinţă. Arac, un feliu de rachiu ce să face din orez. Armonie, unire mai multor lucruri seau conglăsuire ţintitoare spre un scopos. Aromate, să numesc toate acele substanţii, ce sînt mirositoare. Aromatic, foarte mirositoriu. Artritis, durere pe la încheeturi sau podagra. Atomsferă, aerul ce încungiură tot pămîntul, şi în care se fac lucrările meteorice. Afecturi, simţiri împătimiri. B. Bigoterie, trufie, ipocrizie. Blondin, bălan. Brutalitate, neînfrînat ca un dobitoc. V. Vaze, mici canaluri seau drumuri, ce cuprind în sine umezele în trupurile animalelor. Ventilatori, ţevia cu morişca pusă la fereastă, prin care să face curăţirea aerului. Vine iugulare, vinele grumazului. Vîna porţii, un vaz mai mare al maiului, prin care întră sîngele în el. [220] G. Gazu, un feliu de aer. Garnizon, ostaşii aşăzaţi spre paza unei cetăţi. Gradaţie, treptăluirea. Gradu de Romiur, adecă termometrul după sistema lui Romiur arătătoriu gradurilor răcelii şi a căldurei. Grobienie, nedelicat fără bună creştere. D. Decarbonizaţie, deosăbirea sîngelui de părţile aerului numit Carbonic şi care nu sînt trebuitoare pentru vieţuire. Declamarea, rostirea din gură cu ton. Deosebiri, secreţii, acele lucrări, prin care în lăuntrul nostru să deosăbesc materiile cele trebuitoare pentru vieţuire din cele netrebuitoare. Despotismu, putere neatîrnată, adecă a face cineva acea ce-i place, fără a se îndrepta după legi seau regule. Destilat, limpezit, strecurat. Diarrie, treapăd mare, vintre. E. Evaporaţie, aburire. [221] Ecvilibrie, dreapta cumpenire. Ecsemplu, pildă. Ecsistenţia, vieţuire, fiinţire. Ecsperienţie, cercare. Ecsperiment, cercare făcută în practică cu instrumentul. Ecspiraţie, aburirea ce să face prin plămîi. Ecsahalaţia, aburirea pielei. Ecstractiv, spirtul unei materii. Ecsţepţie, acea fantă, prin care am depărta o fantă seau lucru dintr’o regulă seau număr, în care să părea că ar trebui să fie, a scoate afară, a depărta. Elastiţitate, însuşirea acea prin care un trup este elastic, adecă să poate întinde şi strînge. Element, stihie seau un lucru, din care să alcătueşte ceva. Empiricu, Empirimatic, să numesc doftorii şi a lor sistemă, carii cearcă a vindeca nu prin iscodirea adevăratei pricini a boalei, ce după a lor practică deprindere. Asemine să numesc şi şarlatanii. Energhie, lucrare cu vioşie. Epileptic, acela ce să loveşte de boală ră, de zdrobitură. [222] Eremit, sahastru, pusnic. Efect, lucrare urmată din ceva. I. Iconomie animală, se numesc toate acele lucrări pe care le împlineşte organizmul trupului spre ţînerea lui. Imaginaţia, acea putere a sufletului prin care pre toate lucrurile, ce odineoară le-am văzut; le poate îmfăţoşa ori şi cînd ne-am aduce aminte de ele seau şi altele care în aievea nu pot fi, îş născoceşte. Inclinare, plecare către ceva. Instinct, să numeşte la dobitoace a ce poftă prin care pe toate acele lucruri ce sînt neapărat trebuitoare spre ţinerea, creşterea şi înmulţirea soiului neapărat la sine le trage şi le pofteşte, iar pe cele ce îi sînt vătămătoare le depărtează şi le ureşte. Inteligenţie, înţălegere. Inflamaţie, aprindere, fierbinteală peste măsură, obrintire. Ipohondrie, o boală care să naşte din acea, că cineva îş închipueşte acea ce nu este seau că totdeauna este bonav. Iritaţie, aţiţare. [223] C. Cadavrul, trupul mort, hoitul. Cardialghie, strîngere de stomah. Catacombe, bolte seau hrubi făcute în biserici seau afară pentru îngroparea morţilor. Cataru, gutunar. Cvalitate, însuşire. Cvantitate, cîtime. Clinică, să numeşte acea ştiinţă care arată regulile aplicării practicanţilor mediţinei pe lîngă paturile bolnavilor. Companion, tovarăş. Complicate, amestecate, încurcate. Comunicaţie, împărtăşire. Convecsitate, suprafaţa unui trup rătund boltit, precum ar fi faţa de dinafară a găoacei, iar Concalu, este suprafaţa unui trup scafat precum ar fi faţa de dinlăuntru a găoacii. Condiţionat, cu oarecare tocmeală. Consistenţă, însuşirea ce au lucrările curgătoare cînd se facu mai îndesite. Constrighent, strîngători la un loc. Coşenilă, un feliu de verm care văpseşte roşu. [224] Criză, minutul prefacerei ce face o boală cînd este în punctul ei cel mai greu. Crimen, nelegiuire. Criteriu, sămnu prin care se cunoaşte adevărul. Cură, căutarea unui bolnav cu doftorii. L. Lepădări, acele lucrări, prin care să leapădă din lăuntrul trupului nostru materile netrebuitoare. Lucrări ghimnastice, toate îndeletnicirile prin care se întăreşte trupul. M. Manuscripte, scrisori de mînă. Matrozi, marinari corăbieri. Mediţinală, doftorească. Mefitic, aer, abure, stricat, puturos. Minerae, să numesc toate acele metaluri ce să scot din pămînt precum şi apa cu metal mestecată. Membrane, peliţi. Metal, materialul ce să scoate din mine precum aurul, argintul ş.a. Mehanic, mesteşugit. Misterioase, tainice. Modifica, a schimba. N. Nutrirea, hrănirea, viptuirea. [225] O. Observaţie, luare de samă. Ocsighen, acea parte de are, fără care omul nu poate trăi. Opium, afion făcut din sămînţă de mac, cu însuşiri ameţitoare şi aducătoare de somn greu. Optică, ştiinţa despre lumină şi videre. Organ, fieşcare parte a trupului, care este făcută spre hotărît scopul, precum ochiul este organul vederei. Organizat, alcătuit. Organizaţie, alcătuirea trupului. Organizmu, să numeşte tot trupul alcătuit din părţi, care sînt făcute spre hrănirea, şi ţînerea lui. P. Peritoneum, o membrană cam vîrtoasă a se întinde şi a se strînge, aflătoare în partea de gios a pîntecelui. Perspectiva, ocheană. Pigment, văpsă de boit. Pirosis, un feliu de boală a ghidurilor stomahului numite Pancreatice, care se haracteriseşte prin vărsare de umezeli acre şi apoase. Plîntă, se numeşte tot acea ce creşte din pămînt. Poziţie, stare. [226] Practicant, acel care practiseşte vre o îmvăţătură. Prelestit, eşit din minte. Preţipitate, aşezătură, drojdie de o materie. Psihice, sufleteşti. R. Reflecsie, răspăndire, îndoituri. Rezultat, ispravă, urmare. Relaţie, raportuirea unui lucru sau persoane cătră altul. Reumatismu, dureri la ciolan cu zăstîmpuri din vreme în vreme. Reproducere, înmulţire. Respiraţie, răsuflare. Reciproc, acea lucrare care să face din partea unei persoane seau lucru cătră alta tot în acea măsură seau proporţie. S. Sago, Măduva unui feliu de finic din India Orientală. Salon, cămară mare. Sangvinic, sîngeros. Secreţie, stoarcere. Secsu, parte neam. [227] Seţerniraţie, deosebire, alegere. Simpatetic, asemănarea însuşirilor, ce să socoteşte că au unele lucruri între sine. Simptom, semnul ce arată de ce feliu este boala. Sistemă, unire la olaltă a mai multor temeiuri seau prinţipii, care alcătuesc o ştiinţă. Sclavul, robul. Scorbut, boală epidemică de dinţi, de gură. Scrofule, un feliu de umflături ce să fac la grumaz. Spirtual, sufletesc. Stimă, ipolips, cinste. Strict, cu deamăruntul fără a lăsa din videre ceva din vre o regulă seau lege. Sud, ameazăzi. Sucuri, să numesc umezelele trebuitoare pentru viaţa trupului. Sucul pancreatic, o umezeală, ce samănă foarte bine cu balele, şi care se stoarce din ghindurile stomahului, numite Pancreas, aflătoare lîngă splină. Sucul stomahului, ace umezală care se naşte din balele înghiţite, din sucul ţeviei mîncării, şi din zărul stomahului, acest suc agiută mult lucrarea mistuirei. [228] T. Tarant, un feliu de animal cu patru picioare trăitoriu în ţările nordice, care seamănă cu cerbul. Ist: Nat: Temperamentul, constituţia adecă alcătăirea particulară a trupului însuşit fieşcăruia om, şi care derază din analoghia solidelor şi licvidelor sale (părţilor vărtoase şi zămoase.) Temperatură, cumpăna între răceală sau căldura aerului, între uscăciune seau umezeala lui. Termometru, un instrument ce arată gradurile căldurei şi a răcelei. Timpanitis, o umflătură în partea de gios a pîntecelui pricinuită prin oprirea vînturilor. Trizmul, scîrşnire de dinţi cu spazmosul măselilor. F. Fibre, nişte fire ce se află în părţile cărnoase a trupurilor animale. Fizic, firesc. Fiziognomică, acea îmvăţătură, care arată, cum din trăsurile feţii să poate cunoaşte haractirul unui om. Fin, delicat. Flacără, pară de foc. [229] Fluviu, apă mare curgătoare ce se varsă în mare. Formaţie, alcătuire. Funtu, o măsură de 2¼ la o ocă. Funcţie, datorinţa, pe care fieşcare organ în organizmul său are de a o împlini. Furuncul, un feliu de umflătură dureroasă. H. Hilificaţie, deosebirea materiilor trebuitoare pentru organismul trupului de cătră cele netrebuitoare. Himificaţe, amestecarea ce să face în stomah cu bucatele mîncate. Histerie, un feliu de boală, de care pătimesc mai mult femeile. Ş. Şarlatan, amăgitoriu. Şarlatanerie, lucrări amăgitoare. G. Gelatină, o materie foarte hrănitoare, ce să află în carnea animalelor tinere. [230] NUMILE CINSTIŢILOR PRENUMERANŢI. EŞII. Ecsemplare. Pre Înălţatul Domn...10 Înalt Preosfinţitul Mitropolit al Moldovii şi Sucevii Beniamin Costachi...5 Preosf: Sa Arhiereul Athanasie Sevastias...4 Sf: Sa Arhim: şi proestosul Mitropoliei vechi Melhicedec Lemeni...1 – – – Beniamin Prez: Decasterii Sf: Mitropolii...1 – – Ieromonahul Constandie...1 – – Meletie Arhidiacon...2 – – Ierodiaconul Ilarie Vîrbav...1 – – – – – Ghenadie Şăndre...1 – – – – – Venedict...1 – – – – – Chesarie veşmîntar Sf: Mitropoli...1 – – Monahul Gheorghie vechil Sf: Monast: Neamţu...1 Cinst: Epitropie a îmvăţăturilor Publice...25 [231] D. Marele Logofăt şi cavaler Costachi de Sturza...10 – Vornc: Stefănică Catargiu...1 – Aga Scarlat Miclescu...2 – Spat: Iacovachi Veica...1 – – Grigori Carpu...1 – – Dimitrie Danul...1 – – Iordachi Miclescu...1 – – Iancu Prăjăscu...1 – Titularnoi Sovetnic Grigori Ducescu...1 – Banul Mihalachi Idierul...1 – Comis Costachi Pangrate...1 – Camn: Hristian Flehtenmaher...1 – – Vasili Costin...1 – – Iordachi Pangrate...1 – – Dimitrachi Ghelimen...1 – Capt: Andrieş Stamatin...2 – Cadetul Alecsandru Asachi...2 – Pah: Nicolai Proca...1 – – Ioan Vladovici...1 – Card: Mihalachi Şăndre...1 – – Alecu Zipa...1 [232] D. Sard: Vasili Drăghici...1 – – Dimitrie Corne...1 – Pentru M Cîmpeanu a frumoaselor ştiinţe şi a filosofii doctor...2 – Evfrosina Asachi...1 – Medln: Samuil Botezato...3 – – Vasili Peltechi...1 – – Teodor Verescu...1 – – Iancu Ghibenescu...1 – – Gheorghieş Tomuzăiu...1 – – Macsîm...1 – – Costachi Chendru...1 – – Alecu Vasiliu...1 – – Iorgu Papafil...1 – Colegschie Reghistrator Chirilă Comarniţchi...1 – Cluci: Iordachi Nagură...1 – – Costachi Toma...1 – – Irimia Bodescu...1 – – Dimitrachi Andoniu...1 – Sulgi: Vasili Paulici...1 – – Gheorghi Caliman Secretar Sh: Publice...4 – – Iordachi Dobranici...1 [233] D. Sulgi: Sandulachi Dodescu...1 – – Ioan Giuşcă...1 – – Iordachi Harnab...1 – – Ilie Săghinescu...1 – – Alecu Alhaz...1 – – Ioan Alcazi...1 – Pitr: Vasili Popescu Scriban...1 – – Costachi Alecsandri...1 – – Alecu Buluţă...1 – – Dimitrie Crahte...1 – – Alecu Stavăr...1 – – Iancu Ghiţăscu...1 – – Iancu Nicolau...1 – – Iancu Talpiş...1 – Prof: Nicolai Draghinici...1 – – Iancu Stavrat...1 – – Parteni Antonoo...1 – – Dimitrie Gustea...1 – Dvoreaninul Iancu Pavlov...1 – Jignicerul Nicolai Tacul...1 – Şatr: Nicolai Malcoci...1 – – Teodor Bucicovici...1 – – Petrachi Buzne...1 – – Toma Vartic...1 – – Haralambie Cerne...1 [234] D. Şatr: Dimitrie Luca...1 – Canţeleristul Scarlat Chirvasov...1 – T. Logof. Petrachi Braşovanul...1 – V. – Vasile Radovici...1 – T. Vist: Iordachi Alecsandru...1 – – – Gheorghi Melinescu...1 – T. Post: Climenti Haritonescu...5 – – – Costachi Ciurea...1 – – – Iordachi Udrea...1 – – – Dimitrie Panaitescul...1 – – – Aftanasie Petriman...1 – Teodor Albineţ...3 – Costachi Caragea...1 – Nicolai Manu...1 – Costachi Nicolau Platon...2 – Nicolai Măcărescu...1 – Alecsandru Sion...1 – Dimitrie Moroşanu...1 – Alexandru Savel...1 – Gheorghie Majer...1 – Dimitrie Vaida...1 – Dimitrie Meleghi...1 – Nastasachi Leon...1 [235] D. Costachi Busuioc...1 – Iordachi Miler...2 – Ilie Iconomu...1 – Anastasi Cazacliu...1 – Costachi Rizu...1 – Ifrim Brăilescu...1 – Nicolai Roiul...1 – Iordachi Gane...1 – Dimitrie Lupu...1 – Dimitrachi Ioan...1 – Dimitrie Burduja...1 – Costachi Timotin...1 – Alecu Stefanovici...1 – Iancu Andrieş...1 – Panaite Izmirliu...1 – Dimitrie Călimănescu...1 – Dimitrie Ioan Dragoş...1 – Costachi Duca...1 – Ioan Livescu...1 – Alecu Artinov...1 – Costachi Marinciu...1 – Costachi Tuduri...1 – Aftanasie Ilieni...1 – T. Codrescu auzitori anului al doile de Filosofie...1 [236] D. Aftanasie Mihail...1 – Nicolai Chirniţchi...1 – Grigori Pădure Spiţer...1 – Stefan Ilţchi psalt la Sf: Trierarhi...1 – Manolachi Luponi...1 – Dimitrie Nica...5 – Iosif Romanov librer din Bucureşti...5 – Gheorghi Radovici...1 BOTOŞENII. D. Statschii Sovetnic şi Cavaleriu Ioan Başotă...1 – Spat: Iacovachi Leon Dregător Ţînut:...1 – Stolnic: Mihalachi Mavrodin...1 – Mihalachi Brănişteanu Samiş ţînt:...1 – Costachi Bîrgăoanu...2 – Alecu Corlaţanu Prof: Shoalei Publice...1 – Iancu Stavri...1 – Costachi Stavri...1 – Lascarachi Stavri...1 – Iancu Mironescu...1 [237] D. Nicolai Stroza...1 – Gheorghi Hamuzov Stolonacealnic la Isprăvnicia ţînt:...1 – Ioan Burchi asemine...1 – Nicolai Lecachi asemine...1 – Panaite Dimitrovici Arhivari...1 GALAŢ. D. Marele Post: Ioan Cuza...2 – – Post: Vasili Beldiman Părcălabu...2 – Comisul Nicolai Teodorul...1 – Camn: Nicolai Cornea...1 – – Nicolai Vîrgolici...1 – Sard: Costandin Vasiliu...1 – – Ioan Gagea...1 – Stoln: Lupul Pangrate...1 – Sulgi: Zaharia Panaitescul...1 – Pit: Toma Giuşcă Prof: Shoalei Publice...1 – Anton Negroponte...1 – Mihalachi Chicuş...1 [238] FOCŞENI. D. Marele Post: Iordachi Pruncu...2 – Comis: Ioan Razu...2 – Pahr: K. Leondari...1 – Sard: I. Buzne...1 – B. Bucşănescu...1 – Stefănachi Grigoriu...1 – Cluci: Matachi Dimitriu...1 – C. Paulini Prof: Sh: Publice...1 HUŞII. Sf: Sa Iconom: Ioan Profesor Sh: Publice...1 D. Sulci: Lupaşc...1 – Pitr: Anastasi Chendrea...1 – Aftanasie Mihail...1 – Iani Holban...1 – Ştefan Dobraniş...1 – P. Culici...1 Tîrgul Frumos D. Ioan Brînză...1 [239] 1 Să nu trecem cu vederea ecseperienţia făcută adeseori în aseminea întîmplare, că turbăciunea la acii muşcaţi atuncea se iveşte, după ce au aflat ii, că vietatea, care i-au muşcat, era turbată, seau că alţi oameni sau dobitoace de asemine muşcate, au turbat. Vrednică de însămnat în privirea aceasta este o pildă, care s’au întîmplat la Paris şi decătră oameni vrednici de credinţă s’au adeverit, despre care nu pot să-mi aduc aminte, unde anume am cetit, dar precum mi se pare, cred, că în înştiinţările despre paradosurile academiei [32] mediţinale. Doi oameni mergînd, s’au muşcat în peaţa Mont-Martr de cătră un cîne turbat, carele îndată după aceea s-au ucis. Unul dintre dînşii nu multă vreme după aceasta s’au pornit la America, iar celalant după trecere de cîteva luni, au murit de muşcătura aceia. Peste 5 seau 8 ani înturnîndu-se în Evropa, şi auzind despre soarta nenorocitului său tovarăş, s-au făcut şi el din pricina aceia jărtvă muşcăturei tocma după atîţa ani. Vornicul Şmid din satul Şvarţbah în provinţia Maininghen la cercetarea ce s’au făcut pentru moartea fiului său, pe care l-au găsit înecat într’un iaz, au [33] rostit înaintea giudecăţii următoarele: femeia me cea din tîi cînd am luat-o era sănătoasă, şi au fost aşa păn la al şeaptele an de la a noastră însoţire, apoi în noaptea spre crăciun au visat, că ar fi muşcat-o un cîne turbat. Ca la trii luni după aceasta mi s-au tînguit, că i-au eşit nişte pete negre pe şolduri, care în adevăr se şi vedea; la trii zile după ivirea acestor pete, s’au arătat turbăciunea prin nebuneală, furie, muşcare şi colici. Eu i-am adus doftor bun, însă toate mijloacele întrebuinţate au fost înzădar, căci după trecerea a 14 zile în urma ivirei acelor pete au murit, vădind între altele şi o mare ură asupra tuturor băuturilor. [34] --------------- ------------------------------------------------------------ --------------- ------------------------------------------------------------