5 Iulie 1640.

	[7] Adecă noi ceşti 6 boeri, ce [a]m fost luaţi pre răvaşă domneşti, [de] Andreiu de Mărgineni şi Tanasie de Căzăneşti [8] dănainte domnu nostru, cum să aflămu şi să adevărămu pentru nişte ocină ce au avut Velica la Ghimpaţi, fost-a văndută de Velica, Lupului au ba ?; iar noi aşa amu aflat cu sufletile no[a]stre cum o fost vănd[u]t-o Velica Lupului şi Lupul banii nu o fost datu toţi.
	Deci noi am socotit cu sufletele no[a]stre şi e-[a]m alesu şi înpăcatu să le fie de în doo: să aibă a ţine Andreiu stănjăni 8 şi Tanasie stj. 8, ca să le fie lor moşie stătă[toa]re.
	Ş-amu aflatu noi cu sufletele no[a]stre, iar cine să va lepăda ce ace[a]stă tocmeală a no[a]stră, să a[i]bă a dare lu[i] Vodă 50 de galbeni glo[a]bă cine va mai scorni păra, unul pe altul.
	Şi iar am pus blăstăm să fie proc[l]etu şi afurisit de 318 oteţi ce sănt în vă Nachei (!) şi să fie cu Iuda şi cu Arie într-un locu.
	[...]
		Dumitru
		ipac (=iarăşi) Dumitru
		Pădure
		Şărban i alt Şărban
		Badea
					DB, nr. 3, p. 7-8.

Bucureşti, 6 Martie 1664.

	[8] Adec[ă] noi, mahalagii de la mahalaoa lui Sti Gheorghie, beseareca Mitrii vornicului, scriem şi mărturisim cu acasta a noastră scrisoare, pentru ca să se ştie că avăndu Miloş căpitanul nişte loc de cas[ă] aicea în Buc[u]reşti, lăngă jupunul Neagul, [9] den jos, pănă în uliţ[a] care vine despre beseareca Mitrii vornicului; dec fecorii lui Miloş, fiindu-le nevoe, văndutu-l-au.
	Dep[ă] aceaea,alţii zicăndu că întră în uliţa domnească, dec copiii lui Miloş căpt. mers-au la divan şi au luat portar al doilea, pre Adăm Celebi, şi ne-au strănsu pre noi pre toţi şi am săpat pre unde au fostu podul uliţii şi locul casii lui Miloş căpt. şi se-au aflat podina podului, şi am ales şi uliţa stănjăni 4, precum au fost şi mai nainte vreame; iar locul cum au fost ţinut Miloş căpt. să ţiie şi cumpărătoriul precăt să aleage.
	Şi la acest zapis fost-au Vartolomei călug[ă]rul i Gherghina judeţul i Bogdan şătrariul i Antonie v[ă]t[af] za (=de) şătrari i jupunul Neagul cupeţ i jupunul Cuţar i jupunul Nedelco i jupunul Drăgoi abagiul i Tano cupeţ.
	Şi pentru credinţă pusu-ne-amu şi degetele.
	[...] (=1664)
	[L.P.]	Eu, Gherghina jud[e]ţ.
		Eu, Vartolomei.
	[L.P.]	Eu, Ne[a]go cup[e]ţ.
	[L.P.]	Eu, Anton vataf za şătrari.
		Eu, Bogdan.
		Eu, Cuţar cup[e]ţu.
		Eu, Nedelcu cup[e]ţ, mărturie.
	[L.P.]	Eu, Drăgoi abagiul.
	[V-so:] Mărturisala mah[a]lagiilor pentru locul uliţei de la Miloş căpt. ot Bucureşti. Mart. 6 dn., lt. 7172 (=1664).
					DB, nr. 4, p. 8-9.

[Bucureşti], 26 Aprilie 1664.

	[10] Adec[ă] eu, Costandin, făcoriul uncheaşului Gheorghe Călăpodariul fuştaşul, înpreună cu fămeaia mea, Stana, şi cu fecorii anume: Stan i Costandin, scriem şi mărturisescu cu acesta al mieu zapis, ca să fie de mare credinţă la măna lu[i] Nechifor şi a fămeai meale [!] Radei, cum să s[e] ştie că le-am văndut un loc de casă al mieu, să moşie de la părinţii miei, aica la oraş în Buc[u]reşti, derept ug. 10, care loc iaste lăngă Vasiiu fuştaşul şi lăngă Stoica Ţiganul, şi vine den uliţă păn[ă] în uliţ[ă] de amăndoao părţil[e].
	Şi le-am văndut eu de a mea bună voe, făr de nic o silă şi cu ştirea tut[u]ror vecinilor şi den sus şi den jos, ca să-i fie dumnealui moşie atăt[ă]toare în veaci şi coconilor şi nepoţilor şi strănepoţilor.
	Şi la acast[ă] tocmeala a no[a]stră fost-au mulţi oameni buni mărturie, anume: popa Vladul i Radeş fuştaşul i Deadul Păscariul călăraşul i Dragomir dăr[ă]banţul i bratego Apostol i Văsăiu fuştaşul i Dobre cea[u]şul i Stoica Ţiganul i Radul Bivo[l]aş i Neagul comisul i Neagul cezmariul.
	[11] Şi pentru credinţa mi-am pus deagetul i iscăletura mai jos.
	[...]
		Eu, Costandin.
		Eu, Stana.
		Dumitraşco steg[ar] za (=de) aproz[i].
	[L.P.]	Eu, Radeş fuştaş.
		Eu, Neagu com[is].
		Eu, Deadul Păscar.
		Eu, Radul snă Stoian Cărteţ[ă].
		Eu, Radul log. ot Căldăr[u]şani.
		Eu, Mihaiu aprod[u]l ot Comişani.
					DB, nr. 5, p. 10-11.

[Bucureşti], 27 Aprilie 1664.

	[11] Adec[ă] eu, maica Ana, care au fost jup[ă]neas[ă] porta[ru]lui Iane, anum[e] Anca, scriu şi mărturisescu cu acesta al mieu zapis, ca să fie de bun[ă] credinţă la mîna jupănului Tudor lum[ă]nărariul, cum să se ştie că i-am văndut în Bucureşti un loc da cas[ă], ce au fost şi Scaone de carne, în mahalaoa stăi Savei, car[e] loc au fost al bărbatului mieu, Iane portariul, de moşie de la părinţii lui.
	Iar i-am vîndut un loc de cas[ă] alăturea cu cela loc, care loc lă am cumpărat amăndoi de înpreun[ă], de la Pătraşco snă Drăghic [12] ot Măneşti şi de la jup[ă]neasa lui, Meacşa, fata Mandei comis[ul].
	Şi aceaste locuri iaste latul despre uliţa car[e] vin[e] de în Tărgul de jos şi merge în sus, stănjini 20, păn înpotriva locului [lui] Tanasie aluj: apoi în lungu, iar de în locul [lui] Tanasie păn înprotiva Deftei cupeţ, stj. 32; iar căpătăiul despre Defta, ce merge păn în locul lui stăi Gheorghie, stj. 13. Şi din locul lui stăi Gheorghi, iar în lingu, păn iar în Uliţa ce[a] mare, ce vin[e] despre tărgu, stj. 26, înprotiva locului lui Alexandru căpi[tan].
	Dec am văndut aceaste locuri ce scrie mai sus derept bani gata ug. 40, şi le-am văndut eu de a mea bun[ă] voe, făr de nic o silă şi cu ştire[a] a tuturor vecinilor miei şi de în sus şi de în jos, ca să-i fi[e] dumnilui moşie şi coconilor lui ohabnic în veac.
	Şi la aceast[a] se au tămplat de au fost mulţi preoţi şi oameni buni, anum[e]: popa Barbul cliseariul, Gherghina sud[eţu], ermona[h] Vartolomei i Enache snă Anghel i Defta cupeţ i Nedelco peh. i Prodan abagiul i Alexandru căpitan i Dima Piperea cupeţ, Ianache armaş ot vist[ierie] i pop[a] Stoica g[os]podscăi [de la Domneasca] i Mavrodin căpitan i Bogdan brat maicăi Anei, Atanasie al lui Dumitru maicăi; ot Trăgovişte Paraschiva gspode.
	Aceasta am scris ca s[ă] se creaz[ă]. Şi pentru adevărat[ă] credinţă [pus-am] pecetea mai jos şi iscăliturile mai jos.
	[...]
	[L.P.]	Eu, Ana călugăriţa.
		Eu, Popa Barbul clis[iear].
		Az Radul port[ar] ot Buc[ureşti].
	[L.P.]	Eu, Ghiorghe.
	[L.P.]	Eu, Necula.
		Eu, Ianache snă Anghel.
		Eu, popa Stoica ot Stih Necul[ai].
		Eu, Costantin băcanul [?].
		Ianache logoft [!] arm. za vist[ierie].
	[V-so:] Zapisul caselor.
					DB, nr. 6, p. 11-12.

Bucureşti, 27 Aprilie 1664.

	[14] [...] Eu, Gherghina judeţul, dă înpreună cu 12 părgari ot varoş ot Bucureşti, dat-am cartea no[a]stră acestui omu anume Tudoru, lumănărarul domnes[c], cum să s[e] ştie că au cumpărat 1 locu de cas[ă] de la maica Ana călugăriţa, care au fost jupăneasă lui Iano portarul şi s-au chemat numele ei mireneşte Anca; care locu iaste în mahalao[a] sti Savei, unde au fostu mai dă nainte vreme Scaunele dă carne ceale vechi, în Ţigănie. Care locu au fost al boiarinu[lui] ei, Iano port. al lui dă moşie dă la părinţii lui, o parte, iar altă parte au fostu cumpărat Iano portarul, dănpreun[ă] cu jupăneasa lui, cum scrie numel[e] mai sus, altă parte dă la Drăghic ot Măneşti şi dă la jupăneasa lui, Neaşa, fata Mandii comisul, pe cum am văzut şi zapisele locului, cele vechi şi ceste noo.
	Şi merge lunungulu [!] locului dăn potriva pimneţii a Delfii cupeţ, alăturea cu acea uliţă, păn în uliţa care vine dăn tărgulu dă jos dăspre pimniţa Deadului Călinescului. Insă acel lungu săntu stănjăni 32.
	[15] Şi latul dăn locul uliţuu dă cătră Tanasie păn în loculu . . . . stj. 20.
	Şi căpătăiul cel dă sus, dăspr[e] Ţigănie, dăn locul lui sti Ghiorghie păn în uliţa dăspre Defta cupeţ, iar stj. 13.
	Iar lungul care să prinde dăn jos, stj. 26.
	Precum am văzut zapisul scris cel dă vănzare. dec l-au văndut maica Ana acestui om care scrie mai sus, lu[i] Tudoru lumănărarulu, dereptu ban[i] gata ug. 40, toţi banii în măna ei, şi l-a văndut de a ei bun[ă] voe cu ştirea tu[tu]ror o[a]menilor ei şi a veciniloru ei şi a înprejureanilor depre înprejurul locului dăn susu, şi dăn josu, ca să-[i] fie lu[i] Tudor moşăie stătăto[a]re şi lui şi fecorilor lui, care-i va da Dumnezeu, şi nepoţiloru lui şi strănepoţilor moşăe hobnică în veaci, şi de nimenile neclintită peste al nostru cuvănt.
	Şi iat[ă] că am pus şi mărturii, mulţi o[a]meni buni şi preoţi, anume: pop[a] Barbul clisearul domnescu i ermonah Vartolomeiu şi dăspre jurul locului: Defta cupeţ i Alixandru căpitanul i Prodan abagiul i Dobre măc[e]larul i Nedelco Moga i Paraschiva al Neagului aparul i Nastasiia rochiereasa i Iano cupeţ. Aceştea au fostu toţ[i] mărturie.
	Iar cine să va ispiti a sparge ac[a]stă a no[a]stră carte, să fie blăstemat dă vlădica Is. Hs. şi să fie afurisit dă 318 otteţi ce săntu în [...] şi să lăcuiască cu Iuda şi cu Ariia la un loc [...] 
	[...] Ianachie snăi Anghel ot Bucureşt[i], [...]
	[L.P.]	Popa Barbul clis[ar] ot Buc[u]reşt[i].
		Eu, popa Stoica ot stih Neculai.
		Vartolomeiu.
		Ianache log. vist. arm.
	[V-so:] "Zapisul caselor."
							DB, nr. 7, p. 14-15.

Bucureşti, 7 Iulie 1665.

	[17] Adec[ă] eu, Condrea ot Măgurean[i], scris-am şi mărturisescu cu acest al mieu zapis, ca s[ă] fie de bun[ă] credinţă la măna Ghinii coj[ocar] şi a fămei[i] lui, Şărbanii, ca s[ă] se ştie pe un loc de cas[ă] şi de pimniţ[ă] den Bucureşti, care l-am luat eu de l[a] Mihul ot Călimăneşt[i], gineril[e] Deadiului Bucureşteanul, derept tl. 29 p[o]l., însă numai partea Deadiului Buc[u]reşteanul.
	Din mai nainte au fost făcut Ghinea pre acest loc cas[ă] şi pimniţ[ă] i se-au mai căzut lui a-l luoa; dec el mi i-au dat mie tl. 29 pol., diript căt l-am fost luat şi eu. Intr-aciia, eu încă i-am făcut acest zapis, ca să-i fie moşie stăt[ă]toar[e] lui şi fecorilor căţ[i] Dumnezeu-i va dărui, în veac.
	Şi mărtu[r]ie care iş vor pune mai jos peceţil[e] şi iscălituril[e]. Şi pentru credinţa, am iscălit şi eu cu slova mea, să s[e] creaz[ă]. [...] 
	Eu, Antonie vor[nic] [viitorul Domn Antonie din Popeşti].
	Colţea cluc., mărt.
	Alixandru sărd., mart.
	Tudor lumănărar.
	Radul logoft. [Ţigănescu].
	Lefter căp[itan] [Vernescu].
	Sima iuz.
	Gherghe ot Neg[o]eşti [fratele lui Antonie din Popeşti].
	[18] Eu, Radeş săpunariul, mărt.
	Neaniul [?] iuz.
	Eu, Drag[o]mir Cosac, mărt.
	Eu, Apostol, mărturie.
	Eu, Ianăş armaşul.
	Săma iuz.
	[...]
						DB, nr. 8, p. 17-18.

Bucureşti, 18 Iunie 1669.

	[21] [...] Eu, Dragot[ă] judeţul cu 12 părgari de oraş de Bucureşti, înpreun[ă] cu or[ă]şan[i] bătrăn[i] anume: Gherghina biv judeţ şi cu Paraschiva, fecorul lui Stan cel bătrăn, i Radul vătaf za tabac i Ianache snă Anghel i Isarul snă Antonie căl[ă]reşul, dat-am cartea nostră la măna Ghinii coj[o]cariul şi a fămeii lui, Şărbanei, cum să s[e] ştie că avăndu un loc de caas[ă] în Bucureşti şi cu pimniţ[ă] în mahalao[a] de la biserica Colţii cluc., car[e] loc l-au fostu cumpărat Ghinea coj. de la Condrea de Măg[u]ren[i], în zilel[e] Radului Vod[ă], căn[d] au fost lt. 7173 [=1665]. Şi acestu loc fostu-l-au cumpărat şi Condrea de la Mihul, gineril[e] Dedului Buc[u]reşt[e]anul. Dec Ghinea cojocarul au ţinut acestu loc tot cu bun[ă] pac păn acum, în zilel[e] domnu nostru, Io Antonie Voivod.
	Iar căndu au fostu acum, sculatu-s-au Leca, fecoru Condii ot Căl[i]neşti, cu pără şi cu gălce[a]v[ă] înnaintea mării sal[e] lu[i] [22] Antonie Vod[ă] la divan, zicăndu Leca snă Condii ot Căl[i]neşti, cum că are parte şi el în pimniţ[ă] şi în caas[ă] şi în loc acesta, care l-au cumpărat Ghinea cojocarul.
	Dec divanul, necrezăndu nic pe unul nic pre altul, trimis-au pre Radul vt. vornic, ca să s[ă] străngă orăşan[i] bătrăn[i] carii ştiu de răndul acelui loc, să caute şi să adevereze şi să aleagă această păr[ă] şi acestu loc, ca s[ă] vaz[ă] are şi Leca tre[a]b[ă] cu ace pimniţ[ă] şi cu casa precum zăce el, au n-are nic o tre[a]bă ?
	Dreptu aceea ne-[a]u strănsu omul domnescu pre noi pre toţi aceşt[i] or[ă]şan[i] bătrăn[i] car-i scriem mai sus, de am căutat şi am adevărat pre scrisori şi pre zapis de la măna vănzătorilor; dec aş[a] s-au aflat în cărţi şi noi cu sufletel[e] noastre, cum că n-are Leca nic o tre[a]bă cu pimniţ[ă] şi cu caasa, care au cumpărat Ghinea coj[ocar]. Iar pre Leca aşa l-au ajunsu să-şi ţie partea de loc de în straş[i]na casei Ghinei coj . . . sămnu în jos stănjini 4 p[o]l., cum s-au prinsu, şi Ghinei coj. iar stj. 4 pl.
	Dereptu aceea am dat şi noi acasta carte a oraşului, Ghinei coj., ca să-şi ţie caas[a] şi pimniţ[a] cu locul căt i s[e] fac, stj. 4 pl., cu bun[ă] pac să-i fie lui şi fămei lui, Şerbanii, moşii stăt[ă]to[a]r[e] ohabnic[ă] în vec şi fecorilor lui căţ D-zeu îi va da, pentru că iaste a lui dire[a]ptă moşii.
	Şi pentru adeverit[ă] credinţa, pus-am mai jos şi peceat[ea] oraşului şi noi toţ[i] degitel[e], şi alţi boeri carii ş-or pune iscăleturil[e] mai jos, ca să s cre[a]z[ă].
	Şi am scris eu, Ursu log. zet Mitiţ[ă] Trămbitaş. [...] Iuni 18 dni, lt. 7177 [=1669].
		    [L.P.]
		Eu, Dragot[ă] judeţ.
		Eu, Gherghina biv sud[eţ].
		[...]
		Az, Vladul logft sin pop[a] Vlaicul ot Tărgovişt[e].
		Popa Costandin, mărt.
		Eu, Paraschiva văt[af].
		[...]
		Neagoe sluga lu[i] vel logofă[t] Creţulescu.
		[23] Dima sluj., mărt.
		. . . ? [...] [= . . . ? din Tîrgovişte, martor ]
		Muşat păh. Bolotescul, mărturie.
		Eu, Isar tunaru snă Antonie.
		Az, Iorga log. Arcescul, mărt.
		Az, Paraschiva logft, mărturie.
		Gherghe ot Cămpina.
		Pătraşco ottam.
		Defta neguţător, mărturie.
		Ianachi snăi Anghel, mărturie.
		Eu, O[a]ncea sin popi Mante ?.
		Eu, Udrea sin Damaschin vor[nic].
	[V-so:]	 Şi l-au fostu cumpărat Ghinea acestu loc drept taleri 29 pl. Şi căndu s-au sculat Leca cu păr[ă] de s-au făcut acastă carte, iar au făcut Ghin[e]a cheltui[a]l[ă] lei 5.
					DB, nr. 10, p. 21-22-23.

Bucureşti, 17 Noemvrie 1669.

	[23] Adec[ă] eu, Gherghina ot Bărcăneşti, denpreună cu nepoţii miei anume: Mitrea i Oprea, scriem şi mărturisim cu acesta al [24] nostru zapis, ca să fie de bună credinţă la măna jupănului Tudor lumănărariul, pentru să se ştie că am fost avut nişte loc de la moşu nostru, Nan logf., aicea în Buc[u]reşti, unde au fost mai denainte Scaunele de carne, iar acum Ţigănie, pre lăngă locul Ancăi portăreasii, care loc fostu l-au cumpărat dumnealui de la dumneaei, unde au făcut şi lumănărărie.
	Dec fiindu şi acestu locu al nostru alăturea, văndutu-l-am dumnealui şi cu casa şi cu tot îngrădişul, unde au făcut Deadiul fruntaşul cas[ă] cu chirie, derept bani gata lei 36, ca să fie dumnealui moşie stătătoare dumnealui şi jupuneasii dumnealui şi coconilor dumnealor în veac; pentru că am luat aceşti bani toţi gata în măinel[e] noastre denaintea a mulţi oameni buni.
	Şi după ce am luat banii, zis-am să-l stănjenească dumnealui cu judeţul şi cu alţi oroşani, precum vor afla cu sufletel[e] lor, den locul mănăstirii Banului de la Buzău alăturea cu uliţa, care uliţă vine despre Ţigănie şi mearge spre jupunul Prodan, pănă în uliţa cea mare, stj. 9. Şi pre lăngă uliţă în sus pănă în poarta lumănărării stj. 7 p[o]l.
	Şi căndu am văndut acest loc şi cu casa şi cu îngrădişul, precum scrie mai sus, fost-au mărt[urii]: Jătco vt. vor. i Dragot[ă] judeţul i jupunul Prodan abagiul i Radeş fuştaşul cel bătrăn i Radeş săpunariul i Gherghe log. snă popei Mantii clisiar i Ianache log. snă Anghel oroşanul i Radul Bivolaş şi alţi oroşani, carii vor iscăli mai jos.
	Şi pentru credinţa pusu-ne-amu şi noi degeatel[e] în loc de peceţi.
	[...] Vlădil[ă] gram[atic] cu învăţătura lor.
					Noem. 17 dni, vlt. 7178 [=1669].
		Eu, Gherghina.
		Eu, Mitrea.
		Eu, Oprea.
		Dima sluj., mărturie de faţă.
	[L. P.]	Eu, Dragot[ă] jud[e]ţ.
		Popa Barbul clisiar.
		Popa Stoica snă pop[ei] Stanciul.
		Pop[a] Grozea snă pop[ei] Voislav.
		Eu, Manta coj[ocar].
		[25] Eu, Jătco vt. vor.
		Popa Costandin.
		Gheorghie logt. ot Bucureşti snăi pop[ei] Manta biv 			clisiar.
		Eu, Radul Bivolaş, mart.
	[V-so:] Zapis lui Tudor lumănărar pentru un loc da casă.
				DB, nr. 11, p. 23-24-25. 

Bucureşti, 15 Noemvrie 1670.

	[29] Adec[ă] eu, Voica, şi Tudora, featel[e] lu[i] Tudor, nepoatel[e] lu Toader şi a jupuneasii dumnealui, anume Stancăi, scriemu şi mărturisim cu acesta al nostru zapis, ca s[ă] hie de bună credinţă la măna jupunului Vasilie abagiul, pentru să se ştie că i-am văndut dumnealui un loc de cas[ă] aicea în oraş în Bucureşti, care loc de cas[ă] fost-au al moşu nostru Toader şi ni l-au ales dumnealui Mareş velichii ban, ispravnicul scaunului Bucureştilor, cu divanul. Şi trimeţindu dumnealui omul dumnealui ispravnic, pe Tudosie vt. vornic, şi înpreună cu judeţul Dragot[ă], la vecinii den prejurul locului, de ni l-au ales despre mo[a]şă noastră Stanca şi ne-au făcut şi ne-au ales noao 2 părţi şi mo[a]şă noastră Stancăi o parte.
	Insă partea ei den sus, despre Ghinea coj[o]cariul, iar aceste 2 părţi ale noastre, alusu-le-au den locul mătuşii noastre den jos, den locul ei în jos, pănă în uliţ[a] despre jupunului Prodan abgiul.
	Şi lungul mearge den uliţ[a] despre jupunul Tudor lumănărariul, pănă în gardul dumnealui Alexandru sărdariul. Şi mearge fundul despre Alexandru sărdariul stj. 8, şi despre moaşă noastră lungul stj. 11 pl. Şi despre uliţa despre jupunul Tudor lumănărariul stj. 9 şi 2 palme, păn iar în uliţa despre jupunul Rprodan.
	Şi l-am văndut de a noastră bună voe făr de nic o sil[ă] cu ştirea moaşă noastră Stancăi şi cu a mumă-nii noastre Neagăi. dereptu bani gata ug. 25, ca să fie dumnealui moşii stătătoare, dumnealui şi jupuneasii dumnealui şi coconilor dumnealor căţ[i] Dumnezeu le va dărui în ceac.
	Şi cănd am văndut fost-au şi mărturii: Dragot[ă] judeţul ot Buc[u]reşti i jupunul Prodan abagiul i pan Tudor lumănărariul i Ghinea coj[o]cariul i pan Manta coj[ocar] i pan Defta coj[ocar] i pan Paraschiva zlătariul i Nicola zăbunariul şi alţi boeari şi neg[u]ţători carei vor iscăli mai jos.
	[30] Şi pentru credinţa pusu-ne-am şi deagetel[e].
	[...] Vlădilă gramma[tic] ot Bucureşti. Noem. 15 dni. vlt. 7179 [=1670].
		Eu, Voica.
		Eu, Tudora.
		Eu Neaga, muma lor.
		Pop[a] Stoica clis[iar].
		Prodan abagiul, mărturie.
		Paraschiva zlătarul.
		Popa Şerban.
		Nicola zăbunarul.
	[L.P.]	Eu, Dragot[ă] jude[ţ], mărturie.
		[...]
					DB, nr. 13, p. 29-30.

Bucureşti, 20 Noemvrie 1670.

	[30] 
	[31] [...] Azu, Dragotă judeţul ot varoş Bucureşti cu 12 părgari, cu preoţ[ii] şi bătrănii oraşului, scriemu şi mărturisim cu această carte a oraşului, ca să fie de bună credinţă la măna jupunului Vasilie abagiul şi a fămeii dumnealui, Sora, şi a coconilor dumnealor căţ[i] D-zeu le va dărui, pentru să se ştie că au cumpărat dumnealor nişte loc de cas[ă] aicea în oraş în Bucureşti, de la Voica şi de la soru-sa Tudora, featele lu[i] Tudor, nepoatel[e] lui Tudoran şi a fămeii lui, Stancăi, care loc fost-au de moşăe al moşu-său Todoran.
	Iar căndu au fostu acum, în zilel[e] măriei sal[e] domnu nostru Io Antonie Voevod, fiindu măriia sa la oaste şi rămăindu aicea, în scaunul măriei sal[e], ispravnic dumnealui Mareş vel ban, mers-au aceste copile la divan înnaintea dumnealui, cu moaşă-sa Stanca. Dumnealui căutăndu direptu şi fiindu aceste copile sănge den Tudor, nepotul lui Tudoran, judecat-au dumnealui pre direptul, den tot locul ce au fostu avut Tudoran să ea ca aceaste copile 2 părţi, iar moaşă-sa Stanca o parte.
	Şi au trimes dumnealui pre credincos boeariul domnu nostru, pre Tudosie vt. vornic, la noi şi la alalţi vecini denprejurul locului, de l-am înpărţit în trei părţi: 2 părţi ale acestor copile ce scriu mai sus şi altă parte a moaşă-sii Stancăi.
	Şi ş-au luat aceaste copile aceaste 2 părţi şi neputăndu să le ţie şi trebuindu-le bani, făcut-au tocmeal[ă] de a lor bună voe şi cu ştirea tuturor vecinilor den sus şi den jos şi le-au văndut, aceaste 2 părţi, jupunului Vasilie, fiindu omu lor, dereptu bani gata ug. 25.
	Intr-aceia, chematu-ne-au şi pre noi, denpreună cu Tudosie vornicul şi cu vecinii denprejurul locului, de am stănjănit aceaste 2 părţi în lungu şi în lat şi în dos şi în curmezis.
	Insă lungul despre locul moaşă noastră, Stanca, den uliţ[ă] pănă în gardul dumnealui Alexandru sărdariul, stj. 11 p[o]l. Şi fundul despre Alexandru sărdariul stj. 8. Şi despre uliţa despre jupunul Tudor lumănărariul stj. 9 şi 2 palme, pănă iar în uliţa despre jupunul Prodan.
	[32] Şi dup[ă] ce l-am stănjănit cu toţii, făcut-am şi cartea oarşului pre zapisul lor, la măna jupunului Vasilie şi a fămeii dumnealui şi a coconilor lor, să le fie moşie stătătoare ohabnic[ă] în veac.
	Şi la acastă carte a oraşului fost-au şi mărturii preoţ[i] şi oroşani i vecin[i] denprejurul locului, anum[e]: popa Stoica clisariul i popa Şărban ot besearica Doamnii den Curte i pan Prodan abagiul i pan Tudor lumănărariul i pan Manta coj[ocar] i pan Defta coj[ocar] i Ghinea Coj[ocariul] cărciumariul i pan Paraschiva zlătariul i Nicola zăbunariul şi alţi boeari şi neg[u]ţători carii vor iscăli mai jos.
	Şi pentru credinţa pus-am şi pecetea oraşului.
	[...] [=1670].
			[L.P.]
		Pop[a] Stoica clis[iar].
		Popa Şerban de la bisearica Doamnii.
		Prodan abagiul, mărturie.
		Paraschiva zlăt[ar], mărturie.
		Nicula zăbunariul, mărturie.
		[...]
				DB, nr. 14, p. 30-31-32.

Bucureşti, 29 Ianuarie 1671.

	[33] Adec[ă] eu, Alixandru biv vel sărdar, fecorul Ghiormei biv vechilii ban, scriu şi mărturisescu, cu acasta [!] al mieu zapis, ca s[ă] fie de mare credinţă la măna Ducăi neguţ[ă]torului şi a lui Tudor coj[o]carul, cum să s[e] ştie că le-am văndut locul nostru de case de aic den Bucureşti, însă den locul Popescului, în lungu, păn în locul lu[i] Alixandru căpitanul, stj. 41. Şi în at, den locul lu[i] Lefter cap. păn în uliţ[ă], stj. 22 p[o]l.
	Şi l-am văndut de a no[a]stră bun[ă] voe bani gata ug. 140. Şi am luoat aceşti ban[i] toţ[i] deplin în măinil[e] meale şi le-am dat să l[e] fie dumnealor moşie stăt[ă]toare şi coconilor în veac.
	Şi la tocmeala noastră, au fost boeari şi neguţ[ă]tori mărturie, carii voe iscăli mai jos. Şi pentru mai adevărat[ă] credinţă mi-am pus pecetea şi iscălitura.
	Şi am scris eu, Mihalcea log., cu voea dumnealui, msţa Ghin. 29, lt. 7179 [=1671].
			Alixandru biv sărdar [autograf].
			Radul logft biv pit[ar], mărturie.
			Paraschiva zlătarul, mărturie.
			Ion tichigiul, mărturie.
							DB, nr. 15, p. 33.

Bucureşti, [? februarie 1671].

	[33]
	[34] Adec[ă] eu, Alexandru biv vel sărdariu, fecorul Gheormei biv velichii ban, şi denpreună cu fecorii miei anume . . . scriem şi mărturisim cu acesta al nostru zapis, ca să fie de bună credinţă, la măna dumnealui jupunului Ducăi, ginerel[e] jupunului Dimei Piperii, şi a fămei[i] dumnealui şi a coconilor dumnealui căţ[i] D-zeu le va dărui, pentru să se ştie că am văndut dumnealui şi jupunului Tudor coj[o]cariul locul nostru den Buc[u]reşti, precum au ţinut şi dumnealui părintel[e] mieu, Gheorma vel ban, cu tot îngrădişul preste tot, cu grădina, pre căt s-au ales cu vecinii şi cu judeţul Dragot[ă] ot Bucureşti.
	Şi l-am văndut dumnealor de a noastră bună voe, făr de nic o silă, dreptu bani gata ug. 140. Şi am luat toţi banii gata în măinel[e] noastre.
	Iar după ce l-am văndut dumnealor, vrăndu să şi-l înparţă în doao, străns-au dumnealor vecinii denprejurul locului, denpriună cu Dragot[ă] judeţul, şi pre jupunul Iorga biv starostea za neguţători i pan Zota cupeţ i pan Manta coj[o]cariul i jupunul Prodan abagiul i pan Dima Piperea i jupunul Vasilie abagiul i pan Gherghe Odabaşa i pan Statie cupeţ i jupunul Grozea cojocar şi alţii munţi.
	Şi l-au stănjănit preste tot amăndoao părţil[e] şi dup[ă] ce l-au stănjănit cu toţii, voitu-se-au dumnealor de a lor bună voe şi au aruncat sorţi, adec[ă] căruea unde i se va cădea. Şi aşa se-au prinsu sorţii: jupunul Duca a ţinea den sus despre Alexandru căp., unde au cumpărat jupunul Vasilie locul lui, iar jupunul Tudor den jos, spre dumnealui Radul v[e]l dvornic Popescul.
	Şi l-am stănjănit locul jupunului Vasilie, stj. . . . şi în lat, den locul dumnealui lu[i] Lefter căp. păn[ă] în uliţ[a] despre jupunul Prodan abagiul, stj. . . 
	Şi dup[ă] ce se-au voitu şi aruncăndu şi sorţi, făcut-am şi zapisul nostru, ca să fie dumnealui şi fămei dumnealui şi coconilor dumnealor moşie în veac.
	Şi căndu se-au făcut acest zapis, fost-au mărturii boeari şi neg[uţă]tori carii voe iscăli mai jos. Şi noi, pentru credinţa, pusu-ne-am iscălituril[e].
	[...] Vlădil[ă] grama[tic] [...]
			[L.P.]
		Az, Alixandru sărdar [autograf].
	[L.P.]	Eu, Dragot[ă] sud[eţ].
		Az, Ion păh[arnic].
		Papa v[e]l vist[ier], mărt. [autograf].
					DB, nr. 16, p. 33-34-35.

[Bucureşti], 3 Mai 1672.

	[36] [...] lu[i] Vasilie abagiul de aici den oraşul domnii meal[e] den Buc[u]reşti şi cu fec[o]rii lui ce-i va da Dumnezeu, ca să-i fie lui un locu de cas[ă] în oraş în Buc[u]reşti, care loc au fostu al lu Toader, moşul Voicăi şi al Tudorii.
	Să ţie Vasilie abagiul 2 părţi, partea Voicăi şi a Tudorei, featel[e] lu Tudor, nepoatel[e] lui Toader, însă den locul moaşă-sa Stancăi în jos păn în uliţ[a] despre Prodan abagiul. Şi în lungu mearge locul den uliţ[a] despre Tudor lumănărariul păn în gardul lu Alixandru v[e]l cap. Şi mearge fundul locului despre Alixandru vl. cap., stj. 8; şi despre Stanca, moaşa Voicăi şi a Tudorii, în lungu, stj. 11 pl. Şi de către uliţ[a] despre Tudor lumănărariul stj. 9 şi palme 2, păn iar în uliţ[a] despre Prodan abagiul.
	[37] Pentru că acestu locu de cas[ă], fost-au al Voicăi şi al Tudorii, featel[e] lu Tudor. Dec, căndu au fost în zilel[e] lu Antonie Vod[ă] pre vreame ce au mersu la oaste la Nohai, fiind Mareş, banul ispravnic scaunului Bucureţtilor, fost-au mersu Voica şi Tudora înpreun[ă] cu moaşă-sa Stanca, de s-au întreban [?] naintea banului Mareş pentru acest locu de cas[ă] cu scrie mai sus.
	Şi i-au fostu judecat cum să ţie ial[e] amăndoao, doao părţi şi moaşă-sa Stanca, o parte. Şi după aceaia încă au trimes pre Tudosie vt. vornic, înpreună cu Dragotă judeţul, de au strănsu vecinii dinprejurul locului de l-au ales şi l-au înpărţit de l-au făcut trei părţi, să ţie Voica şi Tudora doă părţi şi moaşă-saa Stanca o parte.
	Iar dup[ă] ce l-au ales şi l-au înpărţit, iar Voica şi soru-sa Tudora, iale ş-au văndut părţil[e] lor lu Vasilie abagiul dereptu ug. 25, de a lor bună voe făr de nic o silă şi cu ştirea tut[u]ror oamenilor lor şi a vecinilor şi cu zapis de la măna lor de vănzare, şi cu mulţi boeari şi oameni buni mărturii, scrişi în zapis; precum am văzut domnia mea şi zapisul lor de vănzare la măna lu Vasilie abagiul.
	Dereptu aceia şi domnia mea încă am dat acastă carte a domnii meal[e] lu[i] Vasilie abagiul, ca să-ş ţie acestu loc de cas[ă], ci scrie mai sus, cu bun[ă] pac, precum l-au cumpărat, să-i fie moşie stăt[ă]toare lui şi fecorilor în veac.
	[...]
	[L.P.]	Io Grigorie Ghica voevoda [autograf].
	[V-so:] [...]
	[Ultima faţă]: "Pentru locuri de aici."
					DB, nr. 17, p. 36-37.

Bucureşti, 3 Mai 1672.

	[38] Adic[ă] eu, jupăneasa Stanca, soţiia lu[i] Toader, înpreun[ă] cu fie-mea Mariia şi cu gineri-mieu, Nacul, scris-am acest al nostru zapis, ca s[ă] fie de bun[ă] credinţă la măna dumnealui jupănului Vasilie abagi[u]l cum să s[e] ştie că i-am văndut un loc de cas[ă] aici în Bucureşti lăngă jupăn Prodan abag[ul] şi lăngă Ghinea şi lăngă jupăn Tudor lum[ă]nărariul şi lăngă jupăn Duca; car[e] loc au fost şi mai denainte vreame cumpărat de mine de la Panga şi de la Şerban vist[ier].
	Dec acest loc fostu-l-am înpărţit cu noru-mea Neaga. Dec noru-mea, Neaga, fost-a văndut doao părţi al[e] ei iar dumnealui jupănului Vasilie. Dec şi eu i-am văndut partea mea dirept ban[i] gata ug. 17 i bani 66.
	Şi i-am văndut de a mea bun[ă] vor făr de nic o sil[ă] şi cu ştirea tuturor vecinilor şi din sus şi din jos şi cu ştirea nurori-mea Neagăi, ca să fie dumnealui moşie şi fecorilor dumnealui căţ[i] D-zeu le va dărui.
	Şi cănd am făcut acesta zapis tămplatu-se-au mulţi boiari mărturie care-ş vor pune şi iscăliturile şi peceţil[e] mai jos. Şi pentru mai adeverit[ă] credinţă mi i-am pus şi degetul mai jos ca s[ă] se crează. Şi am luat tiţ[i] bani[i] gata în măna mea.
	Şi am scris eu, Vasilie snă eg[u]menului ot Deal.
	[...] Mai 3 dni, lt. 7180 [=1672].
		Eu, Stanca.
		Eu, Mariia.
		Eu, Nacul.
		Eu, Stancul brat Stanca.
		Eu, Marco nepot Stancăi.
					DB, nr. 18, p. 38.

[Bucureşti], 27 Ianuarie 1675.

	[39] Adic[ă], eu, Leca, înpreun[ă] cu fraţii mei ot Căl[i]neşti, anum[e]: Săma şi Ieani, scris-am acesta al nostru zapis, ca să fie de bun[ă] credinţă la măna gineri-meu lui Avram, cum să se ştie că i-am vindut parte[a] no[a]stră de loc, care [o]am avut cumpărăto[a]re, încă cumpărată de tată nostru înpreun[ă] cu jupăn Dedul Buc[u]reşte[a]nul.
	Dec noi am văndut ace[a] parte la nevoe[a] no[a]stră, însă din talpa casăi ghinii păn în gardul jupănului Vasălie abagiul. In lungu, din uliţă păn în bolovanii Duchii cupe[ţ]. Şi din cumpărători iar ce am avut dinpreun[ă] cu jupăn Dedul, cătă să va alege to[a]tă, să o ţie Avram cu bun[ă] pac, pentru că i le-[a]m văndut de a no[a]stră bun[ă] voe pre bani gata ug. 20, ca să-i fie lui moşie şi coconilor lui căţi D-zeu-i va da.
	Şi la tocme[a]l[a] no[a]stră fost-au mulţi boeri car[i] vor iscăli mai jos. Şi noi pentru credinţă ne-[a]m pus mai jos peceţile şi iscăliturile.
	Şi am scris eu, Neaniul căp., cu învăţătura lor, Ghin. 27 dni, lt. 7183 [=1675].
			[...]
		[V-so:] Zapisul casie [!].
						DB, nr. 19, p. 39.

1 Martie 1676.

	[40] Noi 6 boiari săntem luaţi denainte[a] mării sal[e] domnu nostru, Io Duca Vo[i]vod şi cu al doilea vornic, anume boiari: Codre cupeţ i Radul pitarul, Radul căp., Prodan cupeţu, Iorga cupeţu, Radul log. Ţig[ă]nescul, Pătru al doile[a] vornic, de au strănsu acei 6 boiari de au judecat pre Duca şi pre Leca ot Călineşti, păntru un locu ce au avut păr[ă] înnaintea mării sal[e], păntru un loc de cas[ă] aici în Bucureşti la mahalao[a] Colţii clucer, lăngă uliţă.
	Deci noi aceşti boiari, cari scriem mai sus, înpreună cu al doilea vornic, am căutat şi i-am tohnit [!] şi i-am-păcat şi cu voia lor, den locul Şărbanei în jos de curmeziş, păn în locul lui Vasili[e] abagiul stănjăni 4, pal[me] 3 în faţa uliţii; şi la capul locului în dos stj. 4, pal. 3, şi lungul locului stj. 15, palme 2.
	Să aibă a ţiner[e] Leca acestu loc cu bun[ă] pace de către Duca, numai să aibă Leca a turna Ducăi, pentru acestu loc de jos, lei 10. Iar Duca să aibă a-ş ţinere locul lui dă sus căt va avea. Iar mai mult ce[a]rtă şi gălcev[i] să nu mai aibă bun[ă] pace întru ei.
	Şi păntru credinţa am pus mai jos peceţile şi iscălitur[ile].
				[...] Mart. 1 dni, lt. 7184 [= 1676].
	[L.P.]	Radul pit. ot Bucureşti, mărt.
		Pătru f[t]ori vor[nic].
	[L.P:]	[...]
	[L.P.]	Iorga coj[ocar].
	[L.P.]	Radul cpt. Cărstescul.
	[L.P.]	Eu, Prodan cupeţu.
		Necula sin Ghicăi Călinescul.
		Manta cupeţ.
	[L.P.]	Radul logft [Ţigănescul].
					DB, nr. 20, p. 40.

Bucureşti, 4 Martie 1676.

	[41] Adec[ă] eu, Neagoe Săcuianul biv vl vornic, scris-am acesta al meu zapis ca s[ă] fie de bună credinţă la măna dumnealui Costandin log., cum să s ştie că i-am văndut un loc da cas[ă] de aic din Bucureşti, carii iast[e] în mahalaoa Şălarilor, la bisearica lui Sti Nicolaie, carii s[e] hot[ă]raşte cu Radul log. Ţigănescul şi cu Gherghhie Odabaşa. Şi despre uliţ[ă] cu măn[ă]stirea Sărindarului şi păn în Paraschiva dăr[ă]banţul, ănsă precum scrie foiţa carii au hot[ă]răt încă de la moşii noştri şi de la părinţi.
	Pentru că o am văndut noi de a nostră bun[ă] voe, făr dă nici o sil[ă], căc că cumpărănd noi alt loc iar aic în Buc[u]reşti într-alt[ă] parte şi cu case.
	Drept aceia i-am văndut dumnealui acest loc pre bani gata ug. 40. Şi am luat aceşti bani tooţ[i] deplin în măna mea şi i-am dat şi cartea cea cosjnic[ă] a locului, să fie dumnealui moşie stătătoare, şi coconilor în veac. Mărturie carii vor iscăli mai jos.
	Pentru mai adeverit[ă] credinţ[ă] mi-am pus şi eu iscălitura să s[e] crează.
	Şi am scris eu, Stan log., cu zisa dumnealor.
	[...] [= 1676]
	[L.P.]	Neagoe biv vl vor[nic].
		Radul logft ot Ţig[ă]neşti, mărt[u]rie.
		Tudor lumănărar, mărt.
		[...]
		Gheorghe Odobaş[a], mărt.
						DB, nr. 21, p. 41.

3 Aprilie 1676.

	[42] Adec[ă] eu, Frăncul iuzbaş sin Anghel, scriu şi mărturis[es]cu cu acestu zapis al mi[e]u la măna jupănului Araniti şi a frăţinu-său lu[i] Dumitru, pe cum i-am văndut un locu de casă, care loc iaste parte[a] me[a] a cinci[a] parte, însă locul de la Tochiuialu [?], care se-[a]u venitu în parte[a] me[a]. Şi l-am văndutu de a me[a] bun[ă] voia şi cu ştire[a] fraţilor miei, anume: Pan[ă] i Radul şi a nepotu-mie[u] Mihului şi i-amu vănd[u]tu de a me[a] bună voie, să le fie dumne[a]lor moşăia statornică dereptu preţu ban[i] gata lei 20.
	[43] Şi cănd amu făcutu ace[a]stă tocme[a]lă fost-au neguţători anume: jupan Arion i Angh[e]lu, Necula al Palalogăi, Alexe Grecu, Radulu Pascului şi alţi mulţi cari-ş voru pune iscăliturile mai jos.
	Şi pentru credinţa amu pus iscălitura cu măna me[a]. Şi amu scris eu, Dumitru al Ducăi.
	[...] Ap[rilie] 3 dni, lt. 7184 [=1676].
	[P.S.]	Şi ulicio[a]ra au rămas despre parte[a] frăţenelui [!] a Mihului şi a lui Pan[ă] i Radului.
			  [L.P.]
			Frăncul.
			Mihul sin Mihul.
			Cazan cliuc., mărt.
			Ieance [?] zed [=ginere lui] Mihul.
			Dumitrache roş, mart.
			Necula snu Palaloghii.
			Ariion.
			Ianu sin Neculai.
			Mane[a] Janghe.
			Alecse Grecu.
			[...]
			Vasile i brat[ego] Nedelco.
			Rad[u]lu Pascului.
			Dragomir vataf [?].
			Negoiţă sin Chiriţ[ă].
			Done sin Mihului.
						DB, nr. 22, p. 42-43.

Bucureşti, 26 Noemvrie 1678.

	[44] Adec[ă] eu, Costandin logft, scris-am acesta al meu zapis, ca s[ă] fie de bun[ă] credinţă la măna dumnealui jupănului Apostol neguţ[ă]toriul, cum să s[e] ştie că i-am văndut un loc de [casă] de aic den Bucureşti, care iaste în mahalaoa Şelarilor, la beseareca lui Stii Necolae, care loc să hot[ă]raşte cu Radul logft Ţigănescul şi cu Gherghie Odobaş[a], şi despre uliţă cu locul m-rii Săridariul şi pănă în Paraschiva dăr[ă]banţul, însă precum scrie în foiţa, care au hot[ă]răt Colţea clucriul şi cu alţi boear[i]. Care moşie şi loc de casă mi-au fostu şi mie de cumpărătoare de la Neagoe Săcureanul biv vl. vor., care i-au fost a dumnealui de moşie de la părinţii lui.
	Şi o am ţinut tot cu bună paac păn acum. Iar căndu au fost acum i l-au văndut acestu loc de cas[ă] jup[ă]nului Apostol, dereptu bani gata ug. 56, p[ara]l[e] 33. Şi am luat aceşti bani toţi gata şi deplin în măinil[e] meal[e]. Şi i-am dat şi zapisul mieu cel de cumpăr[ă]toare la măna dumnealui, ca să-i hie acest loc de caas[ă] moşie ohabnică şi stăt[ă]toare dumnealui şi coconilor d-lui în vec, fiindu la acastă tocmeal[ă] a noastră mulţi boieari mărt[u]rie, carii vor iscăli mai jos.
	[45] Şi pentru mai adeverită credinţă mi i-am pus pecetea şi iscălitura ca să s[e] crează.
	[...] [=1678].
	[L.P.]		[...], Costandin logf.
			[...]
	[V-so:] Casă lăngă Sf. Nicolae, de la Costandin logofăt.
					DB, nr. 23, p. 44-45.

Bucureşti, 8 Aprilie 1679.

	[49] Adic[ă] eu, Tudor lum[ă]nărarul, de înpreună cu jupăneas[a] mea, Catrina, scris-am şi mărturisim cu acesta al nostru zapis, ca s[ă] hie de bun[ă] credinţă la măna jupănului Dobre abagiul, [50] cum să se ştie că am văndut dumnealui 1 locu de cas[ă] aicea în oraş în Bucureşti.
	Care locu ne-au fost şi noao de cumpărătoare dă la Mitrea şi de la Oprea nepoţii lui Naan logt ot Surdeşti. Care loc să [h]otăraşte cu locul jupănului Manul, care au fost staroste, care l-au cumpărat de la călugării de la mănăstirea Banului. Şi despre uliţ[ă] cu Nedelco Moga ot Tărgoviştea; şi alăturea cu locul jupănului Tudor lum[ă]nărar carel[e]-l stăpăneştea dumnealui, şi păn în Uliţa cea mare, cu casă, cu îngrădiş cu tot.
	Şi l-am văndut de bun[ă] voea mea fără de nic o silă şi cu ştirea veciniloru mei şi de în sus şi de în jos. Şi l-aam văndut derept ban[i] gata tl. 200 şi am luat toţi banii în măinile no[a]stre. Şi am dat şi zapisul de cumpărătoare şi cărţile judeţilor şi ale oraşanilor, ca s[ă] hie dumnealui moşie şi coconiloru dumnealui căţi Dumnezeu le va dărui în veaci.
	Insă să se ştie şi stj. căţi săntu precum scrie zapisul cel vechi. 
	Şi la tocmeal[a] acasta cănd l-aam tocmit şi cănd am făcut zapisul fost-au mulţ[i] boiari şi neguţ[ă]tori mărturie, care vor iscăli mai jos.
	Şi păntru adevărat[a] credinţă pus[u]-ne-am mai jos peceţile şi iscălituri[le] ca s[ă] se creaaz[ă].
	Şi am scris eu, Dionisie log. ot Bucureşti, cu zisa loru.
	[...] Ap. 8 dni, lt. 7187 [=1679].
			    [L.P.]
			Az, Tudoru lumnăraru.
			Eu, Catrina.
			Tudor cojocarul mărturie.
			Az, Nedelco păh. ot Tărgovişt[e], mart.
			Prodan, martur.
			Az, Pătru abagiulu, martur.
			Stan iuz ot Leştie [?].
			[...]
			Az, Antonie caprazarul, mart.
			Todoraşco, mărturie.
			[...] [=blănarul] [...]
	[V-so:] Zapis al [lui] Tudor lumănărarul pentru un loc de casă ot Bucureşti.
					DB, nr. 24, p. 49-50.

Bucureşti, 7 Martie 1680.

	[52] [...] Lambei neguţătoriu de aici den oraşul domnii meal[e] den Bucureşti, [53], fecorul Manului starostii, şi fecorilor lui căţi Dumnezeu-i va da, ca să fie lui 1 loc de casă aici în Bucureşti. Care loc să hotăraşte alăturea cu locul lui, ce au fostu cumpărat de tată-său, Manul starostea, de la călugării de la mănăstirea Banului.
	Şi să hotăraşte pre lăngă locul lu[i] Nedelco Moga ot Tărgovişte şi mearge alăturea cu locul jupănului Tudor lumănărariul, care-l stăpăneaşte el, şi pănă în uliţa cea mare, cu case cu îngrădiş şi cu toate nemeastiile căte să vor afla. Care loc l-au fost cumpărat Dobre abagiul de la Tudor lumănărariul, fiindu şi lui Tudor cumpărătoare de la Mitrea şi de la Oprea, nepoţii lui Nan log. ot Surdeşti.
	Să aibă a-l ţinea şi a-l stăpăni cu bun[ă] paace, pentru că au avut Lamba neguţ[ă]toriul pără de faţ[ă] la divan înnaintea domnii meal[e] cu Dobre abagiul, jăluindu Lamba neguţătoriul, cum că fiindu acestu loc alăturea cu locul casii lui şi pănă l-au ţinut Tudor lumănărariul, fiindu a lui cumpărătoare, mai nainte, l-au stăpănit cu bun[ă] paace. Iar după ce l-au fost văndut el lu[i] Dobre abagiul, nu l-au îngăduit, căzăndu-i-să lui a fi mai volnic a cumpărarea.
	Iar Dobre abagiul el aşa au zis, că acestu loc l-au cumpărat fiindu pre ştirea Lambei şi cu voea lui. De care Lamba prins-au tagă înnaintea domnii meal[e] cum că au cumpărat cu furişul fără de ştirea lui.
	Deci judecata şi divanul au ajunsu, ca să jure Lamba neguţătoriul cu sufletul lui, cum că n-au ştiut căndu au cumpărat Dobre. Dece, jurăndu, să-i leapede banii.
	Şi l-au trimis domnia mea den divan, cu sluga domnii meal[e], Voinea vt. port., ca să-l jure.
	Iar Dobre abagiul, după ce au eşit de la divan, întăi au mers înnaintea prea sfinţitului părintelui nostru, Doxeteu, patriarhul Ier[u]salimului, puindu-le sfinţia lui legătură cu mare afurisanie şi asupra Lambei şi a lu[i] Dobre, ca să mărturiseasc[ă] ce va hi al dreptăţii, priind Lamba afurisaniea cum că n-au fostu pren ştirea lui, căndu au cumpărat Dobre locul acesta, şi apoi mărturisindu şi Dobre abagiul înnaintea sf[i]nţii sal[e] patriiarhului, că cu adevărat pre în ştirea Lambei n-au fostu.
	[54] După aceaea, Dobre abagiul nici pre aceaea nu s-au lăsat, ce au nevoit pre Lamba de au jurat şi cu măna pre sf[ă]nta evanghelie, la besearica de jurămăntu, precum au venit sluga domnii meal[e], Voinea port., de au mărturisit de aceastea de toate.
	Intr-aceaea domnia mea, denpreun[ă] cu toţi cinstiţii deregători domnii meal[e], am judecat pre direptu şi pre leage dumneziască şi am dat domnia mea, ca să-i întoarcă Lamba lu[i] Dobre abagiul banii ce au dat şi cheltueală ce va mai fi cheltuit. Şi au adus toţi banii, de i-au dat denaintea domnii meal[e] den divan, tl. 82, şi s-au luoat toate scrisorile ce au avut Dobre abagiul, de s-au dat la măna Lambei, pentru că au rămas Dobre de leage şi de judecată den divan şi denaintea domnii meal[e].
	Dereptu aceaea, am dat domnia mea acast[ă] carte a domnii meal[e] la măna lu Lambei neguţătoriul, ca să-i fie lui acestu loc, cu casa, cu îngrădişul şi cu toate nemeastiile, moşie cu paace şi stătătoare în veaci, lui şi fecorilor lui, nepoţilor . . . [...] Radul Hierăscul vel . . . , Badea Bălăceanul vel. dvor. i Radul Creţulescul vel log. i Barbul Milescul vel vist. i Mihaiu Cantacuzino vel spat. i Vl[adul Cocorăs]cul vel cluc. i Costandin Brăncoveanul vel post. i Dumitraşco Corbeanul vel pah. i Alicxandru vel stol. i Barbu Filişanul vel . . . i . . . vel sluj. i is[pravnic] Şărban vt. log. [...] Costandin Mihalovic log. Conţescul [...] [= 1680].
	[L.P.] [...] Monogram cu chinovar roşu].
		Io Şărban Voevoda [autograf].
		Şărban vt. logfgt procitenno [autograf].
	[V-so:] Hriosov al mării sale Şărban vod[ă], ce-l dă Lambi neguţător pentru un loc de casă în oraş Bucureştilor.
				DB, nr. 26, p. 52-53-54. 

[Bucureşti], 18 Noemvrie 1680.

	[55] Adec[ă] eu, jupăneasa Smaranda, care am fostu a lu[i] Lefter capit. den Verneşti ot sud. Buz[ău], înpreun[ă] cu toţ[i] fec[o]rii miei, anum[e]: Deadiul şi Moisi şi Mihalcea şi Manul şi Lefter, scriem şi mărturisim cu acestu zapis al nostru, care am dat, să fie de bun[ă] credinţă la cinstit[a] măna măriei sal[e] Domnu nostru, Io Şărban Voevod, ca să se ştie că avăndu eu un locu de caas[ă] aic în Bucureşti la uliţa cea mare, carea mearge spre casel[e] Colţii clucriul şi easte prentre Drăgan iuz pentre Petco abagiul.
	Şi să se ştie şi locul că easte, în lungu, dăn poarta Neculii, gineril[e] mătuşii Radii, pănă în podul uliţii, stănjin[i] 28; şi în lat dăn gardul lui Drăgan iuz păn în caas[a] lui Petco abagiul, stj. 9 pl.
	Insă dentr-acestu loc, fostu-mi-au şi mie dă zeastre, de la tată-mieu, Deadiul văt[af], cumpărat de la jupăneasa Viiana, fata lui Dragomir văt[af] Roademei, şi cu căt am mai avut şi eu de cumpărătoare de la Elina, fămeaea lui Ianache judeţul dă Bucureşti, carii s-au făcut tot un loc, precum scrie mai sus.
	Şi l-am ţinut tot cu bun[ă] pac, fără de nic o gălcavă, iar căndu au fost acum, tribuindu-mi şi mie bani, venit-am la măriea sa dăn bun[ă] voea mea, de cătră nimenilea silită, de m-am tocmit cu măriea sa de am văndut măriei sal[e] dăntr-acestu loc, pre den sus pre lăngă Drăgan iuz, în lat stj. 8 şi în lungu precum mearge locul precum scrie mai sus, derept bani gata tl. 60, care mi e-au [56] dat măriia sa aceşti ban[i] toţ[i] gata deplin la măna mea, dănaintea a tut[u]ror boearilor măriei sal[e].
	Dereptu aceia, am dat acestu zapis al mieu şi cu alte scrisori şi zapise ce am avut de cumpărătoare, la cinstit[a] mănă măriei sal[e], ca să poat[ă] fi măriei sal[e] moşie ohabnic[ă] stăt[ă]toare în veac, amin.
	Şi mărturie, dumnealor boearii carii vor iscăli mai jos. Şi pentru bun[ă] şi adevărat[ă] credinţă, pusu-mi-am inelul şi numel[e] dăn jos ca s[ă] se creaz[ă].
	[...] [=1680].
			[L.P.]
		Eu, Smaranda jup[ă]neasa lui Lefter cap.
		Eu, Deadiul.
		Eu, Moisi.
		Eu, Mihalcea.
		Eu, Manul.
		Eu, Lefter.
		Badea vel vornic, mărturie.
		Vladul Cocorăscul, vel logofăt.
		Stoia vel cluc., mărturie.
		Curue cluc., mărturie.
		Alixandru vl. stol., mărturie.
		Popa vl com[is], mărt.
		Mihul vl pit. Brătăşan, mărturie.
		Barbul Bădeanul, mărturie.
		Ignat vel şătrar.
		Şerban Cant[acuzino] vl căm[ă]raş, mărturie.
		Şărban vt. logft. [Grecianu], mărturie.
		Radul vt. vist., mărturie.
		Tudor şătrar [Grecianu].
		Az, Iordache treti vist.
		Pădure pit. [Creţulescu].
		Socol log., mărturie.
		Mateiu cluc. Cor[ogăr]lean[u], mărt.
		Costandin vistiar, mărturie.
	[57] [V-so:] Zapisul jupăneasii Smaragdei, cu au fost a lui Lefter capt., pentru un loc de casă de aici den Bucureşti.
					DB, nr. 27, p. 55-56-57.

Bucureşti, 20 Noemvrie 1684.

	[57] [...] Ducăi neguţ[ă]toriul de aic den oraşul domnii meal[e] den Bucureşti, ca s[ă] fie volnec cu acastă carte a domnii meale, şi cu sluga domnii meal[e] anume . . . vt. portar, de să caute unde ce ar găsi pre urma lui Statie neguţ[ă]toriul, bucate ver: boi, cai, vac ori rămători, stupi ori casă ori moşii, vii, ţigani sau măcar verice ar afla. Toate să aibă a le vinde păn va plini tl. 1045, care bani iaste Statie dator Ducăi neguţ[ă]toriul cu zapisul lui.
	Pentru că fiindu ei amîndoi soţie pre neguţ[ă]torie, au fost dat Duca lui Statie marfă de tl. 1760, cu zapis şi cu zi cum să-i plătească banii. Şi i-au fost dat dentr-aceşti bani, deodat[ă] tl. 344 şi de altu răndu iar tl. 370 de s-au [plinit] tl. 714, şi au rămas tl. 1045.
	Dec s-au tămplat de au murit Statie şi au rămas aceşti bani nedaţi; dec Duca neguţ[ă]toriul, el au apucat pre muma lui Statie [58] şi pre farte-său şi au mersu că dănşii de faţ[ă] înaintea slugii domnii meal[e], Miho starostea de neguţ[ă]tori, de s-au întrebat şi le-au făcut şi socoteal[ă] scoţăndu Duca zapisul lui Statie neguţ[ă]toriul, cel vechiu, şi diata, care au făcut Statie la moarte.
	Şi s-au aflat aceşti bani dator Statie, Ducăi, şi au făcut starostea şi carte[a] lui la măna Ducăi neguţ[ă]toriul, ca s[ă] vănză ce ar afla de ale lui Statie, să-şi plinească banii, cum scrie mai sus, precum am văzut şi domnia mea cartea starostei la măna Ducăi neguţ[ă]toriul de socoteal[ă].
	Dereptu aceaea am dat şi această carte a domnii meale la măna Ducăi neguţ[ă]toriul, ca s[ă] vănză tot ce ar afla pre urma lui Statie, să-ş plinească banii cum scriu mai sus, tl. 1045, iar ce va trec mai mult, să dea mumii lui Statie, după cum au ajunsu socoteal[a]. Şi de către niminea opreal[ă] să n-aibă, că aşa iast[e] porunca domnii meal[e].
	[...] [= 1684].
				DB, nr. 28, p. 57-58.

[Ianuarie ?, 1685].

	[58] Den datoriia ce au avut jup[ă]nul Duca nepotu-său Statie. Preţuit-au starostea, cu neg[u]ţţători[i] şi cu portar denpreun[ă], casele drept lei . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .      250 
1 contoş moh[ă]rut cu blane dă vulpe dreptu lei . . . . . . . . . . . . . . .       35
1 contoşa gravani cu blane dă săngeap dreptu lei . . . . . . . . . . . . . .       30
O dulam[ă] de dimie dreptu lei  . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .  .       10 
O dulam[ă] de taftă leaşcă dreptu lei . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .       15
[59] O dulam[ă] de feleandreş dreptu lei . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .      18
4 măhrăm[i] cu sirmă, vechi, dreptu lei . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .        8
2 măhrăm[i] de mătas[e] dreptu lei . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .         2
1 işlicu cu samur, vechiu dreptu lei . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .       10 
1 brău de ibrişim dreptu lei . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .       10
1 copil şi o copilă dă ţigan dreptu lei . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .      50 
 2 boi dreptu lei . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .     12 
1 sepet dreptu lei . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .       4
Şi pentru neşte marfă ce au văndut Duca, iar neguţ[ă]torii l-au
 mai încărcatu cu lei . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .     60
					Cin cup [= fac în total] lei . . .   514
Au mai rămas să ia Duca, de la Statie, lei . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .   531
			Az, Ra[du]l vt. portar.
			[...]
			Vasilie abagiul.
			Az, Manul cup[eţ].
			[...].
				DB, nr. 29, p. 58-59.

Bucureşti, 24 Ianuarie 1685.

	[59] Păntru datoriia ce au avut Duca starostea, la nepotu-său Statie, au mers starostea, cu alţi neguţ[ă]tori denpreună, de au preţuitu casa drept tl. 250. Să S]e] socotească preţul casei în banii care iaste dator Statie, Ducăi starostea.
	Şe au fost şi frate-său, Nica, dă faţă, cănd s-au preţuitu casa.
	[60] Aşa am adevărat şi am preţuit cu sufletul nostru. Şi pentru credinţa [!] am iscălit mai josu, ca să s[e] crează.
	Fost-au şi portar Marco de faţă.
					Ghen. 24 dni, lt. 7139 [= 1685].
		[...]
		Defta cup[eţ], mart.
		[...]
		Prodan abagiul, martira.
		Vasile abagiul, mărturiea.
					DB, nr. 30, p. 59-60. 




[Bucureşti], 16 Iunie 1693.

	[60] [...] Dimei, fec[o]rul Ghicăi arbănaşul ot Călineşti ot sud. Prah[ova], ca s[ă] aibă a-ş ţinerea partea lui dentr-un loc de cas[ă] aic den Bucureşti den mahalaoa de la bisearica Colţii, care locu au fostu al unchiu-său, Ghinii coj[o]cariul, şi al fămeii lui, Şărbanii. Şi iaste în latu, den locul lui Avram bacanul păn în locul lui Petco abagiul; iar în lungu, mearge den uliţa cea mare păn în locul Ducăi starostea.
	Pentru că avăndu Dima întrebăciune cu Alicxandra, nepoata Şărbanii, femeaea Ghinii coj[o]cariul, de faţ[ă] aic la divan, naintea [61] cinstiţilor boiarilor domnii meal[e]: Alicxandru vel vornic i Diicul vel log. i Costandin Ştirbeaiu vel cliuc., zicănd Alixandra cum că acestu loc ce scrie mai sus au fostu al mătuşă-sa Şărbanii şi i l-au lăsat ei. Iar Dima, el încă zicănd cum că unchi-său, Ghinea coj[o]cariul, l-au cumpărat acestu loc, şi i l-au lăsat lui cu scrisoare; ci scrisoarea i-au perit.
	Dec boiarii domnii meal[e], ce sănt mai sus zişi, necrezăndu-i nic pre unul nic pre altul, trimis-au pre sluga domnii meal[e] Stan vt. vornic, înpreun[ă] cu dănşii acol[o] la loc de au strănsu neguţ[ă]tori şi mahalagii denprejurul locului, de i-au întrebat şi li se-au citit cărţile ce au avut acestu locu, şi bine au adevărat din zapisul de cumpăr[ă]toarea loc[u]lui, cum că l-au fost cumpărat Ghinea coj[o]cariul de la Mihul den Călineşti, gineril[e] Deadiului Buc[u]reşteanul, dirept tl. 29 pl. Şi precum au văzut boiarii domnii meal[e] şi o carte a lui Drag[o]tă judeţul cu oroşanii de aic dăn Buc[u]reşti la măinile lor.
	Dec boiarii domnii meale, aşa au judecat, cum de vreame ce Ghinea coj[o]cariul, cu fămeaia lui, Şărbana, neavănd fec[o]ri de[n] trupul lor, să aibă a ţinerea locul acesta aceşti nepoţi ai lor, însă Dima pre jum[ă]tat[e], partea unchiu-său Ghinii coj[o]cariul, şi Alicxandra iar jum[ă]tate, partea mătuşi-sa Şărbanii, amăndoi den doao, că aşa li s-au ales dreptatea.
	Dirept aceaea le-am dat acastă carte a domnii meal[e] ca să aibă a-ş ţinerea acel loc amăndoi den doao cu bun[ă] pac, să le fie moşie stăt[ă]toare lor şi fec[o]rilor în veac.
	Şi după acast[ă] judecată, mai avut-au întrebăciune de faţ[ă] şi Dumitraşco, fec[o]rul Lecăi Condii ot Călineşti, scoţănd Dumitraşco un zapis de 40 de ani, scriind cum că au avut tat[ă]-său Leca datorie la Ghinea coj. ug[hi] 36 şi s-apuca şi el de acest loc.
	Iar Dima, el încă au scos o carte a judeţului cu oraşanii de aic den Buc[u]reşti, lt. 7177 [=1669], mai noao decăt zapisul, scriind cum că au avu5t judecată Ghinea coj[o]cariul cu Leca, tatăl lui Dumitraşco, pentru acest loc şi au rămas Leca de judecată.
	Dec boiarii domnii meal[e] au socotit cum că ar fi avut Leca datorie la Ghinea coj., atunce l-ar fi apucat de ar fi plătit. Şi încă au trăit Leca, tatăl lui Dumitraşco, păn acum astă toamnă la Noemvrie 15 dni, şi n-au mai zis nimic de datoriia acasta, poate fi[ind]că s-au plătit şi au rămas zapisul nedat.
	[62] Dec au rămas Dumitraşco de judecat[ă] denaintea boiarilor domnii meal[e], să n-aibă nic o treab[ă] cu acest loc, ci să-l ţie numai Dima, înpreună cu Alicxandra, cum scrie mai sus.
	[...] [= 1693].
	[V-so:] [...]
					DB, nr, 31, p. 60-61-62.

[Bucureşti], 25 Noemvrie 1693.

	[62] Adec[ă] eu, Dima, înpreună cu frate-miu Leca, scris-am şi mărturisim cu acesta al nostru zapis, cum să s[e] ştie că am văndut jupănului Ghiorghii şi la măna mătuşă-mea Alixandri, un loc de casă; care loc iaste lăngă dumnealor.
	Şi acest loc iaste de la unchiu-meu Ghinea. Pentru că [!] acest loc amu avut cu Alixandra, nepoata Şărbanii, întrebăcune înaintea vornicului celui mare şi înnaintea log[ofă]tului celui mare şi înnaintea clucearului celui mare şi o amu rămas de judecată, ca să ţiu eu stj. doi şi un ciric şi Alixandra eară stj. 2 şi un ciric.
	Şi l-am văndut eu partea mea, stj. 2 şi un ciric, ca să hie dumnealor moşi[e] stătătoare în veacu dumnealor şi cuconilor dumnealor căţi Dumnezeu îi va dărui.
	[63] Şi căndu am făcut acestu zapis, fost-au o[a]meni bu[ni] mărturie, care mai josu-şi vor pun[e] iscălituril[e] ca să se crează.
	Şi eu, pentru mai adevărată credinţă, ne-am [!] pus iscăliturile ca sî se crează.
					Noem. 25 dni, lt. 7202 [=1693].
		Eu, Dima.
		Eu, Leca.
		[...]
		Eu, Petco abagiiul, mărturie înpriiună cu fămeaia mea, 
		mărturie şi cu fecorii mei.
		Az, Costandin log., mart.
		[...]
		Az, Vasilie abagiul, mărt.
	[V-so:] Această cumpărătoare măcar că scrie că am cumpărat noi, iar mărturi[si]m întru frica lui Dumnezeu, că bani[i] i-au dat jupănul Vasilie abagiul. Şi pentru credinţa am iscălit mai jos, ca să se crează.
				[= Hagi Gheorghi Halepi].
				Mai 5 dn., lt. 7208 [=1700].
							DB, nr. 32, p. 62-63.

[Bucureşti], 5 Februarie, 1695.

	[65] [...] Cărstii neguţătoriul şi cu fămeaia lui, Ilincăi Greaca, ca să fie volnici cu acastă carte a domnii meale, să aibă a-ş ţinearea şi a stăpănirea o casă ce au cumpărat aic în Bucureşti, în mah[a]laoa de la bisearica Colţii de la Iane Pacea drept tl. 130, cu zapis de la măna lui, de vănzare.
	Pentru că fiind acastă casă a unui unchiu al Ilincăi Greacăi şi acla murind şi lăsănd casa pe seama lu[i] Iane Pacea şi el [66] făcăndu-o vănzătoare şi mai cătăndu-li-se lor, o au cumpărat. Drept aceaia le-am dat şi domnia mea cartea domnii meale, ca s[ă] ţie şi să stăpănească acastă casă cu bun[ă] pace de cătră fraţii ei şi de cătră neamul ei, să n-aibă nimeni nicio treabă, că aşa iaste porunca domnii meale.
					Fev. 5 dni, lt. 7203 [= 1695].
	[...]
				[L.P.]
			      Procit vt. logt.
	[V-so:] Carte domnească pentru o casă a Ilincăi Greacii.
					DB, nr. 34, p. 65-66.

5 Februarie 1695.

	[66] Adec[ă] eu, jupăneasa Aspra a lui Gavrilă păh., înpreună cu fecorii miei: Ianache, Gligoraşco i Barbul, dat-am zapisul nostru la măna logf. Iriimii, ca să fie de bună credinţă, cum să s[e] ştie că e-am văndut parte[a] no[a]stră de loc, care loc ne iaste denpreună cu dumnealui Irimiea logf., care ne easte şi noo rămas de la unchiu-nostru Ianache vist. ot Piteşti, jumătate, iar jumătate de loc îi easte dumnealui rămas de zeastre de la jupăn Mecula.
	Derept aceaea e-am văndut partea noastră toată de loc, care loc iaste lăngă Sti Nicolae, şi i l-am văndut dumnealui dereptu [67] ban[i] gata tl. 30. Şi i l-am văndut de a nostră bună voe şi fără nic o silă.
	Şi pentru mai adevărat[ă] credinţă, am iscălit mai jos ca să se crează.
					Fv. 5 dn., lt. 7203 [=1695].
			Eu, Aspra a lui Gavril[ă] păh. ot Răfuv.
			Eu, Ianachie.
			Eu, Gligoraşco.
			Eu, Barbul.
			Dumitraşco logt., mărt.
			Eu, Mateiu sin Athanaghie irmona[h].
			[...]
	[V-so:] Zapisul jupănes[ii] Asprei pentru locul de la Bucureşti, de la Stii Nicolae.
						DB, nr. 35, p. 66-67.

5 Februarie 1695.

	[67] Adec[ă] eu, Dumitraşco, scris-am zapisul meu la măna dumnealui cumnatului Irimii, cum să se ştie că e-am văndut partea mea de zestre de locul care [este] lăngă Sti Nicolae, care loc ne est[e] şi nouo de zestre de la socru-meu Mecul.
	Şi i l-am văndut dreptu ban[i] gata lt. 15, să fie d[u]mnealui moşie stăt[ă]toare în veac şi coconilor dumnealui.
	[68] Şi pentru adevărat[ă] credinţă, am scris eu cu măna mea ca să s[e] crează.
					Feb. 5 dn[i], lt. 7203 [=1695]. 
			Dumitraşco log.
			Ianache snă Gavrilă păh.
			Eu, Mateiu sau Arsenie,mart.
			[...]
	[V-so:] Zapisul cumnatului Dumitraşco pentru locul de lăngă Sti Nicolae.
	[Altă însemnare posterioară:] Casa de lăngă sfăntul Nicolae al Irimii, cu zapis de cumpărătoare de la Dumitraşco.
					DB, nr. 36, p. 67-68.

[Bucureşti], 8 Februarie 1696.

	[68] Adec[ă] eu, Ianachie, fecorul lui Iane bărbiear, înpreună cu fămeaea mea, Marzaniea, şi cu maica mea, Zmaranda, scriim şi mărturisim cu acesta al nostru zapis, ca să fie de bun[ă] [69] credinţă la măna dumnealui jupăn[u]lui Andrei cupeţul, precum să s[e] ştie că i-am văndut casel[e] noastre de aici den Buc[u]reşti, cu locul cu grădină cu tot, căt iaste, precum scriu în zapisele ceale vechi de cumpăr[ă]toarea noastră, ce am cumpărat de la Tudor lum[ă]nărarul.
	Şi le-am văndut aceaste case dumnealui de a nostră bună voie şi făr de nicio silă, cu ştirea tut[u]ror rudii noastre şi a vecinilor dereptu bani gata tl. 570. Şi am luat noi aceşti ban[i] toţ[i] gata în măinile nostre, ca să fie dumnealui şi coc[o]nilor dumnealui şi nepoţilor dumnealui moşie stătătoare în veaci.
	şi la tocmeala noastră întămplatu-se-au de au fost neg[u]ţători şi oameni buni carii să vor iscăli mai jos. Şi noi, pentru mei adeverit[a] credinţă, pusu-ne-am peceţile şi numel[e] mai jos, ca să s[e] crează.
					Fev. 8 dni, lt. 7204 [1696].
		[...]
		Tudor coj[ocar].
		[...]
	[...] Stoica log. Tărgovişteanul cu învăţătura dumnealor.
	[V-so:] Zapisul lui Ianache şi al soţii lui dă vănzarea caselor de aici den Bucureşti, dă tl. 570.
					DB, nr. 37, p. 68-69.

[Bucureşti], 12 Martie 1697.

	[70] Adec[ă] eu, Ianache coj[o]cariul, fec[o]rul lui Iane bărbiearul den Bucureşti, scris-am şi mărturisescu cu acestu al mieu zapis, ca s[ă] fie de bună credinţă la măna dumnealui jupănului Tănasie tutungiul, cum să se ştie că eu den bună voia mea şi cu ştirea tut[u]ror rudeniilor meale, am făcut tocmeală cu dumnealui de i-am văndut casel[e] de aic den Bucureşti, cu tot locul curţii şi al grădinii, în lungu şi în lat, căt iaste îngrădişul caselor şi cu pimniţa şi cu toat[e] direasel[e] căte săntu înprejurul caselor. Şi am văndut dumnealui deriptu ban[i] gata tl. 550 şi cu ştirea şi voea tuturor vecinilor den sus şi den jos.
	Care case şi loc ne-au fost şi noao de cumpăr[ă]toare de la Tudor lumănărariul încă mai denainte.
	Şi dup[ă] toameala ce am făcut cu dumnealui, am luat aceşti ban[i] ce scriu mai sus, tl. cinci sute şi cinzec, toţ[i] deplin şi gata în măna mea. Dereptu aceaia şi eu am dat dumnealui toate zapisel[e] şi scrisori ce am avut de cumpăr[ă]toarea acestui loc înpreună şi cu acestu al mieu adevărat zapis, ca s aibă a ţinerea dumnealui aceaste case cu pimniţa şi cu tot locul curţii şi al grădinii, căt iaste îngrădişul şi cu toate direasel[e] ce săntu înprejurul caselor, cu bună pac; de acum înainte să-i fie dumnealui moşie atăt[ă]toare li coc[o]nilor dumnealui, neclătită în veac.
	Şi la tocmeala nostră întămplatu-s-au boeari şi neguţ[ă]tori carii mai jos au iscălit. Şi noi, pentru mai adeverita credinţă, am întărit zapisul acesta cu pecetea şi cu iscălitura mea, ca să s[e] crează.
				Mesiţa Mart. 12 dn., vlt. 7205 [=1697].
			[...]
			Eu, Zmaranda, fămeaea lu Eane bărbiearul.
			[...]
			[71] Gheorghie coj[ocar], mart.
			[...]
			Gheorghe Duc[a], mărt.
			Năstas[e] prodan, mart.
				DB, nr. 38, p. 70-71.

19 Mai 1698.

	[71] Adecă eu, Irimiia, înpreună cu jupăneasa mea, Ilinca, ot Piteşti, scrieu şi mărturisescu cu acesta al nostru zapis, ca să fie de bună credinţă şi de mărturie la măna dumnealui jupănului Apostol zaraful, precum să se ştie că i-am văndut dumnealui un loc aici în Bucureşti, lăngă bisearica Stii Nicolae, care loc să hotăraşte cu dumnealui şi cu locul Portariului şi pe lăngă locul bisearicii şi cu locul Bratului şalariul . . . . şi cu locul lui Ion croitoriul şi să hotăraşte cu locul logofătului Costandin. Şi în lat stănjăni . . . şi în lung stănjăni . . drept bani gata tl. 110. Care loc fostu-l-au cumpărat Ianache vistiariul, dinpreună cu socru-mieu Mecul. Ci partea lui Ianache vistiiariul cumpăratu-o-am eu de la jupăneasa Aspra a lui Gavril păh., nepot lui Ianache vistiiariul, şi de la fecorii ei, Ianachi, Gligoraşco i Barbul, cu zapis de la măna lor. Iar partea socru-mieu Mecului, fost-au o parte mie de zeastre, iar altă parte fost-au a cumnatu-mieu lui Dumitraşco şi a cumnatei Samfirei iar de zeastre. Şi acastă parte o am cumpărat eu de la dănşii, cu zapis de la măna lor şi au căzut acest loc tot pe seama mea.
	Şi l-am văndut dumnealui de a mea bună voe, nesilit de niminea şi cu ştirea tuturor vecinilor şi din sus şi din jos, ca să-i fie dumnealui moşie stătătoare în veac, dumnealui şi coconilor dumnealui şi nepoţilor, strănepoţilor, căţi Dumnezeu îi va dărui.
	[72] Şi dintr-acest loc, stănjăni 4 nu i-am văndut dumnealui, că sănt cu gălcavă, iar de-i vor scoate aceşti 4 stănjeni, să aib a-i vinde dumnealui şi să-mi dea bani pe ei, că nu i-am văndut. Şi i-am dat dumnealui şi zapisele meale de cumpărătoare şi zapisele ceale vechi. Şi i-am dat dumnealui şi o carte a părintelui Dionisie patriiarhul, cănd m-am părăt cu popii de la bisearică, de rămas.
	Şi cănd am făcut acest zapis, fost-au mulţi neguţători, carei îşi vor pune iscăliturile mai jos. Şi eu, pentru mai adevărată credinţă, pusu-ne-am [!] mai jos peceţile şi iscăliturile, ca să se crează.
	Şi am scris eu, Mihai Tărnoveanul, cu învăţătura dumnealor.
						[...] [= 1698].
			[L.P.]
		Az, Irimia ot Piteşti.
	[L.P.]	Ilinca, fata Mecului ot Piteşti.
		Constandin logofăt, mărturie.
		[...]
		Ion Ghiorghi, mărturie.
		Radul, mart.
	[V-so:] Casă lăngă Sf. Nicolae, al [!] Irimii.
					DB, nr. 39, p. 71-72. 

[Bucureşti], 13 Iunie 1699.

	[72] Adecă eu, Zmăranda, înpreună cu fie-mieu, Ianache, dat-am zapisul nostru la măna jupăn Sterii, precum să s[e] ştie că luăndu [73] casele de la Tănase tutungiu, care au fost ale noastre şi le-am fost văndut lu[i] Tănase den un zapis al lui Tudor lumănărariu, care ne-au fost noao de cumpărătoare de la dănsul. Si pierzăndu-se zapisul şi apucăndu-m[ă] cu strănsoare pentru zapis şi nefiind, datu-i-am acest zapis la măna dumnealui, cănd s-ar afla acest zapis să avem a i-l darea; iar neaflăndu-se, să fie acest zapis în locul aceluea.
	Şi cănd au făcut acest zapis fost-au mulţi neg[u]ţători mărturie, car[i] vor iscăli mai jos.
	Şi pentru credinţa am iscălit şi noi mai jos, ca să s[e] crează.
					Iun[ie]  13, 7207 [=1699].
			Eu, Zmaranda.
			Eu, Ianache coj[ocar].
			[...]
			Cărste, mărt.
					DB, nr. 40, p. 72-73.

[Bucureşti], 15 Iunie 1699.

	[73] Adec[ă] eu, Tanasie, scris-am zapisul mieu la măna dumnealui jup[ăn] Sterie, precum să s ştie că pentru un zapis al jupănului Tudor lumănărariul, care au fost de vănzarea caselor la măna meşterului Iani, iar acum luîndu  jupăn Steria casele de la mine, mi-au cerşut zapisele. Şi acelu zapis nu s-au aflat nicăierea.
	Drept aceia i-am dat acestu zapis al mieu, în locul aceluia, cănd s-ar găsi acelu zapis să avem a i-lu da iar dumnealui.
	[74] Şi pentru credinţa datu-i-am acesta zapis înaintea multor neguţători, cari vor iscăli mai jos. Şi am iscălit şi eu mai jos, ca să s[e] crează.
					Iun. 15 dn., lt. 7207 [=1699].
		Eu, Tănasie.
					DB, nr. 41, p. 73-74.

Bucureşti, 17 Iunie 1699.

	[74] Adec[ă] eu, Eana[che] coj[o]cariul fec[o]rul lui Eani bărbie[rul] starostea de bărbiear[i] dinpreun[ă] cu jupăn Tănas[e], scris-am zapisul nostru la măna jupăn Stearie lumănărariul, ca s[ă] fie de mare credinţă, precum să s[e] ştie pentru casel[e] carii au cumpărat, că ne-[a]u apucat pentru nişte zapise ca să li dăm, vechi. Dec noi e-am dat zapisul nostru la măna dumnealui ca s[ă] fie de credinţă, de acuma înnainte la cine să vor afla niscare zapise vechi, să fie mincinoas[e], au la Eanache, au la chir Tănasie, au la suroril[e] lui Eanache an[u]m[e]: Ilinca i Bălaşa, măcar şi la rudele lor, să f[ie] mincinos, pentru care case le-au fost cumpărat de la Tudor lumănărariul.
	Şi căndu s-au scris acesta zapisu fost-au mulţi oameni buni mart[uri], carii să vor iscăli.
	Ear care de[n] noi să va mai scula cu gălcavă, să fie închinat căte 200 de tl. înna[in]tea divanului.
					Iun[ie] 17 dni, lt. 7207 [=1699].
		Eu, Eanachi cojocariul, snă Eane bărbiearul.
	[L.P.]	Eu, Tănase tut[u]ngiul.
		[...]
						DB, nr. 42, p. 74.

Bucureşti 20 Iunie 1699.

	[75] [...] lui Sterie lumănărariul de aic den oraşul domnii meal[e] den Bucureşti şi cu fec[o]rii lui ce-i va da D[u]mnezeu, ca să-i hie lui nişte case cu tot locul şi cu pimniţa lăngă uliţă, în mah[a]laoa bisearicii ce s[e] chiam[ă] Colţea, care case, cu locul şi cu pimniţa de supt caase, fost-au ale Ilincăi, ce o ţine Alecsandi . . . . Care şi ei încă i-au fostu de cumpărătoare de la un Iane, ce i se-au zis Padşa, încă mai denainte vreame.
	Şi tot le-au stăpănitu cu pac. Iar apoi ia [!], de a ei bună voe, le-au văndutu lui Sterie, cu preţ dreptu bani gata tl. 200, cu zapis de la măna ei de vănzare şi cu mărturii, lt. 7205 [=1696-97].
	Care loc mearge alăturea, pre den jos, cu locul lui Iane bărbiiariul, pănă în locul lui Lambre, şi săntu stănjăni 9 p[o]l. Şi în latu, pre lăngă pod, stj. 7 pol, pre căt au ţinut şi Ilinca şi pre căt scrie şi în scrisorile ceale vechi, ce au dat Ilinca la măna lui Sterie, înpreună cu zapisul ei, ca să stăpănească Sterie şi să-i fie de moşt[e]nire.
	Şi iar să fie Sterie lumănărariul iar nişte case şi cu pimniţa şi cu tot locul al grădinii şi al curţii căt ţine îngrădişul bolovanilor, care case săntu alăturea, pre den sus, cu casele ce au cumpărat de la Ilinca mai nainte. Care iar s-au stănjănitu şi pămăntul acestor case, ca s[ă] se ştie, însă: den colţul bolovanilor despre răsăritu, pre lăngă locul Ilincăi, care iaste iar al lui Sterie, pănă în locul  lui Lambre, stănj. 18 şi  palme 2. Şi fundul grădinii, pren mijlocul puţului pănă în pod, stj.13.Şi pre lăngă pod, pănă iar în colţul bolovanilor înnaintea pimniţii boiarinuluidomnii meal[e], Pătru v[e]l şătrar, stj.22, palme 2. Şi în faţ[ă], pre marginea [76] podului, pănă iar în colţul bolovanilor despre răsărit, stj.17 i palme 6. Şi stănjănul au fost de 3 coţi domneşti, fiind ispravnic, la trăsura acestui loc, slugile domnii meal[e], Stamatie i Antonie al doilea portar.
	Pentru că aceaste case , mai denainte vreame, fost-au ale lui Iane, ce au fost staroste de bărbiiari, care şi lui i-au fost de cumpărătoare de la Tudor lumănărariul. Şi după petrecaniia lui, iar Enache fii-său, el au fostu făcut aceste case vănzătoare şi au făcut tocmeal[ă] cu Sterie dreptu tl.400, şi aşteptăndu Sterie ca să-i facă Ianache zapis şi să-ş ia banii. Iar apoi, el, avăndu alte gănduri, au mers de au zis lui Sterie, că nu-i săntu casele de vănzare, căc că făcuse meşt[e]şuguri cu Andrei neguţ[ă]toriul, căc-i dedease mai mult tl.50, şi-i făcuse zapis Ianache la măna lui Andrei, ca să stăpănească casele.
	Iar dup[ă] aceaia, Sterie adev[ă]rănd lucrurile şi meşt[e]şugurile lui Ianache, ce au făcut cu Andreiu cup[eţ], n-au îngăduitu, ci au venit de au făcut jalbă la domnia mea, cum că au întrat Andreiu în tocmeala lui dănd mai mult şi pren taină au luatu cas[e]le.
	Dec domnia mea am poruncitu Iorgăi starostii, înpreună şi cu alţi neguţ[ă]tori, ca s[ă] le facă judectă şi dreptate.Şi aşa le-au aflatu dreptatea, cum să întoarcă Sterie banii lui Andreiu  neg., tl. 450.Şi încă au mai socotitu neguţătorii înpreună, pentru sărăciia lui Ianache, de i-au mai dat tl. 50 de au plinit  tl. 500. Şi după cum au ajunsu judecata neguţ[ă]torilor, poruncit-am domniia mea Bratului, ce au fost iuzbaş de fruntaş, de au dus lui Andrei neg[u]ţătoriul aceşti bani toţi deplin, tl. 500, şi i-au luat zapisul ce-i făcuse la măna lui, de cumpărătoarea acestor case, de l-au dat la măna lui Sterie, şi au ţinutu [!] Sterie, cum ca s[ă] ţie casele cu pac.
	Iar Ianache nic pre aceasta nu se-au lăsat, şi iar au făcutu meşteşuguri cu Tănasie tutungiul, de i-au văndutu casele pren taină, avănd între ei şi alte meşt[e]şuguri, dăndu-i şi lui, Ianache, zapis de vănzare, scriind într-acel zapis şi numele mumă-sei, Smarandii, şi luîndu ei bani de la Tănase. Peste 20 de zile s-au pomenit Sterie. aducăndu-i Ianache banii îndărăt, zicăndu-i cum că aşa s-au socotit cu rudeniil[e] lui, ca să nu vănză cas[e]le.
	Dec Sterie văzăndu aşa, iar au venitu cu jalbă la domniia mea şi, cu porunca domnii meal[e], iar au mersu Bratul iuzbaşa [77] la starostea de neg[u]ţători înpreună şi cu alţii, ca să zică neguţătorii, lui Ianache, cum că moşiile în silă nimănuilea nu să pot lua; ci de vreme ce au socotitu ca să şi le ţie el, să le ţie pac. Şi aşa, după porunca domnii meal[e], zicăndu-i neg[u]ţătorii aceastea, el aşa au fost zis cum că nu-i sănt de vănzare înnaintea lor. Şi după cum iaste dreptatea, i-au fost zis neguţătorii lui Ianache, ca s[ă] dea o scrisoare a lui la măna lui Sterie, cum că nu face alte meşteşuguri. Iar el ştiind cum că meşteşuguril[e] era[u] făcute mai nainte cu Tănasie, el aşa au fost zis, cum că dă vreame ce sănt atătea obraze de neguţ[ă]tori mărturii, ce scrisoare trebue?
	Şi după aceaia, tot au fost vănzarea caselor lui Tănasie pren taină pănă în doi ani. Iar cănd au fostu de la aceşti ani încoac s-au dovedit lucrul pre adevărat, cum că Tănasie au fost cumpărat cas[e]le  pren taină, mutăndu-se şi în case. Şi zapisul sciia tocmai decăndu făcuse ei aceaste meşteşuguri.
	De care Sterie, văzăndu meşteşuguri ca acestea, n-au îngăduitu, ci s-au sculat Sterie cu gălceav[ă] asupra lui Tănasie şi au venitu de s-au întrebat de faţ[ă], înaintea domnii meal[e] la divan, şi aşa părăia Sterie cum că Tănasie au ştiutu de toate ceale ce au avut el cu Ianache mai nainte şi apoi Tănasie prin meşteşuguri au luatu casele, precum şi jupănul Apostol cupeţul a mărturisit înnaintea divanului, cum că Sterie au avut tocmeală cu aceaste case şi au avut încă şi multe gălcevi. Iar Tănasie, el aşa zise înnaintea domnii meal[e], cum că el au cumpărat aceaste case cu zapis şi cu ştirea a multe mărturii.
	Intr-aceaia domniea mea, înpreună cu toţi boiarii divanului, adevărăndu cum că de vreame ce Tănasie au ştiutu şi apoi el au întrat în tărgul lui Sterie, am judecat să fie volnic Sterie să întoarcă banii lui Tănasie înnapoi şi să stăpănească el casele, precum le luase şi mai nainte. Şi după cum au ajunsu judecata şi dreptatea divanului, au dat Sterie toţi banii deplin tl. 500 lui Tănasie şi i-au luatu toate scrisorile ce au avut înpreună şi cu zapisul cel ce-i făcuse pă aceaste case.
	Iar pentru un zapis vechiu, ce nu s-au găsitu, ce au fostu de vănzarea lui Tudor lum[ă]nărariul, cănd au văndut aceaste case lui Iane, tatăl lui Ianache, şi temăndu-se Sterie, ca să nu facă vreun meşteşug ca şi ceale multe, i-au făcut Smaranda, înpreună [78] cu fii-său Ianache şi cu Tănasie, zapise întărite cu iscăliturile lor, la măna lui Sterie, ca oricănd s-ar găsi acest zapis să nu să ţie în seamă.
	Aşijderea şi pentru o carte a răposatului unchiului domnii meale, Şerban Vod[ă], scriind într-ănsa pentru cas[e]le acestea şi mai scriind şi nişte vii, aceaia au rămas la Ianache nu o au dat, precum am văzut domniia mea toate scrisorile ceale vechi şi zapisile ceale noao la măna lui Sterie.
	Drept aceaia şi domniia mea încă am dat această carte a domnii meal[e] lui Sterie lumănărariul, ca să aibă a ţinea şi a stăpăni aceaste case cu locurile şi cu pimniţile pre căt le ţine îngrădişurile şi pre sumele stănjănilor ce mai sus se-au zis; să-i hie lui Sterie şi fecorilor lui moşii stătătoare şi ohabnice în veacu, pentru că au rămas Tănasie tutungiul de judecată denaintea domnii meal[e] şi a tot divanul.
	Şi am întăritu cartea aceasta cu tot sfatul şi cu credincoşii boiarii divanului domnii meal[e]: p[a]n Cornea vl ban Cralevschii i pan Stroe vl vornic i pan Diicul vl logt i Mihai Cantacuzino vl spăt. i Şerban vl vist. i Vergo vl cluc. i Dumitrache vl post. i Scarlatu vl păh. i Radul vl stol. i Radul Golescul vl com[i]s i Iorga vl sluj. i Costandin vl pit. Şi ispravnic, Ştefan Cantacuzino vt. logt.
	Şi s-au scris cartea acasta în oraşul scaunului domnii meal[e] în Bucureşti, întru al unsprăzeaclea ani den domniia domnii meale, de Isar log[o]feţelul den Buc[u]reşti.
					Iun[ie] 20 dni, lt. 7207 [=1699].
	[L.P.]	Io Costandin Voevod [autograf].
		Ştefan Cantacuzino vt. logft procitennomu [autograf].
	[V-so:]	Hrisov a lui Costandin Vod Brăncoveanu pentru locul, ce iaste acum în han, a lui Sterie lumănăraru, 7207 [1699].
				DB, nr. 43, p. 75-76-77-78.

Bucureşti, 12 Iulie 1699.

	[79] Adec[ă] eu, popa Oprea, de aicea den Bucureşti, denpreună cu fie-mieu, popa Mihaiu, scriem şi mărturisim cu acesta al nostru zapis, ca s[ă] fie de bună credinţă şi de mărturie la măna dumnealui jupănului Apostol zaraful, precum să s[e] ştie că i-am văndut dumnealui un loc aicea în Bucureşti, lăngă besearica Stii Nicolae, însă stj. 4 în lat şi în lungu căt mearge.
	Care loc mi l-au dat şi mie de pomeană jupăneasa Sofiica şi cu fie-sa Samfira, ca să pomenescu pre bărbatul ei, jupănul Mecul, şi pre Pană Cărlan şi pre Ianache vist[ierul].
	Şi l-am ţinut cu bună pace 12 ani, iar acum l-am văndut drept ban[i] gata tl. 40, de mi-am cumpărat pe aceşti bani o vie. Şi i-am văndut dumnealui de a mea bună voe şi cu ştirea tuturor oamenilor miei. Şi am luat toţi banii gata în măinile noastre.
	Şi cănd am făcut acest zapis întămplatu-se-au de au fost mulţi boiari şi neguţători mărturii, carei au iscălit mai jos. Şi pentru mai adeverită credinţă am scris eu cu măna mea.
					Iul[ie] 12 d., lt. 7202 [1699].
		Eu, popa Oprea.
		[...]
		Costandin logft., mart.
		[...]
	[V-so:] Un loc de 4 stănjeni lăngă sf. Nicolae de la popa Oprea.
					DB, nr. 44, p. 79.

Bucureşti, 6 Mai 1700.

	[80] Adec[ă] eu, Vasile abagiul înpreună cu jupăneasa mea şi cu fecorii miei, dat-am zapisul mieu la măna dumnealui Hagi Gheorghie Haleapliul şi a jupănesii lui, Alixandrii, ca să le fie de marea credinţă cum să s[e] ştie că fiind un loc de casă, stj. 4 pl., între locul dumnealor şi a lui Petco abagiul, de vănzarea; dec dumnealor m-au volnicit pă mine de l-am cumpărat de la Dima şi de la Alixandra, nepoţii Ghinii coj[ocar] şi a Şărbanii, dirept tl. 45.
	Iar căndu au fost acum, de bună voe[a] noastră am făcut schimb cu jup[ă]nul Gheorghie, mi-au dat  desprea mine stj. 2 şi cez. 1 den locul dumnealor, iar eu i-am dat de ceea parte de locul dumnealor, stj. 4 pl., care l-am fost cumpărat de la nepoţii Şerbanii, ca să fie loc pentru loc, unul la alant. Am întărit cu scrisori, ca să fie moşie stătătoare în veci dumnealor şi coconilor dumnealor căţ[i] D-zeu le va hărăzi.
	Şi pentru mai adevărat[ă] credinţă am dat această scrisoare înainte[a] multor oameni buni şi neguţători, carii vor iscăli mai jos, mărturisind şi noi pentru încredinţare.
	Am scris eu, Gheorghe, fiiul dumnealui, cu învăţătura şi cu voe[a] taicăi şi a noastră, şi am iscălit mai jos ca să s crează. Şi [81] i-am dat şi zapisele cele vechi toat[e], care au fost de cumpărătoare.
					Mai 6 dni, lt. 7208 [=1700].
		Az, Vasilie abagiul.
		Az, Sorra, jup[ă]neasa dumnealui.
		Az, Gheorghie snă ego.
		[...]
		Azu, Isar logftul.
		Mihai postăvaru.
					DB, nr. 45, p. 80-81.



Bucureşti, 6 Mai 1700.

	[82] Adecă eu, Gheorghie hagiul Halepiul, înpreună cu fămeaia mea, Alixandra, scriem şi mărturisim cu acestu al nostru zapis, ca să hie de mare credinţă la măna dumnealui jupănului Vasilie abgiul, cum să s[e] ştie că fiind un loc den susul nostru de vănzare, care era între locul nostru şi a lui Petco abagiul, fiind al Ghinii coj[o]cariul şi al fămeii lui, Şerbanii. Dec, după a lor petrecanie, căzut-au acest loc la nepoţii lor, pre nume Dima i [=şi] Alixandr[a], de care neavănd puteare ca să-l ţie şi făcăndu-l vănzător şi mai căzăndu-ni-se noao a-l cumpăra, fiind alăturea cu pămăntul nostru, iar neavănd în părlej, noi de a noastră bună voe am dat voe dumnealui jupănului Vasilie, de au cumpărat.
	Şi aşa fiind stj. 4 p[o]l. în lat, despre uliţa cea mare, care mearge spre Colţea, şi în lungu pănă în bolovani Ducăi starostii, care l-au luat în preţ drept gata tl. 45.
	[83] Iar cănd au fost acum, dăntru toată voia noastră, am socotit dă am făcut schimbu cu dumnealui şi ne-am dat acest loc ce s-au zis, tot deplin, şi noi încă i-am dat dumnealui den locul nostru, ce ne iaste de la Avram băcanul, ae au fost soţ fămei[i] meale, Alixandrii, întăi, dăspre locul dumnealui, stj. 2 şi o cezvărtă, ca să-şi mai lărgească locul.
	De care, cum ca s[ă] fie acest schimbu stăt[ă]tor, datu-ne-au dumnealor şi scrisori ce au avut dă cumpărătoarea acestui pămănt împreună cu zapisul dumnealui, şi noi încă am dat dumnealui acest zapis la măna dumnealui ca să aib[ă] a ţinea şi a stăpăni acest loc ce i-am dat noi dumisale, cu bună paac, să-i fie moşie stăt[ă]toare şi fiilor lui neclătit în veac.
	Şi mărturii, neguţ[ă]tori carii mai jos s-au iscălit. Şi noi, pentru mai adăv[ă]rată credinţă ne-am pus peceţil[e] şi am iscălit eu cu măna mea numele noastre, ca s[ă] se crează.
	[...] Mai 6 dni, lt. 7208 [= 1700].
						[=Hagi Gheorghi Halepi]
		Eu, Alixandra.
		[...]
				DB, nr. 46, p. 82-83.

Bucureşti, 9 Iunie 1700.

	[84] Adec[ă] eu, Costandin logf., înpreună cu jup[ă]neasa mea, Sima, dat-am acest al nostru zapis, ca să fie de bună credinţă la măna dumnealui jup[ănu]lui Apostol neguţătorul, precum să s[e] ştiea că avănd eu nişte prăv[ă]lii aici în Buc[u]reşti, în uliţa ca mare, şi mergănd locul prăv[ă]liilor pă den dos păn în locul cas[e]lor dumnealui, mi s-au rugat de i-am dat, ca să-ş mai lărgească curte[a] dăn dosul cas[e]lor, moşiea dă loc stj. 7 pl. în lungu şi în largu iar stj. 5 pl.
	Şi mi-au dat şi dumnealui bani gata tl. 40 şi 1 1/2 stj. de loc dăn locul lui Ion croitorul păn în locul dumnealui, păntru că dănd eu acest loc ce scrie mai sus dumnealui şi neavăndu pe unde să-mi meargă carul la prăv[ă]liile meale, am făcut acest schimbu cu aceşti bani şi cu acest loc carea scrie mai sus, ca să aibă dumnealui a ţine şi a stăpăni dumnealui şi coconii dumnealui căţ[i] D-zeu îi va dărui, în veci, pentru că am făcut acest schimbu den voea noastră.
	Dec pentru mai adevărat[ă] credinţă mi-am pus iscălitura mai jos, ca să s[e] crează.
					Iunie 9 dni, lt. 7208 [=1700].
			Costandin logf.
			Sima.
			[...]
			Ion Ghiorghi[u].
	[V-so:] Zapisul lui Costandin logf. pentru stj. 7 1/2 cu care ş-au lărgit jup[ăn] Apostol curtea lăngă bisearica Sft. Nicolae.
				DB, nr. 47, p. 84.

Bucureşti, 1 Martie 1701.

	[85] Theodosie mitropolitul [autograf]
	Preda păh. înpreună cu frate-miu, Vintilă, dat-am acastă scrisoare a noastră, ca să fie de bună credinţă la măna dumnealui jupănului Alixandri giuvergiul, precum să să ştie că i-am văndut dumnealui o casă cu locul înprejuru aic în Bucureşti, la bisearica Colţii.
	Insă locul să s[e] ştie: din gardul bisearicii în lungu pănă la poarta cea veache, şi din gardul coconilor jup[ă]neasii Predii, pănă în gardul jup[ă]neasii Opriţii, direptu talere o sută şi doaozeci. Şi am luat aceşti bani toţi deplin în măna noastră.
	Dereptu acasta am datu şi noi acasta scrisoare a noastră, ca să stăpănească cu bună pace. Şi-am iscălit mai jos ca să se crează.
	Şi am dat şi cartea cea veache a lui Gligorie Vod[ă], şi zapisul cel veachiu.
	[P.S.] Şi mi-au dat dumnealui şi un inel de aur cu un rubin dreptu tl. 80, care s-au făcut peste tot tl. 200.
				[...] Mart. 1 dn[i], leat 7209 [=1701].
		Preda păh. sin Dimii sluj.
		Vintil[ă] sin Dimii sluj.
		Iorga sin Manta coj[ocar].
		Zanfir sin Manta coj[ocarul].
		Mihai K[antacuzino] vel spat., mărturie [splendid 			autograf].
		[...]
		Mihai Dobrosloveanul vornicul za Doamna, mărturie.
		Ghioca log. Stănescul, mărturie.
				DB, nr. 48, p. 85.

[Bucureşti], 29 August 1703.

	[86] Adecă eu, popa Oprea, de aicea din Bucureşti, de la beseareca den Prund, denpreună cu fie-mea, Sima, şi cu nepotu-mieu Matei, fecorul fie-mea Simei, [dat-am] zapisul nostru, ca să fie de bună credinţă la măna jupănului Apostol şi a jupăneasei dumnealui, Antiţii, precum să s[e] ştie că i-am văndut dumnealui casa şi locul precum ţine, care casă şi loc iaste pre lăngă casel[e] dumnealor.
	Şi am văndut de a noastră bună voe drept ban[i] gata tl. 122, ca să-i fie dumnealui moşie statornică în veaci, coconilor, nepoţilor şi strănepoţilor.
	Şi la a noastră tocmeală fost-au mulţi preoţi şi neguţători, carei au iscălit mai jos.
	Şi pentru mai adeverită credinţă am scris eu cu măna mea şi ne-am pus şi deagetele în loc de peacete mai jos, ca s[ă] se crează.
					Av. 29 dni, văleat 7211 [=1703].
		Eu, popa Oprea.
		Eu, Sima.
		Eu, Matei.
		Eu, popa Pătru, mart.
	[87] [P.S.] Dat-am şi zapisul cel de cumpărătoare, care zapis am avut de la vănzătoriul mieu, şi am luat toţi banii gata în măna mea.
	[V-so:] Cas[a] lăngă sfn. Nicolae de la popa Oprea.
					DB, nr. 49, p. 86-87.

Bucureşti, 22 Mai 1706.

	[87] Adecă eu, Mihul cavaful, denpreună cu sor[ă]-mea, Iana,  den Bucureşti, mărturisim cu acest al nostru adev[ă]rat zapis, ca s[ă] hie întru credinţă la măna dumnealui Alixandri vornecul şi a jupăneasii dumnealui, Ilincăi, precum să s[e] ştie că avănd noi nişte loc de caasă, ici în Bucureşti, în mah[a]lao[a] Colţii de la ai noştri părinţi, care loc l-au fost dat a noastră mumă, Rada, gineri-său Neculii, care au ţinut pre nepoata noastră . . . 
	Şi acel Necula fostu-mi-au numai mie ug. 50 [dator], precum şi zapisul lui dovedeşte, şi eu neavănd altu ce lua, judecata sfinţiei sale, părintelui Theodosie mitropolitul, aşa au ajunsu: ca ori ce aş găsi de ale Neculii să vănzu, să-mi plinescu aceşti bani; altu n-am găsitu făr de căt acestu pămăntu ce s-au zis, dăndu şi surori-mea Ianii parte.
	Dec, dentrănsul fiindu-ne de vănzare, şi acest pămănt fiind despre apus, despre Alixandri vor., şi despre răsăritu cătră Maxin neg[uţătoriul], s-au voitu amăndoi de l-au înpărţitu, luîndu jupănul Maxin stănjăci căţ[i] scriu în zapisul ce am datu la măna dumnealui, şi dumnealui vornicului încă i-am văndut dăspre partea pămăntului dumnealui, însă den pămăntul dumnealui, pănă unde am văndut jupănului Maxin, stj. 7., şi pre cătu ţine gardul cel ce iaste pren mijloc, pănă în pămăntul mănăstirii Colţii şi pre lăngă locul Colţii,pănă în locul dumnealui, stj. 6. Şi pre lăngă locul dumnealui pănă la portiţă, înpotriva pămăntului dumisale, stj. 13.
	Şi am tocmitu dreptu bani gata tl. 28 p[o]l, şi aceşti bani i-am luatu toţi gata.
	Dreptu aceaia am dat acestu zapis la măna dumnealui Alixandri vor. de la măriia sa Doamna şi a jupăneasii dumnealui, Ilincăi, ca să aibă a ţinea şi a stăpăni acestu pămănt, ce s-au zisu mai sus, cu bună paac, să le h9ie dumnealor moşie stăt[ăt]oare şi fiilor în veac.
	Şi la tocmeal[ă] fost-au neguţ[ă]tori mărturii, carii să vor iscăli, iar de ar fi vreo gălceav[ă] despre niscai rudenii ale noastre, să avem a o trage noi, iar dumnealor să ţie pămăntul cu paac făr de nic o gălecav[ă].
	Şi căt pentru credinţa cea adevărat[ă], ne-am pus deagetela în loc de peceţi, ca să s[e] crează.
					Mai 22 dni, lt. 7214 [=1706].
		Eu, Mihul cavaful.
		Eu, Iana.
		Ilie coj[o]cariul, mărt.
		Macsin cup[eţ], mart.
		[...]
	[V-so:] Zapisul Mihului cavaful, cu sor-sa Iana, pentru vănzarea pămăntului, lt. 7214 [=1706].
	[Alt scris:] Acest loc l-au cumpărat Alecsandri vornecu şi iaste în locul care l-au văndut mănăstirii, alăturea cu mănăstirea.
					DB, nr. 50, p.87-88





Iaşi, 17 Aprilie 1708.

	[92] [...] De vreme ce singur din fire ne îndemnăm a lăuda fapteli ceale bune a celor milostivi şi buni [precum şi încă putinţa ne easte aceloraş[i] a urma ] afară din toate poruncile ceale d[u]mnezeeşti, ce cu un glas atîta de prooroci în leagea veachie, precum de evanghelist în Testamentul nou, iarăşi şi de toţi dascali[i], nu numai creştini, ci şi păgîni, cu multe feliuri de cuvinte înfrumuseţate să slăvescu şi fieştecarili la acealea să învaţă şi să îndeamnă.
	Deci dară, înţălegînd şi noi, din spunerea a multora, pentru nişte dumnezăeşti vreadnice de laudă lăcaşă, adecă odihne de bolnavi spitali, cum deobşte să chiamă], care cinstitul şi bl[a]gorodnicul unchiul domnii meali, Mihai Cantacuz[i] biv vel spătar, din hierbinţeala dragostii lui cea de cătră Dum[ne]zău, cu cheltuiala dumisale, în oraşul Bucureştilor, la beseareca Trei Sfetitelor [care şi această beseareca, dumnealui au făcut] în Ţ[a]ra Rumîniască, au zidit; precum şi şcoale [unde cei ce poftescu a nu-ş[i] pierde în zadar vreame[a] tinereţilor, în dar vistieriul învăţături[i] să poată să căştigea], au întocmit lucrul cum înţălegem, nu atît că nou [93] într-aceste doao rumîneşti vecine ţări păn amu a să zice, ci mai multu că de mare folos şi ajutor celor streini, săraci bolnavi şi nemernici poate să fie: de vreame ce toate, bolnavilor şi celor ce vor să caute de dînşii, preacum şi simbriile dascalilor, din veniturile ceale ce la aceaste lăcaşe mai sus zise, de d[u]mnealui sintu datea est[e] să s[e] dea şi să s[e] chivernisască.
	Dreptu aciasta şi noi, de aciastă d[u]mnezăiască răvnă fiindu cuprinşi [săvai că datorie am avea nu numai cu aceaste lăcaşă, ce şi cu alteale, cînd putinţa ne-ar sluji, pururea mili şi îndurări a face] iar ca dupre şi a rudenii şi a neamului datorie pohtindu şi numeli nostru, preacum şi a părinţălor şi a tot neamul nostru, înpreun[ă] cu al ctitorilor acestor zise lăcaşă, să s[e] pomenească; ne-am milostivit de am făcutu aciastă milă şi agiutor vecinic ziselor lăcaşă, adecăte ca să fie volnici prea moşiea dumisali, a cinstitului nostru unchiu, ce pre aici în ţara domniei meali de cumpărătoare are lîngă Sirăţel, unde sintu şi doao roatea de moară, iar acelor lăcaşă închinate de d[u]mnealui, să-ş străngă oameni striini făr gălciav[ă] case să fie ertaţi de toate dăjdili şi orînduelile căte peste an vor eşi din visteria domnii meali, de nici unele val şi băntuial[ă] să n-aibă ori măcaru ce dăjdi de ar eşi, numai căt să fie aceşti oameni de slujba şi ajutorul şi hrana ziselor d[u]mnezăeşti lăcaşă.
	Dreptu aciasta dară şi prea alalţi fraţi ai noştri domni, carii din aleagerea şi voia lui Dumnezău dupre noi în scaun vor fi, poftim şi foarte tugăm ca socotindu-şi d[u]mnealor folosul acestor mili pentru cine sîntu făcute, adecăte pentru cei bolnavi, săraci şi nemernici, pre carii Domnul Is. Hs. ai săi fraţi îi chiamă, să s[e] m[i]lostivească aciastă mil[ă] a nu o slăbi, a nu o slăbi, a nu o înpuţina, ci să aibă a o întări şi a o adăogi căt să va putea, aşteptîndu ci să aibă a o întări şi a o adaogi căt se va putea, aşteptîndu aceeaeaş neputredă şi nesfărşită plată de la Hs., care însuş celor ce socotescu şi grijăscu de fraţii sfinţii sale ca aceştie o făgădueşte.
	Iar care, în urma noastră, ar îndrăzni în puţin preţ a ţinea cuvintele Domnului Hs. şi aciastă m[i]lă de noi făcută ar strica, acela să fie suptu blestămu celor 318 sfinţi părinţi din Nicheea, şi cu Iuda şi cu Aria să lăcuiască la un loc, casele lor cu sunet de pre pămînt să să şteargă şi însuş Hs. giudeţul cel nefăţarnic să-i stea părîş la giudecata cea de apoi, pentru neţinerea şi nebăgarea în seamă a poruncilor lui.
	[94] [...] [autograf].
					[...] . . . [?] [...] [autograf].
	[V-so]: Cartea lui Mihai Racoviţă voevod, ce au făcut Colţii să ţie ... în Moldova fără bir...
				DB, nr. 52, p. 92-93-94.

Bucureşti, 10 Mai 1708.

	[94] Adic[ă] eu, Chiriţă, dinpreună cu soţiia mea, Marica, făcut-am zapisul nostru la măna Niculii, ca să fie de bună credinţă pe cum să se ştie, că fiind eu soţie cu Nicula la prăvăliia, care au fost mai nainte a lui Filip, deci avăndu Nicula în prăvălie t[a]leri 200 şi eu tl. 100 şi prăvăliia şi cu toate davaclăurile drept tl. 150, deci eu neavăndu banii să-i dau şi fiind şi la alţii dator, i-am pus prăvăliia zălog păn la Stii Ghiorghi drept tl. 450, deci să aibă a mă plăti Nicula de tl. 150, ci sănt dato[r] lui Gligorie vameş şi să mă mai plătească de tl. 100, ce săntu dator lui Voico, care să fac pisti tot tl. 250. Deci viind ziao [!] Stii Ghiorghi ţi fiind mu voia să mai ţin prăvăliia, să aibu a darea Niculii aceste tl. 450, ca scriu mai sus, şi să-mi iau prăvăliia, iar ned[ănd]u banii la zi să fie prăvăliia a Niculii stătătoare.
	[95] Şi cănd am făcut această [!] zapis fost-au mulţi neguţători mărturie, cari vor iscăli mai jos. Şi eu, pentru mai adevărată credinţa, mi-am pus iscălitura mai jos ca să s[e] crează.
					Mai 10 dni, tl. 7216 [=1708].
	[P.S.] Şi chiriia pămăntului pă an tl. 8.
			[...]
			Eu, Marica.
			Eu, Lixandra şi Iono, copiei [!] ai jupăn Chiriţă 			băcanul.
			Az, popa Ghinea de la Hodobeşti.
			Az, Rizea v[ă]t[af] za băcani.
			Gligore bacanu, mart.
			Micul bacanu, martur.
			[...]
			Popa Calen, prot[opop] mart.
			Eu, Mogoş Vasiliu, martor.
	Şi am scris, eu, Ventilă comis, cu zisa lor.
	[V-so:] Zapisul jup[ănului] Chiriţă de prăvălie.
				DB, nr. 53, p. 94-95.

Bucureşti, 1 Martie 1709.

	[95] Adec[ă] eu, Lamba Manul, înpreună cu fiiu-mieu, Mihai, scriiu şi mărturisescu cu acesta al mieu zap[is] şi ca să fie de bun[ă] credinţă la măna dumne[a]lui văru-mieu, Ghinei părcălabul, precum să s[e] ştie că i-am văndut dumne[a]lui un loc de casă din Buc[u]reşti, care loc iaste pă lăngă bolovanii jup[ănului] [96] Apostol şi pă lăngă locul dumne[a]lui Tomii v[e]l spăt. Cantacuzino. Şi din podul uliţii în lungu păn în locul jupănului Cărstii Zrănu, în lungu stj. 27, şi în lat la căpătăiul dinspre pod stj. 13, şi la mijloc, din bolovani[i] jupănului Apostol păn în locul ce s-au hotărăt cu mine, stj. 11. Şi fundul dispre jupăn Cărstea Zrănu stj. 11.
	Şi l-am văndut acest loc de a mea bun[ă] voe şi cu ştirea tuturor rudeniilor meal[e] şi a tuturor vecinilor dinprejur. Şi l-am văndut dumnealui drept bani gata tl. 270; însă loc sterpu, iar nu cu casele.
	Dec eu am dat acesta al mieu zapis, ca să fie de bună credinţă dumisale şi cuconilor dumisale căţ[i] milostivul D-zeu îi va dărui moşăi[e] statornică în veac.
	Şi cănd se-au făcut acest zapis fost-au mulţi boeri, care vor iscăli mai jos.
	Şi eu, pentru credinţă, am iscălit mai jos cu măna mea, ca să s[e] crează.
	Şi am scris eu, popa Mihul din Buc[u]reşti, cu zisa dumne[a]lui.
				Mart. 1 dni, lt. 7217 [=1709].
			[...]
			Vasilie abag[ul], mart.
			Gheorghie snăi Vasile abag., mart.
			Pană Urdăreanul, mărturie.
			[...]
			Az, Fera log. Cărpeneşanul, mart.
			Tudor Sărbul ot Beligradu, Cojocarul.
			Eu, Gligore sin Mihul cupeţ.
			Eu, Bratul şălarul.
			[...]
			Trifan com[is] snă Negoiţă vist[ier ?].
			Drăgan căld[ărar ?] domnescu zet Cantimiru, 			mart.
	[V-so:] Zapisul caselor din Bucureşti de la jupăn Lamba.
				DB, nr. 54, p. 95-96.

[Bucureşti], 9 Decemvrie 1709.

	[97] Adecă eu, Ion, împreună cu soru-mea Alixandra, feciorii lui Chiriţă băcanul den Bucureşti, scris am şi mărturisim cu acestu al nostru zapis, ca să fie de bună credinţă la măna dumnealui jupănului Neculii băcanul, cum să se ştie că fiindu tată-nostru, Chiriţă băcanul, soţie pe prăvălie şi avăndu dumnealui jupănul Necula capete în prăvălie tl. 200 şi tată nostru Chiriţă băcanul capete tl. 100, şi făr aceşti bani mai fiindu tată nostru [98] datoriu la Gligorie vameşul tl. 150 şi lui Voico tl. 100, care fac înpreună tl. 450.
	Deci, tată nostru neavăndu cu ce plăti aceşti bani, datoriia acestor boiari ce scriu mai sus, au rănduit pre dumnealui jupănul Necula de l-au plătit de la Gligorie vameşul de tl. 150 şi de la Voico de tl. 100, şi cu tl. 200, ce au pus capete în prăvălie, s-au făcut prist[e] toată datoriia asupra tată-mieu tl. 450, carei scriu şi mai sus. Şi pentru aceşti bani au pus tată nostru prăvăliia, cea de la Filip, zălog cu zapis şi cu zi păn la Sti Ghiorghie, de va da tată nostru jupănului Neculie, să ne ţinem prăvăliia precum o am ţinut şi mai denainte vreame.
	După aceia, întămplatu-s-au tătine-mieu, lui Chiriţă băcanul, şi măine-mea, jupăneasii Maricăi, fata popei Gheormii din Hodobeşti, moarte, de au murit, şi noi rămăind săraci de părinţi şi încurcaţi cu acastă datorie mare, şi neavăndu altu cu ce plăti şi trecănd multă vreame priste zi şi într-altu chip neavănd cum face făr de căt am mersu denpreună cu unchiu nostru, popa Ghinea, de am căzut cu rugăciune la jupănul Necula de au priimit şi au lăsat acastă prăvăliie de o au luat pentru aceşti bani tl. 450, ce au fostu tată nostru datoriu, şi am dat dumisale toate zapisele ceale vechi ce am avut de cumpărătoarea aceştii prăvălii înpreună şi cu acestu al nostru zapis, ca de acum înainte să ţie dumnealui jupănul Necula acstă prăvălie pre seaama dumisale cu bună pac, să-i fie de moştenire şi coconilor în veac.
	Şi la tocmeala noastră au fost boiari şi neguţători mărturii carei mai jos s-au iscălit. Şi noi pentru credinţa am întărit zapisul acesta cu peceţile şi cu iscăliturile noastre, ca să se crează.
					Dec. 9 dni, 7217 [1709].
		Eu, Ion.
		Eu, Lixandra.
		Eu, popa Ghinea de la Hodobeşti.
		Costandin coj[ocaru] ginerile jup[ănului] Chiriţă.
		Az, Hriza vătaf za [=de] băcani.
		[...]
		Eu, Iono Răspopul.
		[99] [...]
		Az, Stoica ot Tărgoveast, mărturie.
		Az, Dumitraşco băcanul, mart.
		Eu, Costandin băcan, mart.
	[Scris în lungul zapisului, marginal:] Şi chiriia pămăntului pe an tl. 8.
				DB, nr. 55, p. 97-98-99.

Bucureşti, 16 Februarie 1710.

	[99] Adec[ă] eu, Alicsandra, jupăneas[a] lui Ghiorghe hagiul Halipliul, dănpreună cu fii-mieu, Barbul, dat-am zapisul nostru la măna gineri-mieu Şărban Lomotescul şi a fie-me, Chiţii, precum să s[e] ştie că i-am văndut casa me[a] înpreună cu locul, însă stj. 6, palme 3 drept tl. 55. Care casă mi-au rămas şi mie de la soţul mieu cel dintăiu, Avram, şi o am văndut dă a me[a] bună voe şi cu ştire[a] vecinilor, care să vor iscăli mai jos.
	Drept acie să aibă a o stăpăni cu bun[ă] pace el şi copii[i] lui căţ[i] D-zeu îi va dărui pentru că am luat bani ce scriu mai sus toţi gata în măna me[a].
	Şi pentru mai adevărat[ă] credinţă mi-au pus numeloe şi pecete[a] mai jos, ca să s[e] crează.
	[100] Şi cănd am făcut acast[ă] tocmeal[ă] au fost boeri mărturie, cari să vor iscăli mai jos.
	[P.S.] Insă stj. şase şi palme trei.
				Fev. 16 dni, lt. 7218 [=1710].
		Alixandra.
		Eu, Barbul.
	Insă de-l va ţine Şerban, să-i fie de bine, iar de va băga pe alţii, să-i dăm banii ce scrie mai sus.
		Vasile abag[ul], mart.
		Gheorghie al lui Vasilie, mart.
		Az, Voinea, mart.
					DB, nr. 56, p. 99-100.

Tîrgovişte, 15 Decemvrie 1710.

	[100] Lucrul judecătoriului iaste să caute cu nevoinţă şi cu minte întreagă judecăţile tuturor, neuităndu-să nic decum în faţa cuiva, [101] ce cu dreptate şi fără făţărie şi judece şi să dea fieştecăruia dreptate, căc judecata iaste a lui Dumnezeu, după cum zice sf[ă]nta scriptură. iar mai vărtos să cuvine judecătoriului şi are datorie să să nevoiască să judece pre cei sărac şi să îndrepteaze pre văduve, căc aşa iaste porunca lui Dumnezeu, pentru ca să nu să suppune silnicii pre cei neputincoşi şi să le înpresoare drepatea.
	Drept aceea dar, alergănd la judecata smerniei noastre, din porunca prea luminatului domnului nostru Ioan Costandin B[răncoveanu] voevod, Dospina văduva, carea era jupăneasă răposatului Costandin Corbeanul vel pitar, şi cerşind ca să-i facem dreptate de cătră cumnată-său, Mihai Corbanul băiv vt. postealnec, carele vrea să o lipsească şi să o înstrăineaze din ceale căte i-au fost lăsat soţul ei, la moartea lui, cu dreaptă diată.
	Văzănd noi, drept aceaea, carta lor, înpreună cu cinstiţii boiari, Radul Golescul vel vornic şi Grigorie Băleanul vel vornic al Tărgoviştii, carii au fost rănduiţi de domnul, să fie de faţă la acastă judecată, şi ascultănd cu socotinţă cuvintele amănduror părţilor şi iscodind şi cu tot denadinsul diata răposatului Costandin pitariul şi aflănd-o că iaste dreaptă şi canonicască şi mărturisită înaintea smereniei noastre de muma şi de surorile răposatului şi de cela ce au scris-o, întru sfăntul Duh, ne arătăm într-un gănd şi răspundem dinpreună cu cinstiţii boiari ce sănt mai sus zişi, ca să aibă volnicie jupăneasa Dospina să ţie cu bună pace, pănă într-un cap de aţă, toate căte i-au lăsat soţul ei, Costandin pitariul, la moartea lui Scris în diiată. Căci că s-au aflat şi s-au adevrit căte i-au lăsat, cum că sănt dreapte ale lui căştiguri iar nu de la părinţi. Iar de să va afla cineva înpotrivnic şi va zice cum că din moşiile ce s-au dat Dospinei să le stăpănească, au din ţigani, au din rumăni, că sănt de la părinţi şi nu se cuvine să le ţie ea, nearaoa marilor înpăraţi Leon şi Costandin poruncescu că de va vrea să facă neştine diiată, pe partea lui ce i-au rămas de la părinţi, să nu opreaşte, măcar de-ar avea şi fraţi [list. 284] şi ce va dărui bărbatul la moartea lui fămeii sale, neavănd măcar şi copii, să ţin în seamă.
	Drept aceaea, dar, cu vrednicia cea arhierească, ce ni s-au dat de la Dumnezeu, adeverim să fie nemişcată acea diată a răposatului Costandin pit., carea o am iscălit înpreună cu boiarii şi o întipărim şi o mărturisim cătră toţi a fi pre leage şi canonicască, [102] şi dăm volnicie cu acastă carte a smereniei noastre, ca să stăpăneaască jupăneasa Dospina cu bună pace de cătră postealnecul Mihai Corbeanul toate căte i-au lăsat soţul ei în diată.
	Şi spre încredinţatea şi adevrinţa celor mai sus zise, am întărit-o cu iscălitura noastră şi peceatea, iscălită şi de boiari. Şi i s-au dat, spre arătarea tuturor, în Tărgovişte la leat 7219, Dic. 15 dni.
		Antim al Ungrovlahiei [minunat autograf].
		Radul Golescul vl vornic.
		Gligorie Băleanul vl vor. Tărgovişti[i].
				DB, nr. 57, p. 100-101-102.

Bucureşti, 23 Ianuarie 1715.

	[102] Ade[că] eu, Alixandri vornicul, înpreun[ă] cu soţiea mea, anume Ilinca, dat-am acest al nostru adev[ă]rat zapis la cinstită măna dumnealui jupna Mihai Cantacuzino biv vel spat., ca să fie de bună credinţă precum să să ştie că i-am văndut dumnealui casele noastre de aicea den Bucureşti, ce sănt lipite de zidul sfintei [103] măn[ă]stiri Tresfetitele, ce să numeaşte Colţea, şi cu tot locul nostru cum mearge drumul păn în pod şi locul înprejur, precum scrie zapisele ceale vechi, care ne sănt şi nou[ă] de cumpărătoare.
	Pentru că vrănd să meargem nai la casele noastre, la Ţarigrad, le-am văndut dumnealui drept tl. cinci sute, 2 părţi să fie stătătoare: iar a treea parte din tot locul căt iaste, am închinat şi aam dat sfintei m-ri ce e mai sus zis[ă], Tresfetitele, unde iaste ospitalul de odihna bolnavilor, ca să fie lor de ajutor, cu venitul pămăntului, de hrana bolnavilor; pentru ca să ne şi pomenească şi pre noi în sfănta bisearică cu glas asemenea ca pă ctitor în veac, pă noi şi pre părinţii noştri şi pă tot neamul nostru şi să ne numim ctitor[i].
	Şi le-am văndut de a no[a]stră bună voe şi făr de nici o silă, pentru că locul acesta mearge alăturea cu zidul mănăstirii, luănd şi banii ce scriu mai sus toţ[i] deplin de la dumnealui în măinile noastre.
	Şi cănd s-au făcut acest zapis, fost-au şi alţi boiari şi neguţători mărturii, care să vor iscăli mai jos. Şi noi, pentru bună şi mai adevărată credinţă ne am pus peceţile şi iscăliturile mai jos, ca să se crează.
					Ghen. 23 dn., lt. 7223 [=1715].
		[...]
		Gheorghie al lui Vasile abag[ul].
		[...]
	[V-so:] Zapis[ul] lui Alecsandri vornecu pentru casele lui ce le-au văndut mănăstirii pă lăngă zid[ul] măn[ăstirii].
				DB, nr. 58, p. 102-103.

Bucureşti, 28 Octomvrie 1715.

	[104] Ade[c]ă eu, Şărban, fecorul lu[i] Ion aprodul, înpreun[ă] cu mu[mă]-mea cea maşter[ă] anume Mariea, dat-am zapisul nostru la măna dumnealui jupăn Tomei, ginerel[e] dumnealui Mihai biv spăt. Cantacuzino, pe cum să s[e] ştie că i-am văndut dumnealui o cas[ă] cu pimniţ[a] dedesupt, care o am avut noi lăngă măn[ă]stirea Colţii, cu tot locul dup[ă] înprejurul casii, den gardul comisului Zamfir, păn în locul dumnealui şi den bolovanii curţii dumnealui păn în podul uliţii.
	Şi o am văndut dumnealui drept bani gata tl. 60 şi am luat acelşti bani toţi gata în măinil[e] noastre.
	Drept aceaea am dat şi noi zapisul nostru la măna dumnealui ca s[ă] fie moşie stătătoare în veac. Şi cănd s-au făcut acast[ă] scrisoare au fost boiari şi preoţi mărturie, care să vor iscăli mai jos.
	Şi pentru mai adev[ă]rată credinţă ne-am pus şi noi mai jos numel[e] şi iscălituril[e] ca să s[e] crează.
				Oct. 28 dni, lt. 7224 [=1715].
		Eu, Şărban snă Ion aprod.
		Eu, Mariea, fămeaea lu Ion.
		Şi am scris eu, pop[a] Gheorghie, cu zisa lor, mart[u]rie.
		Eu, popa părvul, protopopa ot Trisfetilel[e], mart.
		Tudor sin Radul ot Buzău, martor.
		Dumitru sin Măn[ă]il[ă] ot Cămpina, mart.
		Eu, Dumitru sin Ianea ot Tărgovişte, mart.
		Eu, Drăghic ot Afumaţ[i].
	[V-so:]	Zapisul lui Ion aprodul m-rii, ce l-au văndut întăiu jup[ăn] Tomei şi jupănul Toma, mănăstirii.
					DB, nr. 59, p. 104.

[Bucureşti], 17 Mai 1718.

	[105] Adică eu, Neadelco, fratele Mihalcii băcanul, dat-am zapisul mieu la măna dumnealui jupănului Năstasie vătaf de băcani, precum să să ştie că i-am văndut [o] prăvălie, care prăvălie iaste alături cu Gligorie băcanul, care acastă prăvălie au fost a frăţine-mieu Mihalcii, cumpărat[ă] de la Necula băcanul cu davalăcurile ei. Deci eu, nefiindu-mi meaşteşugul, ca să o ţiu, i-am văndut-o drept bani gata tl. 120 veachi, şi i-am dat şi zapisele cele vechi ale prăvălii, şi i-am văndut dumnealui de a mea bună vor şi nesilit de nimeane, ca să străpănească dumnealui si coconii dumnealui căţi Dumnezeu îi va dărui. Şi cănd s-au făcut acestu zapis fost-au mulţi [ne]guţători mărturii, care să vor iscăli mai jos.
	Şi am pus şi eu iscălitura mai jos ca să se crează.
					Mai 17 dni, 7226 [=1718].
	[Adaos posterior:] Şi chiria pămăntului prăvălii tl. 8 pe an.
		Eu, Nedelco, vănzător.
		[...].
		Eu, Leca băcan, mart.
		Eu, Micul băcan, mart.
		Eu, Tudor băcan, mart.
	Şi am scris eu, Vicol logf., starostea za neguţători.
		Vicol logft.
		[...]
	[V-so:] Zapisul prăvălii.
					DB, nr. 60, p. 105.



Bucureşti, 2 Martie 1720.

	[106] Adecă eu, Stamata, ce am fost jupăneasă Cărstii cojocariul, ce au fost şi părcălab de Curte, dat-am zapisul mieu la măna dumnealui Dragomir, cauş[u]l spătăresc, precum să să ştie că i-am văndut casele, însă case pă pivniţă de lemn neisprăvite, neîngrădite, nelipite, nepodite, cu locul lor căt ţine îngrădişul  curţii, însă lungul stj .... , şi latul sj ...., pănă în bolovani, lăngă uliţa despre Scaune.
	Care case îmi sănt zestrile meale, cub diiata lui. Şi pre urmă şi judecătorii cei ce au fost rănduiţi dă măriia sa luminatul domnul nostru, răposatul Ion Vodă, de ne-au udecat cu datornicii soţiei meale, [au hotărăt] ca să iau eu pentru zestrile meale aceaste case.
	Care loc al caselor au fost mai nainte vreame, au fost al socru-mieu Tomei vornicul, după cum arată şi zapisele ceale vechi de cumpărătoare, drept tl. 210. Şi după tocmeală mi i-au dat dumnealui aceşti bani gata toţ[i] dăplin în măinile meale.
	Drept aceaia şi eu încă am dat aceaste case şi cu locul, stătătoare la măna dumnealui, ca să-i fie aceaste case şi cu locul, stătătoare, să le stăpăneacă dumnealui şi coconii dumnealui, nepoţii şi strănepoţii în veaci. Şi i-am dat dumnealui şi zapisele ceale vechi, ce au fost dă cumpărătoarea acestor case, ce au fost la măna socru-mieu.
	Şi căndu am văndut aceaste case fost-au cu ştirea vecinilor miei după-nprejur şi mărturii boiari care să vor iscăli mai jos. Şi eu, încă, pentru mai adevărată credinţă mi-am pus numele şi deagetul, ca să se crează.
	Şi am scris eu, Radul logt.
					Mart. 2 dni, lt. 7228 [=1720].
		Eu, Stamata.
		Chiriţ[ă] capt., nepotul jup[ănului] Cărstii, mart.
		[107] Marica, nepoata jup. Cărstii.
		Eu, Maxin monah brat Stamatii, mart.
		Şerban proinu staroste, mărt.
		Eu, Gangea sin Andronache [să]punarul, mărturie.
		Eu, Ianache slugr, mart.
		Nica nepot jup[ănului] Cărstii, mart.
		Hera sin Dragomir [?], mart.
		Radul logft, mart.
		Gheorghe logft za divan, mart.
				DB, nr. 61, p. 106-107.

 [Bucureşti ], 29 Iulie 1722.

	[108] Adec[ă] eu, Toma biv vl v[a]t[af] za aprozi, dat-am zapisul mieu de vănzare, ca să fie de bună credinţă la măna părintelui clisiiariul de la sf[ă]nta mănăstire Trie Sfntitelea, precum să s[e] ştie că i-am văndut un loc de casă în mahalaoa Colţii, pe lăngă casa a sf[i]ntei mănăstiri, care s-au cumpărat de la vornecul Alixandri, şi pe lăngă locul comisului Zanfir, care loc mearge pănă în podul uliţii cei mari, însă stj. Latul 6 pl., şi lungul, stj. 11. Care loc mi i-au fost şi mie de cumpărătoare de la Şărban zlătariul sin Ioan aprodul, însă preţul locului au fost tl. 60, precum vor arăta zapisele de cumpărătoare care le-am dat în măna m[o]litvei sale.
	Dec părintele popa Părvul, slujind sfintei mănăstiri şi purtănd grija sf[i]ntei bisearici cei mari şi a paracliselor la toate, precum să cuvine, cu cinste, şi fiind om pacnic precum place lui Dumnezeu, pentru acasta şi eu i-am văndut acest loc cu voea mea şi cu ştirea tuturor neamului mieu, însă 2 părţi i-am văndut drept tl. 40 şi o parte i-am dăruit, ca să fie dator să ne pomenească. Şi aceşti bani i-am luat toţi gata şi deplin în măna mea.
	Dec să aibă a stăpăni părintele popa Părvul şi preoteasa lui acel loc şi să le fie moşie stătătoare cu pace şi, după vreame, oricui l-ar răndui.
	Dec den tot neamul mieu, au den fiii miei, au den featele meale, să n-aibă voe ca să întoarcă darul mieu, pentru că am văndut pe bani gata, precum mai sus s-au zis. Şi am dăruit pentru pomenirea mea şi a răposatii jupăneasii meale, fata lui jupăn Mihai biv vl spăt., şi a părinţilor şi a tot neamului mieu.
	Pentru acasta am dat acest zapis al mieu de bună credinţă, să stăpănească cu pace, întru care s-au iscălit boiari şi neguţători şi preoţi vreadnic de credinţă.
	[109] Şi pentru întărirea mi i-am pus mai jos iscălitura şi peacetea mea, ca să s[e] crează.
				Iul[ie] 29 d., lt. 7230 [=1722].
		[...]
		Ştefan Obedean[u], mart.
		Gheorghie al lui Vasilie, mart.
		Costandin al lui Vasile abagiul, mart.
	[V-so:] Zapis[ul] Tomii sin Hrisanth cămăraş, pentru un loc de casă ce-l avea popa Părvul.
					DB, nr. 62, p. 108-109.

[Bucureşti], 1 Martie 1723.

	[109] Adecă eu, Anastasie, fecorul vornicului Alicsandri, dat-am acesta al mieu adevărat zapis, ca să fie de bună credinţă la măna dumnealor epitropilor sfintei mănăstiri Triehstit[e]le, ce să numeaşte Colţea, precum să să ştie că lăsănd tată-mieu un loc de caas[ă] sfintei m-ri încă mai înnainte vreame trăind dumnealui, pentru pomenirea dumnealui şi a jupăneasii dumnealui şi a tot neamul, însă locul lungul şi latul stj . . . 
	Care loc să hotăraşte pe din sus alăturea iar cu locul sfintei mănăstiri, ce iaste lăsat de pomană de dumnealui jupănul Sterie lumănărariul şi de nepotu-său, Ghiorghie, şi pe din jos să hotăraşte [110]  alăturea cu locul sfintei mănăstiri Poenii, ce iaste lăsat şi dat de dumnealui jupanul Toma Canta[cu]zino vl. spat.
	Dec, viind sfărşitul tătăne-mieu, s-au îngropat la mănăstire în sfănta bisearică, şi rămăind eu la multă datorie făcută de tată-mieu şi, neavănd cu ce plăti, am mers de a mea bună voe de m-am rugat dumnealor epitropilor şi mi-au dat bani gata tl. 30. Dec şi eu am dat acest zapis al mieu la măna dumnealor şi zapisele cele veachi de cumpărătoare, ca să stăpănească cu bună pace de cătră mine şi de cătră fecorii şi featele meale, au din neamul mieu să n-aibă nimeni voe a să mai scula, pentru căci l-au lăsat tată-mieu sfinti mănăstiri pentru pomenirea lui şi a părinţilor şi a tot neamul dumnealui.
	Şi cănd s-au făcut acest zapis fost-au mulţi boiari şi neguţători vreadnici de credinţă.
	Şi eu, pentru credinţa, mi-am pus iscălitura ca să s[e] crează.
					Mart. 1 dni, lt. 7231 [=1723].
		[...]
		[V-so:] Zapisul lui Năstasie sin vornec Alecsandri pentru un loc de casă ce este pe lăngă locul mănăstirii, ce-l are de la Sterie lumănărar.
					DB, nr. 63, p. 109-110

[Bucureşti], 11 Aprilie 1724.

	[110] Adecă eu, Anastase cupeţul, dat-am scrisoare[a] mea la măna jupăn Radului băcanul, ca să fie de bună credinţă pă cum să se ştie că i-am văndut prăvăliia mea de lăngă hanul lui Şărban Vodă, care iaste între prăvălia lui Grigore băcanul şi între prăvălia[a] Chirului bogasierul, drept tl. 125, bani vechi adecă [111] talere o sută două zeci şi cinci, fiind şi marfă dă tl. 100 vechi, care fac peste tot tl. 225 vechi.
	Deci locul iaste al sfintii mănăstiri Plumbuita, iar lemnele sănt ale mele. Ci să aibă jupăn Radul băcanul a-şi stăpăni lemnile, iar pentru locul să-ş poarte chirie după cum au fost şi pănă acum, au cum să va putea învoi cu părintele igumenul.
	Deci, drept aceia, am dat zapisul mieu la măna jupăn Radului băcanul, ca să fie volnic şi stăpănitori să stăpănească şi dumnealui şi copiii dumnealui pănă la nepoţi, strenepoţi, dăndu-i eu, Anastase cupeţul, şi zapisele de cumpărătoarea, care am cumpărat-o eu, la măna jupăn Radului băcanul. Iar sculăndu-se cineva, au din vecini, au din stăpănii locului, au din vănzătorii lemnilor dintăi cu vreo gălcavă asupra jupăn Radului, deci acei oameni să aibă a-şi căuta cu jupăn Anastase.
	Şi pentru mai adevărată credinţă, am iscălit mai jos, ca să se crează şi am pus şi pecete[a] mea. Şi cănd am făcut acest zapis, au fost şi alţi negustori, care mai jos să vor iscăli mărturii.
	Şi am scris eu, Ghioca, cu învăţătura lor.
						Aprilie 11, 7232 [=1724].
		[...] cupeţ.
		Eu, Zota Petru, mart.
		[...].
						DB, nr. 64, p. 110-111. 

[Bucureşti], 18 Mai 1726.

	[113] De vreame ce întămplarea cea viitoare iaste nevăzută şi însăşi de îngeri necunoscută, penrtu că numai la Dumnezeu [114] toate sănt cunoscute, drept aceia eu, Iordache, fecorul lui Ion Botezat, am socotit mai nainte pănă a nu mă cuprinde sfărşitul vieţii meale şi pănă îm[i] sănt minţile întregi şi sănătoare, să fac dieată şi să dovedesc găndul mieu către moştenitorii miei cei aleşi, cu care voescu să chivernisească ei, mult, puţin al mieu ce iaste, după petrecerea mea din vieaţă.
	Ce, întăi mă rog lui Dumnezeu cel milostiv să-m[i] iarte mulţimea păcatelor meale ceale ce am greşit ca un om într-acastă lume. Aşijderea mă rog şi tuturor creştinilor cu ce voi fi greşit să mă iarte. Şi de mine încă să fie ertaţi căţ[i] îmi vor fi greşit, şi ver ce rău mi-ar fi făcut.
	Dator sănt: lui Gavrilă vornicul tl. 10, fără zapis, să s[e] plătească; mai sănt Neculcii ot Gherghiţă, tl. 4 fără zapis, să se plătească; mai sănt lui Tănase de la prăvăliea lui Pandazi, tl. 6 noi, trei să s[e] oprească pentru un baston nou ce mi l-au petrecut, iar trei să s plătească.
	Preoţilor de la Scaune să li să dea tl. 3, să grijească fămeea ce au murit.
	La cumnatul Ilie am să iau tl. 50 numai capete, să s[e] iarte toţi.
	La Moma [?] cărciumăreasa tl. 16, să i să iarte tl. 8, ceilalţi să s[e] ia; la Călina cărciumăreasa tl. 16, să s iarte tl. 8, ceilalţi să s ia; la Ilinca cărciumăreasa tl. 2, să s ia.
	Rănduiala pogrebaniei: 12 oc[ă] dă cara făclii, tl. 8, să s înpartă la preoţ[i]; să s[e] dea şi la arhieru dentr-aceea.
	Să s[e] dea 4 sărindare: 10 tl. la Mitropolie, 10 tl. la Sti Ghiorghie, 6 tl. la bisearica de la Scaune, 6 tl. la bisear[ica] la Gorgan.
	Să mă îngroape la Mitropolie în bisearică şi las casile meale, cu loc, cu pimniţă cu tot, care le-am făcut din copilăriea mea, şi să-mi facă mitropoliea candilă de argint dă oc[ă] p[o]l, şi făcliea dă cară de oc[ă] 15, şi pieatră şi covor deasupra, şi să aibă a mă pomeni căt va sta mormăntul.
	Pentru sărindare să să vănză caii cu şale cu tot, drept tl. 20. Şi să s vănză şi un conteş fără balne, tl. 12, albastru, al [lui] Panait lumănărar. Mai sănt să-m[i] dea tal. 50 de la bisearica Tuturor Sfinţilor, care îm[i] sănt daţ[i] danie de la părintele Anthim. Un casornic, ce iaste zălog pentru tl. 9 cu zapis. Mai ia te şi un casornic stricat, al Batestii casornicar, drept tl. 3 noi, să dea banii şi să-ş ia zălogul.
	[115] Sănt tl. 100 la Iuteşa ovreaica bani gata, dentr-aceia să s[e] ia ca să s[e] facă toată treaba.
	Incă ert pă credincosul robul mieu Dumitru din robie.
	Aceastea voescu eu să facă moştenitorii miai după moartea mea: să-m[i] plătească datoriea mea şi să-mi facă pogrebaniea frumos şi să s dea toate sărindarele.
	Care cum am orănduit, cu îndreptarea minţii meale am orănduit. Şi limba mea au grăit înnaintea acestor mărturii vreadnice de credinţă, carii s-au aflat de faţă.
	Iar orcarii din moştenitorii miei ar vrea să strice acastă dieată a mea, să aibă a da seama şi răspuns la înfricoşată zioa aceea a răsplătirii înaintea judecătorului celui drept şi nefaţarnic judecător, Dumnezeului celui adevărat.
					Mai 18 dni, 7234 [=1726].
	Şi am scris eu, popa Nicola, precum au zis cela ce au rănduit cu gura lui, aşa am scris şi aşa mărturisescu.
		Eu, Iordache, am pus degetul.
		Eu, Mariea, sora lui.
		Eu, Ilie cojocar, care ţiu sora lui, am pus degetul.
		Eu, Ana, sora lui, mi-am pus degetul mai jos.
		Eu, Ilie căpt., mart.
	[V-so:] Diiata lui Iordache Botezatul pentru casile lui de aici din Bucureşti.
					DB, nr. 66, p. 113-114-115.

[Bucureşti], 29 Octomvrie 1727.

	[115] Zapisul nostru la măna dumnealui jupănului Costandin Creţul, precum să să ştie că i-am văndut dumnealui un loc de lăngă Colţea, stănj . . ., drept tl. 60. Şi i-am dat dumnealui şi [116] zapisele ceale vechi. Şi am luat noi toţi banii deplin den măinele dumnealui şi să aibă dumnealui a-l stăpăni cu bună pace.
	Şi pentru credinţă ne-am iscălit mai jos, ca să se crează.
					Oct. 29 dn., lt. 7236 [=1727].
		Şerban grec[a]nu cauş za aprozi.
		Drăghic postelnic.
					DB, nr. 67, p. 115-116.

[Bucureşti], 23 Aprilie 1729.

	[116] Adec[ă] eu, Radu sin Dragomir cauş Cocărdie, dat-am zapisul mieu la măna dumisale jupănului Costandin, pe cum să s ştie că eu de a mea bun[ă] voe, de nimini silit, am venit la dumnealui [117] de i-am văndut casil[e] noastre din mah[a]laoa Săpunarilor, care case ne-au fost şi noao de cumpăr[ă]toare locu, iar casil[e] le-au făcut tată-mieu, del[a] chir [!] Stamata ce au fost fămei[e] Cărstii coj[o]car, ce au fost şi părcălab de curte.
	Şi rămăind datorie de l[a] tata mieu, m-amu tocmit de i le-am văndut acast[e] case cu locu pă unde am cumpărat şi noi, drept bani gata tl. trei sute vechi.
	Şi dup[ă] tocmeala ce am avut, mi i-au dat dum[nealui] toţi banii deplin în măna mea i eu încă i-am dat acest zapis al mieu, înpreună cu zapisul cel vechi, ca de acum înainte să-i fie dumnealui stătăto[a]re în veci, d-lui şi coconilor d-lui căţi D-zeu îi va dărui în veci neclătiţ[i]. Insă casil[e] cu measil[e] lor, cu laviţil[e] lor.
	Şi cănd am făcut acast[ă] tocmeală [au] fost mulţi boiari vecin[i], care mai jos s-au iscălit. Şi noi încă ne-[a]m pus iscăliturile ca să s[e] creaz[ă].
						Ap. 23 dni, lt. 7237 [=1729].
		Eu, Radul sin Dragomir cauş Cocărdii, vînzător.
		Ghinea ? Mih[alache?] mărt.
		Ioniţă pah. B[u]z[oianu].
		Apostol Criteanul.
		Hera mart[alog?] sin Dragomir.
		Stan coj[o]carul, martor.
					DB, nr. 68, p. 116-117.

Bucureşti, 15 Mai 1731.

	[118] Milostiio bjiio, Io Mihai Racoviţă Voevod i Gospodar Zemli Vlah[iscoe] davat gsdvmi sie sie povealenie gsdvmi, părintelui Mitrofan, ce au fost mai nainte la mănăstirea Sinaea i Poeana, pe carele acum l-au făcut domnia mea igumen numai la mănăstirea Poiana, ca să aibă a fi igumen şi purtători de grijă la toate ceale ce ar fi trebile şi posluşaniile sfintei mănăstiri şi a căuta tot venitul mănăstirii Poenii după toate moşiile, viile şi altele ale mănăstirii, şi a le strănge cu socoteală bună, iar într-ale mănăstirii Sineaii să nu s[e] ameastece, pentru că fiind aceste doao mănăstiri: Sinaia şi Poiana, tot supt ascultarea unui igumen, din pricina aceaia au ajunsu la scăpătare. Iar acum, osebindu-le domniia mea, am făcut pe acest ieromonah, ce scriie mai sus, igumen la mănăstirea Poiana, ca să se poată chivernici mănăstirile mai bine.
	Drept aceaia poruncescu domniia mea şi voao părinţilor călugăraşi, căţi vă aflaţi lăcuitori la mănăstirea Poiana şi voao posluşnicilor şi altor oameni, căţi sunteţi supt ascularea aceştii sfinte mănăstiri, văzănd cartea domnii meale, toţi să aveţi ascultare de igumenul ce scrie mai sus, că cine nu va asculta, pentru unii ca aceiia i-am dat domnia mea voe să le facă zapt şi cercetare fieştecăruia după vina lui. Că aşa iaste porunca domnii meale.
					Mai 15 dni, lt. 7239 [=1731].
		[...]
			[L.P.]
		Io, Mihai Racoviţă Voevod [autograf].
				        Procit vel logofăt.
	[119] [V-so:] Cartea lui Mihai Vodă pentru dăspărţire[a] mănăstirii.
					DB, nr. 69, p. 118-119.


[Bucureşti], 10 Iunie 1731.

	[119] Dat-am cartea smereniei noastre, ca să fie de bună întemeiare la măna dumnealui jupănului Costandin Creţul, precum să s[e] ştie că avănd mitropolia nişte case vechi, stricate, cu locul lor, date de Ianache, ce au fost slugeariul, carele după moartea lui s-au şi îngropat aicea în mitropolie; şi neavănd mitropoliia nic un folos de la aceale case, carele din zi în zi să tot dărăpăna şi să strica, fiind alăturea cu casele jupăului Costandin şi fiindu-i curtea strimtă, au venit la smerenia noastră în multe rănduri de ne-au pohtit ca să-i vindem acel loc.
	Dec, smereniia noastră, ştiind că nu iaste cu cale să vănză mănăstirile daniile ce lasă creştinii, am zis, cu preţul acestui loc, precum scriu zapisele ceale vechi, să ne găsească altă moşie afară, de cămpu, şi aşa, pămănt pentru pămănt, să se dea.
	Şi întămplăndu-se de să vindea o moşie la Uscaţi, pe apa Dămboviţii, care iaste alăturea cu moşiia Mitropoliei ot sud. Ilh[ov], tot într-un hotar, şi necăzăndu-se altora a încăpea acolo, am voit de am dat jupănului Costandin acest loc din Bucureşti şi am luat acea moşie, de la care moşie am cunoscut că mai mult să va folosi mitropoliia, decăt de locul ce s-au zis mai sus. Insă şi preţul locului să se ştie că iaste cumpărătoarea tl. 270.
	Numai iar să s[e] ştie că într-acel loc avănd Ianache slugearul o slujnică în casă, anume . . . , care l-au fost căutat la boala lui, [120] cănd ş-au făcut diiata au lăsat să i să dea şi ei loc de o căşcoară; ci pentru ca să nu-i rămăe pomenirea jos şi pentru ca să fie lucru păcuit, i s-au cumpărat acei fămei într-altă parte loc, cu case şi cu alte dichise şi mai bune, în bani gata tl. 60, şi au lipsit ia din mijloc.
	Iar jupănului Costandin să-i fie acest loc cu bună pace de cătră toţi vecinii denprejur, că nu s-au văndut pe bani, ci pămănt pentru pămănt, şi daniea lui Ianache slugeariul iaste tot pă loc, să-l stăpănească dumnealui şi copiii căţi D[u]mnezeu îi va dărui.
	Aşijderea, încă pohtim în urma smereniei noastre, pre carele va alege Domnul Dumnzeu a fi păstoriu şi stăpăn acestui sf[ă]nt scaun al Ungrovlahiei, acest aşezămănt ce am făcut să nu să strămute, ci şi mai mare să s[e] întemeiaze, pentru că mai bună am ales a fi acastă moşie decăt locul, ca şi ale frăţiilor voastre aşăzămănturi, ce veţ[i] face în urmă, să fie nestrămutate.
	Intărind acastă scrisoare cu măna smereniei noastre.
					Iunie 10 dni, lt. 7239 [=1731].
	Daniil mitropolitul Ung[ro]vlahiei [autograf splendid].
					DB, nr. 70, p. 119-120. 

[Bucureşti], 1732.

	[120] Uităndu-se smereniea noatră cu dragoste spre întocmitele fapte ale milosteniei,ştiind mai vărtos că cu aceastea să învrednicesc oamenii a înblănzi pre D[u]mnezeu dupre cum zice însuşi D[o]mnul Hs.: Fericiţi cei milostivi că aceea să vor milui. Şi iarăşi înţeleptul Solomon învăţănd zice că, cu mulosteniile să curăţesc [121] păcatele. Şi adevărat că prin roadele ei dobăndesc oamneii aici feicire şi pomenire şi înpărăţiei lui D[u]mnezeu moştenire.
	Pentru acasta dar, vedem că fiiul smereniei noastre cel de bun neam, răposatul dumnealui jupan Mihai Cantacuzino spat., uităndu-se la acest rod al milosteniei, din răvna cea d[u]mnezeiască fiind pornit, din temelie au ridicat şi au zidit sfănta şi dumnezeiasca mănăstire a Triehstelor, pre care au şi înfrumuseţat-o cu ziduri şi chilii de jur înprejur după cum să veade, înpodobind-o şi cu alte fapte bune ale milosteniei, de vreame ce acolo s-au făcut ospitaluri bolnavilor şi lăcaşuri streinilor, făcăndu-se şi şcoale de învăţătura copiilor în dar şi alte nelipsite faceri de bine.
	Care aceastea toate să păzesc cu neîncetare întru acastă sfntă mănăstire desăvărşit pănă astăz[i], fiind aşăzaţi dupre aceaste folositoare lucruri şi epitropi mireani cu hrisoave domneşti şi cu cărţi de blestem patrierşăşti ca, cu osărdie să se afle păzitori a să săvărşi pururea aceaste întocmite obiceaiuri şi bune fapte ale milosteniei.
	Şi la acastă sfntă mănăstire sănt orănduiţi şi 3 preoţ[i] de mir şi un diacon, pentru ca mai mult aceşti preoţi să păzească slujba bisearicii necontenit şi cu asărdie să caute pre bolnavii săraci la neputinţele şi la slăbiciunile lor şi să săvărşească toate poruncile căte coprind condicele sfintei mănăstiri. Pre care preoţi, cei mai deînaintea noastră, răposatul chyr Anthim şi răposatul chyr Mitrofan şi răposatul chyr Daniil, mitropoliţii, fostu-e-au ertat de toate dăjdile şi orănduialele căte avea obiceai de da la sf[ă]nta mitropolie. Aşijderea şi de obicnuitul plocon al mitropolitului, ca să fie ertaţi şi în pace de toate aceastea.
	Drept acasta şi smerenia noastră fiind îndemnat din darul sfntului Duh şi din dragostea cea d[u]mnezeiască, i-am ertat şi noi pre aceşti 3 preoţ[i] şi un diacon ce scrie mai sus, de toate dăjdile căte sănt obicnuite de dau preoţii. Aşijderea şi de poclonul cărjii cel obicnuit al vlădiciei noastre. De toate aceastea să fie ertaţ[i] şi în pace, pentru ca să fie ei făr-de preaget la slujbele bisearicii şi să să afle necontenit cu osărdie la rugăciuni şi slujbele ce sănt orănduite de să fac la ospitalurile bolnavilor.
	Pentru acasta dar, şi vooă preoţilor vă poruncim cu acastă carte a smereniei noastre, de vreame ce v-am ertat de toate dăjdilecăte sănt, să căutaţi şi voi să păziţi slujba bisearicii şi a bolnavilor [122] dup[ă] cum scriu condicele răposatului ctitorului, arătăndu-vă p[u]r[u]rea cu fapte cuvioase, dănd căzuta cinste şi epitropilor sfntei m-ri, de vreame ce dumnealor sănt chivernisitori de grij[ă] aceştii sfinte mănăstiri.
	Iar cine din voi n-ar urma acestor porunci ce mai sus s-au zis, bine să ştie că nu numai de la noi să va pedepsi cu canoane bisericeşti, ce va fi izgonit şi depărtat şi din sfnta mănăstire afară.
	Pentru acasta dar şi smerenia noastră am făcut acastă carte întărită cu mare blestem şi cu groaznici afurisanii, ca să nu să strice nic odinioară acastă carte de milă a smereniei noastre.
	Aşijderea şi în urma petrecaniei smereniei noastre, pre carele duhul sfntului D[u]h îl va umbri şi pre scaonul vlădiciei Ungro vlahiei îl va înălţa a fi mitropolit, ca pre un iubit al nostru frate şi întocma slujitor, cu dragoste îl rugăm ca să întărească acastă milă a preoţilor, ca şi D[o]mnul nostru Is. Hs., iubitoriul de săraci, să-l întărească şi cu sfnta dreaptă de sus să-l păzească de toţ[i] vrăjmaşii cei văzuţ[i] şi nevăzuţi, învrednicindu-ne pre noi pre toţi a auzi din sfntul lui rost zicănd: “Veniţi bl[a]g[o]s[lo]viţii părintelui mieu de moşteniţi înpărăţiea ceriului ce s-au gătit voao, pentru că sărac am fost şi m-aţ[i] miluit”.
	Acasta scriem şi întărim cu iscălitura noastră precum să veade.
						. . . dni, 7240 [=1732].
		Ştefan mitropolitul Ug[ro]vlahiei.
						DB, nr. 71, p. 121-122.

16 Noemvrie 1733.

Misail episcopul Buzăului, adeverez.
	[122] De vreame ce ale aceştii lumi am cunoscut că sănt toate trecătoare, şi fără de nic o statornicie vieaţa omenească şi cunoscănd [123] că den nic unile ale aceştii vieţi trecătoare nu are omul folos, fără numai fieştecare den noi, oamenii, care va [!] face bine pentru sufletul său însă acel bine ca să-i rămăe şi după trecerea hotarului aceştii vieţi pomenire în urmă la dumnezeeşti bisearec.
	Dec şi eu, smeritul ieromonah Iosif, fratele Radului băcanul den Bucureşti, sinii Oprii Brădigoi, cunoscănd că aceste faceri de bine sănt de folosul sufletului, am socotit de am închinat sfintii şi dumnezeeştii mănăstiri Sinai de suptu muntele Bucacului ot sud. Prah[o]va, o prăvălie de băcănie den Bucureşti, însă numai casa cu toate dichisele ei, arăta cu ceale denlăuntru căt şi cu ceale den afară, iar pămăntu, fiind al sfintii mănăstiri Plunbuita, nu s-au închinat. Care prăvălie iaste la hanul lui Şărban Vodă, între prăvăliea lui Grigore băcanul şi Chirului bogasiiarului.
	Şi acastă prăvălie fiind cumpărată de frate mieu Radul băcanul de la jupăn Anastase, vătaful de băcani, precum dovedeşte zapisul dumnealui, aşijderea şi ceale vechi, care le-am dat la sfănta mănăstire pentru pomenirea noastră şi a părinţilor noştri. Dec sfănta mănăstire de acum înainte să aibă a o stăpăni acastă prăvăie cu bună pace de cătră noi şi de cătră tot neamul nostru, numai părintele egumenul să aibă a şi-o chivernisi luîndu-şi venitul prăvălii, ca să fie de chiverniseala sfintii mănăstiri, ca şi noi să avem vecnică pomenire.
	Şi pentru mai adevărata credinţă am întărit acastă danie cu iscălitura cu măna mea, iscălindu-se mai jos şi alte obraze de cinste.
					Noem. 16 dni, 7242 [1733].
		Ermonah Iosifu brat Radu băcan, ot schit Vălcana.
		Stefan eroschimonah schimnicul, martur.
		Varlaam ieromonah, martur.
	[V-so:] Pentru o prăvălie din Bucureşti.
				DB, nr. 72, p. 122-123.

Bucureşti, 12 Iunie  1738.

	[126] Milostiio bijiio Io, Costandin Nicolae Vvd i Gospodin Zemli Vlahiscoe sfintii şi dumnezeeştii mănăstiri Sinaia după apa Prahovei, care din temelie iaste zidită de răposatul Mihai Canatacuzino biv vel spat. şi părinţilor călugări de la aceasta sfăntă mănăstire pentru tl. o sută ce i-au fost făcut numitul mai sus ctitor milă pe an de dijma ocnii Slănicul, ca să-i ia de la epitropii de la mănăstirea Trisfetitele de aci din Bucureşti, care iaste făcută iar de răposatul Mihai spatar. De vreme ce nu pot lua călugăraşii de la epitropi aceşti bani la trebuinţa lor, dăndu zi după zi şi curgăndu-le multă cheltuială cu şăderea aici păn li să dau banii, de acum nainte am hotărăt domniia mea să aibă a-ş lua în toţi anii mila acasta de la cămăraşii de ocne din suma dijmii ce dau la epitropi. Iar cu epitropii să nu mai aibă a face şi a cere de la dănşii, făr de căt luăndu-şi banii de la cămăraşi, să dea răvaşul lor la măna cămăraşilor de ocne, ca să-i oprească epitropilor din suma dijmei, ce săntu să dea la mănăstirea Trisfetitelor, ca să-şi poată chivernisi călugăraşii trebuinţa mănăstirii cu aca milă făr de zăticneală.
	Intr-alt chip să nu fie, aşa iaste porunca domniei meale. I is saam rece gosdvmi.
					Iun. 12 dni, 7246 [=1738].
		Io Costandin Nicolae Voevoda      [L.P.]       Bjiio milostiio
	Gspodin [monogram roşu]
							Procit Vel logofăt.  
					DB, nr. 75, p. 126.

Bucureşti, 28 Mai 1739.

	[127] Adică eu, Gligore Grozea, cupeţ ot Bucureşti, dat-am zapisul mieu la măna dum[nealui] Scarlat biv vl căpt. za dorobanţi, precum să s[e] ştie că i-am văndut dum. o pivniţă de piatră şi cu locul ei, însă lungul stj . . . ., latul sj . . . . . , care pivniţă şi loc iaste în mah[alaua] Colţii, tocmai lăngă zidul Colţii, unde au fostu casile răposatului socru-mieu, jupăn Macxin mărgerarul. Şi l-am văndut dum[nealui] drept bani gata tl. 500 noi, adică cinci sute, însă pivniţa şi loculu jumătate, păn-dincoace de puţ. Care acestu loc, cu casele şi cu pivniţa, mi le-au fostu lăsat cumnată-mieu, Costandin.
	Deci acum, întămplăndu-să de ne-au călcat focul, cănd au arsu tărgul, şi arzăndu şi casile aceste şi casile meale, şi scriind zapisul cel de danie, cum ca să nu fiu volnic a vinde casile, fiind lăsate copililor; dar neavăndu într-alt chip cum face, am luat voe de la cei mari cum ca să vănzu locul acela cu pivniţa şi să fac casile meale la locul şi să rămăie iar copililor, avăndu parte de la Dumnezeu să trăiască.
	Deci făcănd locul vănzătoru cu pivniţa şi căzăndu-să mai mult măn[ă]stirii Colţii ca să-l ia, eu mi-am făcut datoriea şi m-am dus la jupăn Trandafir, epitropul Colţii, şi fiind eu om cu păs şi cu nevoe grea şi neputăndu-m[ă] a mă tocmi cu dum[nealui], m-am dus la altă parte şi l-am văndut, dup[ă] cum arată mai sus.
	Drept aceea, luînd bani[i] toţ[i] gata în măna mea, să aibă dum[nealui] Scarlat biv vel căpt. a stăpăni cu bun[ă] pace şi jupăneasa dumnealui şi coconii căţi îi va dărui Dumnezeu, să stăpănească cu pac de c[ăt]ră toţi oamenii miei şi de cătră toţi vecinii, care să vor iscăli.
	[128] Şi pentru mai adivărată credinţă am pus şi alte mărturii de cinste, de s-au iscălit. Şi am întărit şi eu zapisul cu iscălitura mea, ca să s[e] crează.
					Mai 28 dn.., lt. 7247 [=1739].
		Grigore Groze, vînzător.
		[...]
		Sandul sin Ilie Pod[eanul ?], mart.
		[...]
		Simeon Stamate, mart.
					DB,nr. 76, p. 127-128

[Bucureşti], 1 Iunie 1743.

	[128] Adecă eu, popa Nicola ot mah[alaoa] Scaunilor, dat-am acest adevărat şi credincos al mieu zapis la prea cinstită, prea sfinţită, bl[a] goslovitoarea dreapta sfinţiei sale părintelui mitropolitului ţărăi, chiriu chir Neofit, ca să fie de bună încredinţare, precum să s[e] ştie că în vreame[a] sfinţii sale răposatului părintelui Daniil mit[ropolit], întămplăndu-se de au murit un Iordache Botezat[u], la moartea lui au lăsat în diiată danie stei mitropolii casele lui şi cu locul de aic din Bucureşti, din mah[alaoa] Colţii, însă lungul locului, despre Sandu zaraf, sj. 9, şi iarăş lungul despre Gligore cup[eţ], sj. 9; i latul la un căpătăiu sj. 4 pl. şi la alt căpătăiu iar aşa. Care diiată am scris-o eu cu măna mea, rănduind mortul în [129] diiată ca să-i facă mitropoliia, pentru aceale case şi pentru loc, o candilă de argint de oc[ă] 15 i un covor, şi să le pue la mormăntul lui, aici în sta mitropolie, unde s-au îngropat.
	Dec părintele Daniil nu au făcut aceast[e] odoară ce rănduise mortul, ci m-au pă mine, fiindu-i omul, şi mi le-au dăruit, făcăndu-m[i] şi un hrisov, ca să stăpănescu eu casele cu locul. Şi căt au trăit sfin[ţia sa] am stăpănit cu pace. Iar în urma sfin[ţii sale], rănduin Dumnezeu pe sfinţiia sa părintele Ştefan mit[ropolit], s-au sculat nişte surori ale mortului şi ai mersu la sfinţiia sa zicănd, de vreame ce n-au făcut mitropoliia aceale odoară ce rănduise fratele loru, nic nu stăpăneşte sta mitropolie casele cu locul, ci stăpănescu alţii, au cerut voe de la părintele Ştefan, ca să facă iale acele odoară la mormăntul fratelui lor şi să stăpănească iale casele cu locul.
	Dec, părintele m-au chemat şi mi i-au poruncit ca să fac eu acele odoară şi să stăpănescu eu precum era orănduite. Şi m-au pus de am dat pentru candilă tl. 60 şi pentru făclie cară oc. 15 şi un covor, care orănduise mortul. Şi dănd eu aceast[ea] mi i-au întărit şi sfin[ţia sa] hrisovul şi cu iscălitura sfin[ţii sale] din dosul hrisovului.
	Dec, întăplăndu-se o pricină de judecată nainte[a] mării sale lui Costandin Voevod şi văzănd măriia sa hrisovul, au zis sfinţii sale părintelui Ştefan, ca să-m[i] întoarcă ce am dat. Dec părintele Ştefan, zicănd ca să-m[i] întoarcă ce am dat, s-au întămplat răzmiriţe şi s-au delungat vream[e] dup[ă] vream[e] pănă au răposat şi sfinţiia sa. Şi eu am rămas şi fără hrisov şi fără moştenire, fiind hrisovul la sta mitropolie.
	Apoi, din mila lui Dumnezeu, Innălţăndu-se mitropolit sfin[ţia sa] chir Neofit şi înţelegănd sfinţiia sa de aceaste[a], m-au chemat la sta mitropolie, şi m-au întrebat puindu-mă supt blestem, ca să spui adevărul, dat-am aceale odoară au n-am dat ? Şi priimind blestem mi i-au întorsu sfinţiia sa pentru candilă tl. 60, şi pentru făclie, cară oc[ă] 15 şi covorul, care le dedeasem eu clisiiarului Nifon, clisiarhului sfinţii sale părintelui Ştefan, şi le-am luat eu toate în măinile meale.
	[130] Şi arzănd şi casele mai nainte, au rămas locul şi l-au luat sfinţia sa supt stăpănirea stei mitropolii.
	Dec şî eu, pentru mai bună întemeiare şi adeverita credinţă, acest credincos zapis am dat la măna sfinţii sale şi a tot soborul stei mitropolii, ca să stăpănească cu bună pace de cătră mine şi de cătră tot neamul mieu.
	Şi cănd s-au făcut acest zapis, fost-au şi alţii mulţi carei să vor numi cu iscăliturile. Si eu, pentru încredinţarea, m-am iscălit mai jos.
						Iun[ie] 1, 7251 [=1743].
	[P.S.]. Insă acel hrisov de danie, ce mi l-au dat răpt. părintele Daniil, care pe urmă s-au întărit cu iscălitura din dos şi de răposatul chir Ştefan mit[ropolit], precum arată mai sus, atunci cănd am avut judecată înainte[a] măriei sale, Costandin Nicolae voevod, şi au zis măriia sa că nu iaste cu cale a stăpăni eu casele cu locul, fiind danie mit[ropolie] spart.
		Eu, popa Nicola, ot mah[alaoa] Scaunilor.
		[...]
		Iordache Creţulescul vel dvor[nic], mărturie.
		Grigorie Greceanul vel logft., mărturie.
		Fiera Breazoianul vel vist., mărturie.
		Costandin Obe[d]eanul vel stolc, mărturie.
		Cos[tan]din Mihalache, mărturie.
		Costandin al lui Vasilie, mart.
		Grigorie Groze, mart.
		[...]
	[V-so:] Scrisoarea popei Nicolii.
					DB, nr. 77, p. 128-129-130.

[Bucureşti], 7 Iunie 1743.

	[131] Adecă eu, Daniil, egumenul de la sf[ă]nta mănăstire Stăii Ioan de aic den Bucureşti, denpreună cu tot soborul sfintei mănăstiri. dat-am acest al mieu adevărat şi credincos zapis la prea cinstită măna sfinţiei sale părintelui chyr Neofit, mitropolitul ţărăi, pe cum să să ştie că am văndut sfinţiei sale n loc den mahalao[a] Colţii, care loc l-am cumpărat de la jupăn Grigorie Grozea în preţ cu tocmeală tl. o sută, însă lungul locului despre Sandul zaraful stăj. 8 şi iar lungul faţa despre uliţă despre casile jupăn Grigorie Grozea stj. 11. Pe care loc, după ce l-am cumpărat, am cheltuit tl. 307, bani 51, de am făcut 3 prăvălii, prăvăliia ce căte 2 case.
	Deci, fiindcă alăturea cu acest loc,pre din sus, au fost avăndu-şi sfnta mitropolie un loc de casă danie, ce iaste dat de un Iordache Botezatul, şi neîngăduindu-mă sfinţia sa părintele mitropolitul ca să rămăi eu, cumpărătoriu şi stăpăn acelui loc, mai vărtos căzăndu-se sfinţiei sale să cumpere, fiind acel loc, precum am zis, dat de danie de multă vreame la sfănta mitropolie; m-am aşăzat şi m-am învoit cu sfinţia sa de mi-au dat toţi banii ce am cheltuit, însă tl. 100 ce am dat pă cumpărătoarea locului şi tl. 307, ban[i] 51, ce am cheltuit pă făcutul prăvăliilor.
	Drept aceasea am dat acest zapis la măna sfinţiei sale la sfănta mitropolie, ca să ţie şi să stăpănească în veaci acest loc cu prăvăliile, de cătră mănăstirea Stăii Ioan şi de cătră tot soborul. Iar căt pentru zapisul cel de cumpărătoarea locului, ce am luat de la jupăn Grigorie Grozea, nu l-am dat la măna sfinţiei sale părintelui, nu pentru vreo pricină, ci pentru că fiindcă scrie într-acel zapis şi pentru cumpărătoarea pivniţii cei de piatră, ce iaste peste uliţă, supt cuhniia [lui] jupăn Grigorie Grozea.
	Şi ca să aibă şi sfănta mănăstire lumină şi dovadă de stăpănirea acei pivniţe, pentru aceaia l-am oprit, puind de au scris [132] pricina acasta în dosul acelui zapis cu măna sfinţiei sale părintelui chyr Calinic Mireon mitropolitul, pe cum că, coprinzănd într-acel zapis şi cumpărătoarea pivniţii, pentru aceaea l-am oprit.
	Drept aceaea, dar, am adt acest zapis al mieu la prea cinstită măna sfinţiei sale părintelui şi la sfnta mitropolie, ca să aibă aceaste prăvălii, cu locul, întru veacinică stăpănire de cătră sfănta mănăstire şi de cătră tot soborul, întărind zapisul acesta şi cu pecetea sfintei mănăstire şi cu iscăliturile noastre, fiind şi alte mărturii de faţă, obraze de cinste şi vreadnice de credinţă, care mai jos cu iscăliturile să vor numi.
				Mesiţa Iun[ie] 7 dni, 7251 [=1743].
			[L.P.]
		[...]
		Iordache Creţulescul vel dvor., mărturie.
		Grigorie Greceanul vel logft, mărturie.
		Fiera Brezoian[u] vl vist., mărturie.
		Andronache Palad[a] vel clucr, mărturie.
		Ştefan dud[escu] biv vl pah., mărturie.
		Costandin Obedeanul vel stolc., mărturie.
		Costandin al lui Vasilie, mărturie.
		Grigorie Groze[a], mărturie.
		[...]
		Costandin Mihalache, mărturie.
		Popa Nicola ot mah[alaoa] Scaunilor.
	Şi am scris eu, Neacşul logft, de la sf. mitropolie, cu învăţătura egumenului.
	[V-so:] Casele de la Sărăcie.
				DB, nr. 78. p. 131-132.




[Bucureşti], 20 Iunie 1743.

	[133] Adec[ă] eu, Marica, fata Voinii şi a Maricăi, nepoata lui Petco abagiul, dat-am zapis[ul] mieu la măna dumnealui  . . . , ca să-i fie de bună credinţă, precum să s[e] ştie că, cumpărănd dum[nealui] un loc de la jup[ăn] Costandin Creţul, care loc au fost al jupănesii Alixandrii, ce o au ţinut Hagi Ghiorghi Halipiul, ce iaste în mah[a]laoa Colţii, între casa jup[ănului] Ghiorghe, şi fiind acest loc mai denainte văndut de jup[ăneasa] Alixandra unui ginire al ei, anume Şărban Lomotescul; deci cu acest zapis al jup[ănesii] Alixandrii, l-au fost cumpărat jup[ăn] Ghiorghe, însă, stj. 6 pl., cir. unul, după cum scrie şi în zapisul de vănzare al jupănesii ce mai sus numeaşte. In care zapis iaste iscălit şi tatul mieu, Voinea, de cănd trăia, martur.
	Iar cănd au fost acum, vrănd jup[ăn] Ghiorghe ca să-şi îngrădească loc[ul], avănd multă pricină între noi, bănuind eu că după măsurătoarea starostii de neguţ[ă]tori cu alţi neguţători, nu ar fi măsurat loc[ul] cu dreptate, ca să fie numai stj. 6 pl. cir. 1; ci ziceam că ar fi mai coprinsu şi din loc[ul] casii meale. Fost-au luat dum[nealui] de al doilea rănd din poruncă domnească un portărel şi viind cu stă[n]j[i]n domnescu şi măsurănd acest loc iarăş de iznov şi găsind şi portar[ul] tot acast[ă] sumă de stj., iar nu mai avut ce mai răspunde, făr de căt am căzut ca pentru sărăciia mea să-mi dăruiască ceva. La care şi neguţ[ă]torii carei era adunaţi încă rugănd pă dumnalui, au voitu şi mi-au datu tl. 15.
	Drept aceaia i-am dat şi eu acest zapis ca de acum înainte să aibă dum. a-ş stăpăni acest loc cu bună pace de cătră mine şi de către tot neamul mieu, pentru că nu am avut nicio dreptate la ceaia ce bănuiam, fiindcă au fost loc lucrat bine şi cu dreptate.
	[134] Şi cănd am făcut acest zapis fost-au şi alţi neguţ[ă]tori marturi, carei din jos să vor iscăli. Şi eu încă pentru adevărata credinţ[ă], din jos m-am iscălit, ca să s[e] crează.
					Iun[ie] 20 d., lt. 7251 [=1743].
		Eu Marica ot mah[alaua] Colţii.
		Dumitraşco staroste, mart.
		Popa Radul ot Colţea.
		Ant[on] logofătul.
	[V-so:] Zapisul Maricăi pentru locul de lingă moşi-meu to mah[alaua] Col[ţei].
					DB, nr. 79, p. 133-134.

Bucureşti, 15 Martie 1746.

	[134] Radul Breazoianul biv vl pit[ar] cu jupăneasa mea, anume Ilinca, dat-am zapisul nostru la sfănta mănăstire Treis[feti]tele, ce să numeşte Colţea i la măna dumnealor epitropilor aceştii mănăstiri, ca să fie de bună credinţă, precum să s[e] ştie că avănd noi nişte case, alăturea cu locul lui Mihai sin Lambei ot Corbii Cungi, şi pe de altă parte cu locul jupăn[ului] Apostol cupeţul, şi în fundul grădinii cu locul jupăn[ului] Mihalache cupeţul; deci trebuind dumnealor epitropilor acest loc de supt casele no[a]stre, ca să facă han pă dănsul, fiind aproape dă hanul mănăstirii[i] care-l fac dumn[ea]lor, dă a noastră bună voie ne-am tocmit cu dumnealor epitropii, dă le-am văndut aceste case cu tot locul căt am stăpănit şi noi, şi cu toate nămesteile ce să află în curte, drept bani tl. 550.
	Dat fiind părinţii jupănesii mele îngropaţi la acastă sfăntă mănăstire, am lăsat danir la sfănta mnănstire tl. 50, ca să fie [135] pentru pomenirea părinţilor, iar tl. 500 ni i-au dat toţi gata în măinele noastre.
	Deci să aibă sfănta mănăstire şi epitropi[i] aceştii m-ri a stăpăni locul acesta şi casilea, cu bună pace dă cătră tot neamul nostru, după cum am stăpănit şi noi, şi după cum scriu şi zapisele cele veichi de cumpărătoare, care le-am dat toate la măna dumnealor; care case cu locul şi noi le-am cumpărat de la Iordache Endrenesli [!] biv vel ag[ă].
	Şi cănd s-au făcut acest, fost-au şi alţi boiari mari de cinste, care să vor iscăli marturi mai jos. Şi noi, pentru mai adevărată credinţă, ne-am iscălit piundu-ne şi peceţile ca s[ă] să creaz[ă].
					Mart. 15 dni, lt. 7254 [=1746].
		      [L.P.]
		Radul Brezoianul biv vel pit[ar].
		[L.P.] Ilinca Brezo[oianca].
					DB, nr. 80, p. 134-135.

[Bucureşti], 23 Mai 1747.

	[135] Cu mila lui D-zeu, Io Costandin Nicolae V-vd şi domn, dă domnia această poruncă a domniei mele, preoţilor de la mănăstirea Colţii, însă trei preoţi şi un diacon del[a] bisearica cea mare şi altor trei preoţi de la trei paraclise ale mănăstirei, cărora cu hrisovul domniei meale [afară den căştigul lor ce au del[a] [e]noriaşi dupe sărindare, dupe paraclise, după osfeştanii, după masluri, după miru şi după molifte, şi afară din simbriile lor ceale orănduite], [136] adaos domniea mea şi altă milă asupra lor: de vinăric din viile lor, a scuti ved[re] 2400 i de dijmărit stupi 330 şi fieştecarele preot căte o mai pivniţă, de fumărit şi de cămănărit i de vamă. După hrisovul domnii meale, ce le-am făcut, le-am dat domniia mea şi acastă carte a domnii meale ca toate ceale ce cuprindu în hrisov să ţie şi să păzească nestrămutat, socotindu-să tocma ca şi preoţi domneşti, carii să scutescu de toate acestea.
	Numai şi preoţii neprestan şi necurmat să păzească slujbele sfintelor bisearici, atăta la bisearica cea mare căt şi la paraclise şi orănduiala bolnavilor săraci după la spitaluri, după cum cuprindu toate pe larg în hrisovul domnii meale. Iar de nu vor păzi, ci den lenevire să vor zminti ori la ce, mila acasta ce le-am făcut domniea mea nu se va ţinea în seamă.
	Intr-alt chip să nu fie. Şi ispravnic insuşi zisa domniei mele.
					Mai 23 dni, lt. 7255 [=1747].
	      Io Costandin Nicolae Voevod [L.P.] cu mila lui Dzeu Domn.
						Procit Vel logft.
	[V-so:] Carte gospod pentru a scuti preoţi [de] vinărici şi altele.
					DB, nr. 81, p. 135-136.
10 Octomvrie 1747.

	[136] Adecă eu, Aniţa, fiica răposatului Radul Golescul biv vel spat., dinpreună cu boiarul mieu, Nicolae Ştirbeai, dat-am zapisul mieu de încredinţare la măna epitropilor mănăstirii Colţii, că rămăindu-mi de la răposatul moşul mieu, jupănul Apostol neguţitoriul, doao case, una de lumnu şi alta dă piatră, tot într-o curte în mahalaoa Sfeti Nicolae dăn Şălar[i].
	Deci eu vrănd ca să le vănzu şi fiind pă lăngă locul mănăstirii Colţii, unde să face acum han de piatră, şi mai căzăndu-se mănăstirii [137] a cumpăra acest loc, m-am tocmit cu epitropii mănăstirii şi le-am văndut de a mea bună voe drept tl. şase sute, care bani i-am luat toţi deplin în măna mea, cu ştirea soţului mieu.
	Ci de acum înainte să aibă a stăpăni mănăstirea Colţea aceste numite case cu loc cu tot, după cum au stăpănit şi moşu-mieu, răposatul jupănul Apostol neguţitoriul, după cum dovedeşte şi cartea boiarilor de hotărnicie i zapisele cele vechi, dăndu-le toate la măna epitropilor pentru întărirea.
	Şi s-au văndut acest[e] numite case cu ştirea tutulor  vecinilor i a neamului. Şi pentru credinţa ne-am iscălit mai jos ca să să crează.
					Oct. 10 d., lt. 7256 [=1747].
		Aniţa, fiica răp. Radului Golescului biv vel spat., şi nepoata răpt. ju[pă]nului Apostol neguţitoriul, am văndut.
	[L.P.]	Nicolaie Ştirbeai.
		Popa Radul eclisiarh, mart.
					DB, nr. 82, p. 136-137.

Bucureşti, 16 Octomvrie 1747.

			[137] [...]
	Cu acesta al mieu adevărat zapis, adeverez eu care mai jos mă voi iscăli, la măna dumnealor epitropilor sfintei mănăstiri Colţii, precum să să ştie că avăndu mănăstirea, lăngă zidul mănăstirii, un loc şi vrănd eu ca să fac pe acel loc o căscoară pentru treaba mea, m-am aşăzat cu dumnealor epitropii mănăstirii de mi-au dat voe de am făcut aceaste case pe lăngă zidul m-rii, după [138] cum să văd, cu toată cheltuiala mea ce au trebuit la aceaste case.
	Şi acest aşezămănt am făcut cu epitropii, ca trei ani să mă odihnescu într-ănsele şi dup[ă] trei ani să mă duc la sfănt[a] Agora şi să rămăe sfintei mănăstiri, ca să mă pomenească la sfănta bisearică înpreună cu ctitorii.
	Şi pentru mai adevărata credinţă am iscălit zapisul acesta cu iscălitura mea, ca să s[e] crează. Şi mărturii care mai jos să vor iscăli.
					Oct. 16 dn., lt. 7256 [=1747].
		[...]
	[V-so:] Zapisul al lui părintelui Paf[u], chir Dionisie, pentru casele ce săntu pre locul mănăstirii.
					DB, nr. 83, p. 137-138.

29 Octomvrie 1747.

	[138] 200 ocă au venit slovă.
	     2 teascuri bune cu toate leamnele lor.
	     2 fundamenturi de acioae vărsate.
	   2 călcători iar de acioae vărsate cu 8 cărlige de fier şi cu 8 şurupuri iar de fier şi cu 4 cercuri iar de fier.
	     4 şuruburi mai măriceale iar de fier.
	     2 druguri mari de fier.
	     2 şurupuri mari de fier.
	     2 sucale de fier.
	    2 tobe căptuşite pe muche cu fier, cu ferestrile iar de fier şi cu toate şurupurile lor de fier deplin.
	    2 ramce de fier.
	    2 pietre pe care stă cerneala.
	    1 piatră mare care [se] pune deasupra hărtii.
	    2 vintilae de fier.
	    [139] 4 caşte de lemn întru care stă slova.
	    4 şofleage cu pănăchizile lor.
	    1 sobă pentru cerneală.
	    1 tingire pentru leşie oca 1 pl.
	    1 tingire pentru pocos oca 1, litre 3.
	    1 peacete domnească de lemnu.
	    5 flori de lemnu.
	    2 coneţuri de lemnu.
	  49 glavizine de lemnu.
	    1 plină cu craci.
	    1 păreache pirostrii.
	    1 topor.
	    1 linguriţă pentru vărsat slova de fier.
	[Insemnare autografă a mitropolitului Neofit I Creatanul:]
	[...]
	[Traducerea:]
	Această tipografie am dat-o cu chirie pe socoteala lui Costantin Boltaşul şi ne-a dat şi înscris, şi chiria este de groşi 100 pe fiecare lună.
						1747, Octomvrie 28.
		Al Ungrovlahiei, Neofit.
					DB, nr. 84, p. 138-139.

6 Octomvrie 1748.

	[140] [...] [141] 4 teascuri cu toate fundamenurile lor şi cu căte trebuesc toate pre deplin, lipsă nimic nu iaste la nici unele.
	230 ocă slovă.
	    1 tigae de fier.
	    2 căldăruşe.
	    1 păreache pirostrii mici.
	    8 caştii.
	Aceastea sănt care am luat de la tipografiea domnească, iar altele care scrie din jos am mai cheltuit noi păn-am vărsat slovă grecască, nefiind slova de ajunsu, ca să tipărim rumăneşte, precum arată în jos anume la ce s-au cheltuit.
	150 tl. s-au dat la doi tipografi pentru osteneala lor păn-au făcut slova grecască, carii au lucrat de la Fevr. 20 dn. păn-la Iun[ie] 20 d[ni]; li s-au dat întăi tl. 50 de părintele; ipac dat iar de la părintele tl. 50, Av[gust] 2 d.; ipac iar ot chirii tl. 50, Decv. 2 d[ni].
	  32 tl. s-au dat simbrie la 4 fecori, ce au vărsat la slovă şi au pilit în patru luni ce au lucrat, de om po tl. 2.
	  48 tl. s-au dat simbrie la 8 liude ce au curăţat slovă pă 4 luni ce au lucrat, de om po tl. 1 p[o]l.
	1680 ocă făină au măncat aceştea toţi, de om pe zi ocă 1, ocaoa po [=cîte] bani 6, fat tal. 84 în 4 luni ce au lucrat.
	    11 tl. s-au cumpărat plumbu ocă. 30.
	  168 veadre vin au băut iar aceştea toţi în 4 luni, de om po oca 1, ocaoa po bani 6, fac tl. 84.
	    63 tl. s-au dat pentru bucate, iar la toţi în 4 luni de om po bani 4 pl. pă zi.
	    36 cară de leamne în 4 luni carul po bani 6, fac tl. 18.
	    16 ocă lumănări oca po bani 30 fac tl. 4.
				Suma talerilor: 494.
	Din 230 ocă de slovă ce s-au luat şi alte 30 ocă s-au cumpărat, vărsăndu-se al doilea au eşit slovă grecască ocă 136, au rămas şi ocă nevărsată ocă 50, s-au scos şi scăzămăntul ocă 21 şi zgură ocă 26; care slovă grecască adecă 136 iaste la cămara eclisieariei. Au adus şi Ghinea şi Iordache ocă 27 pl. şi s-au pus iar la cămara ec[lisiarhiei] şi li s-au dat şi lor toţi banii deplin şi s-au luat zapis de la ei.
	[142] Cheltueala ce s-au făcut la tipărit[ul] cărticealii greceşti în zile 33.
	   3 tl. simbriea jăţariului.
	   2 tl. simbriea drugarului.
	   1 pol, simbriea pilcariului.
	   2 tl. la un vărsătoriu.
	   7 tl. na [=la] măncarea la 7 inşi în 30 zile, pă zi bani 4 pl.
	   9 tl. c. 18 la păinea a 6 inşi, pe zi bani 6.
	   1 pl. tl. la uleiu.
	 18 bani la sfoară.
	 84 bani la ruşină.
	   4 pl. tl. la hărtie.
	 24 bani la macava [!]
	 94 pol. bani la 63 lumănări.
	   1 tal. la 4 cară leamne.
	   7 pl. tal. legat[ul] cărţuliilor, de carte bani 6.
	 18 tl. bani 90, la 2 tipografi i la deorthositoe de coală bani 3.
				Fac. tl. 70.
	Şi s-au rănduit să se vănză aceaste 150 cărţulii, de carte bani 120, din care bani 120 să ea eclisiarhul bani 15.
						DB, nr. 86, p. 140-141-142.

Bucureşti, 17 Mai 1750.     

	[143] Adecă eu, Tănasie Grecul, dinpreună cu soţia mea, Marica, dat-am zapisul nostru, ca să fie de bună credinţă la măna dumnealui jup[ăn] Grigorie cupeţ, precum să să ştie că i-am văndut dum[nealui] un loc de pămăntu, însă loc înfundatu, masă în patru părţi, den cas[a] mea den straşină mea, pănă în ulucile curţii dumnealui. Şi acest loc l-am tocmit cu dum. drept tl. cincisprezece, care bani i-am luat toţi deplin în măinile noastre.
	Şi acest loc, den sus să hotăraşte cu loc[ul] mănăstirii Colţii şi den jos cu jup[ăn] Gheorghe cup[e]ţ. Deci să aibă a-l stăpăni dum[nealui] şi coconii dum[nealui] căţi D-zeu îi va dărui.
	Şi cănd am făcut acest zapisu, fost-au mulţi neguţători de cinste, care să vor iscăli mărt[urie]. Şi noi, pentru mai adevărată credinţă, ne-am iscălit mai jos ca să să creaz[ă] şi ne-am pus şi degitile.
					Mai 17 dni, 7258 [=1750].
		[...]
	Şi am scris eu, Iorga M[i]h[alache], cu zisa lor şi mart[or].
						DB, nr. 87, p. 143.

Bucureşti, 11 August 1752.

	[149] [...] sfintii şi dumnezeeştii mănăstiri Colţea, care iaste zidită şi înnălţată de răposatul Mihai Cantacuzino biv vel spăt., unde să cinsteşte şi să prăznuiaşte hramul sfinţilor Ierarş[i]şi învăţători a toată lumea: Vasile cel Mare, Grigorie Bogoslov şi Ioan Zlataust, ca să aibă a ţinea şi a stăpăni o casă ce iaste pe locul sfintii m-ri Colţea, din dosul zidului curţii besearicii, cea făcută de sfinţia sa părintele vlădica Paful.
	Pentru că la aşăzămintele sfintei mănăstiri cele [ce] de către răposatul ctitor sănt făcute, fiind orănduială ca să fie pururea căte un arhi[e]reu în măn[ă]stire, după ce au fost venit sfinţiea sa părintele vlădica Paful, aici în ţară, s-au fost aşăzat a fi acolea în măn[ă]stire. Şi sfinţiea sa, pentru ca să-ş aibă mai buna odihnă, au fost cerut de la epitropii m-rii Colţii acel loc de ş-au făcut acastă casă, cu aşăzămănt au ca de i să va întămpla sfărşitul aici în pămîntul ţării sau de se va duce de aici la petriea sa, acele case să rămăe afierosite ca o danie la sfănta măn[ă]stire a Colţii, socotind că le va face şi le va isprăvi cu o sută sau doao de tl.
	Dar apucăndu-să a lucra la acele case, cu înşelăciunea ce l-au fost înşălat meşterii, care au lucrat la aceale case, s-au fost înălţat cheltuiala, pănă a să isprăvi, la tl. 600. Şi neavănd sfinţiea sa bani ca să le isprăvească, fiindcă apucase de le începuse a lucra, au fost cheltuit, de la sora sfinţii sale şi de la alte rude, tl. 350 de au fost isprăvit casile.
	De care înştiinţăndu-se domniea sa, Costandin Vod[ă], cu ce aşăzămănt au luat acea voe de la epitropi, în oareş carile silă, cu voe şi făr de voe, au făcut pe sfinţiea sa de au dat zapis la măn[ă]stire de afierosirea şi daniea acelor case.
	Deci acum, fiind şi sfinţiea sa purcegător ca să meargă la patriea sa, ne-au dat jalbă, arătănd toate pricinile acestea cum s-au zis mai sus şi după porunca domniei mele au eşit de faţă cu Costandin starostea de neguţători, cel ce au fost şi el epitrop m-rii [150] pă acele vremi, şi cu Triiandafir, epitropul măn[ă]stirii, de faţă înnaintea domnii mele. Şineîncredinţăndu-ne domniea mea, cum nu va fi cheltuit sfinţiea sa atăţea bani şi cum că au fost bani[i] surorii şi ai rudelor sfinţii sale, am pus pe sfinţiea sa de au dat credinţă înnaintea noastră, mărturisind cu sufletul sfinţii sale, cum că tocmai tl. 600 au cheltuit la case şi cum că de la sfinţiea sa au pus numai tl. 250, că atăt au fost avut, iar tl. 350 săntu cheltuiţi ai surori-sii şi ai rudelor sfinţii sale.
	Şi după încredinţarea ce au dat sfinţiea sa, din divan aşa am hotărăt domniea mea, ca să înto[a]rcă epitropul m-rii Colţii, sfinţii sale părintelui Paful acei tl. 350, ce au fost cheltuit de la soru-sa şi de la rudele sfinţii sale.
	Iar pentru tl. 250, ce au cheltuit de la sfinţiea sa, să rămăe afieroseală la sfănta m-re, după cum au făgăduit dintr-ntiaş dată, şi aşa să rămăe acele case pe seama m-rii. Şi după hotărărea judecăţii noastre au mai lăsat şi sora sfinţii sale, şi alte namenii, tl. 50 şi au primit tl. 300, care bani i-au şi dat epitropul m-rii, luăndu-şi zapis de la măna sfinţii sale părintelui vlădicăi Paful, care zapis l-am văzut şi domniea mea iscălit de sfinţiea sa şi de soru-sa şi de alte rude ale sfinţii sale, întărit şi de dumnealor veliţii boeri cu iscăliturile dumnealor.
	Drept aciea şi domniea mea am dat acastă carte a domnii mele la sfănta m-re de întărirea zapisului, ca să stăpănească m-rea acele case de acum înainte nezăticnit, fiindcă au rămasu bune ale m-rii, atăt de către sfinţiea sa, căt şi de către soru-sa şi rudele sfinţii sale, după cum şi zapisul sfinţii sale cel de afierosire şi daniea acelor case, adeverează.
	Şi de să va găsi muşteriu să cumpere casile, să aibă volnicie mai sus numitul epitrop să le vănză, însă numai casile iar nu şi locul, pentru că locul iaste măn[ă]stirii şi cu acela căruia îi va vinde casile, pentru loc să s[e] aşaze ca să dea pe an chirie măn[ă]stirii.
						Av[gust] 11 d[ni], 1752.
	Şi ispravnic însuşi cuvîntul Domniei mele.
		[L.P.]
	[...] [monogram cu roşu].
	[...] [autograf cu alese trăsături].
						Procit Vel logofăt.
	[151] [V-so:] Cartea mării sale Gligore vod[ă] pentru casile ce le-au făcut vlădica Paful, din dosul măn[ăs]t[irii].
						DB, nr. 89, p. 149-150-151.

Bucureşti, 8 Octomvrie 1753.

	[151] Cu mila lui Dumnezeu, Io Costandin Gehan Racoviţă V-vd şi domn, dă domnia mea această poruncă a domniei mele sfintei şi dumnezeeştii mănăstiri Colţii, ca să aibă volnicie printr-acastă carte a domniei mele să scutească doao pivniţe aic în tărgul Bucureştii, de fumărit, de cămătărit, de vamă, de vinul domnesc, de ortul vătahului şi de alte anagarii de toate căte es pe pivneţe, de nici unele nici un val şi supărare să n-aibă.
	Pentru că întru acastă mănăstire fiind spitaluri cu bolnavi, cărora numai hrana li să dă de la măn[ă]stire, ci şi dohtorii şi dohtori de-i caută, tot cu cheltuiala mănăstirii, poruncim dar domniea mea voo fumarilor şi cămănarilor i vameşilor i celor ce aveţi înpărţi vinu domnescu, văzănd cartea domniei mele toţi să aveţi a vă feri de aceste doao pivniţe, ce scrie mai sus, nimeni niciun fel de supărare să nu le facă, că oricare s-ar îndrăzni mai mult piste porunca domniei mele, acela bine să ştie că rea scărbă şi certare va petrece.
	Pentru că aşa iaste porunca domniei mele. Şi ispravnic însuşi cuvîntul Domniei mele.
					Oct. 8 dni, 7262 [=1753].
		[L.P.]
	[...] [monogram în roşu].
					Procit Vel logofăt.
					DB, nr. 90, p. 151.

Bucureşti, 11 Martie 1754.

	[152] Cu mila lui Dumnezeu, Io Costandin Mihail Cehan Racoviţă V-vd şi domn, dă domnia mea, de vreame ce la domnia mea au dat jalbă chir Triiandafir, epitropul m-rii Colţii, cum că are pricină cu Radul Rătescul pentru un loc, unde iaste pus hanul măn[ă]stirii Colţii, pentru care am orănduit domniea mea pe cinstit [!] şi credincoş[i] boiarii domniei meale, Costandin Fierăscul biv vel ban i pe Ianache biv vel sărd[ar], de au mersu acolo la acel loc, unde era pricina. Şi neavănd Radul Rătescul nic o dovedire, i s-au pus soroc pănă în doao luni, că să-ş caute vre o scrisoare să dovedească cum că iaste locul lui acolo, iar nu al hanului. Şi găsind o scrisoare, nu s-au putut să nu să crează, ci au rămas ca să-ş caute m-rea Colţea scrisorile ce va avea.
	Dec, dumnealor boiarii orănduiţi n-au dat şi m-rii Colţii soroc pănă în doao luni, pe cum au dat şi Rătescului, ci i-au dat numai pănă în 20 de zile.
	Şi cerşind epitropul Colţii dreptate, ca să aibă soroc şi m-rea doao luni, să-ş caute scrisorile şi dovezi ce va fi avănd, i-am dat domniea mea dioriea cu soroc de acum pănă în doao luni, ca să aibă a căuta epitropul m-rii Colţii toate scrisorile locului acelui han, ca pănă atunci vor putea ca să viie şi alţii carei vor da pricină de locul hanului şi vor zice că au judecată, şi la acel soroc îş vor căuta fieştecare judecata ce vor avea.
	Iar pănă atunci nimeni să n-aibă a-l trage la judecată pentru loc.
	Drept aceaea poruncim domniea mea şi ţie, Rătescule, ca să cauţi să te supui la toate după cum poruncim domniea mea mai sus, şi pănă la acel soroc nic o judecată pentru loc să n-aibi a-ţ[i] căuta, că aşa iaste porunca domniei mele. Şi ispravnic însuşi cuvîntul domniei mele.
						Mart. 11 dn., 1754.
	Io, Costandin Racoviţă Voevod cu mila lui Dumnezeu Domn.
		[monogram]		[L.P.]
						Procit Vt. logft.
					DB, nr. 91, p. 152.

Bucureşti, 18 Aprilie 1754.

	[153] Adecă eu, Grigorie Duca, dat-am acest adevărat zapis la măna dumnealui Ioniţă Rac[o]viţă vel clucer, ca să fie de bună încredinţare, precum să să ştie că avănd eu nişte case de la părinţi cu locul lor, aic în Bucureşti în mahalao[a] Colţii, le-am văndut dumnealui de a mea bună voe drept bani gata tl. şas[e] sute treizeci.
	Care case săntu şi pă din jos cu dumnealui Costandin Boltaş, staroste, şi pă din jos cu dumnealui Sandul vameşul.
	Şi am luat aceşti bani ce scrie mai sus toţi deplin în măna mea. Şi am văndut-o cu ştirea tuturor vecinilor şi a neamului mieu. Drept aceaia am dat şi eu acestu credincos zapis la dumnealui, ca să o stăpănească cu bună pace de cătră mine şi de cătră tot neamul mieu, dumnealui şi coconi[i] dumnealui căţi D[u]mnezeu îi va dărui, dăndu-i dumnealui şi zapisele cele vechi.
	Şi pentru încredinţare, am iscălit puind şi pecetea, iscălindu-se şi alte mărturii, obraze de cinste, mai jos, ca să să crează.
						Ap. 18 dni, 7262 [=1754].
		Grigore Duca, vănzător.
			[L.P.]
		Sandul biv vel vam[eş], mart.
		Costandin al lui Vasilie, proin staroste, martur.
		[...]
		Iorga M[i]h[alache, mart.
		[...]
		Neacşul biv logft za vist[ierie], mărt.
	Şi am scris eu, popa Filacto ot Colţea, cu zisa dumnealui.
	[154] [V-so, însemnarea clucerului Racoviţă:] Zapisul casăloru noastre den Bucureşti, ce le-am cumpărat de la chiru Gligore Duca.
						Ap. 18 dni, 1754.
					DB, nr. 92, p. 153-154.

Bucureşti, Aprilie 1754.

	[154] Cu mila lui Dumnezeu, Io Costandin Racoviţă Vvd şi Domn, scris-am domnia mea.
	De vreme ce epitropul sfintei măn[ă]stiri Colţii, chir Triandafil, au făcut jalbă la domniea mea, că Iorga vameşul sin Mihalache erbarul, fratele lui Costandin frate-său s-ar fi ăngropat la acstă mănăstire şi ar fi lăsat ca să dea un locu sterpu aici ăn Bucureşti, în mahalaoa Colţii, şi o căţie de argintu şi un burdar de argintu, şi nu le-au dat la m-re, după cum le-au lăsat frate-său.
	Ci dar, hotărăm domniea mea şi-ţi poruncim ţie, Iorgo, acele ce au lăsat frate-tău să le dai şi te supui poruncii, că de te vei arătă tareb de cap şi înprotivitor şi nu le vei da, să ştii că vom rîndui domniea mea oameni domneşti zapcii, de le vei da cu mare ruşine.
	Şi iar îţi porincim domniea mea, să te fereşti de a supăra spitalul, zicănd că au rămas de la socoteala frăţine-tău tl. optu sute şi tu cauţi să-i ceri, că frate-tău au mărturisit adevărul la sfărşitul lui şi au zis, banii aceştia să nu să mai ceară.
	[155] Ci dar şi la acasta îţi poruncim domniea mea, să te părăseşti de a face supărare numitului spital. Acasta îţi porunceşte domniea mea, într-alt chip să nu fie, că aşa iaste porunca domniei meale.
					Ap. 1754 [7262].
	Io, Costandin Racoviţă Voevod, din mila lui Dumnezeu, Domn
							[monogram].
					Procit vt. logft.
					DB, nr. 93, p. 154-155.

Bucureşti, 1 Iunie 1754.

	[155] Io, Costandin Mihai Cehan Racoviţă Vvd., cu mila lui Dumnezeu, domnul Ţării Romîneşti.

	De vreame ce sfănta mănăstire Colţea, de aicea din oraşul Bucureştii, iaste zidită din temeliea ei de răposatul Mihaiu spătarul Cantacuzino, la care mănăstire, între alte mile ce au lăsat şi au afierosit, au aşăzat să fie şi şcoală slovenească, înlăuntru în mănăstire, pentru învăţătura copiilor, atît lăcuitorilor pămănteni căt şi altoru streini, ce ar năzui spre învăţătură. Care şcoală iaste foarte trebincioasă la toată obştea aceştii ţări pentru învăţătura, fiindu metahirisit totu norodul cu aciastă învăţătură la toate trebuinţele, spre a cărora dare de învăţătură, de răposaţii ctitori iaste orănduit un dascal cu plată din venitul mănăstirii, ca să să afle în toată vremea să înveaţe copiii.
	Din carii fiind acum Ioan dascalul, care din neamul lui iaste strein, de la Moldova, şi trăgăndu-să spre învăţătură, prin chiverniseala ctitoriloru au venit aicea, şi nevoindu-să asupra învăţăturii, au eşit procopsit la învăţătura cărţii sloveneşti; pre carele cunoscîndu-l şi dumnealor ctitorii sfintei mănăstiri, că va fi silitoriu şi osărduitoriu spre a da învăţătură copiilor, l-au aşăzat dascal la mai sus numita şcoală.
	Pentru care, fiindu om streinu şi năzuind aicia în ţară de s-au aşăzat cu totul, socotitu-i-am domniia mea trebuinţa ce ar avea şi nu l-am lăsat să fie de totu lipsitu, a nu fi atinsu şi el de oareşce milă domnească, mai vărtos ca, fiindu în linişte, p[ur]u]rea să fie cu mintea slobodă şi să poată pune toată nevoinţa a să sărgui şi pentru străini şi pentru pămînteani.
	A căruia, dar, nevoinţă şi strădanie, nu i-am trecut-o domnia mea cu vederea, nici l-am lăsat întru uitare şi m-am milostivit de i-am dat acestu privelegium, adecă să fie în pace şi de tot slobod de răndul dăjdilor, veri căte ar eşi de la visteria domnii merale peste an în ţară, şi aici în tîrgu de nici unile nici un val şi nici o supărare să n-aibă.
	Aşijderea şi ale lui dreapte bucate încă să le aibă scutite şi de tot nedajnice, stupi i rămători, o sută, de dijmăritu; şi vinul căt va face din viile lui v[e]d[re] trei sute, de vinărici.
	Şi măcar că alţi dascali, ce au fost mai înnaintea acestuia, n-au avutu aciastă milă de la alţi fraţi pravoslavnici domni, ce au stătut oblăduitori creştineştii aceştii ţări, dar acesta, fiindu om strein şi neavăndu alte chiverniseali aici în ţară, m-am milostivit domniia de l-am miluit şi l-am ertat de toate cîte scrie mai sus să fie nesupărat.
	Drept aceia, poruncim domniia mea, atăt dumneavoastră boiari, ce vă veţi orănduit cu dăjdi aici pe tărgu, căt şi voao dijmarilor i vinăricerilor, văzănd cartea aciasta, toţi să aveţi a vă feri de mai sus numitul dascal şi de bucatele lui nefăcăndu-i nici o supărare de nimic, că oricine s-ar ispiti a-i face vreo supărare căt de puţin peste porunca domnii meale, unii ca aceia bine să ştie că rea scărbă şi certare vor petreace de către domniia mea. Şi ispravnic însuşi cuvîntul domnii meale.
						Iunie 1 dn., 1754.
	[...] [admirabil autograf supt monogram].
		[L.P.]
						Procit Vt. logft.
					DB, nr. 94, p. 155-156.

Bucureşti, 1 Decemvrie 1755.

	[157] Adecă eu, Tănasie, bărbatul Maricăi, din mah[alaua] Colţii dinpreună cu părintele popa chir Antonie de la besearica sfete Nicolae, duhovnicul mieu şi al soţiei meale, dat-am acest adevărat şi credincos al nostru zapis la măna dum[nealui] Neacşului lost. de la sfănta mitropolie, precum să să ştie că întămplăndu-se Maricăi multă slăbiciune şi boală, dintru care ş-au dat şi obştescul sfîrşit, şi alt nimic nu i-au rămas făr de numai o căşcoară de şăzut, veache; aşijderea şi o căşcoară mică, cu pivniţă, la uliţă, după cum şi în diiata ei scrie. Şi după cheltuelile şi datoriile ce ş-au făcut ea în vieaţă şi la boala ei, neavănd alt cu ce să să plătească şi să i să facă pomenirile şi sărindarele ce au lăsat, ne-au orănduit pă noi epitropi, ca să-i vindem aceaste căscoare cu tot locul lor, ce să cuprinde supt dănsele, care i-au rămas de la părinţi, după cum au stăpănit şi ea, să-i facem pominirile şi sărindarele.
	Care acest loc iaste între curtea grădinii dum[nealui] jupăn Costandin Bolaşul şi între locul sfintei mănăstiri Colţii. Şi sănt în faţa uliţii, la pod, stăj. . . . . . latu şi la fundul grădinii, despre răsărit, latul stj. ......., şi lungul despre locul m-rii Colţii, stj .......
	Şi după pristăvirea răposatei Maricăi, noi, ca nişte epitropi ce ne-au lăsat răposata, am văndut aceast[e] căşcoare, cu locul lor şi cu pivniţa, Neacşului logft., după cum şi răposata, cu sufletul ei şi cu diiata ei, au lăsat să să vănză aceaste case la dumnealui, iar nu la alţi mah[a]lagii.
	Şi le-am tocmit în tl. o sută şi zeace şi ne-au dat dum. aceşti bani toţi gata şi deplin în măinile noastre. Şi noi încă i-am dat bacest zapis de vănzare la măna dumnealui, înpreună şi cu zapisele ceale vechi ale acestui loc cu casele, precum le-au stăpănit [158] şi răposata, să le stăpănească şi dumnealui, înpreună cu log[o]feteasa şi cu coconii dumnealor, căţi Dumnezeu le va dărui.
	Şi să le fie moşie ohabnică şi stătătoare în veaci, fiind vănzarea acasta şi cu ştirea vecinilor din sus şi din jos.
	Şi cănd s-au făcut zapisul acesta, fost-au mult[e] obraze de cinste mărturii, carii mai jos să vor numi cu iscăliturile lor. Şi noi, pentru mai buna încredinţare, am întărit zapisul acesta cu iscăliturile şi cu peceţile noastre, mai jos, să să crează.
					Dechem. 1 dn., lt. 7264 [=1755].
	[...]
	Eu, pop[a] Antone, d[u]h[o]vnicul Mariicăi, am văndut.
	Popa Vasilie proin prot[opop], mărturie.
	Popa Sterie[a]no, mărturie.
	Popa Mihalache, mărturie.
	Costandin Boltaşul proin starost[e], mart.
	Popa Filacto, mart.
					DB, nr. 95, p. 157-158.

Bucureşti, 23 Aprilie 1756.

	[159] Adeverz cu scrisoarea mea, întru care mai jos mă voi iscăli, că am venit la sfănta măn[ă]stir[e] Colţea şi, prin mijlocul dum[nealui] căpitan Enach[e], amu cerutu prăvăliea m-rii, carea o au ţinut-o chir Tezi. Şi am tocmit-o într-u[n] anu să dau tl. 15, de pe cum au dat Vasilie hangiu. Şi am datu acum înainte ban[ii] jumătate, tl. 7 p[o]l., iară cănd să va plini jumătate de anu, de la stii Gheorghie ce au trecut păn la stii Dimitrie ce vine, să-i dau şi ceealalţi bani, tl. 7 pl. Şi să aibu a-i da şi tl. 2, ce au rămas de la chir Tezi, de pe chirea prăvălii de anul trecut.
	Şi de voi vrea să dreg ceva în prăv[ăl]ie, să fie de la mine, de vrem[e] că am dresu pentru treaba mea. Şi mă prinzu cu zapisul mieu acesta că mănăstir[ii] nic un feliu de pricini nu voi aduce, nici despre criştin[i], nici dispre turci. Und[e] dar, pentru încredinţarea cum am arătat sus, me-amu iscălitu numele şi me-am pus pecetea ca să s crează. Şi s-au iscălitu şi alte mărturii.
					Ap[rilie] 23 dni, 7264 [=1756].
	[Fără iscălitura emitentului].
		Ianache căp[itan], mărturie.
	Şi am scris eu, pop[a] Ioan, cu zisa jup[ănului] . . . 
					DB, nr. 96, p. 159.

[Bucureşti], 1 Decemvrie 1758.

		[160] Prea Inălţate Doamne, 
	Din luminată porunca înălţimei tale, au eşit înnaintea noastră Neacşul logofeţelul del[a] mitropolie cu Hristodor şăt[rar]. Zicea Neacşul logofătu că o Marică fămeia, avănd o casă cu pivniţă în mah[a]laoa Colţii, la moartea ei, prin diiată, au lăsat epitrop[i] asupra purtării de grijă de suflet; întru care diiată au lăsat anume, să-i vănză casa la Neacşul log.
	Şi aşa, după moartea ei, epitropii i-au văndut-o în tl. 110. Şi după aceia, au venit fecorul acei Marică din ţara turcească, de unde era fugit de multă vreme, şi den poruncă domnească, căutănd judecată la părintele mitropolitul, s-au fost găsit diiata bună şi bine văndută casa la Neacşul logt. Pentru căci casele au fost ale moartei de zestre, iar nu moştenire, şi stăpănă casii cum au vrut au făcut, iar copilului i-au poruncit judecata, de va vrea, să răscumpere cu bani. Şi aşa s-au lăsat acela de judecată.
	In urmă, Hristodor şătrarul, cu pricină că este vecin, au căutat osebită judecată înnaintea dum[nealui] fratelui Costandin Creţulescul vel ban, cercănd să le răscumpere el. Şi cercetănd judecata, au dovedit  că Hristodor şătrar nu este vecin, ci mah[a]lagiu, căci curtea şi poarta caselor lui sănt pe uliţa ce merge la Colţea, şi acest loc al aceştii fămei, numai ca să loveşte cu vărful locului, fiind limbă de loc, şi păn-a lovi cu locul grădini[i] lui, la fund, să trage printre doo loc[u]ri, unul al Colţii, altul al Bolaşului. Şi el, tocmai de acolo cerănd să cumpere, nu i-au dat judecata.
	Iar că s-au văndut casa la Neacşul log., carele nefiind nici vecin nici mah[a]lagiu, mortul au fost lăsat în diiată, pentru căci şi în viaţă fiind fămeia aceia un an şi jumătate bolnavă, de Neacşul log. au fost avut căutare cu cele ce să îndura. Şi pentru aceia i-au lăsat să-i cumpere casa.
	[161] Iarla divan, ănnaintea mării sale Costandin Vodă, eşănd Hristodor, să vede că măriia sa Costandin Vodă au spart diiata şi cartea părintelui mitropolitului şi a dumnealui vel ban, şi hotăraşte supt iscălitura şi pecetea mării sale, într-acea diiată spartă, ca fecorul moartei să fie moştenitor şi Neacşul să-ş[i] caute bani[i] la epitropii ce i-au văndut casa, şi Hristodor şătrar să o ţie cu chirie, pe an căte tl. 15.
	Deci, cănd fecorul s-ar fi aflat lăngă mumă-sa să-i dea ajutoriu, mai vărtos la boală, şi cănd ar fi fost casa părintească iar nu a ei de zestre, aşa s-ar urma; dar fămeia aceia au fost bolanvă un an şi jumătate şi la moartea ei zestrea ş-au lăsat, pentru sufletul ei să să vănză; bine este lăsată şi cela ce au cumpărat, bine au cumpărat. Iar fecorul ei, cănd va sta a veni din ţara turcească aici şi va vrea să-ş[i] ia casa mume-sii cu bani, dănd să o răscumpere, însă nu numai bani[i] de cumpărătoare, ce şi cheltuiala ce ar fi cheltuit Neacşul log. la înprejmuirile dresului casii. Iar pe anu trecut, căt au ţinut-o Hristodor şătrar, să dea chiriia Neacşului log., ca să să poată uşura şi el din dobănda banilor cu care au cumpărat casa. Dar Hristodor şătrar, nu-i dăm voe ca să o răscumpere, de vreme ce nu este vecin, ci mah[a]lagiu, că vecin şi rudă aproape este Neacşul, căci măcar de este cu şăderea depărtat, dar cu căutare în vieaţa ei şi la boală aflăndu-se, s-au făcut mai bun de[căt] un vecin şi rudă. Pentru aceea mortul i-au lăsat lui să cumpere.
	Iar hotărărea rămăne a să face de la divan.
					Decm. 1 dn., 1758.
		Vel vornic [C. Dudescul].
		Vel ban [C. Creţulescu].
		Vel logft. [C. Brîncoveanu].
	Io, Scarlat Grigorie Ghica Vvd, din mila lui Dumnezeu Domn al Ţării Romîneşti.
	Au eşit şi înaintea domnii meale la divan, Hristodor şătrar cu Neacşul log., şi am cunoscut că bine au hotărăt dumnealor veliţii boiari, de vreame că acea casă au fost de zestre, fămeia volnică au fost cu ale ei  să facă ce-i va fi voia. Asemenea dar am hotărăt [162] şi domniia mea, ca Neacşul log. să-ş stăpănească casa cu pace, după cum au cumpărat-o, iar Hristodor să n-aibă treabă şi să dea Neacşului şi acei tl. 15 chiriea. Dar fecorul, cănd va veni, de va avea a răspunde, să va judeca şi el.
	Şi isparvnic însuşi cuvîntul domniei mele.
						Decm. 18, 1758.
			[L.P.]
					DB, nr. 97, p. 160-161-162.

[Bucureşti], 30 Octomvrie 1759.

	[162] Cu mila lui Dumnezeu, Io Scarlat Grigorie Ghica Vvd şi Domn, dă domnia mea această poruncă a domniei mele.
	De vreme ce la domnia mea au dat jalbă preoţii de la măn[ăs]tirea Colţea, unde sănt şi spitaluri de bolnavi, cum că atăt cu hrisoavele celor mai dinnainte răposaţi domni, căt şi cu cartea domnii sale, Costandin Vod[ă] Mavrocordat, şi a domnii sale, Costandin Vod[ă] Geh[an], sănt apăraţi de dajde şi au milă de scutescu dijmărit, vinăric şi căte o pivniţă, ale lor drepte bucate; dreptu aceea şi domniea mea m-am milostivit de am întărit printr-acastă carte a domnii meale, ca să să păzească nesstrămutat.
	Poruncim dar, domniea mea, voao zapciilor ce veţi fi orănduiţi cu orice fel de dăjdi i dijmarilor i vinăricerilor, fumarilor, cămănarilor, vameşilor şi vătaşilor de cărcumari, nimic supărare să nu faceţi, dupe cum coprinde în hrisoavele şi cărţile ce au la măna lor; numai şi preoţi neprestan şi necurmat să păzească slujbele sfintelor biserici, atăt la biserica cea mare, căt şi la paraclise, şi orănduiala săracilor bolnavi de pe la spitaluri. Iar de nu vor păzi, [163] ci din lenevire să vor zminti ori la ce, mila acast[a] să nu să ţie în deam[ă]. Intr-alt chip să nu fie.
	Şi ispravnic însăşi zisa domniei mele.
							1759, Oct. 30.
	Io, Scarlat Grigorie Ghica Voevod, cu mila lui Dumnezeu
		Domn [monogram roşu].
			[L.P.]
		[V-so:] Vel vor[nic].
						DB, nr. 98, p. 162-163.

[Bucureşti], 11 Mai 1760.

	[163] Scrisoarea mea la măna dum[nea]lor epitropilor spitalelor sfintei măn[ă]stiri Colţii, precum să s[e] ştie că avăndu sfănta măn[ă]stire un loc de grădin[ă] din dosul măn[ăs]tirii şi fiindu-m[i] trebuinţă ca să-mi fac casă, am cerşut del[a] d-lor epitropi[i] şi mi-au dat locu şi mi-am făcut casă. Şi m-am învoitu şi am luat locu, însă: din ulucele dum[nealui] Costandin Boltaşul spre dum[nealui Costandin Căndescul biv vel cluc., păn în uliţa, ce s-au aşăzat să să fac[ă], stj. 22, însă făcăndu-să masă. Şi din ulucele caselor măn[ăs]tirii, ce săntu făcute de părintele Pafos, spre vie, care loc nefiind lungu, ca celala[l]t ce iaste spre grădina dum[nealui] Ioniţ[ă] Căndescul.
	Şi m-am aşăzat să dau chirie pă an, pentru loc, tl. 11, adecă unsprezece; iar, ferească Dumnezeu, vrăndu a vinde casa, să fac ştire dumnealor epitropilor.
	Şi pentru mai adevărata credinţă, m-am iscălit puindu şi pecetea mai jos, ca să s[e] crează.
					Mai 11 dni, 1760.
		Dumitru Costandin adeverez.
					DB, nr. 99, p. 163.

[Bucureşti], 20 Iunie 1760.

	[165] Cu mila lui Dumnezeu, Io Scarlat Ghica Vvd şi Domn, dă domnia mea această poruncă a domniei mele sfintei şi dumnezeeştii măn[ăs]tiri Colţii, ca să aibă cu acastă carte a domnii meale a ţinea doao pivniţe, aici în Bucureşti, scutite de fumărit, de cămănărit, de vamă de vin domnesc, de ortul văt[ă]şesc şi de alte angarii de toate căte dau alte pivniţe de nici unile nici o supărare să n-aibă.
	Pentru că într-acastă sfăntă mănăstire aflăndu-se spitaluri cu bolnavi, cărora numai hrana li să dă de la mănăstire, ci şi doftorii şi doftori de-i caută, tot cu cheltuiala mănăstirii.
	Drept aceaea m-am milostivit domniia mea de am ertat aceaste doao pivniţe de toate, dup[ă] cum scrie mai sus, ca să fie pentru vănzarea vinului m-rii. Poruncim domnia mea şi voao, fumarilor i cămănarilor i vameşilor şi voao celor ce veţi fi orănduiţ[i] a înpărţi vin domnesc şi ţie, văt[af] de cărcumari, văzănd cartea domnii meale, toţ[i] să aveţi a vă feri de aceaste pivniţe. Şi nic o supărare să nu-i faceţ[i], pentru că această milă au avut-o m-rea şi mai dennainte, după cum am văzut domniia mea şi carte[a] domnii sale, Costand. Vod[ă] Ghehan.
	Că aşa iaste porunca domnii meale. Şi ispravnic însuşi cuvîntul domniei meale.
							1760 Iun. 20.
		[L.P.]
	Io, Scarlat Grigorie Ghica Voevod, cu mila lui Dumnezeu Dumn.
							Procit vel logft.
	[V-so:] 2 pivniţi din Bucureşti.
					DB, nr. 100, p. 165.

Bucureşti, 1 Mai 1761.

	[166] Dat-am scrisoarea mea la măna dumnealor epitropilor spitalelor sfintei mănăstiri, precum să să ştie că avăndu sfănta m-re Co[l]ţea un locu de grădină din dos şi mie fiindu-m[i] trebuinţă pentru loc ca să-m[i] fac casă, am venit la dumnealor epitropi şi cerşănd loc de casă, şi mi s-au dat, însă din locul lui chir Enache coj[o]cariul st. 26, păn în locul dumnului chir Zamfirache lipţcanu, şi din uliţa cea noao, păn în ulucele dumnealui cluc[r] Costandin Cănd[es]c[u], sj. 14.
	Şi m-am aşăzat cu dumnlor epitropii ca să dau pă an chirie pentru loc tl. zece, şi să aib a da aceşti bani făr de pricină, iar - ferească Dumnezeu - vrăndu vreodată a vinde casa, să aib a da ştire şi dumnealor epitropilor.
	Şi [pentru] mai ade[vă]rata credinţă m-am iscălit puind şi pecetea ca să [se] crează.
							Mai 1 dni, 1761.
		[...]
	[V-so:]
	[...]
					1774, [...]
		[...]
	[Traducerea: ]
	Cumpărînd casa, care este pe acest loc, ne-am învoit cu epitropii sfintei mănăstiri Colţea, ca la aceiaş chirie să am a plăti pe fiecare an zece lei. Şi pentru încredinţare am subscris.
					1774, Octomvrie 1. Bucureşti.
		Ştefan Hristea, adeverez cele de mai sus.
	[Pe ultima faţă a actului: ] Zapisul lui chir Enache zaraf.
					DB, nr. 101, p. 166.

[Bucureşti], 11 Mai 1761.

	[167] Dat-am scrisoarea mea la măna dum[nea]lor epitropilor spitalului sfintei măn[ă]stiri Colţii, precum să să ştie că avăndu sfănta măn[ă]stire un locu de grădină di[n] dosul m-rii, şi mie fiindu-m[i] trebuinţă de loc, ca să-mi fac casă, am venit la dumnealor epitropii şi cerşănd loc la d-lor, mi-au dat, însă din spitalurile ceale vechi păn în ulucile lui chir Dimitrie, ce luase loc mai înainte, stj. 27. Şi în lat din uliţa ce s-au făcut noao păn în u[lu]cele casăi m-rii de la părintele vl[ă]d[ica] Pafos, stj. 13.
	Şi m-am aşăzatu cu dumnealor epitropi[i], ca să dau chirie pă an pentru loc tl. zece, iar de s[e] va întămpla, ferească D-zeu, a vende casa, să aibu a da ştire şi dumnealor epitropilor.
	Şi pentru mai adevărata credinţă m-am iscălit puindu-m[i] pecetea mai josu, ca s[ă] [se] crează.
							Mai 11 dni, 1761.
			[L.P.]
		Manu lipţcanu.
		[...]
	[V-so:] Chir Manul lipţcanu.
				DB, nr. 102, p. 167.

[Bucureşti], 15 Septemvrie 1763.

	[167] Scrisoare[a] mea la sfănta şi dumnezeiasc[a] mănăstire Colţi[i], precum să s[e] ştie că avănd mănăstire[a], din dos[ul] hanului Colţii, pă lăngă han[ul] Dracii i pă lăngă Ianache Brăiloiu, [168] o casă de zid pă pimniţă, şi fiindu-m[i] mie trebuinţă de o casă, m-am rugat de dumnealui Ghioca polc[ovnic], ipitropul sfintei mănăstiri, de mi-au dat aca casă, cu locul ei, ca să o fac, să o dreg ca să şăz într-ănsa, şi să dau la sfănta mănăstire chirie pă an căt[e] tl. 10, adică zece.
	Pentru aceia am dat zapisul meu la sfănta m-re, ca să şăz în casă cu bun[ă] pace de către sf. m-re şi eu şi copiii miei şi să dăm chiriea. Iar de voi vre[a] să o vănzu, sau să o lasu, de voi vre[a] să mergu la ţara mea, să n-aib voe a li da altui cuiva, ci să rămăe la sf. m-re dă danie.
	Şi pentru credinţa m-am iscălit mai jos, ca să s[e] creaz[ă].
							Septemvrie 15, 1763.
		[...]
		Popa Filacto, ec[lisiarh], mart.
	[V-so:] Zapis lui chir Iane cojocar pentru locul cu cas[ă] de zid din dosul han[u]lui Colţii.
					DB, nr. 103, p. 167-168.

[Bucureşti], 1 Octomvrie 1763.

	Dat-am adevărat zapisul mieu la sfănt[a] şi dumnezeeasca mănăstire Colţe[a] şi la măna dum. polcovnic Gheocăi epitropul, precum să s[e] ştie, că avănd sfănt[a] şi dumnezeeasca mănăstire un loc în dos şi dăndu-l cu chirie unura şi alt[o]ra, am luat şi eu un loc ca să-mi fac casă, din ulucile lui chir Ianache zaraf, stj. 20, şi den uliţa noao păn în ulucile dumnealui stol[ni]c Ioniţă Căndescului.
	Şi tocmeala stănjănului aşa m-am aşezat, ca să dau de stj. tl. p[o]l într-unu anu, care fac tl. 10, la stj. 20; adică în 1 an să dau aceşti bani la m-rea Colţe[i]. Şi eu să stăpănesc cu bună pace căt [169] voi trăi eu şi copii[i] miei; iar, să ferească D-zeu, făcănd casele vănzătoare, să fac ştire dumnealor epitropilor.
	Şi pentru mai adevărat[ă] credinţa m-am iscălit mai jos ca să s[e] crează.
							Octv. 1, 1763.
		Şt[efan] căpt., adeverez.
		Popa Filacto, ec[lisiarh], mart.
					DB, nr. 104, p. 168-169.

[Bucureşti], 19 Aprilie 1765.

	[169] Eu, Antonie cojocar[u], dat-am zapisul mieu la măna dum[nea]lui chir Sterie, epitropul sfintei măn[ăs]tiri Colţii, precum să s[e] ştie că am luat un loc de l[a] măn[ă]stire, ca să-m[i] fac case pă dănsul.
	Care loc iaste în lat, din gardul diiaconului Iane de l[a] Curte, pănă în gardul popi Neculae, stj. noao şi jumătate: iar în lungu merge din uliţă, păănă în grădina dumnlui Ioniţă Căndescul biv vel stol.; cu chirie pă an tl. cinci. Deci să aibu a da chiriea de l[a] sfeti Gheorghi începăndu-se anul. Iar de care cumva voi vrea a vinde casele, să aibu întăi a spune epitropului, fiincă locul iaste al m-rii.
	Şi pentru credinţa am iscălit.
							Ap. 19 dn., 1765.
		Eu, Andoni cojocarul, adeverescu.
		Pop[a] Filacto ec[lisiarh], mart.
		C[ostan]d[in] biv logft za vist[ierie], mart.
						DB, nr. 105, p. 169.

[Bucureşti], 16 Decemvrie 1766.

	[170] Adeverez cu acasta scrisoare a mea sfintei şi dumnezeiaşti[i] măn[ă]stiri Colţii, precum să s[e] ştie că m-am învoit cu dumnea[lui] epitropul, pentru o casă stricată, ce iaste în colţul zidului, lăngă casa a mea, care o am luat-o drept tl. 200, adecă doao sute, însă numai lemnele; iar locul casii căt iaste îngrădit şi cu un sj. de loc, ce mi s-au dat despre soare apune, ca să-mi lărgesc curtea, m-am aşăzat cu dumnealui epitropul, ca să dau pe an căte tl. zece chirie.
	Drept aceea am dat acastă adeverinţă sfintei măn[ă]stiri Colţii, ca să ia acastă chirie, ce scrie mai sus de apururea.
	Şi pentru credinţa, am întărit cu iscălitura şi cu pecetea a mea mai jos, ca să să crează.
							1766, Decmv. 16.
		[...]
		D[imitrie] [Racoviţă] vel vornic, mărt.
		Nec. D[udescul] vel logft., mart.
		Iorga staroste, mart.
		Ian[a]che post., mart.
						DB, nr. 106, p. 170.

[Bucureşti], 23 Aprilie 1767.

	[170] Scrisoarea mea la cinstit[a] măna dumnealui logofătului Neculii Măinescul, epitropul mănăstirii Colţii, precum să s[e] ştie că am luat un loc de la mănăstire, ca să-m[i] fac case pă dănsul. Care loc iaste, în lat, den gardul popi[i] lui Eani, pănă în gardul coco[a]nii Ilincăi Mănulesii, latul stăj. doisprezece, iar în lungu mearge din uliţă pănă în grădina dumnealui Ioniţă Căndescul biv stolnic, cu chirie pe an tl. 6, adică şase.
	[171] Deci să aibu a da chiriea, de la sfeti Ghiorghie începăndu-se anul. Iar de care cumva, ferească Dumnezeu, vrănd ca să vănzu casa să aibu a sa ştire întăi epitropului, fiindcă este locul al sfintii m-ri.
	Şi pentru credinţa am iscălit mai jos, ca să s[e] crează.
							Ap[rilie] 23, 1767.
		Eu, popa Muşat, adeverez.
						DB, nr. 107, p. 170-171.

[Bucureşti], 12 Mai 1767.

	[171] Adeverez cu acastă scrisoare a mea sfintei şi dumnezeeştei măn[ă]stirii Colţii, precum să s ştie că avăndu sfănta mănăstire un loc din josul porţii cei mari, m-am rugat de dumnealui epitropu de me-au dat de me-am făcut casă şi să aibu a da chirie pe an căte tl. unu. Şi căt voi avea zile să aibu a stăpăni eu cu bună pace şi copiii mei, iar de voi muri eu şi nerămăind copii, să aibă a stăpăni sfănta mănăstire acastă casă pentru pomenirea mea.
	Drept aceia am dat acastă scrisoare a mea sfintei m-ri. Şi pentru credinţă m-am iscălit mai jos ca să să crează.
	Stoian Siimean dinpreună cu soţiea Nedelea,
		adeverez puindu şi degetul.
							Mai 12 dn., 1767.
	Şi am scris eu, Ioan, dasc[al] şcolei Colţii şi mart[or].
	[V-so:] Zapisul lui Stoianu Siimeanul pentru casa lui dup[ă] locul Colţii, dă lăngă vameş Sandu.
						DB, nr. 108, p. 171.

[Bucureşti], 9 Iunie 1767.

	[172] Din porunca dumnealor veliţilor boeri, fiindu orănduiţi şi doi vornicei anume Costandin i Necula, am mersu de am luat seama şi am cercetat pentru o prăvălie a mănăstirii Sinai, ce au fost pe locul mănăstirii Plumbuitii, de s-au stricat de Panait lipţcanu sau din altă pricină. Şi au mărturisit uncheaş Stancul precupeţ, cum că, cănd au început Panait să-şi facă prăvăliea de pieatră alăturea cu acastă prăvălie a Sinai nefiind loc înprejur [173] să-şi poată lucra au fărămat Panait prăvăliea mănăstirii Sinai şi din lemne au de luat de au pus la trebile lui, şi pe locul unde au fost prăvăliea au pus cărămida de avea la lucrul lui.
	Şi în urmă, după ce ş-au ridicat cărămida, acel loc au fost prăvăliea m-rii Sinăi l-au dat Panait lipţcanu acestui uncheaş Stancu şi unui Şărban precupeţ cu chirie, de vănd mere i altile, însă Stancul i-au dat chirie pe lună căte tl. 1 pol. şi Şărban tl. 1. Şi acastă chirie o dau ei la Panait de sănt la toamnă patru ani.
	Aşijderea mai cercetănd şi pen alţii, tot asemenea au mărturisit cum că prăvăliea m-rii Sinai, Panait au fărămat-o. Intr-acestaş chip am dovedit şi înştiinţăm dumneavoastră.
							Iun. 9 dni, 1767.
		Iorga staroste.
		Costandin vt. vornic.
		Necula vt. vornic.
		Stancul precupeţ.
		Şărban precupeţ am mărturisit.
					DB, nr. 110, p. 172-173.

[Bucureşti], 15 Iunei 1767.

	[173] Din luminată porunca mării sale prea înălţatului nostru Domn, Io Alecsandru Scarlat Ghica Vvd, înnaintea judecăţii au adus vătaful za păhărniciei faţă pe cuviosul părintele chir Nifon, igumenul schitului Sinai ot sud. Prahova, zicănd igumenul cum că schitul Sinaea au avut o prăvălie la hanul lui Şărban Vodă, în uliţa cea mare, pă locul mănăstirii Plumbuitii de danie de multă vreme, care danie au şi stăpănit-o, fiind de chiverniseala schitului pentru făclii de ceară, untdelemn şi altele trebuincoase.
	Iar în trecuţii ani, făcănd acest Panait boltă de pieatră, alăturea cu prăvăliea acasta, şi fiindu-i şi prăvăliea trebuincoasă, [174] au mersu la sfinţiea sa dă au dat tl. cinci sute pentru lemne şi n-au priimit, ci arată că s-au aşăzat ca să cumpere o moşie cu acest [!] tl. 500 şi n-au cumpărat. In urmă, s-au pus de au stricat prăvăliea fără ştirea numitului igumen, şi aşa iaste schitul păgubaş de chirie de sănt acum 4 ani.
	Intrebănd şi pe Panait, întăiu au răspunsu cum că nu au stricat el acastă prăvălie a schitului Sinai, dar trimişănd pe Iorga, staroste dă neguţători înpreună cu doi vornicei, anume Costandin i Nicola, de au cercetat în faţa locului, au dat adeverinţă în scris supt iscăliturile lor, cum că au mărturisit uncheaş Stanciul precupeţul, că acastă prăvălie a Sinai, nefiind loc înprejur să-şi poată lucra, au fărămat Panait prăvăliea schitului Sinai şi şi din lemne au luat de au pus la trebile lui, şi pă locul unde au fost prăvăliea au pus cărămidă de avea la lucrul lui. Şi în urmă, după ce s-au rădicat cărămida, acel loc unde au fost prăvăliea schitului Sinai l-au dat Panait acestui uncheaş Stanciului şi unui Şărban, precupeţii, cu chirie, de văndu mere şi altele; însă Stancul i-au dat chirie pă lună po[=cîte] 1 tl. pol. şi Şărban tl. 1 pe lună. Şi această chirie o dau ei la Panait de sănt la toamnă 4 ani.
	Aşijderea mai arată starostea cu numiţii vornicei că mai cercetănd şi prin alţii, tot asemenea au mărturisit că prăvăliea Sinai o au fărămat.
	Care în urmă nic Panait nu putu să mai tăgăduiasă şi răspunse că au dat igumenului tl 200 făr de dobăndă, cu aşăzămăntu să fie dobănda banilor pentru chiriea prăvălii, dar igumenul ţiindu-să de aşăzămănt, i-au întorsu banii înnapoi, ear aşăzămăntul le-au fost cum să cumpere Panait schitul Sinai o moşie de tl. 500 pentru lemnile acei prăvălii. Care la acasta, în divan primid igumenul şi blestemul prea sfinţii sale părintelui mitropolitului, cum că într-acestaş le-au fost aşăzămăntul.
	Dec, de vreme ce atăt prin blestemu ce au priimit igumenul, căt şi prin mărturii, s-au dovedit că Panait au stricat acea prăvălie a Sinai, cum arată adeverinţa starostii de negustori şi a numiţilor voricei, am găsit cu cale şi am hotorăt: Panait lipţcanul ori să cumpere o moşie cu tl. 500, ca să o dea schitului pentru acea prăvălie ce au stricat-o după aşăzămăntul ce au avut, sau să dea acei tl. 500 igumenului plătind şi rămăşiţa chirii de cănd au [175] stricat prăvăliea pă an căte tl. 15 şi vătaful za păhărnicei să-l apuce să înplinească. Acasta.
						1767, Iunie 15 dni.
	[P.S.] Pentru chirie, să o plătească Panait mănăstirii Sinai de cănd au stricat prăvăliea păn acum, afară den tl. 8, ce lua pentru locul mănăstirii Plumbuitii, care şi pentru acasta au priimit egumenul blestem în divan, fiindu faţă şi prea sfinţia sa părintele mitropolit.
		D[umitraşco Racoviţă] vel vornic.
		R[adu Văcărescu] biv vel vornic.
		Părvu [Cantacuzico] vel logofăt.
		Badea [Ştirbei] vel vistier.
		Iordache Mavrodin vistier.
					DB, nr. 111, p. 173-174-175. 

[Bucureşti], 8 Ianuarie 1768.

	[177] Cu mila lui Dumnezeu, Io, Alecsanru Scarlat Ghica Vvd şi Domn, dă domnia mea.
	De vreme ce la domniea mea deteră jalbă preoţii de la mănăstirea Colţea, unde sănt şi spitaluri cu bolnavi, cum că atăt cu hrisoavele altor domni dă mai nainte, căt şi cu al mării sale, răpt. întru fericire părintele domnii meale, Scarlat Vvd, sănt apăraţi dă dăjdi şi au milă să scutesc dijmărit, vinăric şi căte o pivniţă ale lor drepte bucate, care cărţi văzăndu-le şi domniea mea m-am milostivit de le-am înnoit, ca să li să păzească mila nestrămutat. Şi poruncim la toţi de obşte să nu le facă din aceste ce să numesc mai sus, numai şi preoţii nepristan şi necurmat să păzească slujbele sfintelor biserici, atăt la biserica cea mare, căt şi la paraclise şi orăndiuala săracilor bolnavi după la spitaluri. [178] Iar de vor păzi, ci din lenevire se vor zminti la orice, mila acasta să nu să ţia în seamă.
	Şi ispravnic însuşi cuvîntul domniei mele.
			[L.P.]
	Io, Alexandru Scrlat Ghica Voevod cu mila lui Dumnezeu, Domn 		[monogram roşu].
							Procit vel logft.
						     Vt. logft.
	După cartea mării sale Scarlat Vod[ă].
					DB, nr. 113, p. 177-178.

[Bucureşti], 11 Martie 1769.

		[178] Prea înălţate Doamne,
	Din luminată porunca înălţimii tale, viindu faţă înaintea mea, Necula logt. Măinescu, epitropul sfintei măn[ă]stiri Colţea, înpreună cu Anastasie i Sterie, zicea Necula logt cum că avăndu sfănta mănăstire o prăvălie iarăş pe locul mănăstirii, lăngă Scaune, care prăv[ă]lie cu locul ei, fiindu dată cu chirie unui Tudor, pe an tl. 24, acel Tudor, fiindcă ţinea locul prăv[ă]lii mult, s-au aşăzat cu un Theohari rachier[u], de ş-au  făcut prăvălie pe acel loc al mănăstirii, alăturea cu Tudor, dăndu şi zapis acel Theohari la măna lui Tudor, ca în cătă vreme îi va da măna, să plătească chirie lui Tudor pe an tl. 20, din chiriea ce plătea Tudor la m-re să ţie prăvălia. Iar ne mai dăndu-i măna a plăti acea chirie şi eşindu din prăvălie, sau de va vrea să meargă la ţara lui, să nu fie el volnec a vinde lemnele prăvălii la altul, nici a o da cu chirie măcar vericului, ci să rămăe danie la sfănta m-re.
	Deci acel Theohari vrăndu să plece la ţara lui, au văndut acea prăvălie lui Atanasie i lui Sterie, fără ştirea epitropului.
	[179] Intrebăndu şi pe Atanasie [şi Sterie] căndu au cumpărat prăvăliea de la Theohari, de au fost cu ştirea epitropului, ei singuri au mărturisit cum că nu au înştiinţat pă epitropul căndu au cumpărat prăvăliea.
	Prin părerea mea, aşa găsescu a fi cu cale, fiindcă locul iaste al m-rii şi, mai vărtos, că şi Theohari, cănd au făcut prăvăliea pe locul m-rii, au dat zapis[ul] lui, ca eşindu din prăvăliea, să rămîe prăvăliea danie m-rii, sfănta m-re să stăpănească prăvăliea, pentru că Anastasie şi Sterie rău au cumpărat, fiindu dată danie mănăstirii şi ei să-ş caute cu Theohari.
	Iar hotărărea cea desăvărşit[ă] rămăne la înălţimea ta.
							Mart. 11 dni, 1769.
		Iancu Văcă[rescu] vel agă.
						DB, nr. 114, p. 178-179.

[Bucureşti], 3 August 1769.

		[179] Prea înălţate Doamne,
	După luminată porunca înălţimei tale, au adus Gheorghe logt. de taină înnaintea noastră pă Nicula Măinescul, epitropul Colţii, de e-am luat seama la păra ce face asupra lui Tudor i a lui Sterie şi Năstase, streinii, cum că avăndu mănăstirea un loc lăngă Scaune, . . . ani sănt de cănd s-au fost aşăzat Tudor cu epitop[ul] de ş-au făcut prăvălie şi să dea m-rii pe an chirie căte tl. 24.
	Dar fiind loc mult, el mai în urmă au fost dat voe şi unui Theohari iar strein, de ş-au făcut şi acela prăv[ă]lie de sănt ani [180] cinci şi cinci luni. Şi plătea chiriea lui pe an căte tl. 20, însă cu acest aşăzămănt prin zapis, ca de nu va vrea să mai şază Theohari în prăv[ă]liea lui, să nu fie volnic a o da altuea cu chirie,  saau vrăndu să [se] ducă la locul său, să nu fie volnic nici a o vinde la altul, ci să rămăie a m-rii.
	Deci, ducăndu-să Theohari de aici, n-au urmat după acea legătură, ci ş-au văndut prăvăliea la mai sus numiţi[i] Sterie şi Năstase de iaste un an şi trei luni. Şi nici Tudor n-au făcut ştire la m-re, cum că o vinde peste aşăzămănt, nici cumpărătorii n-au întrebat pe epitropi de-i priimeşte a cumpăra.
	Faţă fiind Tudor şi amăndoi cumpărători[i], i-am întrebat de au cevaş a răspunde şi nici unul nu tăgăduiră la aceste mai sus zise. Deci, de vreme ce întăi Tudor ca unul ce el dedese voe acelui Theohari de făcuse prăvăliea şi în căt au şăzut să scutea pă sineş cu tl. 20, din căt iaste aşăzat de da el la m-re, datorie avea dar, căndu vedea pă Teohar[i] că va să vănză, îndată să fi făcut ştire şi m-rii şi să fie spus şi cumpărătorilor de aşăzămănt[ul] cu care se dedese voea lui Theohari. Al doilea, şi cumpărătorii cănd cumpăra, fiindcă iaste locul m-rii, li să cădea întăi să întrebe epitropul.
	Ci, după dreptate, noi aşa găsim cu cale şi hotărăm ca m-rea să stăpănească acea prăv[ă]lie a lui Theohar[i], şi de vor avea cumpărătorii să şază cu chirie, să aibă a da ei osebiţi acei căte tl. 20 la m-re, iar nu lui Tudor. Şi Tudor să-şi plătească deosebit chiriea lui, acei tl. 24, după aşăzămăntul lui ce au făcut dintru-ntăi. Iar Sterie şi Anastasie, de vor găsi pricină asupra lui Tudor, cum că nu le-au spus de aşezămăntul ce făcuse el cu acel Theohari, vor da jalbă la înălţimea ta şi cu deosebită judecată ăşi va căuta cu dănsul.
	Noi aşa am cunoscut că iaste cu dreptate, iar hotărărea cea desăvărşit[ă] rămăne a să face de către înălţimea ta.
							Avgt. 3, 1769.
			Nic. D[u]d[escu] vel dvor.
			Vel logft.
			Ioan Cănd[escu] vel pah.
			Iordache stol[ni]c.
		[181] Io, Grigorie Alexandru Ghica Vvd şi Domn.
	Bine au hotărăt dumnealor veliţii boeri şi poroncim şi domniea mea aşa să s[e] urmeze.
							1769, Sept. 6 dni.
			[L.P.]
						Procit vel logt.
					DB, nr. 115, p. 179-180-181.

[Bucureşti], 12 Iunie 1773.

	[181] Adecă eu, Ghiorghiţă Boltaş, fiul lui Costandin Boltaş, înpreună cu soţiea mea, Ilincuţa, dat-am zapisul nostru la măna dumn[ea]lui jup[ăn] Petco lumănăraru, precum să să ştie că avănd eu o casă cu pivniţă de piiatră i cu prăvălie tot pe pimniţă, cu pămăntul lor, care acestu loc cu case i cu cele ce să coprind mai sus, sănt denaintea hanului Colţii, rămăindu-mi şi mie de la unchiu-meu Ghiorghe Boltaş şi să vecineşte cu locul starostii Iorgăi. Şi pe despre Colţea să vecineşte cu un loc al Ne[a]cşului logft de la mitropolie.
	Şi l-am văndut dumnului în bani gata tl. 660, adec[ă] tl. şas[e] sute şaizeci şi aceşti bani i-am luat toţi deplin în măna mea. Deci dumlui să aibă a stăpăni cu bună pace de către mine şi de către tot neamul mieu, dumlui şi coconii dum. căţ[i] Dum[ne]zeu i-au dăruit, pentru că e-am văndut de a mea bună voe şi cu şrtirea vecinilor dinprejur şi a tot neamul mieu, care să vor iscăli mai jos.
	Iar pentru zapisile cele vechi ale caselor i al locului acestuea nefiind acum aici, fiind duse la Braşov, pentru întămplarea vremilor, nu i le-am dat, ci deosebit răvaş dau la măna dumlui, ca să i le aduc şi să i le dau. Iar sculăndu-se cinevaş din neamul mieu sau din vecini cu vreo pricină, eu să am a răspunde. Şi cănd s-au făcut [182] acest zapis, au fost şi alţi o[a]meni de cinste, care să vor iscăli mai jos, mart[uri]. Şi pentru credinţa am întărit acest zapis cu iscălitura noastră, puind şi peceţile.
						Iun[ie] 12 dni, 1773.
		Gheor[ghe] sin Cosd. Boltaş, vănzător.
		Grădişteanu? vel dvorc., mart.
		Pop[a] Grig[o]r[ie] ec[lisiarh] măn[ăs]t[irii] Colţii, mart.
		Diicul cupeţul, mart.
	[V-so:] Aceşti tl. şas[e] sute şaizeci ce didesem pe această casă cu locu[l] ei, dup[ă] cum coprinde zapis[ul], neîngăduindu-mă dumnealui ceauş Panait, epitrop[ul] sf. m-rii Colţii, am luat toţi bani[i] deplin în măna mea, fiindcă s-au luat pentru treaba sf. m-ri, iar nu pentru dumnealui sau altul, fiind şi părintele popa Grigorie eclisiiarhul sfintei măn[ăstiri] faţă, iscălindu-se înpreun[ă] şi cu alte obraze de ciste.
	Drept aceia mi i-am iscălit şi eu numele cu măna mea pentru încredinţare.
							Iun[ie] 15, 1773.
		Petco Dum. vam[eş]?, adeverez.
		. . . [...]
		Popa Grig[o]re eclisiarh mănăst. Colţii, mărt.
		Pantazi Cămpi[neanu] vel dvorc.
		. . . Grădişteanu? vel dvorc.
						DB, nr. 116, p. 181-182.

[Bucureşti], 9 Iulie 1773.

	[182] Răv[aşul] mieu la măna dumnealui ceauş Panait, epitrop sfintei măn[ăs]t[iri] Colţii, precum să s[e] ştie că văzănd eu o casă cu tot locul ei din mah[alaua] Colţii, care casă este dinnainte[a] porţii hanului sfintei măn[ăs]t[iri], lui Petco Cealăcul, şi neîngăduindu-l [183] numit[ul] epitrop, ca să o stăpănească, fiind de trebuinţa sf. m-ri, i-au torsu bani[i] pe deplin.
	Şi pentru zapisele cele vechi ale acestii case sănt la Braşov, i-am dat acest răv[aş] la mănă, ca să fie îngăduitor păn le voi aduce de acolo şi să i le dau dumisale făr nici o pricină, să stăpănească sfănta m-re cu bună pace.
	Şi pentru credinţa am iscălit.
							Iul. 9, 1773.
		Gheor[ghe] Cos[tan]d[in].
						DB, nr. 117, p. 182-183.

Bucureşti, 30 Aprilie 1774.

		[186] De l[a] departament[ul] judecăţii.
	Dum[nealui] văt[af] za copii de divan aduse la jud[e]cată pe Panait ceauş, epitropul măn[ăs]tirii Colţii, vechil lui State vătaful sin Anghelache, părăş lui Mantho Gheorghiu, aşa zicănd [187] părăşul că-i ţine în silă o prăvălie de la Tărgul Cucului, ce iaste făcută pă locul său.
	Intrebăndu-să şi părătul, răspunse că prăvăliea iaste făcută de dănsul şi că are zapisul lui Anghelache, ca să plătească pe an chiria pămăntului, care chirie au şi plătit pe fieştecare an.
	Deci cerîndu-i-se lui Mantho ca să arate acel zapis, el nu l-au avut, zicănd că-l are în Transilvania în păstrare; căruea i s-au pus soroace în doao şi trei rănduri, ca să aducă acel zapis să dovedească de iaste prăvălia făcută de dănsul şi nici cum l-au adus.
	Ci, de vreme ce Mantho dovadă nu are că iaste prăvăliea sa şi, după soroacile ce i s-au dat de la judecată, purtare de grijă n-au avut ca să fie adus acel zapis, ce zice că-l are de la măna luiAnghelache, de la judecată s-au hotărăt: State vătaf să aibă acea prăvălie întru stăpănirea sa, iar Mantho, cănd va aduce zapisul îş va căuta jud[e]cata.
		Costandin Cocorăscul.
		D. Cor[an?] stol[ni]c.
		Mihai Popescul.
		D[i]m[itrache] med[e]l[nicer].
					Ap[rilie] 30, 1774. Bucureşti
							No. 87.
					DB, nr. 120, p. 186-187.

[Bucureşti], 23 Aprilie 1775.

	[188] Adecă eu, care mai jos mă voi iscăli, dat-am zapisul mieu la măna [lui] chir Gheorghe argintar[u], precum să s ştie că i-am dat [189]  dumnealui un loc de prăvălie, ce am între Şălari, ca să-ş facă prăvălie de meşteşugul lui,  oricum îi va plăcea dumn[ea]lui. Şi să aibă a-m[i] da de an chirie căt[e] tl. patruzeci, că aşa m-am tocmit cu dumnealui.
	Dec făcăndu-o să aibă a o stăpăni cu bună pace neam din neam dumnealui, înpreună şi cu casile ce sănt din dosul acestui loc de prăvălie, iar ale mele, neavănd nic o supărare de către nimeni, măcar de ar da alţi[i] chirie şi păn la o sut[ă] de lei pe an. Supărare nic într-un fel să nu aibă, fiindcă aşa m-am legat cu zapis[ul] mieu.
	Şi pentru mai adevărat[ă] credinţă, m-am iscălit mai jos ca să s[e] creaz[ă].
						Ap[rilie] 23 dn., 1775.
	[...]
	[L.P.]
	[...]
	Radu logft., mart.
	[V-so:] Zapisul locului ce am luatu de la cămăraşu Mihalache.
						DB, nr. 122, p. 188-189.

Bucureşti, 5 Mai 1775.

	[198] Cu mila lui Dumnezeu, Io, Alicsandru Ioan Ipsilant Vvd şi Domn, dă domnia mea.
	De vreme ce la domnia mea dete jalbă preoţii de la măn[ă]st[irea] Colţea, unde sănt şi spitaluri cu bolnavi, cum că atăt cu hrisoavele altor domni de mai nainte, căt şi cu al răposatului domnii sale, Alicsandru Ghica Vvd, sănt apăraţi de dăjdi şi au milă de scutesc: dijmărit şi cîte o pivniţă apărată de fumărit [190], de cămănărit, de vamă de vin domnesc şi de alte angarale, ale lor drepte bucate. Care cărţi văzăndu-le şi domniea mea, m-am milostivit de le-am înoit, ca să li să păzească mila nestrămutat. Şi poruncim la toţi de obşte, supărare să nu li să facă de aceste ce se numesc mai sus, numai şi preoţii nepristan şi necurmat să păzească slujbele sfintelor biserici, atăt la beserica cea mare, cît şi la paraclise, şi orănduiala bolnavilor săraci după la spitaluri.
	Iar de nu vor păzi, ci din lenevire să vor zminti la orice, mila acasta să nu să ţie în seamă.
	Şi întocmitor însuşi cuvîntul domniei mele.
							1775, Maiu 5.
	Io, Alecsandru Ipsilant Voevoda cu mila lui Dumnezeu, Domn.
				[L.P.]
				Procit vel logft.
							Procit vt. logft.
						DB, nr. 123, p. 189-190.

[Bucureşti], 31 Iulie 1776.

	[193] Adeverez cu scrisoarea mea la măna dumnealui cauş Panait epitrop[ul] sf[intei] mănăstiri Colţea, precum să s[e] ştie că avănd eu nevoie dă un loc ca să-m[i] fac case şi, negăsind într-altă parte, m-am rugat de dum[nealui] mai sus numitul epitrop şi me-au dat un loc al mănăstirii cu chirie, ce este lăngă zidul măn[ăsti]rii, însă din ulucile cămăraş[ului] Mihalache, în lat, pănă în zidul plinbării măn[ăs]tirii; şi în lungul, din zidul mănăstirii pănă în poarta cămăraş[ului] Mihalache. Iar din zidul mănăstirii, de 5 stj. loc, să nu fiu volnică a-mi face namestii pă lăngă zid, fără numai grădină să-mi facu.
	Şi pentru acest loc să aibu a da chirie la mănăstire pă an căte tl. patru, însă la sfeti Gheorghe să o înplinească toată chiriea.
	Şi pentru credinţa, am dat acest zapis cu iscălitura mea mai jos, ca să s[e] crează puind şi pecetea.
							1776, Iuli[e] 31.
			[L.P.]
		Catrina Crăsoae, adev[erez].
		Iorga staroste, mart.
	Şi am scris eu, Vasilache logt, cu zisa dumnealor şi sănt şi mart.
						DB, nr. 126, p. 193.

Bucureşti, Septemvrie 1776.

	[193] Io, Alexandru Ioan Ipsilant Vvod, cu mila lui Dumnezeu Domn Ţării Romîneşti.
	[194] De vreme ce ochii slugilor caută la măna Domnilor şi a stăpănilor sşteptăndu ca să să măngăe cătuşi dă cătu din domneasca mila lor, cade-se şi să cuvine ca şi Domnii să-şi reverse acea din bună voie pornită milă, cu cătu Dumnezeu i-ar lumina, asupra supuşilor lor slugi, pre carii i-ar cunoaşte că cu slujbă dreaptă şi credincoasa să nevoescu întru poruncilor Domnilor săi, pentru că ori mare ori micu, cu nişte slugi supuse aşteaptă a să înpărtăşi dă milă domnească.
	Dreptu aceia dar, socotindu domniea mea şi pentru Andronache sin răposatul eclisiarhul popa Filacto, carele din mică vărstă, atăt el, căt şi tată-său s-au aflatu slujindu Domnilor şi ţării, pre carele acum cunoscăndu-l şi domniea mea cu dreaptă şi credincioasă slujbă, l-am orănduitu a fi logofătu de taină. Căruia, după slujba şi credinţa lui, îl şi miluim printr-acest cinstit hrisov al domnii mele şi hotărăm ca el şi toată casa lui, în toată vremea, să fie apărat de totu de dăjdi, de nimic nici odinioară val şi supărare să nu aibă. Aşijderea şi drepte bucatele lui încă să fie scutite: stupi i rămători de dijmărit şi vinul de vinărici. Şi să ţie şi o pivniţă în Bucureşti, apărată de fumărit, de cămănărit, de vamă de vin domnesc şi de ortul vătafului de cărcumari şi de toate orice angarii vor eşi pe pivniţe, ori în credinţă de va fi vinăriciul şi dijmăritul şi dările pivniţelor, ori de să vor vinde sau măcar vreodată de s-ar întămpla, ca să plătească şi cei ce vor avea cărţi şi hrisoave domneşti, iară mai sus numitul Andronache logofătul nici atuncea să dea, ci totdeauna să fie apărat.
	Asemenea să aibă şi pentru ajutorul casii lui şi lude 4 scutiţi şi apăraţi de tot felul de dăjdii şi orăndueli, ce vor eşi de la vistieriea domnii mele peste an în ţară, dă niciunele niciun val şi nici o supărare să nu aibă, ca să fie pentru posluşaniia casii lui.
	Pentru care, dar, poruncim domniea mea şi dumneavoastră ispravnicilor şi dumneavoastră boeri sau slujbaşi, carii după vremi veţi fi orănduiţi cu orice fel de slujbă, de toate căte scrie mai sus să aveţi a vă feri şi niminea întru nimic val şi supărare să nu facă, căci după sărguiala şi credinţa lui să află deapururea la această trebuincoasă slujbă, l-am miluit domniia mea cu această milă de mai sus arătată.
	Şi pentru ca să se păzească această milă neclătită şi nestrămutată, am întărit domniia mea hrisovul acesta cu însuşi [195] credinţa domnii mele, Io Alecsandru Ioan Ipsilantu Vvod, şi cu credinţa prea iubiţilor domnii mele fii: Constandin Vvod, şi cu tot sfatul cinstiţilor şi credincioşilor boerilor celor mari ai divanului domnii mele: pan Toma Creţulescul vel ban, pan Nicolae Ştirbeiu vel vornic de ţara de sus, păn Badea Ştirbeiu vel vornic de ţara de jos, pan Ioan Iuliiano vel logofăt de ţara de sus, pan Dumitraşco Racoviţă vel logofăt de ţara de jos, pan Ştefan Mişoglu vel spătar, pan Nicolae Brancoveanu vel vistier, pan scarlat Caragea vel postelnic, pan Manolache Brancoveanu vel clucer, pan Scarlat Manu vel comis, pan Nicolae Filipescul vel paharnic, pan Costandin Ghica stolnic, pan Costandin . . . . . . . vel pitar, pan Costandin Racoviţă vt. logofăt. Şi ispravnic pan Dumitraşco Racoviţă vel logofăt.
	Şi s-au scris hrisovul acesta întru al doilea an al întăei domnie a domniei mele aici în Ţara Rumănească, în oraşul scaunului domniei mele Bucureşti, la anul de la zidirea lumii 7285, iar de la naşterea Domnului Dumnezeu şi Măntuitorului nostru  Is. Hs. 1776, Septemvrie, de Ianache logofăt de  divan.
			Io, Alecsandru Ipsilant Voevod [autograf]. 
			    Dumitraşco Racoviţă vel logofăt procitennomu.
			    Costandin Racoviţă vt. logt. procitohu.
					DB, nr. 127, p. 193-194-195.

[Bucureşti], 20 Fevruarie 1777.

	[195]
	[196] Din luminată porunca mării tale, dumn[ea]lui vătaf za aprozi aduse la judecată pă cuviosul chir Acachie, eg[u]m[en] ot măn[ăs]tirea Poiana, părăş dumn[ea]lui biv ceauş za aprozi Panait, epitropul mănăstirii Colţii zicăndu că avăndu mănăstirea Poiana o pivniţă dă piatră, unde să frănge fierul în Bucureşti, dată danie de răposatul Toma spath., ctitorul acei mănăstiri. Care pivniţă, egumenul ce a fost atunci o au fost văndut-o răposatului med[e]l[nicer] Pantazi. Şi egumenul ce au fost în urma aceluia, prin jud[e]cata ce au avut îniantea măriei sale răposatului Grigore Ghica Vvod, s-au dat iarăşi a fi acea pivniţă sf. mănăstiri Poiana, care acum o stăpăneşte numitul Panait ceauş, epitropul mănăstirii Colţii.
	Faţă fiind şi Panait ceauş, să întrebă ca să arate cu să stăpăneşte acea pivniţă şi răspunse că, între alte multe sineturi ale mănăstirii Colţei, ce s-au răpus, s-au pierdut şi sineturi acei pivniţe. Dar ştie foarte bine că mănăstirea Colţii stăpăneşte acea pivniţă de sănt mai 30 de ani, necontenit. Şi aşa răzimănd asupra aceştii stăpăniri, zice că mănăstirea Colţii are drept[a]te de a stăpăni şi de acum înainte.
	Intrebăndu-s[e] şi cuviosul egumen ot Poiana, de are vreun sinet cu care cere ca să stăpănească această pivniţă, ne atătă o copie a unii cărţi de jud[e]cată a domnilor veliţilor boeri de atunci, cu lt. 7253 [=1745] Fev. 2, adecă de sănt ani 32, care într-acestaş chip scrie, că ar fi avut întrebăcune egmn ot Poiana, chir Gherasim, cu sărd[ar] Athanasie, pentru acastă puvniţă, zicănd acel eg[u]m, cum că acea pivniţă au fost dată danie la măn[ăs]tire de Toma spăt. şi cum vlădica Dionisie, proin Terelei [!] au fost văndut-o med[e]l[nicerului] Pantazi, unchiul numitului sărdar Athanasie, după cum şi zapisul acei vănzări s-au văzut atunci şi s-au spart de divan. Şi dă acea pivniţă iarăş întreu stăpănirea mănăstirii Poiana, cu cuvănt că nici egumeni[i] nici alt nimeni nu iaste volnic să vănză lucru mănăstiresc.
	Care carte fiind scrisă de dumn[ea]lui biv vel med[e]l[nicer] Dimitrache, ce au fost atunci log[ofă]t de divan, s-au întrebat dumnealui şi dete în scris la judecată cu acest cuvînt, cum că acastă jud[e]cată, ce să coprinde într-acea copie, ştie şi mărt[u]riseşte că s-au judecat proegumenul Gherasim cu răposatul sărd. Athanasie, pentru acea pivniţă la divan înaintea mării sale răp[osa]t Costand. Vod[ă] Mavrocordat, fiind cartea de judecată scrisă [197] de însuş[i] măna dumisale. Iar în urmă, la domniia răposatului mării sale Grigorie Vod[ă] Ghica, au auzit că s-au strămutat dar în ce chip nu ştie.
	Deci şi fără a nu intra în cercetarea cu amănuntul, de spune adevărul numitul epitropul Colţii, adică că au stăpănit mănăstirea Colţea ani 30 necontenit, am priimit acest răspunsu al epitropului că ar fi adevărat şi zicem că măn[ăs]tirile bisericile au soroc de ani 40, de a-şi căuta să-ş scoaţă lucrurile lor cele nemişcătoare, precum să vede la hronica diastimata a lui Efstathie Andichinsor. Şi de vreme ce, după însuşi cuvăntul epitropului, sănt numai ani 30 de cănd stăpăneşte Colţea şi mai lispeşte ani 10 pănă a înplini sorocul de ani 40, între care după numita adev[ă]rata  copie a cărţi[i] de judecată a dumlor veliţilor boeri, ce ne arată cuviosul egumen ot mănăstirea Poiana, să vede că acea pivniţă iaste a mănăstirii Poiana am hotărăt ca mănăstirea Poiana să stăpănească acea pivniţ[ă].
	Iar hătărărea desăvărşit[ă] rămăne la înălţimea ta.
							1777, Fev. 20.
		[...]
		D. Cor[an] pah.
		Cos[tan]din biv vel comis.
		Ev[statie?] biv vel medelnicer.
		Hagi Dumitrache sluger.
		D. Breaz[oianu].
		Andonie Fotino.
		. . . . . . . . . . . . . . ?
					DB, nr. 128, p.195-196-197.

[Bucureşti], 23 Fevruarie 1777.

	[197]
	[198] Dau acastă adeverinţă pentru pivniţa spath[arului] Tomii, care iaste alăturea, lipită dă hanul Colţii, şi din jos era[u] casile părinteşti ale noastre alăturea, de cănd am venit în vărsta cunoştinţii, n-am pomenit să stăpănească mănăstirea Poiana acea pivniţă, fără căt aşa ştiu că pă acea vreme o ţinea răp[o]satul med[e]l[nicer] Pantazi. Şi dup[ă] moarte, au stăpănit-o nepotul răposatului, Athanasie pah., ani la mijloc. Şi avănd trebuinţă dă bani au văndut-o lui Anghelache saraf Halepliu.
	Şi ţiind-[o] Anghelache iarăş cătăva vreme, aflănd dum[nealui] răposatu biv vel vist[ier] Racoviţă, n-au îngăduit pă Anghelache, ci au pus de au întorsu măn[ăsti]rea Colţii bani[i] şi au luat-o supt stăpănire de sănt acum ca la ani 30.
	Aşa ştiu şi mărturisesc în frica lui Dumnezeu la vărstă ce mă aflu, om de 60 de ani, că n-am pomenit mănăstirea Poenii să fie stăpănit acea pivniţă.
							1777, Fev. 23.
		Iorga staroste.
	[Alt scris: ] Şi eu, cel mai jos iscălit, ştiu şi mărturisesc, la vărstă ce mă aflu, că acastă pivniţă, ce o stăpăneşte Colţea, n-am pomenit să o stăpănească măn[ăs]t[irea] Poeana. Acasta ştiu şi mărturisesc în frica lui D-zeu, că sănt om de 65 de ani.
		Ioan dasc[al] slov[enesc] ot sfănta măn[ăs]t[ire] Colţea.
	Şi eu, cel mai jos iscălit, că sănt 30 de ani de cănd am luat eu pivniţa acasta de la mănăstirea Colţii cu chirie, neavănd mănăstirea vinuri.
		Eu, Iordache post. Mih[uleţ], ad[everez].
	[Alt scris: ] Noi cei mai jos numiţi cu iscăliturile, preoţii sfintei mănăstiri, dăm mărturisanie în frica lui D[u]mnezeu, pentru acastă pivniţ[ă] de lăngă hanul sfintei mănăstiri Colţii, cum că din zilele  răp[osa]t[ului] Triandafil, epitrop sfintei mănăstiri, fiind noi cu vărsta copilării, o au stăpănit tot sfănta mănăstire, iar mănăstirea Poiana nu ştim cum să o fi stăpănit. Aşa ştim şi mărturisim.
		Pop[a] Grigorie ec[lisiarh] sfintei mănăstiri.
		Popa Ioan ottam.
		Popa Muşat ottam.
					DB, nr. 129, p. 197-198.

[Bucureşti] 15 Martie 1777.

	[200] Adeverez cu zap[isul] acesta la măn[a] dumlui Panait, epitropul mănăstirii Colţii, precum să s[e] ştie că avănd mănăstirea un loc sterp, ce au fostu acel loc cumpărat de epitropul Trandafir, mi l-au dat dumnealui cu chirie pă an căte tl. patru tocma, ca să-m[i] fac case i pivniţă, şi orice-m[i] va fi voea, pe acel loc, dăndu-mi numita chirie pe tot anul.
	Dec acestu loc este alăturea cu un loc unde este şi o culă de pieatră, iar despre mănăstire iaste alăturea cu uliţa ce merge spre cămăraş Mihalache. Şi este în lat, în faţa uliţii cei mari stj. 11, iar la mijloc, cam despre fund, stj. 7 şi în fund stj. 3. Iar lungul este iarăş din faţa uliţii cei mari păn în fund, în gardul şătrarului Hristache.
	[201] Deci eu să aibu a stăpăni cu bună pace atăt eu căt şi copii[i] miei, din neam în neam, dăndu şi numai numita chirie acasta.
	Şi pentru adevărat[ă] credinţă am iscălit.
			Pop[a] Ioan ot măn[ăstirea] Colţii, adeverez.
							1777, Mart. 15.
					DB, nr. 131, p. 200-201.

[Bucureşti], 29 Martie 1777.

[201] Prea Inălţate Doamne,
	Acachie ieromonahul şi ig[u]m[e]n de la mănăstirea Poiana din sud. Prah[o]v[a] au jăluit înnălţimei mării tale pentru Panait biv cauş de aprozi, epitropul mănăstirii Colţii, zicănd că avănd mănăstirea Poiana o pivniţă de piatră, unde să frănge fieru în Buc[u]reşti, dată danie de răpt. spăthr Toma Cant[a]cuzino, ctitoru acei mănăstiri, care pivniţă, răposatul vlădica Dionisie proin Teroloi, ce era la Poiana atunci, zice că o au fost văndut-o la răpt. med[elnicer] Pantazi. Iar un Gherasim igumenul, ce au fost în urma acelui proin Teroloi, prin judecata ce au avut înaintea mării sale, răp[osa]t[ul] Costandin Vod[ă] Mavrocordat, zice că i s-au fost dat acea pivniţă a fi iar[ă]ş s sf. mănăstiri Poenii, care acum o stăpăneşte mănăstirea Colţea.
	Şi din luminată porunca înălţimii tale, vătaful de aprozi i-au înfăţişat pe amăndoao părţile şi înaintea noastră. Şi am întrebat pe Panait cauş, epitropul mănăstirii Colţii, ce are a răspunde, şi zice că între alte multe sineturi ale mănăstirii Colţii, ce s-au [202] răpus, s-au pierdut şi sineturile acei pivniţe, dar ştie că mănăstirea Colţea stăpăneşte acea pivniţă de sănt 30 de ani şi mai bine.
	Am întrebat pe numitu igumen ot Poiana, cu ce cere să stăpănească acea pivniţă. Ne arătă o copie a unii cărţi de judecată a dumnealor răposaţilor veleţilor boeri, ce era[u] pe acea vreame, cu lt. 7253 [=1745] Fevr. 2, de ani 32, în care scrie că ar fi avut igmnul chir Gherasim ot Poiana întrebăciune cu răposatul sărd[a]r Athanasie, clironomul răposatului Pantazi, pentru acastă pivniţă, zicănd acel igumen cum că acea pivniţă au fost dată danie la mănăstire de Toma spăthar Cantacuzino şi cum că răposatul vlădica Dionisie, proin Teroloi, au fost văndut-o răposatului med. Pantazi, unchiul numitului sărd. Athanasie, după cum şi zapisul acei vănzări s-au fost văzut atunci că s-au spart în divan, şi dă acea pimniţă iar[ă]ş întru stăpănirea mănăstirii Poiana, cu cuvănt că nici egumenul nici alt nimeni nu iaste volnic să vănză lucru mănăstiresc.
	Care copie zise igumenul că o are trimisă de la Ţarigrad, de la prea sfinţitu patriarh Ioanichie, în care copie să văzu că iaste neadeverită nici de preasfinţitul patriarh nici de alt nimenea. La care judecata nu s-au încredinţat numai de acastă copie, ca să facă izbrănie judecăţii, pentru că osebit că nu iaste acastă copie adeverită cu nici o iscălitură mărturie, cum scrie mai sus, dar nici nu putu dovedi Acachie igumenul cum că după acea judecată, ce s-au făcut în zilele mării sale răposatului Costandin Vod[ă] Mavrocordat, ar fi stăpănit mănăstirea Poiana acastă pimniţă, fără numai în dosul acei copii dă, acum, mărturie dumnealui med[elnicer] Dumitrache, cum că s-au judecat atunci, în zilele mării sale Costandin Vod[ă] Mavrocordat, proigumen Gherasim cu răpt. Athanasie sărd., nepotu med. Pantazi, pentru acastă pimniţă la divan, şi pe acea hotărăe, ce să coprinde într-acea copie, însuşi cu măna dumisale au scris cartea de judecată. Iar în urmă, la măriia sa răposatul Grigore Vod[ă] Ghica, zice med. că au auzit că acea judecată s-au strămutat, dar în ce chip nu ştie.
	Pentru care văzum şi anaforaoa dumnealor boerilor judecători ot vt[ori] [=de la al doilea] departament, în care îi dă dreptate ig[u]m[e]nului, ca să stăpănească mănăstirea Poiana acea pivniţă, dupe acea copie şi dupe mărturiia medelnicerului Dumitrache.
	[203] Dar şi numitul epitrop Colţii, osebit de stăpănire[a] ce zise, că stăpăneşte mănăstrea Colţea acastă pivniţă de sănt 30 de ani, ne arată o adeverinţă scrisă dintr-acest  an, lt. 1777, Fev. 23, iscălit Iorga starostea, în care să cuprinde de zice că pentru acastă pimniţă a spătar Tomii, care iaste alăturea lipită de hanul Colţii, de cănd au venit în vărsta cunoştinţii, n-au pomenit să stăpănească mănăstirea Poiana acea pimniţă, ci ştie că o ţinea răpt. med. Pantazi, şi după moartea sa au stăpănit nepotu răpt. Pantazi, Athanasie pahr., ani la mijloc. Şi avănd trebuinţă de bani, au văndut-o lui Anghelache saraful Halepiu şi ţiind-o Anghelache iar[ă]ş[i] cătăva vreame, aflănd dumn[ealui] răp[osa]t[ul] vist[ier] Racoviţă, ca un ctitor al Colţii, n-au îngăduit pe Anghelache, ci au pus de au întorsu mănăstirea Colţea bani[i] lui Anghelache, ca un ctitor ce era, zicănd că mai bine va stăpăni mănăstirea Colţea acastă pivniţă, fiind afieroma de l[a] fratele ctitorului, Toma spăt[a]r, de căt streinu. Şi aşa s-au luat supt stăpănirea mănăstirii Colţii de sănt acum ca la ani 30.
	Aşa ştie şi mărturiseşte în frica lui Dumnezeu, om de 60 de ani, că n-au pomenit mănăstirea Poenii să fi stăpănit acea pimniţă, ci tot mănăstirea Colţea. Iar mai înainte de Colţea. Iar mai înainte de Colţea, zice că au stăpănit-o medelnicer Pantazi i sărdar Athanasie, nepotu-său.
	Şi tot într-acea adeverinţă dă mărturie şi Ion dascalul slovenesc, ot mănăstirea Colţii, cum că ştie şi mărturiseşte în frica lui Dumnezeu, fiind om de 65 de ani la vărsta ce să află, că acastă pimniţă ce o stăpăneşte sf. mănăstire Colţea, n-au pomenit să stăpănească mănăstirea Poiana, ci tot mănăstirea Colţea.
	Dă mărturie şi Iordache post. Mihuleţul, cum că sănt 30 de ani de cănd au luat pimniţa acasta de la mănăstirea Colţii cu chirie, neavănd mănăstirea vinuri să vănză.
	Dă mărturie şi preoţii sfintei mănăstiri Colţii, adecă popa Grigorie, eclisiarh sfintei mănăstiri i popa Ioan otam i popa Muşat otam, că acastă pimniţă, de lăngă hanul Colţii, ştiu din zilele răposatului Trandafir, epitropul sfintei mănăstiri, fiind ei cu vărsta a copilării, o au stăpănit tot sfănta mănăstire Colţea, iar mănăstirea Poiana nu ştie nici cum să o fi stăpănit. Aşa ştiu şi mărturisesc.
	Deci, după mărturiile ce să vede [!] mai sus, să cunoscu că mănăstirea Colţea au stăpănit cu adevărat necontenit acea pimniţă, [204] dar de vreame că mănăstirile au după pravilă a face cerere pănă la 40 de ani lucru nemişcător, şi fiindcă mai are igmnul vreame încă 8 ani a-ş căuta lucru mănăstirii, putea a-ş afla dreptatea cănd ar fi fost însuş cartea cea adevărată a mării sale răposatul Costandin Vodă, dar tot mai are igmnul vreame pănă la sorocu[l] pravilii, însă atunci să aibă a-ş căuta numitul igmn, ca să aducă carte de judecată ce s-au făcut în zilele mării sale răposatul Costandin Vodă Mavrocordat. Dar şi epitropul mănăstirii Colţii iar[ă]şi să scoaţă carte de blestem, ca doar de va găsi cartea de judecată a mării sale răpt. Grigorie Vvd Ghica, ce s-au făcut în urma judecăţii de răposaţi[i] veliţi boeri, în domniia mării sale răposatul Costandin Vodă Mavrocordat.
	Iar neaducănd igumenul mănăstirii Poenii cartea de judecată cea adevărată pănă la sorocul pravilii, rămăne sf. mănăstire Colţea nesupărată de către mănăstirea Poiana. Iar cănd să va aduce de către numit[ul] ig[u]m[e]n acea carte de judecată, după cum s-au zis mai sus, şi epitropul nu va putea găsi cartea de judecată a mării sale răp[osa]t[ul] Grigore Vod[ă] Ghica de aneresis a judecăţii dintăi, atunci judecata va face hotărăre cui să cade a stăpăni acea pimniţă.
	Ci noi într-acest chip am găsit cu cale, după cum să coprinde mai sus, iar hotărărea cea desăvărşit[ă] rămăne a să face de cătră înălţimea mării tale.
							Mart. 29, 1777
		B[a]dea Şt[irbei] vel vornic.
		Dimitrache [Racoviţă] vel logft.
		D. Varl[aam] vel pah.
		Ioniţă vel stolc.
		Radu vel sărd.
		Cosd. vel sluger.
					Trecută în c[ondica] div[anului].
	Io, Alexandru Ioan Ipsilant Vvd şi Domn Ţării Romîneşti.
	De vreme ce igumenul de la mănăsirea Poieana, după pronomion ce au mănăstirile spre a-şi putea căuta pănă la 40 de ani, mai are vreme şi voe de încă opt ani de acum înainte, poruncim domniea mea ca, într-aceşti opt ani pănă la înplinirea de 40, [205] neaducănd igumenul Poenii carte de hotărărea domnească şi dovadă de stăpănire, să rămăie mănăstirea Colţii cu desăvărşită stăpănire asupra aceştii pivniţe, după cum scrie mai jos.
							1778, Mart. 12.
			[L. P.]
			DB, nr. 132, p. 201-202-203-204-205.

[Bucureşti], 23 Aprilie 1777.

	[205] Adec[ă] eu, Gheorghe argintar[u], adeverez cu acest zapis al mieu la cinstită măna sfinţ[ii] sale, părintelui vlădicăi Pogo[ni]eanis, precum să s[e] ştie că luînd eu un loc de prăvălie cu chirie şi cu nişte căşcioare din dos, tot pe acest loc, între Şălari, de l[a] dumn[ea]lui căm[ă]raş Mihalache, mi-am făcut prăvălie pe dănsul cu lemnile mele, dup[ă] aşăzămănt[ul] ce am avut cu dumnealui prin zapis. Şi dumnealui îi dau chirie, pe an căte tl. 40, însă tl. 20 la sfeti Gheorghe şi tl. 20 la sfeti Dimitrie, dup[ă] cum şi zapis[ul] de aşăzămănt, ce am avut cu dumnealui, arată.
	Şi întămplăndu-se de au făcut dumnealui schimb, au dat acest loc pe nişte vii părăsite ale sfintei mănăstiri Stavropoleos şi pe mine m-au dat a plăti chiriea acestui loc la sfănta mănăstire.
	Deci, m-am învoit şi cu sfinţi[a] sa părintele Vlădica, ca tot după acea tocmeală şi aşăz[ă]mănt să am a da şi sfintei mănăstiri tot căte tl. 40 pe an, însă de doaoă ori, la sfeti Gheorghe şi la sfeti Dimitrie.
	Şi pentru mai adev[ă]rată credinţ[ă], am datu acest zapis întărit cu iscălitura mea, ca să se păzească acest aşăzămănt nestrămutat şi după zapis[ul] ce mi l-au dat sfinţ[ia]sa.
	[206] Şi cănd am dat acest zapis au fost şi alte obraze de cinste faţă carei mai jos să vor iscăli mart[u]ri.
							1777, Apr. 23 dni.
		Eu, Gheorghe Zlătar[u], adeverez.
				DB, nr. 133, p. 205-206.

[Bucureşti], 10 Mai 1777.

	[206] [...]
	Adeverez cu acest al mieu zapis la prea cinstită dreapta prea sfinţii sale părintelui chyr Filaret Mireon, precum să s[e] ştie că avănd eu un locu de cumpărat în mah[a]lao[a] Colţii, ce iaste, în mijloc, între locul casii răposatului Costandin Boltaşul şi despre altă parte despre locul sfintei mănăstiri Colţea, şi la căpătăiul locului, în fundu, să răzaşte cu locul casii dumnealui Iorgăi starostii. Care acest loc au fost al răposatii Maricăi Ochiroşii, cu căşcoară veache, părăduită, şi cu căşcoară mică, veache, cărcumă în faţa uliţii.
	Şi în trecuta vreame, ot lt. 7264 [=1755], bolnăvindu-se Marica şi cunoscăndu-şi apropiiarea sfărşitului vieţii şi neavănd alt cu ce a i să îngropa oasele ei şi a i să face pomenirile şi a i să da sărindare, avănd acest loc al ei de zeastre, prin diiată şi-au lăsat asupra d[u]hovnicului ei, popa Antonie ot besearica den Şălari, şi asupra bărbatului ei, Tănase, lăsăndu-i epitropi, ca să vănză căşcoara cu locul ei, nefiind fecorul ei aici, ci dus în ţara turcască; fost-au lăsat cu buna voinţa ei, să-m[i] vănză mie epitropii, fiindcă au cunoscut căutare în slăbiciunile ei de la mine în viaţă-ş[i]. Şi întămplăndu-se Maricăi sfărşit, prin zapis mi-au văndut mie numiţii epitropi căşcoarele cu locul lor. Şi dup[ă] tocmeala ce am făcut, am luat bani cu dobăndă de la chir Iamandi Roşul şi am [207] dat în măna epitropilor, de i-au făcut pomenile şi i-au dat sărindarele precum ea au lăsat.
	Dec, rămăind acastă cumpărătoare în măna mea şi întru stăpănire pănă la o vreame şi rădicănd gălceavă asupră-mi Hristodor şăt[rar], cumnatul starost[ii] Iorgăi, căutănd el ca să-mi ea locul cu cărcuma den măna mea, zicănd că lui i să cade, fiind şăzătoriu în casele cumnatului său, Iorgăi starost[ii].
	Fiind supărat ca de un silnicu, am avut judecată şi la mit[ropolit] şi fiindu-mi luptătoriu cu nedreptate, după jalba ce am dat la măria sa răposatul Scarlat Vod[ă] Ghica, ca să-m[i] aflu dreptatea, fiind orănduit la dumnealor veliţii voeari, pan Costandin Dudescul vel dvor. i pan Costandin Creţulescul vel ban i pan Costandin Brăncovean[u] vel logt. şi judecăndu-mă cu şăt[rarul] înaintea dumnealor, prin anaforaoa dumnealor, izbrănindu-mi dreptatea mea, mi-au dat locul cu cărcuma, ce-l cumpărasem întru stăpănirea mea.
	Şi neodihnindu-se şăt[rarul], am eşit cu dănsul, cu anaforaoa dumnealor boiarilor, şi înaintea mării sale răposatul Scarlat Vod[ă], şi în divan cetindu-se anaforao[a] înaintea mării sale şi cunoscănd măria sa că iaste anaforao[a] făcută cu cale şi cu dreptate, au întărit măria sa anaforao[a], hotărănd ca să-m[i] stăpănescu casa cu locul, nesupărat de Hristodor şătrar.
	Şi dup[ă]ce au venit armiea, şăzănd Muscali în casa cărciumii şi vinul ce au fost în pivniţă mi l-au băut şi cărciuma de tot o au ars-o, de au rămas numai locul.
	Pentru care loc mi-au zis prea sfinţia sa părintele Mireon, ca să i-l vănzu prea sfinţiei sale, fiind acest loc în mijlocul locului sfintei mănăstiri Colţea, ca să facă prea sfinţiea sa pă dănsul orice bine va voi şi să afirosească sfintei mănăstiri spre ajutoriul bolnavilor săraci den spital şi prea sfinţiei sale şi părinţilor prea sfintei sale să fie veacnică pomenire.
	Şi fiind acastă spre mare folos sufletescu şi plăcut lui D[u]mnez[e]u şi oameniloru celor iubitori de fapte bune, şi eu, cu a mea bună voe, am văndut prea sfinţiei sale acest loc. Şi după tocmeala, mi-au dat prea sfinţi[a] sa bani gata tl. 140, adecă o sută patruzeci, şi eu am dat în măna prea sfinţiei sale zapisul de cumpărătoare, înpreună cu anaforaoa de judecată şi alte scrisori, dănd şi acest zapis al mieu de vănzare scris de mine şi iscălit, iscălindu-se şi mărturii vreadnice de credinţă, precum jos arată.
					Mai 10 dn., lt. 7285 [=1777].
		Neacşul logoful mitropoliei, am văndut.
		Grigorie arh[i]m. Delean[u], mărturie.
	Şi prin măna mea s-au numărat şi s-au dat banii tl. 140, logofătului Neacşul.
		Popa Toma, schevofilax mărturie.
		Popa Ioan hartofilax, mărturie.
	[De desubtul iscăliturilor: ]
	[...]
	[Traducerea: ]
	Acest loc, de care este vorba în prezentul zapis, a fost cumpărat cu mîna mea şi am primit întocmai banii cumpărării arătaţi, din mîna boerului ceauş, domnul Panaiot şi nu se poate înstreina.
							1777, Mai 30.
		Filaret al Mirelor.
	[V-so: ]
	[...]
	[Traducerea: ]
	Zapisul logofătului Neacşul pentru locul pe care ni l-a văndut [209] pentru groşi o sută patruzeci, şi noi îl închinăm la Trei Ierarhi, pentru mîngîierea bolnavilor şi săracilor.
							1777, Mai 14.
		Filaret al Mirelor.
			DB, nr. 134, p. 206-207-208-209.


[Bucureşti], 2 Iunie 1777.

[209] Grigorie, cu mila lui Dumnezeu arhiepiscop şi mitropolit a toată Ungrovlahiea.
	De vreme ce dumn[ealui epitropul sfintei măn[ăs]tiri Colţii ne arată că zapisele ce au fost pentru pivniţa mănăstirii, care iaste alăturea de hanul mănăstirii Colţii, pierzăndu-le înpreună cu alte scrisori şi hrisoave şi cu o condică a mănăstirii, şi neştiindu-să în ce mănă au căzut; pentru de a să dovedi, doar să va fi găsit cineva şi va fi ascunse sau tăinuite, iată cerşu de la smerenia noastră acastă carte cu înfricoşat şi groaznec blestem.
	Deci oricine va fi găsit dintr-aceste pierdute scrisori măcar una sau că va şti la cine iaste şi, temăndu-să de D-zeu şi de al său suflet, va mărturisi adevărul, precum va şti şi va fi, cu nimica tăgăduire, oricare va fi acela, ertat să fie şi blagoslovit.
	Iar de care cumva, oricine, atăta den oameni[i] mănăstirii căt şi din streini, mare şi mic, parte bărbătească şi fămeiască, va fi găsit dintr-aceste scrisori vreuna sau toate sau condica ce să numeşte şi printr-acastă carte cu înfricoşat şi groaznec blestem, va căuta a tăinui şi a nu le da ori pentru vreo lăcomie sau pizmă, şi va munci ca să le mistuiească şi să facă zminteală ca aceea şi va tăgădui, proclet şi afurisit să fie de Domnul nostru Is. Hs. şi de toate sfintele soboară şi de 318 sfinţi părinţi de la Nicheea, aşăjderea şi de smerenia noastră, [210] hierul şi pietrile să să topească şi să s[e] risipească, iar trupul lui după moarte să rămăe întreg şi neertat, parte şi lăcaş să aibă la un loc cu Iuda şi cu afurisitul Ariea; să moştenească bubele lui Ghiezii şi să-l lovească cutremurul lui Cain pănă nu va mărturisi tot adevăru[l], ertăciune nu va lua.
	Asta scriem.
							1777, Iuni[e] 2.
		Grigorie al Ungrovlahiei [autograf].
					DB, nr. 135, p. 209-210

[Bucureşti], 24 Decemvrie 1777.

	[212] Noi cei mai jos iscăliţi, dăm acastă adeverinţă la măna dum. ceauş Panait, epitrop sfintii măn[ă]stiri Colţii, cum că în vieaţă trăind răp[o]satul Iorga starostea, l-am auzit în multe rănduri zicănd cum că: pe loc[ul] mieu, unde am avut casel[e], de aş putea să-m[i] fac iar case şi căt voiu trăi eu, şi dup[ă] moartea mea să-m[i] şază soţiea păn căt va avea zile şi ea, şi dup[ă] moarte[a] ei să rămăe mănăstirii Colţii.
	[213] Deosebit, iarăş, într-o zi fiind iar în casa dumnealui, i-au dat epitrop[ul] o carte domnească în măna răposatului şi l-am văzut citind-o răp[osa]t[ul]. Şi după ce au citit-o, am auzit zicănd: "Ce-m[i] arăţi cartea, că eu am hotărăt că, după moartea mea, locul este al mănăstirii".
	Acastea le-am auzit din gura răposatului, şi mărturisim în frica lui Dumnezeu.
							Dec. 24 dni, 1777.
		Ioan cupeţ.
		Gheorghe cup[eţ].
		Diicul cup[e]ţ.
					DB, nr. 137, p. 212-213.

[Bucureşti], 11 Ianuarie 1778.

		[213] Prea Inălţate Doamne,
	Arăt înălţimei tale pricina unui loc de case de aicea den Bucureşti, din mah[alaua] Colţii, ce iaste a lui proin staroste de neguţători Iorgăi, ce au murit.
	Iorga, au avut un frate, anume Costandin zaraful, care acest Costandin, la moartea lui, avănd un loc sterpu tot în mahalaua Colţii şi fiind şi părinţii lor şi ei îngropaţi la Colţea, l-au lăsat danie la mănăstire, încă şi un burdar şi o căţie de argint, ca să le fie pentru pomenirea lor. Dar vreo scrisoare de danie nu să găseşte la mănăstire, că de întămplarea vremilor s-au prăpădit încă şi alte scrisori multe ale mănăstirii, nu numai aceea, de va fi fost; fără de căt iaste numai o carte a mării sal[e] răptului Costandin Vod[ă] Racoviţă, întru care să porunceşte Iorgăi, fiind pe acea vreme vameş la Cămpina, şi i să porunceşte ca să le dea acelea ce frate-său Costandin au lăsat la mănăstire, că nedăndu-le să va pedepsi.
	[214] Văzănd Iorga acea stenohorie ce-i făcea Triandafil, ce era pe acea vreame epitrop la mănăstire, s-au aşezat cu mănăstirea într-acest fel zicănd Iorga, că locul acela a lui Costandin frăţine-său, tot va să-l dea mănăstirea ce chirie, dar fiind de la frate-său, mai bine să i-l dea lui, însă cu acest fel de legătură ca ori să dea schimbu mănăstirei alt locu sau alt acaret sau de va face case pe dănsul, să şază căt va trăi el şi după moartea lui să rămăe tot la mănăstire, după cum l-au lăsat frate-său, ori cu cătă cheltuială va face pe dănsul. Iar căţiea şi buurdarul să le dea.
	Şi aşa luănd Iorga locul, mai cu vreamea l-au văndut şi au cumpărat alt locu cu case, lăngă locul mănăstirii, ce iaste acuma al lui. Şi cu acest fel de aşetămănt care se ştia, ca căt va trăi să-l stăpănească, iar dupe moartea lui să rămăe al mănăstirii.
	Ci, cum arăt înălţimii tale, la această vănzare de fel de aşăzămănt vor fi făcut, alte scrisori, cum am arătat, nu să găsescu la mănăstire. Iar Iorga căt au trăit în vieaţă, totdeauna o zicea şi toţi o ştiiau, care nu numai către mine, că şi către răposatu tată-mieu, asemenea s-[a]u rugat ca, după moartea lui, să nu supere mănăstirea ca să ia locul să-l dea într-altă parte cu chirie, ci făcănd casele după cum au fost [fiindcă să sticase acum în vremea răzmiriţii] să lase şi pe jupăneasa lui să şază căt va trăi şi să fie tot ale mănăstirii.
	Care la acestea, şi însuşi rudele lui nu pot priimi blestem că nu [au] auzit din gura Iorgăi sau n-au ştiut acest aşăzămănt. Şi însuşi epitropul mănăstirii, după ce au găsit această carte domnească a răp[osa]tului mării sale Costandin Voevod, s-au dus la dănsul de i-au arătat şi iarăş asemenea i-au răspunsu, pentru ce îl supără pentru că aceasta să ştie, că locul iaste al mănăstirii după moartea lui, iar căt va trăi, va să-ş facă casele şi să le stăpănească, fiind şi alţi neguţători acolo faţă, cănd i-au zis epitropul, care au dat în scris mărturie cele ce au auzit din gura Iorgăi.
	Ci eu, după cum ştiu pricina arăt înălţimii tale, apoi Dumnezeu cum va lumina pe mărica ta asupra hotărării.
							1778, Ghen 11. 
	Prea plecat, sluga mării tale,
		Dimitraşco Racoviţă logt.
					DB, nr. 138, p. 213-214.

[Bucureşti], 20 Septemvrie 1778.

		[215] Prea înălţate Doamne,
	Inştiinţăm mării tale pentru avutul răposatului Iorgăi starostii za neg[u]ţători, că ai săi cei mai de aproape rude [fiind iubitorul de Dumnezeu episcopul Rămnicului, Chesarie, i fratele sfinţii sale, State clucerul] s-au lepădat de a-l moşteni, voind ca să să odihnească datornicii.
	Şi după porunca înălţimii tale, făcănd noi catacgrafi[a] avutului şi datoriilor, i s-au văndut lucrurile cu mezat coprinzănd tl. 2259,63; iar datoriile fiind tl. 4156,23 s-au plătit cu analogon fieştecăruia, pre cum sănt pe anume scrişi la aceiaş[i] catacgrafi[e] ce ţinem la epitropie.
	Iar un loc de casă ot mah[alaoa] Colţii, ce-l pretenderisea datornicii a să pune în avutu mortului, şi văzănd noi o carte cu lt. 1754, a răposatului Costandin Vodă Gehan, prin care se adeverează că este a mănăstirii danie de la Costandin zarafu sin Mihalache erbaru; cum şi mănăstirea avănd să ia de la răpt. Iorga starostea tl. 450, după iarba unor munţi [din sud. Prah[o]v[a]], ce i-au ţinut pentru cărăşie în trecuţi[i] ani lt. 1770 şi 1771, am pus de au mai dat mănăstirea tl. 400 spre exoflisis, însă cu bună voinţa epitropului, dumnealui Panait biv ceauş za aprozi, şi cu mulţămirea datornicilor.
	Ci drept aceşti tl. 850 ai mănăstirii, şi ca să să păzească şi daniia, să fie mila înălţimii tale, ca cu luminată pecetea mării tale să să întărească acastă anafora sfintii mănăstiri spre întărire. Iar hotărărea cea desăvărşit[ă] rămăne a să face de către înălţimea ta.
							1778, Septv. 20.
		Ioan Verzea? pah.
		D[i]m[itrache] medl.
	[216] Io, Alexandru Ioan Ipsilant Vvod şi Domn Ţării Romîneşti. Intărim şi domniiea mea, ca să stăpănească mănăstirea cu pace.
							1778, Noemv. 26.
			[L.P.]
		Trecut în condica divanului.
					DB, nr. 139, p. 215-216.

[Bucureşti], 1 Aprilie 1780.

	[219] Scrisoarea mea la măna lui Alban, legătorului dă cărţi precum să se ştie că avănd sfănta mănăstire un loc lăngă Stoian dogarul şi pă acel loc avănd şi o casă, însă sănt numai lemnele casii ale mănăstirii, iar învălişul casii aceea este pus de mai sus numitul Alban; pentru acasta viind la ine şi făcănd rugăciune ca să i-l dau, i l-am datu cu chirie pă an tl. zece. Dar fiindcă înaintea casii aceştiea mai este un loc, carele l-au avutu păn acum grădină, i l-am datu şi pă acela înpreună cu casa cu tot în chiriia acestor tl. zece. Dec dănd mai sus numita chirie făr de zminteală şi lpătind acastă chirie la Sf. Gheorghie toată făr de pricină, să aibă a stăpăni atătu el şi soţiia lui, cătu şî toţi copiii lui căţi Dumnezeu îi va dărui, şi să aibă voe a face pă acestu loc d-ori ce va vrea, însă înaintea casii lui, iar neplătind chiriia la numitul soroc şi făcănd vreo pricină dă a nu să plăti, să aibă sf. mănăstire a-i preţălui atăt lemnele, căt şi [ce] cheltu[ială] va mai face pă acel loc, preţuindu-le să aibă voe a-l da afară
	Şi pentru mai adevărata credinţă m-am iscălitu mai jos ca să s[e] crează. 
								1780, Ap. 1.
		[...]
		Popa Ioan ec[lisiarh], mart.
		Popa Sandu, mart.
	Şi am scris eu, popa Ioan, dasc[al] grecsc, cu zisa dumnealui, şi mărturie.
					DB, nr. 142, p. 219.

[Bucureşti], 22 Iulie 1780.

	[220] Acel Cos[tan]d[in], care au făcutu prăv[ă]liea, au fostu om strein. Şi este dă cănd au muritu vreo doaozeci dă ani şi mai bine. Şi au rămas o copilă şi aceea au rămas făr d[e] vărstă. Dieată de au făut de n-au făcut, nu să ştie fiindcă preoţi[i] cari iarea[u] pă acea vreme, la biserica care s-au îngropatu, au muritu. Unde au făcut simigiriia, au fostu mai nainte Scaune de carne.
	Acasta ştim şi adeverim.
							1780. Iul[ie] 22.
		Popa Ioan, ec[lisiarh] măn[ăstirii] Colţii.
		Ioan dasc[alul] măn[ăstirii] Colţii.
				DB, nr. 143, p. 220.

[Bucureşti],  25 Iulie 1780.

		[220] Prea Inălţate Doamne,
	Din luminată porunca înălţimii tale, vătaful dă divan au adus la judecată înaintea noastră pe Panait, proin ceauş dă aprozi, epitrop sfintei mănăstiri Colţii, cu jalba ce au jăluit înălţimii tale pentru Ilinca i pentru Theodor Sărbul, bărbatul ei, de aici dăn Bucureşti, zicănd că acastă Ilinca femeea, ce o ţine acum întru căsătorie acest Teodor Sărbul, mai înainte au avut bărbat pe un Costandin strein[ul], carele cu tocmală zice că s-ar fi învoit cu [221] răposatul Trandafir, ce au fost mai nainte epitrop la acastă sfăntă mănăstire Colţea, şi i-au dat un loc cu chirie al sfintei mănăstiri ce-l are la Scaune, dă ş-au făcut prăv[ă]lie de băcănie pe dănsul şi pe tot an[ul] au plătit chiria la sfănta mănăstire căte tl. 24. Dar tot dintr-acest loc mai prisosind, zice că era scaun dă carne, de tăea pe dănsul. Şi într-acea vreme, în loc de chirie, lua sfănta mănăstire carne.
	Iar după moartea lui Trandafir, după vremi întrănd alţi epitropi streini, n-au mai căutat, şi acastă Ilinca femeea s-au făcut stăpănitoare şi pe acel loc, şi acel venit, ce-l lua atunci mănăstirea, l-au luat ea.
	Şi cum că bărbatul aceştii Ilincăi cel dintăi, cănd au luat voe de l[a] Trandafir epitrop prin zapis, de ş-au făcut acea băcănioară, zice că au auzit că au avut tocmală ca fiind om strein, căt va avea viaţă să stăpănească el acea prăvălie, iar după moartea lui să rămăe sfintei mănăstiri.
	Şi această Ilincă, după moartea lui Cos[tan]d[in] bărbatu-său, s-au măritat şi au luat pe acest Teodor Sărbul, iar om strein. Si deosebit de acea prăvălie de băcănioară, ce au avut-o Costandin bărbatu-său cel dintăi, tot pe locul sfintei mănăstiri, s-au făcut stăpăni şi pe acel loc, ce au fost mai nainte scaun de carne pe dănsul.
	Şi în vremea răzmiriţii, cănd zice că nu să afla nimeni epitropi la sfănta mănăstire, găsind vreme cu părlej, l-au îngrădit şi pe acel loc. Şi zice că, de easte acum un an şi jumătate, pe acel loc au făcut şi prăv[ă]lie dă simigerie, fără de a nu-l întreba [!] ca pe un epitrop ce este; care simigerie o dă cu chirie pe an căte tl. 80 şi să foloseşte numai ea, iar sfănta mănăstire să află păgubaşă.
	Pentru care zice că i-au şi cerut să-i arate zapis[ul] dă aşăzămănt, ce l-au avut cu Trandafir epitropul, pentru acest loc şi nu avu să-l arate.
	Şi acum, fiindcă locurile şi prăv[ă]liile au eşăt la preţu mare, va acastă Ilinca, dănpreună cu Teodor bărbatu-său, să vănză atăt prăv[ă]liia, căt şi simegeriia, la mezat, zicănd că sănt datori.
	Şi cere că, întăi, pentru acel loc pe care au făcut acea simigerie, să nu rămăie sfănta mănăstire păgubaşă dă chirie; al doilea, vrănd să le vănză, de vreme ce s-au folosit cu chiriia ce au luat-o după dănsul, să aibă protimisis sfănta mănăstire a le cumpăra, [222]  nu cu mezat, ci preţuindu-să lemnile şi alte namestii după înprejur, căţi bani să vor face să-i întoarcă mănăstirea. Iar să nu fie volnic alt strein a cumpăra, fiind loc [al] mănăstirii.
	Deci, faţă fiind şi numita Ilinca cu bărbatu-său Theodor, i-am cerut să ne arate acel zapis să aşăzămînt ce va fi avut Costandin bărbatu-său cel dintăi cu răpt. Trandafir, şi zise că de va fi fost vreun zapis, dar în vremea răzmiriţii, înpreună cu alte scrisori ce au mai avut, s-au răpus. Ci ceru acastă Ilincă să arate epitrop[ul] vreun aşăzămănt de la bărbatu-său. Şi asemenea răspunse şi numitul epitrop, că numai acel zapis, dă va fi fost, ci şi alte scrisori ale mănăstirii după vremi s-au prăpădit, fără de căt ne aduse numitul epitrop o adev[e]rinţă iscălită de popa Ioan eclisiarh[ul] sfintei mănăstiri Colţii i dă Ion dascal[ul] iar dă acolo, cari dau mărturie că acel Costandin, ce au fost soţu aceştii Ilincăi femeii, au fost om strein şi zic că easte, dă cănd au murit, vreo 20 dă ani şi mai bine, şi cum că e-au rămas numai o copilă, după moartea lui, făcută cu acastă Ilinca şi şi aceea au murit fără dă vărstă; şi cum că unde au făcut acum acea simigerie, au făcut scaun dă tăea carne.
	Care la acasta nici însuşi Ilinca nu tăgădui, numai zice că acea prăvălie au făcut-o cu bani din zestrea ei. I s-au cerut foaea dă zestre şi nu avu să arate.
	Ci, de vreme că şi unde easte acastă simigerie easte tot pă locul sfintei mănăstiri şi fiindcă au făcut acastă simigerie fără dă ştirea numitului epitrop, mai vărtos că nici zapis să aşăzămînt nu avu să-l scoată dă faţă, după dreptate cu cale ar să ia sfănta mănăstire acea simigerie fără dă întoarcere dă bani. Dar dă vreme că au apucat dă au făcut-o, să aibă a stăpăni şi simigiriia tot acastă Ilinca denpreună cu bărbatu-său Theodori. Şi pentru chiriea acestui loc ce au făcut simigiriia, fiindcă nu întră în tocmeala chirii prăv[ă]lii ceilalte, să s[e] învoiască cu numitul epitrop.
	Iar vrănd să vănză ori pe acastă simigirie ori ceilaltă prăvălie, pă care plăteşte deosebită chirie pe tot anul căte tl. 24, să nu fie volnic a le vinde cu mezat, ci preţuindu-să dă vătaful dă lemnari şi dă vătaful dă zidari acele dooă binale, căţi bani să va preţui după starea ce să află, să-i dea epitrop[ul] şi să rămăe prăv[ă]liile amăndoaă supt stăpănirea sfintei mănăstiri, fiind loc[ul] mănăstirei.
	[223] Iar acest Theodori Sărbul i Ilinca nevasta lui, să nu fie volnici a le vinde cu mezat la altă parte, pentru că cine vinde la mezat trebuie să fie lucru[l] lui desăvărşit şi aşa să aibă voe a vinde. Iar acestea, fiindcă este loc[ul] sf. mănăstiri şi ale lor sănt numai riţii, au făcut-o făr dă a nu lua voe de la epitrop pe acel loc, ce era scaun dă carne, cum şi pentru ceilaltă prăvălia, care easte făcută dă bărbatul ei cel dintăi, iarăşi nu avu nici un zapis de la Trandafir, ca să să vază de judecată cu ce aşăzămănt au luat cănd au făcut acea prăvălie.
	Şi pentru aceste dooă dreptăţi, ce le are sfănta mănăstire, nu au voe Theodori şi cu Ilinca soţia lui a le striga prăvăliile la mezat, ci numai să s[e] preţuiască binalile, cănd va vrea să le vănză, după cum arătăm mai sus, şi să le întoarcă bani[i] preţuirii sfănta mănăstire.
	Noi dă cercetarea ce am făcut, arătăm înălţimii tale, iar hotărărea cea desăvărşit[ă] rămăne a să face dă înălţimnea ta.
						1780, Iul. 25 dni.
		Nec. Dud[escu] banu.
		Dim. [Ghica] vel ban.
		B[adea] Şt[irbei] vel vorc.
		D. [Racoviţă] vel vor.
		Ianache Muruz vel logft.
		Gr. Băleanul vel logt.
		Cosdn C. vel pah.
	Trecută în condică. Avaet tl. 2.
			DB, nr. 144, p. 220-221-222-223.

[Bucureşti], 23 Aprilie 1781.

	[223] Adecă eu, care mai jos voiu şi iscăli, dat-am zapisul mieu la sf. şi dumnezeiască mănăstire a Colţii, unde să prăznuieşte [224] hramul Tresfetitelor, precum să s[e] ştie că, cumpărănd eu o prăv[ă]lie de la chir Anastase cupeţul, care acastă prăv[ă]lie este pe locul sfintei mănăstiri Colţii, lăngă Scaunele dă carne, alăturea cu pivniţa dumnealui cluc[r] za arie Alexandru Burche.
	Şi vrănd eu dă a o preface acastă prăvălie, fiind stricată, am venit la dumnealor epitropii aceştii sf. mănăstiri şi m-am învoit cu dumnealor, ca să dau la sf. mănăstire tl. 30 pe fieştecarele an chirie pentru acest loc.
	Care loc este în lat în faţa podului stj. doi şi jumătate şi palme doao; şi lungul este din podu pănă în locul sfintei mitropolii, ce este dăn jos, stj. 17 şi palme una.
	Şi chiria să am a o da înainte la sf. Gheorghe pă fieştecarele an şi să am voe dă a preface acastă prăv[ă]lie dă piatră, după cum îmi va plăcea. Deci, prefăcănd plăvăliia pă acestu loc şi dănd mai sus numita chirie pă fieştecarele an, să am a stăpăni cu bună pace atăt eu căt şi copii[i] miei căţi Dumnezeu îm[i] va dărui.
	Şi pentru mai adevărata credinţă, am datu acestu zapis, iscălitu mai jos dă mine, ca să fie dă bună credinţă.
							1781, Apr. 23
		[...]
					DB, nr. 145, p. 223-224.

[Bucureşti], 20 Octomvrie 1781.

		[226] [...]
	Adecă noi, cari mai jos ne vom iscăli, dat-am adevăratu zapisul nostru sfintei şi dumnezeeştii măn[ăs]t[iri] a Colţei, unde să prăzueşte hrmul Sfinţilor şi marilor Ierarşi Vasile cel Mare, Grigore Bog[oslov] şi Ioan Zlatoustu, precum să s ştie că avănd eu, pe locul sfintei mănăstiri, doao prăvălii, lăngă Scaunele dă carne, adecă una racherie şi alta simigirie, şi vrănd dă a strca acea rachierie şi dă a preface şi cea simigerie, am venitu la dumnealor epitropi ai aceştii sfinte mănăstiri şi m-am învoitu cu dumnealor, ca să dau sfintei mănăstiri pe fieştecare an căte tl. 35, pentru amăndoao prăvăliile [care locu este în latu, în faţa podului, dăn prăvăliia [227] lui Tudor Hristu palme domneşti 29, îar lungu este dăn pod păn în locul sfintei mitropolii, ce este dăn dosul acestui loc stj. 17 şi palme una], în cătă viaţă voi trăi. Iar după moartea mea şi a soţii mele, să aibă de a le stăpăni sfănta mănăstire aceaste doao prăvălii, care este [!] pă acestu loc, simigiriia căt şi prăvăiia.
	Că noi de a noastră bună voe am făcut acest aşăzămănt cu mănăstirea, că văzănd că la acest sf. lăcaş este şi spital cu bolnavii săraci, unde toţi acei bolnavi să odihnesc, drept aceea după moartea noastră şî noi părtaşi la acel sfăntu cuvăntu al Domnului nostru Is. Hs., care grăeşte că: flămănd am fostu şi m-aţi hrăitu, gol şi m-aţi îmbrăcatu, însetatu şi m-aţi adăpat, bolnav şi în temniţă şi m-aţi cercetatu. Şi  mai vărtos că noi fiind streini şi neavănd pe nimenea dă a ne pomeni apururea la sfăntul jertfelnic, cum şi ctitori[i] să pomenesc.
	Deci, oricine va îndrăzni, zicănd că este rudă, şi va cere de a lua acastă danie de la sfănta mănăstire, care noi dă a noastră bună voe o am dat-o şi de a o strica, unul ca acela să fie supt blestemul sfinţilor marilor Ierarşi şi a celor 318 sfinţi părinţi de la Nicheea.
	Iar chiria, după simfonia e am avut cu sfănta mănăstire, să avem a o da făr de zminteală în cătă viiaţă vom trăi, însă de doao ori pe an,  adecă jumătate la sf. Gheorghie şi jumătate la sf. Dimitrie.
	Şi  pentru mai adevărată credinţă ne-am iscălitu mai jos, puind şi peceţile noastre ca să fie pentru mare credinţă, fiind la acastă simfonie şi alte obraze dă cinste, mărturii.
						1781, Octm. 20.
			[L.P.]
		Eu, Tudori sin Matei, adeverez.
		Eu, Ilinca soţul lui Tudori, adeverez.
	Neştiind ei amăndoi carte, i-am iscălit eu, Ioan dasc[alul], cu zisa lor.
				DB, nr. 147, p. 226-227.     

8 Septemvrie 1786.

	[230] “ . . . Codicelul dieţii [serdăresei Maria Cioranca], cu leat [17]86, Septemvrie 8, ce l-au mai făcut pentru nişte prisos de periusie, orănduind unde să se dea, şi cum de i se va întămpla sfărşitul în Bucureşti, zice să o îngroape la Colţea, lăsănd epitrop pentru căutarea sufletului pe Costandin Peţea, în locul vară-sii Stăncuţi. Şi dieata, zice să-şi aibă puterea ei la toate căte lasă deosebit din epitropia Stăncuţii”.
				DB, nr. 150, p. 230.

[Bucureşti], 13 Ianuarie 1788.

		[231] Prea Inălţate Doamne,
	Albul logofăt din Bucureşti au jăluit înălţimii tale, zicănd că încă de la lt. 82, cu zapis ar fi înprumutat pe un Tudori băcanul [232] de aici, cu soţiea lui, Ilinca, cu tl. 650 la trebuinţa lor, în soroc de patru ani şi luni trei. Şi pentru dobănda lor într-aceşti patru ani şi trei luni, să-i dea tl 200. Cu care bani zice jăluitorul că ar fi meremetisit părăţii doă prăvălii ale lor. Insă cu acastă simfonie ca aceşti tl. 850 să-i aibă a-i lua jăluitorul din chiria acelor doă prăvălii, luănd chiriea de rănd pe tot anul în patru ani şi luni trei de la chirieaşii prăvăliilor pănă îş va scoate bani[i], capetele şi cu dobănda lor, cum să arată mai sus. Din care d-abia zice că au luat atunci întăi, cu din chiriea prăvăliilor cu de la dănşii, rănduri-rănduri, numai tl. 178 şi bani 60, iar alţi bani nu l-au mai îngăduit părăş[i] ca să ia din chiriea prăvăliilor, ci e-au luat tot ei.
	Deosebit mai arată că mai în urmă, iarăş cu zapis la trebuinţa lor, i-au mai înprumutat încă cu tl. 100, cu dobăndă, care şi pe aceia zice că s-au tocmit ca să-i dea iarăş din chiriea prăvăliilor şi cum că sorocul s-au înplinit. Şi afară din banii, ce să arată mai sus că au luat, nu va să-i dea nici decum, prelungindu-l cu feluri de vorbe, şi cere jăluitorul ca ori banii să-i dea părătu, ori prăvăliile să-i vănză cu mezat şi să i să înplinească bani[i].
	După a căruea jalbă, văt[aful] dă divan, din luminată porunca înălţimii tale, l-au adus înaintea noastră faţă cu părătul Tudori băcanul. Şi cerănd mai întăi de la jăluitoru, ca să ne arate zapisul numitului băcan de datorie, îl văzum scris cu tl. [17]82 Apr. 4, cu pecete şi iscălit părătul Tudori băcanul cu soţia lui, Ilinca, şi cu mărt[u]rii: Dima popa Trandafir şi Dima Alexe, chirieaşii prăvăliilor, carii zic într-acest zapis că, cu voea părătului Tudori, au să dea bani tl. 200 pe an chiriea prăvăliilor tot în măna Albului log., şi altă mărturie Gheorghe mărgelaru[i], scriitorul zapisului, pe care îl dă la măna jăluitorului şi prin care scrie că au căzut cu rugăcune la jăluitor de le-au făcut bine cu tl. 650, de s-au făcut într-un loc al lor de casă, cuptor de păine şi case desupra de şăzut şi alte trebuincoase înprejmuiri. Şi, deosebit, au înoit cu meremet şi prăvăliea cuptorului de simigirie. Şi le are date aceste dooă prăvălii cu chirie pe an tl. 200, care bani scrie să-i dea jăluitoru pe tot anu pănă îş va înplini banii, tl. 850, iar mai sporindu-să chiriea pe an mai mult peste tl. 200, acel prisos să-l ea părătul, iar scăzăndu-să, să s socotească asupra prăvăliilor.
	Din josul căruea zapis să văzu luaţi jăluitor tl. 178 bani 60, rănduri-rănduri cu trei condee, însă dooă condee în doă rănduri, [233] care să coprind tl. 128 bani 60, luaţi de jăluitor din chiriea prăvăliilor, iar tl. 50 daţi de însuşi părăţii, bani gata, peste cinci ani în urma zapisului.
	Ne mai arată jăluitorul şi alt zapis tot al părătului băcan şi al soţii lui, Ilincăi, scris tot cu lt. 82, Apr. 29, adecă cu 25 de zile mai în urma zapisului celuilalt, pre care îl dă iarăşi la măna jăluitorului Albul logt şi prin care scrie că încă cu alt zapis, la trebuinţa lor, au mai luat bani de la jăluitor[ul] Albul logt de ş-au făcut şi au meremetisit bine nişte prăvălii. Pentru care acei bani spune că l-au volnicit pe Albul logt prin zapisul lor, ca să ea chiria după prăvălii pănă să vor plăti. Dar fiindcă alţi bani nu are şi nu are cu ce să chivernisi, earăş zice că au luat încă tl. 100 cu dobăndă zece la unul şi jumătate, şi earăş supt zălojirea acestor prăvălii. Şi după plinirea anilor celor legaţi în zapisul dintăi, să-ş ea şi bani[i] aceştia cu dobănda lor zece, unul şi jumătate, care să face suma datorii, după amăndoă zapisele, tl. 750 capete, afară din cei tl. 200, ce scrie să-i dea dobăndă la tl. 650, şi afară din dobănda cestorlanţi tl. 100, de la zapis şi pănă acum.
	Dec, făcănd noi socoteală de dobănda amăndurora zapiselor şi scăzănd datul de tl. 178 bani 60, mai rămăn bani buni tl. 828, însă tl. 571 ˝ capete, iar tl. 257 şi 10 dobănda.
	Pentru care am întrebat pe părătul Tudori de este [!] aceste amăndoo zapise şi datoriea adevărate ale lui şi răspunse că şi zapisele amăndoă şi datoriea este bună şi adevărată a lui, fără numai pricinui, cum că atunci cănd au făcut zapisul cel dintăi, nu i-ar fi dat jăluitor[ul] toţi banii căţi scrie în zapis, ci mai puţin şi tot rănduri-rănduri. Şi cu acest cuvănt cerea să anerisească zapisul cel dintăi de a nu plăti toţi bani[i] deplin, ci numai tl. 300, zicănd că numai atăţea bani au luat de la jăuitor. Iar pentru zapisul cel după urmă de tl. 100 nimic nu să înpotrivi.
	La care acum, după ce şi cu al doilea zapis au întărit zapisul cel dintăi şi cu darea acelor tl. 178, bani 60, au adeverit datoriea de bună şi adevărată, trecănd şi 6 ani la mijloc, fiind tot aici faţă cu jăluitoru, nu mai rămăne părătului cuvănt di categorie înpotriva zapisului, fiindcă corocul anarghirii, în care poate s-ş catigorisi neştine zapisul său, este numai de 2 ani după pravili. Ci după zapisele lui şi după dreptate rămăne bun dator să plătească adică tl. 571 ˝ capete, iar tl. 257 ˝ dobanda, cum să vede socoteala mai jos.
	[234] Şi de la judecată, după cererea părătului, i să dete sorocul neaverii, cel rănduit după pravili de luni 4, pănă la acest soroc orice mijloc va şti să facă părăt[ul] şi să plătească bani[i] jăluitorului, tl. 828 deplin, fiind şi amanet la măna jăluitorului aceste doă prăvălii ale părătului, ca unile ce scrie însuşi părătul în zapisele sale, le-au prefăcut cu banii jăluitorului.
	Iar cănd, pănă la acest soroc, nu va avea părătul purtare de grijă să plătească bani[i] ce mai sus să arată, atunci zapciu[l] cel orănduit să-l rădice la închisoare şi de  la închisoare să înplinească bani[i] jăluitorului, tl. 828.
	Iar hotărărea cea desăvărşit[ă] rămăne a să face de înălţimea ta.
							1788, Ghenar. 13
		Vel ban.
		Vel dvornic.
		Vel dvornic.
Tl .   B. 
650,  -		Capete după zapisul dintăi.
200,  -	Dobănda acestora în patru ani şi trei luni, după coprinderea zapisului, la care măcar că de la zapis şi pănă acum să văd trecuţi ani şase, adică un an şi nouă luni se vede trecut peste soroc, dar fiindcă în zapis nu scrie că de va trece peste soroc să umble tot cu aceeaşi dobăndă, de aceea nici noi nu i-am dat dobăndă cătă vreme se vede că au mai trecut peste soroc.
______
850,   -	
178,60	Se scad daţi din capete şi din dobăndă.
671,60
100,  -	Capete după zapisul de al doilea cu lt. 82, Apr. 29.
  57,10	Dobănda acestora de la [17]82, Apr. 29 pănă acum, 88, Ghenar 13, care sănt ani 5, luni 8, zile 15 în dobănda socotită
______	 la zece unul după pravilă, iar nu după zapis.
828,70	Adică tl. opt sute douăzeci şi opt şi bani şapte zeci, bun dator Tudori băcanu la Albul logt.
						Procit, treti logt.
Trecută în condică.
	[235] Io, Nicolae Petru Mavrogheni Vvd şi Domn Ţării Romîneşti.
		La acastă hotărăre a dumnlor veliţilor boeri, rămăind
 amăndouă părţile odihniţi şi mulţumiţi, precum zapciul cel orănduit ne adeveri, întărim şi domnia mea, ca să aibă Tudori acel soroc de 4 luni după pravilă. Si pănă la înplinirea sorocului, de nu va putea plăti bani[i], atunci zapciul să-l rădice la închisoare, ca să înplinească, după cum mai jos să coprinde.
							1788, Ghenr. 23.
			[L.P.]
				DB, nr. 152, p. 231-232-234-235.

18 Ianuarie 1788.

	[235] Fie, Doamne, mila ta spre noi, precum am nădăjduitu şi noi întru tine.
	Cu mila lui Dumnezeu, facem foaia cea de zestre a copilii Dafina, de multu-puţin ce are, cum arată anume:
	1 malotă făcută de ghermesutu înblănită cu singip.
	1 roche de şamalagea cu anteriu ei cu tivlichia ei înblănită cu singip.
	1 roche dă alaga de purtatu.
	1 tivlichie de atlaz greu înblănită cu ialacacomi.
	1 păreche de paftale de argint dram., cu colanul ei.
	1 păreche de argint poleiţi.
	1 inel de argint şi poleit cu o piatră.
	1 inel de argint bătut.
	1 bohcealoc dă ginere.
	1 basma dă schimb dă ginere.
	4 cămăşi femeeşti.
	1 testimel de nun.
	2 boiamale de oglindărese.
[236] Orănduiala mesii.
	2 masă mare [!] pe masă, coţi 12.
	1 peşchir de obraz.
	1 peşchir de măini.
	8 şervete de masă.
	4 sahane.
	4 talere de cositor.
	4 părechi de cuţite.
	1 şfeşnic de alamă.
	2 tingiri cu capacele lor.
	1 căldare.
Orănduiala aşternutului.
	2 perne de părete.
	2 perne mari, însă una cu reţea i alta făr de răţele.
	2 [perne] mici cu reţelele lor, însă cu 2 rănduri de îmbrăcăminte.
	1 pilotă.
	1 cearşaf pă perne.
	1 plapomă de cit.
	1 scoarţă de Tarigrad.
	1 tavă de aramă.
	1 pereche de pirostrii.
	1 pereche [?] i o frigare.
	1 topor.
	1 prăvălie pe locul sfintei mănăstiri Colţei, cu o căşcoară veche, ce este dăn dos, cu chiria locului tl. zece pe an, însă acastă prăvălie este îndatorată la dumnealui jupăn Stoean cu tl. 27, adecă doaozeci şi şapte; însă locul prăvălii ţine din colţul prăvălii păn în plimbare, dăn dosul casii cei vechi.
							1788, Ghen. 18.
			Ilie Stan cupeţul, adeverezu.
			Stoean vătaf dă dog[ari] martur.
	Adeverez eu, Theodosie sin Alban, fratele copilii.
	Şi am scris eu, popa Ioan, ot mănăstirea Colţei.
			DB, nr. 153, p. 235-236.

Bucureşti, [ ? 24 Mai 1788]

			[237] Prea Inălţate Doamne,
	Jăluesc mării tale că prin anafora, întărită de măria ta, sănt dator la Albul de aici din Bucureşti, tl. 828, şi sorocul ce am avut pus înplinindu-s[ă], banii a-i plăti putere nu am şi ca să nu pier la închisoare, mă rog mării tale, ca să fie luminată porunca mării tale către dumnealui starostea de neg[u]ţători şă preţuiască nişte prăvălioare ce sănt amanet la numitu şi de vom fi mulţuimiţi amăndoauă părţile la acea preţire, să le priimească în datorie, fiindcă şi el voeşte, iar de nu, să le strige la mezat, ca din bani i vănzării să mă plătesc de acastă datorie.
	Şi ce va fi mila mării tale.
Robul mării tale,
Tudori de aici din Bucureşti.
	[V-so: ] Zapciule ce eşti orănduit, dumnealor veliţii boeri să theorisească jalba şi cererea aceasta, văzănd şi domneasca noastră hotărăre, şi să dea sfărşitul cel cuviincos pricinii aceştia, de care să ne arate în scris prin anafora.
							1788, Maiu 26.
			Prea Inălţate Doamne,
	După ce au înfăţişat zapciu[l] pe amăndoă părţile înaintea noastră, am văzut domneasca mării tale hotărăre, dată cu întărire la anaforaoa d-lor veliţilor boeri, care este scrisă cu lt. 88, Ghenar 13, în care să coprinde ca în soroc de patru luni de nu va plăti Tudori jăluitorul, la Albul părătorul, tl. 128, bani 70, zapciul să-l ridice la închisoare şi de la închisoare să plătească.
	Deci am întrebat de jăluitor dă ce n-au urmat a plăti pănă acum, fiindcă peste soroc de 4 luni să vede încă 14 zile trecute. [238] Şi răspunse că alt mijloc de plată nu are, decăt cu acele prăvălii, ce le are părăt[ul] amanet, să să vănză să i să înplinească datoriea.
	Dec acasta fiindcă fu cu priimirea amăndurora părţilor, să fie luminată porunca înălţimii tale către d-lui biv vel şătr[ar] Hagi Chirieac Arbut, ca să urmeze întocmai, precum jăluitor[ul] cere însuşi printr-acastă jalbă, ca ori cu preţuire priimită de amăndoă părţile să le priimească părătul Albul în datorie sau, de să vor putea mulţumi pă preţuire, să le vănză cu mezat şi din banii vănzării să înplinească dreptul părătului tl. 828, bani 40, deplin.
							1788 [Iunie ?]
			Vel vornic.
			Vel logft.
	Io, Nicolae Petru Mavrogheni Vvd şi Domn Tării  Rumăneşti.
	Poruncim domniea mea, epistatule al stărostii de neguţ[ă]tori să urmezi şi să s[e] înplinească dreptul jăluitorului prin zapciul cel rănduit.
							1788, Iun[ie] 22.
			[L.P.]
				DB, nr. 154, p. 237-238.

[Bucureşti], 15 August 1788.

	[238] Adeverinţa mea la măna dumnealui po[l]covnic Drăghicean, precum să s[e] ştie că l-am făcut vechil în loc[ul] mieu, ca să priimească tl. 828, 40 de la Tudori, dăndu-i dum[nea]lui şi zapisele şi anaforaoa.
	Şi am iscălit.					[17]88 Av. 15.
		Albul logt, adeverez.
					DB, nr. 155, p. 238.

Bucureşti, 7 Septemvrie 1788.

		[239] Prea Inălţate Doamne,
	Mariea şi Anca, de aici din Bucureşti, prin jalba ce au dat către înălţimea ta, zice că avănd o vară primară din fraţi, anume Ilinca, ar fi luat bărbat pe un Tudor Băcanul, cu al treilea cununie, şi trăind amăndoi multă vreame, copii n-ar fi făcut. Şi întămplăndu-se moarte mai sus numitei Ilincăi, ele ca nişte rude ce sănt, prin judecată cer zestrile de la acest Tudori, înpreună şi cu doao prăvălii, ce sănt pe locul mănăstirii Colţii, pricinuind că ar fi fost şi acelea tot din zestrea răp[osa]t[ei] şi acum s-ar fi strigănd la mezat, ca să s[e] plătească numitul Tudori de tl. 820, ce ar fi dator cu zapisel[e] la Albul logt de aici. Intru a cărora jalbă, cu zapciu ceauşul dă aprozi, să porunceşte de către înălţimea ta, ca să cercetăm pricina şi cu anafora să înştiinţăm.
	Deci, după luminată porunca înălţimii tale, orănduitu zapciu au înfăţişat înaintea smerenii noastre pe amăndoao părţile. Şi căt pentru numitele prăvălii, altă cercetare mai mult n-am făcut, fiindcă să văzu judecata izbrăvită prin anaforaoa d-lor veliţilor boeri şi hotărătă şi de înălţimea ta încă de la trecuta lună, Ghenr 23, în care anafora să srată toată pricina banilor ce s-au împrumutat numitul Tudori cu răposata soţiea lui, Ilinca, de la Albul logt. Si măcar că numitele jăluitoare oareşcum pricinuiră zicănd că răposata Ilinca, ce le-au fost vară n-ar fi ştiut cănd s-au strigat numitele prăvălii la mezat, dar la acasta nu avură niciun temeiu, pentru că judecata să văzu începută precum zicem de la luna lui Ghenar şi neavănd Tudori bani, ca să se plătească de Albul logt, i s-au mai pus de către judecată sorocul pravilii de patru luni, adică de la Ghenar 23 pănă la Maiu 23. Şi trecănd şi peste acest soroc încă 14 zile, se vede că nici pănă atunci nu s-au putut plăti datoriea, ci de iznoavă au mai jăluit numitu Tudori, înălţimii tale, cerănd ca să se srtige numitele prăvălii la mezat.
	[240] Si aşa mai făcănd dumn[ea]lor veliţii boeri şi de la al doilea cercetare, au găsit cu cale cerirea lui Tudori şi au arătat înălţimii tale prin deosebită anafora. Şi intr-acea anafora, din trecuta lună a lui Iunie 22, să hotărăşte şi de înălţimea ta, ca să s[e] urmeze strigarea mezatului. Şi de atunci şi pă[nă] la moartea răposatii, Avgt 17, necontenit s-au tot strigat la mezat, ci fiindcă acastă răp[o]sată Ilinca au fost cu viiaţă, atăt de la începerea aceştii judecăţi, căt şi de la strigarea mezatului încoace, şi ca una ce era stăpănă prăvăliilor au tăcut şi n-au făcut nici un fel de dava asupra bărbatu-său, cunoscut lucru iaste că au ştiut că datoriea au fost adevărată numai pentru prefacerea prăvăliilor, precum zapisul lor adeverează.
	Şi, mai vărtos că ne pliroforisim tot din luminatu zapis al datorii, unde zice răposata că aceste prăvălii n-au fost zastre dete de la părinţii ei, ci rămase întru stăpănire-i de la un Costandin, bărbatu-său cel dintăi, nici un fel de dreptate n-au numitele jăluitoare la cererea ce fac pentru prăvălii, ci să s[e] urmeze vănzarea lor cu stingerea mezatului, după luminată hotărărea mării tale, şi după ce, mai întăi, se vor înplini toţi banii datornicului, atunci, de vor mai rămănea niscareva bani, pot să înpărtăşi şi ele ca nişte rude, ce s-au dovedit prin însuşi arătarea lui Tudori, îndatorindu-se ca să pomenească şi sufletul răposatii.
	Am cercetat şi pentru alte lucruri de zestre, ce arată jăluitoarele că s-au prăpădit de numitul Tudori, şi nici pentru acasta nu avură dovadă în scris, ca să arate de la răposată, ci rămăne de a arăta numitu Tudori cu sufletul lui, ce au luat de zestre cănd s-au cununat cu această răposată, şi orice va arăta el rămăne de a să înpărtăşi numitele jăluitoare atăt dintr-acele lucruri, căt şi din bani[i] prăvăliilor, ce vor prisosi mai mult peste plata datorii, precum arătăm şi mai sus.
	Şi nu lipsim cu răspuns mării tale, iar hotărărea cea desăvărşită de a se face de către măriia ta. Şi  anii mării tale rugăm de la D[o]mnul să fie mulţi şi norociţi.
	Al mării tale către D-zeu fierbinte rugător şi smerit părinte sufletesc.
							1788, Sept. 7.
		Cozma al U[n]g[rovlahiei] [autograf].
					Trecută în condică.
[241] Io, Nicolae Petru Mavrogheni Vvod, cu mila lui D-zeu Domn Ţării Romîneşti.
	Citindu-se acastă anafora înaintea domniei mele, şi văzănd întru toate dreaptă şi cu cale izbăvirea prea sfinţii sale părintelui mitropolitu, o întărim ca să urmeze întocmai cum să cuprinde mai jos, prin zapciul cel orănduit, după cum arătă domnii mele zapciul cel orănduit că şi însuşi părătele, rămăind făr de cuvănt, au răspuns că nu mai au nici o apelaţie.
							1788, Sept. 10.
						Vel logofăt.
			[L.P.]
				DB, nr. 156, p. 239-240-241.


[Bucureşti], 26 Septemvrie 1788.

		[241] Prea Inălţate Doamne,
	Tudori băcanu din Bucureşti, prin jalbă către înălţimea ta, arată că prin anafora întărită de măriea ta este dator la un Albul logt. tl. 828 şi sorocu ce au pus înplinindu-să, bani a plăti putere nu are. Şi ca să nu piară la închisoare, se roagă ca să fie luminată porunca mării tale să i se preţuiască nişte prăvălii ale lui,  ce sănt amanet la numit[ul], şi de vor fi mulţumiţi amăndoao părţile la acea preţuire să le priimească în datorie, fiindcă şi el voeşte, iar de nu, să să strige la mezat, ca din banii vănzării să se plătească de acastă datorie.
	După a căruea jalbă, prin zapcilăc[ul] d-lui vătaf de copii za divan, fiind rănduit la d-lor veliţii boeri spre a theorisi jalba lui, după cercetarea ce să vede că au făcut, înştiinţează înălţimii tale în scris, cum că după ce au înfăţişat orănduit[ul] zapciu pe amăndoao părţile înaintea d-lor, urmănd luminatei hotărări a mării [242] tale, ce este la anaforaoa d-lor veliţii boeri, scrisă cu lt. 1788 Ghenar 13, în care să coprinde că, în soroc dă 4 luni, de nu va plăti Tudori jăluitoru, la Albu părătu, tl. 828,20, zapciu[l] să-l ridice la închisoare şi de la închisoare să înplinească.
	Şi întrebăndu-l judecata, pentru ce n-au urmat a plăti la sorocu ce i s-au pus, încă şi după soroc mai trecănd vreme, au răspunsu că alt mijloc nu are decăt cu acele prăvălii ce le are părătu amanet, să s[e] vănză să s înplinească datoriea, şi fiind cu primirea amăndurora părţilor, găsesc d-lor cu cale ca să s[e] urmeze întocmai precum jăluitorul cere, ca ori cu priimirea amăndurora părţilor preţuieşte, să le primească părătu Albu în datorie sau să s strige la mezat şi din banii vănzării să înplinească dreptul părătului tl. 828,70.
	Care înştiinţare a d-lor veliţii boeri ce fac, către înălţimea ta, în jalba numitului Tudori, s-au întărit şi de măriea ta, ca să s[e] urmeze şi să s[e] înplinească dreptul jăluitorului prin zapciu cel rănduit.
	Pentru care urmănd eu, prea plecat[ă] sluga mării tale, starostea de neguţători, luminatei porunci, am întrebat pă numit[ul] Albul, de primeşte prăvăliile drept bani[i] datoriei, ce are să ea dup[ă] preţuirea ce să va face şi zise că lui prăvălii nu-i trebuieşte, fiindcă şi el este dator la altă parte să dea, ci să s vănză la mezat şi să i să înplinească bani[i] ce are să ea. La care, faţă fiind şi numit[ul] Tudori datorul, priimi şi el de a să vinde prăvăliile cu mezat, dănd în scris ce acareturi sănt şi ce înprejmuiri au.
	Deci, după priimirea amăndurora şi după luminată porunca mării tale, am pus telali de au strigat la mezat 2 prăvălii ale numitului Tudori, ce au fost amanet la Albul, care sănt Scaunele de carne cele mari, una simigirie, alta brutărie, cu case deasupra, cu grajdu şi cu toată înprejmuirea, după cum au arătat Tudori, luni 2, zile 23, însă numai binalele, fiind loc al mănăstirii Colţii, cu chirie pă an căte tl. 35, pentru pămănt la amăndooă, după înştiinţarea ce am luat în scris de la părintele vlădica Zehno, epitropul mănăstirii Colţii.
	Şi într-această dieastimă dă vreme, dănd unii şi alţii la mezat, după obiceiu, la preţul cel dup[ă] urmă au dat un Costa sin Lazăr, tl. 1290.
	După aceasta, făcănd ştire dumnealor şi vacinilor cum şi stăpănului locului, şi toţi lepădăndu-se, l-au dat mai sus numitului [243] Costa Lazăr drept această sumă de bani, tl. 1290, care bani i-au numărat toţi deplin, din care tl. 64,60 s-au scos telalăcu, de leu căte bani 6, i tl. 828 s-au plătit datoriea Albului, îar tl. 397,60 ce au rămas, stau la starostie, din care, după judecata ce au făcut părintele mitropolitu, ce este hotărătă şi de înălţimea ta, sănt de a să înpărtăşi şi Mariea i Anca, verile Ilincăi, soţiea lui Tudori ce au murit.
	Ci fiindcă cumpărătoru cere întărire de către înălţimea ta, să fie luminată porunca mării tale a i să da întărire pentru buna stăpănire.
							1788, Septv. 26.
	Al mării tale prea plecat slugă,
		X. [...]
Trecută în condica divanului.
				Trecută în condica stărostii.
Io, Nicolae Petru Mavrogheni Vvod şi Domn Ţării Romîneşti.
	După toace aceste cercetări şi hotărări, ce s-au făcut asupra numitelor prăvălii de la divan, şi dupe săvărşirea mezatului de la starostea, care toate acestea s-au făcut tot prin ştirea epitropului mănăstirii Colţii şi nici un fel de dava n-au făcut; în urmă, tocmai după săvărşitul trebii, s-au arătat epitropul Colţii cu jalbă către domniea mea, cum că numitele prăvălii sănt, de la prefacerea lor, afierosite a rămănea după moartea stăpănilor lor, la mănăstire. A căruea dava, măcar că nu era a fi priimită, căci hotărăre domnească era la mijloc, care o ştiea epitropul şi au tăcut, dar cu toate acestea am orănduit să se cerceteze la judecată şi ne-am adeverit, că nici un senet de afieromă n-au avut să arate epitropul, nici cu mărturii vrednece după orăndueala judecăţii, n-au putut să dovedească în 17 zile de cănd au dat jalba. Drept aceea, am dat domniea mea întărire la măinile cumpărătorului de la mezat, ca să stăpănească cu bună pace.
							1788, Ocm. 13.
						Vel logf.
				[L.P.]
				DB, nr. 157, p. 241-242-243

[Bucureşti], 5 Octomvrie 1788.

	[244] La lt. 1781, cănd eram rănduit epitr[op] la mănăstirea Colţii, ştiu că au venit acest Tudori băcanu, înpreună cu răposata Ilinca, nevasta lui, la mănăstire, făcănd cerere ca să li să dea voe să înoească prăv[ă]liile ce le avea pe loc[ul] mănăstirii la Scaune, fiindcă era[u] srticate şi mai vărtos că aceste prăvălii, fiind alăturea lăngă altă prăvălie, ce au făcut-o un alt Tudori băcanul, şi tot pe locul mănăstirii, trebuinţă au fost a să preface şi aceste două prăvălii.
	Şi aşa, după a lor cerere, am priimit şi eu a le da voe să-şi prefacă prăvăliile, numai le-am cerut să ne tocmim întăi pentru chirie. Şi întrănd în tocmală, au cerut însuşi Tudori şi Ilinca, soţiea lui, ca să-i lase mănăstirea numai cu tl. 35 chirie pe an, şi după moartea lor să rămăe binaoa a mănăstirii. De care, măcar că chiriea era puţină, tl. 35 pe an pentru doă prăvălii [ fiindcă mai sus numitul Tudori, celălant vecin, este tocmit să dea chirie pe an. tl. 30, numai pentru o prăvăie], dar auzind a lor cerere, ca după moartea lor, a amăndurora, să rămăe ale mănăstirii, de aceea am priimit şi eu de e-am lăsat cu chirie pe tl. 35 pe an şi au făcut zapis, de faţă fiind amăndoi [cine a scris zapis[ul] nu ţiu minte], atăta ştiu că tocmeala în zapis era precum mai sus arăt, zapis[ul] era iscălit de Tudori şi de soţiea lui, Ilinca, şi adeverit cu mărturie, prea sfinţiea sa părintele vlădica Zihnon, iar alt martor să să fi iscălit în zapis nu ţiu minte.
	Ci fiindcă de la judec[ată] mi s-au cerut, ca să dau mărt[u]rie în ce chip ştiu de daniea acestor prăvălii, acasta ştiu, acasta mărturisescu.
							1788, Oct. 5
		[...]
				DB, nr. 158, p. 244.

Bucureşti, [24 Octomvrie 1788].

	[247]
	[248] Eu, Neagu căpt. văt[af] de zidari, mărturisesc cu suflet[ul] mieu, In frica lui Dumnezeu, că nişte prăvălii ce le-au prefăcut Tudori băcanu în Scaune, era[u] foarte vechi, dărăpănate şi pornite să cază. Şi Tudori băcan le-au dat jos şi au săpat în pămănt şi au făcut temelie de zid, pe care temelie au pus bina nouă, tălpi şi învălitoarea ear noă şi zid peste tot nou, şi, în scurt, le-au făut noă din temelie cu a lui cheltueală. Şi lucrător am fost eu.
Eu, Neagu căpt., adeverez.
	Eu, Iane coj[o]car, ce sănt alăturea, peste drum, cu prăvăliile ce le-au făcut Tudori băcan, şi eu mărturisescu cu sufletul mieu în frica lui Dumnezeu, că, cănd au prefăcut Tudori băcan prăvăliile, am fost de faţă ca un vecin. Şi am văzut că au făcut acele prăvălii noă din temelie, după ce au dat jos prăvăliile cele dărăpănate ce era să cază, care erau de lemn.Dum[nealui] cu a dum. cheltueală au început a face aceste prăvălii, ce sănt acum de iznoavă, din temelie de zid nou peste tot, după cum să văd acum.
Eu Ianache cojocar, adeverez.
	Eu, Ilie brutar, ce sănt vecin peste drum, şi eu mărturisesc cu sufletul în frica lui Dumnezeu, asemenea ca şi mai sus numiţii, fiindcă şi eu eram faţă cănd au început Tudori băcan de au prefăcut prăvăliile, şi am văzut că din temelie de zid, le-au făcut nouă peste tot, cu a lui cheltueală pănă le-au isprăvit.
Eu, Ilie Brutar, adeverez.
	[V-so: ] Ianache coj[o]car, Scaune.
		Neag[u] căpt., văt[af] de zidari, sf. Neculae ot Şălari
		Ilie brutar ot mah[alaua] Scaunilor.
				DB, nr. 160, p. 247-248.

[Bucureşti], 24 Octomvrie 1788.

	[248]
		[249] Prea Inălţate Doamne,
	Inştiinţăm mării tale pentru doă prăvălii ot Scaunile de carne, după locul sf. mănăstiri Colţii, prefăcute de Tudori băcanul cu Ilinca, soţiea lui, la a cărora prefacere, fiindcă Tudori şi Ilinca, soţiea lui, au fost luat bani împrumut cu zapisul lor de la un Albul logt şi cu acei bani au prefăcut prăvăliile, puindu-le şi amanet la Albul pănă îi vor plăti bani[i], şi neurmănd Tudori şi Ilinca a plăti banii, la sorocul ce i s-au pus de la judec[ată], şi întămplăndu-se moarte şi Ilincăi, soţiea numitului Tudori, s-au dat de la judecată spre a se vinde cu mezat pentru împlinirea datorii Albului, ce s-au adunat în sumă de tl. 828, capete şi dobăndă.
	Dar, pănă a nu să întări mezatul, au făcut pără sfinţiea sa părintele vlădica Zihnon, chir Daniil, epitrop Colţii, cerănd aceste prăvălii, cu cuvănt că încă de la facerea lor dintăi, cum şi de la prefacerea din urmă, sănt afierosite la mănăstire. Pentru care, înfăţişăndu-se înaintea măriei tale la divan, au dovedit sfinţiea sa, cu vrednice mărturii, daniea acestor prăvălii la mănăstire. Care şi însuşi Tudori nu au tăgăduit, ci au mărturisit că prăvăliile, încă de cănd au luat voe de la epitrop[ul] mănăstirii, ca să le prefacă, au făcut aşăzămănt cu mănăstirea, ca după moartea lor să rămăe ale mănăstirii.
	Şi priimind şi vlădica Zihnon, ca să răspunză mănăstirea acei tl. 828, datoriea Albului, bani cu care au prefăcut Tudori şi Ilinca aceste prăvălii, s-au hotărăt de măriea ta ca aşa să se urmeze, adică prăvăliila să le stăpănească mănăstirea ca o danie a sa şi acei tl. 828, datoriea Albului, să-i plătească mănăstirea după drptate şi după însuşi priimirea părintelui Zihnon.
	Unde la  luminatu divan, eşind cu pără şi doă femei, anume Mariea şi Anca, şî zicănd că ele ar fi vere primari cu acea Ilinca, soţiea numitului Tudori, şi că lor s-ar cuveni a să înpărtăşi din preţul acestor prăvălii, ca unor clironoame ale Ilincăi, fiindcă copii nu e-au rămas, cu cuvănt că cele vechi, dintăiu, au fost făcute de băbatul cel dintăiu al Ilincăi şi rămăsese ei.
	La care, răspunzănd Tudori că numitele prăvălii le-au făcut el din temelie, făr de a nu fi din binaoa cea veche nimic, făcăndu-le cu totul din nou, au zis numitele mueri, că de va dovedi Tudori acasta cu mărturii, vor rămănea făr de cuvănt. Ni s-au [250] poruncit de măriea ta, ca înaintea noastră să aducă Tudori mărturiile ce va avea şi dovedind Tudori, cum că aceste doă prăvălii le-au prefăcut el cu tot din nou, adică din temelie, să fie cererea numitelor femei neprimită şi izgonite de la judecată.
	Deci, luminatei hotărări şi poruncii mării tale urmăndu-să au adus înaintea noastră trei martori, îns[ă] pe Neagul căpt. văt. de zidari, care cu sufletul său mărtirisi că acele doă prăvălii din Scaune, ce sănt pe locul mănăstirii, cănd le-au prefăcut Tudori băcanu, erau foarte vechi, dărăpănate şi pornite să cază, şi Tudori au săpat în pămănt făcănd temelie de zid, pe care au pus bina nouă, tălpi şi învălitoarea şi zidu nou, şî cu un cuvănt zice că nimica vechiu la facerea prăvăliilor n-au pus, ci le-au făcut noă din temelie, fiind şi el lucrător la facerea lor. Şi pe Ene cojocaru de aici, carele earăşi cu sufletul său mărturisi, că fiind vecin peste drum cu numitele prăvălii, ca un vecin, au fost de faţă cînd le-au prefăcut Tudori băcanu şi au văzut că după ce au dat jos prăvăliile cele dărăpănate, ce era să cază, fiind fost de lemn, au început Tudori a face aceste prăvălii ce sănt acum de iznoavă din temelie de zid nou peste tot, după cum să văd acum. Şi pe Ilie brutaru, ce este iarăşi vecin cu aceste prăvălii, carele şi acesta cu sufletul său mărturisi că au fost faţă şi au văzut că din temelie de zid le-au făcut Tudori de iznoavă peste tot din nou.
	Deci nu lipsim a arăta mării tale, că au dovedit Tudori zisa lui înaintea noastră, nu mijloc[ul] ce arătăm mai sus, fiind faţă şi numitele femei.
							1788, Oct. 24.
			Vel vorc.
			Vel logf.
			Vel logf.
Io, Nicolae Petru Mavrogheni Vvod şi Domn Ţării Romîneşti.
	Fiindcă înaintea domnii mele la divan s-au dovedit că, cu adevărat, numitele prăvălii sănt afierosite mănăstirii încă dăn prefacerea lor şi fiindcă părintele Zihno plăteşte datoriea amanetarului Albul: cum şi davaoa ce au făcut numitele mueri încă s-au dovedit neadevărată, cu mărturiile ce au adus Tudori, rămăne dar mezatul făr de urmare, căt şi toate hotărărire ce s-au fost făcut mai nainte asupra acestor prăvălii, şî am dat la sf. [251] mănăstire Colţea acastă întărire, să le facă zapt, să le stăpănească cu pace de către oricine.
						1788, Ocm. 26
			[L.P.]
			      Vel logft.
				DB, nr. 161, p. 249-250-251.

[Bucureşti], 24 Noemvrie 1788.

	[252] Din tl. 822 şi bani 70, adică taleri opt sute şi douăzeci şî doi şi bani 70 tocma, avănd ca să iau de la Tudor din Scaune, s-au încărcat părintele vlădica Zicno, de la mănăstirea Colţii, de mi-au dat aceşti bani; însă, acum mi-au dat tl. 500, adică cinci sute, iar tl. 322, bani 70, adică trei sute doaozeci şi doi şi bani 70, mi-au rămas părintele vlădica Zicno, ca s[ mi-i dea de acum pănă la sfărşitul lui Ghenarie, atunci să aibă părintele vlădica Zicno a mi-i da, priimind de la sfinţiia sa zapisul.
	Intr-acesta chip să s[e] urmeze şi am iscăit.
							1788, Noem. 24.
		Cosdn logt zet [?] Alban logofătul.
		[...]
	Plătind vătaşului şi zeciuiala, tl. 93.
					DB, nr. 163, p. 252.

[Bucureşti], 20 Decemvrie 1788.

			[253] Prea Inălţate Doamne,
	Sfinţiea sa părintele vlădica Zihno, epitropul sfintei mănăstiri Colţii, prin jalbă către înălţimea ta arată cum că în trecutele zile, prin altă jalbă ce au mai dat mării tale pentru chirigiii, ce să află în hanul spitalului, au fost orănduit la dumnealui vel agă, ca să să judece. Şi le-au cerut căte tl. 5 prosthichio, după simfoniea ce singur yice că l-au rugat în anul trecut şi au priimit, fiindcă prin epitropul le cerea căte tl. 10, ear sfinţiea sa au lăsat căte tl. 5, şi nu vor să plătească. Şi cere dreptatea ca: sau să dea aceşti taleri 5 prosthimo saau să easă din odăi, fiindcă să găsesc alţii dă dau mai mult.
	După a căruea jalbă ni să porunceşte de cătră înălţimea ta, ca să cercetăm pricina jălbii şi cererii părintelui Yihno, faţă cu părîţii şi de alegerea ce vom face, anafora să înştiinţăm înălţimii tale.
	Urmănd luminatei porunci, faţă şi părintele Zihno jăluitor[ul] fiind, am adus pă toţi chirigii[i], ce ţin boltă şi prăvălii în hanul spitalului mănăstirii Colţii, şi întrănd în cercetare, am întrebat pe părintele Zihno cu ce mijloc cere aceşti tl. 5 prosthichio de la chirigii şi zise că, anul trecut, fiind învălitoarea hanului de o parte căzută, vrănd ca să o facă la un loc şi fiind mănăstirea stenahorisită de cheltueală, peste chiriea ce plătea[u] mai dinainte, le-au mai înălţat de fieştece odae căte tl. 5 mai mult care, priimind atunci toţi, au şi plătit.
	Ear de la patru odăi, ce sănt mai departe, prin rugăciunea ce e-au făcut numiţii chirigii, n-au luat acest prosthichio, nici că cere, fără numai de la celelalte odăi, după cum i-am plătit în anul trecut, cere să-i plătească şi acum după simfoniea ce au făcut, fiindcă nu numai că s-au mai îngreueat cheltueala spitalului şi [254] venitul nu-l ajutorează, ci încă şi dooă părţi de han nu este aproape să cază, care zice că nu-i ajunge mai bine de trei pungi de bani să cheltuească să le facă.
	Inpotrivă răspunseră părăţii că ei aşăzămănt de chirie au făcut cu proini epitropii, care căte căt să plătească de fieştecare odae, cu aşăzămănt ca să nu fie volnic alt epitrop a mai înălţa chiriea peste aşăzămăntul ce l-au făcut. Iar că au dat în anul trecut acel prostichio de odae, căte tl. 5, prin măna unui Stavrul coj[o]car, [care acum lipseşte de aici], nu tăgăduiră, numai zice că nu e-au dat cu nume de chirie, ci au făcut ajutor la dregerea hanului şi nu pot a face obiceiu, ca să mai înalţe chiriea şi a strica aşăzămăntul cel dintăiu.
	Le-am cerut ca să ne arate scrisori de simfoniea ce va fi avutu cu proini epitropi, ca să vedem ce coprindere are, şi numai un Dumitru Lavda zise că are în scris aşăzămăntul ce au făcut, dar nu-l are aici.
	Deci, după ale noastre cercetări şi ale amăndurora părţilor prigoniri, mai la urmă numiţii chirigii au căzutu cu rugăciune la sfinţiea sa părintele Zahno, zicănd că priimesc de a da acest prosthichio căte tl. 5 de odae, dar să nu să urmeze în toată vremea, ci numai pănă să va face pace. Şi apoi să rămăe iarăşi pă cum au fost, numai şi părintele Zihno pe acest aşăzămănt să le dea sinet la mănă.
	După a cărora rugăciune, şi părintele Zihno au priimit, dar scrisoare la mănă nici într-un chip au zis că nu le dă. Pentru care fiind iarăşi pricină, ş-au cerut numiţii chirigii soroc de doao zile, ca să se socotească între dănşi[i], care soroc li s-au dat.
	Deci, vrănd noi a face izbăvire pricinii şi a înştiinţa mării tale, cu desăvărşit[a] cercetare ce li s-au făcut, am mersu însune în faţa locului la numitul han şi străngănd pă toţi chirigii[i], le-am cerut ca să ne dea cel după urmă răspuns. Şi lude trei, cojocari, anume: Dumitru Lavda i Hagi Petre şi Dumitru Manciul, ce au prăvălii afară şi ţin căte o boltă în han pentru întămplare, au dat tot cel dintăiu răspuns, cum că nu priimesc de a fi acest prosthichiu cu nume de chirie, fără numai milostenie să se numească la spital, pănă se va face pace.
	Iar 14 chiriaşi, ce sănt şăzători în han, şi ţine fieştecare căte doă şi trei odăi, ziseră că văzănd greutatea şi cheltueala părintelui [255] iarăş milostenie vor să facă şi primesc de a ajuta spitalul şi a plăti de fieştecare odae chirie pă tot anul prostichio căte tl. 5, peste chiriea ce au fost mai nainte, afară din tr-acele patru odăi, ce le-au lăsat tot cu chiriea cea mai dinainte.
	După care, mulţămindu-se şi o patre şi alta, au priimit părintele Zihno de a le da şi zapis la mănă, cu pecetea mănăstirii, cum că fiind că s-au arătat aceşti chirieaşi cu ajutor spitalului pentru săracii bolnavi, în urmă să nu să mai înalţe chiriea mai mult, de către alţi epitropi, ce vor fi după vremi, ci tot cu acastă chirie să aibă a-şi ţinea fieştecare odaea sa, pănă i să va întămpla moarte. Iar după moartea lui, atunci să rămăe odaea pă seama mănăstirii, cum şi cănd va vrea să o lase de bună voe, să aibă a da de ştire epitropului, iar să nu fie volnic a o da la altul făr de ştirea epitropului.
	Aşijderea, de să va întămpla stricăciune hanului, adică zidul, învălitoarea şi poarta, şi nu va da măna mănăstirii ca să le facă, să aibă chirieaşi[i] a cheltui şi a le face şi să li să ţie în seamă la chirie, iar înlăuntru în odae, orice va face să fie de la dănsul.
	Ci, fiindcă cei mai mulţi priimesc acest aşăzămănt şi a plăti chiriea după cum mai sus s-au zis, şi părintele Zihno zice că le va da zapis la mănă şi numai acei trei, ce sănt cu prăvăliile afară din han, nu vor să priimească, făcum ştire mării tale, rămăind a li să face cea desăvărşit[ă] hotărăre de către înălţimea ta.
							1788, Dicmv. 20.
		X. [...]
		Ioan cupeţ.
		Gheorghe cup[eţ].
		Jupăn Petru.
		[...]
Io, Nicolae Petru Mavrogheni Vvd şi Domn Ţării Romăneşti.
	Fiindcă cei mai mulţi au priimit aşăzămăntul acesta, spre a da adică pe tot anul, dă fieştecare odae, prostichiu la chirie căte tl. 5, peste chiria ce au fost mai înainte, carei sănt 14 la număr, datori sănt şi acei 3 a fi următori la ceeace toţi ceilalţi mai mulţi au fost priimitori; mai vărtos, cănd şi părintele Zihno, epitropul Colţii le dă acest fel de aşăzămănt în scris la măinile lor, care este cu cale şi priimit domnii mele; întărim dar şi poruncim ca [256] atăt acei 14 chirieaşi căt şi acei 3, anume: Dumitru Lavda, Hagi Petre şi Dumitru Mancu, să dea acest prisos căte tl. 5 pe tot anul, urmăndu-să între dănşii aşăzămăntul ce să coprinde mai jos.
	Iar cănd acei trei nu vor fi următori la ceeace toţi ceilalţi au priimit, să vor lua bolţile pe seama mănăstirii.
							1788, Decmv. 23.
				[L.P.]
							Vel logft.
				DB, nr. 164,p. 252-253-254-255-256.

Bucureşti, 26 Octomvrie 1791.

	[256] Adecă eu, Ion tămplarul, care mai jos mă voi iscăli, încredinţez cu acest zapis al mieu la măna pre sfinţii sale părintelui Vlădicăi Zicnon, epitropu sfintii mănăstiri Colţii, precum să s[e] ştie că avănd un Stoica croitorul dooă prăv[ă]lioare pă locu sf. mănăstiri Colţii, lăngă po[a]rta Carvasarali[i], din care una fiind veche prăpădită şi dărăpănată au făcut-o vănzătoare numitului Stoica, adică prăv[ă]liea cea mai din sus, ce este alăturea cu po[a]rta Carvasarali, pă care cumpărăndu-o prea sfinţiea sa, însă numai binaoa, ear nu şi locu, fiind al mănăstirii.
	Deci eu, făcăndu rugăciune prea sfinţii sale ca să mi-o vănză mie, fiindu-mi de trebuinţă, încă puindu şi pă alte obraze de l-au rugat, mi-au văndut acea prăvălie mie, însă numai binaoa, făr de loc, drept tl. 500, adică cinci sute, care bani e-am dat toţi deplin înainte prea sfiinţii sale, după cum şi zapis[ul] dă vănzare, ce mi-au dat prea sfinţiea sa la măna mea, tot cu acest ifos să coprinde.
	[257] Deci, fiindcă această prăv[ă]lie este dărăpănată şi prăpădită, încăt este gata a cădea binao[a], mi s-au dat voie, prin soroc de acum înainte pănă la trei ani, ca să o am a o strica dă tot şi să o fac dă iznoavă cum îm[i] va plăcea, însă numai o prăv[ă]lie şi cu casă. Şi după ce o voiu face, să urmezu după cum să coprinde în zapis, adică să am a plăti chirie mănăstirii căte tl. cinci pă fieştecare an şi bani[i] să am a-i da înainte pentru chiriea pămăntului, cănd să va înplini anul, la sf. Gheorghe.
	Apoi să am a o stăpăni atăt eu căt şi copii[i] miei, căţi Dumnezeu mi-i va dărui; iar vrăndu eu vreodată ca să o vănzu, sau neamu mieu, să am a face ştire întăi epitropului, carele să va afla după vremi, şi dă nu va vrea să o cumpere pentru mănăstire, cu ce preţu va da alţii, să fiu eu volnic după vremi, ca să o vănzu ori unde voiu vrea.
	Ear de se va întămpla, ferească Dumnezeu, după vremi a să strica şi a să dărăpăna dă tot pănă în temelie, să nu fiu volnic a o mai înălţa şi a face altă bina noaoă pănă nu mă voiu învoi şi mă voiu aşăza cu epitropi[i] sf. mănăstiri Colţii, şi învoindu-mă, să am voe să o fac, iar neînvoindu-mă, să n-am voie să o fac şi să stăpănească mănăstirea locu său cu bună pace dă către tot neamul mieu, ear binaoa rămăne a mea.
	Deci vrănd eu, dă bună voea mea, după vremi ca să o stric dă tot şi să o prefac după cum îm[i] va plăcea, ori altcinevaşi din neamul mieu, ear să nu fie volnic; dar să o meremetisesc, adică să o dreg şi să o învălesc, ca să nu să dărîme, la aceasta mi s-au dat tot felu dă voie.
	Şi cănd am făcut acest zapis, cu acest aşăzămănt, au fost şi alte obraze faţă, care să vor iscăli mai jos anume. Şi pentru mai adev[ă]rată credinţă m-am iscălit mai jos ca să să crează.
						1791, Octmv. 26. Bucureşti.
		Ion tămplarul plat[n]ic.
		Stoean văt[a]f dă dogari, mart.
		Pătraşco tămplaru, mart.
	Şi am scris eu, Stan logft, şi mart.
						DB, nr. 165, p. 256-257.

[Bucureşti], 15 Decemvrie 1792.

	[258] Adică eu, Safta stărăsto[a]ea, soţiea răposatului starosti Mărgărit, dinpreună cu fecori[i] şi fetile mele, care mai jos ne-am iscălit, încredinţăm cu zapisul nostru la prea cinstită măna luminatului beizade Grogoraşco Suţul, precum să să ştie că aici, în oraşul Bucureşti, avănd un loc în mahalaoa Colţi[i], care dinpreună cu alt loc, ce mai am alăturea cu aceasta, îl am cumpărat cu zapis de la starostea Boltaş.
	Care loc dăspre o parte să hotăraşte cu locul Sărării, ce să stăpăneşte tot de către măria sa; despre alta, cu saraf Răducanu Macsin, adică din stălpul porţi[i] lui, drept păn în colţu gardului nostru, ce merge păn în uliţa care ne dăsparte de casile clucer[u]lui State sin jupăn Anghelache. Şi dăspre alta, să hotăraşte cu uliţa ce vine pă lăngă zidul mănăstirii Colţi[i] şi ese drept în podul Sărării.
	Pentru care loc, făcănd cerere măriea sa, ca să-l cumpere, şi noao fiindu-ne dă vănzare, de a noastră bună voie l-am văndut mării sale drept bani gata tl. 300, adică trei mie, care bani e-am şi priimit de l[a] măriea sa pe toţi deplin în măna mea.
	Drept aceea, să aibă a stăpăni acest loc după semnile care mai sus să arată, atăt măria sa bezdeadeaoa [!], cu domniţa mării sale, căt şi coconi[i], nepoţi[i], strănepoţi[i] şi tot neamul mării sale, cu bună pace de cătr[e] mine, de cătră copii[i] miei şi de cătr[e]  tot neamul mieu.
	Şi spre mai adev[ă]rata credinţă m-am iscălit dinpreună cu fecopi[i] miei, şi alte obraze marturi, care s-au aflat la acastă vănzare.
						1792, Dicv. 15.
[L.P.]
			Safta stărăstoaea, soţiea răposatului starostii 					Mărgărit, vănzătoare. 
			Ilinca Fusoaica, fata starosti Mărgărit, adeverez.
			[259] Zamfira căm[ă]răşăaea, fata starosti 					Mărgărit, adeverez.
			[...]
			Ioan staroste.
			[...]
	Şi am scris eu, Costandin postc Buc[o]vean[u], cu zisa dumneaei stărostoai şi martor.
					DB, nr. 166, p. 258-259.

[Bucureşti], 12 Iunie 1793.

			[259] Prea Inălţate Doamne,
	Ioniţă postc. i vară-sa, Boba preoteasa, şi mătuş[i]-sa Mariia, prin jalba ce au dat mării tale, cer de la mănăstirea Colţii doao prăvălii din Scaune, ce sănt pe pămăntul mănăstirii, cu cuvănt că fiind ale unii rude a lor de aproape, anume Ilinca, de zestre, rău s-ar fi stăpănind acum de către sfănta mănăstire.
	Şi din luminată poruncă, prin zapciu vătaf za pă[hă]r[nicei], înfăţăşaţi fiind la judecată, epitropul numitei mănăstiri, sfinţiia sa părintele Zehno, zise că aceste prăvălii, dinceput, s-au sădit pe locul mănăstirii de un Costandin, ce au fost bărbat de al doilea Ilincăi, cu aşăzămănt ca după moartea lui şi a soţii lui, Ilincăi, să rămăie pe seama mănăstirii.
	Şi după moartea acelui Costandin, Ilinca, cu acste prăvălii mergănd şi la al treilea bărbat anume Tudori băcanu, iarăşi le-au stăpănit pănă cănd dărăpănăndu-se, s-au înprumutat amăndoi de o sumă de bani de la un Albul logt, de le-au meremetisit, cu [260] aşăzămănt către mănăstire, prin engrafon, de a rămănea iar pe seama mănăstirii după moartea lor. Apoi neavănd să plătească banii, prin judecată şi cu hotărăre domnească s-au scos la mezat, spre plata datorii, şi au eşit pănă la sumă de tl. 1290.
	Şi întămplăndu-să într-acea vreme moarte Ilincii şi ivindu-se mai sus numitele rude, adică Boba preoteasa şi Mariea, tot cu acastă jalbă, deocamdată fără de zminteala mezatului s-au dat, suma datorii Albului, să-l ea părăşile acestea.
	Apoi, dovedind sfinţiea sa că aceste binale dinceput au fost afieroma a mănăstirii, atăt de cănd s-au sădit întăi de cel de al doilea bărbat al Ilincăi, cît şi de cănd s-au meremetisit de Ilinca şi de Tudori, bărbatul de al treilea, cu bani[i] datorii Albului, prin judecata d-lor veliţilor boeri şi hotărăre domnească, le-au luat întru stăpănirea mănăstirii, numai cu plata datorii Albului. Şi îndată le-au întemeat, cu ziduri noao din temeliie, după starea ce acum se văd.
	Şi spre dovada acestui tacrir, puse înaintea judecăţii un engrafon la dumnealui clucerului Iancu şi mărturiea lui chir Costandin Peţea, ce după vremi au fost epitropi mănăstirii, prin care să dovedeşte afieroma. Intre cari mărturii este şi a părintelui Zehno, pe vreme cănd era dieaforos, este şi însuş pecetea şi iscălitura lui Tudori şi a mătuşi[i] jăluitorilor.
	Arătă şi toate cele mai din urmă engrafa, de urmările ce prin judecată s-au făcut, adică anaforaoa starostii de urmarea mezatului, din leatu 1788, Oct. 13; hotărărea răposatului părintelui mitropolit Cozma de la leatul 1788, Sept., prin care hotărăşte să se urmeze mezatul şi pătindu-să datoriea Albului, de tl. 828, prisosul pănă la suma ce au eşit mezatul să să dea rudelor; şi anaforaoa d-lor veliţilor boeri, întărită de domnu, din lt. 1788 Oct. 24, prein care se dovedeşte prefacerea prăvăliilor de către Tudori şi cu aceasta depărtează pe toate rudele mătuşii jăluitoarelor şi să dă întru stăpănirea mănăstirii, cu plata datorii de tl. 828.
	Impotrivă, jăluitorul cu un cuvănt zice că fără de nicio dovadă s-au urmat toate acestea rău, căci plăvăliile sănt ale mătuşii lui zestre.
	Deci judecata, cu deamănuntul făcănd cercetare, nu putem să dăm dreptate nici într-un chip la cererea jăluitorilor, de a le [261] numi aceste prăvălii zestre sau lucru a măt[u]şii lui, pentru că este dovedită sădirea lor de bărbatul de al doilea şi de la acel bărbat nici copil au rămas, nici vreo dieată cu care să să vază, că rămăn pă seama măt[u]şii jăluitorilor, de unde se adună că este adevărată mărturiea Peţii şi a Iancului, că dinceput au fost afieroma, cu aşăzămăntul ce mai sus s-au zis, ca să le ţie ea pănă cănd va fi în viiaţă şi cu desăvărşită putere engrafon, ce au dat mănăstirii însuşi mătuşa lor cu cel de al treilea bărbat [care zice părintele Zehno că l[a] judecăţile ce le-au avut, n-au fost de faţă, fiind în Braşov cu alte cărţi ale mănăstirii]. Şi aşa găsind întru toate bune urmările ce s-au făcut, atăt a mezatului spre plata datorii acelui înprumutător după pronomion ce avea, căci înprumutarea, s-au făcut pentru acel lucru, căt şi a stăpăniri[i] prăvăliilor de mănăstire, atăt după cercetarea ce s-au făcut de domnul Mavrogheni, pentru depărtarea ce face rudelor, prin dovezile ce atunci au eşit, că Tudori le-au prefăcut, căt şi din curatile dovezi ce acum să găseşte că dinceput şi din urmă au fost afierosite mănăstirii, acelor hotărări urmănd şi noi, găsim cu cale: mănăstirea să stăpănească cu pace.
	Iar hotărărea cea desăvărşit[ă] rămăne a să face de către înălţime ta.
							1793, Iuni[e] 12.
	[P.S.]. Şi jăluitorii, de vor avea vreo bănuială asupra acelor afieromi, au voie să scoată carte de blestem asupra tututrora căţi au adeverit afieromile aceste[a].
			C. Baratov [?]
			[...]
			Andonie Fotin[o].
			Iord[ache] Rudean[u] clucr.
			Barbu . . . ? sluger.
					Treti logt.
	Trecută în condică.
							[...]
			Prea Inălţate Doamne,
	Pe acastă alegere a judecăţ[ii] departamentului, nerămăind odihnit Ioniţă postc. i vară-sa Boba şi mătuşi-sa Mariea, vătaf [262] de păh[ă]r[ni]cei, din luminată porunca mării tale, i-au adus şi înaintea npastră faţă cu şătrar Ştefan, vechil din partea sfintei mănăstiri Colţi[i], unde au apelaţiea ce au dat numiţii către măriea ta, alt vreun deosebit cuvănt vrednic nu avură, decăt tot asemenea ca şi la departament, pricinul [!] Ioniţă postc., zicănd că acele prăvălii ar fi fost ale mătuşii lui zestre.
	Căruia cerăndu-i să ne arate ori foaea de zestre a mătuşii lui sau vreo altă dovadă vrednică pentru acasta, nu avu. Dec, după cercetarea ce deosebit făcum şi noi, fiindcă jăluitorii nu au cătuş de puţină dovadă la acasta şi atăt judecăţile ce se vede că s-au urmat pănă acum, cum şi acastă anafora a judecăţi[i] departamentului, văzăndu-să făcută cu deplină cercetare şi cu dreptate urmată, şi noi asemenea găsim cu cale ca sf. mănăstire Colţea, după dovezile şi hotărările ce are la mănă, să-ş stăpănească acele prăvălii cu bună pace de către numiţii jăluitori. Şi ei, de au vreo bănueală asupra celor, căţi au adeverit afieromile că sănt adevărate, au voe de la dreptate să le scoaţă carte de blestem asupră-le.
	Iar hotărărea cea desăvărşită rămănea a să face de către înălţimea ta.
							1793, Iunie 27.
			Vel ban.
			Vel dvornic.
			Vel vornic.
				Trecută în condică. 
				Gheorghe  .  .  .  ?
Io, Alecsandru Costandin Muruz Vvod şi Domn Ţării Romăneşti.
	Neodihnindu-se Ioniţă Stanomirescu treti vist., cu vară-sa Boba şi cu mătuşi-sa, Mariea, au eşit la divan înaintea domnii mele, faţă cu şătrar Ştefan, vechilul părintelui Zihno, epitropul Colţii, şi căr pentru zestri, după ce nu avură nici înaintea domnii mele vreun fel de dovadă, precum trebue să arate la judecată; apoi văzum şi în anaforaoa răptlui mitropolit Cozma, că însuşi acea Ilinca, mătuşa lor, au arătat că nu le-au avut zestre, ci rămase de la bărbatu-său Costandin, pă loc[u] mănăstirii. Şi iar ea, dinpreună cu acest de al treilea bărbatu ei, în urmă le-au supus în datorie, pentru care s-au dat să s[e] vănză la mezat, cănd atunci [263] neştiindu-să că sănt danie afierosite, după moartea lor, la mănăstire, să făcuse acea hotărăre ca prisosul de la 800 tl. pănă la 1200, suma mezatului, să-l ea rudele ei; pentru care acest prisos, nu mai am fi făcut domniea mea altă theorie, cănd nu s-ar fi dovedit în urmă daniea, care o adivirează părintele Zehno arhiereul, în vreme cănd era adieaforos dinpreună şi cu Cosdn Peţea, şi care dovedeşte şi pe cea dintăiu danie. Der de vreme ce mănăstirea, unde ar fi putut lua acest acaret în urma morţii lor făr de niciun ban, au fost silită de au dat acei tl. 800, ca cănd le-ar fi răscumpărat, nu rămăne a fi nici un prisos de bani, ci am hotărăt să stăpănească mănăstirea cu pace.
						1793, Avgt. 19.
				[L.P.]
					Vel logft.
			DB, nr. 167, p. 259-260-261-262-263.
Bucureşti, 19 Fevruarie 1797.

			[263] Prea Inălţate Doamne,
	Panait bărbierul de aici, au jăluit mării tale pentru dumnealui biv vel vist. Barbu Văcărescu, zicănd că dumnealui vistier luănd cu schimbu de la mănăstirea Colţii locul  caselor dumisale, ce sănt lăngă numita mănăstire, şi vrănd el ca să-ş deosebească locul prăvălii lui, ce o are de zestre, care loc este tot al mănăstirii Colţii, pentru care plăteşte chirie şi este alăturea cu locul casilor dumnealui vistier Văcărescu, nu l-au îngăduit dumnealui vistier. Deosebit zice că s-ar fi pus dumnealui vistier de i-au tăeat şi primblarea ce o făcuse el de opt ani şi cere dreptate a nu-i lua dumnealui lui [264] vistier din coprinderea locului, pe căt au fost al casii şi al prăvălii sale.
	Intru a căruea jalbă ni să porunceşte de înălţimea ta, ca să cercetăm şi ori să îndreptăm sau să arătăm mării tale cu anafora. Luminatei porunci fiind următori, pentru mai buna pliforie a pricinii, am mersu înşine noi în faţa acestui loc, unde are jăluitoru prigonire cu dumnealui vist. şi fiind faţă atăt amăndouă părţile ce să prigonescu, cum şi sfinţiea sa părintele Vlădica Zihnon, chir Daniil, epitropu mănăstirii Colţii, am întrat în cercetare şi întrebănd pă dumnealui vistier ce are a zice împotrivă la jalba lui Panait bărbieru, răspunse că locul casilor dumisale, ce l-au luat cu schimbu de la mănăstirea Colţii, este arătat în zapisul ce e-au dat mănăstirea de căţi stănjeni este, atăt în lat căt şi în lung, şi că dumnealui nu cere să stăpănească mai mult decăt numai căţi stănjeni să coprind în zapisul mănăstirii, care zapis îl şi arătă de-l văzum scris cu lt. [17]91, Iunie 16, iscălit de sfinţia [sa] părintele Vlădica Zihnon, epitropul Colţii, şi adeverit atăt de răposatul părintele mitropolit Cozma, cum şi de dumnealor veliţii boeri, prin care arată că locul caselor dumnealui vistier, ce cu schimbul l-au dat mănăstirea în stăpănirea dumisale, este în faţa caselor, la Uliţa cea mare, stănjeni 16 p[o]l i la mijlocul locului, pein fundul grădini[i] lui Stoean dogaru, pănă în zidul mănăstirii stănjeni 20 i în fundu stănjeni opt şi o palmă şi o şchioapă, iar în lungu, din fund şi pănă în uliţa cea mare, este za [=de] stăj. 40 şi o palmă.
	După care văzănd noi că senetul de stăpănirea locului dumnealui vistierului este arătător cu sumă de stănjeni anume, l-am tras întăi pe faţa Uliţii cei mari, însă cu stănjenu mării sale răposatului Costandin Vodă Brăncoveanu, fiindcă cu acest stănjen ne adeverim că s-au tras şi atunci, cănd s-au dat de mănăstire în stăpănirea d-lui vistierului.
	Şi mergănd cu sfoara pănă unde s-au înplinit stănjeni 16 pl.după zapisul ce-l are d-lui vistier de la mănăstire, văzum că cu o palmă şi mai bine sănt pune ulucile  numitului bărbier înlăuntru locului dumnealui vistier, şi aşa îi zisem ca să şi le mute şi să şi le puie lipite alăturea cu peretele casii sale, să lase suma stănjenilor dumnealui vistierului, limpede pănă în ulucile lui.
	După aceasta am cercetat ca să vedem şi locul unde zise jăluitorul că ar fi avut Stoean dogaru plimbare şi, după arătarea [265] ce ne făcu jăluitoru, de locul unde zise că ar fi fost acea plimbare tăgăduind d-lui vistier că nici decum plimbare acolo nu au fost, i-am cerut jăluitorului dovezi pe arătarea ce face şi cătuş de puţină dovadă nu avu, încă şi locul unde au fost plimbarea ce o făcuse jăluitoru, care au stricat-o d-lui, văzum că cu drept cuvănt au stricat-o, fiindcă să întinsese de o făcuse înainte, afară din coprinsul locului casii sale cei vechi.
	Deci, fiindcă nici în foaea de zestre a jăluitorului, nici în zapisul ce-l are jăluitoru de la epitropul Colţii, de închirierea locului prăvălii sale, nu se arată de căţi stănjeni este locul casii şi al prăvălii lui, nici în lat nici în lung, şi fiindcă locul d-lui vistierului este arătat în senetul ce-l are la mănăstire cu sumă de stănjeni anume, atăt în lat căt şi în lung, găsim cu cale ca dumnealui vistier să-şi îngrădească locul dumisale chear după suma stănjenilor din zapisul ce are de la mănăsire, iar jăluitoru are să-şi ţie locul prăvălii sale, atăt în lat căt şi în lung, căt este afară din suma stănjenilor dumnealui vistierului.
	Iar hotărărea cea desăvărşită rămăne a se face de către înălţimea ta.
							1797, Fevr. 19.
		M[anolache] Creţulescu vel vornic.
		Damari vel vornic.
					DB, nr. 168, p. 263-264-265.

[Bucureşti], 12 Aprilie 1798.

			[265] Prea Inălţate Doamne,
	Ana văduva, de aici, prin jalbă către măriea sa Alecsandru Vodă Ipsilant au arătat că răposănd soţul ei, au rămas văduvă cu [266] casă grea, rămăindu-i şi copii, şi fiindcă au rămas datorii pe urma bărbatu-său neplătite, s-au rugat mării sale ca să fie poruncă, ca o prăvălioară ce este făcută pe locu[l] mănăstirii Stavropolios, cu cheltuiala soţului ei, să să vănză cu mezat, ca - cu preţul ce va eşi - să plătească acea datorie şi prisosul ce va mai rămănea, să-ş chivernisească copii[i], că altă putere de a plăti nu are.
	Cu care jalbă au fost orănduită la departamentu de şapte, ca să cerceteze după orăndueala pravilniceştii condici. Deci, după cercetarea ce au făcut pentru acastă prăvălie, au dovedit-o judecata că îi este rămasă de la bărbatu-său cel după urmă, anume Gheorghie cupeţul, cu care are şi copii.
	Au cercetat şi pentru datoriea, ce zice că are a plăti, şi este datorie cu adevărat, atăt pe la streini, unde sănt puse zapisele prăvălii amanet, chiar datorie a bărbatu-său Gheorghie, cel din urmă, căt şi la vitregii ei fecori, a le înplini zestrea mumii lor şi ecsoprica mătuşilor lor, ce au rămas în casa tatălui lor, bărbatu jăluitoarii, care au fost trecută prin judecata acelui departament şi hotărătă încă de la lt. 96, Apr. 7.
	Ci, pentru a să plăti datoriea cea prin înprumutare şi a să pune în lucrare şi hotărărea judecăţii de atunci, cu a să plăti drept[ul] vitregilor fecori, văzăndu-să că alt mijloc nu are de căt a-şi vinde prăvăliea, au găsit judecata cu cale spre a mai folosi cevaş la preţ, să aibă voe a o vinde cu mezat, căci şi pravilniceasca condecă nu embo diseşte mezatu de către cei ce vor a vinde pentru pricini de datorii, şi din preţul vănzării să s[e] deosibească mai întăi, ceea ce au a lua vitregii ei fecori, după protimisisul ce-l are zestrea decăt alte datorii, şi apoi să plătească ceilaltă datorie a bărbatu-său.
	Şi au arătat judecata, mării sale, cu anafora, carea întărindu-se cu luminată pecete, s-au dat poruncă la stărostie a o vinde cu mezat. După care luminată poruncă, urmăndu-să, s-au şi orănduit telal de au strigat-o la mezat acastă prăvălie din Şălari pe loc[ul] mănăsirii Stavropoleos, cu chirie pe an căte tl. 40, care strigăndu-se acastă prăvălie întru auzul obştii, după obiceiu, mai bine de zece luni, cu preţul cel din urmă au rămas asupra dumnealui vel hatman Costache, cu tl. 710, peste care preţ ne mai arătăndu-se alt cinevaş ca să mai înalţe, s-au şi haraciladisit mezatu drept [267] acast[ă] sumă tl. 710, care bani s-au şi priimit pe deplin la stărostie.
	Ci fiind lucru cumpărat de la mezat, să i să dea şi luminată întărire pentru buna stăpănire.
							1798, Apr. 12
	Al mării tale prea plecat[ă] slugă,
		. . . ? [...]
Io, Costandin Gheorghie Hangeri Vvod şi Domn Ţării Romăneşti.
	Intărim şi domniea mea mezatul acsta, ca să stăpănească prăvăliea dumnealui vel hatmanu Costache, ca un cumpărător de la mezatu, făcut din poruncă domnească.
							1798, Aprilie 12.
				[L.P.]
					Vel logt.
				DB, nr. 169, p. 265-266-267.

Bucureşti, [ ? Octomvrie 1798 ].

 			[267] Prea Inălţate Doamne,
	Jăluesc mării tale pentru un Panait bărbieru de aici, carele îşi are casa şi prăvălioara făcute pe locul sfintei mănăstirii Colţii, alăturea cu locul caselor mele, ce îl am luat iarăşi de la sfănta mănăstire, cu schimb prin zapis coprinzătoru de suma stănjenilor, atăt în lat în faţa podului i la mijloc şi în fund, căt şi în lungul locului. Şi fiindcă numitul îmi fusese coprinsu cătva din loc, atăt cu îngrădişul locului casii lui, căt şi cu o primblare ce făcuse, în tercutul an, în zilele mării sale Alecsandru Vodă Ipsilantu, zicăndu-i să-şi ridice ulucile şi nevrănd, iarăş el au jăluit mării sale.
	[268] După a căruea jalbă, am fost arănduiţi spre cercetare la dumnealor veliţii vornici şi însuşi d-lor viind în faţa locului şi cercetănd pricina, măsurănd şi locul, faţă fiind şi sfinţiea sa părintele Vlădica Zihnon, chir Daniil, epitrop sfintei mănăstiri Colţii, şi dovedindu atăt ulucile căt şi acea primblare puse pe locul mieu, prin anaforaoa d-lor găsesc cu cale ca să-ş rădice ulucile după locul mieu să şi le aşeze pe locul lui, ce-l are luat cu chirie de la sfănta mănăstire. Şi văz, luminate Doamne, că de atunci şi păn acum au trecut un an şi şapte luni şi, de nu au fost odihnit pe alegerea ce s-au făcut de dumnealor veliţii vornici, trebuea să facă vreo apelaţie.
	Ci, pentru ca să-mi am şi eu liniştita stăpănire a locului de acum înainte, făr de pricină şi gălceavă de către mai sus numitul, mă rog să se întărească anaforaoa dum. veliţilor vornici cu luminată pecetea mării tale.
	Şi ce va fi mila mării tale.
	Prea plecată sluga mări tale.
		barbul Văcărescu biv vel vistier.
	Dum[nea]v[oastră] veliţilor vornici, luînd seama jălbii aceştiea, să vedeţi şi anaforaoa ce este făcută de mai nainte şi să ne arătaţi în scris.
	Nr. 78.						1798, Octv. 12.
Vel medelnicer.
				DB, nr. 170, p. 267-268.

[Bucureşti], 15 Fevruarie 1799.

		[268] [...]
	Fiindcă dumnealui chir Stamate lipţcanul îşi are casele unde şade pă locul mănăstirii Sfăntului Panteleimon, care urmează pă podul dinnaintea porţii hanului Şărban Vodă, în mahalaua Sfăntului [269] Nicolae din Şălari, închiriat căte tl. zece pe anu şi vrănd de a-l răscumpăra de la mănăstire, au făcut rugăciune, ca să dea schimb trei pogoane de vie lucrătoare cu pămăntul lor şi să rămîe acest loc supt stăpînirea sa. De la care schimb, am socotit şi noi că să va folosi mai mult spitalurile aceştii mănăstiri într-un an, de căt de la aceşti taleri zece chiriea locului.
	Dar fiindcă acum n-au putut ca să găsească aceste pogoane de vie, au pus în păstrare la mănăstire tl. 300, adecă trei sute, ca să stea pănă va găsi şi atunci ori noi de vom găsi ori dumnealui, aceste trei pogoane de vie lucrătoare cu pămăntul lor de vor fi cu preţ mai mare, să aibă d-lui  a înplini banii după suma preţului.
	Pentru care i s-au dat această carte, cu care să aibă a stăpîni acest loc de acum înainte cu bună pace de către mănăstire, ale căruea trăsuri îi sănt cum să vede, însă: stînjeni 6, palme 4 faţa podului, din ulucile lui Sterie işlicaru pănă în colţul prăvălii lui Ştefan polcovnic, fecoru Mantii croitoru; i stj. 6, palme 3 la mijlocu curţii, iarăşi din ulucile lui Sterie işlicaru pănă în ulucile lui Ştefan polcovnic, i stj. 5, palme 6 fundul curţii, despre dumnealui clucer Bărcănescu, iarăşi pănă în ulucile lui Sterie ilişcaru şi pănă în ulucile lui Ştefan polvinic şi stj. 11 lungu locului despre Ştefan polcovnic din faţa podului, pănă în ulucile curţii clucerului Bărcănescu, şi stj. 12 iarăşi lungu despre Sterie, din pod pănă iarăşi în ulucile clucerului Bărcănescu. Şi mănăstirea să stăpănească aceste trei pogoane de vie lucrătoare cu pămăntul lor fără supărare. Şi acest schimb, cănd s-au făcut, au fost cu ştirea prea sfinţiei sale părintelui mitropolitului, căt şi a dumnealui biv vel banu Dimitrache Ghica, ctitoru sfintei mănăstiri, după cum au adeverit. Acasta scriem.
							1799, Fevr. 15.
		Ioan Florescu biv vel vornic şi epitrop, adeverez.
		Dim[itrie] banu, mărt.
	S-au trecut în condica mitropoliei,
				Ilarion ierodiacon[ul] mitr[opoliei].
					DB, nr. 171, p. 268-269.



[Bucureşti], 16 Fevruarie 1799.

	[270]
	[271] Adică eu, cel mai iscălit, încredinţez cu acest zapis al mieu la sfănta mănăstire ce să numeşte Colţea, precum să s[e] ştie că cumpărănd eu de la mezat, prin ştirea sfintei mănăstiri, o casă a răp[osa]tului şătrar Hristache Saul, care casă este pe loc[ul] sf. mănăstiri, cu chirie pe an tl. 6 pentru loc, după cum să coprinde şi în [a]naforaoa stărostii, ce este întărită de d-lor veliţii boeri caimacani, ce ni s-au dat la mănă spre stăpănire; acum dar, viind eu de a mea bună voie, vrănd să mai fac adăogire chiriea locului spre folosul sf. mănăstiri, am mai înălţat cu tl. 4, care să fac tl. 10 să dau pe an.
	Care loc al casii, măsurăndu-se acum de Ioniţă, enginerul domnesc, cu stănjenul lui Şărban Vodă, s-au găsit a fi lungul în fund, adică din zidul graj[du]lui cocoanii Mărgăritii, soru-mea, păn în ulucile dumnealui vel logt Scarlat Cămpineanul, stj. 20, palme una. Şi din ulucile numitii cocoane păn iarăş în ulucile, adică din pod, despre faţa podului, st. 22, palme 7. Şi din ulucile, adică din pod, despre dumnealui vel logt, st. 15, păn în fund. Şi din uluci iarăşi, despre numita soru-mea, din pod păn în fund, st. 14 şi palme şapte.
	I-am dat acest zapis al mieu sf. mănăstiri, ca să fiu nesupărat întru nimic mai mult peste numita chirie şi a fi volnic ca şi oricănd voi vrea să prefac atăt casele, căt şi alt ce-mi va fi voea, să fac de iznoavă pe acest loc eu căt şi neamul mieu, însă - ferească Dumnezeu - şi întămpăndu-se a le vinde, să fiu bun volnic, numai să fie şi prin ştirea epitropilor, iar altă supărare cumpărătorului să nu i să facă, ci tot acastă chirie, ce scrie mai sus, să aibă mănăstirea a lua.
	Şi spre încredinţare am iscălit.
							1799, Fevr. 16.
				[L.P.]
Iane Triiandafil, adeverez, şi neştiind carte mi-am pus pecetea mea, ca să să crează.
				DB, nr. 172, p. 270-271.

[Tîrgovişte ?] 10 Fevruarie 1802.

	[273] Adecă eu, Safta, soţiea răposatului starostii Mărgărit, dat-am acest credincos zapis al mieu la măna dumneaei cocoanii Săfticăi Dudeascăi, să să ştie că în Bucureşti, dinnapoea mănăstirii Colţea, lăngă hanul cel nou al dumneaei, avănd eu un loc, ce mi-au rămas de la numitul răposatu soţul mieu, pămănt de moşie stătătoare, pe care loc sănt şi case vechi, stricate de mulţi ani, cu pivniţă boltită de zid; şi acum, avănd trebuinţă de bani, atăt pentru hrana vieţii i pentru plata datoriilor, căt să am cu ce căuta şi de sufletile răposaţilor, m-am învoit cu dumneaei mai sus numita cocoana Săftica Dudeasca, şi prin bună tocmeală i-am văndut locul acesta [274] în tl. 3000, adec[ă] trei mii, bani gata, osebit din alte ajutorinţe şi faceri de bine ce am cunoscut de la dumneaei. Şi mai sus arătaţii bani i-am primit pă deplin.
	Care acest loc s-au şi măsurat cu stănjinul, după cum să arată mai jos, însă: capul locului, în vecinătatea cu hanul dumneaei, la partea unde iaste grajdul hanului, stj. 10 şi 6 palme, coastele locului, deoparte în vecinătatea cu Răducanul saraful Maxim, stj. 16 şi 2 palme, căpătăiul celălalt al locului în partea unde sănt casele cele stricate stj.18 şi 6 palme, care şi aici să vecineşte tot cu locul Răducanului saraful Maxim; iar cea de a patra măsurătoare, coastele locului, la uliţă, stj. 27, adică din zidul hanului, unde iaste grajdul, în jos pe marginea uliţii, şi pănă unde ajunge de să face căpătăiul locului în vecinătatea cu Răducanu saraful Maxim, după cum să arată şi mai sus la a treea măsurătoare.
	Deci să aibă a stăpăni acest loc cu bună pace, de către mine şi de către tot neamul mieu, să-i fie moşie ohabnică şi stă[tă]toare în veci dumneaei şi coconilor dumneaei, că de a mea bună voe, nesilită de nimeni, i-am văndut locul înpreună şi cu zidurile vechi, ce să văd asupra locului, fiind această vănzare şi cu voea fii-mei Ilincăi Fusoaica, aşijderea şi cu voea nepoată-mieu Ianache clucerul, şoţul nepoate-mii, cluceresii Bălaşii, carii să vor iscăli.
	Şi pentru credinţa m-am iscălit mai jos, unde şi alte obraze vrednice dă credinţă s-au iscălit mărturii.
							1082, Frvr. 10.
			[L.P.]
		Safta, ce au fost soţie lui staroste Mărgărit, vănzătoare.
			[L.P.]
		Ilinca Fusoaica, fiica numitei vănzătoare.
		[...]
		Bălaşa slujereasa, soţiea dumnealui numitului cu              		ştirea-ne, adeverez.
		[...]
		Costandin Coran.
		Ianache Lav[da ?], mart.
	[V-so: ] Jud. Dămb[oviţa].
	[275] pohtindu-ne şi pă noi jupăneasa Safta, ce au fost soţie starosti[i] Mărgărit, ca să adeverim zapisul acesta, am întrebat-o atăt pă dumneaei căt şi pă Ilinca Fusoaica, fii-sa, de au văndut acest loc cu bună voinţa dumnilor, nesilite de nimeni, şi răspunseră că de bună voea dumnol au văndut locul acesta dumnei cocoanii Saftii Dudeascăi. Şi pentru ca să fie temeinică vănzarea aceasta şi zapisul, am adeverit şi înşine acasta.
							1082, Ferv. 16.
		Costandin stolnicu.
		.  .  .  .  .  .  ?, pitar.
					DB, nr. 174, p. 273-274-275.

[Tîrgovişte ?], 17 Fevruarie 1802.

	[275] Tl. 1000. Adică una mie, din tl. trei mii ce am să iau de la dumneaei cocoana Săftica Dudeasca, am primit acum aceşti bani de la dumnlui vel. vist. Rad[u] Golescu, prin dumnlor isprav[ni]ci ot sud. Dămb[oviţa], pentru locul cu casele ce mi-au rămas şi mie de la răposatul soţul mieu, starostea Mărgărit, care l-am văndut dumneaei mai sus numiti cocoanii. Şi de primirea acestor tl. una mie, am dat acastă adeverinţă, ca şi dumnilor boerii ispravnici, după porunca dumnealui vel vist., să să scază cu aceşti bani la socotelile ce au a încheea cu vict[ie]riea.
	Iar pentru tl. 2000, ce mai rămăn a mai lua, să vor răspunde de dumne[ae]i cocoana Săftica Dudeasca, unde cu deosebită scrisoare îi orănduesc a să da. Şi neavănd pecete, mi-am pus degetu ca să se crează.
							1802, Fevr. 17.
		Eu, Safta, ce am fost soţie lui starostii Mărgărit, am priimit aceşti bani.
					DB, nr. 175, p. 275.

[Bucureşti], Aprilie 1802.

	[276] Avănd sfînta şi dumnezeeasca mănăstire Sravropoleos un loc în Şălari, pe care avea sfînta mănăstirea Colţea [unde să prăznueşte hramul Sfinţilor Treti Ierarhi] o prăvălie clădită din vechime, pentru care plătea la sfănta mănăstire chiriea pămîntului pă an căte tl. 40; şi acum vrînd sfinţiea sa părintele Vlădica Zehno, epitropul numitei mănăstiri, de a răscumpăra acest loc ce s-au zis, însă cu schimb asemenea lucru stătător, am întrat în vorbă cu sfinţiea sa, şi după cererea sfinţii sale, văzînd că nu este spre paguba mănăstirii, ci încă dă mai mult folos, ne-am învoit şi ne-am aşezatu dînd acel loc sfintei mănăstiri Colţea ohabnic în veci şi sfinţiea sa mi-au dat din partea mănăstirii o prăvălie cu locul dă supt dînsa ohabnic, pe care au avut-o şi mănăstirea luată schimb de la dumnlui medelnicer Ştefan Belu, ce este pe uliţa ce merge de la hanul lui Şărban Vodă spre poarta din sus a Curţii cei Vechi. Care prăvălie să vecineşte pă deoparte cu o prăvălie a Mitului croitoru, ce este făcută tot pe locul mănăstirii Colţii, şî pă dă altă parte cu un loc al dumlui clucer[u]lui Ioan Hagi-Mosc[o].
	Drept aceea am dat şi eu sfintii mănăstiri Colţea acest zapis, spre a-i fi locul ohabnic şî stătător în veci, căriea loc lungimea îi este de sj . . . şi lăţimea de sj . . ., care pă deoparte să vecineşte cu d-lui biv vel pah. Dumitrache Varlaam, şî pe de alta cu . . . 
	Şi am dat sf. mănăstiri şi orice scrisori s-au aflat pentru acest loc. Şi pentru credinţă am iscălit.
							1802, Aprilie.
	[...]
				DB, nr. 176, p. 276.

[Bucureşti], 22 Aprilie 1803.

	[278] Adecă eu, care mai jos mă voiu iscăli, dat-am adevărat şi credincios zapisul mieu la cinstită măna prea sfinţii sale părintelui Vlădicăi Zihnon, epitropul sfintei mănăstiri Colţea, precum să se ştie că mi-au dat o prăvălie simicirie [!], ce o are sfănta mănăstire în Scaunile vechi, cu chirie pă an tl. 130, adică una sută treizeci tocmai, şi cu acastă simsonie [!] să am voe a o ţinea ani 5 şi pă Necula, care easte acum în prăvălie, să nu am a-l scoate fără de căt, căt vor da alţii să aibă a sa şi el.
	Iar la înplinirea acestui soroc, să am a o face teslim ear la sfănta mănăstire, fără de niciun cuvăntu de pricinire sau protimisis, fără numai nişte tipsii, ce sănt ale meale, căpistere, site i anbar, ce să vor găsi atuncea în păr, să aibă a să preţui în frica lui Dumnezeu, după cum vor zice nişte oameni şi să aibă a mi le plăti sfănta mănăstire căci, cănd am luat prăvăliea, am priimit-o de la sfănta mănăstire cu mare merhemet.
	Şi pentru mai adevărata credinţă, mi-am pus numele şi degetul mai jos în loc de pecete, ca să se crează.
							1803, April 22.
		Eu, Dima simigiul, adeverez.
	Şi am scris cu zisa moş Dimii şi sănt martur,
		Marin dasc[al].
	[279] [V-so: ] 1803, Aprilie 22. Zapisul lui Dima simigiul pentru prăvălia de simigerie.
				DB, nr. 178, p. 278-279.

[Bucureşti], 28 August 1804.

	[279] Adică eu, care mai jos mă voi iscăli, încredinţez cu acest zapis al mieu la măna dumnealui ceauş[u]lui Dumitrache Mih[u]l[e]ţ, să s[e] ştie căci în mahalaua Colţi[i] avănd dumnealui dă l[a] părinţi rămas un loc de case şi cu groapa pivniţi[i] zidită încă din vechime; lăngă care loc mă aflu eu vecin cu casa, care case le am şi eu cumpărate de la med[elni]cr Mih[a]lache.
	Ci fiindcă pă loc[ul] şi pivniţa dumisale ş-au făcut case, lăngă care case mi să află unblătoarea caselor mele, care dumnealui nu o putea suferi, din care pricină urma să unblăm prin judecăţi, dar ca să lipsească gălceava şi judecata dintre noi, ne-am învoit între noi, ca eu să-m[i] ridic unblătoarea şi să o fac dăspre drum; dar şi dumnealui să-mi dea din loc[ul] dumisale, ca să-mi poci face palimar la unblătoare, adică să-mi dea loc pănă în picătura streşini casilor mele, căt îmi ţine casile, să meargă hotaru tot pă picătura streşini, cum şi spre drum, puindu-să hotar din picătura streşini[i] să meargă liniea drept la drum, făr dă a nu să coti ulucile, iar spre casele dumisale să nu am a mă mai întinde din picătura streşini[i], că să meargă ulucile tot pă liniea cea veche însă mai intrate spre locul mieu cu ..., iar picătura streşini[i] să aibu a mi-o trage în curte la mine.
	Cum şi pentru fereastră iarăşi ne-am învoit, ca şi eu să-mi amu fereastra a căuta în curte la dumnealui, dar să aibu a-l îngădui [280] să-ş aibă şi dumnealui o fereastră a căuta în curte la mine. Şi orice havalea va fi în dreptu acei ferestre a caselor dumisale, să aibu a o ridica, şi să nu fie volnic a înălţa în dreptu acei ferestre vreo havalea, cum şi dumnealui să nu fie volnic a înălţa în dreptu ferestii caselor mele. Iar înălţănd eu vreo havalea şi dumnealui să aibă a înălţa havalea. Deci, spre mai bună încredinţare şi spre a se păzi acestea ce coprind în zapis, am dat zapise unul la mîna altuea iscălite cu măna noastră şi pusă şi pecetea.
				[L.P.]
							1804, Avgt. 28.
		Anghel Nicolau, adeverez.
		.  .  .  .  ? polc[o]vn[ic], mart.
		[...]
	[V-so: ] Zapis de învoeală al lui chir Anghel Nicolau, cojocar, cu au făcut mai nainte cu dumnealui ceauşu Mihalache [dă la care am cumpărat casele ], pentru pricina ferestrelor, şi dă la unu şi dă la altu de slobozenia ce-şi dau între dumnealor.
							804, August 28.
					DB, nr, 179, p. 279-280.

[Bucureşti], 22 Septemvrie 1804.

		[280] Prea Inălţate Doamne,
	După jalba ce au dat mării tale dumnlui vor[ni]c Bărbuceanul Văcărescu, arătînd că lîngă casele dumnlui de aici din Bucureşti, ce sînt lîngă mănăstirea Colţii, este şi o casă ce este afară, lăngă [281] zidul mănăstirii Colţii, pă locul mănăstirii, unde şăd nişte ţigani acolea întrînsa. Şi zice dumn[ea]lui vor[ni]c că nu poate suferi de a şădea ţigani acolea, şi mai vîrtos că, fiind acea casă supt acoperămîntu caselor dumnealui, să teme de vreo primejdie de foc şi care dumnealui vor[ni]c[ul], ca să ardice pă ţigani de acolea şi ori să ia în chirie acest loc al mănăstirii sau să facă schimb.
	Care jalbă mi s-au dat de către măriea ta, ca să cercetez şi să Îndreptez. Eu, după porunca mării tale, am mers însumi acolo, la faţa locului, şi am văzut, Şi adevărat, acea casă aşa este lipită dă zidul mănăstirii, dar nu vine supt acoperămîntu casii dumnealui, ci înpotrivă.
	Dar asemenea havalea iarăşi are şi dumnlui făcută: un şopron al dumnealui, care este lipit dă zidul mănăstirii, unde acolea alăturea pune şi fîn şi lemne de foc. Ci, cănd va fi porunca, ca să s[e] ardice acea căşcoară, ce zice dmnlui, trebuie să s[e] ardice şi şopronul dumnlui. Măcar că dumnealui zice că şăpronu n-are sobă, dar şi dăunăzi, cănd s-au aprins iarăşi din pricina fînului ce au avut acolea în carte la dumnealui, s-au întămplat focu, cu toate că dumnlui au zis că are gînd ca să ardice şăpronu acela dă acolea.
	Ci pentru aceea, cănd îş va ardica mănăstirea casa aceea, să-ş rîdice şi dumnlui havalele acelea şi nici făn nici lemne să nu să mai puie pă acolea păn prejur, pă lăngă zidul mănăstirii, căci tot asemenea havalea este şi tot într-un rînd şi tot lipită de zidul mănăstirii, atăt căşcoara aceea, căt şi şopronul dumnlui. Că mănăstirea să-şi şi ardice casa aceea, dar cănd şi acele havalele ale dumnlui nu să vor ardica, nu este nici un folos, că tot acea primejdie poate să s[e] întîmple, fiindcă nu are nicio deosebire, ci tot un fel de havalea este.
	Iar pentru locul, ce cere dumnlui ca ori să-l ia în chirie sau cu schimb, aceasta nu să poate, fiindcă mănăstirea are trebuinţă de acest loc, căci are ca să-şi facă acolea boltă dă zid, unde atunci nu este nici o ipopsiie de primejdie şi are şi folos.
	Ci eu, de cercetarea ce am făcut, atăt mării tale, iar hotărîrea cea desăvîrşit[ă] rămîne iarăşi la măriea ta.
							[1]804 Septv. 22.
		D]u]m[itraşco] banu [Racoviţă].
[282] Io, Costandin Alexandru Ipsilant Vvod şi Domn Ţării Romăneşti.
	S-au văzut domniea mea arătarea ce ne face dumnealui biv vel ban Dumitraşco Racoviţă, ctitorul măn[ăs]tirii Colţi[i], înpotriva cererii ce face dumnealui vel vornic Barbu Văcărescu, căt şi dumnlui vernicu înpotriva cererii ce face dumnealui banu.
	Ci, căt pentru cererea ce face dumnlui vornicu, a să rădica casa medel[ni]c[ru]lui belu, la acasta răspundem domniea mea, că cererea dumnlui este făr dă cuvănt, căci casa Belului n-are asemănare cu căşcoara mănăstirii şi cu şopronu dumnlui, fiindcă alta este o casă şi zidire mare pe temelie veche, făcută de sumă de ani, cum este a Belului, şi alta este o căşcoară mică, ca aceea a mănăstirii, în care şăd ţigani. Nici este treaba dumnlui vornicului a face davagilăc pentru casa Belului, care este dincolo, adică de ceilaltă parte a mănăstirii.
	Ci, precum dumnlui vornicu cu drept cuvănt face cerere a să rădica havaleaoa ce are de la acea căşcoară a mănăstirii, în ca re şăd ţigani, aşa şi dumnealui banu Racoviţă, cu drept cuvănt face cerere a să rădica havaleaoa ce are mănăstirea de la acel şopron al dumisale vornicului, care ste lipit cu zidul mănăstirii.
	Drept aceea dar, poruncim ca şi mănăstirea să-ş rădice acea căşcoară, spre a lipsi havaleaoa caselor dumnlui vornicului, şi dumnlui vornicu să-ş rădice acel şopron spre a lipsi havaleaoa mănăstirii şi mănăstirea în locul acei căşcoare, cănd va vrea, îş va face boltă.
							1804, Oct. 11.
				[L.P.]
						Vel logft.
				Trecută în condică.
					DB, nr. 180, nr. 280-281-282.

[Bucureşti], 4 Mai 1805.  

	[282]
	[283] Adecă noi, cei mai josu iscăliţ[i], încredinţăm cu acestu credincos zapisu al nostru, la măna d-lui chir Antonie şi a soţiei dumnealui i a copiilor dumnealui căţi D-zeu le va dărui, precumu să se ştie că avănd noi un locu cu doă prăvălii, însă prăvăliile cu hodăile lor i o pivniţă cu stobor de lemnu, care prăvălii însă săntu pe podul Mogoşoaii, mah[alaua] popi Cozmi, ce este loc megieşescu, făr de chirie, care să hotărăşte despre răsărit cu podul domnescu, iar despre meazăzi iar cu uliţa domnească, iar despre meazănoapte cu un cumnat al mieu anume, Ene argintar, fundul locului cu numitul vănzător, i le-am văndutu dumnealui mai sus numitului în gani gata tl. 1450 tocma, care bani i-amu primit toţi  deplin în măna noastră.
	Şi am văndut-o de a noastră bună voe, nesiliţi de nimenea, cu ştirea vecinilor mah[alagii] i a preoţilor de magala şi dumnealui să aibă a o stăpăni cu bună pace ce către noi şi de cătră tot neamul nostru, atăt dumnealui căt şi soţia dumnealui i copiii dumnealui căţi Dumnezeu le va dărui.
	Şi cănd s-au făcut zapisul, au fostu şi vecinii din prejur care se vor iscăli. Şi pentru mai adevărată credinţă, ne-am pus degetişe în loc de pecete, ca să se crează.
							1805, Mai 4.
		Eu, Gheţea abagiul, cu soţiea mea, Sora, i cu copilu 			nostru, Vasile, am văndut.
		[...]
		Eu, popa Anghel.
		Popa Năstase.
	Şi am scris eu, popa Răducanu.
	[V-so: ] Pentru acestă cumpărătoare a prăvăliilor, ce să arată în acest zapis, fiindcă mai înainte întrese dumnlui coconu Grigoraşcu Bălean[u] vel logt în tocmeală ca să le cumpere, şi eu, peste t6ărgu dumnlui, m-am sculat şi le-am cumpărat şi a doua zi după cumpărătoarea mea, aflăndu-mă dumnlui şi chemăndu-mă, m-am învoit cu dumnlui de am priimit bani[i] cumpărători[i], mulţămindu-mă şi cu tl. 65 căştig, pe cari bani, atăt ai cumpărători căt şi căştigu, i-am priimit în măinile mele şi m-am mulţămit de a mea bună voie, m-am tras, lăsăndu-le pe seama d-lui a le stăpăni d-lui cu acest zapis.
	[284] Şi pentru mai adevărată credinţă, me-am iscălit numele, puindu-mi şi degetul în loc de pecete.
							1085, Mai 6
		Eu, Anton Nicolau Zguro Zagorisios, adeverez.
		.  .  .  .  .  .  ? [...]
		De la [al] 2[lea] departament.
	Aducănd acest zapis la judecată înaintea noastră . . . , vechil din partea d-lui vel logt Grigorie Băleanul, înpreună şi cu Antonie sin necolae Zguro Zagurisitotu, şi arătăndu-ne Antonie că acest loc cu dooă prăvălii cu odăile lor şi pivniţă în pămănt cu scănduri de lemn, care sănt în mahalaua popi Cozmi pe pod[ul] Mogoşoai[i], le-au cumpărat de la un Gheţea abagiul. Şi fiindcă mai sus numitu boer au fost mai naintea lui întrat în tărg cu acel Gheţea, nu l-au îngăduit a le stăpăni, ci chemăndu-l şi mai dăndu-i peste bani[i] cumpărătorei, tl. 65, s-au mulţumit de ş-au luat toţi banii dăplin, înpreună şi cu acel prisos. Şi din buna voinţa lui au dat zapisul Gheţii abagiul, ce este vănzarea pe numele lui, la măna d-lui vel logt Grigorie Băleanu, scriind şi el, în dosul zapisului, că ş-au primit bani[i].
	Deci, de vreme ce Antonie din bună voinţa lui au priimitu de au dat acest loc cu prăvăliile şi cu pivniţa d-lui vel logt Grigorie Băleanu, luîndu-ş bani[i] toţi dăplin, încă cu adaos tl. 65, bună este răscumpărătoarea şi nestrămuată.
	Drept aceea, după răndueală şi volniciea ce avem prin pitac Gospod, am adeveritu şi noi cu iscăliturile noastre, puind de s-au trecut zapisul în condica acestui departament.
	Aceasta scriem.
								1805, Mai 9.
		.  .  .  .  .  .  .  .  .  .  .  .  .  .  ?
		[...]
	Trecută în condică.
		.  .  .  .  .  .  .  .  .  .  .   .  .  .  ?
					DB, nr. 181, p.282-283-284.

[Bucureşti], 10 Mai 1805.

	[285] Avănd sfăntă şi dumnezeeasca mănăstirea Colţii, unde să prăznueşte hramul sfinţilor Trei Ierarhi, un loc în dosul zidului hanului Colţii, despre apus, care loc să vecineşte şi să înpreună cu locul caselor mele, şi avănd şi eu pe pod[ul] Mogoşoi doao prăvălii supt o învălitoare, pe locul lor ohabnic, care prăvălii le am de cumpărat de la un Antonie Nicolau Zguro Zagorisiotu, şi măcar că acele prăvălii sănt cu mai bună chirie şi venit, dar, dă a mea bună voie, m-am învoit şi m-am aşăzat cu sfănta mănăstire şi am făcut schimbu, dăndu acele prăv[ă]lii mănăstirii supt stăpănire şi dăndu-mi mănăstirea locul acesta supt stăpănire.
	Ci, fiindcă acest loc închiriatu mai dinnainte de epitropi[i] sfintei mănăstiri, la răposatul Zaroeane, tot cu acele dreptăţi ce au avut mănăstirea la acest loc, şi ar putea să aibă şi de acum înainte, mi s-au dat mie supt stăpănire, prin zapis adeverit şi de dumnlui biv vel ban Dumitraşco Racov[i]ţ[ă], ctitorul aceştii mănăstiri. Ci să aibă mănăstirea a stăpăni acele prăvălii întocmai după zapisele cele vechi, ce s-au dat epitropilor.
							1805, Mai 10.
				[L.P.]
		Grigorie Bă[ea]nu vel logft, adeverez.
[V-so: ] 2 zapisele pentru 2 prăvălii din Podu Mogoşă[a]i.
				DB, nr. 182, p. 285.

[Bucureşti], 19 Iulie 1806.

	[289] Avănd sfănt[a] mănăstire a Colţii din Buc[u]reşti un loc alăturea cu pivniţa ei, cea dinaintea porţii hanului său, ce să numea locul Boltaşului, s-au dat răposatul ceauş Panait, ce au fost epitrop aceştii mănăstiri, ca să sădească o prăvălie pă dănsul, cu aşăzămănt ca să dea pă an chirie tl. 25 şi să o stăpănească el şi copii[i] noştri.
	Dar acum vrănd eu, Mariea, soşiia răp[osa]tului Chiril, ca să o prefac, am mersu la mănăstire cerăndu-mi voie. Şi priimind [290] mănăstirea cererea mea, am făcut aşăzămănt, ca de acum înainte să pătesc chirie îndoită, adică tl. 50, care aceşti bani să am a-i da la sf. Gheorghe precum dau şi toţi ceilalţi, ce au binale pă locu sf. mănăstiri. Vinu sau rachiu să nu fiu volnică a vinde ori eu sau chirieaşului ce o voi da. Şi spre a să păzi dăspre partea mea acest aşăzămănt întocmai, precum să coprinde mai sus, am dat acest al mieu zapis la sfănta mănăstire. Şi neştiind să mă iscălesc, mi-am pus pecetea iscălindu-mă scriitorul.
							1806, Iulie 19.
[L.P.]
Eu, Mariea, soţiea Chirului băcanu, adeverez.
	Şi am iscălit-o eu, Eftimie logt, scriitoru, neştiind carte.
	[V-so: ] "Pentru un loc, dinaintea hanului, ce s-au dat cu chirie Marii, ce au fost soţie Chirului băcanu." [Alt scris: ] "Iar acum îl stăpăneşte Manolache postelnicelul, pentru care nu are plătiţi banii embaticului de 3 ani, cîte tl. 50 pe un an."
	[Altă însemnare: ] Priimit de la dumnealui sluger Tase.
						DB, nr. 184, p. 289-290.

[Bucureşti], 16 Decemvrie 1807.

	[290] Incredinţez cu zapisul mieu la mîna dumnealui biv vel pah. Ştefan Belul, precum să s[e] ştie că avînd o prăvălioară de zestre, sădită pă locul mănăstirii Colţii, cu chirie pă an de tl. 12,60, în mahalaua Sfîntului Gheorghe vechiu, între prăvăliile sfintei Mitropolii, ce le-au făcut un Gavrilă băcanul şi între prăvăliea dumnealui vornic Răducan Golescul, în faţa podului Tîrgului de afară. Care prăvălie, din arderea focului, răpuindu-să, şi locul rămăind viranea, prin hotărîrea divanului şi domnească întărire, rămîind ca iarăş să-mi sădesc prăvălie pă mai sus numitul loc, plătind [291] însă chiriea locului, m-am aşăzat şi m-am tocmit tot cu numitul Gavrilă băcanul, ca cu a sa cheltueală să sădească prăvăliile şi, în soroc de 7 ani, să o stăpînească şi mie să-mi dea numai cîte tl. 150, de unde mai nainte luoam îndoită chirie, apoi să o sloboază pă seama mea. Care prăvălie, prefăcînd-o încă cu magazie din dos, precum să veade, zice că au cheltuit tl. 1280; şi mai deosebit mi-au numărat pentru chiriea prăvălii tl. 900 pă 6 ani, dar de stăpînit n-au stăpînit, ca să-ş înplinească sorocul, ci numai doi ani au stăpînit-o, care soroc de doi ani să înplineşte la sf. Gheorghe viitor.
	Dar încăpînd eu la grea datorie pă la unii-alţii şi ne mai putînd suferi supărările şi închisorile datornicilor, mai ales aflîndu-mă văd[u]v[ă], despărţită de bărbat cu ştirea bisericii, prin bună învoire am tocmit cu mai sus numitul acastă prăvălie drept tl. 3500, adecă trei mii cinci sute, şi pă fiecare an să plătească cîte tl. 12,60 chiriea locului, din care aceşti bani 3500, ori să plătească neguţătorului prin socoteală dreaptă şi să-l dea afară cum şi tl. 600 pentru 4 ani, ce am luat chirie înainte şi el au stăpînit numai doi, sau să-l lase să stăpînească pînă la sorocul zapisului. Şi de la sf. Gheorghie să-ş dea pă fieşcare an cîte tl. 150, după cum să coprinde în zapisul, ce am dat numitului neguţător Gavrilă. Şi dumnealui şi coconii dumnealui să stăpănească în veci, nestrămutat, pentru că mie ce bani mi s-au făcut mai mult din tocmeală, peste cheltueala lui Gavrilă i tl. 600, ce am luat mai mult pentru 4 ani, i-am priimit toţi[i] deplin în mîna mea.
	Şi scrisori vechi nu e-am dat, fiind răpuse după vremi.
	Drept aceea, pentru încredinţare, noi am iscălit mai jos, ca să s[e] crează şi neştiind carte m-au iscălit scriitorul zapisului.
							1807, Dicv. 16.
		Eu, Elenca sin Iane Exarhul, adeverez.
		Costache brat Elenchi, adeverez.
		Pant[a]z[i] biv vt. armaş, mart.
	Şi am scris cu zisa dumneaei cocoanii Elencăi şi mart[o]r,
 Dumitrache logft. za divan.
					DB, nr. 185, p. 290-291.

[Bucureşti], 20 Septemvrie 1812.

[292] Costandie [al] Buz[ăului], adev[erez].
	Avînd eu cumpărate de la meyat casăle răp[o]satului medelnicerului Mihălache, ce sînt sădite pă locul m-rii Colţi, şi pătea pe an tlr. 20 chiriea locului, însă numai locul casălor şi curtea este loc al m-rii, iar locul grădinii este loc ohavnic al răp[o]satului; am cugetat şi am zis ca să fac schib cu mănăstirea pentru loc, dînd o prăvălie ce o am pă Podul Tîrgului de afară, aproape de puşcărie, între prăvăliea dumnealui vornicului Golescu şi între prăv[ă]liile sfintei Mitr[o]polii, din care prăvălie să ia pă an chirie peste tlr. doao sute.
	Văzănd dar mănăstirea deosebirea folosului din tlr. 20, ce ia chirie pe an pentru locul casălor, din tlr. 200 chiriea prăv[ă]lii, au priimit şi au făcut schimb, dîndu-mi-să zapis din partea m-rii, iscălit şi de dumului starostea de neg[u]ţători, ca să stăpînesc acest loc al casălor cu bună pace în veci, atît eu cît şi tot neamul mieu, cum şi m-rea numita prăvălie, precum să află, cu casăle ce sînt deasupra ei, luînd de l[a] mine şi toate sineturile ce am avut pentru acastă prăvălie.
						1812, Septemvre 20.
		Ştefan Belu, adeverez.
		Gheorghie staroste, martor.
		[...]
		Grigorie Ghica.
		D[umitraşco] Racoviţă biv vornic.
		Costandin Bălăceanu biv vel vornic.
		Eu, Elizeu cupeţ, martur.
		.  .  .  .  .  .  ?
	Trecut în condica mitropoliei.
		Nicolae [Bîţcoveanu] logf. mitropoliei.
					DB, nr. 186, p. 292.

Bucureşti, 10 Mai 1814.

	[293] Caragroşi 350, adic[ă] trei sute şi cin[ci]zeci c[a]ragroşi nemţeşti, am priimit eu, care mai jos m-am iscălit, pentru trebuinţa mea de la dumnealui jupăn Costa[n]din Giuvarul, care să umble cu dobănda loru, un caragroşu pe sută la fieştecare lună. Şi pentru siguranţia dumisale, am pus prăvăliea mea amanetu, care este făcută de mine pe locul sf. m-ri Colţi, cum şi zapisul arată, şi eu am  a plăti de acum pănă  la un anu cu dobănda lor iarăş caragroşii, după cum am priimit, fără de nici un cuvănt de pricinuiree. Şi am şi dat şi zapisul prăvălii în măna dumisale, iar vi[i]nd numitul soroc şi cu voea dumului să treacă bani[i] iarăş aşijderea cu dobănda lor pănă mă voi plăti. Iar nevrănd d-lui să mă mai aştepte şi neavănd . . . [?] de a plăti, să aibă d-lui voe de a le vinde şi să-ş priimească bani[i] cu dobănda lor, şi neînplinindu-se de la prăvălie. să am a-i plini eu, iar mai prisosind să aibă d-lui de a-m[i] întoarce.
	Şi pentru credinţă, am dat acest zapis întărit de mine şi neştiind eu carte m-au iscălit mai jos.
						1814, Mai 10. Bucureşti.
	Dragne sin Radu bărbierul, platnic şi am pus şi degetul în loc de pecete.
	Şi am scris eu, popa Alecsandru, cu zisa dumisale, faţă fiind şi mart[or].
	[V-so: ]
[...]
500	[...] 1816, [...] 10.
500	[...] 1817, [...] 10.
500	[...] 1818, [...] 10. [...]
	[294] [Traducerea: ]
Lei 
500:	adică cinci sute capete împreună, cu dobănda lor din urmă, 1816, 	Mai 10.
500:	adică cinci sute încă am luat cu dobănda lor pănă astăzi, 1817, 	Mai 10.
500:	adică cinci sute lei am luat capete din urmă, împreună cu 	dobănda lor peste tot pănă astăzi. 1818, Mai 10.
		Gheorghe, faţă.
				DB, nr. 187, p. 293-294.	

[Bucureşti], 24 Ianuarie 1816.

[296]
	[297] Adică eu care mai jos mă voiu iscăli, încredinţez cu acest zapis al mieu la măna dumnealui slugerului Scarlat Chiţoranu, precum să se ştie că din întămplarea vremii, viind la strnohorie şi neputinţă, am vîndut dumnealui casele mele ce le am aici în Bucureşti, în mahalaoa Colţii, adică zidul mănăstirii Colţii şi între casele lui chir Anghel cojocaru.
	Care case sănt făcute cu chear a mea cheltueală şi osteneală, iar locul îl am de la părinţi rămas strămoşesc. Şi le-am vîndut dumnealui drept bani gata taleri 16.000, adică şaisprezece mii lei, care bani i-am priimit toţi deplin.
	Insă casele cu pivniţă de desupt, cu doao beciuri, cu grajd, cu şopron, cu odaie de fecori, cu cuhnie şi cu locul lor ohavnec, după cum l-am stăpănitu şi eu şi părinţii miei. Pentru care loc cerăndu-mi se de către dumnealui sineturile de stăpănire, i-am dat încredinţare cum că alte sineturi nu am, decăt numai vechea stăpănire se va afla undevaşi vreun sinet pentru acest loc, să rămăie ca o hărtie albă şi eu să fiu răspunzător către acela.
	Deci să aibă dumnealui a le stăpăni cu bună pace, de către mine şi de către tot neamul mieu, atît dumnealui căt şi coconii, dumnaluii căţi Dumnezeu îi va dărui, pentru că le-am văndut dumisale de a mea bună voie şi cu ştirea tuturor rudelor şi a vecinilor, carii s-au şi iscălit într-acest zapis. Şi spre încredinţare, am dat zapisul acesta cu iscălitura mea.
						1816, Ghenar 24.
		Dumitrache Mihuleţ biv ceauş spătăresc, vănzător.
		Ana Mihuleaţa, mărt.
		[...]
		Ştefan .  .  .  .  .  .  .  ? biv treti logt, mart.
		Iancu Gîdescul, mart.
		Costandin Maxen, mart.
		Anghel Necolau, martur.
		Vasile .  .  .  .  .  .  ?, mart.
	Şi am scris eu, Dinul Rămniceanul, cu zisa dumnealui şi mart.
		De la Departamentul de Opt.
	Au venit şi înnaintea noastră dum. biv ceauş spătăresc Dumitrache Mihuleţ, vănzătorul, cu dumnealui sluger Scarlat [298] Chiţoran, cumpărătorul, cerănd ca după orăndueală să li se adevereze zapisul acesta şi de către judecată, pentru că au vîndut de bună voie şi nesilit de nimenea, şi pentru că au priimit  toţi banii tocmai deplin în măna dumisale. Ci după rugăciunea amăndurora părţilor, am adeverit şi noi, ca să stăpănească dumnealui sluger nestrămutat, ca pe un bun cumpărător ce este, trecîndu-se zapisul după orăndueală şi în condica departamentului, pentru că vănzătorul ne zise curat că sineturi vechi nu are pentru dănsele, fiind locul părintesc şi binaoa făcută de însuşi.
						1816, Fevr. 9.
		Costandin .  .  .  .  .  .  ?
		Sterie serdar.
		[...]
		Scarlat Lambrino.
				Trecută în condică.
					DB, nr. 189, p. 296-297-298.

[Bucureşti] 4 Fevruarie 1816.

	[298] Adeverinţa mea la măna dumnealui slugerului Scarlat Chiţoran să se ştie că, cumpărănd dumnealui casile dumnealui ceauşului Dumitrache Mihuleţ, ce să învecineşte cu mine, şi arătăndu-mi că la pecetele casii mele, ce vine despre dumnealui, mi să face stricăciune la scurgerea apei din ploaie din pricină că nu am straşină întinsă peste ferestre. Făcănd dumisale teglif [!] să-mi dea voie ca să întinz straşina ca de o palmă domnească din păretele casii mele în curte la dumnealui, drept aceia mi-au dat d-lui să am această voie ca să întinz straşina de o palmă numai, iar nu mai mult, pentru care să fiu dator ca de apururea să puiu zgheab, pe care să tragă apa din curte afară. Şi această lungire [299]  a streşinii să nu fie cu vreo pretenţie de stăpănirea pămăntului, ci să se socotească că s-au făcut pentru dragostea vecinei părţi şi a bunei petreceri.
	Iar pentru celelalte streşini din dreptul caselor dumnealui ce curge în curte la dumnealui, să fie slobode precum au fost, însă numai de i se va pricinui d-lui vreo stricăciune la peretele casilor din scurgerea apei, să fie volnic a pune zgheab, iar pentru slobozenia ferestrelor, atăt a caselor mele căt şi a caselor  dumnealui, are să se urmeze întocmai după zapisele de învoeală ce  s-au dat unul la măna altuea, cănd s-au făcut acest aşezămănt. Şi pentru credinţă am iscălit.
							816, Fevr. 4.
		Anghel Nicolau, adeverez.
	[V-so: ] Zapis de învoeală al lui chir Anghel Nicolau cojocaru, vecinu caselor ce le-am cumpărat de la ceauş Dumitrache, pentru slobozenia ce i-am dat a-ş mai mări streaşina caselor sale în curte la mine.
							816, Fevr.
				DB, nr. 190, p. 298-299.

Bucureşti, 14 Fevruarie 1816.

		[299] Prea Inălţate Doamne,
	Dintre lucrurile nemişcătoare ale lui Costache Macsim, care din luminată porunca înălţimii tale s-au dat la mezat spre vănzare, după cererea ce prin jalbă au făcut mării tale numitul vînzător, de a le vinde spre plata datoriilor sale, s-au scos la mezet şi un loc părintesc al său, din dosul Colţii, însă loc moştenesc, care se învecineşte cu locul luminăţii sale beizadea Grigorie Suţul, care loc s-au strigat la meuet cu stăjinul, iar nu piste tot, ca să artărdisească fieşcare muştiriu; din care loc s-au strigat la mezat şi 4 stj. din faţa uliţii, ce merge spre biserica Scaunelor, din suma de stj. 39 ce [300] sănt aleşi de d-lor veliţii dvornici, în care această sumă întră şi locul cel dat de zestre surorii numitului Costache, stj. 17. Insă aceşti stj. 4, faţa uliţii, sănt alăturea cu locul ce l-au cumpărat Grigorie coj[o]caru, şi în fund iarăş sj.4, unde să învecineşte cu Ioniţă precupeţul; liniea lungului despre Grigorie cojocar sj. 11 şi liniea lungului de ceilaltă parte sj. 9.
	Care strigăndu-se la mezet, întru auzul tuturor de obşte, în soroc mai bine de 4 luni, şi artărdăsind din muştirii după obiceiu, la preţul cel din urmă au rămas asupra unui Radul sin Gheorghe Dogarul, stj. din faţa uliţii po tl. 300; peste care preţ ne mai eşind alt muşteriu, nici din cei ce li se cuvin protimisis nici din alţii streini, şi fiindcă s-au mulţumit şi numitul vănzător a-l da locul cu acest preţ, s-au şi haracilasit mezatul pe seama numitului muştiriu, stănjenul po tl. 300, care fac pe stj. 4, faţa uliţii, tl. 1200, adică una mie două sute, care bani i-am şi numărat pe deplin la stărostie, pentru care voiu face urmare întocmai după porunca ce-mi este dată.
	Ci fiindcă numitul muştiriu au cumpărat acest loc de la sultan mezat şi au numărat şi tl. 60 la epitropiea obştilor, havaetul cutii de milosteniie, la leu po bani 6, să i să dea şi luminată întărirea mării tale spre mai buna stăpănire cu linişte.
						1816, Fevr. 14.
	Al mării tale prea plecat slugă,
		Dieamandi staroste.
						Vel vornic.
	Io, Ioan Gheorghie Caraghe Vvd i Gspodr Zemli Vlahiscoe.
	Intărim domniea mea, ca să stăpînească Radul sin Gheorghe dogarul aceşti patru stănjeni de loc în bună pace, ca un cumpărător de la sultan mezet.
						1816, Fevr. 18.
		[L.P.]
	[Insemnare tîrzie: ] Grefa I-iu a judecătorii comerciale din Bucureşti.
	Casa cu locul ei, coprins aici, s-a vîndut de Radu Dogarul către Gheorghe Nicolăescu, prin zapis adeverit de această judecătorie subt nr. 17, Septvr. 26, lt. 1846.
	Şeful grefii, N. Cămărăşescu.
					DB, nr. 191, p. 299-300.

[Bucureşti, 23 Aprilie 1817. ]


Tl .
24:	[303] Adică doăzeci şi patru au plătit dumnealor fecori[i] 	răposatului 	clucr State Halepiu, chiriea locului prăvălii ce este 	pă loc[ul] sfintei m-ri Colţi, pe un an, de l[a] Sf. Gheorghe cu 	leatu 1816 pănă la Sf. Gheorghe cu lt. 1817.
		Şi spre încredinţare i s-au acest răvaş.
			Ştefan Velescu, iconomu.
						DB, nr. 194, p. 303 

[Bucureşti, 23 Aprilie 1818. ]

Tl. 48:  [316] Adică patruzeci şi opt au plătit dumnlor fecorii 	răp[osa]tului 	State Halepiu, chiriea locului prăvălii din Scaune, 	ce este 	dăruit[ă] dă moşă-său, ce este loc al sfintei m-ri Colţii, pe 	doi ani, de la Sf. Gheorghie lt. 1816 pănă la Sf. Gheorghie lt. 	1818. Şi spre încredinţare li s-au dat această adeverinţă.
		Ştefan Velescu, iconomu.
						DB, nr. 196, p. 316.

[Bucureşti, 23 Aprilie 1818. ]

[316] Tl. 30: Adică trei zeci au plătit Ilinca, fata Zărăfoaei, chiriea 	locului caselor de din dosul mănă[sti]rii pe zece ani, de la Sfeti 	Gheorghie lt. 1808 pănă la Sfeti Gheorghie cu lt. 1818.
	Şi spre încredinţare i s-au dat această adeverinţă.
		Ştefan Velescu, iconomu.
	[Alt scris: ] Pentru tl. 33, , ce m-au orănduitu d-lui cu răvaş. ca să 	iau bani, şi dăndu-i bani[i] să am a sparge răvaşu. Aceasta.
	Am iscălit.					819 N[o]v. 4 [?].
				.  .  .  .  .  ?
						DB, nr. 197, p. 316.

Bucureşti [ ? Fevruarie 1824].

		[319] Prea Inălţate Doamne,
	Printr-această plecată jalbă arăt mării tale că spitalu Colţi[i] avănd un loc cu bina vechie peste drum, în drept porţi[i] hanului Colţii, carele încă de la lt. 807 Apr. 23, cu bună învoire, l-au dat unui Ioan şi Gheorghie Nicolao, cu tocmeală ca să prefacă prăvăliile cu tl. 2600, cu bani[i] numiţilor. Şi pentru aceşti bani, ce au pus la facerea acestor prăvălii şi pentru a dumnlor osteneală, li s-au dat această prăvălie cu odaea ei, ca să le stăpănească numiţii în dieastimă dă 20 de ani, însă 6 ani şi 6 luni să le stăpănească făr de a da un ban măcar la spital; iar 13 ani şi 6 luni să le stăpănească şi să dea pe tot anul căte tl. 400 la spital.
	Care simfonie au păzit-o numiţii neclătit pănă la lt. 820, iar dă atunci şi pănă acum, din peristasia vremilor, nu numai că şade această prăvălie închisă, ci încă este şi spitalu păgubit de acei tl. 400, ce s-au îndatorat a răspunde pe tot anul.
	Şi fiindcă aceşti numiţi, du prin auzire, am înţeles că ar fi scăpaţi foarte, în căt nu mai au tact a mai ţinea marfă şi din învărtoşirea vremilor să află şi acum în Braşov, neputănd eşi în ţară, şi spitalu se stenahoriseşte cu grele cheltueli cu are, şi ne mai putănd aştepta, mă rog mării tale să fiie luminată poruncă, a să aduce o rudă a lor, ce să află aici, anume Costachie sin Gheorghe, cumnatu lui Ioan, ca de faţă cu dăns[ul] să să deschiză această prăvăliie şi să rămăie pă seama spitalului, să nu zică măine-poimăine că au avut marfă într-ănsa şi să cerce spitalu vreo supărare. Şi cu toate că numiţi[i], pănă la înplinirea sorocului dă 20 dă ani, mai are [!] încă 3 ani să stăpănească, dar şi spitalu este păgubit dă tl. 1600, ce era dator să răspunză în 4 ani şi nu e-au dat [320] şi cu această socoteală că nu-i mai rămăne cuvănt dă pricinuire.
	Şi ce va fi mila mării tale.
		Al mării tale plecat slugă,
			Nicolae Trăsnea clucr, epitropu spitalului Colţii.
	[V-so: ] Dumnta vel logofete de ţara de sus, theorisind jalba acast[a], poruncim să să scrie părăşilor, acolo unde să află, făcăndu-li-să cunoscută cererea jăluitorului clucr, ca ori însuşi să să scoale a veni aici, pentru această pricină, sau vechil plirecsusion, să-ş orănduească.
						824, Mart. 1.
	No. 186.				Biv vel sluger.
					DB, nr. 199, p. 319-320.

[Bucureşti], 11 Martie 1824.

	[320] Adeverez cu acest zapis al mieu, la cinst. măna dumnlui biv vel clucr Nicolaie Trăsnea, epitropul spitalului Colţi[i], precum să s ştie că pentru casele ce le are spitalu în drept[ul] caselor dumnei dvornicesii Cămpinenci[i], m-am învoit cu d-lui, ca să le iau cu schimb, dănd la spital, în locul acestor case, o moşiie a mea ce să numeşte Cornăţelu, din sud. Dămb[oviţa], care să stăpăneşte d-avalma cu mănăstirea Sărindaru.
	Şi după sineturile ce să află la m-rea Sărindarului, să dovedeşte a fi partea mea sj. 1844, adică sj. una mie opt sute patru zeci şi patru, pe carii aceştiea am să-i dau schimb, dănd deosebit şi tlr. 1500.
	[321] Care schimb era să-l facă dumnealui de acum prin ştirea stăpănirii şi dănd jalbă s-au şi orănduit în cercetarea d-lor veliţilor boeri. Şi d-lor veliţi[i] boeri, cerănd sineturile aceştii case, ca după acelea să facă şi anafora, şi nefiind acele sineturi aici, au rămas păn să s[e] aducă din Braşov, şi aducăndu-s[e] să ea săvărşire acest schimb. Şi pănă a să aduce aceste sineturi, ca să nu şază casele goale să s[e] dărăpăne, mi le-au dat de acum, ca să intru într-ănsele să şăz, pănă ce va luoa săvărşire şi chimbul.
	Şi ca să fie şi d-lui încredinţat şi eu, că voescu să fac acest schimb cu cuprinderea ce mai sus să arată, am dat acest schimb cu cuprinderea ce mai sus arată, am dat acest zapis supt iscălitura mea.
							[1]824, Mart. 11.
		Ioan Prejveanu ? serdar.
						DB, nr. 200, p. 320-321.

[Bucureşti], Decemvrie 1825.

		[321] Prea Inălţate Doamne, 
	Iarăşi printr-această plecată jalbă arăt mării tale că după jalba ce incă de la leat 1824 am fost fat mării tale, în care arătam că spitalu Colţii avănd un loc cu bina veche peste drum, în dreptu hanului Colţii, încă de la leat 807, Apr. 23, cu bună învoire au fost dat-o unui Ioan şi Gheorghie Nicolau, cu tocmeală ca să-l facă prăvălii cu tl. 2600, cu banii numitului, şi pentru aceşti bani ce au pus la facerea acestor prăvălii, cum şi pentru a dumnealor osteneală i s-au dat această prăvălie cu odaea ei, să le stăpănească în dieastimă de 20 de ani, însă şase luni să le stăpănească făr de a da un ban măcar la spital, iar treisprezece ani şi şase luni să plătească pe tot anul căte tl. 400 la spital, care simfonie au păzit-o pănă la leat 1820, iar de atunci şi pănă acum nu numai [322] că şade această prăvălie închisă, ci încă este şi spitalu păgubit de acei tl. 400, ce sănt datori a răspunde pe tot anul, şi că numiţii am înţeles că ar fi scăpat foarte, încăt nu mai au tact a mai ţinea marfă şi se află şi acum în Braşov, neputănd eşi în ţară, şi spitalu se stehanoriseşte cu grelile cheltueli ce are, rugăndu-mă de măriea ta, ca să fie luminată poruncă, a să aduce o rudă a lor, ce să află aici, anume Costachie sin Gheorghie, cumnatu lui Ioan, ca de faţă cu dănsu şi cu alţi neguţători, să se deschiză această prăvălie şi să rămăe pe seama spitalului, să nu zică în urmă că au avut marfă în urmă şi să cerce spitalu vreo supărare.
	Care jalbă s-au orănduit la dumnealui vel logofăt de ţara de sus, ca theorisind jalba să se scrie părăţilor acolo unde se află, să li se facă cunoscută cererea mea, ca ori însuşi ei să se scoale a veni aici, pentru această pricină, sau vechil plirecsusion să-şi orănduească. Şi dumnealui vel logofăt, după luminată poruncă, au şi făcut o carte din partea cinstitei logofeţii către numiţi[i] în Braşov, ca ori să se scoale ei a veni aici sau vechil să-ş trimiţă, care carte prin negustor cinstit şi ştiut numiţilor, anume Zane bogasieru, încă de atunci am şi trimis-o. Şi dăndu-li-să în mănă prin numitu neguţător, în multe rănduri le-au cerut şi răspuns să dea, ş-au tot zis că va trimite.
	Peste un an trecut este, luminate Doamne, de cănd li s-au trimis această scrisoare şi nici un răspuns n-au trimis şi spitalu să află în pagubă; mă rog mării tale ca să fie luminată poruncă către dumnlui starostea za neguţători, ca dinpreună cu vreo căţiva din neguţători, să aducă şi pă rudele numiţilor şi faţă cu toţi să deschiză această prăvălie şi de aceea ce va găsi într-ănsa să facă catagrafiie şi să să dea supt îngrijirea rudelor sale, cu toatecă după spusa rudelor ce zic că nu are nimic într-ănsa, dar ca să nu cerce spitalu vreo supărare de cătră numiţi[i] şi să zică în urmă că ar fi avut marfă într-ănsa.
	De aceea mă rog mării tale, ca, cu acest mijloc, să să poruncească a să dăschide această prăvăliie, că îndestulă pagubă s-au pricinuitu spitalului cu banii ce sănt datori a răspunde.
	Şi ce va fi mila mării tele.
		Al mării tale prea plecat slugă.
			Nicolaie Trăsnea clucr, epitrop spitalului Colţi.
	[V-so: ] Dum[nea]ta vel logofete de ţara de sus să cercetezi jalba aceast[a] şi să ne arăţi în scris.
							[1]825, Decv. 17.
							  Biv vel slugr. 



[Bucureşti], 11 Aprilie 1827.

	[328] Adecă eu, [care] mai jos mă voi iscăli, încredinţez cu acest zapis al mieu la cin[s]tită măna dumnlui biv vel clucer Nicolae Trăsnea, epitropu spitalului Colţi[i], precum să să ştie că prăvăliea ce este a spitalului Colţi, din dreptu porţi[i] hanului, atăt prăvăliea căt şi odaea din dos i prăvăliea ce au fost boiangirie, cu odaea ei i cu pivniţa dedesupt[ul] prăvălii şi cu curticică din dos dă uluci, bună, mi le-au dat cu chirie în soroc dă trei ani, cu începere dă la Apr. în 23, leat 827 şi pănă earăş la Apr. cu lt. 1830, cu tocmeală şi cu bună învoeală ca să dau pă fieştecare an căte tlr. 1050 în dooă căştiguri, adică tlr. 525 acum, înainte, pe care e-am şi răspuns, ear tlr. 525 să am a-i da peste 6 luni, adică la Septv. în 23, tot cu acest leat, urmănd cu aceast[ă] răspundere pe tot anul întocmai precum mai sus să coprinde.
	Şi fiindcă aceast[ă] prăvăliie au fost găsită de să vindea într-ănsa marfă de Ţarigrad, cu rahturi dă jur înprejuru pereţilor, [329] cu geamuri şi cu cutiile lor, dar acum fiindcă o eau să o fac cafenea şi urmează ca să-i stric toace aceste rahturi ce sănt înnăuntru, precum şi ferestrile, de aceea m-am îndatorat ca, cu a mea cheltueală, să o fac oricum voi voi pentru al mieu enteres, nepretinderisind dă la spital un ban măcar cu cuvănt că am cheltuit, ci toate oricăte voi face să fiie din punga mea. Şi acele rahturi cu geamuri şi cu cutiile i fiarăle, ce sănt puse la amăndooă ferestrile, şi soba din fier din odaea de din dos, are să să ea de epitropie şi să se puie bine în păstrare, precum şi altele ce va mai fi mişcătoare.
	Deosăbit, să am toată îngrijirea ca pe toată săptămăna să fiu cu cea mai mare priveghere a mătura coşurile dă căte dooă ori pe săptămănă, ca nu din neîngrijirea mea să s[e] întămple vreun foc, că atunci însumi am a răspunde toată paguba ce să va întămpla.
	Şi aşa urmănd cu răspunderea banilor la soroacele ce mai sus să arată, să am a stăpăni aceste prăvălii în bună pace, pănă la sorocu dă 3 ani.
	Şi pentru ca să să păzească întocmai toate aceste de mai sus arătate, asemenea zapis mi-au dat şi miie ci[ns]tita epitropie.
	Şi spre a fi ştiut, am iscălit însum[i] cu măna mea, ca să să crează.
							1827, Apr. 11.
		[...]
	[V-so: ] Zapisul prăvălii lui chir Iane, din dreptul porţi[i] hanului.
					DB, nr. 203, p. 328-329.
1827, Aprilie 11. [ Bucureşti ].


	[328] Adecă eu, [care] mai jos voi iscăli, încredinţez cu acest zapis al mieu la cin[s]tită măna dumnlui biv vel cluer Nicolae Trăsnea, epitropu spitalului Colţi[i], precum să să ştie că prăvăliea ce este a spitalului Colti, din dreptu porţi[i] hanului, atăt prăvălliea căt şi odaea din dos i prăvăliea ce au fost boiangirie, cu odaea ei i cu pivniţa dedesubt[ul] prăvălii şi cu curticică din dos dă uluci, bună, mi le-a dat cu chirie în soroc dă trei ani, cu începere dă la Apr. în 23, leat 827 şi pănă la Apr. cu lt. 1830, cu tocmeală şi cu bună învoeală ca să dau pă fieşcare an către tlr. 1050 în dooă căştiuri, adică tlr. 525 acum, înainte, pe care e-am şi răspuns, ear tlr. 525 să am a-i da peste 6 luni, adică la Septv. î 23, tot cu acest leat, urmănd cu aceast[ă] răspundere pe tot anul întocmai precum mai sus să cuprinde
	Şi fiindcă aceast[ă] prăvăliie au fost gătită de să vindea într-ănsa marfa de Ţarigrad, cu rahturi dă jur împrejuru pereţilor, [329] cu geamuri şi cu cutiile lor, dar acum fiindcă o eau să o fac cafenea şi urmează ac să-i stric toate aceste rahturi ce sănt înnăuntru, precum şi ferestrile, de aceea m-am îndatorat ca, cu a mea cheltueală, să o fac oricum voi voi pentru al mieu enteres, nepretinderisind dă la spital un ban măcar cu cuvănt că am cheltuit, ci toate oricăte voiu face să fiie din punga mea. Şi acele rahturi cu geamuri şi cu cutiile i fiarăle, ce sănt puse la amăndooă ferestile, şi soba de fier din odaea de din dos, are să se ea de epitropie şi să se puie bine în păstrare, precum şi altele ce va mai fi mişcătoare.
	Deosăbit, să am toată îngrijirea ca pe toată  săptămăna să fiu cu cea mai amre priveghere a mătura coşurile dă căte doo ă ori pe săptămănă, ca nu din neîngrijirea mea să s[e] întămple vreun foc, că atunci însumi am a răspunde toată paguba ce să va îtămpla.
	Şi aşa urmănd cu răspunderea banilor la soroacele ce mai sus să arată, să am a stăpăni aceste prăvălii în bună pace, pănă la sorocu dă 3 ani.
	Şi pentru ca să să păzească întocmai toate aceste de mai sus arătate, asemenea zapis mi-au dat şi miie ci[ns]tita epitropie.
	Şi spre a fi ştiut, am iscălit însum[i] cu măna mea, ca să să crrează.
								1827, Apr. 11
	[...]
	[V-so:] Zapisul prăvălii lui chir Iane, din dreptul porţi[i] hanului.
			DB, nr. 203, p. 328-329



[1828, Octomvrie ?. Bucureşti]


	[329]
	[330] Către prea cinstitul divan al Ţării Romăneşti, plecată jalbă.
	Arăt cinstitului divan că, casa răposatului Theodosie Vrana, cumpărînd casele răposatului Ioan Bacaloglu, care case sănt  alăturea cu zidul spitalului Colţii, şi ferestrile a spitalului din vechime au fost şi să deşchid în curtea acestor case; acum soţiea răposatului Vrana au închirieat aceste case la un carîtaş, care carîtaş s-au pus de face herăriea  tocmai lăngă ferestile săracilor  bolnavi, din pricina sunetului cocanilor lucrînd la fier.
	Am zis în multe rînduri şi numitului carîtaş, ca să nu facă această fierărie lîngă ferestile spitalului, şi n-au vrut să înţeleagă, ci lucrează mereu. Am zis şi dumn[ealu]i chir Ienache Scufa, tatăl dumneaei cocoanii, soţiei răposatului Vrana, şi văz că numitul carîtaş nu încetează din lucru.
	Şi fiindcă săracii bolnavi nici odată nu pot a-şi avea odihna, mă rog cin[s]titului divan, ca să să dea prea cin[s]tită poruncă unde să cuvine, a să embodisi din lucrul, de a nu face această fierărie.
	Şi ce va fi mila prea cinstitului diva.
		  Plecat[ă] slugă.
	     Nicolae Trăsnea biv vel clucer, epitropul spitalului Colţii.
De la Divan[ul] Ţării.
	[V-so:] Cinstiţii dumnv. veliţilor dvornici, să cercetaţi jalba acast[a] prin zapciu hătmănesc.
								828, Octv. 5.
Biv vel stolc.
DB, nr. 204, p. 329-330

[Bucureşti], 1 Martie 1832.

	[330] Incredinţez cu acest zapis al mieu, pă dumnlui clucerul Costache Poenarul, gineri-mieu, i pă soţiea dumnlui, Bălaşa, fii-mea, precum să să ştie că avănd trebuinţă dă măritarea fii-mii Luţii, [331] i-am vîndut casele mele din mahalaoa Colţii, dăspre portiţa ce merge la biserica Scaunilor, cu locul lor moştenesc cît să află înprejurat, cu curtea, cu partu odăi jos şi partu sus, drept lei 10.500, adică zece mii cinci sute, care bani e-am şi priimit pe toţi deplin, dîndu-i şi sineturile ce are acest loc şi acse.
	Deci să aibă dumnlui, i soţiea dumisale şi clironomii ce să vor trage din dumnlor, a stăpîni nesupăraţi dă nimeni, în bună pace, aceste case cu locul lor moştenesc, întocmai precum le-am stăpînit şi eu.
	Şi pentru credinţă me-am pus numele şi pecetea, rugănd şi pe cinst. marea logofeţie a dreptăţii, de l-au adeverit spre a-ş avea temeinica străpînire întocmai.
							1832, Mart. 1.
			[L.P.]
		Elenca Mihuleaţa sărd[ă]r[ea]sa.
		Costandin Mih[u]leţ.
		Alexandru Mihul[e]ţ.
		Gheorghe Mihul[e]ţ.
		Grigorie pitar [?], martor.
		Zamfir biv treti logofăt, mărt.
	Şi am scris, cu zisa şi învăţătura dumneaei mătuşi-mii sărdăresii, 
		Manoil Mareş.
	[V-so:] 
		Logofeţiea mare a dreptăţii.
	Cerere făcănd sărdăreasa Elenca Mihuleaţa de a să adeveri de logofeţie acest zapis de vănzare al dumisale, arătănd prin osebită jalbă că în zapis au iscălit toţi fii[i] săi, ce au cădere de protimisis, logofeţiea au scris judecătorii politiceşti a Ilfovului, să cerceteze de sănt ale vănzătoarii fără nici o pricină casele de care să vorbeşte în faţa zapisului, şi de este numita slobodă, după pravilă, a le vinde. Şi au venit răspuns în scris de la 5 Apr, cu no. 65 că, după cercetarea ce au făcut, s-au îndestulat că aceste case cu locul lor sănt bune şi drepte ale răposatului sărdar Dumitrache Mihuleţ, soţul vănzătoarii, carele avănd cumpărat de la mezat locul caselor cu anaforaoa stărostii de neguţători ot lt. 1816, Fevr. 15, întărită de măriea sa Vodă Ioan Caragea, drept lei şapte sute, în urmă cu a sa cheltuială au clădit pe dăndul [332] casele acestea şi cum că sărdăreasa Mihuleaţa slobodă este a le vinde pentru trebuinţa ce arată în zapis, de a înzestra pe fiica sa Luxiţa, ce o mai are necăsătorită, ca o firească epitroapă ce-i este; iar banii preţului caselor să nu să dea vănzătoarii, sărdăresii, ci să se puie în păstrare la o al treilea mănă sigură, pănă la căsătoriea numitei fii-sii şi vănzătoarea să le ia numai dobănda.
	Deci, de vreme ce mai sus pomenitele case, cu locul lor, sănt ale răposatului sărdarului Dumitrache Mihuleţul, fără nici o pricină şi sărdăreasa au arătat logofeţii prin jalba sa, că toţi fiii săi, ce au cădere de protimisis, au iscălit în zapis, logofeţiea după povaţa pravilii pămăntului, adeverează zapisul acesta, cu următoarea însă îndatorire asupra cumpărătorului, ca banii preţului numitelor case să nu-i dea în măna vănzătoarii, ci prin ştirea judecătorii politiceşti a Ilfovului, să-i răspunză la un al treilea obraz, ce va chibzui judecătoriea că este sigur, ca să stea la acela în păstrare pănă la vremea căsătorii Luxiţii, fiica vănzătoarii, şi de la care să ea vănzătoarea numai dobănda banilor pănă atunci.
	Marele logofăt al dreptăţii,
		Alexandru Filip[escu].
	Anul 1832, luna Apr. 19.
	  No. 51. Masa al doilea.
		Bucureşti.
		      Procit, Scarlat Url[ă]ţeanu biv vel sărdar.
					DB, nr. 205, p. 330-331-332.

Bucureşti, 12 Decemvrie 1832.

	[332]
	[333] Adecă Anghelina, soţiea răposatului Dragnea Bărbieru, carea şi mai jos mă voiu iscăli, încredinţez cu acestu adevărat şi credincos zapisul mieu la mîna dumnlui chir Nicolae Theodor Opreanu, precum să se ştie că eu avînd rămasă de la răposatul soţul mieu o prăvălie cu odae în dosul ei, dinpotriva hanului Colţii, pe locul spitalului sf. m-ri Colţea, pentru care să plăteşte chiriea pămîntului la spital pe an lei 5, după cum arată şi zapisul cel vechi, ce-l am rămas de la răpt. soţul mieu, întru carezapis să coprinde şi suma stj. acestui loc, adecă: în faţa podului stj. doi şi jumătate fără o şchioapă; curmezişu, precum asemenea şi în fund, spre curtea Carvasaralii, stj. doi şi jumătate fără un pumn; iar lungimea locului, din faţa podului pînă în fund, stj. 11.
	Şi să vecineşte acest loc despre amiază-noapte, cu jupîn Ioniţă Cojocarul şi spre amiază-zi cu brutăriea spitalului sf. mănăstiri Colţea; iar în fund, spre răsărit, cu Carvasaraoa.
	Drept aceea am făcut-o vînzătoare acastă prăvălie şi găsindu-să muştiriu mai sus numitul chir Nicolae Theodor Opreanu, prin bună tocmeală, nesilită de nimenea, cu ştirea rudelor i a vecinilor şi a cinstitei epitropii a spitalului sf. m-ri Colţea, stăpîna pămîntului, am vîndut-o dumnlui numitului în drept tl. 5200, adecă cinci mii doao sute, care bani priimindu-i pă toţi deplin în mîna mea, am dat şi eu la mîna d-lui, înpreună cu acest zapis de vînzare, şi zapisul ce am avut pe acstă prăvălie, rămas de la răpt. soţul mieu, cu care să aibă dumnlui chir Nicolae Theodor Opreanu să stăpînească acastă prăvălie în bună pace, nesupărat de cătră mine şi de cătră tot neamul mieu, atît dumnlui cît şi copii[i] dumnlui, nepoţi, strănepoţi cîţi d-zeu îi va dărui, avîndu-o moştenire nestrămutată neam de neam în veci.
	Şi pentru mai bună siguranţia stăpînirii cumpărătorului, am rugat şi pe cinstita marea logofeţie a dreptăţii de au adeverit acest zapis, puindu-m[i] şi eu degetul la nume, în loc de pecete ca să să crează.
					1832, Dechemvrie 12. Bucureşti. 
	Eu, Anghelina vînzătoarea, soţiea răposatului Dragnea Bărbieru, adeverez.
	Eu, Petre croitoru, martur.
	Eu, Ştefan bărbieru, martur.
	[334]Şi am scris eu, Stan dascălu de la şcoala ot mănăstirea Colţii, cu zisa jupînesii Anghelinii şi sînt şi martur.
	[V-so:]
	Cu toate că cumpărătoarea prăvălii jupînesii Anghelinii, ce este bărbierie rămasă de la răptul soţul numitei, Dragnea Bărbierul, şi este clădită pe locul spitalului sf. m-ri Colţea, prin zapis să făcusă pe obrazul mieu, Nicolae Theodoru Opreanu, drept lei cinci mii dooă sute; cu care zapis al cumpărătorii, viind după orîndueală la cinstita epitropie a spitalului, spre a să adeveri, ni l-au poprit supt cuvînt că după pravilă, mai întîi spitalul are cădere de a răscumpăra, ca o clădire ce este pe locul lui.
	Care această cădere cunoscînd-o şi eu însumi, o am dat iarăş la spital, de la care mi-am primit toţi banii, ce în dosul acestui zapis să arată, preţul aceştii prăvălii, în mîinile mele, căruea am dat acest zapis, cît şi alte hîrtii ce mi se detestă pentru stăpînirea aceştia, pă care de acum înainte rămîne stăpînirea ei, pe chipul spitalului. De aceea spre încredinţare, am şi iscăit însuşi cu mîna mea, faţă fiind şi alte mărturii.
		Nic[o]l[ae] Theodor Opreanu, adeverez.
		Eu, Sandul Ioan, martor.
		Eu, Petre croitoru, mart.
		Eu, Ştefan bărbieru, martor.
		Eu, Costea .  .  .  ?, mart.
							1833, Fevr. 17.
				DB, nr. 206, p. 332-333-334.

[Bucureşti], 8 Fevruarie 1833.

	[334]
	[335] Cinstitei ctitorii a spitalului sf. m-ri Colţea, epitropiea acestui spital.
	Cu cinste să face arătare cinst. ctitorii că o jupîneasă Anghelina Bărbiereasa, avînd de moştenire o casă, de la răpt. soţul ei, ce este în şirul prăvăliilor dinpotriva hanului Colţii, clădită pe locul spitalului, cu voe dată în scris de cătră cei mai nainte epitropi, cu tocmeală ca să dea po lei 5 pe an embatichiu pentru acest loc.
	Acum făcîndu-o vînzătoare la un Nicolae Teodor Opreanul şi aşezîndu-să prin zapis, ca să-i dea lei 5200, cu care zapis arătîndu-se şi la această epitropie, ca să să adevereze, s-au poprit, socotind epitropiea că mai de folos este săracilor bolnavi de a se răscumpăra de spital asemenea locuri, decît a să da tot cu embatichiu, cu care să nu cunoaşte folosit întru nimic pentru dooăă pricini: una, că şi dobînda acestor bani să poate prinde după închirierea aceştii prăvălii şi alta, ca să se dezrobeşte pămîntul pe care ar putea spitalul să facă o înbunătăţire foarte folositoare după vremi.
	De aceea, cu plecăcune grăbesc a da în cunoştinţa cinstitei ctitorii ca să să chibzuiască acestă provlimă şi găsindu-să cu cuviinţă să să dea poruncă de urmare.
							1833, Fevr. 8.
		Epitropul Nicolae Trăsnea.
			Ctitoriea spitalului Colţii.
	Văzăndu-să arătarea ce să face de cătră acea epitropie, pentru răscumpărarea arătatei prăvălii, şi găsindu-să mai de cuviinţă a să răscumpăra de cît a să da earăş un embatichiu, să va pune în lucrare iconomisindu însă ca răscumpărarea aceştiea să s[e] facă cu din bani[i] venitului spit[a]lului.
							1833, Fevr. 9.
		Mih. Racoviţă.
	[V-so:] Cinstitei ctitorii a spitalului sfintei mănăstiri Colţii, epitropiea acestui spital.
					DB, nr. 207, p. 334-335.

[Bucureşti], 18 Martie 1835.

	[337] Pentru măsurătoarea locului mieu de l[a] Sărăriea veche, am orănduit din parte-mi vechil pă dumnealui m[e]d[e]l[ni]cer Ioan Botea a fi de faţă, căruea i s-au dat hotărnicia cea veche. Şi spre a fi cunoscut, i-am dat acest înscris al mieu.
							1835, Mart. 18.
	[...]
					DB, nr. 209, p. 337.

Bucureşti, 27 Fevruarie 1836.

		[338] Eforiea Spitalurilor, 
		Cinstitei epitropii a spitalului Colţii,
	Să scrie acei epitropii ca, îndată după primirea aceştiea, să trimiţă negreşit pe iconomul la Hanul Colţii, ca să cerceteze cu scumpătate pe fieştecare hălăduitor cu ce aşăzămănt şade şi pe ce temeiu, sau de au înscrisuri, de cine sănt iscălite şi de cănd sănt date la măinile lor, şi în ce vreme a li se înplini sorocul.
	Pentru toate acestea, făcînd o prescurtare cu asemenea desluşire, fără zăbavă o va supune d-adreptul în cunoştinţa aceştii eforii.
		Mihail Ghica.
		Mihail Racoviţă.
		Alexandru Ghica.
						Secretar, C. Costescu.
	[339] Anul 1836, luna Fevruarie 27. Nr. 149. 
				DB, nr. 212, p. 338-339.

Bucureşti, 2 Martie 1836.

	[339] Prescurtarea ştiinţei hălăduitorilor hanului Colţii
	      Acestea se află către Uliţa Mare:
	1. Prăvălie închiriată lui Hagi Gheorghe H. Dimitriu de către
Theologu Ioan, fără a avea ca să-mi arate vreun document, şi aşa                    îndată s-au făcut acum zapt de mănăstirea Colţei.
2. Prăvălie întru care şade Costandin H. Lazaru, fiindu-i dată de Lazăr Calenderogu, arendaşul acestui han.
3. Prăvălie închiriată lui Marinciu Nicolau	)
4.       “      închiriată lui Lazăr armeanu.	) de arendaşu acestui  
      5. )						)            han.
      6. ) Prăvălii închiriate lui Hagi Gh. H. Dimitriu
      7. )
      8. ) Magazii goale dărăpănate.
      9. Magazie închiriată de arendaşul hanului lui Costandin Mehmet.
          10.       “       închisă cu lacăt de vreo cîţiva ani de cinstita Agie.
          11.       “      închirirată lui Athanasie H. Lascali	) de arendaşul
          12.       “             “         unui neguţător bunbăcar	)      hanului
          13.       “             “					)
          14. )
          15. ) Magazii dărămate, neşăzănd nimeni.
          16. ) Magazii închiriate lui Nicolae Teodoru		)
          17. )               						) de arendaşul
	18. Magazie închiriată lui Costandin Panaiotu	) hanului
	19. Odăiţă întru care şade păzitoru hanului.
	20. )
	21. ) Magazii închiriate lui Tonciu Hristu, de arendaşul hanului.
	22. Magazie spre întrebuinţarea preotului bisericii acestui han.
	23. )
	24. ) Magazii dărămate lîngă portiţă despre drum.
	25. )
	26. ) Magazii închiriate lui Nicolae Manier, de arendaşul hanului.
	27. Odae întru care lăcueşte preotul sfintei biserici.
	28. Magazie închiriată lui Grigore văpsitoru.		)
	29.       “             “          “   Pashale cojocaru		)        de
	30.       “             “          “   Costea Panait		)    arendaşu
	31.       “             “          “   Panait băcanu		)      hanului
	32.       “             “          “   M. Dimitriu şi tovăroşia	)
	33. Magazie o ţine arendaşul hanului pe seama sa.
	34.       “        dărăpănată.
	35. Lăcuinţa lui Lazăr arendaşu, care cuprinde trei încăperi, însă 
                  dooă în faţă şi alta în dos, cu o magazie şi o tindă. Intrebîndu-se
                  numitul cu ce le stăpăneşte, au răspuns că le are cumpărate de la 
                  mezat, în leatul 1828, prin ştirea cinsitei epitropii, iar mai înainte 
                  au fost ale moştenitorilor lui Gavrilă [adaos de Trăsnea :] “ şi 
                  plăteşte embatichiu numai tl. 220 pe an, după simfonia ce au 
                  avut răposatul Gavrilă băcanu, fiindcă cu această condiţie au cumpărat-o de la mezat “.
	36. Odaie canţelarie închiriată de dumnealui baronul Hristofor 
                   Sachelarie lui Ioan Hagi Bacaloglu, înpreunat cu altă odaie
                   în faţă şi magazie în dos cu o tindă.
	[...] 
	[Traducerea:] 
	“Domnul Baron întrebat a răspuns că stăpîneşte această clădire cu
            înscrisul arhierului Zihno, fost epitropul mănăstirii Colţea”.
      37. Odaie în faţă întru care este canţelaria dumnealui Hagi Luchi  
	     înpreunat cu altă odaie în dos şi cu o bucătărie i cu o magazie şi
                 tindă, avînd şi o curte mică, înprejmuită cu uluci. La întrebarea 
                 ce i s-au făcut, au răspunsu că aceste încăperi au fost mai înainte
                 ale răposatului baron Gheorghe Sachelarie şi după moartea sa o 
                 stăpîneşte mănăstirea, iar acum i s-au închiriat de arendaşu 
                 acestui han şi că sînt 22 de ani, de cînd şade într-aceste odăi. 
	38. Curte împrejmuită cu uluci şi cu locuri de încăperi, ce sînt arse, 
                 întru care au fost mai înainte lăcuinţa răposatului Ioan Bacalogu.
	39. ) Două magazii despre uliţa mare, închiriate lui	)
	40. )    Anton băcanu.					)
	41.  Magazie închiriată lui Tonciu băcanu.		) De arendaşu
	42.       “              “         “  Ştefănache băcanu.	)    hanului.
	43.       “      alăturea lăngă poarta hanului, închiriată )
		lui Ivancea Nicolau heraru.			)
	44. Băcănie în faţă, lipită de sf. altar al bisericii, 	)
		închiriată lui Costandin H. Lazaru.		)
	45. Prăvălie ibrişingirie despre Cojocari		) Inchiriate de 
	46. Cîrciumă în colţul acestui han, spre poarta	) iconomia spi-
		Carvasaralii.					) talului Colţii.
	[...]
      [...] 2 [...] 836.
Raportul dumnealui iconomului spitalului Colţii.
	[...]
	[342] [Traducerea :] 
Către onorata epitropie a spitalului Colţei.
	Subsemnatul s-a dus imediat, ca urmare la ordinul respectiv, la hanul Colţea împreună cu logofătul meu şi au făcut catagrafie [inventar] al actualei situaţii, pe care alăturat o trimit închisă spre cunoştinţă.
	Şi rămîne a onoratei epitropii plecată slugă.
Pantravos economul.
	La 2 Martie 1836.
					DB, nr. 213, p. 339-340-341-342.

Bucureşti, 14 Martie 1836.

		[342] Cinstitei Eforii a Spitalurilor,
		Epitropia spitalului sfintei mănăstiri Colţei.
	Cu cinste şi cu plecăciune s-au priimit porunca acei cinstite eforii de la 27 ale trecutului Fevruar, supt no. 149, şi s-au văzut cele coprinzătoare, ca să trimiţ pe iconomul acestui spital la Hanul Colţii să cerceteze cu ce aşezămănt şade fieştecarele dintr-acei ce hălăduesc într-acel han şi pe ce temeiu, şi de au înscrisuri, de cine sănt iscălite, de cănd sănt date la măinile lor şi la ce vreme li să înplinesc soroacele.
	La care cu plecăciune răspunz cinstitei eforii, că eu sănt epitrop de la leat 1811, cănd atunci am găsit toate odăile acestui han date la unii, alţii, cu robire pe toată viaţa acelora, unele de răposatul vlădica Daniil Zihno şi altele de răposatul logofăt Ştefan Belu, ce au fost epitropi mai înainte de epitropiea mea, şi să luoa chiriile după foaia ce au avut-o hangiul cel orănduit de srtăngea chiriile.
	Iar de cînd plecatul cinstitei eforii se află epitrop, printr-atîtea sărguinţi şi mijloace ce am făcut în zilele Domnului Caragea, nu [343] numai că nu am putut nici cum ca să desfiinţez vreo simfonie dintr-acelea, ci încă au fost îndatorată această epitropie, prin anafora adumnealor veliţîor boieri cu întărire domnească, de au dărămat zidirea despre partea cinstitului dumnealui marelui ban Grigorie Băleanu, care au fost crăpat din cutremurul ce s-au întămplat la leat 1802. Şi pentru că acest spital nu au avut stare, şi pentru casă nu intre în datorii, am cheltuit de la mine epitropul, din punga mea, peste taleri 12.500 de s-au făcut acel zid cu odăile din partea aceia.
	Apoi mai întămplăndu-se şi cel din urmă cutremur, iarăşi cu poruncă au mai fost această epitropie în datorată cu cheltuială de au mai dărămat şi ceilaltă zidire al arcali pînă la un loc, adică faţa uliţii despre dumnealui chir Ianache Scupanitu şi din faţa hanului, după cum se vede, rămăind numai bolţile crăpate, neputănd a lăcui cinevaş într-ănsele, cănd atunci, fireşte, s-au desfiinţat înscrisurile acelor embaticari, care şi la această cheltuială a dărămării au mers peste tl. 2500. Şi neavănd spitalul mijloc, i-am plătit iarăşi din punga mea, precum se va vedea socotelile cele încheiate, că la nicio socoteală nu sănt trecute, iar trei departamenturi de odăi, fiind deosebite făcute într-acest han, nu s-au dărămat, dar şi acestea sănt date iarăşi cu robire pe toată vieaţa, una la răposatul baron Iordache Sachelarie, carele murind au rămas pe seama hanului, iar dooă departamenturi, una este pe numele dumnealui baronului Hristofor Sachelarie şi alta pe numele răposatului Gavrilă băcan şi a copiilor lui.
	Şi aşa, această epitropie a fost silită de au dat acest han cu totul la un arendaş cu preţ hotărăt, şi acel arendaş închiriază acele bolţi ale odăilor dărămate, pe la unii din negustori, ce aduc herării şi alte mărfuri de punea într-ănsele fiind boltite, cu un preţ prea uşor; care arendaş osebit plătea şi celelalte cheltuieli orănduite de către stăpînire pentru han. Şi într-acestaş chip s-au urmat pînă acum şi banii preţului chirii, ce lua această epitropie de la arendaşul hanului, totdeauna s-au făcut venit la socotelile spitalului, precum să va vedea.
	Toate aceste împrejurări urmate, nu lipseşte cu cinste a le face cunoscut.
	Dar după porunca cinstitei eforii, trimiţăndu-se iconomul spitalului la mai sus pomenitul han, de cercetarea ce au făcut [344] se alăturează, în original, raportul ce au făcut către această epitropie, înpreună şi cu foaia arătătoare de toate odăile ce sănt într-acest han, din care se va lua cea mai desluşită pliforie.
							1836, Martie 14.
              							Nr. 20.
		Epitropul spitalului.
		      [ N. Trăsnea ].
				DB, nr. 214, p. 342-343-344.

Bucureşti, 21 Aprilie 1836.

	[344] 72:    10:		Adecă lei şaptezeci şi doi, par. zece, s-au 
			primit prin d. Ioniţă Pop, în casa sfatului, pentru 
			proprietatea lui Panait bărbieru, după uliţa Scaunelor
			vechi, şi fiindcă această proprietate se află în 
judecată, de aceea va rămînea această plată pe seama acelui ce va rămînea de stăpîn.
				1836, Apr. 21.
   In lipsa d. Casier,
	Toma Ionescu.
				DB, nr. 215, p. 344.

Bucureşti, 25 Iunie 1836.

      [345] Eforia Vămilor.
         Anul 1836, lina Iunie 25.
                      No. 601.
                     Bucureşti.

Cinstitei epitropii a sfintei mănăstiri Colţea.
	Se dă în cunoştinţa cinstitei epitropii, că magazia Carvasarali a crăpat şi s-a slăbit de toate părţile, iar mai vîrtos zidu din dos al aceştii magazii s-a tras la o parte, încît cu mare sfială intră cinevaş într-însa, şi ca nu cumvaş [ferească Dumnezeu], dărămăndu-se fără de veste, să ne primejduiască mărfurile neguţătoreşti ce să pun înlăuntru, şi osebit de aceasta poate să omoare şi pe conevaş.
	De aceia, scriitoria are cinste a se ruga spre a de trimite de cinstita epitropie om într-adins, ca să vază pomenita magazie şi să bine voiască a face din vreme punere la cale pentru de iznoavă facerea ei, căci în starea ce se află acum, mijloc de meremet nu este la dînsa, cinstindu-se şi scriitoria cu răspuns.
	[...]
					DB, nr. 217, p. 345.

10 Mai 1839, No. 2885.

	[349]
		[350] Prea Inălţate Doamne,
	In urma raportului tribunalului comerţial al Ilfovului, cu No. 2214, departamentul dreptăţii cu plecăciune spupune la cunoştinţa Inălţimii Voastre că dumneaei prinţesa Elisaveta Suţina dănd spre vănzare cu mezat la acel tribunal un han, ce-a are exsoprichi în uliţa Sărării, cu locul moştenesc, însă acest han cu locul slobod de afară, şi strigăndu-se mezatul după orăndueală s-au haraciladisit rămăind asupra d. Grigoriie Costandin Suţul, ce cel din urmă preţ de galbeni înpărăteşti una miie cincizeci, pe care s-au mulţumit d-lui marele postelnic Costache Suţul, vechilul cu deplină putere din partea maicii dumisale prinţesa Suţina, vănzătoarea, numărînd d. cumpărătorul şi toţi galbenii preţului.
	Această vănzare săvărşită cu toate legiuitele formalităţi, departamentul, după articolul 9 din legiuirea pentru mezaturi, o supune cu plecăciune la întărirea Inălţimii Voastre.
Marele logofăt al dreptătii,
B. Ştirbei.
	Anul 1839.
	Luna Maiu 10.
	Secsiea al 3-lea.
	Masa al 3-lea.
	No. 3885.
					Şeful secţiei, Th. Iatropolu.
	Noi, Alecsandru Dimitrie Ghica Vvd, cu mila lui Dumnezeu Domn a toată Ţara Rumănească.
Către departamentul dreptăţii.
	Asupra anaforalii acelui departament, cu No. 3885, pentru vănzarea prin mezat a unui han din uliţa Sărăriei, cu locul moştenesc, precum să arată mai jos, ce au fost ecsoprico al dumneaei Suţul; luănd în băgare de seamă că vînzarea aceast[a] s-au săvărşăt cu toate legiuitele formalităţi, după articolul 9 din legiuirea pentru mezaturi, o întărim domnia mea spre pricnică stăpănire a d. cumpărătorului.
				[L. P.].
	[351] No. 182. Bucureşti.
	1839, Mai 12.
Marele logft al dreptăţii,
B[arbu] Ştirbei.
				DB, nr. 221, p. 349-350-351.

16 Ianuarie 1845.

		[354] Cinstitei epitropii a spitalului Colţea,
	De la dumnealui paharnicul Iancu Trăsnea am cumpărat casile dumisale de zestre din mahalaua Colţea, şi fiindcă alăturat, despre Carvasara, se învecineşte cu această proprietate şi cinstita epitropie cu un stj. şi jum. în faţa uliţii, iar lungimea se scurtează după cum este cunoscută aceasta cinstitei epitropii. Şi pentru că de la dînsul nu are nici un folos, precum este de obşte cunoscut, [355] de aceia rog pe epitropie să binevoiască a face punere la cale de a-mi vinde mie acest loc sau cum se va bine chibzui, iar la din împotrivă, o rog ca să poruncească a să îngrădi în cuvenita arîndueală.
			Dimitrie Ralet.
	Anul 1845, Ghenarie 16.
					DB, nr. 224, p. 354-355.

23 Martie 1845.

		[357] Secsiea arhiectonică.
	D-lui marele logofăt Dimitrie Ralet are voe ca să clădească din nou de zid sau în paente de zid, o casă pe locul d-sale din mahalaoa Colţii, v[ăpseaua] roşie, trăgîndu-se îndărăt în partea dreaptă cu cîte patru palme de la temeliile zidirii cei vechi şi de acolo va merge într-o linie dreaptă la colţul clădirii spitalului Colţii, care să află tras îndărăt cu patru palme, iar despre intrarea în curtea Carvasarali va aşeza clădirea pă liniea împrejmuiri cei vechi; învelitoarea va fi cu blane sau fier şi streaşina numai de o palmă şi jumătate în lat, iar ţevile zgheaburilor despre uliţă le va scoborî pînă nu se va arăta acesta la cinstita comisie, căci meşterul au iscălit că va urma întocmai şi rămîne a-l avea d-lui proprietarul spre a se vedea de revizorii sfatului.
						1845, Mart. 23.
		Arhitectul oraşului, N. Villacros.
	No. 201. [L. S.] [ Pecetea are legenda: ] “Sfatul orăşenesc din Bucureşti, 1831”.
	[358] [V-so:] După cuprinderea acestui bilet al cinstitului sfat orăşenesc, ieu cel mai în jos iscălit mă leg că voiu urma întocmai. Şi spre dovadă am iscălit aceasta.
						1845, Martie 31.
		Iosef Vist [?].
				Comisiea vopseaua roşie.
	No. 12. D. Supt comisarul de secsie locală va îngădui pe d-lui marele logft Dimitrie Ralet a face lucrarea coprinsă în faţă, iară abătîndu-se va raportui.
						845, Apr. 1-iu.
		Comisar .  .  .  [?].
				DB, nr. 227, p. 357-358.

27 Martie 1845.

	[358] Printr-acesta să face cunoscut că din locul mieu, ce-la ma în Scaunile vechi, stănj. şase sănt datoru a-i da spitalului sfintei mănăstiri Colţii, lăngă prăvălile aceştii mănăstiri, ce le are alături, măsurănd aceşti stănjeni cu stănjenu cinstitului sfat orăşenescu, în faţa uliţii cei mari, ear în lungu pă căt să află.
	Şi spre încredinţare am iscălit.
						1845, Martie 27.
		Costandin Burchi.
				DB, nr. 228, p. 358.

6 Aprilie 1845.

		[358] Cinstitei Eforii a Spitalurilor,
		Epitropia spitalului Colţea.
	[359] In urma şi a poruncii cu nr. 435 a cinst. Eforii, înţelegîndu-se epitropia cu d. marele logofăt Dimitrie Ralet, pentru locul ce voeşte a-l da schimb drept cel cerut de la spital, s-a văzut că acel loc este în Scaunele vechi, alături cu proprietatea ce are spitalul acolo, adică cu prăvăliile clădite în vara trecută; a căruea lungime fiind de stj. 12, iar lăţimea, în faţa uliţii, de şase, şi socotindu-se şi cvadratu fac stj. 72, adică cu stj. 11, palme 2, prisos peste suma stînjenilor.
	Pentru care se supune la cunoştinţa cinst. Efori i spre cuvenita punere la cale pentru schimbul hotărît a se face.
		Epitropul spitalului, Spiru Cojescul.
	Anul 1845, luna Aprilie 6.
		Nr. 16.
					DB, nr. 229, p. 358-359.

Mai 1845.

	[360] Printr-acest al meu zapis dat la mîna d-lui marelui logofăt D. Ralet, se face ştiut cum că d-a mea bună voie am vîndut d-lui 6 stj. loc din locul meu ohavnic, ce îl am de moştenire în uliţa Scaunilor vechi, drept galbeni împărăteşti 60 stînjenul, care preţ [361] total face galbeni 360 tocmai, d-a cărora primire voi da înscris în dosul acestui zapis la predarea lui, însă din partea despre răsărit, ce este alăturea cu locul sf. m-ri Colţea, începînd cu măsurătoarea în faţa uliţii cei mari, din zidul prăvăliilor clădite de această m-re, unde se va înplini stj. 6 se va face semnu iar în dos despre uliţa ce vine pe acolo, numai stj. 5 şi 6 palme, potrivit adică cu analogia lăţimei locului într-acea parte, începînd iarăşi măsurătoarea din împrejurimea locului pomenitei sf. m-ri, iarăşi unde se va înplini stj. 5, palme 6, se va face semn.
	Deci va avea d-lui şi urmaşii d-lui drept a-l stăpîni în pace şi nesupărat de către nimeni . . . 
	Dat în oraşul Bucureşti la anul 1845, luna Maiu.
		Costandin Burchi, vănzător, ear banii preţului am primit.
				DB, nr. 231, p. 360-361.

31 Mai 1845.

		[361] Epitropia spitalului Colţea,
	Printr-acest înscris să face cunoscut că pe lîngă locul din mahaloa Colţi, ce l-au cumpărat d-lui marele logofăt Dimitrie Ralet de la d-lui paharnicu Ioan Trăsnea, fiind şi un locşor al acestui spital în lăţime de trei stînjeni şi în lungime ca vre-o zece, pe care au fost clădită o căscioară cu prăvălioară de bărbierie a unui Panait bărbierul, prin plată de embatichiu cîte lei zece pe an, şi care au [362] fost trecut treptelniceşte în moştenirea d-lui medelniceru Ioan Pop, profesoru, vecinăndu-să adică acest loc pe de o parte cu uliţa ce slujaşte de intrare în Carvasaraoa Bucureştilor, iar pe de altă parte cu locul d-lui logofătului ce s-au zis mai sus. Dreptul de stăpînire ce au avut d-lui medelnicerul Ioan Pop asupra acestui loc, cîştigat şi prin gotărîrea cinstit politiceştii judecătorii a Ilfovului, secsiunea 1-iu, din leat 1837 Avgust 7, supt no. 153, îl dăruise numitului medelnicer la d-lui logofătul prin înscrisul său din 12 ale trecutului Martie, anul următor. D-lui logofătul însă, vrănd ca pe deoparte să nu mai fie supus acest loc la plata embatichiului ce se plătea, iar pe de altă parte vrînd a se arăta cu facere de bine şi ajutor către spital, de mai mult folos decît plata acelui embatichiu, şi după deslegarea ce s-a priimit de la cinstita Eforie prin jurnalul  încheeat şi alăturat aceştii epitropii pe lîngă porunca cu no. 558, cumpărînd d-lui logofătu un loc de la d-lui cluceru Costache Burchi în Scaunile vechi, alături cu prăvăliile spitalului de acolo, de îndoită mărime acel loc, atît la lungime cît şi la lăţime, l-au şi dat spitalului cu înscrisul dumisale, împreună şi cu zapisul de cumpărătoare şi epitropiea întăreşte atăpînirea d-lui logofătului Ralet asupra mai sus arătatului loc, învecinat cu locul dumisale ce s-a zis mai sus, ca să o aibă ohabnică ca pe un pămînt bun şi drept al d-sale, fără vreo plată de embatichiu la spital, făcînd şi clădind pe dînsul orice va voi.
	Pentru care, spre pacinica stăpînire a d-lui logofătului asupra acestui loc, cît şi a spitalului asupra locului din Scaune ce i s-au dat împotrivă de d-lui logofătu, precum mai sus s-au vorbit, s-au făcut două asemenea înscrisuri de la o mînă la alta, adeverită şi de către cinstitul tribunal comerţial de aici din Bucureşti.
							1845, Mai 31.
		Epitropul spitalului,
			[L.P.]		Sp. Cojăscul.


26 Iunie 1848.

			[363] Judecătoria comerţială din Bucureşti
	D-lui marele logofăt Dimitrie Ralet şi epitropiea spitalului Colţi, prin adres către această judecătorie de la 19 ale curgătorului Iunie, trecut la no. 3927, au cerut adeverirea a doao asemenea înscrisuri de schimbu ce fac locurilor coprinse într-însele. După care viind în presuvia judecătorii din partea d-lui log. Ralet d-lui pitar Nicolae Călinescu şi din partea epitropii d-lui pitar Costache Valsama, ajutorul ei, şi citindu-se în auzu-le aceste înscrisuri, d. pitar Călinescu, spre dovada stăpăniri ce are d-lui log. Ralet asupra locului ce-l dă spitalului, au cerut de s-au luat în băgare de seamă condica judecătoriei de adeverirea zapiselor de vînzare, în care s-au văzut trecut zapisul locului cumpărat de d-lui log. Ralet de la d-lui cluceru Costandin Burchi şi adeverinţa făcută din partea judecătorii asupra acelui zapis la 12 Iunie curgător, supt no. 151, iar d-lui pitar Valsama vreun document vechi, doveditor de dreptul stăpînirii ce are spitalu asupra locului ce-l dă epitropiia schimbu d-lui logofătului, n-au avut să arate, fără numai au înfăţişat o alegere a cinst. judecătorii de Ilfov, secsia 1-iu, din lt. 1837 Avgst 7, supt no. 153, dată între epitropie cu d-lui medelnicer Ioan Popu, din care să face dovadă de stăpînirea ce are astăzi spitalul asupra acestui loc, cum şi o poruncă a cinst. Eforii a spitalurilor, supt no. 558, cu care i se trimite epitropiei copie după jurnalul încheeat la 23 Apr. trecut pentru săvîrşirea acestui schimbu, fiind în folosul spitalului. Insă fiindcă d-lui logofăt, prin adres cu data de astăzi, au cerut adeverirea înscrisurilor fără a face judecătoria mai multă cercetare, supt cuvînt că se mulţumeşte a se adeveri cu acest chip, pe aceste temeiuri şi după căutarea ce s-au făcut opiselor canţelarii Buletinelor oficiale, negăsindu-se nici unul din locurile ce să fac schimbu supuse la vreo împrejurare de zălogire, secfestru sau pretenţie zestrală, adeverează judecătoria aceste înscrisuri spre a-şi avea amîndouă părţile stăpînirea după dînsele.
	Prezident,	Sc. N. Ghika.
			A. Gherase.
			I. Triandafil.
	[L.P.]					Grefier, N. Cămărăşescu.
	1848, Iunie 26.
	[364] Nr. 258 din condica vînzărilor.
		Grefa 1-iu.
					DB, nr. 232, p. 361-362-363-364.

20 Iunie 1845.

	[364] Printr-acest zapis ce-l dau la mîna d-lui d. Gheorghe Nicolăescu să face cunoscut că, casele cu locul lor ohamnic din mahalaua Colţii, coprinsul văpselii roşii, ce loc îl am cumpărat de la sultan mezat, i l-am vîndut d-lui mai sus pomenitului de a noastră bună voinţă nesiliţi de nimenea în drept lei cinci mii cinci sute tocmai, nr. 5500, pe care bani i-am şi primit pe toţi deplin în mîinile noastre, dîndu-i în primire şi senetul cumpărătorii locului de la mezat încă din lt. 1816, Fevr. 18, într-u care să coprinde atît suma stînj. cît şi vecinătatea.
	Drept aceia, cu acest înscris să împuternicează d-lui, copii de copii d-lui şi oricîţi urmaşi îi va hărăzi Dumnezeu din neam în neam, să stăpînească pomenita casă paşnic şi nesupărat întru nimic de către nimenea din partea aflaţilor în fiinţă şi urmaşilor ai miei.
							1845, Iunie 20.
	Eu, Radu Marcu Dogaru, vînzător, adeverez.
	Eu, Ecaterina, soţiea lui Radu Marcu Dogaru, vînzătoare, adecerez.
				DB, nr. 233, p. 364.

30 Octomvrie 1845.

	[365] Sfatul orăşenesc din Bucureşti.
Anul 1845, Octomvrie 30.
	Nr. 5050.
Cinstit dumnealui marelui logofăt Dimitrie Ralet.
	La adresul Dumv. de la 29 ale curgătorlui, sfatul are cinste a vă răspunde că, cu acel bilet ce aveţi şi care coprinde pentru a clădi pe toată întinderea din faţă a acelui loc, de vreme ce dv. nu aţi desăvîrşit clădirea estimp, puteţi a o înnainta în anul viitor tot pe acea linie a tragerii care coprinde pomenitul bilet, fără să vă mai supuneţi şi atunci la o iznoavă tragere. Şi aşa spre mai bun temeiu, veţi avea acest adres cu care veţi rămînea încredinţaţi despre prezisa împrejurare.
	Prezidentul sfatului,
		Cosd. B[răiloiu ?].
		G. Paapa.
		D. Iconomul.
		Iorgu Mihuleţu.
	[V-so:] D-lui marelui logofăt Dimitrie Ralet.
				DB, nr. 234, p. 365.

21 Decemvrie 1845.

	[368] Poliţiea, primiind reclamaţia dată către măriea sa prea Inălţatul nostru Domn, de d-lor marele logofăt Manoil Băleanul şi marele clucer Dimitrie Fălcoianu pentru proasta stare a Hanului Colţei [ce amerinţă vătămare proprietăţilor dumnealor cu a lui cădere] şi văzînd luminata mării sale rezoluţie pusă la dînsa în cuprinderea următoare:
	“Dumnealui vel agă să cerceteze şi să ne raportuiască despre acel han în ce stare se află şi de este cu putinţă a se meremetisi sau trebuinţa care a se dărîma cu totul.”
	Prin înţelegere cu cinst. sfat orăşenesc au orînduit pe arhitectonu oraşului şi cercetînd starea acestui han au dat relaţia următoare . . . . 
	Care supuind-o poliţia prin raport la cunoştinţa înălţimii sale, au primit înalta mării sale deslegare, cuprinsă în adresul [369] cinstitului secretariat al Statului, supt no. 1886, care alăturîndu-se pe lăngă aceasta în copie, spre mai bună îndestulare a cinstitei eforii de cele poruncite de măria sa, totdeodată este pohtită ca în cel mai scurt soroc să puie a dărăma negreşit părţile supuse primejdiei după chibzuirea arhitectonului, spre întîmpinarea răului ce se amerinţă.
		Şeful poliţii, Ioan Manu.
	1845, Decemvre 21.
	     No. 12.346.
					DB, nr. 237, p. 368-369.





Bucureşti, 8 Octomvrie 1847.


	[371] Radu, fiul lui Petre, vinde locul şi casele lui din mahalaua Colţei, de stj. 3 în lăţime şi stl. 13 în lungime, cumpărate de la Anghelache şi Manole, fiind răposatului Marin croitoru, la 4 Sept. 1842.
	Primeşte de la Zaharia Nenovici, cumpărătorul, suma de 10.000 lei.
						DB, nr. 239, p. 371.

Bucureşti, Iulie 1852.

	[371] Răducan Grigore şi Dumitru Grigore vînd lui Ioniţă duhovnicul locul lor din mahalaua Colţei, drept lei 11.000, pe care loc l-a cumpărat tatăl lor, Grigore Costandin, de la Costandin Maxim, la 24 Decemvrie 1815.
	In acest loc intră şi un clin cumpărat tot de tatăl lor de la biv vel ceauş spătăresc Dumitrache Mihuleţ, în Iulie 1816.
	Locul, măsurat de inginerul Al. Poenaru, are: 7 stj. în faţă, 3 în fund, 11 stj. şi 2 palme în laturea dreaptă şi 12 stj. şi 3 palme în stînga.
	Acest loc a fost lăsat de Grigore sin Costandin blănaru, prin diata din 16 îulie 1831, fiicei sale, Maria Joranu. Ei vînd acum cu procură din partea fiului Mariei, Grigorie Joranu, trimis la Paris la învăţătură.
	Tribunalul autentifică actul la 13 August 1852.
					DB, nr. 240, p. 371.

30 Iulie 1852.

	[372] Primăria oraşului Bucureşti, secţia arhitecturii, autoriză pe duhovnicul Ioniţă să clă dească nişte case pe locul din dosul bisericii Colţea, arătîndu-se condiţiunile de lucru.
					DB, nr. 241, p. 372.

Bucureşti, 29 Martie 1854.

	[372] Emanoil Arghiropol, şeful departamentului dreptăţii, referă comisarului extraordinar în Principate, generalului adjutant Budberg, asupra vînzării la licitaţie a locului şi caselor, din mahalaua Colţei, proprietatea fraţilor Angheleşti, vînzare cerută de doi din ei Toma şi Costache Anghelescu, arătînd că s-au adjudecat asupra slugerului Ştefan Ioan, cu preţul de lei 26.071. “Din banii arătatului preţ a depus cumpărătorul . . . numai partea pe jumătate, cuvenită pe seama a doi din sus arătaţii fraţi, din care unul se află ecsilat peste graniţă, iar celălalt încetat din viaţă şi care se moşteneşte de un fiu al său nevîrstnic; căci cealaltă jumătate cuvenindu-se celorlalţi doi fraţi, Toma şi Costache, a răspuns-o pomenitul cumpărător diadreptul în primirea numiţilor”.
	Roagă să se întărească vînzarea aceasta.
	La 4 Mai 1854, generalul Budberg întăreşte slugerului Ştefan Ioan stăpînirea pente imobilul cumpărat.
				DB, nr. 242, p. 372.

4 Iunie 1855.


	[373] Primăria Bucureşti, secţia arhitecturii, autoriză pe duhovnicul Ion Ieromnimon din mahalaua Scaunelor să facă o hazna de zid, în curtea lui “pentru scursul lăturilor . . . avînd la gură grătar de fier”.
				DB, nr. 243, p. 373.

Bucureşti, 29 Septemvrie 1856.

	[373] Manolache Grădişteanu vinde lui Mihalache Pancu casele “din dosul portiţii Cilţii . . . coborîte mie moştenire de la răposatul tată-mieu, vornicu Grigorie Grădişteanu”, pentru suma de 1200 galbeni împărăteşti. I-am dat vînzătorului şi toate sineturile vechi.
	La 31 Oct. 1856, tribunalul comercial  Ilfov autentifică actul prin care clucerul Man. Grădişteanu vinde casele din Mahalaua Colţii pitarului Mih. Pancu. Pentru dreptul de proprietate, clucerul a înfăţişat un sinet din 11 Iunie 1832 “din care s-a văzut că d-ei vistiereasa Dumitrana Mogoşasca a vîndut d-ei cluceresi[i] Ecaterini Grădiştenci o pereche case cu loc moştenesc din mahalaua Colţii, care cumpărătoare zise vînzătorul că a fost cumnata părintelui d-sale vornic Grigorie Grădişteanul, după a căreia moarte şi a singurului fiu, serdarul Aleco Grădişteanu, au rămas acele case de moştenire la părintele d-sale, vornic Grădişteanu, precul şi de la acesta în dispoziţia d-lui, fiind singur moştenitor de secsul bărbătesc.
	Se întăreşte vînzarea.
					DB, nr. 244, p. 373.

17 August 1857.

	[374] Gheorghe Niculăescu dă zapis lui Marinciu Petrovici prin care îi vinde casele cu locul lor din mahalaua Colţei drept 16.000 lei.
	Judecătoria comercială Ilfov întăreşte vînzarea la 18 Decemvrie cu nr. 792.
					DB, nr. 245, p. 374.

4 Iunie 1859.

	[374] Primăria oraşului Bucureşti, secţia arhitecturii, încuviinţează pe duhovnicul Ioniţă Ieromnim să clădească “ două odăi cu etaj”, cu calcan de zid şi învelitoare de metal, pe locul ce are în mahalaua Colţei.
					DB, nr. 246, p. 374.

15 Decemvrie 1862.

	[374] Marinciu Petrovici vinde lui Petre Georgescu casele cu locul lor din mahalaua Colţei, drept lei 8000.
	La 23 Ianuarie 1863, trib Ilfov confirmă această vînzare.
				DB, nr. 247, p. 374.

Bucureşti, 20 Mai 1867.

	[374] Elena V. Nenovici, Elena N. Nenovici, Eufrosina Hr. Atanasiu şi Arghira Muşeţeanu, nepoţii răposatului Yaharia Nenovici, împreună cu Ath. Popovici, legatar testamentar din partea fiicei lui, şi cu executorii testamentari, vînd duhovnicului Ioniţă Ieromnim casele şi locul lor din str. Scaune 14, în preţ de 20.000 lei.
	[375] Se arată că acest imobil li s-a lăsat de Z. Nenovici, prin testamentul său din 20 Iunie 1864.
	Tribunalul Ilfov autentifică actul la 16 Iunie 1867.
				DB, nr. 248, p. 374-375.

19 Noemvrie 1867.

[375] D O V A D A 
	Subsemnaţii locuitori din capitala Bucureşti încredinţăm prin aceasta şi pe ale noastre răspunderi că hanul din suburbia Scaunele strada Polonă nr. 7, din culoarea de galben din Bucureşti, este proprietatea domnului Costantin Sărăţeanu, ce i-a rămas moştenire de la tatăl său, Dimitrie Sărăţeanu. Acest han mai poartă numele şi de hanu lui Jugă-urs.
		P. Longeanu.
		M. Păltineanu.
	Aţeasta [!] han am ţinut cu arenta [!] trei ani şi cunoscu că este al dumnealui Costache Saraţan.
		Manole Agiu.
				DB, nr. 249, p. 375.

5 Octomvrie 1868.

	[376] Subsemnaţii declarăm printr-aceasta că casa cu locul său, din strada din dosul Colţei, cu nr. 4, este proprietatea a domnului Alexandru Zanne, rămasă moştenire de la tatăl său, pe care a posedat-o întotdeauna fără întrerupere şi în bună linişte, după cum o posedă şi astăzi, pentru care, după cererea d-sale, îi dăm această dovadă, pe care este rugată şi onor. comisie a o legaliza.
							1868, Octomvrie 5.
		Lazăr Calanderoglu.
		N. Csida.
		Duhovnic Ioniţă ieromnimon.
					DB, nr. 251, p. 376.

3 Iulie 1870.

	[377] I. Lazăr Calenderolu dă în schimb Eforiei Spitalelor locul său din suburbia Colţea, strada Colţea nr. 30, d-alături chiar cu spitalul, loc al căruia dimensiuni sunt acestea: faţa din stradă 13 stj. şi 9 palme; lăţimea mijlocie [într-o adîncime începută din strada de stj. 15, palme 8] stj. 12 şi palme 9; fundul de stj. 12, palme 2; lungu despre spital 31 stj. şi 5 palme; despre d. Calenderolu 28 stj. şi 8 palme; iar suprafaţa de stj. 386,91.
	II. Eforia Spitalelor Civile, primind proprietatea acestui loc, dă d-lui Calenderolu:
	a] Locul său numit Carvasaraoa veche, din suburbia Colţei, strada Colţea şi a Sfinţilor cu nr. 29, a căruia suprafaţă este de stj. 333, 29.
	b] Din locul său nr. 19, din aceiaşi suburbie şi sratdă a Colţei, locul numit hanul Colţea, stj. 11 faţa din stradă, alături cu proprietatea d-lui Sachelarie, adîncul spre altarul bisericii stj. 5, palme 8, fiind în direcţiunea stradei, stj. 6 palme 7; apoi iar adîncul spre altarul bisericii, srj. 3 palme 7, adîncimea pe lîngă proprietatea d-lui Sachelarie, pînă unde începe aceia a hanului li Si meon; iar suprafata de stj. 70,87.
	D. Calenderolu fiind ctitor al acestei biserici şi dorind a face şi locuinţă pentru preot şi celelalte persoane bisericeşti, se mai dă bisericii şi cele trei magazii, însemnate pe plan cu lit. M, în suprafaţa de 48,30 stj. patraţi, iar d. Calenderolu dă pentru aceasta una suta galbeni, 100 # în folosul casei spitalelor. Se înţelege că donaţia este făcută de d. Calenderolu.
	Iar pentru serviciul bisericii, şi mai cu osebire pentru comunicarea cu locul rămas pe seama sa, Eforia lasă bisericii drept curte, spaţiul de loc însemnat pe plan cu lit. A, B, C, D, E, F, G, H, J, şi A, cu întinderile în lungime şi lăţime pe cum se arată pe plan şi pe pămînt, în care figură se cuprinde şi biserica.
	III. Schimbul acestor locuri se face din ambele părţi într-un mod ohavnic cu toate drepturile şi datoriile ce trag după sine-le.
	[378] IV Acest schimb va fi definitiv după ce va primi autorizaţiunea celor în drept a o da.
	V. Pentru menţionatele locuri s-au făcut două planuri în cîte două exemplare, care subscrise de ambele părţi se vor lua de basă la executarea schimbului.
	S-a făcut asemenea şi două acte subscrise de ambele părţi contractante, legalizate de Onor tribunal civil Ilfov, secţiunea III, luînd fiecare parte cîte unul.
	Această învoială s-a făcut în baza legii votată de Corpurile Legiuitoare în şedinţele de la 15 Maiu şi 21 Decemvrie anul 1868 şi sancţionată de Domnitor prin decretul nr. 112 din 18 Ianuarie anul 1869, înserat în Monitorul Oficial nr. 20, acelaşi an.
				[L. P.]
		Efori 	( G. C. Cantacuzino.
			( Davila.
							Lazar Calenderoglu.
				DB, nr. 252, p. 377-378.

13 Decemvrie 1871.

	[379] Petre Georgescu vinde lui Zaharia Petrescu, pentru suma de 3000 lei, casele cu locul lor din strada Scaune 10, dîndu-i şi actele de proprietate.
	La 14 Dec. 1871, Trib. Ilfov, secţia III, autentifică vînzarea cu nr. 5182 şi orgonă grefei să-l transcrie.
				DB, nr. 254, p. 379.

27 Mai 1872.

	[379] B. Frangopol, portărel la trib. Ilfov, împreună cu reprezentanţii nepoatelor şi nepoţilor d-nei Zoe Chiţoran, fac proces-verbal de punerea în posesie a numitelor rude peste averea rămasă de la [380] răposatul Ioan Chiţoran, al cărui testament din 3 Iulie 1864 a fost anulat de trib. Ilfov, sec. II, cu sentinţa 27 din anul 1872, în favoarea mamei sale, Zoe Chiţoran. Toată această avere însă, ea a donat-o rudelor ei prin actul din 31 Aug. 1870.
				DB, nr. 255, p. 379-380

25 Septemvrie 1872.

	[380] Primăria comunei Bucureşti, serviciul arhitecturii, autoriză pe Lazăr Calinderoglu să-şi împrejmuiască locul său din str. Sfinţilor, cu scînduri date la rindea, încheiate şi colorate “în faţa stradei, în prelungirea ulucilor celor noi din partea dreaptă ale spitalului Colţea şi mergînd în stînga, linie dreaptă, pe o întindere de stj. 28, lăsînd lărgime stradei de 5 stj. conform alinierii proectate; asemenea va împrejmui şi spre strada Colţei, mergînd în linia clădirilor celor noi. Proptelele se vor aşeza numai pe dinăuntru fără a fi în faţa stradei. Şi pe această aliniere poate d-sa construi şi bina fără a mai fi obligat a se mai retrage.
	Acest bilet este valabil numai pentru [6] şase luni”.
		Arhitectul Capitalei, . . . . . . . . . . . . . . . . ?
					DB, nr. 256, p. 380.

Bucureşti, 12 Octomvrie 1872.

	                      [380] Act de donaţie.
	Subscrisul Grigore C. Suţu considerînd că între fondatori[i] înzestrători spitalului Colţea au fost şi din familia mumei mele, răposata Rucsandra Suţu, născută Racoviţă, şi dorind ca şi însumi, urmînd inspitaţiunilor strămoşeşti, să ajut la starea acestui stabiliment de adăpost săracilor pătimaşi, mai cu seamă că în [381] biserica spitalului să află rămăşiţele mumei mele, Lucsandra Suţu.
	Spre a îndeplini această dorinţă şi a imita bunul ecsemplu al strămoşilor miei, pre cît mijloacele şi alte datorii de familie mă iartă, am hotărît a  adăodji cu din starea mea şi viu şi eu în ajutorul spitalului Colţea adăogînd la averea sa.
	De aceea declar printr-acest înscris act al mieu că dăruesc în desăvîrşită şi plină stăpînire pentru totd-auna, spitalului Colţea, locul mieu ce se numeşte piaţa Suţu, situată în oraşulBucureşti, în dosul spitalului Colţea, între stradele Polonă şi Scaune, coloarea galbenă, suburbia Colţea, ca să fie în viitor averea spitalului.
	Singura condiţie ce pui la acest dar este ca Eforia Spitalelor Civile, ce este însărcinată cu administraţia averei spitalului, sau orice altă administraţie să va mai institui în urmă, să menţie şi să perpetue numele mieu de familie, Suţu, ce-l poartă şi astăzi acel loc, orice va fi întrebuinţarea la care va servi şi transformarea ce va lua prin clădiri sau sădiri.
	Sub această condiţie, declar că locul numit piaţa Suţu, îl dăruesc spitalului Colţii ca să-i fie avere, fără însă a putea trece la vreun alt aşezămînt, fie şi de binefacere.
						12/24 Octomvrie 1872.
		Gr. C. Şuţu.
					DB, nr. 257, p. 380-381.

13 Iunie 1873.
	[381] Const. Brăiloiu, primarul Capitalei, sezisat de arhitectul oraşului că terenul lui Lazăr Calenderoglu, din strada Colţei, colţ cu Sfinţilor, este neregulat şi strică alinierea stradei Sfinţilor, îl invită [382] “a trage şi acea parte de înprejmuire pe linia fixată pe plan, ceea ce va fi chiar şi în interesul Dv., de oarece regulîndu-se alinierea şi terminîndu-se pavajul, şi imobilul Dv. va avea o mai mare valoare”.
					DB, nr. 258, p.381-382.

Brăila, 26 Aprilie 1874.

	[382] D. C. Poenaru din Brăila dă procură fraţilor săi, Alexandru şi G. Poenaru, ca să-l represinte la vînzarea imobilului din strada Scaune, pe care vrea s-o facă mama sa, Bălaşa Poenaru, soţia răposatului C. Poenaru.
	Tribunalul Brăila o autentifică spt nr. 6858 din aceeaşi zi.
					DB, nr. 259, p. 382.

Bucureşti, 10 Octomvrie 1874.

	[382] Maria Vătăşeasca vinde drepturile ce are în casele din str. Scaune 3, în moşia Cornu şi Ciupelniţa – Chiţoran şi în via din Valea Crîngului [Prahova], lui Mihail Căminărescu drept 12.000 lei.
					DB, nr. 260, p. 382.

Bucureşti, 30 Ianuarie 1875.

	[383] Preotul Ioniţă Ieromnim Emilian şi soţia lui, Basilichia, constitue dotă fiicei lor, Atena, la căsătoria cu căpitanul Const. Scarlat Pretorian, o pereche de case cu 2 etaje, în str. Scaune 12, evaluate la 3000 galbeni, trusou de 500 galbeni în numerar.
	Trib. Ilfov autentifică actul la 3 Fevr. 1875.
					DB, nr. 261, p. 383.

Bucureşti, 14 Iunie 1875.

	[383] Ion I. Floru vinde a zecea parte din casele şi locul din str. Scaune 3, Eforiei Spitalelor Civile pentru suma de 2400 lei.
					DB, nr. 262, p. 383.

29 Ianuarie 1881.

				[383] Certificat
	După cererea făcută de d. C. D. Sărăţeanu, prin petiţiunea înregistrată la nr. 1820, se certifică printr-aceasta că în planul parcelar general al oraşului, ridicat în anul 1846 de d-l arhitect Boruzin, figurează în colţul stradelor Polonă şi Colţea, actualmente [384] strada Polonă nr. 1, proprietatea însemnată pe numele d-lui Dimitrie Sărăţeanu, figurînd încă pe plan, cu întraga faţadă de la stradă, pe ambele strade acoperite cu construcţiune, avînd în strada Polonă forma curbaturei stradei.
						1881, Ianuarie 29.
	Nr. 1419.
		Primar, Sergiescu ?
		Şeful biuroului, G. Nicolescu.
					DB, nr. 263, p. 384.

Bucureşti, 27 Aprilie 1889.

	[385] Ion Kalinderu autoriză pe vărul său, Mihail Eustatiade, să cumpere locul şi clădirile din str. Colţei 28, avere a fratelui său, Anastase Kalinderu, puse în vînzare de creditori. Il împuterniceşte să dea pînă la 40.000 lei, iar de va crede de cuviinţă, şi mai mult.
	“Această procură o dau cu atît mai mult d-sale ca rudă, cu cît simţ un profund regret de a vedea înstrăinîndu-se însetul cu îcetul din imobilele care au aparţinut părintelui mieu.”
	La 28 Aprilie 1889, comisariatul circ. 18 certifică această procură supt nr. 108.
					DB, nr. 264, p. 385.


15 Mai 1889.

	[385] Trib. Ilfov, secţia notariat, arată că la 10 Ian. 1889 a autorizat punerea în vînzare a imobilului din str. Colţei şi Sfinţilor 1, proprietatea lui A. Kalinderu, pentru despăgubirea creditorului Jacques Poumay, şi că la 29 Aprilie 1889 a adjudecat provizoriu acest imobil lui M. Eustatiade, care a oferit 39.600 lei. In termenul legal nu s-a mai prezentat nici un alt martor, care să ofere mai mult, de aceea adjudecă definitiv acel imobil, la 8 Mai 1889, lui Eustatiade, care a şi depus suma respectivă la Cassa de Depuneri.
					DB, nr. 265, p. 385.

Ciulniţa – Muşcel, 21 Iulie 1891.

	[385] Mih. Eustatiade face cunoscut tribunaluluii Ilfov – notariat – că imobilul din str. Colţei 28, colţ cu Sfinţilor 1, adjudecat asupra sa la 15 Mai 1889, este proprietatea lui I. Kalinderu. Acesta l-a [386] împuternicit prin procură să se presinte la licitaţie şi să cumpere imobilul, căci  dînsul nu se putea presenta în persoană “ din cauza unui sentiment de tristeţe ce simţea văzînd întreaga avere a fratelui său urărită de creditori”.
	Primarul com. Ciulniţa certifică această petiţie la 22 Iulie 1891.
					DB, nr. 266, p. 385-386.

Bucureşti, 11 Ianuarie 1894.

	[386] Duhovnicul Ionuţă Ieromnim propune Eforiei Spitalelor Civile, vînzarea locului caselor lui din str. Scaune 14, cu preţul de 10.267 lui, 35 bani, şi dreptul de a dărîma şi ridica materialul acestor case.
	Eforii G. Gr. Cantacuzino A. Sc. Ghika şi dr. Severin aprobă oferta.
					DB, nr. 267, p. 386.

Bucureşti, 23 Ianuarie 1897.

	[386] I. Kalinderu, domiciliat în str. Renaşterei 2, vinde Eforiei Spitalelor Civile imobilul din str. Colţei, colţ cu str. Sfinţilor, mărginit la n. cu proprietatea Eforiei, la s. cu str. Sfinţilor, la e. cu spitalul Colţei şi la v. cu str. Colţei.
	[387] Preţul vînzării este de 140.000 lei, din care a primit acum 20.000 lei, iar restul i se va răspunde pînă la 15 Apr. 1897, servindu-i-se în acest timp o dobîndă de 8%.
	Vînzătorul îşi rezervă dreptul ca să ridice “două lespezi de piatră, cu inscrispţiuni vechi, care se află aşezate d-asupra magaziei şi casei celei vechi, numită fosta carvasara”.
	Iscălesc eforii: Dr. Cantacuzino, str. Regală 18 şi dr. Ath. Fotino, calea Vistoriei 85.
	Tribunalul Ilfov autentifică actul sub nr. 726 din aceiaşi zi. Iar la 24 Iunie, grefierul menţionează pe act că s-a şters privilegiul vînzătorului.
					DB, nr. 268, p. 386-387.

??

??

??

??

TT