[3] Davat gospodstvo mi . . .1 carele după alegerea a toată breasla papugiilor . . .1 de aici din oraşu domnii mele Bucureşti: l-am făcut staroste de papugii, să fie cu purtare de grijă pentru breasla papugiilor din Bucureşti şi la poruncile domneşti, care după obiceiu este dator a le săvîrşi înpreună cu breasla acestui meşteşug să judece pe cei de supt breasla lui, adică papugiu cu papugiu, care vor fi avînd pricini între dînşii pentru ale meşteşugului i pentru ucenici şi călfi, şi după dreptate i dupe vechiul obiceiu ce s-au purtat la rînduiala meşteşugului lor împreună cu alţi mai bătrîni meşteri ai breslii aceştiia, după vină să facă îndreptare şi hotărîre, să ia seama totdeauna pentru buna orînduială a meşteşugului acestuia a să păzi, şi la toate să urmeze dupe vechiul obiceiu. Pentru care, poruncim domniia mea tuturor celor ce veţi fi la această breaslă, să aveţi a şti de staroste şi să-i daţi ascultare şi supunere la orînduiala meşteşugului vostru, că celui înpotrivitor, are voe să-i facă certare după vina lui. I saam receh gospodstvo mi. <1775>. [3] Davat gospodstvo mi. Dăm domniia mea această carte . . .1 pe carile l-am făcut domniia mea staroste peste toţi armenii, să aibă a fi staroste şi purtător de grijă breslii aceştiia, să judece pricinile ce vor avea între dînşii, armean cu armean, şi după alegirea lor să-i îndrepteze, iar pe cei cu pricini mai mari şi care nu să vor odihni pe alegirea ce le va face starostea, pe aceia să-i trimiţă la dumnealui vel cămăraş şi la toate, atît pentru breaslă, cît şi pentru dînsul, să urmeze după vechiul obiceiu. Poruncim şi voaă tuturor celor ce ţineţi legea armenească, să aveţi a-l şti de staroste, să-i daţi supunere şi ascultarea ce i se cuvine. I i. saam receh gospodstvo mi. <1775>. [4] Davat gospodstvo mi . . . Pre carile l-am făcut domnia mea vătaf şi purtător de grijă la toată ceata lui, pe ţigani . . . pentru birul lor cel obicinuit, la vreme şi la soroc să aibă a-i trimite aici la dumnealui vel armaş. Aşijderea poruncim domniia mea să umble în toată ţara domnii mele să să hrănească cu meşteşugu lor cum vor putea, pă unde vor umbla şi vor cădea cu şăzămînt, suhat sau chirie să nu li să ia veri pe ce moşiie ar fi, domnească, mănăstirească, boerească ori megieşască, numai, foarte să să ferească dă stricăciune a nu face la livezi de fîn, dă poame, sau la arături, nici supt poalile viilor să să pue a face stricăciue, afară numai unde-şi vor ara ei bucate, acela cu moşie să le ia dijma după obiceiu, iar mai multă supărare să nu le facă. Nici caii lor de olacu să nu să ia veri la ce porunci şi trebi domneşti ar fi, să nu să supere nici dă re globnicii domneşti i mănăstireşti i boereşti, însă ei să dea dajdiia lor dă nume po . . . într-un an o dată aici la domniia mea. Pentru care, poruncim domniia mea dumneavoastră ispravnicilor du prin judeţe, căpitanilor de margine i vameşilor du pă la tîrguri i vătaşilor de plaiu i pîrcălabilor du prin sate i altor slugi domneşti, mănăstireşti, boereşti, veri cu ce slujbă veţi umbla într-acea parte dă loc, toţi să aveţi a vă feri, atît de acest vătaf, cît şi de toată ceata lui, nimeni dă nimic să nu-i supăraţi, ca să să poată hrăni să-şi agonisească banii birului şi alţi slujbaşi streini să nu-i judece, fără numai vătafu lor la sfăzile ce vor face între dînşii, să-i aşaze. Iar cînd să vor întîmpla niscaiva pricini mai mari între dînşii cu alţi pămînteni, atunci dumneavoastră ispravnicilor judeţilor i alţi dregători, ori în ce parte dă loc să va întîmpla împreună cu pîrîşii lor, să-i trimiteţi aici la domniia mea şi de aici îşi vor lua hotărîrea. Aşijderea, oriunde vor dovedi niscariva ţigani haimanale fugiţi din ţara turcească sau din Moldova, ori din ţara ungurească, supuşi veri pe la cine, pentru unii ca aceia să aibă numitul vătaf purtare de grijă ca să le aducă numile acelora în scris de la dumnealui vel armaş, ca să să aşaze la catastihu visterii între ceilalţi ţigani domneşti. Iar dă va fi vreunii din vătăşiia altuia, să-i apuce să le ia banii birului şi să-i ducă la urma lor, dîndu-i pe seama vătafului lor înpreună cu banii ce-i va fi luat de la dînşii. De să va întîmpla a să însura niscariva ţigani domneşti luînd ţigance mănăstireşti sau boereşti, numitu vătaf să nu aibă voe a dăspărţi cununiile, fără numai prin ştirea domnii mele îşi vor lua acei stăpîni, schimburi. Într-alt chip să nu fie, că aşa iaste porunca domnii mele. I i. saam receh gospodstvo mi. 1775 [4] Davat gospodstvo mi. Socotind domniia mea între celelalte folositoare trebuinţe pentru lăcuitorii de obşte, a fi cea dintîiu, îndreptarea şi ocîrmuirea judeţelor, am orînduit la fieştecare judeţ cîte doi boeri, unul a fi judecător şi altul a fi ispravnic, însă judecătoriul, nu numai a să numi cu catahrisisu cel mai dinainte, ci a-şi fi în faptă, pentru ca să caute dreptăţile lăcuitorilor şi să izbrănească pricinile ce vor avea. Cum şi la judeţu . . . orînduim domniia mea pe dumnealui . . . înpreună cu dumnealui să căutaţi adică, trebile judecătorii şi trebile isprăvnicii cu tot dinadinsul şi cu toată silinţa. Deci, de vreme ce această ună dată, pînă a vrea domniia mea a da nizamul cel desăvîrşit şi a bine întocmi starea judeţilor şi a ţării, face trebuinţă de a fi ispravnicu şi judecătoriul de-a /[5] valma, unde şi dumneavoastră vă orînduim ispravnici şi judecători astă ună dată, şi să aibă a căuta ispravnicu trebile judecătorii şi judecătoriul trebile isprăvnicii de-a valma, iar după ce cu ajutorul lui Dumnezeu vom pune lucrurile la orînduială cu îndreptarea ţării dupe pohta domnii mele, atunci vom deosebi a fi judecătoriul numai la ale judecătorii şi ispravnicu numai la ale isprăvnicii. Poruncim domniia mea şi voao tuturor lăcuitorilor acestui judeţ, şi mazili şi breslaşi şi căpitani şi slujitori şi lăcuitori ţărani, să fiţi cu căzuta supunere la numiţii boeri orînduiţi de domniia mea, ca să poată săvîrşi poruncile domnii mele. 1775. [5] Davat gospodstvo mi . . . Pre carele l-am făcut domniia mea vătaf peste toţi lăutarii din oraşul Focşani, însă ţigani domneşti, mănăstireşti şi boereşti, ca să fie purtător dă grijă la toate trebile şi poruncile ce i să vor da dă către domniia mea prin dumnealui vel armaş şi nimini să nu fie volnic a să tocmi la nuntă făr’dă ştirea numitului vătaf, pînă nu va merge vătafu să facă tocmeală şi să-şi ia adetul dă la fieştecare nuntă cîte taleri unul. Iar pe carii îi va dovedi vătafu că au făcut tocmeală fără dă ştirea lui, pe acela să-l aducă la dumnealor ispravnicii judeţului ca să-şi ia pedeapsă cu bătae. Aşijderea să aibă a lua numitul vătaf obicinuitul poclon dă la fieştecare lăutar po bani 33. Poruncim domniia mea şi voao tuturor lăutarilor, atît domneşti, mănăstireşti, cît şi boereşti, să aveţi a vă supune la numitul vătaf, la toate ce vă va zice dupe porunca domnii mele prin dumnealui vel armaş, că pentru cei ce nu să va supune, pe unii ca aceia să-i ducă la dumnealor ispravnicii judeţului ca să-i certe cu bătae. I i. saam receh gospodstvo mi. 1775. [5] Davat gospodstvo mi, boeriului domnii mele pre carile l-am făcut domniia mea staroste de neguţători, ca să aibă volnicie printr-această carte a domnii mele, a căuta trebile şi judecăţile i alte socoteli ce vor avea neguţătorii între dînşii cu eretecrite şi altele cîte cu porunca domnii mele i de la judecata dumnealor veliţilor boeri i să vor orîndui, cum şi catagrafi cînd va fi trebuinţă şi să va porunci a face prăvăliilor şi altor avuturi i alte preţuri de zestre după dreptate. Şi pentru aceste osteneli ce are a face la slujba şi poruncile domnii mele, să aibă după obiceiu a fi el şi casa lui apărată de toate podvoadile şi angarelile, să ţie şi un logofăt scutit, carile iaste înpreună cu dînsul ostenitor la scrisul trebilor ce i să va porunci de către domniia mea, să aibă a ţinea şi o pivniţă aici în oraşu domnii mele Bucureşti, apărată de fumărit, de cămănărit, de vamă şi de toate alte angarii ce vor fi pe alte pivniţe; să scutească şi drepte bucatile lui, de vinărici, de dijmărit. Aşijderea şi de la vedrile care să dă neguţătorilor la vremea cînd strîng mere, înfierate cu fieriul domnesc, neavînd voe a strînge cu alte vedre, fără dă numai cu acele care să ia de la el, să aibă a lua de toată vadra cîte un galben turcesc de taleri doi şi bani noozeci. Aseminea să aibă şi mila ce au avut şi de la alţi fraţi domni, însă o prăvălie ce o are lîngă Hanul lui /[6] Zanfir şi liude doi scutiţi, şi acei liude doi, dupe ce-i va găsi, să-i ducă la dumnealui vel vistier ca să le dea adeverinţă. Pentru care, să porunceşte de către domniia mea şi dumnealui vel agă şi altor zapcii ce veţi fi orînduiţi cu slujbe aici în Bucureşti şi pe afară la ţară, văzînd porunca domnii mele de toate cele ce să cuvin spre scuteală care să coprind mai sus, supărare întru nimic să nu faceţi. I i. saam receh gospodstvo mi. Februarie 16, 1775. [6] Milostiiu bojiiu Io Alecsandru Ioan Ipsilant voievod i gospodar zemli Vlahiscoi. La divan, înnaintea domnii mele au eşit la judecată cuviosul chir Dionisie egumenu sfintii mănăstiri Jitiia ot sud Dolj, pîrîş fiind dumneaei Marii Bălăceancii pentru ţiganii ce să trag din zece sălaşuri care le-au fost dat mănăstirii întru stăpînire domniia sa răposatul Constandin vodă Brîncoveanu, cu hrisov, pe care după vremi luîndu-i Bălăceanca, s-au judecat cu dumnealui şi prin hotărîri dă judecată iar i-au luat întru stăpînirea mănăstirii. Iar în urmă, peste toate acele judecăţi şi Bălăcencile cu însuşi zapisul dumnealor care îl văzum domniia mea cu leat . . . iscăliţi fiind mărturii preasfinţiia sa părintele mitropolitu şi dumnealor veliţii boeri, de învoială şi izbrănire, i-au dat întru stăpînirea mănăstirii, în care zapis scrie şi numele ţiganilor, şi după aceasta zice că i-ar fi luat Bălăceanca făr’ de nici o judecată şi-i cerea acum igumenul întru stăpînirea mănăstirii. Faţă fiind la divan şi dumneaei Mariia Bălăceanca, întîiu au tăgăduit zapisul de învoială că nu l-au făcut dumnealor veliţii boeri ce sînt iscăliţi mărturie într-însul, ne adeverim cum că înnaintea preasfinţii sale şi a dumnealor s-au făcut acea învoială şi aşăzămînt de bunăvoinţă. Deci, nefiind trebuinţă dă altă dovadă unde este mărturii un arhereu al pămîntului şi boeri, la tăgăduirea Bălăcencii, rămîne acel aşăzămînt bine întemeiat. Mai zice Bălăceanca cum că alţii sînt ţiganii care să trag dintr-acele zece sălaşă ce le-au fost dat răposatul Constantin vodă Brîncoveanu şi cum că zapisul este dres, schimbînd numele ţiganilor. Pentru care, igumenul răspunse cum că logofătul ce l-au scris, greşind dă au scris întîi alt nume, însuşi au îndreptat dă au pus numele ce să cuvenea. Iar împotriva bănuelii ce arăta Bălăceanca, la aceasta ne arătă o anaforă cu leat . . . a preasfinţii sale părintelui mitropolit şi a dumnealor veliţilor boeri, care este mai în urma acelui zapis, întru care scrie cum că asemenea pîri au făcut şi atunci Bălăcencile, cum că sînt alţi ţigani aceştiia ce-i caută acum egumenul după zapis. Şi au cerut însuşi dumnealor că, de vor priimi părinţii călugări ai mănăstirii Jitii blestem, cum că aceştiia sînt ţiganii ce să trag dintr-acele zece sălaşă, să vor odihni şi vor rămînea iarăşi ai mănăstirii. După care, au şi priimit 3 părinţi călugări bătrîni, blestem la arhereu şi părinţii locului acolo, de la care au adus egumenul la divan carte dă mărturie, dar Bălăcencile neodihnindu-să iarăşi şi zicînd ca să nu fie mărturiia numai prin scrisoare, ci să fie dă faţă, i-au adus şi aici la divan şi asemenea au mărturisit şi prin blestem au arătat anume pe ţiganii ce să trag dintr-aceste zece sălaşă, a cărora nume sînt tot scrise în zapisul Bălăcencilor. După care mărturii, au judecat preasfinţiia sa ar şi dumnealor, să ştie şi să stăpînească mănăstirea pe ţigani cu bună pace şi au întărit şi domniia sa răposatu fratele Alecsandru Ghica voievod cu hrisov osibit, dă a-i stăpîni. Deci, după aceste cărţi de judecată de la arhierei, dă la boeri şi întărire de la domn, ce sînt mai în urma zapisului cu care dovedeşte cum că aceştiia sînt ţiganii ce să trag dintr-acele sălaşă, am hotărît domniia mea pe ţigani să-i stăpînească iarăşi mănăstirea nestrămutat şi să le /[7] strîngă egumenu birul, a nu să păgubi mănăstirea de venitul lor, făr’de numai, dă vreme că Bălăceanca ceru soroc de 2 luni a să mai face o cercetare prin mărturii cari să vor afla trăind şi vor fi ştiind pe ţiganii ce să trag dintr-acele zece sălaşă, şi pînă a să face această cercetare, să stea ţiganii în locul lor pe unde să vor fi aflînd cu lăcuinţa, după cererea sa, să dete egumenului această poruncă, ca să nu-i rădice acum du pă unde să vor fi aflînd cu lăcuinţe, pînă a să face şi această cercetare, iar stăpînirea să fie a mănăstirii şi birul să să strîngă nestrămutat. Şi pentru a lua sfîrşit această cercetare, s-au orînduit mumbaşir să ia dă aici înpreună cu egumenu şi pe numita Bălăceancă sau pe vechilul său, să meargă înnaintea dumnealor boerilor caimacani, şi dumnealor să-i mai facă o cercetare prin carte de blestem asupra celor ce să vor afla mărturii cu ştiinţă dă ţiganii ce să trag dintr-acele zece sălaşă anume, şi în scris dînd, adeverind şi dumnealor boerii caimacami mărturiile, să aducă acele în scris mărturii aici, ca să vază de către domniia mea. Tolico pisah. 1775, iulie 25. [7] Io Alexandru Ioan Ipsilant voievod. Fiind toate celalte părţi din şase moşi, mulţumite pă înpărţeală, iar numai Gheorghe cu ceata lui care sînt numai dintr-un moş, cerea stăpînirea de-a-valma, şi fiind de faţă văzută pricina pentru care nu priimeşte şi el înpărţeală şi cunoscută iarăşi şi nedreptatea ce au toate părţile celalte cînd nu să vor şti osebit partea fiieştecăruia, şi fiind cercetată şi de dumnealor veliţii boieri alegerea ce au urmat de au făcut în faţa locului, rînduiţii boieri carii şi credinţă deteră înnaintea iubitorului de Dumnezeu episcopu Buzăului, că n-au făcut nedreptate nici unuia, am întărit şi domniia mea. Şi pentru ca să să urmeze o linişte între dînşii, am hotărît să lipsească şi din vătăşiie Gheorghe, cît şi Iordache, a nu să aşăza nici unul văa la acel plaiu, de vreme ce s-au cunoscut că sînt pricina de stingerea tuturor, făcînd cete şi pururea scornind gîlcevuri. Aşijderea hotărîm şi pentru neguţătoriia acestor numiţi de vor vrea toate părţile cu toţi a-i da, să nu fie volnici nici Nan, nici Apostol clucer, nici Iordache vătafu, nici Gheorghe vătaful, a cumpăra, ci cîte patru să fie popriţi de acum înnainte a mai face neguţătoriia aceasta acolo, fiind zavistiie unul împotriva altuia, totdeauna cu îndemnări pe moşneni pentru munţi, aşijderea şi pentru dobînda la banii ce sînt moşnenii datori după hotărîrea ce s-au făcut de opşte, să nu să încarce mai mult decît la zece unul şi numai cei ce au luat banii aceia, numai, să fie datori a plăti datoriia lor, iar cei ce nu au luat bani şi nu sînt datori, poruncim să nu să supere a să pune la vreo cislă de bani ai datorii, nici să să păgubească a li să lua părţile din munţi pentru ale datorii. Iar de vor mai fi şi alţi moşneni înstrîinaţi, acei cîţi vor vrea a veni în pămîntu ţării, să să aşaze cu lăcuinţa în sat şi să vor dovedi pre sine, ori cu rudeniia, sau cu moştenirea, să între şi ei la părţi după dreptate, 1775, octomvrie. Carte dă alegere. După jalba şi cererea ce au făcut o seamă de moşneni din satu Arefu sud Argeş către preaînnălţatu domnul nostru, Io Alexandru Ipsilant voievod, asupra lui Gheorghe vătafu şi cetaşilor lui, iar di Haref, ce este moşnean înpreună cu ei, cum că din neunirea ce au cu dînşii totdeauna să pornesc cu pîri unii împotriva altora, şi unblînd prin judecăţi, fac multe cheltuieli cu care au pus munţii şi moşiile ce le au de la strămoşii lor supt grea datoriie de beni pe la unii alţii şi ei /[8] să păgubesc de dreptu ce li să cuvine a-l lua după venitu munţilor şi-a moşiilor sale, ci pentru ca să lipsească pricinile dintre ei şi să poată a-şi lua fieştecare dreptu ce i să cuvine a avea, am cerut ca să să dăosibească părţile din munţi i moşiile pe moşi. Şi după această jalbă şi cerere a lor, cercetîndu-să la divan hrisoavele şi cărţile ce au avut ei pentru moşiia Harefului s-au văzut un hrisov al răposatului Mircea vodă ot leat 7050 în care arată pe şapte moşi moşneni în tot hotaru Harefului anume: Oprea, Răduichiie Ioniceştii, Răşceşti, Popa, Drăgulea şi Radu, după care făcîndu-să hotărîre la divan de către măriia sa vodă, am fost trimişi din porunca mării sale, noi boieri care mai jos sîntem iscăliţi, ca să venim în sat la Haref să facem cercetare oamenilor ce să află acum în viiaţă, ca să să dovedească fiieştescarele din care dintr-aceşti mai sus-numiţi moşi să trage şi după ce să vor dovedi să dăosebim toată moşiia în 7 părţi, ca să dăm la fieştecare neam de oameni ce să vor trage dintr-acel moş, cîte o parte, ca să poată a stăpîni şi a să folosi. Deci, viind noi în sat şi adunînd pe toţi oamenii la un loc, le-am citit această poruncă şi hotărîrea ce s-au făcut la divan de au auzit-o cu toţii şi după aceasta cerînd de la dînşii ca să ne arate cu dovadă fiieşteşcare pe sineşi, din care dintr-acei şapte moşi să trage, şi cerea ca să să deosibească numai Iordache, ce a fost vătaf, cu neamul lui şi să i să dee parte de moşie în munţi, osebită, iar ceilalţi moşneni să rămîie a stăpîni de-a-valma precum au stăpînit şi pînă acuma. Înpotriva acestor zise ale lor, s-au ales cinci neamuri dăosebiţi moşneni şi au răspuns cum că ei nici într-un chip nu pot fi uniţi la această tăgăduire ce face Gheorghe cu cetaşii lui şi nu priimesc de a să lăsa uitată şi pierdută ştiinţa neamurilor acelor vechi moşneni, căci cu toate acestea că au trecut sumă de ani de atunci pînă acum şi cei din urma lor au fost cu alte nume şi porecle numiţi, dar ştiinţa au fost ţinută şi neuitată de toţi cei mai de nainte moşi strămoşi şi de la părinţii lor le este ştiut şi de toţi cei care să află acum în viiaţă, de să ştiu fiieştecare neam de oameni din care dintr-aceşti vechi moşneni să trag, precum şi Gheorghe cu neamul lui sînt ştiuţi că să trag din moşul Ruşceştilor şi fiindcă ei să află de sînt acum în viiaţă, mulţi dă să trag dintr-acel moş al Ruşceştilor, cunoscînd că alegerea neamurilor şi înpărţeala moşii pă şapte moşi, lor le vine aia 3 şi a luat numai o parte ce să cuvine pe moşu lor şi pentru aceasta cer să fiie stăpînirea şi înpărţeala, iar de-a valma precum au fost pînă acum, ca să poată a lua totdeauna din partea celor ce sînt înpuţinaţi întru moşi deopotrivă părţi, ca şi ei. Ci, la aceasta, precum îşi sintu folosul, aşa ceştilalţi paguba nu o pot mai priimi. Ci dar, aceste cinci neamuri de oameni şi după luminată porunca şi hotărîrea mării sale lui vodă, alegîndu-să cu dăosibită foaie au dat la noi şi au arătat din cinci moşi dintr-acei vechi, cum că să trag adică din Oprea, familii 16, din Ioneşti familii 12, din Popa familii 19, din Dragulea familii 29 şi din Radul familii 19. Osebit de aceştea, mai fiind un neam de oameni care era uniţi cu cetaşii şi neamu lui Gheorghe la tăgăduirea moşiilor şi nepriimirea înpărţelii, au venit şi aceştea de au dat foaie de numele lor la noi, arătîndu-să că să trag din moşul Rădeachie familii 22, iar Gheorghe vătafu cu cetaşii lui, care după arătarea celorlalte neamuri de oameni rămîind a fi din neamu Ruşceştilor, văzînd că toţi ceilalţi s-au descoperit şi şi-au mărturisit neamu şi moşii lor din care să trag, au osebit pe oamenii ce-i arată înpotrivnici lui, că să trag din moşul Ruşceştilor în trei părţi şi fără a să numi că să trag din moşu Ruşceştilor au deosebit foi şi pă 55 familiiaşi ce sînt ei, au arătat familii 24 că sînt dintr-un moş Mihăilă ce să numeşte întru o ocolniţă a răposatului Matei vodă Basarab ot 7150 şi familii 23 din neamu Vătăşăştilor: Drăguşăştilor, iar pă 8 familii i-au arătat că sînt moşneni, dar în neamul lor nu priimesc a fi. Ci noi, văzînd că Gheorghe cu cetaşii lui cu aceste osebiri de neamuri şi cu numiri de alte moşii ce nu sînt numiţi în hrisovu Mircii Vodă, face numai ca să acopere de a nu să numi pe dînşii cum că să trag numai din moşu Roşceştilor, ci din mai mulţi moşi. Am cerut de la ceilalţi moşneni înpotrivnici ai lui ca să ne arate cu ce dovadă arată ei pe aceşti 55 familiiaşi şi cetaşi ai lui Gheorghe vătafu, că să trag din moşul Roşceştilor, şi ei altă dovadă înscris nu avură ca să ne arate, fără numai arătară că într-acest neam ce să trag din Roşceşti, să află acum în viiaţă, om trecut în viiaţă cu bătrîneţile, un Gherasiie călugăru, tată popii Dumitru, şi acesta să dea mărturiseniie pentru neamuri, din care moşi ştie că să trage tatu popii lui Dumitru şi acesta să dea mărturisaniie pentru neamul din care moş ştie că să trage dintr-acei vechi. (?) Pre carele aducîndul înnaintea noastră şi cerînd de la dînsul ca să mărturisească /[9] în frică lui Dumnezeu pentru neamul din care moş ştie că să trage, el au răspuns întîi pentru anii săi cum că este trecut peste 90 de ani şi cum că aşa au auzit de la părinţii lui că să trage din moşu Ruşceştilor. Deci, după toate aceste cercetări şi dovezi ce arată mai sus, urmînd noi poruncii şi hotărîrii mării sale lui vodă, ce s-au făcut de la divan, am socotit pe toţi moşnenii familiiaşi ce să arată mai sus că să trag dintru acei moşneni vechi şi să află acum în viiaţă şi afară din copii lor cei neînsuraţi sînt liude 173, din care cercetînd s-au aflat în sat şăzători, numai lude 108 şi afară din sat pe la alte locuri fugiţi lude 51, iar lude 14 s-au găsit părţile lor vîndute de ei cu zapise, iar la moşnenii ce să află acum în sat şi pentru ca să putem face înpărţeală de toată moşiia Harefului pe şapte moşii, am cercetat întîiu coprinsul ce este în tot hotaru Harefului şi vatra satului cu căminurile de casă, cu grădinile, cu livezi de pomi ce sînt înprejuru fieştecare casă, precum şi afară din sat locuri din ţarină şi livezi de fîneţe, sînt încă din vechime de la moşiia strămoşilor osebite cuprinse şi înpărţite la fiieşcare moşnean, cît şi pe unde are, de stăpîneşte. De care, la acestea au zis că sînt toţi odihniţi şi nefiind pricină între dînşii, nu au fost trebuinţă de a să mai face altă înpărţeală, ci au rămas să stăpînească fieştecare după cum au găsit de la moşii, păriinţii lor. Iar pentru părţile din munţi, fiind de-a valma şi neîmpărţite, pentru ca să nu mai poată vătafu de plaiu a să însoţi numai cu o seamă de moşneni cetaşi ai lui precum să obicinuise pînă acum de vindea şi zăloja părţile tuturora şi lor nu le da nimic, au cerut ca să să deosebească pe dreptate în şapte părţi pe şapte moşi şi să li să dea la fieştecare neam de oameni ce să trag dintr-un moş cîte o parte ca să poată a o stăpîni şi a să folosi de dreptu ce i să cuvine a avea. Pentru care, cercetîndu-să acum, s-au găsit în tot hotarul Harefului ai moşnenilor peste toţi munţii, 17, şi înţărcături şapte, din care un munte ce să numeşte Robiiţa, acest munte fiind mai dinainte după vremi vîndut de moşneni la un boer anume Arsenie sluger Arsenie sluger ot Piteşti, mai în urmă l-au fost răscumpărat numai o seamă de moşneni în taleri 100 şi de atunci pînă acum niciodată nu l-au pus cu celalţi munţi la înpărţeală, ci totdeauna l-au avut numai acea sumă de oameni ce să trag dintr-acei ce l-au răscumpărat de înpărţea între ei venitu ce să lua du pă păşune, luînd fieşcare parte după suma banilor ce au fost dat moşu-său la răscumpărătoare. Care acestea, asemenea şi acum deosebindu-să de ceilalţi munţi, l-au lăsat ca să aibă numai aceşti oameni care s-au dovedit că să trag dintr-acei răscumpărători, anume popa Iane cu fraţii lui i cu Gheorghe ce sînt din moşu Popa pe parte de taleri 30 şi din moşul Dragulea i Iordache şi Costandin Tomoiu pă parte de taleri 28 i din moşul Ridiachie, Grigorie i Diiaconu şi Ion po parte de taleri 10 şi moşu Oprea popa Radu pă parte de taleri 15 din moşu Roşceştilor popa Ioan po parte de taleri 3 şi din alt neam strein Mohăilă pă parte de taleri 7 şi au rămas de s-au pus acum la înpărţeli munţi 16 şi înţercători şapte, care munţi şi inţercători, potrivind bun cu prost, s-au făcut şapte părţi pă şapte moşi, care prin osebite cărţi iscălite de noi ce s-au făcut şi s-au dat fieştecăruia neam de oameni la cîţi să trag dintr-un moş cîte o parte mai pe larg întru acele cărţi, s-au arătat numele oamenilor familiiaşi cîţi să află în viiaţă dintr-un moş i numele munţilor şi al întercătorilor cu toate semnile şi curgerea hotarălor lor şi pentru aceste părţi s-au tocmit şi s-au priimit moşnenii între dînşii oricăriia neam de oameni i să va părea că este partea lor mai proastă dăcît a altui neam, să poată a da partea lor la aceia şi ei să ia partea acelora. Afară dintr-aceşti munţi şi înţărcători ce s-au împărţit, iaste şi pădure cu jiru care aceasta, neputîndu-să deosebi, au rămas de nu s-au înpărţit, ci s-au hotărît ca să o aibă de-a valma şi ce să va lua du pă vînzarea jirului, să să facă şapte părţi pe şapte moşi şi să-şi ia fieştecare neam de oameni ce să trag dintr-un moş, cîte o parte. Am cercetat şi pentru banii ce au jăluit moşnenii, cum că să află luaţi cu datoriile asupra munţilor şi asupra moşnenilor din pricina neunirii lor şi la noi alţi datornici nu s-au arătat ca să fie dat bani înprumut asupra satului prin mîna lui Gheorghe vătafu, ci numai Nan Grecul au dat în scris supt iscălitura lui, cît au dat în mîna lui Gheorghe pentru trebuinţa sătenilor de la toamna trecută ot leat 1774 pînă acum la leat 1775, taleri 1800 în mîna lui Gheorghe şi alţi taleri 116,30 i-au dat osebiţi la 7 oameni moşneni ce sînt arătaţi anume în foaia ce au dat el în scris. Pentru care, nici Gheorghe nu au tăgăduit, fără numai dintîiu banii aceştiia au arătat la noi cu foaie iscălită de dînsul pe anume că au dat la /[10] o seamă dă moşneni în anul trecut, taleri 700 de s-au plătit de o zaherea de care nici acei oameni nu au tăgăduit, fără numai din toţi banii, aceştiia au arătat la noi cu foaie iscălită mărturisind că sînt buni datori, iar pentru taleri 1100, au răspunsu Gheorghe că are socoteală cu moşnenii şi cetaşii lui. Osebit de aceşti bani de la Nan, au mărturisit Gheorghe că au luat şi după vînzarea munţilor pe vara aceasta de la dumnealui vel spătaru Mişoglu taleri 750 i alţi taleri 400, iar de la dumnealui înprumut de au cheltuit cu cetaşii lui în cîtă vreme au stătut la Bucureşti de s-au judecat cu Iordache vătafu pînă au scos munţii de supt stăpînirea lui. Ci, şi pentru aceşti bani ce s-au luat du pă vînzarea munţilor, cercetînd noi, s-au dovedit că numai oamenii cei care au fost la Bucureşti uniţi cu Gheorghe înpotriva lui Iordache, aceia s-au înpărtăşit dintr-acei bani, iar la ceilalţi moşneni nici un ban nu s-au dat şi toţi acei moşneni ce nu s-au înpărtăşit dintr-aceşti bani, rămîn a-şi căuta dreptul lor ce să cuvine a-l lua de la Gheorghe vătafu. Afară dintr-aceşti bani ce s-au arătat mai sus, că s-au luat prin mîna lui Gheorghe, s-au arătat şi dumnealui Apostol vel clucer de ariie, că au dat prin mîna Iordache vătafu, atît pentru trebuinţa neguţătorii de către ei ce aveau tovărăşie cu el, fiindcă avea munţii cumpăraţi de la moşneni pă 7 ani, cît şi la trebuinţile ce au avut moşnenii în anii trecuţi de la leat 1773 pînă la leat 1775 cu opt zapise ale lui Iordache, taleri 762 pol. bani 20 capete, care zapise s-au văzut de şi nu fură tăgăduite nici de Iordache. Pentru care, după luminată porunca mării sale lui vodă, ce ne-au adus dumnealui mai sus-numitu clucer ca să cercetăm, şi fiind datoriie bună să înplinim, l-am înfăţişat la socoteală cu moşnenii şi pentru cîţi banii au arătat el că au dat pe la dînşii socotindu-să banii cu dobînda lor la zece doi, s-au ales numai asupra moşnenilor din Haref, bani netăgăduiţi, taleri 5100 şi neavînd ei bani ca să plătească, au căzut cu rugăciune la dumnealui clucer Apostol şi au priimit de la dînşii zapise pe o sumă de bani să aibă dumnealui a ţinea păşunea şi venitu munţilor pă anii viitori şi pă alte sume de bani să plătească cu soroace. Osebit dintr-aceşti bani ce sînt asupra moşnenilor Harefeni şi la munţi înţărcători streine, au arătat Iordache că au dat de au cumpărat păşunea pă vara aceasta taleri 464 şi luîndu-i-să neguţătoriia căşării din mînă, caşul ce era să-l ia el pentru aceşti bani de la bîrsani s-au luat de Gheorghe Ţigara, omul dumnealui vel spătar Mişoglu. Ci, pentru aceasta rămîne a-şi căuta dumnealui cluceru Apostol cu dumnealui vel spătar. Şi iar au mai arătat Iordache şi la o seamă de oameni din satu Căpăţîneni i Corbeni, bani daţi înprumut taleri 629, pe care oamenii înfăţişîndu-i cu Iordache înnaintea noastră nu au tăgăduit, ci s-au dat şi aceştea platnici la dumnealui cluceru Apostol, au rămas şi Iordache dator taleri 2162 bani 12, pe care au dat şi el zapis ca să aibă a plăti, şi s-au făcut toată suma de bani ce are a lua dumnealui cluceru Apostol, capete şi dăbîndă, taleri 8355 bani 12, şi pentru aceşti bani, spre adeverinţă s-au dat dumisale din partea noastră şi osebită carte asemenea şi pentru toată datoriia de bani ce s-au arătat la noi asupra moşnenilor din Harefu. După cercetarea ce am făcut, cîţi bani s-au dovedit asupra oamenilor şi cîţi bani au rămas asupra lui Iordache şi cîţi asupra lui Gheorghe vătafu, iarăşi s-au făcut osebită socoteală în scris anume şi mai pe larg ca să să dea la măriia sa vodă, iar cartea aceasta s-au dat la mîna moşnenilor din Haref ca să aibă spre adeverirea înpărţelii ce s-au făcut şi spre dăscoperirea de bani ce sînt datori asupra lor. leat 1775, septembrie 5. Anastasie biv vel paharnic ispravnic, Iordache Neculescu biv vel şătrar ispravnic, Lupu biv vel clucer za ariie, Radu Buşcănescu biv 3 vistier, Gheorghe-Vîlsănescu comis. [11] Davat gospostvo mi. Dumneavoastră ispravnicilor ot sud . . . sănătate! Vă facem domniia mea în ştire pentru un Costandin logofeţel, carele într-aceste zile aflîndu-să în judeţu Dîmboviţa au scris o carte mincinoasă întru care au iscălit cu mîna lui pe dumnealui vel dvornic Nicolae Dudescu şi pe dumnealui vel spătar, puind şi o pecete în care scriia că el iaste orînduit să facă catagrafi în judeţ şi să ia de tot numele cîte parale patru. Dupe care, au luat de la mulţi din lăcuitori aceşti bani, pînă au luat ispravnicii înştiinţare de l-au prinsu şi, scriind domnii mele, am trimis ciohodar ca să-l aducă în hiară să-şi ia căzuta pedeapsă, iar el, scăpînd de la închisoare, au fugit. Pentru care, vă poruncim şi vă arătăm în scris şi chipul lui, supt aceasta să înştiinţaţi la toţi de obşte, şi unde să va iuvi acest om, să-l prinză şi, aducîndu-l la dumneavoastră, să-l trimiteţi cu bună pază aici, iar mai vîrtos să vă fie în grijă ca nu cumva şi acolea în partea locului viind, să să apuce a face iarăşi o faptă ca aceasta. Tolico pisah gospodstvo mi. Chipul lui Costandin logofeţel: om de mijloc, cam plavoş, cam stricat de vărsat, rade barbă. 1775, octombrie 24. [11] Davat gospodstvo mi. Dă vreme ce Istrate Izvoranu biv 3 vistier, pe toate ale casii Zaharii căpitan ce au murit, căruia i-au rămas o copilă pe care o are întru căutare mătuşi-sa Zoiţa, sora Zaharii, lucruri mişcătoare şi nemişcătoare, atît cele ce sînt aici în Bucureşti, cît şi cele ce să află afară, cu învoială dă la numita Zoiţă, sora mortului, au priimit epitropiia, drept aceia domniia mea i-am dat această carte la mînă spre a să şti că iaste epitrop pe casa Zaharii căpitan, carele să aibă toate cele mişcătoare lucruri ce vor fi aici în Bucureşti şi afară, să le vînză cu preţ cum s-ar putea mai bun şi banii strîngîndu-i cu catastih anume, să-i aibă în bună păstrare. Iar pentru cele nemişcătoare lucruri, adică moşiia, vii, moară, să aibă a le chivernisi cu tot felul dă silinţă spre a le spori şi tot venitul ce să va agonisi pă fieştecare an du pe dînsile, să le strîngă cu catastih anume, din care să lucreze viia şi alte ce va fi dă trebuinţă, iar prisosul să-l aibă cu catastih întru păstrare, ca oricînd i să va cere, să poată da socoteală curat. Deci, poruncim domniia mea şi a dumneavoastră ispravnicilor dă judeţ, la cele ce vă va arăta numitul boerinaş epitrop că are trebuinţă şi va fi cu cale, să aveţi a da tot felul mînă dă ajutor de a putea căuta dă dînsile. 1775, noemvrie 2. [11] Io Alesandru Ipsilant voievod bojitu milostiiu. Neodihnindu-să Sanda Bechenoaia i cu fraţii şi rudele ei pă această hotărîre a boerilor caimacami de Craiova, cum nici pă a dumnealor veliţii boeri, eşi şi înnaintea domnii mele la divan dă s-au judecat şi n-au putut tăgădui nici însuşi ea, cum că au fost vătafu Iordache Păianu /[12] lipsit în ţară streină cînd au cumpărat bărbatî-său această moşie dă la frate-său, făr’ dă numai, zise că sînt moşneni vechi, trăgîndu-se dă la neamul lor această moşie, şi cum că, dupe ce au venit Iordache Păianu din Ţarigrad, au mai trăit bărbatî-său în urmă trei patru ani şi tot acolo la moşie s-au aflat lăcuind, pînă ce l-au omorît hoţii, şi atunci au trecut Oltul dincoace. Care la aceste zise ale ei, luînd domniia mea sama, vedem înpotrivă, că de ar fi fost şi de la neamul lor moşiia, dar însuşi neamul şi părinţii lor au vîndut pămîntul lor şi au stăpînit într-atîţea ani boerii Păeni. Aşijderea şi pentru anii ce zice că ar fi lăsat Păianul dă au trecut, trăind bărbatî-său în viiaţă, măcar că această zisă a ei nu este dovedită dă dumnealor boerii ce au judecat, dar cu toate acestea iaste ştiută răzmiriţa ce au fost într-aceşti ani cînd, dupe cum ne adeveri dumnealor veliţii boeri, cea mai multă strămutare şi nestatornicie între lăcuitori au fost peste Olt, şi dupe vremea ce au fost a răzmiriţii cum s-au zis, poate şi acum la pace cînd au găsit pă Bechenoae a face această cerire dă răscumpărare ma rtos dîndu-i şi toţi banii dăplin, nepricinuindu-i nici o scădere şi pagubă. Ci dar, fiind dreaptă hotărîrea dumnealor veliţilor boeri, o întărim şi domneasca noastră pecete, ca să stăpînească Iordache Păianu, biv vătaf za copii, moşiia părintească cu pace şi, numărînd banii, să i să dea şi toate scrisorile dă la mîna ei prin rînduitul zapciu vătaf za copii. 1775, noiemvrie 4. Noi caimacamii Craiovii. † Dumnealui Iordache Păianu, biv vătaf za copii, au avut judecată dă faţă înnaintea noastră cu Sanda, soţiia lui Ştefan Becheanu de la satul Mosna sud Mehedinţi, pentru moşiia Bucoviciorul dintr-acel judeţ, ce au fost vîndut-o răposatul Gherghiţă Păianul, fratele numitului Iordache Păianu, la mai susnumitul Ştefan Becheanu cu zapis în taleri 216, fiind scris dă la leat 1766 aprilie 1. Şi zicea dumnealui Iordache Păianu că, dupe moartea tatului dumnealor, răposatu medelnicer Barbul Păianu, rămîind copil mic s-au înstreinat la Ţarigrad şi frate-său Gheorghiţă au rămas aicea stăpîn pă toată casa părintească, nefiind casa înpărţită, şi dupe mintea cea proastă ce au avut frate-său Gheorghiţă, toate dobitoacile şi alte lucruri, unile le-au jălojit şi altele le-au vîndut şi le-au prăpădit, precum şi din ţigani, mulţi au vîndut şi ceiălalţi cîţi au mai rămas, văzînd că-i înparte în toate părţile, au fugit cu totul peste Dunăre, şi au vîndut şi această moşie statornică la Ştefan Becheanu, bărbatul fămeii. Iar la anul 1769, viind numitul Iordache Păianu dă la Ţarigrad şi înţelegînd dă vînzarea aceştii moşii Bucuviciorul, au vrut să dea banii numitului Becheanu să-şi răscumpere moşiia, dar fiindcă pă dînsul îl omorîse hoţii şi Sanda femeia lui cu copii au fost fugit peste Olt, pînă acum n-au avut cu cine îşi căuta judecata să-şi răscumpere moşiia, iar acum fiindcă au venit Sanda la urma ei, prin judecată căuta Păianu să-i întoarcă banii şi să-şi ia moşiia supt stăpînirea sa. Întrebîndu-să şi numita Sanda, soţiia lui Ştefan, ce are a răspunde şi de sînt zisele dumnealui Iordache Păianu adevărate, iar la acestea n-au tăgăduit că de cînd au omorît pe bărbatî-său hoţii, au fost tot şăzătoare peste Olt, numai zicea că, fiind trecuţi la mijloc 9 ani şi mai vîrtos că acea moşie ar fi fost vîndută dă tată-său la răposatul medelnicer Barbul Păianu, i să cade a ţinea moşiia supt stăpînirea sa. Dar cercetîndu-să cărţile şi zapisile aceştii moşii, să văzu că dumnealor boerii Păieni au avut stăpînire într-acel hotar Bucovicioru dă ani 75 dupe o carte a mării sale răposatului Costandin vodă ot leat 7208 septemvrie 24, întru care porunceşte la 6 boeri ca să aleagă partea boerilor Păeni ce au într-acel hotar şi în urmă răposatu medelnicer Păianu au cumpărat cu multe zapise tot hotarul aceştii moşii de la toţi moşnenii ce au avut parte într-acest hotar. Care şi acei moşneni, iarăşi au fost cumpărători de la alţi moşneni precum şi ... tatăl Sandii, au avut şi el dă cumpărătoare dintr-acel hotar parte dă moşie de zloţi 15 şi la leat 7257 aprilie 20, cu zapisul lui au fost vîndut acea parte dă moşie tot cu acest preţ, răposatului medelnicer Barbul Păianu, iar nu dupe cum zicea numita Sandă că toată moşiia iaste vîndută dă tată-său şi dă neamul ei. /[13] Care, dupe cercetarea judecăţii ce li s-au făcut, fiind la divan şi preasfinţiia sa părintele episcopul Rîmnecului, chir Chesarie, s-au cunoscut că Iordache Păianu are dreptate a-şi lua moşiia întru stăpînirea sa fiind moşie părintească, şi numitul Gheorghiţă frate-său n-au vîndut ţiganii şi moşiile pentru vreo datorie părintească, ci pentru faptele lui cele necuvioase, pînă încît din faptile şi urmările lui cele rele, l-au omorît turcii şi casa părintească nu le-au fost înpărţită. Şi pentru ca să nu păgubească Sanda, fămeia lui Ştefan Becheanu, am hotărît dă s-au întorsu banii în divan, dăplin, taleri 216, iar pentru că zicea Sanda Becheanca că este cumpărată moşiia dă 9 ani şi nu să cade a i să întoarce banii, la aceasta precum mai sus s-au zis, că de la anul 1769 Iordache Păianu viind dă la Ţarigrad au căutat pe cumpărători să ceară judecată el, şi Bechianu fiind omorît dă hoţi şi Sanda soţiia lui, lipsită peste Olt, cu aceasta s-au prelungit pînă acum, neavînd cu cine căuta judecata precum şi pentru protimisis ce zicea că fiind moşiia vîndută dă tată i să cade a o răscumpăra. Care la aceasta, nu i s-au dat dreptate, pentru că tată-său n-au fost moşnean la acel hotar, ci iar cumpărător numai pe o părticică, dă zloţi 15 şi dă bani 26, au vîndut-o medelnicerului Barbului Păianu cu zapisul său şi nici la altă mînă streină nu s-au vîndut moşiia ca să ceie protimisis, şi Gheorghiţă Păianu au vîndut lucru părintescu ce n-au fost înpărţit. Drept aceia, am dat cartea noastră dă judecată la mîna dumnealui Iordache Păianu, ca să aibă dă acum înnainte a stăpîni această moşie Bucoviciorul cu bună pace dă către Sanda, soţiia Becheanului, şi dă către copiii ei, că aşa am găsit cu cale şi cu dreptate. 1775, iulie 15. Manolache Romanitis, Fota Vlădăianu paharnic, Hagi Stan Jiianu vel păharnic’ Ştefan Bibescu, Barbul Ştirbeiu vel sluger. Cercetîndu-să această judecată şi dă către noi, să văzu că este bună şi hotărîtă dupe dreptate. Drept aceia, am hotărît că acea moşie Bucoviciorul să o stăpînească Iordache Păianu cu bună pace dă către Sanda, soţiia lui Ştefan Becheanu, ca un vechiu moştenitor ce este al acei moşii, iar Sanda să-şi priimească banii, acei taleri 216, dă la numitul Păianu dă vreme că să cunoaşte cum că rău au fost vîndut frate-său moştenirea părintească la bărbatul numitei Sandii. Ci, să să urmeze această stăpînire dă moşie întocmai dupe coprinderea aceştii cărţi dă judecată a dumnealor boerilor caimacami ai Craiovii, cît şi dupe hotărîrea aceasta ce arătăm mai sus, că într-acestaşi chip s-au găsit şi cu dreptate, dă am întărit această carte dă judecată prin iscăliturile noastre. Aceasta. Octomvrie, 19 1775. Dimitrache Ghica, Dumi Racoviţă, Nicolae Dudescu vel vornic, Radu vel vornic, Ştefan Pîrşcoveanu vel logofăt. [13] Io Alecsandru Ipsilant bojiiu milostiiu gospodar. Făcîndu-să la mănăstire bune temeiuri dă scrisori şi stăpînire veche de atîta sumă dă ani, care şi însuşi pîrîşii nu tăgăduiră că sînt patruzeci şi mai bine de cînd ei n-au stăpînitu, şi dă vreme că şi acel zapis cu care fac ei pîră acum, să vede dă 120 dă ani şi mai multu, care nici dă să trag ei din neamul acelui ce coprinde în zapis, nu iaste ştiutu, nici pomeneşte /[14] undevaşi în vreo carte dă judecată ori dă hotărnicie i hrisoave de ale mănăstirii dă cel zapis, după înmulţirea vremii, dă atîta sumă dă ani ce sînt cerirea lor făr’dă nici o dreptate, am întărit şi domniia mea această anafora, ca să să urmeze cum scrie mai jos şi să stăpînească mănăstirea cu pace. 1775, noemvrie 6. Preaînnălţate doamne, Din luminată porunca mării tale, vatafu dă copii dă visterie aduse la judecată înnaintea noastră pe sătenii din Foleştii-de-Jos, sud Vîlcea, pîrîşi asupra cuviosului arhimăndrit şi egumen dă la sfînta mănăstire Orezul, chir Dionisie, din sud Vîlcea, aşa zicînd că stremoşii lor au avut moşie ce să cheamă Foleştii de Jos, tot într-acel judeţ al Vîlcii, care moşie zicea ei că acei stremoşi ai lor au fost vîndut-o la un Oprea Şirinescu şi în urmă un moş al lor anume Radu Urdea au fost răscumpărat acea ocină dă moşie de la acel Oprea, care ocină de moşie zicea că pînă la o vreme au stăpînit-o, dar, după vreme, acel moş al lor au fost fugitu cu acea carte dă răscumpărarea moşiei şi cum numitu egumen, găsind prilej, ar fi înpresurat-o zicînd că, în domniia mării sale răposatul Gligore vodă Ghica, au fost tras egumenu pă părinţii lor la judecată şi n-au avut cu ce răspunde rămîindu-i dă judecată. Dar dupe urma judecăţii, au fost găsitu acea carte cu care au fost răscumpărat Radu Urdea moşu lor şi de atunci pînă acum nu şi-au mai căutat, ci cere ca după acea carte să li să dea acea moşie supt a lor stăpînire. Şi s-au cerut acel zapis de la Dumitru i Nicolae, ce fură vechili şi dăspre partea celorlalţi săteni, cu care cere ei acum acea moşie, şi ne arătă numai un zapis cu leat 7110 maiu 10, în care să coprinde că un Oprea Şirineascu logofăt, dinpreună cu fii-său Costea, au dat acestu zapis cu care cer ei moşie acum la mîna Radului Urudeanu ot Foleşti sud Vîlcea, cum că tatul unui Stoian Folescu au fost vîndut partea lui de moşie la un Stroe postelnic Şirinescu, toată ocina din Foleşti, afară din partea verilor lui ce s-au fost vîndut rumîni cu toată ocina lor, şi că, avînd trebuinţă de bani şi vrînd ca să vînză acea ocină, partea numitului Stoian Folea, tatul Radului Urdeanu, şi-au fost răscumpărat-o, fiind mai nainte vîndută de tasău Stroe postelnic şi cu acel zapis de răscumpărare cer ei acum stăpînire de moşie peste ani 173 de cînd iaste făcut acel zapis, cu cuvînt că acum l-ar fi găsit acel zapis. S-au întrebat şi părintele iconomu mănăstirii, vechil fiind din partea cuviosului egumen, ce are a răspunde la această pîră, şi întîi ne arătă o carte de hotărnicie de la şase boeri hotarnici cu leat 7210 septemvrie 30, în carea să coprinde că acei boeri fiind orînduiţi de răposatul Constandin vodă Bîncoveanu, cu 2 <-lea> portar Constandin, au fost tras acea moşie şi au ales doaoă părţi, însă, o parte a sfintii mănăstiri, după scrisorile ce le-au avut şi i-au dat mănăstirii întru stăpînire stînjăni 950, şi altă parte, unii cocoanii Stanchii, iar după scrisori i-au dat întru stăpînire stînjănii de moşie 970, din care parte a cocoanii Stanchii fac acum numiţii pîrîşi anume cerere, ca să le dea şi lor moşie, în care carte de hotărnicie nu pomeneşte nimic, nici de Radu Urdea moşul lor, nici de Oprea Şirinescu, de la care hotărnicie sînt ani 73. Al doilea, ne mai arătă părintele iconomu al sfintei mănăstiri, chir Gherasim, o carte de judecată a dumnealor răposaţilor veliţi boeri, anume Grigore Greceanu vel dvornic i Constandin Dudescu vel spătar i Constandin Brîncoveanu vel logofăt i Ştefan Văcărescu vel clucer i Pîrvul vel păhărnic cu leat 7257 ghenarie 21, în carea să coprinde că, avînd egumenii sfintii mănăstiri judecată cu părinţii i neamu acestor jăluitori, anume Tudor i Radu Boţoacă i Radu i Preda sin Gheorghe din satu Foleştii de Jos, şi dumnealor fac hotărîre ca să stăpînească mănăstirea tot hotaru de moşie dinpreună cu a jupînesii Stancăi cocoana, de la a căriia neam o are sfînta mănăstire de cumpărătoare şi n-au mai arătat nici o carte de stăpînire aceşti jăluitori, cum nici părinţii lor a avea într-acel hotar. Care, să vede că şi de la acea carte dă judecată, de cînd s-au judecat, sînt ani 26, după care carte a dumnealor boerilor, să vede şi un hrisov al mării sale răposatu Gligorie vodă Chica, întărită atît cu pecetea, cît şi cu iscălitura mării sale, scris dă leat 7257 ghenarie 25, în care hrisov să vede că dă întru stăpînire tot hotaru de moşie Foleştii de Jos, sfintii mănăstiri, să-l stăpînească. /[15] Deci, dă vreme că în anul 173 nu să mai arată nici un zapis, ci tocmai acum cere moşie cu acel zapis, care să vede că tot sfînta mănăstire au stăpînit acea moşie cu tot hotaru ei, iar numiţii jăluitori să cunoscură că făr’ dă nici o dreptate cer moşie cu acel zapis de răscumpărare, care zapis rămîne acheros, pentru că de s-ar fi ştiut, atît ei, cît şi neamu acestor jăluitori, că au temeiu dă cerire, n-ar fi făcut tăcere într-atîta sumă dă ani, ci ar fi pornit pîră la domnii cei mai dă nainte şi, după scrisorile şi zapisile ce le-ar fi avut, li s-ar fi dat şi vreo carte dă judecată ca să aibă şi ei stăpînire de moşie într-acestu hotar. Pentru care, noi aşa am găsit cu cale şi pă dreptate, sfînta mănăstire să stăpînească această moşie Foleştii de Jos atît după cuprinderea cărţii de hotărnicie în care să văzu că nimic nu pomeneşte de acestu neam al jăluitorilor, cît şi după cartea de judecată a dumnealor răposaţilor fraţi veliţi boeri şi după hrisovu răposatului Grigore vodă Ghica cu bună pace de către pîrîşi şi dă către alt neam al lor şi să să ia acel zapis de la mîna lor ca să să spargă, nefiind de nici o treabă. Şi pentru ca să să curme gîlceava de la mijloc, ca nu cumva după vremi să cază zapisu într-altă mînă din neamul lor şi iar să să scoale cu judecată a cere moşie într-acel hotar, dupe cum şi acum să cunoscu că acest zapis, ori căzut de la cinevaşi în mîna lor iaste, ori furat dă vreunul din neamul lor, că ei să vede că stremoşii lor însuşi s-au vîndut rumîni cu moşiile lor pentru trebuinţă de bani într-acea vreme şi spre folosul sfintii mănăstiri, dupe cercetarea şi alegirea ce o făcut, să fie luminată porunca mării tale ca să să întărească această anafora, pentru ca să rămîe întemeere desăvîrşită la sfînta mănăstire şi ca nu cumvaşi iarăşi din cursul vremilor să să scoale cu altă hîrţoagă de carte dupe cum şi aceasta, ca să ceară stăpînire de moşie. Şi hotărîrea cea desăvîrşită rămîne a să face de către măriia ta. Octomvrie 4, 1775. Dumitrache Ghica vel ban, Dumitraşco Racoviţă, Nicolae Dudescu vel vornic’ Ştefan Pîrşcoveanu vel logofăt. [15] Dumnealui vel armaş. Din marfa şi banii ce au mărturisit Ispas şi cu Rada ucigaşi alor lui Hagi Nicola, care s-au preţuit de starostea dă neguţători, fiindcă să arată tovarăşi acelui ucis şi Nicola, la neguţătoriia ce au avut, să daţi toată acea marfă şi bani ale mortului la starostea dă neguţători, din care partea dă sermaiaoa mortului osibindu-să, să stea pecetluită cu catastih pînă să va arăta clironomi ai mortului. Iar cealaltă marfă şi bani ce va rămînea în partea Nicolii, din sermaiaoa ce au pus la această tovărăşie, cu catastih să să dea la Nicola, de carele dumnealui vel spătar arătă domnii mele că iaste om ştiut şi cu chezaş. Tolico pisah gospodstvo mi. 1775, noiemvrie 13. [15] Io Alexandru Ioan Ipsilant voievod bojiiu milostiiu. Cercetîndu-să şi de domniia mea această pricină cu divan şi fiind dreaptă şi cu cale hotărîrea dumnealor veliţilor boeri, o întărim să să urmeze cum scrie mai jos. Şi afară dintr-acei o sută cincizeci şi doi stînjăni, ceilaltă moşie să o stăpînească Vărzaru cu pace. Care /[16] şi însuşi oamenii din Căzăneşti cunoscîndu-şi dreptatea lor, că n-au cuvînt a face pîră şi jalbă mai mult, ziseră că au fost îndemnat de acel numit mai jos preot a veni la divan cu acel zapis mincinos ca să tragă la judecată pe Vărzaru. Drept aceia şi acel zapis s-au spart de domniia mea în divan. 1775, noemvrie 15. Preaînnălţate doamne, Din luminată porunca mării tale vătafu de copii de visterie au adus la judecată înnaintea noastră pe Sandul postelnicel Vărzaru din sud Argeş, pîrîş asupra Stoicăi i Gheorghe sin Badea i Pîrvul sin Tudor i Gheorghe i Eftimie şi Ştefan înpreună şi cu alţi cetaşi ai lor din satu Căzăneşti sud Argeş, aşa zicînd cum că, rămîindu-i o moşie strămoşească ce să chiamă Căzăneşti în judeţu Argeşului, iar tată-său fiind în viaţă, zice că s-au fost înpizmit cu fraţii lui cei mai mari ai acestui numit Vărzaru, adică cu feciorii aceluia, de au fost pus zălog dintr-acea moşie Căzăneşti stînjeni trei sute, prin zapise la preot i la sătenii de acolo şi în urmă, numiţii săteni au fost zis atunci către tată-său că acele zapise de zălogire au ars şi Gheorghe tatul Vărzarilor, în pizma feciorilor lui, zise că le-au fost dat şi zapise de statorniciia moşii. Dar auzind copiii lui Gheorghe Vărzariu, să văzu că i-au fost tras la judecată înnaintea dumnealor dupe dreptate le-au fost dat voe ca, la oricine va fi vîndut tată-său moşie din Căzăneşti, să aibă voe să întoarcă banii copiii lui Gheorghe Vărzaru, fiind moşie strămoşească. La care atunci, la unii dintr-înşii le-au fost şi întorsu banii din divan, iar popii Marin pe stînjeni 100 şi popii Tănase pe stînjeni 52, nu le-au întors banii. Care aceşti stînjeni de moşie ai preoţilor, le-au dat atunci judecata ca să stăpînească după cum să cuprinde în cartea de judecată ce fu la mîna Vărzariului şi asemenea carte de judecată să văzu şi la mîna moşnenilor. Iar în urmă, numiţii săteni înpreună cu cetaşii lor au luat şi acei stînjeni de moşie de la acei preoţi şi le-au dat bani dupe cum cumpărase de la Gheorghe Vărza înnapoi, arătînd atunci înnaintea judecăţii cum că ei sînt vechi moşneni, iar preoţii aceiia nu sînt moşneni vechi, ci sînt streini. Dar numitul Vărzaru zise că, după multele judecăţi ce au avut cu mai sus-numiţii săteni cu alţi cetaşi ai lor, cerea acum ca să le dea bani pe acei 152 stînjeni de moşie, care bani îi întorsese preoţilor, şi să ia acei stînjeni de moşie de la moşneni întru a lui stăpînire. Mai zicea numitul Sandu Vărzaru că un zapis de stînjeni 300 ce l-au dat tată-său Gheorghe Vărzaru la mîna moşnenilor cînd, înpizmit fiind tată-său cu fraţii lui cei mari, atunci la judecată, au arătat numiţii moşneni că au arsu şi cerea ca şi acel zapis să să cerceteze de către judecată şi, dovedindu-se de rău, să să ia din mîna lor, ca nu cumva după vremi iarăşi să facă cererea cu acel zapis şi să mai umble prin judecăţi. Întrebîndu-se şi numiţii moşneni, ce au a răspunde la această pîră, [şi] răspunse cum că Gheorghe Vărzaru cel bătrîn, tatul numitului Sandu, încă de cînd era om <în> viiaţă le-au fost pus 300 stînjeni de moşie zălog cu zapis, dar trăgîndu-i la judecată Vărzarii pă dînşii, acel zapis, nu tăgăduiră că n-au zis atunci înaintea judecăţii că au arsu, fără numai atunci ziseră că li s-au fost întunecat dreptatea, iar acum l-au găsit acel zapis şi cerea ca, după coprinderea acelui zapis, să stăpînească ei, atît acei 152 stînjeni de moşie care i-au luat de la popa Marin i de la popa Tănase cu întoarcere de bani, cît să le dea şi numitu Vărzaru încă stînjeni 148 dintr-acea moşie Căzăneşti pînă a să înplini stînjeni 300 după zapisul Vărzarului celui bătrîn ce-l arată ei acum înnaintea judecăţii, că tocmai acum l-au găsit, care zapis fu de statornicie, iar nu de zălojire. Sandu Vărzaru, înpotriva acelui zapis de vînzarea moşii ce au vîndut tată-său şi cer moşnenii acum moşie, ne arătă o carte de judecată cu leat 1759 noemvrie 9 a dumnealor veliţilor boeri, în care să vede iscălit dumnealui răposatu Constandin Dudescu vel dvornic i dumnealui răposatu Cosandin Creţulescu vel ban i dumnealui răposatu Constandin vel logofăt i dumnealui Dumitraşco Sturzea vel spătar i dumnealui Mihaiu vel vistier, în care să coprinde că fraţii cei mai mari ai numitului Sandul, aflînd de zălojire ce au făcut tată-său, n-au făcut tăcere, ci au fost tras pe moşneni la judecată. Unde fiind şi Gheorghe Vărzaru cel bătrîn, tatu /[17] lor, faţă înnaintea judecăţii şi însuşi Gheorghe Vărzaru au arătat la judecată cum că au pus zălog la unii din oamenii moşneni, moşie din Căzăneşti pentru a sa trebuinţă, stînjeni 300 drept taleri 300, zălog, care zapis au fost arătat numiţii moşneni atunci că au arsu. Ci dintr-acel zapis, popii lui Marin pe stînjeni 110 şi popii lui Tănase pe stînjeni 52, le-au fost făcut zapise de statornicie în urma zapisului celui de zălojire, iar la trei părţi Stoicăi i lui Tudor, dă stînjeni 54 şi Radului i Badii sin Marin, dă stînjeni 40, şi Stanciului i Radului sin Predii, dă stînjeni 27 şi dinnaintea judecăţii le-au dat banii înnapoi. Şi arată dumnealor veliţii boeri că au fost mărturisit Gheorghe Vărzariu, tatu numitului Sandu Vărzaru, cum că zapisele de vînzare le-au făcut acum de curînd înpizmit fiind cu copiii lui, şi de au şi pus la două zapise veleat vechiu, dar sînt de curînd. Şi vrînd dumnealor a descoperi adevărul la zisele Vărzarului, au mersu de au jurat cu mîna pe sfînta evanghelie cum că acestelalte trei zapise, de Vărzaru sînt făcute de curînd şi cu veleat vechiu, iar suma de stînjeni sînt tot din zapisul cel mare de stînjeni 300 ce au arătatu atunci că au arsu şi au găsit dumnealor cu cale ca să le dea acestora banii înnapoi şi aşa Tănase şi Alexe Vărzarii au dat Radului i Badii banii în divan, taleri 40 pe stînjeni 40, şi Soicăi i Tudor iarăşi le-au dat taleri 54 pe stînjeni 54 şi zapisile le-au dat la mîna Vărzarilor ca să stăpînească moşiia, iar celorălalţi cîţi n-au fost dă faţă, hotărăsc dumnealor să le dea banii acolo la ţară. Şi aşa au dat şi Vărzariul bani şi pe o parte de stînjeni 27 şi taleri 27 după cum să văzu şi zapisul dă către judecată, acum. Iar dă ar mai căuta cinevaşi din moşneni a mai înşăla pe acel Gheorghe Vărzaru, furiş, cu vreo vînzare de moşie, de nu vor fi copiii Vărzariului iscăliţi înpreună cu tatul lor, fiindcă era copiii lui de vîrstă, să nu să ţie în seamă acea vînzare, fiindcă tată-său s-au cunoscut că au vîndut rău partea copiilor lui, pentru că această moşie nu au fost a lui Gheorghe Vărzaru, ci au fost rămas dă la moşi, dă la stremoşi şi aşa să vede că, după hotărîrea dumnealor veliţilor boeri, au întărit şi măriia sa răposatu Scarlat Ghica voievod cu pecetea mării sale ca să urmeze acea stăpînire. Ne arătă şi numiţii moşneni o carte dă judecată tot a dumnealor veliţilor boieri cu leat 1759 noemvrie 15, iscălită tot dă aceiaşi boeri, în care să cuprinde că popa Marin să ţie stînjeni 100, şi 52 popa Tănase, dintr-acea moşie, dar după ce au purces pe la casile lor, preoţii, au fost işit Sandu i Stoica i Badea i Tudor i Stanciul înnaintea dumnealor, zicînd cum că ei să trag din vechi moşneni, iar acei preoţi sînt oameni streini şi cumpărători noi şi atunci au fost cerut dă la judecată voe ca să le întoarcă banii preoţilor şi să ia moşiia ei întru a lor stăpînire. Şi după arătarea lor, au găsit dumnealor cu cale ca să meargă la dumnealor ispravnicii judeţului ca să cerceteze cu amăruntul şi de să vor dovedi după arătarea lor că sînt vechi moşneni din cei ce au avut moşie pă vremea răposatului Mateiu vodă, să aibă voe a le întoarce banii. Şi aşa să vede că într-amîndouă cărţile de judecată să coprinde numai la 152 stînjeni de moşie ce s-au fost dat la doi preoţi, iar nu pomeneşte nimic dă moşneni a avea şi ei vreo parte dă moşie într-acel hotar Căzăneşti. Arătînd iarăşi într-amîndouă cărţile ale dumnealor veliţilor boeri pentru acel zapis ce cer acum moşie ei cu dînsul, de stînjeni 300, că au arsu, pentru care cerere judecata nu-i putu ajuta cunoscîndu-să că umblă rău şi fără de nici un temeiu dă dreptate, pentru că de atunci, de ar fi ştiut ei că este acest zapis de al lor folos, nu l-ar fi tăinuit, ci l-ar fi arătat, ci, să cunoaşte, căci către judecată au zis că au arsu şi tocmai acum peste ani 16 fac cerire cu acel zapis. Deosebit numai, arătă Sandul postelnicel Vărzaru o carte dă la săboru sfintii Mitropolii cu leat 7271 fevruarie 1, iscălit Parthenie arhimandritu tismănean i Floru ierei hartofilacsiş i părintele episcop Chiesarie ce era atunci arhimandrit, în care arată că din porunca mării sale Costandin Nicolae voievod, cum că Stan i Coman i Stanciul i alţi cetaşi ai lor, moşneni din Căzăneşti au fosdt dat jalbă la măriia sa pentru Tănasie i Alecse Vărzaru, cerînd o parte dă moşie din Căzăneşti a unui Manciul stremoşu lor, zicînd atunci că satul, moşneni din Căzăneşti, s-au vîndut cu moşie cu tot la Radu armaş Vărzaru, iar partea dă moşie a Manciului au rămas nevîndută. Şi înpotriva cererii, scoţînd Vărzaru un zapis cu leat 7174 a lui Mănăilă şi a frăţini-său State, feciori Manciului din Căzăneşti, ce scrie la mîna lui Costandin vel comis sin Radu vel armaş, unde zic că şi ei fiind din satu acela şi avînd şi ei moşie în Căzăneşti şi văzînd că par-/[18] tea lor s-au vîndut pentru dajdie, ar fi vrut să meargă la judecată. Dar apoi, citind hrisovu răposatului Costandin voievod Şărban, şi văzînd cum că să coprinde şi partea lor dă moşie, s-au fost temut a eşi la judecată şi s-au fost rugat de Costandin comisu dă le-au dat pentru pomană un loc dă casă înfundat dăspre hotaru Corbilor în Deal, iar ei n-au rămas cu moşie într-acel hotar, pentru că au stăpînit Vărzaru de atîta sumă dă ani. Şi după dreptatea ce au cunoscut că au numiţii Vărzari şi după cercetarea ce le-au făcut, găsesc săboru cu cale, ca pe nişte nemulţumitori să-i lipsească şi dintr-acel loc înfundat şi îi dăpărtează dă stăpînirea moşii, care de la nici o judecată nici într-un chip să vede că nu le dă dreptate, pentru că ei însuşi s-au vîndut pe acea vreme rumîni cu moşiile lor pentru bir. Şi tot numiţii moşneni cu alţi cetaşi ai lor, au fost mai tras la judecată pă Vărzari la dumnealor veliţii boeri în vremea mării sale Ştefan voievod, zicînd că le-au luat Vărzarii moşiia fără de nici o dreptate, în care să văzu iscălită dă dumnealui Radu Văcărescu vel vornic i Costantin Cîndescu vel logofăt i dumnealui Badea Ştirbeiu vel vistier cu leat 1765 iulie 1, şi dumnealor după cercetările ce au făcut în două rînduri foarte cu amăruntul, nu le dă dreptate, ci încă îi arată ca pe nişte neastîmpărători să să pedepsească, ca să fie şi spre pilda altora, care anafora să văzu întărită şi cu pecetea mării sale Ştefan voievod, dîndu-le dreptate Vărzarilor dupe cărţile ce le-au avut. Şi tot aceşti moşneni, neodihnindu-să după atîtea hotărîri dă judecată, iarăşi au fost mai tras la judecată pe numitul Vărzar la dumnealor boerii judecători din vremea armii ruseşti, după cum să văzu cartea dă judecată la mîna Vărzariului dată scrisă cu leat 1772 noemvrie 16, cum că Stan panţurul i Albul i Gheorghe i Stan uncheşu şi Coman cu cetaşii lui din Căzăneşti, au fost cerut parte dă moşie din Căzăneşti şi dumnealor hotărăsc prin carte dă judecată ca să-i lipsească dintr-acel hotar. Şi iarăşi neodihnindu-să, tot moşnenii din Căzăneşti cu alţi cetaşi ai lor au fost tras la judecata divanului, iarăşi în vremea armii ruseşti, cerînd iarăşi moşie de la Dumitrul Vărzaru, care să văzu scrisă cu leat 1772 dichemvrie 2 şi hotărăsc dumnealor veliţii boeri ca, pentru neastîmpărarea lor, să să certe la scara divanului cu cîte 50 toege pe talpe şi să-i lipsească şi du pă moşiia Vărzarului. Pentru care, şi acum iarăşi îl trase la judecată pe Vărzarul numiţii moşneni şi noi iarăşi, după mărunta cercetare ce am făcut, vedem că cu zapisul ce cer ei moşie acum rămîne fără de nici un temeiu, pentru că acest zapis de stînjeni 300, atunci să cunoaşte că ei l-au fost tăinuit şi nu l-au arătat cînd şi Gheorghe Varzaru cel bătrîn au fost faţă, şi ei atuncea au zis că acest zapis au fost dă zălojire şi acum să vede dă statornicie, şi la nici o judecată de atunci pînă acum nu l-au arătat pînă au murit Gheorghe Vărzariul şi acum, după moartea lui, iarăşi să scoală după atîtea judecăţi ca să mai ceară moşie dă la Vărzari. Dar ei de atunci să vede că s-au odihnit după însuşi cartea dă judecată a dumnealor veliţilor boeri ce o avură la mînă, în care să coprinde că ei să-şi caute cu preoţii cărora li s-au dat 152 stînjeni, iar nimic de dînşii nu pomeniră a mai avea moşie într-acel hotar, ci încă îndepărtează la toate judecăţile. Ci, noi după dreptate, într-acestaşi chip am găsit cu cale ca să stăpînească numitul Vărzariu moşiia Căzăneşti cu bună pace dă către moşneni, însă afară dintr-acei stînjeni 152 ai preoţilor, mai vîrtos că această pricină dă judecată să vede cercetată şi hotărîtă de răposaţii fraţi boeri mari şi bătrîni şi cărţile să văd întărite şi de domni, şi peste atîtea hotărîri de judecată tot nu s-au odihnit numiţii moşneni, ci cere moşie cu zapis ce nu e de nici o treabă. Pentru care zapis, noi găsim cu cale să fie luminată porunca mării tale ca să să ia din mîna lor şi să să spargă ca nu după vreme să cază iarăşi să să scoale să ceară judecată, iar Vărzaru Sandul să stăpînească cu bună pace dă către moşnenii din Căzăneşti cu poprinsul ei, fiindcă acei 152 stînjeni este deosebită. Noi aşa am găsit cu cale, iar cea dăsăvîrşită hotărîre rămîne a să face de către înnălţimea ta. 1775, noemvrie 4. Dumitraşcu Rac vel vistier, Nicolae Dudescul vel vornic, Radu Văcărescu vel vornic, Pană Filipescul vel logofăt, B Ştirbei biv vel logofăt. [19] Io Alecsandru Ioan Ipsilanti voievod i gospodar zemle Vlahiscoi. După cercetarea ce am făcutu şi domniia mea aceştii pricini, găsind judecata dumnealor veliţilor boeri dreaptă, o întărim şi domniia mea şi poruncim zapciu cel orînduitu să facă înplinire de la Gheorghe ceauş şi el de va avea a-şi căuta cu comisul Slătineanu cevaşi, poate prin judecată a-şi căuta. 1775, decemvrie 1. Vătafu de copii dă divan adusă la judecată înnaintea noastră pă dumnealui aga Scarlat Greceanu pîrîş lui Gheorghi ceauş Floricică, cerînd de la dînsul cu zapis taleri 1000, care bani l-au înprumutat la leat 1769 de a cumpărat vinăriciu din sud Dîmboviţă şi i-au dat la visterie. Gheorghe ceauşu întîi au tăgăduitu, zicînd că el n-au apucat să ia nici un ban din vinăriciu acela, ci dumnealui comisu Răducan Slătineanu, fiind tacsildar au luat acei bani. A doua zi aducîndu-să şi numitu comis Slătineanul, au arătat înnaintea judecăţii că dumnealui n-au strînsu banii vinăriciului, fără decît numitu Gheorghi ceauşu cu oamenii lui. Ci, fiindcă dumnealui era ispravnic la acel judeţu al Dîmboviţii şi Gheorghi vrînd ca să triimiţă banii la Bucureşti, şi temîndu-să de volintiri la drum, i s-au rugat de i-au dat taleri 700 ca să-i trimiţă cu slujitori de judeţ la visterie, care bani zice că i-au şi trimis. Mai zicea Gheorghi că dumnealui aga Scarlat să arate adeverinţă că s-au dat banii în visterie. Dumnealui aga Scarlat arată că banii i-au dat la vistierie, după cum toţi ceialanţi slujbaşi ce au cumpărat vinărici ştiu, iar adeverinţă de la zaraf nu arată, zicînd că, pe acea vreme fiind zaraf Costandin cel mare, au murit, şi adeverinţă n-are de la cine aduce. Mai arătă şi aceasta că vinăriciu s-au vîndut la septemvrie 5 şi au fost ca să dea sfertul dintîi banii jumătate peşin la visterie, după cum zice că i-au şi dat, volintirii au venit la noemvrie 6, cum numai pă dumnealui aga Scarlat l-au lăsat visteriia de n-au dat banii. Care la aceasta dete mărturie şi dumnealui paharnicu Ioniţă Cîndescu că dumnealui au avut judeţu Rîmnicului cumpărat şi banii i-au dat pă jumătate la visterie după cum şi răvaşu lui Costandin zarafu îl arată de datu banilor pentru încredinţare care să cunoaşte că dumnealui aga Scarlat Grecianu au dat banii. Mai arătă dumnealui aga Scarlat că Gheorghi i-au dat din bani taleri 240 şi au mai dat Gheorghi şi ruşfet taleri 140, însă cu taleri 70 ce au dat dumnealui ghinărariului Mihai Cantacuzino, fiind tovarăş cu aga Scarlat. Deci, noi aşa am găsitu cu cale şi am hotărît să plătească Gheorghi ceuşu taleri 620 capete cu dobînda lor după zapisul lui, afară din taleri 240 ce i-au dat, cum şi taleri 140 ruşfetul care n-ar fi fost cu cale ca să i să ţie în seamă ruşfetu, numai fiindcă arată că şi lui i-au cursu pagubă. De aceia, am găsitu cu cale să i să ţie în seamă şi Gheorghi, orice socoteală va avea cu dumnealui comisul Răducan Slătineanul, prin judecată să-şi caute, iar de are vreo bănuială cum că aga Scarlat n-au dat acei bani la visterie şi banii ce au dat la comisul Slătineanul, iar nu i-au dat la visterie, să cerceteze Gheorghi şi, dovedindu, prin deosebită judecată să-şi caute. Şi zapciu cel orînduitu să apuce să înplinească. 1775, iulie 22. [20] Pisah gospodstvo mi. La judecata ce au avut în divan Costandin Cînipescul cu hagi Costandin Stoinescul pentru pricina dă capre 600, s-au hotărît de către domniia mea ca să aducă Costadin Cînipescul dovadă vrednică dă credinţă la zisa lui, cum că după ce au cumpărat acele capre de la hagi Costandin Stoenescul, cu zapis, au poruncit hagi Stoienescul păstorilor ce era paznici la însuşi acele capre şi vătafului dă păstori, ca să nu-l îngăduiască a rădica şi a-şi lua caprele. Şi fiindcă arătă la divan Costandin Cînipescul că la aceasta are dovadnici pe Precup vătafu de păstori şi pă însuşi acei păstori care au fost la caprele acelea, pentru aceia rînduim domniia mea pe . . .1 păh mumbaşir ca să meargă, şi pe care îi ca arăta Costandin Cînipescul că-i are dă dovadnici, să le arate trebuinţa ce este a da mărturiie şi a dovedi înnaintea judecăţii divanului spre dăscoperirea dreptăţii lui Costandin Cînipescul, şi oricarele dintr-aceia vor vrea dă a sa bună voie să viie la divan sa dovedească pentru aceasta. Iar fără voia lor să nu fiie volnic mumbaşiru a rădica pe cinevaşi să-l aducă sau a face alt mumbaşirlîc, la care să pune Cînipescului şi soroc dă 2 săptămîni. Tolico pisah gospodstvo mi. 1775, dichemvrie 6. [20] Io Alicsandru Ioan Ipsilant bojiiu milostiiu. Nefiind Sandu odihnit la hotărîrea dumnealor veliţii boeri, au işitu şi la divan înnaintea domnii mele unde s-au adus de faţă şi stolnicu Bîrsescu şi vechiu casii lui Racotă şi făcîndu-să cercetare socotelii şi condiilor ce pricinuiau Sandul că iaste năpăstuitu, pentru cele ce s-au cunoscut dă pricini şi cu trebuinţă dă dovadă, am hotărît adică, din taleri 754,22 ce l-au dat judicata dator pe Sandul, stolnicului Bîrsescu, pentru taleri 125 ce s-au dat la hagi Ibiş peste taleri 1000, să aducă stolnicul Niculae Bîrsescu dovadă, fiindcă tăgăduieşte Sandul. Iar ceilalţi bani fiind netăgăduiţi de Sandul că s-au dat dă Bîrsescu, hotărîm să-i plătească şi zapciu să-i facă înplinire şi ce va avea şi el a-şi căuta cu Dumitrache vătafu să-şi caute osibit. Aşijderea şi pentru taleri 850,33 ce l-au dat judecata pe Sandul dator lui Racotă, răspunzînd Sandu cum că Racotă, fiind în viiaţă şi ispravnic, i-au luat pentru această tovărăşie marfă cojocărie de taleri 1600, la care arătînd vechilu lui Racotă că n-au fost marfă de atîta sumă dă bani, ci numai de taleri 500, şi cum că însuşi s-au vîndut acea marfă fiind şi slujitori ai lui Racotă, s-au hotărît să aducă vechilu lui Racotă dovadă pe însuşi slujitorii aceia sau şi pe alţii de va avea, cum că au prinsu numai acei bani, iar nu au fost pe cîtă zice Sandul şi cum însuşi şi-au vîndut-o, şi atunci să va face şi pentru aceasta hotărîre. Şi cînd va aduce Bîrsescu şi Racotă dovezi vrednice, va rămînea Sandul iarăşi dator. Dichemvrie 7, 1775. Din luminată porunca domnului nostru Io Alicsandru Ioan Ipsilant voievod, dumnealui ceauşu za aprozi, cu răvaş dă jalbă dă la 27 ale trecutului martie, au adus la judecată pe . . .1 adevăratu vechil, prin scrisoare din partea postelnicului Tomei Racotă cu Sandul dă la Nicopole. Cere Toma Racotă dă la Sandu socoteala la 30918 ocă sare şi 7 1/2 cîntare unt, care cu însuşi banii lui au cumpărat-o, au încărcat-o şi au pornit-o prin mîna Sandului ca să o ducă /[21] şi să o facă teslim în mîna dumnealui stolnicului Niculae Bîrsescu, să o vînză în tovărăşie şi să se dea, la aceste doaoă madele, sermaiaoa şi partea ce i se va veni dobîndă. Sandul răspunse cum că toată această sumă dă sare şi unt au luatu şi cu însuşi cartea postelnicului Racotă, au dus-o şi au făcut-o teslim în mîna dumnealui stolnicului Niculae Bîrsescu şi dumnealui să cădea să dea socoteala vînzării. Niculae Bîrsescu nu tăgădui cum că au luatu toată această sumă dă sare şi unt dăplin şi le-au vîndut, ci mai vîrtos, cum că au trimis şi socoteala vînzării şi a banilor cu Sandu, către postelnicul Toma Racotă. Judicata cerînd dă la Racotă socoteala ce i-au trimis stolnicu Bîrsescu, au şi arătat-o care, cu amăruntu cercetîndu-să, s-au şi izbrănit într-acest chip. Socoteala de tovarăşiia ce au avut postelnicu Racotă cu stolnicu Bîrsescu şi cu Sandu. Taleri bani 1850 100 Sermaiaoa ce au pus la cumpărătoare cu taleri 200 ce i-au dat geremea, însă; 910 – pe 18.000 ocă sare, cîte taleri 5, suta, cu chiria pînă la marginea Dunării. 357 – pe 8.500 ocă sare cîte taleri 4,30 suta 260 – pe 5.200 ocă sare cîte taleri 5 suta 123 100 pe 7, 1/2 cîntare unt po taleri 16 cîntaru ce s-au dat gere- 200 mea la un polcovnic care s-au primiit dă toată tovărăşiia să-şi ia. 1850 100 cît au coprinsu vînzarea la marfa ce arată mai sus după foae de socoteală care au dat-o dumnealui stolnicului Bîrsescu, însă: 1132 30 pă 12580 ocă sare, cîte taleri 9 suta 1558 81 pă 18338 ocă sare cîte taleri 8,60 suta 187 60 pă 7, 1/2 cîntare unt, cîntaru în taleri 27 2878 51 1850 100 cumpărătoarea 1027 71 buni dă înpărţeală, cîte taleri 342, 63 dă om parte. Socoteala postelnicului Racotă, precum şi jos arată. 528 40 ce au plătit postelnicu Racotă afară din taleri 1122: 60 ce s-au plătit din marfă şi s-au înplinit sermaiaua. 200 ce au dat gerimea polcovnicu 342 63 partea ce-i venea din cîştig. 1070 103 220 70 să scadă ce i-au luat, însă: Taleri bani 200 pentru Mira, nevasta Badii 850 33 20 70 pentru tîrguielile dumnealui 220 70 Socoteala dumnealui stolnicului Bîrsescu. 342 63 partea din cîştig 411 79 care i-au dat mai mult dă la dumnealui peste suma banilor ce i-au intrat în mînă din banii tăvăroşii. 754 22 să-i ia dumnealui stolicu Bîrsescul. /[22] Socoteala Sandului. 1122 60 să-i ia pentru plata sării cu chiria afară din taleri 52840 ce i-au dat postelnicul Racotă dă s-au înplinit suma sermaelii, 342 63 cîştig 1465 3 să-i ia Sandul. Cîţi bani asupra Sandului. 3069 60 are să dea după condeile ce mai sus arată, însă: taleri bani 1098 60 pentru sare şi chirii 24 – pentru vamă 1152 ce i-au dat lui hagi Ibiş 250 i pac ce i-au dat lui hagi Ibiş 545 ce i-au dat vătafului Dimitrache în 4 condeie după cum socoteala stolnicului arată. 3069 60 Tot banii ce sînt asupra Sandului. 1465 3 să scade ce-i are să-i ia dupe cum la socoteală arată: 1064 57 dator bun, să plătească, însă: taleri bani 850 33 postelnicu Racotă 754 22 dumnealui stolnicului Bîrsescului care orîn- duitu 1064 52 mumbaşir are să-i îm- plinească de la numi- tul Sandu. După această socoteală ce s-au făcut cu toată sîrguiala şi cu alegerea la fieşcare condeiu ce să vede, dăm platnic pe Sandul dă la Nicopoli cu suma ce au rămas să dea, adică taleri una mie şase sute patru, şi bani 57, însă taleri opt sute cincizeci şi bani 33 să-i dea postelnicului Racotă şi taleri şapte sute cincizeci şi patru şi bani 22 să-i dea dumisale stolnicului Nicolae Bîrsescul care, buni drepţi au rămas să-i ia dă la Sandul şi după aceasta rămînei diiaforă a aceştii socoteli a lor, izbrănită şi săvîrşită şi totdeauna între dînşii necerută. Iar pentru cîte îndreptări şi-au arătat numitul Sandul cu vătafu Dimitrache înpotriva dumnealui stolnicului Bîrsescul, dumnealui prin adevărate mărturii ce au adus faţă, au rămas îndreptat şi după bună înţelegere şi cunoştinţa ce s-au dovedit la îndreptarea acei pricini, am judecat jalba lui să aibă a şi-o face pentru numitu vătaf Dimitrache, iar nu pentru alt şi într-acestaşi chip am hotărît. Neculae Ştirbei, Nicolaie Brîncoveanu, George Canale Cercetîndu-să această judecată şi înnaintea noastră, fiind amîndouă părţile faţă, s-au citit din condeiu în condeiu toată socoteala şi să văzu că socoteala este bună şi pă dreptate. Drept aceia, şi noi de la judecată am hotărît orînduitu zapciu să fie următor întocmai după coprinderea aceştii cărţi a face şi înplinire. 1775, octomvrie 21. Radu vel dvornic, Pană vel logofăt, Ştefan Pîrşcoveanu vel logofăt. [22] I gospodar zemle Vlahiscoi. Credincios boerii domnii mele Nicoli biv vel sărdar, Ioniţă Clogoveni biv vel sluger, sănătate! Costandin, Ion şi Staico de la Negreşti din Gorju nefiind odihniţi la /[23] hotărîrea de multe judecăţi, atît de mai nainte cît şi de acum ce li s-au făcut la Craiova şi aici la dumnealor veliţii boeri, pentru o parte de moşie Cincul ce să numeşte Tunşuleasca, care la toate judecăţile această parte din moşie Cincul să vede dată tot la parte, cu care să pricinuiascu ei acum adecă, la Nicolai Călescu. Care de la neamu Călescului au avut scrisorile întru zălogire boerii Bengeşti, zicînd numiţii moşteni cum că şi moşii lor şi părinţii lor şi ei au stăpînitu într-o stăpînire această parte de moşie întru o sută de ani de rînd pînă la leatu 1786, cînd cu o hotărnicie de boerinaşi li s-au luat de s-au dat la ceialaltă parte. Deci, pentru aceste cuvinte de stăpînire, vrînd domniia mea a face cercetare de adevăru şi zicînd ei că au şi mărturii, iată am ales şi rînduim pe dumneavoastră de credincioşi şi vă poruncim ca nu din moşneni de ai lor, ci de alţii streini înprejureni şi vrednice mărturii, de vor vrea să-i aduceţi înnaintea dumneavoastră şi bună cercetare făcîndu-le, întîi ce oameni sînt, al doilea ce ştiinţă au, să luaţi în scris mărturiia lor supt iscălituri, care adeverite şi de dumneavoastră să o trimiteţi aice la divan cu înştiinţare către domniia mea ca să o avem să li se facă hotărîre. Pentru care, într-adinsu trimisăm acest mumbaşir, slugă domnii mele, aprod, iar vechile scrisori ale lor, luîndu-să de la mînă, s-au poprit aice la canţalarie supt pecetea domnii mele pînă să va face cercetarea stăpînirii ca, de va rămînea cerirea lor bună, să li să dea iarăşi la mînă precum sînt, iar de va fi cerirea lor ră, să li să şteargă cuvîntul ce iaste de trebuinţă dintr-însile. Tolico pisah gospodstvo mi. 1775, dichemvrie 8. [23] Gospodar zemli Vlahiscoi. Înnaintea domnii mele la divan au eşit Mateiu postelnic Popescu, ginerile Tomii Racota postelnicel ce au murit, pîrîş Vladului vătaf de postăvari, zicînd că socrî-său avînd să ia taleri 680 de la un popă Radu Deleimon, pe care apucîndu-l dă bani, iar numitul Vlad vătafu l-au luat în chezăşie cu zapis şi cu soroc pe om, la care soroc neaducîndu pe om, şi mai dîndu şi alte multe soroace, şi tot neaducîndu, cere dreptate a i să înplini de la dînsul. Faţă fiind la divan şi Vlad vătafu, s-au întrebat ce are a răspunde şi n-au tăgăduit însuşi cum şi ia şi multe soroace ce i-au tot pus, fără numai arată că, popa lipsind în ţară şi fiind dat şi de dînsul pe chezăşiia unui Enache cumnatu său, cere ca de la Ianache căpitanu să facă această înplinire lui Racotă, de bani, care fiindu şi Ianache căpitan, măcar că nu-şi tăgădui chiezăşiia, dar zapisu îl are Mateiu postelnic de la Vladul vătafu, iar nu dă la Ienache căpitan, după care zapis, rămîne el dator lui Racotă şi Enache, căpitanului. Ci dar, fiindcă şi pentru socru lui au dat Mateiu postelnicel îngăduială Vladului, multă vreme, şi pe cît să cuvine, încă şi mai mult şi-au făcut datoriia de l-au tot aşteptat, acum hotărîm să plătească banii şi zapciu cel orînduit să-l apuce să facă înplinire şi dînd banii să ia zapisul popii de la mîna lui Mateiu şi pă urmă cu porunca domnii mele, osibit să va face şi Vladului înplinire de la Enache căpitanu cum, şi lui Enache căpitan asemenea i să va face ajutoru ce să cuvine spre a-şi putea şi el de la preot a-şi lua banii. I i. saam receh gospodstvo mi. 1775, dichemvrie 15. [24] Io Alecsandru Ioan Ipsilant voievod i gospodar zemli Vlahiscoi. Cercetîndu-să de către domniia mea cu divanu această pricină, s-au cunoscut că Lepădat şi cu părtaşii lui au fost asupriţi atît de către Crăsnariu, căci Lazăr, avîndu moşiia lui, nu căuta a o stăpîni pe aceia pentru datorie, ci au luat moşiia jăluitorilor, părintească, căci era alăturea pe lîngă moşia lui şi mai cu îndemînă, cît şi de către fraţii lui Lazăr, că tăinuia partea dă moşie a lui Lazăr ca să să folosească ei dă dînsa şi să păgubească pe jăluitori de pămîntul lor. Pentru care, dovedindu-să ficleşugu lor, am hotărît ca Lăpădat cu părtaşii lui să-şi ia moşiia lor întru stăpînire cu venitu înpreună, fără nici o dare dă bani, pentru care venit, poruncim dumitale, sărdar Niculi is, să cercetezi şi să le faci înplinire de la Crăsnariu, iar Crăsnariu să-şi caute partea dă moşie a lui Lazăr, pentru care, cu osebită să porunceşte dumneavoastră cum să urmaţi a face şi lui împlinire. Şi pentru a-şi putea jăluitorii stăpîni moşia lor cu pace, li s-au dat la mînă această carte, care însuşi fraţii lui Lazăr au mărturisit că are Lazăr moşie şi stă slobodă. 1775, dichemvrie 18. Preaînălţate doamne, Din luminată poruncă înălţimii tale, vătaful de visterie au adus la judecată pă Lăpădat i Ion, Nicolae şi Dumitraşco de la Glodeni sud Gorj, pîrîşi şătrarului Radului Crăsnaru sin Dumitraşco Crăsnariu de la Tîrgu Jiiului sud Gorj, zicîndu că un gire al moşui lor, anume Radul, au fost purcar la Dumitraşco Crăsnariu, tatu numitului şătrar Radului Crăsnariu, şi răfuindu-i 24 de rîmători l-au pus la închisoare şi moşu lor au luat în chezăşie pe acel Lazăr gineri-său, pe om, iar nu pă bani, pe carele om cînd îl va cere, să i-l dea, şi cînd i l-au cerut i l-au şi dat. Şi după ce i l-au dat în mînă, au scăpat acel Lazăr purcaru, iar numitul Dumitraşco Crăsnaru au apucat pe acel moş al lor şi l-au pus la închisoare luîndu-i un cal, un bou, treizeci oi cu capre, 22 rămători i taleri 10 într-un rînd, şi într-alt rînd, taleri 34, 60 şi aşa zice că au scăpat de la închisoare moşu lor. Şi după moartea părinţilor lor, s-au înstrăinat în ţară şi acum sînt şapte ani de cînd au venit iarăşi la pămîntul lor şi avînd o moşie ce să cheamă Ohaba ot hotariu Glodeni tot în sud Gorj, cînd au venit, au găsit moşiia aceia stăpînindu-să dă numiţii Crăsnari tot pentru acea pricină a rîmătorilor acelora ce i-au răpus acel Lazăr purcaru, ginerele moşului lor. Faţă fiind şi Dumitru păharnicelu, vechil fiind dăspre partea şătrarului Radului Crăsnaru, ne arăta o carte dă judecată a sărdarului Nicoli i a slugerului Ioniţă Glogoveanul, ispravnici acelui judeţ al Gorjului, scrisă de la august 22 cu leat 1775, în care scrie că înfăţişînd atît pe numiţii jăluitori, cît şi pe numitu Radul Crăsnaru, au cercetat şi au văzut la mîna şătrarului Radului Crăsnaru zapise şi alte cărţi de stăpînirea acei moşii, iar la mîna numiţilor jăluitori n-au văzut nici o scrisoare, fără dăcît au zis că are mărturii carii ştiu de pricina acei moţii, şi au adus pe acele mărturii de faţă înnaintea numiţilor ispravnici şi au dat mărturie că, fiind acel Lazăr păstrător la Dumitraşco, tatu şătrarului Radu Crăsnariu, ar fi răpus 24 de rîmători şi, neavînd cu ce plăti, l-ar fi luat în chezăşie socrî-său Stroe Căpeneanu, moşu numiţilor jăluitori, pe om, iar nu bai. Şi la soroc i-au dat omul şi după ce i l-au dat, ar fi fugit şi au apucat pe Stroe Căpeneanu, moşul lor, pentru gineri-său Lazăr şi l-au pus la închisoare şi i-au luat un cal, un bou, 15 oi, 15 capre şi taleri 10, cum şi dă la Dan, fratele acelui Lazăr, 22 rîmători, oprindu-i şi din simbria lui, taleri 9,60 pentru frate-său, au mai luat şi de la alt frate tot al lui Lazăr, anume Mirea, taleri 25, Aceştea toate le-au arătat acele mărturii înnaintea numiţilor ispravici, cum că le-au luat Crăsnaru de la dînşii, tot pentru acei 24 de rîmători în urma acei judecăţi. Au eşit mărturie Dan Cioaric i cu frate-său Mirea, fraţii acelui Lazăr purcariu, ginerile /[25] moşului jăluitorilor, carii au dat mărturie în scris cum că acele mai sus-arătate dă acele mărturii ai jăluitorilor ce le-au dat ei, sînt date la comisu Gheorghiţă Crăsnariu sin Dumitraşco Crăsnaru pentru datoriia lor, iar nu le-au dat pentru fratele lor, Lazăr, căci ei n-au fost chezaşi pe dînsul, nici au avut vreo rebuinţă să-l plătească de datoriia lui. Care la acea scrisoare de mărturie ce au dat ei, este iscăliţi martori cîţiva din boerii Poenari, cum şi alţii ce au auzit din gura lor. Asemenea au iscălit şi Ioniţă Glogoveanu sluger, ispravnic al acelui judeţ, cum că au auzit din gura lui Dan Cioricul şi a Mirii, fraţii lui Lazăr, cum că acei bani şi rîmători ce au dat ei, i-au dat comisului Gheorghiţă Crăsnar sin Dumitraşco Crăsnaru pentru datoriia lor, iar nu pentru frate-său Lazăr. Care, numiţii jăluitori acestea nu le-au mai arătat la nici o judecată ce au mai avut mai nainte cu numiţii Crăsnari tot pentru această moşie, ci numai la acea judecată au arătat acele mărturii, care mărturii n-au nici un temei, dă vreme ce au mărturisit însuşi fraţii acelui Lazăr ce au dat acei bani şi dobitoacele, cum că n-au dat pentru Lazăr, ci au dat pentru ei, find datori numitului Gheorghiţă Crăsnaru. Deci, cercetînd şi noi acele zapise şi scrisori ale şătrarului Radu Crăsnaru cu amăruntu, unde faţă fiind şi numiţii jăluitori, să văzu că zapisul cel ce l-au dat Stroe Căpăneanu, moşu lor, de vînzarea acei moşii, este scris de la leat 1753 avgust 25, carele dă acea moşie numiţilor Crăsnari, să o stăpînească cu pace de către tot neamul lor, drept taleri 68 ce-i mai rămăsese dator pînă la taleri 131, fiindcă ceilalţi bani îi plătise, iar aceşti taleri 68 neavîndu-i, i-au dat moşiia aceasta, fiindcă şi el o avea cumpărată dă la boerii Poenari tot într-aceşti bani. Carele cînd au vîndut moşia Crăsnarilor într-aceşti bani, să vede o ţidulă a răposatului banului Geanooglu fiind pă acea vreme medelnicer şi ispravnic al acelui judeţ Gorj, cum că au înştiinţat pe rudele lui Stroe Căpăneanu ca, ori să dea acei bani, sau să iscălească zapisul dă vînzare, şi nici au dat bani, nici au iscălit zapisul. Şi dă vreme că numitu şătrar stăpîneşte acea moşie dă sînt ani 22 şi la ce judecăţi s-au judecat cu dînşii i-au rămas, după cum să văzu şi cărţi de judecată la mîna lui Dumitru păhărnicelu, vechil Crăsnariului, dar am întrebat pă jăluitori de au vreo scrisoare de la vreo judecată sau [de la] vreun zapis dă acea moşie, şi n-avură, ci numai cu gura căuta să ia acea moşie supt stăpînirea lor. Drept aceia, şi noi am găsit cu cale să stăpînească şătraru Crăsnaru acea moşie după zapisele ce are la mînă, după cum au stăpînit pînă acum cu bună pace de către Lăpădat, Ion, Nicolae şi Dumitraşco jăluitorii. Părerea noastră este într-acestaşi chip, iar hotărîrea cea desăvîrşită rămîne a să face de către înnălţimea ta. 1775, octomvrie 23. [25] Io Alecsandru Ioan Ipsilant voievod i gospodar zemle Vlaşca1. Cercetînd şi domniia mea pricina aceasta şi însuşi pîrîşii neputînd tăgădui nestăpînirea lor dă cinzeci dă ani, şi cererea lor peste atîta sumă dă ani fiind şi făr’dă nici un temeiu dă scrisori şi vrednice dovezi, iar la mîna Marii Bengeascăi văzînd cărţi dă judecată şi stăpînire vechie, am întărit şi domniia mea hotărîrea dumnealor veliţilor boeri, ca o dreaptă. 1775, dichemvrie 22. Din luminată porunca mării tale, vătafu dă păhărnicei au adus la judecată pe Stanciul i Mariia i Costandin şi Ion de la satul Negoeşti sud Gorj, pîrîşi dumneaei Marii Bengeascăi, zicînd că moşii lor avînd o moşie ce să chiamă Negoieştii în hotaru dă jos tot într-acel judeţ al Gorjilor, au stăpînit pînă la o vreme cu pace, iar apoi le-au înpresurat numita jupîneasă moşiia. S-au întrebat şi dumneaei jupîneasa Bengeasca cu ce stăpîneşte acea moşie şi ne arată cărţi şi /[26] hrisoave domneşti, care moşie să vede că o stăpîneşte dumneaei dă sînt ani 50, şi numiţii jăluitori într-aceşti ani n-au stăpînit nicidăcum, după cum şi însuşi ei tăgăduiră, după cum să arată în cartea dumnealor ispravnicilor şi altor boeri din partea locului dă acolo, dă cercetarea ce arată că au făcut şi cum au stăpînit numita jupîneasă atîţia ani. Ci, dă vreme ce stăpînirea numiţii jupînesii să vede a fi bună, fiind cu cărţi şi cu hrisoave domneşti întărită, şi, mai în scurt, că numiţii jăluitori au fost acolo în partea locului dă atunci pînă acum, cum dă n-au făcut pîră şi dă avea dreptate să o fi luat întru stăpînirea lor, şi peste 50 ani cer să ia moşiia, la care cerere a lor, n-au nici o dreptate. Ci, noi aşa găsim cu cale ca, după cărţile şi hrisoavele ce are numita jupîneasă la mînă, după cum au stăpînit pînă acum, să stăpînească şi de acum înnainte cu bună pace dă către numiţii jăluitori, iar cea dăsăvîrşită hotărîre rămîne a să face dă către înnălţimea ta, iar acele cărţi cu care turbură divanu, să li să ia de la mîna lor. 1775, dichemvrie 16. Niculae Dud vel vornic, R vel dvornic, Ştefan Pîrş vel logofăt, Scarlat 3<-lea> logofăt. [26] Gospodar zemli Vlahiscoi. Dat-am domniia mea această carte, excelenţii sale ghinăral maior Mihăilă Cantacozino, ca să aibă a ţinea şi a stăpîni în hotaru moşii Olteniţii sud Ilfov, partea ce o are dă cumpărătoare de la Costandin Cocorăscu, care această parte dă moşie de la Cocorăscu înpreună cu alte trei părţi ale Alicsenilor, tot dintr-acel hotar, fostu-le-au cumpărat în tovărăşie frăţeşte, exelenţiia sa ghinăraru înpreună cu răposatul fratile exelenţii sale, biv vel spătar Pîrvul Cantacozino, însă părţile Alicsenilor în bani gata taleri 600 şi cu o moşiie Rătunda ot sud Buzău, schimb drept taleri 400, i partea Cocorăscului în taleri 400 care fac piste tot taleri 1400, din care taleri 200, pe jumătate, au fost să-i dea exelenţiia sa ghinărariul, cari i-am şi dat, însă taleri 400 Cocorăscului pentru partea ce s-au numit mai sus i taleri 300 Alicsenilor, iar taleri 200, pe jumătate, au fost să-i dea răposatu Pîrvul Cantacuzino, din care au dat şi dumnealui gata, taleri 300 Alicsenilor. Iar pentru taleri 400 au răscumpărat dă la preasfinţiia sa părintele mitropolitul, moşiia ce s-au numit mai sus, Rătunda ot sud Buzău, de au dat-o Alicsenilor şi asemenea au luat şi zapisul vînzării pă numele exelenţii sale şi pă numele răposatului spătar Pîrvul, atît de la Alicseni, cît şi dă la Cocorăscu, dupe care le-au şi stăpînit frăţeşte pînă acum la leatu trecut 1775, cînd viind Gligore Alicseanu din striinătate şi pornind jalbă, cum că fraţii lui, anume Costandin şi Ştefan, Alicseni, făr’dă ştirea şi vrerea lui au vîndut acele trei părţi dă moşiia Olteniţii şi făcînd cerere dă protimisis a şi-o răscumpăra, au dat dreptate a întoarce Grigorie, atît moşiia Rătunda, schimbul, cît şi bani taleri 600, şi să ia moşiia Olteniţa. Dă care schimb, arătă domnii mele cu anafora şi preasfinţiia sa părintele mitropolitul, cum că această moşie Rătunda cînd au răscumpă-rat-o spătar Pîrvul dă la preasfinţiia sa, banii nu i-au dat. Şi fiindcă să află păgubaş pînă acum şi dă bani şi dă moşie, au rămas ca să ia preasfinţiia sa moşiia înnapoi, iar banii, taleri 600 ce didese boierii Cantacozineşti, i-au întorsu Gligorie Alicseanu acum prin mîna boeriului domnii mele vătafu dă aprozi Thoma, însă taleri 300 excelenţii sale ghinărariului, iar talerii 300 fiind ai răposatului spătar Pîrvul, am poruncit domniia mea orînduitului zapciu ca să-i pue între celelalte averi a răposatului ca să să înparţă la datornicii ce au a lua, şi şi-au luat Grigorie Alicseanul moşiia înnapoi, cum şi părintele mitropolitului moşiia Rătunda, rămîind bună cumpărătoare a boerilor Canacozineşti în hotariul Olteniţii numai partea dă la Cocorăscu. Care parte, măcar că era a fi şi aceasta în tovărăşie, după cuprinderea zapisilor, dar dă vreme ce răposatu spătar Pîrvul, taleri 400 a părţii sale din taleri 700 ai aceştii tovărăşii, nu i-au fost dat nici pînă acum şi părinele mitropolitu şi-au luat moşiia înnapoi /[27] au rămas tovărăşiia a să socoti numai la taleri 600 ci1 au dat Alicsenilor, care acum şi-au luat casa răposatului, partea sa înnapoi, iar această parte dă moşie de la Cocorăscu, fiind numai cu banii ghinărariului cumpărată, rămîne a să stăpîni numai de către excelenţiia sa, singur, fără dă a pretenderisi datornicii casii răposatului spătar Pîrvul, cevaşi. Deci, pentru întărirea dreptăţii exelenţii sale ghinărariului Cantacozino, pentru această parte de moşie a Cocorăscului ca, oricui va vrea să o dea sau să o vînză făr’dă nimic pricină dă zaticnire, am dat domniia mea această carte cu domneasca noastră pecete. I i. saam receh gospodstvo mi. 1776, ghenarie 10. [27] Adică noi carei mai jos ne vom iscăli, încredinţăm cu zapisul acesta la cinstită mîna dumnelui vel banu Ghica, precum să să ştie că puindu-să la închisoare din porunca mării sale lui vodă, Dumitru buluc-başa i Mladin căpitan ot sud Mehedinţi pintru nişte pricini care să află în bănuială că ar fi făcut peste Olt, pe care văzîndu-i că şăd la închisoare am căzut noi cu rugăciune că să să sloboază în chezăşiia noastră. Fiindcă să afla în prepunere, s-au luat în chezăşiia noastră, precum că să vor muta dincoace de Olt, ei cu nevestele înpreună şi cu tot avutu lor şi să vor muta cu şăderea într-aceste 2 judeţe, ori în Muşcel, sau în Prahova. Care oameni aşăzîndu-se la aceste judeţe, nu să vor afla în nici o faptă rea făcînd. Şi de a noastră bună voe am priimit această chezăşie pă oameni şi deosibit de chezăşiia noastră şi însuşi aceşti căzuţi în prepunere Dumitru buluc-başa i Mladen căpian s-au luat şi ei în chezăşie unul pă altul, ori lipsind vreunul, ori aflîndu-se în fapte rele, să dea seama unul pentru altu. Şi pentru mai adevărată credinţă am iscălit mai jos puindu-ne şi degitile ca să să crează. 1776, ghenarie 12. + Eu Stanciul brutaru Mlărindroiu1 ot mahalaoa Mihai-Vodă din Bucureşti, chezaş pă Dumitru buluc-başa. + Eu Ştefan Stamatovici brat Dumitru buluc-başa, chezaş pă amîndoi. Şi am scris eu Petrache logofăt de taină. [27] Io Alecsandru Ioan Ipsilant voievod. După cum s-au găsit cu cale de către dumnealor veliţii boeri, aşa să să urmeze, ca să să mai dea moşnenilor de către vameşi încă cîte cinci parale de către vadra de păcură. 1776, ghenarie 15. Preaînnălţate doamne, După al doilea jalbă ce au dat mării tale moşnenii de la Hijăşti1, cerînd să li să pecetluiască anaforă ce s-au făcut de către noi către înnălţimea ta cu trecuta lună lui dichemvrie, /[28] arătînd obiceiul ce au avut a lua ei mai nainte de la păcura ce ese du pă moşiia lor, care păcură o iau vameşii de la Văleni, arătînd şi părerea noastră în ce chipu ni s-au părut a fi cu cale la această vreme. Şi arătăm înnălţimii tale că atunci la cercetarea ce s-au făcut, fiind faţă dumnealui vameşu Ştefani şi dumnealui neştiind în ce chip este pricina, am făcut acea anafora după arătarea moşnenilor şi văzînd că puţurile dă păcură să sapă cu adîncime multă şi cu grea cheltuială, iar nu este păcura în faţă cum este la Cîmpina, am fost găsit cu cale săpătura puţurilor să fie a moşnenilor, iar scocu apii cu păcura ce să scoate an de acolo, să o înparţă vameşu cu moşnenii, iar pe-o doaoă. Deci, acum de iznoavă aducîndu ceauşu dă aprozi pe moşnenii de la Hejeşti i pe ceauşu Panait Matraca, care au fost vameş mai nainte la Văleni şi ştie ce folos au moşnenii de la păcura ce ese pe moşiia lor, ne arătă într-acestaşi chip că acest ort ce este obiceiu de la moşneni, de la vameş, dă toată vadra dă păcură, îl ia pentru săpătura puţurilor şi pentru cheltuiala ce au la locul păcurii cu apa peste an, iar pentru dijma moşii au obiceiu dă iau moşnenii toată păcură ce ese dintr-acele puţuri, dă la Vovedinie pînă la Sfîntu Vasile, adică în 40 dă zile, care, la aceasta, nici moşnenii nu tăgădui. Ci, dă vreme că curgerea pricinii este într-acestaşi chip, am găsit şi noi cu cale ca după cum s-au urmat pînă acum, dă au săpat moşnenii puţurile cu chieltuiala lor şi păcura peste an au scos-o tot cu chieltuiala lor şi au dat-o vameşilor şi lua cîte un ort dă vadră şi avea şi ei obiceiu dă lua, pentru dijma moşii într-aceste 40 dă zile, păcura, să să urmeze tot asemenea după cum să coprinde şi în cărţile domneşti cele ce au la mîna lor. Dar fiindcă ne-am înştiinţat că puţurile acum să sapă mai cu adîncime şi au mare chieltuială, după cum am arătat mării tale în anaforaoă cea dintîi, şi dă vreme că vameşii acum o vînd cu preţ mai mare, găsim cu cale, dă va fi mila mării tale, ca peste acest ort ce au obiceiu dă-l iau dă la vameşi dă toată vadra dă păcură, să li să dea mai mult moşnenilor, cîte cinci parale. Părerea noastră într-acestaşi chip este, iar hotărîrea, desăvîrşită hotărîre, să va face de către înnălţimea ta. 1776, ghenarie 14. [28] Gospodar zemle Vlahiscoi. Dumneavoastră ispravnicilor ot sud, . . .1 sănătate! Vrînd domniia mea a să urma dreptate şi bună orînduială întru toate, nu am lipsitu şi nu lipsim, de cînd ne-au învrednicitu domnul Dumnezeu cu domniia ţării aceştiia a griji şi a cerceta pentru cele bune neurmate şi de folos [şi] îndreptare, a le întări, iar cele rău obişnuite a le rădica şi a nu mai fi. Deci, după cercetare ce am făcutu şi pentru slujba vornicii, văzînd domniia mea multe nedreptăţi urmîndu-să în ţară de către cei rînduiţi cu această slujbă, căpitani ai plăşilor, zapcii mici şi alţii proşti ce nu sînt vrednici nici a judeca sau a cunoaşte vreun drept, sau măsura vinii cuivaşi, şi de unde nu să cade, globesc aşijderea şi de unde s-ar cădea fără de măsură iau, jăfuind şi prădînd cu un cuvînt de obiceiu. Care această voe ce au unii ca aceia rînduiţi ori de către dumnealor vel dvornici, ori de către ispravnici a umbla printre lăcuitori de caută vini şi pricini de a globi şi a face de sineşi hotărîri, cunoscîndu-o domniia mea fără de cale şi numai o pricină de jaf, iar nu alt folos şi îndreptare a vreunii buni orîndueli, neurmînd acei orînduiţi pă cît să cuvine, cu hotărîre am rădicat domniia mea de tot această slujbă a vornicii, ca să nu mai fie, nici să să mai numească, lipsind /[29] luările ce să numea gloabă şi în locu acestui venit ce era al dumnealor vel dvornici, am rînduitu domniia mea a avea dumnealor, alt venitu. Ci dar, oricine va avea jalbă de stricăciuni la bucate, fiindcă domniia mea avem ispravnici şi judecători rînduiţi la fieşcare judeţ, să dea îngere la ispravnicii judeţului şi ispravnicii, după orînduiala judecăţii cercetînd şi prin carte de judecată hotărînd, păgubaşului să-i facă înplinire pagubii şi zăciuiala ce iaste obişnuită a o da cel ce ia, jumătate să o dea acela, iar jumătate să să ia de la acela ce au făcutu vitele lui stricăciune piste paguba ce au înplinitu păgubaşului, ca să fie spre învăţătură şi cîndu după aceasta nu va lipsi iarăşi a păzi vitele lor şi vor mai face stricăciune, atunci vom hotărî a să şi pedepsi, iar gloabă să nu mai fie de acum înnainte. Însă, pentru jumătate zăciuială ce zicem a o da cel ce are a i să îplini, să nu cumva să să supere a să cere înnainte, ci cînd i să va înplini paguba, atunce va da zăciuiala, iar într-alt chip să nu i să ceară, că fiindu-ne vreo jalbă, atunci veţi cădea în vină, aşijderea şi pentru pripasuri. Care vornicei, pentru ca să-şi înmulţească venitu lor să cîştige, urma a lua vitele oamenilor şi du pă unde le avea stăpînii lor lăsate la păşuni în cîmpu şi du pă prejuru-le perdute şi găsite prin alte locuri şi pînă nu lua de la dînşii banii pripasului nu le da, iar altele dosindu-le şi nearătîndu-le la vederea păgubaşilor, le perdea păgubaşii de tot, find cîştigul vorniceilor numai spre aceasta pornită a cîştiga şi a să folosi. Pentru aceia dar, după cum am zis, să lipsească de tot vorniceii du prin ţară şi, cînd să va întîmpla pripas, însă vită cu adevărat perdută, streină, a nemeri lîngă vreun satu şi după dînsa nu va fi păgubaşu, atunci satu acela unde va nemeri să ia vita aceia în pază şi, viind stăpînu ei a doă zi ori a triia zi, sau pînă într-o săptămînă, să aibă acel păgubaş a da la cel ce va găsi vita lui cea perdută, 30 de bani de vită pentru colac şi pentru căutare acei vite şi aşa să şi-o ia, iar pînă la o săptămînă, de nu va veni stăpînu ei, atunci mai mult neţiindu-o, să o ducă satu la ispravnicu judeţului şi să-şi ia de la ispravnic colacu, acei cîte bani 30 de vită. Aşijderea să-i dea ispravnicu şi adeverinţă acelui om, de cîte şi ce fel de vite au adus cutare om din cutare satu cu părul vitei anume şi ispravnicu luîndu-le şi rînduindu-le la căutare cînd să va afla stăpînul şi va dovedi vita că iaste a lui, să o ia şi să dea de cal taleri 1, bani 30, de bivol bani 80, de vită bani 80, de rîmătoriu bani 30 şi de oae i de capră bani 6, iar mai mult să nu să supere a li să face cerere, nici să li să dosească vitele oamenilor, că orcînd să vor dovedi, atunci veţi avea a da răspunsu şi vă veţi necinsti pentru o faptă ca aceia. Ci dar, să puneţi să să citească carte aceasta întru auzul tuturor în tot judeţu, ca să fie lăcuitorii înştiinţaţi de hotărîrea ce am făcut domniia mea. Tolico pisah gospodstvo mi. 1776, ghenarie 15. [29] Io Alecsandru Ioan Ipsilant voievod bojiiu milostiiu. Înfăţişîndu-să şi înnaintea domnii mele la divan amîndoao părţile, după hrisoave şi cărţi cum şi după urmarea stăpînirii, s-au cunoscut că Bengeasca are dreptate şi am hotărît a-şi stăpîni partea sa pe cît i să va cuveni într-acel hotar. Fără dă numai, de vreme jăluitorii ziseră cum că la hotărniciia, ce scrie mai jos că s-au făcut dă doi boerinaşi, s-au asuprit şi cum că ei nici că ştiu, nici au fost faţă, s-au orînduit acum a să face hotărnicie dă 12 boeri în faţă locului ca să facă cercetare şi, de să va găsi că au făcut acei doi boerinaşi vreo nedreptate ori la suma stînjinilor, ori la deosibirea părţilor, nedînd fieştecăruia locul său pe unde i s-au cuvenit, dumnealor să îndrepteze acum şi, după alegerea ce vor face acum, cu dreptate să ştie şi să stăpînească. 1776, fevruarie 3. Preaînnălţate doamne, Din luminată porunca înnălţimii tale, vătafu de aprozi aduse la judecată pe Constandin Prună i Ion i Staico din satul Negoeşti sud Gorji, pîrîşi asupra lui Nicolae Călescul ot satu Cămăneşti1 sud Gorj zicînd că, avîndu ei o moşie în hotaru Cincului tot într-acel judeţ, iar mai sus-numitu Nicolae Călescu au fost mersu la dumnealor boerii caimacami ai Craiovei şi cu hrisov mincinos au fost luat şi hotarnici şi zicea că s-au şi ajunsu cu dumnealui răposatu Radu Bengescu de i-au fost într-ajutor, zicînd cum că, cîtă moşie va lua de la dumneaei, îi va vinde, care moşie ziseră că i-au şi dăruit o jumătate, iar jumătate i-au vîndut-o şi cu acea vînzare le-au luat siliştile şi grădinile, iar cărţile şi hrisoavele lor la hotărnicie ziseră că nu le-au ţinut în seamă boerii hotarnici fiind ale lor, mai vechi dăcît ale numitului Călescu. Şi zicea pîrîşii că le stăpînesc moşiia cu înpresurare şi le şi ară bătăturile casilor lor şi le scutură şi pometurile şi cerură ca, după scrisorile şi hrisoavele ce le au, să li să dea acea moşie într-a lor stăpînire. Li s-au cerut de către judecată ca să vază ce cărţi şi ce hrisov au dă li să înpresoară acea stăpînire dă moşie, şi ne arătă un zapis cu leat 7141 fevruarie 20, în care să coprinde că Vlaico i Pătru i Dan Buzdugan, feciorii Radului Tunşilă ot Cincul, şi-au vîndut moşiia lor din Cincul la Stan fecioru Radului ot Scăueni, cu tot hotot2 a treia parte, însă funiia ce să chiamă Tunsuleasca şi dă spre răsărit şi să loveşte cu Negoeştii şi dintr-a acel Stan, ziseră pîrîşii că să trag ei din neamul acelui Stan şi au stăpînit şi trei neamuri ale lor acea funie dă moşie, iar din trei neamuri încoace n-au mai stăpînit. Deosebit, ne arată un hrisov al răposatului Matei voievod Basarab cu leat 7160 ghenar 3, în care coprinde că Roman sin Leontie călugăru, înpreună cu alţi cetaşi ai lor, au fost avut judecată cu Giura clucer pentru această moşie Ciucu şi, rămîind dă lege şi dă judecată Giura clucer, le-au dat acea moşie Cincu, ca să o stăpînească acel Roman cu cetaşii lor. Întrebîndu-se şi Nicula Călescu la această pîră a pîrîşilor, ce are să răspunză şi ne arătă înpotriva acelui hrisov al răposatului Mateiu vodă Basarab, un hrisov al răposatului Radului vodă sin Ion vodă cu leat 7175, cu 15 ani mai în urma hrisovului Mateiu vodă Basarab, în care să coprinde că Joica jupîneasa, soţiia Giurii clucer din Iupca, sud Mehedinţi, şi cu feciorii ei, să stăpînească satu Cincu cu tot hotaru şi cu tot venitu din cîmp, din pădure şi din apă. Care moşie fiind aleasă şi hotărîtă, înpietrită dă 24 dă boeri, fiindcă din neamul acelui Stan ce s-au numit mai sus şi alţi dintr-ai lor cetaşi, s-au fost vîndut dă bună voia lor rumîni cu părţile lor de moşie la Giura clucer, încă de cîndu au fost în viiaţă şi după moartea Giurii îi dă întru stăpînirea Zoicăi soţiia Giurii clucer, cu acel hrisov ca să stăpînească atît pe rumînii care s-au vîndut, cît şi moşiia Cincului. Şi după moartea jupînesii Zoicăi, au rămas o fată a ei, anume Armeanca, şi dintr-acea Armeancă au rămas Dumitraşcu şi soru-sa Dumitra, soacra acestui Nicolae Călescu, din care să trage stăpînirea aceştii funii de moşii. Şi iarăşi, neodihnindu-să Roman diiaconu i Lupu i Pătru şi cu alţi cetaşi ai lor, au mai fost tras la judecată înnaintea răposatului Costandin vodă Brîncoveanu pă Dumitraşco, fratele Dumitrii ce au fost cerut acea funie dă moşie din Cincul, şi măriia sa arată într-a acea carte că cererea lor au fost numai cu gura, iar nu cu vreo scrisoare. Şi văzîndu că cererea lor au fost fără dă dreptate, au dat lui Dumitraşco carte ca să stăpînească moşiia cu pace şi să urmeze stăpînirea tot după hrisovul răposatului Radului voievod, iar pe acei moşneni cu cetaşii lor, îi arată să fie lipsiţi dă cererea ce i-au făcut atunci, fără nici un temeiu dă dreptate, care carte să văzu scrisă cu leat 7206 septemvrie 25. Dar după moartea lui Dumitraşco, rămîind Marica soţiia lui, au stăpînit acea moşie jumătate din Cincu, iar jumătate moşie o dă răposatu Costandin Ştirbeiu vel ban, Dumitrii, fetii Armeancăi, nepoatei Giurii clucer, întru a ei stăpînire. Deosebit ne arătă o carte a Dumitriţii, a lui Gligorie Vlaston conţeler3 i a dumnealui Antonache vel ban cu leat 7251, în care carte arată că s-au judecatu Dumitra, fata lui Brăină, cu Stanca, fata lui Şaitan, pentru nişte hrisoave ale aceştii moşii, şi după dreptate au hotărît ca să dea acea Stancă taleri 20 şi să scoaţă hrisoavele de la boerii Bengeşti şi să le dea Dumitrii soacrăi acestui Călescu, ca să poată şi ia a-şi stăpîni moşiia aceasta. Şi nescoţîndu zapisele atunci după acea hotărîre, au stăpînit Bengescu moşiia pînă cînd iar numitu Nicolae Călescu au venit dă au jeluit la măriia sa Alecsandru vodă Ghica şi din porunca mării sale s-au orînduit boeri hotarnici dă au tras toată moşiia Cincu după cum să văzu şi /[31] cartea dă hotărnicie iscălită dă Ştefan Crăsnaru i de Costandin Crăsnariu, cu leat 1768 aprilie 17, în care arată că sînt trei funii dă moşie într-acel hotar al Cincului adică, funiia Mănească, care o stăpînesc unii din moşneni, i o funie Paicească, ce o stăpînesc mai sus-numiţii pîrîşi cu alţi cetaşi ai lor, iar funiia Tunsuleasca, după arătarea care au arătat ei însuşi pîrîşii la boierii hotarnici, că acea funie dă moşie Tunsuleasca au fost a rumînilor care s-au vîndut cu părţile lor dă moşie la Giura clucer, adică moşu Dumitru, socru lui Niculae Călescu, iar mai mult decît aceste trei funii într-acel hotar al Cincului n-au fost. Şi funiia dă moşie ce s-au ales a moşului Dumitrul, au stăpînit-o acest numit Nicolae Călescu, din care funie cerea pîrîşii acumu cu zapise cele arătate înnaintea judecăţii, la care numiţii pîrîţi, ziseră că atunci la hotărnicie după zapisul lor şi după hrisovu mării sale răposatului Mateiu vodă Basarab, nu li s-au dat moşie de către boerii hotarnici, dar la aceasta să vede că hotarnicii au urmat atît după hrisovu Radului Leon voievod, cît şi după cartea mării sale răposatului Costandin Brîncoveanu, care sînt în urma zapisului lor şi în urma hrisovului cu care cerea ei moşie, şi răposatu Costandin vodă, îi arată neamul pîrîşilor ca să fie lipsiţi dă cererea lor, fiindcă n-au arătat nici scrisoare, nici carte, fără numai cu gura. Care, să vede că, de la zapisul lor cu care cerea moşie, sînt ani 143 şi din hrisovu răposatului Matei vodă Basarab sînt ani 123 şi de atunci pînă acum cîndu s-au hotărît această moşie, atunci au scos această vechitură de cărţi, şi de la hotărnicie acum iarăşi cerea moşie, a cărora cerere este fără nici o rînduială, iar din hrisovul Radului Leon vodă, ce-l are Călescu, sînt ani 108, cum şi cartea răposatului Costandin vodă Brîncoveanu, sînt ani 83, şi, cînd s-ar fi cunoscut neamul acesora că au dreptate dă cerere cu aceste cărţi, le-ar fi arătat la măriia sa Costandin vodă Brîncoveanu, că dă li s-au şi [s-ar] cerut ca să arate ce cărţi de stăpînire au, şi ei n-au arătat nici o scrisoare sau altă carte, cerea lor au fost cu gura, pentru că ei au şi ştiut că, în urma hrisovului ce-l au, s-au vîndut rumîni cu părţile lor de moşie la Giura clucer şi nu le da mîna a le scoate dă faţă, ci le tăinuiesc ca să prelungească vremea. Şi mai vîrtos, că au ştiut că n-au nici un temei dă cerere. Ci, să cunoaşte că şi atunci şi acum umblă supărînd divanu fără nici un fel de temeiu dă dreptate. Şi iarăşi neodihnindu-să părţile acestor pîrîşi după atîta judecată, au fost tras pă Nicolae Călescu la judecata dumnealui răposatului Pîrvului Cant vel ban, cerîndu iar ca să ia întru stăpînirea lor acea moşie Cincu, tot după hrisovu răposatului Matei vodă Basarab ce-l au acum la mîna lor, zicînd că ei sînt vechi moşneni într-acel hotar şi după cărţile şi vechi stăpîniri îl arată pă Călescu că este vechiu moşnean într-acel hotar dă moşie în Cincu. După care cărţi, prin carte dă judecată hotăraşte ca să-şi stăpînească partea de moşie ce i s-au ales de către boerii hotarnici, cu bună pace de către Vlăduţ unchiaşu Prună i către Costandin cu alţi cetaşi ai lor, care carte de judecată să văzu scrisă cu leat 1768 iulie 19. În urmă, tot acest Vlăduţ Prună cu cetaşii lor, iarăşi neodihnindu-să, au arătat răposatului Pîrvu Canacuzino cum că funiia Tunsulească este pă din jos, iar nu este pe din sus, tot spre hotaru Negoeştilor, pe unde li s-au dat de către boerii hotarnici, şi cerea ca funiia Paicească să o ia ei pe din sus, pe unde le este casile şi pometurile lor, zicînd cum că au şi un hrisov la mănăstirea Glavaciog, în care ar fi răspunzînd semnile hotarilor pe unde arăta ei că sînt. Şi aşa, după tacriru lor, dumnealui răposatul Pîrvu Cant au orînduit pe Costandin Rîioşianu căpitan i pe Mateiu Pîrîianu i pe Vlăduţ Tutuianu4 căpitan, ca să meargă acolo în faţa locului, de iznoavă să cerceteze. Şi mergînd acei rînduiţi după poruncă, ei au arătat o copie de hrisov, în care arăta semnele pe unde sîntu. Dar acei rînduiţi boeri nedînd crezămînt acei copii ai lor, au fost zis atît lui Vlăduţă Prună, cît şi celorlalţi cetaşi ai lor, ca să aducă hrisovu cel adevărat, în care sînt coprinse semnele şi hotarăle pe unde sînt şi nu li s-au dat ascultare numai după tacrilu5 lor. Şi aşa, văzînd că nu li să ascultă orile zilelor6, au dat zapis că pînă în trei săptămîni va aduce din Glavaciog acel hrisov sau carte ce va fi şi ori în ce chip va răspunde de semnile hotarului, să va mulţumi. Şi după acest zapis ce au dat ei atunci, n-au mai adus nici o carte sau hrisov din Glavaciog nici pîn – acum, iar acei orînduiţi boeri au dat în scris supt ale dumnealor iscălituri, care carte să văzu dată la mîna lui Nicolae Călescu cu leat 1768 avgust 24, cum şi zapisu lor tot cu acel veleat fu. Care, s-au cunoscut că neamul şi părinţii şi alţi cetaşi ai părinţilor lor au umblat numai cu vicleşug, iar nu următori dreptăţii, care sînt şi de la zapisul lor ani 7 şi dă ar fi avut sau carte, sau hrisov, l-ar fi şi adus înnainte de la Glavaciog. Cum şi carte de judecată a dumnealor boerilor caimacami fu scrisă de la trecută lună a lui noemvrie 19 dintr-acest următor an, în care carte pă pîrîşi îi dăpărtează, iar pe Călescu Nicolae îl ajutorează după dreptate scrisorilor şi altor cărţi, ce s-au văzut la mîna lui dă stăpînirea acei funii de moşie Cincu, şi dă dreptate să stăpînească acea funie de moşie cu bună pace. Deci, şi noi după măruntă cercetare ce am făcut cărţilor ce văzum la mîna Călescului, toate cărţile sînt bune şi adevărate, dă le arată bune Nicolae Călescu, dă vechiu moşnean, că este, iar zapisu pîrîţilor şi hrisovu lor rămîne fără nici un chiros. Ci, după hrisovu Radului vodă şi după cartea mării sale răposatului Costandin vodă Brîncoveanu şi după atîtea cărţi ce să văzu la mîna Călescului, să cunoscu că cererea pîrîşilor iaste mincinoasă, dă vreme ce după atîtea judecăţi pîrîşii tot neodihniţi sînt, pentru că nu s-au îndăstulat numai cu părţile lor dă moşie ce li s-au cuvenit dă au luat atunci la hotărnicie, ci umblă ca, doar cu acest zapis şi hrisov, va mai lua şi partea Călescului. Pentru care, şi noi după dreptate, am găsit cu cale ca să stăpînească Niculae Călescu acea funie din Cincul ce o numesc Tunsuleasca, cu bună pace de către Costandin Prună şi de către ceilalţi cetaşi ai lor, iar hrisovu domnesc, ce-l au acum la mîna lor, să fie luminată porunca mării tale ca acea pecete să să ocolească cu chinovar, fiindcă nu e dă nici o treabă, şi poate tot cu acel hrisov iarăşi să să mai scoale a porni pîră după vremi şi umbla prin judecăţi. Dar pentru neastîmpărarea lor ce printr-atîtea judecăţi tot nu s-au odihnit, cum şi pentru chieltuială ce zicea pîrîtu că au făcut cu venirea la Bucureşti, rămîne după cum va lumina Dumnezeu pe măriia ta a face hotărîrea cea dăsăvîrşită. Noi într-aceastaşi chip am găsit cu cale, iar hotărîrea rămîne la înnălţimea ta. 1776, dichemvrie 37. [32] Io Alecsandru Ioan Ipsilant voievod bojiiu milostiiu. Cunoscîndu-să cum că cererea Răcoviceancăi de zestre, peste atîta sumă dă ani este ca să coprinză toate cele ce sînt ale casii, nerămîind a să înpărtăşi fii-său cel mort din cele părinteşti, şi lîngă aceia să ia şi parte dintr-acele fii-său, am hotărît domniia mea ca dintr-ale bărbatî-său căutîndu-şi zestrea, la averea fii-său cel mort să nu să amestice, ci să rămîie la soţiia lui, adică la fiica dumnealui stolnicului Bălăceanu, toată, din care să facă pomenirile, să i să înplinească ale ei daruri dinaintea nunţii, lipsă dă zestre dă va avea, chieltuială pînă la moartea copilului, şi să plătească şi datorii ce va fi fost răposatu dator, după cum însuşi stolnicu, ce fu vechil fiicii dumnealui, s-au încărcat. Şi mumbaşiru cel orînduit să urmeze a face înplinire după această hotărîre. 1776, fevruarie 10. /[33] Preaînnălţate doamne, Din luminată porunca înnălţimii sale, vătafu de visterie au adus la judecată pă Şărban Racoviceanu din sud Romanaţi, pîrîş asupra cumnate-sii Sandii, fiica dumnealui Costandin Bălăceanu, ce au ţinut întru căsătorie pe un frate al lui mai mare, anume Costandin, carele trăindu doao luni i s-au întîmplat ucidere dă tîlhari în anul trecut, dar rămîindu grea şi făcîndu un copil, au trăit 6 luni şi au murit. Şi cît au trăit copilu în viiaţă, dumneaei au trimis şi au luatu din iconomiia frăţini-său dobitoace şi altele zicîndu că este stăpînă pe toată iconomiia bărbatî-său, iar acum după moartea copilului zicea că să cade a lua şi a treia parte din casă din partea bărbatului său şi toate acelea ce le-au coprinsu dă le-au luat în viiaţa copilului le stăpîneşte, şi cerea ca prin cercetarea judecăţii să-şi afle dreptate cererii. Faţă fiindu şi dumnealui şătraru Costandin Bălăceanu, vechil despre partea dumisale fiicii Sandii, zise că dumnealui cîndu au făcut pă răposatu Costandin Răcoviceanu, fratele acestui jăluitor, ginere, nu l-au ştiut că este dăparte de casa părintească, ci au ştiut că este fecior dă boeriu şi cu icoomie de casă boerească. Cîndu l-ar fi ştiut că este sărac, nu ar fi dat pă fiica dumisale după dînsul, ci cîndu au făcut logodna şi nunta au făcut-o cu ştirea şi blagosloviia mumă-sii şi atunci nu i-au arătat că nu are parte din casa păritească, şi cere dumnealui şătraru atît lipsa zestrii ce va fi, cît şi darurile dinaintea nunţii şi chieltuiala fiicii dumisale pînă la moartea copilului şi pomenirile pînă la un an, cum şi al treilea parte din partea bărbatului fiicăi dumisale. Înpotriva căruia răspunse Şărban Racoviceanu că, de vreme că dumnealui şătraru Bălăceanu le cere aceste toate, ceru ca întîi să ia zestrea mumii-sii din casa tătîni-său şi apoi ce va mai rămînea, să înparţă frăţeşte, şi atunci va lua şi dumnealui a treia parte din partea frăţîni-său. Deci, căutîndu la pravilă, îi dă voe mume-sii să-şi caute zestrea pînă la 30 de ani. Ci, noi am găsit cu cale după această pravilă din periusiia casii bărbatî-său, carele este tată copiilor, îşi va lua dumneaei zestrea sa, iar din agonisita mortului, adică ginerile Bălăceanului, să ia dumnealui Bălăceanu şătraru, darurile dinaintea nunţii şi lipsa zestrii ce va avea, cum şi chieltuiala şi ce va fi făcut pînă la moartea copilului, fiind pînă atunci clironoamă, iar dă vreme că copilu n-au trăit, toată iconomiia să să facă trei părţi şi să ia o parte muma mortului, altă parte soţiia lui, adică fiica dumnealui şătrarului Costandin Bălăceanu şi o parte să fie pentru pomenirea sufletului său. Iar cea dăsăvîrşită hotărîre rămîne a să face de către înnălţimea ta. 1776, fevruarie 6. Grigorie al Ungrovlahiei, Ştefan Pîrşcoveanu vel logofăt, Badea Ştirbeiu logofăt [33] Zemliu Vlahiscoiu. Cinstiţi şi credincioşi boerii domnii mele, Dumitrache biv vel paharic i dumnealui Colceac biv vel agă şi Radu Golescule biv vel sluger, ispravnicule ot sud Sac, sănătate! Jăluindu-să domnii mele Manolache sin răposatu Scarlatu stolnic asupra moşnenilor din Teişani, cum că înpresoară muntele Curu Roşu, Zănoaga Ulitii i Tigăile cu Gropuşoarile şi moşiia din Teişani ce au rămas di la părintele său, afară din muntele Petrosul, daniia sfintei Mitropolii, s-au orînduit de s-au judecat faţă înnainte dumnealor veliţilor boeri şi prin carte de judecată li s-au hotărîtu a-şi stăpîni Manolache munţii şi să dea moşnenii şi venitu ce l-au luat, fiindcă rău a fost înpresurat. Aşijderea şi pentru cumpărătoarea moşii, iar din Teişani, ce au cumpărat moşnenii de la pitaru Necolai Argintoianu, fiind fără de ştirea rudeniilor şi protolisindu-să, dumnealui biv vel logofăt Pană Filipescu s-au hotărît să le întoarcă banii, dupe care carte de judecată scoţîndu-să copie, iară să trimisă la dumneavoastră ca să vă pliroforisiţi de toată curgerea pricinii pă largu. Dar numiţii moşneni nefiind odihniţi pă hotărîrea dumnealor /[34] veliţilor boeri, au eşit şi înnainte domnii mele la divan, atît cu Manolache sin stolnicul Scarlat pentru munţi, cît şi cu dumnealui biv vel logofăt Filipescu pentru moşie, unde fu de faţă şi pitaru munţi, cît şi cu dumnealui biv vel logofăt Filipescu pentru moşie, unde fu de faţă şi pitaru Necolai Argintoianu vînzătoriul, şi cît pentru moşie, cercetînd domniia mea pricina şi văzînd zapisu vînzării de niminea altu iscălitu din rude, după cum să cădea după obiceiu, fără numai vînzătoriul, şi dovedindu-să că ştire n-au avut dumnealui logofătu Filipescu de acea vînzare pînă acum cînd au pornit davaoa, şi avînd dreptate a rău cumpăra, au întorsu banii moşnenilor şi au rămas întru a dumnealui stăpînire. Iar pentru munţi, măcar că după zapise i scrisori să văd că sînt bani ai stolnicului Scarlat, precum zisă fii-său că i-au fi stăpînit totdeauna aceşti munţi, atît ceilalţi, cît şi muntele Zănoaga ce au fost în toi a răposatului Pantazi cluceru şi mai pă urmă al răposatului Anastasie paharnic de la care au căzut la mîna Argintoianului şi l-au vîndut stolnicului Scarlat. Dar fiindcă moşnenii, tăgăduind stăpînirea boerilor, ziseră că nici cluceru Pantazi, nici paharnicu Anastasie, nici Argintoianu n-au stăpînit, ci ei ar fi stăpînit, şi cum că muntele Petrosu ce iaste danie sfintei Mitropolii, care să vede numindu-să şi Zănoaga Bratocii, tot acesta iaste, şi cu Roşul, stîna logofătului Oancii care numeşte în zapisele stolnicului Scarlat, şi cu schimbare numirilor de munţi, le coprinde şi<-i> păgubesc de pămîntu lor. Pentru aceasta dar, au rămas a să face cercetare în faţa locului de stăpînire şi de numirea munţilor i de alegerea de moşie, parte dumnealui logofătului Filipescu, parte moşnenilor şi parte lui Manolache sin stolnicului Scarlat, şi cu cerirea amîndurora părţilor vă orînduim pe dumneavoastră înpreună cu sluga domnii mele portărel . . .1 Deci, să vă puniţi zi de soroc, la care să mergeţi în faţa locului, unde fiind şi Manolache sin Stolnicul cu scrisorile şi zapisile şi pitaru Argintoianu, au vechilu său, şi vechilu dumnealui logofătului Filipescu i moşnenii teişani şi alţi vecini du pă înprejuru, să faceţi cercetare munţilor cum s-au zis de stăpînire, cum s-au urmat din vechime şi pînă acum după vremi, aşijderea să dovediţi numirile a fieşteşcare munte şi în frica lui Dumnezeu cu cugit curat, fără de hatîr şi voe vegheată, urmînd să daţi în scris supt iscăliturile dumneavoastră, ca fiind stăpînirea boerilor adevărată şi numirile munţilor bune, dupe zapisile lui Manolache, să întărim domniia mea dreptate, iar la moşie făcînd alegirea, să puniţi petre, să daţi cărţi de adeverinţă, după care să ţie şi să stăpînească fieşcăruia al său cu pace şi aşa să avem în ştire cu orînduitu mumbaşir ca să hotărîm. Tolico pisah gospodstvo mi. 1776, fevruarie 15. [34] Io Alexandru Ipsilant voievod bojiiu milostiiu. Pentru măsura ocalii, poruncim dumneavoastră ispravnicilor de judeţ după cum să coprinde mai jos să urmaţi ca şi o parte şi alta să facă vînzare cu ocă dreaptă dupe măsura ce să cuvine, iar pentru preţu, dînd mîna jăluitorului şi vrînd a vinde mai jos, este volnic. Aşijderea şi pentru zapisul ce i să cere, de vreme ce jăluitorul îşi are moşiia lui, să fie volnic a face orice vînzare făr’ de a da nici un zapis. 1776, fevruarie 22. Preaînnălţate doamne, Din luminată părunca mării tale, vătafu de păhărnicei au adus la judecată pe Costandin postelnicel, care cu jalbă au jăluit mării tale cum că are moşie la Cîmpina sud Prahova, pe care moşie are şi casă deasupra pe pivniţă, şi atît părinţii lui, cum şi el, ca un stăpîn ce este pe moşiia lui, au vîndut vin şi rachiu, dar fiindcă are moşie şi dumnealui cluceru Pantazi tot acolo, nu l-ar fi îngăduind să vînză vin, zicîndu-i de ce să-l vînză mai jos decît îl vinde dum-/[35] nealui şi de ce să pue oca mai mare, cerîndu-i să-i dea zapis că nu-l va vinde mai jos, nici ocaoa nu o va face mai mare, şi aşa îl va lăsa să vînză. Şi ne arătă numitu jăluitor pă1 dumnealui cluceru Pantazi vinde oca de vin cîte parale şase şi el au pus-o oca de vin de să vinde iar cîte parale şase, numai ocă dreaptă. Deci, după jalba lui Costandin postelicel, ce au dat mării tale, ni să porunceşte de către măriia ta să luom seama cererii lui şi pentru ce să vînză oca de vin cîte parale şase cu preţ mai mare decît să vinde aici . Arătăm mării tale că, acolo la Cîmpina fiind drumul Braşovului, totdeauna cînd s-au vîndut vinul aici doao parale, acolo s-au vîndut patru şi tot aşa s-au urmat di-nceput pînă acum. Ci, fiindcă numitu postelnicel îşi are moşiia lui, volnic este cu al său ce va vrea să facă, dar pentru ca să nu să pricinuiască pagubă nici la o parte, nici la alta la vînzarea vinului, am găsit cu cale să fie luminată porunca mării tale către dumnealor ispravnicii judeţului ca să pue ocă dreaptă de dramuri patru sute şi să o pecetluiască şi la o parte şi la alta şi să nu aibă voe a o vinde mai mult unul decît altul, ci totopotrivă, iar pentru zapisul ce zice că-i cere dumnealui cluceru Pantazi, de vreme că are şi numitul jăluitor moşiia lui, nu este cu cale a da zapis. Şi să aibă voe Costandin postelnicel pe moşiia lui a-şi vinde vinul şi rachiul cu preţul ce va vinde şi dumnealui cluceru Pantazi, iar nu mai jos, nici mai mult. Iar cea desăvîrşită hotărîre rămîne a să face de către înnălţimea ta. 1776, fevruarie 6. Nicolae Dudescu vel dvornic, Badea Ştirbei logofăt. [35] Boerii ce sînt orînduiţi judecători la 2, al doilea departamenturi. 1776, fevruarie 24. La un departament. biv vel păharnic Dumitru Cioran, biv vel sluger Barbul Ciorogîrleanu, George Canale. La altu asemene departament. biv vel paharnic Bărcănescu, biv vel paharnic Miche, biv vel comis Costandin, biv vel sărdar Iordache Colfescu, biv vel medelnicer Evdochim, biv vel medelnicer Theodorache Tufeanu, biv vel pitar Nicolae Argintoianu, biv vel pitar Radu Iuliiano. Io Alecsandru Ipsilant voievod. Dumneavoastră orînduiţilor boeri, adunîndu-vă la domneasca noastră curte, în locul de partamentului, să începeţi cu toată silinţa a căuta pricinile de judecăţi, care cu poruncă în scris vi să va orîndui dă către domniia mea şi la toate să urmaţi după ponturile şi învăţăturile ce sînt date dă către domniia mea în scris prin hrisov. /[36] Poruncim şi dumitale vel logofăt, după codică să să dea la amîndoaă aceste departamenturi ponturile în ce chip au a urma orînduiţii boeri. Aşijderea să rînduiţi şi logofeţi şi din zapcii, după cum este hotărît şi rînduit de domniia mea. Tolico pisah gospodstvo mi. 1776, fevruarie 24. [36] Davat gospodstvo mi. De vreme ce au arătat domnii mele dumnealui cinstit şi credicios boerul domnii mele Badea Ştirbeiu vel dvornic de ţara de jos, jalba în scris dă la tot plaiu Slănicului ot sud Buzău asupra Leului vătafu, cum că le face multe nedreptăţi şi jafuri, încît, sperieţi şi necăjiţi foarte fiind, unile din sate s-au şi strămutat şi s-au înstreinat din pricina lui şi cum că, şi cîţi oameni striini vin di prin alte părţi, el cu voe şi fără voe îi va de-i face scutelnici ai lui; aşijderea au luat din sate pre cei mai fruntaşi, patru cinci lude de i-au făcut ceată cu dînsul şi, unindu-se, fac mîncătorii şi-i pune dă înplineşte plaiu plăşii toate cheltuielile ce face numitul vătaf cu venirea pe la Bucureşti şi altile ca aceasta, care nemaiputîndu-le suferi, cer a li să orîndui altul, dăm domniia mea volnicie, să meargă acolo în plaiu să facă prin ştirea dumnealor ispravnicilor dreaptă cercetare cu amănuntul, faţă fiind vătafu Leul cu plăiaşi dă prin toate satile. De va fi jalba aceasta adevărată cu ştirea şi despre partea a tot plaiul şi de să va găsi numitul vătaf vinovat la jalba lor, să facă orînduitu mumbaşir foae de toate mîncătoriile lui care să să adevereze şi de către ispravnicii judeţului şi aşa să ia pe vătaf şi cu doi trei plăiaşi vechili şi celorlalţi tuturor şi cu catastihul înpreună să-l aducă aci la domniia mea. Aşijderea şi cel ce va fi ales şi cerut de tot plaiul ca să li să aşaze vătaf, să vie aci înpreună cu adeverinţă dă cererea plaiului şi dă alegerea ce vor face cu toţii acolo în faţa locului ca să să vază de către domniia mea. Şi fiind cererea lor cu cale i să va da cartea domnii mele de vătăşie şi cine va rămînea, ori vătaf, de vinovat, sau plăiaşii, de mincinoşi, să plătească treapădu mumbaşirului şi să să pedepsească. I i. saam receh gospodstvo mi. 1776, fevruarie 26. [36] Din luminată porunca mării sale preaînnălţatului nostru domn, Io Alecsandru Ioan Ipsilant voievod, ce ne-au venit cu Stoica portărelul ca să tragem moşiia Crăceanca du pă baltă din sud Ialomiţă, ce să numeşte că este a ecselenţii mării sale ghinăral maior Mihail Cant, mergîndu în faţa locului am strînsu pe toţi cei ce au ştiut hotarăle aceştii moşii şi pă înprejuraşii ce să hotărăsc cu această moşie din sus i din jos şi citindu copiile dă zapise ce ne-au trimis cu Vasile biv 2 <-lea> vornec, isprăvnicelu, tras-am după obiceiu aceste hotară dă moşie pă în trei locuri, însă: la capul moşii despre baltă, care merge pînă în Dunăre, din moşiia mănăstirii Colţii ce să numeşte Lichireştii unde este semnu piatra care este hotar pînă în moşiia Truşanca a mănăstirii Radului Vodă, unde nefiind alt semn, s-au făcut groapă, au eşit stînjăni 1999 şi la mijloc iarăşi din moşiia Lichireştii unde nefiindu alt semn s-au făcut gropi pînă în moşiia Trănşanca. Unde este semnu, piatra hotarului Trănşanca, au eşit stînjăni 1504, şi la căpătîiu despre apa Ialomiţii unde să loveşte în capete cu moşiia Bora /[37] a Doiceştilor i cu moşiia Cusumbeşti1, iarăşi strîngîndu-să din moşiia Lichireştii unde, nefiind alt semn, s-au făcut groapă pînă în moşiia Trănşanca unde este semn piatra hotarului Trănşanca, au eşit stînjăni 1592. Care aceste trăsuri făcîndu-să masă şi după obiceiu scăzîndu-să doao părţi, rămîne buni stînjeni 15331/2, din care însă, o parte este a mănăstirii Radului Vodă şi o parte a ecselenţii sale ghinăral maior Mihail Cant şi rămîne partea mănăstirii Vieruşului stînjăni 511, pentru că această moşie nu este înpărţită, ci tot un hotar din piatra moşii Lichireşti, a sfintii mănăstiri Colţii, pînă în pietrile moşii Trănşanca a sfintii mănăstirii Radului Vodă, ce au fost mai nainte a dumnealor vistier Dumitraşco Racoviţă şi au făcut schimbu cu mănăstirea, dîndu-i moşiia Fundenii dă peste Colintina. Iar semnile din lungu este din sus spre moşiia Lichireştii din Dunăre, dă umblă morile, unde să numeşte Pisica, merge pînă în baltă prin gura Iulţilor şi, trecîndu apa Borcii, este un drumişor părăsit care merge pă la crucea de piatră a Vladii şi de acolo trecîndu drumul Olacului nu mai este alt semn, ci vine moşiia aceasta Crăceanca, înjugată cu moşiia Lichileştii pînă la pul dăspre Ialomiţă unde să numeşte Potrînchie2, dar din jos spre Trănşanca–. Iar din malul Dunării unde să numeşte Carabani, merge prin baltă pă la privalu Piperii şi, trecîndu apa Borcii dă curmeziş pînă în capul moşii dăspre Ialomiţa, iaste drum mare. Drept aceia, după cercetarea ce s-au făcut atît din copiile zapisilor, cît şi din stăpînirea ecselenţii sale ghinăral maior Mihail Cant, precum au dat seama ispravnicii şi înprejurenii, într-acestaşi chip am adeverit stăpîirea aceştii moşii, pentru am dat această carte a noastră arătînd cîţi stînjăni s-au ales buni într-acest hotar dă moşie, pe unde s-au stăpînit cu sumele lor, după cum mai sus arată. 1775, dichemvrie 22. Milostiu bojiiu Io Alecsandru Ioan Ipsilant voievod i gospodar zemli Vlahiscoiu. Sfintii şi dumnezeeştii mănăstiri Vieruşului ot sud Muşcel şi cuviosului chir . . .3 nastavnicul aceştii mănăstiri, ca să aibă a ţinea şi a stăpîni 515 stînjăni dă moşiie în hotarul Crăceanca sud Ialomiţă, care mai jos pe largu să numeşte, pentru că în anul trecut, 1775, fiindu rînduiţi dumnelui4 cinstiţi şi credincioşi, boeriul domnii mele vel vornec Badea Ştirbeiu şi Dumitrache biv vel şătrar, ispravnicul judeţului Ialomiţii, ca să aleagă şi să hotărască acest hotar dă moşie, văzum cartea dumnealor cu leat 1775 dichemvrie 22, întru care scrie că au tras pîn trei locuri după obiceiu, însă: la capul moşii despre baltă, care merge pînă în Dunăre, din moşiia Lichireştii, a mănăstirii Colţii, unde este semn piatra care este hotar, pînă în moşiia Trănşanca a mănăstirii Radului Vodă, unde nefiindu alt semn s-au făcut groapă, au eşit stînjăni 1499 şi la mijloc iarăşi din moşiia Lichireştii, unde nefiind alt semn s-au făcut groapă pînă în moşiia Trănşanca, unde este semn piatra hotarului Trănşanca, au eşit stînjăni 1504 şi la căpătîiu dăspre apa Ialomiţii unde să loveşte în capete cu moşiia Bora a Doiceştilor i cu moşia Cosonbeştii, iarăşi trăgîndu-să din moşiia Lichireştilor unde, nefiindu alt semn, s-au făcut gropi pînă în moşiia Trănşanca unde este semn piatra hotarului Trănşanca, au eşit stînjăni 1592. Care trăsuri făcîndu-să masă după obiceiu, au rămas buni, stînjăni 1533, 2 ci, din care alegîndu-să o parte sfintei mănăstiri Radului Vodă şi altă parte ecselenţii sale ghinăral maior Mihail Cant, au rămas şi sfintei aceştii mănăstiri Vieroşul parte, stînjăni 511. Care această moşie nu este înpărţită, ci tot un hotar, din piatra moşii Lichireştii a sfintei mănăstiri Colţii, pînă în pietrile moşii Trănşanca a sfintei mănăstiri Radului Vodă ce au fost mai nainte a dumnealui vistierului Dumitraşco Racoviţă ce au făcut-o schimbu cu mănăstirea, dîndu-i moşiia Fundeni dă peste Colintina, iar semnile dîn lung este din sus despre moşiia Lichireştii din Dunăre dă unde umblă morile unde să numeşte Pisica, merge pre baltă prin gura Iuţilor şi trecînd apa Borcii este un drumuşor părăşit care merge pă la crucea dă piatră a Vladii şi de acolo trecîndu drumul Olacului nu mai este alt semn, ci vine moşiia aceasta Crăceanca înjugată cu moşiia Lichireştii pă la capul dăspre Ialomiţa unde să numeşte Potîrniche. Dar din jos despre moşiia Trănşanca, iar din malul Dunării unde să numeşte Caraban, merge pă baltă pînă la privalul Piperii şi, trecîndu apa Borcii decurmeziş pîn capul moşii dăspre Ialomiţă, este drum mare. /[38] Deci, după cercetarea ce au făcut în faţa locului dumnealor boerii hotarnici prin scrisori i dovezi, fiind această moşie dreaptă a mănăstirii, am dat şi domniia mea această carte de întărire ca, după alegerea dumnealor boerilor, să ţie şi să stăpînească acei 511 stînjeni de moşie cu bună pace. I i saam receh gospodstvo mi. 1776, martie 2. [38] De vreme ce Theodosie Zotul, pentru banii ce este dator dupe hotărîrea judecăţii, n-au grijit a să plăti, şi mai puindu-i-să şi soroace, iarăşi n-au plătit, pe urmă i s-au făcut şi catagrafi dă averea lui, care dupe acea catagrafi era averea lui ca un amanat1 la datornici, şi iarăşi mai dîndu-i-să şi îngăduială, n-au purtat dă grijă a plăti, care dupe pravilă s-au sfîrşit toate soroacele şi îngăduelile ce s-au cuvenit a i să da şi rămîne a i să vinde averea lui. Poruncim dar vătafului dă aprozi, cu marafetul starostii de neguţători să să vînză toată averea lui fără de a nu să mai prelungi şi dă suma ce va eşi pă vinzarea acelora, cu catastih curat să avem domniia mea în ştire înpreună cu starostea să fie şi alţi patru neguţători dă cinste streini. Tolico pisah gospodstvo mi. 1776, martie 8. [38] Io Alecsandru Ioan Ipsilant voievod i gospodar. Fiindu că această judecată să prelungeşte de sînt 9 ani, iar de cîndu au murit soţul său este un an şi jumătate şi într-atîta prelungire dă vreme acest răspunsu n-au dat, acum dar rămîne ca epitropiia aceasta să facem, cît cu hotărîre, ca şi înplinirea să să facă acum, adică din averea casii ce este, să i să scoaţă zestrea ce va fi lipsă, să să înplinească datoriile şi ce va mai prisosi să rămîie copiilor. Şi iată, rînduim domniia mea epitropi pe dumnealor boerii ce sînt şi la alte trebi ale obştii epitropi ca, după această hotărîre urmîndu şi făcîndu foi de periusie de lipsa zestrii, să arate întîi domnii mele şi vor avea poruncă a să înpărţi după ce vom vedea acele foi. Iar acum, de va rămînea Micşunescu2 a intra clironomă să să încarce cu aceste toate, are voe num, acuma să facă înplinirea. Preaînnălţate doamne, Din luminată porunca mării tale, vătafu de păhărnicei au adus la judecată înnaintea noastră pe Mariia, soţiia răposatului Costandin Micşunescu soţul său, să o întrebăm de intră cliroamă pe periusiia răposatului soţului său şi să răspunză şi datoriia la datornici şi să chivernisească şi copilile ce le are făcute cu răposatu Costandin Micşunescu. Dumneaei, numita jupîneasa Mariia, dete răspunsu înnaintea judecăţii că dă va /[39] fi mila mării tale asupră-i cum şi asupra acelor copile sărace ca datornicii să-i facă sincatavasis la dobînda banilor cum şi la bani, să-i plătească cu încetul, aşa va priimi d-a intra clironoamă, iar dă nu, îşi cere zestrişoara ei şi cu acele copile cum va lumina Dumnezeu pe măriia ta, căci dumneaei altă putere nu are a le chivernisi şi acest ajutor îl cere de la mila mării tale. Măcar că mai zise dumneaei Mariia Micşuneasca că priimeşte şi într-acestaşi chip, adică să-i orînduiască un epitrop şi să i să toată periusiia casii în mîna acelui epitrop şi acel epitrop, strîngîndu tot venitu casii, să-i dea dumneaei şi acelor copile numai hrana vieţii, iar prisosul ce va prisosi din venitu casii, să-l dea datornicilor pînă cîndu să va plăti datoriia, care după cererea şi rugăciunea dumneaei să face, nu lipsim şi noi a arăta mării tale, să te milostiveşti măriia ta asupra acelor copile sărace, cum şi asupra dumneaei, şi să binevoieşti măriia ta a porunci datornicilor ca, cu soroc şi cu încetul, să plătească datoriia cu ceia ce să va strînge di venitul casii, măcar că datornicii nu priimesc într-acestaşi chip, fără dă numai dă le va înnoi dumneaei zapisele la mînă, să umble cu dobîndă, aşa vor priimi. La aceasta rămîne a să hotărî de către înnălţimea ta, după cum Dumnezeu te va lumina. 1776, martie 8. Neculai Dudescu vornec, Ioan Iuliianu vel logofăt, Pană Filipescu. [39] Io Alecsandru Ipsilant voievod bojiiu milostiiu gospodar. Pentru cele din vremea răzmiriţii, după hotărîrea ce s-au făcut, poruncim să fie nesupăraţi şi nici o cercetare pentru acelea nu aveţi a face făr’ de numai, dă cînd s-au făcut pace încoace, avînd dumnealui paharnicu cererea ce are a face, dumneavoastră să cercetaţi şi după dreptate şi obiceiu pămîntului urmînd, să hotărîţi în scris cît va fi cu cale şi datori jăluitorii. 1776, martie 13. Preaînnălţate doamne, Din luminată porunca mării tale, aduse la judecată dumnealui vătafu dă păhărnicei pe dumnealui paharnicu Mihai Bărbătescu pîrîş la lude 3 sticlari domneşti ce să află şăzători pe moşiia dumisale Vîlcaşa ot sud Dîmboviţa, cerînd de la dînşii ca să le înplinească o sumă dă sticle şi adetul moşii dupe zapisul ce au dat la leat 1769 octomvrie 5. Întrebîndu-să şi Sava i Costandin i Ion, sticlarii, ne-au arătat porunca înnălţimii tale în care să porunceşte ca, după hotărîrea ce este făcută pentru toţi lăcuitorii de obşte pentru rămăşiţuri din vremea trecută a răzmiriţii pîn’la pace, şi acest fel de cereri de ale moşii să fie nesupăraţi. Noi urmînd hotărîrii mării tale, am întrebat pe dumnealui paharnicu Bărbătescu ca, după pace şi pîn-acum, de are a cere vreo dreptate de la aceştiia, să arate, şi vom cerceta, dumnealui au răspuns că nu să mulţumeşte şi cere de la numiţii ca să-i înplinească toate cîte să coprind în zapisul ce i l-au dat. Pentru care, făcum ştire mării tale, ca să avem al doilea poruncă a mării tale în ce chip să urmăm. 1776, martie 7. Miche Fotinos paharnic, Dumitru Cioran paharnic, Cosandin biv vel comis, Alecsandru Greceanu, Evdochim biv vel medelnicer. [40] Io Alecsandru Ioan Ipsilant voievod bojiiu milostiiu gospodar. S-au cercetat această pricină şi dă către domniia mea în divan şi am hotărît ca dupe hotărîrea dumnealor veliţilor boeri să să urmeze, adică să aibă State a stăpîni viia aceia. 1776, martie 19. Din luminată porunca mării sale prea înnălţatului nostru domn, Io Alecsandru Ioan Ipsilant voievod, vătafu de aprozi aduse la judecată pe Voicilă de la Topliceni sud Slam-Rîmnic, pîrîş asupra lui State de la Negovani sud Saac. Zicea Voicilă cum că rămîindu-i de la strămoşu lui, şapte pogoane de vie în dealul Negovanilor sud Saac, iar acest State în silă şi făr’ de dreptate i le-ar fi stăpînind, cum şi trei pogoane de vie deosebit iarăşi din susul acestor vii, care vii au fost cumpărate de Gheorghe tatăl lui State ce şi pe acelea iarăşi le stăpîneşte şi zicea căci ca un lucru ce să trage de la neamul lui, să ia acele vii întru a lui stăpînire. Faţă fiind şi State, s-au întrebat ce are a răspunde şi întîi pentru acele şapte pogoane de vie văzum că în multe rînduri s-ar fi judecat acest Voicilă, după cum ne pliroforisim dintr-o carte a lui Alcse cliucer fiind pe acea vreme ispravnic în sud Saac cu leat 7250, în care să coprinde cum că însuşi numitul ispravnic mergînd în faţa locului, prin carte de blestem au dovedit cum că Nedelco tatăl Voicilă şi-au vîndut toată partea lui dă vie, înpreună şi livezile, rămîind acliros. Deosebit de umita cercetare ce ar fi făcut atunci numitul ispravnic, mai pe larg ne încredinţăm dintr-o carte a mării sale Mihaiu Racoviţă voievod cu leat 7252, în care să cuprinde că dupe vremi, sculîndu-să acest Nedelco îpreună cu fii-său Voicilă şi cu alţi moşneni şi neavînd cărţi dă stăpînirea numitii vii, umbla cu ficleşug ca să să facă stăpînitori şi pă Nedelco cu Voicilă îi arată dă răi pîrîşi şi cu numita carte a mării sale Mihaiu voievod Racoviţă să vede că i-au izgonit de la judecată dîndu-i-să cartea mării sale de stăpînire. Deosebit de aceasta, să văzu şi judecată şi o anafora a preasfinţii sale părintelui mitropolit cu leat 7272 iulie 16 întărită şi de măriia sa Ştefan voievod Racoviţă, cum că Voicilă pîrîşul, rău şi fără de cale umblă. După pravilă cercetîndu-să spiţile lui Gheorghe, tatăl lui State, i s-au dat iarăşi lui întru stăpînire, acele vii. Aşijderea văzum la mîna lui State şi altă carte a trei boeri judecători, Mateiu Creţulescu stolnic. Ioan medelnicer i Nicolae Brătăşanu sluger, cu leat 1762 maiu 5, în carea să coprinde că acest Voicilă, pîrîş făr’ de nici un temeiu, căuta să stăpînească aceste vii numai cu cuvîntu şi fiindu-i pîra lui făr’ de cale şi de la judecată s-au izgonit. Deosebit, iarăşi neodihnindu-să Voicilă pîrîşu, au fost datu jalba şi la măriia sa Alecsandru voievod Ghica şi prin jalbă orînduindu-să la răposatu stolnic Ioniţă Bălăceanul, fiind ispravnic la acel judeţ al Săcuenilor şi judecîndu-i, iarăşi au rămas Voicilă de judecată. Şi dupe toate aceste judecăţi ce au avut, numitul Voicilă, iarăşi neodihnindu-să, au dat şi acum jalbă la măriia sa Alecsandru voievod Ipsilant, care dupe jalba lui fiind orînduiţi la ispravnicii dă judeţ, să vede că tot numitul Voicilă au rămas de judecată. Şi dupe ce văzînd numitul Voicilă că au rămas de toate judecăţile, făcea cerere pentru alte trei pogoane de vie ce s-au mai umit şi mai sus, cu pricină că i-au rămas iarăşi moştenire de la neamul său. Dar şi pentru aceste trei pogoane dă vie, văzum la mîna lui State, pîrîtului, o carte de judecată a dumnealui Athanasie şetraru ce era ispravnic pe acea vreme la acel judeţ al Săcuienilor, dupe care judecată să văzu şi cartea mării sale Mihai voievod Racoviţă cu leat 7252 supuindu-l că, dreptate neavînd, au dat întru stăpînire acele trei pogoane de vie lui Gheorghe, tatăl lui State, şi iarăşi tot pentru acele trei pogoane de vie au fost mai tras la judecată Voicilă pe Gheorghe tatăl lui State şi înnaintea răposaţilor fraţi boeri Iordache Creţulescu vornic, i Grigorie vel ban, i Barbul Văcărescul logofăt, i Costandin Brîncoveanu vel clucer cu leat 7254. /[41] Care după mărunta cercetare ce au făcut, dovedindu-să pîra lui Voicilă făr’ de cale, s-au izgonit Voicilă de la judecată, dîndu-să şi aceste trei pogoane de vie cu stăpînire lui Gheorghe, tatăl lui State. Deci, după atîtea judecăţi ce au avut Voicilă cu Gheorghe tatăl lui State, ieşind acum şi înnaintea noastră, văzum la mîna lui State, atît cărţile de judecată ale ispravnicilor, cît şi ale boerilor veliţi, cum şi ale domnilor ce s-au numit mai sus, că, la pîra ce au făcut, dreptate n-au avut, precum şi noi îl dovedim de rău pîrîş şi neastîmpărător dupe atîtea judecăţi. Ci, de la judecată hotărîm, State sin Gheorghe să stăpînească toată viia cu bună pace, atît de către Voicilă pîrîşu cît şi de feciorii lui, măcar că Voicilă pîrîşu cerea taleri 130 ce zicea că i-au cheltuit la lucru acestor vii într-acest următor an. Dar şi pentru aceşti bani, am hotărît să-i piarză, ca unul ce s-au obrăznicit şi făr’ de nici o judecată au intrat cu stăpînirea în lucru vii unde n-au avut nici o treabă, ci în silnicie au lucrat la vie, dupe care, dreptatea nimic nu-l ajutorează. Ci încă, noi am găsit cu cale ca pe un nesupus ce s-au arătat înpotrivitor la atîtea judecăţi domneşti şi boereşti, să să şi pedepsească, care pedeapsă să fie şi spre pilda altora întocmai ca Voicilă, neastîmpărători. 1775, septemvrie 15. Dumitraşco Racoviţă, Niculae dvornic, Radu Vă vel dvornic, Badea Ştirbeiu logofăt. [41] Io Alcsandru Ioan Ipsilant voievod bojiiu milostiiu. Dupe cum au găsit dumnealor veliţii boeri cu cale şi preasfinţitu mitropolit, întărim domniia mea aşa să să urmeze, iar dă nu este odihniţi vreo parte şi are a face apelaţie, iasă şi la divan. 1776, martie 22. Preaînnălţate doamne, Dupe jalba ce au dat înnălţimii tale Ştefan Micşunescu pentru diiaforaoa ce are cu cumnată-sa Mariia ce au ţinut pe răposatu frate-său Costandin Micşunescu, pă care aducîndu-i vătafu de păhărnicei înnaintea noastră, am poftit şi noi pe dumnealui slugeru Costandin Cocorăscul i pe dumnealui Iordan grămăticul, unde faţă fiind şi Iordache satafu, fiindu rudă spre partea Micşuneştilor şi făcîndu-le cercetare în scris de toate ceririle lui Ştefan Micşunescu, cum şi dă răspunsurile Marii cumnată-sii, care în scris ne-am înştiinţat supt iscăliturile dumnealor şi să vede că rămîne să ia Ştefan Micşunescu din casa părintească numai taleri 55 şi 3 pol pogoane dă vie şi din nemestiile vii de la Udricani ot Scăeni pe jumătate, iar alt nimic, că ce au fost, au luat mai nainte, iar altele s-au prăpădit din vremea răzmiriţii. Pentru că dumnealor boerii, să vede că au făcut cercetare la cererea numitului Micşunescu, dar au dăscoperit adevăru, n-au avut dă ce să-l priroforisească dumnealor, pentru că răposatu frate-său, pe care l-au lăsat răposatu tată-său epitrop pe toată casa, este mort şi soţiia lui, Mariia Micşuneasca, nu ştie să dea seama la nimic, iar cîndu ar fi trăit răposatu Costandin Micşunescu, frate-său, putea şi judecata a da crezămînt cererii lui Ştefan Micşunescu şi a dăscoperi adevăru, adică pentru venitul casii, cît şi pentru cheltuială. Ce să cunoaşte că după cercetarea ce au făcut dumnealor numiţii boeri, cererea numitului Micşunescu iaste fără de dreptate. Ci, dupe coprinderea ce au făcut dumnealor numiţii boeri, să să urmeze, măcar că Ştefan Micşunescu însuşi dă a sa bună voe au lăsat banii ce-i lăsase răposatu tată-său prin diiată i banii vitelor ce s-au vîndut cum şi banii du pă vin din toamna ce au murit tată-său ce i-au luat răposatu Costandin Micşunescu, frate-său, aceşti bani îi lasă copiilor frăţini-său şi-şi cere namestiile de la Udricani, /[42] de la viile de la Scăeni pe jumătate, cum şi acele 3 pol pogoane dă vie tot de acolo şi acei taleri 55 după cum să arată mai sus la alegerea ce le-au făcut dumnealor numiţii boeri. Care şi noi, la aceasta am găsit cu cale, iar cea dăsăvîrşită otărîre, rămîne a să face de către înnălţimea ta. 1776, martie 3. [42] Milostiiu bojiu Io Alecsandru Ioan Ipsilant voievod i gospodar zemli Vlahiscoiu. Dumneavoastră boerilor ce sînteţi orînduiţi prin deosebită cartea domnii mele, hotarnici la moşiia Mălureni, sănătate! Vă facem în ştire că în divanu domnii mele eşi Radul fecioru lui Tudori de la Mălureni sud Argeş, cu jalbă asupra Saftii Brătiiancăi, asupra Ancuţii surori-si, nepoatele Liicăi slugeru tot de acolo, cum că el este ertat de rumîniie cu pămîntul lui înpreună, de către acel răposat Leca sluger, iar numitele mai sus îi ţin şi acum partea dă moşiie neslobodă. Faţă fiindu la divan feciorii şi vechilii numitelor pîrîte, anume Mateiu Gălăşăscul şi Iane Brătiianu, n-au tăgăduit ertăciunea lui, fără numai zicea că numai capu lui este ertat de rumînie, iar nu şi pămîntul. Dar la aceasta arătă jăluitorul zapisul acelui răposat Leca sluger, în care scrie „cu pămîntul lui, înpreună”, care zapis bănuind Mateiu şi Ene cum că este mincinos, s-au căzut la acest fel dă pricină a slobozirii din rumînie după pravilă, dovadă jăluitorului a aduce, şi cercetîndu-să din cei ce sînt iscăliţi marturi în zapis, dete seama că ni unul nu trăeşte, fără numai tată-său este în viiaţă şi să află acolea la judeţ. Deci, dumneavoastră să faceţi această cercetare tătîni-său şi dă va fi carte de blestem, cum că zapisul este adevărat al Liicăi slugeru, să rămîe şi moşiia lui slobodă şi alegîndu partea lui ce să cuvine, dumneavoastră să o dăosibiţi dîndu-i carte dă alegere, ca să-şi stăpînească cu pace. Tolico pisah gospodstvo mi. 1776, martie 23. [42] Io Alecsandru Ioan Ipsilant voievod i gospodar zemli Vlahiscoiu. Dupe cercetarea preasfinţii sale părintelui mitropolitu şi a dumnealor veliţilor boeri ce au făcut, de jalba Prijbeancăi şi dă cele ce porunceşte pravila la acest fel dă pricini, să vede că are dreptate la cererea ei. Dar fiindcă dete în scris la divan, dumnealui medelniceru Dumitrache, epitropul mănăstirii Sfîntului Epanteleimon, cum că egumenu şi om1 bătrîn călugăr de la mănăstirea Morînglavu ce este metoh la Sfîntu Epanteleimon au arătat că pot a dovedi cum că ţiganca aceasta este ai acei mănăstiri, face trebuinţă a să cerceta şi acea arătare a lor. Drept aceia, poruncim dumitali caimacam al Craiovei, să chiemi pă igumenu de la Morunglav, să cercetezi de faţă cu Prijbeanca, şi cîndu nu va putea, zisa lui rămîne a să urma dupe hotărîrea de mai jos-numită ca să dea stolnicu Bălăceanul schinburi Prijbeancăi, iar dovedindu, să face hotărîrea ce să cuvine şi oricum să va alege dă această arătare a igumenului acolea, să avem domniia mea înştiinţare spre a face înplinire. Şi mumbaşir, copilu din casă dă divan, anume. /[43] Preaînnălţate doamne, Din luminată porunca mării tale, vătafu de copii de divan au adus la judecată pe Mariia Prijbeanca din sud Dolji, pîrîşă dumnealui stolnicului Costandin Bălăceanu, zicîndu că 15 ani sînt de cîndu i-au fugit o ţigancă anume Tudora, fata unii Sofiica ţiganca, şi acum au aflat-o la dumnealui stolnic stăpînînd-oao cu 4 fete ale ei, ci le-au făcut cu un ţigan al dumnisale şi o cere, şi nu va să i-o dea. Faţă fiindu şi dumnealui vel stolnec Bălăceanu, zise că această ţigancă au luat-o schimbu de la dumnealui şătraru Iorga Lipănescul, fiind la leat 1761 epitrop Sfîntului Epanteleimon şi măritînd-oao dupe ţiganu dumisale, au făcut acele copile, pe carele în vreme dă răzmiriţă cum şi pînă acum le-au hrănit. I s-au cerut de judecată să dovedească numita Mariia Prejbeanca, cu ce dovadă dovedeşte că este acea ţigancă a ei, şi zise că pe Sofiica ţiganca, muma acei Tudorii ţigance, o stăpîneşte şi pînă acum şi cum că pe această Sofiica ţiganca înpreună cu fii-sa Tudora le-au dăruit Mateiu Morunglavu lui Mateiu Prijbeanu, bărbatî-său, fiindu amîndoi veri premari, şi că această Tudoră ţigancă, de copilă au fugit şi au tras la nişte ţigani, rude ale ei, ci i-au dăruit iar Morunglavu, danie la sfînta mănăstire Panteleimon. I-am cerut să aducă mărturii cum că u va fi fost şi această Tudora ţiganca danie la mănăstire şi întîiu ne-au adus o foae de la medelniceru Dumitrache, epitropul mănăstirii Panteleimon, de numele ţiganilor ce i-au dat danie Morunglavu la mănăstire, în care foae arată cutare ţigan cu fămeia lui şi cu copiii lui, iar nu arată şi numele ţigancilor. Şi neputîndu-să dovedi dă este şi această Tudora ţiganca danie la mănăstire, sau nu, i-am cerut numiţii Prijbeancăi alte mărturii, şi mergîndu la Craiova ne aduse în scris, atît cartea dumnealui biv vel paharnic Manolache Romano, caimacamul Craiovei, cum şi alte cărţi de mărturie ale preoţilor şi altor boerinaşi din partea locului, care dau mărturie că pă Sofiica ţiganca cu fii-sa Tudora, au dăruit-o Mateiu Murunglavu, vărî-său Mateiu Prijbeanu, soţul Marii Prijbeancăi. Dar, fiindu că au dat jalbă înnălţimii tale şi dumnealui vel stolnic Costandin Bălăceanu tot pentru această pricină, ni să porunceşte ca să cercetăm şi la pravilă, de poate cinevaşi, tot într-un pămînt fiindu peste 15 ani, a face pîră dă ţigancă. Şi după porunca mării tale am întrebat întîi pă numita jăluitoare, ştiut-a într-aceşti ani că este ţiganca la dumnealui stolnicu şi cum dă nu şi-au căutat judecată Şi zise că n-au ştiut, ci tocmai acum au aflat, căci n-au fost şăzătoare aici în Bucureşti, ci la sud Dolji, şi de acolo cum au putut afla, căutîdu şi pravila, zice la . . .2. Drept aceia, după pravilă şi după obiceiu pămîntului, este ca, ori ţigancă, sau dobitoc, oricîndu îl va dovedi şi-l va cunoaşte cinevaşi că este al lui cu drepte mărturii, după dreptate are voie să şi-l ia. Pentru care, şi noi găsim cu cale, Mariia Prijbeanca după dovezile şi mărturiile ce să văzură la mîna ei, să ia pe acea Tudoră ţigancă cu fetele ei dă la dumnealui stolnicu Bălăceanu, dar fiindu că zise că este cumnată după un ţiganu dumisale, cununiia nu să strică, ci în locul acei ţigance şi a copililor ei, să dea dumnealui stolnecu alte schimburi, şi dumnealui stolnicu Bălăceanu să-şi ia schimbu ori de la mănăstire, sau de la dumnealui şătraru Iorga Lipănescul cel ce i-au dat pe acea ţigancă. Iar cea dăsăvîrşită hotărîre rămîne a să face de către înnălţimea ta. 1776, fevruarie 25. Vel vornec, Badea Ştirbeiu vel vornec, vel logofăt, vel logofăt. [43] Io Alecsandru Ioan Ipsilant voievod bojiiu milostiiu. Măcar că Ileana nu avea dreptate a răscumpăra această prăvălie, fiindcă prăvăliia au fpst dreaptă a bărbatî-său, iar nu vreo zestre a ei, şi au fost volnică cu al său orice va vrea / [44] să facă, şi această hotărîre care o făcusem să-şi priimească cavaful banii, era numai pentru copil, dar dă vreme ce ni aceii hotărîri n-au urmat Ilinca dă a da banii, şi fiindu că vînzarea s-au dovedit că s-au făcut cu ştirea tutulor dă faţă şi nesilită dă nimeni, rămîne tot a lui stăpînire. Şi pentru aceasta, întărim această anafora ca după cum scrie în jos, să să urmeze. 1776, martie 23. Preaînnălţate doamne, Din luminată porunca mării tale, vătafu de vistierie au adus la judecată înnaintea noastră pe Ilinca văduva din Bucureşti, ca să o întreb<ăm> de toate, să-i dea după hotărîrea mării tale taleri 70 ce i-au lăsat bărbatî-său i cu taleri 50 chiriia prăvălii, ce să fac taleri 520, şi aşa să ia prăvăliia ce au vîndut-o bărbatî-său lui Costandin cavaful. Înnaintea judecăţii, răspunse Ilinca, că ei bărbatî-său i-au lăsat taleri 100 în mîna lui Mircan bogasieru şi cu taleri 250 ce sînt la zapciu i cu taleri 50 ce ai hotărît măriia ta pentru chiriia prăvălii, aceşti bani îi cere Ilinca să-i prinză în seamă, care după arătarea ei, să fac taleri 400, iar mai mult zise că putere nu are a da. Şi dă nu i să va ţinea aceşti bani în seamă pînă la taleri 400, îşi cere acei taleri 250 ce sînt la zapciu şi să-i plătească Costandin cavaful şi dobîndă la aceşti bani de cîndu şăd la zapciu, fiindu că ia zice că-i poartă cu dobîndă şi zice să-i dea şi scrisorile de diiata mortului şi foaia de zestre ce este la mîna zapciului. Cererea Ilincăi este fără dă cale, şi peste luminată porunca înnălţimii tale, atît pentru preţul prăvălii cît şi pentru scrisori, că scrisorile de judecăţi i zapisul vînzării prăvălii trebue să rămîe la cel ce va fi stăpînitor prăvălii, iar diiata să i să dea ei. Părerea noastră într-acest chip este, iar cea dăsăvîrşită hotărîre rămîne a să face de către înnălţimea ta. 1776, martie 12. Vel vornic, Badea Ştirbeiu vel vornec, vel logofăt, Costandin Bălăceanu vel stolnic. [44] Dă vreme ce la divan înnaintea domnii mele să jăluiră plăiaşii din plaiu Rîmnicului ot sud Slam-Rîmnic, pentru stăpînii moşiilor pe care să află cu lăcuinţa, cum că-i apucă de le ia cîte taleri 3,60 pe an de casă, cu nume de clacă, şi cum că în loc de dijmă le ia cîte taleri 5 şi 6 pe claia dă fîn, asemenea şi pentru vitele ce le ţin pe moşie, şi pentru orice nu urmează obiceiului pămîntului, ci la toate îi asupreşte şi le ia mai mult. Pentru care, nesuferind domniia mea a să asupri săracii lăcuitori măcar cît de puţin, am dat domniia mea această carte la mîna numiţilor plăiaşi cu care să să poată apăra de către acel fel de asupreli a stăpînilor moşii pe care lăcuesc, ci să urmeze numai la obiceiu pămîntului dupe coprinderea cărţilor domnii mele de clacă ce să dau la mîna celor ce au moşii, adecă să aibă a clăcui lăcuitorii ţărani la stăpînul moşii cîte 12 zile pe an, însă pe moşiia unde sînt şezători, iar nu pe alte locuri dăpărtate. Şi claca să o facă rînduri, rînduri, iar nu tot deodată, adică: 3 zile primăvara, 3 zile vara, 3 zile toamna şi 3 zile iarna, şi numai cei ce vor fi casnici şi vrednici de muncă, iar holtei să nu să supere. Dar cînd stăpînii moşii nu vor avea trebuinţă de lucru şi vor cere ca să ia bani, să aibă a lua de casă numai cîte un zlot pe an, iar mai mult, nu. Aşijderea şi pentru dijma, atît fîn, cît şi alte sămănături, să dea numai din zece una dupe obiceiu, iar mai mult să u să îndrăznească nimeni a-i supăra. Şi pentru legumile ce vor avea prin grădini pentru trebuinţa casilor lor, să nu să supere lăcuitorii dă dijmă. Vin şi rachiu să să vînză numai al stăpînului moşii, iar cei ce vor vrea să vînză, să-şi ia voe de la stăpînul moşii şi învoindu-să cu dînsul aşa să vînză, iar făr’ de voia stăpînului moşii nimeni să nu să îndrăznească a vinde. Aşijderea să aibă a plăti şi de capră cîte bani doi pe an şi de matca de stupi /[45] cîte bani 3 pe an, iar pentru vitele ce vor avea pentru trebuinţa casilor lor, de suhat să nu să supere lăcuitorii. Poruncim domniia mea dumneavoastră ispravnicilor, să daţi mînă de ajutor numiţilor plăiaşi, ca peste obiceiu pămîntului şi porunca domnii mele de către nimenea întru nimic supărare să nu li să facă. I i. saam receh gospodstvo mi. 1776, martie 26. [45] Io Alecsandru Ioan Ipsilant voievod bojiiu milostiiu. Dă vreme ce cererea lui Enache căpitan este după pravilă, întărim ca dupe cum scrie mai jos să să urmeze şi dăm volnicie slugii domnii mele . . .1 copil din casă dă divan, ca să meargă cu amîndoao părţile la judeţ şi înnaintea ispravnicilor să priimească datornicul chiezaş cu acel soroc, ori să vînză averea lui. 1776, martie 31. Preaînnălţate doamne, Din luminată porunca mării tale, dumnealui vătafu de copii au adus la judecată pe Ianache ce au fost căpitan, ca să-i luăm seama după pravilă de i să cade soroc cu amanet ori cu chezaşi pentru taleri 685 ce este hotărît să-i plătească datoriia postelnicului Tomii Racotă. Dupe luminată porunca mării tale, căutîndu pravilile înpărăteşti, am găsit la cartea 23, titlu1 unde zice chiar aşa ca: „acei ce nu-şi vor plăti datoriia lor de bună voinţă şi cu mulţumire, li să dă soroc dă 4 luni, şi la acel soroc dă nu va plăti, să li să ia zăloage cu puterea judecăţii şi să-şi ia banii înprumutătorul”. Ci fiindu că au trecut acele 4 luni după soroc, după cum orînduesc pravilile, însă după ce s-au hotărît Ianache căpitanu să-şi plătească datoriia, să supune după pravilă a-i da înprumutătorului zăloage, şi dă nu va purta grijă să să plătească de această datorie pînă la doao luni, atunci acele zăloage să să vînză după hotărîrea pravililor. Cu toate acestea, de va putea să-şi dea chezaş, la care chezăşie să fie mulţumit înprumutătoriul, atuncea rămîne Ianache slobod dă această mai sus-numită osîndă. La care şi pîrîşul său, Mateiu postelnic Popescul, s-au mulţumit ca să dea Ianache bun chezaş pentru toţi banii fiindu că zăloagile nu priimeşte. Deci, numitul Ianache au răspunsu cum că într-acestaşi chip, chezaş pe toţi banii nu are să dea, iar pe banii jumătate are chezaş, numai nu aici, ci în judeţu Vîlcii unde să află şăzător. Care, acel chezaş al lui, cu soroc dă doao luni să-i plătească, adică să fie izbrănit de toată suma datorii, iar cîndu nu va priimi pîrîşu într-acestaşi chip, el însuşi să lapădă dă avutu lui ca să-l ia pîrîşul, să fie plătit şi izbrănit de toată datoriia ce are a lua, a căruia cerere este după pravili şi priimită dă judecată, care rămîne a să face hotărîrea cea desăvîrşită de către înnălţimea ta. Drept aceia, să priimească pîrîşul chezaş pe bani, pe jumătate, cu care să fie Ianache plătit de toată suma datorii, sau să ia avutu lui pentru toată datoriia. Care acel avut al lui, cu poruncă domnească să să prelungească precum poruncescu pravilile, sau să să scoaţă la mezat ca, cel ce va da mai mult, acela să să protimisească. Iar hotărîrea cea dăsăvîrşită rămîne la înnălţimea ta. 1776, martie 26. [46] Io Alecsandru Ioan Ipsilant voievod i gospodar zemli Vlahiscoiu. S-au cercetat şi de domniia mea această pricină şi, măcar că soţiia armaşului Vasilache, fiica dumneaei stolnicesii Greceancăi, au arătat domnii mele şi aceasta, cum că soţul dumneaei, armaşu Vasilache, ar fi avut sinfonie cu răposatu unchi-său, paharnic Ion Brătăşanu, încă din datul sineturilor, cum că dă va eşi această casă din mîna dumnealui cu vînzare, altu să nu le ia, fără dă numai dumneaei, cu preţul ce le-au cumpăratu şi dumnealui drept aceasta. Dară aceasta nefiind în scris şi cercetînd-o domniia mea, au datu mărturie iubitoriul de Dumnezeu episcopu Rîmnicului şi dumnealui vel stolnic Bălăceanu, cum că au auzitu pă răposatul paharnic Brătăşanu zicînd să meargă la dumnealui numita neapoată-sa Mariia să i să roage, şi-i va da casa. Care aceasta n-au făcut-o nepoată-sa a merge nicicum încît au trăitu, în urmă un an şi 2 luni. Şi nefăcîndu-o pînă ce au murit, după pravilă, au scăzutu dintr-acea făgăduială a unchi-său şi nub are acum nici o dreptate la cererea ce face, ca una ce este iscălită în zapisu vînzării. Şi poate dumneaei păhărniceasa Brătăşanca să vînză casa cu preţul ce va găsi muşteriu mai bunu, fără dă nu mai are numita armăşoae acest protimisis ca să dea preţul ce va găsi muştiriu mai bunu, fără dă nu mai are numita armăşoae acest protimisis ca să dea preţul cît vor da alţi muşterii streini şi să o ia ca o nepoată. Iar avînd bănuială cum că va fi vreun vicleşug la înnălţarea de suma preţului, poate să dea blestem vînzătorii i cumpărătorului. Ci dar, după cum scria mai sus; hotărîm să să urmeze. 1776, aprilie 13. Preaînnălţate doamne, Din luminată porunca mării tale, vătafu de aprozi au adus înnaintea noastră pe dumneaei Profira păhărniceasa, jupîneasa răposatului Ioniţă Brătăşanu păharnic, zicînd că răposatu boieriu dumneaei fiind în viiaţă, după ce au eşitu din Braşovu, au fost aflatu de vînzarea unii case din mahalaoa Vergului ce o vînduse dumneaei stolniceasa Mariia Greceanca, mătuşa dumnealui, la Ene logofătul, prin zapis, în care zapis sînt iscăliţi toate rudele aceştii jupînesii vînzătoarii, cum şi fiica ei Mariia armaşoaia şi armaşu Vasilache. Şi zice că după moartea răposatului boerului dumneaei, acea casă o vinde şi au eşit şi la mezat taleri 1570, iar armaşoaia Mariia cerea protimisis ca să întoarcă banii acei taleri 800 cu dobînda lor, după cum au cumpărat dintru-ntîiu, răposatu boeriul dumneaei, de la maică-sa Mariia Greceanca şi să ia casa întru a dumneaei stăpînire. Şi cerea păhărniceasa Brătăşanca să să urmeze acea vînzare a casii dupe cum au eşit şi la mezat, fiindcă au mai trăit încă un an şi doao luni răposatu boeriu, dumnealui paharnicu Brătăşanu, şi dă ar fi vrut, i-ar fi dat dumneaei armăşoaie această casă încă de cîndu trăia în viaţă răposatu boeriul dumneaei, iar tocmai acum să facă cerere ca să răscumpere casa, cînd şi dumneaei zice că au rămas cu multă datorie şi are şi multă lipsă de zestre a lua de la casa răposatului boerului dumneaei, şi nu are acea lipsă dă zestre de unde să-i înplinească, cum şi dă la casa aceasta, acel adaos ce au eşit la mezat, să ajută dumneaei armăşoaia, cu deosebită jalbă cere de la înnălţimea ta protimisis ca să întoarcă banii cu cît s-au cumpărat dintr-intîiu, adică cu taleri 800 şi cu dobînda lor, şi să ia casa întru a dumneaei stăpînire. Deci, căutîndu-să zapisul, să văzu şi dumneaei armăşoaia iscălită în zapis, cît şi boariul dumneaei armaşu Vasilache, care să cunoscu că dă ar fi avut gîndu dumneaei ca să ia casa întru stăpînire, ar fi luat-o dintru-ntîiu cîndu s-au vîndut la mînă striină de au iscălit şi zapisul vînzării şi în urmă au intrat în mîna paharnicului Brătăşanu răposatul, prin judecată, de la acel Iane. Şi cu luminată porunca înnălţimii tale s-au luat şi zapisul de la mîna armaşului Vasilache de atunci şi s-au şi bătut acel Iane logofăt, de ce să dea zapisul la mîna jupînesii armaşului Vasilache, fiind iscălit, şi să nu-l dea la mîna paharnicului Brăt<ăşanu> /[47] unde i-au dat judecata de au luat casa întru stăpînire . Ci, după dreptate nu să dă dumneaei armăşoaii Marii a lua casa cu protimisis după moartea răposatului paharnic Brăt<ăşanu>, pentru că au trimis soroc după întoarcerea banilor aceştii case răposatului Brătăşanu, un an şi dooă luni, şi cu toate acestea, dă vrea ca să ia dumneaei armăşoaia casa, zise drept păhărniceasa Brătăşanca, că trebuia să fi venit la răposatu boerul dumneaei şi ori să să fi rugat, sau să-şi fi căutat cu judecată, fiindcă însuşi dumneaei mărturisi că au auzit din gura răposatului boerul dumneaei cum că, dă va vrea dumneaei stolniceasa Mariia Greceanca, mătuşă-sa, a cui au fost casa, să întoarcă banii cu dobînda lor, i-ar fi dat casa atunci, cea răscumpărată de la Ene. Şi după cuvîntul acesta zise că nici stolniceasa Mariia, nici fii-sa armăşoaia Mariia, care cere acum protimisis că au mai făcut cerere, ci volnică este dumneaei păhărniceasa Profira a vide casa în cît va găsi. Iar cea desăvîrşită hotărîre rămîne a să face de către înnălţimea ta. 1776, martie 17. Grigore al Ungrovlahiei, vel vornic, Badea Ştirbeiu vel vornic, vel logofăt. [47] Io Alecsandru Ioan Ipsilant voievod bojiiu milostiiu. Dupe cum s-au găsit cu cale de către dumnealor veliţii boeri, întărim şi domniia mea, fiind bună alegerea dumnealor, şi poruncim zapciule ce eşti orînduit, să urmezi a să face săvîrşirea hotărîrii. 1776, aprilie 16. Preaînnălţate doamne, Din luminată porunca înnălţimii tale, vătafu de copii de divan, aducînd şi înnaintea noastră pe Gheorghe păhărnicel i pă Iane tovarăşu lui, le-am cercetat socoteala ce le-au făcut starostea de neguţători şi să văzu că este făcută cu dreptate, la care socoteală s-au mulţumit şi o parte şi alta, şi hotărîm şi noi tot într-acestaşi chip să să urmeze. Dar pentru o foaie de taleri 50 ce arată Gheorghe că au chieltuit la mîncarea lui Iane tăgădueşte cum şi pentru nişte marfă ce zice că au fost de tovărăşie şi şi-au furat, şi cum că acea marfă i s-au furat, iar nu altă marfă dăosibită, pentru care îl orînduieşte judecata pă Iane să priimească blestem. Dar fiindcă acum este1 aceste sfinte zile, nu i să dă, dar după ce va trece Duminica Tomii, atunci priimind Iane blestem, să aibă pace de către Gheorghe, dar neputînd a priimi blestem, să-i plătească. Iar cea dăsăvîrşită hotărîre rămîne a să face de către înnălţimea ta. 1776, martie 26. Badea Ştirbeiu vel vornic, vel logofăt. Cinstiţi dumneavoastră veliţi boeri, Din porunca dumneavoastră, prin pitac au adus dumnealui vătafu dă divan pă Gheorghe păhărnicel i pă Iane grecu, ca să le facem socoteală pentru o tovărăşie dă băcănie i de cojocărie ce au avut amîndoi, arătîndu atît cumpărătoarea cît şi vînzarea după foile lor ce le-au arătat. După cum s-au făcut, să vede: Cumpărătoarea băcăniii i a cojocării: taleri bani 259 60 cumpărătoarea băcănii, 1381 67 cumpărătoarea cojocării, 101 72 chieltuiala, însă chirie la cară pînă au adus marfa la Rîmnic, simbrie la feciori dă au lucrat cojocărie i baş la schimbatu banilor. 1742 79 Vînzarea băcănii i cojocării: taleri banii 1622 65 233 65 au coprinsu vînzarea băcănii 1389 – vînzarea cojocării 1622 115 120 14 pagubă care vine dă parte, pa- gubă cîte taleri 30,8 Arătăm socoteala lui Gheorghe de capete ce au avut că rămîne să mai dea. 255 60 ce au avut capete la mijloc Ce au luat: taleri bani 218 218 au luat prin mîna lui Iane, 30 le ajunge paguba tovărăşii. 248 6, 60 rămîne să ia 3 după 3 cară lemne 9, 60 să ia Gheorghe 17 60 are să dea lui Iane un zapis dă taleri 100, 7 60 să dea Gheorghe lui Iane şi să-şi ia zapisul. Noi după poruncă am făcut socoteală, unde faţă fiind amîndoao părţile atît de cumpărătoarea mărfii, cît şi dă vînzare şi rămîne Gheorghe să dea lui Iane taleri 7, după cum să vede din sus, fiindu că şi-au plătit curamaoa pagubii ce l-au ajunsu. Aşijderea să apuce Iane şi pe ceilalţi tovarăşi ca să-şi plătească paguba ce-i ajunge, cîte taleri după cum să vede înnapoi, iar pentru o foaie dă taleri 50 ce arată Gheorghe că au chieltuit deosebit pentru Iane la mîncarea lui, Iane tăgăduieşte zicîndu că nu ştie dă această chieltuială. Gheorghe răspunse să priimească Iane blestem că nu ştie dă această cheltuială şi el să rămîe păgubaş. Iar pentru nişte marfă ce s-au furat lui Iane, care după socoteală face toată marfa aceia, taleri 130,60, ce după şartu neguţătorii, găsim cu cale să înpartă la toţi tovarăşii, care vine de parte cîte taleri 32,60, pentru care pagubă arată Iane că ceilalţi tovarăşi şi-au tras această pagubă la socoteală, iar Gheorghe nu şi-au tras. Ci, dă va da Iane credinţă cum că cu adevărat s-au furat acea marfă şi că dintr-acel mijloc de tovărăşie au fost, iar nu dintr-altă marfă, rămîne a să înbrăca acea pagubă la toţi tovarăşii. Părerea noastră aşa este, iar hotărîrea rămîne la dumneavoastră. Iar dă au dat Tănase mai multă sermea, să-i întoarcă Gheorghe paharnicu. 1776, martie 22. Iorga starostea, Ion cupeţ, Dinul cupeţ. [48] Milostiiu bojiu Io Alecsandru Ioan Ipsilant voievod i gospodar zemli Vlahiscoiu. La divan înnaintea domnii mele s-au judecat Gheorghe Mavrodin, vechil fiindu al dumnealui doftorului Giurgeache, care cerea de la Mihaiu Ioan taleri 2163 din taleri 5000 ce zicea că au fost înprumutat Giurgeache doftorul cu zapis, pă Hristea fratele lui Mihaiu. Însă, taleri /[49] 980 rămaşi din capete, neplătiţi, i taleri 686 dobînda la aceşti bani pe 7 ani, de la leat 1765 noemvrie 20, pînă la leat 1775 noemvrie 20, i taleri 400 dobînda la taleri 4020 ce sînt plătiţi din capete de la leat 1768 noembrie pînă la leat 1769 septemvrie 20, i taleri 95 după vînzarea unor lemne i vinuri, zicîndu că este clironom şi are averea frăţini-său la dînsul. Mihaiu Ioan fiindu faţă la divan, au tăgăduit că, nici clironom este, nici ţine lucruri de ale frate-său, nici să amestecă, fiindu că frate-său are copii care trăiesc. S-au cerut lui Gheorghe Mavrodin, ca să-l dovedească de s-au amestecat la ale frate-său şi dă este clironom, şi n-au putut. De care, scoţîndu-şi carte de blestem asupra celor ce ştiu de ale fratelui său ca să mărturisească de aceasta, n-au arătat nimic asupra lui Mihaiu, cevaşi dă ale Hristii. Deci fiindu că Gheorghe Mavrodin n-au putut dovedi pă Mihaiu Ion, de clironom, şi dă vreme ce Hristea are copil care, măcar că lipsesc, dar aceia trăind, sînt clironomi, rămîe, de la aceia ce să vor arăta clironomi şi vor lua periusiia numitului Hristii, să-şi caute doftoru Giurgeache. Mai cerea numitul vechil al doftorului, taleri 480 capete din taleri 4500 ce au fost daţi dintr-acei taleri 5000, de la mai sus-numiţi, lui Mihaiu Hristea frate-său, ca să-i trimiţă dumisale doftorului în Ţarigrad, Mihaiu Ioan, cum că pă cîţi bani i-au dat frate-său ca să-i trimiţă, pe atîţea au făcut şi el poliţă de i-au dat dumnealui doftorului, iar alţi bani la dînsul n-au mai rămas. S-au cerut vechilului ca să arate de faţă cu ce cerea aceşti bani şi să arătă o carte a lui Mihaiu Ioan cu leat 1769 avgust 29, ce fu netăgăduită dă el, întru care scrie către doftoru Giurgiache, cum că din taleri 4500 care i-au lăsat frate-său Hristea să-i trimiţă, au rămas asupra lui, taleri 480, şi să facă dumnealui poliţă ca să-i dea aici, fiindu că a-i trimite, iaste cu discolie, din care carte, să dovedi aceşti bani, buni asupra lui şi am hotărît domniia mea de i-au înplinit. Iar pentru dobînda la aceşti bani, măcar că o cerea dumnealui doftoru să o plătească, zicîndu că i-au ţinut de s-au neguţătorit cu dînşii, dar fiindu că aceşti bani n-au fost supt pecete daţi la Mihaiu ca să-i ţie spre vreo păstrare şi el să-i fi dăspecetluit ca să să vinovăţească, şi mai vîrtos că şi în cartea lui cu care cere doftoru de la dînsul acei bani, scrie că este cu discolie a să trimite, ci să facă dumnealui poliţă aicea, să-i dea şi pentru acea discolie a trimiterii, au rămas la dînsul dă nu i-au trimis, iar nu pentru alt nu s-au găsit cu cale a să da platnic la aceasta, ci numai capetele plătindu-le pentru dobîndă, am hotărît să aibă pace. Mai cerea vechilu doftorului Giurgeache, o puşcă i o sabie ce au fost lăsat doftoru Giurgeache la plecarea dumnealui de aicea la Ţarigrad, la Gheorghe fratele lui Mihaiu, şi murindu Gheorghe au rămas la dînsul. La aceasta, întrebîndu-să Mihaiu, au tăgăduit că nu sînt la dînsul şi cere şi el de la dumnealui doftoru Giurgeache taleri 240 chiriia la doao sipeturi ce le-au lăsat dumnealui la frate-său Gheorghe cîndu au plecat, în păstrare, şi au cheltuit frate-său aceşti bani în Braşov chirie la boltă unde s-au păstrat şi la dus şi la adusul lor. Deci, pentru sabie şi puşcă tăgăduindu Mihaiu că nu sînt la dînsul, asemenea şi pentru chiriia ce cere Mihaiu tăgăduindu şi Mavrodin dă atîta sumă, zicîndu că acele sipeturi nefiindu vreo povară grea, chiriia şi chieltuiala au fost puţină şi fiindu trebuinţă şi la una şi la alta dă dovezi, am hotărît domniia mea ca şi unul şi altul să aducă mărturii la zisele lor, adică, Mavrodin să dovedească cum să este la Mihaiu puşca i sabiia, aşijderea şi Mihaiu să dovedească cu dovadă, cum că au chieltuit acei bani frate-său pentru acele sipeturi, sau Mavrodin să dovedească prin neguţătorii braşoveni ce să află aici în ţară, cum să plătească chiriia bolţii într-aceiaşi vreme la Braşov pentru acel fel de sipeturi i cheltuiala dusului şi a adusului, ca după acea socoteală să ţie şi lui Mihaiu în seamă. Şi poruncim, zapciule cel orînduit, cu acele dovezi şi mărturii ce-i vor aduce, să-i scoţi înnaintea dumnealor veliţilor boeri ca, după dovezile ce vor avea, să facă hotărîrea ce să cuvine pă dreptate. I i. saam receh gospodstvo mi. 1776, aprilie. [50] Io Alexandru Ioan Ipsilant voievod bojiiu milostiiu gospodar zemli Vlahiscoi. Măcar că <în> această anafora a dumnealor ispravnicilor este arătată ştiinţa şi mărturiia ce au dat marturii jăluitorilor, dar nu este desăvîrşit şi îndestul judecăţii a priimi în scris mărturie; ci să cere lui Ion cu tovaroşii lor să aducă marturii pe însuşi la divan şi cu această anafora dă cercetarea ce au făcut ispravnicii ca, atunci să li se hotărască. Ci dar, pentru aceasta înştiinţăm pe dumneavoastră ispravnicilor să înştiinţaţi pe acei marturi cum că, trebuinţă este însuşi a veni la divan şi care vor vrea dă voia lor, nesiliţi să vie ca să mărturisească ştiinţa lor. 1776, aprilie 18. Ion i Muşat cu tovarăşii lor dă la satu Cacaleţii dintr-acest judeţ al Vlăşcii, veniră cu luminată cartea mării tale, întru care ni să porunceşte pentru o viie din dealul Cărnet, sud Muşcel, ce să vede cumpărată dă Anghelache vnuc Moisi sluger dă la Stanca, soţiia lui Pavel işlicarul, carii cer aceşti de mai sus-numiţi a o răscumpăra cu protimisis că sînt vecini şi că să trage de la neamul lor această viie. Şi au zis că este un an de cînd au mersu cu bani să dea lui Anghelache şi nu i-au priimit. La care, tăgăduind Anghelache şi arătînd jăluitorii marturii care ştiu că au adus lui Anghelache banii şi nu i-au priimit, au rămas să-şi aducă acest fel dă marturi la divan. Ni să porunceşte de către înnălţimea ta ca, dupe sărbătorile Paştelui să înştiinţăm pe acei marturi ce-i va arăta că au, ca, cine vor vrea de voie, nesiliţi, să viie la divan să arate ştiinţa lor, dar să facem şi noi cercetare pricinii aici în faţa locului ce fel de vecinătate au jăluitorii şi în ce chip să trage din neamul lor şi de au adus ei banii lui Anghelache precum zic şi n-au vrut să-i priimească, cum şi de au ştiut ei vînzarea aceştii vii de atunci; şi care sînt podvoadele şi nevoile care zic că au avut asupră-le şi n-au putut de atunci să-şi caute acest protimisis pînă la vremea ce orîndueşte pravila. Şi de toate acestea să înştiinţăm mării tale cu venirea lor. Dupe luminată porunca înnălţimii tale, făcînd ştire mărturiilor ce are Ion i Muşat, cu bună voia lor au venit aici înnaintea noastră, cinci oameni bătrîni, vrednici de credinţă, anume: Pătru sin Stan ot Cacaleţi i Neacşul sin Iriman ot tam i Pătru sin Neacşul ot tam i Pătru sin Ivan ot tam i Ion Caleţul ot tam; care acest Ion Caleţul, are încă şi el viie tot acolo alăturea. Unde, viind aici de faţă şi protopopul judeţului, chir Popa Ioan şi alţi patru preoţi, şi întîi arătîndu-le acestor mărturii ce va să zică mărturiia în frica lui Dumnezeu, cu toţii au arătat cum că acea vie cu moşiia ei a fost a numiţilor jăluitori cu a neamului lor; şi un moş al lor avînd fată, au înzestrat-o cu acea viie, şi Pavel işlicaru era zestraş cu acea vie de la moşul jăluitorului şi viile lor să răzoresc cu acea vie fiind moşiia lor d-avalma cu a moşului lor, Oprea Saulea, de la care să trage viia; şi tot neam de al lor au stăpînit-o pînă cînd au vîndut-o Stanca, soţiia lui Pavel işlicaru, lui Ion Chiţescul, bogasierul din Bucureşti şi Ion Chiţescul au ţinut-o 6 luni şi pînă a nu apuca jăluitorii să meargă cu întoarcere de bani la Ion Chiţescul, au apucat Anghelache mai nainte şi au întors banii şi au luat viia de la Ion Chiţescul fiindcă mai are Anghelache o vie de cumpărătoare ce rămăsesc de la unchiul său, slugerul Moisi, care să răzoreşte pe din sus cu acea vie. Şi dupe ce au întors Anghelache lui Ion Chiţescul, banii pe viie au trecut o lună de zile şi au venit la viie . . . Aflînd jăluitorii că au luat Anghelache viia, au găsit bani şi au venit la Anghelache. Anghelache nu le-au priimit banii, cerîndu-le taleri 900. Numiţii jăluitori, fiind săteni de la satul Cacaleţii, întru ceilalţi săteni fiind ei mai cu putere, avînd cară şi trăgători, a umblat în trebile satului şi n-au putut să-şi caute cu judecată pînă acum. Într-acestaşi chip au dat mărturiie numiţii de mai sus marturi, pe care mărturiie ziseră că şi carte de blestem vor priimi, că este adevărată mărturiia lor. Iar într-adevăr vreme, la Bucureşti, nu pot veni, fiind vreme de a să apuca oamenii de arătură şi de alte trebi pentru hrana lor. Şi dupe arătarea lor, iată că cu jăluitorii făcuiu ştire mării tale, măcar că şi Ion Chiţescul ce au cumpărat întîi, şi Anghelache li să cădea cînd lua viia, să fie făcut ştire acestora ca să /[51] iscălească zapisul, fiind răzoraşi cu viia şi părtaşi pe acea moşie, fiind tot un neam cu acela ce au stăpînit viia pînă la vînzare, iar dă n-ar fi vrut ei să iscălească, ori banii să dea, de atunci trebuia să facă ştire judecăţii şi judecata i-ar fi silit de, ori ar fi iscălit zapisul, ori ar fi dat banii. Ci, să cunoaşte că ei au căutat cu taină a face această cumpărătoare şi are greşală Anghelache la aceasta. Ci, hotărîrea cea desăvîrşită, rămîne a să face de către măriia ta. 1776, aprilie 8. Ianache Mavrodin biv vel paharnic. [51] Io Alecsandru Ioan Ipsilant voievod bojiiu milostiiu gospodar zemle Vlahiscoi. S-au cercetat şi de către domniia mea cu divan, această pricină, şi însuşi Mărgărit nu putu tăgădui că nu dă vreo silă, nici de vreo închisoare, nici de vreo frică, ci de bună voie au făcut acest sulf, fără dă numai, pricinuia că acum au găsit scrisori ca să răspunză la cererea lui Ştefan postelnicu, care atunci nu le avea la îndemînă, dar ar fi putut pentru aceasta şi întîi a cere din judecată vreun soroc şi îngăduială ca să-şi caute scrisorile ce ar fi avut. Ci hotărîm ca, după acel aşăzămînt să să urmeze, şi zapciu cel rînduit să apuce să înplinească. 1776, aprilie 18. Preaînnălţate doamne, Din luminată porunca mării tale, vătafu de aprozi au adus la judecată pă Ştefan postelnicel Calomatis, pîrîş asupra polcovnicului Mărgărit, zicînd că au o diiafora dă tovărăşie din vremea congresului armii ruseşti pentru nişte sare i miere şi cerviş, care aducîndu-i numitu zapciu înnaintea noastră, i-am orînduit la starostele dă neguţători să le facă socoteală, iar numitu Mărgărit nicidecum n-au dat supunere a merge să stea la socoteală, iar a doaoă zi au pus mijlocitori pe dumnealui şătraru Manolache Grădişteanu i pe vameşu Chiriiac i ceauşu Panait Matraca, i pe Alecsandru vameş şi pe un neguţătoru Dumitru sin Popa ca să între la păciuire să le facă sulf pe banii ce-i cerea numitu postelnicel. Şi adunîndu-se cu toţii la casa dumnealui Manolache Grădişteanu, prin mijlocirea acestor mai sus-numiţi, din taleri 3000 capete, rugîndu-să cu toţii, au făcut sulf po taleri 900 şi aşa viind şi Mărgărit polcovnicu, s-au mulţumit pe acest sulf şi o parte şi alta. După ce au trecut vreo cîteva zile, aşteptînd să-i ducă banii, Mărgărit polcovnicu nu s-au ţinut după acel sulf, ci iarăşi s-au întorsu zicînd că nu este nimic dator. Deci, adunîndu-ne noi dupe porunca mării tale, de al doilea rînd, fiind ceruţi prin jalba ce au dat înnălţimii tale postelnicelu Ştefan, unde fiind faţă atît noi, cît şi presfinţiia sa părintele mitropolitu, s-au adus de faţă atît Chiriiac vameşu, cît şi ceauşu Panait Matraca, carii prin carte de blestem înaintea preasfinţii sale părintelui mitropolitului, au dat mărturie cum că însuşi Mărgărit polcovnicu li s-au rugat ca să stea mijlocitori asupra postelnicelului Ştefan şi au şi făcut sulf pe acei taleri 900. Şi după acest sulf, Mărgărit polcovnicu, atunci s-au mulţumit, iar acum înnaintea noastră aruncă feluri de pricini ca să păgubească pe numitu postelnicel de acei bani ce-i are a lua de la dînsul. Noi după dreptate aşa găsim cu cale, de vreme că întîi la socoteala ce s-au orînduit să-i facă starostea de neguţători, nu au dat supunere a merge şi însuşi sigur au cerut să facă sulf /[52] după cum ne pliroforisim din zisele acestor mărturii ce au priimit blestem, şi cum să întoarce dă nu să ţine de sulf, să cunoaşte că umblă rău şi făr’ dă cale, care însuşi să vinovăţeşte şi îl supune dreptatea ca să plătească toţi banii cît îi cere Ştefan postelnicelu. Dar pentru ca să lipsească pricinile dintre dînşii, Mărgărit polcovnicu, dupe acel sulf să plătească acei taleri 900, iar cea desăvîrşită hotărîre rămîne a să face dă către înnălţimea ta. 1776, martie 4. Dumitraşco Racoviţă, Neculaie Dudescu vornic, Radu Văcărescu vornic, Pană Filipescu logofăt. [52] Io Alecsandru Ioan Ipsilant voievod bojiiu milostiiu. De vreme ce preasfinţiia sa părintele mitropolit i cu sfinţiia sa părintele episcopul Buzăului arătă, că cercetîndu au dovedit că cu adevărat iaste răsipitoriu şi-l cunoaşte cum că pînă în sfîrşit va prăpădi casa de nu să va pune din vreme la cale, întărim ca după cum au găsit sfinţiia lor cu cale, aşa să să urmeze, şi numiţii mai jos epitropi după ce va lua supt purtarea lor de grijă, adică supt paza lor, toate cu catastih anume, iscălit şi dă sfinţiia lor, să aibă a da dă ştire şi a arăta porunca domnii mele la toţi, ca să fie înştiinţaţi a nu cumpăra, nici a priimi întru jălojire cevaşi, nici a-l îndatori cu a împrumuta. Dar ca nu care cumvaşi vreunul, ori prin neştiinţă de hotărîrea aceasta, ori cu alte înşălăciuni să-l mai îndatoreze cu amanet, poruncim ca numiţii epitropi să ia de la mîna lui Iane postelnicel şi toate zapisele dă vii, moşii şi alte iconomii cu catastih, ca să nu poată nimini a-l îndatora, şi să le ţie la dînşii în păstrare, dă vreme că sînt şi copii la mijloc. 1776, aprilie 25. Preaînnălţate doamne, Bălaşa, soţiia post Iane din sud Buzău, au jăluit înnălţimii tale că bărbatî-său nu numai că au vîndut de ale casii şi face cheltuieli la lucruri făr’ de cale, ci încă este şi casa în grea datorie, vînzîndu-i şi din zestrile ei şi cerea ca dupe pravile să-l inbodipsească a nu vinde lucruri dă ale casii, nici din zestrile ei. Şi din luminată porunca înnălţimii tale ceauşu dă aprozi au adus înnaintea zaserenii noastre pă Iane postelnicel cu Barbu Arion biv 3 <-lea> vistier, vechil fiindu din partea sorori-sa Bălaşa. Ne arătă Barbul vechilul o carte a boerilor ce sînt şăzători î partea locului cu leat 1776 fevruarie 1, în care arată şi dau mărturie că jalba numitii Bălaşii iaste adevărată şi că, de nu i să va face înfrînare de către judecată, va ajunge mai la rea stare, casa-i. Şi văzîndu Ene postelnicel mărturii ale boerilor că întemeiază zisele Bălaşii, însuşi el şi-au cunoscut urmările sale cum şi lucrurile ce le-au vîndut ale casii şi starea datorii ce au făcut-o pînă acum, chieltuindu la lucruri fără dă orînduială, şi aşa, cunoscîndu-să pe sineşi că curge din neajungere de minte, au dat în zapis înnaintea smerenii noastre la mîna cumnatî-său Gheorghe iciciohodaru i la mîna Barbului Arion, cumnatî-său, pe care<-i> face epitropi peste ale casii, mişcătoare şi nemişcătoare, în care zapis să leagă că, ori datorie dă va mai face, ori dă ale casii dă va mai vinde fără dă ştirea epitropilor, acea datorie şi vînzare la oricine va fi, să nu să ţie în seamă şi nici să răspunză casa la acea datorie ce să va întîmpla dă acum înnainte a mai face. Deci, dă vreme ce şi Barbul fu priimit dă alţi epitropi înpreună cu Gheorghe, pe toată periusiia casii, şi văzîndu că şi zapisul este făcut cu orînduială, nefăcîndu epitropi pe alţii striini, ci iarăşi pe rudele lui, am întărit şi noi acel zapis cu iscăliturile noastre. /[53] Dar spre întemeierea atît a epitropilor, cît şi pentru risipa economii casii de către Iane postelnicel, am găsit cu cale să fie luminată porunca înnălţimei tale la mîna epitropilor acestora, ca să o arate tutulor să nu mai cuteze cinevaşi a-l înprumuta cu bani, nici să cumpere ceva dă la dînsul dintr-ale casii lui fără dă ştirea epitropilor, iar oricine îi va mai da bani înprumut, sau va cumpăra orice lucru de la dînsul şi nu va fi prin ştirea epitropilor, atunci să-i piarză banii cu care îl va înprumuta şi să ia epitropii lucrul ce-l va dovedi că au vîndut sau au jălojit, înnapoi, şi a rămînea iarăşi casii, după cum în zapis s-au legat. 1776, martie 15. Ai mării tale către Dumnezeu fierbinţi rugători şi zmeriţi părinţi sufleteşti, Grigorie al Ungrovlahiei, Cozma episcop Buzăului. [53] Io Alecsandru Ioan Ipsilant voievod bojiiu milostiiu. Dupe cum s-au găsit cu cale de către dumnealor veliţii boeri, întărim şi domniia mea şi poruncim zapciule ce eşti orînduit, aşa să urmezi. 1776, aprilie 25. Preaînnălţate doamne, Din luminată porunca înnălţimii tale, ceauşu dă aprozi au adus la judecată pe unii din datornicii lui Gheorghiţă bărbieriu or Poarta din Jos, ca să facem cercetare pentru prăvăliia lui Gheorghiţă bărbieriul ce au cumpărat-o Petre Tîrgovişteanu. Aceşti datornici ce s-au arătat după vînzarea prăvălii, arătatu-s-au mai naintea vînzării, sau asupra vînzării, ca să ceară de la Gheorghe bărbieriul, bani, sau să zică şi să-l înştiinţeze către cinevaşi, cum că Gheorghe le este dator, ori cumpărătoriu, ştiut-au atunci cîndu au cumpărat cum că Gheorghe le este dator, Aceşti datornici, după cum să coprinde în anaforaoa ce ni să porunceşte de către înnălţimea ta ca să facem cercetare, să vede că ei au priimit şi jurămînt cum că n-au ştiut cîndu au vîndut Gheorghe b<ărbieru> prăvăliia lui Petre Tîrgovişteanul şi cum că au datorie bună. Care datornici aduseră şi mărturii anume, pe Tudorache 2 <-lea> dvornic şi Ion 2 <-lea> vornic, Dumitrache rachieriu, Ion băcanu şi pe Gheorghe Ghiurgiu, vecini du prenprejuru aceştii prăvălii, care ziseră înnaintea judecăţii că vor priimi şi blestem că nu ştiu cîndu au cumpărat Petre Tîrgovişteanu prăvăliia lui Gheorghe şi cum că ştiu că Gheorghe bărbieriu este dator. Ci, după arătarea datornicilor ce au priimit jurămînt, cum şi a vecinilor ce aduseră mărturii, să vede că cumpărarea prăvălii ce au cumpărat-o Petre numai în taleri 210, au fost prin taină, iar nu dă faţă, cum este obiceiu să iscălească zapisul, rudele, vecinii şi datornicii. Ci, dă vreme că Petre Tîrgovişteanu au cumpărat într-acestaşi chip prin taină şi fiindu că prăvăliia este dă mai mare preţu, pentru ca să nu să păgubească nici datornicii cei ce au datorie a lua de la Gheorghe bărbieriul, găsim cu cale să fie luminată porunca înnălţimii tale să să strige prăvăliia la mezat şi cît va eşi mezatu, dă-i va da mîna lui Petre Tîrgovişteanu, să dea el banii şi să ia prăvăliia întru a sa stăpînire avîndu protimisis, iar nedîndu lui Petre mîna a răspunde la banii mezatului şi dîndu banii aceia, întîi să să scoaţă acei taleri 210, banii lui Petre ce au dat pă prăvălie şi prisosul celorlalţi bani să să înparţă datornicilor, to analogon. Iar cea desăvîrşită hotărîre, rămîne a să face de către înnălţimea ta. 1776, aprilie 14. Dumitraşco Racoviţă vistier, vel vornic, Badea Ştirbeiu vel vornic, Iuliianu vel logofăt, vel logofăt. [54] Io Alexandru Ioan Ipsilant voievod bojiiu milostiiu. Poruncim domniia mea, zapciule ce ai fost orînduit un vrednic ales mumbaşir, să rîndueşti pă sluga domnii mele . . .1 aprod vătăşesc, să meargă şi la toate să urmeze a face cercetare întocmai dupe cum să coprinde mai jos. Şi aşa, pe amîndoao părţile înpreună cu cercetarea întărită cu iscăliturile mai jos-numiţilor, să-i aducă aici la divan, şi partea ce va rămînea, va plăti treapădu şi cheltuiala. 1776, aprilie 27. Preaînnălţate doamne, Şărban dă la Brăneşti sud Muşcel, cu jalbă au jăluit înnălţimii tale pentru Costandin căpitan Măldoveanul2 dă la Călineşti, sud Muşcel, zicînd că astă-vară în anul trecut, cu silnicie i-ar fi luat nişte unt, 5 cantară, ţiindu-l şi la închisoare cinci zile; i-au luat şi taleri 12, nefiindu-i nimic dator. Şi scăpînd dă la închisoare, au dat jalbă înnălţimii tale şi dupe jalba lui, zice că i s-au şi făcut luminată cartea mării tale către dumnealor ispravnicii judeţului să-i judece, şi n-au aflat nici o dreptate. Şi iarăşi mai jăluind înnălţimii tale, i s-au făcut al doilea poruncă către ispravnicii judeţului, şi mergînd cu porunca aceia, zice că ispravnicii au pus pe un slujitor şi l-au pus la falangă şi l-au ţinut un ceas în fangă, dar nu l-au bătut şi l-au trimis dăsculţ pînă la gros şi în urmă iar l-au întors înnapoi. Şi scăpînd, au venit dă au dat iarăşi jalbă înnălţimii tale pentru numitu Costandin căpitan Măldoveanu, pe care aducîndu-l vătafu de aprozi înnaintea noastră şi nefiind acel Costandin căpitan de faţă, judecata n-au intrat în cercetare. Drept aceia, găsim cu cale să fie luminată porunca înnălţimii tale, să meargă om domnesc înpreună cu jăluitoru şi să ia pe acel Costandin căpitan să-l ducă în faţa locului unde s-au întîmplat acea pricină şi să facă cercetare, atît pentru untu ce zice că i l-au luat în silă i pentru taleri 12, ce zice că i-au dat dă la închisoare, cum şi pentru nedreptatea ce zice că i-au făcut dumnealor ispravnicii, care cercetare să o iscălească protopopul judeţului înpreună cu preoţii acelui sat unde s-au întîmplat pricina. Şi luînd numitu mumbaşir, atît pe Costandin căpitanu, cît şi pe Şărban jăluitorul, înpreună şi cu acea cercetare, să-i aducă la luminatu divanu înnălţimii tale şi atunci cine va rămînea de judecată va plăti treapădu şi cheltuiala. Iar cea desăvîrşită hotărîre, rămîne a să face de către înnălţimea ta. 1776, aprilie 12. Vel vornic, Badea vel vornic, vel stolnic. [54] Io Alecsandru Ioan Ipsilant voievod bojiiu milostiiu. Fiindu că Mariia lui Gheorghe ceauş, ca clironoamă mătuşi-sii Despa Cojascăi, jalbă asupra dumnealui biv vel agă Scarlat Greceanu în divanu domnii mele pentru aceşti 500 stînjeni, cum că mătuşi-sa n-au vîndut, nici la facerea zapisului n-au fost faţă, ci fii-său de /[55] silă au dat acel zapis, am cercetat domniia mea acest zapis al ei şi din mărturiia dumnealor veliţilor boeri ce sînt iscăliţi în zapisul vînzării, cum şi dintru a Borului ce au fost atunci zapciu, ne adeverim cum că Despa au fost faţă şi însuşi au zis că dă bună voe vinde înpreună cu feciorii ei, şi rămase pîra Marii, rea, neavîndu nici o dreptate la aceasta, cum nici la alegerea dă protimisis ce făcea a o răscumpăra cu bani pentru rudenie, fiindu că sînt 9 ani trecuţi la mijloc de cîndu stăpîneşte dumnealui aga Scarlat această moşie, de faţă şi prin ştirea Marii, şi n-au făcut în vremea ce i să cădea, cererea ei. Ci, hotărîm dumnealui aga să ţie această moşie ca dreaptă a dumnealui. 1776, aprilie 28. Preaînnălţate doamne, Fiindcă în zapisu dă vînzarea moşii Cojăştii, sud Dîmboviţa, stînjeni 500 ce au vîndut Despa cu fecioru ei, dumisale agăi Scarlat Greceanu, în care văzum că sîntem şi noi iscăliţi mărturii într-acel zapis al vînzării şi ni să porunceşte de către înnălţimea ta prin zapciu vătaf za aprozi, ca să arătăm mării tale dă au fost atunci dă faţă acea Despă cu fecioru ei, cîndu s-au iscălit zapisul de către noi, mărturii, cît şi pentru aceasta, fiindu vreme trecută la mijloc, noi nu putem ţine minte de atunci pînă acum, dar fiindcă dumnealui aga Scarlat aduse şi mărturii pe dumnealui Manolache Creţulescu biv vel comis ce au fost într-acea vreme ceauş dă aprozi, şi ne arătă că atunci au fost dă faţă în divan acea Despă cu fecioru ei, carele au fost şi zis înnaintea noastră că dă bună voe a lor, nesiliţi dă nimeni, au făcut acea vînzare, şi dupe arătarea acei Despe şi noi am fost iscălit zapisu vînzării moşii. Ci, dă vreme că noi, după mărturiia ce au dat dumnealui Manolache biv vel comis Creţulescu înnaintea judecăţii, să vede că iscăliturile noastre sînt întemeiate într-acel zapis al vînzării şi rămîne zapisu bun, iar hotărîrea cea desăvîrşită rămîne a să face de către înnălţimea ta, măcar că acest obiceiu am păzit totdeauna cîndu cinevaşi vinde lucru nemişcător, pînă nu s-au întrebat amîndoao părţile, n-am iscălit zapisu. 1776, martie 22. Dumitraşco Racoviţă vistier, Neculae Dudescu vornic, Pană Filipescu, Mateiu Creţulescu paharnic, Iordache paharnic. [55] La divan înnaintea domnii mele, au eşit la judecată Ioniţă logofeţel Roată, cerînd de la Mariia soţiia lui Iordache Mărgelaru ce au murit, taleri 500, cu zapisu ot leat 1772, şi cu dobînda lor, avînd zălog pentru aceşti bani, o moară du pe apa Cricovului i moşiia Mărgelari sud Dîmboviţa. Şi dupe moartea bărbatî-său, intrînd clironoamă pe avutu lui şi apucîndu-o numitu să plătească banii, şi-au pus soroc prin zapis şi la numitul soroc neavînd banii să-i dea, au eşit la divan înaintea domnii mele, cerînd înplinire şi după cercetarea judecăţii, am hotărît domniia mea ca să plătească numita Marie această datorie lui Ioniţă logofeţel Roată, fiind bună, netăgăduită. Dar fiindcă iarăşi nu au avut numita Marie bani să-i plătească şi ca să nu să lipsească de moara şi moşiia sa, am orînduit domniia mea pe dumnealui cinstit şi credincios boeriul domnii mele Badea Ştirbeiu vel dvornic, ca să le facă un aşezămînt şi izbrănire şi cu venitul din partea sa de moşie i al morii să-şi ia banii jăluitoru. După care, învoindu-să amîndoă părţile, s-au aşezat prin zapisu ce s-au văzut dă către domniia mea, întărit fiind atît de preasfinţiia sa părintele mitropolit, cît şi de dumnealor veliţii boeri, ca să ţie mai sus-numita moară du pe apa Cricovului şi partea ei din moşiia Mărgelari sud Dîmboviţa şi să-i ia venitul, ani 6, atît pentru mai sus-numita datorie, cît şi pentru taleri 75, dobînda acestor bani, i pentru taleri 120 ce era Mariia /[56] datoare lui Ene Lazaru. Însă, moşiia fiind neînpărţită cu fraţii bărbatî-său, anume Costandin i Apostol, să aibă a strînge tot venitu du pe numita moşie la un loc şi pînă la ani 6, sorocu de mai sus-numit, pe tot anul să să facă trei părţi, din care doă să le ia numiţii fraţi ai mortului, Costandin şi Apostol, şi o parte să o ia acest numit Ioniţă logofeţel Roată, după cum au stăpînit mortul cu dînşii de-a valma. Iar pentru moară, ce va fi stricăciune, Ioniţă să aibă a drege, făr’ decît numai pietrile de vor lipsi la înplinirea sorocului, să aibă a-i plăti Mariia lui Ioniţă, banii ce va da pe dînsile şi dupe ce să vor înplini acei 6 ani, să ia Mariia iarăşi supt stăpînirea sa, atît moşiia, cît şi moara. Drept aceia, întărim şi domniia mea aşezămîntu şi învoirea ce au făcut între dînşii, după care să fie volnic numitul logofeţel Ioniţă Roată a lua veniturile pînă la numitu soroc după cum să coprinde mai sus, cu bună pace de către numita Mariie şi dă către tot neamul bărbatului ei. I i. saam receh gospodstvo mi. 1776, aprilie 30. [56] Dupe cum au găsit dumnealor veliţii boeri cu cale, întărim şi domniia mea, aşa să să urmeze. Şi fiindcă neguţătorii ce au ţinut pînă acum prăvăliile, nu avură nici un fel de adeverinţă în scris a stăpînirii, hotărîm să-şi ia sfînta mănăstire hanul supt zaptul său, ca o daniie ce este, şi mai ales că luînd înştiinţare cum că hanul să află la mare stricăciune, încît vor să cază şi zidurile, poruncim, în vreme ce şi exarhii să află aici cu cheltuiala opştii mănăstireşti de iznoavă ori pe unde va fi stricat, să să facă cu toate cele trebuincioase şi cu temeiu bun. Şi de acum înnainte să nu fiie nimini volnic a ţinea prăvălie cu nume de edic, ci să aibă voie exarhii ce să află aici şi epitropii mănăstirii ce sînt, să să orînduiască a da prăvăliile la oricine vor găsi cu chirie, dupe cum să vor putea învoi, şi nici mai sus-numiţii exarhi şi epitropi să nu fiie volnici a le da edicuri. Şi neguţătorii ce au ţinut prăvăliile pînă acum, dînd preţul ce vor da alţii, să să protimisească ei, ca unii ce au fost chiriiaşi pînă acum, iar nedînd, să le acelor ce vor da mai mult. 1776, maiu 4. Din luminată porunca înnălţimii tale, prin pitacu ce ni s-au trimis cu dumnealui vătafu de aprozi, întru care ni să porunceşte pentru pricina hanului Şărban-Vodă, ca să aducem pe toţi neguţătorii ce ţin prăvălii într-acel han, fiind şi igumenu faţă şi să arătăm fieşcăruia orînduiala ce este dreaptă şi să cuvine a avea hanul acesta, lipsind acatastasiia ce s-au urmat pînă acum şi aducîndu-i pe toţi chiriiaşii faţă de înnaintea noastră, le-am arătat ceia ce este cu dreptate a să urma, să-şi dea chiriia cu tocmeală dupe cum să vor putea învoi cu igumenu şi să lipsească şi acele zise ale lor ce zic că le au, prăvăliile cu edicuri luate şi cumpărate unul de la altul, cu marfa înpreună. La care zise ale lor, le-am cerut să ne arate, ori zapisile igumenilor ce au fost dăpe vremi, sau alte dovezi în scris cu cărţi de hotărîre, şi nu avură nimic la mîna lor, fără decît numai cu gura. Şi le zisem ca să facă aşăzămînt şi tocmeală cu igumenu fieşcare cîtă chirie să plătească pe an, ceia ce vom găsi noi cu cale şi cu dreptate ca să fie şi ei odihniţi şi mănăstirea să nu să năpăstuiască cum pînă acum, adică să nu să mai pomenească nume de edic, nici să mai cumpere prăvălie unul de la altul, că văzum că unii din neguţători dau chirie la mănăstire mai puţin şi ei le vînd la alţii de iau chirie îndoit. Pentru care urmare ce s-au urmat de ei pînă acum, făr’de a avea nici un fel de adeverinţă la mîinile lor de la igumen, văzum că mănăstirii i s-au făcut mare nedreptate pînă acum. Deci, noi văzînd o mare nedreptate ca aceasta, i-am dat ca să viie în cunoştinţă şi să lipsească aceste nedreptăţi ce s-au urmat pînă acum, şi mai într-un chip n-au priimit. /[57] Şi, măcar că ne arătară neguţătorii o copie de anafora ce zic că s-ar fi făcut de dumnealor veliţii boeri în zilile mării sale Ştefan vodă pentru pricina hanului, dar anafora cu pecete nu ne-au arătat, măcar că şi va fi acea copie adevărată dupe anafora, să vede că şi atunci au făcut igumenul pîră pentru nedreptatea ce avea şi are de la ei, găsim cu cale, dupe dreptate, sfînta mănăstire să aibă voie a lua hanul supt zaptu şi a să tocmi cu fieşcarele, ori cu aceştiia, ori cu alţii, ca să dea chirie pe fieşcare an dupe cum să va putea învoi cu igumenu şi să lipsească de tot, această nedreptate ce s-au urmat de ei pînă acum la acest an. Noi într-acestaşi chip găsim cu cale, iar hotărîrea cea desăvîrşită rămîne a să face de către înnălţimea ta. 1776, aprilie 29. Dumitraşco Racoviţă, Badea Ştirbei vel dvornic, 3<-lea> logofăt. [57] Siiu poveleniiu gospodstva mi. La divanu domnii mele, faţă fiind şi preasfiinţiia sa părintele mitropolitu ţării, chir Grigoriie şi iubitorii de Dumnezeu părinţii episcopi şi dumnealor cinstiţii şi credincioşii boiarii cei mari ai divanului domnii mele, veni cinstit şi credincios boiarul domnii mele dumnealui vel vornic Badea Ştirbeiu, cu jalbă asupra pitarului Sandu, cerînd de la dînsul taleri capete 23750 cu patru zapise însă, unul de taleri 5750, altul de taleri 500, altul de taleri 7500 i altul de taleri 10000, cerînd şi dobînda acestor bani dupe aşezămîntu ce să vede în zapise. De care, întrebîndu-să şi numitu Sandu pitaru, au răspuns că toată datoriia lui, dintru început către dumnealui, au fost numai taleri 6250 cu un zapis de taleri 5750 i altul de taleri 500. Şi socotin-du-să la leat 1769 martie 12 şi făcînd tot una capetile cu dobînda, mai luînd şi încă taleri 200 de la dumnealui şi făcînd toată suma de taleri 7500, au dat zapisul cel de taleri 7500. Aşijderea zice şi pentru zapisul de taleri 10000, că socotindu-să iarăşi tot la acel leat dichemvrie 26 şi făcînd iar capetile zapisului de taleri 7500 tot una cu dobînda, mai luînd încă şi taleri 1960 bani gata în mînă, făcîndu-să toată suma taleri 10.000, au dat zapisul cel după urmă, de taleri 10.000, cu care zise a lui, arată că zapisul cel de taleri 5750 i cel de taleri 500 i cel de taleri 7500 s-au plătit rămîind dator numai cu taleri 10.000, şi cînd au dat dumnealui taleri 10.270, atît pentru capete, cît şi pentru dobîndă. Deci, cerea să să socotească dobînda zapisului lui de taleri 10.000, de atunci, adică de la leat 1769 dichemvrie 25, pînă acum, şi să să scază numita sumă de taleri 10.270 ce au dat din capete şi din dobîndă şi ce va mai rămînea să plătească. Înpotriva a cărora zise, întrebîndu-se de ce să nu ia acele doă zapise, adică cel de taleri 5750 i cel de taleri 500, dupe ce le-au socotit şi am dat zapisul cel nou de taleri 7500, au răspuns că le-au cerut, şi dumnealui vornicu i-au zis că nu le are la înpîrlej. Şi iarăşi întrebîndu-se de ce să nu ia măcar un răvaş de la dumnealui, între care să arate că acele zapise s-au socotit şi nu sînt bune. Au răspuns şi la aceasta că i s-au încrezut dumnealui. Şi iarăşi întrebat fiind de ce dupe ce au socotit precum zice zapisu cel taleri 7500, şi au dat cel nou de taleri 10.000 să nu-l ia, atît acel zapis plătit fiind, cît şi cele doă zapise, adică cel de taleri 5750 i cel de taleri 500, fiind şi acestea mai dinainte plătite, au răspuns că cerînd el toate acele zapise, i-au zis dumnealui că nu le are la înpîrlej, fiind la hanu Stavropoleos, pentru trecerea ostaşilor, ci să iscălească zapisu, că-i va da răvaş. Şi mînîndu-l cu acum şi cu mai apoi, că-i va da răvaş, încrezîndu-să şi el ca la un boer mare, am plecat în vinărici silit de dumnealui vel postelnicu Neculae Ventura. Şi iarăşi întrebîndu-să dă ce după ce am văzut că au trecut atîta vreme de cînd au fost dat zapisul cel de taleri 7500 şi dumnealui nu i-au dat acele 2 zapise, adică cel de taleri 5750 i cel de taleri 500 şi dupe ce au dat zapisul cel de taleri 10.000 şi vedea că dumnealui tot asemenea prelungeşte, dă ce să nu stea şi să /[58] ceară toate acele zapise ce zice că s-au plătit şi dă ce să să încrează pînă într-atît şi să nu ia măcar un răvaş sau să să pue vreo mărturie, fie fost şi om de casă, slugă sau fămee, fie şi nepriimită de pravili, şi dă ce să nu să plîngă către cinevaşi sau să povestească măcar în vorbă ca să aibă acum să arate la judecată o dovadă, fie şi întunecoasă şi nesăvîrşită şi nepriimită, cu care să fi dat măcar oareşcare idea şi semnu pricinii. Au răspuns iarăşi asemenea, adică, că nu au avut nici o bănuială asupra dumnealui şi că s-au încrezut, boer mare fiind, zicînd şi aceasta, cum că au arătat duhovnecului prin taină că să năpăstueşte de dumnealui, fiindcă-i ţine făr’ de dreptate nişte zapise. Care, duhovnicul întrebat fiind, au răspuns că nici odinioară nu i-au arătat acest fel de lucru. Deci, să văzu şi la aceasta minţind i să făcu şi această întrebăciune, dă ce să plătească atîţea bani mai mult de taleri 10.000, cu nume de dobîndă, cînd fiind dator numai taleri 10.000 capete, precum zice, nu să făcea atîta dobîndă să plătească, şi dă ce să priimească atîtea poliţe şi răvaşe ce arată că tot din dobîndă la o vreme ce nu să temea de vreo silă, fiindcă dumnealui era în Braşov şi el aici în Bucureşti cu slujbă, şi răspunse iarăşi asemenea zicînd că s-au încrezut dumnealui neavînd nici o bănuială. Şi iarăşi să mai întrebă dă ce măcar să nu scrie în Braşov vreunui prieten pre cînd îi trimitea dumnealui vornicu poliţe ca să plătească din dobîndă şi să arate pricina, şi răspunse că i-au fost frică să scrie ca să nu cază în vreo bănuială şi în vreo pedeapsă, fiindcă să afla slujind ruşilor. De care, acest răspuns ne-am încredinţat că necontenit şi fără sfiială scriia unii la alţii din Braşov la cel din Bucureşti boeri şi alţi lăcuitori ai ţării, pentru trebuinţele şi interesurile casilor lor. Deci, fiindcă aceste răspunsuri ale lui să văzură a fi foarte seci, fără temeiu şi fără nici o putere, să întreabă de are măcar vreo mărturie, fie cum va fi, să mărturisească că au auzit din gura dumnealui vel vornicu Badea Ştirbeiu cum că acele zapise, adică cel de taleri 5750 i cel de taleri 500 i cel de taleri 7500, s-au socotit şi s-au plătit. La care răspunzînd că nu are pe nimeni, fiindcă-şi făcea socotelile singuri închişi în casă, să ceru de la dumnealui vel vornic (măcar că este înpotriva poruncilor pravilii fiind ecdiiametru, de vreme ce i-au trecut sorocul cel după pravilă al anarghirii) ca să dovedească prin cine au dat şi i-au numărat aceşti bani, şi aduse pe doi boerinaşi ce au fost atunci slugi la dumnealui, pe Şerban i pe Dumitru, carii au mărturisit că în doă rînduri au luat bani de la Nicola Lazăr cu pungi pecetluite şi puindu-le în butcă la dus, în casa dumnealui, dumnealui le-au trimis la pitaru Sandul pe un logofeţel anume Gheorghe ce au murit. Şi măcar că aceste mărturii sînt nepriimite de pravile fiind din casă şi mai vîrtos slugi şi să leapădă de tot, cum că şi noi le-am lepădat şi nu le-am priimit, dar cu toate acestea le-am ascultat, urmînd învăţăturii pravililor ce ne învaţă că la pricinile ce sînt cu bănuială şi întunecoase, să cerem şi semne de afară ca să putem vîna adevărul. Din care învăţătură fiind îndemnaţi, am întrebat şi pe Necula Lazaru carele au răspuns că adevărat în doă rînduri au trimis dumnealui bani pecetluiţi cu carăta, o dată pungi 15, iar altă dată pungi 20, dar ce-i va fi făcut dumnealui, el nu ştie. Dupe care mărturie, iscălit Lazaru, să văzu şi zapisile Sandului pitaru fiind unul de pungi 15 şi altul de 20. La cea dupe urmă, să întrebă iar Sandu pitaru cu această întrebăciune, ce ar putea să să crează, zicîndu-i-să că negreşit cînd să socotea a fi zapisile de faţă. Deci, cum dupe ce îşi făcea socoteala şi de alte zapise noă, lua întîi cele vechi şi apoi să iscălească cele nouă şi răspunse că nici odinioară nu s-au socotit cu zapise, ci cu catastihu ce avea şi unul şi altul. Deci, văzînd domniia mea că nici într-un chip nu putu să dovedească nimeni din cîte au arătat spre apărarea lui, nici să răspunză cu vreun răspunsu, ci ar putea să să crează la vreo întrebăciune din cîte i s-au făcut, i-am dat soroc de un an încheiat, ca să poată într-acest soroc să găsească vreun cuvînt de îndreptare sau vreo dovadă noă, dar n-au putut găsi. Intru care soroc de un an, n-am lipsit şi domniia mea de a ne socoti în tot chipul şi a face tot felu de cercetări, atît înşine prin taină, cît şi de obşte cu preasfinţi părintele mitropolit, cu iubitorii de Dumnezeu episcopi şi cu dumnealor toţi cinstiţii boiarii ai divanului domnii mele, şi a lua seama cu privighere îndelungatelor răspunsuri ce dupe vremi au dat /[59] Sandu pitaru în scris ca, doar vom găsi vreun răspuns spre ajutoru ziselor lui. Aşijderea n-am lipsit domniia mea de a lua seama cu amăruntu şi socotelilor ce arată Sandul pitaru că făcea din capete, din dobîndă şi din alţi bani ce lua şi da alte zapise noă şi le-am găsit foarte nepotrivite şi netocmite cu zisele lui, pe cum le arăta, încît, după ce luam seama de o parte mijlocirilor cu care zicea că schimba zapisile şi luam seama de altă pa banilor ce da cu nume dobîndă, nu să potriviia nicidecum a fi la suma de taleri 10.000 ce arată că este dator, numai fiindcă să vede totdeauna oricînd i-au dat, că suma ce-i da, nu era dobîndă de taleri 10.000, ci de mai mare sumă. Şi iarăşi am lipsit domniia mea ca, cu amăruntul şi cu mare luare de aminte, să cercetăm toate pravilile ce să cuvin la această pricină, şi nu am găsit nici o pravilă ca să-l ajute la ceva şi din cele ce au arătat, nici am putut găsi vreun epihirima a lui a fi cu cale ca să-l facem temeiu spre întărirea ziselor lui, fiindcă nu au putut să arate nici cu o mai mică măcar dovadă sau semn de afară, din care să ne încredinţăm cîtuşi de cît că arată întru adevăr vreuna din zisele lui. Văzînd Sandu pitaru că nici într-un chip nu am putut să facă vreun temeiu bun la răspunsurile ce le-au dat, nici să arate vreo epihirimă dupe pravilă, sau care ar putea măcar să să crează, nici să-şi întemeieze răspunsurile cu oareşce măcar dovadă, arată că priimeşte jurămînt că nu este dator cu toată suma aceasta de taleri 23750 cu patru zapise, ci numai cu taleri 10.000. De care cercetînd pravilele ce porunceşte asupra unei pricini ca aceştiia, am găsit cea de 136 neara a marelui Justinian, care hotăraşte într-acestaşi chip, zicînd că la cea mai vîrtos, ajutăm pe împrumutător ca, ori catastişe de vor arăta, întru care să arate pricinile pentru care s-au făcut acea înprumutare, iscălite de cei datori, ori vreun zapis iscălit de cei datori, de vor arăta trecînd sorocu anarghirii, adecă doi ani, să nu mai aibă voie datoru acela să facă pîră asupra înprumutătorului, zicînd că nu este dator, nici la jurămînt să nu-l puie fiindcă cinsitit să jure, numai slobozind pe cel ce au înprumutat trecînd doi ani ai anarghirii, nici îngreunăm cu cerere să aducă dovada că au numărat banii. Am găsit şi altă pravilă la cartea a doaozeci şi trei a înpăraţilor, titlu 1, zicînd într-acestaşi chip că cel ce va face o dată începere a-şi plăti datoriia nu mai poate face pîră anarghirii, însă o anarghirie este aceasta, adecă: ori că nu au luat nicidecum banii pe care i-au dat zapisu, ori că au luat mai puţin decît au fost scris în zapis. Am găsit şi altă pravilă tot la acea carte şi titlu, zicînd că: fiindcă după ce vor trece doi ani ai anarghirii, nu au mai poate datoru să facă pîră anarghirii, nici că sînt priimite răspunsurile lui, pentru aceia nici jurămînt să nu i să dea, că nu au luat banii, ce i să cer că este dator. Drept aceia, dupe poruncile pravilii ce mai sus hotărăscu pe largu cum să vede, adecă, că dupe ce vor trece doi ani ai anarghirii şi datoru nu va face pîră, nu mai poate să facă în urmă pîră şi să ceară dovezi de la cel ce l-au înprumutat, sau să-i dea jurămînt de au numărat banii ce-i cere sau şi însuşi datoru acela să mai poată zice cum că va mai priimi jurămînt că nu i-au luat, fiindu-i cererea nepriimită, am hotărît şi domniia mea să plătească Sandului pitaru această datoriie a lui, fiind datoriie bună, a căruia datorii socotindu-să capetele cu dobîndă la taleri 10 a unul şi jumătate şi scăzîndu-să taleri 10270 ce s-au dat după vemi din dobîndă, scoţîndu-să şi cea nepriimită de pravili dobîndă ce mai prisoseşte dupe ce să fac banii la bani, adecă ajungîndu dobînda cu capetile precum să vede într-această socoteală scrisă în deosebită foaie fiindu prisosu acela de taleri 2604 şi rămîind cît au ajunsu la suma capetelor, iar nu mai mult, mai adeogîndu şi taleri 350 capete i cu dobînda lor, iar taleri 350 ce cu doao răvaşe s-au luat, iar, de Sandu pitaru fiind netăgăduite, şi făcîndu tot una capetele cu dobînda, să fac toţi banii, taleri 37930, pe carii prin judecată şi hotărîre de faţă din divanu domnii mele am dat platnic pe Sandu pitaru să plătească numita sumă de taleri treizeci şi şapte de mii noaă sute treizeci, dumnealui Badii Ştirbeiu vel vornicu, dupe care hotărîre s-au dat şi această carte dă judecată a domnii mele la mîna dumnealui, I i saam receh gospodstvo mi. 1776, maiu 5. [60] Milostiiu bojiiu Io Alecsandru Ioan Ipsilant voievod i gospodar zemli Vlahiscoiu. La divan înnaintea domnii mele, Stoiana din Bucureşti, prin vechil, soţul ei, Ene croitoru, făcu jalbă pentru o casă din mahalaoa Luicaci, care casă zicea că întîi au fost a tatîni-său şi cu vînzare eşindu din mînă-i şi căzîndu la un Gheorghe Argint carele vrîndu să o vînză lui Avram, cerea protimisis ca, cu banii ce vor da alţii să o cumpere ia. A căriia jalbă şi cerere, o cercetăm domniia mea după pravilă şi întîi, de să va trage această casă de la tată-său, dovadă nu avu să arate, al doilea, că şi de la tată-său să fi fost, din cercetarea pricinii văzum că la o cumpărătoare a ei, la eşitu cu vînzarea pînă acum, această casă trecîndu din mînă în mînă sînt şi 23 ani trecuţi de cîndu o stăpîneşte Gheorghe Argint cum să dovedeşte prin zapisul ce-l are cu leat 1763 iunie, iar de cîndu zice că au eşit de la tată-său, să văzu 28 ani şi ia tot într-o ţară s-au aflat, nelipsită. Deci, nici un fel de dreptate la cererea ei, nu găsim domniia mea şi rămîne bun stăpîn Gheorghe Argint. Însă dă vreme că şi Gheorghe Argintaru nu tăgădui că au tocmit-o cu Avram, prin ştirea tutulor vecinilor după obiceiu, şi au luat şi banii tocmelii în mîna lui, de sînt 2 luni vînzînd-o[ao] mai cu puţin preţ de bună voinţă lui, pentru că au păzit-o în vremea răzmiriţii şi au scăpat-o de nu s-au răpus şăzîndu într-însa de sînt ani 4 pol, făcîndu şi cheltuială la împrejmuire, iar zapisul nu i l-au dat pînă acum nefiind fost izbrănit cu Stoiana, nu poate nici el a-şi întoarce vînzarea ce au făcut, dă vreme ce au tocmit şi n-au luat banii, ci este bine vîndută şi dator a întări lui Avram vînzarea, încă şi cu zapisu după obiceiu. Pentru care hotărîm, Avram să stăpînească această casă cu bună pace. I i. saam receh gospodstvo mi. 1776, mai 6. [60] Io Alecsandru Ioan Ipsilant voievod bojiiu milostiiu. Cercetînd şi domniia mea pricina aceştii vii şi priimind blestem numitu preot cum că n-au ştiut dă vînzarea ei, pînă cîndu aflîndu au pornit judecată, am hotărît să întoarcă Nicolae banii şi să o stăpînească urmîndu după hotărîrea dumnealor veliţilor boeri ce scrie mai jos la toate. Aşijderea şi alte înprejmuiri şi dresuri ce va fi făcut Nicolae la vie, care nu vor fi fost cîndu au cumpărat-o, acelea preţuindu-să sau arătîndu cu dovadă cheltuiala ce va fi fost, încă să le plătească. 1776, mai 6. Preaînnălţate doamne, Din luminată porunca înnălţimii tale, vătafu de copii de divan au adus la judecată pă popa Neacşu din sud Ialomiţă, pîrîş Niculii grecul din Bucureşti de la care cere 4 pogoane dă vie, cezvîrte una, din sud Saac, ce zicea că le-au cumpărat Nicula grecul de la unchiu-său popa Mihaiu, cu cuvînt că n-au ştiutu, şi pentru aceia cerea protimisis ca o rudă dă aproape ce este, să întoarcă banii cumpărătorii şi să ia viia întru a sa stăpînire. Întrebîndu-să şi Nicula grecul ce are să răspunză pentru aceasta ne arătă zapisul cumpărătorii, cu leat 1769 /[61] avgust 22, în care zapis să văzu şi mărturii înprejurenii vii, carii socotindu de la cumpărătoarea vii şi pînă acum, sînt ani 6, luni 8. Am întrebat pă numitul preot pentru ce au lăsat dă au trecut atîta vreme la mijloc şi n-au întorsu banii, şi răspunse că fiindu depărtat dă mulţi ani, la Piteşti sud Argeş, n-au ştiut, dar întîmplîndu-să la leat 1773 să meargă să vază pe unchi-său, l-au găsit mort şi viia vîndută de unchi-său încă de cîndu trăindu el cu jumătate an mai nainte şi pe loc zice că l-au şi tras pe numitul Nicula la judecată, la ispravnicii judeţului în sud Saac şi i-au dat şi bani ca să răscumpere viia, de atunci, şi nu i-au priimit, după cum şi numitul Nicola nu tăgădui. Şi nevrîndu să-şi priimească banii, s-au judecat după cum să văzu şi cartea de judecată a isprav cu leat 1773 octomvrie 18, dată la mîna Niculii grecul, iar preotul nu şi-au aflat dreptatea. În urmă neodihnindu-să pe acea judecată a ispravnicului au eşit şi înnaintea dumnealui slugerului Constandin Cocorăscul de s-au judecat, care şi dumnealui tot într-aceiaşi carte de judecată, dă dreptate numitului Niculii grecul, dar nu să potrivi cartea de judecată cu zapisul vînzării, pentru că în zapisul vînzării zice viia cu rodul ei, iar în cartea de judecată a ispravnicului arată că viia au fost paragină. Dar să văzu la mîna preotului o adeverinţă dată de înprejuraşii aceştii vii, în care arată şi mărturisesc că viia cîndu au cumpărat-o Nicula grecul, au fost lucrată iar nu păragină şi toamna la culesul vii au făcut şi vin, vedre 120. Şi iarăşi neodihnindu-să numitul preot, zice că în anul trecut jăluindu înnălţimii tale, au fost eşit şi la diva înnaintea înnălţimii tale, şi nefiindu zapisul dă vînzarea vii faţă, au rămas judecata nehotărîtă pînă acum. Deci, de faţă fiind şi preasfinţiia sa părintele mitropolitu, s-au întrebat numitul preot cum dă n-au aflat dă vînzarea aceştii vii pînă cînd au tras la judecată pe Nicula grecul şi prin blestemu preasfinţii sale că n-au ştiut de vînzarea aceştii vii pînă cînd au mersu atunci să vază pă unchi-său şi l-au găsit mort, cîndu şi banii i-au dat şi la judecată l-au tras îndată ce au aflat dă vînzarea vii. Ci, după dreptate, ca o rudă dă aproape ce este, am găsit cu cale, dă vreme ce priimi numitul preot blestem, fiind faţă şi preasfinţiia sa părintele mitropolitu, că n-au ştiut dă vînzarea aceştii vii pînă atunci, să aibă a întoarce banii cumpărătorii aceştii vii numitului Neculii grecul şi să ia acele 4 pogoane cezvîrte una dă vie, întru a sa stăpînire. Iar, ce să va dovedi că au făcut chieltuială Nicula grecul estempu la vie şi prinprejuru viei, acea chieltuială să o întoarcă numitu preot, iar chieltuiala ce va fi făcut în anii trecuţi, fiindcă au luat rodu viei, să nu să supere. Noi aşa am găsit cu cale şi pă dreptate a să urma, iar cea dăsăvîrşită hotărîre rămîne a să face de către înnălţimea ta. 1766, aprilie 28. Dumitraşco Racoviţă vistier, Neculae vel vornic, Badea Ştirbei vel vornic, vel logofăt, Const Bălăceanu vel stolnic. [61] Judecătorii ce s-au făcut orînduit la Craiova. Dumnealui Fota Vlădăianu biv vel paharnic, dumealui Stan Jiianu biv vel paharnic, dumnealui Ştefan Bibescu biv vel stolnic, dumnealui Ioniţă Brăiloiul vel sluger, dumnealui Barbul Ştirbeiu biv vel sluger. Davat gospodstvo mi, credincios boeriul domnii mele . . .1 sănătate! Îţi facem domniia mea în ştire, că judecăţile norodului fiind multe şi vrînd domniia mea să să caute şi să ia sfîrşit toate, nu numai după pravila cu toată dreptatea, ci şi fără zăbavă ca să nu să cheltuiască oamenii zăbovindu-şi şi trepădîndu-să, mai vîrtos cei din partea locului care sînt dăpărtaţi şi nu pot ajunge cu lesnire pe aici, iată am orînduit domniia mea la Craiova pe dumnealui . . .1 /[62] i pe ceilalţi boeri orînduiţi prin deosibite cărţile domnii mele, ca înpreună cu dumnealui cinstit şi credincios boeriul domnii mele Manolache Romanitis biv paharnic, caimacamu Craiovei, să căutaţi judecăţile norodului şi după cum aici către dumnealor boerii cei rînduiţi la treaba judecătorii, am dat în scrisă luminare şi povăţuire cum să urmeze, asemenea şi acolea la Craiova, pe larg învăţătură cu povăţuire în scris s-au fost trimis. Care acele ponturi şi învăţături puindu-le dar dumneavoastră înnainte – vă, pururea să urmaţi a căuta treaba judecătorii cu temere dă suflet, făr’de lenevire, adunîndu-vă cu toţii pe toate zilile la locul cel orînduit ca să căutaţi pricinile, nu numai acelor ce vor veni cu poruncile domnii mele de aici, ci şi acelor ce vor năzui la dumneavoastră să-şi arate păsurile lor dă judecăţi priimindu-i şi ascultîndu-i cu bună voire făr’ dă a nu-i zăbovi nimic şi cu dreptul judecînd ori pentru ce pricină măcar cît dă mică, să faceţi carte dă judecată în scris la mîna celui ce au dobîndit dreptatea care să fie iscălită de toţi, iar nu numai de unul, iar la mîna celui neodihnit carile va vrea a face apelaţie, să-i daţi adeverinţă de sorocu ce li s-au pus amîndurora a să afla la divan. Ci dar, aceasta să nu o socotiţi numai drept milă, pentru că domniia mea te-am orînduit şi pentru treabă a să urma necontenit judecăţile tuturor şi nu a rămînea nici unul neîndreptat şi trebue să socoteşti că judecăţile sînt cea mai mare treabă silindu-vă a nemeri dreptul. Şi pe care îl vom cunoaşte domniia mea drept, în lucrarea faptii aceştiia şi cu silinţă a înplini datoriia lui, îl vom cinsti şi îl vom milui, iar pe carile îl vom dovedi păzind hatîruri şi nu va urma acelor învăţături care prin ponturi s-au dat, nu numai că va fi lipsit din rînduiala aceasta, ci încă să va şi necinsti. Şi pentru slujba şi osteneala dumneavoastră veţi lua leafa cea orînduită de acolea, la fieşcare trei luni o dată după hotărîrea ce iaste pentru toţi. I i. saam receh gospodstvo mi. 1776, maiu 8. [62] Judecătorii ce s-au orînduit la Craiova la trebile cremenalion. Dumnealui Constandin Fotescu biv clucer de arie, dumnealui Barbul Prisiceanu biv clucer za arie. Cărţile ce s-au dat la mîna dumnealor. Davat gospodstvo mi, credincios boeriul domnii mele . . .1 sănătate! Iată te-am orînduit domniia mea la Craiova, judecător la trebile cremenalion înpreună cu credincios boeriul domnii mele . . .1. Ci dar, aceasta să nu o aibi numai drept milă, pentru că domniia mea te-am orînduit mai mult şi pentru treabă, şi trebue să socotiţi că judecăţile vinovaţilor la care sînteţi orînduiţi, iaste cea mai mare treabă a cerceta pă fieştecare foarte cu de-amăruntu, dă viaţa şi faptele lor ce au săvîrşit, cînd, şi în ce locuri, cercînd şi alte semne şi dovezi du pă afară, nu numai zisile lor. Pentru care, iată ţi să dă copie din condica puşcării, cum iaste trebuinţă a întreba vinovaţii, după care să aveţi a urma şi a face eczamene cu dăplină cercetare şi cu capite din pravilă asupra osîndii lor, scriind şi dă averile i dă moştenitorii lor, dă au sau nu, să le trimiteţi domnii mele. Şi pentru slujbă şi osteneala dumneavoastră, iată v-am rînduit domniia mea leafă pă lună cîte taleri treizeci fieşcăruia, care veţi lua-o la fieşcare trei luni o dată de acolo, după hotărîrea ce iaste pentru toţi. I i saam receh gospodstvo mi. 1776, maiu 8. [63] Noi, caimacamii scaunu Craiovei. Din luminată porunca preaînălţatului nostru domn, Io Alecsandru Ioan Ipsilant voievod, Dumitru copilu din casă de divan, au înfăţişat la judecată înnaintea noastră pă Preda Băbeanu din sud Mehedinţi, pîrîş fiindu lui Mihaiu Izvoranu, ginerile Ilincăi Eneascăi, tot dintr-acel judeţ, zicîndu numitul Băbeanu că are pricină de judecată cu el pentru o parte dă moşiie din hotaru Cernădiia sud Mehedinţi, care moşiie o are de zestre şi dă multă vreme o stăpîneşte avîndu cărţi şi zapise, iar numitul Mihaiu Izvoranul cu soru-sa Ilinca nu-l îngădueşte să stăpînească. Faţă fiindu şi Mihaiu, l-am întrebat ce are să răspunză şi cu ce temeiu nu îngădueşte pă Preda să stăpînească această parte de moşie . Au răspunsu că el nu opreşte pă Preda a stăpîni partea lui de moşie ce are în Cerna, ci nu-i îngădueşte a stăpîni partea soacră-si Ilincăi ce au dat-o lui dă zestre. Împotriva acestor zise, răspunse Preda Băbeanul că Preda căpitan Cernăianul, tatul Ilincăi, soacrăi lui Mihaiu, au avut încă doi fraţi, anume, Vasile i Necula, socru numitului Predii Băbeanu, şi aceşti cîte trei fraţi avea moşie părintească în munţi în Cernaia, şi dă fraţi. Dar încăpîndu Preda căpitanu, tatul Ilincăi, la datoriie, au vîndut moşiia Menţii a cîtetrei fraţilor la mănăstirea Tismana şi cu acest aşăzămînt, ca pentru părţile celorlalţi doi fraţi ce avea în Menţi, să aibă a stăpîni ei, partea lui ce avea în Cernădiia şi în Degeraţi, arătîndu-ne şi copiia zapisului Tismenii dă acea vînzare a Menţilor, scris fiind de la leat 7218 octomvrie 14, care citindu-să, am văzut că aşa scrie. La aceasta, răspunse Mihaiu şi cu soacră-sa Ilinca, că măcar că acel zapis este făcut după cum este zis mai sus, dar banii i-au luat cîte trei fraţii, aducîndu şi oameni bătrîni mărturii, care au mărturisit că încă un frate dintr-înşii Nicola, socru Predii Băbeanul, au luat taleri 3 mai mult din banii ce luase pe moşiia Menţii şi cum că după vînzarea moşii Menţilor cît au trăit tatul Ilincăi, au stăpînit celelalte doao moşii, Cernaia şi Degeraţii, frăţeşte, cîte trei, şi moşiia Degeraţii ce s-au zis mai sus, iarăşi cîte 3 au vîndut<-o> la răposatu Mateiu Glogoveanu şi dupe moartea lor au stăpînit copiii lor părţile cele rămase nevîndute din Cernaia, cum şi după moartea tatului Ilincăi rămîindu muerea lui, muma Ilincăi, partea lui de moşie din Cernaia, o au vîndut jumătate Ilincăi, de zestre, şi jumătate unuş1, fii-său Costandin, frate al Ilincăi. Şi acest Costandin şi-au fost vîndut partea lui, dumnealui paharnicului Fota Vlădăianu şi au stăpînit-o şi dumnealui 3 ani, apoi prin judecata dumnealor veliţilor boeri, cu protimisii săi, au dat şi acea parte a lui Costandin, au dat şi acea parte tot supt stăpînirea soacră-si Ilincăi şi de la vînzarea moş Menţii pînă la leat 1765 ce s-au judecat Ilinca cu dumnealui paharnicu Vlădăianu, au trecut la mijloc ani 50 şi mai bine şi au stăpînit Ilinca tot, cu pace. Fără decît într-acei trei ani ce au stăpînit dumnealui paharnic partea lui, cîndu au fost luat Preda Băbeanu 6 boeri hotarnici după cum văzurăm şi cartea de hotărniciie, cu leat 1754 martie 8, şi la acea hotărnicie au fost dat acei boeri partea Predii căpitan, tatăl al Ilincăi, supt stăpînirea Predii Băbeanu, urmîndu după copiia zapisului moşii Menţilor. Dar, înpotriva aceasta, răspunse Ilinca, că la acea hotărnicie ia nicidecum n-au fost, precum şi însuşi Preda nu tăgădui. Apoi după aceasta au început Preda a chinisi judecata şi întîi s-au judecat la dumnealui postelnicu Iorga Mano, ce au fost ispravnic la sud Mehedinţi, după cum văzurăm şi cartea de judecată, cu leat 1769 septemvrie 5, care şi dumnealui după cercetarea ce au făcut, iarăşi supt stăpînirea Ilincăi au dat moşiia, căci fiindcă Preda Băbeanu tot cu acea copie de zapis ce s-au zis mai sus, căuta să lipsească pe Ilinca din stăpînirea tatîni-său, au fost dat Ilinca carte de blestem Pîrvului, feciorului lui Vasile, fratele Predii căpitan, şi Niculii, ca să spue adevăru ce ştie pentru pricina aceasta şi el au arătat că mumă-sa Stanca, /[64] muerea lui Vasile, i-au spus că măcar că zapisul dă vînzarea moşii Menţii este după cum s-au zis şi iscălit numai că Preda căpitan, dar banii s-au luat pentru trebuinţa a cîte trei fraţilor, care Pîrvu, fiindu şi acum înnaintea noastră, asemenea au mărturisit. Şi fiindu că şi el era tovarăş cu Preda Băbeanu, dar ştiind adevăru şi văzîndu că nu are nici un fel dă dreptate, au dat însuşi dă a lui bună voe şi zapis la mîna Ilincăi, soacra lui Mihaiu, ca să stăpînească cu pace acea parte dă moşiie ce este a ei bună părintească şi fără dă nici o pricină, care zapis să văzu şi dă noi. Dar, fiindcă Preda Băbeanu zicea că moşiia Degeraţii nu s-au vîndut de către trei fraţi, ci s-au vîndut numai dă Nicula socrî-său şi dă Vasile tatăl Pîrvului şi aşăzămîntul de zapisul moşii Menţilor este bun, iar de vor fi vîndut cîte 3, acel aşăzămînt rămîne făr’ de temeiu, fiind în urma vînzării Menţilor, am chiemat pă dumnealui Ioniţă Glogoveanu fiiul numitului Mateiu Glogoveanu, întîmplîndu-să aici dă l-am întrebat, dumnealui moşi Degeraţii de la cîte 3 fraţii au cumpărat-o, sau numai de la noi şi dumnealui au răspunsu că de la cîte 3 fraţii au cumpărat-o cu trei zapise să vor găsi mai cu vreme. Deci, fiindu toată curgerea pricinii după cum scriiem mai sus şi după stăpînirea dă atîţea ani ce ne-am dovedit din mărturii vrednice de credinţă şi după cartea de blestem ce o au priimit Pîrvu fecioru lui Vasile, la judecata dumnealui postelnicelului Iorgache Mano şi au mărturisit şi înnaintea noastră, şi mai vîrtos, că după dovedirea ce ne-am încredinţat că moşiia Degeraţii s-au vîndut de către 3 fraţii în urma[a] acelui zapis dă vînzarea Menţii, am găsit cu cale şi am hotărît ca şi de acum înnainte să aibă Mihaiu Izvoranu cu soru-sa Ilinca Ineasca a ţiinea şi a stăpîni acea parte de moşie din Cernaia cu bună pace de către Preda Băbeanu şi mai multă pricină între dînşii să nu fie. 1776, fevruarie 24. Manolache Romaniti paharnic, Ştefan Vlădăianu biv vel paharnic, Barbu Ştirbei biv vel sluger. Io Alecsandru Ioan Ipsilant voievod bojiiu milostiiu. Făcîndu şi domniia mea cercetare pricinii aceştiia, văzum că osibit dă la alte dovezi cu care să arată dreptatea ce are Ilinca la stăpînirea acestei părţi de moşii Cernaia, Preda Băbeanu am dat şi zapis de bună voinţa lui la mîna ei, cum că făr’ de dreptate au stăpînit în zece ai partea ei de moşiie şi cum că s-au învoit de i-au dat ca să stăpînească şi ia partea lui de moş, iar într-atîţea ani, pentru venitul ce l-au luat, care zapis fu de însuşi netăgăduit. Deci, după neastîmpărarea lui, care după atîta judecăţi şi dupe zapise de învoială ce au făcut între dînşii au mai cutezat a eşi la divan, s-au pedepsit cu bătaie şi hotărîm, Ilinca Ineasca cu gineri-său Mihaiu Izvoranu să stăpînească partea ce are în Cernaia; aşijderea şi pentru venitu ce s-au luat după zapisul ce au dat, să ţie Ineasca partea lui, iarăşi atîţea ani. 1766, mai 8. Neodihnindu-să Preda Băbeanu pă judecata ce au făcut dumnealor boerii caimacamii Craiovei, viindu şi înnaintea noastră, am cercetat foarte cu amăruntul, şi văzum că este bună şi cu dreaptă judecată şi hotărîm şi noi ca întocmai după cum scrie într-această carte dă judecată a dumnealor, aşa să să urmeze şi să stăpînească Mihaiu Izvoranu şi cu soacră-sa Ilinca Ineasca acea parte de moşie din Cernaia, cu bună pace de către Preda Băbeanul şi de către tot neamul lui. Aceasta scriem. 1776, mai. Nicolae Ştirbeiu vel vornec, Badea Ştirbeiu vel vornic, vel logofăt. [65] Io Alecsandru Ioan Ipsilant voievod i gospodar zemle Vlahiscoiu. Dă vreme ce după judecata preasfinţii sale părintelui, iaste a-şi cere Mihaiu întîi zestrile dintr-ale tatîni-său, care nu este alt, făr’ de numai o prăvălie ce cu porunca domnii mele s-au făcut mezat după jalba datornicilor, şi dă vreme ce pricina vînzării şi hotărîrii acei prăvălii să prelungeşte de sînt cîteva luni, căutîndu-să de faţă înnaintea dumnealor veliţilor boeri şi mai nainte asemenea, şi Mihaiu nimic n-au făcut jalbă, dă au avut a cere zestrea mume-sii, care sîntem domniia mea la bănuială că poate să facă şi vreun vicleşug între Gheorghe bărbieru şi cu acest Mihaiu. Pentru aceasta dar zapciule ce eşti orînduit, pe Gheorghe bărbieriu i pe Mihaiu fii-său cu toţi datornicii, să-i scoţi înnaintea dumnealor veliţilor boeri, fiindu că datornicilor li să cade acestea a sta la judecată cu răspunsu pentru cererea lui Mihaiu, dă este adevărată şi nu este vreun vicleşug făcut de tată-său ca să-i păgubească pă dînşii. Şi aceasta dovedind-o dumnealor, să hotărască în scris, şi aşa banii du pă vînzarea prăvălii să stea pînă să va hotărî de zestre. 1776, mai 9. Preaînnălţate doamne, Dupe jalba ce au dat la măriia ta, Mihaiu copilu din Bucureşti, pentru tată-său cel vitreg, Gheorghe bărbieru, care au ţinut întru căsătorie pe mumă-sa ce au fost văduvă, că întîmplîndu-să moarte mumi-sii, cere el zestrile şi taleri 500 bani, numai gata, ce au avut mumă-sa de la bărbatî-său cel dintîiu, cu care este făcut acel copil Mihaiu, cîndu au luat pe Gheorghe, al doilea. Care, aduşi fiind înnaintea noastră cu dumnealui zapciu vătaf za păhărnicei, am cercetat pricina, şi Gheorghe bărbieriu nu tăgădui că nu au luat acei bani şi zestre, numai zise că n-au luat tocma taleri 500 ci numai taleri 450, şi atît aceşti bani, cît şi altele ce au mai fost în zestre, au cheltuit cît au trăit amîndoi în viiaţă şi după moartea ei nerămîindu-i alt nimic, numai o prăvălie, care şi aceia o ar fi hotărît divanu să o ia datornicii pe unde să mai află el dator şi să o vînză. Deci, noi văzîndu acel fel dă răspunsu al lui Gheorghe, vine dreptatea lui Mihaiu copilu şi după porunca pravilii să cade întîiu zestrile să să protimisească, apoi datoriile, şi cu cale este a să striga la mezat acea prăvălie şi ce va eşi întîi să să scoaţă acei bani ai copilului, care nu sînt tăgăduiţi dă Gheorghe tată-său, cum şi alte zestre ce iar nu vor fi tăgăduite, şi ce va mai rămînea, atunci va lua şi datornicii. Ci, după hotărîrea pravilii acest fel cu cale, iar alegerea cea dăsăvîrşită rămîne a să face de către măriia ta. Şi anii mării tale de la domnu să fie mulţi şi norociţi. 1776, aprilie 27. Al mării tale către Dumnezeu rugător fierbinte şi smerit părinte sufletesc, Grigorie al Ungrovlahiei. [65] Io Alecsandru Ioan Ipsilant voievod. Au eşit şi înnaintea domnii mele la divan amîndoao părţile de s-au judecatu pentru aceşti 260 stînjeni şi din cercetarea pricinii de făcum, văzum domniia mea că nici un feliu de /[66] dreptate n-au numiţii pîrîţi Tudoru i Dumitraşco cu cetaşii loru la cererea ce fac, neavînd vreun temeiu de credinţă, făr’dă numai, mai arătară o adeverinţă dă la unchi-său popa Ion carele dă mărturie pentru o diiată a Ioanii fata lui Goran, ce arată danie această moşie la părinţii lui Negoiţă şi Ilie, cum că nu este adevărată acea diiată cu care adeverinţă, nu să potu ajutora la pîra loru, fiindcă pentru această parte de moşie văzum zapis de vînzare, iar nu danie. Aşijderea şi la toate judecăţile ce au avut, nu să vede că au arătatu Negoiţă şi Ilie diiată, ci tot zapisu vînzării, care vînzare este de ani 46, după care zic numiţii Negoiţă şi Ilie şi arată spre mărturie şi cărţi de judecată cum că de atunci şi pînă acum de rînd au şi stăpînit-o părinţii lor şi ei nelipsitu, această parte de moşie. Pentru care, după zapis, după cărţile de judecată şi după dreptate, rămîn buni întemeiaţi şi întărim şi domniia mea dreptatea loru ca să stăpînească cu pace. 1776, mai 10. Preaînnălţate doamne, Din luminată porunca mării sale preaînălţatului nostru domnu Io Alecsandru Ioan Ipsilant voievod, dumnealui vătafu de copii za divan au adus la judecată pă Tudoru i Dumitrache cu cetaşii loru la Boleşti1 sud Vîlcea, pîrîşi lui Negoiţă vătafu i brat ego Ilie, totu din Boleşti, cerînd dă la dînşii o parte din moşiia Boleşti stînjeni 260, zicînd cum că numiţii pîrîţi, rău o stăpîneşte, fiindcă ei nu să trag din neamul Bodeştiloru, ci dintr-alt neamu, şi fără dreptate stăpîneşte acea parte de moşie. Întrebîndu-se şi Negoiţă vătafu, au răspunsu cum că atît el, cîtu şi frate-său Ilie, stăpîneşte acei stînjeni 260 cu bună stăpînire, ca unora ce le-au rămas clironomie dă la tatul loru Vlaico, care şi tatul loru au cumpărat-o dă la un Paraschiva ginerile lui Tudoru Goran. Cerîndu-li-se dovadă la zisele acestea ale loru, au arătatu o carte cu leat 7228 iunie 11, de ani 56, a 24 boieri hotarnici, în care carte să vede că un Tudoran Goran au cumpăratu dă la Tudoru Fîşneţul partea ce avea în moşiia Bodeştii; au arătatu şi altă carte cu leat 7233 iarăşi de ani 51, care şi într-acea carte arată cum că pentru partea ce au avutu acel Tudoru Goran într-acea moşie, au dăspărţit-o 12 boieri hotarnici şi au dat-o stăpînire acelui Tudoru Goran. Au arătatu şi altă carte cu leat 7238, iarăşi dă ani 46, în care să vede cum că un Paraschiva ginerile acestui Tudoru Goran au vîndutu lui Vlaico nepotî-său, această parte de moşie a lui Tudoru, care au fost dată de zestre acelui Paraschivii; au arătat şi altă carte a 4 boieri cu leat 7282 în care să vede cum că audeosebit partea de moşie a acelui Goran ce au avut-o în Bodeşti şi s-au găsit stînjeni 260, a căruia parte au dat-o lui Negoiţă i brat ego Ilie, feciorii Vlaicului, să o stăpînească după cum să coprinde şi în carte dumnealor boieriloru caimacami ai Craiovii ot leat 1773 iunie 13. Au mai arătatu şi altă carte a dumnealui Ioniţă Caramanlău i Ioniţă Otetelişanu ispravnicii ot sud Vîlcea cu leat 1776 aprilie 12, în care hotărăşte să [să] stăpînească Negoiţă i brat ego Ilie partea aceasta de moşie din Bodeşti ce au cumpărat-o Vlaico, tatul loru, de la Paraschiva ginerile lui Tudoru Goran. Deci, văzînd toată funiia aceştii părţi de moşie, care cu bună stăpînire au rămas la Negoiţă i brat ego Ilie, adecă cei pîrîţi, şi s-au cerutu şi lui Tudoru i lui Dumitraşco cu cetaşii loru, pîrîşi, să arate cu ce temeiu şi cu ce epihirama caută să strice stăpînirea aceasta, care stăpînire cu atîtea cărţi şi cu atît a hotărnicii este întărită, şi cu ce dreptate caută să ia parte de moşie dă la Negoiţă i brat ego Iilie . Care, Tudor cu cetaşii lui, ca să-şi diafendepsească pîra loru, au arătat o carte cu leat 7174 noemvrie 20, de ani 110, în care să vede că un Ion Arvatu cu fraţii lui, are moşie în Budeşti, din care nu are nici o îndreptare şi nici un feliu de întărire, care carte să vede a fi dă nici un temeiu, atît pentru mult îndălungata vreme, fiind vreme de ani 110, cît şi că nu să potriveşte nemic la această pricină. Au arătatu şi altă carte ot leat 72922 de ani 55, în care să vede că au avutu Tudoru Fîşneţul şi el, parte de moşie, adecă, care au vîndut-o lui Tudoru Goran, precum să arată mai sus, care acea carte ajutorează îsuşi pîrîşii pă cei pîrîţi, de vreme ce partea aceia a lui Tudoru Fîşneţul este aceia ce au cumpărat-o Tudoru Goran, pentru care este pîra loru. Au arătatu şi altă carte ot leat 7233, de ani 51, de lămureşte partea de moşie a Fuşneţului, /[67] care şi acea carte, iarăşi Negoiţă i bra t ego Ilie, cei pîrîţi, să ajutorează. Au mai arătatu şi altă carte, cu luatu 7269 de ani 15, în care să vede cum că doi boeri au deosebit părţile de moşie, fiind amestecate, şi au datu fieştecăruia partea ce i s-au căzut, în care să coprinde cum că acel Tudoru Goran, care au cumpăratu partea Fuşnăţelului au fost stînjeni 260 şi o stăpîneşte bine, care şi acea carte iarăşi Negoiţă i brat ego Ilie să ajutorează. Care, să vede cu adevăratu, că aceste cărţi ce sînt la mîna loru, nu este pentru altcevaşi, ci numai ca să-şi ştie părţile lor de moşie. Pentru care, întrebîndu-se, au răspunsu că părţile loru le stăpîneşte fără de nici o supărare de către nimeni. Deci dar, văzînd pîrîşii cum că această pîră a loru nu este priimită de judecată, au schimbat vorba şi pîra aceasta şi au începutu să facă altă pîră zicînd cum că acel Tudoru Goran bine au stăpînitu acei stînjeni 260, numai, sînt în bănuială cum că nu ar fi dat-o zestre Paraschivii gineri-său, fiindcă nu să vede foaia de zestre, şi pentru aceasta cere acum partea aceasta, numai cu acest cuvînt, cum că acest Negoiţă i brat ego Ilie nu este din neamul Bodeştilor. Care şi această pîră a loru nu să priimi de judecată, fiind fără dă nici un temeiu şi fără dă nici o dreptate, de vreme ce să adeverează din toate cărţile ce să arată mai sus, cum că partea aceasta de moşie a lui Tudoru Goran s-au coborît cu bună stăpînire la Negoiţă i frate-său Ilie care au şi stăpînit-o pînă acum, cum mai pre larg să vede la diagrame ce s-au trecut într-această carte. Drept aceia, de la judecată s-au hotărîtu Negoiţă i brat ego Ilie să stăpînească aceşti stînjeni 260 cu bună pace, fără dă nici o supărare şi cu dăsăvîrşită stăpînire. Aprilie 28, 1776. Miche paharnic, Costandin biv vel comis, Dumitrache Greceanu, Ev biv vel medelnicer. Această hotărîre de mai sus-numită, la cartea boierilor judecători, s-au dat la mîna lui Ilie i frate-său, iar lui Tudor i Dumitraşco pentru tăgăduirea lor, că nu ar fi stăpînit Ilie şi frate-său această parte de moşie, li s-au dat o carte închisă către caimacamu Craiovei, ca să mai facă o cercetare de stăpînire, ca să să vază dă este cevaşi din zisa lor şi cum să va pliroforisi, să înştiinţeze. [67] Io Alecsandru Ioan Ipsilant voievod. Dă vreme ce au găsit dumnealor veliţii boieri cu cale a să trage această moşie şi au priimit şi amîndoao părţile, poruncim dar, dumneavoastră ispravnicilor, să urmaţi cum scrie mai jos, a orîndui pă cei care vor fi ceruţi dă amîndoao părţile, asupra căriia trebi rînduim şi pe . . .1 portărel. 1776, maiu 10. Preaînnălţate doamne, Din luminată porunca mării tale, vătafu de aprozi au adus la judecată pe popa Ivan din Bucureşti, pîrîş lui Costandin Bilcirescu, zicîndu că de la moşi-său i-aub rămas 90 stînjeni /[68] moşie la Bilcireşti sud Dămboviţa şi este cîtăva vreme de cîndu i-o stăpîneşte numitul Bilciurescu în silă şi fără dreptate. Aşijderea zice că avîndu moşi-său altă moşie ce să chiamă Săceni, tot în sud Dîmboviţă, dă stînjeni 133, ar fi zălojit-o unchi-său la o Neacşa Cocoşoaia drept taleri 22,60 şi mergîndu nişte rude ale preotului cu acei bani ca să scoaţă moşiia de supt zălojire, zice că Contandin Bilcirescu au pîrît pă acele rude la nişte zapcii şi le-au luat banii. În urmă ar fi cumpărat numitul Bilcirescu acea moşie de la acea Cogoşoae şi numitul preot nefiind aici în ţară n-au putut să-şi caute judecată, iar astă-vară mai judecîndu-să la dumnealor boerii judecători, s-au dat dreptate, iar lui Costandin Bilcirescu, carele nefiind odihnit acei judecăţi, cerea ca de iznoavă să i să facă cercetare judecăţii. Deci, faţă fiindu şi Costandin Bilcirescul, l-am întrebat cu ce temeiu stăpîneşte aceste moşii, şi întîi ne arătă o carte de hotărnicie a 6 megiiaşi cu leat 7215 ghenarie 3, în care zice că ar fi luaţi cu porunca mării sale Costandin voievod de Vlad logofăt, feciorul Radului vistier Bilcirescul, i dă Năvrap şi dă Stănimir, moşneni, ca să caute şi să adevereze pentru moşiia din Bilcireşti, fiindu că avea pricină între dînşii. Şi strîngîndu-să cu toţii la un loc, au tras moşiia pe trei locuri şi au aflat că au umblat acei 12 boieri bine şi au găsit trăsuri drepte precum le-au găsit şi acei 12 boieri şi i-au aşăzat ca să ţie fecioru Radului vistieriu din piatra lui Ilie paharnic din jos despre Cojăşti pînă în hotaru megiiaşilor din sus şi să aibă a stăpîni dumnealui moşie cu pace precum au stăpînit şi mai nainte vreme. Iar cît pentru moşiia Săceni ce-i zic Ologii, ne arătă Costandin Bilciurescu un zapis cu leat 7226 ghenarie 6, al lui Năvrap, tatu lui Voico, i al Stancului, în care scrie că au vîndut stînjăni 90 din moşiia megieşească, stînjenu po bani 44, lui Grigore şufaru Bilcirescu, care moşie este alăturea cu hotaru logofătului Vlad Bilciurescu. Şi iar mai scoase un zapis cu leat 7261 iulie 1, al Stanciului i Voico i Badea feciorii lui Năvrap ot Bilcireşti, în care scrie că avîndu tatul lor, Năvrap, 90 stînjeni din moşiia megiiaşilor de la Bilciureşti, care moşie au fost amestecată cu moşiia lui Mihaiu-Vodă, au vîndut-o lui Gligorie Bilciurescu. Şi rădicîndu mănăstirea Mihai-Vodă boieri hotarnici ca să-şi aleagă moşiia de către megiiaşi din Bilciureşti, şi trăgîndu moşiia, ar fi înpresurat acei 90 stînjeni ce-i vînduse tatul lor supt stăpînirea mănăstirii, iar Radul stolnic, fratele lui Gligorie, văzîndu că au rămas fără de moşie, au dat jalbă la măriia sa Matei vodă şi măriia sa l-au orînduit la Gligoraşco vornic za Tîrgovişte ca să apuce pă vînzători să-i înplinească acei 90 stînjeni de moşie. Şi strîngîndu pe toţi moşnenii din sus şi din jos au tras moşiia şi au lipit hotaru mănăstirii lui Mihai-Vodă pe din jos şi au întărit şi el acel zapis pe acei 90 stînjeni de moşie la mîna Radului stolnic, ca să aibă a stăpîni cu bună pace de către ei şi de către tot neamul lor. Aşijderea ne mai arătă Costandin Bilciurescu şi o carte de judecată ot leat 1775 mai 25, a dumnealui Nicolae Ştirbeiu i a dumnealui Nicolae Brîncoveanu şi sinior George Canale, care arată că, iarăşi dîd jalbă mării tale, popa Ivan, pentru această moşie dă stînjeni 133, că i-o stăpîneşte numitul Bilcirescu fără dreptate, de sînt ani 20 şi cercetîndu dumnealor toate zapisele şi scrisorile ce au avut Costandin Bilcirescu printr-acea carte de judecată, îi dă dreptatea lui Costandin Bilciurescu, ca să stăpînească acea moşie după zapise, dar neodihnindu-să numitul preot acei judecăţi, eşi înnaintea noastră şi iarăşi zise că nu sînt numai 90 stînjeni ce i-au vîndut părinţii lui, ci sînt 133 stînjeni, şi-i stăpîneşte numitul Bilciurescu în silă. Deci, pentru ca să să descopere adevăru şi să nu mai aibă pricina între dînşii, am găsit cu cale să fie luminată porunca mării tale, să meargă portărel după obiceiu şi dumnealor ispravnicii judeţului Dîmboviţa să orînduiască 12 hotarnici de acolo şi înpreună cu alţi megiiaşi din partea locului, bătrîni, prin carte de blestem să tragă întîi moşiia de la /[69] Bilciureşti după cartea de hotărnicie a celor 6 megiiaşi ce au fost hotărît mai nainte, însă din piatra lui Ilie paharnicu despre Cojasca pînă în hotaru megiiaşilor unde este piatră. Şi tot acei hotarnici să tragă şi moşiia ce să chiamă Sucetul şi după zapise să-i dea lui Constandin Bilciurescu acei 90 stînjăni dă moşie, iar dă va eşi moşie mai multă, să o dea numitului preot şi atunci să plătească Bilciurescul toată cheltuiala, iar dă va eşi moşie tocmai pe acei 90 stînjăni, să plătească preotu toată cheltuiala, pentru ca să înveţe altă dată să nu mai pornească pîri mincinoase. Care, la această alegere au priimit înnaintea judecăţii, amîndoao părţile să tragă moşiia, iar hotărîrea cea desăvîrşită rămîne a să face înnălţimea ta. 1776, mai 4. Vel vornic, vel vornic, vel logofăt, Costandin Bălăceanu, vel stolnic. [69] Io Alecsandru Ioan Ipsilant voievod bojiiu milostiiu. Dupe cum s-au găsit de la judecată cu cale, rînduim pe sluga domnii mele . . .1 aprod ceauşăsc, să meargă să ducă la dumnealor ispravnicii de judeţ şi ei să urmeze după cum să coprinde mai jos a face cercetare şi după alegerea ce vor face, să dea izbrănire în scris, dupe care, mumbaşiru să urmeze a face înplinire. 1776, mai 13. Preaînnălţate doamne, Din luminată porunca înnălţimii tale, dumnealui ceauşu za aprozi aduse la judecată pă Dobrin logofătu vechilu dumnealui pitaru Răducan Iuliianu cu Costandin Stanomirescu, sud Mehedinţi, ce l-au avut isprăvnicel în anul trecut 1775, pe 4 moşii: Filiaşi, Tatomireşti, Valea Aninilor şi Rogova, sud Mehedinţi, de la care cerea pitaru Radul, taleri 254, precum arată zapisul lui Costandin. Întrebîndu pă Costandin Stanomirescul, banii nu-i tăgădui, numai, răspunse că dintr-aceşti taleri 254, sînt asupra Filişanilor, ce sînt părtaşi de moşie, taleri 136, şi din taleri 118 ce sînt asupra lui, au cheltuit taleri 52 umblîndu de au strînsu ţiganii pitarului de la cei ce-i stăpînea şi cum că are şi zeciuială ca să ia, şi dă-l va scădea pitaru cu cheltuială i cu zeciuiala, ce bani va mai rămînea mergîndu la casa sa, îi va înplini. Dar pricinuindu pitaru că n-au avut aşăzămînt ca să-i dea şi cheltuială şi zeciuială, Costandin încă au început a răspunde că el moşiile le-au avut luate în arendă, taleri 200. Deci, văzîndu că zapisul ce l-au dat el acum la trecută lună lu aprilie cîndu şi-au dat socoteala, nu scrie că moşiile le-au avut în arendă, însuşi să dă dator cu taleri 118, cum şi la Filişani arată că sînt taleri 136 şi zapisul este netăgăduit de dînsu. Şi la aceste zise ale lui, neavîndu nici un apodicsis, după cuvîntul cel dintîi şi după zapis, judecata îl dă platnic la taleri 118, care însuşi el singur să dă bun dator. Iar pentru taleri 136 ce arată că sînt la Filişani, să fie luminată porunca mării tale cu mumbaşir să ia de aici pe Costandin şi dimpreună cu omul dumnealui, pitaru Radu Iulianu, să-i ducă la dumnealor ispravnicii ot sud Mehedinţi, unde sînt şi Filişanii, acolo să cerceteze, şi asupra cui va rămînea, să înplinească. Care mumbaşir să aibă a cerceta şi pentru taleri 59 ce arată în zapis că ar fi luat de la ispravnicii cei mai dinainte şi el îi tăgăduieşte. Iar cît pentru taleri 52 ce arată Costandin că au făcut cheltuială la trebile pitarului, i să va ţinea în seamă. /[70] Pentru zeciuiala care cere Costandin, mergîndu acolo după catastihu ce l-au dat la mîna dumnealui pitarului, iscălit dă dînsul, pe cît să va înplini să-i dea zeciuiala. Iar hotărîrea cea dăsăvîrşită rămîne la înnălţimea ta. 1776, mai 5. Mateiu Creţulescu paharnic, B sluger, Drăghici Greceanu clucer, George Canale. [70] Io Alecsandru Ioan Ipsilant voievod. După cum au găsit preasfinţiia sa părintele mitropolitu cu cale, întărim şi domniia mea spre a avea datornicii îngăduială ca, cu încetul să să plătească, fiind copii la mijloc. 1776, mai 131 Preaînnălţate doamne, După jalba ce au dat la măriia ta, Mihai Fălc, că întîmplîndu-să moarte Barbului Rifoveanu cumnatî-său şi rămîindu-i doi cop mici, nevîrneci şi după multă datorie a plăti, pentru ca să nu să prăpădească mult puţin ce ar fi rămas ale răposatului, să să facă perigrafi. După a căruia jalbă orînduindu măriia ta la noi ca să socotim un boer care va fi cerut şi dă jăluitor şi cu un cliric al mănăstirii Mitropoliei, să să scrie toate cele rămase, după porunca mării tale am urmat şi socotind, din boieri am orînduit pe dumnealui aga Dumitrache Colceac ispravnic din sud Saac i pe dumnealui Mateiu Fălc ispravnicu Prahovei şi din partea bisericească pă cucernicul protonotarie, cliricu Mitropoliei, popa Dumitrache, protopopu Prahovei, carii strîngîndu-să cu toţii acolo în faţa locului au făcut catagrafi de tot rămasu acelui răposat, de mult, puţin ce au găsit lucruri mişcătoare şi nemişcătoare. Făcîndu catastih lămurit supt iscăliturile dumnelor şi a protopopului, l-au trimis la noi, care să vede şi dă măriia ta, şi după porunca ce am avut, nu lipsim a nu înştiinţa pe măriia ta. Dar fiindu că copiii acelui răposat sînt pînă acum mici şi alt chivernicitori a le purta grija, mai bun neavînd, i-au luat numitu Mihaiu Fălc în casa dumisale ca să-i crească şi dupe cum arătăm mării tale că răposatu este cîtăva sumă de bani dator a plăti pă la unii alţii, aşa ni să pare a fi şi cu cale de va fi şi bună socotinţa înnălţimii tale, să fie luminată porunca înnălţimii tale către acei datornici ce vor fi, ca să mai aibă adăstare pentru bani, iar nu să fie păgubaş, pînă va începe să să vînză din vite şi altele ce sînt peritoare, şi cu ceia ce să va agonisi du pă moşii şi de la vii, să înceapă a plăti cu încetu fieştecăruia datornic banii ce va fi avîndu ca să ia, iar să nu facă vreun siclet ca să să vînză viile şi moşiile şi să rămîie copiii de tot săraci. Apoi cum va fi înnaltă înţelepciunea mării tale a să porunci pentru aceasta, aşa să va urma. Şi anii mării tale de la domnul Dumnezeu, rugăm să fie mulţi şi norociţi. 1776, mai 19. Al mării tale către Dumnezeu fierbinte rugător şi smerit părinte sufletesc, Grigorie al Ungrovlahiei. [70] Io Alecsandru Ioan Ipsilant voievod bojiiu milostiiu. Preasfinţiia ta părinte mitropolite, după hotărîrea ce s-au făcut în divan la pricina medelnicerului Dumitrache Varlaam cu medelnicereasa Zoiţa Fălcoianca, ca să jure medel- /[71] niceru Dumitrache cum că au numărat banii la cămară de au rădicat pă medelnicereasa Fălcoianca pentru acea rămăşiţă şi nu s-au trecut la vreo batalica, nici este altă mijlocire, şi cum că i-au făgăduit Fălcoianca să-i va da acei taleri 750, însă cu acel cuvînt, a rădica numele Fălcoianului din catastih. Numai pentru acei taleri 750 după cum arată, iar nu după cum zice Fălcoianu de toată rămăşiţa ce are la cămară, iată să trimite pe amîndoao părţile înnaintea preasfinţii tale cu rînduitul zapciu, şi făcîndu acest fel dă jurămînt, sau neputînd face, să avem înştiinţare. Tolico pisah gospodstvo mi. 1776, mai 14. [71] Io Alecsandru Ioan Ipsilant voievod i gospodar zemli Vlahiscoiu. Pentru datorii, fiind dovedite după zapise, poruncim zapciule ce eşti orînduit, ori să să vînză periusiia la muşteriii ce s-au găsit şi cu banii după vînzarea acelora să li să plătească, sau cu dintr-acele ce sînt de vînzare, vrîndu a le primi însuşi datornicii cu preţul ce s-au zis, şi să li să dea drept bani, şi luînd zapisele să să izbrănească luîndu sfîrşit cu fieşcarele, iar pentru zestrile i darurile şi expricaiale Micşunească fiind trebuinţă a le dovedi, întîi că este adevărat<ă> lipsă, poruncim orînduitule zapciu să o înfăţişări la preasfinţiia sa părintele mitropolit ca să arate această lipsă pă anume şi preasfinţiia sa va face cercetarea ce să cuvine după pravilă, ori cu dovadă, sau prin blestem. Între care, dă va fi şi vreunile răpuse, într-această vreme a răzmiriţii, preasfinţiia sa să facă cercetare şi cîte din lenevirea şi din pricina Micşunescului vor firăpuse, acelea are a le lua deplin Micşuneasca, iar cîte din ecstraordinariia tari întîmplări vor fi răpuse, acelea, după pravilă, nu să vinovăţeşte bărbatul a le plăti. Şi aşa, făcîndu-să şi Micşunească înplinire pă suma ce va hotărî părintele mitropolitul, dupe cercetare, cîţi bani vor rămînea moştenire copiilor, arătîndu domnii mele, vom face poruncă la cine să să dea pentru rînduiala de chiverniseala şi purtarea de grijă a copiilor. 1776, aprilie 25. Preaînnălţate doamne, După luminată porunca mării tale, dumnealui vătafu za păhărnicei, Cocorăscul, au adus înnaintea noastră pe dumneaei Mariia, ce au fost soţie răposatului Costandin Micşunescul, de faţă cu unii din datornicii ce au a lua de la răposatu bărbatî-său; şi întîi am întrebat-o dă voeşte a intra moştenitoare ca să plătească şi datornicilor, şi s-au lăpădat cerîndu să-şi ia lipsa zestrilor şi darurilor ce i să cuvine. Pentru aceia, şi noi luîndu în scris casa bărbatî-său, mişcătoare şi nemişcătoare, s-au făcut mezat şi pă cît s-au găsit muşterii de au dat la mezat, s-au pus suma ce au dat acei mu<şte>rii, iar pă cît nu s-au găsit muşterii, s-au pus de către noi şi au ajunsu toată pereusiia, suma taleri 9909. S-au preţuit şi lipsa zestrilor i darurile dinnaintea nunţii, şi ta exoprica ajungînd suma taleri 3903, s-au socotit şi datoriia cu dobînda după zapise pînă la moarte-i şi s-au făcut taleri 5166,40. Deci, din suma periusii scăzîndu-să lipsa zestrii şi datoriia, mai rămîn taleri 839,89 moştenire copiilor acelui răposat, precum să arată la deosebit comision anume, ci am dat supt iscăliturile noastre. De aceasta înştiinţăm mării tale şi iarăşi precum va fi porunca mării tale vom urma. 1776, aprilie 25. Preaplecate slugi epitropi Ianache Leh, Dumi . . .1 arie. /[72] Io Alecsandru Ioan Ipsilant voievod. De vreme ce pînă a nu să vinde şi a să da lucrurile ce sînt dă vînzare pe la muşterii, s-au mai înnălţat mezatu periusii pînă la taleri 10784, precum cu osebită anafora ne înştiinţară dumnealor boierii epitropi, poruncim ca să să adaoge şi acest prisos la suma dinnapoi a mezatului şi aşa, după această sumă cu prisos, să să facă vînzarea şi socoteala, urmîndu-să după hotărîrea ce să vede într-aceasta, deosebit. 1776, mai 16. [72] Io Alecsandru Ioan Ipsilant voievod bojiiu milostiiu. După cum s-au găsit cu cale de la judecată, dumneata biv vel paharnice Manolache, caimacam Craiovei, să faci cercetarea ce scrie mai jos. 1776, mai 16. Preaînnălţate doamne, Din luminată porunca înnălţimii tale dumnealui vătafu za aprozi au adus la judecată pă Drăghici ceauşu ot sud Romănaţi pîrîş dumnealui Barbului Ştirb sluger, cerîndu de la dumnealui o moşie, Popeştii sud Romănaţi, adică partea ce are întru această moşie a Asprii mătuşa lui şi strămoşului său Matei păharnic. Îtrebîndu-să şi numitul sluger Barbu, au dovedit prin multe scrisori, că stăpîneşte această moşie din clironomie, fiindu că au stăpînit-o taică-său şi moşul său. Împotriva cărora cărţi arată Drăghici ceauşu cărţi, ot leat 1775 i 1776 care dau lui, stăpînirea aceştii moşii. Împotriva a cărora cărţi arătă slugeru o carte a dumnealor boerilor caimacamilor Craiovei cu leat 1775, care dă stăpînirea iar dumnealui, însă nedovedindu pe numitu Drăghici că nu-i este pîra priimită pentru că nu i-ar fi nepot Asprii şi strenepot lui Mateiu păharnic, a cărora părţi cere acest Drăghici, ca un clironom. Deci, făcînd noi cercetare cu amăruntu de rudeniia acestui Drăghici, ca să facem temeiu trebii, am găsit după cum s-au zis, cum că acest Drăghici ar fi nepot Asprii şi strănepot lui Mateiu păhărnicel, adică al moşnenilor aceştii moşii. Care cercetare, văzîndu-o dumnealui slugeru, au zis că acest Drăghici nu este nepot Asprii, zicînd şi aceasta, cîndu va dovedi că ar fi nepot aceiia, să aibă a stăpîni acea moşie Popeştii. Care această cercetare neavîndu acest Drăghici cu ce să dovedească aici în Bucureşti, nefiind aici nimeni dintru aceiia ce-l ştie, ceru prin luminată porunca mării tale să să facă cercetare în faţa locului unde poate să dovedească pre sineşi prin carte de blestem a sfinţii sale părintelui episcopu Rîmnicului asupra mărturiilor care ştiu rudeniia aceasta a lui. Cum şi aceasta priimind-o dumnealui slugeru Ştirbei, arătăm înnălţimii tale ca să să facă luminată porunca mării tale către dumnealor caimacamii Craiovii, ca să cerceteze rudeniia acestui Drăghici după această adiagrama ce s-au trecut într-această carte. Iar hotărîrea cea dăsăvîrşită rămîne la înnălţimea ta. 1776, mai 16. Meche paharnic, Costandin biv vel comis, Evdochim biv vel medelnicer, Dum Brez. [73] Preaînnălţate doamne, Jăluiesc mării tale că răposatu gineri-meu Petre Urdăreanu avîndu o moşie ce să chiamă Prisiceni, cu diiată au lăsat-o la ai lui veri premari, lui Mateiu cu fraţii lui i lui Vasile cu fraţii lui; şi fie-mea ca o epitroapă ce o lăsase soţului ei, le-au dat moşiia şi după ce au luat-o supt stăpînirea lor au vîndut-o la mînă streină şi fii-mea au răscumpărat-o dă acolo cu bani cu dobîndă şi iar prin ştirea mai suşilor numiţi veri, şi această moşie eşindu pusă zălog de răposatu gineri-mieu la Costandin 2 <-lea> vistier şi apucîndu-ne prin judecată, i-am plătit banii. Care mai în urmă, nefiind alt tropos, astă-vară în anul trecut s-au scos moşiia la mezat şi scrisorile moşii le-au dat la preasfinţiia sa părintele mitropolit şi ne-au dat preasfinţiia sa adeverinţă la mînă ca, dînd banii dă la cel ce au dat la mezat, să dea banii fii-mi şi scrisorile aceluia, iar dă nu, iar, scrisorile. Şi peste 5 luni ni s-au dat bani dintr-înşii şi au mai rămas să ne dea taleri 790, care bani, după preţul ce au dat la mezat sînt prisos peste capetele ce-au dat fie-mi. Acum la hotărîrea cea după urmă, după ce au priimit Mateiu postelnic i frate-său Gheorghe, verii răposatului, a intra clironomul, cer să ia acel prisos ce-l arăt mai sus, să-l pue în periusiia casii răposatului. Ci, mă rog să fie luminată porunca înălţimii tale ca, pen pravilă să cerceteze cui să va cădea acest prisos, fii-mea, că au avut moşiia cumpărată şi au plătit datoriia răposatului îndoită şi atîta dobînzi ale banilor şi zeciuielile zapciilor şi de la moşie puţin venit ce s-au luat, iar acolo s-au cheltuit şi ne aflăm în grea datorie din pricina aceasta, sau să va cădea clironomilor, care cînd au vîndut moşiia au luat taleri 2080, dar de la răposat. Şi cum te va lumina Dumnezeu. Prea plecată sluga mării tale, Barbu sluger, Răspunsul gospod cu hotărîre, la prisosul din vînzarea moşii i chieltuiala şi dobînda ce cerea slugeru Ciorogîrleanu din Prisiceni1. Io Alecsandru Ioan Ipsilant voievod bojiiu milostiiu. S-au judecat înnaintea domnii mele la divan slugeru Barbul Ciorogîrleanu cu Matei postelnic i brat ego Gheorghe. Prisiceni, pentru acest prisos din vînzarea moşii, şi din cercetare ce făcut domniia mea pricinii cu amăruntul, văzum că şi vînzarea Prisicenilor au fost rea şi cumpărătoarea Ciorogîrleanului au eşit rea, pentru că moşiia au fost ipothichi la 2<-lea> vistier, drept datorie de bani, şi pînă nu şi-ar fi plătit întîi datoriia să să scoaţă de supt zălogire moşiia, nu era a nimurui. Deci, şi dă au plătit Ciorogîrleanului banii amanetului, de au scos, dar au cerut îndată şi de atunci de la Prisiceni ca să-i dea banii ce au datu la 2<-lea> vistier cu cuvînt că moşiia ce i-au vîndut n-au fost singură şi cîndu adică această moşie ar fi fost dă preţ mai puţin, să da îndărăt vînzătorilor ca vînzare, şi paguba era a clironomilor, aceasta făcîndu numitul sluger, şi pricină dîndu, au eşit moşiia cu cîştig. Deci, după cum atunci de nu ar fi eşit moşiia dă preţ bun, paguba era a clironomilor, iar slugerul rămîne ca un împrumutător şi banii ce i-au dat la 2<-lea> vistier, are dreptate să-şi ia cu dobînda lor şi banii cumpărătorii să-şi ia capetele, iar pentru dobîndă să fie venitu moşiei ce va fi luat făr’ dea pretenderisi alt prisos sau cheltuială. Şi mumbaşiru aşa să urmeze. 1776, mai 17. Procit 2 logofăt, 3 logofăt. [74] Io Alecsandru Ioan Ipsilant voievod bojiu milostiu. Fiind cu cale cererea dumnealor cinstiţilor boerilor domnii mele, volnicim pe numitul biv 2<-lea> logofăt Costandin Nenciulescul, ca să caute obicinuitu venit ce să cuvine al pămîntului, la toate. Pentru care, poruncim şi dumneavoastră ispravnicilor, să daţi mînă de ajutor şi pă cei înpotrivitori să-i supuneţi la obiceiu pămîntului ca să nu să păgubească stăpînii moşiilor. 1776, mai 17. Preaînnălţate doamne, Siliştea satului Comarnicul din sud Prahova, din vechime, precum să dovedeşte din hrisoave şi zapise, s-au stăpînit tot de 4 stăpîni, nu numai pămîntul, ci încă şi oamenii toţi era rumîni boereşti pînă în zilile răposatului Costandin voevod Mavrocordat, iar atunci ertîndu-să rumînii au rămas să stăpînească pămîntul. Care stăpînire fiind la 4, adică o parte la mine, biv vel vornic Dudescu, şi alta la mine, biv vel logofăt Filipescul, şi alta ce o ţinea atunci excelenţiia sa ghinăral maior Cant, i alta la mănăstirea Colţii, niciodată obiceiu şi venitu pămîntului pe deplin nu-l putem lua, fiindu stăpîni mulţi, să lăsa unul la nădejdea altuia. Şi aşa, văzîndu lăcuitorii aceasta, s-au începuseră1 să zică, necum că au fost rumîni, ci încă şi pămîntul zicea că este al lor, iar acum în zilile mării tale judecîndu-ne cu ei s-au dovedit că pămîntul este al nostru şi s-au hotărît ca să stăpînim iarăşi cu toţii fieşi tecare partea sa. Dar, pentruca să nu ajungă treaba iarăşi a să pierde venitu pe cum ma sus am zis, din pricina a multor stăpîni, am socotit a fi cu cale ca din partea a cîte 4 stăpîni să să orînduiască numai anul2, vechil, şi acela să aibă purtare de grijă să caute şi să strîngă mult, puţin, venitu ce să va face, şi cu catastif curat să ni-l arate să-l înpărţim, care vechil, noi cu toţii am găsit cu cale a fi biv 2 logofăt Costandin. Pentru care, ne rugăm mării tale să i să poruncească a face această slujbă şi să i să dea volnicie prin luminată cartea mării tale ca, după obiceiu să ia venitu ce va fi, adică zlotu de casă, şi vin, rachiu să nu fie volnic nimini din săteni a vinde, ci numai vinul şi rachiu ce-l va pune el, acela să să vînză. Şi cît cîştig va eşi din cumpărătoare, să să facă venit şi să să încarce ca să să răspunză; aşijderea şi alt venit din mori şi altele. 1776, mai 14. Neculae Dudescu, Pană Filipescu. [74] Io Alecsandru Ioan Ipsilant voievod i gospodar zemli Vlahiscoe. Pentru aşăzămîntul lăcuinţii pe moşiia mănăstirii, poruncim dumneavoastră boerilor de mai jos-numiţi, să-i judecaţi şi fără zăbavă să faceţi hotărîrea dreptăţii în scris, iar pentru celelalte, dă vreme ce vechili nu sînt şi dă vreme niciodată nu să sileşte vechilii a să /[75] judeca, cîndu va zice că nu este vechil să rămîe a se cerceta pe urmă, dar am poruncit să să facă osebită poruncă la ispravnici pentru neurmarea igumenului dă n-au trimis după poruncă vechil pentru toate, să plătească cheltuiala jăluitorilor ce li s-au pricinuit şi li să pricinueşte dă această pricină a sa. 1776, mai 24. Preaînnălţate doamne, Din luminată porunca mării tale, dumnealui vătafu za divan au adus la judecată pe ungurenii striini ce să află şăzători la satul Corbii sud Muşcel, pîrîşi fiind arhimandritului chir Damaschin, igumen ot mănăstirea Argeş, cum că numitu arhimandrit nu ar fi păzînd aşăzămîntul ce are cu dînşii, pentru că lăcuesc pe moşiia sfintei mănăstiri, şi cerea de la sfinţiia sa cu doao condee, taleri 1660, zicîndu că le-ar fi luat fără dreptate încă din zilele stăpînirii ruseşti. După a cărora jalbă, din luminată porunca mării tale, au trimis pă trei călugări ai mănăstirii, vechili sfinţii sale, care faţă viindu înnaintea judecăţii cu pîrîşii, cît pentru aceasta că nu ar fi păzind părintele argeşan aşăzămîntul, pentru că lăcuinţa lor pe moşie, au început a să judeca şi răspunde ca nişte vechili, iar pentru madeaoa banilor, întrebaţi fiindu, au răspuns că pentru această madea nu sînt vechili. Care, şi această madea după cum mai sus s-au zis, fiindu scrisă în jalbă, porunca mării tale după jalba lor au fost ca să să trimiţă vechili. Dar fiindcă răspunsul lor acesta este, împotriva poruncii domneşti şi fiindu că nici noi nu putem să cercetăm aceste două condee a numiţilor bani, dă vreme ce să leapădă călugării şi zic că pentru aceasta nu sînt vechili, arătăm mării tale ca să avem al doilea poruncă a mării tale ca să-i vinovăţim pe ei ca să răspunză ca nişte buni vechili şi arhimandritului, la toate cum să coprinde în jalba ungurenilor, care jalbă negreşit o au citit sfinţiia sa şi au trimis pă aceşti vechili, fiindcă dă nu o ar fi citit, nu ar fi ştiut că s-au dat jalbă pentru sfinţiia sa, nici că ar fi ştiut că este poruncă domnească să trimiţă vechili ca să răspunză la acea jalbă, ori să cercetăm acele condee pentru care zic că sînt vechili. De aceasta înştiinţăm mării tale. 1776, mai 18. Meche Fotino paharnic, Costandin biv vel comis, Evdochim biv vel medelnicer, D Brez. [75] Milostiiu bojiiu Io Alecsandru Ioan Ipsilant voievod i gospodar zemli Vlahiscoi. La divan înnaintea domnii mele au eşit la judecată cuviosul chir Dionisie, egumenu sfintii mănăstiri Jitiia ot sud Dolj, pîrîş fiindu dumneaei Marii Bălăceancii pentru ţiganii ce să trag din zece sălaşuri, care le-au fost dat mănăstirii întru stăpînire, domniia sa răposatu Costandin vodă Brînco cu hrisov, pe care după vremi luîndu-i Bălăceanca s-au judecat cu dumnealui şi prin hotărîri dă judecată iar i-au luat întru stăpînirea mănăstirii. Iar în urmă, peste toate acele judecăţi şi Bălăcencile cu însuşi zapisul dumnealor, care îl văzum domniia mea cu leat . . .1 iscăliţi fiindu mărturii preasfinţiia sa părintele mitropolit şi dumnealor veliţii boeri, de învoială şi izbrănire, i-au dat întru stăpînirea mănăstirii, în care zapis scrie şi numele ţiganilor, şi după aceasta zice că i-ar fi luat Bălăceanca făr’ de nici o judecată, şi-i cerea acum igumenu întru stăpîirea mănăstirii. /[76] Faţă fiindu la divan şi dumneaei Mariia Bălăceanca, întîiu au tăgăduit zapisul de învoială, că nu l-au făcut dumnealor veliţii boeri ce sînt iscăliţi mărturie într-însul, ne adeverim cum că înnaintea preasfinţii sale şi a dumnealor s-au făcut acea învoială şi aşăzămînt dă bună voinţă. Deci nefiindu trebuinţă dă altă dovadă unde este mărturie arhereu al pămîntului şi boeri mari la tăgăduirea Bălăcencii, rămîne acel aşăzămînt bine întemeiat. Mai zice Bălăceanca cum că alţii sînt ţiganii care să trag dintr-acele zece sălaşă ce le-au fost dat răposatu Costandin vodă Brîncoveanu şi cum că zapisul este dres schimbîndu numele ţiganilor, pentru care igumenu răspunse cum că logofătu ce l-au scris, greşindu dă au scris întîi alt nume, însuşi au îndreptat dă au pus numele ce să cuvenea. Iar împotriva bănuielii ce arată Bălăceanca, la aceasta ne arătă o anafora cu leat . . .1 al preasfinţii sale părintelui mitropolit şi a dumnealor veliţilor boeri, care este mai în urma acelui zapis, întru care scrie că asemenea pîră au făcut şi atunci Bălăcencile, cum că sînt alţi ţigani aceştiia ce-i caută acum igumenu după zapis, şi au cerut însuşi dumnealor că, de vor priimi părinţii călugări ai mănăstirii Jitii blestem cum că aceştiia sînt ţiganii ce să trag dintr-acele zece sălaşă, să vor odihni şi vor rămănea iarăşi ai mănăstirii. După care au şi priimit 3 părinţi călugări bătrîni blestem la arhereu şi părinţii locului, acolo, de la care au adus igumnu la divan carte de mărturie. Dar Bălăcencile neodihnindu-să iarăşi şi zicînd ca să nu fie mărturiia numai prin scrisoare, că să fie dă faţă, i-au adus şi aici la divan şi asemenea au mărturisit, şi prin blestem au arătat anume pe ţiganii ce să trag dintr-acele zece sălaşă, a cărora nume sînt tot scrise în zapisul Bălăcencilor, după care mărturii au judecat preasfinţiia sa, iarăşi dumnealor să ţie şi să stăpînească mănăstirea pe ţigani cu bună pace şi au întărit şi domniia sa răposatu fratele Alecsandru Ghica voievod cu hrisov osibit dă a-i stăpîni. Deci, după aceste cărţi de judecată de la arherei, dă la boeri, şi întărire de la domn, ce sînt în urma zapisului cu care dovedeşte cum că aceştiia sînt ţiganii ce să trag dintr-acele sălaşă, am hotărît domniia mea pe ţigani să-i stăpînească iarăşi mănăstirea nestrămutat, şi să le strîngă igumenu birul a nu să păgubi mănăstirea de venitu lor, făr’ de numai dă vreme că Bălăceanca ceru soroc de 2 luni a să mai face o cercetare pri mărturii, cari să vor afla trăindu şi vor fi ţiindu pe ţiganii ce să trag dintr-acele zece sălaşă, şi pînă a să face această cercetare să stea ţiganii în locul lor pe unde să vor fi aflîndu cu lăcuinţa, după cererea sa, să dete igumenului această poruncă ca să nu-i rădice acum du pă unde să vor fi aflîndu cu lăcuinţa, pînă a să face şi această cercetare, iar stăpînirea să fie a mănăstirii şi birul să se strîngă nestrămutat. Şi pentru a lua sfîrşit această cercetare, s-au orînduit mumbaşir să ia dă aici înpreună cu igumenu şi pe numita Bălăceancă sau pe vechilul său, să meargă înnaintea dumnealor boerilor caimacami, şi dumnealor să-i mai facă o cercetare prin carte de blestem asupra celor ce să vor afla mănăstirii cu ştiinţă dă ţiganii ce să trag dintr-acele zece sălaşă anume, şi în scris dîndu adeverinţă şi dumnealor boeri caimacami, mărturiile, să aducă acele în scris mărturii aici ca să să vază de către domniia mea, Tolico pisah gospodsvo mi. 1775, iulie 25. Întărirea ce au făcut măriia sa vodă tot într-această carte scrisă acum pe urmă, igumenului Jitiianu. Io Alecsandru Ioan Ipsilant voievod bojiiu milostiiu i gospodar. La 1776 maiu, veni domnii mele înştiinţare dă la dumnealui Manolache Romanitis paharnic, caimacamu Craiovei, i dă la dumnealor ceilalţi boeri ai Craiovei, cum că nu numai pînă la sorocu ce au cerut dă 2 luni, cum scrie mai jos, ci nici pînă acum în 9 luni nu s-au arătat, nici Bălăceanca acolo, nici vechil nu şi-au trimis spre cercetare şi aşa văzîndu igumenu nemergerea dumneaei, ducîndu 4 martori înnaintea dumnealor de faţă prin carte de blestem, a iubitorului dă Dumnezeu episcopu Rîmnic, au mărturisit cum că aceştiia sînt ţiganii cei adevăraţi ai mănăstirii, a cărora mărturie şi aici o au trimis în scris adeverinţă şi dă dumnealor, de s-au văzut de cătră domniia mea. /[77] Deci s-au sfîrşit toată davaoa Bălăceancăi şi mănăstirea este stăpînitoare pe ţigani şi volnică, ori a-i rădica şi a-i strînge la mănăstire, ori, cum va vrea, pentru care dă al doilea întărim dreptatea sfintei mănăstiri. 1776, mai 25. [77] Io Alexandru Ioan Ipsilant voievod i gospodar. Întărim şi domniia mea, iar dă are ceilaltă parte a face apelaţie, iasă şi la divan. 1776, maiu 26. Preaînnălţate doamne, Din luminată porunca mării tale, dumnealui ceauşu za aprozi au scos la judecată înnaintea noastră pe Barbul stegaru, vechil fiindu soţii sale Marii, ce este fată Saftii şătrăresii Iorguleascăi, cu Costandin biv 2<-lea> logofăt, zicîndu numita Mariia prin vechilu său, cum că în vremea cînd era ia copilă fără vîrstă, au cumpărat numitul Costandin biv 2<-lea> logofăt de la fratele mumii sale ce-l chiamă, iar Costandin, sin Iordache 2 <-lea> pitar, o moşie în sud Dîmboviţa care să chiamă Văcăreştii du pă Răstoacă, în taleri 600. Care moşie fiind dă la neamul lor, în vremea cîndu trăia mumă-sa Safta şătrăreasa, au făcut cerere în multe rînduri ca să o ia, dar fiindu că cererea să o ia fără întoarcere dă bani, judecata ascultare nu i-au dat, iar acum viindu numita Marie la vîrstă, cere protimisis ca să dea banii cumpărătorii şi să o ia. Întrebîndu şi pă dumnealui biv 2<-lea> logofăt Costandin, ce are a răspunde, dumnealor întîi scoase o anafora a dumnealor veliţilor boeri cu leat 1763 avgust 23, întărită cu pecetea mării sale răposatului Costandin vodă Gehan, în care anafora să vede că s-au judecat cu Safta, muma Marii, şi altă dreptate Saftii n-au făcut, fără numai ca soră ce au fost vînzătorului i să pune soroc, dă 3 zile ca, ori să dea banii în cîte cumpărase Costandin logofătu, ori să să iscălească în zapisul vînzărei, mărturie. Şi iar mai scoase al doilea anafora de la dumnealor veliţii boeri cu leat 1764 iunie 14, întărită cu pecetea domnii sale Ştefan vodă Racoviţă, în care zice că după sorocul ce s-au puas Saftii şătrăresii dă trei zile, au trecut 9 luni şi ia nici va să să iscălească, nici va să dea banii. Şi măriia sa Ştefan vodă supt pecetea mării sale, zice că au trimis dă au întrebat-o dă este odihnită pă acele judecăţi, au dă are a mai răspunde, să iasă şi înnaintea mării sale şi ia nemaiavîndu altcevaşi să răspundă, s-au iscălit mărturie în zapisul vînzării pe cum să vede. Şi iarăşi mai scoase o carte de judecată a mării sale răposatului Alecsandru vodă Ghica cu leat 1767 iunie 15, în care să vede că dă iznoavă au făcut numita Saftă şătrărească pîră pentru această pricină, că de silă şi de la închisoare s-au iscălit zapisul vînzării. A căriia zise cercetîndu-să în divan, faţă fiindu şi o parte şi alta, au dovedit-o mincinoasă, şi hotăraşte şi măriia sa ca, după sorocul ce i s-au pus în trei zile şi după noao luni ce au trecut şi însăşi dă voia ei au iscălit mărturie neavîndu bani să-i dea mai mult, nu este volnică a cere judecată şi dă moşiia supt stăpînirea numitului Costandin ca să o aibă cu bună pace. Care aceste 3 apodicsis văzute şi întărite dă 3 domni, una după alta şi zapisul vînzării după obiceiu iscălit dă rude şi vecini, văzîndu-le noi, părerea noastră aşa este, cum că Mariia rău şi fără cale face pîră a cere protimisis peste 13 ani şi rămîne hotărîrea cea dăsăvîrşită a să face de către înnălţimea ta. 1776, mai 3. Mateiu Pădure paharnic, Theodorache Tufeanu medelnicer, Barbu sluger, Drăghicean sluger, George Canale. [78] Io Alecsandru Ioan Ipsilant voievod. Dă vreme ce păgubaşu, dă unde îşi găseşte ţiganii, de acolo are a-şi căuta, poruncim, de la mănăstirea Radului Vodă să-şi ia pe ţigani. Şi dă vreme ce muerea merge după bărbat, să-şi ia pe ţigancă înpreună cu copilu, care ţigancă fiindu fost dată dă igumenu Chiru, schimbu mănăstirii pe altă ţigancă şi eşindu acum dă pricină, schimbul igumenului Chiru, rămîne a-şi lua mănăstirea înnapoi de la numitu egumen cel ce au dat pentru această ţigancă şi Gheorghe Ducuzul drept banii ce hotărăşte judecata să-i dea, să aibă a cumpăra ţigancă şi să dea igumenului Chirului, pentru că şi dă au arătat igumenu Chiru judecăţii că au avut-o însuşi cumpărată, dar igumen fiindu, iarăşi rămîne mănăstirii unde au igumenit, şi nu este volnic igumenul a lua bani sau a vinde lucru mănăstiresc. Ci dar, dumneata vel armaş, aşa să urmezi a face înplinire, iar vreo parte dă are a face apelaţie, să iasă la divan. 1776, mai 27. Preaînnălţate doamne, Gheorghe Docusul, către înnălţimea ta au pornit pîră asupra cuviosului igumen şi arhimandrit de la mănăstirea Radului Vodă, chir Ionichie, că dă 9 ani fugindu-i un Vasile ţiganu, l-au găsit la numita mănăstire cu ţigancă şi cu un copil şi cerea atît ţiganu cu copilu, cît şi munca ţiganului, de 5 ani, ce posluşeşte mănăstirii. Întrebîndu-să Neofit dichiul, vechilu igumenului, nu tăgădui ţiganu, cît şi copilu, fără numai zise că Muşa, ţiganca numitului Vasile ţiganu, este a mănăstirii luată schimbu de la Chiru igumenu ot mănăstirea Văleni sud Saac şi pă lîngă ţigancă au şăzut şi ţiganu neposluşindu nimic sfintei mănăstiri fiind nevolnic, şi fiindu cununii la mijloc cerea schimbu pe ţigancă. Docozul răspunse că nici schimbu are, nici nu poate să găsească să cumpere, şi cerea numai ţiganu şi copilu. Deci, pentru a nu să strica cununiia, cu amăruntu cercetare a judecăţii să dovedi de la însuşi Chiru egumenu Văleanu, că Muşa ţiganca nu este mănăstirească, ci cumpărată dă sfinţiia sa de la dumnealui sărdaru Costandin Comănescu, drept taleri 40, şi dată schimbu mănăstirii Radului Vodă, pentru o ţigancă bătrînă văduvă anume Ioana, cu doao copile anume, Maria <şi> Stanca. Ci fiindu că Chiru igumenu, schimbu l-au dat mănăstirii Radului Vodă, cununată după ţigan strein şi după obiceiul, femeia merge după bărbat, iar nu bărbatu după femeie, au dat-o rău, schimbu. Şi de la judecată să găseşte cu cale dîndu-să de către Gheorghe Docuzul la Chiru igumenu Văleanu, taleri 40 pă răscumpărătoarea ţigăncii, să ia Docuzul sălaşu deplin, iar mănăstirea Radului Vodă să ia de la Chiru Văleanu acea ţigancă cu doao fete. Iar cea dăsăvîrşită hotărîre rămîne a să face de către înnălţimea ta. 1776, mai 18. [78] Io Alecsandru Ioan Ipsilant voievod. Fiindcă numita medelnicereasă prin jalbă ceru de la domniia mea întărire dreptăţii sale şi văzîndu domniia mea din cele scrise că şi periusiia bărbatului şi lipsa zestrii sale s-au căutat dă boeri vrednici dă credinţă, şi pe lîngă acestea şi cercetarea preasfinţii sale părin- [79] telui mitropolit urmată după pravilă cum scrie mai jos, întărim domniia mea aşa să urmeze ca să nu să supere pentru acestea ce să văd date în lipsa zestrii sale după pravilă. 1776, mai 27. Grigorie cu mila lui Dumnezeu. După jalba ce au dat la divan Joiţa Fălcoianca soţiia răposatului Costandin Fălc pentru zestrea sa ce o cerea ca să o ia din casa bărbatî-său, pentru care rînduise, preţuitori la lipsa zestrii, dumnealui slugeru Costandin Cocorăscul i dumnealui biv vel medelnicer Dumitrache au preţuit lipsa zestrii, taleri 7041, darurile dinaintea nunţii taleri 316, darurile de la nuntă 438, darurile dă luni, taleri 300. Deci, dumneaei nevrîndu să intre în clironomie, măcar că sînt copii la mijloc moştenitori şi zicîndu că va priimi blestem că această lipsă a zestrii iaste adevărată, după porunca a tutulor pravililor are dreptate ca să-şi ia din casa răposatului mai întîi decît toţi datornicii lipsa zestrii sale. Aşijderea şi darurile dinnaintea nunţii, dupe voia Armenopolului la list 274, poate să protimisească a, lua aceste daruri, însă, să protimiseşte de către datornicii aceia carii vor fi înprumutat pe răposat, după ce s-au luat întru căsătorie, iar nu să protimisesc şi decît datornicii care îl va fi îndatorat mai nainte de căsătorie, fiindu că zice că noi ajutăm pe fămee să nu să păgubească, iar nu le ajutăm ca să cîştige. Iar darurile dă luni, fiindu că după pravilă sînt supt stăpînirea nevestii, dă să va dovedi cum că răposatu le-au luat de la dumneaei Joiţa sau cu voe sau făr’ de voe, atunci rămîne a işi aceste daruri din periusiia răposatului, iar cîndu nu va fi această dovadă, nu le poate cere soţiia din casa răposatului, iar darurile de la nuntă, după obiceiu, jumătate să să socotească ale bărbatului şi jumătate ale soţiei. Ci, măcar că Joiţa cu darurile ce au dat ia, le-au cîştigat după obiceiu, iarăşi cîndu va fi din dăstul periusiia bărbatului, plăteşte acele daruri. Dar şi cîndu nu va fi din dăstul periusiia, să să plătească acele daruri, iarăşi pe jumătate trebuie să ia Joiţa şi jumătate să rămîe în partea bărbatului, Costandin Fălc. Noi dar, după pravilă şi după obiceiu aflîndu dreptul, nu lipsim a-l arăta în cartea aceasta a smerenii noastre, întărindu-să şi cu iscălitura smerenii noastre. Aceasta scriem. 17721, iunie 14. Grigorie al Ungrovlahiei. [79] Io Alecsandru Ioan Ipsilant voievod bojiiu milistiiu. Poruncim dumneavoastră ispravnicilor dă judeţ, aşa să urmaţi a face cercetare. 1776, mai 27. Preaînnălţate doamne, Din luminată porunca înnălţimii tale, dumnealui vătafu za divan au adus la judecată pă Vasilie diiaconu ot mănăstirea Argeş, pîrîş asupra ungurenilor din satul Corbii sud Muşcel, zicîndu că fiindu isprăvnicel orînduit din partea igumenului pe moşiia mănăstirii Corbii şi unii din ungureni slobozindu-şi vitele pen bucate şi pen livezi şi mergîndu să le scoaţă vitele să nu facă stricăciune şi pagubă mănăstirii, s-au sculat cîţivaşi din ungureni asupra lui cu ciomagile şi l-au izgonit de acolo cu mare necinste şi pentru aceasta cerea prin judecată dreptate pentru necinstea ce i-au făcut. /[80] Deci, fiindu aici în Bucureşti cîţiva din ungurenii de la acel sat Corbii, s-au întrebat pentru fapta aceasta şi răspunseră că ei nu au nici o ştire dă pîra diiaconului fiindu că nu s-au aflat acolo, cum nici pîrîşu nu tăgădui, ci arătă pe un Bucur Teşa şi cu alţii ai lui ungureni carii să află la satu Corbii. Pentru care, fiind trebuinţă dă a să cerceta această pîră a diiaconului, acolo la sat, să fie luminată porunca mării tale către dumnelor ispravnicii ot sud Muşcel ca să să aducă acei ce-i va arăta diiaconu că i-au făcut necinstea, şi puindu-i de faţă să facă cercetare dă această pricină şi care să vor dovedi dă vinovaţi, cu anafora să înştiinţeze mării tale. Iar hotărîrea cea dăsăvîrşită rămîne la înnălţimea ta. 1776, mai 2. Meche Fotino paharnic, Dumitru Cioran paharnic, Costandin biv vel comis, Ev biv vel medelnicer, D Brez, [80] Io Alecsandru Ioan Ipsilant voievod. Dă vreme ce şi la divan înnaintea domnii mele, eşind Enochentie monahu cu slugerul Barbul, asemenea întărea zisa lui cu cuvîntul cum că au stăpînit nelipsit de sumă de ani încă şi pînă acum de curîndu, arătîndu că şi toţi lăcuitorii părţii locului şi înprejurenii ştiu, şi asemenea şi slugeru Barbu tăgăduind, zicea că singur au stăpînit neamestecîndu-să Ionochentie monahu vreodată, care aceasta numai în faţa locului să poate dovedi. Pentru care, rînduim domniia mea pe slugeru Ştefan Crăsnaru i pă slugeru Costandin Poenaru ce i-au cerut Enochentie monahu şi tot dintr-aceşti doi boeri, pă Ştefan Crăsnaru slugeru au cerut slugeru Barbul, înpreună şi cu sluga domnii mele . . .1, şi cu carte de blestem să meargă înm faţa locului, unde cu frica lui Dumnezeu să facă cercetare prin vecini, prin moşneni şi prin mărturii vrednice de credinţă, pentru stăpînire şi pentru toate cîte coprinde mai jos şi în scris să le aleagă după dreptate, urmărindu-să după cum să coprinde mai jos ca, de vor rămînea amîndoao părţile odihniţi, să pue şi pietre după obiceiu pe unde să vor alege părţile fieşcăruia. 1776, mai 31. Preaînnălţate doamne, Vătafu de visterie au adus la judecată pe Enochentie ieromonahu de la satul Rîioşii de Jos sud Gorji, pîrîş asupra dumnealui slugerului Barbul Ştirbeiu, zicîndu Enochentie că-i înpresoară jumătate de hotar din moşiia Rîioşii, toată partea lui, şi o stăpîneşte numitu sluger. Faţă fiind şi numitu sluger, s-au întrebat ce are a răspunde şi ne arătă zapisele de cumpărătoare ai aceştii moşii, în care zapise arată că moşiia Rîioşii este 4 părţi, însă, doao părţi a lui Drăghici, moşul lui Enochentie, şi celelalte doao părţi ale verilor lui, şi pe cîte 4 le are cumpărate moşul dumnealui, răposatul Costandin Strîmbeanu biv vel vistier, şi de cînd le-au cumpăratu şi pînă acum, zice că le-au stăpînit pînă acum cu bună pace. Înpotriva căruia, ne arătă Enochentie că are cărţi domneşti i băneşti ce zicea că au stăpînit pînă s-au început răzmiriţa, iar dă atunci încoace i s-ar fi înpresurat partea lui dă moşie dintr-acel hotar, care cărţi să văzură şi de către noi. Deci, neputîndu-să a să descoperi adevărul într-alt chip, fiindu că zic şi o parte şi alta că au stăpînit într-acel hotar dă moşie, am găsit cu cale să fie luminată porun- /[81] ca înnălţimii tale către dumnealor ispravnicii judeţului, ca să aducă pe înprejurenii aceştii moşii, atît a unei părţi, cît şi a alteia, şi prin carte de blestem a preasfinţii sale părintelui mitropolit să cerceteze dă este Rîioşii-de-Jos şi Rîioşii-de-Sus, sau tot un hotar, sau deosebit, şi este adevărat Rîioşii-dă-Jos cu cei dă Sus tot una, sau Rîioşii-de-Jos au fost a unuia şi cei dă Sus au fost a altuia, şi de este tot într-un hotar moşiia Rîioşii, să cerceteze cine au stăpînit din vechime şi pînă acum şi de sînt cumpărătorile bune şi adevărate ale numitului Ştirbeiu, cum şi partea lui Enochentie ce zice că-i înpresoară, din ce pricină i să acoperă dreptu lui şi de cîndu n-au stăpînit el într-acel hotar de moşie. Şi Drăghici, moşu lui Enochentie avut-au moşia lui jumătate după cum zice, sau au avut-o amestecată cu ceilaltă şi au avut numai a patra parte dă moşie din Rîioşii şi stăpînirea pînă cîndu au stăpînit Enochentie, stăpînit-au şi cu răposatul vistier Strîmbeanu pînă la moarte şi după moarte stăpînit-au pînă la vremea răzmiriţii dupre cum zise, sau n-au stăpînitu . Şi de vor putea odihni dumnealor ispravnicii de acolo, să dea zapise unul la mîna altuia de împăcăciune, care zapise să le iscălească şi dumnealor ispravnici pentru întemeiere, iar cîndu nu să vor odihni de acolo vreo parte dupe cercetarea şi alegerea ce vor face dumnealor ispravnicii prin carte de blestem, atunci cu soroc şi cu acea cercetare să-i trimiţă şi aici la divanu înnălţimii tale şi care parte va rămînea de judecată va plăti treapădu şi cheltuiala. Noi aşa am găsit cu cale, iar hotărîrea cea dăsăvîrşită rămîne a să face de către înnălţimea ta. 1766, mai 18. Vel dvornic, Badea Ştirbeiu vel dvornic, Ioan Iuliianu vel logofăt. [81] Io Alecsandru Ioan Ipsilant voievod bojiiu milostiiu. Cercetîndu-se şi de către domniia mea pricina aceasta, găsim hotărîrea dumnealor veliţilor boeri, bună şi pă dreptate, care, după pravilă nu numai platnicu să dă a înplini banii aceştiia, ci i să cade şi pedeapsă după fapta lui, ştiindu-să cu soţie şi făcîndu această vină ca să ia altă muere. Deci, poruncim zapciule ce eşti orînduit, după ce vei înplini de la dînsul banii, să ne înştiinţezi şi vom hotărî pentru pedeapsa lui. 1776, iunie 1. Neodihnindu-să după alegerea ce le-au făcut dumnealor boerii judecători ot 2<-lea> departament, îi aduse zapciul şi înnaintea noastră din luminată porunca înnălţimii tale, şi cercetînd atît socoteala ce au făcut-o starostea de neguţători, cît şi alegerea ce au făcut-o dumnealor, să văzu că este cu dreptate făcută pentru că acest Dumitru Sîrbu, dă vreme că au înşălat-o şi s-au cununat cu ea, nespunîndu-i că are muere, nu numai că este dator a-i plăti toată cheltuiala ce au făcut-o ea şi la vii şi în casă, ce era dator şi a o hrăni. Şi pentru acestea toate, rămîne hotărîrea a să face de către măriia ta. 1776, mai 25. Vel dvornic, Badea vel dvornic, vel logofăt, vel stolnic. Preaînnălţate doamne, Dumnealui vătafu za păhărnicei aduse la judecată pe Mariia Istodoroaia ot sud Saac cu răvaş dă jalbă ce au dat înnălţimii tale de la trecută lună lui fevruarie 16 supt număru /[82] 83, pentru Dumitru Sîrbul, zicîndu Mariia că fiindu Dumitru însurat la Dîrstor peste Dunăre, în vremea cînd era armiia rusească aici, au venit şi el dincoace în ţară dă sînt ani 4 şi cununîn- du-să cu numita Mariia fără a dovedi că are femee peste Dunăre, şi trăeşte, în cîtă vreme i-au fost bărbat au luat, pe ani 3, tot rodul de la viia ce o are în dealul Orliţii, cheltuindu şi cu dînsul taleri 100 de l-au căutat la boala lui. Acum, viindu nevasta lui cea dintîi, ţine iar pe aceia şi numita Mariia îşi cere de la Dumitru rodul viei şi acei taleri 100. La care pîră, Dumitru n-au tăgăduit că n-au luat el rodul viei, numai şi el zice că au cheltuit la lucru rodului viei, iar pentru taleri 100 s-au apărat. Deci, cerîndu-i-să Mariei dovadă pentru aceşti taleri 100, n-au avut, iar pentru rodul viei, făcîndu-li-să socoteala de dumnealui starostea za neguţători cu alţi neguţători pentru rodul ce au luat Dumitru din vie în ani 3 şi pentru cheltuiala ce au arătat el că au făcutu, au rămas ca să întoarcă Marii taleri 353,117, care bani zice Dumitru că i-au cheltuit în casă. Ci, fiindu că Dumitru cu înşelăciune au luat pe Mariia şi au ţinut-o dă muere cu cununie, făr’ dă lege, rămîne Dumitru încai să plătească aceşti bani, iar hotărîrea cea desăvîrşită rămîne la înnălţimea ta. 1776, martie 15. Mateiu Pădure paharnic, Theodorache Tufeanu medelnicer, B sluger, George Cale. [82] Io Alexandru Ioan Ipsilant voievod bojiiu milostiiu. După cum au găsit dumnealui vel dvornic cu cale, întărim şi domniia mea, iar ceilaltă parte dă va vrea a face apelaţie, vor veni la divan amîndoao părţile. Tolico pisah gospodstvo mi. 1776, iunie 1. Preaînnălţate doamne, Despa Burdeasca de la Piteşti sud Argeş au fost jăluit înnălţimii tale pentru Ispas unchiaşu de la satul Ciocăneştii sud Muşcel, zicîndu numita jupîneasă că are o vie cumpărată cu zapis de la unii din lăcuitorii de acolo şi fiind viia ei pe moşiia mănăstirii Cotmenii, iar numitul Ispas i-ar fi înpresurat o părăşişte de loc ca de un pogon dă vie şi poalele vii cu pometuri fără dă nu avea nici o treabă. Şi după jalba numitii Despii, i-ai orînduit înnălţimea ta la dumnealor ispravnicii judeţului Muşcel şi dumnealor după mărunta cercetare ce au făcut prin carte de blestem, arată că Ispas pîrîtul, alăturea cu viia numitei Despii Burdencii, au fost luat voe de la igumenii cei mai dinainte ai mănăstirii dă au curat pădure şi au pus vie pe locul mănăstirii, pe care lucrîndu-l au făcut vie dupe cum să cade şi o are întru stăpînire dă 40 dă ani după cum mai pe larg să coprinde în cartea de judecată a dumnealor ispravnicilor ce să văzu dată la mîna lui Ispas. Şi încă, arată că au adus numitul Ispas spre întemeiere şi doao mărturii care au priimit care au priimit şi blestem înnaintea ispravnicilor cum că ştiu că Ispas au curăţit mărăcini, pădure şi au pus vie după ce au luat voe de la igumen, care o stăpîneşte pînă acum. Pentru care, să cunoscu că fără dă dreptate au fost cererea Burdencii a-l scoate dintru stăpînirea viei lui. Ci, după dreptatea ce să vede că are Ispas şi după mărturiile care au priimit blestem şi după cartea igumenului ce să văzu la mîna lui Ispas, întru care îi dă voe ca să dăstupe locu şi să pue vie, găsim cu cale, numitul Ispas să aibă a-şi stăpîni acea vie a lui cu bună pace de către Despa Burdeasca şi după cartea de judecată a ispravnicilor judeţu- /[83] lui să i să facă şi luminată porunca înnălţimii tale de stăpînire. Iar neodihnindu-să mai sus-numita Burdească, după hotărîrea dumnealor ispravnicilor judeţului ce s-au făcut din luminată poruca înnălţimii tale şi după cercetarea ce s-au făcut acum, va veni şi la divan de să va judeca. Şi atunci, care parte va rămînea de judecată, va plăti treapădu şi cheltuiala la partea ce va avea dreptate, iar cea desăvîrşită hotărîre rămîne a să face de către înnălţimea ta. 1776, mai 10. Nicolae Ştirbei vel dvornic. [83] Io Alecsandru Ioan Ipsilant voievod. Cercetîndu şi domniia mea pricina aceasta, găsim hotărîrea dumnealor veliţilor boeri dreaptă şi, dă vreme ce Lazăr Cazan cu frate-său au ţinut munţii aceştiia în 18 ani cu aşăzămînt dă la igumenu mănăstirii şi acum să aşăzară a fi şi cu şăderea aici în ţară, întărim domniia mea dreptatea lor ca şi de acum înnainte iarăşi ei să ţie munţii aceia dîndu la mănăstire ceea ce este după tocmeală, iar pentru Pavel i Sin, ungurenii, poruncim să să facă osibită cartea domnii mele către dumnealor ispravnicii, ca să-i ajute la alţi munţi unde să vor putea învoi cu stăpînii ca, decît alţii streini, să protimisesc ei. 1776, iunie 3. Preaînnălţate doamne, Din luminată porunca înnălţimii tale vătafu de copii de divan au adus la judecată înnaintea noastră pe Lazăr Cazan i brat ego Simion Cazan, ungureni striini din ţara ungurească, cu Pavel Grosul i Sin, ungureni pămînteni ce sînt aşezaţi cu dajdea la visterie, de la satul Ciofrîgeni sud Argeş, zicîndu că sînt 18 ani de cîndu ţin un munte, anume Scărişoara al mănăstirii Cozii, pentru păşunea vitelor lor cu tocmeală pînă la Sîntămăriia mică şi îndeplănindu-să sorocul să-l mai stăpînească încă ani 6, după care tocmeală au luat şi zapis de la igumenu mănăstirii dîndu-i şi taleri 170. Dăosebit de aceşti bani au şi dat danie mănăstirii 50 oi, iar la trecuta lună a lui fevruarie 13, într-acest următor an, dîndu jalbă înnălţimii tale, Pavel Grosul i Sin, ungurenii pămînteni, zicîndu că ei mai nainte au ţinut nişte munţi peste Olt pentru păşunea vitelor şi acum nu-i mai îngăduesc ispravnicii din Vîlcea fiindu că nu şăd întru acel judeţ, ci i-au dat acei munţi ungurenilor pămînteni carii sînt şăzători acolo în judeţ şi fiindu că au găsit alţi 4 munţi în judeţul Argeşului, însă doi munţi ai mănăstirii Cozii, anume Scărişoara i Călugăru i alţi doi munţi ai moşnenilor de la Loviştea, anume Negoiu şi Stîna Mare, care munţi să stăpînesc de către ungureii streini, avîndu-i cumpăraţi pentru păşunea erbii pe tot anul. Şi arătîndu ei prin jalbă că s-au învoit atît cu egumenu mănăstirii Cozii ca să ţie ei munţii, dîndu şi danie 10 vaci cu viţeii lor, cum şi cu moşnenii din Lovişte, după jalba lor i-ai orînduit înnălţimea ta la dumnealor ispravnicii judeţului Argeş ca să cerceteze pricina cu amăruntul. Şi fiindu că Lazăr Cazan i cu frate-său Simion sînt ungureni striini şi Pavel Grosul i Sin sînt ungureni pămînteni de acolo şi au ruptoare de dajdie la visterie, au dat dreptate lui Pavel i lui Sin, ca unii ce sînt pămînteni, să aibă ei protimisis a ţinea munţii. Şi după acea hotărîre a ispravnicilor au şi întorsu lui Lazăr Cazan i frăţini-său Simion acei taleri 170 i 50 oi ce au dat igumenului pentru muntele Scărişoara şi au luat zapis de la mîna egumenului dă stăpînire. Deci, pe acea hotărîre neodihnindu-să Lazăr Cazan, au jăluit înnălţimii tale şi după jalba lui, zapciu i-au scos pe amîndoao părţile înnaintea noastră şi au arătat Lazăr Cazan /[84] cum că acest munte îl stăpîneşte de sînt ani 18, pe care munte are făcute şi stîne, şi dă-l va scoate din munte, oile lor nu au unde să le pască şi poate să i să prăpădească toate vitele. Şi fiindcă ei sînt ungureni striini, au dat zapis la divan cu chezaş cum că la toamnă negreşit îşi vor aduce fămeile cu toată casa lor şi să vor aşăza aici în pămîntul ţării, făcîndu-să şi ei ungureni pămînteni luîndu-şi şi ruptoare de la viesterie după puterea lor. Ci, dă vreme că ei acest munte îl ţine de sumă de ani, măcar dă n-au fost pămînteni, dar oeritul şi văcăritul striinilor şi l-au plătit, pă mănăstire încă, n-au păgubit-o şi fiindu că acum şi-au luat şi dajdie la visterie, nu este cu dreptate a li să lua muntele din mîna lor, fiindu că şi zapis au de la igumenu mănăstirii Cozii, de stăpînire. Ci, noi aşa găsim cu cale, după cum au stăpînit ei acest munte pînă acum, să-l stăpînească şi de acum înnainte, iar Pavel Grosul i Sin, fiindu că au stăpînit şi ei acei doi munţi de peste Olt din sud Vîlcea, anume Căpăţîna 1 Balota, de sînt cîţiva ani, şi acum zic că i-au scos ispravnicii judeţului din stăpînire şi i-au dat la mîna altor ungureni, să fie luminată porunca înălţimii tale către ispravnicii din sud Vîlcea, ca să li să dea acei munţi iarăşi să-i stăpînească ei după cum zic că i-au stăpînit pînă acum, făcînd şi invoială cu stăpînii munţilor să le dea munţii, iar lor, avînd ei protimisis ca unii ce zic că i-au ţinut de mulţi ani. Iar cea desăvîrşită hotărîre, rămîne a să face de către înnălţimea ta. 1776, iunie 1. Nicolae vel dvornic, Badea vel dvornic, Ioan Iuliianu vel logofăt, vel logofăt, vel stolnic. [84] Io Alecsandru Ioan Ipsilant voievod bojiiu milostiiu. Pricina aceştii chieltuieli, care prin anafora întărită dă domniia sa Ştefan vodă, s-au fost dat platnici boerinaşii hotarnici a o înplini pentru greşala ce făcuse la urmarea hotarnăcii, cercetîndu-o şi domniia mea cu divan, văzum că domniia sa Ştefan vodă în urmă le-au ertat greşala lor, apărîndu-i dă acea chieltuială, şi au hotărît să-şi caute jitiianu cu igumenu bucuvicean. Deci, dă vreme ce boerinaşii hotarnici au fost ertaţi dă atunci pentru aceasta şi s-au fost dat dreptate igumenului jitiianu dă a-şi căuta chieltuiala de la bucovicean, poruncim ca de la igumenu bucuviceanu să-şi ceară cu judecată dreptul său, iar clucerul Costandin Fotescul, hotărîm să aibă pace, şi întru pace, şi întru apărare i s-au dat această carte la mînă, întărită cu pecetea domnii mele. 1776, iunie 3. Preaînnălţate doamne, Din luminată porunca mării tale, dumnealui vătafu za divan au adus la judecată pe cuviosul Dionisie, igumenu mănăstirii Jitiia sud Dolj, pîrîş clucerului Costandin Fotescul ot Craiova, zicîndu că în domniia dupe urmă a răposatului Costandin vodă Mavrocordar, la leat 1762 rădicîndu-se igumenu bucuvicean cu hotărnicie şi hotarnic fiindu cel mai mare, numitul clucer, şi epitrop acei mănăstiri, şi înpresurîndu moşiia mănăstirii Jitiia, l-au făcut pă numitul igumen jitiian de au rădicat 48 boeri hotarnici şi pînă şi-au îndreptat moşiia au făcut chieltuială ca la taleri 800. Şi cerea aceşti bani de la cluceru Fotescul ca unul ce au fost epitrop mănăstirii Bucuvăţului şi mai mare între 24 boeri hotarnici, neurmîndu cu dreptate la hotărniciia ce făcuse, arătîndu şi o anafora a dumnealor veliţilor boeri <întărită>1 şi de măriia sa Ştefan vodă ot leat 1765 fevruarie 14, în care să porunceşte ca să plă- /[85] tească toată chieltuiala igumenului jitiianu acei 24 boeri hotarnici ce au urmat la hotărnicie. Aşijderea mai arătă şi o carte de poruncă a numitului dumnealui2 cu leat 1765 ghenarie 14, către caimacamii Craiovei, ca să să apuce cluceru Fotescul să înplinească chieltuiala egumenului. Ne mai arătă şi altă carte a răposatului Scarlat vodă ot leat 1766 martie 11, de poruncă către caimacamii Craiovei, ca hotarnicii ce au fost pricina acei hotărnicii să le ia seama igumenu jitiianu şi să facă izbrănire pentru acea chieltuială prin carte de judecată, după care cărţi răspunse igumenu că nu i s-au făcut nici o înplinire. Întrebîndu-să şi Costandin cluceru, ce răspunde la această pîră, arătă şi el o carte a mării sale Ştefan vodă cu leat 1765 mai 24, în care porunceşte către caimacamii Craiovei ca să fie apărat dă cererea igumenului Jitiianu, fiindu că au ertat toată greşala ce au făcut la această pricină şi să nu plătească nici un ban. Deci, văzîndu la mîna clucerului Costandin cartea numitului domn, măriia sa Ştefan vodă, dă apărare şi dă ertăciune, nu am putut intra într-altă cercetare şi theorie. Ci, rămîne hotărîrea a să face de către înnălţimea ta. 1776, mai 19. Meche Fotino paharnic, Costandin biv vel comis, Ev biv vel medelnicer, D Brez. [85] Io Alecsandru Ioan Ipsilant voievod. S-au cercetat şi de către domniia mea pricina aceasta în divan şi alt temeiu iarăşi nu avu să arate Ivan biv 3 <-lea> vistier, făr’ de numai tot aceiaşi carte a dumnealor boerilor ot leat 1754 ce scrie cum că scrisorile moşnenilor fiindu de cîte 100 de ani şi mai mult, vechi foarte, nu s-au priimit de judecată a să citi. Care, întîi la aceasta vedem greşală acei cărţi pentru cartea mării sale răposatului domn Costandin vodă Brîncoveanu ce este cu leat 7221, nu era mai veche decît 40 de ani pînă la aceiaşi judecată. Altă cercetare în faţa locului sau alte dovezi, vedem că n-au mai cercat a face acei boeri, nici vreo întărire dă domn nu s-au făcut făr’ de numai după o mărturie a dumnealui Dîmboviceanului şi după tacrirul ce ar fi dat însuşi moşnenii că n-au stăpînit, au dat acei boeri moşiia toată, socrului lui Ivan. Dar în puţină vreme dupe aceia, moşnenii să vede că, cunoscîndu-să asupriţi la acea carte, n-au lăsat a-şi porni jalba lor la domn şi cu cercetare în faţa locului s-au dovedit că stăpînire au avut precum şi dă atunci încoace, dă sînt 21 de ani, întărindu-i-să stăpînirea şi cu cărţi domneşti mai în urmă. Care nici Ivan biv 3 <-lea> vistier nu putu tăgădui stăpînirea nelipsită dă atunci încoace făr’ de numai nemaiavînd alt ce zice, punea pricină că ar fi rămas soacră-sa văduvă şi n-au putut să-şi caute. Deci, după aceste dovezi dă dreptatea moşnenilor şi după alte cărţi şi scrisori ce le văzum la mîna lor, găsindu judecata dumnealor boerilor de mai jos-numiţi, dreaptă, o întărim şi domniia mea. 1776, iunie 3. Preaînnălţate doamne, Din luminată porunca înnălţimii tale, vătafu dă copii za divan au adus la judecată pă Ivan biv 3 <-lea> vistier, pîrîş Stanii soţiia lui Stan Ciocoiul şi fii-său Manciului, zicîndu că dîndu-i-să numitului pîrîş cu cuvînt de zestre o moşie ce să numeşte Copileştii ot sud Dîmboviţa, care moşie de atunci pînă acum de sînt trecuţi ani 9 nu au stăpînit-o fiindu că o stăpîneşte numiţii, pentru care moşie zice pîrîşul că au dat şi altă jalbă în domniia mării sale Grigorie vodă Ghica cerîndu şi atunci ca să o stăpînească şi fiindu /[86] că s-au întîmplat înperecherea rozbului, au rămas pricina nesăvîrşită dă hotărîre. Mai zicea numitu vistier că la leat 1754 iulie 1, s-au judecat socrî-său Petre logofătu cu Stan i Dumitru pentru această moşie ce au fost luat-o şi Petre logofătu iarăşi dă zestre de la Ştefan Produlescul, arătîndu şi o carte de judecată a dumnealor veliţilor boeri dă atunci, întru care coprinde că nici Stan i Dumitru, nici părinţii i strămoşii lor n-au stăpînit acea moşie şi cum că sineturile ce au arătat ei atunci era nedăscoperite pentru vechime dă au fost ale lor, sau de nu. Întrebîndu-să pîrîta Stana i sin ego Manciu, cu ce temeiu stăpîneşte acea moşie şi nu lasă pă numitu Ivan vistier să o stăpînească, au arătat o poruncă a răposatului Costandin vodă Gehan ot leat 1755 fevruarie 22, care porunceşte către răposatu aga Costandin Catargiu ce au fost atunci ispravnic la sud Dîmboviţa, ca să cerceteze pentru acea moşie. Văzîndu acea pîră priimită dă numitu domn pentru vechea stăpînirea lor şi pentru vechimea sineturilor lor dupe cum să coprinde în cartea de judecată a veliţilor boeri, fiindcă zice Stana că au arătat atunci o carte domnească de soroc a răposatului Costandin vodă Brîncoveanu ot leat 7221 mai 2, ce să porunceşte lui Ştefan Produlescul ca să vie să să judece cu dînşii la divan pentru acea moşie, din care să cunoscu că pîrîţii nu au făcut niciodată tăcere dă a-şi porni pîra şi pentru aceasta au fost priimită, au arătat şi răspunsul numitului agă Catargiu către acel domn, scris tot de la leat 1755 mai 4, în care zice că făcînd cercetare dupe porunca domnului, trimite şi o carte de cercetare ce au făcut pe larg scrisă tot de la acelaşi leat şi lună, ce să văzu şi de judecată, arătînd pe larg cercetarea ce au făcut prin carte de blestem şi mărturiile ce au luat de la bătrînii înprejureni, din care mărturii, unii arătă cum că pînă la domniia cea după urmă a răposatului Costandin vodă Mavrocordat, vede că stăpînea acea moşie tot numiţii moşneni şi de la acea domnie pînă la o vreme vedea că o stăpîneşte Produlescul, iar alţii au dat mărturie cum că pînă la leat 1745 vedea că o săpînescu toţi înpreună cu Produlescul şi înpărţea dijma luînd o parte Produlescul şi doao părţi ei, şi că după aceasta vedea că o stăpîneşte numai singur Produlescul. După care mărturii şi dovezi, s-au cunoscut că Produlescul nu au stăpînit moşiia toată, ci numai o parte, iar numiţii Stana i Manciu au arătat şi altă carte a trei boerinaşi ot leat 1764 avgust 18 ce au hotărît acea moşie, făcîndu şi ei asemenea cercetare cu carte de blestem şi au ales în moşiia Copileştii, parte stînjeni 140 Produlescului şi stînjeni 352 partea celorlalţi trei moşneni, Stan, Dumitru şi moştenitorii, sin Preda Călugăriţa. Şi înlăuntru acestor stînjeni iaste şi stînjeni 70, schimbu ce au făcut la igumenu aninoşanu, şi rămîn curăţaţi stînjeni 282 ai moşnenilor acestora, pe ale cărora lor părţi, iaste moştenitor Manciul, care hotărnicie iaste întărită prin cartea mării sale Ştefan vodă ot leat 1765 martie. Tot numita Stana i sin ego Manciul, au arătat şi altă carte de judecată a dumnealor veliţilor boeri, ot leat 1769 fevruarie 26, din domniia mării sale Grigorie vodă Ghica, întru care să arată cu amăruntul toată pricina aceasta şi aşa hotărăscu şi dumnealor, ca, Ivan vistieru să stăpînească numai stînjeni 140, iar nu mai mult. Drept aceia s-au cunoscut dintr-această numită carte a dumnealor veliţilor boeri, că această pricină au luat săvîrşire dă atunci şi s-au şi hotărît, iar nu au rămas nesăvîrşită după cum arăta Ivan vistieru în jalba sa. Deci, cercetîndu şi noi după luminată porunca mării tale cu multă sîrguială şi cu amăruntu această pricină, şi negăsindu vreo altă mai noao îndreptare vistierului Ivan ca să facem theorie, arătăm înnălţimii tale simfonos după cărţile domneşti i boereşti şi hotărniciile ce le are la mînă Stana i sin ego Manicul, că Ivan vistieru are să stăpînească numai stînjeni 140, iar Manciul, fecioru numitii Stanii, ca un clironom al acestor trei moşneni, adică al popii Stoian i al lui Dumitru măcelaru i lui Stănică sin Preda Călugăriţa, după /[87] cum se adeverează această diagramă a neamului lor, care s-au trecut într-această carte, iaste să stăpînească ceilalţi stînjeni 282, după cum arată mai sus, iar hotărîrea cea dăsăvîrşită rămîne la înnălţimea ta. 1776, aprilie 26. Meche Fotino paharnic, Costandin biv vel comis, Ev biv vel medelnicer. [87] Io Alecsandru Ioan Ipsilant voievod bojiiu milostiiu. Dă vreme ce după porunca pravilii, pînă acum nu s-au luat lui Mărgărit zăloagile, poruncim domniia mea să i să ia întîi din cele ce are aici în ţară, adică prăvăliia să să dea la al doilea mînă ca să o aibă întru zaptul său şi să să scrie lui Mărgărit de către dumnealor ispravnicii Prahovei, dîndu-i soroc de acum pînă în 30 dă zile ca, ori banii să-i trimiţă, sau, dă are vreo îndreptare dă această datorie, să-şi facă vechil aici, carele dă va rămînea dă judecată să aibă a răspunde şi la înplinirea dă bani, iar la sorocul acela netrimiţînd nici bani, nici vechil, cu ştirea domnii mele să va da întru desăvîrşită stăpînire la datornic din cele ce are Mărgărit aici în ţară, sau să va vinde şi să va face înplinire de bani. Asemenea să să scrie la ispravnicii dă Prahova. 1776, iunie 6. Preaînnălţate doamne, Din luminată porunca înnălţimii tale, dumnealui vătafu za aprozi au adus la judecată pă Ilinca boltăşoaia, zicîndu Ilinca că sînt acum 10 luni de cîndu au făcut pîră asupra lui Mărgărit ce au fost staroste za neguţători, cerîndu de la dînsul taleri 1000 din taleri 1500 ce rămăsese dator să-i plătească la răposatu bărbatu ei, Gheorghiţă boltaşu. După hotărîrea judecătorilor eretecrete ce să orînduise atunci să cerceteze socotelile ce avusese între dînşii, adică numitul starostea Mărgăritu cu răposatu Gheorghiţă boltaşu, soţul pîrîşii, care hotărîre a numiţilor eretecrete iaste întărită şi de măriia sa Grigorie Ghica voievod cu leat 1769 lulie 11, dar fiindu că numitu pîrît să află în Transilvania, i s-au trimis răspunsu dă multe ori ca, ori să-şi plătească datoriia aceasta, ori să-şi facă pe cineva vechil să răspunză la această pricină, la carele nici că au dat vreun răspuns. Şi fiindcă fiiu-său Gheorghe au fost aici în Bucureşti, i s-au poruncit să scrie la tată-său, pe carele aducîndu-l înnaintea judecăţii, au răspunsu că au scris la tată-său de la trecuta toamnă şi răspunsu n-au luat nici pînă acum. Deci, numita Ilinca cerea de la judecată hotărîre asupra dreptăţii ei nemaiputîndu suferi să fie păgubaşă dă banii ei. Deci, socotindu-ne, nu putem să dăm platnic pe numitul Gheorghe fii-său pentru aceşti bani, fiindcă aceasta este oprită dă pravilă, dă vreme ce feciorul nu să vinovăţeşte la alişverişurile tatîni-său, cum şi părintele la ale fiului său, am hotărît după pravilă ca să să vînză ale lui lucruri ce mai are aici în ţară şi să plătească aceşti bani, fiindu că zice pravila la cartea 9 a înpăraţilor, titlu 6: „cînd unul ce va fi dator să va ascunde în vreme îndelungată, atunci cei ce vor fi avîdu să ia dă la dînsul cu hotărîrea judecăţii, nu numai să ia supt a lor stăpînire lucrurile aceluia, ci să le şi vînză”. Şi altă pravilă zice tot la acea /[88] carte şi titlu, că: „cel ce va opri pă cei ce vor avea să ia de la cinevaşi, dă nu-l va lăsa să stăpînească lucrurile datornicului lor, să să vinuiască la toată paguba aceluia”. Asemenea urmînd şi pravilii ce să află la cartea 26 a înpăraţilor, titlu 3, care zice: „cîndu datornicul nu va să-şi plătească datoriia sa, să i să dea soroc dă 4 luni, după care soroc dă nu-i va plăti să i să ia zăloage” şi iarăşi: „la 2 luni după ce să vor lua zăloagele, dă nu va avea purtare de grijă să-i plătească, atunci prin hotărîrea judecăţii să să vînză zăloagile”, zicem şi noi asemenea, căci sorocul dă 4 luni au trecut dă mult, fiindcă sînt acum 11 luni de cîndu s-au dat jalba aceasta asupra lui, asemenea trecîndu sorocul, lucrurile lui să află ca nişte zăloage la numita pîrîşă, după pravilă. După a cărora pravili porunci, sînt dă a să vinde acele lucruri, fiindu că au trecut toate soroacele, iar întîmplîndu-să să facă vicleşug datornicu acela ca să oprească pe cumpărători, atunci cel ce are să ia acei bani, să să facă desăvîrşit stăpînitor acelor lucruri cum să vede la cartea 25, titlul 1. Care aceste pravili asupra aceştii pricini, arătîndu-le mărcii tale, rămîne hotărîrea cea desăvîrşită să să facă de către înnălţimea ta. 1776, iunie 6. Meche Fotino paharnic, D Cior stolnic1, Costandin biv vel comis, Ev biv vel medelnicer. [88] Io Alexandru Ioan Ipsilant voievod. Dă vreme ce jalba îi fu adevărată şi cererea cu cale, dăm dă iznoavă şi zapis de un aşăzămînt ca acesta ce scrie mai jos, spre întemeierea mănăstirii. Poruncim ca după aşăzămînt, să să urmeze şi să ţie mănăstirea pînă la numitu soroc. 1776, iunie 6. Preaînnălţate doamne, Cu smerita noastră anafora, facem ştire mării tale că la jalba ce au dat mării tale popa Gheorghe Streinul, grecu, că plătind o mănăstire ce să cheamă Brîncovenii din sud Romanaţi, de datorii, care era la turci pă vremea păcii dinainte, în domniia mării sale Ştefan vodă, cu simfonie ca să ţie mănăstirea în 12 ani să-şi scoaţă banii ce au dat, taleri 3500, au ţinut-o pînă în vremea răzmiriţii şi după răzmiriţă, pînă acum. Iar acum fratele întru Hristos, episcopu Chesarie al Rîmnicului, l-ar fi scos dintru acea mănăstire pînă a nu-şi înplini sorocul şi ceru la măriia ta dreptate, atît la aceasta, cît şi la 6 ani care n-au luat nimic din vremea răzmiriţii, ca să ţie mănăstirea de acum înnainte, cum şi pentru alţi bani taleri 1300 care zice că ar fi plătit în urmă alte datorii peste banii care dedese, ca să nu fie scos pînă a nu-şi înplini aceşti bani şi anii din răzmiriţă, şi măriia ta orîndueşte la noi să cercetăm şi cum ţinem minte de aceasta, să înştiinţăm mării tale. Deci arătăm mării tale că jalba acestui preot ieste adevărată şi să găsi la Mitropolie anaforaoa aceştii pricini care iaste întărită de măriia sa Ştefan vodă, întru care să coprinde toată pricina şi întîmplarea aceştiia şi cum că din îndemnarea fratelui întru Hristos, chir Grigorie ce au făcut pe acea vreme episcop, au plătit această mănăstire de datorie de şapte pungi de bani cu soroc ca să ţie mănăstirea în 12 ani pînă de a-şi scoate aceşti bani şi cum că alt nimului nimic să nu dea întru aceşti ani. Acestea toate să coprinde în anafora, iar cît că au plătit şi alţi bani datorie în urmă, taleri 1300, şi că n-au luat nimic întru aceşti 6 ani cu răzmiriţa, noi de aceasta nu ştim a arăta mării tale, iar vremea acelor 12 ani să /[89] înplineşte acum întru acest an la luna viitoare, iunie 8 zile. Cu toate acestea, mai arătăm mării tale că veni înnaintea noastră dumnealui vel clucer Manolache Brîncoveanu, ca unul ce iaste ctitor aceştii mănăstiri, şi mai vîrtos, că să află şi pe moşiia dumnealui ce să cheamă Brîncoveni, şi ne arătă că cercetînd prin obraze de cinste şi prin oamenii dumnealui ce-i are acolo la moşie purtători de grijă pentru mănăstire şi pentru lucrurile mişcătoare şi nemişcătoare, s-au înştiinţat cum că s-ar fi aflînd de tot arsă de turci, stricată, numai zidurile, încă şi dintr-însile căzute, şi celelalte lucruri ale ei toate prăpădite de oşti trecătoare şi stătătoare după cum iaste ştiut, care şi preotu tot într-acestaşi chip ne arătă. Deci, văzînd dumnealui vel clucer starea mănăstirii, cum să află acum, şi rămîind tot aşa dăzvelită şi stricată, va veni de a să prăpădi de tot, intrînd la tocmeală numitul preot Gheorghe şi cu fii-său popa Toma, s-au aşăzat cu dumnealui prin zapis care să va vedea şi de către măriia ta, făcîndu-i de au lăsat cererile lor de pagubă de care au jăluit mării tale, numai să li să dea mănăstirea în 6 ani de acum înnainte cu acest fel de simfonie ca toate cele care le-au luat întîiu cînd au intrat în mănăstire, mişcătoare şi nemişcătoare, acum să le înplinească la loc, mănăstirea, casile să le învelească, zidurile să le dreagă, orînduiala bisericii să o păzească, moşii, vii ce au rămas părăginite, să le dăstupe, ţiganii să-i strîngă şi toate altele să le chivernisească cu vrednicie dînd şi chezaş vrednic asupra acestora că le va păzi nezmintite şi după înplinirea acestor 6 ani să lase mănăstirea cu toate, nimic mai avînd cevaşi a răspunde sau a cere. Ci, noi nu lipsim a arăta mării tale şi cum vei bine socoti şi măriia ta. Şi anii mării tale de la Domnul să fie mulţi şi norociţi. 1776, maiu 20. Al mării tale rugător către Dumnezeu, fierbinte şi smerit sufletesc părinte, Grigorie al Ungrovlahiei. [89] Io Alecsandru Ioan Ipsilant voievod bojiiu milostiiu, gospodar zemle Vlahiscoe. Neodihnindu-să Ion i Stan şi Gheorghe la hotărîrea judecătorilor de mai jos-numiţi, eşiră şi înnaintea domnii mele la divan iarăşi asemenea zicînd cum că au stăpînit moşie acolo cu părinţii popii Mateiu, încă şi cu popa Mateiu, de curîndu, şi cum că scrisorile lor au rămas la popa Radu. La care tăgăduind foarte popa Mateiu, că n-au săpînit nicicum, făr’ de numai de un an încoace au început a asupri şi a-l purta prin judecăţi, cum şi de cărţi apărîndu-se că altele nu i-au rămas, făr’ de acestea ce au arătat la judecată, iar numiţii priimiră însuşi şi cerură să priimească preotul blestem de tăgăduirea lui, adică de nestăpînire şi de alte cărţi, şi de va priimi, să vor lăsa de toată pîra aceasta. Deci, rînduindu domniia mea zapciu de i-au dus pe toţi la sfînta Mitropolie, ne-au adus adeverinţă de la preasfinţitul mitropolit cum că au priimit preotul şi blestem şi aşa au rămas numiţii de judecată. Deci, întărim dar dreptatea popii Matei şi hotărîm să stăpînească moşiia cu pace. 1776, iunie 6. Preaînnălţate doamne. Din luminată porunca mării sale preaînnălţatului nostru domnu Io Alexandru Ioan Ipsilant voievod, dumnealui vătafu za aprozi aduse la judecată pe Ion i Stan i Gheorghe ot Dăeşti sud Vîlcea, pîrîşi popii Matei de la mănăstirea Dintrulemnu sud Vîlcea, zicînd că ar fi avîndu şi ei parte de moşie în Dăeşti de la moşii şi părinţii lor şi ar fi stă- /[90] pînindu pînă acum în vremea răzmiriţii şi zapisele de stăpînirea ce au avut că le-ar fi dat supt stăpînirea popii Radului, unchiul acestui popii Matei, după a căruia moarte rămîind aceste zapise la acest popă Mateiu, stăpîneşte cu dînsele. Întrebîndu-se popa Matei, să apără cu un răspunsu vrednic de credinţă cu care dovedi că ei nu ar fi avut acest fel de zapise după cum zic, fiindu că de ar fi avut ei parte în moşiia Dăeştii şi ar fi avut acest fel de zapise, le-ar fi arătat negreşit la hotărniciia aceştii moşii ot leat 7259 ghenarie 20, de sînt acum ani 25, făcută de răposatul Sandul clucer Bucşănescul şi întărită de sfinţiia sa părintele episcopul al Rîmnicului, chir Climent, prin care hotărnicie s-au făcut această moşie şapte părţi şi cinci s-au dat mănăstirii Dintrunlemnu, iar doaă părţi, stînjeni 861 dupe trăsuri, care făcîndu-se masă rămîn stînjeni 287, s-au dat să stăpînească popa Radul cu cetaşii lui. De care hotărnicie, începînd pîrîşii a zice că nu ar fi ştiind cînd s-au făcut, şi cum că s-ar fi făcut prin taină, să întrebară de au fost depărtaţi de la locul lor cînd s-au făcut această hotărnicie şi răspunseră că nu au fost niciodată depărtaţi, ci pururea de faţă. Deci, întrebîndu-i noi cum ar fi putut să să facă prin taină noaptea o hotărnicie mare ca aceasta, au răspunsu că într-o seară mergîndu răposatu clucer Bucşănescul la cîrciuma popii Radului şi vorbind cu popa Radul în taină s-au făcut această hotărnicie care nu o priimescu, zicîndu că au stăpînit pînă acum, aducînd la aceasta şi marturi pe Şărban Bîrlog ot Ciorăşti i pe Şărban pîrcălab ot tam i pă Stoica Varlaam ot tam, care toţi au mărturisit de numiţii trei pîrîşi că ar fi arîndu acum de 30 de ani pe acea moşie ca nişte moşneni, nedîndu dijmă. Mai mărturisi Şărban pîrcălabu de răposatu clucer Bucşănescul, că viindu într-o seară în satul Ciorăştii, unde era el pîrcălab, au mas acolea şi a doaă zi ducîndu-se moşnenii au tras moşiia şi i-au adus trăsurile. De care întrebîndu-se şi popa Matei, arătă o carte a mării sale răposatu Grigore vodă Ghica cu leat 1751 iunie 21, întru care arătă că moşiia Dăeştii făcîndu-se şapte părţi, cinci părţi s-au dat întru stăpînirea mănăstirii Dintrunlemnu, iar doaă părţi întru stăpînirea popii Radului cu cetaşii lui, dupe hotărniciia ce s-au făcut. Mai arată şi alte carte de judecată a dumnealui sărdaru Nicoli leat 1768 iulie 2, întru care să vede că numiţii pîrîşi, Ion, Stan i alţii, cerea parte dintru această moşie, zicînd că să trag dintr-un Cazan i din neamul unui popă Alexandru moşnean vechiu, dar neputînd să dovedească nici prin mărturii, nici prin scrisori, fiindu că nu avea, au rămas de judecată, dîndu-i stăpînirea acestui popă Matei. Au arătat şi altă carte a divanului Craiovii ot leat 1773 aprilie 15 în care să cuprinde cum că Ion şi frate-său Stan cu cetaşii lui au început să facă moară în moşiia Dăeştii zicîndu că şi ei au parte într-această moşie. Deci popa Matei trăgîndu-i la judecată şi putînd Ion i brat ego să dovedească cum că au parte la moşiia aceasta, judecata nu au primit pîra lor, ci au dat stăpînirea aceasta iarăşi la popa Matei. Au arătat şi altă carte ot leat 17761 septemvrie 5 a stolnicului Ştefan Bibescul i a lui Şărban Otetelişanul, ispravnici ot sud Vîlcea, în care arată că Ion i brat ego Stan cu ai lor, făcînd pîră de această moşie şi neavîndu nici o dovadă, au dat stăpînirea, popii Matei. Mai arătă şi altă carte tot de la acelaşi leat 1776 aprilie 14 a lui Ioniţă Caramanlău i a şătrarului Ioniţă Otetelişanu, ispravnici ot sud Vîlcea, întru care să vede că şi dumnealor asemenea au urmat. Din care, cunoscut şi dovedit lucru este că pîra aceasta a numiţilor pîrîşi iaste mincinoasă şi făr’ de temeiu şi cum că ei nu au stăpînit niciodinioară, nici au parte fiindu că şi mărturiile ce au adus de au mărturisit că ştie pă numiţii pîrîşi arîndu pe acea moşie, nu să priimiră, întîi pentru că sînt tot de ai lor, adică de ai casii, şi a doaă, pentru că mărturisescu o mărturie cu îndoială, zicîndu că era, iar nu că stăpînea. Drept aceia, am hotărît să stăpînească popa Matei cu bună pace cum au stăpînit şi pînă acum. 1776, mai 24. Miche paharnic, Dumi Cior paharnic, Costandin biv vel comis, Evdochim biv vel medelnicer, D Brez. [91] Io Alexandru Ioan Ipsilant voievod bojiiu milostiiu. Poruncim domniia mea de au chezaşi, măcar pe omu cu chezaş să să sloboază, iar neavînd nici chezaş, precum nici putinţă nu au a plăti, iarăşi să să sloboază de la închisoare ca să umble dupe muncă a să hrăni şi cîştigînd ca să să plătească. Şi vătaşe de copii, aşa să urmezi. 1766, iunie 6. Preaînnălţate doamne, Din luminată porunca înnălţimii tale, dumnealui vătafu za divan au adus la judecată pă Sin i Lina de la satul Gherganii sud Dîmboviţa după jalba ce au dat mării tale, fiindu că au rămas datori la mulţi cu o sumă de bani mai mult decît taleri 800, pentru care s-au şi îchis ca să-i plătească. Şi fiindu că au rămas la sărăcie şi mare scăpătăciune, neavînd nici un mijloc de a să plăti, ceru ca să să sloboază de la închisoare să muncească şi să să plătească de datorie cu soroc. De care, fiindu că ni să porunceşte de către măriia ta ca să înştiinţăm mării tale ce poroncescu pravilile asupra unii pricini ca aceştiia, am cercetat şi am găsit că pentru cei bogaţi ((((((((((((((((((((((((( (însă bogaţii sînt cei ce au periusie de lucruri nemişcătoare prin sineşi mişcătoare, şi mişcătoare neguţătorii, sau dregătorie) poruncescu la cartea 9 a Împăraţilor, titlul 3, că cei ce sînt datori şi ceru soroc, să li să dea de patru luni şi după patru luni de nu vor plăti, să li să ia zăloage şi să dea îprutătorilor. Şi trecînd doaă luni după ce li să vor lua zăloage şi nu vor plăti, să li să vînză zăloagile acelea. Iar pentru cei săraci . . .1 (însă săraci sînt cei ce nu au lucruri nemişcătoare pre sineşi mişcătoare şi mişcătoare neguţătorii, cum fură şi aceştiia ce făcură jalbă) poroncesc la cartea 23 titlu 1 într-acestaşi chip, că celor bogaţi să dă soroc de 4 luni şi celor săraci mai puţin. Deci, să vedem ce mai poruncescu pravilile pentru unii săraci ca aceştiia, după ce să vor închide şi neavînd nicidecum mijloc să plătească ori zăloage să dea, ori chezaşi, cercetîndu cu amăruntul, am găsit la cartea lui Efstatie (((((((((( zicînd într-acestaşi chip, că: „la pricinile de datorii, cel ce nu va găsi să dea chezaş, nu este dator a şădea la închisoare mai mult de zile 30”. De aceasta înştiinţăm mării tale, iar hotărîrea rămîne la măriia ta. Mai 20, 1776. Miche paharnic, D Cior paharnic, C biv vel comis, Evdochim biv vel medelnicer, D Brez. [91] Io Alexandru Ioan Ipsilant voievod i gospodin. De vreme ce este ştiută de către dumnealor veliţii boeri neputinţa lui, întărim şi poruncim să fie nesupărat pînă la sorocul de un an. 1776, iunie 6. Gheorghe biv ceauş de copil au jăluit înnălţimii tale că din întîmpinarea vremilor au căzut la mare scăpătăciune, încît nici hrana vieţii cea din toate zilele nu o are, avînd şi casă grea /[92] cu copii şi să află dator mai mult de taleri 500, atît în Bucureşti, cît şi la judeţul Săcuenilor şi acum îl apucă datornicii ca să plătească banii de mai sus-arătaţi şi n-are nici o putere, nici altă nădejde nu are, făr’ de numai, cere ca să i să facă luminată porunca înnălţimii tale ca unde este dator, să nu-l închiză, ci cu păsuială, cu încetul să le plătească acelor datornici. Şi din luminată porunca înnălţimii tale vătafu de copii de divan au adus înnaintea noastră şi l-am cercetat, cerirea şi jalba lui, şi întrebîndu-l, datoriile nu şi le tăgădueşte, fără numai cere ca cu soroc de un an, şi să va plăti. Ci, ştiindu şi noi că să află la mare scăpătăciune şi decît să- puie la închisoare, am găsit cu cale, ca de va fi luminată porunca înnălţimii tale asupra scăpătăciunii lui, să i să pue acest soroc, ca să aibă vreme să să plătească de datornici, iar hotărîrea cea desăvîrşită rămîne a să face de către înnălţimea ta. 1776, mai 9. Vel dvornic, Ioan Gli vel logofăt, vel logofăt. [92] Io Alexandru Ioan Ipsilant voievod i gospodar. Dupe cum s-au găsit cu cale de la judecată, dăm volnicie . . .1 copil din casă de divan, ca prin ştirea ispravnicilor să-i aducă aici şi cine va rămînea de judecată, va plăti cheltuiala şi treapădu. 1776, iunie 6. Preaînnălţate doamne, Dumnealui vătafu za copii de divan aduse la judecată pe Matei diiaconu, fecioru lui Petre pîrcălabu din sud Argeş, cerîndu de la dumneaei jupîneasa Mariia Fărcăşanca taleri 150 cu răvaşul răposatului Ştefan Fărcăşanu, ce l-au înprumutat tată-său Petre la leat 1768 şi pînă acum nu i-au mai plătit. Întrebîndu-se şi dumnealui slugeru Costandin Cocorăscul, vechilul fetii dumnealui, Marii Fărcăşancăi, dumnealui răspunse că gineri-său Ştefan Fărcăşanul pentru aceşti bani i-au fost dat lui Petre pîrcălabul ca să ia venitul morii ce are la Cîmpul-Mare sud Argeş, şi nu numai că au luat venitul morii, ci au lăsat-o de s-au şi răpus. Iar Matei diiaconul răspunse că tată-său n-au avut venitul morii pentru bani, ci numai au fost rînduit ca să ia seama ce venit să strînge de la moară şi după 5 săptămîni au venitu răposatul Ioniţă Fărcăşanul, vărul răposatului Ştefan Fărcăşanul cu scrisoare de la dumnealui şi luînd moara deasupra tătîni-său, au dat-o asupra lui Tudosie i Preda, isprăvnicei, care şi acum sînt faţă. I s-au cerut diiaconului Matei ca să arate acea scrisoare a Fărcăşanului şi zise că nu are. S-au întrebat Matei diiaconul după ce i s-au luat moara, cine au luat venitul, şi au răspunsu că pînă a să înneca moara, Tudosie şi Preda au luat taleri 140. S-au mai întrebat Matei diiaconu, cum de nu şi-au cerut banii de la numitul Fărcăşanu, de vreme că moara i să luase din mînă şi numitul Fărcăşanu au fost în viiaţă pînă în anul trecut şi răspunse că în doaă rînduri i-au zis pentru bani şi au tot prelungit vremea. Deci, văzîndu că scrisoare nu are că i s-au luat moara din mînă, i s-au cerut mărturii ca să aducă, că tată-său pentru că nu au luat venitul morii au cerut banii la Fărcăşanul, şi n-au avut. Ci, pentru ca să să dăscopere adevărul cine au luat venitul morii şi ca nici diia- /[93] conul să nu fie păgubaş de bani, nici Mariia Fărcăşanca de venitul morii şi de moară, să fie luminată porunca mării tale să meargă om domnesc să aducă pe Tudosie i Preda ispravnici să stea faţă cu toţii la judecată, iar hotărîrea cea desăvîrşită rămîne la înnălţimea ta. 1776, mai 22. Matei Pădure paharnic, Theodorache Tuf medelnicer, Bar sluger’ Drăghicean Grecianu clucer, G Canali. Io Alexandru Ioan Ipsilant voievod i gospodar. De vreme ce această pricină, prin blestemu şi pîra numitului Diamandi căpitan de arnăuţi, iaste făr’ de nici o cale, acum întărim domniia mea dreptatea numitei medelnicerese ca să fie apărată. 1776, iunie 6. Preaînnălţate doamne, După jalba ce au dat la măriia ta dumneaei Profira Băjasca, că în trecutele vremi cînd răposatul soţul dumneaei trăia fiind ispravnic la sud Romănaţi, au luat bani de la neguţători de au dat prodosie şi neapucîndu să-i ia din judeţ au rămas dator şi, la venirea mării sale Ştefan vodă în Bucureşti, i s-au întîmplat moarte cu tăerea ce au făcut măriia sa, şi în urmă pecetluindu casa cu poruncă, fiindu bănuială că au rămas bani de la catagrafiia ce s-au făcut, văzînd că bani nu să găsescu, s-au despecetluit casa. Şi fiindu în bănuială neguţătorii că ar fi la ştirea dumneaei banii rămaşi de la răposatu soţul dumneaei, s-ar fi adus şi carte de blestem de la preasfinţitul patriiarh, şi înpreună cu datornicii fiindu înnaintea noastră au priimit carte de blestem că mai mult n-au rămas decît cele ce au ştiut şi au arătat, şi de atunci încoace au fost nesupărată de datornici, iar acum o ar fi apucat un Diiamandi căpitan de arnăuţi, fratele răposatului Anastasie iconomu, ca să-i plătească taleri 1700 ce au fost dator răposatu soţul dumneaei la acel Anastasie iconomu. Şi ni să porunceşte de către măriia ta, fiindcă înnaintea noastră s-au căutat pricina aceştii datorii şi au rămas a fi nesupărată dupe carte de blestem ce zice că au priimit, să înştiinţăm mării tale curgerea aceştii pricini dupe cum o ştim. Deci, noi am chemat înnaintea noastră pe un neguţător, Ilie Gazda, fratele Zotii lipţcanul, care şi acest Ilie sumă de bani au avut la răposatu soţul dumneaei jăluitoarii şi însuşi dumnealui au fost şi pricinuitor scoaterii acei cărţi de blestem, şi din vorbă ne adusem şi noi aminte că cu adevărat acest fel au rămas atunci, şi au fost nesupărată de ei, de datornici întru nimic. Ci, dupe cum au fost atunci sfîrşitul aceştii pricini, arătăm mării tale şi anii mării tale de la Domnul să fie mulţi şi fericiţi. Al mării tale Dumnezeu rugător şi părinte sufletesc smerit, Grigorie al Ungrovlahiei 1766, aprilie 21. [93] Io Alexandru Ioan Ipsilant voievod i gospodar. De vreme ce au scris ispravnicii cum că slujitorii fiind în slujbă nu l-au trimis, aflîndu-să trebuincios acolo, cum şi ceilalţi a veni pe aici doi-trei oameni pentru pricină mică /[94] de o iapă, este făr’ de rînduială, poruncim ispravnicilor, înnaintea dumneavoastră aducînd pe aceia, să-i puneţi ca întru adevăr să dea mărturiia lor în scris şi adeverindu şi dumneavoastră să o trimiteţi aici cum mai făr’ de zăbavă, făr’ de a nu face altă prelungire. 1776, iunie 6. Preaînnălţate doamne, Stan catana din sud Vîlcea în trecutele zile ale aceştii luni au jăluit înnălţimii tale pentru Vasile armăşălul zicîndu că astă-toamnă la trecuta lună a lui octomvrie, viindu cu nişte scrisori la Bucureşti, numitul armăşăl l-au ajunsu la drum cu 8 ţigani ce vinea înpreună cu dînsul şi conăcindu cu toţii la satul Răscăeţi, sud Vlaşca, în gazdă la Radu slujitorul, nepotul popii lui Stan, dinspre zio zice că i s-au furat iapa şi dintr-acei ţigani zice că au rămas numai 7, iar unul, ce s-au făcut nu ştie, şi are bănuială asupra lui Vasile armăşăl i a celorlalţi ţigani. Pe care aducîndu-i vătaful de aprozi la judecată, atît pă Stan catana jăluitorul, cît şi pe Vasile armăşăl, Vasile armăşălu s-au apărat zicîndu că nu este la ştirea lui acea iapă, nici că au furat-o ţiganii care venea cu dîşii şi cum că el, cu 7 ţigani zice că au venit la drum, iar nu cu 8. Şi cerîndu-i-se de judecată lui Stan, mărturii spre dovadă cum că Vasile au fost cu 8 ţigani iar nu cu 7, au zis că are mărturie pe Radul slujitorul, gazda unde au găzduit cu toţii i pe Stana preoteasa, muma Radului, şi pe popa Stan ot satu Răscăeţii sud Vlaşca. Şi nefiindu aceste mărturii atunci de faţă ca să facă judecata cercetare, am făcut anafora către înnălţimea ta ca să să poruncească la ispravnicii judeţului să trimiţă pe numitele mărturii, şi s-au întărit acea anafora cu pecetea înnălţimii tale, poruncindu-se ispravnicilor ca să trimiţă pe numitele mărturii, şi nu le-au trimis, zicînd că Radu slujitoru ce au fost la el în gazdă este în slujbă şi are treabă şi nu au trimis pe acele mărturii. Ci, de vreme că pe mărturiile acele, ispravnicii nu le-au trimis, judecata a descoperi adevărul, n-are de unde, găsim cu cale să fie luminată porunca înnălţimii tale să meargă om domnu1 să aducă pe numitele mărturii aici la judecată ca să stea faţă cu Vasile armăşălu i cu Stan jăluitorul şi atunci, cine va rămînea de judecată, va plăti treapădu mumbaşirului, cît şi cheltuiala mărturiilor. Iar cea desăvîrşită hotărîre rămîne a să face de către înnălţimea ta. 1776, aprilie 28. Vel vornic, Badea vel vornic, vel logofăt, Costandin Bălăceanu vel stolnic. [94] Io Alexandru Ioan Ipsilant voievod i gospodin. Dumneata vel armaş, de este cinevaşi davagiu, să ei pe acel ce au rămas mirean, să-l scoţi cu davagiul la departamentul judecăţii, să-l judece. 1776, iunie 6. Preaînnălţate doamne, Facem ştire mării tale că de la judeţul Prahova ne înştiinţează dumnealor ispravnicii înpreună şi cu protopopu nostru al acestui judeţ, pentru un popă Dumitru din satul Cătunu dintr-acest judeţ, care l-ar fi dovedit cum că în trecuta vreme a răzmiriţii fiind tovărăşit el cu alţii şi cu un fecior al lui anume Mareş, care acum este preot şi şăzător în sud Ialomiţa, ar fi mersu în dealul Cernăteştilor la viia lui Gligoraşco neguţătoraşul şi hoţeşte l-ar fi căznit /[95] pă el şi pe soţiia lui şi i-ar fi luat bani, scule, haine şi dintr-acea caznă s-ar fi întîmplat şi moarte soţiei acestui neguţător. Care acum, din nişte haine ce ar fi găsit la numitul preot din cele perite, este într-această bănuială că şi el ar fi fost unul dintr-acei tîlhari, şi trimiţîndu-l aici la Mitropolie au fost la închisoare de la luna lui aprilie în 17 pînă acum. Şi trimiţîndu şi la acel fecior al lui popa din sud Ialomiţa, ca să-l aducem să-l punem faţă cu tată-său, şi prinzîndu-l protopopu acelui judeţ, pînă a-l porni la Bucureşti, într-o noapte puindu-l la opreală la grosul dumnealor ispravnicilor de judeţ, într-acea noapte au şi fugit şi unde, nu s-ar şti. De care, ne-au şi înştiinţat protopopu acelui judeţ şi fratele întru Hristos părintele Amidis că aşa este pricina, iar nu într-alt chip, zicîndu că poate şi din slujitorul ce-au fost, va fi slobozirea popii Deci, facem ştire mării tale curgerea aceştii pricini, că noi cît pentru numitul preot ce au fost închis aici la Mitropolie dupe aceste înştiinţări, i-am luat darul preoţii făcîndu-l mirean. Şi de nu să va odihni acel neguţătoraş, nici pe aceasta, va fi orînduit cu poronca mării tale la închisoarea puşcării ca de la un mirean să i să ceară răspunsu la judecată. Şi anii mării tale de la Domnul să fie mulţi şi norociţi. 1776, mai 11. Al mării tale către Dumnezeu rugător şi părinte smerit sufletesc, Grigorie al Ungrovlahiei. [95] Io Alecsandru Ioan Ipsilant voievod i gospodar. S-au cercetat şi de către domniia mea această pricină şi asemenea găsim cu cale ca, după cum scrie mai jos, să să urmeze a priimi dumnealui paharnicu blestem şi să întoarcă banii lui Dobre, preţuindu-să toate cu preţuri, şi cu zapciu cel rînduit, vătafu dă aprozi, să ia sfîrşit treaba aceasta. 1776, iunie. Preaînnălţate doamne, Din luminată porunca înnălţimii tale, vătafu dă aprozi au adus la judecată pe Dobre Neamţul din Poartă, cu dumnealui Nicolae Dedulescul, biv vel paharnic, zicîndu că cinci ani sînt de cînd au cumpărat o casă aici în Bucureşti în mahalaua Slobozii, de la un Marco i dă la soră-sa Zamfira, feciorii Stoicăi copil din casă, iar dumnealui paharnicu de un an şi mai bine de cînd îl poartă în judecăţi neîngăduindu-l să stăpînească el, casa, cerînd dumnealui să întoarcă banii cumpărătorii casii şi să o ia întru a dumisale stăpînire, avînd protimisis cu vecinătatea. Care pentru această pricină au mersu dumnealui vel vornic Badea Ştirbeiu acolo în faţa locului şi fiind faţă şi o parte şi alta au cercetat, şi fundul grădinii dumnealui paharnicului Dedulescului să loveşte cu locul casii lui Dobre, ce l-au cumpărat, şi are dumnealui paharnicu protimisis. Dar fiindcă au trecut atîta vreme la mijloc, l-am întrebat pe dumnealui paharnicu Dudescu, cum dă n-au aflat dă cumpărătoarea aceştii case, fiindu că au fost tot aici în ţară, şi zise că nicidăcum n-au ştiut pînă în anul trecut cîndu i-au spus popa Mateiu i Marco, feciorii Stoicăi copil din casă, vînzătoriul aceştii case, şi dă atunci cum au aflat au şi pornit jalbă şi au întrat în judecată. Dobre, pîrîşul, zise că dumnealui paharnicu au ştiut, dar nu i-au zis nimic, ci tocmai acum va să-l scoată din casă. Judecata îl supune pe dumnealui paharnicu Dedulescu să priimească blestem cum că într-acei 4 ani n-au ştiut dă vînzarea aceştii case a lui Dobre, nici că au auzit de la cine- /[96] vaşi pînă în anul trecut cînd zice că i-au spus popa Mateiu şi cu acel Marco, feciorii Stoicăi, şi într-acestaşi chip dă va priimi blestem, să să preţuiască cele ce va fi făcut Dobre pă împrejuru casii sau la casă, dă cînd au cumpărat-o, şi acei bani întorcîndu-i dumnealui paharnicu lui Dobre, să ia casa întru a dumisale stăpînire ca unul ce are protimisis cu vecinătatea. Noi aşa găsim cu cale, iar cea dăsăvîrşită hotărîre rămîne a să face de către înnălţimea ta. 1776, mai 27. Vel vornic, Badea vel vornic, vel logofăt, vel stolnic. [96] Dă vreme ce la domniia mea au dat jalbă Isac ovreiul, cum că în anul acesta aşăzînd căşărie pe moşiia Lipănescului la Gagul în sud Ilfov unde au avut şi socrî-său mai nainte în 15 ani, iar un Peiul şi Constandin, sîrbi, prin taină au luat sohaturile du pe înprejur, care şi pe acelea le-au avut socrî-său, şi osebit şi din oamenii cei cu stîni carii în anul trecut au fost, aducînd caşul la căşăriia lui, i-au luat jumătate, din care lui i să pricinuieşte mare pagubă, drept aceia, am dat domniia mea această carte numitului Isac ovreiul, ca să aibă el protimisis a lua şi a ţinea acele suhaturi du pe înprejurul moşii, care o ţine el cu preţul ce vor da alţii, ca unul ce le-au ţinut socrî-său într-atîta vreme dă 15 ani şi i să cade, mai mult lui a le ţinea dăcît alţii. Aşijderea şi oamenii cei cu stîni carii în anul trecut au adus caşul la căşăriia lui şi estimpu, să aibă a-şi duce caşul iar la căşăriia numitului Isac şi să-şi ia plata pă acel caş dupe ruptoare precum [să] plătesc şi altora ce duc caş la căşării, iar dă vor sta aceia înpotrivitori, atunci orice cheltuială vor putea adeveri cu bună dovadă că au făcut căşărie, aceia să aibă numitul Isac a o întoarce deplin umiţilor sîrbi şi să rămîie numai el, iar dă va avea cinevaşi a face vreo cerere dă judecată pentru aceasta, uşa divanului domnii mele, iaste dăşchisă. 1776, iunie 7. [96] Io Alexandru Ioan Ipsilant voievod i gospodar. După cum au judecat preasfinţiia sa părintele mitropolitul după pravilă, întărim şi domniia mea, aşa să să urmeze, şi zapciul cel rînduit să facă săvîrşire trebii. 1766, iunie 7. Preaînnălţate doamne, Facem ştire mării tale că dupe jalba ce au dat la măriia ta, Ilinca şi Mariia, surorile răposatului Costandin condoragiul, pentru Dobriţa cumnata lor, că după moartea fratelui lor, nerămîindu-le copii, mult puţin ce are rămas le-ar stăpîni ea, şi ele neam fiindu-i, nu s-ar amesteca întru nimic de ale frate-său. Care, orînduite fiindu la noi, le-am cercetat pricina, măcar că mai nainte venise la noi cu această jalbă şi cercetîndu atît atunci cît şi acum, să dovedi de adevărată jalba lor şi să cade a fi clironoame, iar pentru căci s-au aflat datorie la un cumnat al mortului, anume Ianache, taleri 400, de aciia nu s-au îndrăznit a intra /[97] clironoame şi a înplini zestrile cumnatii lor văzîndu bani, datorie multă. Şi cercetîndu de este adivărată acea datorie sau de nu, s-au cerut zapis sau mărturii să ne arate, ele nici zapis scoase, zicîndu că pă cel ce l-au avut de taleri 400 l-ar fi dat soru-sii soţiia mortului şi l-ar fi spart, nici mărturii, fără numai, una dintr-aceste doaă jăluitoare anume Mariia care căută pă mort la boală, dete mărturie în scris că au auzit din gura mortului, la moarte, zicîndu-i lui Ianache aşa: „să meargă să-şi ia banii din casă şi să să ducă la un Ianache rachieru să mai ia taleri 101, că din toţi banii numai un leu au cheltuit”. Am cercetat să vedem şi la ispovedanie de s-au pomenit cevaşi aceşti bani, sau de nu, şi mărturisi însuşi duhovnicul răposatului că nu au auzit nicicum de la răposat că este dator cuiva, fără numai ar fi zis că cu acest Ianache, cumnatî-său, are o socoteală puţină, iar altăceva nu. Şi mai vîrtos, zise duhovnicul că şi faţă au fost atunci Ianache după ispovedanie şi nu i-au pomenit nimic a întreba pe mort de bani, să fi văzut ce zice. Deci, noi după pravilă găsim cu cale a fi clirooame aceste numite jăluitoare la avutul fratelui lor şi a înplini zestrile cumnatii lor pe cît să va dovedi dreptate. Iar pentru datoriia acestor bani, taleri 400, ni să pare a fi dreptul să priimească blestem Ianache pe cum că e datorie bună şi adevărată şi că nu au luat nimic din bani, cum şi soţiia mortului iarăşi să încredinţeze că cu adivărat au spart zapisul cel de taleri 400 şi că e pricina într-acest chip, iar nu altfel, şi atunci priimindu, să cade a să plăti şi aceşti bani de cei ce vor fi clironomi. Ci, noao aşa ni să pare, iar hotărîrea cea desăvîrşită rămîne la măriia ta. Şi anii mării tale de la Domnul să fie mulţi şi norociţi. 1776, mai 27. Al mării tale către Dumnezeu rugător fierbinte şi smerit părinte sufletesc, Grigorie al Ungrovlahiei. [97] Io Alexandru Ioan Ipsilant voievod i gospodar. De vreme ce tot dintr-acea sumă de bani, de la dumnealui logofătu Brîncoveanu, era rînduită şi daniia aceasta a să da, şi fiindu că nu vreo silă au luat dumnealui logofătu Brîncoveanu zapisul înnapoi de la dînşii, dupe cum ne înştiinţăm, ci cu suflu să cădea lui Ştefan şi cumnate-sii Marii ca să cheme şi pe egumen de faţă la acel sulfu şi să-l întrebe de priimeşte sau nu, iar de vreme ce acesta au făcut făr’ de ştirea egumenului, mănăstirea nu să vinovăţeşte a să păgubi de daniia sa, ci din părţile amîndurora acestora să i se înplinească banii mănăstirii. Şi zapciule vătaf za . . .1 aşa să urmezi a face înplinire. 1776, iunie 7. Preaînnălţate doamne, La jalba ce au dat mării tale chir Nictarie, egumenu ot Stelea, că are să ia danie taleri 500 de la casa răposatului stolnicului Iordache Micşunescul, dupe luminată porunca înnălţimii tale, am chemat pe fie-său Ştefan Micşunescul cu diiata, apucîndu de faţă şi pe cumnată-sa Mariia care au ţinut pă frati-său Costandin Micşunescul, şi aşa văzum la diiată că rîndueşte să să dea la Stelea acei taleri 500, însă zice să i să ia din taleri 2000 ce au fostu avut să ia de la Brîncoveanu, iar taleri 1500 dintr-acea sumă, rîndueşte să-i moştenească doi fii, de om /[98] cîte taleri 750. Şi răspunseră Ştefan i cumnată-sa Mariia, că dumnealui biv vel logofăt Brîncovanu le-au dat numai taleri 1000, capetile, şi le-au luat zapisul, păgubindu şi ei din părţile lor, taleri 500. 1776, mai 18. Preaplecaţi slugi epitropi, D medelnicer, Ştefan Greceanu. [98] Io Alexandru Ioan Ipsilant voievod i gospodar. Dupe cum s-au găsit cu cale de la judecată, poroncim dumneavoastră ispravnicilor de judeţ să faceţi cercetare ce scrie mai jos. 1776, iunie 8. Preaînnălţate doamne, Dumnealui vătafu de aprozi aduse la judecată pă Ghinea căruţaşul ot sud Buzău cu dumnealui polcovnicu Mincul, iar de la Buzău, aşa zicîndu Ghinea că de astă-toamnă şi-au făcut o cîrciumă în tîrgul Buzăului pe locul domnesc, iar la trecută luna lui mai, Mincul polcovnic şi-au adus vinurile sale de le-au pus în cîrciumă şi vinul lui l-au poprit ca să nu să vînză. Întrebîndu-se şi Mincul polcovnic, dumnealui răspunse că mai nainte de răzmiriţă, pe acel loc dumnealui au avut casă şi de sila şi puterea ostăşască s-au stricat, iar de butea cu vinul ce l-au avut Ghinea început, au tăgăduit că nu i l-a oprit a să vinde. Pentru care, găsim cu cale să fie luminată porunca înnălţimii tale către dumnealor ispravnicii ot sud Buzău să cerceteze pe înprejuraşi de au avut Mincul polcovnic case pe acel loc unde şi-au făcut Ghinea cîrciumă mai nainte de răzmeriţă şi au poprit butea cu vinul a Ghinii a nu să vinde. Şi de va fi avut Mincul polcovnicu casă, să să preţuiască pivniţa şi cele ce va fi făcut Ghinea şi să i le plătească Mincul polcovnicul cu bani, cum şi acea bute cu vin de nu va fi îngăduit Mincul polcovnic a să vinde pînă a să sfîrşi vinul, iarăşi să i-l plătească, iar de nu va fi avut Mincul polcovnic case, Ghinea să stăpînească iarăşi făr’ de supărare de către Mincul polcovnic. Şi după cercetarea şi alegerea ce vor face, dumnealor ispravnicii să dea în scris, că de nu să vor odihni vreo parte, să vie la divan. Iar hotărîrea cea desăvîrşită rămîne la înnălţimea ta. 1776, iunie 6. Matei Pădure, Theodorache Tuf medelnicer, Barbu sluger, Drăghicean Greceanu clucer, George Canali. [98] Io Alexandru Ioan Ipsilant voievod i gospodin. S-au cercetat şi de către domniia mea această pricină cu divan şi nici un fel de dovadă de temeiu Drăghici cu feciorii lui la cererea lor, făr’ de numai tot acele adeverinţe de mai jos-numite arătă. Care, odebit că să cunoscură şi de domniia mea a fi mincinoase, dar şi adivărat să fie, iar nu sînt lor de ajutor, pentru că îi numeşte cumpărători de suhat, adică /[99] de iarba muntelui, iar nu stăpîni sau cumpărători de pămînt, şi însuşi pîrîşii ziseră cum că moşii şi părinţii lor da bani şi ţinea acel suhat, şi aşa pîra. Şi cererea lor fiind rea, întărim judecata dumnealor boerilor şi hotărîm, Radul Calotă cu ai lui să stăpînească cu pace. 1776, iunie 8. Prea înnălţate doamne, Din luminată porunca înnălţimii tale, dumnealui vătafu za divan au adus la judecată pă Drăghici cu feciorii lui, Gheorghe i Ion din plaiul Nucşoarii sud Muşcel, pîrîşi Radului Calotă i lui Şărban i Iane, Brătiiani, i Grigorie brat Şărban, de la Muşăteşti sud Argeş, cerînd stăpînire la doi munţi, Lăuta i Piscul ot sud Muscel, zicîndu că şi ei au parte într-aceşti munţi, fiindu că să trag din neamul pîrîţilor şi sînt rudă cu dînşii. Întrebîndu-se şi pîrîţii Radu Calotă i Şărban i Iane, Brătiiani, i Gligore brat Şărban, au tăgăduit zicîndu că nu-i ştie de rudă cu dînşii, ca pe unii ce nici părinţii lor nu i-au ştiut. Deci pîrîşii, spre adeverirea neamului lor că să trag din neam cu părinţii1 aceştiia, au arătat o carte ot leat 7202 iulie 14, adică de ani 82, în care să vede cum că un Iosif tatul acestui Drăghici arată că să trage din neamul lui Calotă i Brătiiani şi cum că avîndu şi el parte într-aceşti munţi, Lăuta i Piscul, şi fiindu şăzători în ţara ungurească, să-i dea taleri 4 pe an pentru partea lui. Care acea carte cercetîndu-se, să văzu mincinoasă, adică plasti, de vreme că nici vechimea nu să arată a fi de ani 82, fiind hotărniciia noaă, nici scrisoare, care acea slovă să cunoaşte a fi după puţină vreme, precum să şi vede şi ca o carte mincinoasă nu s-au priimit. Au mai arătat şi altă carte cu leat 7236 mai 18, de ani 48, în care să cuprinde cum că, Calotă au dat lui Iosif sohatul munţilor Lăuta i Piscul, să stăpînească atît el, cît şi copiii lui, cu aşăzămînt pe an taleri 10, numai, şi această scrisoare este cu bănuială şi nu are credinţă şi slova este scrisă tot cu un condeiu şi iscăliturile şi suma din taleri 10, pe urmă au făcut 4 ca să să potrivească suma banilor cu acea mincinoasă carte. Cu toate acestea, măcar judecata să le şi priimească acest zapis de bun şi adevărat, dar iarăşi nu poate să dea stăpînire într-acei munţi pîrîşilor, fiindu că nu scrie că i-au vîndut lui Iosif munţii, ci numai suhatul munţilor cu tocmeală, care tocmeală nevrînd să o priimească stăpînii munţilor, nici judecata nu poate să vinovăţească şi să-i silească a da lucrul lor făr’ de voe. Au arătat şi pîrîţii un hrisov al Radului vodă ot leat 7034 de ani 250 şi alt hrisov a lui Matei vodă Basarab cu leat 7147 de ani 137 şi alt hrisov a lui Gheorghe vodă Ghica cu leat 7168 de ani 116 şi o carte a 6 megiiaşi cu leat 7175 de ani 109, au mai arătat şi altă carte ot leat 7179 de ani 105, şi în toate aceste hrisoave şi cărţi ce-au arătat, să vede că neamul lor di-nceput au stăpînit pînă acum. Şi pentru mai buna şi mai multă dovadă, au arătat şi o carte de hotărnicie ot leat 7256 avgust 2 (ce s-au făcut de răposatul Costandin Năsturel ce au stătut şi vistier mare) i dă sărdaru Ianache, care aceşti doi numiţi boeri cu 12 boeri hotarici au ales partea lor din moşiia Muşăteştii şi au dat lui Calotă moşneanul, 18 delniţe şi a treia parte din munţii Muşăteştilor şi din alţi trei munţi să stăpînească pe jumătate, de la care hotărnicii, pînă acum sînt trecuţi ani 26. Ci, din cercetările ce am făcut, s-au văzut pîra lui Drăghici i a feciorilor lui, făr’ de nici un temeiu şi făr’ de dreptate, de vreme ce se sileşte cu o carte mincinoasă, adică plasti şi cu altă carte de bănuială şi făr’-de temeiu ca să stăpînească şi el cu feciorii lui într-acei munţi, care munţi să stăpîneşte cu bună şi întemeiată stăpînire de numiţii pîrîţi, adică de Radu Calotă i Şărban i Iane Brătiiani i Gligore brat Şărban, care stăpîneşte acei munţi cu atîta hrisoave şi cărţi şi mai vîrtos că numita hotărnicie ce s-au făcut, de ani 28. Deci am hotărît ca numiţii 4 pîrîţi adică, Radul Calotă i Şărban i Gligorie brat Şărban i Iane Brătiiani stăpînească cu bună pace pe aceşti munţi, iar Drăghici cu feciorii lui să nu aibă nici o stăpînire. Şi cartea de judecată a dumnealui stolnic Constandin Văcărescul i Scarlat Drugănescul ispravnici ot sud Muşcel cu leat 1776 mai 10, ce să văzu la mîna lui Drăghici cu feciorii lui, care carte, dă stăpînire lui Drăghici într-aceşti doi munţi Lăuta i Piscul, ca să stăpînească înpreună cu pîrîţii şi vinovăţeşte pe aceşti 4 moşneni pentru că n-au /[100] putut să facă jurămînt că nu sînt neam cu dînşii, acea carte de judecată este făr’ de temeiu şi înpotriva pravilii, întîi pentru că într-acele doaă mincinoase zapise, lucru ce s-au dovedit că acest Drăghici nu au stăpînit niciodată munţii, şi curgîndu pricina într-acestaşi chip, pîra lui nu fu priimită de pravilă, care porunceşte la cartea 50 a înpăraţilor, titlu 1, cum că, la o pîră ca aceasta, nu numai să facem vreo cercetare, ci nici ascultare să nu dăm, de vreme ce la asemenea pîri hotărăsc soroc pînă la 10–20 de ani să să caute; şi a doaă, pentru că razimă într-aceasta, cum că n-au priimit jurămînt cum că nu sînt rude cu pîrîşii, care şi aceasta este înpotriva pravilii.” Ci dar, dă vreme ce fiindu că pîra lui Drăghici este nepriimită de pravili, care nu sloboade a da nici ascultare judecătorii la o pricină ca aceasta, nu poate judecătorii să vinovăţească la jurămînt pă pîrîţi, fiindu că jurămîntul ce l-au hotărît dumnealor ispravnicii să-l facă numiţii pîrîţi este paralogos şi nepriimit de pravili. Care toate acestea arătîndu-le, rămîne hotărîrea cea desăvîrşită a să face de către înnălţimea ta. 1776, iunie 2. Miche Fotino paharnic, D Cior paharnic, Costandin biv vel comis, Alecsandru Greceanu, Evdochim biv vel medelnicer, D Brez. [100] Io Alexandru Ioan Ipsilant voievod. Au eşit şi înnaintea domnii mele amîndoao părţile dă faţă, şi neavînd dumnealor vornicu Nicolae Ştirbeiu pricină cu cale şi cuvînt drept pentru apărarea dumisale, şi deosebit de zapis văzîndu domniia mea şi altă scrisoare a dumnealui tot pentru această datorie, şi nu tăgădui nici însuşi banii că i-au luat de la dumnealui vel vornic Badea Ştirbeiu, hotărîm dupe zapis să plătească. 1776, iunie 8. Preaînnălţate doamne, Dupe luminat pitacul mării tale întru care ni să porunceşte ca să facem cercetare la pricina datorii ce are dumnealui biv vel logofăt Badea Ştirbeiu ca să ia de la dumnealui biv vel logofătu Nicolae Ştirbeiu, făcîndu-le ştire i-am adunat pe amîndoi faţă înnaintea noastră şi cercetîndu pricina, ne-au arătat dumnealui logofătu Badea, un zapis cu leat 1761 dichemvrie 1, scris de însuşi mîna dumnealui logofătului Nicolae Ştirbeiu şi întărit cu pecetea şi cu trei boeri mari marturi, cu care s-au înprumutat de la dumnealui logofătu Badea Ştirbeiu cu taleri 3150 cu soroc şi bani cu dobîndă şi cu moşii i case zălog. Am întrebat pe dumnealui logofătu Nicolae, şi nu-şi tăgădui zapisul, ci numai răspunse că cu aceşti bani l-au înprumuat dumnealui logofătu Badea, dar întîmplîndu-se o pricină între dumnealor, zice că pentru acea pricină i-ar fi ertat dumnealui logofătu Badea aceşti bani şi-i va da şi zapisul, arătîndu că are i mărturie pe un obraz cîndu au zis dumnealui aceste vorbe. Asupra cărora zise, tare să apără dumnealui logofătu Badea că nicidecum aceste cuvinte nu le-au zis dumnealui, nici pe arătatul obrazu lui nu-l priimeşte a fi mărturie, fiindu că are şi cu el judecată pentru altele. Ci, dumnealui logofătu Badea priimi că, de va face dumnealui logofătu Nicolae jurămînt în sfînta biserică cu mîna pe sfînta evanghelie după cum este obiceiu, pe ponturile ce i să va da, atunci, va fi răbdător dă bani şi dumnealui logofătu Nicolae, necurat. Deci, noi după zapisul ce-l văzum că este la mijloc şi cu altă scrisoare deosebită, dumnealui logofătu Nicolae iaste bun dator să plătească banii dumnealui logofătului Badii, cu dobînda lor, iar pentru vorba ce zice dumnealui logofătu Nicolae că au avut dumnealui /[101] din gură şi ceru dumnealui logofătu Badea Ştirbeiu ca să facă jurămînt dumnealui logofătu Nicolae Ştirb, precum mai sus arătăm, la aceasta Duhul sfînt cum va lumina înnaltă înţelepciunea mării tale, aşa să va hotărî, fiindcă dumnealui logofătu Nicolae Ştirb voeşte a eşi înnaintea mării tale la judecată. Şi anii mării tale de la Dumnezeu să fie mulţi şi norociţi. 1776, martie 22. Grigorie al Ungrovlahiei. [101] Io Alexandru Ioan Ipsilant voievod i gospodin. Dupe cum au găsit dumnealor veliţii boeri cu cale printr-această anafora şi dupe şi însuşi i-au cerut şi au priimit, întărim şi domniia mea şi mai mult să nu fie prelungire decît pînă la soroc, ori banii, ori amanetul, să fie numitului eclisiiarh stătătoare. 1776, iunie 10. Din luminată porunca preaînnălţatului nostru domnu Io Alexandru Ioan Ipsilant voievod, vătafu de copii de divan aduse la judecată pe popa Ion eclesiiarhul ot Biserica domnească ot Tîrgovişte sud Dîmboviţa, pîrîş asupra Dospinii Bălăceancăi1, de la care cerea taleri 150 prin zapis, unde văzum iscălit atît bărbatî-său răposatu Băleanu, cît şi numita Dospină, care zapis să văzu scris cu leat 1769. Pentru care, cerea numitu mai sus ca, ori să-i dea banii dupe cuprinderea zapisului cu dobînda lor, să-i dea amanetul, 300 stînjeni moşie ce sînt puşi în zapis drept aceşti bani, pentru care cere să i să facă înplinire. Faţă fiind şi Dospina Bălăceanca1, s-au întrebat ce are a răspunde şi nu-şi tăgădui zapisul de datorie, nici aşăzămîntul ce să coprinde prin zapis, fără numai arătă că din întîmplarea vremii nu şi-au putut izbrăni datoriia aceasta şi mai vîrtos, rămîindu săracă de bărbat, iar acum, bani zice că nu are ca să-i plătească, dar nici amanetul nu-l vinde. Înpotriva căriia răspunse popa Ion iclisiiarhu, că în anul trecut la leat 1775 s-au mai judecat la dumnealor ispravnicii de judeţul Dîmboviţa şi prin carte de judecată îi dă dreptatea numitului popii Ion. Ne mai arătă un răvaş al însuşi Dospinii în urma morţii bărbatî-său, în care scrie ca să o mai aştepte pentru aceşti bani şi-i va da cu dobînda lor, pentru care să cunoscu că este datorie întemeiată, pentru că ea însuşi supt iscălitura ei să dă platnică. Ci, dupe zapisul ei, judecata o supune, cea dupe dreptate, de la judecată s-au hotărît aceşti bani taleri 150 să-i plătească cu dobînda lor, iar de va da moşie drept aceşti bani, dobîndă să nu plătească, dar fiindu că zice Dospina că şi acum n-are bani să plătească înnaintea judecăţii, au priimit ca să-şi pue soroc de doaă luni să plătească banii cu dobînda lor, iar nedîndu banii la acel soroc, aceşti 300 stînjeni de moşie ce sîntu puşi amanet să rămîe statornic întru stăpînirea popii lui Ion. Dar de va şi vinde la altă parte acest amanet, atunci să aibă protimisis numitul popa Ion, ca, cît va da alţii, să aibă a întoarce banii aceluia şi a lua moşiia întru a sa stăpînire, pentru că din doaă lucruri i să cuvine protimisis, întîi că sîntu alăturea cu aceşti stînjeni ce sînt amanet moşiia ce au vîndut-o tot dumnealor mai nainte şi iaste tot într-un hotar, al doilea şi ca un lucru ce este pus amanet la sfinţiia sa prin zapis, pentru aceia iî ajutorează dreptatea şi a avea protimisis, dacă nu vinde la rudenii, ci la streini. Ci, de toate după cum să coprinde mai sus, aşa să urmeze, că într-acestaşi chip s-au găsit cu cale şi cu dreptate. 1776, iunie. Vel dvornic, Badea vel vornic, vel clucer, vel paharnic. [102] Io Alecsandru Ioan Ipsilant voievod i gospodar zemli Vlahiscoi. După cum s-au găsit cu cale de judecată, poruncim dumneavoastră ispravnicilor, să urmaţi a face cercetare cum scrie mai jos. 1776, iunie 14. Preaînnălţate doamne, Din luminată porunca mării tale, vătafu za divan au adus la judecată pe Gheorghe biv ceauş za copii, pîrîş lui Păun ce au fost vătaf de plaiu în sud Saac, zicîndu Gheorghe pîrîşul, cum că în domniia mării sale Grigorie vodă Ghica la leat 1769, fiind el vătaf în plaiul Teleajănului ot sud Saac, iar numitu vătaf, cu mijlocire l-au scos pe dînsul din vătăşie, şi făcîndu-să el vătaf, tot havaetu ce avea să ia du pă la lăcuitorii din plaiu după obiceiul vechiu şi l-au luat Păun, şi cerea de la Păun taleri 360. Faţă fiind şi Păun, vătafu, au arătat că el din plaiu au luat numai ploconu vătăşii lui, iar dă havaetul ce zicea Gheorghe că au luat, s-au apărat. Ci spre dovadă, face trebuinţă de a dovedi Gheorghe prin mărturii, adică prin însuşi lăcuitorii plaiului, cum că aceşti bani ce-i cere Gheorghe au fost dreptu lui a lua, iar nu Păun, şi dă i-au luat, Păun vătafu. Care acei oameni de a i să aduce aici în plai, fiind chieltuială şi loc depărtat, am găsit cu cale să fie luminată porunca mării tale către dumnealor ispravnicii judeţului ot sud Saac, să cerceteze pîra lui Gheorghe acolo în plaiu, fiind faţă şi Păun vătafu, şi în ce chip vor dovedi, cu anafora să înştiinţeze mării tale. Iar hotărîrea cea desăvîrşită rămîne la înnălţimea ta. 1776, mai 13. Meche paharic, Costandin biv vel comis, Ev biv vel medelnicer. [102] Io Alecsandru Ioan Ipsilant voievod. Dupe cum au găsit cu cale părintele mitropolit, după pravilă să să urmeze. Şi după ce-şi va lua numitul Dima dreaptă cheltuiala lui, acele zestri, ei să i să tae păru aici şi, luîndu-o sluga domnii mele zapciu spătarului, să o ducă în bună pază la schitu Fiforîta1, ca acolo să să osîndească după faptele ei, şi trimisul să aducă răspuns că au făcut-o teslim acolo la schitu. 1776, iunie 15. Preaînnălţate doamne, Cu smerita noastră anafora înştiinţăm mării tale că la satul Poiana din sud Prahova aflîndu-să lăcuitor un Dima neguţătoraşu, din anul trecut 1775 mai 2, s-ar fi însurat luîndu întru căsătorie, soţie cu cununie, pe o Stancă, fata lui Stan Burche din satul Cornul tot dintr-un judeţ, fiindu cu bună vrerea părinţilor fetii. După ce s-au cununat amîndoi, au fost Stanca la bărbatî-său Dima numai 4 zile, apoi au fugit ducîndu-să la un Mincul sin Florea /[103] tot dintr-acel sat Cornu, cu care şi mai nainte au avut dragoste şi au fugit amîndoi dintr-un sat într-altul. Numitu Dima văzînd aşa, au dat în ştire vătafului de plaiu şi luînd un plăiaş au umblat căutînd-o şi după ce au aflat-o au pus-o la închisoarea vătafului. Şi de la închisoare decaodată1 au priimit din îndemnarea unora altora şi au mers la bărbatî-său, dar nu au şăzut mai nimic, ci iar au fugit la acel Mincu şi după aceia mai căutîndu-o şi iarăşi aflîndu-o într-o pădure, bătîndu-o au dus-o acasă. Şi văzînd că acel spurcat gînd nu-l părăseşte nicicum, o au dat-o şi la închisoarea protopopului de judeţ şi şădea acolo. După ce au slobozit-o a merge la casa bărbatî-său, n-au priimit, ci au fost tot fugară din loc în loc, precum şi din scrisoarea dumnealor ispravnicilor şi a protopopului ne-am înştiinţat dă aceasta. Dupe care neastîmpărare a ei, văzîndu şi numitu Dima că nu va putea face casă cu dînsa, dă iznoavă viind acum la noi şi dînd jalbă, am trimis de am dus-o aici la Bucureşti şi fiind faţă înnaintea noastră, înşine noi am întrebat-o pentru ce nu va să şază cu bărbatî-său, ea ne-au răspuns că nici într-un chip nu-l pofteşte, că dintru-ntîi nu l-au voit pe acesta. Am întrebat pă părinţii ei la aceasta, dă le-au spus lor că-l voeşte atuncea întîi, sau nu, şi s-au apărat şi părinţii ei, zicînd că nicicum nu le-au spus această vorbă, ci ei şi acum voescu pe acest Dima cu care au făcut cununie. Am dat-o şi la închisoarea protopopului de Bucureşti de să află şi acum, poruncind protopopului ca să o sfătuiască cu bine şi cu mai cu rău, îndemnîndu-o să meargă la bărbatu-şi, şi luăm ştire că nici într-un chip cuvînt de învăţătură şi plecare cugetului celui spurcat nu face, ci tot dă acea vorbă dintîi să ţine că nu-l priimeşte nicidecum. Deci, noi la aceasta într-acestaşi chip găsim a fi cu cale, ca pe numita Stancă, soţiia acestui Dimă, din luminată porunca mării tale să fie orînduită la un schit de călugăriţe, spre închisoare, hrănindu-să cu cîte o pitişoară şi apă, iar zestrile ei, ca una ce au umblat, rău şi în faptă curvăsărească şi nici acum nu şi-au făcut părăsire, căutîndu tot la acesta merge, după pravilă să pierde şi să cade a le lua Dima bărbatu ei drept cheltuiala ce au făcut umblînd după dînsa, căutîndu-o într-o parte şi într-alta şi prin judecăţi, care preţuindu-să, să văzu de taleri 165, măcar că numitul Dima zise că au chieltuit mai mult. Ci, aceasta nu i să cade a mai cere decît singure zestrile ei, după pravilă. Ci, noi aşa am găsit cu cale, iar hotărîrea cea dăsăvîrşită rămîne a să face de către înnălţimea ta. Şi anii mării tale, de la Domnul să fie mulţi şi norociţi. 1776, iunie 3. Al mării tale către Dumnezeu fierbinte rugător şi smerit părinte sufletesc, Grigorie al Ungrovlahiei. [103] Milostiiu bojiiu Io Alecsandru Ioan Ipsilant voievod i gospodar Vlahiscoi. Dupe judecata ce au avut la divan înnaintea domnii mele la luna lui iunie 22 leat 1775, moşnenii de la Văleni cu moşnenii ce să numescu Pietrari din sud Vîlcea, pentru o parte dă moşie ce să numeşte Vălenii tot într-acel judeţ, care zicea că li să înpresoară de moşnenii Pietrari, s-au fost rînduit de către domniia mea la ispravnicii judeţului, ca să să cerceteze în faţa locului semnile şi numirile locurilor, cum şi stăpînirea moşii dupe hrisovu al domnii sale Pătraşco voievod, cu leat 7065 ce-l au pentru această moşiie şi deosibit să cerceteze ca să dovedească şi pe cel ce au pus mîna dă au dres o carte cu leat . . .1 de hotărnicie, asupra căriia trebi s-au fost rînduit şi mumbaşir copil din casă. Şi mergîndu /[104] acolo, au rînduit ispravnicii judeţului trei boerinaşi însă, pe Niţul Bîrsescul biv vel logofăt za visterie i pe Ioniţă Măldărescul biv vătaf za aprozi şi pe polcovnicu Vlăduţ Tătăianu2, carii au mersu în faţa locului de au făcut cercetare şi dupe cum au dăscoperit adevărul au dat în scris la ispravnicii judeţului, iar moşnenii Pietrari au cerut pe alţi doi boerinaşi ca să le facă de iznoavă cercetare. Dupe a cărora cerere li s-au orînduit pe Barbul Oteteleşanu biv logofăt za visterie de au mersu în faţa locului şi iarăşi au făcut cercetare, şi dupe cum au adevărat semnile, după coprinderea hrisovului domnii sale Pătraşco vodă şi du prin alte mărturii în scris au dat la ispravnicii judeţului. Şi iarăşi ei jăluindu-să că nu s-au făcut cercetarea dreaptă, au făcut rugăciune amîndoă părţile şi de a lor bună voe au cerut pe Şărban Oteteleşanu ispravnic, ca să meargă însuşi în faţa locului să cerceteze, dîndu-i şi zapis la mînă, că dupe cercetarea şi alegerea ce le va face şi după cum vor cunoaşte dreptul, vor rămînea odihniţi amîndoaă părţile nemaicăutîndu altă judecată. Şi aşa, mergîndu însuşi ispravnicu, au mai făcut cercetare prin mărturii şi înprejuraşi şi au găsit dreaptă cercetarea celor dintîi boerinaşi. Dar ei iarăşi nerămîind odihniţi, ispravnicu ca să-i mulţumească precum au cunoscut dreptul la cercetare le-au ales ca să stăpînească moşnenii Pietrari moşiia pe jumătate şi moşnenii Văleni să stăpînească iarăşi pe jumătate fără, nu mai mult cu 5 stînjeni decît Pietrarii, fiind moşiia lor mai proastă, dupe care s-au odihnit amîndoaă părţile, iar acum moşnenii Pietrari iarăşi au început a porni pîră. Deci, viind aicea Ion Pleşa, vechil dăspre partea moşnenilor Văleni, prin jalba ce au dat către domniia mea, cerîndu întărirea dreptăţii lor, au fost rînduit la dumnealui vel logofăt de ţara de sus ca să să cerceteze, şi dumnealui după cercetarea ce au făcut, arată domnii mele curgerea trebii dupe cum mai sus arată şi văzum şi domniia mea zapisul ce au dat amîndoao părţile ca, pe ceia ce le vor alege ispravnicu să rămîe odihniţi. Deci, dă vreme ce dă bună voia lor, nesiliţi, au priimit a să mulţumi pe alegerea ce vor face ispravnicu şi au dat acel zapis, şi dă vreme ce atîtea cercetări, tot dupe cerirea lor s-au făcut într-atîtea rînduri în faţa locului, întărim domniia mea alegerea ce le-au făcut ispravnicii ca fieştecare să stăpînească după aceia, cu bună pace. Şi am dat la mîna Vălenilor această carte, dă vreme ce însuşi ci de bună voia lor au cerut pă ispravnic ca un eretocriti fără dă a nu fi rînduit dă domniia mea şi alegerea a eretocritu nu să strică. Tolico pisah gospodstvo mi. 1776, iunie 16. Zapisul ce au dat la mîna ispravnicilor. Adică noi care mai jos ne vom iscăli, dat-am acest încredinţat zapis al nostru unul la mîna altuia, adică noi moşnenii de la Văleni la mîna moşnenilor de la Pietrari şi moşnenii de la Pietrari la mîna noastră, precum să să ştie că cotropindu-ni-să un loc de pămînt, noaă moşnenilor de la Văleni, de către moşnenii de la Pietrari, care mergîndu la Bucureşti amîndoaă părţile, dînd jalbă la măriia sa vodă, orînduindu-ne şi om domnesc, Toma copilu din casă cu luminată cartea mării sale lui vodă către dumnealor ispravnici, ca să rînduiască trei boeri să meargă în faţa locului să cerceteze să vază, iaste acel codru de pămînt încotropit de către Pietrari, sau nu este . Dumnealor după luminată poruncă au orînduit pe dumnealui Ioniţă Măldărescul [cu], biv vătaf za aprozi, i pe dumealui Niţul Bîrsescul, biv logofăt za viesterie, i pe dumnealui polcovnicu Vlăduţu Tetoianu, şi mergîndu acolo în faţa locului, după cercetarea ce au făcut dumnealor, neodihnindu-să moşnenii din Văleni, au cerut să orînduiască alt boer, să facă de iznoavă cercetare, şi dupe cerere au orînduit pe dumnealui Barbul Oteteleşanu biv logofăt za visterie. Mergîndu şi dumnealui acolo, făcînd cercetare şi luînd şi în scris semnile hotarului după hrisovul mării sale Pătraşcu vodă, după cum porunceşte măriia sa vodă şi dînd în scris dumnealor boerii ispravnici pricina cercetării şi a semnilor, dar la semnile cu pricină, iarăşi neodihnindu-ne noi moşnenii de la Pietrari, era să ne ia orînduitu om domnesc, să ne ducă la Bucureşti să ni să hotărască de la luminatu divanu mării sale lui vodă. /[105] Deci noi, amîndoao părţile, văzîndu că despre o parte ne stingem cu cheltuiala, de altă parte fiind vremea lucrului, rămînem de toată agoniseala, am căzut cu rugăciune către dumnealui pitaru Şărban Oteteleşanu, ispravnicu judeţului, ca să meargă acolo în faţa locului despre partea noastră amîndoao părţilor, să cerceteze şi dumnealui acele semne şi de vom fi încotropit, noi Pietrarii, parte mai mult de a Vălenilor, toată partea aceia să o ia dumnealui să o dea supt stăpînirea bună, pe unde avem pricină, să rămîie iar la mîna noastră, Pietrarii dînd dumnealui şi carte de stăpînire. La care parte să va cădea şi noi să fim odihniţi amîndoao părţile, după cum va găsi dumnealui cu cale şi cu dreptate. Iar care parte din noi nu să va odihni nici după cercetarea şi hotărîrea dumnealui ispravnicului, atunci acea parte ce va fi de pricină, să aibă a întoarce toată cheltuiala celor ce vor fi odihniţi şi să-şi piarză şi toată cererea la orice judecată vor merge. Şi pentru mai adevărată credinţă, ne-am iscălit mai jos dîndu zapis la mîna dumnealui ispravnicului pentru credinţă. 1775, iulie 16. Eu popa Pătru ot Pietrari, popa Dumitraşco, eu diiaconu Gheorghe, Drăghiion Croteală. Şi de să va scula alţi moşneni din satu nostru, să avem noi a răspunde. Eu Ion Văleanu ot Văleni, eu Tudor ot tam, eu Andreiu ot tam, eu Gheorghe ot tam, eu Stancu ot tam. Iar dă să va scula dintr-ai noştri din ceilalţi moşneni cu pricină îpotriva acestui aşăzămînt, să avem a răspunde noi. B Oteteleşanu biv logofăt za visterie martor, Radu căpitan. [105] Io Alecsandru Ioan Ipsilant voievod. S-au înfăţişat şi înnaintea domnii mele la divan, şi întîiu pentru 200 stînjeni ce este zestrea mumii lui Iordache Neculescul, care ceru acum Neculescul a să sfori dă iznoavă cu boieri orînduiţi şi a i să îndrepta dupe scrisorile ce are, ca să i să dea nedăspărţită, precum merge lungu moşii din cap pînă în cap, iar să nu i-o scurteze, zicînd că la hotărniciia ce s-au făcut cu 6 boerinaşi ot leat 1753 de sînt pînă acum 23 dă ani, scrisorile nu i-au fost faţă, avîndu-le ascunse Manolache unchi-său, şi pentru aceia au tras şi i-au dat atunci moşiia fără dă orînduială, nefiind luminare dupe scrisori, care şi din sumă îi lipseşte. Numiţii chiozdeni nu tăfăduiră cum că are Neculescu aceşti 200 de stînjeni, numai zic că la hotărniciia ce s-au numit mai sus, hotarnicii vrîndu să-i lipească aceşti stînjeni lîngă altă moşie a Neculescului, li s-au călcat livezile cu pometuri ale lor, şi cer dreptate pentru aceasta a le rămînea livezile să aibă precum le-au stăpînit şi mai nainte, şi aşa, niciunul, nici alţii nu sînt odihniţi pe acea hotărnicie. Pentru care, domniia mea văzînd că de la hotărnicie şi pînă acum sînt 23 de ani şi într-aceşti ani n-au făcut nici unul, nici alţii pîră şi s-au urmat stăpînirea aşa, într-a atîta sumă de vreme făcînd tăcere amîndoao părţile, nu am fi orînduit acum peste 23 dă ani a să face altă hotărnicie, nici am fi dat ascultare numai la unul din amîndoao părţile, fără decît, de vreme ce amîndoao părţile priimiră şi cerură înnaintea domnii mele şi Neculescul şi chiozdenii, de iznoavă hotarnici, iată le-am orînduit cu osibită carte boeri să meargă în faţa locului, care dupe obiceiu şi dreptate, sforăindu această moşie cu rînduiala ce trebuie a moşiilor, /[106] dupe coprinderea zapiselor şi scrisorilor pă unde anume va numi şi va arăta, să o aleagă cu pietri, atît aceasta, cît şi cele mai jos-numite, însă orînduiţii boeri foarte să cerceteze zapisele i scrisorile de sînt drepte şi adevărate. Iar pentru livezile de pomi i mori ce le cer chiozdenii, de va fi coprinzîndu în zapisele i scrisorile Neculescului livezi şi mori anume, aunci să cerceteze rînduiţii boeri, şi de va fi vîndut acele livezi i mori de însuşi aceşti chiozdeni sau dă părinţii şi moşii lor şi zapisele adevărate, rămîne bine vîndute şi are dreptate Neculescul a le stăpîni. Iar de va fi vîndut alte neamuri care n-au avut treabă cu dînsele şi din cercetare să va dovedi că au fost drepte ale acestora nevîndute de dînşii, ori nu-i va fi scriind nicicum în zapis livezi şi mori, sau nu-i va fi zapisele drepte şi să va dovedi că rău le-au înpresurat Neculescul, atunci fieştecarele să-şi ia al său şi să le stăpînească nesupăraţi şi fără dă dare de dijmă. Al doilea, pentru 300 stînjeni ce este zestrea mătuşii Saftii, cerîndu ca să i să aleagă după scrisori, iarăşi nu tăgăduiră chiozdenii cum că are Neculescul şi această moşie, fără dă numai, cer că iarăşi pometurile şi livezile să nu li să calce şi amîndoao părţile voiră şi la aceasta a li să face hotărnicie. Deci, orînduiţii boeri asemenea să urmeze a face alegere dreaptă după zapise şi scrisori, urmîndu pentru livezi sau mori, cum am zis mai sus la pricina dintîi, să cerceteze boerii hotarnici, şi pentru osebite vînzări cu zapise ce arată Neculescul că are de la aceştiia şi care vor fi bune şi drepte, să i să dea după dînsele moşie din partea celuia ce va fi vîdut, iar care va fi rele, să nu le ţie în seamă nici să să supere chiozdenii la moşie, însămnîndu-ne boerii că sînt rele. Al treilea, pentru 150 stînjeni ce zice Neculescul că au cumpărat-o de sînt doi ani de la numitul Apostol Baldin1 şi el tăgădueşte zicîndu că silă i-au făcut, s-au cerut Neculescului zapis dupe obiceiu, precum să face la fieştecare vînzare sau răscumpărare, şi n-au avut să ne arate, fără dă numai o scrisoare întru care este iscălit unchi-său Manolache, numindu-să vînzător, la mîna lui Apostol, cu leat . . .2 de sînt pînă acum 26 ani, întru care aşa zice pentru 150 stînjeni care am avut bănuială, de care am scos şi carte de blestem, dar Apostol au căzut cu rugăciune, ca să nu mai itre jurămînt la mijloc, s-au rugat dă mi-au dat talerii 22 şi i-am dat această moşie. Deci, din scrisoarea aceasta, altă înţelegere nu ese, fără dă numai ca, cînd ar fi fost această moşie şi mai nainte tot la stăpînirea lui Apostol şi unchiul Neculescului avîndu o bănuială, ca să lipsească jurămîntu i-au dat Apostol acei bani şi au rămas tot la dînsul moşiia. Mai arătă Neculescul şi o carte de judecată a ispravnicului Topliceanu cu leat 1774, care fiindu dupe această numită scrisoare şi fiindu că întîi scrisoarea aceia dupe care dumnealui au judecat, nu este dă temeiu, rămîne acea carte acheri şi, am hotărît de au întorsu Neculescului banii, taleri 22, şi să stăpînească chiozdenii moşiia cu pace. Al patrulea, pentru 387 de stînjeni care i-au cumpărat numiţii chiozdeni de la Manolache, unchiul Neculescului, şi face acum cerere Neculescul dă a i răscumpăra, zicîndu că vînzarea aceasta au făcut-o unchi-său pe taină cu dînşii şi el n-au ştiut pînă acum, văzum domniia mea că această vînzare este dă 32 dă ani, cînd Neculescul fiindu tot de faţă, vecinîndu-să şi lăcuind nedăpărtat, şi vreo jalbă n-au făcut, precum însuşi nu putu tăgădui, am hotărît să priimească numitu Iordache Neculescul carte de blestem a părintelui mitropolitului cum că n-au ştiut dă această vînzare într-atîţea ani. Şi priimind şi aducîndu-ne răspunsu preasfinţii sale în scris că au priimit, va avea protimisis a întoarce banii ca să o răscumpere şi cu osebită poruncă să va porunci boerilor hotarnici dă-i va hotărî şi pe aceasta, iar neputîndu priimi carte de blestem, să rămîe bine stătătoare la chiozdeni că să o stăpînească cu bună pace. Aceasta am hotărît. 1776, iunie 16. /[107] Preaînnălţate doamne, Din luminată porunca înnălţimii tale, vătafu de copii dă divan au adus la judecată pe Iordache Neculescu, fiiul lui Iordache Neculescul cel mai mic, cu moşnenii chiozdeni ot sud Slam-Rîmnic, avîndu judecată pentru moşiia Chiozdeni, zicîndu Iordache Neculescul că în moşiia moşnenilor ar fi avîndu 200 stînjei de moşie, care moşie este dată mînii-si dă zestre de la tată-său Iane Robe căpitanu, care această moşie este hotărîtă şi înpietrită dă 6 boeri, de la leat 1753, şi pînă acum au stăpînit-o cu bună pace. Aşijderea mai cere şi 300 stînjeni de moşie ai mătuşi-sa Safta, sora mînii-sa, iar zestre a ei, iarăşi dată dă Robe căpitanu. Mai cere şi 150 stînjeni dă moşie din moşiia moşnenilor care au răscumpărat-o de sînt acum, ani doi, deosebit de aceasta cere să întoarcă banii pe 387 stînjeni dă moşie ce au cumpărat-o moşnenii de la unchi-său Manolache, fecioru lui Robe căpitan. Întrebîndu-să şi moşnenii ce răspund la aceasta, au zis că pentru 200 stînjeni de moşie n-au tăgăduit, numai zicea că la hotărnicie cînd s-au hotărît de s-au deosebit aceşti 200 stînjeni de moşie, ar fi lipit moşiia pe lîngă moşiia ce au avut-o mai nainte. Neculeştii de cumpărătoare, şi li s-ar fi călcat livezile de pomi. La aceasta au răspuns Neculescul că la aceşti 200 stînjeni de moşie nu i-ar fi dat pă cum merge moşiia din cap în cap, neavîndu cărţile dă faţă, fiind la unchi-său Manolache, iar acum găsind scrisorile, cere ca să-şi îndrepteze moşiia după scrisorile ce are. Care la aceasta şi noi găsim cu cale să fie luminată porunca înnălţimii tale să meargă boeri hotarnici acolo în faţa locului şi, după scrisorile ce au fieştecare, să le aleagă moşiia, însă cei 200 stînjeni dă moşie ce-i sînt daţi dă zestre mumii-si Neculescului, să-i dea iarăşi unde i-au dat hotarnicii cei dintîi, numai moşiia să i-o dea dupe cum să cuprinde în scrisori, iar nu să i-o scurteze după cum s-au făcut aunci la hotărnicie cu greşală, nefiindu scrisorile de faţă. Iar pentru 300 stînjeni de moşie ce sînt de zestre ai mătuşi-sa Safta i 150 stînjeni ce sînt răscumpăraţi de Neculeşti de la moşneni, penru aceştiia dă să vor putea învoi Neculeştii cu moşnenii, să stăpînească d-avalma şi să înparţă venitul pă stînjeni, bine va fi, iar cîndu nu să vor puea suferi, atunci să-i aleagă moşiia moşnenilor de o parte şi a Neculeşcului dă altă parte şi să li să pue pietri ca să stăpînească fiecare moşiia deosebit. Mai cere Iordache Neculescul ca să întoarcă moşnenilor banii pe 387 stînjeni de moşie din Chiozdeni ce au cumpărat-o moşnenii de la unchi-său Manolache, zicînd că el n-au ştiut dă această vînzare pînă la leat 1774. Care pentru aceşti 387 stînjeni, la leat 1776 dîndu Neculescu jalbă înnălţimii tale, i-ai orînduit înnălţimea ta la dumnealor ispravnicii Marginii i la dumnealui stolnicu Mihalcea Topliceanu ca să facă cercetare, şi cu anafora înştiinţează pe înnălţimea ta că făcîndu cercetare atît pentru semeţiia moşnenilor ce nu l-au îngăduit pe Neculescul în moşiia părintească să o stăpînească, cît şi pentru vînzarea moşii, aducîndu pe însuşi Manolache unchi-său dă faţă de au mărturisit că vînzarea au făcut-o pă taină, nespuind Neculeştilor nici vînzători, nici cumpărătoriu. Măcar că zapisul lui Apostol Baldovin moşneanu, ot leat 1768 ce este dat la mîna Neculeştilor, scrie că oricîndu să va dovedi că este moşiia vîndută la dînşii, să le întoarcă Necşulestii banii şi să ia moşiia întru stăpînirea lor, dar cu toate acestea, noi aşa găsim cu cale ca să-i facă carte de blestem asupra lui Manolache Robe, vînzătoru acelor 387 de stînjeni, ca să mărturisească adevăru de au vîndut pe taină aceşti 387 stînjeni de moşie moşnenilor, fără dă ştirea Neculeştilor, sau că i-au vîndut de faţă. Şi dă-i va fi vîndut pă furiş şi n-au ştiut Neculeştii, dreptatea dă, să întoarcă Neculeştii banii moşnenilor celor ce au dat zapis cum că n-au cumpărat aceşti stînjeni dă moşie şi să ia moşiia întru a lor stăpînire, iar de va fi vîndută dă faţăşi va fi ştiut Neculeştii, atunci să stăpînească moşnenii cu bună pace acei 387 stînjeni ce au cumpărat de la Manolache Robe. Care carte de blestem fiind făcută după cum să coprinde mai sus, să fie luminată porunca înnălţimii tale înnaintea dumnealor ispravnicilor judeţului, să o citească lui Manolache Robe şi în ce chip va priimi blestemu, să scrie el cu mîna lui în dosul cărţii şi să să şi iscălească. Şi după ce va priimi-o şi va iscăli scriind cu mîna lui, cum scrie mai sus, să să iscălească şi dumnealor ispravnicii mărturie, adeverind înnălţimii tale cum că înnaintea dumnealor au priimit cartea şi au scris cu mîna lui cele ce au ştiut pri blestem, ca să să poată hotărî /[108] această judecată de înnălţimea ta, să nu tot umble cheltuindu-să şi o parte şi alta. Iar afară dintr-aceşti 387 stînjeni, ce au judecată între dînşii, după cum scrie mai sus, ceilaltă moşie să să hotărască, măcar că ne mai arătă Neculescul 3 zapise ale moşnenilor, anume Vlaico i Apostol cum că şi-ar fi vîndut părţile lor pe moşie la Iane Robe căpitanu. Ci, şi la aceasta să fie luminată porunca înnălţimii tale la boerii hotarnici cei ce să vor rîndui să le hotărască moşiia, ca să cerceteze, şi de să vor găsi zapisele că sînt bune şi drepte, îi va da moşie, de unde nu, va rămînea. Noi aşa am găsit cu cale, iar cea dăsăvîrşită hotărîre a să face de cătră înnălţimea ta. 1776, iunie 10. Badea Ştirbei vel vornic, Radu dvornic. [108] Io Alecsandru Ioan Ipsilan voievod. Măcar că zic dumnealor boerii judecători ot 2<-lea> departament, cum că sînt 28 dă ani trecuţi dă la hotărniciia dintîiu, dar din cartea domnii sale răposatului domn Costandin vodă Gehan, din anaforaua dumnealui Manolache Vătaţe i din hotărniciia ce au cerut în trecutul an de s-au făcut, să vede că ei n-au tăcut a-şi face pîra lor după vremi şi pentru aceasta nu se lapădă jalba lor. Făr’ dă numai, cercetăm dupe potrivirea hotărniciilor, care întîi au eşit stînjeni 549 şi pe urmă au eşit stînjeni 755 cu prisos stînjeni 206, ca să aflăm, din trăsura boerilor hotarnici va fi vreo greşală, sau din vreo mărime sau micşoare a stînjenilor ce s-au schimbat dupe vremi, dă vreme ce să jăluesc pîrîşii cum că nu au deplin acei 386 stînjeni ce li s-au scos la hotărnicia din urmă şi era trebuinţă pentru aceasta a să face iarăşi de iznoavă în faţa locului cercetare. Dar întrebîndu pă pîrîşi şi aceasta cum că, cîndu dupe cartea de hotărnicie de an, vor avea acei 386 stînjeni deplin, mai au altceva a zice sau să mulţumesc, şi răspunseră cum că n-au a mai zice nimic; aşijderea întrebăm şi pă acei pîrîţi de aceasta şi asemenea ziseră cum că după hotărniciia de an şi ei sînt mulţumiţi. Deci, dă vreme ce ei pă această hotărnicie sînt mulţumiţi, cum şi ceilalţi nu cer mai mult decît suma de cît li s-au scos la hotărniciia aceasta, hotărîm să meargă în faţa locului, doi boerinaşi anume, Tănase postelnic i Duminică paharnic ce i-au cerut amîndoao părţile înpreună cu sluga domnii mele . . .1 2<-lea> portar, ci cu amîndoao părţile, fiind şi alţi vecini dupe obicei, nu ca să facă altă judecată sau cercetare mai mult ori hotărnicie, fără decît acei 326 stînjeni ce are Ion Vlad cu cetaşii lor cumpărători i 60 stînjeni fălcile de locuri, care fac peste tot 386, pe cît coprinde cartea hotărnicii de an să le înplinească numiţilor din masă pă unde să va cuveni după zapise cu dreptul, fără a nu face nedreptate nici la ceilaltă parte şi ceilaltă moşie cîtă va rămîne într-acel hotar, să fie a lui Stan Cioroiul cu ceata lui. 1776, iunie 16. Preaînnălţate doamne, Din luminată porunca mării tale, dumnealui vătafu de visterie au adus la judecată pe Marin i Ion Vladul i Ion şi Stan de la satu Ciungi sud Argeş, pîrîşi lui Stan Cioroiul i lui Ion nepotî-său i Marin i Ion Văsilie i Marin Linte şi celorlalţi cetaşi ai lor dintr-acel judeţ, zicîndu că la leat 7256, de sînt acum ani 28, avîndu între dînşii pricină pentru moşiia Bereştii, s-au fost orînduit 24 boeri hotarnici, carii mergînd în faţa locului şi trăgînd moşiia pă 3 părţi s-au găsit toate trăsurile stînjeni 1647. Făcîndu-să masă, rămîn buni stînjeni /[109] 549 după cum pre larg să vede într-acea hotărnicie în care să coprinde şi înpărţeala acestor stînjeni ce s-au făcut după zapisele, dovezile şi mărturiile moşnenilor ce s-au arătat atunci. Iar la trecuta lună lui noemvrie în 27, leat 1775, după jalba acestor părţi, adică a lui Stan Cioroiul i nepotî-său Marin i Ion şi celorlalţi şi lor, s-au făcut altă hotărnicie, iar de 24 boeri, tot la această moşie, în care hotărnicie arată aceşti hotarnici că trăgîndu-să moşiia s-au găsit stînjeni 2265 trăsurile, care făcîndu-să masă rămîn buni stînjeni 755. Care va să zică, că stînjeni 206 au eşit mai mult acum, făcîndu-să masă, decît masa dintîi de stînjeni 549 ce s-au făcut mai nainte de ani 28 cum mai sus s-au zis, cu care hotărnicie după urmă, cerea să strice hotărniciia dintîi. Deci, socotindu-ne de această hotărnicie după urmă, că este foarte greşită, fiindcă coprinde stînjeni 618 din trăsuri, adică 206 din masă mai mult decît hotărniciia acelor 24 boeri, care neputînd aceşti 24 de boeri după urmă hotarnici, să o strice, fiindcă era trebuinţă a să orîndui 48 boeri hotarnici să tragă iarăşi moşiia şi, ori să strice acea hotărnicie a 24 boeri, ori să o întărească, de aceia şi noi nu am priimit această hotărnicie, greşită fiind, şi făcută fără de cale. Deci, am urmat cercetării noastre după pravilile stăpînirii ce orînduescn 10 ori 20 ani la aceste pricini, însă 10 ani cîndu vor fi faţă cei ce au pricini de stăpînire, iar 20 cînd lipsesc, iar mai mult nu. S-au întrebat de au făcut ei pîră într-aceşti ani 28 ce au trecut, că nu sînt mulţumiţi pe hotărniciia a 24 de boeri, au răspuns că au făcut pîră la leat 1755 în zilele mării sale Costandin vodă Gehan şi li s-au dat o carte pecetluită către ispravnici, care carte au şi arătat-o. Deci, am cerut răspuns sau cartea de cercetarea pricinii ce au făcut acei ispravnici, au răspuns că nu s-au făcut nici o carte. Din care, să cunoaşte negreşit că acea carte domnească nu vor fi dat-o ispravnicilor ce au ţinut-o şi au ascuns-o, fiindcă de ar fi dat-o nu ar fi avut-o acum în mînă, şi de le vor fi dat-o lor ispravnicii să o aibă ca un sinet, trebuia să le dea şi răspunsu cercetării ce trebuia să facă după poruncă, ce vor fi făcut spre ajutorul dreptăţii lor, însă dă vor fi avut dreptate şi întemeiere. Şi întrebîndu-i iarăşi dă au altă dovadă mai tare, şi au arătat o anafora a lui Manolache Vataţe către domnul ce au stătut atunci la leat 1761 de sînt ani 15, fiind ispravnic atunci la sud Argeş, întru care anafora arată de această pricină a hotărnicii de 12 boeri hotarnici, că n-au urmat dupe dreptate, însă fiindu neîntărită de domn nu să priimi, fiindu că negreşit să cunoaşte că nu s-au priimit în divanu domnesc şi dă aceia nu s-au întărit, ori că nu s-au arătat nicidecum, ci au ascuns-o şi aceia rumîni ca să o aibă drept un sinet procatarseos. Deci, văzîndu toate acestea ce au arătat că sînt foarte netemeinice, păzind şi pravila dă stăpînire, fiindcă au trecut 10 şi 20 ani, încă şi 8 mai mult, care va să zică ani 28, întru care această vreme au stăpînit-o aceşti pîrîşi, am hotărît ca hotărniciia dintîi a 24 boeri să aibă chiros şi dupe această hotărnicie să aibă toţi a stăpîni părţile, iar hotărniciia dupe urmă ot leat 1775 a 24 boeri hotarnici, să rămîie achiros fiindu greşită şi fără rînduială. Iar hotărîrea cea dăsăvîrşită rămîne la înnălţimea ta. 1776, iunie 8. Meche paharnic, D Cior stolnic, Costandin biv vel comis, D Greceanu, Evdochim biv vel medelnicer. [109] Io Alecsandru Ioan Ipsilant voievod. S-au înfăţişat şi la divan înnaintea domnii mele, şi osebit că le vedem şi domniia mea acele doao cărţi de la mîna pîrîşilor, cu bănuială dă micinoase şi rele, neavînd temeiu, dar şi /[110] stăpînirea, însuşi pîrîşii o mărturisiră că dă 37 dă ani ei n-au stăpînit nicicum, tot aici în ţară fiindu nelipsiţi. Şi dă credinţă să le fie cărţile, necăutîndu-şi niciodată, tot în ţară aici fiindu nelipsiţi, nu poate avea vreo dreptate la pîra lor. Deci, am hotărît Dospina Drăgoiasca să-şi stăpînească moşiia cu bună pace. 1776, iunie 16. Preaînnălţate doamne, Din luminată porunca înnălţimii tale, au adus la judecată dumnealui vătafu za divan, pe toţi moşnenii de la Genucheni1 sud Vîlcea, pîrîşi fiind asupra dumneaei Despinii Drăgoiascăi. Zicea că avînd ei moşie ce să numeşte Genuneni de la strămoşii lor şi fiind dată atît moşiia, cît şi strămoşii lor, adică robi, de mulţi ani la un Dima chiurgibaş, răscumpărîndu-să, şi-au stăpînit moşiia lor aceasta, pînă la vremea răzmiriţii cu nemţii, adică 38 ani acum, şi că de atunci încoace o stăpîneşte numita pîrîtă, scoţîndu-i pe ei. Faţă fiindu şi vechilu numitii jupînese, Ioniţă postelnic Bucşănescu, să întrebă cu ce stăpîneşte numita jupîneasa, soacră-sa, şi arătă o carte cu leat 7161 avgust 5, adică dă ani 123, în care să vede că rumînii ot Genuni cu moşiia lor, Genunenii, s-au vîndut la slugeru Vlad ot Bîrseşti, i alt zapis cu leat 7167 ghenar 5, adică dă ani 117, în care să vede că Dobra nevasta acelui Vlad logofătu au vîndut acea moşia Genuneni înpreună cu rumînii la Dima chiurgiubaşa. Mai arătă şi alt zapis cu leat 7175 mai 21, adică dă ani 109, în care să vede că acei rumîni au rugat pă Dima acesta, de s-au răscumpărat din rumînie, numai ei, fără a nu răscumpăra şi moşiia, care moşie rămîne întru stăpînirea Dimii. Iar au mai arătat altă carte tot cu acel leat, iunie 1, adică dă ani 109, întru care să vede asemenea tocmeală ce au făcut rumînii cu acel Dimă chiurgibaş pentru slobozeniia lor, răscumpărîndu-să numai pre sineşi, dar nu şi moşiia. Mai arătă şi altă carte a dumnealor ispravnici ot sud Vîlcea cu leat 1776 mai 17, în care să vede pe larg cercetarea ce au făcut-o, hotărînd dă moşie, că bine să stăpîneşte dă numita jupîneasă, fiindu că rumînii numai pre sineşi s-au răscumpărat, iar nu şi moşiia. Ci dar, întrebîndu şi pîrîşii aceştii cu ce cuvînt şi cu ce temeiu umblă să strice aceste cărţi şi stăpăînirea Dospinii, şi să stăpînească ei, ne arătă o carte cu leat 7175 iunie 1, dă ani 109, scrisă tot dintr-o zi cu zapisul ce ne arătă Ioniţă vechilul, cum mai sus să vede, în care să vede că acel Dima chiurgibaşa au slobozit şi pe dînşii şi moşiia lor. Deci, noi văzîndu doao zapise într-acestaşi chip tot cu un leat, şi scris tot dintr-o zi, cu multă dospărţire, am căzut la mare cercetare şi luînd seama, atît scrisorii, cît şi iscăliturilor şi potrivind iscăliturile, am găsit acel zapis al rumînilor, mincinos, adică plasti, fiindcă numele Dana ce să vede în zapisul ce-l are jupîneasa Dospina, are şi pecetea însuşi a ei şi tot acele nume şi în zapisul ce-l arată rumînii, însă făr’ de pecete, care nume potrivindu-le nu să asamănă, ci au dăosibire. Aşijderea şi alt nume, Stroe, ce să vede în zapisul jupînesii, care este şi în zapisul rumînilor, potrivindu-să, să vede şi acesta nepotrivit, cum şi alt nume iarăşi a unui Toader ceauşu, care este în zapisul jupînesii cu pecetea lui, să vede şi în zapisul rumînilor făr’ de pecete şi potrivindu-să şi aceste nume, să văzu cu mare dăspărţire. Să mai vede iarăşi la zapisul jupînesii Dospinii şi alt nume al unui Nicu căpitan cu pecetea lui, care nume să vede în zapisul rumînilor făr’ de pecete, şi cercetîndu-să şi acest nume, am găsit şi acesta, foarte schimbat. Deci, această carte a rumînilor, să văzu prea rea, prea mincinoasă şi cu totul plasti precum să vede. Mai arătă şi altă carte cu leat 7178 iunie 1, adică dă ani 106, în care să vede că numitu mai sus Dima chiurciubaşa i-au slobozit pă ei de rumînie şi cu o vie, care şi aceasta, asemenea cercetîndu-o să văzu mincinoasă şi făcută dinadins, adică plasti, fiindu-i hîrtiia noao, iar nu dă ani 106 după cum să vede. Deci, lăpădîndu-să şi nepriimindu-să aceste doao zapise ce au arătat rumînii după cum s-au zis, rele fiind şi mincinoase, am cerut lor alte /[111] dovezi, şi ne arătă o poruncă a mării sale răposatului Grigore vodă Ghica cu leat 71752 noemvrie 24, adică dă ani 109, prin care să porunceşte ca Dima i Radu să nu să supere de rumînie fiind slobozi. Arătară şi o poruncă a nemţilor către vorniceii judeţului ca să dea pe chezăşie pă un Gheorghe Drăgoescul să nu treacă Oltul decindea pînă cîndu nu să va judeca cu cei ce avea judecată cu dînsul, care şi aceste cărţi să văzură fără nici un temeiu, fiindcă nu să coprinde nimica aceştii pricini, nefiind nici sineturi, nu să priimiră la judecată. Am cerut alte dovezi, măcar cu vreo stăpînire, răspunseră că sînt ani 38 de cîndu nu au stăpînit ei decum, iar un unchiaş anume Iane, zise că în vremea răzmiriţii cu neamţul, mergîndu boeriu numitii pîrîtii să ceară diimă de la rumîni, nu i-au dat, ci i-au tras la judecată, dar zice că nu i s-au izbrănit judecata. Care şi aceasta să văzu fără nici un temeiu, întîi că este numai o mărturie, şi a doao că şi mărturiia aceasta este atelis. Deci, după cercetările acestea ce cu amăruntul am făcut, să văzură că rumînii sînt mincinoşi, şi fără nici o dreptate au făcut această pîră asupra jupînesii Dospinii, neavîndu nici o dreptate asupra aceştii moşii Genunenii, care moşie are să o stăpînească numita jupîneasă Dospina de acum înnainte fără nici o supărare, fiindu bună moşiia a dumneaei după cărţile ce ne-au arătat şi după stăpînirea ce au avut-o pînă acum. Iar hotărîrea cea dăsăvîrşită rămîne a să face de către înnălţimea ta. 1776, iunie 10. Meche paharnic, Dum Cior paharnic, Costandin biv vel comis, Evdochim biv vel medelnicer, Dum Brez. [111] Io Alecsandru Ioan Ipsilant voievod. Neodihnindu-să Stan Jitescul i Mirea Gociul cu ai lor pă hotărîrea dumnealor boerilor judecători ot 2<-lea> departament, cu apelaţie au eşit şi înnaintea domnii mele la divan, zicîndu cum că popa Ion şi cu Hrizea nu sînt moşneni şi cum că n-au stăpînit niciodată în hotarul Hurseasca. Pentru care, cerîndu domniia mea de la numiţii doi pîrîşi dovadă înpotriva jălbii Jidescului, cum să sînt moşneni, văzum la mîna preotului o carte de hotărnicie a 12 boeri cu leat 7237 iulie 6, de sînt 47 de ani, care dau întru stăpînirea lui Pătru Voiculescul o livede din Ruptură. Şi făcîndu cercetare dă acest Voiculescul, cine iaste, cum şi livedea aceasta în ce hotar de moşie iaste, însuşi pîrîşii mărturisiră cum că acest Voiculescu iaste unchiul popii lui Ion, cum şi pentru livede ziseră că este în hotaru moşii Urseasca. Aşijderea mai arătă popa Ion şi altă carte asemenea dintru aceiaşi zi, a 12 boeri hotarnici ce au hotărît moşiia Stroeştii i Urseasca, cum că au ales şi partea Voiculescului i a altor moşi ai lui ce au avut în Stroeşti, cu care cărţi dovedindu-să numitul preot că nu este strein sau cumpărător, nici moşnean, ceru a avea înpărtăşire şi el în moşiia Urseasca ce au fost partea unui moş, care moş perindu şi nefiind dovedit cine să trage dintr-însul, au rămas a să stăpîni d-a valma, iar ei caută să o stăpînească numai singuri şi pre dînsul să-l înstrăineze. La care cerere, avîndu dreptate ca unul ce este moşnean, am hotărît ca, d-a valma să stăpînească şi cu preotu înpreună acea parte a moşului perit, pînă să va arăta cine să trage dintr-acel moş, şi atunci acela, cu judecată dovedindu-să pre sine, îşi va căuta pentru această parte a moşului său, dă va lua-o singur, însă aceasta o zicem, cît va fi stăpînit preotu şi mai nainte moşie în Urseasca. La care cerîndu-să dovadă de stăpînire, de vreme ce pîrîşii tăgăduescu, zise cum că la faţa locului poate a-şi dovedi cu mărturii stăpînirea lui, iar la mîna Hrizii nu văzum domniia mea nici un fel de carte sau dovadă a să dovedi pă sineşi cum că /[112] este şi el moşnean, ci din cercetarea ce făcum, să dovedi cumpărătoriu numai cu 19 stînjeni dă la un Tănasie într-acel hotar al Urseştii. Pentru care, măcar că zapisul nu-l avu de faţă să-l vedem, dar fiind faţă moştenitorii acelui vînzător Tănasie, însuşi nu tăgăduiră înpreună cu toţi pîrîşii cum că este cumpărătoarea bună. Deci, pentru acesta fiindu trebuinţă a merge în faţa locului un boer, ceru pe Vlăduţ polcovnic Tetoianul, carele prin ştiinţa dumnealor ispravnicilor judeţului strîngîndu şi pe amîndoao părţile la faţa locului, cum şi pe alţi vecini şi înprejuraşi, să facă cercetare de stăpînirea popii lui Ion, şi dovedindu-să cu bună dovadă că au stăpînit precum zice, atunci să-i dea carte de adeverire la mînă şi să stăpînească şi el într-acea parte a moşneanului perit de-a valma cu numiţii pîrîşi precum şi partea ce are cu cărţile ce s-au zis mai sus de hotărnicie, ca, pe unde îi scrie semnele acelea, ori în Stroeşti, ori în Urseşti, unde va ajunge şi să va găsi acele numite semne care scriu în cărţile de mai sus-zise, pe acolo să fie să stăpînească. Care şi această cercetare de aflarea semnelor, tot orînduitul boer să o facă şi să dea carte de cercetare în scris. Aşijderea şi Hrizii să i să dea şi să i să aleagă acei 19 stînjeni, cumpărătoarea în Urseasca, după zapisul ce zice că are, iar altă stăpînire nu are numitul Hrizea mai mult a i să da, dă vreme ce el nu să putu dovedi de moşnean, ci cumpărător numai cu aceşti 19 stînjeni. 1776, iunie 17. Preaînnălţate doamne, Din luminată porunca mării tale, dumnealui vătafu de divan au adus la judecată pe Stan Jidescul, Mirea Gogul Sintea Ciolpan, Trandafir Ursescul ot sud Vîlcea, pîrîşi popii lui Ion şi Rizii ot Stroeşti tot dintr-acel judeţ, cerea să ia de supt stăpînirea lor părţile ce le au în moşiia Urseasca, zicînd că numiţii doi pîrîţi nu au stăpînit niciodată într-acea moşie. Şi pentru încredinţarea ziselor lor, arătară o carte a mării sale Alecsandru voievod cu leat 7135, adică dă ani 149, în care să vede că un Rizea are parte într-această moşie Urseasca, cumpărată de la un Marin ot Stroeşti, care carte fiind veche nu este priimită. Mai arătară altă carte cu leat 7237 a 12 boeri hotarnici de ani 47, în care se vede că stăpîneşte a treia parte aceştii moşii Urseasca, un Albul cu sora lui Petrica şi cu toţi cetaşii lor, altă carte a opt boeri hotarnici cu leat 1737 fevruarie 11, de ani 39, în care să vede că un Avram Gogul cu ai lui ar fi stăpînind un codru ot Lacul Bogdăi într-această moşie Urseasca şi altă carte a ispravnicilor ot sud Vîlcea cu leat 1775 noemvrie 29, în care să vede că au şi alţi moşneni parte de moşie în Urseasca şi fiind fugiţi dă multă vreme s-au dat partea lor, a acelor fugari, ca să o ţie supt paza lor. Întrebîndu-să şi numiţii pîrîţi, adică popa Ion i Hrizea, să arate cu ce stăpînescu într-această moşie Urseasca, au arătat o carte de hotărnicie a 12 boeri hotarnici cu leat 7237 avgust 26, de ani 47, în care să vede că dă stăpînirea unei livezi anume Ruptura, acestui popă Ion, într-această moşie Urseasca, fiind mai nainte a lui Pătru Voiculescul, unchiul popii lui Ion, altă hotărnicie a 12 boeri cu leat 7284 aprilie 15 dintr-acest următor an în care să vede că dau popii lui Ion, stînjeni 178 într-această moşie Urseasca. Arătă şi Rizea altă deosebită hotărnicie tot a acestor boeri cu acel leat şi zi, adică 1776 aprilie 15, prin care dau şi Rizii stînjeni 69 într-această moşie Urseasca. Mai arătară şi o carte a mării tale cu leat 1776 mai 9, care întăreşte hotărniciia a12 boeri hotarnici ce s-au făcut acum la acest leat, cum am zis mai sus, şi iarăşi întrebîndu-se pîrîşii aceştiia cu ce cuvînt cer să ia de supt stăpînirea popii lui Ion şi Rizii, partea aceasta ce stăpînescu în moşiia Urseasca, au răspuns că cer să-i scoaţă, fiindu că niciodată ei nu au stăpînit într-această moşie. Ci acum, boeri 12 hotarnici, făcînd hotăriciia, le-au dat această parte ce niciodată n-au stăpînit, la care fiindcă să cunoscură minţind, de vreme ce să vede la mîna pîrîşilor acestora hotărniciia cea dă ani 47, cum mai sus s-au zis, prin care să dă stăpînire popii lui Ion într-această moşie, care hotărnicie să vede că este făcută cu o lună în urmă hotărnicii ce arată pîrîşii cum mai sus să vede. /[113] Deci, fiindcă să cunoscură că pîra lor fi mincinoasă, de vreme ce de atunci, adică dă ai 47 să vede că stăpînesc numitul popa Ion i Rizea într-această moşie, am hotărît, după pravilă, ca şi de acum înnainte să stăpînească popa Ion i Rizea părţile lor ce au într-această moşie Urseasca, după hotărnicii şi după luminată cartea mării tale, care pravilii poruncesc la cartea 50 a înpăraţilor, titlu 1, că: „cel ce stăpîneşte necontenit ani 10 şi 20, adică 20 fiind dă faţă, aceia ar putea să-i stea înpotrivă, iar 20 ani nefiind de faţă, de nu va face nici o pîră, să aibă a stăpîni cu bună pace şi să nu să scoaţă dintr-această stăpînire nici într-un chip, fiindu că dă vor face pîră asupra lui, aceia nu este priimită”. Şi mai vîrtos, fiindu că am luat seama că amăruntu, scrisorilor ce arătară pîrîţii în urma hotărnicii aceia de ani 47 cu care stăpînescu numiţii pîrîţi, adică popa Ion i Rizea, de aceiia am hotărît ca să stăpînească cu bună pace. Numiţii pîrîşi făcură cerere de o carte de blestem asupra vecinilor ca să mărturisească tot adevărul, adică, că au stăpînit pîrîţii aceştiia niciodată. De care, noi nu îndrăznim a hotărî, fiind înpotriva pravi
  • lor ce poruncescu ca martorii să nu să silească. Deci, de vreme ce cartea de blestem să coprinde într-această silă, de aceiia şi noi nu am priimit cererea lor, mai vîrtos că popa Ion au dovedit că este nepot lui Pătru Voiculescul, după cum să vede la această hotărnicie dă ani 47. Ci, atît pentru cartea de blestem ce făcură cerere, cît şi pentru cercetarea pricinii aceştia ce am făcut, rămîne hotărîrea cea desăvîrşită a să face de către înnălţimea ta. 1776, iunie 8. Meche Fotino paharnic, Dumitru Cior stolnic, Costandin biv vel comis, Dumitrache Greceanu, Evdochim biv vel medelnicer. [113] Io Alecsandru Ioan Ipsilant voievod zemli Vlahiscoiu. S-au înfăţişat înnaintea domnii mele la divan, Anastasiia, vechilă fiind Radului copilul sin Mihaiu Periiţeanul, cu Anstasie Barbulea, vechilul . . .1 sora Marii, soţiia Tomii biv 3 vistier, şi cît pentru averea Danciului, fiindcă după cercetarea ce am făcut, văzum că bine au căzut la stăpînirea Tomii vistieru, şi dă au stăpînit în cît au avut viiaţă pînă la moarte, nu are Anastasiia a face nici o pîră pentru aceasta, făr’ dă numai pentru rămasele Tomii vistieru. Citindu-să în divan diiata lui, văzum că scrie, după ce să va înplini zestrile soţii sale i pomenirile şi datoriile ce va rămînea să să dea rudelor, care rude, fiindu că nu sînt alţii, fără numai o soră şi acest copil Radul şi fiindcă văzum că soru-sa s-au tras din clironomiia frăţini-său prin scrisoare care să citi la divan cu leat 1775 dichemvrie 18 întru care scrie că, socotindu-să cu cumnată-sa pentru zestri, pentru pomeniri, şi văzîndu că nu să ajung, s-au aşăzat şi i-au dat toate ale casii. La aceasta are protimisis Anastasiia din partea copilului, ca un nepot, dă va vrea a să încărca să răspunză zestrile, pomenirile, datoriile şi chieltuiala ce va fi făcutu să ia casa Tomii întru a lui stăpînire. Şi întrebîndu-să dă întru, dete răspuns la divan cum că, pă cele ce pîn blestem să va dovedi cum că este adevărată lipsă din zestre sau chieltuială la pomeniri i datorii, să va încărca a le răspunde. Drept aceia dar, înnaintea preasfinţii sale părintelui mitropolitului dovedindi-să toate acestea şi înplinindu-le numita Anastasiia, să aibă a lua toată averea casii Tomii vistieru întru stăpînirea ei, lucruri mişcătoare şi nemişcătoare. 1776. /[114] Preaînnălţate doamne, Anastasiia, muma Radului copilul sin Mihaiu Periiţeanu, prin jalba ce au pornitu către înnălţimea ta din partea Radului copilu, au cerut avutul răposatului Tomii vistier, văru numitului Radul copilu ce l-au avut lăsat de la moşul său,Danciu logofăt, cu cuvînt că au murit acliros şi el este văr premare cu mortul, care avut, să stăpîneşte de alţii striini. După care, orînduindu-să de către înnălţimea ta la judecată cu mumbaşir dumnealui vătafu za divan, s-au dus şi dă faţă înnaintea noastră şi dăspre partea Marii, soţiia răposatului Tomii vistieru, vechil fiind Anastasie Barbulea, s-au întrebat ce are a răspunde. Arătă o carte cu leat 1759 dichemvrie 2, iscălită dă sfinţiia sa proin episcopul Rîmnicului, chiar Grigorie, i dă răposatul Costandin Dudescu vel vornic, i dă răposatul Costandin Creţulescu vel ban, şi dă Ianache sărdaru, în care să văzu că Mihaiu, tatul acestui Radu copilu, au fost fecior Danciului logofăt. Au avut judecată cu răposatu Toma vistieru, cerîndu de la dînsul cele ce l-au fost lăsat tată-său Danciul logofăt, prin diiată, cu cuvînt că el este fecior şi Toma nepot de faţă, dar judecata, găsindu diiata Danciului după orînduiala pravilii, o întăreşte ca să stăpînească Toma toate cele ce i-au lăsat Danciu, pentru că pă Mihaiu îl arată că s-au purtat cum el nu să cade, făcîndu necinste tatîni-său Danciului şi neascultîndu-l la cele ce-l învăţa, iar Toma l-au căutat şi cu bani pînă la moartea lui. Şi iar, nu-l leapădă pă Mihaiu dă toată clironomiia părintească, ci-i lasă şi lui parte: moşie, viie, casă şi altele, prin diiată, în care diiată îi lasă şi pe ţiganii ce-i avea fugiţi, de-i va găsi, încă, pe doi ţigani pe anume, şi osibit cele ce vor mai rămînea ale lui, afară din ce-i lasă Tomii, să le stăpînească tot Mihaiu. Mai arătă şi o carte cu leat 1767 iunie 17 a Mării sale răposatului Alecsandru Ghica voievod în care să coprinde că tot pentru această pricină au eşit şi înnaintea mării sale şi hotăraşte măriia sa, să stăpînească cele lăsate prin diiată dă unchi-său Danciu logofăt, cu bună pace, iar pentru alte mărunţişuri de ale casii, cele ce mai cerea Anastasiia cu o foae din partea Radului copilul, zicînd că au rămas la Toma şi el tăgădueşte, de-l va dovedi cu judecată, să-şi caute, care foae, cerîndu-i-să acum dă judecată, nu avu să o arate. Mai arătă şi o anafora cu leat 1775 aprilie 28 a preasfinţii sale părintelui mitropolitului, chir Grigorie, către înnălţimea ta, în care să coprinde că cerînd Anastasiia, muma acestui copil, Radu, soţiia de a doao a lui Mihaiu căpitanu, lipsa zestrilor ei ce i-au prăpădit bărbatî-său Mihaiu din avutul Danciului logofăt, ce au lăsat Tomii, după cercetarea ce au făcut şi preasfinţiia sa, găseşte nedreptate la cererea ei. Au mai arătatu şi o anafora cu leat 1775 mai 13 a dumnealui vel vornicului Nicolae Ştirbeiu, i dumnealui biv vel logofătului Nicolae Brîncoveanu, în care arată că nu găseşte dreptate a intra Radu copilul în clironomiia răposatului Tomii vistierului ce au rămas de la Danciu logofătu. Deci, noi văzîndu hotărîrea ce o face răposatu Alecsandru vodă Ghica după cum arată mai sus, şi dă vreme ce însuşi răposatu Toma vistieru scrie în diiată cum că, după ce va eşi lipsa zestrilor soţii sale şi pomenirile, şi ce va prisosi să să dea clironomilor, zicem şi noi simfonos, după hotărîrea răposatului Alecsandru vodă Ghica, ca Radu, fecioru lui Mihaiu, nepotul Danciului, are să ceară lucrurile moşului său Danciu ce au rămas afară din diiata acestui Danciu, de care am zis să cerceteze după foaia ce au arătat la judecata mării sale răposatului Alecsandru vodă, şi dovedindu-le, să le ia supt stăpînire ca un clironom ce este moşi-său, Danciului. Iar lucrurile Tomii vistierului, care au rămas afară din diiata lui, are să le clironomisească Zmăragda, sora Tomii vistieru, care lucruri le-au şi luat, şi s-au izbrănit după cum să vede şi cartea dă izbrăniren de la leat 1775 dichemvrie 18, întărită şi dă preasfiinţiia sa părintele mitropolitu. Iar hotărîrea cea dăsăvîrşită rămîne a să face de către înnălţimea ta. 1766, iunie 1. Meche paharnic, Dumitru Cior, Costandin biv vel comis, Alexandru Greceanu, Evdochim medelnicer, Dum Brez. [115] Davat gospodstvo mi. De vreme ce dupe mila şi hotărîrea ce am făcut domniia mea cu toată ceata preoţilor, de a fi nedajnici, altă supărare şi cheltuială la nimic nu au făr’de numai mila cea orînduită la cutie i la şcoale şi obicinuitul plocon arhieresc. Pentru care plocon, făcînd domniia mea cercetare, ne înştiinţăm cum că toţi cei din amîndouă eparhiile iubitorilor de Dumnezeu episcopi, atît al Rîmnicului, cît şi al Buzăului, dau de tot numele cîte taleri trei şi să urmează acest obiceiu făr’ de nici o pricină cu mulţumirea preoţilor, iar numai cei din eparhiia preasfinţii sale părintelui mitropolit dau cîte taleri doi. Care la aceasta părîndu-ni-să a fi cu nedreptate, fiindcă dupe cum este cunoscut de toţi şi cheltuielile i trebuinţele arhiereului mitropolit sînt mai grele şi osteneala i truda la trebile ce rînduim domniia mea pentru îndreptarea norodului este mai multă, am hotărît domniia mea ca, dupe cum preoţii din eparhiia episcopilor urmează de dă, asemenea şi preoţii din eparhiia Mitropoliei să dea de nume po taleri trei. Pentru care, dăm această carte de volnicie preasfinţii sale, întărită cu domneasca noastră pecete. I i saam receh gospodstvo mi. 1776, iunie 18. [115] Io Alecsandru Ioan Ipsilant voievod. Neodihnindu-să Florea cu cetaşii lui, iarăşi au eşit înnaintea domnii mele cu Mihalache postelnic Uescul, aducîndu şi cîţiva martori ce au avut, cărora făcîndu-li-să cercetare, ce ştiinţă au, nici un fel de temeiu nu avură, iar la mîna Uescului văzum şi pentru acest prisos, zapise i scrisori. Dar pentru ca să eşim din toată bănuiala, l-am rînduit de au priimit şi blestem, cum că nu ştie a fi ei asupriţi de dînsul, nici de părinţii lui, şi dupe aceasta iarăşi altă cercetare am poruncit la dumnealor ispravnici de au făcut în faţa locului şi pentru stăpînire, cum s-au aflat. Şi toate aceste cercetări cît trebuie făcînd, şi multe dovezi cercînd, nici un fel dă dreptate nu putum afla numiţilor pîrîşi, fiindu cererea lor numai cu gura făr’ de nici un fel dă scrisoare sau dovadă dă temeiu, cum că au şi ei moşie într-acel hotar. Care şi scrisoare bună şi dovadă dă ar avea, iarăşi după nestăpînirea care în 60 de ani n-au stăpînit, nici şi-au căutat vreodată, pe cum însuşi nu putură tăgădui, dreptate nu ar avea. Ci, hotărîm, Mihalache postelnic Uescul să stăpînească toată moşiia aceasta ca o dreaptă a sa, şi pentru bună întemeiere a dreptăţii şi a stăpînirii lui, i-am întărit şi noi cartea aceasta cu domneasca a noastră pecete. I i. saam receh gospodstvo mi. 1776, iunie 18. Preaînnălţate doamne, Din luminată porunca mării tale, vătafu de copii de divan au adus la judecată pe postelnicu Mihalache Uescul, care era pîrîş asupra Florii i Stanciu, i Voico i Preda şi Neculii de la satu Sloboziia sud Vlaşca, zicîndu că la luna trecută a lui iunie 18 leat 1775, avîndu judecată cu dînşii la luminatu al mării tale pentru moşiia Gîlceni, tot din sud Vlaşca, făcîndu-să numiţii pîrîşi moşneni, zicînd că avîndu şi ei moşie în Găligani, li s-ar fi înpresurat de numitul Uescu, şi numitu Uescu, atunci la judecata ce au avut înnaintea /[116] mării tale cu numiţii pîrîţi, după pîra ce făcea ei, neavîndu toate zapisele de faţă, ci numai dintr-însele, adică pă stînjeni 1380, măriia ta ai orînduit pe dumnealui sărdaru Iordache Colfescu, ispravnicu Vlăşcii i pă dumnealui Ioniţă Bălăceanul biv vel şătrar, hotarnici drept 12 boeri, ca să le hotărască acea moşie şi dupe acele zapise să-i dea partea, iar prisosul să-l dea pîrîţilor. Carei, după porunca înnălţimii tale, dupe obiceiu mergîndu în faţa locului şi sforind moşiia pă trei locuri, au ales stînjeni 2620 şi după scrisorile Uescului ce au avut atunci, întîi i-au ales parte stînjeni 1380, dar în urmă mai găsindu numitu Uescu alte zapise şi hrisoave vechi tot pentru această moşie, au venit şi iarăşi dînd jalbă înnălţimii tale cum că au găsit şi acele scrisori, li s-au poruncit numiţilor boeri hotarnici ca să le cerceteze, şi fiind adevărate, să-i dea moşie şi pe acele zapise şi hrisoave. Şi cercetîndu-le dumnealor numiţii boeri, au dovedit un zapis al Murgii ot Găligani cu leat 716 dichemvrie 16, dat la mîna lui Alecse logofătu, strămoşu numitului Uescu, întru care scrie că au vîndut partea lui dă moşie din Găligani stînjeni 250, care zapis să vede numit şi într-un hrisov al mării sale răposatului Radului vodă Leon ot leat 71711, şi iar au mai arătat un zapis al lui Costandin comis cu leat 11951 martie 12, dat la mîna lui Tudosie logofătu, în care zice că fiindu-i nevoe dă nişte bani, au mers la Tudosie logofătu dă i-au făcut bine şi i-au dat bani. Şi pentru acei bani i-au pus partea lui dă moşie din Găligani, pînă la Sfeti Gheorghe dă nu-i va da banii să-i fie moşiia stătătoare, dar cîţi bani, nu arată într-acel zapis, iar în hrisovul răposatului Ştefan vodă Cantacuzino ot leat 7222 iulie 22, zice aşa: „să aibă Rizea logofătu sin Alecse logofăt a stăpîni toată partea de moşie ce au avut Constandin comis Vărzariul în hotaru Găliganul sud Vlaşca, care moşie este tot într-un hotar cu ceilaltă moşie ce mai are Rizea logofătu, dar în urmă zice că au fost mai vîndut Costandin comis cu frate-său Gligore postelnicel, lui Tudosie logofăt Olănescul, unchiul lui Rizii cu zapis za taleri 280 acea parte dă moşie. Şi luînd Costandin comisu, soţie pe Alecsandra, sora Rizii logofătu, au fost răscumpărat Costandin comisu această parte dă moşie cu bani din zestrile ei de la Tudosie logofătu, care într-acel hrisov arată numai banii care au răscumpărat Tudosie logofătu, unchiul Rizii de la Costandin comisu, iar cîţi stînjeni, sau cîte cîţi bani stînjenu, nu arată. Şi socotind numiţii boeri hotarnici dupe alte zapise şi scrisori ce să numesc de vînzarea stînjenilor dă moşie ce să vindea pă acea vreme, fac socoteală taleri 280 sînjeni cîte bani 30, fac stînjeni 1120. Şi după trăsura ce au făcut dumnealor şi dupe acest tacmin ce fac pentru aceşti bani pe stînjeni 1120, stînjenu cîte bani 30, mai scos lipsă moşie Uescului stînjeni 130. Deci, noi după porunca înnălţimii tale căutînd atît zapisele cele din urmă ale Uescului, cum şi hrisoavele, să văzură că sînt bune şi temeinice. Dar fiindcă într-acel hrisov al răposatului Ştefan vodă Cant nu arată stînjenii, ci numai bani, taleri 280 care s-au luat acea parte dă moşie pentru lipsa zestrilor şi dumnealor hotarnicii fac tacmin după cum să vindea pă acea vreme şi după cum au găsit într-acele zapise cîte bani 30, socotindu pă stînjeni 1220, noi ştim că într-acea vreme să vindea pă acea parte dă loc stînjenu cîte 8 parale, alteori cîte 10 şi alteori şi cîte 12 parale. Şi socotind noi şi cîte parale 12, să face stînjeni 990 pă acei bani şi cu stînjeni 250 ce au cumpărat Alecse logofătu, strămoşul Uescului de la Murgea, i cu 1380 stînjeni pă cării s-au judecat cu zapise înnaintea mării tale, fac peste tot stînjeni 2620, care să cunoaşte că aceasta este dovedit că moşiia s-au tras cu stînjenu dupe acea vreme. Am întrebat şi pă numiţii pîrîţi dă au niscareva scrisori sau zapise înpotriva hrisoavelor şi zapiselor Uescului, şi nu avură, fără decît cerea stăpînire cu gura zicînd că au mărturii oameni de cîte 100 dă ani, la care zise ale lor nu avură nici un temeiu dă dreptate. I-am întrebat dă au stăpînit vreodată dă atunci pînă acum, ziseră că moşii şi părinţii lor au stăpînit, dar dă la 60 dă ani şi mai bine n-au stăpînitu, că au fost strămutaţi într-acest /[117] pămînt. Înpotriva cărora răspunse şi Mihalache postelnicel Uescul, că moşii şi părinţii lor au murit tot acolo într-acel judeţ şi n-au stăpînitu niciodată, după cum pă larg să adeverească din scrisorile stăpînirii Uescului, în care arată că este stăpînire dă 9001 dă ani şi mai bine. După aceia, găsim cu cale, după vechea stăpînire şi după dresurile dă scrisori ce să văzură la mîna Uescului, că au stăpînit neamul Uescului, cum şi Mihalache Uescul pînă acum această moşie, să o stăpînească şi de acum înnainte cu bună pace de către numiţii pîrîşi. Iar cea dăsăvîrşită hotărîre rămîne a să face de către înnălţimea ta. 1776, mai 4. D Racoviţă, Nicolae Dudescu vornic, Radu Văcărescu dvornic, Pană Filipescu logofăt. [117] Io Alecsandru Ioan Ipsilant voievod. Preasfinţiia ta părinte mitropolite, din cele mai jos scrise, vedem cercetarea făcută numai pă a căruia moşie cade acel sat Vadul Şăicii, iar nu pentru şi stăpîire.. Care fiind trebuinţă mai vîrtos, aceia să o facă preasfinţiia ta, tot într-această anafora dădăsupt să ne înştiinţezi dă cercetare cum afli stăpînirea, ca să vedem şi să hotărîm. 1776, iunie 18. Preaînnălţate doamne, După jalba ce au dat către măriia ta cuviosul arhimandrit chir Ghermano igumenu mănăstirii Văcăreştii, că avîndu mănăstirea un sat ce să numeşte Vadul-Şăicii în sud Ialomiţă cu stăpînire de mulţi ani, fiind ales şi hotărît drept al mănăstirii, acum s-ar împresura de către mănăstirea Sărindar i de către dumnealui paharnicu Nicolache Dodulescu, şi ni să porunceşte de către măriia ta fiindu amîndoao părţile, să cercetăm întîi cărţile igumenului văcăreşteanu şi mărturiile ce zice că are, şi cercetarea ce vine, ce s-au făcut prin blestem, şi deosebit să întrebăm şi pe ceilaltă parte cu ce cuvînt cere să stăpînească acel sat şi cu anafora să înştiinţăm pe măriia ta. Deci, arătăm mării tale că acest fel a urmat: întîi am citit scrisorile mănăstirii Văcăreştii şi văzum că are Văcăreştii moşie în sud Ialomiţă de danie i de cumpărat de la boerii Cantacuzeni i de la boerii Filipeşti, ce să numea Bărteştii, dar cîţi stînjeni sînt, nu putem pricepe nefiind hotărnicie, nici pomenind toate zapisele, stînjeni anume, numai, atît socotim la partea Cantacozinenilor, 5 zapise, adică cinci fraţi. Şi zice întru un zapis al lui Iordache Cantacozino vel paharnic cu leat 1754 iulie, că au vîndut partea sa de moşie din Bărteştii stînjeni 500 la mănăstirea Văcăreşti şi cu aceasta socotim pă părere, făr’ de a nu vedea în scris încredinţare adevărată, că poate şi celelalte părţi are cartea Cantacozinenilor vor fi tot cîte 500 stînjeni partea, care să fac 2500. Vedem şi într-alt zapis al lui Pantazi biv vel medelnicer cu leat 7241 mai 29, ce să trage din neamul stolnicului Mateiu Filipescul, cu care şi-au închinat partea sa din Bărteşti, danie la mănăstirea Văcăreştii şi zice că moşiia Berteşti au fost toată înpărţită pe din doao, jumătate s-au stăpînit de către boerii Cantacozineşti şi jumătate de către boerii Filipeşti şi fiindu că la Cantacozineni, după mai sus-numitu zapis, văzum stînjeni 2500 în cinci părţi, putem zice şi dintr-acest zapis al neamului Filipeştilor că este au avut şi Filipeştii /[118] şi să fac 5000 stînjeni peste tot în Berteşti, care acum să află supt stăpînirea mănăstirii Văcăreşti, măcar că la aceasta nu putem pune temeiu. Ci, să arătăm mării tale dupe pricepere, nefiind altă luminare, să cunoaştem adevărul, suma stînjenilor cîţi sînt, văzum şi acea mărturisanie de care pomeneşte cu leat 1757 iunie 12 şi este întărită şi cu iscălitura dumnealui vistier Racoviţă, fiind pe acea vreme vel logofăt, întru care scrie că cu carte dă blestem mulţi megiiaşi de acolo bătrîni au adevărat semnile şi hotarăle moşii aceştiia Bărteştii pe unde au călcat şi cum s-au stăpînit din vechime, aflîndu-să atuncea înpresurată de către dumnealui paharnicu Nicolae Dedulescul, în care semne ce au arătat ar intra şi acest sat, Vadul Şăicii, adică în stăpînirea mănăstirii Văcăreştii. Văzum şi o adeverinţă a fratelui Amidis, chir Paisie, că fiind acolo în judeţ, acum ar fi cercetat prin oameni să adevereze pentru satu Vadul Şăicii pe ce moşie cade, şi ei toţi ar fi adevărat că pă moşiia Bărteştii-Văcăreşti. Cercetat-am şi pe ceilaltă parte, să vedem cu ce cere stăpînirea acestui sat Vadu-Şăicii şi ne scoase cuviosul arhimandrit sărindărean 2 zapise şi o hotărnicie, pe care citindu-le, văzum că are mănăstirea Sărindar moşie ce să numeşte Giormăneştii şi pomeneşte într-acea hotărnicie că această moşie Giormăneştii au fost 3 părţi, 2 părţi le-au fost stăpînit un Radu comis, deci care zice dumnealui paharnicu Nicolae Dedulescul că s-ar trage, şi o parte megiiaşii de acolo, din care să trage cu stăpînirea mănăstirea Sărindar. Întrebăm şi pe dumnealui Nicolae Dedulescu să ne arate scrisori de partea sa din Giormăneşti, dumnealui ne arătă nişte scrisoave1 tot de Giormăneşti cu mult mai vechi decît acea hotărnicie, zicînd că altele ce le-a avut mai noaă, din pricina aceştii trecute răzmiriţe, le-ar fi răpus. Deci, noi dupe această cercetare ce făcum, nu putem pricepe, nici găsim scris anume satu Vadul-Şăicii, de care este pricina, pe ce moşie cade, făr’de numai acea mărturisanie ce o are mănăstirea Văcăreştii dupe coprinderea semnilor. Ci, dă este aşa, sau dă nu, noi nu putem şti, nevăzînd în scris anume nici la o parte nici la alta, vedem şi pe ceilaltă parte Sărindar i dumnealui Nicolae Dedulescul, cu gura zicînd că satu Vadu-Şăicii cade pe Giormăneşti, iar nu pă Bărteşti. Ci, pentru mai descurcat lucru, să vede la hotărniciia Giormăneştilor că să numeşte stînjeni 1200 în trăsura dăspre baltă unde cade satul Vadu-Şăicii, ci acolo, cînd să fie să să cerceteze dă ajunge aceşti stînjeni pînă în numitu satu Vadu-Şăicii, sau dă nu, dă vreme ce nu să crede de către dumnealui Nicolae Dedulescu i de către mănăstirea Sărindar mărturisaniia, ce o are mănăstirea Văcăreştii. Ci, dă aceasta înştiinţăm pe măriia ta şi anii mării tale de la Domnu să fie mulţi şi norociţi. 1776, iunie 17. Al mării tale către Dumnezeu fierbinte rugător şi smerit părinte sufletesc. Grigorie al Ungrovlahiei. [118] Io Alecsandru Ioan Ipsilant voievod. Preasfinţiia ta părinte mitropolite, în mărturiia ce ne-o trimiţi în scris de la stolniceasa Ancuţa, văzum scriind pentru ştiinţa Marii Cojascăi, cum că nici făcea trebuinţă atunci la vînzarea aceştii moşii ca să ştie, fiind alte rude mai de aproape. Aceasta dar, este mai de trebuinţă a cerceta preasfinţiia ta dă i s-au căzut Marii Cojascăi atunci a şti şi dă au avut protimisis, fiind alte rude mai de aproape. Şi cum vei afla preasfinţiia ta dupe /[119] pravilă cu cale la această cerere ce o face ia acum, tot într-această anafora să avem înştiinţare. 1776, iunie 18. Preaînnălţate doamne, Dupe porunca mării tale ce ni să porunceşte prin luminat pitac ca să dea jurămînt pentru pricina moşiiei Cojeştii, stînjeni 300, care au fost ai dumnealui polcovnicului Constandin Caramalău ce-au murit şi au cumpărat-o dumnealui biv vel agă Scarlat Greci, Ancuţa, sora cumnatului Caramanlăul, de sine, i dă Mariia vară-sa, precum că n-au ştiut de vînzarea numitii moşii. Deci, arătăm mării tale că am trimis la dumneaei Ancuţa pe cuviosul arhimandrit sărindăreanu, Dorothei, şi înnaintea cuvioşii sale şi altora, au dat mărturisanie cu sufletu său, în scris, ştiinţa ei cum să va vedea şi de către măriia ta, iar jurămînt cu mîna pe sfînta evanghelie să o punem să facă, n-am pus-o, numai, dupe cum în scris, dete în frica lui Dumnezeu mărturisanie, faţă fiind şi alţii striini. Facem ştire mării tale, şi anii mării tale de la Domnu să fie mulţi şi norociţi. 1776, iunie 1. Al mării tale rugător către Dumnezeu fierbinte şi smerit părinte sufletesc, Grigorie al Ungrovlahiei. [119] Io Alecsandru Ioan Ipsilant voievod. Poruncim domniia mea, sărdar Nicolae Obedene, după hotărîrea ce ai făcutu, să apuci să faci şi înplinire de bani, sau dă nu să va odihni vreo parte, avînd a face apelaţie, va veni şi la divan. 1776, iunie 19. Preaînnălţate doamne, Radul Pazarghideanul au tras înnaintea noastră pe Costandin logofeţelu, zicîndu Radul, că nefiind1 orînduiţi amîndoi de dumnealui, dă Dumitrache samdagiu, pentru cumpărarea dă oi, adică el să dea bani şi să tocmească şi Costandin să scrie dă unde, ce oi ia şi cu ce preţ, cum au urmat amîndoi pînă la un loc, unde înbrăcîndu-să banii ce le dedese întîi, au întors pe Costandin logofeţelu la dumnealui Dumitrache Saigiu de i-au mai dat taleri 500, din care bani, Costandin i-au dat lipsă taleri 195,90 şi-i cerea acum aceşti bani Radu, de la dînsul, ca să-i înplinească porunca stăpînî-său. Întrebîndu-să şi Costandin logofeţelu de luarea banilor, taleri 500, că i-au dat dumnealui Dumitrache Saigiu să-i dea în mîna Radului, n-au tăgăduit, numai au zis că după ce s-au întîlnit amîndoi ţiind banii tot la dînsu zile . . .2 i s-au furat din dăsagi o pungă cu acei taleri 195, bani 90 şi are prepus pă Ion ciobanu care au lipsit atuncea la furarea banilor şi găsea pricină Radului Pazarghideanul, fiind priimit ciobanu dă dînsul. Asupra căriia pricini au răspuns Radul, cum că ciobanu l-au avut prin chezăşiia lui Ilie cîrciumaru de la Greci. Aducîndu-să şi Ilie cîrciumaru ca să dea seama ciobanului, fiindu că au fost chezaş pă el, şi tăgăduind el că n-au fost chiezaş, Radul Pazarghideanu au adus înnaintea noastră pă Dima cîrciumaru de la . . .2 cum că au fost dă faţă la tocmeala ciobanului şi au mărturisit că cu urechile lui au auzit că Ilie cîrciumariu să face chezaş pă el. /[120] Deci, dă vreme ce Costandin logofeţelu n-au urmat după porunca stăpînî-său ca să-i fie dat toţi banii în mîna Radului şi de la el au perit acel taleri 195,90, rămîne el să plătească şi el să apuce pe Ilie cîrciumariu ca pe un chezaş, ca, ori să dea pe hoţ, sau să-i plătească şi el, lui. Părerea noastră într-acest chip este, iar hotărîrea cea dăsăvîrşită rămîne la înnălţimea ta. 1776, iunie. Nicolae Obedeanu sărdar. [120] Io Alecsandru Ioan Ipsilant voievod bojiiu milostiiu. Această pricină, după jalba ce au mai dat Panait, înfăţişîndu-să şi la divan înnaintea domnii mele, s-au întrebat Panait ce mai are a răspunde, şi au răspuns tot cele ce s-au cercetat, cu care nici o dreptate nu are, pentru că cercetarea este făcută bine şi urmată dreptăţii şi pravililor, cu care să dovedeşte că această casă ce au cumpărat-o Stan nu au fost volnică preoteasa Ecaterina să o zălojească şi rău au jălojit-o la Panait. Iar Lambrina au fost volnică să o vînză şi bine au vîndut-o lui Stan, căruia întărim şi domniia mea stăpînirea de către Panaitu. 1776, iunie 19. Preaînnălţate doamne, Cu apelaţie de la 2<-lea> departament, orînduindu-să de măriia ta la noi Stan cazangiul de aici din Bucureşti, îl aduse dumnealui vătafu za aprozi, de faţă cu Panait Dimitriu înnaintea noastră şi citind cartea de judecată a departamentului văzum că scrie că o casă ce ar fi fost zălojită la Panait drept taleri 200 au fost cumpărat-o Stan în taleri 400, care casă, după pravilă o dă judecata lui Panait zălogaşu şi pe Stan cazangiu îl dăpărtează să-şi ia banii de unde i-au dat, făcîndu-i cumpărătoarea rea, pentru că nu are zapisele vechi ale casii (fiind la Panait zălog) şi pentru căci o foae de zestre cu care s-au vîndut casa nu are pecete şi mărturii. Care, toată această judecată, cît pentru aceste pricini iaste făcută, atîta numai că, precum au cercetat pentru cumpărătoare de au făcut-o rea, nu au cercetat de sînt bine şi temeiarile care fac cumpărătoarea rea, cum ar fi întîi datoriia lui Panait, dă este bună. Al doilea, de au avut putere şi stăpînire asupra aceştii case cel ce au zălogit, şi a treia, zapisele ce le are Panait zălog de sînt ale aceştii case, care pricini cercetîndu-le noi acum cu denadinsul, le găsim schimbate de coprinderea judecăţii. Am cerut întîi de la Panait zapisul dă zălojire cu leat 1762, în care scrie cum că preoteasa Ecaterina, la trebuinţa ei, s-au înprumutat la Panait de taleri 200, puindu-i zălog doaă perechi de case cu pivniţe, cu zapisele cele vechi şi cu soroc, la care soroc de nu-i va da banii, să-i fie zălogul stătător, însă zapisul fără dă pecete. Am întrebat pă Panait unde este preoteasa Ecaterina şi zise că au fugit de mult dă aici. I-am cerut să aducă vreo mărturie din cele iscălite în zapis, ca să arate ce ştiu dă aceşti bani, şi zise că nu să află nimini din mărturii, nici logofătu care au scris. L-am întrebat iarăşi la sorocul zapisului, cum dă nu au pornit judecată ca să-şi fi luat sau zălogul, sau banii, sau măcar după soroc într-atîţea ani trecuţi, de la leat 1762, cum dă nu şi-au căutat, sau dă şi-au căutat, să ne arate /[121] vreo carte de judecată, şi nu avu să arate. L-am mai întrebat ceilaltă casă unde iaste, că în zapis are doao case zălojite şi la măidan este numai una, zise că ceilaltă s-au fărîmat, s-au prăpădit. Am citit şi zapisele cele zălojite şi văzum doao zapise, unul cu leat 7235 ce vinde Necula cojocaru la căpitanu Ion za seimeni, o casă în taleri 50 şi altul cu leat 7245 ce vinde Constandin biv vel căpitan la Manole cojocaru, tatul Catrinii, o casă în taleri 80. Deci, din toate răspunsurile lui Panait, atîta înţelesem, că cere de la datornicul fugit datorie fără mărturii, necăutată în 14 ani, avîndu zălog doao case, din care una cea ce s-au prăpădit şi nu este de faţă şi al doilea aceasta ce are pricină. Am întrebat şi pe Stan cazangiu cu ce îşi diefenseşte cumpărătoarea, şi ne arătă întîi zapisu vînzării cu leat 1774, în care să vede iscălită vînzătoare, Lambrina, fata popii Lazăr, şi mărturii vecini şi igumenu mănăstirii Radului Vodă, fiind casa pe loc mănăstiresc. L-am întrebat cum dă nu au luat zapisele vechi ale casii cîndu au cumpărat, după obiceiu, şi zise că le-au cerut şi i-ar fi zis şi vînzătoarea şi vecinii că această casă nu are zapise vechi, pentru că ar fi făcută din temeiu de popa Lazăr tatul aceştii vînzătoare şi nu au eşit la altă mînă decît după moartea popii Lazăr la fii-sa Lambrina, clironomie, şi Ecaterina, preoteasa popii Lazăr, în vreme ce s-au măritat fii-sa Lambrina, au înzestrat-o prin foae de zestre cu această casă, care foae i-au dat-o lui Lambrina înpreună cu zapisu. I-am cerut mărturie ca să dovedească cum că această casă este făcută dă popa Lazăr, tatul Lambrinii, şi au adus trei mărturii oameni de credinţă mahalagii vechi, anume Anghelache stolnic, Iacov armeanu şi Petre mătăsaru, unde fiind de faţă şi preasfinţiia sa părintele mitropolitu şi iubitoriul dă Dumnezeu episcopul Buzăului le-au dat blestem să mărturisească adevăru ce ştiu pentru această pricină, şi aşa, ca o gură, au mărturisit cum că ştiu şi au văzut că această casă este făcută din temeiu de popa Lazăr, carele au avut soţie pă preoteasa Ecaterina şi fii pe Lambrina şi încă un copil, dar lîngă casa aceasta au avut şi preoteasa Ecaterina case vechi ale ei de la tată-său Manole cojocaru, care acelea au fost de cumpărătoare, iar aceasta nu au intrat în altă mînă cu vînzarea, după ce s-au făcut de popa Lazăr. Şi preoteasa Ecaterina măritîndu-să după al doile bărbat, cu acela au auzit şi ei că ar fi făcut datorie şi zălojiri şi casele preotesii în vremea răzmiriţii s-au fărîmat, iar aceasta, avînd-o Lambrina clironomie după tată-său şi dată prin foae de zestre şi de la mumă-sa, au vîndut-o lui Stan, precum să vede. Deci, cu zisele mărturiilor, să dovedi că Lambrina lucru ei au vîndut, pe care au avut puterea şi stăpînirea, şi bine au vîndut, nu să vatămă nimic, căci foaia de zestre este fără dă mărturii, că nu este obiceiu a să face foile de zestre cu mărturii. Şi mai vîrtos, că Lambrina în vreme ce are această casă dă clironomie de la tată-său, rămîne foaia de zestre de la mumă-sa numai pentru o adeverinţă la mîna ei şi Stan cazangiu bine au cumpărat, că au făcut toate cîte au trebuit să facă un cumpărător şi nu să vatămă, căci n-au luat zapise vechi, că şi din mărturii să dovedeşte casa că n-au avut zapise vechi şi nici în zapisele ce are Panait nu este vreun zapis ca să fi cumpărat popa Lazăr această casă de la cinevaşi. Iar Panait, lăsăm că nu a urmat ca un împrumutător datoriia lui, să fi căutat într-atîţea ani, fiind la mijloc şi răzmiriţă şi s-au prăpădit şi alte temeiuri, necum acest fel dă case, dar zălojirea acestii case este rea, pentru că este făcută de popa Lazăr, căruia rămîindu-i copii şi preoteasa măritîndu-să după al doilea bărbat, să opreşte cu totu dă pravile a zăloji lucruri dă ale bărbatului dintîi, precum zice la tomu al patrulea a celor înpărăteşti, cartea 37, titlu 12, de atacsis porunceşte ca să epitropească mumele pă fii. Iar dă să vor înpreuna cu al doilea nuntă, îndată să să scoaţă din epitropie sau dă supt scrisoare toate la cele ce va lăsa a purta grijă după această pravilă, muma conteneşte de a fi epitroapă fiilor şi aşijderea rămîne striină de orice apucare a părinteştii clironomii a fii-său, şi iarăşi la tomu al patrulea, cartea 25, titlu 4, nimeni nu supune lucru decît cela ce are puterea. Deci dar, nici slugă, nici chivernisitor, nici procoratul nu poate nevrînd şi nefiind stăpînu să zălojască lucru, căci rămîne, dar Panait să aibă zălogul bun, casele preotesii /[122] Ecaterinii, că al ei lucru au fost volnică şi a vinde şi a zălogi. Ci, să caute sau casele acelea, sau pe datornic să-şi ia banii, iar cu casa aceasta ce au cumpărat-o Stan, treabă nu are, că şi pricina şi pravila îl depărtează. Noi printr-această plecată anafora arătăm către înnălţimea ta cercetarea ce cu dînadinsu am făcut, dar fiindcă este carte de judecată a departamentului, la mijloc, rămîne a se face hotărîre de către înnălţimea ta. 1776, iunie 10. D Racoviţă, Badea Ştirb vel vornic, Ioan Iuliianu vel logofăt, Ianache Văcărescu vel vistier. [122] Io Alexandru Ioan Ipsilant voievod. Înfăţişîndu-să şi înnaintea domnii mele la divan dă am cercetat pricina, găsim judecata dumnealor boerilor bună şi ca o dreaptă o întărim dă a stăpîni Ueştii moşiia cu bună pace. Iar pentru vina ce au pîrîşii, dă au făcut carte domnească plasti, care şi înşine domniia mea o văzum şi o cunoscum dă micinoasă, fiindcă ei tot tăgăduesc, avem a face cercetare ca să dovedim pe cel vinovat dintr-înşii ca să-şi ia pedeapsa. 1776, iunie 20. Preaînnălţate doamne, Din luminată porunca înnălţimii tale dumnealui vătafu za divan au adus la judecată pe Ion Traistă i pă Ştefan Lupul i Enache Lăngescul i Ştefan din deal, vechili şi celorlalţi săteni de la satul Bîrseşti sud Argeş, pîrîşi asupra postelnicului Mihalache Uescul i brat ego Bănică, feciorii Predii Uescul, cerînd moşiia Bîrseştii zicînd că este a lor şi ca să-şi adevereze acea faptă a lor, au arătat o copie fără mărturii după un hrisov al răposatului Radu Leon voievod scris ot leat 7177, adică dă ani 107, în care să vede că oamenii din Bîrseşti s-ar fi răscumpărat înpreună cu moşiia aceasta Bîrseştii. Au arătat şi altă copie, iar fără mărturii după o carte a răposatului Ducăi vodă cu leat 7186, adică dă ani 98, în care să vede că era datori galbeni 58 la un Hrizea vistieru, pentru care galbeni ţinea moşiia aceasta şi cum că au plătit galbenii aceştiia şi şi-au luat moşiia înnapoi. Au arătat şi o carte a răposatului Costandin vodă Mavrocordat cu leat 1762 ghenarie 22, cu iscălitură şi cu pecete domnească, în care să vede că dă stăpînire moşiia acestor rumîni. Dar cercetînd scrisorile acestea dă sînt adevărate, care doao cărţi ce le-au arătat sînt copii dupe a Radului vodă i a Ducăi vodă, nu s-au priimit, fiindcă trebuia să aducă cele adevărate, iar nu copii făr’ de mărturii şi nedovedite. Iar cartea mării sale răposatului Costandin vodă cercetîndu-o şi înfăţişîndu-o cu alte iscălituri şi peceţi ale mării sale Costandin vodă, s-au găsit ficleană şi mincinoasă adică plasti, nefiind nici iscălitura, nici pecetea răposat numitului domn, ci sînt ficlene, cît şi protocoleala acelui 2 <-lea> logofăt ce au fost pă acea vreme, fiindcă dumnealui medelniceru Dumitrache au stătut pă acea vreme, 2<-lea> logofăt. S-au înrebat şi dumnealui, atît dă protocăleala dumisale, cît şi dă iscălitura şi pecetea răposatului domn; au arătat şi dumnealui că sînt toate ficlene şi mincinoase. Măcar că, precum am zis mai sus s-au văzut toate ficlene şi mincinoase, trebuia să nu-i priimim aceşti fel dă pîrîşi la judecată şi nici ascultare să nu le dăm, încă să-i vinovăţim la vina plastografii, cu toate acestea, am cerut la numiţii pîrîşi Ueşti, să arate cu ce stăpîneşte această moşie Care, ne arată o carte cu leat 7177 iulie 20, adică dă ani 107, în care să vede că nu Nicolae postelnic i un Radu postelnic, frate-său, feciorii lui Ivaşco medelnicer Ceparu, au /[123] vîndut la Hrizea vistieru jumătate moşiia din Bîrseşti, partea lor înăreună cu rumînii. Au arătat şi altă carte cu leat 7189 septemvrie 15, adică dă ani 95, în care să vede că o jupîneasă Neacşa a Badii paharnic Vlădescul au vîndut şi ceilaltă jumătate de sat, iarăşi partea lor, moşiia cu rumînii. Mai arată şi altă carte a răposatului Athim mitropolitu şi a veliţilor boeri cu leat 7223, adică dă ani 61, în care să vede că s-au judecat cu o călugăriţă Filotheiia, nora lui Ivaşco medelnicer Ceparu, adică nora numitului mai sus-vînzător, cu Radu vornic za Tîrgovişte, fecioru Hrizii vistieru, adică cumpărător pentru satu Bîrseştii, dîndu judecata stăpînire la acest Radu vornic. Arată şi un hrisov al răposatului mării sale Grigorie vodă Ghica, cu leat 7256, adică de ani 28, în care să vede că rumînii ot Bîrseştii, s-au judecat cu Preda Uescul, tatăl pîrîţilor, şi s-au dat stăpînire Ueştilor, arătînd şi aceasta că un Costandin Vlădescul cu vicleşug au vîndut acestor rumîni doao hrisoave ale Radului vodă şi al lui Antonie vodă drept taleri 120, de care nici rumînii n-au tăgăduit, ci încă au arătat şi aceasta că hrisovu lui Antonie vodă, îndată ce l-au luat, l-au arsu, fiindcă era înpotriva lor. Arată şi o carte a răposatului Scarlat vodă cu leat 1759 ghenar 2, în care să vede că s-au judecat Preda clucer Uescul cu 3 rumîni ot Bîrseşti, rămîindu stăpînirea iarăşi asupra Ueştilor. Arată şi o anafora a dumnealor veliţilor boeri întărită şi de măriia sa Ştefan vodă Racoviţă cu leat 1765 martie 16, în care să vede că s-au judecat Bălaşa Uiasca, moaşa pîrîţilor, cu rumînii ot Bîrseşti, rămîind stăpînirea iarăşi a aceştii moşii asupra dumneaei. Drept aceia, că trebuia văzîndu aceste scrisori să nu priimit nicidecum pă rumîni nici să le dăm ascultare, dar cu toate acestea i-am întrebat şi pentru stăpînire, dă au stăpînit vreodată această moşie şi cercetînd, s-au văzut că au stăpînit şi ei foarte puţină vreme cu fără nici un temeiu, încă şi înpotriva rînduelilor judecăţilor, fiindcă nu au nici o dreptate de judecată cu care să le dea stăpînire, ci numai cu o hotărîre nedată în scris, cum şi dă aceasta ne-am adeverit de la însuşi medelniceru Dumitrache. Care acea hotărîre, nefiindu dată în scris, nu are chios de la pravili, fiindcă zice pravilile la cartea înpăraţilor, titlu 1, chiar aşa zicînd că: „orice hotărîre a judecăţii, să să facă în scris după pravilă şi aşa să aibă întărire, iar hotărîrea ce să face înpotriva ce să face înpotriva pravililor nedată în scris, să nu aibă nici o întărire”. Deci, dupe mai sus-numitele cercetări şi theorii ce am făcut, am hotărît ca să stăpînească Ueştii cu desăvîrşită stăpînire şi cu bună pace numita moşie, de vreme ce rumînii nu au nici o dreptate. Iar hotărîrea cea desăvîrşită rămîne la înnălţimea ta. 1776, iunie 18. Meche Fotino paharnic, D Cior paharnic, Costandin biv vel comis, Evdochim medelnicer, D Brez. [123] Io Alecsandru Ioan Ipsilant voievod bojiiu milostiiu. După arătarea dumnealor veliţilor boeri că n-au tăgăduit dă acei taleri 3750 şi au cerut sulf a plăti numai pă aceştiia, şi aşa după rugăciunea sa, dumnealor au făcut şi pă Diiamandi de au priimit, carele, dă vreme ce nu priimeşte el dă voia lui a-i aduce zapise drept bani şi îşi cere banii să-i numere dupe sulf, hotărîm să-i plătească medelniceru Dumitrache Varlam şi zapciu să facă înplinire. 1776, iunie 23. Preaînnălţate doamne, Cu apelaţie de la 2<-lea> departament, vătafu de visterie aduse la judecată pe Diiamandi căpitanu, pîrîş dumnealui medelnicerului Dumitrache Varlam, de la care cere cu 3 zapise taleri 7860, după care zapise de datorie şi după socotelile ce să văzu iscăliţi /[124] între dînşii, atît de răposatu Anastasie iconomul, fratele lui Diiamandi căpitanu, cît şi de medelniceru Dumitrache Varlam, în care să vede iscălit şi răposatu spătar Pîrvu Cantacuzino mărturie, să vede că rămîne dator medelniceru Varlam ca să răspunză acei bani. După toate socotelile ce au între dînşii, pre larg să coprinde în apelaţiia departamentului, dar noi, pentru ca să nu facem poliloghie, arătăm pe scurt înnălţimii tale că taleri 3750, zice medelniceru Varlam că şi aceştiia ar fi dobîndă, iar nu capate. La care bani, să ruga ca să nu să încarce şi cu altă dobîndă, ci să rămîie ca să plătească încai numai capetele, adică acei taleri 3750 şi să rămîie ca un sulf aceşti bani. Şi aşa, după rugăciunea sa, am mişlocit către Diiamandi căpitanu şi a priimit şi el acest sulf, care zicînd noi, medelniceru Dumitrache să dea aceşti bani după cum au zis însuşi şi să să izbrănească că unul de către altul, îndată au întors vorba într-alt fel şi au zis că n-are bani, ci să-i pue soroc un an de zile ca să trimiţă în ţara nemţească să scoaţă zapise de ale răposatului cămăraşului Anastasie ce este dator pă la nemţi du pă marfă şi cu acest fel de mijloc să dea zapise dă ale lui Anastasie, frate-său Iamandi căpitanu, în loc de bani ca să să plătească. La a căruia cerere a medelnicerului Varlam fiindu făr’ dă cale şi fără dă dreptate, nu i-am dat ascultare, că dă este cămăraşu Anastasie dator la neguţători nemţi, acelora dă le vor păsa, îşi vor căuta clironomii lui Anastasie iconomul, iar medelniceru Varlam să dea taleri 3750 lui Diiamandi căpitanu, după cum am zis mai sus, sulfu ce s-au făcut, că aşa am găsit cu cale şi cu dreptate. Iar hotărîrea cea dăsăvîrşită rămîne a să face de către înnălţimea ta. 1776, iunie 21. Dum Racoviţă, Nicolae vel dvornic, Badea vel vornic, Ioan Iuliianu vel logofăt. [124] Dumitale vel agă. Pentru slujba vornicii, s-au fost scris cărţile domnii mele de înştiinţare pe la toate judeţile afară, atît la isprăvnici, cît şi la lăcuitori, cum că s-au rădicat de tot a nu mai fi, lipsind vorniceii ce umbla cu această treabă şi gloabele ce să obicinuise rău, şi am rînduit mijloc în ce chip să să urmeze a să căuta jălbile lăcuitorilor de stricăciuni la bucate şi de vite pierdute. Dar fiind trebuinţa ca această poruncă să să dea şi aici în Bucureşti, iată că-ţi poruncim să înştiinţezi prin mahalale i prin tîrg tuturor de obşte, ca să ştie fieşcare hotărîrea, şi să nu îngădueşti pe nimeni a umbla cu numele vornicii ca să globească pe cinevaşi, ci oricine va jălbi de stricăciuni la bucate sau vite pierdute să arate la dumnealui vel vornic şi dumnealui du pe hotărîrea ce am făcut, care iaste trecută în condica divanului, cu acel mijloc să să urmeze a judeca şi a îndrepta pe fieşcarele. Însă şi această poruncă să dai dumneata ca fieşcare, mahalagii şi tîrgoveţi, vitele ce vor avea, să şi le dea la văcar în pază, iar nu să le lase slobode de capul lor. Tolico pisah gospodstvo mi. 1776, iunie 24. [124] Io Alecsandru Ioan Ipsilant voievod. Dumneavoastră ispravnicilor de judeţ să cercetaţi şi dă veţi dovedi cu adevărat cum că s-au obicinuit pînă acum şi urma şi mai nainte a merge la altă moşie ca să clăcu, /[125] să-i supeţi ca şi de acum înnainte asemenea să să urmeze şi să daţi mînă de ajutor igumenului ca să-i rădice să-i ducă, însă nu mai departe decît dupe cum au arătat igumenu diiastima, iar dă nu va fi fost şi mai nainte, altă dată să aibă a plăti claca cu bani, cîte un zlot de casă pe an, de vreme ce nu are igumenu loc de lucru pe moşiia ce lăcuesc ei. 1776, iunie 24. Preaînnălţate doamne, După jalba ce au dat înnălţimii tale cuviosul igumen chir Ştefan de la sfînta mănăstire Bistriţa din sud Vîlcea, cum că sătenii ce sînt şăzători pe moşiia sfintei mănăstiri ce să numeşte Costeştii, unde este şi sfînta mănăstire, zice că nu are la ce-i pune să-şi facă claca lor, zilile cele hotărîte, fiind loc de munte şi pietros, şi că nu vor să supue să meargă peste al doilea şi al treilea hotar, unde are sfînta mănăsire moşie şi este loc ca să clăcuiască. După a căruia jalbă, din luminată porunca înnălţimii tale, vătafu za copii de divan au adus pe numitu igumen înnaintea noastră şi ni să porunceşte de către înnălţimea ta ca să arătăm cum este obiceiu la acest fel de cereri şi cu anafora să arătăm înnălţimii tale. Pentru care, dă obiceiu, arătăm înnălţimii tale, că dă la o moşie pînă la altă moşie nu este obiceiu a merge oameni ca să clăcuiască de va fi loc depărtat, dar dă va fi după arătarea igumenului, că este peste al doilea şi al treilea hotar adică, cale ca dă 3 ceasuri, iar nu mai departe, şi dă vreme ce este la acea moşie unde este sfînta mănăstire loc de piatră şi nu are sămănători ca să facă obicinuita lor clacă, la aceasta şi noi găsim a fi cu cale să fie luminată porunca înnălţimii tale către dumnealor ispravnici ai acelui judeţ ca să cerceteze şi dă va fi pă cum arată numitu igumen că este numai ca dă 3 ceasuri, atunci să facă pă acei săteni să să supue şi să-i ducă acolo unde are sfînta mănăstire moşie, ca să-şi facă claca lor deplin, pentru ca să nu să păgubească sfînta mănăstire de obicinuita claca lor. Iar hotărîrea cea dăsăvîrşită rămîne a să face de către înnălţimea ta. 1776, iunie 23. Dum Racoviţă vel dvornic, Badea Ştirbei vel dvornic, vel logofăt, vel logofăt. [125] Io Alecsandru Ioan Ipsilant voievod. Cu această anafora s-au înfăţişat şi înnaintea domnii mele la divan amîndoao părţile şi cît pentru bănuiala ce avea Sultana i Spiridon dă înpărţeală, dă vreme ce muma lor făcu jurămînt pe ponturile ce i-au dat, n-au mai rămas cuvînt la dînşii a zice pentru aceasta, fiindcă cu jurămîntul s-au sfîrşit pîra lor, făr’ de numai, pentru cererea ce mai fac de partea fratelui lor, am făcut cercetare pravililor ca să vedem, singură muma clironomiseşte partea fiului său ce au luat din periusiia părintească, sau intră şi fraţii lui ce sînt de un tată şi din doao mume, precum sînt şi aceşti jăluitori cu numitul fratele lor ce au murit, şi după pravilă n-au dreptate la cererea lor, fiindcă partea acelui fiiu rămîne la mumă. Ci dar, hotărîm toate cele ce s-au venit în partea acelui frate, să le ţie şi să le stăpînească muma lor cu bună pace. 1776, iunie 25. /[126] Preaînnălţate doamne, După anaforaua ce au făcut către măriia ta dumnealor boerii judecători pentru pricina jălbii Sultanii, fata Maruşcăi Apelefterii, asupra Sandii dascaliţii, muma ei cea vitregă, de la care cerea rămasele de la tată-său şi de la mumă-sa, că cercetînd dumnealor pricina au arătat Costandin dascălu slovenesc, bărbatu Sandii, de a dooa, o foae de înpărţeala ce s-au făcut aici la Mitropolie, întărită şi dă noi la leat 1764, şi dumnealor văzînd că săvîrşirea judecăţii s-au curmat aici la Mitropolie cu acea înpărţeală, nu au intrat mai mult în cercetare, ci face ştire mării tale şi măriia ta ne porunceşti cum este curgerea pricinii şi judecata de atunci căutată dinnaintea noastră după pravilă, să arătăm mării tale. Deci, după cum ştim, nu lipsim a arăta mării tale: un Gheorghe căntăreţul au avut soţie pe o Maruşca cu care au făcut trei copii anume, Sultana, Costache i Spiridon, şi murind Marusa, soţiia lui, s-au căsătorit a doao, după Sanda ce să numeşte mumă vitregă jăluitorilor, cu care au şi făcut iar 3 copii anume, Luxandra, Gheorghe i Scarlat. Şi murind şi Gheorghe bărbatul ei, la leat 1763, au rămas Sanda cu toţi copiii, adică 3 vitregi şi alţi 3 buni ai ei, şi după moartea lui Gheorghe, pînă la anul, au murit şi doi copii ai Sandii, Ruxandra i Gheorghe şi au rămas numai Scarlat, din copiii Sandii. Şi ascultîndu-să neamul din neamul copiilor celor dintîiu, au venit la Mitropolie la leat 1764, după jalba ce s-au dat, şi s-au înpărţit toată casa lui Gheorghe, întîiu scoţîndu-să zestrile amîndoao ale soţii cei dintîiu, Marusii şi a Sandii cei de a doao, şi ce au mai rămas s-au făcut cinci părţi, 3 părţi la 3 copii cei dintîiu ai lui Gheorghe, şi 2 părţi, una Sandii, soţiia lui Gheorghe, şi alta copilului ei, Scarlat care trăia, măcar că să cădea să să facă 6 părţi, la toţi copiii cîte o parte, dar dintr-înşii, doi copii ai Sandii fiind morţi, s-au căzut a intra muma lor, Sanda, a lua partea amîndurora drept o parte, şi aşa, după înpărţeală fiind între dînşii pace, s-au întîmplat moarte şi lui Scarlatu, copilu Sandii ce mai rămăsese la leat . . .1. Şi sculîndu-să fraţii lui ce vitregi, adică cei care sînt acum jăluitori, Sultana i Spiridon, au eşit la judecată la dumnealor boeri judecători ot departament, la leat 1774 martie 1, cerînd ei de la muma lor cea vitregă, Sanda, partea lui Scarlat, care i să cuvenise, şi să văzu la mîna Sandii carte de judecată a dumnealor boerilor judecători cu hotărîre după pravilă dăpărtîndu-idă această cerere. Acum viind şi înnaintea noastră, am întrebat pe numita Sultana i Spiridon ce mai are a răspunde înpotriva mumiilor, ei ziseră că nu să odihnesc pă înpărţeala ce au făcut, de este adevărată sau dă nu, şi să priimească muma lor jurămînt pe ponturile ce-i va da, că au făcut, făr’ de năpăstuire asupra lor, dreaptă înpărţeală şi cum că le-au arătat toate, netăgăduind ceva, şi cum că este adevărată chieltuiala pomenirilor răposaţilor ce au arătat pînă la înpărţeală şi cum că zestrile ce le-au avut după foaia de zestre le-au adus pe deplin în casa lui Gheorghe tatu lor. Şi aşa, dînd iscălitură şi fratele ei Spiridon, că după priimirea mumii lor, Sandii, jurămînt, să odihnesc, s-au iscălit şi de cliricii Mitropolii, mărturie. Şi băgîndu-să în biserică Sanda, au priimit jurămînt cu mîna pe sfînta evanghelie la toate ponturile ce i s-au dat, faţă fiind toate părţile, după cum să va vedea şi de către măriia ta arătarea cliricilor ce fac către noi, că nu e nimic vinovată la toate cele numite ponturi. Am mai întrebat pe numiţii Sultana i Spiridon de mai are cevaşi, ci ziseră că caută şi partea fratelui lor Scarlat ce murit cum mai sus arată. La care, noi văzum cartea dumnealor boerilor ce au judecat, care să va vedea şi de către măriia ta. Nu intrăm mai mult în cercetare, ci, cum va fi luminată porunca mării tale la hotărîrea cea dăsăvîrşită. De aceasta, facem ştire mării tale şi anii mării tale de la Domnul să fie mulţi şi norociţi. 1776, iunie 4. Al mării tale rugător către Dumnezeu şi smerit suf părinte, Grigorie al Ungrovlahiei. [127] Io Alecsandru Ioan Ipsilant voievod. După ce s-au cercetat dă la judecata ot 2 departament această pricină, în urmă văzum că pîrîşii deteră şi zapis dă învoială şi înpăcăciune la mîna pîrîţilor, cum că, cunoscîndu-şi şi ei că n-au dreptate, s-au izbrănit dă a lor bună voe ca să stăpînească pîrîţii cu bună pace precum să vede că şi hotărîrea judecăţii, iarăşi asemenea este cum mai jos coprinde într-această anaforă, şi iarăşi celor pîrîţi au găsit dreptate. Cărora, le dăm domniia mea această întărire ca, după cum scrie mai jos şi după zapisul lor dă învoială, să urmeze a stăpîni moşiia lor, nestremutaţi. 1776, iunie 25. Preaînnălţate doamne, Din luminată porunca înnălţimii tale, dumnealui vătafu za copii de visterie au adus la judecată pă Gheorghe i Voicul ot satu Dăpăraţi, sud Teleorman, pîrîşi lui Călin i Hristii i Stoicăi i Pătru i Iane şi Stoian iar de la satu Dărăpaţi, tot dintr-acel judeţ, zicînd pîrîşii pentru moşiia Dăpăraţi că li să înpresoară de mai sus-numiţii pîrîţi şi cum că au hotărnicie la mîna lor. Faţă fiind amîndouă părţile, am cerut de la numiţii pîrîşi acea hotărnicie, fiind mai veche, şi ne arătă o copie după hotărniciia a 12 boeri cu leat 7262 iunie 10, de sînt ani 22, întru care arată hotarile moşii. Şi făcîndu-să masă după trăsurile ce-au făcut pă 3 locuri, după obiceiu, au rămas stînjeni buni 167, în care să arată numele moşnenilor şi din moşneni, cine şi la cine ce au vîndut. Întrebîndu-să şi pîrîţii, adică Călin cu cetaşii lui, cu ce temeiu caută să le înpresoare moşiia lor peste acea hotărnicie, şi deodată cu un cuvînt să apărară că ei la stăpînirea moşii lor, nici că s-au amestecat, nici că să amestecă să le înpresoare. Fără numai, fiindcă mai cumpărase numiţii pîrîţi moşie de la moşneni, cu toţii au cerut prin răvaş de jalbă la răposatu măriia sa Alecsandru Scaralat Ghica voievod să li să orînduiască boeri hotarnici şi portărel domnesc, să li să aleagă cumpărătorilor moşiia deosebit după zapisele ce au, aşijderea şi moşnenilor, pre cît le-au rămas cu stăpînire bună, alegîndu-le fieştecăruia pe unde i să va veni dreptul, să le pue şi pietri. Şi după cererea lor, li s-au orînduit boeri hotarnici, cît şi portărel domnesc dă le-au hotărît şi le-au ales părţile fieştecăruia, punindu-le şi pietri după obiceiu, care hotărnicie o văzum de la leat 1767 noembrie 17, de sînt ani 9, în care să vede cu descoperire a fieştecăruia stăpînire, cît să ţie; şi dă la acea hotărnicie s-au mulţumit cu toţii. Să întrebă pîrîşii, adică Gheorghe i Voico, să ne arate unde li să împresoară moşiia de către Călin cu tovarăşii lui, pîrîţii, şi cu un cuvînt zise Gheorghe că 200 sau 300 stînjeni de moşie i să pare că au făcut greşală moşii lor la vînzare şi cum că ar fi fost moşie mai multă. Care şi la aceasta, iarăşi făcum o mare cercetare, căci că copiia dă hotărnicia cea veche, dă ani 22, fu tot în mîna lui; şi cum de nu au arătat atunci zisele acestea Şi ca să dăscoperim şi mai bine, mai făcînd şi altă cercetare, de înfăţişam amîndoao hotărniciile, adică hotărniciia acestea după urmă, de sînt ani 9, ca să vedem dă este mai mare suma stînjenilor la hotărniciia cea veche sau la această noaă şi să văzu că la hotărniciia veche, cum să vede mai sus, să coprinde toată suma moşii, stînjeni 1967, iar la hotărniciia această noao sînt stînjeni 1969 şi prisosesc numai stînjeni 2. Am mai întrebat pîrîşii de mai au vreun temeiu cu care să arate la judecată şi cu ce mai cere stăpînire peste hotărniciia ce li s-au făcut acum pe urmă, cîndu li s-au înpietrit părţile de moşie a fieştecăruia şi cînd cu toţii s-au şi mulţumit, şi ne arată Gheorghe unchiaşu, pîrîş, un zapis de la leat 1742 octomvrie 15, de sînt ani 34, în care scrie un Neagoe sin Nenciul i cu Voico /[128] i Dumitraşco, feciorii lui, că au vîndut 100 stînjeni de moşie din Dărăpaţi, Radului i Vladului i Gheorghe <şi> cumnată-său Staico, stînjenu po bani 22. Mai arătă alt zapis de la leat 1744 dichemvrie 30, de ani 32, iarăşi de la acel Neagoe sin Nenciul, că ar fi vîndut stînjeni 85, tot din moşiia Dăpăraţi, la cumnatî-său Staico ia feciorii lui, iarăşi cîte 22 de bani stînjenu, şi cu aceste zapise să silea ca să-şi cîştige vreun ajutor. Deci, luînd seama foarte cu amăruntu, văzum că aceste doao zapise fu mincinoase, una, că sînt scrise tot cu o slovă atît zapisele, cît şi iscăliturile, al doilea, că hîrtiia să văzu noao, numai căci au afuma-o ca să să arate că este veche, dar scrisoarea zapiselor să vede că este scrisoare noao şi să cunoscură că nu sînt drepte, şi rămaseră mincinoase adică plasti. Şi mai vîrtos că hotărniciia aceasta după urmă arată că Voicu sin Neagoe, după vînzarea ce au fost vîndut tată-său Neagoe sin Nenciu, i-au rămas numai 67 de stînjeni, intrînd în hotărnicie şi vînzarea cea bună şi netăgăduită. Ci, de la judecată s-au hotărît, Călin cu toţi cetaşii lui precum să arată mai sus anume, să stăpînească moşiia lor cea aleasă şi împietrită după hotărnicie, fără de altă supărare de către Gheorghe unchiaşu, cu ai lui, neavînd nici un temeiu, şi încă să şi vinovăţesc pîrîşii că au umblat cu zapise mincinoase. Iar hotărîrea cea dăsăvîrşită rămîne a să face de către măriia ta. 1776, iunie 24. Meche paharnic, DumCior paharnic, Costandin biv vel comis, Evdochim biv vel medelnicer, D Brez. [128] Io Alecsandru Ioan Ipsilant voievod. După cum s-au găsit cu cale dă la judecată, poruncim dumneavoastră ispravnicilor ai judeţului să urmaţi a face cercetarea ce scrie mai jos. 1776, iunie 25. Preaînnălţate doamne, Dumnealui vătafu za aprozi aduse la judecată pe Mirică pîrcălabu de la Drajna sud Saac, pîrîş lui Enache Răftivanu1 zet Costandin biv 2 <-lea> logofăt, că la leat 1774 la rădicarea ruşilor, satul lor, Drajna, fiind încărcat la banii zaherelii taleri 900 şi numitu Enache şi cu sărdaru Ioniţă Slătineanu fiind ispravnici ot sud Saac, la acea vreme, pentru un om ce l-au luat din sat şi l-au dat unui boer, au dăscărcat satul cu taleri 40, dîndu-le şi adeverinţă la mînă, dar în urmă au trimis pe un Gheorghe Ciolacul cu 3 slujitori şi au apucat pe numitu pîrcălab şi, luînd bani de la neguţători cu dobîndă, i-au înplinit Ianache Răftivanu. Că n-au scăzut pe sat taleri 40, n-au tăgăduit, dar au răspuns că nici au trimis să apuce pă Mirică pîrcălabu să dea acei bani, că au venit aici la Bucureşti şi la socoteala ce au avut cu Slătineanu, tovarăşu său, acei bani s-au ţinut în seamă, iar Mirică pîrcălabu scoase răvaşu lui Gheorghe Ciolacul ce fusese zapciu de datul acestor taleri 40, în care răvaş scrie că din porunca sărdarului Ioniţă Slătineanu au apucat pe satu Drajna şi au luat de la Mirea pîrcălabu taleri 40 ce li să făcuse scăzămînt la banii zaherelii. Deci, dă vreme că Ianache Răhtivanu zice să scăzămîntu satului este bun şi la socoteala ce au avut cu Ioniţă Slătineanu, banii s-au ţinut în seamă de la mijloc şi Mirică pîrcălabu încă are răvaşu acelui Gheorghe zapciu de datu acestor bani, găsim cu cale să fie luminată porunca mării tale la dumnealui ispravnicii ot sud Saac, unde să află şi acel Gheorghe Ciolacul, ca să-l aducă să-l înfăţişeze cu Mirică pîrcălabu şi să cerceteze cu ce adeverinţă /[129] au luat acei taleri 40 de la Mirică pîrcălabu. Şi dă va avea răvaş sărdaru Ioniţă Slătineanu, sau al lui Ianache Răftivanu, dumnealor ispravnicii să dea adeverinţă la mîna Miricăi pîrcălabu ca, cu acea adeverinţă să-şi caute banii la sărdaru Slătineanu, iar dă nu va avea răvaş de datul acestor taleri 40, nici dă la sărdaru Ioniţă Slătineanu, nici dă la Ianache Răftivanu, să-l apuce să înplinească. Iar hotărîrea cea dăsăvîrşită rămîne la înnălţimea ta. 1776, iunie 23. M Pădure paharnic, Theodorache Tufeanu medelnicer, B sluger, George Canale. [129] Cuviosul arhimandrit, chir Damaschin, igumenu sfintei mănăstiri Argeş, eşi cu jalbă înnaintea domnii mele la divan, zicînd că la judecata ce au avut în trecutele zile, vechilul său cu ungurenii ce sînt şăzători pe moşiia mănăstirii pentru păşunea a patru munţi, izlaz ai mănăstirii, ce-i cer numiţii ungureni cva să-i ţie cu tocmeala ce au avut mai nainte pă cînd era ei şi vitele lor, mai puţine, nefiind însuşi dă faţă la aceiaşi judecată şi vechilul neştiind să răspunză şi să arate curgerea pricinii, s-au făcut hotărîrea după zapise vechi şi aşăzămîntu ce au arătat ungurenii. Dar cum arătă igumenu cum că în urma acelor zapise ce le-au arătat ungurenii în doă rînduri, cum că în anul trecut dupe venirea domnii mele au făcut ungurenii alt aşăzămînt cu igumenu, adică mai cu folosul mănăstirii, fiindcă şi ei şi vitele lor s-au mai înmulţit şi tocmeala au făcut-o numai pă cîte un an, dupe cum şi hotărîrea domnii mele este prin testamentul ce s-au făcut de orînduială mănăstirilor ca igumenii să nu fie volnici a vinde venituri mai mult dăcît pă cîte un an, şi acel zapis dă aşăzămînt din urmă tăindu-l ungurenii dă nu s-au văzut la divan, şi arătînd cele vechi, care cu aşăzămîntu ce în urmă să făcu, era acheri, s-ar fi asuprit mănăstirea, şi au izgonit ungurenii, vitele mănăstirii din munţi, nerămîindu-le loc dă păşune. De care aşăzămînt al anului trecut, întrebîndu-se acum pe cei ce s-au aflat aici dintre ungureni, anume Oprea Suţul i Sintion şi un Vasile morarul, faţă la divan, întîi tăgăduia dă tot că nu ştie, pă urmă ziseră că alţii dintr-ai lor l-au făcut, iar dupe ce zise igumenu că are dovadă la aceasta însuşi iscălitura acestui ce fu dă faţă aici, anume Sintion ungureanul, care mai întîi el este iscălit în zapisele aşăzămîntului din urmă ce le au dă la mîna lor, cum şi ceilalţi asemenea nu mai putură tăgădui, ci arunca pricini că ar fi făcut dă silă acel aşăzămînt în urmă. Deci, într-acestaşi chip dovedindu-se pricina, măcar dă au şi luat ungurenii la mîna lor aceiaşi hotărîre, dar fiind pricina într-alt chip dupe cum să vede mai sus, care ei n-au arătat atunci adăvărul dă aşăzămîntul cel din urmă, nici vechilul n-au ştiut a răspunde ceia ce era dă trebuinţă, rămîne aceiaşi hotărîre, jos. Şi dă vreme ce aşăzămîntul anului trecut pînă estimp s-au sfîrşit, trebue să să învoiască ungurenii acum dă iznoavă şi să să aşaze prin tocmeală cu igumenu pentru anul acesta, cum şi <în>1 vremea viitoare, urmîndu-se tocmala numai pă cîte un an dupe hotărîrea testamentului, însă nici igumenu să nu le ceară preţ şi aşăzămînt peste dreptate, ci numai precum va fi cu cale şi îi va fi dînd cu dreptul alţii; iar protimisisu, poruncim domniia mea să-l aibă tot aceştiia, cu preţul şi cu tocmeala ce-i vor fi dat alţii, care tocmeală să o dovedească cu dovadă că este adevărată, iar nu este astfel dă iconomie şi cu acelaşi preţ şi tocmeală să fie ei volnici a ţinea. Ci dar, dumneavoastră ispravnicilor, aceasta să o cercetaţi cu dreptul, ce tocmeală şi aşăzămînt au alţii, şi asemenea să să aşaze şi aceştiia cu igumenu. Că ne1 ei înpotriva dreptăţii, să nu fie supăraţi mai mult, sau oile lor să fie pentru păşune, dar nici mănăstirea să nu fie asuprită, sau vitele mănăstirii să fie făr’ dă loc dă păşune. 1776, iunie 26. [130] Io Alecsandru Ioan Ipsilant voievod i gospodar. Dă vreme ce cu jurămînt s-au cercetatu pricina aceasta şi după pravilă iaste cerirea Marii, cu cale, întărim şi domniia mea ca să i să dea, dar, în lipsa zestrilor ei, acelea ce sînt rămase, prin zapciu ce iaste orînduit vătaf dă copii za divan. 1776, iunie 26. Preaînnălţate doamne, Dupe jalba ce au dat la măriia ta, Mariia, fata lui Mihălache băcanu ot Ploeşti sud Prahova, că murind părinţii ei şi rămîind datorii, mult puţin ce au rămas pereusiia, au pus datornicii pe toate şi le-au luatu întru stăpînire, aducîndu-le întru păstrare aici la Mitropolie, şi ia iaste lipsită şi dă zestrea mumă-sii şi dă cele părinteşti, dupe a căriia jalbă ne porunceşti măriia ta prin zapciu vătaf dă copii za divan, să cercetăm. Deci, arătăm mării tale, după pravilă i să cade aceştii jăluitoare să-şi ceară zestrile mumă-sii osibit dă clironomiia părintească, avînd de unde, şi poruncind dă şi-au făcut foae, din cele lipsite din zestre, s-au şi preţuitu dă dumnealui starostea dă neguţători şi dă alţii şi necrezîndu-le noi de adăvărate, au venitu înnaintea noastră un Ianache neguţătoru, care ne-au arătat că ştie toată zestrea mumei aceştii jăluitoare, cîtă şi cum au fost. Pe care noi, înpreună fiind faţă şi de toţi datornicii, l-am pus în biserica Mitropolii dă au priimit jurămînt cu mîna preasfînta evanghelie, că toate cele ce s-au scris într-acea foae, dă lipsa zestrii, sînt drepte şi adevărate, iar nu cu vreo iconomie, şi s-au iscălit mărturii şi cliricii Mitropolii ce au fost faţă şi datornicii, care zestre se cere, prisoseşte mai mult peste periusiie, taleri 412. Şi pentru ca să mai rămîie cevaşi din zestre, pereusie, să să înpărtăşască şi datornicii la luatu cu analoghie, dă are de unde, iar zestrile să cade jăluitoarea pă dăplin să şi le ia după cum să adeveri prin jurămînt, după pravilă. Dă aceasta facem ştire mării tale şi anii mării tale dă la Domnu să fie mulţi şi norociţi. 1776, iunie 15. Grigorie al Ungrovlahiei. [130] Io Alecsandru Ioan Ipsilant voievod. După cum s-au găsit cu cale de către preasfinţiia sa părintele mitropolit, poruncim dumneavoastră boerilor epitropi să urmaţi a face alegere şi, căruia veţi socot dumneavoastră, să-i daţi treaba asupră-şi, ca să aibă această căutare şi purtare de grijă. 1776, iunie 26. Preaînnălţate doamne, După jalba ce au dat la măriia ta Răducanu Fărcăşanu că, rămîind ei doi fraţi după moartea părinţilor lor, au fost pînă acum supt purtarea de grijă a dumnealui Mihai Cant ghinăralu, ca un unchi ce le era, dar acum, lipsind dumnealui ghinăralu dă aici, au rămas făr’ de ocîrmuire la cele bune urmări şi unul dintr-înşii, cel mai mare, priimind cinu /[131] călugării, el au rămas nevîrsnec şi neputîndu-şi chivernisi casa i să pricinueşte scăpătăciune la toate, mai vîrtos fiind şi pricini a răspunde prin judecăţi şi la datornici şi face cerere către măriia ta a i să orîndui un epitrop spre chiverniseală pînă îşi va veni în săvîrşirea minţilor şi în vîrsta desăvîrşită ca să poată singur a chivernisi. După a căruia jalbă să orîndueşte măriia ta la noi, ca să luăm în seama jălbii şi ceririi ce face şi să facem înştiinţare prin anafora, mării tale. Deci, arătăm că jalba lui este adevărată, pre cît au fost dumnealui ghinăraru Mihaiu aici, le-au avut toată purtarea de grijă şi răspundea la orice, iar acum nu are pre nimini, fiindcă frate-său cel mai mare cu adevărat au priimit călugărie şi să află aici la Mitropolie, măcar că nici acesta nu era desăvîrşit în ajungerea minţii ca să chivernisească casa, şi trebuinţă este a avea un purtător de grijă mai mare ca să chivernisească ale casii lucruri şi să răspunză la pricinile ce va fi avînd de datorii, sau orice. Deci, noao aşa ni se pare a fi cu cale, de va fi şi cu bunăvoinţa înnălţimii tale să orînduiască această treabă asupra dumnealor epitropilor, ca dumnealor să aleagă un braz, ori pă acel Ştefan Greci ce-l arată că este rudă, ori pe altu, oricare vor socoti dumnealor că este vrednic, căruia să i să încrează toate pe seamă şi să aibă aceiaşi purtare de grijă a iconomisi lucrurile şi a povăţui pe cum să cuvine pe copil şi la vreme să-şi dea socoteala pă dreptate. Iar cea dăsăvîrşită hotărîre rămîne a să face de către înnălţimea ta şi anii mării tale de la Domnu rugăm să fie mulţi şi norociţi. 1776, iunie 17. Grigorie al Ungrovlahiei. [131] Io Alicsandru Ioan Ipsilant Ioan Ipsilant voievod i gospodar zemle Vlahiscoe. Cercetînd şi domniia mea cu divan această pricină, văzum că bine au judicat dumnealor boerii ot 2 departament şi hotărîm ca Ştefan ceauşu Ţicleanu să întoarcă lui Anghel banii pentru cîte le-au avut el şi ceilalţi cumpărători, luate dă la mezat, şi să le stăpînească cu bună pace. Dupe care hotărîre i-au şi întorsu banii toţi prin zapciu, vătaf dă visterie, şi zapisele nedîndu-le Anghel, au plecat cu dînsile. Deci, pentru ca să nu aibă nici o ţinere în seamă acele zapise şi pentru ca să stăpînească cele ce au cumpărat dă la mezat nebîntuiţi, atît el, cît şi ceilalţi du pe cartea ce o văzum la mîna lui, a domnii sale răposatului Scarlat Ghica voievod, i-am dat domniia mea această întărire. Iar pentru cele ce va fi cumpărate dă la mezat, dă va mai fi niscareva cumpărători, care nu s-au vîndut dă la mezat, ci în urmă dăosebit dă alte rude ale lor, la care cere Anghel protimisis, pentru acelea să-şi caute cu judecată şi, dă-şi va avea dreptate, îşi va afla-o. 1776, iunie 27. Preaînnălţate doamne, Din luminată porunca înnălţimii tale, dumnealui vătafu za visterie au adus la judicată pă Anghel zet Mateiu căpitan ot sud Gorj, vechil din partea soţii sale, Aniţii, fata lui Mateiu căpitan, pîrîş fiind asupra lui Ştefan ceauş Ticleanu ot sud Gorj, zicea că la leat 1765, în zilele mării sale răposat Scarlat voievod, fiindcă s-au turcit un cumnat al lui, fratele Aniţii, soţii lui, carile viind cu mumbaşir să vînză, rămase lui ce le-au avut aici în ţară, s-au fost făcut poruncă domnească către ispravnicii ot sud Gorj, adică către dumnealui biv vel comis Costache, ca să scoaţă la mezat acele rămase şi să le vînză. Carile /[132] şi urmînd poruncii, au scos la mezat lucrurile acelea dă le-au cumpărat unii alţii; şi cum că dovedind Anghel pîrîşu dupe un an şi jumătate prin judeca răposatului biv vel ban Dumitrache Geanol, ce să afla atunci ispravnic la sud Gorj, au răscumpărat din cele vîndute ca nişte lucruri părinteşti ale soţii sale. Deci, cere numitu să răscumpere şi o vie ce o fuse cumpărat atunci un Petre Giurgiu; şi dupe altă jalbă ce-au fost mai dat mării tale, încă la leat 1775 iulie 24, fiind orînduit la dumnealor ispravnici ot sud Gorj, zice că prin judecată i-au dat să răscumpere acea vie. Deci cerîndu-i-să să vedem cartea dă judicată, arătă o anaforă către măriia ta a dumnealui pitar Scarlat Varipatii i a şătrarului Barbul Poinaru ispravnici ot sud Gorj, cu leat 1776 iunie 6, întru care să vede că nu numai că nu dă să răscumpere acea vie, ci încă şi vechil dăspre partea tutulor ce au răscumpărat atunci dă la mezat lucruri dă ale turcitului dă la care în urmă le-au răscumpărat acest Anghel, au trimis la divan pă Ştefan ceauş Ticleanu, fiind şi el unul din cumpărătorii aceia, ca să întoarcă şi cele ce au apucat dă au răscumpărat Anghel precum s-au zis prin judicata răposatului Geanului. Pe care, întrebîndu-l cu ce cuvînt cere să întoarcă cele ce s-au răscumpărat dă Anghel, răspunse că, dupe ce au răscumpărat acest Ştefan Ţicleanu cu ceilalţi cumpărători lucrurile turcitului, dă la mezat, sculîndu-să numitu Anghel peste ce au trecut vreme la mijloc cu judicata răposatului Geanului, neavînd ei atunci zapisile şi cartea răposatului Scarlat vodă, le-au dat ca să le întoarcă, cum şi au întors dîntr-acele lucruri. Deci, acum fiindcă au găsit cartea domnească, porunca răposatului Scarlat vodă, cu care au cumpărat, cere ca să întoarcă şi cele ce au răscumpărat atunci Anghel, cu nume că i s-ar cădea avînd protimisis. Drep aceia, fiindcă acest mezat s-au făcut prin poruncă domnească şi lucru ce să va vinde prin poruncă domnească iaste bun vîndut şi vînzarea aceia nu-şi strică, rămîind cumpărătoru bun stăpînitor după cum să vede la cartea a 23- împăraţilor titlul 6; văzîndu-se şi semeturile ale acelui mezat au fost răpuse, după cum ne-am încredinţat din mărturiia dumnealui biv vel comis Costache, care neavîndu-le, n-au putut atunci numiţii cumpărători să-şi arate dreptatea. De aceia, am socotit că acel mezat nu să poate strica, atît pentru puterea cea din sineşi are, cît şi mai vîrtos fiind din poruncă domnească şi, precum mai sus am zis, că acea vînzare nu să strică după pravilă, şi măcar că sînt mai mult dă ani 10 dă cînd s-au strigat acel mezat, atunci numai prin judicata ispravnicului ce au fost pă acea vreme, răposatul Geanol, care trebuia iar prin poruncă domnească să să strice, fiindcă din poruncă domnească să făcuse, iar nu numai prin judecata unui ispravnic. Cu toate acestea, că au trecut atîta vreme, nu opreşte pre cumpărătorii aceştiia dă a nu stăpîni lucrurile ce au cumpărat, fiind bune ale lor, dă vreme ce făr’ dă dreptate li s-au luat dă la mîna lor şi s-au dat lui Anghel nefiind bune ale lui. De care, zice pravila la cartea 50- înpăraţilor, titlu 1, că cine va lua lucrul altuia şi-l va stăpîni făr’dă frică şi făr’dă sfiială, nu poate să-l ţie cu socoteală, că aceia, adică, că-l stăpîneşte dă multă vreme. Iar hotărîrea cea desăvîrşită rămîne la înnălţimea ta. 1776, iunie 25. Miche păharnic, Dumitru Cioran, Costandin biv comis, Alicsandru Greceanu, Evdochim biv vel medelnicer, Dumirache Brezoianu. [132] Io Alecsandru Ioan Ipsilant voievod. Cu această anafora eşi şi înnaintea domnii mele amîndoao părţile cerînd popa Apostol i diaconu Costandin şi Stamae Mircescu izbrănirea pricinilor de aici şi intrînd domniia mea în cercetare fu trebuinţă dă a să afla însuşi hrisovu răposatului domn Costandin /[123] voievod Brîncoveanu i al răposatului domn Antonie voievod i cartea 48 dă boeri hotarnici, ca să să vază de către domniia mea semnele ce să va fi coprinzînd în numitele hrisoave şi dregerea ce scrie răposatu banu Văcărescul, cum că este într-acea carte a 48 de hotarnici pîntre rînduri, care cu această pricină s-au anerisit la acel cuvînt numai unde să vorbeşte de acest codru de loc. Deci, cuvioşiia ta, părinte igumen hurezenie, după Sîntămăriia Mare, ori însuşi, sau vechil, să trimiţi cu toate acele hrisoave i cărţi aici la divan, făcîndu-ne şi cuvioşiia ta întru adevăr înştiinţare cum ştii, şi dumneavoastră ispravnici, la acel soroc, să trimiteţi pe amîndoaă părţile aici la divan. 1776, iunie 27. Preaînnălţate doamne, Din luminată porunca înnălţimii tale, dumnealui vătafu de copii za divan aduse la judecată pe popa Apostol i Costandin diiaconu i Stamate Mircescu cu cetaşii lor din sud Vîlcea, pîrîşi fiind asupra popii Pătru i popii Simion i popii Dumitru cu cetaşii lor din satul Negreni sud Vîlcea, zicîndu pîrîşii pentru pricina unor munţi care umblă pîrîţii preoţii din Negreni ca să-i ia din mîna lor. Faţă fiind amîndoao părţile, să întrebară pîrîţii cu ce stăpînire caută să le ia acei munţi şi cu un cuvînt să apără de tot că ei la munţii lor, ai răcenilor, nu să amestecă, făr’ de numai ce, un codru de loc din moşiia lor, Negreni, ce de la leat 1752 iulie 6, de sînt ani 24, cînd părinţii lor au fost avut judecată cu mai sus-numiţii pîrîşi popa Apostol cu cetaşii lui la răposatu ban Barbu Văcărescul, şi nefiindu-le cărţile lor atunci faţă, adică hrisovu răposatului mării sale Costandin vodă Brîncoveanu, şi şi alte cărţi, fiindcă toate cărţile acelea era la mănăstirea Horezu, li s-au făcut dreptate de s-au dat acel codru de loc supt stăpînirea pîrîşilor popii lui Apostol i Costandin diiaconu i Stemate Mircescul cu cetaşii lor. Şi acum şi-l caută să-l ia iarăşi întru stăpînire cu hrisovu răposatului mării sale Costandin vodă Brîncoveanu şi cu cartea banului Cornii Brăiloiu şi a celorlalţi veliţi boeri după acea vreme, precum şi hotărnicia a 48 dă boeri, iar dă atunci, leat 7204 noevrie 27, de sînt ani 80, după care hrisoave şi cărţi tocmai acum le-au scos copii cuviosului arhimandrit hurezeanu şi le-au dat. Deci, căutînd acele copii de hrisoave şi cărţi, le văzum că să arată în hotaru moşii negrenilor, nu au avut stăpînire şi neamul pîrîşilor, adică părinţii popii Apostol, i ai diiaconului Costandin i Stemate Mircescu din satu Recea, căci că, tot hotaru Negreni au fost numai doao părţi adică, jumătate al mănăstirii Hurezu dat de danie de un Vergu paharnic, iar jumătate este a negrenilor, precum arată hotărniciia acelor 48 dă boeri, de scrie chear aşa, că popa Manea din care să trage numiţii preoţi negreni să-şi stăpînească partea lor jumătate din hotaru Negreni, precum merge pre hotarăle cele bătrîne pînă în plaiu muntelui. Să întrebară pîrîşii, popa Apostol cu cetaşii lui din Recea, cum de au făcut pîră cu pricină dă munţi, şi ziseră că tot acolo este pricină între dînşii asupra plaiului, fiindcă unde li s-au dat lor acel codru de loc dă răposatu banu Văcărescu, ar fi căzut pe partea lor de moşie a Recii ce-i zic Coasta Fometeştilor, înpreună şi fîntîna, dar nu pe hotaru negrenilor. Deci, fîndu că jalba pîrîşilor, adică a popii Apostol cu cetaşii lui este într-un chip, şi curgerea pricinii după cartea ce au însuşi de la răposatu banu Văcărescu, este într-alt chip, şi mai vîrtos că şi-au mai căutat ei judecata aceasta şi la leat 1776 fevruarie 2, la dumnealui şătraru Şărban Oteteleşanu ispravnicu Vîlcii, şi, şi dumnealui au fost urmat tot după hotărîrea banului Văcărescul de da dreptate recenilor, adică pîrîşilor, popii Apostol cu cetaşii lui, ceilaltă parte, pîrîţii, preoţi din Negreni, neodihnindu-să pă acea judecată, au venit de au dat înpotrivă, altă jalbă mării tale şi cu luminată porunca mării tale s-au orînduit de iznoavă la dumnealor ispravnicii ce sînt acum la sud Vîlcea, dumnealui Ioniţă Caramalău dumnealui şătraru Ioniţă Oteteleşanu şi dumnealor au fost orînduit doi boerinaşi de au cer- /[134] cetat hotarăle moşii Negreni şi acei boerinaşi dau dreptate pîrîşilor preoţilor din Negreni. Şi dăosibit că le-au dat şi dumnealor ispravnicii, carte care să văzu tot la mîna pîrîşilor de la luna trecută lui mai 30, leat 1776, între care scrie ca să să poată dăscoperi adevăru, să li să dea carte a preasfinţii sale părintelui mitropolitu de blestem asupra megiiaşilor bătrîni şi vecinilor dinprejur ca, cine va şti semnile hotarălor acelor 48 dă boeri, să arate în adevăr. Şi mai scriu tot dumnealor ispravnicii, ca să mai ceae de la măriia ta şi boeri hotarnici. Pentru care, văzîndu că întîi, aceste cercetări ce s-au făcut acum de curîndu nu au nici un temeiu, nici la o parte, nici la alta, şi ca să a mai orîndui de către măriia ta alţi boeri hotarnici nu este cererea cu orînduială, dă vreme ce moşiile lor sînt hotărîte de 48 de boeri, de sînt 80 de ani, şi sînt hrisoave domneşti şi alte cărţi cum s-au zis mai sus, de la judecată s-au hotărît ca să fie luminată porunca înnălţimii tale către cuviosu arhimandrit egumen hurezeanu şi către dumnealor ispravnicii judeţului, ca înpreună să cerceteze această pricină pentru acel codru de loc prin carte de blestem a preasfinţii sale părintelui mitropolit. Care aceste amîndoao părţile au priimit-o înnaintea judecăţii, fiindcă şi hrisoavele şi hotărniciia cea adevărată dă 48 dă boeri să află la sfînta mănăstire Hurezu şi şi cuviosul arhimandrit hurezeanu însă este egumen prea vechiu la mănăstirea Hurezu, va fi ştiind şi semnele hotarălor de la care cercetare ce o vor face mai susnumiţii cui i să cuvine dreptul dă a stăpîni acel codru de loc dînd înscris supt iscălituri, iar hotărîrea cea dăsăvîrşită rămîne la înnălţimea ta. 1776, iunie 20. Meche paharnic, Dum Cior paharnic, Costandin biv vel comis, Alecsandru Greceanu, Ev biv vel medelnicer, Dum Brez. [134] Io Alecsandru Ioan Ipsilant voievod. După cum s-au găsit cu cale de la judecată, dăm volnicie slugii domnii mele . . .1 copil din casă, de divan, să meargă şi prin ştirea dumnealor ispravnicilor judeţului, să ia pe acel Cocea să-l aducă la divan, însă după Sîntămăriia Mare, şi cine va rămînea de judecată să plătească treapădu. 1776, iunie 27. Prea înnălţate doamne, Din luminată porunca înnălţimii tale, dumnealui vătafu za divan au adus la judecată pe Dumitru mocanu ot Cîmpulung sud Muşcel, pîrîş lui Nan din Bucureşti, de la care cerea taleri 50 du pă o sumă de caşcaval ce i-au rămas din tocmeala lor. Faţă fiind şi Nan, nu tăgădui, numai răspunse că aceşti bani îi popreşte pentru venitu unui munte care l-au ţinut pîrîşul în trecutul an şi nu i-au plătit venitul. Înpotriva lui Nan, răspunse pîrîşu că acel munte ce să numeşte Stîna Mare i-au cumpărat venitu de la un Tudor Cocea ce să află în sud Saac. Găsim cu cale să fie luminată porunca înnălţimii tale, cu mumbaşir să să aducă acel Tudor Cocea să să înfăţişăze la judecată atît cu pîrîşu, cît şi cu Nan, şi cine va rămînea de judecată va plăti treapădu şi cheltuiala. Iar hotărîrea cea dăsăvîrşită rămîne la înnălţimea ta. 1776, iunie 27. Meche paharnic, Dum Cior paharnic, Costandin biv vel comis, Ev biv vel medelnicer, Dumi Brez. [135] Dă vreme ce Magdalina monahiia Poienăreasa ce au fost soţie lui Costandin Poienariu i gineri-său Tudoraşco Fărcăşanu din sud Gorji, cu jalba ce au dat către domniia mea, arătînd cum că au moşii de moştenire şi dă cumpărătoare şi zapisile ce le au, fiind slabă hîrtiia, pentru ca nu care cumvaşi să să sfărame sau să să răpuie dintr-însile şi să li să pricinuiască înpresurare la moşii şi neodihnă la stăpînire, au cerut ca să li să înnoiască zapisile cu hrisovu domnii mele. Deci, după jalba şi cererea lor, orînduindu-să la dumnealui vel logofăt de ţara de sus ca să cerceteze dă le este stăpînirea bună şi cererea cu cale, şi dumnealui au înştiinţat domnii mele cum că, după zapisile şi scrisorile ce le au la mînă, stăpînirea le este bună şi cererea cu cale, drept aceia le-am dat domniia mea acest hrisov mai sus-numiţilor, ca să aibă a ţine şi a stăpîni moşiile care mai jos anume să arată, după zapisile şi scrisorile ce s-au văzut la mîinile lor, adică trei părţi din hotaru Sălcii sud Mehedinţi, ce le-au fost cumpăratu neamul lor, banu Barbul, de la Amza postelnic şi de la Udrea postelnic şi de la Stanciul postelnic, feciorii lui Socol postelnic ot Podea sud Dolji, drept ughi 49, prin zapisu lor ot leat 7182 iulie 13. Care moşie au fost rămasă la doi fraţi, adică, jumătate lui Mateiu Poienaru, tatu lui Costandin Poienaru, soţul Magdalinii monahii, şi jumătate lui Vasilie vistierul, frate-său. Şi după moartea acestui Vasilii vistieru, au rămas feciorii lui, adică Mateiu Poienaru, Ştefan şi Dumitraşcu, stăpîni pe acea jumătate din moşiia Salciia şi mai avînd şi alte doao părţi de moşie, anume Vrata şi Ascunsa, rămase de-a valma iarăşi de la tatu lor, Mateiu Poienaru, la trebuinţa lui, au luat taleri 130 de la vărî-său Costandin Poienaru, soţul Magdalinii, şi au pus ălog prin zapisu lui ot leat 7250 maiu 3, părţile lui ce i să cuvenea din moşiile ce arată mai sus, adică din moşiia Salciia a patra parte i din Ascunsa a patra parte şi din Vrata a patra parte, cu soroc dă trei ani ca, de nu va plăti banii, să rămîie părţile lui de moşie stătătoare, şi neplătindu-se nici pînă acum, după cum să văzu zapisul, au rămas supt stăpînirea lui. Aşijderea şi Ştefan fratele lui Mateiu Poienaru după moartea lui, rămîind datorie de la tată-său, după analoghiia ce făcuse ceilalţi fraţi, ca să plătească datoriile tatului lor, l-au ajutat şi pe dînsul ca să să plătească, nevasta lui fiind clironoamă şi neavînd cu ce răspunde s-au lepădat din clironomiie şi aşa au întrat clironom Dumitraşco Poienaru, fratele lui Ştefan. Şi neavînd cu ce răspunde nici el, au vîndut prin zapisu lui ot leat 7255 dichemvrie 10 vărî-său Costandin Poienaru, soţul Magdalinii monahii, tot dintr-aceste moşii, părţile lui Ştefan, adică din hotaru Sălcii a patra parte i din hotaru Ascunsei a patra parte i din Vrata a patra parte şi din Scorila cît să va veni, drept taleri 100. Asemenea şi Dumitraşcu au vîndut, tot vărî-său Costandin Poienaru, a opta parte din moşiia Vrata, drept taleri 80 cu zapis ot leat 7259. Şi iar să mai fie Magdalinii monahii toată partea din moşiia Spinenii sud Dolji, care moşie este hotărîtă şi înpietrită cu 24 boeri hotarnici prin carte dă alegere cu leat 7210 iunie 24 şi arată în cartea dă hotărnicie trăsurile moşii cu suma stînjenilor, însă din partea dă sus stînjăni 820, la mijlocu moşii peste Hamarade dăspre apus stînjăni 760 şi la capu moşii dăspre Brădeşte, 1600, care adunîndu-să sumă, fac stînjăni 2640, iar făcîndu-să masă, rămîne stînjăni 880, care moşie este dată dă Zamfira, soţiia lui Dumitraşcu căpitan Spineanu gineri-său, lui Mateiu Poienaru, socrul Magdalinii, prin zapisu ot leat 7215 dichemvrie 2 şi de la Mateiu Poienaru au rămas de moştenire fii-său Costandin Poienaru, soţul Magdalinii. Şi iar să mai fie lor, moşiia din Ostroveni, cum trece Oltu, pînă în Rîioasa, cu zăvoiul, care este cumpărată dă Drăghici logofăt, tot Magdalinii, dă la Radu feciorul Simii logofăt Olănescul, prin zapisu ot leat 7216 avgust 10, drept 115. /[136] Şi iar să mai fie lor, 150 stînjeni de moşie din hotaru Slăviteşti sud Vîlcea, care este cumpărată tot dă Drăghici logofăt, tot Magdalinii, drept taleri 55, iar de la Radu fecioru Simii logofăt Olănescul, prin zapisu ot leat 7214 avgust 4. Şi iar să mai fie lor 320 stînjeni tot din moşiia Slăviteşti sud Vîlcea, pentru care stînjăni de moşie au dat Drăghici logofăt, tatu Magdalinii, altă moşie din Stănceni sud Argeş, lui Tudosie logofătu, după cum coprinde zapisu lui ce-l dă schimbu ot leat 7217 pentru acest aşăzămînt. Şi iar să mai fie lor, 33 stînjăni tot din moşiia Slăviteşti, care pentru aceşti stînjăni au dat Drăghici logofătu, tatu Magdalini monahii, alţi stînjăni de moşie vărî-său Mihaiu, fecioru lui Tudosiie paharnic Slăvitescu, după cum să coprinde zapisu ot leat 7219 noemvrie 6 pentru acestu aşăzămînt. Şi iar să mai fie lor, 210 stînjăni, tot din moşiia Slăviteştii, ce i-au cumpărat Drăghici logofăt, tatu Magdalinii monahii, de la Ivan i de la Ştefan şi de la Dumitraşcu, feciorii Radului logofăt Olănescu, drept taleri 157, 60 bani, prin zapisu lor ot leat 7232 noemvrie 7. Şi iar să mai fie lor, 33 stînjăni tot din moşiia Slăviteşti ce i-au cumpărat Catrina, muma Magdalinii monahii, drept taleri 16 pol, prin zapisu ot leat 7240 septemvrie 15, de la Neacşa Slăviteasca soţiia lui Mihaiu Slăvitescu i de la feciorii ei, anume Drăghici, Toma şi Costandin, Slăviteştii. Şi iar să mai fie lor, moşiia din Peşceana şi Poienile sud Vîlcea, ce le are dă cumpărătoare Drăghici logofătu, tatu Magdalinii, dă la Radu i de la fraţii lui, anume Mateiu, Pîrvul şi Lamba, feciorii Udrii căpitan, prin zapisu lor ot leat 7218 iunie 21, drept taleri 70, care moşie să hotăraşte din sus Hroieştii, din Jos cu Scundul şi cu Ioneştii-Govorii, alăturea cu hotaru Şiriueşii pe muche pînă la locul cu răchiţie şi obîrşiia locurilor şi dă ceilaltă parte să hotăraşte cu Bărbageri pă semnile şi hotarăle cele bătrîne de pădure, din cîmpu, din siliştea satului. Şi iar să mai fie lor, 200 stînjăni din moşiia Băbeni sud Vîlcea, ce le-au cumpărat tot Drăghici logofătu de la jupîneasa Preda ce au fost soţie Ghiocăi Slăvitescu, dă la fii-său Şărban, prin zapisu ot leat 7233 aprilie 20, drept taleri 146, bani 80. Şi iar să mai fie lor, moşiia dinCiorobăreni sud Mehedinţi cu stînjăni 120 ce i-au răscumpărat Costandin Poienaru, soţul Magdalinii monahii, de la Nicola i Orogovan, afară din 150 stînjăni ce stăpîneşte un Mihaiu Ştiucă, care moşie au fost a Ilincăi Ciorobăreancăi, mătuşa Magdalinii, şi au răscumpărat-o soţul Magdalinii monahii, după cum să văzu hrisovu al domnii sale răposatului Gligorie Ghica voievod cu leatul 7250, care prin judecata domnii sale au răscumpărat moşiia, fiind rudă cu Ilinca Ciorobăreanca. Şi iar să mai fie lor, moşiia Urzica ot sud Dolji, de peste tot hotaru, partea Barbului, fecioru clucerului Costandin Poienaru şi din bălţile Giormanului iar, de peste tot hotaru, care moşie au cumpărat-o Costandin Poienaru, soţul Magdalinii monahii, de la numitu Poienaru, drept taleri 60, prin zapisu ot leat 7255 maiu 1. Şi iar să mai fie lor a patra parte din moşiia Urzica sud Dolj, care au fost cumpărat-o Costandin Poienaru, soţul Magdalinii monahii, de la vărî-său Mateiu Poienaru, prin zapisu lui ot leat 1737 dechemvrie 23, drept taleri 30. Şi iar să mai fie lor, o parte tot din moşiia Urzica, care au fost făcut schimbu Dumitraşcu Poienarul, fecioru Magdalinii monahii, cu altă parte din moşiia Floreşti, cu Costandin sin Ştefan Poienaru, după cum coprinde zapisu de acest schimbu cu leat 1774 martie 29. Şi iar să mai fie lui Tudoraşcu Fărcăşanu, moşiia Foişoru ce să chiiamă Belcinul, Bîzdîna, Bratovoieştii din sud Dolj, ce au cumpărat-o drept taleri 200 de la Gheorghiţă medelnicer Poienaru prin zapisu ot leat 1769 fevruarie 20, pentru care moşie s-au fost sculat un Dumitraşcu Poienaru, fratele lui Gheorghiţă Poienarul vînzătoru, cerînd protimisis, şi după judecata ce au avut la divanu Craiovei, după cercetarea ce le-au făcut, şi-au aflat dreptatea numitul Tudoraşcu prin carte de judecată ot leat 1775 martie 28, ca să stăpînească această moşie. /[137] Şi iar să mai fie lui Tudoraşco Fărcăşanul, o moară ce este pe rîul Predeştilor sud Dolj, ce au cumpărat-o de la frate-său Radul Fărcăşanu, drept taleri 110 prin zapisu ot leat 1767 avgust 24. Şi iar să mai fie lui Tudoraşco Fărcăşanul, a patra parte din moşiia Predeştilor sud Dolj i cu un vad de moară de la Cuci sud Dolj, ce au cumpărat-o Dumitraşco Fărcăşanul tot de la frate-său Radul, prin zapisu ot leat 1767 septemvrie 18, drept taleri 200. Şi iar să mai fie lui Tudoraşco Fărcăşanul, a patra parte tot din moşiia Predeştilor sud Dolji, din cîmpu, din pădure, din livezi, din siliştea caselor şi cu partea de heleşteu şi cu doao vaduri de moară, care le-au fost cumpăratu Neagoe sin Sofronie Lăcusteanu de la Bălaşa Fărcăşanca i de la Ioniţă Fărcăşanul 2<-lea> vistier, prin zapisu ot leat 1771 iulie 24, pentru care neîngăduind Tudoraşco Fărcăşanul ca să stăpînească, s-au învoitu cu dînsul şi au răscumpărat această moşie. Pentru care, am dat domniia mea acest cinstit hrisov, Magdalinii monahii şi gineri-său Tudoraşco Fărcăşanul postelnic, ca să aibă a stăpîni moşiile ce să arată mai sus. Iar de va avea cinevaşi vreo cerere de judecată pentru vreo moşie dintr-acestea, uşa divanului domnii mele este deşchisă. Şi am întărit hrisovul acesta cu însuşi credinţa domnii mele, marturi fiind şi preaiubiţii domnii mele fii . . .1 şi cu tot sfatul cinstiţilor şi credincioşilor boiarilor cei mari ai divanului domnii mele, pan Toma Creţulescu vel ban, pan Neculae Ştirbei vel vornic de ţara de sus, pan Badea Ştirbei vel vornic de ţara de jos, pan Ioan Iuliiano vel logofăt de ţara de sus, pan Dumitraşco Racoviţă vel logofăt de ţara de jos, pan Ştefan Mişoglu vel spătar, pan Neculae Brîncoveanul vel vistier, pan Scarlat Caragea vel postelnic, pan Neculae2 Brîncoveanul vel clucer, pan Scarlat Manu vel comis, pan Neculce Filipescu vel paharnic, pan Costandin Ghica vel stolnic, pan Cioran vel sluger, pan Alecsandru Farfara vel pitar şi ispravnic, pan Ioan Iuliano vel logofăt de ţara de sus i pan Iordache Mavrocordat 2<-lea> logofăt. Şi s-au scris hrisovul acesta în anul al doilea dintru întîiia domnie a domnii mele, aicea în oraşul scaunului domnii mele Bucureşti, la leatu de la zidirea lunii <7284>3 iar de la naşterea Domnului şi mîntuitorului nostru <1776>3, de Costandin logofătu za divan. [137] Io Alecsandru Ioan Ipsilant voievod. După cum s-au găsit cu cale de către dumnealor veliţii boeri, aşa să să urmeze ca să facă preoţii foae dă numele stăpînilor moşii, şi poruncim ca cei ce sînt stăpînii pămîntului să dea dă ştire fieşcăruia, urmîndu cum scrie mai jos ca, de nu vor vrea aceia să mai lucreze, să să dea altora. 1776, iulie 2. Preaînnălţate doamne, După jalba ce au dat mării tale, clirosul de la amîndoao bisericile gospod din Bucureşti, arătîndu cum că au milă sfintele biserici prin luminate hrisoave domneşti, de iau vinărici de la doao popoară ce sînt la Greaca, sud Vlaşca, şi din întîmplarea acestor vremi trecute, /[138] părăginindu-să acele vii, să păgubesc de venit şi mila ce au a lua, şi cerură ca prin luminată cartea mării tale să fie volnici a să da acele vii la mîna altora ce vor vrea să le lucreze. Dar fiindcă acele vii sînt pe moşii striine cu otaştină, numitu clirosu fiind orînduit de măriia ta la noi, ca să cercetăm obiceiul şi vremea pînă cîndu au îngăduială cei cu viile, de nu vor ca să le lucreze, şi după luminată porunca mării tale am cercetat şi ştim şi mai dinainte că dintru-nceput s-au urmat acest obiceiu pentru cei ce au vii pe moşii cu otaştină şi le părăsesc dă nu le lucrează pînă la trei ani, voe are stăpînu moşii ca, întîi să dea în ştire acelor care au avut viie, de vor să mai priimească a le lucra, bine, iar nevrînd, să să dea la alţii. Ci noi, am găsit cu cale, clirosul bisericilor să facă foae de numele stăpînilor moşii şi după foaia ce vor arăta, să fie luminată porunca mării tale către acei stăpîni ai moşii, ca să dea în ştire acelor care au avut viile, şi de vor priimi ca şi de acum înnainte iarăşi să le lucreze, să să apuce dă dînsele cu lucru, iar nevrîndu, să să dea la alţii care să vor găsi, pentru ca să nu să păgubească nici stăpînii moşiilor de otaştină, nici clirosul dă venitu şi mila ce li să cuvine a lua. Părerea noastră într-acest chip este, iar hotărîrea cea dăsăvîrşită rămîne a să face de către înnălţimea ta. 1776, martie 18. Vel vornic, Badea vel vornic, vel logofăt, vel logofăt. [138] Io Alexandru Ioan Ipsilant voievod. Din cercetarea ce făcum şi domniia mea pricinii aceştiia, faţă fiind înnaintea domnii mele amîndoao părţile, şi din cele scrise mai jos, văzum că fără nici un fel dă dreptate au luat preotu această moşie de o au vîndut, pentru că, osibit că nici un temeiu de scrisoare vrednică nu are înpotriva temeiurilor ce văzum la mîna dumnealui medelnicerului Dumitrache, dă zapise iscălie cu mărturii de credinţă şi aceste ce le arătă să cunoscu dă rele, dar nici de stăpînit n-au stăpînit vreodată. Care însuşi nu tăgădui că dă 44 dă ani o stăpîneşte dumnealui şi mănăstirea şi iarăşi nu tăgădui că într-această sumă de ani tot aici în ţară au fost, şi dă au ştiut că are vreo moşie, nu şi-au căutat la vremea cea cuviincioasă. Deci, alegerea dumnealor boerilor judecători, găsindu-o bună şi dreaptă, o întărim şi domniia mea şi hotărîm să stăpînească mănăstirea cu bună pace acei 350 stînjeni. 1776, iulie 5. Preaînnălţate doamne, Din luminată porunca înnălţimii tale, dumnealui vătafu za aprozi au adus la judecată pă dumnealui Dumitrache biv vel medelnicer, pîrîş popii lui Ianache din satu Cerbil sud Teleorman, zicîndu că sînt ani 17 de cîndu au afierosit dumnealui, la leat 1759, mănăstirii Deunlemn, doao hotară dă moşie, stînjăni 350 ot sud Teleorman, însă stînjăni 150 ce să chiamă Viesparii-Dincăi, care au fos rumîn boeresc, iar stînjeni 200, hotaru Zăverca ce au fost al unui Stan din Măgura, şi că numitu preot la leat 1767 au pus mîna fără a nu să judeca nici cu dumnealui, nici cu mănăstirea Deunlemn, şi, luînd acea moşie, au şi vîndut-o la al treilea obraz, la dumnealui sărdaru Ioniţă Slătineanu. /[139] Întrebîndu-să şi popa Ianache, răspunse că amîndoao moşiile acestea au fost cumpărate de un strămoşî-său Stanciu ceauş şi arătă doao zapise, amîndoao cu un veleat 7164, unul ca din partea acelui Dincă pă stînjăni 150, din Viespari, şi altul ca din partea acelui Stan ot Măgura pă stînjăni 200 din Zăvercă. Mai arătă şi alte doao cărţi dintru acelaşi an şi lună, şi tot cu o zi, adică iulie 13, 7164, şi întru una să coprinde că un Petre îşi vinde partea sa ce are în hotaru Zăverca, stînjăni 50, la Stanciu ceauş, iar într-altă carte, acel Stanciu de la muierea lui, Lupa, acea moşie ce au cumpărat-o de la Dinca şi Petre. Mai arătă şi altă carte cu leat 7177 iunie 26, adică de ani 107, din care fiind lipsă, nu fu cu putinţă să să citească. Împotriva acestor zapise, arătă medelniceru alte zapise cu multă osibire în veleaturi decît ale preotului şi întîi zicem, pentru Viesparii-Dincăi ne arătă zapisul cu leat 7175 al Badii Bălăceanu 2<-lea> vistier, cu boeri mari iscăliţi mărturii, în care arată că acel Dincă i-au fost rumîn cu partea lui de moşie din Viespari şi toată moşiia lui i-au dăruit-o Badii căpitan din Cucueţi, iar pe dînsul îl apără de rumînie să fie slobod. Mai arătă şi alt zapis cu leat 7227 al Vîlcului sin Badea căpitan, cel ce a priimit daru de la Bălăceanu, care au vîndut acel hotar Viesparii ai Dincăi rumînu, la un Preda slujitor ot Bălaci. Mai arătă alz zapis cu leat 7227 al acelui Predă slujitor ot Bălaci, că şi-au vîndut această moşie Viesparii-Dincăi la un Petru Ivan neguţătoru ot Siştov; mai arătă dumnealui medelniceru şi alt zapis cu leat 7238 al unui Ilie Hrisanthu ot Siştov, socru şi epitropul acelui Petru Ivan la mîna Vladului logofăt, tatul medelnicerului Dumitrache, că i-au vîndut acea moşie Viesparii-Dincăi rumînu, pentru datoriia ce avea Vladul logofătu a lua de la acel Pătru Ivan ginerile lui Ilie Hrisanthu. Aşijderea şi pentru hotaru Zăverca, arătă medelniceru zapisul lui Stan din Măgură cu leat 7203 la mîna lui Leontie Montescul, că i-au vîndut stînjăni 200, partea lui din Zăverca şi iar al zapis al Monteştilor cu leat 7229 că i-au pus zălog aceşti stînjăni 200 pentru datorie tot la acel din sus-zis neguţător, Ilie Hrisanthu, socru şi epitropul lui Petru Ivan, i-au dat şi pă acei stînjăni 200, Vladului logofăt, tot pentru datoriia gineri-său cu zapisu cel dă leat 7238. Şi iar mai arătă medelniceru alt zapis, cu leat 7240 care s-au aşăzat ca, de va mai prisosi cevaşi moşie să şi-o stăpînească Monteştii despre otarul mănăstirii Sfîntului Ioan, scrisorile preotului fiind trecute peste ani 120 şi nici hîrtiia, nici slova nu să asamănă a fi după acele vremi, nu să priimiră la judecată. Ci, să întrebă preotul popa Ianache de mai are alte dovezi mai noao şi cu vreun temeiu, şi ne arătă o carte cu leat 1767 de ani 9, din care să vede că acest popă Ianache cerîndu parte într-această moşie şi avînd pricină pentru această moşie cu Negoiţă Montescul, li s-au fost dat soroc de către ispravnici ca să vie la divan să judece, şi nu s-au urmat, fiindu că nu s-au văzut nici o carte de judecată. Mai arătă o carte cu leat 7277 martie 12, de ani 7, prin care să vede că dă mărturie Negoiţă Montescul cum că un Mateiu şi Radul i Anghel, nu sînt din neamul lui Ianache popa, acestuia, şi că rău caută să aibă şi ei stăpîire în moşiia Zeverca, şi cu acea carte să învita popa Ianache spre stăpînire. Deci, zapisele medelnicerului, cum au coborît vînzările din obraz în obraz, să văd cu mărturii iscăliţi, boeri mari şi alţi oameni de cinste, stăpînirea medelnicerului încă iaste de ani 44 fără nici un fel de pîră, cum şi numitul preot nu o tăgădui, numai zise că au rămas mic de părinţi. Drept aceia, la judecată să hotărăşte, mănăstirea Deunlemn să-şi stăpînească această danie de stînjeni 350 cu bună pace de către popa Ianache, iar hotărîrea cea dăsăvîrşită rămîne la înnălţimea ta. 1776, iunie 23. Meche paharnic, Dum Cior paharnic, Costandin biv vel comis, Ev biv vel medelnicer, D Brez. [140] Io Alecsandru Ioan Ipsilant voievod. După cum s-au găsit cu cale de la judecată, poruncim dumneavoastră ispravnicilor să urmaţi a face cercetarea ce scrie mai jos. 1776, iulie 5. Preaînnălţate doamne, Dumnealui vătafu za păhărnicei aduse la judecată pă Anton ot sud Olt de i-au luat seama la jalba ce au dat la înnălţimea ta pentru dumnealui şătraru Pătraşco Berindeiu ce să află aici şi pentru nepotî-său Iordache din sud Teleorman, cu care are Anton moşie de moştenire la Radomireşti sud Olt, şi după vremi, răpuindu-li-să hrisovul cel vechi dă stăpînirea moşii, cine pă cît au apucat moşie, stăpîneşte. Dar acum dovedind Anton acel hrisov la mai sus-numiţii, în care hrisov ar fi arătînd tot coprinsu moşii, îi cere ca să să scoaţă dă faţă. Pentru care hrisov, şătraru Pătraşco Berindeiu răspunse că dacă îl scoate de faţă hrisovul ce-l are, în care să coprinde multe moşii, dar aici nu-l are, că este în sud Olt la casa dumnealui, şi de va fi scriind şi pentru moşiia Radomireştii, dumnealui îi va da copie la hrisov, că dumnealui moşie în Radomireşti nu stăpîneşte. Ci, dă vreme că amîndoao părţile din sud Olt şi şătraru Păraşco Berindeiu hrisovul nu-l are aici, şi de nu care cumvaşi să tăinuiască hrisovu ce-l cere Anton, găsim cu cale să fie luminată poronca mării tale la dumnealor ispravnicii judeţului ca să arate şătraru Berindeiu hrisoavele ce va fi avînd, prin carte de blestem şi după hrisovu ce va găsi pentru moşiia Radomireşti să să scoată copie din cuvînt în cuvînt, să să dea la mîna lui Anton ca, de i să va înpresurat moşiia de cinevaşi, să-şi caute, care copie să să adevereze cu iscălitura şi dă dumnealor ispravnicii. Iar hotărîrea cea dăsăvîrşită rămîne la înnălţimea ta. 1776, iulie 2. Alecsandru Greceanu paharnic, Barbu sluger, Manolache clucer, George Canale. [140] Io Alecsandru Ioan Ipsilant voievod i gospodar. Aşa să să urmeze. Şi poruncim, la acel soroc, negreşit să să afle aici cu scrisorile ce va avea, pentru că neurmînd, să va aduce cu treapăd, dă vreme că şi în anu trecutu asemenea soroc şi-au pus şi cu prelungire au rămas pînă acum. 1776, iulie 5. Preaînnălţate doamne, După jalba ce au datu către măriia ta, dumnealui Radul biv 3 <-lea> vistier i dumnealui Bănică biv 3<-lea> logofăt, Buduşteani, pentru Mariia cumnata1 dumnealor, ce au ţinutu pă răposatu Bănică Greceanu, vărul dumnealoru, căutîndu-i clironomiia, nerămîindu-i copii, şi cu zapciu vătaf za păhărnicei ne porunceşti măriia ta să cercetăm. Care viind înnaintea noastră amîndoaoă părţile, nu făcum nici o izbrănire, neavînd dumneaei Mariia Greceanca scrisori ce ar fi aicea, zicînd că le are acasă la ţară. Ci, într-alt chip /[141] neputînd cum căuta pricina, pusem soroc după vremea lucrului, la în 1 zi a lui noemvrie, să să afle toţi aici la Bucureşti cu scrisori ce vor fi, ca să [să] cercetăm jalba. Şi de aceasta facem ştire mării tale şi anii mării tale dă la Domnul să fie mulţi şi norociţi. 1776, iulie 3. Grigorie al Ungrovlahii. [141] Io Alecsandru Ioan Ipsilant voievod. După cum s-au găsitu cu cale dă la judecată, dăm volnicie slugii domnii mele . . .1 aprod vătăşesc, să-i înfăţişeze pă toţi înnaintea dumnealor boeriloru ce sînt rînduiţi la Craiova cu treaba judecătorii, să cerceteze cu dînadinsul şi dă la cine să cuvine, să-i facă păgubaşului înplinire. 1776, iulie 5. Preaînnălţate doamne, Dumnealui vătafu za aprozi aduse la judecată pă Stoian sîrbul ot Craiova pîrîş dumnealui Ioniţă, biv 2<-lea> vistier dă la sud Dolj, aşa zicînd Stoian, că în anu trecutu fiind Ioniţă vistier ispravnic în sud Mehedinţi, într-acea vreme doi ciobani ce-i avea la oi, anume Lazăru şi Lăzan, i-au furatu 120 oi i doi boi i 2 căldări i o puşcă i 2 topoară şi altele. Şi fugind decindea, au făcut mare cheltuială pînă au găsitu pă Lazăru şi l-au trecutu dincoace vrînd să-l ducă la Craiova, dar nişte căpitani ai numitului vistier i-au luatu din mînă dă l-au dus la numitu vistier ca să facă înplinire şi dumnealui l-au slobozitu pă Lazăru pînă a nu face înplinire, lăsîndu-l pă dînsul păgubaş, care pagubă şi-o cere dă la numitu vistier. Întrebîndu-se şi dumnealui vistieru Ioniţă, dumnealui au răspunsu că nimeni nu au venitu ca să-i dea în seamă pă acel Lazăru ce-l cere Stoian, fără dă numai, întorcîndu-se din judeţ de unde era pentru trebile domneşti, au găsitu pă acel Lazăru la închisoare. Pentru care spuindu-i Şărban ce era vechil lui Drăghiciu Băbeanu polcovnic, că acel Lazăru este închis cu prepus de hoţie, l-au ţinutu 7 săptămîni la închisoare şi nemaiarătîndu-se nici un dovagiu2 pă urmă, cu ştirea dumnealui l-au datu Şărban, vechilu polcovnecului, pă chezăşie. Şi în urma slobozirii lui Lazăru au venitu şi Stoian ca să caute dava şi îndată au trimis la chezaş dă l-au adus. Şi neavînd de unde să dea pă Lazăru, au pus pe chezaş la închisoare, cînd viind dumnealui Nicoli sărdaru, ispravnec în locu său, l-au datu pe chezaş în seama dumnealui sărdarului Nicolii, dar Stoian au răspunsu că zăbava nu i-au fost 7 săptămîni, şi numai 3 săptămîni. Deci, aflîndu-se şi acum aici în Bucureşti, Drăghici Băbeanu polcovnicu, şi dovadă nefiind nici la o parte nici la alta, s-au chemat şi Drăghici polcovnicu de s-au întrebatu ca doară să va dovedi cevaşi pentru această pricină, şi aşa au datu seama că pă acel Lazăru l-au datu în seama lui Iacovu buluc-başa de la Cerneţi, Marco tatul lui Stoian, iar nu Stoian, şi Iacov buluc-başa l-au adus de i l-au datu în seamă-i. Nefiind în isprăvnicie acolea şi el avînd treabă să vie la Bucureşti, la plecarea sa l-au datu în seama lui Şărban ce l-au lăsatu vechil. Pentru care, din spusa lui Drăghici polcovnicu să dovedeşte că Marco tatul lui Stoian l-au datu în mîna lui Iacov buluc-başa, cum nici el nu tăgădui, zisele lui Ioniţă vistieru sînt cu cale de vor fi adevărate, iar zisele lui Stoian sînt amestecate şi nu să poate descoperi această cercetare aici, fiind loc depărtariu. /[142] Dar fiindcă şi Marco tatăl lui Stoian şi Şărban ce au fost vechil polcovnicului, cum şi Ioniţă vistieru, sîntu totu din partea locului Craiovii, unde poate să să dăscopere adevărul şi dreptatea fieştecăruia, rămîne judecata a să căuta la Craiova, după cum s-au făcutu şi întîi luminată porunca mării tale. Dar pentru ca să ia săvîrşire această judecată fără dă prelungire, să fie luminată porunca mării tale, să să orînduiască şi omu domnesc de aici ca să adune pe toţi în Craiova la dumnealor boerii caimacami, să li să săvîrşească judecata. Iar hotărîrea cea dăsăvîrşită rămîne la înnălţimea ta. 1776, iulie 1. Mateiu paharnic, Barbul sluger, Manolache clucer, George Canale. [142] Io Alecsandru Ioan Ipsilant voievod. Preasfinţiia ta părinte mitropolite, să cercetezi şi cele ce sînt ale copilii lui, să le dăosebeşti dintr-ale pitarului Sandului cu foae în scris, pe care să rîndueşti preasfinţiia ta un epitrop să le caute şi să le chivernisească, dă care să avem şi domniia mea ştire. 1776, iulie 5. Preaînnălţate doamne, După jalba ce au datu către măriia ta, Mariia, copila dumnealui pitarului Sandul, cerînd zestrile mume-si, văzînd pă taică-său căzutu în multă datorie, şi ni să porunceşte de către măriia ta să luăm seama după pravilă, de poate copilul a-şi căuta zestrile mîne-sa trăind tată-său, şi cu anafora să înştiinţăm. Deci, arătăm mării tale această cerire a copilii, cînd ar fi fără dă voia taică-său, dreptate n-are a căuta, că şi pravila opreşte. Iar cînd însuşi părintele voeşte şi încă cere şi epitrop să să orînduiască spre purtarea de grijă a ei şi a zestrii cu care vine dreptate a i să înplini cerirea şi a dobîndi zestrile cum jălueşte ca să nu rămîe săracă şi lipsită, pricina toată stă la voinţa taică-său, de va foi a o lăsa a face această cerire, să poate, iar dă nu va voi, nu să poate. Ci, noi întrebăm pă dumnealui pitaru Sandul şi ne arătă după cum zicem, că nu numai la aceasta o lasă, ci încă şi epitropu cere asupra copiiloru să să orînduiască. De aceasta facem în ştire mării tale, şi anii mării tale dă la Domnul să fie mulţi şi norociţi. 1776, iulie 2. Grigorie al Ungrovlahii. [142] Io Alecsandru Ioan Ipsilant voievod. Neodihnindu-să Stan Vîlsănescul cu cetaşii lui, eşi şi înnaintea domnii mele la divan şi întrebîndu-l pentru stăpînire, însuşi nu tăgădui că dă 32 dă ani nu stăpînescu într-aceşti /[143] 482 stînjăni ce să judecă, şi iarăşi nu tăgădui că într-această sumă dă ani, tot faţă au fost şi niciodată vreo jalbă şi judecată nu au căutat. Aşijderea nici vreo carte şi dovadă dă temeiu, cum că să fi avut parte într-acei stînjeni ai pîrîţilor nu avu să arate. Care şi vreun temeiu de scrisoare să fi avut iarăşi de stăpînire dintr-atîta sumă de ani, nu pot a avea nici un fel de dreptate la pîra lor, şi hotărîm, popa Dumitru cu cetaşii lui să stăpînească cu bună pace după alegerea judecăţii departamentului. Iar pentru adeverinţă ce arată Stan Vîlcănescu a unui Neacşu Fotescul, Gherasim monahu i Stanciu erbaru ce au şi ei parte de moşie acolo, întru care scriu că la hotărniciia ce s-au făcut de 26 de ani cîndu s-au ales, copiii lui Dumitru, acei stînjeni 482, ei au fost înpresurători, adică, că după arătarea şi mărturiia lor s-au dat popii lui Dumitru moşie şi s-au păgubit Stan Vîlcănescu, măcar că în cartea de hotărnicie scrie că boeriul hotarnic n-au urmat după mărturii şi dovezi, ci numai după hrisoave şi cărţi. Dar dă vreme ce zic că ei au fost înpresurători, am poruncit dumnealor ispravnicilor judeţului să-i aducă faţă şi întîi să cerceteze dă este acea adeverinţă a lor, şi fiindu a lor, să dea lui Stan Vîlcănescul din părţile lor, moşiia ce li s-au înpresurat, iar nefiindu această adeverinţă a lor, să trimiţă pă acest pîrîş în pază aici cu înştiinţare, ca să să pedepsească. 1776, iulie. Preaînnălţate doamne, Din luminată porunca înnălţimii tale, dumnealui vătafu za visterie aduse la judecată pă popa Dumitru i pă Stoica Puiul şi pă Radul Cîlţea cu cetaşii lor ot satu Vaţa sud Teleorman, pîrîşi lui Stan Vîlculescul i celorlalţi cetaşi ai lui tot din satul Vaţa zicîndu pîrîşii că avînd moşie ce să numeşte Ţinteasca sud Teleorman, care moşie au stăpînit-o atît moşii i strămoşii lor, cum şi ei pînă acum, iar acum cel pîrît, Stan cu cetaşii lui, s-au sculat ca să le ia moşiia, zicîndu că este a lor. Deci, pîrîşii pentru mai bună îcredinţare de stăpînirea aceştii moşii ce au avut atît ei, cît şi moşii lor, precum s-au zis, au arătat o carten a mării sale răposatu Mihai vodă Racoviţă cu leat 72571, adică dă ani 32, întru care să vede că au să stăpînească partea lor în moşiia Ţintească. Au mai arătat şi altă carte a dumnealor veliţilor boeri dă atunci, cu leat 7257, adică dă ani 27, întru care să vede că şi dumnealor le-au dat această stăpînire. Au arătat şi o carte de hotărnicie ce s-au fost făcut din poruncă domnească de un comisul Nicolae cu leat 7258, adică dă ani 26, întru care să vede că au ales partea lor de moşie, stînjăni 482, de care întrebîndu-să şi pîrîţii cu ce cărţi şi dovezi umblă să strice stăpînirea popii lui Dumitru i a cetaşilor lui ce dă atîta vreme stăpînesc, şi să ia ei moşiia, şi au răspunsu că nu au nici un sinet sau carte, ci au auzit şi s-au încredinţat din unii din moşneni că au şi ei moşie, după a cărora mărturie cerca să o ia. Drept aceia, am cerut ca să aducă înnaintea judecăţii pe acei martori şi iarăşi au răspuns că sînt acolo pă loc. De care văzîndu că pîrîţii aceştiia să silia numai cu vorbe, neavînd nici un sinet, oricum ar fi, să dovedească cererera lor, iar pîrîşii au dovedit cu bune sineturi stăpînirea ce au într-această moşie dă atîţea ani, am hotărît ca şi de acum înnainte să aibă a stăpîni cu bună pace partea lor dă moşie ce au stăpînit în Ţinteasca, adică stînjeni 482. Dar dă vreme ce şi pîrîţii arată că ar fi avînd în faţa locului oameni carii să mărturisească şi de dînşii că au parte de moşie în Ţinteasca, de care socotindu-ne şi noi că poate afară dintr-aceştiia stînjeni 482, vor fi avînd şi ei vreo parte înpresurată într-acel hotar Ţinteasca, pentru ca să nu rămîe vreo bănuială asupra dreptăţii, să fie luminată porunca mării tale la dumnealor ispravnicii ot sud Teleorman, ca să facă cercetare cu amăruntu de au şi pîrîţii aceştiia vreo parte, şi cu anafora să înştiinţeze mării tale. Iar hotărîrea cea dăsăvîrşită rămîe la înnălţimea ta. 1776, iunie 29. Meche paharnic, Costandin biv vel comis, Alecsandru Greceanu, Ev biv vel medelnicer, Dum Brez. [144] Io Alecsandru Ioan Ipsilant voievod. După cum s-au găsit cu cale de la judecată, hotărîm şi domniia mea, zapciule ce eşti orînduit, să faci înplinire de la stolniceasa. Iar avînd a face apelaţie, vor eşi şi la divan. 1776, iulie 6. Preaînnălţate doamne, Din luminată porunca înnălţimii tale, vătafu dă aprozi au adus la judecată înnaintea noastră pe liude 9, căpitani din breasla dumnealui vel spăthar, carii cu jalbă au jăluit înnălţimii tale pentru Costin zarafu i pentru Dumitrache Broşteanu ce au fost vătaf al răposatului stolnicului Ştefan zet Topliceanu cînd era purtător de grijă spătării în vremea ruşilor, zicînd că pînă a nu să închiia pacea mai nainte, unii cu cîte doao trei luni, au luat căpitanii şi au dat bani înnainte, prin mîna lui Dumitrache Broşteanu. Dar încheindu-să pacea la leat 1774 în luna lui iunie 15, pă ei i-au lipsit din căpitanii, şi dă banii ce s-au dat să află păgubaşi, care, făcîndu-să socoteala de banii ce au dat fieştecarele, să face suma taleri 790. Deci, faţă fiind atît Costin sarafu, cît şi Dumitrache Broşteanu, s-au întrebat ce răspunde înpotriva aceasta, şi zise Dumitrache Broşteanu cum că cu adevărat aceştiia din mîna numiţilor căpitani i-au luat, dar i-au dat şi ei în trebile casii stolnicului Ştefan încheindu-şi socoteala prin catastif, care carastih să văzu şi de către noi cu leat 1774, după care catastif dă datu banilor şi după cărţile ce să văd la mîna căpitanilor iscălite de stolnicu Ştefan, dă căpitănie, să văzu că unii căpitani au fost numai cîte 25 de zile pînă la încheerea păcii şi rău li s-au luat acel plocon, care catastif este iscălit şi pusă şi pecetea stolnicului Ştefan. Mai zice Dumitrache Broşteanu că au mai dat galbeni olandezi 2000 tot din venitul spătării, în mîna lui Costin sarafu. Costin sarafu nu tăgădui cum că n-au luat aceşti bani din mîna lui Dumitrache Broşteanu numai zise că la purcerea stolnicului Ştefan din Bucureşti, puindu-i într-o pungă şi pecetluindu-i, îi i-au dat în mînă şi au luat răvaş de datul banilor iscălit dă răposatul stolnic Şefan, care răvaş să văzu şi dă noi pe numele lui Costin zarafu cu leat 1774 septemvrie 7, dat la mîna lui Dumitrache Broşteanu. Dar, întîmplîndu-să moarte lui Ştefan stolnicu, acei bani cu punga, cum au fost pecetluiţi, zice că au rămas şi s-au adus aici de s-au dat în mîna stolnicesii stolnicului Ştefan, şi cum că banii aceia ce s-au luat de la numiţii căpitani să află la stolniceasa, măcar că pentru această pricină unii din mai sus-numiţii căpitani au mai avut judecată cu Dumitrache Broşteanu înnaintea dumnealui biv vel vornic Niculae Dudescu, care cu anafora de la leat 1775 iulie 13, înştiinţează pe înnălţimea ta, cum găseşte cu cale ca, clironomii stolnicului Ştefan să plătească numiţilor căpitani banii pe jumătate. Deci, de iznoavă, [din] după luminată porunca înnălţimii tale, vătafu de aprozi aducîndu-i şi înnaintea noastră, am cercetat pricina cu amăruntul şi după cum să arată, mai sus, /[145] banii ce s-au luat de la numiţii căpitani jăluitori sînt la mîna stolnicesii, iar nu că au rămas la Costin sarafu sau la Dumitrache Broşteanu. După cum să dovedi din însuşi catastifu stolnicului, ce este la mîna Broşteanului, dă a rămînea numiţii căpitani păgubaşi, nu este cu dreptate, fiindcă unii au fost numai cîte 25 de zile. Noi găsim cu cale, dă vreme ce Dumitrache Broşteanu şi Costin sarafu au dat banii în mîna stolnicului Ştefan, care bani, zic că după moartea stolnicului Ştefan s-au adus şi s-au dat la mîna stolnicesii, ca una ce au luat banii, să plătească aceşti taleri 790 acestor căpitani, fiindcă i-au luat fără dă dreptate. Iar cea dăsăvîrşită hotărîre rămîne a să face de către înnălţimea ta. 1776, iunie 14. Dum Racoviţă vel vornic, Badea Ştirbei vel vornic, vel logofăt. [145] Io Alecsandru Ioan Ipsilant voievod. După cum s-au găsit dă la judecată cu cale, poruncim dumneavoastră isprăvnicilor să urmaţi a face cercetare după cum scrie mai jos. 1776, iulie 9. Preaînnălţate doamne, Din luminată porunca înnălţimii tale, dumnealui vătafu za aprozi au adus la judecată pe Anastasiia fămeia ot sud Teleorman, pîrîşă popii lui Enache ot satul Cerbul tot dintr-acel judeţ, zicînd Anastasiia că, avînd o moşie ce să numeşte Zeverca ot sud Teleorman, pe care moşiie avîndu şi vad dă moară care s-au stăpînit atît dă neamul ei, cît şi dă dînsa pînă la leat 1768, iar numitul preot s-au făcut stăpîn pe numita ei moşie şi i-au luat tot venitu, cum şi de la moară, dă sînt ani 5. Deci, această judecată fiind cercetată cu deosebită carte de judecată, care s-au făcut hotărîre de către măriia ta în divan că numitul preot au fost vîndut şi partea de moşie ce au fost avut dumnealui medelniceru Dumitrache într-acel hotar, Zăverca, ci nu au fost lucru său, care au rămas osîndit din divan. Şi numita pîrîşă arătîndu la judecată că va dovedi în faţa locului, atît venitu ce s-au luat du pă moşiia ei, cît şi venitu morii, şi fiindu amîndoao părţile tot din numitu judeţ, au priimit amîndoao părţile ca, acolo şi să cerceteze această pricină, să fie luminată porunca mării tale către dumnealor ispravnicii judeţului ca să facă cercetare şi alegere în scris hotărînd prin carte de judecată, iar care parte nu să va odihni, vor veni şi la divan. Iar hotărîrea cea dăsăvîrşită rămîne la înnălţimea ta. 1766, iulie 7. Meche paharnic, D Cio paharnic, Costandin biv vel comis, D Brez. [146] Io Alecsandru Ioan Ipsilant voievod i gospodar. Au işitu şi înnaintea domnii mele la divan amîndoao părţile şi alt n-au avut ce să mai zică sau ce să arate spre ajutor, Grigorie Mărgelaru, făr’ dă numai tot cele ce au zis la departamente. La care zise, neavînd dreptate, dă vreme ce stăpînu cel ce iaste, arată că pentru a însuşi lui trebuinţă va ca să o ia, hotărîm, Zoiţa, sau Costandin gineri-său să o facă zapt, să o ţie cu pace, iar cînd va dovedi Grigorie că au dat la altu în chirie, la striini, să să protimisească a o ţinea el, decît alţii. 1776, iulie 12. Dumnealui vătafu za aprozi aduse la judecată pă Zoiţa i zet ego Costandin, pîrîşi lui Grigorie mărgelaru, zicînd că nu va să iasă din prăvăliea lor ot mahalaoa Sfete Gheorghe-Nou, ce au avut dată în chirie la numitul Grigorie răspunse că acea prăvălie o ţine dă la numita Zoiţa, de sînt ani 15, şi au plătit chiriia făr’ de nici o zminteală şi au făcut cheltuială la samar şi la învelişul prăvălii, care acea cueltuială, zice Zoiţa că-i plăteşte după zapis. Iar înpotriva lui Grigorie, răspunse Costandin ginerile Zoiţii, cum că acea prăvălie i-au dat-o soacră-sa zestre, şi o cere ca să o ţie pentru însuşi trebuinţa şi neguţătoriia lui. Mai cerea Grigorie dă la Zoiţa, taleri 150 care i-au plătit batalchira. Răspunse Zoiţa, că în vremea cînd au fugit Grigorie la Braşov i la Iaşi, lăsînd prăvăliia singură, au găsit pe un niguţător şi i-au dat în trei ani cu chirie şi în urmă. Viind Grigorie din Braşov s-au aşăzat cu Zoiţa şi au priimit Grigorie ca să plătească acei bani negăţătorului, care bani i-au şi dat la acel neguţător şi au luatu prăvăliia iarăşi Grigorie şi i-au ţinut în seamă în chiriia prăvălii, cum nici Grigorie nu tăgădui. Cu toate acestea Grigorie răspunse că el nu iase din prăvălie, ci o cere la Zoiţa ca să o ţie tot el în chirie. Deci, dă vreme că această prăvălie au işit dîn stăpînirea Zoiţii şi au rămas cu stăpînire la gineri-său Costandin şi fiindcă Costantin o cere pentru însuşi tribuinţa lui, şi mai vîrtos, că lui Grigorie, zice Costandin că i-au dat soroc încă de trei luni după înplinirea anului ca să-şi caute altă prăvălie şi el nu au umblat să-şi găsească, hotărîm, Grigorie mărgelaru să iasă dintr-acea prăvălie şi să rămîe pă seama lui Costandin, ginerile Zoiţii. Dar fiindcă Grigorie răspunse că acum deodată nu poate să iasă dintr-acea părăvălie avînd multă marfă care nu o are unde să o pue, judicata i-au mai dat încă soroc de o lună, care cu alte trei luni ce i-au fost dat soroc Costandin, fac luni 4. Că dă nu va işi la înplinirea acestui soroc de o lună, să vie volnic Costandin, cu zapciu să-l scoaţă fără de voia lui din prăvălie ca un înpotrivitor. Iar cînd Costandin va da acea prăvălie cu chirie la altă parte, să aibă Grigorie protemisis plătind şi el ceia ce-i va da altu, ca unu ce au ţinut-o el şi mai înnainte. 1776, mai 15. Meche păharnic, Costandin biv vel comis, Ev biv vel medelnicer, Dum Brez. [147] Io Alecsandru Ioan Ipsilant voievod bojiiu milostiiu gospodar zemle Vlahiscoe. Această judecată s-au căutat şi înnaintea domnii mele la divan, faţă fiind amîndoao părţile, cît şi State Cerfele asemenea dete mărturiia lui. Şi dă vreme ce Nan vătafu şi-au cerut amaneturile toate, şi să-i plătească banii cu dobîndă, şi nu i s-au dat zicîd că unile sînt în Braşov, care datorie avea Ianuţ, şi i să cădea cînd făcea vechil pă State a lua bani, şi să-i dea amaneturile, să fi dat vechilului şi ceasornicul şi pînza în mînă-i, nu găsim nici o vină dă pagubă lui Nan, fără numai, dă vreme ce pă lîngă acele puşci s-au luat şi de ale lui, multe, şi dă vreme ce acest amanet nu era dat pentru păstrare sau zălog drept bani, hotărîm ca să să urmeze cum scrie mai jos. 1776, iunie1 12. Din luminată porunca mării sale preaînnălţatului nostru domn Io Alecsandru Ioan Ipsilant voievod, vătafu dă copii dă divan au adus la judecată înaintea noastră pe Nan vătafu cu Tudori Tomara, epitrop răposatului Ianuţului, cerînd Tomara de la vătafu Nan, taleri 50 cu dobînda lor, după un zapis al lui dă la leat 1768 noemvrie 1. Care pentru această pricină, au mai avut judecată la 2<-lea> departament şi dumnealor boerii judecători ot 2<-lea> departament îl hotăraşte pe Nan vătafu, ca după zapisele lui să-i plătească banii cu dobînda lor. Deci, neodihnindu-să vătafu Nan pe acea judecată, au făcut apelaţie către măriia sa vodă şi măriia sa i-au rînduit la noi ca să le cercetăm judecata, pe care aducîndu-i vătafu dă copii, zapciul cel orînduit, înnaintea noastră, am întrebat pe Nan vătafu, ce răspunde înpotriva zapisului lui, şi nu-şi tăgădui nici zapisu, nici datoriia, numai, zicea că la leat 1769 au dat la Ianuţul doao şişanele, un ceasornic de aur şi un top de pînză dă olandă ca să i le vînză şi vînzînd acelea să-şi oprească Ianuţ banii datorii, iar ceilalţi bani să-i dea, şi de atunci pînă acum, nici puşcile nu i-au dat, nici ceasornic, nici pînza. Şi cere Nan ca să-i dea Tomara aceste amaneturi şi să-i plătească banii cu dobînda lor. Tomara zise că la ducerea Ianuţului în Braşov cînd au fugit toţi boerii, temîndu-să la drum să nu i le ia cinevaşi, le-au lăsat în odae, în Sfeti Ion aici în Bucureşti, iar ceasornicu şi pînza le-au luat cu el la Braşov, şi după ce au mers în Braşov, i-au trimis zapisul de datorie a lui Nan la State Cerfeli, în vremea cînd era Zametin gheneral aici, ca să-i ceară banii datorii, acei taleri 50 cu dobînda lor, şi apucînd pe Nan pentru bani, Nan n-au vrut să-şi plătească datoriia. Nan nu tăgădui cum că nu l-au apucat State Cerfeli dă bani şi nu i-au dat, numai zise că nedînd amaneturile, pentru aceia nu i-au dat banii. Deci, aducîndu-să şi State Cerfeli, celui ce i-au trimis Iaţul, zapis din Braşov, ca să apuce pe Nan pentru banii datorii, înnaintea noastră îşi dete în scris mărturiia lui întru care arată că i-au trimis Ianuţul zapisul dă datorii al lui Nan şi l-au apucat pentru bani, iar Nan şi-au cerut amaneturile, adică puşcile, ceasornicu şi pînza. State zice că i-au zis că-i puşcile sînt aici în odae, iar ceasornicu şi pînza iaste la Braşov la Ianul, dar nu i le dă pînă-i va da toţi banii cu dobînda lor. Nan încă, i-au zis să-i dea toate zăloagele şi să-i dea /[148] banii cu dobînda lor. State i-au zis că va scrie la Braşov şi le va trimite şi pă acelea şi [a] întîmplîndu-să dă au fugit şi State din Bucureşti, zice că, mergînd la Braşov, i-au dat zapisu iar în mîna Ianuţului şi n-au mai adus zăloagile din Braşov ca să le fi dat şi pă acelea lui Nan. S-au întrebat Tomara ce s-au făcut acele puşci, şi zise că după ce au fugit muscalii din Bucureşti viind Mehmet paşa Rumele-valise2 cu oaste turcească şi dăşchizînd odaiia Ianuţului din Sfeti Ion, au luat acele puşci, iar ceasornicu şi pînza le are la el. S-au întrebat Nan vătafu, la ducerea Ianuţului din Bucureşti în Braşov, cum dă n-au mers să-şi ceară amaneturile văzîndu-l că să duce în ţară striină, şi zise că nici Ianuţul nu l-au chemat, nici el n-au ştiut cînd s-au dus, şi tocmai în urmă au aflat, şi cînd au aflat, Ianuţul era în Braşov, şi cum că atunci cînd i-au trimis zapisul la State Cerfeli, dă i-ar fi trimis şi ceasornicul şi pînza şi să-i fi dat şi puşcile, i-ar fi dat banii şi nu s-ar fi prăpădit puşcile. Care la aceasta n-are Nan nici o vină, ci vina iaste a Ianţului, căci cînd au plecat, dă ce n-au chemat pe Nan să-i fi dat amaneturile, pentru că Nan zice că i le dedese să i le vînză, iar nu i le-au dat amanet pentru banii datorii, după cum nici în zapisul datorii nu să văd puse, nici puşcile, nici ceasornicu, nici pînza, zălog. Dar dă vreme că nici Nan, acea purtare dă grijă n-au avut, văzînd că fug toţi în toate părţile, să fi mers la Ianul să-şi fi cerut amaneturile, Ianul încă n-au trimis să-l cheme cînd au plecat dă aici să i le dea, ci le-au lăsat în odaia lui din Braşov cînd au făcut vechil pe State, n-au vrut să-i fi trimis şi celelalte amaneturi ca să i le fi dat toate să-şi fi luat banii. Drept aceia, îl supune pă Ianuţul a plăti acele puşci, dar fiind greşală şi la o parte şi la alta, hotărîm, dă vreme că acele puşci s-au luat dă ostaşi, cum şi alte calabalîcuri ale Ianuţului ce zice că au mai avut acolo, Nan să fie păgubaş dă puşci cum şi Tomara să nu mai aibă a mai cere acei taleri 50 cu dobînda lor, ci să dea zapisul lui Nan ca să să spargă, iar ceasornicul şi pînza să i le dea lui Nan. Aceasta scriim. 1776, iunie 14. Dumitraşco Racoviţă, Badea vel vornic, vel logofăt, vel logofăt. [148] Io Alecsandru Ioan Ipsilant voievod. De vreme ce această pîră a Tomii Călinescului s-au cercetat şi au priimit arhimandritul blestem pe ponturile ce însuşi Călinescul i-au dat, cum că nu este vinovat, ci îl năpăstueşte cu gîndu ca să-i oprească cu pricina aceasta, mila vinăriciului mănăstirii ce are a lua de la dînsul, hotărîm să aibă pace igumenu dă către Călinescu pentru această pîră dă tovărăşie sau parte la slujbă, şi banii ce au luat Călinescul, mila mănăstirii Argeş, poruncim vătafe de aprozi, să-l apuci cu strînsoare, să-i înplinească. 1776, iulie 14. /[149] Preaînălţate doamne, După jalba ce au dat către măriia ta dumnealui Tomiţa Călinescu petru cuviosul arhimandrit chir Damaschin, al mănăstirii Argeş, pricină dă vinăriciu anului trecut din sud Argeş i Muşcel, că, cu îndemnarea arhimandritului cumpărîndu-l, au păgubit şi nu ar vrea şi arhimandritu ca să plătească dinpreună acea pagubă; şi cu zapciu, dumnealui vătafu de aprozi, orînduiţi fiind la noi, am cercetat pricina. Şi întrebînd pă Tomiţa cu ce poate dovedi pă arhimandrit că au fost îndemnător aceştiia, dumnealui ne arătă o adeverinţă în scris a arhimandritului, în care scrie că să pune tovaroş pe a patra parte, iar nu pă din doao, cumpărătoarea, şi însemnare pînă la cîţi bani să sue. Răspunse şi arhimandritu din gură mai pe urmă, cum că pentru alt obraz au voit şi acea parte, iar nu de sine. Cerum la Tomiţa altă dovadă mai credincioasă, zapis sau mărturie să ne arate, dumnealui n-avu, numai o adeverinţă, iar în scris, a dumnealui paharnicului Meche, în care scrie că arhimandritu au fost începerea şi sfîrşitu acestui vinărici şi citindu-o, nu o priimi arhimandritu, zise să fie enteres la mijloc al dumnealui paharnicului Meche cu Tomiţa, pentru rudenie. Mai zise Tomiţa că dupe ce au luat, au cumpărat vinăriciu, au făcut patru cărţi: 1 parte dumnealui, alta arhimandritu, alta paharnicului Meche şi alta unui dac Iane şi la urmă lipsind dumnealui paharnicu Meche din mijloc, partea dumisale o ar fi înpărţit în doao, jumătate au luat Tomiţa şi jumătate s-au dat asupra arhimandritului prin vorba logofătului Dinu, mai la urmă, lipsind şi arhimandritu şi-ar fi vîndut 1 pol parte acelui logofăt Dinu, care au fost de sine. La aceasta, arhimandritu tăgădui. Zise că numai cu o parte s-au fost încărcat, pe care o au şi vîndut logofătului Dinu, iar acea jumătate zise că de loc, cînd s-au împărţit partea paharnicului Meche, s-au dat asupra logofătului Dinu. Spre încredinţarea aceştiia, dete credinţă logofătu Dinu înnaintea noastră, că cu bună seamă o parte au cumpărat de la arhimandrit, iar nu şi jumătate, şi, mai vîrtos, şi paguba ce l-au ajuns pe o parte şi jumătate, o ar fi înplinit pe deplin Tomiţii. Mai zise Tomiţa că viindu-le muşteriu să vînză judeţu Argeş cu preţ dă cinci pungi de bani, arhimandritu au oprit a nu-l vinde, zicîndu că-l ia asupra sa drept 6 pungi, şi tăgădui şi la aceasta arhimandritu cum şi la alte multe arătări şi zise ale Tomiţii. Zise şi arhimandritu, că dă era pă din doaă tovaroş la aceasta, scoaţă condractul care l-au făcut la urmarea slujbii, să să vază dă este iscălit cuvioşiia sa, sau de nu, şi nici Tomiţa la aceasta nu putu tăgădui că este iscălit; îl cerum noi de la Tomiţa pe acel condract să-l vedem, şi zise că nu ar fi, s-au pierdut. Şi aşa la toate tăgăduind arhimandritu, să găsi cu cale să priimească blestem pe ponturile ce-i va da Tomiţa cum nu e nimic întru acelea atins, şi astăzi, luni, înnaintea bisericii priimi carte de blestem arhimandritu la toate ponturile Tomiţii, că nu e vinovat, ci năpăstuit. Şi de aceasta facem ştire mării tale şi anii mării tale de la Domnu să fie mulţi şi norociţi. 1776, iulie 3. Grigorie al Ungrovlahiei. [149] Io Alecsandru Ioan Ipsilant voievod. Neodihnindu-să egumenu bisericii Creţuleştii, care este şi vechil din partea sfintei Mitropolii, pe această alegere a dumnealor boerilor judecători, dă a să cerceta la faţa locului, eşi şi înnaintea domnii mele la divan, zicînd că cercetare la faţa locului cu boieri rînduiţi, /[150] s-aui făcut şi arătă de văzum cartea de hotărnicie, atît pentru partea sfintii Mitropolii, care o numeşte Pestrea, cu leat 1763, care hotarnici zic că au căutat şi au umblat după semnile ce scriie în hrisovu răposatului domn Şărban vodă şi după această hotărnicie numai, cere a stăpîni, iar nu mai mult. Dumitrache Brezoianu zice că şi el după hrisovu răposatului Şărban vodă să mulţumeşte a-şi ţinea sfînta Mitropolie partea în Mileasca, fiindcă şi hrisovu scria numai pentru Mileasca, însă pe unde numeşte semnile în hrisov, adică din piatra Buziianului în sus. Numai, zise că boerii hotarnici n-au umblat cum scrie hrisovu, în sus, ci au tras-o în jos, de i-au călcat moşiia sa care au stăpînit-o multă sumă de ani cu numele ei deosibit, iar pentru partea bisericii, zicesă arate igumenu cu ce cere şi unde anume şi cît, şi pe unde îi va da dreptatea sa, să stăpînească. La care, arată igumenu o carte de danie cu leat 7251 a dumnealui Mateiu Creţulescu întru care scrie că au dat bisericii moşiia Pestrea, partea jumătate, pe care moşie arată şi un hrisov al răposatului domn Costandin voievod, fiiul1 răposatului Şărban vodă, spre dovadă cum că au fost dreaptă a numitului boer, dar cîtă sumă şi pe unde anume semne, nu arată. Mai arătă igumenu şi alte zapise, dar fu cu altfel de nume de moşie. Deci, de trebuinţă am găsit domniia mea a merge în faţa locului doi boeri carii să aibă pracsis şi ştiinţă a cerceta întîi, dă au urmat boerii hotarnici după cum scrie în hrisov, din piatră în sus, care să înţelege în susu curgerii apii, sau cu al doilea, pentru Pestrea a bisericii, să cerceteze după dovezi şi martori i după cărţi şi scrisori vechi ce să vor fi aflînd la casa boerilor Creţuleşti dă unde să trage această danie, cum şi după stăpînire veche, ca să vază unde şi cît să alege această Pestrea pă jumătate, adică de este aceia pe unde şi cît au ales boerii hotarnici, sau nu, fiindcă aceasta are biserică a căuta, iar nu alta. Şi la aceasta s-au socotit şi am orînduit pă Ştefan postelnic Greci i pă Costandin postelnic Parepa, carii fu ceruţi şi dă amîndoao părţile, şi cum vor dăscoperi să facă anafora către domniia mea cu orînduitul acesta mumbaşir, sluga domnii mele. 1776, iulie. Preaînnălţate doamne, Din luminata porunca înnălţimii tale, au adus dumnealui vătafu za divan pă dumneaei Safta şătrăreasa Brez, de faţă cu igumenu bisericii Creţulescului, fiind şi vechil de partea sfintei Mitropolii, şi am luat seama scrisorilor şi diiaforalii ce au ître dînşii, pentru un hotar dă moşiie ce să chiamă Ciorani i Mileasca sud Prahova care la leat 1763 ca poruncă domnească, cu boeri rînduiţi, s-au făcut alegere dîndu-să sfintei Mitropolii şi bisericii Creţulescului, stînjeni 600, din Ciorani, după foaia ce are, a soacră-sii Voichiţii, şi altă moşie mai mult, n-au rămas. Deci, numita jupîneasă Safta Brezoianca are şi osibite zapise de stînjeni 880, ce să numeşte Mileasca, care după scrisori şi nume să înţelege ca osibită moşie, şi afară din cea după foaia de zestre, iar cu măsurătoarea moşii cea dă atunci, cum s-au zis mai sus, n-au eşit stînjenii ce să coprinde în zapisele dumneaei. Şi măcar că numitu igumen zise că tot o moşie este, adică ceia ce i să coprinde în zapise este cea din foaia soacră-sii, de zestre, fiindcă şi zestrea şi acele zapise sînt tot de la neamul răposatului şătrar Niculii Buziianu, iar că numita jupîneasă pretenderi că în vremea cînd stăpînea soacră-sa moşiia Ciorani, de zestre, stăpînea şi Buziianul moşiia Mileasca, care să coprinde în zapise, deci pentru ca să dovedească adevăru, să cuvine să cerceteze moşiile vecinilor din sus şi din jos. /[151] Ci, să fie luminată porunca mării tale, cu un boer şi cu mumbaşir portărel, să meargă în faţa locului şi să tragă moşiile vecinilor (însă cu stînjenu cel din zilile mării sale răposatului Costandin vodă Brîncoveanu) din hotar pînă în hotar, deplin pe cît stăpîneşte, şi pe cîtă sumă dă stînjeni va fi că stăpîneşte, să i să ceară sineturi spre înplinire. Şi de să va înplini după sineturi, suma fieşcăruia, atunci să va înţelege că Safta să ia moşiia ce i să coprinde în zapise, este tot aceia care să arată în foaia soacră-sii de zestre, iar de nu-şi va împlini vecinul, suma stînjenilor ce stăpîneşte, atunci să înţelege cît este moşiia asuprită de vecini. Într-acest chip, făcîndu-să căzuta cercetare de către acel orînduit boer, să dea în scris şi cu înştiinţare către înnălţimea ta, şi atunci să va face de către judecată izbrănire, de cere această jupîneasă, ori bine, sau fără cale. Iar hotărîrea cea dăsăvîrşită rămîne a să face la înnălţimea ta. 1776, iulie 2. Meche paharnic, Dum medelnicer. [151] Dă vreme ce la domniia mea au dat jalbă Mihaiu Anescu si Pan<ă> i frate-său Dumitraşco din sud Mehedinţi, arătînd că are ţigani dă cumpărătoare cu zapise şi pentru nu care cumva după vreme să sp răpue acele zapise, să li să pricinuiască de către alţii înpresurare stăpînirii lor, au cerut de la domniia mea întărire acelor zapise. Deci, după jalbă şi cererea lor, fiind orînduiţi la dumnealui vel logofătu de ţara de sus, ca să le cerceteze acele zapise ce au, dumnealui după cercetarea ce au făcut, au înştiinţat domnii mele, că cercetînd şi văzîndu zapisele lor, jalba le este adevărată. Dreptu aceiia, am dat domniia mea această carte a domnii mele la mîna lui Mihaiu Anescu i a lui Dumitraşco frate-său, ca să aibă a stăpîni pă Radu ţiganu şi pă Mariia ţiganca, nevasta lui şi cu toţi copiii lor ce i-au cumpărat ei dinpreună cu vărul lor Vasile de la Păuna soţiia lui Costan Rumînescu i de la feciorii ei, sud Vîlcea, prin zapisu ot leat 1769 fevruarie 2, dreptu taleri 80. Şi iar să mai fie lu Mihaiu Amescu suptu stăpînire, Mariia ţiganca, fata Nedelii, ce au cumpărat-o de la acestu frate al lui, Dumitraşco Anescu, prin zapisu ot leat 1759 dichemvrie 10, drept taleri 30. Iar să mai fie lui Dumitraşco Izvoranu, fratele lui Mihaiu Anescu, Nedelea ţiganca, fata Nicăi, ce au cumpărat-o de la soacră-sa Costandina prioteasa i de la feciorii ei, prin zapisu ot leat 1761 avgust 15, drept taleri 30. Şi iar să mai fie lui Dumitraşco brat Mihaiu Anescu, stînjăni 21, 1/2 de moşie din Izvoru Aneştilor sau Mehedinţi, însă din silişte, din apă, din pădure, din cîmpu şi de peste totu hotaru, ce au cumpăratu de la Vasile fecioru lui Matei Puricel, prin zapisu ot leat 1775 septemvrie 8, drept taleri 32, bani 30. Pentru care, cerîndu mai sus-numiţii, întărirea acelor zapise, le-au dat domniia mea această carte a domnii mele, ca să aibă a ţine şi a stăpîni cele ce arată mai sus. Iar dă va avea cinevaşi vreo cerere dă judecată pentru aceşti ţigani şi moşie, uşa divanului domnii mele este deşchisă. Tolico pisah gospodstvo mi. 1776, iulie 15. [152] Io Alecsandru Ioan Ipsilant voievod. Poruncim dumitali biv vel sărdar Neculi, în ce chip este curgerea pricinii şi asupra cui au rămas banii aceştiia, să ne înştiinţezi întru adevăr. 1776, iulie 17. Preaînnălţate doamne, Dumnealui vătafu za păhărnicei au scos la judecată pă dumnealui Satamate portaru cu Dumitrache biv 2 armaş ot sud Slam-Rîmnic, zicîndu portaru Stamate că la leat 1769, în domniia mării sale Grigorie vodă Ghica, fiindu orîduit conacciu la trecerea mării sale Halil paşa, ca să nu facă chieltuială la conacu de la Rîmnic şi să treacă la Focşani, au mijlocit către oamenii mării sale paşa şi au dat de la dumnealui taleri 80, cum şi Ahmed aga beşleaga încă au dat taleri 70 şi cu îndemnarea oamenilor mării sale s-au sculat şi au trecut de ceia parte la Focşani. Dar venindu Dumitrache armaşu, vechilu dumnealui sărdarului Niculii ispravnic, cu catastif dă chieltuială ca să iscălească portaru, s-au pus şi aceste doao condee cu făgăduiala armaşului, luînd de la ispravnic bani îi va da şi dumnealui, care bani armaşu i-au luat, şi nedîndu-i, în multe rînduri i-au zis de bani, şi totdeauna îi făgăduia că-i va da şi nu i-au dat, de la care îi cere. Dumitrache armaşu zice, catastifu nu l-au făcut numai singur, ci cu toţii l-au făcut, şi iar cu toţii l-au iscălit, şi adevărat că taleri 80 ai portarului şi taleri 7 ai beşleagăi sînt trecuţi la catastih, din care au dat sărdaru beşleagăi, taleri 80 şi cu cale era să-şi ceară şi portaru acei taleri 80 de la sărdaru Niculii ispravnicu, iar portaru au răspuns că n-au avut vreme să ceară banii la ispravnic, că venise la Bucureşti şi ispravnicu au dat toţi banii la Dumitrache armaşu, vechilu dumnealui. Şi fiindcă i-au făgăduit în multe rînduri că-i va da, şi-i cere şi acum de la armaş. Înpotriva căruia, Dumitrache armaşu răspunde că din taleri 626 ce este suma catastifului, şi-au luat numai taleri 196 ce au chieltuit dumnealui, iar portarului i-au spus că n-au luat, iar dacă îi va lua, îi va da. S-au întrebat portaru de are vreo dovadă la acestea cum că au luat armaşu bani de la sărdaru Neculii, sau cîndu i-au cerut, făgăduit că-i va da, şi au răspuns cum că dovadă nu are, numai Dumitrache armaşu să priimească jurămînt. Deci, armaşu Dumitrache nepriimind jurămînt şi dumnealui sărdaru Niculi să află în sud Mehedinţi şi de la judecată încă s-au cunoscut că dă vreme ce beşleaga, partea şi-au luat de la domnie şi au plătit banii taleri 150, fiind trecuţi la catastif ci, găsim cu cale să fie luminată porunca mării tale către dumnealui sărdaru Niculii ca să răspunză la a cui supră să află banii aceştiia. Iar hotărîrea cea dăsăvîrşită rămîne la înnălţimea ta. 1776, iulie 14. Meche paharnic, Theodorache Tuf medelnicer, B sluger, George Canale. [152] Io Alecsandru Ioan Ipsilant voievod. Cercetîndu şi domniia mea cu divanu această pricină foarte cu de-amăruntu, văzum că Costandin Cînipescul, în urmă după ce i s-au luat caprele dă ostaşi şi s-au lăpădat chiezaşii /[153] lui de chezăşie, au mersu şi s-au rugat şi au dat alt chezaş prin zapis ca să plătească banii hagiului, şi el îşi va căuta cu acei ce le luase, şi atunci pă urmă i-au plătit şi ceilalţi bani de s-au ecsofilisit. Care aceasta, o dovedi numitul hagiu cu mărturie în scris cercetată dă ispravnicii judeţului, şi nici însuşi nu o putu tăgădui. Deci, cu această simfonie ce în urma luării caprelor au priimit de au făcut, luînd asupra lui, ori dobîndă sau pagubă, singur au scăzut din cererea lui şi s-au văzut că rău umblă acum cu pîră. Dar cu toate acestea, ca să işim din toată bănuiala, am zis să priimească hagiu blestem cum că nu să ştie cu nimic vinovat la nici una din zisele Cînipescului, şi cum că nu este el pricina pagubii lui, şi au priimit la toate acestea blestem la sfînta Mitropolie, cum că este drept dă pîra Cînipescului, şi nu numai pricină dă paguba lui n-au fost, ci încă şi ajutor i-au dat la ceastă pricină a caprelor, şi nevoe pentru dînsul au pătimit. Pentru care dar, sfîrşindu-să cu aceasta toată davao a Cînipescului, am hotărît cu divan, hagiu să aibă bună pace şi întru apărarea lui am dat domniia mea această întărire la mînă. 1776, iulie 18. Preaînnălţate doamne, Din luminată porunca mării tale, dumnealui vătafu za păhărnicei aduse la judecată pe Hagi Costandin ot Craiova pîrîş lui Costandin Cînipescul, zicînd că acest Cînipescu în trecutele zile făcîndu pîră asupra hagiului îi cerea taleri 1200, bani ce-i dedese pe capre, care capre cumpărîndu-le şi fiindcă nu-i dedese toţi banii, trecînd cîtăva vreme i-au luat caprele iar înapoi. De care aflînd că i s-au luat acele capre, s-au dus la Tîrgu Jiiului ca prin judecată să şi le ia iarăşi de la Hagi Costandin, şi pînă a să duce la Tîrgu Jiiului şi pînă a să judeca cu numitu hagiu, muscalii i-ar fi luat acele capre, şi el neştiind răpunirea caprelor, au dat chezaş pentru banii ce mai rămăsese dator acestui hagiu, şi mergînd ca să-şi ia iarăşi caprele supt a sa stăpînire după cum le avusese, nu le-au găsit, fiindu că le luase cnezu Cantimir. Deci, aflîndu-se păgubaş atît dă capre, cît şi dă taleri 1200 ce dedese hagiului, îşi cerea banii cu acest cuvînt, adică fiindu caprele luate de la dînsul supt stăpînirea lui Hagi Costandin, de la Hagi Costandin le-au luat, iar nu dă la dînsul. De care întrebîndu-să acum Hagi Costandin, zicea că, caprele nu le-au luat supt stăpînirea sa, şi dă au ştiut pă urmă că s-au luat de muscali, era bucuros să şi le ţie nedîndu-i bani, încredinţat fiind, că el şi le-ar fi scos de la muscali fiind ale lui drepte bucate. Care, aceasta nepriimind Cînipescul nicidecum, zicea să nu să mai amestece nicidecum la acele capre că nu mai are treabă, mai vîrtos că i-au dat şi chezaş pă bani, măcar fiind luate şi dă muscali, că paguba şi dobînda, a lui este. De care, zisele acestea ale hagiului, fiindcă tăgăduia Cînipescul, şi zicea tot înpotrivă după cum mai sus s-au zis adică, că fiind vitele supt stăpînirea hagiului, s-au luat de muscali, şi cum că după ce şi le-au luat hagiul el nu s-au şi cercetat dă ispravnici din porunca mării tale. De care cercetare ce li s-au făcut, întrebîndu-să Cînipescul, arătă o carte a dumnealui sărdarului Niculii ot leat 1776 martie 7, intru care să văd mărturiile ce au dat la leat 1776 fevruarie 28, Radul cupeţul, Dobre căpitan, Sîrbu, Gheorghe Rovinaru, Costandin Verdeş căpitan, Preda abagiu, Laţco Raicul, Gherghina Tămăş, Procopie vătafu, care prin deosebită carte să vede cu acest număr, unul, dar nu arată de s-au dat mărturiile înnainea pîrîtului Hagi Costandin, după cum şi însuşi Cînipescul mărturisi. Care aceste mărturii ce să fac, nefiindu faţă pîrîtul, nu sînt primite de pravile, care pravile poruncesc că mărturiile şi cercetarea mărturiilor să fie faţă cu pîrîtul, cum să vede la cartea 21 a împăraţilor, titlu 1, de care zice Hagi Costandin, cum că auzind că să ascultă mărturiile nefiind el faţă, pe loc au dat el jalbă la dumnealor boierii caimacami şi dumnealor au scris către dumnealor ispravnicii ot sud Gorj ca să aducă înnaintea dumnealor pe amîndoao părţile, aducînd şi pe martori ca să mărturisească faţă cu ei de cîte ştiu de pricina aceasta. La care urmîndu, au adus mărturiile, din care mărturii cîţi au fost mărturisit mai nainte spre ajutoru Cînipescului, acum au mărturisit, u întocmai după mărturiia cea dintîi şi cei mai mulţi dintr-înşii mărturisesc din auzire. Care aceste mărturii nu sînt priimite nicidecum dă pravili, cum să vede şi la /[154] cartea 21 a înpăraţilor, titlu 1, şi alţii dintr-înşii mărturisesc spre ajutoru lui Hagi Costandin după cum să vede scris pe larg în cartea dumnealui slugerului Varepate Scarlat, ispravnic ot sud Gorj ot leat 1776 aprilie 28, cu număru 2. Deci, începînd a face cercetare pricinii di – nceput, am întrebat pe Hagi Costandin ca să ne arate în ce chip au curs pricina aceasta şi zise că la leat 1773 avîndu el o turmă dă capre dă vînzare, le-au tocmit cu acest Costandin Cînipescu drept taleri 1060 cu bani gata, şi isprăvind tocmeala l-au orînduit să ia bani de la Alecsandru logofeţel ot mănăstirea Tismana, la care ducîndu-să au luat numai taleri 560, Cînipescul fiind tot în ţara ungurească. Şi viind de acolo după 3 luni, apucîndu-l şi dă ceilalţi bani după zapis, au arătat Cînipescul cum că are să ia de la un neguţător, Radul Fileş, unde după ce au mers, au găsit numai taleri 300 la acel neguţător, şi zicîndu-i ca să-i ia şi pentru ceilalţi bani ce mai rămîne să mai adaste, n-au priimit gahiu, zicîndu că nu-l mai crede, fiindu că au trecut atîta vreme de cînd i-au vîndut caprele şi unde le era tocmeala ca să-i dea toţi banii peşin, au trecut atîta vreme purtîndu-l cu vorbe. Ci, ori să-i dea toţi banii, ori de nu are bani, să-i ia caprele înnapoi şi să-i înoarcă banii ce-i luase. Deci, rugîndu-să acest Costandin Cînipescul la neguţătorii de acolo ca să nu i să facă acest lucru, au intrat ei mijlocitori şi s-au făcut chezaşi, după cum aceasta să dovedeşte din cartea neguţătorilor ce ne-au arătat Hagi Costandin cu leat 1773 noemvrie 15, supt număru 3, şi din cartea dumnealui slugerului Ştefan Crăsnaru ce au fost atunci ispravnic la sud Gorj întru care asemenea să coprinde după numita carte a neguţătorilor, puindu-să chiezaş şi platnici, Gheorghe i Iachim Rovinarii, cu zapis şi cu soroc, care carte să vede supt număru 4, în care zapis zice Hagi Costandin că ar fi toată pricina scrisă pe larg şi s-ar fi cunoscînd toată dreptatea, care zapis îl tăinuieşte Cînipescu nevrînd nici la noi să-l arate zicînd că l-au răpus, şi din neguţătorii aceia ce au fost mijlocitori după cum mai sus s-au zis, s-au făcut unii şi chezaşi pentru bani la Hagi Costandin, făcîndu-să zapis, dar în urmă auzindu că s-au luat caprele de muscali, s-au lăpădat dă chezăşie. Şi mergîndu Hagi Costandin la judecata numitului ispravnic, slugeru Ştefan Crăsnaru, şi cerînd, ori caprele, ori banii ce mai rămăsese, au dat pe mai sus-numiţii chezaşi Gheorghe Achim Rovinarii ca, cu soroc să plătească banii care i-au şi plătit, după cum chiezaşu Achim Rovinaru la mărturiia ce dă, arată că după luarea caprelor l-au rugat Cînipescul de s-au făcut chezaş pe bani, care i-au şi dat lui Hagi Costandin, şi şi Cînipescul i-au plătit lui Achim, precum şi aceasta să vede în numita carte a slugerului Ştefan Crăsnaru. La care acestea, zice Costandin Cînipescul că, auzindu-l Hagi Costandin că s-au luat caprele dă muscali, pentru aceia i le-au lăsat iarăşi asupra lui, iar nu că s-au rugat el şi au pus mijlocitori pe neguţători. Înpotriva căruia răspunse Hagi Costandin, că după ce ştiia că auzise că să luase caprele dă muscali, dar tot priimise ca să şi le ia, fiindcă el le-ar fi scos de la muscali, şi Cînipescu nu au vrut, zicînd că bani are să-i ceară, iar la capre nu are să să amestece. Deci, fiindcă la această pricină au rămas tot temeiul dă a să dovedi aceasta adică, că au priimit Hagi Costandin ca să-şi ia caprele înnapoi, cu toate că auzise că ar fi luate dă muscali, şi Costandin Cînipescul nepriimind aceasta, s-au făcut desăvîrşit stăpîn caprelor, am cerut dovezi şi martori de la Hagiul şi ne arătă numita carte a lui Ştefan Crăsnaru sluger supt număru al 4<-lea> ce mai sus să vede, întru care scrie pricina pe larg, scriind şi aceasta adică, cum că ar fi priimit Hagi Costandin să-şi ia caprele cu toate că auzise că s-ar fi luat de muscali, şi Cînipescul nepriimind, nu l-au lăsat. Ne mai arătă şi o carte a dumnealor veliţilor boeri cu leat 1775 noemvrie 23 supt număru 5 întru care arată cum că acest Costandin Cînipescul arătîndu-l la cnezu Cantemir că este cerşit şi umblă cu bani turceşti de să neguţătoreşte, i s-au luat acele capre de cneazu Cantemir şi s-au trimis supt caraula mării sale feltmaşal, şi au şăzut la închisoare pînă la pace după cum au încredinţat dumnealui biv vel logofătu Ştefan Pîrşc, fiind într-acea vreme judecător la Craiova. Aduse înnaintea judecăţii şi pe Nicolae tălmaciu divanului Craiovei dă atunci, pentru ca să dovedească şi mai bine, cum Cînipescu au fost stăpîn acelor capre, carele au şi mărturisit dă acest Costandin Cînipescul, că ar fi venit atunci cu o carte particularii de la cneazu Cantemir către grafu Podgoriceanu, scriindu-i ca să-i dea talerii 500 acestui Costandin Cînipescul pentru aceste capre, şi cum că Podgoriceanu i-au /[155] dat taleri 300, care nevrînd să-i ia Cînipescu, l-au închis cu nume dă cerşit. Au adus şi altă mărturie, pă Scorpaon ce au fost tîlmaci la grafu Salticov carele au mărturisit dă acest Cînipescu, că ar fi venit şi l-ar fi rugat pe dînsul ca să-i scoaţă o poruncă de la grafu Salticov către cnezu Cantemir ce era atunci comandir Craiovei ca să-i plătească aceste capre, la care ducîndu-să cu scrisoare l-au trimis la Podgoriceanu, şi nepriimind să ia banii ce-i da, au venit iarăşi înnapoi la grafu Salticov făcîndu şi a doua pîră, pe care nu l-au priimit. Zice numitu Paul şi aceasta de Costandin Cînipescu, că n-ar fi pomenit nicidecum de numele lui Hagi Costandin, nici întîi, nici pă urmă. Deci, după numitele mărturii şi dovezi ce au arătat Hagi Costandin înnaintea judecăţii, să văzu că, Cînipescul nu are nici o dreptate a cere aceşti bani de la Hagi Costandin, ci are să-şi ceară toată paguba dă la cel ce l-au arătatu dă cerşit, şi că aceste le-ar fi cumpărat cu bani turceşti, care acel prododis este Piciul căpitan, care acest Piciul au arătat pă Cînipescul dă cerşit la cnezu Cantemir şi cum că aceste capre le-au cumpărat cu bani turceşti, cum au mărturisit înnaintea judecăţii Dumitru Chiţoiul, şi cum că după prodosiia Piciului au trimis cnezu Cantemir pă Cîrstea praporgicu şi pă el, dă au luat aceste capre, ca nişte olafiras, cum şi aceasta s-au dovedit prin mărturiia lui Mateiu Popovici neguţătoru şi a lui Procopie de la Craniţa. Deci, din toate mărturiile ce s-au zis mai sus pre larg, să dovezi şi să văzu că Hagi Costandin este drept şi nevinovat dă pîra ce au făcut asupra lui Costandin Cînipescu, şi nu să vinueşte nici dă a-i întoarce Cînipescului banii du pă caprele ce au vîndut, nici la altă pagubă ce i s-au pricinuit Cînipescului dintr-această pricină, dă vreme ce el are să-şi caute toată paguba lui de la Piciu căpitan, cel ce l-au prodosit. Iar hotărîrea cea dăsăvîrşită rămîne la înnălţimea ta. 1776, martie 30. Meche paharic, D Cior paharnic, Costandin biv vel comis, Alecsandru Greceanu, Ev biv vel medelnicer, Dum Brez. [155] Io Alexandru Ioan Ipsilant voievod. Dăm volnicie slugii domnii mele . . .1 aprod vătăşesc, să meargă şi cum scrie mai jos, la toate să urmeze şi să înplinească. 1776, iulie 19. Preaînnălţate doamne, Din luminată porunca mării tale, dumnealui vătafu za aprozi aduse la judecată pă Tudor, ce au fost vătaf în plaiul Nucşoarii, sud Muşcel, pîrîş asupra Neculescului, ce este acum vătaf la acel plai, zicîndu că, la anul 1774, avîndu pricină între dînşii, au ales pă doi neguţători, anume, baş Iane vătafu şi baş Docsache, ca să le cerceteze socotelile, care le-au şi cercetat şi le-au lămurit cu amăruntu, după cum să vede înscris supt iscăliturile acestor eretecrete, care socoteală primită fiind de amîndoao părţile, au şi întărit-o cu iscăliturile lor, rămîind să dea Tudor vătafu, Neculicii, taleri 509, iar Neculcea să întoarcă lui Tudor vitele ce-i ţinea după cum să vede tot într-acea socoteală. În urmă, la leat 1775 septemvrie 22, căindu-să dă acea socoteală, au făcut pîră la ispravnicii ce să află acum, carii, neluînd seamă că acea eretecrete nu să strică, după pravilă, fiind făcută prin alegerea amîndoao părţilor, şi că socotelile acelea nu să strică, mai vîrtos fiindu iscălită de amîndoao părţile, au cercetat de iznoavă singuri într-un /[156] chip, ci nu s-au odihnit acest Tudor cerîndu după pravilă, dreaptă judecată. Deci, am hotărît după pravilă ca socoteala dintîi ce s-au cercetat şi s-au făcut la leat 1774 iulie 5 dă acei doi eritecrete ce singuri cei cu pricina, nesiliţi dă nimeni, i-au ales iscălindu-să şi ei însuşi, să fie bună, adică să aibă chiros, şi după acea socoteală să ia săvîrşire pricina lor. Şi fiindcă Tudor arătă că acei taleri 509 i-au plătit Neculicii vătafu şi Neculcea nu va să-i întoarcă vitele după acea numită hotărîre, s-au întrebat Gheorghe, vechilu acelui Neculcea, dă aceasta, şi răspunse că nu i-au luat acei bani. La care, neavînd Tudor mărturii ca să dovedească, au rămas să priimească Neculcea blestem că nu i-au luat, şi aşa să-i plătească Tudor, la care hotărîre s-au şi odihnit Tudor, deci s-au şi făcut carte de blestem de la preasfîntul părintele mitropolit. Drept aceia, rămîne Neculcea să întoarcă vitele lui Tudor de va fi luat acei taleri 509, ori luîndu-i acum, de nu-i va fi luat atunci, şi aşa să le ia pricina săvîrşire după hotărîrea acelor eritocrite, la care şi ei s-au fost odihnit şi s-au iscălit. Dar dă vreme ce toate acestea rămîne a lua săvîrşire iarăşi acolo în judeţ, fiind Neculcea acolo, carele va să priimească carte de blestem, trebuinţă este a să trimite mumbaşir om domnesc, ca să facă săvîrşire trebii după hotărîrea celor eritecrete, iar hotărîrea cea dăsăvîrşită rămîne a să face dă către înnălţimea ta. 1776, iulie 16. Meche paharnic, D Cioranu stolnic, Costandin biv vel comis, Alexandru Grecianu. Ev biv vel medelnicer, Dum Brez. [156] Io Alecsandru Ioan Ipsilant voievod. Eşindu şi înnaintea domnii mele la divan, Nedelco au tăgăduit împăcăciunea zicîndu cum că vorba lor le-au fost, peste taleri 100 ce i-au dat, să-i mai dea şi ceilalţi taleri 200 în bani gata, şi au socotit că î zapisul ce i-au dat, scrie soroc, iar nu că s-au ecsoflisit şi nu are a mai lua. Care zapis fiind grecesc, el n-au ştiut a-l citi dă atunci, şi cum că n-au fost dator cu acel zapis ce arată Tudor că l-au primit el, drept bani. Dar viind înnaintea domnii mele Stamate Capiolan şi Hagi Dumitrache Papazoglu, neguţători de bună credinţă, deteră mărturie cum că însuşi Nedelco nu şi-au tăgăduit acel zapis că este bun, şi aşa au făcut sulf pă taleri 100 bani gata, şi pă taleri 200, zapisul care l-au spart, hotărîm să aibă pace, Tudor. 1776, iulie 19. Preaînnălţate doamne, Din luminată porunca mării sale înnălţatului nostru domn Io Alecsandru Ioan Ipsilant voievod, vătafu de aprozi au adus la judecată înnaintea noastră pe Nedelco din sud Teleorman pîrîş lui Tudor Dîrstoreanu, zicînd că au avut judecată cu dînsul la departamentu judecăţii pentru taleri 521,60 ce au avut să ia de la dînsul, şi tăgăduind Tudor, de la judecată s-au orînduit cu pitac către preasfinţiia sa părintele mitropolit, să-l pue să jure, şi intrînd mijlocitori între dînşii s-au învoit amîndoi ca să-i dea Tudor lui Nedelco taleri 300 i zeciuială zapciului şi chieltuiala, şi să lipsească pricinile dintre dînşii. Şi zice Nedelco că dintr-aceşti bani i-au dat taleri 100 i un zapis de taleri 225 ce era dator, care zapis zice că l-au spart, iar Tudor şi-au dat şi zeciuiala zapciului şi i-au dat Tudor un zapis grecesc dă taleri 300, nedîndu-i toată chieltuiala, şi într-acel zapis arată că s-au ecsoflisit unul de către altu. /[157] La acest zapis de ecsoflisit ce i l-au dat Tudor, fiind grecesc, că să odihneşte Nedelco, zicîndu că nu ştie ce au scris într-însul atunci, şi cere să-şi strice legătura ce au făcut prin zapis, s-au întrebat şi Tudor Dîrstoreanu ce răspunde înpotriva aceasta, şi zice că el avînd socoteală cu Nedelco la starostea dă neguţători la trecuta lună a lu aprilie, 20, înr-acest an, din toată socoteala au rămas dator să-i dea lui Nedelco taleri 20 şi bani 90, după cum să văzu acea socoteală şi dă noi. Şi neodihnindu-să Nedelco, s-au judecat şi la departamentu judecăţii, şi prepuindu-l Nedelco cu sumă mai multă dă bani şi Tudor zice că neştiindu-să dator, fiindu tăgăduială la mijloc, dumnealor boieri ot departament, cu pitac au orînduit pă Tudor la sfînta Mitropolie ca să priimească jurămînt, dar intrînd mijlocitori între dînşii s-au învoit pă taleri 300 şi să plătească şi zeciuiala zapciului, şi au dat taleri 100 bani gata i un zapis ce-i era dator Nedelco, dă taleri 215, şi s-au învoit plătind el şi zeciuiala, dînd zapis unul la mîna altuia cum că s-au ecsofisit unul de către altul mulţumin-du-să şi o parte şi alta care zapis să văzu şi de către noi, cu leat 1776 mai 15, mărturii Hagi Dimitrache Papazoglu i Stamate Capiolan şi Theodor Costandin care au scris zapisele. Care zapise, adevărat că sînt greceşti, dar însuşi acese mărturii mărturisiră înnaintea noastră zicîdu că ei sînt adiiafori dar s-au întîmplat cînd s-au învoit Tudor cu Nedelco între dînşii, şi mulţumindu-să şi o parte şi alta, s-au iscălit şi ei mărturiie. Care zapise ziseră că, neîntîmplîndu vreun logofăt să le scriie romîneşte, le-au scris greceşte, şi după ce le-au scris i le-au citit lui Nedelco rumîneşte şi au priimit de bună voe şi s-au iscălit. Deci, dă vreme că Nedelco s-au învoit cu Tudor prin zapise şi cu mărturii, care mărturii sînt vrednice dă credinţă, dă a să strica acest aşăzămînt nu este cu cale, şi hotărîm, Tudor Dîrstoreanu să aibă pace de către Nedelco şi după zapise să se urmeze. 1776, iulie 1. Badea Ştirbei vel vornic, vel logofăt. [157] Dă vreme ce Mihai sin Pană Anescu i Mihai cumnată-său sin Dumitraşco din sud Mehedinţi, cu jalba ce au dat către domnii mea, arătînd cum că au moşii de cumpărătoare şi dă zestre şi acele zapise ce le au, fiind slabă hîrtiia, şi pentru nu care cumva să să sfărîme, sau să să răpue dintr-însile, să li să pricinuiască înpresurare la moşii şi neodihnă la stăpînire, au cerut ca să li să înnoiască zapisile cu hrisovu domnii mele. Deci, după jalba şi cererea lor, orînduindu-să la dumnealui vel logofăt de ţara de sus ca să cerceteze, dumnealui, cercetînd şi văzînd zapisile i scrisorile lor, au înştiinţat domnii mele, cum că jalba le este adăvărată, pentru care am dat domniia mea acest hrisov mai sus-numiţilor, ca să aibă a ţine şi a stăpîni părţile lor de moşie tot hotaru Cotoroia i Voloiac, care le este rămas de la moşu lor, Ene, ce li s-au ales prin carte dă hotărnicie ot leat 1758 iunie 20, dă Ivan Zătreanu i dă Barbu Bălaş 2 clucer, ce au fost rînduiţi hotarnici cu porunca dumnealor caimacamilor ai Craiovii. Care după ce au mersu în faţa locului, au tras moşiia pin trei locuri dupe obiceiu şi s-au găsit într-amîndoao moşiile la cap pe din jos stînjăni 840, la mijloc stînjăni 990, la capu moşii din sus stînjăni 690, care făcîndu-să masă fac stînjăni 830. Şi trăgîndu-să în lungu s-au găsit stînjăni 1888 şi semnile hotarului Cotoroia i Voloiac sînt pinprejur pe culme dăspre hotaru cernăienilor pe Piscul Teascului pe din jos pe la Capu Răchiţilor în faţă pe Piscul Pietrişului, pe culme dăspre Valea Bună, culmea în sus pînă în Fîntîna Berbeciului, apoi Piscu Leului dăspre miază-noapte, muchea în sus pînă în viile rupturenilor pe ogaş în vale drept în Culmea Lacului, în jos dăspre amiaza-i zi pînă în Obîrşita Ciochiuţului pe piscul pe din jos de Valea Teascului pînă în Răchita. Care hotărnicie este întărită şi dă dumnealui vel vornic Badea /[158] Ştirbei ce era pe acea vreme vel stolnic şi dă dumnealui Gheorghe Rămădah fiind caimacami Craiovii. Şi deosebită cercetare să să facă în faţa locului pentru o fămee anume Ancuţa Papuca, care prin judecată cerea al treilea parte dintr-acele moşii. Şi la cercetarea ce au făcut numiţii boieri dupe mărturiia unui Leontie monah ot Lacu, care le-au zis că au auzit pe un Preda Enescu pomenind, ca să nu mai zică Ancuţa Papuca că are şi ea parte dă moşie într-acel hotar şi-i va da o vacă şi aşa după acea mărturie i s-au dat şi Ancuţii Papucăi parte dintr-aceste moşii stînjăni 75, însemnîndu-să şi cu pietri pînă unde să stăpînească. Aşijderea şi un popă Radu cu cetaşii lui jivoreni, cum şi un Dumitru Băcleş i Draghiciu Frăţiloiu şi cu cetaşii lui Peguleşti din sud Mehedinţi iarăşi cerea şi ei parte dă moşie dintr-acest hotar care după multa cercetare ce au făcut cu amăruntul, numiţii boieri le-au găsit într-acele scrisori unile cu meşteşug făcute şi altele foarte vechi, poprite fiind de neamul lor cînd au vîndut aceste moşii la neamul Eneştilor şi aşa i-au depărtat dreptatea şi nu le-au dat stăpînire. Pentru care, la leat 1775 dichemvrie 13, un Palalogo, fecioru popii Radului din Jivorlui1, vechil şi despre partea celorlalţi moşneni de la satu Jirovu sud Mehedinţi, prin jalba ce au dat domnii mele pentru mai sus-numiţii Eneşti cerînd parte dintr-acesta moşii, s-au fost judecat la divan înnaintea dumnealor veliţilor boeri şi după cercetarea ce au făcut dumnealor au văzut şi un zapis ce s-au înpăcat între dînşii, scris dă la leat 1766, iscălit dă popa Radu tatul acestui Palalogu i dă cetaşii lor, în care scrie că în multe rînduri au avut judecată cu neamul Eneştilor şi ar fi priimit Eneştii carte dă blestem cum că toată moşiia este cumpărată dă strămoşii lor şi zapisile ce au avut pentru aceste moşii le-au prăpădit la vremea răzmiriţii cei dintîi şi le-au dat Eneştilor acest fel dă zapis la mînă, cum că nu mai are ei treabă cu acea moşie, ci să o stăpînească, şi oricine s-ar mai scula din neamul lor să fie supt gloabă. Şi fiindcă Palaloga tăgăduindu-i-se acel zapis, zicînd că este iscălit numai dă tată-său iar nu şi dă cetaşii lui, i-au cerut şi zapise sau vreo carte dă stăpînire şi n-au avut, ci numai cu gura au cerut moşie. L-au întrebat şi dă stăpînire fiindcă dă la vînzarea moşii sînt 80 de ani şi mai bine, stăpînit-au şi el vreodată, şi au zis că n-au stăpînit, şi la cererea lui nu i s-au dat dreptate, ci au găsit dumnealor cu cale ca să să orînduiască la caimacamii Craiovii că să mai facă cercetare pentru acel zapis de înpăcăciune şi dă au primit Eneştii carte dă blestem şi orînduindu-să cu porunca domnii mele la caimacami, văzum domniia mea cartea dumnealui Manolache Romanitis paharnic, caimacam şi a dumnealor Ştefan Bibescu bivel stolnic i Barbul Ştirbei biv vel sluger scrisă dă la leat 1776 ghenarie 13 în care scrie că -au cercetat de cetaşii popii Radului ce au fost iscăliţi în zapis. Din2 însuşi ei cu graiul lor au mărturisit că iscăliturile ce sînt în zapisu de împăcăciune sînt ale lor netăgăduite cum şi pentru cartea dă blestem iarăşi au dat mărturie înnaintea dumnealor caimacamilor un preot anume popa Ivan de la satu Corcova sud Mehedinţi, cum că neamul Eneştilor au priimit carte dă blestem înnaintea sa, pentru aceste moşii şi au rămas numitu Palaloga de judecată la leat 1775 octomvrie 1. S-au sculat un Neculae Păgulescu zicînd că are şi el moşie într-acel hotar Voloiacu şi judecîndu-să cu numiţii Eneşti înnaintea dumnealui Nicolache Lambrino vel sluger, fiind ispravnic la sud Mehedinţi, şi după cercetarea ce au făcut prin cartea dumnealui de judecată, au dat dreptate să stăpînească numiţii Eneşti la leat 1775 avgust 29. S-au sculat un Rizea i Fota i Nicolae cu cetaşii lor Cernăeni din satu Cernaia sud Mehedinţi, zicînd că le-ar fi cotropit Eneştii hotarul lor de moşie ce-l au despre Răchită carei judecîndu-să la slugeru Nicolae Lambrino i la Ioniţă Filişan 2<-lea> vistier, fiind ispravnici la sud Mehedinţi, după cercetarea ce au făcut dumnealor prin carte dă judecată, au dat stăpînire numiţilor Eneşti şi neodihnindu-să Cernăenii, au venit, amîndoaă părţile aicea şi prin jalba ce-au dat domnii mele, au fost rînduiţi dă s-au judecat la divan înnaintea dumnealor veliţilor boeri. Şi după cercetarea ce au făcut dumnealor au găsit dă trebuinţă să meargă hotarnicii în faţa locului care şi ei însuşi au priimit amîndoaă părţile şi şi-au ales, însă Cernăenii pe slugeru Costandin Poenaru drept 6 şi pe Hagi Costandin Stoenescu drept unul, iar Eneştii şi-au cerut /[159] pe Ioniţă Argintoianu slugeru, drept 6 i pe Ioniţă Filişan 2 vistier drept 3, carii să tragă moşiia de iznoavă. Şi găsindu-să cu cale şi dă către domniia mea, s-au fost rînduit aceşti boeri înpreună şi cu portărel şi după ce au mersu în faţa locului la cercetarea ce au făcut, au găsit stînjeni 165 prisosiţi peste suma stînjănilor ce-i slesese Ioan Zătreanu i Barbul Bălaş 2<-lea> clucer şi s-au învoit între dînşii prin zapis dă înpăcăciune ot leat 1776 ghenarie 22, ce este dat dă dînşii la mîna Eneştilor ca să stăpînească moşiia cu bună pace şi Eneştii le-au dat lor stînjăni 55 dintr-acel prisos, iar stînjăni 110 au rămas Eneştilor care s-au şi înpietritu dă numiţii boieri cum să văzu şi acel zapis dă înpăcăciune întărit şi dă dumnealor orînduiţii boieri. Şi iar să fie lor, a patra parte dă moşiia Lacul ce au cumpărat-o moşul lor Ene dă la Cîrstea Draghiia drept galbeni 12 prin zapisu lui ot leat 1795 fevruarie 2. Aşijderea mai arătară domnii mele cum că alăturea cu moşiia lor Cotoroia i Voloiac mai au încă 400 stînjăni de moşie ce i-au cumpărat moşul lui Ene de la un Drăghicel din Băcleş şi cum că au avut zapis pe aceşti stînjăni de moşie şi s-au prăpădit pe vremea răzmiriţii cei dintîi cînd li s-au răpus şi alte zapise i scrisori ale altor moşii ce au mai avut, şi arată că stăpînescu aceşti stînjăni de moşie de la cumpărătoare şi pînă acum de sînt la 80 de ani şi mai bine. Deci, dă va fi această arătare a lor adăvărată, să aibă a stăpîni şi aceşti 400 stînjăni de moşie, iar dă să va scula cinevaşi să caute Judecată pentru aceşti patru sute dă stînjăni, uşa divanului domnii mele este dăşchisă. Şi iar să mai fie lui Mihai sin Dumitraşco Anescu partea dă moşie şi dă vie şi dă pruni ce au cumpărat-o drept taleri 46 dă la Ion Lăceanu feciorul lui Rafailă călugărul prin zapisu ot leat 1762 avgust 14. Şi iar să mai fie lui Mihaiu sin Dumitraşco stînjăni 75 din moşiia Lacul sud Mehedinţi şi partea de moară din pruni din Valea Pietrii ce o are cumpărată prin zapisu ot leat 1775 avgust 11, dă la Drăghici Frăţiloiu drept taleri 70. Şi iar să mai fie lui Mihai Anescu stînjăni 60, tot din moşiia Lacul ce au cumpărat-o Dumitraşco Enescul tată-său în taleri 7 pol dă la Dumitru Bîcleş prin zapisu ot leat 7259 martie 17. Şi iar să mai fie lui o vie cu tot coprinsul ei şi cu padina de pruni ce au cumpărat-o tată-său Dumitraş Enescu în sloţi3 16 dă la Dumitru Băcleş prin zapisu ot leat 1736 martie 6. Şi iar să mai fie lui, partea dă moşie din Cotoroia i Voloiac ce i-au cumpărat-o dă la Mihai Vlădişăscu prin zapisu ot leat 1735 martie 1. Şi iar să mai fie lui, stînjăni 80 den Cotoroia de sus ce au cumpărat-o tată-său Dumitraşco Enescul în taleri 12 dă la Preda Bedilan prin zapisu ot leat 1735 dichemvrie 10, care parte dă moşie este aleasă pîntre hotaru Prepuseştilor i pintre al Vlădişescului. Şi iar să mai fie lui, partea de moşiei tot din Cotoroia ce au cumparat-o dă la Cornea î zloţi 19 prin zapisu ot leat 7253. Şi iar să mai fie lui Mihai Enescu partea dă moşie tot din Cotoroia ce au făcut-o Scurtu cu Gruia Cîrlan prin zapisu ot leat 1773. ghenarie 11. Pentru care, am dat domniia mea acest cinstit hrisov ca să aibă a stăpîni moşiile ce să arată mai sus, iar dă va avea cinevaşi vreo cerere de judecată pentru vreo moşiie dintr-acestea, uşa divanului domnii mele este dăşchisă. Şi am întărit hrisovu acesta cu însuşi credinţa domnii mele, Io Alecsandru Ion Ipsilant voievod, marturi fiind şi preaiubiţii domnii mele fii, Costandin voievod, Dumitraşco voievod şio cu tot sfatul cinstiţilor şi credincioşilor boerilor celor mari ai divanului domnii mele: pan Toma Creţulescu vel ban, pan Nicolae Ştirbei vel vornic de ţara de sus, pan Badea Ştirbei vel vornic de ţara de jos, pan Ioan Ulino4 vel logofăt de ţara de sus, pan Dumitraşco Racoviţă vel logofăt de ţara de jos, pan Ştefan Mişoglu vel spătar, pan Nicolae Brîncoveanu vel vistier, pan Scarlat Caragea vel postelnic, pan Manolache Brîncoveanu vel clucer, pan Scarlat Manul vel comis, pan Nicolae Filipescul vel paharnic, pan Costandin Ghica vel stolnic, pan Ştefan Cioran vel /[160] sluger, Pan Alicsandru Farfara vel pitar şi ispravnic, pan Ioan Ulino5 vel logofăt de ţara de sus i pan Iordache Mavrocordat 2 logofăt. Şi s-au scris hrisovul acesta întru al doilea an dintru îtîia domnie a domnii mele, aicea în oraşu scaunului domnii mele, Bucureşti, la leatu dă la zidirea lumii 7284, iar dă la naşterea Domnului şi mîntuitorului nostru Isus Hristos, 1776, în luna lui iulie 22, de Constandin logofăt za divan. [160] Io Alecsandru Ioan Ipsilant voievod. După cum s-au găsit cu cale dă la judecată, poruncim dumneavoastră ispravnicilor să urmaţi a face cercetarea ce scrie mai jos, şi mumbaşir, sluga domnii mele . . .1 aprod vătăşesc. 1776, iulie 25. Preaînnălţate doamne, Din luminată porunca mării tale, dumnealui vătafu za aprozi au adus la judecată pe Hera postelnicel Bucşănescu, pîrîş Marii Berindească ot sud Argeş de la care cerea un armăsar şi un jugan, ce zicea cum că fără de judecată i s-au luat de Berindeasa. Aşijderea mai cerea 13 chile dă bucate, adică porumb şi mălaiu, care zicea că i s-au făcut stricăciune cu vitele numiţii Berindeascăi, care bucate zice că s-au şi ispăşit şi au rămas bune să-i plătească. Faţă fiind şi Mariia Berindeasca, pentru armăsar n-au tăgăduit că nu este la dînsa, şi înnaintea judecăţii au răspuns că i-l va da, avîndu-l aicea în Bucureşti, iar pentru jugan s-au apărat, cum şi pentru bucatele ce-i cerea, răspunse că numai cinci chile este datoare, care i le-au şi dat şi n-au priimit Bucşănescu, arătînd şi Mariia Berindeasca, cum că ţiganii numitului Bucşănescu i-au furat 4 cai, carii îi tăinueşte şi-i va dovedi acolo în faţa locului. Deci, la pricina lor fiind a să cerceta înnaintea dumnealor ispravnicilor, fiind amîndoao părţile tot dintr-un judeţ, să fie luminată porunca mării tale cu mumbaşir, ca să-i ducă pe amîndoao părţile înnaintea dumnealor ispravnicilor, ca, ce va fi de înplinit, hotărînd prin carte de judecată să şi înplinească, iar cîndu vreo parte nu să va odihni, să-i aducă mumbaşiru şi la divan, şi care va rămînea de judecată să plătească treapădu şi cheltuiala. Iar hotărîrea cea desăvîrşită, rămîne a să face dă către înnălţimea ta. 1776, iulie 19. Meche paharnic, D Cior paharnic, Costandin biv vel comis, Alecsandru Greceanu, Ev biv vel medelnicer. [160] Io Alecsandru Ioan Ipsilant voievod. Dupe cum s-au găsit cu cale de către dumnealor vel vornici, rînduim pe sluga domnii mele . . .1 aprod vătăşesc, să, meargă şi, luînd vechil din partea paharnicului Stan Jiianul cu /[161] scrisorile înpreună, să-l aducă la judecată şi cine va rămînea de judecată va plăti treapădu şi chieltuiala. 1776, iulie 26. Preaînnălţate doamne, Dumitra Provodoaia au fost jăluit înnălţimii tale, încă din anul trecut de la leat 1775 octomvrie 4, pentru paharnicu Stan Jiianu ce să află la Craiova, zicînd că 10 ani sînt de cînd trăia bărbatî-său şi era dator unui turc taleri 60, care bani zicea că i-au ţinut bărbatu ei ani 3 şi după ani 3 l-au apucat acel turc şi i-au luat taleri 300, dar, neavînd bărbatî-său bani, au dat o moşie ce să numeşte Drăgoeştii drept acei taleri 300, care moşie zise că au fost de stînjăni 1400. Şi luînd acel turc moşiia, au dat-o unui logofeţel al lui, anume Drăgan, şi nefiid ea acolo cînd au dat bărbatî-său moşiia, ci aici la Bucureşti, au vîndut-o şi acel Drăgan mai sus-numitului paharnic drept taleri 340, la care vînzări zise că n-au fost avut dă ştire şi cerea să-i întoarcă banii înnapoi şi să ia moşiia supt a sa stăpînire, ca uniia ce zicea că i-au rămas cu bărbatî-său doi copii şi petru aceia cere acum să-i întoarcă banii şi atunci au rămas judecata nehotărîtă, zicînd că zapisele de cumpărătoarea moşii nu sînt la paharnic, ci sînt în Sibii, puindu-şi şi soroc de o lună că le va aduce. La care soroc, aducînd zapisele moşii atunci, numita Provodoaia n-au fost aici. Şi în urmă viind Provodoaia, s-au trimis să să ia la judecată paharnicu cu zapisele, care paharnic Jiianu fiind bolnav, au rămas. Acum, aducîndu-i vătafu za aprozi şi înnaintea noastră, atît pe Dumitrana Provădoaia, cît şi pe ginerele paharnicului Stan Jiianu, s-au întrebat de către noi, ce are a răspunde la aceasta şi zise Păianu, gineri-său, că atunci au fost vechil, iar acum nu este. Ci, dă vreme că să leapădă de vechilîc, să fie luminată porunca înnălţimii tale să meargă om domnesc la paharnicu Stan Jiianu ca, ori însuşi, sau vechil să-şi trimiţă înpreună cu scrisorile ce va avea, ca să să judece, şi atunci care parte va rămînea de judecată, va plăti treapădu şi cheltuiala. Noi aşa găsim a fi cu cale, iar cea dăsăvîrşită hotărîre rămîne a să face de către înnălţimea ta. 1776, iulie 26. Vel vornic, Badea vel vornic. [161] Io Alexandru Ioan Ipsilant voievod. Dăm volnicie slugii domnii mele, . . .1 aprod vătăşesc, să meargă şi cum scrie mai jos, la toate să urmeze şi să înplinească. 1776, iulie 29. Preaînnălţate doamne, Din luminată porunca mării tale, dumnealui vătafu za aprozi aduse la judecată pă Tudor ce au fost vătaf în plaiul Nucşoarii sud Muşcel, pîrîş asupra Neculescului ce este acum vătaf la acel plaiu, zicîndu că la anul 1774 avîndu pricină între dînşii, au ales pă doi negri, anume baş Iane vătafu şi baş Docsache, ca să le cerceteze socotelile, care le-au şi cercetat şi le-au lămurit cu amăruntu după cum să vede în scris supt iscăliturile acestor eretecrete. Care socoteală, priimită fiind de amîndoao părţile, au şi întărit-o cu iscăliturile lor, rămîind să dea Tudor, vătafului Neculcii, taleri 509, iar Neculcea să întoarcă lui Tudor vitele ce-i ţinea, după /[162] cum să vede tot într-acea socoeală. În urmă, la leat 1775 septemvrie 22, căindu-să dă acea socoteală, au făcut pîră la ispravnicii ce să află acum, carii neluînd seama că acea eretecrete nu să strică, după pravilă, fiindu făcută prin alegerea a amîndoao părţilor, şi că socotelile acelea nu să strică, mai vîrtos fiindu iscălită de amîndoao părţile, au cercetat de iznoavă singuri într-un chip, ci, nu s-au odihnit acest Tudor cerîndu după pravilă, dreaptă judecată. Deci, am hotărît după pravilă ca, socoteala dintîi ce s-au cercetat şi s-au făcut la leat 1774 iulie 5, dă acei doi eritecrete ce singuri cei cu pricina, nesiliţi dă nimeni i-au ales, iscălindu-să şi ei însuşi, să fie bună, adică să aibă chiros, şi după acea socoteală să ia săvîrşire pricina lor. Şi fiindcă Tudor arătă că acei taleri 509 i-au plătit Neculcii vătafu, şi Neculcea nu va s-i întoarcă vitele după acea numiă hotărîre, s-au întrebat Gheorghe, vechilu acelui Neculcea, dă aceasta, şi răspunse că nu i-au luat acei bani. La care, neavînd Tudor mărturii ca să dovedească, au rămas să priimească Neculcea blestem că nu i-au luat, şi aşa să-i plătească Tudor, la care hotărîre s-au şi odihnit Tudor. Deci, s-au şi făcut carte de blestem de la preasfîntul părintele mitropolit. Drept aceia, rămîne Neculcea să întoarcă vitele lui Tudor de va fi luat acei taleri 509, ori luîndu-i acum, de nu-i va fi luat atunci, şi aşa să le ia pricina săvîrşire după hotărîrea acelor eritocrite, la care şi el s-au fost odihnit şi s-au iscălit. Dar dă vreme ce toate acestea rămîne a lua săvîrşire iarăşi acolo, în judeţ, fiind Neculcea acolo, carele va să priimească carte de blestem, trebuinţă este a să trimite mumbaşir om domnesc, ca să facă săvîrşire trebii după hotărîrea celor eritecrete. Iar hotărîrea cea dăsăvîrşită rămîne a să face de către înnălţimea ta. 1776, iulie 20. Meche paharnic, D Cioran stolnic, Costandin biv vel comis, Alecsandru Greceanu, Ev biv vel medelnicer, Dum Brez. [162] Io Alecsandru Ioan Ipsilant voievod i gospodar zemli Vlahiscoiu. Dupe cum s-au găsit cu cale de către preasfinţiia sa părintele mitropolitu, întărim şi domniia mea, aşa să să urmeze. Iar vreo parte, dă nu este odihnită şi are a face apelaţie, iasă şi la divan. 1776, iulie 29. Preaînnălţate doamne, Dupe jalba ce au dat către măriia ta, Bălaşa, soţiia răposatului Tudoran, că după moartea soacră-sii rămîind bărbatî-său în viiaţă, la urmă au murit şi bărbatî-său, acum s-ar scula rudele soacră-sii de i-ar cere zestrea, dată fiind dă 60 de ani. Şi cu zapciu vătaf de copii za divan, orînduit fiind la noi, am cercetat pricina şi veni înnaintea noastră nişte veri premari ai bărbatului jăluitoarei şi la cererea lor, zestrea mătuşii lor, găsim a nu fi cu cale, dă vreme că nu să mai pomeneşte zestrea aceia cînd este copii dă vîrstă cum au fost şi acest Tudoran soţul jăluitoarei în toată vîrsta cînd au murit mumă-sa, ci să chiamă moştenire părintească, atîta dreptate are aceşti de care să jălueşte, a cere şi ei parte de moştenire. Şi cu aceasta orînduindu-i la dumnealui starostea za neguţători au preţuit, atît periusiia numitului răposat Tudoran, cît şi zestrea jăluitoarei şi preţuind toate, să văzu lipsă de zestre trecută peste periusie, taleri 640,28. Zise jăluitoarea că ar fi şi datorii făcute dă răposat, neplătite. Aceasta văzînd verii răposatului, să traseră înnapoi. /[163] Deci, după pravilă, rămîne jăluitoarea nesupărată de către nimeni, iar cînd datornicii vor cere şi vor avea bănuială că n-au arătat drept, la periusie şi la lipsa zestrii, jăluitoarea, atuncea pot ei a da blestem ca să îcredinţeze de adevăr. Noi acest fel aflînd, într-acest chip ni să pare a fi cu cale, iar hotărîrea cea dăsăvîrşită rămîne a să face de către măriia ta. Şi anii mării tale de la Domnu să fie mulţi şi norociţi. 1776, iulie. Grigorie al Ungrovlahiei. [163] Io Alecsandru Ioan Ipsilant voievod. Neodihnindu-să egumenu jitiianu, eşi la divan înnaintea domnii mele, cerînd şi cheltuiala ce i s-au pricinuit pînă au luat moşiia. Pentru care, cercetînd în ce chip au fost pornirea igumenului bucuviceanu asupra hrăpirii aceştii moşii a mănăstirii Jitii dă au pricinuit jitiianului chieltuială, cunoscum ca, u igumen socotind că este a mănăstirii, moşiia aceasta, după cărţi şi scrisori ce vedea că sînt, au căutat să stăpînească şi să tragă judecăţii, la care şi el au chieltuit precum arată, şi jitiianu că au chieltuit, şi nu-l găsim vinovat căci au căutat moşiia aceasta a o ţinea după cărţile şi scrisori ce are; fără numai, jitiianu să-şi ia venitul, care venit să să înplinească de la proigumen cîte taleri 30 pe an, ce fac taleri 120. Iar de va putea dovedi jitiianu că o vindea bucoviceanu în mai mare preţ arenda acei moşii, iarăşi are dreptate a i să înplini, iar igumenu ce să află acum la mănăstirea Bucovăţul şi mănăstirea, să aibă bună pace pentru această cheltuială. 1776, iulie 29. Preaînnălţate doamne, După jalba ce au dat înnălţimii tale cuviosul igumen al sfintii mănăstiri Jitii din sud Dolj, chir Dionisie, cerîndu de la sfînta mănăstire Bucovăţul venitul moşii mănăstirii, Cîrnii, dă 4 ani, şi chieltuiala hotărnicii ce s-au făcut la acea moşie la leat 1765, care dupe jalba cuvioşii sale s-au adus atît Amvrosie, vechilu igumenului mănăstirii Bucuveţul, chir Ghermano, cît şi igumenu de la sfînta mănăstire Ungurelu, chir Ilarion, carele într-aceiaşi vreme s-au aflat igumen la mănăstirea Bucoveţul, pe carii din luminată porunca înnălţimii tale aduse vătafu de copii divan înnaintea noastră atît pă igumenu sfintii mănăstiri Jitii, cît şi pe ceilalţi mai sus-numiţi igumei şi s-au dovedit că acea moşie Cîrna, este moşie a mănăstirii Jitii şi rău au luat numitul igumen venitul într-acei 4 ani. După cum să văzu şi o anafora cu leat 1765 înru care este iscălit preasfinţiia sa părintele episcopu chir Cozma i dumnealui Radu Văcărescu biv vel vornic i răposatu Costandin Cîndescu biv vel logofăt i dumnealui Toma Rafail biv vel poselnic, care acea anafora să văzu întărită şi cu pecetea mării sale Ştefan Racoviţă voievod, întru care arată că acea moşie Cîrna este bună şi dreaptă moşie a mănăstirii Jitii, şi găsesc cu cale, cît venit să va dovedi că va fi luat igumenu mănăstirii Bucuvăţul du pă acea moşie, să-l plătească mănăstirii Jitii. Acum înnaintea noastră ne arătă numitu egumen Ilarion ce este la mănăstirea Ungurelu, cum că într-acea vreme cîndu să afla cuvioşiia sa, igumen la mănăstirea Bucuveţul, fiindcă atunci turcii făcea sili şi zulumuri lăcuitorilor, în frica lui Dumnezeu au arătat că venitul acei moşii Cîrna, fiindcă nu putea să-l strîngă, îl vindea iar la turci şi mai mult nu, ci numai pînă la taleri 30 pe an. Care socotindu-să venitu moşii într-acei 4 ani, dă an cîte taleri 30, după arătarea igumenului să fac taleri 120, şi găsim cu cale /[164] ca igumenul Ilarion ce au fost igumen atunci la mănăstirea Bucuveţul, să plătească acum acei taleri 120 igumenului mănăstirii Jitii şi fiindcă nu-i plăteşte cu dobîndă, să plătească şi zeciuiala zapciului, măcar că zise numitu igumen Ilarion că cuvioşiia sa cînd şi-au dat socoteala la sfînta mănăstire Bucuveţul, prin catastif zice că au intrat, şi acel venit ce l-au luat într-acei 4 ani du pă moşiia Cîrna şi cum că mănăstirea Bucuveţul este datoare să plătească, iar cuvioşiia sa. La care zise ale sale, răspunse şi Amvrosie, vechilu igumenului Ghermano, ce este acum igumen la mănăstirea Bucuveţul cum că, catastih de socoteală au dat cuvioşiia sa, dar nu ştie să fi intrat acei bani du pă venitu moşii Cîrnii dintr-acei 4 ani ci, la aceasta rămîne să dovedească igumenu Ilarion prin catastihu cel iscălit dă datu socoteli, şi dă să va dovedi că au întrat atunci la socoteală şi acei bani, după cum zise, îi va plăti mănăstirea Bucuveţul, iar cînd va fi arătat aceşti bani în catastih, va avea sfînta mănăstire Bucuveţul bună pace şi Arion igumenu ce este la sfînta mănăstire Ungurelul să plătească şi trepedile mumbaşirilor, de vreme că, cuvioşiia sa au făcut acea nedreptate dă au luat venitu moşii mănăstirii Jitii. Dar fiindcă zicea igumenu jitiianul că nu iaste numai atîta venit pe cît arată igumenu Ilarion că au luat du pă moşiia Cîrnii a mănăstirii, ci mai mult, unde faţă fiind şi preasfinţiia sa părintele mitropolitu, zise Ilarion igumenu că va priimi blestemu preasfinţii sale că numai pîă la taleri 30 au luat pe an într-acea vreme, iar nu mai mult. Deosebit cerea igumenu jitiianu şi cheltuiala boerilor hotarnici ce s-au făcut atunci la hotărnicie. Ci, dă vreme că şi Arion igumenu au avut cheltuială, cum şi cuvioşiia sa, găsim cu cale să aibă pace, iar taleri 120 ce arată în frica lui Dumnezeu că i-au luat du pă venitu acei moşii, să-i plătească acum. Noi aşa găsim cu cale, iar hotărîrea cea dăsăvîrşită rămîne a să face de către înnălţimea ta. 1776, iulie 28. Grigorie al Ungrovlahiei, vel vornic, Badea vel vornic. [164] Io Alecsandru Ioan Ipsilant voievod. Dă vreme ce au făcut jurămînt Sandu pitaru că nu este dator nimic, hotărîm să aibă pace, şi n-au rămas a lua epitropu lui Ianuţ nimic. Carii pentru ca să aibă credinţă la aceasta numiţii epitropi, le-au dat domniia mea la mînă întărire cu domneasca noastră pecete. 1776, iulie 29. Preaînnălţate doamne, După jalba ce au dat către măriia ta, epitropul răposat Anastasie Ianuţ pentru dumnealui pitaru Sandul de la care cere taleri 5000, bani ai răposatului Ianuţ, şi dumnealui pitaru să apăra că nu să şti nimic dator, după porunca mării tale pe ponturile cele date de jăluitorii Theodor şi Ion, fiiul lui Ianuţ, s-au băgat în biserică pitaru Sandu şi au priimit jurămînt cu mîna pe sfînta evanghelie. Faţă fiind orînduitu zapciu vătaf za păhărnicei şi jăluitorii, că nu să ştie nimic dator lui Ianuţ, cîtuşi de cît, şi ce au fost, i-au înplinit pînă la una şi la toate alte ponturi au încredinţat că nu e vinovat. Ci, dă aceasta facem ştire mării tale, şi anii mării tale de la Domnu, să fie mulţi şi norociţi. 1776, iulie 4. Grigorie al Ungrovlahiei. [165] Io Alecsandru Ioan Ipsilant voievod. Luînd domniia mea seama celor mai jos scrise într-această anafora, vedem că bună şi cu cale este hotărîrea preasfinţii sale părintelui mitropolit la toate, adică, că nu are şătraru a cere banii de la Mitropolie, ci dă la Zmăragda fiica slugerului Barbu de unde i-au dat. Ci dar, vătafu za . . .1 ce este rînduit mumbaşir, să apuce pe numita să înplinească banii urmîndu-să şi pentru celelalte, cum scrie mai jos. 1776, iulie 29. Preaînnălţate doamne, Dupe jalba ce au dat către măriia ta dumnealui şătraru Pătraşco Berindeiu, de dumneaei Zmăragda, fiica dumnealui slugerului Barbu Ciorogîrleanu, care au ţinut bărbat pe un Petre Urdoreanu, a căriia moştenire au luat-o cu porunca mării tale întru stăpînire Prisicenii, că avînd să ia de la această Zmăragdă, bani cu zapise, taleri 1025 i cu deosebită foae, 343, şi că are şi Zmăragda bani să ia de la Prisiceni, moştenitorii Urdoreanului, lipsă de zestre, zice în jalba cea către măriia ta, dumnealui şătraru Berindeiu, că banii ce sînt la noi, ai casii Urdoreanului, cu porunca mării tale să-i dăm dumnealui ca să nu între în mîna Zmăragdii drept lipsa de zestre, să-i prăpădească şi să rămîie dumnealui păgubaş. Şi să porunceşte de către măriia ta să cercetăm, atît pentru cererea de bani, cît şi pentru logodna ce au făcut-o amîndoi, şi cum vom găsi cu cale să urmăm. Văzum şi altă jalbă a numitii Zmărandii, tot către măriia ta, în care zice că au făcut dumnealui şătraru Berindeiu logodnă de la leat 1774 la luna lui noemvrie cu tocmeală să o ia soţie, dîndu-i la logodnă daru, o butcă de taleri 200, şi n-au fost numai cu logodna, ci încă şi la un loc, dumnealui cu fii dumisale făcuţi dă altă jupîneasă au fost şăzînd, şi rînduri i-ar fi dat taleri 420 cu făgăduială că, cununîndu-se amîndoi, îi va dărui. Acum neavîndu voe logodnica să săvîrşească cununie, i s-ar cere acei bani taleri 420 şi avînd şi dumneaei alţi bani chieltuiţi la trebile dumnealui, taleri 466,60, nu s-ar ţinea în seamă şi ni să porunceşte şi într-a aceasta să cercetăm jalbă, de care nu lipsim. Întîi am cercetat pentru pricina banilor, şi din banii ce cere şătraru Pătraşco taleri 600, nu-i tăgădueşte dumneaei Zmăragda, zice că să ştie bună datoare după zapis, iar de taleri 425, zice că ar fi zis cînd i-au dat, că cununîndu-să, îi va dărui. Iar că este la noi banii ei casii Urdoreanului şi cere dumnealui şătraru Berindeiu pentru această datorie drept lipsa dă zestre a dumneaei Zmăragdii, arătăm mării tale că aşa iaste, avem cîţiva bani ai casii Undoreanului puşi la păstrare aici în Mitropolie, dar a-i da fără porunca mării tale, nu îndrăznim. Dreptatea vine Prisicenilor a-i luat dă aici, ca nişte clironomi ai Urdoreanului şi ei va înplini lipsă dă zestre şi datorie pe unde va fi şi cu toate acestea unde ni să va porunci de către măriia ta, acolo îl vom da. Cercetat-am şi pentru logodnă, şi să dovedi că cu adevărat au făcut, însă numai schimburi, nu cu irologhie, şi înţelesem de la dumneaei Mariia Călineasca că ar fi dat atuncea la logodna dumnealui şătraru Berindeiu, Zmaragdii, galbeni ungureşti treizeci, pe care iar i-ar fi luat înnapoi, vrînd să-i facă haine, şi dumneaei Zmăragda nevoind hainele, au cerut butcă şi aşa au cumpărat dumnealui şătraru, butca ce să numeşte, mai puind bani peste galbeni 30, care îi dăruise. Deci, după dreptate, cît pentru banii aceia care nu sînt tăgăduiţi, taleri 600, să cade să-i plătească dumneaei Zmăragda, dumnealui şătraru Berindei, cum şi ceilalţi taleri 425 /[166] iar să-i înplinească şătrarului, dă vreme că zice că s-ar fi vorbit cîndu i-ar fi dat că, cununîndu-să îi va fi dăruiţi. Ci, fiindcă nu s-au cununat, nu să cade dar a-i păgubi dumnealui şătraru. Iar pentru darurile cele date de dumnealui şătraru Berindeiu la logodnă, n-are să le mai ceară înnapoi cu nici un fel dă dreptate de la dumnealui Zmăragda, pierzîndu-le după pravilă, cela care este stricare logodnii, neslobozită fiind du cu voe de la biserică a să căsători, iar pentru chieltuielile ce au făcut şi o parte şi alta după cum le arătăm în deosebite foi, părerea noastră dă, că nici unile să nu să ţie în seamă făcîndu-le făr’ de cale, că nu să cădea a le face pînă a nu să isprăvi cununiia, mai vîrtos ştiindu-se că nu e slobodă căsătoriia dum pe acea vreme. Noao aşa ni să pare şi găsim cu cale, iar hotărîrea cea dăsăvîrşită rămîne a să face de către măriia ta. Şi anii mării tale de la Domnu să fie mulţi şi norociţi. 1776, iulie 28. Grigorie al Ungrovlahiei. [166] Io Alecsandru Ioan Ipsilant voievod i gospodar. Dă vreme ce după arătarea mai jos-numiţilor boeri, paharnicu Iordache datoriia nu o tăgăduieşte, rămîne dator a-i plăti, şi poruncim vătafului dă divan să facă înplinire, dă nu are acum cu vreun soroc. 1776, iulie 29. Preaînnălţate doamne, Dumnealui vătafu de copii dă divan scoase la judecată pă dumnealui Mateiu Creţulescu biv vel paharnic cu dumnealui Iordache Caragea biv vel paharnic, dă li s-au luat seama pentru taleri 100 ce cere paharnicu Creţulescu de la paharnicu Caragea cu un zapis către medelniceru Tufeanu. Şi zice paharnicu Creţulescu că răposata vistiereasa Stanca au lăsat danie fiicii dumneaei taleri 100 şi clironomii răposatii au orînduit din datorii ca să ia de la paharnicu Iordache Caragea. Dumnealui paharnicu Caragea răspunde că medelnicereasa Zoiţa, nepoata răposatii vistieresii Stanca, ce este clironoamă şi jupîneasă medelnicerului Theodorache Tufeanu, în anul trecut, leat 1775 iunie 17, cînd au făcut zapisul pe numele medelnicerului Theodorache Tufeanu, pe taleri 250, i-au zis cum că răposata vistiereasa Stanca au lăsat ca dintr-acei 1 să să cumpere o sculă fiicei dumneaei şi cere ca să să scază din datorie. S-au chiemat medelniceru Theodorache Tufeanu, care la aceasta răspunde că ce au fost dă lăsat şi dă ertat i s-au înplinit din anul trecut cum arată zapisul, care zapis scrie că taleri 250 dobînda, i s-au ertat, iar paharnicu Iordache zice că dacă nu i să iartă aceşti bani, iaste bun dator, numai n-are cu ce plăti. Dar să cunoaşte că vistiereasa Stanca, darul ce i l-au dăruit cu cuvîntu, i s-au ţiut în dobînda banilor şi paharnicu Caragea s-au mulţumit cum că vede că au dat zapis. Ci, pentru aceasta ce zice că n-are cu ce plăti, judecata nu poate să-l ajute, ci rămîne la înnălţimea ta. 1776, iulie 20. [167] Io Alecsandru Ioan Ipsilant voievod. După cum s-au găsit că cale dă la judecată, poruncim dumneavoastră ispravnicilor să urmaţi cum scrie mai jos. 1776, iulie 29. Preaînnălţate doamne, Dumnealui vătafu za copii dă visterie aduse la judecată pă Radu vechilu Maricăi logofeteasa, pîrîş lui Costandin căpitanu din Bucureşti, aşa zicînd Radu, că în judeţu Ilfovului are Costandin căpitanu un petec de moşie şi merge pînă în apa Argeşului înpotriva moşii sale Novacii ot sud Vlaşca, dincolo peste apa Argeşului. Şi făcînd numitu Costandin şanţu, au venit apa mare şi s-au abătut apa Argeşului pe acel şanţu dă şi-au lărgit moşiia lui şi dumneaei i-au făcu pagubă. La care pîră, nici Costandin nu tăgădui, numai zice că avîndu ce cere pentru acel pămînt cu nişte zapise dă clironomie, pentru aceia au făcut şanţu şi cine au avut stăpînirea acelui pămînt, el au răspuns, şanţul l-au făcut de sineşi, căci că avea cerere de acel pămînt, iar stăpînirea au avut Marica logofeteasa. Deci, lui Costandin i să cuvenea întîi să-şi caute judecată şi dă i să cădea să ia pămîntu acela supt stăpînire, atuncea putea să facă şanţul cu ştirea stăpînului ţării, dar pentru că şanţul l-au făcut de sineşi şi stăpînirea acelui pămînt au avut Marica logofeteasa, Costandin iaste vrednic dă certare. Ci, găsim cu cale să fie luminată porunca mării tale la dumnealor ispravnicii ot sud Ilfov, să supue pe Costandin căpitanu, şanţul să-l astupe, ca să dea Argeşu iar la matca sa, şi stricăciunea ce va fi făcut, să înplinească. Iar hotărîrea cea dăsăvîrşită rămîne la înnălţimea ta. 1776, iulie 11. M Pădure paharnic, Theodorache Ştierbei, B sluger, Manolache clucer, George Canale. [167] Io Alecsandru Ioan Ipsilant voievod i gospodar. După alegerea ce fac mai jos dumnealor veliţii boeri, întărim şi domniia mea aşa să să urmeze şi acel căpitan să nu vie volnic a mai face vînzare pe moşiia mănăstirii de acum înnainte. Aşijderea pentru vînzarea pînă acum, să să învoiască cu egumenu şi să plătească mănăstirii, şi dumneavoastră ispravnicilor să-l apucaţi să facă înplinire, însă, dă-i va zis egumenu vreodată şi va fi căutat a-l embodisi, să nu vînză, pentru că poate acel căpitan, neştiind obiceiul, au pus de au vîndut, iar dă nu au mai zis altă dată pînă acum igumenu nimic, şi au tăcut priimind dă au făcut vînzare, căpitanu să aibă pace pentru vînzarea pînă acum. 1776, iulie 29. /[168] Preaînnălţate doamne, Dupe jalba ce s-au dat către înnălţimea ta, cuviosul igumen al sfintei mănăstiri Dealului, chir Grigorie, ce să află acum cu menzilul pe moşiia sfintei mănăstiri, Dridul, sud Ilfov, cum că în silă şi fără dă voia igumenului au făcut cîrciumă şi vinde vin pe moşiia mănăstirii, a căruia jalbă fiind orînduită de către înnălţimea ta cu vătaf de păhărnicei ca să cercetăm obiceiu, prin anafora să arătăm înnălţimii tale dă are căpitanu voe a vinde vinu lui pe moşiia mănăstirii, sau nu. Pentru aceasta, arătăm înnălţimii tale cum că nicidecum, nici căpitanu, nici altcinevaşi din slujbaşi, nici alt niminea n-are voe pe moşie striină a face cîrciumă şi a vinde vin sau rachiu cu nici un fel dă pricină, fără numai cu tocmeala ce să va învoi cu stăpînu moşii. Deci, şi acest căpitan, rău au făcut cîrciumă pe moşiia mănăstirii şi în silnicie au vîndut pînă acuma vinu lui, cu care vînzare fiindcă s-au pricinuit pagubă mănăstirii, trebueşte pentru cîte buţi va dovedi igumenu că au vîndut pînă acum fără voe, să să învoiască cu igumenu sfintei mănăstiri pentru cîştigu ce va fi cîştigat din vinu şi din rachiu ce au vîndut, şi de acum înnainte să nu fie volnic a mai vinde nici vin, nici rachiu pe moşiia mănăstirii fără voia igumenului. Noi arătăm înnălţimii tale cum iaste obiceiu, iar cea dăsăvîrşită hotărîre rămîne a să face de către înnălţimea ta. 1776, iulie 16. D Racoviţă vel vornic, Nicolae Dudescu vornic, Badea vel vornic, vel logofăt. [168] Io Alecsandru Ioan Ipsilant voievod. Au eşit şi la divan înnaintea domnii mele Mihu grămăticul, iarăşi această cerere făcînd pentru datoriia ce au avut la Fote ca să i să înplinească de la casa lui. La care luînd domniia mea seama, vedem că cererea lui este fără orînduială de la Fote, căci cu aşăzămîntu ce au făcut cu dumnealui vornicu Dudescu, casa lui Fote au rămas plătită dă atunci, şi dă au eşit lipsă, sau dă pricină moşiia, are a-şi căuta cu dumnealui vornicu, cum şi în zapis scrie că, dă va eşi lipsă, lipsa să i-o înplinească cu bani dumnealui vornicu, iar nu scrie să să strice acel aşăzămînt. Ci, Mihul grămăticul are dreptate [şi] a cere de la dumnealui vel vornic, iar casa lui Fote, hotărîm să aibă pace. Fără numai, pentru cusuru ce zice Mihul cum că au rămas asupra lui Fote, fiindcă datoriia ce au avtu-o la dumnealui vornic, au fost mai puţină, iar datoriia lui Fote au fost mai multă, pentru aceasta, să-şi caute socoteala între dînşii şi cu ce mai rămîne casa lui Fote datoare, să aibă a plăti Mihului, şi zapciu cel orînduit să înplinească acel cusur să ia zapisul lui Fote de la mîna Mihului. 1776, iulie 29. Preaînnălţate doamne, După jalba ce au dat mării tale, Mihul cămăraşu cerînd de la Fotie dascălu cu zapis taleri 1000, din luminată poruncă, dumnealui vătafu de aprozi i-au înfăţişat înnaintea noastră şi întrebuîndu pe Fotie ce are a răspunde, nu şi-au tăgăduit zapisul, numai, zise că dator nu este nimic, pentru că toţi banii ce se coprinde în zapis i-au luat Mihul de la dumnealui biv vel vornic Dudescu într-acest chip, că numitu Fotie avea să ia de la dumnealui vornicu Dudescu bani, iar cu zapis. Mai arătă cum că Mihul cămăraşu încă avîndu să ia de la dumnealui o sumă de bani, au fost rugat pe numitu Fotie dă au stătut mijlocitor ca să-i dea o parte din moşiia Săcşoarii care au şi dat-o dumnealui vornicu drept stînjeni 466, cu tocmeală, stînjenu pe taleri 5, prin zapisul dumnealui vornicului, care să văzu de noi, scris de la leat 1772 fevruarie, 3 întărit /[169] dă preasfinţitu mitropolit, unde să vede martor şi dumnealui Mihaiu Cantacozino. Arată într-acel zapis că acea parte de moşie i-au fost dumnealui vornic, danie dă răposatu Ştefan Nona prin diiata lui cea întărită dă preasfinţitu mitropolit. Coprinderea acelui zapis într-acest chip este ca, după ce să va trage moşiia, de vor eşi stînjeni mai mulţi peste suma ce arată mai sus, să aibă Mihul a mai da bani tot după preţul ce arată, iar eşind mai puţini decît s-au dat, să întoarcă dumnealui vornicu banii pe lipsa ce va eşi din sumă. Deci, acea moşie de cînd s-au dat Mihului, avut-au dascălu Fotie pace pînă acum în anul trecut, în care după jalba ce au mai fost dat Mihul atunci, din porunca mării tale s-au înfăţişat amîndoao părţile la judecată şi tot asupra Mihului au rămas moşiia după coprinderea zapisului cel dat de dumnealui vornicu. Dar acum, într-acest următor an, din luminată poruncă trăgîndu-se tot hotaru moşii Săcşoarilor, s-au găsit această parte dă moşie numai stînjeni 287 1/2, iar nu după coprinderea zapisului. Am întrebat pe dumnealui vornicu ce are să răspunză, atît pentru lipsa acelor stînjeni, cît şi pentru pricina zapiselor de datorie ce arată mai sus, răspunsul dumnealui vornicului, acesta este, că fiind dator atît lui Foti dascălu cît şi Mihului, o sumă de bani cu zapise, au dat acea moşie şi s-au plătit de banii ce era să dea la Mihul, cît şi pe Fotie l-au plătit dă acest zapis cu care cere acum Mihul taleri 1000 şi că aceste doao datorii socotindu-să atunci, s-au făcut sumă şi s-ar fi însemnat în dosul zapisului ce-l ţinea Fotie pentru banii ce avea să ia de la dumnealui vornicu. Acel zapis spărgîndu-să atunci, au rămas la mîna Mihului cu o socoteală, adică pînă să va trage moşiia, cum şi acest zapis dă taleri 1000 tot la el au rămas, dar nu s-au spart, pentru că nu l-ar fi avut aici, fiind pus la păstrare din pricina vremilor. De la judecată să ceru Mihului acel zapis spart, să vedem cîtă sumă de bani au plătit dumnealui vornicu Mihului cu datul acei moşii şi să ne pliroforisim văzînd ce coprindere este, atît în faţa cît şi în dosul acelui zapis. După arătarea dumnealui vornicului Mihul zice că acel zapis nu este la el, ci ar fi rămas la dumnealui sinior George Canale de cîndu s-au judecat în anul trecut. Şi pentru că acel zapis, măcar dă este spartu, dar nefiind faţă, nu putem face vreun fel dă izbrănire, dă vreme că dumnealui vornicu arată că alţi bani n-au mai luat de la Mihul, în zapisul dă vînzarea acei părţi dă moşie încă nu arată cîtă sumă de bani, fără numai că, dă vor eşi stînjeni mai mult, să aibă a-i plăti Mihul tot cu preţul acei tocmeli, iar eşind mai puţini, nu zice să înplinească dumnealui vornicu stînjenii după zapis, sau să nu să protimisească de Mihul moşiia pe cît să va găsi, ci zice ca, tot să stăpînească Mihul oricîţi stînjeni vor eşi şi de va fi bani daţi mai mulţi, să-i întoarcă dumnealui vornicului. De aceasta găsim a fi cu cale, a fi luminată porunca mării tale ca, Mihul să dea acel zapis spart dă faţă, ca să să poate face izbrănire judecăţii. Iar hotărîrea cea dăsăvîrşită rămîne a să face de către măriia ta. 1776, mai 19. D Racoviţă vel vornic, B vel vornic, vel logofăt. [169] Io Alecsandru Ioan Ipsilant voievod. Măcar că s-au zis de către domniia mea în trecutele zile la jalba ce au dat Vasile Vladu i Costea Mihaiu că nu are a întoarce cele ce au luat după arătarea lor, dă va fi adăvărată, dar dintr-această anafora priroforisindu-ne dă curgerea pricinii, poruncim într-acest chip să urmeze, adică, dă n-au luat aceşti doi numiţi marfa aceia cu bună voia lui Nicolae, ci silit şi fără judecată dă sineşi, au luat zăloage să pue la mijloc tot ce au luat şi împreunîndu-să cu ceilaltă periu- /[170] sie, de vor priimi cei mai mulţi datornici, cum că să-l lase pă Nicolae cu încetul a-şi putea veni în starea lui şi să-şi îndrepteze neguţătoriia să biruiască vrerea celor mai mulţi datornici, iar cerînd cu toţii înplinire acum, să face înpărţire la toţi şi vor lua numai analogu ce-i va veni fieştecăruia. Ci dar, zapciule ce eşti orînduit, aşa să urmezi. 1776, iulie 29. Preaînnălţate doamne, Din luminată porunca mării tale, vătafu za păhărnicei au adus la judecată 12 neguţători pîrîşi lui Vasile Vladul i Costăi Mihail neguţători, zicînd că avînd să ia de la Nicolae mărgelaru toţi de obşte din marfa ce i să încredea, nu ştie din ce pricină s-au îndemnat aceştia doi, cu cîteva zile mai nainte şi silindu-l fără judecată ((((((((((((((((1 au luat de la dînsul zăloage pentru datoriia lor cu care aceste porniri s-au făcut pricinuitori pierzării dă ipolipsis şi dă credinţa ce avea. Şi ca să păgubească aceştiia alţi datornici ai lui dă ce avea să ia, care şi cerea ajutorul pravililor, arătînd ca, ori să între toată a lui marfă la mijloc şi să înparţă după analoghie, ori să rămîe iarăşi la el ca să să îndrepteze starea lui cu acea marfă şi să nu iasă mofluz. Deci, după luminată porunca mării tale, îndată urmînd săvîrşirea aceştii pricini după pravili, întîi fără zăbavă, am socotit ca să păzim (((((((((((((((((((((((((((((((((((2 paguba tutulor acelor datornici cu un mijloc ca să nu să păgubească nimini dintr-aceşti neguţători şi au făcut ştire îndată starostii şi celor mai mari ai cumpanii lor, ca să ia în scris toată marfa aceia anume, atît ceia ce am luat aceşti doi neguţători datornici drept zăloage, cît şi ceia ce au rămas în prăvălie şi supt pecete să rămîe acolo unde este, adică la cei doi, cele ce au luat, şi la dînsul cîte s-au găsit în prăvălie ca să nu să răsipească, fiind slobode ori să să vînză . . . pînă la acea dăsăvîrşită hotărîre după pravili urmînd după datoriia dregătorii noastre, fiindcă zice pravila la cartea 7 titlu 3 . . .3 Al doilea, am cercetat pravilile ca să vedem ce poruncesc asupra unii pricini ca aceştiia şi să înştiinţăm mării tale cu amăruntu. Şi cercetînd cu perierghie şi silinţă, am găsit la cartea 24 a împăraţilor, titlu 3, o pravilă ce zice într-acest chip, că: „unul ce ar avea pricină şi cu însuşi mîinile sale ar vrea să şi-o săvîrşească, pierde dreptatea sa, ca unul ce au făcut silă”, adică. . . . .3 şi altă pravilă la cartea 23, titlu 1, că: „cel ce au înprumutat, nu poate fără hotărîrea judecăţii să tragă în silă zăloage de la datornicu său, fiindcă să vinovăţeşte ca un hoţ şi răpitor.” Deci, dar, aceşti doi datornici ai lui Nicolae mărgelaru, dă vreme ce s-au purtat rău, în silă şi cu anarhie şi însuşi fără porunca domnească sau a judecăţii, au îndrăznit a lua zăloage, pentru aceasta nu numai să pedepsesc ca nişte răpitori, ci pierd şi dreptul lor. Deci, după porunca pravilii să vinovăţesc a întoarce zăloagele cîte au luat Vasile Vlad i Cîrstea Mihăilă şi cercetînd ghenegos ce trebue a să face unii pricini ca aceştiia, dă vreme cei mai mulţi datornici ai lui să arată cu milostivire asupră-i, zicem după pravilă că aceşti mai mulţi, pot mai mult, fiindcă zice pravila la cartea 9 a înpăraţilor, titlu 5, cînd cinevaşi va lăsa lucrurile sale la cei ce l-au înprumutat şi să să arate mofluz şi cei mai mulţi datornici îi dau soroc ca să cîştige şi să plătească datoriia, să i să dea acel soroc neluîndu-i-să lucrurile, fiindcă aceasta este vrere mai cu milostivire. Iar cînd acei doi datornici ai lui vor arăta spre ajutoru lor, pravila ce zice că oricine din datornici văzînd pre cel ce este dator că mai este dator şi la alţii mulţi şi fiind dăştept şi cu priveghere va apuca dă va lua zăloage, să nu poată ceilalţi datornici să ia acele zăloage din mîna lui, zicem şi noi, însă după învăţătura pravilii, că cuvîntu aceştii pravili este pentru cel ce va avea purtare de grijă şi va lua zăloage cu hotărîrea judecăţii, iar nu cu anarhiie. Drept aceia, să cuvine după poruncile pravililor, ca mai sus-numiţii doi datornici, adică Vasilie Vlad i Costea Mihail, să pue la mijloc toate lucrurile ce au luat, şi înpreună cu ceilaltă /[171] periusie a lui Nicolae ce este dator, să să facă una dintru acestea, ori să înparţă prin om domnesc şi să ia fieştecare după analoghiia acelor bani ce are să ia, ori să lase iar la dînsul după vrerea celor mai mulţi datornici, ca să să îndrepteze starea şi datoriile neguţătorilor de sus. Iar hotărîrea cea dăsăvîrşită rămîne la înnălţimea ta. 1776, mai 5. Meche paharnic, Costandin biv vel comis, Alecsandru Grecianu, Ev biv vel medelnicer, D Brez. [171] Io Alecsandru Ioan Ipsilant voievod. Dupe cum s-au găsit cu cale de către dumnealor veliţii boeri prin obiceiul pămîntului, poruncim dumneavoastră ispravnicilor, să urmaţi cum scrie mai jos. 1776, iulie 30. Preaînnălţate doamne, Mateiu logofăt din sud Ialomiţă, cu jalbă au jăluit înnălţimii tale, zicînd că are puţintică moşie ce să chiamă Bora în sud Ialomiţă, pe care moşie îşi are şi cîrciuma lui de-şi vinde vinu, iar alăturea cu această moşie a lui, peste Ialomiţa, dincoace, este moşiia sfintei mănăstiri Slobozia, pe care moşie a mănăstirii, din vechime au fost tot căpitănie dă mizil, iar acum un Stoica căpitan ce să află căpitan la acel mizil, au trecut dincoace dă apă pe moşiia lui şi au aşăzat mizilu. Şi deosebit că zice că-i face stricăciune moşii cu caii mizilului, acel căpitan şi-au făcut şi cîrciumă pe moşiia jăluitorului şi cîrciuma lui este închisă dă nu poate să-şi vînză nici vinu, nici rachiu, ca un stăpîn al moşii, ce este. Deci, după jalba lui ce au dat la înnălţimea ta, ni să porunceşte să cercetăm cum este obiceiu, pe care aducîndu-l vătafu dă visterie înnaintea noastră, am citit jalba ce au dat-o numitul jăluitor înnălţimii tale. Şi arătăm înnălţimii tale că, ori pe moşie mănăstirească sau boerească, dă va fi căpitănie, acel căpitan, voe nu are să-şi facă cîrciumă fără dă ştirea stăpînului moşii, nici să vînză vin, nici rachiu, iar postaşii ce sînt şăzători, a cui va fi, după obiceiu îşi fac claca la stăpînu moşii şi îşi dau dijma. Dar fiindcă mai sus-numitul căpitan au trecut dincoace peste apa Ialomiţii, pe moşiia numitului jăluitor de şi-au făcut cîrciumă, unde altă dată zice că n-au fost nici mizil, nici cîrciumă căpitănească, găsim cu cale să fie luminată porunca înnălţimii tale către dumnealor ispravnicii judeţului, ca să dea poruncă acelui căpitan să-şi cîrciuma du pă moşiia jăluitorului şi ce vin va fi vîndut pînă acum într-acea cîrciumă pe moşiia jăluitorului, să-l apuce să-şi dea adedul1 moşii după obiceiu. Iar cea dăsăvîrşită hotărîre rămîne a să face de către înălţimea ta. 1776, iulie 26. Vel vornic, Badea vel vornic. [172] Io Alecsandru Ioan Ipsilant voievod. Dă vreme ce în zapisul datorii sînt amîndoi platnicii iscăliţi că au luat acei bani în tovărăşie pentru vinăriciu Dîmboviţei, iaste dator Iorga starostea ca, înpreună cu Gheorghe ceauşu, amîndoi să-i plătească şi pă urmă dă are starostea a zice pentru tovărăşiia slujbii că nu au urmat Gheorghe, sinfoniilor, poate să-şi caute între dînşii, iar dă nu este odihnită ceilaltă parte şi are a face apelaţie, iase şi la divan. Ci dar, zapciule ce eşti orînduit, aşa să urmezi. 1776, iulie 30. Preaînnălţate doamne, Din luminată porunca înnălţimii tale, dumnealui vătafu de copii de divan au adus la judecată pe copiii răposatului Pascal biv 2<-lea> vistier pîrîşi asupra lui Gheorghiţă ceauşu i Iorgăi starostii za neguţători cerîndu de la dînşii taleri 500 cu dobînda lor prin zapisu ce scrie că s-ar fi înprumutat cu aceşti bani pentru vinăriciu ot sud Dîmboviţa le leat 1769. Faţă fiind şi pîrîţii, nu au tăgăduit zapisul lor, ci au început starostea Iorga a să îndrepta zicînd că adevărat într-acea vreme au fost tovarăş pe vinăriciu ot sud Dîmboviţa şi s-au înprumutat cu aceşti bani, dar numitul Gheorghe ceauşu mergîndu în judeţ să caute slujba, au strînsu el toţi banii vinăriciului şi, întîmplîndu-se într-acea vreme de s-au călcat ţara de volintiri, au luat toţi banii el, care şi pînă acum nu ştie ce-i va fi făcut, fiindcă nu i-au dat nici o socoteală, nici că l-au mai amestecat pe dînsul la această slujbă a vinăriciului dintr-acel ceas ce au cumpărat, că nici i-au zis măcar un cuvînt, ci s-au făcut singur stăpîn pă acea slujbă. Deci, zicea cum că acest Gheorghiţă ceauşu are să plătească şi toţi banii aceştiia ca unul ce au luat el toţi banii vinăriciului. De care, întrebîndu-să şi Gheorghiţă, au arătat cu castif că au strîns taleri 249 din care s-au dat la vistierie prin mîna dumnealui biv vel comis Răducanu Slătineanu, taleri 770, au dat şi la mănăstirea Dealului taleri 721, care aceşti bani sînt cu bănuială de s-au dat toţi deplin, dă vreme ce răvaşu ce arată al igumenului deleanului, să vede că nu scrie această sumă de bani, ci iaste făr’ de sumă, cu bănuială nu cumva să nu fie daţi toţi deplin după cum arată, dar noi cu toate acestea l-am scăzut. Au dat şi dumnealui biv vel agă Scarla Greceanu taleri 440, rămîind asupra lui taleri 1018, care i-au dat la unii alţii ca un stăpîn, neîntrebîndu nicidecum şi pe tovarăşu lui acesta, adică pe starostea Iorga. Deci, noi văzîndu zapisul de datorie al numitului Iorgăi, prin care este dator a plăti jumătate banii din dobîndă şi din capete, văzînd şi răspunsurile lui că nu sînt cu dreptate, luînd seama şi ficleşugului ce au făcut Gheorghiţă ceauşu de au instriinatu, scoţînd dă tot din tovărăşie pe numitul Iorga starostea, de atunci pînă acum şi numai acum îl cheamă ca pe un tovarăş la plata banilor ce sînt datori du pă acel vinăriciu, şi mai vîrtos că şi toţi banii acelui vinăriciu au eşit cu dobîndă, iar nu cu pagubă, nu am îndrăznit să hotărîm ca să plătească Iorga starostea, analogonu ce i s-ar cădea după zapis pentru drepturile răspunsuri ce arată. Ci, urmînd învăţăturii pravilii, înştiinţăm mării tale ca să să facă hotărîrea de către măriia ta, fiindcă zice învăţătura pravilii ce e dată la judecători, ca, aflîndu-să judecător la amfivolie asupra unii pricini, să înştiinţeze pe domn şi luînd în scris în ce chip să izbrănească, aşa să hotărască. 1776, iulie 20. Meche paharnic, D Cior paharnic, Costandin biv vel comis, Alecsandru Greceanu, Ev biv vel medelnicer. [173] Io Alexandru Ioan Ipsilant voievod i gospodin. Dupe cum s-au găsit la judecată cu cale, poruncim dumneavoastră ispravnicilor ai judeţului să urmaţi cum coprinde mai jos. 1776, august. Dumnealui vătafu de copii za divan au adus la judecată pă Dinul brutaru de la Focşani din sud Slam-Rîmnic pîrîş lui Mănăilă, iar de acolo, de le-am luat seama pentru un cazan ce l-au fost cumpărat Dinul în vremea răzmiriţii de la nişte ruşi în taleri 24. Şi fiindu că un Caraivan armeanu, lăsase un cazan la Mănăilă şi el îl dedese la un vier a numitului armean de la care l-ar fi luat ruşii, au venit cu armeanu la casa lui şi pretinzîndu Mănăilă că, cazanu este cel de la Dinul armeanul, cum au văzut cazanul, de locu, au zis că nu este cazanul lui, dar mai la urmă, viindu Mănăilă cu slujitor de la ispravnicul ot Focşani, au lua’ cazanul de la Dinul şi l-au dat numitului armean. Pentru care cazan, Mănăilă s-au apărat că nici l-au cunoscut ca să fi fost cazanul armeanului, ci de la Dănilă, nici s-au luat de la casa lui Dănilă. Deci, întrebîndu-se Mănăilă unde să află acel vier al armeanului ca să dea seama pentru acel cazan, cine l-au luat de la dînsul şi dă este cazanul armeanului cel care l-au cumpărat Dănilă de la ruşi, el au răspunsu cum că au murit. Dar fiindu că şi acel armean să află în partea locului şi ca să să descopere adevăru de s-au luat cazanul de la casa lui Dănilă şi de este acel cazan al armeanului, să fie luminată porunca înnălţimii ale la dumnealor ispravnicii ot sud Slam-Rîmnic, să aducă pă acel Caraivan armeanul, să-l cerceteze şi de nu va fi cazanul cel de la Dănăilă al lui, şi să va fi luat de la Dănilă, să să ia de unde va fi, să să dea lui Dănilă, iar de nu să va fi luat de la Dănilă, nici va fi cazanul armeanului, să izbrănească prin carte de judecată, ca să fie Dănilă nesupărat. Iar hotărîrea cea desăvîrşită rămîne la înnălţimea ta. 1776, iunie. Matei Pădure, Tudorache Tuf, B sluger, D clucer. [173] Io Alecsandru Ioan Ipsilant voievod. După cum s-au găsit cu cale dă la judecată, poruncim dumneavoastră ispravnicilor să urmaţi şi dă va fi înplinit, să înpliniţi; iar cielaltă parte dă nu este odihnită şi are a face apelaţie, după vremea lucrului să-i trimiţi la divan. 1776, avgust 3. Preaînnălţate doamne, După jalba ce au da la înnălţimea ta Mariia Fărcăşanca ce au fost jupăneasă răposatului Ştefan Fărc<ăşanu>, pentru Mateiu diiaconu sin Petre pîrcălabu de la Cîmpu-Mare sud Argeş, cum că avînd bărbatî-său, moară în vase pe apa Oltului la satu Cîmpu-Mare sud Argeş, la lèat 1768 s-au înprumutat la numitul pîrcălab de taleri 150 dîndu-i moara ca să-i ia venitu şi din nepurtarèa lui de grijă, după 2 ani s-au răpus moara. /[174] Pe carele aducîndu-i la judecată dumnealui vătafu za păhărnicei, s-au întrebat Mateiu diiaconu şi el au tăgăduit, zicîndu că Ştefan Fărc<ăşanu>, moara o au avut dată în seama lui Tudosie isprăvnicelu şi că tată-său numai 5 săptămîni au ţinut-o, încă, şi atunci cu porunca răposatului Ştefan Fărc<ăşanu>, ca să ia seama ce venit să strînge de la moară. Deci, fiind trebuinţă a să aduce acel Tudosie isprăvnicelu, atît pentru înnecătura morii, cît şi pentru venitul în ani . . .1 s-au făcut anafora cître înnălţimea ta la trecută lună lu mai şi întărindu-să de căre înnălţimea ta, s-au trimis Ilie copilu din casă, de l-au adus pe Tudosie, pe carele înfăţişîndu-l cu numitu diiacon la judecată, Tudosie au răspuns că în vadul acela au fost trei mori pe vase, una a lui Petre pîrcălabu, alta a Predii Antonescul, şi a treia a Fărcăşanului. Dar moara Fărcăşanului, fiind din jos la adăpost, nu umbla, şi el au luat-o şi au mutat-o şi mai jos, de au legat-o dă o salcie, iar Petre pîrcălabu au luat moara Fărc<ăşanului> de supt zaptu lui şi au mutat-o şi mai jos, şi în locul acela şi-au pus moara lui şi tot Petre pîrcălabu au luat oemul de la Rusalii pînă la Vinerea mare. Care mărturie a lui Tudosie, nu o tăgăduieşte nici Matei diiaconu. Deci, judecata au întrebat pe Mateiu diiaconu de unde au scos moara Fărcăşanului şi şi-au pus moara lui, venirea apei, cîndu au stricat moara Fărc<ăşanului>, stricat-au şi moara lui, şi au răspuns că nu s-au stricat. Dintru aceasta să cunoaşte cum că dă rămînea moara Fărcăşanului la locul acela, nu s-ar fi stricat. Ci dar, Petre pîrcălabul, dă vreme ce au scos moara Fărcăşanului, din capul lui, de la locul cel bun, ca să pue moara lui, după cum au şi pus-o, Petre pîrcălabu iaste pricinuitor pagubii morii Fărcăşanului şi cu toată dreptatea să cade să răspunză paguba, atît preţul morii, cît şi altă pagubă dă venitu ce s-au întîmplat din stricăciunea morii. Şi fiindcă Petre pîrcălabu iaste mort, această datorie merge la clironomi. Iar hotărîrea cea desăvîrşită la înnălţimea ta. 1776, iulie 25. Mateiu paharnic, Theodorache medelnicer, Manolache clucer, George Canale. [174] Io Alecsandru Ioan Ipsilant voievod. Dupe cum s-au găsit cu cale şi li s-au făcut împărţeală de către preasfinţiia sa părintele mitropolit şi de către dumnealor veliţii boieri, întărim şi domniia mea la toate aşa să urmeze să le fie stăpînirea după foi şi după cum să coprinde mai jos, poruncim dumneavoastră ispravnicilor să urmaţi a face cercetare şi pentru sat, iar dă nu este odihnită vreo parte, iasă şi la divan. Şi vătafu za aprozi, zapciu. 1776, avgust 3. Preaînnălţate doamne, Safta ce au ţinut pe răposatu Costandin Olănescu fiiu răposatii Anii monahii ce au fost soţie răposatului paharnic Iordache Colfescu, cu jalbă au jăluit înnălţimii tale cerînd să înparţă frăţeşte cele rămase după moartea răposatii Anii monahii, soacrii dumneaei, cu cumnati-său Ioniţă i Filactache, Corfeştii1, şi înnălţimea ta, după jalba ce au dat Safta, i-ai orînduit la noi ca să le facem înpărţeală, atît pentru stînjenii moşii lor i pentru vii, cît şi pentru ţigani i pentru moşiia dîn Găeşti i moara şi heleşteu ot tam. Care, făcîndu-să trei foi, arătînd fieştecăruia partea ce i să cuvine. Din care moşie a Găeştilor din sud Vlaşca i s-au ales parte Saftii Olănescăi dincoace de heleşteu, dăspre Bucureşti, fiindcă acolo zice că are cărămida i var strîns pentru /[175] a-şi face case, după cum să coprinde în foia dă înpărţeală ce i s-au cuvenit. Iar cît pentru scule, argint, cositor, armuri şi altele, ce la moartea Anii au lăsat epitropi pe dumnealui biv vel logofăt, Ştefan Pîşcoveanu fratele răposatii şi pe Mariia sora dumnealui logofătului. Ştefan Pîrşcoveanu, ca toate acele scule, arămuri, să fie supt păstrarea dumnealor pînă vor veni copiii în vîrstă, pentru acestea au rămas pînă va veni logofătu Pîrşcoveanu. şi atunci să vor înpărţi şi acestea, iar moara să o stăpînească cîte trei. Şi să întoarcă Safta Olăneasca cheltuiala a treia parte dă va putea, iar nedîndu-i mîna, să nu să amestece, iar hăleşteu să-l săpînească cîte trei. Iar pentru oamenii din sat, din Găeşti, să fie luminată porunca înnălţimii tale către dumnealor ispravnicii judeţului ca să-i înparţă între ei ca să ştie cine cui să lucreze şi să le facă foi dă numele oamenilor pe la mîinele fieşcăruia. Noi aşa găsim cu cale, iar hotărîrea cea dăsăvîrşită rămîne a să face de către înnălţimea ta. 1776, iulie 22. Grigorie al Ungrovlahiei, D Racoviţă vel vornic, vel logofăt. [175] Io Alecsandru Ioan Ipsilant voievod. Dăm volnicie . . .1 să meargă la dumnealor ispravnicii judeţului, care să aibă a urma după cum scrie mai jos, a face cercetare în faţa locului prin carte dă blestem şi să aducă domnii mele înştiinţare. Scriem şi sfinţii tale, părinte Grigore arhimandrite, în ce chip ştii adevăru aceştii pricini dă stăpînire, să ne pliroforiseşti cu dreptate. 1776, avgust 3. Preaînnălţate doamne, Din luminată porunca mării tale ce cu pitac ni să porunceşte prin zapciu vătaf de aprozi, ca să ne adunăm cu toţii la un loc să cercetăm judecata ce are Ioachim Berios şi Ioan Andreiu Chizlic, clironomii casii [şi] lui Bacoş din Transilvania, pentru pricina moşii, anume Brativoeşti i munţii ce-i are casa lui Bacoş de la sfînta mănăstire Coziia. Deci, după luminată porunca înălţimii tale adunîndu-ne cu toţii la un loc, am întrebat pă clironomii casii lui Bacoş cu ce cer această moşie Brativoeşti şi numiţii de la sfînta mănăstire Cozia, şi ne arătă numiţii clironomi un zapis cu leat 7130 al Stanciului logofăt ot Cepari, ce dă slugii lui, anume Neagoe, fecioru lui Boe, cu feciorii lui, anume Martin, şi iar cu feciorii lui cîţi Dumnezeu le va dărui, sau feciori, sau fete, ca să le fie lor, ocină în Brătivoeşti preste tot hotaru, din cîmp, dîn pădure şi dîn apă, însă anume cu 35 pămînturi, şi opreală să nu aibă nici dă călugări, nici dă săteni. Pentru că cine au dat milă mănăstirii Cotmenii, aceiaşi moşi au dat şi au miluit pe aceşti feciori şi slugile [ale] lui, i un hrisov al mării sale răposatului Alexandru voievod, feciorul Radului voievod, cu leat 7133 întru care scrie că au dat măriia sa acea poruncă a mării sale lui Neagoe fecioru Butii de la Brătivoeşti cu feciorii lui cîţi Dumnezeu îi va dărui, ca să le fie lor moşie la Brătivoeşti sud Argeş, în Lovişte. Însă din partea Stanciului logofătu dîn Cepari, 35 de pămînturi, din cîmp, dîn pădure şi din apă şi din munte şi du peste tot hotaru, oricît să va alege du pretutindenea, pentru că această mai sus-zisă moşie au fost dă baştină a Stanciului logofăt din Cepari şi o dă Neagului i feciorului lui a să hrăni cu această moşie cu bună pace de către călugării ot sfînta mănăstire Cotmeana şi de către alţi săteni de la satu Brătivoeşti, pentru că ei satu Brătivoeşti, el au fost dat şi închinat de cepari la sfînta mănăstire, iar aceste 35 dă pămînturi le-au fost dat şi au miluit pe Bută, tatu lui Neagoe, pentru slujba lui, care hrisov întăreşte zapisu Stanciului logofătu dă mai sus-arătat. /[176] Aşijderea ne mai arată un zapis al Neagului sin Neagoe Botescu ot Brătivoeşti i Cîrstea, Soica i Lazăr sin Martin Butescu cu leat 7194, care zapis îl dau la mîna lui Bucuş2 Ianoş din cetatea Sibiului, zicînd că i-au vîndut partea lor dă moşie din Brătivoeşti preste tot hotaru, din cîmp, din pădure, din apă, din munte şi dă preste tot hotarul, ce este partea lor, care moşie arată că au vîndut-o drept bani gata aleri 40 cu 41 locuri de hrană i silişte de casă cu pomet cu tot, i alt zapis cu leat 1701 al Stoicăi şi iar Stoica şi cu Tudor din Brătivoeşti ce-l dă la mîna pîrcălabului Iacov Sacsu din Hatornic, întru care zice că i-au pus zălog nişte livezi ce să chiamă Glodul în taleri 10, şi pînă cînd va da banii, pînă atunci să le stăpînească, iar sorocu în zapis, nu scrie. Ne mai arătă şi o carte a răposatului mării sale Costandin vodă Brîncoveanu cu leat 7214, întru care scrie prietenului mării sale Iacov Sascu3, ca să fie volnic cu această carte a mării sale să stăpînească a lui dreaptă moşie ce o are la Brătivoeşti sud Argeş şi să-şi ia venitu după obiceiu şi dă către nimeni opreală să n-aibă. Am întrebat şi pe Ananiia eromonahu, vechilul lui Sofronie igumenu de la sfînta mănăstire Coziia, cu ce stăpîneşte sfînta mănăstire această moşie Brătivoeştii, că această moşie au fost a sfintei mănăstiri Cotmeana, şi fiind sfînta mănăstire Codmeana metoh la sfînta mănăstire Coziia, au luat-o cu schimb dîndu-i altă moşie în locul aceia, şi ne arătă hrisov al răposatului Basarab voievod cu leat 7020 care îl dă la mîna boerului mării sale boerului jupînului Dragomir şi cu alte moşii, fiind drepte ale lui, atît de la moşiia lui, cît şi dă zestre, i alt hrisov al răposatului mării sale Alecsandru voievod, feciorul Mihnii voievod cu leat 70214 ce-l dă sfintei mănăstiri Codmeana, ca să fie satul anume Brătivoeşti şi cu moara, toată partea oricîtă să va alege, a jupînesii Caplii şi fraţilor lui, anume Albu, Dumitru şi Dragomir şi a surorii ei, Tudorii, pentru că au venit moşnenii lor, jupîn Dragomir dvornic şi cu jupîneasa lui, Marga, şi s-au scris la sfîntul pomelnic, iar Martin din sat să nu aibă nici un amestec, ci să fie cu alţi rumîni, pentru că au dat acest sat pentru sufletele lor şi s-au îngropat la sfînta mănăstire ce este mai sus-zisă, iar din trupul lor au venit numai o fată, anume Neacşa, ce s-au numit Lictodiia monahiia, care şi aceia, la moartea ei, au lăsat avutu ei, danie la sfînta mănăstire şi s-au îngropat şi ea acolo. Deci după mărunta cercetare ce făcum, să vede că de la hrisovu răposatului Basarab voievod ce este cu leat 7020 care îl dă măriia sa boerului mării sale jupîn Dragomir vel sluger i feciorilor lui şi fie-sii Neacşii, ca să le fie lor moşiia Brătivoeştii toţi cu munţi şi alte moşii, fiind drepte ale lui, atît dă la moşii lui cît şi dă zestre, pînă la hrisovul mării sale răposatului Alexandru voievod, ficioru Mihnii voievod, sînt ani 110, iar de la hrisovu Alecsandru vodă fecioru Mihnii vodă, ce-l are sfînta mănăstire danie pentru moşiia Brătivoeşti i moara şi munţii şi altele, ce este cu leat 7081, întru care hrisov zice că Martin să nu aibă nici un amestic, ci să fie cu alţi rumîni, iar zapisul cel dă danie, Stanciul logofăt ot Cepari, carele îl dă slugerului, anume Neagoe, fecioru lui Bute cu feciorii lui, anume Martin, moşiia Brătivoeşti cu 35 dă pămînturi, iaste de la leat 7130, care este în urma hrisovului Alexandru vodă, cu 49 dă ani. Iar hrisovu mării sale Alexandru vodă fecioru lui Io Radu voievod, ce este cu leat 7133, adică în urma Stanciului logofăt, dă danie, cu ani 3, care întăreşte acel zapis dă zice că au dat Stanciu logofăt din Cepari, din partea lui, 35 pămînturi lui Neagoe, feciorul Botii de la Brătivoeşti, iar zapisu lui Neagoe sin Neagoe Butescu ot Brătivoeşti i Cîrstea şi Stoica i Lazăr sin Martin Butescu cari au vîndut partea lor dă moşie din Brătivoeşti, 41 locuri de hrană i siliştea dă casă cu tot pometu în taleri 40 lui Başcov5 Ianoş, este cu leat 7194, care este în urma hrisovului mănăstirii, cu ani 113, şi în daniia lor ce l-au dat Stanciu logofătu, zice 35 pămînturi, iar alt nimic, şi vînzarea lor ce vînd lui Bacăş6 Ianoş este cu 41 locuri i cu siliştea dă casă cu pomet cu tot. Care, să cunoaşte că locuri au avut mai puţine şi silişte n-au avut, şi au vîndut şi siliştea ce n-au avut şi 6 locuri la munte. Din care, să cunoaşte că hrisovul răposatului Alecsandru vodă, sin Mihnea voievod, ce-l are sfînta mănăstire, este cu sumă dă ani mai nainte pînă a nu da danie acel Stanciu logofăt şi pînă a nu vinde acei mai sus-numiţi din neamul lui Martin la acel Bacoş Ianoş, mai vîrtos că în hrisovul mănăstirii apără pă Martin dă zice: „iar Martin din sat, să nu aibă nici un amestec”, Care, să cunoaşte că acele zapise n-au nici un temeiu, fiindcă întîi, zapisul Stanciului logofătu, de danie, iscălituri n-are, ci numai doao peceţi, cum şi zapisul dă vînzare al lui Bacoş Ianoş, iarăşi nu este întărit cu niscareva iscălituri /[177] de boeri ca să încredinţeze judecata. Ci, şi dă ar fi fost cu temeiu, dă vreme ce mănăstirea are hrisov dă stăpînire dă toată moşiia Brătivoeşti, cum şi ele are acele zapise, dă nu îngăduia mănăstirea sau dă nu îngăduia el pă mănăstire să stăpînească, ar fi avut vreo judecată ori la domni, sau la boeri, ci, ei niciodată pîră sau judecată n-au avut, dă care să arate vreo carte sau hrisov dă judecată. Dar de are acea carte domnească a răposatului Costandin vodă Brîncoveanu, să cunoaşte că după jalba lui, arătînd că are moşie i s-au dat carte să aibă a lua venitu după obiceiu, iar dă au luat sau dă n-au luat, n-are nici o adeverinţă. Am întrebat pe Ioachim Berideos7 i pe Andreiu Chizlic, ce zic că sînt clironomi lui Bacoş, după ce au cumpărat această moşie ce să chiamă Brătivoeştii dă la acel Martin Butescu i de la cetaşii şi fraţii lui, stăpînit-au vreodată, şi ziseră că au stăpînit pînă acum la răzmăriţă, iar dă 4 ani încoace n-au stăpînit, ci au stăpînit mănăstirea. Li s-au cerut să arate vreo dovadă î scris sau vreo mărturie, şi nu avură, fără dăcît avuseră pe un popa Oprea i pe popa Oancea, cari sînt tot din neamul acelor vînzători, că au vîndut lui Bacoş Ianoş, şi fiind rudenii nu le dete judecata crezămînt la zisa lor. S-au întrebat şi Ananiia eromonahu, vechilu igumenului sfintei mănăstiri Cozii, stăpînit-au mănăstirea această moşie Brătivoeşti şi cu munţi, şi zise că sfînta mănăstire au stăpînit dintru – nceput pînă la răzmiriţa cea dintîi cînd luase nemţii cele cinci judeţe du peste Olt şi să făcuse Oltul otar. Atunci, neputînd mănăstirea Cozii a căuta această moşie, o căua mănăstirea Codmeana şi fiind părinţii călugări slabi, dă iconomie primea cine ce le da şi într-acea vreme au stăpînit şi acel Bacoş. Iar după ce s-au luat acele 5 judeţe, iar de dincoace, dă stăpînire, au luat acea moşie Brătivoeşti mănăstirea Cozii, iarăşi supt stăpînire şi au stăpînit pînă acum. I s-au cerut vechilului mănăstirii mărturii cum că au stăpînit şi stăpîneşte, şi zise că aici n-are. Deci nefiind martori sau alte dovezi aici, că au stăpînit ori o parte sau alta, pentru ca să dăscopere adevăru, găsim cu cale să fie luminată porunca înnălţimii tale să meargă om domnesc înpreună cu cartea preasfinţii sale părintelui mitropolit, de blestem, la dumnealor ispravnicii judeţului şi dumnealor să meargă acolo în faţa locului unde este această moşie Brătivoeştii şi fiind faţă atît mai sus-numiţii ce zic că sînt clironomi ai lui Bacoş, cît şi igumenul mănăstirii Cozii şi strigînd pe toţi înprejuraşii aceştii moşii, printr-această carte de blestem să arate fieştecare adevăru, sfînta mănăstire au stăpînit, sau acel Bacoş, şi ce fel au stăpînit . În care carte de blestem, fieştecare, după cum va şti adevăru, să dea în scris şi să să iscălească în dosul cărţii de blestem. Aşijderea să fie luminată porunca înnălţimii tale către preasfinţiia sa proin mitropolitu chir Grigorie, fiindcă preasfinţiia sa au stătut igumen la această sfîntă mănăstire Coziia în 2–3 rînduri, să înştiinţeze pe înnălţimea ta cu anafora în ce chip ştie pricina aceştii moşii Brătivoeşti, acel Bacoş Ianoş au stăpînit, sau sfînta mănăstire Şi după ce vor priimi acei împrejuraşi carte de blestem şi vor iscăli în dosul cărţii fieşcare cum ştie pricina, să iscălească şi dumnealor ispravnicii mărturie, cum că au priimit fieşcare acea carte dă blestem, şi deosebit să facă şi dumnealor ispravnicii judeţului anafora, ca să înştiinţeze pe înnălţimea ta, dă cercetarea ce au făcut şi să dea în mîna mumbaşirului, atît anaforaoa preasfinţii sale proin mitropolitului, cît şi cartea de blestem <şi> anaforaoa dumnealor ispravnicilor luînd ori pe igumenul mănăstirii Cozii, sau pe vechilu igumen i pe mai sus-numiţii ce zic că sînt clironomii casii Bacoş, să-i aducă aici la luminat divanul înnălţimii tale, ca să li să hotărască judecata. Noi aşa găsim cu cale, iar hotărîrea cea dăsăvîrşită rămîne a să face de către înnălţimea ta. 1776, iulie 30. Dum Racoviţă vel vornic, Badea vel vornic, Ioan Iuliano vel logofăt, vel logofăt. [178] Dupe ce au luat sfîrşit acea dupe pravilă cercetare de propunerea ce avea Theodosie Zotul asupra soţii lui, Mariia, şi au rămas nevinovată de acea năpăstuire, dînd preasfinţiia sa părintele mitropolitul la mîna ei osebită carte de dăspărţenie şi rămîind Theodosie dator cu cele ce pravila îl osîndeşte a da soţii lui, care prin carte de judecată încă de la leat 1774 ghenarie 4 sînt hotărîte anume. Şi nesupunîndu-să Theodosie a le plăti am poruncit de au mai eşit înnaintea domnii mele la divan faţă cu Neculae, fratele şi vechilul soţii lui, şi am întrebat pe Theodosie Zotul ce are a răspunde de nu plăteşte, şi nici un cuvînt de temei nu avu a zice, fără numai pentru condeiul de taleri 2118, bani gata din zestre ce este hotărît de la judecată a-i plăti, au răspunsu că n-au luat mai mult decît taleri 2000 tocma, şi să asupreşte cu taleri 118, pentru care, de vreme ce Theodosie tăgădueşte, s-au căzut să aducă Neculae dovadă pentru aceşti taleri 118. Al doilea, pentru taleri 874, preţul sculilor şi al hainilor Marii, de zestre, care iarăşi iaste hotărît de la aceiaşi judecată a le plăti, fiind răpuse din vremea răzmiriţii, am răspunsu cum că nu le-au avut Mariia acestea, cînd au luat-o întru căsătorie şi rău îl asupreşte, pentru care, şi la aceasta s-au căzut a aduce Neculae dovadă. Care, atît pentru aceste scule i haine de zestre, cît şi pentru taleri 118 de mai sus-numiţi ce au rămas a le dovedi Nicolae, i-am rînduitu la preasfinţiia sa părintele mitropolitul şi de la preasfinţiia sa luăm înştiinţare prin anafora cum că, vrînd Mariia şi Neculae a priimi blestem cum că au avut această zestre de scule i haile, şi cum că sînt cu adevărat răpuse din pricina vremii răzmiriţii, iar Theodosie s-au dat de sineşi platnic şi au priimit de voia lui a le înplini dupe foaia ce au dat Nicolae la părintele mitropolitul, care foae coprinde taleri 505, afară dintr-un inel al ei ce l-au luat Theodosie. Al treilea, pentru taleri 904 sataralile ce zice că au plătit la Cernavodă pentru numile bărbatî-său, care iarăşi iaste hotărît de la aceiaşi judecată a-i plăti, răspunse Theodosie Zotul că el nici casă la Cernavodă n-au avut, nici numile lui n-au fost scris, ci de va fi plătit pentru însuşi, acum caută să-şi întoarcă de la Theodosie. La care, nefiind îndestul mărturiile în scris ce arată Neculae de la alţi cernăvodalîni de acolo, au rămas ca să să cerceteze de la zabiţii de acolo ca să să vază în caiduri de au fost şi numile lui Theodosie şi cu ce sumă. Al patrulea, pentru taleri 997, dar pentru nuntă, care iaste hotărît iar de la aceiaşi judecată a da Marii, adică pe cît s-au socotit a treia parte din zestrile ei, drept care, ţine Mariia un harhal şi un inel cu diamant ce i le-au dat a doao zi dă nuntă. Au răspuns Theodosie, cum că el cunoaşte drept dar, numai ceia ce i-au dat la logodnă, adică un inel şi ce i-au mai făgăduitu, iar acestea sînt ale lui. Dar fiindcă dupe pravilă este dator bărbatul a da precît vine a treia parte din zestri, dar, soţii lui, care ori mai naintea nunţii de le-au dat, ori de n-au putut la vreme mai nainte şi le-au dat dupe nuntă, iarăşi dar să numeşte pentru nuntă, dupe pravilă hotărîm să fie bine ţinute de Mariia, făr’ de numai să să preţuiască harhalul şi inelul cu diiamant şi de va prisosi peste taleri 997, acel prisos iaste al lui Theodosie, iar lipsind, are să înplinească Theodosie pînă la taleri 997. Iar pentru taleri 2000 ce nu-i tăgădui Theodosie că i-au luat bani gata din zestri i pentru taleri 332 pe cît să face a treia parte din darul de nuntă al Marii, care îl hotărăşte pravila să dea din averea lui pentru sinofandie ce să numeşte ipovolon, pentru taleri 2000 cheltuiala ei i a copilii ei şi o slugă pe opt ani de la leat 1773 ce n-au tăgăduitu el, că nu i-au trimis şi au rămas să-i plătească, căci soţie fiindu-i, nedespărţită cu pravilă, dator era să-i poarte grija. I pentru banii hainilor şi sculilor de zestre ce s-au zis mai sus că sînt răpuse şi era Theodosie dator a purta grija mai nainte şi a le păstra ca să nu să răpue, care s-au dat şi singur dator, hotărîm să i le plătească şi să ia sfîrşit înplinirea fără a nu să mai prelungi nimic. Iar pentru doao giubele i trei rochii ce le-au dat înpreună cu harhalul i alte haine şi scule ce zice că le-au dus în casa Marii, care Neculae răspunde că s-au răpus toate pe[ntru] vremea răzmiriţii, înpreună cu cele de zestre ale ei, am hotărît că dupe cum s-au zis şi la judecata ot leat 1774 ghenarie 4, cîte dintr-acestea vor fi cu adevărat perite penru răzmiriţă, paguba /[179] iaste a lui Theodosie pentru că după cum s-au zis şi mai sus, a lui datoriie era ca un bărbat şi stăpîn casii, să le aibă grija şi să şi le păstreze, iar cîte nu vor fi perite, acelea sînt ale lui a şi le lua, afară numai din cele ce să va fi purtat şi să va fi spartu în casă. I i. saam receh gospodstvo mi. 1776, avgust 3. [179] Io Alecsandru Ioan Ipsilant voievod. Poruncim domneavoastră ispravnici ai judeţului, după ce va trece vremea a tot lucru lăcuitorilor ţărani, să aveţi a trimite aici la divan pe Irimiia i Neagu ce să numesc slujitori ot Petreşti cu cărţile ce au dat lor dă aici dă la divan i cu zapise vechi dă răspărătoare ce au, i pă igumenu sau vechilu igumenului ot Aninoasa i pă medelniceru Băjăscu, ori pă vechilu său, iarăşi cu cărţile ce are, şi pe aceşti jăluitori pe toţi înpreună, să-i trimiteţi cu înştiinţare cum zicem, către domniia mea înpreună şi cu anaforaoa aceasta. 1776, avgust 6. Preaînnălţate doamne, După jalba ce au dat la măriia ta Barbu diiaconu i Andreiu slujitoru şi Mariia preoteasa din satu Petreşti sud Muşcel, că la hotărniciia moşii aceştiia, Petreştii ce s-au făcut dă 24 dă boeri la leat 1774, nefiind şi zapisele dumneaei medelniceresii Băjasca atuncea dă faţă, li s-au făcut năpăstuire la trăsura moşii dă li s-au dat parte mai puţină, iar nu după cum le scrie hrisoavele şi zapisele, luîndu-să atît din partea dă moşie a lor, cît şi din partea de moşie [şi] din partea mănăstirii Aninoasii şi s-au dat unui Irimie i Neagu cu cetaşii lor, întărindu-să acestea prin hotărîrea mării tale. Acum, după multele jălbi ce face mării tale aceştiia, cum şi mănăstirea Aninoasa, şi tare să prind că au dreptate la jalbă, ne porunceşte măriia ta, măcar ca hotărîrea ce s-au făcut este bună şi aceia are a să urma şi a să păzi, dar pentru ca să eşi din toată bănuiala măriia ta şi să să vază dă este cevaşi dintr-aceasta ce zic ei, să cercetăm noi, care sînt zisele şi dreptăţile lor şi dă au cuvînt drept şi temeiu atît la vorbe, cît şi la scrisori şi cum ni să va părea şi vom pricepe, fără a face vreo hotărîre, să înştiinţăm pe măriia ta. Deci, arătăm mării tale că am cercetat pricina aceasta, faţă fiind înnaintea noastră atît din numiţii jăluitori, Mariia preoteasa cît şi partea de care să jălueşte Irimiia şi Neagu şi a treia parte, fiiul dumneaei medelniceresii Băjascai şi întîi am vrut să vedem de la cine să trage curgerea aceştii moşii, şi am citit un zapis cu leat 7140 care este la mîna Băjascăi întru care scrie că acest sat Petreşti tot au fost cumpărat al Lupului logofăt, cumpărîndu-l de la megiiaşii ot Petreşti, atît moşiia, cît şi pă însuşi ei, şi l-au stăpînit în pace cît au trăit. După moartea acelui Lupu logofăt, au rămas la fii-său Gheorghe paharnic, şi de la acel Gheorghe s-au răscumpărat rumînii jumătate dintr-acest sat anume, Vişan i Stan i Măinea, i Neagoe Ureche cu feciorii lor, drept 35 000 dă aspri, însă ei şi cu moşiia lor, din care să trage Mariia preoteasa cu cetaşii ei, care răscumpărătoare să întăreşe şi cu hrisovu răposatului Io Gavril Moghila voievod ot leat 7127 ce să află acum la mîna preotesii Marii, iar ceilaltă jumătate din Petreşti să văzu vîndută tot dă Gheorghe, la Necula logofăt din Dărmăneşti drept aspri 12.000. Şi sa numeşte într-acel zapis numai moşiia fără rumîni, pentru că s-au fost întrebat rumînii de pot a să răscumpăra ei cu moşie cu tot, îi neputînd, şi-au răscumpărat umai capetele lor cu galbeni 60. Şi dă la acel Nicula au rămas la soţiia lui, Neaga, care Neagă au vîndut dintr-această jumătate dă sat pă jumătate la Manole comis ot Topoloveni, drept galbeni 45 cu zapis ot leat 7156 iulie 24 şi numeşte şi într-acesta, că într-această parte dă moşie au avut Neacşa din Petreşti o delniţă din care să trage aceştiia, Irimiia şi Neagu, şi /[180] pentru această delniţă au fost dat schimb a cincea parte din care ţinea megiaşii. Şi dă la acest Manole comis să văzu dată dă zestre Dimii spătaru sin Goran logofăt ot Olăneşti, care Dima spătaru au vîndut-o unui Mareş vistieru drept galbeni 45 cu zapis ot leat 7169 iulie 21, şi aşa de la Mareş au venit la stăpînirea Băjăştilor, iar ceilaltă jumătate, jumătate din jumătate dă sat, care au mai rămas la Neaga dă la bărbatî-său Necula logofătu, s-au vîndut lui Duminică postelnic Lipiianu cu zapis ot leat 7153 iulie 15, din care să trage [cu] stăpînirea mănăstirii Aninoasii. Deci, după coprinderea acestor zapise, să cunoaşte că aceşti oameni, Irimiia i Neagu cu cetaşii lor, are numai a cincea parte dă moşie în Petreşti din partea megiia<şi>lor, adică a Marii preotesii cu cetaşii ei, după cum şi hrisovul care îl are la mînă să numeşte, iar nu mai mult, vînzări şi alte zapise cu leat 7170 martie 22, la mîna Irimii i Neagu, întru care iar Dima spătaru cu nevasta lui, Tudora, scrie că avînd dă zestre dă la socrî-său Manole comis, nişte romîni din Petreşti anume Necula, Rădoslav, Şărban, Radu, Dumitru, Ion i Manea, s-au răscumpărat drept unghi 100 cu moşiile lor, hotaru jumătate şi zice că au încăput într-aceşti bani şi partea dă moşie a lui Mogoş fratele Neacşului, strămoşul Irimii i al Neagului. Şi toate aceste zapise cetindu-le noi, cunoscum oareşceva greşală într-aceste doao zapise ale Dimii spătaru că acest Dima spătaru au avut numai a patra parte de sat fără rumîni, şi să vede dată în doaă părţi adică şi la sătenii ot Petreşti, răscumpărată, şi zice, sătenii cu moşiile lor, hotaru jumătate, şi să vede şi la Mareş vistieru, vîndută. Ci, ori unul, ori altu, să cunoaşte a fi cu greşală făcut, că nu să poate după cum să vede, ca să fie amîndoao bune, şi adevărat, cercetăm şi slovele zapiselor şi văzum la zapisul Irimii i Neagului oareşce puţin dres cu alt condeiu care să va vedea şi de măriia ta. Ci noi, acest fel pricepînd această pricină dă judecată, arătăm mării tale. 1776, avgust 3. Grigorie al Ungrovlahiei. [180] Sfînta episcopie Vela din eparhiia Ianenii, avînd pricină cu sfînta episcopie dă aici, Buzău, pentru schitu Recea din sud Slam-Rîmnic, care schitu fost-au din început făcut şi zidit dă un Mănăilă clucer, boeru pămîntean ce să afla cu şăderea şi cu casa lui în sud Buzău, şi pentru pomenirea sa au fost făcut acest schit şi l-au închinat la mai sus-numita episcopiia Vela cu carte ot leat 7230, dă întărire cu mărturii iscălite, atît fiul său Şărban polcovnic, cît şi răposatu Ştefan episcopu Buz<ăului> ce era într-acea vreme. Şi după acel aşăzămînt ce făcuse numitul clucer, au aşăzat şi igumenu pe un Parthenie ce era trimis dă la episcopiia Vela pentru purtarea dă grijă a acestui schitu după cum văzum domniia mea şi hrisovu răposat domnii sale Nicolae voievod, tot cu acest leat, întru care arată că s-au aşăzat acest Parthenie egumen şi purtător dă grijă acestui schitu şi aşa au stăpînit episcopiia Vela, ani 1. Iar cînd au fost la leat 7249, după moartea numitului clucer Mănăilă, feciorii anume, Şărban polcovnic şi Ştefan, stricînd acest aşăzămînt ce cu blestem lăsase şi legase tatăl lor asupra neamului lui, vericine va strica aşăzămîntu acestui schitu, şi aşa l-au închinat la sfînta episcopie Buzău iarăşi cu carte iscălită dă amîndoi fraţii, dar nu arată în zapis nici un fel dă pricină înpotrivitoare, nici vreun logos eclisiacticos ca să embodisească acea afieromă dintîiu a părinţilor lor şi aşa au stăpînit şi episcopia Buzău, ani 35, Iar acum în zilele domnii mele viind Ioanichie arhimandritu, vechil, fiind trimis dă episcopiia Vela pentru ca să caute şi să cerceteze această pricină a schitului, domniia mea, după jalba ce au dat, l-am orînduit la preasfinţiia sa părintele mitropolitu i la dumnealor veliţii boeri, ca după pravilă şi cu amăruntul /[181] să ia seama aceştii pricini, cercetînd scrisorile ce vor avea amîndoaă părţile, adecă atît Ionichie arhimandritu, vechilul sfintei episcopii Velii, cît şi sfinţiia sa iubitorul dă Dumnezeu, episcopu Buzău, chir Cozma. Şi aşa cercetînd pricina, cu anafora înştiinţară domnii mele, arătînd cum că făr’ dă cale s-au făcut acea dă al doilea afieroma, adecă a feciorilor lui Mănăilă cluceru, ce-au închinat acest schitu episcopii Buzăului, şi văzînd domniia că cu cale şi după pravilă s-au făcut i alegerea preasfinţii sale părintelui mitropolitului şi a dumnealor veliţilor boeri, şi cu dreptate hotărînd dă a să ţine iarăşi afieroma cea dintîiu, să fie schitul tot al episcopiei Velii, dupe care ceru numitul arhimandrit întărire şi de la domniia mea. Deci, dă vreme ce după pravilă n-au avut volnicie feciorii lui Mănăilă cluceru a strica aşăzămîntu părintelui lor, şi rău au urmat, cum şi pentru trecerea vremii, că nu să opreşte episcopiia Vela dă a-şi căuta şi acum, am dat acest cinstitu şi bineînchipuit risov al domnii mele, sfintei episcopii Velii din eparhiia Ianenii, ca să aibă schitul Recea din sud Slam-Rîmnic iarăşi metoh cu toate ale lui, moşii, vii, ţigani, dobitoace, orice lucruri mişcătoare şi nemişcătoare va avea, să orînduiască igumenu şi purtătoru dă grijă în toată vremea şi întru nimic la ale schitului să nu să amestice episcopiia Buzău dă acum înnainte, întărind hrisovu acesta cu însuşi credinţa domnii mele, Io Alecsandru Ipsilant voievod, martori fiind şi preaiubiţii domnii mele fii, Costandin voievod, Dumitraşco voievod şi dumnealor cinstiţii şi credincioşi boerii cei mari ai divanului domnii mele: pan Toma Creţulescu vel ban, pan Nicolae Ştirbeiu vel vornic dă ţara dă sus, pan Badea Ştirbeiu vel vornic dă ţara de jos, pan Ioan Iuliano vel logofăt dă ţara dă sus, pan Dumitraşco Racoviţă vel logofăt dă ţara dă jos, pan Ştefan Mişoglu vel spătar, pan Nicolae Brîncoveanu vel vistier, pan Scarlat Caragea vel postelnic, pan Manolache Brîncoveanul vel clucer, pan Scarlat Manu vel comisu, pan Nicolaie Filipescu vel paharnic, pan Costandin Ghica vel stolnic, pan Ioniţă Brăiloiu vel sluger, pan Costandin Giurgiu vel pitar şi ispravnic, pan Dumitraşco Racoviţă vel logofăt i Costandin Racoviţă 2<-lea> logofăt. Şi s-au scris hrisovu acesta întru al doilea an al întîiei domnie a domniei mele aici în Ţara Rumînească, în oraşu scaunului domnii mele, Bucureşti, la anul spăsitor 1776 avgust 9, dă Costandin dascălul slov dă la Şcoala gospod cea slov ot Sfete Gheorghe-Vechiu. [181] Io Alecsandru Ioan Ipsilant voievod. Dă vreme ce şi după cercetarea socotelii ce să vede mai jos că au făcut starostea dă neguţători, cum şi după prelungirea ce în cinci săptămîni numita Greceancă dă n-au venit să să izbrănească, aruncîndu pricini, cînd că este bolnavă, cînd are alte judecăţi, să cunoaşte că nu are nici o dreptate la pîra ei şi şade jăluitoru acesta dă piere aici dă atîta vreme, întărim şi poruncim numitu Ghelencea să aibă pace. 1776, avgust 9. Cinstiţi dumneavoastră veliţi boeri. Din porunca dumneavoastră, cu al doilea pitac ce ne-au adus dumnealui vătafu de divan, ca di – nceput să căutăm socoteala Cîrstii Gheluncii ce are cu dumneaei Zmăragda Greceanca, faţă fiindu amîndoao părţile şi de iznoavă cercetînd socoteala ce au avut medelnicereasa Zmăragda încă de la 1774, care socoteală înfăţişîndu-o cu o foae ce ne arată Cîrstea Ghelencea cu leat 1774 avgust 15, iscălită dă un Gheorghe logofăt ce l-au avut sameş şi să vede că Cîrstea Ghelencea n-au rămas nici un ban dator, ci toată socoteala şi-au dat-o, a plăşii lui, dar mai /[182] cercetînd foile medelniceresii Zmăragdii de socoteală, am găsit o foiţă, iar iscălită de acel Gheorghe sameş cu leat 1775 ghenarie 18, în care foae araă toate părţile tovărăşii lor şi arată pă Cîrstea cu parte numai de taleri 350 şi dă dobîndă taleri 210, iar în foaia ce s-au zis mai sus îl arată cu parte de taleri 600 şi scoate dobîndă taleri 364, după cum văzum şi zapisul răposatului medelnicer Greceanu ce-l are dat la mîna Cîrstii, că-l arată cu parte de taleri 600, dînd şi taleri 520 dă loc şi cu banii lui ce au dat cifertu la vistierie cînd au luat slujba dijmăritului. Şi să cunoscu că cu vicleşug au făcut acel răvaş de taleri 150 pentru de la foaia ce este făcută dă sameş, ce arată pă Cîrstea cu parte de taleri 600, pînă la foiţă ce o găsim la medelnicereasa Zmăragda, ce este făcută şi iscălită iar dă sameşu acela, ce-l scade cu parte de taleri 350, sînt trecute 5 luni, mai pă urmă văzînd că este dobîndă multă, îi face această parte cu taleri 350, iar n-au urmat zapisul răposatului ce-l are Cîrstea la mînă, de taleri 600, dînd şi taleri 520, care la taleri 250 ce-i opresc ei, capete din taleri 600, face dobînda aceşti taleri 150. Dar făcîndu-i parte Cîrstii numai de taleri 350, aceşti taleri 250 să văd că-i opreşte răposatu medelnicer Greceanu şi cu postelnicu Hrizea Milcoveanu, înpărţindu-le dumnealor şi cere acei bani, dobînda, taleri 150 ce cade la taleri 250 de la Cîrstea, cu răvaşu cel mincinos. Dar noi urmîndu zapisului răposatului ce-l are Cîrstea la mînă şi foii de socoteală ce este făcută dă la leat 1775 avgust 15, iscălită cu iscălitura sameşului, şi-l arată pă Cîrstea cu parte de taleri 500, dînd şi taleri 520 întîi la cifert, iar ceilalţi tovarăşi n-au dat nici un ban, ci s-au ajutat din slujbă de au dat cifertu lor, după dreptate aşa găsim cu cale să ia Cîrstea Ghelencea toată dobînda la taleri 600, partea lui, ca unii ce sînt buni ai luni, carii să face dobînda taleri 364 şi îi dă dobîndă numai taleri 210, pentru că singur sameşu îl arată şi zapisul îl adeverează cu parte de taleri 600 şi ei îi fac parte numai de taleri 350 peste cinci luni. Şi să cunoaşte că acei taleri 150 ce-i cere ei cu răvaşu cel mincinos, sînt bani ai Cîrstii, dobînda ce-i vine la taleri 250, capete ce-i opresc tovarăşii din taleri 600 după zapis, iar pentru de a să dăscoperi adevăru şi va fi porunca dumneavoastră, bine ar fi să să aducă şi acel Gheorghe sameş, pentru că el arată pă Cîrstea într-o foae cu parte de taleri 600, şi într-altă foae iar îl arată cu parte de taleri 350. Părerea noastră aceasta este, iar cea mai bună judecată şi hotărîre, rămîne a să face de către înţelepnea dumneavoastră. 1776, avgust 4. Iorga starostea, Radu cupeţ, Stana cupeţ, Theodosie cupeţ. [182] Io Alecsandru Ioan Ipsilant voievod bojiiu milostiiu. Eşind şi înnaintea domnii mele la divan, nu să putu îndrepta numitu sluger de vina călcării de jurămînt, făr’dă numai tot cu acel cuvînt căuta să să ajute, cum că doi copii de ţigan i-au socotit ca o prăsilă a lui, cum şi cea vîndută au ştiut-o că este din legăturile fii-sii, dar tot era dator să-i arate la jurămînt ca nişte suflete prăsite tot din ţiganii Urdoreanului, şi rămase tot în vină. Pentru care vină, măcar că dumnealor boerii scrie pentru aceasta anafora a-şi pierde şi lipsa zestrii şi să rămîie osebit a să şi pedepsi cu doaă pedepse bisericeşti după pravilă, dar domniia mea judecînd mai cu milostivire, zicem a nu să pedepsi cu doaă pedepse, ci lipsa zestrii fii-sii să şi-o ia, însă după ce va dovedi întîiu cu mărturii i dovezi, iar nu cu blestem, pentru că, ca un călcător dă jurămînt la blestem nu i să dă credinţă, şi pentru ţigani să să /[183] urmeze după cum prin osebită anafora s-au zis, iar pedeapsa pentru vina lui este să o hotărîm osebit după pravilă. Şi aşa, cîte vor mai putea dovedi Prisicenii în urmă, cu dovada asemenea, toate au să şi le caute. 1776, avgust 9. Preaînnălţate doamne, Din luminată porunca înnălţimii tale, vătafu dă copii za divan, aduse la judecată înnaintea noastră pe Mateiu postelnic i brat ego Gheorghe Prisiceni, carii prin jalba ce au dat înnălţimii tale, fac pîră asupra slugerului Barbul Caţiche i a fii-sale Zmăragdii ce au ţinut întru căsătorie pe răposatu Petre clucer Urdoreanul, vărul numiţilor Prisiceni, cum că afară din opt suflete dă ţigani ce au arătat numitul sluger cu fii-sa la jurămîntul ce au făcut, că numai atîţea sînt rămaşi de la răposatu Petre clucer Urdoreanul, vărul lor, carii, piste aceştiia arătă numiţii Prisiceni că au mai dovedit încă trei suflete şi nu i-au arătat slugeru i fii-sa la jurămînt, din care doi copii de ţigani sînt la ei şi cu o ţigancă ce au vîndut-o la slugeru Costandin Cocorăscu, şi ni să porunceşte dă către înnălţimea ta ca să cercetăm dă această pricină. Pentru care, cercetînd cu amăruntul această pricină, am întrebat pă numitul sluger dă ce nu i-au arătat pă aceste suflete dă ţigani ce au fost mai mulţi piste ceia ce au arătat la jurămînt, şi el nu tăgădui, numai zise că acei doi copii dă ţigani fiind prăsiţi după moartea răposatului Urdoreanul, pentru aceia nu i-au arătat, precum şi pentru ţiganca cea vîndută, iarăşi zise că au fost din legaturile Zmăragdii, fiie-sa, ci pentru aceia nu i-au arătat la jurămînt că este vîndută. Care la aceasta, rămîne dă epiorchi, căci la jurămîntu ce au făcut, avea datorie să arate atît pe acea ţigancă, cum că este vîndută de ei dupe moartea Urdoreanului, cît şi pe acele două suflete, fiind prăsiţi tot din ţiganii răposatului Urdoreanului, iar de s-ar fi prăsit dupe jurămîntu, nu ar avea nici o vină. Ci, dă vreme că rămîn în vină dă epiorchi, nu le dă dreptate a cere nici lipsă dă zestre ce o cere dă la numiţii Prisiceni, întîiu, ca nişte epiorchi ce s-au dovedit, al doilea că în copiia dă diiată ce este scrisă cu slova slugerului Caţiche, însuşi mortul nu arată că are să ia soţiia lui, Zmăragda, lipsă dă zestre, iar altile ce-i mai lasă după cum să cuprinde în copiia dă diiată, să şi le ia, însă afară din ţigani. Pentru care, fiindcă Prisicenii nu priimesc bani, orînduitul zapciu dupe luminată hotărîrea înnălţimii tale urmînd, va face înplinire dupe foaia cea iscălită dă noi, şi cîte altile va mai dovedi prin mărturii cu jurămît la slugeru Caţiche i la fii-sa Zmăragda de ale clucerului Urdoreanul, ca nişte clironomi ce sînt, au dreptate să şi le ia. Noi într-acestaşi chip găsim cu cale, iar hotărîrea cea dăsăvîrşită rămîne a să face dă către înnălţimea ta. 1776, iulie 4. Dumitraşco Rac vistier, vel vornic, Badea vel vornic, Dumitraşcu vel logofăt. [183] Io Alecsandru Ioan Ipsilant voievod. Neodihnindu-să cuviosul igumen, eşi şi înnaintea domnii mele la divan, şi cercetînd pricina cu amăruntu din hrisovu domnii sale răposatului Nicolae voievod, dovedim că numai pentru vama dă la numitele bălţi poate a cere igumenu cercetare la judecată. Pentru care, am şi hotărît domniia mea ca, dă va putea dovedi că au stăpînit şi au luat această vamă, măcar şi dă la 40 dă ani încoace, atunci din întreiala ce ia mănăstirea Sfîntului Pantelimon să să dea mănăstirii Glogociov zeciuiala, iar pentru dijma, adică zeciuiala, nu are igumenu a face nici un fel /[184] de pîră, dă vreme ce nici hrisoavele îi scriu, nici stăpînire au avut, dovedindu-să aceste 4 moşii cu bălţile lor, că sînt drepte ale dumnealor numiţilor boeri, cărora le şi dăm domniia mea această întărire ca să aibă a le stăpîni şi a-şi lua dijma din zece una pă dăplin după obiceiu. Pentru care, poruncim şi dumneavoastră ispravnicilor, de va fi trebuinţă să daţi şi mînă de ajutor. Aşijderea şi cu numita mănăstire Glogociov să-şi ia dijma din balta Suhaii după obiceiu. 1776, avgust 10. Preaînnălţate doamne, Din luminată porunca înnălţimii tale ce ni să porunceşte prin pitac ca să facem cercetare pentru pricina de judecată ce are cuviosul igumen Sava de la sfînta mănăstire Clocociov ce este metoh la sfînta mănăstire Cotlomuzul ot Sfent-Agora, cu dumnealui Manolache Creţulescu biv vel comis i cu dumnealui Radu Slătineanul biv vel comis i cu dumnealui Zamfirache biv vel stolnic i cu Radu Iuliianu biv vel pitar şi cu Grigorie Hasan, pentru zeciuiala unor bălţi ce zicea că sînt numite în hrisoavele ce le are sfînta mănăstire, după luminată porunca înnălţimii tale adunîndu-ne cu toţii la un loc, au adus vătafu de aprozi faţă înnaintea noastră, atît pe numitu igumen, cît şi pe numiţii boeri, şi am întrebat pe numitul igumen cu ce cere de a lua zeciuiala bălţilor ce sînt pe moşiile numiţilor boeri, şi ne arată un hrisov al mării sa răposatului Mihaiu Racoviţă voievod, cu leat 72401, întru care văzum, că după ce dă sfintei mănăstiri dă a stăpîni moşiia Suhaia din sud Teleorman cu balta ei, care a chiar moşiia sa, îi mai dă dă o mai lua şi zeciuiala dă peşte din bălţile moşiilor numiţilor boeri, ce să chiamă Romoleţul, Fîntînelile, Viişoara i Căcănău, care moşii în vremile dă acum sînt supt stăpînirea celor mai sus-zişi boeri. Pentru care zeciuială, neputîndu-să a să dăscoperi din numitul hrisov, de este zeciuiala ce să obicinueşte din vechime, de să ia dă către stăpînu moşii pentru dijmă, sau dă este zeciuială, ci iarăşi din vechime obicinuia dă să lua de către domnie zeciuială cu nume de vamă, am citit şi hrisovul mării sale răposatului Neculae Alecsandru voievod, cu leat 7224 în care să coprinde ca să aibă a lua vamă din bălţile numitelor moşii ale numiţilor boeri, din zece peşti un peşte; de la care să cunoscu că această milă este dată dă domnu la mănăstirea Clocociov, vama cea domnească, iar nu dijma moşiilor ce să obicinueşte dă să ia de către stăpînii moşiilor. Ci, pentru aceasta am găsit cu cale ca numiţii boeri să aibă a-şi lua dijma din bălţile moşiilor dumnealor din zece peşti un peşte după cum au luat şi pînă acum, iar numitul igumen clococioveanu să aibă a stăpîni moşiia Sohaiia luîndu-şi venitul moşii, cît şi din baltă din zece peşti un peşte precum iau şi alţi stăpîni ai moşiilor din zece peşti un peşte, pentru că să cunoscu din risovul mării sale răposatului Nicolae vodă că rău cere numitul igumen dijma din bălţile moşiilor ce s-au numit mai sus (Romeleti, Făntînelile, Viişoara, Cănătău) şi făr’ dă nici un temeiu dă dreptate, iar vama peştelui ce i să dă numitului igumen prin hrisovul mării sale răposatului Neculae voievod dă a lua din bălţile ce sînt pe moşiile numiţilor boeri, fiindcă acea vamă este domnească, care această vamă domnii cei mai dupre urmă au făcut-o întreială, adică să ia din trei peşti, un peşte; şi au dat-o milă măriia sa răposatului Scarlat vodă Ghica, prin hrisov la mănăstirea Sfîntului Pandeleimon. Ci şi pentru aceasta am găsitu cu cale ca numitul igumen, dă va putea dovedi cu mărturii vrednice dă credinţă cum că dă la 40 dă ani încoace va fi luat sfînta mănăstire Clocociov vama, ce acum este afierosită la sfîntul Pandeleimon, atunci din suma banilor ce să va vinde pe an de către mănăstirea Sfîntului Pandeleimon. Ci şi pentru aceasta am găsitu cu cale ca numitul igumen, dă va putea dovedi cu mărturii vrednice dă credinţă cum că dă la 40 dă ani încoace va fi luat sfînta mănăstire Clocociov vama, ce acum este afierosită la sfîntul Pandeleimon, atunci din suma banilor ce să va vinde pe an de către mănăstirea Sfîntului Pandeleimon, întreiala acestor bălţi, să aibă a lua sfînta mănăstire Clocociov, din 10 bani un ban, iar neputînd dovedi după cum s-au zis mai sus, atuncea mănăstirea Clocociov să fie lipsită dă această milă, precum rînduescu pravilile de zice. Ne mai arată numitul igumen o copie dă hrisovul al mării sale răposatului Mihai vodă, fecioru răposatului Pătraşco vodă, cu leat 7102, în care să coprinde că moşiia Romuleţu ce este acum întru stăpînirea dumnealui Manolache Creţulescul biv vel comis, fiind pe acea vreme [că] Radul vistier cumpărase satu Rumuleţi, şi căutînd să aibă stăpînire în baltă, domnul cu jude- /[185] cată l-au apărat să nu aibă treabă cu balta, ci să stăpînească mănăstirea Cotlomuzul, balta, precum au fostu dată danie de măriia sa răposatu Basarab voievod, ctitoru mănăstirii. Pentru care, fiindcă pă acele vremi nu să poate şti ce pronomiuri vor fi avut moşiile ce sînt pă dînsile cu bălţi, am cerut de la dumnealui comişu Manolache Creţulescu, stăpîn al acei moşii, să ne arate cu ce stăpîneşte balta ce este pe moşiia dumnealui, şi ne arătă hrisovul mării sale răposatului Costandin vodă Basarab cu leat 7201, i alt hrisov tot al mării sale Costandin vodă Basarab cu leat 7212, care în amîndoaă să coprinde stăpînirea moşii aceştiia cu balta şi cu tot venitul ei. Ce, şi dintr-aceasta să cunoscu că făr’ dă nici o dreptate cere igumenu de a lua dijma din bălţile moşiilor numiţilor boeri, pentru că dă la facerea hrisoavelor acestora şi pînă acum, sînt atîţea ani trecuţi la mijloc şi au tot stăpînit cu bună pace şi făr’ dă nici o pricină, cum şi stolnicu Zamfirache pentru moşiia Fîntînelile, să ţie tot din scrisorile casii răposatului Istrate Florescul, care să coprinde în hrisoavele ce sînt la dumnealui comisu Manolache Creţulescu. I să ceru şi dumnealui Radului Slătineanu biv vel comisu, sinet pentru moşiia Căcănău şi lui Grigorie Hasan pentru moşiia Viişoara, şi arătară o copie de catastih scoasă după diiata doamnii Ilenii fata răposatului Şărban vodă Basarab, care au fostu jupîneasă răposatului Costandin postelnicu Cant, care copie să văzu adeverită cu iscălitura exelenţii sale ghinăraru maior Mihaiu Cantacozino, şi în copie să răspunde acea moşie Căcănău, cît şi Viişoara, cu viile şi cu balta, care le dă întru stăpînire fiilor săi, anume Costandin şi Iordache, la înpărţeala ce le-au făcut, cum şi la pitaru Radul Iuliiano iarăşi cu catastih dăosibit, totu al doamnii Ilenii Cantacozini, în care să coprinde stăpînirea moşii Viişoara cu balta ei, partea lui Iordache Cantacuzino, în care catastise arată că au dat aceste moşii întru stăpînire la aceşti doi fraţi Costandin şi Iordache, la care, din Costandin stolnicu să trage dumnealui Radul Slăt comisu şi din Iordache spătaru să trage numitu Radul Iuliiano. Deci, după scrisorile şi hrisoavele ce să văzură la mîna mai sus-numiţilor boeri şi după obiceiul ce să urmează din vechi trecuţii ani, să cuvine acea zeciuială din peşte să o ia mai sus-numiţii boeri fieştecarele de la balta lui precum au luat şi pînă acum, ca după drepte moştenirile lor, iar numita mănăstire Clocociov să-şi ia dijma din balta Sohaii care acum şi-o stăpîneşte, iar vama acestor 5 bălţi cu a mănăstirii Clocociov, cîndu va dovedi după cum s-au zis mai sus, de 40 de ani încoace că au luat, atunci din suma întreelii ce ia mănăstirea Sfîntului Pandeleimon, va lua din zece bani, un ban. Noi aşa am găsit cu cale şi pe dreptate de a să urma, iar hotărîrea cea desăvîrşită rămîne de a să face de către înnălţimea ta. 1776, avgust 2. Grigorie al Ungrovlahiei, DumRacoviţă vel vornic, Badea vel vornic, Ioniţă Iul vel logofăt, Dum medelnicer. [185] Io Alecsandru Ioan Ipsilant voievod bojiiu milostiiu gospodar zemli Vlahiscoiu. Neodihnindu-să Tudorache moraru pe hotărîrea judecăţii ce au fost hotărît dumnealor boerii judecători ot 2<-lea> depertament prin carte de la iulie în 15, a plăti igumenului taleri 209 dupe zapisul lui ce l-am văzut domniia mea, şi eşind înnaintea domniei mele la divan, arătă cum că aşezămîntul ce au făcut prin zapis în urmă s-au stricat lepădîndu-se înnaintea igumenului şi cum că şi igumenul au priimit dă s-au stricat şi nu este dator nimic. La care, măcar că dă ar fi stricatu aşăzămîntul şi ar fi luat şi zapisul înnapoi dă la mîna igumenului, dar cu toate acestea domniia mea am zis să să aducă marturi sau altă dovadă la zisa lui, iar neavînd el marturi, să priimească igumenu blestem la tăgăduirea lui. /[186] După care hotărîre, înştiinţîndu-ne preasfinţiia sa părintele mitropolitu printr-această anafora, cum că nu are nici ştire dă zisele lui cum scrie mai jos, nici l-au scos igumenul dîn stăpînire, poruncim ca după hotărîrea judecăţii depertamentului să să urmeze a plăti şi zapciu să facă înplinire. 1776, avgust 10. Preaînnălţate doamne, Aduse înnaintea noastră zapciu văt dă visterie pe Tudorache moraru, cu cuviosu arhimandrit chir Athanasie proin igumen Radului Vodă, şi după porunca mării tale cerum lui Tudorache mărturii să ne arate temeiul zapisului cum că s-au dus la igumen şi s-au lepădat dă acea tocmeală ce făcuse, şi că au priimit şi numitul igumen dă s-au stricat aşezămîntul, sau că neavîndu el mărturii, să să dea credinţă prin blestem egumenului la tăgăduirea sa, după cum au fost judecata înnaintea mării tale şi Tudorache n-avu mărturii să ne arate după hotărîre, iar arhimandritu radvolitis priimi blestem înnaintea noastră că nicicum nu ştie dă vorbele cele zise dă numitul Tudorache, nici că e vinovat cu nimic la aceasta cu vreo năpăstuire asupra lui Tudorache moraru. Ci, dă aceasta facem ştire mării tale, şi anii mării tale de la Dumnezeu să fie mulţi şi norociţi. 1776, iulie 31. Al mării tale rugător către Dumnezeu şi părinte sufletesc smerit, Grigorie al Ungrovlahiei. [186] Io Alecsandru Ioan Ipsilant voievod i gospodar zemli Vlahiscoi. Neodihnindu-să Zamfira pă suma de aleri 2551 ce arătă părintele mitropolit că rămîn de înpărţeală, mai eşi şi la divan înnaintea domnii mele, cerînd partea după socoteala ce au făcut starostea za neguţători, de taleri 2978, a căruia socoteală cercetîndu-o domniia mea la celelalte toate, o găsim bună, făr’ de numai taleri 327 bani 30, cheltuiala lui Gheorghe ce arată mai jos părintele mitropolit că au cheltuit Gheorghe fiind soru-sa la dînsul, s-au căzut a-l scădea şi au rămas de înpărţit taleri 2551. Care, măcar că pricinuia Gheorghe cum că acestu cîştig nu s-au agonisit din sirmaia părintească a prăvălii, fiindcă sărmoiaoa părintească au fost puţină, ci el au luat bani striini de s-au neguţătorit, dar de vreme ce n-au vrut să să desfacă cu soru-sa de cînd i s-au luat socoteala de cele părinteşti şi i-au hotărît judecata, ce au mai avut la leat 1768, ca să-i fi dat al ei, mult puţin ce-i vinea parte atuncea, ci au rămas şi partea ei într-aceiaşi sărmaia a prăvălii de s-au neguţătorit pîn’ acum, al doilea, că la toate pagubile ce s-au întîmplat prăvălii şi la toate cheltuielile cîte au arătat, la acelea o amestecă şi pă dînsa şi o scade, care, după cum la pagubă, aşa şi la dobîndă i să cuvine a intra, al treilea, că după toate acestea, au făcut învoială dînd zapis la mîna lui de înpăcăciune la leat . . .1 şi nici după aceea învoială n-au urmat a-i da cele făgăduite, hotărîm ca să să facă înpărţeală pe această sumă de taleri 2551, luînd Zamfira partea ei pe jumătate, aşijderea şi prăvăliile să le ţie frăţeşte 1776, avgust 10. Preaînnălţate doamne, După luminată porunca mării tale, au adus înnaintea noastră, zapciu vătaf de copii za divan, pe Gheorghe braşoveanul cu soru-sa Zamfira, care era pricini să să înparţă între ei, fraţi, de toate cele părinteşti, după cea către măriia ta, jalbă a Zamfirii. /[187] Deci, şi noi orînduindu-i la dumnealui starostea za neguţători cu răvaşu nostru ca să-i socotească de la catastihu ce s-au văzut de noi pecetluitu ot leat 1768 încoace şi pînă acum, dumnealui au cercetat şi au socotit, şi vedem că au scos pe Gheorghiţă daor să răspunză la bani şi să înparţă cu soru-sa pe din doao frăţeşte taleri 2978 şi bani 56. Care această socoteală n-au făcut-o de la catastih încoace de cînd şi-au fost dat Gheorghiţă socoteala de cele părinteşti, ci au făcut-o încă cu doi ani şi jumătate înnaintea catastihului, de cînd au murit părinţii lui Gheorghe i ai Zamfirii. La aceşti bani, atît văzum şi noi, încărcat Gheorghe cu taleri 327 bani 30, care i să cuvine a-l scădea cu aceştiia, cheltuiala ce au făcut-o în casă, cît au ţinut pe soru-sa la sine de la moartea părinţilor lor şi pînă la acea de atunci socoteală. Cu arătatu catastihului să mai scade Gheorghe încă cu taleri 100, care i-au dat sorii-si mai naine osebit de zestre şi nu sînt tăgăduiţi; şi scoţînd aceşti bani din suma din sus, rămîn buni taleri 2551 bani 36 asupra lui Gheorghe, să răspunză, şi după această socoteală care i s-au luat, n-are Gheorghe nimic a mai zice înpotrivă şi este bun dator acestor bani să-i înparţă cu soră-sa pă din doao, frăţeşte. Cercetăm şi noi pe Toma ce au fost calfă tovarăş cu Gheorghe pînă în anul trecut şi acum s-au desfăcut, care poate să ştim toată puterea de sărmaia a lui Gheorghe, să vedem, este puterea la Gheorghe ca să răspunză aceşti bani ce-i rămîne pe jumătate soru-sii, sau de nu, şi ne spuse cum că mai mult decît taleri aproape de o mie marfă în doao prăvălii n-ar mai fi dreaptă sermaia a lui Gheorghe. Şi iar mai cercetăm ca să aflăm, cu banii părinteşti s-au chivernisit casa şi prăvăliile, de s-au sporit aceşti bani pînă acum, sau cu striini . Şi ne spuse iarăşi Toma, cum că toate chiverniseala lor pîn’ acum tot din bani neguţătoreşti cu amîndurora credinţă şi osteneală au fost, că cu banii părinteşti ce au fost, taleri 690, n-au putut a să chivernisi şi mai vîrtos, că într-un rînd spărgîndu-li-să prăvăliia, zic că li s-ar fi răpus marfa ce au avut, ci tot ei, cum au putut s-au sporit şi au agonisit. Noi, la acestea, după cum vedem lucru, altă arătare n-avem a face făr’ decît într-acestaşi chip ni să pare o îndreptare, cînd să fie şi bună socoteala mării tale, Gheorghe, dupe a lui proastă pricepere socotindu-să cu zestrea ce au dat soră-si plătit, cu toate ce au şi avut chiverniseală şi cîştig, dar au şi cheltuitu în trebile casii, cum şi Toma de unii timpi ne spuse că au fost trecînd cheltuiala peste venit; şi cînd va rămînea Gheorghe să răspunză banii ce să numescu pe jumătate soră-si, atunci va rămînea şi el cu totul de chiverniseală stinsu, dar dupe dreptate, nici soră-sa nu să cade, aşa după cum au fost, de cele părinteşti lipsită. Ci, pentru să să facă o iconomie ca nici ia să rămîe numai cu zestrile şi cu nimic la cele părinteşti înpărtăşită, nici el să fie de tot stinsu, noi aşa zicem cu părere, fiindcă, cîţi bani au fost părinteşti rămaşi asupra lui Gheorghe la luarea socotelii, atunci, sînt acei acum în prăvălie, sărmaia, încă mai sporiţi, să să înparţă marfa ce este acum sărmaia a lui dreaptă cu arătarea Tomii, pă din doao cu soră-sa, osebit din zestrea ce au dat, dîndu-i şi o prăvălie din doao ce sînt, ca să-şi vînză marfa, măcar că acele prăvălii sînt bolţi în hanul mănăstirii Sfîntului Gheorghe-Nou, şi acum prin chirie. Dar la aceasta, cum va fi bună socoteala şi porunca mării tale. Noi de aceasta înştiinţăm mării tale, iar hotărîrea cea desăvîrşită rămîne la înnălţimea ta. Şi anii mării tale să fie mulţi şi norociţi. 1776, iulie 14. Grigorie al Ungrovlahiei. [187] Io Alexandru Ioan Ipsilant voievod bojiiu milostiiu i gospodar zemli Vlahiscoiu. De vreme ce după cercetarea preasfinţii sale părintelui mitropolitului vedem cererea copilului că este cu cale, după dreptate şi după hrisovul domnii mele întărim şi domniia mea şi /[188] poruncim dumitale biv vel paharnice Manolache Romaniti, după această hotărîre să urmezi a face înplinirea ce să cuvine la cererea jăluitorului. Tolico pisah gospodstvo mi. 1776, avgust 11. Preaînnălţate doamne, După jalba ce au dat către măriia ta Costandin, fiiul şătrarului Gheorghe Rîmniceanu şi nepot stolnicului Radul Socoteanu, că avîndu întru căsătorie răposatul unchi-său Grigoraşco Socoteanu ce au fostu fiiu numitului Radul Socoteanu, pe Ilinca, fiica dumnealui paharnic Fotii Vlădăianu, cu care au făcut 2 copile, mici fiind nevîrsnece, în anul trecut au fost dat jalbă la măriia ta muma numitului copil jăluitor şi măriia ta-l orîndui la noi. Am cercetat şi s-au făcut după pravilă şi după obiceiul pămîntului, răspunsul în anafora către măriia ta ca să să urmeze trimeriei cu dreptate acolo în faţa locului, nefiind lucrurile aicea, care anafora, după cum vedea jalba, s-ar fi şi întărit dă către măriia ta, poruncindu-să la dumnealui caimacamu Craiovii ca să fie la mijloc, într-acestaşi chip după pravilă să facă înpărţeala şi încă, nehotărîndu-se judecata, ar fi murit şi muma copilului jăluitor. La urmă, moşul copilului au făcut cu dumnealui paharnicu Vlădăianu acea trimeriie cu foi dă înpărţeală şi partea ce s-au venit fiicii dumnealui paharnicului Fotii din trimerie au fostu moşii i ţigani şi pentru aceasta cere jăluitoru la măriia ta să aibă dreptate a nu fi lucrurile moşi-său căzute la altă mînă streină cu trimeriia, şi el să fie răbdător, ci să plătească cu bani acea parte cît va cere la moşie i ţigani, după cum s-au pus preţu fieştecăruia. Şi încă mai zice jăluitorul că nedîndu-i-să moşiile, înc’ai să i să dea ţiganii ca să nu să răspîndească cu fuga, fiind împărţiţi; şi pentru ţigani va da moşii sau vii, iar nu preţ. Şi ni să porunceşte dă către măriia ta ca să vedem jalba şi să citim hrisovul mării tale ce este făcutu pentru acestu fel dă trimerie şi cu anafora să înştiinţăm. Deci, arătăm mării tale, hrisovul care este dă aceasta, l-am cititu, şi atît după hrisovul <şi> obiceiu al pămîntului, cît şi după dreptate, bună şi cu cale este cererea jăluitorului, măcar că după înţelegerea hrisovului nu prea dă pă acestu copil bun la cerere. Dar iar din hrisov[ul] să îndreptează, fiindcă mumă-sa începuse această judecată căriia i să cădea cu toată calea a cere şi a căuta aceasta, şi neapucîndu ca să să hotărască, au murit, are dreptate copilul ei, nepotul răposatului Grigoraşco Socoteanu, fratele maichi-sii, a dobîndi ceia care jăluieşte. Cu toate acestea, noi nu văzum nici pă jăluitor, nici pă cel dă care să jălueşte, nici acele foi dă înpărţeală, ca să vedem cum s-au făcutu şi cum e pricina; atît numai înţelesem, cum că printr-un vechi al jăluitorului s-au datu această jalbă. Ci, de aceasta facem ştire mării tale şi anii mării tale dă la Domnul, să fie mulţi şi norociţi. 1776, iulie 27. Al mării tale rugător către Dumnezeu, herbinte, şi părinte sufletescu smerit Grigorie al Ungrovlahiei. [188] În ştiinţă facem cu această carte a domnii mele, voao starostii dă ovrei din oraşul domnii mele Bucureşti i du prin alte tîrguri şi altor căpetenii ce să află între norodul ovreesc şi tuturor ovreilor din Ţara Romînească, pentru Isaac hahamul feciorul lui Biţel hahamul, carele dupe hrisoavele altor fraţi domni ce sînt date la mîna lui, să adeverească că de multă vreme să află haham-baş, atît peste ovreii din Moldova, cît şi cei dă aici, precum pentru aceasta ne adeverim din hrisovul răposatului domnii sale Alexandru Scarlat Ghica voievod, ce-l văzum domniia mea ot leat 1766 dichemvrie 3. /[189] Drept aceia, învrednicindu-se domnul Dumnezeu şi pre noi cu domniia aceştii Ţării Rumîneşti, m-am milostivit domniia mea asupră-i, şi l-am făcut baş-haham peste tot norodul ovreesc ce să află în Ţara Rumînească, ca să fie el îndreptător legii ovreeşti prin vechilul său ce-l va alege şi îl va orîndui în Bucureşti, precum iaste obiceiul dă mai nainte dă au avut vechil aici, ca să poarte grija pentru toate trebile dupe orînduiala legii voastre şi veniturile başi-hahamii, dă cununii, dă logodne şi dă dăspărţiri, să aibă a le cerca şi a le lua dupe obiceiul lor. Iar pentru obiceiul ce au fost între overi, care s-au chemat curunca, adică, cîte vite să tăia pe an caşer1, le lua baş-hahamul dă toată vita mare cîte bani 40 şi dă vita mică cîte bani 30, acel obiceiu s-au rădicat să nu mai ia baş-hahamul dă vită, numai s-au aşăzat să ia simbriia ostenelii lui dă la toţi ovreii, atît ce să vor afla pe afară în toată ţara, cît şi aici în Bucureşti, dă tot omul ce va fi casnic, cîte un leu pă an. Şi aceşti bani să aibă a-i srînge vechilul şi să-i dea haham-başii, şi nimini din breasla ovreilor să nu fie volnic a rădica alt haham nicăiri făr’dă ştirea baş-hahamului sau a vechilului său. Poruncim dar domniia mea tuturor, starostii dă ovrei şi tuturor ovreilor, să-i daţă supunere şi ascultare la toate poruncile ce va da baş-hahamul prin vechilul său, dîndu-i şi cinstea ce i să cade în sinagoga voastră şi aiurea, dupe obiceiul legii voastre şi nimini la veniturile lui să nu să amestece, nici să să îndrăznească vreunul a să arăta cu neascultare, pentru că oricare să va arăta cu nesupunere, unul ca acela să ştie că să va cerceta dă către domniia mea. 1776, avgust 12. [189] Io Alexandru Ioan Ipsilant voievod i gospodar zemli Vlahiscoi. După cum s-au găsit cu cale de către dumnealor veliţii boeri, întărim şi domniia mea, aşa să să urmeze şi pentru moşie să dovedească dumnealui vel dvornic înnaintea dumnealor veliţilor boeri cu dovadă că n-au ştiut, şi să aibă a întoarce banii şi să o stăpînească avînd protimisis. Aşijderea şi viia, după zapis să o stăpînească, iar ceilaltă parte dă nu este odihnită la această hotărîre a dumnealor boerilor şi are a face apelaţie, iasă la divan. 1776, avgust 19. Preaînnălţate doamne, Dumnealui Nicolae Ştirbei vel dvornic de ţara de sus, au arătat prin jalbă, înnălţimii tale, cum că un unchi al tatălui dumnealui, Matei Ştirbei, murind acliros, datornicii ce au avut a lua de la dînsul, dînd jalbă la răposatu măriia sa Costandin voievod Mavrocordat, au fost orînduitu măriia sa la dumnealor veliţii boeri ca să caute acea datorie de la cine să să ia şi dumnealor prin anafora de la leatu 7249 maiu 10, arată către măriia sa, cum că vistiereasa Despa Ştirboaica, care au ţinut pe răposatu vistier Ilie Ştirbei carele au fost nepot de frate mai sus-numitului Matei Ştirbei, tatăl dumisale vel vornic Neculae Ştirbei, ca nişte rude trebueşte să intre clironomi şi să plătească toată datoriia şi să ţie orice va găsi de ale lui Matei Ştirbei, unchiul şi boeriului dumneaei, şi răposatu măriia sa Costandin voievod Mavrocordat întăreşte acea anafora cu pecetea şi cu iscălitura mării sale dă la leat 7249 mai 29. Şi între altele, zice dumnealui vel vornic că au avut şi o vie a răposatului Mateiu Ştirbeiu, de cumpărătoare, din dealul Călineştilor sud Muşcel, care vie zise dumnealui vel vornic că au stăpînit-o pînă la leat 1763 iulie 17, iar atunci, viind dumneaei stolniceasa Dumitrana Ştirboaica aici la Bucureşti, au fost cerut de la dumnealui zapisile moşii Călineştilor ce au fost părintească şi la înpărţeală au căzut la vărul dumisale Costandin Ştirbei boerul dumneaei Dumitranii Ştirboaicăi. Şi cerînd să-i dea zapisile acei moşii, că i să înpresoară hotarăle moşii de către alţi înprejureni, /[190] dumnealui vel vornicu zise că i-au cerut adeverinţă de la mîna dumneaei stolnicesii Dumitranii Ştirboaicăi pentru acele vii şi i-au dat adeverinţă din acea vreme de cînd i-au dat zapisile dă la leat 1763 iunie 17, cum că toate zapisile moşii Călineşti i le-au dat, iar viia răposatu Matei Ştirbei să aibă dumnealui a o stăpîni cu bună pace. Care adeverinţă să văzu şi de către noi iscălită de dumneaei stolniceasa Ştirboaica, şi de atunci pînă acum, zise dumnealui vel vornic că au tot stăpînit acea vie cu pace dupe răvaşu ce este la mîna dumnealui. Iar astă-toamnă zise dumnealui vel vornic că, nefiind aici dumneaei stolniceasa Dumitrana Ştirboaica, au vîndut atît viia cît şi moşiia, dumneaei sărdăresii Stancăi Călineascăi şi cerea protimisis a lua moşiia şi viia întru a dumnealui stăpînire cu întoarcere de bani. Deci, dupe luminată porunca înnălţimii tale, vătafu de aprozi au adus faţă înnaintea noastră şi pe dumnealui vel vornic Neculae Ştirbei şi pe Ianache căpitanu, vechil din partea dumneaei sărdăresii Stancăi Călineascăi şi întrebîndu-să vechilu ce are a răspunde pentru această pricină şi ne arătă zapisu de vînzare al dumneaei stolnicesii Dumitranii Ştirboaicăi ca leat 1775 octomvrie, la care zice că i-au vîndut moşiia Călineşti, sărdăresii Stancăi cu acea vie cu totul, în care zapis nu să văzu iscălit dumnealui vel vornic. Şi zise dumnealui că n-au avut ştiinţă de vînzare cînd s-au făcut, că de ar fi ştiut, ori ar fi dat bani ca o rudă mai de aproape ce este, ori ar fi iscălit zapisu vînzării. Ci, pentru moşiia Călineşti, de vreme că dumnealui vel vornic să protimiseşte ca o rudă mai de aproape ce este, de va dovedi dumnealui cu bună adeverinţă, cum că n-au ştiut de vînzarea moşii, nici au auzit şi dovedind, i să cade dumnealui a întoarce banii ca o rudă mai de aproape ce este, iar pentru o vie văzîndu-să zapisu stolnicesii Dumitranii Ştirboaicii la mîna dumnealui ca să o stăpînească, la aceasta nu este nici o pricină. Ci, după cum curge pricina, arătăm înnălţimii tale, iar hotărîrea cea dăsăvîrşită, este a să face de către înnălţimea ta. 1776, iulie 17. Dumitra<ş>co Racoviţă, Badea vel vornic, vel logofăt. [190] Io Alecsandru Ioan Ipsilant voievod. Cercetăm şi domniia mea cu divan această pricină, şi din anaforaua ispravnicilor, dă cercetarea ce au făcut cei rînduiţi boerinaşi la faţa locului, nefiind pliroforie îndăstul pă înţelegere, dă trebuinţă găsim a merge de iznoavă însuşi unul din ispravnici la faţa locului, să urmeze cum scrie mai jos a cerceta, fiind faţă şi vechilul igumenului şi jăluitorul, şi să înştiinţeze domnii mele cu anafora. 1776, avgust 19. Preaînnălţate doamne, Mariia Preoteasa de la Găeşti sud Vlaşca, cu jalbă au jăluit înnălţimii tale zicînd că la leat 1775 au avut judecată înnaintea dumnealor veliţilor boeri cu cuviosul igumen al sfintei mănăstiri Cotrăceni, chir Ignatie, pentru o vie a ei ce zice că o are cu pămînt cu tot la Viţicheşti sud Muşcel, care vie zice că la hotărniciie cînd s-au hotărît moşiia mănăstirii Cotrăceni au intrat şi viia şi în moşiia mănăstirii şi atunci cînd s-au judecat, dumnealor veliţii boeri, după cum au găsim cu cale, cu anafora au înştiinţat înnălţimii tale şi înnălţimea ta ai poruncit dumnealor ispravnicilor de judeţ dă au orînduit pe un Tudorcea postelnicel i pe un Matei postelnicel Topoloveanu înpreună cu alţi înprejuraşi du pă înprejuru acei moşii Viţicheşti. Şi mergînd acolo în faţa locului, cu anafora înştiinţează dumnealor ispravnicii, înnălţimii tale, că aceşti mai sus-arătaţi dă dumnealor, au cercetat prin prejurenii aceştii vii şi au dovedit prin /[191] moşneni bătrîni arătînd cum că ei aşa au pomenit de la părinţii lor şi ştiu şi ei că această vie cu pămîntul lor este a unor preoţi ce le-au zis Răceni, care vie intră în cadru dă moşie al moşnenilor viţicheşti, şi atunci la hotărnicie nefiind nimini din neamul Răcenilor faţă, ca să arate cît au stăpînit Răcenii şi pă unde, cu această pricină zice că au luat viia supt stăpînirea sfintei mănăstiri Cotroceni. Ne arătă şi numitu igumen, condica mănăstirii întru care este trecută acea carte a moşii Viţicheştilor în care arată la un loc dă zice „iar dă la drum î sus fiind deal cu vii, au lăsat nemăsurat pînă în codru moşnenilor”. Şi la acest cuvînt fiind bănuială, pentru aceia să orînduise la ispravnici de către înnălţimea ta ca să facă cercetare, în care cercetare ce au făcut nu arată pe larg unde este această vie, ori în codru moşnenilor, ori în dealul cu viile, sau pe moşiia mănăstirii . Mai zise igumenul că la cercetarea ce au făcut-o acei mai sus-numiţi orînduiţi dă ispravnici, n-au fost faţă şi omul mănăstirii ca să le arate pricina în ce chip este. Pentru care, găsim cu cale să fie luminată porunca înnălţimii tale către dumnealor ispravnicii judeţului ca să meargă unul din dumnealor acolo în faţa locului unde este moşiia Viţicheşti şi fiind faţă atît vechilul igumenului, cît şi Nenciul, ginerile Marii preotesii, ce l-au făcut vechil, strîngînd şi pe toţi moşnenii înprejureni acelui loc şi prin carte de blestem să cerceteze această vie unde să cade, în codru moşnenilor, ori în dealul cu viile, sau în moşiia mănăstirii şi dă este adevărată această vie a ei şi după cercetarea ce vor face cu anafora a dumnealor ispravnicilor, acum dă iznoavă să înştiinţeze înnălţimii tale ca să să facă de către judecată, izbrănire. Noi aşa găsim cu cale, iar hotărîrea cea dăsăvîrşită rămîne a să face de către înnălţimea ta. 1776, iulie 25. Vel dvornic, Badea Şt vel dvornic, vel logofăt. [191] Io Alecsandru Ioan Ipsilant voievod. După cum s-au găsit cu cale de către dumnealor veliţii boeri, dăm volnicie slugii domnii mele . . .1 copil din casă de divan şi dumneavoastră ispravnicilor, să aveţi a urma la toate după cum scrie mai jos, spre a-şi afla aceştiia dreptatea şi cine va rămînea de judecată va plăti treapăd mumbaşirului. 1776, avgust 20. Preaînnălţate doamne, Bîrsanii striini de la Braşov şi de la Ardeal au jăluit înnălţimii tale pentru vameşu de la Văleni sud Saac i pentru vameşu de la Cîmpina sud Prahova, zicîndu că mai nainte au avut obiceiu dă da dă odae vamă cîte bani 20, iar acum le-au luat dă odae cîte taleri 1,60. Le-au luat şi pentru brînza ce zic că o fac dă trebuinţa caselor şi a ciobanilor lor, vamă dă stînă cîte taleri 3, de la alţii taleri 4 şi taleri 5, care acest obiceiu zic că nu l-au mai avut. Aşijderea zic că pentru lîna care o cumpără au avut obiceiu dă da mai nainte vamă dă suta dă ocă dă lînă ţigae cîte bani 90 şi dă suta dă ocă lînă ţurcană cîte bani 45, iar acum zic că le-au luat vameşii de suta de ocă cîte taleri 1. Asemenea jăluesc şi pentru vătaşii de plaiu Săcueni i Prahova, zic că mai nainte au avut obiceiu cînd suia oile la munte, da dă cioban cîte bani 3 pentru ţidulă, iar alt nimic, iar astă-primăvară, zic că le-au luat dă odae cîte parale 70; le-au luat şi dă stînă cîte doi caşi i cîte o oae stearpă. Mai ziseră şi aceasta că, după ce /[192] şi-au plătit vama la vameş pentru lîna ce o au de cumpărat, care o trec prin schelă în ţara ungurească dă neguţătoriia lor, le-au luat şi vătaşii de plaiu Săcuenilor, atît cel din anul trecut cîte taleri 1 dă car, cum şi cel ce să află vătaf acum, le-au luat la 115 cară dă lînă cîte taleri unul. Şi zic că în anul trecut, mai jăluind înnălţimii tale pentru aceste jafuri şi nedreptăţi ce le fac vameşii şi vătaşii de plaiu, după jalba lor li s-au şi făcut luminată porunca înnălţimii tale ca mai mult peste obiceiu, să nu-i supere, nici vameşii, nici vătaşii de plaiu şi zic că n-au urmat poruncii, ci cu obrăznicie le-au luat cele dă mai sus-arătate. Deci, după jalba lor, ni să porunceşte de căre înnălţimea ta, ca să arătăm cum este obiceiu şi cu anafora să înştiinţăm înnălţimii tale, pe carii aducîndu-i vătafu de copii de divan înnaintea noastră, arătară o carte a mării sale răposatului Costandin vodă Mavrocordat cu leat 1756 aprilie 26, întru care porunceşte măriia sa pentru caşu ce-l fac la munte, să aibă a-l vinde ori la ce căşărie vor vrea cu tocmeală şi vătaşii de plaiu să nu-i bîntuiască nimic şi nimic să nu le ia peste obiceiu, iar dă s-ar supăra mai mult, şi dînd jalbă mării sale, unii ca aceia să vor pedepsi. Ne mai arătă şi luminată porunca înnălţimii tale din anul trecut 1775 aprilie 22, întru care porunceşte vătaşilor de plaiu, cît şi vameşilor, ca să nu să întinză a le face obiceiu mai mult decît iaste porunca înnălţimii tale, nici dă odae să nu li ia nimic, nici dă pieile ce vor fi moarte dă la oile lor, nici dă brînza ce o fac pentru trebuinţa caselor lor, nici dă cai dă olac să nu să supere şi caşu să li să ia cu preţ şi cu tocmeală după cum îl iau şi alţi neguţători şi să-l ia cu cantar drept ca să nu le curgă pagubă. Şi porunceşti înnălţimea ta şi dumnealor ispravnicilor judeţelor şi vătaşilor de plaiu şi vameşilor du pă la vămi, ca nimeni mai mult să nu să întinză a le face supărare peste porunca înnălţimii tale, că vericare să va întinde, unii ca aceia să va pedepsi, şi zic că nu s-au urmat poruncii înnălţimii tale, ci şi în anul trecut, cum şi estemp, s-ar fi supărat şi le-au luat mai mult. Pentru care, găskim a fi cu cale să meargă om domnesc cu luminată porunca înnălţimii tale la dumnealor ispravnicii judeţului şi aducîndu atît pe vameş, cît şi pe vătaşu de plaiu, cum şi pe cei ce-i vor fi supărat peste luminată porunca înnălţimii tale, şi dumnealor ispravnicii să cerceteze la catalogu cel pecetluit de către înnălţimea ta şi dă le va fi luat mai mult peste ceia ce scrie în catalog, să-i apuce mumbaşiru să le întoarcă înnapoi. Asemenea să cerceteze şi pă vătaşii de plaiu şi dă le va fi luat mai mult peste obiceiu şi peste lumiată porunca înnălţimii tale ce au fieştecare vătaf la mînă, dă le fa vi luat mai mult, oricine peste obiceiu şi peste luminată porunca înnălţimii tale ce au jăluitorii la mînă, să le întoarcă înnapoi şi dă să vor dovedi unii ca aceia că n-au urmat luminatii poruncii a înnălţimii tale şi le-au luat mai mult peste poruncă şi peste catalog, să-i ia mumbaşiru să-i aducă aici la luminat divanu înnălţimii tale să să pedepsească, să fie spre pildă şi altora. Noi aşa găsim cu cale, iar hotărîrea dăsăvîrşită rămîne a să face dă către înnălţimea ta. 1776, avgust 18. Vel dvornic, vel logofăt, vel logofăt. [192] Lauda, cinsea şi mărirea domnilor şi a oblăduitorilor, cărora de la domnul Dumnezeu li s-au încredinţat stăpînirea dă ţări şi dă noroade, de-a pururea au datorie netăgăduită a privi şi a să uita ca dintru o naltă privelişte din scaunul cel domnesc şi stăpînitor asupra supusului său norod, încît cu a sa iscusinţă şi isteţime îndreptînd pe toţi cei ce sînt supt stăpînirea sa, să poată a aduce cele strîmbe şi cele glodoroase, spre căi netede. Deci dar, dă vreme ce dumnezeiasca pronie din darul cel dă sus ni s-au încredinţat noao scaunul aceştii pravoslavnice ţări creştineşti, înre altele ce ne nevoim a le aduce la stare şi orînduială bună, socotit-am domniia mea şi petru breasla măcelarilor din Bucureşti, care /[193] dupe jalba ce au dat domnii mele cum că pînă la o vreme foarte bine şi cu bună orînduială s-au păzit tagma aceştii bresli în locul lor cel strămoşesc unde sînt scaunile dă carne cele vechi ce iaste într-adinsu pentru vînzarea dă carne, iar dă la o vreme încoace stricîndu-li-să orînduiala lor cea din vechime, mulţi din oameni au început dă sineşi a dăşchide scaune dă vîndu carne, care pă unde le iaste foia, dintru a cărora pricină nu pot păzi nici poruncile ce li să dau pentru îndăstularea obştii oraşului acestuia, cerînd ca iarăşi să li să facă aşăzămînt să urmeze dupe vechiul obiceiu, i-am orînduit domniia mea la dumnealor boerii epitropi ai trebilor obştii şi dumnealor au înştiinţat domnii mele cum că jalba le iaste adevărată şi cerirea cu cale. Drept aceia, dat-am domniia mea acest hrisov al domnii mele, lui Dumitru vătaf înpreună cu lude 32 măcelari anume, Stan ce au fost vătaf, Năstase, Petre, Ion Surdu, Tănase, Costandin, Leca, Nica, Stoian sin Drăgoiu, Stan sin Marin, Stoica brat Apostu, Marin Cole, Stoian Brotăcel, PetreRoşul, Radu Dîrzeanu, Cîrstea, Stan Gînsac, Stoica, Leonte, Dobre, Verte, Dobrin, Stancu, Pătraşco, Radu sin Samfir, Nicolae Ganea, Ştefan Grămaş, Bîrcă sin Stan, Duca, Radul cel Mare, Ianache Felendreş, Radul Coconea, Sandu, carii acum s-au ales, şi s-au aşăzat a fi rufet la această breaslă şi hotărîm ca să aibă a să ţinea şi a să păzi precum mai jos arată: 1) Locul pă care sînt scaunile dă carne cele vechi, fiind al lor strămoşăsc, într-adinsu pentru vînzarea dă carne, să fie şi dă acum înnainte ne strămutaţi dă la acel zis loc. 2) Dobitoacele să nu le înjunghe şi să le jupoae în locul dă mai sus-zis, a să face scîrbiciune şi putoare, ci să aibă a ţinea pentru tăerea dobitoacelor doao sau trei chearhanale aiurea, la apă curgătoare, însă afară din Bucureşti şi dă acolo să aducă carnea curată gata, la scaune, ca să o vînză. 3) Vătăşiia acestui rufet, dupe vechiul obiceiu să aibă a să păzi şi dă acum înnainte, adică toţi cei din susnumiţii măcelari carii acum s-au ales a fi rufet la această breaslă, să fie supuşi vătăfului lor la toate cele ce-i va povăţuişi le va da poruncă pentru a obştii îndăstulare şi pentru orîduiala rufetului lor. 4) Lunea, să aibă a să face vînzare dă carne numai vătăşască, dupe vechiul obiceiu care s-au urmat pînă acum, asemenea şi dă acum înnainte să să ţie. 5) La pricinile dă judecăţi şi socoteli ce vor avea măcelar cu măcelar între dînşii pentru ale nigoţului acestui rufet, nimini altcinevaşi să nu să amestece făr’ dă numai vătafu înpreună cu proesti ai breslii să-i judece şi să-i socotească, şi asupra dreptăţii urmînd făr’ dă a face hatîr sau voe-veghiată nici la o parte, nici la alta, să le hotărască în scris. Iar cînd vre o parte nu să va odihni pă alegerea rufetului, avînd bănuială că s-au năpăstuit, va face apelaţie şi la divan. 6) Breasla aceasta să fie datoare a griji din vreme să aibă dobitoace din dăstul pentru cîtă sumă dă carne să cheltuiaşte pă an, ca să fie oraşul în toată vremea făr’ dă lipsă, şi însă să fie datoare a vinde carne bună, grasă. dăopotrivă să mănînce şi bogatul şi săracul, iar pentru preţul cărnii dupe vremi, cum va fi cumpărătoarea dobitoacelor, aşa cu cişni să va face nart şi după acela să vînză, iar nu într-alt chip. 7) Afară dintr-aceşti liude 33, măcelarii dă mai susnumiţi, nimini altul să nu fie volnic a dăschide scaun să vînză carne, făr’ dă ştirea şi voia vătafului şi a rufetului. Şi pentru ca să să păzească această orînduială în toată vremea nestrămutat, am întărit hrisovul acesta cu însuşi credinţa domnii mele, Io Alexandru Ioan Ipsilant voievod şi cu credinţa preaiuibiţilor fii şi beizadelile domnii mele Costandin voievod, Dumitraşco voievod şi cutot sfatul cinstiţilor şi credincioşi boerilor cei mari ai divanului domnii mele, pan Toma Crăţulescu vel ban, pan Nicolae Ştirbeiu vel vornic dă ţara de sus, pan Badea Ştirbeiu vel vornic dă ţara dă jos, pan Ioa Iuliiano vel logofăt de ţara de sus, pan Dumitraşco Racoviţă vel logofăt de ţara dă jos, pan Ştefan Mişoglu vel spătar, pan Nicolae Brîncoveanu vel vistier, pan Scarlat Caragea vel postelnic, pan Manolache Brîncoveanul vel clucer, pan Scarlat Manu vel comis, pan Nicolae Filipescu vel păharnic, pan Costandin Ghica vel stolnic, pan Ştefan Cioranu vel /[194] sluger pan Costandin vel pitar şi ispravnic pan Ioan Iuliiano vel logofăt i pan Gheorgache Mavrocordat 2<-lea> logofăt. Şi s-au scris hrisovul acesta întru al doilea an al domnii mele, aici în oraşul scaunul domnii mele, Bucureşti, la leatu de la zidirea lumii 7284, iar dă la mîntuirea ei, 1776 la luna lui avgust 23, dă Dumitrache logofăt za taină. [194] Io Alecsandru Ioan Ipsilant voievod i gospodar zemli Vlahiscoiu. Dă vreme ce mărturisesc dumnealor veliţii boeri halul lui, cum scrie mai jos, hotărîm după cuvîntul iconomii şi poruncim şi domniia mea, aşa să să urmeze şi aceşti bani dîndu-i Gheorghe, să rămîe exoflisit şi nesupărat dăspre toate cererile Zamfirii, şi mumbaşir, vătafu de divan. 1776, avgust 23. Preaînnălţate doamne, Pentru partea ce iaste hotărît Gheorghe braşoveanu a da surorii lui, Zamfira, adevărat după socoteala rămînea de înpărţit taleri 2551 şi dreaptă iaste hotărîrea mării tale. Dar vei şti luminate doamne că acei bani nu sînt eşiţi din marfă luată cu bani părinteşti şi ai lui, pentru că sermaiaoa părintească s-au văzut şi de către măriia ta, că numai dă taleri 600 au fost, şi şi aceia, întîmplîndu-să de s-au spart prăvăliia de ostaşi în vremea răzmiriţii, s-au luat mai toată şi el cu bani streini cu dobîndă au rădicat marfă dă s-au neguţătorit şi au plătit şi datoriile părinteşti. Care, acei bani streini cu dobînda lor, cunoscut iaste mării tale, că trebuinţă era a-i plăti de unde i-au rădicat şi plătindu-i aceia, iată nu rămîne la dînsul sermaia de a putea înpiini suma pe cît iaste hotărît, precum şi Toma ce au fost calfă, aducîndu-să înnaintea preasfinţii sale părintelui mitropolit, au arătat că mai mult dă taleri 1000 nu iaste sermaiaoa lui Gheorghe în prăvălie, şi încă şi dintr-acea zise Gheorghe că are a plăti simbrii la feciori ca la taleri 200. Această arătare ce o facem mării tale, nu numai dovită prin Toma ce au fost calfă şi tovarăş la aceasta şi are toată ştiinţa de sermaiaoa lui Gheorghe, iaste, ci şi blestem zise Gheorghe că poate să o dovedească de adevărată. Socotind şi alta, că a să da acum în public dator surori-si cu atîta sumă dă bani pe cît s-au hotărît şi au zis neguţătorii du pă la care are aceiaşi marfă luată pă credinţă, negreşit să vor porni cu toţii a-i lua marfa, şi osebit că ese cu nume dă mofluz, dar rămîne şi soră-sa în pagubă neavînd de unde să ia nimic, rămîne şi el stins de tot. Acestea şi altele socotindu-le noi, luminate doamne, că au slujit prav<ălia>, aceştiia, în 25 dă ani, cu trudă şi osteneală şi au înzestrat-o şi pe dînsa după putinţa lui, care dupe acea înzestrare s-au ştiut şi plătit şi poate să fi cheltuit în trebile casii făr’ dă sfiială, ştiindu-să izbrănit, găsim dă trebuinţă a nu lăsa un om la periciune desăvîrşit, dar nici soră-sa să rămîe numai cu zestrea ce-au luat, ci peste aceia să-i mai dea acum taleri govo, însă nu marfă, care nu poate Zamfira a o trece şi a o vinde, fiind cap dă femeie, ci bani gata. Şi aşa, socotim că să cade şi soră-sa a să mulţumi şi a să exoflisi rămîind în pace de către dînsa de-acum înnainte. De aceasta înştiinţăm milostivirii tale şi după cum milostivu Dumnezeu te va lumina pă măriia ta. 1776, avgust 20. Cozma episcop Buzău, Dumitraşco Racoviţă, Nicolae Ştirbei vel vornic: Ioan Iuliiano vel logofăt, vel logofăt. [195] Io Alexandru Ioan Ipsilant voievod. Au eşit şi înnaintea domnii mele la divan amîndoao părţile şi din cercetare cu amăruntul dovedindu-să dreaptă datoriia dumnealui stolnicului, s-au întrebat Zmăragda că dă intră clironoamă să dee banii stolnicului, iar neavînd a intra şi a să încărca, să dea răspunsu ca să să înplinească din averea bărbatî-său şi să rămîe în pace. Dă vreme ce tăgăduia pecetea ei din zapis, cu înşălăciune ar fi făcutu bărbatî-său mijloc de i-au luat-o din mînă şi au numit-o şi pă dînsa făr’ de vorba ei la zapis, şi fiindcă ia nu priimi a să încărca ca să plătească, aruncîndu pricini că are a să judeca întîi cu soacră-sa, şi dă vreme ce ne adiverim de la dumnealor veliţii boeri cum că este periusie dă a să înplini şi datoriişe şi a să înplini şi zestrile soţii lui, poruncim ca din cele ce să vor găsi dă ale lui Costandin Greceanu să să înplinească aceşti bani ai stolnicului. Drept aceia, scriem dumneavoastră ispravnicilor judeţului, ca, prin marafetu dumneavoastră şi cu mumbaşir sluga domnii mele, păhărnicel, să faceţi înplinire dintr-ale lui. 1776, avgust 24. Preaînnălţate doamne, Dumnealui vătafu za păhărnicei au adus la judecată pă dumnealui Costandin Bălăceanu biv vel stolnic, pîrîş Zmărandii, soţiia răposatului Costandin Greceanu, cerîndu din periusiia răposatului talerii 200 ce cu zapis l-au fost înprumutat încă de la leat 1773 aprilie 20, cu soroc de luni şapte, fiind în zapis şi pecetea numiţii pîrîtii şi zălăg cinci pogoane de vie cu făgăduindu-să că. nedînd banii la soroc cu dobînda lor, să stăpînească dumnealui viia. Faţă fiind şi pîrîta, nu tăgădui datoriia, ci arătă că nu stăpîneşte rămasele răposatului boerului dumneaei, fiindcă soarta dumneaei ţine toată acea periusiie, măcar că are şi copilă clironoamă răposatului, şi într-acestaşi chip să silea să încurce dreptatea, dumnealui stolnicu fără nici un cuvînt, fiindcă dumneaei ca o mumă şi ca una ce s-au măritat de a doo ră, este epitroapă copilului ei după cuviinţa ţării şi de cînd au murit răposatu pînă acum iaste un an şi noao luni, au avut vreme să ia supt stăpînirea dumneaei periusia copilii ca să-şi ia şi datornicii răposatului, dreptu lor, şi să nu fie lipsiţi dă a lor într-atîta vreme cu această pricină fără socoteală ce arată că nu are supt stăpînire dumneaei rămasele răposatului. Deci, nepriimind noi acest ficleşug şi această pricină ce arată dumneaei spre stricăciunea şi paguba datornicilor, am hotărît ca să plătească dumneaei aceşti taleri 200, capetele i taleri 65 dobînda acestor bani, la zece unul, dă ani 3 şi 3 luni, iar neplătind, să aibă dumnealui biv vel stolnic a stăpîni viia dă pogoane cinci, cu desăvîrşită stăpînire după zapisul ce-l are la mînă. Iar hotărîrea cea dăsăvîrşită rămîne la înnălţimea ta. 1776, iulie 26. Meche paharnic, Dum Cior paharnic, Costandin biv vel comis, Alexandru Greceanu. [180] Io Alexandru Ioan Ipsilant voievod. Dă vreme ce nici la faţa locului n-au avut Cîrstea i Vasile cu tovarăşii lor nici o dovadă vrednică dă scrisoare, cum nici la divan înnaintea domnii mele, nici la judecăţile ce au avut /[196] înnainte, ci numai cu gura, poruncim să aibă Dumitru cu feciorii lui, a stăpîni muntele Vîrful lui Ţigan, cu bună pace, cum şi moşiia Adîncii, partea lui, cum scrie mai jos. Şi dă au cutezat în urma judecăţii numitu Cîrstea cu tovarăşii lui, a lua acum du pe munte i du pe moşie, du pe partea lui Dumitru, vreun venit sau altcevaşi, dumneavoastră ispravnicilor să-i apucaţi să întoarcă şi să daţi mînă dă ajutor lui Dumitru a putea stăpîni făr’ dă supărare. 1776, august 29. Preaînnălţate doamne, Dupe luminată porunca mării tale au venit înnaintea mea Dumitru cu feciorii lui dă la satu Cătina dintr-acest judeţ i Cîrstea i Vasile i Neagul cu tovarăşii lor, moşneni dă la Bătrîni, tot dintr-acest judeţ, care după judecata ce au avut amîndoao părţile la luminatul divan înnaintea mării tale în trecuta lună lui iunie, pentru un munte ce se chiamă Vîrful lui ţigan i pentru moşiia Adîncii, ar fi arătat numitul Cîrstea i Vasile, bătrîni, că afară din scrisorile ce au arătat la divan, care nu li s-au ţinut în seamă, ar fi mai avînd aici la ceilalţi părtaşi ai lor şi alte scrisori dă temeiu cu coprindere dă stăpînire acelui munte, Vîrful lui Ţigan, i dă moşiia Adîncii, dă care scrisori nu le-au arătat nici aici la judecata ce au avut, ca să ia îndreptare. Şi orînduindu-să dă către măriia ta ca, cu scrisorile ce vor avea, să vie înnaintea mea să-i cercetez, ci, dă vor fi bune pe numele lor sau ale părinţilor lor, sau a moşilor lor, numiţilor bătrîni numind în scrisori muntele Vîrful lui Ţigan i moşiia Adîncii, să mergu în faţa locului ca dupe scrisori să le alegu fieştecăriia ce parte are a stăpîni. Deci, dupe luminată porunca mării tale, am cerut bătrînilor să-mi arate acele scrisori ce au arătat la divan că mai au pentru acel munte, Vîrful lui Ţigan, ci cu toţi fiind faţă au zis că alte scrisori nu mai au, afară din cele ce au arătat, atît aici la judecată ce au avut cît şi la luminatu divanu mării tale, şi dă a lor bună voie s-au lăsat dă toată judecata şi cererea ce făcea a întra şi ei cu stăpînire într-acel munte, Vîrful lui Ţigan, dînd şi zapis la mîna lui Dumitru, ca să stăpînească numai el acel munte, însă numai acel vîrfu cît va ţinea cu ocolul lui, iar nu mai mult. Iar cît pentru moşiia Adîncii, fiindcă este dăosebită dă Vîrful lui Ţigan, are Dumitru a stăpîni a treia parte lui Cazan ot Ziletin ce să numeşte în moşiia [an] Bătrîni, ce au fost cumpărată dă Vlad i Dumitru, strămoşu numitului Dumitru, pe cum arată hrisovu răposatului mării sale Mihnii vodă, ce-l are la mîna lui, care moşie să chiamă acum Adîncii, dupe cum s-au dat şi dă la judecata ce au avut aici, iar afară din acea a treia parte a lui Cazan, să stăpînească numiţii moşneni bătrîneni, măcar că nici ei scrisori pentru stăpînirea moşii Adîncii nu ne arătară. Dar dupe cercetarea ce am făcut, aşa am făcut, aşa am dovedit, că din vechime într-acestaşi chip s-au urmat stăpînirea, iar hotărîrea cea dăsăvîrşită rămîne a să face de către înnălţimea ta. 1776, iulie 24. Răducan Golescu biv vel sluger. [196] Io Alexandru Ioan Ipsilant voievod. Dă vreme ce arată dumnealor veliţii boeri, cum că este trebuinţă, a merge boierii la fieştecare moşie în faţa locului, orînduim pe dumnealui biv vel stolnic Costandin Bălăce pe dumnealui biv vel medelnicer Dumitrache Varlam, să facă cercetarea ce scrie mai jos, adică la cele ce zic dumnealor boerii că sînt hotărîte şi înpietrite şi sînt răpuse cărţile, să caute ca să găsească şi să dăscopere hotarăle şi pietrile vechi pe unde sînt şi pe acele hotară să dea dumnealor cărţi de hotărîre de a stăpîni, iar la cele neînpietrite, de vor rămînea odihniţi şi părţile cu care să pricinueşte, după alegerea ce vor face orînduiţii boeri, să pue şi pietri /[197] să dea şi cărţi de stăpînire. Iar nerămîindu odihniţi, cu cartea de alegere ce vor face orînduiţii boeri, vor veni la divan aşijderea să cerceteze şi pricina ce are cu Arion pentru scrisori, cum mai vîrtos şi pricina ce are cu Neculescul pentru săpătura gîrlii şi cum vor găsi cu cale să facă hotărîre în scris. Rînduim şi mumbaşir pe sluga domnii mele. 1776, septembrie 8. Preaînnălţate doamne, Din luminată porunca înnălţimii tale, fiind orînduiţi ca să cercetăm pricina a fieştecăriia jălbi ce au dat înnălţimii tale, dumnealui Nicolae Dedulescu biv vel paharnic, carele arătă în scris iscălitura dumnealui, toate cererile jălbilor şi citindu-le cu amăruntul, arătăm înnălţimii tale: la întîia cerere a jălbii arată că are moşie în sud Slam-Rîmnic şi în sud Buzău hotărîte şi înpietrite şi la unile are cărţi de hotărnicie, iar la altele n-are fiindu că s-au răpus din vremea răzmiriţii. Cere a i să orîndui de către înnălţimea ta doi boeri mari ca să meargă în faţa locului la acele moşii şi adunînd şi pă înprejurenii vecini, prin carte de blestem să dovedească pă unde au fost stăpînirea dumisale şi iar acolo să-i dea stăpînire prin cărţi de hotărnicie. Aşijderea şi pe cele ce au cărţi de hotărnicie, iarăşi după cărţile dumisale să i le aleagă şi ori pe care vor dovedi că au călcat acele moşii şi au luat venitul, orînduiţii boeri prin anafora să înştiinţeze mării tale. A doao cerere a dumisale, arată în jalbă pentru Toma Arion biv 3<-lea> vistier, că acum la vremea răzmiriţii, puindu-şi zapisele şi scrisorile la mănăstirea Băbeni supt păstrare, unde era şi zapisele mănăstirii Rîmnicului, ale stolnicului Mihaiu Topliceanu şi ale vistierului Tomii Arion, iar la întoarcerea dintîi a muscalilor dă aici, din ţară, au dat pă la mănăstirea Băbeni nişte ostaşi volintiri şi într-alte jafuri ce au făcut au găsit şi ascunzătoarea unde era scrisorile dumisale şi ale acelorlalţi, şi scoţîndu-le pe toate în mijlocul cămării, le-au lăsat acolo. Şi întîmplîndu-să dă au trecut un Dumitrache Gagiul biv logofăt za visterie, atunci în grabă după purcerea ostaşilor şi găsindu-le, le-au strîns pe toate într-o ladă şi le-au lăsat în cămara unde au fost ascunzătoarea. Mai pe urmă mergînd stolnicu Mihalcea i cu Toma biv 3<-lea> vistier ca să-şi ia scrisorile, iar Toma Arion n-au luat numai pe ale lui, ci au luatu şi scrisorile dumisale paharnicului Dedulescului, care scrisori acum le tăinueşte, ci şi o carte dă hotărnicie a moşii Drăghieştii unde este starea dumisale, ar fi citit-o înnaintea dumisale stolnicului Mihalcii Topliceanu, Care, într-acea vreme cînd au citit-o, s-au întîmplat dă faţă şi un Ioniţă Chiriţoiu ce au murit, şi după ce au citit-o Toma înnaintea stolnicului Mihalcii, i-au zis acel Ioniţă să nu prăpădească cartea, ci să o dea dumnealui paharnicului Dedulescului şi paharnicu numaidecît s-au sculat înpreună cu Chiriţoiu şi au mersu la Toma. Şi cerîndu-şi cartea înpreună cu alte scrisori ale altor moşii, el au răspuns că acea carte au lăsat-o la stolnicu Mihalcea şi mai pe urmă li va da-o, iar după ce au trecut doao săptămîni, Toma i-au trimis pe un Frangulea ţiganu lui, altă carte de hotărnicie şi un zapis dă moşiia Cîmpu-Giungeni din sud Buzău şi foaia de toate zapisele moşiilor, iar acea carte dă Draghiceşti şi scrisorile dă 15 moşii nu i le-au dat, ci le face că sînt ale Băleştilor. Care din pricina Tomii, din nedatul scrisorilor, zice că i s-au înpresurat toate moşiile dă alţii. Ci, pentru acestea, cere ca orînduiţii boeri prin dovezile ce arată dumnealui paharnicu şi prin blestem, să i să izbrănească şi această cerere. Aşijderea mai jălueşte tot pentru acest Toma Arion, că avînd dumnealui paharnicu o cramă la viia de la Ruşi din sud Slam-Rîmnic cu multe vase, care numai crama zice că o făcuse cu multă cheltuială dă taleri 1000 şi acest Toma Arion ar fi pus pe un ţigan al lui anume Sandu, de au dat foc crămii şi au arsu înpreună cu toate vasele şi este păgubaş, dă sînt acum ani 3. A treia jalbă arată Cîţă Neculescu că au făcut o moară pe moşiia Rădăceştii unde altă dată n-au mai fost şi au săpat gîrla peste trei moşii ale dumisale şi au abătut apa Rîmnicului dă merge pe supt malul casii dumisale dă-i mănîncă moşiia şi va să i să surpe, atît casele, cît şi biserica, cum şi matca heleşteului i-au astupat-o cu locul, stricîndu şi o vînă dă apă ce curgea din malu care să numea Ciucar. Pentru aceasta, zice că mai jăluind şi la măriia sa Grigore vodă Ghica, au fost orînduit pe Ioan Cîndescu i pă slugeru Vergu dă au mersu şi au văzut, dat n-au putut să dea carte de judecată fiindcă au venit volintirii în ţară pă acea vreme, care cu această gîrlă, nu numai stricăciunea ce arată au făcut, ci i-au stricat un vad de moară. Mai jălueşte tot pentru acest Cîţă, că din vremea răzmiriţii s-au pus în silă dă-i /[198] stăpîneşte moşiia Drăgăeştii şi nu-i lasă oamenii dumisale să să odihnească, şi ţine drumul dă-i bate feciorii şi ţiganii, care cu puşca şi cu pistolu, care şi acum zice că să află nişte petece la acela dă care au dăzbrăcat pe un fecior al dumnealui paharnicului Dudescu. Şi pentru aceasta, cere a i să izbrăni dă orînduiţii boeri şi cum dă celelalte pricini ce arată. Drept aceia, şi noi am găsit cu cale să fie luminată porunca mării tale să meargă dumnealor . . .1 acolo în faţa locului unde sînt acele moşii şi strîngîndu vecinii du pînprejur înpreună cu un portărel, prin carte dă blestem adeverindu-i stăpînirea cea veche, să-i dea cărţi dă hotărnicie la mîna dumnealui paharnicului Dedulescului, ca să ştie pe unde să stăpînească moşiile şi care nu vor fi avîndu pietri să i le înpietrească. Iar cît pentru alte pricini ce va mai fi, făcîndu cercetare cu amăruntu, cu anafora să înştiinţeze mării tale toate pre larg ca să-şi afle numitul paharnic dreptatea de la măriia ta. Cum şi pe acel Sandu, ţiganu vistierului Arion, ce zice că au dat foc crămii, dă s-au păgubit numitu boer dă atîta sumă de bani, iarăşi să fie luminată porunca mării tale dă a să aduce aici la Bucureşti să să facă cercetare. Părerea noastră într-acest chip este, iar hotărîrea cea dăsăvîrşită rămîne a să face de către înnălţimea ta. 1776, septemvrie. Dum Racoviţă, Ni Dud dvornic. [198] Io Alecsandru Ioan Ipsilant voievod. Eşindu şi înnaintea domniei mele la divan Şărban şălaru cu vechilu părintelui pogoniani anume, Anastase Barbul, şi văzîndu că nici în zapisul ce i-au dat popa Nicola nu scrie după ce le va drege să aibă voe a le da la alţii, nici scrie că i le-au dat în toată vremea să le ţie, ci cu soroc dă patru ani şi într-acei patru ani, dă-i va fi trebuincioase să aibă a eşi fără nici o pricină. Care, acea trebuinţă întîmplîndu-să a fi într-acest chip, adică daniia ce le au dat la numitele biserici cu care au volnicit şi au dat stăpînirea la părintele pogoiani, hotărîm să rămîe prăvăliie a le stăpîni sfinţiia sa, lipsind Şărban şălaru dintr-însele, fără numai acei taleri 68 să-i dea părintele pogoi ani, lui Şărban. 1776,septemvrie 8. Din luminată porunca mării sale preînnălţatului nostru domn Io Alexandru Ioan Ipsilant voievod, dumnealui vătafu za aprozi aduse la judecată pă Şărban şălaru din Bucureşti pîrîş părintelui vlădicăi pogoniani, zicîndu că au luat 2 prăvălii din Şălari, în chirie de la un popa Nicolai ce era iconom Bisericii grecilor, cu zapis ot leat 1774 avgust 1, care zapis citindu-să, aşa scrie, ca să ţie acele prăvălii în 4 ani şi să plătească chiriia pe an cîte taleri 140, după care zapis au şi urmat şi au şi plătit chiriia pe doi ani şi au şi dres numitele prăvălii precum să cade cheltuind taleri 128 şi acum părintele pogoniani nu urmează acelui zapis, ci l-au scos dintr-acele prăvălii. Întrebîndu-să şi părintele Pogoniani, răspunse cum că acele 2 prăvălii pre case le-au fost dat în chirie popa Nicolai, le-au lăsat afieroma, adică prăvăliile Bisericii grecilor şi o prăvălie la şcola unde este eparhiia părintelui pogoniiani, adică tot supt stăpînirea bisericii, după cumsă văzu şi cartea de danie iscălită dă popa Nicola şi alte mărturii boeri ot leat 1775 septemvrie 14 şi cum că într-acele doao prăvălii au găsit şăzînd nişte armeni cu chirie date de Şărban, pe an cîte taleri 170, care să înţelege că plătind taleri 140 bisericii, să dobîndea Şărban cu taleri 30, făcînd neguţătorie cu lucru bisericii, care acestea să cunoaşte catahrisis înpotriva pravilii şi înpotriva hrisovului domnesc, care hrisov aneriseşte acest catahrisis. /[199] Deci, s-au cerut pîrîşului, de are vreun temeiu în scris de la părintele pogoniani pentru acele prăvălii, şi răspunse că nici un sinet nu are, fără numai să ţine dă zapisul popii Niculii, care acum să află la patriia lui. Drept aceia, dă vreme ce stăpînirea acestor prăvălii au eşit de la popa Nicula şi au intrat în mîna pogonianis, adică supt stăpînirea bisericii şi şcoalii şi părintele pogonianis nu priimeşte ca să ţie Şărban acele prăvălii, mai vîrtos că însuşi el le-au dat la altă parte, am hotărît după prăvilă, pentru schimbarea stăpînirii, să iasă Şărban dintru acele prăvălii şi să rămîe pe seama bisericii, şi dă vreme ce Şărban şălaru cerea cheltuiala ce au făcut la acele prăvălii şi măcar că în zapisu lui scrie ca, acea cheltuială să fie de la dînsul, dar cu toate acestea luîndu-să seama de banii chirii ce lua Şărban de la acei armeni, adică taleri 170 şi bisericii plătea numai taleri 140, care pe doi ani au luat taleri 60, cu care era să să dobîndească biserica, şi fiindcă au mai rămas din cheltuială taleri 68, care aceşti bani atunci i-au plătit părintele pogoniani şi s-au mulţumit, iar dă vreme ce acum l-au tras pe la judecăţi, după pravilă am hotărît ca unul ce s-au arătat nemulţumitor, să plătească acei taleri 68. 1776, iulie 16. Miche paharnic, Dumitru Cior paharnic, Costandinbiv vel comis, Alexandru Greceanu, Ev biv vel medelnecer, Dum Brez. [199] Io Alexandru Ioan Ipsilant voievod bojiiu milostiiu. Amîndoaă hotărîrile domniei mele, prin cărţi ce arată dumnealor veliţii boeri că s-au dat şi la mîna scutelnicilor şi la mîna numitei jupînesii, sînt drepte şi cu cale, pentru că scutelnicii, dă n-au fost scutiţi, ci şi-au purtat podvoadele lor, rău li s-au luat banii de paharnicul Bălăceanu, şi au dreptate a li să întoarce înnapoi. Poienăreasa încă, are dreptate de a nu să păgubi de mila ce au avut orînduială, pentru că şi dă nu vor fi fost sdcutiţi, sau scutelnici, era dator paharnicu a-i diiafendipsi şi a să sili pentru apărarea lor, precum au fost şi alţii apăraţi ai altora, ca-n anii ce s-au încărcat şi i-au luat asupră-şi. Care, de nu i-ar fi luat dumnealui, i-ar fi putut numita jupîneasăa-i da la alt obraz; şi, aşa, nu este vinovată Poienăreasa a păgubi mila sa. Ci, zapciule să-l apuci să înplinească, iar paharnicu, dă va dovedi cum că scutelnicii au fost scutiţi şi au jăluit mînciuni, va fi apărat de către dumneai. 1776, septemvrie 17. Preaînnălţate doamne, Dumnealui Grigoraşco Băleanu biv vel paharnic cu jalbă au jăluit înnălţimii tale pentru dumneaei clucereasa Stanca Poienăreasa, zicînd că-l apucă să plătească taleri 400 pentru 20 scultenici ai dumneaei ce i-au fost rînduiţi de la divan la leat 1773 în sud Muşcel, pe care scutelnici i-au luat dumnealui de la dumneaei cu simfonie să-i dea de om cîte taleri 20, care bani, după tocmeală, zice că i-au luat şi să află la dumneaei. Dar fiindcă acei scutelnici în trecutele zile zice că au dat jalbă înnălţimii tale cum că ei n-au fost apăraţi dă nimic şi au dat şi aceşti bani, şi înnălţimea ta după jalba lor ai poruncit prin luminată cartea înnălţimii tale ca să li să dea acelor scutelnici banii înnapoi, dumneaei clucereasa Stanca Poienăreasa încă are anafora întărită cu pecetea înnălţimii tale întru care să porunceşte vătafului de aprozi ca să facă înplinire de banii dumneaei cluceresii de la dumnealui paharnicu Bălăceanu, dumnealui paharnicu cere ca să fie luminată porunca înnălţimii tale, fiindcă este carte domnească la mîna jupînesii să-i plătească banii. Cui să plătească aceşti bani, noi găsim cu cale, dumnealui /[200] paharnic să plătească aceşti bani dumneaei cluceresii, fiindcă toţi boerii într-acea vreme au avut scutelnici şi toţi şi-au luat banii de la dînşii nepăgubindu-să nimeni de nimic. Şi acei scutelnici viind aici şi dovedindu-să că rău li s-au luat acei bani şi cum nu s-au scutit pă acea vreme dă angarii şi dă alte podvoade ce au fost, după cum s-au scutit şi alţi scutelnici, îi va lua acei bani înnapoide la clucereasa Poinăreasa, iar dumnealui paharnicu Bălăceanu acum să dea banii fiindcă-i ţine de sînt ani trei. Iar hotărîrea cea dăsăvîrşită rămîne a să face de către înnălţimea ta. 1776, iulie 4. Vel vornic, Badea vel vornic. [200] Io Alexandru Ioan Ipsilant voievod i gospodar. Dupe cum s-au găsit cu cale de către dumnealor veliţii boeri, fiindu că şi înnaintea domnii mele mai nainte de aceasta eşindu, asemenea s-au fost cunoscutu dreapta mărturie şi au rămas ca să stăpînească moşiia aceasta a mănăstirii, iar Gligorie Asan să stăpînească locul, întătim, aşa să să urmeze şi pentru zapise să să urmeze dupe cum am zis mai sus la divan ca să să însemneze în jos şi pentru ca să ţie mănăstirea cu bună pace moşiia, s-au dat la mîna cuviosului igumen, această întărire. 1776, septemvrie 18. Preaînnălţate doamne, Din luminată porunca înnălţimii tale, eşi la judecată înnaintea noastră sfinţiia sa părintele arhimandrit şi igumen al sfintei mănăstiri Văcăreştii, chir Ghermano, cu Gligoraşco postelnic Asan ginerile răposatului Ştefănache stolnic, cerîndu Gligoraşco Asan, 500 stînjăni de moşie din Berteşti cu zapis de la leat 1758 noemvrie 1, iscălit de răposatu stolnic Drăghiceanu Greceanu i dă Scarlat Greceanu i de Alexandru Greceanu i Şărban Greceanu şi Costandin Filipescul mărturie, întru care zapis scrie că le-au făcut bine medelniceru Ştefănache cu taleri 900 cu osteneala lor, la sută po taleri 2, şi i-au pus zălog un loc aici în Bucureşti cu pivniţa de piatră care au fost jicniţă domnească şi i-au mai pus zălog 500 stînjeni din moşiia Bărbăteştii1 dîndu-i şi hrisoavele. Ne mai arătă Gligoraşco şi alt zapis de la leat 762 dichemvrie 12, în care zapis însuşi să vede scris: adică eu Scarlat biv 2<-lea> logofăt şi Alecsandru biv vel clucer za arie i Sărban biv 3<-lea> vistier i Gligoraşco postelnicel, feciorii răposatu Drăghicean biv vel stolnic, dat iar la mîna lui Ştefănache, iar la iscălituri din jos să vede iscălit numai Alexandru Greceanu sărdar, iar ceilalţi fraţi nu au vrut să iscălească. În care zapis, scrie că puindu răposatu stolnic Greceanu zălog la stolnicu Ştefănache această moşie Berteştii şi locul din Bucureşti ce să cheamă Jicniţa domnească, drept taleri 900, şi neputîndu să le mai scoaţă, s-au făcut cu dobînda lor taleri 1800 şi-i dă acest loc ce să cheamă Jicniţa domnească i cu 500 stînjăni din moşiia Berteştii, să le stăpînească drept acei taleri 1800 capete cu dobînda, în care acest zapis este iscălit numai sărdaru Alicsandru Greceanu, iar nu şi ceilalţi fraţi. Înpotriva acestor zapise, ne arătă sfinţ părintele arhimandritu şi igumen al sfintei mănăstiri Văcăreştii un zapis de la leat 7244 aprilie 14, iscălit de Zoiţa Greceanca şi este iscălit şi de Drăghiceanu biv 3<-lea> vistier, boerul jupînesii Zoiţii, în care zapis scrie jupîneasă că-l dă la mîna sfînt păritelui Vihleam văcăreşteanu, zicîndu că înprumutîndu-se cu taleri 150, îi pune aceşti 500 stînjăni den moşiia Berteştii, zălog, care moşie este de zestre, şi o dă supt stăpînire ca să-i ia venitul pînă îi va înplini banii cu /[201] dobînda lor. Care de acel zapis al numitii jupînese pînă acum, sînt ani 40 şi jumătate, şi măcar că au dat-o supt stăpînirea stolnicului Ştefănache, atît Drăghicean Greceanu, cît şi Alexandru Greceanu fii-său, cu zapisile ce scrie mai jos, dar moşiia au fost tot supt stăpînirea sfintei mănăstiri Văcăreştii, iar stolnicu Ştefănache sau gineri-său Gligoraşco nicidecum n-au stăpînit acea moşie, ci numai locul jicniţii. Să văzu că zapisu ce-l dă stolnicu Drăghicean Greceanu de zălojirea acestui loc, înpreună şi cu moşiia Berteştii la mîna lui Ştefănache, este cu ani 13 mai pe urmă decît zapisul Zoiţii Greceancăi jupînesii sale ce au fost Filipească, care o dă, moşiia Berteştii, supt zălojirea mănăstirii, care moşie ce au fost a răposatii, de zestre, iar zapisu ce este iscălit numai de Alecsandru Greceanu, fiiul răposatului Drăghicean, să vede că este cu ani 25 mai pe urmă făcut, decît a răposatei numită Joiţă. Şi măcar că sînt aceste doaă zapise la mîna lui Gligoraşco Asan, dar nici socrî-său, nici el, n-au stăpînit moşiia Bărteştii nicidecum, ci numai acest loc al jicniţii, şi tot sfînta mănăstire au stăpînit pînă acum de sînt ani 40 şi jumătate. Ne mai arătă părintele igumen şi alt zapis cu leat 1750 septemvrie 24, iscălit de răposatu stolnic Drăghicean, fiindu sărdar, care este de ani 26, întru care arată că s-au mai înprumutat dă la arhimandritu şi igumenu sfintei mănăstiri Văcăreşti cu alţi taleri 150, şi-i pune zălog casele de aici din Bucureşti, care aceşti bani cu dobînda s-au îndoit taleri 300, şi să încarcă iarăşi la preţul moşii Berteştii, de vreme că sfînta mănăstire n-are de unde lua aceşti bani, fiindu că fiiul răposatu stolnic Drăghiceanu au vîndut acele case ce era amanet, la răposatu Scarlat vodă. Ne mai arătă părintele igumen şi alt răvăşel cu leat 7259 octombrie 24, iscălit de Iordache Greceanu, de ani 25, cu un an mai pe urma zapisului, ce s-au înprumutat cu taleri 150, în care arată că au mai luat şi alţi taleri 20 înprumut de la răposatu Iona arhimandritu ce au fost pe acea vreme igumen la sfînta mănăstire Văcăreştii, care şi aceşti bani neavînd sfînta mănăstire de unde-i lua, să încarcă iar la preţul moşii Berteştii. Deci dar, dupe zapisu de zălojire a răposatii Zoiţii Filipeascăi ce au fost soţie răposatului stolnic Drăghiceanu Greceanu ce este dat la sfînta mănăstire şi o pune zălog, această moşie Berteştii fiindu a dumneaei de zestre, iar nu a stolnicului Drăghicean, rău şi făr’ de cale au pus-o stolnicu Drăghicean zălog şi la stolnicu Ştefănache, că n-au fost moşiia sa şi nu avea nici o putere a o pune, şi acel zapis nu are nici un chiros. Aşijderea şi pentru zapisu sărdarului Alicsandru, fiiul răposatului stolnic Drăghicean, ce este dat la mîna lui Ştefănache, în care zapis scrie desupra că-l dau toţi de fraţi şi jos este iscălit de el, şi acest zapis iar nu are nici un temeiu, că trebuia întîi să să judece atunci cu sfînta mănăstire Văcăreştii, şi dă i-ar fi dat dreptatea ca să întoarcă toţi banii cu dobînda lor, sfintei mănăstiri cît scrie mai sus, şi de i-ar fi dat judecata moşiia Bărteştii supt stăpînire, volnic era să dea, ori lui Ştefănache, ori cui ar fi vrut, ca un lucru al său. Dar fiindu că nu şi-au căutat judecata de atunci, rău şi făr’ de cale au dat zapisu şi n-are nici un temeiu de dreptate, iar sfînta mănăstire Văcăreştii are dreptate să stăpînească aceşti 500 stînjeni de moşie din Berteşti, fiindu pus zălog de însuşi stăpîna moşii, răposata Zoiţa, care i-au fost de zestre dumneaei, şi o stăpîneşte sfînta mănăstire de atunci pînă acum de sînt ani 40 şi jumătate şi nici răposatu stolnic Drăghicean, nici fii răposatei Zoiţii stolnicesii n-au făcut dava de atunci pînă acum, ca să fie întorsu banii cît scrie mai sus, sfintei mănăstiri. Şi cu toate că au luat stolnicu Ştefănache acele zapise, atît de la răposatu stolnic Drăghicean, cît şi de la sărdaru Alecsandru, fii-său ce i-au dat moşiia Berteştii supt stăpînire făr’ de nu a avea nici o treabă cu ia, dar nici moşiia au stăpînit Ştefănache, nici dava au făcut vreodată cu igumenu de la sfînta mănăstire ca să ceară această moşie, ci au ţinut aceste zapise ca să să învechească vremea cugîndu, făr’ de dreptate, care şi dupe obiceiul pămîntului şi după pravilă, stăpînire de ani 40 şi jumătate nu este cu putinţă a să mai strica. Ci, găsim cu cale, sfînta mănăstire Văcăreştii să stăpînească acei stînjeni 500 de moşie din Berteşti, partea răposatei Zoiţii stolnicesii Greceancăi ce au fost Filipească, care i-au fost de zestre, cu bună pace de către fiii răposatii Zoiţii stolnicesii, dumnealui aga Scarlat, Alecsandru sărdar, Gligore postelnicel, Bănică biv căpitan za dorobanţi, cît şi de către Gligoraşco Asan, ginerile răposatului stolnic Ştefănache i de către nepotul lui Ştefănache, Neculae, şi să-i ia acele doaă zapise ale răposatului stolnic Drăghiceanu, căît şi a sărdarului Alicsandru, fii-său, de la mîna lui Gligoraşco Asan, cum şi un hrisov ce este tot la mîna lui Gligoraşco Aşan, tot /[202] de moşiia Berteştii. Pentru care hrisov, au mărturisit dumnealui aga Scarlat înnaintea noastră, că i l-au dat răposatu taicul său, stolnicu Drăghicean lui Ştefănache, mai pe urmă dăruindu-i taleri 50, şi să-i dea la sfînta mănăstire Văcăreştii, şi Gligore Asan să-şi stăpînească locu Jicniţii domneşti ce i s-au hotărît acum, din luminată porunca înnălţimii tale. Noi aşa am găsit cu cale, iar hotărîrea cea desăvîrşită rămîne a să face de către înnălţimea ta. 1776, avgust 29. D Racoviţă, vistier, Badea Ştirbei vel dvornic, Ioan Iuliiano vel logofăt, vel logofăt. [202] Io Alexandru Ioan Ipsilant voievod i gospodar. După cum s-au găsit cu cale de către preasfînt părintele mitropolitu, dupe pravilă odihnindu-să şi părţile cele ce să judecă, întărim şi domniia mea, aşa să să urmeze. Şi dumneavoastră veliţilor boeri să-i înpliniţi din cele ce sînt, cum va fi cu cale, iar prin foae iscălită, de a stăpîni fieştecare cele ce i să vor da, sau de să vor putea învoi cu bani la vreun lucru ce nu va fi putinţă a să înpărţi, ori de-a valma să va învoi a stăpîni, iarăşi dumneavoastră, cum va fi cu dreptul să izbrăniţi, iar partea mortului să să dea la cutie. Şi orînduitul zapciu aşa să urmeze, atît la înplinirea de celelalte ce va fi trebuinţă, cît şi pentru partea mortului să o dea la dumnealor boerii epitropi ca să să pue în cutie. 1776, septemvrie 18. Preaînnălţate doamne, Dupe jalba ce au dat la măriia ta, Aniţa ce au fost soţie lui Atanasie comisu Vineţeanu, pentru Ioniţă logofătu, că de sînt ani 6, murind acel Aftanasie comisu, băjeniţi fiindu la munte, au pus mîna numitul Ioniţă logofătu pe tot avutul casii răposatului, făcîndu-se rudă şi au luat banii dupe chiriile prăvăliilor i altele şi au cheltuit în trebile sale şi ia este păgubaşă de zestrile ei şi de . . .1 şi sufletul răposatului stă necăutat şi datorii ce este pă la unii alţii, neplătită. Care, aduşi fiindu de zapciu vătaf de copii za vist înnaintea noastră cu vechil dinspre partea jăluitoarei, dumnealui Ianache postelnic Steriian, întîi am cercetat spiţa rudenii acestui Ioniţă logofătu cu răposatu Athanasie comisu şi văzum că sînt amîndoi veri al doilea, dar mai aproape rudă este un Mărgărit staroste care se află în Braşov, fiind răposatu comis, acestui Mărgărit, nepot de vară primare, măcar că şi Ioniţă logofătu, ca un vechil mumii-si, care întocmai cum şi Mărgărit vine rudă răposatului, cere epitropie aceştii clironomii trăind mumă-sa atuncea cînd au murit comisu Anathanasie, că toate acestea, de la Mărgărit starostea zice Ioniţă logofătu că are scrisoare la mînă, în care îl dă a căuta această judecată şi a lua supt zapt ce i să va orîndui. Şi după curgerea judecăţii, întîi am orînduit de s-au făcut catagrafie de toată periusiia mortului, mult puţin ce au fost pînă la una, care preţuindu-să dă dumnealui starostea za neguţători, au eşit taleri 4610, 89, din care s-au scos lipsa zestrii cu datoriile dinaintea nunţii, taleri 961,81. S-au scos şi datoriile care s-au dovedit că sînt bune cu zapise şi fără zapise pă la unii alţii, taleri 508, s-au mai scos şi cheltuiala jăluitoarei, soţiia mortului ce au făcut-o în anul jalii prin băjenii i prin Braşov cu 2 slugi, i chiriia casii pe zi cîte taleri 1, i cernelile taleri 402,52 şi au rămas bani buni de înpărţeală, taleri 2738,71. Şi aceştiia făcîndu-să pe 3 părţi, după hotărîrea pravilii să vine de /[203] parte cîte taleri 912,104, însă o parte să o ţie răposatu, căci au făcut amîndoi copii, o parte sufletului răposatului şi alta rudelor răposatului. Deci, cît pentru partea care vine a mortului pentru suflet de pomminat, hrisovu mării sale ni să pare a fi cu cale dă a să da dumnealor epitropii cutii dă a-i căuta sufletul, iar celelalte doao părţi cu dreptate să le ia cei la care s-au orînduit, după cum mai sus să numesc, soţiia şi rudele mortului. Şi aşa după această înpărţeală odihnindu-să toate părţile, lămurindu-să foile anume, s-au întărit şi de noi spre adevărat. Acum, fiindcă această periusie nu este bani gata ca, cu lesnire să invoiască la înpărţeală, ci sînt vii, moşii, prăvălii şi altele, la aceasta dinaintea noastră nu putură dă a să tocmi cu pace, pentru că un lucru care îl cere o parte, pe acela îl cere şi ceilaltă parte şi cu această pricină nu pot ei între dînşii dă a să aşăza. Dă unile ca acestea să fie porunca mării tale la dumnealor veliţii boeri, sau unde să va socoti ca să să întrebe şi să să unească cu înpărţirea, că partea să ştie cît tae după foile ce s-au făcut, iar la bănuială, de va avea Ioniţă logofătu asupra soţii răposatului, cum că zestrile nu vor fi toate cît au arătat şi că au tăinuit cevaşi din periusie, la aceasta are dreptate Ioniţă logofătu dă a da blestem să arate dreptul, cînd nu să va odihni pe acestea ce s-au arătat. Ci, dă aceasta facem ştire mării tale şi anii de la Dumnezeu să fie multi şi norociţi. 1776, avgust 25. Grigorie al Ungrovlahiei. [203] Înnaintea domnii mele la divan s-au judecat Nan Dimitriu cu Heruţă postelnicel Bucşenescu pentru toate cererile şi pricinile cîte au avut a arăta numitul Nan, cum că are la Bucşenescu şi la muma lui ce au murit. Şi întîiu zise Nan cum că au înprumutat pe muma lui Heruţă postelnicel cum şi pe Heruţă, cu bani rînduri rînduri prin condee osebite care să adună taleri 532, 112, pentru care i s-au cerut zapis să îi arate dupe obiceiu de datorii, şi zise că nu are. Deci întrebîndu-să Heruţă Bucşenescul, au răspuns cum că adevărat au avut pricină mumă-sa cu dînsul, de dat i luat, dar la leat 1767 stînd la socoteală, de toate s-au izbrănit cu dînsul şi s-au încheiat toate cererile lui Nan întru un zapis de taleri 400, cu care s-au dat platnică muma lui la dînsul; pentru care zapis are a să socoti, fiindcă sînt pricini ce va să o scază şi cu ce-i va rămînea dator, voeşte a-i plăti şi să să izbrănească. La aceasta au răspuns Nan, cum că altă socoteală de bani este a zapisului aceluia de taleri 400 şi alţi bani sînt condeile de taleri 532,112 care în urma acelui zapis s-au cheltuit şi s-au făcut acea datorie, şi cere Nan a-i plăti şi cei cu zapis taleri 400 şi cei taleri 532,112, condeile. Am cerut lui Nan să ne arate zapisul de taleri 400, ca să vedem ce coprindere de izbrănire au făcut cu muma lui Heruţă şi zise că l-au pierdut. Deci de vreme ce Bucşenescu nu tăgădueşte de acel zapis de taleri 400 făr’ de numai zice că are socoteală pentru condeile ce zice că sînt să să scază, şi fiind trebuinţă de a fi să căuta acea socoteală întîi de boeri, cu amăruntul, cu pitac i-am rînduit la dumnealor veliţii boeri ca să li să caute socoteala, adică de cele ce zice Bucşenescul că are a să scădea. Şi ne înştiinţăm de la dumnealor veliţii boeri, cum că vrînd zapciu cel orînduit ca să-i înfăţişeze înnaintea dumnealor, iar Nan, întîiu zicînd că este bolnav, pe urmă au fugit afară şi au rămas neizbrănit condeiul zapisului de taleri 400. Pentru care, fiindcă Nan de la judecată au dosit şi Hera postelnicul au rămas de şade aici pă vremea lucrului, am dat la mîna Herii Bucşenescul această carte cu care să aibă a să apăra şi a avea voe să să ducă ca să-şi caute şi el de trebile casii, fiind într-această vreme toată trebuinţa lucrului şi a culesului şi să nu să supere pînă cînd va săvîrşi tot lucrul casii lui şi atunci va veni ca să li să izbrănească, iar pînă nu să /[204] vor înfăţişa aici înnaintea dumnealor veliţilor boeri după porunca ce am dat domniia mea prin pitac, supărare să nu aibă de către Nan Dimitriu. Iar pentru condeile de taleri 532,112 fiind fost întrebat de către domniia mea, Nan Dimitriu, ca să le arate toate pe anume şi cu ce dovadă cere, le-am cercetat înşine cu divan, dupe dreptate la toate am hotărît cum scrie mai jos să să urmeze; unile să să izbrănească prin blestem, altele prin dovezi. Care cu aceste dovezi şi jurămînt să aibă a dovedi şi vremea cînd s-au dat acei bani, pentru că de vor fi în urma zapisului de taleri 400, să văd că sînt deosebite datorii iar de vor fi mai nainte, să cunoaştecă sînt intrate în zapisul izbrănirii de taleri 400, aşijderea şi cîte fu netăgăduite dintr-aceste condee de Heruţă Bucşenescu şi priimi a le plăti, iarăşi mai jos s-au însemnat. Iar afară dintr-aceste condee şi pricini ce sînt numite într-această carte, nimic n-au mai rămas acum a mai cere Nan de la Bucşenescu, pentru că pe însuşi întrebîndu-l domniia mea de mai are alte pricini, să să izbrănească de toate, zise la divan că alte pricini sau cereri, nu are a face. Taleri 94 cere Nan, datorie a Herii Bucşenescu, care bani i-au priimit Hera să plătească fiind netăgăduiţi şi am hotărît să-i plătească. Taleri 67 cere Nan, ce au dat la lucru vii, care fiind tăgăduiţi de Fiera, că nu ştie, am hotărît, Nan să aducă mărturii că au lucrat viia în urma zapisului de taleri 400 şi că au cheltuit acei bani Nan. Taleri 60 cere Nan, ce zice că i-au plătit unor mocani datoriia tatu lui Fieruţă1, pentru care au adus şi mărturii înnaintea ispravnicilor ot sud Muşcel şi iar Hera îi tăgădui pentru care, am hotărît să aducă Nan pe însuşi mocanii ce au mărturie la ispravnicii judeţului ca să mărturisească la divan. Taleri 10, ce zice că i-au dat Nan mumii-si pentru muntele Nigoiu, au tăgăduit Hera, că nu ştie. S-au hotărît să aducă Nan martori la divan. Taleri 80 ce zice că i-au dat Nan mumi-si în Buc cu zapis la leat 1768, dar zapisul l-au pierdut, tăgăduind Fiera, s-au hotărît să dovedească Nan cu dovadă iarăşi aici la divan. Taleri 11 pentru birul lui Heruţă ce i-au dat la acest leat, i-au priimit Hera să-i plătească fiind a lui datorie, şi am hotărît să-i plătească. Taleri 101 şi 80 bani ce zice Nan că i-au dat la nunta lui Hieruţă cu sluga sa, tăgăduind Hera, am hotărît să aducă Nan pe acea slugă la divan şi jurînd, au priimit Herra să-i plătească, fiind a lui datorie. Taleri 6,60 zice Nan că au dat iar Herii, la acelaşi leat, dar nu are marturi. S-au hotărît să nirimească2 Hiera blestem că nu i-au dat. Taleri 50 cu răvaş, Hierii, i-au dat la Anghelache gineri-său în acelaşi leat şi răvaşul i l-au dat înnapoi, care l-au şi arătat la judecata ot departament. Pentru care tăgăduind Hera şi dă bani şi dă răvaş, poruncim să vie unul din judecători ca să mărturisească pentru acest răvaş dă l-au arătat la judecată, sau nu. Taleri 2, iar lui, i-au dat la acelaşi leat. Tăgăduind Hera, s-au hotărît să rămîe la blestemul ce este să să facă şi pentru taleri 6,60. Taleri 5 i-au dat mumii-si în doaă rînduri la acelaşi leat. Tăgăduind Hera, s-au hotărîtu să aducă Nan dovadă aici la divan. Taleri 10, iar mumii-si cînd au plecat la Piteşti. Tăgăduind Hera, s-au hotărît să aducă Nan mărturii aici la divan. Taleri 4,12, cu cuvîntul Herii la leat 1772 cînd au scos cartea de judecată a Măgureanului, pentru care, altă mărturie zice că nu are. Hotărîm să priimească şi pentru acestea blestem, Hera. Taleri 7 cu cuvîntul mumii-si, au dat la Gligorie sluga ei. Tăgăduind Hera, hotărît să dovedească Nan, taleri 7 ce i-au plătit lui Ion Buză pentru nişte lînă ce au luat-o el la leat 1768. Tăgăduind Hera, s-au hotărît să-i dovedească Nan. Taleri 5 la isprăvnicelul lor de la Ioneşti cu cuvîntul lor, şi altă mărturie zice că nu are. S-au hotărît să priimească şi pentru aceştea blestem, că nu i-au zis el să-i dea la isprăvnicel. Taleri 4,60 la Gligore, sluga lor, cu cuvîntu lor la leat 1769. Tăgăduind Hera, s-au hotărît să aducă Nan dovadă. Taleri 2,60 i-au dat cu însuşi această slugă la acelaşi leat. Tăgăduind Hera, s-au hotărît să aducă Nan dovadă. Taleri 7 i-au dat pentru un zapis de moşie ce era pierdut şi l-au luat de la Costandin Ţigara, dar dovadă nu are; să priimească şi pentru aceasta Hera blestem. Drept aceia pe hotărîrea ce s-au făcut din divan, i-am dat la mîna Bucşănescului această carte. I i. saam receh gospodstvo mi. 1776, septemvrie 20. [205] Io Alexandru Ioan Ipsilant voievod. După cum s-au găsit cu cale de către preasfinţiia sa părintele mitropolitul şi de către dumnealor veliţii boeri, rînduim pe sluga domnii mele . . .1 copil din casă, de visterie, să meargă cu cartea de blestem la dumnealor ispravnicii judeţului şi dumneavoastră ispravnicilor să orînduiţi un boerinaş vrednic să urmeze a face cercetare în faţa locului cum scrie mai jos. Preaînnălţate doamne, Din luminată porunca înnălţimii tale, vătafu de copii za visterie aduse la judecată înnaintea noastră pe Catrina stolniceasa Bălăceanca, pîrîşă asupra Marii Bălăceancăi, zicîndu că 94 ani sînt de cîndu stăpîneşte doao moşii ce le numesc Găguleasca şi Zîmbreasca din sud Teleorman, atît tatul răposatului boerului dumneaei, cît şi răposatu boeru dumneaei, stolnicu Ioniţă Bălăceanu cît au fost în viiaţă, iar dă an şi dă estimp, în silnicie zice că s-ar fi pus din sineşi şi ar fi vîndut numita Mariia Bălăceanca venitul acestor 2 moşii fără nici o judecată, zicîndu că aceste moşii sînt ale moşului dumneaei. Arătîndu-ne stolniceasa Bălăceanca şi o foae iscălită de Barbu Bălăceanu i dă Drăghici Bălăceanu, moşu boerilor, cu leat 7200, i un zapis de cumpărătoarea acestor moşii cu leat 7194, în care foae citindu-să, să coprind aceste moşii, cîndu şi-au înpărţit Bălăcenii fraţii, între ei, şi le dă aceste doao moşii în partea răposatului vătaf Mateiu Bălăceanu, moşu răposatului stolnic Ioniţă Bălăceanu, boeru dumneaei stolnicesii Catrinii Bălăceancăi, şi cu acea foae şi cu zapisul acela au stăpînit pînă acuma, de sînt ani 91. Am întrebat şi pă dumneaei Mariia Bălăceanca de cîndu li s-au dat moşiile întru săpînire dă înpărţire după ce s-au făcut pace din ceilaltă răzmiriţă, stăpînit-au dă atunci pînă acum, sau nu, adică dă 37 dă ani încoace, şi zise însuşi că n-au stăpînit neavînd scrisorile acestor moşii să-şi caute, iar acum are scrisori şi pentru aceia cere ca să ia aceste moşii întru a sa stăpînire. I-am cerut să ne arate catastifu pecetluit ce li s-au dat la mînă cînd le-au dat măriia sa răposatu Costandin vodă Mavrocordat, moşiile întru stăpînire după ce s-au ertat de înpărăţie, atunci după pace, ca să vedem dă sînt puse şi aceste doao moşii, şi nu le-au arătat. Deci, toată curgerea aceştii pricini de judecată, razimă la stăpînire.Ci, dă vreme că stolniceasa Bălăceanca, zise că tot dumneaei au stăpînit aceste moşii pînă acum, şi dă an încoace, Mariia Bălăceanca fără dă judecată s-au făcut stăpînă de sineşi dă au luat venitu acestor doao moşii întru stăpînire, şi mai vîrtos căci cîndu s-ar fi cunoscut Mariia Bălăceanca, că are temeiu dă cerere, măcar şi dă n-au fost dumneaei aici în ţară, dar soru-sa Zmăragda din ceilaltă răzmiriţă au fost aici nelipsită şi au stăpînit celelalte moşii toate, şi cum putea dă facea tăcere pentru aceste doao moşii, dă ar fi ştiut că sînt ale dumnealor Care, dintr-acesta să cunoscu că rău cereMariiaBălăceanca stăpînirea acestor moşii şi rău au luat şi venitul dă an du pă moşie, fără judecată. Dar pentru ca să dăscoperim adevăru stăpînirii, noi aşa am găsit a fi cu cale, să fie luminată porunca înnălţimii tale, să meargă un om domnesc acolo la acele moşii din sud Teleorman şi prin carte de blestem să cerceteze pe vecini şi înprejurenii acestor doao moşii: cine au stăpînit dă 37 dă ani încoace, adică după ce s-au făcut pace din ceilaltă răzmiriţă şi pînă acum; de cînd sînt numitele Bălăcence tot aici în ţară, moşul şi tatul răposatului stolnic Ioniţă Bălăceanu sau moşul şi părinţii Bălăcencelor şi, părţi s-au stăpînit aceste moşii, şi [au] moşiile întregi s-au stăpînit de către răposatu stolnic Ioniţă Bălăceanu; şi avut-au stăpînire şi Bălăcencile Mariia şi Zmăragda într-aceste doao moşii, sau n-au avut Şi aşa, în frica /[206] lui Dumnezeu citindu-să cartea blestem, ori în ce chip vor mărturisi acei înprejureni şi vecini dă stăpînirea acestor doao moşii, să scrie fieştecarele în dosul cărţii de blestem şi să să iscălească şi aducîndu-i orînduitul mumbaşir la divan, ca să să hotărască judecata. Noi aşa am găsit a fi cu cale, iar hotărîrea cea dăsăvîrşită rămîne a să face de către înnălţimea ta. 1776, septemvrie 17. Grigorie al Ungrovlahiei. Vel vornic, Badea Ştirbei vel vornic, vel logofăt, vel logofăt. [206] Io Alecsandru Ioan Ipsilant voievod i gospodar zemlii Vlahiscoiu. Badea Ciortescu vechil şi celorlalţi săteni ot satul Ciorteştii sud Vîlcea, nefiind odihniţi pe această hotărîre a dumnealor veliţilor boeri, au eşit şi la divan înnaintea domnii mele cu jalbă asupra lui Ioniţă Bănescu, cum căci să pasc vitele lor pe moşiia Bănescului, i-au supărat cu zile de clacă mai mult peste dreptate, le-au luat dijmă de fîn peste obiceiu, cîte taleri 5 de clae, îi apucă şi petru pădure de copaci cîte un tult şi le cere să plătească şi copacii ce i-au tăiat alţii, necăjindu-i foarte. Faţă fiind la divan şi Ioniţă Bănescu, au tăgăduit pîra lor. Deci, după cercetarea ce am făcut, fiindu că rămîne şi Ioniţă Bănescu dator a le întoarce din zile de clacă, aşijderea rămîne şi ei datori Bănescului a plăti copacii ce i-au tăiat din pădurea lui de şi-au făcut trebuinţile lor, care copaci fiind trebuinţă a să cerceta la faţa locului, cîţi sînt tăieţi de dînşii, dă vreme că au fost şi alt sat anume Vălenii la tăerea acei păduri, cît şi zilile de clacă a să dovedi iarăşi dă ţărani cu dovadă cîte cît au lucrat fieştecareşi în ce vreme, fiindu că Bănescul tăgăduia. Şi văzîndu-se prelungirea şi treapădu ce este tribuinţă a face cu mergirea la faţa locului de acum înnainte pînă să va dovedi bine acestea şi căzîndu cu greu şi cu cheltuială la amîndoaă părţile, domniia mea căutîndu la periciunea şi trecirea de vreme a lor, ca să nu să mai cheltuiască şi să să trepide mai vîrtos acum în vremea a toată munca, cîndu şi unul şi altul are tribuinţă, şi mai vîrtos că nici unul, nici altul în doi ani n-au făcut jalbă de au avut pagubă sau nedreptate unul de către altul, am hotărît de au rămas aceste trecute, jos, ca nici ei să nu ceară de la Bănescul nimic pentru zilile ce i-au clăcuit, nici Bănescul să nu ceară de la ei nimic pentru copacii ce i-au tăiat. Fără de numai, de acum înnainte socotindu-se numai ce este drepte şi obicinuite, am hotărît ca pentru păşunea vitelor ce să vor hrăni pe moşiia Bănescului, să aibă a da pe an cîte parale patru de vită mare, sau de nu, să-i clăcuiască tot casnicul cîte doaă zile pe an. Dat fiindu că zise Bănescul cum că nu are lucru a-i pune să lucreze, mai vîrtos ca să lipsească toate pricinile, am hotărît să-i dea cîte patru parale de vită mare şi cei ce vor avea vite de vor paşte pe moşiia lui, aceia numai să dea, iar cei ce nu vor avea vite, aceia să fie nesupăraţi. Aşijderea şi de oae i de capră să-i dea cîte bani doi pe an şi de matca de stupi cîte bani trei, să-i dea şi de rîmător cîte bani şase pe an. Aşijderea şi dijmă din bucatele ce vor face pe moşiia lui i din fîn, să aibă a-i da din toate după obiceiu din zece una, cum şi pentru pădurede copaci mare cîte un ort, iar pentru alte mărunţişuri de lemne mici, pentru foc, să nu fie supăraţi. Care acestea, să să înceapă din timpul de estimp înnainte, iarde mai nainte să nu să supere pentru doi ani trecuţi cum am zis. Însă pentru toate acestea ce au trebuinţă de hrana lor şi a vitelor lor, întîi să dea de ştire şi să ia voe de la stăpînul moşii şi cu voia stăpînului moşii să să urmeze ale hrănii lor, iar nu de sineşi cu semeţie să să pue în moşie şi în pădure să facă stricăciune, că vor cădea în vină de pedeapsă, cît şi Bănescul să va pedepsi cîndu îi va supăra mai mult peste ceia ce rînduim printr-această carte. /[207] Aşijderea şi pentru adăpatul vitelor, să aibă voe acolo unde au adăpat şi mai nainte şi ei şi părinţii lor nesupăraţi, iar să nu facă acum mutări spre stricăciune şi călcarea moşii pe unde nu au fost obiceiu a trece şi a călca vita. Pentru care, poruncim şi dumneavoastră ispravnicilor ai judeţului, aşa să urmaţi. 1776, septembrie 22. Asemenea carte s-au dat şi la mîna Badii Ciortescu de la satul Ciorteşti sud Teleorman1, pîrîş la lui Ioniţă Băbescu2. [207] Io Alexandru Ioan Ipsilant voievod i gospodar zemli, Vlahiscoiu. După cercetarea dumnealor veliţilor boeri, dovedindu-să cererea lor cu cale, întărim ca să să urmeze cum scrie mai jos şi dumneavoastră ispravnicilor judeţului, ce au a lua bani pă caş, aşa să le arătaţi preţul. 1776, septemvrie 25. Preaînnălţate doamne, O seamă dă neguţători ce ţin căşării la partea pădurii în sud Ilfov, Vlaşca şi Teleorman, au jăluit mării tale cum că, caşul ce să aduce du pă la stîni la căşăriile lor, totdeauna are mai jos preţ decît caşul ce să duce la căşăriile din partea cîmpului, pentru căci la căşăriile de la cîmp obicinuesc cei cu stînile de duc caşul numai odată pe zi, şi fiind scursu de zer, după ce să lucrează la miia de ocă, caşu verde rămîne caşu valat, lucrat, ocă 700 şi necurgîndu-le pagubă neguţătorilor, dă mîna dă plătesc mai mult preţ, iar căşăriile din partea pădurii, fiindcă obicinuesc cei cu stînile dă duc caşul dă trei ori pă zi, dimineaţa, la prînz şi seara, şi cu zerul nestors, după ce lucrează de la miia de ocă caş verde, rămîne numai ocă 500 caşcavalşi pricinuindu-li-să scădere multă, dă aceia plătesc caşu cu mai jos preţ decît să plăteşte la cîmp. Şi aşa urmînd şi ei estemp dă a plăti celor ce le-au adus caşu la căşării, iar acei cu stînile, fiindcă la cîmpu s-au ruptu preţul caşului ocao cîte parale patru, cer ca după acel preţ să plătească şi lor. Pentru care, neguţătorilor nedîndu-le mîna cu acel preţ şi avînd pagubă, cer de la mila mării tale, dreptate a plăti cum s-au rupt şi la alţii, preţu la ocă cîte parale trei. După care jalbă, ne porunceşti măriia ta prin epistasiia dumnealui vătafului de divan, să luîm seama cererii ce fac şi cu anafora să înştiinţăm mării tale. Deci, cît pentru scădere, că are osibire caşu ce să aduce la căşării din partea pădurii, aceasta este ştiută. Pentru care, cerceînd de au avut şi la preţ osibire şi cum s-au rupt preţu estempu de s-au vîndut la alte căşării asemenea de la partea pădurii, ne-am pliroforisit atît de la starostea dă neguţători prin cercetarea ce l-am orînduit dă au făcut, cum şi de la vistieru Istrate Izvoranul ce are căşării la partea pădurii în sud Oltu şi de la alţii, cum că pentru pricinile scăderii ce am arătat mai sus, totdeauna s-au urmat preţu mai jos decît al caşului din partea cîmpului, cum şi estempu cîte trei parale s-au plătit la toţi cei cu stînile şi aşa s-au rupt preţu la căşăriile din partea pădurii. Deci, după cercetarea ce am făcut, găsind cererea numiţilor neguţători dreaptă şi cu cale, să fie luminată porunca mării tale ca, asemenea să plătească şi ei celor ce le-au dat caşu la caşăriile lor, adică ocao parale trei, cum s-au rupt preţu la toţi alţii, să nu li să pricinuiască şi lor stingere, ci să fie dreptate la amîndoao părţile. Iar hotărîrea cea dăsăvîrşită rămîne la mila mării tale. 1776, septemvrie 20. Badea Ştirbei vel vornic, Ioan vel logofăt, Pană Fili logofăt. [208] Io Alexandru Ioan Ipsilant voievod, bojiiu milostiiu. Dăm volnicie slugii domnii mele . . .1 să meargă şi oriunde va găsi pe Apostolache capichehaiao, să-i apuce cu mare strînsoare ca el să găsească pe bărbatul jăluitoarii şi să-l dea în mîna mumbaşirului şi să-l aducă aici la domniia mea. 1776, septemvrie 26. Preaînnălţate doamne, După jalba ce au dat către măriia ta, Stoiana fămeia din Bucureşti, că părăsindu-o bărbatî-său cu copil mic de 9 ani şi însurîndu-să cu altă nevastă în satu Lichireştii sud Ialomiţă, au fost dat jalbă şi la noi, şi noi poruncind protopopului de judeţ ca să trimiţă aici pe bărbatî-său înpreună cu acea nevastă, protopopu au orînduitu pă preoţii acelui sat ca să-l prinză şi să-l trimiţă. Şi aşa, prinzîndu-l preoţii şi puindu-l la popreală, s-au sculat nevasta cea luată a doo şi au dat veste căpitanului Apostolache de la Lichireşti care sculîndu-să, au mersu şi au scos pe bărbatî-său din mîine preoţilor şi să află preoţii aici la Mitropolie puşi la popreală. Şi cu această jalbă a aceştii neveste ne porunceşti măriia ta să înştiinţăm cu anafora de curgerea aceştii pricini în ce chip este. Deci, arătăm mării tale că aşa iaste pricina: făcînd noi poruncă să să aducă aici acel om călcător dă lege, bărbat al aceştii neveste, şi protopopu orînduind preoţii acelui satu să-l prinză, ei au făcut cum au putut şi au pus mîna pe dînsul, şi puindu-l la popreală ar fi mersu fămeia cea dă a doo luată, după cum zic preoţii, şi ar fi spus la acel căpitan Apostolache, care, mergînd la preoţi cu mare zor şi începînd a-i bate, ar fi scos pe acel om şi pă loc au înştiinţat mării tale pentru preoţi, cum că sînt răi şi zurbagii. Şi au fost porunca mării tale să să aducă preoţii, şi aducîndu-să, au fost aici aproape de o lună de zile şi văzînd noi că nu mai vine Apostolache să stea faţă după cum am înţeles că s-au trimis poruncă ca să vie, ni s-au jăluit preoţii că le piere toată vremea lucrului casii lor şi să păgubeşte cu totu, pe care i-am slobozit de au mersu la casele lor. Şi facem ştire mării tale dă această pricină cum iaste curgerea. Iar, n-am adus pă preoţi aici, pentru căci l-au prins pe acel om, bărbat al aceştii jăluitoare, ci, căci au fost porunca mării tale. Şi anii mării tale de la Domnu să fie mulţi şi norociţi. 1776, septemvrie 15. Grigorie al Ungrovlahii. [208] Dă vreme ce la domniia mea au dat jalbă Gheorghe ţiganul, cum că mai nainte au fost ţigan al dumnealui Pantazi Cîmpineanul biv vel clucer şi apoi l-au ertatu dîndu-i şi carte la mînă a fi slobod, iar acum îl trage ca iarăşi să-i fie rob mai nainte, am orînduit la dumnealui vel logofăt dă au cercetat şi ne-au adus dumnealui dă am văzut şi cartea dumnealui clucerului Pantazi Cîmpineanul ce i-au dat-o la mînă pentru ertăciunea ot leat 7260 septemvrie 1, iscălită şi dă jupîneasa dumnealui şi dă alte rudenii ale dumnealor, întru care scrie că acest Gheorghe au fost fecior Meicăi ţiganul şi pentru slujba tătîni-său ce au fost cu silinţă la toate trebile dumnealor, dă bună voe şi nesilit dă nimini, s-au milostivit dă l-au ertat a nu mai fi rob, nici dumnealui, nici copiii lor, nici nemului din neamul dumnealui, puind încă şi blestem asupra celor ce s-ar scula să-l ia rob. /[209] Deci, după această carte dă ertăciune ce o văzum, şi mai vîrtos, că nu numai prin scrisoare, ci şi prin cuvînt, dă va erta un stăpîn pre ţiganul său, acela iaste slobod pînăîn sfîrşit, drept aceia, i-am dat şi domniia mea această carte la mînă, ca să fie slobod dă robie şi să trăiască în odihnă, nesupărat dă către nimini din neamul dumnealui, cum şi dă către dumnealui. 1776, septemvrie 30. [209] Io Alecsandru Ioan Ipsilant voievod bojiiu milostiiu. Neodihnindu-să Marin, iarăşi mai işi înnaintea domnii mele la divan şi nici un temeiu dă dovadă la pîra lui nu putum afla. Iar logofătu Neacşul Pitişteanul priimi blestem cum că fînu i-au rînduitu şi el n-au vrut să ia, şi cum că nici au vîndutu, nici este vinovatu la bănuiala lui. Pentru care, am hotărît să aibă bună pace. 1776, octomvrie 1. Preaînnălţate doamne, Din luminată porunca mării sale preaînnălţatului nostru Io Alecsandru Ioan Ipsilant voievod, vătafu de aprozi au adus la judecată înnaintea noastră pe Marin din sud Olt pîrîş dumnealui Neacşului Pitişteanul biv vel logofăt za vistierie, zicînd că la trecuta lună a lui iulie într-acestu an 1776 au avut judecată amîndoi pentru 200 cară fîn ce i să făcuse orînduială sărdăresii Stancăi Călineascăi în sud Olt la leat 1774. Care într-acea vreme fiind Neacşul Pitişteanul vechil dă ispravnecu Oltului, Marin, sluga numi sărdăresii, zice că au mersu cu cartea dă orînduială la numitu Pitişteanu ca să-i dea acel fîn şi nu i l-au dat şi dînd jalbă mării sale lui vodă, l-au orînduitu la dumnealui Ianache Văcărescu biv vel vistier dă le-au făcut cercetare şi cu anafora arătă alegerea ce le-au făcut. Marin jăluitoriul neodihnindu-să pe acea cercetare, iarăşi au jăluit mării sale lui vodă şi măriia sa i-au orînduitu şi la noi dă le-am făcut al doilea cercetare. Şi arătînd Pitişteanul înnaintea judecăţii cum că are mărturii că i-au făcut lui Marin orînduiala să ia acel fîn şi el nu l-au luat, s-au fost găsit cu cale dă către judecată dă s-au făcut luminată porunca mării sale lui vodă către ispravnicii judeţului ca să cheme pe acele mărturii şi prin carte de blestem să arate fiştecare cum va şti adevărul, şi numai Scarlat Hiotu pitaru, ispravnecu Oltului, cu anafora înştiinţează mării sale lui vodă cum că au priimit acele mărturii carte de blestem. Care, şi însuşi un Mateiu Milcoveanu postelnicel i Gheorghe logofăt, dau mărturie în scris prin blestem, zicînd că viind Marin sluga sărdăresii, cu cartea divanului pentru acele 200 cară dă fîn dă orînduială la Neacşul Pitişteanu, fiind vechil dă ispravnecu Oltului, i-au dat pe Dumitru breslaşu sin Drăghici i pe Radu Popa, slujitorul, să meargă să-i arate clăile dă fîn domnesc ce are pă cîmpul Mărginenilor, şi dă i-au arătat sau nu i-au arătat, zic că nu ştiu, că Marin s-au întorsu înnapoi şi au zis Pitişteanului cum că fînu este vîndutu satelor, că unde au mersu să ia fîn, au işit satile şi au zis că este al lor. Pitişteanul l-au trimis iar înnapoi zicîndu-i că fîn este mult şi nedat satelor, să meargă să ia, certîndu-l încă şi din gură, şi dă au mersu Marin al doilea să ia fîn, sau n-au mersu, zice că nu ştiu. Care, să cunoaşte că Pitişteanul i-au făcut lui Mariin orînduială să ia acel fîn şi el n-au mersu să-l ia, cu socoteală că i-l va plăti Pitişteanul cu vreme, cu bani, şi cu acel gînd rău al lui, au păgubit şi pă stăpînă-sa dă acel fîn şi poartă şi pă numitu Pitişteanu prin judecăţi dă sînt doi ani, cu cheltuială şi cu trepede. Deci, faţă fiind şi preasfinţiia sa părintele mitropolitul, cum şi sfinţiia sa părintele episcopu Buzăului, chir Cozma, ca să lipsească toate bănuielile din mijloc, i-am zis Pitişteanului, putea-va priimi blestem că acel fîn cu adevărat i l-au orînduitu ca să-l ia după poruncă, şi /[210] dumnealui nu este amestecat, nici l-au vîdutu, nici este atinsu măcar la un paiu de fîn . Şi aşa, înnaintea preasfinţii sale părintelui mitropolitului şi a sfinţii sale episcopului au priimit groaznec blestem că au urmat după porunca divanului şi au orînduitu lui Marin fîn, şi el n-au avut purtare dă grijă să-l ia. Drept aceia hotărîm, dumnealui Neacşul Pitişteanul să aibă pace dă către Marin, că s-au cunoscut la judecată că într-atîtea rînduri au umblat rău şi fără dă cale. 1776, avgust 29. D Racvistier, vel vornic, Badea vel vornic, vel logofăt, vel logofăt. [210] Io Alexandru Ioan Ipsilant voievod bojiiu milostiiu. Am cercetat şi domniia mea cu divan această pricină de rîmători, şi însuşi Petcuţ nu tăgădui că i-au scris Anghel cum că sînt muşterii leşi dă i-au dat pă pereche cîte taleri 19,60 şi cum că el i-au trimis răspuns să nu-i dea, că cu preţul acesta ce au dat leşii, îi ia el, şi să rămîie asupra lui, fără numai zise, că după aceia trimiţîndu om să-i rădice, Anghel n-au vrut să-i dea, dar cerîndu-i-să la aceasta, dovadă, zise că nu are. Deci, dă vreme ce după însuşi graiul lui să dovedi dă cumpărător, să cade ca după cum la dobîndă ar fi fost singur, aşa şi la pagubă. Şi hotărîm ca, cu acel preţu ce i-au priimit asupră-şi, să plătească Petcuţ partea lui Anghel pă suma rîmătorilor, ce nu fu pricină între dînşii dă număr, şi zapciu cel orînduit aşa să urmeze a face înplinire, iar alte socoteli ce vor avea Petcuţ cu Anghel, dă tovărăşie, să-şi caute cu judecată. 1776, octomvrie 3. Preaînnălţate doamne, Dumnealui vătafu za visterie au adus la judecată pă Petcuţ ce i să zice şi Şătraru i pe Anghel Merişanu, cu o socoteală şi anafora ce s-au făcut dă dumnealui cluceru Mateiu Fălcoianu ispravnicu ot sud Prahova, cu porunca mării tale, cerîndu că să să cerceteze cu ce cuvînt şi la ce parte dintr-această socoteală face Petcuţ plîngere, dă nu priimeşte. De care, noi cercetînd din condeiu în condeiu această socoteală a lui Petcuţ, l-am întrebat să arate pîra lui, Petcuţ au răspuns că suma cumpărătorii întîi, şi chieltuiala rîmătorilor aici în ţară, 14,324,60, bună este şi priimită, iar toate celelalte nu le priimeşte, zicînd că socoteala toată de neguţătoriia ce s-au făcut dă tovărăşie cu Anghel, s-au făcut în anii trecuţi la Braşov, cum să vede iscălită dă cumpanie, şi ce au rămas ca să ia, au luat zapis de la Anghel. Anghel au zis că mergîndu la lazaret ca să-şi ceară banii ce au pus capete, cît şi dobînda pentru vînzarea rîmătorilor ce au făcut la Petcuţ, ei l-au pus la popreală şi l-au ţinut închis luni 8, trimiţîndu-i ponturi ca, dă-i va priimi socoteala îl va slobozi. Care socoteală, este făcută după voia lui Petcuţ, iscălită de socrî-său i de cumnatî-său i dă vărî-său şi dă alţi datornici ai lui, cum să dovedeşte din însuşi acea socoteală, întru care rîmătorii ce Petcuţ au cumpărat de la tovaroşii lui şi ca ale lui bucate le-au vîndut la Beci cu multă pagubă, această pagubă încarcă pă tovărăşie şi cu aceasta unde era dator la tovărăşie, l-au făcut a lua la atîta sumă dă mii dă lei. Deci, judecata văzînd că de această năpăstuire povîrneşte la Anghel a bo1 tis peri vias che dinastias2 la pricina socotelii ce s-au făcut la Braşov, s-au cercetat Anghel cu ce dovadă dovedeşte pă Petcuţ, cumpărător dă rîmători, şi el au zis, că la 1773 au făcut tovărăşie cu Pet-/[211] cuţ dă neguţătorie, cumpărînd şi vînzîndu în ţară, că cu jumătate bani capete dă la dînsul şi jumătate dă la Petcuţ, au cumpărat 2055 rîmători, la care au găsit muşterii pe un neguţător leah şi au tocmit cîte taleri 19,60 perechea, luînd şi arvună galbeni olandezi 200, cu acest cuvînd însă, pînă va scrie tovarăşu său la Braşov, la Petcuţ, să-şi ia seama. Şi acea scrisoare au trimis-o cu om într-adins, anume Dumitru, şi Petcuţ, iarăşi cu acest om au dat răspunsul prin scrisoare, cum că această tocmeală ce au dat neguţătoru leah, priimeşte şi el, rîmătorii cîţi vor fi, şi să rămîie asupra lui. Şi Anghel au întorsu arvuna leahului înnapoi şi au oprit rîmătorii asupra lui Petcuţ, puindu-i şi la hrană cu porumb după obiceiu şi au făcut cheltuiala acea trebuincioasă pînă au mersu dă i-au dat la Bran înpreună cu omul lui Petcuţ ce-l trimisese ca să-i ia în scris. La toate acestea Petcuţ n-au tăgăduit, precum încă iarăşi n-au tăgăduit cum că au scris şi au priimit asupra lui toată suma rîmătorilor ce i-au avut Anghel tocmiţi ca neguţătoru leah şi cu acel preţ ce i-au dat leahu. S-au întrebat Petcuţ dă este aşa, pentru ce în socoteala ce s-au făcut în Braşov nu s-au dat dator şi să-i ia la tovăr<ăş>ie cu acest mijloc, ci s-au încărcat cu chieltuielile ce au făcutu la vînzarea de la Beci. Şi au răspuns că nu i-au trimis Anghel rîmătorii, cînd i-au cerut. La acestea Anghel nu tăgădui că nicicum nu i-au cerut, mai vîrtos au zis că înteresu lui au fost ca să-i dea cu un ceas mai nainte să să mîntuiască şi dă osteneală şi dă chieltuială şi de primejdie şi şi de pagubă, cum i s-au întîmplat. Ci, într-acea vreme, 185 rîmători au slăbit şi i-au scos uzmetu şi i-au rămas din socoteală precum să vede în vremea ce i-au dat. Am cerut dovadă lui Petcuţ la cele ce au zis, şi au răspuns cum că nu are, că numai o mărturie au avut, pe o slugă a lui, ce şi acela au murit. Pentru aceia, şi noi am cerut şi am stabilit cu neguţătorii dă cinste şi cu pracsis, şi am găsit cu cale că i să cade lui Anghel să facă jurămînt cum că Petcuţ nu au cerut nicicum rîmătorii, şi cu aceasta este dreptul că suma rîmătorilor ce i-au vîndut la neguţătorii leşi cu acel preţ ce făcuse, să să treacă la datoriia şi la socoteala lui Petcuţ. Atîta numai, că nu are nici o dovadă la acele ce au arătat înpotriva lui Anghel ca să mîntuiască dă făgăduiala lui, cît şi pentru ce să cunoaşte că rîmătorii, ca ai lui i-au priimit şi ca ai lui i-au trimis la loc dăpărtat, acolo unde au vrutu. Căci, dă ar fi socotească ale tovarăşii, nu avea voe ca să o facă acesta fără ştirea celorlalţi tovarăşi precum Anghel a urmat cîndu îi tocmise cu leşii. Şi socotindu noi, cum că Petcuţ mai nainte de pagubă îi avea ca ai săi, iar după pagubă i-au încărcat la tovărăşie pentru socoteala de la Braşov, în care Petcuţ să razimă înpotriva lui Anghel, noi văzîndu la această socoteală că nici o vorbă nu pomeneşte pentru acest fel dă madea ce nu este adiiaforos, pentru că de la dobîndă pînă la pagubă tovărăşii este diiafora, scăzîndu-l de taleri 17000, ((((((((((((3 doao lucruri, cea dintîi, una, cum că Anghel n-au arătat această madea, lucru necrezut, dă n-au fost silitu dă frică, şi cu aceasta să mîntueşte, cere ipolipsis a socotelii, ’((((4 să întemeiază într-această vreme (((((5 a lui Anghel, peri vias che ((((((((((6 cu care să face scheri socoteala al doilea, cum că Anghel au arătat, şi socotitorii tăcînd, nealegînd, nejudecînd, ci încărcîndu-l numaidecît cu doaocondee ca 30.000 taleri ai tovărăşii, aceşti socotitori să arată pe dînşii judecători cumpromisari după cum să numesc ala sinerghi şi ajutor, o arătare, înşălăciune şi călcător dreptăţii lui Anghel, pre carii urmează aceasta ((((((((((((((((((((((7, care singuri îşi aneriseşte socoteala. Aceste doao ni să pare a fi dindăstul ca să să dea de o parte acea socoteală cu adevărat temeiu, pre care afară dintr-aceştea priimeşte (((((((((((((8, adecă să vede interesat şi cu făţărie la toate folosinţile lui Petcuţ, luaturi şi daturi, şi condeile, nu curate, cum să cade la socoteală cu orînduială, cu toate că să vede că cel ce au scris au ştiut orînduiala de înpărţeală şi methodul ce au făcut numai pentru o arătare şi spre acoperirea vederii, iar ceilaltă socoteală a dumnealui Fălcoianu ispravnic ot sud Prahova să vede întărită asupra dreptăţii şi făcută cu toată cercetarea şi curată, precum şi însuşi Petcuţ n-au mai găsit alt nimic înpotrivă, fără numai tot socoteala lui cea dă la Braşov ce o socoteşte drept exoflisis cu Anghel. /[212] Toate acestea după ce le-au cercetat cu amăruntu, după datorie şi după porunca înnălţimii tale, arătăm întru adevăr spre ajutoru dreptăţii, iar hotărîrea rămîne la înnălţimea ta. 1776, septemvrie 22. Mic pozirut9 Georgeache Canale. [212] Io Alexandru Ioan Ipsilant voievod. Neodihnindu-să Dumitru, eşi şi înnaintea domnii melela divan cu arhimandritu, igumenu Sfîntului Ioan, şi nici o dovadă şi dreptate la zisa şi la pîra lui nu găsim, pentru că din cercetare să văzu cum că răzmiriţa şi schimbarea vremilor dă lişte era începută cînd au luat morile şi încă zaherea cu poruncă domnească să m<ăc>ina, şi acestea era văzute dă dînsul şi într-un noroc au cumpărat, care după cum la dobîndă, aşa şi la pagubă rămîne a fi, mai vîrtos că nici vreun zapis dă aşăzămînt, altu nu avu să arate fără numai cu gura. Ci, judecata nu poate a da pă igumen dator a întoarce. 1776, octomvrie 3. Preaînnălţate doamne, Dumnealui vătafu za aprozi aduse la judecată pe Dumitru cupeţu din Bucureşti cu părinţii arhimandriţi şi igumeni de la mănăstirea Cotrăcenilor i de la mănăstirea Sfîntului Ioan din Bucureşti şi la pîra ce făcu Dumitru cupeţu, cum că sînt 8 ani, pînă a nu să începe răzmimiriţa, la leat 1769 au cumpărat venitul morilor de la Grozăveşti sud Ilhov, partea mănăstirii Cotrăceni în taleri 550 şi a mănăstirii Sfîntului Ioan în taleri 650, într-un an. Dar cum au trecut o săptămînă, au început a fi trecerea oştilor turceşti şi au venit zaherea înpărătească de s-au măcinat pînă toamna. După aceia, au venit oştile ruseşti în ţară şi tot zaherelile înpărăteşti s-au măcinat şi el s-au păgubit dă bani dă-i poartă şi acum cu dobîndă, şi rădicîndu-să oştile ruseşti de aici din ţară de s-au întors înnapoi, el s-au dus vara în Braşov şi el dă la acele mori n-au mai luat nici un venit, iar părinţii arhimandriţi răspunde că la vremea cînd au vîndut venitu morilor au fost vreme dă răzmiriţă; paşi i steaguri turceşti treceau, zaharea cu poruncă domnească să măcina şi ce să plătea şi ce nu să plătea la mori, era cunoscut dă Dumitru, şi de acestea nu s-au pomenit nici un exerisis şi dă nu era acest fel dă pricini, preţu morilor era mai mare. I s-au cerut lui Dumitru ca să arate zapisul dă cumpărătoare şi n-au avut nici o parte, nici alta. S-au întrebat Dumitru după ce au văzut că-i vine pagubă, fost-au la părinţii arhimandriţi să să lepede de arendă să-şi ceară banii, şi el răspunse că n-au mers, numai ajutor au cerut de i-au dat o zăloagă. Dar mai zicîndu Dumitru că au chieltuit dă au făcut unile din cele trebuincioase ale morii, i s-au cerut dovadă şi nici la aceasta n-au avut, mai vîrtos că însuşi spuse că în vremile ce au luat morile să măcina zaerea. Din care spuse ale lui, s-au cunoscut că morile au fost cu toate trebuincioase fără a nu avea nici unile lipsă. Ci, dă toate acestea, cererea lui rămîne fără dovadă şi fără temeiu, cum şi la cumpăratul morilor s-au /[213] dovedit că Dumitru au cumpărat cu ştiinţa vremilor fără a nu pune exuerisis şi paguba lui au fost din nenorocirea lui. Ci, Dumitru vrednic este de milă, iar nu dă judecată. Dar hotărîrea cea dăsăvîrşită rămîne la înnălţimea ta. 1776, septemvrie 23. Mateiu paharnic, Theodorache Ştirbeiu medelnicer, B sluger, George Canale. [213] Io Alexandru Ioan Ipsilant voievod i gospodar. Poruncim dumneavoastră ispravnici ai judeţului, să faceţi strînsoare vatafului dă plaiu i potecaşilor ca, negreşit să găsească pă hoţi. Aşijderea şi pentru Nepercea, măcar că i s-au fost dat dreptate a ţinea el şi păşunea muntelui, dar însă nu cu paguba căşăriilor. Ci, dumneavoastră să cercetaţi şi să faceţi înplinirea ce să cuvine, cum şi pentru acel Fulga, cu judecată să îndreptaţi şi să îpliniţi ceia ce va fi cu cale şi obicinuit. 1776, octomvrie 8. Preaînnălţate doamne, Prin preaplecata-mi anafora înştiinţezu mării tale că la sud Prahova avînd nişte munţi, i-am dat asupra lui Andreiu Turnavitul ca să chivernisească toată treaba acestor munţi, cu căşării şi cu altile după orînduială, de la carile mă înştiinţau că s-au spart o călărie, dă hoţi, noaptea şi au luat multă sumă ocă de caşcavale şi nicicum n-au putut dovedi pe acei hoţi. De care, mă rog mării tale a să face luminată poruncă către dumnealor ispravnicii judeţului ca să apuce cu strînsoare pe vătafu de plaiu şi pe potecaşi să dovedească pe acei hoţi, de vreme ce vătafu cu potecaşi au datorie să dea seama de orice pricini s-ar întîmpla în plaiu. Osebit de acestea, mai jălueşte Andreiu Turnavitul pentru un Stoica Nepercea carile astă-primăvară viind cu jalbă către măriia ta pentru mai sus-numitul Turnavitu de pricina unui munte, şi după hotărîrea mării tale prin luminată poruncă au rămas păşunea muntelui iar la acel Stoica Nepercea după cum şi în trecuţii ani au fost ţinut al acel munte, dar într-acea jalbă a lui, au fost arătat că are 2400 de oi să pue la păşune într-acel munte şi acum după suma oilor, nici a treia parte n-au adus la căşărie obicinuitul caş. De care, iarăşi mă rog mării tale a să face luminată poruncă şi pentru aceste, către dumnealor ispravnici ca să cerceteze pricina şi după dreptate să înplinească dă la acel Nepercea preţul muntelui după cum au dat şi alţi mocani şi au avut păşunea altor munţi. Osebit de aceasta mai jălueşte pentru alt mocan anume Vasile Fulga ce au ţinut alt munte şi în semeţie ţiindu-se n-au adus nici un dram dă caş la căşărie. Şi pentru ca să nu să lungească şi alţii cu obrăznicie ca aceia, spre paguba munţilor, iarăşi mă rog a să face luminată poruncă şi pentru aceasta către dumnealor ispravnici ca să-l apuce şi să înplinească tot caşul după cum va fi avînd aşăzămînt cu numitu Andreiu Turnavitul. Şi anii vieţii înnălţimii tale, să-i înmulţească Dumnezeu. 1776, septemvrie 25. Preaplecatul sluga mării tale Neculae Dudescu vornic. [214] Io Alecsandru Ioan Ipsilant voievod i gospodar zemli Vlahiscoiu. Dă vreme ce sînt 9 ani trecuţi, cum dă nu şi-au mai căutat acest datornic, avînd amanet în mînă. Să cunoaşte că într-adinsu au tăcut dă n-au făcut jalbă dă atunci, dă la înplinirea sorocului, ca să să înmulţească dobînda precum s-au şi înmulţit. Pentru care, domniia mea am hotărît, dă nu şi-au căutat cu jalbă şi nu s-au mai judecat într-aceşti ani, să nu i să plătească dobîndă mai mult dăcît pă trei ani cîte taleri 10, taleri 30, adică dobînda i capete taleri 130, şi aceşti bani dă nu-i are a-i plăti, să să vînză amanetul după cum au găsit judecata cu cale după pravilă, dă către zapciu cel rînduitu. Însă făr’ de mezat şi prin ştirea judecăţii să să facă înplinire. 1776, octomvrie 8. Preaînnălţate doamne, Din luminată porunca înnălţimii tale, dumnealui vătafu za păhărnicei aduse la judecată pă Ioniţă logofătu sin Stan căpitan Roată, pîrîş lui Gheorghe Carătaş ot Podu-Mogoşoaii, de la care cerea taleri 100 cu dobînda lor, cu zapis ot leat 1767 iunie 18, pentru care bani i-au pus zălog o casă cu soroc pînă la un an. Întrebîndu-se şi Gheorghe, datoriia nu tăgădui, cerînd ca să mai aibă aşteptare. Deci, judecata i-au mai pus soroc dă o lună, care, trecînd şi acel soroc, iarăşi s-au arătat neurmător a-şi plăti datoriia. Pentru care, luîndu-să seama zapisului său de datorie, să vede că sînt trecuţi ani 9, şi socotindu-să dobînda acestor bani la zece unul, au trecut piste capete, ci am hotărît să plătească taleri 200. Şi dă vreme ce pîrîşu are amanet o casă peste aceşti bani, am urmat pravilelor care poruncesc ca datornicul avînd zălog, de nu va plăti datoriia sa la soroc, să să mai pue şi alt soroc de 2 luni şi cînd dupe acele 2 luni iarăşi nu va plăti, să să vînză acel zălog. Drept aceia, văzînd că acestu datornic nu numai că au trecut soroacele cele orînduite după pravili ci încă să vede ani la mijloc trecuţi, care acestea toate arătîndu-le mării tale, rămîne hotărîrea cea dăsăvîrşită a să face dă către înnălţimea ta. 1776, septemvrie 25. Miche paharnic, Costandin biv vel comis, Alecsandru Greceanu, Ev biv vel medelnicer. [214] Io Alecsandru Ioan Ipsilant voievod bojiiu milostiiu. Dupe cum s-au găsit cu cale de la judecată, dupe pravilă dăm volnicie slugii domnii mele . . .1 copil din casă dă divan, să meargă şi prin ştirea dumnealor ispravnicilor dă judeţ, să apuce ori pă vînzătoare ori pă cumpărător ce să înplinească banii jăluitoriului, dă vreme că sorocul s-au înplinit şi au şi trecut. Iar dă nu va plăti banii nici unul, nici altul, dumneavoastră ispravnicilor, să să vînză viia aceasta şi din vînzarea vii să să înplinească banii jăluitoriului. 1776, octomvrie 10. /[215] Preaînnălţate doamne, Din luminată porunca mării tale, dumnealui vatafu dă copii za divan aduse la judecată pă Anton vătafu, vechil fiind lui Hristodor Mehtupciu pîrîşu Saftii, soţiia răposatului Daniil bogasieriul ot sud Saac, zicînd că la leat 1767 iunie 1 au înprumutat pă bărbatul ei cu taleri 160 luînd şi zălog o vie a lui, ot Orliţa, pogoane 6 ot sud Saac, dîndu-i răposatul toate zapisele numitei vii, care vie, în urma bărbatului ei, Daniil, o au şi vîndut-o pîrîta cu cuvînt adică, că ar fi avînd lipsă dă zestre. Care pricină, măcar că s-au cercetat de dumnealor ispravnicii ot sud Saac după pravilă şi cu toată dreptatea după cum pre largu să vede într-această carte a dumnealor dă judecată, a cărora hotărîre iaste cu toată dreptatea, cu toate acestea, am întrebat pă Safta de are altcevaşi a răspunde afară dintr-acestea ce au arătat înnaintea judecăţii dumnealor ispravnicilor, şi zise că nu are alt răspunsu, fără numai acesta, adecă, că au vîndut viia pentru lipsa dă zestre. Care acestu răspunsu al ei şi epihirmia iaste foarte fără de temeiu şi înpotriva pravililor, de vreme ce nearaoa dă 110 a preaînţeleptului Leon, porunceşte ca fieşteşcare muere să aibă datorie după moartea bărbatului ei, în soroc dă luni trei să facă catagrafie dă zestrea ei şi dă periusiia bărbatului ei, ca de va fi avînd lipsă dă zestre, să o arate şi aşa să şi-o ia, iar nefăcînd catagrafie, să nu mai aibă voie să ceie lipsă dă zestre, să văzu numita Safta a fi în vină, căci au vîndut viia bărbatului ei, nefăcînd această catagrafie şi într-alt chip iarăşi să văzu în vină, fiindcă să cădea să arate la judecată catagrafiile acestea ca, prin hotărîrea judecăţii să să vînză viia, iar nu cu anarhie, care anarhie pralile ovinuiesc cu aceste pedepse ca, şi dreptate dă va avea această Saftă, să o piarză. De care, cercetînd pravilile ce poruncesc asupra zălogilor, am găsit la cartea 25 a înpăraţilor, titlu 4, ce zice într-acestaşi chip că, de să va vinde zălog, neştiind înprumutătoriul, are voe înprumutătorul acela să aleagă cerîndu-şi banii ori dă la însuşi datornecul acela pe carile l-au înprumutat, ori dă la cel ce au cumpărat zălogul, fiindcă zălojirea nu să strică, ci tot să ţine fără dă nici o stricăciune sau pagubă a înprumutătorului. Deci, după poruncile pravililor, am hotărît ca Hristodor să aibă viia zălojită pînă cînd numita Safta îi va plăti numiţii bani, taleri 160, care neplătindu-i pînă la doao luni, să aibă voe Hristodor să vînză acea vie după poruncile pravilii şi să-şi ia banii. Însă dă nu va vrea cumpărătoriul vii să-i plătească banii, fiindcă precum mai sus s-au zis, numitul Hristodor are voe să aleagă dă a-şi cere banii lui, ori dă la acela pe care l-au înprumutat, ori dă la acel ce au cumpărat zălogu. iar hotărîrea cea dăsăvîrşită rămîne la înnălţimea ta. 1776, iulie 22. Miche paharnic, Dumitru Cioran, Costandin biv vel comis, Alecsandru Greceanu, Ev biv vel medelnicer. [215] Io Alecsandru Ipsilant voievod i godpodar zemli Vlahiscoiu. Fiindcă sînt copii nevîrsneci rămaşi făr’ de părinţi, care pentru copiii ce rămîn făr’ de părinţi, nevîrsneci, iaste hrisovu domnii mele la sfînta Mitropooplie cu hotărîre ce urmare să aibă, preasfinţiia ta părintre mitropolite să cercetezi ce epitrop iaste acesta şi dă este vrednec a i să încredinţa rămasile mortului şi pă copii asupră-i, să porunceşti a i să face catastih de toate lucrurile, şi iscălit să i să dea în păstrare ca, din venitu lor să chivernisească pă copii, pe care să aibă a-i da şi la meşteşug sau învăţătură. Şi aşa, dintr-acele rămase să să facă vînzare pentru această datorie dă bani făr’ de mezat şi să să împlinească după hotărîrea judecăţii. 1776, octomvrie 10. /[216] Preaînnălţate doamne, Din luminată porunca mării tale, dumnealui vătafu za păhărnicei aduse la judecată pă Stanca i pă soră-sa Bălaşa din Bucureşti, pîrîşe Manii Cojocariul de la care cerea taleri 100 cu zapis ot leat 1775 martie 6, cu care bani au fost înprumutat pă Vlad, cumnatul acestui Mane, ce au murit, şi fiindcă clironomiseşte numitul Manea Cojocaru rămasile cumnatului său, cere împlinire. Faţă fiind şi Manea Cojocaru, nu tăgădui că nu este cumnată-său dator aceşti bani, numai zicea că el nu iaste clironom, ci un epitrop a doi copii ce au rămas nevîrsneci. Drept aceia, fiind datorie netăgăduită, am hotărît ca, copiii nevîrsneci să înplinească din periusiia tatului lor, aceşti taleri 100 la numitele pîrîşe, ferindu-să epitropu de a nu intra în zestrile mumii acelor copii nevîrsneci, dă vreme ce porunceşte pravilile ca epitropii să nu îndrăznească a vinde cevaşi ai săracilor şi nevîrsnecilor copii fără de poruncă domnească. Deci, arătăm înnălţimii tale ca să să facă hotărîrea cea dăsăvîrşită de către înnălţimea ta. 1776, septemvrie 20. Miche paharnic, Dumi Cioran paharnic, Costandin biv vel comis, Alecsandru Greceanu, Ev biv vel medelnicer. [216] Io Alecsandru Ioan Ipsilant voievod bojiiu milostiu. După cum sa-dovedit din cercetarea dumnealor veliţilor boeri, obiceiu care din vechime la cei ce obicinuesc dă-şi duc oile şi alte vite iarna în baltă spre ernatic, întărim şi domniia mea cu asemenea să să umeze şi dă acum înnainte nestrămutat şi poruncim mai mult să nu să supere dă către cei cu moşiile. Aşijderea poruncim domniia mea să să facă porunci către ispravnicii judeţelor pentru gropile dă bucate du pe coprinderea ce mai jos arată, cum şi pentru trecătoare să nu li să ia nimic, dă vreme ce nici o stricăciune nu fac. 1776, octomvrie 11. Preaînnălţate doamne, Din luminată porunca înnălţimii tale ce prin răvaş dă jalbă ce au dat Simion i Coman Negru i Ion Părşoi şi Stan Ciopraz, ungureni, vechili fiind şi dăspre partea celorlalţi ungureni din ţara ungurească, cu vătafu dă copii dă divan să porunceşte ca să cercetăm jalba lor, zicînd ei că-şi pasc vitele în sud Ialomiţa i la alte judeţe şi iarna cînd este vremea înpotrivă, dă nu pot şădea la cîmp cu dobitoacele, bagă oile, caii, vacile, prin bălţi unde sînt stufuri şi păduri dă sălcii şi să adăpostesc atît ei, cît şi dobitoacele lor. Şi zic că au avut obiceu dă da dă odaie cîte o oaie, iar acum zic că stăpînii cei cu moşiile pe care sînt bălţile acelea, pe cîte moşii dă ale acelora calcă cu dobitoacele iarna în baltă, le ia dă fieşcare moşie cîte o oaie neurmînd vechilului obiceiu. Aşijderea zic că primăvara ori pe ce moşie să află, la fătăciunea oilor au avut obiceiu dă da dă perdea cîte un miel albu şi o hîrşie neagră, iar acum zic că le ia cei cu moşiile cîte taleri 5 şi cîte taleri 6, cum şi cei ce au bucate prin gropi la cîmpu, ziccă dă la o vreme încoace dupe ce îşi scot bucatele dintr-acele gropi, nu le astupă. Nici le astupă, nici le surpă şi din pricina acelor cu gropile lăsîndu-le dăstupate, dau oile în gropi şi alte dobitoace şi li să întîmplă pagubă. Deci, după luminată porunca înnălţimii tale, am cercetat aceste jălbi ale lor şi am întrebat atît pe unii din cei ce au moşii cu bălţi, cum şi pe alţii dă ştiu obiceiu, şi am dovedit şi dă la dumnealui medelniceru Dumitrache zicînd că în zilele răposatului Costandin vodă Mavrocordat aflîndu-se logofăt al doilea, zice că pentru aceste toate cum şi pentru alte pricini ale ungurenilor, li s-au fost făcut carte domnească cum să să urmeze obiceiu. Zise că ţine minte că obiceiu era, iarna cînd erna oile în baltă şi tăia salcile şi stuf dă dărîma pentru hrana dobitoacelor ori pe a cui moşie erna, da dă turmă cîte o oaie, iar alt nimic, cum şi primăvara /[217] cînd fată oile şi îşi pun vitele la fătăciune la perdea, obiceiu este dă perdea cîte un miel albu şi o hîrşie neagră, iar alt nimic. I-am întrebat pe mai sus numiţii ungureni, să ne arate acea carte domnească şi ziseră că au avut, dar au pierdut-o. Care pentru ernatul vitelor în bălţi, cum şi pentru perdeaoa cînd fată oile primăvara, ştim şi noi că este obiceiu dă dau pentru ernatic cîte o oaie dă turmă, în baltă, pe a cui moşie iernează, şi primăvara iar, pe a cui moşie îşi pune perdeaua dă fătăciunea oilor, dau dă perdea cîte un miel albu şi o hîrşie neagră, iar alt nimic; şi cînd sue oile la munte sau le coboară dă la munte la vale, pentru că nu fac stricăciune la bucate, ori pe a cui moşie trec, nu dau nimic. Iar cît pentru gropile dă bucate, obiceiu este că după ce dăşartă groapa cel cu bucatele, ori să o astupe dă-i mai este trebuincioasă, sau dă nu are trebuinţă dă dînsa, să o astupe, iar nici astupîndu-o, nici surpîndu-o, dă să va întîmpla să dea într-însa orice dobitoc, îl plăteşte cel cu groapa. Ci noi, dupe cum am adeverit şi ştim obiceiu, arătăm înnălţimii tale. şi pentru ca să li să păzească acest obicei, găsim cu cale să fie luminată porunca înnălţimii tale către dumnealor ispravnicii judeţelor unde sînt bălţi, ca să dea poruncă atît celor cu gropile, ca dupe ce îşi scot bucatele din gropi, dă le mai este dă trebuinţă, să le astupe, iar nefiindu-i dă treabă, să le surpe, căci dă să va întîmpla să cază în vreuna, veri cal, un bou sau orice dobitoc, acel cu groapa să-l plătească. Cum şi pentru cele dă mai sus-arătate madale, aşa să să urmeze; iar să nu să îndrăznească nimeni a le lua bani dupe cum arată numiţii jăluitori că au început a le lua dă la o vreme încoace, afară din cele ce să coprind mai sus. Noi aşa găsim cu cale, iar hotărîrea cea dăsăvîrşită rămîne a să face dă către înnălţimea ta. 1776, octomvrie 8. Badea Ştirbeiu vel vornic, vel logofăt. [217] Io Alecasandru Ioan Ipsilant voievod bojiiu milostiiu gospodar. Cercetînd şi domniia mea această pricină cu divan şi văzînd hotărîrea dumnealor boerilor judecători, bună, întărim şi domniia mea ca aşa să să urmeze. Şi Stere cămăraşu plăind dreptu lui Ion dascălu după socoteala boerilor, în urmă, ce va avea, îşi va căuta cu Mihaiu croitoriul. 1776, octomvrie 12. Din luminată porunca preaînălţatului nostru domnu Io Alecsandru Ioan Ipsilant voievodm, dumnealui ceauşu za aprozi aduse la judecată pă Ioan dascălul ot Cernavodă pîrîş asupra dumnealui Sterie biv vel cămăraş za ocne, că la leat 1766 martie 5, i-au trimis un copil la Cernavodă ca să-l înveţe carte, să-l ţie cu chieltuiala mîncării dă la dînsul şi cu toate cele trebuincioase ale copilului şi să-i plătească pă an cîte taleri 50; pe care copil l-au priimit cu acestu aşăzămînt şi l-au ţinut pînă la leat 1772 septemvrie 3, cînd la această vreme i-au şi paradosit copilul în mîna numitului Sterie adică dă la Cernavodă în Braşov, şi-şi cere Ioan Dascălul dreptulsău după aşăzămîntu ce au avut cu Sterie precum să arată socoteala dă bani ce are să ia într-această carte. Întrebîndu-să şi Sterie cămăraşu, nu tăgădui pentru copil, că nu i l-au trimis dumnealui ca să-l priimească Ioan dascălul cu acestu aşăzămînt, adecă pă an cîte taleri 50, numai, zicea că acel copil fiind streinu, pentru o facere dă bine au făcut-o aceasta, de l-au dat la învăţătură, şi are să-şi caute Ioan dascălul dreptul lui. Care la acestu cuvînt, nu avu Sterie cămăraşu nici un temeiu, dă vreme ce copilul acela, Iaon dascălul, dă la numitu cămăraş l-au luat, cu dumnealui au făcut aşăzămînt şi în cea după urmă, Ioan dascălul iar în mîna dumisale l-au paradosit, adecă dă la Cernavodă în Braşov. /[218] Drept aceia, dă la judecată, s-au hotărît ca Sterie cămăraşu să plătească lui Ioan dascălul dreptul lui după cum s-au însemnat banii ce-i are să-i ia într-această carte şi dumnealui Sterie cămăraşu ce va avea, îşi va căuta cu muma copilului. Miche paharnic, Dumitru Cioran paharnic, Costandin biv vel comis, Alecsandru Greceanu, Ev biv vel medelnicer, D Brez. [218] Io Alecsandru Ioan Ipsilant voievod, bojiiu milostiiu i gospodar. Dă vreme ce Lupul logofeţelul are danie dată dă ghinăraru Cantacozino şi acea danie este întărită dă domniia mea, el dupe zapisul dă danie are a stăpîni şi a lua venitul muntelui dă cînd i l-au dăruit încoace, şi poruncim zapciule ce eşti orînduit, să apuci pă Andreiu Tur navitul să faci înplinire Lupului dă venitul care i să cuvine de cînd i s-au dat danie pînă acum şi Andreiu Turnavitul îşi va căuta cu numiţii Căpleşti. Aşijderea şi numiţii Căpleşti, dă va avea dreptate cevaşi pentru acest munte, îşi va căuta cu Lupul logofeţelu. 1776, octomvrie 17. Preaînnălţate doamne, Din luminată porunca înnălţimii tale, dumnealui vătafu dă aprozi aduse la judecată pă Lupul logofeţel dă divan, pîrîş lui Andreiu Turnavitul, zicînd aşa, că fără dreptate îi stăpîneşte venitul unui munte ce să chiamă cazacul din sud Prahova, care munte îl şi dovedi numitul logofeţel că-i este dat exelenţiia sa ghinăraru Mihaiu Cantacozino, care danie să văzu întărită şi dă către înnălţimea ta. Faţă fiind şi Andreiu Turnavitul, răspunse că acelui munte îi are venitul cumpărat drept taleri 24 pe an dă la cumnaţii lui, Barbul şi Chiriţă, Căpleşti, ce să află şăzători la Cocorăştii – Caplii sud Prahova, arătînd şi zapisul numiţilor Căpleşti de vînzarea venitului al acelui munte, întru care să cuprinde ca să stăpînească numitul Turnavitu venitul muntelui în ani 7. Care zapis, arătă Lupul logofeţel că nici un temeiu nu are, căci acei cumnaţi ai lui, Barbul şi Chiriţă, n-au nici o treabă într-acel munte şi cum că Andreiu Turnavitul rău au cumpărat dă la cumnatul lui. Deci, fiind dă trebuinţă de acei vînzători, să fie luminată porunca înnălţimii tale, cu mumbaşir sluga înnălţimii tale, să aducă pă acel Barbul şi Chiriţă, Căpleşti, ca să să înfăţişăze la judecată cu Lupul logofeţel şi cu AndreiuTurnavitul şi care va rămînea dă judecată, va plăti treapădu şi chieltuiala. 1776, octomvrie 8. Miche paharnic, Dumitru Cioranu paharnic, Costandin biv vel comis, Alecsandru Greceanu, Ev biv vel medelnicer, D Brez. [218] Io Alecsandru Ioan Ipsilant voievod bojiiu milostiiu i gospodar zemli Vlahiscoiu. Eşind înnaintea domnii mele la divan şi cercetînd pricina-i, asemenea dovedim cererea Marii priotesii, tîrzie şi făr’ dă nici un temeiu. La care neavînd vreun fel dă dreptate, întărim ca după cum preasfinţiia sa părintele mitropolitu au hotărît, să să urmeze. 1776, octomvrie 23. /[219] Preaînnălţate doamne, După jalba ce au dat la măriia ta, Mariia prioteasa soţiia răposatului popii Călin, cu 2 copii de aicea, din Bucureşti, pentru un Şărban logofăt sin răposatului protopop Androne, de la care cerea parte din periusiia socrî-său răposatu popă Mănăilă, zicînd că murind numitul popă Mănăilă şi avînd trei feciori, pe protopopu Androne şi pe popa Călin bărbatî-său şi pe un popa Costandin, multe lucruri periusii ar fi rămas şi pe toate au pus mîna protopopu Androne, şi după moartea protopopului Androne le-ar stăpîni numai numitul Şărban logofătu şi ei parte nimic nu-i face. Care, aduşi fiind înnaintea noastră zapciu, vătaf dă păhărnicei, le-au cercetat pricina, şi întîiu am întrebat pă acest logofăt Şărban, de ştie cevaşi să răspunză, el zise că aceasta care i să cere, nimic nu este, nici stăpîneşte, fiind dă atîta vreme această pricină, cînd el au fost nevîrsnec. Ne spuse şi aceasta, că moartea acelui popă Mănăilă răposatu, ar fi dă sînt acum 18 ani şi în urmă au mai trăit popa Călin ani 5 şi murind şi el, după aceia au mai trăit şi protopopu Androne în urma popii Călin, ani 6. Ne mirăm şi noi, cum atuncea nu să scula, ori popa Călin să-şi caute cu frati-său popa Androne, după moartea tatului lor, popa Mănăilă, ori după moartea popii Călinu, însuşi ea, această jăluitoare, cît trăia protopopu Androne, ci tocmai acum cînd nimenea din feciorii protopopului Androne nu ştie celea care sînt arătate, nici sînt de faţă lucrurile. Iar pentru nişte case dă aici din Bucureşti i naşte vie la Scăeni, pogoane 8 şi o pivniţă dă aici din Bucureşti, care sînt lucruri văzute de ale socrului jăluitoarii şi le cerea acum această prioteasă, pentru acestea arătă Şărban logofătu nişte zapise şi scrisori ale însuşi popa Călin, date la mîna protopopului Androne ca să le stăpînească în pace şi să caute sufletul răposatului popă Mănăilă, tatăl lor, neputînd el intra în cheltuială, cum şi pentru acea pivniţă, o carte dă judecată şi zapis pă numele protopopului Androne, cumpărătoare: şi cunoscum cum că acestea care sînt lucruri văzute, n-are nimenea treabă cu ele, numai singuri copiii răposatului protopop Androne. Mai cerea Mariia prioteasa unile, altile, lucruri şi bani, cu o foae de la Şărban logofăt, tot dă ale socrî-său, care ar fi întrat în casa protopopului Androne. Şi întrebînd noi pă Şărban logofăt să răspunză, el cu totul să apără că nu ştie, nici au văzut dintr-acelea, şi încă zise cum că şi voe să aibă preoteasa, jăluitoarea, să caute în casa lor şi orice lucru-l va găsi dă ale socrî-său şi prin dovadă să le cunoască că sît adevărate, pe acelea fără dă nici o întrebare să le ia supt a ei stăpînire. Ci noi, dă aceasta facem ştire mării tale, cum zicem, vedem întîrziere la cerirea jăluitoarii; iar hotărîrea cea dăsăvîrşită rămîne a să face dă către înnălţimea ta. Şi anii mării tale dă la Domnul să fie mulţi şi norociţi. 1776, octomvrie 12. Grigorie al Ungrovlahiei. [219] Eşind înnaintea domnii mele la divan Theodosie Zotul, faţă cu dumnealui vel clucer Manolachee Brîncoveanul, s-au cercetat alegerea ce au făcut întîi orînduiţii neguţători şi la toate celelalte am găsit-o după dreptate, cum şi pentru cheltuiala ce zice Theodosie că au făcut, nearătîndu anume, nici vreun fel dă dovadă avînd, au rămas dator a plăti. Făr’ dă numai, pentru moneda banilor zicînd Theodosie cum că poate să dovedească zisele lui cu marturi, dă iznoavă am rînduit domniia mea din divan dă şi-au adus Theodosie mărturii la neguţătorii socotitori şi precumam găsit cu cale, făcînd alegerea aceasta şi văzîndu-o şi domniia mea căeste cu dreptate, o întărim. Şi dă vreme ce dumnealui vel clucer plăteşte dobîndă la banii lui Theodosie, aşa şi Theodosie să plătească dobîndă la banii dumnealui vel clucer, însă la zece unul. Şi aşa, scăzîndu-să taleri 600 din banii cu dobîndă ce are dumnealui vel clucer a lua, ceilalţi să aibă a-i plăti Theodosie, iar pentru taleri 5595, datoriia comisului Teodorache, dă vreme ce Theodosie /[220] Zotul nici zapisu l-au dat, dumnealui cluceru zicînd că-l are în Braşov, nici alt apodicsis a comisului, şi dă vreme ce dumnealui cluceru au plătit şi s-au ecsoflisit, îi dăm domniia mea apărare printr-această întărire ca să fie în pace pentru această datorie a comisului Teodorache. Deci, după această hotărîre, zapciule ce eşti orînduit, să urmezi a face înplinire, iar după alegerea neguţătorilor, fiind grecească, s-au oprit copiie. 1776, octomvrie 25. [220] Io Alecsandru Ioan Ipsilant voievod bojiiu milostiiu i gospodar zemli Vlahiscoiu. Înfăţişîndu-să şi înnaintea domnii mele la divan amîndoaă părţile şi cercetînd din însuşi tacrirul lor, s-au dovedit că nu în războiu au făcut moarte acelui Costandin Rusul, ci la viia casii lui, nici în vreo slujbă ostăşască s-au aflat, ci slujbaş vinăriceriu. Care, şi dă nu ar fi fost hoţi numiţii Tudor i Barbul, cu Luca, ci volintiri ostaşi precum zic ei, iarăşi era vinovaţi pentru moartea ce au făcut lui Costandin, căci datori era după ce l-au prins, să-l ducă la zabiţii loru, după cum şi însuşi nu tăgăduiră că aşa le-au fost şi porunca dă la comandiri. Şi, şi atunci dă ar fi călcat Marica davà, era vrednici dă moarte. Ci dar, nu numai dreptate n-au a cere dă la Mariia cevaşi înnapoi, ci să fie mulţumiţi că li s-au ertat viiaţa, şi Mariia să aibă pace. 1776, octomvrie 28. Preaînnălţate doamne, Din luminată porunca înnălţimii tale, vătafu dă aprozi au adus înnaintea noastră pe Tudor i Barbul ot Săşciorăle1 sud Vîlcea i pe Luca ce au fost căpitan, din sud Mehedinţi, carii cu jalbă jăluise înnălţimii tale în trecutile zile, pentru Marica soţiia postelnicelului Costandin Rusul, zicînd în jalba lor cum că ei au fost volintiri în slujbă ostăşască în vremea răzmiriţii şi într-aceiaşi vreme în războiu, fiind asupra lui Costandin ce zic ei că au fost căpitan, bărbatul numitii Maricăi, care au fost postelnicel, iar nu căpitan după cum zic ei, dă la satul Lăcusteni, pe carile l-au omorît şi ar fi luat dă la dînsul taleri 110 bani gata şi un cal, şi i-ar fi dat dă atunci la zabiţii lor, iar acum după pace, Marica soţiia acelui Costandin postelnicel Rusul, au apucat pă Luca căpitan pentru acei bani şi l-au închis la Craiova la dumnealui camiacamu şi au şăzut închis 6 luni şi au dat taleri 90, dăosebit dă ce i-au mai luat Marica şi alţi taleri 211, iar cu hotărîrea dumnealui caimacamului şi a boerilor judecători ai Craiovii şi îşi ceru aceşti bani dă la numita Marică. Şi înnălţimea ta, după jalba lor ai poruncit cu luminată cartea înnălţimii tale dă la zi întîi a aceştii luni, dumnealui caimacamului Craiovii i dumnealor boerilor judecători ai Craiovii cu mumbaşir aprod vătăşesc ca, dă va fi luat numita Marică dă la dînşii banii ce s-au numit mai sus, taleri 90 i taleri 211 fără dă hotărîrea dumnealor, şi va fi aceea pricină din vremea războiului, să o apuce cu strînsoare, să-i întoarcă. Iar dă va fi luat cu vreo hotărîre dă judecată a dumnealor, şi dă la dînsa nu va avea dă unde a-i înplini, însuşi dumnealor să-i dea, ca unii ce înpotriva hotărîrii înnălţimii tale au făcut dă i-au dat platnici. Şi dumnealui paharnicu Manolache Romanet caimacamu Craiovii i dumnealui paharnicu Hagi Stan Jiianul i dumnealui slugeru Ioniţă Brăiloiu, tot dintr-această lună din 17 zile, cu anafora înştiinţează înnălţimii tale, cum că pă mai sus-numitul Luca căpitan i pe Tudor şi pe Barbul, ca pe nişte hoţi ce au fost, după fapta lor i-au dat platnici de au plătit Maricăi acei bani, că au purtat nume dă volintiri, dar n-au fost volintiri, ci hoţi homorîtori, arzători /[221] şi jăfuitori dă oameni, care pe largu le arătă pricina într-o anafora ce au trimis-o înnălţimii tale dă la trecuta lună a lui avgust 18. Deci, acum aducîndu-i vătafu dă aprozi înnaintea noastră, atît pe Luca ce au fost căpitan i pe Barbul şi pe Tudor, înpreună şi pe Marica soţiia lui Costandin postelnicel Rusul, însuşi Luca cu graiu lui, spuse că fiind el vahmistru, l-au orînduit zapciii lui înpreună cu mai sus-numiţii Tudor i Barbul şi cu alţi tovarăşi ai lor, ca oriunde va găsi slugi turceşti sau slujbaşi domneşti, să-i prinză, şi dă nu să vor da dă voe, să-i omoare. Şi fiindcă acel Costandin postelnicel Rusul, bărbatul numitii Maricăi, ar fi fost cu slujba dijmăritului şi ar fi rămas la dînsul bani domneşti, umblînd după dînsul, l-au găsit la casa lui, la vie într-o pivniţă bînd şi mîncînd cu cîţiva oameni dă ai lui şi după ce l-au găsit, pe loc l-au şi legat atît pe el, cît şi pe oamenii lui şi au început să-l întrebe să spue ce au făcut banii şi zice că i-au spus că el banii i-au dat la Craiova la oamenii lui Manoile vodă şi nedîndu-i crezămînt, iar l-au bătut cerînd bani dă la dînsul. Şi aşa zice că i-ar fi zis Costandin, să lase pe unul din oamenii lui să meargă pînă acasă la dînsul, că are taleri 110 să le aducă şi lăsînd pe un om dă ai lui Costandin Rusul, au mers şi le-au adus acei taleri 110, după ce, zice că au venit acel trimis, cu banii, Luca, zice că au plecat la cai şi au rămas acest Barbul i cu Tudor i cu alţi hoţi, oameni ai Lucăi înpreună cu Costandin Rusul şi cu oamenii lui, fiind legaţi. Şi aşa dodată, zice că au dat oamenii Lucăi în Costandin Rusul cu puşca, şi au omorît atît pă Costandin, cît şi pe doaă slugi ale lui şi i-au tăiat făcîndu-i pă cîte trei, grămadă morţi, şi zice că au plecat Luca cu oamenii lui la drum. Un Dumitrul Vulpe tovarăş iar al Lucăi, au dat în Luca cu puşca, dar nu l-au lovit şi atunci, zice Luca, că ardicînd şi el puşca au dat şi au lovit pă acel Vulpe în frunte şi au murit. Şi măcar că în jalba Lucăi i a Barbului şi a lui Tudor, ce au dat înnălţimii tale, arată că ei au fost volintiri şi acel Costandin postelnicel Rusul au fost şi el căpitan şi slugă domnească, şi bătîndu-să cu el l-au omorît atît pe el, cît şi pe slugile lui, dar dumnealui paharnicu Manolache caimacamu şi dumnealor ceilalţi toţi boerii dă acolo, arată cu bună dovadă cum că acest Luca i Barbul i Tudor cu alţi tovarăşi ai lor, n-au fost volintiri dă războiu, ci au fost volintiri dă prăda şi căznea şi omora oamenii numai pentru chiarul lor; şi arată şi pe acest Costandin postelnicel Rusul că n-au fost căpitan dă volintiri, şi cu nici un războiu nu l-au omorît, ci găsindu-l la viia lui în sud Vîlcea, l-au omorît atît pe el, cît şi pe doaă slugi ale lui şi i-au luat banii lui, iar nu domneşti, care şi din haine i altile ce au luat dă la dînsul cînd l-au omorît, s-au găsit la aceştea şi la Uidilă. Şi pentru acei taleri 110 şi pentru cal, iarăşi nu tăgădui nici Luca, nici Barbul, nici Tudor, că nu i-au luat, numai zic că au fost bani domneşti, iar Marica fămeia lui Costandin Rusul, care au rămas cu 5 fete sărace în spinarea ei, arată că au fost bani ai bărbatî-său. Deci, după scrisul dumnealui caimacamului şi a celorlalţi tuturor boerilor ce scriu înnălţimii tale, că cu adevărat au dovedit, după cum arătăm mai sus, rămîne Lucva i Barbul i Tudor vinovaţi şi nu intră în ertăciunea volintirilor ce au făcut ostaşi şi sînt ertaţi dă înnălţimea ta, ci rămînu volintiri hoţi prădători şi omorîtori dă oameni. Şi aceşti bani ce-i cere ei să-i ia înnapoi de la Marica săraca, ce zic ei că au fost domneşti, şi domneşti să fi fost, dă vreme că ei n-au fost volintiri ostăşeşti, ci acest fel dă volintiri, părerea noastră este cum că n-au nici o dreptate a-i cere înnapoi. Iar hotărîrea cea desăvîrşită rămîne a să face dă către înnălţimea ta. Badea Ştirbeiu vel vornic, vel logofăt, vel logofăt. 1776, octomvrie 27. [221] S-au înfăţişat şi înnaintea domnii mele la divan, amîndoao părţile cerînd dumnealui cinstitul şi credincios boerul domnii mele vel vistier Nicolae Brîncoveanul dă la Theodosie Zotul, în-/[222] plinire banilor dă mai jos arătaţi ce au mai rămas să-i dea după socoteală, care socoteală văzîndu-o domniia mea că este făcută dă eritecrite precum şi însuşi Theodosie nu putu tăgădui că însuşi aucerutşi au dat zapis, ca pă ceiace vor găsi cu cale şi vor hotărî să rămîe amîndoao părţile odihniţi. Şi fiindu că hotărîrea eretocrisii are şi după pravilă şi după obiceiu pămîntului toată tăriia, n-au rămas altă cercetare a să mai face, mai vîrtos că să vede cum că cu dreptate au urmat şi pe largu au căutatu pricina şi cererile toate ale amîndurora părţilor. Şi au întărit şi domniia mea această alegere la toate făr’ dă numai pentru condeiu dă taleri 6000 care arată Theodosie că au cheltuit, fiindu că şi în alegerea aceasta a eretocrisii zice, cîndu îi va dovedi, atunci să şi-i ia, lăsîndu pontul acesta dăşchisu. Şi fiindu că-i ceru acum Theodosie, şi dumnealui vel vistieru arătă că nu ştie dă această cheltuială, am cerut lui Theodosie să ne arate dupe ce plirexusiotita au cheltuit acei bani şi arătă o carte a dumnealui vel vistierului care citindu-să la divan o văzum carte dă epitropie după obiceiu, ca să rădice toţi banii, capetile cu dobînda lor, dar nu îi scriesă cheltuiască dă va fi trebuinţă, nici îi dă voie ca şi cu dare dă bani să mijlocească cevaşi la treaba aceasta, făr’ dă numai să să silească să face ce va face, care carte nefiind temeiu dăsăvîrşit la zisa i cererea lui, o lăsăm netrebnică. I-am cerut să dea foaie anume la ce au cheltuit aceşti bani şi cu ce dovadă, şi nici aceasta n-au arătat. Deci, nici plirexusiotita dăsăvîrşit ca să cheltuiască avîndu, nici dovadă că au cheltuit aceşti bani arătîndu, au rămas căzut cu totul din cererea aceasta şi îl dăm şi domniia mea dator a plăti toţi banii ce l-au hotărît eretocrisiia. La care bani, după cum eretocrisiia au găsit cu cale dă l-au hotărît spre a plăti dobîndă fiindu că rău i-au avut opriţi dă i-au ţinut la dînsul şi nu i-au dat toţi unde dumnealui vel vistieru l-au fost orînduit, şi dupe cumşi dumnealui vel vistieru plăteşte lui Theodosie, dobînda, aşa şi Theodosie să aibă a plăti dumisale vel vistierului dobînda, însă numai pînă în zioa ce au luat sfîrşit socoteala eretocrisii, iar dă atunci încoace să nu să supere, căci s-au căzut dumisale vel vistieru a-şi căuta înplinirea dă atunci, şi dă nu ar fi vrut Theodosie dă voie, cu puterea judecăţii, să-l fi închisu. I i. saam receh gospodstvo mi. 1776, octomvrie 29. Iar după socoteala a eretecritei, s-au oprit copii. [222] Io Alecsandru Ioan Ipsilant voievod bojiiu milostiiu. Înfăţişîndu-să şi înnaintea domnii mele la divan amîndoaă părţile, am întrebat pă Tănase ciohodarul, pentru întîrzierea vremii şi însuşi nu putu tăgădui că într-aceşti 22 dă ani n-au lipsit a fi mai mult în Bucureşti şi niciodată pîră şi jalbă dă aceasta n-au făcut. Pentru care, după pravilă, cerirea lui acum piste atîţea ani fiind rea, întărim alegerea dă mai jos-numită, ca să stăpînească boeriul domnii mele Mănăilă logofăt za visterie, cu bună pace. 1776, noemvrie 4. Preaînnălţate doamne, Din luminată porunca înnălţimii tale, dumnealui vătafu za păhărnicei aduse la judecată pă Tănase ciohodaru, pîrîş Cernii preotesii a răposatu popii lui Iordache din Bucureşti, zicînd că înstriinîndu-se la Ţarigrad cu măriia sa răposatu Costandin vodă Mavrocordat, şi şăzînd multă vreme, avînd o casă aici în Bucureşti, cînd au venit au găsit acea casă vîndută dă fămeia lui, stăpînindu-o numita prioteasă şi cerea acum ca să strice acea vînzare ce au făcut-o fămeia lui şi să ia casa întru stăpînirea lui. /[223] Întrebîndu-să şi dumnealui Mănăilă logofăt za visterie vechil din partea mumi-si fiind, răspunse cum că este mai mult dă ani 22 dă cînd au cumpărat răposatu tată-său, preotu popa Iordache, această casă, şi acest ciohodar nu au lipsit nicidăcum, mergînd şi viind iarăşi în ţară, mai vîrtos că, necontenit au şăzut aici 15 ani fără de a lipsi nicidăcum dă aici din loc într-aceşti ani, şi vedea că într-aceşti ani 22, casa este vîndută dă nevasta lui, stăpînindu-o părinţii numitului logofăt, nu numai că nu au pornit vreo pîră pentru această casă, ci nici măcar vreo vorbă n-au dăşchis. S-au întrebat pîrîşu: au răspunsu cum că adevărat şădea aici în Bucureşti cînd să afla în slujbă domnească, iar după maziliia domnilor mergea şi la Ţarigrad, dar iarăşi veniia în Bucureşti, tăgăduind că nu au şăzut într-aceşti ani 15, în Bucureşti. Înpotriva zisilor lui, au adus Mănăilă logofătu mărturii în scris dă la popa Dumitrache, dă la popa Ion i dă la Costea păharnic i Avram Cazacu, care aşa mărturisesc, cum că numitul cihodar au şăzut în Bucureşti ani 15, necontenit. I s-au zis pîrîşului ciohodar cum într-astă diiatimă de atîţea ani nu au pornit nici o pîră, au răspunsu că fiindu-i milă de preoteasa, de aceia nu au dat jalba. S-au mai întrebat pîrîşu, pentru ce au făcut tăcere într-aceşti ani 22 văzînd că casa este vîndută dă nevasta lui, au răspunsu că acum au găsit vreme să facă această pîră şi cerea ca numita preoteasă să arate sineturile cele vechi ale casii şi zapisul dă cumpărătoare cu care au cumpărat. Pentru care sineturi, întrebîndu-să Mănăilă logofătu, răspunse că s-au răpus în vremea răzmiriţii înpreună şi cu alte scrisori ce au mai avut. Deci, cercetîndu-să în pravilile ce poroncesc la o pricină ca aceasta, am găsit la cartea 2 a înpăraţilor, titlu 3, zicînd ca: „văzînd cinevaşi că i să vinde lucrul său de alţii şi va face tăcere, de nu va sta cu împotrivire a-şi diiafendepsi lucrul lui, nu numai că perde acel lucrul, ci să şi pedepseşte”, pentru care, după poruncile aceştii pravili, numitul pîrîş este în vină. Mai cercetîndu-să pravilile şi pentru stăpînire, am găsit la cartea 50 a înpăraţilor, titlul , zicînd chear aşa, cum că: „văzîndu-şi lucrul său că să stăpîneşte dă cinevaşi şi va trece ani 10 şi nu va face pîră ca să-şi ia acel lucru întru stăpînire, îl perde, iar pentru cei înstriinaţi la altă parte ce nu vor fi de faţă, acelora li să dă soroc de ani 20 a-şi căuta”. Ci, dă vreme ce acest pîrîş au fost nelipsit într-această diiastimă, după poruncile pravilii am hotărît ca numita preoteasă să stăpînească casa făr’ dă nici o supărare cum au stăpînit şi pînă acum în anii 22, făr’ dă nici o pîră dă către nimeni. Iar hotărîrea cea dăsăvîrşită, rămîne la înnălţimea ta. 1776, noemvrie 7. [223] Io Alecsandru Ioan Ipsilant voievod i gospodar zemli Vlahiscoiu. După cum s-au găsit cu cale dă către dumnealor veliţii boeri, poruncim dumneavoastră boerilor ce sînteţi rînduiţi cu treaba judecătorii la Craiova, să faceţi cercetarea ce scriem mai jos. 1776, noemvrie 8. Preaînnălţate doamne, Din luminată porunca înnălţimii tale, vătafu dă aprozi au adus înnaintea noastră pe Costandin de la Roşii sud Vîlcea, carile cu jalbă au jăluit înnălţimii tale pentru Catrina Roşiianca, zicînd că un an este dă cînd au dat ia jalbă la dumnealui caimacamu Craiovii, cum că frati-său Ion dă la Roşii fiind volintiru înpreună cu Huidilă, care au omorît pă bărbatul numitii Roşienci, şi pentru acea pricină zicînd numitul Costandin că au trimis dumnealui caimacamu, /[224] armăşăi şi l-au luat pă dînsul, şi cum că acei armăşăi l-au tăiat şi la mînă cu sabiia. Şi ducîndu-l la Craiova i-au luat armăşăii taleri 27 treapăd şi armaşu Răducanul Băbeanul taleri 90 i un cal cu tot tacîmul şi alte lucruri din casă, care cu foae le arată; i-au luat şi acea Catrină Roşiianca taleri 76, nefiind vinovat la acea pricină, nici volintiru zice că n-au fost. Deci, cercetînd noi, atît la eczamenul lui Huidilă ce este trecut la condica puşcării, să vede un Costandin volintiru dă la Amărăşti sud Romanaţi, iar numele acestui Costandin dă şa Roşii nicidăcum nu să pomeneşte. Asemenea am căutat şi la anaforaoa ce au trimis-o dumnealui Manolache Romano biv vel paharnic, caimacamu Craiovii, ce au trimis-o înnălţimii tale la trecuta lună a lui avgust, cum şi la altă anafora ce au trimis-o dumnealor boerii Craiovii de la octomvrie 17, şi nicidăcum numele acestui Costandin dă la Roşii sud Vîlcea nu să arată, nici că l-au arătat acel Huidilă că ar fi fost la vreo jăfuire sau ucidere cu dînsul, ci numai pă Ion frati-său, care şi însuşi Costandin îl arată că au fost volintir. Ci, dă vreme că el volintir n-au fost, dă i să va fi luat dă către mai sus-numiţii banii dă mai sus-arătaţi i calu, cum şi celelalte lucruri ce cu foae le arată, cu nedreptate i s-au luat. Dar pentru ca să să dăscopere adăvărul, găsim cu cale să fie luminată porunca înnălţimii tale către dumnealui caimacamu Craiovii i către dumnealor boerii divanului Craiovii, ca să trimiţă să aducă atît pă acel Huidilă i pă Ion fratile numitului jăluitor, cum şi pe alţii, să cerceteze dă au fost şi acest Costandin volintir, şi dă au fost şi el cu Huidilă sau cu frati-său Ion la uciderea acelui Roşiianu, bărbatul Catrinii Roşiencii, sau vor fi dintr-acelea ce le arată el că i s-au luat lucruri striine ale unora, altora, şi le va cunoaşte acei păgubaşi, dă va fi lucruri striine şi le va cunoaşte nescareva păbubaşi, să le dea, iar fiind lucruri ale lui, iar nu jăfuite dă la unii alţii şi necunoscute dă păgubaşi, cine îi va fi luat, ori bani, ori cal sau acele lucruri, să i le înplinească dumnealor dă la aceia cine îi va fi luat, dă vreme ce să va dovedi că nu este vinovat. Că, dă au fost frati-său volintir sau jăfuitor, el la vina frăţini-său nu să vinovăţeşte şi ori în ce chip va dovedi dumnealui caimacamu şi dumnealor boerii divanului Craiovii adăvărul, cu anafora să înştiinţeze înnălţimii tale pe largu toată pricina. Noi aşa găsim cu cale, iar hotărîrea cea dăsăvîrşită rămîne a să face dă către înnălţimea ta. 1776, noemvrie 7. Badea Ştirbeiu vel vornic, Ion vel logofăt, Dumitraşco vel logofăt. [224] Io Alexandru Ioan Ipsilant voievod bojiiu milostiiu. Au eşit înnaintea domnii mele la divan atît Barbul i fraţii lui, cît şi Gheorghe i Vasilache cu Despa logofeteasa, cerîndu a să înpărtăşi şi ei la această a treia parte. Pentru care, măcar că la judecată Ilincăi boltăşoaii, cînd s-au hotărît pentru această a treia parte, nu s-au pomenit nimic dă alte rude, dar nu s-au dat arătat alţii, ci numai Despa făcîndu jalbă şi nemaiarătînd că mai cer şi alte rude, s-au fost făcut hotărîrea numai pe numele ei. Iar dă vreme ce acum să dovedi cum că şi ei sînt nepoţi dă vară întîiu boltaşului, şi fiindcă diiata care scrie cu un cuvînt, a treia parte la rudenii, s-au dovedit adevărat, hotărîm ca după coprinderea dieţii să să înpărtăşască şi jăluitorii aceştiia. Care această parte ce au luat Despa, văzum că au fost numai taleri 1845, drept care i s-au dat una prăvălie preţuită în taleri 250 şi ceilalţi bani ce trecea peste taleri 1845, o seamă i-au înplinit Despa, iar o seamă scrie boltăşoaia că i-au dăruit Despii din partea ei, din care dar, n-au cestelalte rude a cere nimic, fiindcă este afară din suma părţii a treia şi /[225] dumnealor au fost pentru dînsa adică prosopicos. Mai ziseră numiţii pîrîşi că acea prăvălie au vîndut-o Despa în taleri 3500 şi ceru ca şi din prisosul ce au eşit, să să înpărtăşească. Pentru care, luînd domniia mea seama, că această prăvălie, Despa au luat-o preţuită drept suma ce s-au numit mai sus şi au dat banii de la dînsa pe suma părţii, de au înplinit preţul, deci, putea pă urmă a nu să găsi muşterii dă acel preţ şi să fie paguba ei, sau putea să să întîmple să arză dă foc, dar fiindcă norocul au fost al ei şi fiindcă judecăţile le-au purtat numai singură ia pînă au scos această a treia parte, iar ei, carele să cădea a umbla mai vîrtos, parte bărbătească fiind, au tăcut şi tocmai acum la lucru gata isprăvnec, prin osteneala ei caută. Pentru aceste pricini să cade a rămînea ia mai folosită, şi poruncim ca dintr-această parte să să dea la acestelalte rude taleri una mie, carii să să înpartă într-acestaşi chip adică, Gheorghe Carabulea care este dintr-o vară a boltaşului, taleri 200, Vasilache Moscu care este din altă vară a boltaşului, taleri 200; Barbu cu fraţii lui i surorile lui, care este din altă vară a boltaşului, taleri 600, din care fraţii să să protimisească a lua cea mai multă parte decît suroruile, iar nu deopotrivă, iar zeciuiala la aceşti taleri 1000, să-i dea iarăşi Despa logofeteasa. Iar pentru un prisos peste a treia parte ce mai arătară numiţii jăluitori asupra Despii, adică un loc la Tîrgovişte, prisosul la o vie, o ladă cu vivlie şi o icoană cu argint, însuşi Despa au răspuns că nu stă în pricină dă acelea şi au rămas ca să le caute şi să şi le ia ei şi aşa, orînduitul zapciu vătafu za aprozi urmînd, să facă împlinire. 1776, noemvrie 12. Preaînnălţate doamne, După luminată porunca mării tale am luat seama jălbii ce au dat la măriia ta, Barbu cu doi fraţi ai lui ce sînt nepoţi de soră Despii logofetesii şi nepoţii de vară premare răposatului Gheorghe boltaşu i lui Gheorghe Carabulea i lui Vasilache Moscu ce sînt iarăşi rudă răposatului Gheorghe boltaşu, carii toţi sînt nepoţi de veri primari, cerînd de la Despa ce au fost vară premare acelui numit răposat Gheorghe boltaşu, ca să înpartă a treia parte ce au luat din casa boltaşului precum au lăsat mortu prin diiată, iar Despa nu să suferă, ci caută ca să moştenească a treia parte numai ia singură. Pentru care, luînd noi seama după diiata mortului, toţi trebuie să să înpărtăşască acei trimirii, căci şi Despa nu este din aniotar sau din catiodar, ci este şi ia din rudele cele dă alături şi mai vîrtos, că dintru-nceput s-au ţinut diiata tot temeinică. Şi dă vreme că asupra Despii logofetesii să vede tot luatul a treia parte după cum arată foaia cea iscălită dă Ilinca boltăşoaia, soţiia răposatului, ca a rudă ce este Despa logofeteasa înpreună cu mai sus-numiţii şi toţi rude răposatului Gheorghe boltaşu, după diiata mortului, găsim cu cale ca să să înpărtăşască cu toţii la această parte a treia ce au luat Despa logofeteasa să între toate aceste rude şi să să înparţă cata-analoghiia, dă vreme că şi în diiata mortului a treia parte nu o lasă ritos Despii, ci o lasă, pentru pomenire, tutulor rudelor lui. Părerea noastră într-acest chip este, iar cea dăsăvîrşită hotărîre rămîne la înnălţimea ta. 1775, iulie 16. Nicolae Dudescu vel vornic, Badea Ştirbeii logofăt. [225] Io Alexandru Ioan Ipsilant voievod. După cum s-au găsit de la judecată cu cale, dăm volnicie slugii domnii mele...1 păhărnicel...1 să meargă şi, prin ştirea dumnealor ispravnicilor judeţului, să urmeze după cum să coprinde mai jos. 1776, noemvrie 15. /[226] Preaînnălţate doamne, Dumnealui vătafu za păhărnicei aduse la judecată pă Popa Ioni i Gheorghe cu cetaşii lor de la Săşcioară sud Vîlcea, pîrîşi popii Mateiu şi tovarăşilor săi iar de la Săşcioară sud Vîlcea, cerîndu popa Ion cu cetaşii lui protimisis la o parte de moşie tot din Săşcioara. Care moşie, zice popa Ion cu cetaşii lui că moşii lor au vîndut-o la Preda Zătr[ăn]eanul, carile au dat-o zestre Barbului Oteteleşanu, ce şi el au dat-o iar zestre lui Ilie Olănescu, de la care au răscumpărat-o numitul popa Mateiu cu tovarăşii săi, de sînt ani 7, fără ştirea popii lui Ion şi a cetaşilor lui. Întrebîndu-să şi popa Mateiu, el arătă o carte de judecată a dumnealor boerilor caimacami ot Craiova de la leat 1775 mai 6, în care scrie că la cercetarea ce le-au făcut neputînd popa Ion să dovedească, că de cum s-au înştiinţat au întors banii popii Mateiu pă acea parte dă moşie ce o răscumpărase de la Ilie Olănescu, dumnealor dă acea moşie supt stăpînirea moşnenilor din Săşcioară. Deci, văzînd noi cum că făcîndu-să pace, fără dă nici o zăbavă au făcut pîră popa Ion cu cetaşii lui, cum să dovedeşte din jalba lui ot 1774, şi vînzarea iaste făcută la vremea răzmiriţii, nu să ţine în seamă la paragrafi dă vreme, care orîndueşte pravilile la agughe protimiseos2, ci, dă atunci pînă astăzi urmînd pîra lui, cum că tăgăduiră şi pîrîţii, pentru care i să priimeşte pîra lui dă către judecată. Drept aceia, intrînd la cercetarea aceştii pîri, găsim că pîra popii lui Ion şi a cetaşilor lui, care o face ca nişte rude acelor vechi vînzători dă moşie, nu este după pravilă, căci aceasta poate să să erte numai la neamul boeresc ca să nu capete familiia boerească, la care este de folos să să presare la toţi deopotrivă. Pentru aceasta, zicem că pîra aceasta, neamul Olănescului o au avut, iar popa Ion numai ca un moşnean şi vecin are protimisis dupe obiceiu. Şi dă vreme că cere numai o parte dă moşie, am găsit cu cale ca acea parte care au cumpărat-o striinii anume Sandul Buzescul stînjăni 80 i Vasile Băluţa din Văleni stînjăni 100 i Barbu Panduru stînjăni 70, să aibă popa Ion cu cetaşii lui a răscumpăra dă la acei striini partea ce cere, la care s-au mulţumit popa Ion cu cetaşii lui, cît şi popa Mateiu. Dar fiindcă acei streini mai sus-numiţi nu să află aici, să fie luminată porunca mării tale să meargă om domnesc şi prin ştirea dumnealor ispravnicilor judeţului, ori să-şi priimească Sandu Buzescu i Vasile Băluţă i Barbu Panduru, banii ce au dat pă stînjănii ce să numesc în zapisul Olănescului, cum să arată mai sus, de la popa Ion cu cetaşii lui, sau dacă au cevaşi a răspunde, să vie la judecată. Iar hotărîrea rămîne la înnălţimea ta. 1776, noemvrie 12. Ianache Mavrodin paharnic, Theodorache Ştirbei medelnicer, George Canale, Nicolae biv vel sluger,...3 comis. [226] Io Alexandru Ioan Ipsilant voievod bojiiu milostiiu. După cum s-au găsit de la judecată cu cale, dăm volnicie slugii domnii mele...1 păhărnicel, să meargă şi prin ştirea dumnealor ispravnicilor judeţului, să ia pă acel numit Uriianu ca să stea faţă la judecată, şi cine va rămînea, va plăti treapăd şi cheltuiala la partea ce va avea dreptate. 1776, noemvrie 14. /[227] Preaînnălţate doamne, Dumnealui vătafu za păhărnicei aduse la judecată pă Mihaiu de la Resca sud Romănaţi, pîrîş Mircii dă la Craiova, de la care cerea taleri 70 ce i-au dat în vremea răzmiriţii pe patru boi, şi nici banii nu i-au dat, nici boii. Pentru care pricină, Mircea arătă o anafora a dumnealor boerilor caimacami ot Craiova de la trecuta lună lui avgust în care scrie cum că s-au judecat, şi după dovada unui Mincul Uriianu ot sud Olt, cum că banii i-au dat Mihaiu pe nişte bivoli la nişte sîrbi, le-au făcut izbrănire prin carte de judecată, care carte cerîndu-i-să Mircii, n-au avut-o. Deci, făcîndu-le judecata de iznoavă cercetare, însuşi din gura Mircii s-au dovedit că el au luat de la Mihaiu taleri 63 şi nedîndu-i boii, au dat banii în mîna Mincului Uriianu ca să dea el lui Mihaiu 4 boi, care boi nicicum că i-au dat lui Mihaiu. Ci, dă vreme că Mircea zice că banii ce i-au luat de la Mihaiu i-au dat Mincului Uriianu, să fie luminată porunca mării tale, să meargă om domnesc să aducă pe Mincul Uriianu din sud Olt, să înfăţişeze la judecată cu Mircea ot Craiova, ca să-şi afle Mihaiu dreptatea, şi cel ce va rămînea de judecată va da treapădu şi chieltuiala. Iar hotărîrea cea dăsăvîrşită rămîne la înnălţimea ta. 1776, noemvrie 7. Ianache Mavrodin paharnic, Theodorache Ştirbei medelnicer, Niculae biv vel sluger, George Cana. [227] Io Alecsandru Ioan Ipsilant voievod bojiiu milostiiu. S-au înfăţişat şi înnaintea domnii mele la divan unde arătă dumnealui comisul Slătineanu şi o mărturie în scris de la aga Colceac, că cu adevărat acel unt s-au luat dă ostaşi înpreună şi cu alt unt du pe unde s-au mai găsit din Bucureşti, tot, s-au rădicat pentru tainuri fără de a nu fi comisul nimic atinsu, încă nici în Bucureşti nu s-au aflat. Deci, măcar dă au şi luat dumnealui de la bărbatul jăluitoarii acest unt, dar fiindcă din poruncă au făcut-o aceasta şi l-au trimis pă însuşi bărbatî-său ca să-l dea aici să-şi ia banii pă dînsul şi fiindcă din întîmplarea vremii războiului i s-au pricinuit acea pagubă, care toată obştiia dă rînd au păgubit şi au pătimit într-acea vreme, nu rămîne comisul nimic dator pentru acesta şi dăm la mîna dumnealui această întărire cu domneasca noastră pecete, hotărînd ca să aibă pace. 1776, noemvrie 18. Preaînnălţate doamne, Din luminată porunca înnălţimii tale, dumnealui vătafu za aprozi au adus la judecată pă Cîrstina ot sud Dîmboviţa, pîrîşă dumnealui comisului Răducanu Slătineanu cerînd dă la dumnealui unt ocă 1000 ce zice că ar fi luat de la bărbatul ei în zilile mării sale Grigore vodă Ghica. Faţă fiind şi comisul, răspunde că într-acea vreme luînd porunca mării sale Grigore vodă, fiind şi dumnealui ispravnec la sud Dîmboviţa, să strîngă tot untul ce s-ar găsi în judeţ şi să-l trimiţă la domnie pentru tainurile ostaşilor înpărăteşti, precum să adeveri aceasta din mărturiia lui Ianache ciubucciu mării sale, mumbaşir fiind atuncea asupra dumnealui comisului, pentru unt, şi urmînd poruncii domneşti, au găsit unt la bărbatul aceştii fămei, pîrîşa, şi încărcîndu-l l-au trimis aicea în Bucureşti înpreună şi cu bărbatul ei, al căruia era untul, ca să-l cîntărească dîndu-l în mîna orînduitului dă la domnie om, şi să-şi ia banii, la carile au şi plătit untul şi au venit în Bucureşti. Dar pînă a nu apuca să-l dăscarce şi să-l facă tes- /[228] lim la domnie, întîmplîndu-să dă s-au călcat Bucureştii dă volintiri, l-au dăscărcat în pivniţa dumnealui comisului unde au şi fost păzit pînă la fuga ruşilor. După aceia viind şi caimacamii lui Manole vodă, aga Colceac i armaşu Bogdatclîu cu un tufecci-başa ce au conăcit în casa dumnealui comisului, carile aflînd că este unt în pivniţă l-au luat şi cu alte multe lucruri ale dumnealui, precum zice că ştie şi dumnealui aga Colceac i armaşu Bagdatclîu i alţii ce să afla atuncea în Bucureşti. Zice şi aceasta, că pînă a nu să rădica atunci din ţară ostaşii ruşi, bărbatul numitei pîrîşă al căruia era untul, l-au fost tocmit cu un băcan ca un stăpîn ce era, şi neputîndu-să ajunge la tocmeală au rămas, iar untul şi l-au luat numitul tufecci-başa, pe cum zice că ştie mulţi cari vedea pe ţiganii mănăstirii Sărindariului cînd îl scotea din pivniţă şi-l punea în cară. Arătă şi aceasta dumnealui comisu, că s-au judecat dă această pricină în zilile muscalilor, şi s-au îndreptat. Deci, rămîne pricina să să găsească acea carte dă judecată, să să găsească băcanul cu care tocmea untu bărbatul aceştii pîrîşă, să să întrebe şi acei doi boeri, adecă aga Colceac şi armaşul Bagdatclîu, şi într-acestaşi chip cu amăruntul cercetîndu-să pricina, să hotărîm. Fiindcă pînă acum nu putum să alegem cine are dreptate, numita pîrîşă au adus marturi care au mărturisit că dumnealui comisu au luat untu dă la bărbatul eim, dă care nici că tăgăduieşte dumnealui comisu, şi cerea ca după mărturiile acelea să dăm platnec pă pîrîş1. Care, nu putem să o facem, una, că mărturiile nu să potrivesc unul cu altul, după cum să vede tacrirul lor deosebit, şi alta, fiindcă nu să cuvine precum să vede pricina mai sus, să hotărîm, fiind încă cercetarea pricinii, nesăvîrşită. 1776, iulie 18. Miche paharnic, Dumitru Cioran paharnic, Costandin biv vel comis, Alecsandru Greceanu, Ev biv vel medelnicer. [228] Io Alecsandru Ioan Ipsilant voievod i gospodar zemli Vlahiscou. Cercetînd şi domniia mea cărţile ce s-au adus la divan de către vichilul egumenului fiind şi amîndoaă părţile faţă, văzum că la judecata ce s-au făcut dă către banul Barbul Văcărescu cînd s-au dat întru stăpînire răcenilor acel codru dă loc şi au şters din cartea hotărnicii a 48 dă boeri acel cuvînt dă fîntînă, nu s-au văzut dă către numitu boer hrisovu domnii sale răposatului domn Costandin vodă Basarab, precum să dovedeşte aceasta din însuşi cartea dumnealui, că nu pomeneşte nimic de acel hrisov, care hrisov întăreşte hotărniciia acelor 48 dă boeri şi arată anume partea dă moşie şi a răcenilor şi negrenilor cu semnile lor anume şi cu hotarăle cele vechi pînă în plaiu muntelui la o fîntînă. Pentru care trebuinţă este să să caute acele semne şi hotară după hrisovu domnii sale răposatului Costandin vodă Basarab ce scrie pînă în fîntînă, la faţa locului, şi într-a cui parte dă moşie va cădea acel codru dă loc ce să pricinuesc, la acela rămîne a-l stăpîni, măcar că sînt 24 dă ani la mijloc dă cînd sînt lipsiţi negrenii dă stăpînirea acelui codru. Dar fiindcă hrisovul nu l-au avut la mîna lor, cu care să-şi poată căuta, cum şi alte cărţi ce au mai avut, li s-au fost luat dă banul Barbul dă li s-au spartu, nu sînt popriţi a-şi face pîra lor. Drept aceia, orînduim pe ...1 mumbaşir, să ia pe dumnealor boerii ce să arată mai jos şi mergînd în faţa locului cu carte dă blestem, să facă cercetarea ce zicem mai sus, şi cine va rămînea din amîndoaă părţile dă judecată şi să va vedea că au năpăstuit pă ceilaltă parte, va plăti treapădu şi toată cheltuiala. 1776, noemvrie 23. /[229] Preaînnălţate doamne, Într-acest an, leat 1776, la trecuta lună a lui iunie au fost jăluit înnălţimii tale, popa Apostol i diiaconu Costandin i Stamate Mircescu cu cetaşii lor ot satul Răceni sud Vîlcea, pîrîşi fiind asupra popii Pătru i popii Simion i popii Dumitrul cu cetaşii lor dă la satul Negreni dintr-acel judeţ, zicînd pîrîşii pentru pricina unor munţi care umblă pîrîţii preoţi din Negreni ca să-i ia din mîna lor. După a lor jalbă, s-au fost orînduit dă către înnălţimea ta la dumnealor boerii judecători ot 2<-lea> depertament şi cu anafora arată către înnălţimea ta încă dă la trecuta lună a lui iunie 20 leat 1776, în care să cuprinde că, înfăţişîndu-să amîndoaă părţile înnaintea dumnealor, au fost întrebat pă pîrîţi cu ce caută stăpînire ca să le ia acei munţi, şi cu un clvînt s-au apărat dă tot, zicînd că ei la munţii lor, ai răcenilor, nu să amestecă, fără dă numai ce un codru dă loc din moşiia Negreni ce dă la leat 1752 iulie 6, dă sînt ani 24, cînd părinţii lor au fost avut judecată cu mai sus-numiţii pîrîşi, popa Apostul cu cetaşii lui, la răposat banul Barbul Văcărescu, şi nefiindu-le atunci cărţile faţă, adică hrisovul mării sale Costandin vodă Basarab şi alte cărţi, fiindcă toate cărţile acelea era la mănăstirea Hurezul, şi pentru aceia atunci li s-au făcut nedreptate dă s-au dat acel codru dă loc supt stăpînirea pîrîşilor popii Apostul i Costandin diiaconu i lui Stamate Mircescul cu cetaşii lor, şi cerea ca să-l ia acel codru de loc iarăşi întru stăpînirea lor, după hrisovu mării sale răposatu Antonie vodă şi după hrisovu mării sale răposatului Costandin vodă Basarab i după cartea dă hotărnicie a 48 dă boeri hotarnici i dupe cartea dă judecată a răposatului banului Cornii Brăiloiu i dupe cartea dă judecată a răposatului banului Antonache. Dar nefiind atunci la judecată cărţile şi hrisoavile şi hotărniciia a 48 dă boeri hotarnici faţă, ci numai copii scoase după acele cărţi şi hrisoave, găsesc dumnealor boerii judecători cu cale, ca să fie luminată porunca înnălţimii tale către cuviosul arhimandrit egumen hurezeanul şi către dumnealor ispravnicii judeţului, ca să cerceteze această pricină pentru acel codru dă loc. Care anafora, să văzu întărită şi cu luminată pecetea înnălţimii tale, în care să cuprinde că, işind cu acea anafora şi înnaintea înnălţimii tale amîndoaă părţile, cerînd popa Apostol ki diiaconu Costandin şi Stamate Mircescul cari ţin întru stăpînirea lor acel codru dă loc, izbrănire pricinii lor dă aici, şi întrînd înnălţimea ta în cercetare, au fost trebuinţă de a să afla dă faţă însuşi hrisovu mării sale răposatului domnu Costandin vodă Basarab i hrisovu mării sale răposatului domnu Antonie vodă i cartea a 48 dă boeri hotarnici, ca să să vază dă către înnălţimea ta semnile ce să va fi cuprinzînd în numitile hrisoave şi dregerea ce scrie răposatu banul Barbul Văcărescu, cum că este într-acea carte a 48 dă hotarnici pîntre rînduri, care cu această pricină o au anerisit la acel cuvînt, numai unde să vorbeşte de acel codru dă loc, şi porunceşte înnălţimea ta şi părintelui egumen hurizeanului, sau însuşi să să scoale, sau vichil să-şi trimiţă cu toate hrisoavile i cărţile aici la divanu înnălţimii tale, cum şi dumnealor ispravnicii judeţului să-i trimiţă la sorocu ce li s-au pus dă cltre înnălţimea ta pe amîndoaă părţile la divan. Deci, acum viind amîndoaă părţile, atît pîrîşii, cît şi pîrîţii înpreună cu vichilul egumenului hurizeanul, anume Rafail ermonahu, înpreună cu hrisoavile şi cu alte cărţi, orînduitu zapciu vătafu dă copii za divan din luminată porunca înnălţimii tale îi aduse pe amîndoaă părţile şi înnaintea noastră şi întrebînd noi pe pîrîţi, adecă pe popa Ion i pe popa Dumitrul cu cetaşii lor din satul Negreni, cu ce cer ei acel codru dă loc de la popa Apostol i de la Stamate i dă la Pătru i dă la Dumitrul şi dă la alţi cetaşi ai lor, şi ziseră că acel codru de loc iaste al lor din moşiia Negreni, ce să numeşte Coasta Fometeeştilor şi merge pînă în fîntînă, şi l-au fost luat ei de atunci de cînd s-au judecat la răposatu banul Barbul Văcărescu fiind într-acea vreme vel ban în Craiova, cu pricina acei fîntîni ce au găsit-o scrisă printre rînduri în hotărniciia a 48 dă boeri. Şi neavînd hrisoavile lor, acestea dă acum faţă, ci fiind la igumenu hurizeanul ca să le arate atuncea la judecată, s-au năpăstuit cu acel codru dă loc de l-au luat popa Apostul i Stamate i Pătrul i Dumitrul şi cu alţi cetaşi ai lor întru a lor stăpînire prin carte dă judecată, şi stăpîneşte ei şi pînă acum. Pentru care codru dă loc, ne arată vichilul egumenului hurizeanul, hrisovu mării sale răposatului Antonie vodă cu leat 1670 iulie 8, de sînt ani 106, în care să coprinde că-l dă la mîna Vladului paharnic i Diicului postelnic i lui /[230] Mateiu paharnic şi feciorilor lor cîţi Dumnezeu le va da, ca să le fie lor satul Fometeşti, tot satu şi cu toţi rumînii şi cu tot venitul, din cîmp, din pădure, din apă, din şăderea satului du pretutindenea şi du preste tot hotaru din hotar pînă în hotar pre hotarăle cele bătrîne şi pre semne. Şi hotarăle şi semnile a ocinii acestui sat Fometeşti, dintre care semne bătrîne arată dă zice: „iar dealul în sus pre muche pînă în Vîrful Grădiştii şi în sus pînă în Copaciul Luchinii tot în sus, pînă în Prihodiştea de sus unde se hotărăşte cu Negreanul şi cu Receanul şi pre coasta în sus preste pîrîu Grumazului în sus pre coastă pînă în Paricei şi pre Piscul Recilor în sus şi pre Şăsul Recilor pînă în Stolul Brazilor preste Vadu Recii pînă în Fîntîna Supii , Piatra Zavideanului”, între care semne intră şi acel codru dă loc. Şi această fîntînă este toată gîlceava aceştii pricini de s-au ştersu din hotărniciia acelor 48 dă boeri hotarnici fiind scrisă, fîntîna”, pîntre rînduri. Care fîntînă, Stamate unchiaşu zise că cade pe moşiia Receni, iar popa Ion i popa Dumitrul ziseră că cade acea fîntînă la capul moşii Negreni, şi acolo zic ei că sînt asupriţi cu acel codru dă loc. Şi tot într-acel hrisov zice că după aceste semne au stăpînit mai sus-zişii boeri, cărora le-au dat hrisovu acesta după semnile bătrîne să stăpînească, şi au stăpînit pînă în zilele mării sale răposatului Radului Leon vodă. Iar cînd au fost atunci, sculatus-au cu pîră megiaşii din Recea pentru acest codru dă moşie din hotaru acestui sat Fometeştii, zicînd răcenii că este al lor şi au fost mersu megieşii din Recea la divan la măriia sa Radul vodă de şi-au luat 6 megiiaşi pentru acest codru dă loc prin răvaşă domneşti şi nefiind acei boeri dă faţă, au fost dat acei 6 megiiaşi acel codru dă loc să fie al megiaşilor din Recea. Iar cînd au fost în zilile mării sale răposatului Antonie vodă, iar boerii mării sale, Vlad paharnicu i Diicul postelnic i Mateiu paharnicu, nu s-au putut suferi, ci au venit dă faţă cu megiiaşii din Recea înnaintea mării sale la divanul cel mare de s-au pîrît dă faţă. Într-aceia, măriia sa au căutat şi au judecat pre dreptate şi pre lege dinpreună cu toţi cinstiţii dregătorii mării sale şi le-au dat alţi 6 megiiaşi prin răvaşă domneşti ca să caute acei 6 megiiaşi şi să adevereze pentru acest codru dă loc, fost-au în satul Fometeştilor, au fost-au din hotarul recenilor, şi cine l-au ţinut pînă atunci . Carii acei 6 megiiaşi îi arată că s-au strînsu la zi şi la soroc, fiind şi boerii şi megiiaşii din Receni toţi dă faţă şi au adeverit acei 6 megiiaşi cu sufletile lor, cum că au fost acel codru dă loc din hotaru Fometeştii şi l-au fost ţinut tot acei boeri şi cu părtaşii lor dă moşie, iar răcenii aceştiia, n-au fost avut nici o treabă. Şi după ce au isprăvit acei orînduiţi megiiaşi, arată că au mersu dă faţă în divan, răcenii şi cu boerii, zicînd răcenii că le pare cu strîmbul, iar măriia sa Antonie vodă le-au zis ca să jure pentru acest codru dă loc dă pămînt, iar ei nicicum n-au putut a da lege, ci au mărturisit singuri în divanul mării tale, cum că nu vor putea jura şi au rămas dă lege şi de judecată. Deosebit văzum şi o carte dă judecată a răposatului Cornii vel ban în care sînt iscăliţi şi alţi răposaţi osebiţi boeri ce era pă acea vreme cu leat 7204 dichemvrie 12, în care arată că au avut judecată Vergu vel paharnic, ginerile acestor mai sus-numiţi boeri. Ci, le dă măriia sa Antonie vodă, acel codru dă loc între stăpînire pentru multe pîri şi gîlcevuri ce au avut cu popa Ion şi cu popa Avram şi cu popa Bucşă şi cu ceata lor din satu Reci pentru moşiia Fometeştii şi Zvînjoiu sud Vîlcea şi luînd ei mai nainte 6 boeri adeveritori prin răvaşă domneşti, nu le-au fost a lua moşiia pe dreptate. Şi neputînd ei tocmi, au fost luat din divan 12 boeri şi le-au fost alesu şi le-au fost hotărît fireşte căruia partea dă moşie după cărţi şi dupe zapise cine ce au avut, puind pietre şi semne după obiceiu, iar popa Ion i popa Avram i popa Bucşă cu ceata lor, ei nu s-au lăsat, ci au venit iar cu pîră la divan arătînd cum că acei 12 boeri nu le-au ales bine moşiile. Pentru aceia, li s-au dat din divan 24 dă boeri hotarnici care nu le-au fost luat seama cu amăruntul şi să le citească fieşteşcăruia cărţile şi scrisorile ce le-au avut, ci au fost amestecat moşiia Fometeştilor cu moşiia Zvînjoilor şi cu Negreni dă le-au făcut tot un hotar. Şi năpăstuindu-să Vergu paharnic dă către acei 24 dă boeri hotarnici, au mersu 48 dă boeri hotarnici din porunca mării sale răposatului Costandin vodă Basarab, care hotărnicie să văzu scrisă de la leat 7204 noemvrie 27, şi să vede la acea carte dă hotărnicie pîntre rînduri ştearsă din acea judecată ce au făcut răposatu banul Barbul Văcărescu, unde să numeşte „fîntîna”. Dar fiind făcută hotărniciia dupe orînduială, o arată în cartea dă judecată a răposaţilor veliţilor boeri că este făcută bună şi pe dreptate şi întemeiază hotărniciia, iar răposatu banul /[231] Barbul Văcărescu, hotărniciia o face că este rea, fiind acel cuvînt unde să numeşte, fîntîna, scrisă pîntre rînduri şi n-ar fi avînd nici un temeiu. Dar luînd noi seama la acele cuvinte şterse de răposatu banul Barbul Văcărescu, să văzu că deşi este scrisă pîntre rînduri, dar este tot cu o slovă şi tot cu o cerneală. Şi după hotărniciia acelor 48 dă boeri hotarnici s-au judecat la răposatu banul Cornea şi la alţi răposaţi boeri şi pîrîşi şi cei pîrîţi de faţă şi n-au pomenit răcenii atunci, cum să este dreasă cartea dă hotărnicie la acel cuvînt unde au ştersu răposatu banul Văcărescu. Şi după acea judecată li s-au dat şi hrisovu mării sale răposatului Costandin vodă Basarab, de întăreşte cu acel hrisov şi cartea dă hotărnicie acestor 48 dă boeri hotarnici, cît şi acea carte dă judecată a răposatului banului Cornii, în care hrisov intră acel codru dă loc ce scrie pînă în fîntînă, dînd supt stăpînirea lui Vergul paharnic cu părtaşii lor, iar nu întru stăpînirea răcenilor, dupe cum văzum şi hrisovu mării sale răposatului Costandin vodă Basarab cu leat 7204 dichemvrie 20, în care apără pe popa Ion, din care să trage Stamate unchiaşu i popa Apostol, răceni, şi lipseşte dă stăpînirea acestui hotar al negrenilor. Şi zice în hrisov că un popa Manea i Radul Surdul i Stoica cel bătrîn din care nume să trage acum popa Pătru i popa Dumitrul din Negreni cu cetaşii lor, ştiind hotarăle moşii negrenilor, care, pe unde sînt, au priimit carte dă blestem asupra lor, carii au mărturisit că hotarăle negrenilor este jumătate al boeriului mării sale, Vergul paharnic, şi jumătate al popii Manii cu feciorii lui, precum s-au dovedit şi dintr-un zapis al popii Manii de răscumpărarea de rumînie, că această moşie care s-au răscumpărat de la Vlad paharnic Rudeanu, socrul Vergului paharnic şi după aceia au mersu de au arătat hotarăle din semnu în semnu şi din piatră în piatră pînă în Obîrşiia Cornilor unde s-au aflat o piatră dă hotar scoasă şi să hotărăşte cu moşiia fumeteştilor i cu a negrenilor şi cu a răcenilor, precum mergu hotarăle cele bătrîne pînă în plaiul muntelui pînă la o fîntînă, şi după adeverinţe au judecat acei 48 de boeri cu sufletile lor pentru această a negrenilor. Şi iar dă, printr-acestu hrisov, ca să aibă a ţinea Vergul vel paharnic de preste tot hotaru jumătate şi popa Manea cu feciorii lui, iar jumătate, iar popa Ion din care să trage răcenii, au rămas dă judecată. Deci, să înţelege că răposatul banul Barbul Văcărescul, rău au ştersu numele fîntînii, pentru că această fîntînă nu numai în hotărniciia a 48 dă boeri o numeşte, ci o numeşte întîiu în hrisovul mării sale răposatului Antonie vodă şi apoi în hotărnicie şi în urmă întăreşte hotărniciia şi hrisovul mării sale răposatului Costandin vodă Basarab, cum şi cartea de judecată a răposatului banului Cornii. Pentru aceia dar, să văd năpăstuiţi popa Pătru i popa Dumitru din Negreni pentru acel codru dă loc încă din judecata răposatului banului Barbul Văcărescu, căci fîntîna zic ei că, cade la capu moşii negrenilor, iar nu pe Fometeşti, nici pe Răceni, nici pă Zvînjoi. Pentru că, cunoscut este că popa Dumitru i popa Pătru la judecata răposatului Văcărescului n-au avut scrisori şi hrisoave la mîinile lor ca să li să dăscopere semnile acestor moşii, cum şi acel codru dă loc, şi pentru aceia de atunci şi pînă acum sînt năpăstuiţi cu acest codru dă loc pentru care le este toată pricina şi gîlceava lor. Deci, noi după multa cercetare ce am făcut şi dupe hrisovul mării sale răposatului Antonie vodă unde arată fîntîna, şi după cartea de hotărnicie a 48 de boeri ce într-această carte iarăşi arată fîntîna şi încă hrisovul mării sale răposatului Costandin vodă Basarab arată pre largu toate semnile şi hotarăle acestor moşii care întăreşte hotărnicia a 48 dă boeri, întru care semne numeşte tot pînă în tînă, i dupe cartea dă judecată a răposatului banului Cornii, unde să văd iscăliţi şi alţi răposaţi veliţi boeri şi dupe cartea răposatului banului Antonache şi să văzu că şi dumnealui tot după acele cărţi şi hrisoave au urmat şi au hotărît. Care să cunoscu, că popa Dumitru i popa Pătru au fost năpăstuiţi dă dreptatea lor cu acel codru de loc ce-l numescu pînă în fîntînă şi s-au ştersu, dupe cum să văzu şi o carte a dumnealor ispravnicilor din sud Vîlcea scrisă din acest următor an, leat 1776 maiu 30, în care arată că după cercetarea ce au făcut pentru acel codru dă loc au şi trimis acolo în faţa locului pe Avram vătafu de plaiu i pe Stanciul Măldărescul, care sînt moşneni din partea locului, ce sînt oameni bătrîni şi de credinţă şi ştiu hotarăle, şi mergîndu din semnu în semnu, au adeverit că acel codru de loc ţine de hotaru negrenilor şi rău îl stăpîneşte răcenii. Iar o carte dă judecată ce /[232] să văzu la mîna răcenilor, a dumnealor ispravnicilor acelui judeţ, scrisă dă la fevruarie 2 leat 1776, să vede că n-are nici un chiros, pentru că n-au făcut nici o cercetare acolo în faţa locului pentru acel codru de loc. Ci, după dreptate, într-acestaşi chip am găsit a fi cu cale, să fie luminată porunca înnălţimii tale să orînduiască dumnealui paharnicu Stan Jiianu şi dumnealui slugeru Ioniţă Glogoveanu, fiind boeri din partea locului şi ştiind la pricini ca acestea de moşii şi a putea dăscoperi adevăru şi cu mumbaşir ceauş dă copii şi cu carte dă blestem a preasfinţii sale părintelui mitropolitului, unde fiind şi sfinţiia sa părintele episcopu Rîmnecului iscălit, ca să meargă acolo în faţa locului să cerceteze prin venii ce vor fi răzaşi cu moşiia Negreni, ca să cerceteze acel codru de loc ce merge pînă în fîntînă, de au gîlceavă acum între dînşii, pe a cui moşie cade, pe a sfinţii mănăstiri Hurezu, sau pe Răceni, sau pă moşiia Negreni. Şi în ce chip să vor adeveri numiţii boeri de la răzaşii acestor hotare dă moşie şi la ce parte dă moşie va cădea acel codru de loc ce se numeşte şi Coasta Fometeştilor pînă în fîntînă, ori pe a cui parte dă moşie va cădea, să o dea aceluia cu moşiia, ca să stăpînească acel codru dă loc, adică pînă în fîntînă. Care boeri să citească acolo în faţa locului şi hrisovul mării sale răposatului Antonie vodă şi hrisovul mării sale răposatului Costandin vodă Basarab şi cartea dă hotărnicie a 48 de boeri hotarnici şi cartea răposatului banului Cornii şi aşa să facă urmare ca, în ce chip vor dăscoperi adevăru, să urmeze din cartea de judecată asupra stăpînirii acelui codru dă loc şi fieşcăruia să dea părţile lor după hrisoave şi cărţile ce vor avea. Iar dă vor vrea în urmă moşnenii să facă schimbu cu sfînta mănăstire, atunci să vie aici la luminat divan înnălţimii tale şi aci înnaintea înnălţimii tale şi înnaintea preasfinţii sale părintelui mitropolitului şi înnaintea sfinţii sale părintelui episcopului, să facă schimbu de să va găsi cu cale, pentru că nu e volnic igumenu, sau vrednic, de a face schimbu, moşiile mănăstireşti făr’ dă ştirea şi voia domnului şi a arhiereu locului. Dupe care alegere a noastră, fu priimiţi amîndoaă părţile, arătîndu-ne că este atîta vreme de cînd tot umblă prin judecăţi pentru acestu codru de loc şi s-au stinsu cu atîta cheltuială. În dumnealor mai sus-numiţii boeri, aşa să urmeze după cum să coprinde mai sus, dînd partea dă moşie fieştecăruia după acele doaă hrisoave şi hotărnicie a 48 de boeri şi după acea carte dă judecată a răposatului banului Tomii2 i a dumnealui Antonache. Şi acel codru dă loc ce să numeşte Coasta-Fometeştilor şi merge pînă în fîntînă, pe a cui parte dă moşie va cădea, aceluia să-l dea, numind la toate cărţile ce vor da la mîna tuturor părţilor, iar neodihnindu-se nici pe acea alegere ce vor face acei doi boeri cu cărţile dumnealor vornicilor, aci la luminat divanu înnălţimii tale, şi atunci cine va rămînea de judecată să plătească toată cheltuiala ceilalte părţi de cînd să judecă pînă la izbănire. Noi într-acestaşi chip găsim cu cale a fi şi a să urma, după cum s-au zis mai sus, iar hotărîrea cea dăsăvîrşită rămîne de a să face de către înnălţimea ta. 1776, noemvrie 22. Vel dvornic B Ştirbeiu vel vornic, Ioan Iuliano vel logofăt. [232] Io Alecsandru Ioan Ipsilant voievod i gospodar zemli Vlahiscoiu. După această alegere a preasfinţii sale părintelui mitropolitului, rămîind volnică Mariia a face vînzarea, eşi cu jalbă State logofătu la divan asupra Niţului vornicelul, zicînd că el fiind muştiriu au dat Niţului dă ştire întîiu, şi nevrînd, acum după ce au făcut tocmeala să scoală dă nu-l îngădueşte, şi spre dovadă aduce la divan pă preotu popa Preda mărturie, care preot /[233] însuşi mărturisi că întîiu şi întîiu au fost Niţul muştiriu şi n-au îngăduit nici pă alţii de a cumpăra şi cum că această casă iarăşi a lui au fost întîiu şi el au fost vîndut-o la bărbatul Marii, carile avînd mai mult protimisisşi fiindcă au dat preţul ce au dat alţii, hotărîm să o stăpînească Niţul. 1776, noemvrie 23. Preaînnălţate doamne, După jalba ce au dat către măriia ta, Mariia văduva din Bucureşti, pentru că avînd o casă în mahalaoa Bălăceanului rămasă dă la bărbatî-său şi fiindu-i dă vînzare, un State logofătu pe toţi muştirii i-au oprit şi nu-i lasă dă a cumpăra şi ca să facă tocmeală pentru ca să nu sue preţu, avînd el gînd să o cumpere. Cum şi un Niţu vornicelul asemenea ar face dă altă parte, oprire, atît altora cît şi însuşi lui State, avînd protimisis dă a o cumpăra, căci iar el ar fi vîndut-o la bărbatul jăluitoarei şi cu acel răvaş orînduiţi fiind prin zapciu vătaf dă păhărnicei la judecată şi căutînd pricina cui să cade protimisis a cumpăra această casă, face judecată tot în jalbă alegere cum că rămîne jos cercetarea dă protimisis şi să cade casa a o avea copii jăluitoarii carii sînt sărmani dă tată, al cărora este, muma lor, dă nu să va mărita, după hrisovu mării tale. Şi tot într-această jalbă ni să porunceşte şi noaă dă către măriia ta să cercetăm dă este cu cale a să vinde acest lucrul al copiilor sărmani dă la părinţi, sau nu, şi cu anafora să facem înştiinţare. Deci, arătăm mării tale că fiind înnaintea noastră numita Marie, am întrebat-o pentru ce pricină au vîndut această casă, ia ne-au arătat că rămîindu-i trei copii dă la bărbatî-său, doi, parte bărbătească şi o copilă, şi văduvind 12 ani nemăritată au venit în vîrstă această copilă şi lipsindu-i chiverniseală dă a o înzestra, au vîndut casile vornecului Niţul şi au dat dă s-au plătit, iar n-au vîndut-o pentru alte netrebnice lucruri ca să prăpădească banii, iar pe copiii amîndoi i-ar fi avînd, unul la meşteşug şi altul la şcoală, carii şi înnaintea noastră au fost dă i-am văzut, şi sînt nevîrsneci. Noi aşa socotim a fi cu cale, că de vreme ce vînzarea au făcut-o pentru păsu dă lipsă dă zestre a fii-sii şi ia este epitroapă pă copii, căci s-au purtat în cinstea bărbatî-său cu văduvie dă 12 ani şi zice că şi de acum înnainte pînă la moarte nu să va mai mărita, după pravilă, bună este această vînzare de case care au făcut-o, şi nu să cade a fi poprită, iar pentru protimisis la cumpărătoare, vornicul Niţul cu State logofătu, aceasta rămîne cercetare înnaintea mării tale. Noo aşa ni să pare, iar hotărîrea cea desăvîrşită rămîne a să face dă către înnălţimea ta. Şi anii mării tale de la domnul Dumnezeu să fie mulţi şi norociţi. 1776, noemvrie 15. Grigorie al Ungrovlavii. [233] Io Alecsandru Ioan Ipsilant voievod bojiiu milostiiu i gospodar. Dupe cum au găsit dumnealor veliţii vornici cu cale, dăm volnicie slugii domnii mele ...1 aprod ceauşăsc, să meargă şi după cum să coprinde mai jos, să urmeze. 1776, noemvrie 28. Preaînnălţate doamne, Din luminată porunca înnălţimii tale ceauşu dă aprozi au adus la judecată înnaintea noastră pe Tănase mazilul din sud Vlaşca pîrîş dumnealui paharnicului Ianache Mavrodin, zicînd că în anul trecut, leat 1775, pînă a nu să hotărî dă către înnălţimea ta ca să nu fie vor- /[234] niciile în ţară nicidăcum, dumnealui biv vel vornic Niculae Dudescu au vîndut vorniciia judeţului Vlăşcii lui Tănase Colfescu, cu luminată cartea înnălţimii tale şi la luna lui avgust 16, 1775 au vîndut Tănase Colfescu acea vornicie lui Tănase mazilul, fiind zapciu <în> plasa Ogrăzănilor din sud Vlaşca, în taleri 30. Şi în răvaşul vînzării ce este scris dă la leat 1775, scrie că s-au aşăzat cu Tănase căpitan mazilul ca să caute slujba vornicii dă la luna lui avgust pînă la luna lui fevruarie şi să-i dea taleri 30, şi ce va eşi din venitul vornicii să fie a lui Tănase, numai să nu să tinză mai mult dăcît ceia ce se cuprinde în cartea domnească. În care răvaş scrie că i-au dat şi copie scoasă după luminată cartea înnălţimii tale, care copie să văzu şi dă noi scrisă, iar dă la avgust 16 leat 1775, întru care să porunceşte dă către înnălţimea ta ca să să caute acea slujbă după obiceiu vechiu. Aşijderea ne mai arată Tănase mazilul şi o carte dă volnicie a dumnealui sărdarului Iordache Colfescu fiind ispravnic al Vlăşcii, scrisă tot dă la avgust 16, 1775, întru care volniceşte pă Tănase mazilul să caute slujba vornicii din plasa Ogrăzenilor sud Vlaşca, de la avgust pînă la fevruarie, şi să urmeze după copiia cărţii domneşti, iar să nu ia mai mult şi zise Tănase mazilul jăluitoriul, că aşa au şi urmat după acele cărţi. Dar într-acea vreme, pînă a nu să popri dă către înnălţimea ta slujba vornicii, avînd el pripăşiţi 35 dă rîmători, zice că i-au ţinut la casa lui cu a lui chieltuială şi cu păstor pînă va veni stăpînii să şi-i ia, şi neviind stăpînii acelor rîmători, i-au ţinut tot la casa lui, dar după ce au poruncit înnălţimea ta ca să nu mai fie vornicii şi viind ispravnec judeţului, paharnicu Ianache Mavrodin, au trimis la casa lui, pe Stan Umbaş i pe Ilie Colţan şi i-au luat nu numai acei rîmători ce-i găsise dă pripas, ci încă şi pe ai lui cu toată prăsila lor, capete 94 cu mic, cu mare, şi i-au adus la paharnicu Ianache Mavrodin şi în multe rînduri cerîndu-i, zice că n-au vrut să-i dea. Deci, după jalba lui Tănase mazilul ce au dat înnălţimii tale, orînduindu-se la noi ca să facem cercetare aceştii pricini, şi aducînd numitu zapciu pă amîndoao părţile înnaintea noastră, am întrebat pă pahărnicu Ianache Mavrodin şi de tot s-au apărat zicînd că nicidăcum nu ştie dă această pricină şi nicidăcum nu i-au luat nici un rîmător, nici că sînt la ştirea dumnealui. Împotriva zisului paharnic, zise Tănase mazilul că el ştie că rîmătorii lui sînt la Mateiu purcaru ot Roată i la Drăgoiu ot şi la Stan vătafu ot Merei, daţi dă paharnicu Ianache Mavrodin. Dumnealui paharnicu Ianache Mavrodin au tăgăduit, zicînd că nici i-au dat, nici că ştie. Ci, dă vreme că dumnealui paharnicu Ianache Mavrodin n-au avut nici o treabă cu acei rîmători, nici cu vorniciia, fiind vîndută vorniciia acestui Tănase mazilul din anu trecut, şi dă atunci pripăşiţi dă el acei rîmători, iar nu dă cum din isprăvniciia paharnicului Mavrodin de cînd s-au stricat vorniciile dă înnălţimea ta, măcar că zise paharnicu Mavrodin pă urmă, cum că sînt dă pripas acum din isprăvniciia dumisale şi i-au adus alţii, iar nu i-au luat dă la casa lui, dar Tănase mazilul zise că are mărturii cinci-şase oameni cum că i-au pripăşit el an, la luna lui noemvrie, iar nu acum. Găsim cu cale să fie luminată porunca înnălţimii tale să meargă mumbaşir la d-lui ispravnicu judeţului să aducă pă acei ce au dat rîmătorii dă pripas paharnicului, zicînd cum că sînt pripăşiţi din isprăvniciia paharnicului dă acum, iar nu din anul trecut şi să aducă şi numitu Tănasie mazilul pe acele mărturii ce zice că are, dă ştiu că i-au pripăşit el dă an şi i-au avut la casa lui, iar nu dă estimp. Şi după cercetarea ce for face dumnealor ispravnicii, dovedindu-să că sînt pripăşiţi dă acest Tănase din anul trecut şi i-au luat paharnicu astă-vară dă la casa lui înpreună şi cu alţi rîmători ai lui, să dea dumnealui ispravnecu carte dă judecată la mîna lui Tănase şi mumbaşiru cu acea carte să meargă şi oriunde va găsi acei rîmători, să-i ia şi să-i dea lui Tănase, iar fiind pricina într-alt chip, să înştiinţeze înnălţimii tale. Noi aşa găsim cu cale, iar hotărîrea cea desăvîrşită rămîne a să face dă către înnălţimea ta. 1776, noemvrie 19. Vel vornic, Badea vel vornic. [235] Io Alecsandru Ioan Ipsilant voievod bojiiu milostiiu gospodar zemli Vlahiscoiu. Eşind şi înnaintea domnii mele Dumitrul copilul cu Vlad unchi-său, nu tăgădui Vladul că au fost lăsaţi dă tatul lui Dumitrul, aceşti taleri 285 la dînsul, făr’ dă numai iarăşi acum ne zicea că taleri 103 sînt opriţi la dînsul pentru stricăciunea ce ar fi făcut rîmătorii tatîni-său la bucatile satului. A căruia zisă, din cercetare şi din cartea ispravnicilor, să vede făr’ de nici un temeiu, pentru că satul rădicîndu-să de au fugit cu toţii şi cu tată-său înpreună în vreme dă răzmiriţă, nu numai că stricăciunea au făcut-o vitile a tot satul înpreună iarăşi la ale lor bucate şi nu este vinovat tatul lui Dumitrul, ci încă şi rîmătorii aceia ai tatului Dumitrul s-au prăpădit cu toţii, rămîind făr’ dă stăpîn şi i-au păgubit, dar măcar că şi banii ce au dat Vladu dintr-înşii, să cădea acum să-i păgubească ca unul ce avîndu-i amanet nu era volnic a strica dintr-înşii, mai vîrtos văzînd pă Dumitrul nevîrsnic. Dar dă vreme ce nu-i tăgădui Dumitrul că i-au luat, pe cît numai mărturisi Dumitrul că i-au dat, adică taleri 158,78 peste tot, hotărîm să-i ţie în seamă, iar ceilalţi taleri 126,42 zapciul cel rînduit înplinindu-i, să-i facă teslim la mîna dumnealor boerilor epitropi, înpreună şi pe copil, ca dumnealor să urmeze după porunca ce au pentru copiii sărmani, înpărtăşind şi pe surorile lui la aceşti bani. 1776, noemvrie 29. Din luminată porunca mării sale preaînnălţatului nostru domnu Io Alecsandru Ioan Ipsilant voievod, dumnealui ceauşu za aprozi aduse la judecată pă Vlad de la Brătăşani sud Teleorman, pîrîş lui Dumitrul nepotî-său, feciorul lui Dobre ot Teleorman, zicînd că Dobre, tatul lui Dumitrul cel pîrît, i-au fost lăsat în păstrare taleri 285, şi întîmplîndu-i-să moarte au rămas banii la dînsul, din care bani au dat lui Dumitrul copilul taleri 147 i taleri 35 surorii lui, iar taleri 103 sînt la dînsul, care bani i-au poprit avînd datorie la tată-său. Faţă fiind şi Dumitrul copilul, să văzu că este fără dă vîrstă, şi întrebîndu-să Vlad pîrîşul cum au îndrăznitu dă au stricat banii ce-i avea lăsaţi amanet de acel mort, adecă paracatathichi şi au dat lui Dumitrul copilul taleri 147, văzîndu-l fără dă vîrstă, cum şi acei taleri 35 surorilor lui Dumitrul, răspunse că cerîndu-le copiii acei bani pentru a lor trebuinţă, i-au dat. Deci, acest Vladu pîrîşu, fiindcă aceşti bani i-au avut de acel mort daţi întru păstrare amanet, rău au oprit acei taleri 103 cu cuvînt că are a lua dă la mort; rău au dat acei bani lui Dumitrul copilul văzîndu-l fără dă vîrstă, aşijderea şi acei taleri 35 ce i-au dat pă la surorile lui Dumitrul, iarăşi rău i-au dat, şi acest Vlad după pravili rămîne şi în vină, fiindcă amaneturile ce să iau întru păstrare, adecă paracatathichi, niciodată nu să strică, nici cu cuvînt dă datorii sau de alte socoteli, ci am hotărît ca Vladu, aceşti taleri 285 sînt pacatathichi nestricat şi bani buni să-i ştie asupra lui, avîndu-i întru păstrare pînă va veni copilul dă vîrstă şi atunci să-i dea copilului toţi banii dăplin dupe cum i-au şi luat dă la mortu Dobre, adecă taleri 285. Şi el dă va avea cevaşi a lua, ori dă la tată-său, sau dă la dînsul, atunci şi el, cu judecată îşi va căuta. 1776, noemvrie 24. Miche paharnic, Costandin biv vel comis, Ev biv vel medelnicer, D Brez. [236] Io Alecsandru Ioan Ipsilant voievod i gospodar. Această alegere şi împărţeală ce au găsit părintele mitropolitu cu cale, văzîndu-o şi domniia mea că este dreaptă după pravilă, o întărim şi domniia mea. Dar pentru unile condee ce cerea Necola să să scază la chieltuială şi pentru o vie, nefind odihnită Ilinca şi işind înnaintea domnii mele la divan amîndoaă părţile prin vichilu fii-său Gheorghe logofătu, din cercetare văzum că cererea Nicolii este făr’ dă cale a să scădea cu chieltuiala ce au făcut pentru soţiia lui mai nainte pînă a muri, căci bărbatul este dator a-şi căuta soţiia lui pînă îşi va da sfîrşitul şi a-i purta chieltuiala la orice tribuinţă a boalii ei. Pentru care, am hotărît ca, numai chieltuiala ce arată făcută după moarte să o dovedească întîiu cu dovadă vrednică şi pe cît va dovedi, pe atît să să scază. Aşijderea şi pentru viia dă zestre care au rămas să o întoarcă Ilincăi şi este acum părăginită de tot, măcar că Nicola tăgăduia zicînd că n-au fost lucrătoare cînd i-au dat-o, dar la aceasta, osebit dă marturii în scris ce arătă Gheorghe cum că au fost vie lucrată cumsecade şi cum că el au lăsat-o dă s-au pustiit şi i-au şi cerut-o atît vecinii, cît şi însuşi cumnatî-său zise că i-au cerut-o cu zapis să o lucreze şi el n-au vrut, dar şi din însuşi tacrirul Nicolii ce au zis cum că au luat rod dintr-însa, să dovedi că au fost lucrătoare şi mai nainte pînă a nu să începe răzmiriţa au lăsat-o dă s-au părăginit. Drept aceia hotărîm, ori să o lucreze Nicola pînă să o aducă la starea ei, ori să înplinească acum preţul cu cît trebue a să chieltui pînă a să întemeia viia. Ci dar, orînduitule zapciu, înnaintea dumnealor boerilor luînd sfîrşit, cîţi bani rămîn asupra Nicolii pentru vie şi pentru zestre, să aibi a face înplinire. 1776, noemvrie 29. Preaînnălţate doamne, După jalba ce au dat la măriia ta Ilinca ce au fost soţie răposatu Predii logofăt za visterie pentru gineri-său Nicolii cojocariul, cerînd dă la dînsul zestrile răposatii Marii, fii-sii, ce au ţinut-o întru căsătorie numitul Necola şi orînduiţi fiind dă măriia sa la noi, cu zapciu vătaf dă aprozi, au adus pă amîndoaă părţile faţă, şi cercetînd pricina, văzum cerirea numitii jăluitoarii, după foaia de zestre ce au fost dat Nicolii. Care foae preţuindu-să dă starostea dă neguţători şi cu alţi neguţători, tae taleri 1751, 60 afară din neşte daruri, preţu de taleri 334 ce sînt la Nicola şi să le dea înnapoi soacri-sii; sau de să vor fi răpus cumvaşi, să le plătească cu bani dupre cum sînt preţuite de neguţători şi sînt arătate în foaia cea iscălită de clirci şi protopopi. Deci, fiindcă Nicola au făcut cu răposata şi copii care au rămas în urma mumii lor trăind, şi pîste puţină vreme au murit şi copiii, după pravilă are dreptate să-şi ia şi el a treia parte. Care, făcîndu-să numita zestre pă trei părţi i să cuvine a lua şi Necola o parte, taleri 583,100, iar taleri 583,100 altă parte, să o dea soacră-si. Aşijderea şi pentru taleri 583,100 a treia parte a răposatii, mai întîiu să-şi dea socoteala de cîţi bani va fi cheltuit Nicola la pomeniri, cu bună dovadă, şi ce va mai rămînea să-i dea iarăşi în mîna numitii Ilincăi soacră-sii ca, ia să facă şi să înplinească toate pomenirile după datoriia cea părintească. De aceasta înştiinţăm pă măriia ta şi anii mării tale de la domnul Dumnezeu, rugăm să fie mulţi cu fericire. 1776, avgust 18. Grigorie al Ungrovlahii. [237] Io Alecsandru Ioan Ipsilant voievod bojiiu milostiiu. Dupe cum s-au găsit cu cale de la judecată, poruncim dumneavoastră ispravnicilor ai judeţului să urmaţi a face cercetarea ce scriem mai jos. 1776, noemvrie 30. Preaînnălţate doamne, Din luminată porunca înnălţimii tale, dumnealui vătafu dă copii za divan aduse la judecată pă Tudor din satul Cotorca sud Ialomiţa pîrîş Vladului pîrcălabu ot tam, de la care cerea taleri 39 din taleri 100 ce l-au fost înprumutat dă este un an. Faţă fiind şi Vladu pîrcălabu, răspunse că asupra lui, numai taleri 13 să ştie a fi dator, care bani acum prin mîna zapciului i-au şi înplinit pîrîşului, iar pentru ceilalţi taleri, 26 au arătat Vladu pîrcălabu, că sînt asupra lui Tudor ot satul Urziceni sud Ialomiţa i a lui Iordache de la satul Rătunda sud Buzău. Deci, cerîndu-i-să pîrîşu să arate zapisul dă banii ce zice că au înprumutat pă Vladu pîrcălabu şi nu avu, să fie luminată porunca mării tale către dumnealor ispravnicii din numitele judeţe, să trimiţă să-i aducă şi, puindu-i faţă cu Tudor pîrcălabu, să cerceteze şi, prin carte dă judecată hotărînd, să facă şi înplinire. Iar care parte nu să va odihni cu alegerea în scris şi cu sorocu, să să trimiţă şi la divan şi care va rămînea dă judecată va plăti chieltuiala. Iar hotărîrea cea desăvîrşită rămîne la înnălţimea ta. 1776, noemvrie 10. Miche paharnic, Costandin biv vel comis, Ev biv vel medelnicer, Dum Brez. [237] Io Alecsandru Ioan Ipsilant voievod i gospod, bojiiu milostiiu. După cum s-au găsit cu cale dă la judecată, rînduim pe sluga domnii mele ...1 copilul dă divan, să meargă şi aducînd pe acel logofeţel cu foaia, cine va rămînea dă judecată îi va plăti cheltuiala lui şi treapădu mumbaşirului. 1776, dichemvrie 3. Preaînnălţate doamne, Din luminată porunca înnălţimii tale, dumnealui vătafu za copii dă divan, au adus la judecată pă lude trei anume: Iane, Călin şi Iane dă la satul Gărdeşti sud Teleorman, pîrîşi dumnealui medelnicerului Dumitrache, epitropu mănăstirii Sfîntului Pandeleimon, că le stăpîneşte mănăstirea o parte dă moşie a lor din Căzăneşti. Faţă fiind dumnealui medelniceru Dumitrache, arătă condica mănăstirii pecetluită cu pecetea gospod în care să vede hrisovu răposatului mării sale Scarlat vodă, cu leat 17532 fevruarie 1, dă sînt ani 23, pentru stînjeni 400 den moşiia Căzăneasca, că este cumpărată dă răposatul măriia sa Grigorie vodă Ghica dă la un Costandin comis Craioveanul, fiind şi zapisu acelui vînzător trecut în condică supt pecete gospod, care moşie s-au stăpînit dă mănăstire făr’ dă nici /[238] o supărare pîn-acum. Li s-au cerut pîrîşilor să arate zapise sau alte sineturi dă stăpînirea moşii, şi răspunseră că nu au nici o carte. Deci, văzîndu-să că aceşti stînjeni 400 dă moşie din Căzăneşti este bun al mănăstirii, care s-au şi stăpînit pîn-acum, iar numiţii pîrîşi necum că au stăpînit dă cînd s-au dat mănăstirii, ci nici măcar vreun sinet la mînă nu avură, a cărora pîră fiind făr’ dă nici un temeiu, am hotărît ca sfînta mănăstire să stăpînească acei stînjeni 400 din Căzăneşti, după cum au stăpînit-o şi mai nainte pîn-acum, şi dă vreme ce în zapisu acelui Costandin comis, cu care s-au vîndut aceşti stînjeni dă moşie la mănăstire, arată cum că i s-au fost dat şi lui acea parte dă moşie cu foaie dă zestre dă răposatu vornic Grigorie Greceanu, la care foaie au pus pîrîşii tot temeiu zicînd că toată dreptatea lor la pîra ce fac, li să va dăscoperi dintr-acea foaie, fiindcă această moşie Căzăneştii nu este numai stînjeni 400, ci este mai multă moşie. Care foaie, fiindcă este la mîna lui Ioniţă logofeţel, feciorul acelui Costantin comis, şi acel Ioniţă logofăt să află la sud Ilfov, să fie luminată porunca mării tale, cu mumbaşir să-l aducă cu acea foaie dă zestre şi cu alte sineturi ce va avea pentru acea parte dă moşie ce este vîndută dă tată-său, să arate la judecată ca să să aleagă pricina aceasta cu toată dreptatea. Iar hotărîrea cea dăsăvîrşită, rămîne la înnălţimea ta. 1776, dichemvrie 1. [238] Preaînnălţate doamne, Înştiinţăm mării tale pentru Costandin Săulescu ce au dat jalbă la lumijnat divanu înnălţimii tale pentru dumnealui pitaru Antonache ginerile dumneaei stolnicesii Marii Bengeascăi, zicînd numitul Săulescu, că avînd o moşie ce-i zic Drăgoeştii la sud Gorj, unde avînd moşie şi răposatu Ioniţă Bengescu, că i-ar fi înpresurat hotaru jumătate. Pentru care, zicea că au fost mai dat jalbă la măriia sa Costandin vodă Gehan şi i-ar fi făcut carte ispravnicii judeţului ca să le aleagă moşiia prin dovezi sau prin carte dă blestem, dar pînă a merge Săulescu cu cartea acolo, şătraru Ioniţă Bengescu s-ar fi făcut ispravnic la acel judeţ şi piste puţinică vreme i s-au întîmplat moarte şi după moartea şătrarului Ioniţă, rămîind stăpîn pă toate ale sale, răposatu frate-său, stolnicu Radu Bengescu, boeriul dumneaei stolnicesii Marii, carele căsătorind pe fiica dumisale au dat această moşie ce este alăturea cu a Săulescului, dă zestre, şi i-au rămas moşiia jumătate înpresurată, dă sînt acum 21 dă ani. Şi după această jalbă a lui, să porunceşte dă către înnălţimea ta la dumnealor ispravnicii ot sud Gorj, ca puind pe amîndoaă părţile faţă, să judece această pricină şi în scris hotărînd, să-şi afle jăluitoru dreptatea, iar neodihnindu-să vreo parte cu carte dă judecată, să-i trimiţă la luminat divanu mării tale. Iar acest Costandin Săulescu, după ce au venit cu luminată porunca înnălţimii tale, n-au mersu la dumnealor ispravnici s-o fi arătat şi dumnealor să urmeze, ci au ţinut-o la dînsul, zicînd către unii alţii, că au luat carte domnească să-şi stăpînească moşiia dă către pitaru Antonache. Şi dumneaei stolniceasa Bengeasca, ca una ce are datorie a răspunde la zestrile fii-sa, înţelegînd dă aceasta, şi văzînd că Săulescu nici cartea n-o arată, nici la judecată nu va să iasă, au dat jalbă la noi şi fiind chiemat la judecată, înfăţişîndu-să dumneaei stolniceasa, ne-au arătat luminată porunca mării tale ce s-au fost făcut către dumnealor ispravnicii dă la Gorj, după jalba lui ce s-au zis mai sus, fiind scrisă dă la dichemvrie 3, adecă dă anul trecut. Deci, noi văzînd că acest Săulescu n-au urmat poruncii ca să fi mersu dăloc la dumnealor ispravnicii să să judece, ci au ţinut porunca la casa lui, patru luni şi jumătate, l-am întrebat cu ce temeiu caută să ia această moşie, el ne-au arătat cartea ce s-au zis mai sus a mării sale /[239] Costandin Gehan vodă ce este scrisă dă la leat 1754 octomvrie 23, în care poruncise măriia sa, şătrarului Costache şi dumnealui Evdochim 2 <-lea> vistier, ce au fost ispravnici pe acea vreme la sud Gorj, ca să trimită să aducă pe şătraru Ioniţă Bengescu şi puindu-l faţă cu Săulescu să-i facă dreptate după scrisorile ce le va fi avînd, iar, neputînd descoperi dreptatea într-alt chip, să aducă 6 oameni megiiaşi du pînprejurul acei moşii şi prin carte dă blestem, precum vor mărturisi acei oameni, să-i dăscopere moşiia şi să hotărască prin carte dă judecată. Am întrebat pă Săulescu, mers-au cu cartea mării sale la dumnealor ispravnici, şi dă le-au făcut vreo carte dă hotărîre, să ne arate. El au răspunsu că nicidăcum nu au mersu, fiindcă s-au întîmplat moarte şătrarului Ioniţă Bengescu. Am cerut să ne arate vreun zapis sau vreo carte dă judecată sau de hotărnicie pentru stăpînirea acei moşii, el nici un zapis sau vreo carte nu au avut; dar înpotriva lui, dumneaei stolniceasa Mariia Bengeasca ne-au arătat o carte dă hotărnicie a 2 boeri anume Dumitraşcu Crăsnaru i Dumitraşcu Bibescul ce au fost orînduiţi din porunca dumnealui banului Ianache Hrisoscoleu scrisă dă la leat 7259 martie 12, ce arată că au fost luaţi dă Barbul Săulescu (tatăl acestui Costandin) cu surorile lui Costandin Albeanul, ca să le aleagă nişte moşii viţite şi altile ce au fost rămas dă la moartea lui Costandin Albeanul. De care, mergînd şi la moşiia Drăgoeşti, trăgînd moşiia după obiceiu la marginea moşii dăspre Prigorie, ar fi avut multe pricini Barbul Săulescu cu surorile lui Costandin Albeanul şi cu răposatu şătrar Ioniţă Bengescu pentru semnile hotariului, că nefiind ocolnică să arate semnile, şi neputînd acei boeri a afla adevărul, au cerut ca să le aducă oameni bătrîni înprejureni care vor putea şti stăpînirea şi semnile hotariului cu adevărat, şătraru Ioniţă Bengescu au adus 5 oameni bătrîni anume Costandin Dologan de ani 90, Preda Dologan de ani 61, Ilie Dolegan de ani 70, Pătraşco Molan de ani 77, Ion sin Voinea de ani 65, şi aşa mărturisind cu sufletile lor înnaintea acelor boeri hotarnici, cum au ştiut şi cum au pomenit de la părinţii lor că au fost hotariul Drăgoeştilor dă către Prigorie, şi după arătarea bătrînilor au pus şi semne între hotară şi au dat hotaru Prigoriia să-l stăpînească răposatu şătrar Ioniţă Bengescu şi de atuncea pînă acum au stăpînit după acele semne tot cu pace, atît răposatu şătrar Ioniţă, cît şi cei următori ai săi. Ne mai arătă dumneaei stolniceasa Mariia Bengeasca, că în urma hotărnicii acelor 2 boeri, au mai cumpărat în hotaru Drăgoeştilor cu zapise s-au citit în divan, unul dă la leat 7262 mai 24, întru care scrie că au vîndut Mariia Orezeanca, şătrarului Ioniţă Bengescu din hotaru Drăgoeştilor stînjeni 187 i 1 zapis dă la leat 7263 aprilie 17, al unui Radu Duca ce au vîndut şi acela, iar răposatului Ioniţă, tot în hotaru Drăgoeştilor, stînjeni 137, dar fiind moşiia la căpătîiu mai îngustă, i-au plătit numai pă stînjeni 100; alt zapis dă la 1762 avgust 1, ce au fost mai vîndut un Pătru Sîrbul călăraş ot Drăgoeşti, răposatului stolnic Radu Bengescu, tot în Drăgoeşti, stînjeni 50. Am mai întrebat pe Costandin Săulescu înpotriva acei cărţi dă hotărnicie şi acelor zapise, mai are ceva să răspundă, sau de mai are nescai cărţi să arate, el nici o carte nu ne-au mai arătat, zicînd că alte cărţi nu are şi cerea să aducă zece oameni bătrîni să mai mărturisească pentru acele semne ale hotarului. Ci, dă vreme ce Costandin Săulescu vreun zapis sau vreo carte dă hotărnicie nu ne-au arătat, într-atîta ani trecuţi cît au stăpînit boerii Bengeşti cu vreo judecată, nu şi-au căutat 5 oameni bătrîni, la arătarea semnilor cînd s-au făcut hotărniciia, au mărturisit, dă la hotărniciia acelor doi boeri pînă acum sînt 25 dă ani, nu şi-au mai căutat, ci tocmai acum peste atîţea ani poruncile domneşti le-au ţinut tăinuite, jalba i să vede neadevărată, că rău au jăluit pentru pitaru Antonache. Că pitarului Antonache i s-au dat moşiia Prigoriia dă zestre, iar nu Drăgoeşti să cunoaşte că făr’ dă cale îi este cererea. Drept aceia, unde fiind faţă şi preasfinţiia sa părintele chir Chesarie episcopu Rîmnicului, aşa am găsit a fi cu cale să stăpînească pitaru Antonache moşiia Prigoria după foaia dă zestre ce i s-au dat dă socru dumisale răposatu stolnic Radu Bengescu cu bună pace, cum şi dumneaei stolniceasa Mariia Bengeasca, moşiia Drăgoeşti după zapisile ce le are, că către Costandin Săulescu şi dă către alte rude ale lui şi pentru un turburători divanului ca aceste şi îndemnători altora spre acest fel dă jălbi neadevărate, de nu conteneşte supărînd divanu, cu cale ar fi milostive doamne, să i să facă pedeapsă dă către înnălţimea ta, ca să fie spre pilda şi astîmpărării altor următori asemenea lui ce caută lucruri făr’ dă cale şi făr’ dă orînduială. Care, celor /[240] pîrîţi dă dînşii li să întîmplă mare chieltuială şi pagubă purtîndu-i din judecată în judecată în vremi dă muncă şi de agoniseală, rămîind lipsiţi şi de hrana vieţii din pricina unor oameni răi şi netemători dă Dumnezeu ca aceştiia ce să ţin numai dă judecăţi şi de jurămînt. Iar hotărîrea cea desăvîrşită rămîne a să face dă către înnălţimea ta. Ai mării tale preaplecaţi slugi, Manolache Romanite biv vel paharnic, Fota Vlădăianu, Ştefan Bibescu. Io Alecsandru Ioan Ipsilant voievod bojiiu milostiiu i gospodar. Costandin Săulescu nefiind odihnit pe această judecată a depertamentului, eşi înnaintea domnii mele la divan şi cerîndu-i vreun temeiu dă scrisori, nu avu să arate, făr’dă numai o adeverinţă în scris a unor mărturii, care citindu-să, osebit că spun tot dă mai naintea cercetării şi a hotărnicii ce s-au făcut şi sînt nepotriviţi, şi spun după auziri, dar unii mărturisesc şi înpotriva Săulescului şi nu fu nici un temeiu la aceste mărturii. Aşijderea întrebîndu-să dă stăpînire şi cum dă nu şi-au căutat, însuşi nu tăgădui stăpînirea Bengescului şi a moştenitorilor săi dă 25 dă ani nelipsit şi cum că nici o judecată nu şi-au mai căutat sau vreo hotărnicie cevaşi, mai vîrtos că în casa Bengescului au fost cînd s-au dat această moşie zestre numitului pitar şi el văzînd, nici o pîră n-au făcut. Deci, după nedreptatea ce au cunoscut [de] dă la doaă judecăţi, că nu are, şi făr’ dă nici un temeiu la mînă au cutezat a mai işi şi la divan neastîmpărîndu-să, fiind vrednic dă pedeapsă, am pus dă s-au cercetat2 cu bătae pentru pilda altor neastîmpărători şi să plătească şi cheltuiala i treapădu. Iar stăpînirea moşii, am dat-o domniia mea la cel ce au stăpînit şi are dreptate a stăpîni, adică pitaru Antonache, făcîndu-i întărirea aceasta cu domneasca noastră pecete. 1776, dichemvrie 7. Preaînnălţate doamne, După luminată porunca înnălţimii tale, dumnealui vătafu dă copii za divan i-au înfăţişat la judecată şi înnaintea noastră, şi citindu-să toate cărţile şi sineturile, întîi ale pîrîşului Costandin Săulescu, cît şi ale pîrîtului pitar Antonache, ginerile dumneaei stolnicesii Marii Bengeascăi şi cercetîndu-să cu multă perierghie toate sineturile, cum şi cartea aceasta dă judecată a dumnealor boierilor caimacami ai Craiovei ce au avut la leat 1776 aprilie 25, cartea dă judecată a dumnealor boerilor ispravnici ot sud Gorj, tot cu acelaşi leat 1776 octomvrie 25 şi văzîndu-să că cu toată dreptatea au hotărît ca să stăpînească dumneaei Aniţa Bengeasca soţiia pitarului Antonache, moşiia aceasta, ca o zestre ce i s-au dat de maică-sa, stolniceasa Bengeasca soţiia răposatului stolnic Bengescul, am întrebat pă Costandin Săulescu de mai are alte cărţi afară din cele ce să văzu, să arate, şi zise că alte sineturi nu mai are, care sineturi, judecata nu le-au priimit fiind făr’ nici un temeiu. L-am întrebat şi pentru stăpînire, şi au mărturisit cum că de cînd s-au făcut hotărniciia ce să cuprinde la cărţile dă judecată şi s-au ales moşiia aceasta, la care hotărnicie au fost de faţă şi tată-său, sînt pînă acum ani 25, în care ani nu au stăpînit nicidăcum nici tată-său, nici el, ci necontenit au stăpînit răposatu stolnic Bengescu şi moştenitorii săi pînă acum fără dă nici o supărare. Deci, după atîta cercetare ce am făcut şi noi, acum numitu Costandin Săulescu nu are nici o dreptate asupra moşii aceştiia, nici după pravilile vînzării, fiindcă Săulescul punea tot temeiu la o carte dă vînzarea moşii, cum că din taleri 500 ce au fost moşiia vîndută, s-au dat numai taleri 200, iar ceilalţi taleri 300 au rămas neluaţi, rămîind vînzarea nesăvîrşită, nici după pravilile stăpînirii, fiindcă au trecut ani 63 dă cînd stăpîneşte neamul boerilor Bengeşti, care pravili nu sloboade nici ascultare să dăm la o pîră ca aceasta. Pentru care, am hotărît şi noi, ca numita Aniţa Bengeasca soţiia dumnealui pitariului Antonache să stăpînească moşiia aceasta făr’dă nici o supărare dă către Costandin Săulescu, iar hotărîrea cea dăsăvîrşită rămîne a să face dă către înnălţimea ta. 1776, dichemvrie 5. Miche paharnic, Costandin biv vel comis, Ev biv vel medelnicer. [241] Io Alecsandru Ioan Ipsilant voievod bojiiu milostiiu. Dupe arătarea dumnealor vel dvornici, cum că aşa să urmeze, şi este obiceiu la toate alte mănăstiri şi boeri şi după cum şi întărirea dă la domniia sa fratile răposatu domn Costandin vodă, au la mîna lor spre dovadă dă acest obicei, întărim şi domniia mea şi poruncim ca, după cum scrie mai jos, să să urmeze a nu fi supăraţi piste obiceiu dă clacă. 1776, dichemvrie 9. Preaînnălţate doamne, Gheorghe Chircioagă i Costandin Vasilache i Ion Gruia i Stanciul Corcodel i Stoica Brînză au jăluit înnălţimii tale cum că au vii în dealul Piteştilor pe moşiia sfintii mănăstiri Radului Vodă ce să chiamă Valea-Vălenilor sud Muşcel şi în poalile viilor au crămi şi case dă şăd fieşcarile la viia lui. Şi pentru acele rămi ce au în poalile viilor nu să supăra mai nainte dă clacă pentru acele crămi, iar acum zic că-i apucă oameniii sfintii mănăstiri ca să facă clacă pentru acele crămi ce au în poalile viilor, care acest obiceiu, zic că nu l-au mai avut. Şi ziseră că au şi cartea mării sale răposatului întru fericire Costandin vodă Mavrocordat, în care zic că-i apără de acea clacă, fără numai să-şi dea otaştina din vinul ce-l fac dîntr-acele vii. Şi cer dă la înnălţimea ta ca să li să înnoiască acele cărţi a nu fi supăraţi dă clacă, că să-şi dea numai otaştina la stăpînul moşii dîn cît vor face la viile lor ce le au pă acea moşie mănăstirească, ca arăturile ce au ale lor şi fîn şi lemne dă foc. Ziseră că pe alte moşii să hrănesc, iar acolea pă pămîntu mănăstirii îşi au numai viile şi crămile cu casile lor. Dupe a cărora jalbă ni să porunceşte dă către înnălţimea ta ca să luăm în seama aceştii jălbi şi cum va fi obiceiu cu anafora să arătăm înnălţimii tale. Deci, aducîndu-i ceauşu dă aprozi înnaintea noastră pe numiţii jăluitori, şi cercetînd jalba lor, ne-au arătat o jalbă ce au dat la măriia sa răposatu Costandin vodă Mavrocordat pentru egumenu cotmăneanul, carile are şi cuvioşiia sa alăturea cu moşiia mănăstirii Radului Vodă, moşie cu vii tot în judeţu Muşcelului şi atunci au fost apucat egumenul cotmăneanul ca să-i facă clacă, pentru căci au vii şi cra cu casile lor, şi în dosul jălbii porunceşte măriia sa Costandin vodă Mavrocordat către egumen, să-i apere pentru clacă dăspre amîndouă mănăstirile, dă vreme că din rodul viilor lor îşi dau dijma, adecă otaştina, în care întăreşte şi cu pecetea mării sale dă la leat 1758 iunie 25. Şi tot într-aceiaşi jalbă, mai jos, iarăşi întăreşte cu altă dăosebită pecete ca pentru clacă nicicum să nu să supere, pentru că din vii îşi iau egumenii otaştina pămîntului. Care şi acea întărire să văzu iarăşi cu leat 1758 iunie 13. Deci, după cercetarea ce am făcut, ştim că cei ce au vii pe moşiile mănăstireşti sau boereşti, îşi dau otaştina la stăpînu moşii din 20 vedre dă vin, una vadră, iar pentru căci îşi au crămile lor sau case pe la viile lor, nu este obiceiu a face clacă nimănui, după cum zic aceştea că le cer anume oamenii sfintii mănăstiri, fără decît, din pometurile care au, îşi dau numai dijma din zece baniţe una, cum şi din livezile dă fîn ce au la vii, îşi dau dijma dă fînu ce fac, din zece cară unul şi din orice semănături ar avea, îşi dau dijma, iarăşi dîn zece una, iar dă clacă nicicum nu să supără nimenea de acei care au vii şi crămi cu case pe moşii mănăstireşti sau boereşti. Ci noi, după cum ştim vechiul obiceiu, arătăm înnălţimii tale mai sus, iar cea dăsăvîrşită hotărîre rămîne a să face dă către înnălţimea ta. 1776, decemvrie 4. Badea vel vornic, Ion vel logofăt. [242] Io Alecsandru Ioan Ipsilant voievod bojiiu milostiiu. Cu această anafora eşiră şi înnaintea domnii mele la divan, Ion dă la Sturzeni cu vechilul dumnealui paharnicului Băleanul, anume Dimitrie Corbeanul. Faţă fiind şi Sanda Lăzureanca şi din cercetarea ce făcum şi domniia mea princinii cu de-amăruntul, văzum că face trebuinţă dă dovadă la doaă zise ale lui Ion; cea dintîiu, cum că au fost această moşie întîiu a lor şi are cuvînt a cere protimisis, cea de-a doaă, cum că au dus banii paharnicului Băleanul de atunci, şi nu i-au priimit. Fiindcă Băleanul tăgădueşte şi fiindcă zise Ion, cum că are dovadă pentru moşie însuşi zapisile şi scrisorile ce sînt la Bujoreanul, iar pentru ducerea banilor, alţi marturi, şi ceru poruncă nevrînd aceia a veni dă sineşi, scriem dumitale biv vel bane Hrisoscoleule, să trimiţi la divan atît pă Bujoreanul cu toate zapisile i scrisori, cît şi pe acei marturi ai lui Ion. 1776, dichemvrie 2. Preaînnălţate doamne, Din luminată porunca înnălţimii tale, vătafu dă aprozi aduse înnaintea noastră pe Ion i Tănase i Neagul dă la satu Sturzeni sud Dîmboviţa, pentru judecata ce au avut cu dumnealui paharnicu Grigore Băleanul la trecuta lună octomvrie 18 într-acest an, pentru moşiia Sturzeni ce o stăpîneşte dumnealui mai sus-numitul paharnic Băleanu, care din porunca înnălţimii tale, judecîndu-i precum ni s-au poruncit a fi cu cale, am arătat înnălţimii tale prin anafora, dar nefiind Sanda Lăzureanca faţă atunci, ceia ce au vîndut moşiia aceasta, dumisale paharnicului Băleanul. Şi într-aceiaşi anafora porunceşti înnălţimea ta dumnealui banului Ianache Hrisoscoleu, ispravnic ot sud Dîmboviţa, ca să trimiţă să aducă pe mai sus-numita Sanda, cît şi pe acei ce are mărturii dumnealui paharnicului Băleanul, cum şi pe acei ce are mărturii acolo numiţii jăluitori, Ion şi cu cetaşii lui, pe care şi înfăţişîndu-i să cerceteze pricina cu amăruntul şi cu anafora să arate înnălţimii tale, care acea anafora o aduse orînduitu zapciu vătaf dă aprozi şi înnaintea noastră şi o citim, care anafora apără pă Ion cu cetaşii lui cu totul de a avea dreptate a întoarce banii dumnealui mai sus-numitului paharnic Băleanu. Ei ziseră că un fel au fost vorba şi mărturisaniia acolo şi într-alt fel arată dumnealui banu Hrisoscoleu printr-acea anafora ce ziseră că vor da zapis la luminat divanu înnălţimii tale, cum că, de vor rămînea ei dă judecată, să să plătească treapădu şi toată chieltuiala, numai înnălţimea ta să porunceşti ca să aducă atît postelnicu Dumitraşcu Bujoreanul cu toate hrisoavile şi zapisile cele vechi ale moşii Sturzenilor, şi să aducă atît pe mărturiile ce ce au mărturisit dumisale paharnicului Băleanu, cît şi pe mărturiile lor ce le au, şi atunci îşi vor afla dreptu. Preaînnălţate doamne, oareşce intrînd în cercetare, şi ei singuri ziseră cum că această moşie au fost la trei inşi, de parte, cîte stînjeni 400, să vede acum, că o parte o stăpîneşte sfînta Mitropolie, doaă părţi, dumnealui paharnicu Băleanu, de cumpărătoare. Arată dumnealui banu Hrisoscoleu în anaforaoa dumisale, cum că pe acea parte ce este a sfintii Mitropolii sînt pometuri, care pometuri zise că sînt puşi dă moşii şi părinţii ai acestor mai sus-numiţi jăluitori, fiind moşiia lor, şi vînzîndu-se de dînşii cînd s-au răscumpărat, în urmă s-au răscumpărat numai capetile lor, acum ca unii ce au fost puşi dă dînşii, să protimisesc ei decît şi cît dau alţii în fieştecare an, dau ei şi stăpînesc ei. Din care, să vede că această moşie este a lor, care o ţine sfînta Mitropolie, iar nu celelalte doo părţi ce sînt vîndute dă mai sus-numita Lăzureanca, dumnealui paharnic. /[243] Cu toate acestea, dă vreme ce ei zic că vor da zapis la luminat divanu înnălţimii tale, am găsit a fi cu cale ca, dînd zapis precum mai sus arată, să fie luminată porunca înnălţimii tale, ca să să orînduiască un mumbaşir ca să meargă să aducă pe aceşti dă mai sus-arătaţi şi atunci, care parte va rămînea dă judecată, va plăti treapădu şi chieltuiala. Noi aşa am găsit a fi cu cale, iar cea dăsăvîrşită hotărîre rămîne a să face de către înnălţimea ta. 1776 Niculae Ştirbeiu vel vornic. [243] Io Alecsandru Ioan Ipsilant voievod bojiiu milostiiu. După cum s-au găsit cu cale dă către dumnealui vel dvornic, poruncim dumneavoastră ispravnicilor ai judeţului să urmaţi cum scrie mai jos, dar să faceţi şi ştire numiţilor Mireţi arătîndu-le că vitile le sînt poprite, ca să vie să-şi izbrănească cu jăluitorii dă paguba aceasta. 1776, dichemvrie 10. Preaînnălţate doamne, Barbur1 şi Marco dă la Drajna din Sud de Sac, cu jalbă au jăluit înnălţimii tale pentru Toma Mireţul i pentru frati-său Nicolae Mireţul de la satul Prejmari din ţara ungurească, zicînd că doi ani sînt dă cînd li s-au furat 4 epe i doi armăsari dă aici din ţară, din muntile Drajna din sud Sac, şi luîndu-să după acei cai zic că le-au dus urma pînă în ţara ungurească şi umblînd acolo 5 săptămîni, zic că i-au găsit hergheliia mai sus-numiţilor Mireţi şi mergînd la ei ca să-i dea caii, n-au vrut să-i dea, zicînd că i-au cumpărat. În urmă zic că au dus şi mărturii în trei rînduri şi tot n-au vrut să-i dea, zicîndu-le că dintr-acei 6 cai sînt numai 3 la dînşii iar pe ceilalţi trei cai i-au tăgăduit. Şi pentru acei 3 cai ce au arătat că sînt la dînşii, zic că le-au cerut taleri 105 pentru ernatec i pentru gloabă şi, nedîndu-le mîna ca să dea aceşti bani numai pentru acei 3, s-au întorsu înnapoi aici în ţară. Ci, fiindcă acel Toma i cu frati-său Niculae, Mireţii, au dobitoacile lor aici în ţară, numiţii jăluitori au cerut prin jalbă ca să fie luminată porunca înnălţimii tale către dumnealor ispravnici ca, ori în ce judeţ să vor afla acele dobitoace, să le oprească, şi văzînd păstorii că le opresc vitile, vor înştiinţa pă stăpînii lor şi vor veni aici în ţară dă să vor judeca. Şi după jalba lor ne porunceşte înnălţimea ta ca, după cum vom găsi cu cale la această jalbă şi cerire a lor, cu anafora să înştiinţăm înnălţimii tale. Deci, aducînd vătafu dă vistierie pe numiţii jăluitori înnaintea noastră şi cercetînd noi această jalbă a lor, găsim cu cale să fie luminată porunca înnălţimii tale către dumnealor ispravnicii judeţelor, unde să vor afla acele dobitoace ale acelor dă mai sus-numiţi pîrîţi şi să dea poruncă acelor păstori ca să nu treacă nicidăcum cu acele vite în ţara ungurească ca să să păgubească numiţii jăluitori dă acei cai ai lor, dîndu-i şi pă chiezăşie, iar dă vor fi acei pîrîţi acolea dă faţă, să facă dumnealor cercetare pentru această pricină, iar cînd nu vor fi ei dă faţă, să cerceteze pe acei păstori, că trebuie să ştie ei dă acea pricină. Şi după cum vor dovedi pricina, cu anafora să înştiinţeze înnălţimii tale şi după cum te va lumina Dumnezeu pă înnălţimea ta, aşa vei hotărî. Noi aşa găsim a fi cu cale, iar hotărîrea cea dăsăvîrşită rămîne a să face dă către înnălţimea ta. 1776, dichemvrie 7. Vel vornic. [244] Io Alecsandru Ioan Ipsilant voievod bojiiu milostiiu. După cercetarea ce s-au făcut dă către preasfiinţiia sa părintele mitropolitu, dă vreme ce s-au dovedit că numita Bălaşa are a lua lipsă dă zestre de la fraţii ei, Alecsandru postelnicel şi Manolache iamac-şamdagi, netăgăduită şi de dînşii, care zestre fiindcă este dreptu ei şi fiindcă prin jalba ce dete ia către domniia mea, ceru a i să da în mînă acel drept al ei ca să să hrănească dintr-aceia, sau de nu, să să dea la striinu obraz, nevrînd a intra la unchiu, preasfinţiia ta părinte mitropolite, ori în mîna ei să hotărăşti a i să da acea lipsă dă zestre, sau dă cunoşti preasfinţiia ta că nu va putea chivernisi al său, să rîndueşti la striinu epitrop ca, dă va fi avînd şi vreun copil, să să hrănească dintr-aceia ia şi copilul său. Ci dar, pe cît are a lua lipsă, hotărînd în scris anume, să apuce vătafu de păhărnicei pă fraţi să înplinească şi din vinul dă estimp şi din cel din anul trecut. 1776, dichemvrie 10. Preaînnălţate doamne, După jalba ce au dat către măriia ta Bălaşa Răftivănoae din Bucureşti, pentru fraţii ei, Alecsandru postelnicel şi Manolache 2 samdagiu, că avînd să ia lipsă dă zestre din periusiia părintească şi prin hotărîrea mării tale fiind să ia vedre de vin 3500 de la dumnealui vel vistieru Nicolae Brîncoveanu drept datoriia care este la dumnealui, şi dintr-aceştiia au fost să i să facă şi ei parte, şi atît din anul trecut, cît şi dă estimp, nimic parte nu i s-ar fi făcut şi ei, şi ne porunceşti măriia ta prin zapciu vătaf dă păhărnicei ca, ce să va dovedi adevărată lipsă dă zestre a ei, să să înplinească dă la fraţi. Care, fiind înnaintea noastră amîndoaă părţile, am cercetat întîi lipsa zestrii, şi toate care fuse lipsă să dete platnici amîndoi fraţii, cum că va înplini fără dă nimic înpotrivire, osebit dă o pereche dă cercei care au fost zălojiţi de muma lor la un obraz, şi murind acela nu ar afla cap1 la cine s-ar afla cerceii aceştiia. Iar că să-i facă parte din vinurile de la dumnealui vistieru Brîncoveanu, la aceasta iar nu să puse înpotrivire fraţii, numai ziseră că să-i vie rîndul după cum iaste simfoniia pusă ca, cu soroc dă 4 ani, să să ia acest vin şi la anul viitor îi va face parte să ia. Însă iar ziseră fraţii, că de va fi porunca mării tale să să dea, şi şi dintr-aceşti ani, adică din anul trecut şi dă estimp, cerum ca să nu să dea în mîna ei, fiind cap dă fămee şi făr’ dă soţie, ca să-i prăpădească, ci să-i dea în mîna unui unchiu al lor. Ci noi, dă aceasta facem ştire mării tale, şi cum va fi bună socoteala mării tale cu dînşii. Şi anii mării tale să fie mulţi şi norociţi. 1776, noemvrie 10. Grigorie al Ungrovlahiei. [244] Io Alecsandu Ioan Ipsilant voievod, bojiiu milostiiu i gospodar zemli Vlahiscoi. După arătarea dumnealor veliţilor boeri că nici Costandin n-au dat banii la soroc, ci s-au sculat dă s-au dus afară, nici frate-său Nicolae la doao soroace ce i s-au pus, iarăşi nu /[245] i-au dat, rămîind dupe dreptate prăvăliia a o ţinea şi a o stăpîni numitul Hristea. Întărim şi domniia mea ca să aibă bună de către Costandin i frate-său, plătindu-şi chiriia dupe simfonie şi aşa să-şi ţie prăvăliia cu locul, nesupărat. 1776, dichemvrie 10. Preaînnălţate doamne, Din luminată porunca înnălţimii tale, vătafu dă vistierie au adus la judecată înnaintea noastră pe Costandin Pitişteanu pîrîş Hristii lumînăraru Efthimiu zicînd că în trecutile zile, fiind dus afară la judeţul Dîmboviţa şi avînd un loc rămas de la tată-său în mahalaua Scaunilor, făr’de ştirea lui l-au dat frate-său cu chirie numitului Hristii, dă şi-au făcut doao prăvălii pă dînsul; şi în trecutile zile zice că mai dîndu jalbă înnălţimii tale s-au orînduitu la dumnealor boerii judecători ot 2 <-lea> departament şi dumnealor întîi l-au orînduitu la sfînta Mitropolie dă au dat credinţă împreună cu frate-său cum că n-au ştire dă acel aşăzămînt ce au făcut Hristea cu frate-său Neculae pentru acel loc şi după ce zice că au dat credinţă dumnealor boerii judecătorii prin pitac au orînduitu pă vătafu dă lemnari i un 2 <-lea> vornic şi cu alţi lemnari meşteri, dă au făcut preţuire acelor doao prăvălii ce le-au făcut Hristea pe acel loc al numitului jăluitor şi să văzu preţuirea taleri 896, 32, pe care preţuire neodihnindu-să Costandin Pitişteanu, cu al doilea jalbă au cerut să să orînduiască boeri să preţuiască dînpreună cu alţi meşteri, dă al doilea. Şi după jalba lui, înnălţimea ta ai orînduitu la noi ca să facem cercetare pricinii şi, dă va fi trebuinţă dă a să preţui dă al doilea, să orînduim pe însuşi starostea de neguţători ca să meargă acolo în faţa locului să preţuiască. Şi aducînd numitul zapciu înnaintea noastră, atît pe Costandin jăluitoru, cît şi pă Hristea lumînăraru, am citit întîi zapisul dă aşăzămînt ce l-au dat Marica comisoaia, muma lui Costandin jăluitorui cu Neculae, fratele lui Costandin, la mîna Hristii Eftimiu Cigărgioglu, care zapis să vede scris de la 1776 iunie 9, întru care scrie că avînd un loc sterp lîngă ţigăniia domnească în mahalaoa Bisericii Scaunilor s-au învoitu cu numitul Hristea şi l-au dat cu chirie cu tocmeală pe an cîte taleri 30 şi să-şi facă orice namestii va vrea pe dînsul şi să le stăpînească în veci cu bună pace dă către dînşii şi dă către tot neamul lor. Deci, Costandin jăluitoru cerînd înnaintea noastră, dă iznoavă să să preţuiască acele prăvălii, cu pitac am rînduitu dă au mersu însuşi starostea dă neguţători împreună cu alţi neguţători i cu vătafu dă lemnari şi cu alţi meşteri şi dă iznoavă au preţuitu acele prăvălii şi s-au făcut suma preţuirii al doilea, taleri 949, 63, cheltuiala acelor prăvălii ce au făcut-o Hristea Eftimiu după ce i-au dat-o Marica comisoaia, muma lui Costandin, acel zapis la mînă, după cum scrie mai sus. Pentru care, faţă fiind, atît Costandin Piteşteanu, cît şi Hristea Eftimiu, l-am întrebat pă Costandin, poate să răspunză aceşti bani Hristii şi aşa să ia prăvăliile . Care şi însuşi Hristea au priimit ca să-i dea bani cîţi să arată mai sus, care i-au cheltuitu la facerea acelor prăvălii cum şi osteneala lui şi să-i dea prăvăliile şi au priimit Costandin ca să-i dea aceşti bani puindu-i-să şi soroc dă la judecată dă 15 zile dă la trecuta lună lui octomvrie ca să dea aceşti bani. Şi nedîndu-i nici la acel soroc, Costandin jăluitoru s-au dus la ţară şi rămîind Niculae frate-său vechil în locul lui, în doao rînduri i s-au pus şi lui soroc ca să dea aceşti bani dă mai sus-arătaţi numitului Hristii şi să-şi ia prăvăliile, şi tot nu i-au dat nici pînă acum aceşti bani. Drept aceia, am găsit cu cale, Hristea Efthimiu să stăpînească acele prăvălii cu bună pace dă către Costandin jăluitoru, plătindu-şi chiriia după legătura zapisului ce-l are la mînă pe tot anul. Noi aşa am găsit cu cale, iar hotărîrea cea dăsăvîrşită rămîne a să face de către înnălţimea ta. 1776, noemvrie 29. Badea vel vornic, Ion vel logofăt, vel logofăt. [246] Io Alecsandru Ioan Ipsilant voievod bojiiu milostiiu. După cum s-au găsit cu cale de către dumnealor veliţii boeri, poruncim dumneavoastră ispravnicilor de judeţ, să urmaţi a face cercetarea ce scriem mai jos. 1776, dichemvrie 11. Preaînnălţate doamne, Din luminată porunca înnălţimii tale, ceauşu dă aprozi au adus la judecată înnaintea noastră pă Velcea Giurgiuveanul de la Ploeşti sud Prahova, pîrîş frăţine-său Drăghici tot de la Ploeşti, zicînd că murind tată-său, cum şi un frate al lor în vremea răzmiriţii, tot avutul acelora l-au cuprinsu mai sus-numitul Drăghici şi lui nu-i dă nimic, şi în trecutile zile zice că dînd jalbă înnălţimii tale pentru această pricină, li s-au orînduit acea jalbă la dumnealor ispravnicii judeţului Prahovei ca să cerceteze acea pricină. Şi zice că mergînd amîndoaă părţile înnaintea ispravnicilor, ar fi arătat Drăghici carte dă judecată dă la 2 <-lea> depertament, şi văzînd ispravnicii acea carte, n-au întrat în judecată şi i-au trimis pe amîndoaă părţile aici la divan. Şi din luminată porunca înnălţimii tale, numitul zapciu aducînd pe amîndoaă părţile înnaintea noastră, au răspunsu numitul Drăghici, zicînd că el cu a lui chieltuială au umblat prin ţară pînă au dovedit uciderea fratelui lor, anume Dima, care s-au ucis dă tîlhari la leat 1773 şi cu adevărat au luat de la frăţini-său Dimii, nişte marfă i nişte bani. Mai zicînd Drăghici că deosebit dă acestu Velcea, frate-său, mai are încă doi fraţi anume Chiriţă şi Păun şi dă vor intra cu toţii la curama să-i plătească chieltuiala în cît au umblat pînă au dovedit uciderea frăţini-său şi au scos dă la unii alţii acea marfă şi bani, va înpărţi şi el cu ei marfa şi bani ce au găsit dă ai frăţini-său, după cum cu foae le arată. Dăosebit ne arătă Drăghici şi o carte dă judecată iscălită dă dumnealor boerii judecători ot depertamentu cremenalion cu leat 1776 septemvrie 12, întru care apără pă Drăghici dă numitu Velcea frati-său pînă cînd să vor înfăţişa toţi fraţii lor la judecată, sau însuşi ei, sau prin vechili adeveriţi dă drăgători, şi atunci, dă vor întra toţi la chieltuiala ce va dovedi iarăşi prin judecată, că au făcut-o Drăghici, singur el, pentru descoperirea uciderii Dimii, fratelui lor, vor intra şi la clironomiia cea rămasă de la mort. S-au întrebat numitul Velcea, cum dă nu s-au sculat şi ceilalţi fraţi ai lui ca să ceară acea clironomie, atît a Dimii fratelui lor cel mort, cît şi a tatului lor, dă vreme că zice Velcea că tot Drăghici au luat clironomia amîndurora şi poate să dovedească ce clironomie au fost, şi el zise că are marturi oameni dă cinste neguţători sinpatrioţi dă ai lor, care zice că să află acum cu şăderea la Ploeşti sud Prahova şi dăspre clironomia ce zice că, au rămas dă la tată-său, are pe Nedelea bogasieriul i pentru cele rămase dă la frati-său Dima cel mort, are pe Ghilencea mocanu i pe Tănase bogosieriul, carii să află la Ploeşti sud Prahova, iar ceilalţi doi fraţi ai lui, zice că nu s-au sculat, căci nu sînt aici în ţară, ci duşi în Moldova. L-am întrebat, are dă la dînşii vreo carte dă vechilîc ca să ceară şi partea lor, şi zise că nu are. Drăghici, frati-său, zise că tatul lor au murit dă sînt 14 ani şi dă atunci zice că s-au înpărţit cu fraţii lui. Deci, pentru ca să-i dăscopere adevărul, ce clironomie au rămas a tată-său, cît şi a frăţini-său Dimii cel mort, printr-acele mărturii ce zice că are Velcea, găsim cu cale să fie luminată porunca înnălţimii tale către dumnealor ispravnicii din sud Prahova, ca înpreună cu protopopu judeţului, unde fiind faţă şi Drăghici pîrîtu, aducînd numitul Velcea jăluitoru pe mai sus-numitile mărturii prin carte dă blestem ce este la mîna Velcii, să mărturisească adevărul, atît pentru cele rămase ale tatului lor, cum şi pentru avutul fratelui lor, Dimii, şi oricum vor şti adevărul să dea în scris în dosul acei cărţi dă blestem şi să să iscălească, iscălind /[247] si dumnealui ispravnicii şi protopopu, arătînd cum că au priimit acele mărturii, acea carte dă blestem. Şi după cum vor dăscoperi adevărul, dăosebit şi dumnealor cu anafora să înştiinţeze înnălţimii tale, ca să li să facă dă către judecată, izbrănire. Noi aşa am găsit cu cale, iar hotărîrea cea desăvîrşită rămîne a să face dă către înnălţimea ta. 1776, dichemvrie 2. Vel vornic, Badea vel vornic, vel logofăt. [247] Io Alecsandru Ioan Ipsilant voievod bojiiu milostiiu. După cum s-au găsit dă la judecată cu cale, poruncim dumneavoastră ispravnicilor să urmaţi a face cercetare, precum scrie mai jos. 1776, dichemvrie 16. Preaînnălţate doamne, Din luminată porunca mării tale, dumnealui vătafu dă copii za divan, aduse la judecată pă Stan unchiaşu de la satu Popeşti sud Vîlcea, pîrîş Sofii stareţa ot mănăstirea Dîntrunlemn, zicînd că are o moşie ce să numeşte Negroia, rămasă dă la părinţi, care moşie au stăpînit-o nesupărat, iar dă sînt ani doi, i s-au înpresurat moşiia dă către mănăstire şi nu-l îngădueşte stareţa ca să o stăpînească, arătînd pîrîşul la judecată că are şi cărţi precum le şi văzum în mînă-i. Întrebîndu-să şi numita stareţă, răspunse că n-au avut ştiinţă de această pîră, că şi-ar fi adus cărţile ce are mănăstirea. Deci, de vreme ce stareţa nu are nici un sinet la mînă ca să intre judecata în cercetare, să fie luminată porunca mării tale către dumnealor ispravnicii judeţului ca, aducîndu-şi stareţa cărţile ce va avea mănăstirea pentru moşiia aceasta, să stea de faţă la judecată cu pîrîşul înnaintea dumnealor ispravnicilor, ca să cerceteze şi să facă izbrănire. Iar hotărîrea cea dăsăvîrşită rămîne la înnălţimea ta. 1776, dichemvrie 13. Miche paharnic, Costandin biv vel comis, Ev biv vel medelnicer, D Brez. [247] Io Alecsandru Ioan Ipsilant voievod bojiiu milostiiu. După cum s-au ales dă la judecată, întărim la toate aşa să să urmeze dupe obiceiu, însă pentru capre după cum coprinde cărţile domnii mele ce s-au dat la toţi dă obşte după condică, aşa să să urmeze şi la această, adecă cîte bani doi pă an. 1776, dichemvrie 16. Preaînnălţate doamne, Din luminată porunca mării tale, dumnealui vătafu za păhărnicei aduse la judecată pă Ştefan i Dumitrul şi Barbul cu cetaşii lor dă la satul Frînceşti sud Vîlcea, pîrîşi Sofii stareţiii ot mănăstirea Dintrunlemnu, zicînd că ei fiind rumîni ai mănăstirii cu toată moşiia lor, iar /[248] răposatu măriia sa Costandin vodă i-au fost răscumpărat din rumînie numai pă dînşii, iar moşiia au rămas mănăstirii, învoindu-să răposatu domnu cu mănăstirea ca să-ţi ţie rumînii vadurile de moară i ogrăzile şi livezile cu toate namestiile lor şi dijmă să nu dea la mănăstire, avînd deosebire din ceilalti lăcuitori. Şi aşa s-au urmat pînă la o vreme, iar dă sînt ani 15 de cînd s-au aşăzat numita stareţă la mănăstire, au început a le lua dijmă şi-i pune dă clăcuesc, le ia şi suhat de capră cîte bani 12, dijmă la fîn nu au dat niciodată şi cere să nu dea. Întrebîndu-să şi stareţa, răspunse că nu le cere nimic mai mult decît obiceiul pămîntului. Le-am cerut să ne arate aşăzămîntul ce au avut cu mănăstirea şi nu avură nimic în scris să ne arate. Deci, noi cercetînd condica dă obiceiu, am găsit cum că stareţa tocmai obiceiului pămîntului, atît pentru clacă, cît şi pentru altile, numai dă la capre să văzu că lua mai mult cîte parale 2, dă vreme ce le lua cîte parale patru, şi obiceiu este să ia cîte bani doi dă capră vara şi bani patru, iarna. Pentru care, am hotărît ca de acum înnainte să dea cîte doao parale dă capră, iar nu cîte patru, urmîndu-să şi pentru celelalte obiceiuri dupe cum s-au urmat şi pînă acum, la care acestea toate s-au mulţumit şi pîrîşii. Numai, la dijma fînului care este obiceiul să dea la zece care două, au cerut pîrîşii să nu dea, zicînd că nici au mai dat vreodată, ci numai acum îi supără stareţa. A cărora cerere adecă, să nu dea dijmă pentru fîn, nu am priimit-o, fiind făr’ dă dreptate şi înpotriva obiceiului pămîntului, ci am hotărît acea dijmă să o dea după cum este obiceiul pămîntului. Iar hotărîrea cea desăvîrşită rămîne la înnălţimea ta. 1776, dichemvrie 13. Miche paharnic, Costandin biv vel comis, Ev biv vel medelnicer, D Brez. [248] Io Alecsandru Ioan Ipsilant voievod bojiiu milostiiu. După cum s-au găsit cu cale dă la judecată, poruncim dumneavoastră ispravnicilor să urmaţi a face cercetarea ce scrie mai jos, izbrănindu-le în scris. 1776, dichemvrie 16. Preaînnălţate doamne, Din luminată porunca mării tale, dumnealui vătafu za păhărnicei aduse la judecată pă Drăgulin ot sud Sac pîrîş lui Neculae sin Dumitrache din Bucureşti, zicînd că tată-său au cumpărat pogoane 1 pol vie paragină i 1 pol pogoane pădure în Valea Nucetului ot sud Sac de la un văr al lui, anume Iane logofăt sin Şărban pîrcălab, arătînd şi zapisu cu leat 7250 iulie 4, adică dă sînt ani 34. Aşijderea au mai cumpărat şi pîrîşu alt pogon de loc pădure, de la un Preda ot tam, de sînt ani 10, care pogoane dă vie nu-l îngădueşte să le stăpînească. Faţă fiind şi pîrîşu1, răspunde că viia cea bătrînă, adecă pogoane trei, cumpărătoarea tatîni-său, nu-i face nici o supărare, iar pentru acel pogon paragină ce l-au cumpărat pîrîşu dă la Preda unchiul pîrîtului, nu-l îngădueşte a stăpîni, fiindcăde cum l-au cumpărat i-au şi dat răspunsu că rău l-au cumpărat şi să nu să apuce să-l lucreze fiind de la neamul lui şi între însuşi răzorile vii ce le are pîrîtu Nicolae, care, zise pîrîtu că are şi mărturii în faţa locului cînd l-au embodisit să nu lucreze acel pogon numitul Drăghici, ale cărora pogoane, cum merge funiia lor, s-au însemnat într-această carte. /[249] Deci, dă vreme ce pîrîtu Nicolae arătă că mărturiile lui le are în partea locului, să fie luminată porunca mării tale către dumnealor ispravnicii judeţului, ca să le aducă acolo de faţă înnaintea dumnealor ispravnicilor, fiind şi pîrîşu, şi cercetînd, să facă izbrănire. Aşijderea mai zise pîrîtu, cum că numitul Drăghici s-au pus dă i-au mai luat o jumătate dă pogon dă pădure şi l-au curăţit neavînd nici o volnicie dă la dînsul, de care nici pîrîşu, numitul Drăghici nu tăgădui, ci însuşi cu graiu lui răspunse că cu greşală s-au pus într-acel loc de l-au curăţit. Pentru care, dă vreme ce nu au avut nici o volnicie de la stăpînul locului, am hotărît ca acel pogon, pe jumătate, ce l-au curăţit, să-l stăpînească Nicolae, ca a sa moşie, iar hotărîrea cea dăsăvîrşită rămîne la înnălţimea ta. 1776, dichemvrie 15. Miche paharnic, Costandin biv vel comis, Ev biv vel medelnicer, D Brez. [250] Io Alecsandru Ioan Ipsilant voievod bojiiu milostiiu. Dupe cercetarea ce s-au făcut la faţa locului prin carte dă blestem, întărim şi domniia mea ca să stăpînească dumnealui stolnicul Bălăceanul viia, după semnile ce s-au pus. 1776, dichemvrie 19. Preaînnălţate doamne, Dupe jalba ce au dat înnălţimii tale dumnealui Costandin Bălăceanul biv vel stolnic pentru o vie a dumnealui ce o are în dealul Piteştilor pe Valea Izvoranilor, că fiind păragină au început a i să înpresura dă către vecini şi răzoraşi du pe înprejur, de care ni să porunceşte dă către înnălţimea ta ca să cercetăm pentru acea vie de este înpresurată dă către vecinii înprejuraşi. După luminată porunca mării tale am mersu însuşi noi acolo în faţa locului unde este acea vie a dumnealui stolnicului Bălăceanul ce o are dăruită dă fratile dumnealui slugerului Scarlat Drugănescu, şi întîi înfăţişînd înnaintea noastră pe acei ce înpresurase această vie cu vechilul dumnealui stolnicului Bălăceanu şi cercetînd pricina prin oameni bătrîni înprejuraşi care au ştiut hotaru acei vii dîn vremea stăpînirii dumnealui răposatului vornic Predii Drugănescu, prin cartea dă blestem ce au priimit-o acei oameni bătrîni înprejuraşi ce au ştiut hotaru acei vii, şi pe unde au arătat că au stăpînit dîn vechime dumnealui vornicu Preda Drugănescu, am pus semne dovedindu-să că viia aceasta fiind paragină au fost înpresurată dă vecinii răzoraşi. Deci, după jurămîntul ce au priimit acei oameni bătrîni înprejuraşi prin cartea dă blestem, găsim cu cale ca dumnealui stolnicu Costandin Bălăceanu să-şi stăpînească viia aceasta după semnile ce s-au pus vii, iar hotărîrea cea dăsăvîrşită rămîne la înnălţimea ta. 1776, octomvrie 30. Costandin Văcărescu biv vel stolnic, Scarlat Drugănescu biv vel sluger. [250] Io Alecsandru Ioan Ipsilant voievod. Neodihnindu-să Poenăreasa pe această alegere a judecăţii, eşi la divan înnaintea domnii mele cu pîrîşii, zicîndu că totdauna au stăpînit ia toată moşiia aceasta şi ei niciodată n-au făcut pîră că au moşie, ci şi-au dat dijma în toţi anii. La ale căriia zisuri, răspunse înpotrivă pîrîşii, că numai dă 3 ani vînzîndu Poenăreasa venitul moşii ei la streini, acei striini în silă le-au luat dijmă, iar mai nainte şi-au stăpînit moşiia lor cu pace, iar cum că nu ar fi făcut pîră niciodată că au moşie, la aceasta arată spre dovadă însuşi cartea dumnealor veliţilor boeri caimacami, ce o are Poenăreasa la mînă că s-au mai judecat, şi zisa lor să dovedeşte adevărată. Deci, dă vreme ce la hotărnicie ce s-au făcut la faţa locului, s-au văzut că au moşie stînjeni 75, precum şi ei atîta cerură, am hotărît domniia mea ca, cei şaptezeci şi cinci stînjeni, să-i stăpînească cu pace pe unde li s-au ales la hotărnicie, iar ceilaltă să şi-o ţie Poenareasa. Şi dumneavoastră ispravnicilor, aşa să urmaţi, după cum scrie mai jos. 1776, dichemvrie 19. Preaînnălţate doamne, Din luminată porunca înnălţimii tale, dumnealui vătafu za aprozi aduse la judecată pe Sandul i Dragomir i Tatomir şi Licsandru de la Predeşti sud Dîmboviţa, pîrîşi Marii Poenăresii, zicîndu că avîndu numita pîrîtă moşie alăturea cu ei, cumpărată încă de la moşii lor, le-ar fi înpresurîndu şi partea lor ce mai au. Faţă fiind şi pîrîta, răspunse că acea moşie o are de zestre de la tată-său Apostol ce au fost pîrcălab de curte gospod, cu zapise de cumpărătoare, adică un zapis cu leat 7231 noemvrie 11, dă sînt ani 53, în care scrie la mîna lui Apostol pîrcălabul că un Pătru sluj ot Tăriceni, i-au vîndut 31 stînjeni dă moşie, aşijderea şi Radul cu fraţii lui, stînjeni 55, care fac stînjeni 86. Mai arătă şi alt zapis cu leat 7232 avgust 10, de sînt ani 52, iar la mîna pîrcălabului Apostol, că au cumpărat de la un Vasile sin Voicul Mîrzescu, stînjeni 30. Mai arătă alt zapis al popii Procopie cu leat 7233 septemvrie 14, de sînt ani 51, că au vîndut stînjeni 12, iar pîrcălabu Apostol mai arătă un zapis cu leat 7236 septemvrie 1 de sînt ani 48, al Vladului i Dumitru Predescu, că au luat bani pă vedre 180 de la Apostol pîrcălabul, pentru care vin, nedîndu-l la soroc, le-au luat întru stăpînire Apostol pîrcălabul, 70 stînjeni de moşie. Mai arătă alt zapis cu leat 7239 aprilie 10, dă sînt ani 45, al Florii sin Dimiian, că au vîndut şi el pîrcălabului Apostol stînjeni 80. Mai arătă şi un răvaş scris dă acum, al dumnealui medelnicerului Radul Balasache, şi dă credinţă că numita pîrîtă are întru stăpînire toată moşiia Predeştii şi că pîrîşii nu au nici un stînjen dă moşie. Întrebîndu-să şi pîrîşii cu ce temeiu caută şi ei stăpînire în Predeşti, [şi] arătă un zapis cu leat 7239 martie 10, de sînt ani 46, al lui Stan puşcaşu i cu fii-său Tatul, la mîna vărî-său Cîrstii că i-au vîndut 15 stînjeni de moşie în Predeşti. Mai arătă alt zapis cu leat 7241 iulie 1, de sînt ani 43, al Ilinii Bădencăi, fata lui Neagoe Bădescul, în care scrie iarăşi la mîna Cîrstii, că i-au vîndut 50 stînjeni dă moşie în Predeşti. Arătară şi o diiată cu leat 7237 noemvrie 15, de sînt ani 48, a Manii ot Predeşti, în care scrie de încredinţare la mîna fii-său Dobromir, că au vîndut şi ei parte dă moşie în Predeşti, nu şi-au vîndut alţii, ci să-i stăpînească partea sa de moşie. Deci, cercetîndu cu amăruntul, văzum o carte a dumnealor veliţilor boeri caimacami Ţării Rumîneşti cu leat 1761 iunie 20, de sînt ani 15, care carte era la însuşi numita Mariia pîrîta, în care scriu şi poruncesc dumnealor boerii caimacami către dumnealui Radul Balasache i către dumnealui slugeru Costandin Cocorăscul, să le cerceteze şi să le îndrepteze stăpînirile şi /[251] să le pue şi semne, în care carte dă poruncă este făcută însemnare dă cercetarea şi coprinderea stînjănilor a toată moşiia Predeştii, că este stînjeni 403, din care scad 328 stînjeni ai Marii pîrîta. Arată că au şi moşnenii moşie stînjeni 75 şi măcar că nu este cu iscălituri însemnarea trăsurilor moşii, care şi arată, are pîrîta şi cîţi1 pîrîşii, moşie, dar să vede scris din dosul poruncii dumnealor boerilor caimacamii. Şi fiindu că s-au găsit cartea aceasta în mîna numitii Marii, pîrîţii, precum am zis mai sus, de aceia au rămas mărturiia dumnealui medelnicerului Balasache fără nici un temeiu, una, că dintr-aceasta s-au cunoscut că şi pîrîşii au moşie stînjeni 75, mai vîrtos că pîrîta ţinea aceasta ca un sinet tare, al doilea, fiind mărturiia numai a unuia, nu este priimită dă pravilă măcar fie şi sfetnic, şi rămîne ca Mariia pîrîta să stăpînească stînjeni 278 după zapisele cele adevărate ce să coprinde mai sus, şi ceilaltă moşie rămîne să o stăpînească moşnenii cei ce nu şi-au vîndut moşiia lor la Apostol pîrcălabul. La care văzînd numita pîrîta că nu i să înplineşte suma stînjenilor, adică 328 după însemnarea ce o avea în scris în dosul poruncii, începu a mai arăta un zapis cu leat 7120 fevruarie 20, de sînt ani 164, al Stoicăi, fecioru Radului Mehedinţu, [în care] la mîna izbaşii Dimiian, <în care scrie> că i-au vîndut ocină în Tărăceni, dar sumă de stînjeni nu să scrie, care zapis nu s-au priimit de judecată, căci după cercetarea ce am făcut, să văzu scris tot cu o slovă şi hîrtiia să arată că nu este de ani 164 cum să vede. Mai arată alt zapis cu leat 7171 martie 15, de sînt ani 113, al lui Tudor sin Baicul la mîna lui Dimiian iuzbaşa, că i-au vîndut 30 stînjeni dă moşie, care şi această după vechimea lui, neavînd inpotrivă alt zapis al lui Dimiian că şi-au vîndut moşiia aceasta la Apostol pîrcălabu sau la alte rude mai bătrîne decît Apostol pîrcălabul, care să să pogoare la Apostol cu clironomie, nu să ţine în seamă. Mai arătă şi o însemnare a unor moşteni, că au vîndut stînjeni 44 la iuzbaşa, cu leat 7238 fevruarie 4, de sînt ani 46 şi hîrtiia este prea noao cum să vede, iar nu dă 46 ani. Pentru care, am hotărît numita Marie Poenăreasa, pîrîta, să stăpînească numai stînjeni 278 după zapisele cele bune şi adevărate, iar ceilaltă moşie să o stăpînească moştenii. Şi pentru alegerea şi înpărţeală moşii aceştiia, să fie luminată porunca mării tale, la dumnealor ispravnicii judeţului, ca să le aleagă şi dă le hotărască după cum mai sus să coprinde. Iar hotărîrea cea dăsăvîrşită rămîne a să face de către înnălţimea ta. 1776, dichemvrie 2. S-au întrebat acum în urmă şi dumnealui slugeru Costandin Cocorăscu, ca să ne adevereze precum va şti, avîndu ştiinţă dă pricina hotărnicii aceştii moşii şi însuşi dumnealui au dat în scris, cum că au mersu acolo în faţa locului înpreună cu dumnealui medelniceru Balasache şi au tras moşiia după cum să văd trăsurile că sînt cu însuşi slova dumnealui şi au şi făcut carte de hotărnicie, dar dumnealui medelniceru Balasache n-au vrut să să iscălească. Din care, să cunoscu cu că adevărat moşnenii au acea moşie bună a lor făr’ de pricină, precum să arată mai sus. Meche paharnic, Costandin biv vel comis, Ev biv vel medelnicer, D Brez. [251] Io Alecsandru Ioan Ipsilant voievod. Dă vreme ce dumnealui s-au îndreptat de blestem, avînd această mărturie, are protimisis a răscumpăra casa precum s-au hotărît, dar fiindcă Dobre să jălueşte că nu este odihnit pă preţuirea ce s-au făcut celor făcute dă dînsul şi are mare pagubă, orînduim ca să mear- /[252] gă dumnealui vel vornic de ţara de jos la faţa locului să facă întîi cercetare cîte locuri au făcut Dobre mai nainte pînă la vremea ce i-au zis paharnicu să-şi ia banii, şi acele locuri să să preţuiască după cum era preţul atunci cîndu le-au făcut, iar cîte au făcut în urmă după ce i-au spus paharnicu că va să-i dea banii, n-are dreptate a le cere. Ci dar, aşa să ia sfîrşit prin vătafu za aprozi, mumbaşir. 1776, dichemvrie 19. Preaînnălţate doamne, La jalba ce au dat mării tale dumnealui paharnicu Nicolae Dedulescu, că după hotărîrea ce s-au făcut de către măriia ta, ca să priimească blestem dumnealui, că n-au ştiut dă vînzarea casii care au cumpărat-o Dobre şi avea dumnealui protimisis a o cumpăra, cum că i-au spus Dobre cumpărarea ca să-i întoarcă banii, zice într-acea jalbă cum că a priimi blestem pentru atît lucru, va fi dumnealui cu necinste, fiind drept la ce au arătat, şi ne porunceşti măriia ta ca să înştiinţăm cu anafora de să cade blestem, sau de nu. Deci, arătăm mării tale, că după coprinderea hrisovului mării tale, care este făcut pentru acest fel de pricini, la cel care cere protimisis, dă nu va putea dovedi vînzarea unui lucru pe cît va fi aflat cu mărturii, să încredinţeze judecata prin blestem şi după aceasta să cade şi dumnealui paharnicu a priimi blestem că n-au ştiut vînzarea aceştii case cînd au fost. Dar fiindcă aduse înaintea noastră dumnealui paharnicu pe un călugăr anume Mateiu, care înnaintea noastră cu blestem arătă cum că va fi un an şi mai bine de cînd l-am chiemat dumnealui paharnicu şi i-au zis pentru aceste case cine le stăpîneşte şi i-ar fi spus cum că le-ar fi cumpărat Dobre care să numeşte, dumnealui i-ar fi zis că să-i zică lui Dobre să vie să-şi ia banii de la dumnealui şi el singur nu i-ar fi zis, dar ar fi pus pă ginări-său să-i zică. Şi de i-au zis sau de nu, el zise că nu ştie, după cum în mărturisaniia lui care au dat în scris arată, care să va vedea şi de către măriia ta, şi după această mărturisanie să cunoaşte că n-au ştiut dumnealui paharnicu vînzarea, căci că i-au spus Dobre cumpărarea, şi aceasta îndreptează pe dumnealui a nu priimi blestem avînd mărturiia aceasta, iar după hrisovul mării tale, de nu va fi avut mărturie, i să cădea dumnealui a primi blestem. Şi de aceasta facem ştire mării tale. Grigore al Ungrovlahii. 1776, avgust 10. [252] Io Alecsandru Ioan Ipsilant voievod. După cum s-au găsit cu cale dă judecată, poruncim dumneavoastră ispravnicilor să urmaţi a face înplinire cercetarea ce scrie mai jos. 1776, dichemvrie 19. Preaînnălţate doamne, După luminată porunca înnălţimii tale, dumnealui ceauşu za aprozi aduse la judecată pă Ion din sud Vlaşca cu răvaş de jalbă ce au dat către înnălţimea ta pentru Panait lipţcanu, cum că o jumătate de an au fost la oile lui Panait lipţcanul şi un an au fost tovarăş cu el pă oi, şi la socoteală eşindu cîştig taleri 140, Panait au luat banii toţi şi pe dînsul l-au apucat ciobanii dă le-au dat simbriia, oi 54, şi i-au mai luat Panait, brînză ocă 120. Şi pentru că n-au vrut să mai fie vătaf la oi, i-au luat Panait, oi 66 oprindu-le în oile lui. /[253] Faţă fiind şi Panait lipţcanu, de tovărăşie au tăgăduit că nicicum pe Ion tovaroş nu l-au avut, iar că au fost vătaf la oi, n-au tăgăduit, zicînd că făcîndu-i multă pagubă la oi, i-au dat zapis că i-au rămas dator şi dă aceia i-au luat oile. Dar, fiindcă însuşi Ion în jalba lui scrie cum că şi-au căutat judecata în domniia răposatului Scarlat vodă Ghica şi dreptatea nu şi-au dobîndit-o şi zise că are mărturii în sud Vlaşca, cum că zapisul l-au dat dă silă şi că fiind scăpătat, zise că nu poate să aducă aici mărturiile. Ci, măcar că este vreme trecută la mijloc, dar ca să să dăscopere dreptatea, de va fi luminată porunca mării tale la dumnealor ispravnicii ot sud Vlaşca ca să cerceteze pricina aceasta prin mărturiile ce zice Ion că are, fiind amîndoao părţile faţă, şi după alegerea ce va dovedi, prin mărturii şi după dreptate să le izbrănească prin carte de judecată, iar neodihnindu-să vreo parte, cu soroc şi cu carte de judecată să-i trimiţă la divan. Iar hotărîrea rămîne la înnălţimea ta. 1776, dichemvrie 17. Ianache Mavrodin paharnic, Nicolae Ştirbei medelnicer, Nicolae Com<ăneanu> sluger, George Canale. [253] Io Alecsandru Ioan Ipsilant voievod. După cum s-au găsit de către dumnealor veliţii vornici cu cale, poruncim domniia mea aşa să să urmeze şi să fie nesupăraţi jăluitorii. 1776, dichemvrie 20. Preaînnălţate doamne, Crăciun pîrcălabu, Gheorghe brînzarul şi Nicolae unchiaşu, ce sînt vechili şi dăspre partea celorlalţi săteni de la satu Oprişor, sud Mehedinţi, cu jalbă au jăluit înnălţimii tale zicîndu că ei aflîndu-să şăzători aproape dă Dunăre, dă un conac, pentru ca să-şi chivernisească viiaţa şi să-şi hrănească casele lor, duc pă la vaduri unde sînt şăici, cîte un car de lemne pentru foc, de vînd cîte zece parale sau cîte cinsprezece, şi zic că-i apucă vameşii ce sînt acolo pe margine dă le ia vamă, dă car cîte doaă parale, iar care nu le dă paralile le ia cîte zece lemne dă car, care obiceiu, zic că n-au avut nainte. Deci, după jalba lor, ni să porunceşte de către înnălţimea ta ca să cercetăm obiceiu şi cu anafora să înştiinţăm înnălţimii tale. Pe carii, aducîndu-i vătafu de păhărnicei înnaintea noastră şi căutînd şi la catalog, să vede că scrie ca să ia vameşii vamă de la caru dă lemne de la zece bani un ban, dar nu pomeneşte nici du pă la tîrguri să ia acea vamă sau du prin sate cînd vînd ţăranii la ţărani. Noi ştim că obiceiu este, cînd vînd lăcuitorii, oricine pe la tîrguri, ori lemne, sau alte bucate, plătesc vamă, iar cînd vînd lemne sau alte bucate prin sate, unii la alţii pentru trebuinţa lor, nu plătesc vamă. Ci, dă vreme că numiţii jăluitori zic că din poruncă au adus lemne pă la şăici pentru ca să nu fie lipsiţi nici cei du pă margine, dă dincolo, nu este cu dreptate să plătească vamă. Noi aşa găsim cu cale, iar hotărîrea cea dăsăvîrşită rămîne a să face de către înnălţimea ta. 1776, dichemvrie 15. Vel vornic, vel vornic. [254] Io Alecsandru Ioan Ipsilant voievod. Neodihnindu-să Coman, eşi şi înnaintea domnii mele la divan cu dumneaei vistiereasa Mariia, zicîndu că banii sînt asupra lui Nicolae brăşoveanu căruia au dat marfă, şi murind, are tovaroş pă Petcuţ braşoveanu. Dar întrebîndu-l pă ce temeiu s-au încredinţat de i-au dat marfă, însuşi arătă că nici vreun zapis, nici vreo adeverinţă n-au luat, nici în mîna lui Nicolae n-au făcut-o teslim, ci printr-alt trimis al lui. Care cu aceasta, rămîne căzut după pravilă la osînda pagubilor ce să fac din lenivire şi nechiverniseala unui tovarăş spre îngreunarea lui, iar nu a tovaroşului lui, căci n-au fost întîmplate vremii răzmiriţii sau alte hrăpire, ci numai a lui nepază şi nechiverniseală, neluînd nici o adeverinţă, măcar pentru a lui credinţă că au dat marfă. Văzum şi chiverniseala ce au arătat către neguţători, şi la aceasta să găsi ficlean şi înşălător, atît din seu vitelor neguţătorii, arată cum că, cîte şapte pînă la patru ocă de vită, iar el arată numai cîte trei, cît şi din nepotrivirea foilor de socoteală ce arată amestecate, carii după orînduiala tovărăşii era dator a ţinea catastih curat. Aşijderea şi din suma sermaelii ce arată mai multă, că tocmeala ce-au fost numai banii răposatului boer şi a lui osteneală, şi dă va fi pus alţi bani precum arată, sau marfă doă foi dă unt, rău au amestecat într-această tovărăşie, vrînd să încurce socoteala. Deci, pentru acestea toate, am hotărît, dumneaei vistiereasa să-şi ia banii cu dobînda lor la zece unul, şi marfa i neguţătoriia aceasta să rămîe asupra lui, mai vîrtos că după arătarea socotelii lui, nu să vede pagubă, şi unde au dat marfa să-şi caute cu judecată. Pentru care, orînduitu mumbaşir urmîndu, să facă înplinire. 1776, dichemvrie 20. Preaînnălţate doamne, Dumnealui vătafu de copii za visterie au adus la judecată pe Coman căpitan i pă 3 <-lea> postelnic, Mihalache Pendicaru, nepot şi vechil vistieresii Marii Mavrodineasa, jupîneasa răposatului Iordache Mavrodin biv vel vistier, cerîndu de la Coman socoteală dă taleri 2377, care bani i-au dat mai sus-numitului Coman la leat 1773 ca să facă neguţătorie aici în ţară orice ar găsi, însă numitu boer cu banii şi Coman cu osteneala. Întrebîndu-să Coman, n-au tăgăduit cum că n-au luat banii, numai zicea că şi-au dat socoteala la chir Iamandi Panaioti, unde l-au orînduit numita jupîneasă, căruia i-au dat şi taleri 481, de saftiene lucrate ca să le vînză şi banii să-i dea la jupîneasă, care înpreună cu taleri 908 ce-i are daţi, şi cu taleri 1228, marfă ce au dat-o fără dă bani, răposatului Nicolae braşoveanu, care bani au rămas să-i plătească Petcuţ braşoveanu, îşi închie socoteala şi încă poate are să mai ia, iar Mihalache postelnic, vechilu jupînesii, au răspunsu că nici datoriia de la Petcuţ, nici saftienile nu le-au priimit şi încă nici socoteala ce au dat la chir Diiamandi. Atît pentru aceste pricini ce coprind, cît şi pentru ficleşuguri, au cercetat judecata pe Coman, de au dat şi de au arătat, încă trăind numitu vistier, pe această datorie, şi de au pus la această neguţătorie şi bani dă ai săi, el au răspunsu că nici măcar un ban n-au pus de ai lui şi cum că la datorie au dat-o la primăvara acelui trecut an 1774. Deci, noi cercetînd, am aflat cum că la 6 zile ale lui fevruarie au murit răposatu vistier Mavrodin, pentru care după pravilă am judecat cum că tovărăşiia aceştii neguţătorii au încetat după moartea unui tovarăş. Am întrebat pă Coman dă au venit după moartea răposatului să cunoască pă clironomii tovaroşului şi să dovedească şi să arate, lucru ce au făcut, şi cu voia clironomului să vînză şi fără dă bani, el au răspuns cum că n-au venit, căci că au avut volnicie să facă orice va vrea. Judecata au orînduit la starostea dă neguţători ca, înpreună cu alţi neguţători să facă socoteala ce va arăta Coman cu mijloc drept şi cu anaforaoa /[255] starostii, la 24 zile ale lui noemvrie. Am văzut cum că adevărat foaia ce au dat-o la Diiamandi, au fost greşită şi au fost trebuinţă ca să-şi aducă catastişele ca să iasă cu acelea cea adevărată socoteală căruia i s-au dat soroc ca să le aducă de la Filipeştii de Prahova de unde le avea, şi cu anaforaoa starostii, la zece zile ale lui dichemvrie să vede cum că Coman n-au adus catastişile, ci numai trei foi nepotrivindu-să una cu alta, pe care le-au arătat că acestea îi sînt catastişile şi cu acestea au dat socoteala ce este într-această anafora, pe care numitu starostea înpreună cu neguţătorii ce au văzut-o, o fac rea şi numai făr’ de orînduială şi cu bănuială, şi nicidăcum după orînduiala neguţătorească, ci încă dă faţă încărcată şi neadevărată, dînd numitu staroste cuvîntu pentru ce. Căci după ce l-au întrebat dă au pus şi el bani dă ai săi la această neguţătorie, sau dă nu, el au zis că nici un ban n-au pus, după cum au fost zis şi mai nainte către noi, şi să văd că la suma cumpărării şi cu toată chieltuiala, să adună taleri 3855,63, acolo unde este suma sermaelii, au pus numai taleri 2377 dată dă răposatu vistier Mavrodin, şi să vede că este mai mult peste suma sermaelii taleri 1476,63, şi după aceasta să cunoaşte că încarcă cumpărătoarea. Măcar că, întrebîndu-l cum dă ese mai mult, dă vreme ce el zice că bani n-au pus, el au răspuns că au fost luat bani arvună de la Nicolae braşoveanu taleri 800 şi i-au pus şi pe aceia la cumpărătoarea mărfii, peste care bani, tot să vede că este mai mulţi bani daţi la cumpărătoare taleri 678 şi au rămas Coman făr’ de răspuns. Pentru care dat, cu socoteala şi neguţătorii, că dă vreme ce nu s-au purtat Coman după cum era dator către tovaroşul său ce-i dedese sermaiaoa neţiind catastişă curate după cum este obiceiu neguţătorii, ci au făcut de capul lui neumblîndu drept şi dînd mincinoasă socoteală, la unul ca acesta nu să cade, nici trebuie să-i să mai dea credinţă, ci după obiceiul neguţătorilor să osîndeşte să întoarcă banii ce au luat cu dobînda lor şi să rămîe neguţătoriia asupra lui de o va priimi aceasta, clironomii tovaroşului său. Făcînd această anafora, am adus şi pă Coman înnaintea judecăţii şi o am citit, şi întrebîndu-l de mai are vreo îndreptare de a răspunde înpotriva acestor zise, să o arate pînă a nu să iscăli anaforaoa, şi el din cîte au zis, nici un cuvînt vrednic dă ascultat n-au răspuns, ci numai cuvinte dă pricinuiri şi nepotrivite una cu alta. Pentru aceasta judecăm cel mai sus-zis al neguţătorii şi dădindu-l tocmit cu cel drept cuvînt, cu dreptate şi cu cuvîntu pravilii care osîndeşte pagubele ce să fac din lenivirea unui tovaroş spre îngreuerea lui, iar nu a tovaroşului său, zicem cu cît mai vîrtos cere credinţă şi hoţie. Pentru care, fiindcă au priimit clironomii după cum ne-au spus vechilul dumneaei ca să-şi ia banii cu dobînda lor, ni să pare şi noao aceasta a fi cu cale, scăzînd numa taleri 908 ce au dat el cu dobînda lor, de cînd i-au dat şi după ce au dat. Iar hotărîrea cea dăsăvîrşită rămîne la înnălţimea ta. 1776, dichemvrie 19. Ianache paharnic, Teodorache Ştirbei medelnicer, Nicolae comis, George Canale. [255] Io Alecsandru Ioan Ipsilant voievod. Eşind înnaintea domnii mele, Costandin Rătescu pitaru cu Stoica1 soţiia Radului braşoveanu şi cercetînd pricina, văzum că acest mort, Costandin Vlădescu, mai naintea morţii lui au făcut parte aceştii Stancă ce au avut-o fată dă suflet, prin foae, care foae o vedem iscălită şi întemeiată cu atîta mărturii. După aceasta, în urmă după puţină vreme viindu-i sfîrşi /[256] tul şi-au făcut diiată în care nu pomeneşte a să strica foaia părţii ce au dat fetii, nimic. Citim şi cartea ce au făcut-o ispravnicii Muşcelului la leat 1772, care au făcut diiata rea, şi nu văzum scriind vreo pricină pentru care au stricat diiata, fără numai cu un cuvînjt că au găsit-o rea şi o au şi spart, iar dă foaia ce s-au zis mai sus, pentru partea fetii nu pomeneşte nimic. Deci, fiindcă rău au urmat ispravnicii, am spart domniia mea cartea lor în divan şi am hotărît ca partea numitii Stancă, fata dă suflet a acelui mort, după foaia ce este întemeiată cu atîta mărturii, să să dea deplin, şi pentru celelalte averile mortului, preasfinţiia sa părintele mitropolitu cercetînd diiata oricum va găsi după pravilă, va face izbrănire cine are a lua acelea. 1776, dichemvrie 20. Preaînnălţate doamne, După jalba ce au dat către măriia ta, Stanca soţiia Radului braşoveanu din sud Muşcel, pentru pitaru Costandin Rătescu, că fiind ia fată dă suflet răposatului postelnic Costandin Vlădescu şi la moarte-i făcîndu-i şi ei parte din casă, acum s-ar fi sculat numitul Rătescu şi i-ar fi coprins multe dă ale ei, ţiganî, dobitoace şi altele, şi nu va dă a i le da. Şi zapciu vătaf dă păhărnicei aducîndu-i înnaintea noastră pe amîndoao părţile, am făcut cercetare pricinii şi întîi am întrebat pe dumnealui Costandin Rătescu pentru ce face ţinere acelor lucruri ale jăluitoarei, dumnealui ne scoase o carte de judecată făcută dă dumnealui paharnicu Miche şi dă dumnealui Dumitru Brez, cît au fost ispravnici în sud Muşcel la leat 1772, de ni-o arătă, în care vedem că au avut judecată pentru această pricină înnaintea dumnealor şi diiata acestui răposat Vlăduţ o face rea şi nu după pravilă făcută, şi tot avutu Vlădescului l-au făcut părţi şi face şi aceştii fămei jăluitoare parte numai taleri 240, iar celelalte le dă cu orînduială pe la unii alţii. Scoase şi jăluitoarea un catastih în care văzum lucruri ce-i lasă acest Vlăduţ întărit şi dă alte mărturii cu însuşi voia sa, încă şi cu blestem, ca nimini din rude sau din striini să nu să amestece după moartea lui a le lua sau a le schimba, după cum s-au îndurat dă au lăsat, arătînd-o fată dă suflet şi de însuşi botezată şi cu acesta are îndrăzneală jăluitoarea dă răspunde înpotriva aceştii cărţi de judecată care o are pitaru Rătescu la mînă. Noi de aceasta facem ştire mării tale, şi cît pentru jalba femeii, jăluitoarei, după catastihu tatului ei cel sufletesc, cu dreptate ni să pare a fi, iar după cartea dă judecată care o are pitaru Rătescu, n-are mai multă stăpînire în casa Vlădescului, decît aceşti numiţi bani care-i lasă (măcar că în jalba cea către măriia ta, nu pomeneşte dă acea judecată a dumnealor numiţilor ispravnici). Cu toate acestea, spre a să cerceta acea judecată şi să să vază dă este cu cale cererea aceştii jăluitoare, sau de nu, rămîne la porunca mării tale, unde să va socoti. Şi anii mării tale, să fie mulţi şi norociţi. 1776, dichemvrie 20. Grigorie al Ungrovlahiei. [256] Io Alexandru Ioan Ipsilant voievod bojiiu milostiiu gospodar zemli Vlahiscoi. Neodihnindu-să pîrîşii, eşiră şi înnaintea domnii mele la divan cu vechilul sfinţii sale părintelui episcopul al Rîmnecului zicînd că numai cinci rumîni ar fi fostu cei ce s-au vîndut cu moşiia înpreună, şi cum că această moşie Muierească, ar fi alor, celor ce nu s-au vîndut, /[257] şi cum că au fostu nesupăraţi la rîndul stăpînirii. Dar cerîndu-li-să la această zisă a lor, vreun fel de dovadă cu care să stea înpotrivă la atîtea dresuri şi vrednice temeiuri ce văzum la sfînta episcopie, care au toată tăriia, adică zapis al însuşi rumînilor ce s-au vîndut, hrisov domnescu al răposatului Matei voievod, catastih pecetluit de numele lor, care acestea dovedescu că au fost 64 de ani, dă rumînii cei vînduţi cu moşiia lor, şi cum că numai un Stănilă au rămas nevîndut, i alte cărţi dupe vremi mai nouă, a domnii sale răposatului Alexandru Ghica voievod, şi osebite hotărnicii şi cercetări la faţa locului, care acestea dovedescu stăpînirea episcopii, ei nu avuseră să arate nimic făr’ de numai cu gura, ţiind în mîinile lor şi nişte proaste vechituri de cărţi, care cercetîndu-le domniia mea, văzum că sîntu toate tot mai denaintea hrisovului Mateiu voievod şi nu au nici un temeiu, pentru căci în urmă s-au vîndut cu toţi, rumînin înpreună cu moşiia. Deci din cercetarea pricinii ce făcum cu amăruntul, văzînd că pîra lor ieste rea şi dupe atîtea judecăţi neastîmpărători, am întărit stăpînirea şi dreptatea sfintei episcopii pe hotarul a toatii moşii aceştiia, luînd de la mîna pîrîşilor şi acele proaste vechituri, ca nişte rele, să nu mai aibă pricină dă neastîmpărare altă dată, iar numai cei ce să trag dintr-acel Stănilă nevîndut, după cartea de hotărîre a domnii sale Alexandru Ghica voievod şi dupe zapisul de aşăzămîntu ce-l văzum cu leat 1773 că au dat însuşi şi ei la episcopie, să ţie şi să stăpînească acei stînjăni pe unde s-au fost învoit de le-au dat părintele episcopul la căminul lor, cum scrie într-acel zapis, făr’ de a nu pretenderisi altcevaşi neavînd dreptate mai multu. Iar de nu li s-au dat acea parte pînă acum, hotărîm să li să dea şi să li să aleagă pe unde scrie zapisul. 1776, dichemvrie 20. Preaînnălţate doamne, Din luminată porunca înnălţimei tale dumnealui ceauşu za aprozi aduse la judecată pe Ion Bercea i Şărban armăşălul i Radu i Trandafir şi Costandin toboşariul cu cetaşii lor ot sud Vîlcea, pîrîşi sfinţii sale părintelui episcopu Rîmnicu, chir Chesarie, zicînd că au moşie de la moşii, strămoşii lor ce să numeşte Muiereasca de Jos cu hrisoave domneşti şi cu sineturi. Faţă fiind şi Gheorghe logofeţel, vechil al sfinţii sale părintelui episcopu, arătă un zapis cu leat 7144 mai 10, de sîntu ani 140, în care scriu moşnenii din Muiereasca că s-au vîndut de a lor bună voie să fie rumîni şi cu toată moşiia lor la răposatu măriia sa Matei vodă Basarab şi măriia sa i-au afierosit la sfînta episcopie a Rîmnecului. Mai arătă catastih pecetluit cu pecetea gospod şi cu iscălitura [a] răposatului măriia sa Matei vodă cu numele oamenilor carii s-au vîndut cu leat 7145 iunie 12, de sîntu ani 139; mai arătă o carte de hotărnicie a 24 boieri cu leat 1766 mai 28, de sîntu ani 10, în care scrie pentru o parte de moşie ce-i zic Muiereasca de Jos, că dupe cercetarea ce au făcut atît hrisoavelor şi sineturilor ce au şi pîrîşii la mîna lor, s-au dovedit că numai un Stănilă cu feciorii lui nu s-au vîndut nici el, nici partea lui de moşie şi dau boierii hotarnici sfintei episcopii stăpînire toată ceilaltă moşie, fără numai după al şaizeci şi cinci de parte cît s-au socotit a fi şi partea lui Stănilă, să o stăpînească neamul lui. Mai arătă o carte cu leat 1766 octomvrie 28, de sînt ani 10, tot a celor 24 de boieri, cărora în urmă li s-au fost poruncit ca să aleagă şi partea acelui Stănilă a şaizeci şi cinci de părţi şi să-i deosebească de către episcopie, care aşa au şi urmat dîndu-le pe supt plaiu, stînjeni 25 şi o palmă şi prin mijloc stînjeni 28 pol şi palme trei şi pe la capul moşii dăspre Bogdăneşti stînjeni 39 pol şi aceşti stînjăni li s-au dat de o parte pe lîngă hotariul Călimăneştilor puindu-să şi semne de către moşiia sfintei episcopii. Mai arătă şi o carte de judecată a răposatului mării sale Alexandru Ghica voievod cu leat 1767 martie 16, de sîntu ani 9, în care scrie că în divan judecîndu-să mai sus – pîrîşii cu vechilul sfintei episcopii, zicea că nu sîntu mulţămiţi de către 24 boieri hotarnici, fiindcă moşiia, partea moşului lor Stănilă, li s-ar fi dat pe loc sterpu şi pădure, unde nu le ieste de nici un folos, şi cerea ca să le fie partea pe unde le ieste lăcuinţa şi aşa, măriia sa au socotitu ca să li să dea unde priimesc iei, însă în lungul moşii cum va fi starea hotarului, iar pentru silişte să să tragă cum va veni la 65 de parte, ca un cămin al moşului lor, Stănilă. Mai arătă şi cartea arhimandritului Sofronie igumenu ot Coziia şi a unui Chera cupeţul, cu leat 1767 noemvrie 1, de sîntu ani /[258] noaă, în care scriu că după porunca mării sale Alexandru voievod Ghica au mers în faţa locului şi dupe cererea pîrîşilor pe unde au cerut iei, pe acolo li s-au dat partea lui Stănilă, însă la capul moşii dăspre Bogdăneşti din hotaru Olăneştilor, din fagul înhierat pînă la piatra ce s-au pus, stînjeni 39 pol, şi la mijlocul hotarului din muchea dealului, din cruce în jos spre scursura văii pînă în piatra ce s-au pus, stînjeni 28 pol şi pe suptu plaiu iarăşi din muche, din gorunul înhierat pe unde s-au pus piatra, stînjeni 25 şi o palmă. Aşijderea măsurîndu-să şi siliştea pe trei locuri dupe obiceiu, cît au venit partea lui Stănilă, a şeizeci şi cinci de parte, iarăşi li s-au dat unde ieste acum căminul lui Şărban care să trage dentr-acel Stănilă, dupe cum le-au venit parte doăo fălci, care mergu pîn apă, puindu-să şi pietrii, întrebîndu-să şi pîrîşii de mai au alte sineturi cu nume de Muiereasca de Jos, că ieste osebită a lor afară din partea lui Stănilă, şi ziseră că numai acele hrisoave vechi ce sîntu arătate la judecăţile şi hotărniciile ce-au avut, iar altele nu mai au. Deci, să văzu că pîrîşii să silea numai cu cuvîntul că Muiereasca de Jos ieste a lor, dar nu a episcopii, care alte sineturi să arate înpotrivă nu au avut, că de ar fi avut le-ar fi arătat acum la judecată. Din care, s-au cunoscut că pîra ce au mai pornit-o şi acum peste atîtea judecăţi, făr’ de nici o dreptate. Pentru care, am hotărît ca sfînta episcopie să-şi stăpînească toată moşiia dupe coprinderea hotărniciilor şi a cărţilor de judecată, precum au stăpînit şi pînă acum, iar hotărîrea cea dăsăvîrşită rămîne a să face de înnălţimea ta. 1776, dichemvrie 4. Miche paharnic, Costandin biv vel comis, Evdochim biv vel medelnicer, Dumitrache Brez. [258] Io Alecsandru Ioan Ipsilant voievod. Eşi şi înnaintea domnii mele la divan amîndouă părţile. Am cercetat pricina şi nici un cuvînt vrednic sau vreun fel dă dovadă nu avu Neagul spre ajutoru şi spre apărarea lui, fără numai pricinuiri, care şi acele pricinuiri, toate cercetîndu-le domniia mea, nu au eşit nimic, ci rămîne dator bun. Pentru care, hotărîm să plătească, însă după sulfu ce au făcut. 1776, dichemvrie 22. Cercetîndu-să această judecată de către noi, să văzu că este hotărîtă după dreptate, dar neodihnindu-să Neagul cojocaru după această hotărîre şi dînd jalbă mării sale lui vodă, din luminată porunca mării sale, vătafu za aprozi aduse pe amîndouă părţile şi înnaintea noastră şi cercetîndu-să atît zisele Neagului cojocaru, cît şi ale lui Tudor, să cunoscu că Neagul umblă fără nici un temei dă dreptate, pentru că şi dă i-au ertat Tudor, Neagului cojocaru, taleri 115, cînd s-au învoit amîndoi dinaintea ispravnicului cîşlalii, de au făcut sulf, dar sulful să face cu bani naht, iar nu cu vorbe şi cu zapise. Ci, dă vreme că n-au dat banii atunci, nici cînd s-au făcut sulf, sau măcar şi după sorocu ce şi l-au pus în zapis nu este următor, cu dreptate judecata hotăraşte acei taleri 115, banii ce i-au ertat atunci cînd s-au învoit, să-i plătească toţi deplin, adică taleri 250, Neagul cojocaru lui Tudor, dă vreme ce poartă pă Tudor prin judecăţi şi prin cheltuială dă atîta vreme pînă acum. Aceasta scriem. 1776, octomvrie 7. Badea vel vornic, /[259] Neodihnindu-să Neagul pă această judecată ce au făcut-o dumnealor ispravnicii judeţului după jalba ce au dat Tudor, din luminată porunca mării sale preaînnălţatului nostru domn, Io Alecsandru Ioan Ipsilant voievod, dumnealui vătafu za aprozi, de iznoavă pe amîndoao părţile i-au adus şi înnaintea noastră, şi întîi s-au întrebat pîrîşu la ce nu să odihneşte, şi răspunse că numai au fost de faţă la acea judecată, dar noi făcînd cercetare cu mult perierghion, să văzu că Neagul au şi fost dat zapis pă taleri 135 ca să-i plătească lui Tudor banii cu soroc pînă la viitoarea lună lui octomvrie 1776 care zapis nici înnaintea noastră nu-l tăgădui. Deci, văzîndu-să această judecată a dumnealor ispravnicilor că este bună şi pă dreptate făcută, şi cunoscîndu-să zisele Neagului că sînt fără nici un temei, şi noi am hotărît ca după alegerea şi cercetarea dumnealor ispravnicilor, asemenea să să urmeze. 1776, septemvrie 30. Meche paharnic, Dum Cior paharnic, Costandin biv vel clucer, Alecsandru Greceanu, Dum Brez. Viind şi înnaintea noastră la judecată Tudor sin Nan cu Neagul cojocaru, zicînd Tudor că la leat 1775 iulie 15 ar fi dat Neagului bani gata, taleri 250, la care întrebînd pe numitul Neagul, nu tăgădui, ci zise că au avut vorbă între dînşii ca să facă tovarăş şi pă un turc ce este cu şădere la Brăilă, anume Amet Baraitar şi cumpărînd ai amîndoi o sumă dă miei au făcut la Brăila căsăpie şi tăinuindu-i amîndoi, adică Amet Bairactaru, cu numitu Neagu şi după isprăvenie socotindu-să, unde fiind cîte trei faţă dimpreună şi cu alţi neguţători, ziseră amîndoao părţile că au arătat numitul Bairactar şi la acea sumă de bani şi cîştig, taleri 33, care aceşti bani înpărţindu-i ei între dînşii au luat fieştecare cîte taleri 11. La care, unde fiind cu toţii faţă, întrebînd Tudor şi pentru capete, ar fi răspuns numitul Bairactar, tovaroşu lor, cum că afară din pei 470 şi taleri 150, care aceşti bani i-au arătat numitu Bairactar că sînt capete bune ale numitului Tudor, care nici el nu i-au tăgăduit, ci, dîndu-să platnic înnaintea tutulor, i-au priimit ca să-i dea. Care cu venirea lor aicea înnaintea noastră, aducînd Tudor la judecată pă numitul Neagul, cerînd acea mai sus-numită sumă dă bani arătată, nu tăgădui, ci răspunse că ar mai avea socoteală cu acest turc. Şi aşa văzînd numitul Tudor, apucăturile şi încurcăturile numitului Neagul, atît cu acel numit turc dintr-acei taleri 250 taleri 115, care învoindu-să ei între dînşii, unde fiind şi alţii bătrîni, s-au învoit dînd Neagul cojocarul şi zapis, şi aşa viind şi înnaintea noastră, i s-au dat această carte dă judecată. Aceasta. 1776, iunie 19. Theodor ...1 [259] Io Alecsandru Ioan Ipsilant voievod bojiiu milostiiu. După cum s-au găsit cu cale dă către dumnealor veliţii boeri, poruncim dumneavoastră ispravnicilor să faceţi cercetare ce scrie mai jos şi alegere în scris, iar care nu va rămînea odihnit cu alegerea dumneavoastră în scris, după sărbători să-i trimiteţi la divan. 1776, dichemvrie 23. Preaînnălţate doamne, Gheorghe mazilul de la Ceraş sud Sac au jăluit înnălţimii tale zicînd, că întîmplîndu-să dă au murit tată-său şi rămîind copil mic, s-au înstriinat în ţara nemţească şi fiind mumă-sa văduvă s-au căsătorit şi au luat al doilea bărbat, cu care bărbat de al doilea au prăpădit atît zestrile, cît şi clironomiia tatului lui şi s-au şi îndatorit pe la unii alţii dă taleri 1000. Şi zice /[260] că, viind şi el din ţară striină, au găsit pe mumă-sa moartă şi acei datornici, ce au făcut mumă-sa acea datorie cu bărbatî-său cel de al doilea, îl apucă pe dînsul să le plătească acea datorie. Din care datorie, zice Gheorghe jăluitoru că au şi dat dintr-însa, iar pentru ceilalţi bani care nu i-au putut înplini datornicilor, zice că-l apucă acei datornici şi îi cere cu dobînda lui. Şi cere Gheorghe jăluitoru prin jalba lui ca, cu încetul să-i plătească fără dă dobîndă. Deci, după jalba lui, ni să porunceşte dă către măriia ta, ca să facem cercetare şi cu anafora să înştiinţăm înnălţimii tale. Şi aducînd vătafu dă păhărnicei pă Gheorghe jăluitoru înnaintea noastră, l-am întrebat, mumă-sa, acea datorie pentru cine au făcut-o, plătit-au niscareva datorii dă ale tatului lui, au făcut-au niscareva pomeniri, sau au măritat vreo fată, sora lui carile să fie făcută cu tatul lui, şi dă i-au rămas ceva dă al mumi-si ca să le cllironomisească al . Şi zice că mumă-sa acea datorie au făcut-o după ce s-au măritat cu al doilea bărbat şi n-au plătit nici datorie dă a tată-său, nici pomeniri au făcut, nici au măritat freo fată, soră a lui, ci încă rămîindu-i o soră a lui bună, făcută cu tatăl lui, au luat-o un unchi al lui şi au măritat-o cu cele rămase din iconomiia tatului lui, iar nu din zestrile mumi-si. Întrebîndu-să Gheorghe mazilu jăluitoru, acei datornici ai mumi-si, ce-l apucă pe dînsul pentru acea datorie, unde să află şăzători, şi zise că şăd unii în sud Sac, şi alţii în sud Buzău. Ci, dă vreme că el zice că dă ale mumi-si nu stăpîneşte nimic, nici mumă-sa n-au făcut acea datorie, ori ca să fi plătit niscareva datorii ale tatălui lui, au la niscareva pomeniri, sau să fi măritat vreo soră a lui, ci au făcut-o mumă-sa cu al doilea bărbat ce l-au luat în urma morţii tatului lui, care el dă acea datorie nu să vinovăţeşte nimic, şi cu nedreptate îi este ca să-l apuce aceio datornici pe dînsul, ce şi dă au apucat dă au plătit din datoriia mumi-si acelor datornici după cum zice el, rău au dat, fiindcă, zice nu clironomiseşte nimic dentr-ale mume-si, ci încă, zice că mumă-sa au prăpădit cu bărbatul său cel de al doilea, şi din periusiia tatului lui. Dar pentru ca să să descopere adevărul, şi de este jalba lui adevărată, găsim cu cale să fie luminată porunca înnălţimii tale către dumnealor ispravnicilor judeţelor, ca să cerceteze de au plătit muma numitului jăluitor vreo datorie de ale tatului lui, sau au făcut niscareva pomeniri, sau a măritat vreo soră a lui Gheorghe jăluitoru, care să fie făcută cu tatul lui, dar nu cu bărbatul cel de al doilea, şi că vor dovedi dumnealor ispravnicii că acea datorie au făcut-o mumă-sa, pentru aceste mai sus-numite pricini, rămîne Gheorghe jăluitoru a le plăti din cele rămase ale tatului lui; însă bani fără dobîndă, de cînd au murit tată-său. Iar cînd va fi făcut mumă-sa acea datorie cu bărbatul ei cel de al doilea pentru treburile ei, acei datornici să aibă a-şi lua datoriia din cele ce vor găsi rămase de ale mume-si prin judecată, ori dă la cine le va fi stăpînit, şi Gheorghe jeluitoru să-şi stăpînească cele rămase de la tatul lui cu bună pace dă către acei datornici. Noi aşa am găsit cu cale, iar hotărîrea cea dăsăvîrşită rămîne a să face dă către înnălţimea ta. 1776, dichemvrie 22. Badea vel vornic, vel logofăt. [260] Io Alecsandru Ioan Ipsilant voievod bojiiu milostiiu. Dupe cum s-au găsit cu cale dă cătră dumnealor veliţii boeri, întărim şi domniia mea, aşa să să urmeze. 1777, ghenarie 9. Preaînnălţate doamne, Dumitru Caşcamba, tîrnoveanu, au jăluit înnălţimii tale, cum că are datorie la Petcuţ, braşoveanu o sumă de bani şi, neavînd banii să i-i dea, i-au pus amanet nişte vii ale lui ce /[261] e are aici în pămîntul ţării cu soroc ca, nedîndu-i banii la soroc, să i să vînză viile şi să-şi ia banii. Şi dă vreme că peste soroc au trecut alte doaă, trei luni, cere ca să te milostiveşti înnălţimea ta a i să face o luminată poruncă a înnălţimei tale, ca după zapisile numitului Petcuţ, să să vînză viile şi să-şi ia banii. Cu a căriia jalbă veni dumnealui vel spătaru şi ne zise că înnălţimea ta ai poruncit ca să să cerceteze de noi această cerere a numitului neguţătoriu şi noi din luminată porunca înnălţimei tale, întîi am întrebat pe Dumitru Caşcamba să ne arate cu ce cere dă la Petcuţ acea datorie şi ne arătă un zapis cu leat 1774 iulie 1, iscălit Petco şătrărelul platnic şi Theodor Ţurchin platnic, întărit şi cu peceţile lor, în care zapis zice cum că au luat de la chir Dumitru Caşcamba taleri 10 000 pentru trebuinţa neguţătorii lor, cu soroc de un an fără dobîndă, iar trecînd peste soroc, să umble banii cu dobîndă, la sută po taleri 1 pe lună. Iarăşi ne mai arătă Dumitrul Caşcamba, alte zapise cu leat 1776 iunie 27, în care este iscălit numai Petcuţ şătrărelu şi întărit şi cu pecetea lui, în care zapis să leagă cum că fiind datoriu cu taleri 10 000 cu zapis şi trecînd sorocu, un an dă zile şi neavînd ca să plătească banii cu dobînda lor, şi-au pus alt soroc pînă în trei luni să plătească banii jumătate şi peste alte trei luni, banii toţi cu dobînda lor, punîndu-şi zălog viile lui de aici din ţară anume, trei vii din Valea Popei i doaă din Valea – Zidului şi una din Valea Ursului, iar trecînd la soroc şi neplătindu banii, să leagă în zapis ca să-i vînză acele vii de către numitu Dumitrul Caşcamba la mezat şi să-şi înplinească banii, iar neîmplinindu-i-să banii cu acel mal al lui, să aibă ei a-i înplini cu ce-i va mai rămînea. Faţă fiind şi Petcuţ braşoveanu, s-au întrebat ca, de are să răspunză înpotriva aceştii datorii, să ne arate. Şi el amîndoaă zapisile nu le tăgădui, cum nici datoriia nu şi-o tăgădueşte, fără numai, zise cum că are să scoaţă şi el datorie de aici din ţară şi scoţînd, zise că să va plăti şi cereca să-l mai aştepte 6 luni, şi scoţînd dupe unde are şi el să ia, să dea, să să plătească, iar acum zise că nu are de unde să plătiţi de această datoriie. Deci, măcar că dupe zapisu del dîntîi, îşi pune numitul Petcuţ soroc de un an şi la anul să vede că bani nu i-au dat şi peste soroc îi dă alt deosebit zapis, şi iarăşi îşi pune alt soroc ca, nedînd banii nici la acel soroc, să i să vînză viile, dupe care soroace, Dumitru Caşcamba are dreptate a-şi urma zapisilor lui Petcuţ fiindcă nici banii aceştiia zise numitu Caşcamba că nu sînt ai lui, ce, sînt luaţi şi de el dintr-altă parte şi nu-l aşteaptă nici pe dînsul datornicii. Ce, fiindcă Petcuţ făcu rugăciune înnaintea noastră ca să-l mai aştepte încă cu un soroc de şase luni ca, pînă va scoate şi el din datoriile du pe unde are a lua şi atunci să va plăti, căruia de către judecată i s-au mai pus soroc de luni patru, şi cînd nici atunci la acest soroc nu-şi va plăti datoriia, adică banii ce scriem mai sus, lui Dumitru Caşcamba, găsim cu cale să fie luminată porunca înnălţimii tale ca să să strige acele vii la mezat după cum şi însuşi Petcuţ să leagă în zapisul lui, şi dă să vor înplini banii lui Caşcamba cu dobînda lor după cum scrie zapisile lui Petcuţ dîn vînzarea acelor vii, bine, iar de nu va işi suma datorii, să aibă a răspunde Petcuţ banii ce va mai rămînea pînă a să înplini suma banilor ai aceştii datorii, după coprinderea zapiselor lui. Noi aşa am găsit cu cale, iar hotărîrea cea dăsăvîrşită rămîne a să face dă către înnălţimea ta. 1776, dichemvrie 21. Vel vornic, Badea vel vornic, vel logofăt. [261] Io Alecsandru Ioan Ipsilant voevod bojiiu milostiiu. Această pricină dă moşie a Cîrleştii după ce s-au căutat din porunca domnii mele dă ispravnici i dă caimacami şi aici dă judecată în multe rînduri, osebit dă judecăţile ce să văd dă mai nainte, Nistoranii tot nefiind odihniţi, au fost işit şi înnaintea domnii mele de o am /[262] cercetat cu divan şi n-au avut la mîna lor nici o dovadă în scris la pîra lor, făr’ dă numai cu gura zicînd că au stăpînit, domniia mea am orînduit ca să să facă cercetare de faţa loculu, şi pentru acest cuvînt dă stăpînire. Care cercetare şi dovezi dă la mărturii în scris ce au veniti citindu-să după cum scrie mai jos, la judecata departamentului, să vede că adeverează, tot a hagiului Costandin, stăpînirea, aşijderea şi dresurile dă cărţi şi scrisori dovedesc. Şi iarăşi mai dîndu-li-să vreme după cercetare, aproape dă un an, ca dă vor mai avea ceva a zice să arate ei, nici n-au mai arătat. Deci dar, după arătarea dumnealor boerilor judecători ce zic mai jos, ca şi stăpînirea au fost tot a hagiului, după mărturiile din faţa locului, rămîind Nistoranii căzuţi cu totu din pîra lor, sfîrşindu-li-să toate zisele şi pricinuirile, am întărit domniia mea dreptatea hagiului şi hotărîm să stăpînească moşiia cu pace ca o dreaptă a sa, iar dă alte ceriri ale trecutelor vremi, pentru venit să nu să mai supere. 1777, ghenarie 10. Preaînnălţate doamne, Din luminată porunca mării ale dumnealui vătafu dă copii za divan, aduse înnaintea noastră pe [a] Hagi Costandin dă la Craiova ca să luăm seama cu amăruntul cărţilor şi dovezilor ce are la mînă pentru moşiia Cîrleşti din sud Mehedinţi, pentru care au avut judecată în trecutul an la luminat divanu mării tale cu Pătraşcu i Mihăilă, Nistorani, tot dintr-acel judeţ, ce s-au fost rînduit dă către măriia ta, Moscu, copilul din casă, cu luminata porunca mării tale la dumnealui slugeru Ioniţă Glogoveanu. Care după cercetarea ce a făcut, au făcut ştire mării tale cu o anafora, şi acum după jalba ce dete mării tale numitul hagiu, ni să porunceşte ca să luăm seama jălbii şi cum vom vedea prin anafora să înştiinţăm mării tale. Şi după porunca mării tale, am făcut cercetare foarte cu amăruntul citind toate scrisorile şi sineturile ce avu, şi ne arătă ocolnică a moşii cu leat 7205 aprilie 12, boeri hotărnici de anin 79, în care arată că au ales partea Giurcăi i a fraţilor lui şi a nepoţilor dăspre ceilalţi moşneni, funii 11, funiia pă stînjeni 25, care fac stînjăni 275 şi s-au înpietrit. Mai arătă un hrisov cu leat 7212, de sînt ani 72, al răposatului mării sale Costandin vodă Brîncoveanu, în care arată că s-au mai judecat moşul acestora cu Radu Ciovîrnăşanu cu Giurca Dorobanţul şi au rămas Radu cu ceata lui, dă judecată. Şi după aceia au vîndut Giurca, moşiia aceasta, Mincului, în taleri 55. Mai arătă un zapis cu leat 7226, dă sînt ani 58, al jupînesii Marii a lu postelnicu Mincul i a lui Mihaiu paharnic la mîna fratelui lor, Gheorghe paharnicu, dă înpărţirea moşilor, ca să stăpînească Gheorghe paharnic moşiia Miriş, Ercea şi Cîrleşti. Mai arătă şi alt zapis cu leat 7226 al postelnicului Mincul către nepotî-său Mihaiu paharnic, tot dintr-acel an, în care asemenea arată. Mai arată o diiată cu leat 7249, de ani 35, a lui Şărban Merişanu, în care arată că lasă danie partea lui dă moşie din Cîrleşti, finului său Costandin, pentru pomenire, după cum arată şi foaie dă cheltuială ce au făcut la moartea lui, 52 <şi> 90, iscălită dă Mihăilă egumenu i dă Mihăilă Dobrosloveanu ot Baia dă Aramă. Mai arată o carte cu leat 7260, de ani 24, a răposatului Barbul Văcărescul ce au fost vel ban la Craiova, întru care dă stăpînire lui Hagi Costandin din moşiia Cîrleşti. Mai arătă o carte cu leat 1768, de ani 8, a răposatului Alecsandru vodă Ghica, către sfinţiia sa părintele episcop Parthenie cu Vîlcul paharnic, ca să judece pă Hagi Costandin cu mai sus-numiţii Nistorani, care nevrînd să vie cu toţii la judecată, au venit numai Pătraşcu care au prelungit că nu-s cărţile la el, şi dă caimacami s-au pus la închisoare ca să aducă scrisorile ce au şi nu le-au adus, la care au dat zapis la mîna lui Hagi Costandin, cu leat 1768, cu soroc dă zile 15 că vor aduce scrisorile ce au judecată, iar neaducînd scrisorile, să aibă a stăpîni Hagi Costandin moşiia Cîrleşti cu pace, întru care să ved iscălit şi dumnealui sărdaru Ştefan Topliceanul ce era caimacam Craiovii i alte mărturii. Mai arătă şi o carte de ani 7 a dumnealui biv vel postelnicul /[263] Iordache Manul ce au fost ispravnic la sud Mehedinţi, intru care porunceşte Nistoranilor ca, după zapisul şi legătura ce au dat şi n-au urmat ca să meargă la divanu Craiovii cu scrisorile la sorocu ce şi-au pus, să-şi ia toate scrisorile ce vor avea, dă stăpînirea moşii, şi să meargă la Cerneţi, fiind dumnealui ispravnic, şi iarăşi să vede că n-au urmat acei porunci. Mai arătă şi altă carte dă judecată cu leat 1774 de ani 2, dă la dumnealor caimacamii Craiovii, întru care arată că Nistoranii nici o scrisoare n-au adus puind pricină că s-au arsu în vremea răzmiriţii şi numai cu gura au răspunsu că această moşie le-au dat Semen paharnicu pentru ispăşăniia dă bucate. Mai arătă şi o luminată carte o mării tale, cu leat 1775 martie 1, în care să porunceşte dumnealor ispravnicilor din sud Mehedinţi ca, după hotărîrea judecăţii caimacamilor Craiovii, urmînd să-i aducă faţă şi să facă înplinire venitului moşii, după dreptate să le poruncească ca să-şi tragă mîinile du pă moşii. Mai arătă şi altă carte cu leat 1775, tot într-acel an a protopopului Ioan i Gheorghe căpitan Avrămescu, care au mers din porunca ispravnicilor de au dăscoperit pietrile hotariului şi au preţuit venitu moşii, mai arăta şi altă carte dă judecată cu leat 1775 mai 10, a dumnealui Manolache Lambrino biv vel sluger i a dumnealui Ştefan Crăsaru biv vel sluger ispravnicii din sud Mehedinţi, întru care arată că au ales pe aceşti doi oameni vrednici dă credinţă şi i-au trimis de au preţuit venitul moşii şi au găsit pe an cîte taleri 66, venitul moşiei, care, socotindu-să numai pe 20 dă ani, s-au făcut taleri 1320. Dar dumnealor ispravnicii au mijlocit dă au scăzut acel venit şi au rămas numai pe taleri 400, dînd pă numiţii Nistorani ca să înplinească acei bani hagiului, rămîind şi moşiia dă acum înnainte a dumisale, pentru că şi la cercetarea ce le-au făcut dumnealor ispravnicii, nici o carte dă stăpînirea aceştiia moşii n-au arătat, fără numai din gură zicea că o au supt stăpînire dă la un Simen i Gheorghe paharnic, pentru nişte meiu ce l-au mîncat acei boieri cu dobitoacile lor. Mai arătă şi altă carte cu leat 1775 a mării tale către dumnelui slugeru Ioniţă Glogoveanu, întru care arată că la luminat divanu mării talc, Nistoranii au zis că această moşie fiind moştenire a lor, au stăpînit-o dă 80 dă ani cu viiaţă fiind şi acel Merişan ce au dat-o danie lui Hagi Costandin şi rău au dat-o danie, pentru care moşie au avut şi cărţi şi într-această răzmiriţă le-au răpus şi să porunceşte dă către măriia ta, ca să facă cu amăruntul cercetare prin dovezi şi mărturii vrednice dă credinţă. Ne mai arătă şi anaforaoa slugerului Ioniţă Glogoveanu cu leat 1775 întru care arată că Nistoranii nici înnaintea dumnealui n-au avut nici o scrisoare, numai, au adus doaă mărturii oameni bătrîni care au mărturisit că această moşie Cîrleşti au stăpînit-o tot Nistoranii şi ei n-au pomenit nici pă numitu Mincul Păianu, nici pă feciorii lui, nici pă feciorii lui, nici pă nepoţii lui, stăpînind această moşie, care mărturie acestor, oameni, să văzu văr’dă nici un temeiu, că înpotriva acestora Hagi Costandin au adus mărturii iarăşi la slugeru Glogoveanu, de au descoperit adevărul stăpînirii a hagiului. Deci, luînd seama cărţilor, să vede stăpînirea că au fost tot a lu Hagi Costandin şi cu neamul lui, că întîiu hrisovu răposatul mării sale Costandin Brîncoveanu să vede dă ani 73 în care arată adevărul dă stăpînire şi deosebit că zapisul fraţilor, feciori lui Micu băiaşu, cînd s-au dăspărţit între dînşii, este dă ani 58 şi tot ei au stăpînit, iar zisa Nistoranilor şi cu acele mărturii care numai cu cuvîntul că au fost stăpînire a Nistoranilor, s-au cunoscut dă către toate judecăţile că cu nici un temeiu au supărat divanurile şi hrăpirea ceia ce au făcut-o Nistoranii dă au luat dijmă dă la aceia moşie, înpotriva hotărîrilor judecăţilor au făcut. Unde şi să vinovăţesc, dă vreme ce însuşi cartea răposatului banului Barbu Văcărescului dă sînt ani 24, hotărăşte să fie bună stăpînirea a lui Hagi Costandin, precum şi celelalte judecăţi mai după urmă asemenea îi dă stăpînire, fiindcă Hagi Costandin, avînd toată dreptatea după cărţile şi sineturile ce sînt numite mai sus, dreptatea îi dă să-i înplinească Nistoranii tot venitu moşii şi să-şi stăpînească şi moşiia cu bună pace dă către dînşii. Iar hotărîrea cea dăsăvîrşită rămîne a să face dă către înnălţimea ta. 1776, iulie 26. Miche paharnic, Dumitrul Cioran paharnic, Costandin biv vel comis, Alecsandru Greceanu, Ev biv vel medelnicer. [264] Io Alecsandru Ioan Ipsilant voievod bojiiu milostiiu. După cum s-au găsit cu cale dă la judecată, dăm volnicie slugii domnii mele ...1 păhărnicel, să meargă şi prin ştirea dumnealor ispravnicilor să apuce să înplinească aceşti bani dă la numitul Lazăr, iar zicînd că are a răspunde, să-l aducă la judecată şi cine va rămînea, să plătească treapăd. 1777, ghenarie 11. Preaînnălţate doamne, Din luminată porunca înnălţimii tale, dumnealui vătafu za păhărnicei aduse la judecată pă Costandin Panait Segiianul căruia citindu-i-să jalba lui ce au dat la înnălţimea ta, arată că din întîmplarea vremilor au căzut la grea datorie. Şi fiindcă între alţi datornici, este unul şi Costea comis, carile are a lua taleri 680, pentru care bani este chiezaşul lui, un Gheorghe Lazariul ce să află la sud Olt, de la care zice numitul că are şi el a lua taleri 600, au cerut ca să i să înplinească aceşti bani dă la acel Gheorghe Lazariul, să să plătească şi el dă numitul Costea comisul. A căruia cerere nu să cădea să o priimim, fiindcă dreptu este să-şi plătească el întîiu, datoriia ce este la comisul, după hotărîrea ce am şi făcut, şi el dă are a cere dă al acel Gheorghe Lazariul, să dea jalbă, şi cu judecată să-şi caute. Dar, dă vreme ce acest Costandin aflîndu-să la multă scăpătăciune şi în multă datorie, pentru aceasta, mesincatavasis, a nu priimi cerirea lui, de care, arătăm înnălţimii tale ca prin luminată porunca mării tale să să orînduiască mumbaşir ca să înplinească dă la acel Gheorghe Lazăr, banii ce zice numitul Costandin că are a lua, iar dă va zice că are a răspunde, să-l aducă aici. Iar hotărîrea cea dăsăvîrşită, rămîne la înnălţimea ta. 1776, dichemvrie 20. Miche paharnic, Costandin biv vel comis, Alecsandru Greceanu, D Brez. [264] Io Alecsandru Ioan Ipsilant voievod bojiiu milostiiu. Eşind şi înnaintea domnii mele la divan amîndoaă părţile, s-au întrebat Drăgan pentru ce pricină şi-au lăsat nevasta cea cu cununie luată, şi dă are carte dă dăspărţire dă la arhiereu şi nici un fel dă dovadă şi carte în scris nu avu să arate, nici dă dăspărţire, nici dă vreo vină a ei. Deci, am hotărît să-şi ia soţiia iarăşi întru căsătorie să o caute şi să o chivernisească cum să cade ca pe o soţie a lui, iar cu ceilaltă muere, măcar că nu este dovedit să fi avut cununie, dar şi de ar fi fost, nu iaste după lege şi este vinovat dă pedeapsă pentru fapta ce au făcut. Dar ca să trăiască bine cu soţiia lui, l-am ertat, şi să aibă întru căutarea lui şi pe copilu ce au făcut cu altă muere. 1777, ghenarie 15. /[265] Preaînnălţate doamne, După jalba ce au dat către măriia ta, Ilinca din Craiova pentru bărbatî-său Drăgan, care dă şapte ani ar fi fugit de dînsa şi s-ar fi încîrdoşit cu altă nevastă din satu Nemăneşti1 sud Muscel, dupe a căriia jalbă cu porunca mării tale s-au adus aici el, dă s-au înfăţişat cu jăluitoarea, nevasta lui, care întrebat fiind de noi pentru ce şi-au părăsit nevasta şi s-au încîrdoşit cu alta de au făcut călcare dă lege şi necuviinţă, el ne arată că de această nevastă s-au despărţit după lege, cu vină, dă către răposatu episcopu Rîmnic, Parthenie, şi pentru aceia s-au încîrdoşit cu altă nevastă cu care s-ar fi şi cununat. Deci, noi trimiţînd de au adus aici pe acea nevastă, asemenea am aflat după a lor spunere că cu adevărat s-au cununat zicînd şi aceasta, că popa ce le-au cetit cununiia au murit. I-am cerut lui, cartea dă dăspărţire, să ne arate de va fi avînd, şi zise că nu are. I-am cerut mărturii, şi iar zise că n-au. Să cunoscu dintr-aceasta, că nu va fi lucrul adevărat. Am întrebat nevastă de priimeşte pe bărbatî-său, sau de nu, ia răspunse că-l priimeşte. Să întrebă şi el, şi cu totu să apără că nu o priimeşte. Aceasta văzîndu-o noi, am poruncit să să preţuiască cererea numiti jăluitoare de zestrea ei şi ne arătă că s-au învoit cu taleri 140, adică 70 lipsa zestrii ei, şi taleri 70 cheltuiala ce ar fi făcut ia prin judecăţi pentru pricina lui. Care viind înnaintea noastră amîndoaă părţile, i-am întrebat dă sînt odihniţi, ia răspunse că s-au odihnit, numai să o caute şi cu alte chiverniseli pînă cît va avea viiaţă măcar, şi să nu şază cu dînsa. De aceasta facem ştire mării tale după faptele ce au făcut şi după nedovedirea îndreptării ce arată şi căci nu-şi priimeşte soţiia cea cu lege, a o avea nevastă, nearătîndu-i vreo vină de care să să poată dăspărţi de la biserică, noaă ni să pare a fi el în vină. Şi cum Duhul sfîntu va lumina pe măriia ta asupra aceştiia. Şi anii mării tale de la domnu Dumnezeu să fie mulţi şi norociţi. 1776, dichemvrie 14. Grigorie arh. [265] Io Alecsandru Ioan Ipsilant voievod bojiiu milostiiu. După cum s-au găsit cu cale dă către dumnealor vel dvornici, poruncim dumneavoastră ispravnicilor să urmaţi a face cercetare ce scrie mai jos şi în scris să alegeţi. 1777, ghenarie 18. Preaînnălţate doamne, Din luminată porunca înnălţimii tale, vătafu dă vistierie au adus judecată înnaintea noastră pă Costandin Robescu vechil fiind şi dăspre partea celorlalţi mazili Slobozia – Bunoiu din sud Slam-Rîmnic, pîrîş postelnicelului Grigorie sin stolnicu Scarlat, sud Buzău, zicînd că la satul ce să numeşte Sloboziia-Bunoiului, nu şăd alţi rumîni cu lăcuinţa, ci numai din mazili, 10–15 familii. Care loc, zic că fiind afară din popoarele cu viile, niciodată zic că n-au intrat în vînzarea scaunelor, ce fieştecare era slobod dă-şi tăia carne pe acel loc, dă trebuinţa casilor lor nesupăraţi, iar astă-toamnă mai sus-numitul boer fiind cu slujba vinăriciului la acel judeţ, au vîndut şi acel sat drept scaun dă carne, oprindu-i a nu tăia carne pentru trebuinţa lor, luîndu-le şi zăloage de la carei zic că au îndrăznit dă au tăiat carne şi ceru să li să întoarcă zăloagile şi să nu li să strice obiceiu. /[266] Faţă fiind şi Grigore postelnicelu sin Scarlat stolnicu, n-au tăgăduit cum că n-au vîndut şi acel loc dă scaun, numai zise că obiceiu era dă să videa dă către vinăriceri în toţi anii şi pentru aceia l-au vîndut şi dumnealui. Costandin Robescu, vechilul şi celorlalţi mazili, zise că nicidăcum nu s-au vîndut acel loc, ci tot mazilii aceia au tăiat carne pentru trebuinţa casilor lor. Deci neputîndu-să într-alt chip a să dovedi adevărul, dă s-au mai vîndut acel loc altă dată dă către vinăriceri, dupe cum zise Grigore postelnicelu, sau de nu s-au vîndut niciodată şi tăia mazilii carne pentru treaba lor după cum zise Costandin Robescu vechilu, am găsit cu cale să fie luminată porunca înnălţimii tale către dumnealor ispravnicii din sud Slam-Rîmnic, ca să cerceteze prin prejurenii locului de acolo şi dă să va dovedi că acel loc s-au vîndut dă către vinăriceri, an şi anţărţu, şi mai nainte vreme, să dea bani şi să ia acei mazili zăloagile înnapoi. Iar cînd nu să va fi mai vîndut acel loc niciodată dă către vinăriceri, după cercetarea ce vor face dumnealor ispravnicii, atunci să le dea acele zăloage post Grigore, numiţilor mazili, fără de întoarcere de bani, dînd şi carte dă judecată la mîna cui să va cădea. Noi aşa am găsit cu cale, iar hotărîrea cea dăsăvîrşită rămîne a să face dă către înnălţimea ta. 1777, ghenarie 14. Vel vornic, Badea vel vornic. [266] Io Alecsandru Ioan Ipsilant voievod bojiiu milostiiu. Cinstit şi credincios boeriul domnii mele, dumneata vel clucere Theodorache, caimacam Craiovii, înfăţişîndu-i, să faci cercetarea şi alegerea ce scrie mai jos, iar neodihnindu-să vreo parte cu cartea dumitale dă alegere, să-i trimiţi la divan. 1777, ghenarie 21. Preaînnălţate doamne, Ştefan Dîmbul de la Craiova au jăluit înnălţimii tale zicînd că în vremea răzmiriţii, fiind neguţător cu boltă, au luat marfă scumpă de la unii alţii din neguţători şi după încheerea păcii scăzîndu-să mărfurile, zice că au păgubit şi neguţătorii cei cu acele mărfuri văzîndu-l că au păgubit, unii dintr-înşii i-au luat marfă cît au găsit, iar vreo cîţiva dintr-acei neguţători, neavînd ce să ia, zice că le-au rămas dator taleri 1000 şi îl apucă să le plătească banii. Şi zice că nu are cu ce le plăti, fiindcă nici o iconomie nu are ca să vînză şi să le plătească, şi cere soroc dă doi, trei ani ca, cu încetul să plătească acelor neguţători această datorie ce zice că le este dator, ca şi el să-i plătească de datorie şi acei neguţători să nu rămîe păgubaşi. Deci, după jalba lui, cu vătaf dă păhărnicei ni să porunceşte ca să cercetăm această cerere a lui şi după cum vom găsi cu cale cu anafora să înştiinţăm înnălţimii tale. Pe carele aducîndu-l numitul zapciu înnaintea noastră, l-am întrebat unde sînt acei datornici ce cere această datorie de la dînsul şi zise că nu sînt aici, ci sînt la Craiova. Ci, dă vreme că acei datornici nu fură aici dă faţă ca să-i întrebăm din ce pricină au rămas numitul jăluitor aceşti bani dator, şi de are vreo iconomie ca să poată a le răspunde această datorie şi pînă cînd, găsim cu cale să fie luminată porunca înnălţimii tale către dumnealui caimacamu Craiovii, ca să trimiţă să chieme pe acei datornici înnaintea dumnealui, unde fiind faţă şi starostea dă neguţători de la Craiova, şi să cerceteze pă fieştecare cîtă datorie are a lua dă la dînsul după cum jălueşte, sau dintr-alte fapte necuvioase şi de are vreo iconomie sau vreo putere să plătească aceşti bani, şi pînă cînd. Şi aşa, fiind faţă şi datornicii /[267] după cum va găsi dumnealui caimacamu cu cale şi cu dreptate, să-i pue soroc şi cu încetul să să plătească dă această datorie, dă fieştecare datornic. Iar neodihnindu-să vreunii din datornici după hotărîrea ce le fa face dumnealui caimacamu, cu carte dă judecată şi cu soroc să-i trimiţă şi aici la luminat divanu înnălţimii tale. Noi aşa am găsit cu cale, iar hotărîrea cea dăsăvîrşita rămîne a să face dă către înnălţimea ta. 1777, ghenarie 14. Vel vornic, Badea vel vornic. [267] Io Alecsandru Ioan Ipsilant voievod bojiiu milostiiu. După cum s-au găsit cu cale dă la judecată, poruncim dumneavoastră ispravnicilor ai judeţului să urmaţi a face cercetarea şi izbrănirea ce scrie mai jos. 1777, ghenarie 21. Preaînnălţate doamne, Din luminată porunca mării tale, dumnealui vătafu de copii za divan, aduse la judecată pe Păun din Bucureşti, pîrîş lui Mateiu logofeţelu de la Bucov sud Saac, cerînd de la dînsul taleri 14, după diiata tătîni-său. Faţă fiind şi pîrîşu, răspunse că aceşti bani i-au plătit mumii pîrîşului, avînd şi ecsofisis, care ecsoflisis îl are la casa sa, la Bucov, căci n-au ştiut dă pîra aceasta, că l-ar fi luat. Deci, dă vreme ce Mateiu logofeţelu zice că nu-i este pîrîşului nici un ban dator, fiindcă au plătit la mumă-sa, avînd şi ecsoflisisu de la dînsa, să fie luminată porunca mării tale către dumnealor ispravnicii judeţului, să le cerceteze pricina acolo, aducîndu-şi Mateiu logofeţelu acel ecsoflisis ce zice că are, şi să facă izbrănire prin carte dă judecată. Iar hotărîrea cea dăsăvîrşită rămîne la înnălţimea ta. 1777, ghenarie 16. Miche paharnic, Dumitru Cioran paharnic, Costandin biv vel comis, Alecsandru Greceanu, Ev biv vel medelnicer, Hagi Dumi sluger Pociov , D Brez. [267] Io Alecsandru Ioan Ipsilant voievod bojiiu milostiiu. După cum s-au găsit cu cale dă la judecată, poruncim dumneavoastră ispravnicilor, să urmaţi a face cercetarea ce scrie mai jos. 1777, ghenarie 23. Preaînnălţate doamne, Popa Costandin vechil şi din partea altor cetaşi ai lui de la satul Bărbăteşti sud Vîlcea, cu jalbă au jăluit înnălţimii tale pentru sătenii de la Costeşti sud Vîlcea, zicînd că în vremile /[268] trecute făcînd acei oameni hotărnicie, la acea hotărnicie neavînd ei ocolnica moşii lor, Bărbăteşti, fiind la egumenu bistricean ce au fost pe acea vreme şi nevrînd să o arate, le-au luat din moşiia lor cîtva pămînt şi-l stăpînesc pînă acum şi cer dă la înnălţimea ta ca să fie luminată porunca înnălţimii tale către dumnealor ispravnicii din judeţu Vîlcea şi către cuviosul egumen bistriceanul ca să scoată acea ocolnică să să vază şi mergînd în faţa loculuib să le cerceteze pricina ca să li să dăscopere dreptatea a nu rămînea păgubaşi dă moşie. După a cărora jalbă, ni să porunceşte dă către înnălţimea ta prin zapciu vătaf dă păhărnicei, fiindcă să află şi egumenu bistriceanul aici, să cercetăm această pricină, şi numitul zapciu aducîndu-i pe amîndoaă părţile la judecată înnaintea noastră, am întrebat pă arhimandritu şi egumenu bistriceanul, ce are a răspunde pentru acel loc al moşii lor dă pămîntul ce zic ei că li s-au înpresurat, şi dă este acel loc al moşii lor în ocolnica mănăstirii, să ne arate, şi zise că nu ştie a fi în ocolnica sfintii mănăstiri, ca să să coprinză acel loc dă pămînt ce zic ei că li s-au înpresurat, şi nici că în alte cărţi ale mănăstirii zice că nu să coprinde acel pămînt ce-l arată ei că li s-au asuprit la acea hotărnicie, fără dă numai, arată în cărţile mănăstirii şi în ocolnică, alte hotără de moşiia Costeşti, iar nu de acel loc de pămînt ce zic jăluitorii, şi cum că toate cărţile şi ocolnica ale moşiilor sfintei mănăstiri sînt tot la sfînta mănăstire, iar nu le are aici. Pentru care, spre a să dăscoperi acel loc dă pămînt ce zic jăluitorii că sînt asupriţi, am găsit cu cale să fie luminată porunca înnălţimii tale către dumnealor ispravnicii din sud Vîlcea, ca să aducă pă arhimandritu şi egumenu bistricean înpreună cu ocolnica şi cu alte cărţi ale sfintei mănăstiri şi să aducă şi pe acei oameni din Costeşti ce zic ei că le-au asuprit acel loc, şi faţă fiind cu toţii înnaintea dumnealor ispravnicilor, să cerceteze într-acea ocolnică şi în cărţile sfintei mănăstiri şi în alte scrisori ce vor fi mai avînd şi acei oameni din Costeşti, să să vază întru acel loc de pămînt al numiţilor jăluitori care arată că sînt asupriţi de la acea hotărnicie şi le stăpînesc, sau nu intră, şi într-ale cui cărţi intră, într-ale sfintii mănăstiri, sau într-ale Costeştilor Şi de să va dovedi că sînt înpresuraţi cu acel loc după cum zic ei, ori dă Costeşti, sau dă sfînta mănăstire şi vor avea dreptate, să-l dea întru stăpînirea lor, acel loc, dîndu-le dumnealor ispravnicii şi cărţi pe la mîinile lor, ca să ştie fieşcarile pe unde să stăpînească şi cît. Iar fiind pricina într-alt chip şi nu să vor odihni vreo parte după cercetarea ce le va face dumnealor ispravnicii, cu soroc şi cu carte dă alegere ce le va face, să-i trimiţă la luminat divanu înnălţimii tale, ca să li să facă cea dăsăvîrşită hotărîre. Noi aşa am găsit cu cale, iar hotărîrea cea dăsăvîrşită rămîne a să face dă către înnălţimea ta. 1777, ghenarie 22. Badea Ştirbeiu vel vornic. [268] Io Alecsandru Ioan Ipsilant voievod bojiiu milostiiu. Cercetînd şi domniia mea cu divan pricina aceasta, fiind faţă amîndoaă părţile şi găsind dreaptă şi cu cale hotărîrea dumnealor veliţilor boieri, o întărim la toate să să urmeze cum să coprinde mai jos şi zapciul cel rînduit aşa să urmeze. 1777, ghenarie 24. /[269] Din luminată porunca mării sale preaînnălţatului nostru domnu Io Alecsandru Ioan Ipsilant voievod, ceauşu dă aprozi au adus la judecată înnaintea noastră pă Gheorghe ce au fost căpitan agesc, pămîntean din Bucureşti, cu Gheorghe Sîrbul arnăutul, zicînd Gheorghe căpitanu că, rămîindu-i de la părinţii lui o casă în mahalaoa Tîrgului d-Afară, care casă cu locul ei, zice că au stăpînit-o atît moşi-său i tată-său, cum şi el pînă în zilele răposatului Grigore vodă Ghica, cînd au făcut măriia sa pă sfînta mănăstire Pandeleimon, şi atunci înpreună cu alte moşii au afierosit la sfînta mănăstire şi mahalalile ce sînt dă josul Tîrgului d-Afară pe moşiia domnească în Bucureşti, milă, în care mahala a Tîrgului d-Afară este şi casa lui Gheorghe căpitanu, cu hotărîre prin hrisovu mării sale, ca să dea tot omul ce va avea casă într-acele mahalalele pentru coprinsul locului casii lui, chirie pe an cîte bani patruzeci şi cinci şi dă butea dă vin ce să va vinde pă la casile lor, cîte bani noaăzeci, şi nici să-i mai înnalţe chiriia, nici să-i mai scază fiind date acele mahalale spre ajutoru sfintii mănăstiri, milă. Şi zice că pe tot anul, chiriia pămîntului, cea obicinuită pentru coprinsul casii lui, au dat-o la sfînta mănăstire, iar dă la leat 1773 avgust 8, s-au învoit prin zapis cu numitu Gheorghe arnăutul, şi din cuprinsul locului casii lui ce au avut dă la moşii şi stremoşii lui, i-au dat doi stînjeni dă loc dă şi-au făcut prăvălie pă dînsul ca să să hrănească, cu tocmeală să-i dea pe an cîte taleri 20, însă să-i socotească această chirie pe tot anul pînă cînd să va înplini chieltuiala ce va fi făcut numitul arnăutu la acea prăvălie şi după înplinirea chieltuielii să-i rămie prăvăliia lui Gheorghe căpitanu, drept chiriia ce are tocmeală pă fieştecare an. Şi văzînd Gheorghe arnăutul că i să înplineşte sorocu dă să plăteşte chiriia cu taleri 60 ce au chieltuit cu chiriia ce să face pă trei ani, pentru ca să nu ia numitul Gheorghe căpitan, jăluitoru, prăvăliia supt zaptul lui, au jăluit arnăutul, mării sale lui vodă. Şi fiind orînduiţi la 2 <-lea> depertament, pe judecata ce li s-au făcut dă către dumnealor boerii judecători, nu s-au odihnit Gheorghe căpitanu şi dînd altă jalbă mării sale lui vodă, din luminată porunca mării sale, s-au orînduit şi la noi ca să facem cercetare aceştii judecăţi. Pe care aducîndu-i numitul zapciu şi înnaintea noastră, am citit întîiu zapisul dă aşăzămînt ce l-au dat Gheorghe căpitanu lui Gheorghe arnăurtul, care zapis este scris de la leat 1773 avgust 8, întru care scrie că avînd Gheorghe căpitanu o limbă dă loc în coastile Oborului d-Afară, l-au dat lui Gheorghe sîrbul arnăutul, cu chirie şi cu tocmeală, pe an cîte taleri 20, şi să chieltuiască Gheorghe arnăutul să-şi facă o prăvălioară. Şi acea chieltuială ce o va face să o ţie în seama chirii prăvălii şi să aibă Gheorghe sîrbul arnăutul a stăpîni prăvăliia cît îi va fi voia, iar nevrînd el ca să o mai stăpînească, atuncea să rămîe prăvăliia, lui Gheorghe căpitan, iar, n-au arătat Gheorghe căpitanu că moşiia nu este a lui, ci este a sfintii mănăstiri Pandeleimon, şi pentru locu lui plăteşte chirie. Care aceasta, să cunoaşte că Gheorghe căpitanu, din prostimea lui n-au arătat în zapis, ci au scris că este moşiia lui, măcar că după dovada ce să dovedi, locu coprinsului casii lui Gheorghe căpitanu, s-au stăpînit dă moşi-său şi dă părinţii lui şi numai dă cînd au afierosit răposatu Grigore vodă Ghica mahalalile din josul Tîrgului d-Afară la sfînta mănăstire Panteleimon, fiind loc domnesc, au dat chirie, iar mai nainte n-au plătit la nimeni chirie, acest Gheorghe căpitan, nici părinţii lui, nici moşii lui. S-au citit şi anaforaoa dumnealor boerilor judecători ot 2 <-lea> depertament întru care îl vinovăţeşte pă Gheorghe căpitanu după zapisul lui, fiindcă n-au scris că este moşiia sfintii mănăstiri a Sfîntului Pandeleimon şi plăteşte chirie, ci s-au făcut dă sineşi stăpîn, zicînd că este moşiia lui, măcar dă este chiriia acelor mahalale închinate la sfînta mănăstire Pandeleimon, iar acel loc s-au stăpînit tot dă dînsul şi dă moşii şi părinţii lui Gheorghe căpitanu. Pentru care, faţă fiind şi dumnealui medelniceru Dumitrache, epitropu sfintii mănăstiri Pandeleimon, s-au întrebat ce cere dă la Gheorghe căpitan jăluitoru, şi zise că dumnealui nu cere alt nimic, fără decît chiriia locului pă cît stăpîneşte el şi ce au dat arnăutului şi să dea dă butea dă vin cîte bani noaăzeci. Iar dă au dat din locu lui cu chirie lui Gheorghe arnăutul dă şi-au făcut prăvălie, nu să amestecă, nici cere dumnealui altă chirie mai multă pentru acel loc ce l-au dat lui Gheorghe arnăutul dă şi-au făcut prăvălie, făr’dăcît îşi cere şi dă la Gheorghe arnăutul numai obiceiu de toată butea dă vin ce va vinde, iar chiriia să dea Gheorghe arnăutul lui Gheorghe căpitanu, după tocmeala zapisului ce au, în trei ani. /[270] Dar fiindcă ne mai arătă dumnealui medelniceru Dumitrache, că dăosebit dă locu ce au dat Gheorghe căpitanu din locu lui, lui Gheorghe arnăutul, dă şi-au făcut prăvălie, a mai coprinsu Gheorghe arnăutul încă cîtva din locu sfintei mănăstiri şi pentru acel loc cere dăosebită chirie de la Gheorghe arnăutul, sau da la cine va rămînea stăpîn acei prăvălii să o stăpînească cu locu ce au mai coprinsu arnăutul al sfîntii mănăstiri Pandeleimon. Care la această cerere, are dreptate dumnealui medelniceru a cere dăosebită chirie pentru locu ce l-au mai coprinsu arnăutul, afară din cel ce l-au luat dă la Gheorghe căpitanu, după cum să va putea învoi să dea chirie pe an. Drept aceia, hotărîm, Gheorghe arnăutul după legătura zapisului lui, ce-l are la mînă, să dea pe tot anul chirie lui Gheorghe căpitanu, cîte taleri 20 şi Gheorghe căpitanu să-şi răspunză chiriia locului după cum au dat pînă acum la sfînta mănăstire Pandeleimon, iar pentru vinul ce va vinde, ori Gheorghe căpitanu la casa lui ori Gheorghe arnăutul, dă toată butea să dea la sfînta mănăstire cîte bani nouăzeci după hotărîrea hrisovului răposatului Grigore vodă Ghica. Aşijderea şi pentru locu ce l-au mai coprinsu Gheorghe arnăutul din locu sfintii mănăstiri Pandeleimon, dă vreme că acest loc l-au coprinsu făr’ dă ştirea epitropului, ori Gheorghe arnăutul, ori Gheorghe căpitanu, dă va rămînea a stăpîni el, să să învoiască cu epitropu sfintii mănăstiri cîte cît să dea chirie pe an. Aceasta scriem. 1776, noemvrie 8. Badea Ştirbeiu vel vornic, vel logofăt. [270] Io Alecsandru Ioan Ipsilant voievod bojiiu milostiiu. Au eşit înnaintea domnii mele la divan Grigore ceprăzariul, cerînd dă la Anastase să-i dea chieltuiala lucrului vii, pentru care chieltuială făcînd domniia mea cercetare în ce chip au fost tocmeala lor cînd i-au vîndut viia, osebit dă mărturiile ce au venit înnaintea dumnealor veliţilor boeri şi au dat mărturiia ce să arată mai jos, însuşi Grigore mărturisi cu graiul lui la divan, că tocmeala le-au fost po taleri 560 şi pentru lucrul ce cerea s-au aşăzat dă i-au mai dat taleri 40, şi au rămas atunci izbrănire între dînşii. Osebit dă aceasta, Anastasie şi acum priimi să-i dea acei taleri 600 şi să-i ia viia, şi răspunse Grigore că nu o poate lua. Deci, cunoscîndu-să că umblă rău şi n-are nici o dreptate, hotărîm, Anastase să stăpînească viia cu bună pace. 1777, ghenarie 24. Din luminată porunca mării sale preaînnălţatului nostru domnu Io Alecsandru Ioan Ipsilant voievod, vătafu dă visterie au adus la judecată înnaintea noastră pă Anastase cupeţul pîrîş lui Grigore ceprăzariul ce este vichil soţii lui Ancuţii, fata lui Daniil, zicînd Anastase jăluitoru că estimpu, la trecuta lună a lui iulie 8, au cumpărat dă la dînsa şase pogoane dă vie, lucrate, cu toate namestiile lor în sud Saac, cu zapis şi cu mărturii dă credinţă, pogonul cîte taleri 100. Şi zice că după ce le-au cumpărat, i-au dat şi toţi banii cîţi s-au făcut şi le-au plivit şi le-au săpat cu un stăpîn ce au rămas pă acele vii. Acum sculîndu-să Grigore ceprăzariul, cerînd chieltuiala dă primăvara ce ar fi lucrat el acea vie pînă a nu o vinde lui Anastase, sau să-i ia apa, şi dînd jalbă mării sale lui vodă, s-au orînduit dă către măriia sa la dumnealor boerii judecători ot 2 <-lea> departament şi judecîndu-să că numitu Anastase, pe acea judecată nu s-au odihnitşi dînd jalbă mării sale lui vodă, s-au orînduit la noi ca să facem cercetare aceştii judecăţi. Pe carii aducîndu-i numitul zapciu înnaintea noastră, am citit /[271] întîiu, zapisul ce este la mîna lui Anastase, de cumpărarea acei vii, care zapis să vede scris dă la leat 1776 iunie în 8, şi iscălit într-însul, Ancuţa cu fii-său Toma şi Grigore ceprăzariul mărturie şi alte mărturii, întru care zapis scrie că i-au vîndut şase pogoane dă vie lucrătoare în Valea Crîngului cu pămîntul lor şi cu obraţiia ei şi cu livede şi din sus şi din jos, după cum zic că au stăpînit şi ei pînă atunci i cu pivniţă şi cu şopron şi cu casă, care vie zice că-i este dă zestre dată dă la părinţii ei. Şi făcîndu-o vînzătoare, au vîndut-o mai sus-numitului, pogonul cîte taleri 100, care fac aceste pogoane, taleri 600, şi au luat aceşti bani toţi dăplin în mîna ei dîndu-i şi vasile ce s-au aflat la vie. S-au citit şi cartea de judecată a dumnealor boerilor judecători ot 2 <-lea> depertementului, ce este scrisă cu leat 1776 octomvrie 3, în care scrie că la iulie 8 leat 1774 au luat Grigore ceprăzariul de la Anastase, taleri 250 bani dă aramă cu aşăzămînt să-i dea vin, iar nedîndu-i vin, iar nedîndu-i vin, să-i dea bani dă argint. Şi fiindcă i-au bătut viia piatra, apucîndu-l Anastase pentru bani şi neavîndu-i să-i plătească, i-au vîndut 6 pogoane dă vie, pogonu cîte taleri 100, însă viia tăiată, hărăcită, cercuită şi săpată şi Anastase au lucrat acea vie după ce au luat-o numai dă 2 lucruri: sapa i plevila. Şi au chieltuit Anastase la aceste doo lucruri, taleri 22, iar Grigore au chieltuit la lucrurile cele mai dă sus-arătate, la vie, taleri 42, 108 bani. Şi hotărînd dumnealor, Anastase să plătească lui Grigore acei taleri 42,108 bani, chieltuiala ce au făcut Grigore la acele lucrări ale vii şi să ia Anastase rodu vii, ori Grigore să plătească lui Anastase acei taleri 22 chieltuiala ce au lucrat acele doaă lucruri, şi să ia Grigore rodu vii pe seama lui, dă vreme ce în locu banilor dă aramă au luat Anastase dă la Grigore bani dă argint. S-au întrebat numitul Anastase, cînd au cumpărat acea vie dă la nevasta numitului Grigore, în ce chip le-au fost aşăzămîntu pentru lucru vii, şi zise Anastase că el întîiu tocmise această vie cu dînşii în taleri 560, şi fiind pricină pentru lucrul vii ce lucrase Grigore, i-au dat taleri 40 şi au făcut zapis pă taleri 600, luînd viia lucrată gata, şi să-i dea numai la culesul vii lui Grigore o putină dă struguri. Grigore au tăgăduit zicînd că i-au vîndut viia într-aceşti taleri 600, afară din rodu vii, zicînd că are şi mărturii care s-au întîmplat atunci la facerea zapisului cînd au tocmit viia cu Anastase. I s-au zis lui Grigore să aducă pe acele mărturii înnaintea noastră, şi Grigore ceprăzariul, nu numai că n-au adus pe acele mărturii, ci au şi dosit dă judecată, iar Anastase jeluitoru au adus mărturie înnaintea noastră pe popa Şărban ot Biserica gospod i pe Grigorie andriianopolitul şi pe Ioniţă cupeţul cel ce au scris zapisul, care au dat mărturie că au fost la tocmeala lor şi au avut simfonie pă taleri 560. Şi i-au mai dat lui Grigore ceprăzariul încă taleri 40 pentru lucrul vii şi au făcut zapis pă taleri 600. Deci, dă vreme că în zapisul vînzării aceştii vii ce l-au dat Antuţa1 cu fii-său Toma i cu Grigore ceprăzariul la mîna lui Anastase, nu pomeneşte nimic pentru lucrul vii, fără dăcît zice că i-au vîndut viia lucrătoare şi fiindcă acei bani dă aramă ce i-au dat Anastase lui Grigore, zise că i-au trecut neavînd nici o pagubă de la dînşii, cum şi după mărturiia ce au dat numitele mărturii înnaintea noastră, cum că pentru acel lucrul dă voie ce lucrase mai nainte Grigore, i-au dat Anastase taleri 40 şi au făcut zapisul pă taleri 600, hotărîm, Anastase să-şi stăpînească acea vie după coprinderea zapisului şi să aibă pace dă către Grigore ceprăzariul pentru acei taleri 42 ce-i cerea pentru acel lucrul dă vie. Aceasta scriem. 1776, dichemvrie 3. Vel vornic, Badea vel vornic, vel logofăt. [271] Io Alecsandru Ioan Ipsilant voievod bojiiu milostiiu. Eşind şi înnaintea domnii mele la divan amîndoaă părţile, alte îndreptări şi răspunsuri asupra acestor pricini sau dovezi, nu avură nici unul altul, făr’ dă numai tot cele ce să /[272] arată mai jos. Pentru care judecînd şi domniia mea, într-acestaşi chip am hotărît pentru viia ce au cumpărat-o Măinea boltaşu lîngă Ştefana, dă vreme ce însuşi ea zice şi la divan cum că sînt rude dă ale vînzătoarii, care îşi caută protimisis a o lua, rămîne ca să vază întîiu rudele vînzătoarii ce izbrănire ia, şi cînd acele rude nu va răscumpăra-o, atuncea poate ea a-şi căuta ca un vecin. Iar pentru chieltuiala ce s-au făcut la ţelină, avînd ea protimisis ca un vecin şi priimit fiind şi vechilul Măinii, am hotărît să o întoarcă Ştefana şi să rămîe viţa pă seama ei. Aşijderea şi pentru pămîntul ţelinii, fiindcă aici nu avură dovezi ca să să vază, al Ştefanii este, sau al Hrizii, scriem dumitale cinstit şi credincios boieriul domnii mele, Theodorache vel clucer, caimacam Craiovii, să faci cercetarea ce scrie mai jos şi izbrănirea, după cum să va dovedi, iar pentru jalba ce dă atunci soţul Ştefanii, că l-au ţinut închis şi au avut bani gata dar nu i-au priimit, foarte să cercetezi şi de va fi adevărată, toată cheltuiala lor să o îndeplineşti dă la Măinea pînă la un ban şi să ne înştiinţezi dă fapta acelui polcovnic. 1777, ghenarie 25. Preaînnălţate doamne, Din luminată porunca înnălţimii tale, vătafu dă visterie au adus la judecată înnaintea noastră pă Ştefana soţiia lui Antone grecu de la Craiova, zicînd că fără dă ştirea ei au cumpărat o vie alăturea ce este cu viia ei, de la Mariia nevasta lui Neculae cojocaru, în dealul Vîlcăneştilor sud Dolj, şi zice că nici au venit ca să iscălească zapisul şi ca una ce să protimiseşte, fiind veche vecină, zice că au mersu dă i-au dat şi bani în multe rînduri ca să-i dea viia supt stăpînirea ei şi n-au vrut. Şi dînd jalbă înnălţimii tale şi fiind orînduiţi la dumnealui caimacamul Craiovii ca să-i judece, şi numitul Măinea boltaşu fiind bolnav, zice că n-au putut să-şi afle dreptatea. Dăosebit, zice că au ţinut pe bărbatî-său la închisoarea Craiovii trei luni, tot pentru această pricină, cu bani însă fiind, şi au dat dumnealui caimacamu şi carte dă judecată acelui Măinea. Şi acel Măinea, în silă zice că i-au coprinsu şi toată ţelina din capu vii ei, ce zice că şi acea ţelină este tot a ei puind el viţă noaă şi cere dreptate. După jalba ei aducînd numitul zapciu înnaintea noastră, atît pe Ştefana jăluitoarea, cît şi pe Anton bărbatî-său înpreună şi cu Costandin Tîrnoveanu ce este vechil dăspre partea gineri-său, Măinii boltaşu ot Craiova, însuşi Ştefana jăluitoarea înpreună cu bărbatî-său Anton grecu, ziseră că ei nu cer acum dăocamdată protimsis pentru acea vie ce au cumpărat-o acel Măinea boltaşu de la acea Marie, nevasta lui Neculae cojocaru ce este alăturea cu viia lor, fiindcă s-au judecat alte rude dăspre partea acei vînzătoare, dă aer protimisis. Şi cînd aceia nu-şi vor dobîndi judecata, atuncea ca nişte vecini vor cere ei protimisis, făr’ dăcît acum cerură judecată numai pentru acea ţelină, ce zic că le-au coprins-o acel Măinea, care ţelină zic că este în capul viilor şi este a lor. Întrebîndu-să şi Costandin Tîrnoveanul vechilul gineri-său Măinii, zice că atît viia Ştefanii, nevestii lui Anton grecu, cît şi acea ţelină, este pe locu Hrizii ce au fost judeţ şi de la acel Hrizea, stăpînul acei moşii, au cumpărat-o acea ţelină gineri-său Măinea, în taleri cinci şi au pus viţă noaă pe dînsa şi cum că pentru această pricină zise vechilul Măinii că au mai avut judecată înnaintea dumnealui caimacamului Craiovii hotărînd ca să-i întoarcă Anton grecu bărbatul Ştefanii banii ce au chieltuit pe acea viţă noaă şi nu i-au întorsu acea chieltuială şi pentru aceia i-au şi dat Măinea carte dă stăpînirea acei ţeline dă vie, pentru care au pus el viţă noaă. Care vechil şi acum înnaintea noastră priimi să-i dea Anton i Ştefana banii cheltuelii du pă acei butaşi dă viţă noaă ce au pus Măinea gineri-său într-acea ţelină ce acum zice că s-au prinsu şi taleri 5 preţu cumpărătoarii ţelinii ce au cumpărat acea ţelină de la acel Hrizea, iar Ştefana şi cu Anton bărbatî-său, nu priimiră căutînd să ia acea ţelină dă vie făr’ dă întoarcere dă bani, puind pricină că ei au dat acei bani Măinii şi dăocamdată i-au luat, apoi zice că i-au întorsu iar înnapoi vrînd să-l şi bată prin judecata polcovnicului Craiovii şi dintr-acea pricină zice că umblînd prin judecată au chieltuit îndoitu preţu acei ţeline dă vie. I s-au cerut Ştefanii şi lui Anton bărbatî-său, să dovedească această pricină, şi a adus o mărturie pe un Dumitrache ce este cumnat al acelui Măinea, carele mărturiia ce o dete neştiind ce să mărturisească, nu fu priimită. /[273] Pentru care, am găsit cu cale să fie luminată porunca înnălţimii tale către dumnealui caimacamu Craiovii, ca să aducă pe acel Hrizea cum şi pe alţi vecini dupe înprejuru acei vii şi prin carte dă blestem dovedindu-să că acea ţelină este în capu vii Ştefanii şi este ţelina acel loc tot din viia Ştefanii jăluitoarii, să întoarcă ea Măinii, taleri 10, 108 bani, plata pentru 2726 butaşi dă viţă noaă ce s-au prinsu într-acea ţelină, însă miia po taleri 4, iar pentru taleri 5 ce au cumpărat acel loc Măinea dă la Hrizea, dovedindu-să că este tot din viia Ştefanii, să întoarcă Hrizea banii aceia înnapoi Măinii, iar priimind blestem atît Hrizea, cum şi alţi înprejureni dă pă înprejuru acei vii, cum că nu este acea ţelină a Ştefanii, atuncea să întoarcă Ştefana şi acei taleri 5, Măinii, cumpărătoarea acei ţeline şi să rămîe iarăşi ia stăpînitoare atît pă viţă, cît şi pe acel loc, ca una ce este vecină viia ei cu acea ţelină ce au pus viţă noaă Măinea boltaşu şi să cade ei. Şi încă, cu dreptate este, dă să va dovedi că i-au dat banii dă atunci cu judecată şi n-au vrut să-i ia cîtă cheltuială au făcut acest Anton grecu i fămeia lui pentru această pricină, tot acel Măinea să i-o plătească, căci n-au vrut să să supue dreptăţii să-şi ia banii, ci încă l-au pus şi la închisoare trei luni. Care pentru această închisoare rămîne şi polcovnicu vinovat, dă ce să închiză om care îl dă judecata a întoarce banii şi el cu banii în sîn, să-l ţie închis. Noi aşa am găsit cu cale, iar hotărîrea dăsăvîrşită rămîne a să face dă către înnălţimea ta. 1777, ghenarie 17. Vel dvornic, Badea vel dvornic. [273] Io Alecsandru Ioan Ipsilant voievod bojiíu milostiiu. Poruncim zapciule ce eşti orînduitu, după hotărîrea ce este făcută spre a să vinde aceste mai jos-arătate, pentru înplinirea banilor ce au mai rămas neplătiţi la datornici, să cauţi să urmezi, şi luînd banii să-i dai fieşcăruia datornic, ca să ia sfîrşit pentru toţi, şi celor ce au cumpărat acestea ce s-au vîndut, poruncim să li să dea şi cărţi dă bună stăpînire. Iar pentru zestrea ce s-au scos din periusie, să să facă întîi cercetare dă către preasfinţiia sa părintele mitropolitul, după cum prin osebită anaiora s-au poruncit ca întîi să o dovedească soţiia Micşunescului şi aşa să şi-o ia. Ci, după ce să va face şi cercetarea zestrii, pentru cele ce va rămînea moştenire copiilor, să avem înştiinţare, ca să orînduim şi pentru acea moştenire, cum să să chivernisească pentru copii. 1777, ghenarie 26. Preaînnălţate doamne, Din luminată porunca înnălţimii tale ce mi să porunceşte prin vătafu dă păhărnicei ca să arăt pe toţi datornicii cei ce au a lua dă la casa răposatului Costandin Micşunescu, care după luminată poruncă arăt înnălţimii tale, socotind dobînda banilor, la zece unul, cît şi ce s-au plătit pîră acum şi ce rămîne moştenire: Taleri bani 10784 „ toată periusiia casii, 3903 „ lipsa zestrilor şi darul din naintea nunţii dă la socrii. 6881 1004 s-au plătit mai nainte dă jupîneasa răposatului iar nu din periusie 5877 Rămîne periusie Cei ce au să mai ia 700 Ecaterina Bălăceanca, însă. 500 capete, 200 dobîndă, în patru ani, la zece unul. 700 200 Pascale, rămăşiţă din dobîndă, 200 vorniceasa Ecaterina Văcăreasca, asemenea, 1230 dumnealui stolnicu Bălăceanu, însă: 1000 capete, 230 dobîndă în ani doi, luni 3, zile opt. 2330 suma dinnapoi a datornicilor ce este să să plătească dumnelui 1215 slugerului, Dumitrache, însă taleri: 900 capete, 315 dobîndă în ani trei şi jumătate, la zece unul 1215 3545 Toată datoriia ce este să să plătească. Arătăm cine cît au luat din datoriia sa, şi ce rămîne să ia. 1230 capete i dobîndă dumnealui stolnicu Bălăceanu 847,30 382 90 au luat 847 30 să ia 15 1215 capete i dobîndă dumnealui slugeru Dumitrache 1200 au luat, însă: o pereche cercei, taleri 900, i viile din Bucureşti, drept taleri 300. 15 să ia: 700 – Ecaterina Bălăceanca, capete i dobînda, 200 – vorniceasa Ecaterina Văcărescu din dobîndă, 200 – Pashale asemenea, 500 – Ştefan Micşunescu pentru partea din case dă la viie pă jumătate, 210 – Ştefan Micşunescu pentru trei şi jumătate pogoane viie ce-i vine partea. 580 – dumnealui pitaru Ghiurgiu dupe dresul casilor din Bucureşti, 250 – igumenu dă la biserica Stelii, ce au lăsat danie după anaforaoa ce este întărită dă măriia ta. 3502 30 3502 30 sumă dinapoi ce este să să plătească. Cu ce să plăteşte. Taleri 1600, viile dă la sud Saac, 3520 – 1300, moşiia Pisculeştii sud Ialomiţa 620, prăvăliia din Bucureşti 3520 17, 90 prisosesc, dăosebit casele a treia parte, din Bucureşti şi moşiia Micşuneşti pă jumătate, şi ţigani, afară din lipsa zestrilor ce s-au scăzut din periusie. Acestea rămîm moştenire copiilor. Şi, înştiinţăm înnălţimii tale. Iorga starostea. [275] Io Alecasandru Ioan Ipsilant voievod i gospodar bojiiu milostiiu. Au eşit şi înnaintea domnii mele la divan amîndoaă părţile şi iarăşi numai pentru preţul moşii să pricinuia, zicînd Mariia că i-o dă încărcată. Pentru care întrebîndu-să Lupul, în cea după urmă zise cum că o priimeşte el cu preţul acesta, numai, neavînd bani acum, cerea să aibă îngăduială dă soroc, la care fu priimitoare şi Mariia. Deci, măcar că hotărîrea domnii mele era aceasta, adică dă nu să vor învoi a o priimi nici o parte, nici alta cu acest preţ, să o înparţă în doaă, jumătate şi jumătate, să o ţie, dar dă vreme ce Lupul o priimi singur şi voi şi Mariia, am hotărît ca pînă îi va număra Lupul banii, moşiia să stea ca un amanet la Mariia şi să poarte grijă el a face [dă] bani, să-i dea Marii, ca să ia moşiia după cum s-au învoit. 1777, ghenarie 26. Preaînnălţate doamne, După jalba ce au dat către măriia ta Lupul logofeţel dă aici, pentru Mariia, soacră-sa, soţiia medelnicerului Dumitru Moraitu, că ţiindu întru căsătorie o fată a aceştiia cu care făcîndu şi copil, la urmă s-au întîmplat moarte atît soţii lui şi peste patru ani şi copilului, şi prin jalbă către măriia ta cerea parte din zestre şi alte cheltuieli ce au mai făcut. Care cu zapciu vătaf dă păhărnicei, aduşi fiind înnaintea noastră le-am cercetat pricina şi fiind trebuinţă a să preţui toată zestrea şi altele, i-am orînduit la dumnealui starostea dă neguţători şi după aceia viind înnaintea noastră şi văzîndu-să a tuturora preţul, după pravilă acea zestre s-au făcut pă trei părţi, o parte sufletului moartei, o parte bărbatului moartei căci au făcut copil, şi altă parte rudelor moartei, adică mîne-sa, şi pentru toate cîte s-au făcut, s-a odihnit amîndoaă părţile. Numai la o moşie ce au fost din zestre, care s-au preţuit pe taleri doi stînjenu, zice Mariia soacra Lupului logofătul, că nu să odihneşte, arătînd că cumpărarea au fost cîte bani 40 i 50. Pentru aceasta, zicem noi Lupului logofătul să o priimească el într-acest preţ, fiind şi soacră-sa bucuroasă a o da, şi el nu priimi zicînd că nu are bani să întoarcă. Ci, cît pentru celelalte ale lor învoiri, să va vedea foile ce s-au făcut doao, la mîinile lor iscălite de clirici i protopopi. Iar pentru această moşie rămîne la bună hotărîrea mării tale. Şi anii mării tale dă la Domnu să fie mulţi şi norociţi. 1776, dichemvrie 14. Grigorie al Ungrovlahiei. [275] Io Alecsandru Ioan Ipsilant voievod bojiiu milostiiu. După cum s-au găsit cu cale dă la judecată, poruncim dumneavoastră ispravnicilor să urmaţi a face cercetarea şi alegerea ce scrie mai jos, iar neodihnindu-să vreo parte, să-i socotiţi la divan cu carte dă judecată. 1777, ghenarie 26. /[276] Preaînnălţate doamne, Din luminată porunca mării tale, dumnealui vătafu dă aprozi aduse la judecată pă Stoian dă la Buzău pîrîş dumnealui Grigore Hrisoscoleu i Ioniţă Cîrlova, zicînd că în vremea răzmiriţii mai sus-numiţii pîrîţi fiind ispravnici la sud Buzău, l-au prădat cu taleri 97,60. Faţă fiind Grigore Hrisoscoleu, răspunse că la leat 1773, ţiind isprăvniciia judeţului Buzău şi la pîrîşu acesta găsindu-să nişte lucruri dă furat, ca o gazdă dă hoţi l-au globit tovarăşul său, Ioniţă Cîrlova, dar cîţi bani va fi dat, nu ştie. La ale căruia zise, tare să apără pîrîşu că nu s-au aflat întru această vină, fără dă numai, cumpărînd el nişte borfe şi găsindu-să păgubaşii, i le-au luat fără de a nu-i plăti nici un ban, Prinzîndu-să şi hoţii în urmă, care hoţi şi acum sînt dă faţă la casile lor în judeţul Buzăului, care aceasta zise pîrîşul că o va şi dovedi-o cu mărturii dă partea locului, să fie luminată porunca mării tale către dumnealor ispravnicii judeţului, ca să să aducă acei oameni ce au stătut într-acea vreme în hoţie, înnaintea dumnealor, şi cu mărturiile ce va avea pîrîşu, înfăţişîndu-să fiind faţă şi Hrisoscoleu Grigore cum şi Ioniţă Cîrlova, să cerceteze şi să facă dumnealor izbrănire prin carte dă judecată, iar hotărîrea cea dăsăvîrşită rămîne a să face dă către înnălţimea ta. 1777, ghenarie 26. Miche paharnic, Costandin biv vel comis, Alecsandru Greceanu, Ev biv vel medelnicer. [276] Io Alecsandru Ioan Ipsilant voievod bojiiu milostiiu. După cum s-au găsit cu cale de către dumnealor vel vornici, poruncim dumneavoastră ispravnicilor să urmaţi a face cercetarea şi alegerea ce scrie mai jos, iar nefiind odihniţi vreo parte, să vie la divan. 1777, ghenarie 29. Preaînnălţate doamne, Marin vătafu dă ciocănaşi dă la Ocnile Mari sud Vîlcea, au jăluit înnălţimii tale zicînd că din avutul lui ce au avut, s-au jăfuit în vremea răzmiriţii şi rămîind dator la trei neguţători ce sînt şăzători într-acel judeţ al Vîlcii, taleri 250, aceşti datornici cerîndu-i i aceşti bani şi nemaiîngăduindu-l, zice că, caută să-i mai vînză ce va mai avea şi să-şi înplinească datoriia lor. Şi fiindcă putere de o dată zice că nu are să le plătească, cere ca, cu încetul să le plătească acea datorie, şi după jalba lui, înnălţimea ta ai orînduit la noi ca să cercetăm această pricină şi cu anafora să înştiinţăm înnălţimii tale. Pe carile aducîndu-l vătafu dă păhărnicei înnaintea noastră, ne arătă numitul jăluitor cum că cu adevărat este jăfuit din pricina răzmiriţii şi cum că este dator aceşti bani la acei neguţători, şi putere de o dată nu are ca să plătească, cerînd cu încetul şi cu soroc să-i plătească. Ci, dă vreme că altă dovadă aici nu avu ca să dovedim din ce pricină au scăpătat, ori din vremea răzmiriţii, după cum zice el, sau dintr-alte fapte necuvioase, cum nici acei datornici nu fură dă faţă ca să-i cercetăm cîtă datorie este el dator la acei neguţători, găsim cu cale să fie luminată porunca înnălţimii tale către dumnealor ispravnicii din sud Vîlcea, ca să-i chieme pe acei datornici, dă vreme că zice că sînt şi aceia tot într-acel judeţ, şi să cerceteze întîiu această datorie, cîtă este, al doilea, ce iconomie are numitu jăluitor şi pînă cînd poate /[277] înplini el această datorie acelor datornici şi cum vor găsi cu cale, unde fiind şi datornicii faţă, cu soroc şi cu încetul să le plătească această datorie. Noi aşa am găsit cu cale, iar hotărîrea cea dăsăvîrşită rămîne a să face dă către înălţimea ta. 1777, ghenarie 26. Vel dvornic, Badea vel vornic. [277] Io Alecsandru Ioan Ipsilant voievod bojiiu milostiiu. După cum s-au găsit cu cale dă către preasfinţiia sa părintele mitropolitului, scriem sfinţii tale iubitoriule dă Dumnezeu, părinte episcoape, i dumneavoastră ispravnicilor, să faceţi cercetare şi alegerea ce să cuvine în scris. 1777, ghenarie 29. Preaînnălţate doamne, Dupe jalba ce au dat către măriia ta cuviosul arhimandrit Ştefan, egumenu mănăstirii Bistriţii, pentru Mirica Trepteanca din sud Argiş, cum că un ţigan al aceştiia luînd o rumîncă au făcut cu dînsa o fată, pe care măritîndu-o după rumîn şi murind rumînul au rămas ia cu doaă copile fete, care iar s-au măritat după un ţigan al mănăstirii Bistriţii şi să află şi acum trăind, numita jupîneasă prin vichilu gineri-său Bănică Miriciou ar căuta această rumîncă ca să o ia supt stăpînire de roabă. Care prin zapciu, dumnealui vătafu dă copii za divan, aduşi fiind înnaintea noastră, am întrebat întîiu pă arhimandrit, cum poate stăpîni rumîncă ca un rob, şi cu totul să apără zicînd că necum în robie o ţinen cu alţi ţigani înpreună, ci şi toată voia o are slobodă ca o rumîncă. Întrebat-am şi pe numitul Bănică, cum poate cere rumîn să-l aibă dă ţigan şi răspunse că pe această rumîncă o are dată în zestre dă la soacră-sa Mirica, ca o ţigancă, şi cu aceia face cerire. Deci, fiindcă după aceste arătări nu să poate îndrepta pricina pînă nu va fi singură jupîneasa Mirica, soacra lui Bănică, faţă, şi mai vîrtos că Bănică să lepădă dintr-această vichilie a nu fi la judecată răspunzări, rămîne acolo în faţa locului să să facă cercetare. Ci, noi aşa socotim a fi cu cale ca, cu porunca mării tale, să să orînduiască la fratile întru Hristos, episcopul Rîmnecului, chir Chesarie, şi la dumnealor ispravnicii din sud Vîlcea, fiindcă să află amîndoaă părţile în partea locului şi după cuviinţă să facă cercetare şi alegere pricinii, iar hotărîrea cea dăsăvîrşită rămîne a să face dă către înnălţimea ta. Şi anii mării tale de la Dumnezeu să fie mulţi şi norociţi. 1777, ghenarie 29. Grigorie al Ungrovlahii. [277] Io Alecsandru Ioan Ipsilant voievod bojiiu milostiiu. După cum s-au găsit cu cale dă la judecată, întărim şi poruncim dumneavoastră ispravnicilor ai judeţului, să urmaţi a face cercetare şi alegere cum scrie mai jos, iar dă nu este /[278] odihnită vreo parte, ori pă hotărîrea dă aici a dumnealor boerilor judecători, ori pă alegerea dă la ispravnici, are voe să vie ca să iasă şi la divan, şi mumbaşir, sluga domnii mele aprodul ceauşăsc, anume. 1777, ghenarie 30. Preaînnălţate doamne, Din luminată porunca înnălţimii tale, dumnealui ceauşu za aprozi aduse la judecata pă dumnealui Grigoraşcu Hasan pîrîş Sandului Vărzaru postelnicel, sud Argeş, aşa zicînd Grigoraşco Asan, că are un vad dă moară înfundat în moşiia Căzăneşti, care moşie o stăpîneşte Sandul Vărzaru, şi într-acel vad are şi moară şi cum că nu lasă Sandul Vărzaru să să vînză vin într-acel coprinsu de vad înfundat, pe cei ce cumpără venitul morii dă la Grigoraşco Asan. Mai zise Grigoraşco Asan că din măcinişu ce macină Sandul i oamenii Sandului, nu vor să dea oemu morii. Şi iar mai zise Grigoraşco Asan cum că la trecuta lună a lui dichemvrie, Sandul au făcut o pio din josu morii, din care pricină a piuei, i s-o înnecat roata cea din jos a morii. Osebit dă aceasta, mai zise că şi venitul unii moşii ce are Grigoraşco tot acolo, care venit îl are vîndut tot acelor ce au cumpărat venitul morii, pe acei cumpărători nu i-au îngăduit Sandul să-şi strîngă venitul du pă moşie. Am întrebat şi pă Sandul Vărzaru ce are a răspunde înpotriva acestora, răspunse întîiu pentru cîrciumă, cum că el avînd cîrciumă pă moşiia sa, la drum, şi fiind moara aproape dă cîrciuma sa, nu-i îngădueşte să vînză vin acei cumpărători ai venitului morii i moşii lui Grigoraşco. A doaă, pentru oem, răspunse că au avut obiceiu să nu dea oem, căci că, dobitoacile celor ce aduc măciniş la moară să pascu pe moşiia lui, la care cerîndu-i-să vreo dovadă la acest răspunsu, de au avut vreun aşăzămînt, <şi> zise că nu are. Al treilea, pentru că au făcut pivă din josu morii lui Grigoraşco Asan, n-au tăgăduit, numai zise că acea înnecătură ce au înnecat roata lui Grigoraşco, s-au pricinuit dintr-o zăpadă, că, viind apa cu sloi, s-au zătoit apa cu sloi şi au înnecat roata cea din jos a morii şi cum că Sandul văzînd că înneacă, de atunci au volnicit pe acei ce ţin moara în arendă de au stricat zăgazul de la pivă şi nu va mai aduce înnecăciune morii. A patrălea, l-am întrebat pe Sandul pentru ce n-au îngăduit să ia venitul moşii pe acei ce au cumpărat dă la Grigoraşco, şi răspuns Sandul că nicicum nu s-au amestecat la acel venit dă moşie şi mai vîrtos zise Sandul că moşiia lui Grigoraşco este dăspărţită dă a lui. Am găsit cu cale, întîiu pentru cîrciumă, ca să fie volnică într-acel coprinsu dă vad înfundat, Grigoraşco Asan să-şi vînză vinu, iar pentru celelalte trei pricini, de vreme ce acei cumpărători de venitul morii i a moşii să află la sud Argeş unde este şi Sandul şăzător, să fie luminată porunca mării tale şi cu aprod mumbaşir ca să ia, atît pă Sandul Vărzaru, cît şi pe cumpărătorii morii i moşii, să-i aducă la dumnealor ispravnicii judeţului ca să-i cerceteze pentru cîte trele pricinile, atît pentru oem, dă ce nu-l dă Sandul şi oamenii lui, cît şi pentru pivăn ce au făcut Sandul şi înneacă roata lui Grigoraşco şi ce pagubă i s-au făcut, cum şi pentru venitul dă la moşie, la care cercetare ce vor face, să fie amîndoă părţile de faţă. După care cercetare, să dea dumnealor în scris la mîna cumpărătorilor, dă venitu morii i moşii şi de va fi dă înplinit să facă şi înplinire, iar de nu să va odihni vreo parte, mai sus-numitul mumbaşir să ia pe amîndoă părţile cu cercetarea dumnealor ispravnicilor să-i aducă la divan, şi care va rămînea de judecată, va plăti treapădu şi cheltuiala. Iar hotărîrea cea dăsăvîrşită rămîne la înnălţimea ta. 1777, ghenarie 11. Ian Mav paharnic, B sluger, Niculae sluger, George Canale. [279] Io Alecsandru Ioan Ipsilant voievod bojiiu milostiiu. După cum s-au găsit cu cale dă către preasfinţiia sa părintele mitropolitul, poruncim orînduitule zapciu, cu marifetul starostii dă neguţători să să preţuiască acele amaneturi, şi întîiu zestrea să o înplineşti, iar neodihnindu-să vreo parte pă hotărîrea preasfinţii sale şi va avea a face apelaţie, să-i scoţi la divan. 1777, ghenarie 30. Preaînnălţate doamne, După jalba ce au jăluit mării tale, Dumitra dă aici din Bucureşti, pentru Ioniţă bărbierul ce i-au fost ginere cum că, aflîndu-să el du fapte dă hoţie, s-au dăspărţit dă fii-sa, şi după faptile lui s-au trimis şi la ocnă, şi acum îşi cere lipsa dă zestre a fii-sii, arătînd cum că numitul gineri-său ar fi avînd nişte haine puse amanet la un căpitan Nicolae, tot de aici. Am cercetat pentru această pricină, lipsa dă zestre a fii-si; s-au aflat adevărată, de taleri 52,30. Am cercetat şi pentru acele amaneturi ale gineri-său şi numitul Nicolae căpitanu nu au tăgăduit, ci au spus cum că sînt la dînsul oareşcare lucruri de ale lui Ioniţă puse amanet pentru taleri 60. Mai zise cum că el, numitului Ioniţă, la păsurile ce au avut, căzînd într-aceste fapte dă hoţie, i-ar fi dat mai mult dăcît taleri 200. Pentru care, înştiinţăm mării tale, cum că numita jăluitoare după pravilă să protimiseşte a-şi lua lipsa zestrii, mai întîiu de datornici, numai să să preţuiască acele lucruri de sînt amanet, şi dă vor prisosi mai mult dăcît taleri 52,30, atuncea, ce va mai prisosi, să aibă a lua datornicul ce are amaneturile pentru datorie. Noi, după alegere şi după pravilă, aşa am găsit a fi cu cale, iar hotărîrea cea dăsăvîrşită rămîne a să face dă către înnălţimea ta. Şi anii mării tale de la domnul Dumnezeu, rugăm ca să fie mulţi şi norociţi. 1776, dichemvrie 21. Grigorie al Ungrovlahiei. [279] Io Alecsandru Ioan Ipsilant voievod bojiiu milostiiu. Cinstit iubitoriule de Dumnezeu părinte episcoape al Rîmnecului, să faci cercetare şi alegere în scris. Aşijderea poruncim şi dumneavoastră ispravnicilor ai judeţului să urmaţi a trimite pă fieştecare înnaintea sfinţii sale şi a înplini cu ce vor rămînea datori, iar care nu să vor odihni cu carte dă alegere a sfinţii sale, să-i trimiteţi la divan. 1777, ghenarie 30. Preaînnălţate doamne, Facem ştire mării tale că o Păuna Ostroveanca din sud Argeş, încă din trecuta vreme a păcii, lăsînd danie la Mitropolie prin diiată, moşii, mori şi ţigani şi mai pă urmă sculîndu-să un nepotî-ş, anume Laţco, ca să răscumpere aceste dănii, am făcut socoteală şi preţuindu-să s-au făcut o sumă dă bani, care neavînd bani să-i dea, au dat zapis la Mitropolie cu chiezaş, unu, Niţul Mariian, şi alţii din sud Argiş, şi dintr-acei bani, dintr-înşii am luat, iar dintr-înşii sînt rămăşiţă. /[280] Ci, fiindcă această răposată Păună Ostroveanca, într-acea diiată ne-au lăsat să dăm şi noi oareşce ajutor unii nepoate a ei şi acum fiindcă ne cere şi nu să ştie cîţi bani am luat după răscumpărarea acelor dănii şi cîţi au rămas, rugăm pă măriia ta ca să să facă poruncă către dumnealor ispravnicii din sud Argiş, şi carte către fratile întru Hristos, episcopu Rîmnecului, chir Chiesarie, dă vreme ce unul dintr-aceştiia să află în sud Argiş şi alţii în Vîlcea, ca să-i supue dumnealor ispravnicii să meargă la frăţiia sa, la Rîmnec, să facă socoteală dă cîţi bani s-au luat dă către Mitropolie şi să să vază cîţi sînt rămăşiţă, pentru ca, cu porunca mării tale, scoţîndu-să acei bani, să dăm şi noi acolo unde sîntem orînduiţi de această răposată. Şi anii mării tale de la domnul Dumnezeu să fie mulţi şi norociţi. 1777, ghenarie 23. Grigorie al Ungrovlahii. [280] Io Alecsandru Ioan Ipsilant voievod bojiiu milostiiu. Dă vreme ce şi înnaintea domnii mele la divan, aducînd zapciu pe amîndoaă părţile, arătă egumenu că nu are aici cu ce să răspunză fiindu-i scrisorile la mănăstire, ci dă vreme ce jăluitoriul ceru ca la ispravnicii judeţului să le cerceteze unde este, şi egumenu neputînd a-şi duce marturi la Craiova, poruncim dar, dumneavoastră ispravnicilor, să urmaţi a face cercetarea ce scrie mai jos, însă drept şi întru adevăr ca să nu să năpăstuiască nici săracul acesta, nici mănăstirea. Şi în scris alegînd, de nu să va odihni vreo parte, să-i sorociţi în scris cu zi orînduită, ca să vie la divan. Ci, zabavă să nu faceţi a-i înfăţişa şi a cerceta cu dreptul. 1777, fevruarie 1. Preaînnălţate doamne, Din luminată porunca mării tale, dumnealui vătafu de copii za divan aduse la judecată pă Mihalcea dă la Bădeşti sud Vîlcea, pîrîş cuviosului egumen ot mănăstirea Bistriţa, zicînd că avînd el moşie ce să numeşte Gălbezea, rămasă dă la neamul lui, au stăpînit-o pînă la începerea aceştii trecute răzmiriţi, iar dă atunci încoace i s-au înpresurat moşiia dă către mănăstire. Faţă fiind şi numitul egumen, răspunse că n-au avut în ştire dă pîra aceasta, ca să-şi fi adus cărţile ce are mănăstirea pentru această moşie, arătînd egumenul că sînt ani 25 de cînd stăpîneşte mănăstirea moşiia aceasta, necontenit. Deci, am întrebat pă pîrîş de cîtă vreme nu stăpîneşte moşiia, şi zise că sînt 15, şi măcar că nu au stăpînit într-aceşti ani, din întîmplarea vremii, iar că-i iaste acea moşie rămasă dă la neamul lui şi că au stăpînit-o el pînă la o vreme afară din cărţie ce are la mînă, dar o va dovedi şi cu mărturii din partea locului, prin carte dă blestem. Ci, fiindcă numitul egumen zise că, cărţile pentru această moşie nu le are aici în Bucureşti, ca să fim putut intra în cercetarea judecăţii, şi dă vreme ce şi pîrîşul arătă că cu mărturiile prin carte de blestem în faţa locului îşi va dovedi stăpînirea moşii, pentru aceasta am socotit ca, cu luminată porunca mării tale să să cerceteze această pricină de dumnealui căimăcamu Craiovii, unde aducîndu-şi numitul egumen cărţile ce va avea mănăstirea pentru această moşie, arătîndu-şi şi pîrîşu scrisorile lui, aducîndu-şi şi mărturiile ce va avea, şi aşa după dovezile ce va avea, să şi să hotărască pricina. Iar hotărîrea cea dăsăvîrşită rămîne la înnălţimea ta. 1777, ghenarie 15. Miche paharnic, D Cioran paharnic, Costandin biv vel comis, Alecsandru Greceanu, Ev medelnicer, Hagi Dumitrache sluger, D Brez. [281] Io Alecsandru Ioan Ipsilant voievod bojiiu milostiiu. După alegerea ce s-au făcut dă judecată, poruncim dumneavoastră ispravnicilor ai judeţului, să urmaţi a face cercetarea ce scrie mai jos. 1777, fevruarie 3. Preaînnălţate doamne, Din luminată porunca mării tale, dumnealui vătafu dă visterie aduse la judecată pă liude 14 ot sud Buzău, pîrîşi Leului vătafu, zicînd că în vremea răzmiriţii, fiind vătaf dă plaiu în plaiu Slănicului ot sud Buzău, i-au apucat dă au plătit taleri 200 pentru lude 14, zaherea, şi în urmă cercetînd visteriia, s-au găsit arătaţi în catastihu visterii numai lude 10. Cerînd dă la numitu Leu vătaf, taleri 70 pentru lude 4 ce nu i-au dat visterie, faţă fiind Leu vătafu, de tot s-au apărat, zicînd că în mîna lui nici un ban n-au dat. Am cerut pîrîşilor ca să arate răvaşile lui Leu vătafu dă datul banilor, şi răspunseră că n-au nici un răvaş fiindcă banii i-au dat prin mîna unui Tudor Ranga potecaş, fiind rînduit zapciu de Ioniţă Cîrlova ce au fost într-acea vreme ispravnic într-acel judeţ, iar nu la acest Leu vătafu. Deci, văzînd că însuşii pîrîşii aceştiia cu graiu lor arătară că banii i-au dat la acel Tudor Ranga, zapciu cel rînduit dă Ioniţă Cîrlova, şi dă vreme ce acel zapciu Tudor Ranga să află într-acel judeţ, cum şi Ioniţă Cîrlova, să fie luminată porunca mării tale către dumnealor ispravnicii judeţului, ca să-i înfăţişeze înnaintea dumnealor, şi întîiu să să ceară dă la acel zapciu ecstractul acelui Ioniţă Cîrlova ce au fost ispravnec, cu carele au strînsu acea zaherea şi cînd să va găsi în ecstractu, lude 10, să cunoaşte că zapciu au luat bani mai mulţi pentru acei lude 4 fără de ştirea ispravnicilor, rămîind supt vină de a-i plăti. Iar cînd să va găsi în ecstractul acelui ispravnic Cîrlova, liude 14, atunci zapciu va rămînea nesupărat, şi să plătească Cîrlova banii pentru acei liude 4, fiindcă să cunoaşte că i-au oprit el, arătînd la visterie numai liude 10. Care într-acestaşi chip făcîndu-să cercetare, prin cartea dumnealor dă judecată, să facă izbrănirea. Iar hotărîrea cea dăsăvîrşită rămîne la înnălţimea ta. 1777, ghenarie 29. Miche paharnic, D Cioran paharnic, Costandin biv vel comis, Alecsandru Greceanu, Ev medelnicer, Hagi Dumitrache sluger, D Brez. [281] Io Alecsandru Ioan Ipsilant voievod bojiiu milostiiu. Eşind şi înnaintea domnii mele la divan amîndoaă părţile, arătînd numiţii mai jos vechilii satelor, jalba pentru cele ce să coprinde mai jos, au tăgăduit Otetelişanu dă toate. Deci, tăgăduind cel pîrît, am cerut jăluitorilor dovadă de pîra lor dupe orînduiala judecăţii şi nu avură aici să arate nici în scris, nici prin marturi. Pentru care, dă trebuinţă fu, după cum şi dumnealor vel dvornici au ales, a să cerceta la faţa locului unde pot şi ei să aibă dovezi, cum şi Otetelişanu, şi li s-au zis să-şi aleagă doi boerinaşi drept şase. Dar zicînd ei cum că aici fiind, nu ştiu pă cine să ceară, pentru aceia am scris domniia mea osebită carte către dumnealui cai- /[282] macamu Craiovii ca de acolea să orînduiască, cari, mergînd la faţa locului să urmeze la toate cum scrie mai jos şi cînd nu să vor odihni, să-i aducă la divan mumbaşir, sluga domnii mele. 1777, fevruarie 3. Preaînnălţate doamne, Din luminată porunca mării tale vătafu dă aprozi au adus la judecată înnaintea noastră pe Radu i Costandin şi Vlăduţ, vechili şi din partea celorălalţi săteni din trei sate anume Beteşani i Mărgineni şi Măţuleşti din sud Vîlcea, pîrîşi şetrarului Şărban Otetelişanu, zicînd că în mijlocu moşii lor are şătraru moşie cumpărată tot dă la moşii lor, într-un rînd stînjeni 284 şi al doilea, mai la urmă, stînjeni 52. Şi zic că avînd şetraru aceşti stînjeni dă cumpărătoare le ucid dobitoacile şi fiind ei şăzători pe moşiia lor îi apuca dă clăcuesc carii zic că şi foae au de cîtă clacă i-au făcut, deosebit şi alte multe răutăţi zic că le face şătraru, aşijderea zic că deosebit dă acestea, s-au sculat şi cu hotarnici să le mai ia din moşie. Şi în trecutile zile mai jeluind înnălţimii tale şi fiind orînduiţi la dumnealor boerii Craiovii, zic că numitul Otetelişanu ar fi aruncat pricină asupra lor cum că i-ar fi tăiat copaci în vremea răzmiriţii şi cum că i-au mîncat cu dobitoacile lor moşiia şi ghinda şi cu acel fel dă mijloc la jalba lor zic că nici o ascultare nu li s-au dat la Craiova. Şi orînduindu-să dă acolo cercetători ca să cerceteze aceste pricini, zic că nici acela n-au mersu, prelungindu-să pînă acum şi ceru ca să li să cerceteze zilile ce au clăcuit şi dobitoacile ce zic că li s-au mîncat, cerînd şi pentru acei 52 stînjeni dă moşie să-i întoarcă banii şi să lipsească şătraru Otetelişanu din mijlocu moşii lor, fiindcă nu pot trăi cu dînsul. Faţă fiind şi şătraru Şărban Otetelişanu, ne arătă o carte dă judecată a dumnealui Manolache Romano ce au fost caimacam la Craiova, iscălită şi dă Ştefan Bibescu i dă slugeru Ioniţă Brăiloiu şi dă Barbul Şt slugeru cu leat 1776 dichemvrie 22, întru care scrie că pentru pîra ce făcuse jăluitorii din numitile sate, au cercetat dumnealor fiind faţă şi o parte şi alta şi întîiu pentru zilile dă clacă arată că întrebîndu-i pă cîte unul dă cîte zile au clăcuit, arată că au dovedit că au clăcuit şătrarului Şărban Otetelişanu în doi ani, satul Bătişani zile 21, i Mărginenii cu Măţăleştii, iar pe doi ani zile 29, ce s-au făcut peste tot, zile 50. Care pentru această clacă ce i-au clăcuit, au zis şătraru Şărban Otetelişanu că au avut aşăzămînt cu ei să-i facă această clacă pntru suhatul vitilor ce-şi pascu numiţii jăluitori pe moşiia sa, iar pentru dobitoacile ce zic jăluitorii că le ucide i pentru alte răutăţi ce jăluiesc ei, că le face Otetelişanu. Şi pentru aceasta scrie într-acea carte cum că au cercetat dumnealor şi unile dobitoace care arată că au zis jăluitorii că le-au ucis tatăl şătrarului Otetelişanu, de atunci pînă acum zic că sînt 40 dă ani şi nu şi-au căutat, că numai dă cînd au murit Radul Otetelişanul, tatăl şătrarului, sînt trecuţi ani 23 şi ei tot nu şi-au căutat, iar pentru alte vite ce zic că le-au ucis oamenii şătrarului în trecuta răzmiriţă, fiindcă şătraru au tăgăduit zicînd că nu ştie, jăluitorii încă n-au putut să dovedească pă cel ce le-au ucis vitile, nici acolo la Craiova, nici aici. Şătrarul Şărban Otetelişanu, încă arătă că numiţii jăluitori i-au tăiat copaci dă doi ani încoace şi cu vitile lor i-au mîncat moşiia şi ghinda şi alte bucate, care acestea le cere dă la dînşii. Jăluitorii zic că acei copaci s-au tăiat în vremea răzmiriţii dă unii alţii pentru trebuinţa muscalilor, cum şi dă acele bucate şi ghindă au tăgăduit jăluitorii. Mai zise şătraru că un Şărban Vlădescu tot dintr-aceşti jăluitori, ar fi pus vie pe moşiia sa, fără de a nu lua voe, cum şi ceilalţi săteni îi înpresoară moşiia şi are şi zapise pe cîţi stînjeni dă moşie să stăpînească, iar pentru 52 stînjeni dă moşie ce arată jăluitorii în jalbă că i-au vîndut, mai la urmă cerînd ei să-i întoarcă banii pă acei stînjeni şi să ia ei acea moşie, la aceasta nu avură nici o dreptate pentru că se vede zapis dă vînzarea acestor stînjeni dă moşie dă 35 dă ani vînduţi la tatăl numitului şătrar, în care zapis să vede iscălit şi acel Radu Piele jăluitoru, fecior Nicolii Piele, vînzători. Deci, dă vreme că nici o parte, nici alta n-avu dovadă mărturii ca să poată dovedi adevărul pîrelor lor şi la cererile lor ce fac unul asupra altuia să li să poată hotărî judecata dă aici, am găsit cu cale să fie luminată porunca înnălţimii tale să să orînduiască 6 boeri hotarnici pe care îi va cere şi o parte şi alta, însă trei dăspre o parte şi trei dăspre alta cu por- /[283] tărel, şi să meargă acolo în faţa locului şi să strîngă pe toţi moşnenii, cum şi pe alţi înprejureni ce vor avea moşie pe lîngă această moşie şi prin carte dă blestem a preasfinţii sale părintelui mitropolitului, să tragă acea moşie toată după obiceiu prin trei locuri şi după scrisorile i zapisile ce va avea şătraru Şărban Otetelişanu şi să vor dovedi dă bune, să-i dea moşie ca unui cumpărător dă o parte, iar ceilaltă moşie să rămîie a moşnenilor. Însă la aceasta, numiţii hotarnici să nu năpăstuiască nici pă jăluitori, nici pe şătrar, ci tot moşie dăopotrivă să le dea fieştecăruia, zicînd că să vor odihni toate părţile pe acea alegere să pue boeri hotarnici şi pietre ca să ştie fieştecare pe unde să stăpînească; iar neodihnindu-să vreo parte, să nu pue pietre, ci să facă numai semne şi cu alegerea ce vor face, în scris, să-i trimiţă şi aici la luminat divanu înnălţimii tale ca să li să izbrănească judecata şi toată chieltuiala acelor boeri hotarnici, cum şi a portărelului, să o poarte şătraru Şărban Otetelişanu după cum însuşi su priimit înnaintea noastră. Şi tot acei hotarnici să cerceteze şi pentru tăiatul acelor copaci cum şi pentru cele dă mai sus-arătate pricini, însă dă vor dovedi că acei copaci s-au tăiat pentru niscareva chiristele în vremea răzmiriţii dă trebuinţa oştirii sau acum după pace încoace, dă trebuinţa domnească sau pentru trebuinţa şătrarului după cum zic ei, să aibă pace jăluitorii pentru tăiatul acelor copaci, iar dovedindu-să că au tăiat pentru trebuinţa casilor lor, pe cîţi copaci să va dovedi prin carte dă blestem că i-au tăiat ei, să-i plătească, copacu mare cîte bani 30 după obiceiu. Asemenea cercetînd boerii hotarnici şi pentru acea ghindă i bucate cum şi pentru alte pricini ce au ei între dînşii pentru această judecată ce să arată mai sus şi după dreptate să dea şi carte dă judecată la mîna cui să va cădea. Aşijderea şi pentru clacă, dă vreme ce zic ei că au clăcuit 639 zile şi dumnealui caimacamu înpreună cu ceilalţi boeri, arată’ că numai 50 zile au clăcuit, şi pentru aceasta iarăşi prin blestem să cerceteze acei boieri hotarnici cîte zile au clăcuit toţi, şi cîte zile să va dovedi că au clăcuit mai mult peste cîte va fi avut aşăzămînt pentru suhatul vitelor, să le plătească şătraru zioa cîte cîţi bani să va dovedi că plătesc şi alţii pe acolo. Iar cînd nu să vor odihni nici după această cercetare ce vor face acei boeri hotarnici dă tot, prin carte dă blestem cu alegere dă toate în scris, să-i trimiţă şi aici la luminat divanu înnălţimii tale şi cine va rămînea, va plăti toată chieltuiala. Noi aşa am găsit cu cale, iar hotărîrea cea dăsăvîrşită rămîne a să face dă către înnălţimea ta. 1777, ghenarie 24. Vel vornic, Badea vel vornic. [283] Io Alecsandru Ioan Ipsilant voievod bojiiu milostiiu. Dupe cum s-au găsit cu cale dă către dumnealor veliţii boeri, volnicim pe sluga domnii mele ...1 păhărnicel, să meargă şi prin ştirea dumnealui caimacamului să-l ia să-l aducă la divan şi cine va rămînea, să plătească treapădu şi cheltuiala. 1777, fevruarie 5. Preaînnălţate doamne, Din luminată porunca înnălţimii tale, vătafu za păhărnicei au adus la judecată înnaintea noastră pe Stan portărelu dă la satul Leu sud Romanaţi, pîrîş polcovnicului Vlăduţ Tetoianu din sud Vîlcea, zicînd că părinţii lui văzînd2 o moşie a lor de la Leu-dă-Sus sud Romanaţi, unor boerinaşi Rusăneşti, acei boerinaşi Rusăneşti au făcut acea moşie vînzătoare şi au cumpărat-o numitu polcovnic, şi jăluitoru zice că după ce au aflat dă vînzarea aceştii moşii, fiindcă este dă la părinţii lui, au mersu la numitu polcovnic de i-au dat banii şi să-i dea moşiia, ca unul ce să protimiseşte fiind dă la părinţii lui a lua iarăşi el şi numitu polcovnic n-au priimit banii ca să-i ia. Şi zice că în trecuta vreme, înnaintea răzmiriţii, dînd jalbă la domnul şi fiind /[284] orînduit la dumnealor boerii judecători ai Craiovii ce era pe acea vreme şi chiemîndu-l la judecată numitu polcovnic, ar fi arătat la judecată cum că n-au cumpărat acea moşie, ci au cumpărat numai venitu trei ani. Şi zice jăluitoru că întîmplîndu-să vremea răzmiriţii n-au putut să-şi mai caute judecata, şi în trecutele zile jăluind înnălţimii tale pentru această pricină, după jalba lui au fost orînduit la dumnealui caimacamu Craiovii ca să-i judece, şi judecîndu-i dumnealui caimacamu înpreună cu ceilalţi boeri ai Craiovii i-au făcut anafora către înnălţimea ta şi cere cu acea anafora să iasă şi la luminatu divan a înnălţimii tale cu polcovnicu Vlăduţu Tetoianu, zicînd că dă cînd umblă în judecată cu dînsul pentru această pricină, au chieltuit taleri 130 şi cere dreptate. După jalba lui, ni să porunceşte ca să cercetăm această pricină pe carele aducîn numitul zapciu dimpreună cu polcovnicu Vlăduţu Tetoianu înnaintea noastră, am cercetat întîiu anaforaoa dumnealui Manolache Romano biv vel paharnic ce au fost caimacam la Craiova i Fota Vlădăianu paharnic i stolnicu Ştefan Bibescu i Ioniţă Brăiloiu sluger, ce scriu către înnălţimea ta, care este dă la leat 1777 ghenarie 10, întru care scriu cu după jalba ce au dat înnălţimii tale Stan portărelu cu cetaşii lui dă la Leu din sud Romanaţi, înfăţişînd înnaintea dumnealor atît pe jăluitor, cît şi pe polcovnicu Vlăduţu Tetoianu, ar fi răspunsu polcovnicu Vlăduţu, că zapisile acei moşii nu le are lîngă dînsul, ci le are puse întru păstrare la sfînta mănăstire Govora şi arată că i-au pus soroc ca, după sfintele sărbători ce au trecut, să-şi aducă amîndoaă părţile, scrisorile ce vor avea, ca să li să izbrănească judecata, şi polcovnicu nu şi-au dus acele scrisori la acel soroc, ci au plecat dă au venit aici la Bucureşti. Faţă fiind şi polcovnicu Vlăduţu Tetoianu înnaintea noastră, l-am întrebat unde sînt acele zapise şi scrisori şi cum dă n-au mersu atunci la sorocu ce i-au pus dumnealor boerii divanului Craiovii, ca să fi luat judecata săvîrşire după luminată porunca înnălţimii tale, ci s-au sculat dă au venit aici, şi zise că n-au putut merge. I-am zis să ne arate acele zapise înnaintea noastră, şi zise că tot nu le-au luat de la sfînta mănăstire Govora şi sînt acolo puse într-o boltă, care fiindcă şi egumenu dă la sfînta mănăstire Govora să află în Bucureşti, l-am chemat dă faţă şi i-am cerut cheia de la acea odae unde zice Tetoianu că-şi are acele zapise şi am dat-o în mîna Tetoianului ca să trimiţă să aducă acele zapise şi scrisori ce va avea pentru această pricină, puindu-să şi soroc dă zece zile. Numitul polcovnic, nici au şăzut pînă la acest soroc, nici au adus zapisile ca să fi luat judecata săvîrşire, ci au plecat la Craiova şi nu ştim ş-au cerut voe dă la înnălţimea ta dă au plecat, sau fără de voe, că jaluitoru şade aici în cheltuială. Ci fiindcă această pricină dă judecată să prelungeşte dă multă vreme, găsim cu cale să fie luminată porunca înnălţimii tale, să meargă om domnesc să ia pe polcovnicu Tetoianu cu scrisorile i zapisile ce va avea pentru această moşie ce-i zic Leu-dă-Sus şi să-l aducă aici la luminat divanu înnălţimii tale, ca să ia judecata săvîrşire şi cine va rămînea dă judecată, va plăti treapădu şi chieltuiala. Noi aşa găsim cu cale, iar hotărîrea cea dăsăvîrşită rămîne a să face dă către înnălţimea ta, dă vreme ce jăluitoru cere să i să facă hotărîre aici, iar acolo nu va ca să mai meargă, fiindcă-l poartă dă atîta vreme cu multă prelungire. 1777, ghenarie 28. Vel vornic, Badea vel vornic. [284] Io Alecsandru Ioan Ipsilant voievod bojiiu milostiiu. Întărim şi domniia mea, şi să stăpînească cu bună pace. 1777, fevruarie 5. /[285] Preaînnălţate doamne, După luminată hotărîrea înnălţimii tale ce este făcută pentru cele ce s-au vîndut dintr-ale casii răposatului Costandin Micşunescu spre înplinirea datornicilor ca, cu preţul ce vor eşi la mezatul ce iarăşi s-au făcut în urmă prin ştirea soţii şi a fratelui răposatului şi a tuturor, să să şi dea muştiriilor şi să vor da acelor muştirii întărire dă la măriia ta pentru buna stăpînire. Fiindcă au cumpărat şi dumnealui Mihalache vel cămăraş za ocne, dă la mezat, o moşie Pisculeşti din sud Ialomiţa, în taleri una mie trei sute cinzeci, şi au numărat şi toţi banii, să fie luminată porunca înnălţimii tale a i să da întărire la mînă după hotărîrea şi stăpînirea aceştii moşii. 1777, fevruarie 5. [285] Io Alecsandru Ioan Ipsilant voievod bojiiu milostiiu. Dupe cum s-au găsit cu cale dă la judecată, voind şi amîndoă părţile, poruncim dumneavoastră ispravnicilor să urmaţi a face cercetarea ce scrie mai jos. 1777, fevruarie 5. Preaînnălţate doamne, După jalba ce au dat la măriia ta Stan Beşliu şi Dobre Mînzală de la satul Măneşti sud Buzău, pîrîşi lui Avram Mănescu i a lui Ioan nepotî-său, dumnealui vătafu za aprozi i-au adus la judecată. Zice Stan Beşliu i Dobre Mînzală că, avînd moşie stremoşască ce să numeşte Dălbalii ce este în mijlocu unii moşii, iarăşi a lor, Măneşti, pe care moşie în trecuţii ani le-au fost înpresurat-o mai sus-numiţii pîrîţi, care în zilile mării sale Gligore vodă Ghica, avînd judecată la dumnealor ispravnicii judeţului pentru această moşie, ziseră că prin carte dă judecată li s-au fost hotărît ca să-şi stăpînească moşiia cu pace dă către mai sus-numiţii pîrîţi, care pînă acum au stăpînit-o cu pace, acum iarăşi să scoală cu judecată asupra lor, nevrînd să le dea venitul moşii. Întrebîndu-să şi pîrîţii ce au a răspunde, arătară că au zapise dă stăpînirea moşii. Li să ceru să arate acele zapise de stăpînire, răspunseră că nu le au aici, ci acolo la Buzău. S-au cerut cartea de la judecată a dumnealor ispravnicilor la numiţii jăluitori, ce zic că o au, asemenea au răspunsu că nu o au aicim, ci la Buzău. Deci, noi văzînd că zapisile ce le arată că au o parte şi alta, nu le au aici dă faţă, aici nu să poate căuta judecata ca să să descopere adevărul. Ci fiindcă înnaintea judecăţii s-au aşăzat amîndoă părţile ca să meargă la dumnealor ispravnicii judeţului să le cerceteze pricina prin cărţi i alte scrisori ce vor fi avînd, să fie luminată porunca mării tale la dumnealor ispravnicii judeţului ca, după scrisorile i alte dovezi ce vor fi avînd o parte şi alta şi prin carte dă judecată, să le facă izbrănire şi înplinire, iar cînd vreo parte dă judecată, să-i trimiţă la divan şi atunci partea care va rămînea va plăti toată chieltuiala. Iar cea desăvîrşită hotărîre rămîne la înnălţimea ta. 1777, fevruarie 4. Ian Mav paharnic, Barbul sluger, George Canale. [286] Io Alecsandru Ioan Ipsilant voievod bojiiu milostiiu. După cum s-au găsit cu cale dă la judecată, poruncim dumneavoastră ispravnicilor dă judeţ, să urmaţi precum scrie mai jos. 1777, fevruarie 13. Preaînnălţate doamne, Din luminată porunca mării tale, dumnealui vătafu za păhărnicei aduse la judecată pă Anastasiia călugăriţa dă la schitu Bascov sud Argeş pîrîşă vistierului Răducan Bucşănescu ot sud Argeş, zicînd că din moşiia pîrîşii ce să numeşte Păuşăşti, i-au vîndut pîrîşului1 stînjeni 30 şi cu acei stînjeni i-au coprinsu alţi stînjeni 70 dintr-acea moşie. Faţă fiind pîrîşul1, de tot s-au apărat zicînd că mai mult dăcît îi este zapisul de cumpărătoare nu să întinde nici măcar o palmă pă moşiia pîrîşii. Pentru care, văzîndu-să pîra călugăriţii că i s-au înpresurat moşiia şi cel pîrît apărîndu-să, să fie luminată porunca mării tale către dumnealor ispravnicii judeţului ca să orînduiască doi boerinaşi să aleagă cumpărătoarea pîrîşului1 şi deosebit şi partea de moşie a numitii călugăriţii, să li să dea şi cărţi pă a-mînă ca să ştie fieştecare stăpînirea sa. Iar hotărîrea cea dăsăvîrşită rămîne la înnălţimea ta. 1777, fevruarie 10. Miche paharnic, D Cioran paharnic, Costandin biv vel comis, Hag Dumitrache sluger. [286] Io Alecsandru Ioan Ipsilant voievod bojiiu milostiiu. Nefiind odihniţi Popeştii pe această alegere a dumnealor vel vornici, a să mai face cercetare la ispravnicii judeţului, au işit înnaintea domnii mele la noemvrie 22 leat 1776 faţă cu Ghebani, şi alte cărţi şi dovezi dă scrisori mai noaă, n-au avut Popeştii, cu care să dovedească zisa lor că numai ei să tragu din Dragu Ţimea, de la care este moşiia aceasta şi că numai lor li să cade stăpînirea precum o cerea, făr’ dă numai, tot acea copie cu hrisovul răposatului Alecsandru Iliiaş voievod cu leat 7126, care fiind foarte vechi de 150 de ani şi zicînd şi Ghibăneşti, că şi ei să tragu dintr-acel Dragu Ţibea şi că au stăpînit d-avalma cu Popeştii totdauna ei şi părinţii lor, şi au avut şi hrisov dar l-au pierdut şi au marturi şi unii şi alţii, trebuinţă au fost a să aduce aici de faţă la divan, mărturii ce vor avea fieşcarele, din streini i vecini înprejureni şi bătrîni, şi a să întreba şi dumnealui paharnicu Vlădăianu ca un vecin ce este, cine au stăpînit într-această moşie di-nceput şi pe fieşcarile din ce neam ştiu că să trag . Şi aşa, cu porunca domnii mele, mai făcînd cercetare şi ispravnicii acolo, s-au adus la divan marturii de la amîndoao părţile cu înştiinţare dă la ispravnici şi dă la paharnicu Vlădăianu, cu care acum la fevruarie 10 leat 1777, mai işind iarăşi de iznoavă înnaintea domnii mele, zise Papa Popescu că Ghebanii numai doaă livezi de cumpărătoare au acolo, iar nu mai mult. /[287] Deci, citindu-să cartea dă cercetare ispravnicilor şi mărturiia în scris de la 25 marturi ai Ghebăneştilor, cum şi mărturiia de la 6 marturi ai Popeştilor, ce au dat-o acum mai pe urmă în scris acolo la ispravnici, s-au înfăţişat şi pe însuşi marturii înnaintea domnii mele şi întîiu, întrebînd domniia mea pe patru din marturii lui Gheban, deosebiţi pe cîte unul, dete mărturie fieşcarele într-un chip că dintr-început au pomenit pă Ghebăneşti stăpînind din tot hotaru acesta şi au luat şi dijmă din puţinu ce au agonisit, şi cum că au avut şi hrisov care l-au văzut la mîna Ghebăneştilor scriind că să trag din Ţibea, care s-au răpus în vremea domnii sale Ştefan vodă. După aceasta s-au adus dă faţă şi pă trei din marturii Popeştilor şi iarăşi asemenea dăosebiţi întrebîndu-să, însuşi mărturisiră doi dintr-înşii că au stăpînit şi Ghebăneştii de 50 dă ani nelipsit moşiia aceasta înpreună cu Popeştii pînă acum. Pentru care, măcar că Popeştii auzind această mărturie, din marturii lor nemaiavînd ce răspunde alt, zise că în silă au stăpînit. Dar întrebîndu-să dă ce l-au îngăduit şi cum dă nu şi-au căutat într-atîta sumă dă ani, el răspunse că o dată numai, au dat jalbă la domniia sa Ştefan vodă şi arătă o poruncă a domnii sale către ispravnici ca să le cerceteze pricina, dar dă au mersu după acea poruncă şi ce judecată le-au făcut, nu arătă nici un fel dă carte, atîta numai văzum dintr-aceiaşi poruncă, că însuşi ei prin jalba lor ce au dat atunci, numeşte pă Ghebani moşneni. Deci, dă vreme din cercetare să dovedi că au stăpînit şi unii şi alţii într-atîta sumă dă ani şi cea mai multă parte mărturiseşte dă Ghebani, şi mărturiia lor fu potrivită, aşijderea şi din însuşi marturii Popeştilor să dovedi stăpînirea lor, am hotărît domniia mea ca şi de acum înnainte să stăpînească pă din doaă, Popeştii jumătate şi Ghebăneştii iarăşi jumătate, însă cu livezile ce au dă cumpărătoare înpreună cu ceilalţi cetaşi ai lor. 1777, februarie. Preaînnălţate doamne, Din luminată porunca înnălţimii tale, vătafu dă păhărnicei au adus la judecată înnaintea noastră pe Popescu Papa i pe Costandin Popescu din sud Gorj, pîrîţii vătafului Ion Gheban i cetaşilor lui ce să află în Bucureşti, zicînd că le stăpîneşte partea lor dă moşie în silă, care moşie o au în Poborăşti sud Gorj şi acea moşie zic că le-au rămas şi lor dă la părinţii lor, şi Ghebăneştii n-au nici o treabă într-acel hotar. Şi pentru această pricină s-au mai judecat înnaintea sfinţii sale părintelui episcopului Rîmnecului chir Chesarie, i a dumnealui caimacamului Craiovii, cum şi a unora din boerii judecători ai Craiovii şi lor le-au dat dreptate a stăpîni acea moşie după hrisoavile domneşti ce zic că le-au rămas dă la neamu lor şi li s-au făcut şi carte să stăpînească acea moşie, iar numiţii Ghebăneşti nu s-au odihnit pe acea judecată şi au venit şi aici dă au dat jalbă înnălţimii tale. Şi după jalba lor ce au dat înnălţimii tale, s-au orînduit dă către înnălţimea ta la noi ca să facem cercetare aceştii judecăţi şi aducîndu-i numitul zapciu înnaintea noastră şi pe o parte şi pe alta, am citit întîiu cartea dă judecată ce este dată la mîna Popeştilor dă la trecuta lună a lui avgust 16 dintr-acest an, leat 1776, iscălită dă sfinţiia sa părintele episcopu Rîmnecului i dă dumnealui caimacamu Craiovii şi dă doi boeri judecători ai Craiovii, întru care arată că după cercetarea ce au făcut sfinţiia sa părintele episcop şi după hrisovu răposatului Alecsandru Iliiaş voievod ce este dă la leat 7136 mai în 25, dau dreptate Popeştilor a stăpîni moşiia Păborăşti. După care judecată, neodihnindu-să numiţii Ghebăneşti şi dînd altă jalbă înnălţimii tale, la trecuta lună a lui octomvrie 27, cu anafora înştiinţează înnălţimii tale, caimacamu, cum că Ghebăneştii după ce s-au făcut acea judecată, au adus 12 oameni marturi şi a fieşcăruia mărturie ce mărturii au dat pentru Ghebăneşti, în dăosebită carte dă la octomvrie 10, le arată în scris. Carii mărturii, zic că ştiu că tot Ghebăneştii au stăpînit moşiia din Poborăşti pînă an, leat 1775 şi cum că au văzut şi hrisovu răposatului Mateiu voievod Basarabia la mîna lui Ion Gheban, unchiul vătafului Ion Gheban i a cetaşilor lor, în care hrisov zic că le da moşiia Poborăşti supt stăpînirea Ghebăneştilor iar nu lui Costandin Popescu cu cetaşii lui, care hrisov, dă va fi fost al răposatului Mateiu vodă Basarab, să vede că este făcut mai pe urmă dăcît hrisovu răposatului Alecsandru Iliiaş voievod ce este la mîna Popeştilor. S-au întrebat Ion vătafu Gheban, unde este /[288] acel hrisov al răposatului Mateiu vodă Basarab şi zice că la vremea răzmiriţii fiind unchi-său Ion Gheban aici în Bucureşti cu alte trebi, l-au pierdut aici în Bucureşti. Iar numiţii Popeşti ziseră că n-au avut Ghebăneştii nici un hrisov, nici că au avut ei stăpînire într-acel hotar din moşiia Poborăşti, ci tot ei au stăpînit pînă în vremea răzmiriţii; iar dă la vremea răzmiriţii zic că au intrat şi Ghebăneştii cu stăpînire, fiind Ion Gheban vătaf dă plaiu. Înpotriva cărora ziseră Ghebăneştii că dăosebit dă acele 12 mărturii ce i-au dus înnaintea caimacamului, mai are şi alte mărturii, 6 sate, cu totu după înprejurul acei moşii, care zic că mărturisesc prin carte dă blestem că tot ei au stăpînit acea moşie di-nceput pînă an, iar Costandin Popescu cu cetaşii lui, nicidăcum, ci ei cu hrisovu răposatului Mateiu voievod Basarab şi cum că după ce au aflat Popeştii că au răpus Ghebăneştii acel hrisov, s-au sculat ei cu hrisovu răposatului Alecsandru Iliiaş voievod, dă an încoace şi ceru acea moşie Poborăşti supt stăpînirea lor, iar mai nainte nicidăcum n-au mai cerut stăpînire pînă an, cînd au aflat că au pierdut hrisovu lui Mateiu vodă Basarab. Dăosebit, mai ziseră Ghebăneştii că alăturea cu această moşie Poborăşti iaste şi moşiia Novacilor şi acea moşie a Novacilor să hotăraşte cu moşiia Poborăştilor şi dă o parte şi dă alta, iardăspr e răsărit să hotăraşte cu moşiia Cernădiia şi din moşiia Novacilor zic că stăpîneşte dumnealui paharnicu Fota Vlădăianu ca dă douăzeci dă ani, avînd-o cumpărată dă la răposatu sluger Băluţă Obedeanu şi cum că această moşie Novaci s-au şi hotărît dă răposatu Costandin Obedeanul biv vel paharnic dă către alţi moşneni ce au moşie în Novaci şi acea carte dă hotărnicie poate va fi la mîna paharnicului Fotii Vlădăianu ori la mîna acelor moşneni ce au moşie în Novaci. Şi zise vătafu Ion Gheban, că paharnicu Fota Vlădăianu cînd au cumpărat moşiia Novaci de la Obedeanul pă ei i-au găsit stăpînind moşiia Poborăşti şi dă atunci pînă acum an, tot ei au stăpînit, cum şi mai nainte, dă-nceput, iar nu Popeştii, carii să prinseră înnaintea judecăţii, că dă vor dovedi prin mărturiile ce au, 6 sate prin blestem, care sate zic că sînt prinprejurul moşii Poborăştii, cum şi dă la paharnicu Fota Vlădăianul, că au stăpînit tot ei pînă an, iar nu Popeştii, vor plăti ei toată chieltuiala şi treapădul omului domnesc şi încă, să să şi pedepsească, dă vor rămînea mincinoşi dă către înnălţimea ta. Pentru care, ca să să dăscopere adevărul la cerirea lor, zicînd că sînt năpăstuiţi, găsim cu cale să fie luminată porunca înnălţimii tale să meargă om domnesc cu carte dă blestem a preasfinţii sale părintelui mitropolitul, întru care să iscălească şi sfinţiia sa părintele episcopu Rîmnecului ca un eparhiotis, la dumnealui paharnic Fota Vlădăianu, ca prin carte dă blestem să mărturisească adevărul cum ştiu pricina şi cine au stăpînit pînă an, dă cînd au cumpărat dumnealui moşiia Novaci, Ghebăneştii, ori Popeştii, şi pă cine au găsit stăpînind acea moşie Poborăşti cînd au cumpărat dumnealui moşiia Novaci, pă Ghebăneşti ori pă Popeşti şi după cum va şti, adevărul să dea în scris în dosul cărţii dă blestem şi să să iscălească. Şi dă va fi acea carte dă hotărnicie la dumnealui ori la moşnenii din Novaci, să scoaţă şi copie după dînsa, care copie să o dea în mîna mumbaşirului iscălită ori dă dumnealui caimacamu, dă va fi la paharnicu Fota, sau dă va fi la mîna moşnenilor să o iscălească dumnealor ispravnicii judeţului din sud Gorj. Şi dă acolea să meargă mumbaşiru la dumnealor ispravnicii dă sud Gorj şi dumnealor ispravnicii să trimiţă să aducă atît pă mărturiile cele dintîiu ale Ghebăneştilor, cît şi pe alte mărturii ce zic că mai au dintr-acele 6 sate dup înprejurul moşii Poborăşti şi citindu-le cartea dă blestem înnaintea dumnealor, să arate fieştecare cum va şti adevărul, Ghebăneştii au stăpînit acea moşie pînă an, ori Popeştii, şi fieştecare după cum va şti dreptul să dea în scris tot în dosul cărţii dă blestem şi să să iscălească. Şi după ce vor iscăli toţi într-acea carte dă blestem, tot în ce chip vor şti adevărul, stăpînirea a cui au fost pînă an, într-acea carte dă blestem supt iscăliturile tuturor să iscălească şi dumnealor ispravnicii, ca să te încredinţezi înnălţimea ta. Şi dăosebit să scrie şi ispravnicii, înnălţimii tale dă adevărul ce au dovedit prin blestem pentru această judecată şi toate aceste cercetări să le dea dumnealor ispravnicii în mîna numitului mumbaşir să le aducă la înnălţimea ta, ca să li să facă hotărîrea cea dăsăvîrşită dă către înnălţimea ta. Pentru că după cartea dă judecată a sfinţii sale părintelui episcopului, a caimacamului şi a celorlalţi boeri, ce este la mîna Popeştilor unde le dă moşiia Popeştilor şi noi ne embodiseam a mai intra într-altă cercetare, dar de vreme ce din însuşi jalba lui Costandin Popescu i a cetaşilor lor, unde arată însuşi ei, că sînt 12 şi /[289] mai bine dă cînd stăpînesc Ghebăneştii acea moşie pînă an, şi după prinsoarea ce să prinseră Ghebăneştii înnaintea noastră, cum că nu numai dă 12 ani, ci ei şi părinţii lor şi moşii lor au stăpînit această moşie Poborăşti pînă an, iar Popeştii n-au stăpînit, din însuşi acea jalbă a Popeştilor ce arată şi din prinsoarea Ghebăneştilor şi din mărturiile ce zic că au şi vor dovedi că au stăpînit tot ei pînă an, prin blestem, ne sili dreptatea lor a arăta înnălţimii tale, cum că este cu cale a să mai face această cercetare după cum arătăm mai sus şi cine va rămînea dă judecată, va plăti treapădu şi chieltuiala. Noi aşa găsim cu cale, iar hotărîrea cea dăsăvîrşită rămîne a să face dă către înnălţimea ta. 1776, noemvrie 17. Vel vornic, Badea vel vornic. [289] Io Alecsandru Ioan Ipsilant voievod bojiiu milostiiu. S-au înfăţişat şi înnaintea domnii mele la divan şi însuşi pîrîşii au arătat că dă 60 dă ani n-au stăpînit, pricinuind că le-au fost cărţile răpuse, dar nici vreo jalbă ziseră că n-au dat într-atîta sumă de ani ca să arate la vreo judecată cum că au moşie şi cărţile le sînt răpuse şi totdauna au stăpînit numiţii boeri, faţă fiind şi ei nelipsiţi. Deci, cu toate că sineturile lui Ioniţă Zătreanu nu le-avu ca să le arate, din care să ia judecata şi mai multă descoperire, dar îndăstul este stăpînirea veche de atîta sumă dă ani netăgăduită dă însuşi pîrîşii şi hotărîm să aibă bună pace de această pîră a lor ce o facu peste atîta sumă dă ani, care nu este priimită dă pravilă şi să stăpînească moşiia cu pace nesupărat, pentru care era să să ia dă la mîna lor şi aceste vechi cărţi. Dar coprinzînd într-însile şi din alte moşii care ziseră jăluitorii că mai au dă le stăpînesc făr’ dă pricină, s-au ocolit cu chinavar numele aceştii moşii Socoteni dintr-însele şi s-au lăsat la mîna lor. 1777, fevruarie 13. Preaînnălţate doamne, Din luminată porunca mării tale, dumnealui vătafu za păhărnicei aduse la judecată pă Ion i Barbul diiacon şi pe Barbul cu cetaşii lor dă la Socoteni sud Dolj pîrîşi fiind lui Ioniţă Zătreanu, zicînd cum că, avînd ei moşie de la un stremoş al lor anume Lupul logofăt, ce să numeşte hotaru Socoteni, atît dă moştenire, cît şi dă cumpărătoare şi cum că sculîndu-să un Dona nepotul Banului Vodă cu vărî-său stolnicu Preda Poenariul, avînd judecată şi mai dinainte acest Dona cu numitul Lupu logofătu, zicînd cum că ar fi avînd şi el moşie cumpărată de unchiu-său şi mergînd cu jalbă asupra moşilor lor şi căznindu-i, le-au luat toate cărţile şi aşa luîndu-le cărţile au fost făcut moşiia vînzătoare şi au vîndut-o unui Chiriţă cămăraşu. Care acel Chiriţă, luînd 24 dă boeri hotarnici cu mare cheltuială, la care neputînd ei să răspunză fiindu-le şi cărţile luate, au coprinsu moşiia cu totul, care cărţi fiindcă acum le-au găsit, cer moşiia şi stăpînirea moşiilor lor, arătînd şi o carte a unui Radu portaru, cu leat 7117 aprilie 12, de sînt ani 168, în care arată că mulţi megiiaşi au mărturisit că Lupu logofăt stremoşu pîrîşilor nu au fost vîndut moşiia Banului Vodă. Arătară şi o carte domnească a Radului vodă, cu leat 7121 septemvrie 14, de sînt ani 164, prin care să dă stăpînire Lupului logofăt, arătînd că numai rumînii s-au vîndut Banului Vodă, iar nu şi moşiia şi cum că avînd totdauna vorbă rumînii cu nepoţii acelui Banu Vodă, anume Donea, Milea şi Dima, s-au fost aşăzat ca să nu mai aibă ei pricină cu Lupul logofăt pentru moşie, care moşie s-au şi dat-o fetelor lui de zestre. Arătară şi altă carte, cu leat 7135 iulie 5, de sînt ani 150, în care să vede că un Aslan dvornic şi ispravnic banatului Craiovii, dă stăpînirea aceştii moşii fetelor Lupului logofăt, ce mai sus am zis. Arătară şi altă carte a Radului vodă, fecioru Mihnii vodă ot leat 7121, de /[290] sînt ani 164 în car să vede că iarăşi dă stăpînirea moşii la rumîni, ca să fie nesupăraţi de către nepoţii Banului Vodă, carii rău au fost stăpînit. Arătară şi altă carte a lui Costandin Ştirbeiu ven ban cu leat 7215, de ani 70, poruncind unui Costandin paharnic i Barbului Poenariul ca să le dea nişte cărţi ale rumînilor ce s-ar fi dovedit la dînşii, adecă sineturi de ale moşii Socoteni. Întrebîndu-să şi pîrîtul, răspunse că nu are nici un sinet acum să arate, fiindcă toate cărţile şi sineturile aceştii moşii au fost rămas la dumnealui paharnicu Fota Vlădăianu după moartea socrului său Mateiu Socoteanu, care cărţi fiindcă nu vrea să le dea, i s-au făcut porunca mării tale ca să le dea, care nici pînă acum nu i le-au dat ca să le arate şi el înnaintea judecăţii, zise şi aceasta, că este diiata lui Ioniţă Socoteanu şi să află la mănăstirea Colţii. Care diiată aducîndu-să dă epitropu mănăstirii Colţii, să văzu scrisă cu leat 1776 avgust 9, în care zise acest Ioniţă că moşiia Socoteni cu viile din hotar în hotar cu vadul dă moară după zapise şi cu trei heleşteie le lasă danie mănăstirii Colţii a căruia cărţile şi sineturile sînt la vărî-său Ioniţă, care aceasta este moşiia ce să cere acum de numiţii pîrîşi. Pentru care, întrebîndu-i dă stăpînire ca să ne pliroforisim, de au stăpînit vreodată această moşie sau nu, şi răspunseră că de ani 60 nu au stăpînit nicidăcum fiindu-le cărţile răpuse, care de ani 12 le-au găsit. Şi iarăşi întrebîndu-să, cum după ce au găsit sineturile de sînt acum ani 12, nu şi-au căutat, răspunseră că nu au fost avut vreme din pricina răzmiriţii. Deci, văzînd că însuşi ei au arătat că de sînt ani 60 nu au stăpînit, şi cărţile ce au sînt mult trecute dă ani 100, care după pravilă nu sînt priimite, afară numai din cartea după urmă a banului Costandin Ştirbeiu, fiind dă ani 70, am hotărît stăpînirea aceştii moşii a o avea Mateiu Socoteanu fiind cu ani 60 mai dinainte, cum însuşi pîrîşii n-au tăgăduit. Dar spre mai bună încredinţare şi întărire a hotărîrii, fiindcă pîrîtul nu arătă nici un sinet afară din numita diiată a lui Ioniţă Socoteanu, fiiul răposatului Mateiu, zicînd că toate cărţile şi sineturile sînt la paharnicu Fota Vlădăianu, să fie luminată porunca mării tale către dumnealui caimacamu Craiovii, ca să aducă înnaintea dumnealui pe amîndouă părţile să să vază toate sineturile ce sînt la paharnicu Vlădăianu pentru această moşie arătîndu-le şi dumnealui prin cartea dumisale dă judecată pre largu, ce să cuprinde în cărţile şi sineturile acelea şi aşa să să facă izbrănirea judecăţii. Iar hotărîrea cea dăsăvîrşită rămîne la înnălţimea ta. 1777, februarie 9. Miche paharnic, D Cioran paharnic, Costandin biv vel comis, Ev biv vel medelnicer, Hagi Dumitrache sluger. [290] Io Alecsandru Ioan Ipsilant voievod bojiiu milostiiu. Eşind şi înnaintea domnii mele la divan amîndoaă părţile, arătînd Ioniţă Munteanu şi mărturie în scris dă la o seamă din megiiaşii înprejureni de acolo, spre dovadă la jalba lui, dar fiindcă Toplicenii tot tăgăduind dă zisile lui, arătară că aceşti marturi fiind şăzători pă moşiia lor şi avînd pricină pentru ale moşii, dau mărturie cu pizmă, pentru aceasta rînduim ca dupe cum s-au găsit şi de la judecată cu cale, să să facă carte dă blestem asupra marturilor celor ce au ştiinţă, iar mai vîrtos, asupra Tomii Arion biv 3 <-lea> vistier şi asupra preotului ce au fost faţă. Şi poruncim dumneavoastră ispravnicilor ai judeţului, să întrebaţi pă fieşcare, iar mai mult, pe Toma Arion şi pe preot, ca să dea mărturie prin blestem şi să ne înştiinţaţi ca, fiind zisele lui Ioan adevărate, să facem hotărîre, atît pentru vie, cît şi pentru rodu ei. Şi pentru cheltuiala i pentru dobînda banilor, după dreptate. 1777, fevruarie 13. /[291] Preaînnălţate doamne, Din luminată porunca mării tale, dumnealui vătafu dă visterie aduse la judecată pă Ioniţă Munteanu ot sud Slam-Rîmnic, pîrîş fiilor răposatului stolnic Mihalcii Topliceanu, Nicolae i Dimitraşco, zicînd că sînt ani trei de cînd s-au fost înprumutat pîrîşul cu taleri 700 la răposatu stolnic Topliceanul, zălojîndu-şi pogoane 13, vie din dealul Zăplaza dîndu şi zapis ca, cu soroc să-i plătească banii cu dobînda lor. Şi silindu-l răposatu pentru înplinirea banilor, neaşteptîndu-l pînă la sorocu cel orînduit adecă, ca să-i coprinză viile, i-au adus banii şi răposatu nu i-au priimit şi aşa, fără dă dreptate îi stăpîneşte acea vie. Cerînd pîrîşu ca să întoarcă banii şi să ia viia întru stăpînirea lui, întrebîndu-să şi pîrîţii, copiii răposatului stolnic Mihalcii Topliceanu, răspunseră că pîrîşu s-au fost înprumutat de, taleri 500 la răposatu taică-său cu zapis ot leat 1772 noemvrie 18, cu dobîndă zecea în doi şi cu soroc pînă la luna lui octomvrie să-i plătească, puind şi zălog opt pogoane dă vie cu casile şi cu livedea, cu tocmeală ca dă nu-i va plăti banii la numitul soroc, să aibă a stăpîni viia, care zapis l-am şi văzut. Mai răspunseră că, viind sorocu, nu numai că au plătit banii, ci încă s-au şi mai înprumutat de taleri 200 tot de la răposat, iar cu zapisu, ot leat 1773 aprilie 23, mai puind zălog în alte cinci pogoane dă vie cu soroc pînă la sfîrşitu lui octomvrie ca, de nu va da banii la soroc, să aibă a stăpîni răposatul viia, care şi acest zapis l-am văzut. Mai zicea şi la aceasta, că după ce au trecut sorocu, au cerut răposatu banii, fiindcă nu vrea să stăpînească viia fiind paragină şi aşa judecîndu-să la leat 1773 octomvrie 26, înnaintea dumnealor boierilor divanului, au fost dat judecata soroc pîrîşului, de zile 22, la care soroc neplătind banii, să aibă a stăpîni răposatu viia, adecă pogoane 13, care şi această carte dă judecată am văzut-o. Şi întrebînd pă Ioniţă pîrîşu, răspunse zicînd, că cu zece zile mai nainte, pînă a nu veni sorocu judecăţii, au fost mersu la răposatul stolnic cu toţi banii ce fusese dator din capete şi din dobîndă, adecă cu taleri 734,60 bani de argint şi taleri 100 bani dă aramă şi n-au vrut să-i priimească, cu pricină că nu priimeşte nicidăcum bani dă aramă şi aşa, întorcîndu-să fără nici o ispravă, au schimbat dentr-acei taleri 100 de aramă, taleri 60 şi iarăşi au mersu la răposat, avînd numai taleri 40 bani de aramă şi tot nu i-au priimit zicînd că-i va toţi, dă argint. Şi iarăşi întorcîndu-să, i-au schimbat şi acei taleri făcîndu-i dă argint şi au mersu cu toţi banii dă argint, 40 şi răposatu nu numai că nu i-au priimit, ci încă l-au şi gonit găsind pricină că nu are vreme. Dar întîmplîndu-să acolo, 3 vistier Toma Oroşanul, cumnatul răposatului stolnic, i-au zis acestui Tomii vistier ca să ia banii, fiind scîrbit asupra pîrîşului, nici în ochi să-l vază răposatu. Carile şi mergînd a doao zi la numitul Toma vistieru, ca să-i dea banii, nici acela nu au vrut să-i priimească, zicînd că în urmă i-au poruncit răposatu ca să nu-i priimească, căruia zicîndu-i într-acestaşi chip, el iarăşi au mersu la răposatu stolnic şi l-au gonit zicîndu-i în urmă că într-alt chip nu priimeşte banii, fără de a nu priimi jurămînt, trei vecini înprejurani, cum că banii sînt ai lui Ioniţă pîrîşul şi nu s-au înprumutat la altul carii şi nu au priimit acest jurămînt. La toate acestea, pîrîţii nu răspunseră alt nimicu, fără numai că stăpîneşte viia după mai sus-numitele sineturi şi cum că nu ştiu nimic dă cîte zice pîrîtu. Deci, luînd seama cu amăruntul pricinii aceştiia, vedem din însuşi zapisul lui Ioniţă pîrîşul, de datorie, cum şi din cartea dă judecată a dumnealor boerilor ai divanului de atunci, că nu au trecut nimic peste soroacile ce şi-au fost pus acel pîrîş ca să să vază că ar fi pricina dintr-însul, ci răposatu stolnic îndată au stăpînit viia, dă vreme ce zapisul după urmă al pîrîşului să vede cu leat 1773 aprilie 23, cu soroc pînă la sfîrşitu lui octomvrie şi cartea dă judecată ca să stăpînească răposatu stolnic este cu leat 1773 octomvrie 26, deci, să vede de faţă dintr-acea carte, că ar fi făcută înnaintea sorocului. Ci dar, rămîne ca numitul Ioniţă să dovedească prin numitul Toma vistier Oroşanu, de sînt adevărate cîte au zis înnaintea judecăţii, precum mai sus pre larg scrie, şi de va mărturisi Toma vistieru de Ioniţă pîrîşul, cum că i-ar fi dus banii după cuvîntul răposatului stolnic şi el nu i-au priimit, zicînd că iarăşi răposatu i-ar fi zis să nu-i priimească, atunci negreşit să cuvine ca să dea pîrîşu banii, datoriia lui, şi să-şi ia viia, neputînd pîrîţii să zică şi /[292] acum cele fără de cale cuvinte ce au fost zis răposatu stolnic, ca să priimească jurămînt vecinii dimprejuriul vii, de sînt banii lui sau ai altuia, de vreme ce înprumutătoru are să-şi ia banii, iar să nu cerceteze dă unde i-au găsit datornicu lui. Dar fiindcă Toma vistieru Oroşanu să află la casa sa, şi nu poate să să aducă aici ca să să întrebe la judecată, de vreme ce la pricinile dă bani mărturiile nu să silesc, să fie luminată porunca mării tale, ca prin carte dă blestem, fără nume, asupra tuturor celor ce vor fi ştiind adevărul ziselor lui Ioniţă pîrîşul, să să întrebe şi Toma vistieru, şi aşa să ia pricina aceasta, săvîrşire. Iar hotărîrea cea dăsăvîrşită rămîne la înnălţimea ta. 1777, ghenarie 30. Miche paharnic, D Cioran paharnic, Costandin biv vel comis, Alecsandru Greceanu, Ev biv vel medelnicer. [292] Davat gospodstva mi. La leat 1775 iulie, s-au judecat înnaintea domnii mele la divan, dumnealui vel vornic Nicolae Ştirbeiu, prin vechilu fiiul dumnealui, slugeru Răducan şi dumneaei sărdăreasa Stanca Călineasca, iarăşi prin vechilu, Ianache căpitan Vîlceanu, cu dumneaei sărdăreasa Bălaşa Răteasca i cu popa Toma şi cetaşii lui, moşneni, pentru moşiia Vrăneşti sud Muşcel, cerîndu dumnealui vornicu i sărdăreasa Stanca, stăpînire dupe coprinderea zapiselor ce au dă cumpărătoare şi dupe o carte dă hotărnicie cu leat 1764 a dumnealui paharnicului Grigorie Băleanul, care scrie că în zapisele dă cumpărătoarele dumnealor întră tot hotaru moşii aceştiia. Pentru care, numita sărdăreasă şi cu moşnenii au fost răspunsu cum că într-acest hotar au moşie care o stăpînesc mai mult dă o sută ani, fiindu şi înpietrită din vechime, pe care şi case i biserică şi alte namestii dă multă vreme au întemeiat-o, stăpînind dă faţă cu dumnealui vornicu Ştirbeiu, şi numai la acea hotărnicie ce au făcut paharnicu Băleanu, nefiindub dumneaei dă faţă ca să răspunză, şi zapisele ce arată dumnealui vel vornic şi sărdăreasa nefiind bune, le-au luat moşiia cu totu. Au mai zis dumnealui vornicu prin vechilu dumisale, că dintru ceput au stăpînit-o tot socrul dumnealui, spătaru Radu Golescu, dar dupe vreme întîmplîndu-să dă au pribegit din ţară, au rămas moşiia la necăutare, şi aşa, dă atunci dă cînd au lipsit spătaru Golescu, s-au coprinsu dă către unii alţii. Împotriva ziselor acestora, iarăşi au răspunsu Răteasca şi moşnenii, că şi în ţară fiind Golescu, au stăpînit nelipsit ca şi dă atunci încoace, după hotarele şi pietrile vechi, pînă la hotărniciia Băleanului. Pentru care, am fost rînduit domniia mea boeri într-adinsu dă au mersu la faţa locului pentru cercetarea stăpînirii, atît pînă a nu pribegi spătaru Golescu din ţară, cum s-au urmatu, cum şi dă la pribegirea sa în urmă, pînă la hotărniciia Băleanului, fiind fost şi cu voia amîndurora părţilor dă a să cerceta acolo pentru rîndul stăpînirii. Deci, acum înfăţişîndu-să dă iznoavă înnaintea domnii mele la divan toate părţile, am cetit anaforaoa[a] orînduitului boer ce au fost rînduit, dumnealui vel paharnic Dimitrie Varlam, cu leat 1776 octomvrie 5, întru carele scrie că, strîngîndu-să toţi vecinii înprejuraşi unde au fost dă faţă şi dumnealui vel vornic Nicolae Ştirbeiu şi Ianache Vîlceanu, vechilu sărdăresii Stancăi Călineascăi, cît şi şătrăreasa Răteasca i moşnenii toţi, prin carte dă blestem a preasfinţii sale părintelui mitropolitului, au mărturisit fieştecare înprejureni cum că boerii Răteşti i moşnenii stăpînesc din vechime acea moşie, atît mai dinnaintea pribegirii spătarului Golescu, cum şi după pribegire încoace, nestrămutat, şi cum că sînt şi alte vrednice dovezi ce să văd dă faţă: case dă piatră ale boerilor Răteşti făcute pe această moşie dă multă vreme, biserică, iarăşi a Răteştilor i a megiiaşilor vrăneşti, mai mult dă 50 dă ani, şi heleşteu i moară stricată, iarăşi a Răteştilor, şi s-au dovedit boerii Răteşti i moşnenii, buni stăpîni pe această moşie Vrăneştii. /[293] Aşijderea şi pentru dumnealui vornicu i pentru dumneaei sărdăreasa Stanca Călineasca, iarăşi au mărturisit că părinţii dumnealor şi dumnealor au stăpînit la cîmpu înfundat, delniţile ce au, din care să vede că rău au urmat paharnicu Băleanu hotărniciia ce au făcut, dă au scos pietrele hotarului vechiu dă sumă dă ani, şi ca o nedreaptă rămîne acea hotărnicie, jos, făr’ de nici o ţinere în seamă. Dar fiindcă dumnealui vel vornic arătă că n-au fost faţă la cercetarea ce au făcut orînduitul boer în faţa locului, cum nici sărdăreasa Stanca Călineasca, la care sărdăreasa Răteasca i moşnenii, cum şi el paharnicu Varlam, înpotrivă răspunzînd, ziseră cum că au fost toate părţile faţă şi fiind trebuinţă a să pune şi pietre pentru aceste doaă pricini, iată orînduim să meargă la faţa locului, hotarnici 24, pe carii şi-au ales fieşcarii din partea sa, boeri, însă: sărdăreasa Bălaşa cu moşnenii, pe arhimandritu argeşan i pe State Bucşănescu biv vel clucer dă arie, drept 12, aşijderea şi dumnealui vel vornic cu sărdăreasa Călineasca, pă vel şătraru Ştefan Greceanu i pă biv cluceru dă arie, Apostol, iarăşi drept 12. Şi dăosebit, trimitem domniia mea într-adinsu pe boeriu domnii mele Nicolae ..1 postelnicel, carele înpreună cu boerii, mergînd la faţa locului, unde strîngîndu pe toate părţile faţă, cum şi pe streinii înprejuraşi vecini şi mărturii ce au fost întîi, să cerceteze întru adevăr, întîiu dă au fost şi dumnealui vornicu i sărdăreasa Călineasca, faţă acolo la algerea paharnicului Dumitrache, cu cărţile i scrisorile ce au, al doilea dă au priimit blestem acei înprejuraşi, după cum scrie paharnicu Varlam. Şi dă va fi fost şi dumnealor faţă cu scrisorile ce au, şi dă vor fi priimit vecinii blestem şi vor mărturisi şi acum tot acelea ce au mărturisit întîi boerii hotarnici, să aibă a pune pietre pe hotarăle vechi, alegîndu şi delniţele dumnealui vornicului şi ale sărdăresii, unde au stăpînit fişcarele din vechime, şi cu aceasta să ia treaba săvîrşit, dă acolo din faţa locului, şi să dea boerii hotarnici cărţi dă alegere la mîna fieşcăruia, aducînd domnii mele orînduitu trimis, răspuns dă săvîrşirea trebii. Rînduim după obiceiu şi portărel, pe sluga domnii mele ...2 I i. saam receh gospodstvo mi. 1777, vefruarie 14. Această carte scriindu-să într-acestaşi chip după hotărîrea gospod şi însemnîndu-să dă 3 <-lea> logofăt şi trecîndu-se şi în condică după ce au cetit-o şi măriia sa vodă, s-au dat la dumnealui vel logofăt ca să să pecetluiască cu cea mare pecete, după obiceiu. [293] Io Alecsandru Ioan Ipsilant, voievod bojiiu milostiiu. După cum s-au găsit cu cale dă la judecată, poruncim dumneavoastră ispravnicilor să urmaţi a face cercetarea după cum să coprinde mai jos. 1777, fevruarie 17. Preaînnălţate doamne, După jalba ce au dat la mîna ta cuviosul Grigorie egumenu sfintii mănăstirii Vintilă-Vodă ot sud Buzău, pîrîş dumnealui paharnicului Nicolae Dedulescu de aici din Bucureşti, aşa zicînd, că avînd sfînta mănăstire moşie alăturea cu a dumnealui, ce să numeşte Cînpulungeana şi au stăpînit-o sfînta mănăstire cu pace 67 ani şi nici o supărare pînă acum dă la nimeni n-au avut, iar astă-toamnă, trimiţînd dumnealui numitu boeriu ţiganii dumnealui, cu silnicie au luat toată dijma acei moşii. Să întrebă şi pă dumnealui paharnicu ce are a răspunde, dumnealui răspunde cum că moşiia e hotărîtă şi cerea soroc ca să aducă cartea dă hotărnicie şi cea dă cumpărătoare. Cuviosul egumen, jăluitoriul, au răspunsu că, cartea dă cumpărătoare /[294] nu trebuie, că şi el arată că e moşiia a dumnealui, iar cartea dă hotărnicie să găseşte aici, care o şi scoase numitul, ce s-au cetit la judecată şi au mărturisit şi dumnealui paharnicu că e bună. Numai, pricina este într-acestaşi chip, că egumenu arată cum că pînă astăzi dumnealui paharnicu au trecut peste hotar şi au călcat moşiia mănăstirii. Înpotriva zisii egumenului jăluitor, dumnealui paharnicu tăgădueşte, şi zise că egumenu, nu numai că i-au călcat moşiia dumnealui, ci îi i-au luat şi venitul, i-au arsu şi fînul, i-au făcut şi alte multe pagube. Noi văzînd că dumnealui paharnicu cere soroc ca să-şi aducă carte dă hotărnicie şi alte scrisori ce are pentru acea moşie, acea carte dă hotărnicie ce zicea dumnealui, ca, cu soroc să o aducă, să văzu la numitul egumen jăluitoru, care nici dumnealui paharnicu nu o tăgădui că nu e aceia, cartea dă hotărnicie. Ci, fiindcă pricina între dumnealui paharnicu şi între cuviosul egumen, este intrare peste hotar, unul la altul, aici nu li să putu izbrăni judecata, să fie luminată porunca mării tale la dumnealor ispravnicii judeţului, ca să le cerceteze pricina în faţa locului dupe cartea dă hotărnicie să îndrepteze toate semnele după cum să coprinde în cartea dă hotărnicie, să cerceteze cu amăruntul, cezic de pagubile ce zic amîndoă părţile că au unul de către altul şi în scris prin carte dă judecată să le facă izbrănire prin mărturii şi scrisori ce le vor fi avînd, iar neodihnindu-să vreo parte după alegerea dumnealor ispravnicilor, cu carte dă judecată să-i trimiteţi la divan şi atunci ce parte va rămînea, va plăti toată chieltuiala. Iar cea dăsăvîrşire hotărîre, rămîne la înnălţimea ta. 1777, fevruarie 4. Ian Mav paharnic, B sluger, Niculae sluger, Gorge Canale. [294] Io Alecsandru Ioan Ipsilant voievod bojiiu milostiiu. Cinstit şi credincios boeriul domnii mele, dumneata Theodorache biv vel clucer, caimacam Craiovii, de vreme că acest Nistor să văzu că au jăluit rău după aşezămîntul şi înpăcăciunea ce au făcut-o şi, după jalba lui, s-au adus muerea pă aici, şi după ce s-au judecat, iarăşi s-au sculat dă au fugit dă aici, după poruncile şi hotărîrile ce sînt la toate pricinile judecăţilor dă obşte ca cel ce rămîne dă judecată să plătească treapădu şi chieltuiala, iată scriem dumitale să cercetezi şi cîtă chieltuială vei dovedi cu dreptate că au făcut această muere din pricina jălbii lui cu venitul şi cu întorsul de aici, cum şi treapădu mumbaşirului, să pui pă acel Nistor să înplinească pînă la una, iar cererea ce face Nistor a i să înplini şi lui dă la ceilalţi tovarăşi ai lui, este făr’ dă cale, dă vreme ce la pricinile dă hoţii judecata nu are a şti tovărăşia hoţilor şi pe care îl prinde, dă la acela să înplineşte. 1777, fevruarie 18. Preaînnălţate doamne, Nistor ce-i zic că au fost ostaş dă la satul Lăzureni, sud Gorj, au jăluit înnălţimii tale zicînd că el au fost volintir şi are şi luminată cartea înnălţimii tale să aibă pace dă cele din vremea răzmiriţii, iar o Mariia ce-i zice că i s-au omorît bărbatul, atunci în vremea răzmiriţii, zice că l-ar fi apucat peste luminată porunca înnălţimii tale şi l-au închis la Craiova şi au dat taleri 100 şi zapis pă taleri 70, nefiind nimic vinovat. Şi zice că mai mergînd cu altă luminată poruncă a înnălţimii tale la dumnealui caimacamu Craiovii ca, ori să-l aşaze, sau să-i trimiţă aici şi zice că n-au aflat nici o dreptate şi femeia lui zic că-i piere acolo la închisoare, zicînd că alţi ostaşi sînt aceia care au fost la acea ucidere şi jafu ce au făcut bărbatului mai sus-numiţii fămei, pe cari zic că i-au arătat între celelalte jălbi ce au dat mai nainte înnălţimii tale, iar nu este el. Şi înnălţimea ta, după jalba lui, ai orînduit mumbaşir pă Dumitrache pahărnicelu, poruncind înnălţimea /[295] ta dumnealui biv vel paharnic Manolache ce au fost caimacam, dă vreme ce n-au scris nici un răspunsu la jalba acestui jăluitor şi el tot să jălueşte că este asuprit, ca să te pliroforiseşti înnălţimea ta, de are dreptate la jalba lui, sau dă umblă rău, după cum s-au cunoscut şi alţii asemenea lui, dumnealui în ce chip va fi ştiind curgerea pricinilor şi ce hotărîre va fi făcut de acolo, în scris, să aducă mumbaşirul înpreună şi pă amîndoaă părţile aici, şi cine va rămînea dă judecată, va plăti treapădu şi chieltuiala. Deci, după luminată porunca înnălţimii tale, vătafu dă păhărnicei au adus înnaintea noastră, atît pă Nistor jăluitoru, cît şi pă Mariia fămeia celui ucis, şi ne arată mumbaşiru o anafora a dumnealui paharnicului Manolache, scrisă dă la leat 1777 ghenarie 15, întru care înştiinţează înnălţimii tale că mai în trecutele zile, după luminată porunca înnălţimii tale, ce i-au dus acea Marie, au înfăţişat pă amîndoă părţile înnaintea dumisale şi după cum au găsit cu cale, au dat carte dă judecată la mîna fămeii. Am văzut şi cartea dă judecată ce este la mîna fămeii, care este scrisă dă la leat 1776 avgust 4, şi iscălit dumnealui Manolache Romanite biv vel paharnic i dumnealui Ştefan Bibescu i Ioniţă sluger şi Barbul Şt sluger, întru care scrie că după luminată porunca înnălţimii tale şi după jalba ce au dat la înnălţimea ta, Mariia, pentru Nistor Lăzurescu din sud Mehedinţi, zicînd că în vremea răzmiriţii aflîndu-să băjănare numitul Nistor au omorît pă bărbatî-său, luîndu-i şi ei tot ce au avut şi arătă că înfăţişîndu-i pe amîndoaă părţile, ar fi răspunsu Nistor cum că într-aceiaşi vreme fiind volintiri, alţi tovarăşi ai lui, avînd pizmă pă bărbatul Marii, l-au omorît, şi cum că tot aceia au şi prădat-o. Înpotriva lui, arătă că au răspunsu Mariia, că nicidăcum din vreo pornire ostăşască n-au mersu la dînşii, ci hoţeşte, numindu-să mai mare al hoţilor au venit la casa lor şi după ce făcîndu-i tot felul dă caznă au pus şi foc pă dînsa şi i-au dat banii ce i-au avut, cît şi alte lucruri din casă, în mîna lui, iar pă bărbatî-său l-au luat şi, ducîndu-l cîtăva cale, acolo l-au omorît. Şi neavînd Mariia mărturii la aceste zise ale iei şi neputînd dăscoperi adevărul într-alt chip, au găsit cu cale ca să priimească Mariia jurămînt cum că Nistor au ucis pe bărbatî-său şi au prădat-o, şi trimiţînd-o la protopopu de la Craiova, protopopu ar fi dat în scris că după ce au mersu Mariia pînă la uşa sfintei biserici, văzînd Nistor că va să mărturisească dă a lui bună voe, zice că au priimit ca să-i dea Marii taleri 150 şi să nu facă jurămînt, şi într-acestaşi chip priimind şi Mariia, au făcut aşăzămînt că să nu mai aibă nimic a mai căuta unul la altul. După care învoială a lor, au dat şi dumnealor carte dă judecată la mîna Marii, ca să-i înplinească Nistor acei taleri 150, şi şi el ce va avea cu acei tovarăşi ai lui, îşi va căuta cu deosebită judecată. S-au văzut şi înştiinţarea ce au făcut protopopu Preda, cum că după poruncă mergînd Mariia să facă jurămînt pînă la uşa sfintei biserici, Nistor n-au îngăduit-o, ci au căzut la rugăciune şi au făcut pace între dînşii pe taleri 150. Văzum şi zapisul lui Nistor ce l-au dat la mîna Marii, întru care însuşi el arătă printr-acel zapis că în vremea răzmiriţii au mersu cu alţi tovarăşi ai lui la casa Marii şi i-au dat jaf casii şi au luat tot ce au avut în casă şi au omorît şi pe bărbatul ei ce-l chiamă Brătilă căpitan, şi Mariia, arătîndu-şi toate jafurile cu foae, taleri 142 pol 30, şi vrînd Mariia să priimească jurămînt, s-au dat platnic să-i dea taleri 150 cu soroc pînă în 3 săptămîni, care bani taleri 150, în dosul zapisului să arată că i-au luat de la Nistor prin mîna armaşului şi să vede acel zapis spart. Care, după cercetarea dumnealui caimacamului şi după învoiala ce au făcut Nistor printr-acel zapis, dă au dat Marii acei taleri 150 şi au spart zapisu, cum nici Mariia n-au tăgăduit cum că n-au făcut înpăcăciune şi cum că n-au luat aceşti bani izluşindu-să unul dă către altul, rău şi făr’dă cale au dat Nistor acea jalbă a lui, mincinoasă, dă s-au adus numita fămeie pă aici pă vreme dă iarnă de atîta cale dăpărtată, care după dreptate este să-i plătească Nistor jăluitoriul toată chieltuiala şi treapădu mumbaşirului. Pentru aceste jafuri şi ucideri ce au făcut bărbatului Marii, acest Nistor nu intră în jafurile volintirilor ostăşeşti, ci sînt jafuri dă aiducie1 şi dă ucigaşi dă oameni. Mai zice Nistor, că atunci la acea pradă şi ucidere a bărbatului Marii, au mai fost cu el şi alţi tovarăşi cu cari au fost înpreună cu dînsul şi aceia au ucis pă bărbatî-său şi ei au jefuit-o, iar nu el singur. la această zisă a lui, dă va fi adevărată, găsim cu cale să fie luminată porunca /[296] înnălţimii tale către dumnealui biv vel clucer, caimacamu Craiovii, ca să trimiţă să-i aducă înaintea dumnealui, pe mai sus numiţii pîrîţi, şi înfăţişîndu-i cu jăluitoru să cerceteze şi dă să vor dovedi că au fost şi ei la acea ucidere şi la acea pradă şi dintr-acel jaf s-au înpărtăşit şi ei, atunci dumnealui caimacamu să-i apuce şi pe aceia ca să întoarcă şi aceia partea lor cît şi să va cuveni la banii ce au dat Nistor, Marii, femeii acelui ucis. Noi aşa găsim cu cale, iar hotărîrea cea dăsăvîrşită rămîne a să face dă către înnălţimea ta. 1777, fevruarie 8. Scarlat Caragea vel ban, vel vornic, Badea vel vornic, vel clucer, vel paharnic. [296] Io Alecsandru Ioan Ipsilant voievod bojiiu milostiiu. Din cele scrise mai jos, văzîndu-să că este trebuinţă a să face cercetare la faţa locului, cum şi amîndoaă părţile priimiră, poruncim ca, făcîndu-să dă aici carte dă blestem a preasfinţii sale părintelui mitropolitul, să meargă unul din dumneavoastră, ispravnicii judeţului, cu aceşti trei-patru boerinaşi ceruţi din partea Mînzăleştilor şi din partea egumenului şi strîngîndu-i la faţa locului marturi ce are şi egumenu şi Mînzîăleştii pe marturii ce ziseră că au, cît şi pe alţi vecini înprejuraşi, oameni adiiafori care vor fi avînd ştiinţă dă stăpînirea şi dă dreptile hotară, să facă cercetare prin blestem, atît pentru hrisov şi cărţi a să arăta dă faţă, cît şi pentru hotarăle drepte a să dovedi. Şi făcînd alegere în scris prin carte dă cercetare să facă numai semne ca, de vor rămînea amîndoaă părţile odihnite, să orînduim pă urmă hotarnici cu portărel după obiceiu a pune şi pietre, iar nerămîind odihniţi cu alegerea ce vor face, să vie la divan a li să face hotărîrea dă aici. 1777, fevruarie 20. Preaînnălţate doamne, Din luminată porunca mării tale, dumnealui vătafu dă copii dă divan aduse la judecată pă cuviosul chir Grigorie egumen ot mănăstirea Vintilă-Vodă, pîrîş moşnenilor Mînzăleşti ot sud Buzău, zicînd că moşiia Aldeni a sfintei mănăstiri, înpresurîndu-să dă mai sus-numiţii Mînzăleşti, cu poruncă domnească s-au orînduit îndreptători pentru hotaru aceştii moşii, arătînd o carte dă judecată a dumnealor ispravnicilor ot sud Buzău, cu leat 1776 avgust 10, în care să vede că dumnealor făcînd cercetare cu amăruntul în faţa locului s-au pliroforisit prin mărturii 6 oameni bătrîni ce acolo s-au pomenit, cum că mănăstirea au stăpînit pînă în apa Bisăucii şi cum că hotaru cel vechiu al aceştii moşii al mănăstirii, Aldeni, s-au găsit la Scropul Roşul înpresurat dă Mînzăleşti, de unde coboară pînă la Rîmnicelu Dulce unde este capul moşii. Care, sculîndu-să numiţii Mînzăleşti şi luînd parte dă moşie, au mutat hotarăle puindu-le în gura Văii Ursului şi în malul apii Slănicului dăspre pădure, pe care hotar iarăşi zice cuviosul egumen că nu să odihnesc. Mai cerînd iarăşi să mai ia dintr-această moşie în vreme cînd şi egumenu cere toată acea parte ce s-au înpresurat de către Mînzăleşti, de care osebit dă acele 6 mărturii ce au mărturisit în faţa locului pe cum am zis, au adus şi aici înnaintea judecăţii alţi lude 9 mărturii, oameni bătrîni, din care patru sînt moşneni şi unul anume Toma Bercea au mărturisit că moşiia Aldeni au fost hotărîtă cu apa Bisăucii stăpînea mănăstirea, altul, Stănilă Răcică au mărturisit că această moşie să hotăraşte cu apa Bisăocii şi merge pînă în Valea Bradului şi iese la fîntîna cu viermii şi merge la Singa Albă şi în Sarea lui Epure şi la Scropul Roşu unde au fost hotaru vechiu şi să coboară în apa Rîmnecului Dulce. Avram Ichimescu au mărturisit că această moşie a mănăstirii să hotăraşte cu apa Bisăocăi, uncheaşu /[297] Stănilă au mărturisit că hotaru să începe din Valea Ursului ce să coboară în Slănic dă unde să începe apa Bisăoicăi şi Valea Bradului, iar ceilalţi cinci marturi bătrîni ce s-au pomenit de la moşii lor cu lăcuinţa pă acea moşie, unul anume Neacşul Foltica mărturiseşte că această moşie Aldeni au fost stăpînind-o un Ioniţă pînă în apa Bisăoicăi, pă cum şi mănăstirea stăpîneşte, iar în urmă Mînzăleştii s-au întinsu şi au trecut peste hotaru mănăstirii şi lua dijmă amîndoaă părţile, adecă şi mănăstirea şi Mînzăleştii. Lupul sîrbul au mărturisit că moşiia Aldeni să hotăraşte cu apa Bisăocăi, Anghel sîrbul au mărturisit asemenea. Petre Davidescu iarăşi asemenea au mărturisit, Grigorie Juribescu iarăşi asemenea au mărturisit. Întrebîndu-să şi Mînzăleştii să arate cu ce sineturi şi cu ce dovezi au călcat hotarăle moşii mănăstirii şi s-au întinsu pă moşiia mănăstirii, arătară o carte a răposatului episcop Buzău, chir Methodie, cu lea 7251 avgust 11, de sînt ani 34, în care să vede că dă stăpînirea moşii Măneştii, unul Dobre Mînzală cu fraţii lui, care această carte nu este dă nici o trebuinţă la această pricină, fiindcă nu pomeneşte nimic dă hotară, dă vreme ce numita mănăstire nu cere să ia moşiia Măneşti, ci cere moşiia sa, Aldeni, ce s-au înpresurat dă Mînzăleşti. Arătară şi altă carte cu leat 7251 iunie 14, de sînt ani 34, în care să vede că megiaşii dă la Slănic înprejurul moşii Dobreşti, au dat lui Dobre Mînzălescu cu fraţii lui, această mărturie, că, moşiia Măneşti să hotăraşte în sus cu Aldeni, şi din jos cu moşiia Dumitranii şi hotaru este de la Moara şi Crucea lui Ion i Dobre de la Moara Fundul şi în sus pînă la Izvoru Plaşoi la hotaru Dumitranilor. Arătară şi o carte a lui Ion vînătoru cu leat 7229 iunie 29, de sînt ani 56, care vinde stînjeni 250 din moşiia Măneşti, lui Dumitraşco Bagdat cu vadul de moară şi cu vadul dă pioă în apa Slănicului, din marginea Biscăocilor pînă în apa Slănicului cu Socetul şi munte dă oi şi din pădure cu poeni dă fîn şi cu pămîntul dă aratu şi din apă şi din siliştea satului şi încă cu stînjeni 250 ce le-au dăruit, care aceşti stînjeni 500, se hotărăsc din sus cu moşiia Dumitrana pînă la izvoru Plaşoii şi din jos cu moşiia Aldeni pînă la Biserica bătrînilor. ?? ?? ?? ?? 1