VARLAAM, MITROPOLITUL MOLDOVEI, CAZANIA, 1643  
{IIr} Cuvănt împreună cătră toată semenţiia romenească Prealuminat întru pravoslavie şi credincios întru Fiiul de la Părintele născut mainte de toţi veacii şi întru Duhul svînt de la Părintele purcedzătoriu şi pre Fiiul odihnitoriu svînta Troiţă unul adevărat Dumnedzău, ziditoriu şi făcătoriu tuturor vădzutelor şi nevădzutelor,  Io Vasiliie Voevod, cu darul lui Dumnedzău ţiitoriu şi biruitoriu şi domn a toată ţara Moldovei, dar şi milă şi pace şi spăsenie a toată semenţia romînească pretutinderea ce se află pravoslavnici într-aceasta limbă, cu toată inima cearem de la Domnul Dumnedzău şi izbăvitoriul nostru Iisus Hristos.  Diîntru cît s-au îndurat Dumnedzău diîntru mila sa de ne-au dăruit, dăruim şi noi acest dar limbii romăneşti, carte pre limba romănească, întăiu de laudă lui Dumnedzău, după aceea de învăţătură şi de folos sufletelor pravoslavnici. Să iaste şi de puţin preţ, iară voi să o priimiţi nu ca un lucru  pementesc, ce ca un odor ceresc. Şi priînsă cetind, pre noi pomeniţi şi întru ruga voastră pre noi nu uitareţi. Şi hiţi sănătoşi.   [ 4 ] 
{IIv} Smeritul Arhiepiscop Varlaam şi Mitropolitul de Ţara Moldovei. Cuvănt cătră cetitoriu De mare jeale şi de mare minune lucru iaste, o, iubite cetitoriu, cînd toate faptele ceriului şi a pămăntului îmblă şi mărg toate careş la sorocul şi la marginea sa, la carea înţelepciunea cea veacinică le-au făcut şi nice puţin nu smentesc, nice greşesc sămnul său. Numai sîngur amărîtul om ce-i făcut pre  obrazul şi pre chipul tvoreţului său, cu mente şi cu graiu de la dînsul cinstit domn şi biruitoriu pămîntului şi mărei, paserilor şi dobitoacelor, peştilor şi tuturor fierilor, cum grăiaşte şi prorocul că "cu puţinel îl micşură priînsu mai mic decît îngerii". La care margine şi la care soroc iaste făcut de Dumnedzău  să margă, în loc ce-are hi să grijască şi să nevoiască, nice leac să nu smentească, nice să să scape de acela sămn. Iară el departe rămîine şi ticăiţeaşte să scapă că şi din fire de va socoti omul şi din scriptură nu va afla alt săvărşit chemărei sale sau altă margine, fără numai viiaţa aceia   
{IIIr} vestită şi cu năroc şi blagoslovită, carea, săvai că o şi doresc toţi oamenii, iară în care lucru stă şi să ţine aceaia viiaţă unii cu totul nu-şi ştiu, nice vor să ştie; alţii are putea să şi ştie, iară ei de bună voia lor căotînd nu văd şi audzind nu [ 5 ] înţeleg; ai treii, săvai că şi ştiu şi văd şi cu  drag o pohtesc, iară lucrurile ceale de treabă ce duc la aceaia viiaţă nu vor să le facă. Pentr-aceeaia diîntru întăiu ce-au fost bărbaţi purtători de Duhul svînt, unii după alţii şi pînă acmu toţi au ustenit scriind şi tălcuind sventele scripturi, de-au învăţat ş-au arătat omului în toate chipurile calea carea duce  acolo, cum ca să nu greşască hieştecine marginea şi săvrîşitul acela spre carele-i făcut. Cătr-acea ş-altă usteninţă s-au adaos acelor bărbaţi purtîtori de Duhul svînt, căci că mărgînd de sus în gios şi împuţinîndu-se din oameni înţelesul sventelor scripturi, le-au căotat a pogorî şi svînta Scriptură  tot mai pre înţelesul oamenilor, păn au început a scoate aşeaş cineş pre limba sa pentru ca să înţeleagă hiecine să să înveaţe şi să mărturisască minunate lucrurile lui Dumnedzău, cu mult mai vrîtos limba noastră romînească, ce n-are carte pre limba sa, cu nevoe iaste a înţeleage cartea alţii limbi. Şi şi pentru lipsa   
{IIIv} dascalilor ş-a învăţăturei. Cît au fost învăţînd mai de multă vreame, acmu nice atîta nime nu învaţă. Pentr-aceea de nevoe mi-au fost ca un datornic ce sint lui Dumnedzău cu talantul ce mi-au dat să-mi poci plăti datoriia macară de cît, pănă nu mă duc în casa cea de lut a  moşilor miei. Adunat-am din toţi tîlcovnicii Sventei Evanghelii, dascalii besearicii noastre, şi deac-am scris, arătat-am Măriei Sale pravoslavnicului Domn Io Vasilie Voivodul, cu mila lui Dumnedzău Domnul ţărăi Moldovei. Măriia sa, ca un Domn creştin şi blagocestiv şi iubitoriu de besearică grijind  ca un stăpîn bun de folosul oilor lui Hristos, nu numai pentru ceale trupeşti, ce şi pentru ceale sufleteşti, de unde sîngur Dumnedzău cu mîna sa cea putearnică au arătat Măriei Sale spre acesta lucru îndereptătoriu, preaosvenţitul părinte Petru [ 6 ] Moghila, fecior de Domn de Muldova, Arhiepiscop şi  Mitropolit Chievului, Haliciului şi a toată Rosiia, carele pre pofta Măriei Sale au trimis tipariul cu toate meşterşugurile cîte trebuesc. Spre care lucru Măria Sa Domnul ce scrie mai sus, Io Vasilie Voevodul, cu darul lui Dumnedzău Domnul ţărăi Moldovei, cheltuială nesocotită spre tot lucrul tipăriei au dat. Şi  aşea cu darul lui Dumnedzău după început am vădzut şi svrîşitul.   [ 7 ] 
{1r} 1. Dumeneca fariseului şi a vamăşului. Evanghelia din Luca în optdzeci şi noaă de capete Dzise Domnul pilda aceasta: Doi oameni întrară în besearecă să să roage, unul fariseu, iară altul vamăş. Deci fariseul stătu şi aşea să ruga întru sine: "Doamne, dau ţie laudă că nu sîmt ca alalţi oameni   
{1v} apucători, nedirepţi, curvari, sau ca acest vamăş. Postescu-mă de doao ori într-o săptămînă şi dau a dzeacea din tot cît agonisesc."Iară vamăşul sta departe, nu vrea nice ochii să-ş rădice cătră ceriu, ce să bătea în piept şi dzicea: "Doamne, milostiv fii mie păcătosului!"  Iară grăesc voaă că pogoră acesta mai dirept în casa sa, decît acela; că hiecine cela ce să va înălţa smeri-să-va, iară cela ce să va smeri înălţa-să-va.  Învăţătură pentru fariseu şi pentru vamîş Tocmală au împăraţii, cînd vor să-ş tremiţe vonicii la războiu, mainte le dau veaste să-ş gătească armele şi să le ascuţă, şi   
{2r} să să înveţe a să deprinde în lucruri de războiu. Şi cîndu-i tremit, stau de-i învaţă şi-i îndeamnă cu cuvăntul să nu bage în samă nice frica, nice moartea. În mijlocul acestora tuturor, le giuruesc daruri şi boerii. Aşea într-acela chip şi părinţii dascalii besearecei noastre au făcut, căci  că [ 8 ] vom să ne ducem cu războiu asupra diavolului, ucigătoriului celui de suflete, să-l luptăm şi să-l batem cu postul şi cu ruga, şi să-l omorîm cu smerenia. Pentr-aceea cu trei săptămîni încă mainte de-acia, adecă mainte de înceaperea postului, ne dau ştire svenţii oteţi să ne gătăm cătră nevoinţa   
{2v} cea sufletească, şi cu cuvăntul ne îndeamnă şi ne învaţă să nu grijim nice de trupul nostru, ca de un lucru putred şi trecătoriu. Pentru care lucru ne giuruesc din svînta scriptură daruri şi plată mare.  Deaci, pentru căce că postului iaste folos şi agiutor mare pocăinţa şi smerenia, iară smenteala şi împiedecarea lui iaste mîndriia, pentr-aceea şi svenţii oteţi mainte de toate pun înaintea noastră pilda carea au grăit Dumnedzău de vamăş şi de fariseu. Şi cu aceasta ca cu un bucin strigă şi chiamă toţi creştinii  şi-i învaţă cu fariseul să leapede mîndriia, iară cu vamăşul să să smerească   
{3r} şi să să pocăiască. Că cum iaste smerenia întăiu stepenă cătră Dumnedzău, aşea şi mîndriia iaste întăiu cădeare omului. Că şi diiavolul diîntăiu pentru mîndrie cădzu şi din înger luminat să făcu drac întunecat.  Pentr-aceea nime pentru bunătăţile sale să nu să aibă pre sine, şi pre altul să osindească, că Dumnedzău celor mîndri cu toate le stă în pomciş, iară celor smeriţi le dă dar bun. Că mai iubeaşte Dumnedzău pre cel păcătos, cînd să pocăiaşte, decît pre cel dirept, cînd să făleaşte. Pentr-aceea, macar şi toate  bunătăţile s-am face şi toată leagea s-am împlea, să nu ne mărim, nice să ne lăudăm, ce pururea   
{3v} să ne smerim şi să ne osindim pre sine, iară nu pre altul.  Aceasta ne învaţă pre noi Dumnedzău astădzi, de grăiaşte cu pildă şi dzice aşea: "Doi oameni întrară în besearecă să să roage". Căci că doaă ceate de oameni sîmt în lume, adecă direpţii şi păcătoşii. Pentr-aceea ca de doi oameni grăiaşte Dumnedzău. Pentru direpţi aduce la mijloc pre fariseu, [ 9 ] căci că  într-aceaia vreame fariseii era aleşi diîntr-alţi oameni pentru postul şi pentru direptatea ce avea, şi era cinstiţi şi lăudaţi de oameni buni. Iară pentru păcătoşi aduce pre vamăş, căci că vamăşii să chema ceia ce cumpăra veniturile domnilor şi le precupiia,   
{4r} şi numai pentru să dobîndească şi să strîngă mult năpăstuesc şi asupresc lumea. Că întru inima vamăşului iubirea banilor petreace, lăcomiia, strîmbătatea, apucările. Întru toţi oamenii vamăşul iaste asupritoriu şi lup în oile ceale cuvîntătoare, adecă în oameni. Fiiară sălbatecă iaste vamăşul.  Cu atitea răutăţi întră vamăşul acela în besearecă, cum dzice svînta evanghelie: "Doi oameni întrară în besearecă, să să roage". Şi dup-aceia arată şi ce oameni au fost, de dzice: "unul fariseu, iară altul vamăş".  Aceşti doi întrară să să roage lui Dumnedzău pentru păcatele sale. Deci ascultaţi şi ruga   
{4v} lor în ce chip fu. Fariseul stătu şi să rugă cu mîndrie, de dzise aşea: "Mulţămăscu ţie, Doamne, Dumnedzăul mieu, că nu sîmt ca alţi oameni". Decît toţi oamenii să făcu pre sine mai svînt. Şi încai nu dzise că "nu sîmt ca unii oameni", ce dzise că nu iaste ca toţi oamenii: apucători, nedirepţi,  curvari. Pre toţi făcu nedirepţi, numai pre sine să află dirept; pre toţi-i găsi curvari, numai pre sine curat şi fără de păcate. Şi nu-i sosi numai atîta, ce încă osindi şi pre vamăş, că-l vădzu rugîndu-se şi el lui Dumnedzău şi dzise: "Nu sîmt nice   
{5r} ca cest vamăş păcătos". Nu să rugă pentru sine întăiu, dup-aceia să să roage şi pentru cel păcătos, ce numai cît întră în besearecă osindi şi pre vamăş, şi pre alţi oameni pre toţi, numai pre sine să lăudă şi să avu bun [ 10 ] înaintea lui Dumnedzău. Şi începu a-ş număra lucrurile ceale  bune şi a dzice: "Postescu-mă de doaă ori într-o săptămînă şi dau a dzeacea din toate cît agonisesc". Într-aceaia vreame avea obicină Jidovii de postea doaă dzile într-o săptămînă şi dau besearicei a dzeacea din tot cît avea. Pentr-aceea şi fariseul acela să lăuda că posteaşte şi dă a dzeacea lui Dumnedzău din tot din   
{5v} cît are. Lucrurile lui cu adevărat era bune, iară gură avu rea. Că celuia ce face aceaste lucruri i să cade să iubească streinul şi cunoscutul şi să-i hie milă de toţi, cum era Avraam. Iară acesta clevetia pre deaproapele său şi-l osindiia, şi pentru bunătăţile sale să mîndriia. Pentr-aceea darea lui nu fu priimită de  Dumnedzău. Că milostenia mîndrului iaste ca o rană lui Dumnedzău, şi de postul lui dzice Isaia proroc: "Nu acesta post au ales Dumnedzău". Deci nice postul lui, nice darea lui fu de vr-un folos.  Ascultaţi de-acmu şi ruga vamăşului, carele-ş adusă aminte de păcatele sale şi stătu departe şi să ucidea   
{6r} în piept şi cu aceaste cuvinte să ruga şi grăiia: "Doamne, curăţeaşte-mă mene păcătosul, că nu sîmt destonic să stau şi să caot cu ochii miei cătră ceriu pentru mulţimea păcatelor meale, că s-au înmulţit fărădelegile meale mai vărtos decît năsipul măriei, şi răutăţile meale au covrîşit  preste părul capului mieu. Înaintea ta stau strîmbătăţile meale, Audz că carţile să vor deşchide şi vor hi scrise toate suspinile săracilor. Nu iaste nice un lucru, nice un gînd să nu ştii tu, Dumnedzăul mieu. A răspunde n-am vreame, a fugi n-am unde. În ceriu nu-i loc, în pămînt mă tem să nu mă cumva   
{6v} înghiţă, vădzînd faptele meale ceale reale. Pentr-aceea am curs cătră tine, milostive despuitoare şi iubitor de oameni Doamne, şi cu lacrămi mă rog curăţeaste-mă mene păcătosul. Multe sîmt păcatele meale, ce mila ta iaste mai mare. De la oameni nu iaste putinţă ca să mă spăsăsc [ 11 ]  eu, iară milosivirei tale iaste putinţă ş-aceasta. Că pentru păcătoşi ai venit din ceriu pre pămînt, ca să-i chemi spre pocăinţă. Deci nu mă lăsa nice pre mene în deşert, ce mă priimeaşte şi pre mene ce cadz cu smerenie şi cu lacrămi cătră Svenţia Ta."  Pentr-aceastea cuvente, ce le grăi vamăşul cu lacrămi şi cu   
{7r} smerenie, făcu sufletul lui roadă de lucrure bune; iară fariseul cu cuvintele lui ca un vînt mare scutură toată roada cea bună a sufletului său. Pentr-aceea întru tot milostivul şi direptul giudeţ Dumnedzău plăti amînduror cum să cade cîte unuia căruiaşi diînşi: pre fariseu din bunătatea  mîndriei lui pogoră-l într-adîncul smereniei, iară pre vamăş din sărăciia smereniei lui înălţă-l întru bunătatea spăseniei. Şi să împlu Scriptura ce grăiaşte: "Dumnedzău micşiureadză pre om şi-l măreaşte". Că pre fariseu micşiură-l, căci că să îndireptă pre sine, iară pre vamăş îndireptă-l, pentru   
{7v} căci că să osindi pre sine. Ascultaţi ce grăi Dumnedzău dinşii de-amîndoi: "Adevăr grăiesc voaă că vamăşul acesta pogoră în casa sa mai dirept decît fariseul acela, căci că fiecarele cine să va înălţa pre sine smeri-să-va, şi cine să va smeri înălţa-să-va".  O, mare răutate iaste, iubiţii miei creştini, neputinţa măndriei! Fariseul mearse în besearecă înfrămşat şi încununat cu bunătăţi, ca cu neşte flori frumoase, iară vamăşul gol de toate bunătăţile. Şi fariseul pentru ce să făli cădzu din toată cinstea, iară vamăşul pentru ce să smeri dobîndi de ce să rugă şi   
{8r} plată pentru ruga lui dobîndi. Pentr-aceea, iubiţii miei fraţi, nevoiţi-vă cine după cît poate, ca să dobîndiţi împărăţia ceriului, întru carea pre noi pre toţi să ne priimască milostivul şi înduratul Dumnedzău, căruia iaste slava şi măriia neschimbată şi neîmpuţinată, întru veaci netrecuţi şi nesvărşiţi ai. Amin.   [ 12 ] 2. Dumeneca feciorului celui curvariu. Evangheliia din Luca în şeaptedzeci şi noaă de capete Dzise Domnul: Un om oarecarele avea doi feciori. Şi dzise cel mai tînăr tătăine-său:   
{8v} "Părinte, dă-mi ce mi să vine partea de avuţie". Şi le împărţi lor avuţiia. Şi nu după multe dzile, strînsă tot feciorul cel mai mic şi să duse într-o lature departe şi acolo adîvărsi el tot, fu foamete mare într-aceaia lature, şi acela începu a flămîndzi şi să duse de să lipi de unul ce lăcuia  într-aceaia lature. Şi-l tremise priînsu în holdele sale să pască porcii. Şi jeluia să-ş sature pîntecele său de rădăcinele ce mînca porcii şi nime nu-i da lui. Şi veni întru sine şi dzise: "Cîţi nămiţi la părintele mieu le prisoseaşte păine, iară eu moriu   
{9r} de foame. Scula-mă-voiu de mă voiu duce la părintele mieu şi voiu dzice: "Pîrinte, greşit-am în ceriu şi înaintea ta şi de-acmu nu sîmt destonic să mă chem fecior ţie". Iară tatăl lui dzise cătră robii săi: "Scoateţi veşmîntul cel diîntăiu şi-l îmbrăcaţi priînsu, şi-i daţi   
{9v} inel în deagetul lui şi încălţămente în picioare; şi aduceţi viţelul cel gras şi-l giungheaţi priînsu, să mîncăm şi să ne veselim, că fiiul mieu acesta au fost mort ş-au învis, pierdut au fost şi s-au aflat". Şi începură a să veseli. Iară feciorul lui cel mai mare era în ţarină, şi deaca veni şi să  apropie de casă, audzi cîntări şi giocuri şi chemă unul din slugi de întreba: "Oare aceastea ce sămt?" Iară el dzise lui că [ 13 ] "fratele tău au venit ş-au gungheat tatăl tău viţelul cel gras, că l-au vădzut sănătos". Mînie-să şi nu vrea să între. Iară tatăl lui ieşi de-l ruga, iară el rîspunse şi   
{10r} dzise părintelui său: "Iată cîţi ai ţ-am lucrat, şi nice o dată dzisa ta n-am călcat şi mie nice dănăoară nu mi-ai dat săvai o capră să mă veselesc cu soţiile meale. Iară cînd feciorul tău acesta ţ-au mîncat avuţiia ta cu curvele, deac-au venit, i-ai gungheat lui viţelul cel gras". Iară  el dzise lui: "Fiiule, tu pururea eşti cu mene şi a meale toate ale tale sămt; iară să cade a să veseli şi a să bucura, că fratele tău acesta mort era ş-au învis, şi era pierdut şi s-au aflat".  Învăţătură pentru îndelungă răbdarea lui Dumnedzău; cum priimeaşte de cu milă păcătosul, deaca să întoarce  
{10v} Dumnedzău, cela ce iaste bogat întru milă, carele nu iubeaşte perirea păcătoşilor, ce pentr-înşi au venit din ceriu pre pămînt ca să-i cheame întru pocăinţă, acela ştiind neputinţa rodului omenesc şi slăbiciunea celor cu mente pruncească, carii să dau pre sine lumiei şi să lasă trupului şi pohtelor lui, de  petrec într-adîncul răutăţilor ş-a păcatelor, în beţii şi în curvii şi în necurăţii şi într-alte păcate în toate şi în fapte reale şi drăceşti, dzua şi noaptea, cît de-aciia nu mai grijesc ei de sufletul său, nice de Dumnedzău îş aduc   
{11r} amente, nice de moarte, nice de giudeţ, ce sîmt oceiţi şi părăsiţi de toată nedeajdea cea bună şi de toată mila lui Dumnedzău şi pururea adaog şi sporesc tot mai spre răutate şi cad de cătră agiutoriul lui Dumnedzău supt putearea diiavolului, - nice pre-aceştia nu-i leapădă întru tot  milostivul Dumnedzău, nice-i urgiseaşte de la sine cu totul. Ce ş-acestora tinde mîna milei sale şi-i scoate din oceinţă şi părăsiciune rădică-i şi-i [ 14 ] îndirepteadză cătră înălţimea lucrurilor celor bune şi le arată cu pildă că nu iaste nice un păcat ca să poată birui liubovul milei lui ce are cătră   
{11v} oameni. Pentr-aceea ascultaţi şi pilda aceasta, ce grăi Domnul Hristos. Un om oarecarele avu doi feciori. Omul acela să grăi pre sine Dumnedzău, că Svenţiia Sa pentru nemăsurată mila sa pre lume purtă trup de om şi cu oamenii petrecu, şi acela ne-au făcut din nemică şi ne-au zidit pre noi pre toţi; şi are doi  feciori: direpţii şi păcătoşii. Direpţii să cheamă fecior mai mare şi mai întăiu, căci că direptatea iaste mai denainte şi aceaia s-au făcut întăiu de la Dumnedzău; iară feciorul cel mai mic sîmt păcătoşii, că păcatul să ijderă de la diavolul mai apoi după greşala lui Adam. Iară   
{12r} pentru că şi păcătoşii sîmt săzdania lui Dumnedzău, ca şi direpţii, pentr-aceea înpreună cu direpţii petrec într-această lume vădzută, ca într-o casă, şi împreună le-au dat şi daruri păcătoşilor ca şi direpţilor.  Că dzise feciorul cel mai mic: "Părinte, dă-mi partea ce mi să cade diîntr-avuţie", şi le înpîrţi lor avuţiia. Aceasta avuţie le deade că-i făcu cu mente slobodă şi într-un chip le deade suflet înţelegătoriu şi fără de moarte; şi împreună le dărui lumea şi toate cîte sîmt într-însă; şi aseamenea le întinse  un acoperemînt: ceriul, şi un sveaştnic: soarele şi luna aprinse în casa lor,   
{12v} şi o masă le aşternu: pămîntul; şi ploae într-un chip le ploaă, cum celor direpţi, aşea şi celor păcătoşi. Într-un chip le împîrţi Dumnedzău avuţiia sa, iară a o cheltui nu o cheltuiră amîndoi într-un chip. Că feciorul cel mai mare, ce sîmt direpţii, aceia pururea aproape de  Dumnedzău stau şi nice dănăoară diînsu nu să depărteadză, şi întru învăţăturile lui să nevoesc şi pre voia lui îmblă, şi avuţiia Domnu-său grijesc să o adaogă, să nu o înpuţineadze. Iară feciorul cel mai mic, adecă păcătosul, cela ce iubeaşte păcatele, pentru păcate grozave şi [ 15 ] scîrnave să depărteadză de părintele cel milostiv,   
{13r} de Dumnedzău, şi de fratele cel mai mare, de ceata direpţilor, şi de îngerii cei luminaţi să depărteadză. Şi deaciia să duce din lumină întunearecă; şi din viiaţă în moarte, în laturea cea departe, unde să înmulţăsc păcatele. Acolo, bînd şi mîncînd istrăveaşte omul avuţiia lui Dumnedzău; în  curvii şi în scrînăvii cheltueaşte darul sufletului său, curăţiia, smerenia, îndrîznirea ce-au avut cătră Dumnedzău, şi în locul acestora dobîndeaşte necurăţii, săltări drăceşti, nesaţiu de păcate, pohte spurcate. În ce chip sîmt ş-acmu mulţi cu mente de tînăr,   
{13v} soţii acelui fecior mai tînăr, carii gonesc pre Dumnedzău de la sine cu lucruri reale şi înşişi în pohtele şi în dulceţile lumiei petrec cu mîndrii şi cu buecii, înşelaţi de veacul acest trecătoriu, buiuguiţi în dezmierdăciunea lumiei, în cîntece, în giocuri, în toate glasurile lumiei. şi aşea curvind şi  alte păcate făcînd, sărăcesc de toate darurile lui Dumnedzău, ca şi acel fecior curvariu, carele deaca luă de la tată-său avuţie, să dusă într-o lature departe şi acolo răşchiră avuţiia petrecînd cu curvele.  Iară deaca pierdu tot, fu foamete mare într-aceaia lature, şi acela începu a flămîndzi   
{14r} şi să dusă de să lipi de un boiarin diîntr-acea lature. Laturea cea departe iaste voia diavolului. Într-aceaia să duce omul păcătos şi făcînd voia dracului să depărteadză de Dumnedzău şi Dumnedzău să depărteadză diînsu. Şi rămîne păcătosul volnic în toate păcatele şi slobod în toate  răutăţile pînă ce sărăceaşte întăiu de Dumnedzău, părintele cel milostiv, dătătoriul a tot binele. Deacii sărăceaşte de lucrurile ceale bune, de viaţa de veaci, rămîine gol de veşmîntul cel neputred a svîntului botedz şi de creştinătate, flămîndzeaşte de cuvăntul lui Dumnedzău, de svînta cumenecătură, de svînta  anafură, de toate darurile lui Dumnedzău rămîine gol şi flămînd omul, vai [ 16 ] de el! Şi ce va mai face deaciia amărîtul om? Numai ce-i caotă să să dea pre sine supt mîna şi supt putearea diavolului, să hie rob lui, cum dzice şi de-acel fecior curvariu că să lipi de un boiarin diîntr-acea lature. Boiarinul  acela iaste însuşi dracul cel mare, că după atîtea păcate ce face omul să lipeaşte de diavolul şi-i slujeaşte lui ca un rob al său şi diavolul să lipeaşte diînsu.  Deci ce plată ia păcătosul de la diavolul căci-i slujeaşte? Spune svînta evanghelie că-l tremite în holdele lui de paşte porcii. Porcii sîmt păcatele   
{15r} pentru carile să asamănă omul porcilor, căci că porcul nice dănăoară nu poate căota cătră soare, aşea şi păcătoşii nice dănăoară nu mai caotă cătră Dumnedzău şi cătră binele de veaci, ce tot în pămînt sîmt plecaţi, de caotă numai lumiei şi binelui ei, numai frămseţilor şi pohtelor trupului,  numai dulceţilor şi păcatelor, numai strănsorei şi avuţiei. Într-unele ca aceastea tremite diavolul pre om. Tremite-l, nu mearge el, ce-l tremite diavolul, boiarinul lumiei aceştiia. Că omul cela ce stă aproape de Dumnedzău cu inima şi cu gîndul şi are frica lui într-înima sa şi îmblă   
{15v} pre învăţăturile lui, acela să cheamă şerb lui Dumnedzău. Şi pentru că slujeaşte lui Dumnedzău, nu-l poate purta diavolul pre voia sa, nice-l poate mîna în păcate, căci că iaste ţinut de frica lui Dumnedzău şi oprit de învăţătura lui. Numai cu vicleşugul ce înblă diavolul să-l înşeale  în păcate, cum şi înşală pre mulţi de multe ori, căci că nime nu iaste fără de păcate, ce simtem toţi păcătoşi şi greşiţi înaintea lui Dumnedzău. Ce iară de sîrg, deaca să veade că s-au depărtat de Dumnedzău, să pleacă cu rugă şi cu ispoveadanie lui Dumnedzău, cearcă mila lui, înfrănge-şi inima cu lacrămi şi cu voe rrea   
{16r} opreaşte de mîncări şi de băuturi trupul său, de păcate să oscîrbeaşte, pre Dumnedzău roagă, pre sine să ocăreaşte, greşealele sale jeluiaşte, pentr-înse să pocăiaşte. [ 17 ] Acesta săvai c-au şi greşit ca un om cu trup neputincios ce iaste şi l-au prilăstit priînsu diavolul, însă  pentr-aceia tot n-are diavolul nice o puteare priîns, căci că din greşală iară să scoală şi şerbeaşte lui Dumnedzău. Iară cela ce-ş împietreaşte gîndul în păcate, de să veseleaşte în răutăţi şi sufletul lui însetedză de păcate şi pocăinţa nu o ştie, acela cum l-are mîna şi fără de voia sa să duce în păcate,  că-i răzbit de duhul curviei şi-i   
{16v} uimit de lăcomiia avuţiei şi ca pre un dobitoc nebun mînă-l diavolul să pască porcii în holdele sale. Că aşea cinsteaşte dracul pre ceia ce-l cinstesc, aşea-i iubeaşte pre ceia ce-l iubăsc, aşea într-acel chip plăteaşte celora ce-i slujesc.  Şi carile sîmt holdele? Holdele diavolului sîmt locurile ceale ascunse, unde să fac curviile, uciderile, nedireptăţile, aslamurile, asuprealele, locul apucărilor, lăcaşul furilor, odihna tîlharilor. Deci, pentru că într-une locuri ca aceastea tremite diavolul pre om, ce să facă altă amărîtul om, fără numai să fure, să curvască şi să   
{17r} năpăstuiască şi alte răutăţi să facă. Şi aşea petrecînd omul viaţă porcească şi tăvălindu-să în scrînăviia tuturor păcatelor, nice aşea nu să satură, căci că păcatul iaste un lucru nesăţios. Nu-i soseaşte cu unul sau cu doaă, ce totdeauna să aprinde şi arde tot mai spre multe răutăţi să  facă, şi în puţină vreame veselesc, iară în veaci netrecuţi muncesc. Că aceasta tocmală are păcatul: diîntăiu îndulceaşte, iară apoi amăreaşte.  În ce chip şi feciorul cel curvariu, vădzîndu-să pre sine gol, de ruşine oamenilor şi de ocară îngerilor, deaca istrăvi în păcate avuţiia tătîine-său,   
{17v} deaca fu otrăvit şi amărît de toate păcatele, deaca să cunoscu pre sine în ce-au cădzut şi-ş adusă amente în ce-au fost mainte, gîndi [ 18 ] întru sine şi dzise: "Cîţi nămiţi sîmt la tată-mieu de le prisoseaşte păine, iară eu pieiu de foame! Scula-mă-voiu şi mă voiu duce la  părintele mieu şi-i voiu dzice: "Părinte, greşit-am în ceriu şi înaintea ta şi deacmu nu sîmt destonic să mă chem fecior ţie, ce mă fă ca un nămit de-ai tăi". Deacii să sculă şi să dusă la părintele său.  Audziţi acmu, fraţilor, întoarcerea fiiului celui curvariu. Audziţi cum să sfătui însuşi, fără de nice o învăţătură şi fără de nice   
{18r} o scriptură, să părăsască voia diavolului şi să facă iară voia lui Dumnedzău. Ascultaţi deacmu iară şi în ce chipu-l priimi tată-său. Însuşi Dumnedzău arată cu această pildă ce s-au grăit pre sine părinte şi pre feciorul cel curvariu toţi păcătoşii, şi spune în ce chip priimeaşte  Svenţia Sa hiece păcătos, deaca să întoarce, de dzice: "Fiind încă departe feciorul cel curvariu, iară tată-său deaca-l vădzu, făcu-i-să milă diînsu şi cursă de-l cuprinsă şi cădzu priînsu de-l săruta. Şi dzise cătră slugile sale: "Scoateţi-mi veşmîntul cel diîntăiu şi-l îmbrăcaţi priînsu şi daţi  inel în mîna lui şi încălţămente   
{18v} în piciorele lui. Şi aduceţi viţelul cel gras de-l giungheaţi să mîncăm şi să ne veselim, că fiiul mieu acesta mort au fost şi au învis, ş-au fost pierit şi s-au aflat".  O, mare liubov şi iubire de oameni ce arată Dumnedzău pre pocăinţa păcătosului deaca să întoarce; că nu-l priimeaşte numai, ce încă şi bucurie face în ceriu de să veseleaşte cu toţi îngerii săi, cum grăiaşte însuşi de dzice în svînta evanghelie: "Bucurie iaste în ceriu de un păcătos ce să pocăiaşte". Deci de  iaste atîta bucurie numai de un păcătos ce să pocăiaşte, dară cînd s-are pocăi mulţi, ce bucurie vă pare c-are face lui Dumnedzău, părintelui său,   
{19r} şi îngerilor lui! Cu adevăr să veseleaşte Dumnedzău de pocăinţa [ 19 ] păcătoşilor, iară dracii să scrîbăsc. Şi numai cît gîndeaşte păcătosul să să scoale din păcate şi să să întoarcă la pocăinţă, atîta-l tîmpină Dumnedzău cu mila sa şi-l cuprinde cu agiutoriul său.  Deci ce te părăseşti, păcătoase? Ce te leneşti? Ce aştepţi? Fost-ai soţ feciorului celui curvariu cînd au fost în păcate? Fii-i soţ ş-acmu cînd să pocăiaşte. Scoală şi tu din păcatele tale, părăseaşte şi tu faptele ceale reale, suspină, lăcrămadză şi tu ca dînsu. Soseaşte-ţi vreamea ce-ai pertecut în  păcate. Destulu-ţi iaste cît ai   
{19v} petrecut în răutăţi. Agiunge-ţi cît ai făcut voia diavolului. Întoarce-te acmu bine de unde ai eşit rău. Apropie-te cătră Dumnedzău, cela ce nu iubeaşte perirea păcătosului. Cadzi cătră mila lui, că de mult te aştaptă. Ispoveduiaşte înaintea lui păcatele tale, smereaşte-te,  pleacă-te înaintea lui, că Svenţia Sa au dzis: "Cela ce să va smeri înălţa-să-va". Înfrînge-ţi cu foame şi cu seate inima ta. Dzi c-ai greşit, că Dumnedzău iaste milostiv şi va ierta păcatele tale. Nu va hi să te smereşti şi să nu uite   
{20r} mîniia sa carea o ai mîniiat asupra ta cu faptele tale ceale reale. Nu va hi să te rogi şi să nu te iarte.  Aduceţi-vă amente cît pot lacrămile: cum Manasiia, răul şi spurcatul împărat, plînsă şi Dumnedzău iertă-l; cum pre curvă o milui; cum pre vamăş îndireptă-l. Cîţi păcătoşi s-au pocăit, cîţi greşiţi s-au întors şi pre toţi i-au priimit Dumnedzău şi i-au iertat. Dară ce lucru mare iaste să nu te  priimască şi să nu te iarte şi pre tine? Dumnedzău iartă şi priimeaşte păcătoşii, şi deaca va vedea pocăinţa ta cea direaptă şi fără de făţărie de la toată   
{20v} inima, va ieşi înaintea ta [ 20 ] de te va cuprinde cu mila sa, ca şi pre cel fecior curvariu, şi va înfrămseţa sufletul şi trupul tău cu veşmăntul cel luminat a svîntului botedz, carele l-ai întinat şi l-ai spurcat cu păcatele tale. Şi cu sămnul darului duhului svînt te va dărui cătr-acea şi cu  încălţămente, ca să nu înghimpe diavolul talpele tale înblînd calea lui Dumnedzău, ce ca să poţi călca şi să zdrobeşti capul lui. Şi de multă bucurie şi viţelul cel gras pentru tine giunghea-l-va, adecă Dumnedzău părintele pre unul născut fiiul sîu, Domnul nostru Iisus Hristos. Şi foamea sufletului tău o va sătura cu   
{21r} cinstit trupul şi singele Svenţiei Sale. Şi întru întoarcerea ta va chema îngerii să să veselească şi să să bucure, şi fiiu şi moşnean împărăţiei sale te va face şi lăcuitoriu binelui de veaci.  Aceasta pildă au grăit Domnul nostru Hristos, de ş-au arătat noaă mila sa. Ş-au făcut toate cîte s-au cădzut pentru spăsenia noastră, pînă în celui mai păcătos decît toţi încă ş-au spus voia sa. Pentr-aceea noi, de nu vom băga în samă mila lui, nice vom lua amente îndelungă răbdarea lui,  temu-mă să nu păţim mai rău decît cela ce au ştiut voia domnului său şi n-au făcut. Că nu vom hi bătuţi numai pentru   
{21v} păcatele noastre, ce mai mult vom hi bătuţi pentru căci ne-au îngăduit de nu ne-au omorît pentru răutăţile noastre, ce ne-au aşteptat în multă vreame ca să ne pocăim. Iară noi ne-am rîs şi ne-am bătut gioc de îngăduinţa lui şi de aşteptarea ce ne-au aşteptat.  Teame-te, iubitul mieu creştin, şi să nu dzici că "voiu face acmu păcate, iară mai apoi mă voiu pocăi; acmu la tinereaţe să-m petrec lumea în cîte-mi iubeaşte trupul, iară la bătrîneaţe mă voiu pocăi". Să nu dzicem aşea, că nu ştim ceasul morţei noastre, nice vom prinde veaste cînd ne va împresura  moartea. Cîţi au murit de năprasnă, cîţi   
{22r} grăind şi rîdzînd au trecut, cîţi mîncînd şi bînd au murit! [ 21 ] Pentr-aceea ni să cade să him gata în toată vreamea; în tot ceasul să ne pocăim, pentru ca să scăpăm de muncile de veaci şi să dobîndim împărăţia ceriului, pentru darul Domnului nostru lui Iisus Hristos, căruia să cuvine  cinste şi închinăciune, împreună cu părintele şi cu duhul svînt, acmu şi pururea şi întru veaci. Amin.   
{22v} 3. Dumeneca lăsatului cărnei. Evanghelia din Madei într-o sută şi şease capete. Dzise Domnul: Cînd va veni fiiul omenesc întru slava sa şi toţi svenţii îngeri cu nusu, atunce va şedea pre scaunul măriei sale şi va aduna înaintea lui toate limbile şi-i va împărţi priînşi unul dealalt, ca un păstoriu ce-ş împarte oile din capre şi va pune oile de-a direapta sa, iară caprele de-a stînga. Atunce va dzice  Împăratul celor de-a direapta: "Veniţi, blagosloviţii părintelui mieu, de ocinaţi împărăţiia ce-i gătată voaă diîn-ceputul   
{23r} lumiei. C-am fost flămînd şi mi-aţi dat a mînca, însetat am fost şi m-aţi adăpat, nemearnic am fost şi m-aţi dus în casă, gol şi m-aţi îmbrăcat, bolnav şi m-aţi socotit, în temniţă am fost ş-aţi venit la mene." Atunce vor răspunde lui direpţii, de vor grăi: "Doamne, cînd  te-am vădzut flămînd şi te-am hrănit, sau însetat şi te-am adăpat? Cînd te-am vădzut nemearnic şi te-am vădzut bolnav sau în temniţă ş-am venit la tine?" şi va răspunde Împăratul, de va dzice lor: "Adevăr grăesc voaă, pentru că   
{23v} ce aţi făcut unui frate al meu de-aceşti mai mici, mie aţi făcut". Atunce va dzice şi celora ce vor hi de-a stînga lui: [ 22 ] "Duceţi-vă de la mene, blăstămaţilor, în focul de veaci, unde-i gătat diiavolului şi slugilor lui. C-am fost flămînd şi nu mi-aţi dat să mănînc, însetat am  fost şi nu m-aţi adăpat, nemearnic am fost şi nu m-aţi dus în casa voastră, gol şi nu m-aţi înbrăcat, bolnav şi în temniţă şi nu m-aţi socotit". Atunce vor răspunde ş-aceia, de vor grăi: "Doamne, cînd te-am vădzut flămînd, sau însetat, sau nemearnic, sau gol, sau bolnav, sau în temniţă, şi  n-am slujit ţie?" Atunce le va rîspunde lor, de va grăi: "Adevăr grăesc voaă, pentru căci n-aţi făcut unuia de-aceşti mai mici, nice mie n-aţi făcut". Şi să vor duce aceştia în munca de veaci, iară direpţii în viaţa de veaci. Înţelesul evangheliei aceştiia acesta iaste: Întăiu arată taina credinţei noastre, carea-i mai mare şi mai denainte venirea la giudeţ a Domnului nostru lui Iisus Hristos, ca să-l foarte cu deadins aşteptăm şi foarte să ne teamem şi să ne grijim, că fără de greş va veni, cînd cu atitea sute de ai mai denainte au prorocit prorocii de venirea lui.   
{24v} Care lucru deplină s-au izbîndit cuvăntulă lor, c-au venit pre lume în trup de om. Iară a doa oară fără de greş va veni să ne giudece pre noi cu puteare şi cu slavă mare, cum şi Ioan Crîstitel adevereaşte, de-l grăiaşte ca un miel de giungheat pentru păcatele noastre şi ca un leu de  certare pentru nemulţămirea noastră şi-i scrie giudeţul Măriei Sale ca o lopată de vînturat ce aleage grîul din pleave şi ca o săcure ce tae rădăcina lemnului, şi ca un foc ce arde leamnele ceale seci fără de roadă. Cum şi sîngur s-au spus că vor vedea fiiul omenesc viind la giudeţ pre nuării ceriului, şi   
{25r} îngerii la suirea Svenţiei Sale în [ 23 ] ceriu încă au spus că cumu-l văd pre Măria Sa ducîndu-se în ceriu, aşea iară va veni. şi aceasta o mărturisim tare în credinţa noastă, unde cetim vearuia.  A doa spune că giudeţul lui Dumnedzău are trei giudecate. Întăiu pre ispravnicii lumiei aceştiia, cărora le-au dat Dumnedzău giudeţul său să giudece oamenii cum are giudeca el sîngur. Iosafat împărat dă în ochii giudecătorilor celora ce-i punea să giudece şi le dzicea: "Socotiţi ce faceţi, că nu iaste la  Dumnedzău strîmbătate, nice   
{25v} făţărie, nice voe pentru daruri, aşea nice la voi să nu hie. Că hiece giudeţ în locul lui Dumnedzău giudecă. Deci, oare pentru leane, oare pentru dar, oare pentru voe de om, oare pentru nesocotinţa sa sau a slugilor celor rreale ce le dau să giudece, nu să face giudeţul dirept; aceia toţi vor hi  giudecaţi cu urgia giudeţului lui Dumnedzău.  A doa giudecată iaste cînd sîngur Dumnedzău giudecă aicea pre lume ce n-au putut oamenii giudeca, sau că n-au vrut. Că acela izbăveaşte neputearnicul din mînule celor mai tari decît dînsu, de carii n-au vrut oamenii să grăiască să le folosască, pentru carii oboară domni   
{26r} şi giudeaţe, şi împărăţii mută de la o semenţie la altă semenţie. Aşe-au certat Dumnedzău pre feciorii lui Ilie, preutul din leagea veache, pre carii deaca nu-i certă tatăl lor, sîngur Dumnedzău-i certă la războiu de periră. Mai apoi şi tatăl lor deaca audzi de perirea lor cădzu şi el de  muri. Aşe-au giudecat Dumnedzău Sodomul şi Gomorul şi pre ceia ce să rădicase pre Movsi proroc să deşchise pămîntul de-i înghiţi de vii. Şi pre Navan ce făcea rău lui David îl certă aşea, cît mulţămi David lui Dumnedzău dzicînd: "Blagoslovit să hie acela carele au giudecat răutatea mea despre  Navan". Şi Avesalom cînd să rădică   
{26v} cu oaste mare pre tată-său, mai [ 24 ] apoi fugind să spîndzură, dzice scriptura c-au giudecat Dumnedzău direptatea lui David despre vrăjmaşii lui. Aşea şi pînă în dzua de astădzi multe împărăţii pentru nedireptăţi şi vărsări de singe le piarde, şi altoră roduri le dă.  A treia giudecată va hi după svărşitul a ceştii lumi, cînd va purceade glasul lui Dumnedzău în bucinul acel îngeresc, carele va bucina de va deştepta morţii şi-i va chema la giudeţ cînd să va arăta din ceriu svînta cruce şi vor plînge toţi oamenii pre lume. Plînge-vor necredincioşii şi ceia ce l-au răstignit că  n-au credzut svînta evanghelie. Plînge-vor   
{27r} şi creştinii ceia ce n-au purtat asupra sa omorăciunea cea de păcate a sventei cruci, ce s-au chemat numai cu numele creştini. Plînge-vor şi cei buni, că n-au nevoit mai mult pentru binele său acel veacnic. Însă plînsul acestora să va întoarce întru bucurie, că va sosi binele şi  cinstea lor şi mărirea cea netrecută. Atunce să va arăta Domnul Iisus Hristos pre nuări, nu pre-aceştia nuări ce ploaă şi întunecă soarele, ce pre-acei de aur, în toate fealiurile de văpseale podobiţi şi frumoşi, cu oşti de îngeri nenumăraţi. Şi înaintea lui să vor aduna toate limbile şi-i va giudeca cum  spune svînta evanghelie pentru căci n-au dat celor lipsiţi şi celor neavuţi. Dară ceia ce necum să dea, ce încă iau, ce giudeţ vă pare că vor avea? Atunce, iubiţilor, să vor despărţi părinte de fecior, şi îmă de fată, şi frate de soră, şi priiatin de priiatin, şi soţ de soţă. Atunci jeale şi amar va cădea pre păcătoşi, că  vor vedea pre cei mai proşti, pre carii de multe ori i-au dosădit şi i-au asuprit, îmbrăcaţi într-atîta podoabă şi frămseaţe, şi într-atîta mărie şi cinste, carea omul nu poate să o spue, şi pre sine să vor vedea iiarăşi într-atîta amar şi dureare şi în usturime netrecută şi vor plînge cu amar. Atunce-ş  [ 25 ] vor   
{28r} blăstăma păcătoşii dzua în ceaia ce-au născut şi viiaţa ce-au vieţuit. Atunci de groaza lor va plînge şi ceriul şi pămîntul, şi să vor duce ca neşte vinovaţi spre perire goli şi amărîţi, ucişi şi usturaţi de îngeri cumpliţi şi nemilostivi în munca de veaci. Iară direpţii să vor veseli de faţa lui  Dumnedzău şi de cîntările ceale dulci a îngerilor, şi de frămseaţea ce va înflori pre trupul lor, şi de mirezma ce va ieşi din vistearele ceriului, şi de dobînda împărăţiei, şi de ceatele ceale frumoase şi luminate a svenţilor, şi de cununile cu carile-i va încununa însuşi Dumnedzău cu direapta sa şi de   
{28v} hrana cea dulce. De aceastea de toate să vor veseli şi să vor duce spre odihna şi spre răpaosul cel ceresc, întru veselie netrecută, întru dănţuire nesfîrşită, întru desfătare şi în dezmierdăciune neîncetată în curţile şi în polatele cetăţei ceii de sus, carea o au zidit însuşi Dumnedzău.  Pentr-aceea, fraţilor, aduceţi-vă amente de-aceasta veselie, ce pentr-însă svenţii ş-au pus nu numai avuţiia, ce şi sănătatea şi viaţa şi mai apoi şi capul ş-au pus. Iară noi acmu o fărîmă de păine sau un ban ne scumpim a da. Pentr-aceea, fraţilor, curăţiţi-vă păcatele cu ispoveadaniia, cu  milosteniia, cu ruga, cu lacrămile,   
{29r} cu paza besearecei, ca să scăpaţi de muncile de veaci şi împărăţiia ceriului să dobîndiţi, pentru mila şi darul Domnului nostru lui Iisus Hristos, căruia să cade cinste şi închinăciune, slavă şi mărire, împreună cu părintele şi cu duhul svînt, acmu şi pururea şi întru veaci de veaci. Amin.   [ 26 ] 4. Dumeneca lăsatului brîndzei. Evanghelia din Madei în şeaptesprădzeace capete Dzise Domnul:  De veţi ierta pre oameni de grişealele lor, ierta-va şi pre voi părintele cela din ceriu; iară de nu veţi ierta pre   
{29v} oameni de greşealele lor, nice părintele vostru nu va ierta pre voi de păcatele voastre. Şi cînd vă postiţi, nu fireţi ca cei făţarnici mîhniţi că-ş posomorăsc feaţele sale ca să să arate oamenilor postindu-se. Adevăr grăesc voaă că-ş iau plata sa. Iară tu postindu-te unge capul tău şi  faţa ta o spală, ca să nu te arăţi oamenilor postindu-te, ce părintelui tău în taină, şi părintele tău cela ce veade taina da-ţ-va ţie la arătare. Nu adunareţi şie visteare pre pămînt, unde-s viermi şi putregiunea putredeaşte şi unde furii o sapă şi o fură, ce adunaţi şie visteariu în ceriu, unde   
{30r} nu-s viermi, nice putregiunea putredeaşte şi unde furii nu o sapă, nice o fură. Că unde va hi visteariul vostru, acolo va hi şi inima voastră.  Înţelesul a ceştia evanghelii acesta iaste: Întăiiu arată: cînd ne rugîm să ne iiarte Dumnedzău greşealele noastre, aceaia iertăciune o pune Dumnedzău pre noi, ca să iertăm noi întăiu greşealele fraţilor noştri, adecă fiecărui creştin. Care învăţătură audzînd Petru apostol de la Domnul şi învăţîtoriul său, să iubască vrăjmaşii săi şi să le iarte vinile lor, nu  ştiia ce va face, că nu să tîmplă numai   
{30v} dănăoară într-o dzi scrîba şi mîniia, ce într-altă dzi şi cîte de şeapte ori. Pentr-aceea întrebă de Domnul şi învăţîtoriul său, de Hristos: cade-să a ierta de şeapte ori într-o dzi greşala fratelui ce va greşi înprotiva noastră? şi acesta răspunsă lui, că nu să cade a număra  dragostea creştinului [ 27 ] de cîte ori va ierta greşala de-aproapelui său, ce de cîte ori s-are greşi neştine împrotiva noastră, de-atîtea ori să iertăm. Căci că omul cînd greşeaşte împrotiva altui om, nu-i atîta de mare păcatul, căci că-i om de o protivă ca şi dînsu, macar s-are hi şi împărat, că cu  firea-i întocma. Iară carele greşeaşte împrotiva lui Dumnedzău, cine să va ruga pentru dînsu? cum dzice Ilie, preutul legei vechi. Pentr-aceea ţie nu ţi-i greu a răbda greşala altuia, căci că eşti om ca şi dînsul, ce-i greu lui Dumnedzău a răbda greşala ta, că nu-i ca tine. Tu de ierţi greşala altuia, dai  un şalău, iară Dumnedzău de iartă greşala ta, îţ iartă o mie de zloţi. Că cu cîtu-i mai mare şi mai înaltă destoiniciia lui Dumnedzău de neputinţa omului, cu atîta iaste mai greu a plăti strîmbătatea lui Dumnedzău celui de sus, ce rabdă de la omul cel de gios. Şi Dumnedzău iartă strîmbătatea sa ce are de la tine;  dară tu în ce chip să nu ierţi strîmbătatea de-apropelui tău,   
{31v} că eşti întocma cu nusu. Dumnedzău iartă în dar, iară tu de ierţi, nu ierţi în dar, că iai de la Dumnedzău iertăciune, cum dzice sîngur: "De vei ierta, iertat ver hi".  A doa spune că să cade omului creştin să postească şi arată şi cum va posti, de dzice să nu facă postul nice ruga în vedearea oamenilor; că de va cerca cinste şi laudă de la oameni pentru postul şi pentru ruga ce va face, plată de la Dumnedzău nu va avea. Aşea şi pentr-alte bune pentru toate. Aşe-au  postit David proroc pentru greşala sa ş-au dzis: "Mîncat-am pîine ca de cenuşe, şi băutura mea o am amestecată cu lacrămi", şi iarăşi: "Îmbrăcatu-m-am   
{32r} în dărştine ş-am smerit cu post sufletul mieu". Aşe-au postit Ahav împărat cel rău ş-au îmblîndzit pre Dumnedzău, aşea şi Samoil proroc, pentru depărtarea mîniei lui Dumnedzău, svătui pre oameni de postiră [ 28 ] şi strîgară: "Greşit-am, Doamne!" Nineviteanii cu postul  depărtară mănia lui Dumnedzău de nu să prăpădiră, atîta cît învăţă împăratul nu numai oamenii, ce şi dobitoacele încă să le închidză să nu mănînce, pentru mai mare jeale şi pocăinţă. Că postul cu adevărat iaste înfrîngere inimiei şi plecare sufletului, cu carele omul c-au mîniiat pre Dumnedzău sîngur pre  sine să mînie şi însuşi pre sine   
{32v} să ceartă. Şi acea înfrîngere a inimiei aşea iaste de dragă lui Dumnedzău, cît de certarea cea grea şi veacinică-i scoate şi-i izbăveaşte. Cum au învăţat şi Domnul Hristos ucenicii săi că ruga şi postul tare armă iaste spre vrăjmaşul, că pre-cela diavol nemică altă nu-l biruiaşte,  nice-l poate scoate, numai ruga şi postul.  Pentr-aceea în toată vreamea iaste bun şi de treabă postul, cum dzice velichi Vasilie, iară mai vîrtos într-aceaste dzile a postului celui mare pentru să ne gătăm şi să ne curăţim cătră svănta cumenecătură şi cătră dzua învierei a Domnului nostru lui Iisus Hristos, omorîndu-ne şi noi trupurile   
{33r} cu postul cătră muncile şi cătră moartea Svenţiei Sale şi dînd a dzecea din tot anul cîte o dzi din dzeace dzile, după giuruinţa lui Pavel apostol, ce dzice că, de vom răbda cu nusu, adecă cu Hristos, cu nusu ne vom şi proslăvi. Cum şi nevoesc şi fac toţi credincioşiii lui Hristos în toată  lumea, numai sînguri calvinii şi liutranii, ereticii din din vreamea de-acmu, legătura lucrurilor celor bune nu o vor. În volniciia trupului şi în odihnă vor, carea îndulceaşte trupul. Şi crucea lui Hristos li-i urîtă, cu carea a-ş da şie vr-o usteneală sau vr-o nevoinţă nu cuteadză, temîndu-se să  nu-ş vatăme binele aicea pre   
{33v} lume. Fără de usteneală, şi fără de post, şi fără de lacrămi, şi fără de nice o răbdare, vor să agiungă ceriul, îmblînd pre calea cea largă carea duce în perire, şi nu-ş aducă amente de Daniil proroc, că după ce să posti dzeace dzile, mai frumos şi mai [ 29 ] gras fu decît ceea ce mînca bucate  scumpe din masa împăratului Navohodonosor.  A treia spune svînta evanghelie că unde strînge omul agonisita sa, acolo-i iaste şi inima. Că cine-ş pune nedeajdea toată numai în viiaţa aceştii lumi, aicea pre pămînt numai ce strînge, aicea pre pămîntu-i iaste şi inima şi gîndul şi toată nedeajdea şi avuţiia. Care   
{34r} lucru iaste amăgitoriu, că de nu o fură furii sau de nu rugineaşte şi de nu putredeaşte, totuş vine moartea şi rămîine altora. Iară cela ce-ş pune nedeajdea pre viaţa cea de sus, cum dzice apostol Pavel: "Viiaţa noastră iaste în ceriu", acela-ş mută avuţiia în ceriu, făcînd agiutoriu şi  milostenie cădzuţilor, neputearnicilor, săracilor, besearicilor, şi împărţindu-şi agonisita întru numele lui Dumnedzău face visteariu în ceriu, unde nice furii o fură, nice putregiunea o putredeaşte, nice moartea vine. Derept aceea, şi inima lui şi tot găndul şi cugetul lui acolo iaste.  Astădzi toate locurile să gătiadză de svăntul post, şi oraşe,   
{34v} şi sate, şi toate casele creştineşti; deci şi noi să nu ne arătăm denafară de tocmala creştinească, că îngerul lui Dumnedzău îmblă de scrie în catastih pre ceia ce vor să postească. Deci să nevoim să nu him nice noi lepădaţi din catastihul lui Dumnedzău. Soseaşte-ţi vreamea ce ai mîncat  mult. Soseaşte-ţi anul ce ai băut mult şi ai făcut voia ta ce rea, iară acmu iată au sosit vreamea pocăinţei, iată au sosit dzua spăseniei. Cîte am greşit preste an, acmu să ne îndireptăm. Cîte păcate am făcut, acmu să le spălăm. Cît am mîniiat pre Dumnedzău, acmu să-l îmblîndzim cu foamea   
{35r} şi cu seatea, şi cu alte fapte bune cu toate, că postul nu iaste numai de bucate, ce şi de clevete, şi de făţării, şi de zavistii, şi de alte pohte reale de toate. Şi mainte de toate să păzim svînta besearecă şi să avem rugă în vreamea postului nostru. Că cumu-i păinea fără [ 30 ] de sare,  aşea-i şi postul fără de rugă. Că ruga iaste lumină sufletului omului şi cale la împărăţia ceriului. Postul au proslăvit pre săhastri, postul au cinstit pre preapodobnici. Acesta au înălţat direpţii, acesta au luminat apostolii, acesta au făcut prorocii. Diîntr-acesta post s-au luminat mentea lor şi au   
{35v} spus de tocmealele ce vor hi înainte. Acesta şi noi, creştini, să-l priimim cu toată bucuriia, acesta să-l agonisim, acesta să nevoim să-l împlem şi să-l facem pentru ca să ne spodobască Dumnedzău. Aicea să petreacem cu pace şi cu sănătate fără de smenteală de vrăjmaşi  vădzuţi şi nevădzuţi, să agiungem şi sventele Paşti spîlaţi şi curaţi de păcate, să prăznuim cu iertare de păcate şi cu spăsenie, iară acolo să ne izbăvim de muncile de veaci şi să dobîndim să prăznuim şi Paştile ceale de sus întru împărăţiia ceriului, pentru mila Domnului nostru lui Isus Hristos, ce lui i să cade ţinearea şi   
{36r} putearea, cinstea şi închinăciunea, împreună cu părintele şi cu duhul svînt, acmu şi pururea şi întru veaci nesvîrşiţi şi netrecuţi. Amin.  5. Învăţătură la dumeneca întăia a svîntului post celui mare Cumu-s iarna vicole şi vînturi răci şi vremi geroase, de carile să îngreuiadză oamenii şi sămtu supăraţi în vreamea iernei, iară deaca vine primăvara ei să iuşureadză de acealea de toate şi să veselesc, căce c-au trecut iarna cu gerul şi s-au ivit primăvara cu caldul şi   
{36v} cu seninul, aşea şi în vreamea de demult au fost vicole şi vînturi de scrîbe şi de dosădzi pre oameni ca şi într-o vreame de iarnă. În care vreame împăraţii cei necredincioşi, carii strica sventele icoane [ 31 ] şi le lepăda din beserică, în multe chipuri dosădia şi munciia pre creştini pentru să  nu se închine sventelor icoane. Ce iară străluci dulce primăvară şi linişte mare într-această dzi de astădzi, întru carea ne-am adunat şi noi să prăznuim şi să dăm laudă lui Dumnedzău, căci c-au pierdut ereticii şi măcitelii ş-au înmulţit sventele săboară, de-au întărit închinăciunea sventelor icoane. Pentr-aceea   
{37r} şi noi, o, iubiţii miei creştini, să îmblăm şi noi după dzisa sventelor săboară şi învăţăturile a şeapte săboară să le priimim şi într-ănimile noastre ca într-un visteariu în veaci să le ferim. Că, denafară de tocmala ce-au tocmit sventele săboară, nime nu să va spăsi, nice întru împărăţia  ceriului va întra, că porunca a şeapte soboară de Domnul Hristos iaste aşea: cum Măriia Sa Hristos iaste Dumnedzău adevărat, unul cu părintele, şi este împărat despuetoriu îngerilor, şi ştie inimile şi gîndurile oamenilor, cum au ştiut gîndurile lui Nadanail cînd şedea supt smochin, cum audzim mai chiar din  svînta evanghelie de astădzi.   
{37v} Evanghelie din Ioan în cinci capete Într-aceaia vreame vădzu Iisus pre Nadanail viind cătră sine şi grăi dinsu: "Acesta cu adevărat iaste izrailtean şi într-însu vicleşug nu iaste". Iară Nadanail răspunse lui: "Cum mă ştii?" Răspunse Iisus şi dzise lui: "Mainte încă de ce te-au chemat Filip, cănd erai supt smochin, te-am vădzut."  Răspunse Nadanail şi dzise: "Tu eşti fiiul lui Dumnedzău, tu eşti împăratul Izrailteanilor". Răspunse Iisus şi dzise lui: "Pentru căci-ţ dziş că te-am vădzut supt smochin, credzi. Mai mari de-aceastea veri vedea". Şi dzise lui: "Adevăr, adevăr grăesc voao: deacmu veţi vedea ceriul deşchis   
{38r} şi îngerii lui Dumnedzău suind şi pogorînd spre fiiul lui Dumnedzău".   [ 32 ] Întăia parte: Pentru venirea lui Nadanail cătră Hristos şi pentru mărturiia lui Într-această svîntă evanghelie doao lucruri ne arată: întăiu mărturiia lui Nadanail, ce-au mărturisit de Domnul Hristos că iaste fiiul lui Dumnedzău şi împărat Izrailteanilor; a doa, cum Domnul Hristos iaste ştiutoriu gîndurilor şi inimilor omeneşti. Că acesta Nadanail avea nedeajde şi credinţă foarte mare  că va veni Mesia Hristos, şi cu bucurie aştepta venirea lui. Dănăoră, şedzînd la casa sa supt un smochin şi audzind de ciudesele lui Hristos, gîndiia   
{38v} în mentea sa şi cugeta cîndai să nu hie acela Mesiia pre carele aşteaptă să vie? Într-acel ceas veni şi Filip la dînsu, că-i era priiatin şi cunoscut, şi dzise cătr-însu: "De carele au scris Movsi în leage şi prorocii, am aflat pre Iisus , fiiul lui Iosif ce iaste din Nazaret". Răspunse lui  Nadanail şi dzise: "Oare din Nazaret poate să hie ceva bine? şi-i dzise lui Filip: "Vino şi veri vedea, că săvai că iaste şi om, iară mai presus de putearea omenească le face toate şi le răspunde. Pentr-aceea nu te îndoi, ce vino şi veri vedea sîngur bărbat minunat ca acela, pre carele numai din cuvente-l  veri cunoaşte". Aceastea deaca audzi   
{39r} Nadanail, îndată să sculă şi să duse cu Filip la Iisus . Iară cîtu-l vădzu Hristos viind cătr-însu dzise: "Acesta iaste cu adevărat izrailtean şi într-însu vicleşug nu iaste". Răspunse Nadanail şi dzise: "Cum mă ştii să hiu aşea?" Iară Domnul Hristos răspunse lui: "Încă mainte de ce  te-au chemat Filip, cînd şideai supt smochin şi cugetai de mene şi de ciudeasele meale şi gîndiiai cîndai să nu hiu eu acela Mesia, pre carele aştepţi să vie. Şi cu bucurie ai venit să vedzi faţa mea. Pentr-aceea eşti fericit că te-ai spodobit de-ai vădzut pre carele toţi prorocii şi patriiarşii [ 33 ] au dorit  să-l vadză şi nu l-au vădzut." Iară Nadanail   
{39v} deaca audzi acealea cuvente, să miră de înţelepciunea lui şi să spămîntă daca vădzu că şti gîndurile şi cugetele ceale ascunse dintru inima lui. Şi îndată credzu că acela iaste Mesia pre carele aştaptă ei şi strigă de dzise: "Învăţătoriu, tu eşti fiiul lui Dumnedzău, tu eşti împăratul  Izrailteanilor, că taina şi găndurile inemiei meale le ştii ca un Dumnedzău şi pentr-aceea eşti fiiul aceluia şi eşti destoinic a împărăţi în Izrailteani, c-am audzit din proroci că veri împărăţi în Izrailteani". Răspunse lui Domnul Hristos şi-i dzise: "Pentru căci dziş ţie că te-am vădzut supt smochin, credzuşi. Mai mari   
{40r} de-aceastea veri vedea. Adevărat vă grăesc că de-acmu veţi vedea ceriul deşchis şi îngerii lui Dumnedzău suind şi pogorînd spre fiiul omenesc. Că eu cu firea mea cea dumnedzăiască din ceriu am venit pre pămînt în zgăul preacuratei Fecioare, iară cu trupul din Vidleem şi din  Nazaret. Pentr-aceea să mă cunoşti, o, Nadanaile, că sămt îndoit: om şi Dumnedzău. Cu dumnedzăirea ceriul deşchiz şi îngearii la slujbă-i chem, şi de srîg mă ascultă şi voia mea fac." Unii din ceriu să pogoră de slujbă Domnului său, cum au fost în Vidleem la naşterea lui şi la pustii, cînd să posti  patrudzeci de dzile şi patrudzeci   
{40v} de nopţi. Alţi îngeri să sue în ceriu, cum au fost la înălţare. Aceastea toate mainte le spuse lui Nadanail şi nu numai lui, ce şi noao credincioşilor lui, ca să creadem tare că Domnul Hristos iaste Domnu adevărat, nu-i după dar fiiu lui Dumnedzău, cum dzic ariianii, ce după fire unul cu  părintele, cuvăntul şi fiiul lui Dumnedzău părintelui, pururea şi din veaci nedespărţit de părintele. Cumu-i cuvăntul în mente şi înţelepciunea la înţelept şi vîrtutea în vîrtucios, aşea şi fiiul la părintele. Pentru care lucru astădzi maica noastră besereca la arătare arată mărturie [ 34 ] fiilor săi şi toată   
{41r} credinţa şi poruncile apostolilor şi a săboarălor netrecut în veaci le pomeneaşte credincioşilor săi.  A doa parte: Pentru svînta cumenecătură Cade-să a tot pravoslavnicul creştin să ştie că patru posturi ce sămt preste tot anul tocmite şi puse de apostoli şi de sventele săboară, pentr-aceea le-au tocmit, pentru ca să să postească hiecare creştin şi să să ispoveduiască şi să să cumenece de patru ori într-un an. Iară mai vîrtos acesta post  iaste ales din tot anul şi iaste tocmit diîntru-ntăiu, ca, de va şi treace vr-un post de cealealalte să nu să poată griji creştinul de svînta   
{41v} cumenecătură să să cumenece, iară acesta post nice într-un chip să nu treacă creştinului fără ispovedanie şi fără svînta cumenecătură. Căci că păinea carea o agonisim dentru usteneală să chiamă şi iaste păine de dureare. Deci pentru mîngîiarea hiecărui credincios, au lăsat noao Domnul  Hristos păine de bucurie, carea nu numai trupul ce întăreaşte, ce şi sufletul din moartea veacinică-l izbăveaşte.  Aceasta o au făcut Domnul întăiu pentru sine, dup-aceea şi pentru noi. Vrut-au Domnul Hristos să pue tocmala sa în lucrurile carile sămt mai de treabă tuturor oamenilor, fără de carile nu poate   
{42r} hi viu omul, ca să nu poată tăgădui nime să dzică că n-are sau nu şti.  Pentru sine au făcut Domnul Hristos aceasta, pentru ca să nu să oprească nice dănăoară dragostea lui diîntru noi, ce pururea şi totdeauna să să aprindză şi să să înnoiască. Pentr-aceea au lăsat noao în păine trupul său şi în vin singele său, pentru ca să hie pomenite muncile lui şi nevinovata moartea lui,  cum grăiaşte şi Pavel apostol de dzice: "De cîte ori veţi mînca de-aceasta păine şi veţi bea diîntr-acesta [ 35 ] păhar, moartea Domnului să mărturisiţi". Învaţă Pavel apostol să mărturisască moartea Domnului, adecă să spue la arătare   
{42v} că pentru păcatele noastre tuturor au murit nevinovatul pentru cei vinovaţi. Cătr-acea, tocmala pentru carea au lăsat Domnul trupul şi singele său în păine şi în vin iaste aceasta: cînd mîncăm de trupul cel sufletesc a Domnului Hristos, atunce ne ultuim şi ne lipim întru Domnul  Hristos. Că cum piiardem pentru păcat darul ce-l dobîndim la botedz, aşea şi pentru luarea trupului şi singelui Domnului Hristos iarăşi ne înpreunăm întru beseareca lui, adecă întru mădularele lui ce le iaste cap Măriia sa. Că apropiindu-ne cătră acel nevinovat trup şi singe, simtem curăţiţi   
{43r} şi lămuriţi pentru pocăinţa păcatelor şi pentru ispoveadanie. Aceasta iaste ce dzice Pavel apostol să să socotească omul sîngur pre sine şi aşea de păine să mănînce şi de acesta păhar să bea, că cela ce va mînca şi va bea fiind nedestoinic va hi vinovat trupului şi singelui lui Hristos.  Pentr-aceasta tocmală au lăsată aceasta Domnul Hristos despre partea sa.  Iară despre partea noastră în mijlocul altora întăiu iaste aceasta, că toate chipurile legei vechi pre noi în leagea noaă era să să împle. Pentr-aceea chipul izbăvinţei jidoveşti din robiia Egvpetului, carea mieluşelul Paştilor ce închipuia izbăvirea diîn   
{43v} robiia Satanei, întru noi s-au izbîndit. Deci cum mînca Jidovii mieluşelul pentru pomenirea izbăvirei din Eghvpet, aşea şi noi mîncînd de svînta cumenecătură pomenim izbăvirea din robiia iadului, pentru moartea Domnului Hristos. Mare sămn de bine şi de milă iaste şi încă mai mare  tocmală iaste luarea trupului şi singelui Domnului Hristos, ce-l luăm în păine şi în vin de-l măncăm şi-l bem, că iaste lăsat mila şi dragostea şi priinţa creştinească. [ 36 ] Că nu în zadar arată apostol Pavel de dzice aşea: "O păine iaste, un trup simtem, macară că simtem şi mulţi, iară pentr-aceaia simtem   
{44r} unul toţi cîţi mîncăm diîntr-aceaia păine şi bem diîntr-acela păhar". Frumoasă dovadă a svîntului Pavel, că multe mădulare un trup sămt, la o păine ce iaste din multe grăunţe frămîntată şi coaptă şi la un vin ce iaste din multe boviţe stors. Că cum iaste din multe grăunţe păinea şi  vinul, aşea şi din mulţi oameni iaste unul într-o credinţă, într-o priinţă, într-o dragoste, într-o împreunare sufletească. Cum are hi mădulare multe într-un trup să să iubască şi să-ş priiască unul altui, aşea simtem mulţi într-un trup întru Domnul Hristos. Că cîţi ne-am   
{44v} botedzat în Hristos, întru Hristos ne-am înbrăcat. Aceastea toate sămt chip şi învăţătură pentru priinţa şi dragostea creştinească, ca să ne iubim unul pre-alalt. Că fiiul lui Dumnedzău, Domnul nostru Iisus Hristos, preste toate ne-au lăsat dragostea creştinească, ca să ne iubim  unul pre-alalt. Pentr-aceasta foarte tare ne dzice că pentr-aceasta au pus şi trupul său în păine să-l mîncăm şi sîngele său în vin să-l bem.  Iară de te miri cum să împarte cîte o fărîmă păinea carea să schimbă pre preastol în trupul lui Hristos şi să află tot întreg Hristos, cumu-i în ceriu aşea şi pre oltariu, miră-te şi de-aceasta că un soare, ce ne lumineadză şi ne   
{45r} încăldzeaşte şi la răsărit şi la apus şi în toate laturile lumiei. Aşea şi Hristos deodată şi în ceriu şi pre pămînt, întru svînta liturghie, ca un putearnic deaistvuiaşte cu putearea sa cea dumnedzăiască. Şi iarăş de te miri că în multe parţi să împarte Hristos şi tot întreg să dă tuturor întocma,  nu mai [ 37 ] puţin într-una şi mai mult într-alta, miră-te şi de-aceasta că un glas al mieu iaste şi în gura mea şi în urechile voastre tuturor într-un chip. Deci de să află în fapte aşea, dară cu cît mai pre lesne poate să hie întru soarele cel dirept Hristos   
{45v} decît în soarele cel făcut, şi în cuvăntul lui Dumnedzău decît în cuvăntul omenescă. Şi de te miri că trupul să frînge bucăţi, cînd să împarte svîntul agneţ, dară cum iaste Hristos întreg în toate bucăţile, miră-te şi de aceasta cînd zdrobeşti oglinda în mici bucăţi, iară chipul omului nu să  zdrobeaşte într-însa, ce în toate bucăţile să veade întreg ca şi în toată oglinda. Şi de te miri cum iaste mîncat totdeauna trupul lui Hristos şi nu să mai împuţineadză, ce întreg petreace în veaci, miră-te şi de-aceasta că diîntr-o lumînare aprindzi mii de lumînări şi nu mai înpuţinedzi lumina ceii dintăiu. Şi de   
{46r} întrebi cum întră Hristos din lontrul nostru şi nu să spurcă nice să opreaşte, şi eu te întreb: soarele, că treace prin locuri împuţite şi scrînave, spurcă-se au ba? Ştiu că cela ce va hi înţelept şi credincios nu va îndrăzni să dzică de-aceasta. Dece, de nu să spurcă soarele cel trecătoriu,  cu mult mai vîrtos cel veacinic şi netrecut, lumina a toată curăţiia, nu să spurcă, nice să încue pre carele iadul şi peceţile gropiei nu l-au putut ţinea. Aşijdere să înţelegi de înfricoşata taină a sventei cumenecături că, deaca să mănîncă, nu iase cu alte bucate putrede, cum grăiaşte şi svîntul Ioan Zlatoust, ce să   
{46v} schimbă acea păine svenţită ca o pară supţire şi să răşchiră în tot trupul nostru.  Aşijdire şi pentru tîmplări: de să va tîmpla svînta cumenecătură să mucedzescă, sau să înghiaţe, sau să să vearse în gunoiu, sau hie în ce chip de ceastea, nu pate trupul şi singele lui Hristos aceasta, ce păinea şi vinul den nafară. Iară acea jrîtvă dumnedzăiască fără chin şi fără [ 38 ] toată putregiunea iaste  neîmpreunată deaceastea. Să nu hie aceasta, că şi dumnedzăirea în trupul lui Hristos pre cruce nemică n-au păţit, nice au chinuit. Aşea şi întru cinstita taină, trupul şi singele Domnului nostru lui Iisus Hristos nemică nu pate, numai   
{47r} chipurile den nafarî: păinea şi vinul. Şi de te miri că într-o fărîmă aşea de mică cu totul întreg şi deplin iaste Hristos, miră-te şi de-aceasta că într-atîta grăunţu de mic de lumina ochilor tăi, cetăţi şi munţi aşea de mari încap de-i vedzi şi-i cuprindzi.  Aceastea să ştii şi să nu ispiteşti taina cea neispitită şi neagiunsă de mente de om, ce să credzi Domnului celuia ce-au dzis: "Cine va mînca de trupul mieu şi va bea de singele mieu va lăcui în mene şi eu într-însul". Cătră care taină cu frică să ne apropiem şi păcatele noastre să le ispoveduim şi pentru  dînse să ne pocăim. Şi aşea gătaţi de trupul lui Hristos să ne cumenecăm, ca   
{47v} să him lui cetaşi întru slava împărîţiei ceriului, unde împărăţeaşte cu părintele şi cu duhul svînt, acmu şi pururea şi întru veaci de veaci. Amin.  6. Dumeneca a doa în post. Evangheliia din Marco în şeapte capete Într-aceaia vreame întră Iisus în Capernaum după cîteva dzile şi fu audzită că iaste în casă. Şi îndată să adunară mulţi, cît deaciia nu încăpea nice pre uşe. Şi le grăiia lor cuvînt. Şi veniră la dînsu purtînd un slăbănog de vene purtat de patru şi nu putea să să apropie cătr-însu de năroade, ce descoperiră  acoperemîntul unde era şi sparsără şi   
{48r} slobodziră patul în carele dzăcea slăbănogul. Iară deaca vădzu Iisus credinţa lor, grăi slăbănogului: "Fiiule, iartă-ţi-să [ 39 ] păcatele tale". Iară unii din cărtulari de ceia ce şedea acolo gîndiia întru inimile sale ce poate hi aceasta de grăeaşte aşea hulă. Cine poate ierta păcatele? Numai  sîngur Dumnedzău. Şi îndată înţelease Iisus cu duhul său că aşea gîndesc aceia întru sine şi dzise lor: "Ce gîndiţi aceastea întru inimile voastre? Ce iaste mai iuşor: a dzice slăbănogului "iartă-ţi-se păcatele", au a dzice "scoală şi-ţ ia patul tău şi îmblă"? Ce ca să ştiţi că are puteare fiiul omenesc pre  pămînt a ierta păcatele, grăi   
{48v} slăbănogului: "Ţie dzic: scoală şi-ţ ia patul tău şi te du acasă-ţi". Şi să sculă îndată şi-ş luo patul şi ieşi înaintea tuturor, cît să mira toţi şi lăuda pre Dumnedzău de grăiia că "nice dănăoară n-am vădzut aşea".  Înţelesul aceştiia evanghelii acesta iaste: Întăiu spune că după multe ciudese ce făcu Domnul Hristos, deaca tămădui soacra lui Petru apostol, şi deaca goni dracii din cei doi îndrăciţi, şi deaca curăţi pre cei dzeace stricaţi, deaca făcu mari şi multe chipuri ciudease, deaca să făcu veaste şi de alte minuni şi deaciia nu mai întră nice într-o cetate, ce prin locuri   
{49r} pustii îmblă, iară cînd ş-acolo mulţi bolnavi din multe laturi ce veniia îi tămădui şi-i vendecă, şi iarăş după cîteva dzile întră în Capernaum. Şi arătînd noaă chip, nu făcu veaste de venirea sa pre uliţe, ce îndată întră într-o casă. Iară veastea lui nu să putu ascunde, ce ieşi aciiaş  pretiutindirea, şi deaca ştiură că iaste în casă, aşea să adunară de mulţi, cît necum să încapă în casă, ce nice pre uşe nu putea întra. Iară Măria Sa mărturisind lor cuvăntul sventei evanghelii, deaca trecu cătva ceas pentru să să adeverească învăţătura lui cu ciudeasă, adecă adusără la [ 40 ] dînsu un slăbănog purtat  cu patul de patr-înşi.   
{49v} Şi necum să-l poată băga pre uşe, ce nice de casă nu să putea apropiia pentru năroade ce să adunase. Ce pentru multă credinţă ce avea cătră Hristos într-alt chip n-avură cum face, numai ce le fu a să sui pre casă şi sparseră acoperemîntul casei şi slobodziră slăbănogul cu patul  înaintea lui Hristos.  A doa arată că multă răutate aduce noaă păcatul, că hiece păcat, deaca să înmulţeaşte în suflet, deaciia să varsă şi pre trup. Cum putem cunoaşte şi pre Cain, că deaca ucise pre frate-său pre Avel, cădzu blăstămul lui Dumnedzău pre sufletul lui şi boala pre trupul lui, cît cu mîna ce ucisease pre frate-său   
{50r} nice dănăoară nu o putea duce la gură să mănînce cu nusa, ce totdeauna tremura şi suspina în viiaţa lui. Pentr-aceea noi ceia ce greşim şi facem păcate, şi de nu vine pre noi certare de la Dumnedzău pentru păcatele ce facem şi nemică rău în ceastă lume nu păţim, mai vîrtos să cade să ne  teamem, că pentru aşteptarea lui Dumnedzău ce ne aşteaptă pocăinţa şi nu ne pocăim, mai mult certare şi mai mari munci ni să găteadză în ceaealaltă lume. Că pre cela ce nu ceartă Dumnedzău aicea, acolo în ceaia lume-l va certa. Pentr-aceea foarte iaste noaă de folos aicea în ceastă lume să răbdăm  certare şi într-aceasta viiaţă să ne curăţim, că acolo nu   
{50v} va hi izbăvire, nice curăţire, ce giudeţ şi certare cu muncile de veaci. Pentr-aceea şi Domnul Hristos, cînd tămădui pre-acest slăbănog, întăiu-i lecui sufletul lui de păcate, de dzise: "Fiiule, iartă-ţi-să păcatele". În chipul unui vraci, cînd boleaşte neştine de ochi, nu pune  leacurile la ochi, ce la cap întăiu, unde iaste rădăcina şi izvorul boalei, aşea şi Domnul Hristos, vraciul sufletelor omeneşti, întăiu opri izvorul răutăţii. Că izvorul a toată răutatea iaste păcatul. Acela slăbeaşte trupul nostru, acela-i aduce boală, acela păgubeaşte şi trupul şi sufletul.   [ 41 ] A treia ne învaţă svînta evanghelie din credinţa   
{51r} şi din răbdarea acestui bolnav, ce dzice: "Vădzu Iisus credinţa lui şi dzise: "Fiiule, iartă-ţi-să păcatele tale". Mare credinţă avea şi oamenii aceia ce purta slăbănogul cu patul ca pre un mort şi să suiră de sparsără acoperemîntul casei şi-l slobodziră înaintea lui Hristos cu atîta  usteneală. Iară mai mare fu credinţa şi răbdarea slăbănogului, că greu lucru iaste cu adevărat bolnavul din casă să-l scoaţă şi pre uliţe să-l poarte şi boala sa tuturor să o arate. Mulţi are hi mai bucuroşi să moară, decît să-ş descopere boala sa să o vadză toţi. Iară acesta slăbănog nu făcu aşea, ce să lăsă pre sine   
{51v} să-l poarte şi pre uliţe şi prin gloate, şi toată greutatea şi durearea să rabde. Aceastea toate, pentru credinţa ce avea în Hristos, cu drag le răbda.  Tămăduit-au Domnul Hristos bolnavi şi pentru credinţa altora, cum putem vedea şi de arapca aceaia ce pentru credinţa ei vendecă Domnul Hristos fata ei. Aşea şi pentru credinţa hotnogului vendecă Hristos sluga lui. Şi aicea încă dzice evanghelistul că vădzu credinţa lor, adecă a celora ce-l purta; dzise  slăbănogului: "Fiiule, iartă-ţi-să păcatele". iară cărtularii şi fariseii ce şedea acolo să mirară unde audziră că-i iartă păcatele şi grăiia ande sine cine poate hi acesta   
{52r} de iartă păcatele, că nime nu poate să iarte păcatele fără numai sîngur Dumnedzău. Şi îndată le arătă Domunul Hristos că Măria Sa iaste Dumnedzău, cela ce şti gîndurile oamenilor şi înaintea tuturor le vădi cugetele lor. Şi le arătă că de iaste greu a ierta păcatele, mai greu iaste a dzice  bolnavului "scoală şi îmblă", şi Măria Sa pre iuşor le poate aceastea amîndoaă a le face: şi păcatele a le ierta, şi bolnavul a vendeca. Şi îndată dzise bolnavului de să sculă şi-ş rădică patul a umăr şi ieşi diînaintea tuturor, cît să mira toţi şi să ciudiia şi lăuda pre Dumnedzău. O, mare puteare a dzisei  izbăvitoriului nostru lui Iisus [ 42 ] Hristos,   
{52v} că nu numai însănătoşe bolnavul, ce şi vărtute-i deade!  Cu acest bolnav şi noaă celora ce simtem de suflet slăbănogi ne dzice Domnul Hristos: "Sculaţi şi îmblaţi!", adecă nu vă soseaşte voaă că v-aţi sculat numai din căderea păcateloră, ce şi în fapte bune sufletească îmblare să îmblaţi. Că iată şi svăntul post cu faptele ceale bune, cu ruga, cu milostenia, cu  răbdarea, cu certarea trupului pentru greşealele ce-am făcut, împlearea vremiei noastre de plata greşealelor noastre au venit. Pentru carea bucuria cu svenţii lui Dumnedzău şi dulceaţa raiului, lumina lui Dumnedzău şi slava feaţei lui, unde iaste petrecere cu   
{53r} odihnă şi cu pace, să dobîndim, pentru mila şi pentru darul Domnului nostru lui Iisus Hristos, căruia să cade şi să cuvine toată cinstea şi mărirea, împreună cu părintele şi cu duhul svînt, acmu şi pururea şi întru veaci de veaci. Amin.  7. Dumeneca a treia săptămînă în post. Evanghelia din Marco în treidzeci şi şeapte de capete Dzise Domnul Ucenicilor săi: "Hiecarele ce va vrea să vie după mene, ca să să leapede de sine şi să-ş ia crucea sa şi să vie după mene; că cela ce va vrea să-ş izbăvască sufletul său piarde-l-va,   
{53v} iară cela ce-ş va piiarde sufletul său pentru mene şi pentru evanghelie, acela-l va afla. Ce folosu-i omului să are dobîndi lumea toată deaca-ş va piiarde sufletul său? Sau ce schimb va da omul pentru sufletul său? Că cela ce să va tăgădui de mene şi de cuventele meale [ 43 ]  într-acest rod păcătos şi curvariu, şi fiiul omenesc să va tăgădui dinsu, cînd va veni întru slava părintelui său, cu îngerii săi." Şi grăia lor: "Adevăr grăesc voaă că sămt oarecarii de ceea ce stau aicea, carii nu vor gusta de moarte, pînă cînd vor vedea împărăţiia lui Dumnedzău venită întru puteare".   
{54r}  Învăţătură prentru închinăciunea sventei şi cinstitei cruci Într-această dzi mărită şi întru toţi creştinii proslăvită, svînta besearecă pune înainte noaă tuturor credincioşilor lui Hristos, svînta cruce pre carea s-au răstignit Domnul nostru Iisus Hristos ş-au făcut spăsenie şi izbăvire a tot rodul omenesc, ca să ne închinăm cu veasele suflete şi cu bucurate inimi.  Nu în zadar şi fără de tocmală, ce pentru mare folos şi pentru mare dobîndă sufletelor noastre s-au tocmit aceasta. Una întăiu pentr-aceasta, că de-acmu de astădzi svănta şi cinstita cruce ca să ne gătăm, să ne curăţim cu postul şi cu ruga şi cu alte fapte bune, să fim destoinici a prăznui muncile  Domnului nostru lui Hristos, şi învierea Svenţiei Sale cu curate inimi să o vedem, şi dintr-însu iertare păcatelor noastre să luăm. A doa pentr-aceasta să închină astădzi creştinii sventei cruci: că în vreamea svîntului post ne trebueaşte agiutoriu şi armă spre vrăjmaşii noştri cei nevădzuţi, ca să ne  agiutorim şi să ne sprejenim de vicleşiugurile   
{55r} diiavolior şi de amăgiturile lor, şi să ne întărim cătră vreamea postului ce ni-i înainte.  Deci ce agiutoriu altul avem de la Dumnedzău mai mare decît svănta cruce? Sau ce armă mai straşnică vrăjmaşilor [ 44 ] noştri decît cinstita cruce? Crucea iaste dracilor rană şi duhurilor celor reale izgonire. Crucea iaste laudă şi bucurie a toată lumea, căci că cu nusă biruind putearea vrăjmaşilor săi, să bucură şi  să veselesc oamenii. Crucea iaste armă vonicilor, că, într-însă nedejduind, întră în războiu şi cu puterea ei bat şi izbîndesc. Crucea iaste măcenicilor mărire şi laudă,   
{55v} că ş-au făcut cruce ş-au băut otravă, şi în foc au întrat, şi leilor i-au aruncat, şi putearea sventei cruci de-aceastea de toate i-au izbăvit: şi otrava au îndulcit, şi focul au stins, şi gurile leilor au închis de nu i-au mîncat. Crucea iaste hrană săhastrilor, că făcîndu-ş cruce să  satură sufletul lor de darul dumnedzăesc şi pentr-aceea unii n-au mîncat cîte 40 de dzile, alţii şi mai mult, nu numai bărbaţi, ce şi fămei. Crucea iaste muierilor frămseaţe şi tărie, că cu aceasta au călcat frămseaţele şi pohtele lumiei aceştiia ş-au biruit pre diavolul.  Aceasta armă dzice Domnul nostru   
{56r} Iisus Hristos în svînta evanghelie de astădzi să o luăm asupra noastră, de grăiaşte aşea: "cine va vrea să vie după mene, acela să să leapede de sine", adecă de toată voia sa cea lumască şi să-ş ia crucea sa. Socoteaşte cu ce armă întăreşte marele împărat Dumnedzău pre vonicii săi. Nu le  dă platoşe, nice arc, nice sabie, nice suliţă, nice altă nemică de armele vonicilor pementeşti, ce numai svînta şi cinstita cruce. Aceasta iaste şi sabie, aceasta iaste şi coiuf şi platoşe, şi fiece armă ce trebuiaşte credincioşilor creştini. Cumu-i u-mpărat, de cumpără arme bune şi dă vonicior   
{56v} săi, aşea şi Dumnedzău aceasta cruce ne dă armă şi ne dzice: "Vedeţi crucea mea cît au putut, vedeţi cît au biruit moartea, cît au călcat putearea diavolului. Deci şi voi vă întrarmaţi cu această armă, de vă-i voia să faceţi acmu căte am făcut şi eu, şi încă mai multe de-atîtea; că cela ce  va creade în mene, ş-acela într-acesta chip va face."   [ 45 ] A treia, pentr-aceasta ne strîngem astădzi de prăznuim închinăciunea sventei cruci, că cumu-i un călătoriu ce îmblă şi călătoreaşte cale multă, şi-l arde soarele, şi-l păleaşte zăduvul, şi iaste trudit şi ustenit de cale, cîndu-i la mijlocul   
{57r} calei află un copaci frumos şi cu umbra deasă şi şeade supt dînsu de să odihneaşte şi să răcoreaşte în umbra lui; într-acela chip şi noi într- această dzi de astădz, fiind supăraţi şi usteniţi de truda postului, aflăm svînta şi cinstita cruce la mijlocul svîntului post. Şi prăznuim praznic  dumnedzăesc şi sufletesc pentru puţinea odihnă, pentru ca să ne iuşurăm şi să ne întărim cătră alaltă cale a svîntului post. Căci că svînta cruce iaste agutoriu credincioşilor, puteare slabilor, izbăvire celora ce sămt în primejde, soţie celor sînguraţi, adăposteală celor vivorîţi de furtuni, linişte celor   
{57v} învăluiţi, tărie călugărilor, apărare mireanilor, laudă măcenicilor, veselie săhastrilor, mărturie prorocilor, pildă de învăţătură apostolilor, armă tare împăraţilor, învăţătur dascalilor şi tuturor svenţilor chip bun. Cu putearea sventei cruci ruşinăm vrăjmaşii noştri şi călcăm măndriia diiavolilor.  Aceştiia şi noi creştinii să ne închinăm cu tot sufletul nostru, cu frică şi cu bucurie să o sărutăm: cu frică pentru nedestonicia noastră, iară cu bucurie pentru darurile ce ne-au dăruit. Cu putearea aceştiia să ne îmbărbătăm, să him cu osîrdie spre nevoinţa svîntului   
{58r} post ce ni-i înainte.  Cade-să iarăş a şti că svînta şi cinstita cruce nu iaste cinstiă şi lăudată numai de la răstignirea lui Hristos încoace, ce şi mai denainte vreame de demult toate ciudesele cîte s-au făcut crucea au închipuit. Pentr-aceea ascultaţi din multe şi minunate lucruri ce s-au făcut pentru svînta cruce puţine şi  diîntr-înse unele să spunem.   [ 46 ] Întăiu, cînd tremise Dumnedzău pre Movsi proroc să scoaţă Izrailteanii din robiia egvpteanilor şi-l învăţă de-şă aruncă toiagul înaintea lui Faraon şi să făcu şearpe, aruncară şi filosofii lui Faraon toiagele sale şi să   
{58v} făcură şerpi, şi înghiţi toiagul lui Movsi pre toiagele filozofilor lui Faraon. Deci toiagul acela a lui Movsi au închipuit svînta cruce, că cum au înghiţit toiagele vlîhovhicilor acelora, aşea şi crucea au zdrobit putearea dracilor şi şi pînă astădzi o zdrobeaşte. Cu acela toiag lovi Movsi în mare  şi să desvăcu marea şi trecură Jidovii nevătămaţi de mănule lui Faraon; într-acela chip şi cinstita cruce desvăcu răutatea păcatului lui Adam, şi trecură sufletele oamenilor nevătămate de vicleşugul diavolului, şi şi pînă astădz pentru dinsă ne întărim de făcem   
{59r} lucruri bune. Cu acela toiag lovi Movsi piiatra în pustii şi ieşiră 12 izvoară şi băură însetaţii Jidovi; într-acela chip şi svînta cruce au lovit de-au despicat lumea cea vîrtoasă şi nepocăită şi au scos 12 apostoli de-au învăţat lumea cea înşelată. Aşijdere şi lemnul cela ce îndulci apa  cea amară a Merrei svînta cruce au închipuit. Şi ascultaţi cum au îndulcit lemnul acela Merra: Movsi proroc, deaca scoase Jidovii prin Marea Roşie, duse-i priînşi în pustiile Sinaei şi acolo îmblînd însătară şi n-avea ce bea oamenii, pînă ce să duseră într-un loc ce să chema Merra, şi acolea aflară   
{59v} apă. Ce nu putea bea, că era foarte amară, cît nu putia omul să o bage în gură de amară. Pentr-aceea Jidovii răpştiia asupra lui Movsi de dzicea: "Pentru ce ne scoseş din Egvpet, de nu ne lăsaşi să murim acolo.? Dă-ne acmu să bem noi şi muerile noastre şi feciorii noştri." Atunci să  rugă Movsi lui Dumnedzău să îndulcească apa aceaia, şi Dumnedzău arătă lui un lemn şi-l luă de-l puse într-apa aceaia şi să îndulci [ 47 ] apa. Într-acela chip şi cinstita cruce au îndulcit amărăciunea lucrurilor celor bune, carile mai denainte era amară şi urîte lumiei, iară acmu sămt dulci şi iubite. Că  ce iaste mai amar decît moartea   
{60r} firei omeneşti? iară pentru cruce aşea o socotesc oamenii cum n-are hi; carea era întrestată şi groaznică celora ce era mainte de cruce, iiară acmu de căndu-i crucea nu să mai tem diînsă, ce încă o şi pohtesc, cum au fost măcenicii şi întăiu apostolii. Aşea au fost apostol Petru, ce să  pohti să-l răstignească cu capul în gos. Aşea au fost Pavel apostol împreună cu alalţi cu toţi, ce grăia pentru toţi de dzicea: "Cine ne va despărţi de liubovul lui Hristos: scrîba, au greutatea, au izgonirea, au foamea, au goliciunea, au nevoia, au sabiea?" Aşea au fost şi David proroc, ce dzice: "Pentru tine,  Doamne, ne omorîm în toate dzile   
{60v} şi ne deadem ca neşte oi spre giunghiare". Aşea au fost şi măcenicii ce ş-au vărsat singele pentru liubovul lui Hristos, aşea sămt şi pînă astădzi toţi ceea ce mor cu moarte de bună voe pentru împărăţiia ceriului, şi bărbaţi, şi mueri. Şi de vreţi să ştiţi carea iaste moarte de bună voe,  aceasta cădu-şi omoară neştine pohtele, căndu-şi ureaşte frămseaţele trupului, căndu-şi calcă voia sa cea rea, atunce să chiamă că moare de bună voe. Atunce trupul moare, iară sufletul învie. Atunce schimbă omul dulceaţa ceştii lumi trecătoare cu binele şi cu dulceaţa veacului ce va să hie netrecută şi nesvrîşită. Mainte   
{61r} de cruce întru curvii şi întru necurăţii să îndiletniciia lumea, iară de cîndu-i crucea nu numai de curvie cît ne-am părăsit, ce şi însuratul şi mîritatul a mulţi s-au urît. Tocmala firei carea o am ştiut întru oameni s-au călcat şi curăţiia ceaia ce n-am ştiut o am luat. Mainte de  cruce de raiu eram streini, iară de cîndu-i crucea, nu numai raiul am dobîndit, ce şi împărăţiei ceriului simtem moşneani. Mainte de cruce diavolului ne închinam şi bodzilor slujiiam, iară de cîndu-i crucea bodzii au perit şi dracii sămt goniţi. Mainte [ 48 ] de cruce rodul omenesc era învrăjbit   
{61v} cu Dumnedzău, iară de cîndu-i crucea în loc de fraţi şi de priiatini au priimit Dumnedzău pre oameni. Mainte de cruce supt moarte eram încuiaţi, iară de cîndu-i crucea învierea s-au arătat şi viaţa de veaci în lume s-au mărturisit. Aceastea toate s-au făcut pentru ca să  creadem noi că şi mai mari decît aceastea poate să facă svînta cruce cu numele lui Hristos celuia ce s-au răstignit priînsa.  Aceasta iaste credinţa creştinilor, şi cine o va ţinea va mearge în viaţa de veaci, iară cine o va părăsi va mearge în munci. Pentr-aceea să ne închinăm crucei, să cinstim găvoazdele, să proslăvim pre Hristos, cela ce s-au răstignit   
{62r} priînsa, să-l mărturisim Dumnedzău adevărat. Pre eretici să-i procleţim, pre Jidovi să-i ocărîm, pre pîgăni să-i batgiocurim, ce ne rîd pre noi că ne închinăn lemnului şi aurului şi argintului. Căci că noi a celora lucruri nu ne închinăm, ce chipul crucei cinstim gîndind întru  Hristos cel răstignit; că de aflăm lemn sau aur sau argint să hie într-alt chip, nu ne închinăm, iară cîndu-i făcut chipul crucei numai atunce ne închinăm. Pentr-aceasta cruce să împlu toate tainele credinţei noastre. Cu aceasta ne blagoslovim, cu aceasta ne svenţim, săvai preuţii cînd vor să cînte   
{62v} leturghie sau să boteadze, săvai vlădicii cînd vor să pue popi şi diaconi, cu svînta cruce le împlu aceastea toate. Pentr-aceea şi noi, săvai în cale cînd meargem, aceasta să avem soţie; săvai în casă cînd simtem, aceasta să o avem socotitoriu; săvai cînd vom să dormim, aceasta să o avem  străjeariu. Nu iaste nice un creştin să nu aibă pururea lîngă sine svînta cruce.   [ 49 ] Pentr-aceea să nu o facem îndărăpt şi schimonosit, cum sămt mulţi din creştini, carii nu ştiu nice cruce să-ş facă, ce cînd vor să-ş facă cruce, numai ce mîhîesc cu mîna cum ar amăgi oarece. Aceaia nu iaste cruce, ce-i o măniecie. Că ce cruce   
{63r} iaste aceaia cîndu-ş pune mîna tănd într-un umăr, tănd într-altul, tănd în frunte, tănd în piept? Cade-să a tot omul creştin într-acesta chip să-ş facă cruce: Întăiu să-ş împreune trei deagete pentru svînta troiţă, deagetul cel mare şi cu ceale doaă ce sămt lîngă dînsu;  deaciia întăiu să pue în frunte, a doa oară în păntece, a treia oară în umărul cel dirept, a patra oară în umărul cel stîng. Cînd faci aşea, atunce închipueşti cruce adevară.  Deci ascultaţi ce iaste şi tălcul crucei. Cînd ne punem mîna în frunte şi deaciia o pogorîm în pîntece, atunce noi dzicem aşea, că Domnul   
{63v} nostru Iisus Hristos fiiul lui Dumnedzău au fost şi iaste Dumnedzău adevărat, iară pentru spăseniia noastră şi pentru să creadem noi au pogorît din ceriu gios pre pămînt şi de pre pămînt s-au pogorît încă mai gios, adecă în iad, de-au scos de-acolo sufletele cealea ce să munciia.  Dup-aceea, cînd punem iarăşi mîna în umărul cel dirept şi de-aciia în cel stîng, atunci noi dzicem aşea că, deac-au scos sufletele direpţilor din iad, s-au suit iară în ceriu şi au şedzut de-a direapta lui Dumnedzău părintelui, şi iară va veni giudeţ a totă lumea de va pune direpţii de-a direapta,  păcătoşii de-a stînga. Pentr-aceea ne   
{64r} rugăm să nu ne pue de-a stînga, ce să ne spodobască să stăm de-a direapta cu direpţii.  Aceasta închipuiaşte crucea cînd o facem pre feaţele noastre. Deci ni să cade noaă să o facem cum să cade ca să biruiască putearea ei întru noi, că săvai să iaste şi de lemn svînta cruce, sau de aur, sau de argint, sau şi de altă de [ 50 ] ceva, iară putearea celuia ce s-au răstignit priînsă tot lăcuiaşte într-însa.  Şi poate să facă ş-acmu minunile şi ciudesele cîte-au făcut şi de mult, şi încă şi mai mari decăt acealea va face, numai să hie credinţa noastră tare şi nelipsită de lucruri bune, de carile trebuiaşte noaă cu deadiîns   
{64v} să nevoim. Să nu lăcomim numai trupului, şi lumiei şi strînsorei să slujască mentea noastră. Nice să dzică neştine că "boiarin, sau episcop, sau giudeţ", că toţi într-un chip murim, toţi într-un pămînt meargem, toţi un lut ne facem, săvai bogat, săvai sărac. Toţi cineşi după faptele  sale va lua giudeţ. Toţi goli şi smeriţi vom sta acolo. Nime neamărui nu va agiuta acolo, nice frate a frate va folosi, nice părinte a fecior, nice bogat a sărac. Nice o puteare aceştii lumi acolo nu va folosi. Pentr-aceea au dzis Dumnedzău în svînta evanghelie cuvăntul acela: S-ai dobîndi lumea cu toată   
{65r} avuţiia ei şi sufletul veri piarde, ce folos iaste. Că s-ai şi strîngea aur şi argint mult, moartea vine şi avuţiia rămîine, şi să veselescă alţii într-însa; iară de o dai mişeilor, în veaci iaste a ta.  Pentr-aceea să gătăm cale largă cătră ceriu, că lumea aceasta treace ca o umbră şi binele ei să stinge ca un fum, iară scaunul direptului giudeţ să găteadză şi dzua cea înfricată ne aşteaptă, întru carea direptul giudeţ va şedea la giudeţ şi carţile să vor deşchide şi faptele noastre să vor ceti înainte a toată lumea.  Pentr-aceea, iubiţilor, să lepădăm dulceţile pîntecelui nostru, să ne tindem   
{65v} mînule cătră mişei cu milostenie, să ne părăsim de rău şi să facem bine, să tindem sufletele noastre spre rugă şi trupul spre post, pentru ca să ne iarte Dumnedzău păcatele noastre şi să le radză din carţile giudeţului său, şi în locul acelora să să scrie faptele noastre ceale lune ce vom face.  Pentru [ 51 ] carile să ne spodobască să stăm de-a direapta lui întru dzua înfricatului giudeţ împreună cu svenţii săi şi cu nuşi să dobîndim cinstea binelui de veaci întru împărăţiia ceriului, pentru mila şi pentru liubovul său ce are spre oameni, căruia să cade slavă şi cinste şi închinăciune de la toate faptele   
{66r} întru veaci netrecuţi. Amin.  8. Dumeneca a patra în post. Evanghelie din Marco în patrudzeci de capete. Într-aceaia vreame, veni oarecine den nărod cătră Iisus şi dzise: "Învăţătoriu, adus-am un fiiu al mieu la tine, că are duh mut, şi deaca-l răzbeaşte priînsu, îl aruncă în pămînt şi-i cură spumele, şi scărşcă în dinţi, şi ţepeneaşte. Şi am dzis ucenicilor tăi să-l gonească priînsu, şi nu l-au putut."  Iară răspunse şi dzise lui: "O, rod necredincios şi îndărăpnic! Pînă cînd voiu hi   
{66v} cu voi? Pînă cînd vă voiu răbda pre voi? Aduceţi-l priînsul încoace!" Şi-l dusără priînsu la dînsul; şi deaca-l vădzu priînsu, acişi-l cutremură priînsu duhul, şi cădzu pre pămînt de să tăvălea şi spumele-i curea. Şi întrebă pre tată-său: "Cîţi ai sămt de cînd iaste lui  aceasta?" Iară el dzise: "Din cuconie; şi de multe ori în focu-l aruncă şi într-apă, ca să-l piardză priînsu. Ce, de poţi ceva, agiută-ne noaă, hie-ţ milă de noi." Iară Iisus dzise lui: "De poţi ceva creade, toate să pot celuia ce creade". Şi aciiş strigă tatăl pruncului cu lacrămi de grăiia: "Credz, Doamne,  agiută necredinţei meale". Iară deaca   
{67r} vădzu Iisus că să adună nărod, cunteni [ 52 ] duhului de dzise lui: "Duh mut şi surd, eu-ţ dzic să ieşi diîntr-însu şi de-acmu să nu mai întri într-însu". Şi ţipă, şi multu-l scutură, şi ieşi. Şi fu ca un mort, cît dzicea mulţi c-au murit. Iară Iisus îl apucă de mînă şi-l rădică  priînsu; şi să sculă. Şi deaca întră el în casă, ucenicii-l întreba priînsu sîngur: "Cum noi nu l-am putut goni priînsu?" Şi dzise lor: "Acesta feal cu nemică nu poate ieşi, numai cu ruga şi cu postul". Şi de-acolo deaca ieşiră, să ducea pentre Galileiu, şi nu vrea să-l ştie neştine; că învăţa ucenicii şi grăiia  lor că fiiul omenesc va hi dat   
{67v} în mînă de oameni, şi-l vor ucide priînsu; şi fiind ucis, a treia dzi va învie. Iară ei nu înţelegea cuventele, şi să temea a-l întreba priînsu.  Înţelesul aceştiia evanghelii acesta iaste: Întăiu arată această svîntă evanghelie de astădzi meşterşugul Satanei şi vicleşugul lui. Că Matdei evanghelist spune de-acest îndrăcit că-l răzbiia duhul cel necurat tot în lună noaă, pentru ca să hulească fapta lui Dumnedzău înaintea oameniloră, să dzică oamenii că-i luna rrea de boală şi de răutate  oamenilor. Pentr-aceea socoteaşte diavolul vreamea lunei, uneori cîndu-i noaă, alteori cîndu-i veache, de   
{68r} aduce boală în oameni, ca să afle prilej oamenilor să hulească pre Dumnedzău, cum meşterşugea şi cu acel prunc, de-l răzbiia în lună noaă. Că rău pîrîş iaste diavolul: uneori vinuiaşte pre Dumnedzău înaintea oamenilor, alteori pre oameni înaintea lui Dumnedzău; cum făcu şi de Iovă şi  şi de alţi de mulţi, cum făcu cu tatăl pruncului acestuia, să hulească pre Dumnedzău.  A doa adevereaşte putearea cea mare a Domnului Hristos, cînd dzise să aducă la dînsu îndrăcitul, ca să vadză toţi [ 53 ] putearea lui cea dumnedzăiască, să nu le pare ca şi de ucenicii lui că nu-l va putea tămădui. Şi daca-l dusără la dînsu şi începură   
{68v} a să strînge năroadele să vadză, îndată-l îngrozi cu cuvăntul şi-i dzise: "Duhule mute şi surde, eu dzic ţie să ieşi diîntr-însul şi de-acmu să nu mai întri într-însu". Cum are dzice: eu sămt domn şi biruitoriu, iară nu slugă; învăţătoriu, iară nu ucenic; eu, Dumnedzău, cu  putearea mea cea dumnedzăiască dzic ţie. Care dzisă deaca audzi duhul necurat, cu frică zbieră şi trînti pruncul în pămînt şi ieşi. Voia diavolului era să-l omoară pre prunc, cît dzicea mulţi c-au murit, deaca-l vădzur dzăcînd mort; ce înaintea vieţii lui Hristos nu putu să-l omoară. Şi dzăcînd  pruncul ca un mort,   
{69r} Hristos înaintea tuturor îş arătă putearea sa izbăvind pruncul de boală şi de moarte; şi pre tatăl lui mîngîindu-l întru frica lui, luă de mînă pruncul şi-l rădică, iară el să scul şi fu sănătos.  A treia spune că, deaca făcu Domnul Hristos ciudesa aceaia de izbăvi pruncul şi deaca întră în casă, mearseră ucenicii şi-l întrebară deusebi, că în gloate le era ruşine a-l întreba, că să temea să nu cumva hie pierdută darul ce le-au dat Domnul Hristos spre duhuri necurate. Şi dziseră: "Doamne, dară  noi pentru ce n-am putut goni pre acel duh?" Spre care întrebare le rîspunde Domnul Hristos şi-i învaţă că acel   
{69v} feal de rod drăcesc cu altă cu nemică nu poate ieşi, numai cu ruga şi cu postul. Iară a posti nu trebuiaşte numai îndrăcitului, ce şi celuia ce va vrea să scoaţă dracul diîntr-însu. Amîndurora iaste de treabă postul. Trebuiaşte a să posti şi a să şi ruga, că postul adevărat fără de rugă nu să  poate face, şi ruga atunce iaste rugă direaptă, cîndu-i împreunat cu post. Că cine posteaşte nu-i iaste greu la rugă de bucate sau de băutură, ce şi mentea-i iaste iuşoară, şi fără preagetă şi lesne să poate înălţa în sus cătră ceriu. Înfricoşată iaste şi însăşi ruga draciloră foarte, iară mai înfricoşată   
{70r} iaste [ 54 ] cîndu-i agiutorită de post, că nu lasă băuturile şi mîncările să o slăbască cu sarcina trupului, şi căndu-i orînduită bine trupul cu postul de-i alinată mentea şi smerită, aşea de tare agiută rugei, de reapede şi de iute, mai vrîtos decît focul. Iară cela ce-ş îngraşe trupul şi  slujeaşte pîntecelui cu nevoe să va apăra de meşterşugurile dracilor şi de pohtele trupului. Postul iaste adevărat sănătate şi vărtute şi viiaţă îndelungată; iară lăcomia pîntecelui şi beţiile cu adevărat iaste boală şi neputinţă, şi scurtare vieţii, şi moarte de năprasnă.  Pentr-aceea şi svenţii apostoli adease   
{70v} s-au postit şi s-au rugat, întru carele şi noi, fraţilor, să urmăm cu postul şi cu ruga şi cu alte fapte bune, ca şi binele de veaci să dobîndim, pentru mila şi îndurarea Domnului Dumnedzăului nostru, carele iaste lăudat şi mărit în veaci şi întru ai nesvrăşiţi.  9. Dumeneca a cincea în post. Evanghelie din Marco în patrudzeci şi şeapte de capete Într-aceaea vreame luă Iisus pre cei doisprădzece şi începu a grăi lor de cealea ce vrea să hie lui: "Că iată ne suim în Ierusalim;   
{71r} şi fiiul omenesc va hi dat arhiereilor şi cărtularilor; şi-l vor osindi priînsu spre moarte; şi-l vor da priînsu limbilor şi-ş vor bate gioc diînsul, şi-l vor răni priînsul, şi vor şchiuopi spriîns, şi-l vor ucide priînsu; şi a treia dzi va învie." Şi înaintea lui veniră Iacov şi Ioan, feciorii  lui Zevedei, de grăiră: "Învăţătoriu, voia ni-i ca [ 55 ] ce vom ceare să ne dai noaă". Iară el dzise: "Ce vă-i voia să vă dau voaă?" Şi ei dziseră lui: "Dă-ne noă ca unul de-a direapta ta, altul de-a stînga ta să şedem întru împărăţiia ta". Iară Iisus dzise lor: "Nu ştiţi ce ceareţi. Putea-veţi bea păharul  cela ce-l voiu bea eu, şi cu botedzul ce mă voiu botedza eu   
{71v} botedza-vă-veţi?" şi ei dziseră lui: "Putea-vom". Iară Iisus dzise lor: "Păharul cela ce-l voiu bea eu îl veţi bea, şi cu botedzul ce mă voiu botedza eu vă veţi botedza; iară aceaea ce-i a şedea de-a direapta mea şi de-a stînga, nu iaste mie a da, ce celora ce iaste gătat". Şi  deaca audziră cei dzeace, începură a nu îngădui de Iacov şi de Ioan. Iară Iisus chemă priînşi şi grăi lor: "Ştiţi că cela ce va vrea întru voi să hie mai mare să vă hie voaă slugă, şi cela ce va vrea întru voi să hie mai denainte să hie voaă rob. Că şi fiiul omenesc n-au venit ca să-i slujască   
{72r} lui, ce ca să slujască şi să-ş dea viiaţa sa pentru izbăvirea a mulţi.  Înţelesul aceştiia evanghelii acesta iaste: Întăiu într-această svîntă evanghelie spune Domnul Hristos uceniciloră săi de muncile şi de moartea sa; căci că necredzut lucru era într-înşi, un om mare ca acela, atîta de putearnic întru ciudese, atîta de înţelept, atîta de svînt şi nevinovat, să moară cu moarte rrea şi grozavă ca aceaia. Pentru carea unii să  vrea smenti de vrea dzice că n-au fost fiiul lui Dumnedzău, cum s-au grăit; alţii s-au vrut lepăda diînsu ca de un om ce n-are puteare. Pentr-aceea adeasele   
{72v} pomeneaşte lor de moartea sa, ca să ştie că însuşi le-au spus şi însuşi aşe-au vrut. Nu pentru vr-o neputinţă sau de vr-o silă carea cumva au slobodzit pre Jidovi asupra sa, ce pentr-altă tocmală, să înţeleagă că iaste svătuită munca [ 56 ] şi moartea Măriei Sale pentru  răscumpărarea a toată lumea. Pentr-aceea adeasele pomeniia Hristos de munca şi de moartea sa. Nu numai acmu mărgîndă în Ierusalim, ce şi cînd izbăvi omul acela ce să îndrăciia în lună noaă. Deaca scoase dracul diîntr-însu, cînd toţi oamenii să mira de acea puteare mare a lui şi unul cătr-alalt să  ciudiia, dzise cătră ucenicii săi: "Puneţi în urechile voastre   
{73r} aceaste, că fiiul omenesc va hi dat în mînă de oameni". Cum are dzice: laudă mare am de la oameni, iară într-însă n-am nice o nedeajde, că ştiu ce mă va tîmpina de la dînşi, ce batgiocuri şi ce ocără şi ce munci, mai apoi şi moarte rrea şi cumplită. Aşijdere, după ace împărăţie şi slavă  ce arătă cu schimbarea feaţei ş-a veşmentelor sale în muntele Daborului, îndată de moartea sa ucenicilor grăi: Fiiul omenesc aşea are a păţi de oameni ca şi Ioană Cîrstitel. Şi cîndu-i ura ca unui împărat şi-l slăviia de-l grăiia împărat şi Mesia şi fiiul lui David, atunce Măriia Sa plînse de cetatea în carea   
{73v} vrea să hie ucis. Aicea ne învaţă Domnul ca binele şi slava aceştii lumi de rîs şi de smenteală să o avem, cum au dzis înţeleptul: Rîsului am dzis amăgitură, şi veseliei i-am dzis: ce mă amăgeşti în deşert? Că nu iaste numai schimbătoriu binele aceştii lumi, ce ne duce pre noi de uităm  tocmala şi premeneala lumiei, boalele şi moartea, mai apoi şi giudeţul lui Dumnedzău.  A doa arată că de nu ne vom îndirepta din leage şi din cuvăntul lui Dumnedzău pre obicina creştinească, mai ocîiţi de noi altul nu poate hi, cînd Domnul Hristos nice seminţiilor sale ce-i era din singele său n-au vrut să le dea în dar, fără de slujbă şi   
{74r} fără de nevoinţă, slava sa. Că Iacov şi Ioan pentru că era de un singe şi de o seminţie cu Hristos cerşură locul cel mai de cinste întru înpărăţiia [ 57 ] fratelui său, şi dziseră: "Dă-ne noaă ca unul de-a direpta, altul de-a stînga ta să şedem întru împărăţiia ta". Cărora Domnul le  răspunse că aceaia mărire nu mearge după singe, ce după slujbă şi după voia lui Dumnedzău; că giudeţul cel dirept şi înţelept nu să cade nemică să facă după singe şi după prieteşug. Ca şi un-mpărat cînd are şedea la un meidean, înaintea căruia are alerga vonicii, unii la halcă, alţii la sigeată, şi pentru izbînda  lor are sta şi steme, adecă cununi,   
{74v} să dea împăratul celora ce vor izbîndi. Într-acel ceas are veni oarecine din priiatinii lui cei dragi ş-are dzice: "Dă-ne noaă aceaste cununi". Împăratul le-are răspunde: "Nu iaste datul mieu acesta, ce celora ce vor nevoi de vor izbîndi la acest războiu". Aşea şi Domnul Hristos,  direptul giudeţ, grăi: "Voi, feciorii lui Zevedei, păharul mieu îl veţi bea şi cu botedzul mieu vă veţi botedza, munciţi veţi hi de vă veţi botedza cu singele vostru şi păharul morţiei îl veţi bea pentru mene. Iară de să va afla neştine întru mai multe fapte bune şi întru mai mare munci pentru numele mieu decît voi,  acela va hi mai înaintea   
{75r} voastră şi mai mare decît voi. Madei evanghelist scrie c-au venit şi maica feciorilor lui Zevedei, a lui Iacov şi a lui Ioană, de s-au rugat lui Hristos pentru fiii săi, să şază unul de-a direpta, altul de-a stînga întru împărăţiia lui. Că le părea aşea că deaca va mearge Hristos în  Ierusalim, va sta împărat a toată lumea, păindu-i că va hi ia lîngă feciorii săi mare şi slăvită şi la oameni cinstită. Şi pentru că cerea împărăţie lumască, pentr-aceea le dzise Hristos: "nu ştiţi ce ceareţi".  A treia, neavînd noi de agiuns treabele trupului şi sufletului nostru, nu ştim ce iaste noaă mai de folos adevărat cătră binele nostru, cum   
{75v} dzise şi Domnul Hristos: "nu ştiţi ce ceareţi". Uneori ne pare că ni-i de bine şi de [ 58 ] sănătate de ce ne rugăm lui Dumnedzău, iară noi înşine ne ucidem; alteori ne pare că priim deaproapelui nostru, iară noi priim numai şie. Uneori ne pare că pohta şi cearerea noastră aduce noaă  năroc şi voe veghiată, iară ia aduce otravă de moarte. Cu adevărat smentită vreare şi pohtă avem, şi nu ştim ce iaste noaă de bine şi de folos de nu vom asculta de învăţătoriul şi povaţa noastră, de Domnul Hristos şi de tremişii Măriei Sale. Foarte rău ne vom smenti că iată că Domnul Hristos sîngur să spune  că n-au venit să-i slujască alţii, ce să slujască el altora;   
{76r} şi nu numai să slujască, ce să şi moară pentru ceea ce va sluji. Şi căci s-au atîta smerit, au doară ceva i-au stricat? Şi noi de ne vom smeri, au doară ne va strica ceva? Că pentru aceasta au făcut Hristos, ca să ne arate calea cea de sus, ca cu plecarea sa să hie tuturor chip de măntuinţă.  Pentr-aceea să ne pocăim de păcatele noastre, să nu cădem în oceinţă măcară s-are hi cît năsipul mărei de multe. Că nu iaste nice un păcat să biruiască pre mila lui Dumnedzău, şi nu-i nice o greşală ca să nu să iarte pentru pocăinţă. Priimeaşte Dumnedzău pocăinţa hiecui celuia ce să pocăiaşte. Deci  numai să ne întoarcem cu toată inima noastră şi să ne   
{76v} pocăim de faptele noastre ce facem dzua şi noaptea, şi să ne grijim de sufletele noastre, cum vom îngădui lui Dumnedzău, cum vom agonisi spăseniia noastră, cum vom face lucru, pentru ca să grăiască şi cătră noi Dumnedzău: "Veniţi, blagosloviţii părintelui mieu, de ocinaţi împărăţiia  ceaia ce v-am gătit voaă mainte de începutul lumiei!" Carea noi toţi să o dobîndim pentru mila Domnului Dumnedzăului nostru, căruia slava şi mărirea, întru veaci nesvrîşiţi şi netrecuţi. Amin.   
{77r} [ 59 ] 10. Învăţătură la Sămbîta lui Lazar, pentru învierea lui şi pentru puterea cea dumnedzăiască a lui Hristos Cînd vru milostivul şi întru tot bunul Dumnedzău de să pogorî din ceriu pre pămînt, ca să izbăvască rodul omenesc din robia diavolului şi din munca iadului, atunci Domnul Hristos începu a învăţa oamenii pre lume cum cei buni şi direpţi vor hi încununaţi, iară cei păcătoşi vor hi osindiţi; cum cei milostivi  vor hi fericiţi, iară cei nemilostivi şi nemiluitori vor hi ocărîţi şi batgiocuriţi; cum cei mîndri   
{77v} şi măreţi smeri-i-va, iară cei smeriţi şi plecaţi înălţa-i-va. Cătră aceea şi ciudese mari şi minunate pre lume făcea: bolnavii tămăduia, dracii din oameni goniia, ologii făcea cu picioare, orbii cu ochi, vîntul opriia, marea o alina, pre mare ca pre uscat îmbla, morţii înviia. În mijlocul  altor ciudese ce făcu Domnul nostru Iisus Hristos, mare şi minunată iaste şi aceasta carea vru de o făcu astădzi, ciudesă ca aceaia ce din veaci nu s-au vădzut, nice s-au audzit: în ce chip fu Lazar acesta mort şi putred şi împuţit, de patru dzile în groapă îngropat, iară astădz Domnul Hristos din morţi  l-au învis. Lucru ca acela să făcu astădzi,   
{78r} ce nime nice dănăoară n-au vădzut, nice au audzit. Pentr-aceea, iubiţii miei creştini, astădzi simtem chemaţi de Lazar, priiatinul lui Hristos, ca să vedem taină minunată: cum învise mort de patru dzile, cum să arătă viu de sîrg, fiind putred şi împuţit, cum nu putu moartea şi iadul  să-l oprească, ce de sîrg cu cuvăntul lui Dumnedzău ieşi ca şi mainte întreg şi sănătos. Pentr-aceea ascultaţi şi poveastea sventei evanghelii cum spune de învierea lui. Dzice aşea:  Era un om oarecine de-l chema Lazar, diîntr-un sat ce să chema Vvdania, din care sat era Maria şi Marda, surorile lui. Şi în vreame ce să războli Lazar, iară surorile [ 60 ] lui   
{78v} şi tremiseră oameni la Hristos cu aceastea cuvente de dziseră: "Doamne, Lazar, cela ce te iubeaşte şi pentr-aceea şi tu-l iubeşti, acm s-au războlit; deci, cum tămădueşti pre alţii ce sămt mai streini, aşea vino de tămăduiaşte şi pre priiatinul tău, pre Lazar". Iară Domnul Hristos  dzise: "Aceasta boală nu iaste spre moarte, ce-i spre slavă lui Dumnedzău, ca să să arate putearea lui Dumnedzău pentru dînsu". Şi deaca audzi Hristos că Ladzar s-au războlit, atunce petrecu acolo, într-acel loc ce era, 2 dzile; dup-aceea dzise ucenicilor săi: "Blemaţi iară în Jidovi". căci că Jidovii,  ca neşte zavistnici ce era, căuta pre Hristos să-l ucigă, iară Svenţia Sa fugise   
{79r} din mînule lor şi trecuse de ceaia parte de Iordan, unde era mainte de botedz Ioann. Acolo. petrecu 2 dzile, căci că, ca un Dumnedzău ce era, ştia că va muri Lazar. Pentr-aceea aşteptă aceale 2 dzile, ca să să îngroape Lazar şi să să facă mai minunată minune. Că de-l vrea hi tămăduit  din boală, puţină minune vrea hi fost; iară căci-l învise din morţi, Svenţia Sa să arătă putearnic şi biruitoriu mare şi împărat morţii. Pentr-aceea nu mearse mainte de patru dzile, ca să arate că săvai şi în patru stihii să răşchiră trupul omului deaca moare, iară Dumnedzău poate să-l strîngă iarîşi  într-una ca şi pre Lazar.   
{79v} Şi dup-aceea dzise iarăşi ucenicilor săi: "Lazar, priiatinul nostru, au adormit". Nu dzise c-au murit, ce "au adormit", căci că scriptura păcătosului şi necredinciosului dzice c-au murit, că să ducă în muncile de veaci, şi pentru că mărg în munci şi în pedeapse, dzice c-au murit,  c-are hi fost mai bine să nu hie fost viu pre lume; iară direpţilor, căci că mărg în binele şi în viiaţa de veaci, le dzice c-au adormit. Pentr-aceea şi Hristos moartea lui Lazar o grăi adormire; iară ucenicii, le păru că le dzice pentru adormire de somnu, pentr-aceea răspunseră: "Doamne, s-au adormit,  iarîşi să va scula". Atunce [ 61 ] Domnul Hristos, deaca vădzu   
{80r} că nu pricep cuvăntul lui, le dzise iarî: "Lazar au murit şi mă bucur pentru voi. Nu mă bucur pentru moartea lui Lazar căci au murit, ce mă bucur pentru voi, ucenicii miei, că veţi vedea ciudesă şi veţi creade. Vedea-veţi chipul învierei meale, şi veţi creade că simt eu Dumnedzău.  Vedea-veţi cum numai cu un cuvînt va învie mortul, şi vă veţi adeveri că eu însumi pre mene mă voiu învie, şi glasul mieu vor audzi morţii la dzua deapoi şi să vor scula din gropi. Pentru voi mă bucur, ucenicii miei, că veţi vedea cum nu va putea moartea să stea împrotiva   
{80v} învăţăturei meale. Bucuru-mă pentru voi, ca să pricepeţi că eu n-am fost acolo, şi ştiu de moartea lui Lazar."  Cum dzise Hristos că n-au fost acolo? şi Dumnedzău iaste necupriîns; loc nu iaste să-l poată încăpea. Întru toată lumea iaste; în tot locul iaste. Unde-l caoţi, acolo iaste; unde-l cerci, acolo-l afli. În tot ceriul, în tot pămîntul, în toată marea, în toate faptele, în oraşe, în sate, oare în ce loc şi  unde-l veri căuta, acolo-l veri afla. Dară cum dzise Hristos că n-au fost acolo? Domnul nostru Iisus Hristos au fost îndoit, adecă au avut doaă firi: şi dumnedzăiască, şi omenească; fost-au om deplin şi Dumnedzău deplin.   
{81r} Deci lui Dumnedzău iaste tocmala să hie în tot locul; iară omului iaste tocmal, cîndu-i într-un loc, aiurea să nu fie. Pentr-aceea Hristos, ca un Dumnedzău ce era, în tot locul era, şi în Vvdania, şi în casa lui Lazar era; iară ca un om, iarăşi, nu era acolo., ce numai cu ucenicii săi era.  De-aciia veni Hristos în Vvdania, acolo unde era Lazar mort, de patru dzile în groapă îngropat. Iară Vvdania era [ 62 ] aproape de Ierusalim, şi mulţi Jidovi să adunase pentru să mîngîe pre Marda şi pre Maria, pentru moartea frîţine-său lui Lazar. Iară deaca să apropie Hristos şi ştiu Maria şi soru-sa  Marda, îndată să sculară şi ieşiră înaintea lui. Şi deaca-l vădzură,   
{81v} cădzură la picioarele lui de să închinară şi cu lacrămi grăiia şi dzicea: "Doamne, de-ai hi fost aicea, n-are hi mort fratele nostru; ce şi acmu ştim că orcîte veri ceare de la Dumnedzău, da-ţ-va ţie Dumnedzău". Şi dzise lor Hristos: "Învie-va fratele vostru". Iară Marda dzise:  "Ştiu, Doamne, că va învie; ce atunci va învie, cînd vor învie toţi morţii, la dzua de apoi". Hristos grăi cătr-însă şi dzise: "Eu sămt învierea şi viiaţa. Învierea sămt, că cu dzisa mea vor învie morţii cei din veaci; iară viiaţă, că cu putearea mea sămt vii toate cîte sămt. Şi cela ce va creade în mene, săvai s-are  şi muri trupeaşte, iară de moartea sufletului nu să va teame, adecă de   
{82r} muncă; şi carele va hi viu şi va creade în mene nu va muri în veaci. Cu adevărat, Mardo, au murit fratele tău, iară de veri creade în mene, să nu te temi că va hi mort de tot în munci. Credzi cumu-ţ dzic eu, Mardo?" Atunce Marda răspunsă şi dzise: "Credz, Doamne. şi eu am credzut că  tu eşti Hristos, fiiul lui Dumnedzău, cela ce ai venit în lume şi îmbli pre pămînt şi nime nu te cunoaşte."  Iară Domnul Hristos, deaca vădzu pre Marda şi pre Maria plîngînd, şi toţi cîţi să adunase acolo, să oţărî întru sine şi dzise: "Unde aţ îngropat pre Lazar?" şi au doară nu ştiia groapa lui Lazar cela ce ştiu şi cînd au murit? Nu întrebă   
{82v} că doară nu ştiea, ce pentru ca să-i arate să margă toţi cu nusul, să-l petreacă pînă la groapă, să vadză ciudesa ce vrea să facă. Şi deaca întrebă unde l-au îngropat, iară ei dziseră: "Doamne, vino de vedzi unde-i îngropat". Atunce Hristos lăcrămă. căci că era om deplin, cu trup  ca şi noi, pentr-aceea lăcrimă şi să oţărî [ 63 ] pentru moartea priiatinului său lui Lazar. Şi deaca veni la groapă, suspină întru sine şi dzise: "Luaţi piiatra". Au doară nu putea Hristos să ia şi piiatra şi să o rădice cu putearea sa? Putea Svenţiia Sa să facă şi aceasta, ce pentr-aceea le dzise lor să o rădice, ca  deaca-i vor întreba alţi oameni: vădzut-au   
{83r} cu ochii săi, iară ei să dzică: şi piiatra cu mînule noastre o am rădicat. Şi deaca dzise Hristos să rădice piiatra, iară Marda grăi: "Doamne, hi-va şi împuţit, că iată sămt patru dzile de cîndu-i îngropat". Şi iară dzise ei Hristos: "Au nu ţ-am dzis eu că, de veri creade, veri vedea slava  lui Dumnedzău? Au nu ţ-am dzis că eu sămt Dumnedzău şi poci să înviu pre fratele tău? Şi nu numai pe fratele tău, ce-i împuţit şi de patru dzile în groapă, ce şi pre morţii ceia ce-s morţi din veaci şi sămt numai ţărînă, şi pre aceia poci să-i înviu." Aceastea deaca dzise Hristos şi deaca luară piiatra  de pre groapă, atunci-ş rădică ochii săi în sus cătră   
{83v} ceriu şi dzise: "Mulţămescu-ţi ţie, părinte, că mă ascultaşi; că eu ştiu că de toate pururea mă asculţi, ce pentru năroadele ce stau aicea dziş aceasta, ca să creadză că m-ai tremis tu". Şi după aceea cu glas mare strîgă şi dzise: "Lazare, ieşi afară". O, minune şi putearea lui Dumnedzău!  Nu dzise "scoală", sau "învii", sau "rădică-te din morţi", ce, ca cătră un viu grăi: "ieşi afară, Lazare!". Şi îndată ieşi mortul înfăşat preste mînu şi preste picioare, şi faţa lui legată cu pîndză supţire. Atunce dzise lor Hristos: "Dezlegaţi-l şi-l lăsaţi să să ducă. Înşivă voi cu mînule voastre dezlegaţi, să nu  dziceţi apoi c-am învis pre altul.   
{84r} Dezlegaţi-l priînsu, că l-am învis să vieţuiască în lume ca şi mainte. Lăsaţi-l priînsu să să ducă unde va vrea, să îmble cu picioarele sale pre pămînt, să vadză pre cela ce l-au făcut priînsu, pre cela ce l-au învis priînsu, să vadză surorile sale ce-l plîng, să vadză nărodul oamenilor."   [ 64 ] Mulţi de Jidovii ce era acolo credzură în Hristos, deaca vădzură aceasta ce făcu. Iară alţii diîntr-înşii să duseră de spuseră Jidovilor toate cîte făcu Hristos.  Deci tocmala acestui svînt praznic de astădzi aceasta iaste, după cît audzit, iubiţii miei creştini. Însă puţinel cuvînt mai ascultaţi cu toată osîrdiia, ca să luaţi şi plată deplină de la Dumnedzău, pentru truda voastră. Acesta Lazar, pre carele învise astădzi Hristos, scrie svînta scriptură diînsu c-au fost fecior  unui fariseu, ce l-au chemat Simon, ş-au fost drag lui Hristos foarte pentru blîndeaţele lui şi pentru credinţa ce avea cătră Hristos. Iară Jidovii, ca neşte răi şi zavistnici ce era, deaca vădzură că pentru Lazar să ducea mulţi şi credea în Hristos, făcură svat să ucigă şi pre Lazar. Iară el, deaca prinse de  veaste svatul lor, fugi şi să dusă în ostrovul Chiprului. Dup-aceea apostolii herotonisiră-l priîns, de-l puseră episcop   
{85r} într-o cetate ce să chiamă Chitea. Acolo-i dusă Preacista încă pînă era Svenţiia Sa vie, de-i deade un omohor, care omohor făcusă-l Preacista însăşi cu mînule sale. Iară Lazar, deaca-l învise Hristos, 30 de ai încheiaţi lăcui pre lume, şi nice dănăoară n-au rîs, aducîndu-şi  amente de amarul morţei şi de frica muncilor; şi nemică nu spusă din iad, oare Hristos nu-l lăsă să spue, că cică sămt prea înfricoşeate, oare uitase de frică mare ce vădzuse.  Iară noi, o, şerbii lui Hristos, iată cu agiutoriul lui Hristos am trecut calea svîntului post, şi ferice de cela ce să va hi nevoit fără de leane într-acesta chip să nu hie rămas   
{85v} în vr-o vătămare carea cumva de păcate. Căci că postul iaste svenţie şi curăţie sufletului, şi amară omului aceluia ce nu-ş va lăsa voia sa. Să-ş lase mîniia, să-ş lase pizma. Să-ş lase mîncările, beţiile, năravurile ceale de [ 65 ] păcate. Să-ş lase scumpeatea, să postească cu  inimă curată şi cu direptate, cu milostenie şi cu blîndeaţe. Să-ş leapede deasupra sa tarul păcatelor şi să îmble iuşor pre calea lui Dumnedzău. Că cela ce să încarcă de sarcină grea pre cale, rămîine şi pesteaşte pre cale, şi are primejdi de tălhari şi de hieri reale. Pentr-aceea, nevoiţi de faceţi învăţăturile lui  Hristos: frăţie întru ai noştri şi întru streini, liubov   
{86r} întru vrăjmaşii noştri, ferinţă de pohte, depărtare de păcate, lepădare de răutăţi. Cîte lucruri sămt a lui Dumnedzău şi a spăseniei noastre, acealea să nevoim să facem, ca să ne spodobască Domnul Hristos întru împărăţiia sa, carea noi toţi să o doîndim pentru darul şi mila Svenţiei Sale,  căruia să cuvine cinste şi laudă şi mărire, împreună cu părintele şi cu duhul svînt, acmu şi pururea şi întru veaci netrecuţi şi nesvrîşiţi. Amin.   
{86v} 11. La Dumeneca florilor, a şeasea în post. Evanghelia din Ioan în patrudzeci şi una de capete Cînd să svătuiră vrăjmaşii Domnului nostru lui Iisus Hristos, după acea ciudesă ce făcu, de învise pre Lazar de patru dzile mort dzăcînd în groapă, oare ce puţinel să ascunse Măria Sa, arătănd noaă chip să nu ne dăm înşine de bună voia noastră în primejdi. Nu pentru că doară   
{87r} s-au temut de-au făcut aceasta, că, fără de voia lui, nime nice o strîmbătate nu i-au putut face; ce pentru că-ş tocmise şi-şi alesease şie ceasul şi vreamea muncilor sale. Cînd în leagea lui Moisi giunghea mielul paştilor, în patrusprădzeace dzile a lui mart, într-aceaia  vreame să arătă Domnul Hristos vrăjmaşilor săi la locul cel de giungheare în cetatea Iersalimului, ca să împle chipul acela din leagea lui Moisi ce [ 66 ] gunghea mielul acela de făcea paşti Jidovii. Pentr-aceea şi la acel loc de giungheare a Ierusalimului călători astădzi Domnul nostru Iisus Hristos ca un Mesie  adevărat, cum audzim spuind svînta evanghelie.   
{87v} "[ text in slavona ]."  Mainte cu şease dzile de paşti, veni Iisus în Vidaniia, unde era Lazar mort, pre carele învisease din morţi. Şi-i făcură lui cină acolo, şi Marda slujiia, iară Lazar era unul de ceea ce şedea cu nus. Iară Maria luă o litră de mir cu nard amestecat de mult preţ, de unsă picioarele lui Iisus şi le ştersă cu părul  capului său; iară casa să împlu de mirezma unsorei de bună mirezmă. Şi grăi unul din ucenicii lui, Iuda a lui Simon din Scaria, ce vrea să-l vîndză priînsu: "Pentru ce nu fu vîndut acesta mir în trei sute de peaniîngi şi să-l dea mişeilor?"   
{88r} Iară acesta dzise nu că doară avea grije de mişei, ce căci era fur, şi avea secriiaş, şi ce arunca într-însu purta. Iară Iisus dzise: "Nu o supărareţi priînsă. Ca întru dzua îngropărei meale să o socotiţi priînsă; că mişeii de pururea-i aveţi cu sine, iară pre mene nu mă aveţi pururea." iară  deaca înţeleasă nărod mult din Jidovi că iaste acolo, veniră nu numai pentru Iisus, ce şi pentru Lazar, ca să-l vadză pre carele învisease din morţi. Iară vlădicii jidoveşti să svătuisă ca să ucigă şi pre Lazar, că mulţi pentru dînsul să ducea din Jidovi şi credea în Hristos. Iară a doa dzi, mult nărod de ceea ce  venisă la praznic,   
{88v} deaca audziră că Iisus vine în Ierusalim, luară stîlpări de finică şi ieşiră în tîmpinarea lui, şi striga de grăiia: "Osanna, blagoslovit eşti cela ce vii în numele lui Dumnedzău, împăratul Izrailteanilor!" Iară Iisus află un asin şi încălecă priînsu, cum şi iaste scris: "Nu te teame, fata Sionului; iată  împăratul [ 67 ] tău vine călare pre asin". De-aceastea nu înţeleasără ucenicii lui mainte; ce deaca să proslăvi Iisus, atunce-ş adusără amente că aceastea au fost scrise pentru dînsu, şi aceastea i-au făcut lui. Şi mărturisiia nărodul ce fusease mainte cu nusu, cînd strigă pre Lazar din groapă şi-l învise  din morţi. Pentr-aceea-l şi tîmpină   
{89r} priînsu nărodul, că-l audzise priînsu c-au făcut acesta sămn.  Învăţătură diîntr-această svîntă evangheliie, pentru călătoriia Domnului Hristos în Ierusalim Tocmală avea împăraţii în vreame de demult, cînd să întorcea de la războiu cu biruire şi venia la împărăţia sa, atunci ieşiia înaitea lor năroade multe de oameni, de-i tîmpina cu stîlpări de finic în mînule sale, de arăta cinste şi chip de biruire împăraţilor săi. Aceasta obicină ştiind oamenii din Ierusalim cu ceea  ce petrecea împregiurul lor, ieşiră înaintea lui Hristos, de-l tîmpinară   
{89v} cu stîlpări că birui moartea şi învise pre Lazar. Pentr-aceea ascultaţi cum spune svînta evanghelie de tocmala acestui svînt praznic de astădzi.  Scrie evanghelistul Ioană: Deaca învise Hristos pre Lazar, mulţi din Jidovi mergea şi credea în Hristos. Pentr-aceea să svătuiră mai-marii Jidovilor să ucigă pre Hristos. Iară Domnul Hristos de-aciia nu camai îmblă la arătare în Jidovi, ce să dusă aproape de pustie, într-o cetate ce să chema Efrem.  Iară mainte cu şease dzile de paşti, veni Hristos în Vidaniia unde era Lazar, mortul pre carele învisease Hristos din morţi. Acolo făcură lui   
{90r} ospăţ şi Lazar era de şedea şi el cu ceia ce mînca la masă, pentru ca să nu le pae că Hristos au făcut nălucire ş-au învisă o arătare, iară n-au [ 68 ] învis adevărat pre Lazar. Pentr-aceea şedea la masă şi mînca cu alţi oaspeţi şi bea cu nuşii. Deci şedzînd Hristos la masă cu Lazar şi cu  alţi chemaţi, iară Maria, sora lui Lazar, luă o litră de mir cu mestecături de mult preţ şi unsă picioarele Svenţiei Sale. Şi casa toată să împlu de mirezma mirului. Iară Iuda, feciorul lui Simon din Scariia, deaca vădzu pre Maria că vărsă mirul pre picioarele lui   
{90v} Dumnedzău, rîvni întru sine şi dzise: "Pentru ce nu vîndut acesta mir în 300 de peaningi şi să daţi mişeilor, ce-l vărsat gios şi-l istrăvit?" Aceasta dzise Iuda nu că doară-i era grije de săraci, ce căci că ţinea el chelşiugul lui Hristos şi-i era voia să ia ş-aceia bani, să adaugă  cătră ceialalţi.  Vedeţi, creştini, cîtu-i de rrea lăcomiia banilor. Ce-i lipsiia Iudei, cînd nu numai alte daruri ce-i dedease Hristos toate, ca şi altor apostoli: să gonească dracii din oameni, să tămăduiască bolnavii, să învie morţii, ce ştiind Domnul lăcomia lui, şi punga cu banii dedease la dînsu, pentru să n-aibă a  răpşti ceva că nu-i soseaşte. Iară   
{91r} el şi banii mirului vrea să înghiţă. Totdeauna audziia pre Hristos învăţînd să hie milostivi şi nestrîîngători, iară el de lăcomie mare nu să mai sătură, pînă ce vîndu şi pre Domnul său, pre Hristos. Că aşea iaste lacomul. De are să-i sosască, pre-atîta nevoiaşte să strîngă; al său ţine şi  altuia nevoiaşte să cheltuiască, şi de strînsoare nu să mai satură, pînă ce-ş vende tocma şi sufletul său pentru strîmbătatea şi pentru lăcomiia.  Iară după aceastea carile să făcură în casa lui Lazar, cînd fu a doa dzi, tremisă doi din ucenicii săi să-i aducă un mîşcoiu, să încale ce priînsu, să margă în Ierusalim. Iară   
{91v} deaca audziră năroadele ce să strînsease în Ierusalim pentru praznicul paştilor, că Hristos va să vie în Ierusalim, [ 69 ] luară toţi stîlpări de finic în mînule sale şi ieşiră întru tîmpinare înaintea lui Hristos. Iară apostolii pusără veşmentele sale pre mîşcoiu şi desupra pusără de şedzu  Domnul Hristos. Şi acolo unde-l tîmpinară năroadele, făcură lui cinste şi slavă mare. Unii aşternea veşmentele sale, de călca priînse asinul lui Hristos; alţii tăia frundză, de punea pre cale pre unde mergea Hristos. Şi toate năroadele cîţi mergea înainte şi veniia pre urmă, nu numai bărbaţii şi muierile, ce şi  cuconii cei mici şi pruncii diîn   
{92r} braţele mancilor sale, toţi strîga şi dzicea: "Usanna vă vîşinh." adecă: "Izbăveaşte-ne pre noi, izbăveaşte-ne acmu, cela ce petreci întru ceatele îngereşti. Bine eşti lăudat, cela ce vii întru numele lui Dumnedzău, că tu eşti împărat Izrailteanilor." Aşea cu cinste-l tîmpinară şi  într-acesta chipu-i urară, ca celuia ce iaste împărat morţilor şi biruitoriu iadului. Căci că oamenii ceia ce vădzusă ciudesa carea feace Hristos, cînd învise pre Lazar, spunea şi mărturisiia tuturora în Erusalim. Pentr-aceea, audzind Jidovii, ieşiră într-acesta chip înaintea Svenţiiei   
{92v} Sale, de-l tîmpinară cu atîta slavă.  Iară de să va îndoi neştine pentru ce încălecă Hristos pre asin, cade-să să ştie că Domnul Hristos, cît au îmblat pre pămînt, tot pedestru au îmblat, şi şi în cale departe cînd au călătorit, nice dănăoară pre cal n-au încălecat. Dară acmu, pentru ce încălecă într-atîta loc, numai 15 păprişti? (Păpriştea  iaste 100 de stînjini; facu-să de toate 1500 de stînjini: atîta iaste din Vidaniia pînă în Erusalim.) Într-atîta loc de puţin încălecă Domnul Hristos, pentru ca să împle cuvăntul c-au prorocit mai denainte Zahariia prorc. Acesta cuvînt au grăit prorocul de Hristos cătră Ierusalim ş-au dzis: "Nu   
{93r} te teame, fata Ierusalimului, că iată împăratul tău vine blînd şi şade pre asin". Prorociia aceasta o grăiaşte prorocul într-acesta chip: Nu te [ 70 ] teame, Ierusalime, de acest împărat, ce mai vîrtos te bucură şi te veseleaşte, că nu vine măndru şi măreţ, ce blînd şi smearin, şi iaste călare pre  asin. Avut-ai împăraţi mulţi, Ierusalime, ce aceia au fost Manasia împărat, Ahav, Navăhodonosor, măciteli, închinători bodzilor, spurcaţi, păcătoşi. Iară acesta împărat ce vine acmu nu iaste ca aceia de mainte, ce iaste împăratul direptăţei, împăratul pacei, împăratul   
{93v} a toată mila şi blîndeaţele, împăratul împăraţilor şi domnul domnilor. Nu iaste acesta împărat strein, ce iaste adevărat împăratul tău, Ierusalime, cela ce vine să te izbăvască din giugul robiei, pre carele l-au aşteptat cu multă bucurie prorocii şi toţi patriiarşii. Cu aceastea cuvente de  demult au dat veaste prorocul Ierusalimului şi-l ucisără, pentru aceea acealea cuvente a prorocului sămt grăite noaă creştinilor, că noi simtem în beseareca Ierusalimului, adecă în beseareca lui Hristos, ce s-au început în Ierusalim de apostoli şi s-au descălecat   
{94r} pretutinderea, în toată lumea în carea simtem noi creştinii.  Deci pentru tine, creştine, s-au smerit împăratul ceriului şi au luat chip de şerb; şi astădzi pentru tine au venit în Ierusalim spre munci şi spre moarte rrea şi grozavă, ca să te izbăvască de moartea de veaci. Venit-au să-ş vearse singele, ca pre tine să te răscunpere din robiia iadului şi a muncilor.  Venit-au cu blîndeaţe, ca să te îmbogăţască cu împărăţiia sa cea dumnedzăiască. Venit-au sărac, ca să te îmbogăţască cu împărăţiia sa cea dumnedzăiască. Venit-au plecat şi smerit, ca pre tine să te înalţe întru mărirea ceriului. Cine nu să va mira acmu de blîndeaţele   
{94v} şi de smereniia lui cea mare şi fără de măsură? Că nu numai oamenii, ce şi tocma îngerii sămt cuprinşi de spaimă şi de minune, cum şi [ 71 ] ce chip Dumnedzău acel straşnic, Dumnedzăul îngerilor, Dumnedzăul tuturor, celuia ce i-i scaunul pre heruvimi, celuia ce-i dvorbăsc înainte  mii de mii de voevodzi îngereşti şi-i slujescu întunearece de întunearece de îngeri, cela ce caotă pre pămînt şi-l face de să cutremură, într-acela ce caotă pre pămînt şi-l face de să cutremură, într-atîta smerenie şi într-atîta răbdare veni, cît nu numai din ceriu pre pămînt ce să pogoră, ce mai  apoi şi chinuri cumplite răbdă. Căci şi pentru ce? Pentru noi păcătoşii, pentru   
{95r} noi nemulţămitorii, pentru noi îndărăpnicii. Ca să miluiască pre noi, ca să ne mîngîe, ca să ne răscunpere, ca să ne izbăvască din moartea de veaci, din robiia diiavolului, de supt putearea iadului şi a muncilor, ce eram daţi şi vînduţi pentru greşala şi neascultarea strămoşului nostru lui  Adam, întru carele am greşit noi toţi.  O, dară cum să nu ne veselim şi să nu ne bucurăm de venirea acestui împărat, ce iaste miluitoriul şi izbăvitoriul nostru! Pentr-aceea te veseleaşte, suflete a tot omul credincios, că aceastea toate le făcu Dumnedzăul tău pentru tine. Deci să-i mulţămeşti   
{95v} lui cu dragoste pentru une daruri ca aceastea c-au dăruit ţie astădzi cu venirea sa.  Cade-să de-acmu a şti întăiu ce închipuesc veşmentele cealea ce pusără apostolii pre asin; a doau să cade a şti ce închipuiaşte şi asinul. Pentr-aceea, ascultaţi. Domnul nostru Iisus Hristos, unul adevărat Domnedzău, au fost în ceriu, înfricat şi proslăvit de îngeri. Ce, ca un milostiv şi la oameni  iubitoriu ce iaste, nu lăsă omul să hie pietoriu, ce veni şi să arătă smearin şi împărăţi întru noi, întru limbile ceale urîte şi spurcate, şi ne aleasă dintr-alte limbi; cum grăeaşte astădzi şi Sofonie proroc şi cuventeadză cuvînt   
{96r} ca din rostul lui Dumnedzău, şi dzice: "Pre cei urîţi şi pre cei goniţi voiu priimi, şi pre-aceia voiu pune de laudă şi de mărire [ 72 ] întru tot pămîntul". Deci să vă priceapeţi că asinul acela, pre carele şedzu Hristos, au închipuit pre noi, limbile, ce eram fără mente şi fără înţelepciune, ca  un mîşcoiu; iară pentru că şedzu pre noi Domnul Hristos, cu învăţătura sventei evanghelii şi cu darul duhului svînt, pentr-aceea de-atunci am părăsit de-a ne închinarea bodzilor şi ne închinăm Svenţiei Sale. Iară veşmentele c-au pus apostolii pre asin au închipuit darurile şi învăţăturile svenţilor  apostoli c-au pus pre noi; şi, iarăşi, veşmentele ce   
{96r} aşternea năroadele de călca priînse asinul lui Hristos, au închipuit păcatele limbilor. Că de nu-ş va lepăda neştine păcatele, nu va putea să dobîndească pre Hristos, nice va petreace Hristos în sufletul cel păcătos, că n-are loc Svenţia Sa într-înima celui păcătos. Cum dzice şi  prorocul Isaiia: "Ce casă zidiţi mie? grăeaşte Dumnedzău". Casa şi lăcaşiul lui Dumnedzău iaste inima omului cea curată. Că şi apostol Pavel dzice: "Ce împreunare are lumina cu întunearecul?" Întunearecul iaste păcatele omului, iară lumina iaste Dumnedzău, cum grăeaşte însuşi de dzice: "Eu lumină în lume  am venit". Deci, de nu-ş va lepăda neştine păcatele, nu   
{97r} va putea dobîndi pre Hristos, ce să va despărţi diînsu; iară despărţirea ce să despărţeaşte neştine de Hristos pentru fapte reale, aceaia despărţire să cheamă moarte de veaci. Cu aceasta moarte toţi păcătoşii mor. Că, cum iaste sufletul nostru vieaţă trupului, aşea şi Dumnedzău iaste vieaţă  sufletului nostru. Deci, cînd să desparte sufletul nostru de trup, atunci moare trupul; aşea şi sufletul, de să va despărţi de Dumnedzău pentru fapte reale, atunci va muri cu moartea cea de veaci. Şi ce grăesc multe? Însuşi Domnul Hristos dzice în svînta evanghelie: "Nime nu poate să slujască a doi domni,  adecă şi lui Dumnedzău, şi diavolului;   [ 73 ] 
{97v} căci că pre unul va iubi, adecă pre diavolul, iară pre Dumnedzău va urî; şi lucrurile lui ceale reale a diiavolului va îndrăgi, iară lucrurile lui Dumnedzău le va urî. Şi cumu-i un om cînd va alearge pre un drum, de va hi îngreuiat cu haine multe nu va putea să alearge, aşea şi omul acela  ce nu să va dezveaşte de păcatele sale nu va putea alerga să agiungă întru împărăţiia ceriului. Şi cum nu poate să caote omul cu un ochiu deodată şi în ceriu şi pre pămînt, aşea nu poate neştine cu păcate să vadă şi pre Dumnedzău şi pre diavolul. Deci cu adevărat nemică altă n-au închipuit veşmentele  acealea ce arunca de le aşternea   
{98r} înaintea lui Hristos, fără numai lepădarea păcatelor şi urîrea răutăţilor. Iară cealealalte veşmente ce punea apostolii pre asin? Ţineţi mente că asinul am dzis că simtem noi, limbile. Deci svenţii apostoli au fost tremişi la noi de-au învăţat ş-au mărturisit, şi ciudese au făcut, şi toate au  răbdat, numai pentru ca să întoarcă limbile, să le aducă să cunoască pre Dumnedzău şi să acopere păcatele lor. Deci învăţătura apostolilor, ce-au acoperit păcatele limbilor, aceastea sămt veşmentele ce punea apostolii pre asin. Iară stîlpările cele de finică au închipuit biruirea păcatelor. Pentr-aceea ,   
{98v} o, iubiţii miei creştini, iată cu agiutoriul lui Dumnedzău am trecut svîntul post. Deci să ne socotim pre sine, să nu him postit cu mîndrie şi cu laudă, să nu him cu leane, făcînd voia trupului, să nu him postit cu mînie şi cu vrajbă spre cineva şi cu scumpeate; care post iaste cu puţin folos  şi cu mică plată. Pentr-aceea iarăşi vine săptămîna sventelor chinuri a Domnului nostru lui Iisus Hristos. Deci încai acmu să nevoim să ne îndireptăm pre sine, ca să prăznuim pre voia lui Dumnedzău sventele straste şi să prăznuim pre voia lui Dumnedzău sventele straste şi să agiungem şi dzua cea  luminată a sventelor Paşti. Pentr-aceea noi să lăsăm unii să să găteadze   
{99r} cu schimburi de veşmente, să să podobască [ 74 ] şi să să înfrămşeadze, alţii să să grijască de mîncări şi de băuturi; unii să să dezmiarde şi să să desvăteadze, alţii să îmbogăţască şi să să împle. Şi carii? Limbile, păgînii, cei neînţelegători, cei fără Dumnedzău, ce nu cunosc pre Dumnedzău  cel adevărat. Ce ei înviere şi giudeţ nu aşteaptă să hie, nice nedejduiesc să ia după lucrul lor. Unii ca aceia să să grijască de aceastea, iară noi, ce creadem întru Dumnedzău, sufletele noastre să înfrămşem, sufletele noastre să podobim cu lucruri bune, lui Dumnedzău să îngăduim cu fapte   
{99v} bune. Aceastea să facem, aceastea să agonisim, că creadem întru Dumnedzău, cela ce iubeaşte aceastea lucruri, şi aşteptăm să înviem şi să him giudecaţi, şi creadem că vom lua după lucrurile noastre. Pentr-aceea să facem şi lucrurile cealea ce să cad credinţei noastre, să nu tragem  nedeajde că fără de lucruri bune ne vom spăsi. Că cum nu iaste putinţă focul să ardză fără de leamne, aşea nu iaste putinţă să să spăsască neştine fără de lucrurile credinţei sale.  Aceastea lucruri să nevoim, fraţilor, să facem, pentru ca să ne spodobască Domnul Hristos aicea să petreacem sănătoşi şi în pace, nesmentiţi   
{100r} de vrăjmaşi trupeşti şi sufleteşti, să agiungem şi sventele Paşti, să ne izbăvim de păcatele noastre întru dzua învierei lui Iisus Hristos, ce lui să cade slava şi mărirea, cinstea şi închinăciunea, împreună cu părintele şi cu duhul svănt, acmu şi pururea şi întru veaci de veaci nesvrăşiţi şi netrecuţi. Amin.   [ 75 ] 
{100v} 12. Învăţătură la Gioi-mari noaptea spre veneri, pentru muncile Domnului nostru lui Iisus Hristos, cum să cade noaă a jelui şi ne scîrbi pre păcatele noastre, că pentru dînse au răbdat munci Domnul Hristos Într-această dzi de astădzi, iubiţii miei creştini, prăznuim şi pomenim muncile Domnului nostru lui Iisus Hristos, c-au fost în 5533 de ai diînceputul lumiei. Prăznuim chinurile izbăvitoriului nostru lui Hristos, nu cu bucurie,   
{101r} ce cu jeale şi cu lacrămi şi cu obidă pomenim şi ne aducem amente de munca cea grea şi cu dureare şi cu ruşine a Domnului nostru. Care muncă fie ce creştin iaste datoriu să o gîndească şi înaintea ochilor săi să o pue, căci că începătura a toată munca şi mai apoi şi a morţei lui Hristos nu  iaste altă fără numai păcatul omului. Că ştim că Svenţiia Sa păcat n-au făcut, nice au răbdat pentru vina sa, ce au răbdat pentru păcatele noastre şi pentru vinele noastre, aşea cum şi Isaia proroc de demult au prorocit de-au dzis: "Acela iaste rănit pentru nedireptăţile noastre şi iaste ucis pentru   
{101v} răutăţile noastre, şi cu ranele lui simtem tămăduiţi". Că Dumnedzeu părintele au pus priînsu nedireptăţile a noastre a tuturor. Deci adevărat lucru iaste că nu pentru vinele sale, ce pentru păcatele noastre au vrut de-au răbdat nevinovatul Dumnedzău; deci pentru noi chinui, pentru  noi răbdă, cum dzice şi Pavel apostol, că "au murit pentru păcatele noastre", căci că de n-are hi greşit omul, nice dănăoară Domnul Hristos n-are hi răbdat muncă cumplită ca aceaia; iară păcatul omului iaste începătură muncei ceii nevinovate a Domnului nostru lui Iisus Hristos. Deci trebuiaşte tot omul  creştin să să [ 76 ] umilească şi să să obiduiască,   
{102r} pentru căci că vinele şi păcatele lui au făcut munca şi moartea cea grea a Domnului său lui Hristos.  Cînd să apropie vreamea ceaia ce era din veaci tocmită, întru carea vrea Dumnedzău să facă mîntuirea noastră cea de veaci, atunce făcu cină cu ucenicii săi. La care cină tocmi leagea cea noaă şi învăţă ucenicii săi de liubov să să iubască unul cu alalt, şi-i întări cu cuvăntul să nu să spementeadze în vreamea  chinurilor sale, şi le spusă lor că să va duce cătră părintele. Şi dup-a ceastea cuvente să sculă de la masă şi să dusă de ceaea parte de un pîrău, ce să chiamă Chedron, unde era o grădină în carea întră   
{102v} însuşi cu ucenicii săi. Diîntr-aceaia grădină să începu munca lui Hristos, Domnului nostru. Că mare dureare fu Svenţiei Sale într-aceaia grădină, vădzînd şi ştiind toate muncile sale şi mai apoi şi moartea cea cumplită, pentru carea să spămîntă ca un om deplin ce era, şi cu sudori să  rugă, iară ca un Dumnedzău pobedi şi oborî vrăjmaşii săi. Într-aceaia sară ce era Hristos în grădina aceaia cu ucenicii săi, iară Iuda, unul diîntru ucenicii săi, să dusă la mai-marii Jidovilor, de vîndu pre Domnul său pre Hristos. Şi cînd fu întăiul ceas de noapte, veni ca un tîlhariu asupra învăţătoriului său cu gloate multe,   
{103r} cu arme şi cu paliţe. Iară Domnul Hristos orbi ochii lor cu putearea sa cea dumnedzăiască, şi nu putea să-l cunoască, ce îmbla ca neşte orbi ce nu văd. Şi-i întrebă priînşii şi dzise: "Pre cine căotaţi?" Iară ei dzisără: "Pre Iisus Nazareaninul". Iară Domnul Hristos, carele de bună voe  venisă spre moarte, nu să tăgădui, ce să spusă însuşi pre sine şi dzise: "Eu sămt acela pre carele căotaţi". Şi cît dzise aşea, îndată cădzură îndărăpt pre spate şi fură ca neşte morţi. Aicea Domnul Hristos arătă [ 77 ] putearea sa cea domnedzăiască, că poate de năprasnă cîtu-i clipala unui ochiu să-i  peardză pre toţi. Ce iarăş îmblîndzi mînia sa şi de bună voe să deade   
{103v} în mînule lor. Iară ei nemică de-aceastea nu socotiră, nice pricepură, ce-l încungiurară ca neşte cîini turbaţi şi-l legară fără de nice o milă. Şi întăiu, deaca-l prinsără, din grădina aceaia dusără-l priînsu la Annea, şi acolo fu bătut vu ăalma ăreste obraz. Dup-aceea, de la Annea la Caiafa. Acolo ca un menciunos fu şchiuopit şi bătut şi ocărît. Şi de-acolo în vartă prespre toată noaptea rîs şi batgiocurit de slujitori şi în multe chipuri  dosădit. Din vartă foarte de demăineaţă scos şi la svat la curtea Caiafei dus. De la Caiafa la Pilat, de la Pilat la Irod, de iznoavă iarăşi de la Irod la Pilat. Într-aceaste purtări întru   
{104r} toate ce purtară pre Domnul Hristos, avu Svenţiia Sa legături greale şi uciseturi dease, de păr şi de svînta barbă tras, şi şchiuopit în obraz. Cătră aceastea încă dzeace strîmbătăţi făcură Svenţiei Sale. Întăiu, că să strînsă tot nărodul oamenilor: unii să să mire de ce-i vor face, alţii ca  să-i facă rău şi dosadă. Altă strîmbătate, că-l dezvăscură de veşmentele lui. A treia, că-l îmbrăcară într-un veşmînt mohorît, ca să-ş rîdză c-au tras să hie împărat Jidovilor; că întăiu era îmbrăcat în veşmînt alb cu carele-l înbrăcase Irod, iară după acee-l dezbrăcară şi-l îmbrăcară în  plaşcă ierusalemlenească.   
{104v} A patra strîmbîtate-i făcură, că pusără în capul lui cunună de spini, cu care cunună răniră şi încruntară tot capul lui. A cincea: în loc de steag împărătesc deaderă în mîna lui o trestie de mare. Şi încă nu le sosi cu atîta, ce-ş făcea rîs de să închina de-în genunchi şi strîga de dzicea:  "Hii sănătos, împărat jidovăsc, că acmu cu adevărat eşti împărat, că eşti îmbrăcat [ 78 ] cu plaşcă mohorîtă şi ai în cap cunună şi în mînă steag. Iată, ce-ai cerşiut tu ai aflat." A şeaptea strîmbătate-i făcură că şchiuopiia în faţa lui şi-l bătea cu palma, atîta cît perise frămseaţea feaţei lui şi să izmenisă   
{105r} podoaba obrazului lui. A opta strîmbătate şi dureare mare făcură Svenţiei Sale, că luară trestiia şi-l ucidea cu nusă în cap, preste acea cunună vrîtosă şi înghimpoasă, atîta cît să înhipsără ghimpii în capul lui şi-i curea singele pre faţă. A noa, iarăşi de iznoavă rădea şi-l ocărea  şi-l bătea. A dzeacea şi cea mai de apoi strîmbătate făcură Svenţiei Sale, că-l dezbrăcară de aceea plaşcă şi-l îmbrăcară iarăş cu veşmentele lui. De-acii să adunară multe gloate şi năroade, şi luară pre Domnul Hristos şi-l dusără la o măgură, unde să chiamă Golgoda. Acolo-l răstigniră priînsu, şi  mainte-l adăpară   
{105v} priînsu cu oţăt şi cu hiare amestecat, şi cu nus răstigniră şi doi tîlhari: unu-n de-a direapta, altul de-a stînga.  Iară după aceale munci şi chinuri şi după aceale dureri şi obide ce răbdă pentru noi Domnul nostru Iisus Hristos, scriu evanghelistii şi de ciudesele ce s-au făcut la moartea Svenţiei Sale. Că întăiu, încă pîn-au fost vii pre cruce, s-au întunecat soarele de amiadzădzi pînă de cătră sară în trei ceasuri  tocma. După aceea, deaca-ş deade sufletul în mînule părintelui după moartea Svenţiei Sale, s-au rupt catapetazma besearecei ceii mari a Ierusalimului tocma în doaă de sus pînă gios. Dup-aceea s-au cutremurat   
{106r} pămîntul. A patra ciudesă s-au răsipit pietrile. A cincea: s-au deşchis gropile în ceasul morţei Domnului, şi întru dzua învierei sale s-au sculat morţii şi s-au arătat a mulţi. Iată, iubiţii miei creştini, audziti moartea Domnului vostru şi muncile lui ceale greale. De-aci să le pomeniţi şi pururea să le aveţi înaintea ochilor voştri, pînă cînd va veni Dumnedzău întru mărirea sa, şi de păcate să vă părăsiţi şi pre Domnul Hristos să iubiţi, că acela mainte pre voi [ 79 ] v-au iubit şi  pentru voi au murit, ca voi să nu muriţi cu moartea cea de veaci, că acela pentru vinele tale au plătit cu singele său şi pre   
{106v} tine din robiia de veaci te-au răscumpărat şi slobodziia împărăţiei ceriului ţ-au dăruit. Pentr-aceea să-l iubeşti priînsul cu toată inima ta şi să îmbli întru toate învăţăturile lui şi cu acealea veri agiunge viaţa de veaci şi împărăţia ceriului, carea noi toţi să o dobîndim pentru mila  Domnului nostru lui Iisus Hristos, căruia să cade cinste şi închinăciune împreună cu părintele şi cu duhul svînt, acmu şi pururea şi întru veaci de veaci. Amin.  Dovada muncilor lui Hristos Cădea-să cu ce au biruit diîn-ceput diiavolul pre om, cu aceaia să hie el biruit de Hristos. Începătura blăstămului   
{107r} şi a toată osinda omului au fost aceaste trei: muiarea, lemnul, moartea. Muiarea Evva de şearpe fu prilăstită; lemnul din carele Adam cu Eva mîncară poame; moartea ce stătu pentru mîncatul poamelor acelora. Aşea într-acela chip ş-acmu: în locul Evei, preablagoslovita fecioară  Mariia; în locul lemnului celui din raiu, lemnul crucei; în locul morţei lui Adam, moartea lui Hristos. Cruce au biruit Satana diavolul, cu aceaia fu biruită. Cu lemnul acel din raiu birui pre Adam diiavolul, aşea şi Hristos cu lemnul crucei birui pre diavolul. Moartea lui Adam omorîia pre oamenii ce să   
{107v} născură diîntr-însu, aşea şi moartea lui Hristos au învis pre oamenii ce fură dup-însu. Eva agonisi muncă a tot rodul său, iară fecioara Mariia agonisi binele de veaci a tot rodul ce cred fiiului său.  Pentr-aceea nu te mira, o, iubitul mieu creştin, pentru ce au răbdat Dumnedzău putearnicul ca cela ce n-are [ 80 ] puteare. Ce ca să ştii şi să pricepi că într-alt chip nu s-au vrut putea cunoaşte putearea şi înţelepciunea şi dereptatea lui Dumnedzău: putearea, că acolea unde nime nu putu să facă,  Dumnedzău isprăvi; direptatea, c-au vrut putea Dumnedzău şi cu sila să izbăvască rodul omenesc din munci, ce n-au vrut,   
{108r} ca să n-aibă a răspunde diiavolul, să dzică: "eu am biruit pre om, iară eu sămt biruit de Dumnedzău; ce lucru mare iaste?" Pentr-aceea vru Dumnedzău de priimi aceastea toate, pentru că omul cel diîntăiu, Adam, cădzu; pentr-aceea iarăşi Adam cel nou, Domnul nostru Iisus  Hristos, rădică-l şi-l îndireptă. Înţelepciunea lui Dumnedzău s-au arătat că toate lucrurile le-au adus într-o protivă. Cum au întrat diavolul în şearpe de-au prilstit pre Adam, aşea şi Dumnedzău au întrat în trupă de om de-au prilăstit pre diavolul. Şi de nu vrea lua Dumnedzău moarte cu  blăstăm, cum vrea scoate omul din blăstăm? Iară altă moarte cu blăstăm   
{108v} nu era în leagea veache, fără de răstignirea. Că aşea iaste scris: "Blăstimat iaste tot omul ce moare pre lemn". Deci, pentru să schimbe blăstămul spre blagoslovenie, gustă de moartea cea cu blăstăm. Sau cum are hi chemat limbile cătră sine, de nu s-are hi răstignit? Că fără de răstignire  nime nu moare cu mînule întinse. Pentr-aceea Hristos muri pe cruce cu mînule întinse, ca cu o mînă să tragă cătră sine Izrailteanii, cu altă mînă să cuprindză păgînii. Pre cruce au luat moarte Domnul Hristos, că crucea patru margini a lumiei ţine: cornul din sus ţine partea din sus, cel din gios ţine partea   
{109r} din gos, iară cornurile ceale din mijloc ţin priîmpregiur toate marginele lumiei, ca să arate Domnul Hristos că Măria Sa iaste acela carele pre toţi din toată lumea adună şi tuturor în toată lumea împărăţeaşte şi cu moartea sa pre toţi lumineadză.   [ 81 ] Putea Dumnedzău să izbăvască pre om fără munci şi fără de moarte, ce direptatea dumnedzăiască nu lăsa să dobîndească în dar omul binele acela ce de bună voe l-au pierdut, ca să să răscumpere strîmbătatea lui Dumnedzău şi să plătească omul greşala sa cu certare de munci şi de moarte. Iară cine din  oameni vrea hi harnic să poată răscumpăra cu moartea   
{109v} sa păcatele a toată lumea, cînd tot omul cîţi născuse diîntru Adam era unşi de păcate şi urîţi lui Dumnedzău şi toţi supt blăstămul lui Dumnedzău era cădzuţi. Nu era harnic nime din oameni cu moartea sa să îmblîndzască pre Dumnedzău şi cu singele său să răscumpere lumea din munca  de veaci, că Dumnedzău de la omul păcătos nemic nu-i trebuiaşte. Pentr-aceea să cădea să hie fără de păcate acela om ce va plăti lui Dumnedzău pentru oameni; să hie cu destonicia întocma cu Dumnedzău, ca să hie plata aceaea mare şi fără de preţ, să hie întocma şi deplin plată. Că un rob cînd răneaşte pre împăratul,   
{110r} nice cu mînule, nice cu capul nu poate plăti strîmbătatea împăratului, căci că nu-i deoprotivă. Iară cînd u-mpărat altui împărat plăteaşte,atunce-i deplin plata şi deoprotivă. Însă nu că doară Hristos în fire dumnedzăiască au răbdat munci ş-au plătit, ce în firea omenească au  răbdat pentru noi ş-au plătit ca un om deplin. Iară ca un Dumnedzău deplin, plata lui fu fără de măsură şi nepreţuită pentru păcatele omeneşti ceale fără de măsură. Căruia mulţemită şi închinăciune depreună şi laudă tremitem, în veaci netrecuţi. Amin.   [ 82 ] 
{110v} 13. La Sîmbăta cea mare. Învăţătură la îngroparea dumnedzăescului trup a Domnului nostru lui Iisus Hristos şi iarăşi pentru plînsul şi tînguirea preacistei Maicei lui Dumnedzău şi pentru pogorîrea lui Hristos la iad Ce poate hi această taină minunată şi tuturor oamenilor straşnică? Şi ce poate hi lauda şi cîntările besearecei noastre? Sau ce poate hi, iubiţii miei creştini, aşea tăceare mare astădzi pre lume oameniloră şi în ceriu umilinţă îngeriloră? Nu iaste altă tocmală fără numai aceasta , că împăratul tuturor împăraţilor  doarme, că Domnul nostru Iisus au svărşit lucrurile   
{111r} sale ceale noaă ce-au făcut şi într-această svîntă şi blagoslovită sîmbătă odihneaşte cu trupul în groapă.  Diîntru-tăiu au făcut Dumnedzău ceriul şi pămîntul şi omul şi toate cîte-s vădzute şi nevădzute, carile sîmt putrede şi trecătoare. Iară aceastea lucruri, carile au făcut Domnul Hristos al doile rînd cu trupul său pre lume, sîmt neputrede şi netrecute. Pentr-aceea sîmt minunate lucrurile lui şi nime nu  poate să spue minunile lui cealea ce-au făcut. Că diîntăiu, deac-au făcut Dumnedzău pre om, adecă pre Adam, şi-i deade viiaţă, muri iarăş şi peri; iară al doile rînd înnoi-l prînsul   
{111v} şi-l învise cu viiaţă fără de moarte. Şi atunci din viiaţă cădzu omul în moarte, iară acmu din moarte Dumnedzău scoasă pre om în viiaţă. Pentr-aceea nu ne mirăm atîta de frămseaţea ceriului ş-a pămîntului c-au făcut Dumnedzău diîntăiu, cum ne mirăm astădzi de lucrurile  ceale noaă ce-au făcut acmu şi cum au făcut Dumnedzău atunce toate lucrurile lumiei în 6 dzile şi în a şeaptea dzi, sîmbătă, au odihnit de toate lucrurile sale, aşea şi Domnul Hristos în al şeasele veac înnoi pre [ 83 ] om cu crucea şi cu moartea sa, şi în a şeaptea dzi, adecă într-această sîmbătă de astădzi,  odihni de toate lucrurile sale. Atîta   
{112r} sîmt de minunate lucrurile şi faptele lui ce-au făcut, cît nu numai oamenii, ce şi îngerii să miră, cum marele şi putearnicul Dumnedzău, cela ce-i îmbrăcat cu lumină ca un veşmînt, să îmbrăcă cu trup putred şi neputincios omenesc şi cum încăpu în groapă strămtă şi întunecată, cînd  priînsul nu-l pot încăpea ceriurile, sau cum să îngropă cu cei morţi cela ce dă viiaţă a toată dihania. Cu adevărat mai minunate-s aceastea lucruri, decît ceale de demult, că acealea sîmt vădzute, iară aceastea nevădzute. Nu s-au audzit din veaci, nice s-au vădzut cealea ce s-au izbîndit   
{112v} astădzi înaintea ochilor noştri, că acmu moartea de veaci iaste ucisă de moartea Svenţiei Sale şi păcatul ars de focul dumnedzăirei lui, blăstămul călcat, împărăţiia diavolului răsipită, diavolii legaţi, iadul deşert, legaţii scoşi şi slobodzi, gropile deşchise, morţii de veaci ieşiţi diîn-tunearec  în lumină, din moarte în viiaţă.  Cu adevărat minunate-s lucrurile tale, Doamne, şi mare-i taina înţelepciunei tale! Toate tăcură astădzi şi să potoliră, pizma şi zavistiia Jidovilor să ostoi, strîgarea şi gîlceava lor tăcu, armele să părăsiră, soarele întunecă, pămîntul   
{113r} să cutremură, îngerii şi mai-marii ceatelor cereşti să întrestară şi din cîntările ceale de veselie părăsiră, căci că soarele cel dirept, Domnul Hristos, apusă în laturea pămîntului cea de gios, ca să lumineadze cu zarea dumnedzăirei sale celora ce şedea întunearec şi în umbra morţei, adecă  strămoşilor şi prorocilor, carii aştepta acolo. venirea lui.  Pentr-aceea, ca să tacă acmu tot omul şi să stea cu frică şi cu cutremur şi nemică pementeaşte să nu gîndească, ce să asculte nu altăceva, ce iarăş cuvente de mila [ 84 ] înţelepciunei lui Dumnedzău ce-au făcut pentru al nostru bine şi pentru   
{113v} a noastră spăsenie.  Cînd fu Veneri de cătră sară, după ce-ş deade Domnul Hristos sufletul în mînule părintelui său, cînd fugiră toţi ucenicii lui şi de frica Jidovilor să ascunsără şi toţi cunoştinţii lui stătură departe diînsul, numai sîngur rămasă pre cruce răstignit între doi tîlhari. Atunce veni Iosif ce era din Arimadei, om bogat  şi denainte din svatul Jidovilor, credincios întru Domnul Hristos. Acesta, deaca vădzu despuitoriul şi învăţătoriul său pre cruce răstignit şi de toţi părăsit, atunce să obidui şi dusă la Pilat de grăi: "Dă-mi, Pilate,   
{114r} mortul acela ocărîtul şi urîtul, ce iaste ca un vinovat răstignit şi ca un strein părăsit. Dă-mi săracul acesta şi răstignitul, c-au avut ucenici şi l-au părăsit de-au fugit. Nemică lucru mare nu ceiu, ce puţină rugămente mă rog. Dă-mi trupul lui Iisus cel bătut şi fără de milă ucis,  şi şchiuopit, şi cu cunună de spini încununat, cu oţăt şi cu hiare adăpat şi cu cuie pre cruce pătruns. Soseaşte-i, domne Pilate, muncile; soseaşte-i moartea ce-au luat. Iată să potoli zavistia Jidovilor şi să ostoi mîniia fariseilor, şi să împlu voia cărtularilor. Dă-mi acest trup fără de păcate   
{114r} a lui Iisus, ce-au îmblat pre mare ca pre uscat, şi vin diîntr-apă au făcut şi cu puţină pîine pre mulţi au săturat. Dă-mi trupul acesta ce-au făcut orbii cu ochi, ologii cu picioare, dracii din oameni au gonit şi morţii au învis. Ascultă puţină rugămente şi-m dă golul acesta, că  pentru noi să goli; dă-mi mortul acesta, că eu-l cunosc cine iaste."  Aceasta deaca audzi Pilat, atunce să umili şi deade trupul lui Iisus, iară Iosif luă trupul Svenţiei Sale a Domnului lui Hristos de pre cruce, împreună cu Nicodim, şi-l învăli într-o pîndză curată   
{115r} cu unsori de mir. Acolo era atunci [ 85 ] şi preacurata fecioară Maria, maica Domnului, de multă jeale şi de mare obidă cuprinsă pentru toate muncile fiiului său, ce le vădzusă toate însăşi cu ochii săi. Că numai Svenţiia Sa ce fu la toate muncile lui Hristos ca o maică ce o doare inima de  fiiul său. Pentr-aceea mai mult amar şi dureare avu cînd pogorîră pre Hristos de pre cruce. Vădzînd ranele lui şi moarte rrea şi groaznică, să împlu de dureare inima şi trupul ei, şi cu jeale începu a plînge ş-a grăi:  "O, iubit fiiul mieu, unde laşi maica ta? Într-a cui casă mă tremiţi? Laşi-mă de-acmu, fiiul mieu, şi de   
{115v} astădzi mă desparţ de tine. Dară pre cine voiu avea agiutoriu? Pre cine voiu avea măngîiare? Că pre tine, fiiul mieu, am avut nedeajde, pre tine tată şi îmă şi Dumnedzău, de agiutoriu şi de folosire. Dară de-acmu cine voiu avea în locul tău, fiiul mieu? Amar mie, sîngurata de mene!  N-am tras nedeajde, fiiul mieu, cînd te-am născut, de una ca aceasta. N-am aşteptat să tragă atîta scrîbă şi dosadă, fiiul mieu, n-am sîmţit dureare, iară acmu cumplită dureare sîmţ într-înima mea. În loc de bucurie, fiiul mieu, iau scrîbă; în loc de veselie, amar; în loc de   
{116r} desvătare, nevoe; în loc de iuşiurare, greutate; în loc de dzi bună, fiiul mieu, vădz dzi rea şi cumplită; în loc de cît bine am nedejduit să aiub, fiiul mieu, pentru naşterea ta, acmu atîta rău şi dureare am. Unde iaste Gavriil arhanghel, ce mi-au dzis să mă veselesc? Să-l vădz încai  acmu, să grăesc cătr-însu puţine cuvente. Că el mi-au dzis că mă voiu veseli, iară eu acmu, fiiul mieu, mă amărăsc şi mă dosădesc. Dzisu-mi-au că împărăţiia ta nu va avea svrîşit, iară eu te vădz, fiiul mieu, nu ca u-mpărat, ce ca un vinovat. Dzis-au că împărăţiia ta nu va avea svărşit, iară eu,  fiiul mieu, te vădz mort şi [ 86 ] cuvăntul   
{116v} lui nice aicea pre pămînt nu s-au împlut. O, iubitul mieu fiiu, dulce lumină ochilor miei, nedeajdea şi veseliia mea, deşchide-ţi ochii şi vedzi maica ta ce te plînge; deşchide-ţi svîntul rost şi mîngîe maica ta. Ascultă, fiiul mieu, suspinile meale; caotă de vedzi lacrămile meale. Unde  ţi-s ucenicii? Toţi te lăsară acmu. Unde ţi-s priiatinii? Toţi te părăsiră. Unde-i Petru, ucenicul tău, ce dzicea că-ş va pune capul pentru liubovul tău, iară acmu nice el nu să află să plîngă cu mene? Toţi m-au lăsat, toţi m-au părăsit. Numai Ioan, cel mai tînîr de toţi, acela te iubeaşte şi acela-ţ   
{117r} iaste astădzi ucenic. O, iubitul mieu fiiu, sabiia cea di-îmbe parţile ascuţită, de carea-mi spunea Simeon stareţ, astădzi pătrunsă inima mea şi trecu prin trupul mieu, că te vădz mort, fiiul mieu cela ce înviiai morţii, şi mînule tale cealea ce tămăduia bolnavii le vădz pătrunse cu cue şi  rănite, şi rostul tău cel cu învăţătură scumpă şi dulce acmu-i închis şi tăcut, şi frămseaţea feaţei tale ponegrită şi schimosită.  "O, ceriu şi pemente, plîngeţi cu mene pentru moartea cea cu obidă a fiiului mieu! Plîngeţi cu mene, maici, că fiiul mieu şi lumina ochilor voştri să stînsă acmu! Glăsiţi   
{117v} cu mene, fecioare, că mirele sufletelor voastre gropiei să dă! Plîngeţi, vonici, că frămseaţea voastră să schimosi, şi voi bătrîni, cu amar tînguiţi, că tăriia voastră slăbi! O, pemente şi tu soare, întrestaţi-vă şi vă spămîntaţi de minunată minune, că tvoreţul vostru dzace mort şi ziditoriul  vostru în groapă să îngroapă! O, ceriu, deşchide-ţi porţile tale, şi voi îngeri, plecaţi-vă ochii voştri şi căotaţi de vedeţi pre tvoreţul şi împăratul vostru pre pămînt, în mijloc de rod păcătos, lăsat şi părăsit în ocară mare şi fără de milă ucis şi omorît! [ 87 ] O, vicleşiugul Jidovilor   
{118r} şi vrăjmăşiia şi fără-de-omenia lor! O, rod rău şi îndărăpnic, că nice ca pietrile nu simteţi! Că acealea deaca cunoscură pre tvoreţul lor că-i răstignit, iale să despicară şi să răsipiră, iară voi nu priceapeţi nice atîta. Catapetazma besearecei să rupsă pre mijloc, iară voi nu vă umilit.  Gropile să deşchisără, şi voi nu înţeleaset că iaste Dumnedzău. Ce voi după lucrul vostru veţi lua şi vă veţi duce în locul cel de munci, unde-i gătat voaă împreună cu Iuda, carele vîndu fiiul mieu şi Dumnedzăul său, şi acolo în veaci vă veţi munci   
{118v} pentru faptele voastre ce-aţ făcut asupra Dumnedzăului vostru. Iară fiiul mieu iaste împărat şi biruitoriu, şi va zdrobi capetele diavolilor în iadă. Pentr-aceea, fiiul mieu, cătră tine ca cătră un mort grăesc: Du-te în iad, de izbăveaşte sufletele strămoşilor noştri, şi învii a treia dzi,  cum ai dzis cu svîntul tău rost, ca să te vădz iarăşi şi să mă mîngîiu şi eu şi ucenicii tăi. Învii, Doamne, că tu eşti împărat în veaci. Biruiaşte moartea, calcă putearea diavolului, zdrobeaşte capul Satanei şi iară să te arăţi cătră maica ta. Că macar şi pentru spăsenia oamenilor te-ai răstignit, fiiul mieu, ş-ai murit,   
{119r} iară pre mene m-ai lăsat în scrîbă şi în amar mare; şi macar numai trei dzile ce veri pesti în iad, fiiul mieu, iară mie-m pare vreame de ai mulţi. Pentr-aceea, iubitul mieu fiiu, învii a treia dzi, cum ai dzis de multe ori."  Deaci Preacista aşea tîngui şi plînsă după fiiul său, şi trupul lui Hristos fu îngropat de Iosif şi de Nicodim. Însuşi Iosif, de spaimă şi de minune fiind cuprins, cu frică slujiia la îngroparea lui Hristos şi cu lacrămi grăiia: "O, vai de mene, dulce Iisuse, cum mă voiu atinge de trupul tău cel neputred, sau cu ce  pîndză voiu înfăşea [ 88 ] trupul tău, sau cu ce mînă te voiu pune în groapă, sau   
{119v} ce cîntări voiu cînta? La îngroparea ta ştiu şi pricep că minunate cuvente trebuesc să să cînte dumnedzăirei tale, carile mentea noastră nu le încape. Însă înpreună cu Nicodim vom cînta: "[ text in slavona ]."  Cu unele ca aceastea fu îngropat trupul lui Hristos, iară iadul gios, de frică şi de spaimă, sta şi să întresta de perirea sa, că să apropiia să piardză sufletele ce le avea ţinute şi înghiţite în 5500 de ai. Şi ce fură cuventele lui? Bine iaste, după cum scrie svîntul Epifanie, să pomenim şi noi din cuventele lui: " Oh, oh, mare nevoe! Vai, vai, mare greutate! Amar, amar de Iisus Nazoreul, feciorul Mariei!   
{120r} Dară cine poate hi acesta ce nu să poate opri, nice să poate ţinea într-adîncul pămîntului? Mai bine are hi fost să nu hiu îndemnat Jidovii să-l răstignească. Înghiţitu-l-am priînsu ca pre un mort, şi mă cutremur diînsu ca de un fără-de-moarte. Înghiţitu-l-am ca pre  un om, şi mă tem diînsu ca de un Dumnedzău. Apucatu-l-am ca pre un slab şi mă întrestedz diînsu ca de un putearnic. Luatu-l-am ca pre un vinovat, şi mă spariiu diînsu ca de un giudeţ. Înghiţitu-l-am priînsu ca pre un rob, şi mi-i frică diînsul ca de u-mpărat. Pentr-aceea, slugile  meale, dimoni, încuiaţi porţile iadului, închideţi-le şi le încuiaţi cu răteaze   
{120v} şi cu lăcăţi, că iată vine, iată sosi perirea noastră. Ce, cum pricep eu, acesta nu iaste alt cineva, ce iaste Dumnedzău, şi va strica şi porţile şi va zdrobi răteazele, şi va călca putearea noastră. Ce pînă cînd ne vom feri? Pînă cînd ne vom străjui? Pînă cînd ne vom păzi? Iată veni vreamea  svrăşitului nostru. Iată sosi pierdzarea noastră. Ce veniţi să ne ascundem într-adîncul iadului. Veniţi să ne pogorîm în locurile ceale ascunse şi neştiute."   [ 89 ] Iară vorovind aceastea cuvente în iad diavolii, adecă sosi şi Domnul Iisus Hristos la iad, cu slavă multă, cu cîntări de îngeri, cu laudă de arhangheli.   
{121r} Înaintea lui cădzură porţile iadului ceale de veaci, şi răteazele să zdrobiră, şi încuetorile să răsipiră. Şi aşea întră Domnul nostru Iisus Hristos cu tărie şi cu puteare multă în iad. Însă nu cu trupul, căci că era în groapă, ce cu svîntul suflet îmbrăcat cu dumnedzăirea. Acolo era toţi oamenii  cîţi murisă din veaci, acolo era strămoşii noştri, acolo prorocii, acolo direpţii, acolo Adam, Evva, Sid, Avel, Cain, Avraam, Isaac, Iacov, Movsi şi toţi prorocii; încă şi Ioan Cîrstitel 3 ai şi 6 luni avea de cînd era şi el în iad; şi toţi cîţi murisă mainte de Hristos, toţi acolo în iadă   
{121v} era. Şi cît străluci lumina aceaia în iad, toţi să bucurară, toţi să veseliră, căci că înţeleaseră izbăvirea lor, că pricepură slobodziia lor; că ştiură a cui iaste lumina aceaia ce lumină întunearecul iadului. Şi aşea veselindu-se şi bucurîndu-se de venirea Domnului său, adecă sosi Domnul Hristos cătră Adam şi dzise  cătr-însu: "Scoală, Adame, zidirea mea! Scoală, Adame, facerea mînilor meale! Scoală, Adame, şi te du de-aicea! Lasă muncile ceale cumplite şi te du în raiu; lasă locul cel strein şi negătat, şi vino în locul tău cel gătat; lasă amărăciunea iadului şi vino în dulceaţa raiului; lasă scărba şi vino în   
{122r} bucurie. Raiul te aştaptă, hrana cea dulce te tăînpină, arma cea de foc ce străjuia raiul s-au dat în laturi. Iată şi eu pentru tine am venit pîn-aicea, pentru tine m-am întrupat, pentru tine am fost om, pentru tine m-am smerit, pentru tine am fost ocărît şi cu palma preste obraz  lovit, şchiuopit şi muncit şi rănit, mai apoi şi răstignit şi îngropat. Toate aceastea le-am răbdat pentru ca să izbăvăsc pre tine şi toată semenţiia ta ce-au întrat aicea pentru neascultarea ta. Sculaţi şi voi, alalţi oameni, de vedeţi şi priceapeţi că eu sămt [ 90 ] mîntuirea voastă, eu sămt   
{122v} izbăvitoriul vostru. Eu lumină în lume am venit întăiu, şi acmu aicea în iad lumină sămt. Pentr-aceea vă luminaţi, că eu am audzit glasul rugei voastre; că voi direpţii aţ strigat şi eu v-am audzit ruga voastră şi m-am pogorît să vă izbăvăsc pre voi din mănule vrăjmaşiului.  Pentr-aceea, sculaţi di-întunecatul iad şi din răutăţile şi muncile lui, şi blemaţi să ne ducem în binele şi în odihna raiului."  Cu une cuvente ca aceastea scoasă Hristos din munci sufletele celora ce era din veaci închişi acolo. Cade-să a şti ş-aceasta, că Domnul Hristos 33 de ai au fost cu trupul pre pămînt,   
{123r} de-au mărturisit, şi cîţi au credzut mărturiei lui, pre aceea i-au şi spăsit. Aşea într-acela chip şi în iad, în 33 de ceasuri au mărturisit; deci carii au credzut ş-acolo în iad, pre-aceia i-au şi scos. Şi aşea, tăriia şi putearea iadului fu zdrobită şi răsipită, iară sufletele direpţilor  întrară în raiu.  Aceastea audzind noi păcătoşii, să ne umilim sufletul şi inimile şi să urîm lumea şi toată pohta ei, şi să îndrăgim pre Dumnedzău, că iată Svenţiia Sa au răbdat dureare şi au gustat moarte, numai ca să te învie pre tine şi să te sloboadză din moartea de veaci. Ocărît fu şi golit,   
{123v} ca pre tine să te îmbrace cu viiaţă fără de moarte. În mijloc de doi tîlhari fu răstignit, ca pre tine să te pue în mijlocul îngerilor să petreci. În groapă întunecată fu pus, ca pre tine să te facă lăcuitoriu în lumina ceriului. Acolo în veaci să împărăţeşti întru bucurie neîncetată, de carea noi toţi  să nu ne scăpăm pentru mila şi darul Domnului nostru lui Iisus Hristos, ce lui să cade cinste şi închinăciune, ţineare şi puteare înpreună cu părintele şi cu duhul svînt, acmu şi pururea şi întru veaci netrecuţi şi nesvărşiţi. Amin.   [ 91 ] 
{124r} 14. La slăvita şi luminata dzi a Învierei Domnului nostru Iisus Hristos. Învăţătură pentru bucuriia dzilei şi de cîte ori s-au arătat într-aceaia dzi ucenicilor săi, deac-au învis din morţi Domnul Hristos Astădzi, fraţilor, să izbîndi noaă cuvăntul acela ce-au grăit David proroc de această dzi luminată de astădzi ş-au dzis: "Aceasta iaste dzua ceaia ce-au   
{124v} făcut Dumnedzău ca să ne bucurăm şi să ne veselim într-însu". Iară în ce chip iaste noaă aceasta dzi de bucurie şi de veselie, hiecine poate să ştie şi să priceapă. Că de vine pre noi scrîbă şi frică pentru vicleşiugul şi nepriinţa vrăjmaşilor noştri, pentru carea piardem şi sănătatea şi  agonisita şi slobodziia, şi cădem în robie şi în sărăcie şi în toată răutatea, dară cu cît mai vrîtos să nu ne vie bucurie şi veselie, cînd vedem vrăjmaşii noştri biruiţi şi călcaţi şi periţi. Într-acela ceas ne aflăm veaseli şi slobodzi de toată scrîba şi de toată frica, aşea într-acela chip ne bucurăm şi   
{125r} ne veselim astădzi, căci că vrăjmaşii noştri diavolii, carii ne agonisiră noaă tot răul şi pentru vicleşiugul şi nepriinţa lor pierdusăm raiul şi viiaţa de veaci şi cădzusăm în sărăcie şi în robia diavolului ş-a iadului, pentru care lucru era venit pre noi frică şi scrîbă mare, iară astădzi iarăş au  venit pre noi veselie şi voe bună, căci că vrăjmaşii noştri aceia sămt călcaţi şi biruiţi astădzi de învierea Domnului nostru lui Iisus Hristos, şi ceia ce văjiia noaă rău astădzi-i vedem zdrobiţi şi periţi. Pentr-aceea în loc de scrîbă astădzi vene noaă bucurie şi în loc de frică pace   
{125v} şi neteamere, şi în loc de robie slobodzie, în locul întunearecului ieşim în lumină, şi în locul iadului astădzi dobîndim ceriul.  Veseleaşte-te, ceriu, adecă îngerii ce sămt în ceriu, şi te bucură, pămînt, adecă oamenii ce sămt pre pămînt. [ 92 ] Căci şi pentru ce? Pentru căci că astădzi trecu blăstămul cel de demult şi veni blagoslovenia cea noaă, peri păcatul şi veni svenţiia. Veseliţi-vă, morţi, şi vă bucuraţi, voi strămoşi, că pre voi vă  izbăvi Hristos, voaă vă deade moşiia cea diîntăiu, raiul, voaă vă dărui viiaţa cea de veaci. Toate semenţiile şi toate liîmbile,   
{126r} vă veseliţi astădzi, că astădzi spăsenia noastră să arată, astădzi Hristos învise şi putearea diavolului fu călcată. Astădzi Hristos învise şi vrăjmaşiul rodului nostru fu biruit. Astădzi Hristos stătu împărat şi diavolul stătu rob.  După îngroparea Domnului nostru lui Iisus Hristos, iubiţii miei creştini, să dusără zavistnicii Jidovi şi dziseră lui Pilat: "Aducemu-ne amente, doamne, că amăgeul acela pînă era viu dzicea că va învie a treia dzi. Pentr-aceea ne dă puteare să străjuim groapa, să nu cumva margă ucenicii lui să-l fure   
{126v} şi vor dzice cătră oameni c-au învis din morţi." Dară de unde ştiia ei că va învie Hristos? Din cuvăntul Svenţii Sale, ce le dzisease pentru Iona proroc, că cum au fost Iona în zgăul chitului trei dzile şi trei nopţi, aşea va hi şi fiiul omenesc într-înima pămîntului. Pentr-acesta  cuvînt să temea ei că va învie Hristos. Atunce le dzise Pilat: "Aveţi slujitori, deci păsaţi de străjuiţi cum ştiţi". Şi să dusără Jidovii de pecetluiră groapa şi 50 de vonici pusără de o parte de groapă să străjuiască, de altă parte alţi 50 de vonici, că custodiia aceaia ce dzice evanghelistul însămneadză acea sută de vonici ce străjuia   
{127r} groapa lui Hristos. Atunce era svîntul Loghin hotnog pre acea sută. Iară cînd fu în miadză-noapte, fu un cutremur mare, că îngerul lui Dumnedzău să pogorî din ceriu şi răstună piiatra de pre uşea gropiei. Iară străjearii aceia fugiră de frică. Şi într-aceaia vreame ce fugiră străjearii,  atunce veniră şi mvronosiţile de adusără mvr. Iară întăiu şi [ 93 ] mainte Preacista şi cu Maria Magdalina vădzură învierea lui Hristos. Aceasta Maria Magdalina şi cu Preacista vădzu îngerul acela ce şedzu desupra gropiei şi iarăş vădzu doi îngeri carii dziseră ei: "O, muiare, ce plîngi? Pre cine caoţi  sculatu-s-au,   
{127v} nu iaste aicea. Caotă de vedzi locul unde l-au îngropat, că iaste deşert." Atunce alergă şi să dusă la Petr apostol şi la Ioann, şi le spuse toate cîte vădzuse. Iară întorcîndu-să cu Preacista, le tăînpină Hristos şi le dzise: "Bucuraţi-vă!" Căci că să cădea rodul ce audzise diîntăiu  blăstămul acela, cu dureare să nască feciori, acela să audză iarăş bucurie. Iară Maria, deaca vădzu pre Hristos, pentru mult liubov ce avea cătră Svenţiia Sa şi păindu-i că are trup pementesc ca şi mainte, vru să să apuce de Svenţia Sa. Iară Hristos grăi cătr-însă: "Marie, nu te atinge de mene". iară Petru şi  cu Ioann, deaca audziră de Maria   
{128r} aceale cuvente, cursără la groapă. Şi Ioann numai ce să plecă de căotă în groapă, iară Petru, ca un nevoitoriu spre lucrul lui Hristos ce era, întră şi înlontru în groapă şi află numai pîndza cu carea era înfăşat trupul lui Hristos şi sudariul, adecă măhrama cu carea era învălit capul Svenţiei  Sale. Într-acesta chip să arătă Hristos întăiu, deaca învise din morţi.  Al doile rînd să arătă iarăş fămeilor acelora, mironosiţelor, cînd mearseră la groapă mai de cătră dzuuî; şi deaca-l vădzură, cădzură la picioarele Svenţiei Sale de să închinară. Atunce să dusără şi străjearii aceia de spusără   
{128v} Jidovilor toate cîte vădzuse, iară ei strînsără săbor de svătuiră şi deaderă bani mulţi străjerilor de-i măzdiră să dzică că, deac-au adormit, au venit ucenicii lui de l-au furat ş-au dzis cătră oameni c-au învis din morţi.  Al treile rînd să arătă Hristos Lucăei şi lui Cleop, ducîndu-se din Ierusalim într-un sat ce să chema Emmaus. [ 94 ] Şi mărgînd cu nuşii le spunea din scripturile prorocilor în ce chip să cădea să chinuiască Hristos şi să învie din morţi a treia dzi şi aşea să între întru mărirea sa. Iară deaca sosiră şi şedzură  să mănînce bucate, atunce li să arătă de-l cunoscură şi fu nevădzut. Al   
{129r} patrul rînd să arîtă lui [ text in slavona ]Petru apostol şi tot ca astădzi în dzua învierei sale.  Iară mai apoi de cătră sară fiind apostolii toţi adunaţi într-un loc, închişi de frica Jidovilor, stătu Hristos în mijlocul ucenicilor săi şi le dzise lor: "Pace voaî!" Şi dup-aceea le arătă lor mînule şi talpele sale pătrunse şi coastele sale împunse. Iară ei să veseliră şi să bucurară deaca vădzură pre Dumnedzău.  De-atîtea ori să arătă Domnul Hristos întru dzua învierei sale. O, ce veselie era apostolilor cînd veniia lor ades veaste de învierea lui Hristos şi să mîngîia de scrîba ce avea! Aşea într-acela chip şi noi într-un chip   
{129v} cu apostolii ne veselim pentru tăria credinţei noastre, ce creadem cu adevărat că Domnul nostru Iisus Hristos au învis din morţi şi cu sine pre noi pre toţi ne-au învis din moartea de veaci şi ne-au făcut moşneani împărăţiei ceriului. Că astădzi Hristos au învis şi cu învierea sa au  făcut veselie netrecută celor scrîbiţi şi mîngîiare celora ce plîîng, rădicare celor cădzuţi, slobodzire celor robiţi, răscumpărare celor vînduţi, lumină celor întunecaţi, viiaţă celor morţi; şi ne-au mutat di-întunearec în lumină, din moarte în viaţă, de pre pămînt în ceriu.  Şi de-aceasta ne învaţă Pavel   
{130r} apostol, de dzice că viiaţa noastră iaste ascunsă cu Hristos întru Dumnedzău. Deci, cînd va veni Hristos la giudeţ şi să va arăta întru slava sa, atunce şi viiaţa noastră să va arăta întru slava lui. Întăiu să va arăta mărirea trupurilor noastre, că vor hi neputrede şi luminate mai vîrtos decît  soarele, şi ne vom veseli [ 95 ] în veaci vădzînd frămseaţele noastre şi cinstea întru carea vom petreace în mijlocul îngerilor, şi vom audzi cîntarea lor cea dulce şi frumoasă. Dup-aceea vom vedea iarăşi binele şi dulceaţa vieţei ceii de veaci, şi faţa cea luminată a tvoreţului nostru, carea o doresc şi îngerii să o vadză,   
{130v} şi iarăşi scaunul lui Dumnedzău cu mare cuviinţă aşternut şi de lumină frumoasă şi neatinsă încungiurat, întru care lumină sămt vistearele a toată bucuriia. Şi pre-acela scaun vom prîvi pre Dumnedzău întru mărire şi întru slavă mare. Şi de-acolo vor izvorî noaă izvoarăle tuturor  bunătăţilor. Atunce sufletele şi inimile direpţilor să vor împlea de înţelepciune şi de ştiinţa tainilor celor dumnedzăeşti neştiute. Dup-aceea   
{131r} vor vedea locurile ceale minunate şi curţile ceale luminate a împăratului ceresc, unde iaste tot veselie şi bucurie şi cîntări neîncetate. Acolo iaste viiaţă fără de moarte şi cununi gătate celora ce biruesc pohtele şi păcatele, şi celora ce să trudesc pentru Dumnedzău. Sămt paturi de odihnă  veacinică cu lumină aşternute. Acolo nu sămt suspini, nice lacrămi, că va ştearge Dumnedzău toate lacrămile diîntr-ochii lor şi-i va împlea de blagoslovenie şi de veselie, şi de tot bişiugul. Şi acolo-i va împărăţi priînşii în veaci să împărăţască înaintea feaţei sale şi cununi ca acealea va pune   
{131v} în capetele lor. Într-aceaia slavă şi într-aceaia mărire vor lăcui încununaţii împărăţiei ceriului întru carea şi pre noi toţi ne spodobeaşte, Doamne Iisuse Hristoase, că ţie să cade cinste şi slavă şi închinăciune de la toate faptele, înpreună cu părintele şi cu duhul svînt, acum şi purutea  şi întru veaci nesvărşiţi şi netrecuţi. Amin.   [ 96 ] 
{132r}  15. Învăţătură la Dumeneca Tomei, ce să chiamă Dumeneca noaă. Evanghelia din Ioan în şeasedzeci şi cinci de capete  Nime să nu să îndoiască în ce chip au întrat Domnul Hristos cu trup priîn uşile încuiate la ucenicii săi; că după învierea sa ce-au învis din morţi, trupul Măriei Sale au stătut neputred şi slăvit, nu l-au ţinut nice zidiu, nice uşi încuiate. Că deaciia nu era trup lumăsc, nice pementesc, ce era diîntr-altă  lume cerească şi dumnedzăiască. Pentr-aceaia, nice pururea şi totdeauna   
{132v} petrecea cu ucenicii săi ca mainte, ce acolea unde li să arăta îndată era vădzut, îndată era nevădzut; cum scrie svînta evaghelie de-aceasta în multe locuri, ca să cunoaştem că după moarte iaste altă viaţă, altă lume neştiută, împărăţii, curţi, cetăţi. Că de iaste să hie şi trupurile noastre,  cum dzice Pavel apostol, că să samănă în pămînt ca un grăunţ de grîu carele, deaca putredeaşte, primăvara cu putearea lui Dumnedzău răsare şi înfloreaşte, după învierea din morţi mai frumos decît toate florile cîmpilor, dară cu cît mai vrîtos trupul Domnului nostru lui Iisus Hristos. De care lucru   
{133r} pentru mai mare credinţă l-au dat să-l pipăe, să vadză că nu-i altul, ce-i acela carele au fost răstignit pre cruce, cum audzim astădzi în svănta evanghelie.  Ioan zaceala 65.  Într-aceaia vreame fiind de cătră sară într-una de simbete şi cu uşile încuiate, unde era ucinicii lui adunaţi pentru frica jidovască, veni Iisus şi stătu în mijlocul lor şi grăi lor: "Pace voaă!" Şi aceasta deaca dzise, arătă lor mănule şi coastele sale. Bucurară-să ucinicii deaca vădzură pre Domnul. Şi dzise  lor iară: "Pace voaî! Cum m-au tremis părintele, şi eu tremiţ pre voi." Şi aceasta   
{133v} deaca [ 97 ] dzise, suflă şi grăi lor: "Luaţi duhul svînt şi cui veţi ierta păcatele, iarta-să-va lor, şi cui veţi cunteni, cunteni-să-va lor". Iară Toma, din cei doisprădzeace, ce să cheamă geameni, nu era atunci cu nuşi cînd veni Iisus. Şi grăia lui: "Noi am vădzut pre Domnul". Iară el  dzise lor: "De nu voiu vedea în mînule lui seamnele găvoazdelor şi să-mi puiu deagetul mieu în ranele găvoazdelor şi să-mi puiu mîna mea în coastele lui, nu voiu creade". Şi după opt dzile iară era ucenicii lui diînlontru, şi Toma cu nuşii. Veni Iisus fiind uşile încuiate şi stătu în mijlocul lor, şi dzise lor: "Pace   
{134r} voaă!" Dup-acea grăi Tomei: "Adu-ţi deagetul tău încoace şi vedzi mînule meale şi-ţ adă mîna ta şi o pune în coastele meale; şi nu hii necredincios, ce credincios". Şi răspunse Toma şi dzise lui: "Domnul mieu şi Dumnedzăul mieu!" şi grăi lui Iisus : "Pentru că mă vădzuşi, şi  credzuşi; iară ferice de ceia ce nu mă vor vedea şi vor creade". Deacii şi alte seamne multe făcu Iisus înaintea ucenicilor săi, ce nu sămt scrise într-aceastea carţi. Iară aceastea sămt scrise ca să creadeţi că Iisus iaste Hristos, fiiul lui Dumnedzău, şi ca ceia ce vor creade să aibă viiaţă întru numele lui.   
{134v}  Învăţîtură pentru ce să chiamă Dumeneca noaă şi pentru credinţa Tomei apostol Lucrurile carile ne-au dat noaă svînta besearecă să le prăznuim noi astădzi sămt aceastea: înnoirea învierei a Domnului nostru lui Iisus Hristos şi credinţa Tomei apostol. Înnoirea învierei prăznuim astădzi, că aceasta dumenecă iaste întăiu de la învierea lui Hristos şi deîntr-aceasta dumenecă înceapem a  prăznui învierea Domnului nostru în toate dumenecile preste an, pentru ca să nu să uite binele şi mila Svenţiei Sale ce-au vrut de-au făcut cu noi.   [ 98 ] Deci aceasta dumenecă să chiamă şi întăia, şi   
{135r} a opta dumenecă. Întăia iaste că de la Paşti iaste aceasta întăia dumenecă şi începătoare altor dumeneci; iară a opta, că astădzi sămt opt dzile de la Paşti, care dumenecă închipuiaşte veacul ce va să hie de la dzua giudeţului înainte, carele să chiamă al optul veac netrecut şi nesvrîşit după  ceaste şeapte veacuri trecătoare a lumiei. Pentr-aceea, împreună cu învierea Domnului nostru lui Iisus Hristos, ne aduce amente şi de învierea a toată lumea, cînd vom învie întru viiaţa cea netrecută şi neschimbată. Şi cînd ne chiamă pre noi vreamea după ceale 7 dzile de lucru a săptămînei să sărbăm şi să  prăznuim înnoirea   
{135v} învierei a Domnului nostru lui Iisus Hristos, atunci svînta besearecă ne arată cu taină înnoirea ş-a sufletelor noastre ca să le înnoim cu lucrure bune şi să le curăţim de bătrîneaţele păcatelor.  Iară de tocmala lui Toma apostol fu aşea. Domnul Hristos într-aceaiaş dzi ce învise din morţi, dumenecă sara în dzua de Paşti, să arătă ucenicilor unde era ei toţi adunaţi şi închişi de frica Jidovilor. Numai Toma nu să tîmplă, nice fu atunci cu nuşii, ce era şi el unul din cei 12 apostoli. Pentr-aceea, deaca  veni şi ştiu de venirea lui Hristos cum au venit şi li s-au arătat, el nu credea pre alţi ucenici ce-i spunea   
{136r} c-au vădzut pre Hristos, nice vrea să creadză nice într-un chip c-au învis Hristos din morţi. Iară mare înţeleptul Dumnedzău dinsul numai de unulu-i era milă şi şi de toată lumea meşterşiugui ca să hie mai ştiută şi tuturor mai adeverită învierea Svenţiei Sale, ca să să vestească  şi să să arate în toată lumea adevara şi credinţa învierei. Pentr-aceea, cînd fu în a opta dzi după învierea Svenţiei Sale, ce să împle din dzua de Paşti astădzi ce iaste a opta dzi, [ 99 ] iarăşi să arătă Domnul Hristos ucinicilor săi, fiind şi Toma cu nuşii. Şi acolea unde era ei adunaţi toţi depreună şi închişi de  frica Jidovilor ca şi   
{136v} mainte şi li să arătă lor Hristos. Diîntăiu grăi pace cătră toţi, dup-aceea lăsă pre alţii şi grăi cătră Toma şi dzise: "Vino, Tomo, şi-ţ adă deagetele tale şi caotă de vedzi palmele meale pătrunse de cue, şi-ţ adă mîna ta şi o pune în coastele meale şi pipăiaşte rana mea şi împumsura  suliţei ce m-au împuns fiind răstignit pre cruce. Iară Toma pre-amănuntul socoti şi pipăi. Şi deaca vădzu pre Hristos că iaste adevărat om cu trup vădzut şi adevărat Dumnedzău cu puteare nevădzut, strîgă şi dzise: "Domnul mieu şi Dumnedzăul mieu!" Domnul Hristos cătr-însul grăi:  "Vădzuşi-mă, Tomo, şi   
{137r} credzuşi; iară ferice de ceia ce nu mă vor vedea şi vor creade".  Pentr-aceea, noi carii trupeaşte îmblînd pre lume cu trup nu l-am vădzut şi ciudesele lui ce-au făcut cu ochii nu le-am prăvit, iară pentr-aceea noi creadem că Svenţiia Sa Domnul nostru Iisus Hristos iaste fiiu lui Dumnedzău, şi pentru că iaste fiiu lui Dumnedzău pentr-aceea iaste şi  Dumnedzău a toate faptele, tvoreţ şi făcătoriu a toată lumea. Însuşi iaste Dumnedzău, însuşi iaste şi om. Dumnedzău iaste căci că ne-au făcut pre noi diîntru ce n-am fost întru ce simtem; iară om iaste căci că s-au născut mai apoi om ca şi noi. Dumnedzău iaste pentru   
{137v} ciudesele cealea ce-au făcut, carile nu iaste putinţa omenească să le facă, că morţi au învis, orbii au făcut cu ochi, stricaţii au curăţit, bolnavii au tămăduit, ologii au făcut cu picioare, ciungii cu mîn, îndrăciţii au izbăvit, şi alte nenumărate minuni au făcut; care lucruri nu le-are hi  putut [ 100 ] face de n-are hi fost Dumnedzău adevărat. Iară om au fost pentru căci c-au născut cu trup ca şi noi, fără numai că maica Svenţiei Sale au fost fată curată şi mainte de ce-au născut şi după ce-au născut. Iară alte toate le-au avut ca şi noi, alegînd fără numai   
{138r} de păcate; şi flămîndzit-au, şi însetat-au, şi golitu-s-au în Iordan, şi cu palma preste obraz fu bătut, şi fu răstignit, şi mai apoi şi muri, ca un om deplin. Pentr-aceea mărturisim că acesta iaste Dumnedzău şi om desăvîrşit şi creadem că acesta iaste fiiu lui Dumnedzău şi  Dumnedzău deplin şi adevărat şi nedejduim să avăm viiaţă pentru numele lui.  Cătr-aceea te veaghe de faptele tale şi te teame că la dzua giudeţului vor aduce îngerii faptele tale şi cuventele scrise înaintea înfricatului giudeţ, unde şi îngerii vor sta cu frică şi toată lumea în cutremur şi în   
{138v} spaimă mare va hi. Atunci veri audzi cuvăntul cel cu dureare ce va grăi direptul giudeţ cătră ceia ce vor hi de-a stînga lui şi le va dzice: "Duceţi-vă de la mene, blăstămaţilor în focul de veaci, unde-i gătat diavolului şi slugilor lui!" Atunci veri suspina şi veri plînge cu lacrămi şi  nemică nu veri folosi. Atunci veri să blastămi leanea ta ce te-ai lenit în ceastă lume de cătră Dumnedzău. Atunci veri să procleţeşti avuţia ta, strînsoarea cea nedireaptă, avuţiia, bunătatea cea putredă. Atunci veri să vedzi pre ceia ce i-ai prădat şi i-ai dosădit, şi pre ceia ce ţ-au lucrat   
{139r} şi nu le-ai plătit. Pre-aceştia pre toţi-i veri vedea stînd şi pîrîndu-te cineş de nevoia şi de strîmbătatea sa ce-au avut de cătră tine. Şi de toate parţile te va cuprinde nevoe şi greutate: de cătră Dumnedzău frică, de cătră munci usturime şi dureare. Unde va hi acolo lăcomia?  Unde va hi nesaţiul? Unde va hi dezmierdăciunea şi dulceaţa lumiei? Unde va hi aurul şi argintul? [ 101 ] Unde va hi acolo trufa lumiei? Unde vor hi sculele sau veşmentele? Toate aceastea ca o umbră vor treace şi ca un fum vor peri şi să vor   
{139v} răşchira. Numai ferice de ceia ce să vor afla nevinovaţi şi pocăiţi într-acel ceas, că cinstea şi mărirea şi binele acelora nice ochi de om au vădzut, nice ureache au audzit, nice la inima omului au întrat binele acela ce-au gătat Dumnedzău celora ce-l iubăsc priînsu.  Pentr-aceea să nevoim pînă avem vreame şi pînă ne îngăduiaşte Dumnedzău cu moartea, să ne împăcăm cu Dumnedzău, ce l-am amărît şi l-am mîniiat cu faptele noastre ceale reale şi să-l îmblîndzim cu pocăinţa noastră, pentru ca să ne izbăvască de muncile de veaci şi împărăţiia sa să ne dăruiască,  carea noi toţi să o dobîndim pentru   
{140r} mila şi pentru darul Svenţiei Sale, căruia să cuvine cinste şi închinăciune de la toate faptele, acmu şi pururea şi întru veaci nesvărşiţi. Amin.  16. La dumeneca a treia după Paşti. Învăţătură pentru mironosiţe. Evanghelia din Marco în şesedzeci şi noaă de capete După acea bucurie şi după aceale cîntări de veselie ce-am cîntat întru slăvita dzi a învierei Domnului nostru lui Iisus Hristos, nu o dzi, nice doaă, ce tocma şeapte dzile una ca alaltă, astădzi iarîşi   
{140v} de iznoavă să pomeneaşte moartea şi învierea Domnului Hristos ca şi în Dumeneca Tomei ce-au trecut, pentru ca să nu se uite binele şi răscumpărarea cea mare şi avuţiia acea nemăsurată ce-au agonisit cu singele şi cu moartea sa, nu numai unui rod, adecă [ 102 ] nu numai  Jidovilor, ce tuturor semenţiilor pre lume, depreună ca să să pomenească şi oamenii acei svenţi bărbaţi şi fămei ce-au slujit la moartea şi la îngroparea Măriei Sale Domnului Hristos, cum audzim astădzi din svînta evanghelie.   
{141r} [ text in slavona ].  Într-aceaia vreame, veni Iosif din Arimadei cu bun chip sveatnic, că şi el aştepta împărăţiia lui Dumnedzău, îndărzni de întră la Pilat şi cerşu trupul lui Hristos. Iară Pilat să miră că amu au murit. Şi deaca ştiu de hotnog, deade trupul lui Iosif. Şi cumpără pîndză şi luă trupul de pre cruce şi-l învăli cu  pîndza, şi-l pusă în groapă ce eara tăiată în piatră, şi răntună o piatră mare desupra ei. Iară Maria Magdalina şi Maria a lui Iacov prîviia unde-l punea. Şi deaca trecu simbăta, Maria Magdalina şi Maria   
{141v} a lui Iacov şi Salomia cumpărară mir ca să să ducă să ungă pre Iisus. Şi foarte demăineaţă într-una de simbete, să sculară şi veniră la groapă, şi răsărind soarele, grăia ande sine: "Cine va răntuna noaă piatra de pre uşea gropiei?" Şi deaca căotară, vădzură că-i răntunată piatra, că era  mare foarte. Şi deaca întrară în groapă, vădzură un vonic şedzînd de-a direapta, îmbrăcat în veşmente albe, şi să spămîntară. Şi dzise cătr-înse îngerul: "Nu vă spămîntareţi, că ştiu că cercaţi pre Iisus nazareanul cel răstignit. Nu iaste aicea, ce s-au sculat; iată locul unde au dzăcut Domnul.   
{142r} Ce vă duceţi de spuneţi ucenicilor lui şi lui Petru că vă va tîmpina pre voi în Galilei, şi acolo-l veţi vedea cum au şi mai dzis voaă." Iară iale deaca ieşiră fugiră de la groapă, că le cuprinsease cutremurul şi spaima. Şi nemărui nemică nu spuseră, că să temea.  [ 103 ] Învăţătură diîntr-această svîntă evanghelie Pentru doaă lucruri prăznuim astădzi, creştini blagosloviţi: una întăiu, pentru ca să să cinstească şi să să pomenească direpţii şi svenţii oameni aceia carii mai denainte au audzit învăţătură din rostul Domnului   
{142v} nostru ş-au credzut, iară dup-aceea la muncile şi la moartea Svenţiei Sale i-au slujit şi fiind de toţi lăsat şi părăsit l-au luat de pre cruce şi cu pîndză l-au înfăşat şi cu mirezme l-au uns şi l-au îngropat. Aceştia sămt Iosif din Arimadei şi Nicodim. Amîndoi era ucenici  lui Hristos într-ascuns; unul dinşi era din sveatnicii curţei, altul era din boiarii cei mari jidoveşti. Şi pentru ce să arătară credincioşi lui Hristos, amîndoi fură izgoniţi din cinstea lor: Nicodim, pentru ce nu vru să hie în tocmala Jidovilor, ce svătuia pre Hristos, din săborul lor fu gonit; iară Iosif,   
{143r} după ce îngropă trupul lui Hristos, prinsără-l şi-l aruncară într-o groapă şi de-acolo de putearea lui Dumnedzău fu scos şi fu dus iarăşi la moşiia sa în Arimadei. Şi după învierea lui Hristos multe răutăţi au păţit de Jidovi pentru căci au mărturisit de învierea Svenţiei Sale.  Pentr-aceea astădzi svînta besearecă-i pomeneaşte împreună şi cu mironosiţele acealea carile împreună cu Maria, preacurata fecioară, maica Domnului Hristos, şi cu aceşti doi bărbaţi, cu Iosif şi cu Nicodim au fost la moartea şi la îngroparea Domnului nostru lui Iisus Hristos şi mir la groapă au dus, şi  înverea Svenţiei Sale întăiu   
{143v} mainte decît alţii au vădzut. Şi aceasta tocmal fu aşea: În dzua aceaia, întru carea pogorîră de pre cruce trupul lui Hristos Iosifă şi cu Nicodim, era veneri dzua aceaia, iară a doa dzi, sîmbătă, avea Jidovii sărbătoare mare. Că sîmbăta nice un lucru a mînă nu prindea şi avea leage mortul  să-l îngroape Veneri, să nu rămîe neîngropat pre sîmbătă. [ 104 ] Deaci pentru că a doa dzi, sîmbătă, era dzi ca aceaia, alta era vreame şi de cătră sară cînd îngropa trupul lui Hristos, pentr-aceea să stejiră să nu înnopteadze şi nice mir cum să cădea nu putură însăma să ungă trupul lui Hristos, după cum era   
{144r} tocmala Jidovilor a să îngropa. Pentr-aceea de iznoavă cumpărară mironosiţele mir de cel scump şi cînd fu dumenecă foarte demăineaţă, încă nu să făcusă dzuă, iale să dusără la groapă să ungă trupul lui Hristos cu mir şi să plîngă acolo la groapă ca neşte mueri jealnice ce era.  Iară de nu să va putea priceape neştine în ce chip au fost ducîndu-se mironosiţile aşea de noapte şi în ce chip au vrut putea dezgropa trupul lui Hristos aşea de noapte neşte mueri slabe şi neputincioase, unul ca acela să asculte. De multă scrîbă şi de multă jeale ce avea sventele acealea mueri pentru învăţătoriul   
{144v} său, nu putură aştepta păn-a să face dzuă, căci că sîmbătă după leage ce avea să nu prindză nice un lucru, iale şedzură mălcom; iară cînd fu dumenecă purceasără mainte de dzuă, una pentru osărdie ce avea cătră învăţătoriul său, alta să temea şi de Jidovi a mearge dzua, a treia pentru  că groapa în carea îngropasă pre Hristos era tăiată cu ciocanul în piiatră şi cu lut nu era împresurată, numai cît era pusă o piiatră desupra gropiei. Ce ş-atîta era destul a înfricoşea pre neşte mueri neputearnice, că şi piiatra era mare şi cu greu a o răntuna, şi o sută de vonici era puşi   
{145r} de straje pregiur groapă. Iară inima lor cea arsă de liubov şi de jeale birui pre-aceastea pre toate. Şi deaca sosiră la groapă multe arătări vădzură. Că într-o dată vădzură doi îngeri şedzînd în groapă, unul la cap, altul la picioare, unde fusease trupul lui Hristos. Altă dată vădzură alt  înger şedzînd pre piiatra gropiei, căruia-i era veşmentele albe ca o zăpadă şi faţa lui ca un fulger străluciia. Carii într-un chip le spusără lor de învierea [ 105 ] lui Hristos, c-au învis, că mainte de ce sosise iale la groapă fu un cutremur mare şi străjearii să spăriară de fugiră. Şi îngerul lui Dumnedzău pogorî   
{145v} din ceriu şi răntună piiatra de pre uşea gropiei şi grăi cătr-înse şi le dzise să nu să teamă, ce să să întoarcă înapoi, să spue apostolilor c-au învis Hristos. Carile deaca vădzură atîtea arătări, iale să spămîntară şi să întoarsără de spusără ucenicilor lui Hristos toate lucrurile cîte  vădzuse. Şi pentru că nu credzură apostolii nice de una de cîte le spusără, pentr-aceea mironosiţele în multe rînduri s-au dus la groapă de-au vădzut ş-au socotit, şi mai de noapte, şi mai de cătră dzuă, şi în răsărita soarelui, pînă li s-au arătat şi Domnul Hristos de-au grăit cu nuse şi le-au  spus de învierea   
{146r} Svenţiei Sale. Şi s-au adeverit că Domnul nostru Iisus Hristos au învis din morţi, cum au fost grăit denainte. Muerile acealea ce-au dus mir la groapa lui Hristos sămt multe, ce numai şeapte sămt mai mari şi alease. Şi întăiu iaste Maria Magdalina, din carea scosease Hristos 7 draci şi pentr-acest bine ce-i făcuse ia iubiia pre Hristos şi îmbla cu altele într-urma Svenţiei Sale. Aceasta şi după înălţarea  Svenţiei Sale lui Hristos să dusă în Rîm la Tiverie împărat, carele era beteag de un ochiu şi, pentru căci-l tămădui Maria Magdalina, tremise de pierdu arhierei jidoveşti şi pre Pilat, domnul Jidovilor.   
{146v} Mai apoi muri în Efes şi fu îngropată de Ioan Bogoslov. Dup-aceea fu adus trupul ei în Ţarigrad de împăratul Lăv Preamădri. Iară Magdalina o chema că era diîntr-un sat ce-l chema Magdal. A doa iaste Salomiia, fata lui Iosif logoditului, muiarea lui Zevedei, îma lui Ioan  Bogoslov. A treia mironosiţă iaste Ioana, muiarea lui Hoza, iară Hoza acesta au fost socotitoriu în casa lui Irod împărat şi chip împărăţiei lui. A patra iaste Maria, sora lui Lazar, carea şi mai denainte unsă pre Hristos cu mir în casa sa, cînd învise [ 106 ] pre frate-său, pre Lazar. A cincea iaste soru-sa Marta,   
{147r} carea multă nevoinţă punea de slujiia lui Hristos întru toate treabele ceale trupeşti. A şeasea iaste Maria, muiarea lui Cleop. A şeaptea iaste Sosana. Aceastea slujia lui Hristos diîntr-avuţiia sa ca şi apoatolii, iară mironosiţe să chiamă pentru ce au dus mir la groapa lui Hristos. Cum  i-au slujit Svenţiei Sale pînă au fost viu, aşea şi după moarte să nevoia să împle slujba învăţătoriului său.  Pentr-aceea prăznuim astădzi pomenirea acelor svente mueri, pentru ca să nu să uite slujba lor aceasta ce-au slujit Domnului lui Hristos. Alta, pentru ca să rîvnim şi noi spre slujba dumnedzăiască, audzînd nevoinţa   
{147v} şi osîrdiia acelor oameni ce-au arătat la vreamea cea de nevoe a Domnului nostru. Întăiu pentr-acesta lucru prăznuim. A doa, ca să să pomenească şi muncile Domnului lui Hristos şi nevinovată moartea Svenţiei Sale, depreună şi îngroparea şi învierea Svenţiei Sale. Să nu să uite  binele şi mila ce-au vrut de-au făcut cu noi nemulţămitorii, cu noi îndărăpnicii, cu noi vinovaţii şi păcătoşii, ce să ne aducem amente că Svenţiia Sa nu pentru vr-un lucru bun să him făcut noi, ce numai pentru mila sa ne-au scos pre noi din osinda greşealei ce greşisă Adam şi într-însu toată semenţiia lui.   
{148r} Şi din munca cea de veaci în carea mergeam toţi pentr-acea greşală, scosu-ne-au şi ne-au izbăvit din toate răutăţile, din toate durerile ceale netrecute, din veacul ce va hi, şi ne-au făcut moşneani împărăţii ceriului şi ocinaşi binelui de veaci.  Iară noi lăsăm darurile aceale mari ce ne-au dăruit Dumnedzău, carile sămt neîncetate şi netrecute şi cercăm a lumiei, carile astădzi sămt, mîine nu sămt. Lăsăm cinstea, mărirea cea dumnedzăiască, veseliia, bucuriia, viiaţa cea neputredă, şi cercăm ceale putrede şi trecătoare aceştii lumi. [ 107 ] Că toate cîte  sămt în ceastă lume nemică altă nu   
{148v} iaste fără numai trudă şi scrîbă şi usteninţă şi lacrămi şi suspini şi pohte scîrnave de spurcă trupul şi sufletul, carile macar şi îndulcesc în puţină vreame, iară în veaci amărăsc. Şi această lume toată iaste ca o umbră ce să arată numai omului şi iarăşi îndată piare. Iară aceale de sus toate  sămt netrecute şi neschimbate şi toate dulci şi veasele, bine ca acela carele nice ochi de om l-au vădzut, nice cu urechile au audzit, nice cu inima au gîndit. Pentr-aceea dzice Dumnedzău în svînta evanghelie: "Ce folos iaste omului s-ar dobîndi lumea toată, de-ş va piiarde sufletul   
{149r} său? Nemică nu va avea acolo să dea pentru sufletul său; toate vor rămăinea aicea.  Pentr-aceea, pînă avem vreame, fraţii miei şi iubiţii miei creştini, pînă simtem într-această lume, pînă nu ne apucă moartea, să ne grijim, să nevoim, să îngăduim lui Dumnedzău, să facem bine după cîtu ni-i putearea, că de vom vrea fără de multe cuvente ştim toţi face bine. Deci binele ce-l ştim  acela să-l şi facem, ca să ne izbăvim de muncile de veaci şi împărăţiia ceriului să dobîndim, pentru mila şi pentru darul Domnului nostru lui Iisus Hristos, căruia să cuvine cinste şi mărire,   
{149v} laudă şi închinăciune, împreună cu al său fără de început părinte şi cu preasvăntul şi făcătoriul de viiaţă svîntul duh, acmu şi pururea şi întru ai nesvărşiţi şi netrecuţi veaci de veaci. Amin.   [ 108 ] 17. La dumeneca a patra după Paşti. Învăţătura pentru vendecarea bolnavului. Evanghelia den Ioan în patrusprădzeace capete Toţi oamenii, şi nu numai oamenii, ce sămt cu mente şi cu înţeleagere făcuţi de Dumnedzău, ce şi toate faptele cîte-să vii au din fire aceasta de să feresc de moarte   
{150r} şi cearcă sănătate şi fugă de primejdi. Pentr-aceea pasările zboară aşea de pre sus şi peştii într-adînc fug şi hierile în codri departe să ascund, ca să afle şie pace şi în primejdi de moarte să nu cază. Iară de ce ne ferim, aceaia vine după noi, şi de ce fugim, aceaia ne tămpină pre noi.  Fugim de moarte, ferimu-ne de primejdi şi de boale, iară pururea sămt cu noi. Şi cine ne-au făcut aceasta? Păcatul. Ca şi acest bolnav ce-l tămădui Hristos şi-i dzise: "De-acmu să nu mai agreşeşti, ca să nu paţi ceva mai amar", cum audzim astădzi din svînta evanghelie.   
{150v} [ text in slavona ]. Într-aceaia vreme sui-se Iisus în Ierusalim. Iară în Ierusalim era fîntîna oei, ce să chema jidoveaşte Vitezda. Cinci şoproane avea şi într-înse dzăcea mulţime de bolnavi: orbi, şchiopi, seci, de aştepta turburarea apei. Că îngerul lui Dumnedzău să pogorăia în toţi aii în fîntînă şi turbura apa, şi cine vrea  întra întăiu după turburarea apei să sănătoşiia, hie de ce boală vrea hi ţinut. Iară acolo era un om de avea treidzeci şi opt de ai întru boala sa. Pre-acesta deaca-l vădzu Iisus înţelease că mulţi ai amu are în boală şi grăi lui: "Vrea-veri să hii sănătos?" şi răspunse lui bolnavul: "Ei,   
{151r} Doamne, ce om n-am ca deaca să va turbura apa să mă arunce în fîntînă; ce cînd viiu eu, altul mainte de mene întră". Şi grăi lui Iisus: "Scoală şi-ţ ia patul tău şi îmblă!" [ 109 ] Şi îndată fu sănătos omul şi-ş luă patul său şi purcease. Şi era sîmbătă într-aceaia dzi şi grăiia Jidovii  celui tămăduit: "Sîmbătă iaste şi nu ţi să cade ţie să-ţ iai patul". Iară el răspunse lor: "Cela ce m-au făcut sănătos acela mi-au dzis: "Ia-ţi patul tău şi purceade!" Şi-l întrebară prînsu: "Cine iaste omul cela ce ţ-au dzis să-ţ iai patul şi să îmbli?" Iară cel tămăduit nu ştiia cine iaste, că Iisus să  deade în laturi diîn   
{151v} nărodul ce era pre-acela loc. Dup-aceea-l află Iisus priînsul în besearecă şi dzise lui: "Iată fuseşi sănătos; de-acmu să nu mai greşeşti, ca să nu-ţ hie ceva mai amar". Şi să duse omul de spuse Jidovilor că "Iisus iaste cela ce m-au făcut sănătos".  Învăţătură diîntr-această svîntă evanghelie, pentru ciudeasa ce-au făcut Domnul Hristos de-au sănătoşat bolnavul acela ce boliia de 38 ai  Astădzi maica noastră beseareca pune noaă înainte, fiilor săi, de ne spune şi ne aduce amente de lucru minunat ca acela ce făcu Domnul Hristos, îmblînd pre lume trupeaşte de   
{152r} tămădui bolnavul şi slăbitul acela, ce nice dănăoară nu îmbla pre picioare, nice putea să să rădice. Iară Hristos deaca-l vădzu, numai cu cuvăntul ce-i dzise de să sculă. Şi încă şi patul său rădică-l şi-l luă a umăr de-l duse, cum n-are hi fost nice dănăoară bolnav. Cum  spune noaă astădzi şi svînta evanghelie de grăiaşte aşea:  "Într-aceaia vreame să sui Domnul Hristos în Ierusalim, iară acolo în Ierusalim era o fîntînă de să chema fîntîna oei, căci că într-aceia apă spăla carnea şi mănuîntaele oilor cu carile făcea jrîtvă. Într-aceaia fîntînă, în toţi aii cîte o dată într-un an, să pogorăea îngerul   
{152v} lui Dumnedzău de [ 110 ] turbura apa; şi care om vrea întra mainte după înger, hie de ce boală vrea hi bolnav, tot să tămăduia. Pentr-aceea şi Solomon împărat zidisă acolo cinci pritvoare de dzăcea într-înse bolnavii şi aştepta turburarea apei. Dintr-aceia bolnavi era unul de nu  îmblase pre picioare de 38 de ai. Iară deaca mearse Domnul Hristos în Ierusalim şi trecu pre lîngă acea fîntînă, vădzu pre acel bolnav dzăcînd în pat şi ştiu cu dumnedzăirea sa că de multă vreame dzace. Şi să milostivi dinsul milostivul nostru Domnul Iisus Hristos şi să apropie cătr-însul şi-i dzise:  "Vrea-veri să hii sănătos?" Iară acel   
{153r} bolnav dzise: "Doamne, n-am pre nime să mă bage în fîntînă deaca să turbură apa". Nu ştiia bolnavul acela că iaste, Hristos, fiul lui Dumnedzău; pentr-aceea dzise că "n-am pre nime", adecă n-avea om să-l rădice şi să-l bage într-apă, căci că numai dănăoară  într-un an să turbura apa şi mulţi siliia să între, ce numai unul să tămăduia. Iară milostivul nostru Domnul Iisus Hristos dzise lui: "Hii sănătos! Scoală şi-ţ ia patul tău şi te du!" şi îndată fu sănătos bolnavul şi luă patul său a umăr şi purceasă. Şi aceaia dzi era sîmbătă cîndu-l tămădui Hristos, şi  dziseră jidovii: "Nu ţi să cade să-ţi iai patul în dzua sîmbetei".   
{153v} Bolnavul dzise: "Cine m-au sănătoşat, acela mi-au dzis să-mi iau patul". Şi încă nu ştiia bolnavul cine l-au tămăduit, căci că Hristos ieşisă din năroade. După aceea-l află Hristos în besearecă pre bolnav şi-i dzise: "Iată eşti sănătos; de-acmu să nu mai greşeşti, ca să  nu paţi mai rău decît aceasta".  Vedeţi, iubiţii miei fraţi, cum nu păţisă destul rău acest bolnav, cînd dzăcusă 38 de ai, de nu îmblase pre picioare; iară pentr-aceea Domnul Hristos dzise lui să nu greşască, că de va greşi mai mare certare giurui-i pentru greşala lui. Şi deaca ştiu bolnavul cine l-au tămăduit, să duse de spuse Jidovilor că  Iisus Hristos iaste   
{154r} cine l-au tămăduit. [ 111 ] Ce ei, ca un rod îndărăpnic şi nemulţumitoriu ce era, nu vrea să creadză, şi cu ochii săi vedea ciudesele ce făcea fiiul lui Dumnedzău, milostivul nostru răscumpărătoriu, lecuitoriul rodului omenesc, carele pentru mila sa cea mare şi negrăită s-au pogorît deîn  ceriu pre pămînt şi fu om pentru noi păcătoşii, pentru noi neînţelepţii şi nemulţămitorii. Orbii făcu cu ochi, ologii cu picioare, stricaţii, surdzii, pre toţi tămădui, ca şi pre acest bolnav. Numai cu cuvăntul său cel svînt deade lui sănătate şi-i dzise să nu greşască, că pentru greşală mai   
{154v} cu mare caznă giurui-i că-l va certa. Pentr-aceea noi, fraţilor, fiind creştini direpţi, să ne ferim de păcate, că într-această leage noaă bolnavul să tlîcuiaşte hiece om păcătos pre carele diavolul slăbeaşte de leagea lui Hristos, adecă de liubovul ce ne învaţă Svenţiia Lui să avem hie cătră care creştin, de rugă, de post, de curăţie, de direptate,  şi-l învaţă Satana să fure, să ucigă, să curvască, să giure pre strîmb, să hie beţiv, şi inima lui cu vicleşug o bolnăveaşte şi cu alte fapte reale. Aceia toţi vor mearge în iad pentru a lor fapte reale. Aceia toţi vor mearge în iad pentru a lor fapte reale şi pentru lucruri scîrnave şi grozave şi   
{155r} urîte. Pentr-aceea vă grijiţi şi vă opriţi voia de cătră păcatele ceale necurate, ca să nu le faceţi, căci că simteţi izbăviţi de păcatul lui Adam, celui diîntăiu născut, şi simteţi răscumpăraţi de Domnul nostru Iisus Hristos, pentru cinstit singele său şi pentru iertarea păcatelor noastre, şi  ne-au dat noaă svîntul botedz, ca să ne curăţim de păcatele noastre. Că atunce în leagea veache arătase Dumnedzău fîntîna oei, de era de curăţire şi de sănătate bolnavilor, iară acmu în leagea noaă au arătat Dumnedzău svîntul botedz, ca să ne curăţim   
{155v} de boala cea de moarte. Boala morţei iaste păcatul cel greu, fiecare păcat ce să face în trupul şi în sufletul omului, de carile [ 112 ] ne-am lepădat în svîntul botedz să nu le facem; ce sămt aceastea: menciunile, clevetele, zavistiia, lăcomiia, beţiia, scumpeatea, giurămîntul cu strîmb,  farmăcile, curviile. De aceastea lucruri a Satanei ne-am lepădat la svîntul botedz, iară dup-aceea iarăşi am început a le înmulţi şi am uitat giurămîntul ce ne-am giuruit să slujim lui Dumnedzău. Mai mulţi sămt de ceia ce fac lucrurile şi voia Satanei şi slujesc lui.  Pentr-aceea, iubiţii miei fraţi,   
{156r} să ştiţi că omul păcătos nu va hi izbăvit, ce va hi osindit pentru faptele sale ceale reale; şi aşea va hi osindit, că viiaţa de veaci nu va avea, ce va hi înecat în muncile de veaci. Deci să vă feriţi, fraţilor, să nu faceţi păcate, ce să petreaceţi cu liubov ca neşte aleşi a lui Dumnedzău. Să vă iubiţi  unul pre alalt, să nu gîndiţi rău unul altui, ce cum prieşti ţie, aşea să prieşti hiecărui creştin. Să nu petreceţi în svade, nice în mînie, nice în clevete, ce întru răbdare multă, întru plecare, întru duhul svînt, întru pocăinţă, întru ispoveadanie. Să vă ispoveduiţi şi să vă pocăiţi de greşealele voastre.   
{156v} Că Dumnedzău nu iubeaşte să piae nime, ce să să întoarcă hiece păcătos şi să hie viu. Aşea să nevoiţi să faceţi, şi pentr-aceasta veţi dobăndi de la Domnul Dumnedzăul vostru milă şi izbăvire la dzua giudeţului şi după moarte viiaţa de veaci, pentru Iisus Hristos, Domnul nostru, a  căruia iaste slava şi cinstea şi închinăciunea şi puterea şi împărăţiia, cu părintele şi cu duhul svînt, acmu şi pururea şi întru veaci de veaci netrecuţi şi nesvărşiţi. Amin.   [ 113 ] 
{157r} 18. La dumeneca a cincea după Paşti. Învăţătură pentru credinţa samareaniei. Evanghelia din Ioan în doaăsprădzece capete Cumu-i apa cea de ploae ce să pogoară din nuări pre pămînt, în multe chipuri lucreadză, pre cîmpi şi pre codri, în flori şi în pomeţi, de le creaşte şi le înfrămşadză, albeaşte şi le ruşeaşte, gălbeneaşte şi mohorăţeaşte, unele verdzi, altele albastre, săvai că iaste apa numai într-un fealiu, iară în multe fealiuri  lucriadză, îndulceaşte şi amăraşte, aşea şi duhul svînt în multe chipuri lucreadză. Ca   
{157v} apa spală şi curăţeaşte, creaşte şi întăreaşte întru înţeleagerea dumnedzăiască, înfrămşadză şi podobeaşte şi nepărăsită izvoraşte, şi seatea sufletului potoleaşte şi răcoreaşte.  De-aceasta apă grăi Domnul Hristos cu samareanina la puţul lui Iacov în şease ceasuri de dzi, cum audzim în svînta evanghelie. [ text in slavona ].  Într-aceaia vreame veni Iisus în cetatea Samariei, ce să chema Sihar, aproape de un sat ce dedease Iacov lui Iosif, fiiului său. Şi acolo era un puţ a lui Iacov. Iară Iisus, trudit de cale, şedzu aşea lîngă puţ. Şi era în al şeasele ceas. Şi veni o muiare din Samariia   
{158v} să scoaţă apă. Grăi ei Iisus: "Dă-mi să beau!" Ucenicii lui era duşi în cetate să cumpere bucate. Şi grăi lui muiarea samarenina: "Cum tu, fiind jidov, de la mene ceri să beai, muiare samareancă fiind eu?" Că Jidovii nu să nice ating de Samareani. Răspunse ei Iisus de dzise: "De-ai şti  darul lui Dumnedzău şi cine iaste cela ce grăiaşte ţie "dă-mi să beau", tu ai ceare de la dînsu şi ţ-are da apă vie". Grăi lui samarenina: "Nice vasă n-ai şi puţul iaste adînc. Dară de unde să aibi apă [ 114 ] vie? Au doară eşti tu mai mare decît părintele nostru Iacov, ce-au dat noaă acest puţ, şi acela  diîntr-însu au băut, şi feciorii lui, şi dobitoacele   
{158v} lui?" Răspunse Iisus şi-i dzise ei: "Hiecine va bea diîntr-aceasta apă va înseta iară, iară cela ce va bea de apa ce-i voiu da eu lui nu va înseta în veaci. Ce apa ce-i voiu da eu lui va hi într-însu izvor de apă de va cură în viiaţa de veaci". Şi grăi cătr-însu muiarea: "Doamne,  dă-mi aceasta apă, ca să nu mai însetedz, nice să mai viiu aicea să scoţ apă". Grăi ei Iisus: "Du-te de-ţ chiamă bărbatul tău şi vino aicea". Răspunse muiarea şi-i dzise lui: "N-am bărbat". Grăi ei Iisus: "Bine dziseşi că "N-am bărbat", că cinci bărbaţi ai avut şi acmu carele ai nu-ţ iaste  bărbat". "Aceasta cu adevărat ai dzis", grăi lui muiarea. "Doamne, vădz că tu eşti proroc. Părinţii   
{159r} noştri într-aceasta măgură s-au închinată, iară voi grăiţi că în Ierusalim iaste locul unde să cade să să închine." Grăi ei Iisus: "Muiare, creade-mă că vine o vreame cînd nice într-aceasta măgură, nice în Irusalim vă veţi închina părintelui. Voi vă închinaţi căruia nu ştiţi; noi ne  închinăm căruia ştim, că mîntuinţa din Jidovi iaste. Ce vine o vreame şi acmu iaste, cînd închinătorii cei adeveri să vor închina părintelui cu duhul şi cu adevara, că şi părintele pre unii ca aceia cearcă carii să vor închina lui. Duhul iaste Dumnedzău, şi ceia ce să vor închina lui cu duhul şi cu adevara să cade să să închine."   
{159v} Grăi lui muiarea: "Ştim că-i să vie Mesia ce-l va chema Hristos. Cînd va veni acela ne va spune noaă aceastea toate". Grăi ei Iisus: "Eu sămt, cela ce grăiaşte cu tine". Şi atunci veniră ucenicii lui şi să mira că grăeaşte cu muiare, iară nime nu-i dzise "ce caoţi?" sau "ce grăeşti cu  nusa?". Şi lăsă vasul său muiarea şi să dusă în cetate şi grăi oamenilor: "Veniţi de vedeţi omul carele mi-au dzis toate cîte am făcut. Doară să nu hie acela Hristos?" Şi eşiră din cetate şi veniia cătr-însu. Iară între aceastea ruga-l priînsul ucenicii [ 115 ] lui de grăiia: "Învăţătoriu, mănîncă!" Iară el dzise  lor: "Eu am a mînca bucatele carile voi nu ştiţi".   
{160r} Şi grăiia ucenicii întru sine: "Doară i-au adus lui cineva de-au mîncat?" Grăi lor Iisus: "Bucatele meale sămt ca să fac voia celuia ce m-au tremis şi să fac lucrul lui. Au nu grăiţi voi că încă săm patru luni şi va veni seacerea? Iată grăesc voaă: rădicaţi ochii voştri şi vedeţi holdele că  sămt plăviţe amu cătră seacere. Şi cine va săcera plată va lua şi va aduna roadă în viiaţa de veaci, ca şi cela ce samănă, să să bucure depreună cu cela ce seaceră. De aceasta iaste cuvăntul adevărat, că altul iaste cela ce samănă, şi altul cela ce seaceră. Eu v-am tremis pre voi să seceraţi unde voi nu v-aţi   
{160v} trudit şi voi în usteninţa lor aţi întrat." Iară din cetatea aceea mulţi credzură din Samareani pentru cuvăntul muerei ce mărturisiia că "mi-au dzis toate cîte am făcut". Iară deaca veniră la dînsu Samareanii, rugară-l priînsu să petreacă la dînşii. Şi petrecu acolo doaă dzile şi mult mai  vrîtos credzură pentru cuvăntul lui. Iară muerei grăiia că "de-acmu nu mai creadem pentru cuvăntul tău, că înşine audzim şi ştim că acesta iaste cu adevărat izbăvitoriul lumiei, Hristos".  Învăţătură diîntr-această svîntă evanghelie Domnul nostru Iisus Hristos, fiiul lui Dumnedzău, izbăvitoriul lumiei, îmblînd   
{161r} cu trup pre pămănt şi agonisind mîntuinţă rodului omenesc, mearse şi în Samariia. Aceasta Samariia de demult era ţară bogată şi cu mulţi oameni. Însă, pentru căci nu să închina lui Dumnedzău ca alţi Jidovi, ce să închina bodzilor, să mănie Dumnedzău pre dînşi şi tremisă împăratul de  Siriia de-i robi şi în locul lor puse alţi oameni să petreacă. Şi nice aceia nu ţinea leagea lui Movsi proroc. Pentr-aceea fu voia lui Dumnedzău de-i [ 116 ] mînca şi pre aceia leii şi nu putea trăi, ce tremiseră la împăratul de Siriia jeluindu-se de ce pat. Şi împăratul ştiu de Jidovii ce era în   
{161v} robie, că pentru căci nu ţin leagea lui Movsi, pentr-aceea-i mănîncă leii. Deci le trimise împăratul un pop de cei jidoveşti, să-i înveaţe leagea. Şi nice aşea nu primiră leagea deplin, ce unele diîntr-ănse ţinea, altele nu ţinea. Pentr-aceea era urîţi jidovilor.  Într-aceasta Samariia petrecusă oarecînd mai de demult şi Iacov, feciorul lui Isaac, şi făcusă un puţ. La acela puţ şedzu şi Hristos, trudit de cale, într-amiadzădzi. Şi veni o muiare din Samariia să scoaţă apă. Iară într-acela ceas era duşi ucenicii lui Hristos în cetate să cumpere păine; ş-aceasta fu  înţelepciunea lui Hristos: că de vrea vedea   
{162r} muiarea aceaia un om cu 12 slugi, să vrea ruşina şi nu vrea mearge. Pentr-aceea, deaca mearse la puţ, grăi cătr-însă Domnul Hristos: "Muiare, dă-mi apă să beau!" Iară ea, ştiind că sămt urîţi Samareanii Jidovilor, dzise: "Cum cei tu de la mene apă să beai, că eu sămt samareancă  şi jidovii nu să nice ating de Samareani?" Domnul Hristos iarăşi dzise ei: "De-ai şti tu darul lui Dumnedzău şi cine iaste cela ce grăiaşte cu tine să-i dai apă, tu mai vrîtos ai ceare de la dănsu şi ţ-are da apă vie". Aceasta dzise Svenţiia Lui, milostivul nostru Domn Iisus Hristos, de apa ce vrea să vearse  din coastele sale de pre cruce pentru   
{162v} creştini. Carii vor creade întru Svenţiia Lui să ia în gurile sale să să cumenece de preasvăntul şi cinstitul şi făcătoriul de viiaţă trupul lui Hristos şi să bea apa şi singele acela ce-au curs din coastele lui de pre cruce, ce să chiamă şi iaste curăţie sufletului şi trupului creştin şi înnoire  botedzului nostru. Pentru care lucru dobîndeaşte creştinul, în sufletul şi într-înima sa, apa acea vie, darul duhului svînt, de-l adapă şi-l răcoreaşte de zăduvul păcatelor şi a pohtelor lumiei, şi îndeamnă sufletul omului să îndrăgască împărăţiia ceriului şi viiaţa cea netrecută.  [ 117 ] Aceasta   
{163r} apă giurui Hristos şi Samarineanei. Şi dup-aceea dzise ei să-ş cheame bărbatul; şi ea bărbat n-avea, ce, ca cela ce şti inimile tuturor, arătă faptele ei ceale ascunse, şi deaca vădzu muiarea aceaia că-i arătă vinile ei ceale ascunse Domnul nostru Iisus Hristos, credzu că iaste acela  Mesia de carele mărturisiia prorocii şi dzise aşea: "Doamne, vădz că tu eşti proroc. Deci mă învaţă unde mă voiu închina, că părinţii noştri într-aceasta mîgură au dzis că să cade să să închine, iară voi dziceţi: "în Ierusalim iaste locul unde să cade a să închina". Iară milostivul nostru Domn Iisus Hristos, fiiul  lui Dumnedzău, răspunse ei: "Muiare, veni-va o vreame, de vor   
{163v} hi neşte închinători adevăraţi şi să vor închina părintelui ceresc, însă nu în Ierusalim, nice într-aceasta măgură numai, ce pretutindirea, în tot locul". Aicea arată Hristos, fiiul lui Dumnedzău, de închinătorii cei adeveri ce vor vrea să creadză întru Domnul Hristos şi să să boteadze în  numele părintelui şi a fiiului şi a duhului svînt. Carii simtem noi creştinii cei pravoslavnici, închinători adeveri, de ne închinăm sventei troiţe, tatălui şi fiiului şi duhului svînt, nu numai în Ierusalim, ce în tot locul lăudăm şi cearem mila Svenţiei Lui, şi-i facem cinste cum să cade, ca celuia ce iaste tvoreţ   
{164r} şi ziditoriu a toată lumea. Şi au vrut Svenţiia Lui pre aceia închinîtori să-i aleagă din toată lumea şi să-i răscumpere cu cinstit singele său, cum grăiiaşte şi apostol Pavel de dzice: "Hristos ne-au răscumpărat din blăstămul legei", adecă din păcatul lui Adam şi a Evei, strămoşii  noştri, care păcat biruia asupra hiecărui om di-începutul lumiei şi în iad mergea. Pentr-acela păcat şi noi simtem supt blăstămul lui Dumnedzău de murim. Pentr-aceea fiiul lui Dumnedzău, milostivul Domn Iisus Hristos, au vrut de-au luat muncă şi ş-au vrăsat singele pre cruce. Zapisul păcatului   
{164v} acelui diîntăiu născut rupsă-l şi-l pierdu, şi moartea [ 118 ] ce biruia asupra sufletelor noastre cu moartea sa vru de o călcă şi noaă ca cela ce iaste Dumnedzău viiaţa de veaci ne dărui.  Pentr-aceea, iubiţilor, cade-ni-să lui Dumnedzău laudă şi cinste şi închinăciune să-i ducem şi rugă cu credinţă şi cu frică, pururea şi în tot ceasul, ca să dobîndim milă de la Svenţiia Lui, să ne audză în vreamea rugei noastre şi întru dzua mîntuinţei noastre să ne măntuiască de munca de veaci. Pre unii  închinători ca aceia va Domnul Hristos să să închine cu duhul şi cu adevara, adecă cu mente şi cu credinţă.   
{165r} Pentr-aceea, cine din voi să va închina lui Dumnedzău şi i să va ruga să nu să închine, nice să să roage fără mente şi fără credinţă, adecă să nu hie vătămată inima lui de mînie, sau de făţărie, sau de zavistie, sau de clevete, sau de alte fapte reale. Ce aceastea toate să le leapedzi de la tine  şi cu mente alinată să te rogi şi cu credinţă să credzi, că poate să-ţ folosască. Aceaia rugă aşteaptă de la noi Dumnedzău, carea Svenţiia Lui o va audzi şi ne va izbăvi de toate nevoile noastre şi ne va mîngîia ca un părinte ceresc.  Cătr-aceea iarăşi dzise milostivul nostru fiiul lui Dumnedzău cătră ucenicii   
{165v} săi: "Rădicaţi-vă ochii voştri şi vedeţi holdele, că iată sămt amu de seacere, şi cine va secera va lua plată şi va strînge roadă în viiaţa de veaci". Secerătorii grăi Svenţiia Lui că sămt apostolii, iară plugarii carii au sămănat sămt prorocii. Pentr-aceea grăi acel cuvînt de dzise: "Eu  v-am tremis pre voi să săceraţi unde nu v-aţi trudit, ce alţii s-au trudit, iară voi aţi întrat în truda acelora". Căci că prorocii în leagea veache au prorocit toţi de izbăvirea de veaci ce era să vie Hristos, fiiul lui Dumnedzău, să izbăvască pre om din munca de veaci. Şi pentru mărturiia lor ce-au  mărturisit di-începutul lumiei pînă la   
{166r} Hristos, multe scrîbe şi dosădzi au răbdat şi încă şi munci şi morţi groaznice. Însă pre Hristos cu ochii nu l-au vădzut. [ 119 ] Iară apostolii, săvai că şi mai denainte n-au mărturisit de Hristos, iară pentr-aceea cu ochii săi vădzură pre Hristos, izbăvirea cea de veaci, născută cu  trup din svînta şi preacurata fecioară Mariia, pentru izbăvirea noastră. Deaci prorocii s-au trudit de-au mărturisit că are a veni şi a să naşte pre lume, iară apostolii într-acea trudă a lor au întrat. Pentr-aceea dzise Domnul Hristos: "altul samănă şi altul seacerî". Prorocii, ca neşte plugari, s-au  trudit de-au sămănat cuvăntul lui Dumnedzău   
{166v} pre lume, iară apostolii, ca neşte secerători, au strîns credincioşii lui Hristos întru viiaţa de veaci.  Aceea seacere iaste şi acmu pre tot omul creştin ce va petreace întru învăţăturile lui Dumnedzău, carile sămt aceastea: liubovul cel nefăţarnic, cuvăntul cel dirept, milostenia; să nu iubeşti răul hiecărui creştin; să nu rîvneşti nice dobitocul lui, nice muiarea lui; cum iubeşti să-ţ hie ţie oamnii, aşea şi tu să hii  lor; să te fereşti de a streinului, să-ţ hie destul cu al tău; să vă grijiţi hiecarele de voi să vă ţineţi trupul nespurcat, în rugă, în trudă, întru paza sventei besearici.   
{167r} Aceastea sămt roada cea bună carea va hi adunată întru viiaţa de veaci în-mpărăţiia ceriului, unde pre noi pre toţi să ne priimeşti, Doamne Iisus e Hristoase, fiiul lui Dumnedzău, că a ta iaste slava şi cinstea şi mărirea şi toată închinăciunea, acmu şi pururea şi întru veaci de veaci. Amin.  19. Dumeneca a şeasea după Paşti. Pentru vendecarea orbului  Astădzi svînta evanghelie povesteaşte noaă de ciudesa ce-au făcut Domnul Hristos, de-au tămăduit pre un orb [ 120 ] ce-au fost născut din zgăul maicei sale aşea, cum scrie Ioan Bogoslov în 34 capete:   
{167v}  Într-aceaia vreame trecînd Iisus vădzu un om orb din naştere. Şi-l întrebară priînsu ucenicii lui de grăiră: "Învăţătoriu, cine au greşit: oare acesta, au părinţii lui, de s-au născut orb?" Răspunse Iisus: "Nice acest au greşit, nice părinţii lui; ce ca să să arate lucrurile lui Dumnedzău priîns. Că mie mi să  cade să lucredz lucrurile celuia ce m-au tremis, pănă iaste dzuă, că va veni noaptea cînd nime nu poate să lucreadze. Pănă sămt în lume, lumină sămt lumiei." Aceasta deca dzise, şchiopi pre pămănt şi făcu tină din şchiopit şi cu tina unse ochii orbului. Şi-i dzise   
{168r} lui: "Du-te de te spală în făntîna Seluamului, ce să chiamă tremis". Dusu-să şi să spălă şi veni cu vedeare. Iară vecinii ce-l vedzuse priînsu mainte că era orb grăiia: "Au nu iaste acesta cela ce şedea de cerea?" Unii grăiia că iaste acesta, alţii grăiia că-i samănă lui, iară el grăiia că  "sămt eu". Şi-i grăiia lui: "Cum ţi s-au deşchis ochii?" Răspunse acela şi dzise: "Un om ce-l chiamă Iisus au făcut tină ş-au uns ochii miei şi mi-au dzis: "Du-te în făntăna Siluamului de te spală". Dusu-m-am de m-am spălat şi am vădzut" şi iară dziseră lui: "Cine iaste?" Şi grăi: "Nu  ştiu". Şi-l duseră priînsu la farisei cela ce fusease   
{168v} oarecînd orb. Şi era sîmbăta cînd făcuse tină Iisus şi-i deşchise lui ocii. Şi iară-l întreba priînsu şi farisei: "Cum ai vădzut?" Iară el dzise lor: "Tină mi-au pus pre ochi şi m-am spălat şi vădz". Şi grăiia unii din farisei: "Nu iaste acesta om de la Dumnedzău, că sîmbăta nu  fereaşte". Alţii grăiia: "Cum va putea omul păcătos să facă seamne ca aceastea?" Şi era price între dînşi. Grăiră Orbului iară: "Tu ce grăeşti [ 121 ] diînsu că ţ-au deşchis ochii tăi?" Iară el dzise că iaste proroc. Şi nu credzură Jidovii dinsu c-au fost orb şi veade, pănă cînd chemară pre părinţii aceluia ce  vedea şi-i întrebară grăind: "Acesta iaste feciorul vostru carele grăiţi voi că s-au născut   
{169r} orb? Dară acmu cum veade?" Răspunseră părinţii lui şi dziseră: "Ştim că acesta iaste feciorul nostru şi s-au născut orb, iară cum veade acmu noi nu ştim, sau cine i-au deşchis lui ochii noi nu ştim. Însuşi are mente, priînsul întrebaţi, însuşi de sine să grăiască." Aceastea dziseră  părinţii lui, că să temea de Jidovi, că să era tocmiţi Jidovii ca, de va mărturisi neştine pre Hristos, să hie lepădat din săbor. Pentr-aceea dziseră părinţii lui că-i în toată vrîsta, priînsul să-l întreabe. Chemară ş-a doa oară pre omul ce fusease orb şi dziseră lui: "Dă slavă lui Dumnedzău. Noi ştim că  acesta om iaste păcătos." Răspunse acela şi dzise: "Nu ştiu. Una ştiu: c-am fost orb, acmu vădz." Şi iară dziseră lui: "Ce ţ-au   
{169v} făcut? Cum ţ-au deşchis ochii?" Răspunse lor: "Iată, v-am spus voaă şi n-aţi audzit. Dară ce veţi iară să audziţi? Au doară şi voi veţi să hiţi ucenici lui?" Iară ei-l ocărîră priînsu şi-i dziseră lui: "Tu eşti ucenic aceluia, iară noi simtem lui Movsi ucenici. Noi ştim că lui  Movsi au grăit Dumnedzău, iară pre-acesta nu ştim de unde iaste." Răspunse omul şi dzise lor: "De-aceasta iaste minunat, că voi nu ştiţi de unde iaste ş-au deşchis ochii miei. Ştim că pre păcătoşi Dumnedzău nu-i ascultă, ce de iaste neştine cinstitoriu pre Dumnedzău şi face voia lui, pre cela  ascultă. din veaci nu s-au audzit să deşchidză cineva ochii celuia ce-i orb din naştere. De n-are hi acesta de la Dumnedzău,   
{170r} n-are hi putut face nemică." Răspunseră şi-i dziseră lui: În păcate cu totul te-ai născut, şi încă tu ne înveţi pre noi". Şi-l goniră priînsu afară. Audzi Iisus că l-au gonit priînsul afară, şi-l află priînsu şi dzise lui: "Tu credzi în fiiul lui Dumnedzău?" Răspunse acela şi  dzise: "Cine iaste, Doamne, [ 122 ] ca să credz într-însul?" Şi-i dzise lui Iisus: "Şi vădzutu-l-ai priînsu, şi cela ce grăiaşte cu tine, acela iaste". Iară el dzise: "Credz, Doamne!" şi să închină lui.  Învăţătură diîntr-această svîntă evanghelie Vrînd Domnul nostru Iisus Hristos să arate că el iaste adevărat Mesia, fiiul lui Dumnedzău celui   
{170v} de sus, de la Dumnedzău venit şi întocma cu Dumnedzău, grăi cătră ucenicii săi aceastea cuvente de dzise: "Mie mi să cade să fac lucrurile celuia ce m-au tremis, pînă iaste dzuă, că va veni noaptea cînd nime nu va putea să lucreadze. Pănă sămt în lume, lumină sămt lumiei." Dzua o  grăi Domnul Hristos vreamea aceaia ce îmbla atunce pre pămînt; iară noaptea o grăi că iaste vreamea aceaia după ce să înălţă de pre pămînt în ceriu. Căci că Domnul nostru Iisus Hristos să chiamă şi iaste soare dirept, ce să pogoră din ceriu pre pămînt, ca să lumineadze nu numai orbul acela, ce şi tot rodul  omenesc ce-l   
{171r} află orb în credinţă, de nu ştiia carele iaste Dumnedzău, nice vedea lumina dumnedzăirei lui. Pentr-aceea David proroc mai denainte ştiu cu duhul svînt şi dzise: "Dumnedzău va înţelepţi orbii". Isaia proroc iarăşi grăiaşte de vreamea aceaia ce îmblă. Domnul Hristos pre pămînt de  dzice: "Atunce să vor deşchide ochii orbilor, şi urechile surdzilor vor audzi". Aceastea lucruri dzise Domnul Hristos că "mi să cade să le fac pănă sămt pre pămînt, că deaca mă voiu duce în ceriu, nu va putea face nime aceastea lucruri". Aşea grăi Hristos, dup-aceea şchiopi gios pre pămînt şi făcu tină cu  şciopitul său şi cu aceaia tină unsă   
{171v} ochii orbului şi-i dzise: "Du-te de [ 123 ] te spală în fîntîna Siluamului". Şi să dusă orbul de să spălă şi să întoarsă cu ochi.  O, mare minune şi puteare, depreună şi milă a milostivului nostru Domn a lui Hristos! Putea Măria Lui numai cu cuvăntul să-l facă cu ochi, ca şi alte ciudese ce făcea, ce pentru ca să arate că iaste Dumnedzău adevărat, cela ce-au zidit pre Adam din pămînt, pentr-aceea cu tină din pămînt  vendecă-l; şi cu şchiopit, ca să cunoaştem că acela au suflat asupra lui Adam şi au învis. Şi cum să pogoară ploaia pre troscot, de nu face sunet, aşea şi mărirea lui au pogorît   
{172r} pre pămînt şi s-au întrupat din svînta Fecioară şi întăiu învăţă lumea cu cuvînt din gura sa şi deade svîntul botedz, şi tremise apostolii să boteadze limbile şi în chipul orbului ce s-au spălat în Siluam şi au vădzut, aşea şi limbile din svîntul botedz s-au luminat şi au cunoscut pre  Dumnedzău, pentru învăţătura svenţilor apostoli şi au mărturisit pre Hristos că iaste Dumnedzău adevărat.  Pentr-aceea împăraţii şi domnii cei necredincioşi goniia şi munciia pre ceea ce credea. Deci şi noi creştinii, ce mai denainte am fost rătăciţi şi orbi şi diîntru învăţătura lui Hristos şi a svenţilor apostoli ne-am   
{172v} luminat şi am cunoscut pre Dumnedzău, să nu ne întunecăm sufletele noastre iară cu păcate, ca să nu him munciţi şi bătuţi în veaci pentru nemulţămirea noastră. Că aceastea toate pentru noi au făcut şi noaă au slujit dulcele şi milostivul nostru Domn Iisus Hristos. Că şi fîntîna aceaia  Siluamul svîntul botedz au închipuit şi vrînd Hristos să arate că hiecine să va spăla întru apa botedzului să va lumina sufleteaşte. Pentr-aceea tremise acolo şi pre orb să să speale.  În dzilele lui Ezechiie împărat, ce împărăţiia în Ierusalim, tremise oaste mare Senarehim, împăratul Siriei, asupra   
{173r} Ierusalimului ca să-l ia. Şi deaca veni oastea pregiur cetate, cercară pre unde mearge apa în cetate de bau oamenii, să bea [ 124 ] şi ei. Şi săpînd aflară făntăna aceasta, ducîndu-se apa pre sulinare în cetate, şi le păru bine. Ce Dumnedzău opri apa şi nu currea. Şi atîta ciudesă să făcea  într-aceaia fîntînă, că de vrea mearge din oastea Sirianilor să ia apă, nu currea, iară deaca să ducea, iarăşi currea apa şi mergea în cetate. La aceasta fîntînă mearse oarecînd şi Isaia proroc să bea apă şi nu află, iară Dumnedzău pentru ruga lui tremise apă şi bău, şi de-atunci să chiamă fîntîna aceaia Siloam, adecă tremis,   
{173v} că tremise Dumnedzău apă şi bău prorocul. Aceasta fîntînă o cinstiia Jidovii şi o zidisă cu piatră frumos. La aceasta fîntînă tremise Domnul Hristos şi orbul acela de să spălă şi îndată vădzu. Iară deaca-l vădzură oamenii să mira, şi unii dzicea că nu iaste acesta orbul acela ce nu  vedea, ce iaste altul de-i samănă; alţii iarăşi dzicea că iaste acesta şi de multă minune întreba-l priînsu cum au dobîndit vedeare şi în ce chip s-au tămăduit. Iară el cu multă îndrăznire grăiia cătr-înşi şi le dzicea: "Ce vă miraţi, o, oameniloră! De vă iaste voia să ştiţi, eu vă voiu spune. Un om ce-l  cheamă   
{174r} Iisus au făcut tină nu ştiu cu ce; însă, cum am înţeles cu urechile, au şchiopit gios pînă au făcut tină. Şi cu acea tină m-au uns pre unde mi-s ochii acmu şi mi-au dzis să mă ducă să mă spăl în fîntîna Siloamului; şi cum m-am spălat, îndată am vădzut." Deaci-i luară-l  şi-l dusără la farisei, căci că fariseii după leagea lor era aleşi de alţi oameni mai svenţi şi mai buni. Pentr-aceea dusără-l la dînşi, ca să-l întreabe să priceapă ca neşte înţelepţi şi cîrtulari. Pentr-a cea ei întreba-l priînsu; şi cum le spunea, ei nu credea, pînă ce chemară şi părinţii lui   
{174v} de-i întrebară şi priînşii: "Acesta iaste feciorul vostru, carele dziceţi că l-aţi nîscut orb? Dară acmu cum veade?" Răspunsără părinţii lui şi dziseră: "Ştim că acesta iaste feciorul nostru [ 125 ] şi l-am născut orb, iară în ce chip veade acmu, noi nu ştim. Însuşi şti, priînsul întrebaţi."  O, necredinţă nebună ce avea fariseii, că vedea orbul cu ochi mărturisind şi spuind adevărat şi nu credea! Pentr-aceasta necredinţă dzice prorocul Isaia: "Doamne, cine va creade mărturiia noastră?", sau: "Putearea lui Dumnedzău cui să va arăta?", şi într-alt loc ocăreaşte-i priînşi şi dzice: "Deade lor Dumnedzău ochi   
{175r} să nu vadză şi urechi să nu audză". Că nice pentru vedearea orbului să adeveriia, nice pre părinţii lui credea. Acela ce fusease orb mărturisia pre vraciul cel adevărat, pre Domnul Hristos, iară fariseii ocărăea-l. Necărtularii mărturisiia-l Dumnedzău adevărat, iară cărtularii să lepăda  diînsu. Orbii vădzură lumina dumnedzăirei lui, iară ceia ce vedea orbiră. O, mare răutate iaste pizma! Că pentru pizmă nice binele său nu şti să-l cinstească, şi cela ce o are mănîncă şi roade inima lui şi nemărui binele nu iubeaşte.  Pentr-aceea să ne ferim de pizmă, fraţilor, să nu păţim ca Jidovii aceia ce pentru pizma lor   
{175v} cădzură întru necredinţă şi nu credzură lui Hristos. Orbul cel fără de ochi, ce nice dănăoară nu vădzuse ciudesele lui Hristos ce făcea, el credzu, iară cei cu ochi, ce vedea în toate dzile ciudesele ce făcea Hristos, ei nu credzură. Ce deaca audziră orbul mărturisind pre Hristos şi spuind  cum l-au isţelit, ei să mîniiară priînsu şi-l ocărîră şi-l scoasără şi din săborul lor afară. Iară deaca audzi Domnul Iisus că l-au gonit priînsu afară, întru una de dzile află-l priînsu şi-i dzise: "Credzut-ai tu în fiul lui Dumnedzău?" Răspunse el şi dzise: "Cine iaste acela, Doamne, ca să credz  într-îns?" Şi-i dzise lui Iisus: "Cela   
{176r} ce grăiaşte cu tine, acela iaste". Iară el dzise: "Credz, Doamne!" şi să închină lui.   [ 126 ] Deaci să cade şi noaă cu toată inima să creadem întru Domnul nostru Iisus Hristos şi pentru dînsu să răbdăm năpăştile ce ne vin noaă de la alţi oameni pentru pizma ce au pre noi, ca să ne afle şi pre noi Dumnedzău întru scrîbele noastre să ne mîngăe şi împărăţiia ceriului să ne dăruiască, carea noi toţi  să o dobîndim pentru Hristos, Domnul nostru, căruia să cade slava şi toată cinstea întru veaci de veaci. Amin.  
{176v} 20. La dzua cea slăvită, cînd s-au înălţat de pre pămînt în ceriu Domnul nostru Iisus Hristos Toţi oamenii au făcut cinste şi mărire celora ce i-au izbăvit de vrăjmaşii săi şi s-au întors cu biruire la casele sale. Aşea să cade şi noaă să facem cinste şi mărire lui Hristos, Domnului nostru, ce ne-u izbăvit de vrăjmaşii noştri şi cu biruire s-au întors la împărăţiia sa, pentru care lucru prăznuim   
{177r} astădzi cu cîntări şi cu veselie sufletească. Că Domnul nostru Iisus Hristos, după muncile sale ce-au răbdat pentru al nostru bine şi pentru a noastă izbăvire, au învis din morţi şi s-au sculat din groapă, cum s-au arătat şi lumiei cu seamne minunate şi cu isprăvi ca acealea, mari  şi slăvite. Cu ce cutremur de pămînt, cu ce frică şi cu ce mărie şi puteare au zdrobit iadul ş-au biruit diavolul şi l-au prădat de sufletele cealea ce le înghiţise supt mîna şi supt robiia sa! Atîta cît necum să rămîe în groapă ca ş-alţi morţi, cum le părea Jidovilor, ce cu atîta puteare şi cu atîta mărie   
{177v} învise, cît şi peceţile lui Pilat cădzură şi străjearii de frică mare fugiră şi învierea lui Hristos tuturor spunea şi mărturisiia. Şi pînă într-atăta adusără pre Pilat şi tot rodul jidovăsc, cît să temură toţi şi să stidiră, [ 127 ] şi cu mare ruşine să ruşinară şi învierea Svenţiei Sale nu putură să o  ascundză. Ce de-atunce pînă acmu sămt 40 de dzile, de cînd au învis Hristos pănă astădzi, ce s-au înălţat de pre pămînt în ceriu. Într-atîtea dzile totdeauna s-au adeverit şi s-au arătat lumiei învierea Svenţiei Sale. Iară astădzi să sui Domnul Hristos de pre pămînt în ceriu şi cu sine duse patriiarşii   
{178r} şi prorocii şi toţi direpţii aceia pre cari-i scoasă din robiia iadului, şi cu mult plen să întoarsă la părintele său de unde ieşisă.  Pentr-aceea astădzi toată lumea să bucură şi să veseleaşte, şi toţi pementeanii mulţămim şi dăm laudă lui Dumnedzău, că împreună cu sine ne dusă la Dumnedzău, părintele său, şi din munca iadului ne scoasă şi din mîniia lui Dumnedzău ne mîntui. Numai atîta ce ne trebuiaşte, întru viiaţă noaă şi fără de  păcate să îmblăm şi într-însă să petreacem, iară întru viiaţa cea cu păcate ce-am fost mainte să nu ne întoarcem.  Astădzi Domnul Hristos stătu pre măgura Eleonului   
{178v} şi toţi svenţii cu nusu, unii scoşi din iad, cumu-s prorocii şi patriiarşii, alţii de pre pîmănt adunaţi, cumu-s apostolii şi ucenicii lui, cărora vru Dumnedzău să le arate ducerea sa de pre pămînt în ceriu. Şi li să arătă astădzi şi cu nuşii eşi din Ierusalim şi să sui la măgura Eleonului. Şi  multe vorovi cu nuşi de lucrurile ceale cereşti şi de împărăţiia ceriului. În mijlocul altor voroave grăi ş-aceasta cătr-înşii:  "După svatul părintelui mieu celui din veci, m-am pogorît din ceriu pre pămînt şi din mărire întru smerenie, ş-am luat trupul lui Adam cel păcătos de l-am curăţit   
{179r} şi l-am svenţit. Şi macară c-am şi răbdat cu trupul mieu munci şi dureri, şi moarte am gustat, ce aşea iaste scris de proroci şi aşea să cădea lui Hristos să chinuiască şi să învie din morţi a treia dzi. Că pentr-aceea am izbăvit pre Adam şi tot rodul lui din durearea morţei ceii de  veaci şi [ 128 ] l-am dus cătră viiaţa cea netrecută. Şi după chinurile meale, a treia dzi m-am sculat din morţi ş-am arătat tuturor morţilor lumină de înviere şi schimbare din putregiune întru viaţă neputredă, şi din moarte întru viaţă fără de moarte. Că şi întru dzua morţei meale multe   
{179v} gropi am deşchis şi morţi din veaci am învis. Şi voi simteţi marturi acestora tuturor, că înaintea ochilor voştri şi fără de-aceaste multe lucruri minunate am făcut. Pentr-aceea mărturisiţi întru toate limbile şi în toate semenţiile pocăinţă ca să să pocăiască de faptele lor ceale reale şi să  să întoarcă să creadză întru numele mieu. Şi eu voiu priimi priînşi şi voiu ierta toate păcatele lor; şi aceia vor hi oamenii miei, şi eu le voiu hi lor Dumnedzău; aceia vor hi mie feciori şi feate, iară eu le voiu hi lor părinte. Şi voi, o, soţii miei şi ucenicii miei, de vă pare că nu veţi putea aceastea   
{180r} să le tocmiţi şi să întoarceţi lumea să creadză întru numele mieu, iară voi nu ieşireţi, ce şedeţi în Cetatea Ierusalimului pănă cînd vă veţi îmbrăca cu putearea cea de sus a duhului svînt. Şi eu voiu tremite spre voi giuruirea părintelui mieu şi de-aciia veţ hi tari şi putearnici asupra  diiavolului şi slugilor lui, şi toată putearea lor o veţi călca, şi mulţime de suflete din putearea lui cea întunecată la lumină veţi scoate."  Şi aceastea cuvente deaca grăi cătr-înşii Domnul nostru Iisus Hristos, scoasă priînşii afară din cetatea Ierisalimului şi-i dusă priînşi la Vidania, cătră măgura Eleonului.   
{180v} Şi acolo le spuse lor de ducerea sa, cum va să să ducă din ceastă lume de gios, ce-i cu scrîbe şi cu lacrămi, cătră lumea cea de sus, la frămseaţea mărirei sale, la împărăţiia sa cea netrecută, în scaun de direapta părintelui, unde-au fost întăiu. Şi dzise cătr-înşi: "Iată eu mă duc la  părintele mieu şi la părintele vostru, şi cătră Dumnedzăul mieu şi cătră Dumnedzăul vostru. Pentr-aceea vă bucuraţi cu mene şi nu vă scărbireţi pentr-aceastea cuvente."   [ 129 ] Iară atunce era adunaţi cu Hristos în măgura Eleonului multe năroade, credincioşi pînă în cinci sute de suflete şi preacurata maica Svenţiei Sale.   
{181r} Şi deaca audziră aceastea cuvente din rostul Svenţiei Sale, atunci foarte să obiduiră şi de amară tînguire şi de umilinţă să împlură. Şi unii plăngea şi lacrămi pre feaţele lor curea; alţii cădea la picioarele Svenţiei Sale şi cu lacrămi le cuprindea de le săruta şi cu jeale grăiia: "Pentru ce te duci  aşea de năprasnă de la noi, dulcele nostru învăţătoriu? Cui ne laşi pre noi spămîntaţi şi săraci, milostivul nostru părinte? Pentru ce ne părăseşti şi ne leapezi pre noi, oile tale ceale slabe, pre mijloc de lupi sireapi şi cumpliţi, pre mijlocul rodului jidovăsc, ceia ce mărirea ta nu cunosc, nice numelui   
{181v} tău vor să creadză?" Iară Domnul nostru Iisus Hristos măngîe ucenicii săi cu aceastea cuvente: "Părăsiţi de-a plîngerea şi nu vă scrîbireţi, că eu nu mă voiu despărţi de voi, ce voiu hi cu voi pănă la svărşitul veacului; şi nu vă voiu lăsa săraci, ce voiu tremite voaă alt măngîitoriu, duhul  svînt, pre cela ce v-au giuruit părintele mieu să vă-l dea. Că părintele v-au iubit pre voi, cum şi voi aţ iubit pre mene. Şi mai bine va hi voaă să mă duc eu, că de nu mă voiu duce, măîngîitoriul duhul svînt nu va veni voaî: iară deaca mă voiu duce, eu-l voiu tremite voaă de la părintele mieu, duhul cel svînt adevărat   
{182r} măngîitoriu. Şi deaca va veni acela, va îndirepta pre voi spre toată adevara şi va descoperi voaă taina venirei meale pre pămînt şi a întrupărei meale, şi va învăţa pre voi toată înţelepciunea ceriului şi de cealea ce vor hi înainte va spune voaă. Acela scrîba voastră o va schimba întru  bucurie şi plîngerea voastră va măîngîia."  Şi deaca dzise aceastea, să depărtă puţinel de la dînşii şi-ş rădică mănule sale de-i blagoslovi priînşii, iară ei cădzură de să închinară lui cu smerenie. Şi adecă un nuăr luminat aciişi-l cuprinsă priînsu şi-l luă diîntre [ 130 ] ochii lor. Şi ducîndu-să Svenţiia Sa cătră ceriu, ceriurile   
{182v} să veseliră de venirea tvoreţului său şi porţile sale-ş deşchisără. Ceatele îngerilor, de multă spaimă şi de bucurie fiind cuprinşi, ieşiră înaintea Domnului său şi ca celuia ce iaste împărat cerului şi pămîntului cădzură de să închinară. Heruvimii şi serafimii cu cîntări şi cu glasuri  îngereşti-l petrecea suindu-se de pre pămînt în ceriu. Duhul svînt ieşi întru tămpinarea lui, cu veselie pentru biruirea Svenţiei Sale. părintele ceresc luă fiiul său pre braţele sale, unde-au fost şi mainte. Iară apostolii rămasără gios şi cu mare jeale căota spre ceriu şi să bătea în piept şi lacrămi   
{183r} pre feaţele sale vărsa. Atunci cunoscură că acela iaste cela ce-au făcut ceriul şi pămîntul, ş-au strănicit cu nuşii pre pămînt ca un necunoscut. Şi mai vîrtos atunci să împlură de jelanie şi de obidă, deaca-ş adusără amente că de multe ori s-au îndoit şi n-au credzut lui cu  toată inima, şi de multe ori şi cu cuvăntul i-au pricit. Şi pentr-aceea foarte să împlu de scrîbă şi de grije inima şi sufletul lor. Într-acesta chip, cînd are hi un împărat mare să-ş leapede stema şi cădanele şi să să ducă în casa unii slugi a sale să petreacă în casa lui cîteva dzile, şi să nu-l cunoască   
{183v} nime şi să rabde toate scrîbele şi cuventele ceale cu mănie a slugei sale, şi deaca să va duce împăratul acela din casa slugei sale să ştie de-acii sluga aceaia c-au fost înpăratul lui în casa sa, cum să nu-l cuprindză scrîbă şi obidă pre unul ca acela, căci n-au ştiut c-au fost  împăratul şi domnul lui, ce i-au pricit de multe ori şi l-au scrîbit priînsu! Aşea într-acela chip şi apostolii, pănă fu cu nuşii Hristos pre lume, nu-l cunoştea că iaste Dumnedzău şi împărat; ce de multe ori, macar şi slujiia lui, iară şi priciia şi de multe ori-l supăra, ca şi Petru şi feciorii lui Zevedei  şi ş-alţii. Iară Domnul Hristos toate le răbda   
{184r} şi nepriceaperea lor nu o pomeniia, ce-i măngîia priînşii cu giuruirea [ 131 ] duhului svînt şi blagoslovenia sa le deade lor ducîndu-să în ceriu.  Iară ei, deaca-l vădzură priînsu ducîndu-să spre Ceriu, atunci-l cunoscură priînsu că iaste acela carele s-au pogorît din ceriu pre pămînt. Atunci mai vîrtos suspina şi plîngea de ducerea lui. Iară Dumnedzău vădzînd scrîba şi obida lor, tremisă lor îngerii săi, pre Mihail şi pre Gavriil, ca să-i  măîngîie priînşii din scrîba lor. Şi adecă stătură înaintea lor doi bărbaţi cu veşmente albe şi dziseră lor: "Bărbaţi galileeani, ce staţi de căotaţi în ceriu? Acesta Iisus, ce s-au înălţat   
{184v} de la voi în ceriu într-acesta chip, va veni iarăşi de va giudeca lumea întru întunearece de svenţi, îngerii săi." Atunce deaca-ş rădicară ochii săi apostolii de căotară spre îngeri, uitară scîrba mirîndu-se de frămseaţea feaţei lor şi de portul veşmentelor ce era priînşii şi să închinară  lor. Şi aceoa fură nevădzuţi înaintea lor. Iară apostolii să întoarsără din măgură ce o cheamă Eleonul cu bucurie multă, de petrecea pururea în besearecă cu post şi cu rugă mare şi aştepta fericita giuruire şi venirea duhului svînt.  Acesta praznic prăznuim noi astădzi, creştini. Pentr-aceea vă veseliţi cei mari şi cei   
{185r} mici, bărbaţii şi fămeile, să proslăvim această mare şi minunată minune, să lăudăm taina această nepricepută, să priceapem ce iaste înţelepciunea lui Dumnedzău; cum Dumnedzău cela ce iaste mainte de veaci veni de să întrupă pentru noi din svînta fecioară din Maria, şi însîtă şi  flămîndzi şi samaritean fu cuvîntat, şi îndrăcit fu grăit, şi fugi denaintea vrăjmaşilor, fu măscărit ca un strein, bătut fu ca un vinovat, şchiupit fu ca un lepădat, răstignit fu între doi   
{185v} tîlhari ca un făcătoriu rău, îngropat fu ca un mort. Şi aceastea toate le răbdă [ 132 ] ca un om deplin ce era. Căci şi pentru ce? Pentru spăsenia noastră, pentru a noastră izbăvire, pentru ca să izbăvască rodul omenesc din amarul şi întunecatul iad. Pentr-aceea astădzi să înălţă de pre  pămînt în ceriu ca un biruitoriu şi mult plean dusă cu sine părintelui său, adecă sufletele acealea ce le scoasă din temniţele iadului. Aceastea toate să le socotim şi să le ţinem mente, ca să nu-l amărîm şi noi cu lucruri reale. Soseaşte c-au fost ocărît de vrăjmaşii săi, de Jidovi, încai noi, ce ne   
{186r} chemăm şerbi şi slugi lui, să nu-l ocărîm cu faptele noastre ceale reale. Soseaşte că-i măscîrit de Jidovi, călcîtorii cei de leage, încai noi creştinii să nu-l măscărim cu răutăţile noastre. Căci că de vom măscări creştinul ce-i într-o credinţă cu noi, de vom ocărî săracul, cînd vom  dosădi mişelul, cînd vom obidui beteagul, însuşi pre Hristos vom ocărî şi-l vom dosădi. Căci că Hristos aşea dzice: "Cine ce bine sau ce rău va face unui om de-aceşti mai mici, mie face, că aceia sămt fraţii miei". Pentr-aceea oare ce rău facem creştinului, lui Hrisos facem. Deci ce folos iaste, fraţii   
{186v} miei, de vom cinsti pre cei bogaţi, iară pre cei mişei vom obidui şi-i vom dosădi. Iani spuneţi-mi, carii ne asupresc pre noi: mişeii au bogaţii? Carii ne trag la giudeaţe, carii ne dosădesc, carii ne obiduesc: săracii au bogaţii? Pururea de cei bogaţi simtem asupriţi mai mult.  Pentr-aceea mişeii, săracii, neputearnicii să cade mai mult a-i socoti. Acelora să agiutăm întru nevoia lor, în treaba acelora să slujim, pre-aceia să-i dăruim, pre-aceia să împrumutăm, pentru ca să să cinstească şi să să proslăvască Dumnedzău pentru lucrurile noastre, căci că Hristos însuşi  grăeaşte în svînta evanghelie: "Pentr-aceasta   
{187r} să proslăveaşte părintele mieu, ca să faceţi lucrure bune şi să-m hiţi mie ucenici". Deci să nevoim [ 133 ] dzua şi noaptea, să-l proslăvim cu lucrurile noastre, să-l cinstim cu faptele noastre ceale bune şi cu nevoinţa noastră, pentru ca să ne spodobască împărăţiei ceriului, binelui  de veaci, că aceluia să cade mărire întru veaci nesvărşiţi. Amin.  
{187v} 21. La dumeneca a şeaptea după Paşte. Învăţătură pentru svenţii oteţi ce-au fost la săborul diîntîiu 318 în Nichei Elinii în vreame de demult avea obicin aşea: ce om vrea face vitejie la războiu şi vrea birui vrîjmaşii aceiia cetăţi din carea era, făcea-i chipul lui în ce chip era el, pentru cinstea şi pentru lauda. Şi deaciia punea chipul acela în mijlocul cetăţei, ca să-l vadză şi alalţi oameni, să să îndeamne spre   
{188r} vitejie. Pentr-aceasta să începu într-înşii şi închinăciunea bodzilor, că pre cătinel pre cătinel să deprinsără oamenii a le face cinste acelor chipuri şi a le părea că sămt dumnedzăi şi să închina lor. Deci aceia fiind oameni păgîni şi pre Dumnedzău nu cunoştea şi încă făcea cinste  oamenilor celor nevoitori, dară cu cît mai vrîtos ni să cade noaă să cinstim nevoitorii sventei beseareci, carii nu numai vrăjmaşii noştri cei trupeşti, ce şi pre diiavolul, vrăjmaşul sufletelor noastre, l-au biruit şi l-au călcat. Pentr-aceea într- această dzi de astădzi şi noi cinstim svenţii besearecei   
{188v} noastre, carii s-au nevoit ca să ne izbăvască din vicleşugul diavolului, ce sămt svenţii oteţi carii au fost la săborul diîntăiu. Iară în ce chip au fost şi pentru ce s-au făcut acela săbor, spune istoriia aşea:  În dzilele lui Costantin împărat acela bunul şi creştinul, era un diacon întru Alexandria la patrierşie, învăţat foarte şi filosof, anume Arie. Acesta începu a grăi cuvente [ 134 ] de hulă asupra lui Dumnedzău şi a dzice că Hristos nu iaste Dumnedzău adevărat, ce iaste zidire şi faptă lui Dumnedzău, adecă nu iaste  sîngur Dumnedzău fără de început, ce iaste zidit şi făcut de Dumnedzău   
{189r} şi are început ca şi alte fapte. Iară în Alexandria era atunce patriarh [ text in slavona ] Petru, şi deaca vădzu pre Arie că iaste eretic şi huleaşte pre Dumnedzău, lepădă-l din diaconie, căci că vădzu în vis pre Hristos stînd pre preastol ca un prunc mitiutel şi îmbrăcat cu un veşmînt  rupt şi-l întrebă patriarhul Petru şi dzise: "Doamne, cine ţ-au rupt veşmîntul?" şi răspunse de dzise: "Arie cela ce dzice că nu sămt Dumnedzău adevărat, acela mi l-au rupt". Pentr-aceea fu lepădat de diaconie. Iară după moartea lui Petru, stătu patriarh în Alexandria anume Ahila, carele întoarsă pre Arie cătră   
{189v} credinţă şi-l hirotonisi protopop Alexandriei şi-l puse şi dascal să hie la învăţătură în Alexandriia. Deci pînă fu viu patriarhul Ahila, Arie încă fu creştin dirept, iară după moartea lui iară începu a huli ca mainte şi mai rău; atîta cît înşelă cu cuvăntul său pre mulţi episcopi şi  mitropoliţi, şi multă împărecheare şi amestecătură să făcu întru beseareca lui Hristos. Cît şi împăratul Costantin, audzind de-aceasta, tremisă carte la patriarhul Alexandru, cu rugămente să nevoiască să întoarcă pre Arie şi să-l priimască iarăşi în cinstea ce-au avut. Ce Arie nu vru nice   
{190r} într-un chip să să întoarcă cătră credinţă, ce, de ce vedea că-l roagă, de-aceea să mai sălbătăciia. Aceasta audzind împăratul Costantin, ca un om blînd ce era, nu să mînie pre Arie să-l piardză, ce scrise să să strîngă toţi patriarşii şi mitropoliţii şi episcopii şi călugării denainte,  în cetate în Nichei, să stea de faţă cu Arie să vadză cine iaste vinovatul.  Deci să adunară toţi în Nichei 318 de oteţi. Iară împăratul deaca audzi că s-au adunat în Nichei, le tremise bucate şi [ 135 ] băuturi împărăteşti şi daruri. Era acolo adunaţi şi agiutorii lui Arie cu nusul, şi împăratul le deade şi lor loc deusebi   
{190v} să şadză să să întreabe. Iară svenţii oteţi şedzură de o parte 159, de altă parte iarăşi 159. Atunce să sculă şi împăratul sîngur şi să duse în săbor şi şedzu în mijlocul lor, iară svenţii oteţi să sculară toţi înaintea împăratului de i să închinară şi-i mulţămiră. Mai mari aceluia săbor era:  Silvestru papa de Rîm, Mitrofan patriarhul de Ţarigrad, Alexandru patriarhul de Alexandria, depreună cu marele Adanasie, Evstadie patriarhul de Antiohiia, Macarie patriarhul de Ierusalim şi alţi părinţi svenţi şi vestiţi, ce mărturisise de Hristos în dzilele altor împăraţi mai denainte, a   
{191r} lui Dioclitian şi a lui Maximian şi a lui Lichinie. Unora le era cîte o mănă tăiată, altora nasul tăiat, altora urechile, altora cîte un ochiu scos pentru numele lui Hristos.  Atunce grăi împăratul cătră dînşii şi dzise: "Svînt săbor şi cinstiţi părinţi, ascultaţi şi cuvăntul mieu, că ştiţi toţi că eu am fost păgîn şi pre Dumnedzău n-am cunoscut. Iară deac-am cunoscut credinţa creştinească şi am credzut lui Dumnedzău, cu agutoriul lui Hristos am biruit vrăjmaşii miei toţi. Iară  diavolul, carele nu iubeaşte binele nemărui, vădzînd cîtă bucurie am eu pentru creştinătate,   
{191v} au îndemnat vrăjmaşii lui Hristos să facă împărechetură întru credincioşii besearecei lui Hristos. Pentr-aceea vă rog pre svenţiile voastre să nevoiţi cu putearea lui Hristos să biruiţi cuvăntul lui Arie, ca să hie pace întru credincioşii lui Hristos. Însă nu cu vrajbă, nice cu svadă să hie  întrebarea voastră, ce cu putearea lui Dumnedzău şi cu cuvente smerite, căci că nu vă întrebaţi pentru nescari lucruri lumeşti să vă svădiţi şi să vă priciţi, ce pentru ca să [ 136 ] audză toţi. Sculaţi-vă şi faceţi rugă toţi arhiereii, ca să umbreadze darul duhului svînt pre noi, să lumineadze şi pre mene şi pre  svenţiile voastre: pre mene ca   
{192r} să audz şi să înţeleg cuvăntul vostru, căci că sămt procopsit în limba rîmlenească, iară limba elinească nu o ştiu bine; iară pre svenţiile voastre, ca să puteţi vorovi cu Arie." Atunce să sculară toţi părinţii şi sîngur împăratul, şi cu lacrămi să rugară lui Dumnedzău. Iară Dumnedzău pentru să facă ciudesă, să cutremură tot locul unde şedea ei, cum audzim c-au fost şi în vreamea aceaia cînd s-au pogorît duhul svînt pre apostoli. Atunce luară îndrăznire svenţii oteţi şi începură a  să întreba cu Arie. Şi uneori răspundea Evstadie patriarhul de Antiohia, alteori Osie episcopul de Chidruv,   
{192v} alteori alţi părinţi cărtulari şi învăţaţi. Iară Arie întăiu răspundea sîngur, iară mai apoi el slăbi şi puse pre un filosof elin să răspundză. Şi filosoful ca un învăţat ce era grăi şi întrebări greale, atîta cît şi svenţii oteţi să îngreuiară a răspunde. Iară unul diîntru svenţi, anume [ text in slavona ]  Spiridon, vădzînd că cu cuvîntul nu să întoarce filosoful, grăi de dzise cătr-însu: "O, filosofe, credzi că svînta troiţă iaste un Dumnedzău în trei feaţe?" Răspunse filosoful şi dzise: "Nu credz, căci că nu poate să hie Dumnedzău în trei feaţe". Şi dzise svîntul: "Eu să-ţi arăt   
{193r} în ce chip iaste Dumnedzău în trei feaţe. Aduceţi-mi o cărămidă." Şi deaca-i adusără, svîntul o luă şi dzise cătră filosof: "Caotă de vedzi adevara, o, filosofe". Şi îndată strînse cărămida aceaia cu îmbe mînule. Deci focul cu carele era arsă cărămida ieşi în sus, apa ce era într-însa  curse în gios, iară lutul rămase în mînă. Atunce dzise lui: "Această cărămidă au n-au fost din trei: din foc şi din apă şi din lut, şi au fost una? Aşea iaste şi svînta troiţă: tatăl şi fiiul şi duhul svînt. Aceaste trei feaţe iaste un Dumnedzău adevărat." Aceasta ciudesă deaca o vădzu filosoful, credzu   
{193v} [ 137 ] că iaste în trei feaţe Dumnedzău, însă nu vru să hie creştin, ce iară grăiia şi să întreba pentru alte lucruri. Deacii în multe dzile să făcu întrebare. Iară într-una de dzile, într-acealea întrebări ce să întreba părinţii cu filosoful, grăi unul diîntru arhierei şi dzise: "O, filosofe, de  grăeşti adevărat, să să lărgească gura ta să grăeşti şi altele mai multe; iară de grăeşti menciuni, să să astupe gura ta, să hii mut". şi numai cît grăi svîntul aceastea cuvente, îndată amuţi filosoful şi deaciia nu putu să mai grăiască nemică, numai ce cerşu o hrîtie şi scrise aşea: "Svenţi părinţi, rugaţi   
{194r} Dumnedzău să să deşchidză gura mea să grăesc şi să mă întorc şi eu la credinţă". Atunce să rugară arhiereii lui Dumnedzău şi grăi filosoful iarăşi. Şi îndată să botedză şi fu creştin.  Iară Arie, deaca vădzu că s-au întors filosoful carele era tăria lui, nu vru să să mai pleace să dzică ce-au greşit şi să să întoarc, ce stătu tot întru necredinţa sa. Pentr-aceea svenţii părinţi afurisiră-l priînsu şi-l procleţiră şi priînsul şi pre ceia ce vor asculta învăţătura lui. Şi scriseră sămnul credinţei  noastre, adecă [ text in slavona ] şi făcură acolo şi păscăliile, cum vor ţinea   
{194v} creştinii sărbătorile şi cînd vor face Paştile, şi scriseră şi svînta pravilă, cum să cade noaă creştinilor a vieţui. Pentr-aceea ascultaţi de-acmu şi svîrşitul lui Arie cum fu. Deaca muri bunul şi creştinul împărat Constantin şi stătu în scaunul lui fiiu-său cel mai mic, Constantin, ca un  om tînăr şi iuşor de mente ce era, să băgară la dînsu cu cuvente priiatinii lui Arie, să primască iarăşi pre Arie şi să nu-l tremiţă într-Alexandriia, că să temea că-l vor ucide marele Adanasie şi cu patriarhul de Alexandria, ce să-l pue să hie protopop la beseareca cea mare în Ţarigrad şi dascal în   
{195r} şcola cetăţei. Deci împăratul chemă pre patriarhul Ţarigradului, [ 138 ] pre Alexandru, şi-i dzise să priimască pre Arie într-acesta chip să-l facă să hie. Iară patriarhul răspunse şi dzise: "Măria ta împărate, în ce chip dzici măria ta să priimăsc pre Arie?" Şi el iaste cu totul tot a  diavolului. Eu nu poci să priimăsc pre unul ca acesta ce iaste procleţit de atîţia părinţi svenţi, să cînt liturghie cu nusu. Macară să s-are şi întoarce şi să hie iertat, încă nu poate omul lepădat să cînte liturghie deacii, ce să cade să hie om prost ca şi alţi oameni." Şi dzise împăratul: "De nu-l veri priimi, eu voiu strînge   
{195v} săbor ca şi tată-mieu şi voiu socoti de-aceasta, şi atunci-l veri priimi şi fără de voia ta". Patriarhul răspunse: "Macar şi săbor s-ai strînge, o, împărate, am nedeajde întru Dumnedzău că cum dzic eu că nu poate să hie în preuţiia de mainte, aşea vor dzice şi arhiereii săborului  aceluia. Iară acmu să ştii, împărăţiia ta, că eu nu voiu călca leagea." Aşea dzise patriarhul şi ieşi afară. Iară împăratul, fiind îndemnat şi rugat de priiatinii lui Arie ce era în curtea lui, scrise răspuns aşea: "Hiece arhiereu va vrea să priimască pre Arie, el să şadză în scaunul   
{196r} său, iară carele nu-l va priimi, el să iasă afară din scaun". Atunce, deaca vădzu Alexandru patriarhul că iaste în nevoe ca aceaia, puse nedeajdea sa pre Dumnedzău. În dzua ceaia ce vrea Arie să cînte liturgie cu patriarhul Alexandru şi cu alţi arhierei, într-aceaia noapte să duse  patriarhul în besearecă şi întră în oltariul besearecei şi cu lacrămi să ruga lui Dumnedzău într-acesta chip: de iaste bun Arie şi destonic de liturghie, să-l cruţe; iară de nu, să-l piardză de pre faţa pămîntului, să nu mai strice creştinii. Deci patriiarhul aşea să rugă lui Dumnedzău. Iară Arie şi cu ai săi,  deaca sosi ceasul liturghiei, purceasă la patrierşie   
{196v} să cînte liturghie. Şi mărgînd, întră într-una de ieşitorile cetăţei pentru treaba trupului şi îndată să vărsară toate maţele lui din lontru, de ieşiră pre gios. Şi [ 139 ] aşea muri în mîniia lui Dumnedzău. Iară arhiereii, neştiind nemică, aşteptară-l multă vreame şi, deaca vădzură că  zăbăveaşte, tremiseră la gazda lui să-l caote. Deci, întrebînd de oameni au doară l-au vădzut undeva, ştiură unde au întrat, şi deaca să dusără, aflară-l priînsu într-acesta chip mort. Deacii ştiură şi prinseră de veaste toţi, şi creştinii să veseliră, iară ereticii să ruşinară. Şi aşea să izbăvi   
{197r} beseareca lui Dumnedzău de eresele lui Arie.  Pentr-acesta lucru, creştini blagosloviţi, prăznuim noi astădzi săborul svenţilor oteţi, căci că şi aceştia cu apostolii au învăţat lumea a creade dirept şi au mărturisit pre Hristos Dumnedzău adevărat. Pentr-aceea şi noi în toţi aii prăznuim pamentea lor, pentru ca să ne aducem amente cum necredinciosul  Arie fu osindit pentru hula lui, iară svenţii oteţi cum au nevoit pentru credinţă şi Dumnedzău cinsti priînşi, şi astădzi oamenii laudă-i. Pentr-aceea şi noi să ţinem vărtos credinţa ce ne-au dat noaă svenţii oteţi şi să nevoim să facem dzisa lor,   
{197v} că cîte au dzis ei şi au scris, toate sămt din duhul svînt. Să nu dzicem că sămt aceastea cuvente omeneşti, ce să socotim mainte ce svenţi sămt aceia, cît numai pentru numele cine-i pomeneaşte, încă soseşte destul a să teame neştine diînşii. Cum au fost [ text in slavona ] Nicolae,  Adanasie [ text in slavona ] Spiridon [ text in slavona ] şi alţii carii nu-i putinţă a le spune numerele tuturor, ce au răbdat scrîbe şi nevoi în toată viaţa lor, de împăraţi necredincioşi şi de eretici, pentru ca să ne înveaţe pre noi a creade dirept întru svînta troiţă ce iaste sîngur Dumnedzău,   
{198r} căruia să închină toate semenţiile ceriului şi a pămîntului şi a bezdnelor. A celuia iaste slava şi cinstea şi ţinearea şi împărăţiia întru veaci netrecuţi şi nesvărşiţi. Adevăr.  [ 140 ] 22. În cincidzeci de dzile după Paşti, la luminata dzi a duhului svînt, cînd au pogorăt pre apostoli în al treile ceas de dzi Astădzi prăznuim, creştini blagosloviţi, dzua cea slăvită şi cinstită, în carea au pogorît din ceriu duhul svînt şi au venit pre apostoli la vedearea tuturor şi într-aceasta dzi iaste praznicul şi sîrbătoarea noastră aceaia de carea prorocii de demult au prorocit   
{199r} şi în multe chipuri o au închipuit. Şi toţi împăraţii, patriarşii şi apostolii, carii au socotit ş-au luat amente de tocmala aceştiia dzi, mai denainte de ce s-au făcut şi s-au împlut într- această dzi de astădzi, socotit-au şi s-au mirat, miratu-s-au şi nu s-au priceput  ce-au vrut Dumnedzău să dăruiască şi să dea celora ce iubăsc pre Svenţiia Sa. Că astădzi au înplut ş-au dat Dumnedzău ce-au giuruit la văznesenia sa, cînd s-au înălţat de pre pămînt în ceriu, că va da apostoliloră. Astădzi le deade şi le dărui şi într-înşii s-au izbîndit noaă tuturor. De care  lucru ascultaţi poveastea sventei scripturi în ce chip spune noaă şi ne învaţă   
{199v} de această svîntă şi luminată dzi de astădzi.  După înălţarea Domnului nostru lui Iisus Hristos, atunce apostolii deaca să întoarsără în Iearusalim din măgura Eleonului şi petrecea în besearecă dzua şi noaptea de slujiia lui Dumnedzău cu post şi cu rugă şi aştepta fericita giuruire ce le giuruise Domnul Hristos. Iară cînd fu în a dzeacea dzi după ce să  înălţase Hristos, în al treile ceas de dzi, atunce veni priînşii duhul svînt, cum scrie şi Luca evanghelist: "Cînd să împlură - dzice - cincidzeci de dzile, era apostolii adunaţi toţi depreună. şi fu de năprasnă un sunet din ceriu, cum are sufla un vînt mare cu [ 141 ] vivor   
{200r} şi împlu toată casa unde era de şedea. Şi li să arătară lor limbi împărţite ca o pară de foc şi să pusără de şedzură pe cîte unul careleş diînşi. Şi să împlură toţi de duhul svînt şi începură a grăi într-alte limbi cumu-şi le deşchidea lor duhul svînt să grăiască înţelepciunea lui  Dumnedzău. Iară deaca fu acesta sunet din ceriu şi acesta glas, atunce să adună nărod mult şi să amestecară gloatele de să mira şi să ciudiia, căci că audziia pre apostoli grăind în toate limbile; Cine în ce limbă să născusă într-aceaia audziia grăind mărirea lui Dumnedzău. Şi grăia unul cătră alalt: "Ce poate   
{200v} hi aceasta, că aceştia toţi grăiesc limbă galileinească şi altă limbă ei nu ştiu; dară noi cumu-i audzim grăind careleş diînşii în limba noastră în ceaia ce-am născută?" Iară atunci în Ierusalim era adunate năroade multe din toate limbile cîte-s pre supt ceriu, pentru praznicul ce avea  într-aceaia vreame Jidovii. Era Sîrbi, Ceşi, Neamţi, Arapi, Egvpteani, Şpînioli, din Asia, din Liviia, din Rîm, din Frighia, din Crit şi ş-alţi nemearnici din toate laturile. Şi toţi să mira de înţelepciune dumnedzăiască, nice audzită, nice grăită, ce grăia apostolii. Iară unii din rodul jidovăsc vrură să ocărască   
{201r} pre apostoli şi dziseră că-s plini de vină şi sămt beaţi. Atunce să sculă Petru din cei 11 şi începu a grăi cătr-înşii cu glas mare; "O, voi bărbaţi jidovi şi toţi ceia ce lăcuiţi prespre toată lumea, socotiţi cuventele meale, că iaste în al treile ceas de dzi şi nice dănăoară nu ne-aţi vădzut  beaţi într-aceasta vreame. Ce aceasta iaste dzisa lui Ioil proroc: "Şi va hi la dzilele de apoi - dzice Dumnedzău - de voiu vărsa din duhul mieu pre tot omul şi vor proroci feciorii voştri şi featele voastre, şi bătrînii voştri vor vedea visuri şi tinerii voştri videanii   
{201v} vor vedea. Că şi pre şerbii miei şi pre şearbele meale într-acealea dzile voiu vărsa din duhul mieu şi vor proroci." Că Domnul Hristos, pre cela ce voi [ 142 ] l-aţi prins şi l-aţ găvozdit pre cruce şi l-aţi omorît, pre acela Dumnedzău l-au învis şi cu putearea lui Dumnedzău  s-au înălţat şi giuruirea duhului svînt au luat de la părintele ş-au vărsat aceasta ce vedeţi acmu ş-audziţi. Acesta dar au tremis acmu Dumnedzău voaă şi feciorilor voştri şi tuturor celor de departe cîţ să vor ruga Domnului Dumnedzăului său. Deaci vă mîntuiţi de-acest rod îndărăpnic şi vă botedzaţi  întru numele Domnului lui Iisus Hristos şi luaţi darul   
{202r} duhului svînt." Iară ei deaca audziră să umiliră cu inimile şi credzură în numele lui Dumnedzău şi să botedzară atunci 3000 de suflete şi luară toţi duhul svînt."  Aceştia tocmeale dumnedzăeşti şi a venirei duhului svînt prăznuim şi sărbăm aceasta dzi de astădzi, ca să pomenim şi să ne aducem amente în veaci de binele ce-au făcut noaă Dumnedzău. Că chipul acela a lui Dumnedzău carele pusease şi-l arătase Dumnedzău în tvorenia sa, adecă în om şi întăiu întru  Adam, care chip şi obraz fiind grozăvit şi spurcat de duhul cel rău şi înşelătoriu ce înşelă pre Adam, astădzi cu duhul lui Dumnedzău cel   
{202v} svînt stătu acela chip curat şi înfrămşat întru noi întru toţi: şi fiind acela chip omorît de meşterşiugul diavolului, iară de duhul svînt s-au învis şi iaste viu şi înoit chipul lui Dumnedzău întru noi, cătră mărirea cea de veaci. Care lucru nu iaste altă nemică fără numai sufletul ce iaste în  noi, carele l-au suflat Dumnedzău în om. Căci că duhul svînt curăţeaşte pre om şi-l svenţeaşte şi-l înnoiaşte, şi-i dă în capul lui înţelepciune şi în limbă graiu şi cuvînt, şi ştiinţă să ştie de lucrurile ce vor hi înainte, şi priceapere să priceapă de tainele ceale neştiute, pînă ce aduce pre om de-l  schimbă din viiaţa lui cea păcătoasă şi-l tocmeaşte de-l face pre chipul şi pre obrazul lui Dumnedzău, fără de pohte şi fără de nice un păcat, în ce chip au fost Adam cînd l-au zidit Dumnedzău întăiu. Şi acela om iaste [ 143 ] deacii biruitoriu morţei şi iadului, şi iaste moşnean împărăţiei ceriului. Duhul  svînt aşijdere din oameni proşti aleage şi face apostoli şi proroci, învăţători, păstori turmei lui Hristos. Pentr-aceea apostolul Petru ne dă ştire să ştim că pentru darul duhului svînt simtem rod ales, semenţie înpărătească, preuţască, sămenţie svîntă, oameni dobîndiţi cu singele lui   
{203v} Hristos. Pre aceasta chemare simtem chemaţi ca să mărturisim pre izbăvitoriul nostru, carele ne-au chemat di-întunearec întru minunata a lui lumină.  Pînă aicea audzit folosul duhului svînt cît foloseaşte în om, iară de-aicea să audziţi iarăşi pentru care lucru vine duhul svînt în om. Întăiu vine pentru svîntul botedz, ce căci că puţini sămt să poată ţinea curată şi cumu să cade fără de păcate pînă la moarte svîntul botedz. Pentr-aceea Domnul Hristos au  lăsat învăţătură în svînta evanghelie şi întăiu au învăţat pîrîsire şi pocăinţă de răutăţi şi de păcate. Că cine va să să întoarcă cătră   
{204r} Dumnedzău, de păcate-i caotă să să întoarcă, diînse să să părăsască şi pentr-înse să jeluiască, în lacrimi şi în jeale să să pocăiască, în foame şi în seate şi în rugă să petreacă, ca Nineviteanii şi ca David proroc. De-au luat cu nedireptul cuiva, să-i întoarcă şi să-i plătească ca  Zakeiu. Să arunce milostenie în poala mişelului, ca să roage aceaia pentr-însu Dumnedzău, cum au învăţat Daniil proroc pre Navohodonosor. Să să roage cu mare plecare şi cu inimă zdrobită, ca vamăşul.  Altă învăţătură a Domnului lui Hristos iaste aceasta, ca să creadem aşea tare să ţinem cum ne arată noaă svînta evanghelie de Domnul   
{204v} Hristos că iaste al nostru izbăvitoriu, al nostru răscumpărătoriu, al nostru îndireptătoriu, şi cine va creade în fiiul lui Dumnedzău va avea viaţa de veaci. Iară cătră aceasta credinţă învaţă Dumnedzău să avăm lucrure bune, adecă viiaţă fără de vini, blîndeaţe, plecare, răbdare, [ 144 ] curăţie,  direptate, milostenie, priinţă fiecărui creştin, foame, seate pentr Dumnedzău, rugă, pază la besearecă, svînta cumenecătură şi svînta anafură, nevoinţă fără de leane de-a cercarea împărăţiia ceriului şi nepărăsită dorire binelui de veaci. Învăţătura lui Dumnedzău să păzim, în frica lui să lăcuim, viiaţă   
{205r} noaă şi blagoslovită să viieţuim întru toate bunătăţile cîte-s noaă date de la Dumnedzău şi într-înse ca neşte fii ascultoi Domnului său să îmblăm şi cu nuse credinţa noastră să înfrămşem, pentru care lucru să ne cheame slugi aceluia Dumnedzău. Şi vădzînd ş-alţii isprăvile noastre  ceale bune vor lăuda pre Dumnedzău părintele cela ce iaste în ceriu. Şi acela iubit suflet aceluia blagoslovit creştin ce va avea aceastea bunătăţi şi într-înse va vieţui să să roage lui Dumnedzău numai să-i înmulţască şi să-i adaogă liubovul cătră Svenţia Sa şi cătră de-aproapele său şi ca să-l întărească întru   
{205v} bunătăţi, să nu hie împiedecat din viiaţa cea dumnedzăiască de vicleanii diiavoli. Şi de-aciia să mulţămască lui Dumnedzău, că acela iaste cetaş giuruirei ce-au giuruit Domnul Hristos în svînta evanghelie de-au dzis: "Părintele mieu-l va iubi şi la dînsul vom veni şi lăcaş  într-însul vom face". Minunată venire şi vestită lăcuire a cestuia Domn în lăcaşiul inimiei aceluia om ce-l iubeaşte Dumnedzău! Mare dar a lui Dumnedzău iaste cînd petreace Svenţiia Sa în om! Şi aceluia om nemic răutatea nu-i poate strica, nice un lucru nu-l poate scrîbi, căci că are agiutoriu pre  Domnul acela ce biruiaşte prespre   
{206r} toate faptele şi ş-au iubit într-însu lăcaş şi petreacere. De care lucru spune Pavel apostol de dzice: "De iaste Dumnedzău cu noi, dară cine să hie mai mare pre noi?" A toate lucrurile simtem biruitori pentru Dumnedzău, cela ce ne iubeaşte pre noi. Deci pre care om iubeaşte  Dumnedzău pre [ 145 ] acela şi cearcătă, la acela nevădzut vine de mîngîie sufletul lui şi inima lui veseleaşte, darul într-însu înmulţeaşte, liubovul cătră Svenţia Sa-i adaoge, dă-i înţelepciune şi-l îmbogăţeaşte cu sporiu dumnedzăesc, dă-i blagoslovenie întru toate isprăvile lui şi întru toate lucrurile.  Pace şi linişte şi tot binele vine omului aceluia   
{206v} pre această lume, iară în veacul ce va hi cu cinste şi cu mărire-l încunună, întru viiaţa cea cu bucurie, întru împărăţiia cea netrecută şi neschimbată, unde nu sămt boale, nice dureare, nice scîrbă, nice nesosinţă, nice o grije de nemică, numai veselie neîncetată şi netrecută.  Deaci cum iaste ferice creştinul acela ce pentru darul duhului svînt are pre Dumnedzău întru sine, aşea iaste becesnic şi vai de creştinul cela ce pentru păcat s-au despărţit Dumnedzău di-însu şi duhul svînt într-însu nu lăcuiaşte. Acela iaste săc ca un lemn uscat gata de-a arderea în focul nestinsu.  Că însuşi Hristos spune de-aceasta   
{207r} cu aceastea cuvente de dzice: "Eu sămt rădăcina, iară voi simteţi odraslele. Deci hiecare odrasle ce nu va face din mene roadă tăia-o-va părintele mieu cel ceresc şi în foc o va arunca." Pentr-aceea de n-ai duhul svînt, pre Dumnedzău n-ai; şi de n-ai pre Dumnedzău,  nemică n-ai. Că fără dinsu nemică nu eşti şi n-ai nemică, că nice un bine nu poţi să faci. Dumnedzău iaste izvor vieţei de veaci, iară tu de n-ai pre Dumnedzău, viaţa de veaci n-ai, numai ce-ţ caotă a flămîndzi ş-a însăta fără di-însul în veaci, şi deacii fără de Dumnedzău eşti ca o odrasle  tăiată de la toată mila lui Dumnedzău şi uscată şi focului de veaci gătată.   
{207v} Pentr-aceea , cum scriu [ 146 ] învăţătorii besearecei, că bunătatea a toată lumea fără de Domnul Hristos iaste sărăcie şi nesosinţă şi răutatea netrecută. Şi cine ne face pre noi fără de Dumnedzău? Păcatul. Cum dzice prorocul că "păcatele voastre despart între voi şi între Dumnedzău,  că păcatul scoate afară duhul lui Dumnedzău din suflet şi duce duhul dracului. Deaci cum iaste sărac şi mişel omul fără de Dumnedzău, cît şi sufletul lui mare greutate-i caută să paţă, aşea şi cela ce are pre Dumnedzău tot binele are: are viaţa de veaci, are mîngîiarea duhului svînt, iaste odrasle roditoare,   
{208r} de folos iaste lui Dumnedzău şi şie şi de-aproapelui său. Pentr-aceea să nevoim, fraţilor, să avem pre Dumnedzău oaspe în sufletele şi într-inimile noastre. Să-i gătăm cale dragă şi iubită cu pocăinţa şi să gonim oaspele cel bătrîn diavolul cu ispoveadania, ce l-am chemat în  noi cu păcatul. Şi să chemăm cu foame şi cu seate şi cu rugămente, cu lacrămi şi cu suspini, ca să vie Dumnedzău întru noi, să ne înoiască şi să ne curăţască de scrînăvia păcatelor ce-au făcut în noi duhul cel rău şi drăcesc şi să ne dea duhul svînt, să putem mulţămi tatălui şi fiiului şi duhului svînt şi să  dzicem: svîntă troiţă nedespărţită   
{208v} şi neschimbată, ţie ne închinăm, tine avem Dumnedzău şi împărat, tine tvoreţ şi ziditoriu mărturisim şi te propoveduim a toată lumea. Mulţămin milostivirei tale, închinămu-ne milei tale, că ne iubişi, că ne miluişi şi împluşi aceasta taină ce iaste minunată şi proslăvită şi îngerilor  nepricepută. Pentr-aceea rugămu-te şi ne cucerim, aicea să ne spodobeşti să petreacem viaţă cu pace, fără de păcate, fără de smenteală, neîmpidecaţi şi nebiruiţi de vrăjmaşi trupeşti şi sufleteşti, iară acolo să ne dăruieşti să te cîntăm şi să te proslăvim cu îngerii, cu   
{209r} svenţii, cu cîţi au făcut şi fac voia ta. Că Svenţia Ta [ 147 ] eşti lăudat şi proslăvit, cinstit şi închinat de la toate faptele, acmu şi pururea şi întru netrecuţi şi nesvărşiţi veaci a tuturor veacilor. Amin.   
{209v} 23. La Dumeneca mare. Învăţătură pentru toţi svenţii Aceasta dzi de astădzi să cheamă Dumeneca tuturor svenţilor. Pentr-aceea şi în limba rumînească au luat a să grăi Dumeneca cea mare, căci că astădzi prăznuim praznicul tuturor svenţilor. Nu unul sau doi sau dzeace, ce cu miile şi cu întunearecele. Întăiu Măriia Sa Precista, maica   
{210r} Domnului nostru lui Iisus Hristos; a doa apostolii; a treia prorocii; a patra sventitelii, învăţătorii besearecei; a cincea măcenicii, bărbaţi şi muieri; a şeasea preapodobnicii, călugări şi călugăriţe; a şeaptea direpţii, împăraţi şi proşti. Pentr-aceştia svenţi prorocul Isaia au prorocit din  duhul svînt de-au dzis: "Veseleaşte-te, stearpă ceaia ce n-ai născut fii". Aceasta grăiaşte prorocul de beseareca creştinească ce s-au înmulţit din păgîni. Căci că mainte de Hristos au fost fără plod, n-au născut svenţi, pentr-aceea-i dzise stearpă. Şi iară prorociţa Anna au dzis că "stearpa  născu şeapte şi cea cu feciori mulţi slăbi", căci că beseareca   
{210v} născu aceaste şeapte ceate de svenţi ce-au dzis, iară beseareca jidovască cea ploditoare slăbi şi sterpi. Pentru că duhul svînt s-au pogorît pre apostoli de i-au luminat ca dumenecă în ceaia ce au trecut şi apostolii au învăţat lumea; şi atîta au plecat oamenii, cît nice moartea  n-au socotit pentru numele lui Hristos. Pentr-aceea şi svenţii besearecei noastre au învăţat să prăznuim astădzi pamentea lor, pentru ca să cunoaştem ce roadă [ 148 ] au făcut beseareca pentru învăţătura svenţilor apostoli. Şi iarăşi, pentru că sămt uni svenţi de rabdă munci şi să svenţesc în multe locuri, şi   
{211r} sămt nepomeniţi şi neştiuţi întru oameni, iară la Dumnedzău au mare cinste, pentr-aceea i-au pus astădzi toţi să să cinstească şi cei neştiuţi cu cei ştiuţi. Şi iarăşi, că şi de-acmu înainte să vor svenţi din oamenii cei nevoitori şi nu vor şti oamenii să-i cinstească şi să-i  prăznuiască, pentr-aceea i-au împreunat toţi într-o dzi să să prăznuiască. Pentru căci că vonicii împărăteşti, cînd sămt cinstiţi, atunci iaste cinstit şi împăratul, într-acela chip şi într-această dzi de astădzi, întru carea să cinstesc svenţii, mai vrîtos să cinsteaşte şi să proslăveaşte Dumnedzău,  carele au priimit măceniia   
{211v} lor şi i-au cinstit, carele i-au întărit şi au biruit pre diavolul, carele le-au dat puteare şi i-au lucrat Svenţiei Sale cum să cade: unii cu muncile, alţii cu de ce au putut a face bine de-au agiunsu să îngăduiască lui Dumnedzău. Acestora tuturor le facem cinste şi pomenire  astădzi şi-i rugăm să roage şi ei Dumnedzău pentru noi, pentru că ei ş-au vrăsat singele său pentru liubovul lui Hristos şi au şi îndrăznire mare cătră Măria Sa. Că de ascultă un împărat slugile sale ce sămt giuraţi să moară pentru dînsu, dară cu cît mai vrîtos Hristos să nu asculte svenţii ce-au murit  pentru numele Măriei Lui. Au doară   
{212r} nu-s mai mari măcenicii decît slujitorii împărăteşti? Au doară n-au răbdat mai multe pedeapse măcenicii pentru numele lui Hristos decît cum rabdă slujitorii pentru liubovul împăratului? Că muncile măcenicilor sămt mai mari şi mai înfricoşate decît cum rabdă slujitorii pentru  liubovul împăratului? Că muncile măcenicilor sămt mai mari şi mai înfricoşate decît războiul slujitorilor. Ce iaste frica războiului? Doaă oşti stau împrotivă, cu arme întrarmaţi; sabiile strălucesc; sigeţile acopără soarele; singele să varsă [ 149 ] pre pămînt ca pîraele; trupurile vonicilor dzac ca snopii în vreamea  seacerei. Iară războiul svenţilor măcenici împrotiva împăraţilor păgîni iaste mai minunat şi mai înfricoşat,   
{212v} căci că împăraţii şi măcitelii şedea, iară măcenicii sta; împărsţii întrarmaţi iară măcenicii goli şi biruia pre cei întrarmaţi. Cine nu să va mira? Cine nu să va umili? Bătutul biruia pre cela ce-l bătea, legatul pre cel dezlegat, arsul pre cela ce-l ardea, mortul pre cela ce-l ucidea.  Cumu-i piatra ce să chiamă adamant, cît să o are ucide cu hierul, tot nu să zdrobeaşte, ce mai vrîtos să zdrobeaşte herul cu carele o ucide, într-acela chip şi măcenicii, cu atitea pedeapse ce-i munciia biruia-i. Acesta războiu iaste mai minunat şi covrîşeaşte prespre toată mentea   
{213r} omenească, căci că la războiul lumăsc amîndoaă oştile stau întrarmate şi are voe hiecarele să şi lovască şi să sprejenească; iară războiul svenţilor măcenici cu strîmbul le era a-l bate, că de o parte şedea împăraţii de-i îngroziia cu cuvintele, de altă parte slujitorii întrarmaţi, muncitorii,  sta cu heară de munci în măn. Focurile, vrîteajele, spînzurătorile, teascurile, hierile şi alte fealiuri de munci, toate sta gata înaintea ochilor. Cătr-aceastea încă şi cu cuvente bune apuca-i şi daruri mari le da şi domnii le giuruia, pentru semenţiile şi   
{213v} fraţii, a mulţi şi cuconii şi muerile şi părinţii, de-i ruga şi cu lacrămi să glăsiia să nu-i lase săraci, nice să-ş piardză viiaţa într-o mică de ceas. De atîtea parţi ce veniia războiu asupra svenţilor măcenici, cu nevoe era a birui. Nu poate neştine să grăiască, nice să spue în ce chip  biruia şi călca aceastea toate, numai ca să dobîndească împărăţiia ceriului. Iară necredincioşii împăraţi şi în foc ardea-i şi pre leamne spîndzura-i, şi trupurile lor strujia [ 150 ] cu unghi de hier, şi cu lumini aprinse ardea-i, şi în teascuri tescuia-i şi în vrîteaje svărăma-i, şi în foc arunca-i şi în  temniţe închidea-i şi leilor   
{214r} mîncare da-i, şi în căldări hierbea-i, şi cu suliţe împungea-i şi singele lor vărsa-le. Şi nu numai aceastea, ce ş-alte munci multe făcea şi într-alte pedepse ce-i pedepsiia. Punea-i şi pre gratii de hier făcute mari şi desupra cărbunilor frigea-i. Iară noaă să nu ne pae  lucru puţin cînd audzim ce-au dzăcut măcenicii pre cărbuni, ce să gîndim cum ne iaste cînd ne prind frigurile, sau cum ne doare cînd ne ardem numai la un deaget. Dară svenţii măcenici, într-atîta pară, într-atîta jeratec, cum nu să întresta? Cum nu să spăriia? Că cum să varsă rîuri cînd ploaă tare, aşea şi din trupurile   
{214v} măcenicilor să vărsa singele pre pămînt în vreamea măceniei lor. Acesta singe îngerii vedea-l şi să veseliia, iară dracii să întresta şi însuşi diavolul să cutremura. Căci că nu era prost singele svenţilor măcenici, ce era singe svînt şi destoinic împărăţiei ceriului. Acesta singe vădzu acela  diavolul şi să întrestă, că-ş adusă amente de singele lui Hristos ce l-au vrăsat pre cruce pentru păcatele noastre. Cătr-acela singe cugetînd măcenicii vărsa-ş singele său. Iară macar ce-au şi murit şi singele său ş-au vărsat, iară binele netrecut şi nevădzut au dobîndit, binele acela "ce ochi nu l-au vădzut şi   
{215r} urechi nu l-au audzit şi la inima omnlui n-au întrat", cum grăeaşte şi Pavel apostol că-i "gătit de Dumnedzău celora ce-l iubăsc priînsu. Căci că măcenicii în puţină vreame au pedeapsă. Iară binele acela au-l în veaci netrecuţi; şi cînd să sue în ceriu, îngerii tîmpină-i priînşi  şi toate ceatele ceriului să veselesc de suirea lor. Într-acesta chip, cînd mărg vonicii împărăteşti să între în vr-o cetate sau în vr-uîn oraş, iesă oamenii [ 151 ] înaintea lor pentru să-i vadză şi prinşi şi armele lor, aşea şi cînd să sue măcenicii în ceriu iesă înaintea lor îngerii de să miră de nevoinţa lor. Şi  deaciia iau-i şi-i duc cu multă cinste la împăratul   
{215v} ceriului, Domnul nostru Iisus Hristos, la scaunul dumnedzăesc, unde dvorbăsc mii de mii îngereşti, acolo unde streluceaşte lumina lui Dumnedzău fără de măsură. Şi deaca mărgă şi să închină lui Dumnedzău, atunce mai cu multă bucurie-i priimeaşte şi cu mai multă cinste cinsteaşte,  ca pre neşte soţi ai săi. Cum grăi însuşi Svenţiia Lui cătră apostolii săi, că "de-acmu nu vă voiu mai dzice slugi, ce vă voiu dzice soţii". Acesta cuvînt l-au grăit Hristos şi cătră alţi svenţi. Atunci îngerii să veselesc de cinstea măcenicilor, arhaggelii să bucură, heruvimii cu cîntări laudă pre împăratul  acestora vonici, serafimii   
{216r} proslăvăscu-l, toate ceatele ceriului cu bucurie şi cu veselie mare cîntă sventei troiţe şi sîngur Dumnedzău să veseleaşte în dzua aceaia. Şi ce lucru mare iaste aceasta! Că de iaste bucurie în ceriu numai pentru pocăinţa unui om păcătos, dară cu cît mai vrîtosă să nu hie bucurie de  măcenic cînd dobîndeaşte cunună de la Hristos, împăratul său! Atunce cu veaselă faţă grăiaşte împăratul şi dzice cătră svenţii săi: "Şerbii şi soţii miei. Şerbi, pentru că eu sămt Dumnedzău şi voi oameni; iară soţii pentru că m-aţi iubit pre mene şi cu inimă curată mi-aţi slujit mie. Întraţi întru bucuriia Domnului   
{216v} vostru, întraţi întru binele cel de veaci, împărăţiia ceriului. Pentru căci că întru puţinel v-aţi aflat credincioşi şi înţelepţi, mai spre mult eu vă puiu." O, binele ce dobîndesc atunci svenţii! O, bucuriia ce au atunci măcenicii! Cine poate să spue? Ce cuvînt poate să arate? Că de dzice  Pavel apostol că ochi de om n-au vădzut şi ureche n-au audzit binele acela, dară cum va putea neştine spune?  Pentr-aceea şi noi creştini, să ne aducem amente, să gîndim mainte de lucrurile lor şi atunci să ne mirăm de [ 152 ] binele ce-au dobîndit. Au doară n-au fost şi aceia oameni ca şi noi, bărbaţi şi mueri? Au doară   
{217r} n-au avut şi aceia trup omenescă ca şi noi? Dară cum au răbdat unii munci, alţii sehîstrii, alţii au mărturisit adevara? Căci că n-au mîncat mult ca noi, nice au făcut lucrurile drăceşti cîte facem noi: giocurile, beţiile, curviile, făţăriile, strîmbătăţile. Pentr-aceea şi Dumnedzău cinstea  iei priînşii, şi ciudese mari au făcut în viiaţa lor şi şi după moarte fac, căci c-au slujit lui Hristos cu totă inima.  Pentr-aceea şi tu, o, oame, de ţi-i voia să te aseameni măcenicilor, fă aşea: urîtu-ş-au aceea viiaţa sa, ureaşte şi tu veseliia lumiei; aceia ş-au aruncat trupul în foc, aruncă   
{217v} şi tu agonisita în mănule săracilor, nu toată, ce cît poţi pentru Dumnedzău; călcat-au aceia para focului, calcă şi tu pohtele trupului; răbdat-au aceia munci, rabdă şi tu clevetele şi ocărăle; aceia au murit pentru numele lui, tu nu muri, ce hii viu şi fă învăţăturile lui Hristos.  Greale-ţ par aceastea, iară sămt de folos. Nu socoti numai cheltuiala milosteniei, ce caotă ce dzice David proroc: "Cela ce împarte şi dă mişeilor, direptatea lui va trăi întru veaci". Nu gîndi numai de pedeapsa trupului, ce mai vrîtos gîndeaşte de dobînda binelui.   
{218r} De veri cîlca ceale trupeşti, pre lesne veri dobăndi ceale cereşti. De veri părăsi pohtele trupului, pre lesne veri lua şi împărăţiia ceriului, carea noi toţi să o dobîndim de la Hristos, Dumnedzăul nostru, pentru ruga tuturor svenţilor. Amin.  [ 153 ] 
{219r}  24. Dumeneca a doa. Evanghelia din Madei în noaă capete  U-împărat, cînd va să să oştască cu război împrotiva altui împărat, atunci mainte strînge vonici întrarmaţi şi deaciia purceade să-ş sloboadze oamenii săi din robie. Aşia şi Domnul nostruIisus Hristos, împăratul îngerescu, vrînd să facă războiu cu vrăjmaşul diavolul, să sloboadze rodul omenesc din  robiia lui cea amară, veni la marea Galileiului şi de-acolo începu întăiu a strînge apostoli spre aceasta treabă, cum audzim spuind svînta evanghelie. [ text in slavona ].  Într-aceaia vreame îmblînd Iisus pre lîngă marea Galileiului, vădzu doi fraţi, Simon, ce-l chiamă Petru,   
{219v} şi Andrei, fratele lui, aruncîndu-ş mreajea în mare, că era păscari. Şi grăi lor: "Veniţi după mene şi voi face pre voi vînători de oameni". Iară ei îndată-ş lăsară mreajea şi purceasără dup-însu. Şi deaca trecu de-acolo, vădzu alţi doi fraţi, Iacov a lui Zevedei şi Ioan, fratele lui, cu  Zevedei, tatăl lor, cîrpindu-ş mreajea sa. Şi-i chemă priînşi. Iară ei îndată lăsară corabiia şi pre tatăl lor şi să dusără dup-însu. Şi îmbla prin tot Galileiul Iisus de învăţa prin săboarăle lor şi mărturisiia evanghelia împărăţiei şi tămăduia toate boalele şi toate ranele diîntru oameni.   
{220r} Şi ieşi veastea lui preste toată Siriia, şi aducea la dînsu toţi bolnavii cu neputinţe şi cu chinuri în multe chipuri ţinuţi, şi îndrăciţi, şi lunavi, şi slăbănogi de vene, şi-i tămăduia priînşii.   [ 154 ] Întăia parte: Pentru chemarea apostolilor şi pentru ascultarea lor Minunatu-i Dumnedzău întru lucrurile sale. Deaca făcu raiul, atunce şi pre Adam zidi. Deaca să înmulţiră păcatele, atunce şi potop aduse şi lumea toată înecă. Cînd vru să dea leage, atunce mare ciudese făcu cu rodul jidovăsc. Prin Eghipet şi prin Marea Roşie, şi la muntele Sunaei multe şi groaznice  seamne arătă: tunete şi tresnete, şi fulgere, şi cutremuri de pămînt, fum şi pară de foc şi sunete de bucini, pentru spaima păcătoşilor şi călcătorilor legei. Într-atîta spaimă să arătă lui Movsi proroc şi grăi cu nusu şi le deade leage scrisă, carea pînă acii nu o avea. Dup-aceea, cînd   
{220v} vru acel Dumnedzău mare şi straşnic să să arate pre lume şi cu oamenii să petreacă, ca să-i scoaţă din robiia vrăjmaşului cea veacinică, ş-atunce mari ciudese făcu. Steaoa împăraţii de la Persiia chemă-i, şi lui să închinară; dup-aceea, diîntr-apă vin făcu; pre mare ca pre  uscat îmblă; vînturile şi marea cunteniia; cu cinci pîini cinci mii sătură. Şi toate cu frică şi cu cutremur asculta; ştiia că acela iaste tvoreţul lor. În vreamea răstignirei sale cea de bună voe, soarele întunecă, pămîntul să cutremură, pietrile să despicară, gropile să deşchiseră şi morţii învise. Aşijdere, cînd vru să  strîngă apostolii pentru să-i tremiţe în limbi, să mărturisască evanghelia, atunce şi înaintea lor multe şi mari ciudese făcu: boale şi neputinţe în multe chipuri din oameni tămădui, stricaţi curăţi, gîrbovii îndireptă, slăbănogii întîri, orbii lumină, şchiopii şi muţii şi surdzii vendecă-i, dracii din oameni goni şi  morţii învise. Şi tuturor cui trebuia, darul său vărsa-l, cît să vesti numele lui în toată Siriia şi în toată Palestina. Aceasta puteare deade şi apostolilor săi, că să cădea vonicii împăratului ceresc să hie întrarmaţi şi groznici [ 155 ] împrotiva diavolului şi slugilor lui. Căci că într-aceaia vreame   
{221r} toată lumea să închina diavolului întru idolii aceia ce făcea şi împărăţiia Satana în lume cu toţi împăraţii şi mai marii lumiei. Şi era un lucru cu nevoe a întoarce lumea cătră Dumnedzău, ce era deprinşi oamenii a să închina şi a sluji idolilor din dzile bătrîne. Şi încă mai vrîtos că apostolii era  săraci şi necărtulari, şi-i tremitia Hristos împrotiva împăraţilor şi înţelepţilor lumiei aceştiia, pentr-aceea le deade puteare şi bărbăţie şi duhul svînt şi le dzise: "Duceţi-vă, că iată eu vă tremiţ pre voi ca pre neşte oi într-un mijloc de lupi. Nu vă teamereţi de ceia ce ucig trupul, că sufletul nu-l pot  ucide. Şi cînd veţ hi duşi înaintea a domni şi a împăraţi pentru numele mieu, nu vă grijireţi, nice vă învăţareţi ce veţ grăi, că duhul svînt va grăi din voi." Aşea-i învăţă şi-i întrarmă cu blîndeaţele şi cu răbdarea şi-i tremise gata ca să veneadze lumea cu mreajea învăţăturilor sventei evanghelii. Iară ei îndată  ascultară şi credzură cuvîntul Mărirei Sale lui Hristos şi-ş lăsară părinţii, casele şi fămeile şi feciorii şi purceasără după Hristos, om neavut şi fără de casă. Din săraci şi de rudă proastă şi necărtulari alease Hristos apostolii săi. Că de vrea hi ales din cei bogaţi şi din filosofii lumiei aeştiia, atunci   
{221v} are dzice noaă necredincioşii că "apostolii voştri cu banii şi cu avuţiia au nămit oamenii întru credinţa lui Hristos şi mulţi s-au întors cătr-înşi pentru avuţiia; şi iarăş de vre hi ales apostolii din cei înţelepţi, are dzice că cu înţelepciunea şi cu meşterşugul au prilăstit oamenii şi lumea  de-au credzut lui Hristos. Ce acesta prepus tot l-au lepădat dintru apostolii săi [ 156 ] şi pentr-aceea n-au ales nice din bogaţi, nice din mai marii lumiei, ce din săraci şi necărtulari, din păscari şi din ciobotari. Şi aceşti proşti şi fără arme biruiră pre mulţi bogaţi şi pre mulţi domni şi împăraţi, şi pre  mulţi înţelepţi şi filosofi. Pentr-aceea grăiaşte şi Pavel apostol de dzice că "Dumnedzău aleasă pre cei nebuni din lume, ca să biruiască pre cei putearnici". Căci că puterea şi înţelepciunea apostolilor nu iaste lumască sau pementească, ce iaste de sus din ceriu, cu carea, ca cu un nevod şi cu o mreaje, vînară  toată lumea lui Hristos şi scoasără mulţime de suflete diîntr-adîncul întunearecului şi le dusără la lumina cea de sus, la împărăţiia ceriului, cu învăţătura sventei evanghelii.  A doa parte: Pentru vînarea peştilor celor cuvîntători ce-i vînară apostolii cu nevodul   
{222r} evangheliei din marş aceştii lumi Aşea grăi Domnul Hristos de apostoli cu pildă şi dzise: "Asamănă-să împărăţia ceriului unui nevod aruncat în mare şi de tot fealiul de peaşte adună. Şi deaca să împle, scotu-l la margine şi şed de aleg cei buni în vase, iară cei putredzi leapădă afară." Pentr-aceea ascultaţi ce închipuiaşte nevodul,  marea, păscarii, ce-i adunarea de toate fealiurile şi ce-i împărţirea cei buni din cei răi.  Păscarii sămt apostolii, cum le dzise sîngur Hristos: "Eu vă voiu face vînători de oameni.", iară marea iaste această lume cu valuri multe. Că această lume cu adevărat să închipuiaşte mărei, că marea pururea iaste cu frică şi cu trudă, fără pace şi fără credinţă: unde-i moarte, acolo [ 157 ] arată viiaţă; cînd dă  dulceaţă, atunce amăreaşte. Pururea iaste prinsa schimbare şi furtuni de scrîbe şi valuri de lăcomii şi de necurăţii. Şi cumu-i în mare peştii cei mari înghit pre cei mai mici, aşea şi într-această lume mai marii înghit agonisita celor mai mici. Nevodul aruncat în mare iaste învăţătura apostolilor, mărturiia  sventei evanghelii, că iaste împletit şi legat acesta nevod di-nvăţăturile prorocilor şi apostolilor şi a învăţătorilor lumiei   
{222v} şi mai vărtos de învăţătoriul cel adevărat, de Hristos, Domnul nostru. Şi iaste aruncat în marş aceştii lumi, ca să cuprindză mulţime de peaşte, adecă suflete omeneşti. Şi cum sămt la nevod legaţi ochi, aşea şi întru învăţătura lui Hristos sămt pilde de leagă taina şi înţelepcunea amînduror  legilor. Şi cum sămt la nevod doaă coarde, una din gios, grea, cu plumbi şi cu heară, pentru să apease într-adînc să nu treacă peaştele, alta din sus, iuşoară, cu plute legată, pentru să ţie desupra nevodul, să nu-l lase să să afunde, aşea şi învăţătura lui Hristos are doaă legi: cea veache şi cea noaă. Cea grea  cunteneaşte cu muncile şi cu matca focului de veaci. Şi această parte de nevod diîntr-adîncul păcatelor scoate pre oameni, că mulţi temîndu-se de muncile veacinice să părăsesc de păcate şi vin la pocăinţă, fiind cuprinşi de coarda cea grea din gios. Iară cea iuşoară giuruiaşte slavă fără de moarte şi viaţă  nesvărşită şi veselie fără de nice o scrîbă. Aceasta rădică în sus cătră înălţimra ceriului şi trage pre oameni. Cît pentru împărăţia ceriului multe scrîbe şi nevoi au răbdat direpţii. Acest svînt nevod iaste aruncat în mare, adecă în lume cu dzisa domnului nostru lui   
{223r} Iisus Hristos încă diîntru-ntăia venire a Mărirei Sale pre lume. şi apostolii, ca neşte păscari înţelepţi, au vînat cu nusul multe limbi, de toate fealiurile de [ 158 ] oameni cîţi-s pre supt ceriu. Acesta nevod, ş-acmu carii sămt nameastnicii lor, patriarşii, episcopii, preuţii, ceia ce  mărturisesc cuvîntul lui Dumnedzău, tragu-l la margine, adecă la svîrşitul veacului acestuia. iară deaca să va răsipi şi să va svrîşi această lume, atunce Domnul nostru Iisus Hristos va tremite îngerii săi ca să aleagă peaştele acela ce va hi într-acel nevod. Şi cîţi să vor afla putredzi şi împuţiţi de păcate  arunca-i-vor în marea cea de foc. Acolo vor hi plînsuri şi scărşcări de dinţi.  Aicea să cade tot omul să să teamă de această pildă groaznică, că macar săvai că iaste şi tras în nevodul sventei evanghelii, săvai că iaste şi în besearecă cu credincioşii, şi de nu va avea viaţă curată şi pocăinţă adevărată, totu-i caotă a fi despărţit la dzua giudeţului şi va hi aruncat în matca focului de veaci.  Iară peştii cei buni, adecă direpţii, aleage-i-vor îngerii lui Dumnedzău în vase şi-i vor duce în curţile înpărăţiei ceriului înaintea feaţei împăratului ceresc, cu nusu să împărăţască. Deci să cade a tot omul creştin să ştie că înnoată marea aceştii vieţi şi prestinsă   
{223v} treace la liniştea cea lăudată, carea şi îngerii o pohtesc. Ce încă pînă iaste în lume are frică şi nevoi şi primejdii mari ca şi pre mare. Iară deaca treace luciul mărei aceştia, atunci să izbăveaşte de toată usteninţa şi de toată frica. Cu bună nedeajde să odihneaşte deaciş, fără de nice o trudă,  veselindu-se pururea întru împărăţiia acea de sus, unde sămt toate de agiuns şi fără de nice o lipsă, unde şi noi toţi să dobîndim parte, Doamne Iisuse Hristoase, acolo unde împărăţeşti cu părintele şi cu duhul svînt, acmu şi pururea şi întru veaci nesvrîşiţi şi netrecuţi. Amin.   [ 159 ] 
{224r} 25. Dumeneca a treia.  Evanghelia din Madei în optsprădzeace capete Cum lumineadză soarele lumea şi deaca întunecadză toată lumea să schimbă întunearecu şi nice una din fapte nu să cunoaşte carea ce iaste, aşea şi mentea noastră iaste lumină şi ochi trupului, şi deaca să întunecă mentea cu gînduri de păcate şi cu pohtele lumiei aceştiia, atunci şi sufletul şi trupul iaste  întunecat şi lipsit de slava lui Dumnedzău. Pentr-aceea, Domnul nostru Iisus Hristos ca un vraci înţelept dezrădăcineadză această boală din sufletele noastre, cum ne spune noaă astîdzi svînta evanghelie, care evanghelie o scrie Madei evanghelist. [ text in slavona ]  
{224v} Dzise Domnul ucenicilor săi: Lumina trupului iaste ochiul. Deci, de va hi ochiul tău curat, tot trupul tău va hi luminat, iară de va hi ochiul tău viclean, tot trupul tău va hi întunecat. Că de va hi întunecată lumina ce iaste întru tine, dară întunearecul cu cît mai vîrtos. Nime nu va putea a  doi domni să slujască, că sau pre unul va urî şi pre altul va iubi, sau de unul să va ţinea, iară de altul va înceape a nu gîndi. Nu veţi putea şi lui Dumnedzău să slujiţi şi Mamonului, adecă avuţiei. Pentr-aceea grăesc voaă: nu vă grijireţi cu sufletele voastre ce veţi mînca   
{225r} sau ce veţi bea, nice trupurile voastre cu ce le veţi îmbrăca. Că au nu iaste sufletul mai mare decăt hrana şi trupul decît îmbrăcămentele? Căotaţi pre pasările ceriului, că nu samănă, nice seaceră, nice strîng în jitniţă, şi părintele vostru cela din ceriu le hrăneaşte priînse. Dară voi, au nu  sămteţi mai buni decît acealea? Cine din voi de ceea ce să grijesc va putea să-ş adaogă statul său un cot? Şi de îmbrăcămente [ 160 ] ce vă grijiţi? Învăţaţi-vă de florile cîmpilor cum cresc. Nu să ustenesc, nice torc. iară grăesc voaă că nice Solomon întru toată împărăţiia sa nu s-au îmbrăcat aşea ca una de-aceastea.   
{225v} Că de iaste iarba cum are hi astădzi în ţarină, iară mîne cum o ai arunca în cuptoriu, Dumnedzău aşea le tocmeaşte, dară cu cît mai vîrtos pre voi puţini în credinţă? Nu vă grijireţi de grăiţi: "Ce vom mînca, sau ce vom bea, sau cu ce ne vom îmbrăca?", că aceastea toate limbile cearcă, iară  părintele vostru cela din ceriu şti că vă trebuiesc aceastea toate. Cercaţi mainte împărăţiia lui Dumnedzău şi direptatea ei, şi aceastea toate să vor adaoge voaă.  Întăia parte: Pentru lumina sufletului ş-a trupului, ce o întunecă lăcomiia şi alte gînduri de păcate Cînd petreace omul în fum, atunci-i lăcrămadză ochii şi orbăsc; iară deaca iase la văzduh   
{226r} curat şi la vreame cu senin, de să priîmblă pre lîngă izvoară de ape curătoare, atunce sămt mai veaseli ochii şi mai curaţi, şi sănătate dobîndesc din văzduh curat. Aşea şi noi, fraţilor, deaca întrăm în fumul păcatelor lumiei aceştiia, întru mîncări fără vreame şi în beţii, în lăcomiia avuţiei  aurului şi argintului satelor şi a vecinilor, şi într-alte pohte de păcate, atunce şi noaă foarte lăcrămadză ochii sufletului nostru, şi de iuţimea acelui fum îşelătoriu dureare şi orbie foarte cumplită rabdă ochii noştri. Că a nimic altă nu să asamănă isprăvile noastre într-această lume, numai fumului. Şi nu  numai isprăvile noastre, ce şi dzilele şi aii şi viaţa noastră, toate ca un fum trec. Şi cine va petreace într-aceaste fumuroase şi înşelătoare lucruri, aceluia-i [ 161 ] iaste mentea întunecată cu întunearecul păcatelor şi pohtelor trupului. Pentr-aceea Domnul nostru Iisus Hristos, vrînd să ne slobodzască  dintr-această neputinţă pre noi, aceasta pildă puse şi dzise: "Lumina trupului iaste ochiul. Deci, de va hi ochiul tău curat, tot trupul tău va hi luminat, iară de va hi ochiul tău orb, tot trupul tău va hi întunecat." Căci că deaca iaste sănătos ochiul ce iaste în trupul nostru,   
{226v} veade chiar toate faptele: ceriul, pămîntul, munţii, marea, înîlţimea, adîncul, lumina, întunearecul şi toate fealiurile copacilor şi pomilor, fierilor şi peştilor, toate ochiul le veade şi le cunoaşte. Aşea şi mentea, ce să chiamă ochiul sufletului nostru, veade ceale vădzute şi ceale nevădzute.  Întăiu veade pre Dumnedzău, deacii veade dvorba îngerilor, cunoaşte fapta cea fără de moarte a sufletului său, dup-aceea aleage ceale netrecute den ceale trecătoare. Că cum cunoaşte ochiul trupului moartea şi viaţa această trecătoare, aşea şi mentea cunoaşte şi aleage carea iaste moartea cea viacinică şi  viiaţa cea nesfărşită şi ce iaste veselia şi plîngerea cea viacinică. Pentr-aceea să cade a tot omul creştin să-ş ferească ochiul menţei sale de gîndurile păcatelor, de lăcomii şi de apucări cu nedireptul, de strîmbătăţi şi de asupreale, şi de tîlhuşaguri şi de curvii, şi de alte necurăţii de toate, că atunce va hi  ochiul curat şi tot trupul va hi luminat. Iară de va hi cu unele ca aceastea orbit, tot trupul va hi întunecat; că cum iaste trupului ochiul cinste şi frămseaţe şi lumină, aşea şi mentea cea curată iaste frămseaţe şi cinste şi lumină sufletului.  Dară cine diîntru oameni are hi atîta de   
{227r} nebun să-ş dea ochii săi să-i scoaţă neştine pentru bani sau pentru galbeni sau pentru veşmente de mătase? Cu adevărat nime [ 162 ] n-are face, că mai dragă-i sănătatea decît acealea decît toate. Pare-mi că de-are da nescui şi avuţiia a toată lumea şi pentr-aceea să-i  scoaţă ochii, încă nice aşea nu are da; iară să i-are da, atunce are hi mai nebun decît toată lumea. Deci, de cruţăm atîta ochiul trupului nostru, cît împrotiva lui nemică altă în samă nu socotim, dară cu cît mai vîrtos simtem datori să ferim ochiul sufletului nostru, adecă mentea noastră, să nu o orbim cu  ştercuri de păcate şi împrotiva ei toate frămseţile lumiei să le avem ca un gunoi. Că toată iubirea aurului şi argintului şi saţiul şi veseliia şi dulceaţa aceştii lumi împrotiva menţei noastre sămt ca neşte tină împuţită toate, şi cine-ş va piarde şi-ş va întuneca mentea pentru unele ca acealea, acela iaste mai  nebun decît toată lumea. Că cela ce-ş va piarde ochii săi pentru avuţie şi pentru aur, ce folosu-i iaste de viiaţa lui? Aşea şi cine-ş va orbi mentea şi-ş va piarde sufletul pentru iubirea banilor şi a avuţiei, acela ce schimb va da pentru sine? Sau cu ce să va răscumpăra din muncile de veaci? Aşea şi  mentea sa cine o va întuneca, de unde va putea   
{227v} deacii să-i dea lumină?  Pentr-aceea grăi Domnul Hristos: "De va hi întunecată lumina ce iaste întru tine, dară întunearecul cu cît mai vîrtos". Lumina ce iaste întru tine grăiaşte Hristos mentea. Deaca întunecadză aceasta, atunce şi trupul şi sufletul să întunecă şi să grozăvăsc. Că deaca să îneacă cîrmaciul şi să stinge lumina şi  piarde povaţa, ce nedeajde va mai hi deacii celora ce sămt în corabie şi în casă şi în cale? Aşea şi învăţătoriul, de să va întuneca cu beţiia şi cu neştiinţa. Dară cela ce să învaţă dinsul? Ce va hi deaciia? Numai întunearec şi nepriceapere.  [ 163 ] A doa parte: Cum nu poate nime să slujască a doi domni. Care domni sămt aceştia Doi domni carii sămt în pomciş unul altui arată scriptura că iaste Dumnedzău şi Satana. De care lucru învaţă apostolul Pavel, unde dzice aşea: "Nice o împreunare nu iaste între Dumnedzău şi între Satana, căci că le iaste despărţită voia şi despărţită învăţătura. Că Domnul Dumnedzău învaţă şi va să-i  slujască în curăţie şi în lumina faptelor celor bune, iară Satana va să-i slujască întunearecul păcatelor. Dumnedzău iubeaşte sluga sa să fie smearin, că cela ce să smereaşte pre-acela înalţă, şi în casa lui omul mîndru nu petreace;   
{228r} iară Satana iubeaşte tot pre cei mîndri, că el iaste împărat tuturor svadelor şi pace nice dănăoară nu iubeaşte. Aceasta iaste tocmala pentru carea nu iaste niceodată nice o tocmală între Dumnedzău şi între Satana. Pentr-aceea dzise Hristos că "nu veţi putea să slujiţi şi lui Dumnedzău  şi Mamonului". Mamonul iaste toată nedireptatea, şi lăcomiia naşterea tuturor păcatelor. Deci lucrurile ce sămt în pomciş unul altui, şi isprăvile lor sămt în pomciş. Aşea şi aicia: cine iubeaşte avuţiia cea cu lăcomie, acela pre Dumnedzău nu poate iubi, căci că Mamonul şi Dumnedzău împărecheate lucruri  învaţă. Dumnedzău învaţă a sa direaptă agonisită să o dea şi să o împarţă neputincioşilor, ca să adune şie visteariu în ceriu, iară Mamonul învaţă să apucăm şi să luăm cum putem, şi cu strîmbul, şi cu asupreală, şi cu năpaste, numai să dobîndim, să strîngem şi de la sărac şi de la cine vom putea. Dumnedzău  învaţă să agiutorim [ 164 ] fratele nostru şi deaproapele nostru cel sărac şi neavut cu agonisita noastră, iară Mamonul învaţă să strîngem şi să ţinem, nemărui să nu dăm.   
{228v} Dumnedzău învaţă ca să nedejduim Mărirei Sale întru nevoile noastre şi la dînsul să curăm întru greutăţile noastre, iară Mamonul învaţă să nedejduim în bani şi agiutoriu de toate să cercăm într-avuţie.  Deci vedeţi, creştini blagosloviţi, cîtă împărechetură iaste între aceştia domni, cît nu poate hi între dînşi nice o împreunare. Aşea şi cine slujeaşte avuţiei nedireapte nu poate hi slugă lui Dumnedzău, ce iaste Mamonul dumnedzău aceluia. Că cine slujeaşte lui Dumnedzău dirept, el să teame diînsu şi lui creade,  şi lui nedejduiaşte, şi nevoiaşte să nu-l mînie, şi bucuros să facă învăţătura lui, şi grijeaşte să nu-i greşască în ceva, şi toate isprăvile sale le tocmeaşte după voia Svenţiei Sale. Cela ce slujeaşte iarăş Mamonului, aceluia-i nedeajdea în bani, credinţa sa o strică cu pradele şi cu lăcomiia, inima sa o întoarce  pre nedireptăţi, şi aşea dzace spre strînsoare, cît diînsu-i iaste gîndul, diînsu-i iaste grijea, diînsu-i iaste toată nevoinţa şi dzua şi noaptea. Pentr-aceaia bogatul nedirept nu poate hi slugă lui Dumnedzău. Unii sămt de le slujeaşte avuţiia, ce nu dumnedzăiaşte, cum sămt ceia ce au avuţie şi le  slujeaşte spre saţiul dulceţilor trupului şi a lumiei, spre ucidere şi spre armăşie oamenilor, spre mîncări şi spre   
{229r} beţii şi spre toate lucrurile ceale fără de leage. Spre fapte sufleteşti şi spre lucruri de milă nemică nu-ş aduc amente. Unii ca aceia slujesc Mamonului, şi pre Dumnedzău, cui are hi să slujască, ei-l pierd. Alţii sămt de le slujeaşte Mamonul fîră de păcate, căci că pre voia Mamonului  nu să dau să-i poarte, ce ei-l poartă şi-l cheltuesc după voia lui Dumnedzău. Pentru aceea mulţi oameni svenţi au avut Mamon, adecă avuţie; ce nemică nu le-au stricat, că nice o au agonisit rău, nice o au cheltuit rău, ce cu frica lui Dumnedzău o au cheltuit săracilor [ 165 ] şi neputearnicilor, şi cu  nusă pre nime n-au păgubit. Aşe-au fost Avraam, Isaac, Iacov, Iosif, Iov. Deci cui-i voia să nu greşască pentru Mamon, unora ca acelora să urmeadze, cărora au cercat întăiu împărăţiia ceriului şi au aşteptat blagoslovita nedeajde a venirei marelui Dumnedzău şi izbăvitoriului nostru lui Iisus Hristos.  Unora ca acelora Dumnedzău în vreamea venirei sale pre lume le va da împărăţia sa de va dzice: "Veniţi, blagosloviţii părintelui mieu, de ocinaţi unde-i gătată voaă Împărăţie mainte de începutul lumiei". Dă, Doamne Iisuse Hristoase, pentru milostivirea ta să audzim şi noi atunce glasul tău acesta şi cu  Mărirea Ta întru împărăţiia ta în veaci de veaci. Amin.  
{229v} 26. Dumeneca a patra. Evanghelia din Madei în doaădzeci şi cinci de capete Cum izvorăsc din izvoară rîuri şi purceade înmulţindu-se apa, aşea şi din credinţă să înmulţesc darurile. Că nemică nu iaste mai mare decît credinţa curată. Că cela ce creade dirept, acela are nedeajde neîndoită întru Dumnedzău şi de cîte să roagă şi ceare, de toate dobîndeaşte, cum dobîndi şi hotnogul acela  sănătate slugii sale, de carele scrie evanghelist Madei, în 25 de capete. Întru aceaia vreame întră Iisus în Capernaum, şi veni la dînsu un hotnog de să ruga lui şi grăiia: "Doamne, o slugă a mea dzace în casă bolnav şi   
{230r} rău chinuiaşte". şi dzise lui Iisus: "Eu voiu veni şi-l voiu tămădui". Şi răspunse hotnogul de dzise: "Doamne, nu sămt destoinic [ 166 ] să întri în casa mea, ce dzi cu cuvîntul şi să va tămădui sluga mea. Că eu încă sămt om supt mai mari şi am supt măna mea vonici, şi dzic unuia:  "du-te!" şi să duce, şi altuia: "vino!" şi vine, şi slugei meale: "fă aşea!" şi face." Iară deaca audzi Iisus, să miră şi dzise cătră ceia ce veniia dup-însu: "Adevăr grăesc voaă că mulţi vor veni de la răsărit şi de la apus şi vor şedea cu Avraam şi cu Isaac şi cu Iacov   
{230v} întru împărăţiia cerului, iară fiii împărăţiei vor hi goniţi în-tunearecul împărţit. Acolo vor hi plînsuri şi scîrşcări de dinţi." Şi dzise Iisus hotnogului: "Du-te! Cum ai credzut să hie ţie!" şi să tămădui sluga lui într-acela ceas. Întăia parte:  Pentru chemarea apostolilor şi pentru ascultarea lor Credinţa iaste maică tuturor celor bune, că di-începutul lumiei toţi direpţii cu credinţa au îngăduit lui Dumnedzău. Avel pentru credinţă să mărturiseaşte că iaste dirept. Pentru credinţa Enoh îngădui lui Dumnedzău şi nu gustă de moarte. Avraam pentru credinţa să chiamă soţ lui Dumnedzău. Movsi proroc  pentru credinţa fu mare înaintea lui Dumnedzău şi înaintea lui Faraon; şi marea săcă şi pre Faraon cu toată oastea lui înecî. Aşijdire şi Iisus Navviin cu credinţa apa Iordanului întoarse îdărăpt şi zidurile Ierihonului răsipi şi   
{231r} soarele la Gavaoni trei ceasuri opri. Cei trei otroci cu credinţa stinsără cuptoriul cel de foc, şi Daniil gura leilor astupă. Credinţa cestui hotnog agiută şi sluga lui tămîdui. Cu credinţa spune Pavel apostol că înţeleagem şi cunoaştem că stau [ 167 ] veacurile, că credinţa iaste arătare lucrurilor  celor nevădzute. Deci, de nu poate agiunge mentea omului, credinţa aratî. Arată întăiu pre Dumnedzău şi putearş şi mila lui. Arată noaă Împărăţiia ceriului şi viiaţa de veaci. Arată-ne moartea şi învierea a toată lumea. Arată-ne locul cel de sus a direpţilor şi cel de gios a păcătoşilor. Dzice evanghelistul:  În vreamea aceea, adecă în vreamea deaca svărşi Hristos învăţătura sa înaintea apostolilor şi să pogorî din măgură, atunci îndată tîmpină priînsu un străcat şi de departe cu glas mare strigă: "Doamne, de veri vrea, poţi-mă curăţi". Nu dzise: "roagă-te pentru mene să mă curăţască Dumnedzău", ce cu  credinţă dzise: "poţi-mă curăţi". şi, pentru credinţa lui, Domnul curăţi-l priînsu şi-l tămădui. Dup-aceea întră în Capernaum şi îndată veni la dînsu un om mare şi vestit a împăratului de Rîm, îngenunche şi începu a-l ruga pentru boala slugei sale şi dzise: "Doamne, o slugă a mea dzace în casă bolnav şi rîu   
{231v} chinuiaşte". Aicea să cade să să înveaţe toţi stăpînii de acest hotnog, carii au slugi slabi şi bolnavi în casă, să nu-i scoaţă afară şi să-i leapede în gunoiu sau în case streine, ce să grijască diînşi, ca şi acest bun hotnog ce să ruga din genunchi pentru sluga sa să-l tămăduiască. iară  Domnul Hristos vădzînd credinţa lui ce avea cătră Svenţia Sa şi liubovul cătră sluga sa, dzise cătr-însu: "Eu voiu veni şi-l voiu tămădui". Socotiţi aicea mentea şi smerenia acestui hotnog, că dzise: "Doamne, nu sămt destonic să întri în casa mea. Că vădz pre mărirea ta că nu te pot încăpea ceriurile  cîtu-s de largi, dară casa mea cumu-i de strîmtă cum te va încăpea. Ce numai ce dzi cu cuvîntul, că mi-i destul; că ştiu că cuvîntul tău toate le poate şi numai [ 168 ] cuvîntul tău multe ciudese au făcut. Diîntr-apă vin au făcut, cu cinci pite cinci mii au săturat, marea poate cunteni şi vînturile a înceta.  Aceastea nu te mărturisesc a fi om prost, ce Dumnedzău putearnic te cunosc că eşti. Pentr-aceea dzi numai un cuvînt şi să va tămădui sluga mea. Că cuvîntul tău morţii învie, stricaţii curăţeaşte, dracii din oameni goneaşte, bolnavii tămăduiaşte, surdzilor audzire le dă, muţilor grăire. Că şi eu încă sămt om supt mai   
{232r} mare şi am vonici supt mîna mea, şi dzîc unuia: "vino!" şi vine, şi altuia: "fă aşa!" şi face. Deci eu de sămt om supt mai mare şi mă ascultă vonicii, dară cu cît mai vîrtos ţie, Doamne, celuia ce eşti împărat tuturor, cu mai mare ascultare să vor pleca vonicii cereşti şi te vor asculta. De veri  dzice morţii să să ducă, să va duce, şi de veri dzice sănătăţii să vie, va veni. Că eu aşea te credz, Doamne, că de tine ascultă şi viiaţa, şi moartea, şi toate să fac după voia ta. Şi de nu veri dzice să vie moartea spre sluga mea, nu va veni; iară de veri dzice să vie sănătate, va veni." Aşea de mare şi de înalt credzu  hotnogul acela de Hristos şi mărturisi înaintea a multe năroade putearea lui cea dumnedzăiască. Pentr-aceea şi Hristos să miră şi lăudă credinţa lui de dzise: "Aceasta credinţă nice în Izrailteani n-am aflat". Lăudă Hristos credinţa hotnogului nu numai atunci înaintea acelora năroade, ce ş-acmu înaintea  a toată lumea; şi pentr-aceea deade-i nu numai sănătate slugei lui, ce şi împărăţiia ceriului dărui lui. Acest hotnog nu era de Izrailteani, carii să închina lui Dumnedzău, ce era din păgîni, carii să închina idolilor. Iară pentru credinţa lui, Hristos priimi-l şi priînsu ca şi pre Izrailiteani, arătînd cu aceasta că  nu iaste Dumnedzău numai Jidovilor, ce şi limbilor iaste Dumnedzău şi tuturor [ 169 ] semenţiilor cine-l va   
{232v} creade şi-l va ruga. Pentr-aceea dzise că "mulţi vor veni de la răsărit şi de la apus, şi vor şedea cu Avraam şi cu Isaac şi cu Iacov întru împărăţiia ceriului, iară fiii împărăţiei vor hi goniţi în-tunearecul împărţit, unde sămt plînsuri şi scîrşcări de dinţi". A doa parte:  Pentru plata direpţilor şi pentru munca păcătoşilor Într-aceastea cuvente ce dzice Domnul Hristos, că vor veni mulţi de la răsărit şi de la apus, şi vor odehni întru împărăţiia ceriului, arată veselia şi plata direpţilor ceia ce-au credzut Măriei Sale, nu numai den Jidovi, ce şi din limbi. Că mulţi vor veni den patru parţi a lumiei şi să vor aduna la acea cetate  frumoasă, la Ierusalimul cel nou, ce lui iaste meşter şi ziditoriu săngur Dumnedzău. La această svîntă cetate vor veni mulţi de la răsărit şi de la apus şi de la amiadzăzi şi de la miadză-noapte. Împăraţii şi năroadele întru lumina lui Hristos vor mearge de-ş vor duce slava şi cinstea sa la dînsa; şi porţile ei  nu vor hi închise nice dzua, nice noaptea, ce vor întra marginile şi laturile lumiei. Iară întrarea în cetatea aceaia iaste numai pre trei porţi; ce sămt   
{233r} aceale trei porţi diîntr-un mărgăritariu. Adecă cine va creade în tatăl şi în fiiul şi în duhul svînt, acela va întra într-aceaia cetate; că cumu-i fiecareaş dentr-aceale porţi tot diîntr-un mărgăritariu, aşea şi fiecareaş dinîntr-aceale trei feaţe, a tatălui şi a fiiului şi a duhului svînt  tot sămt diîntr-o dumnedzăire şi diîntr-o puteare. De care lucru sîngur Hristos adevereaşte de dzice: "[ text in slavona ], eu sămt poarta. Nime nu va întra la Dumnedzău părintele [ 170 ] fără numai prin mene." Deaci, cumu-i fiiul poartă, aşea şi tatăl şi duhul svănt. Pre aceaste trei porţi vor întra toţi  svenţii la împărăţiia ceriului şi vor odihni cu Avraam şi cu alţi patriiarşi. Răsăritul şi apusul însămneadză mîngîiarea şi odihna şi dulceaţa direpţilor şi viaţa şi veseliia cea veacinică.  Iară împărăţiia ceriului însămneadză prăvirea feaţei ceii luminate a lui Dumnedzău, tvoreţului său, că vor prăvi şi-l vor vedea faţă cîtră faţă, şi să vor îndulci de frămseaţea lui şi de slava mărirei lui, carea doresc şi îngerii să o vadzî. Că nu iaste mai mare bucurie şi veselie decît aceasta, cărora vor vedea faţa  Domnului său celuia ce i-au făcut. Aşijdere nu iaste mai cumplită muncă decît celora   
{233v} ce nu vor vedea pre Domnul şi tvoreţul său. Împărăţie să chiamă că acolo, cîţi vor dobîndi parte, nime de nemică nu va hi lipsit, ce vor hi toţi Împăraţi, toţi într-avuţie nenumărată şi în slavă nemăsurată, toţi în cinste şi mărire mare. Nu va rîvni unul altuia. Că cum nu iaste în soare o  parte mai luminată şi alta mai întunecată, ce lumineadză preste tot într-un chip, aşea şi împărăţiia acea de sus preste tot într-un chip va lumina cu frămseaţea şi cu mărirea şi cu podoaba. Pentr-acea rog pre tot creştinul: nevoiţi cătr-însu cu credinţă şi cu direptate, şi cu fapte bune, şi cu adevăr, şi  cu liubov, ca să vedeţi faţa Domnului vostru şi să audziţi glasul lui cel dulce ce va grăi atunci de va dzice: "Veniţi, blagosloviţii fiii părintelui mieu, de ocinaţi împărăţiia ceriului, unde-i gătată voaă mainte de începutul lumiei".  Iară cuvîntul ce dzise că fiii împărăţiei vor hi goniţi în-tunearecul împărţit, cu acesta însămneadză grije şi muncă tuturor păcătoşilor, cum Jidovilor aşea şi celora ce-au credzut din limbi şi pentru păcate cad din-părăţiia ceriului. Că Jidovii [ 171 ] s-au chemat întăiu fiii lui Dumnedzău, cîci că ei au  cunoscut întăiu pre Dumnedzău şi ei sămt chemaţi întăiu la împărăţiia   
{234r} ceriului, cu patriarşii şi cu prorocii şi cu leagea cea veache. Şi tocma sîngur de Domnul nostru Iisus Hristos sămt chemaţi, că într-înşi au făcut ciudease şi lor au mărturisit întăiu evanghelia. Ce ei au cădzut de la Dumnedzău pentru mulţimea păcatelor sale, cu carile au mîniiat pre  Dumnedzău, şi pentru nemulţămirea şi necredinţa lor şi pentru hula lor ce huliră pre svîntul Domn Savaod, părintele ceresc, şi iubit fiiul lui uciseră şi cu moarte rrea omorîră-l. Pentr-aceea sămt goniţi din-părţit, unde nu iaste lumină, nice faţa lui Hristos, nice bucurie sau veselie, fără numai plîngere şi  scîrşcare de dinţi, de frica şi de durearea muncilor celor fără fund. Aşea şi noi, ceştia ce-am credzut din limbi, simtem chemaţi la împărăţiia ceriului şi ne chemăm fiii lui Dumnedzău, iară pentru nemulţămirea noastră şi pentru păcatele noastre vom hi goniţi di-împărăţiia ceriului de-nafară de cetatea cea  svîntă, cu fărmăcătorii, şi cu curvarii, cu tîlharii şi cu ucigaşii, şi cu apucătorii, şi cu beţivii, şi cu călcătorii legei. Aşea şi toţi iubitorii de păcate ce sămt creştini şi mor fără de pocăinţă şi fără de ispovedanie. Pentr-aceea să fugim   
{234v} de la faptele diavoleşti şi înşine cătră fapte bune să alergăm. Că putem, numai de vom vrea. şi numai să nu ne părăsim pentru mulţimea păcatelor, ce să ne aducem amente că David proroc şi împărat, după ce cădzu în curvie şi în ucidere, iarăş să sculă şi mult plînsă, cum spune sîngur de  dzice: "Usteniiu întru suspinile meale şi cu lacrămile meale ud aştrenutul mieu". Şi cine-i pare că stă, să socotească să nu cadzî; că şi ceia ce le pare că sămtu direpţi de multe ori cad, iară păcătoşii să scoală. Aceasta arată pilda fariseului şi a vamăşului.  [ 172 ] Aşea şi tu te smereaşte înaintea lui Dumnedzău şi dzi: "Doamne, nu sămt destonic să întri în casa sufletului mieu; ce numai ce dzi cu cuvîntul şi să va tămădui sufletul mieu". Atunci Dumnedzău cu milă să va pleca spre rugămentea ta şi va tămădui sufletul tău de boala păcatelor şi va lăuda scularea ta  şi pocăinţa ta înaintea năroadelor celor vii şi a luminaţilor îngeri. Şi te va înceti în ceata svenţilor şi direpţilor întru împărăţiia ceriului, carea noi toţi să o dobîndim pentru darul şi pentru milostivirea ta, DoamneIisuse Hristoase, Dumnedzăul nostru, ca să te lăudăm acolo şi să te proslăvim depreună cu părintele  şi cu duhul svînt, de pururea şi în veaci netrecuţi. Amin.  
{235r}27. Dumeneca a cincea. Evanghelie din Madei în doaîdzeci şi opt de capete Cumplită iaste otrava şi ucigătoare de oameni. Aşea şi meşterşugul cel rău a satanei iaste ucigîtoriu de suflete omeneşti şi de ce să atinge munceaşte şi omoară. Nu numai pre oameni ce să pun împrotiva lui, ce şi pre dobitoace, cum audzim din cuvintele sventei evanghelii carea o scrie Madei evanghelist în 28 de capete.  Într-aceaia vreame, deaca veni Iisus în laturea Gherghesinului, tîmpinară-l priînsu doi îndrăciţi ieşiţi deîntr-o groapă, cumpliţi foarte, cît nu putea   
{235v} treace nime pre aceaia cale. Şi adecă strigară şi grăiră: "Ce-i noaă şi ţie, fiiul lui Dumnedzău, de-ai venit aicea mainte de vreame să ne munceşti pre noi?" iară departe dinşi era o turmă mare de porci de păştea. iară dracii ruga-l priînsu şi grăia: "De ne veri goni pre [ 173 ] noi, dzi  noaă să întrăm în turma cea de porci". şi dzise lor: "Duceţi-vă!" Iară ei, deaca ieşiră, întrară în turma porcilor. Şi adecă să porni toată turma în mare şi să înecară într-apă, iară păstorii fugiră şi întrară în cetate şi spusără de toate şi de îndrăciţi. Şi adecă toţi cetăţeanii ieşiră întru tîmpinarea lui Hristos şi,  deaca-l vădzură,   
{236r} rugară-l priînsu să treacă din hotarăle lor.  Întăia parte: Pentru spaima şi minunea ciudeselor lui Hristos Deaca izbăvi Domnul Hristos pre ucenicii săi din furtuna mării, cînd vrea să să îneace cu corabia pre mare, şi dzise vîntului şi să cunteni şi mării şi să alină, cît şi ucenicii lui să mirară şi grăiră: "Cine poate hi acesta, că şi vîntul şi marea ascultă diînsu?", dup-aceea mearse Iisus de ceaea parte de mare, în  laturea Gherghesinului. Şi îndată tîmpinară-l priînsu doi îndrăciţi din groapă ieşind cumpliţi foarte. Deaca ieşi Domnu de pre mare de unde izbăvi ucnicii sîi, de care ciudesă deaca vădzură să mirară, atunce tîmpină-i priînşi altă ciudesă mai straşnică decît aceaia: că acei îndrăciţi fiind goniţi de duhure reale  alergară înaintea lui Hristos şi, deaca-l vădzură, ei grăiia: "Ce-i noaă şi ţie, fiiul lui Dumnedzău?" Căci că Jidovii grăiia-l priînsu om prost; şi nu numai ei, ce şi ucenicii lui încă nu să pricepea, ce dzicea: "Cine poate hi acesta, că şi vîntul şi marea ascultă diînsu?", iară fiiu lui Dumnedzău nu-l  mărturisiia priînsu. Pentr-aceea dracii veniia de-l mărturisiia că iaste Dumnedzău şi cu aceasta pre ucenicii lui spămînta-i şi-i înfricoşea. Că acelora cuntenirea vîntului şi alinarea mărei le arăta putearea dumnedzăirei lui Hristos şi ei nu-l putea cunoaşe că iaste [ 174 ] Dumnedzău; atunce de draci  audziră şi să mirară. Iară căci mărturisiră dracii pre Domnul Hristos că iaste Dumnedzău, nu-i trebuia lui Hristos aceasta de la dînşii, ce dracii înşişi de frică strigară fiind zrobiţi de putearea lui cea dumnedzăiască. Deaca-l vădzură, cunoscură că iaste Dumnedzău în trup de om şi giudeţ a toată lumea şi să  spăriiară foarte. Şi de frică strigară: "Ce-i noaă şi ţie, fiiul lui Dumnedzău, de-ai venit aicea mainte de vreame să ne munceşti pre noi?" Aicea la arătare să cunoaşte să iaste gătată muncă celor răi ce sămt vrăjmaşi lui Hristos. Că şi tocma dracii cunosc întru sine că sămt răi şi vrăjmaşi lui Dumnedzău, şi  pentr-aceea au a să munci. Ştiu dracii şi vreamea muncilor sale, că după răsipirea aceştii lumi trecătoare vor sta toate veacinice şi netrecute, şi atunce va hi şi munca lor. Pentr-aceaia dziseră c-"ai venit mainte de vreame să ne munceşti". Dumnedzău nu munceaşte pre nime de ceia ce   
{237r} vin din semenţiia omenească cu fapte bune cătr-însu, ce-i iubeaşte ca pre neşte priiatini ai săi şi întru slava împărăţiei sale pune-i să petreacă, cum şi îngerii cei buni întru cinstea cea de sus i-au tocmit să petreacă ca neşte slugi a sale. Iară îngerii ceia ce-au cădzut ca pre  neşte vrăjmaşi ai săi are a-i munci, căci că fac împrotivă lui Dumnedzău. Aşijdire şi păcătoşii fac împrotivă lui Dumnedzău, pentr-aceaia cu nuşii să vor munci. Că şi dracii de n-are hi greşit nu s-are teame de muncă. Ce Hristos mărgînd împrotiva lor înfricoşea-i priînşi cu putearea dumnedzăirei  sale şi răutatea şi vicleşugul lor arăta-l înaintea ucenicilor săi. Că atîta era de iuţi şi de vicleani, cît ţinea pre cei oameni ce întrasă într-înşi tot în gropi şi prin pustii goniia-i şi de pietri să ucidea şi hiarăle şi obedzile strica şi nu putea nime să treacă pre aceale căi. De-aceastea de toate apostolii să  spămînta şi alte ciudese de mainte uita şi înainte cu mentea socotiia şi socotind nu să pricepea. [ 175 ] A doa parte:  Pentru vicleşugul şi pentru răutăţile diavolului Deaca vădzură dracii pre Hristos, ei să temură foarte şi-l ruga priîsu să nu-i tremiţă în muncă mainte de   
{237v} vreame, căci că vedea dracii multe şi minunate ciudese făcînd Domnul Hristos şi să temea că va rădica priînşi giudeţ şi muncă. Pentr-aceea în tot chipul meşteruguia şi cu vicleşug să ruga să nu-i tremiţă în muncă, ce să le dzică să între în turma porcilor. Şi pentru ce făcu Hristos  pentru rugămentea lor de-i slobodzi; pentru că vru Hristos să arate răutăţile diavolului şi meşterşugurile. Întăiu arătă ce măciteli de răi şi de cumpliţi sămt dracii, că nu numai pre oameni ce iubăsc să-i strice şi să-i omoară, ce şi pre dobitoace, carile cu nemică lor nu să împomcişadză. A doa, cît sămt  de nevoitori spre pagubă şi spre pacostea oamenilor şi în tot chipul meşterşuguesc cu vicleşugurile sale să scîrbască şi să dosădească pre om. A treia, pentru să cunoaştem mila lui Dumnedzău cea putearnică, că de nu ne-are apăra mîna lui Dumnedzău şi puterea lui cea nevădzută, atunce mai rrea pacoste  şi mai cumplită moarte ne-are face decît porcilor acelora de-atunci. Ce Dumnedzău ne apără diînşii şi fără de voia lui n-au nice o puteare, nice pre porci, necum pre oameni. Pentr-aceea rugară pre Domnul Hristos să le dzică să între într-acea turmă de porci. Iară Hristos vădzînd   
{238r} vicleşugurile lor deade lor voie pre porci să-i piardză, ca să ne certăm noi, să nu petreacem porceşte totdeuna de ceale pementeşti să grijim, cum am rîma în pămînt, nice dănăoară în ceriu să nu putem căota. Că unde iaste viiaţă porcească, acolo Hristos nu petreace şi duhul svînt  de-acolo [ 176 ] fuge ca şi albina de fum; numai dracii ce au puteare acolo pre unii ca aceia şi-i îneacă în marea fără-de-legilor şi-i omoară.  Deci, după dzisa lui Hristos, întrară în porci şi îndată să porni toată turma de pre ţărmure în mare. Deci de au dracii atîta mînie pre dobitoace a le omorî, carile nice o dată nu să împomcişadză lor, dară cu cît mai vîrtos să nu aibă pre om şi să nu meşterşuguiască spre răutatea lui. Deaicea să înveaţe  fărmăcătorii carii au cunoştinţă cu dracii ce priiatini le sămt lor dracii, că mai cu deadinsu le slujesc lor, pentru să-i arunce priînşii în marea cea de foc, în muncile de veaci, ca şi porcii de-atunci. Iară deşi lasă Dumnedzău pre om pentru zmăcinarea trupului ca să i să izbăvască sufletul în dzua  răscumpărărei, lasă trupul să-i muncească, iară sufletul lui fereaşte: şi nu-l lasă să să atingă de suflet, numai de trup. Aceasta o cunoaştem de la direptul Iov. Că sufletul lăcuiaşte în trup ca într-o casă şi deaca veade pre muncitoriul   
{238v} diavolul să sparie şi de frică ţepeneaşte şi moare.  Iară deaca vădzură purcarii perirea porcilor, alergară în cetate şi spuseră de tot ce-au fost, iară îndrăciţii aceia deaca vădzură aceasta să veseliră, cunoscînd din cîtă răutate i-au slobodzit priînşi Domnul Hristos, şi-i mulţămiră de atîta bine ce făcu cu nuşii Măria Sa milostivul Domn. Iară Ghergheseanii  ieşiră în tămpinarea lui Hristos şi deaca-l vădzură rugară-l să treacă din hotarăle lor.  O, mare nebunie a nemulţămitorilor Ghergeseani! În loc ce era să să închine lui Hristos şi să să mire de putearea lui şi să criadză, acolea să lepădară diînsu şi de binele lui şi-l goniră de-l rugară să să ducă din hotarăle lor. Pentr-aceea Hristos lăsă-i priînşi ca pre neşte nemulţămitori carii iubiră mai  vărtos întunearecul decît lumina; că Măriia Sa Hristos le adusease lumină şi viiaţă, iară ei aleasără întunearecul [ 177 ] şi moartea. Pentr-aceea să dusă de la dinşi şi le lăsă să le hie purcarii învăţători şi marturi, ca să le spue aceia ciudesele lui Hristos. Aşea ş-acmu să duce Hristos de la cei nemulţămitori ce  mai iubăsc întunearecul decît lumina învăţăturilor lui Hristos şi vieţuesc viiaţă porcească, de leapădă ceale cereşti şi aleg ceale pămenteşti. Că şi Domnul Hristos, cîte ciudese au făcut, întăiu pentru binele acelora, mai apoi   
{239r} pentru învăţătura noastră le-au făcut, cum şi aicea cu îndrăciţii au arătat pre iubitorii de argint şi pre curvari şi pre nemulţămitori.  Pre iubitorii de argint arată năravul lor cel cumplit, ce nu li-i milă nice de sărac, nice de neputincios, nice de neavut; ce, de mare lăcomie, ca nişte îndrăciţi schimbă-ş faţa şi-ş schimosescu căotătura. Şi nu numai pre streini ce are aceasta nemilostivire, ce şi tocma pre ai săi nu-i cruţă, şi căt veade la  alţii, tot şie va să apuce şi să tragă. Şi nime nu poate pre unii ca aceia să-i leage sau să-i oprească, nice cu frica giudeţului ce va hi, nice cu prieteşugul. Căci că cumu-s goniţi şi munciţi cei îndrăciţi de dracii aceia ce lăcuesc într-înşi, aşea şi aceia sămt munciţi de dracul lăcomiei, atîta cît nice dzua, nice  noaptea nu să pot odihni, ce totdeauna ard de iubirea argintului şi strigă că nu le soseaşte.  Pre curvari aceasta măcenie arată, că aceia nice o dată nu vin în mentea sa, ce cum are hi îndrăciţi, aşea sămt fără de ruşine şi fără de omenie. Nu să stidesc nice de certare, nice de învăţătură, nice de feaţe de oameni, ce îmblă prin gropile întunearecului şi să ucig de pietrile păcatelor mai rău decît cei   
{239v} îndrăciţi. Pre nemulţămitori aşijdere ceartă cu aceasta, să nu hie ca Ghergheseanii aceia carii nu vrură să priimască pre Hristos, [ 178 ] nice să hie nemulţămitori cătră ceia ce le fac bine. Cum au fost Avesalom cătră tată-său David, cum au fost Iuda cătră Hristos şi cum au fost Jidovii cătră proroci şi mai apoi cătră  Domnul prorocilor, cătră Hristos, carele mult bine le făcuse, şi trupului, şi sufletului lor, iară ei în loc de bine uciesră-l şi-l răstigniră pre lemn. Pentr-aceea le luă Împărăţiia ce avea ei pre această lume şi cu aceasta pierdură şi împărăţiia ceriului. Cu aceea ne arată această svîntă evanghelie de astădzi ce  o au grăit sîngur Hristos, să nu him nemulţămitori cătră ceia ce ne fac bine, că măcar că să şi pare acesta păcat că iaste mic, iară mai mare altul nu iaste. Atîta-i de mare, cît aduce pre om de nu mulţămeaşte nice lui Dumnedzău, nice bagă în samă binele lui. Dară ce păcat va putea mai curund să muncească  pre om decît acesta, cînd pentru tine, o, ome, Dumedzău fu om şi chip de rob luă asupra sa şi strein pre pămînt să arătă şi pre moarte să deade pentru tine, ca pre tine să te izbăvască din munca veacinică, iară tu acesta bine întru nemică nu-l socoteşti şi darurile lui le leapedzi. Dumnedzău te-au făcut  pre tine să-i hii fiiu şi ocinătoriu întru împărăţiia sa cea de sus, iară   
{240r} tu te leapezi şi însuţi pentru păcate te faci fiiu diavolului şi ocinătoriu matcei focului. Pre Adam făcu Dumnedzău lăcuitoriu raiului, iară el pentru nemulţămirea lui fu gonit din raiu şi în loc de viaţă află moarte în pămînt. Iară ţie, o, creştine, în locul raiului ţe-au dăruit ceriul; de-l  veri piarde pentru nemulţămirea ta, deacii nu în pămînt, ce subt pămînt, în-tunearecul muncilor veri lăcui. Aşea tot nemulţămitoriul ce nu mulţămeaşte binelui ce are, ori de la Dumnedzău, ori de la oameni, va peri.  De carea, Doamne, să ne izbăveşti, şi binelui de veaci şi împărăţiei tale să ne spodobeşti, carea noi toţi să o dobîndim, pentru mila şi pentru darul tău cel bogat, că [ 179 ] ţie să cade slavă şi cinste şi închinăciune, cu părintele şi cu duhul svînt, acmu şi pururea şi întru veaci nesvîrşiţi. Amin.   
{240v} 28. Dumeneca a şeasea. Evanghelie din Madei în doaădzeci şi noaă de capete Cine nu să va mira de milostivirea şi de îndurarea Domnului nostru lui Iisus Hristos, că i-i milă de toţi ca un părinte şi ca un făcătoriu, cît pentru mila sa fu nemearnic den cei de sus întru ceşti de gios, din ceriu pre pămînt, şi pre pămînt din cetate şi din sat în sat îmblînd, cercînd oaia cea pierdută şi  slobodzind pre cei zdrobiţi de vrăjmaşul şi bolnavii tămăduind şi stricaţii curăţind şi morţii înviind şi slăbănogii întărind. Aceastea vădzînd nemulţămitorii Jidovi, foarte să mîniia priînsu şi cu pizmă huliia-l, cum ne spune noaă astădzi svînta evanghelie carea o scrie evanghelistul Madei în doaădzeci şi noaă de capete.  
{241r}  Într-aceaia vreame întră Iisus în corabie şi trecu de veni întru a sa cetate. Şi adecă adusără la dînsu un slăbănog de vene dzăcînd în pat. Şi deaca vădzu Iisus credinţa lor, dzise slăbănogului: "Cuteadză, fiiule, că ţi să iartă păcatele". Şi adecă oarecarii din cărtulari dziseră întru sine: "Pentru ce voi gîndiţi  vicleşuguri întru inimile voastre? Ce iaste mai iuşor decît a dzice: "Iartă-ţi-se păcatele" sau a dzice: "scoală şi îmblă"? Ce ca să ştiţi că are puteare fiiul omenesc pre [ 180 ] pămînt să iarte păcatele", atunce grăi slăbănogului: "scoală şi-ţ ia patul   
{241v} tău şi te du în casa ta!" Şi să sculă de-ş luă patul său şi să dusă acasă-şi. Iară deaca vădzură năroadele, să mirară şi lăudară pre Dumnedzău ce-au dat puteare ca aceaia oamenilor.  Întăia parte: Pentru credinţa celora ce purta slăbănogul şi pentru boala lui Domnul nostru Iisus Hristos, vraciul şi lecuitoriul oamenilor jidoveşti, cum de multe ori trudiia şi îmbla prin hotarăle Galileiului şi prin Capernaum şi prin locuri pustie, aşea ş-acmu mearse în cetatea sa, cum spune svînta evanghelie, că în Vidleem să născu, iară în Nazaret crescu; pentr-aceea să şi  chiamă Nazaretul cetatea lui. Iară în Capernaum era de lăcuia într-însu giumătate jidovi, giumătate păgîni, ş-acolo. de multe ori mergşIisus de Îcîţa pre Îbe limbile şi binele său le arăta lor, de tămăduia bolnavii lor, cum şi pre-acest slăbănog.  Că deaca întră Domnul Hristos în Capernaum, atunci   
{242r} adusără la dînsu un bolnav de-l purta patr-înşi ca pre un mort; nice leac puteare sau tărie întru sine n-avea, de nu-l vrea purta semenţiile lui. Mare credinţă avură cătră Hristos aceia ce-l purta pre acel bolnav. Cu deadins credzură că Hristos are puteare să tămăduiască  bolnavul într-o mică de ceas şi de păcate să-l iarte şi priînşii să-i slobodzască de trudă şi cu sănătatea lui priînşii să-i veselească. Că de n-are hi credzut aşea într-acesta chip, nu l-are hi adus aşea de departe, ca pre un mort, pre uliţele cetăţei, preîn mijloc de năroade de oameni, cu atîta  trudă şi cu atîta nevoe. Pentr-aceea Domnul Hristos, cela ce şti şi veade tainele şi toate ascunsele, deaca vădzu credinţă ca [ 181 ] aceaia întru inimile lor, dzise slăbănogului: "Fiiule, iartă-ţi-se ţie păcatele tale". De-aicea să cunoaştem că credinţa cea bună agoniseaşte mîntuinţă sufletului şi sănătate  trupului; însă şi aceasta să ştim, cîtu-i de rău păcatul, că acesta mainte aduce boală în suflet şi deaca să îmulţeaşte în suflet, atunci să varsă şi pre trup. De-aceasta mărturiseaşte Cain, carele făcu păcat mare înaintea lui Dumnedzău, că ucise pre frate-său Avel şi părinţii săi scîrbi şi pămîntul cu ucidere  spurcă-l. Ce încă şi după atîta greşală prici lui Dumnedzău. Cîndu-l întrebă: "Unde   
{242v} iaste fratele tău?", el dzise: "Au doară eu sîmt straje frăţine-mieu?" Nu dzise: "Greşit-am de-am vărsat singe nevinovat", ce încă-şi mai adaose greşala şi să înmulţi păcatul în suflet lui şi de-acii să vărsă şi pre trup. Şi blăstămul lui Dumnedzău cădzu pre sufletul lui, iară  boala pre trup, şi mîna cu carea ucisease pre frate-său nice dănăoară nu o putea aduce la gură să mănînce cu nusa, ce totdeuna tremura, arătînd sămnul mîniei lui Dumnedzău.  De aicea arată Dumnedzău că toată boala întră în trup pentru rămăşiţele păcatelor: unora pentru mîncări fără vreame şi pentru beţii; altora pentru necurăţii şi pentru curvii. Pentr-aceea Domnul Hristos întăiu tăie rădăcina boalei, adecă păcatul din suflet, de-acii tămădui şi trupul. Nu ca vracii ce vrăciuesc  numai trupul, iară sufletul nu pot, ce, ca un domn şi vraci adevărat tuturor boalelor noastre, vrăciui şi sufletul depreună cu trupul şi întăiu slobodzi-l priînsu de păcate şi dzise: "Fiiule, iartă-ţi-se păcatele tale".  Iară acolo era unii din cărtularii jidoveşti de şedea şi găndiia întru inimile sale: "Ce poate hi ce grăiaşte acesta aşea hulă? Cine poate ierta păcatele fără numai unul Dumnedzău?" [ 182 ] Aceasta dziseră ei că vrea să dea vinovat pre Hristos înaintea năroadelor că huleaşte pre Dumnedzău   
{243r} şi să-l ucigă cu pietri după leagea lui Movsi. Iară Domnul Hristos cu blîndeaţe răbda ocărîle lor şi să arătă pre sine înaintea năroadelor că nu iaste hulitoriu, ce iaste Dumnedzău adevărat, de şti gîndurile şi cugetele lor, şi le dzise: "Ce gîndiţi aceastea vicleşuguri întru inimile voastre?  Au doară nu ştiţi că eu sămt cela ce iscodeaşte inimile şi vădz gîndurile ce dzac într-înse? Că voi căotaţi în faţă, iară eu caot întru inimă şi vădz gîndurile voastre ceale vicleane, că gîndiţi pre mene cu rău." O, mare plecare a Domnului notru şi nemăsurate blîndeaţe a împăratului svenţilor! În ceriu iaste lăudat  şi cîntat de toate ceatele îngereşti, iară pre pămînt de oameni păcătoşi fu ocărît; în ceriu să ruşineadză heruvimii şi serafimii de faţa lui, iară pre pămînt dziseră-i că huleaşte pre Dumnedzău; în ceriu ca un putearnic toate le orînduiaşte şi le tocmeaşte cumva, cîte-s în ceriu şi cîte-s şi pre pămînt, iară  aicea gios ca un neputearnic iaste clevetit şi vinuit. Ce vădzînd Măriia Sa gîndurile lor, dzise: "Ce vă pare că iaste mai iuşor: a ierta păcatele, au a tămădui bolnavul?" Ştiia hiecarele diînşi că mai greu iaste să dzică să i să iarte păcatele, iară mai pre iuşor iaste să tămăduiască bolnavul; pentr-aceea Domnul  Hristos făcu întăiu cel mai greu, ca să cunoască că-i făcut   
{243v} diînsu şi cel mai iuşor. şi dzise: "Să ştiţi că eu am puteare pre pămînt a ierta păcatele, şi nu numai păcatele a ierta, ce şi mortul a-l învie şi slăbănogul a-l întări". Şi grăi cătră bolnav: "Ţie dzic: scoală de-ţ ia patul şi purceade şi te du în casă-ţi!" Iară el îndată să sculă şi-ş  rădică patul a umăr şi îmbla înaintea tuturor. Aceasta deaca vădzură năroadele, să mira cu spaimă şi dzicea că nice dănăoară n-au vădzut [ 183 ] aşea şi cu bucurie lăuda pre Dumnedzău de toate cîte vădzură şi audziră, cum deade Hristos acelui bolnav deodată şi sănătate şi iertare de păcate. A doa parte: Cum să cade să răbdăm toate neputinţele cu mulţămire Cînd ne-are da Dumnedzău după pohta noastră binele lumiei, sănătate, avuţie, năroc întru toate, atunce am avea pre Dumnedzău bun şi milostiv, iară deaca are lua aceastea toate de la noi, atunce iarăş am răpşti şi am huli priînsu ca şi fariseii. Pentr-aceea, s-are veni spre noi şi scrîbe diîntru socotinţa  lui Dumnedzău, sintem datori să mulţămim ca şi de bine, şi să nu ni se supere în scrîbe, ce să răbdăm cu blîndeaţe.   
{244r} Că şi vraciul nu iaste bun numai atunce cînd adapă bolnavul cu ierbi dulci, ce şi atunce iaste bun cînd dă bolnavului şi ierbi amară şi tae cu bricul carnea cea rrea, numai să tămăduiască bolnavul. Aşea şi Dumnedzău, cela ce iaste socotitoriu de tot binele, pururea socoteaşte bine de  faptele mînilor sale, mai vîrtos de om, să nu piae. Pentr-aceea de multe ori sloboade certîri de rane şi de boale, pentru ca să ne simţim şi să curăm cătră mila lui. Căci că deaca dobîndim ceva bine din mînule lui Dumnedzău, oare sănătate îndelungată, oare avuţie, oare cinste şi mărie, atunce cătr-aceea ne  legăm sufletul şi inima şi mentea noastră şi după unele ca acealea ne luăm şi uităm pre Dumnedzău şi ne depărtăm diînsul cu gîndul ca şi fiiul cel curvariu. Deci Dumnedzău vădzînd depărtarea noastră şi zăbavă îndelungată ce ne zăbăvim cu lucrurile aceştii lumi deşearte, pentr-aceea tremite spre noi  spaimă de ne sparie şi ne întoarce cătră Svenţiia Sa, uneori [ 184 ] cu oşti şi cu robii, alteori cu foc, alteori cu moarte năprasnică, alteori cu foamete, ca să alergăm de sîrg la dînsul la toate nevoile noastre şi giudeţul lui cel ascuns să nu ocărîm. Să nu ne cumva aflăm puindu-ne lui împrotivă, că nu ştim pentru ce simtem certaţi, şi de   
{244v} vom răbda această certare trecătoare, atunce ne vom izbăvi de certarea cea veacinică. Cum şi scrie că de cît să strică omul nostru cel den afară, adecă trupul, cu atîta să înnoiaşte cel din lontru, adecă sufletul. Că toată certarea diîntr-această lume nu să arată a hi bucurie, ce scrîbă, iară  mai apoi să află roada păcei, adecă mare şi multă odihnă, că patima diîntr-această vreame deacmu nu-i întocma cu slava ce va să să arate întru noi, carea covîrşeaşte prespre măsură cu mărirea cea de veaci.  Pentr-aceea simtem datori toate certările şi bătăile să răbdăm cu mulţămire şi cu drag să luăm laudă ca den mînule lui Dumnedzău. Iară Măria Sa, ca cela ce şti toate, deaca va vedea întoarcerea noastră cătr-însu, curund ne va slobodzi de unele ca acealea şi ne va dărui binele aceştii lumi, şi dup-aceea  viaţa de veaci şi împărăţiia ceriului, carea noi toţi să o dobăndim cu darul Domnului nostru lui Iisus Hristos, a căruia-i slava şi cinstea şi putearea, depreună cu părintele şi cu duhul svînt, acmu şi pururea şi întru veaci de veaci. Amin. 29. Dumeneca a şeaptea.  
{245r} Evanghelie din Madei în treidzeci şi trei de capete Soarele lumineadză cu strălucirea sa toate cîte-s pre supt ceriu şi tuturor tinde strălucirea sa. Aşea şi Domnul nostru Iisus Hristos, direptul soare, lumina cea neapusă, [ 185 ] strălucirea cea veacinică lumineadză pre toţi cîţi vin cătr-însul, nu numai trupul, ce şi sufletul, cum lumină şi pre-aceşti doi  orbi de carii spune acmu svîntul evanghlistul Madei în 33 de capete. Într-aceaia vreame trecînd Iisus de-acolo, purceasără dup-îns doi orbi strigînd şi grăind:   
{245v} "Miluiaşte-ne pre noi, fiiul lui David" şi deaca întră Măria Sa în casă, veniră la dînsu orbii şi le dzise lor: "Oare creadeţi că poci face aceasta?" Iară ei dziseră: "Creadem, Doamne". Atunci să atinse de ochii lor şi dzise lor: "După credinţa voastră hie voaă". Şi să deşchiseră ochii lor.  Şi-i cunteni priînşii Iisus de grăi: "Socotiţi să nu ştie neştine". Iară ei deaca ieşiră, proslăviră-l priînsu preste toată ţara aceaia. Iară aceia deaca ieşiră, adecă adusără la dănsu un om surd îndrăcit, şi goni dracul şi grăi mutul. Şi să mira năroadele de grăiia că nice dănăoară nu s-au arătat aşea în Izrailteani.  
{246r} Întăia parte: Pentru credinţa acelor doi orbi şi pentru putearea dumnedzăiască Isaia proroc mai denainte vreame vădzu cu duhul svănt venirea lui Dumnedzău pre pămînt şi binele ce vrea să facă rodului omenesc. Pentr-aceaia strigă de dzise: "Veseleaşte-te, pustie neîmblată, că iată Dumnedzăul vostru va veni şi vă va izbăvi pre voi. Atunce să vor deşchide ochii orbilor, şi urechile  surdzilor vor audzi, şi deşchis va grăi limba muţilor, atunce şchiopii vor sări ca cerbii." Aceastea ce-au prorocit de demult prorocul acmu s-au izbîndit. Cu adevărat acmu să deşchiseră ochii orbilor, şi nu numai acelor doi, ce a toată lumea străluci lumina [ 186 ] sventei evanghelii a împărăţiei lui  Dumnedzău şi să vărsă duhul svînt întru inimile oamenilor ceale pustii, întru carile nu îmblase binele lui Dumnedzău, şi deşchis grăiaşte limba celora ce mărturisesc evangheliia şi surdzii aud glasul lui Hristos. Că Domnul Dumnedzău cu trup îmblă pre lume şi întru îmblarea sa mult bine făcu rodului omenesc,  cum şi aicea, mărgînd pre cale, pre o fămeaie ce-i currea singele de doisprădzeace ai o tămădui; fata lui Iair o învise. Şi, deaca ieşi de-acolo., adecă purceaseră   
{246v} dup-însu aceşti doi orbi de striga şi să ruga, căci că prinseră de veaste de ciudesa ce făcuse Hristos în casa lui Iair de-i învise fata. Pentr-aceea cu deadinds să ruga să le deşchidză ochii şi să le dea vedeare şi dzicea: "Fiiul lui David, miluiaşte-ne". Fiiul lui David dzicea-i  orbii căci că acesta nume mare cinste şi mare slavă avea întru Izrailteani, că întru împăraţii jidoveşti întăiu David îngădui lui Dumnedzău şi lui giurui Dumnedzău că din semenţiia lui să va naşte Mesia Hristos. Cum şi scrie: "Din sămînţa zgăului tău voiu pune pre scaunul tău". Pentr-aceea şi orbii aceia  ştiind aceasta striga-l şi-l grăiia fiiul lui David. Însă Măria Sa Domnul Hristos nu vru să-i isţelească pre cale pînă nu întră în casă. Nu pentr-altă, numai pentru nemulţămitorii jidovi ce era cu nusu, carii pururea huliia şi ocărăia ciudesele lui ce făcea. iară deaca întră în casă, atunce le dzise: "Oare  creadeţi că poci face aceasta?" Întrebă Hristos nu că doară nu vedea Svenţia Sa credinţa ce era întru inimile lor, ce pentru să arate şi ei sînguri cu gura sa credinţa, ca să îndeamne şi pre alţii cătră credinţă. Că de multe ori şi ciudesele ce făcea Domnul nu le făcea numai pentru cei bolnavi, ce mai vîrtos pentru ceia  ce vedea şi audziia. Aşea şi aice cerşu Hristos credinţă de la orbi,   
{247r} ca să arate înaintea năroadelor că putearea credinţei mult poate, şi pre mare ca pre [ 187 ] uscat dă să îmble, şi morţii să învie, şi dealurile să mute, şi orbilor ochi să dea.  Iară după ce-i isţeli şi le deade lumină, le dzise nemărui să nu spue ciudesa ce fu, învăţînd pre noi cu aceasta să nu ne lăudăm cu bunătăţile noastre, nice să ne mărim cu binele nostru. Iară ei deaca ieşiră, povestiia şi spunea cătră toţi ciudesa aceaia, nu pentru că doară nu ascultară cuvîntul ce le dzise Hristos  să nu spue nemărui, ce ca neşte marturi cuvîntului lui Hristos mărturisiia preste toată ţara aceaia binele şi ciudesele lui Hristos. Iară deaca să dusără de la dînsu orbii, luminaţi şi trupeaşte şi sufleteaşte, atunce îndată adusără la dînsul un om mut îndrăcit. Nu era aceasta boală din firea omului aceluia, ce din  vicleşugul diavolului. Pentr-aceea, alţii-l adusără priînsu, că nu putea nice să să roage lu Hristos, căci că diavolul legase limba lui de era mut. Pentr-aceea, nice Hristos nu cerşu credinţă de la dînsu ca de la orbi, ce îndată-l vendecă, că goni dracul şi grăi mutul. Iară năroadele să mira de grăiia că nice  dănăoară nu s-au arătat ciude ca aceastea în Izrailteani.  
{247v}  A doo parte: Pentru faptele ceale bune carile să chiamă lumină şi pentru faptele ceale rreale ce să chiamă întunearec Toate faptele ceale bune au începătură de la Dumnedzău, că acela iaste sîngur lumină adevărată, cum au dzis însuşi: "Eu sămt lumina lumiei. Cela ce va îmbla după mene şi după dzisele meale, acela nu îmblă în-tunearec, ce va îmbla pururea în lumină." Că cum iaste Hristos lumină, aşea şi lucrurile lui sămt  lumină. Iară faptele ceale rreale au începătură de la diavolul, că cumu-i acela întunecat, aşea sămt şi lucrurile lui întunecate. Faptele lui ceale rreale sămt [ 188 ] aceastea: necredinţa fără frică, adecă cînd nu să teame neştine de Dumnedzău, nemulţămirea, mîndriia, deşarta mărire, lăcomia, mîniia, neferinţa,  leanea, beţiia. Diîntr-aceastea să nasc curviile, necurăţiile, zavistiia, pizma, uciderea, furtuşagurile, apucările, nemilostivirea, vrajba. Aceastea sămt lucrurile întunearecului, şi cine le are şi le face acestea, acela iaste orb şi întunecat cu întunearecul diavolului şi moşnean împărăţiei drăceşti, unde-i focul  nestins şi munca veacinică gătată iubitorilor   
{248r} celor de păcate. Cela ce îmblă într-acesta întunearec, aceia sămt mai orbi decît orbii aceia de-atunce, ce-i lumină Hristos, că aceia pre trup numai în ceastă lume era orbi, iară aceştia şi pre suflet în veaci sămt osindiţi. Şi aceştia nice dănăoară pre Dumnedzău nu vor vedea, nice  lumina împărăţiei lui, că aceale păcate tot sufletul cu întunearecul veacinic cuprinde-l şi mentea cu orbie neînţeleaptă leagă-o. Şi cum nu veade cel orb înaintea sa nemică, nice ţărmure, nice şearpe, nice armă, nice altă nemică de cîte-i aduc lui moarte, aşea şi omul cela ce iaste orb cu întunearecul  păcatelor nemică nu veade înaintea sa, nice tocma păcatul acela ce face, nice să teame de moarte, nice gîndeaşte de muncă, ce toate aceastea dzac denafară de mentea lui. Cum nu veade cel orb să să ferească de şearpe, aşea şi iubutoriul de păcate nu veade să să ferească de păcate.  Deci, cum sămt faptele ceale drăceşti şi să chiamă întunearec, aşea şi faptele ceale bune sămt şi să chiamă lumină. Faptele ceale bune sămt aceastea: liubovul, credinţa, nedeajdea, adecă să criadză neştine şi să nedejduiască întru Dumnedzău, smereniia, umilinţa, blîndeaţele, direptatea, milostenia, curăţiia,  răbdarea, ascultarea, ruga,   
{248v} postul, ferinţa, trezvirea, paza besearecii. Aceastea sămt lucrurile luminei, acestora iaste învăţătoriu şi începătoriu Hristos, şi cine le va ţinea întru inima sa aceastea şi le va face, acela iaste fiiu luminei şi moştean împărăţiei ceriului.   [ 189 ] Dară tu, o, oame, cela ce iubeşti păcatele, ce veri aleage diîntr-aceaste doaă să ţii? Faptele ceale bune, au ceale rreale? Lui Hristos să urmedzi, au dracului? În lumină să îmbli, au în-tunearec? Cu Dumnedzău şi cu îngerii lui întru împărăţiia ceriului, au cu diavolul în matca focului nestins? Aleage  acmu una din doaă, că ţi-i în voe, că ai mente slobodă. iară de veri dzice: "eu poci şi lui Dumnedzău şi dracului să slujesc, şi în lumină şi în-tunearec să îmblu, şi bine şi rău să fac", ce aceasta nu iaste adevărat, ce iaste menciună şi înşelăciune drăcească. Să nu te înşeli, ome, cu aceastea gînduri şi cu  aceastea amăgituri, că n-are nice o împreunare dracul cu Dumnedzău, n-are parte întunearecul cu lumina, nice faptele ceale rreale cu ceale bune, nice păcătoşii cu cei direpţi. Atîta-s de departe, cîtu-i ceriul de iad.  Socoteaşte, o, oame creştine, a cui voe faci şi cui urmedzi, aceluia veri hi după moarte şi întru împărăţiia lui veri lăcui în veaci. Că doaă împărăţii sămt într-această lume:   
{249r} o împărăţie a răutăţilor şi a păcatelor, altă împărăţie a bunătăţilor şi a direptăţii. Aceastea pururea şi totdeauna sămt cu vrajbă unul altui, rrăul binelui şi binele răului. Deci întru împărăţiia răutăţilor împărăţeaşte diavolul, iară întru împărăţiia bunătăţilor împărăţeeaşte Hristos.  Pentr-aceea, fugiţi de scăpaţi şi ieşiţi di-mpărăţiia întunearecului şi alergaţi la lumina împărăţiei lui Hristos, ca cu nusul în veaci să împărăţiţi şi acolo să-l proslăviţi, depreună cu părintele şi cu duhul svînt, acmu şi pururea şi întru veaci nesvrîşiţi. Amin.   [ 190 ] 
{249v} 30. Dumeneca a opta. Evangheliia din Madei în cincidzeci şi opt de capete Nemică aşea de dulce sufletului creştin nu iaste în ceastă lume ca cînd aude cuvîntul lui Dumnedzău. Căce că cuvăntul lui Dumnedzău să chiamă foc şi, deaca cade în suflet, toată rîcala păcatelor scoate afară şi liubovul lui Dumnedzău ca un foc aprinde întrînsu şi toate gîndurile păcatelor arde. Într-alt chip  să chiamă spată di-îmbe parţile ascuţită, că nu să siiaşte de faţa nemărui, nice de împărat, nice de domn, nice de vlădicu, ce ca o sabie di-îmbe parţile ascuţită, tae şi vădeaşte toate fărădelegile şi toate gîndurile ceale de păcate den inimile tuturor. Chiamă-să şi hrană cuvîntul lui Dumnedzău, că iaste mai  dulce decît toată dulceaţa aceştii   
{250r} lumi, că îndulceaşte şi trupul şi sufletul în veaci şi hrăneaşte sufletul cu hrană nevădzută şi iaste viu în veaci. De aceasta dulceaţă gustară năroadele acealea ce îmbla după Hristos, din multe cetăţi şi din multe sate, tocma şi pînă în pustii, şi trei dzile dvorbiră pregiur diînsu nemăîncaţi,  ascultînd cuvîntul lui. Pentr-aceea şi Domnul Hristos în doaă chipuri le făcu lor bine: toţi bolnavii lor tămădui şi priînşii cu cinci pite mici cinci mii sătură, numai bărbaţii fără de mueri şi cuconi, cum mai ales audzim astădzi din svînta evanghelie. [ text in slavona ]. Într-aceaia vreame vîdzu Iisus nărod mult şi-i fu milă di-înşi şi tămădui bolnavii lor. Iară cînd fu de cătră sară, apropiiară-să cătr-însu ucenicii lui de grăiră: "Locul iaste pustiiu şi iată vreame au trecut multă. Slobodzi năroadele să să ducă priîn   
{250v} sate să-ş cumpere bucate." Iiară Iisus [ 191 ] dzise: "Nu trebuiaşte lor să să ducă, ce le daţi voi lor să mănînce". Iară ei dziseră lui: "N-avem aicea mai mult de cinci pite şi doi peşti". Iară el dzise lor: "Aduceţi-le încoace". Şi chemă năroadele şi-i învăţă să şadză pre iarbă, şi luă  aceale cinci pite şi doi peşti, căotă în ceriu şi blagoslovi şi frîmse. Şi deade ucenicilor pînile, iară ucenicii deaderă năroadelor. Şi mîncară toţi şi să săturară, şi luară rămăşiţe de fărîme doaăsprădzeace coşniţe pline. Iară mîncători era bărbaţi ca la cinci mii, fără mueri şi cuconi.  Îtăia parte: Pentru cum să cade să dea să hie cine care mîniei şi pentru ciudesa lui Hristos.  
{251r} Aceasta ciudesă fu într-aceaia vreame cînd audzi Domnul Hristos că pre Ioan Cîrstitel l-au tăiat Irod. Atunci întră în corabie şi să duse la un loc pustiiu în sîngurătate. Duse-se Domnul în pustie nu că doară să temea de moarte, că însuşi de bună voe vrea să o ia, cum dzise sîngur: "Am puteare  să-m puiu sufletul mieu şi am puteare iară să-l iau"; ce fugi denaintea mîniei, ca să ne înveţe pre noi să nu ne dăm înşine pre sine în năpaste, ce să fugim denaintea mîniei omeneşti. Fugi Domnul Hristos şi pentr-aceasta, că încă nu era venită vreamea muncilor Svenţiei Sale. Cătr-aceea, ca să arate  ş-aceasta, cum n-au luat trup amăgeu, cu vr-o nălucire, ce trup adevărat aseamenea ca ş-alţi oameni, alegînd numai fără de păcate. Deci, deare hi prins atunci de Irod, l-are hi ucis ca şi pre Ioan_şi de-are hi izbăvit atunce Hristos diîntr-aceaia nevoe, atunce are grăi de Măria Sa că cu nălucire  s-au arătat, iară n-au luat trup adevărat, ce nevădzut au scăpat din mînule lui Irod, cum are hi fără de trup. Pentr-aceea Domnul Hristos de bună voe să duse la pustie, ca să astupe gura ereticilor [ 192 ] a lui Marchiian ş-a lui Maniheiu, c-au învăţat că cu nălucire s-au întrupat Hristos.  Dusă-se Domnul în pustie, ca să să   
{251v} usebască de năroade, să odihnească ceva; iară năroadele nice aşa nu să lăsa diînsu, ce cu drag alerga dup-însu şi prin pustii, arătănd cătr-însul credinţă şi dragoste. Pentr-aceea luară şi plată mila lui Dumnedzău pentru truda lor, că deaca-i vădzu priînşi, i să făcu milă diînşi şi  cîţi bolnavi avea cu sine pre toţi vendecă şi din mulţi cu cuvîntul draci goni, şchiuopii rădică, orbii lumină, slăbănogii întîri. Şi nu numai trupurile lor de boală vendecă, ce şi sufletele lor hrăni-i. Că atîta-i de mare mila lui Dumnedzău, căt nu dăruiaşte numai de ce să roagă omul, ce şi de ce nu să roagă  dobîndeaşte. Vădzînd apostolii lui Hristos aceale năroade cu atîta osîrdie că dvorbăsc pregiur Hristos şi de atîta vreame flămîndzi şi n-au ce mînca, să apropiară cătră învăţătoriul său Hristos şi-l ruga să-i sloboadze priînşi, ca să să ducă să-ş cumpere bucate. Nu ştiia ei, nice gîndiia de bucatele ce  vrea Hristos să-i hrănească. Pentr-aceea şi Domnul Hristos nu dzise: "Eu le voiu da de vor mînca", ce dzise lor: "Daţi-le voi lor să mănînce, iară ei nu trebuiaşte să să ducă de la mene; că de le-are trebui, m-are hi rugat ei să-i slobodz priînşi. Că eu sămt hrană flămîndzilor şi izvor de apă vie însetaţilor;   
{252r} eu poci să hrănesc şi aicea, cum am hrănit şi rodul jidovăsc în pustiile Sinaei cu mană din ceriu şi cu apă din piatră sacă în 40 de ai. Pentr-aceea nu trebuiaşte să să ducă ei, ce le daţi voi lor să mănînce". Iară ei grăiră: "Doamne, n-avem aicea fără numai 5 păini şi doi peşti". Atunce  Domnul Hristos dzise lor: "Aduceţi-mi încoace pîinile şi peştii, ca să cunoaşteţi şi voi puterea mea. Că eu biruesc marea şi uscatul: în mare înmulţesc peştii şi pre pămînt roada. Eu din puţin poci face mult şi [ 193 ] din mici mari." Iară ei adusără pînile şi peştii. Şi deaca le luă, dzise să şadză nărodul pre  iarbă. Iară Svenţiia Sa rădică-ş ochii şi căotă în ceriu, adeverind că din ceriu au venit de la părintele şi învăţînd pre noi să nu ne atingem de bucate la masă, să mîncăm fără blagoslovenie, mainte de ce vom mulţămi lui Dumnedzău, celuia ce ne hrăneaşte. Pentr-aceea căotă spre ceriu şi blagoslovi şi frîmsă.  A doa parte: Pentru puterea dumnedzăirei a lui Hristos şi pentru mulţirea păinilor şi a peştilor Deca blagoslovi Domnul Hristos şi deaca frîmsă, deacii să înmulţiră pîinile şi peaştele. Cu mînule blagoslovi şi   
{252v} frîmse, iară cu puterea cea nevădzută a dumnedzăirei sale înmulţi pîinea şi peaştele, ca să cunoască toţi că iaste acela ce înmulţeaşte roada pămîntului şi dă hrană a toate faptele şi iaste acela ce-au dzis diîntru-ntăiu, să crească pămîntul iarbă ţarinilor şi semenţe de toate feliurile. Şi  iară au dzis să scoaţă apele jivine vii, chiţii cei mari şi peşti şi gadine de toate fealiurile ce-s într-apă şi fierile mărilor şi a pămîntului şi pasările ce zboară în văzduh. Acestora tuturor iaste făcătoriu şi înmulţitoriu Domnul nostru Iisus Hristos, cuvîntul lui Dumnedzău cu firea trupului nostru îmbrăcat.  Cum să cunoaşte pre aceale lucrure dintăiu putearea Mărirei Sale, carile numai cu cuvîntul au dzis şi s-au făcut, aşea şi aicia pentru mulţirea pînei şi a peaştelui să cunoaşte puterea lui cea dumnedzăiască. Că nemică nu iaste mai mică aceasta decît acealea de-atunce. Pentr-aceea şi în pustie făcu  ciudesă să nu hie vre-un prepus, să [ 194 ] dzică neştine c-au fost aproape de vre-un tîrg de-au adus de-aiurea aceale bucate.  Blagoslovi şi frîmsă Domnul Hristos aceale cinci pîini şi doi peşti şi da apostolilor. Apostolii lua frîmturile şi creştea în mînule lor şi să înmulţiia. Aceasta vădzînd apostolii, să mira şi să bucura, şi aşea da   
{253r} năroadelor de-ş împărţiia, că era tocmiţi coriu, cîte o sută şi cîte cincidzeci pre iarbă vearde. Şi mîncară toţi şi să săturară atîta mulţime de oameni din puţină pîine şi din doi peşti; 5000 de bărbaţi numai, fără de mueri şi cuconi, tuturor agiunse şi încă prisosiră fărîme 12 coşărniţe pline.  Învăţă Domnul Hristos să strîngă fărîmele, să cunoască că nu-s alte pite întregi, ce sămt acealea ce-au frîmt; şi nice mai puţin, numai 12 coşniţe învăţă să împle, pentru ca să să ducă în umăr apostolii lui şi tvoreţul său; ca şi Iuda vîndzătoriul să poarte în umărul său coşul, să-i hie marturi umărul şi  mînule în vreamea aceaia ce vrea să vîndză pre Domnul său cela ce-au făcut aceasta ciudesă.  Iară deaca făcu Svenţiia Sa aceasta ciudesă, atunce foarte să mirară diînsu Jidovii; atîta, căt şi împărat vrură să-l rădice. De-aicia mare laudă au năroadele acealea carii cu fămei, cu cuconi cu tot, călătoriră după Hristos şi pînă în pustii, şi acolo flămîndziră, dvorbiră ascultînd învăţătura lui trei dzile. Că  aşea iaste liubovul; toate pre lesne le rabdă, şi foamea, şi goliciunea, şi pripîcul, şi gerul. Aşea şi noaă ni să cade, ceia ce vom să urmăm după Hristos   
{253v} şi să cercăm împărăţiia ceriului, să nu iubim altă nemică mai vîrtos decît pre Hristos, nice casa, nice satele, nice avuţiia, nice odihna trupului. Şi să ieşim afară din gîlceava păcatelor şi din văluşagurile pohtelor lumiei, că cela ce să aprinde [ 195 ] cu focul liubovului lui Hristos, acela nemică  greutate nu simte în ceastă lume să-l poată despărţi de Dumnedzău, nice sărăciia, nice foamea, nice goleciunea, nice tocma moartea, nice sabiia. Deci să agonisim şi noi acesta liubovul, să-l avem întru noi, că în voia noastră iaste oare să petreacă întru noi, oare să să ducă de la noi. Cînd vom gîndi de ceale  cereşti şi mentea noastră o vom întinde cătră Dumnedzău, atunci va petreace întru noi, iară cînd vom căota binele şi dulceaţa aceştii lumi, atunci va fugi de la noi. Că în lumea cea de sus iaste ascuns focul aceluia liubov, iară într-această lume de gios, iaste răcealî mare de acela liubov. Pentr-aceea, cînd va  hi legată inima noastră cătră această lume de gios, atunce mare răceală şi ger va avea inima noastră şi va hi stărpă şi fără de roadă de faptele ceale bune; iară cînd vom căuta cătră lumea cea de sus şi mentea noastră cu vota noastră o vom tremite acolo, atunce de acea lumină de-acolo să va încăldzi. Şi focul  aceluia liubov nu iaste   
{254r} altă fără numai sîngur duhul svănt, carele aprinde focul liubovului lui Dumnedzău întru noi. Acela te va învăţa şi te va îndirepta de-întunearec în lumină şi din moarte în viiaţă, de pre pămînt în ceriu întru împărăţiia lui, întru carea pre noi pre toţi ne spodobeaşte, Doamne Iisuse  Hristoase, Dumnedzăul nostru, acolo unde împărăţeşti cu părintele şi cu duhul svînt, acmu şi pururea şi întru veaci de veaci. Amin.   [ 196 ] 
{254v} 31. Dumeneca a noa. Evanghelia din Madei în cincidzeci şi noaă de capete În pietrile ceale scumpe, mai vîrtos de diiamantul nu iaste. Aşea şi într-alte bunătăţi creştineşti, mai tare şi mai vîrtos nu iaste decît credinţa, că aceasta iaste nebiruită de toate vicleşugurile vrăjmaşului. Pentru credinţa, şi Petru apostol îmblă pre mare ca pre uscat şi pînă să ţinea dinsă nu-l lăsa să să  afunde în mare, iară cît o lăsă, aşea îndată să afundă şi începu a înota. De care lucru mai chiar audzim spuind svînta evanghelie, carea o scrie Madei în cincidzeci şi noaă de capete.   
{255r} Într-aceaia vreame îndată îndemnă Iisus ucenicii săi să înntre în corabie şi să treacă mainte diînsu în ceaia parte, pînă va slobodzi năroadele. Şi deaca slobodzi năroadele, Svenţiia Sa să sui la un munte sîngur să să roage. Cînd fu de cătră sară, era sîngur acolo, iară corabiia era pre mijlocul mărei învăluită de  valuri, că le bătea vîntul dinainte. Iară în al patrul ceas de noapte veni la dînşi Iisus îmblînd pre mare. şi deaca-l vădzură ucenicii îmblînd pre mare, ei să spăriiară de dzicea că iaste o nălucire şi de frică ei strigară. Iară Iisus îndată grăi cătr-înşi de dzise lor:   
{255v} "Cutedzaţi. Eu simt. Nu vă teamereţi." şi răspunsă lui Petru de dzise: "Doamne, de eşti tu, dzi-mi să viiu la tine pre apă." Iară Svenţiia Sa-i dzise: "Vino!" Şi să pogorî Petru din corabie de îmbla pre mare şi mergea cătră Iisus. iară deaca vădzu un vînt tare, el să temu şi începu a să  afunda, şi strigă de dzise: "Doamne, izbăveaşte-mă că periiu". Şi îndată-ş tinsă mîna Iisus şi-l apucă priînsu şi-i dzise lui: "Puţin în credinţă, pentru ce te îndoişi?" Şi deaca întrară ei în corabie [ 197 ] stătu vîntul, iară ceia ce era în corabie veniră de să închinară lui, de grăiia: "Cu adevărat eşti fiiul lui Dumnedzău".   
{256r} Întăia parte: Pentru putearea dumnedzăirei lui Hristos şi pentru spaima apostolilor Minunatu-i Dumnedzău întru toate lucrurile sale! Şi putearea ciudeselor lui cine le va spune? Că nu numai pre uscat şi prin pustii făcu ciudese, ce şi pre mare sămt urmele lui şi cărările lui întru ape multe. Deaca arătă Domnul mila sa năroadelor acelora, de vendecă bolnavii lor şi-i sătură în foamea lor  cu pîine făcută de ciudesă, deaci-i slobodzi priînşii să să ducă pre acasă-şi şi ucenicii săi mînă-i să treacă în corabie de ceaia parte de mare cătră lume. Iară însuşi cu sine să dusă la o măgură într-un loc pustiiu să să roage. Aceasta făcu pentru ca să ne înveaţe pre noi nice totdeauna să petreacem în  gîlceavă, nice totdeuna să him usebiţi de oameni. Cînd vom să ne rugăm şi cu Dumnedzău să vorovim în ruga noastră, atunci ne treabuiaşte tăceare, în sîngurătate şi în locuri fără de oameni să him, să ne rugăm. Cînd vom iarăşi să grăim cătră oameni de ceale sufleteşti, atunci să lăsăm sînguratatea. Pesti  Domnul Hristos la rugă mult, de ne arată să răbdăm şi noi la rugă mult şi cu aşteptare să ne rugăm. Să n-ai şi dobăndi   
{256v} de ce te rogi, încă să nu te mîhneşti, nice te lăsa de rugă, că şti Dumnedzău cu tocmealele sale ceale neştiute a-ţ folosi. Că şi oamenii de multe ori ca neşte cuconi să roagă de ce nu le iaste de folos, ce mai vîrtos de vătămare. Pentr-aceea şi Dumnedzău nu dă de toate orile după  rugămentea noastră; ca şi părintele feciorului, de veade că ceare cuţit, nu-i dă, ce-l ascunde să nu să vatăme cu nusu. Iară căci să rugă Domnul Hristos atunci, nime din [ 198 ] credincioşi să nu să îndoiască, că nu-i trebuiia ceva ca cela ce poate toate, ce ca un arhiereu adevărat ce vrea să-ş dea trupul  său ca un miel spre giungheare, pentru mîntuinţa a toată lumea, să rugă cu trupul şi cu sufletul, ca un om adevărat pentru rodul omenesc. Iară deaca birui moartea şi pobedi pre diavolul şi răsipi iadul şi sui în ceriu şi şedzu de-a direapta părintelui prespre îngeri, deaciia de toţi iaste cinstit şi închinat, şi  îngerii în ceriu şi oamenii pre pămînt ceia ce strigă cătr-însu izbăveaşte-i şi ceia ce să roagă cătr-însu ruga lor priimeaşte-le, ca un Dumnedzău adevărat ce iaste, slăvit împreună cu părintele şi cu duhul svînt.  Zăbăvi Domnul Hristos în sîngurătate şi în rugă pînă la miadză-noapte, iară ucenicii era în corabie pre mare şi păţiia nevoe mare de furtună   
{257r} şi de valuri, cît era numai să să îneace. Aceaia primejdi cuprinsease şi trupurile şi sufletele lor. iară Domnul nu li să arăta curund, învăţîndu-i să rabde bărbăteaşte scrîbele cîte li să va tîmpla întru mărturia evangheliei. Pentr-aceea ei era în gînduri şi în spaimă mare şi le era frică să  nu-i cumva părăsască învăţătoriul lor Hristos şi gîndiia ande sine de grăiia: "Cîndai să nu-l him scîrbit în ceva, de ne îndemnă să purceadem pre mare sînguri, fără de Svenţia Sa într-această noapte cu întunearec şi cu furtună!" De altă parte jeluia şi le părea rău în ce chip va treace Svenţiia Sa din pustie  unde rămăsease cătră lume, că altă corabie acolo nu era, fără numai aceaia în carea întrase ucenicii. Într-alt chip să obiduia unul cătr-alalt, de grăiia: "Deare hi aice cu noi învăţătoriul şi dulcele nostru Domn, n-am păţi noi într-acesta chip, nice am hi morţi de frică mainte de moarte". Aceastea gîndind  ei şi unul cătră alalt grăind, adecă să apropie diînşi Domnul Hristos, îmblînd pre mare ca [ 199 ] pre uscat, în al patrul ceas de noapte. Iară ucenicii deaca-l vădzură, ei să spăriară, că le păru că iaste o nălucire de li să arată ceva şi de frică strigară. Iară Iisus îndată grăi cu nuşi şi dzise lor: "Cutedzaţi, că sămt eu. Nu vă teamereţi." Şi   
{257v} de ce să apropiia dinşi, de-aceea să mai scornia furtuna şi valurile şi să înălţa asupra lor. Că Svenţiei Sale era voia aşea să hie, că şti cu înţelepciunea sa minunate lucruri a face de mîntuinţa omenească. Că nu-l cunoscură priînsu pre ciudesa ce făcu cu pîinile în pustie, că iaste fiiul  lui Dumnedzău, pentr-aceea acmu pre mare în frică şi în nevoe mare cunoscură şi mărturisiră că iaste fiiul lui Dumnedzău. Îmblînd Domnul pre mare şi mărgînd cătr-înşi, nu-l cunoştea ucenicii, că era noaptea şi faţa lui nu o vedea. Pentr-aceea le şi părea că iaste duh, nu iaste trup, şi să spăriară şi  de spaimă strigară. Iară Domnul mîngîe-i priînşi şi dzise: "Nu vă teamereţi, că sămt eu, învăţătoriul vostru. De nu vedeţi faţa mea, voi cunoaşteţi glasul mieu." Aceasta deaca audzi Petru, păru-i bine şi dzise: "Doamne, de eşti Măia Ta, dzi-mi să viiu la tine pre apă, ca să te cunosc pre tine domnul  mărei şi împăratul lumiei". iară Măria Sa dzise: "Vino!" şi deaca să pogorî Petru din corabie şi mergea pre apă cătră Hristos, el vădzu un vînt mare şi să temu şi începu a să afunda şi strigă de dzise: "Doamne, foloseşte-mi!" şi acii-ş tinse mîna Iisus şi-l apucă şi dzise: "Pentru ce te îndoişi, puţin în  credinţă?"   
{258r} A doa parte: Pentru credinţa apostolilor şi cum să cade noaă cu credinţă a ne apropiia cătră Dumnedzău Credinţa şi liubovul făcură pre Petru de să pogorî din corabie şi purceasă pre apă; că pentru mare credinţă şi [ 200 ] liubov ce avea cătră Domnul Hristos, vru mainte decît alţi ucenici să-l vadză şi să grăiască cu nusu. Pentr-aceaia, deaca să porni Petru cu credinţă şi cu liubov ca acela a mearge cătră  Hristos, marea-l purta pre spatele sale şi îmbla ca pre uscat; iară deaca audzi sunetul vîntului şi întoarsă ochii săi de cătră Domnul şi căotă cătră vînt, atunci îndată începu a să afunda, căci că să îndoi de frica vîntului. Aşea şi noi, deaca vom întoarce ochii sufletului şi mentea noastră de cătră Dumnedzău şi  vom căota cătră vînturile ceale deşearte a lumiei aceştiia, atunci şi noi îndată vom înceape a ne afunda în marea păcatelor, cum şi pre Petru credinţa pre mare purta-l, iară necredinţa afunda-l. Pentr-aceea Domnul Hristos apucă-l de mînă şi-i dzise: "Ce faci, o Petre? Ce-au fost mai mare tu ai  biruit şi ai ieşit den corabie de-ai purces pre mare numai căci ai audzit glasul mieu; iară acmu şi faţa mea   
{258v} vădzuşi şi mă cunoscuşi şi cu gîndul te îndoişi". Aceasta dzise şi-l luă de mînă şi-l sui în corabie şi deacii îndată să opri vîntul. Iară ceia ce era în corabie veniră şi să închinară lui şi dziseră: "Cu adevărat eşti fiiul lui Dumnedzău". Vădzură apostolii ciudesă mai minunată decît cea  dintăiu, cînd cunteni vîntul şi marea şi-atunci să mira şi dzicea: "Cine poate hi acesta că şi marea şi vîntul ascultă diînsu, iară acmu nu o cunteni numai, ce şi îmblă priînsă ca pre uscat!" Pentr-aceea şi ucenicii să şi mirară şi şi credzură că acela iaste Hristos, carele au închegat Marea Roşie cînd au trecut  Izrailteanii ş-au înecat pre Faraon, şi iaste acela carele îmblă pre arepile vîntului. Şi nu credzură numai, ce şi cu frică cădzură înaintea lui şi dziseră: "Cu adevărat creadem că Măriia Ta eşti fiiul lui Dumnedzău, că vădzum slava ta şi putearea dumnedzăirei tale, că Svenţiia Ta birueşti cu marea şi cu  vînturile".  Aduse Hristos pre Petru în corabie ca să cunoască ucenicii că n-au afundat vîntul pre Petru în mare, ce necredinţa [ 201 ] lui. Că unde-i credinţa tare, acolo nemică nu strică, nice marea, nice vîntul, nice fierile, nice focul, nice sabiia, nice moartea, nice altă faptă carea cumva. Aşea fură de tari ucenicii lui   
{259r} Hristos. După ce să sui Hristos în ceriu, nu să temură de frica a toată lumea pînă nu întoarsără limbile de la idoli cătră Dumnedzău. Aşea să creadem toate făgăduinţele lui Hristos ce-au făgăduit noaă cum le-am vedea cu ochii noştri şi cum ne-am atinge cu mînule dinse.  Făgăduitu-ne-au că cine va creade şi să va botedza, acela să va spăsi şi împărăţia ceriului va dobîndi. Deci să credzi, că nu te botedză preut, nice înger, nice arhaggel, ce sîngur Dumnedzău cu apă şi cu duhul svînt te naşte întru viaţa de veaci. Făgăduit-au că cine va mînca de trupul lui şi va bea de  singele lui întru Svenţiia Sa va petreace şi Svenţia Sa într-însu. Deci să nu-l nice vedzi cu ochii tăi acmu, iară cu credinţa mai adevărat decît cu ochii să prăveşti svînta leturghie cum ai prăvi giunghiarea trupului lui Hristos ce fu giungheat pre cruce cu suliţa în coaste şi cu cue de her fură pătrunse palmele  şi talpele Svenţiei Sale, şi să deade pre sine ca un mieluşel pre giunghiare să hie jrîtvă pentru păcatul a toată lumea, care jrîtvă să face cu svînta leturghie lui Dumnedzău părintelui pururea pentru iertarea păcatelor hiecăruia de noi. Şt cînd te cumeneci de svînta pîine ce să svenţeaşte   
{259v} în svînta liturghie, într-aceea fărîmă de pîine tu să ştii că guşti trupul lui Hristos. Nu o parte sau o bucăţea, ce deplin şi întreg trupul Măriei Sale iai şi-l mănînci. Iară de te miri cum nu să împarte trupul lui Hristos cînd svărîmă preotul agneşul, ce iaste tot întreg în careaş de fărîme,  miră-te şi de aceasta cum, deaca să frînge oglinde, iară faţa omului nu să frînge cu nusa, ce ce să veade tot întreg în careaşi de frămturi.  [ 202 ] Făgăduit-au Domnul Htistos că în glasul lui arhanghel şi în bucinul lui Dumnedzău vom învie toţi cu o dată din morţi. Iară de te miri cum va învie trupul putred, miră-te şi de-aceasta cum sămînţa pînă nu cade în pămînt să putredească pîn-atunci nu răsare. Făgăduit-au că vom sta toţi la  giudeţul Măriei Sale, şi celor direpţi le va da binele de veaci carele nice ochi au vădzut, nice urechi au audzit, nice la inimă au întrat, iară păcătoşii vor hi goniţi în matca focului de veaci, unde-s plînsuri şi scrîşcări de dinţi. Iară de te miri cum să vor cunoaşte atunci carii-s direpţi şi carii-s păcătoşi,  miră-te şi de-aceasta cum sămînţa deaca răsare din pămînt nu face alt spic, fără numai de ce feliu iaste. Că ce are hi bună-credinţa, de-are hi descoperite şi arătate toate   
{260r} lucrurile? Şi de n-am creade lui Dumnedzău, de ce cu ochii nu vedem, ce are hi bună-credinţa? Pentr-aceea grăi Domnul aceasta cuvîntul de dzisede dzise: "ferice de ceia ce n-au vădzut ş-au credzut". Întru care laudă de credinţă şi pre noi credincioşii tăi ne priimeaşte să te  lăudăm, Doamne, acolo întru împărăţia ta cea de sus, unde împărăţeşti cu părintele şi cu duhul svînt, acmu şi pururea şi întru veaci nesvrîşiţi. Amin.  
{260v} 32. Dumeneca a dzeacea.  Evanghelie din Madei în şeaptedzeci şi doaă de capete Grea iaste cădearea rodului omenesc! Într-alt n-au putut să se îndirepteadze, fără numai cu munca şi cu moartea fiiului lui Dumnedzău; că nu-i mai mare bine şi mai scump decît binele ceresc şi veacinic ce pierdu omul. Pentr-aceea nice cu altă plată s-au putut întoarece, fără numai [ 203 ] iară şi  cu munca şi cu moartea Domnului nostru lui Iisus Hristos. Întru care slujbă deaca veni din ceriu să slujască noaă oamenilor oamenilor şi să ne întoarcă noaă iarăş binele ce pierdusem întru Adam cel dintăiu, multe ş-alte fapte bune făcu rodului omenesc Domnul Hristos, cum spune noaă astădzi svînta evanghelie.  
{261r} Într-aceaia vreame un om oarecarele veni cătră Iisus de să închina lui şi grăiia: "Doamne, hie-ţ milă de fiiul mieu, că în lună noaă să îndrăceaşte şi rău chinuiaşte, că de multe ori cade în foc şi de multe ori într-apă. Şi l-am adus priînsu la ucenicii tăi şi nu l-au putut tămădui."  Iară Iisus răspunse şi dzise: "O, rod necredincios şi îndărăpnic, pănă cînd voiu hi cu voi? Pînă cînd voiu răbda pre voi? Aduceţi-mi-l încoace!" Şi cunteni lui Iisus şi ieşi dintr-însu dracul şi să tămădui pruncul dintr-acela ceas. Atunce să apropiiară ucenicii cătră Iisus cînd fu sîngur   
{261v} şi dziseră: "Pentru ce noi nu l-am putut goni priînsul?" Iară Iisus dzise lor: "Pentru necredinţa voastră. Că adevăr grăesc voaă: De-ţ avea credinţă ca un grăunţ de horciţă, aţ dzice acestui munte: Treci de-aicea acolo, ş-are treace, şi nimică n-are hi să nu să poată voaă. Iară  acesta fealiu nu iase numai cu ruga şi cu postul." Şi lăcuind ei în Galilei, dzise lor Iisus: "Vîndut are a hi fiiul omenesc în mînule oamenilor şi-l vor ucide priînsu şi a treia dzi să va scula". Şi fură scrîbiţi foarte. Întăia parte: Pentru putearea lui Hristos asupra dracilor şi pentru păcat, cumu-i mai rău decît dracul  
{262r} În vreamea cînd veni Domnul Hristos pre lume, fiiul lui Dumnedzău, foarte în multe trupuri de oameni întrase [ 204 ] diiavoul, cît nu-ş avea număr îndrăciţii, că foarte să întrărisă împărăţiia diiavolului atunci pre lume. Pentr-aceea şi Mesia Hristos într-aceaia vreame veni ca să  facă războiu cu diiavolul şi împărăţiia lui să o răsipască şi oamenii de supt robiia lui să-i scoaţă. Că pînă într-aceaia vreame ca un boinic într-armat munciia şi robiia rodul omenesc. Întăiu spăriia şi să spămînta oamenii cu arătări ce făcea prin văzduh şi cu găcituri ce găciia oamenilor; şi de ce-i  întreba ei, dracii răspundea dintr-aceale trupuri de bodzi ce făcea oamenii de lemnu şi de argint. Şi de frică să închina oamenii lor şi nu numai dobitoc ce avea mai bun, ce şi feciorii săi giunghe de făcea lor jrîtvă. Şi cînd făcea lor praznice, toate fără-de-legile şi toate păcatele făcea, şi trupurile sale cu  cuţitele cruia şi cu ace la împungea de să crunta, ucideri şi vărsări de singe fără număr făcea şi alte răutăţi, toate cîte iubeaşte diiavolul, şi încă mai rău, că pre Dumnedzău nu ştiia, nice i să închina, ce ştiia pre diiavolul şi lui să închina.  
{262v} Cu aceastea zmăcina şi munciia diiavolul trupurile oamenilor şi sufletele, cu întunearecul şi cu munca veacinică. Şi nime din feciorii lui Adam nu scăpa de supt mîna lui, nice împărat, nice craiu, nice svînt, nice proroc, că toţi era în putearea şi în legătura lui pentru păcatul celui dintăiu  născut pînă în vreame ce veni cel mai tare decît dînsu, Mesia Hristos, carele putearea şearpelui aceluia diiavol o birui şi împărăţiia lui o pustii, şi dracii din trupurile oamenilor aşea de cu puteare mare-i scotea, cît numai cu cuvîntul ce grăia.  Era şi părăsirea lui Dumnedzău aceasta de lăsase să între dracii în trupurile oamenilor de-i munciia, pentru ca să cunoască oamenii că decît trupurile mai rău armăşeaşte sufletele nevădzut şi le duce în muncile veacinice. Nu-i atîta pagubă cînd întră dracul în trupul omului, căci că a mulţi mîntuinţă le  agoniseaşte. Că aceea zdrobitură şi muncă [ 205 ] ce are trupul sufletului aduce bine şi pocăinţă. Că mulţi deaca să trezvăsc cad la smerenie şi la păocăinţă. Iară cînd iaste bine trupului şi-i sănătos, de să devetiadză în dulceţi şi în mîncări, iară în suflet întră păcatul, departe iaste mai mare pagubă, căci că  atunci ţine dracul pre acela suflet în păcatul morţei   
{263r} de veaci. Pentr-aceea Ioan Zlatoust au dzis că păcatul iaste mai rău decît dracul. Că dracul face pe oameni smeareni, cum şi vedem că deaca iase din oameni, aceia oameni ei să stidesc şi li-i ruşine, iară noi cînd facem păcat nu ne stidim, nice ni-i ruşine. Nu-i atîta pagubă cînd  orbeaşte diiavolul ochii trupului, de cîtă pagubă iaste cînd orbeaşte ochii sufletului, să nu vadză ceriul, nice pre Dumnedzău, nice giudeţul lui, nice moartea, nice munca de veaci, pentru să hie orb să nu vadză, nice să gîndească de păcat, nice să să poată feri sau să poată scăpa. Mai mare pagubă iaste cînd nu  lasă să asculte dojana, învăţătura, certarea, decît cînd asudzeaşte urechile. Mai mare pagubă iaste cînd ia graiul să nu ispoveduiască şi-i aduce ruşine de să va ispovedui, decît cînd ia limba să nu poată grăi. A doa parte: Pentru ispovedania şi pentru diiavolul, că-i mai cumplit apoi decît întăiu O, oame creştine, căci nu te temi de acela vrăjmaş şi de armăşia lui nu te socoteşti? Căci nu scapi din putearea lui pînă poţi? Căci   
{263v} nu ucizi răutăţile tale cu ruşinea sventei spovedanii? Iubeşti pre acela drac carele limba ta pre blăstămi şi pre menciuni şi pre cuvente spurcate îndeamnă, iară pre ispovedanie aşea de tare încue şi astupă gura ta. [ 206 ] Cunoaşte putearea lui asupra ta. Cînd gîndeşti de ispovedanie, îndată  scrîbeaşte inima ta, îndată te păgubeaşte cu altăceva, îndată cu văluşaguri te opreaşte, îndată aduce amente de ruşine. Şi te svătuiaşte că ţi-i destul dănăoară într-un an a te ispovedui, şi deaca te laşi pănă la anul, deacii te mînă la alt an. Şi aşea în piadeca lui eşti bucuros să îmbli. Şi te duce unde nu veri tu,  ce acolo unde va el. Nu te simţi într-acel svat rău, nice te cunoşti, că nu eşti ţie, ce aceluia ce biruiaşte cu tine în păcate. Iară Domnul Dumnedzău aştaptă şi îngăduiaşte puterei lui cu carea va să te ucigă şi la munca de veaci să te ducă şi nu o sloboade, ce prespre voia lui te apără de primejdi şi de moarte. Iară tu îngăduinţa şi îndelungă răbdarea lui Dumnedzău nu o socoteşti, ce curund veri vedea ce te va tămpina dela acela armaş  pentru dzisa direptului giudeţ a lui Dumnedzău. Că cela ce acmu nu te lasă să le ispoveduieşti, iară acolo la giudeţul lui Dumnedzău tare le va stiga şi le va pîrî acela armaş, diiavolul.   
{264r} Pentr-aceea aruncă şi leapădă svatul lui, arată vicleşugul lui înaintea preutului duhovnicului tău şi nice la giudeţ, nice la moartea ta nu va avea cu ce te înfricoşea acel vrăjmaş. Nu te lăsa pentru ruşinea să nu te ispoveduieşti, că svîntul Zlatoust dzice că Dumnedzău cătră păcat au pus  ruşine, iară către ispovedanie au pus îndrăznire. Dracul le-au întors îndărăpt: cătră păcat au pus îndrăznire, iară cătră ispovedanie au pus ruşine, şi-ţ dzice: "ierta-te-va Dumnedzău şi fără ispovedanie". Iară nu te va ierta, că sîngur cu sine au dzis: "Pre cine veţi dezlega pre pămînt dezlegat va hi şi  în ceriu". Dzice Domnul Hristos: "Pre pămînt am ispravnici legători şi dezlegători. Păsaţi la dînşii. De vă vor dezlega pre voi de păcatele [ 207 ] voastre pre pămînt, şi de mene veţ hi dezlegaţi în ceriu; iară de nu veţi alerga şi de nu veţi năzui la ispravnicii mei să vă dezleage de păcatele voastre pre pămînt, nice  de mene în ceriu nu veţi hi dezlegaţi." O, mare milă şi de nime necuprinsă! Nu deade înger ispravnic, carele nice o dată n-au greşit şi cu greşiţii nu ş-are hi înţeles, ce-au dat spre-acesta giudeţ pre fratele miu, carele diîntru singe şi diîntr-o neputinţă ca şi mene, înaintea căruia mai puţină   
{264v} puşine-mi va hi, cînd iaste şi el om ca şi mene. Mare bucurie iaste, unde în dar şi pentru puţină trudă, atîta greutate de păcate să iartă. Lăudat să hie Dumnedzău pentru mil şi îndurare ca aceaia. Nu te lăsa acelora draci să-ţi astupe gura, că pînă nu agiunge apa pînă la gură, tot iaste nedeajde de ieşit; iară deaca agiunge apa de împle gura, deacii numai ce iaste de afundat. Pînă poate striga neştine pre tîlhariu, pre lesne poate dobîndi agiutoriu, iară deaca apucă de prinde de grumadzi el îneacă, cum face  şi lupul oilor pentru să nu poată striga să-i agiute neştine. Arată domnul Hristos ş-alt meşteşug a diavolului: că deaca dobîndeaşte omul pre suflet, face-i mare odihnă pre trup. Unde grăiaşte domnul Hristos de dzice: "boinicul într-armat străjuiaşte casa sa şi sămt în pace toate cîte are", adecă să nevoiaşte pentru ceia ce sămt ai săi să aibă saţiu de toate, să hie  veseli, să hie desvătaţi, să dănţuiască, să petreacă, iară cîtu-i clipala ochiului cad în muncă vecinică, după cuvîntul lui Iov ce-au grăit. Pentr-aceea, pre eretic, pre curvariu, pre ucigaş, pre lacom şi pre alţii ce dzac într-alte păcate de moarte, nu-i scrîbeaşte, nu întră în trupurile lor, căci că are sufletul,   
{265r} carele fără de moarte şi mai mare decît trupul. Pentr-aceea binele aceştii lumi să ne hie noaă cu prepus şi mai rău să ne teamem decît de primejdile şi pagubele aceştii lumi. Dobitocul de ucis bine-l hrănesc, iară hrana cea bună o plătesc cu moartea.  [ 208 ] Altă tocmală a Satanei ne arată noaă Domnul Hristos, că deaca-l gonim diîntr-ănimă cu ispoveada şi cu pocăinţa, mai cumplit iaste decît întăiu şi cearcă agiutoriu şie de la soţiile sale; ca să ne arunce de iznoavă în păcat şi fără de voe să facem voia lui, ia cu sine şeapte duhuri mai rău şi mai vicleni  şi mai meşteri într-acela războiu. Aceia biruire au pre om, de nu să va socoti; mai în mare păcate-l va arunca şi mai în grei păzitori va hi ţinut, cu acealea lanţuje va hi legat şi-i va hi cea de apoi mai amară decît cea dintîiu. Avesalom cînd ucise pre frate-său, pre Amon, şi pribegi de frica  tătăine-său, lui David, acolo să pocăi şi-l iertă David, tată-său; iară dup-aceia, deaca nu să socoti, să îndireptă asupra lui Satana şi în mare păcat împensă-l, atîta cît să rădică asupra părintelui său şi-l goni di-împărăţie. Şi fi mai rău după aceaia pocăinţă decît întăiu. Ca şi după lîngoare, de  nu să păzeaşte bolnavul pînă să întramă   
{265v} bine, întoarce-l lîngoarea şi mai cumplită decît întăiu, de carea şi moare, aşea şi cela ce să scoală din păcate, mai multu-l supără diavolul şi mai cu multe soţii să porneaşte asupra lui, pentru să-l întoarcă iarăş în păcatul diîntăiu. Deacii iaste mai slab păcătosul a să scula din  păcate şi mai vrîtos iaste legat, cumu-i un stăpîn cumplit cînd fuge de la dînsu robul: deaca-l dobîndeaşte, mai vîrtos leagă-l şi în mai tari păzitori dă-l. Urîtă ni-i măcenia dracului, cînd vedem cum zdrobeaşte şi munceaşte trupurile oamenilor în carii întră. Iară fără de nice o îndoire mai rău zdrobeaşte şi munceaşte sufletele acealea ce la ţine întru putearea sa, adecă în păcate. Ochii sufletului orbeaşte, să nu vadză svîrşitul său; limba leagă, să nu-ş  ispoveduiască păcatele sale; mînule leagă, ca să nu facă nice un bine; picioarele împiadecă, ca să nu cearce pre domnul Dumnedzău şi în căile lui să nu îmble; inima împle de pohte deşearte şi voia slăbeaşte de cătră bine şi toată putearea [ 209 ] sufletului slăbeaşte. Pentr-aceea să ne păzim a doa oară să nu  ne întoarcă în păcate, că diavolul iaste răscumpărătoriu şi mîndru şi foarte meşter spre răul nostru şi mulţi agiutori are spre-aceea. Iară deaca vom vrea, nemică nu   
{266r} ne va strica cu soţiile sale, că deşi are el şeapte draci mai cumpliţi decît sine, iară noi avem şeapte sute de îngeri împrotiva lui, de-i vom cerca să ne hie agiutori cătră Dumnedzău. Avem şi svenţii care sămt fraţi noaă, diîntr-un trup şi diîntr-un singe cu noi. Că de să svătuesc aceia  spre cădearea şi spre răul nostru, dară cu cît mai vîrtos svenţii lui Dumnedzău pentru dragostea ce au cătră Domnul său şi cătră noi; mai cu mare puteare vor sta într-agiutoriul nostru cătră Dumnedzău. Numai să nu ne lenim nice noi în vreamea cea de agiutoriu, să arătăm şi de la noi nevoinţă şi luptă  împrotiva lui. Nu lăsa nemică în casa inimiei tale de cealea ce iubeaşte dracul a să întoarce iarăş la tine. De goneşti roaba pre agara, goneaşte şi feciorul ei, să n-aibă îma a să întoarce la fecior. Părăsit-ai de-a greşirea, iară pînă va rămînea curva în casa ta, fără de greş să ştii că să va iară întoarce  vrăjmaşul tău la tine. Părăsit-ai de-a luarea cu nedireptul, iară pînă cînd veri ţinea a streinului şi nu veri întoarce cui ce-ai luat, să aştepţi iarăş oaspetele acela că va veni. Părăsit-ai beţiia, iară pînă cînd veri avea soţii beţivi, de iznoavă să va întoarce Satana cu mai multă oaste şi-ţ va hi cea  de-apoi mai amară   
{266v} decît cea diîntăiu. De care lucru, Doamne Iisuse Hristoase, ne izbăveaşte şi binele cel de veaci ne dăruiaşte, pentru mare şi necuprinsă mila ta. Că ţie să cade cinste şi laudă şi închinăciune şi mare cuviinţă, depreună cu părintele şi cu duhul svînt, acmu şi pururea şi întru veaci de veaci. Amin.  [ 210 ] 
{267r} 33. Dumeneca a unsprădzeacea.  Evanghelia din Madei în şeaptedzeci şi şeapte de capete Cum nu iaste într-un chip apa mărei cu picăturile ploei, aşea nu iaste într-un chip mila lui Dumnedzău cu mila oamenilor. Căci că noi simtem datori lui Dumnedzău cu întunearece de talanţi, şi Svenţiia Sa ne iartă toţi, iară noaă ne simt datori oamenii mai cîte puţin, numai cîte o sută de bani, şi noi nu  vom să-i iertăm. Pentr-aceea Domnul Hristos pildă ca aceaia au pus într-această evanghelie de astădzi, de ne arată noaă cum ni să cade să him împrotiva celora ce greşesc noaă.  Dzise Domnul pilda aceasta:  
{267v} Asamănă-să împărăţiia ceriului unui om împărat ce vru să să întreabe în cuvente cu robii săi. Şi deaca începu el a să întreba, adusără la dînsu un datornic cu o mie de talanţi şi neavînd el cu ce plăti, dzise domnul său să-i vînză muiarea şi feciorii şi tot cît are şi să plătească. Iară  robul acela cădzu de să închina lui şi grăiia: "Doamne, îngăduiaşte-mi şi tot voiu plăti". Şi să milostivi domnul robului aceluia de-l iertă şi datoria încă-i lăsă. Iară deaca ieşi robul acela, află unul din datornicii săi ce-i era lui datoriu cu o sută de bani.   
{268r} Şi-l prinse priînsu de începu a-l zugruma şi dzicea: "Plăteşte-mi cu ce-mi eşti datoriu!" Cădzu vecinul lui la picioarele lui de să ruga şi dzicea: "Îngăduiaşte-mi şi-ţi voi plăti ţie tot". Iară el nu vru, ce să dusă de-l băgă în temniţă pînă cînd plăti toată datoriia. Iară deaca  vădzură soţiile lui ce fu, să obiduiră foarte şi să dusără de spusără domnului său aceastea toate. Atunce-l chemă priînsu domnu-său şi-i dzise lui: "Rob viclean, toată datoriia aceaia iertaiu ţie căci mă rugaşi. Dară nu să cădea şi ţie să miluiaşti pre fratele tău, cum şi [ 211 ] eu pre tine miluiiu?" Şi să  mînie domnul lui   
{268v} şi-l deade armaşilor pînă cînd plăti toată datoriia. Aşea va face şi părintele mieu cela din ceriu voaă, de nu veţi ierta careleş fratelui său diîntr-ănimile voastre greşealele lor. Întăia parte: Pentru mila lui Dumnedzău împrotiva noastră şi pentru a noastră nemilostivire împrotiva fraţilor noştri Cine va audzi şi să nu să mire de minunata înţelepciune a lui Dumnedzău, că această pildă o începu de la mila sa şi o svîrşi într îniia sa. Că adevărat aceasta pildă iaste înfricoşată celor nemilostivi şi veselă celor milostivi; că aşea va să facă Dumnedzău la giudeţul său cu rodul omenesc cum au făcut şi domnul  acesta cu robul său. Audzi Petru de Domnul Hristos unde dzise: "De va greşi ţie fratele tău, du-te de-l ceartă cu cuvîntul tău sîngur, şi de te va asculta, ai dobîndit fratele tău, iară de nu te va asculta, ia cu tine ş-altul şi-i dzi. Şi   
{269r} de nu te va asculta, spune săborului, şi de nu va asculta, spune săborului, şi de nu va asculta şi de săbor, deacii să-ţ hie ţie ca un vamăş şi ca un păgîn." Atunci Petru răspunse şi dzise: "Doamne, de va greşi mie fratele mieu, pînă de cîte ori-l voiu ierta? Au pînă de şeapte ori?" Grăi  lui Iisus: "Nu dzic ţie pînă de şeapte ori, ce pînă de şeapte ori cîte de şeaptedzeci de ori". Cum are dzice aşea: "O, Petre, ţie-ţi pare că iaste o milă şi o răbdare mare a ierta greşala fratelui pînă de şeapte ori, ş-sceasta nu-i nemică; macar şi pînă de şeapte ori cîte de şeaptedzeci de ori s-ai face  aceasta, nemică nu iaste aseamenea milei meale carea fac eu rodului omenesc. Că voi oamenii simteţi datori mie [ 212 ] nu de şeapte ori cîte de şeaptedzeci de ori, ce cu întunearecele de talanţi, şi deaca n-aveţi cu ce plăti, toate vă iert voaă, iară voi nu faceţi aţea priiatinilor voştri, ce cînd sămt ei datori voaă  macar numai cu o sută de bani, atunci voi-i prindeţi de-i zugrumaţi şi-i băgaţi în temniţă pînă vă plătesc tot." Împîratul de carele grăiaţte Domnul Hristos că iaste milostiv pre datornic sîngur Măria Sa iaste, carele-i împărat împăraţilor şi pentru mare milă fu om deplin şi Dumnedzău deplin. Robii lui sămt toţi oamenii, de la cel mic pînă la cel mai mre. Împăraţii   
{269v} şi domnii, vlădicii şi boiarii, datoriu iaste fiecare om cu întunearece de talanţi pentru mult bine ce-am luat de la dînsu. Nu numai viiaţă şi hrană, cum şi vedem că ne slujesc toate faptele, şi ceriul şi pămîntul, soarele şi stealele, uscatul cu dobitoacele şi cu roada, marea cu peştii,  văzduhul cu pasările, ce mai apoi şi cu singele său ne-au răscumpărat. Nu cu aur, nice cu argint, ce sîngur pre sine s-au dat plată pentru noi de-au dzis: "Eu sămt plata ta." De-aicea putem cunoaşte că simtem robi lui să-i slujim, iară cînd ne lepădăm de slijbă, atunce noi şi rămîinem datori. Că  datoriia altă nu iaste, numai greşala hiecăruia de noi. Că atîtea păcate adunăm, păcate cătră păcate, cît măsură n-au şi, de nu s-are milostivi Domnul Dumnedzău împrotiva păcatelor noastre, nime împrotiva giudeţului său celui dirept n-are putea sta. Cum dzice înţeleptul Solomon, cîte de şeapte ori  într-o dzi cade cel dirept; dară de cel păcătos ce vom dzice? Cînd va putea păcătosul să să plătească de datorie? Au doară din visteariul sărăcii sale, de unde n-are ce da? Cu neputinţă lucru iaste să să poată plăti; în deşert va şi gîndi neştine de-aceasta. Că cumu-i neasămănată şi depărtată destoniciia   
{270r} lui Dumnedzău de neputinţa omenească, aşea iaste neasămănatî plata tvoreţului [ 213 ] celui de sus de la tvoreniia cea de gios. Ca cînd are răni sau are lovi un ţăran pre împăratul. Cu ce are plăti? De-are muri şi de dzeace ori pentru aceea, încă n-are putea plăti. Cum şi omul cel  diîntăiu zidit, Adam, şi într-însul noi toţi, n-au putut plăti greşala aceaia ce greşi cu munca ce fu muncit în iad 5500 de ai, ce iarăşi Dumnedzău, părintele ceresc, au dat fiiul său de-u plîtit cu muncile şi cu moartea sa. Cine au fost aşea de drag şi priiatin lui Dumnedzău ca Movsi prooroc? Şi  pentr-aceea din datorie nu să putu plăti cînd să scrîbi pre Jidovi, mai vîrtos pre dzisa lui Dumnedzău, să vadză şi el ţara făgăduită, şi Dumnedzău nu-l ascultă. Că omul cînd greşeaşte altui om, unuia aseamenea şie greşeaşte; iară cînd greşeaşte lui Dumnedzău, ce asămănare poate să hie între om  şi-ntre Dumnedzău, cînd omul iaste - cum dzice Avraam - prah şi cenuşe? Deci, cînd greşeaşte omul împrotiva altui om, greşeaşte un păcătos împrotiva altui păcătos, iară cînd greşeaşte împrotiva lui Dumnedzău, atunci greşeaşte împrotiva bunului şi putearnicului celui necuprinsu de mente de   
{270v} om, ce iaste fără început şi fără svîrşit. În datorie mare ca aceasta vădzîndu-se robul acesta şi neavînd puteare cu ce plăti şi în ce chip scăpa, căzu înaintea domnu-său de să închina lui şi să ruga dzicînd: "Doamne, îngăduiaşte-mi şi voiu plăti tot". Aicea să ne învăţăm ce vom face cînd vedem că păcatele noastre ne despart pre noi de  Dumnedzău şi mînia lui au aprins. Şi cînd simţim că-i cumplit giudeţul lui asupra noastră, atunci să cădem înaintea lui Dumnedzău cu inimă înfrîmtă şi cu lacrămi să ne rugăm şi de bine a face să ne apucăm, cum făcu şi robul acela carele să rugă numai să-i îngăduiască, iară domnu-său deade-i mai  mult decît cerşu, că nu numai din legătură ce-l slobodzi, ce şi datoriia toată ertă-i.  [ 214 ] Aceasta învăţătură avem aicea dintr-aceaste cuvente a Domnului, că diîntru mila sa mai mult ne dă decît cearem, cum deade şi robului său aceluia carele, deaca să vădzu slobod şi iertat de domnu-său, află un datornic al său ce-i era datoriu cu 100 de bani. Cu mult mai puţină datorie avu la soţiia  sa decît cît fu el datoriu domnu-său şi nemică pentr-aceea nu-i îngădui. Nice-ş aduse amente de bine ce-i făcu domnu-său, să facă şi el datornicului său, ce îndată începu a-l zugruma ş-al strînge să-i plătească.   
{271r} Căzu şi datornicul acela înaintea lui de să ruga, cum căzude şi el înaintea domnu-său, ce nemică nu folosi, ce-l aruncă în temniţă pînă cînd plăti toată datoriia. Mai rău făcu el cu soţiia sa decît domnu-său cu nusu. Că domnu-său nice un rău nu-i făcu, ce-i luă sama, şi  deaca rămasă cu atîta datorie nu sări priînsu, nice-l bătu; iară acesta îndată începu cu rău, de-i lua sănătate şi nu-l lăsa să răsufle, ce-l zugruma pînă-l aruncă şi în temniţă. Cu acest rob nemilostiv arată domnul că noi oamenii, pentru puţină greşală ce ne greşeaşte neştine, facem mai mult rău  aceluia decît cum ne face Dumnedzău pentru ceale multe şi mari greşeale ce greşim Măriei Sale. Dumnedzău iartă omului mare şi grea datorie, care datorie face un-tunearec de talanţi, şi suma aceiia datorii face dzeace mii de camene de galbeni; iară omul nice un ban nu iartă fratelui său. O, cîtă milă are Dumnedzău pre om şi cîtă zlobă are omul cînd Dumnedzău acela ce-ş puse capul său şi cu moartea sa răscumpără viiaţă şi sănătate omului şi în ceastă lume şi în vacul ce va să hie, pre-acela omul mînie-l şi-l dosădeaşte cu fapte rreale! O, ce păcat greu iaste cu carele rămăine  datoriu lui Dumnedzău   
{271v} şi nice o dată n-are cu ce plăti, de nu s-are milostivi sîngur domnu-său de la sine [ 215 ] să-l iarte! Rugămu-ne şi ne iartă, Măria Sa atîta datorie de păcate şi gustăm de mila lui cea bigată pentru ca ea nice dănăoară n-am slujit. Iară să ne aducem amente de legătura ce  simtem legaţi cu cuvîntul Domnului nostru să nu să întoarcă iarăş pre noi datoriia noastră. Că unde au iertat păcatele noastre, acolea aceaia iertăciune au pus pre noi ca şi noi vinile şi datoriia fraţilor noştri să iertăm. Să ne aducem amente că aşea va face Dumnedzău cu noi cum facem şi noi cu soţiile noastre,  adecă hie cu ce om. Tu veri să-ţ răscumperi strimbătatea pre fratele tău, şi Dumnedzău mai mare şi fără scăpare răscumpărare va pune pre tine. Dumnedzău cu giudeţul său cel adevărat carele cu moartea cea veacinică poate să te cearte ţie nu-ţ răscumpără, iară tu sîngur de bună voe ceri răscumpărare.  Cum dzice înţeleptul: "Cine va să-ş răscumpere, acela va afla răscumpărare de la Dumnedzău". Şti Dumnedzău creştinătatea noastră cînd mai multe svade, mai multe zavistii, mai multe armăşii, mai multe asupreale fără de vine sămt întru noi în creştini decît în păgîni. Pentru puţin lucru certări cumplite şi  prade mare, legături, închisori, morţi rreale,   
{272r} atîta cît simtem mai nemilostivi unul altuia decît păgînii. Iară după moartea noastră aşea să va face noaă cum s-au făcut şi robului aceluia nemilostiv, cum veţi înţeleage în a doa parte a sventei evanghelii. A doa parte: Pentru pîra robului ce fu pîrît de soţiile sale şi pentru osinda lui Spune svînta evanghelie că deaca vădzură soţiile ce făcu acel rob nemilostiv cu datornicul său, să obiduiră şi să dusără de spusără domnu-său. Soţiile carii arată lui Dumnedzău nemilostivirea noastră sămt lacrămile şi suspinile [ 216 ] săracilor şi săracelor, a nămiţilor şi a lucrătorilor, cînd simt asupriţi şi  munca lor neplătită. Acealea pun nemilostivirea noastră înainte alui Dumnedzău. Vădzînd şi oamenii cei buni şi direpţi cumpliciunea celor nemilostivi să obiduesc şi roagă pre Dumnedzău să le răscumpere. Aşijdere şi îngerii sămt soţii noaă de slujesc cu noi lui Dumnedzău, ş-aceia cum duc faptele ceale  bune înaintea lui Dumnedzău cu veselie, aşea şi ceale rreale cu jeale. Dară ce va face Domnul unora ca acelora, hiecine poate să ştie, că le va   
{272v} face ce-au făcut şi robului aceluia pre carele l-au pus Măria Sa chip noaă tuturor. Spune evanghelia: Chemă domnul priînsu şi-i dzise: "Rob viclean, toată datoriia aceaia ţ-am iertat, căci că m-ai rugat. Dară tu căci nu-ţ fu milă de fratele tău cum fu şi mie milă de tine?"  Chema-va domnul Dumnedzău toţi robii săi cu moartea la dzua cea de apoi, de carea nime nu să va putea da în laturi. Acolo vor sta înaintea noastră răutăţile hiecăruia de noi. Sta-vor nemilostivirile noastre, vrăjmăşiile, apucările, pradele săracilor, mişeilor. Cătr-aceea va vedea omul mila lui  Dumnedzău ce-au avut pre lume. Vedea-va că multe răutăţi i-au iertat Dumnedzău, iară el pentru puţin au dosădit ş-au armăşit. Vedea-va că ş-au întors urechile de cătră rugămentea neputearnicilor, şi acela răspuns va lua ca şi de robul cel nemilostiv pre carele să mînie domnu-său şi-l  deade armaşilor pînă plăti tot cu ce fu datoriu. De ce fu întăiu iertat, iarăş pentru aceea dzise să-l cearte. Păcatul ce-i iertase iarăşi de iznoavă să întoarsă. Nemulţămirea lui ce nu mulţămi lui Dumnedzău pentru milă ce dobîndi şi vrăjmăşiia ce arătă pre fratele său, pierdu şi iertarea păcatelor sale şi mila  lui Dumnedzău şi cădzu iară în datorie. Şi datorie   
{273r} ca aceea carea nice odănăoară nu o va plăti, nice diîntr-acealea munci va ieşi vro dată, că nu-i putinţă să să poată plăti, ce va hi dat deacii în munca veacinică.  [ 217 ] Fără de nice o îndoire, aceasta ne va tîmpina şi pre noi ce învaţă cu pildă de acel rob, care pildă o închiae la noi Domnul de dzice: "Aşea va face voaă părintele mieu din ceriu, de nu veţi ierta carele de voi cineş diîntr-ănima sa greşealele fratelui său". Într-acest cuvînt scurt să închiae toată pilda  sventei evanghelii, De-aicea să socotească acela ce-i pare că-i volnic să facă pre lume ce va vre, că groznic lucru iaste a cădea vinovat în mînule lui Dumnedzău. Să socotească ce-i va agiuta mîndria cînd va sta de-aseamenea cu cei mici ce i-au asuprit şi i-au năpăstuit. Într-un chip  simtem răscumpăraţi cu singele fiiului lui Dumnedzău, într-un chip avem un giudeţ în ceriu. Să te-au Dumnedzău îmbogăţit şi te-au rădicat prespre alţii, n-au făcut aceasta ca să dosădeşti săracii, ce ca să-i milueşti, ca să hii fiiu lui Dumnedzău şi moşnian împărăţiei ceriului, carea noi toţi să o  dobîndim pentru mila Domnului nostru lui Iisus Hristos, a căruia slava şi putearea-i prespre toţi, şi închinăciune de la toţi depreună cu părintele şi cu duhul svînt, acmu şi pururea şi întru veaci de veaci. Amin. 34. Dumeneca a doasprăzeacea. Evanghelia din Madei în şeaptedzeci şi noă de capete Iaste o fiiară de să chiamă vasilisc, carea numai cu ochii deaca veade pre om ucide-l şi-l omoară. Aşea şi această lume ucide şi omoară pre ceia ce o iubăsc cu ănşelăciunea banilor ş-avuţiei, cum ucise şi sufletul acestui vonic de carele spune svînta evanghelie astădzi. Într-aceaia vreame un vonic oarecarele să apropie cătră Iisus şi dzise: "Învăţătoriu bun, ce bine voiu face ca să [ 218 ] aiub viiaţa de veaci?" Iară Svenţia Sa dzise   
{274r} lui: "Ce mă grăieşti bun? Nime nu iaste bun, numai sîngur Dumnedzău. De veri vrea să întri în viaţa de veaci, fă învăţăturile." Şi dzise lui: "Carile?" Iară Iisus grăi lui: "Să nu ucidzi, să nu curveşti, să nu furi, să nu mărturiseşti pre strîmbul, cinsteaşte tatăl tău şi maica ta, iubeaşte  de-aproapele tău ca însuţi pre tine". Şu grăi vonicul: "Toate aceastea am făcut din tinereaţele meale.Dară ce-m mai lipseşte?" Răspunse lui Iisus: "De veri să hii desăvîrşit, du-te de vende toată avuţiia ta şi vino în urma mea şi veri avea visteariu în ceriu". Iară deaca audzi vonicul acela cuvţnt, sp duse  mîhnit, că era de avea avuţie   
{274v} multă. Iară Iisus dzise ucenicilor săi: "Adevăr grăesc voaă că nu iaste iuşor să între bogaii î-mpărăţia ceriului. Mai iuşor iaste cămilei să treacă prin urechile acului, decît bogatului î-mpărăţia ceriului să între". Iară deaca audziră ucenicii, să mirară foarte şi grăia: "Dară cine să va  putea spăsi?" Iară Iisus căotă şi dzise lor: "De la om iaste aceasta neputinţă, iară de la Dumnedzău toate să pot".  Întăia parte: Pentru lăcomiia avuţiei, carea desparte sufletul de la Dumnedzău Rădăcina tuturor răutăţilor iaste lăcomiia avuţiei, după cuvîntul lui Pavel apostol. Că aceasta de multe ori pre mulţi oameni piarde, cetăţi tari răsipeaşte, pămîntul   
{275r} împarte cu hotare şi cu vame precupeaşte-l, marea cu singe ameastecă, rîuri de lacrămi din ochii săracilor varsă. Pentru dînsă sămt furtuşagurile, uciderile, războaele, giurămînturile cu strîmbul. Aceasta nu lasă oamenii să între î-mpărăţia ceriului. Care lucru cunoaştem pre acel  vonic, carele pentru [ 219 ] multă avuţie şi strînsură ce avea, căci că era bogat foarte, el iubiia să nu moară nice o dată, ce să custe totdeauna, să mănînce numai şi să bea, că avea de tot de agiuns. Şi gîndind în sine să afle vro cale ca aceaia să nu moară, ce să poată hi şi în ceaia lume să lăcuiască în veaci întru  aceaiaş avuşie şi într-acelaş binecum lăcuiaşte ş-aicea, pentr-aceea mearse la Hristos cu mare plecare, de-l întrebă ce bine va face să aibă viiaţă în veaci. Că ceia ce au mult şi li-i de toate pre voe, aceia n-are iubi să moară nice o dată, ce are iubi să custe în veaci, să mănînce numai şi să bea. Cun  fu şi bogatul acela de carele scrie svînta evanghelie, de spune că-i bueciră ţarinele, adecă i să înmulţi avuţiia şi agonisita. Şi gîndiia întru sine de dzicea: "Ce voiu face că n-am unde strînge avuţiia mea?" Şi dzise: "Ştiu ce voiu face că voiu răsipi jitniţele meale şi vistearele meale, şi mai mari le voiu zidi. Şi  voiu aduna acolo toată agonisita   
{275v} mea şi binele mieu şi voiu dzice sufletului mieu: Suflete, ai mult bine de dzace în mulţi ai. Mănîncă, bea, veseleaşte-te!" Cum trăgea nedeajde acesta de cust mult şi nu ştiia că preste aceaia noapte va muri, aşea şi acest vonic bogat cerca traiu mult să custe. Şi audzînd că Domnul Hristos dă tuturor cui de ce-l roagă şi răspunde tuturor cui de ce-l întreabă, apropie-să şi el şi dzise: "Învăţătoriu bun". Acest vonic ca cătră un om prost grăia cătră Hristos. Pentr-aceea şi Hristos după firea lui răspunse şi-i arătă lui că nu-i numai om, ce şi Dumnedzău.  Însă pre ascuns arătă-i de dzise: "Nimeni nu iaste bun, numai sîngur Dumnedzău", cum are dezice: "De vreame ce-ţ pare că sămt om ca ş-alalţi oameni, în zadar mă grăeşti că sămt, că nice un om nu-i bun. Iară căci mă grăeşti bun, adevăr grăeşti că sămt bun, ce nu după părearea ta ca un om, ce ca  un Dumnedzău ce sămt. Şi pentru binele tău m-am plecat şi om pre [ 220 ] pămînt mă aflu, cum mă vedzi şi tu, şi om m-ai cugetat că sămt. Iară cînd grăeşti că sămt bun, atunce Dumnedzău mă arăţi că sămt," Întrebă vonicul acela: "Ce voiu face xa să aiub viiaţa de veci?" Iară domnul Hristos răspunse lui  nu pentru custul lui, ce adevărat pentru viiaţa veacinică, şi dzise-i lui să facă învăţăturile   
{276r} legei: să nu ucigă, să nu curvască, să aibă în cinste pre părinţii săi, să iubască de-aproapele său ca şi pre sine. Şi pînă grăiia aceastea cuvente Măria Sa Hristos, tot le asculta cu drag, şi dzicea că le-au făcut acealea toate, iară cîtu-i pomeni să-ş vîndză avuţiia şi să o împarţă  sărăcilor şi o să hie şi el sărac ca şi Măria Sa, atunce să mîhni şi făcu voe rrea foarte. Pentru-aceea şi Hristos mîngîia-l cu cuvîntul şi-i arăta că nu-ş va piarde avuţiia, căci o va da săracilor, ce o va afla în ceriu, de dzise: "Şi veri avea visteariu în ceriu, iară nu pre pămînt, unde-i mai mare şi mai  scumpă cît stă ceriul de pămînt. Pentru carea nu numai avuţiia toată de ş-are de neştine săracilor, ce tocma şi capul de ş-are pune şi singele să-ş vearse, încă tot covîrşeaşte avuţiia aceaia din ceriu". Cum dzice şi Pavel apostol că mici şi de nemică sămt patimele noastre din ceastă lume împrotiva  mărirei ceii de veaci ce va să să arate. De care lucru Hristos nu dzise vonicului aceluia să-ş pue capul şi să-ş vearse singele pentru numele lui, ce numai lipsa avuţiei scrîbi-l şi mentea lui de la Dumnedzău o depărtă şi împărăţiia ceriului denaintea lui o încuie şi la viiaţa cea desăvîrşită nu putu să vie  pentru lăcomiia avuţiei. Şi foarte mîhnit şi scrîbit   
{276v} să întoarsă îndărăpt şi părăsi pre Hristos, lumina şi viiaţa cea veacinică. Pentr-aceea Domnul Hristos învăţa ucenicii săi de grăiia că nu iaste putinţă bogatului să între î-mpărăîia ceriului: "Adevăr grăesc voaă iuşor [ 221 ] iaste cămilei pre urechile acului să între, decît bogatul  î-mpărăţiia ceriului".  A doa parte Pentru ceia ce nedejduesc pre bogăţie, iară nu pre Dumnedzău Cu adevărat cămila nice odată pre urechile acului nu va treace, aşea şi bogaţii ceia ce nedejduesc mai mult pre bogăţie decît pre Dumnedzău nice o dată î-mpărăţiia ceriului nu vor întra. Cînd aştaptă agiutoriu de la bogăţie, iară nu de la Dumnedzău, şi au nedeajde să le folosească mai mult bogăţiia decît  Dumnedzău, atunci şi inima acelora stă la bogăţie, iară nu la Dumnedzău; şi să închină bogăţiei în locul lui Dumnedzău, carea Pavel apostol o scrie închinăciune bodzilor. Unora ca acelora le dă veaste domnul Hristos să să ştie că pînă cînd vor hi de vor vieţui aşea, atunci vor întra î-mpărăţia ceriului, cînd va  întra şi cămila pre urechile acului. N-au grăit Hristos într-această svîntă evanghelie   
{277r} de tăţi bogaţii, că şi Avraam au fost bogat. Cînd au avut 318 de slujitori la casa sa, nu e chip să hie fost sărac. Ce căci fu iubitoriu de nemearnici şi ospătătoriu şi cătră toţi milostiv, şi nu numai avuţia sa cît nu-ş cruţa a o da pentru Dumnedzău, ce şi un fiiu iubit ce avea, pre Isac, pre  giunghiare-l duse să facă jărtvă lui Dumnedzău cu nusu. Şi Iov au fost bogat, ce sîngur spune de sine şi dzice: "Fost-am ochi orbilor şi picioare şchiopilor. Gurile mişeilor m-au lăudat şi nice un sărac deşert n-au ieşit din casa mea, şi lîna oilor [ 222 ] meale au încăldzit spatele mişeilor." Aşijdere şi  David împărat au fost bogat şi s-au spăsit, că nu-l opri priînsu avuţiia de-a nu să rugarea lui Dumnedzău în toate dzile cîte de şeapte ori. Şi "din miază-noapte - dzice - mă sculaiu de mă rugaiu ţie şi n-am nedejduit pre avuţie, ce pre giudeaţele tale, Doamne." Nice gîndiia de avuţie, ce  pururea ca un prunc după maică aşea şi el sughiţa după Dumnedzăul său şi dzicea: "Ochii miei sămt pururea cătră Dumnedzău şi în toate nopţi cu lacrămi ud aşternutul mieu şi noaptea mă grijesc cu inima mea şi sughiţă sufletul mieu". Aşea fă şi tu cumaau făcut aceia şi te veri spăsi şi cu avuţie. Avuţiia iaste în doaă chipuri. Una iaste   
{277v} din nedireptate, dintr-apucare, din pîră, din giurămînturi strîmbe, din camete, din furtişaguri, dintr-asupreale, şi aceasta avuţie de nu va hi întoarsă înapoi area a cui iaste, cum făcu Zakheiu de întoarsă de patru ori mai mult cui de la cine ce luase, aceia avuţiie de o va ţinea, nu iaste  numai să oprească omul numai de la împărăţiia ceriului, ce-i aduce şi munca de veaci. Altă avuţie iaste dintr-agonisită direaptă. Ce ş-aceasta să cade să o cheltuiască bine, că ş-aceaia iaste o diregătorie dată de la Dumnedzău. Pentr-aceea să nu o aibi a ta, ce a lui Dumnedzău, nice să nedejdueşti  priînsa, ce pre Dumnedzău. Să nu o cheltueşti pre saţiul lumii aceştiia, pre mîndrii, pre lăcomii, pre beţii, pre curvii, pre ucideri şi pre alte cheltuiale rreale, ce o cheltuiaşte pre beseareci, pre rugători, pre neputearnici, pre săraci, pre ceia ce cad în nevoi şi în sărăcii. Atunci veri avea şi tu visteariu în ceriu. Pentr-aceea ucenicii deaca audziră de Hristos acel cuvînt, că mai iuşoru-i să între cămila pre urechile acului decît bogatul î-mpărăşia ceriului, ei să mira foarte şi grăiia: "Dară cine va putea să să spăsască?" Iară Domnul Hristos căotă [ 223 ] cătr-înşi şi dzise: "De la oameni nu să poate aceasta, iară de  la Dumnedzău toate să pot". De la oamenii ceia ce pentru lăcomia   
{278r} avuţiei lasă agiutoriul lui Dumnedzău şi li-i mai dragă agonisita decît Dumnedzău, de la ceia ce li-i Dumnedzău pîntecele şi ruşinea iaste cinstea lor, de la ceia ce nu cer agiutoriu de la Dumnedzău, de la ceia ce li-i şi inima şi cugetul şi nedeajdea toată pre avuţiia, de la unii ca aceia  nu iaste putinţă să să poată spăsi. Că fără de mila lui Dumnedzău şi fără de agiutoriul lui nu iaste putinţă nime să să spăsască. Pentr-aceea de la Dumnedzău toate să pot, şi cine va ceare milă şi agiutoriu de la Măria Sa şi va arăta nevoinţă pentru spăsenia sa, acela va lua de la Dumnedzău ce va ceare. Că  Dumnedzău poate şi pre cei nemiluiţi să-i miluiască şi cei rătăciţi să-i întoarcă, şi bogaţilor celor milostivi împărăţiia ceriului să le deşchidză, întru carea şi pre noi pre toţi ne spodobeaşte, Hristoase Doamne. Că ţiie să cade cinste şi slavă şi ţineare depreună cu părintele şi cu duhul svînt, acmu şi pururea  şi întru veaci de veaci. Amin. 35. Dumeneca a treiasprădzeacea.  
{278v} Evanghelia din Madei în optdzeci şi şeapte de capete Pentru că pre-aceasta vreame era culesul viilor pre-acealea locuri, pentr-aceea şi pildă din vie luă de puse această pildă înaintea jidovilor, cum audzim mai chiar din svînta evanghelie. Dzise domnul pilda aceasta:  Un om oarecarele era căsaş şi răsădi o vie, şi o îngrădi cu gard, şi săpă într-însa călcătoare, şi zidi turn şi o [ 224 ] deade ... lucrătorii   
{279r} slugile. Deci pre unii bătură, pre alţii uciseră, iară pre alţii cu pietri-i uciseră. Şi iarăş tremise alte slugi mai mulţi decît întăiu şi le făcură lor aşijdere. Mai apoi tremise la dînşi fiiul său dzicînd că "să vor ruşina de fiiul mieu". Iară lucrătorii deaca vădzură fiiul dziseră ande sine: "Acesta  este mşnean. Veniţi să-l ucidem priînsu şi să ţinem ocina lui." Şi-l scoasără afară din vie şi-l uciseră. Deci deaca va veni domnul viei, ce va face lucrătorilor acelora? Şi dziseră lui: "Răii rău-i va piarde şi viia va da altor lucrători carii vor da roada   
{279v} în vreamea sa". Şi grăi lor Iisus: "N-aţ cetit vr-o dată în scripturi: piiatra care nu o socotiră ziditorii, aceasta fu în capul unghiului? De la Dumnedzău fu aceasta şi iaste minunată între ochii voştri. Pentr-aceea grăesc voaă că să va lua de la voi împărăţiia lui Dumnedzău şi va hi  dată limbiei ceia ce va da roada ei. Şi cela ce va cădea pre aceasta piatră să va zdrobi, iară pre cela ce va cădea sfărîmal-va priînsu." Întăia parte: Pentru lucrătorii cei răi, carii uciseră slugile domnului său şi mai apoi uciseră şi pre domnu-său Multe ciumileaşte aceasta pildă şi arată binele lui Dumnedzău cătră oameni şi mai vîrtos cătră rodul jidovăsc, carii uciseră prorocii lui Dumnedzău. Şi nice aşea nu să lepădă diînşii, ce şi pre fiiul său tremise la dinşi   
{280r} şi amîndoaă legile într-una împreună şi mîntuinţă lor le mărturisi. [ 225 ] Iară ei ca neşte nemulţămitori şi asupra lui-ş rădicară mînule. Pentr-aceea jidovii căzură şi limbile să sculară.  Pentr-aceea dzise: "un om oarecine era căsaş". Om pre sine să grăiaşte domnul, că pentru iubirea oamenilor fu om. Căsaş iaste, că biruiaşte cu toate, şi cu ceriul, şi cu pămîntul. Casa lui iaste toată lumea, în care locuiaşte şi domneaşte. Acela zodeţte şi din nemică face şi răsădeaşte şi creaşte. Acela au  răsădit di-începutul lumiei încă în raiu pre Adam şi pre Evva, şi din viaţa acelora s-au tins pînă la Avraam şi pînă la Movsi şi pînă la toată semenţiia lui Iacov. Întăi-n semenţiia jidovască s-au chemat viia lui Dumnedzău, că din Eghipet fu mutată în ţara făgăduită şi acolo fu răsădită de Dumnedzău.  De-aceasta cie făcu Domnul pildă, pentru ca să le aducă amente de-aice, să cunoască răsăditoriul şi domnul casei cine iaste. Că pre-aceasta vie răsădi Dumnedzău în loc ales, în ţara făgăduită, şi o îngrădi cu leage ca cu un gard. Şi săpă întrînsa călcătoare, ce să chiamă beseareca şi jărtăvnicul, unde  giunghia jărtvă şi făcea rugi pentru iertarea păcatelor. Şi zidi într-însa ca un turn tare cetatea Ierusalimul şi de-acii o deade ăn mîna lucrătorilor, învăţătorilor   
{280v} leagei oamenilor jidoveşti, arhiereilor şi cărtularilor. "Şi să duse". Cu dusul arată Domnul îndelungă răbdarea sa, că le îngăduia, nu le răscumpăra de sîrg, nice-i munciia pentru greşealele lor, nice iarăş seamne şi ciudese le arăta lor ca mainte, ce le ascunsă aceastea şi le îngăduia  nedireptăţile lor. Şi atiţia ai fu viia aceaia nice tăiată, nice tăiată, nice săpată, nice plevită, ce să ţelinisă şi crescuse într-însă spini, şi vulpile făcuse într-însă viezunii. Şi aşea viia nu făcea roadă mulţi ai, cum grăiaşte şi Dumnedzău cu prorocul de dzice: "Aşteptaiu să facă struguri, ia fucu măceaşe". Iară  deaca [ 226 ] sosi vreamea ce era din veaci tocmită să adune şi să culeagă roada viei sale, adecă credinţă şi ascultare de la semenţiia jidovască, atunci tremise la dînşi slugile sale, prorocii. Iară lucrătorii cei necredincioşi, cărtularii, învăţătorii leagei, arhiereii, boiarii jidoveşti, prinseră prorocii aceia. Deci pre unii  bătură, pre alţii uciseră, pre alţii cu pietri-i uciseră. "Şi iară tremise alte slugi mai mulţi decît întăiu şi le făcură lor iarăş aşea". Slugile cei dintăiu şi ai doii sămt prorocii şi direpţii, carii după multe vremi au fost tremişi de la Dumnedzău la rodul jidovăsc să ia de la dănşi roadă de fapte bune, credinţă,  ascultare, pocăinţă. Iară ei nu numai roadă   
{281r} de fapte bune ce nu deaderă la ceia ce fură tremişi, ce încă foarte-i dosediră şi pre unii bătură, pre alţii uciseră şi singele lor vărsară, ca a Zahariei, feciorul lui Varahiin, şi Isaiia, ce-l despicară cu hiristeul, şi Eremiia, ce-l aruncară în groapa cea tinoasă, şi Miheiu. Pre unii cu sabiia,  pre alţii cu pietri-i uciseră. Aceastea toate cu blîndeaţe le răbda domnul viei, că văzu gardul viei sale zdrobit cu fapte rreale şi cu fărădelegi, şi lucrătorii leaneşi şi necredincioşi, furi şi tîlhari şi ucigaşi slugilor sale. Aceastea toate vădzînd domnul casei, să obidui foarte şi încă mai mult arătă lor mila sa, că  dup-aceea le tremise pre unul născut fiiul său, doară încă aşea să vor ruşina de fiiul său. Iară deca vădzură lucrătorii aceia fiiul, dzisără ande sine: "Acesta iaste ocian. Veniţi să-l ucidem şi să ţinem ocina lui." Şi-l scoasără afară din vie şi-l ucisără. Lucrătorii sămt cărtularii jidoveşti, învăţătorii legei,  carii deaca vădzură fiiul lui Dumnedzău, Domnul nostru Iisus Hristos, prinseră-l ca pre un rob şi denafară de Ierusalim pre lemn răstigniră-l şi-l omorîră. O, nebuni şi lui Dumnedzău urîţi ucigaşi! pentru ce uciset svăntul şi direptul Mesie? Au pentru aceasta căci v-au scos din robiia cea amară a lui Faraon   
{281v} şi înaintea voastră marea [ 227 ] au desfăcut, stlăp de foc noaptea v-au apărat, şi dzua cu nuor de zăduv vă acoperiia, şi în locuri fără de apă din piatră sacă cu apă vă adăpa, şi în pustii cu mană în 40 de ai vă hrăniia, şi ţara făgăduită vă deade şi limbile denaintea voastră le goni? Şi  iarăş mai apoi pentru voi pre pămînt să arătă şi cu oamenii lăcui. Putearnicul Dumnedzău ca un neputearnic şi domnul casei ca un rob veni roadă de pocăinţă şi credinţă de la voi să ia. Au doară pentr-aceasta ucisăt pre Hristos, fiiul lui Dumnedzău, căci orbii voştri i-au făcut cu ochi, stricaţii au curăţit,  dracii din oameni goni şi morţii învise? Iară voi, nemulţămitorilor, diînsul vă lepădat şi cădzut din darul lui şi de împărăţiia ceriului vă astreinat. A doa parte: Pentru cădearea Jidovilor şi pentru chemarea limbilor După ce uciseră robii lui pre fiiul lui, întrebă Domnul Hristos ce va face domnul casei lucrătorilor celor răi. Iară ei răspunseră lui de dziseră: "Răii rău-i va piarde şi viia sa o va da altor lucrători, carii vor da lui roada în vreamea sa". Socotiţi cum să giudecară înşişi pre sine acei lucrători răi şi vicleni şi nemilostivi   
{282r} ucigaşi şi fără de voia lor gîcesc şi prorocesc de perirea lor. Deaci Domnul Hristos deaca călcă moartea şi învise a treia dzi şi să sui în ceriu de şedzu de-a direapta părintelui. Deacii le ăngădui 40 de ai pentru să să întoarcă şi să criadză şi să să pocăiască de faptele lor ceale rreale. Iară  ei tot mai în rău mergea de munciia şi ucidea pre ceia ce credea în Hristos şi îndelungă răbdarea Svenţiei Sale întru nemică nu o socotiia. Pentr-aceea, după atîta bine şi după atîta aşteptare, tremise priînşi oştile Rîmului ca să ucigă ucigaşii aceia, căci că să împluse priănşi mînia lui [ 228 ] Dumnedzău.  Pentr-aceea cetatea Ierusalimul răsipiră şi beseareca lui Solomon cea mare şi vestită cu foc arsără, şi ucigaşii aceia de sabie periră şi cîţi rămasară în robie-i dusără, şi gsrdul leagei lor răsipiră şi svenţiia călcară şi împărăţiis lor pustiiră. Şi aşea-ş răscumpără Dumnedzău moartea robilor săi şi a fiiului său  pre capetele lor şi pre împărăţiia lor, şi viia sa o deade altor lucrători. Dup-aceea aduse lor altă prorocie de sine, de dzise: "Au doară n-aţi cetit în scripturi că piatra ceaia ce nu o socotiră ziditorii, aceaia fu în capul unghiului? De la Dumnedzău fu aceasta şi iaste minunată între ochii noştri. Pentr-aceea grăesc voaă că să va lua de la voi împărăţiia ceriului şi să va da  limbiei ceiia ce va da roada   
{282v} viei." Viia iaste credinţa cea dereaptă, liubov cătră Dumnedzău şi cătră aproapele său, frica lui Dumnedzău, smereniia, înţelepciunea, bărbăţiia, curăţiia ş-alte fapte bune. Iară limba cui să deade viia sămt toţi cîţi cred fiiului său, lui Hristos, şi fac roada viei aceasta. Luată fu împărăţiia  lui Dumnedzău de la Jidovi şi fu dată altor limbi carile dau roada ei. Piatră să grăi pre sine Hristos, că cumu-i piatra cea mai mare în cornul păreţilor, de ţine amîndoi păreţii, aşea şi Domnul Hristos, piatra tăriei ceii veacinice, ţine ceriul şi pămîntul şi împreună îngerii cu oamenii. Că Măria Sa Hristos iaste  cap besearecei noastre, care besearecă iaste din doi păreţi, adecă din Jidovi şi din limbi zidită. Acestor doi păreţi iaste Hristos cap. Aceasta piatră nu fu socotită de ziditori, adecă de cărtularii şi de dascalii jidoveşti. Pentr-aceea dzise cătr-înşii Domnul Hristos: "Cela ce va cădea pre-ceasta piatră să va  vătăma, iară pre cela ce va cădea svărîma-l-va". Deci în ceastă lume să împiadecă şi să vatămă diînsu toţi necredincioşii şi vrăjmaşii lui, iară la [ 229 ] giudeţ vor hi svărămaţi aceia toţi în munca de veaci şi vor hi   
{283r} răşchiraţi de venirea lui Hristos întru întunearecul împărţit. Această pildă audzind, să să spementeadze nu numai Jidovii, ce şi noi care părăsim şi călcăm dzisele lui Hristos şi nu lucrăm fapte bune. Că Domnul Hristos ca un răsăditoriu de vie va tăia viţa care nu va face roadă bună şi în foc o va arunca, iară carea va face struguri o va lua în direapta sa, şi să va veseli  dinsa şi va arăta roada şi slava ei înaintea îngerilor lui Dumnedzău. Pentr-aceea şi noi să ne nevoim să aducem lui roadă de pocăinţă şi de fapte bune, ca să scăpăm de munca de veaci şi împărăşiia lui Dumnedzău să dobîndim, pentru darul Domnului nostru lui Iisus Hristos, căruia sî cade cinstea şi ţinearea  în toată lauda, depreună cu părintele şi cu duhul svănt, acmu şi pururea şi întru veaci de veaci. Amin.  
{283v} 36. Dumeneca a patrusprădzeace Cînd are hi u-împărat mare să-ş logodească şie o fată de ţăran şi de rudă mică, să o ia să-i hie lui împărăteasă, atunci toată semenţiia fetei aceiia are ave bucurie mare. Că pentr-aceaia logodire iase din sărăcie toată semenţiia aceaia şi agiunge la slavă şi la cinste împărătească şi la toată avuţiia şi la tot  binele. Şi încă mai mare bucurie are ruda aceaia, că împăratul să împreună în singele lor de să chiamă şi ei de-aciia singe împărătesc şi oceani împărăţiei aceiia. Aşea într-acela chip şi fiiul lui Dumnedzău, marele împărat, sî logodi cu rodul omenesc şi cu firea omenească neîmpărţit [ 230 ] să împreună, singe  şi trup din oameni luă şi cu nuşii să rudi şi la nuntă cu mare veselie   
{284r} chemă-i. Lucru ca acela mare şi neaudzit noaă osindiţilor feciorilor lui Adam! Mare nuntă făcu Dumnedzău cu fiiul său şi la casa sa ne chemă, la dulceaţa aceea netrecută şi nesvărşită şi la saţiul şi binele cel veacinic ne porunci, cum spune noaă svînta evanghelie de astădzi. [ text in slavona ]Dzise Domnul pilda aceasta: Asamănă-să împărăţiia ceriului unui om împărat ce făcu nuntă fiiului său şi tremise slugile sale să cheame chemaţii la nuntă şi nu vrură să vie. Şi iară tremise alte slugi de grăi: "Spuneţi chemaţilor că iată ospăţul mieu iaste gata. Viţeii miei şi alte îngrăşeate sămt giungheate şi toate gata. Veniţi la nuntă!"   
{284v} Iară ei nu gîndiră, ce să dusără unul la satul său, altul la negoţul său, iară ceialalţi prinseră slugile lui de-i dosădiră şi-i uciseră. Împăratul deaca audzi, să mînie şi tremise oastea sa de pierdu ucigaşii aceia şi cetatea lor aprinsă. Atunce grăi slugilor: "Nunta iaste gata, iară chemaţii nu  fură destonici. Ce ieşiîi la drumuri şi la cărări şi cîţi veţi afla cemaţi-i la nuntă." Şi ieşiră slugile pre căi şi adunară toţi cîţi aflară, şi răi, şi buni, şi să împlu nunta de oaspeţi. Şi deaca întră împăratul să vadză oaspeţii, vădzu acolo un om fără de veşmînt de nuntă şi grăi cătr-însu:   
{285r} "Priiatine, cum ai întrat aicea şi n-ai veşmînt de nuntă?" Iară el tăcu. Şi dzise împăratul slugilor: "Legaţi-i lui mînule şi picioarele şi-l aruncaţi în-tunearecul împărţit. Acolo vor hi plîngeri şi scîrşcări de dinţi. Că mulţi sămt chemaţi, iară puţini-s aleşi." [ 231 ] Întăia parte: Pentru firea cea dumnezăiască şi pentru firea cea omenească ce-au fost departe împărţite şi nepreunate una de altă, iară Dumnedzău pentru mila sa aşea le apropie şi le împreună cum să împreună un mire cu nevasta-ş Această pildă ascunsă şi înţeleaptă a Domnului nostru lui Isus Hristos arată mult bine şi mare dragoste a lui cătră oameni şi nemulţămirea şi îndărăpniciunea oamenilor cătră Dumnedzău. Cine iaste împăratul acela ce făcu nunta? Iaste Dumnedzău părintele. Om să chiamă pentru iubirea ce are pre oameni. Acela   
{285v} făcu nuntă fiiului său, lui Iisus Hristos, şi-i adusă lui ca o nevastă sufletul credincioşilor săi şi-l împreună lui cu credinţa şi cu liubovul şi cu viiaţa cea curată. Că împreunarea între bărbat şi-ntre muiare adecă între mire şi-ntre nevastă, iaste credinţa cea tare şi viiaţa cea  nedespărţită carea îmulţeaşte liubovul şi dragostea întru ei şi blagosloveniia lui Dumnedzău spre ei. Aşea într-acela chip Dumnedzău părintele au dat unuia născut fiiului său ca să izbăvască toată semenţiia omenească, să o speale de păcate cu singele său şi să o facă nevastă curată logodită şie şi însuşi cu  sine să hie mire ei, să o împreune şie întru credinţă şi întru dragoste sufletească şi întru viiaţă nedespărţită, cum ca să-l ştie semenţiia omenească că Măriia Lui iaste Domnu şi Dumnedzău şi cap. Cumu-i şi mirele cap neveastei sale, aşea şi Dumnedzău besearecei, adecă credincioşilor săi, cătră carii Pavel  apostol grăiaşte de dzice: "Logodit-am pre voi unui bărbat, să vă puiu fecioară curată, nu altuia, ce numai lui Iisus Hristos". Deci cum iubeaşte mirele nevasta sa să îmble pre voia sa, aşea şi Dumnedzău iubeaşte beseareca sa, adecă credincioşii săi, să îmble pre voia lui. Că credincioşii [ 232 ] lui Dumnedzău  le dzice Pavel apostol că sămt beseareca lui Dumnedzău, pentr-aceasta că cum lăcuiaşte Dumnedzău în casa împărăţiei sale,   
{286r} aşea lăcuiaşte întru credincioşii săi. Cum adevereaşte sîngur de dzice: "Cela ce va face învăţăturile meale, părintele mieu cela din ceriu iubi-l-va priînsu. Şi la dînsul vom veni şi lăcaş într-însul vom face."  Pentru lăcaşul ce lăcuiaşte Dumnedzău întru credincioşii săi să chiamă beseareca că din multe limbi iaste adunată într-una. Iară pentru credinţa să chiamă logodnică lui Dumnedzău, căci c-au luat trup şi singe dentru dînsă. Pentr-aceea, nu tremise anghel, nice arhanghel, nice heruvim sau serafim ca să o  aducă şie nevastă, ce sîngur împăratul şi mirele, fiiul lui Dumnedzău purceasă dintru scaunul său cel înalt şi veni din ceriu într-această lume ca într-o casă de curvie. Şi află semenţiia omenească lepădată de cătră credinţa lui Dumnedzău şi lipită de credinţa idolilor. Ca o curvă ce-ş lepădă bărbatul şi să  încredinţadză cu altul, aşea şi semenţiia omenească să lepădasă de Dumnedzău şi credea bodzilor şi dracilor. Aceasta sflă fiiul lui Dumnedzău ca o curvă şi o logodi şie fecioară curată, şi din roabă o făcu împărăteasă, şi din săracă bogată şi din goală îmbrăcată cu haina cea luminată a svîntului botedz. Şi-i  deade inel de logodnă darul duhului svînt, şi dzestrele ei în doaă parţi le împărţi: o parte într-această   
{286v} lume-i deade, căci că slobodzi semenţiia omenească din robiia Satanei şi sufletul de păcate-l curăţi şi dar să hie fiiu lui Dumnedzău dărui-i; altă parte în veacul ce vine ţine să-i dea învierea din morţi, viiaţa cea neputredă, petreacerea cu ăngerii, moşiia împărăţiei ceriului.  Aceastea toate cu nedeajdea şi vu credinţa sămt acoperite, carele în vreamea nuntei aceaiiasă vor arăta şi atunci să va da noaă bunătatea aceea veacinică ce dzace în ceriu, Că [ 233 ] cu venirea lui Hristos cea dintăiu simtem logodiţi lui, iară cu a doua venire, cînd va veni la giudeţ, atunci va face nuntă deplin, şi  beseareca sa, ce să chiamă credincioşii săi, ca o nevastă o va duce părintelui său în curţile ceriului şi atunce-i va da şi dzeastrea ce i-au rămas. Nunta o arată lucru de veselie şi de dragoste şi de bucurie, de arată că nemică acolo nu iaste de grije, nice-s cu schimbare, ce toate-s stătătoare şi  neschimbate, cu pace şi cu odihnă. La aceasta nuntă tremise slugile sale să chiame oamenii şi chemaţii nuntei şi cu înaltă mărturie strigă şi chiamă: "Veniţi la nuntă şi la veselie!" Veniţi nu la ospăţul lui Artaxerx, împăratul pementesc, carele putu ospăta numai voivozii şi boiarii săi, numai oamenii unii cetăţi, iară a face pre vr-unul diînşii  împărat sau a-ş împărţi   
{287r} cu nuşi împărăţiia sa nu putu, temîndu-se de scădeare şi de sărăciia sa. Ospătă-i nu îndelung, cu bucate putrede, care veselie nu trăiaşte şi în scrîbă să întoarce. Iară la veseliia şi la ospăţul ce ne chiamă pre noi Dumnedzăul ceriului şi a pămăntului, o au gătat cu mare saţiu şi cu de  toate de agiuns. Nu pentru să-ş arate lauda şi Măria Sa ca Artaxerx împărat, ce pentru binele şi pentru mîngîiarea celora ce i-au făcut ca să împărăţască cu nusul şi să să ospeteadze cu nusul. Nu cu bucate de dobitoace, ce cu bucate îngereşti, care dau viiaţă şi sănătate. Nu în giumătate de an, ce întru ai  nesvîrşiţi, trainici. Care bucate nice o îngreuiare, nice o griaţă nu fac. Unde moartea nu să apropie, unde scărba şi lacrămile şi boalele fug, unde nu numai voivozii şi boiarii, nu numai oamenii uneii cetăţi, ce şi cei mai mici şi mai de gios toţi pot hi împăraţi. Aşea este de mare şi de largă împărăţiia Domnului  nostru, că pot toţi ca unul să hie împăraţi şi nemărui nice o lipsă să nu hie. Veniţi la nuntă şi la ospăţ! Veniţi nu la lucru, nice la trudă, ce la veselii! Iară să vă veţi trudi aicea ceva puţinel, cu dulceaţă mare veţi îndrăgi [ 234 ] şi vă veţi iuşura şi cu plată mare vă s-a plăti. Că giugul Domnului nostru iaste dulce şi  sarcina lui iuşoară. Veniţi şi nu lepădareţi ospăţul şi cinstea aceasta carea cu mare cheltuială iaste gătată. Nu boi,   
{287v} nice dobitoace grase, nice fiară, nice păsări au giunghiat pentru voi, ce unul născut fiiul său au giunghiat şi pre moarte groaznică l-au dat, ca să facă voaă veselie şi ospăţ ca acela. Fiiul lui, carele-i asemenea cu nusu întru dumnedzăire, foame şi neputinţe aicea pre lume rabdă, ca voi  să vă ospătaţi şi să vă săturaţi acolo. Acela fu sărac, ca voi pentru sărăcia lui să vă îmbogăţiţi. Pentru slujba şi pentru singele lui să făcu ospăţ şi cinste ca aceaia, că într-alt chip aşea mare şi veacinică pentru voi nu să vrea putea găti. Acela hiare amară gustă şi oţăt pre cruce bău, ca pre voi să vă ospeteadze  cu hrană îngerească şi cu dulceaţă cerească să vă îndulcească. Fu pentru noi ca un miel giunghiat, pentru să ne răscumpere din Eghvpetul muncilor şi cu moartea lui pre Dumnedzău să îmblîndzim şi gustînd de trupul lui şi de singele lui să avem viiaţa veacinică şi toată dulceaţa cea netrecută. Că macar c-au  fost şi omorît Domnul Hristos, iară acmu vieţuiaşte şi împărăţeaşte şi veselie mare au gătit voaă. Pentr-aceea, păsaţi la masa şi la nunta lui. Mai mare dragoste nu iaste de împreunarea cîndu-ş lasă omul tatăl şi maica şi să lipeaşte cătră muiarea sa şi sămt amăndoi un trup, cum scrie şi sriptura. Pentr-aceea   
{288r} şi noi mult simtem datori să iubim pre Domnul nostru acela carele aşea vru de să împreună cu noi. O, cît să ne teamem de curvie, să nu cumva călcăm credinţa logodirei noastre! Cît iaste de mare dragostea mirelui cătră nevasta sa cea bună şi credincioasă, atîta iaste de mare mînie ceaia  ce-i curvă, de nu ţine credinţa mirelui său. Aşea cînd mîniem [ 235 ] pre Dumnedzău cu vr-un păcat sau cu vr-o curvie carea cumva, atunci mare mînie are pre noi Dumnedzău.  A doa parte: Pentru slugile cei tremişi şi pentru lepădarea chemaţilor Slugile carii fură tremişi să chiame chemaţii la nunta împăratului ceresc întăiu sămt ceia ce-au învăţat cum iaste un Dumnedzău, putearnic şi făcătoriu tuturor faptelor cîte-s vădzute şi cîte nevădzute. Acela iaste domnu şi tvoreţ a toate faptele. De la acela, iară nu de la altul, să ceae agiutoriu şi mîntuinţă,  şi de la dînsu bine şi sănătate şi năroc să ceaie. Aşea au învăţat Adam pre feciorii săi, pre Avel, pre Sid, aşea s-au învăţat Enos a lăuda numele lui Dumnedzău, dup-însul Enoh, după Enoh Madusal, dup-aceea Lameh, tatăl lui Noe. Aceştia au fost mai înainte de potop   
{288v} tremişi de Dumnedzău de-au chemat împreună pre toţi la nunta credinţei şi faptelor celor bune, să cunoască pre Dumnedzău. Iară ei nu vrură, ce să deaderă după ruda lui Cain cea rrea în fapte rreale şi în păcate, atîta cîtu-i pierdu Dumnedzău pre toţi cu potop de apă. Numai ce  cruţă pre Noe şi feciorii lui, ce era semenţie bună şi direaptă. Dup-aceea, deaca să înmulţiră oamenii pre lume, n-au mai părăsit Dumnedzău de tremiterea slugile sale la semenţiia omenească, cum au fost feciorii lui Noe, Sim cel bun, Melhisedec, Afet, Avraam, Lot, dintru carii cu Avraam şi Dumnedzău  grăi şi întări cătr-însu giuruita ce giuruisă lui Adam în raiu, că din semenţiia lui să va naşte acela carele va călca capul şearpelui. Tremis-au dup-aceea pre Movsi proroc, pre Aron şi toţi prorocii cu mai mare [ 236 ] şi cu mai arătată învăţătură, carii toţi într-un chip au spus de Mesia Hristos. Ş-au  arătat cum să va naşte, cum va vieţui pre lume şi ce va face, cum va păţi şi cum va învie din morţi a treia dzi, cum va izbăvi rodul omenesc, cum Dumnedzău părintele di-începutul lumiei tocmeaşte pre lume credinţa şi cunoştinţa fiiului său, pentru care lucru au gătat întru slava sa nuntă şi veselie credincioşilor săi. Ce nemulţămire omenească să arată într-aceastea cuvente ce arată Domnul Hristos,   
{289r} de dzice aşea: "Iară aceia nu gîndiră, ce să răşchirară unii la satele sale, alţii la negoţul său, alţii la muerile sale, alţii prinseră slugile lui de-i dosădiră şi-i uciseră". Trei ceate de oameni vedem: Unii cu totul n-au vrut să meargă la nunta împăratului, ce şi pre Dumnedzău împăratul  lor părăsiră şi în locul lui alţi dumnedzăi şie făcură şi să închinară faptelor, iară făcătoriul părăsiră. Alţii după acei fără de Dumnedzău,să aflară unii ca aceia care nu de tot părăsiră nunta împărătească, ce cum s-are părea că vor mearge, iară pentru binele aceştii lumi, pentru lăcomii şi pentru agonisite şi  pentru alte pohte şi dulceţi trupeşti, părăsiră dulceaţa cea ceriască. Afla-veţi ş-astădzi unii ca aceia carii pre ceia ce fac bine laudă, iară ei cu sine fac rău. Ai treii sămt carii nu numai la nuntă ce nu vrură să margă, ce şi slugile uciseră; pre Movsi proroc cu pietri vrură să-l ucigă, de nu-l vrea hi apărat  sîngur Dumnedzău; pre Isaia cu hiresteul tăiară; pre Eremia cu pietri-l uciseră; pre Mihei urîră, pre Ilia să-l piardză goniră, pre Ioan Crăstitel cu sabiia-l tăiară, pre apostoli multu-i dosădiră şi-i goniră şi mulţi dintr-înşii uciseră; pre patriiarşi şi pre vlădici din scaune-i scoasără şi pre mulţi  omorîră şi   
{289v} închişi să svîrşiră. Şi pînă astădzi slugile ce-s tremişi de chiamă la aceaia veselie sămt urîţi şi goniţi. Pentr-aceea unii ca aceia sămt supuşi supt mînia lui Dumnedzău, cărora le răscumpără Dumnedzău cu mînia sa, [ 237 ] cum au răscumpărat celor de demult cu potopul, Sodomului  şi Gomorului cu focul, Jidovilor cu robiia şi cu pustiirea Ierusalimului, noaă astădzi cu Turcul. Că cum au certat pre ceia de-atunci, aşea şi pre noi acmu ne ceartă pentru răutăţile şi pentru nedireptăţile noastre, scurtînd volnicia noastră şi buecia noastră. Aceasta să ne aducem amente, că Dumnedzău mult grijeaţte de noi, că pentru noi au făcut nunta fiiului său, pentru noi o au gătat, pre noi la nuntă ne-au chemat, la noi slugile sale au tremis. Iară de nu vom vrea, cum n-au vrut nice aceia, Dumnedzău va afla cu cine să veseli, afla-va cine va mînca şi  cine va bea, iară pre noi nedostonicii ne va piarde şi în muncă şi în-tunearec ne va răşchira şi ne va pustii. De care lucru, Doamne, ne fereaşte cu mila ta şi la veselia ta ne întoarce, că a ta iaste putearea şi tăria, depreună cu fiiul tău cel fără de început şi cu duhul svînt, făcătoriul de viiaţă. acmu şi pururea şi  întru veaci de veaci. Amin.  
{290r} 37. Dumeneca a cincieasprădzece Cumu-i lăngoarea cumplită trupului, aşea şi mărirea deşartă iaste cumplită sufletului, că multe boale bagă într-însu, mentea întunecă şi de Dumnedzău o desparte în pohte lumeşti şi trupeşti. Cu aceasta boală bolia tot rodul jidovăsc, ca şi acest legiuitoriu de carele spune svînta evanghelie de astădzi. [ text in slavona ] Într-aceaia vreame, deaca audziră fariseii că Iisus au lăsat în ruşine pre saduchei, să adunară depreună. Şi întrebă unul [ 238 ] diîntr-înşi u-învăţătoriu de leage de-l   
{290v} ispitia pre Măria Sa şi grăia: "Învăţătoriu, care învăţătură iaste mai mare în leage?" Iară Iisus răspunse lui: "Să iubeşti Domnul Dumnedzăul tău de la toată inima ta şi cu tot sufletul tău şi cu tot gîndul tău. Aceasta iaste mai întăiu şi mai mare învăţătură. Iară a doa aseamenea ei: Să iubeşti  de-aproapele tău ca însuşi pre tine. De aceaste doaă învăţături toată leagea şi prorocii să ţin." Adunaţi fiind ei fariseii, întrebă prinşi Iisus de grăi: "Cum vă pare voaă de Hristos? A cui fecior iaste?" Iară ei grăiră: "A lui David". Şi le dzise lor: "Dară David cum grăiaşte cu duhul svînt, că iaste domnul lui, de dzice:   
{291r} Dzise Domnul Domnului mieu: şedzi de direapta mea, pînă cînd voi pune vrăjmaşii tăi aşternut picioarelor tale"? Deci de-l grăiaşte David că-i iaste Domn, dară fecior cum să-i hie lui? Şi nime nu putea să răspundză lui cuvînt., nice cutedza cineva dintr-aceaia dzi să-l  întreabe priănsu de ceva decii. Întăia parte: Pentru vicleşugul Jidovilor şi pentru direptatea lui Hristos şi cum ni să cade să iubim pre Dumnedzău Vine noaă a ne mira de blîndeţele Domnului nostru lui Hristos, că aşea vru a vorovi cu oameni vicleani şi amăgei. Că de aceaia înţelepciune sus îngerii să cutremură şi de faţa ei să stidesc, iară gios oamenii cei făţarnici să întreabă cu nusa. Că Hristos iaste înţelepciunea lui Dumnedzău. Cătră aceasta înţelepciune  cu îndrăznire să apropiiară fariseii, căci că-l   
{291v} audziră întrebîndu-se cu saducheii. Pentr-aceea şi ei să ispitiră să să întreabe cu înţelepciunea cea veacinică. Însă ei nu năvăliră sînguri cu sine ca saducheii, ce unul diîntru dînşi tremiseră, carele le părea mai înţelept şi mai iscusit [ 239 ] în leage. Carele deaca să apropie cătră Hristos,  pre supt cumpăt tinse cuvînt de grăi: "Învăţătoriu, care învăţătură iaste mai mare în leage?" Iară Hristos vădzînd vicleşugul lui, că nu-l grăiaşte de la inimă învăţătoriu, ce cu făţărie şi cu mîndrie numai din gură arată smerenie, din leage aduce lui şi-i arată că întăiu iaste datoriu omul să iubască pre  Dumnedzău cu toată inima şi cu tot sufletul şi cu tot gîndul. Carele iaste liubovui inimiei şi carele-i a sufletului? Liubovul inimiei iaste să moară neştine cu trupul pentru direptate, că direptatea iaste sîngur Dumnedzău, şi iarăş să-ş ferească inima curată de gînduri de păcate, de curvii, de ucideri, de  furtişaguri, de mînie, pururea să aibă în gură rugă, laudă, mulţămită cătră Dumnedzău. Aceasta iaste să iubască pre Dumnedzău cu toată inima. Iară liubovul sufletului şi a gîndului iaste aceasta, că sufletul are trei părţi: voia şi înţelegerea şi gîndul, şi cu aceale puteri nevădzute să cade sufletul să iubască pre  Dumnedzău. Întăiu să-şi întoarcă voia cătră Dumnedzău; cu înţeleagerea să cunoască pre Dumnedzău şi pururea diînsul să înţeleagă   
{292r} şi voia lui să facă; cu gîndul să gîndească pururea de Dumnedzău şi să-l iubască şi putearea gîndului cătr-însul să-ş întoarcă. Putearea gîndului iaste mentea, mentea iaste ochiu sufletului. Deci de va iubi neştine pre Dumnedzău şi cu gîndul şi cu sufletul, acela totdeauna va căota  cătr-însu cu ochiul sufletului, cum dzice şi prorocul: "Prîvăsc pre Dumnedzău înaintea mea pururea, ca să nu mă clătesc cătră păcate în veci." A iubi să cade pre Dumnedzău nu cu o parte de trup, nice cu o parte de suflet, ce deplin, cu tot sufletul şi tot trupul. Că omul iaste îndoit, den trup şi din suflet,  pentr-aceea şi cu trupul şi cu sufletul să cade să iubască pre Dumnedzău, adecă cu toată inima şi cu tot sufletul.  [ 240 ] Iară a doa învăţătură aseamenea ei, dzise să iubască pre de-aproapele său ca însuşi pre sine. Şi pentru ce-i dzice aseamenea? Pentr-aceasta: Să face cale ceiialalte învăţături, că cine iubeaşte pre de-aproapele său, acela şi pre Dumnedzău iubeaşte, iară cela ce dzice că iubeaşte pre Dumnedzău  şi de-aproapele său nu iubeaşte, acela iaste menciunos. Că de nu iubeaşte pre de-aproapele său, că-l veade, dară pre Dumnedzău, că nu-l veade, cum să-l poată iubi! Ce iaste liubovul de-aproapelui său, să-l iubască ca însuşi pre sine? Întăiu: ce nu-ţ place ţie altuia nu face. Şi iarăşi, să nu rîvneşti, nice   
{292v} să pohteşti nice muiarea lui, nice agonisita lui, nice sluga lui, nice boul lui, nice calul lui, nice obidui, nice-l pîră, nice-i face rău pentru rău, nice-l năpăstui. Acesta iaste liubovul cătră de-aproapele său. Şi încă nu numai pînă aicea, ce şi a muri pentru dînsu. Că liubovul cel  desăvîrşit iaste Dumnedzău şi acesta liubov au arătat că nu numai pentru priiatini, ce şi pentru vrăjmaşi muri. Cine iaste de-aproapele nostru? Fiece om, mai vîrtos creştinul, acela iaste de-aproapele şi fratele nostru, căci că avem un tată: pre Dumnedzău în ceriu, şi ne-au născut o maică: svîntul  botedz, şi într-o casă am crescut: în svînta besearecă, cu hrana cuvîntului lui Dumnedzău, şi de o pîine gustăm şi diîntr-un pahar băm, de cinstit trupul şi singele lui Hristos, şi o masă avem: pămîntul, şi un acoperemînt: ceriul, şi o lumină, soarele şi luna. Pentr-aceea simtem datori să ne iubim unul cu  alalt ca neşte fraţi de-aproape. Că aceasta învăţătură au fost şi în leagea veache scrisă şi dată, nu de alt de cineva, ce tocma de Dumnedzău sîngur, şi în leagea noaă acmu, iarăşi-i dată de Domnul Hristos, de-au dzis: "Aceasta vă dzîc voaă, ca să vă iubiţi unul pre-alalt; că preaceasta vor cunoaşte pre  voi că simteţi ucenicii mei, de vă   
{293r} veţi iubi unul prealalt".   [ 241 ] Acesta liubov arătă Domnul acelui făţarnic, şi-i puse înainte învăţătura ceaia ce-i întăiu în leage, că de-are hi fost iubind pre Dumnedzău acel învăţătoriu dr leage, are hi iubit şi pre fiiul lui, pre Măria Sa pre Hristos. Că deaca vădzu că-l lăsă în ruşine şi priînsu Domnul Hristos ca şi pre  Saduchei, să duse scrîbit. Cătr-aceea vădzînd Hristos că s-au adunat Fariseii şi au price ande sine, atunci întrebă priînşi de sine ce vor răspunde Măriei Sale. A doa parte: Pentru întrebarea lui Hristos ce întrebă pre Farisei, pentru să-l cunoască priîns că nu iaste fiiul lui David, ce iaste fiiul lui Dumnedzău După întrebarea acelui învăţătoriu de leage şi după răspunsul lui Hristos, mult să polzdui acel făţarnic, iară să cunoască pre Hristos adevărat nu putu pentru necredinţa lui. Deaci întrebă Domnul pre farisei şi dzise: "Cum vă pare voaă de Hristos? A cui fiiu iaste?" Iară ei răspunseră de dziseră: "A lui David."  Socoteaşte: după atîta ciudese, după atitea seamne şi minuni şi după atitea arătări, aduce priînşi să-l cunoască că iaste aseamenea cu părintele şi de departe descoapere lor dumnedzăirea sa şi le arată şi cu cuvîntul şi cu lucrul să-l   
{293v} cunoască că iaste întru Dumnedzău părintele mainte de veaci. Pentr-aceea întrebă priînşi a cui fiiu iaste şi deaca dziseră că iaste a lui David, atunce începu a le arăta lor că nu iaste fiiu, ci iaste Domnu şi împărat lui David. Şi dzise: "Dară David cumu-l grăiaşte cu duhul svînt că  iaste Domn lui, şi de iaste Domn lui David, cum să poată hi fiiu lui, că fiiul [ 242 ] nu biruiaşte cu părintele, ce părintele cu fiiul? Ce căci mă grăit că sîmt fiiu lui David, înşivă să înţeleageţi, nu de-aiurea, ce din prorociia lui, că el nu mă grăiaşte că-i sămt fiiu, ce Domn şi despuitoriu, şi nu grăiaşte aceasta  de la sine, ce din duhul lui Dumnedzău." Deci pentru că Hristos iaste Domn lui David, pentr-aceea nu iaste fiiu lui, ce iaste fiiu lui Dumnedzîu, dintr-aceaia fire şi dintr-aceaia dumnedzăire. Aicea nu să lepăda Hristos să nu fie fiiu lui David trupeaşte, că Măria Sa din semenţiia lui David luă trup şi  din semenţiia lui să născu, că Măria sa Preacista nepoată lui David era, şi trupeaşte fiiu lui David să chiamă. Ce căci că fariseii le părea că Hristos iaste om prost ca şi alalţi oameni, născut numai den semenţiia lui David, iară Dumnedzău nu-l grăiia să hie, nece credea că iaste om deplin ţi Dumnedzău deplin,  pentru aceea-i dzicea că iaste numai fiiu lui David, iară nu şi Domn lui David. Pentr-aceea Măria Sa Hristos le arătă lor cuvăntul ce-au grăit David de sine şi le dzise: "De mă grăiţi   
{294r} voi că sămt fiiu lui David, dară David pentru ce grăiaşte din duhul svînt aşea: Dzise Domnul Domnului mieu, adecă Dumnedzău părintele fiiului său: şedzi de-a direapta mea pînă cînd voi pune vrăjmaşii tăi aşternut picioarelor tale? Deci vă învăţaţi din prorociia lui că el chiar arată  domnia mea şi dumnedzăirea mea şi asămănarea mea cu părintele." Această prorocie o arătă Domnul Hristos înaintea fariseilor şi învăţătorilor leagei, în vreamea aceaia cînd vrea de bună voia sa să meargă spre moarte, ca să-ş deşchidză ei ochii să vadză şi să cunoască că vor ucide pre Domnul lui David şi  pre împăratu lceriului. Şi mult mîngîie şi alină Măria sa năroadele cu aceastea cuvente, iară fariseii să răniră cu rană nevendecată şi nemică nu dobîndiră pentru mîndriia lor cea deşartă. Că mîndria în multe feliuri să împarte. Nu numai în lucrurile ceale trupeşti, cumu-i în boerie, într-avuţie, [ 243 ] în  vărtute, în frămseţe, în meşterşuguri, ce şi în lucrurile ceale sufleteşti să fură, cumu-i în rugă, în post, în milostenie şi într-alte fapte bune, să pomcişadză. Că de port haine bune mă ţiiu mare, de port proaste iarăş mă ţiiu mare, că-s sufletesc. De mănînc bucate scumpe mă ţiiu mare, de mă postesc iarăş  mă ţiiu mare. Aşea şi într-alte lucruri în toate. Ce noi să sămt acestora   
{294v} împrotivă, să nu him ocărîţi şi de oameni şi de draci. Că ce ocară iaste mai mare de-aceasta, cînd de la ceia ce aşteptăm laudă să ne laude, aceia ne ocărăsc şi nu ne iubăsc. Noaă ne pare că ne laudă, iară ei rîd e noi şi cu miile cuvente rreale grăesc de noi. Iară Dumnedzău nu-i aşea, ce  de veri aştepta laudă de la dînsu, acela mai mult te va lăuda şi te va proslăvi şi plată ţie va da. Iară de aştepţi laudă de la oameni, laudă de la Dumnedzău o pierdzi şi această pementească mîine sau poimîine rămîine şi tu te duci fără diînsă, şi nice aicea, nice acolo nu o dobîndeşti. Pentr-aceea nevoiaşte să  dobîndeşti măriia cea de sus, de la Dumnedzău, ca să hii slăvit cu nusu întru împărăţiia lui cea cerească, întru carea pre noi pre toţi ne spodobeaşte Doamne Hristoase. Acolo să te lăudăm împreună cu părintele şi cu duhul svînt, acmu şi pururea şi întru veaci nesfărşiţi. Amin.  
{295r} 38. Dumeneca a şaseasprădzeace Cumu-i un neguţătoriu de adaoge banii şi avuţiia domnu-său cu nevoinţa sa, aşea şi ceia ce să nevoesc în ceastă lume cu fapte bune adaog binele său cel ceresc. Iară ceia ce să lenesc, aceia pierd binele acel netrecut şi cad în munci, cum audzim spuind svînta evanghelie.  [ 244 ][ text in slavona ]Dzise Domnul pilda aceasta:  Cumu-i un om oarecine ce să duce şi-ş chiamă robii săi de le dă lor avuţia sa, şi unuia dă cinci talanţi, altuia doi,   
{295v} altuia unul, căruiaşi în protiva puterei sale şi să duce deaciia. Mearse cela ce luase cinci talanţi de lucră cu nuşii şi agonisi alţi cinci talanţi. Aşijdere şi cel cu doi, agonisi alţi doi. Iară cela ce luasă unul să dusă de săpă în pămînt şi îngropă peaningul domnului său. Iară după multă vreame  veni domnul robilor acelora să să întreabe cu nuşii în cuvente. Şi să apropie cela ce luasă cinci talanţi, de aduse alţi cinci talanţi şi dzise: "Doamne, cinci talanţi mi-ai dat; iată şi-alţi cinci talanţi am agonisit cu nuşii". Dzise lui domnu-său: "Bun rob, dulce şi credincios, pentru puţin fuseşi credincios,   
{296r} mai spre mult te voi pune. Întră întru bucuriia domnului tău." Apropie-se şi cela ce luase doi talanţi, de dzise: "Doamne, doi talanţi mi-ai dat; iată şi-alţi doi talanţi am dobîndit cu nuşii". Şi dzise lui domnu-său: "Bună slugă, dulce şi credincioasă, întră întru bucuria domnului  tău". Mearse şi cela ce luase un talant şi dzise: "Doamne, ştiutute-am că eşti om greu, de seaceri de unde nu seameni şi aduni de unde nu răşchiri. Deaci m-am temut şi m-am dus de-am îngropat talantul tău în pămînt; şi iată-ţi veri lua al tău." Răspunse domnu-său şi dzise lui: "Viclean rob şi  leneş, ştiuşi că seacer de unde nu samăn şi adun   
{296v} de unde nu răşchir; pentr-aceea să cădea ţie să dai peningul mieu neguţătorilor, şi deaci am venit eu aş lua al mieu cu aslam. Deci luaţi de la dînsu talantul şi-l daţi celuia ce are dzeace talanţi, că celuia ce are i să va da şi-i va şi prisosi, iară de la cela ce n-are, cîtu-i pare că are,  încă să va lua de la dînsu. Şi robul acel nice de o treabă, aruncaţi-l î-ntunearecul den afară. Acolo-s plînsuri şi scrîşcări de [ 245 ] dinţi." Aceastea grăind, strigă: "Cine are urechi de audzit ca să audză". Întăia parte: Pentru binele ce împarte Dumnedzău oamenilor şi pentru cine cum ţine binele acela ce ia de la Dumnedzău  
{297r} Ca un om ce să duce şi-ş dă slugilor sale avuţia sa, om să grăi pre sine Domnul nostru Iisus Hristos, pentru mila sa ce iaste milostiv şi blînd şi mîngîitoriu spre noi, şi biruiaşte cu toţi cu noi, ca un om cu oamenii şi cu slujitorii casei sale. Slugile lui sămt de la domn şi de la împăraţi, tăţi  cîţi sîmt pre lume, pînă la cei mai mici. Talanţii lui sămt tot binele şi cinstea ce dă pre lume oamenilor, toate diregătoriile, cum ceale sufleteşti, aşea şi ceale lumeşti. Încă şi viaţa şi mentea şi hrana şi toate faptele lumiei, fierile şi peştii şi paserile şi dobitoacele, toate împărţite le deade oamenilor. Că soarele lui  străluceaşte cum spre cei direpţi, aşea şi spre cei nedirepţi, şi ploao cum spre cei buni, aşea şi spre cei răi. Dă Dumnedzău unora mai mult, altora mai puţin, ce pentr-aceea să nu te sparii, săvai c-ai luat mai puţin decît alţii, că toţi într-un chip au cinste de la Dumnedzău. Că cumu-s cei cinci talanţi  darul lui Dumnedzău, aşea şi un talant iaste darul lui Dumnedzău; tot de la un Dumnedzău sămt daţi, căruiaşi după putearea şi după destoiniciia lui. Ce acelora ce li să dă mult, mai mult să va ceare de la dînsu, cum grăiaşte şi înţeleptul: "Cei tari mai tare vor hi strînşi".   
{297v} Pentr-aceasta dă Dumnedzău unora mai mult, altora mai puţin, pentru ca să să agiute unul cu alalt în lume şi să trebuiască unul altui. Că de-are hi dat tuturor într-un chip, atunce n-are trebui unul altui, nice are sluji unul altui, nice liubov are hi atunce între oameni.  [ 246 ] Pentr-aceea arată într-această svîntă evanghelie că la dzua giudeţului să va întreba cu slugile sale carele cum au cheltuit darul ce i-au dat. Împărţit-au ş-altora, au numai el cu sine l-au mîncat? Ceia ce-au luat cinci talanţi sămt patriiarşii, vlădicii, preuţii, că aceştia au destoinicie mai  mare decît împăraţii şi decît domnii şi boiarii lumiei aceştiia. Împăraţii şi domnii şi boiarii iarăşi mai mare cinste au decît alt nărod de oameni proşti şi mai mare daruri au luat. Pentr-aceea cineş după destoiniciia sa au luat daruri de la Dumnedzău: unii cinci, cumu-s diregătorii besearicei, alţii doi,  cumu-s diregătorii lumiei, alţii unul, cumu-s cei mai de gios ce sămt supt diregătoria altora. Ce şi aceştia cu unul, de-l vor înmulţi, cinste şi plată mare vor lua de la Domnul său, ca şi cei cu cinci. Aşea şi acei cu cinci, de nu-i vor înmulţi, vor lua muncă şi certare de la Domnu-său, ca şi cel cu unul  de l-au îngropat. Că cum ceare Dumnedzău de la cel cu mult, aşea şi de la cel cu puţin. Pentr-aceea   
{298r} iaste a să teame foarte ş-a să griji tot omul de ce arată Domnul cu pildă într-această svîntă evanghelie, că sluga aceaia ce luă un talant şi nu lucră cu nusul, ce-l îngropă, nu fu luat numai de la dînsu talantul, ce şi de mîn şi de picioare fu legat şi în matca focului fu aruncat. Aşea  diregătorii besearecei de nu vor învăţa, diregătorii lumiei de nu vor face direptate în lume asupriţilor şi năpăstuiţilor, bogaţii de nu vor agiutori neputearnicii şi mişeii, înţelepţii de nu vor da svat şi învăţătură spre folosul nepricepătorilor, vărtucoşii de nu vor sprejeni pre cei slabi, meşterii de nu vor învăţa  meşterşugul şi pre alţii, putearnicii de nu vor scoate obiduiţii din mîna celor mai tari decît dinşii, slugile de nu vor hi cu credinţă domnilor săi, aceştea toţi cu sluga cea rrea vor hi giudecaţi la dzua giudeţului.  [ 247 ] Acesta lucru iaste la ştirea tuturor, cum hiece domn iubeaşte sluga cea bună şi o cinsteaşte, iară sluga cea rrea o urgiseaşte şi o pedepseaşte cu închisori şi cu morţi rreale. Deci în ce chip vedzi domnii pementeşti plătind slugilor sale, într-acela chip şi Dumnedzău robilor săi. Păzeaşte-te să nu te  afli slugă rrea şi vicleană Domnului tău, să nu istrăveşti bunătatea lui numai pre trupul tău, mîncînd, bînd şi alte cheltuiale rreale făcînd,   
{298v} ce-l împarţi şi.l mănîncă cu ceia ce n-au. Că acesta iaste cuvîntul ce dzise Domnul: "Să dai talantul mieu neguţătorilor". Neguţătorii sămt besearicele, neputearnicii, scădzuţii, mişeii carii, deaca iau agiutoriu dintru talantul ce-au dat Dumnedzău robilor săi, adaog laudă şi  mulţămită lui Dumnedzău. Că cela ce nu caută numai de binele şi de folosul său, ori a să spăsi, ori a îmbogăţi, ori a boeri, ce să nevoiaşte ş-altora să folosască, acela înmulţeaşte talantul Domnu-său, iară cela ce îngroapă talantul iaste cela ce nevoiaşte numai de binele său, iară de altul nu caotă. Din  tocmala cea rreaa acestuia rob să fac pre lume războaele şi răzmiriţele. Cîţi sămt cetaşi acestuia rob nu să vor nice dănăoară sătura, nice dănăoară nu vor sta de-a viclenirea şi de-a apucarea cu nedireptul şi de-a înghiţirea munca altuia. Aceasta lăcomie iaste pămăntul în carele îngroapă sluga cea vicleană  talantul domnului său. Aceasta împietreaşte inima oamenilor să ţie tare avuţiia. A doa parte: Pentru plata ce va da Dumnedzău căruiaş după lucrul lui şi pentru leanea noastră  
{299r} Cumu-i u-mpîrat ce dă slugilor sale neşte bani mulţi, să agonisască cu nuşi şi şie, şi împăratului, şi deaca le dă el [ 248 ] să duce şi după multă vreame iară vine de ia sama slugilor sale, deci carii au agonisit ş-au făcut dobîndă le dă cinste şi boerii, iară ceia ce-au cheltuit rău şi  s-au lenit de-au îngropat în pămînt banii lui şi n-au agonisit, în-chisori şi munci reale-i osindeaşte, aşea într-acela chip va face şi Dumnedzău cu noi la giudeţ, carele iaste să fie aşea de srîg şi de năprasnă ca un fulger. Că acmu îngăduiaşte şi rabdă răutăţile noastre, cum s-are hi dus, adică  aştaptă întoarcere şi pocăinţă să facem şi nu ne răscumpără. Ce noi greşim, Măria Sa tace cum n-are şti. Noi nu ne oprim de păcate, el să opreaşte de-a ne certarea. El ne miluiaşte, noi ţinem că-i din binele nostru. Pentr-aceea după multă vreame spune că va veni. Vreamea aceea multă iaste de cînd  s-au suit cu trup de pre pămînt în ceriu pînă la giudeţ. Atunce va veni cu mare slavă şi toţi d'svenţii cu nus şi atunci va înceape a să întreba cu slugile sale pentru talanţii ce le-au dat. Apropriiasă-vor robii cei buni şi vor cuvînta: "Iată lucrul nostru, Doamne. Datu-ne-ai cinci talanţi, acumu-ţ  dăm dzeace. Nu cearem nice o plată, căci că simtem slugi şi   
{299r} robi ţie. Cu ce-am fost datori, iată am lucrat, iară Măria Ta pentr-aceea nu ne eşti dator cu nemică." Însă Domnul Dumnedzău, pentru gîndul şi pentru făgăduinţa sa ce s-au legat cu noi, cu mare plată şi cu mare cinste lăuda-i-va, de va dzice: "O, bună şi credincioasă slugă!  De puţin fuset crrdincioşi, mai spre mult vă voi pune. Da-ţi-le puteare cîte pre zeace cetăţi. Daţi-le domnie pre multe cetăţi! Cu voi împarţ. Ce iaste al mieu, al vostru iaste. Aceaia veselie veţi avea carea am şi eu, acela bine întru care împărăţesc şi eu." O, cît să va plăti de bine lucrul nostru acolo! Iară  robul cel leneş, cu cuvente greale preobrăzi-l-va şi de haine dezbrăca-l-vor şi toată diregătoriia de la dînsul vor lua şi tot binele domnului său. Şi va rămăine sărac şi gol şi ruşinat şi va hi cum n-are hi avut nemică, că [ 249 ] ce-au avut rău au ţinut, şi va învăţa sî ia de la dînsul şi să dea celuia cu  are mai mult decît dînsul.  Cătră acesta cuvînt ce grăi Domnul de dtise că cel puţin ce are încă să va lua de la dînsu şi să va da celuia ce are mult, Efrem Sirin răspunde cu pildă şi spune aşea: Un domnu de casă avu trei nămiţi, şi deade unuia cinci pluguri, altuia doaă pluguri, altuia numai un plug, căruiaşi după destoiniciia sa. Şi-i  tremise în ţarină preste o apă, să are şi să samene,   
{300r} să agonisască domnu-său. Deci cel cu cinci şi cel cu doi arară şi sămănară şi făcură multă pîine şi agonisită domnu-său, iară cel cu unul dezlegă boii şi-i legă la un gard, şi el să culcă, adormi. Cînd veni domnu-său, află boii nepăscuţi şi morţi de foame. Pentr-aceea-i luă de  la dînsu şi-i deade celui cu cinci pluguri, iară nămitul învăţă să-l leage şi mult să-l bată. Aşea ne va face şi noaă Dumnedzău, Domnul nostru, pentru leanea noastră cînd va veni să vadză lucrul căruiaşi de noi. Într-acesta chip să împle cuvîntul Domnului, unde dzice că celuia ce are  da-i-să-va, iară cela ce n-are, de cît are încă să va lua de la dînsu.  O, Doamne, dă slugilor tale, nămiţilor, robilor tăi să nu hie leaneşi, ce să hie nevoitori. Să iubască folosul tău, iară nu al său. Dă-le mente şi înţelepciune spre slujba oamenilor tăi şi fraţilor noştri, ca să putem agiunge lauda ta şi plata ta într-aceaia dzi cînd veri plăti căruiaşi după lucrul lui, pentru Iisus  Hristos fiiul tău, cu carele împărăţeşti întru duhul svînt, în veaci netrecuţi şi nesvărşiţi. Amin.  [ 250 ] 
{300v} 39. Dumeneca a şeapteasprădzeace Preste toate faptele pre lume nu iaste mai neputincios de om. Supt primejdi în multe chipuri iaste supus şi de scrîbe multe iaste cuprins, nu numai despre partea boalelor şi nesosinţelor, ce şi de altă parte, că nice de duhurile ceale necurate nu iaste slobod trupul omului. Şi aceata arată nevoia aceii feate  pentru care îma ei foarte de greu striga şi glăsiia cătră Domnul Hristos, de dzicea: "Miluiaşte-mă fiiul lui David, că o fată a mea rău să îndrăceaşte", cum spune astădzi svînta evanghelie. [ text in slavona ] Într-aceaia vreame veni Iisus în laturea Tvrului şi a Sidonului. Şi adecă o muiare   
{301r} arapcă dintr-acealea hotară ieşi de striga şi grăiia: "Fie-ţ milă de mene, fiiul lui David, că fata mea rău să îndrăceaşte". Iară Svenţiia Lui nu-i răspunsă ei cuvînt. Şi să apropiiară ucenicii de-l ruga şi grăiia: "Dă-i ce ceare, că vine strîgînd într-urma noastră".Iară Măriia Lui  răspunse de dzise: "Nu sămt tremis numai cătră oile ceale perite în casa jidovască". Iară ia veni şi să închină lui şi dzise: "Doamne, agiută-mi!" Măria Sa răspunse de grăi: "Nu iaste bine a lua pîinea coconilor ş-a o arunca cîinilor". Iară ia dzise: "Aşea iaste, Doamne, ce şi cîinii mănîncă din fărîmele ce cad  din masa domnilor săi". Atunce răspunse   
{301v} Iisus şi dzise ei: "O, muiare, mare-i credinţa ta! Hie ţie cum veri." Şi să tămădui fata ei dintr-acelaş ceas.[ 251 ] Întăia parte: Pentru credinţa şi pentru bărbăţia inimiei fămei aceiia Ce au fost tocmala aceasta,de-au ieşit Domnul Hristos din ţara jidovască şi s-au dus în laturea păgînească? Nemulţămirea şi necredinţa Jidovilor au fost. Că atîta au fost nemulţămitori oamenii besearecei jidoveşti, învăţătorii legei, cărtularii, fariseii, cît, după atitea ciudese şi după atitea minuni ce făcu  Hristos între ochii lor, nu vrură să creadză, nice luară în samă. Care lucru nu numai în vreamea ce vieţuia Hristos pre lume fu urît şi lepădat cuvîntul şi învăţătura Măriei Sale diînşii, ce şi dup-aceea învăţătura svenţilor apostoli şi toată mărturia sventei evanghelii călcară şi nice într-o samă nu o socotiră.  Pentr-aceea, de urîtul lor ieşi Hristos din ţara lor şi să duse în ţară păgînească, în hotarele Tvrului şi a Sidonului.  Fără de gloate de oameni   
{302r} întră într-o casă, vrînd să nu-l ştie nime. Şi adecă o muiare arapcă avînd o fată îndrăcită şi audzind de ciudesele şi de slava lui Hristos, veni şi acolo în casă cădzu la picioarele lui de să ruga să-i tămăduiască fata ei, cum scrie Marco evanghelist. Iară Domnul acolea nemică pre  rugămentea ei nu făcu, ce ieşi şi purceasă. Ia iarăş să ducea pre urma Măriei Sale de striga şi dzicea: "Fie-ţ milă de mene, fiiul lui David!" Şi aşea cu glas mare strigînd şi glăsind după Hristos, nu-i răspundea ei nemică. Ce ia striga, Măria Sa tăcea. Nu pentr-altă, ce pentru ca să înveaţe credincioşii săi,  cu bărbăţiia şi cu răbdarea aceii muiari, să stea şi ei tare, întru toate nevoile să ceae agiutoriu de la Dumnedzău. Alta pentru ca să îndeamne ucenicii sî să roage pentru dînsă, vădzînd rugămentea şi lacrămile ei. Care lucru şi fu, că deaca vădzură jealea şi obida ei, să apropiiară şi-l rugară dzicînd: "Dă-i,  Doamne, de [ 252 ] ce să roagă, că vine tot stigînd în urma noastră". Cătr-aceaia rugămente a lor răspunsă lor de dzise: "Nu sămt tremis numai la oile ceale perite în casa jidovască". Dă Domnul răspuns ucenicilor pentru ce nu va să asculte pre aceaia muiare păgînă, că întăiu au fost să arate mila şi binele său rodului jidovăsc, diîntru carele şi născuse. Că din veaci au fost   
{302v} tocmit de Dumnedzău mîntuinţa omenească să hiie dintr-aceaia rudă şi iarăş într-acelaşi rod să arate Dumnedzău mila sa şi darul său şi de-acolo, ca dintr-un izvor, să să vearse pre alte limbi, de care lucru şi prorocii toţi aşea-au prorocit. Iară păgîna aceaia nice era de aceaia  semenţie, nice era venită vreamea să cunoască păgînii de binele lui Dumnedzău. Pentr-aceea Domnul Hristos nu o împreună în oile sale, şi binele său nu va să-i dea ei.  Carea deaca audzi c-au dat răspuns ca acela de dînsă cătră ucenicii săi, nemică nu să spărie, nice să blăzni cu inima, nice din credinţă şi din nedeajde ce avea cădzu, ce mearse şi să apropie de Domnul Hristos şi să închină lui şi-l ruga cu aceastea cuvente de dzicea: "Doamne, ajută-mi!" Cătr-aceea  Domnul Hristos dzise ei: "Nu iaste bine a lua pîinea cuconilor ş-a o arunca cîinilor". Cuconi grăi jidovilor, căci că ei cunoştea pre Dumnedzău, iară cîini grăi păgînilor, căci că schimbară cinstea şi slava lui Dumnedzău celui neputred, în chipul oamenilor celor putredzi şi pasărilor şi fierilor celor cîte cu  patru picioare, şi şerpilor. Pentr-aceea şi Domnul Hristos, cum are ocără pre-acea muiare păgînă , cu aceastea cuvente o mustră de-i dzise: "Nu ţi să cade să iai de la mene bine, căci că tu fiind cu mente, leamnele, pietrile, fierile, pasările, şerpii ai   
{303r} în locul lui Dumnedzău şi acelora ca lui Dumnedzău te închini şi acealea lucruri le ţii că sămt dumnedzăi şi de la aceia aştepţi şi ceri agiutoriu. Deci te du la dumnedzăii tăi aceia, să-ţ dea ei de ce te rogi," Aşea o preobrădzi Domnul, [ 253 ] cît nemică de-aciia pre rugămentea ei să nu  facă. Iară ia mustrarea şi preobrăzitura aceaia nemică nu o socotiia, ce totdeauna striga şi să ruga şi cătră acel răspuns ascuţit a Domnului, ce-i răspunsă că nu-i bine să ia pîinea cuconilor şi să o dea cîinilor, cu omilinţă cuvîntă şi ia de dzise: "Aşea iaste, Doamne, ce şi cîinii mănîncă din fărîmele ce cad din  masa domnilor săi". Cum are dzice: "Aşea iaste, dulce Doamne: cîine mă mărturisesc că sămt. Ce Măriia Ta, carele eşti tuturor milostiv, diîntru mila ta cea mare fă ş-acest bine, că cum să satură căinii din fărîmele ce cad din masa domnilor săi, aşea şi din fărîmele milei tale să saturi fiica mea, şi eu, maica ei,  cu bucurie de binele tău să hiu mîngîiată." Pre care rugămente cu foc şi cu jeale şi cu plecare mare ca aceaia căotă Domnul şi-i dzise muerii aceiia: "O, muiare, mare-i credinţa ta! Hie ţie cum veri." Şi să tămădui fata ei dintr-acela ceas. Cum are dzice Domnul: "Crezuşi-mă că sămt fiiul lui David; credzuşi că sămt pierdzătoriul dracilor;   
{303v} crezuşi că poci să-ţi agiut; adăoseşi cătră credinţa ta rugă cu plecare şi cu răbdare mare; răspunsul mieu cel ascuţit şi mustrarea mea nemică nu te scrîbi; puseşi nedeajde ca aceaia întru mene că am puteare să fac ce voiu vrea. Iată şi lumea ai biruit cu redinţa ta şi din păgînă stătuşi  credincioasă. Pentr-aceea, iată-ţ dau de ce te rogi: cum veri, aşea să hie ţie." Şi aşea dobîndi arapca aceaia sănătate fetei sale. A doa parte: Învăţătură dintr-această svîntă evanghelie pentru arapca aceaia Apostolii şi toţi svenţii au pus noaă chip de învăţătură muiarea aceasta, întăiu să ne învăţăm din răbdarea ei, că tare şi stătătoare mente avu întru credinţa sa, că Domnul pre [ 254 ] rugămentea ei nu căota, nice gîndiia; dup-aceea o mustra şi o preobrăziia pentru păgînătatea ei; a treia că să lepăda Svenţiia lui  să nu facă de ce să roagă ia. Greale era aceaste trei lucruri carile da a şti că Domnul Hristos nu priimeaşte ruga ei, iară pentr-aceea întru inima ei tot să mai aprindea focul credinţei cătră Hristos. Şi nedeajde ca aceaia avea cît din credinţa sa nemică nu slăbi şi de ce o lepăda   
{304r} de la sine Hristos cu cuvîntul, de-aceaia ia să ruga mai cu milă şi de-aceaia nedeajde mai mare avea că o va milui Măriia Sa, cum şi fu. Cu aceasta ne învaţă să him stătători şi tari în boalele noastre şi întru toate nevoile noastre să nu slăbim a ceare agiutoriu de la Măriia Sa. De-ai  şi cunoaşte că nu eşti luat amente de Dumnedzău şi nu-ţ ascultă ruga ta, atunci să-ţ aduci amente că săvai eşti şi păcătos şi păcatele tale te-au deepărtat de Dumnedzău, iară pentr-aceea tot să te rogi mai cu mare jeale, că Măria Sa iaste milostiv şi fărîma milei sale nu o va opri de cătră tine.  Nevoiaşte de curăţeaşte firea ta cu ispovedaniia, strigă, mărturiseaşte răutăţile tale, cearcă dezlegare aicea pre pămînt, de ţi-i voia să hii dezlegat şi în ceriu. Să nu lăsăm nice plecarea cu carea aşea să rugă arapca aceaia cu inimă înfrămtă şi plecată, macar şi nu cetisă ia scriptura ce dzice că ruga omului plecat  străbate ceriul. Iară pentr-aceea poate cunoaşte hiecine smereniia şi plecarea ei, că de-atitea ori fu preobrăzită de Domnul cu cuvente aspre, iară ia totdeauna cu plecare mare să ruga şi agiutoriu şi milă cerea. O, svîntă plecare, mult poţi la slava lui Dumnedzău! Păcatele ierţi; mînia lui Dumnedzău îmblîndzeşti; cum  avem chip pre David, pre Ahav şi pre alţii; dpre vrăjmaş biruire dai, ca lui Ezechei   
{304v} împărat, ca Esdir, ca Izrailteanilor; din răscumpărarea lui Dumnedzău scoţi, [ 255 ] ca pre Nineviteani, carii în loc de pedeapsă luară milă de la Dumnedzău; la înalte diregătorii scoţi oamenii, ca pre David, ca pre Saul, şi pre alţii pre mulţi. Că nu-i menciunos cuvîntul lui Dumnedzău  ce-au dzis: "Cela ce să va smeri înălţa-să-va, iară cela ce să va înălţa smeri-să-va". Ruga cu plecare multă agiută aceii muiari arapce, iară cătră plecare alătură şi prostie, că cu prostie să ruga cătră Domnul de dzicea numai aşea: "Miluiaşte-mă, Doamne, fiiul lui David". Nu cu vro urătură de  cuvente multe, ce pre scurt şi prosteaşte. Că de la inimă proastă şi direaptă ieşiia aceaia rugă, că unde-i prostie direaptă, acolo-i şi adevară. Că de-aceasta mărturiseaşte svănta scriptură, unde spune de Iov de dzice: "Era în ţara Husa un om anume Iov. Acela era om prost, dirept." Adevărat iaste că  după prostiia cea direaptă mearge adevara şi priinţa; iară acmu, într-aceaste vremi în zadar va cerca neştine prostie direaptă şi priinţă, că întru oameni creştini prostie şi direptate creştinească nu veri afla, ce mărie deşartă şi mîndrie şi laudă şi fală întru ei. S-au mulţit nepriinţa şi nedireptatea-i aduce de  laudă şi fălesc omul pentru să-l îmbuneadze, să-i deşchidză inima cătr-înşi.   
{305r} Socoteaşte ce grăi Domnul Hristos într-această evanghelie, de dzise că nu-i tremis numai la oile ceale rătăcite în casa izrailtenească, adică la oamenii cei păcătoşi în semenţiia creştinească. Mare mîngîiare iaste păcătoşilor carii cu credinţa cunosc pre Dumnedzău, că aceia sămt adevărat Izrailteani, carii  săvai c-au şi cădzut în păcate, iară Domnul tot dzice că sămt oile sale şi pentru dînşi au venit. Numai ce trebuiaşte să-ş cunoască păstoriul său, că de oile sale aşea grăiaşte Domnul: "Oile meale mă cunosc, şi eu încă le cunosc priînse, şi eu viiaţa de veaci le voiu da lor". Deci, de veri să hii oae ca aceaia,  să te cunoască Domnul Hristos, a lui glas să asculţi, iară nu altuia strein, [ 256 ] că păşunea noastră acea veacinică nu iaste de la altul fără numai de la Domnul Hristos, de carea Măriia Sa grăiaşte că nu-i pîine de gloată, ce iaste pîine coconilor împărăteşti. Carea noi toţi să o dobîndim, Doamne Hristoase,  întru domniia ta cea mare ţi întru împărăţiia ta cea desvătată, acolo unde împărăţeşti cu părintele şi cu duhul svînt, acmu şi pururea şi întru veaci de veaci. Amin.  
{305v} 40. Dumeneca a optasprădzeace Nu iaste altă nemică pre lume mai drag şi mai dulce sufletului creştinesc decît cuvîntul lui Dumnedzău. Că acesta folos face întru omul acela ce-l ascultă şi-l ţine că lumineadză mentea şi gîndul lui cătră liubovul lui Dumnedzău şi cătră lucrurile ceale cereşti şi fsce din fiii mîniei fii lui Dumnedzău; sufletul  omului satură şi-l sănătoşadză; pre om luminiadză şi-l deştaptă din răutăţile păcatelor, dup-aceea la lauda cea desăvîrşit dulce. Pentr-aceea şi Domnul nostru Iisus Hristos veni pre lume şi cuvîntul lui Dumnedzău întru inimile oamenilor sămănînd, multe năroade la el să aduna. Cum şi într-aceasta svîntă evanghelie de astădzi spune că, de mulţime ce năvălia la Măria Sa pentru să asculte cuvîntul lui Dumnedzău, de nevoie-i fu Măriei   
{306r} Sale a întra în corabie şi de pre apă a învăţa oamenii cei de pre uscat, cum arată avangheliia de astădzi.  [ text in slavona ]Într-aceaia vreame stătu Iisus lîngă iazerul Ghenisaretului şi vădzu doaă corabii stînd pre iazer, iară păscarii eşiră de-ş cărpiia mrejile sale. Şi întră Iisus într-una de corăbii [ 257 ] ce era a lui Simon şi-l rugă să să depărteadze de la uscat puţinel. Şi şezu de învăţa din corabie  năroadele. Şi deaca părăsi de-a grăirea, dzisă cătră Simon: "Pasi mai într-adînc şi aruncă mreaja ta pre vînat". Şi răspunse Simon de dzise lui: "Îndireptătoriu, toată noaptea ne-am trudit şi nemică   
{306v} n-am prins, iară după cuvîntul tău voi arunca mreajea". Şi aceasta deaca făcură, prinseră mulţime multă de peaşte, cît să rupea mreaja lor şi îmbiiară soţiile ce era într-alte corăbii ca să vie să le agiute lor. Şi deaca veniră împlură amîndoaă corăbiile, cît să afunda iale. Iară deaca vădzu  Simon Petru, cădzu la picioarelelui Iisus de grăiia: "Ieşi de la mene că sămt om păcătos, Doamne". Că-l cuprinse spaimă şi pre toţi ceia ce era cu nus, pentru vînatul peaştelui ce prinsără. Aşijdere şi Iacov şi Ioan, feciorii lui Zevedei, ce era cetaşi lui Simon. Şi dzise cătră Simon Iisus: "Nu te teame, că  de-acmu veri vîna pre oameni".   
{307r} Şi trasără corăbiile la uscat şi lăsară toate şi purceasără dup-însu. Întăia parte: Pentru învăţătura lui Hristos şi pentru vînatul peaştelui Mainte de-aceasta evanghelie, scrie Luca evanghelist că Domnul Hristos multe ciudese făcu: duhuri necurate din oameni îndrăciţi goni, soacra lui Petru de lîngoare o tămădui.Şi aceasta făcu în cetate în Capernaum, unde, cînd apunea soarele, toţi cîţi avea bolnavi de boale în multe chipuri adusără-i la  Domnul Hristos şi-ş puse mănule pre cîte unul careleş dinşi şi să tămăduiră. Încă şi draci din mulţi ieşiia şi striga: "Tu eşti Hristos, fiiul lui Dumnedzău". Iară deaca să făcu dzuă să duse într-un loc pustiu, şi năroadele cerca-l priînsu şi veniră la dînsu şi-l opriia să [ 258 ] nu să ducă de la dînşi. Iară Măria Sa dzise cătr-înşi că "şi într-alte locuri trebuiaşte să mărturisesc evangheliia împărăţiei ceriului, că pentr-aceea sămt tremis". Şi mărturisia prin  săboarăle Galileiului, atîta cît să strînsără la dînsu gloate mari din Galilei şi din Capernaum   
{307v} şi de preaiurea. Şi aţea năvăliia şi să îndesa, cît călca pre Măriia Sa, unii pentru să să vendece de boale, alţii pentru să audză învăţătura lui, alţii numai pentru să vadză om mare şi vestit ca acela. Şi pentru că atunce era lîngă iazerul Ghenisaretului, carele să chiamă marea Galileiului, şi  vîdzănd doaă corăbii pre iazer, întră într-una diînse pentru năvala oamenilor, să nu poată năvăli să-l calce. Iară păscarii a cui era vasele acealea era ucenicii Măriei Sale: Petru, Andrei, Iacov, Ioan, carii, fiind meşteri de-acela meşterşug, tot să ţinea de meşterşug, pentru hrana vîna peaşte. Că pînă atunci  macar că era chemaţi de Domnul pre apostolie, iară încă de tot de meşterşug nu să lăsase, să îmble tot cu Domnul Hristos. Pentr-aceea Domnul, deaca întră în vasul ce era a lui Petru, şedzu şi-i dzise să urnească vasul de la margine pentru ca să hie îndemînă a învăţa de pre apă năroadele ce sta pre uscat şi lor să le hie îndemînă a căota în faţa lui şi a asculta cuvîntul lui. Şi aşea în multe chipuri şi cu pilde în multe feliuri învăţă  gloatele acealea de împărăţiia ceriului şi inimile lor mîngîie şi le lumină cu cuvîntul. Iară deaca părăsi Măriia Sa Domnul de-a învăţarea, dzise lui Petru: "Mînă mai la adînc şi aruncaţi mrealia voastră pre vînat".  
{308r} Domnul nostru după mărturiia cuvîntului lui Dumnedzău îndată dzise apostolilor să lucreadze lucru de hrană, dînd ştire că cine va să agonisască hrană trupască [ 259 ] să agonisască după săturarea sufletului, deaca va asculta slujba besearecei şi cuvîntul lui Dumnedzău şi deaca să va  ruga. Că iată apostolii o noapte întreagă vînară şi nemică nu prinseră; iară îndată deaca ascultară cuvîntul Domnului, aruncară mreaja şi mult peaşte prinseră. Atinge-să aceasta ispravă de cuvîntul Domnului ce dzice: "Cercaţi mainte împărăţiia lui Dumnedzău, iară aceastea toate să vor da voaă", adecă şi  hrana şi agonisita. Altă învăţătură iaste că de sîrg după mărturiia cuvîntului lui Dumnedzău dzice domnul alor săi să lucreadze dînd noaă învăţătură că mai bine iaste omul după ascultarea cuvîntului lui Dumnedzău să lucreadze, decît să dănţuiască şi lucruri fără de ispravă să prăvască, cum fac ceia ce sărbadză  sărbătorile în beţii şi în scîrnăvii şi în toate cheltuialele ceale rreale, carii în sărbători mai mult să îmbată şi gioacă şi curvăsc şi ucig, de unde vin svadele, uciderile, morţile. Cu aceaste lucruri rreale întorc sărbătorile lui Dumnedzău dintru carile necum se ne vie noaă vr-un folos sufletesc, ce perire veacinică  sufletelor noastre. Iară deaca dzise   
{308v} lui Petru Domnul să arunce mreajea în mare să veneadze peaşte, îndată începu a să apăra, dzicînd: "Învăţătoriu, toată noaptea am trudit şi nemică n-am prins". Acesta cuvînt arată noaă că toată truda noastră şi toată nevoinţa noastră nu iaste nemică de nu va vrea Dumnedzău să ne  dea blagosloveniia sa noaă. Pentr-aceea trebuiaşte hiecarele de noi să rugăm Dumnedzău mainte să ne hie într-agiutoriu întru toate treabele noastre şi întru toate primejdiile şi nevoile, că cu voia lui Dumnedzău toate să fac şi toate să pot, iară fără de voia lui toată truda noastră iaste în deşert. Cum fu  ş-a lui Petru, că trudi şi Petru toată noaptea cu soţiile sale şi nemică nu vînă, iară dup-aceea, deaca aruncă [ 260 ] mreaja pre cuvîntul Domnului său, prinsă mult peaşte, atîta cît nu-l putu scoate la margine, ce chemară pre alte soţii să le agiute. De care lucru aşea spune svînta evanghelie: "Şi îmbiiară  pre alte soţii ce era într-alte corăbii să vie să le agiute. Şi deaca mearseră, împlură amîndoaă corăbiile, cît să afunda iale." Vru Domnul Hristos să-ş arate putearea sa şi în mare, ca toate faptele să asculte diînsu. Ştim din svînta evanghelie că vînturile pre dzisa lui stătură şi valurile mărei de dzisa lui ascultară şi se alinară, cît să mira oamenii de grăia: "Cine poate hi acesta, că şi vîntul   
{309r} şi marea ascultă diînsu!" Apa mărei purtă-l pre desupra şi călcă prinsă ca pre uscat; smochinului căotă să seace după dzisa lui; pîinea să înmulţi cu blagosloveniia lui şi cu cinci pite cinci mii au săturat; cunoscut-au soarele, pămîntul, pietrile putearea Domnului său; cunoscut-au  dracii, iadul, putearea acestuia Domn; iată şi peştii în mare pre dzisa lui stătură ascultoi şi voia lui împlură. Deaci să cunoaştem şi noi putearea lui şi pre învăţătura lui să stăm ascultoi, carii nu simtem peşti fără graiu şi fără mente.Că ne-au dzis unul altuia să agiutăm şi unul altuia să priim. Iată că apostolii  la treabă unul altui agiutară şi pre dzisa Domnu-său stătură ascultoi, ca întru creştini să să ţie liubov creştinesc. Dă, Doamne schimbare întru inimile şi întru faptele creştineşti. Că au doară nu vedem că nice un liubov unul cătr-altul n-are? Mai marii pre cei mici ca pre neşte robi-i au; în loc de  agiutoriu, mai tare le iau, mai tare-i pradă, mai tare-i robăsc. Între toţi oamenii unul altuia nime nu priiaşte, unul altuia rîvneaşte, unul altuia prepune. De ceare neştine agiutoriu de la cineva, camătă-i caotă să dea cît să nu să poată plăti. Aceastea toate le facem preste dzisa lui Dumnedzău. Că cîte ne  învaţă Măria Sa, toate le lepădăm şi simtem surdzi   
{309v} pre dzisa lui Dumnedzău.Au doară simt [ 261 ] puţini de ceaia ce lăcomiia sa niceodănăoară nu o pot sătura, carii necum să autorească pre cineva, ce încă gîndesc de unde vor lua şi pre cine vor prăda să strîngă bani şi avuţie? Doamne, dă ca din binele ce ne-ai împărţit să agiutorim şi  noi fraţii noştri, creştinii, şi unul altui bine să facem. Că acesta iaste liubovul creştinesc, cu aceastea lucruri să îmblînzeaşte Dumnedzău, fără de carile cu nevoe va îngădui neştine lui Dumnedzău. A doa parte: Pentru spaima lui Petru, ce să spămîntă şi să miră deaca vădzu atîta peaşte, şi pentru ascultarea apostolilor Deaca aruncă Petru mreajea pre dzisa Domnului şi vădzu că s-au vînat atîta peaşte, cunoscu că nu iaste pentru truda sa, ce pentru dzisa şi pentru voia lui Dumnedzău. Ştiind pre sine păcătos şi putearea lui Dumnedzău vădzînd, spămîntă-să şi, de mare ciudesă ce vădzu, mearse şi cădzu la picioarele lui  Iisus şi dzise: "Ieşi de la mene, Doamne, că sămt om păcătos şi nu sămt destonic să stau înaintea feaţei tale, că te vădz că eşti domn şi despuitoriu a toate faptele. Că de vreame ce te ascultă marea   
{310r} şi peştii din mare, eu nu-s destonic să stau înaintea ta, că simt om păcătos, Doamne, iară Măria Ta eşti curat şi svănt." Cădea-să, Petre, să te rogi să petreacă Domnul cu tine, să-ţi margă tot bine şi cu năroc. Ce nu iaste a să mira că făcuşi şi tu ca şi-alalţi oameni, carii toţi au fost bucuroşi să aibă pre Dumnedzău cu sine, iară dec-au vădzut slava lui sau arătarea lui s-au spăriiat foarte şi s-au spămîntat,  pentr-aceasta că s-au socotit pre sine ce sămt. Că şi Avraam ce s-au mărturisit că iaste ţărînă şi cenuşe împrotiva lui Dumnedzău şi Iov ca neşte tină dzice că ne-au făcut şi ca neşte [ 262 ] prah ne întoarce. Pentr-aceea nu iaste a să mira cînd să spărie Movsi proroc de fugi denaintea lui  Dumnedzău. Aşijderea Ezechiil vădzînd arătarea lui Dumnedzău nu putu trăi, ce cădzu cu faţa la pămînt şi puţinel nu ieşi sufletul lui dintr-însu. Ce cum fu plecarea hotnogului aceluia ce să rugă Domnului de dzise că nu-i destonic să între în casa lui, ce numai să dzică cu cuvîntul şi să va tămădui sluga  lui, aşea şi Petru se făcu nedestonic înaintea Domnului. Iară Domnul de srîg făcu-l destonic, nu spre vînatul peaştelui, ce spre vînatul oamenilor: să prindză întru mîntuinţă pre lume oamenii cu învăţătura şi cu ciudesele, cum au prins în mare peştii cu mreajea.   
{310v} Hotnogul sănătate slugei sale dobîndi pentru plecare, iară Petru apostol şi învăţătoriul lumiei stătu, că cu aceastea cuvente-l întări şi-l mîngîe Domnul de dzise: "Nu te teame, că de-acmu nu veri vîna peşti, ce oameni". Iară deaca-i giurui Domnul aceasta diregătorie, ce făcu Petru cu alţii? Spune svînta evanghelie că pentr-aceea ciudesă ce vădzură, trasără corabiile la uscat şi lăsară toate şi purceasără după dînsul. De-aicea să ne învăţăm a fi ascultători cătră Domnul Hristos. Unde trebuiaşte, toate să părăsim pentru  dînsu. Să nu ne hie mai drag nice avuţie, nice tată, nice îmă, nice priiatinii mai vîrtos decît Domnul nostru Hristos şi învăţătura lui cea svîntă. Acesta gînd să hie întru tot omul creştin, ca pentru chemarea Domnului nostru ce ne-au chemat dup-însul să îmblăm, iară nu după lume. Ce de ne-are opri  lumea toată şi de ne-are hi şi de părinţi şi de priiatini a ne despărţi, nice atunci de dup-însu să nu ne întoarcem şi dzisa lui să părăsim. Că iată apostolii, oameni proşti şi necărtulari fiind, numai pentru cuvînt, numai pentru ciudese, lăsară toate şi purceasără dup-însu; iară noi în toate dzile audzim  cuvîntul lui şi ciudesele lui socotim şi nemică nu ne poate îndemna să urmăm lui. [ 263 ] Aceia nice acasă nu să mai întoarsără, ce părăsiră   
{311r} toate de cît avură. Avraam pentru Dumnedzău lăsă tot, şi ţara, şi semenţiile, şi priiatinii, şi fu nemearnic într-altă ţară; iară noi pentru Dumnedzău netocma să lăsăm ceva, ce de nu ne-am giura încai pre numele lui. Deaca nu dăm săracului, încai să nu-i luăm ce are. Deaca nu  agiutorim cădzutul, neputearnicul, încai să nu-l asuprim, să nu-l dosădim. Deaca nu ne doare de binele nostru cel netrecut să-l agonisim, încai să nu-l răşchirăm. Deaca ne lenim a sluji lui Dumnedzău, încai să nu-l mîniem. O, Doamne Hristoase, dă noaă darul tău să sufle întru inimile credincioşilor tăi, să să afle în mreajea apostolilor tăi, scoţîndu-i dintr-adîncul răutăţilor lumiei aceştiia şi trăgîndu-i cătră marginea împărăţiei tate, carea noi toţi să o dobîndim pentru mila ta şi pentru îndurarea ta cea mare. Că a ta iaste  putearea, cinstea şi biruirea, slava şi frămseaţea şi toată lauda,depreună cu părintele şi cu duhul svînt, acmu şi pururea şi întru veaci netrecuţi şi nesfîrşiţi. Amin.  
{311v} 41. Dumeneca a noasprădzeace Vrînd Domnul nostru Hristos să înveaţe pre oameni să hie blîndzi şi răbdători, aceasta învăţătură deade de dzise: "Cine nu să va întoarce şi să hie ca un prunc nu va întra î-mpărăţia ceriului". Că pruncul nu ţine mînie, nice are scrîbă în sine să gîndească rău cuiva. De o parte-l bat şi-l gonesc, pre de  altă parte să întoarce şi vine. Pizmă şi zaistie n-are. Aşea va Domnul să hie credincioşii săi: răbdători, blîndzi, nemînioşi, rău pentru rău nemărui să nu facă, cum audzim învăţind sîngur într-această evanghelie de astădzi.  [ 264 ] [ text in slavona ]  
{312r} Dzise Domnul ucenicilor săi: Iubiţi vrăjmaşii voştri, faceţi bine celora ce nu vă iubăsc pre voi, grăiţi de bine pre ceia ce vă blastămă pre voi, rugaţi-vă pentru ceia ce vă năpăstuesc pre voi. De te va lovi neştine preste falcă, întoarce-i lui şi cealaltă. Celuia ce va lua haina ta, dă-i lui şi cămeaşea. Hiecăruia ce ceare de la tine dă-i, şi  de la cela ce-ţ ia nu-ţi întreba. Şi cum iubiţi să vă facă voaă oamenii, şi voi să faceţi lor. Iară de veţ iubi pre ceia ce vă iubăsc pre voi, ce plată veţ avea? Că şi păcătoşii pre ceia ce iubăsc priînşii iubăsc. Şi de veţ face bine celora ce vă fac voaă bine,   
{312v} ce plată veţ avea? Că şi păcătoşii aşea fac. Şi de veţ împrumuta pre ceia ce aşteptaţi de la dînşii să luaţi, ce mulîămită veţi avea? Că şi păcătoşii pre păcătoşi împrumuteadză ca să ia aseamenea. Pentr-aceea, iubiţi vrăjmaşii voştri şi le faceţi bine şi le daţi împrumut şi nemică  n-aşteptareţi să luaţi. Şi va hi plata voastră multă şi veţ hi fii Celui-de-sus, că acela iaste bun şi pre cei buni şi pre cei răi. Hiţi milostivi cum iaste şi părintele vostru cela din ceriu milostiv. Întăia parte: Pentru liubov şi pentru blîndeaţe şi pentru neţinerea mîniei  
{313r} Cumu-i focul în mijlocul altor fapte, de lumineadză şi încăldzeaşte, aşea şi liubovul cel deplin în mijlocul altor bunătăţi lumineadză şi încălzeaţte sufletul şi-l aprinde cu dragoste cătră Dumnedzău. Liubovul să împarte în doaă parţi: o parte iaste vădzută, alta nevădzută. Cu partea  cea nevădzută să cade a iubi pre Dumnedzău cel nevădzut, cu tot sufletul şi cu toată inima şi cu tot gîndul şi a face voia lui şi învăţătura lui şi a dori de viiaţa cea nevădzută [ 265 ] ce-i în veacul ce va să hie. Iară cu partea cea vădzută să cade a iubi pre de-aproapele său ca şi pre sine, nu numai priiatinii  noştri, ce şi vrăjmaşii noştri, după dzisa Domnului nostru ce-au dzis sîngur cu rostul său cel svînt: "Iubiţi vrăjmaşii voştri, faceţi bine celora ce nu vă iubăsc pre voi, grăiţi de bine pre ceia ce vă blastămă pre voi, rugaţi-vă pentru ceia ce vă năpăstuesc pre voi". Aice pre scurt împle Domnul toată învăţătura creştinească, că din liubov purceade mila, cum avem chip pre Domnul Hristos, c-au iubit lumea, pentru care liubov am dobîndit mila lui, pentru care milă simtem izbăviţi. Spre-aceasta nu poate hi mai mare liubov decît acesta, ce-au murit Domnul  Hristos pentru vrăjmaşii săi, nice poate hi mai mare milă de-aceasta, ce-au iubit   
{313v} Domnul Hristos pre vrăjmaşii săi. Aşea şi întru noi nu va putea hi mai mare milă de cînd vom avea liubov cătră vrăjmaşii noştri. Aşea făcu David milă cu Memtivostie, nepotul lui Saul, moşu-său. Aşe-au făcut Pavel apostol, Ştefan [ text in slavona ] şi toţi direpţii legii vechi şi a legei noaă. O, mare bine au agonisit noaă şi frumoasă cunună au împletit noaă Dumnedzău cu acesta liubov! Mare iaste cu adevărat milosteniia! Că pentru dînsă Dumnedzău ne iartă păcatele, iară nemică nu iaste mai mare de cînd iertîm pre ceia ce ni-s vinovaţi noaă şi fac rău noaă. Atunce îndată dobîndeşti cununa  biruirei şi te lipeşti de Dumnedzău cum şi grăiaşte Măria Sa cu rostul prorocului, de dzice: "Ceia ce nu ţin mînie şi cei direpţi să lipăsc de mene". Direpţii sămt ceia ce nu fac strîmbătate nemărui, nice a priiatin, nice a vrăjmaş. "Iară cela ce va vrea să-ş răscumpere, acela va afla răscumpărare de la  Dumnedzău; şi cela ce va ţinea altuia mînie şi de la Dumnedzău va ceare [ 266 ] iertare, sau cătră om nu va avea liubov şi de la Dumnedzău va ceare milă, cine să va ruga pentru iertarea păcatelor unuia ca aceluia?" grăiaşte săbornicul. Pentr-aceea,   
{314r} iartă pre cela ce te-au păgubit şi te-au mîniiat, iară în ce ceas te veri ruga lui Dumnedzău pentru iertare, într-acela ceas va ierta păcatele tale. Că aşe-au giuruit de-au dzis: "De veţi ierta pre oameni de greşealele lor, ierta-va şi Dumnedzău, părintele vostru, greşealele  voastre; iară de nu veţi ierta pre oameni de greşealele lor, şi părintele vostru cela din ceriu nu va ierta pre voi de greşealele voastre". Vădzînd Domnul nostru Iisus Hristos, că pînă simtem într-această viiaţă, pînă atunci sintem supt mare neputinţă şi supt mare nesosinşă şi mişeletate supuşi, însă nu pre toţi într-un chip asupreaşte neputinţa şi mişelătatea; pentr-aceea Domnul au învăţat pre ceia ce sămt mai slobodzi de nesosinţe,  de neputinţe să le hiie milă de cei mai neavuţi, de cei mai neputincioşi. Pre carii vor vedea în sărăcie înotînd, în boale dzăcînd, de agonisită scăpaţi, de bătrîneaţe slăbiţi, în scrîbe cădzuţi, pre unii ca aceia învaţă Domnul cei mai avuţi, cei mai sănătoşi, cei mai tineri, cei mai bogaţi ce mai au pace, să-i  agiutorească, să-i miluiască. Şi aceasta nu învaţă Domnul pre unul sau pre doi, ce pre toţi cîţişi sămt credincioşii săi. Aşea de demult cu prorocii au dus oamenii cătră milostenie, de-au dzis cu Isaia proroc: "Frînge pîinea ta săracului, flămîndului,   
{314v} şi cei fără de casă du-i în casa ta. De vedzi omul gol, îmbracă-l. Atunce va străluci de demăineaţă lumina ta şi sănătatea ta de srîg va înflori, şi va mearge înainte-ţi direptatea ta şi slava lui Dumnedzău te va cuprinde. Atunci veri striga şi Dumnedzău te va audzi şi încă grăind tu  va dzice: Iată am venit." Aşijdere şi cu Mihnea proroc arată ţie, oame, care lucru iaste de treabă înaintea lui Dumnedzău şi ce trebuiaşte lui Dumnedzău de la tine, ca să faci direptate şi să iubeşti milostenia şi să [ 267 ] trudeşti cu Dumnedzăul tău. Într-aceastea cuvente a Domnului nostru şi a prorocilor lui,  arată noaă cărora vom urma şi de carile vom asculta, de ni-i voia să dobîndim mila Domnului nostru. A doa parte: Pentru milosteniia ce are Dumnedzău pre noi şi cum ne vom asămăna lui cu milostenia De veri să ştii mai cu adevărat cum veri putea hi milostiv, iată că Domnul dă noaă chip de ne învaţă cum vom hi milostivi, de dzice aşea: "Hiţi milostivi cum iaste şi părintele vostru cela din ceriu milostiv". Iară cum iaste milostiv părintele nostru cela din ceriu, plină iaste scriptura de-aceasta. Iată   
{315r} cuvîntul lui David proroc grăiaşte că mila Domnului iaste prespre toate faptele lui. De mila lui iaste plin pămîntul şi mearge din semenţie în semenţie pre ceia ce să tem diînsu. Iată că să arată întru multe lucruri mila lui. Întăiu într-aceasta, că pocăinţa omului îndelung o aşteaptă ţi  îndelung rabdă. Că noi greşim, iară Dumnedzău tace cum n-are şti. Dumnedzău opreaşte-ş certarea, iară noi nu ne oprim de păcate. Dumnedzău tinde mila sa noaă, iară noi ne întindem în răutăţi. Cum de-aceasta şi Petru apostol adevereaşte de dzice: "Cu răbdare îngăduiaşte Dumnedzău pentru noi,  că nu va pre nice un om să piardză, ce va să să întoarcă toţi să să pocăiască." Mare milă arată noaă Dumnedzău cu aceasta, că îngerii deaca greşiră nu-i răbdă, omul cel diîntăiu aşijdere. Atîta cît pre îngeri din ceriu pierdu-i, pre Adam din raiu goni-l, iară acmu aştaptă şi rabdă pînă la bătrîneaţe, doară  cîndva ne vom simţi. A doua şi într-aceasta să arată mila lui Dumnedzău oamenilor şi mai vărtos celora ce de bună voia sa să întorc de [ 268 ] cătr-însu şi cu păcate grozave şi de pierire să depărtiadză dinsu. Iară Dumnedzău în multe chipuri şi cu milă în multe feliuri cuprinde-i cătră sine şi-i chiamă cu bine totdeauna.  Ce dă tuturor într-un chip, nu numai celora ce nice o   
{315v} slujbă nu-i slujesc, ce şi celora ce răutăţi şi păcate înmulţesc. A treia ş-aceasta iaste mila lui Dumnedzău mare, cînd primeaşte omul cel păcătos deaca să întoarce cătr-însu, carele de multe ori l-au mîniiat cu fapte rreale şi grozave, aşea cum s-au spus spre sine cu prorocul, de-au dzis: "În ce ceas să întoarce păcătosul din răutăţile lui, într-acela ceas uită  Dumnedzău păcatele lui". Şi aceasta iaste adevărată. Socoteaşte pilda ce o scrie Luca evanghelist, cînd feciorul cel curvariu dintr-aceia slujbă rrea a diavolului să întoarsă la casa tătăine-său. Atunce tată-său deaca-l vădzu de departe, îndată purcease împrotiva lui de-l tămpină şi în braţele sale  cuprinse-l şi-l sărută, şi toate greşealele lui şi cheltuialele iertă-i, şi cu veşmîntul cel dintăiu îmbrăcă-l, şi inel în deagetu-i deade, şi încălţămente în picioare. Nu pentr-altă pentru ceva, numai căci să întoarsă din păcate şi mărturisi greşealele sale de dzise: "Tată, greşit-am în ceriu şi înaintea  ta şi nu sămt destoinic să mă chem fecior ţie, ce mă fă ca unul din nămiţii tăi". Aice Domnul Hristos au tălcuit că tatăl iaste Dumnedzău, părintele său, iară feciorul iaste hiece om păcătos. Ş-au arătat mila lui Dumnedzău, părintele său, pre omul cel păcătos, carele cînd   
{316r} să întoarce din păcate şi ispoveduiaşte răutăţile sale înaintea lui Dumnedzău şa duhovnicului său, gata iaste Dumnedzău să-l iarte,împărăţiia cea netrecută să-i dăruiască şi veşmîntul svîntului botedz ce-au pierdut iară să-i dea, şi toate darurile-i dă cum nu l-are hi nice  dănăoară mîniiat. De-aicea [ 269 ] poate cunoaşte hiecine cîtu-i de mare mila lui Dumnedzău, părintelui ceresc. Că Măria Sa nu aleage, ce hiecărui iaste milostiv. Dzice soarelui său de străluceaşte şi celor răi ca şi celor buni, şi celor strîmbi ca şi celor direpţi, şi dă ploae cum celor buni aşea şi celor rrăi.  Cătr-aceea toate faptele noastre cele rreale carile ne par noaă bune şi frumoase, iară înaintea lui Dumnedzău sămt rreale şi grozave, Măria Sa aşea le tocmeaşte şi le înfrămşadză cătră binele nostru cum am face tot bine. Dici şi noi de ni-i voia să facem dzisa Domnului nostru lui Hristos, să facem bine nu  numai priiatinilor noştri, ce şi vrăjmaşilor noştri. Că de vom face bine numai celora ce ne fac noaă bine, acela liubov nu iaste dumnedzăesc, ce iaste omenesc. Că şi păcătoşii şi tîlharii şi furii pre ai săi iubesc şi unul altuia fac bine; pentr-aceea întocma ca nuşii muncă vor lua. Iară cela ce va face bine  săracului, neputearnicului şi celuia ce nu-l iubeaşte   
{316v} priînsu, acela liubov şi aceea milă iaste dumnedzăiască şi sufletească şi cine va avea aceea milă mare plată va lua de la Dumnedzău şi fiiu aceluia să va chema, după cuvîntul Mărie Sale ce-au grăit: "Bucuraţi-vă şi vă veseliţi cînd veţi face aşea, că plata voastră multă iaste în ceriu şi  veţi hi fii Celuia-de-sus". Aşea şi vrăjmaşul tău acmu, cela ce ţ-au făcut rău, de-i vei îngădui cu blîndeaţe, atunce şi vrajba lui veri potoli şi la pocăinţă-l veri aduce, deaca va vedea răbdarea ta. Şi însuţi, pentru blîndeţele şi pentru răbdarea ta, cununa împărăţiei ceriului veri dobîndi, carea pre noi pre toţi spodobeaşte să  dobîndim, Isuse Hristoase, Dumnedzăul nostru, că ţie să cade toată cinstea şi slava şi putearea, depreună cu părintele şi cu duhul svînt, acmu şi pururea şi întru veaci de veaci. Amin.  [ 270 ] 
{317r} 42. Dumeneca a douădzeci Nu iaste nemică aşea de dulce sufletului nostru într-acesta veac ca cînd să pomeneaşte învierea din morţi şi a doa naştere întru viiaţa de veaci. Cu aceasta pomenire să veselesc sufletele direpţilor şi sufletele păcătoşilor să întorcu la pocăinţă şi cu fapte bune le îmbogăţeaşte şi de păcate curate le fereaşte, şi  tot binele şi frămseaţele lumiei ca o nemică le socoteaşte împrotiva frămseţei ceii veacinice, carea după înviere să va arăta celor direpţi. Pentr-aceea să cade noaă să creadem tare de înviere, carea Domnul ne-au arătat noaă nu numai cu cuvîntul, ce şi cu lucrul şi cu mare ciudese ce-au făcut cu feciorul  săracei în cetatea Nainului, cum audzim astădzi în svînta evanghelie. [ text in slavona ]  
{317v} Într-aceea vreame mergea Isus într-o cetate ce să chiamă Nain şi cu nusul mergea ucenicii lui mulţi şi nărod mult. Şi deaca să apropie de poarta cetăţei, adecă scotea mort pre un cocon unul născut maicei sale, şi aceea era săracă şi nărod mult din cetate cu nusa. Şi deaca o vădzu  Iisus, i se făcu milă dină şi dzise ei: "Nu plînge!" Şi să apropie de să atinsă de pat, iară ceia ce-l ducea stătură. Şi dzise: "Cocoane, ţie dzic: scoală!" Şi să sculă mortul şi începu a grăi, şi-l deade priînsu mîine-sa. Şi luă frică pre toţi şi lăuda pre Dumnedzău, de grăia   
{318r} că "proroc mare s-au sculat întru noi şi cum au cercătat Dumnedzău oamenilor săi". Şi ieşi veaste dinsu în toată jidovimea şi în toate laturile. [ 271 ] Întăia parte: Pentru putearea dumnedzăireu lui Hristos şi pentru adevărată a lui ciudesă Să cunoaştem astădzi dintr-această svîntă evanghelie, iubiţii lui Dumnedzău, că Domnul Hristos nu iaste om prost, cumu-l grăesc Jidovii şi ariianii, ce iaste Dumnedzău adevărat. Pre călătorie ce-au călătorit şi pre atinsură ce s-au atins de pat, om deplin să arătă, iară pre cuvînt şi pre ciudesă  Dumnedzău deplin să mărturiseaşte. Că putea numai cu un cuvînt să învie mortul, ca şi pre Lazar, isră pentr-aceea să atinsă de pat, pentru ca să cunoască toţi că şi trupul lui iaste dătătoriu de viiaţă şi de înviere şi să ştie că iaste acela carele di-început au zidit din lut pre om şi i-au dat suflet de viaţă  şi lumină de vedeare. Aşea şi pre acest cocon întoarsă-l din lut şi-i deade suflet, nu altul, ce acelaş ce ieşise   
{318v} din trup iarăşi-l întoarsă în trup, ca să cunoască că din putearea glasului său, carele învie morţii şi-l ascultă portarii iadului şi slobod morţii di-închisorile iadului, mari şi minunate ciudese făcu Domnul Iisus Hristos, nu ca un om, ce ca un Dumnedzău adevărat. Cum schimbă în  Eghipet apele în singe şi celuia ce era din naştere orb deade-i vedeare; stricaţii curăţi, numai cu un cuvînt, dracii din oameni goni; din 5 pîini, 5000 de oameni în pustii sătură; diîntr-apă vin făcu, din ologi cu picioare făcu, din surdzi a audzi şi din muţi a grăi; Lazar de patru dzile mort învise, şi fata lui  Iaiar, aşea şi pre acest cucon înaintea a atitea năroade învise-l. Spune svînta evanghelie că i să făcu milă de sărăciia fămei aceiia, căci că avea numai acel cocon, şi-i dzise: "Nu plînge, că astădzi veri vedea slava lui Dumnedzău, numai să mă cunoşti că eu sămt învierea nu numai coconului tău, ce tuturor celora ce vor creade în mene". Aceasta deaca dzise, [ 272 ] ceia ce  ducea patul stătură. Şi grăi Hristos: "Cocoane, ţie dzic. Ascultă tvoreţului tău, cela ce biruiaşte cu moartea şi cu viiaţa. Eu dzic morţei să să ducă de la tine, iară tu te scoală." Atunce îndată să sculă mortul şi şedzu şi începu a grăi. Nu să rugă ca Iliia, nice ca Elisei, prorocii lui   
{319r} Dumnedzău, căci că aceia ca neşte oameni le trebuia rugă să-i audză Dumnedzău să învie mortul, iară Domnul Hristos, ca un Dumnedzău ce iaste, însuşi cu putearea sa învise mortul. Atunce să spămîntară toţi deaca vădzură ciudesa şi învise mortul, mai vîrtos să mira de putearea lui cea mare. Şi începură a lăuda pre Dumnedzău şi a grăi că "mare proroc s-au sculat întru noi ş-au miluit Dumnedzău pre oamenii săi". Grăiia-l proroc, căci că era de cinste acesta nume în Izrailteani,  şi-l grăiia mai mare decît prorocii ce-au fost mainte dinsu pentru lucruri minunate ce făcea, carile nime din oameni nu le putea face. Pentr-atitea ciudese ce făcea, era cunoscut şi ştiut nu numai în Jidovi, ce în toate laturile lumiei. Pentr-aceea noi creadem că Măria Sa iaste Dumnedzău mainte de  veaci, întocma şi aseamenea şi unul cu părintele ceresc după dumnedzăire, şi acela iaste izbăvitoriu lumiei, învierea noastră şi viiaţa de veaci. Şi la dzua de-apoi, acela va învie rodul omenesc cu bucinul îngerului şi va aduna înaintea Măriei Sale toate limbile şi va da căruiaş după lucrul lui: păcătoşilor munca  de veaci şi matca focului, iară direpţilor viaţa de veaci şi împărăţiia ceriului. A doa parte: Pentru învierea a toată lumea şi pentru slobodzirea din robia aceştii lumi  
{319v} Iară dzic ca şi di-început că nemică nu iaste mai dulce sufletului într-această lume decît cînd aude şi creade de învierea morţilor şi de înoire întru viiaţă neputrede şi fără [ 273 ] de moarte şi de împreunarea sufletului cu trupul în lumea ce va să hie. Pentr-aceea pururea ni să cade  să ne aducem amente deaceasta în chipul a neşte robi. Că ş-aceaia fiind în-chisori şi în robii greale, totdeauna şi dzua şi noaptea gîndesc de slobodziia sa şi de casa şi moşiia sa. Aşea şi noi să gîndim totdeauna de învierea şi de slobodziia noastră, că aceaia ne va slobodzi pre noi de scrîbele şi de grijile  aceştii lumi şi de moarte şi de putregiune. Că noi încă simtem ca într-o robie într-această lume, pre mijloc de duhuri rreale şi vrăjmaşe. Nice dănăoară n-avem veselie deplin. Putem şi noi să dzicem cu acei trei otroci, cînd au fost robi în Vavilon: "Cum vom cînta cîntarea lui Dumnedzău în ţară  străină?" că cu adevărat această lume iaste străină. Nu iaste a noastră, ce simtem nemearnici priînsa. Că n-avem aicea cetate stătătoare, ce ceea ce vine să o cercăm să o aflăm, că aceaia iaste moşiia noastră cea stătătoare. Pentr-aceea nemică să nu avem mai de cinste în ceastă lume decît moşiia veacului ce  va să vie şi   
{320r} decît veseliia aceea adevărată. De-aceasta să ne aducem amente şi cu aceasta să ne veselim sufletele noastre, gîndind de moarte şi de viiaţa cea fără de moarte. Că aceastea sămt porţile prin carile vom treace la viiaţa cea de veaci în veacul ce vine, şi acestea porţi stau împrotiva noastră.  Una diînse iaste groaznică şi cu dureare, ce iaste moartea carea duce trupul în pămînt şi în putregiune. Alta foarte veselă şi frumoasă, ce iaste învierea, care duce pre noi di-întunearec în lumină, din moarte în viiaţă, de pre pămînt în ceriu. Pentr-aceea şi dzua şi noaptea să ne aducem amente de-aceea şi în viiaţă curată şi fără de păcate să petreacem. Şi să ne gătăm de moarte şi de înviere, şi să ne podobim sufletele noastre cu toate podoabele ceale sufleteşti şi cu toate faptele ceale bune.Atunce vor lumina bunătăţile tale înaintea gloatelor  îngereşti şi înaintea a toată lumea, şi te veri veseli cu direpţii întru veselie neîncetată, întru binele acela carele nice ochi l-au [ 274 ] vădzut, nice urechi l-au audzit, nice la inimă au întrat, întru împărăţiia cea de sus a ceriului, carea noi toţi să o dobîndim pentru darul Domnului nostru lui Iisus Hristos, a  căruia-i toată ţinearea şi şi slava şi cinstea, depreună cu părintele şi cu duhul svînt, acmu şi pururea şi întru veaci de veaci. Amin.  
{320v} 43. Dumeneca a douădzeci şi una. [ text in slavona ] Cumu-i plugariul?cela ce ară pămîntul, cînd va să samene sămînţa, atunce mainte tremite nămiţii săi pre pămînturi de sapă spinii şi ară pămîntul, dup-aceea scoate şi sămînţa din jitniţă de o samănă, şi această sămînţă trupască să asamănă ceii sufleteşti. Că de-aicea luă pildă şi Hristos de sămînţa  cuvîntului lui Dumnedzău, cînd vru să-l samene pre pămîntul cel înţelegătoriu a inimiei omeneşti. Atunce tremise slugile sale, patriarşii, leagea, prorocii, ca să sape mainte spinii păcatelor şi închinăciunea idolilor din sufletele noastre. Dup-aceea însuşi Dumnedzău veni să samene sămînţa sa, cum  audzim acmu mai chiar din svănta   
{321r} [ text in slavona ]Dzise Domnul pilda acesta:   Ieşi sămănătoriul să samene sămînţa sa, şi cînd sămăna, una cădzu pre cale şi fu călcată şi păsările ceriului [ 275 ] o mîncară; iară alta cădzu pre piatră şi deaca răsări veştedzi şi căci că n-avu umegiune şi pămînt adînc săcă; slta cădzu într-un mijloc de spini şi deaca crescură spinii o împresurară; alta  cădzu pre pămînt bun şi deaca răsări făcu roadă cu sutele. Aceastea grăind, strigă: "Cine are urechi de-auzit ca să audză". Întăia parte: Pentru sămănatul semenţiei şi cum   
{321v} piare trei parţi şi a patra parte numai ce rodeaşte Domnul Dumnedzău în multe chipuri şi  ]n multe feliuri au grijit de mîntuinţa rodului omenesc şi cu mare înţelepciune au grăit cătr-înşi, uneori deşchis şi la arătare, alteori acoperit şi cu pildă, cum şi aice ca de alt oarecine grăiaşte de sine, cum au venit din ceriu ca un sămănătoriu să seamene cuvîntul bunei  vestiri şi ia pildă din semenţele ce cad pre cale şi pre piatră şi în spini. Şi grăiaşte: "Ieşi sămănătoriul". De unde au ieşit şi unde au venit? Ieşit-au Hristos, fiiul lui Dumnedzău, din braţele părintelui, din domnia sa cea înaltă întru robii săi cei de gios, din ceriu pre pămînt. Căci că noi cătr-însu n-am  putut veni pentru păcatele noastre, ce însuşi acela au venit cătră noi să mărturisească şi să spue noaă de împărăţiia ceriului şi de binele de veaci. Într-acesta chip cum are hi neşte vinovaţi ce stau departe denafară de curţile împărăteşti şi vrînd împăratul să-i iarte şi să le dea pace nu-i bagă înlontru, ce  însuşi cu sine iase denafară de grăiaşte cu nuşi, aşea făcu şi Domnul nostru Iisus Hristos, împăratul mărirei de veaci, de ieşi de la scaunul împărăţiei sale şi veni cătră   [ 276 ] 
{322r} noi. Şi nu pierdu lucrătorii cei răi şi leaneşi carii-l părăsisem şi în locul lui ne închinam idolilor şi bodzilor, ce cu blîndeaţe vorovi cu noi. Şi nu numai cu cuvîntul şi cu învăţătura ce griji de noi, ce încă şi cu truda trudi şi ca un plugariu usteni. Că ieşi într-această lume ca un  plugariu în ţarina sa să trudească, iară nu să odihnească, că plugariul nu să cade să odihnească. Aşea şi Măria Sa Hristos în chipul unui plugariu carele cu acesta gînd samănă ca nice un grăunţ să nu piae, ce toate să facă roadă. Iară care grăunţ cade în laturi pre cale sau pre piatră sau pre spini, aceasta nu să face  cu voia sămănătoriului. Aşea într-acesta chip şi Domnul Hristos cu acesta gînd au sămănat sănînţa cuvîntului său, ca să nu piae nice unul, ce toţi să să spăsască. Şi aceasta iaste prespre voia lui Dumnedzău cînd nu primăsc toţi într-un chip cuvîntul lui, ce însăşi arătura, sdică inima oamenilor, iaste  vinovată într-aceasta. Cuvîntul lui Dumnedzău să închipuiaşte semenţei, întăiu pentr-aceasta că cum iaste aruncată sămînţa în pămînt pentru roada şi pentru sporiul, aşea şi cuvîntul lui Dumnedzău are a hi sămănat întru inimile oamenilor. A doa pentru hrana să închipuiaşte cuvîntul lui Dumnedzău semenţei, că cum iase din  sămînţă hrană trupească de   
{322v} viaţă, aşea şi din cuvîntul lui Dumnedzău iase hrană sufletească întru viiaţa de veaci. A treia pentr-acesta să chiamă cuvîntul lui Dumnedzăi sămînţă, căci că sămînţa nu face roadă în fiece pămînt; aşea şi cuvîntul lui Dumnedzău nu într-înima fie-a-cărui om face roadă, cum să  arată şi ăntr.această svîntă evanghelie. Iară inima cărora o grăi Domnul, care prea lesne o putem şti din tocmala ei, că calea cea călcată iaste inimile oamenilor prin carea trec şi să petrec gîndurile ca neşte valuri de mare, carile întră şi ies. Cum are umbla pentr-o chervăsărie mulţime de oameni, aşea şi  într-aceaia [ 277 ] inimă un gînd iase, iară în locul lui mai multe întră. Şi într-aceaia inimă nu să poate coperi să facă roadă cuvîntul lui Dumnedzău, ce-i călcat şi stropşit de picioarele gîndurilor celor rreale şi-i mîncat de păsări, adecă de dracii văzduhului. Iară a doa sămînţă carea cade pre dămînt pietros şi răsare curund, ară căci n-are umegiune,deaca răsare soarele ia veştedzeaşte şi sacă, aceştea sămt carii cu osărdie ascultă cuvîntul lui Dumnedzău şi cu dragu-l priimăsc şi laudă pre cela ce spune. Iară vreame multă întru sine nu-l ţin, căci că grijile şi  vălăşagurile cu carile sămt împietrite inimile lor nu lasă să să rădăcineadze   
{323r} cuvîntul lui Dumnedzău într-înşi. Şi sămt seci, de n-au umegiune de umilinţă sau de lacrămi sau de smerenie, ca o piatră pre carea, macar şi răsare sîmînţa, iară cît o loveaşte hierbenteala soarelui îndată sacă. Hierbenteala carea sacă sămînţa cuvîntului lui Dumnedzău iaste aceasta:  Întăiu, cînd aude cuvîntul lui Dumnedzău, pînă atunce cu dragu-l priimeaşte, pînă nu-l vădeşti de păcatul acela întru carele iaste împietrită inima sa, care păcat nu-i bucuros să-l părăsască. Într-acesta chip cumu-i curvariul cînd aude vădind binele altora, cumu-i tîlhăria, furtişagul, uciderea.  Pînă atunci ascultă cu drag, iară deaca-l atingi de curvie, întru carea-i împietrită inima lui, îndată să mîhneşte şi să scrîbeşte şi învăţătura aceaia nu-i cade cu dulce. Aşea şi de alţii să înşelegi a doa: pînă atunce ţin mente cuvîntul lui Dumnedzău, pînă-i în pace de supărarea diiavolului; iară cît simte  supărare şi hierbinteală de la vrăjmaşul, îndată uită cuvîntul lui Dumnedzău. A treia, cînd veade că i-i cevaşi greu a rădica pentru învăţătura cuvîntului lui Dumnedzău, oare într-o agonisită pagubă pentru milostenie ce i-i a da, oare cu sine a trudi şi a posti, aciiş curund ş-aceştia cad di-învăţătura  cuvîntului lui Dumnedzău. A patra, [ 278 ] cînd   
{323v} vine priînşi năpaste şi grije de la împăraţi, de la mai mari păgîneşti, pentru leage şi pentru credinţă, cum au venit pre creştini în dzilele lui Neron ş-a lui Dioclitiian ş-altor împăraţi. Ş-atunce unii răbdară şi dobîndiră cununi de măcenie, alţii cădzură din vredinţă şi periră.  A treia sămînţă cădzu în spini şi crescu puţinel, iară deaca înălţară spinii, o împresurară şi nice aceasta nu făcu roadă. Spinii sămt avuţiia, şi ceia ce au aveare. De mare grije şi de vălăşaguri ce au pentru dînsă, cum îneacă spinii sămînţa, aşea şi avearea îneacă cuvîntul lui Dumnedzău. Şi de n-are hi tlîcuit  sîngur Hristos cum spinii sămt avuţiia, nimeni n-are creade, căci că spinii înghimpă şi vatămă, iară avuţiia îndulceaşte. Iară de veri socoti în ce chip strică avearea cuvîntul lui Dumnedzău, atunce veri creade acesta tîlc. Întăiu, avuţiia face grije în gînd, că carii strîng cu lăcomie, nice dănăoară n-au linişte în  gînd, ce totdeauna să înmulţăsc griji într-înşi. Pentr-aceea iaste dzis: "Carii vor să îmbogăţască, ei cad în giji şi în năpăşti mari". Dup-aceea, avearea iaste vrăjmaş lucrurilor celor bune, că nu poate să să roage curat, fără de gînduri, nice-ş poate înălţa mentea cătră Dumnedzău acela ce-i cuprins de  avuţie nedireaptă.   
{324r} Pentr-aceea iaste dzis: "Unde iaste visteariul tău, acolo şi inima ta". A treia, spinii, adecă avearea, îneacă cuvîntul lui Dumnedzău cu vălăşagurile ce au prespre măsură lacomii pregiur avearea lor. Că macar şi ascultă cuvîntul lui Dumnedzău, iară mai mult gîndesc de bani cumu-i cor  adaoge. Că celora ce îmbogăţesc cu nedireptul, nice dănăoară nu le agiunge şi acolo cuvîntul lui Dumnedzău n-are loc, căci că iaste înecat de aceale griji.  [ 279 ] A doa parte: Pentru trei parţi de sămînţa cuvîntului lui Dumnedzău ce piare întru inimile aomenilor şi pentru a patra sămînţă ce face roadă După pilda ce-au grăit Domnul Hristos într-acestă svîntă evanghelie, cunoaştem că trei parţi de oameni pier şi numai a patra parte să spăsesc. Cei diîntăiu sămt ca o arătură în care nu întră cuvîntul lui Dumnedzău, că le iaste greaţă dinsu. Cum are hi un bolnav ce i-i griaţă de bucate, - şi de bolnavul  ce i-i greaţă de bucate nice o nedeajde nu-i dinsu - aşea şi de ceia ce li-i griaţă de cuvîntul lui Dumnedzău o nedeajde slabă iaste de spăsenie. Ai doii sămt cătră ascultarea cuvîntului lui Dumnedzău ca o arătură în carea, săvai şi întră sămînţa   
{324v} şi răsare, iară îndată sacă. Şi aceia sămt ca neşte bolnavi carii, macar şi nu li-i griaţă de bucate, iară deaca mănîncă în grumadzi nu le pot înghiţi. Şi de-aceia bolnavi puţină nedeajde iaste de sănătate, aşea şi de spăseniia acestora. Ai treii sămt ca o arătură în carea, macar şi întră  sămînţă, iară roadă nu face. Într-aceia iaste cuvîntul lui Dumnedzău ca neşte bucate ce nu să mistuesc din pîntece ce mai multu-i îngreuiadză decît îi satură. Şi de-aceştia iaste nedeajde ca şi de ceialalţi. Ai patrul sămt carii primăsc cuvîntul lui Dumnedzău cu inimi bune şi direapte şi fac roadă întru  răbdare. Pre carii închipuiaşte Dumnedzău pămîntului celui bun, că cum rodeaşte pămîntul cel bun din puţin mult, aşea ş-aceştia şin puţină învăţătură multe şi mari fapte bune fac. Şi din mică nevoinţă a lor, Dumnedzău le adaoge cu miile binele şi darurile întru împărăţiia ceriului şi pentru [ 280 ] puţinea  dare acolo-i îmbogăţeaşte cu avuţie cerească nemăsurată. Că cîtu-i mai înalt ceriul de pămînt, cu atîta-i mai mare plata lui Dumnedzău decît lucrul cel bun ce lucriadză neştine pre lume. Şi cumu-i pămîntul cel bun ce rodeaşte în toate vreamile, aşea ş-aceştia şi în răutăţi, şi în griji, şi în frică şi în  nevoi, şi în năpăşti   
{325r} stau tare lîngă cuvîntul lui Dumnedzău şi lîngă credinţa lui, şi aceasta iaste roada carea o fac întru răbdare. Şi pentr-aceea să socotească cine cum iaste întru inima sa şi cine cu ce gînd ascultă cuvîntul lui Dumnedzău. Că pentr-aceea scrie evanghelistul că, grăind Domnul Hristos acestea cuvinte, strigă: "Cine are urechi de audzit ca să audză". Strigă Hristos cu cuvîntul, cu lucrul, cu viiaţa, cu moartea, ca să ne  întoarcem cătr-însul. Strigă celor surdzi să audză, strigă celora ce dormu ca să să trezvască, strigă celor leaneşi să să simţă, strigă celor neînţelegători să înşeleagă, strigă celor rătăciţi să să întoarcă, strigă celor păcătoşi să să pocăiască. Strigă cu scripturile în toate dzile, cu slugile sale, cu arhiereii, cu preuţii,  cu toţi învăţătorii besearecei. Strigă tuturor de toată vîrsta, bătrînilor, tinerilor, sănătoşilor, bogaţilor, săracilor. Strigă să-ş aducă amente de moarte, de dzua cea înfricată a giudeţului şi de prăpastea iadului, unde să vor munci păcătoşii care nu să pocăesc. Strigă să-ş aducă amente dup-aceea de  împărăţiia ceriului şi de plata aceaia ce va să o dea Dumnedzău într-aceaia dzi: bunătatea, frămseaţea, dulceaţa, odihna, veseliia, întru împărăţiia cea de sus a ceriului, carea noi   
{325v} toţi să o dobîndim pentru mila şi darul Domnului nostru lui Isus Hristos, a căruia iaste toată slava şi cinstea şi ţinerea şi închinăciunea, împreună cu părintele şi cu duhul svînt, acmu şi pururea şi întru veaci netrecuţi şi nesvărşiţi. Amin.  [ 281 ] 
{326r} 44. Dumeneca a doaădzeci şi doaă În mijlocul altor giuruinţe carile au giuruit Dumnedzău, celor buni bine, iară celor rrăi rău să le plătească, această evanghelie de astădzi cu pilda a doi oameni ne arată şi deşchis ne spune cum fu după moarte celui rău şi cum fu celui bun. Că cel rău se află în muncă, iară cel bun în poala lui Avraam. Cel rău  muncit în pară de foc şi ars de seate şi de usturime, iară cel bun desvătat şi dezmierdat de îngeri şi odihnit în braţele lui Avraam. Şi aşea ne învăţăm dintr-această svîntă evanghelie că după această viiaţă trecătoare îndată deaca ieşim dintr-însă iaste altă viiaţă carea are plată hie de ce lucru. Dup-aceea că  în iad nu iaste nice o odihnă, ce este muncă cumplită totdeauna. A treia că Domnul Dumnedzău faptele ceale bune cu bine le   
{326v} plăteşte, iară pentru ceale rreale ceartă. A patra spune că oamenii cei morţi au milă cătră cei vii şi ceia ce-s în muncă n-are vrea să vadză pre alţii cu sine acolo, cum audzim într-această svîntă evanghelie.  Dzise domnul: Un om oarecarele era bogat şi să îmbrăca în olofire şi în urşinice şi să veselia în toate dzile luminat. Iară un sărac oarecine era de-l chema Lazar. Ce el dzăcia înaintea porţei lui în gunoiu şi doriia să să sature de fărîmele ce cădea din masa bogatului. Ce şi cîinii venia de lingea ranele lui. Şi fu de muri săracul şi  fu dus de îngeri în poala lui Avraam. Muri şi bogatul şi fu îngropat şi-şi deşchise ochii săi în iad fiind   
{327r} în muncă. Şi vădzu pre Avraam de departe şi Lazar în braţele lui şi strigă de dzise: "Părinte Avraame, hie-ţ milă de mene şi tremite pre Lazar să-ş întingă vărvul deagetului său într-o apă şi să stîmpere limba mea, că chinuiesc într-această pară de foc". Şi dzise [ 282 ] lui  Avraam: "Fiiule, adu-ţi amente că ai luat binele tău în viiaţa ta şi Lazar aşijdere răul; deci aice acmu să mîngîe, iară tu chinueşti. Iară prespre toate aceastea între noi şi între voi o prăpastie mare s-au întărit, ca ceia ce vor să treacă de-aicea cătră voi nu pot nice de-acolo să vie cătră noi". Şi iară dzise:  "Rogu-te, părinte, ca să-l tremiţi în casa părinţilor   
{327v} miei, că am cinci fraţi, să le mărturisască lor ca să nu vie şi ei într-acest loc de muncă". Şi-i dzise lui Avraam: "Au carţile lui Movsi şi a prorocilor, deci să asculte diînşi". Iară el dzise: "Nu aşea, părinte Avraame, ce, de-are învie cineva din morţi să să ducă la dinşi, s-are  pocăi". Şi iară dzise lui: "De nu vor asculta de Movsi şi de proroci, s-are învie neştine şi din morţi, nu vor creade". Întîia parte: Pentru bogaţii cei nemilostivi şi pentru răbdarea celor săraci Cu această pildă arată Domnul doaă ceate de oameni: bogaţii cei nemilostivi şi săracii cei răbdători. Că cum pier bogaţii pentru nemilosteniia şi să duc în matca focului, aşea şi cei săraci să spăsesc pentru răbdare   
{328r} şi la împărăţiia de sus să duc de îngeri. Şi cum aşea în zadar nu pier bogaţii, ce numai cei nemilostivi, aşea în zadar nice săracii nu să spăsesc, ce numai cei răbdători şi mulţămitori, carii cu mulţămire rabdă sărăcia şi să ferescu de toate faptele ceale rreale. Iară ceia ce fac răutăţi şi păcate,  macar s-ară hi şi săraci, în matca focului de veaci să vor duce, iară şi bogaţii carii vor face bine vor hi duşi în poala lui Avraam de să vor veseli. Pentr-aceea, Domnul Hristos arată şi răul şi binele: răul pre bogatul cel nemilostiv, binele pre săracul cel răbdătoriul. Acestora amănduror [ 283 ] arată Domnul  şi svîrşitul, şi locul: celui sărac şi mulţămitoriu lăcaşul cel de sus, în mijloc de îngeri încununat, iară celui bogat şi nemilostiv în iad , pre mijloc de draci urîţi. Cum spune svînta evanghelie: "Un om oarecarele era bogat şi să îmbrăca în olofire şi în urşinice şi să veselia în toate dzile luminat". Bogatul nu-i zise pre nume, că nu fu destonic să-i pomenească Dumnedzău numele, cum au dzis şi cu prorocul: "Nu voi pomeni numele lor cu rostul mieu". Iară săracului  dzise pre nume ca unui dirept, că numele acelora sămt scrise în carţile vieţii. În vreamea cînd era Hristos cu trup pre pămînt, scrie că era de lăcuia în Ierusalim un om anume Lazar, foarte sărac,   
{328v} înaintea porţii unui om bogat şi nemilostiv. Şi de-acolea au luat Domnul Hristos pilda aceasta, pre bogaţii cei nemilostivi ce petrec în hrană şi în băutură şi în tot binele de-agiuns, iară pre cei săraci nu nice caotă de sărăciia şi de greutăţele lor. Ca şi bogatul acesta: sîngur să îmbrăca  cu olofire şi cu urşenice şi cu dulceaţă mare să veseliia în toate dzile, mîncările prisosiia, băuturile cu surle şi cu tîmpene îndulciia-l, giocurile şi danţurile veseliia-l, cîntecele şi dezmierdăciunele lumeşti desvăta-l, slugile şi slujnicele îmbuna-l, frămseaţea lumiei dezmierda-l, avuţiia ca apa  currea-i, de toate parţile îngrădit de bine şi de bişug. Iară săracul Lazar, în sărăcie grea păţind rău, înaintea porţei lui în gunoiu dzăcînd, gol, flămînd şi însătat, dzua de soare ars, noaptea de ger degerat, de toţi părăsit, numai de cîini încungiurat, şi aceastea toate cu blîndeaţe răbda şi mulţămiia lui Dumnedzău,  tvoreţului său.  Căruia de-aceşti doi vom lăuda: bogatului au săracului? Ştiu că mai mulţi vor vrea cu cel bogat şi vor dzice că mai bine iaste a hi bogat şi îmbrăcat cu veşmente scumpe şi frumoasă, şi a mînca bene şi a bea bene, şi a să veseli cu [ 284 ] cîntece şi cu scoposă frumoasă, şi a să dezmierda întru dulceaţile lumiei,  decît a dzăcea   
{329r} în gunoiu gol şi flămînd. Iară socotiţi svărşitul amînduror. Săeacul după atitea scîrbe din gunoiu fu dus de îngeri în ceriu, acolo cu nuşii în veaci să să veselească; iară bogatul după atîta bine fu dus de draci în matca focului de veaci. Ieri îmbrăcat în olofire şi în urşenice, iară ca astădzi de  năprasnă agiunsă-l priînsu sărăciia netrecută şi de toate rămase gol şi pustiiu. În loc de slugi, dracii-l trag în munci; în loc de urşenice, cu pară de foc îmbrăcat; în loc de bucurie, suspini şi plînsuri; în loc de mîncări scumpe şi de băuturi bune, foame şi seate; în loc de surle şi de scopose frumoase, ţipete şi  vaete groaznice. Atîta rămase de sărac într-o mică de ceas, cît o picătură de apă n-avea pre ce să cumpere. Şi pînă în dzua de astădzi mulţi bogaţi sămt ca aceia. Şi încă mai cu asupră. Că acela mearse în muncă căci nu deade milostenie săracului, iară aceştia de-acmu iau săracului încă şi ce are, necum să-l miluiască. Ce, cum nu căota acela de sărac şi milă lui nu-i era, pentr-aceea fu dus în matca focului  nestins. Şi acolo fiind în muncă, deşchisă ochii săi în sus şi vădzu pre Avraam departe şi pre Lazar în poala lui. Şi strigă de dzisă: "Părinte Avraame, hie-ţ milă de mene şi trimete pre Lazar acela carele oarecînd dzăcea   
{329v} înaintea porţii meale în gunoiu flămînd şi însătat şi de cîini încongiurat şi de mene nesocotit. Pre acela te rog să-l tremiţi să-şi întingă vîrvul deagetului său într-apă şi să stîmpere limba mea, că mă muncesc cumplit într-această pară de foc." Atunce Avraam nu-i răspunse  lui să-i dzică: "Nemilostive oame, cum nu ţi-i ruşine a chema de carele mainte te-ai scărăndivit şi ceri milă de la carele nice o milă nu i-ai făcut!" Nice una de-aceastea nu-i dzise. [ 285 ] Ca un dirept şi înţelept nu turbură suflet muncit că-i era destulă munca în carea era, ce mîngîind durearea  lui dzise: "Fiiule, adu-ţi amente de giudeţul lui Dumnedzău cel dirept, că cu direaptă măsură v-au măsurat. Adu-ţi amente că tu ţ-ai luat binele tău în viiaţa ta. Acolo în lume te-ai veselit largu şi te-ai desfătat, şi de toate pohtele te-ai îndulcit pre voia inimiei tale şi în toate păcatele slobod ai  lăcuit. Pentr-aceea tu aicea te munceşti şi rău chinueşti, iară Lazar, după atîta patimă rrea ce-au păţit, aicea să mîngîie în locuri luminate şi răcuroase. Multă goliciune şi multă foame şi seate au răbdat, pentr-aceea aicea iaste îmbrăcat şi sătul şi veasăl, în veci netrecuţi cu îngerii lăcuind. Iară tu, după  acea viiaţă cu saţiu de tot binele ţi după acea avuţie multă ce-ai   
{330r} avut în lume, aicea ai venit la sărăcie mare, că o picătură de apă n-ai pre ce cumpăra. Şi de la noi agiutoriu în veaci nu veri avea, căci că între voi şi între noi o prăpastie mare s-au întărit cît nice de-acolo nu pot să vie neştine încoace, nice de-aice să vie acolo." A doa parte: Pentru împărăţiia cea veacinică a direpţilor din cei păcătoşi şi pentru că să cade a creade scripturile, iară să n-aşteptăm morţi din groapă să învie să ne spue Cît stă de departe ceriul de pămînt şi întunearecul de lumină, aşea stau de departe direpţii de păcătoşi. Şi încă şi mai pre sus. Că direpţii sămt prespre ceriu în mîna lui Dumnedzău, iară păcătoşii sămt dedesubtul pămîntului în iad. Pentr-aceea mare prăpaste între direpţi şi între păcătoşi, şi mare împărţire  iaste celora ce sămt dea direapta lui Dumnedzău şi celora ce sămt de-a stînga. Că nime nu a ieşit di-împărăţiia lui Dumnedzău de sus să margă în iad [ 286 ] gios, nice din iad să margă î-mpărăţiia ceriului. Aicea să să ruşineadză ceia ce dzic să margă întru împărăţiia ceriului. Că şi bogatul acesta cu  rugămente cerşu aceasta şi nu   
{330v} dobîndi, ce numai ce-i răspunse patriarhul Avraam de-i dzise: "Fiiule, nu poate nime să iasă de-acolo din munci şi să vie aicea la împărăţiia ceriului, că mare şi netrecută prăpaste s-au întărit între noi şi între voi". Deaca vădzu că nu putu dobîndi de sine de ce să rugă deacii de cei vii, începu a grăi şi a să ruga de dzicea să tremiţă pre Lazar în casa părinţilor săi să mărturisască a cinci fraţi ce are să nu vie şi ei într-acel loc de muncă. Cătr-aceea dzise lui Avraam: "Au pre Movsi şi pre alţi proroci; deci să asculte  diînşii". El răspunsă: "Nu aşea, părinte Avraame, ce de-are învie cineva din morţi să să ducă la dinşii, s-are pocăi." Şi iară dzisă lui: "Nu grijeşti tu atîta de cei vii, cît grijeaşte Dumnedzău carele i-au făcut. Mii de mii de învăţători le-au lăsat: prorocii, apostolii, arhiereii, învăţătorii lumiei. Cine va  asculta dinşii, acela nu va veni într-acel loc de muncă unde te munceşti tu. Că ţie visuri şi poveşti deşarte ţ-au părut scripturile şi n-ai credzut; pentr-aceea ai cădzut în ce n-ai ştiut." Că de-are şti Dumnedzău că trebuiaşte acesta lucru, şi din morţi are tremite marturi; ce ştie Domnul  Dumnedzău că nu-i de folos acesta lucru, pentr-aceea au ascunsu de cătră noi aceasta. Că de multe ori s-are închipui dracii în trupuri de oameni morţi ş-ar smenti pre mulţi, şi dintru oameni sînguri   
{331r} s-are scula amăgei şi menciunoşi. Pentr-aceea ne-au dzis să ascultăm de proroci şi de apostoli cum scriu, că aceia adevărat spun cu duhul svînt cui ce va hi după moarte. Deci cine nu va asculta dinşii, macar şi din morţi de-are învie neştine, încă n-are creade. Ca şi atunce Jidovii, că vădzură morţii înviind, ce folos le fu! Vădzură pre Lazar învis [ 287 ] de patru dzile mort şi să rădicară să-l ucigă. Vădzură pre Domnul Hristos învis din morţi şi învierei lui nu credzură. Ce  şi pre apostoli că înviia morţii, ca Petru pre Tavida şi Pavel pre Tihic, căsca să-i ucigă. Că aşea iaste necredinţa: Nu creade nemărui, nice scripturilor, nice tocma celora ce înviu din morţi. Iară noi, iubiţilor, cu scripturile să ne înţelepţim, că acelea spun adevărat. Că scriptura iaste lumină celor întunecaţi şi povaţă celor rătăciţi. Pentr-aceea simtem datori să ne plecăm scriipturei şi învăţătorilor besearecei şi să ascultăm ca să scăpăm de munca bogatului şi cu Lazar să dobîndim ceriul, pentru  mila şi darul Domnului nostru lui Iisus Hristos, a căruia iaste cinstea şi ţinearea şi toată putearea, depreună cu părintele şi cu duhul svănt, acmu şi pururea şi întru veaci nesvîrşiţi. Amin.  
{331v} 45. Dumeneca a doădzeci şi trei. Cumu-s vănturile ceale mari, de gonesc şi răsipesc nuării şi umbra lor nu să poate prinde de mîn de om, aşea şi lucrurile a tot binele lumiei, bunătatea şi avuţiia, toate în fugă fug şi trec de la noi, de la unul la altul; avuţiia de la noi şi noi de la dînsă. Iară moartea iaste la mijloc de împarte una de-alaltă.  Domnul ştiind că nice un folos nu ne iaste de avuţie aicea pre lume, pentr-aceea ne învaţă să o mutăm în ceriu şi acolo să o ascundem, cum audzim mai ales din svînta evanghelie. [ text in slavona ]  
{332r}Dzise Domnul:  Vendeţi avuţiia voastră şi daţi milostenie. Faceţi-vă şie pungi nevechite, visteare neîmpuţinate în ceriu, unde furii nu [ 288 ] fură, nice moliile strică. Că unde vor hi vistearele voastre, acolo vor hi şi inimile voastre. Să hie mijlocul vostru încins şi luminile voastre aprinse; şi voi să vă asămănaţi celora ce  aştaptă pre domnul său cînd să va întoarce de la nuntă, că deca va veni şi va bate îndată să-i deşchidză lui. Ferice de robii aceia ce-i va afla domnu-său străjuind cînd va veni. Adevărat grăesc voaă că să va încinge şi-i va pune de va sluji lor. Şi de va   
{332v} veni şi în al doile ceas, şi-i va afla făcînd aşea, ferice va hi de robii aceia. Şi aceasta să priceapeţi, că de-are şti domnul casei în ce ceas va veni furul, are străjui şi n-are lăsa să-i sape casa sa. Aşea şi voi să hiţi gata, că nu ştiţi dzua, nice ceasul în carele va veni fiiul omenesc. Întăia parte: Pentru să nu him lacomi să îmbogăţim aicea, ce să tremitem în ceriu avuţiia noastră Strînsoarea cu lăcomie opreaşte Domnul Hristos, arătînd noaă că nu simtem lăcuitori într-această lume, ce ne iaste a lăcui în ceriu; deci strînsoarea cu lăcomie şi avuţiia slujeaşte noaă numai într-această lume, în puţină vreame. Pentr-aceea Domnul Hristos ne învaţă să ne grijim de ceale veacinice, iară  nu de ceale trecătoare. Într-alt chip arată Domnul Hristos că avuţiia iaste amăgitoare, căci că să strică şi   
{333r} piare aicea pre lume de rugină şi de molii, şi de furi, şi de tîlhari. Deci în zadar va nedejdui neştine în lucru ca acela ce piare. Iară pentru că în trei lucruri dzace avuţiia: în bani, în veşmente, în pietri scumpe, pentr-aceea Domnul aceaste trei lucruri arată de [ 289 ] spune că banii să strică  de rugină, şi cheltuinsu-să vreamea-i svîrşeaşte, veşmentele moliile le mănîncă, pietrile ceale scumpe, ce nice ruginesc, nice moliile le mănîncă, de furi şi de tîlhari pier. Şi toate trec. Deşi sămt omului de treabă într-această lume, cu lăcomie tot să nu strîngă, ce numai cît să-i sosască hrană şi  îmbrăcămente, iară de-acii să dea în mîna săracilor, besearecilor, rugătorilor, ca să afle în ceriu. Cătr-aceea avuţiia aceştii lumi are un bine amăgitoriu, carea nice leac poate omul să nu o iubască. Iară cumu-i amăgitoare avuţiia, spune svînta scriptură. Manasiia, împăratul jidovăsc, fu împărat mare şi vestit; dup-aceea fu rob în legătura Vavilonului. Aşijdere Adonivezec împărat, carele prinsese  şeaptedzeci de împăraţi, de le tăiasă deagetele mînilor şi a picioarelor şi să hrăniia supt masa lui cu fărîme ce cădea din masa lui, iară mai apoi, ce făcuse el acelora, aşea şi el păţi. Deci de iaste atîta de amăgitoare avuţiia, bine au grăit   
{333v} Pavel apostol de-au dzis: "Nime să nu-ş pue nedeajdea într-avuţiie nestătătoare, ce cu mila şi cu milosteniia şi cu agiutoriul la neputincioşi să agonisim visteare în ceriu la Dumnedzău". Iară aceastea cuvente nu le-au grăit Domnul cătră ceia ce agonisesc din dirept şi cu cît au  slujesc lui Dumnedzău, ce-au grăit cătră cei lacomi de-au dzis: "Unde vor hi vistearele voastre, acolo vor hi şi inimile voastre". Că unde iaste gîndul lacomului să ia, să strîngă, să ţie, să nu dea nice şie, nice altora, acolo-i toată inima lui şi toată nevoinţa lui. Pentr-aceea Pavel apostol dzice că  lăcomiia iaste închinare idolească, că cum au fost celora ce s-au închinat idolilor tot gîndul şi toată nedeajdea într-acei idoli, aşea şi lacomului tot gîndul şi toată nedeajdea-i iaste în bani şi într-avuţie.  [ 290 ] Deci aşea să ne grijim aicea pre lume, cît să nu piardem ceale cereşti pentru ceale pementeşti. Pentr-aceea şi Domnul Hristos ne aduce amente şi ne dă grije să nevoim mai mult pentru ceale veacinice decît pentru ceale trecătoare. Cu ruga şi cu postul şi cu milosteniia să adunăm şie visteariu în ceriu.  Că ştim că goli am ieşit din zgăul maicei noastre, goli ne vom duce într-acela ceas cînd moartea pre împăraţi şi pre domni cu cei săraci pune aseamenea. Şi după   
{334r} moarte, acolo unde va hi visteariul nostru, acolo vor hi şi sufletele noastre. Că cum sămt ceia ce au pre lume visteare de bani, toate cîte vor într-acestă lume pre llesne dobîndesc, şi cetăţi şi sate şi slugi, aşea şi tu, creştine, de veri avea visteariu de fapte bune în ceriu, toate cîte  frămseaţe cereşti veri vrea, prea lesne le veri dobîndi, şi a te veseli cu îngerii, şi a prăvi pre Dumnedzău, a lăcui în curţile ceriului şi a vieţui în viiaţă fără de moarte, întru slava şi cinstea şi mărirea împărăţiei lui Dumnedzău. A doa parte: Pentru cum să cade noaă să him pururea gata la venirea lui Hristos, Domnului nostru Dup-aceea dzise Domnul: "Să hie mijlocele voastre încinse şi luminele aprinse" Aicea îndeamnă Hristos, fiiul lui Dumnedzău, să him pururea gata întru tămpinarea lui, cînd va veni al doilea rînd. Să him încinşi, adecă treaji şi gata cătră ieşirea dintr-acestă lume întunecată şi cu scrîbe în ţara cea făgăduită  noaă de Dumnedzău şi de prorocii lui. Şi luminile să hie aprinse în mînule noastre, adecă să avem liubov aprins cătră Dumnedzău şi cătră de-aproapele nostru, să arză şi să   
{334v} lumineadze faptele noastre în lume. Să [ 291 ] nu dormim în somnul păcatelor, ce să facem ca şi robii cei înţelepţi carii, deaca vine domnul lor din nuntă şi bate în uşe, îndată-i deşchid lui. Pentr-aceea, ferice de robii aceia ce, cînd vine domnul lor, află-i făcînd aşea. Cu aceasta pildă ne îndeamnă pre noi Dumnedzău ca să him pururea gata cu fapte bune, să stăm cu pocăinţă adevară, să ne îngrijim de mîntuinţa noastră. Nu numai în ceasul cel dintîiu al tinereaţelor, ce şi în cela al doile a bătrăneaţelor să hii gata cu pocăinţă. Cu cît greşeşti, cu atîta te pocăieşte şi cu toată  inima ta jeleaşte păcatele tale cu milosteniia, înălbeaşte sufletul tău cu lacrămile, ispoveduiaşte greşealele tale lui Dumnedzău şi duhovnicului, întoarce-te din răutăţi şi te părăseaşte de-a greşirea,cadzi cu rugă şi cu lacrămi înaintea lui Dumnedzău. De cîte ori s-ai greşi, de-atîtea ori să faci aşea şi  într-acesta chip să aştepţi ceasul morţei şi venirea Domnului tău. Iară nu îndelunga pocăinţă pănă mîine sau pînă poimîne, cî nu ştii pînă mîine ce ţi să tîmplă. Că şi pînă în cîntatul cocoşilor poate să te tîmpine moartea negata şi la giudeţul lui Dumnedzău să te tragă legat de păcate.Mai bine să îndelungi răul pînă   
{335r} a doa dzi, decît binele. Că aşea fac mulţi: cînd vor să facă cuiva rău sau să osindească pre cineva sau alt păcat să facă, ei fac acmu; iară cîndu-i să facă ceva bine, să dea milostenie, să slujască lui Dumnedzău, să să pocăiască, îndelungă pînă mîine, poimîne. Iară mîine vine diavolul ca un  fur meşter şi fură de la dînşi ce s-au giuruit şi aşea-i îndelungă de faptele ceale bune de mîine poimîine, din tinereaţe pînă la bătrîneaţe, de la bătrîneaţe pînă la moarte, şi aşea-i amăgeaşte pînă-i apucă moartea negata. Iară Domnul Hristos nu aşea, ce ca un adevărat izbăvitoriu şi de viiaţă dătătoriu   [ 292 ] ne învaţă şi ne svătuiaşte pre noi să him gata, că nu ştim dzua, nice ceasul în carele va veni fiiul omenesc şi va giudeca în direptate. Păcătoşilor şi celora ce nu s-au pocăit, cu munci şi cu pedeapse le va plăti, iară celor buni şi treaji, ce-i vor deşchide numai cît, va întra la dînşi cu părintele şi cu duhul  svînt şi va lăcui cu nuşi şi va cina cu nuşi întru odihna veseliei ceii de veaci. Şi-i va scoate di-ntunearec în lumină şi din moarte în viiaţă, la Ierusalimul cel de sus, la împărăţiia ceriului. Şi va ştearge toate lacrămile din ochii lor şi-i va împreuna cu îngerii, întru minunată veselie şi întru bucurie veacinică   
{335v} a vieţui. O, mare şi minunată a ta slujbă, Doamne Iisuse Hristoase, ce slujeşti noaă, robilor tăi! Slava şi măriia ta cu părintele şi cu duhul svînt, acmu şi pururea şi întru veaci nesvîrşiţi. Amin. 46. Dumeneca a doădzeci şi patru Cine din credincioşi nu să va mira de binele cel mare a lui Dumnedzău, carele ca neşte rîuri dintr-un izvor mare să varsă şi adapă şi oameni, şi dobitoacele şi fieri, şi curate şi necurate. Aşea şi de la Hristos, izvorul binelui de veaci, să varsa rîuri mari de mîntuinţă sufletelor, nu numai Jidovilor, ce şi păgînilor  celora ce mergea la dînsu. În ce chip dobîndi şi boiarinul Iair şi fămeaia ceaia ce-i currea singe, şi alte năroade toate cîte urma după Măria Sa, cum audzim mai chiar dintr-această svîntă   [ 293 ] 
{336r} [ text in slavona ] Într-aceaia vreame un om oarecine veni cătră Iisus; numele lui Iair. Şi acela era boiarin săborului. Şi cădzu la picioarele lui Iisus şi-l ruga priînsu să între în casa lui, că avea numai o fată fecioară ca de doisprădzeace ai şi aceaia muriia. Şi mergea cu nusu năroade multe şi-l împresura. Şi adecă o fămeae  ce-i currea singele de doisprădzeace ai, ce ea adăvăsise vracilor toată avuţia şi nu putu nice de unul să să tămăduiască. Şi veni denapoi şi să atinse de poalele veşmentelor lui şi aciiş stătu curărea singelui ei. Şi dzise Iisus: "Cine   
{336v} iaste cela ce să atinse de mene?" Iară lepădîndu-se toţi, dzise Petru şi ceia ce era cu nusu: "Învăţătoriu, năroadele te cuprind şi te strîng, şi grăeşti: "cine să atinsă de mene?"!" Iară el dzise: "Atinse-se oarecine de mene, că eu simţiiu putearea ce ieşi den mene.". Iară deaca vădzu  fămeaia că nu să va putea ascunde, tremurînd, veni şi cădzu înaintea lui, pentru vina ce să atinsease dinsu şi spuse lui înaintea tuturor oamenilor cum s-au tămăduit de năprasnă. Iară Măriia sa dzise ei: "Cuteadză, fată. Credinţa ta te izbăvi. Du-te în pace." Încă grăind Măriia Sa, veni oarecine de la  boiarinul săborului şi spuse lui   
{337r} c-"au murit fata ta; nu trudi învăţătoriul". Iară Iisus deaca audzi răspunse lui şi grăi: "Nu te teame, numai ce creade şi va hi vie". Şi deaca veniră în casă, nu lăsă pre nime să între, numai pre Petru şi pre Iacov şi pre Ioan, şi tatăl featei şi îmă-sa. Şi plîngea toţi şi glăsiia. Iară el dzise:  "Nu plîngereţi, că n-au murit, ce doarme". Şi-l ocărăia prinsu, ştiind c-au murit. Iară el, deaca scoase afară pre toţi, o luă de mînă şi o strigă: "Fecioară, scoală!" Şi să întoarsă sufletul ei şi învise atunceş, şi dzise să-i dea ei să mănînce. Şi să mirară părinţii ei, iară el dzise să nu spue nemărui de ce  s-au făcut.   [ 294 ] 
{337v} Întăia parte: Pentru scărbele şi nevoile ce silesc pre noi a ne întoarce cătră Dumnedzău şi pentru credinţa fămei ceiia ce-i currea singe Din tinereaţele noastre gîndul hiecăruia de noi trage cătră păcat şi firea noastră iaste lunecătoare spre răutăţi, urmînd greşealei strămoşilor noştri celor diîntăiu zidiţi. Pentr-aceea Domnul Dumnedzău sloboade pre noi scărbe şi nevoi multe, ca pentru unele ca acealea să ne aducem amente şi să năzuim cătră  Dumnedzău. Că de n-are hi pusă de la Dumnedzău această zăbală în gura rodului omenesc, ca un cal ager are alerga cătră păcate şi nice dănăoară nu ş-ară aduce amente de Dumnedzău. Că mulţi, petrecînd în binele şi în dulceaţa lumiei slobodzi, uită pre Dumnedzău, iară deaca vin priînşii năpăşti şi  greutăţi, atunce să întorc cătră Dumnedzău. Ca şi pre-acest boiarin, moartea fiei sale întoarsă-l cătră Hristos; pre fămeia ce-i currea singele, boala ei întoarse-o. Aşea şi alte năroade, unii pentru rane şi pentru boale, alţii pentru alte nevoi ce avea de la diavolul veniia den laturi de departe, căci că  Domnul Hristos multe   
{338r} ciudese făcea. Cu cuvîntul numai, dracii din oameni goniia şi toate boalele tămăduia. Aceastea audzînd boiarinul Iair, mai-marele săborului, şi el veni la Hristos şi cădzu la picioarele lui şi să ruga cu lacrămi ca să margă în casa lui şi să tămăduiască o fată a lui ce să svîrşeaşte. Iară Domnul nu să apără de rugămentea lui, ce-i giurui că va mearge şi îndată purceasă dup-însu. O, prea slăvită  minune! Dumnedzău purceasă după om, că pentru om să pogorî pre pămînt şi ca un om călători în casa lui Iair. Şi multe năroade mărgînd dup-însu [ 295 ] năvăliia de-l împresura, unii pentru să-l vadză, alţii pentru să să atingă dinsu să să tămăduiască. Atunce şi o fămeae fiind bolnavă prespre samă  şi-i curea singele de doisprădzeace ai, şi la mulţi vraci să cheltuise şi nemică nu folosise, ce încă mai în rău cădzuse, atunce şi ea veni la Domnul Hristos cu alte năroade. Şi nu îndrăzni să stea împrotiva feaţei lui şi să spue boala sa, de ruşine, ce dindărăpt mergea şi gîndiia întru sine de dzicea: "De iaste  acesta om dirept şi făcătoriu de minuni şi dă sănătate bărbaţilor şi fămeilor şi featelor, vamăşilor şi păcătoşilor, şi eu încă mă voiu atinge de poalele veşmentelor lui şi mă voiu vendeca de boala mea, macar că şi sămt fămeae   
{338v} necurată". Şi aşea veni dindărăpt şi să atinse de veşmentele lui şi îndată să vendecă şi stătu curărea singelui ei. Pentr-aceea Domnul dzise: "Cine să atinse de mene?" Şi începură atunce toţi a să lepăda, iară Petru dzise: "Doamne, năroadele să decăsesc şi te împresură, şi Măria Ta  dzici: "cine să atinse de mene?"!" Iară Măria sa dzise: "Oarecine să atinse de mene, că eu simţiiu putearea ce ieşi din mene". Atunce, deaca vădzu muiarea că şti tot şi temîndu-să să nu să mînie bunul vraci şi să să întoarcă boala iarăş priînsă, să spărie şi tremurînd de frică vădzu că nu să va ascunde, nice să  va putea tăgădui. Cădzu înaintea Măriei Sale şi spuse de toate, cum s-au atins de poalele veşmăntului lui şi cum s-au tămăduit îndată de acea boală cumplită. Pentr-aceea Domnul o îmblîndzi priînsă şi frica de la inima ei goni şi dzise: "Cuteadză, fata lui Avraam, şi nu te teame. Cunoaşte-mă, că eu  sămt tvoreţul tău şi pentru tine în chip de om pre pămînt am venit ca să te vendeci trupeaşte şi sufleteaşte şi în loc de moarte viiaţă să dobîndeşti. Pentr-aceea, pasă sănătoasă."  Cu aceasta credinţă să cade şi noaă să ne atingem de trupul lui Hristos, să ne cumenecăm de cinstit trupul [ 296 ] şi singele domnului nostru lui Iisus Hristos. Atunce cu ispovedaniia şi cu pocăinţa îndată   
{339r} va sta curărea gîndurilor celor spurcate şi ne vom izbăvi de boala muncilor de veaci. Şi aşea Domnul Hristos te va mîngîia înaintea gloatelor îngereşti şi va dzice: "Cuteadză şi vino, blagoslovită fata părintelui mieu, cu pace întru împărăţiia ceriului. Credinţa ta te izbăvi cu izbăvire veacinică." A doa parte: Pentru învierea featei lui Iair şi pentru putearea dumnedzăirei lui Hristos. Deaca tămădui fămeaia aceeaia ce-i currea singe şi grăind Măriia sa de-aceea, adecă veni oarecine din casa lui Air şi-i dzise lui: "Nu usteni învăţătoriul, c-au murit fata ta". Iară Iisus audzi şi dzise lui: "Nu te teame, ce numai ce creade. Că astădzi veri vedea slava lui Dumnedzău în casa ta şi putearea  dumnedzăirei meale o veri cunoaşte. Şi veri creade că eu biruesc cu viiaţa şi cu moartea. Eu poruncesc morţei şi mă ascultă, şi iadul să cutremură de putearea mea şi sufletele de nevoe le sloboade, că eu sămt viiaţa şi învierea." Şi dup-aceea întră Domnul în casa lui Air şi vădzu plîngînd şi glăsind, şi le dzise:  "Nu plîngeţi, că n-au murit fecioara, ce doarme". Iară ceia ce era acolo rîdea şi-ş   
{339v} bătea gioc, că ştiia c-au murit. Iară Măriia Sa scoasă pre toţi afară, numai ce lăsă tatăl şi îma featei şi trei ucenici ai săi: Petru şi Iiacov şi Ioan. Şi luă de mînă pre fecioară şi o strigă de dzise: "Fecioară, scoală! Eu dzic ţie, despuitoriul vieţei şi morţei." Şi îndată să întoarsă sufletul ei şi  învise atunceş. Şi învăţă să-i dea ei să mănînce, ca să nu dzică Jidovii c-au învis o arătare. Iară nu-i adevărat, că arătarea nu mănîncă. Nu-i deade Măriia sa sîngur să mănînce, ce dzise părinţilor ei să-i dea; că aşea făcu [ 297 ] cînd învise pre Lazar: dzise altora să-l desfaşe, ca să spue ei sînguri  ciudesa şi învierea. Goni Domnul din casa lui Air pre toţi ceia ce glăsiia cu cinghii şi cu fluere, căci că nu era destonici să vadză ei lucru ca acela. Numai ce lăsă în casă să vadză aceaia ciudesă Petru şi Iiacov şi Ioan, ca neşte vrăhovnici şi tainici dumnedzăirei lui, şi tatăl şi îma featei să vadză ei cu ochii săi, să  nu dzică c-au învis alta în locul featei lor. Cunteni lor Domnul să nu cumva spue cuiva ciudesa ce-au făcut mainte de munci şi de răstignire, pentru să nu să arate ciudesa lui zavistnicilor Jidovi şi pentru zavistie să cadză în mai mare păcat. Aşea să cade să facem şi noi, cînd avem pizmaşi şi zavistnici: să nu arătăm lor   
{340r} faptele noastre ceale bune, pentru să nu-i băgăm priînşii în mai multă zavistie şi în mai în mare păcat. Învise Domnul fata lui Air; şi nu alt suflet, ce sufletul carele au fost mainte în trup, acela l-au întors iarăşi în trup. Şi ca dintr-un somn rădică mortul din moarte şi scrîba părinţilor o întoarsă întru bucurie. Iară noi vădzînd preaslăvită ciudesă, că cu venirea lui Hristos moartea nu să ţine în samă de  moarte, ce să ţine în samă de somn, că să răsipi putearea ei cea mare de putearea lui Hristos, pentr-aceea şi noi, fraţilor, să nevoim să luăm pre Hristos în casa sfletelor noastre, ca şi sufletele noastre ce-s moarte în păcate să le învie, că hiece păcat iaste ucigaş sufletului. Pentr-aceea, feriţi-vă de  păcate ca de un şearpe veninat, ca nu cumva să te muşce cu veninul păcatelor şi să te omoară cu munca de veaci. De aceasta moarte să ne teamem mai vărtos decît de moartea cea trupască, că moartea trupască iaste trecătoare, iară moartea a doa iaste munca de veaci. Pentr-aceea grăiaşte Domnul Hristos în  svînta evanghelie de dzice: "Nu te teame de cela ce ucide trupul, adecă de moartea ce omoară [ 298 ] trupul, că sufletul nu-l poate omorî; ce te teame de moartea carea şi trupul şi sufletul piiarde în matca focului nestîns". Aceasta iaste munca   
{340v} iadului, în carea mearge omul deaca nu să pocăiaşte, ce moare în păcate.Atunce să chiamă că moare omul în veaci, că nu mai vieţuiaşte în viiaţă şi în lumină, ce în muncă şi întunearec, în iad, dedesuptul pămîntului. Şi aceasta o grăiaşte Ioann Bogoslov "a doa moarte", carea o spune  Hristos că ucide şi trupul şi sufletul. Iară aceasta moarte din carea te va deştepta Hristos ca dintr-un somn, ca şi pre fata lui Air, aceaia nu-i moarte, ce-i somn şi mutare dintr-această lume cătră a doua viiaţă. Că toţi svenţii cu aceasta moarte s-au dus dintr-această lume şi acmu sămt vii în  mîna lui Dumnedzău. Cu care moarte în ispovedanie şi în pocăinţă şi pre noi, Doamne, să ne spodobeşti, să treacem în ceata svenţilor, în lăcaşul viilor, întru bucuriia direpţilor, în lumina îngerilor, acolo unde împărăţeşti cu părintele şi cu duhul svînt, acmu şi pururea şi întru veaci de netrecuţi. Amin. 47. Dumeneca a doădzeci şi cinci Întăiu arată domnul Hristos în pilda aceştii svente evanghelii că scel învăţătoriu de leage şi cu alţi mai mari cu toţi era foarte răi şi fără de milă oamenilor, şi ei să arăta a hi buni şi direpţi înaintea oamenilor. Pentr-aceea le dzise: "Aşea să faceţi cum au făcut şi samariteanul", adecă nice unul de voi n-au  făcut milă cu de-aproapele său cum au făcut acest samaritean. Pentr-aceea cu toată ceata lui tremite priînşi la une fapte bune ca acealea. A doa arată învăţătura ce învaţă să iubască hiecine pre Dumnedzău şi de-aproapele său, care [ 299 ] învăţătură are în sine toate scripturile leagei şi cine o face dă-i  viiaţa de veaci. A treia arată că de-aproapele nu   
{341v} să chiamă omul ce iaste numai deîntr-o semenţie de oameni, ce după fire toţi simtem de-aproape unul altui şi trebuiaşte pre hiecarele să avem milă. [ text in slavona ]Într-aceaia vreame un legiuitoriu oarecarele să apropie cătră Iisus de-l ispitiia prinsu şi grăia: "Învăţătoriu, ce voi face ca să ocinedz viiaţa de veaci?" Iară el dzise lui: "În leage ce iaste scris? Cum ceteşti?" Iară el răspunsă de dzise: "Să iubeşti pre Domnul Dumnedzăul tău de la toată  inima ta şi de la tot sufletul tău, şi de la toată tăriia ta şi cu tot gîndul tău, şi de-aproapele tău ca însuţi pre tine". Şi-i dzise lui: "Dirept ai răspuns. Aşea să faci şi veri hi viu." Iară   
{342r} el, vrînd să să îndirepteadze pre sine,dzise cătră Iisus: "Cine iaste de-aproapele meu?" Răspunsă Iisus şi dzise: "Un om oarecarele să pogorîia din Ierusalim în Erehon şi cădzu în tîlhari. Şi-l dezbrăcară priînsu şi-l răniră şi să dusără de-l lăsară debia viu. Iară un preut  oarecarele să tîmplă mărgînd pre acea cale şi deaca-l vădzu el trecu. Aşijdere şi un diiacon deaca veni şi-l vădzu priînsu trecu. Iară un samarinean oarecarele trecînd veni la dînsu şi deaca-l vădzu i să făcu milă şi mearse de legă ranele lui şi turnă unt şi vin, şi-l pusă pre vita sa şi-l dusă la o bolniţă  şi nevoi pentru dînsu. Şi   
{342v} a doa dzi cînd ieşi luă doi penigi şi deade bolniceariului şi dzise lui: "nevoiaşte cu nusu şi ce veri cheltui eu cînd mă voiu întoarce plăti-ţ-voiu". Deaci carele diîntr-acei trei-ţ pare că iaste mai de-aproape celuia ce cădzu în tîlhari?" Iară el dzise: "Cela ce-au făcut milă cu  nusu". Şi iară dzisă lui Iisus: "Du-te şi tu de fă aşea!". [ 300 ] Întăia parte: Pentru întrebarea legiuitoriului şi pentru răspunsul lui Hristos cum ni să cade a iubi pre Dumnedzău şi pre de-aproapele nostru Fariseii şi cărtularii şi toţi învăţătorii leagei jidoveşti audzim că Hristos învaţă de viaţa de veaci şi de învierea morţilor. Pentr-aceea şi legiuitoriul întăiu întrebă pentr-aceasta: ce va face ca să aibă viaţa de veaci? Că în leagea lui Movsi proroc necăiri nu iaste scris de viiaţa de veaci, şi pentr-acela lucru  învăţătura lui Hristos   
{343r} să arăta a hi minunată şi neaudzită. Deaceasta să mira şi legiuitoriul şi gîndiia că de învaţă Hristos învăţătură noaă ca aceaia de viaţa de veaci, carea pînă acii nu s-au audzit, poate hi că dă şi leage alta noă împrotiva legei lui Movsi, şi leagea aceaia carea va hi împrotiva leagei lui Movsi  nu iaste de la Dumnedzău. Pentr-aceaia dzise: "Învăţătoriu, ce voiu face ca să dobîndesc viiaţa de veaci?" Şi cu această întrebare dulce vrea în ceva să-l veneadze, să-l poată oborî că învaţă împrotivă leagei vechi, să-l vinuiască, să rădice priînsu pîră şi vrajbă. Iară Hristos, ca cela ce şti toate, vădzu vicleşugul şi meşterşugul legiuitoriului aceluia, că nu întreabă cu adevărat de viiaţa de veaci, ce mente. La leagea lui Movsi tremise-l priînsu, ca şi vicleşugul lui să să arate, şi zavistiia să-i potolească, şi mîndriia să-i pleace; şi-i aduse lui amente pentru care  lucru iaste giuruită în leagea cea veache viiaţa de veaci aicea pre lume şi care învăţătură iaste mai mare. Iară el, ca un orb îndireptat pre o cale, răspunsă dirept de dzise: "Să iubeşti pre Domnul Dumnedzăul tău de la toată inima ta şi de la tot sufletul tău şi de la toată tăriia ta şi de la tot gîndul tău, şi de-aproapele tău ca însuţi pre tine [ 301 ] de la toată inima". Cum are dzice: nu cu inimă îndoită, nice cu inimă întinată şi necurată, ce cu inimă deplin   
{343v} curată şi neîndoită de acela sîngur să te temi şi într-însu să nedejdueşti şi toată ascultarea inimiei tale lui să o pleci. Dup-aceea: "de la tot sufletul", că spun că lăcaşul sufletului iaste într-ănimă, care parte iaste întăiu în om, carea învie mainte şi moare mai apoi. Pentr-aceea Dumnedzău va să aibă pre om cu totul, şi cu inema carea iaste casă sufletului, şi cu sufletul carele iaste domn şi lăcuitoriu întru inimă, pentru  să nu hie în om nemică despărţit de liubovul lui; cît şi toate puterile sufletului ceale mai denainte să le întorci spre cinstea lui Dumnedzău, cumu-i mentea, voia, aducerea-amente, cu toate să slujeşti lui Dumnedzău deplin şi să-l lauzi.  A treia: "cu toată tăriia ta". Nu va Domnul Dumnedzău să lase nemică slobod de la liubovul său, nice din partea sufletului, nice din partea trupului, ce cu totul va pre om să-l aibă. Şi nu dzise "cu tot trupul", că deşchis e unde dzise "cu toată tăriia ta", că trupul tot întru tăriile ce are dzace. Nu numai  trupul şi sufletul ce leagă Dumnedzău cătră liubovul său şi cătră slujba sa, ce şi tăriia şi putearea şi vărtutea va să o aibă şie, ca să hie omul cu toate poddanic şi slugă lui Dumnedzău, ca celuia de la carele are toată firea şi agiutoriul.  
{344r}A patra: "cu tot gîndul tău". Gîndul omului are scaunul său în cap, că acolea şeade mentea şi înţeleagerea din carea purceade înţelepciune şi ştiinţa şi învăţătura şi priceperea şi toată slobodzirea şi oprirea gîndurilor, şi cunoaşterea tuturor lucrurilor cîte să aud şi cîte să gîndesc şi cîte să  grăesc cu limba, aleagere binele din rău şi răul din bine, vrearea, pohta, dragostea, mîniia, nedeajdea, frica, liubovul. Aceastea şi ş-alte isprăvi de treabă mentea le svătuiaşte, carea are scaunul său în capul omului.   [ 302 ] Deci vedzi, o, oame creştine, cînd veri iubi pre Dumnedzău, cu toate cîte are sufletul omului de la Domnul Dumnedzău, deacii cu toate te pleci şi te logodeşti lui Dumnedzău. Aşijdere şi pre cei de-aproape ai noştri să-i iubim ca şi pre sine; pre scurt să dzicem: ce nu-ţ place ţie altuia să nu faci.  Iară de-aproapele nostru iaste tot omul ce-i trebuiaşte milă şi agiutoriu de la noi şi carele face milă cu nusu, acela-i iaste mai de-aproape, cum şi Domnul Hristos arătă acelui legiuitoriu mîndru de dzise: "Adevărat dirept grăişi. Ce de veri să hii viu cu viiaţa de veaci, fă milă cu de-aproapele tău."  Iară el cu mîndrie răspunsă şi dzise: "Dară cine iaste de-aproape mie?" Hristos arătă lui cu pildă că tot omul ce-i trebuiaşte agiutoriu şi milă de la dînsu   
{344v} iaste lui de-aproape, de dzise: "Un om oarecarele să pogorîea din Ierusalim în Erihon; ce el cădzu în tîlhari şi-l dezbrăcară priînsu şi rane-i făcură şi-l lăsară de-abia viu". A doa parte:7Pentru cădearea lui Adam şi pentru Domnul Hristos, cum l-au rădicat din cădeare şi l-au pus pre al său dobitoc şi l-au dus iarăşi de unde au cădzut Omul acela ce-au pogorît din Ierusalim în Erihon ş-au cădzut în tîlhari, de l-au dezbrăcat şi l-au rănit şi l-au lăsat de-abia viu, iaste Adam cu tot rodul său. Că pentru greşala ce-au greşit în raiu el au cădzut din Ierusalimul acel de sus şi din viiaţa raiului cea frumoasă şi fără vălăşaguri, în  laturea Erihonului celui de gios, în viiaţa aceştii lumi păcătoasă. Că Erihonul iaste cetate zidită gios pre zăpodiia Iordanului, iară Ierusalimul iaste zidit sus pre munţi.Aşea şi raiul iaste zidit de Dumnedzău sus la răsărit, [ 303 ] pre munţi înalţi şi frumoşi, unde-s vînturi veasele, nice foarte calde, nice foarte  răci, şi văzduh luminat. Că raiul stă mai sus de pămînt, ca o curte împărătească mai sus decît alte case. Iară pămîntul acesta stă gios, făcut numai   
{345r} pentru fieri şi pentru dobitoace, unde fu gonit Adam, pre carele şi noi acmu lăcuim. Pentr-aceea dzice pilda că să pogorîia că pre cătinel totdeauna să pogorîia Adam cu rodul său din bine în rău, şi din bunătăţi întru răutăţi şi întru răutăţi şi în păcate. Şi aşea pogorînd cădzu în tîlhari, cădzu şi în mîna şi în putearea diiavolilor, în carea nice dănăoară omul n-are hi cădzut, de n-are hi însuşi de bună voia sa călcat dzisa lui Dumnedzău. Carele deaca cădzu, jecuiră-l priînsu şi-l dezbrăcară de veşmentele ceale neputrede şi fără de moarte; direptatea şi  nevinovăţiia şi darul lui Dumnedzău de la dînsu jecuiră. Şi îndată începu a să ruşina şi a să ascunde, ferindu-ş goliciunea şi ruşinea sa, pentru care lucru fu scos şi gonit din raiu. Deacii cu rane de păcate în multe chipuri răniră-l priînsu tîlharii diavoli, şi pentru păcate, ca pentru rane şi pentru ucidere,  veni priînsu moarte. Deacii amărîtul om dzace pre cale, jecuit şi dezbrăcat şi ucis de-abia viu, giumătate mort, giumătate viu: trupul mort, sufletul viu. Tîmplă-să un preut oarecine a treace pre acea cale şi deaca-l vădzu el trecu. Preutul acela iaste leagea veache, carea ducea oamenii tot preaceaeaş cale cătră moarte;  pentr-aceea nemică nu folosi, nice   
{345v} putu să agiute rănitului. Dup-acia veni şi un diacon la acel om rănit şi de dureare cuprins, ce ş-acela deaca veni şi-l vădzu nu-i deade nice el nice un agiutoriu. Diaconul sămt prorocii carii cu învăţătura şi cu mărturiia cuvîntului lui Dumnedzău [ 304 ] vrură să îndirepteadze pre  om. Ce om a om nu putu folosi, nice putu izbăvi. Nice leagea, nice prorocii nu putură vendeca ranele rodului omenesc. Mai apoi de-aceştia de toţi veni cătră acel rănit ce dzăcea bolnav şi de-abia viu, samariteanul cel milostiv, Domnul nostru Iisus Hristos, cuvîntul lui Dumnedzău cu trup îmbrăcat,  carele fu om pentru noi. Şi vădzu că s-au împuţit şi-au putredit ranele lui şi i să făcu milă diînsu, şi nu să scîrnăvi de împuţiciunea ranelor lui, ce să apropie şi legă ranele lui şi le spălă cu vin şi le unsă cu unt. Untul închipuiaşte mila şi iubirea lui Dumnedzău la oameni şi giuruirea bucuriei ceii de veaci şi  petreacere cu îngerii; iară vinul însemneadză mînia şi urgia lui Dumnedzău, certarea muncilor de veaci. Că cu aceaste doaă lucruri să scot oamenii spre pocăinţă şi ranele ceale de păcate să vendecă. Pentr-aceea veni cătră noi fiiul lui Dumnedzău cu fire dumnedzăiască şi omenească, şi cu aceaste doaă firi,  cum are vărsa vin şi unt pre ranele păcatelor noastre, aşea   
{346r} le-au vendecat. Că acela boalele noastre au luat şi cu ranele lui noi ne-am tămăduit, şi cu preacinstit trupul şi singele lui viiaţa de veaci am dobîndit. Şi aşea trupul nostru cel rănit de păcate l-au rădicat pre dobitocul său, adecă pre umărul său, ca un păstoriu bun oaia cea rătăcită,  şi la părintele său o au dus şi cu ceatele ceariului le-au împreunat. Luat-au pre noi carii am dzăcut gios răniţi şi ne-au dus la bolniţă, la beseareca sa. Că beseareca lui Hristos ca o bolniţă priimeaşte pre toţi, şi jidov, şi elin, şi turc, şi tătar, şi direpţi, şi păcătoşi, tîlharii şi vamăşii şi curvarii. Din toate  parţile lumiei şi din toate limbile priimeaşte svănta besearecă cine să întoarce cătră Dumnedzău şi creade lui Hristos, fiiului lui Dumnedzău, şi face puruncile lui. Bolnicerii într-aceasta bolniţă au fost apostolii, dup-înşii namestnicii [ 305 ] lor: arhiereii, episcopii, preuţii, învăţătorii lumiei,, ceia ce  mărturisesc cuvîntul lui Dumnedzău. Acestora le-au dat Domnul Hristos bolniţa aceasta, adecă beseareca sa. Şi ducîndu-se după învierea sa în ceriu, le-au dat lor doi peaningi, adecă doaă leagi, leagea veche şi leagea noaă, care leagi amăndoaă au sămnul şi pecetea împăratului ceresc. Cătr-aceea dzise Domnul Hristos: "De veri adaoge şi   
{346v} de la tine, eu cînd mă voiu întoarce plăti-ţ-voiu". Deci cu adevărat după ducerea lui Hristos au adaos apostolii multă trudă şi mare nevoinţă pentru mîntuinţa noastră. Aşijdere dup-înşi şi învăţătorii lumiei multă trudă au adaos: unii cu scrisoarea, alţii cu învăţătura, spuind şi  tîlcuind leagea veache şi leagea noaă, alţii şi capetele ş-au pus pentru adevara. Pentr-aceea şi după truda lor vor lua plată atunce cînd să va întoarce Domnul de va veni la a doa venire a sa, de va face giudecată lumiei. Atunce vor dzice şi aceştia: "Iată, Doamne, doi talanţi ne-ai dat, noi ş-alţi doi am  adaos." Atunce va dzice Domnul: "Dulcii miei rob şi bunii miei pristavi, întraţi întru bucuriia Domnului vostru după truda voastră şi luaţi cununi de cinste carile am gătat voaă întru împărăţiia mea". Carea noi toţi să o dobîndim, pentru darul Domnului nostru lui Iisus Hristos, a căruia-i slava şi cinstea de la  toţi, şi îinearea prespe toţi, depreună cu părintele şi cu duhul svînt, acmu şi pururea şi întru veaci de veaci. Amin.   [ 306 ] 
{347r} 48. Dumeneca a doădzeci şi şease Nu iaste nice o hiară prin munţi şi prin pustii mai cumplită de nesaţiul şi scumpeatea în casele celor bogaţi, că aceasta iaste maică lăcomiei şi nemilosteniei. Că toate hierile să satură şi să odihnesc, iară omul lacom nice dănăoară nu să mai satură. Cîndu-i şi prisoseaşte, atunce mai multu-i lipseaşte, şi  inima lui de nesaţiu nice dănăoară nu să odihneaşte, ce tot mai spre multă avuţie să aprinde, ca şi acest bogat de carele audzim astădzi în svănta evanghelie spuind.   
{347v}[ text in slavona ] Grăi Domnul pilda aceasta:  Unui om oarecăruia bogat bueciră-i holdele şi gîndiia întru sine de grăiia: "Ce voiu face că n-am unde aduna roada mea?" Şi dzise: "Ştiu ce voiu face, că voiu răsipi jitniţa mea şi mai mare o voiu zidi, şi voiu aduna acolo toată agonisita mea şi tot binele mieu. Şi voiu dzice sufletului mieu: "Suflete, ai mult  bine de dzace în mulţi ai. Mănîncă, bea, veseleaşte-te!" Şi-i dzise lui Dumnedzău: "Nebune, într-această noapte sufletul tău iau-l de la tine. Dară celea ce-ai gătat cui vor hi?" Aşea-i cela ce adună şie, iară nu îmbogăîeaşte întru Dumnedzău.  
{348r} Întăia parte: Pentru bogaţii cei lacomi ce-ş lipăsc inima cătră avuţie Mainte de toate iaste dzis cu prorocul: "De-are cură bunătatea ca un izvor, încă să nu-ţ lipeşti inima diînsă". Ce acela cuvînt nu băgă în samă bogatul acesta, nice vru [ 307 ] să asculte. Pentr-aceea inima sa o lipi cătră avuţie putredă şi trecătoare, cum audzim astădzi în svînta evanghelie. Dezlipi-şi  inima de binele cel veacinic şi-l lipi de binele cel trecătoriu. În loc de viiaţă aleasă, moarte, şi în loc de binele cel stătătoriu, oni umbra. Deaca îmbogăţi şi deaca să îmulţi avearea lui din venitul casei sale şi-i deade Dumnedzău sporiu în toate şi deaca vădzu că-i prisosesc de toate, ce făcu bogatul acela?  Nu dzise: "Să dau celor neavuţi, celor neputincioşi, să agiut celor slabi, să hrănesc cei flămîndzi, să adăp cei însetaţi, să îmbrac cei goli, ca să aflu şi eu în palma lui Dumnedzău plată netrecută în ceriu", ce dzise: "Răsipi-voiu jitniţele şi vistearele meale şi mai mari voiu zide, şi voiu aduna acolo toată avuţiia  mea, să custe în mulţi ai". Deaca vădzu atîta avuţiie, uită de moarte şi-i păru că nu va muri, ce să griji mulţi ai să custe   
{348v} şi dzise cu laudă sufletului său: "Suflete, ai mult bine de dzace în mulţi ai. Mănîncă, vea, veseleaţte-te!" Iară Dumnedzău făcu-l priînsu nebun şi-i dzise: "O, nebune oame! Cum să custe aceastea întru ai mulţi, cînd unele putredzesc, altele mănîncă moliile, de multe ori şi focul le  arde şi de răzmiriţe pier şi furii le fură! Iară s-ară şi custa de unele ca aceastea, atunce de năprasnă vine moartea ca un fur şi ca un tîlhariu, în dzua ce nu aştepţi şi în ceasul ce nu-l ştii, şi toată avuţiia o ia de la tine şi o dă vrăjmaşilor tăi."  Aceastea toate cădzură fără veaste pre bogatul acela şi să deţteptă din bogat sărac, din veselie în lacrimi şi în suspini, din mîncări scumpe şi din băuturi în foame şi în seate, din curţi luminate în temniţa iadului, dintr-aveare şi dintr-avuţie în scădeare şi în sărăcie ca aceaia, cît n-avea pre ce-ş  cumpăra o picătură de apă să-ş ude limba în para cea de foc.  [ 308 ] Aceastea audzind şi noi, socoteaşte-te pentru Dumnedzău. Adu-ţi amente că veri muri. Adu-şi amente de veacul veacinic ce vine şi nu te lăsa pohtelor lumiei să te poarte. Socoteaşte că toate   
{349r} ai de la Dumnedzău şi nemică n-ai să nu hii luat de la Dumnedzău. Pentr-aceea să nu mănînci prespre voia lui Dumnedzău ce ţ-au dat, carele iară-ţ poate lua cînd va vrea. Că pentru acesta dat ce ţ-au dat, Dumnedzău samă-ţ caotă să dai şi certare-ţ caută să dai. Ce să  te veghi şi să te temi de acela domn de la carele ai toate. Teame-te, dzic, şi să nu te înalţe fala, cinstea, mărirea, mîndria, frămseaţea şi nărocul lumiei aceştiia, care curund trec deaca le ia cela ce le-au dat. Iară Dumnedzău tot va custa, carele-i dătătoriu de bine celor buni şi giudeţ cumplit celor răi, celora  ce nu-l ascultă, mîndrilor, buiacilor, celora ce-s de saţiu în păcate slobozi, lacomilor, nemilostivilor, carii toţi din zisa lui împărăţiia lui Dumnedzău nu o vor dobîndi. Căci că celora ce le-au dat mult, mult se va ceare de la dînşi. Aşea, din chipul ce-ţ pune înaintea ochilor tăi svînta scriptură, te ceartă şi darurile lui Dumnedzău să le mănînci cum să cade, de ţi-i voia să iai plată nesvărşită de la Dumnedzăul tău. Adu-ţi amente încă şi de svînta scriptură, ce dzice că giudeţul cel fără de milă va hi celora ce nu fac milă  de-aproapelui său, şi de cuvîntul acela ce dzice Solomon: "Carele-ş întoarce ureachea sa să n-audză glasul celui sărac, şi el însuşi cînd va striga cătră Dumnedzău nu va   
{349v} hi audzit". Mai iubeaşte Dumnedzău milă decît multă dare. Pentr-aceea dzice Isaiia proroc: "Amar de ceea ce zidesc case cu singe şi zidesc cu nedireptăţi! Cuprinde-i-va păharul mîniei lui Dumnedzău şi voiu umplea de ruşine casele lor ceale slăvite şi urgie voiu slobodzi pre  slava lor." [ 309 ] Spre-aceea nu trebuiaşte a dovedi mai mult în ce chip va certa Dumnedzău pre ceia carii fac cum spune săbornicul Isvs Sirah de dzice: "Cela ce face jărtvă dintr-agonisita săracilor aşea iaste înaintea lui Dumnedzău ca şi cela ce giunghie fiiul înaintea tătîine-său, şi cela ce opreaşte  plata lucrătoriului iaste ca şi cela ce varsă singe". Aceastea ştiind şi prorocul David grăi aceastea cuvînte cătră Dumnedzău de dzise: "De-ai hi vrut, Doamne, jrîtvă, adevă dare de bani şi de dobitoc, vrutu-ţ-am da; ce jrîtva ta, Doamne, iaste sufletul înfrîmt. Inima înfrîmtă şi smerită Dumnedzău nu o  va urgisi." De-aceasta hiece om, şi bogat, şi sărac, să cade să păzască să nu cadză în vr-una de-aceastea vinovat lui Dumnedzău, că înfricoşat lucru iaste a cădea în mîna lui Dumnedzău. A doa parte: Pentru ce peri acest bogat de carele spune svînta evanghelie că-l tămpină mănia lui Dumnedzău fără veaste  
{350r}Să nu-i pae cuiva c-au perit bogatul acesta pentru căce au fost bogat, că bogăţiia iaste darul lui Dumnedzău, carea o dă Dumnedzău după svatul voei sale cui va. Pentr-aceea mulţi oameni cetim în svînta scriptură c-au fost bogaţi şi la Dumnedzău sămt buni. Ce arată Domnul  Hristos pentru ce-au perit acesta bogat şi spune că nu pentr-aceasta, că doară au luat cu sila a streinului sau ce asupreală sau cu vicleşugul să hie îmbogîţit, sau cu prada, sau cu camăta. Nice de una de-aceasta n-au pomenit Domnul Hristos, ce numai pentr-aceasta că ce avea ţinea el, că-i iaste  dintru mentea sa, iară nu de la Dumnedzău, şi cît avea tot pre saţiul trupului său cheltuia şi numai pentru sine ţinea, [ 310 ] iară de mişelătatea şi de sărăciia deaproapelui său nemică nu gîndiia. Numai pentr-atîta arată Domnul c-au perit acesta bogat. Şi nu iaste a să mira că numai saţiul şi odihna fără de alte păcate pre mulţi au pierdut. De care lucru Ezechiil proroc deşchis au arătat, unde asamănă Ierusalimul cu Sodomul, de grăiaşte aşea: "Acestea au fost răutăţile surorei tale, Ierusalime: mîndriia, saţiul, bielşugul de toate, odihna, în carile cu surorile sale  vigăduia. Săracului şi lipsitului mînule sale nu ş-au întinsu, nice au dat."   
{350v} Pentr-aceea i-au stătut de-au perit. Mîndria, mîncările, băuturile fără de nice o oprealişte, viiaţa cea dezmierdată şi nice dănăoară cu usteneală şi fără de milă, aceastea au pierdut Sodomul, aceastea au răsipit Ierusalimul, aceastea au prăpădit pre bogatul acesta. Pentr-acestea  şi pre noi de multe ori vin certări de la Dumnedzău. Că începătura vieţei noastre, iubiţii miei creştini, iaste, cum spune scriptura, pîinea şi apa şi veşmentele cît să ne acoperim goliciunea. Dară ce vor dzice acmu ceia ce pradă cu nedireptul şi îmbogăţesc din usteneala altora, de carii prorocul grăiaşte: "Amar de ceia ce înmulţăsc avuţie nu dintr-al său şi pradă pre mulţi"? Rîde-vor toţi dinşii mai apoi. Amar celuia ce strînge cu lăcomie rău casei sale pentru ca să hie în-nălţime cuibul lui şi i  să pare că să va izbăvi din mînule celui rău. Destul spune prorocul cu numele lui Dumnedzău ce va veni spre unii ca aceia care îmbogăţesc cu lăcomie din munca altora,vrînd să înalţe la mărie casele sale. Acesta bogat n-avea aceasta vină, ce alte vine avea, carile să par a hi mai iuşoare şi mai mici; iară  pentr-aceea destul fu certat cumplit. Pentr-aceea fiece om ce să chiamă robul lui Dumnedzău să să ferească de aceaste şi să nu se aseamene bogatului   
{351r} aceluia de dzise: "Suflete, ai mult bine de dzace în mulţi ai. Odihneaşte, mănîncă, bea veseleşte-te." Nu dzisă [ 311 ] că i-s de la Dumnedzău, păindu-i că n-are nemică de la Dumnedzău, numai din grija sa şi din mentea sa. Pentr-aceea le făcu toate că-s a sale, iară a lui  Dumnedzău nemică. Iară tu, o, oame creştine, din ce ţ-au dat Dumnedzău dă şi tu lipsitului, bolnavului, neputinciosului. Împarţi pîinea ta flămîndului şi îmbrăcămintea golului. De ai mult, dă mult; de ai puţin, dă şi puţin; de n-ai nice puţin dă-i cuvînt bun, nu-l ocărî, nu-l mustra.  Pentr-aceasta ver hi moşnean împărăţiei ceriului, întru slava svenţilor, că celor milostivi va grăi Domnul de va dzice: "Veniţi, blagosloviţii părintelui mieu, de ocinaţi împărăţiia ceriului, carea am gătat voaă mainte de începutul lumiei!" Carea noi toţi să o dobîndim cu darul Domnului nostru lui Iisus Hristos,  ce a lui slavă iaste depreună cu părintele şi cu duhul svînt, acmu şi pururea şi întru veaci netrecuţi. Amin.  
{351v} 49. Dumeneca a doădzeci şi şeapte Cumu-i o maică ce grijeaşte de fiii săi cu mare osărdie, de-i hrăneaşte priînşii şi-i încăldzeaşte şi de boale-i fereaşte, aşea şi Domnul nostru Iisus Hristos au arătat liubovul său rodului jidovăsc de i-au hrănit priînşi cu bine în multe chipuri. Cu învăţătura şi cu multe ciudese i-au chemat priînşii  ca să dobîndească mîntuinţa cea veacinică, iară ei de un făcătoriu de bine ca acela să lepăda şi să punea lui împrotivă. Iară Domnul nepărăsind tămăduia bolnavii lor şi pre cei legaţi dezlega-i din legătura dracului, ca şi pre-această muiare de carea deşchis ne arată noaă svînta evanghelie de astădzi.  [ 312 ] 
{352r} [ text in slavona ]  Într-aceea vreame era de învăţa Iisus într-unul de săboară într-o sîmbătă. Şi adecă era o muiare de avea duh neputincios de optsprădzeace ai şi era gîrbovă şi nu să putea rădica nice leac. Iară Iisus o vădzu şi o chemă priînsă şi dzise ei: "Muiare, slobodzită eşti din neputinţa ta". Şi-ş pusă mînule  priînsa, şi îndată să îndireptă şi slăviia pre Dumnezău. Şi răspunsă mai-marele săborului, nu suferiia căci o tămădui priînsă sîmbăta Iisus, şi grăiia nărodului: "Şease dzile sămt în carile să cade a lucra, deci într-acealea să vie să   
{352v} să tămăduiască, iară nu în dzua simbetei". Iară Domnul răspunsă lui şi dzise: "Făţarnice! Carele de voi nu-ş dezleagă boul său sau asinul de la iasle şi-l duce de-l adapă? Iară aceasta fiind fată lui Avraam, ce priînsă o au legat Satana iată de optsprădzeace ai, au doară nu să cădea  a o dezlega de aceasta legătură în dzua de sîmbătă?" Aceastea el grăind, să stidia toţi ceia ce să punea împrotivă lui şi toţi oamenii să bucura de toate lucrurile ceale slăvite ce să făcea diînsu. Întăia parte: Pentru binele lui Hristos, cum face bine şi celora ce să pun lui împrotivă  
{353r}Arată-şi Domnul mila sa şi pre vasele ceale nedestonice, ca cela ce iaste bun tuturor. Ş-au întins darul său mai vrîtos Jidovilor, că nu numai din robiia Eghvpetului ce i-au slobodzit cu Movsi proroc şi Marea Roşie o au săcat înaintea lor, şi şeapte limbi pentru dînşii au pierdut şi  ţărîle acelora lor le-au dat, şi cu mannă în 40 de ai i-au hrănit ăn pustii, ce şi îngeri într-agiutoriul lor le-au tremis şi leage le-au dat, cu împărăţie şi cu preuţie i-au înălţat. Iară deaca pierdură aceastea daruri ei, necredincioşii, nu părăsi numai pînă acii, ce încă şi mai mare bine le arătă lor,  nemulţămitorii. [ 313 ] Atunci sîngur cu sine veni la dînşii în trup de om cela ce iaste tuturor despuitor şi slobodzitoriu, ca priînşii să-i slobodzască din robiia lui Faraon cel nevădzut şi di-întunearecul robiei ceii amară, nu a Eghvpetului, ce a iadului. Veni păstoriul cel bun la oile cele pietoare a semenţiei  jidoveşti, ca ceale rătăcite să caote şi ceale bolnave să le tămăduiască, şi din robiia Satanei să le ducă la împărăţiia lui cea slobodă, di-întunearec în lumină şi din moarte în viaţă. Că pentr-aceea veni fiiul lui Dumnedzău în lume, ca celor năpăstuiţi de diavolul să le agiute şi pre cei legaţi dinsul să-i   
{353v} dezleage, cum dezlegă şi pre-această muiare ce era zgîrcită de legătura Satanei, şi pre cei depărtaţi diînsul să-i apropie. Pentr-aceea şi cu cuvîntul şi cu lucrul chema-i priînşi, să cunoască şi să creadză că Măria Sa iaste fiiul lui Dumnedzău şi Mesia cel adevărat carele-i de  proroci mărturisit şi de Dumnedzău giuruit. Iară ei, necredincioşii, nice aşea nu să îndireptară, ce-ş păenjiniră ochii săi, să nu vadză lumina ciudeselor lui Hristos, şi urechile-ş astupară, ca să n-audză cuventele Măriei Sale. Şi încă nu le sosi cu atîta, ce încă-l şi pîrăea şi-i ponosluia şi-l ocărîia  şi-l vicleniia să-l ucigă. Atîta era de necredincioşi şi de zavistie cuprinşi, cît şi acest mai-mare a săborului mai iubiia să vadză pre cea fămeae bolnavă şi gîrbovă, decît să facă Domnul Hristos ciudesă să o tămăduiască. Mai iubiia să hie toţi bolnavi şi stricaţi şi îndrăciţi, decît să vadză pre Hristos că-i tămăduiaşte. Tocmală avea atunce Jidovii de să aduna sîmbăta întră în săborul jidovăsc de-i învăţa priînşi în multe chipuri înţelepciune, şi ciudese făcea ca să-l cunoască priînsu că iaste lor adevărat izbăvitoriu. Derept aceea şi muiarea aceaia înaintea lor o dezlegă de legătura Satanei, ce   
{354r} era [ 314 ] gîrbovă şi zgîrcită într-aceea boală de optsprădzeace ai. Pre carea deaca o vădzu Domnul, i se făcu milă şi o vendecă. Pentru neşte păcate a ei i să tămplă fămei aceiia boală ca aceaia, slobodzită priînsă acea muncă şi acea certare de la Dumnedzău, în puţină vreame să să  muncească trupul ei, ca sufletul ei să să izbăvască de munca de veaci. Cînd iaste boală în trupul cuiva, atunce mult foloseaşte sufletul acela deaca rabdă şi mulţămeaşte lui Dumnedzău. Că boala ucide păcatele în trup şi sufletul din munca de veaci îzbăveaşte-l. Că şi boala fămei aceştiia de mulţi ai era, cum  spuse sîngur Domnul c-au fost de optsprădzeace ai, ca să priceapem noi că n-au fost putinţă să să vendece de la oameni, fără numai de la Dumnedzău. Că aşea iaste mila lui Dumnedzău: de sîrg tot binel dă în dar, că nu uită fapta sa. Nice iaste vr-un lucru să nu să poată lui Dumnedzău. Din nemisă  face de iaste şi din mort face viu şi din bolnav sănătos. Aceastea audzind şi noi, să strigăm cu lacrămi şi cu suspini cătră Dumnedzău, izbăvitoriul nostru, că şi sufletul nostru iaste zgîrcit şi gîrbov supt grea sarcină de păcate şi nice leac nu poate căota în sus cătră ceriu, numai în pămînt şi cătră ceale pementeşti, că-i legat cu legătura păcatelor.   
{354v} Pentr-aceea, de ne vom ruga cu credinţă, cu suspini şi cu lacrămi cătră Dumnedzău, atunce să va milostivi pre noi şi ne va slobodzi dintr-o măcenie ca aceaia. Că altul nime nu ne va putea izbăvi, numai sîngur Dumnedzău. A doa parte: Pentru zavistiia şi pentru nemulţămirea rodului jidovăsc Deaca vădzu mai-marele săborului că tămădui Hristos pre-acea fămeae bolnavă sîmbăta, atunce să împlu de zavistie şi [ 315 ] începu a grăi nărodului: "Şease dzile sămt în carile să cade a lucra. Într-acealea să vie să să tămăduiască, iară nu întru dzua sîmbetei." Că aşea iaste zavistiia: nu şti să-ş  aleagă şie binele; totdeauna stă împrotivă binelui. Pentru zavistie mulţi au păţit rău într-această lume.Îngerii din luminaţi ce era cădzură de fură draci întunecaţi; Adam din raiu fu gonit; Avel de frate-său fu ucis; Iosif acela ghizdavul de fraţii săi fu vîndut în robie; Domnul Hristos în mijlocu de doi tîlhari  răstignit. Şi pînă în dzua de astădzi pentru zavisiia mulţi pat rău. Case sărăcesc, cetăţi să răsipesc, locuri să pustiesc. Pentr-aceea zavistia iaste mai rrea decît toate răutăţile diiavolului   
{355r} di-început şi dintr-ănima oamenilor celor vicleani să ascunde, ca şi întru inima acestui mai-mare de săbor. Ce Domnul Hristos, cela ce iaste putearea şi înţelepciunea lui Dumnedzău, zdrobi capul şi veninul ei. Cînd grăiia mai-marele săborului că nu să cade a tămădui sîmbăta,  atunci răspunsă lui Domnul şi-i dzise: "Făţarnice! Hiecarele de voi au nu-ş dezleagă boul său sau asinul său de la iasle şi-l duce de-l adapă sîmbăta? Iară aceasta fiind fată lui Avraam, ce priînsă o au legat Satana iată de 18 ai, au nu să cădea să hie dezlegată de aceasta legătură în dzua de sîmbătă?"  Vădi domnul zavistiia şi nemulţămirea acelui mai mare de săbor şi-i dzise "făţarnic", că dobitoacelor sale ştia a face bine şi a le îngriji, iară de om, ce iaste săzdaniia lui Dumnedzău, nu găndiia nemică, nice grijiia. Unde să cădea să-i pae bine şi să mulţămască dătătoriului celui de bine, el acolo răpşti şi-i  păru rău de bine ce dobîndi acea fămeae. Iară năroadele cealea ce vedea şi audziia să bucura şi slăviia pre Dumnedzău de toate ciudesele şi minunile ce să făcea diînsu.  [ 316 ] Cum iaste zavistiia de rrea, aşea şi nemulţămirea pre mulţi au pierdut. Întăiu Isav, pentru că nu mulţămi lui Dumnedzău de mai mare ce-l făcuse decît frate-său Iacov, de cinste şi de blagoslovenie să scăpă şi pentr-un   
{355v} blid de bucate vîndu-şi cinstea, carea mai apoi şi cu lacrămi o cercă şi nu o dobînndi. Aşea şi Saul cădzu di-împărăţie pentru nemulţămire. Ghergheseanii, cînd mearse Hristos la dînşi, nu-l primiră şi de lumina lui să scăpară. Pentru nemulţămire şi rodul jidovăsc, ce fu chemat la  nuntă şi nu vru, de împărăţiia lui Dumnedzău să scăpă. Aşea şi acest mai.mare de săbor să scăpă de darul lui Hristos. Aceastea audzine, şi noi să ne teamem şi binele nemărui să nu zavistuim şi tocmealele lui Dumnedzău şi binele de veaci să dobîndim, unde sămt gloatele şi ceatele îngerilor, frămseaţea svenţilor, lumina direpţilor, de unde au fugit toată grijea şi toate suspinele şi lacrămile, unde sămt curţile ceale cu ziduri de  pietri scumpe şi uliţele de aur pline de lumină şi de veselie, unde iaste liinişte şi odihnă fără de nice o scîrbă şi viaţă dulce fără de nice un urît, întru împărăţiia cea largă şi desvătată a ceriului, carea noaă tuturor să ni-o dea pentru mare mila sa Domnul nostru Iisus Hristos, a căruia iaste toată cinstea şi slava,  cu părintele şi cu duhul svînt, acmu şi pururea şi întru veaci de veaci. Amin.  [ 317 ] 
{356r} 50. Dumeneca a doădzeci şi opt Cine nu să va mira de dragostea lui Dumnedzăucea mare ce-au arătat rodului omenesc, că i-au chemat priînşi la ospăţul odihnei ceii de veaci şi au tremis la dănşi slugile sale cu rugămente să vie la ospăţ şi la cina lui Dumnedzău cea mare! Cine iarăşi nu va căi nemulţămirea Jidovilor ş-altor oameni carii  ca neşte nemulţămitori să lepădară şi nu vrură să margă, ce-ş aflară prilej, unii cu ocinele, alţii cu negoţul boilor, alţii cu pohtele trupului şi cu grija muerei! Şi aşea să scăpară de veselia cea veacinică şi Dumnedzău-i lepădă prinşi şi în locul lor chemă pre alţii din calea cea rătăcită, şi orbii şi şchiuopii dusă  în casa sa, cum audzim astădzi mai chiar din svînta evanghelie.  [ text in slavona ]  
{356v} Dzise Domnul pilda aceasta:  Un om oarecarele făcu cină mare şi chemă pre mulţi şi tremisă robii săi în ceasul cinei să dzică chemaţilor: "Veniţi, că iată sămt gata toate". Şi începură depreună a să lepăda toţi. Cel diîntîi dzise lui: "Un sat am cumpărat şi am treabă să mă duc să-l vădz. Rogu-te să mă aibi lepădat." Şi altul dzise: "Cinci  pluguri de boi am cumpărat şi mă duc să-i socotesc. Rogu-te să mă aibi lepădat." Şi altul dzise: "Muiare am luat şi pentr-aceea nu poci veni." Şi veni robul acela şi spuse domnului său aceastea. Atunce să mînie domnul casei şi dzise robului său: "Ieşi de sîrg   
{357r} prin răspîntii şi pre uliţele cetăţei, şi calicii şi orbii şi şchiopii şi nevolnicii ad încoace". Şi dzise robul: "Doamne, făcut-am [ 318 ] cum ai dzis, ce încă mai iaste loc". Şi dzise domnul cătră rob: "Ieşi pre căi şi pre cărări şi-i îmbie să între ca să să împle casa mea". Că vă grăesc voaă că  nice un om deacei chemaţi nu va gusta din cina mea, că mulţi sămt chemaţi, iară puţini-s aleşi. Întîia parte: Pentru mărirea ş ipentru slava cinei lui Dumnedzău Omul acela carele au gătat cina iaste săngur svîntul şi blagoslovitul Dumnedzău, iară cina şi cinstea aceea mare să înţeleage odihna şi dulceaţa şi nărocul acel desăvîrşit ce iaste în ceriu gătat slugilor şi căsaşilor lui Dumnedzău,   
{357v} de carea sîngur Domnul Hristos au grăit ucenicilor săi, dzicînd: "Eu voi găta voaă împărăţie, ca să mîncaţi şi să beţi întru împărăţiia mea, la masa mea".  O, minunat ospăţ şi a toată dulceaţa şi pohta şi veseliia destonic! Adeverimu-ne că aicea pre pămînt n-are omul mai mare mîngîiare decît cînd şeade la masa sa cu priiatenii cei dragi şi să veseleaşte întru toate de agiuns, cu pace, fără de nice o grije şi fără de nice o scrîbă mănîncă şi bea. Şi aşea svîrşeaşte  dzua şi cu dulce adoarme. Cînd are hi toate dzilele aşea să slujască omului, n-are trebui mai bună viaţă pre lume. Care lucru şi Solomon împărat socotind, au dzis că prespre aceasta nemică n-are omul mai bine pre lume întru tot nărocul şi întru toată cinstea sa. Vreame ca aceea cu pace şi cu năroc, scrie  scriptura în dzilele acestuiaşi Solomon, cînd Domnul Dumnedzău deade acelora oameni pace ca aceaea, cît avea atîta argint şi aur de mult cumu-i prundul, şi careleş sinşii mînca şi bea şi să veseliia fără de nice o grije supt umbra pomilor grădinilor sale.   [ 319 ] Iară cu mult mai departe şi neschimbată iaste pacea cea cerească de sus şi ospăţul acela din curţile lui şi veseliia mai mîngîiuoasă şi mai cu dulceaţă iaste. Cu adevărat să chiamă cină   
{358r} mare carea nice un domnu, nice un-părat a toată lumea s o fsce şi a cinsti oamenii într-acela chip nu poate. Artaxerx împărat avea 127 de crăiri. Vrînd să-ş arate putearea şi avuţiia şi slava împărăţiei sale, făcu ospăţ mare crailor şi voievozilor săi, Perşilor şi Mideanilor 180 de  dzile, dup-aceea tuturor oamenilor cîţi era în cetate în Susan 7 dzile, de mîncară şi băură şi să veseliră. Iară nu toţi oamenii, ce numai dintr-o cetate, şi nu îndelungată vreame, ce numai 7 dzile. Iară nice cu unul dinşi nu-ş împărţi împărăţiia, că tuturor foarte are hi fost puţină şi el are hi fost rămas sărac.  Şi după uspăţ iarăş să întoarsără cineş la sărăciia sa şi la casa sa şi la neputinţa sa. Şi încă mai rău, că şi cinstea aceaia cu scrîbă să svîrşi, cînd Astina, împărăteasa împăratului, arătă neascultare şi la ospăţ la masa lui nu vru să vie.  Îară cinstea aceaea cerească nu iaste aşea. Împăratul împăraţilor şi Domnul ceriului şi a pămîntului ne va cinsti, a căruia bunătatea şi saţiul şi putearea şi slava şi cinstea n-are svîrşit, în curtea căruia numai o stea iaste mai mare decît tot pămîntul şi marea, carele nu numai craii şi domnii ce va cinsti, şi cel  mai prost şi mai sărac aicea pre lume, şi hiecăruiaş   
{358v} dinşii poate să dea mai mare împărăţie decît a lui Artaxerx. Nu numai pînă în 70 de dzile iaste ospăţul lui, ce în veaci netrecuţi, care ospăţ nice o schimbare, nice o scîrbă, nice boală, nice moarte aduce. Acolo dzice prorocul c-au făcut Dumnedzău cinste în loc unde-i mai frumos, cu  carne dulce şi cu vin ales; accolo unde noapte nu iaste, unde soarele nu apune şi luna nu scade; unde iaste viiaţa tuturor numai veselie; unde toate cugetele şi toate [ 320 ] pohtele şi nesosinţele noastre să vor împlea; unde să vor svărşi dzilele drumului nostru celui cu lacrămi; unde-i mîngîiare ca aceaia carea  nu numai cu ochii, ce nice cu inima noastră nu putem gîndi; unde nu-i o picătură numai ca aicea, ce sămt văi şi ape de dulceţi şi de veselii şi de bine netrecut, cum dzice David de deşchide. Că fiiul lui Dumnedzău, Domnul Hristos, pentru aceasta din ceriu au pogorît pre pămînt, ca să ne facă aceaia cinste şi  acela ospăţ şi şi cale la dînsu să ne deşchiză. Şi aşea de cu greu pentr-aceasta au lucrat ca să ne răscumpere aceaia cinste, cît şi singele său şi viiaţa sa pentru noi aicea ş-au pus.Şi sîngur ca un om şi ca un frate al nostru la aceaia cină şi la aceaia veselie de pre pămînt iarăş în ceriu au călătorit, pentru să ne  găteadze loc noaă   
{359r} acolo. Şi pentru noi au luat de ţine moşia aceaia de-acolo, pentru să ne cheame şi pre noi la sine. Pentr-aceasta cinste sămt toate obicinele besearecei şi a credinţei noastre: svîntul botedz şi svînta cumenecătură, posturile, rugile, milosteniile şi toate faptele ceale bune creştineşti. A doa parte: Pentru lepădarea Jidovilor şi pentru chemarea limbilor "Cină mare" acicea svănta evanghelie odihna aceea veacinică întru veacul ce va să hie, că după cină nu ies oamenii la lucru să trudească, ce să odihnesc pre pat. Aşea şi această lume să asamănă unii sări, că dzua lucrătorii lucreadză şi rabddă năduvul şi gerul, iară deaca vine sara, atunce ei să odihnesc pre pat de  răpaos. Aşea şi toţi svenţii s-au trudit într-această lume şi multe scrîbe au răbdat, iară în veacul acela să vor odihni în lumina aceaia carea pururea străluceaşte. Cu adevărat minunată iaste acea cină!   [ 321 ] La aceasta cină au chemat Dumnedzău întăiu rodul jidovăsc, cu leagea şi cu prorocii, cum grăi cătr-înşi Petru apostol de dzise: "Voaă s-au cădzut întăiu să mărturisim cuvîntul   
{359v} lui Dumnedzău, iară deaca l-aţi lepădat şi v-aţ făcut înşivă pre voi nedestonici vieţei de veaci, iată de-acmu noi ne întoarcem în limbi, că aşea ne-au dzis Dumnedzău". Deci întăiu jidovii au fost chemaţi la credinţa lui Hristos şi la besearica lui aicea pre lume, pentru carea au  fost să între la cina cea mare şi veacinică. Iară pentru căci să lepădară şi înşişi pre sine să osindiră, pentr-aceea şi Dumnedzău priînşii blăstămă-i ca să nu guste nice dănăoară de aceaia cină.  Deacii cătră alţi oaspeţi tremise Domnul Dumnedzău, de chemă pre cei săraci şi neputearnici, şchiiuopii şi orbii, adecă rodul păgînesc ce-am fost noi limbile. Pre carii avea Jidovii că sămt săraci şi neputearnici cu sufletele, fără de Dumnedzău, fără de leage, fără de giuruirea lui Dumnedzău şi fără de  cunoştinţa lui Dumnedzău, ca neşte orbi şi şchiiuopi ce nice vedea, nice ştiia să îmble pre calea lui Dumnedzău, pre-aceştia chemă Dumnedzău la credinţa cinei cei mare. În mijlocul acestora oaspeţi ce şed la masa sventei evanghelii sămt unii lepădaţi mai rău decît jidovii, carii sînguri de bună voia sa să leapădă şi dă odindesc de cătră cinstea şi ospăţul acela. Şi întăii spune svînta evanghelie c-au cumpărat sate. Aceştia sămt ceia ce nedejduesc pre avuţie şi îmbogăţesc din  osteninţa altora, şi iubăsc odihna   
{360v} trupului, tot în mîndrii şi în dulceţi a petreace. Ai doii spune svănta evanghelie c-au cumpărat puguri de boi. Aceştia sămt plugarii, ţăranii, proştii, carii numai pregiur agonisită şi pregiur vită ce grijesc şi tot de-aceea numai ce nevoesc, iară de darurile lui Dumnedzău puţinel  gîndesc şi numai pămîntul caotă, iară nu ceriul. Ai treii sămt ceia ce-au luat muiare, carii lîngă lucrul cel fără de leage de curvie [ 322 ] ca lîngă mueri totdeauna şed. în pohte spurcate şi în scîrnăvii de păcate trupeşti lăcuesc şi în curvii ca într-o tină sî tîvîlescu. Şi aşea aceştia toţi pentru sate şi pentru boi  şi pentru mueri să leapădă de veseliia cinei aceiia. Întăiu iaste mîndria şi mărirea pentru carea cădzu îngerul din ceriu şi fu diiavol. A doa, lăcomia pentru care Adam cădzu din raiu. A treia, necurăţiia pentru carea lumea să înecă cu potop de apă. Aşea şi chemaţii aceştia cu aceaste trei păcate cad  di-împărăţiia ceriului şi nu să spodobăsc să între în casa Domnului de sus, să guste de cina lui. Cumpărat-am sat. Dară ce-am dobîndit, cînd cu strîmbul şi rău l-am dobîndit şi pentru dînsu pre dumnedzău şi ceriul am pierdut? Pentru un măr, ca coconii, ai vîndut moşiia cea veacinică; pentr-un blid de bucate, ca Isav, ţ-ai vîndut blagosloveniia.Ce ai dobîndit, astădzi caoţi   
{361r} priînse iară mîine sau poimîine de nevoe-ţ caotă să te duci de la dînse. Unde-s curţile, îmbrăcămentele? Unde să duce omul gol spre frig , flămînd spre foamete, bolnav spre boale, neputincios spre neputinţe? Boii şi dobitocul pentru carile pre Dumnedzău au mîniiat, neguţătoriia şi  banii ce folosu-i vor aduce, deaca piarde mila lui Dumnedzău! Să îngiuge boii în carul cela ce-l vor duce după moarte la groapă şi să pue toţi banii şi toată avuţiia cu sine să o îngroape, oare hi-i va de vr-un folos? Şi iarăş, pohtele şi dulceţile trupului, au doară nu să întorc ş-acealea întru urît şi în  boale şi în vătămături şi în scurtarea vieţii? O, cumpărători de sate şi vînzători de boi şi pohtaci trupeşti, pînă cînd nu vă veţi socoti? Dumnedzău din ceriu au venit de-au spus voaă de slava cea mare a ceriului şi de bunătatea casei părintelui său şi de gustarea cea dulce la ospăţul la carele sîngur va căota. Spus-au voaă de mila cea dumnedzăiască cătră voi, că [ 323 ] pre voi vă cheamă la cina sa cea veacinică, carea cu cinstit singele fiiului  său voaă o au răscumpărat şi voaă o ţine fiiul lui Dumnedzău. Iară voi un dar ca acela-l lepădaţi şi cu sate şi cu boi şi cu mueri vă aflaţi prilej, şi mare nebunie şi neînţelepciune arătaţi. Cine va hi atîta de nebun să iubască   
{361v} a mearge mai vîrtos la masa unui sărac decît la masa domnului său, carele-l roagă şi-l ceare şi-l poate îmbogăţi şi toată casa lui să o aducă la aceaia cinste a ceiia mease! Să nu zăbovim cînd ne cheamă, nice să ne tăgăduim de cătră acea cinste cerească. Să apucăm pînă nu să mînie  domnul casei şi pînă nu pune alţi oaspeţi la masa sa, ca să nu ne leapede de darul său şi de gustarea binelui ceresc, să nu stăm afară şi să vedem pre alţi oaspeţi la masă şi să dzicem: "Dară aceasta ce iaste, de carii ne-am rîs şi ne-am bătut gioc şi ne-au părut că sămt fără de mente şi nebuni, şi viiaţa lor  fără înţelepciune şi svîrşitul lor fără de cinste?" Socoteaşte acmu că sămt încetiţi întru fiii lui Dumnedzău. Că proştii şi săracii nu-i împiadecă avuţiia şi bunătatea lumiei, carea neavîndu-o să grijesc de cea cerească. Şi li-i drag să audză de altă domniie, deaca aceastan-au. Dragu li-i să audză de alt  bine, deaca acesta nu-l au. Pentr-aceea şi Domnul Hristos i-au fericit de-au dzis: "Ferice de cei săraci, că acelora iaste împărăţiia ceriului!" iară cătră cei bogaţi au dzis: "Amar voaă, bogaţilor, cînd aveţi mîngîiare pre lume!" De-au şi dat Dumnedzău celor bogaţi avuţie pre lume, iară cu inima să hie  săraci şi în fapte bune să hie bogaţi, şi săracii să nu fie prespre   
{361v} voe săraci, ce de bună voe să stea spre sărăciia sa şi pre dumnedzăire, că sărăciia prespre voe seate cătră bunătatea cerească nu face. O, Doamne, groaza ta, cu carea veri să goneşti pre cei nemulţămitori de la bucuriia ta şi de la voroava ta cea [ 324 ] cerească, să îngrozască inima noastră de cătră binele şi bucuriia aceştii lumi trecătoare, să iubim binele şi bucuriia cea netrecută, pentru Iisus Hristos, fiiul tău, carele împărăţeaşte cu tine şi cu  duhul svînt într-o dumnedzăire neîmpărţită întru veaci netrecuţi. Amin.   
{362r} 51. Dumeneca a doădzeci şi noî Mare dar iaste mulţămirea sufletului celui dirept. Aşijdere şi nemulţămirea foarte iaste rrea şi de vătămare sufletului. Mulţămirea adună milă şi bine şi ia daruri de la Dumnedzău, iară nemulţămirea răşchiră şi piarde şi de mila lui Dumnedzău departe goneaşte pre oamenii cei nemulţămitori, ca şi aceşti noaă  stricaţi, de carii acmu mărturiseaşte svînta evanghelie. [ text in slavona ]?  
{362v} Într-aceaia vreame, întrînd Iisus într-un oraş tîmpinară-l priînsu dzeace oameni stricaţi. Şi stătură de departe şi ei înălţară-ş glasul său de grăiră: "Iisuse îndireptătoare, miluiaşte-ne!" Şi deaca-i vădzu dzise lor: "Duceţi-vă de vă arătaţi preuţilor!" Şi fu ducîndu-se ei  să curăţiră. Iară unul dinşi deaca vădzu că s-au curăţit să întoarsă cu glas mare şi lăudînd pre Dumnedzău şi cădzu gios la picioarele lui de-i da laudă. Şi acela era samarean. Iară Iisus răspunse şi dzise: "Au doară nu s-au curăţit dzeace? Dară noaă unde-s? Cum nu s-au vîrtejit să să întoarcă să dea  slavă lui Dumnedzău numai acesta   
{363v} de altă limbă?" Şi dzise lui: "Scoală şi te du. Credinţa ta te mîntui."  [ 325 ] Întăia parte: Pentru mila Domnului nostru lui Iisus Hristos, carea o dă şi celor nedestonici, şi pentru nemulţămirea celor dzeace stricaţi Minunat iaste Dumnedzău întru lucrurile sale şi nepricepute sămt tocmealele lui! Cine va putea să spue lucrurile lui şi mila binelui său! Că cum izvorăsc dintru izvor ape de adapă toate fierile pămîntului, şi ceale curate şi ceale necurate, aşea şi mila cea veacinică a Domnului nostru lui Hristos izvoreaşte  multe daruri şi să dau şi celor destonici şi celor nedestonici. Deci ce iaste: au doară nu şti Măria Sa pre cei nedestonici şi nemulţămitori? Şti, şi cu adevărat şti. Şti şi începutul şi svrîşitul tuturor faptelor, încă mainte de ce le-au făcut. Ce căci că Măria Sa iaste milă veacinică tuturor întinsă dătătoare,  pentr-aceea să dă şi celor nedestonici şi nemulţămitori. Ştiut-au Dumnedzău nedestoniciia Satanei şi cădearea lui încă mainte de ce l-au făcut, ce ca un deplin   
{363v} ziditoriu împlînd mila sa făcu-l pentru să să cunoască lumina di-întunearec. Ce şi de Adam deaca vom socoti, nu vom putea face să nu ne mirăm că ş-acestuia nemulţămire şi nedestonicie au ştiut, iară pentr-aceea tot l-au făcut priînsu şi în raiu l-au tocmit să lăcuiască.  Aşa şi pre aceşti noaă stricaţi ştiia Domnul că nu vor mulţămi, iară pentru mila sa-i vendecă de sticăciune. Stricăciunea iaste o boală rrea pre trup şi bube pre cap şi pre obraz, şi pre unii ca aceia în leagea veache-i goniia din oraş şi din sat. Şi era o rană cumplită tremisă de Dumnedzău pre rodul jidovăsc, pentru neplecarea şi necredinţa lor. Şi îndoit răbda durere stricatul: într-un chip pre trup, într-alt chip  pre suflet, de obidă că era gonit nu numai [ 326 ] de alţi oameni, ce şi din casa sa, şi de la fămeaia şi de la cuconii săi. Iară cînd să vre întîmpla să să ducă de la vr-unul de-aceia stricăciunea, atunce vrea mearge acela la preuţi de să arăta. Preutul avea sămnu de cunoştea cine să curăţiia şi-l primiia; iară cela  ce încă nu să curăţiia, iarăş îl goniia afară de oraş. Într-atîta pedeapsă fiind acei dzeace stricaţi, vădzînd pre Domnul Hristos că mearge pentre Samaria şi pentre Galileiu, să între într-un oraş, stătură departe , că nu cutedza să să apropie pentru   
{364r} scîrnăviia lor, şi strigară: "Iisuse îndireptătoare, miluiaşte-ne , că te ştim c-ai venit de la Dumnedzău noaă vraci milostiv, de vendeci toate ranele şi toate boalele din oameni. Pentr-aceea strigăm şi noi: miluiaşte-ne pre noi! Nu cearem aur, nice argint, ce feaţele noastre să  curăţeşti să nu him goniţi de la oameni." Iară Domnul Iisus, ca un măntuitoriu a tuturor şi adevărat izbăvitoriu din moarte şi din iad, cela ce ascultă pre toţi ceia ce strigă cătr-însu, ascultă şi pre dînşii şi-i vendecă numai cu cuvîntul, de dzise: "Duceţi-vă de vă arătaţi preutului!" Cu aceasta cinsti  Domnul ceata preuţască că aşea era leagea; pentr-aceea la preot trimise-i priînşi să să arate că s-au curăţit. Deci, de-au ţinut Măria Sa leagea, fiind domn leagei, dară cu cît mai vrîtos să cade noaă a ţinea leagea lui Dumnedzău şi a nu călca dzisele lui Dumnedzău; şi mai vrîtos a să pleca preuţilor,  cum are hi tremişi de la Dumnedzău spre aleagerea necurăţiilor noastre, nu numai celor trupeşti, ce şi celor sufleteşti. Că cum alegea preuţii atunce şi cunoştea curăţiia şi necurăţiia celor stricaţi, aşea şi-acmu preuţii cei iscusiţi şi duhovnicii cunosc stricăciunea ranelor noastre ceale sufleteşti, cînd să curăţesc  şi cănd să înmulţesc.   
{364v} Şi fu deaca tremise Domnul stricaţii la preut, mărgănd ei să curăţiră. Unul dinşii vădzu că s-au curăţit şi să întoarse cu glas mare de lăuda pre Dumnedzău şi cădzu pre faţa sa [ 327 ] la picioarele lui de mulţămiia lui Dumnedzău celuia ce l-au vendecat. Iară Iisus dzise că dzeaace s-au curăţit, dară noaă unde-s? Cum nu s-au întors să dea slavă lui Dumnedzău numai  acesta de altă limbă? Şi dzise lui: "Scoală. Credinţa ta te mîntui." Pretutindire să arătă nemulţămirea Jidovilor cătră binele lui Hristos, iară mulţămirea limbilor arătă acest samarenin. Că dzeace stricaţi să curăţiră şi întocma vendecare dobîndiră, iară mulţămirea nu le fu întocma, că noaă nu să întoarsără să dea  laudă lui Dumnedzău, ce era izrailteani. Mai gata fură păgînii a creade lui Hristos, decît nemulţămitorii jidovi. Pentr-aceea şi Domnul priimi pre samarinean ca pre un credincios şi înţelept. Şi de-atunce credzu în Hristos samarineanul acela şi în toată Samaria lăuda binele lui. Şi perntr-aceea samareanul  acela să spodobi întru mărirea cea de veaci, nu numai aicea pre pămînt, ce şi în ceriu, iară acei noaă nemulţămitori pentru nemulţămire cădzură din slava cea veacinică ş-aicea ş-acolo. Pentr-aceasta mulţi şi mari din mult bine au cădzut şi la mare răutate au agiuns.  
{365r} A doa parte: Pentru păcatele carile cu stricăciune să certa pre oameni Află-să întru svînta scriptură că pentru une păcate era certaţi de la Dumnedzău oamenii cu această stricăciune spurcată, pentru aducerea amente şi pentru învăţătura noastră, ca să scăpăm de scrînăviia sufletelor noastre. Întăiu cetim de Mariia, sora lui Movsi ş-a lui Aron, pentru răpşta şi pentru cleveta  ce grăi împrotiva frăţîne-său lui Movsi, carele era pus de Dumnedzău la mare diregătorii pre oamenii lui Dumnedzău. Pentru care lucru clevetiia-l priînsu şi dzicea: "Au doară nu va grăi şi cătră noi?" Întru [ 328 ] nemică nu socotiia diregătoriia cea înaltă a frăţine-său. Spune scriptura că audzi  Dumnedzău şi să mînie şi slobodzi priînsă stricăciune, atîta cît să rugă Movsi lui Dumnedzău pentru dînsa. Şi pentru voia lui, căci era drag lui Dumnedzău, o ertă de acel păcat; însă aşea curund dintr-aceea certare a oa slobodzi nu vru, pînă nu să pocăi 7 dzile afară de tabără. Mare păcat şi de moarte iaste  cleveta împrotiva celui mare şi cînd osindeaşte pre altul pentru vina în carea   
{365v} iaste şi el vinovat! Alt păcat au certat Dumnedzău cu stricăciunea pre Naaman arapul şi cu aceaia l-au tras la cunoştinţa sa cea svîntă. Spune scriptura c-au fost om mare la domnu-său şi în cinste mare, şi fiind hatman cu nusul izbăvi Dumnedzău Siriia. Şi era om putearnic şi bogat, iară era stricat şi bubos. Mîndriia lui  certase Dumnedzău cu stricăciune, căci era mîndru. Care lucru face Dumnedzău mai mult întru cei mari, de sloboade pre oameni neputinţă ca aceaia pentru să cunoască că sămt şi ei oameni, nu sămt dumnedzăi; nice poate cinstea să le slujască desăvîrşit, pentru să cearce altă cinste: cea veacinică. Deşchise  Dumnedzău acestuia uşea milei sale cu o fată ce era robită din ţara jidovască şi slujiia la giupîneasa lui şi ştiia pre Elisei proroc în ţara ei, şi spunea cătră stăpîna ei de ciudesele ce face prorocul, şi dzice că de-are mearge domnul ei la dînsul l-are tămădui. Minunatu-i Dumnedzău carele învăţătoriu ca  acela tremise în casa lui, că pentru sluga cea bună şi casa domnu-său o blagosloveaşte Dumnedzău. Purcease Naaman cu carte de la împăratul său la împăratul jidovăsc, la Ioaram, cu trufă şi cu avuţie şi cu curte multă. Şi deaca sosi la împăratul şi fu tremis la proroc, mearse şi stătu înaintea casei prorocului cu   
{366r} acea trufă mare. Iară prorocul, pentru să veandece întăiu mîndriia lui, nu eşi la dînsu; numai ce tremise [ 329 ] de-i dzise: "Du-te la Iordan şi te spală de şeapte ori într-însu, şi te veri sănătoşea şi trupul tău să va curăţi." Iară el ca un mîndru să mînie, căci nu ieşi prorocul la dînsul  şi căci-l tremise la un leac aşea de prost, dzicînd: "Au doară n-am eu mai bune ape la Damasc?" Şi purceasă mînios. Iară slugile lui dojeniră-l şi-i dziseră să facă toate cîte dzice prorocul. Şi după cuventele lor să întoarsă şi credzu că nu numai prorocului, ce şi apei unde-i dzisa lui Dumnedzău să  pot face toate prespre firea omului. Şi aşea mearse şi să spălă în Iordan şi să curăţi după cuvîntul prorocului. Domnii cei mari în lume să să păzască de mîndrie, că şti Dumnedzău a-i smeri şi celor mai săraci ce sămt slugi lui Dumnedzău. Că săvai şi cu neşte săraci şi proşti ca aceia să slujeaşte Dumnedzău, iară cu nuşii lecuiaşte sufletele noastre. Şi preuşii de mîndriia slujitorilor şi a curteanilor domneşti şi boereşti  să nu să teamă cîndu-i sparie şi-i pleacă Dumnedzău supt ascultarea lor cea sufletească. A treia certare să află c-au certat Dumnedzău cu stricăciune pre Ghiezi, sluga acestuiaş proroc, pentru lăcomie şi pentru precupiia duhului svînt. Că   
{366v} deaca nu vru prorocul să ia de la Naaman daruri pentru vendecare, iară sluga lui, Ghiezi, alergă şi agiunsă pre cale pre Naaman şi cu numele prorocului cerşu de la Naaman de luă bani şi veşmente scumpe. Iară cînd să tăgădui înaintea prorocului că n-au luat, prorocul vădi priînsu  c-au luat cutare şi cutare şi-i dzise: "Tu veri lua stricăciunea aceluia ce i-ai menţit. Priînsul pentru mîndriia cădzuse, iară pre tine pentru lăcomiia. El s-au curăţit, iară tu te veri strica." O, mare putearea lui Dumnedzău pre proroc! Ştiia gîndurile oamenilor şi era de faţă acolo unde cu trupul nu era,  care lucru şi pînă astădzi oameni prozorlivi sămt în lume pre carii sîngur Dumnedzău şti.  [ 330 ] Află-să în scriptură şi un-părat de l-au chemat Iozie, pre carele l-au certat Dumnedzău cu stricăciune pentru bueciia şi pentru îndrăznirea ce lua pre sine cinstea preuţască şi vrea să slujască în beseareca lui Dumnedzău ca un preut, care lucru nu i să cădea lui, ca unui om mirean. Şi-i  pomeni arhiereul cel mare dzicînd: "Nu iaste lucrul tău, împărate, a cădi lui Dumnedzău. Preuţesc iaste acesta lucru, carii spre-aceasta slujbă sămt svenţiţi." Iară deaca nu vru să asculte, Dumnedzău cu stricăciune-l lovi şi îndată să arătă în fruntea lui şi să spărie; şi fu lepădat din besearecă. Şi aşea fu stricat   
{367r} şi închis în toată viaţa sa pînă la moarte. Dară cum să nu să teamă hiecine a să amesteca în lucrul şi în treaba preuţască! Mai apoi au certat Dumnedzău cu aceasta boală pre nepoţii lui Ioav, pentru ucidere şi vărsare de singe ce făcuse Ioav. Că Dumnedzău ceartă feciorii pentru păcatele părinţilor, mai vîrtos cîndu-i blastămă nescare oameni direpţi, cum blăstămase David împărat pre Ioav. Pre unii ca ceia slobodzia  Dumnedzău stricăciune, ca să le arate lor Dumnedzău cîtu i-i de urît păcatul şi cît sămt de grozavi aceia şi de scrînavi mai vîrtos decît cei stricaţi înaintea lui Dumnedzău şi destonici a fi goniţi din besearecă şi din ceriu ceia ce dzac într-acealea păcate. Îmblă Domnul Hristos pre noi pînă simtem în ceastă lume, cu slugile lui, cu preuţii, în besearecă, cu binele şi cu mila sa aceaia răşchirînd banii şi împărţind avuţiia sănătăţei ceii sufleteşti şi curăţire păcatelor, numai de-am vrea să ne grijim înşine cineş de sine. Să strigăm cătr-însul: "Doamne, al tău iaste  tot cît am. Datoriu sămt cu cît am să fac voia ta. Toate dau în mînule tale. Învaţă-mă a le cheltui. Nu numai roada, ce şi pomii şi grădina ţie închin. Nu numai [ 331 ] agonisita, ce şi trupul şi sufletul ţie dau. Învaţă-mă a le cheltui pre lauda ta, pre treaba săracilor şi fraţilor tăi,   
{367v} pre mîntuinţa sufletului mieu. De la tine-s toate, la tine să să întoarcă, că a ta iaste lauda în veaci. Amin." 52. Dumeneca a treidzeci Călătorii cînd întră în chervăsărie, nemică într-însă nu ţin că iaste al său, ce şi unealtele lor ce bagă într-însă cu socotinţă le pun să nu piarză sau să uite ceva la purces. Aşea şi noi simtem datori pururea să ne avem călători într-această lume şi nemică să nu ţinem într-însă că iaste al nostru, cum şi  Domnul nostru Iisus Hristos fiind acicea pre lume au grăit de sine de-au dzis: "Fiiul omenesc n-are unde capul său să pleace", cum audzim astădzi în svînta evanghelie. [ text in slavona ] Într-aceaia vreame fu lui Iisus a mearge pre cale şi dzise oarecine cătr-însu:   
{368r} "Învăţătoriu, veni-voi după tine, săvai unde te-ai duce". Iară Iisus dzise lui: "Vulpile au viedzunii şi păsările ceriului cuiburi, iară fiiul omenesc n-are unde capul să-şi pleace". Şi dzise cătră altul: "Să vii după mene!" Iară el dzise: "Doamne, dzi-mi mainte să mă duc  să-mi îngrop pre tată-meu". Şi-i dzise lui Iisus: "Lasă morţii să-ş îngroape morţii săi, iară tu pas de vesteaşte împărăţiia lui Dumnedzău". Dzise ş-altul: "Veni-voiu după tine, Doamne, ce mainte-mi dzi să-mi răspunz cu ceia ce sămt în casa mea." Iară Iisus dzise cătr-însu: "Nime de  ceia ce-ş pun mîna sa pre plug şi caotă îndărăpt nu va hi îndireptat întru împărăţiia ceriului".  [ 332 ] 
{368v}Întăia parte: Pentru streinătatea lui Hristos şi pentru meserătatea lui pre pămînt Dumnedzău, pre carele nice un loc nu-l cuprinde, nice să mută cu mărire din loc în loc, că iaste pretutindirea fiind, acela de buă voia sa fu strein pentru noi. Şi minunat călători minunatul Dumnedzău din mărire întru smeurenie, din ceriu pre pămînt. Pre pămînt călători den loc în loc, den Vidleem în  Eghvpet fugi, din Eghvpet în Nazaret călători, din Nazaret în Ierusalim strănici, din cetate în cetate şi din sat în sat, de pre uscat pre mare şi de pre mare în pustii, stranic în lume fără de casă totdeauna să trudia şi înbla, căotînd oaia cea perdută, rodul omenesc, păstoriul cel bun. Şi iarăş din lume călători  Dumnedzău cel tare ca un mieluşel slab, spre moarte şi spre răstignire, şi de pre cruce în iad şi din iad iară în lume, întru mare slavă pentru înviere. Din lume călători în ceriu, de pre pămînt să sui cu trup la părintele său unde au fost şi mainte. Şi acolo cu călătoria sa veseli şi bucură îngerii şi arhanghelii,  heruvimii şi serafimii, şi şedzu de-a direapta   
{369r} lui Dumnedzău mai pre sus de toate ceatele începătorilor şi tăriilor prespre înălţimi. Aceasta călătorie a streinătăţei lui de demult o au fost vădzut prorocul Ieremia cu duhul svînt, de-au dzis: "Cela ce eşti nedeajdea Izrailteanilor şi izbăvitoriul nostru în vreame de scrîbe, pentru ce  eşti strein pre pămînt? Ca un om nemearnic te aciuedzi prin lăcaşuri omeneşti, cela ce eşti tare, ca cela ce nu poate folosi." Aceasta streinătate a Domnului tău, o, oame creştine, pre tine te învaţă a fi smerit şi sărac de bună voe. Că acela [ 333 ] pentru tine sărăci, ca tu cu avuţiia lui cea veacinică să te îmbogăţeşti, şi acela fu nemearnic pre pămînt, ca ţie să găteadze odihnă şi moşie în ceriu. Carele în casa ta, aicea pre lume, n-au  avut nice capul unde-ş pleca şie împărăţiia cea largă şi desvătată a lui Dumnedzău ţ-au deşchis. Cu aceastea cu toate dă chip de fapte bune ţie, o, oame, şi mîndriia ta cu aceastea o smereaşte, ca tu nemică să nu ţii că iaste al tău pre pămînt, nice cetate, nice sate, nice case, nice avuţiia, încă nici fiii şi  fiicele.Tocma nice trupul nu iaste al tău, ce iaste a celuia ce l-au zidit. Pentr-aceea să nu gîndeşti că doară iaste ceva al tău pre pămînt, că moartea biruiaşte cu toate. Goli ne naştem în lume, goli ne ducem din lume. Nu te lega cu   
{369v} lucrurile ceale putrede şi amăgitoare a ceştii lumi cum ai hi lăcuitoriu în veaci aicea pre lume, ce tremite gîndul tău înainte în veacul şi în lumea ce vine. Şi mută cugetul tău de-aicea în ceriu şi te grijeaşte şi de-aceala. Nu lăsa gîndul tău să să tăvălească pre pămînt după păcate  scrînave, ce-l tremite de sîrg di-întunearec în lumină, din moarte în viiaţă, de pre pămînt în ceriu. Şi părăseaşte toată înşelăciunea păcatului în lume şi cu bucurie călătoreaşte pre urma Domnului tău, asămănîndu-te streinătăţei şi meserătăţei lui.  "Fiiu omenesc" să grăi pre sine Domnul Hristos pentru luarea trupului, şi dzise că n-are în lume unde capul să-ş pleace, căci că Dumnedzău nu lăcuiaşte într-ănima oamenilor celor păcătoşi, ce vulpile, dracii cei vicleni şi păsările, gîndurile ceale de mîndrie, să încuibadză, iară fiiul omenesc acolo  n-are capul unde-ş pleca. Aceastea audzind şi tu, nevoiaşte-te de srîg de goneaşte din casa trupului tău vulpile ceale împuţite şi pasările ceale necurate. Şi mătură casa ta, adecă trupul tău, cu pocăinţa şi cu ispovedaniia, şi spală împuţiciunea dintr-însa cu lacrămile şi o cădeaşte cu tămîe de rugă şi o  podobeaşte cu fapte bune. Şi deaca te va vedea fiiul lui Dumnedzău, Hristos, făcînd aşea, atunce va [ 334 ] întra în casa ta,   
{370r} şi scrîba ta o va schimba întru bucurie; şi va face şie lăcaş acolea şi o va împlea de toate darurile ceale ceareşti; şi sufletul tău-l va lumina şi cu veselia cea veacinică-l va sătura. Atunce întunearecul tău-l va lumina şi cu veselia cea veacinică-l va sătura. Atunce întunearecul şi  moartea va fugi de la tine; nu vor putea răbda să vadză lumina şi viaţa cea de veaci în casa ta. Şi deacii nu veri hi cuiub de vulpi întunecat, ce lăcaş luminat sventei troiţe şi curte Împăratului ceresc; de pururea veri avea întru sine lumina lui Hristos. A doa parte:Pentru călătoriia noastră în ceastă lume, cum nu ni să cade să căotăm înapoi, săvai să ne-are hi şi cu greu Călătoriia noastră în ceastă lume iaste foarte sîrguitoare, ca o apă reapede ce cură. Aşea şi noi curăm şi ne apropiem de moarte, şi dzilele noastre trec ca o umbră de nuăr fără de ploae. Ca corabiia pre mare ce o bate vîntul spre margine, ca o piatră din deal la vale cînd să răntună şi nu să poate opri, aşea  mearge de tare şi viiaţa noastră cătră moarte. Şi noi simtem ca neşte nemearnici în ceastă lume; că această lume iaste ca o chervăserie: numai pentru călători iaste făcută şi pentru   
{370v} hrana călătorilor. Şi într-însă cine-i stăpîn? Iaste moartea, şi-i foarte mînioasă. Curund ne scoate din casa sa şi ia de la noi tot cît avem, ca un fur şi ca un tîlhariu, şi ne lasă goli, numai cu trupul, de ne ducem în cale departe şi streină. Pentr-aceea să cade ţie, o oame, să ştii de unde vii şi unde te duci. Duci-te din ce n-ai fost întru viiaţa ceaia ce-i pururea fiind, di-întunearec în lumină, şi călătoreşti în ceastă lume [ 335 ] ca pentr-un codru întunecat, plin de furi şi de tîlhari şi de fieri rreale şi cumplite, plin de draci şi de diavoli  şi de zmei zburători şi de alte duhure rreale. Unii leşuesc trupul tău să-l înghiţe, alţii sufletul tău să-l mănînce; unii cu lăcomiia avuţiei, alţii cu necurăţiia curviei, alţii cu mîndria lumiei şi cu iubirea mîndriei. Călătoreşti în ceastă lume cum ai înota pre o mare cu valuri şi cu vînturi rreale, unde sămt în toate  dzile furtuni de scîrbe. De o parte bat valurile boalelor şi a neputinţelor, de altă parte valurile năpăştilor şi a sărăciilor, de altă parte valurile nevoilor ş-a greutăţilor celor mai mari. Că cumu-i în mare de înghit peştii cei mari pre cei mici, aşea şi într-această lume cei putearnici pre cei neputearnici. De  toate parţile eşti în frică şi în groază, cît   
{371r} nu ştii pînă a doa dzi: hi-vei viu? Pentr-aceea te rog să cunoşti călătoriia ta, unde te duci, că deaca veri cunoaşte, ştiu că te veri teame şi te veri folosi. Duci-te într-o cale neştiută, în locuri straşnice, în lume minunată, şi-ş caotă a întra pre doaă porţi groaznice, unde frică şi spaimă mare va avea sufletul tău. Întăia poartă iaste moartea, prin carea cu voe fără voe-ţ caotă a treace cu destulă durere. La aceaia poartă sămt străjerii mănioşi şi nemilostivi,  carii te vor încungiura şi te vor dezbrăca de toate de cîte ai în ceastă lume şi vor lua de la tine toate. Numai ceale sufleteşti-ţi vor lăsa, de veri avea; iară de nu veri avea nice acealea, numai gol ce te vor lăsa. Şi aşea-ţ caotă să vii la a doua poartă a giudeţului lui Dumnedzău, înaintea a atitea gloate de îngeri  şi atitea săboară de svenţi priiatini lui Dumnedzău, şi tocma înaintea feaţei direptului giudeţ, unde te veri teame şi te veri cutremura, că nu veri şti ce te va tîmpina şi cum va hi. Şi ce răspuns veri avea şi încă de veri mearge gol? O, ce ruşine veri păţi! Că întăiu te vor întreba [ 336 ] "Ce ai venit aşea gol şi sărac?"  şi-ţ vor dzice: "Ce-ai făcut veşmîntul cel fără de moarte cu carele te-ai îmbrăcat în svîntul botedz?" Deacii şi de alte daruri sufleteşti te vor întreba.   
{371v} Şi-ţ va dzice direptul giudeţ: "Pentru ce-ai venit ca un rob gol şi sărac aicea înaintea a atîţea fii dumnedzăieşti şi înaintea scaunului Măriei Meale? Ce-ai făcut darurile creştinătăţei şi unde le-ai pierdut? Întru nemică n-ai băgat în samă darurile meale, nice-ai mulţămit  pentru binele mieu ce ţ-am dat. Pentr-aceea şi eu întru nemică nu te socotescu, ce ca un rob viclean după lucrul tău te veri giudeca şi faţa mea în veci nu o veri vedea." Iară tu, o suflete păcătoase, audzind aceastea teame-te şi te înfricoşadză, că înaintea ta stă moartea cumplită, giudeţul cel dirept şi groaznic, muncile ceale neîncetate, matca focului nestîns, întunearecul împărţit, plîngerea şi scrîşcarea dinţilor. De-aceastea să te temi foarte şi să te părăseşti de păcate, pînă  eşti încă pre calea vieţei tale, pînă încă nu te duci într-acealea locuri. Adu-ţi amente de acealea porţi prin carile-ţ caotă a treace în viiaţa cea netrecută. Socoteaşte-te de toate parţile, că prin multe laţuri de păcate treaci, să nu cumva cadzi în vr-unul diînse, şi lasă în lume ca Avraam tatăl şi îma,  adecă păcatul ce naşte pohtele ceale ce-s de perire sufletului. Şi toţi ceia ce-s robi păcatului le dzise Domnul Hristos că-s morţi, cum audzit   
{372r} într-această svîntă evanghelie că oarecine dzise cătră Hristos: "Învăţătoriu, veni-voiu tot după tine, numai ce-mi dzi să mă duc mainte să-mi îngrop pre tată-mieu". Iară Domnul dzise lui: "Lasă morţii să-ş îngroape morţii săi". Pentr-aceea şi tu să laşi ceia ce-s robi  păcatului, săvai să ţ-are hi şi părinţi şi fraţi. Pre unii ca aceia dzice Domnul să-i laşi şi să-i slujeşti lui fără de păcate şi fără de valuri, şi dzua şi noaptea. Şi de-aciia să nu te mai întorci îndărăpt, să caoţi spre faptele ceale de mainte, că [ 337 ] acela nu va putea hi îndireptat întru împărăţia ceriului.  Cum şi Jidovii, deaca ieşiră din Eghvpet, să întoarsără cu gîndul la bucatele Eghvpetului, la carnea şi la căldările ce avuse acolo. Pentr-aceea trupurile lor cădzură în pustii şi ţara făgăduită nu le fu a o vedea. Aşea şi tu, deaca veri înceape a te întoarce la întunearecul păcatelor aceştii lumi, atunce şi trupul  sufletului tău va cădea în pustiile veacului acestuia, în munci, şi nu veri agiunge să întri în ţara cea făgăduită, în Ierusalimul cel de sus. Că şi Lot fugind de arderea Sodomului, muiarea lui să întoarsă şi căotă îndărăpt şi îndată să făcu stlîp de sare. Aşea şi tu, de veri căota înapoi cătră pohtele ceale de păcate,  îndată te veri face   
{372v} ca un bolovan de sare moartă, lins de dobitoacele păcatelor. Pentr-aceea, ceia ce călătoriţi după Hristos şi veţi să scăpaţi de Faraon cel nevădzut, de Satana diavolul, şi din robiia Eghvpetului, din muncile de veaci, nu zăbovireţi în-tunearecul pustiei ceii de păcate, ce ieşiţi după povaţa voastră, după Movsi, adecă după duhovnic carele poate să vă îndirepteadze şi  să vă treacă marea păcatelor. Şi cu ispovedaniia şi cu lacrămile să înecaţi gonacii lui Faraon şi să scăpaţi din păcate, ca din Marea Roşie Jidovii. Să cîntaţi în besearecă mulţămită lui Dumnedzău, celuia ce v-au izbăvit, şi aşea să mîncaţi mană din ceriu svînta cumenecătură, hrana sufletelor voastre, fără de  care hrană nime nu va putea hi viu în viiaţa ce vine. Şi fără de greş veî întra în ţara cea făgăduită, după povaţa voastră ce iaste Domnul Hristos, carele pentru voi au întrat acolo pentru ca să vă bage şi pre voi acolo unde-i prăvirea a întunearece de îngeri şi de săboară de svenţi ce sămt noaă fraţi mai mari.  Pentru căci au întrat acolo mainte de noi carii sămt scrişi în ceriu, unde iaste tot binele din veaci ascuns şi voaă giuruit, care bine şi [ 338 ] îngerii doresc să-l vadză. Întru care bine şi pre noi pre toţi credincioşii tăi ne spodobeaşte,   
{373r} Doamne Iisuse Hristoase, Dumnedzăul nostru, acolo în veaci să lăcuim şi pre tine să proslăvim, împreună cu părintele şi cu duhul svînt, acmu şi pururea şi întru veaci de veaci. Amin.  53. Dumeneca a treidzeci şi una Cine va putea spune ciudesele lui Dumnedzău şi să facă audzite puterile şi lucrurile ceale bune a lui Hristos? Că tuturor dă binele său celora ce cer şi cui de ce să roagă dăruiaşte. Stricaţii curăţeaşte, dracii din oameni goneaşte, morţilor înviere, orbilor vedeare, cum şi pre-acest orb de carele spune spune  svînta evanghelie în Ierihon vendecă-l.   
{373v} [ text in slavona ]Într-aceaia vreame, cînd să apropie Iisus de Ierehon, un orb oarecarele ţedea pre cale de cerea. Iară deaca audzi că treace nîrod, întreba ce poate hi aceasta şi-i spusără lui că treace Iisus Nazoreanul. Şi strigă de dzise: "Iisuse, fiiul lui David, miluiaşte-mă!" Şi  ceia ce mergea înainte cunteniia lui să tacă, iară el mai tare striga: "Fiiul lui David, miluiaşte-mă!" Iară Iisus stătu şi învăţă să-l chiame preînsu la sine. Şi deaca să apropie el cătr-însu, întrebă-l pre-însu de dzise: "Ce veri să-ţi dau?" Iară el dzise: "Doamne, să vădz!" Iară Iisus dzise lui: "Vedzi!  Credinţa ta te izbăvi." Şi îndată vădzu şi purceasă într-urma lui, lăudînd   
{374r} pre Dumnedzău. Şi toţi oamenii, deaca vădzură, deaderă laudă lui Dumnedzău. [ 339 ] Întăia parte:Pentru dragostea lui Hristos, ce iaste întinsă tuturor neoprit Cumu-i soarele de străluceaşte toate cîte-s pre supt ceriu şi toate semenţiile omeneşti lumineadză, cu mult mai vîrtos acela carele iaste soarele cel svît şi dirept, ce lumineadză nu numai trupurile din afară, ce şi sufletele din lontru, ochii inimiei deşchide şi mentea deşteaptă, de cunoaşte omul pre  Dumnedzău şi binele de veaci ce i-au gătat lui. De-aicea să cunoaşte liubovul ce are cătră oameni Domnul nostru Iisus Hristos şi dragostea cea nespusă, că pretutindirea îmbla şi în toate laturile călătoriia, prin cetăţi şi prin sate, de tămăduia toate neputinţel şi boalele din oameni, şi cu ciudesele ce făcea  să lumina mentea oamenilor şi să întorcea oamenii cătră Dumnedzău şi cătră pocăinţă.  Deaci veni Iisus şi în Ierichon, şi acolo nu om orb, anume Vartilimeiu, şedea lîngă drum de cerea. Şi audzind gîlceavă de nărod, întreba ce iaste, şi-i spusără   
{374v} că iaste Iisus Nazoreanul. Şi cît audzi de numele lui Iisus, păru-i bine, că de multă vreame audziia dinsu că face ciudese multe şi vendecă bolnavii. Pentr-aceea strigă cu glas mare şi dzise: "Iisuse, fiiul lui David, miluiaşte-mă, c-am audzit de ciudesele tale ceale multe şi de  binele ce-ai făcut priîn Ierusalim şi priîn Capernaum. Că tu, Doamne, pre cela ce era din naştere orb l-ai făcut cu ochii, şi iarăşi pre doi orbi ce-au strigat într-urma ta şi pre-acei-ai luminat. Pentr-aceea şi eu strig: fiiul lui David, fie-ţ milă de mene!" Iară Domnul grăi cătr-însul: "Ce  strigi şi ce ceri de la mene?" Orbul răspunsă: "Ceriu să vădz!" Cu adevărat nu-i proastă cearerea orbului, ce-i mare, şi numai putearea unuia sîngur Dumnedzău putea cearerea lui să dea, iară alt nime din oameni.Pentr-aceea Domnul să milostivi spre rugămentea [ 340 ] lui şi spre credinţa lui cea tare  şi-l întrebă ce ceare. Întrebă-l Domnul nu că doară nu ştiia cela ce şti toate mainte de ce ceare, ce întrebă să nu dzică neştine că orbul altă cerea şi Hristos altă-i deade. Ce cerea orbul, înaintea tuturor spusă, şi Hristos înaintea tuturor deade. Şi dzise: "Credinţa ta cu carea credzi că te poci tămădui,  aceaia te izbăvi". Şi îndată vădzu şi cu glas mare începu a lăuda pre Dumnedzău, şi nu numai el sîngur, ce   
{375r} ce şi toţi oamenii ceia ce vădzură aceaia ciudesă făcea slavă lui Dumnedzău şi mulţămită.  Aceasta ciudesă fu denafară de poarta cetăţei, care ciudese ca cu un sol deade veaste Domnul Hristos în cetate, ca să ştie cetăţeanii Ierihonului că lumina cea adevărată vine la dînşii să lumineadze sufletele lor ceale întunecate, cum au grăit sîngur de-au dzis: "Eu sămt lumina lumiei. Cela ce va îmbla după  mine nu va mearge în-tunearec, ce va avea viaţa de veaci." A doa parte:Pentru orbirea sufletului şi pentru giurămînt Să ne asămănăm şi noi acestui orb cu credinţa şi cu răbdarea, că mult răbdă şi el cîndu-l opriia năroadele să tacă şi-i cunteniia fariseii şi saducheii ceia ce nu iubiia ciudesele lui Hristos. Iară el mai tare striga şi să ruga.Că aşea iaste sufletul cel răbdătoriu: nice să teame de primejdi, nice i-i frică de cei mai  mari, ce mai tare să aprinde cu ruga şi cu credinţa, şi deaca dobîndeaşte nice dănăoară nu părăseaşte de-a mulţămirea. Aşea şi noi să facem: mainte de ce dobîndim să him răbdători, şi după ce dobîndim să him mulţămitori.   
{375v} Să ne-are şi opri vrăjmaşii noştri să tăcem, adecă diiavolul şi lumea şi trupul, carii nu iubăsc binele lui Hristos, atunce noi mai tare şi mai cu deadins să ne rugăm [ 341 ] lui Dumnedzău să caote pre noi cu milă şi să lumineadze ochii inemiei noastre, pre carii i-au întunecat fumul  păcatelor lumiei. Că leagea învăţăturilor lui Dumnedzău iaste lumină, şi cine să va scăpa diînsă, acela iaste orb cu sufletul mai vîrtos decît orbul acela. Că cela ce-i orb de ochi nemică nu veade să facă rău, iară cela ce-i orb de mente şi de suflet, acela toate răutăţile face, nu numai într-un chip, ce în toate  chipurile. Ce orbire mai mare iate de aceasta de cînd ţine neştine svînta evanghelie şi-ş pune mînule pri-însă, carea învaţă nice într-un chip să nu giure şi el giură! Cît rău au păţit svenţii părinţi şi cîte nevoi au răbdat pentru să întărească credinţa lui Hristos, iară noi de multe ori fără de nice o nevoe, fără  de nice o frică de moarte, ne lepădăm înşine de credinţa noastră. Şi cînd giurăm pre svînta evanghelie, oare cu strîmbul, oare cu direptul, atunce ne lepădăm de credinţa noastră; şi nu ne lepădăm numai, ce şi în mare pedeapsă cădem. Că scrie în cartea lui Zaharia proroc cum au vădzut Zaharia proroc o seacere  foarte mare, de dzeace coţi de lată. Şi i-au dzis Dumnedzău:   
{376r} "Aceasta seacere iaste diînaintea lui Dumnedzău şi întră în casa celuia ce să giură pre numele lui Dumnedzău". Dece vedeţi, o, fraţilor, ce mînie a lui Dumnedzău iai ceia ce să giură; pentr-aceea să ne ferim ca de foc de giurămînt. Dzic unii: "De nu voiu giura, cum voiu scăpa din mîna  vrăjmaşului mieu?" Ce grăeşti, o, oame! De vrăjmaşul tău te temi de giuri, şi de Dumnedzău nu te temi? Cu adevărat să ştiţi, creştini blagosloviţi, că cela ce giură sau pune pre altul să giure, acela iaste ucigaş sufletului său. Că au doară pentru aceaia iaste beseareca, să meargem să giurăm? Ba, ce iaste pentru  ruga, ca să ne rugăm pentru vrăjmaşii noştri şi pentru greşealele noastre. Sau svînta evanghelie, au pentr-aceea o au făcut Hristos, să ne giurăm priînsa? Ba, ce ca să audzim cum ni să cade să facem de ni-i voia să ne [ 342 ] izbăvim din muncile de veaci şi binele acel de sus să dobîndim. Iani deşchide  svînta evanghelie pre care-ţ pui mînule de giuri, să vedzi: ce dzice Hristos? Dzice-ţ să giuri vr-odată, au cu strîmbul, au ci direptul? Ba, nu dzice necăiuri. Mai vrîtos dzice că muncă sufletului are acela ce giură şi cela ce pune pre neştine să giure. Deci, de dzice Hristos în svînta evanghelie să nu giuri,  dară tu cumu-ţ pui mînule pre svînta evanghelie şi giuri? Cum nu te temi de mînia lui Dumnedzău? Nu socoteşti că s-ai şi scăpa de vrăjmaşul tău, iară de Dumnedzău nu veri scăpa? Nu socoteşti   
{376v} în capul tău că de veri scăpa de datoriia această trecătoare din lume, iară de munca veacinică nu veri scăpa? Pentr-aceea, creştini blagosloviţi, ascultaţi cuvîbtul Domnului vostru lui Hristos şi nu giurareţi, nice punereţi pre alţii să giure, că mare canon şi mare greutate au pre sufletele sale unii ca aceia. Cum grăiaşte şi svîntul marele Vasilie, de dzice că giurămîntul iaste lepădare de Dumnedzău. Pentr-aceea, tot  creştinul să să ferească de giurămînt cum s-are feri de foc. Să nu îndrăznească a giura, că pentru îndrăznire vine orbiie şi întunearec în sufletele oamenilor, de cad în păcate în multe chipuri. Pentr-aceea ne învaţă Domnul de dzice: "Socotiţi-vă şi vă păziţi, ca să nu să îngreuiadze inimile voastre cu mîncările şi cu băuturile. Şi de năprasnă va veni pre voi dzua aceaia, adecă ceasul morţei, întru care ceas nu vor folosi giurămentele şi vicleşugurile ce facem pre ceastă lume. Că toate faptele noastre  ceale ascunse, cîte facem în taină dzua şi noaptea, arătate vor hi înaintea direptului giudeţ, unde va hi toată lumea adunată. O, ce ruşine vom păţi! Că decît munca, mai mare ne va fi ruşinea. De-aicea să ne păzim, să părăsim faptele ceale întunecate, carile sămt: făţăriile, vicleşugurile, giurămînturile,   
{377r} furtuşagurile, uciderile, curviile, [ 343 ] lăcomiile, nedireptăţile, mîndriile, beţiile ş-altele asemenea axestora, şi să apucăm să facem faptele ceale luminate carile sămt aceastea: direptatea, smereniia, curăţiia, milosteniia, postul, paza besearecei, ispovedaniia, cumenecătura, ş-altele  adeamenea acestora, ca să him fii luminei şi moşneani împărăţiei ceriului. Carea noi toţi să o dobîndim, cu darul domnului nostru lui Iisus Hristos, a căruia iaste slava şi cinstea, şinearea şi putearea, depreună cu părintele şi cu duhul svînt, acmu şi pururea şi întru nesvărşiţi şi netrecuţi veaci. Amin. 54. Dumeneca a treidzeci şi doaă Această svîntă evanghelie de astădzi întăiu arată că nemică n-au pestit Domnul Hristos, nice s-au tăgăduit de cătră mîntuinţa rodului omenesc: una, făcînd bine oamenilor şi îmblînd prin ţara jidovască, vendecînd bolnavii şi chemînd păcătoşii; alta, învîţînd cu cuvîntul şi spunînd de împărăţiia ceriului.  Pentru care lucru să arată mare trudă a Domnului Hristos. Arată-se şi nemulţămita oamenilor împrotiva atîta usteninţă. A doa, arată în ce chip s-au întors Zakhei şi ce-au făcut deaca s-au întors, şi ce blagoslovenie au luat de la Hristos şi el şi toată casa lui. Dorind să vadză pre Hristos, luă-l în  casa sa cu drag, cinsti-l în casa sa, dvorbind înaintea lui   
{378r} ca o slugă înaintea domnu-său. Mai apoi şi avuţiia sa toată nu o cruţa săracilor şi neputearnicilor celora ce-i asuprisă şi-i năpăstuise.A treia arată cuvînt drăgostos a Domnului Hristos ce-au dzis că iaste izbăvitoriu păcătoşilor, însă păcătoşilor celora ce să întorc [ 344 ] şi vin  la pocăinţă cu plecare şi cu fapte bune şi dumnedzăeşti, cercînd izbăvirea sa de la Domnul său, cum veţi înţeleage iarăşi din svînta evanghelie. [ text in slavona ]Într-aceaia vreame veni Iisus în Irehon, şi adecă un bărbat ce-l chema Zakhei. Şi acesta era mai mare vamăşilor şi era bogat foarte. Şi cerca să vadză pre Iisus cine iaste, şi nu putea de năroade, că de stat era mic. Şi alergă înainte de să sui într-un copac ce să chiamă agud, ca să vadză  pre Iisus, că pre-acolea-i era a treace.   
{378v} Şi deaca veni derept acela loc căotă Iisus şi deaca-l vădzu dzise cătr-însu: "Zakhee, păzeaşte de te pogor, că aszădzi mi să cade să hiu în casa ta". Şi păzi de să pogorî şi-l priimi cu bucurie. Iară deaca vădzură toţi răpştiia de dzicea că la un om păcătos întră a să ospăta. Iară  Zakheiu stătu şi grăi cătră Domnul: "Iată giumătate de avuţiia mea, Doamne, o dau mişeilor, şi pre cine am năpăstuit, de patru ori-i ăntorc." Iară Iisus dzise cătr-însul: "Astădzi fu mîntuinţă aceştiia case, că ş-acesta iaste fiiu lui Avraam. Că fiiul omenesc au venit să ceaece şi să izbăvască pre cela  ce-i pierdut."   
{379r}Întîia parte:Pentru a lui Dumnedzău iubire cătră oameni şi pentru întoarcerea lui Zakhei Dumnedzău cel nevădzut, acela marele şi straşnicul, despuitorul tuturor faptelor, carele s-au arătat în muntele Sinaei lui Movsi proroc, groaznic şi straşnic, în furtună de foc şi în pară ardzînd, în fum şi în sunet de bucine, şi în tunure şi în fulgere şi în cutremur de pămînt, atîta cît deaca-u văszut rodul  jidovăsc slava lui cea mare dziseră [ 345 ] cătră Movsi: "Să nu mai grăiască cătră noi acesta Dumnedzău, că de va mai grăi vom peri toţi; ce grăiaşte tu cu nus şi ne spune noaă poruncile lui şi te vom asculta". acela Dumnedzău smeri a sa mărire şi dumnedzăirea sa o învăli cu trup din preacurata fecioară Mariia.  Şi aşea veni în lume păstoriul cel bun cercînd oaia cea pierdută şi rătăcită în urma idolilor celor mulţi, adecă rodul omenesc ce să închina idolilor, pentru care oae era gata şi sănătatea sa să-ş pue. Îmblînd pre pămînt ca un om deplin ce era, veni şi în cetatea Ierehonului, pentru chemarea a mulţi şi mai vîrtos a lui Zakheiu. Acesta Zakheiu era vamăş mare, adecă boiarin şi mai denainte de toţi vamăşii. Carele audzind minunate lucruri   
{379v} de Hristos era bucuros să-l vadză şi să-l cunoască şi să grăiască cu nusu. Bucuros era şi în casa sa să-l ia şi să-l ospăteadze, iară ştiindu-se că iaste om păcătos şi să scîrăndivăsc toţi oamenii dinsu, să stidiia să facă aceasta, ce numai voia să-l vază. Şi nice aceasta nu  putea dobîndi: una, că era mic de etat; alta, că gloatele-l împresura. Pentr-aceea alergă înainte şi să sui într-un agud, ca să poată să vadză de-acolea pre Hristos. Cu ruşine era un om bogat şi vestit ca acela să să sue în copaci înaintea a atiţea oameni ce era cu Hristos, iară osîrdiia lui uită cinstea şi  slava ce avea, numai ca să vadză pre Hristos. Aceastea toate nu era ascunse lui Hristos, carele ştiia nu numai lucrurile, ce şi cugetele lui Zakhei. Pentr-aceea veni la locul acela supt copaciul acela în carele era Zakhei, şi îndată căotă. Şi deaca vădzu pre Zakheiu, dzise lui: "Zakhei, sîrguiaşte de pogor, că astădzi-m caotă să hiu în casa ta". Iară Zakhei  deaca audzi acesta glas, glasul carele învie morţii, glasul bucuriei ceii de veaci, glasul cela ce dinsu ascultă vînturile şi marea, care glas chiamă păcătoşii la pocăinţă, atunce inima şi sufletul lui să împlu de bucurie. Şi îndată [ 346 ] să pogorî şi cădzu la picioarele lui Iisus de-i mulţămiia şi cu mare bucurie-l  dusă în casa sa, atîta cît de bucurie uită toată frămseaţea şi slava şi binele   
{380r} lumiei.  Ca şi Petru în muntele Daborului, aşea şi Zakheiu, toată avuşiia, aurul şi argintul, le avu ca neşte tină, numai să dobîndească pre Hristos. Pentr-aceea stătu înaintea lui Hristos şi dzise: "Iată, Doamne, giumătate din avuţiia mea o dau mişeilor şi săracilor, şi pre cine am năpăstuit, voiu întoarce de patru ori  mai mult". Aicea poate hiecine socoti că Zakhei, mainte de ce-nvăţă credinţa a creade, stătu de fu îndurat, fu ascultoiu, fu milostiv, din apucătoriu fu miluitoriu, din luătoriu fu dătătoriu. Că mai dragu-i era să-ş izbăvască sufletul decît toată agonisita şi avuţiia ce avea. Pentr-aceea, Domnul Hristos  grăi cătr-însu de dzise: "Astădzi fu izbăvire aceştiia case", cum are dzice: "Astădzi te întorci, astădzi dai, astădzi întorci cui ce-ai luat, astădzi fu şi izbăvirea casei tale". Că fiiul lui Dumnedzău au venit în lume să izbăvască cel pierdut. Lăcui Domnul cu păcătoşii, însă cu ceia ce s-au pocăit. Deci să  nu te părăseşti, o, păcătoase! Iată că avem pre Domnul Hristos, carele pentru păcătoşi au venit pre lume, pre păcătoşi să cearce şi să caote, păcătoşii să-i izbăvască, carii să întorc cătr-însu. Pre carii nu-i numai priimeaşte cu drag, ce-i şi blagosloveaşte şi-i îndirepteadză. Deci nedejduiaşti  aceluia Domnu, că nice pre noi nu ne va părăsi de ne vom părăsi de păcate şi vom ceare mila lui.  
{380v}A doa parte:Pentru îndurare şi pentru plata celor asupriţi şi năpăstuiţi cu carea s-au îndireptat Zakhei Deaca întră Domnul Iisus în casa lui Zakheiu, socotind Zakheiu sîngur pre sine, văzu mare scărnăvie în casa sa, adecă avuţie din camătă, din asupreale, din dobîndă nedireaptă [ 347 ] strînsă. Strigă de dzise: "Astădzi leapăd din casa mea şi întorc acmu tuturor cui ce-am luat cu strîmbul şi pre cine-am  asuprit, iară din ce-am agonisit cu direptul, giumătate dau săracilor şi mişeilor". O, minunată premeneală! O, negrăite daruri şi milele lui Dumnedzău! Ce-i cu greu oamenilor, lui Dumnedzău iaste iuşor. Cămila treace pre urechile acului; bogatul căruia-s dragi banii, banii urî şi de sărăcie nu să temu.  Cel lumăsc şi trupăsc, sufletesc să întoarsă de fu. Casa cea de lăcomii şi de camatnicii şi de precupii stătu de fu casă lui Dumnedzău. Aicea să cunoaşte că de-are hi fost ceva făţărie întru inima lui Zakheiu, să întoarcă unora, altora să oprească, n-are hi întrat în casa lui. Vădzînd inima lui direaptă şi  plecată a face toată voia Măriei Sale dulcelui Domn, şi în casa lui întră şi blagoslovenie   
{381r} sa lui deade.  Aşea într-acela chip hiecine de nu va tăia cu o dată nedireptatea de la sine şi din casa sa, niceodată nu să va putea îndirepta să între cămila pre urechile acului. Pentr-aceea şi Domnul Hristos dzice că mai iuşor iaste să între cămila pre urechile acului decît bogatul î-mpărăţiia ceriului. Căci că trebuiaşte  camatnicul întăiu să părăsască de-a hirea camatnic; deacii să dea dintr-agonisita sa milostenie. Aşijdere lacomii, apucătorii, asupritorii, măzdarii, prădătorii, vamăşii, furii, tîlharii, de nu vor face ca acesta Zakheiu, să întoarcă cui ce-au luat cu nedireptul. De nu va hi putinţă să întoarcă, întăi să  părăsască nedireptăţile, măzdele, apucările, asuprealele, camatniciile, răutăţile, şi să facă cum dzice David proroc: "Opreaşte-te de rău şi fă bine". Întăiu să să părăsască de rreale şi să facă bine, de-aciia să aibă nedeajde că-i vor hi de folos toate lucrurile cîte va face întru numele lui Dumnedzău. Iară de  va şi da neştine la beseareci şi la săhastri şi la rugători, şi el cu sine va dzace în păcate şi va face toate realele, de puţin folos vor hi lui. De la unul să ia şi altuia să dea, unul să blasteme, altul să mulţămască, ce [ 348 ] folosu-i? O mînă să zidească, alta să răsipască, nice un folos nu-i; numai trudă şi  usteninţă fără ispravă. Zakheiu împreună pre   
{381v} toţi învaţă pre carii vor să să întoarcă adevărat cătră Dumnedzău nu numai al său să dea şi să împarţă mişeilor, ce de-au şi luat cu strîmbul de la cineva, mai cu asupră să-i facă plată. Că cei năpăstuiţi vor striga pentru strîmbătate cătră Dumnedzău, iară s-ară şi tăcea, însăşi  strîmbătatea va striga să-şi răscumpere pre ceia ce o au făcut. Că cum au oprit Ddumnedzău celuia ce fură să nu fure, aşe-au cuntenit şi celuia ce face strîmbătate. Şi aceştia amîndoi nu vor putea hi fără de urgie de la Dumnedzău, de nu vor face plată celui asuprit, cum au făcut Zakhei.  Greu oaspe au fost Domnul Hristos celora ce s-au întors cătr-însu! Că aşea au dzis celora ce-au vrut să slujască lui: să-ş lase pentru dînsu tatăl şi îma, şi priiatinii, şi agonisita, şi muiarea, şi feciorii, mai apoi şi viiaţa şi sănătatea, ş-au giuruit cu o sută de ori mai mult să ia întru viiaţa veacinică.  Pentru care lucru Madei evanghelist, cînd încă şedea la vamă şi luă pre Hristos în casa sa să-l ospăteadze, deaca credzu, îi fu a lăsa toate. Dece Domnul Hristos iaste greu alor săi lumeaşte, iară sufleteaşte mare şi îndurat platnic iaste, întru viiaţa veacinică, carea noi toţi să o   
{382r} dobîndim, pentru darul şi mila domnului nostru lui Iisus Hristos, a căruia-i slava şi cinstea şi ţinearea cu părintele şi cu duhul svînt, acmu şi pururea şi întru veaci netrecuţi şi nesvărşiţi. Amin.  Laudă ţie, Doamne, cu îngerii dau, cînd svîrşitul acesta dumenecilor amu. Trei parţi ce sănt înt-această carte un Dumnedzău în trei feaţe svînta troiţă poartă:  [ 349 ] Dumenecile cu a triodului sărbători, lunile cu a praznicelor învăţături. Priimeaşte, Doamne, ca de la un păcătos să slujesc ţie în ceastă lume pîn voiu hi sănătos. Să hie de pururea cinstit şi lăudat numele tău, iară eu de la inimă te mărturisesc cu condeiul mieu. [ 350 ]  [ 351 ] 
{1r}Luna Septemvrie întăia dzi Învăţătură de viaţa precuviosului părintele nostruSimeon Stlîpnic Acesta ce iaste întru preapodobnici fericitul Simeon, încă fiind tînăr păştea oile tătîine-său şi avea obicină de veniia în toate dumeneci la besearecă şi asculta slujba lui Dumnedzău. Şi cînd fu într-una de dzile, audzi în besearecă cetind cuventele lui [ text in slavona ]Pavel apostol şi întrebă pre un dascal  bun şi bătrîn ce grăesc scripturile acealea. Iară el începu a-i spune dintr-acealea scripturi şi a-l învăţa de post şi de rugă şi de umilinţă şi de curăţie şi de alte lucrure bune carele sămt   
{1v} spăsenie sufletului. Svîntul întrebă: "Unde să pot face aceastea?" Dascalul acela dzise: "Numai în mănăstiri să pot face aceastea". Aceastea deaca audzi svîntul Simeon, lăsă toate şi să dusă într-un loc pustiiu, şi acolo cădzu cu faţa la pămînt şi fu 7 dzile nemîncat. Iară după şeapte dzile  să sculă şi să dusă într-o mănăstire de să cerea şi să pohtiia cu lacrămi să şerbască lui Dumnedzău într-aceaia mănăstire. Şi fu priimit de arhimandrit şi era drag tuturor fraţilor în mănăstire pentru smerenia şi posluşania ce avea cătră toţi, şi slujiia tuturor. Iară părinţii lui nepărăsind cerca-l priînsu şi  plîngea dup-însu pînă în 2 ai.  Svîntul petrecea în mănăstire şi împlea toată pravila mănăstirei. Într-una de dzile ieşi afară din mănăstire şi află la puţ o tărsină de păr, ce era legată vadra cu carea scotea [ 352 ] apă. Deci o dezlegă şi să dusă în taină de-ş învăli cu nusa tot trupul preste pialea goală şi pre desupra să îmbrăcă iarăşi cu  hainele ce purta. Şi petrecu aşea 2 ai, pînă mîncase tărsina carnea lui pînă la oase. Şi putredzise trupul lui şi de putoare nime nu putea să să apropie dinsu. Iară într-una de dzile ieşi un călugăr şi-l află dînd   
{2r} pîinea şi bucatele mişeilor ce luasă obroc de la masă. Că toţi mînca dănăoară în dzi, iară svîntul de dumenecă să postiia preste toată săptămîna pînă iarăş dumenecă. Deci întră călugărul acela de-l pîrî cătră arhimandrit şi dzise: "Acest nemearnic va strica tocmala şi obicna mănăstirei".  Arhimandritul dzise: "Cum?" Călugărul răspunsă: "Noi am luat a ne posti preste dzi numai, iară acesta de dumenecă să posteaşte pînă într-altă dumenecă, şi bucatele ce ia de la masă pre furiş le dă mişeilor. Şi nu numai aceasta, ce şi putoare fără măsură iase din trupul lui, cît nime nu poate să să apropie  dinsu. Deci, oare să hie el în mănăstire şi noi să ieşim, oare să-l aşi să să ducă el de unde au venit." Aceastea deaca audzi arhimandritul să miră şi să dusă unde petrecea Simeon şi află aşternutul lui plin de viermi şi de putoare nu putu sta acolo. Ce chemă svîntul şi-i dzise lui: "Ce iaste aceasta, oame? De  unde-i atîta putoare? Pentru ce smenteşti fraţii şi strîci tocmala mînăstirei? Spune: cine eşti şi de unde ai venit?" Iară svîntul Simeon căota gios în pămînt şi tăcea. Nemică nu grăiia. Scrîbi-să arhimandritul şi dzisă călugărilor: "Dezbrăcaţi-l, să vedem de unde iase atîta   
{2v} împuţiciune". Şi vrură să-l dezbrace şi nu putură, că să lipisă hainele de trupul lui. Şi în trei dzile udîndu-l cu uncrop şi cu unt, de-abia-l dezbrăcară. Atunci aflară tărsîna aceaia înfăşurată pregiurul trupului lui şi să mirară. Şi cu mare nevoe în 50 de dzile de-abia-l  tămăduiră [ 353 ] cu multă pază. Şi dzise arhimandritul: "Iată acmu eşti sănătos. Du-te unde ţi-i voia." Atunce ieşi din mănăstire şi află un puţ pustiiu, fără de apă. Şi într-acela puţ era şerpi şi aspide şi scorpii de lăcuia într-însu şi multe duhure necurate. Acolo sări svîntul în lontrul puţului şi să ascunsă întru unghiu. Iară cînd fu a şeaptea dzi, vădzu arhimandritul în vis mulţime de vonici cu veşmente albe,  de cerca toată mănăstirea cu lumini şi dzicea: "Acmu te vom aprinde pre tine aicea de nu veri afla pre Simeon, şerbul lui Dumnedzău!" Deşteptă-să arhimandritul spămîntat şi chemă călugării şi le dzise lor: "Cum am vădzut eu, iară acel frate ce l-am gonit au fost un şerb iubit lui Dumnedzău. Ce vă rog,  fraţi, să vă duceţi să aflaţi priînsu, iară de nu-l veţi afla nice unul din voi să nu mai vie aicea." Şi ieşiră de-l căotară pretutindirea şi deaca nu-l aflară să întoarsără de dziseră arhimandritului: "N-am lăsat nice un loc să nu-l him căotat.   
{3r} Numai în cel puţ pustiiu nu l-am căotat, că nime nu cutedză." Şi dzise arhimandritul: "Faceţi rugă şi întraţi cu lumini". Iară deaca-i vădzu svîntul, strigă şi dzise: "Lăsaţi-mă puţinel să-mi dau sufletul, că am slăbit şi ce am început nu putuiu săvrîşi". Iară ei trăgea-l şi-l  împengea să iasă, cum are hi făcut vr-un rău. Şi deaca-l scoasără, dusără-l la arhimandritul. Şi cumu-l vădzu arhimandritul, cădzu la picioarele lui şi dzise: "Iartă-mă, şerbul lui Dumnedzău celui de sus, şi te rog să hii tu mie îndireptătoriu şi mă învaţă să aib răbdare." După aceaia petrecu svîntul în mănăstire 3 ai. Şi de-aciia ieşi şi să dusă într-o măgură pustie şi-ş făcu o ogradă numai cu pietri, şi într-însă petrecu 4 ai fără de acoperămînt; răbda zăduvul şi gerul. Dup-aceaia-ş făcu un stîlp de 4 stînjini şi stătu priînsu 7 ai. Şi să audzi numele lui  pretutindirea [ 354 ] şi mulţi veniia la dînsu pentru folosul sufletesc. Acesta să asămăna învăţătoriului său, lui Hristos. Orbii făcea cu ochi, şchiopii şi ologii cu picioare, dracii din oameni goniia, toate boalele tămăduia   
{3v} şi alte multe ciudese făcea cu numele lui Hristos, cum spune în jitiia Svenţiei Sale de-aceastea de toate. De toţi aii stătu pre stîlp acesa preapodobnic 47 de ai şi după aceea chemă-l Dumnedzău să-l odihnească întru lăcaşul cel de veaci. Era vineri în dzua ceaia ce fu chemat. Şi să  plecă în genunchi de să deade pre sine pre rugă şi fu de să rugă pînă dumenecă. Şi aşea să dusă cătră Dumnedzău, plata trudei sale de la dînsu să ia. Iară svîntul şi luminatul lui trup fu dus în cetatea Antiohiei de episcopi şi de mai-marii cetăţei; şi-i zidiră besearecă prea frumoasă şi într-însă trupul lui  pusără cu mare cinste, întru slava părintelui şi a fiiului şi a duhului svănt.  Într-această dzi de astădzi svînta besearecă prăznuiaşte şi alt praznic, ce să cheamă endiction, adecă începătura anului nou, căci că începătura aceştii luni a lui Septemvrie iaste începătura numărului anului şi a praznicelor dumnedzăeşti cîte-s preste an şi a tuturor svenţilor. Pentr-aceea să cade noaă  astădzi, întru începătura anului nou să lăudăm pre Dumnedzău, tvoreţul nostru, şi cu credinţă şi cu liubov să ne închinăm lui şi să-i mulţămim de toate darurile ceale bune ce-au dat noaă, vădzute şi nevădzute. Şi praznicele Svenţiei sale cîte sămt de-acmu preste an şi a tuturor ugodnicilor   
{4r} lui să le prăznuim cum să cade, de ni-i voia să avem plată de la Dumnedzău şi de la svenţi pentru ce vom sărba şi pentru ce vom prăznui. Să nu facem lucrurile cealea ce sîmt de necinste lor, iară nu de cinste. Căci că vom mînca şi vom bea preste măsură să ieşim afară din mente şi vom  sălta în giocuri şi în danţuri şi într-alte fapte ce nu să cad, atunce ce cinste facem svenţilor cu praznicul [ 355 ] nostru sau cum va priimi Dumnedzău praznicul şi truda noastră! Deci ce folos iaste că ne vom cheltui pentru să cinstim svîntul, şi acela mai rău să mînie pre noi! De ţi-i voia să cinsteşti svîntul  şi să priimască şi Dumnedzău praznicul tău, pase la besearecă; stă la vecernie şi la utrănie şi la svînta liturghie; adu-i tămîe, lumînări, prescuri. Fă cum învaţă Hristos: nu chema bogaţii şi priiatinii, că într-altă dată te vor chema şi aceia pre tine, şi-ţ va hi împrumut praznicul tău şi plata de la  Dumnedzău o veri piarde; ce chiamă săracii şi mişeii de-i satură şi ceia ce slujesc besearecei. Ospeteadză-i, mănîncă şi tu cît trebuiaşte şi mulţemeaşte lui Dumnedzău. Nu te îmbăta; nu chema ciumpoi şi alăute şi măscărici, că aceastea toate sămt de necinste svenţilor, iară nu de cinste. Pentru că şi  păgînii, în vreame de demult, ceia ce să închina bodzilor, aşea făcea în praznicele lor   
{4v} ce făcea idolilor: bea mult de să îmbăta, unul pre alalt să întrecea carele va bea mai mult, dzicea în toate feliurile de ciumpoi, giuca, curviia şi toate păcatele făcea. Iară noi creştinii ce creadem în Hristos, carele iubeaşte înţelepciunea, oprirea voei, postul, curăţiia, milostenia, blîndeţele şi alte  lucrure bune, aceastea să nevoim să facem şi de aceastea să grijim şi dzua şi noaptea, pentru ca să veselim pre Dumnedzău şi să cinstim şi svenţii, şi aicea să petreacem viaţă cu pace şi fără de sminteală şi fără primejdi de vrăjmaşi vădzuţi şi nevădzuţi, iară acolo să ne spodobim împărăţiei ceriului. Carea noi  toţi să o dobîndim pentru Hristos, adevărat Dumnedzăul nostru, căruia să cade toată slava şi cinstea şi închinăciunea, depreună cu al său fără de început părinte şi cu cinstitul şi de viaţă făcătoriu svîntul duh, acmu şi pururea şi întru veaci de veaci. Amin.  [ 356 ] 
{5r}Luna septemvrie în opt dzile Învăţătură la naşterea preasventei şi preablagoslovitei despuitoarei noastre, preacuratei fecioare Mariei Ascultaţi, iubiţii miei fraţi, cum scrie svînta scriptură de naşterea Măriei Sale Precistei.  În Palestina era un om de-l chema Ioachim, şi muiarea lui o chema Anna. Amîndoi era blagosloviţi de Dumnedzău pentru milostenii şi pentru alte bunătăţi ce făcea. Era bunătocioşi şi de rudă împărătească, şi feciori ei n-avea. Obicina era într-aceaia vreame: cine nu făcea cuconi de toţi era ocărîţi, şi  nice bucate nime nu mînca cu nuşi, şi în besearecă mai gios de toţi sta, şi cîndu-şi ducea jrîtva la besearecă mai apoi decît a tuturor o priimiia. Într-una de dzile fu praznic mare Jidovilor şi să duse Ioachim cu Anna la besearecă şi pentru multă osîrdie ce avea ei cătră Dumnedzău, îndrăzniră   
{5v} şi-ş deaderă jrîtva la preut mainte de alţii. Iară preutul acela să mînie foarte şi-i priobrăzi cu cuvente reale, şi de multă ruşine ieşiră afară din besearecă. Şi mărgînd ei acasă, să întoarsă Ioachim cătră fămeia sa Anna şi dzise: "Mene nu mă trage inima să mai intru în casa mea, nice să  hiu viu nice o dzi, pentru că simtem urgisiţi de Dumnedzău şi de oameni. Ce tu te du acasă şi cît poţi dă milostenie şi te ascunde în grădină de roagă Dumnedzău, iară eu mă voiu duce într-un munte de voiu posti şi voiu ruga Dumnedzău doară să va milostivi şi ne va dărui feciori." Deacii să despărţiră unul  de-alalt, şi Anna să dusă acasă-şi şi întră în grădina sa. Şi acolo să ruga lui Dumnedzău cu lacrămi şi dzicea: "Doamne atotţiitoriu, cela ce numai cu cuvîntul ai făcut ceriul şi pămîntul şi toate cîte să văd, cela ce ai dzis faptelor tale să crească şi să să înmulţască, cela ce ai blagoslovit pre Sara, muiarea lui  Avraam, şi au născut pre Isaac la bătrîneaţe şi ai dăruit pre Anna ce [ 357 ] au fost şi ia stearpă şi au născut pre Samoil proroc, dă-mi şi mie, Doamne, roadă zgăului mieu şi nu mă lăsa, Doamne, să hiu de ocară şi de urgie oamenilor. Iară ce voiu naşte, oare făt, oare fată, voiu închina Svenţiei Tale cu toată  inima, şi voiu da să slujască în besearecă Măriei   
{6r}Tale!" Deci Anna aceasta grăiia, cu lacrămi rugîndu-se lui Dumnedzău. Iară Ioachim, bărbatul ei, deaca să duse în munte, mai multe dzise plîngînd şi el şi rugîndu-se lui Dumnedzău ca şi muiarea lui. Pentr-aceea Dumnedzău, vădzînd lacrămile şi suspinile lor, tremise pre arhanghel  Gavriil şi să duse la Ioachim acolo în munte unde era şi dzise: "Bucură-te, Ioachime şi te veseleaşte, că eu sămt îngerul lui Dumnedzău şi am venit să-ţi spuiu că veri face o fată carea va naşte dintru fecioria sa pre Împăratul lumiei, pre Dumnedzău. Deci lasă scrîba ta şi amărăciunea sufletului tău şi te du  vesel la casa ta, că au audzit Dumnedzău ruga ta. Numai să aibi nedeajde întru cuvîntul mieu şi să mulţămeşti lui Dumnedzău." Aceasta dzise îngerul cătră Ioachim şi iară să duse de sîrg şi la Anna şi-i dzise şi ei aceastea cuvente. Iară Ioachim , deaca audzi cuvîntul lui arhanghel Gavriil, să duse vesel la casa sa şi află şi pre Anna veselă în casă pentru cuvîntul îngerului. Dup-aceasta, deaca să împlură 9 luni, născu Anna fată din sămîţa lui Ioachim, bărbatului ei, că numai sîngur Hristos ce s-au născut fără sămînţă bărbătească, iară  Preacista, şi ia ca şi toţi oamenii, s-au zemislit şi au născut diîntru amestecare bărbătească. Într-acealea dzile avea obycină Jidovii de chema preuţii   
{6v} a opta dzi după naştere de-i ospăta părinţii pruncului şi punea nume pruncului. Deaci, după obycină, şi Ioachim chemă preuţii a opta dzi să-i ospeteadze şi să pue nume [ 358 ] pruncei, şi-i pusără nume Mariia. Mariia să tlîcuiaşte "împărăteasă", iară după slova elinească dzice  "sîngură aceasta va izbăvi pre toţi oamenii din vicleşugul diavolului, carele nu iubeaşte binele nemărui". Acesta praznic prăznuim noi astădzi, iubiţii miei creştini, aceasta taină sărbăm: proslăvim şi ne închinăm Preacistei, lăudăm şi pre Ioachim cu Anna, părinţii Svenţiii Sale. Pentr-aceea şi noi să nu ne arătăm nemulţămitori, să facem necinste svîntului praznic cu beţii, cu lăcomii, cu curvii, cu cuvente grozave,  ce să lăsăm unii să să grijască de mîncări multe şi de băuturi, alţii de avuţie multă şi de lăcomii, alţii de pohte şi de dulceţi trupeşti. Şi carii sămt aceştia? Limbile ceale neînţelegătoare şi înşelate, carii nu ştiu ce cred, nice cunosc pre Dumnedzeu, nice aşteaptă înviere şi giudeţ, nice cred că vor lua cineş după  lucrul său. Unii ca aceia să să grijască de unele ca acealea, iară noi, ce creadem întru Dumnedzeu adevărat, să nu ne învăluiască acealea lucrure, ce de sufletul nostru să grijim să-l luminăm, sufletul nostru să-l înfrămseţăm cu lucruri bune şi să-l hrănim cu cuvîntul   
{7r} lui Dumnedzău, să îngăduim lui Dumnedzău cu fapte bune. De-aceastea să grijim şi de-aceastea să nevoim, căce că creadem întru Dumnedzău cela ce iubeaşte aceasta şi aşteptăm să înviem şi să him giudecaţi şi să luăm cineş după lucrul său. Pentr-aceea să facem lucrurile cealea ce să cad credinţei noastre. Să nu ne pae că ne vom spăsi fără de lucrure bune, că cum nu poate arde focul fără de leamne, aşea şi credinţa fără de lucruri bune nu poate sîngură spăsi pre om.De care lucru putem cunoaşte şi pre părinţii Preacistei, Ioachim şi Anna. Pentru  post şi pentru rugă şi pentru milostenie ce făcea sămt astădzi în lume lăudaţi. Pentr-aceea, [ 359 ] ferice de ceia ce au făcut milostenie la săraci şi la robi şi la beseareci, că pre-aceia milui-va Dumnedzău şi le va da întru împărăţia ceriului binele acel netrecut şi neîmpuţinat, căci că milostenia mult poate  la Dumnedzău. Cum dzice şi înţeleptul Solomon, că "milostenia izbăveaşte sufletul din moarte". Deci carele iaste sufletul şi care-i moartea? Sufletul iaste sufletul hie a cărui om, săvai bărbat, săvai muiare, căci că după suflet nemică nu aleage bărbatul de muiare,, că au suflet într-un chip, numai căci iaste  bărbatul mai mare muerei, cum iaste şi Dumnedzîu mai mare bărbatului; într-aceasta să aleg, iară   
{7v} intr-altă într-un chip le-au dat Dumnedzău suflet. Iară moartea sufletului să chiamă munca, că sufletul iaste fără de moarte şi nice dănăoară nu moare, iară de va hi în muncă sufletul, ce folos va hi de viaţa lui că va vieţui în muncă! Mai bine are hi fost să nu să hie nice născut acela  om, cum dzice şi Domnul Hristos. Pentru milostenie iarăşi dzice înţeleptul Solomon: "Cela ce va da milostenie în mîna săracului va afla în mîna lui Hristos, înfricatului giudeţ". Şi iarăşi dzice acesta: "Cela ce dă săracului, acela împrumuteadză pre Dumnedzău, şi Dumnedzău-i va da cu miile mai mult".  Dzice şi Hristos în svînta evanghelie: "Ferice iaste de cei milostivi, că aceia miluiţi vor hi de Dumnedzău şi acelora le va da împărăţiia ceriului". Învaţă-ne Hristos pentru milostenie, să nu facem milostenie la arătare de va hi loc, ce într-ascuns, ce într-ascuns, ca să nu ne laude oamenii şi vom piarde  plata noastră; iară de nu va hi loc să dăm milostenie pre ascunsu, noi să dăm şi la arătare cu smerenie şi cu inimă curată, de ni-i voia să avem plată de la Dumnedzău. Cu smerenie, ca să nu ne mîndrim că facem doară ceva lucru mare; iară cu inimă curată, să nu-i pae rău după ce dă sau să priobrăzască   [ 360 ] săracul. Nice să să laude cătră oameni, că cela ce iubeaşte lauda de la oameni plata de la Dumnedzău piarde, iară cela ce iubeaşte să aibă plată de la Dumnedzău   
{8r} i să cade să nu să arate, ce să să ascundză pre sine. Să nu se arate bunătăţile lui şi atunci Dumnedzeu, cela ce şti inimile tuturor, da-i-va şi aicea pre pămînt de-l va griji şi va hi cinstit de oameni, şi acolo î-mpărăţia ceriului i va da. Că aşea învaţă Hristos sîngur de dzice: "Cela ce  miluiaşte săracul şi aicea va lua de la Dumnedzeu pentru una o sută, şi acolo va dobîndi viaţa de veaci şi bucuria neîncetată". Acesta bine şi pre noi să ne spodobască Dumnedzeu să-l dobîndim întru împărăţiia ceriului, pentru mare mila sa, că aceluia să cade cinste şi închiăciune depreună cu părintele şi cu  duhul svînt, acmu şi pururea şi întru veaci netrecuţi şi nesfrîşiţi. Amin.  
{8v}Luna septembrie în patrusprădzeci dzile Învăţătură la rădicarea cinstitei cruci Astădzi să arată, fraţilor, taina ceaia ce-i din veaci tocmită şi de toate semenţiile ascunsă, iară acmu mai apoi s-au arătat întru spăseniia noastră. Pentr-aceea noi credincioşii, aducîndu-ne amente de binele şi de mila lui Dumnedzău ce-au făcut cu noi, prăznuim cu bucurie praznicul sventei cruci şi  i ne închinăm cu frică şi cu cutremur şi cu veselie sufletească o sărutăm. Că astădzi iaste bucurie în ceriu şi pre pămînt. Astădzi să veselesc îngerii şi prăznuesc oamenii că luminata crucea lui Hristos să arătă în lume, pentru care cruce împărăţiia diavolului s-au răsipit, blăstămul s-au călcat, moartea de veaci s-au ucis, iadul s-au deşertat, morţii au învis, raiul [ 361 ] şi  ceriul s-au deşchis. Astădzi beseareca lui Dumnedzău să închipuiaşte raiului.   
{9r} Că cum au fost în raiu lemnul acela carele au omorît pre Adam pentru greşala lui, aşea şi în svînta besearecă iaste cinstita cruce lemnul vieţei, carele au învis pre Adam pentru moartea lui Hristos. Pentr-aceea să rădică svînta cruce şi să arată astădzi întru noi. întru oameni, a să  priceapem că iaste începătură învierei a toată firea omenească şi rădicare din păcatul lui Adam tuturor celora ce cred în Hristos, carele s-au răstignit priînsa.De-aceastea de toate ne veselim şi ne bucurăm. Şi iarăş ne umilim şi suspinăm de la inimă şi lacrămi pre feaţele noastre vărsăm, cîndu ne aducem amente de chinurile şi de moartea cea amară a domnului nostru lui Iisus Hristos, vădzîndu înaintea ochilor noştri cinstita cruce carea o au purtat pre umerele sale mărgînd la răstignire ca un mieluşel spre  giungheare. Căci că nu iaste bucurie feciorilor acelora ce văd moartea tătîine-său înaintea ochilor săi şi mai vîrtos feciorului celuia ce iaste vinovat morţei părintelui său; aceluia i să cade să plîngă mai cu amar căci că pentru greşala lui părintele său cel drag cu moarte grozavă moare. Aşea şi tu să plîngi acmu  cu amar, al mieu suflete păcătoase, că pentru păcatele tale au murit părintele şi tvoreţul tău cel iubit Iisus   
{9v} Hristos, fiiul lui Dumnedzău, carele te-au născut sufleteaşte în viaţa de veaci. Acela pre lemnul crucei cu găvoazde au fost găvozdit şi între doi tîlhari răstignit şi cu spini înghimpoşi încununat şi cu hiare amară adăpat şi preste obraz cu palma bătut. Deaci cum să nu-mi hie a plînge şi a tîngui, cînd cel fără de păcate au chinuit pentru păcatele meale, ca să mă slobodzască din chinul şi din munca iadului. Pentr-aceea să plîngi cu amar, sufletul mieu, că tu eşti vinovat pentru moartea domnului tău. Acela pentru tine fu prins şi legat şi înaintea a  nedireapte giudeaţe dus şi cu nedireptul [ 362 ] giudecat şi la stlîp bătut şi pre cruce fără de milă răstignit. Muri pentru tine, ca să te învie din moartea cea de veaci întru viiaţa cea netrecută. În groapă întunecată să îngropă, ca pre tine să te scoaţă întru lumina ceriului. Cît bine ai de la Dumnedzău, acela tot cu crucea Svenţiei Sale l-au făcut ţie, care cruce nu numai de la răstignirea lui Hristos cît iaste cinstită şi proslăvită, ce şi mai denainte de-aceia, în toate veacurile cîte au trecut, lemnul crucei în multe chipuri şi în multe feliuri s-au închipuit şi s-au însămnat pre  această lume, de oameni mari şi de svenţi şi de proroci. Iară cînd fu în 5500   
{10r} şi 33 de ai, în dzilele lui Tiverie împărat, atunci Domnul nostru Iisus Hristos vru de bună voia sa, pentru spăsenia noastră de chinui cu trupul, iară nu cu dumnedzăirea, şi muri şi învise a treia dzi. Iară necredincioşii şi zavistnicii Jidovi în multe chipuri meşterşuguiră să ascundză învierea  lui. Întăiu pusără peceate de pecetluiră şi întăriră groapa, ca nu cumva să învie Domnul Hristos; dup-aceea pusără şi străjeari să străjuiască; iară mai apoi, deaca fură acealea toate răsipite şi stricate de putearea cea dumnedzeiască şi străjearii spunea şi mărturisiia că Hristos au învis, deacii cu bani începură  a svătui sî ascundză învierea lui Hristos şi deaderă peaningi mulţi străjerilor să dzică că n-au învis, ce l-au furat ucenicii lui. Aşea într-acela chip şi deaca să înălţă Hristos de pre pămînt în ceriu în 40 de dzile după învierea lui şi ciudese multe făcîndu-se de svenţii apostoli, iarăşi scrîşca cu mînie  Jidovii. Şi să svătuiră de dziseră: "Veniţi să ascundem locul unde au fost răstignit şi îngropat Hristos, că de vor vedea oamenii crucea pre ceaia ce-au fost răstignit şi groapa deşartă în ceaia ce-au fost îngropat, tpţi vor veni şi vor creade într-însu". Atunce învăţară de astupară groapa şi Golgoda, locul  unde era svînta cruce, ca să să uite, să nu se   
{10v} mai pomenească. Iară [ 363 ] Dumnedzău lăsă să să împle svatul lor cel rău, căci că era să să pustiiască cetatea Ierusalimul, să ardză cu foc şi ei să hie tăiaţi şi de foame morţi şi robiţi pentru îndrăznirea lor ce făcură asupra Domnului lui Hristos. Care lucru şi fu în 40 de ai după răstignirea  lui Hristos, că într-atiţea ai le îngădui Dumnedzău tot pentru să să întoarcă să creadză şi să să pocăiască. Într-atîta vreame fu ascunsă şi svînta cruce, pînă în dzilele marelui Costantin, carele fu întăiu pre lume împărat creştin. Iară pentru care lucru fu creştin, ascultaşi. Cînd vru Costantin să facă războiu cu Maxentie, împăratul de Rîm, să să bată cu nusul, atunci gîndind de mulţimea şi de tăriia oştei Rîmului, să spămîntă inima lui şi să întrestă. Iară într-o dzi amiadzădzi i să arătă lui pre ceriu chipul sventei cruci strălucind mai vrîtos decît lumina soarelui şi pre aceaia  cruce vădzu slove scrise de dzicea aşea: "Costantine, cu aceasta veri birui!" Aceasta deaca vădzu Costantin să veseli şi de srîg învăţă să facă cruci şi să le pue în steaguri. Şi aşea purceasă la războiu şi să lovi cu Maxentie şi-l pobedi, şi împărăţia Rîmului luă şi să botedză. De-aciia şi alte războae bătu şi răsăritul to supt mîna sa   
{11r} plecă-l. Şi atunce tremise pre maica sa pre Elena, să să ducă la Ierusalim să caote svînta cruce. Şi deaca ştiu Macarie, patriarhul Ierusalimului, de venirea împărăteasei, ieşi cu mare cinste înaintea ei, cu toţi episcopii de pri-împregiur. Ceia, deaca începu a-i întreba de svînta cruce,  unul spunea într-un chip, altul într-alt chip, şi nime adevărat nu ştiia, căci că era şi vreame multă de cîndu era ascunsă şi îngropată de Jidovi. Iară Macarie patriarhul să deade pre rugă şi de la Dumnedzău fu arătat lui locul acela unde era cinstita cruce. Şi de srîg adună împărăteasa de săpară şi curăţiră  locul acela. Şi să ivi Golgoda, unde au fost răstignit Hristos, şi nu departe de-acolea aflară şi trei cruci: [ 364 ] una a lui Hristos şi doaă a celor doi tîlhari ce-i răstigniră deodată cu Hristos. Şi cu deadins mai cercară şi aflară şi găvoazdele. Iară împărăteasa în scrîbă şi în grije cădzu, căci că nu putea să  cunoască de aceale trei cruci carea di-înse-i a lui Hristos. Ce şi aceasta nepriceapere o dezlegă Macarie patriarhul cu o ciudesă într-acesta chip: O muiare de rudă mare boliia în Ierusalim şi boală ca aceaia boliia cît nime nu mai dzicea că va hi vie, şi trăgea de moarte numai să moară. Iară patriarhul dusă tustreale crucile de   
{11v} punea cîte una priînsa, şi numai cît să apropie crucea lui Hristos de acea muiare bolnavă ce muriia, îndată învise şi fu sănătoasă, şi sări de îmbla şi cu glas mare mulţămiia şi lăuda pre Dumnedzău. Aceasta ciudesă deaca fu şi ieşi veaste cum s-au aflat svînta cruce, îndată să strînsără  năroade multe de creştini de pohtiia şi înseta de svînta cruce să o vadză. Şi pentru mulţimea năroadelor, căci că nu putea încăpea să o vadză, iară patriiarhul Macarie să sui pre ambon şi rădică cinstita cruce în vedearea tuturor. Şi deaca o vădzură, toată mulţimea oamenilor începură a striga:  "[ text in slavona ]". Şi de-atunce s-au întărit praznicul sventei cruci a să prăznui şi a să rădica în 14 dzile a lui Septevrie. Pentr-aceea şi noi, iubiţii miei creştini, svănta cruce să o cinstim, să ne închinăm, să o sărutăm, cu frică şi cu bucurie să o proslăvim: cu frică pentru nedestoniciia noastră, iară cu bucurie pentru binele ce ne-au dăruit. Deci să ne dezbrăcăm ca de un veşmînt spart şi întinat, de viiaţa cea de păcate şi să ne  îmbrăcăm întru armele luminei, să facem dzisele lui Hristos, ca să him şi noi fii luminei şi moşneani împărăţiei ceriului, carea noi toţi să o dobîndim pentru Iisus Hristos, Dumnedzăul nostru, căruia să cuvine slavă şi   
{12r} cinste şi mare cuviinţă întru veaci netrecuţi. Amin. [ 365 ] Luna octovrie în patrusprădzeace dzile Învăţătură de viaţa preacuvioasei maicei noastre Parascheva Aceasta svîntă şi preacuvioasă fecioară Parascheva era de moşie din Epivat, născută din părinţi credincioşi şi creştini buni. Întru toată viaţa sa cu milostenie şi cu fapte bune lui Dumnedzău îngăduia. Fără de-această svîntă avură ş-alt fecior, parte bărbătească, pre carele dederă-l părinţii lui la carte. Şi  deaca-l învăţă carte bine, părinţii şi lumea toată-l părăsi şi pre sine să călugări şi-i fu pus nume de călugărie Edimie. Şi pentru multe a lui bunătăţi fu pus arhiereu şi păstoriu la scaunul ce să chema Imadit, şi acolo multe şi mari ciudese făcu, şi după moartea lui izvor de mir au curs din trupul lui. Iară  svînta în casa părinţilor săi petrecea. Iară cînd fu de 10 ai de vîrstă   
{12v} după cum avea obicină a păzi beseareca, mearsă într-una de dzile la o besearecă a Preacistei. Şi acolo audzi cetind în svînta evanghelie cuvîntul lui Dumnedzău, acela ce-au dzis: "Cine va vrea să vie după mene să să leapede de sine şi să ia crucea sa şi aşea să vie după mene". De  acesta cuvînt ca de o sigeată fu rănită în inimă. Şi deaca ieşi din besearecă, tîmpină un sărac şi să dezbrăcă de haina ce avea desupra şi de toate podoabele feteşti şi aceluia toate cu osrîdie le deade. Şi aşea în casa părinţilor veni. Şi deaca fu ştiută de părinţi, o mustrară destul şi o bătură, ca să nu facă şi altădată  aşea. Ce aceaia buna şi înţeleapta fecioară aceastea nemică nu le socotia, ce ş-altă dată altui sărac toate podoabele sale ce purta le deade. Şi nu numai de doa-ori sau de trei ori, ce de multe ori da săracilor veşmentele sale şi nemică nu băga în samă certarea şi bătăile ce lua de la părinţii săi pentr-aceasta,  căci [ 366 ] că era aprinsă de jelanie dumnedzăiască şi inima ei ardea cu focul duhului svînt. Şi rîvna ce avea cătră Dumnedzău nu putu mai mult să o ţie, ce de toţi să ascunsă, părinţii şi semenţiile, slugile şi slujnicele depreună şi toatî frămseaţea aceştii lumi părăsi. Şi cu multă sîrguire agiunsă adîncul pustiei, ştiind că altă nemică   
{13r} nu potoale săltarea trupului ca viiaţa pustiei. Deacii, deaca agiunsă la pustie şi dobîndi voia sa de să vădzu pre sine slobodă de toate vălăşagurile lumiei, cu totul să deade postului şi nedormirei şi rugei nepărăsit, cît în puţină vreame omorî toată pohta trupului. Acolo viaţă îngerească  vieţuia, mîncare-i era de ierbile ce creştea acolo, şi încă şi de acealea cîte puţinel şi numai dănăoară într-o dzi de cătră sară. Cine va putea să spue trudele şi usteninţele ei? Lacrămile, suspinile, închinăciunile cine le va povesti? Că nu era altul nime acolo să poată vedea faptele ei ceale sufleteşti, numai ochiul Celuia ce veade toate. Nu era ei acolo grije de pluguri, de boi, nice de cai cu rafturi scumpe, sau de leagene, nice de veşmente  şi de aşternuturi, nice de mîncări şi de mease, nice de casă sau de slujnice, ce numai de curăţiia sufletului şi de răspunsul giudeţului ce va să hie şi de tîmpinarea mirelui său lui Hristos. De aceasta pururea suspina şi nepărăsit tînjiia, cumu-ş va înfrămseţa sufletul, cum să va logodi pre sine mirelui ceresc lui  Iisus Hristos, cum să va îndulci de vedearea mirelui său, de slava şi de lumina şi de bucuriia cea fericită. De aceasta numai ce o durea inima, şi ochii de lacrămi-i era întunecaţi pururea. Într-aceastea nevoindu-se şi grijindu-se,   
{13v} iară vicleanul diavol nu mai părăsiia de-a o supărarea cu arătări înfricoşate şi cu năluciri groznice. [ 367 ] Uneori şearpe să făcea, alteori hiară grozlivă să arăta, ca să sparie svînta să părăsască podvigul său. Ce buna fecioară Parascheva pre Cela de sus pusă nedeajdea sa şi cu putearea  aceluia în fire muierească bărbăteaşte călcă toate meşterşugurile lui, şi vicleşugurile lui ca o painjină de iuşor le strica şi le răsipiia. Aşea de bine să nevoi asupra firei sale şi atîta-ş înfrămşe sufletul, cît să împlu dinsă cuvîntul prorocului David că iubi împăratul ceresc frămseaţea ei. Cu aceastea bunătăţi petrecu ai mulţi în pustie. Cînd fu într-o noapte, deaca să deade pre rugă cumu-ş avea obycină şi mînule cătră ceriu cu omilinţă întinsease, vădzu un vonic dumnedzăesc prea-luminat unde veni cătr-însă şi dzise aşea: "Să laşi pustia şi la moşia ta să te întorci, că acolo ţi să cade  să laşi trupul pămîntului şi să treci din ceastă lume cătră Dumnedzău cela ce-ai iubit". Aceasta videanie svînta deaca vădzu, pricepu că iaste arătare de la Dumnedzău. Părea-i bine într-un chip pentru despărţirea trupului; într-alt chip să scrîbia pentru părăsirea pustiei. Însă şi fără de voe lăsă  pustiia şi să întoarsă în lume şi la Ţarigrad veni. Şi mearse   
{14r} în beseareca Preacistei ce iaste în Vlaherna şi cătră icoana Svenţiei Sale cădzu şi cu lacrămi să ruga aşea şi dzicea: "Despoitoare lumiei, Maica lui Iisus Hristos Dumnedzăului mieu, toată nedeajdea mea o am pusă pre tine. Fecioară, nu mă lepăda pre o săracă ca mene, nu te oscrîbi de şarba  ta, că din tinereaţile meale unuia născut fiiului tău am călătorit. Ştii, fecioară, neputinţa firei muereşti. Ştii scrîba sufletului mieu. N-am altă nedeajde, n-am alt acoperemînt. Tu-m fii îndireptătoare, tu-m hii folositoare şi a toată viaţa mea socotitoare. Că pînă am îmblat în pustie pre tine am avut  agiutoriu, iară acmu, deaca m-am întors [ 368 ] în lume, ce agiutoriu altore lumi trebuiaşte fără de tine! Deci acmu, Despuitoare, îndirepteadză-mă pînă la svîrşitul veşei meale, că altă nedeajde nu am."  Aşea cu tot sufletul să rugă şi la moşiia sa să duse- Şi acolo nu multă vreame petrecu. Trudă cătră trudă şi dureare cătră dureare adăogea, cu post şi cu nedormire pre sine să înfrămseţa. Vreame multă deaca trecu, ştiu de moartea sa mai denainte vreame şi aciiş să întoarsă spe rugă şi cu lacrămi pămîntul uda  şi aşea să ruga de dzicea: "Iubitoriu de oameni, despuitoare, Doamne Iisuse Hristoase, caotă din lăcaşul tău de sus şi nu părăsi pre mene, şarba ta, nice mă lăsa,   
{14v} că pentru numele tău cel svînt am lăsat toate şi după tine am călătorit întru toată viaţa mea. Şi acmu, îndurate Doamne, dzi a înger blînd să ia cu pace sufletul mieu şi să nu hie oprită suirea lui de spurcaşii şi vicleanii diiavoli, ce mă spodobeaşte cu îndrăznire să stau înaintea scaunului tău  celui straşnic, că eşti blagoslovit întru veaci. Amin." Şi aşea-ş deade luminat sufletul său în mîna lui Dumnedzău, şi nemărui nu să spuse de unde au fost şi cine iaste. Iară Dumnedzău vrînd să proslăvască şarba sa, ce tocmi? Tîmplă-se de muri un curăbiiar, şi trupul lui neîngropat dzăcînd, de putoare nime pre-acolo nu putea să treacă, cît şi un săhastru ce petrecea într-acel loc, de mare împuţiciune nu putea lăcui, ce rugă pre neşte creştini de luară acel trup împuţit.  Şi săpînd să-l îngroape, aflară trupul preapodobnei Paraschive neputred şi plin de mireazmă. Însă, ca nişte oameni neiscusiţi şi neştiind ce trup iaste, lăsară să hie un lucru de nemică şi aproape dinsu acel trup împuţit îngropară. Iară unul dintr-înşii ce-l chema Gheorghie, om bun şi creştin, preste  noaptea aceaia veade o împărăteasă pre un scaun luminat şedzînd şi mulţime de [ 369 ] vonici cu veşmente albe împregiurul ei dvorbind, atîta cît nu putu căota   
{15r} de frămseaţea şi de lumina lor, ce cădzu gios la pămînt. Iară unul dintr-aceia luă-l de mînă de-l rădică şi-i dzise: "Gheorgie, pentru ce n-aţi socotit trupul sventei Paraschive? Ce l-aţi uitat aşea? Nu ştiţi că Dumnedzău au iubit frămseaţea ei şi au vrut să o proslăvască pre  pămînt?" Atunce dzise lui luminata aceaia împărăteasă: "De sîrg să luaţi trupul mieu şi în loc de cinste să-l puneţi, că nu poci răbda potoarea acelui om. Căci că şi eu încă sămt om, din zgău de maică născută. Moşia mea iaste Epivat, unde lăcuiţi voi acmu." Aceasta videanie vădzu şi o muiare ce o chema  Idimiia, într-acelaş chip şi într-aceeaş noapte, şi a doa dzi amîndoi într-un chip spusără tuturor. Aceastea deaca audziră, toţi cu bucurie şi cu mare osîrdie cursără, cu lumini şi cu tămîi, şi cu mare cinste o luară şi în beseareca Svenţilor Apostoli o pusără. Şi acolo multe şi minunate ciudese făcea întru  cinstea şi slava sventei troiţe.  Pentr-aceea şi noi, iubiţii miei creştini, să ţinim în mente lucrurile sventei aceştiia. De-aceea să luăm amente şi cinstea ce-au luat de la Dumnedzău. Au doară n-au fost şi aceasta muiare? Au doară n-au avut trup ca şi noi? Dară cum au săhăstrit? Cum au împlut voia lui Dumnedzău? Că n-au  mîncat mult ca noi, nice   
{15v} au făcut lucrurile ceale drăceşti ce le facem noi în vreamea de-acmu: giocurile, cîntecele, beţiile, curviile. N-au iubit lumea ca noi, nice binele ei. Pentr-aceea şi Dumnedzău o au cinstit şi în ceriu şi pre pămînt. Pentr-aceea au dobîndit binele acela carele nice ochi de om l-au  vădzut, nice urechi l-au audzit, nice la inima omului au întrat. Pentr-aceea şi tu, o, oame, de ţi-i voia să scapi de muncile de veaci şi să dobîndeşti binele acela, leapădă şi ureaşte şi tu [ 370 ] lumea. Să nu de tot ca această svîntă, încai bucuria şi veseliia ei. Nu te bucura de binele ei, nu te veseli de frămseaţele şi de pohtele ei, nu te îndulci de păcatele ei. Greale-ţ par  învăţăturile lui Hristos, iară sîmt de folos mare. Nu căota numai cheltuiala milosteniei, ce caotă ce dzice prorocul David: "Cela ce împarte şi dă mişeilor, direptatea lui va trăi întru veaci de veaci". Nu căota numai scrîba şi pedeapsa trupului, ce mai vrîtos ia amente dobînda binelui ceresc. Nu socoti numai  patima cea rrea a trupului, ce-ţ ad amente de odihna cea de veaci a sufletului. De veri urî ceale trupeşti, pre lesne veri afla şi ceale sufleteşti, şi de veri părăsi ceale lumeşti, iuşor veri dobîndi şi ceale cereşti, întru împărăţia lui Dumnedzău, carea noi toţi să o dobîndim de la Iisus Hristos, adevărat  Dumnedzăul nostru, şi pentru ruga sventei de astădzi.Amin.  
{16r}Luna octomvrie în doaădzeci-şease de dzile Învăţătură de măcenia svăntului şi slăvitului mare măcenic Dimitrie După naşterea cea trupască a Domnului nostru lui Iisus Hristos, în şease sute de ai, era un-părat ce-l chema Maximian, iară porecla lui era Erculie. Acesta împărat atîta era de rău şi fără de leage, cît nu iubiia nice puţinel să audză de numele lui Hristos şi de să afla undeva vr-un creştin, el nevoia  să-l omoară. Căci că avea şi un ginere de-l chema Dioclitiian, şacela împărat necredincios şi fără de leage ca şi sine. Pentr-aceea mulţi din creştini să ducea de mărturisiia de numele lui Hristos şi răbda munci pentru liubovul lui Dumnedzău.  [ 371 ] Unul dintr-înşii au fost şi svîntul Dimitrie, carele să preamăreaşte astădzi, ce era de naştere din cetatea Solunului, născut din   
{16v} părinţi oameni denainte, bogaţi şi mai mari ţărăei Machedoniei. Ce nu era cinstit şi iubit atîta pentru părinţi, cît pentru bunătăţile sufletului lui, că biruia pre toţi dintr-aceaia vreame cu înţelepciunea ţi cu blîndeaţele, şi era şi mai frumos decît toţi vîrstnicii lui. Din cuconie să arăta cum  va hi şi deaca va creaşte. Un lucru numai ce avea pururea să înveaţe: a face lucruri bune ş-a să iscusi în tocmealele ceale de războae, că într-aceasta să nevoia tinerii dintr-aceaia vreame. Era mai ales de alţii şi cu statul şi cu vîrtutea, iară mai mult să nevoia întru lucrurile ceale sufleteşti, că pohtele  trupului le călca şi le biruia, curăţie ţinea, direptatea iubiia, de nedireptate şi de strîmbătate să feriia. Atîta era lăudat pentru bunătăţile lui întru toată oblastia lui Maximiian împărat, cît şi însuşi împăratul, audzînd de înţelepciunea lui şi de vitejie ce făcea la războae, cinsti-l priînsu şi-l făcu mai mare decît  toţi boiarii Solunului şi-l pusă priînsu domnu pre toată ţara de rumele. Iară svîntul mainte de ce nu încăpusă la cinste să făcea la arătare păgîn, iară cît încăpu la puteare îndată începu a îndrăzni pentru creştinătate. Şi nu să bucura atîta de cinstea împăratului,   
{17r} cît să nevoia ă criască bunătăţile sufletului său. Pentr-aceea nice dzua nice noaptea nu părăsiia de-a învăţarea cuvîntul lui Dumnedzău, şi nu pre-ascunsu, să să teamă ceva de împăratul, ce mai vrîtos la arătare. De altă nu grijia, numai cum va sămăna credinţa în sufletele creştinilor.  Învăţa cum s-au zydit omul de mînule lui Dumnedzău şi cum fu cinstit şi dăruit cu hrana raiului şi cum cădzu pentru zavistiia diavolului. Şi iarăşi cum acela zyditoriul Dumnedzău, vrînd să-l sue iarăşi în cinstea lui cea mai de-ainte, să pogorî din ceriu pre pămînt şi luă trup din svînta fecioară Maria  şi fu om deplin ca şi [ 372 ] noi, numai fără de păcate; şi cum s-au răstignit ş-au murit trupeaşte şi cum s-au înălţat în ceriu. Şi iarăşi acela va veni mai apoi de va giudeca viii şi morţii şi va da căruiaş după lucrul lui. Aceastea povestind şi învăţînd svîntul Dimitrie avea şi plată multă pentru învăţătura sa, căci că mulţi din păgîni audzind cuvîntul lui să întorcea cătră Dumnedzău şi bodzii urîia şi-i lepăda, iară pre Dumnedzău mărturisia şi credea. Pentr-aceea nu mai părăsiia de-a învăţarea, gîndind în mentea sa că,  de nu să vor întoarce toţi Solunenii să criadză în Hristos, nemică folos n-are   
{17v} din cinstea sa cea multă. Iară diavolul, vrăjmaşul sufletelor omeneşti, vîdzînd că să înmulţăsc creştinii şi să împuţiniadză păgînii, în toate dzile leşuia să împiadece mărturia şi învăţătura svîntului.Şi într-alt chip nu era putinţă să facă aceasta, de nu va omorî svîntul. Şi acela carele vrea să tocmească şi să facă aceasta mai apoi o şi  făcu într-acesta chip: Împăratul Maximiian, deaca plecă multe laturi supt împărăţiia Rîmului şi viind din cetate în cetate făcînd jrîtvă bodzilor, sosi şi în cetatea Solunului, unde era svîntul Dimitrie. Atunce neşte păgîni din cetate, avînd pre diavolul într-ănimile sale şi vrînd să dobîndesacă cinste de la  împăratul, să dusără şi dziseră cătr-însul: "Cinstite împărate, un cuvînt vom să arătăm cătră Împărăţiia Ta, şi să nu-ţ pae Măriei Tale că simtem nescari oameni răi şi grei pentru ce ne vom pîrî pre domnu nostru, căci că noi mai iubim binele Împărăţiei Tale, decît a celuia. Că cu adevărat să ştii, împărate,  că Dimitrie, pre carele l-ai cinstit Împărăţiia Ta şi l-ai pus domn pre toată ţara de Rumeli, au ieşit din tocmala moşilor săi şi din credinţa noastră, şi creade în Hristos cel răstignit, pre carele l-au răstignit Jidovii. Şi numai   
{18r} atîta, ce şi la aiave şedzînd [ 373 ] pre scaunul giudeţului, învaţă de Hristos şi mărturiseaşte, şi în toate dzile Elinii audzind învăţătura lui cea menciunoasă lasă credinţa sa şi să fac creştini." Aceasta deaca audzi împăratulîntăiu nu-i păru bine să piardză pre un om ca acela, iară dup-aceea învăţă să-l aducă înaintea sa să vadză şi însuşi cu sine oare poate hi adevărat. Deci să dusără de sărg oamenii aceia şi aflară svîntul unde şeade şi învaţă cuvîntul lui Dumnedzău. Şi de sîrgu-l apucară  priînsu ca neşte lei cumpliţi şi-l dusără înaintea lui Maximiian împărat. Iară svîntul, cumu-ş era diîntăiu bucuros să mărturisască de numele lui Hristos, nice de oamenii aceia, nice de împăratul nemică nu să temu, ce stătu înaintea împăratului bucuros şi vesel, atîta cît şi faţa lui era veselă şi rumenă de  căldura inimie lui.  Dzise împăratul cătră svînt: "Dimitrie, aceasta nedeajde am nedejduit eu de tine, de te-am pus domnu Solunului, iară tu să ne cinsteşti. Eu te-am pus domnu Solunului, iară nice o milă de loc n-ai ieşit înaintea noastră să ne tîmpini." Svîntul răspunsă: "Eu pre Împărăţiia Ta cinstesc ca pre un-părat,  iară pre Dumnedzău, cela ce iaste împărat a toată lumea, pre acela cinstesc mai vîrtos." Şi dzise împăratul: "Dară Dumnedzăul tău şi   
{18v} împăratul tău carele iaste?" Svîntul răspunsă: "Domnul mieu Isus Hristos, acela iaste Dumnedzău adevărat şi împărat a-tot-ţiitoriu". Împăratul iară dzise: "Deaci aceluia credzi tu. Dară n-ai cinste de la mene de te-am pus domn în toată ţara Solunului? Cu aceastea ne plăteşti,  nemulţămitoare oame? Aşea te arăţi cătră marii dumnedzăi şi cătră noi? Pentr-aceasta eu voiu să te muncec cu mii de munci, să cunoşti cine sămt eu şi cine eşti tu, şi ce poate Dumnedzăul tău să-ţ folosască". Svîntul răspunse: "Împărate, cu muncile şi cu [ 374 ] pedeapsele ce mă sparii, acealea le am cu  bucurie şi cu veselie, că acealea vor agonisi mie împărăţiia ceriului şi odihna de veaci". Aceastea cuvente deaca audzi împăratul din gura svîntului, întăiu să mînie foarte, dup-aceea învăţă să bage svîntul în-chisoare, gîndind că doară să va întoarce. Şi-l duseră în-chisoare, însă nu unde închidea pre alţi oameni, ce într-un loc groznic. Că era un feredeu mare, pustiiu, aproape de unde  şedea împăratul; în cămările aceluia feredeu închisără svîntul. Iară întrînd acolo svîntul, vădzu o scorpie mare înaintea sa unde rădicasă capul să-l muşce. Şi îndată-ş făcu cruce şi dzise: "Întru numele lui Hristos, cela ce-au dzis să călcăm şearpele şi scorpiia şi toată putearea vrăjmaşului".  
{19r} Aşea dzise şi călcă scorpiia aceaia. Şi adecă să arătă îngerul lui Dumnedzău deasupra lui, ţiind o cunună de aur, şi-i dzise lui: "Hii vesel, Dimitrie, vonicul lui Hristos, cuteadză şi te îmbărbăteadză de biruiaşte vrăjmaşii tăi!" Aşea dzise şi-i pusă cununa în cap. Şi aşea rămasă svîntul  acolo închis, sîngur, fără de soţie omenească. Mulţămiia lui Dumnedzău şi înseta de ceasul morţeii sale. Avea şi bucurie şi scrîbă într-aceaia închisoare: bucura-să pentru căci mărturisi de Hristos înaintea împăratului, şi iară să scrîbiia pentru căci nu săvîrşi mai curund munca, să să ducă întru împărăţia ceriului. De aceastea gîndind svîntul, iară necredinciosul împărat iubind să vadză vărsări de singe şi morţi de oameni, avea un boinic de-l chema Lie, om mare şi vrîtucos, dintr-un sat sîrbăsc ce-l ce-l chema Uandal. Şi-i făcusă un pod înalt, şi pre gios era împlîntate ţăpi de hier; şi preacela pod să lupta şi  mulţi oameni arunca de-acolo de muriia.Iară un vonic din Solun anume Nestor, ce era şi el creştin într-ascuns, tînăr şi frumos, şi cunoscut lui [ 375 ] [ text in slavona ] Dimitrie, vădzînd pre Lie cum ucide oamenii şi cum să veseleaşte împăratul pentru biruirea lui, să dusă în cămările acealea unde era închis svîntul   
{19v} Dimitrieşi dzise: "Şerbul lui Dumnedzău şi al mieu giupîn, Dimitrie, spurcatul împărat să bucură foarte întru lucrurile lui Lie, şi inima mea trage să mă lupt cu nusul. Deaci mă blagosloveaşte şi mă întăreaşte să mă duc să-l biruesc." Iară svîntul făcu lui cruce în frunte şi  dzise:"Du-te; pre Lie veri birui şi pentru Hristos muncă veri lua". Deacii ieşi Nestor di-închisoare şi să dusă unde să lupta oamenii, şi îndată strigă: "O, Lie, vino să ne luptăm amîndoi". Iară împăratul şedzînd într-un loc sus şi prîvind luptătorii, deaca vădzu pre Nestor tînăr ca de 20 de ai,  chemă-l înaintea sa şi dzise: "O, vonice, pentru ce nu te temi de moarte, ce ai venit să te lupţi cu Lie? Nu vedzi cîţi oameni omoară şi cît singe varsă?Hie-ţ milă de tinereaţele tale, şi de eşti sărac vino să te îmbogăţesc. Nu-ţ urî viaţa pentru sărăcie." Răspunsă Nestor: "Împărate, eu sărac nu sămt, nice  viaţa mi-am urît, ce voiu să mă lupt cu Lie să-l biruesc, să hiu mai de cinste decît dînsul". Şi deaca vădzu împăratul că nu-l ascultă, părăsi de-a-i dzicearea. Iară svîntul Nestor, deaca să apropie aproape de Lie, aruncă veşmîntul său cel deasupra şi strigă: "Dumnedzăul lui Dimitrie, agiută-mi!"  Şi de srîg zmulsă cuţitul său şi lovi pre Lie   
{20r} tocma într-ănimă şi-l aruncă de pre pod gios. Şi aşea muri mîndrul şi păgînul Lie. Iară împăratul deaca vădzu că muri Lie, foarte să scrîbi şi chemă pre Nestor şi-i dzise: "Spune-mi: cu ce farmăci uciseşi pre Lie? Cînd el ucise atiţia oameni mai tari decît tine, dară tu cumu-l  omorîşi?" Svîntul Nestor răspunsă: "Eu, împărate, cu farmăci n-am ucis pre Lie, ce cu putearea lui Hristos am făcut acesta lucru". Aceasta deaca audzi împăratul, să scrîbi foarte şi dzise să scoaţă pre Nestor [ 376 ] afară den cetate şi să-i tae capul cu cuţitul lui. Şi aşea să svîrşi svîntul Nestor după  cuvîntul lui [ text in slavona ] Dimitrie. Deacii să sculă împăratul mînios şi să dusă în curte-ş. Dup-aceea ştiu că cu ştirea lui [ text in slavona ] Dimitrie l-a ucis pre Lie şi învăţă slujitorii săi să ducă să ucigă pre svîntul Dimitrie în cămările feredeului aceluia unde era închis. Deaci să dusără şi cu suliţele împunsără tot trupul lui. Şi întîia  suliţă ce-l lovisă era în coasta cea direaptă, în locul unde împunsese şi pre Hristos pre cruce, căci că svîntul cîtu-i vădzu atîta rădică mîna cea direaptă să-l împungă într-acela loc. Aceasta muncă luă marele mucenic Dimitrie şi aşea să svrîşi ca astădzi 26 în Octovrie. Deacii după moarte   
{20v} trupul svîntului multe şi nenumărate ciudese făcu. Pentr-aceea să cade şi noaă ce audzim muncile măcenicilor să facem şi noi lucrurile lor. Şi atunci vom face lucrurile lor, nu numai cînd vom fi munciţi pentru numele lui Hristos, ce şi cînd vom petreace cum iubeaşte Dumnedzîu. Căci că atunci era împăraţi păgîni şi nume de creştin nu iubiia să audză  nicăiuri, pentr-aceea mergea măcenicii şi mărturisiia de numele lui Hristos, iară acmu nime nu iaste să ne nevoiască pentru credinţa noastră. Numai atîta ce ceare Dumnedzău de la noi: după cum iaste tocmala creştinească, aşea să petreacem. Că de vom petreace cum ne învaţă Hristos, vom avea şi plată de  la svenţi pentru praznicele noastre, iară de vom petreace viaţa noastră făcînd cealea ce nu iubeaşte Dumnedzău, întru deşert ne trudim. Pentr-aceea, iubiţilor, să ne ferim de faptele ceale reale şi să facem lucruri sufleteşti şi dumnedzăeşti, ca să să veselească Dumnedzău întru lucrurile noastre şi svenţii să să  bucure întru prăznuirea noastră. Şi noi să ne spodobim împărăţiei ceriului, carea noi toţi să o dobîndim pentru Hristos, Dumnedzăul nostru, a căruia iaste slava întru veaci netrecuţi. Amin.  [ 377 ] 
{21r}  Luna noemvrie în opt dzile Învăţătură la săborul svenţilor voivodzilor îngereşti Mihail şi Gavriil Dumnedzău, cela ce nice început, nice svărşit n-are, carele iaste mai denainte decît toţi veacii, îmbrăcat cu lumină neatinsă şi cu slavă negrăită, căruia nu-i trebuia nice ceriu, nice pămînt, nice altă lume ca să-l proslăvască, că aceastea toate le avea întru sine, şi era mărit şi slăvit deusebi de toată lumea,  iară pentru mare mila sa vru să-ş arate slava sa lumiei carea o avea mainte încă de ce nu era lumea, pentr-aceea întăiu făcu îngerii. Numai cu cuvîntul făcu cu o dată toate ceatele îngereşti. Şi într-acestaa chip făcu de simt îngerii. Îngerul   
{21v} iaste o fire nevădzută, că nu poate să-l vadză sau să-l priceapă. Iaste şi pururea clătitoriu, adecă totdeauna să clăteaşte ca şi mentea omului, ce nice dănăoară nu stă într-un loc, ce totdeauna îmblă din loc în loc. Iaste şi fără de trup, adecă n-au trup ca oamenii, ce sămt  îmbrăcaţi cu lumină; însă n-au lumină dintru sine, ce de la Dumnedzău, şi sîmt luminaţi şi frumoşi. Iaste îngerul slujitorul lui Dumnedzău întru lucruri şi întru cîntări. Întru lucruri, că-l tremite de face ce iaste învăţătura lui Dumnedzău, oare suflet să ia, oare a svînt să slujască, oare videanii să arate, oare  altă slujbă dumnedzăiască să slujască. Întru cîntări, că laudă şi proslăvăsc cu cîntări pre Dumnedzău. Iară în ce chip sămt îngerii şi ce faţă şi ce chip au, nime nu şti, numai Dumnedzău carele i-au zidit. Mulţimea îngerilor cîţi simt de număr, nime nu şti, macar c-au şi dzis Daniil proroc: "mii de mii şi  întunearece de întunearece de îngeri"; ce nice el nu i-au spus de număr cîţi sămt. Îngerii sămt cu mente slobodă şi din buni pot să să facă răi, cum fură şi îngerii aceia: di-îngeri luminaţi, draci întunecaţi. Şi deaca greşesc n-au pocăinţă, [ 378 ] căci că sămt fără de trup. Numai omului   
{22r} cît au lăsat Dumnedzău pocîinţă pentru neputinţa trupului. Şi iarăş îngerilor nu le trebuiaşte limbă să le grăiască sau urechi să audză, că fără de graiu şi fără de audzire pricep voia lui Dumnedzău. Feaţele lor nu samănă nice unii fapte de cîte să văd pre lume, nice sămt a tuturor într-un  chip, ce în multe chipuri, una de alaltă mai frumoasă şi mai luminată. Nu-i ţine nice uşe, nice zidiu, nice lăcată, nice încuetoare, nice peceate, nice altă nemică. Sămt putearnici; unul diînşii poate piarde lumea toată. Sămt gata întru slujba lui Dumnedzău. Oraşe, cetăţi, locuri, beseareci socotesc şi feresc şi  agiută; şi tot creştinul, oare păcătos, oare dirept, are cineş îngerul său socotitoriu, iară alte limbi toate au cîte un înger. Au dar de la Dumnedzău de să închipuesc în ce chip le iaste dzis de Dumnedzîu. Şi sămt 9 ceate de îngeri, şi aceale 9 ceate în trei parţi să împart. Dintr-aceale trei parţi întăia ceată iaste  serafimii cei cîte cu şease arepi, heruvimii cei cîte cu ochi mulţi şi sventele scaune pre carii odihneaşte Dumnedzău cel fără de trudă. A doa parte iaste ceata domniilor, tăriilor, putearnicilor. A treia ceată iaste începătorii, voevodzii, îngerii. Numele îngerrului să înţeleage purtătoriu de veaste,   
{22v} căci că îngerul poartă veastea lui Dumnedzău pre lume. Aşea într-acesta chip ne dă noaă svînta scriptură să înţeleagem de firea şi de tocmala îngerilor. Cade-să de-acmu să ştim pentru ce prăznuim astădzi Săborul îngerilor şi ce va să dzică săbor. Săbor dzice adunare, iară ce iaste adunarea îngerilor, ascultaţi. Dumnedzău diîntăiu făcu îngerii şi-i lăsă în voia lor. Unul diîntru îngeri, ce-l chema Luceafăr, carele era mai mare îngerilor şi voevod pus de  Dumnedzău într-o ceată de îngeri, acesta să mîndri şi dzise că va pune scaunul său mai presus de Dumnedzău. Şi de srîg, numai cît gîndi aşea, atîta cădzu gios în fundul pămîntului, şi di-înger luminat ce era, fu [ 379 ] drac întunecat. Şi dup-însul cădzu toată ceata lui. Deci unii agiunsără pînă în iad,  alţii rămasără pre pămînt, alţii cădzură într-apă, alţii în văzduh, şi aceştia din văzduh sămt vamele acealea a sufletelor. Atunce, cum să deşchise ceriul şi începură a cădea îngerii, de srîg să strînsără şi să adunară toate ceatele ceriului, şi mai marele înger Mihailstătu în mijlocul lor şi dzise: "Să staţi bine, să  staţi cu frica lui Dumnedzău". Şi numai cît grăi acesta cuvînt, îndată carele cum era, aşea să aflară şi stătură de-a cădearea. Aceasta dzi prăznuim noi astădzi,   
{23r} fraţilor. Nu pentru căci au cădzut dracii din ceriu, ce căci că astădzi fu adunarea şi starea îngerilor. Iară după cădearea Satanei şi slugilor lui, atunce făcu Dumnedzău pre om, ca să hie lăcuitoriu cu trupul într-această lume de gios, iară cu sufletul să prîvască frămseaţea lui Dumnedzău cea de sus. Trupul să moară, iară sufletul să custe fără moarte. Aicea să custe puţină vreame, iară deaca va muri să  vieţuiască în veaci, şi de pre pămînt să dobîndească petreacerea aceea de sus din careea au cădzut îngerii. Şi iaste lăsat omul într-această lume ca un luptătoriu în mijlocul duhurilor celor drăceşti să să lupte şi pentru luptarea sa să ia de la Dumnedzău cinstea carea o au pierdut îngerii. Pentr-aceea trebuia  firei omeneşti agiutoriu şi îndireptătoriu. Şi bun agiutoriu dobîndi rodul omenesc de la Dumnedzău: pre arhaggel Mihail şi Gavriil, cu toate ceatele lor. Aceia sămt străjeari vieţei noastre şi preveaghe pentru sufletele noastre, de gonesc de la noi puterile diiavolului. Aceia ruga noastră o duc lui Dumnedzău şi  cătră faptele ceale bune ne îndeamnă, iară de cătră păcate ne depărteadză. Aceia rădică mentea noastră să ne aducem amente de moarte şi de mîniia lui Dumnedzău, şi pre cei cădzuţi în păcate rădică priînşi spre pocăinţă, iară celor   
{23v} direpţi le arată tainele lui Dumnedzău. Aceia în ceasul morţei [ 380 ] noastre despart sufletele noastre din trup şi le apără de vame ce simt din pămînt pînă în ceriu. Pentr-aceea vă rog, iubiţilor, nu gonireţi de la voi svîntul înger cu necurăţiile voastre, nice primireţi în loc de îngerul lui Dumnedzău îngerul Satanei. Că deaca să depărteadză de la om îngerul lui Dumnedzău pentru păcatele lui, atunce să apropie dinsu îngerul Satanei şi-l ia ca pre un orb de-l împenge  priînsu în groapa păcatelor, şi va hi omului aceluia cea de apoi mai amară decît cea dintăiu.Deci ascultaţi ce spune svînta scriptură de un voevod carele au fost într-o cetate ce să cheamă Cardaghen, pentru care lucru să priceapeţi şi cădearea omului în păcate cîtu-i de rea şi ciudesa svenţilor îngeri cît bine făcură cu nusul.  Acesta voevod în multe păcate petrecea şi nemică de sufletul său nu grijiia. Iară cînd fu dănăoară, să tîmplă de fu omor de ciumă în cetate, şi pentr-acesta omor ce era, el să spărie şi pentru păcatele sale să umili. Şi eşi din cetate cu muiarea sa şi să dusă într-un sat al său şi acolo să pocăia. Iară diavolul,  cela ce nu iubeaşte pocăinţa omului, aruncă-l priînsu şi acolo de cădzu în curvie cu o cumnată a sa, muiare   
{24r} frăţine-său. Deacii după cîteva dzile să războli şi muri. Iară de-acolea era aproape o mănăstire şi să duse giupăineasa lui să-l îngroape în besearecă. Şi să dusără de-l luară. Şi deaca-l provodiră şi-l îngropară în al treile ceas de dzi, iară cînd fu în al noaăle ceas audziră glas  din groapă strigînd: "Miluiţi-mă! Miluiţi-mă!" Şi purceasără de să dusără pre glas pînă la groapă, şi deaca-l dezgropară, începură a-l întreba ce au vădzut, iară el de multe lacrămi nu putea nemică să grăiască sau să le spue. Ce-l dusără la un om svînt ce-l chema [ 381 ] Dalasie şi-i spusără de  tot rîndul lui, iară marele Dalasie, mîngîia-l priînsu şi-l dojeniia. Şi cînd fu a treia dzi dzise lui să spue de cealea ce-au vădzut şi abia putu de-ş îndireptă limba încă a patra dzi şi începu cu lacrămi a spune şi a grăi: Eu, părinte, cînd mă sfîrşiia, vădzuiu neşte arapi stînd pregiur mene, atîta de grozlivi, cît numai vedearea lor era mai cumplită decît toată munca. Şi vădzîndu-i priînşi, sufletul mieu să spămînta şi să strîngea. Şi într-aceaia frică fiind eu, adecă vădzuiu 2 vonici frumoşi unde veniră la mene, şi numai  cîtu-i vădzuiu, îndată sări sufletul mieu în mînule lor. Şi de-acii, cum zburăm   
{24v} şi ne duceam în sus, sosim la vamele acealea ce ţin căile şi opresc pre ceia ce să sue. Şi toţi întreba cineş de păcatele sale: unii de menciuni, alţii de nedireptăţi, alţii de ucideri şi de alte păcate de toate. Şi îndată văzuiu vonicii aceia ce mă ducea ţiind ca un visteariu lucrurile meale ceale bune,  din carele lua şi punea în cumpănă împrotiva păcatelor meale, ce le aducea aceale duhuri vicleane. Şi abia ne răscumpărăm. Iară cînd fum la vama cea de curvie, mă apucară acei arapi negri şi-mi aducea lucrurile meale ceale de curvie. Iară vonicii aceia răspundea penru mene şi dzicea că cealea ce-am făcut  în cetate sămt ertate pentru pocăinţa mea; iară ei dziseră: "Aşea iaste, ce după aceea iară au făcut curvie şi au murit fără pocăinţă." Aceasta deaca audziră îngerii, mă lăsară şi mă apucară arapii aceia cu bucurie, de mă trăgea în gios şi mă ducea bătîndu-mă, pînă mă pogorîră pre pămînt. Şi să desfăcu  pămîntul şi mă înghiţi. Şi adecă mă aflaiu în temniţele iadului, unde era mulţime de suflete de să munciia şi striga: "Vai de noi! Vai de noi!" Şi n-avea cine le agiuta. Şi cu nuşii şi eu începuiu a mă munci. Şi de năprasnă vădzuiu unde veniră iarăşi vonicii aceia şi începuiu a mă ruga să mă scoaţă dintr-aceale   
{25r} munci, ca să mă pocăesc. Iară ei dzisără cătră mene: "În zadar te trudeşti a te ruga, [ 382 ] că nime nu poate să iasă de icea pînă la învierea a toată lumea". Însă pentr-aceea li să făcu milă de mene şi mă întoarsără iară în trup, şi aşea începuiu a strîga din groapă. De-aceasta să poldzuiră toţi şi-l rugară să ia să mănînce; iară el nice dănăoară nu vrea să guste, ce îmbla pre la toate besearecile de cădea la pămînt şi grăiia: "Amar de ceia ce nu să pocăesc!" Şi custă 40 de dzile plîngînd şi postindu-să şi deaciia iarăş muri.  Aceasta ciudesă ce audzit, iubiţii miei creştini, c-au făcut cu acest om acei doi vonici de l-au scos din muncă şi l-au învis de s-au pocăit, Mihail şi Gavriil au fost svenţii îngeri. Sămt şi alte ciudese multe, pline toate carţile de spun lucrurile ce-au făcut svenţii îngeri. Pentr-aceea şi noi, carii vom  să avem agiutoriul lor, să ne părăsim de faptele noastre ceale de mainte, de strîmbătăţi, de făţării, de asupreale, de scumpeate, de curvii, de beţii şi de alte scrînăvii. Să prăznuim cu curăţie, cu rugă, cu trezvie, cu milostenie tuturor, cui de ce trebuiaşte. Să iertăm greşealele celora ce ne greşesc noaă iară  Dumnedzău, carele ne-au spodobit de-am agiuns această dzi de astădzi, acela ne va da şi împărăţiia   
{25v} ceriului, că aceluia să cuvine cinstea şi slava întru veaci de veaci. Amin.  Luna Noembrie în doaădzeci de dzile Învăţătură la Văvedeniia Preacistei,  cînd o au dus părinţii ei în besearecă de o au închinat lui Dumnedzău pruncă de trei ai Toate praznicele svenţilor sămt svente şi de folos sufletelor omeneşti, iară praznicul acesta de astădzi, ce iaste a despuitoarei noastre a Preacistei, iaste şi mai svînt şi [ 383 ] şi mai de folos şi mai minunat, căci că svenţii să chiamă şi sămt slugi lui Hristos, iară Svenţiia Ei Preacista iaste maică Domnului nostru  lui Iisus Hristos şi despuitoare şi împărăteasă a toată lumea. Că mulţi svenţi şi mulţi proroci fură mainte de Hristos de mărturisiră cuvîntul lui Dumnedzău, ce nime n-au ascultat, nice au credzut. Ce încă şi aceia, macar c-au fost svenţi, nu mergea î-mpărăţia ceriului, căci că calea raiului nu era deşchisă,   
{26r} ce era închisă de păcatul lui Adam, şi toţi oamenii cîţi muriia mainte de Hristos mergea în muncă. Şi pentru că nime nu era izbăvit de păcatul lui Adam, şi toţi oamenii cîşi muriia mainte de Hristos mergea în muncă. Şi pentru că nime nu era izbăvit de păcatul lui Adam, pentr-aceea vru  ziditoriul şi domnul lumiei de veni şi să născu din svînta fecioară Maria şi să întrupă dintru dînsă. Deci, cum s-au născut dintr-însa din duhul svînt, fără de sămînţă bărbătească, aşea după naştere curată au fost şi iaste cum au fost şi mainte de ce au născut pre Hristos.  Multe ciudese şi minuni au fost pre lume, cum spun sventele scripturi, iară cum s-au născut Dumnedzău trupeşte din Mariia fecioară preste toate ciudesele treace şi covîrşeaşte. Cînd nice îngerii, nice arhanghelii, nice alte ceate a ceriului nu pot să-l vadză chiar, iară fecioara Maria fu maică lui. Ceriul şi  pămîntul nu poate să-l încapă, iară într-o fecioară mică încăpu. Ciudesă prea minunată şi veaste prea înfricoşată Dumnedzău iaste. Poate face ce va vrea. Au doară iaste ceva să nu să poată lui Dumnedzău? În ce chip audzim şi astădzi c-au făcut Dumnedzău şi au tocmit cu maica sa, cum spune  svînta scriptură.  Scrie că părinţii Preacistei, Ioachim şi Anna, era oameni bogaţi şi feciori nu făcea. Ce să rugară lui Dumnedzău să le dăruiască un fecior de trupul lor, şi ce să va naşte   
{26v} dintr-înşi, oare parte bărbătească, oare muerească, s-l dăruiască lui Dumnedzău. Pentr-aceea Dumnedzău audzi ruga lor şi născură parte muerească, pre Maria. Şi cînd fu de trei ai, [ 384 ] adusără-şi amente părinţii ei de giuruirea ce-au dăruit lui Dumnedzău şi de srîg  strînsără semenţiile şi featele cetăţei şi petrecură pre Preacista cu lumini şi cu făclii, pînă ce o dusără în besearecă. Într-aceaia vreame era arhiereu Zahariia, tatăl lui [ text in slavona ] Ioan Cîrstitel, şi deaca vădzu pre Preacista pruncă numai de trei ai, cunoscu, ca un proroc ce era, ce va hi şi stătu de dzise  cătră Svenţiia Ei: "Bucură-te, împărăteasa luminei şi despuitoarea rodului omenesc! Bucură-te, preasvîntă a lui Dumnedzău născătoare şi maica a marelui împărat a lui Hristos! Pre tine prorocii te-au mărturisit, pre tine te-au avut laudă. Celea ce au prorocit ei, astădzi toate s-au împlut. Astădzi  să veselesc sufletele prorocilor vădzînd pre tine în besearecă. Strămoşii noştri toţi pre tine au aşteptat. Cei din muncă pre tine au izbăvire. Ţie să vor închina îngerii şi te vor cinsti arhanghelii şi te vor mări oamenii. Strămoşii noştri pre tine au nedeajde să să izbăvască din mînule diavolului. Pentr-aceea te  du de întră în besearecăunde să chiamă [ text in slavona ], căci   
{27r} că eşti mai curată decît mene. Că eu, o despuitoare, numai dănăoară într-un an ce întru, iară tu, Fecioară, să şedzi şi să petreci pururea, să aştepţi pînă veri hi lăcaş iscusit duhului svînt. Bucură-te şi te veseleaşte, că îngerii vor să-'i slujască ţie ca ceiia ce eşti împărăteasă a toată  lumea!" Dup-aceea să întoarsă cătră părinţii ei şi dzise: "Bucuraţi-vă şi vă veseeliţi, căci că v-aţi spodobit a hi părinţi aceştiia prunce. Că voi aţi covrîşit pre părinţii noştri şi pre toţi strămoşii noştri, şi pre voi vă vor slăvi nu numai oamenii, ce şi îngerii." Atunci dzise Anna, îma Preacistei, cătră  Zaharia: "Priimeaşte hiica noastră şi o du într-un loc curat să petreacă, că iaste curată şi-i giuruită lui Dumnedzău". Iară Zaharia o luă şi o duse în svîntul oltariu, şi acolo rămase Preacista de petrecu 12 ai. Iară într-acela loc ce să chema Svînta svenţilor, adecă [ text in slavona ], nime nu cutedza să   [ 385 ] între, numai arhiereul, şi acela numai dănăoară întru an. Într-atiţea ai ce petrecu Preacista acolo arhanghel Gavriil o hrăni cu bucate cereşti. Şi acealea bucate adaogere nemică n-au făcut. Nice au eşit afară Preacista niceodată, ce acolo petrecu 12 ai vorovind şi grăind cu îngerii, pînă în vreamea aceaia ce o luă   
{27v} Iosif obrăcinic să o ferească în casa sa şi să-i hie socotitoriu. Aceasta sărbătoare sărbăm astădzi, fraţilor. Pentr-aceea să facem şi lucrurile acealea ce să cad credinţei noastre, carile iubeaşte Dumnedzău să le facem. Să nu dzică nime că să va pocăi la bătrîneaţe, că nu ştii ce-ţ aduce dzua şi noaptea şi în ce te apucă moartea. Că pentru fapte bune viiaţa de veaci şi  bucuria netrecută veri dobîndi, iară pentru fapte reale scrîbă şi muncă veri lua, atunce cînd va giudeca Dumnedzău pre toţi cineş după lucrul său, cînd valea aceea de foc va cură şi va despărţi direpţii de cei păcătoşi. Atunce să vor despărţi tată de fecior şi îmă de fată şi frate de sor şi sor de frate. Atunce vor  vedea părinţii feciorii săi în muncă şi fecior pre părinte, şi cei din muncă vor vedea pre cei direpţi î-mpărăţiia ceriului şi li să va aprinde inima lor. Căci că păcătoşii vor vedea pre cei direpţi pentru să să amărască, iară direpţii nu vor vedea pre păcătoşi pentru să nu să scrîbască. Cumu-i noaptea de veade cel din-tunearec pre cel din lumină, aşea şi păcătoşii din-tunearecul acela împărţit vor vedea pre cei direpţi ce vor hi într-acea lumină mare. Mare răutate va hi acolo, fraţilor! Mare nevoe, mare amar! Ferice de ceia ce vor hi   
{28r} făcut milostenie săracilor, robilor, besearecilor! Pre-aceia-i va milui şi Dumnedzău atunce. Pentr-aceea, fraţilor, să ne gătăm de moarte cu lucrure bune, cu rugă, cu milostenie, cu ispovedanie, cu [ 386 ] foame, cu seate, cu pocăinţă de păcatele noastre. Cu aceastea ne vom izbăvi de  munca de veaci şi vom dobîndi împărăţiia ceriului, pentru darul şi mila Domnului nostru lui Iisus Hristos, căruia să cade cinste şi laudă şi închinăciune, cu Părintele şi cu duhul svînt, acmu şi pururea şi întru veaci netrecuţi. Amin.  
{28v} Luna Decembrie în şese dzile Învăţătură de viaţa svîntului Nicolae făcătoriu de ciudese Acesta svînt şi mare lumină lumii şi agiutoriu de srîg tuturor creştinilor, svîntul Nicolae, era dintr-o cetate de la Anadol, ce să chiamă Patara; născut din părinţi creştini, nice prea bogaţi, nice foarte iară săraci, ce atîta avea cît le sosiia pentru sine şi pentru săraci ce cerea. Alt fecior n-au avut fără  de-acesta, că nice mainte dinsu, nice mai apoi alt fiiu n-au născut îmă-sa. Numai pre-acesta ce avea şi întăiu şi-apoi. De mititel arătă cum va hi şi deaca va creaşte mare. Căci că într-alte dzile a săptămînei sugea ca ş-alalţi prunci, iară miercurea şi venerea nu lua ţîţa în gură numai dănăoară  într-o dzi, ce ş-aceasta cînd apunea soarele. Iară deaca crescu îl deaderă părinţii   
{29r} de învăţă şi carte. Iară voroavele şi cuventele tinerilor ceale de glume şi de şagă nice leac nu le iubiia. Numai un lucru ce avea pururea: a mearge la besearecă şi a să aduna cu bătrînii cei înţelepţi pentru învăţătura şi pentru folosul sufletului. Şi era cinstit de toţi pentru înţelepciunea lui.  Într-aceaia vreame era vlădic un frate a tătîine-său de-l chema şi priînsu Nicolae. Deci vădzîndu-l unchiu-său cu atitea bunătăţi înfrămşat îl hirotonisi de-l puse popă. Şi [ 387 ] acolea unde-l hirotonisi, proroci unchiu-său din duhul svînt şi dzise: "Să ştiţi, boiari, că acesta ce să hirotonisi  astădzi preut va să hie şi arhiereu, şi pre mulţi obiduiţi va mîngîia şi multe suflete va duce îm-părăţia ceriului". Deacii, deaca fu preut, cîte bunătăţi, cîte fapte bune făcu, ce cuvînt de om poate să spue? Nedormirea, postul, ruga! Pentr-aceea, vădzîndu-l unchiu-său atîta de mare întru lucrurile ceale  bune, vrînd să margă la Ierusalim să să închine, lăsă-l socotitoriu în mănăstirea sa, ce o chema Sion. Şi el aşea socotiia mănîstirea unchiu-său şi scaunul lui, cum are hi el însuşi. Ce aceastea fură mai apoi, iară mai denainte ascultaţi: Tînăr încă era svîntul cînd muri tată-său şi îmă-sa, şi avuţie destulă rămase în mîna lui. Şi   
{29v} nu răşchiră el avuţiia aceaia întru lucruri rreale şi fără de ispravă, cumu-i tocmala tinerilor din vreamea de-acmu, în mîncări, în băuturi sau pre cai buni şi pre veşmente scumpe, ce în toate dzile sătura săracii şi îmbrăca golii. Şi pentru multe milostenii ce făcea, ascultaţi una mare şi minunată.  Într-aceaia vreame era un om bogat foarte, şi avea trei feate frumoase foarte şi nemăritate. Iară pentru o nevoe oarece, să tîmplă de sărăci, şi în sărăcie ca aceaia cădzu, cît nu mai avea ce face şi cu ce să hrăni. Ce gîndi să-ş dea featele la curvie, şi ce vor dobîndi de la ceia ce vor mearge la dinse să ia să să  hrănească şi el şi featele. Iară în dzua aceaia ce să ştiu sfatul lui, prinsă de veaste şi svîntul Nicolae, şi puse întru ănima sa să izbăvască aceale trei suflete din mînule diavolului. Şi abătu de legă într-o măhramă 300 de galbeni şi să duse noaptea de-i aruncă în casa omului aceluia pre o fereastră. Şi de srîg  fugi de-acolea, că nu-i era voia să să vădească lucrul lui cel bun. Iară tatăl featelor, deaca să sculă [ 388 ] a doa dzi dintr-aşternutul său, căotă şi veade în mijlocul casei măhrama legată. Şi o luă şi deaca o dezlegă, vădzu într-însă atiţea galbeni, şi de multă minune îi părea că nu iaste lucru adevărat,  ce-ş ştergea ochii şi număra   
{30r} galbenii. Şi află 300 tocma, şi mulţămi lui Dumnedzău şi-i păru bine întru bine ce l-au aflat. Şi mai mult să mira cine poate hi acela ce i-au făcut atîta milostenie. Însă pentr-aceea abătu şi îndată-ş mărită fata cea mai mare după fecior de oameni nedejduind întru Dumnedzău  că cine au grijit de fata cea mai mare va griji şi de cealealalte doaă. Deci tatăl featelor aşea făcu. Iară svîntul deaca vădzu ce pre voia lui Dumnedzău au cheltuit acea avuţie, abătu de legă ş-alte 300 de galbeni şi iară să dusă de-i aruncă pre-aciaiaş fereastră. Iară a doa dzi, deaca să sculă domnul casei  dintr-aşternut, vădzu iarăşi altă măhramă legată iarăş cu atiţea galbeni. Miră-să foarte cine-i face acel bine mare şi mulţămi lui Dumnedzău cu lacrămi şi dzise: "Doamne, cela ce m-ai izbăvit din mînule diavolului, ce şi mainte te-ai pogorît din ceriu pră pămînt pentru păcatele noaste, arată-mi  şerbul tău cela ce-mi face mie atîta bine.Arată-mi să vădz cine iaste acela carele m-au apucat din mînule diavolului." Aceasta dzise şi iară abătu într-aceaiaş dzi de mărită şi fata ceaia a doa, nedejduind întru Dumnedzău că acela ce-au grijit de ceale doaă feate va griji şi de ceaia a treia.  Dintr-aceaia dzi tot avea grije de va cumva veni acela   
{30v} carele-i face lui bine, să alearge dup-însul să-l agiungă, să vadză cine-i dă lui atîta milostenie. Iară svîntul Nicolae, deaca vădzu că ş-au măritat şi a doa fată, vru să-ş împle binele ce începuse şi iară abătu de legă ş-alţi 300 de galbeni, şi să duse noaptea într-ascuns  şi-i aruncă pre-aceaiaş fereastră. Iară domnul casei, cumu-ş avea grije de-aceea, diaca audzi sunetul galbenilor, [ 389 ] deşchise de srîg uşea casei şi curse să agiungă svîntul. Şi alergînd amîndoi, mai srîgui tatăl featelor şi, cîtu-l vădzu, aşe-l şi cunoscu cine iaste, ce era cunoscut pentru bunătăţile  lui şi pentru părinţii lui. Şi cădzu boiarinul acela la talpele lui şi cu lacrămi dzise: "Mulţămăscu-ţ, şerbul lui Dumnedzău, că ţi s-au făcut milă de mene şi-mi dedeşi atîta milostenie, unui păcătos. Că de n-ai hi sărguit, eu aş hi perit şi trupeaşte şi sufleteaşte." Iară svîntul, deaca vădzu că i s-au  vădit lucrul lui cel bun, dzise cătr-însu: "Pentru binele ce ţ-am făcut eu, voiu şi eu să nu arăţi nemărui, nice să spui cuiva cine ţ-au făcut acest bine. Şi te giur cu numele lui Dumnedzău, pînă voiu hi viu eu să nu iasă din gura ta acesta cuvînt." Aşea dzise svîntul şi de srîg să despărţi dinsul. Un bine iaste acesta, ce făcu svîntul la arătare, mare şi minunat. Dară alte bunătăţi ce le făcu   
{31r} într-ascuns: milosteniile, nedormirea, posturile, numai Dumnedzău ce le şti. Numai pentr-aceasta poate cunoaşte hiecine şi cealealalte bunătăţi a Svenţiei Sale. Că de făcu atîta bine la arătare, dară cu cît mai vrîtos într-ascuns, pentru ca să ia cinste şi laudă de la Dumnedzău. Însă  cît le ascundea Svenţia Sa, Dumnedzău mai mult le arăta, pentru ca să să cinstească şi să să proslăvască svîntul de oameni. Într-aceaia vreame purceasă svîntul să să ducă la Ierusalim, să să închine gropiei lui Hristos şi sventelor locuri. Şi mărgînd cu corabiia pre mare, veade noaptea în vis unde să sue diavplul în vîrvul catartului şi tae funile corabiei. Şi cînd hie a doa dzi dzise cătră corăbiari: "Să ştiţi că mare furtună va să ne  lovască astădzi, că eu am vădzut în vis astă noapte ce ne va împresura astîdzi. Însă pentr-aceea nedejduiţi întru Dumnedzău şi nu vă teamereţi."Aceastea [ 390 ] cuvente grăind svîntul, adecă de sîrg să arătă desupra lor un nuăr întunecat, şi cu nuărul vînt mare. Şi valuri mari făcu pre mare, atîta cît era să să  îneace corabiia cu oameni cu tot. Iară oamenii de frică mare cursără la svîntul de-l ruga să roage Dumnedzău. Svîntul stătu pre rugă şi îndată încetă vîntul şi marea să alină şi corăbiiarii mulţămiră. Iară unul din corăbiiari   
{31v} să sui deasupra catartului să îndirepteadze veatrila, şi cînd fu la pogorît, de frică şi de valurile mărei, să spărie şi cădzu cu capul în gios, în mijlocul corăbiei şi muri. Iară svîntul Nicolae, deaca vădzu scrîba şi jealea corăbiiarilor pentru moartea lui, feace rugă şi-l învise ca din somn. Iară  şi deaca ieşi la uscat, mulţi bolnavi tămădui şi multe ciudease făcu. Atunce deaca să închină svîntul gropiei şi crucei lui Hristos,întră într-o corabie şi deade năimul corăbiiarilor, să-l ducă la moşiia sa. Iară ei deaca vădzură că le bate vînt bun de-a meargerea cătră locul de unde era ei, svătuiră să margă la locul său. Dară Dumnedzău ce feace? Vrînd să nu scrîbască  svîntul nice într-aceasta, în vreame ce rădicară veatrilele pre voia lor, îndată să rădică furtună mare şi-i apucă prespre voia lor, de-i duse. Şi cînd să deşteptară, să aflară în Patara, la moşiia svîntului. Şi toţi cădzură la picioarele lui de-ş cerea iertăciune, iară svăntul îi iertă şi-i învăţă altuia să nu  mai facă aşea. Şi deaca sosi la locul său, multă bucurie şi mare veselie fu tuturor de venirea lui. Tinerii şi bătrînii, bărbaţii şi muerile, toţi ieşiră înaintea lui. Pentr-aceea ascultaţi în ce chip fu mitropolit, deaca sosi la moşiia sa.  Iaste un loc aproape   
{32r} de Patara, ce să chiamă Mira. Într-acealea dzile muri mitropolitul aceluia loc şi pentr-aceea să strînsă săbor de episcopi şi de preuţi, şi făcură rugă toţi [ 391 ] cătră Dumnedzău ca să le arate cine să va afla să hie destonic a hi mitropolit. Şi rugîndu-se ei, să arătă îngerul lui  Dumnedzău cătră un episcop şi-i dzise: "Scoală şi pasi de stă în uşea besearecei, că va veni un om smerind şi înţelept, ce-l cheamă Nicolae; pre acela să-l puneţi mitropolit, că acela iaste destonic să pască turma lui Hristos". Deacii, stînd episcopul acela în uşea besearecei şi aşteptînd să vie, adecă  sosi şi svîntul Nicolae. Şi-i întrebă episcopul: "Cum te chiamă, fiiule?" Svîntul răspunse cu smerenie: "Nicolae, robul Svenţiilor Voastre."Atunce hirotonisiră-l priînsu mitropolit şi toţi mulţămiră lui Dumnedzău că le-au tremis un păstoriu ca acela.  După aceea, împărăţind Dioclitiian şi Maximiian, tremiseră învăţătură în tot locul să piardză pre creştini şi să să înmulţască închinătorii bodzilor. Pentr-aceea şi svîntul fu închis în temniţă cu alţi creştini, pînă ce muriră acei împăraţi păgîni şi stătu împărat Costantin acela bunul şi creştinul, şi toţi creştinii  fură slobodziţi din-chisori şi din toată nevoia. Atunce şi svîntul   
{32v} Nicolae ieşi din temniţă şi toate capiştile bodzilor le răsipi cîte era în eparhiia lui. Iară dracii ce lăcuia într-acealea capişti fugiia şi glăsiia de dzicea: "Osindişi-ne pre noi osindite Nicolae, şi noi ţie nu ţ-am făcut nice un rău. Dară tu pentru ce ne scoţi din casele noastre? Că aicea am  şedzut de-am înşelat oamenii să ni să închine noaă. Dară acmu unde ne vom duce?" Şi le dzise svîntul: "Duceşi-vă în focul de veaci, unde-i gătat diavolului şi slugilor lui". Într-aceaia vreame fu şi săborul cel diîntăiu în Nichei. La acela sîbor fu chemat şi marele Nicolae. Şi vădzînd pre Arie că astupă gura tuturor arhiereilor cu hula ce huliia pre Domnul Hristos, de dzicea că nu iaste Dumnedzău adevărat, ce iaste zidire şi faptă lui Dumnedzău, nu putu svîntul să audză acea  hulă, ce să sculă de unde şedea şi [ 392 ] să duse de lovi pre Arie cu palma preste obraz, atîta de tare cît i să strămutară fălxile. Atunce să întoarsă Arie cătră împăratul şi dzise cu obidă: "Cu direptul iaste, împărate, înaintea împărăţiei tale să-ş rădice mîna unul ca acesta? De şti grăi, să grăiască cu cuvîntul,  iară de nu şti, el să tacă. Dară pentru ce mă loveaşte preste obradz înaintea împărăţiei tale?" Deaca audzi împăratul să scrîbi şi a tot   
{33r} săborul păru-i rău de-aceasta şi închisără svîntul în temniţă, pînă să va obîrşi săborul. Iară preste noaptea aceea să arătă lui Hristos şi Precista în temniţa aceaia ce era închis şi-i dziseră: "Nicolae, pentru ce eşti închis?" Svîntul răspunsă: "Pentru liubovul vostru." Atunce-i  dzise Hristos: "Priimeaşte şi cesta", şi-i deade o evanghelie. Dzise lui şi Preacista: "Priimeaşte şi cesta", şi-i deade un omofor. Cînd fu a doa dzi, aflară-l cu omoforul pre grumadzi şi cu evangheliia în mînu şi cetind. Şi toţi cădzură la picioarele lui, de-ş cerea iertăciune. Şi deaca să obîrşi săborul şi  să dusără arhiereii pre la locurile sale, atunce şi sfîntul Nicolae să dusă la iparhia sa. Dănăoară fu o foamete mare într-aceaia lature unde era iparhiia svîntului, iară un corăbiiariu, neguţător de grîu, înplu corabia sa de grîu să o ducă la Frăncie, să vîndză grîul. Iară svîntul Nicolae să arătă preste noapte corăbiiariului aceluia şi-i dzise: "Să nu duci acest grîu în Frăncie, unde veri să-l duci,  ce-l du în Mirlichiia, să-l vendzi cumu-ţ va hi voia, şi-ş na şi 3 galbeni arăvonă". Şi cînd fu a doa dzi, deaca să deşteptă corăbiiariul acela, află în palmă 3 galbeni. Şi dzise cătră alţi coriabiiari: "Astă noapte am vădzut în vis un vlădic bătrîn   
{33v} şi mi-au dzis să duc grîul în Mirliciia, şi iată că mi-au dat şi 3 galbeni arăvonă. Deaci să ne ducem acolo să vendem." Şi aşea să dusără şi izbăvi svîntul Nicolae iparhiia sa din foamete.  [ 393 ] Într-aceaia vreame să tîmplă de tremise Costantin împărat 3 căpitani cu oaste, să facă pace cu o limbă ce să chiamă Taifali, căci că-ş rădicasă împărat altul. Şi ducîndu-să ei le fu a treace prin iparhiia lui [ text in slavona ] Nicolae. Şi acolo vădzură cum cursără la svîntul bărbaţii şi muerile,  glăsindu-să şi ucigîndu-se şi jeluindu-să svîntului cum au luat domnul cetăţei măzdî de la părăşi, şi acmu pre trei oameni din semenţiia lor i-au scos să-i piardză. Svîntul deaca audzi i să făcu milă şi dzise căpitanilor: "Faceţi trudă şi blemaţi cu mene". Şi deaca sosiră la locul cel de pierzare, în  ceasul acela ce-ş rădicasă mîna armaşul să le tae capetele, iară svîntul cu multă îndrăznire apucă spata din mîna lui şi o lepădă în pămînt, şi însuş apucă de-i dezlegă pre acei oameni ce vrea să piae. Aceasta deaca ştiu şi domnul cetăţei, încălecă să vadză şi el ce-au făcut svîntul, iară svîntul deaca-l  vădzu nu să temu nemică, ce numai ce dzise lui: "Evstahie,   
{34r} pentru ce ai giudecat spre pierdzare pre aceşti săraci de oameni ce nu sămt cu nemică vinovaţi?" Răspunse domnul cetăţei şi dzise: "Doi din boiarii cei mari au venit şi au mărturisit asupra lor, pentr-aceea eu cu direptul am învăţat să-i piardză". Şi-i dzise svîntul: "Tu ai luat bani  de lapîrîşii lor şi i-ai năpăstuit. Iată şi aceşti trei boiari împărăteşti de faţă, de vor spune împăratului că nu eşti giudeţ, ce eşti năpăstuitoriu." Aceasta deaca audzi domnul cetăţei, ştiind că fără de vină i-au dat spre pierdzare, alta şi de frica svîntului, cădzu la picioarele svîntului de-ş ceru iertăciune.  Aceastea toate vădzură căpitanii aceia şi deaciia purceasără şi să dusără şi cu multă nevoe făcură pace cu Taifalii. Şi deaca să întoarsără la împăratul Costantin, le deade boerii mari şi cu daruri mari dărui-i.  [ 394 ] Aceasta vădzînd vrăjmaşii lor, să dusără la Evlavie, ce era chip împăratului, şi-i pîrîră într-acesta chip, cum ei n-au făcut pace cu Taifalii, ce-au tocmit cu nuşii să vie asupra împăratului, să împărăţască ei. Dup-aceea şi bani mulţi deaderă lui Evlavie. Pentr-aceea el să dusă la împăratul  de-i spuse şi-i şi mai pîrî pentru mîzdă ce luase. Împăratul gîndindu-se că Evlavie iaste dirept şi al său om, învăţă   
{34v} să le dea ştire în temniţă, unde era ei băgaţi de Evlavie, să să grijască de moarte, că a doa dzi va hi pierzarea lor. Aceasta deaca audziră, ca neşte oameni nevinovaţi ce era, altă ce să facă? Numai ce începură cu lacrămi a să ruga lui Dumnedzău şi svîntului Nicolae, aducîndu-şi amente ce  bine au făcut cu acei 3 oameni ce vrea să-i piardză în Mirlichiia. Iară rugîndu-se ei preste toată noaptea aceea cu suspini şi cu multe lacrămi, cînd hie de cătră dzuă, să arătă svîntul Nicolae lui Costantin împărat şi-i dzice: "Împărate, cumu-i mai de srîg să slobodzi pre cei 3 oameni ce veri să-i  pierdzi, iară de nu, eu mă voiu ruga lui Dumnedzău şi-ţ va curma viaţa ta". Şi dzise împăratul: "Cine eşti tu de mă înfricoşedzi? Şi cum ai întrat aşea de srîg în case împărăteşti?" Svîntul răspunse: "Eu sămt mitropolitul de Mirlichiia Nicolae şi m-au tremis Dumnedzău să-ţ dzic să slobodzi pre cei 3  boiari ce veri să-i pierdzi". Dup-aceea de srîg să arătă şi lui Evlavie, chipului împăratului, şi-i dzise: "Evlavie, tu ai luat bani şi pentru mîzdă ai năpăstuit pre cei trei boiari, şi nu sămt vinovaţi. Pentr-aceea de srîg să-i slobodzi, că voiu ruga pre Dumnedzău şi-ţ va curma viaţa ta". Şi-l  întrebă Evlavie: "Cine eşti tu?"Svîntul răspunsă: "Eu sămt şerbul lui   
{35r} Dumnedzău Nicolae, mitropolitul de Mirliciia". Şi cînd fu demăineaţă, începu a spune împăratul videania ce vădzuse cătră Evlavie, iară Evlavie aşijderele [ 395 ] spuse împăratului într-acelaş chip c-au vădzut şi el. Şi îndată chemară pre cei 3 boiari de-i întreba împăratul ce farmăci  au făcut ei de le-au tremis visuri groaznice ca acealea, iară ei, ca neşte oameni ce nu ştiia nemică, începură cu lacrămi a grăi: "Noi, împărate, farmăce nu ştim, că de la părinţii noştri simtem învăţaţi de-aceea să ne ferim. Ce fiind noi într-atîta nevoe, ne-am adus amente de Nicolae, mitropolitul de  Mirliciia, cum au izbăvit de la pierzare pre 3 oameni cînd ne duceam noi la Taifali şi ne-am tîmplat acolo de-am vădzut cu ochii noştri. Deci ne-am rugat lui Dumnedzău şi acelui părinte să ne scoaţă şi pre noi din moarte, ca şi pre aceia. Iară altă nemică nu ştim." Atunci împăratul să miră şi le dzise:  "Iată, să ştiţi că acela Nicolae v-au scos din moarte pre voi astădzi. Deci să vă dau daruri să-i duceţi şi să vă călugăriţi acolo, şi să-i dziceţi să mă iarte." Şi le deade o evanghelie ferecată şi o cădelniţă de argint şi doaă sveaştnice poleite. Şi deacă le luară, să dusără de să închinară svîntului şi-i  mulţămiră şi să călugăriră acolo.  
{35v} Dănăoară neşte curăbiiari fiind pre mare, să turbură marea de furtună şi era în primejdi şi în nevoe mare, numai cît era să să îneace. Iară audzind de ciudesele svîntului Nicolae, începură a să ruga şi a dzice: "[ text in slavona ] Nicolae, agiută-ne!" Şi de srîg să arătă svîntul Nicolae la  cîrma curăbiei şi apucă cîrma şi începu a îndirepta corabiia. Şi cătră curăbiiari dzise: "Nu vă teamereţi, că eu sămt cu voi!" Şi după cîtva ceas să alină marea şi svîntul fu nevădzut. Atunce curăbiiarii să voroviră şi stătură în pristaniştea Mirlichiei, şi să dusără de mulţămiră lui [ text in slavona ] Nicolae pentru  bine ce le făcuse, de-i izbăvi din moarte. Iară marele Nicolae, vîdzînd cu duhul svînt că nu-i curată inima lor, ce au greşală, începu a-i învăţa şi a le dzice: "Socotiţi-vă, [ 396 ] rogu-mă, fiii miei, de vă întoarceţi cătră Dumnedzău inimile voastre şi gîndurile voastre le plecaţi voei lui Dumnedzău. Că  măcar să ne-am şi arăta cătră oameni că simtemi buni, iară la Dumnedzău nu ne vom putea arăta într-alt chip de cum simtem. Căci că omul caotă în faşă, iară iară Dumnedzău într-ănimă. Ascultaţi cum dzice şi scriptura: Nu face rău, ca să nu te agiungă rău. Învăţaţi-vă a face bine şi curăţiia trupului  vostru nu o spurcareţi. Că cum   
{36r} dzice şi Pavel apostol: Voi simteţi besearecă lui Dumnedzău şi carele de voi va spurca beseareca lui Dumnedzău piarde-va pre-acela Dumnedzău. Pururea şi în tot locul să vă teameţi de Dumnedzău că vă caotă a muri şi a da răspuns întru dzua cea înfricată a giudeţului de toate  faptele voastre. De veţi face aşea, veţi avea pre Dumnedzău pururea agiutoriu la nevoia voastră." Aşea învăţă svîntul curăbiiarii aceia şi deacii purceasără la locul său, mulţămind lui Dumnedzău şi lui [ text in slavona ] Nicolae. Aceastea ciudese toate le făcu svîntul în viaţa sa pînă au fost viu. Şi pentru că şi Svenţiia Lui era om şi-i era a muri, să războli puţinel şi aşea adormi, şi trupul rămase pre pămînt, iară svîntul şi luminatul lui suflet să sui în ceriu, cu laudă şi cu cîntări de îngeri. Ce şi după moarte ciudese fără de număr au  făcut şi face pînă astădzi, întru slava părintelui şi a fiiului şi a duhului svînt, acmu şi pururea şi întru veaci netrecuţi. Amin.  [ 397 ] 
{36v}Luna dechevrie în doaădzeci şi cinci de dzile Învăţătură la svînta dzi a Născutului Domnului nostru lui Iisus Hristos Domnul Dumnedzău, ziditoriul şi tvoreţul a toată lumea, dintăiu făcu pre Adam cu toate darurile podobit şi toate deade pre voia lui. Deade-i mente slobodă, nime să nu biruiască cu mentea şi cu voia lui. Deade-i să aibă puteare ca un împărat preste toate faptele lui Dumnedzău. Deade-i viaţă fără  boală şi fără dureare şi fără păcate şi fără de moarte. Şi încă ce-i mai deade? Deade-i voe să mănînce din toţi pomii raiului. Numai   
{37r} puţinea învăţătură ce-i lăsă, ce ş-aceasta nu pentru altă pentru ceva, numai pentru să cunoască că are şi el mai mare pre Dumnedzău. Iară el nice aceaia nu o ţinu, ce călcă învăţătura lui Dumnedzău. Pentru care lucru fu gonit din raiu. Nime nu-l smenti, nime nu-l goni din raiu;  însuşi pentru greşala sa să goni, şi să scăpă din mărirea lui Dumnedzău şi cădzu pre acest pămînt blăstămat. Nu-i sosi cu atîta, ce mai multe răutăţi să întoarsă a face omul de-aciia. Ucideri, curvii, vărsări de singe, scrînăvii, vrajbe, toate lucrurile diiavolului le făcea omul. Şi încă altă mai rău decît  aceastea, că nu să nici închina lui Dumnedzău, cea bodzilor celor mulţi şi surzi, pietrilor şi leamnelor să închina. Şi nu mai putea să cunoască pre Dumnedzău. Nu putea priceape că de sămt faptele lui Dumnedzău atîta luminate şi frumoase, cumu-i soarele şi stealele, dară cu cît mai vrîtos va hi acela carele  au dzis şi s-au făcut aceastea! Că de străluceaşte soarele atîta, ce iaste zidirea lui, dară cu cît mai vîrtos va străluci acela, zyditoriul! Şi pămîntul, că iaste făcut dinsu, şi ne ţine pre noi pre toţi, dară cu cît va hi mai putearnic cela ce l-au făcut priînsu! Şi omul, că iaste zydit de Dumnedzău, şi de iaste atîta  de înţelept   
{37v} şi înţelegătoriu şi atîta de frumos şi meşter, dară cu cît mai [ 398 ] vîrtos va hi Dumnedzău, cela ce l-au zydit priînsu! Nu putu omul să priceapă atîta, căci că mentea lui era întunecată de păcate. Iară Dumnedzău vrînd să-l întoarcă din-şelăciunea lui, arăta şi seamne multe: potop  fu în toată lumea, de să înecară toţi oamenii, Sodomul şi Gomorul cu foc le arsă, războae dease, robii multe. Cătr-aceea şi proroci tremise, svenţi şi învăţători le deade, iară oamenii nu să mai întoarsără din răutăţile lor. Aşteptă Dumnedzău să să pocăiască oamenii, iară ei nu să mai părăsiră de păcate. Mai  apoi de-aceastea de toate, deaca vădzu că nu să mai îndirepteadză oamenii, pogorî însuşi şi să născu cu trup din svînta fecioară Mariia. Şi astădzi cel nevădzut pre lume să născu şi lumea toată vădzu-l. Şi Dumnedzău fu om. Dumnedzău, cela ce iaste fără de început, astădzi să născu cu început. Ce  lucru iaste altul mai lăudat? Ce lucru-i mai minunat? Cine va audzi şi să nu să mire? Cine va socoti şi să nu să spementeadze? Dumnedzău să hie om! Căci şi pentru ce? Pentru a noastră spăsenie, pentru al nostru bine, pentru a noastră izbăvire, pentru ca să ne izbăvască din mînule diavolului.  Născu-să Domnul nostru Iisus Hristos   
{38r} în 5500 de ai din-ceputul lumii, în dzilele lui Irod, împăratul jidovăsc. Şi într-acela ceas era neşte păstori de străjuia noaptea pregiur turma sa, şi adecă stătu înaintea lor îngerul lui Dumnedzău şi slava lui Dumnedzău lumină-i priînşii. Iară ei să mirară şi să spăriară foarte. Şi dzise  cătr-înşi îngerul: "Nu vă teamereţi, că iată vă spuiu bucurie mare carea va hi tuturor oamenilor, că s-au născut voaă astădzi Mîntuitoriu Iisus Hristos, în cetatea lui David. Şi acesta sămn să hie voaă, că veţi afla pruncul înfăşat, dzăcîndu în iasle." Şi de năprasnă cu îngerul acela să arătă mulţime de vonici  cereşti şi cu mare veselie lăuda pre Dumnedzău şi cînta cîntări cu glas mare de dzicea: "Laudă lui Dumnedzău, [ 399 ] celuia ce petreace întru ceatele îngereşti, şi pre pămînt pace şi întru oameni bună vreare!" Şi deaca să dusără de la dînşi îngerii, iară păstorii dziseră: "Să ne ducem pînă în Vidleem, să vedem cuvîntul acesta ce ne spuse noaă astădzi Dumnedzău". Şi deaca să dusără, aflară pre Mariia şi pruncul înfăşat şi pus în iasle.Şi spusără toate cîte vădzuse şi audzise de pruncul acela. Iară deaca audziră, să mira  toţi de cîte spunea păstorii de rîndul pruncului.  Într-aceea sosiră   
{38v} neşte filosofi de la răsărit, care filosofi era crai de la Persida. Că atunce craii şi împăraţii era filosofi şi ştiia întoarcerea ceriului şi îmblarea stealelor. Şi acesta meşterşiug învăţasă-l aceştia de la Varlaam, strămoşiul lor, carele prorocisă de Hristos şi dzisese aşea: "Străluci-va o stea  dintru Iacov şi să va ridica un om dintru Izrailteani şi va piiarde toţi boiarii Moabiteanilor". Aceasta prorocie o avea scrisă în carte pre limba lor, şi socotiia ei pururea cînd va străluci aceaia stea. Şi atunce, într-aceaia vreame ce vădzură steaoa aşea mare şi luminată, şi nu mearge ca alte steale spre apus, ce  spre miadzăzi, îndată pricepură că aceaia stea iaste a celui mare împărat carele au strălucit cu naştere trupască din semenţiia lui Iacov. Şi atunce svătuiră şi purceasără cu mare gloate, ca neşte crai, la închinarea tînărului împărat. Şi cînd mergea ei, atunce şi steaoa aceaia mergea înaintea lor de-i îndirepta; iară  cînd să odihniia, atunce şi ia sta; iară deaca purcedea, ia încă purcedea.  Şi deaca sosiră la Ierusalim, steaoa să ascunsă dinaintea lor, ca să n-aibă cine-i îndirepta, ce să întreabe de Jidovi, să le spue şi să ştie toţi de venirea lor. Pentr-aceea, deaca întrară în cetate, începură a întreba de Jidovi:   
{39r} "Unde iaste împăratul vostru, ce s-au născut acmu de curund?" Iară Jidovii le răspunsără că n-au alt împărat afară de Irod. Şi iară le dziseră filosofii aceia: "Nu vă întrebăm noi de [ 400 ] Irod, ce vă întrebăm de împăratul acela ce s-au născut acmu şi i-am vădzut steaoa lui la  răsărit, şi am venit să ne închinăm lui". Aceasta veaste deaca audzi Irod împărat, să spămîntă, şi tot Ierusalimul cu nusu. Şi adună toţi vlădicii şi cărtularii jidoveştişi întrebă dinşii unde iaste să să nască împăratul lor. Iară ei dziseră: "În Vidleem dzice prorocul că să va naşte". Atunce Irod încă să mai temu şi  chemă în taină pre filosofi de-i întrebă în ce vreame li s-au arătat steaoa. Şi dzise cătr-înşi: "Duceţi-vă de întrebaţi cu dedinsu de rîndul pruncului, şi, deaca-l veţi afla, voi să-mi spuneţi şi mie, ca să viiu şi eu să mă închin lui". Iară cu acesta meşterşiuguia ca să-l poată şti unde s-au  născut, să tremiţă, nu ca să să închine, ce ca să-l piarză. După aceea ieşiră craii şi filosofii aceia din cetate, şi era scrîbiţi pentru stea, că să ascunsease dinaintea lor. Şi fiind ei scrîbiţi, adecă li să arătă lor iarăşi steaoa aceaia ce-i îndirepta priînşi, şi mearse înaintea lor pînă cînd veni de stătu deasupra casei unde   
{39v} era pruncul. Iară craii aceia să veseliră foarte şi întrară în casă. Şi deaca vădzură pruncul cu Maria, maica lui, cădzură de să închinară lui şi scoasără de-i deaderă daruri: aur şi tămîe şi smirnă. Aurul închipuiaşte tocmală împărătească, şi cu acesta au închipuit filosofii aceia că Domnul  Hristos iaste împăratul a toată lumea. Tămîia închipuiaşte tocmală dumnedzăiască, şi au adeverit că toate jărtvele ceale de bună mirezmă să duc şi să închină lui Hristos împreună cu Dumnedzău părintele, cum în leagea veache, aşea şi acmu în leagea noaă. Zmirna închipuiaşte trup de om mort, şi cu aceasta au  adeverit cum Hristos iaste om adevărat şi va muri şi va hi uns cu zmirnă. Pentr-aceea aceastea daruri s-au cădzut să i să închine Domnului Hristos la naşterea lui şi într-acesta chip au credzut filosofii aceia [ 401 ] de Hristos. Dup-aceea să arătă lor îngerul lui Dumnedzău şi le dzise să nu să întoarcă  să spue lui Irod, ce pre altă cale să să ducă în ţara lor.  Deci socotiţi, iubiţii miei creştini, că acei crai şi filosofi lăsară odihna şi curţile sale, muerile şi feciorii săi şi în ţară streină fură călători, căotînd pre Hristos. Aşea într-acela chip şi voi, creştini, lăsaţi aceştii lumi toate. Lăsaţi-vă casele, adecă viaţa voastră cea cu păcate; lăsaţi muerile,   
{40r} adecă curviia; lăsaţi feciorii, adecă pohtele şi gîndurile ceale de păcate, şi înşivă vă duceţi şi vă închinaţi lui.Că acela pentru tine au ieşit din ceriu de-au venit pre pămînt, iară tu cătr-însul din păcate nu veri să ieşi. Dară ce milă veri dobîndi de la dînsu? Oameni streini şi păgîni de  departe cu daruri călătoriră să să închine lui Hristos, iară tu o palmă de loc numai pînă în besearecă te leneşti a mearge, ca să vedzi acolo pre Hristos şi să i te închini, de la carele ai tot binele şi pre-acestă lume şi în ceia ce va să hie. Că au doară te gîndeşti că veri custa în veaci să caoţi numai de-această  lume? Cumu-i părea lui Irod împărat acestuia, de carele audzit că spune svînta evanghelie că deaca audzi de naşterea lui Hristos, să crîbi şi să spămîntă, căci că-ş temu împărăţiia deaca audzi de naşterea altui împărat. Că aceasta iaste întru oamenii cei mîndri şi falnici, ceia ce iubăsc lauda aceştii lumi  deşearte: deaca aud de piarderea mărirei sale, să tem foarte şi să sparie, cum audzit şi de-acesta Irod. Că de n-are hi fost el dobîndit domniia pentru fală şi pentru mîndrie, nu s-are hi spămîntat, nice are hi făcut atîta moarte. Că deaca nu să întoarsără filosofii aceia să-i spue de Hristos, să scîrbi şi  tremise de ucise 14000 de cuconi,   
{40v} cugetînd că împreună cu nuşii va nemeri şi pre Hristos de-l va ucide. Ce rău smenti, vai de el! Cum dzice şi scriptura, că nu-i svat, nice priceapere, nice înţelepciune împrotiva lui Dumnedzău. Că de ce să cumpăniia el cu svatul său, deaca smenti mai rău, [ 402 ] că pruncii tăe de-i  duse părăşi ţie înaintea lui Dumnedzău şi pre Dumnedzău pentru fiiul său asupra sa mînie-l şi împărăţiia sa o scurtă, care lucru să hie departe de creştini. Cade-să a şti şi aceasta, că Domnul Hristos au venit pre lume sărac şi smearin. Întăiu pentr-aceasta, ca toţi smeriţii şi săracii fără de frică şi fără stidinţă să margă cătr-însul. A doa, ca să nu hie lepădaţi şi urgisiţi în lume săracii şi mişeii de cei mai mari şi mai bogaţi, ce să ştie că cine să va lepăda dinşi  de Hristos să leapădă. Cum dzice Hristos însuşi: "Cine ce va face unuia de-aceşti mai mici, oare bine, oare rău, mie face". A treia, ca să arate însuşi cu sine chip noaă, slugilor sale, creştinilor, în ce chip au fost Domnul Hristos, aşea să him şi noi, slugile lui. Nu mai mari decît Domnul nostru, ce aşea ca şi  dînsul: plecaţi, blîndzi, răbdători. Rîşi şi ocărîţi de-această lume, rău nemărui nemică să nu facem, ce înşine să purtăm greul şi nevoia altora. A patra, ca să să arate slugile lui Antihrist   
{41r} din slugile Svenţiei Sale, carii întru tot să pun pomciş lui Hristos. Mîndri, măreţi, avuţi, straşnici, cu sila şi de nevoe silesc oamenii să urmeadze lor şi tuturor fac nevoe, iară ei nemică nevoe nu vor să poarte, cum sămt păgînii şi necredincioşii. A cincea, Hristos mai cu deadins s-au  împeliţat, ca să scoaţă tot rodul omenesc din toată răutatea carea agonisisă şie pentru neascultarea sa. Că de n-are hi Hristos, fiiul lui Dumnedzău, născut trupeaşte, Jidovii are hi rămas întru înşelăciunea sa, noi limbile am hi întru închinăciunea bodzilor, lumea toată are hi în robiia diiavolului şi ceriul are hi  încuiat, şi mînia lui Dumnedzău are hi pre toţi oamenii şi nime pînă acmu nu s-are hi spăsit, nice din munci nu s-are hi izbăvit. Şi mai apoi duhul svînt n-are hi oamenilor dat şi lumea din-şelăciune cătră adevară n-are hi venit.  [ 403 ] Aceastea toate s-au schimbat din rău cătră bine astădzi, noaă creştinilor, cu naşterea Domnului Hristos. Pentr-aceea şi noi să prăznuim astădzi, să cinstim acestă dzi împărătească, să mărim pre Hristos carele s-au născut astădzi. Nu cu praznice, păgîneşte. Nu cu ciumpoi şi cu giocuri, Nu cu  mîncări multe şi cu beţii. Să nu ne mîndrim, nice să ne fălim, că moartea ne aşteaptă. Să nu   
{41v} curvim, nice să ne spurcăm, că focul nestîns să găteadză pentru unii ca aceia. Să nu mîncăm mult şi să ne îmbătăm, că mîne iară vom flămînzi cum n-am hi mîncat. Ce dobîndim din beţii sau ce bine agonisim sufletelor noastre? Cîţi au petrecut dzile ca aceastea cu cîntece, cu ciumpoi,  cu giocuri, iară acmu sămt ţărînă în pămînt! Numai ferice de ceia ce-au făcut şi fac bine pentru sufletul său. Pentr-aceea flămîndzii să săturăm, bolnavii să socotim, închişii şi legaţii să cercetăm, nemearnicii să priimim, năpăstuiţii să le folosim, păcătoşii să plîngem, svenţii să lăudăm. Atunce va priimi  Dumnedzău praznicul nostru şi ne va spodobi împărăţiei ceriului, carea noi toţi să o dobîndim, cu mila şi cu darul Domnului nostru Iisus Hristos, ce s-au născut astădzi, căruia să cuvine cinste şi mărie, împreună cu părintele şi cu duhul svînt, întru veaci de veaci netrecuţi. Amin.  
{42r}Luna Ghenvariu întăia dzi Învăţătură la Obreazaniia Domnului nostru lui Iisus Hristos Domnul nostru Iisus Hristos, adevărat fiiul lui Dumnedzău, ce petreace din veaci cu Dumnedzău, părintele său, şi n-are început, nice svărşit, iară acmu la împlearea vremiei [ 404 ] s-au născut din svînta Fecioară pentru izbăvirea oamenilor, ce naşterea lui o proslăviră pre lume nu numai împăraţii şi toţi  oamenii, ce şi îngerii. Pentr-aceea cine va socoti bine şi acmu, minunate lucruri va vedea, carile au vrut Dumnedzău de le-au făcut într-această dzi de astădzi. Că Domnul Hristos nu s-au numai născut, ce şi s-au obrezuit a opta dzi ca şi alţi   
{42v} prunci din semenţiia jidovască. Şi Svenţiia Sa, carele iaste dătătoriu de leage, astădzi de bună voia sa sarcina leagei o luă asupra sa pentru noi, adecă obrezuirea aceaia ce fu astădzi pre trupul lui cel svînt şi curat. Iară pentru ca să poată priceape fiecare creştin pentru ce Hristos, izbăvitoriul nostru, deade trupul său să hie obrezuit, fiind fără de păcate: Întăiu pentru aceasta, ca să arate că are trup adevărat şi s-a născut cu trup ca şi toţi oamenii, iară nu s-au arătat cu nălucire, cum dzic ereticii. A doa  pentr-aceasta s-au obrezuit, că leagea veache era începută de la Avraam, care luasă întăiu aceasta leage, obrezania, şi era scris în leage aşea: "Pruncul acela care nu-i va hi tăiată pieliţa mădulariului, acela va pieri din oamenii săi". Ce domnul Hristos nu fu obrezuit pentr-aceasta învăţătură, ce pentru  să nu să pae Jidovilor că iaste călcătoriu de leage şi vrăjmaş lui Dumnedzău, celuia ce au dat leage veache, şi să dzică că pentr-aceea nu l-au credzut, căci n-au venit să tocmască leagea, ce să o strice. Derept aceea Hristos au făcut toate cîte au învăţat leagea veache, ca să n-aibă ei răspuns, cum  nu-ş au fără numai îndărăpniciunea şi orbiia inimiei lor. A treia au făcut aceasta Domnul Hristos de au luat asupra sa greutatea   
{43r} leagei, ca să ne sloboadză pre noi din robiia cea grea a leagei jidoveşti, în ce chip simtem şi slobodzi de obrezuirea leagei pentru obreazania lui Hristos, Domnului nostru. A patra pentru ce s-au obrezuit [ 405 ] Hristos iaste aceasta, ca să ne dea noaă chip spre ascultare. Căci că Svenţia  Sa n-au fost cu nemică vinovat leagei şi de bună voia sa s-au plecat leagei, aşea şi noi să him plecaţi şi ascultători învăţăturilor lui Hristos. Aceasta au făcut Domnul Hristos ca un hatman carele arată însuşi cu sine îndrăznire, cînd va să îndeamne vonicii săi la războiu. Aşea şi noaă ne-au dat Hristos  chip de ascultare. A şeasea, Domnul Hristos cu aceasta au arătat noaă mila sa cea mare, că cu acel singe al său ce vărsă întăiu deade noaă chip că şi pre cruce va vărsa singele său pentru noi şi încă din faşe începu a chinui cel fără de păcate pentru cei păcătoşi. Socoteaşte, iubitul mieu creştin, mila şi dragostea domnului tău, cum te iubeaşte atîta de mult, că vrînd pre tine să te răscumpere, însuş pre sine să deade supt greutatea legei şi trupul său încă din prunciia sa nu-l cruţă, ce-l deade pre obreazanie cu dureare şi cu usturime. De care lucru spune noaă  astădzi svînta evanghelie. Arată-să pentru ce să obrezui Hristos într-această dzi. Acmu iarăşi ascultă ce iaste   
{43v} obreazania şi pentru ce fu dată în leagea veache Jidovilor.  Obreazania iaste o tocmală de pace ce-au făcut Dumnedzău cu Avraam şi cu semenţiia lui. Că cum fac oamenii pentru credinţa carte cu peceate, cînd fac vro tocmală ande sine, aşea şi Dumnedzău tocmala sa şi giuruirea ce au giuruit lui Avraam cu obreazania ca cu o peceate şi ca cu o scrisoare o întări.  Giurui Dumnedzău lui Avraam că-i va da ţara Palestina şi-l va face mare şi vestit întru toate limbile, şi din semenţiia lui să va rădica acela de la carele să vor blagoslovi toate semenţiile pămîntului. Ce iaste însuşi Hristos născut trupeaşte din semenţiia lui Avraam. Deci pentru că din semenţiia lui Avraam  vru Dumnedzău să să nască la vreamea de-apoi, pentr-aceea şi semenţiia lui într-acesta [ 406 ] chip o însămnă cu obreazanie ca să hie aleasă şi usebită semenţiia lui Avraam de alte limbi şi de alte roduri. Dup-aceea, altă tocmală pentru carea deade Dumnedzău lui Avraam obreazanie iaste aceasta, ca  să să oprească semenţiia lui de păcate pentr-acesta sămn; căci că acela mădulariu iaste mai sîrguitoriu spre păcate, pentr-aceea şi Dumnedzău pusă priînsu dzisa sa, ca să să ferească rodul lui Avraam de curvie şi de toată necurăţiia şi să urmeadze credinţei şi direptăţei lui Avraam.   
{44r} Şi iarăşi acesta sămn, obreazaniia, o pusă Dumnedzău pre trupul lui Avraam, ca să să adeverească ceia ce vor naşte diîntru Avraam, că acesta sămn iaste pus pre trupul lui pentru giuruirea care-i giurui Dumnedzău că din rodul lui să va naşte Mesia Hristos, de la carele să vor  blagoslovi toate semenţiile pămîntului, şi să ştie că pînă atunce va trăi obreazania, pînă cînd să va împlea giuruirea ce-au giuruit Dumnedzău lui Avraam de Domnul Hristos, carele să obrezui după leage ca să oprească obreazania. Pentr-aceea, după învierea lui Hristos şi după înălţarea lui de pre pămînt  în ceriu, nu camai are loc obreazania. Că de la Avraam pînă la Hristos au fost 2406 ai; atîta vreame au trăit şi obreazania. Căci că pentru Hristos au fost dată obreazania, iară deaca s-au născut Hristos, de-aciia nu mai trebuiaşte, că ce-au fost giuruit Dumnedzău lui Avraam au împlut. Deaci pînă  atunci au trebuit şi obreazania, sămnul giuruirei, pănă au împlut Dumnedzău giuruirea. Iară deaca s-au împlut giuruirea, de-acii nu mai trebuiaşte, că iată blagoslovenia tuturor semenţiilor s-au născut din semenţiia lui Avraam, Domnul nostru Iisus Hristos, carele împlu astădzi giuruirea obreazaniei cu  obreazania sa. Iară cela ce să va obrezui, acela nu creade c-au venit Hristos, ce aştaptă de-acmu să vie.   
{44v} Pentr-aceea şi Jidovii cîţi n-au credzut în [ 407 ] Hristos ei să obrezuesc, căci că aştaptă de-acmu să vie Hristos. Iară noi să lăsăm pre Jidovi cu obreazania lor, că pre noi ne-au slobodzit Dumnedzău dintr-însa. Şi nemică trupeaşte întru noi credincioşii lui Hristos să nu  citim, nice să ţinem, că aceia să însămna pre trupul său cu sămn, cu care sămn aştepta venirea lui Hristos, şi pentru dînsul nădăjduia să dobîndească slobozie de supt mîna altor limbi, iară noi ne însămnăm pre suflet cu svîntul botedz, pentru care sămn dobîndim izbăvire veacinică, carea-i dată noaă de  Domnul Hristos. Şi aceaste doaă seamne, adecă şi obreazania şi botedzul, amîndoaă învaţă să să oprească şi să să ferească de păcate şi de toate fărădeleagile. Că cu cît iaste mai mare Hristos decît Avraam, cu atîta iaste şi botedzul decît obreazania. Că aceia ce să obrezuia pre trup le-au fost giuruit  Dumnedzău ţara arăpască Palestina cu Ierusalimul acesta ce-i pre pămînt, căci că să năştea trupeaşte, pentr-aceea şi moşie trupască dobîndiră; iară noi ne naştem sufleteaşte din svîntul botedz, pentr-aceea ocină sufletească dobîndim: împărăţiia lui Dumnedzău şi Ierusalimul acela ce iaste în ceriu.  Pentr-aceea, deaca sosi obreazania cea sufletească, adecă svîntul botedz,   
{45r} de-aciia obreazania cea trupască să opri, şi de nice un folos nu iaste, nu numai noaă credincioşilor lui Hristos, ce şi tocma nice Jidovilor, nice altor limbi. Ce pentru căci că aceia n-au crezut întru Domnul Hristos, pentr-aceea să obrezuesc, nedejduind că vor avea de la  Dumnedzău plată pentr-aceea, iară mai mult vor avea muncă şi giudeţ cu mînie de la faţa lui Dumnedzău, căci că n-au credzut întru unul născut fiiul său. Deaci noi sufleteaşte să ne obrezuim, sufleteaşte să ne tăem. Să ne tăem inima noastră de gînduri reale şi spurcate şi de pohta păcatelor, că de la inimă ies toate răutăţile, după cuvîntul lui Dumnedzău: gînduri necurate de ucidere, de curvie, de hulă, de menciuni, de măscării, şi aceastea spurcă [ 408 ] pre om.  Pentr-aceea să ne curăţim inima noastră cu tăiare sufletească, să ne dezbrăcăm de omul cel vechiu şi să ne îmbrăcăm întru omul cel nou ce iaste zidit pre chipul lui Hristos. Cătr-aceea şi trupul nostru să-l tăem cu tăiare sufletească: să ne oprim ochii de-a prîvirea lucruri de curvie, urechile de-a  ascultarea cîntece lumeşti de iuboste, mînule de-a apucarea şi de-a prădarea, picioarele de-a alergarea în ucideri şi în vărsări de singe, şi într-alte lucruri reale, limba de-a grăirea clevete şi menciuni şi blăstămi,   
{45v} gura de mîncări multe şi fără de vreame şi de beţii. Să ne tăem deacii şi de toată voia noastră, numai să ne dăm pre sine lui Dumnedzău şi întru slujba lui. Şi nu numai întru ceale trupeşti, ce şi întru avuţie să cade să tăem prisositura, de prisoseaşte în jitniţă sau în coş pîine, sau în secriiu  veşmente sau bani, după cuvîntul lui Dumnedzău ce grăiaşte: "De ai doaă veşmente, dă unul celuia ce n-are, şi de ai hrană de pîine, sau de alte bucate, aşijdere să faci, şi pentr-aceea veri dobîndi moşie ceriul şi plată împărăţiia lui Dumnedzău". Deaci, de iaste dzis de Dumnedzău din doaă veşmente să  dea unul celuia ce n-are, dară noi, care avem şi cîte dzeace rînduri de haine, de stau şi le mănîncă moliile, spune-mi: ce răspuns vom da lui Dumnedzău? Au doară cu atîta sarcină vom putea întra întru împărăţia ceriului? Întru deşert ne înşelăm! Că s-am dobîndi lumea toată şi de ne vom piarde  sufletul, ce folos ne va hi? Au doară vom putea să răscumpărăm din muncă sufletele noastre cu avuţia aceştii lumi? Să ne aducem amente de bogatul acela ce îmbla în toate dzile schimbîndu-se în urşinice şi în olofire, iară săracul Lazar dzăciia înaintea porţei lui în gunoiu şi nice din fărîmele ce cădea din   
{46r} masa lui nu-i da să mănînce; iară după moartea amînduror, cum săracul dusără-l îngerii în poala [ 409 ] lui Avraam, iară bogatul să află în muncă, şi în locul veşmentelor celor scumpe cu pară de foc era ars şi usturat şi în loc de bucatele ceale dulci şi bune viermii mînca limba şi  grumadzii lui, şi în loc de vin şi marmaziu o picătură de apă cerea şi nice aceaia nu o dobîndi. Deci ce folos fu de avuţiia lui sau ce strică sărăciia lui Lazar! Pentr-aceea şi noi să nu lăcomim lumiei aceştiia, că curund ne va tremete de-aicea acolo, goli numai cum am născut, iară agonisita noastră toată va rămăinea lumiei şi să vor veseli alţii într-însă, carii nu s-au trudit pentr-însă, iară noi ne vom duce numai cu păcatele ce-am agonisit dintr-însă.  Pentr-aceea să o mutăm acolo unde ni-i a mearge, să o împărţim săracilor, golilor, să agiutăm asupriţilor, neputincioşilor, ca să scăpăm de giudeţul cel cu mînie şi de muncile de veaci şi să dobîndim viiaţa netrecută şi împărăţiia ceriului, pentru Iisus Hristos, domnul nostru, căruia să cuvine toată slava şi  mărirea, cinstea şi închinăciunea cu părintele şi cu duhul svînt, acmu şi pururea şi întru veaci nesvărşiţi. Amin.  
{46v}Luna Ghenvariu în şease dzile Învăţătură la Botedzul Domnului nostru lui Iisus Hristos Creadem şi mărturisim că Dumnedzău iaste din fire bun şi îndelung răbdătoriu. Nice dănăoară răul omului nu va, ce tot binele iubeaşte; folosul sufletului omului socoteaşte pururea şi totdeauna iaste bun întru tot pururea. Pentr-aceea dintru tăiu făcu pre om, adecă pre Adam, curat, curat, fără de păcate,  plin de toate darurile, şi-i deade toate pre voia lui, şi-l făcu să hie fără de moarte, [ 410 ] nice dănăoară să nu moară. Şi era să-l şi mai cinstească Dumnedzău de ce   
{47r} era cinstit, iară el nu ascultă învăţătura lui Dumnedzău, nice stătu pre dzisa lui. Pentr-aceea cădzu din binele ce-i deade Dumnedzău şi din cinste în ruşine. Şi de-aciia cîţi să năştea dintr-însul, toţi într-aceaia greşală să năştea şi într-aceaia osindă de moarte, de muriia  pre-această lume cu trupul, iară în cealaltă cu sufletul mergea în muncă nesvîrşită şi în veaci netrecuţi. Ce milostivul Dumnedzău nice dup-aceea nu lăsă pre om să piaie în veaci, ce veni din ceriu pre pămînt de să născu trupeşate din preacurata fecioară Maria. Şi pentru căci că omul iaste din trup şi din  suflet, pentr-aceea şi putearnicul Dumnedzău trupul spălă-l şi curăţi cu apă de păcatul acela a lui Adam, iară sufletul cu duhul svîntu-l curăţi şi-l lumină. Şi aceastea amîndoaă, şi trupul şi sufletul, dobîndiră astădzi izbăvire dintru botedzul Domnului nostru lui Iisus Hristos. Că, în mijlocul altor  lucruri bune ce vru de făcu Svenţiia Sa pentru noi ş-acesta ce să botedză astădzi întru apa Iordanului încă nu iaste lucrul mic, ce-i mare şi minunat. Căci că pentru sine nu s-au botedzat, că el păcate n-au avut, ce pentru noi, ca să ne arate chip de spăsenie şi să ne deşchidză cale la împărăţiia  ceriului. Căci că botedzul   
{47v} să chiamă şi iaste cheae împărăţiei ceriului, că cum au încuiat greşala lui Adam raiul, aşea şi botedzul descue-l. Pentr-aceea fără de botedz nime î-mpărăţiia cerului nu va întra. Botedzul să chiamă lumină, că lumineadză sufletul omului şi-l scoate din-tunearecul muncilor de  veaci. Chiamă-să veşmînt fără de moarte, că cu svîntul botedz să acopăr păcatele omului şi să îmbracă cu viiaţă fără de moarte. Chiamă-să feredeu de a doa naştere, că curăţeaşte şi spală pre om de păcatul lui, şi botedzul iaste cum are naşte omul [ 411 ] al doile rînd fără de păcate. Pentr-aceea ascultaţi  în ce chip fu şi botedzul Domnului nostru lui Iisus Hristos, carele prăznuim noi astădzi.  După naşterea Domnului lui Iisus Hristos, cum aţi audzit la Născut de împăraţii şi de filosofii aceia că nu să întoarsără să spue lui Irod deaca să închinară lui Hristos, ce-ş bătură gioc dinsul de-l lăsară şi pre altă cale să dusără în ţara sa, pentr-aceea să scrîbi Irod şi tremise de tăe 14 000 de cuconi mici  ca de doi ai şi mai mici. În mijlocul acelora cuconi să tîmplă şi cinstitul Ioann Crăstitel, prunc mic în braţele mîine-sa Elisadei. Şi vrînd şi priînsul să-l tae, fugi îmă-sa cu nusul. Şi să despică o măgură şi trecu   
{48r} în ceaia parte Elisada cu Preaditeci, şi îngerul lui Dumnedzău luă priînsul în pustie şi-l hrăni acolo pînă crescu şi pînă sosi de vrîstă de 30 de ai. Hrana lui în pustie era miiare din flor sălbatice şi odrasle din copacii pustiei. Cuvîntul lui Dumnedzău veni cătr-însu şi-i dzise să lase  pustiia şi să să ducă în laturea jidovască să mărturisască pocăinţă în limbile Galileiului. Şi toată mulţimea Jidovilor mergea la dînsul şi-ş ispoveduia păcatele sale şi să botedza în Iordan de la dînsu. Şi acolea întreba pre Ioann: "Au doară eşti tu prorocul?" Iară el dzise: "Ba nu sămt eu". Deci au doară n-au  fost proroc? Ba proroc au fost, ce nu-l întreba: "Au doară eşti proroc?" ce "Au doară eşti tu prorocul?", adecă: "Au doară eşti tu prorocul acela de carele au dzis Movsi că un proroc voaă va rădica Domnul Dumnedzăul vostru din fraţii voştri?", adecă va să vie un proroc mare din Jidovi. Deaci cugeta  Jidovii doară cumva să nu hie Ioann acela proroc, adecă Hristos. Pentr-aceea-l întreba şi dzicea: "Au doară eşti tu acela proroc?" Răspunse Ioann şi dzise cătr-înşii: "Nu simt eu acela, ce va veni după [ 412 ] mene. Ce eu lui nu sămt destonic să-i dezleg curealele de la încălţămentele lui. Adică nu  poci priceape cum s-au născut acela. Adevărat   
{48v} mai apoi s-au născut decît mene ca un om, ce, ca cela ce iaste Dumnedzău, iaste mainte decît mene, după vreamea dumnedzăirei lui. Eu vă botedz pre voi numai cu apă, iară acela vă va botedza cu duhul svînt. Acela ţine lopata în mîna sa şi vîntură pleavele din grîu, adecă ştiutoriu de  inimi iaste Dumnedzău şi cunoaşte păcătoşii din direpţi; şi păcătoşii osindeaşte-i în focul de veaci, iară direpţii adună-i întru împărăţiia ceriului." Oamenii toţi mergea de-l întreba: "Ce vom face să ne spăsim?" Şi le dzicea lor: "Cine are doaă veşmente să dea unul celuia ce n-are, Cine are pîine să dea celuia ce n-are." Mearseră şi vamăşii de-l întrebară ce vor face să să spăsască şi iară le dzise: "Feriţi-vă de strîmbătate. Mai mult de ce vă să  vine voaă nu luareţi." Mearseră şi slujitorii de-l întrebară: "Dară noi cum vom face să ne spăsim?" Şi le dzise şi acelora: "Feriţi-vă: pre nime nu asuprireţi, pre nime nu pîrîreţi, să vă sosască leafa voastră ca să vă hrăniţi, de la altul nemică să nu luareţi". Iară stînd oamenii şi găndind toţi de Ioann că iaste el  Hristos, iară răspunse şi dzise: "Nu sămt eu acela ce vă gîndiţi voi, ce iată unde vine cu mulţime de oameni". Vorovind Ioann, adecă sosi şi Hristos să să boteadze.   
{49r} Atunce, deaca-l vădzu Preaditeci, dzise cătră Jidovi: "Acesta iaste mieluşelul lui Dumnedzău cela ce-au luat păcatele lumiei", adecă: acesta iaste cela ce vă spun eu, fiiul adevăratului Dumnedzău, cela ce-au rădicat păcatele lumiei asupra sa. Atunce mearse Hristos la Ioann şi-i  dzise: "Vino de mă boteadză, că pentr-aceea am venit". Şi-i dzise Ioan: "Mie-mi trebuiaşte să mă botedz de la tine şi să-mi puiu capul pentru numele tău, iară tu [ 413 ] vii să te botedz eu! Iordanul deaca te vădzu să întoarse şi fugi îndărăpt, dară eu cum să cutedz să te botedz! Cînd Movsi, acela  marele proroc, de nu putu să caote în faţa ta, dară eu cum voiu atinge al tău svînt creştet cu mîni păcătoase. Iarbă uscată sămt, dară cum să mă apropiiu de focul cel neatins! Tu mă svenţeaşte, Doamne! Tu mă boteadză, despuitoare! Tu mă curăţeaşte de scrînăviia păcatelor meale! Iară eu nu cutedz să te  botedz." Şi-i dzise Hristos: "Ioanne, lasă acmu aceastea cuvente. nu iaste vreamea acestora cuvente, Vreamea tainei spăseniei omeneşti iaste. Pentr-aceea fuiu om, pentr-aceea purtaiu trup, pentr-aceea smearin şi sărac mă arătaiu: pentru ca să împlu toată dreptatea. Deaci mă boteadză, ca să să  împlă taina mea şi înţelepciunea mea toată." Atunci abătu cinstitul Preaditeci şi-l botedză. Şi adecă acolea botedzîndu-l,   
{49v} să deşchisără ceriurile şi duhul svînt ca un porumb să pogorî asupra lui Hristos. Şi glas să audzi din ceriu unde grăi: "Acesta iaste fiiul mieu cel iubit, cu carele am vrut de-am făcut mîntuirea oamenilor!" Atunce ieşi Hristos botedzat dintr-apă. Aşea într-acesta chip ne învaţă pre noi svenţii evanghelişti de botedzul lui Hristos. Însă Hristos să botedză, iară nu pentru sine, ce pentru noi, că lui nu-i trebuia botedz. Pentr-aceea şi ceriurile să deşchisără nu pentru sine, că Svenţia Sa pururea era cu părintele în ceriu, ce pentru noi, ca să ştim că  cum s-au închis ceriul omului celui diîntăiu, lui Adam, pentru greşala lui şi pentr-însul tuturor, aşea şi pentru botedz să deşchide pruncului aceluia e să boteadză; şi duhul svănt, carele l-au pierdut omul într-aceaia greşală diîntăiu, atunce-l dobîndeaşte cînd să boteadză. Că de-are putea omul  cu ochii cei trupeşti să vadză care lucru nu-i putinţă fără numai cu ochii cei sufleteşti, are vedea pre tot pruncul ce să boteadză deşchitîndu-se ceriurile şi duhul svînt pogorîndu-se pre acela ce să boteadză. [ 414 ] Căci că de la Adam pînă la botedz, să chema oamenii fii mîniei lui Dumnedzău ce era pre  lume, că nice duhul svînt nu era dat oamenilor, nice ertare de păcate era, nice ruga priimită. Pentr-aceea nice împărăţia ceriului   
{50r} era deşchisă, pentru greşala omului celui diîntăiu. Iară de la Hristos, acolea unde să boteadză fiecine, îndată pogoară priînsu duhul svînt şi ceriul i să deşchide, şi iaste fiiu lui Dumnedzău şi moşnean împărăţiei ceriului. Pentr-aceea, cînd botedzăm pruncul, atunci-l întoarcem cătră  apus, de închipuim că-l lepădăm de lucrurile dracului ceale întunecate şi de ruşine, şi de toată slujba lui: de mîndrii, de menciuni, de lăcomii, de ucideri, de curvii, de toate faptele ceale reale, şi de-aciia închipuim priînsul ca pre un drac necurat şi spurcat ce iaste. Dup-aceea-l întoarcem cătră răsărit,  de închipuim cu aceasta că-l dăm luminei ceii dumnedzăeşti, lui Hristos, Dumnedzăului nostru, cela ce lumineadză tot omul ce să naşte în lume. Pentr-aceea şi cu mir să unge întăiu în frunte, ca să nu caote, nice să prîvască lucrurile ceale deşearte a ceştii lumi. Unge-să în falci cătră urechi, ca să-ş  astupe urechile de toate svaturile dracului ş-a cuventelor celor deşearte, şi să asculte cuvîntul lui Dumnedzău ş-a sventelor scripturi. Unge-să la gură în barbă, ca să grăiască cu gura cuvente adeveare şi pururea rugă şi rugămente să ducă lui Dumnedzău, să-i mulţămască de toate darurile lui, iară de  cuventele ceale grozave şi spurcate să să leapede. Unge-să   
{50v} în spate, ca să cunoască pre cela ce ş-au dat spatele sale pre rane pentru păcatele noastre şi lemnul acela a crucei l-au purtat pre spatele sale, de l-au dus la răstigniree pentru mîntuirea a toată lumea. Unge-să în piept, ca să nu-ş aducă amente de lucruri reale şi drăceşti, ce  pururea să-ş aducă amente şi să gîndească de binele de veaci şi de împărăţiia ceriului. Unge-să în mîni, ca cu nuse să facă bine pururea, să le tindză spre rugă şi spre milostenie, şi să le [ 415 ] ferească de apucări şi de alte fapte reale. Aşijdere şi părul capului nu să tunde în zadar, ce ca să priceapă  înţelepciunea lui Dumnedzău întru zydirea omului. Căci că capul lui nu iaste plecat în pămînt ca a dobitoacelor şi a fierilor, ce-i dirept în sus tocmit de Dumnedzău ca putearea menţei şi a înţelepciunei ce iaste într-însu să nu hie plecate numai spre lucrurile lumiei, ce să hie îndireptate în sus cătră Dumnedzău. Pentr-aceea, iubiţei miei creştini, cîţi vă botedzaţi în numele părintelui ş-a fiiului ş-a duhului svînt, să nu spurcăm svîntul botedz cu lucruri şi cu fapte rreale, ce cîte am giuruit întru svîntul botedz să nevoim să facem. Că ne-am giuruit cuvîntul evangheliei să ascultăm, învăţătura lui Hristos să  facem, mîntuirea noastră să agonisim, împărăţiia ceriului să cercăm,   
{51r} pre dracul să urîm, de lucrurile lui să ne ferim, curvie să nu facem, să nu ucidem, să nu apucăm cu nedireptul, să nu ne învrăjbim unul cu alalt, să nu osindim pre altul, să nu him nemilostivi, să nu him neînduraţi, să nu him mîndri şi măreţi, să n-avem nice un lucru a diavolului; ce întru  lucrurile lui Hristos să ne învăţăm: să avem curăţie, iubire cătră streini, liubov cătră tot creştinul, nedeajde întru Dumnedzău, milostenie întru săraci, facere de bine întru vrăjmaşii noştri cei trupeşti, răbdare întru năpăştile trupului, plecare întru cei mari şi întru cei mici, răbdare întru pohtele trupului. Aceastea  toate şi încă şi mai multe ne-am giuruit că vom face.  Pentr-aceea, iubiţilor, aceastea să ţinem, aceastea să facem. Să nu ne arătăm nemulţămitori şi neînţelepţi. Să cinstim pre Hristos. Să proslăvim această dzi împărătească, nu cu praznice păgîneşti, nu cu beţii şi cu cuvente deşearte, cu giocuri şi cu cîntece, că cu aceastea lucruri nu să îngăduiaşte Dumnedzău.  Ce de ne vom smeri pentru Hristos, cela ce s-au smerit [ 416 ] pînă la moarte pentru noi, pre-acesta priimeaşte Dumnedzău. De vom posti pentru cela ce-au gustat hiare, atunce să mulţămeaşte Dumnedzău. De vom hi ocărîţi pentru liubovul lui Hristos, ce fu pentru noi ocărît, atunce vom avea dar de  la Hristos. De vom hi dosădiţi, de vom hi goniţi, de vom hi închişi şi şi alt rău ceva de vom păţi pentru liubovul lui Hristos şi pentru direptate, atunce să ne veselim, atunci să ne bucurăm, că multă plată avăm întru împărăţiia ceriului, cum dzice însuşi Hristos. Pentru ca să priimască Dumnedzău praznicul şi  sărbătoarea noastră şi aice să ne spodobască, să petreacem viiaţă în pace, fără de primejdi, fără de păcate, fără de smenteale, cinstiţi de Dumnedzău şi de oameni. Acolo să ne spodobască în gloatele tuturor svenţilor, în viiaţa de veaci, în cinstea aleşilor, întru binele acela carele om nice cu ochii au vădzut, nice  cu urechile au audzit, nice cu inima poate să gîndească, unde-i frămseaţe neputredă şi veselie netrecută, carea noi toţi să o dobîndim pentru Hristos, Dumnedzăul nostru, ce lui i să cuvine laudă şi cinste şi închinăciune şi mare cuviinţă cu al său fără de început părinte şi cu preasvîntul şi făcătoriul de viaţă  duhul svînt, acmu şi pururea şi întru netrecuţi ai şi nesvărşiţi veaci. Amin.  
{52r}Luna Fevruar în doaă Învăţătură la streatenia Domnului nostru lui Iisus Hristos Un-părat oarecarele, ce să oşteaşte şi bate războiu pentru un rob al său şi-ş piarde împărăţia pentru dînsu, ca să cinstească pre şerbul acela, de-aciia acela rob să nu mulţămască împăratului său ce l-au cinstit şi pentr-însu [ 417 ] şi împărăţia sa ş-au pierdut, ce să-l ocărască şi să-l mustre  - oare ce giudeţ vă pare să aibă robul acela? Nemică altă fără numai moarte-i caotă să ia unul ca acela. Aşea într-acela chip şi întru noi creştinii. Dumnedzău era împărat a toată lumea, îngerii   
{52v} măria-l, arhanghelii proslăvia-l, toată semenţiia omenească ca celuia ce-i Dumnedzău i să închina, iară pentru a noastră spăsenie, pentru a noastră cinste, pentru al nostru bine veni din ceriu pre pămînt şi să născu trupeaşte din curata fecioară Maria. Şi fu om şi trup purtă, şi  flămîndzi şi însătă, şi toate ceale trupeşti avu. Ocărît fu, cu palma prespre obradz bătut, răstignit, îngropat. Toate pentru spăseniia noastră răbdă. Iară noi, vai de noi! nemică mulţumită sau lucru bun cătră acestea nu dăm, nice facem pentru împăratul nostru cela ce-ş lăsă scaunul împărăţiei sale în ceriu şi  veni în laturea pămîntului de gios şi purtă sarcina leagei vechi împreună cu pruncii ceia ce să năştea supt leage. În ce chip, spune şi scriptura leagei vechi, de dzice că Movsi, acela marele proroc, şi mai vîrtos Dumnedzău cu nusu, învăţase în leagea veache: fiece muiare ce va naşte prunc să facă 40 de dzile să nu să apropie de bărbatul său, în besearecă să nu între. Pentr-aceea, într-această dzi de astădzi spune noaă  svînta evanghelie de lucruri minunate ce s-au făcut astădzi pentru Domnul Iisus Hristos şi dzice: "Deaca să împlură 40 de dzile de la naşterea Domnului nostru lui Iisus Hristos, atunce dusără pruncul, pre Iisus, să-l pue înaintea lui Dumnedzău". Că avea tocmală   
{53r} atunci de băga pruncii cei mititei în besearecă de-l închina preutul lui Dumnedzău. Că aşea scrie leagea lui Movsi, că fiece prunc ce-l naşte îmă-sa întăiu iaste sfînt şi giuruit lui Dumnedzău acela prunc. Pentr-aceea, şi Maria, preacurata fecioară, dusă pre Hristos în besearecă,  fiind prunc de 40 de dzile. Avea ş-altă tocmală, că cu pruncul ducea în besearecă doaă [ 418 ] turtureale sau doi porumby. Deaci şi aceasta dzisă a leagei încă o împlu Preacista, maica lui Hristos, împreună cu Iosif, carele să chema logoditul Svenţiei Sale pentru vedearea oamenilor, că dusără doaă turtureale  în besearecă, pominos preutului, pentru Domnul Hristos. Iară acolo în Ierusalim, dzice svînta evanghelie că era un om de-l chema Simeon. Şi-i era lui giuruit de duhul svînt să nu moară mainte pînă nu va vedea pre Domnul Hristos cu trup pre pămînt. Şi atunci cînd dusără pre Hristos părinţii lui în besearecă, iară Simeon, bătrînul, acela, luă-l priînsu în  braţele sale şi dzise: "Acmu iartă, despuitoare, şerbul tău cu pace, după cuvîntul tău ce-ai grăit, şi mă slobodzi din bătrîneaţe şi din amarul şi înşelăciunea lumiei, că iată acmu vădzură ochii miei mîntuirea ta. Lucru ca acesta făcuşi, Hristoase, Domnul mieu, că lumină arătată fu întru toate limbile   
{53v} pentru lumina ta şi lucrul tău fu laudă întru toţi Izrailteanii carii vor creade întru tine." Şi era de să mira Iosif şi maica Svenţiei Sale de cuventele lui ce grăiia. Şi-i blagoslovi priînşii Simeon şi dzise cătră Maria, maica lui Hristos: "Iată, acesta prunc va hi de cădeare şi de sculare a mulţi,  şi va hi sămn de price. Căci că Jidovii mai denainte era înşelaţi şi goniţi de la faţa lui Dumnedzău; dup-aceea veni Movsi proroc şi-i rădică diînşelăciune cu minciuni, cu învăţături, cu leage, cu prorocii. Iară acmu, deaca să împieliţă cuvîntul lui Dumnedzău, acesta pre carele ţiiu în braţe, ei vor cădea, căci  că nu vor asculta mărturia lui. Iară limbile cealea ce vor creade în Hristos să vor scula din păcatele lor; din-tunearecul bodzilor şi a iadului să vor scula şi să vor înălţa întru împărăţia ceriului, şi să vor lumina cu lumina cunoştinţei lui Dumnedzău şi să vor curăţi cu botedzul fiiului tău, Fecioară. Şi  pentr-aceea să vor înălţa. Iară Jidovii să vor lepăda de lumina lui şi-i vor dzice samaritean şi îndrăcit, [ 419 ] şi-l vor răstigni şi-l vor omorî, şi pentr-aceea vor cădea din darul lui cel diîntăiu. Deaci acesta prunc va hi de cădeare şi de sculare a mulţi. Şi iaste sămn de price, că în vreamea răstignirei  lui mulţi să vor smenti   
{54r} de nu vor creade; cît şi tocma din ucenicii lui să vor lepăda dinsu, alţii vor creade că iaste Dumnedzău. Mustra-l-vor şi-l vor ocărî şi multe cuvente de hulă priînsul vor grăi. Şi curcea fiiului tău, Fecioară, tocma şi pînă la svîrşitul lumiei să va chema sămn de price împrotiva  creştinilor. Şi nu vor creade crucei, ce să vor lepăda şi vor huli crucea, sămnul fiiului tău, cu carea va să scoaţă sufletele moşilor noştri din legăturile iadului." Dup-aceea bătrînul Simeon să întoarsă cătră fecioara Maria şi dzise: "Şi tu, Fecioară, sabie di-îmbe parţile ascuţită va treace printr-ănima ta, cînd veri vedea pre Hristos, fiiul tău, răstignit pre lemnul crucei, cîndu-l veri vedea gol, cîndu-l veri vedea mort. Atunci, scrîbă şi jeale şi amar ca o sabie  ascuţită va treace printr-ănima ta." Răspunsă şi Preacista cătră Simeon de grăi aceastea cuvente şi dzise: "Cum dzici tu, bătrîne Simeoane, că voiu avea scrîbă şi amar pentr-acesta fiiu, cînd eu cu bucurie am îngrecat, cu bucurie l-am născut, cu bucurie l-am hrănit? Şi cum să mă scrîbăsc eu pentr-acesta carele iaste bucurie a toată lumea."  Şi iarăş grăi Simeon cătră Svenţiia Sa şi dzise: "Destulu ţi-i că te chemi   
{54v} maică acestuia fiiu. Destulu ţi-i că te veri chema împărăteasă lumiei şi Maică lui Dumnedzău. Deaca veri vedea aceasta ce va să hie, atunce-ţ veri aduce amente de cuvîntul mieu. Cînd veri plînge, cînd veri glăsi, Fecioară, atuncea va treace printr-ănima ta arma aceaia care-ţ dzic  eu şi atunci să vor descoperi gîndurile dintr-ănimile [ 420 ] a mulţi. Adecă cînd va hi răstignit fiiul tău, cînd va hi giudecat, bătut, şchiupit, mai apoi şi omorît. Atunci să vor arăta carii vor ţinea cu fiiul tău şi carii cu Jidovii. Cunoaşte-să-va cela ce-l va vende pre moarte, carii-l vor iubi şi carii-l  vor urî. Atunce să vor cunoaşte, şi nu numai atunci, ce şi pînă la svîrşitul lumiei să vor cunoaşte carii vor răbda pentru liubovul lui munci şi pedeapse, foame şi seate, şi iarăş să vor cunoaşte ceia ce să vor lepăda dinsul." Iară acolea, în beseareca aceea ce dusără pre Hristos, era o muiare de o chema Anna, fată lui Fanuil, din semenţia lui Asir. Ce ia bătrînisă în dzile multe. Petrecuse cu bărbat numai 6 ai, iară săracă ca la optzeci de ai şi patru. Şi nu lipsiia din besearecă nice dănăoară, cu postul şi cu ruga, de slujia lui Dumnedzău  dziua şi noaptea. Aceasta, într-aceaia vreame ce luasă Simeon pre Hristos în braţe, atunci stătu şi ia şi grăi de   
{55r} Domnul Hristos mari şi minunate lucruri cătră toţi cîţi era acolo de aştepta sî audză ceva de spăsenia sufletelor sale. Şi cuventele ce grăi muiarea aceaia, aceastea fură:  "Vedeţi, o, oamenilor, cîţi vă aflat astădzi aicea: acest prunc mititel au întărit ceriul şi pămîntul; acest prunc mic au făcut lumea toată. Vedeţi acest prunc mic! Acesta au făcut îngerii, soarele, luna, stealele. Acesta au dzis şi s-a făcut apa de băm noi şi cură pre desupra pămîntului. Acesta dzise şi să făcură  copacii cei roditori şi cei sterpi, fierile pre pămînt, peştii în mare, paserile în văzduh. Acestuia şi noi să ne închinăm. Pre-acesta şi noi să proslăvim ca pre un Dumnedzău adevărat ce iaste." Aceastea cuvente grăi Anna aceaia de Domnul Hristos. Atunce, deaca făcură şi împlură toate cum învaţă leagea lui Movsi, să întoarsără în Galileiu, în cetate în Nazaret. Iară pruncul, adecă Hristos, creştea şi să întăriia cu duhul svînt şi să împlea de înţelepciune, şi darul lui Dumnedzău era spr-insu.   [ 421 ] Pîn-aicea povesteaşte noaă svînta evanghelie de-această dzi mare şi cinstită a Domnului nostru lui Iisus Hristos. De-aicea iarăşi ascultaţi învăţăturile ce avem din poveastea aceştii dzile de astădzi. Şi întăiu să ne învăţăm a hi mulţămitori lui Dumnedzău de toate cîte   
{55v} au slujit noaă, că de la cela ce să blagoslovăsc toate limbile pentru noi veni să ia blagoslovenie de la preut. Celuia ce să închină toate cîte-s în ceriu şi pre pămînt şi dedesubtul pămîntului, acmu-ş plecă capul supt mîna preutului. Celuia ce-i dusără daruri la naşterea lui împăraţii  de Persida, acmu aduce dar cu maica sa preutului. Pentr-aceea te spementeadză şi tu, suflete neînţelept şi nemulţămitoriu a rodului omenesc. Că Dumnedzăul tău pentru tine meseri fiind bogat, ca tu cu bunătatea lui să te îmbogăţeşti şi în ceriu slăvit să hii. Pentr-aceea, cu spaimă şi cu cutremur să  mulţămeşti, culcîndu-te, sculîndu-te şi în toată vreamea cu lucruri bune să-i îngădueşti. Direptate, milostenie, post, curăţie, pată la besearecă, liubov cătră hiece creştin, blîndeaţe, smerenie să aibi. Să-i mulţămeşti pentru sănătate, pentru viaţă. De la acela să ceri tot binele şi în ceastă lume şi în ceaia  ce va să hie. A doa învăţătură avăm că în leagea veache avea obicină muiarea, deaca năştea prunc, pînă în 40 de dzile să curăţia, de bărbat nu să apropiia, în besearecă nu întra. Iară acmu nu iaste, nice să află în semenţiia noastră aşea, ce încă muerile fiind întru necurăţiia firei fac păcate. Pentr-aceea mult rău  dintr-aceasta iau feciorii   
{56r} lor: strîcăciuni, orbie şi sluţii în multe chipuri. Altă învăţătură avăm pre turturealele acealea ce adusă Preacista dar preutului după leage. Că aceasta pasăre iaste iubitoare foarte pre soţul său şi deaca-l piiarde ia doreaşte dup-însu pînă ce iaste. Şi de jeale nice dănăoară nu să pune să şadză pre creangă vearde, ce tot pre uscată, şi altă soţie nu mai  cearcă. Şi cu aceasta te învaţă, creştine, să te aseameni turturealei. [ 422 ] Să hii iubitoriu pre de-aproapele tău. Pre nime să nu urăşti, pre nime să nu zavistueşti, nemărui rău să nu gîndeşti, ce pre toţi într-un chip să iubeşti. Cum iubeşti binele tău, aşea ş-altuia. Şi de pierdzi pentru păcat pre Hristos,  soţul tău, şi nu-l vedzi într-ănima ta, atunci să doreşti şi să jeleşti dup-însu. Şi nice dănăoară pre lemnu vearde, adecă pre dulceţile aceştii lumi, să nu şedzi, ce pre uscată, adecă pre post, pre foame, pre seate, pre trudă, pre tînguire, pre suspini, pînă cînd veri afla iarăşi pre Hristos, mirele sufletului  tău cel iubit şi veselia ta cea de veaci. Şi alt soţ, pre Satana, să nu priimeaşti, nice să te apropii diînsul cu curviia, ce numai pre soţul cel adevărat, pre Hristos, să iubeaşti şi de acela să te lipeaşti cu toată nedeajdea şi cu credinţa. Că ceia ce petrec în curăţie şi întru viaţă grea,   
{56v} cu scrîbe, cu foame şi cu seate, aceia închină lui Dumnedzău sufletele sale, ca o turturea curată. Avea atunce tocmală, de nu ducea turtureale, el ducea doi porumbi, că şi aceasta pasăre iaste foarte întreagă, adecă blîndă şi fără de mînie. Cum dzice Dumnedzău în svînta evanghelie: "Să hiţi înţelepţi ca şearpele şi întregi ca porumbii". Că şearpele are tocmală, cîndu-l ucig, tot trupul lasă pre moarte,  numai capul ascunde. Aşea şi noi creştinii să him înţelepţi: avuţiia noastră toată şi şi trupul nostru să-l dăm pre moarte pentru liubovul lui Hristos, numai credinţa noastră să o ferim mai vrîtos de toate şi să nu o dăm. Şi să him ca porumbii, întru tot blîndzi şi fără de mînie. Că de cîte ori s-ai lua puii  porumbului, nu să mai scrîbeaşte, nice lasă casa domnu-său. Aşea şi noi pentru Hristos toate să răbdăm: şi primejdi, şi năpăşti, şi scrîbe cîte ne vin, oare de la Dumnedzău, oare de la oameni.  Cade-să a şti iarăşi ce făcea preutul cu aceşti doi porumbi. Unul de-acei doi porumbi giunghea, altul slobodzia de să ducea. Şi aceasta însămna ceale doaă firi a lui Hristos: firea cea [ 423 ] dumnedzăiască şi cea omenească. Că Domnul Hristos au fost om deplin şi Dumnedzău deplin. deaci firea cea  omenească, adecă trupul   
{57r} Svenţiei Sale, să răstigni şi chinui şi muri, iară dumnedzăirea rămasă slobodă de-aceastea de toate, fără de chinuri şi fără de dureare. A treia învăţătură avăm pre Simeon stareţ. Că scrie dinsu scriptura c-au fost om bun şi dirept, şi de n-are hi fost dirept, n-are hi avut darul duhului svînt, nice s-are hi spodobit să ia pre Hristos în braţele sale. Şi tu, o, oame, de veri să iai pre Hristos, nu trupeaşte ca Simeon, ce dumnedzăiaşte, nu  în braţe, ce într-ănimă, tu fii bun şi dirept şi te teame de Dumnedzău. Dirept să hii nu numai cînd veri hi giudeţ să giudeci cu direptul, sau împărţitoriu să împarţi cu direptul. Ce ş-aceasta să înţelegi şi să ştii că sufletul omului să chiamă chip lui Dumnedzău celui nevădzut, iară trupul iaste pămînt şi iară  mearge în pămînt. Deaci, pentru că iaste sufletul chip lui Dumnedzău, pentr-aceea iaste şi mai mare şi mai cinstit; iară trupul iaste mai gios şi mai mic decît sufletul. Că sufletul pururea cearcă ceale cereşti şi învăţăturile lui Dumnedzău pohteaşte şi iubeaşte pururea să facă, iară trupul, pentru că iaste din  pămînt, lucrurile ceale pementeşti iubeaşte să facă, adecă să doarmă mult, să mănînce mult, să bea mult, să curvască, şi alte lucruri lumeşti pohteaşte   
{57v} trupul să facă. Deci, iani spune-mi, o, ome: cel mai mare iaste mai bine să biruiască, au cel mai mic? Mai bine iaste şi să mai cade să biruiască cel mai mare decît cel mai mic. Aşea iaste şi întru om: mai bine iaste să facă trupul pre voia sufletului, decît sufletul voia trupului. Aceasta  iaste direptatea cu carea să chiamă omul drept. Cînd pleci cel mic celui mai mare, atunce faci şi direptate. Cînd face trupul pre voia sufletului, atunci te chemi dirept. Cînd trupul nu face nice o pohtă prespre voia sufletului, atunci eşti [ 424 ] dirept, atunci te spodobeşti de iai pre Hristos, ca şi Simeon. Pentr-aceea, iubiţilor, să ne grijim şi dzua şi noaptea, să ne pocăim, să suspinăm, să lăcrămăm, că Dumnedzău iaste milostiv şi priimeaşte ceia ce să pocăesc. Deci să jeluim, să plîngem pentru ale noastre mari şi multe păcate, şi trupului voe să nu dăm, pentru ca să ne miluiască, pentru ca să ne iarte  Dumnedzău, a cărui cinste şi închinăciune iaste în veaci de veaci. Amin.  
{58r}Măceniia svîntului şi marelui măcenic a,lui Deodor Tiron, ce să prăznuiaşte întăia sîmbătă a svîntului post Întru dzilele lui Maximian împărat, ce era ellini şi păgîni amîndoi aceştia împăraţi, atunci multă frică şi nevoe era întru creştini. Căci că trimiseră în toată lumea carţi cu mînie şi cu carţile tremiseră şi domni răi pretutindire: care creştin să va lepăda de Hristos mare cinste să dobîndiască de la împăraţi, iară cine  va petreace în credinţa sa şi nu va vrea să să închine bodzilor răutăţi şi munci multe să paţă. Deci unii din creştini să ducia şi înaintea tuturor mărturisiia de Hristos   
{58v} cum iaste Dumnedzău adevărat şi cu multe munci muriia. Alţii iarăşi să temea şi de frică mergea şi să lepăda de Hristos şi să închina bodzilor. Iară cîţi nice cutedza să mărturisască, nice vrea să să închine bodzilor, fugiia prin munţi şi pren pustii, de să ascundea. Alţii iarăşi la arătare ţinea  păgîneaşte, iară într-ascuns era creştini. [ 425 ] Unul dintr-aceia era şi marele mucenic Deodor, carele să prăzniuiaşte astădzi. Creştin era şi el într-ascuns şi gîndiia să ispitească în vr-un chip, să vadză oare hi-va voia lui Dumnedzău să mărturisască. Şi cînd fu vreame de oaste, să purceadză cu domnul lor, - căci că era şi el ales pentru mentea şi pentru bărbăţiia lui în ceata ce sî chema tironi, adecă cum dzicem noi hotnogi,  - deci să sculă şi purceasă cu domnul lor şi să dusără la Anadoli într-un loc ce să chiamă Evhaita. Aproape de acel loc era o pădure mare, şi într-aceaia pădure era ascuns un şearpe mare. Şi de multă vreame lăcuia acolo, pînă să făcuse balaur straşnic. Şi nime nu cutedza să triacă pre-acealea căi, că  şi copacii aceia păduri era roşi şi beliţi, pre unde să trăgea acel şearpe, cît şi mulţi oameni de frica lui-ş lăsase ţarinele şi viile ce era aproape de acela loc. Şi mult rău păţiia tot   
{59r} locul acela de acela şearpe.  Atunci svîntul Deodor, vrînd să ispitească şi să vadză oare iaste voia lui Dumnedzău să mărturisească de Hristos, să dusă într-aceaia pădure şi îmbla de căota să afle pre şearpele acela. Iară îmblînd călare prin pădure, să trudi, căci că mult loc îmblase de-l cercase. Deci să deade în laturi puţinel de la  pădure şi descălecă să să odihnească. şi acolo odihnind adormi. Iară o muiare giupîineasă, ce o chema Evseviia, să tîmplă într-aceaia vreame de de trecea pre-acel loc; şi, deaca vădzu svîntul că doarme, să dusă de-l deşteptă şi cu lacrămi dzise: "O, vonice, scoală şi fugi de-aicea, de ţi-i voia să hii  biu, că aicea lăcuiaşte un şearpe mare şi groaznic şi nime nu cuteadză să îmble pre icea. Dară tu cum şedzi într-acesta loc?" Atunci grăi svîntul şi dzise: "Cine eşti tu?" Iară ia răspunsă: "Eu sămt creştină şi am avut aicea ocină de pre părinţii miei; iară de frica acestuia şearpe eu voiu să o părăsesc, căci că  mulţi oameni am vădzut cu ochii miei umde i-au omorît acesta şearpe." Şi dzise cătr-însă svăntul: [ 426 ] "Giupăineasă, nu te teame, nice plînge, că domnul mieu Iisus Hristos va călca putearea acestuia şearpe şi vă va izbăvi de supărarea lui. Şi pentru bine ce mi-ai făcut de m-ai deşteptat, Dumnedzău   
{59v} să-ţ dea iarăşi moşia ta ce-ai avut." Aşea grăi svîntul şi îndată-ş făcu cruce, şi încălecă pre cal şi iară purcease în pădure. Şi cît întră în pădure, aşea şi audzi sunetul şearpelui. Şi strînsă calul cătră sunet şi vădzu unde iaste şearpele cu totul groaznic, şi pară de foc ieşiia din gura şi din ochii lui. Iară svîntul, deaca-l vădzu, îş feace cruce şi  îndată strînsă calul asupra lui şi rădică suliţa şi-l lovi tocma în cap şi-l pătrunsă de trecu suliţa pentr-însu. Iară şearpele de dureare să izbi foarte tare şi să colăci de făcu chipuri groaznice şi aşea muri acolo. Atunci svîntul ieşi vesel din pădurea aceaia şi cunoscu că iaste voia lui Dumnedzău să  mărturisască de Hristos. Că cum au biruit acel şearpe straşnic, aşea gîndiia că va birui şi pre diavolul, ce iaste şearpe nevădzut. Şi aşea să izbăvi acela loc de şearpele acela, iară svîntul să dusă iară în locul unde era adunată oastea. Şi cînd fu vreame să să închine domnul lor bodzilor şi să-i tămîiadze împreună cu toată oastea sa, alţi slujitori meargea de să închina, isră svîntul Deodor şedea în cortul său. Pentru care lucru să cunoscu că  iaste creştin. Iară domnul oştilor, deaca înţeleasă că svîntul iaste creştin, adună oastea toată   
{60r} şi dzise cătră Deodor: "Deodore, căci nu te închini dumnedzăilor noştri şi să-i tămîedzi ca şi noi? Au doară eşti creştin?" Răspunsă svîntul cu multă îndrăznire şi dzise: "Eu sămt creştin diîntru tăiu şi întru Hristos credz şi aceluia mă închin şi-l tămîedz". Domnul oştei dzise  cătr-însu: "Deodore, ţine-ţi cinstea ce o ai şi vino de tămîiadză, să nu hii urît astădzi de tot rodul tău şi de toţi priiatinii tăi, şi [ 427 ] numai tu să te faci vrăjmaş împăratului şi să paţi mai rău decît toţi oamenii. Ce tămîiadză dumnedzăii noştri şi-ţ ţine cinstea ce ai." Svîntul răspunsă: "Eu am spus la  arătare că sămt creştin şi de Hristos nu mă voi lepăda; şi iară dzic că sămt creştin şi lui Hristos mă închin şi pre-acela tămîedz." Domnul dzise: "Slujitorii toţi sămt creştini, ce pentr-aceea tămîiadză bodzii şi tot sămt slujitori împăratului." Acesta cuvînt dzise voevodul, nu că doară era creştini slujitorii,  ce numai să ispitească să vadză au doară iaste ş-altul cineva creştin din oaste. Iară svîntul, deaca audzi acesta cuvînt, dzise: "Hiecarele cineş de sine şti a cui slujitoriu iaste, iară eu ştiu şi mărturisesc că sămt împăratului de ceriu slujitoriu. Eu Domnului Dumnedzăului mieu lui Iisus Hristos, fiiului lui   
{60v} Dumnedzău slujesc şi pre acela am domn şi împărat." Iară un vătah de carii sta acolea, ce-l chema Posidon, cuvîntă şi dzise cătră svîntul: "Deodore, are Dumnedzău tău fiiu?" Svîntul răspunse cu multă îndrăznire şi dzise: "Are, şi aceasta o spune David proroc de dzice: Cu cuvîntul lui Dumnedzău s-au întărit ceriurile şi cu duhul rostului lui toate puterile  lor." Voevodul dzise: "Dară putea-vom, Deodore, să vedem pre fiiul dumnedzăului tău ce dzici?" Svîntul răspunsă: "De ţ-ai lăsa înşelăciunea ta aceasta şi să hii creştin, atunci ai priceape carele iaste fiiul lui Dumnedzău". Posidonie dzise cu ocară: "Dară de-am priceape carele iaste fiiul lui  Dumnedzău, ce bine am dobîndi sau ce rău am păţi?" Svîntul iarăşi dzise: "Nu iaste mult, Posidonie, să laşi înşelăciunea ta şi să vii cătră adevară; să laşi întunearecul şi să vii cătră lumină; să laşi slujba împăratului celui putred şi să slujeşti împăratului celui neputred, ca şi mene" Atunce să întoarsă voevodul  cătră Posidonie şi dzise: "Să-l lăsăm în cîtăva vreame, doară va socoti şi să va întoarce".  [ 428 ] Deci pre svînt îl lăsară, iară pre alţi creştini începură a-i întreba. Şi svîntul Deodor purceasă după creştinii aceia de-i învăţa să nu să leapede de Hristos, şi le dzicea: "Fraţii miei creştini şi vonicii împăratului celui ceresc a lui Hristos, nu vă teamereţi de munci şi de măceniile aceaste trecătoare, că  numai în vedeare ce au frică, iară deaca veţi cutedzasă luaţi pînă într-una sau pînă în doaă munci, de-aciia bucurie şi veselie vă va părea că sămt alalte. Socotiţi, fraţii miei, să nu vă lepădaţi de Hristos, că iaste gata să vă spodobască împărăţiei ceriului. Iară să vă veţi închina bodzilor, ce veţi dobîndi? Că vă  caotă a muri, şi de veţi muri păgîni, amar voaă va hi. Pentr-aceea, staţi, fraţii miei, tari şi biruitori." Aceastea şi ş-altele ca aceastea le dzisă svîntul de întăriia creştinii. Deci pre alţi creştini închisără în temniţă, iară svîntul să dusă preste noapte şi pusă foc într-o capişte păgăniiască a unii boadze ce-i dzicea Elliniii Rrea, pentru ca să arate că nu numai cu cuvîntul ce iaste creştin, ce şi cu lucrul, să arate păgînilor că să închină a leamne mute şi surde. Şi fu zarvă mare  într-aceale dzile în Ivhaita pentru capişte în ce chip arsă. Iară socotitoriul capiştei, ce-l chema Cronid, vădzusă pre svîntul cînd aprinsease capiştea şi, temîndu-să să nu cumva cadză greul priînsu, luă svîntul şi-l dusă înaintea giudeţului aceluia loc, ce-i era numele Pomplie, şi dzise cătră giudeţ:   
{61v}"Giupîine Pomplie, acest om necredincios au aprins besearica boadzei noastre Irrei ş-au mărturisit şi înaintea voevodului că iaste creştin. Pentr-aceea l-am adus înaintea ta.Dumneata veri face cu nusu cum învaţă leagea şi împăraţii." Atunci, cum audzi Pomplie, de sîrg şi tremisă  la voevodul oştei şi dzise: "Pentru ce ai lăsat acest necredincios de-au aprins beseareca Irrei?" [ 429 ] Răspunsă voevodul: "Eu l-am lăsat pentru să să întoarcă, iară nu pentru să aprindză beseareca. Giudeţ eşti acestui loc, deci cumu ţi-i voia, aşea fă cu nusul, ca să să înveaţe să nu ocărască fericiţii  dumnedzăii noştri." Atunci dzise Pomplie cătră svînt cu multă mînie: "Necredincios slujitoriu! Aceasta iaste cinstea ce dedeşi marilor dumnedzăi? În loc ce-au vrut hi să te închini şi să tămîedzi beseareaca marei boadzei Irrei, iară tu te duseşi de o aprinseşi! Şi cu ce îndrăznire merseşi de făcuşi bezaconie  ca aceasta, spurcate oame! Nu te temuş de mînia Irrei? Nu te spămîntaşi de munca marilor dumnedzăi, nice-ţ fu frică de putearea împărătiască? Ce cum are hi morţi priatinii împăraţilor, aşea nu şi-i bagi în samă. Şi aceasta cinste faci împăraţilor, pentru cinstea ce ţ-au dăruit?" Svăntul răspunsă fără de nice o frică şi   
{62r} dzise: "Eu sămt acela ce-au ars capiştea Irrei, c-am ispitit să vădz oare iaste Irra cu adevărat dumnedzoe ş-am vădzut că iaste neşte lemn mort şi nesimţit. Deci aceasta cinste să cade bodzilor, căci că ochi au şi nu văd, urechi au şi n-aud, guri au şi nu grăesc, picioare au şi nu  îmblă. Ce dumnedzăi sămt aceştia? Neşte leamne mute şi surde!" Atunci giudeţul Pomplie nu putu răspunde svîntului, ce învăţă să-l bată cu toiage. Şi deaca-l bătură, dzise cătr-însu Pomplie: "Pentru ce mă arăt eu cu cuvente bune cătră tine, pentr-aceea te măreşti atîta; iară de te voiu munci cu  neşte munci mari şi cumplite, atunci şi fără de voia ta te veri pleca dzisei împărăteşti". Svăntul răspunsă: "Cum nu priimeşti tu cuvîntul mieu, aşea nice frica ta nu mă va spăria pre mene. Că frica ta va spăriia pre coconii cei mici, iară pre mene, ce am putearea lui Hristos, nu mă vor spăriia, ce mă vor veseli.  Şi nice muncile tale ce dzici nu le am dirept nemică, că putearea lui Hristos, adevăratului Dumnedzău, mi le va iuşura." Iară Pomplie dzisă: "Deodore, tămîiadză bodzii, ca să te izbăveşti de munci şi de pedeapse ce [ 430 ] veri să paţi!" Svîntul răspunsă: "Fă oarece ţi-i voia cu mene, că eu de Hristos nu mă  voiu lepăda". Atunci cum audzi Pomplie scîrşcă în dinţi ca un   
{62v} leu şi cu mînie mare dzise cătră slujitorii lui: "Luaţi pre acest spurcat, ce nu mă ia în samă nice cîtu-i leac, şi-l duceţi de-l încuiaţi în temniţă, şi pecetluiţi uşa cu pecetea mea, şi nice pîine să nu-i daţi, nice apă, nice altă nemică, pînă cînd va muri". Şi de sîrgu-l luară şi-l  dusără în temniţă şi-l pusără în legătură. Iară cum le răbdă aceastea toate pentru liubovul lui Hristos, aşea nice Hristos nu-l lăsă, ce într-aceaiaş noapte i să arătă Hristos şi-i dzise: "Fii vesel, Deodore, vonicul meu! Nu te scrîbi nemică, nice te dosădi pentru bătae ce-ai răbdat pentru numele  mieu, că eu sămt pururea cu tine şi preste puţine dzile veri veni întru împărăţiia mea. Pentr-aceea, nice bucate să nu iai din mînule păgînilor, că darul mieu te va hrăni. Şi te bucură şi te veseleaşte!" Deci Hristos aşe-i dzise şi să sui în ceriu, iară svîntul rămasă în temniţă lăudînd pre Dumnedzău şi cîntînd.  Şi îngerii lui Dumnedzău cînta cu nus, atîta cît şi temnicerii audziră şi le părea că sămt creştini în lontru de cîntă cu svîntul. Şi deaca mearsără, vădzură uşea temniţei încuiată şi peceatea întreagă; iară deaca să depărtară, iarăşi audziră glas ca de oameni mulţi, pînă ce căotară pre o fereastră şi vădzură mulţime de oameni   
{63r} cu veşmente albe, unde cînta cu svîntul. Atunci să dusără de spusără lui Pomplie giudeţului şi dzisără că "în temniţă sămt creştini şi nu ştim pre unde au întrat". Şi cum audzi giudeţul să temu şi de sîrg să dusă cu toţi vonicii săi la temniţă. Şi vonicii toţi pusă pregiur temniţă, ca de va hi  vruîn creştin să-l prindză, iară el cu sine întră în lontru. Şi deaca întră, glas de oameni mulţi audziia şi pre nime nu vedea, numai svîntul legat şi băgat în gros. Şi deaca-l vădzu, să spărie foarte şi iară închisă temniţa, şi învăţă temnicearii [ 431 ] să-i dea într-o dzi cîte puţinea pîine şi apă. Iară deaca  ieşi giudeţul de să dusă de-acolea, temnicearii dusără bucate svîntului, şi svîntul nu vru să le ia, ce le dzise: "Eu am din ceriu bucate, pre Hristos şi putearea lui, iară bucatele voastre ceale spurcate nu-mi trebuesc". Iară a doa dzi învăţă giudeţul şi scoasără svîntul din temniţă. Şi deaca stătu înaintea lui, dzise cătr-însu giudeţul: "Ascultă-mă, iubite Deodore, şi vino de tămîiadză bozii mainte de ce nu te muncesc. Că mă giur pre putearea marilor dumnedzăi că voiu scrie la împăraţi să te pue arhiereu dumnedzăilor  noştri, să te avem toţi ca pre un părinte şi mai mare, şi cinste multă veri avea de la împăraţi." Iară svîntul deaca audzi,   
{63v} întăiu rîsă pentru vlădiciia ce-i dzise giudeţul, dup-aceea răspunsă: "Giudeţ Pomplie, nu-ţ pae că cu une îmbunături şi menciuni ca aceastea veri birui mentea mea. Adeverescu-ţi că săvai foc să m-are arde, săvai fieri să m-are mînca, săvai marea să m-are îneca, săvai  sabie să m-are tăia, săvai tot trupul în mii de bucăţi să s-ară zdrumica, eu de Hristos nu mă voiu lepăda pînă cînd voiu hi cu suflet şi pînă cînd voiu hi viu. Pentru liubovul lui Hristos voiu răbda munci şi măcenii în toate dzile." Iară aceastea deaca audzi giudeţul, să miră foarte de îndrăznirea svîntului şi  chemă pre domnul oştei în laturi deusebi şi-l întrebă ce va face. Iară domnul răspunsă: "Giudeţ eşti acestui loc, deci fă cum ţi-i voia". Atunci învăţă Pomplie să facă o muncă svîntului: să-l spîndzure cu capul în gios şi cu unghi de hier ce le gătase de-aceaia treabă să strujască trupul svîntului, pînă  cînd oare să moară, oare să tămîiadze. Şi atîta strujiră armaşii svîntul, pînă i să vădzură coastele. Şi usteniră şi armaşii strujind, iară svîntul altă nemică nu grăia, numai cît cetia în taină: "Bine [ 432 ] laud pre Dumnedzău în toată vreamea. Pururea lauda lui întru gura mea." Iară giudeţul Pomplie, deaca vădzu că  nemică nu foloseaşte, dzisă să-l pogoară   
{64r} gios şi grăi cătră svînt: "Nu ţi-i ruşine! Vai de tine a nedejdui într-un om ce-au murit rău, în Iisus Nazoreul! Într-acela nedejdueşti ce nice şie n-au putut folosi." Svîntul răspunsă: "De-aş hi avut pururea aceasta ruşine, necredincioase oame, şi eu şi toţi creştinii cîţi  nedejduesc în Hristos!" Într-aceaia vreame gîlceavă mare să făcu de gloatele oamenilor, pentru svînt, şi giudeţul să temu să nu să facă vr-o amestecătură în oameni. Grăi iară cătră svînt şi dzise: "Să lăsăm cuventele ceale multe şi să dzicem un cuvînt stătătoriu. Vrea-veri să tămîedzi bodzii, au veri să paţi mai mari şi mai  cumplite munci decît aceastea?" Svîntul răspunsă: "Cu Hristos am fost şi sămt şi voiu să hiu!" Deaca vădzu giudeţul că nemică nu poate face, nice-l mai poate întoarce, ce mai multă zarvă să face, giudecă să piardză svîntul şi scrise acesta giudeţ: "Pentru că   
{64v} Deodor, vrăjmaşul dzisei împărăteşti, s-au lepădat de dumnedzăii noaştri ş-au credzut în Hristos cel răstignit, pentr-aceea am giudecat să-l ardeţi de tot, cît nice pămîntul să nu ia trupul lui, ce să-l mănînce focul, căci că şi el au ars beseareca Irrei". Şi de sîrgu-l luară  armaşii şi-l dusără legat pînă la locul cel de pierdzare. Iară svîntul să deştinsă [ 433 ] de brîu şi să dezvăscu de veşmîntul ce avea şi să desculţă de încălţămente. Atunci armaşii vrură să-l găvozdească la pămînt, să nu să cumva sparie, iară svîntul nu vru, ce dzise: "Lăsaţi-mă negăvozdit, că Hristos, cela  ce mi-au dat puteare de-am răbdat alte munci, acela mă va întări de voiu răbda şi focul". Şi nu-l găvozdiră, ce-l lăsară slobod. Iară svîntul rădică mînule sale cătră Dumnedzău şi cu lacrămi să rugă şi dzise: "Doamne Iisuse Hristoase, unul născut fiiul părintelui ceresc, cela ce pentru a noastră  spăsenie te-ai pogorît din ceriu şi ai venit pre pămînt, mulţumescu-ţi că m-ai spodobit de-am răbdat munci şi pedeapse pentru svînt numele tău! Proslăvăscu-te, că-mi dăruişi să mă asamăn muncilor tale! Mărescu-te, că mă întărişi să mărturisesc pentru liubovul tău! Spodobeaşte-mă,  Doamne Hristoase, şi împărăţiei tale! Cum am răbdat eu munci pentru numele tău, aşea   
{65r} şi Svenţiia Ta mă proslăveaşte întru împărăţia ta. Adu-ţi amente, Doamne, şi de vonicii ce au fost cu mene în-chisoare şi în legături pentru numele tău, carii sămt ş-acmu. Spodobeaşte-i şi pre-aceia să mărturisască şi să ia moarte pentru liubovul tău ca şi mene." Şi grăind svîntul cătră Dumnedzău aceastea cuvente, iară acolea era un creştin într-ascuns, ce-l chema Cleonic, carele căota cătră svîntul şi lăcrăma. Iară svîntul dzise cătr-însu: "Frate Cleonice, aştepta-te-oiu; numai ce vino". Aşea dzise svîntul şi iară începu a să ruga lui Dumnedzău şi a dzice:  "Doamne Hristoase, cela ce întăiu Svenţiia Ta ai arătat aceasta măcenie pre cruce, de-ai luat moarte pentru spăsenia noastră, ca să ne arăţi cale la împărăţiia ceriului, priimeaşte ş-această mică muncă ce o rabd nedejduind întru tine şi ia sufletul mieu întru împărăţiia ta cea netrecută şi-l împreună cu  sufletele măcenicilor tăi!" [ 434 ] Aceaste cuvente dzise svîntul şi îndată sări în para focului aceluia ce ardea, lăudînd şi mărind pre Dumnedzău. Iară Dumnedzău, pentru să arate ciudesă şi să proslăvască măcenicul, tocmi acesta lucru: para focului aceluia să făcu ca o cămară şi numai cît încungiură trupul  svîntului, iară nemică nu-l arsă. Şi svîntul,   
{65v} lăudînd şi proslăvind pre Dumnedzău, deade sufletul său în mînule lui Dumnedzău. Iară giupîineasa aceaia de carea am pomenit mainte c-au deşteptat svîntul şi i-au spus de şearpe, aceaia cumpără trupul svîntului cu multă cheltuială şi-l dusă la moşiia sa în Evhaita. Şi în tot anul făcea praznic svîntului, şi-l avea de agiutoriu în toate nevoile, şi nu numai ia, ce şi toţi bolnavii  dintr-acela loc. Acea-l vraci sufletesc nu numai cei de-aproape, ce şi de departe şi din toată lumea. Pentr-aceea, ascultaţi cu toată osîrdia şi una din ciudesele Svenţiei Sale ce-au făcut, pentru ca să luaţi şi plată de la svîntul ce-l prăznuim astădzi. Deaca muri Constantin împărat acela bunul şi svîntul, stătură împăraţi 3 feciori a lui, iară după dînşii stătu împărat Iulian Preastîlpnic. Mainte de ce nu era împărat, acesta Iulian la arătare să făcea că iaste creştin, iară într-ascuns era păgîn, căci că să temea de unchiu-său, de Constantin împărat. Iară  deaca muri şi el şi feciorii lui şi încăpu la împărăţie, toate răutăţile cîte avea ascunse de-aciia le ivi. Într-alte răutăţi ce făcea creştinilor, gîndi ş-aceasta:  În săptămîna acesta ce-au trecut, toţi creştinii au post mare, iară el vru să spurce bucatele   
{66r} Ţarigradului cu singele ce giunghia de făcea jărtvă bodzilor. Deci chemă vornicul cetăţei şi-i dzise: "Ascultă-mă vornice! Marii dumnedzăi mi-au adus amente un lucru, pentru că creştinii pre noi nu ne ascultă nice cu bine, nice cu rău. Ce să facem o tocmală să ne asculte şi fără  voia lor. Dă învăţătură să nu să vîndză alte bucate în cetate, numai bucate împărăteşti, şi acealea [ 435 ] să hie spurcate cu singe din jirtva bodzilor. Doară încai aşea ni să vor pleca creştinii. Şi să hie cu taină acesta lucru, să nu prindză de veaste." Aşea dzise împăratul Dioclitian, iară vornicul răspunsă  împăratului: "Pre putearea marilor dumnedzăi, dumnedzăesc iaste acesta svat, iară nu-i omenesc. Face-voiu, împărate, cum dziseşi." Şi de sîrg învăţă, şi fu dzisa împăratului. Iară creştinii nu ştiia, nice pricepea svatul cel rău a spurcatului împărat. Iară marele svetnic Dumnedzău şi marele putearnic nu lăsă oamenii săi să să spurce cu un svat rău şi spurcat ca acela, ce tremise pre svîntul acesta, marele măcenic Deodor Tiron, la patriarhul Ţarigradului, ce-l chema Evdoxie. Deci să dusă svîntul şi-i dzise, nu în somn, ce la aiave: "Episcope, să dzici  creştinilor să nu cumpere bucate de ceale împărăteşti, că sămt spurcate cu singe din jărtva bodzilor   
{66v}". Patriarhul răspunsă: "Dară ce vor mînca oamenii, că postesc şi sămt flămîndzi". Svîntul dzise: "Să mănînce colivă." Patriarhul întrebă: "Ce iaste aceaia coliva?", căci că pînă atunci nu era colivă, nice să pomeniia. Iară svîntul dzise: "Hiarbe grîu şi împarţi creştinilor să mănînce. Aceasta  iaste coliva, că în locul nostru, la Evhaita, aşea să chiamă grîul hiert." Patriarhul dzise: "Dară cine eşti tu, svîntul lui Dumnedzău, ce-ai venit la un păcătos ca mene? Spune-mi numele tău!" Răspunsă svîntul: "Eu sămt Deodor Tiron, măcenicul din Evhaita, şi m-au tremis Dumnedzău să-ţi spuiu  svatul necredinciosului lui Iulian. Şi pentr-aceea să faci cumu-ţi dzic." De sîrg să sculă patriarhul de tocă şi strînsă toţi creştinii şi le spusă vedeaniia ce vădzusă. Şi aşea făcu de hiarsă grîu şi împărţi tuturor creştinilor în Ţarigrad, şi nu mai cumpără nime de bucatele împărăteşti, pînă să împuţiră şi le  arunca în mare. Şi fu amăgit spurcatul împărat şi mai vîrtos diavolul în svatul acela ce făcusă.  [ 436 ] Pentr-acesta lucru şi pentru bine ce-au făcut, prăznuim astădzi pamentea Svenţiei Sale. Ce şi alte ciudese multe au făcut acesta svînt: Feciorul unii sărace l-au scos din robiia Turcilor. Cine ce pierdea şi mergea în beseareca Svenţiei Sale de dormiia de sîrg afla hie unde vrea hi. Pre nişte slujitori  îngrozi să să ferească să nu prade. Pre neşte oameni ce era de-a să înecarea în mare-i izbăvi. Şi alte ciudese mari şi minunate au făcut, întru slava tatălui ş-a fiiului ş-a duhului svînt, ce iaste o dumnedzăire şi o împărăţie, pentru a cărui milă să dobîndim şi noi binele de veaci. Amin.   
{67v}Luna Mart în doaădzeci şi cinci de dzile. Învăţătură la Blagoveaştenia preasventei despuitoarei  noastre şi preacuratei fecioare Mariei Astădzi tună glas de bucurie în toate semenţiile oamenilor pre pămînt şi să arată spăseniiia în casele oamenilor celor păcătoşi şi străluci lumina celor întunecaţi. Mari şi minunate lucruri să arătară astădzi în lume şi veaste noaă să audzi, carea nice dănăoară din veaci nu s-au audzit. Că Dumnedzău cel  nevădzut în zgău de fecioară lăcui şi cu trup dintr-însă să îmbrăcă şi în lume să arătă şi cu oamenii petrecu,   
{68r} pre carele mulţi împăraţi şi proroci au dorit de demult să-l vadză şi nu l-au vădzut. Pentr-aceea aceasta dzi de astădzi iaste mai slăvită decît toate dzilele veacului nostru, că astădzi căotă Dumnedzău din ceriu pre pămînt de audzi suspinile strămoşilor noştri celora ce era în iad şi le tremise izbăvitoriu pre unul născut fiiul său, carele izbăvi şi pre-aceia şi pre noi din moartea [ 437 ] de  veaci şi din munca cea amară a iadului. Astădzi să bucură lumea toată şi îngerii să veselesc pentru izbăvirea noastră şi împărăţia ceriului să găteadză să priimească sufletele oamenilor. Astădzi să înceape mîntuirea noastră şi taina ceaia ce iaste din veaci ascunsă astădzi să arătă, şi împăratul ceresc tremise sol  înaintea sa pre arhaggel Gavriil, să spue preacuratei fecioarei Mariei şi să-i dea veaste de venirea împăratului. Carele audzi dzisa părintelui ceresc unde-i dzise: "Să te duci, Gavriile, în Nazaret, în cetatea Galileiului, unde iaste fecioara Maria de petreace cu Iosif, şi să gătedzi loc iscusit şi destonic  împeliţărei lui Dumnedzău. Du-te şi să nu spementedzi sufletul ei, că iaste fecioară curată şi nevinovată." Aceasta deaca audzi Gavriil, să miră întru sine de taină ca aceasta, în ce chip va hi şi cum va sluji. Însă, nedejduind întru cela   
{68v} ce l-au tremis, deşchise uşa nesimţit şi cătră fecioară dzise: "Bucură-te şi te veseleaşte, ceaia ce eşti cu bun dar daruită! Dumnedzău cu tine! Cu adevărat eşti dăruită, că nu s-au aflat în toată lumea altă fecioară aseamenea ţie. Pre tine te aleasă Dumnedzău şi tu te aflaşi petreacere  curată şi destonică duhului svînt. Pre tine prorocii au prorocit şi scripturile te-au mărturisit. Cu adevărat eşti dăruită, că întru tine să izbîndi nedeajdea a tot rodul omenesc. Pre tine toate limbile te vor lăuda şi numele tău în toate rodurile să va pomeni. Bucură-te şi te veseleaşte, ceea ce eşti mărturia  prorocilor şi mărirea cuvîntului lor! Ţie să închină îngerii, cinstescu-te oamenii, mărescu-te svenţii. Bucură-te şi te veseleaşte, că pre tine au mărturisit prorocii, pentru tine au prorocit, pentru tine s-au luminat din duhul svînt. Avvacum pre tine te vădzu ca o măgură cu umbra deasă, că tu eşti  umbrată de darurile duhului svînt. Daniil pre tine te vădzu ca o măgură, din [ 438 ] care măgură vru piiatra cea vîrtoasă, împăratul lumiei, să să nască fără de sămînţă bărbătească. Pre tine te vădzu direptul Iacov ca o scară, pre care scară să pogoră Dumnedzău din ceriu pre pămînt şi oamenii să sue de pre  pămînt în ceriu. Deci te bucură şi te veseleaşte şi dănţuiaşte, că de Dumnedzău eşti   
{69r} aleasă şi de părintele ceresc eşti gătată şi de toate semenţiile eşti lăudată. Pentr-aceea, vrînd Dumnedzău să împle svatul cel de demult, să miluiască rodul omenesc din robia diavolului, sămt tremis să-ţi spuiu ţie veaste bună, că va pogorî de va lăcui întru tine, şi cela ce-i născut de  la părintele mainte de veaci, acmu, mai apoi să va naşte dintru tine cu trup omenesc. Acela carele iaste în ceriu Dumnedzău pre pămînt va hi om. Şi acolo iaste născut de la părintele ceresc fără de îmmă, iară aicea să va naşte dintru tine fără de tată. Deci te bucură şi te veseleaşte, ceaia ce eşti cu bun dar  dăruită. Dumnedzău cu tine!" Iară Mariia, deaca audzi de la înger aceastea cuvente, să miră şi-ş adusă amente de Adam şi de Evva, cum i-au înşelat şearpele de-au cădzut din raiu. Şi gîndiia întru sine ce poate să hie închinăciune ca aceasta. Şi dzise cătră înger: "Vădz chipul tău, carele nice dănăoară nu l-am mai vădzut, şi audz  cuventele tale, carile nice dănăoară nu le-am audzit, şi nu ştiu cumu-ş voiu dzice. Dzice-ţ-aş că eşti om, ce portul şi graiul nu-ţ iaste dintr-această lume. Înger ţ-aş dzice că eşti, ce te arăţi ca un om. Şi mă tem să nu mă înşeli cum au înşelat şearpele pre Evva în raiu, că-mi spui lucruri mari  şi minunate, de carile nu mă pricep   
{69v} cum să poată hi. Dzici Dumnedzău să sălăşluiască în mene. Şi cum să încapă într-o fecioară, că priînsul nu-l poate încăpea toată lumea! Şi cum să nască din mene, că acela au făcut toată lumea din nemică! În ce chip sămt cuventele tale miru-mă şi mă ciudesc!"   [ 439 ] Şi dzise ei îngerul: "Nu te teame, Marie, nice te mira de închinăciunea mea, căci cî mult dar ai dobîndit de la Dumnedzău. Nu te mira cum va naşte Dumnedzău şi cum va lua trup din tine. Că cela ce-au făcut ciudese de demult, de-au izvorît apă din piatră sacă şi au săcat marea, acela va face  ş-aceasta, că iaste Dumnedzău, şi cîte va, toate le face. Deci nu te teame, Marie, că mie mi să cade să mă tem de tine, că tu eşti mai cinstită decît mene. Că tu veri naşte fiiu şi numele lui să va chema Iisus. Acesta va hi mare şi să va grăi fiiu lui Dumnedzău şi va ocina scaunul părintelui său şi împărăţiia lui  sfărşit nu va avea." Răspunsă Maria şi dzise lui: "Cum să nasc fiiu, că de bărbat nu ştiu. Multe ciudese s-au făcut de multe ori, iară fecioară fără de bărbat să nască nice dănăoară n-am audzit." Şi iară dzise ei îngerul: "Nu te mira, Marie, cum veri naşte fiind fecioară. Dară n-ai audzit de Isaia proroc  dzicînd că o fecioară va lua în zgău şi va naşte fiiu? Iară   
{70r} în ce chip, eu încă nu poci să-ţi spuiu, ce numai atîta ce-ţ dzic: să-ţ aduci amente toiagul lui Aron cum înfrundzi fiind uscat şi neudat; leaspedzile leagei vechi cum să aflară scrise fără de măn de om; Sarra, muiarea lui Avraam, cum născu fiind starpă şi bătrînă; maica ta, Anna, cum  te născu pre tine că fu şi ia starbă. Nu te mira de-aceasta, că Dumnedzău carele va să să nască, acela va face şi aceasta. Că pinul acela ce-l vădzu Movsi proroc în măgura Sinaei ardzînd cu pară de foc, cum nu arsă, ce era vearde, aşea şi tu veri lua întru tine focul dumnedzăirei şi nu te va arde. Duhul  svînt va pogorî spre tine şi veri îngreca şi putearea Celuia de sus te va umbra. Duhul svînt cela ce-au luminat prorocii, duhul svînt cela ce te-au ferit pînă acmu fecioară, acela va petreace în zgăul tău. Iară de nu mă credzi, du-te la Elisada, vara ta, să vedzi că şi aceaia are acmu 6 luni de cînd au îngrecat  fiind şi ia starpă şi [ 440 ] bătrînă. Atunci să credzi că cîte va Dumnedzău, toate le face, şi nemică nu iaste să nu să poată lui Dumnedzău. Fiiul lui Dumnedzău dzic ţie că veri naşte, iară tu stai şi te miri şi întrebi cum veri naşte. Duhul svînt ce dă darurile, ce face prorocii, ce învaţă dascalii, ce înţelepţeaşte  neînţelepţii, ce lumineadză   
{70v} orbii, ce face cîte va, acela va săvîrşi şi naşterea ta." Răspunse Fecioara şi dzise: "Iată eu, şarba lui Dumnedzău, fie mie după cuvîntul tău. Gata sămt întru voia Domnului mieu. Şarba lui Dumnedzău sămt. Nu voiu ieşi afară diîntru dzisa lui, nice voiu călca învăţătura lui. Fie aşa cum  dzici: să petreacă întru mene darul lui. Gata sămt să nasc, că pentr-aceea am gătat sufletul mieu, pentr-aceea am ferit fecioriia mea. Să-mi fie mie după cuvîntul tău." Şi aceastea cuvente deaca le grăi preacurata fecioară, aciiş îndată să dusă de la dînsă îngerul. Acesta praznic prăznuim noi astădzi, iubiţii miei creştini. De acesta să miră îngerii şi să veselesc direpţii şi-l cinstesc svenţii. Acesta iaste începătura spăseniei oamenilor.Că într-aceea să pogorî Dumnedzău din ceriu, ca să sue pre Adam şi cu nusu tot rodul lui de unde au cădzut. Pentr-aceea să arătă  smerit, ca să înalţe pre om. Arătă-se fără de cinste, ca să-l cinstească. Arătă-se fără mărire, ca să-l mărească. Arată-se sărac, să-l îmbogăţască. Încăpu în zgău de muiare fecioară, ca să-l izbăvească din zgăul iadului. Fu prunc, ca să înoiască pre Adam. În mîn de muiare fu ţinut, ca să-l  scoaţă din mînule diiavolului. Aceastea toate pentru spăseniia   
{71r} oamenilor le făcu Dumnedzău. Pentr-aceea şi noi să nu him nemulţămitori. Să nu spurcăm sventele dzile cu beţii, cu curvii, cu cuvente spurcate, cu făţării, cu apucări şi cu altele ca aceastea, de cîte să bucură diiavolul cînd le făcem; ce cu mulţămire, cu rugă, cu paza sventei beseareci să  prăznuim, cu milostenie cătră mişei, [ 441 ] cu priinţă cătră hiece creştin, cu liubov nu numai cătră priiatini, ce şi cătră ceia ce nu ne iubăsc, cu pocăinţă de păcate, cu ispovedanie, cu omilinţă, cu inimă înfrămtă. Atunce Dumnedzău cu milă va căota pre noi şi păcatele noastre va ierta. Şi preacinstita a lui maică  ne va îndirepta pre noi cătră împărăţiia cea de veaci a fiiului său ş-a dumnedzăului nostru, acolo unde împărăţeaşte într-o puteare şi într-o dumnedzăire cu părintele şi cu duhul svănt, acmu şi pururea şi întru veaci netrecuţi şi nesvărşiţi. Amin.  
{71v}Măceniia svîntului şi marelui măcenic Gheorghie şi muncile cîte au răbdat pentru liubovul şi numele lui Iisus Hristos Dioclitian, împăratul Rîmului, avea osrîdie mare în ce chip va face să înmulţască slujba şi credinţa idolească, ca să să închine şi să slujască oamenii idolilor, iară credinţa Domnului nostru lui Iisus Hristos de tot să o piardză şi să o strice. Pentr-aceea, cîte temniţe şi cîte închisori era, toate era pline de  creştini. Pre unii omorîia, pre alţii muncia, pre alţii apuca cu bine pentru să să întoarcă, şi în toate dzilele era morţi şi vărsări de singe. Pentr-aceaia scrise şi la domnii ce era la Anatolia să vie să sfătuiască de-aceasta, şi în puţină   
{72r} vreame să strînsără toţi. Şi deaca şedzură la svat, dzise cătr-înşii împăratul: "Nice un lucru pre lume mai de cinste nu iaste decît închinăciunea idolilor, ca să să închine oamenii dumnedzăilor elineşti; şi cine nu să va închina să ia munci mari. Deaci, de-mi simteţi priatinii miei, de  acesta lucru să vă hie grije şi de aceasta să nevoiţi toţi, ca să piae creştinii de pre faţa pămîntului şi să să înmulţască elliniii şi cinstea dumnedzăilor noştri." Atunce răspunsără toţi [ 442 ] domnii Anatoliei şi dziseră: "Amin! Să hie după cuvîntul tău, împărate!" Într-aceaia vreame era şi marele măcenic Gheorghie, de doădzeci de ai, de rudă mare şi bogat şi creştin cu credinţa. Şi deaca rămasă sărac de părinţi, luă avuţie multă şi să duse la împăratul Dioclitian, cercînd cinste şi boierie mai mare. Şi atunce cînd să adunară domnii de la Anatolia, fu şi el unul  dintr-înşii, căci că-i era şi lui moşia din Capadochia Anatoliei. Şi deaca vădzu că iaste voia domnilor de la Anatoli să iasă dzisă de la împăratul asupra creştinilor, gîndi să mărturisască numele lui Hristos şi să îndrăznească să spue că iaste creştin. Şi de srîg abătu de vîndu ce avu şi deade săracilor, şi robii  ce avea slobodzi, şi ce-i   
{72v} păru că iate bine, cum mai de srîg făcu. Şi cînd să adunară al treile rînd domnii Anatoliei, să scrie cărţi cu răutate asupra creştinilor, atunce marele măcenic Gheorghie stătu în mijlocul svatului şi dzise: "Pînă cînd, o împărate şi voi boiari, veţ vace războiu asupra creştinilor? Voaă să cade să  faceţi pace în toată lumea, dară acmu pentru ce iubiţi războiul şi vrajba şi veţi să vrăsaţi singe svînt şi dirept şi să nevoiţi să nevoiţi creştinii să creadză în idoli? O, oameni amăgiţi! Nu sămt idolii dumnedzăi! Nu vă prilăstireţi, nice vă orbiţi sufleteaşte şi trupeaşte! Hristos iaste sîngur Dumnedzău, acela iaste  sîngur domn, de la acela s-au făcut toate. Învăţaţi-vă şi voi a creade şi părăsiţi a pedepsirea credincioşii." Aceastea cuvente deaca grăi svîntul, toţi domnii căota pre împăratul, să vadză ce va răspunde. Iară împăratul, de mînie multă, nu putu să răspundză, numai cît făcea sămn svetnicului său lui Magnentie, să facă răspuns. Iară Magnentie chemă aproape svîntul şi multe grăi de bine şi de cinste mare că i să va da  de la împăratul, de să va închina [ 443 ] bodzilor; iară de nu va vrea, munci şi pedeapse mari şi amară moarte va lua. Cătră aceaia încă şi împăratul mult grăi cătră svînt, şi cu bine şi   
{73r} cu rău, şi nemică nu folosi. Ce, deaca vădzu că nu-i bagă cuventele nice într-o samă, negri de mînie şi dzise slujitorilor să ia pre svîntul în suliţe şi să-l arunce în temniţă. Şi deaca-l băgară în temniţă, întinsără-l prins la pămînt şi picioarele-i bătură în gros, iară deasupra pre  pieptul lui pusără o piatră mare şi grea. Şi aşea rămasă svîntul pînă a doa dzi. Cînd fu a doa dzi, învăţă împăratul de-l scoasără din temniţă. Şi de srîg dzise împăratul de adusără o roată mare. Şi era împregiurul ei bătute cuţite ascuţite, şi priînsa legară svîntul. Iară acea roată era între doi stîlpi sus, şi dedesuptul ei era scînduri încheiate, şi într-acealea scînduri era bătute piroane de  hier lungi, unele direapte, altele strîmbe ca neşte undiţe, iară altele ca neşte coase. Şi cînd învrîtiia roata, să apropiia de scîndurile acealea ce era cu aceale piroane, şi aşea să tăia trupul svîntului în mici fărîme. Iară svîntul, diîntăiu cu glas mare, dup-aceaia cătinel, mulţămiia lui Dumnedzău. Şi atunceş de  năprasnă să arătă un nuăr mare, şi tunuri şi fulgere mari să făcură, şi să audzi glas din ceriu dzicîndu: "Nu te teame, Gheorghie, că eu sămt cu tine!" Şi dup-acel glas fu senin şi între ochii tuturor veni   
{73v} îngerul lui Dumnedzău şi-l dezlegă. Şi fu sănătos de toate ranele. Iară doi oameni, Anatolie şi Protoleon, dintr-acei domni ce era acolea credzură în Hristos şi strigară cu glas mare: "Unul iaste Dumnedzău adevărat, întru carele cred creştinii!" Şi de srîg învăţă împăratul, fără de nice o  întrebare, de le tăiară capetele. Scrîbit şi mînios fiind împăratul şi neavînd ce face, dzise să-l ducă pre svîntul să-l bage într-o varniţă şi să-l lase acolo pînă nu-i vor rămînea nice oasele. Iară svîntul, ducîndu-l, cu glas mare să ruga aşea: "Agiutorul celor [ 444 ] scrîbiţi şi nedeajdea celor fără de nedeajde, Doamne Dumnedzăul  mieu, ascultă pre şerbul tău şi caotă spre mine şi mă miluiaşte şi mă scoate din vicleşugurile ce m-au împresurat, şi-mi dă puteare pînă la svrîşitul vieţei meale să-m ţiiu credinţa ce am întru numele tău cel svînt, ca să nu dzică vrăjmaşii miei: Unde-i Dumnedzăul tău? Arată putearea ta şi  proslăveaşte numele tău şi tremite îngerul, socotitoriul mieu, să mă izbăvască cum ai izbăvit pre cei trei otroci din cuptoriul cel de foc, că tu eşti proslăvit în veaci. Amin!" Şi deaca sosi, făcu-şi cruce şi sări însuşi în varniţă. Iară deaca trecură trei dzile,   
{74r} dzise împăratul să să ducă slujitorii să vadză, şi aflară pre svîntul cu totul sănătos şi vesel, mulţămind lui Dumnedzău. Şi deaca ştiu împăratul, dzise că aceaste lucruri să fac cu farmăcile şi cu meşterşugurile svîntului şi de srîg învăţă să aducă neşte papuci de hier ce avea diînlontru cue ascuţite şi de-aciia să-i bage în foc, să-i facă roşii şi să încalţe pre svîntul. Şi aşea, bătîndu-l şi împeîngîndu-l, să-l ducă în  temniţă. Iară svîntul mărgînd grăia însuş întru sine: "Aleargă, Gheorghie, aleargă, ca să agiungi ce pohteşti". Deacii şi pre Dumnedzău chem a şi dzicea: "Caotă din ceriu, Doamne, şi vedzi truda mea şi ascultă suspinile şerbului tău celui pedepsit, că să înmulţiră vrăjmaşii miei şi mă urîră pentru svînt numele  tău. Ce însuţi mă tămăduiaşte, Doamne, că să spămîntară oasele meale, şi-m dă răbdare pînă la svîrşitul vieţei meale, ca să nu dzică vrăjmaşii miei că m-au înghiţit." Aşea să rugă svîntul pînă ce-l băgară în temniţă.  Iară cînd fu a doa dzi, şedzu împăratul cu toţi boiarii săi într-un cîmp mare şi larg, şi dzise să aducă pre svîntul din temniţă. Şi cîtu-l vădzu că vine dirept pre talpe şi sănătos, să miră şi dzise: "Lasă, Gheorghie meşterşugurile tale şi farmăcile tale şi vino de te închină   
{74v} dumnedzăilor, că veri lua alte munci mai mari şi mai apoi-ţ veri [ 445 ] piarde şi viiaţa". Svîntul răspunse: "O, nebun şi fără de mente ce eşti, împărate, că ciudesele şi minunile Dumnedzăului mieu le faci că sămt meşterşuguri şi farmăci!" Iară deaca audzi împăratul acesta cuvînt, foarte  să mînie şi de năprasnă, cu glas groznic, dzise să bată svîntul preste gură, dzicînd: "Învaţă-te a cinsti pre împăratul, iară nu a-l ocărî". Şi după aceaia iară dzise să-l tindză pre pămînt şi cu vine de boi să-l bată fără de nice o milă. Şi aşea fu rănit svîntul şi pre pîntece şi pre spate, pînă să lipi trupul  lui cu singele de pămînt. Iară svîntul răbdînd toate şi mulţămind lui Dumnedzău, străluci faţa lui ca soarele, atîta cît şi împăratul Dioclitiian să miră şi dzise că nu rabdă svîntul pentru bărbăţie, ce pentru farmăci. Iară Magnentie dzise cătră împăratul să chiame un fărmăcătoriu să biruiască pre svînt cu farmăcile. Şi cînd fu a doa dzi, şedzu iarăşi împăratul în cîmpul ce şedzusă şi în ceaialaltă dzi, şi chemă pre un fărmăcătoriu ce-l chema Adanasie. Şi vini ţiind în măndoaă mănule potire cu otravă şi dzise cătră împăratul: "De veri vrea, împărate, să fac pe Gheorghie să-şi piarză mentea şi să să pleace voei tale, el   
{75r} să bea din otrava ce ţiiu în mîna stîngă; iară de veri vrea să moară numai cît, el să bea din otrava ce ţiiu în mîna cea direaptă". Şi învăţă împăratul de adusără de srîg pre svîntul Gheorghie. Şi deaca-l adusără, dzise lui împăratul: "Acmu vor să să strice şi să piaie meşterşugurile tale,  Gheorghie!" Şi dzise să bea din otrava ce ţinea fărmăcătoriul în stînga. Iară svîntul, fără de nice o îndoire, luă potiriul şi dzise: "Domnul mieu, Iisuse Hristoase, cela ce-ai dzis că macar şi otravă s-ară bea şerbii tăi, încă nu le va strîca nemică, Svenţia Ta, minuneadză putearea ta spre mine, şerbul tău!" Şi  de srîg bău otrava aceaia şi nemică rău nu-i fu. Iară împăratul dzise lui Adanasie fărmăcătoriul să-i dea şi otrava cea de moarte să o [ 446 ] bea. Luă svîntul şi aceaia de o bău şi nemică rău nu-i fu. Şi deaca vădzură acea ciudesă, toţi să mirară, şi mai vîrtos fărmăcătoriul Adanasie, ştiind ce puteare are otrava aceaia. Iară după cîtva ceas, dzise împăratul cătră svînt: "Gheorghie pînă cînd ne veri scoate din mente cu meşterşugurile tale şi pînă cînd veri ascunde de noi. de nu ne spui cum călcaşi atitea munci şi nice acmu de otrabă nemică nu-ţ fu? Spune-ne: În ce chip faci aceastea?" Atunce răspunse svîntul Gheorghie:  "Să nu-ţ pare, împărate,   
{75v} că m-am ferit eu cu meşterşuguri omeneşti, ce cu darul şi cu putearea Dumnedzăului mieu cela ce-au dzis că cine va creade întru mene, lucrurile cealea ce fac eu şi acela va face". Dioclitian dzise: "Care lucruri dziceţi că sămt a Dumnedzăului vostru lui Hristos?" Svîntul răspunse:  "Tămăduirea bolnavilor, vedearea orbilor, învierea morţilor, şi altele ca aceastea". Răspunse fărmăcătoriul Adanasie cătră împăratul şi dzise: "Miru-mă, împărate, cum-ş rîde acesta de împărăţiia ta, căci că noi pururea mari şi minunate lucruri vedem făcîndu-se de la dumnedzăii noştri, iară de învierea  morţilor pînă acmu încă n-am audzit. Deci, de va hi să poată face el ş-aceasta, să învie morţi, putem cunoaşte că a mare dumnedzău să închină acesta." Iară denaintea scaunului împăratului, ca la cincidzeci de stînjini de departe, era o groapă a unui om mort ellin. Pre acela dzicea fărmăcătoriul Adanasie să-l învie Gheorghie. Iară după cuvîntul lui Adanasie ş-a lui Magnentie, ce dzicea svîntului să arate putearea Dumnedzăului său, răspunsă svîntul:  "Giupîine Magnentie, Dumnedzăul mieu carele au făcut toate cu cuvîntul său, acela poate să facă ş-aceasta, ce voi simteţi prilăstiţi şi n-aveţi ochi să vedeţi şi să priceapeţi. Însă pentru nărodul cestor oameni,   
{76r} ce stau aicea, face-voiu ş-aceasta. Şi deaca o voiu face, să nu dziceţi iarăş că am făcut cu farmăci, ce cu putearea Dumnedzăului mieu." [ 447 ] Aceasta dzise svîntul şi de srîg puse genunchele la pămînt şi cu lacrămi să rugă lui Dumnedzău în taină. Dup-aceaia să sculă şi arăş cu  glas mare să ruga dzicînd: "Doamne, cela ce ţii toate şi toate le poţi, carele nu laşi în ruşine pre ceia ce nedejduesc întru tine, Doamne Iisuse Hristoase, ascultă-mă într-acesta ceas, cum ai ascultat pre apostolii tăi la toată ruga lor. Ascultă-mă şi arată acestui rod viclean sămnul din cer şi învie mortul ce  iaste într-această groapă, pentru ca să să ruşineadze şi să să stidească toţi vrăjmaşii tăi, şi să să proslăvească numele tău cel svînt şi să cunoască că tu eşti sîngur Dumnedzău adevărat şi mare preste tot pămîntul, că a ta iaste măriia întru veaci. Amin!" Şi deaca dzise "amin", fu un tun mare, cît să spăriiară  toţi, şi de năprasnă să destupă groapa şi învise mortul. Iară oamenii începură a striga cu glas mare: "Mare iaste Dumnedzăul lui Gheorghie!" şi să făcu o glîceavă mare. Iară fărmăcătoriul Adanasie cursă şi cădzu la picioarele svîntului, dzicînd: "Adevărat iaste Dumnedzăul tău, Gheorghie! Iartă-mă   
{76v} de ce am greşit ţie!" Atunce împăratul învăţă să îmblîndzască nărodul şi să tae capul lui Adanasie, iară pre sfîntul să-l ducă în temniţă, dzicînd că simt amîndoi neşte fărmăcători. Şi acolo în temniţă mulţi mergea de da bani temnicerilor şi întra în lontru la svîntul. Deci unii să tămăduia de boale, pre alţii învăţa să creadză în  Hristos. Uniul dintr-aceia, ce-l chema Glicherie, arînd cu plugul în ţarină, îi muti lui un bou. Şi, neavînd ce face, ca un sărac ce era, curse în temniţă unde era svîntul şi cu lacrămi dzise: "Hie-ţ milă de un sărac ca mine, svîntul lui Dumnedzău, şi învie pre boul mieu!" Iară svîntul rîsă puţinel şi dzise:  "Du-te, că-ţ veri afla boul viu!" Iară el, deaca să dusă, află-ş boul viu cumu-i dzise svîntul. Şi nemică nu pesti, ce îndată alergă iarăş la [ 448 ] svîntul, dzicînd: "Adevărat şi mare iaste Dumnedzăul creştinesc!" Iară neşte slujitori prinsără-l şi-l dusără la împăratul Dioclitiaian, iară el nice-l  mai întrebă, nice-l mai giudecă, ce numai ce dzise să-l scoaţă afară din cetate şi să-i tae capul. Atunci unii din boiarii curţiei pîrîră pre svţntul că prilăsteeaşte oamenii de cred în Hristos şi svătuiră pre împăratul Dioclitian, cînd va hi a doua dzi, să tae capul   
{77r} svîntului. Iară preste aceia noapte rugîndu-se svîntul, adormi puţinel şi vădzu în vis pre Hristos unde-l sărută şi-i pusă şi o cunună în cap, şi-i dzise: "Nu te teame, Gheorghie, ce cuteadză, că de acmu înainte te-ai spodobit să împărăţeşti cu mine. Şi nu veri zăbăvi, ce  curunc veri vini la mine de veri lua binele ce ţi-i gătat." Şi deaca se deşteptă, chemă o slugă a sa la sine şi-i dzise: "Nu te scrîbi, fiiul mieu, ce te bucură, că Hristos acmu mă va lua. Şi deaca voiu muri, să iai trupul mieu să-l duci la moşiia maicei meale în Palestina, iară tu să-ţi ţii credinţa ce ai întru  Hristos." Aşe-i dzise svîntul şi-l sărută. Iară cînd fu a doa dzi, împăratul Dioclitian şedzu la giudeţ lîngă capiştea lui Apolon şi învăţă de adusără şi pre svîntul şi cu multe cuvinte bune şi dulci apucă pre svînt. Iară svîntul răspunsă: "Vrutu-ţi-s-au cădea, împărate, acest liubov ce arăţi acmu să-l hii arătat mai de mult, să nu mă hii muncit  de atîtea munci". De acesta cuvînt păru-i bine împăratului şi dzise cătră svînt: "De veri vrea, Gheorghie, să mă aibi tată, dăruiaşte-mă cu acest dar şi nu te mînia pre mine să-ţi dau bogăţie, aur şi argint, pentr-aceastea pentru toate". Svîntul dzise. "De veri vrea, împărate, blem în besearecă să-ţ vădz dumnedzăii   
{77v} tăi". Şi de bucurie dzise împăratul: "Să între toţi oamenii şi toţi boiarii în besearecă!" [ 449 ] Iară deaca întrară toţi, aştepta să vadză ce va face svîntul. Şi-ş rădică svîntul mîna cea direaptă către bodzul Apolon şi dzise: "Vrea-veri tu, bodz fără suflet, să iai închinăciune de la mine?" şi  cu cuvîntul feace-ş şi cruce. Iară demonii ce lăcuia în bodz cu mare glas dziseră: "Nu sămt eu Dumnedzău, nice altul cineva de noi, ce acela ce mărturiseşti tu iaste Dumnedzău adevărat. Iară noi am fost îngeri şi pentru mîndria noastră ne-am făcut diavoli şi prilăstim oamenii să să închine noaă." Svîntul  dzise: "Dară pentru ce staţi aicea acmu, unde sămt şi eu, şerbul lui Dumnedzău celui adevărat?" Şi de năprasnă să audzi sunet şi ţipăt şi plîngrt de la bodzii capiştei şi toţi ei cădzură de să svărîmare mici bucăţi. Atunce să audzi şi pînă în curtea împăratului, şi împărăteasa lui Dioclitian nu mai putu ţinea credinţa într-ascuns, ce îndată cursă de cădzu la picioarele svîntului de-i mulţămiia şi pre împăratul blăstăma şi pre bodzii lui. Şi îndată învăţă împăratul să tae capul svîntului depreună şi a împărăteasei  Slexandrei. Şi luară slujitorii pre svîntul şi pre împărăteasa şi-i scoasără   
{78r} afară din cetate. Iară Iară împărăteasa mărgînd să ruga şi lăuda pre Dumnedzău. Şi cînd fu la mijloc de cale, usteni şi cerşu să şadză, şi şedzînd pre o piiatră deade-ş sufletul în mîna lui Dumnedzău. Iară svîntul Gheorghie, deaca agiunsă locul cel de pierdzare, rădică-ş mănule în sus şi  să rugă aşea: "Lăudat eşti, Doamne Dumnedzăul mieu, că nu mă dedeşi să mă vineadze ceia ce mă cerca, nice să bucurară de mine vrăjmaşii miei, ce mă scoseşi ca pre o pasăre din laţul vînătoriului. Ş-acmu mă ascultă, despuitoare svente, şi-mi agiută într-acest ceas de mai apoi şi-mi izbăveaşte  sufletul mieu de vicleşugul diavolului şi a slujitorilor lui. Si nu pomeni răutăţile ce mi-au făcut mie [ 450 ] vrăjmaşii miei, ce-i iartă şi le dă pace şi sănătate şi-i îndirepteadză cătră voia ta. Priimeaşte, Doamne, şi sufletul mieu şi-l odihneaşte cu sufletele svenţilor tăi. Şi ceia ce vor chena numele mieu  într-agiutoriu, dă-le lor cearerea lor, că tu eşti lăudat şi proslăvit în veaci. Amin!" Aşea să rugă svîntul şi cu bucurie plecă-ş grumadzii, şi slujitorii tăiară capul lui. Deci aşea svîntul sufletul lui mearse în mîna lui Dumnedzău, iară trupul lui luă-l sluga lui, cumu-i dzisease svîntul, şi-l dusă în Palestina. Şi acolo multe ciudese făcea,   
{78v} şi nu numai acolo, ce şi în toate locurile, cine-l va chema cu credinţă, săvai în cale, săvai în casă, săvai hie în ce primejde, agiutoriu gata să află tuturor.  Pentr-aceea şi noi, iubiţi creştini, ce ne-am spodobit de-am agiuns această svîntă şi cinstită dzi, să prăznium întru bucuriia svîntului. Mişeii şi nemearnicii să-i socotim, pre cei di-închisoare să-i miluim, pre cei bolnavi să-i cercetăm, beseareca să păzim. Şi nu lumeaşte, ce dumnedzăiaşte şi  sufleteaşte să prăznuim; nu cu beţii şi cu lăcomii, nu cu cuvinte deşearte şi cu giocuri şi cu cîntece lumeşti. Că aceastea toate lucrure drăceşti sămt şi acela ce la va face parte cu Hristos nu va avea. Mulţi au petrecut ca aceasta dzi de astădzi cu beţii şi cu cheltuiale reale, iară acmu sămt ţărînă în pămînt. Numai  ferice de cela ce va face bine pentru sufletul său! Pentr-aceasta şi noi să nevoim ca să ne hie de folos şi de agiutoriu ruga svîntului de astădzi, întru slavă şi întru cinste Domnului şi Dumnedzăului nostru, a căruia iaste cinstea şi închinăciunea, întru veaci netrecuţi şi nesvărşiţi. Amin.  [ 451 ] 
{79r} Măceniia svîntului şi slăvitului marelui măcenic Ioan [ text in slavona ]de la Soceavă, ce să prăznuiaşte gioi după Rusalii Mulţi au vieţuit pre lume viiaţă bună şi cum iubeaşte Dumnedzău, după chipul învăţăturei ce-au învăţat Domnul Hristos în svînta evanghelie şi svinţii lui apostoli. Dintr-aceia iaste întăiu şi acesta svînt de astădzi, marele Ioann, săvai şi cu multă vreame mai apoi s-au arătat. Că despuitoriul nostru,  Dumnedzău, nu numai măcenicii din vreame de demult ce i-au încununat, ce şi acmu în vreamea de apoi deşchide uşa măceniei celora ce vor şi cu aceaiaş cinste-i cinsteaşte şi-i dăruiaşte. Pentr-aceaia să cade noaă să ştim de unde iaste   
{79v} naşterea svîntului acestuia ce să prăznuiaşte astădzi şi ce lucruri au făcut şi cum au păţit pentru numele lui Hristos.  Spre răsărit, unde să chiamă Anadolia, iaste o cetate mare şi vestită, la carea toate corăbiile de pre mare năzuesc, pentru bişugul şi pentru avuţiia ce iate într-însa, ce să chiamă Trapezonta. Dintr-aceasta cetate era şi svîntul Ioan. Şi pentru că era cetatea lîngă mare şi cetăţeanii cu corăbiile pre mare îmbla  de neguţătoriia, pentr-aceaia şi Ioan mult negoţ luă şi pre mare călătoriia. Iară vrăjmaşul, diiavolul, carele nu iubeaşte binele creştinesc, nu putea răbda faptele ceale bune ce făcea svîntul, căci că-l vedea adease postind şi rugîndu-se lui Dumnedzău, şi cătră toţi blînd şi milcuitoriu, făcînd milostenie şi  muluind pre toţi ceia ce era lipsiţi în corabie. Pururea era cu ochii plini de lacrămi şi cu mîna întinsă cătră ceia ce păţiia rău, de-i mîngîia. Şi gîndiia însuşi întru sine de dzicea: "Cum veri milui, aşea veri hi miluit, şi cum veri mîngîia, aşea veri hi mîngîiat".   [ 452 ] Pentr-aceaia nu putu răbda diavolul, ce rădică asupra Svenţiei Sale cu mînie vrajbă pre mai-marele corăbii, ce era de eresa lătinească, om rău foarte şi nemilostiv. Şi multă vreame vrajba într-însu aprindzîndu-se, deaca sosiră   
{80r} în cetatea ce sî chema Cetatea Albă, la Marea Neagră, în margine de cătră ţara Moldovei, să dusă frîncul acela ce avea mînie pre svînt şi-l pîrî cătră mai-marele cetăţei, carele era turc, iubitoriu foarte şi socotitoriu credinţei turceşti. Şi într-acesta chip pîrî pre svîntul, dzicînd: "Iaste  un om ce au venit cu mine aicea, de va să să leapede de credinţa creştinească şi să să înstreineadze de moşiia sa, şi va să ia leagea turcească, să hie cetaş semenţiei voastre. Pentr-acesta lucru de multe ori şi cu giurămînt mare s-au giurat cătră mine, viind pre mare în corabie cu mine. Pentr-aceea nu  zăbăvi, ce de sîrg să faci întrebare cu dînsul, ca să-l pleci în leagea voastră, că multă cinste veri avea de la împăratul pentru dînsu, căci că iaste om slovesnic vestit şi nemică nu iaste mai mic sau mai de gios decît ceia ce săntu mai mari şi mai denainte în cetatea Trapezontului." Aceastea deaca audzi acel necurat şi păgîn suflet turcesc, cu bucurie să sculă şi la giudeţ, unde avea obyceiu a giudeca, şedzu. Şi învăţă să cheame cu cinste la dînsul pre svîntul şi, deaca veni şi stătu înaintea lui, grăi cătr-însul şi dzise: "De rîndul tău am audzit cum eşti om ales şi cum eşti vînat de credinţa  noastră cea bună şi putearnică şi cu toată   
{80v} inima o iubeşti. Că aşea iaste credinţa noastră: de ceia ce sămt cu hire curată să lipeaşte şi aprinde inima lor cătră sine cu dragoste, şi le dă lor năroc şi viiaţă cu ai mulţi. Deci nu mai zăbăvi, fiind noaă priiatin, ce leapădă leagea creştinească ceaiai ce-i de rîs şi de ocară, şi cu glas mare  huleaşte credinţa lor înaintea a tot nărodul. Că pentr-aceaia [ 453 ] s-au adunat aicea toţi, cu muerile şi cu cuconii săi, ca să audză pre tine mărturisind acmu credinţa noastră cea luminată şi vestită, şi la slavă mare înălţîndu-o, iară leagea ghiaurilor supt picioare călcîndu-o. Pentr-aceea aceastea cum  te-ai giuruit fără zăbavă să faci, ca să vadză şi alţii şi să să înveaţe de tine a cinsti credinţa noastră. Şi pentr-aceasta de la împăratul cinste şi boerie veri dobîndi şi cu noi ca un frate viiaţă dulce cu toţi veri vieţui." Iară pînă în cîtă vreame acel meşter şi viclean necredincios păgîn grăia aceastea cuvente, fericitul Ioann ochii inimiei cătră ceriu rădicaa şi agiutoriu cerea de la Dumnedzău, cela ce-au dzis: "Cînd veţi hi duşi înaintea domnilor şi împăraţilor pentru numele mieu, nu vă învăţaţi mainte ce veţi grăi, sau ce veţi  răspunde într-acela ceas, că să va da voaă cuvînt, cît nu vor putea a să protivi sau a răspunde toţi   
{81r} ceia ce să vor pune împrotiva voastră". Şi atunceş cătră măcitel rădică-şi ochii de căotă şi cu bună îndrăznire răspunsă şi dzise: "Pare-mi că minţi aiave, o, cadiule, căci că nu sămt a meale aceastea cuvinte, să mă leapăd eu de Domnul mieu Iisus Hristos. Să nu hie acesta lucru, nice  să-m dea mie Dumnedzău nice o minte să gîndesc eu aceasta cîndva. Ce aceastea sămt meşterşugurile vrăjmaşului adeverinţei, a Satanei, părintelui tău, c-au întrat în tine ca într-un vas al său destoinic şi cu tine grăiaşte cătră mine, nedejduind că mă va trage spre perire şi nevoiaşte să mă leapăd de  Dumnedzeu cel adevîr. Ce mai vrîtos tu de la mine ce iaste adeverinţa să ştii. Să leapedzi întunearecul necredinţei ce dzace pre sufletul tău, ca să te spodobeşti să hii fiiu luminei, cu svîntul botedz carele străluceaşte mai vrîtos decît soarele, ca să te lumineadze cătră împărăţiia ceriului, decît să rătăceşti  în-tunearec cătră perirea de veaci." Şi depreună [ 454 ] cu aceastea cuvinte rădică-ş mînule şi ochii în ceriu şi strigă cît audziră toţi şi dzise: "Ca să nu-mi hie mie să mă leapăd de tine, Doamne Iisuse Hristoase, carele eşti cu tatăl şi cu duhul svînt o puteare şi o fire şi o împărăţie, nu mă voiu închina  întunearecului, nice voiu sluji   
{81v} vicleanului diiavolului". Aceastea cuvinte cu îndrăznire grăind măcenicul şi cu faţă veaselă, iară giudecătoriul adease-ş schimba faţa de mîniia ce să aprinsease într-însu. Şi nu putu mai mult să rabde cuvintele svîntului, vădzînd credinţa sa ceaia ce o lăuda călcată cu totul şi ocărîtă de Ioan, iară Dumnedzău, pre cela ce-l huliia  el, în mijloc de atîtea năroade lăudat şi mărturisit de svîntul Ioan. Ce atunce-ş învăţă slujitorii săi să dezbrace de haine pre măcenicul. Şi aceasta de sîrgu deaca fu, sta gol măcenicul, hiind în Hristos îmbrăcat. Deacii şi toiage multe dzise să aducă, şi căotă cătră măcenic şi dzise: "Nu spune cătră nooi  minciuni ca aceastea, ce de sîrg să te leapezi de acea credinţă fără de folos şi cu toată inima să iai leagea noastră. Părăseaşte de-acmu aceaste cuvinte multe şi fă cum te-ai giuruit, iară de nu, pre leagea mea că nu numai cu aceaste toiage ce-ţ voiu zdrobi trupul, ce şi cu alte munci mari şi groaznice te  voiu munci şi dup-aceaia cu amară moarte veri să mori". Svîntul răspunse: "Nu sămtu eu minciunos cu dzici tu, o, cela ce eşti plin de toată scrînăvia, ce eu sămtu şerbul lui Dumnedzău celuia ce-i întru svînta troiţă proslăvit. Şi acmu sămtu şi martur aceluia ce de la   
{82r} părinţii miei m-am învăţat a creade şi aceluia sîngur a mă închina şi a-l proslăvi. Şi pre acela mărturisesc că iaste făcătoriu ceriului şi pămîntului şi tuturor faptelor şi pre acela aştept giudeţ viitor şi morţilor, ce are a veni să plătească hiecăruia după lucrurile lui. Pentr-aceaia  de-acmu nu te nedejdui că veri audzi altă ceva de la mine, ce ce am dzis întăiu, aceasta şi acmu dzic, [ 455 ] că nice dănăoară de Hristos, Dumnedzăul şi făcătoriul mieu nu mă voiu lepăda pînă voiu hi domnu gîndului mieu. Pentr-aceaia de-acmu nu mai zăbăvi, ce arată năravul cel de cîine ce-i  ascunsu în tine, ca să te slobodzi şi pre tine din grijea ce ai să mă pedepseşti şi să mă munceşti, şi pre mine cu ce moarte veri vrea la Dumnedzău, despuitoriul mieu, să mă trimeţi, ca să nu audză mai mult urechile meale cuvintele tale ceale spurcate şi faţa ta cea spurcată să nu o mai vădz cu ochii miei.  Iată-ţi trupul înaintea ta gol: bate-l cu toiage, arde-l cu foc, înneacă-l cu apă, tae-l cu sabie, şi alte munci de ştii mai cumplite de-aceastea să-m faci. Nu te leni, că aceastea toate sămt gata pentru dragostea lui Hristos, Dumnedzăul mieu, să le rabd." Aceastea cuvinte deaca audzi nemilostivul măcitel, să aprinsă de mînie şi dzise de sîrgu să-l   
{82v} tindză pre pămînt. Şi atîta de cumplit fu ucis, cît să demică trupul lui, şi pre toiage să lipiia de să arunca în sus, şi tot pămîntul să încruntă de singe pre ce loc dzăcea. Iară svîntul, deaca să vădzu pre sine într-una ca aceaia, spre ce rădică-ş ochii minţei şi dzise: "Mulţămăscu-ţ,  despuitoriule doamne, că mă spodobişi să mă botedz cu singele mieu şi păcatele meale să să speale!" De-aceastea cuvinte să împlură de mînie muncitorii şi atăta svărîmară trupul lui, cît şi glasul lui să tăie de-aciia. Iară de-acii, pentru că era sară, cu două lanţuje îl legară şi în temniţă, ca un trup mort, îl  aruncară, să-l ţie pre a doa dzi mai spre mari munci. Cînd fu a doa dzi, în locul ce avea obiceaiu să şadză să giudece, şedzu şi dzise să aducă înaintea lui pre svîntul. Şi cumu-şi stătu înaintea lui cu faţă luminată şi cu suflet vesel, căotă spri-nsul şi să miră deaca vădzu faţa lui veaselă şi în ce chip să află suflet într-acel trup bătut şi zdrobit. [ 456 ] Şi grăi  cătră dînsul: "Nu vedzi, o, Ioane, întru ce ruşine te aduse neplecarea ta, cît şi de viiaţa ceaia ce iaste tuturor dragă şi iubită puţinel de nu te scăpaşi! Însă, de te veri pleca svatului mieu, curund, în puţine dzile veri dobîndi sănătate mădularelor tale   
{83r} celor zdrobite, că sămt la noi vraci mulţi şi foarte meşteri, de la Indiia şi de la Persiia viniţi. Iară încă de veri mai hi creştin, să ştii că mai multe răutăţi te aşteaptă." Iară măcenicul lui Hristos răspunse-i şi-i dzise: "Pentru zdrobirea trupului mieu, o, cadiu, nice puţinel nu grijesc, că, cu  cît să strică omul nostru cel den afară, cu atîta să înoiaşte cel din lontru, - cum grăiaşte marele apostol Pavel. Altă grije eu n-am, fără numai ca să rabd toate muncile ce-m vor veni de la tine cu putearea lui Hristos, cela ce mă întăreaşte. Că însuşi dzice: "Cela ce va răbda pînă la svărşit, acela să va  spăsi." Deaci, de-ai gîndit ş-alte munci mai noaă, fă-le, că ranele diîntăiu întru nemică nu le socotesc." Cu aceaste cuvinte înţeleapte a măcenicului, fu ruşinat nebunul cadiu şi tremură cu totul de mînie. Şi ca o fiară răcni şi iară dzise să tindză măcenicul pre pămînt şi să-l bată mai cumplit. Şi  bătîndu-l să schimba de-aciia unul după altul. Iară deaca să usteniră şi slugile bătînd acel trup tare ca de adămant şi toţi cîţi prăviia striga pre spurcatul giudeţ şi ocărăia nemilostivul şi fără de omenie năravul lui, învăţă să aducă un cal siriap şi neînvăţat şi pre măcenicul să-l leage cu picioarele de coada   
{83v} lui şi să încalece unul din slugi şi pre uliţele cetăţei cîtu-i va hi putearea să alearge. Şi aceasta deaca fu, era tras svîntul prin toată cetatea. Vedeare cu obidă ochilor celor credincioşi! Iară cumu-ş treace trăgînd svîntul pre o uliţă jidovască, striga Jidovii cu rîsuri şi cu ocări pre svîntu şi cune cu ce să afla avînd [ 457 ] în mîni, cu aceaia arunca într-însu. Rîsuri şi hihote făcea. Iară unul  dintr-înşii cursă în casă şi zmulsă o sabie, şi deaca agiunsă pre svîntul, îndată tăe cinstit capul lui. Şi aşea, de-aciia dezlegară trupul şi-l lăsară într-acel loc cu capul dzăcînd nesocotit. Nimeni din creştini nu cutedza să să apropie şi să să atingă. Iară prespre aceaia noapte lumini aprinse să arătară  împregiurul trupului a măcenicului şi nişte trei voinici luminaţi, de cînta şi cădiia trupul măcenicullui. Aceasta deaca vădzură toţi, iară un jidov, ce-i era casa mai aproape de unde dzăcea trupul svîntului, îi păru c-au venit preuţii creştineşti să-l ia şi să-l îngroape. Şi luă arc cu săgeată şi să apropie de  vru să săgeate pre unul de-aceia ce-i părea că-s preuţi. Deci, cum trase cîtu-i fu lui putearea, să lipi săgeata cu coarda de deagetele mînei ceii direapte şi arcul de mîna cea stîngă. Şi nice săgeata   
{84r} putea să sloboadză, nice iarăş mînule să-ş sloboadză, ce aşea întinsu preste toată noaptea păţi acea muncă jidovul acela, puiul de năpîrcă. Iară deaca să făcu dzuă, acei oameni minunaţi fură nevădzuţi, aşijderi şi lumina aceaia. Şi toţi de toată vrîsta alerga de vedea pre acel becisnic  săgetătoriu, iară el de toate pre rînd spunea tuturor. Şi de-aciia dobîndi slobodzie. Această slăvită ciudeasă deaca audzi cadiul, foarte să spămîntă şi învăţă să ia creştinii cinstit trupul svîntului, să-l îngroape. Iară creştinii, deaca-l luară cu cinste, în loc ales îl pusără. Iară nu multe dzile deaca trecură, frîncul acela ce dedease svîntul pre măcenie vru să-l fure şi la moşiia sa să-l ducă. Şi într-una de nopţi află vreame îndemînă şi cu ai săi mearse de începu a săpa şi vrea să ia moştiile svîntului. Iară într-acela ceas să arătă svîntul preutului besearecei aceiia în somnu  şi dzse: "Scoală-te de srîg şi aleargă în besearecă, că iată că vor să mă fure şi să mă ia". Iară preutul, cîtu-i era putearea, alergă la besearecă şi, deaca sosi, află groapa săpată şi [ 458 ] trupul svîntului puţin neluat. Pentr-aceaia chemă creştinii şi de cealea ce fură le spusă. Şi lăudară pre Dumnedzău, cela  ce proslăveaşte pre svenţii săi, şi luară cinstitele moştii de le pusără   
{84v} în besearecă la svîntul jertăvnic, aproape de svîntul preastol. Şi aşea fu şeaptedzeci şi mai bine de ai, şi de-aciia nu mai părăsiia de-a să arătarea adease arătări dumnedzăeşti, de multe ori, noaptea şi dzua. Uneori stlîp de foc să pogorăia pre moştiile svîntului, iară alteori îngeri să arăta pogorîndu-să şi suidu-să, alteori lumini şi bune mirezme eşiia de-acolea.  Pînă ce vini şi în urechile celuia ce era domn atunce ţărăi Moldovei, dirept credincios Io Alexandru Voevoda, carele era nu numai cu toate lucrurile ceale bune înfrămseţat, ce şi cu liubovul cătră măcenici. Şi deaca ştiu de moştiile svîntului, de poftă fu cuprins şi, cu svatul celuia ce ţinea atunce cîrma besearecei  Moldovei, tremise boiari cu multă gloată să aducă cu multă cinste cătră sine slăvitul şi svînt trupul măcenicului. Şi aceasta deaca dobîndi, cu srîg cu mare cinste şi cum să cade cu osrîdie, cu toţi boiarii săi cei mari şi cu mult nărod de oameni credincioşi, încă şi cu arhierei şi preuţi şi cu tot clirosul besearecei, cu  lumini şi cu cădiri, cădzu cătră racla svîntului şi cuprinse cinstitul şi svîntul trup, gura şi ochii săi cătră mînule Svenţiei Sale plecînd. Şi pre svinţiia sa luă şi puse socotitoriu şi feritoriu domniei   
{85r} sale. Şi aşea în svînta mitropolie cu cinste-l puse întru slăvită cetatea sa, în Suceavă, unde era scaunul domnii lui. Iară de isţealenii în multe chipuri de boale şi de ciudeasele ce-s în multe chipuri de-atunci, eu las să spue înşişi carii au avut ş-au luat de la svîntul. Aceasta svărşit măceniei au avut svîntul Ioan. Aşea ruşină pre păgînul cadiul. Aceastea luptări întru nevoinţă [ 459 ] arătă. Cu aceastea cununi să încunună din mînule lui Dumnedzău, puitoriului de nevoinţă. Aşea bun negoţ neguţători Ioan. Puţin deade, mult dobîndi. Vrăjmaşul, trupul, ca o sarcină lăsă, şi  deacii nu la Trapezont, ce cătră Ierusalimul cel de sus purcease, în ceata măcenicilor, ca un măcenic, în poala lui Avraam, întru lăcaşurile svenţilor, în liniştea cea bună, în curţile ceale neputrede, fără de soliia altuia înaintea sventei troiţe dvorbeaşte, căriia iaste putearea şi mărirea şi închinăciunea întru netrecuţi  veaci. Amin. Luna Iiunie în doaădzeci 4 Învăţătură la Naşterea svîntului şi slăvitului proroc Ioan Preaditeci  Cînd răsare soarele, celora ce simt în-tunearec întăiu mainte să arată zarea, carea dă ştire tuturor celora ce aştaptă venirea soarelui. Aşea şi naşterea lui [ text in slavona ] Ioan ca o zare prea luminată străluci diîntru maică starpă şi să arătă atunce celora ce era în-tunearecul păcatelor. Ca un luceafăr  înaintea direptului soare, lui Hristos, curse Ioan martur pocăinţei şi cu naşterea sa pre mulţi veseli, cu spune noaă astădzi svînta evanghelie. Dzice svînta evanghelie: Fu în dzilele lui Irod, împăratul   
{86r} jidovăsc, un preut oarecarele ce-l chema Zahariia, şi muiarea lui o chema Elisada. Şi era amîndoi oameni buni şi direpţi înaintea lui Dumnedzău şi îmbla întru toate dzisele şi învăţăturile lui Dumnedzău, fără de nice o vină. Şi feciori ei n-avea, căci că Elisada era starpă şi feciori nu  făcea, şi amîndoi era bătrîni şi cărunţi. Iară cînd fu în vreamea aceaia cînd nice o nedeajde nu mai avea ei să facă feciori, într-o dzi mare de praznic, întră Zaharia în besearecă. Şi în ceasul [ 460 ] rugei, cînd era îmbrăcat întru toate veşmentele ceale preuţeşti, luă cădelniţă şi întră în beseareca cea mai din lontru,  unde să chema [ text in slavona ], unde alt nime nu întra fără numai preutul. Şi toată mulţimea oamenilor sta înaintea uşei de să ruga. Iară deaca întră în lontru i să arătă lui îngerul lui Dumnedzău de-a direapta în oltariul cădelniţei. Şi deaca-l vădzu Zahariia, să spămîntă şi de frică ţepeni şi înainte nu mai  putea să mai postăîmpască. Şi gîndiia întru sine: "Ce lucru poate hi acesta ce vădz? Înger poate hi, au alt preut fără mene slujeaşte? Leagea învaţă numai preutul sîngur să deaistvuiască. Dară acesta de unde au întrat aicea? Înger poate hi, iară nu om. Ce cu îngeri cum voiu sluji?   
{86v} Ce voiu face? Fugi-voiu de-icea, au închina-mă-voiu lui? Că-l vădz luminat şi blînd, cu chip de veaste bună venit, ce nu ştiu cîndai iaste venit cu rău şi cu mînie. Isaia şedzînd au vădzut pre Dumnedzău. Iezechiil pre scaun spuse c-au vădzut pre Dumnedzău. Daniil  aşijdere pre Părintele cerescu şedzănd l-au vădzut. Iară pre-acesta-l vădz unde stă. Cîndai va hi venit să strîngă şi să întreabe de păcatele meale ş-a oamenilor, şi în loc de cinste pentru preuţie voiu avea muncă." Iară aceastea gîndindu Zahariia şi fiind spămîntat, lin şi cu blîndeaţe răspunse îngerul şi-i dzise: "Nu te teame, Zaharie, că bună veaste am venit să-ţi spuiu: că Dumnedzău au audzit ruga ta şi muiarea ta Elisada va naşte ţie fiiu, şi-i veri pune numele lui Ioan.Şi mulţi pentru naşterea lui să vor bucura.  Ţie va hi fecior, iară altora tuturor va hi sveaşnic şi lumină, că va hi mare înaintea lui Dumnedzău. Şi vin şi băutură nu va bea, şi de duhul svînt să va împlea încă din zgăul maicei sale. Şi acela va mearge înaintea lui Dumnedzău, de va tocmi calea lui şi va găta inimile oamenilor să cunoască taina spăseniei lor, şi  pre mulţi din ruda jidovască va întoarce cătră Domnul Dumnedzăul lor." Aceastea [ 461 ] cuvente deaca audzi Zaharia răspunse şi dzise cătră înger:   
{87r} "Pentru ce să credz aceasta? Că eu n-am venit în besearecă să mă rog pentru să nască muiarea mea fiiu, ce mă rog pentru spăseniia oamenilor şi pentru împuţinarea vrăjmaşilor şi pentru agiutoriul besearecei. Şi pre ce voiu cunoaşte aceasta? Că eu sămt bătrîn şi muiarea mea iaste starpă  şi şi ia iaste bătrînă." Iară îngerul cătră Zaharia dzise: "Ce te îndoeşti, o, Zaharie! Îndoeşti-te şi nu credzi. Dară Avraam n-au fost de o sută de ai. şi zgăul Sarei mort şi amurţit de bătrîn, şi cum făcură fecior pre Isac? De n-ai avea pre ce cunoaşte, puteare-ai să te îndoeşti; iară tu ştii cîte au făcut  Dumnedzău lucruri minunate şi nu veri să credzi. Avraam fu păgîn şi credzu, iară tu eşti preut şi nu credzi." Răspunse Zahariia iarăş şi dzise: "Ştiu aceastea toate, ce Avraam nu vrea creade de nu-i vrea da Dumnedzău sămnu obreazania. Aron aşijdere nu vrea creade de nu-i vrea înfrundzi toiagul.  Ghedeon nu să vrea priceape de nu vrea cădea roaă pre lînă. Dară eu pre ce voiu priceape şi pre ce voiu creade aceasta?" Aceastea cuvinte deaca dzise Zahariia, îngerul răspunse şi grăi cătr-însu: "Eu sămt arhanghel Gavriil, de dvorbăsc înaintea lui Dumnedzău, şi sămt tremis să-ţ spuiu ţie aceastea. Iară  tu de ceri sămnu ca să credzi şi mă întrebi pre ce veri cunoaşte aceasta,   
{87v} acesta sîmnu dau ţie: să fii mut şi să nu poţi grăi pînă să vor împlea aceastea toate." Aceastea fiind şi zăbăvindu-se preutul din lontrul oltariului, iară oamenii den afară să mira de zăbava lui ce să zăbăviia în besearecă. Şi deaca eşi din besearecă de ruşine şi de sudori cuprins, aciişi-l încungiurară prinsu mulţimea oamenilor ceia ce-l aştepta şi-l întreba ce fu de zăbăvi atîta în  besearecă. Iară el în loc de limbă cu mîna le arăta şi pricepură c-au vădzut o videanie în besearecă. Iară deaca să împlură dzilele ce-i era lui de slujbă să slujască, să dusă acasă-ş.  [ 462 ] Iară a şeasea lună după ce să zemisli Ioan în zgăul mîine-sa Elisadei, veni în cetatea Nazaretului acelaş înger Gavrii de aduse veastea bună prea sventei şi curatei fecioare Mariei. Veastea bună-i aduse cum Dumnedzău Părintele cerescu s-au milostivit pre rodul omenesc ş-au vrut fiiul său  Iisus Hristos să să nască dintru ia, nu cu amestecare bărbătească, ce cu putearea duhului svînt să va zemisli şi să va naşte Dumnedzău cu trup omenesc alegînd fără de păcate. Şi cum acela va zdrobi capul şearpelui celuia ce-au înşelat pre Adam în raiu şi într-însu tot rodul omenesc. De aceastea de toate  deaca o adeveri pre Svenţiia Sa, dzise ş-aceasta cătr-însă: "Să te   
{88r} duci la Elisada, vara ta, că şi aceaia au început pruncu la bătrîneaţele sale". Aceastea deaca audzi prea curata fecioară, de srîg să şi duse şi întră în casa Zahariei şi află pre Elisada îngrecată, avînd prunc în zgău. Şi deaca să închină născătoarea lui Dumnedzău. Mariia, Elisadei, iară pruncul  Ioan giucă cu bucurie din zgăul ei, şi cu giucarea sa aceastea cuvinte deade în urechile mîine-sa: "Ce pesteşti, maică, de nu te închini Mariei, maicei lui Dumnedzău? Ce nu proslăveşti şi să laudzi pre ceaia carea poartă întru sine tvoreţul a toată lumea? Ce nu te închini celuia ce iaste în zgăul ei, că aceluia să  închină toate ceatele îngereşti? Că eu de-aş hi născut afară pre lume, cu deagetul l-aş arăta oamenilor şi aş grăi: Acesta iaste mieluşelul lui Dumnedzău, cela ce-au luat păcatele lumiei. Ce, pentru că simt în zgău ca într-o temniţă închis, iată cu giucarea mea mă închin cu bucurie înaintea celuia  ce-au vrut de-au venit să izbăvască pre Adam din iad şi toţi ceia ce-s diîntru Adam." Iară Elisada nu putu răbda săltarea pruncului dintru sine, ce să împlu de duhul svînt şi strigă de grăi cătră Fecioară: "Blagoslovită eşti tu întru fămei şi blagoslovitu-i plodul zgăului tău! Şi din cîtruă-mi fu mie  aceasta, de veni Maica Domnului   
{88v}Dumnedzăului [ 463 ] mieu la mene?" Aceastea cuvente deaca grăi Elisada, iară prea curata fecioară Maria îi spuse ei toată taina sa, cum au venit înger de i-au adus veaste bună de naşterea fiiului lui Dumnedzău şi cum o au tremis la dînsă să să adeverească de toate de cîte i-au grăit  îngerul. Şi deaca-i spuse Elisada, vara sa, şi ale sale taine toate, cum au vădzut Zaharia, bărbatul ei, în besearecă îngerul şi i-au spus că va naşte fiiu, şi cum i-au legat limba de nu poate grăi pentru căci n-au credzut, şi din giucarea pruncului ce cuvinte i-au venit în urechi. Atunce Maria să veseli  şi mulţămi lui Dumnedzău că s-au împlut toate cuventele cîte i s-au grăit de la Dumnedzău. Şi petrecu cu Elisada 3 luni, bucurîndu-se de darul lui Dumnedzău, şi după acea să întoarsă la casa sa. Iară Zaharia era mut, cum am şi mai dzis. Iară deaca să împlu vreamea să nască Elisada şi născu fiiu şi audziră ceia ce era priîmpregiur semenţiile ei, veniră şi să adunară toţi la naşterea ei şi să veseliia cu nusă. Iară cînd stătură să pue nume pruncului, arătară cu mîna cătră tată-său, Zaharia, cum va vrea  să-i pue nume, iară el cerşu o tablă şi scrise aşea: "Ioan să hie numele lui". Şi să mira toţi. Şi îndată să deşchise rostul lui şi să dezlegă limba lui, şi începu a grăi ş-a lăuda pre Dumnedzău.   
{89r}Şi aşea să născu Ioan Preaditeci şi Cîrstitel dintru amestecare bărbătească şi muerească, iară nu din duhul svînt. Că numai însuşi Iisus Hristos ce s-au zămislit din duhul svînt, iară alt nime pre lume. Atîta spune istoria svîntei evanghelii de naşterea lui Ioan. Pentr-aceea ascultaţi şi  învăţătura lui ce învăţa mai apoi pre lume de dzicea: "Pocăiţi-vă, că s-au apropiiat împărăţiia ceriului. Iată, şi săcurea pre rădăcinile lemnului dzace. Deci hiece lemnu ce nu va face roadă bună tăiat va hi şi în foc aruncat." Săcurea carea dzace pre rădăcinile a tot lemnu dzice că iaste moartea ce dzace [ 464 ]  pre viiaţa a tot omul, de tae şi curmă viaţa noastră. Deci fiece om ce nu va face lucrure bune, adecă direptate, milostenie, rugă, curăţie, pază la besearecă, ce va hi lipsit şi săc de aceastea şi şi de alte lucruri bune ce simt, aceluia om va hi tăiată şi curmată viaţa lui şi ca un lemnu uscat va hi aruncat în focul de veaci. Cătr-aceasta şi altă pildă grăia cătră năroade: "După mene vine acela ce lopata lui iaste în mîna lui şi va rîni area sa şi va aduna grîul său în jitniţa sa, iară pleavele le va arde cu focul nestînsu". Lopata iaste giudeţul lui Dumnedzău cel straşnic, iară area iaste toată lumea întru carea petrec direpţii ameastecul cu păcătoşii,   
{89v} ca şi într-o are grîul cu pleavele. Iară în dzua giudeţului, atunce direptul giudeţ, Domnul nostru Iisus Hristos, va despărţi direpţii din păcătoşi, ca grîul din pleave, şi pre cei direpţi-i va aduna întru împărăţia sa, ca grîul în jitniţă, iară pre cei păcătoşi de năprasnă-i vor sufla îngerii  cei cumpliţi, ca un vivor neşte pleave, şi-i vor goni în focul nestîns şi în muncile de veaci. Pentr-aceea să vă teameţi acmu de acea despărţire groaznică şi de muncile matcei focului, şi nime de voi să nu fie pleavă sacă de lucruri bune şi suflat de furtuna diavolului în păcate şi în pohte. Iară s-ai hi şi  pleavă, lesne ţi-i a te face grîu, căci că acmu încă eşti într-are împreună cu grîul. Deci, pînă eşti într-această lume, nevoiaşte-te de cîtu ţi-i putearea spre toate lucrurile ceale bune, ca să nu te apuce moartea pleavă, ce de-acii grîu nu veri putea să mai hii, ce numai în focu-ţ caotă a arde. Deci socoteaşte, o, ome, că eşti asemănat unii pleave. Deci nu te înălţa, nice te mîndri, nice te ţinea mare de cie mai mici, că aicea sămt mici şi săraci, iară înaintea lui Dumnedzău cîndai vor hi mari, şi nu vor hi pleave, ce vor hi grîu întru jitniţa împărăţiei ceriului adunaţi de Dumnedzău. Pentr-aceea, multă  nevoinţă vă trebuiaşte într-acestă lume să [ 465 ] aveţi spre toate lucrurile ceale   
{90r} bune, de vă iaste voia să hiţi grîu pre area Domnului vostru şi de-a direapta lui să hiţi duşi întru împărăţiia ceriului, carea noi toţi să o dobîndim pentru Iisus Hristos, Domnul nostru, ce a lui iaste slava şi cinstea şi închinăciunea, împreună cu părintele şi cu duhul svînt, acmu şi pururea  şi întru veaci de veaci. Amin. Luna Iiunie în doaădzeci-noaă de dzile. Învăţătură de viaţa svenţilor apostoli Petru şi Pavel 

     Apostol Petru iaste de semenţie jidov, diîntr-un sat mic ce să chiamă Vidsaida. Pre tatăl lui chema-l Iona, însă nu prorocul acela de carele audzim că l-au înghiţit chitul şi iară l-au dat sănătos, ce altul pre numele aceluia. Avea şi alt frate de-l chema Andrei, pre carele toţi-l ştiţi, că au fost şi el în cei 12 apostoly.  Deci Petru luă muiare şi făcu cu nusă un făt şi o fată. Iară Andrei iubi curăţia şi, pentru că într-acelea dzile era Ioann  Cîrstitel de mărturisia <91r> pocăinţa şi botedzul, dusă-să şi să deade lui ucenic. Iară deaca botedză Ioan pre Hristos şi-l mărturisi pre dînsu mai mare decăt pre sine şi audzi Andrei, lăsă pre Ioan şi să deade ucenic lui Hristos.  Şi după căteva dzile află pre frate-său, pre Petru, şi dzise cătr-însu: „Aflat-am pre Mesia ce-l chiamă Hristos!“ Şi-l luă cu sine şi-l duse la Hristos. Iară Hristos, deaca vădzu pre Petru, dzise: „Tu eşti Simon, feciorul lui Iona. Tu te veri chema Chifa, ce să răspunde Petru.“ Deacii acesta apostol părăsi muiarea sa şi casa sa şi toate valurile lumiei de bună voia sa. Pentru-aceea şi Hristos cinsti-l priînsul şi-l făcu mai-mare [466] apostolilor, şi-i dzise: „Tu eşti Petru şi pre piatra ta, adecă pre credinţa ta, voiu zidi beseareca mea. Şi porţile adului, adecă gura ereticilor nu va putea să o răsipască. Şi-ţi voiu da cheile împărăţiei ceriului, şi ce veri lega pre pămînt hi-va legat şi în ceriu, şi ce veri dezlega pre pămînt hi-va dezlegat şi în ceriu.“
     Acesta apostol pre mare au îmblat ca şi pre pămănt uscat. Acesta vădzu şi ciudesa ce făcu Hristos la preaobrajenia sa în mădura Daborului şi audzi glasul părintelui din ceriu. Şi altele multe spune svănta evanghelie de dînsul. Iară deaca Domnul nostru Isus Hristos de bună voia sa răbdă munci şi cu moartea <91v> sa călcă pre cela ce avea moarte, pre diavolul, şi învise a treia dzi din morţi, atunce aesta apostol Petru stătu mai-mare apostolilor tuturor şi fu rost altor apostoli ţi învăţătoriu. Că pentru învăţătura lui s-au împlut numărul celor 12 apostoli, cînd dzise să arunce sorţi, să vadză pre carele va aleage Dumnedzău în locul Iudei. Şi iarăşi pentru mîngîiarea cuventelor lui ce grăi în dzua Rusaliilor credzură 3000 de oameni, cum scrie în deaniia svenţilor apostoli. Acesta tămădui şi pre un olog din naştere ce dzăcea înaintea uşilor besearecei ce să chema „înfrămseţare“. Acesta pre Anania şi pre muiarea sa, pre Samfira, cu cuvăntul său omorî-i, căci că ţinea într-ascunsu din banii ce era să-i dea la obştea apostolilor. Atîta dar dobîndise din putearea duhului svînt, că şi umbra lui, pre ce bolnav agiungea de-l umbriia, el să tămăduia. Acesta pre un bolnav ce dzăcea de opt ai în pat tămădui-l în Lida. Acesta învise şi pre o fată ce o chema Tavida, în cetate în Iiopia. Acesta şi în Chesaria botedză pre Cornilie hotnogul, fiind păgîn şi elin. Acesta deşchise limbilor uşea credinţei, învăţînd că Dumnedzău nu să întoarce de cătră nime, nice de cătră Jidovi, nice de cătră Elini, cine va vrea să să pocăiască. 
     [467] Pre acesta şi Irod împărat, <92r> ce-l chema Agripa, prinse-l de-l legă şi-l băgă în temniţă, şi a doa dzi vrea să-l tae. Iară preste noapte îngerul lui Dumnedzău scoasă-l priîns din temniţă. De-aciia multe ţări şi multe locuri îmblă învăţînd cuvăntul lui Dumnedzău şi puind popi şi episcopi credincioşilor lui Hristos, pînă ce sosi tocma şi la cetatea Rîmului. Şi acolo în toate dzile să aduna nărod sw oameni şi-i învăţa să creadză întru unul Dumnedzău, părintele a tot ţiitoriu, şi întru unul născut fiiul lui Dumnedzău, Domnul nostru Isus Hristos, şi întru unul duhul svînt, făcătoriul de viaţă, ce iase şi purceade de la părintele. Aceastea învăţînd svîntul apostol, mulţi să botedza şi credea întru Hristos.
     Într-aceaia vreame era în Rîm un om vrăjitoriu şi fărmăcătoriu, anume Simon, pre carele adusease împăratul Rîmului Clavdie diîntr-Antiohiia, să-l omoară pentru vrăjiturile lui şi pentru ciudate lucruri ce făcea cu farmăcile lui. Iară deaca mearse înaintea împăratului, în loc ce era să-l omoară, cinsti-l şi-l mări atîta, cîtu-i feace şi chipul lui şi-l puse între doaă ape ce să chiamă una Tiveria, alta Rîmul. Şi într-acela chip scriia aşea: Simoni deo sancto, adecă: acesta chip iaste a lui Simon, dumnedzăului celui svînt. Căci că <92v> atîta amăgise spurcatul pre împăratul Tiverie cu farmăcile lui, şi pre Rîmleni, cît i să închina lui toţi ca unui dumnedzău. Acesta Simon, vădzînd ciudesele şi minunile ce făcea apostolul lui Hristos, Petru, încă şi învăţăturile ce învăţa şi păgînii cîţi cătră Hristos să întorcea, nu mai putu să tacă şi să-şi ascundză răutăţile sale. Cunoscînd că preste puţină vreame să vor vădi farmăcile lui şi-l vor urî Rîmlenii de nu i să vor închina, începu la arătare a să pune împrotivă învăţăturei lui Petru. Şi adună [468] nărod de oameni mulţi şi începu a face arătări înaintea lor. Morţi arăta că învie, şi era tot dimoni de să arăta în locul morţilor. Şi ologi făcea de îmbla, şi alte arătări multe făcea menciunoase. Şi nu numai cu alţii ce făcea aceastea, ce şi însuşi cu sine să făcea uneori cu doaă obraze, alteori cu trei; uneori să făcea şearpe, alteori pasăre zburătoare; de multe ori întra şi în foc şi nu ardea. Aceastea toate le făcea cu năluciri drăceşti, pentru ca să înşeale pre cei proşti.
     Deci Simon acela unele ca aceastea făcea, iară apostolul, avînd putearea adevăratului Dumnedzău, a Domnului nostru lui Isus Hristos, toate meşterşugurile lui le arătă mănciunoase. Mai apoi, deaca vădzu spurcatul Simon <93r> că meşterşugurile lui nu pot prinde înaintea apostolului, să lăudă că va rădica mulţimea oamenilor şi vor ucide pre Petru. Şi cînd fu într-o dzi mare, făcu o cunună de dafni şi o puse în capul său. De-aciia să sui pre o besearecă elinească înaltă şi, toţi Rîmlenii acolo fiind adunaţi, Simon pre-acel loc înalt stătu şi de-acolo cătră nărod strigă şi dzise: „O, voi oameni rîmleni, pentru că voi atîta aţi nebunit şi pre mene, adevărat dumnedzău, m-aţi părăsit şi unui om menciunos aţi credzut, lui Petru dzic, pentr-aceea acmu voiu să dzic îngerilor miei să vie să mă ia şi să mă înalţe, să mă ducă la părintele mieu cel ceresc. Şi de-acolo voiu să vă muncesc ca pre neşte necredincioşi, căci că cuvăntul mieu nu-l priimit.“ Aceastea cuvente deaca dzise, lovi în palme şi începu a zbura, căci că dracii ţine-l priîns nevădzut. Şi să arăta cum să sue cătră ceriu, şi foarte sus să sui. Atunce marele apostol Petru, vădzînd oamenii că să înşală şi strigă toţi cu glas mare şi dzic: „Mare dumnedzău iaste Simon“, de srîg stătu pre rugă şi dzise: „Doamne Isus Hristoase, Dumnedzăul mieu, să nu-l laşi să săvrîşască ce-au gîndit şi ce-au vrut, ca să nu să înşeale atîta nărod de oameni!“ <93v> După aceea-ş rădică ochii în sus cătră Simon [469] şi dzise întru audzul tuturor: „Voă vă dzic, slugi drăceşti, cu numele lui Hristos pre carele mărturisesc eu: de-acmu să nu-l mai ţineţi, ce numai să-l lăsaţi într-acest ceas în locul unde iaste acmu!“ Aceasta deaca dzise Petru, de srîg părăsiră-l dimonii şi-l lăsară sîngur. Atunce cădzu Simon, vai de el! de sus şi să sfărîmară oasele lui şi sufletul dede-l Satanei, cu multă dureare şi cu mari suspini. 
     Aceastea deaca fură, striga oamenii cu glas mare şi dzicea: „Mare iaste Dumnedzău carele mărturiseaşte Petr!“ Atunce svîntul apostol să sui într-un loc înalt şi făcu cu mîna să tacă oamenii, şi începu a-i învăţa priînşii cuvîntul lui Dumnedzău  Şi făcu şi ciudese nulte apostolul într-aceea dzi şi mîngîe oamenii. Şi aşea să dusără cineş la casa sa.
     De-acia petrecu apostolul cîtăva vreame în Rîm şi le pusă pre Lin episcop. De-acolo să duse în Işpania şi multe cetăţi cutrieră. Şi mearse în Barbariia şi de-acolo în Alexandria şi puse pre Marco evanghelist episcop. Şi să duse în Ierusalim şi iară să întoarsă în Rîm pentru să întărească creştinii. De-acia în Mediolan şi în Vetania, ce-i dzic acmu Englitera. Şi aceastea ţăr şi <94r> cetăţi în toate cu multă scrîbă şi cu multă supărare le îmbla, întorcînd păgînii cătră credinţa lui Hristos şi zidind beseareci ţi puind episcopi. Şi iarăşi veni în Rîm a treia oară.
     Iară fiind apostol Petru în Rîm şi învăţînd în toate dzile cuvăntul sventei evaggelii, mulţi să întorcea de cunoştea pre Dumnedzău, nu numai bărbaţi, ce şi mueri. Doaă din ţiitoarele împăratului Neron, carile era lui mai dragi, credzură în Hristos şi vrură de-acia să să ţie în curăţie. Pentr-aceea urîră amestecarea împăratului şi de-aciia nu vrură să să mai ameastece cu împăratul. Aceastea vădzînd spurcatul împărat Neron, fiind deprins în pohta mueriească să scrîbi foarte şi învăţă să ucigă ucenicii apostolului şi pre apostol [470] ca un vinovat. Atunce slujitorii de srîg prinsără pre apostol Petru şi pre Climent şi pre mulţi creştini alţi, depreună cu Olimba şi cu Irodion. Deci pre alţii tăiară, iară pre Climent sloboziră-l, că era semenţie împăratului. Iară pre Petru răstigniră cu capul în gios şi cu picioarele în sus, căci că însuşi ş-au cerşut aşea, de-au dzis: „Nu mi să cade mie să mă răstigniţi pre mene ca pre Hristos. Că svenţia sa s-au răstignit dirept, pentru să caote cătră pămînt, căci c-au vrut să margă în iad să izbăvască sufletele de-acolo, <94v> iară pre mene mă răstigniţi cu capul în gios, să caot cătră ceriu întru carele voiu să mă duc.“ Aşea fu răstignit o dzi şi-ş deade în mîna lui Dumnedzău svîntul şi luminatul suflet. Aşea fu svărşitul lui Petru apostol şi luă cununa vieţei de veaci. 
     Iară marele apostol Pavel, şi el au fost de semenţie jidov, din rudă mare şi din boiari născut. Moşia lui era din Tars. Învăţasă leagea lui Moisi  de la un dascal mare jidovăsc, ce-l chema Gamaliil. Chema-l întăiu Saul şi Savl, şi ţinea foarte tare leagea lui Moisi,   şi pentr-aceea mult rău făcea creştinilor cîţi credea în Hristos pentru învăţătura apostolilor. Acesta fu îndemnătoriu şi spre uciderea întăiului măcenic, lui Ştefan arhidiacon, şi şi altor apostoli multă şi rrea supărare le făcea. Nu părăsia în toate dzile de băgarea creştinii în scrîbe şi în nevoi, şi vrea să strice mărturia credinţei lui [Hristos]. Aceasta făcînd apostolul, părea-i că face bine, şi căci că pentru neştiinţa feacea, pentr-aceea şi Dumnedzău nu-l lăsă pănă în svărşit să piiae, ce vru să-l întoarcă să cunoască pre Dumnedzău. Şi cum fu întoarcerea lui, ascultaţi.
     Acesta apostol vădzînd că să înmulţeaşte mărturia sventei evanghelii, nu numai în Ierusalim, ce şi în Damasc şi [471] pentr-alte cetăţi, cerşiu carte de la arhierei şi <95r> de la dascalii jidoveşti, la jidovii ce era în Damasc, să leage toţi creştinii cîţ vor hi acolo, bărbaţi şi mueri, şi să-i aducă în Ierusalim. Şi ducîndu-se el în Damasc, o lumină din ceriu străluci-l priîns, atîta cît cădzu de pre cal gios şi orbi. Şi glas din ceriu audzi unde-i grăi: „Savle, Savle, ce mă goneşti?“ Răspunse Savl de dzise: „Cine eşti, tu, Doamne, cela ce mă strîgi?“ Şi-i dzise lui Dumnedzău: „Eu sămt Isus pre cela ce tu goneşti. Nevoe-ţ va hi să calci în simceaoa ţăpiei.“ Şi răspunse Savl cu frică şi cu cutremur şi dzise: „Ce-mi dzici să fac, Doamne?“ Dumnedzău dzise lui: „Du-te în Damasc şi acolo ţi să va spune ce ţi să cade să faci.“ Acesta glas şi slugile lui audziia-l şi pre nime nu vedea. Dup-aceasta trasără-l de mînă ca pre un orb şi-l dusără în Damasc. Şi acolo fu botedzat de Anania apostol şi de srîg să deşchisără ochii lui.
     Ce voiu dzice cîte spune deania svenţilor apostoli, deaca credzu, cîtă nevoinţă şi cîtă osîrdie pentru credinţa lui Hristos! Ce mente poate să gîndească sau ce limbă poate să spue truda şi nevoinţa acestuia mare apostol, ce-au trudit lui Hristos! Cum nu iaste puteare să numere neştine picăturile mărei şi năsipul, aşea nu poate să spue neştine <95v> trudele şi usteninţele lui ce-au pus pentru credinţa lui Hristos şi pentru noi, credincioşii lui. Că ce şară pre supt soare au fost să nu o hie călcat cu picioarele sale? Sau ce oraş au fost să nu hie luminat cu învăţătura lui? Sau ce limbă şi semenţie au fost să nu să hie îndulcit de cuventele lui? Şi iarăşi, ce temniţă au fost să nu-l hie avut închis şi legat? Că şi în Ierusalim şi în Chesaria şi în Rîm şi pretutindirea în toată lumea s-au luptat cu oamenii ca cu neşte fieri şi cuvîntul lui Dumnedzău l-au purtat înaintea a domni şi a împăraţi carii au fost necredincioşi şi măciteli. [472] Şi după multe bătăi şi legături ce păţia dinşii, mai apoi să întorcea şi aceia şi credea în Hristos. Pentr-aceea sacultaţi în ce chip să întoarsă şi Işpania de credzu lui Hristos pentru învăţătura apostolului. 
     O muiare oarecarea bogată foarte şi înţeleaptă şi giupăineasă, ce o chema Xandipi, avea un bărbat de-l chema Prov şi era domn Işpaniei. Aceasta audzise de apostol Pavel şi pohniia să-l vadză priîns şi să audză cuvănt din gura lui.Şi fu voia lui Dumnedzău de căotă giupăineasa aceaia din curţile sale spre tîrg, şi într-acel ceas vădzu pre Pavel apostol. Şi nevădzut cunoscu-l priîns, că numai pre îmblat şi pre graiu să <96r> cunoştea dintr-alţi oameni, că şi chipul şi faţa lui era veaselă şi îmbletul chipeş. Şi cîtu-l vădzu, cunoscu că poate hi el acela şi rugă pre bărbatul ei să-l cheame în lontru în casă. Şi deaca întră apostolul în casa lui Prov, să deşchisără ochii sufletului giupăineasei aceiia şi vădzu pre fruntea lui Pavel apostol slove scrise cu aur dzicînd aşea: Pavel, mărturisitoriul lui Hristos. Aceasta deaca vădzu Xandipi, cădzu la picioarele lui şi cerea botedz. Deci o botedză şi o învăţă priînsă credinţa lui Hristos. Şi botedză şi bărbatul ei, pre Prov, ce era semenţie împăratului Neron, şi pre alt boiarin mare ce-l chema Filoteu, şi de-aciia toată mulţimea cetăţei aceiia. Cu acesta chip întoarsă apostolul şi pre alţi Şpănioli.
     Iară chipul svărşitului a lui Pavel apostol: Neron împărat, avînd mînie pre creştini, cum am spus şi de Petru apostol mainte, de-acii şi mai mult să îndrăci şi ucisă pre maica sa, pre Agripina, ucise şi pre un unchiu al său, frate tătăine-său, şi pre muiarea lui Octavie şi pre alţii mulţi fără de număr. Mai apoi rădică gonire mare pre toţi creştinii şi într-acesta chip veni şi la Pavel apostol, de trecu sabie [473] ascuţită prin grumadzii lui. Şi fu tăiat capul lui în Rîm de la Neron <96v> împărat. Dzic aşea că din grumadzii lui, într-acel ceas ce-l tăiară, cursă lapte în loc de singe din grumadzii lui şi stropi hainele celora ce-l tăiară. Pentr-aceea şi credzură în Hristos.
     Cade-să şi noaă, carii audzim viaţa şi lucrurile svenţilor apostoli să socotim cîte trude şi cîte munci au răbdat pentru ca să ne dea noaă credinţa cea direaptă carea o avăm astădzi. Deci cum avem credinţă bună şi svîntă şi direapă, aşea să avem şi lucrure bune: liubov cătră hiece creştin, nu numai cătră priatini, ce  şi cătră vrăjmaşi; liubov cătră streini şi milostenie cătră săraci; curăţie, ce iaste frămseaţe sufletului şi trupului; post, ce iaste temelie tuturor bunătăţilor. Într-aceastea lucruri să nevoim, într-aceastea să ne trudim şi dzua şi noaptea, ca să ne spodobască Dumnedzău şi pre noi împărăţiei sale ceii veacinice, carea noi toţi să o dobăndim, pentru darul şi mila Domnului nostru lui Isus Hristos, a căruia iaste cinstea şi mărirea întru veaci de veaco. Amin. 
     <97r>
     Luna avgust în şease dzile.
     Învăţătură la slăvita dzi Preaobrajeniia Domnului
     nostru lui Isus Hristos
     
     Marele şi putearnicul Dumnedzău multe şi mari ciudese au făcut în vreame de demult pre lume: potop fu în toată lumea de să înecară toţi oamenii; Sodomul şi Gomorul le arsă cu foc din ceriu şi le prăpădi şi toţi oamenii diîntr-înse cădzură în fundul pămîntului cu tot ce avea ei; [474] războae în lume mari să făcea, robii şi ucideri, nu pentr-altă pentru ceva, ce numai pentru să audză şi <97v> să vadză oamenii şi să să întoarcă cătră Dumnedzău şi să să părăsască de păcatele ce făcea. Căci că lumea era plină de răutăţi şi de scrînăvii, încă din greşala lui Adam, şi oamenii nu să închina lui Dumnedzău, ce să închina pietrilor şi leamnelor, bodzilor celor muţi şi surzi. Aşteaptă-i Dumnedzău să să pocăiască, şi nu să mai întoarsără din răutăţile lor. Mai apoi, deaca vădzi Dumnedzău că nu să mai lasă oamenii de faptele lor ceale reale, să pogorî însuş şi să întrupă din svînta şi prea curata Fecioară, din Maria. Fu prunc mitiutel, înfăşat fu în scutece, supsă ţîţă, fu om deplin ca şi noi, alegînd numai fără de păcate. Şi însătă şi flămîndzi, bău şi mîncă, trudi şi să usteni, şi iară odihni ca un om. Fu clevetit de Jidovi că-i mîncăcios şi băutoriu, şi-l făcură îndrăcit şi samarinean.
     Acestea toate-l arată priîns că au fost om deplin şi adevărat, că de n-are hi avut aceastea toate, s-au vrut părea lumiei că nu s-au născut cu trup adevărat, ce s-au arătat numai cu arătare de trup, ca o nălucire.Şi aceastea toate sămt cunoştinţă întrupărei lui, iară dumnedzăirei lui simt cunoştinţă aceastea: tămăduirea bolnavilor, curăţirea străcaţilor, izgonirea dracilor din oameni, învierea <98r> morţilor şi ş-alte ciudese cîte au făcut pre lume. Aceastea sămt sămnul dumnedzăirei lui.
     Ce şi tocmala praznicului nostru de astădzi sămnul şi cunoştinţa dumnedzăirei lui iaste. Că lumina aceaia carea o arătă Domnul Hristos în măgura Daborului astădzi n-au fost lumină lumască sau omenească, ce-au fost lumină neatinsă şi nefăcută. Lumină dumnedzăiască au fost, că Domnul Hristos ş-au arătat într-acel trup ce purta firea sa cea dumnedzăiască, ca o lumînare întru oblindă. Pentr-aceea să lăsăm toate gîndurile ceale lumeşti şi pementeşti, să [475] nu gîndim de ceale trecătoare, ce de ceale netrecute să cugetăm. Să urîm ceale pementeşti şi să iubim ceale cereşti. Să nu iubim ceale lumeşti şi să părăsim ceale dumnedzăeşti, ce ceale veacinice şi neputrede să pohtim. Să ne curăţim mentea noastră, să him gata cătră măgura Daborului să ne suim, ca să vedem curat şi chiar svînta troiţă. Acolo vom vedea pre fiiul în lumină închipuit, şi părintele de sus mărturisind de fiiul, şi duhul svînt umbrînd ca un nuăr. De care lucru ascultaţi cum ne învaţă pre noi svînta evanghelie, tustrei evangheliştii de scriu de-aceasta aşea.
     Domul Isus Hristos, îmblînd trupeaşte pre pămînt, mearse şi în laturea Chesariei, carea o zidisă Filip din Machedonia. <98v> Acolo întrebă Hristos ucenicii săi cine-l grăesc oamenii că iaste. Ştia Hristos cumu-l grăesc oamenii şi cine dzic că iasre, ce-i era voia să audză ş-alţi ucenici din gura lui Petru cine iaste Hristos. Şi deaca-i întrebă, răspunsără toţi într-un chip şi dziseră: Unii te grăesc, Doamne, că eşti Ioan Cîrstitel, alţii dzic că eşti Iliia proroc, alţii Ieremiia. Şi cum să hie Hristos vr-unul de-aceia, cînd aceia proroci era de mult morţi şi Ioann Cîrstitel tăiat de Irod. Gîndiia oamenii în mentea sa c-au învis vr-unul de-acei proroci mari şi pentr-acea face ciudese. Ce rău să priccepea oamenii, că nice dănăoară vr-unul de-aceia n-au învis morţi, nice au tămăduit bolnavii ca Hristos. Pentr-acea-i întrebă să răspunză şi ei şi le dzise: „Dară voi cum grăiţi de mene?“ Iară Petru răspunsă şi dzise: „Tu eşti Hristos, fiiul lui Dumnedzău celui viu.“ Şi-i răspunsă lui Hristos şi dzise: „Fericit eşti tu Simone, feciorul lui Iona, că nu eşti gras şi gros în mente ca ceştialalţi, nice ai vr-un gînd trupăsc în tine. Ce, pentru că eşti curat, ţ-au deşchis părintele mieu de grăişi acesta cuvînt. Pentr-aceea grăesc ţie: de-acmu numele tău să se cheame Petru, şi pre cuvîntul [476] tău ce grăiş de mene, pre-acela voiu întări beseareca mea. Şi poarta adului, adecă gura ereticilor, să nu poată strica nemică asupra <99r> nărturiei tale. Şi-ţ voiu da cheia împărăţiei ceriului, ca pre cine veri lega pre pămînt să hie legat şi în ceriu, şi pre cine veri dezlega pre pămînt să hie dezlegat şi în ceriu.“
     Şi deaca trecură 6 dzile după ce grăi Hristos aceastea cuvente, luă pre Petru şi pre Iacov şi pre Ioan, fratele lui Iacov. Pre Petru luă căci că avea mai mult liubov cătră Hristos şi mai mare osrîdie decît toţi apostolii, iară pre Ioan căci că-i era drag mai vrîtos decît toţi ucenicii pentru curăţiia şi pentru înţelepciunea lui, pre Iacov căci că să giuruisă să bea păharul morţei ş-a muncilor lui Hristos. Deci pre alţi apostoli lăsă-i toţi şi numai pre-aceşti trei luă şi să sui cu nuşii într-un munte înalt ce-l chiamă Daborul. Şi acolo deaca să sui să schimbă într-alt feliu înaintea lor. Şi într-acesta chip să schimbă că Domnul Hristos pînă era gios cătră alţi ucenici şi cătră alţi oameni era smearin şi sărac şi mişel. Sărac, că din Dumnedzău fu om, di-împărat slugă, din bogat, sărac. Mişel, că nice de o dzi n-avea hrană şi bucate. Aşea era îmblînd pre pămînt. Iară deaca să sui acolo în măgură, să arătă Dumnedzău şi împărat putearnic, cu totul luminat, cu totul înfrămşat, cu totul straşnic. Pentr-aceea dzice evanghelistul că să închipui, adecă chipul <99v> lui să schimbă şi fu într-alt chip trupul şi veşmentele lui. Şi faţa lui străluci ca soarele, iară veşmentele lui să făcură luminate şi albe ca o zăpadă. Soarelui asamănă scriptura faţa lui şi veşmentele lui omătului. Ce şi faţa lui fu mai luminată de şeapte ori decît soarele. Că soarele-l vedea în toate dzile şi nu cădea, iară deaca vădzură faţa lui, de lumină şi de strălucire mare, ei cădzură şi nu putea cu ochii să caote. Şi cum să nu hie fost mai luminat şi mai alb decît soarele şi decît omătul, cînd [477] acela iaste domn şi tvoreţ soarelui şi omătului. Ce, căci că într-alt chip n-au avut în ce chip asămăna făptura şi chipul lui, ce numai atîta cît au dzis că faţa lui au fost luminată ca soarele şi veşmentele lui albe ca zăpada.
     Aicea-ş arătă Domnul Hristos dumnedzăirea sa înaintea ucenicilor săi, căci că preste puţine dzile vrea să să dea în mînule necredincioşilor jidovi să hie răstignit şi omorît. Pentr-aceea să închipui îmaintea lor mainte de muncile sale, ca, deaca-l vor vedea prins şi legat, bătut şi ocărît şi răstignit, să nu le pae că doară el nu iaste Dumnedzău  adevărat, ce să-ş aducă amente de lumina aceaia ce străluci înaintea lor şi de frămseaţea chipului lui ce vădzură şi să priceapă că de <100r> bună voe rabdă acealea toate, pentru izbăvirea noastră. Pentr-aceea-ş arătă slava sa înaintea lor.
     Şi acolea unde străluci faţa lui aşea, să arătă Moisi  proroc şi cu Ilie. Şi-i vădzură pre amîndoi unde voroviia cu Hristos, şi cuvemtele ce voroviia cătră Hristos aceastea era. Moisi  proroc aşea grăia: „Proslăvit  eşti, Domnul mieu Hristoase, că cum mi-ai giuruit, aşea-i şi sărărşit. Svenţia Ta eşti împearea prorociei meale. Tu-mi dedeşi tablele leagei vechi scrise în măgura Sinaei. Tu mă tremiseşi să pierdzu pre Faraon în Marea Roşie. Cu învăţătura ta am făcut ciudese prin Eghipet. Tu, Domnul mieu, ne-ai hrănit 40 de ai în pustie cu mannă. Tu ne-ai adăpat cu apă din piiatră sacă. Tu ş-acmu te-ai închipuit ca acela ce eşti Dumnedzău adevărat.“ Iară Ilie proroc şi el aceastea cuvente grăia: „Mulţămăscu-ţi, Domnul mieu Hristoase, că cum te-ai giuruit, aşea ai şi săvărşit. Tu eşti Dumnedzău adevărat, că pentru numele tău am vădit pre împăratul Ahav, călcătoriul leagei. Tu ascultaşi ruga mea şi nu dedeş ploae pre pămînt trei ai şi şase luni. Tu cu învăţătura ta mă tremiseşi şi giungheaiu 50 de popi păgîneşti. Putearea ta desvăcu apa Iordanului şi am trecup pre uscat. Tu mă luaşi şi în [477] ceriu cu car de foc. Pentr-aceea-ţ mulţămăsc. Pentr-aceea <100v> mă închin şi te proslăvăsc.“ Pre-aceastea cuvente-i cunoscură şi apostolii carele-i Moisi  şi carele-i Ilia. Iară pre altă pre ce să-i cunoască, cînd era duşi din lume cu cîteva sute de ai mainte de-aceaia vreame? 
     Împrotiva cuventelor ce avea ei cătră Hristos, aşea şi Svenţia Sa aceastea cuvente le răspundea lor: „Voi, slugile meale şi prorocii miei, făcut-aţi ciudese şi puteri mari în lume cu putearea mea. Pentr-aceea şi părintele mieu v-au dat duhul svînt de-aţi ştiut de venirea mea în lume ş-aţ mărturisit lumiei de mene ş-aţ dorit să mă vedeţi cu trup pre pămînt, pentru ca să să plinească cuvîntul vostru şi jelania voastră toată ce-aţi jeluit de mene ca să vedeţi izbăvirea voastră. Iată, acmu eu am venit ca să izbăvăsc pre Adam şi semenţia lui din munci şi din iad. Pentr-aceea m-am întrupat, pentr-aceea m-am smerit, pentr-aceea am veni lumină în lume, pentr-aceea şi preste puţine dzile voiu hi prins şi legat şi voiu hi dat în mîna limbilor şi păgînilor. Că vreamea muncilor meale să apropie şi mi să cade a hi lovit cu palma prespre obraz şi cu cue pre cruce răstignit şi cu hiare adăpat şi cu suliţa în coaste împins şi omorît şi îngropat, şi a treia dzi voiu învie. Aceastea toate le voiu răbda pentru izbăvirea rodului omenesc. <101r> Pentr-aceea te du, Moisi, de mărturiseaşte în iad aceastea toate. Să întreabe şi de Simeon stareţ, că ş-acela m-au vădzut şi m-au luat în braţele sale, prunc de 40 de dzile. Să le spue  şi Ioan Cîrstitel că m-au vădzut şi el în vrîstă de 30 de ai, cînd m-au botedzat într-apa Iordanului. Al treile martur să hii tu. Să spui sufletelor celora ce-s acolo cum m-ai vădzut închipuit în măgura Daborului şi s-au apropiiat izbăvirea lor. Iară tu, Ilie, te du la locul unde eşti luat şi aştaptă înălţarea mea ce mă voiu înălţa de pre pămînt în ceriu. Vedea-veri şi te veri închina şi veri proslăvi taina biruirei meale ş-a întrupărei meale.“ 
     Aceastea cuvente vorovind Domnul Hristos împreună cu prorocii, iară Petru răspunsă de dzise: „Doamne, bine are hi să petreacem noi aicea! Şi de-ai vrea, să facem aicea trei umbrare: unul ţie, altul lui Moisi, altul lui Ilie.“ Ştia Petru că cearcă jidovii să ucigă pre Hristos; alta şi din rostul lui audziia că va hi dat pre munci şi pre moarte şi va hi ucis de jidovi. Pentr-aceea nu iubiia să să pogoară din măgură să ucigă pre Hristos. Că gîndiia ş-aceasta, că de vor ucide pre Hristos, că le iaste domn şi învăţătoriu, dară ei, ucenicii lui, cu cît mai vîrtos le caotă a păţi răutate şi scrîbe multe. Pentr-aceea dzise Petru să facă umbrariu întîiu lui Hristos, că de Svenţia <101v> Sa avea grije mai multă. Al doile lui Moisi, că el era tocmitoriu leagei vechi şi întăiu el arătasă în lume prorocie şi cuvîntul lui Dumnedzău, şi priînsul ştiia că-i mai mare decît toţi prorocii. Al treile lui Ilie, ca unul mai mic decît Moisi. Cum are grăi Petru aceastea cuvente cătră Hristos: „Numai ţie, Doamne, să facem umbrariu şi acoperemînt, să odihneşti numai Svenţiia Ta acii, iară noi vom răbda şi zăduvul şi pripîcul şi iarăşi frigul şi gerul, ploaia şi ninsoarea. Toate le vom răbda pentru numele tău, numai să nu ne pogorîm de-aicea. Că de te vor căota jidovii să te ucigă, avem aicea agiutori buni. Că Moisi va omorî-i prinşi cum au omorît întîii născuţi din Eghipet, iară Iliia va pogorî foc din ceriu şi-i va arde cum au arsu pre cea sută de slujitori a lui Ahav împărat.“
     Iară grăind Petru aceastea cuvente, adecă de năprasnă un nuăr luminatu-i acoperi şi-i umbrî prinşii. Şi glas eşi din nuăr de grăi şi dzise: „Acesta iaste fiiul mieu cel iubit, întru carele binevruiu să izbăvăsc rodul omenesc. Pre-acela să ascultaţi de toate cîte va dzice voaă.“ Nu putu Petru să-şi isprăvască cuvîntul, că vrea mai grăi ş-alte cuvente, ce nu agiunsă, că cîtu-i împresură nuărul acela, atîta părăsi Petru de-a grăirea, nu <102r> pentr-altă, ce de spaimă. Că acolea unde audziră apostolii glasul acela ce grăi din nuăr, să spămîntară şi de spaimă cădzură gios cu feaţele la pămînt şi să temură foarte. Iară Hristos mearse de-i rădică şi le dzise: „Sculaţi şi nu vă teamereţi!“ Şi deaca-ş deşchisără ochii, pre alt pre nime nu vădzură, nice pre Moisi, nice pre Iliia, fără numai pre Hristos, ca să priceapă ei că acel glas n-au grăit de Moisi, nice de Iliia, ce numai de Hristos. Că nuărul acela ce-au audzit apostolii grăind n-au fost nuăr, – că nuărul cum să grăiască! – ce sîngur părintele au grăit de-au mărturisit nevădzut de fiiul său, de Hristos; iară nuărul acela au fost duhul svînt. Pentr-aceea apostolilor le-au părut că grăiaşte nuărul, că din nuăr ieşi glasul, iară adevărat iaste că părintele din ceriu au mărturisit că Hristos nu iaste nice Iliia, nice Eremiia, nice alt proroc, în ce chip le părea lor, ce să ştie că acela iaste fiiul său pentru carele au vrut de-au făcut mîntuire oamenilor. 
     Iară pogorîndu-se din muntele Daborului, le dzise Hristos nemărui să nu spue nemică de ce-au vădzut, pînă nu va învie Hristos din morţi. Şi pentru ce le dzise Hristos să nu spue nemărui? Pentru ca să nu audză alţi apostoli, să să scrîbască căci n-au fost şi ei se vadză, şi mai vrîtos Iuda, ce totdeauna bătea prilej să vîndză pre Domnul Hristos.
     Grăesc învăţătorii <102v> besearecei noastre că Domnul Hristos s-au închipuit în măgura Daborului înaintea ucenicilor săi numai cu 40 de dzile mainte de răstignirea sa, pentru ca să nu uite apostolii, ce să-ş aducă amente în vreamea muncilor lui. Pentr-aceea să răstigni aproape de răstignirea sa.
     [481] Pentr-aceea, creştini blagosloviţi, noi tocmala praznicului nostru ce prăznuim şi pentru ce sărbăm astădzi, după cîtu ne-au fost putearea noastră, dzisăm; nu după cît au trebuit, ce puţinel şi pre scurt. Că după cum iaste tlîcul cuventelor sventei evanghelii, îndrăznesc de dzic că nice îngerii nu pot pre-amănuntul să le grăiască. Numai cît vă rog atîta: cu cutremur să mulţămiţi Domnului vostru, Dumnedzăului vostru, lui Isus Hristos, ce v-au iubit şi pentru voi au slujit aceastea toate. Şi mulţămindu-i, de păcate să vă părăsiţi şi fapte bune să faceţi. Şi întru mulţămirea noastră să dzicem aşea: Mulţămimu-ţi, Hristoase împărate, noi, nemulţămitorii şi smeriţii şerbii tăi, că Svenţia Ta, ca un Dumnezău iubitoriu de oameni şi milostiv ce eşti, venişi şi purtaşi trupul pentru noi, nemulţămitorii. Iară noi, nedestonicii, nice un lucru bun pre voia ta nu facem, ce ne smerim şi ne rugăm să nu ne dai după faptele noastre, ce după mila ta ne miluiaşte. Că de ne veri giudeca pre toate <103r> păcatele, şi de ne veri strînge să dăm samă de toate faptele, Doamne, cine va răspunde înaintea ta? Sau cine va sta împrotiva mîniei tale? Ce ne iartă pentru mare mila ta şi ne dăruiaşte împărăţia ta, că ţie să cade cinste şi închinăciune, mărie şi ţineare, împreună cu părintele şi cu duhul svînt, acmu şi pururea şi întru veaci netrecuţi. Amin. 
            
   [482]  
Luna Avgust, cincispredzece dzile.
Învăţătură pentru Adormirea preacistei, preacuratei fecioare Mariei, născătoarea Domnului nostru lui Isus Hristos.

	  
     Toate praznicele svenţilor sămt svente şi cinstite, şi creştinii în toate să bucură şi să veselesc, iară în praznicele cele împărăteşti mai mult ne veselim, căci că praznicele împărăteşti au şi cinste mai multă. Că cinstea robilor mai puţină slavă are, iară cinstea împărătească toată slava şi mărirea covărşeaşte. Tot omul atunce să cade să prăznuiască şi să să veselească <104r> şi să facă toate cîte să cad cinstei împărăteşti. Praznic ca acela avem şi dzi ca aceaia avem astădzi. A căruia? A Doamnei şi a lui Dumnedzău născătoare, împărăteasa ceriului, maica neputredului Împărat. Cine au vădzut sau cine au audzit maica să hie fecioară şi fecioara să hie maică? Iară Măria Sa şi maică fu Împăratului nostru lui Isus Hristos, şi fecioară întreagă au rămas. Că şi mai svîntă iaste decît toţi svenţii, şi mai cinstită decît toţi cinstiţii, şi mai slăvită iaste decît toţi măriţii, şi mai minunată decît toţi minunaţii. Iaste a doa după svînta troiţă şi mai întăia tuturor faptelor. Pentr-aceea şi praznicul Măriei Sale de astădzi iaste săvîrşit tuturor praznicelor. Că cum iaste Blagoveşteniia începătură, aşea şi acesta praznic iaste obărşire. Pentru că şi Măria Sa Preacista iaste şi început şi săvărşit spăseniei omeneşti şi, pînă au fost cu trup pre pămînt, au fost începătură şi cap tainei dumnedzăeşti, iară deaca s-au mutat de pre pămînt fu săvrîşire svatului lui Dumnedzău.
	De cincidzeci şi noaă de ai au fost Preacista cînd au vrut să moară. Şi cum? Ascultaţi.
	Preacista, cînd o dusără în besearăcă de o închinară părinţii ei lui Dumnedzău, au fost de trei ai. Petrecut-au <104v> şi în beseareca [483] lui Dumnedzău 12 ai, şi pînă a naşte pre Hristos trecu alt an. Fu şi cu fiiul ei, cu Hristos, 32 de ai. Vieţui şi dup-aceea 11 ai. Deaca sosi de-atăţia ai, mearse arhanghel Gavriil cu stlîpariu de finic în mînă şi dzise: „Să ştii, Măria Ta, a lui Dumnedzău născătoare, că de astădzi a treia dzi te veri muta de pre pămînt în ceriu. Deci te găteadză pre sine şi tocmeaşte cealea ce-s de moarte şi aşteaptă adormirea ta, că va veni fiiul tău de va lua sufletul tău.“ Şi cît audzi Preacista, îndată să sculă şi să dusă de să sui la muntele Eleonului, acolo de unde să sui în ceriu fiiul ei. Iară copacii muntelui aceluia cădzură toţi de să închinară Măriei Sale. Iară Măria Sa să rugă aşea: „Iubitul mieu fiiu, carele te-ai pogorît din ceriu pre pămînt şi te-ai întrupat din singele mieu, tu mă ia la împărăţiia ta! Soseaşte-mi streinătatea, soseaşte-mi despărţirea mea ce-s despărţită de tine, fiiul mieu! Cum ai dzis, aşea să şi faci. Dzis-ai că „unde voiu hi eu, acolo va hi şi cela ce-m va sluji mie“ Aceasta dzic şi eu: acolo unde eşti, fiiul mieu iubite, acolo mă spodobeaşte să viiu şi eu, că inima mea iaste arsă de dorul tău.“
	Aceastea cuvente dzise Preacista şi dup-aceea să pogoră din muntele acela şi <105r> să dusă în casa sa, în satul ce să chiamă Ghepsimaniia. Iară Petru apostol şi Ioan Bogoslov era acolea aproape, de învăţa cuvîntul lui Dumnedzău. Că încă nu să depărta, căci că Petru avea credinţă mare cătră Preacista, iară Ioan Bogoslov era ca un fiiu Svenţiei Sale. Pentr-aceea nu să depărta, pentru ca să slujască Preacistei. Iară a treia dzi, acolea unde şedea ei şi învăţa, de năprasnă un nuor apucă-i pr-inşi şi-i duse în Ghepsimani, în casa Preacistei. Aşijdere şi pre alţi apostoli pre toţi-i apucară nuării şi-i dusără la Preacista. Atunce era şi Dionisie Areopaghit, dascalul lui Erodei, şi Iacov, ce-l chiamă frate lui Dumnedzău. Şi pre-aceia-i apucă nuărul şi-i adună pre toţi în Ghepsimaniia. [484] Iară Preacista deaca-i vădzu, păru-i bine şi dzise: „Şedeţi, fiii miei, să-mi iau dzua bună de la voi, că astădzi mă duc la fiiul mieu cel iubit. Căci că arhanghel Gavriil, carele mi-au adus veaste de naşterea fiiului mieu, acela au venit ş-acmu şi mi-au dat acest stlîpariu de finic şi mi-au dzis: „Bucură-te, născătoarea lui Dumnedzău, şi să ştii că după trei dzile te veri muta de pre pămînt în ceriu.“ Pentr-aceea mulţămăsc fiiului şi Dumnedzăului mieu că v-au adunat pre toţi acmu, la svîrşitul mieu, să vă vădz.“
	Şi cît audziră apostolii, toţi începură a plînge cu lacrîmi. Şi răspunse Ioan cu <105v> multe lacîmi de dzise: „Doamnă, născătoarea lui Dumnedzău, fiiul tău cel iubit au fost cu noi şi l-am avut mîngîiare, iară deaca s-au suit în ceriu ne-au lăsat să avem pre tine. Acmu ne laşi şi tu. Dară cine vom avea noi, apostolii, ce simtem ocărîţi de toate limbile, să ne mîngîie în dosădzile noastre şi să ne înveaţe pre lume, deaca ne părăseţti şi Măria Ta?“ Atuncea grăi Preacista, şi ia cu lacrîmi, de dzise: „Nu vă obiduireţi, fii miei, nice vă scîrbireţi pentru moartea mea, că săvai că mă voiu şi muta de pre pămînt, o, priiatinii fiiului mieu, iară de voi nu mă voiu despărţi, nice de toţi ceia ce mă vor chema. Ce eu voiu hi rugătoare şi dvorbitoare cătră iubitul mieu fiiu pentru toţi creştinii. Numai nu plîngereţi, ce căotaţi să mă îngropaţi cum mă vedeţi şi cum m-aţi aflat.“ Cuvîntă apostol Pavel cu multe lacrămi şi el, de dzise cătră Preacista: „Doamnă, născătoarea lui Dumnedzău, eu pre iubit fiiul tău, pre Domnul Hristos, nu l-am vădzut cu trup pre pămînt. Ce, vădzînd pre Măriia Ta, am ţinut că vădz pre Svenţiia sa. Acmu mă laşi şi Măriia Ta. Dară cine mă va mîngîia în scrîbele meale? Pre cine voiu avea eu agiutoriu şi milcuitoriu în dosădzile meale, ce paţ pentru mărturiia evangheliei?“ Răspunse Preacista de dzise: [485] „Pavle, priiatinul iubitului mieu fiiu, <106r> darul mieu să te mîngîe şi pre tine şi pre toţi ucenicii“. 
	Abia de multe lacrămi-ş deşchise şi Petru rostul şi dzise cătră Preacista: „Cunoaştem, Doamnă, născătoarea lui Dumnedzău, că adevărat veri să te duci de la noi în ceriu, deci încai ne lasă ceva cuvînt şi mîngîiare din rostul Măriei Tale, să ne aducem amente noi, robii tăi“. Dzise cătr-înşi Preacista: „Iubiţii miei fii, ascultaţi puţinel cuvînt şi învăţătură din rostul mieu, pentru că cereţi şi iubiţi. Vedeţi, fiii miei, această lume iaste ca o neguţătorie, iară Dumnedzău iaste ca u-mpărat, şi voi, robii lui, simteţi ca neşte neguţători. Deci să vă arăt cu pildă. „Era u-mpărat mare şi putearnic şi avea doi robi. Deci audzi că în cutare loc să face trîg mare şi mare neguţătorie şi dobîndă acolo. Şi chemă robii săi şi le dzise: „Luaţi avuţie multă şi vă duceţi în cutare loc unde să adună trîg. Şi faceţi acolo neguţătorie, şi într-o lună iară să vă întoarceţi. Iară carele va zabăvi mai mult numai cu capul va plăti.“ Deci-ş luară amîndoi robii aceia avuţie şi să dusără. Deci unul, ca un nebun şi rrău ce era, nu cumpără lucruri ce iubiia împăratul şi să să întoarcă curund, ce cumpără case şi dugheane şi ocine, şi cîte împăratului nu-i trebuia, nice-i făcea <106v> lui dobîndă. Şi pînă a direage robul acela casele şi dugheanele, ocinele, trecură trei, patru luni şi mai mult. Iară celalalt rob, ca u-nţelept ce era, cumpără pietri scumpe şi de ce-i trebuia împăratului. Şi să duse la împăratul, şi împăratul cinsti-l pri-însu şi-l mări, căci să arătă credincios. Iară pre celalalt tremise cuvînt şi-i tăiară capul ca unui vrăjmaş împăratului.“ Aşea simteţi şi voi toţi apostolii. Tremis-au pre voi fiiul mieu să vă duceţi în lume ca neşte neguţători, să dobîndiţi sufletele oamenilor celor prilăstiţi. Deci carele dintru voi, fii miei, să va arăta priiatin învăţătoriului său şi fiiului [486] mieu, pre-acela-l va cinsti la împărăţia sa, iară carele nu va face pre voia învăţătoriului său, înşivă ştiţi ce veţi păţi. Pentr-aceea, fiii miei, grijiţi-vă de mărturisiţi şi luminaţi şi îndireptaţi lumea cea rătăcită, doară cumva o veţi dobîndi să o duceţi întru împărăţia fiiului mieu. Nu vă teamereţi de împăraţi, ce au puteare numai cu trupul să-l vatăme, iară cu sufletul n-au nice o puteare. Că şi eu, săvai că mă voiu duce la împărăţia fiiului mieu, iară pururea voiu hi cu voi, de vă voiu întări şi vă voiu mîngîia întru scrîbele voastre.“
	Aceasta dzise Preacista şi îndată închise Măria Sa ochii şi cu glas <107r> mare dzise: „Fiiul mieu, în mînule tale dau sufletul mieu!“ Şi aşea adormi, şi svîntul ei suflet îl luă fiiul ei în mînule sale. Iară svîntul ei trup luară-l apostolii de-l ducea la groapă. Unii ducea trupul, alţii mergea cîntînd şi lăudînd. Iară Jidovii, ca neşte pizmaşi ce ş-au fost dintăiu, audzind cîntările îngerilor şi apostolilor, şi vîdzînd atîta slavă, făcură svat să margă să răstoarne năsăliia cu trupul Preacistei gios. Şi toţi să porniră să între în mijlocul apostolilor. Şi de năprasnă orbiră şi nu să vedea unul prealalt. Iară unul dintr-înşii, mai îndrăzneţ ce era, mearse să să apuce de năsălie, şi îngerul lui Dumnedzău tăe mînule lui nevădzut. Atunci, deaca cunoscură Jidovii ciudesa, să întoarsără şi cădzură la apostoli să-i tăămăduiască. Iară apostolii, deaca vădzură că s-au întors, luară stlîpariul acel de finic şi pusără pre feaţele celor orbi şi pre mînule  celui tăiate. Şi cu agiutoriul lui Dumnedzău toţi să tămăduiră. Iară deaca sosiră la groapă, pusără trupul gios, să-şi ia ertăciune cîţi era acolo. Atunci începură toţi, unul cătră altul, a a lăuda pre Preacista şi a grăi cuvente de cinste cătră Măria Sa. Şi toţi arhiereii şi apostolii făcură cineş de sine cuvînt de laudă la îngroparea Preacistei, care cuvente <107v> nu numai oamenilor, ce tocma şi îngerilor iaste cu nevoe a le grăi. Ce [487] numai pentru aducerea amente să dzicem din cuventele lor puţin şi pre scurt: 
     „O ciudesă minunată poate să hie cîndva vădzută sau audzită, carea vedem noi acmu, oamenii: Împărăteaa tuturor în ce chip dzace fără suflet! Maica vieţei, în ce chip dzace moartă! Tu eşti, Fecioară, prorocia prorocilor. Tu eşti mărturia noastră. Ţie să închină îngerii, cinstescu-te oamenii, mărescu-te svenţii. Deci te bucură şi te veseleaşte, fecioară! Dumnedzău cu tine, şi pentru tine cu noi! Cu Gavriil te mărim, cu îngerii te slăvim, cu prorocii te lăudăm. Că pre tine au prorocit prorocii, pentru tine s-au luminat din duhul svînt, pentru tine au mărturisit toţi. Avacum pre tine au vădzut ca o măgură cu umbra deasă, că tu eşti umbrată de duhul svînt. Daniil pre tine au vădzut şi el ca o măgură, din care măgură, fără de sămînţă bărbătească, s-au născut taarele şi vîrtosul împărat, Domnul nostru Isus Hristos. Pre tine te vădzu direptul Iacov ca o scară, pre care scară s-au pogorît Dumnedzău din ceriu pre pămînt şi oamenii să sue de pre pămînt în ceriu. Ce Măria Ta  te sui acmu mainte de noi. Bucură-te, Fecioară, că Ghedeon roaă te vădzu. David, fecioară şi fată <108r> şi împărăteasă. Isaiia, maică lui Dumnedzău te cuventeadză. Ezechiil, poartă încuiată. Şi toţi prorocii pre tine-au prorocit.
     „Dară noi cumu-ţ vom dzice, Fecioară? Dzice-ţ-vom raiu, că tu ai crescut floarea cea neputredă, pre Domnul Hristos, carele au mirezmit sufletele oamenilor? Dzice-ţ-vom Fecioară, că tu fără de sămînţă bărbătească ai născut pre Domnul nostru Isus Hristos, că şi mainte de naştere, şi după naştere fecioară eşti? Au dzice-ţ-vom Maică, că cu adevărat ai născut pre împăratul a [488] tuturor, pre Hristos? Au ceriu-ţ vom dzice, că tu ai strălucit soarele cel dirept, pre Domnul nostru Hristos? Deci te bucură, Fecioară, şi te du în răpaosul fiiului tău. Du-te în curţile ceale iubite. Du-te în locul cel gătat şi-ţ ad amente şi de semenţiia ta de toată, Doamnă, născătoarea lui Dumnedzău. Că şi noi şi Măria Ta, Fecioară, dintr-o semenţie a lui Adam simtem. Pentr-aceea dvorbeaşte, pentr-aceea roagă pre fiiul tău ce l-ai băiat şi l-ai înfăşat şi l-ai aplecat, să ne agiute întru mărturiia noastră, şi dup-aceea să ne spodobască să dobîndim şi nedeajdea noastră. Du-te, Fecioară, de pre pămînt în ceriu, din ceaste putrede întru ceale neputrede, din scrîbele aceştii lumi întru veseliia împărăţiei ceriului. Du-te, Fecioară, în lumina <108v> ceriului, în cîntările îngerilor, întru lauda svenţilor. Du-te, Fecioară, la locul fiiului tău, la împărăţiia lui, la putearea lui. Cîntaţi, îngeri! Lăudaţi, proroci! Proslăviţi, arhangheli, pre Maica Împăratului ceresc, sveaşnicul luminei, ceaia ce-i mai înaltă decît ceriul şi mai curată decît soarele, dvorbitoarea creştinilor, folositoarea rodului nostru!“
     Cu une cuvente de laudă ca aceastea petrecură apostolii trupul Svenţiei Sale Preacistei şi aşea-ş luară ertăciune. Şi dup-aceea îngropară în groapa ce era mai denainte gătată. De-aciia, trei dzile şi trei nopţi şedzură apostolii de străjuia pregiur groapa Preacistei. Iară Toma apostol, cu voia lui Dumnedzău, cum nu fu la învierea Domnului Hristos, aşea nice atunci nu să află. Iară după trei dzile apucă-l şi pri-însu nuărul şi-l dusă la groapa Preacistei. Şi mărgînd, tîmpină-l pri-însu Preacista desupra gropiei Svenţiei Sale, suindu-se în ceriu cu trup cu tot. Şi deaca o vădzu strigă: „Preacistă! Preacistă! Unde te duci?“ Şi Preacista dzise lui: „Priimeaşte aceasta!“ Şi scoasă de-i deade brîul cu ce era încinsă. Şi de-acii nu mai vădzu pre Preacista. Ce mearse şi află apostolii şedzînd şi străjuind groapa. Şi şedzu ţi el cu [489] nuşii şi începu a plînge unde nu s-au tîmplat şi el să vadză moartea Preacistei, <109r> şi dzise: „Toţi unui dascăl simtem ucenici. Toţi o mărturie mărturisim. Toţi unui domnu simtem robi. Dară pentru ce voi vă spodobit de vădzut moartea Preacistei şi eu nu mă spodobiiu? Au doară nu simt şi eu apostol? Au doară nu priimeaşte Dumnedzău mărturiia mea ca şi a voastră? Ce vă rog, deşchideţi-mi groapa încai, să vădz trupul Svenţiei Sale mort încai acmu, mai apoi să mă închin şi să-mi iau ertăciune.“ Ascultară apostolii pre Toma şi deşchisără groapa să vadză trupul Svenţiei Sale Preacistei. Şi nemică nu aflară, căci că trupul Preacistei să schimbase din putregiune în viaţă neputredă, ca şi trupul Domnului nostru lui Isus Hristos, cu carele s-au suit în ceriu, şi ca şi trupurile tuturor oamenilor ce vor lua direpţii la a doua venire a Domnului nostru lui Hristos. Aşea şi trupul Măriei Sale Preacistei, mainte de toţi s-au schimbat ş-au învis, cu carele s-au suit Măria Sa în ceriu, la fiiul ei, de dvorbeaşte pentru toţi pravoslavnicii creştini.
     Acesta praznic prăznium astădzi, creştini blagosloviţi, aceasta sărbătoare sărbăm. Însă nu cu lucruri rreale şi drăceşti, ce cu mulţămită, cu rugă, cu inimă curată, pentru ca să avăm îndrăznire şi nedeajde cătră Preacista. Să ne rugăm şi să dzicem: Despuitoare, doamnă, <109v> împărăteasa şi slava creştinilor, mai înaltă decît ceriul şi mai curată decît soarele, fecioară şi maica fiiului lui Dumnedzău, nedeajdea păcătoşilor şi liniştea învăluiţilor, caotă pre oamenii tăi! Vedzi turma ta, oile turmei tale simtem, apără-ne, fereaşte-ne de lupii cei nevădzuţi, de diavoli! Că pre tine avem agiutoriu, pre tine avem dvorbitoare şi rugătoare cătră fiiul tău, pre tine-i toată nedeajdea noastră! Păcătoşi sămtem, supt acoperemîntul tău curăm. Nu ne goni, nice ne urgisi pre noi! Vedzi, Fecioară, scrîbele noastre, vedzi nevoile, vedzi [490] răutăţile ce ne împresură pre noi! Pentr-aceea roagă pre fiiul tău, ce l-ai născut, ce l-ai aplecat, ce l-ai înfăşat, ca să să milostivească, să ne hie milostiv şi ertătoriu de vinele noastre. Aicea să petreacem viiaţă fără valuri şi fără smenteală şi fără păcate, iară acolo să ne spodobască împărăţiei ceriului, carea noi toţi să o donîndim, pentru Hristos, Dumnedzăul nostru, căruia să cade slava şi cinstea şi închinăciunea şi mare cuviinţa, întru veaci de veaci. Amin.
     
     <110r> Luna Avgust 29 dzile.
     Învăţătură pentru tăiarea cinstitului cap a lui
     Ioan Preaditeci.
     
     Din dzile bătrîne iaste aceasta obcină, carea să face şi pînă astădzi de toţi oamenii cei buni şi dumnedzăeşti: cînd văd că vor să moară şi să iasă din ceastă lume, mainte dau învăţătură priiatinilor, semenţiilor, feciorilor săi, de rîndul casei şi agonisitei, cum o vor ţinea, cum o vor împărţi pentru sufletul lor. Şi aceasta nu cu puţină jeale o fac, căci că, în mijlocul alroe dureri, aduce moartea dureare mare şi aceasta, cum ne despărţim nu numai de viiaţă şi de lume, ce şi de semenţii şi <110v> de toţi priiatinii. Şi aşea, cu multă jeale ducîndu-se din lume, lasă învăţătură feciorilor săi cum vor îngădui lui Dumnedzău, ştiind că, macar şi mor, iară învăţătura va rămăinea de va trăi cu nuşii. Aşea făcu Avraam, Isaac, Iacov.Aşea făcu David: la moarte învăţă pre fiiu-său Solomon să să teamă de Dumnedzău şi învăţătura lui să o ţie şi leagea să o împle. Aşea şi Tovie la moarte tocmi casa sa şi feciorul său învăţă de Dumnedzău să să [491] tiamă, pre îmă-sa la cinste să o aibă, dzisa lui Dumnedzău să nu calce, de păcate să să ferească, dintr-agonisita sa milostenie să dea, de hiece mişel ochii să nu-ş întoarcă, viaţa sa întru curăţie să o ferească, cu mîndrie să nu să mîndrească, simbriia năimitului să plătească. Aşea şi pînă în dzua de astădzi toţi ceia ce sămt oameni buni şi direpţi fac, care lucru s-au arătat şi de svîntul şi marele martur pocăinţei şi botedzătoriul lui Hristos, Ioann Preaditeci, a cărui pomenire prăznuim astădzi.
     Acesta Ioann, după ce-l prinse Irod împărat şi-l băgă în temniţă, fu într-aceaia închisoare un an încheiat. Şi cînd ştiu tăiarea sa aproape şi ştiu că curund va ieşi din ceastă lume şi va hi tăiat de Irod, să deade în grije ca aceaia ca să lase ucenicilor săi învăţătură <111r> bună, şi să ştie ei, după ducerea sa din lume, întru cine vor creade şi de cine vor asculta. Şi tremise doi din ucenicii săi la Hristos ca, deaca vor vedea minunile şi ciudesele lui ce face, să ştie că acela oaste Mesia Hristos şi să criadză într-însu şi di-însul să asculte. Şi pentr-altă tocmală tremisă ucenicii săi la Hristos: ca să dea ştire Svenţiei sale că, fiind în legătură, curund are a să despărţi de această lume şi să va duce de va nărturisi celor din iad de venirea lui, ca şi celor de pre pămînt. Deci să ştie: însuşi cu sine va veni Hristos dup-însul în iad, ca să izbăvască sufletele de-acolo, au pre vr-un-înger va întări şi va tremite? Pentr-aceea şi acela cuvînt grăiră cătră Hristos, de dziseră:  adecă: „Tu eşti cela ce-i să vie, au pre altul vom aştepta?“ cum scrie şi la svînta evanghelie. Într-aceea Domnul Hristos multe ciudese făcu înaintea ucenicilor lui Ioann: orbii făcu cu ochi, ologii cu picioare, stricaţii curăţi, morţii învise, şi adeveri pre Ioann de toate cîte tremise la dînsul. Iară în ce chip fu băgat Ioann în temniţă şi pentru ce fu tăiat de Irod, ascultaţi.
     Irod împărat, în dzilele căruia să născu Hristos, carele tăe în Vidleim 14000 de cuconi, nedejduind că va nemeri de va tăia şi pre Hristos cu nuşii, acesta avea 4 feciori, <111v> şi numerele lor sămt aceastea: Filip, Elisanie, Avilenie şi acesta ce-l chema Irod, pre numele tătăine-său. Deci aceşti 4 fraţi, după moartea tătăine-său, împărţiră ţara lui în patru parţi, şi domniia cineş pre partea sa. Iară Irod, unul dintr-acei patru fraţi, să rădică cu puteare asupra frăţine-său lui Filip, de-i luă şi ţara cîtă avea supt mîna sa, şi pre doamna lui, ce o chema Irodia, şi tot cît avea Filip, plecă supt nîna sa. Şi deaca luă pre Irodia, muiarea lui Filip, frăţine-său, o ţinea şie în loc de muiare, iară muiarea ce avea mainte, el o goni. Şi să duse la tată-său, la Areta împărat, jeluindu-se să-i răscumpere ruşinea ce i-au făcut Irod, bărbatul ei. Pentr-aceea Areta rădică oaste asupra lui Irod şi multă ţară prădă-i şi mulţi oameni ucise-i. Şi aşea feace Areta răscumpărare featei sale.
     Pentr-aceea Ioann fu tremis de la Dumnedzău în lume să găteadze inimile oamenilor cu învăţătura sa, ca să priimască pre Hristos. Pentr-aceea şi mainte cu şease luni să născu decît Hristos. Şi de 3 ai de vrîstă, tot în pustiile Iordanului petrecu, cu hierile, cu leii şi cu aspidele. Acolo viiaţă minunată vieţuia, fără de hrană lumească. Nice băutură, nice pîine mînca, nice masă, nice aşternut avea, nice blid, nice lingură, <112r> nice păhar. Mîncarea lui era din odraslele copacilor şi miare din flori sălbatece. Băutura lui era apa din izvoarăle pustiei. Păharul lui era pumnii. Pat şi aşternut, pămîntul. Acoperemînt, ceriul. Cu sarecă de păr de cămilă îmbrăcat şi cu brîu de curea încins, şi pre pietri ascuţite desulţ. Pînă în vreamea aceaia ce veni la dîns îngerul lui Dumnedzău şi-i dzise să iasă la lume, să boteadze oamenii într-apa Iordanului şi să aşteapte acolo pre Hristos, că va veni de să va botedza, căci c-au sosit vreamea mîntuinţei [493] omenşti. Pentr-aceea şi Ioann prin toate laturile jidoveşti îmbla de mărturisiia şi striga: „Pocăiţi-vă, că s-au apropiiat împărăţia ceriului!“ Şi de toate parţile mergea la dînsul de să botedza şi-şi ispovedua păcatele sale.
     Deci, cum învăţa şi certa Ioann pre cei mari, şi pre cei mici, şi vrăjmaşii şi priiatinii, aşea şi pre Irod certa-l şi-i dzicea: „Nu ţi să cade ţie, o, Iroade, să ţii muiarea lui Filip, frăţine-tău!“ Pentr-aceastea cuvente să mîniia Irodia. Şi vrea să-l piardză şi nu putea, căci că Irod să temea de Ioann şi-i făcea cinste, ca unui om mare şi vestit, că-l ştia că iaste svînt şi dirept, şi pre sine ştiia vinovat leagei ce învăţa Ioann. Iară după ce să botedzară multe gloate şi năroade de oameni, atunce <112v> tremise Irod unul din boiarii săi cei mari să cgeame pre Ioann la sine, că-i era voia lui Irod să oprească pre Ioann să nu-l mai vădească pri-însu de greşala sa. Iară Ioann răspunse cătră solul lui Irod: „Du-te de spune împăratului tău că nu iaste vreame acmu să viiu. Că mainte trebuiaşe a face voia lui Dumnedzău decît a oamenilor, mainte iaste a arăta lumina celor cu ochi ce văd, decît celor orbi. Iară va veni o vreame de voiu veni nechemat înaintea împăratului tău, şi fărădeleagea lui o voiu vădi şi făţăria lui să va arăta.“ Aceastea cuvente toate, să dusă boiarinul acela de le spusă lui Irod.
     Iară Ioann, deaca botedză pre Hristos şi deade di-nsul mărturie cătră năroadele ce era strănse acolo de dzise: „Acesta iaste mieluşelul lui Dumnedzău cela ce-au luat păcatele lumiei“, şi deaca împlu toată taina spăseniei noastre, atunce să dusă şi stătu înaintea împăratului Irod şi dzise: „Ce amestec are întunearecul cu lumina? Sau pentru ce ai tremis tu, cela ce calci leagea, la tocmitoriul leagei?“ Irod de ceastea cuvente să ruşină şi dzise: „Ca să părăseşti de-a mă ocărărea.“ Ioann răspunse: „Eu direptatea am venit pre lume să o mărturisesc şi făţăriia ta să o vădesc.“ Irod [494] de-aceasta să mînie şi închise pre Ioann în temniţă. <113r> O, vai de cela ce-ş leagă vraciul să nu-l poată tămădui şi de cela ce-ş scoate ochii pentru să nu vadză lumină! În ce chip şi Irod acesta făcu, carele vraciul sufletului său legă-l şi lumina închise în temniţă, şi de-amîndoaă de-aceastea să lepădă. 
     Într-aceaia vreame avea obicină împăraţii de prăznuia în toţi ai dzua aceaia în carea năştea. Pentru aceea şi Irod, cînd să tîmplă dzua naşterei lui, făcu cinste şi veselie mare cu boiarii săi, de să ospăta cu bucate şi cu băuturi să veseliia, într-acela chip cum mai pohteaşte trupul să-i îngăduiască fiecine şi să-i facă pre voe. Atunce află dracul prilej de puse întru inima Irodiadei să-ş tremiţă fata sa carea o făcuse cu Filip, fratele lui Irod, să gioace la masă înaintea împăratului şi a tuturor boiarilor săi, pentru ca să îndulcească şi să veselească inima lui Irod şi să-l pleace cu aceasta, să aibă mai mulă dragoste cătr-însa, cum au tocmală muierile pururea, a măguli şi a îmbuna pre bărbaţii săi cu unele ca aceastea; alta iară şi că într-aceaia vreame era marele Ioann în temniţă şi nevoia cînd de cînd să afle vreame pre îndemînă ca să-l pleace pre Irod să-l piardză. Pentr-aceea, ştiind că mai curund de beţia nu  pleacă omul spre răutate, aşteptă dintru tîiul measei, pînă <113v> mîncară şi băură şi să veseliră toţi oaspeţii aceii mease, depreună cu împăratul Irod. Şi deaca ştiu c-au început amu a să îmbăta, atunce-ş tremise fata. Şi cu atîtea podoabe şi frămseaţe să arătă, înaintea împăratului şi a boiarilor , fata aceaia de giucă, cît plăcu lui Irod şi-i giurui că, de va ceare şi giumătate de împărăţia lui, da-i-va. Iară vicleana fata aceaia nu cerşu atunceş, ce să dusă la îmă-sa de întrebă şi dzise: „Ce voiu ceare, că împăratul mi-au giuruit să-mi dea giumătate de împărăţia sa?“ Iară ia, deaca audzi pre fată-ş întrebînd ce va ceare, păru-i bine şi dzise: „Lasă [495] împărăţiia ce ţ-au giuruit, lasă avuţiia, lasă alte daruri toate, şi ceare capul lui Ioann. Că de va peri el, nu giumătate, ce toată împărăţiia vom dobîndi, şi avuţiia şi tot binele al nostru va hi şi viiaţă fără de scrîbă vom vieţui; iară de va hi el viu, de toate de-aceastea ne vom scăpa şi a toată lumea de ruşine şi de ocară vom hi. Ce srîguiaşte pînă nu să trezveaşte Irod, cîndai să va căi şi-ş va lăsa giurămîntul.“
     Iară ia, după cuvîntul mîine-sa, să dusă de cerşu. Şi aceasta deaca audzi Irod, să scrîbi, că mare şi dirept om vrea să ucigă; alta pentru că să temea şi de năroade, să nu se cumva rădice asupra lui pentru uciderea lui Ioann, că-l <114r> ştiia toţi că iaste om svînt şi dirept. Deci cumu-i o corabie în mijlocul valurilor, ce are primejdie între moarte şi între viiaţă, aşea era şi inima lui Irod într-acela ceas. De o parte era îngreuiată de frica năroadelor şi de direptatea bărbatului ce vrea să-l tae, de altă parte era strîns de giurămînt ce să giurase. Însă şi de dragoste şi de pohta curviei fiind cuprins, fu biruit de beşie şi remise de tăe svîntul şi direptul. Şi adusără capul lui într-un blid la masa lui Irod, înaintea lui şi a tuturor boiarilor săi. Iară giucătoarea aceaia cerşu-l să i-l dea şi în mîn, să-l ducă mîine-sa. Că aşea o învăţase Irodiia, îmă-sa, să ceaie capul, să i-l ducă să-l vadză cu ochii săi. Că să temea de doaă lucruri: Una să temea că Ioann, după tăiare, va învie şi-i va piarde cu putearea sa, pentr-aceea cerşu capul să-l străjuiască în curtea sa, şi trupul să să îngroape fără de cap, să nu poată învie. A doa să temea să nu cumva facă meşterşug Irod, să sloboadză pre Ioann şi să tae altul în locul lui. Derept aceea să veseli deaca vădzu pre Ioann tăiat. Că aşea creaşte veselie întru oamenii cei răi, deaca văd că să răscumpără mînia lor pre ceia ce-s mînioşi. Iară mai apoi vine de la Dumnedzău plată pre-aceştia pre toţi, cum veni şi pre-acesta Irod <114v> pentru tăiarea lui Ioann, nu numai în veacul ce va să hie în muncă, ce şi [496] într-această lume pedeapsă. Că nu vreame multă după ce tăe pre Ioann svîntul şi direptul, luă de la Dumnedzău plată, împreună cu Irodia şi cu giucătoarea, fata ei. Că fata de vie pămîntul o înghiţi; Irod de la Gaie, împăratul de Rîm, fu legat şi tot ce avea în ţara jidovască fu-i luat şi prădat, iară el cu Irodia fu izgonit şi închis într-o cetate ce să chiamă Logdun, în şara frîncească, şi acolo întru multă sărăcie şi mişelătate rău să sfîrşiră. Că aşea răscumpără Dumnedzău celora ce să bucură de răul altora şi înşişi cu sine fac rău.
     Însă, o svente şi mare Ioanne, cătră tine întoarcem cuvîntul nostru şi ne rugăm. Caotă pre oamenii ce s-au adunat astădzi să te proslăvască şi să laude pre Dumnedzău întru pamentea ta. Tremite întru noi agiutoriul tău. Acoperi-ne de nevoi şi de primejdi trupeşti şi sufleteşti, cela ce eşti vorbitoriu cu îndrăznire rodului omenesc şi rugătoriu nepărăsit şi de aproape înaintea scaunului sventei troiţe, agiutoriu tuturor celora ce sămt în nevoi şi în primejdi, pre mare şi pre uscat, în-chisori şi în temniţe şi în robii, şi ne slobodzi din legăturile păcatelor. Că ai îndrăznire <115r> mare cătră Dumnedzău, că pentr-însu şi capul ţ-ai pus şi singele ţ-ai vărsat. 
     Pentr-aceea să socotim şi noi, iubiţilor, cum acesta marele Ioann pentru direptate şi pentru credinţă au răbdat închisori şi legături, mai apoi şi singele ş-au vărsat. Şi dup-îmsul toţi măcenicii şi svenţii părinţii noştri multe răutăţi au păţit pentru ca să întărească leagea. Iară noi de multe ori fără de nice o nevoe, fără de nice o greutate, noi ne lepădăm de leage şi de credinţa noastră. Cînd ne giurăm pre svînta evanghelie cu strîmbul, atunce ne lepădăm de Hristos şi de credinţa noastră, pentru care lucru giuruiaşte Dumnedzău [497] pedeapsă mare celora ce să giură, de grăiaşte cu prorocul Zaharia şi dzice că vădzu prorocul o seacere de 12 stînjini de lungă şi de 10 de lată. Şi-i dzise lui Dumnedzău: „Aceasta iaste de la faţa lui Dumnedzău şi întră în casa celora ce să giură pre numele lui Dumnedzău de-i piarde şi-i sfrîşeaşte.“ Deci vedeţi, iubiţilor, ce mînie vine de la Dumnedzău pre ceia ce să giură. Pentr-aceea să fugim de giurămînt, că cela ce giură sau pune pre altul de giură, acela iaste ucigaş sufletului său. Că cu acesta păcat peri şi acesta Irod, carele auzit că se giură featei aceiia. Deci giurămîntul său împlu şi leagea călcă. Şi vrînd să scape de ruşinea aceştii <115v> lumi, să deade pre sine muncilor de veaci pentru giurămînt. Deci ce folos iaste, fraţii miei, că va giura neştine să scape de ruşinea aceştii lumi, iară de ruşinea şi de durearea cea netrecută nice dănăoară nu va scăpa.
     Cătr-aceasta cade-să noaă a ne socoti şi a ne feri de acest păcat mare şi groaznic a curviei, cu carele nu numai Irod, ce şi mulţi di-începutul lumiei au perit şi di-înţelepciune la nebunie au sosit. Cum dă mărturie de-aceasta şi scriptura de dzice: „Vinul şi muiarea aduc pre oamenii cei înţelepţi la nebunie.“ Şi într-alt loc iarăşi grăiaşte: „Curviia şi beţiia piarde priceaperea inimiei“, care lucru dovedeaşte şi Pavel apostol cu aceastea cuvente, că „cela ce curveaşte, nu numai sufletul, ce şi trupul său spurcă; că toate alte păcate cîte sîmt, denafară de trup sîmt, iară cela ce curveaşte tocma în trupul său greşeaşte“. Pentr-acesta păcat mulţi au perit. Acela marele şi tarele Samiuon pentru muiare peri. Înţeleptul Solomon pentru muiare di-întru înţelepciune cădzu şi înaintea lui Dumnedzău greşi. Acesta Irod pentru muiare capul direptului tăe. Căci că iubostea curviei iaste mai tare decît moartea, că nu gîndeaşte nice de moarte, nice [498] de Dumnedzău. Că omul să dă de bznă voia sa supt putearea <116r> dracului curviei, iară deacii, deaca dobîndeaşte pri-îndul puteare, duce-l şi fără voia lui şi-l poartă ca pre un rob al său. Pentr-aceea, iubiţilor, feriţi-vă cu tot sufletul de-aceasta. Carii n-aţ cădzut, vă rugaţi lui Dumnedzău să nu hiţi robi dracului, iară carii aţ şi cădzut, nevoiţi-vă de vă sculaţi cu inimă înfrîmtă, cu suspini, cu lacrămi, că vreamea iaste puţină, moartea iaste aproape, munca iaste nesfrîşită. Dumnedzău aştaptă pocăinţa noastră, ca să ne părăsim de răutăţi şi cătr-însul să ne întoarcem, că a celuia iaste ţinearea şi putearea şi toată cinstea şi închinăciunea, acmu şi pururea şi întru veaci de veaci. Amin.
     Valuri multe rădică furtuna pre mare,
     mai vrîtos gîndul omului întru lucru ce are.
     Nu atîta grijea şi frica începutului,
     cît grijea şi primejdea svărşitului.
     Hiece început de folos nevoinţa-l arată, 
     iară svîrşitul a tot lucrul ia plată.
     Lăudată să hie a lui Dumnedzău puteare,
     carea după început au dat şi svîrşire.