[57] <A-1,f. 2> Letopiseţul ţărîi Moldovei, de cînd s-au descălecat ţara şi de cursul anilor şi de viaţa domnilor carea scrie de la Dragoş vodă pănă la Aron vodă. Mulţi scriitori au nevoit de au scris rîndul şi povestea ţărîlor, de au lăsat izvod pre urmă, şi bune şi rele, să rămîe feciorilor şi nepoţilor, să le fie de învăţătură, despre cele rele să se ferească şi să se socotească, iară de pre cele bune să urmeze şi să înveţe şi să se îndirepteze. Şi pentru aceia, unii de la alţii chizmind şi însemnînd şi pre scurt scriind, adecă şi răposatul Gligorie Ureche carele den mila domnu-său au fost vornic mare cu multă nevoinţă cetind cărţile şi izvoadele, şi ale noastre şi cele striine, au aflat cap şi începătura moşilor, de unde au izvorît în ţară şi s-au înmulţit şi s-au lăţit, ca să nu se înnece a toate ţărîle anii trecuţi şi să nu se ştie ce s-au lucrat, să se aseamene fierălor şi dobitoacelor celor mute şi fără minte. Pre aceea urmînd şi chizmind, măcar că să află şi de alţii semnate lucrurile ţărîi Moldovei, apucatu-s-au şi dumnealui de au scris / <2 v> începătura şi adaosul, mai apoi şi scăderea care să vede că au venit în zilele noastre, după cum au fostu întîiu ţării şi pămîntului nostru Moldovei. Că, cum se tîmplă, de sîrgu de adaoge povoiul apei şi iarăş de sîrgu scade şi să împuţinează, aşa s-au adaos şi Moldova, carea mai apoi de alte ţări s-au descălecat, de s-au de sîrgu lăţit şi fără zăbavă au îndireptatu. [58] Acestea cercînd cu nevoinţă, vornicul Ureche scrie de a zice că „nu numai letopiseţul nostru, ce şi cărţi striine am cercat, ca să putem afla adevărul, ca să nu mă aflu scriitoriu de cuvinte deşarte, ce de dereptate, că letopiseţul nostru cel moldovenescu aşa de pre scurt scrie, că nici de viaţa domnilor, carii au fost toată cîrma, nu alege, necum lucrurilor den lăuntru să aleagă, şi pre scurt scriind şi însemnînd de la început pînă la domniia lui Pătru vodă Şchiopul, şi s-au stinsu, că de-aciia înnainte n-au mai scris nimenea. Nici iaste a să mira, că scriitorii noştri n-au avut de unde strînge cărţi, că / <3> scriitorii dentîiu n-au aflat scrisori, ca de nişte oameni neaşăzaţi şi nemernici, mai mult proşti decît să ştie carte. Ca şi ei au scris mai mult den basne şi den poveşti ce au auzit unul de la altul. Iar scrisorile striinilor mai pe largu şi de agiunsu scriu, carii au fost fierbinţi şi răvnitori, nu numai a sale să scrie, ce şi cele striine să însemneze. Şi de acolo multe luînd şi lipindu <A-2, f. 2> de ale noastre, protivindu vremea şi anii, de am scris acest letopiseţ, carele de pren multe locuri de nu să va fi şi nemerit, gîndescu că cela ce va fi înţelept nu va vinui, că de nu poate de multe ori omu să spue aşa pre cale, tot pre rîndu, cela ce vede cu ochii săi, şi multe sminteşte, de au spune mai mult, au mai puţin, dar lucruri vechi şi de demult, de s-au răsuflat atîta vreme de ani ! Ce eu, cum am aflat, aşa am arătat“. <l. f. 3 v.> (SIMION DASCĂLUL) După aceia şi eu care sînt între cei păcătoşi, Simeon dascal / <4> apucatu-m-am şi eu pre urma a tuturora a scrie aceeste poveşti, ce într-înse spune cursul anilor şi viiaţa domnilor, văzîndu-i şi cunoscînd [59] că scriitorii cei mai de demult au fost însemnînd aceste / <4 v.> lucruri ce au trecut, s-au săvîrşit şi pre urma lor alţii nu vor să să apuce; văzîndu noi aceasta că se părăseşte această însemnare, socotit-am ca să nu lăsăm acest lucru nesăvîrşit şi să nu se însemneze înainte, carele mai nainte de alţii au fost început pre rînd însemnat, pănă la domniia lui Vasilie vodă, ca să nu ne zică cronicarii altora limbi c-am murit şi noi cu scriitorii cei dinceput, sau că doară sîntem neînvăţaţi. Ci cu ajutoriul lui Dumnezăr, întăiu m-am apucat a scrie ce au pizmit şi ce au însemnat alţii. Pentru aceia, gîndindu şi socotindu de la inimă / <5> ca să pociu afla cu adevărat acest lucru, să fie deplin, adunat-am izvoade pre rînd de le am împreunat. Şi citind izvoade pre rînd, aflat-am şi acest izvod, carele l-au scris Ureche vornicul şi deaca l-am citit, l-am socotit că iaste scris adevăr, însă mai mult din cărţile streinilor decît din izvoadele noastre, numai cît tinde poveştile mai largu şi de agiuns şi mai deschis, iar semnele sau tocmelele şi lucruri cîte s-au făcut în ţară, u le arată toate, că poate fi că n-au ştiut de toate cronicariul cel leşesc / <5 v> să le scrie. Iară letopiseţul nostru nu tinde poveştile, ce scrie mai pre scurt, însă le însemneazătoate pre rînd. Măcar că vornicul Ureche au scris mai sus că letopiseţul cel moldovenesc scrie pănă la domniia lui Petru vodă Şchiopul şi de aici s-au stîns, iar eu, adunînd izvoade de limba noastră, aflat-am izvod denceput, cam pre scurtă vreme şi toate pre rînd însemnînd, pănă la domniia lui Vasilie vodă. Pentru aceia, dacă am văzut că lipsesc poveştile şi cursul anilor din letopiseţul cel leşesc, am lipit dintr-ale noastre izvoade, carele am aflat că-s  / <6> adevăr şi am adaos poveştile la letopiseţul cel leşesc, carea la locul său, carele toate mai nainte se vor arăta, careşi la locurile sale şi toate pre rînd chizmind şi însămnînd, am izvodit din toate izvoadele într-un loc şi am făcut unul desăvîrşit, de care lucru cu mare nevoinţă am silit să nu rămîie nimic nesămnat. <A-2 f. 2> Predosloviia descălicării a ţărîi Moldovei dinceputul ei. Carea iaste însemnată de Ureche vornicul din letopiseţul cel letinescu izvodită. Vor unii să zică Moldovei c-au chiemat-o Sţitia, sau Schithia pre limba slovenească. Ce Sţitia coprinde loc mult, nu numai al nostru, ci închide şi Ardealul, şi Ţara Muntenească, şi cîmpii peste Nistru, de coprinde o parte mare şi de Ţara Leşască. Chiematu o au unii şi Flachia, ce scriu letopiseţile latineşti, pre numele hatmanului rîmlenescu ce [60] l-au chiemat Flacus, carele au bătut / <2 v.> războiu cu sţitii pre aceste locuri şi schimbîndu-să şi schimonosindu-să numele, den Flachia i-au zis Vlahiia. Ci noi acesta nume nu priimim, nici-l putem da ţărîi noastre Moldovei, ce Ţărîi Munteneşti, că ei nu vor să disparţă, să facă 2 ţări, ci scriu că au fostu tot un loc şi o ţară, şi noi aflăm că Moldova s-au discălecat mai pre urmă, iar muntenii mai dentîi,măcar că s-au tras de la un izvor, muntenii întîiu, moldovenii mai pre urmă, de păstorii nemerit, că umblîndu păstorii de la Ardeal, ce să chiiamă Maramoroş, în munţi cu dobitoacele, au dat de o fiară ce să chiiamă buor şi, după multă goană ce o au gonit-o prin munţi cu dulăi, o au scos la şesul apei Moldovei. Acolea fiindu şi fiara obosită, au ucis-o la locul unde se chiamă acum Buorenii, deaca s-au discălecat sat. Şi hierul sau pecetea cap de buor să însemnează. Şi căţeaoa cu carea au gonit fiara aceia, au crăpat, pre carea o au chiemat-o Molda. Iar apei, de pre numele căţelii Moldii, i-au zis Molda, sau cumu-i zic unii, Moldova. Aşijderea şi ţării, dipre numele apei i-au pus numele Moldova. (MISAIL CĂLUGĂRUL) <m. f. 5 v.> Scriu alte istorii pentru ţara noastră a Moldovei, cum au stătut pustie 600 de ai, trecînd împărăţiia slăvitului şi puternicului Traian împărat, carele să cunoscu semnele puterii lui pe  unde au tras troian peste multe ţări şi peste această ţară, trecînd oştile lui peste cîmpi şi preste ape. Atîţia ai s-au aflat pustie, pănă în vremea ce au vrut milostivul Dumnezău a nu lăsarea acest pămînt făr de oameni. Ce cu voia sfinţii sale, îndemnîndu-să o samă de feciori de domni den domniile ce au fost pre acele vremi la Rîm şi cu oamenii lor den Maramurăş, viind preste munţii ungureşti şi preste munţii ţărîi Moldovei, vînîndu heri sălbatece păn au eşit la apa ce-i dzice Moldova, gonind un dzimbru, carele l-au şi dobînditu la un sat ce să chiamă Buorenii, pre aceia apă. Ş-au pus acei ape numele Moldova, pre numele unii ţînci ce s-au / <6> înecatu într-acea apă, ce o au chemat pre ţîncă Molda şi pre numele ei să dzice acmu şi ţărîi, Moldova, pănă astădzi. Ieşindu la loc frumos şi deşchis, socotindu cu toţii că-i loc bun de hrană şi plăcîndu-le tuturor, s-au întors înapoi iarăşi la Maramurăş şi au scos oamenii lor toţi într-această ţară. [61] <A-2 f. 3> Pentru limba moldovenească. Aşijderea şi limba noastră den multe limbi iaste adunată şi ne iaste amestecat graiul nostru cu a vecinilor de prin prejur, măcară că de la Rîm ne tragem şi cu ale lor cuvinte ni-s amestecate. Cum spune şi la predosloviia letopiseţului celui moldovenescu de toate pre rînd:. Ce fiind ţara mai de apoi ca la o slobozie, de prin prejur venindu şi discălicîndu, din limbile lor s-au amestecat a noastră: de la rîmleni, cele ce zicem latină, pîine, ei zic panis; carne, ei zic caro; găina, ei zic galena; muiaria, mulier; fămeia, femina; părinte, pater; al nostru, noster, şi altile multe din limba latinească, că de ne-am socoti pre amăruntul,toate cuvintele le-am înţelege. Aşijderea şi de la frînci: noi zicem cal, ei zic caval; de la greci straste, ei zic stafas; de la leşi: prag, ei zic prog; de la turci: m-am căsătorit; de la sîrbi: cracatiţă, şi alti multe ca acestea din toate limbile, carile nu le putem să le însemnăm toate. Şi pentru aceasta să cunoaşte că cum nu-i discălicată ţara de oameni aşăzaţi, aşa nici legile, nici tocmeala ţării pre obicee bune şi legate, ci toată direptatea au lăsat pre acel mai mare, ca să o judece şi, ce i-au părut lui, / <3 v.> ori bine, ori rău, aceia au fost lege, de unde au luat şi voe aşa mare şi vîrf. Deci cumu-i voia domnului, de caută să le placă tuturor, ori cu folos, ori cu paguba ţării, care obicei pănă astădzi trăiaşte. De răsipirea ţărîi dentăi. Află-să această ţară să fie fostu lăcuit şi alţii într-însa mai nainte de noi, de unde cetăţile ţării să cunoscu că-i lucru frîncescu, de au lăcuit oştile Rîmului şi au iernatu de multe ori, bătîndu-să uneori cu sţitii sau tătarii, uniori cu Bosna şi cu Rumele şi la persi trecîndu. Ce fiindu în calea răotăţilor  şi stropşindu oştile, care de multe ori să făcea [62] războae pre acesta loc, cum însăşi semnile arată, carile le vedem multe pretitinderile: movili mari şi mici şi şanţuri pre Nistru, pre Prut, prin codri, n-au mai putut suferi, ci s-au răsipit şi sau pustiit. (SIMION DASCĂLUL) De izvodirea moldovenilor, de unde au venit într-aceste locuri. Scrie letopiseţul cel ungurescu că oarecîndu pre aceste locuri au fostu lăcuind tătarii. Mai plodindu-să şi înmulţindu-să şi lăţindu-să, s-au tinsu de au trecut şi preste munte, la Ardeal. Şi împingăndu pe / <4> unguri din ocinele sale, n-au mai putut suferi, ce singur Lăslău craiul ungurescu, cari-i zic filosof, s-au sculat de s-au dus la împăratul Rîmului, de s-au cerşut oaste întru ajutoriu împotriva vrăjmaşilor săi. Ce împăratul Rîmului alt ajutoriu nu i-au făgăduit, ce i-au dat răspunsu într-acesta chip, de i-au zis: „Eu sîntu jurat, cîndu am stătut la împărăţie, om de sabiia mea şi de judeţul mieu să nu moară. Pentru aceia oameni răi s-au făcut în ţara mea şi cîte temniţe am, toate sîntu pline de dînşii şi nu mai am ce le face, ci ţi-i voi da ţie, să faci izbîndă cu dînşii şi eu să-mi curăţescu ţara de dînşii. Iară în ţara mea să nu-i mai aduci, că ţi-ii dăruescu ţie“. Şi de sîrgu învăţă de-i strînseră pre toţi la un loc de pretitinderile şi i-au însemnatu pre toţi, de i-au arsu împrejurul capului de le-au pîrjolit părul ca unor tălhari, cu un hier arsu, care semnu trăiaşte şi pînă astăzi în ţara Moldovei şi la Maramoroş, de să cevluiescu oamenii prejur cap. Decii, Laslău craiu, dacă au luat acel ajutoriu tălhărescu de la împăratul Rîmului, au silit Ţara Ungurească şi decii pre cîşlegile Născutului, cu toată puterea sa s-au apucat de tătari a-i bate şi a-i goni, de i-au trecut / <4 v> munte în ceasta parte pre la Rodna, pre care cale şi semne prin stînci de piatră în doao locuri să află făcute de Laslău craiul. Şi aşa gonindu-i prin munţi, scos-au şi pre aceşti tătari, carii au fostu lăcuitori la Moldova, de i-au trecut apa Siretiului. Acolea laslău caiu ce să chiamă leşeşte Stanislav, stîndu în ţărmurile apei, au strigatu ungureşte: „Siretem, siretem“, ce  să zice rumîneşte, place-mi, place-mi, sau cum ai zice pre limba noastră: „Aşa-mi place, aşa“. Mai apoi, daca s-au discălicat ţara, după cuvîntul craiului, ce au zis, siretem, au pus nume apei Siretiului. Şi după multă goană ce au gonit pre tătari şi i-au trecut preste Nistru, la crămu, unde şi pănă astăzi trăiescu, de acolo s-au întorsu Laslău craiu îndărătu cu mare laudă şi biruinţă. Şi sosindu la scaunul său în zioa de lăsatul secului, cerşutu-ş-au blagoslovenie de la vlădicii săi, să-l lase trei zile să să veselească cu doamna sa şi cu boiarii săi. Şi aşa l-au blagoslovit, de au lăsat sec marţi, cu [63] toată curtea sa, care obiceai să ţine la legea lor şi pănă astăzi, de lasă sec marţi. Cu această poveste a lui Laslău craiu ce spune că au gonit pre aceşti tătari nu o au scos Ureche vornicul di letopiseţul cel leşesc, care poveste o am socotit pre semne ce arată, că poate fi adevărată. / <L.f.8> De discălicatul Maramoroşului. Laslău craiul ungurescu după izbăndă cu noroc ce au făcut, de răsipi pre cei tătari şi să aşeză la scaunul / <A-2 4.v 5> său, sfătuitu-s-au cu boiarii săi, ce vor face cu acei tălhari ce-i adusă într-ajutoriu de la împăratul Rîmului, cu carii mare izbîndă făcusă, de răsipisă puterea acelr tătari; că să le da loc şi ocine în ţară, nu suferiia de loc şi de moşie, ungurii, văzîndu-i că sînt nişte oameni răi şi ucigaşi, socotindu că de să vor plodi şi să vor înmulţi, ei să vor întări şi cîndai să nu li să prilejească vreo price cu dînşii, să nu paţă mai rău decît cu tătarii, mai apoi să nu le fie a piierde şi crăiia. Ce le au ales loc pustii şi sălbatec, îngrădit cu munţi pin prejur, între Ţara Leşască şi între Ţara Ungurească, unde să chiamă acum Maramoroşul. Acolo i-au dus de le au împărţit hotară şi ocine şi locuri de sate şi tîrguri şi i-au nemişit pre toţi, adecă slugi crăeşti, unde şi pănă astăzi trăiescu la Maramoroş. Pentru discălicatul ţării al doilea rănd. După răsipa ţării dintăi, cum spune mai sus că s-au pustiit de nevoia oştilor lui Flac, hatmanul rîmenescu, (sau cum spune letopiseţul cel ungurescu de Laslău craiul ungurescu, cîndu au răsipit tătarii dintr-aceste locuri, de au rămas locul pustiiu) mai apoi, după multă vreme, cum spune mai sus, cîndu / <5 v.> păstorii din munţii ungureşti pogorîndu după vînat au nemerit la apa Moldovei, locuri desfătate cu cîmpi deşchişi, cu ape curătoare, cu păduri dese, şi îndrăgind locul, au tras pre ai săi de la Maramoroş şi pre alţii au îndemnat, de au descălicat întăi supt munte, mai apoi adăogăndu-să şi crescîndu înainte, nu numai apa Moldovei, ce nici Siretiul nu i-au hotărît, ce s-au întinsu pînă la Nistru şi pînă la mare. Nici războaie mai făcea ca să-şi apere ţara şi pămîntul său de cătră sţiti şi gotthi şi di cătră alţi vecini [64] şi limbi ce era prin prejur. Ci avăndu purtătoriu domnii lor carii  rădicasă dentru sine, în Ţara Leşască de multe ori au întrat şi multă pradă şi izbăndă au făcut, din cîmpi tătarii i-au scos (că după multă răsipă ce i-au fostu gonit pre tătari oarecînd di pre aceste locuri Laslău craiul ungurescu, iarăşi au fost început a să tinde la cîmpi). Aşijdirea şi muntenilor nu numai nevoie şi groază le făciia, ce şi domniile schimba şi, pre cine vrea ei, priimea; pre ardeleni nu-i lăsa să să odihnească, ci pururea le făcea nevoie, şi cetăţi cîteva le luasă şi le lipiia cătră ţara Moldovei, carile toate mai înainte la locurile sale să vor arăta. Mai apoi şi turcii / <A-1 f. 8> carii să vedea că ca o negură toată lumea acoperea, războaie minunate făcea, de multe ori i-au şi biruit, mai apoi de o au şi supus supt giugul lor, de multe ori i-au asudat, rocoşindu-să şi nu fără multă moarte şi pagubă în oameni, pînă a o aşăza. (SIMION DASCĂLUL) Predoslovie a letopiseţului moldovenescu ce într-însa spune că iaste făcută ţara den doao limbi, den rumîni şi den ruşi, de care lucru să cunoaşte că şi păn astăzi iaste ţara giumătate de ruşi şi giumătate de rumîni. Cu aceasta poveste nu să află însămnată de Ureche vornicul, iar eu n-am vrut să nu pomenescu, socotind că cum am adus aminte de altele, ca să nu rămîie nici aceasta neînsămnată. / <8 v.> Scrie la letopiseţul moldovenescu la predoslovie, de zice că deaca au ucis acei vînători acel buor, întorcîndu-să înapoi, văzînd locuri desfătate, au luat pre cîmpi într-o parte şi au nemerit la locul unde acmu tîrgul Sucevei. Acolo amirosindu-le fum de foc şi fiind locul despre apă, cu pădure măruntă, / <9> au pogorît pre mirodeniia fumului la locul unde iaste acum mănăstirea Eţcanei. Acolea pre acelaşi loc au găsit o priseacă cu stupu şi un moşneag bătrîn, de prisăcăriia stupii, de seminţie au fost rus şi l-au chemat Eţco. Pre carele deacă l-au întrebat vînătorii, ce omu-i şi den ce ţară iaste, el au spus că iaste rus din Ţara Leşască. Aşijderea şi pentru loc l-au întrebat, ce loc iaste acesta şi de ce stăpîn ascultă ? Eţco au zis că iaste un loc pustiiu şi fără stăpîn, de-l domnescu fierile şi pasările şi să tinde locul în gios, pînă la Dunăre, iară în sus păn în Nistru, de să hotărăşte cu Ţara Leşască şi iaste un loc foarte bun de hrană. Înţelegînd vînătorii acest cuvînt, au sîrguit la Maramorăş, de ş-au tras oamenii săi într-această parte şi pre alţii au îndemnat. Şi au descălecat întîiu supt [65] munte şi s-au lăţit pre Moldova în gios. Iar Eţco prisăcariul, deaca au înţeles de descălecarea maramorăşenilor, îndată s-au dus şi el în Ţara / <9 v.> Leşască, de au adus acei ruşi mulţi şi i-au descălecat pre apa Sucevei în sus şi pre Siretiu despre Botoşiani. Şi aşa de sîrgu s-au lăţit rumînii în gios şi ruşii în sus. / (MISAIL CĂLUGĂRUL) Şi s-au plinit toate locurile într-această ţară de oameni, den munte pănă în Nistru şi în gios păn unde dă Dunărea în vidov şi păn în Cetatea Albă şi Chiliia şi Renii şi Nistrul în sus pănă mai sus de Cernăuţi, unde să împreună cu hotarul Ţărîi Leşeşti şi pre Ceremiş. / <M.f.11> (SIMION DASCĂLUL). Aşijderea şi tîrgul Baia scrie că l-au descălecat nişte sasi ce au fost olari; aşijderea Suceava scrie că o au descălecat nişte cojocari ungureşti, ce să chiamă pre limba lor suci, iar Suceava pre limba ungurească să chiamă Cojocărie / <A-2 f.7>. Aşa într-acesta chip să află să fie discălicarea ţării Moldovei. (MISAIL CĂLUGĂRUL). Aflatu-s-au într-această ţara şi cetăţi făcute mai de demult de ianovedzi: cetaatea în tîrgul Sucevii şi cetaatea la Hotin şi Cetaatea Alba şi cetaatea Chilii şi Cetaatea neamţului şi Cetaatea Noaă, Romanul, ce i s-au surpat pămîntul ş-au cădzut cetaatea. / <M.f.11 v.> <A-2 f.7> Di-nceputul domnilor vă leatul 6867 [1359] Într-acei păstori ce au nemeritu locul acesta, fost-au şi Dragoş, carile au venitu de la Maramoroş, carile să vediia şi mai de cinste şi mai de folos decîtu toţi, pre carile cu toţii l-au pus mai mare şi purtătoriu lor de grijă. / <M.f.14 v.> [66] (MISAIL CĂLUGĂRUL) Şi deaca l-au pus domnu, luară pildă de pre capul acei hiară năsîlnice, zimbrul, ce scrie mai sus că l-au vînat şi pusără de au făcut peciate ţărîi Moldovei, de trăiaşte păn într-aceste vremi în mînule cui alege Dumnedzău a hire domnu ţărîi, de trăiaşte păn astădzi, de să pune pre cărţi, ce poronceşte domnul de tocmele şi de aşedzări lăcuitorilor şi de ascultat cărora vor să facă strîmbătăţi între lăcuitori, iar celora ce nu ascultă, de certare mare... Şi-ntr-acea începătură a fost domniia ca o căpitănie. / <A-2.f.7> Şi daca au domnitu doi ani, au muritu. Pre acesta semnu dintăiaşi dată ce să arătă domniia fără trai, să putea cunoaşte că nu va fi aşezarea bună între domniia Moldovei, ce cum fu pre scurtu viaţa domnului dintăi, aşa şi domnii ce vor fi înainte, adesea să vor schimba şi între domniia Moldovei multă neaşezare va fi. Pre urma lui Dragoş vodă, au stătut la domnie fiiu-său, Sas vodă, şi au ţinut domniia 4 ani / <7 v.> şi au murit. După moartea lui Sas vodă, au ţinut domniia fiiu-său, Laţco vodă 8 ani. Pre urma lui Laţco vodă au domnit Bogdan vodă 6 ani. După domniia lui Bogdan vodă au domnit Pătru vodă, ficiorul lui Muşatu, 16 ani. După dînsul au domnit frati-său, Roman vodă, trei ani. (AXINTE URICARIUL) Samodirjeţul, stăpînitoriu ţărîi de la plaiuri şi pănă la mare. Şi acesta au făcut ţîrgul Romanul pre numele lui, precum mărturiseşte la uricul lui, carile să află la mănăstirea Pobrata. Iară pre urma lui Roman vodă au stătut la domnie Ştefan vodă, carile au avutu doi ficiori, Ştefan şi Pătru, şi au domnitu 7 ani. Iară ce să va fi lucratu în zilele acestor domni, nu să află scris nimica, cîtu au domnitu ei 46 de ani. Cunoaşte-se că au fostu neaşezaţi şi de curîndu, de n-au avut cine scrie, nici vecinii, carii nimica n-au lăsat neînsemnatu, n-au ştiut de dînşii să scrie. [67] De însemnarea anilor. Însemnarea anilor a scriitorilor noştri nu să tocmeşte cu a streinilor, că letopiseţul nostru scrie că au fostu vă leatul 6867, [1359] cîndu au stătut domn / <8> Dragoş vodă, iară letopiseţul streinilor scrie că au fost 6867, [1359] în zilele acestui Ştefan vodă ce scrie mai sus. Iară ce va fi trecut înapoi nu să află însemnat de streini, cunoaşti-să că cum nu să află de scriitorii noştri însemnat viiaţa domnilor şi lucrurile lor, aşa şi vă leatul cîndai să nu fie smintitu, iară de au şi însemnatu, n-au ştiut ce au scris. Iar letopiseţul leşesc putem cunoaşte că poate fi mai adevăratu, că fiindu oamenii aşezaţi mai de demultu şi cronicarii lor neavîndu alte trebi, ce numai vă leatul păziia şi nişte lucruri mari ca acestea păziia şi socotiia, să nu rămîe ceva neînsemnat, pentru ca să nu le zică vecinii lor di prin pregiur că au fostu adormiţi sau neînvăţaţi şi nestrăbătuţi cu istoriia. Pentru aceia şi pre acesta lucru putem cunoaşte că ei, cum au înţeles de descălicarea ţărîi noastre şi de lucrurile domnilor îndată s-au apucat de au însămnat toate pre rînd, şi ale noastre şi ale lor, pentru aceia ei scriu că au fostu vă leatul la domniia lui Ştefan vodă, 6867 [1359]. Domniia feciorilor lui Ştefan vodă. / <8 v.> Acest ce scriem mai sus, Ştefan vodă, au avut doi ficiori, cum s-au pomenit mai sus, pre Ştefan şi pe Pătru, carii după moartea tătîne-său pricindu-să pentru domnie, au fugitu Ştefan fratele cel mai mare la Cazimir craiul leşescu, poftindu ajutoriu împotriva frăţine-său, lui Pătru şi să să plece cu toată ţara. Iară Pătru cu agiutoriul ungurescu au apucatu ţara. Vrîndu Cazimir crai ca să dobîndească ţara şi să fie pe voia lui Ştefan vodă, i-au datu oaste, de au întrat în ţară, în zioa dentăi a lui iulie. Şi întăi îi mergea cu norocu, iară mai apoi i-au amăgit ai noştri, de i-au băgat la codru, fiindu copacii înţinaţi pre lîngă drum, i-au surpatu asupra [68] lor, unde cîţi n-au peritu de copaci i-au prinsu vii, pre carii mai apoi i-au răscumpăratu craiul Cazimir. Fost-au într-aceşti robi oameni mari: Zbigniev şi Tecinschii, ficiorul voevodului de Cracău, trei steaguri a trei voevozi, a Cracăului şi a Sandomirului şi a Liovului, şi noao steaguri boiereşti. Letopiseţul nostru de ficiorii lui Ştefan vodă ce pomenim mai sus, nimica nu scrie, ce scrie că după domniia lui Ştefan vodă, au domnitu Iuga vodă 2 ani, după dînsul Alexandru vodă, carele să va pomeni mai gios. Iară noi n-am lăsat să nu însemnăm nici de ficiorii lui Ştefan vodă, / <9> căci că poate să fie adevărat, că nu părteneşte cronicarul Bielschi a lor săi, ce scrie poticala ce au petrecut Ştefan vodă cu agiutoriul lor, de au perit cu toţi. După aceştia au domnit Iuga vodă 2 ani şi l-au luat la sine Mircea vodă, domnul muntenescu ce să va fi lucrat într-acei doi ani a domniei lui nu să ştie. (AXINTE URICARIUL) Făr numai ce însemnează la un letopiseţ ce iaste izvodit de Dubău logofătul de pre letopiseţul lui... ce zice că el au trimis întăi la arhiepiscopul de Ohrida şi au luat blagoslovenie, de au pus mitropolit. / <M.f.16 v.> (MISAIL CĂLUGĂRUL) Domniia Iugăi vodă, carele mai întrece cu toate pre domnii cei trecuţi mai denainte. Trimis-au la patrierşia de Ahrida ş-au luat mai întăiu blagoslovenie ş-au pus mitropolit pre Theoctist ş-au descălecat oraşe pren ţară, tot pre locuri bune şi le au ales sate şi le au făcut ocoale pren pregiur ş-au început a dărui ocine pren ţară a voinici ce făcea vitejii la oşti. Ş-au domnit 2 ai şi l-au luat Mircea vodă, domnul muntenesc, la sine. / <69> / <A-2f.9> Domniia a lui Alixandru vodă cel Bătrîn şi Bun. Letopiseţul nostru cest moldovenesc scrie că au fost cursul anilor 6907 [1399] aprilie 25, cînd au stătut domnu Alexandru vodă; iar letopiseţul cel leşesc scrie că au fost văleatul 6921 [1413]. (AXINTE URICARIUL) Dar au greşit, căci să află un uric a lui Alixandru vodă la mănăstire la Barnovschii şi scrie din vă leat 6906 [1398]. Acest Alixandru vodă multe lucruri bune au făcut în ţară şi au făcut 2 mănăstiri mari în Moldova, Bistriţa şi Moldoviţa, în doi ani a domniei sale. / <M.f.17> (MISAIL CĂLUGĂRUL) Fost-au 2 sfinte mănăstiri mari Moldova, Bistriţa şi Moldoviţa şi le au înzăstrat cu multe sate cu vecini şi cu hăleştie şi cu veşminte scumpe în lontru şi cu odoare. Şi deaca se vădzu luminat în cinstea domnii, în 2 ai a domnii lui, fiindu mai întreg şi mai cu minte decît cei trecuţi înaintea domnii lui şi multu trăgînd şi răvnind spre folosul sufletului său, adus-au cu mare cheltuiala sa, din ţară păgînă, sfintele moşii a marelui mucenic Ioan Novii şi li-au pus într-a sa sfîntă cetate, ce iaste în oraşul Sucevii, cu mare cinste şi pohvală, de a ferirea domnii sale şi paza scaunului său. / <17v.> Ce veri cerca la cărţile besereci viaţa lui, carele miercurea şi gioi în săptămîna rusaliilor îl slăveşte toată ţara noastră în Suceava, unde dzac moştiile la mitropolie. Şi cu darul ce avea de înţelepciunea de la milostivul Dumnedzău, căutînd şi vădzîndu cinstea lumii, cum să cade a să purta în podoabele împăraţilor şi a crailor, socotit-au, şi la această ţară, măcar că n-au fost mai căutat alţii, ce au fost mai înainte domni, întăe dată au trimis la patrierşii de la răsărit de au luat blagoslovenie ş-au făcut mitropolit şi i-au dat scaun o sfîntă mănăstire mare, mitropolie în oraşul Sucevei, lîngă poala domnească, cu multe sate şi ocine dîndu-i, să fie de slujbă acei sfinte mănăstiri, mitropolii, şi cîteva ţinuturi în eparhiia ce i s-au dat, făcîndu-l epitrop legii. Mai făcut-au ş-al doilea episcop, după mitropolit, la sfînta mănăstire ce iaste în oraş în Roman şi i-au dat eparhiia o parte de ţinuturi de supt munte den gios. Mai făcut-au ş-al / <18> treilea episcop la o sfîntă mănăstire, la Rădăuţi şi eparhiia i-au dat din Ţara de Sus, despre Ţara Leşască, ţănuturile de sus. [70] Şi deaca au aşedzat vlădicii, le-au făcut cinste mare, că le au pus scaunele, de şed denadreapta domnului, înaintea tuturor sfetnicilor, aproape de scaunul domnesc. Tocmit-au şi boiari mari în sfat, de chivernisala ţărîi ş-a pămîntului Moldovii. Logofăt mare, giudecătoriu şi alesătoriu de ocine, ispravnic pre o frunte de oameni de ţară, ce sînt curteni şi giudecătoriu tuturor, cine-s cu strîmbătăţi în ţară şi luător în samă tuturor ispravnicilor celor ce sînt la curtea domnească. Vornic mare în Ţara de Gios, giudecătoriu tuturor den ţară, cine au strîmbătăţi şi globnic de morţi de om şi de şigubini ce să fac la partea lui şi vornic Bîrladului. Vornicul cel mare de Ţara de Sus, giudecătoriu tuturor den ţară, cne au strîmbătăţi şi globnic / <18v.> de morţi de om şi de şugubini ce să fac la partea lui şi vornic Dorohoiului. Pîrcălab de Hotin la acea margine despre Ţara Leşască şi Căzăcească, giudecătoriul tuturor la acel ţinut. Hatman şi pîrcălab de Suceava şi ispravnic de toate oştile ţărîi. Postelnic mare, dvorbitoriu înaintea domnului şi pîrcălab de Iaşi şi tîlmaciu a limbi striine. Spătariu mare şi staroste de Cernăuţi şi cu obiceiu îmbrăcat la dzile mari cu haină scumpă domnească şi dvorbitoriu cu arme domneşti încins la spatele domnului într-acele dzile. Păharnic mare şi pîrcălab la Cotnari şi ispravnic viilor domneşti de la Cotnariu şi de Hîrlău şi cu obiceiu să dreagă domnului la dzile mari cu păhar la masă. Visternic mare, ispravnic pre socotele ce să fac, să să ia den ţară şi grijind şi dînd lefe slujitorilor şi purtătoriu de grijă a toată cheltuiala curţii şi a oaspeţi ce vin în ţară şi toate catastijile / <19> ţărîi pre mîna lui. Stolnicul cel mare cu obiceiu la dzile mari şi la veselii domneşti, îmbrăcat în haine domneşti şi viind înaintea bucatelor domneşti, le tocmeşte pre masă înaintea domnului cu tipsiile şi dvorbitoriu într-acele dzile. Comis mare, ispravnic pre povodnici şi pre toţi caii domneşti şi împodobind povodnicii în podoabe domneşti şi mergătoriu înaintea povodnicilor ş-a domnului. Medelniceriu mare, cu obiceiu îmbrăcat în haină domnească, dvorbitoriu la masa domnului în dzile mari şi taie fripturile ce să aduc în masă. Clucer mare, ispravnic pre beciurile domneşti, pre unt şi pre miere şi pre colacii, adecă pocloane, ce vin de la oraşă la Născutul lui Hristos. Sluger mare, ispravnic pre toate obroacele ce să dau la cuhnele domneşti şi la slujitorii curţii şi la oaspeţi ce vin în ţară. Jicniceriu mare, ispravnic pre toate obroacele de pîne la curtea / <19v.> Vameş mare ce ţine scălile ţărîi pentru vămăşie; duc dulceţi şi cofeturi la masa domnului la zile mari şi ispravnic pre neguţători. Şertar mare pre corturile domneşti şi-n oşti şi-ntr-alte căli şi purtătoriu de grijă tunurilor. [71] Uşer mare, purtătoriu de grijă tuturor solilor şi tălmaci striinilor la giudeţ. Armaş mare, ispravnic şi purtătoriu de grijă pentru ceia ce fac rău şi cad la închisoarea ţărîi, la temniţă şi pedepsitoriu tuturor şi cei giudecaţi de moarte daţi în mîna lui, să-i omoare. Aga, ispravnic pre dărăbani şi pre tîrg, pre Iaşi, giudeţ. Logofăt al doilea, hotărîtoriu de ocine în toată ţara. Postelnic al doilea, în toată vremea dvorbitoriu înaintea domnului şi fecior de boiariu ales. Logofăt al treilea, cărtulari, scriitoriu bun, dvorbitoriu totdeauna lîngă domn, credincios la toate tainele domnului şi cărţi ori den ţară, ori de la priiateni / <20> de unde ar veni, toate în mîna lui mărgu şi cu învăţătura domnului de la dînsul iese răspunsurile şi pecetea ţărăi în mîna lui. Şi orice giudeţe şi îndreptări să fac oamenilor, fără pecetea domnului nu poate hi, care-i în mîna logofătului al treilea, credincios în toate la domn.  Postelnici den al doilea, înainte cîţi va domnul să facă, deprindzîndu-să la aceia cinste, iese şi la altă cinste mai mare. Spătariu al doilea şi al treilea; al doilea zvoreşte cînd nu zvoreşte cel mare, şi el îmbrăcat, cu spata încins şi cu buzduganul amînă la spatele domnului. Iar spătariul al treilea zvoreşte peste toată vremea. Păharnicul al doilea, după dvorba păharnicului celui mare dvoreşte la masă şi derege cu băutură la domnu. Păharnicul al treilea, iar cînd nu derege al doilea, derege şi el la masa domnului. / <A-2.19v.> Aşijderea şi mitropoliia de la Suceava şi episcopiia de la Rădăuţi şi mănăstirea Neamţului şi alte mănăstiri. Aşijdirea, întăiaş dată au trimis de au luat blagoslovenie de la patriarşii Răsăritului şi au făcut mitropolit, de l-au aşezat la scaun, la mitropolie ot Suceava, numai anume nu scrie ce mitropolit au fost. (AXINTE URICARIUL) Însă la un letopiseţ al lui Dubău logofătul însemnează cum să fie trimis întăi Iuga vodă, carile s-au pomenit mai sus, la arhiepiscopul de Ohrida, de au luat blagoslovenie şi au pus mitropolit pre Theoctist, dară nu arată nici o dovadă, ci veri citi mai-nainte, la altu Alixandru vodă, de unde au luat blagoslovenie Theoctist mitropolitul. Iar la leatul 6923 [1415] au trimis de au adus cu multă chieltuială şi moaştile sfîntului mucenic Ioan Novii de la Cetatea Albă, de la păgîni, şi le au aşezat în tîrgu, în Suceava, la mitropolie, cu mare cinste şi cu litie, pentru paza şi ferinţa scaunului domniei sale, carile să prăznuiaşte [72] miercuri, gioi, în săptămîna rusaliilor, care ver citi la cărţile bisericii mai pre largu pentru mucenia lui. Cîndu s-au făcut săbor al optulea  / <10> În zilele acestui domnu fu săbor mare în Florenţia, în Ţara Italii, adunare mare de părinţi, ca să poată împreuna biserica răsăritului şi cu a apusului, pentru multă neîngăduinţă şi price, pentru capeti legii, la care săbor însuşi patriiarhul Ioasaf de Ţarigrad şi cu împăratul Ioan Paleolog, cu mulţi mitropoliţi şi episcopi au fostu. Şi de ţara noastră însă au fostu trimis pre Grigorie Ţamblac. Iar de la apus, singur papa Hristofor cu gardinalii şi din multe locuri arhiepiscopi şi adunare mare de părinţi, la leatul 6940 [1432]. (AXINTE URICARIUL) Iară la hronograful grecescu scrie că au fostu papa Evghenie şi de la Moldova au fostu Ioasaf şi vă leatul 6947 [1439], cîndu s-au obîrşit săborul. Şi aşa vom putea crede cum scriu grecii, că ei cum au fostu acolea şi cum au văzut, aşa au însemnatu. Unde pre urmă bun nimica nu s-au ales, că în loc de împreunare, mai mare vrajbă şi zarvă şi dispărţire s-au făcută măcară că împăratul Paleolog, de nevoia turcilor ce-i venis, la grumazi, că rămăsese numai cu numele împăratu, iare afară coprinsese turcii tot, pristănise la toate capetele legii, pre voia papii, numai să-i dea ajutoriu împotriva vrăjmaşului său, / <10v.> ce-i şi făgăduisă. Iară alţii tocmala lor ce să făcusă, le au părut că-i strîmbătate şi asupreală bisericii răsăritului, că toate le lăsase pre voia lor, iară ei nimica din cîte au vrut ai noştri nu au priimit. Ci atîta zavistie lucrul au aţiţat, că în loc de împreunare, nici să auză de numele papii şi a bisericii apusului, socotind-o în loc de călcătoare de lege. Scriu că începătoriu şi aţiţitoriu acestui lucru să fie fostu Marco episcopul de Efes, carile ca un dascal şi cum zicu unii, pentru pizma grecească, cunoscîndu că împresoară pre ai noştri, de n-au primitu, ci au datu veste pretitinderile ca să nu priimească acel săbor, măcară că alţii tot au fostu [73] pristănitu şi au fostu şi priimit. Ce şi acelora le da vină că au luat mîzdă. De care lucru, de era mai-nainte de acel săbor ceva neîngăduinţă într-aceste biserici, era şi nădejde că să vor tocmi şi vor veni la împreunare, iară după săbor, – atîta oţărîtură stătu într-amîndoao bisericile, de nu să pot vedea cu dragoste, ce una pre alta huleşte şi defaimă şi una pre alta va să să înalţe şi aşa una alţiia nu va să dea / <11> cale, cum răsăritul cu apusul n-ar fi fostu logodna lui Hristos. Ci de acestea destulu-i, ci la ale noastre să ne întoarcem. Pentru pacea aşăzată ce au făcut Alexandru vodă cu craiul leşesc. Alexandru vodă făcu priieteşug mare cu leşii şi legătură tare, ca fie la ce treabă unul pre altul să ajutorească. Nici zminteală au fostu, că întăi au poftitu craiul pre Alixandru vodă ca să-i trimiţă ajutoriu împotriva crizacilor la prusi, nici s-au amăgit cu priieteşugul, că au trimis ajutoriu călăreţi moldoveni, carii au făcut mare izbîndă. Că bătîndu-să cu crizacii, întăi au dat dos a fugi, de i-au înşirat, gonindu-i spre o pădure şi aciiaş pedestrindu-să, au săgetatu-le cai, dele-au căutat a da dosul nemţii. Şi aciiaşi ai noştri s-au încălăratu şi mare moarte au făcut într-înşii. De care lucru, daca s-au întorsu ai noştri acasă, mare mulţămită au avut Alexandru vodă de la craiul. Avîndu decii craiul leşescu a face oaste asupra lui Jicmontu craiul ungurescu, pus-au zălog la Alixandru / <11v.> vodă, Sneatinul şi Colomăia şi toată Pocutia şi au luat 1.000 de ruble de argint. Şi într-acelaşi an au murit Alixandru vodă, după ce au domnitu 32 de ani şi 8 luni. Şi banii au rămas la leşi. Domniia lui Iliiaş vodă şi a lui Ştefan vodă, ficiorii lui Alixandru vodă cel Bătrîn. După moartea lui Alexandru vodă celui Bun au stătut la domnie fiu-său cel mai mare, Iliaş vodă, carile au priimitu şi pre frati-său, pre Ştefan vodă la domnie. Şi legîndu [74] priieteşug cu leşii, le-au întorsu Pocutia cu toate tîrgurile şi le-au iertat şi banii. Decii au întratu vrajba între fraţi, că Iliaş vodă vrîndu să omoare pre frate-său, pe Ştefan vodă, deci Ştefan vodă au fugitu la munteni. De războaiele acestor 2 fraţi. Scrie letopiseţul nostru cetu moldovenescu, că daca au fugit Ştefan vodă la munteni de nevoia frăţine-său, de acolo luuîndu ajutoriu de oaste, au venitu spre ţară, unde i-au ieşit înainte frate-/ <12>său, Iliaş vodă, la locul ce să chiamă Lolonii. Şi dîndu războiu, birui Ştefan vodă pre frate-său pe Iliaş vodă şi-l goni din ţară şi apucă Ştefan vodă scaunul. Al doilea război. Decii nu după multă vreme, de iznoavă au venit Iliaş vodă cu oaste asupra frăţine-său, lui Ştefan vodă, în anii 6942 [1434], unde i-au ieşit Ştefan vodă înainte, la Dărmăneşti, fevruarie într-o zi, luni în săptămîna albă, şi dîndu război vitejaşte, iarăşi birui Ştefan vodă. Al treilea războiu. După aceia deiznoavă, nu după multă vreme, s-au mai ispitit Iliaş vodă al treilea rîndu, de au mai intrat în ţari cu oaste leşască, unde i-au ieşitu nainte Ştefan vodă la Podagra şi lovindu-să oştile de faţă, iară perdu Iliaş vodă războiul. Al patrulea război. De noroc era Ştefan vodă cu frate-său Iliaş, că bine nu să curăţiia de dînsul, atuncia şi sosiia, care au venit de iznoavă asupra lui Ştefan vodă cu oaste în anii 6943 [1435] avgust 4 zile şi s-au lovit cu Ştefan vodă al patrulea rîndu, la Chipereşti, într-o vineri. Ci norocul său / <12v.> cel rău iarăşi  nu i-au slujit, că iarăşi perdu Iliiaşu vodă războiul, cum să zice şi la Scrisoare: „Unde nu va Dumnezeu, nu poate omul“. [75] Al cincilea războiu. Iliiaşu vodă, ştiindu-să căzut jos, nu perdu năde jdea, ci de iznoavă strînsă oaste şi au întrat în ţară la anii 6945 [1437] şi s-au lovit al cincilea rîndu cu Ştefan vodă, într-o joi, martie 8 zile. Ce nimica n-au folosit, că norocul lui cel prostu iarăşi îl lăsă în zminteală, de perdu războiul, de i-au căutat iarăşi a să întoarce înapoi la Ţara Leşască. De împăcarea fraţilor. După aceia, curîndă vreme, scrie că s-au împăcatu Ştefan vodă cu frati-său Iliaşu şi s-au împărţit cu ţara, cum va spune mai jos. Şi domnindu împreună şapte ani, mai apoi lui Iliaşu vodă i-au scos ochii. Iară letopiseţul cel leşesc de aceste războaie a ficiorilor lui Alixandru vodă nimica nu scrie, ci scrie că daca au venitu Ştefan vodă cu ajutoriul muntenescuu şi au împinsu pre Iliaşu vodă din ţară, s-au dus Iliiaşu la craiul leşescu, după ce au domnitu Iliaş / <13> vodă doi ani şi 9 luni. Iară noi n-am vrut să lăsăm să nu pomenim de războaiele acestor doi fraţi, căci că poate fi adevăratu, de vreme ce au fost avînd atîta vrajbă întru dînşii. Iară letopiseţul cel leşesc scrie că deaca au gonit Ştefan vodă pre Iliaş vodă din ţară, s-au dus Iliaş la craiul leşescu, la Vladislav Iaghello şi au pohtitu ajutoriu, să-l ducă la domnie şi să i să plece cu toată ţara. Ci fără zăbavă de la frati-său, Ştefan vodă, au venit soli cu daruri, poftindu-l de pace şi l-au aflatu la Lănciţi, făgăduindu să fie plecatu şi el lui crai. Pentru care lucru, mcară că Iliiaşu vodă au fostu ţiind o sor a crăiasii, a Zofiei, şi era craiul mai priietenu, fiindu-i cumnatu, ci sfatul cunoscîndu pre Ştefan vodă că iaste mai de folos ţării, poftiră pe craiul să-l lase în pace şi să-l jure, să le fie lor cu credinţă. Iară lui Iliiaşu să-i dea hrană şi să aibă socotinţă, că văzîndu-l Ştefan vodă că-i la cinste, să să teamă şi să le ţie jurămîntul. Ci lui Iliaş nu-i sosiia pita craiului, ci gîndi iară de domnie şi au vrut să între în ţară. Ci [76] l-au prinsu Ian Ciola şi l-au datu la pază la cetatea Siraţului / <13v.> şi de ajunsu i-au datu hrană, şi lui şi doamnii lui, cu toată casa. Iară Ştefan vodă în Suceava au jurat lui crai înaintea solilor. Mai apoi ca să arate slujbă, au răsipitu o seamă de tătari, carii au fostu întrat la Podoliia să prade şi la Braţlav şi o samă vii i-au prinsu şi i-au trimis lui craiu, la Sfidriial. După aceia, cum s-au pomenitu mai sus, s-au împăcatu Iliaşu cu frate-său, Ştefan vodă şi s-au împărţitu cu ţara: Cetatea Albă şi Chiliia şi Ţara de Jos s-au venitu lui Ştefan vodă, iar lui Iliaşu vodă: Suceava şi Hotinul cu Ţara de Sus, zicîndu că după aceia au fostu legătură cu craiul leşescu şi mai mare şi daruri în toţi ai au fostu trimiţîndu Iliaşu, iară craiul i-au fost datu Haliciul, ca să-şi ţie averea. De nişte tătari ce au prădat ţara în doao rînduri. Scrie letopiseţul nostru că în anii 6947 noembrie 28 [1439] întrat-au în ţară oaste tătărască, de au prădatu şi au arsu pănă la Botăşani şi au arsu şi tîrgul Botăşanii. Aşijdirea la anul după această pradă, la leatul 6948 [1440] dichemvrii 12 zile, iarăşi au întrat tătarii în Ţara de Jos, de au prădat şi au arsu Vasluiul şi Bîrladul. Iară letopiseţul leşesc, de aceşti / <14> tătari ce scrie mai sus că au prădatu ţara, nimica nu însemnează. De orbirea lui Iliiaş vodă. Domnindu ţara Iliiaşu vodă împreună cu frati-său, Ştefan vodă, apoi cîndu au fostu în anii 6952 [1444], mai înaintea rusaliilor, află vreme Ştefan vodă ca să să curăţească de frati-său Iliaşu şi să ţie ţara însuşi; l-au prinsu şi i-au scos ochii, după ce au domnitu ţara amîndoi şapte ani. Şi decii au domnitu singur Ştefan vodă nu multă vreme, numai 5 ani. [77] Domniia lui Roman vodă, ficiorul lui Iliaş vodă. Roman vodă, ficiorul lui Iliaş vodă, neputîndu răbda atîta nedumnezeire a unchis-ău, s-au vorovitu cu o samă din curtea domnească şi au prinsu pre unchi-său, pre Ştefan vodă, şi i-au tăiatu capul şi s-au apucatu Roman de domnie, leatul 6956 [1448]. Decii Roman vodă neputîndu să-şi îngăduiască cu văru-său, cu Pătru, ficiorul lui Ştefan vodă, pentru domnie [14v.], că erca Roman să omoară pe Pătru, de i-au căutatu a fugi lui Pătru vodă la unguri. De domniia lui Pătru vodă. Acestu Pătru vodă daca au pribegitu în Ţara Ungurească de nevoia văru-său, lui Roman vodă, la leatul 6957 [1449], n-au făcut zăbavă multă, ci au dat cetatea Chiliia ungurilor şi curundu vreme ajutoriu de Ian Huniad ţiitoriul Ţării Ungureşti, au venitu cu oaste şi au împinsu pre Roman vodă din ţară, după ce au domnitu Roman un an. Şi s-au apucatu Pătru vodă de domnie. De moartea lui Roman vodă. Iară Roman vodă fiindu seminţie dispre mumă craiului leşescu lui Cazimir, au năzuitu şi făcînd jalbă, au sfătuitu craiul să-i tocmească, au cu tărie să-l puie la domnie, mai apoi au socotitu că de-i vor şti şi împăca cu Pătru vodă, să domnească ţara împreună, cîndai mai apoi vreunul de dînşii să nu paţă mai rău de cum au păţitu Iliaşu vodă cu frati-său Ştefan vodă, ci au ales sfatu să-l puie cu tărie la domnie. Şi au scos craiul şleahta rusască şi de la Premişlia, de la Liov, de la Belzu, de la Helmu şi de la Podolia şi mătuşa lui Roman încă mersese acolo, căriia i-au datu craiul Colomiia / <15> să ţie şi au purces craiul cu oastea de au venitu pănă la Liov. Ci mai apoi, daca au oblicitu că Roman au muritu otrăvit de Pătru vodă, văru-său, s-au lăsatu de acel gîndu şi au trimis la Pătru vodă soli, să facă jurămîntu şi să-i dea pre Mihal, ficiorul lui Jicmontu, carile [78] fugise de la craiul, întăi la cneazul Mazoviei, apoi la prusi şi la Şlonsca, mai apoi prin Ţara Ungurească au venitu în Moldova. La aceasta au răspunsu Pătru vodă solilor că jurămîntul să facă iaste gata, iar pre Mihal să-l dea nu i să cade, pre acela ce au năzuitu la dînsul, ca să nu-şi piarză credinţa, iară din ţară îl va goni. Şi după aceia s-au dus Mihal la tătari şi multă pagubă au făcut leşilor. Acestu Pătru vodă, au domnitu şi el numai un an şi au muritu. De un Ştefan vodă şi de Ciubăr vodă. Scrie letopiseţul cel leşesc că după moartea lui Pătru vodă au domnit un Ştefan vodă un an şi au murit. După acestu Ştefan vodă au domnitu Ciubăr. Iar letopiseţul cel moldovenescu de acest Ştefan vodă nimica nu scrie, făr cîtu spune că după moartea lui Pătru vodă au domnitu Ciubăr vodă doao luni. / <15v.> Domniia lui Alexandru vodă tij ficior lui Iliiaş vodă, vă leat 6956 [1448] [lacună în toate manuscrisele cronicii]. Domnind Alixandru vodă ţara, venit-au cu oaste fiiu-său, Bogdan vodă. Însă aşa zic că n-au fostu Bogdan vodă ficior cu cununie, ci copil lui Alixandru vodă. Şi s-au lovitu cu tată-său, Alixandru vodă, la Tămăşani, aproape de tîrgul Romanului, avgust 22 dni. Şi după multă [79] nevoinţă birui Bogdan vodă pe tată-său, pre Alixandru vodă. Şi într-acel războiu au peritu oameni de frunte, Onciul logofătul şi Costea Andronic şi alţi mulţi, după ce au domnitu Alixandru vodă 4 ani. (AXINTE URICARIUL) Află-se scris la un letopiseţ sîrbescu de Azarie călugărul precum în zilele acestui domnu, Alixandru vodă, s-au hirotonisit preaosfinţitul mitropolitul chir Theoctist de Nicodim din Ţara Sirbască, prin zilele / <16> bun credinciosului cneazul Gheorghie dispot. Cronicariul leşesc. Aşa scrie şi cronicariul lor, de zice că Bogdan vodă au venitu cu oaste asupra lui Alixandru vodă, cum s-au pomenitu mai sus şi l-au gonitu în Ţara Leşască, după ce au domnit patru ani. Decii Alixandru vodă, daca au fugitu în Ţara Leşască cu doamnă-sa şi cu coconii săi, au poftitu de la craiul ajutoriu şi au trimis craiul pre Sinenschii cu Ţara Rusască şi au împinsu pre Bogdan vodă şi au apucatu Hotinul şi Neamţul şi Suceava şi au aşezat pre Alixandru vodă la scaun. Iar Bogdan vodă, fără zăbavă, adunîndu oameni de pretitinderile, au scos pre Alixandru vodă din scaun şi iar au apucat Bogdan vodă scaunul. Iară Alixandru vodă au năzuit iară spre leşi şi au făcut jalbă de iznoavă pre Bogdan vodă. Iară craiul au făcut sfat, ce va face cu această ţară mişcătoare şi neaşezată. Sfătuia unii, de zicea să scoaţă domnii şi să puie judeţile sale şi să o împarţă, să o facă ţinuturi. Iar alţii erau împrotivă, de zicea că mai bine iaste a să apra de turci de după păretile altuia decîtu după al său. Şi aşa aleseră / <16v.> pre Odrivoz şi pre Coneţpolschii cu oaste, pentru pfta a o seamă de moldoveni, să ducă pre Alixandru vodă la scaun, carile au scos voevozia rusască şi au avut şi de moldoveni gloate mari. Şi daca au întratu în Moldova [80] cu trei oşti: moldovenii cu domnul său Alixandru vodă, cu un polcu de podoleni era Buceaţchii, iară pre altă oaste Coneţpolschi, care oaste au trecut Nistrul la Hotin supt cetate, că era cetatea pre mîna oamenilor lui Alixandru vodă. Iară Bogdan vodă au fost atuncea la Lipoveţi. Leşii, daca au înţeles de dînsul, au vrut să treacă Prutul, ca să-i dea război, ci Bogdan vodă n-au vrut să le dea război, socotindu să-i bage la strimtori şi zăbovindu-i, să-i flămînzească. Aşa i-au purtatu din loc în loc pănă la apa Bîrladului, iară el ţinea pădurile. Şi trimitea cu înşălăciune soli, cumu-i iaste voia să să plece lui crai şi să facă pace, făgăduindu-i şapte mii de galbeni să-i dea pre anu şi încă şi alte daruri multe făgăduia, numai craiul să-l apere de turci. Crezîndu leşii acela cuvîntu, au lăsat să fie pre îngăduinţa lui şi s-au întorsu pre acasă. Iară Bogdan vodă să ascuţiia, ca să poată undeva / <17> vîna, ci simţindu acestea oamenii lui Alixandru vodă le-au spus să nu să încrează, ci să să păzească. Ce leşii fiindu de înşălăciune coprinşi, nu băga în seamă, pănă n-au fugitu un diiac al lui Bogdan vodă la oastea leşască, de le-au spus. Atuncea boiarii lui Alixandru vodă sfătuia ca să încunjure pădurea şi să hălăduiască de meşterşugul lui Bogdan vodă, că în pădure supusese oaste. Ci leşii fiindu dîrji, n-au vrut să asculte, ci au întratu să treacă pădurea şi au trimis înainte carăle cu pîrcălabul de Hotin şi cu dînsul toţi moldovenii şi podolenii. Războiul lui Bogdan vodă cu leşii.Deci cîndu au fostu în mijlocul pădurii, făcut-au năvală oastea lui Bogdan vodă la carele leşilor. Ci apărîndu-să leşii, de-abiia au scăpatu cu multă pagubă şi perire. Decii, vrîndu să între şi ceialaltă oaste leşască, atuncea s-au ivitu toată oastea lui Bogdan vodă cu multe steaguri şi buciume, fără călărime, multă pedestrime. Acvstea văzîndu leşii, s-au tocmitu de războiu şi au băgatu în mijloc pre Alixandru vodă. Şi s-au tîmplatu acestu războiu, a şasea zi după pacea ce făcusă, la Crasna. Şi s-au bătut mainte de apusul soarelui pănă ce / <17v.> au înpotat, perindu de îmbe părţile, pănă au năvălit şi gloatile de pedestri, carii au făcut mare moarte în leşi, tăindu cu coasile vinile cailor. Unde [81] hatmanii leşeşti vrîndu să îmbărbăteaze pre ai săi, ş-au pus şi ei capetile, ales Piotru Odrivozu şi Nicolae Porava şi Buciaţchii. Şi biruia Bogdan vodă, de n-ar fi datu ajutoriu moldovenii lui Alixandru vodă, carii trecusă pădurea cu podolenii, pre carii trimisese cu carăle. Şi aceia s-au învîrtejitu la războiu, de au datu inimă celor pieitori şi au împinsu pre oastea lui Bogdan vodă, de au început a fugi şi au umplut pădurile. Şi aşa cu vitejiia iară a moldovenilor au întorsu izbînda la leşi, cei ce perdusă războiul. Mulţi aleşi au perit întru acel războiu: Nesvoiovschii, Biasovschii, Davidovschii şi alţi mulţi ca aceştia. Deci Alixandru vodă cunoscîndu că nu să va putea aşeza la scaun, că pre vrăjmaşul său, pre Bogdan vodă, măcară că înfrînsese cu acea dată, iară nici o pagubă nu-i făcusă, că Bogdan vodă şi cu oamenii săi cumuş era învăţaţi a ţinea pădurile, măcară că să răşchirasă din război prin păduri, de iznoavă s-au strînsu şi s-au tăbărîtu, socotindu să nu piarză nădejdea, ci di iznoavă să / <18> lovească pre leşi, că-i ştiia că sîntu slăbiţi de tot ajutoriul. Înţelegîndu acestea leşii dimpreună cu Alixandru vodă şi văzîndu-să slăbiţi de cu totu ajutoriul, măcară că înfrînsese cu deodată pre Bogdan vodă, ci a doilea rîndu nu era nădejde, că nimica lui Bogdan vodă nu-i stricasă, că din oastea lui puţini perisă, iară de la leşi mai cu totul perisă, văzîndu că nu le slujaşte norocul, nu s-au apucatu de scaun, nici au aşteptatu al doilea rîndu războiul, temîndu-să să nu-i lovască Bogdan vodă făr de veste cu oaste tocmită şi cîndai să nu paţă mai rău decîtu întăi, să piiae şi cîţi au mai rămas, bulucindu-să dimpreună cu Alixandru vodă, cu toţii s-au tras degrabu spre Ţara Leşască. Iară Bogdan vodă văzîndu-să curăţitu de vrăjmaşii săi, s-au aşezatu la scaun. Ci de aceste războaie ale lui Alixandru vodă cu ale lui Bogdan vodă la une letopiseţe de ale noastre nimica nu scrie, că pre Bogdan vodă îl scrie ficior lui Alixandru vodă şi au rămas pre urma lui la domnie. Iară întru unele izvoade de ale noastre scrie de războaiele lor, ca şi cronicariul leşescu, însă mai pre scurtu. Pentru aceia oare cum au fostu, că tot să tocmescu că / <18v.> izbînda au fostu a .lui Bogdan vodă, că au rămas la domnie şi au domnitu doi ani. [82] (AXINTE URICARIUL) Scrie la un letopiseţu vechiu sîrbăscu de Azarie călugărul izvodit, precum în zilile acestui Bogdan vodă s-au început a da dajde turcilor şi pentru aceia ne-au numit bogdani pănă astăzi. Acestu Bogdan vodă iaste tatăl lui Ştefan vodă cel Bun. Domniia lui Pătru vodă, pre carile l-au poreclit Aron. Vă leatul 6963 [1455], după doi ani a domniei lui Bogdan vodă, scrie letopiseţul cel moldovenescu c-au venitu fără de veste Pătru vodă ce l-au poreclitu Aron şi au aflatu pre Bogdan vodă la satul Răusenii, din jos de tîrgul Sucevii şi l-au lovitu, vineri în răvărsatul zorilor, octomvrie 16. Şi acolo i-au tăiatu capul lui Bogdan vodă. Decii au stătut la domnie Aron vodă. Războiul lui Slexandru vodă cu al lui Pătru vodă la Movile. În domniia lui Pătru vodă Aron, scrie letopiseţul cel moldovenescu că în anii 6963 [1455], în luna lui mai, au venit Alexandru vodă, tatăl lui Bogdan vodă, cu oaste asupra lui Pătru vodă Aron şi ş-au datu război la / <19> Movile. Ci norocul cel prostu al lui Alixandru vodă nici aicea nu-l lăsă să izbîndească, că dîndu războiu vitejaşte dispre amîndoao părţile, birui Pătru vodă pre Alixandru vodă. Văzîndu Alixandru vodă că perdu războiul, fugi la Cetatea Albă şi acolo s-au săvîrşit. Iară Pătru vodă Aron au domnit doi ani. De cest războiu a lui Petru vodă cu a lui Alexandru vodă cronicariul cel leşesc nimica nu arată. Acest Pătru vodă au izvodit întăi şi au început a da dajdea turcilor. (AXINTE URICARIUL). [83] Domniia lui Ştefan vodă, ce-i zic cel Bun, ficiorul lui Bogdan vodă, şi de multe războaie minunate ce au făcut. Cîndu s-au  domnitu, fost-au cursul anilor 6965 [1457] aprilie 12, joi. Acest domn, Ştefan vodă, după doi ani a domnii lui Pătru vodă Aron, rădicatu-s-au de la Ţara Muntenească cu multă mulţime de oaste muntenească şi din ţară adunaţi, şi au întrat în ţară. Şi silind pre scaunul Sucevii, i-au ieşitu înainte Pătru vodă Aron pre Siretiu, la sat la Doljăşti, la tină, şi s-au lovitu în zioa de joi-mari, aprilie 12, şi înfrînse / <19v.> Ştefan vodă pre Aron. Ci Aron vodă nu se lăsă cu atîta, ci de iznoavă s-au bulucitu şi al doilea rîndu să lovi la Orbic şi iară birui   Ştefan vodă. Şi-l prinse pre Pătru vodă Aron şi-i tăie capul, de-şi răsplăti moartea tătîne-său, lui Bogdan vodă. Cîndu s-au strînsu ţara la Direptate. Deciia Ştefan vodă strîns-au boiarii ţării şi mari şi mici şi altă curte mănuntă dimpreună cu mitropolitul Theoctistu şi cu mulţi călugări, la locul ce să chiamă Direptatea şi i-au întrebatu pre toţi: iaste-le cu voie tuturor să le fie domnu ? Ei cu toţii au strigat într-un glas: „În mulţi ani de la Dumnezeu să domneşti !“ Şi decii cu toţii l-au rădicatu domnu, şi l-au pomăzuitu spre domnie mitropolitul Theoctist. Şi de acolea luo Ştefan vodă steagul ţărîi Moldovei şi să duse la scaunul Sucevii. Deciia Ştefan vodă gătindu-să de  mai mari lucruri să facă, nu cerca să aşaze ţara, ci de războiu să gătiia, şi au înpărţitu oştii sale steaguri şi au pus hotnogi şi căpitani, carile toate cu noroc i-au venit. Cîndu au prădatu Ştefan vodă Ţara Săcuiască. Scrie le topiseţul cel moldovenescu că fiindu Ştefan vodă om războinic şi de-a pururea trăgîndu-l inima / <20> spre vărsare de sînge, nu peste vreme multă, ce în al cincilea an, să sculă den domniia sa, în anii anii 6969 [1461], rădicîndu-să cu toată [84] puterea sa şi s-au dus la Ardeal, de au prădatu Ţara Săcuiască. Nici au avut cine să-i iasă împotrivă, ce după multă pradă ce au făcut, cu pace s-au întorsu napoi, fără de nici o zminteală. Ci de această poveste cronicariul cel leşesc nimica nu scrie şi încă şi alte semne multe sîntu şi nu însemnează nimica de însele. Iar letopiseţul nostru, măcară că scrie cam pre scurt, însă le însemnează toate. În al şaselea an a domnii lui Ştefan vodă, în anii 6970 [1462], iulie 22, loviră pre Ştefan vodă cu o puşcă în gleznă la cetatea Chiliei. [84] Iar în al şaptelea an a domnii sale, în anii 6971 [1463], iulie 5, luatu-ş-au doamnă de mare rudă, pre Evdochiia de la Chiev, sora lui Simeon înpăratul. Iară cronicariul cel leşescu scrie că au fostu Evdochia fată lui Simeon înpăratul, iară nu soră. Cîndu au luat Ştefan vodă Chiliia şi Cetatea Albă de la păgîni. Vă leatul 6973 [1465]  meseţa ghenarie 23, adunîndu Ştefan vodă multă oaste de ţară, vrîndu să răscumpere cetăţile / <20v.>carile le luase păgînii de la alţi domni, pogorît-au cu toată puterea sa spre cetatea Chiliei. Şi sosindu la cetate miercuri spre joi, la miazănoapte, au încunjurat cetatea. Însă joi nu s-au apucat de harţu, iară vineri dins-de-dimineaţă au început a bate cetatea, şi aşa toată zioa s-au hărţuit pănă în seară. Iar sîmbătă se închinară cei din cetate şi întră Ştefan vodă în cetatea Chiliei. Şi acolo petrecîndu 3 zile veselindu-să, lăudîndu pre Dumnezeu, înblînzia oamenii în cetate. Decia şi la Cetatea Albă au tras şi multă năvală făcîndu, dobîndi şi Cetatea Albă. Şi aşa amîndoao cetăţile cu multă moarte şi perire de ai săi le dobîndi, carile întărindu-le cu bucate şi cu slujitori, au lăsat pre Isaiia şi pre Buhtea pîrcălabi, ca să le grijască, iară el s-au întorsu la scaunul său la Suceava. Iarîn al zecelea an a domnii sale, în anii 6974, [1466] iulie 10, au început a zidi mănăstirea Putna, spre slava lui Dumnezeu şi a Preacuratei Maicii fecioarii Mariei. [85] Războiul ce au făcut Ştefan vodă cu Mateiaş craiul ungurescu la Bae. Mateiaşu, craiul ungurescu, bizuindu-să puterii sale şi meşterşugului său cu carile pre mulţi dn vecinii / <21> săi i-au surpat şi i-au supus, carile de multe ori războaie făcea cu turcii şi cu noroc izbîndia, neavîndu nici o pricină direaptă asupra lui Ştefan vodă, ci numai ca să-l supuie, să fie suptu ascultarea lui, ca să-i fie cuvîntul deplin, de care lucru multe ori să lăuda Mateiaş crai, că cîte izbînde face Ştefan vodă, cu puterea lui le face şi de suptu ascultarea lui face izbîndă, şi vrîndu de ce să făliia ca să arate cum iaste adevăratu, au trimis sol ca să i se închine Ştefan vodă, ce Ştefan vodă n-au priimitu. Mai apoi văzîndu Mateiaşu craiul volniciia lui Ştefan vodă că nu o poate supune, strîngîndu multă oaste a sa şi luîndu ajutoriu şi de la alţii, au purces în anii 6975 [1467] şi au tras spre Moldova. Şi zicea că cu cale merge ca să ducă la scaun la Moldova pre Pătru vodă. Şi trecîndu muntele, au trecut la Trotuş, noemvrie 19. De acolea luund drumul, au sosit la Roman, noemvrie 29 şi acolo s-au odihnitu pănă a şaptea zi, prădînd şi jăcuind. Iar a opta zi, dichemvrie 7, au arsu tîrgu Romanul şi decii au luat drumul spre Suceava, prădîndu şi arzîndu, şi siliia la scaunul Sucevii. Mai apoi, socotind ca să nu rămîe vreun unghiu nepipăit de dînsul, au lăsat drumul Sucevii, unde-l aştepta Ştefan vodă, şi la Bae / <21v.> ş-au întorsu calea şi au sosit la Bae, luni, dichemvrie 14, şi acolea cum nu vrea avea nici o grijă de nici o parte, lăsîndu-ş oastea fără nici o grijă, nici pază, la băuturi şi la prăzi. Unde avîndu Ştefan vodă ştire şi prinzîndu limbă, marţi noaptea, dichemvrie 15, au aprinsu tîrgul asupra lor, cîndu ei era fără de nici o grijă. Şi fiindu şi beţi şi negătiţi de război, i-au lovitu Ştefan vodă cu oaste tocmită în răvărsatul zorilor, de multă moarte şi perire au făcut într-înşii. Că ei nefiind tocmiţi de război, nimica de arme nu s-au apucatu, ci de fugă, nici urma să ia carii scăpa, că fiind  noaptea de nu ştiia încătro vor merge, în toate părţile rătăciia, de-i vîna ţăranii în zăvoaie, prin munţi, unde vreo 12.000 periţi s-au aflatu. Mai apoi şi însuşi craiul, rănitu de săgeată foarte rău, de abiia au hălăduitu pre poteci, de au ieşitu la Ardeal. [86] Aşa noroceşte Dumnezeu pre cei mîndri şi falnici, ca să să arate lucrurile omeneşti cîtu sînt de fragede şi neadevărate, că Dumnezeu nu în mulţi, ce în puţini arată pute rea sa, ca niminea să nu nădăjduiască în puterea sa, ce întru Dumnezeu să-i fie nădejdea, nici fără cale războiu să facă, cărora li-i Dumnezeu împotrivă. Pe aceia vreme avînd Ştefan vodă priiteşug cu leşii, au trimis din dobînda sa şi craiului leşescu, pen solii săi. / <22> Iară Mateiaşu crai, daca au scăpatu, de iznoavă gătisă oaste, ca să vie asupra lui Ştefan vodă, ce viindu-i alte greutăţi dispre Ţara Ceşască, s-au întors la ceşi cu oastea sa. Într-aceia şi craiul leşăscu, oblicindu că va să margă Mateiaşu craiul asupra lui Ştefan vodă, au trimis soli, zicîndu că-i va da ajutoriu, de-i va trebui, împrotiva lui Mateiaşu, şi i-ar fi datu, de nu s-ar fi părăsitu Mateiaşu crai de acel gîndu. Pe aceia vreme, noemvrie în 25, s-au pristăvitu Evdochiia, doamna lui Ştefan vodă.  De prădarea săcuilor. Scrie letopiseţul cestu moldovenescu că într-acelaş an, după războiul lui Ştefan vodă ce făcusă la Bae cu Mateiaşu craiul, s-au rădicatu Ştefan vodă cu toată puterea sa, vrîndu să-şi răscumpere strîmbătatea sa ce-i făcusă ungurii cîndu venise la Bae, s-au dus şi el la Ardeal, de multă pradă şi robie şi ardere au făcut în Ţara Săcuiască, neavîndu cine-i sta înprotivă şi cu pace s-au întorsu, fără nici o zminteală. Ci de această poveste ce spune că au prădat Ştefan vodă Ţara Săcuiască, cronicariul cel leşescu nimic nu scrie. Cîndu s-au înpăcatu Ştefan vodă cu Matiiaş, crai ungurescu. / <22v.> Decii, după puţină vreme, au încetatu vrajba între craiul ungurescu şi între Ştefan vodă, că văzîndu ei că vrăjmaşul lor şi a toată creştinătatea, turcul, le stă în spate [87] şi asupra volniciei tuturor întinde mrejile sale, ca să-i coprinză, şi arătîndu-să priietinu cu multe cuvinte de înşălăciune şi cătră unul, şi cătră altul, ca să-i poată zădărî cap de price şi să înceapă zarvă, gîndindu-să că într-acele amestecături i să vor închina lui pentru să le dea ajutoriu şi mai apoi îi va pleca şi suptu jugul său, văzînd această înşălăciune, Mateiaşu craiul şi cu Ştefan vodă s-au împăcatu şi s-au aşezatu. Şi încă după pace aşezată şi legătură tare ce făcusă amîndoi, au dăruitu Mateiaşu craiul pre Ştefan vodă cu doao cetăţi mari la Ardeal, anume Balta şi Ciceul. De nişte tătari ce au întrat în ţară să prade. Vă leato 6978 [1470] rădicatu-s-au multă mulţime de oaste tătărască şi au întratu în ţară, să prade, cărora prinzîndu-le de veste Ştefan vodă, le-au ieşitu înainte. Şi la o dumbravă ce să chiamă la Lapinţi, aproape de Nistru, i-au lovit Ştefan vodă cu oastea sa, avgust 20, şi dîndu războiu vitejaşte, i-au răsipit şi multă moarte şi perire au făcut într-înşii / <23> şi mulţi au prinsu în robie şi le luo tot pleanul. De care lucru cunoscîndu Ştefan vodă că ajutoriul nu de aiurea i-au fost, ci numai de la Dumnezeu şi de la Preacurata Maica sa, şi cu mare laudă şi izbîndă s-au întorsu  la scaunul său, la Suceava. Cînd au sfinţit Ştefan vodă mănăstirea Putna. Deaca să întoarse Ştefan vodă de la acel război cu noroc ce izbîndi pre acei tătari, spre lauda aceia mulţămind lui Dumnezeu, au sfinţit mănăstirea Putna, carea era zidită de dînsul, septemvrie 3 zile, întru lauda a Preacuratei Fecioarii Mariei, Maicei Domnului nostru Iisus Hristos. La carea sfinţenie multă adunare de călugări au fostu: Theoctistu mitropolitul şi Tarasie episcopul dimpreună cu Iosif arhimandritul şi egumenul Putnii, zicu că au fost la liturghie arhiepiscopi şi episcopi şi preoţi şi diaconi 64 la jirtăvnic. [88] Cîndu a întrat zavistiia între Ştefan vodă şi între Radul vodă şi de arderea Brăilii. Vă leato 6978 [1470] Într-aceia vreme întră zavistiia între Ştefan vodă şi între Radul vodă, domnul muntenesc, pre obiceiul firii omeneşti de ce are, de aceia pofteşte mai mult, de nu-i ajunse lui Ştefan vodă ale sale / <23v.> să le ţie şi să le sprijinească, ci de lăcomie, ce nu era al lui, încă vrea să coprinză. Strîns-au ţara şi slujitorii săi şi au întratu în Ţara Muntenească, de au prădat marginea, fevruarie 27 dni şi au arsu Brăila în săptămîna albă, marţi. De tăiarea capetelor a nişte boiari, 6979, ghenuarie 16 zile [1471]. Tăie Ştefan vodă pre Isaiia vornicul şi pe Negrilă păharnicul şi pre Alxa stolnicul în tîrgu în Vasluiului. Războiul de la Soci, cînd s-au bătut Ştefan vodă cu Radul vodă, domnul muntenescu, 6979, martie 7 dni [1471]. Radul vodă, văzîndu atîta pradă în ţara sa, ce-i făcusă Ştefan vodă, nu vru să lase să nu cerce strîmbătatea sa. Ce pururea să întîmplă, cela ce va să-şi întoarcă bătaia, de doao ori îl bat, că strîngîndu oastea sa şi vecinească, au venitu asupra lui Ştefan vodă. Iară el, ca un leu gata spre vînatu, de sîrgu s-au pornit şi la Soci le-au ieşit înainte şi, dînd război vitejaşte, martie 7 zile, nu mai puţin de vitejiia moldovenilor, carii era gata au să moară, au să izbîndească, decît de meşterşugul lui Ştefan vodă, Radul vodă pierdu războiul / <24> cu multă pagubă de ai săi, că pre toţi i-au tăiatu şi toate steagurile Radului vodă le-au luat şi pre mulţi viteji i-au prinsu vii şi pre toţi i-au tăiatu, numai ce au lăsatu vii 2 boiari de acei mari, pre Stan logofătul şi pre Mircea comisul. [89] De un cutremur. Într-acelaşi an, avgustu 29, fu cutremur mare de pămîntu peste toată ţara, în vremea ce au şezutu domnul la masă, la prînzu. Vă leato 6980 [1472] Au adus Ştefan vodă pre Mariia de Mangop, de o au luat luiş doamnă. Al doilea război a lui Ştefan vodă cu al Radului vodă la Izvorul Apei, leatul 6981, noevmrie 8 [1473]. Ştefan vodă, fiindu-i aprinsă inima lui de lucrurile vitejeşti, îi părea că un an ce n-au avut treabă de războiu, că are multă scădere, socotindu că şi inimile voinicilor, în războaie trăindu să ascut şi truda şi osteneala cu carea să diprinsese iaste a doao vitejie, strînsă de iznoavă oaste şi luo pre Basarabă Laiotă, ca să-l ducă la Ţara Muntenească, să-l puie domnu. Iani socotete că supt un copaci bun, cîţi să adăpostesc, sau cîtă laudă îşi adaoge nu numai purtătoriul, ce / <24v.> şi ţara, cîndu năvăliia la dînsul şi la ţară şi domnii cei streini, să-i ducă la domnie, şi cu ajutoriul lor era cu nădejde că vor izbîndi. Şi întrîndu Ştefan vodă în Ţara Muntenească, să gătiia de războiu Radului vodă. Ci văzîndu Radul vodă că nu-i va putea sta împotrivă, în 18 ale lui noemvrie au dat dosul cu oastea sa şi s-au dus la scaunul său, la Dîmboviţă. Aicea să socotim. Că iată că letopiseţul cel leşesc nu spune că s-au bătut trei zile războiul, decii să fie dat dosul Radul vodă, ci spune că daca au văzut că nu va putea sta împotrivă lui Ştefan vodă, au fugitu la cetate. Iar letopiseţul nostru scrie că daca au sositu Ştefan vodă la margine, noemvrie 8 zile, au împărţitu steagurile oştii sale pre Milcov. Şi decii s-au împreunatu cu Radul vodă, joi, într-aceastaşi lună, 18 zile, [90] la locul ce să chiamă Cursul Apei. Şi dîndu războiu vitejaşte de îmbe părţile, s-au bătut acolo pănă în sară, aşijderea şi vineri şi sîmbătă toată zioa pănă în sară. Iară noaptea spre duminecă au lăsatu Radul vodă toate ale sale în tabără şi au fugitu cu toată oastea sa la scaunul său, / <25> la Dîmboviţă. Iară Ştefan vodă s-au pornitu după dînsul cu toată oastea sa. Şi într-această lună 23 au încunjurat Cetatea Dîmboviţa şi într-aceia noapte au fugit Radul vodă din cetate, lăsă pre doamnă-sa Mariia şi pre fiica sa Voichiţa şi tot ce au avut şi s-au dus la turci. Iară Ştefan vodă, miercuri 24 ale aceştii luni, au dobînditu cetatea Dîmboviţa şi au întratu într-însa şi au luat pre doamna Radului vodă şi pre fiică-sa Voichiţa au luat-o luişi doamnă şi toată avuţiia lui şi veşmintele lui cele scumpe şi visteriile şi toate steagurile lui. Şi acolo s-au veselit trei zile şi decii s-au întorsu înapoi la scaunul său, la Suceava, dîndu laudă lui Dumnezeu. Iară pre Basarabă vodă l-au lăsatu domnu în Ţara Muntenească şi au domnit o lună. Iară Radul vodă au năzuitu la turci, ca să-şi poată scoate ajutoriu de la împăratul turcilor şi să-şi răscumpere domniia cu puterea lui. Iară Ştefan vodă, daca au sosit la scaunul său, la Suceava, au trimis la craiul leşescu sol, vestindu-i de războiu cu noroc ce au făcut înprotiva Radului vodă, fălindu-să că şi cetatea şi scaunul Dîmboviţa cu / <25v.> toată avuţiia i-au luat, dimpreună şi doamna şi fiică-sa. Şi au trimis şi la craiul din dobînda sa, nu pentru că doară i-au fostu datoriu să-i trimiţă, cum zic unii că au fostu supus leilor, ci pentru să-l aibă prieten la nevoie şi la treabă ca aceia, de-i va veni asupră, cum s-au şi tîmplatu, că atuncea i-au venitu veste cum Radul vodă au întratu în Ţara Muntenească cu oastea turcească. Şi aciiaşi au trimis alţi soli, de au poftitu oaste într-ajutori, împotriva Radului vodă. Războiul Radului vodă cu a lui Basarab vodă. Radul vodă, daca au luatu agiutoriu de la turci, au întrat în Ţara Muntenească cu 15.000 de turci, fără alţi lefegii ce adunase şi au datu războiu lui Băsărab vodă, joi, dichevrie 23, şi l-au răzbitu pre însul şi pre toată oastea lui. Carile [91] văzîndu-să împresuratu de vrăjmaşii săi, au năzuitu iarăşi la Moldova, la stăpînul său, Ştefan vodă. Iară turcii s-au pornitu pre urma lui Basarabă vodă şi au venitu pănă la Bîrlad, de au stătut ca un zidu, vineri, dechemvrie 24. Şi aşa au slobozitu năvrapii săi, de au prădatu toată ţara. Şi decii s-au întorsu prin Ţara Muntenească şi s-au dus înapoi. / <26> Iar craiul leşescu au trimis pre Dombec caştelanul de Belz, şi pre Sohodolschii ca să-i poată împăca, măcară pînă la o vreme, cu Radul vodă, ci s-au tărăgănatu vremea pănă într-altu an. Şi au învăţatu craiul, de va tribui oaste de grabu, să ridici Buciaţchi toată şleahta Podoliei, să meargă întruajutoriu lui Ştefan vodă. Cîndu au luat Ştefan vodă cetatea Teleajănul şi cîndu s-au bătut cu Ţăpăluş şi cu ungurii, mai apoi şi cu Bassrabă, leat 6982 octomvrie 1 [1474]. Au luat Ştefan vodă cetatea Teleajănului şi au tăiat capetile pîrcălabilor şi muierile lor le-au robitu şi mulţi ţigani au luat şi cetatea au ars-o. Într-aceiaşi lună, în 5 zile, fu războiu în Ţara Muntenească cu ungurii şi cu Ţăpăluşi, şi cu ajutoriul lui Dumnezeu au biruitu Ştefan vodă şi au bătut pre unguri. Într-aceiaşi lună, în 20 de zile, au răzbitu şi pre Băsărabă. Războiul lui Ştefan vodă cîndu s-au bătut la Podul Înaltu cu turcii, 6983 [1475]. Într-aceia vreme, Mehmet împăratul turcescu, armîndu 120.000 de oastea sa şi oastea tătărască şi muntenească, să margă cu Radul vodă, au trimis asupra lui Ştefan vodă. / <26v.> Iară Ştefan vodă, avîndu oastea sa,  40.000 şi 2000 de leşi ce-i venise într-ajutoriu cu Buciaţschii de la craiul Cazimir şi [92] 5000 de unguri, ce-i dobîndise de la Mateiaşu, craiul ungurescu, le-au ieşit înaintea turcilor din sus de Vasluiu, la Podul Înalt, pre carii i-au biruitu Ştefan vodă, nu aşa cu vitejiia, cum cu meşterşugul. Că întăi au fostu învăţatu de au pîrjolitu iarba pretutindinea, de au slăbitu caii turcilor cei gingaşi. Decii, ajutorindu puterea cea dumnezeiască, cum să vrea tocmi voia lui Dumnezeu cu a oamenilor, aşa i-au coprinsu pre turci negura, de nu să vedea  unul cu altul. Şi Ştefan vodă tocmisă puţini oameni preste lunca Bîrladului, ca să-i amăgească cu buciune şi cu trîmbiţe, dîndu semnu de războiu, atuncea oastea turcească, întorcîndu-să la glasul bucinelor şi împiedecîndu-i şi apa şi lunca şi negura acoperindu-i, tăindu lunca şi sfărămîndu ca să treacă la glasul bucinilor. Iară dindărăpt Ştefan vodă cu oastea tocmită i-au lovitu joi, ghenarie 10 zile, unde nici era loc de a-şi tocmirea oastea, nici de a să îndrepta, ci aşa ei în sine tăindu-să, mulţi periră, mulţi prinşi de pedestrime au fost. Ce şi pre aceia, pre toţi i-au tăiatu, unde apoi mîgle de cei morţi au strînsu, şi mulţi paşi şi sangeaţi / <27> au perit. Şi pre ficiorul lui Isac paşa, după ce l-au prinsu viu, l-au slobozit. Şi puşcile le-au dobînditu şi steaguri mai multe de o sută au luat. (MISAIL CĂLUGĂRUL) <M.f.40>Dacă i-au bătut pre turci, ei de la Podul Înalt au luat pen păduri ş-au eşit unde purcede apa Smilii în ţînutul Tutovii. Acolo în legea lor au dat laudă lui Dumnedzău că au scăpat ş-au ieşit la lume. Iară Ştefan vodă pornitu-s-au după dînşii cu ai săi moldoveni şi cu 2.000 de oaste leşască, de i-au fost într-agiutoriu şi i-au gonit pre turci păn i-au trecut Siretiul la Ionăşăşti, unde să pomeneşte şi astădzi Vadul Turcilor. Şi acolo, deasupra Siretiului, la movila cea mare a Tecuciului, odihnind 3 dzile, i-au venit veste de la starosti de Crăciuna, ce-i zic acmu Putna, cum Radul vodă vine cu oşti asupra lui Ştefan vodă, fără veste. Şi / <40v.> întristîndu-să Ştefan vodă, cu cine avea, cu ai săi, au răpedzit la ostaşi, de-i strîngea de sîrg. Într-aceia au sosit şi Şendrea hatmanul, cumnatul lui Ştefan vodă, cu o samă de oşti ce au fost rămas înapoi; îndată şi Coste păharnicul cu altă samă de oaste ce au fost gonit pre turci, de i-au fost trecut Seretiul, au sosit. Şi avînd bucurie Ştefan vodă de ai săi, cum să aflară pregiur dînsul la loc de grije, îndată repedzi pe Şendre hatmanul înaintea oştii munteneşti cu puţine [93] slujitori, ca-n chip de strajă. Şi dînd de oastea muntenească, mulţi pre puţini, fură biruiţi de oastea Radului vodă şi acolo perit-au şi Şendrea hatmanul, mai gios de Rîmnic, unde s-au pomenit multă vreme Movila Şendrii. Şi l-au dus, de l-au îngropat în sat, în Dolhăşti, lîngă tată-său. Înţelegînd Ştefan vodă cum că adevărat Radul vodă domnul muntenesc şi cu oastea sa îi vine asupră, ghenarie 13 zile au trecut Seretiul şi mai sus de Rîmnic le-au fost războiul. / <41> Şi dînd războiu vitejeşte despre amîndouă părţile, multă pagubă s-au făcut şi cu vrerea lui Dumnedzău fu izbînda lui Ştefan vodă, că pierdură muntenii războiul. Dat-au Ştefan vodă oştii sale voie să prade în trei dzile, cît vor putea, în Ţara Romînească şi prădînd, adus-au multă dobîndă ostaşii. Şi izbăvind Ştefan vodă acolo, păn a să strînge oştile toate, aducînd şi pre mulţi den boiarii Ţării Romîneşti şi alte capete, oameni de frunte de acolo, au pus pre ai săi boiari şi oameni de cinste, de au vorovit şi au tocmit, de au despărţit din Milcovul cel Mare o parte de pîrîu, ce vine pre lîngă Odobeşti şi trece de dă întru apa Putnei. Şi păn astădzi iaste hotarul ţărîi Moldovei şi a Ţării Romîneşti acel pîrîu ce să desparte din Milcovul cel Mare. Iară mainte au fost avînd ţările amîndoă pricină, că Ţara Romînească vrea să fie hotarul său păn în apa Trotuşului, iară moldovenii nu-i lăsa, păn au vrut Dumnedzău de s-au tocmit aşea. Ş-au / <41v.> luat Ştefan vodă cetatea Crăciuna cu ţinut cu tot, ce să chiamă ţinutul Putnii şi l-au lipit de Moldova ş-au pus pîrcălabii săi, pre Vîlcea şi pre Ivan. Şi într-aceia laudă şi bucurie au ziditu biserica în tîrgu în Vasluiu, dîndu laudă lui Dumnezeu de biruinţă ce au făcut. Şi decii s-au întorsu la scaunul său, la Suceava, cu mare pohvală şi biruinţă, de la însuşi Dumnezeu de sus, ieşindu-i înainte mitropolitul şi cu toţi preoţii, aducîndu sfînta Evanghelie şi cinstita cruce în mîinile sale, ca înaintea unui împăratu şi biruitoriu de limbi păgîne, de l-au blagoslovitu. Atuncea mare bucurie au fostu tuturor domnilor şi crailor de prin prejur de biruinţă ce au făcut Ştefan vodă. / <M.f.41.v.> (MISAIL CĂLUGĂRUL). Întorsul lui Ştefan vodă cu oştile. Mărgînd Ştefan vodă cu oştile pre apa Bîrladului în sus, atuncea plăcîndu-i locul între Bîrlad şi între apa Vasluiului şi într-acea laudă şi bucurie de izbîndă cu noroc ce au biruit pre turci şi pre munteni, au început a zidi biserica sveti Ioan Preditice, în tîrg la Vasluiu, dînd laudă lui Dumnedzău de biruinţă ce au făcut, pre urmă şi case domneşti, cum să cunosc şi păn într-aceste vremi. Şi odihnind Ştefan vodă acolo cu oştile sale şi rîvnind cu nevoinţă a să zidi biserica şi alte lucruri ce arată că au făcut mai pre urmă. [94] / <A-2f.27> Mai apoi întorcîndu-să ajutoriul craiului leşescu acasă cu multă dobîndă, au trimis Ştefan vodă de i-au dus 36 de steaguri, arătînd vitejiia ce au făcut şi i-au mulţumitu de ajutoriu. / <M.f.41.v.> (MISAIL CĂLUGĂRUL) Pentru neşte căzaci ce au vinit în ţară să prade. Într-aceia vreme odihnind Ştefan vodă la Vasluiu, i-au venit  / <42> olăcari de sîrg de la Soroca, cum Lobodă şi Nalivaico hatmanii căzăceşti au întrat în ţară şi pradă. Deci Ştefan vodă neputînd suferi pre nepiieteni a-i lăsarea să strice ţara, ce îndată cu ai săi, cu cîţi era, i-au căutat a merge, unde s-au şi tîmpinat cu acea oaste căzăcească pre Răutu, la Grumădzeşti. Fiindu cazacii în pradă răşchiraţi şi lovindu-i noaptea fără veste, fură biruiţi cazacii. Atuncia şi Lobodă hatmanul căzăcescfu prins de oastea lui Ştefan vodă. Şi gonindu-i spre Nistru, Nalivaico hatmanul şi cu o samă de cazaci au dat să treacă Nistrul şi mulţi s-au înecat şi un polcovnic al său vestit, Jora, acolo s-au înecat şi alţi mulţi Şi astădzi iaste pomenit acel loc, de-i dzic Vadul Jorăi. Şi de acolo s-au întorsu Ştefan vodă şi au descălecat tîrgul Iaşii şi în lauda lui Dumnedzău au început a zidi biserica marelui mucenic şi ciudotvoreţ Necolai. Şi decii s-au întorsu la scaunul său, la Suceavă, cu mare pohvală şi biruinţă de la / <42v.> sîngur Dumnedzău de sus, ieşindu-i înainte mitropolitul cu toţi preoţii, aducînd Sfînta Evanghelie şi cinstita cruce în mînule sale, ca înaintea unui împărat şi biruitor de limbi păgîne, de l-au bblagoslovit. Atuncea mare bucurie au fost tuturor domnilor şi crailor de prin prejur de biruinţă ce au făcut Ştefan vodă. Şi daca s-au aşedzat la scaunul său, la Suceavă, în lauda lui Dumnedzău au început a zidi o înfrumusieţată mănăstire, sfeti Dimitrie, ce iaste înaintea curţii domneşti. Şi s-au cununat cu doamna Voichiţa, fata Radului vodă. Iară pre maică-sa cu mare cinste o au trimis la domnul său, la Radul vodă, în Ţara Romînească. / <A-2f.27> Războiul lui Ştefan vodă, cîndu s-au bătut cu Mehmet beg, împăratul turcescu, şi cu muntenii la Valea Albă. Vă leato 6984 [1476], văzîndu împăratul Mehmet beg cîtă pagubă au avut în oastea sa de la Ştefan vodă, gîndi însuş / <27v.> cu capul său să margă, să stropşască Ţara Moldovei şi să-şi ia cetăţile înapoi, Chiliia şi Cetatea Albă, carile fusesă mai nainte pre mîna lor. [95] Acolo Ştefan vodă multu au nevoitu să nu-l lase să treacă Dunărea, ci n-au putut, că tătarii de o parte, turcii de altă parte, cu oastea fără număr ce venise, ci au dat cale turcilor şi s-au apucat de tătari, şi pre lesne bătîndu-i, i-au gonitu pînă la Nistru. Vrea da războiu şi turcilor, ci văzîndu atîta tărie cu împăratul şi mulţime de oaste, cu pedestrime şi cu puşci, şi încă sfătuia boiarii ca să să dea la loc strîmtu, ca de nu vor birui, să să apere şi să n-aibă zminteală. Deci Ştefan vodă văzîndu aşa, s-au întorsu, de s-au dat spre munţi, unde ş-au ales loc de războiu la strîmtoare, la Valea Albă, unde să chiamă acum Războienii, di pre acel războiu ce au avut moldovenii cu împăratul turcescu. Şi pedestrindu-să oastea, ca să nu nădăjduiască în fugă, ci întru arme, şi au datu războiu, iulie 26. Şi multă vreme trăindu războiul neales de îmbe părţile osteniţi şi turcii tot adăogîndu-să cu oaste proaspătă, iar moldovenii, obosiţi şi ne viindu-le ajutoriu de nici o parte, au picat, nu fieşte cum, ci pînă la moarte să apăra, nici biruiţi / <28> dintru arme, ci stropşiţi de mulţimea turcească, au rămas dobînda la turci. Şi atîta de-ai noştri au perit, cît au înălbit poiana de trupurile de a celor periţi, pănă au fost războiul. Şi mulţi din boiarii cei mari au picatu şi vitejii cei buni au peritu şi fu scîrbă mare a toată ţara şi tuturor domnilor şi crailor di prin prejur, daca auziră că au căzut moldovenii suptu mîna păgînilor. Într-acel războiu au căzut Ştefan vodă de pre cal jos, şi Dumnezeu l-au feritu şi nu s-au vătămat. Iară turcii s-au întorsu spre Suceava şi au arsu tîrgul. Şi decii s-au întorsu înapoi, prădîndu şi arzîndu ţara. Mai apoi, după ieşirea nepriietinilor şi a vrăjmaşilor din ţară, daca au strînsu Ştefan vodă trupurile morţilor, movilă de cei morţi au făcutu ş-au ziditu deasupra oasilor o biserică, unde trăieşte şi astăzi întru pomenirea sufletelor. Scrie letopiseţul nostru că după poticala lui Ştefan vodă, ce au perdut războiul, de sîrgu au strînsu oastea ce au putut degrabă şi s-au dus după turci şi i-au ajunsu trecîndu Dunărea, la vreme / <28v.> de mas şi lovindu-i fără veste, i-au speriiat de au căutat a fugi, lăsîndu pleanul şi tot ce au prădatu. Iară Ştefan vodă le-au apucatu pleanul tot şi s-au întorsu înapoi cu izbîndă. [96] Scrie la letopiseţul nostru că la acest războiu ce au fost la Valea Albă, au fostu şi Basarabă vodă cu muntenii, venit întru ajutoriul împăratului turcescu, pre carile toţi domnii de prin prejur îl cuvînta de rău, zicîndu că n-au fostu într-ajutor crucii şi creştinătăţii, ce păgînilor şi duşmanilor. Iară la letopiseţul cel leşesc, de izbînda lui Ştefan vodă, ce au scos pleanul şi prada la Dunăre de la turci şi de Basarabă vodă cu muntenii, nimica nu scrie. Şi încă şi alte semne multe nimica nu le însemnează, carile nici unile n-am vrut să le lăsăm, ci toate care la locul său le-am tocmit.  Răspunsul altor semne. Vă leato 6985 [1477] noemvrie, pristăvitu-s-au Theoctist mitropolitul de Suceava, carile au ţinut scaunul 25 de ani şi au stătut altul, Gheorghie mitropolitul. Într- acelaş an, dichembrie 19, pristăvitu-s-au doamna Maria ce era de la Mangop. / <29> Vă leato 6987, [1479] iunie 22, au început Ştefan vodă a zidi cetatea Chiliei şi o au sfîrşit-o într-acelaş an, iulie 16. Într-acelaşi an şi într-aceiaş lună, iulie 25, pristăvitu-s-au Bogdan-vodă, ficiorul lui Ştefan vodă. Într-acelaşi an, avgust 18, pristăvitu-s-au Cneajna. Vă leato 6988 [1480] pristăvitu-s-au Pătru vodă, ficiorul lui Ştefan vodă. Războiul de la Rîmnic, cînd s-au bătut Ştefan vodă cu Ţăpăluşi vodă, vă leatul 6989, [1481] iulie 8. Fu războiu în Ţara Muntenească, de s-au bătut Ţăpăluş vodă cu Ştefan vodă la Rîmnicu şi au biruitu Ştefan vodă cu mila lui Dumnezeu şi cu ruga Preacisii şi a tuturor sfinţilor şi cu ajutoriul sfîntului şi marelui mucenic al lui Hristos Procopie, fură bătuţi muntenii şi mulţime de [97] înşi fără număr au perit şi toate steagurile lor, au luatu şi mulţi boiari au picat. Şi pre Ţepeluşi vodă încă l-au prinsu viu şi i-au tăiatu capul. Şi de la Ştefan vodă încă au picat om de frunte Şandrea hatmanul şi l-au adus de l-au îngropat în Dolheşti, lîngă tată-său. Iar Ştefan vodă  au pus / <29v.> muntenilor domn pre Vladul vodă Călugărul, carile mai apoi au făcut vicleşug asupra lui Ştefan vodă, pentru  căci că dideasă ajutoriu turcilor, cîndu au mersu de au luat cetăţile şi au prădat ţara. Iară Ştefan vodă, după războiu cu noroc ce au făcut, cu mare pohfală şi laudă s-au întorsu la scaunul său, la Suceava. Zic să să fie arătat lui Ştefan vodă sfîntul mucenicu Procopie, umblîndu deasupra războiului călare şi întrarmatu ca un viteazu, fiind într-ajutoriu lui Ştefan vodă şi dîndu vîlhvă oştii lui. Ci iaste de a-l şi credere acestu cuvîntu, că daca s-au întorsu Ştefan vodă cu toată oastea sa, cu mare pohfală, ca un biruitoriu, la scaunul său, la Suceava, au zidit biserică pre numele sfîntului mucenicu Procopie, la satu la Badeuţi, unde trăiaşte şi pănă astăzi. De Ţăpăluşi vodă nu scriu toţi într-un chip, unii zic că au prinsu Ştefan vodă pre Radul vodă, carele au fost aţiţătoriul cel mare asupra creştinilor şi i-au fost ajutat şi braşovenii. Tăindu pre turci şi luîndu Ţara Muntenească, au lăsatu pre Ţăpăluşi în locul său. Ci oricum au fostu, că tot să tocmescu că au fostu izbînda lui Ştefan vodă. Minunatu lucru: după poticala dintăi şi după pierzarea / <30> oştii dintăi, cela ce nu avea voinici de oaste, ce strîngea păstorii din munţi şi argaţii de-i într-arma, acmu iară să rădica de-asupra biruitorilor dintăi, daca au perdut ţara, acmu domni altor le da şi ţara lăţiia. Vă leato 6990 [1482] martie 10, au luatu Ştefan vodă citatea Crăciuna cu tot ţinutul  ce să chiiamă ţinutul Putnii şi l-au lipit de Moldova şi au pus pîrcîlabii săi, pre Vîlcea şi pre Ivan. Vă leato 6991 [1483] au început Ştefan vodă a zidi cetatea de la tîrgul Romanului, ce să chiiamă Smeredova. Vă leato 6992 [1484] Ştefan vodă într-o noapte au prădatu şi au arsu toată Ţara Muntenească. [98] Cînd au luat Baiazit, împăratul turcescu Chilia şi Cetatea Albă, leat 6992 [1484]. Baiazit împăratul turcescu cu mare oaste au întrat în ţară şi au bătut Chiliia şi Citatea Albă, însă nu singur cu puterea sa, ce şi Vladul vodă Călugărul, domnul muntenescu, cu muntenii, încă au mersu într-ajutoriu împăratului, cum s-au pomenitu mai sus că au făcut vicleşug asupra stăpînului său, lui Ştefan vodă, de au datu ajutoriu turcilor. Şi miercuri, în patrusprăzece zile iulie, au luat cetatea / <30v.> Chilia, în zilele lui Ivaşco şi Maxim pîrcălabii. Aşijdirea într-acelaş an, miercuri, avgust 5 zile, au luat şi Cetatea Albă, în zilele lui Gherman şi Ion pîrcălabi. Şi au vrut apuca şi alte cetăţi, că Ştefan vodă la gol n-au îndrăznitu să iasă, ci numai la strimtori nevoia de le făcea zminteală. Ci şi turcii văzîndu ajutoriul ce venise de la Ţara Leşască lui Ştefan vodă, sau însuşi craiul, cum scriu unii, că au tras de la ruşi şi de la Litva ţara toată, de să strînsese oamenii de treabă mai mulţi de 20.000 de oameni şi trecînd Nistrul craiul cu dînşii suptu Haliciu, au venitu la Colomăia, de ş-au pus tabăra, 6993, septemvrie 1 [1485]. Acolea au venit şi Ştefan vodă, de s-au împreunat cu craiul şi cu toate ce au avut mai de treabă au vorovitu. Mai apoi l-au şi ospătat pre Ştefan vodă şi 3.000 de oameni i-au dat, cu carii s-au întorsu Ştefan vodă la Moldova. Împreunînd decii oastea cea streină cu a sa, pre multe locuri au smintit pre turci, de le-au căutatu a ieşi din ţară. Aşa Ştefan vodă au curăţitu vrăjmaşii din ţară. Iar cetăţile carile le-au luatu turcii, Chiliia şi Cetatea / <31> Albă, n-au putut să le dobîndească, că ei mai nainte de ce au ieşitu, le-au grijitu cu oameni cu puşci şi cu bucate de ajunsu şi au rămas pre mîna turcilor, pănă în zioa de astăzi. Ce pănă a să sfătui Ştefan vodă cu craiul leşesc, unde să adunasă la Colomiia, iar din jos venise Hroiot cu turcii pănă la Suceava şi au arsu tîrgul, septevrie 19, luni şi marţi. Şi deciia s-au întorsu înapoi, prădîndu şi arzîndu ţara. Şi după aceia, octovrie 19, s-au pristăvit Ioasaf arhimandritul, carile au fostu întăi igumen în mănăstirea Putnei. [99] Războiul cînd s-au bătut Ştefan vodă cu Malcociu şi cu turcii, la Catlabuga. Mai apoi, într-acelaşi an, Ştefan vodă, daca au scos vrăjmaşii săi din ţară şi daca au răcitu vremea şi caii turcilor au slăbitu, au lovit pre Malcociu la Catlabuga, noemvrie 16, de au topit toată oastea turcească. Într-aceasta bucurie, daca s-au întorsu Ştefan vodă, au zidit biserica pre numele sfîntului Nicolae, în tîrgul Iaşiloru. / <31v.> Războiul cînd s-au bătut Ştefan vodă cu Hroiot pre Siret, la Schiiai, 6994, [1486] martie 6. Într-acesta an, venit-au Hroiot cu oaste de la unguri asupra lui Ştefan vodă, căruia i-au ieşitu Ştefan vodă înainte cu oaste pre Siretiu la Şcheai şi dîndu războiu vitejaşte despre amîndoao părţile, într-o luni, martie 6 zile, pierdu Hroiot războiul şi oastea, mai apoi şi capul, însă cu mare primejdie a lui Ştefan vodă, că s-au pornit cu calul jos, puţin de n-au încăput în mîinile vrăjmaşului săi. Mai apoi, Hroiot fiindu prins viu de Ştefan vodă, i-au tăiat capul. Vă leato 6995 [1487] an au discălicatu Ştefan vodă tîrgul la Hîrlăul, de au ziditu şi biserica cea domnească de piiatră şi curţile acele domneşti cu ziduri cu tot, carile stau şi astăzi. Vă leato 6998, [1490], au murit Mateiaşu craiul ungurescu, carile mare nume de vitejie au lăsatu pre urmă, că nu numai cu nemţii şi cu vecinii săi, ce şi cu turcii multe trebi au avut şi de multe / <32> ori i-au biruit, iară pre urma lui au stătut crai Vladislav. Într-acesta an au murit şi Ioan, fecior împăratului de Mosc, nepot lui Ştefan vodă. (AXINTE URICARIUL) Vă leato 6999 [1491]. Într-acesta an să ştii cetitoriule că au zidit Ştefan vodă biserica lui sfeti Nicolae din tîrgul Iaşii; de nu crezi, caută la vă leatul ce scrie deasupra uşii bisericii, iară nu cum scrie înapoi. [100] Vă leatul 7003 [1495] Ştefan vodă au zidit sfînta episcopie în Huşi, hramul sfinţilor apostoli Petru şi Pavel şi curţi domneşti, carile sîntu surpate, numai beciurile stau pănă astăzi. Vă leato 7004, [1496] iulie 25 dni cetvertoc, răposat-au Alixandru vodă, ficiorul lui Ştefan vodă şi l-au îngropatu în mănăstirea Bistriţii, lîngă strămoşu-său, Alexandru vodă. Războiul lui Ştefan vodă, cînd au bătut pre Albrehtu, craiul leşescu la Codrul Cozminului, leat 7005 [1497] Albert craiul leşescu fiindu ales de ţară craiu pre urma lui Cazimir, tătîne-său, ce ţinusă cu Ştefan vodă, priiteşugul, iară Albertu craiul uitîndu priieteşugul tătîne-său ce avea cu Ştefan vodă şi nu făcea oaste / <32v.> împrotiva păgînilor, carii în toate părţile fulgera şi tuna cu trăsnetul armelor sale, vărsînd sîngele creştinilor şi stropşindu volniciia tuturora, înmulţind legea lui Moamet cea spurcată, ci gîndi că să-şi arate vitejia asupra Moldovei, socotindu că pre lesne o va supune, ştindu că de multe ori să agiutor ia Moldova de la craii leşăşti, ca de la nişte vecini de aproape, spre toţi vrăjmaşii. Şi strîngîndu craii oaste, au scos cuvîntu cum va să meargă la turci, să ia şi să dezbată Cetatea Albă şi Chiliia, care cetăţi luasă de la Ştefan vodă Baiazitu, împăratul turcescu. Şi încă adăogiia, de speriia pre ai săi, cum turcii mestecaţi cu moldovenii vor să treacă la Podoliia, şi le-au datu ştire ca toţi să încalice şi să să împreune cu dînsul la Liov. Şi au trimis soli la Ştefan vodă, de i-au datu de ştire să să gătească să meargă cu dînsul, să bată Chiliia şi Cetatea Albă, şi să-i găteaze steţiie de hrană de oaste. De care lucru au părut bine lui Ştefan vodă şi cu bucurie mare au priimit pre soli, căci au făcut oaste împotriva vrăjmaşului său. Numai ce au zis că va veni acolo la loc cu oastea sa, supt Chiliia. / <33> Cunoscîndu sfetnicii lui crai, ales episcopii, gîndul că va să facă oaste împrotiva lui Ştefan vodă, multu i-au adus [101] aminte să nu facă împrotiva direptăţii, să nu să întoarcă mîniia lui Dumnezeu spre el. Ci el gîndul său nu l-au lăsat, ci încă au fostu zicîndu: „Voao vă iaste lucru biserica să păziţi, iară nu de războaie să grijiţi, că gîndul mieu voi nu-l ştiţi, numai eu singur. Că de aşi pricepe că haina dipre mine ştie gîndul mieu, în foc o aş băga-o“. Deci mulţi din boiari leşăşti socotiia că face într-adinsu ca să piarză oastea toată, cum au ieşit mai apoi la dînsul şi zicătoarea: „În zilele lui Olbriht, şleahta au perit“. Într-aceia Ştefan vodă, prinzînd veste de la unguri, cum Olbrihtu va să vie asupra  lui cu oaste, că nici ungurii nu era bucuroşi ca să cază domniia Moldovei pre mîna leşilor, măcară că Laslău craiu ungurescu (ce să chiamă leşaşte Vladislav), era frate lui Olbrihtu craiului leşescu (ce să chiamă ungureşte Albertu). Înţelegîndu aceasta Ştefan vodă, trimis-au la craiul leşescu cu solie pre credincioşii săi, pre Tăutul logofătul şi pre Isac visternicul, / <33v.> ca să poată dintr-însul cunoaşte ceva, ce-i iaste voia să facă. Ci nimica nu au cunoscut, că craiul cumu-şi umbla cu înşălăciune, ascunzîndu cuvîntul, pre soli cu bucurie i-au priimitu şi darurile ce-i trimisese Ştefan vodă cu mare mulţămită şi cu dragoste le-au priimitu şi le-au luat şi solilor iarăşi acela răspunsu le-au dat: cum iaste mergătoriu la turci. Mai apoi şi solii săi de iznoavă i-au trimis la Ştefan vodă, ca să întărească cuvîntul, iar el au întorsu oastea spre Pocutiia. Înţelegîndu Ştefan vodă cum craiul să apropie cu oaste spre Pocutiia şi să trage spre margine, de iznoavă au poftorit solia, de au trimis înaintea craiului pre Tăutul logofătul şi pre Isac vistearnicul cu multe daruri l-au timpinatu de ceia parte de Nistru şi i-au închinatu darurile. Şi iarăşi cu dragoste le-auluatu. Şi decii au trecut apa Nistrului pre la Mihălceni, în ceasta parte, cu toată oastea sa, şi au venitu la Coţmani. Acolea ş-au discoperit toată vicleniia şi faptile sale cele ascunse, că au prinsu pre Tăutul logofătul şi pre Isac vistearnicul, de i-au fericatu în obezi şi i-au trimis de i-au închis tocma la Liov. [102] Înţelegîndu acestea Ştefan vodă den iscoadile ce pururea trimitea, să ştie încotro merge craiul cu oastea leşască, cum crai l-au viclenitu şi vine asupra lui şi au trecut şi Nistrul cu 80.000 de oaste pre scrisoare, fără altă adunare, de sîrgu au trimis în toate părţile în ţară, să să strîngă la tîrgul Romanului. Iar Albertu au şăzutu 7 zile la Coţmani. Ce păn a să strînge oastea lui Ştefan vodă şi pînă a veni ajutoriul, că şi Laslău, craiul ungurescu, fratile lui Albertu, încă i-au trimis 12.000 de oameni de oaste şi cu dînşii pre Birtoc, voevodul Ardealului, ce era cuscru lui Ştefan vodă, şi de la Radul vodă încă i-au venit ajutoriu oaste muntenească, ci pănă a să strînge toată la un loc, Albert crai au purces cu oastea de la Coţmani şi au lovit la Şipinţi. Văzîndu Ştefan vodă că-l împresoară vrăjmaşii săi, au tocmitu strajă şi o au trimis-o împrotiva leşilor, ca să ţie vadul Prutului, la Cernăuţi. Iară Ştefan vodă în 27 de zile a lui avgust, duminică, au ieşitu din Suceava spre tîrgul Romanului şi cu toată oastea sa. Şi într-aceia zi îi aduseră lui de la strajă 6 leşi şi aşa pe trei leşi i-au trimis la împăratul / <34v.> turcescu, iar pre aceialalţi au zis de i-au spînzurat. Decii craiul leşescu au venitu cu toată puterea sa la cetatea Sucevii, duminică, septemvrie 24 de zile. Iară în 26, marţi, de cîtră sară, au început a bate cetatea şi au bătut pregiur dînsa trei săptămîni şi zioa şi noaptea şi nimica n-au folositu, nădăjduindu că să va închina ţara, pentru ce li să supărase cu Ştefan vodă, pentru atîtea războaie fără odihnă şi fără măsură ce făcea, de să bătea cu toţi. Ci socotiia ţara că de nu li-i îndemînă cu al său, mai multă neîngăduinţă le va fi cu streinii şi încă văzîndu atîta pradă şi risipă, ci făciia oastea leşască, de umbla prin păduri, de afla prăzi şi jafuri, siliia cu toţii di să strîngiia la tîrgu la Roman, unde era beleagul. Aşa ţara strîngîndu-să, iară din cetate cît putiia să apăra şi ce răsipiia leşii zioa cu puşcile, noaptea astupa gaurile şi le întăriia, de le era munca lor în zadar, iară pre afară, unde afla leşi răşchiraţi direptu hrana, îi legaşi îi tăia, de nu era volnici nici într-o parte să iasă. Mai multu strica loruşi decîtu celor închişi, că în toate / <35> zile li să adăogia lipsa [103] flămînziciunii. Decii fiind leşii coprinşi de atîta nevoie, începură a grăi rău de craiul său, întăi cu taină, iară mai apoi în gura mare îl vinuia c-au venit fără cale, de i-au adus ca să-i piarză pre toţi şi socotiia toate semnile cîte să făcuse rele, că au fostu lor de arătare, ca să fie conceniia lor. Că întăi în ţara lor, într-un pîrău de nemica, i s-au înnecatu craiului un pohodnic, şi cîndu au ieşitu din Liovu, boii carii purta ierbăriia de vîntu mare s-au răsipitu, de nu putiia să-i strîngă. Aşijderea un ţăran nebunise de cap, au fost strigîndu în gura mare: „Duceţi-vă spre perirea voastră, că nu veţi mai veni“. Şi pre un şleahtici l-au dătunatu suptu cortu şi doisprăzece cai ai lui, mai apoi şi pre un preot al lor, slujind liturghiie, au scăpatu cuminicătura lor jos. Şi alte semne rele s-au arătatu, de-i prorociia toţi că va sfîrşitul lor rău şi amar, cum s-au şi tîmplatu. Că văzîndu craiul atîta cuvinte rele la dînsul şi de oastea sa, să temu ca să nu-l părăsască şi să fugă, să cază în mînule vrăjmaşilor săi, să ajunse cu solii frăţine-său, lui Vladislav, craiu ungurescu, ca să-i împace, că sosisă şi ajutoriul ungurescu la Ştefan / <35v.> vodă. Şi aşa Birtoc, voevodul Ardealului, carile venisă cu ajutoriul ungurescu la Ştefan vodă, au trimis solii săi la Albertu craiul, ca să-i spue că va veni însuşi pentru pace. Şi pre Ştefan vodă cu multe cuvinte l-au rugatu să facă pace cu craiul leşescu. Şi aşa au întratu în mijlocul lor şi s-au dus la craiul leşescu de i-au împăcatu într-acesta chip: craiul leşescu să să întoarcă pre urmă pre unde au şi venit, să nu mai strice ţara pre alt loc. Şi decii pre Birtoc voevodul Ardealului, bine l-au dăruitu Ştefaan vodă cu mari daruri şi decii s-au dus acasă-şi. Cîndu s-au întorsu înapoi. Într-aceia Albrihtu, craiul leşescu, fiindu de inimă rea bolnavu, au datu semnu de întorsu înapoi, de care semnu era toţi bucuroşi să-l auză, să să întoarcă de la atîta flămînziciune la casile lor. Şi în 19 zile a lui octomvrie, joi, [104] s-au întorsu craiul de la Suceava şi s-au apucat de cale. Ci nu s-au întorsu pre calea pre unde venise, ci pre altă cale, pre unde era ţara întreagă, spre Codrul Cozminului. Simţindu decii Ştefan vodă că craiul n-au luat urma pre unde venise, ci spre codru, îndată au trimis / <36> după dînsul de l-au pohtitu să nu ia pre aceia cale, spre codru, ci pre urmă, pre unde venise, că făcîndu într-alt chip, văzîndu ţara paguba ce să va face de oastea leşască, nu vor răbda, ci vor vrea să-şi apere ale sale, de unde toate să vor aţiţa de iznoavă spre vreun lucru rău, carile va strica şi pacea. Ci craiul mai bucuros era fusese să meargă di dereptul,  să iasă în ţara sa şi n-au băgatu în samă, ci ş-au păzitu calea spre Codrul Cozminului. De care lucru fiindu înhierbîntatu Ştefan vodă de războiu, socotindu că are vreme de a-şi răscumpărarea strîmbătatea sa dispre cela ce nu numai pacea cea veche o au călcat-o, care avusese domnii Moldovei cu craii leşăşti, ce şi jurămîntul şi pacea ce legase atuncea de curundu, aşezîndu-să să să întoarcă pre urmă pre unde şi venise, decii îl aţiţa şi ajutoriul ce-i venise di pretitindirilea şi oastea sa toată gata, strînsă şi odihnită, văzîndu dobînda di pre cei flămînzi şi slăbiţi, au trimis înainte ca să apuce calea la Codrul Cozminului, să seciuiască pădurea, să o înţineze, ca să o poată porni asupra oştii daca vor întra în pădure. Iară el cu toată oastea au întrat după dînşii şi cu doao / <36v.> mii de turci. Şi a patra zi i-au ajunsu în pădure, joi, octomvrie 26 de zile, şi luundu ajutoriu pre Dumnezeu şi cu ruga Preacistii şi a sfîntului marelui mucenic Dimitrie şi lovindu-i de toate părţile şi  oborîndu copacii cei înţinaţi asupra lor, multă oaste leşască au peritu, unii de oşteni, alţii de ţărani, că le cuprinsese ca cu o mreajă calea, alţii de copacii cei înţinaţi. Aşa pierzîndu puşcile, lăsîndu steagurile, care toate le-au adunatu Ştefan vodă şi ei cine cum au putut, în toate părţile s-au răşchiratu prin păduri, de au scăpat puţini afară. Şi însuşi craiul cu puţini  rămăsese, strîngîndu-să s-au adunatu într-un ocol la sat la Cozminu. Şi de acolo bulucindu-să au tras spre Cernăuţi. Iară oastea lui Ştefan vodă cu dînşii mergîndu împreună, să bătea şi să tăia. Ci şi acei puţini ce ieşisă din codru n-ar fi scăpatu, de nu s-ar fi încurcatu ai noştri în carăle crăeşti şi în carăle altor boiari, de le-au datu vreme de au ieşit. [105] Şi acolea veni veste lui Ştefan vodă că vine şi altă oaste leşască într-ajutoriu craiului. Atuncea au chematu pre Boldur vornicul şi i-au datu lui oaste de / <37> ajunsu şi au trecut Prutul împrotiva acei oşti, sîmbătă sara. Şi duminecă dimineaţa, octovrie 29 zile, le-au datu războiu şi pe loc i-au răsipit îndată şi i-au topitu, cu ajutorul lui Dumnezeu şi cu norocul lui Ştefan vodă şi mare moarte şi tăiere s-au făcut atuncea în oastea leşască, la locul ce să chiiamă Lănţeştii satul. Şi nimica n-au ştiut craiul de venirea acei oşti, nici de perirea lor. Şi într-aceiaş duminecă, trecînd craiul Prutul la Cernăuţi, iarăşi fu lovit de oastea lui Ştefan vodă, de i-au răsipit şi i-au tăiatu, de-abiia au scăpat însuşi craiul cu puţină oaste de a sa. Decii trecînd craiul spre ţara sa, pre multe locuri i-au lovit ai noştri, ales pre craiul, că mazurii, întorcîndu-să să dea războiu şi să apere pre craiul şi pre cei scăpaţi dintru acel pojar, au dat asupra lui Boldur vornicul cel mare, pre carile îl trimisese Ştefan vodă împrotiva acei oşti leşăşti ce veniia într-ajutoriu craiului, şi mare moarte au făcut într-înşii. Şi la sat la Şipinţi puţini au scăpatu din oastea ce era strînsă pre lîngă craiul. Decii craiul, cu multă nevoie strecurîndu-să, au tras la Sneatin şi de acolo au slobozit oastea pre acasă, de cîtă rămăsese, iară el s-au dus la Liovu. Necazanie sîlnîm, adecă certarea celor puternici. Dumnezeu cel direptu, cela ce ceartă nedireptatea şi înalţă direptatea, cu cîtă certare pedepseşte pre ceia ce calcă jurămîntul. Că acesta Olbrihtu nu spre păgîni, ci spre creştini vrea să facă războiul, nu da ajutoriu celui ce nu avea odihnă de turci, ci vrea să slăbască pre cela ce să lupta cu vrăjmaşii creştinilor, pre carile trebuia cu toţii să-l ajutorească. Ci Dumnezeu la atîta lipsă şi nevoie îl adusese pre cela ce mergea cu atîta hvală să stropşască ţara şi să o supuie, care întăi nici taina sa nu vrea să spue nimăruia, ci scosese cuvîntu că merge să ia Chiliia şi Cetatea Albă şi încă adăogea de zicea că de-ar şti haina sa dipre dînsul [106] gîndul lui, o ar arunca în foc. Apoi nici ai săi nu-l băga în samă, ci era în zavistiia celor de casă şi de batjocura tuturora şi în toate chipurile îl huliia, aşa şi cinstea din zi în zi, micşorîndu-să, de inimă rea, puţin de n-au murit. / <38> De capetele cele de frunte ale leşilor ce s-au aflat periţi. Aflatu-s-au la cestu războiu din capete: doi fraţi Tincenschii şi Miculai voevodul Ruschii periţi şi Gabriil din Moraviţa, şi Herbor, aşijderea 2 fraţi Grotovi, Huminschii, şi Murdileu, şi alţi mulţi, cine poate să-i pomenească pre toţi. Alţii au căzut la legătură, cumu-i Tuncinschii, Zbignev, pocomori Cracăului, Pruhniţschii, Targoveţschii şi alţii mulţi. Pre unii ai noştri i-au fostu spînzurîndu cîte doi de păr, că au fostu îmblîndu pre acele vremi păroşi, ca şi nemţii, şi alte batjocuri multe le-au fostu făcîndu, de să pomeneşte şi astăzi răotatea lor ce au fostu păţindu. Iară Ştefan vodă, după izbîndă cu noroc ce au fost făcut la acest războiu, s-au întorsu înapoi la scaunul său, la Suceava, cu mare pohfală şi laudă, ca un biruitoriu şi au ziditu biserica pre numele sfîntului mucenicu Dimitrie, în tîrgu în Suceava, care trăiaşte şi pînă astăzi. Zic unii să să fie arătat lui Ştefan vodă la acest războiu sfîntul mucenicu Dimitrie, călare şi într-armatu ca un viteazu, fiindu-i întru ajutoriu şi dînd / <38v.> vîlhvă oştii lui, ci iaste de a şi credere, de vreme ce au zidit biserică. După aceia au datu cuvîntu Ştefan vodă a toată oastea, să să strîngă la Hîrlău, la zioa lui sfeti Nicolae. Şi aşa s-au adunatu cu toţii la Hîrlău într-aceia zi şi acolo Ştefan vodă au făcut ospăţ mare tuturor boiarilor şi tuturor vitejilor săi şi cu daruri scumpe i-au dăruit pre ei. Şi decii i-au slobozitu cineşi pre la casa sa, dîndu-le cuvîntu ca toţi să dea laudă lui Dumnezeu, pentru ce că toate puterile sîntu de la Dumnezeu. [107] Cîndu au prădat Malcociu Ţara Leşească, 7006 [1498]. Malcociu au întratu în Ţara Leşască cu mulţime de turci şi n-au avut cine să-i stea împotrivă, ci multă pradă de oameni au făcut şi dobîndă de dobitoace au făcut şi au luat, şi au ajunsu mai sus de Liov, 25 de poprişti; s-au întorsu înapoi prădîndu ţara şi arzîndu. Să vedea că după acest războiu fără noroc, ce făcusă leşii cu Ştefan vodă, va fi perirea lor. Cînd au prădat Ştefan vodă Ţara Leşască, 7006, [1498] iunie 22 zile. / <39> Într-acelaşi an, Ştefan vodă vrîndu să-şi întoacă dispre leşi strîmbătatea sa, strînsă ţara şi au întratu la Podoliia şi la ruşi, trecut-au şi de Liov la Canţug oraşului, la apa Visloca, toate satile arzîndu şi prădîndu. Ars-au oraşul Premişlia, Radumnea, Prevorsca, Lanţut şi cetatea Tereabul şi multă bunătate dintr-însa au luat şi mulţi joimiri au scos, ci pre toţi i-au tăiatu şi alţii mai mulţi au arsu în cetate. Şi cetatea Buceaciul multă nevoie au păţitu şi Podhaeţul au arsu. Şi mulţi oameni, bărbaţi, muieri, copii, au scos în robie, mai mult de 100.000, mulţi de aceia au aşezatu Ştefan vodă în ţara sa, de şi pănă astăzi trăiaşte limba rusască în Moldova, ales pre unde i-au discălicatu, că a treia parte grăiescu ruseşte. Iar Ştefan vodă, prădîndu şi arzîndu ţara, s-au întorsu înapoi cu mare dobîndă, fără de nici o zminteală, au trecut Nistrul, în ceasta parte la Halici şi au prădatu şi de ceasta parte. Şi decii au venitu la scaunul său, la Suceava, cu mare bucurie şi cu biruinţă. Vă leato 7008, [1500] martie 11, cîndu au venitu oastea leşască de iznoavă / <39v.> în ţară să prade, văzîndu stricăciunea ce le au făcut Ştefan vodă. Albrihtu craiul leşescu văzîndu atîta pradă şi stricăciune ce i-au făcut Ştefan vodă în ţara lui, nu vru să lase, ci de iznoavă strînsă oaste şi întră în ţară şi începu a prăda şi [108] a strica ţara pănă la tîrgu la Botăşani. Ştefan vodă, daca prinse de veste, îş strînse de sîrgu oştile şi cu cine avea cu ai săi, i-au ieşitu înainte acei oşti leşeşti şi i-au dat război la tîrgu Botăşani. Şi cu vrerea lui Dumnezeu pierdură leşii războiul şi fu izbînda lui Ştefan vodă şi multă oaste leşască au perit şi pre mulţi i-au prinsu în robie şi multe cazne le făciia moldovenii leşilor. Că au pus Ştefan vodă de au arat cu leşii pe o culme de deal la Botăşani şi au simănatu ghindă şi s-au făcut dumbravă mare, de iaste pînă astăzi copaci mari. Ci de această poveste nimica nu scrie cronicariul leşescu, iară la letopiseţul nostru acest moldovenescu scrie de acestu războiu al lui Ştefan vodă ce au avut cu leşii la Botăşani, precum s-au pomenit mai sus. Într-acestaş an, martie, s-au pristăvit doamna Despina doamna Radului vodă, ce era robită de Ştefan vodă, cîndu luasă cetatea Dîmboviţa şi cu cinste o au îngropat în mănăstirea Putna. Cîndu s-au împăcat Ştefan vodă cu craiul leşescu. Vă leato 7009 [1501], Ştefan vodă, lăsîndu inima cea neprietenească, întorcîndu-să cătră datoriia cea creştinească, s-au împăcat cu craiul leşescu şi mare legătură au făcut, nu doară că s-au temut de puterea lor, care să ispitisă şi război făcusă şi cu turcii, de atîta ori i-au şi biruit şi cu alţi megiiaşi de prin prejur avîndu sfadă, niciodată nu s-au plecat, ci pentru să cunoască toată creştinătatea că n-au fostu dispre dînsul începătura, că n-au rădicat el armele asupra craiului, ci craiul fără cale şi fără de ştire au venitu asupra lui, unde şi acolo s-au întorsu cu ruşine, mai apoi ca să arate că mai mult poate să strice el craiului, decît craiul lui Ştefan vodă, au întratu de i-au arsu tîrgurile şi i-au robit podanii, nici au avut cine să-i stea împotrivă, ci cu mare dobîndă s-au întorsu în ţara Moldovei, că venirea craiului dobîndă au adus lui Ştefan vodă, că s-au umplut / <40v.> toţi de jafuri leşăşti, de acolo au venit Ştefan vodă şi cu toţi plini s-au întorsu la căsile sale. Aşijdirea acum la pace pre lesne stătu, ca să să [109] cunoască că fie la ce îl vor cerca, că-i gata şi la pace, şi la răzmiriţe. Decii pace au legat într-acesta chip, ca să-i fie într-ajutoriu împotriva fiecărui vrăjmaşu, iară pribegii de îmbe părţile să nu-i priimească. Iară de s-ari tîmpla vreunui domnu al Moldovei să iasă de nevoia turcilor în Ţara Leşască, să-l priimească şi în tot chipul să puie nevoinţă, ca să-l aşaze la domnie, iar domnii Moldovei pururea să aibă urechi deşchise dispre turcu, să dea ştire craiului de gîndurile lor. Iar judecata acelor cu strîmbătăţi de la margine să să facă dispre amîndoao părţile. De un Pătru vodă, ce i-au tăiat capul craiul leşescu vă leato 7009 [1501]. Într-acelaş an trimis-au Ştefan vodă solii săi la craiul leşescu, la săim, poftindu pre tocmala şi legătura ce au avut, să dea pre Pătru vodă, feciorul lui Iliaşu vodă, că simţise că pre mulţi din boiarii leşeşti îi întorsese spre sine şi-i îndemna să facă oaste asupra lui Ştefan vodă şi să ia domniia de la / <41> dînsul şi să făgăduia ca să plece ţara toată, să fie suptu ascultarea lor. De care lucru multu sfătuiră în săim, că mulţi era lui Pătru vodă apărători. Mai apoi socotiră să nu cumva zădărască pre Ştefan vodă, să le fie a strica pacea, pentru ce că şi ei să gătiia să facă oaste, să meargă la prusi. Ci i-au tăiat capul lui Pătru vodă, înaintea solilor, la tîrgu la Cihov. Acestu Pătru vodă, precum s-au pomenit mai sus că l-au gonitu Ştefan vodă din ţară, la Ţara Ungurească, şi i-au luatu domniia, iar el au îndemnat pre Mateiaşu, craiul ungurescu, de au mersu cu oaste asupra lui Ştefan vodă, ca să-l puie la domnie, unde apoi l-au bătut Ştefan vodă la Bae, cum s-au pomenit mai sus şi toată oastea i-au topitu, numai Mateiaşi cu puţini au scăpatu. Decii daca au muritu Mateiaşu, craiul ungurescu, perdu Pătru vodă nădejdea de a să mai agiutori de la craii ungureşti. Văzîndu decii şi vrajba ce întrase între leşi şi între moldoveni, gîndindu-să că întru acele amestecături că va putea să-şi facă şi el loc la Moldova şi să dobîndească ţara, au lăsatu ungurii şi au fugitu de acolo, trecîndu / <41v.> în Ţara Leşască, [110] unde şi moarte i s-au întîmplatu, cum şi mai sus s-au pomenitu, că i-au tăiat capul craiul leşescu. De moartea acestui Pătru vodă nu scriu toţi într-un chip, că letopiseţul cel moldovenescu scrie că daca au venitu Ştefan vodă cu oastea muntenească, s-au lovitu cu Pătru vodă la Doljăşti pre Siretiu şi al doilea rîndu la Orbic şi tot au izbînditu Ştefan vodă şi au prinsu pre Pătru vodă şi i-au tăiatu capul. Iar cronicariul cel leşesc scrie că daca au biruit Ştefan vodă pre Pătru vodă, au scăpatu Pătru vodă la unguri şi decii toate pre rîndu, cum scrie mai sus. Ci oricum au fostu, tot să tocmescu că izbînda tot au fostu la Ştefan vodă, iară lui Pătru vodă tot să află că i-au tăiat capul. De moartea lui Olbrihtu craiul leşăscu, 7009 [1501]. Într-acestaşi anu şi Olbrihtu, craiul leşescu, gătindu-să cu mare oaste să margă asupra prusilor, ce n-au săvîrşitu şi au muritu. Iară pre urma lui, făcut-au ţara sfat pre obiceiul lor, au rădicat / <42> pre Alixandru, fratele lui Olbrihtu, la crăie, cu carile pacea ce făcusă Ştefan vodă cu frati-său, Olbrihtu, de nu-l va vrea fi apucat moartea, cum să va arăta mai jos, multă răsipă ţărîlor să vrea făcut. Vă leato 7010 [1502], pristăvitu-s-au Paisie arhimandritul şi egumenul mănăstirii Putnei. Într- acelaş an curîndu după Paisie, avgust 4 zile, s-au pristăvitu şi Athanasie Bolsun, amîndoi lăudaţi de viiaţă bună şi curată, carii în viiaţa lor nimica n-au lipsitu, ce li s-au căzut păstoriei lor, ca să nu facă. Cîndu au luat Ştefan vodă Pocutiia de la leaşi. Ştefan vodă, fiindu gata de războiu ca un leu ce nu-l poate îmblînzi niminea şi el odihna altora  lui îi părea că-i iaste cu pagubă, au întratu în Ţara Leşască cu oaste şi au prădatu [111] Pocutiia şi o au şi luat-o. Şi zicea că acel olatu l-au luat leşii de la moldoveni fără cale. Într-aceia craiul, după ce au făcut sfatu pentru Pocutiia ce o luase Ştefan vodă, au strînsu oaste pre bani şi au trimis-o de au întratu în ţară, şi au făcut / <42v.> multă pagubă şi atîta s-au fostu supăratu ai lor noştri, pănă s-au rugatu cu toţii lui Ştefan vodă, de au ieşitu de la Pocutiia, însă mai mult de boală ce au avut, adecă podagrie şi cetăţile ce le luase le-au întorsu. De moartea lui Ştefan vodă celui Bun, vă leato 7012 [1504]. Nu multă vreme, daca s-au întorsu Ştefan vodă de la Pocutiia la scaunul său, la Suceavă, fiindu bolnav şi slabu de ani, ca un om ce era într-atîtea războaie, şi osteneală, şi neodihnă, în 47 de ani, în toate părţile să bătea cu toţii, şi după multe războaie cu noroc ce au făcut, cu mare laudă au muritu, marţi, iulie 2 zile. Fost-au acestu Ştefan vodă om nu mare de statu, mînios şi de grabu vărsătoriu de sînge nevinovat; de multe ori la ospeţe omorîea fără judeţu. Altmintrilea era om întreg la fire, neleneşu, şi lucrul său îl ştiia a-l acoperi şi unde nu gîndiiai, acolo îl aflai. La lucruri de războaie meşter, unde era nevoie însuşi să vîrîea, ca văzîndu-l ai săi, să nu îndărăptieaze şi pentru aceia raru războiu de nu / <43> biruia. Şi unde biruia alţii, nu perdea nădejdea, că ştiindu-să căzut jos, să rădica deasupra biruitorilor. Mai apoi, după moartea lui, şi ficiorul său, Bogdan vodă, urma lui luasă, de lucruri vitejeşti, cum să tîmplă din pom bun, roadă bună iase. Iară pre Ştefan vodă l-au îngropat ţara cu multă jale şi plîngere în mănăstire în Putna, care era zidită de dînsul. Atîta jale era, de plîngea toţi ca după un părinte al său, că cunoştiia toţi că s-au scăpatu de mult bine şi de multă apărătură. Ce după moartea lui, pănă astăzi îi zicu sveti Ştefan vodă, nu pentru sufletu, ce iaste în mîna lui Dumnezeu, că el încă au fostu om cu păcate, ci pentru lucrurile sale cele vitejeşti, carile niminea din domni, nici mai nainte, nici după acea l-au ajunsu. Fost-au mai nainte de moartea lui Ştefan vodă într-acelaşi anu iarnă grea şi geroasă, cîtu n-au fostu aşa nici [112] odinioară, şi decii preste vară au fostu ploi grele şi povoaie de ape şi multă înecare de ape s-au făcut. Au domnitu Ştefan vodă 47 de ani şi 2 / <43v.> luni şi 3 sătpămîni şi au făcut 44 de mănăstiri şi însuşi ţiitoriu preste toată ţara. Iară cîndu au fostu aproape de sfîrşitul său, chiemat-au vlădicii şi toţi sfetnicii săi, boiarii cei mari şi alţii toţi cîţi s-au prilejitu, arătîndu-le cum nu vor putea ţinea ţara, cum o au ţinut-o el, ci socotindu din toţi mai puternicu pre turcu şi mai înţeleptu, au datu învăţătură să să închine turcilor. Şi decii au stătut la domnie fiiu-său, Bogdan vodă cel Grozav şi Orbu. Povestea şi tocmala altor ţări, ce sîntu prin prejur, cum nu să cade să nu pomenim, fiindu-ne vecini de aproape. Întăi, cumu-i Ţara Leşască. Ţara Leşască, sau cumu-i zicu unii pre limba lor Polsca Zemlea, adecă ţara cîmpului îi zicu, pentru loc tinsu i-au pus nume aşa, ci nu pentru / <44> că doară iaste cîmpie multă, că fără cîmpii Daşovului, cîmpu slobod şi pustiiu în Ţara Leşască nu să află, pentru mulţimea de oameni, ce sîntu sate pretutinderilea şi tîrguri, ci numai pentru că-i loc tinsu. Pentru aceia îi zicu Ţara Leşască, pentru că mai de demultu o au fost chiemîndu-o aşa dipre numele lui Leh, fiiului lui Elisei, nepotul lui Iavan, carile întăi acela au lăcuitu pre acelea locuri. Ţara Leşască iaste ţară mare dispre miazănoapte, de să chiiamă Borusiia şi Pomeria, iară dispre răsăritu Litva şi ţara Mazoviei, dispre amiiazăzi Rusiia, ce să hotăraşte dispre unguri cu Munţii Ungureşti, iară dispre apus Lusitaniia şi Slijiia şi Moraviia, toate acestea cnezii, dacă le-au supus craii leşeşti suptu ascultarea sa, adecă Mazoviia, Rusia, Prusiia, Litva, au făcut tot un trup, din mădulări multe, tot o ţară şi o judecată au. Şi nemeşii carei le zicu şleahtă, nu aşa de crai ascultă, cum de lege, carele le-au făcut ei, de să judecă la scaunile [113] cetăţilor, cineşi la ţinutul său. De acolo, cine nu va să-şi ţie de lege, volnicu-i fieştecine să-şi îndelunge / <44v.> la alt scaun mai mare, alese în doao locuri, la Liublin vara şi la Petricov iarna, unde zic acelor legi tribunal. Acolo, de va avea şi de crai ceva asupreală, fără nici o frică are voie să-l tragă la judecată, unde procuratorii vor răspunde pentru crai şi de va avea strîmbătate, afla-va judeţu şi direptate. Nici pre un şleahtici nu-l va putea lega cineva, nici craiul singur, pănă nu-l va birui cu legea. Aceia nu dau bir numărui, nu ascultă de altul, nici în oaste iaste datoriu să meargă, fără numai de bună voie, cîndu va încălica craiul şi cu voia tuturora şi cu plată. Şi cîndu le va veni vreo nevoie de undeva, aceia iaste datoriia lui crai, ca să dea ştire la ţinuturi, să să strîngă la zi, care le va arăta. Şi daca se vor strînge şi vor sfătui de lucrul ce le vor da ştire, ei vor alege soli şi vor trimite la săimu, unde să vor împreuna cu toţi solii ţinuturilor, de vor sfătui de toate nevoile, ei deosebi şi craiul cu sfatul său deosebi. Ce vor isprăvi peste zi, sara să vor împreuna cu sfetnicii ce le zic sinatori şi ce vor aşeza pănă a să săvîrşi săimul, ce stă săimul şase săptămîni, de alta nu vor sfătui, / <45> nu numai de ce va fi pricea întru dînşii, pănă la săvîrşitu. Iară în zioa cea de apoi, de multe ori să tîmplă de nu vor putea lesne să tocmască zioa, uneori adaugă şi noaptea, mai apoi pun şi aleg dintre dînşii carii vor fi cu sfat mai mare şi ce la va părea lor, pre aceia stă. La oaste nu mergu ei singuri, ci cîndu tribuiaşte oaste, ei slobod la săim bir, de iau de pre vecinii lor, cu cît potu să-şi rădice treaba mare ca aceia. Numai atuncea cîndu vor vedea că tribuiaşte, şi însuşi craiul va merge, însă numai pănă la margini, să-şi apere ţara, iară denafară nu sîntu datori. Leşii sîntu oameni războinici, oameni învăţaţi de carte, că pentru învăţătura şi a cărţii şi a vitejii nu li-i preget, nici de trudă, nici de chieltuială, ce încunjură ţările de învaţă, ca să deprinză tinereţile truda şi la bătrîneţe înţelepciunea, de care au nevoinţă mai mare. Leşii n-au nevoinţă să strîmgă avuţiia şi strînsura o dau şi o răsipescu, lefecii mulţi ţin, după cîtu le iaste [114] puterea şi mai mulţi. Nu iaste / <45v.> la dînşii ruşine a fi datoriu, că nici unul, nici de cei frunte, nu iaste să nu fie datoriu şi la jidovi ocinele le zălojăscu şi odoarăle lor zălojăscu la niguţători şi le orînduiescu altora şi mulţi şi de totu le perdu, hrănindu gloate după sine, că pre cel ce strînge îl numescu jidov. Stăpînilor cui slujescu, sîntu cu credinţă şi pentru numele lui şi pentru cinstea, capul îşi pune. Pentru ruda sa şi pentru seminţiia, cîtu de departe, stau cu dînsul pănă la moarte. Au obiceaiu leşii, nu ca grecii, după sfadă şi după price, daca-i vor împăca, nu va ţiniia pizmă, ci la nevoia lui ca direptu un frate să va pune. Craii nu ceia ce-s moşneni crăescu, ci pre carile îl aleg ei. Nici altă voie mai mare are, fără numai ce sîntu boieriile pre mîna lui, cui va vrea să le dea, le va da. Nici acele date nu poate să le ia, fără numai de viclenie spre ţară, de-i va lua întăi capul cu judeţu, pănă nu va muri. Pentru aceia pogorîndu puterea şi luundu din mîna crailor, n-au voie să facă cui va vrea înaljosul şi să poată aţîţa după pofta sa răotăţi ţărîi, ci pentru / <46> frîu să ţin fălcile lor, că ari face multe răotăţi. Şi pentru aceia rădicîndu ei între sine răotăţile sale, din puţin au crescut ţara mare şi să pot apăra de toţi vrăjmaşii săi. Şi de la alţii ce au luat, n-au datu, de la nemţi Prusiia, de la Moscu nu puţină ţară au dobînditu: Severia şi Cernihovul şi alte ţinuturi. Turcii carii pre la alte ţări au izbînditu şi au luatu cetăţi iară la leşi, de cîte ori s-au ispitit, cu ruşine s-au întorsu. Şi la toate lucrurile sîntu gata şi cu puterea şi cu gura gata sîntu să să apere şi Dumnezeu îi apără pănă acum, de poate zice fieştecine că sîntu ca o fecioară neatinsă şi nesilită. Numai tătarii îi cară în toate zilile de grumazi, că umblă la dînşii ca la sită. Au leşii 2 arhiepiscopi şi 11 episcopi şi 3 episcopi la cneazia Litvei, 4 la livoni, fără mitropolitul de Chiev şi alţi episcopi ce-s pre rusi, de legea grecească, 16 voevozii de scaune în Ţara Leşască, 5 la Litva, 3 la prusi şi alţii [115] cineşi pre la scaunile sale şi 61 de caşteleani, iarăşi boiarii de scaun, iară starostii / <46v.> sîntu mai multe. Ţara Leşască are ape mari: Visla care trece pe la Cracău şi să pogoară pre la Varşav şi la Torunea şi la Gdansca dă în Marea Albă şi şăici umblă multe pre dînsa. Iaste şi San apă mare, care dă în Visla, iară dispre Moscu Niprul, iară apă mare. De Împărăţiia Tătărască şi de obiceiul lor şi cît loc coprinde Ţara Tătărască. Aicea nu multu vom pomeni de tătari, carei să află că sîntu limbă bătrînă şi din ceput viteji şi pănă astăzi vedem că s-au ţinut tot în ce au apucatu. Tartariia sau cumu-i zicu unii Ţara Tătărască, iaste împărăţiia mare, că nu numai ceasta ce iaste la Crîm, ce în toate părţile să lăţeşte şi cu putere mare, de coprinde loc multu, o parte mare de Evropa şi Sarmaţiia toată de la Asia cu Sţitiia sau Sireca, ce-i zic acum Cataio. Numele ş-au luat ţara de la apa ce-i zic / <47> Tartar, care cură într-acelea părţi ce-i zic Magog. Iară lăcuitorii îşi zicu Mongul. Stă această ţară spre miazănoapte. Dispre răsăritu au împărăţiia cea puternică a Hinneai, dispre amiazăzio Indiia cu apa Ganghes, ce-i zicea cartea noastră Fison şi apa Oxus, iară dispre apus marea Caspium şi Ţara Leşască, de acolo să apropie de Moscu şi dispre apus cu Marea de Ghiaţă. Văzduhul aceştii ţări iaste neastîmpăratu, că vara acele tunete de groaznice sîntu, cît de frică mulţi mor din oameni şi sîntu călduri mari şi aciiaşi frigu şi omeţi mari şi acelea vînturi sîntu de mari, cîtu de multe ori să tîmplă de oprescu pre om călătoriu cu calul şi-l surpă jos, copacii din rădăcină oboară şi multe pagube fac. Iarna niciodată nu ploao, vara foarte puţin şi cînd ploao de abiia jilăveşte pămîntul. [116] Rodeşte aceia ţară grîu, orezu şi altă pîine, mătase să face, imbir, scoarţă dulce, piper, raventu, zahar, muşcatinu, smoală, pre alocurea şi aur şi argintu scotu, iar vin pre puţine locuri să face, că la ţara Cataiia nu să face. Află-să şi stînci negre de piiatră de facu foc cu dînsa, / <47v.> deaca o sapă şi arde în loc de lemne pentru lipsa lemnelor; şi toate dobitoacile să află multe. Află-să scris în cărţile tătarilor că împăratul lor hrăneşte 10.000 de iape albe, numai de mulsu lapte şi ţine 20.000 de vînători, că zicu că fără de samă să află pasări multe. Împăratul întăiu au pus de feliul lor pre unul ce l-au chiematu Hanul, ca să fie judecata pre dînsul şi acestu nume Han s-au chiematu în toţi hanii dipre numele acestuia, cîţi au urmatu pre urma lui, cum şi la eghipet Faraon, apoi Ptolemeiu, la Rîm Chesar. Şi din smînţa lui Hanu, toţi sultanii s-au tras şi au lăţitu împărăţiia aceasta de la Ţara Sinarilor pănă la Ochiianu, pănă la marea ce-i zicu Caspium. Pre urma lui au stătut Ioc hanu, carile au născut pre Zain hanu al treilea împăratu ce-l poreclescu unii Batti, acesta au prădatu Rusiia, Ţara Leşască, Slijiia, Moraviia, Ţara Ungurească. Al patrulea hanu, ficiorul lui Bati, Temir Cutlu, carele îi zicu Tamerlanu şi să află acesta la istorie scrie pentru vrăjmăşiia carile toată Asiia au prădatu, de au arsu pînă la Eghipetu. Acesta au biruitu pre Baiazit împăratul turcescu şi l-au prinsu / <48> viu şi în cătuşi de aur l-au băgatu în cuşcă, de l-au purtatu prin toată Asia. Al cincilea din Temir Cutlu, fiiu-său cel mai mare Temir ţaru au stătut împăratu, carile zicu că au peritu la prusi în războiu, bătîndu-să cu crijacii. Al şaselea, fiiu-său Mahmetu ţariu al şaptelea Ahmetu ţariu, acesta au născutu pre Şahmetu, al optulea împăratu. Iar la ţara Cataiului întăi au împărăţitu, Ţinhis, al doilea Cui, al treilea Barhim, al patrulea Alam, al cincilea Mongu, al şaselea Cublai. Tătarii sîntu oameni războinici, suferitori la toate nevoile, nu grijăscu de avuţie, ci de izbîndă şi de foame rabdă cu săptămîna. Şi unde va să facă oaste de grabu şi nu-i locu direptu hrană să să zăbovască şi de o săptămînă mănîncă, [117] ca să fie sătul, să nu flămînzească. Războiul nu iaste aşa tare cîtu-i groaznicu, pentru năvala şi gîlceava şi de ar răbda multu cum li-i năvala, niminea nu le-ar sta înainte; ce din năvală mare, pre lesne dau dosul şi din fugă răşchirîndu-să, de multe ori poftorescu războiul şi cumu-i năvala cu groază a o sprijini, aşa şi goana cu primejdie a-i goni, că din fugă să întorcu şi izbîndescu şi aşa lucrul ce / <48v.> vor să facă de grabu să apucă, că unde-i auzi numele, acolo îl şi vezi. Aceştea nu lăcuiescu în case, fără numai în oraşu mare, în carile de multe feluri de oameni lăcuiescu, niguţătorescu, agonisescu şi în cîmpi după păşune cu dobitoacile umblă. În loc de case poartă cotigi, ales în Ţara Tătărască cea pustie. Că Tartariia în multe să împarte, că ţara cea mică, carea stă cătră Evropa, între Nipru şi între Don să închide şi într-însa Crîmul iaste, unde le zice la Pericopu. Iară Tartariia cea pustie în care multe oarde sîntu, întăi Zagatar, ce iaste Sţitia, între Emmaum şi Cataio, cu crăiia Tangut şi alte multe oarde de cuprinde cumu-i Zavolha, Cazanul, nohaii, tumănii, shibenii, cosahiianii, astinhaveanii, chir-chesarii, baschirdarii, molgomozorii, şi altile multe sîntu, carile n-am vrut să le mai scriem. Ce Zavolha şi Cazanul, Vasilie cneazul Moscului le-au lipitu de împărăţiia lui, iar nohaii sîntu dincolo de Volha, împreujurul mării ce-i zic Caspium şi apa Iaih şi alte locuri ce-s lăcuitori mulţi şi pre multe locuri sîntu şi bogaţi, de nu să ţin cu prada, ca aceştiia ce-i vedem noi, ce cu agonisită. Şi ape multe să află şi bălţi nu numai / <49> păscoase şi cu agonisită, ci într-unile să află atîta mărgăritariu de multu, de nu iaste nici de un preţu. Ci de acestea a tătarilor destul am pomenitu, ci iarăşi de altile să arătăm, că multe am avea a scrie de dînşii, că de multe ori am păţit şi nevoie de cătră dînşii şi nu numai noi, ce toate ţările, cîte-s prin prejurul lor, mai apoi să nu ne arătăm istorici de lucrurile altor ţări. [118] Dă împărăţiia turcilor şi de începutul lor şi de adaosul lor, în ce chip s-au început şi s-au înmulţitu şi s-au lăţitu la atîta mărire şi cinste şi tărie. Aicea de vom scrie şi vom pomeni de începătura şi adaosul turcilor şi de împărăţiia lor, nu vom greşi, că să vede că-i fără cale ca să nu pomenim şi să nu scriem, că suptu mîna lor şi suptu jugul / <49v.> lor sîntem şerbi. Acestu feliu de oameni ce le zicem noi turci, carii întăi din tălhari şi din oameni puţini atîta s-au lăţitu şi s-au înmulţitu, că doao părţi de pămînt coprindu, adecă Asiia şi Africa, s-au tinsu de au apucatu o parte mare şi din a treiia, din Evropa, de sîntu de Dumnezeu lăsaţi certarea creştinilor şi groază tuturor vecinilor de prin prejur. Numele acesta ce zicem noi turcu, să înţălege om ce iaste cu viiaţă sălbatică, iară jidovii ei îi chiamă togarma, iară ei îşi zicu busurmani, adecă tăiaţi împrejur sau buni credincioşi, că turci să-i cheme nu sufere, că-i de ocară la dînşii acesta nume, că pre limba jidovască să înţelege nemernicu (nemernicu sau prădătoriu). Alţii îşi zicu otomani sau osmanidu, dipre numele împăratului lor cel dintăi, care l-au chiemat Otoman. Iară începătura împărăţii lor într-acesta chipu să află să fie: Otoman împăratul lor cel dintăi au fostu tătaru, slujitoriu al hanului celui mare, om îndrăzneţu şi mai mare de trup decît alţii. Acesta de nevoie au ieşit din Ţara Tătărască şi au / <50> început întăi la Cappadochia a ţinea drumul, avîndu cu sine numai 50 de oameni. Şi s-au adaos după aceia unul cîte unul, pănă s-au îngloditu unii din oameni răi adunaţi, alţii şi de nevoie, să hălăduiască de moarte, alţii în nădejde de dobîndă. Şi aşa, după adaos ce făciia, întăi pre ascunsu, iară daca s-au înmulţitu, în vedere să apuca de pradă şi jefuia. Şi decii cu toţii s-au pornitu de au luat Capadochiia, Pontul, Bitiniia, Ţiliţiia, ţări mari. Şi acestea s-au lucratu în anul de la zidirea lumii 6808 [1300]. Pre urma acestuia au luatu împărăţiia fiiu-său, Orhan şi iar şi acesta cu acelaş meşterşug s-au apucatu ca şi tată-său, numai tărie şi avere mai multă au avutu, din zi în zi adăogindu-să şi lăţindu împărăţiia. Că crescîndu vrajba între creştini, [119] au luat Misiia, Licaoniia, Frighia, Caria şi Niţeia bătutu-o-au şi o au dobîndit-o. Şi au lăţitu împărăţiia pănă la Helespont. Cître aceia vreme întrasă vrajba între Paleolog şi între Cantacuzino, carii erau capetile Ţarigradului şi socoti nepriietinul crucii ca să arate unii părţi cu prietenie şi să-l chiieme întru ajutoriu, ce s-au şi tîmplat, / <50v.> că au trecut cu oaste la Evropa şi au deşchis calea şi altora pre urmă la Evropa, să facă multă nevoie. Acesta, aproape de săvîrşitul său, au făcut război cu tătarii şi au căzut în războiul acela fără norocu şi au împărăţitu 31 de ani. Pre urma lui au stătut împăratu fiiu-său, Amurat, om meşter şi ascunsu la inimă, carile n-au fostu mai jos de cîtu alţii de vitejie, de a răbdarea nevoile de învăţătura vitejii. Acesta acoperindu gîndul său ce vrea să facă, văzîndu cum s-au pomenitu mai sus vrajba între greci şi slăbiţi de războaie ce făciia între ei, năimindu cu leafă vase de la Ghenua şi după ce au dobînditu Helespontul, au trecut la Traţiia  în anii 6871 [1353] şi Calipoli la Crîmu au apucatu, ci apoi şi o parte de mai mare a Traţii au luat. După aceia au supus Misia, Bosna, Rumele, mai apoi, daca au dobînditu scaunul Odriului, de bulgari, de sirbi s-au apucat. Mai apoi au peritu de o slugă a lui Lazar dispotu ce au fost mai nainte de la inimă iubit lui şi l-au fostu prinsu în război. Şi i-au rămas pre urma lui doi ficiori, Suliman şi / <51> Baezitu. Ci Baiazitu omorîndu pre frate-său, au apucatu împărăţiia. Şi decii s-au apucatu de toată împărăţiia. Era om bărbatu, de minte ascuţit şi pohtitoriu de lucruri mari şi îndrăzneţu la fie ce să apuca, la trude răbdătoriu, vremea cunoştiia şi lucrul cum va purta şi stătătoriu la ce să apuca, ca să împle. Decii daca au dobînditu Traţiia toată ş-au întorsu inima spre Ţarigradu. Şi întăi au socotitu să să apuce de Tesaliia, Machidoniia, Foţida şi de Atica şi Misiia, ce le zicem acum sîrbii şi ilirii, ce-i chiemăn Bonsa, şi tribalii, ce-i poreclim bulgari. O parte din celea au luatu şi au ucis şi domnul Bulgariei. Mai apoi au încunjuratu în 8 ani Ţarigradul şi auzindu că vine oastea ungurească şi franţozască, pre carii împăratul creştinescu i-au adus şi i-au [120]  chiematu întru ajutoriul, temîndu-să de atîta oaste, au părăsitu Ţarigradul de a-l baterea şi au sîrguitu, de au ieşitu înaintea acei oşti la Nicopolea. Şi dîndu războiu, au biruitu Baiazitu şi mulţi / <51v.> domni şi hatmani şi franţozilor au perit. De care lucru cu norocu semeţindu-să Baiazitu, iară s-au vîrtejitu la Ţarigrad şi doi ani stîndu-i asupră, de i-au flămînzitu. Şi era acei închişi periţi, de n-ar fi venitu Tamerlanu hatmanul tătărăscu cu mulţime de oaste, de au stropşitu toată Asia şi cu foc o au pîrjolitu, oraşile au prădatu. Decii de frica lui di sîrgu s-au vîrtejit şi la Galaţiia şi Bitiniia de războiu s-au gătitu şi bătîndu-să păn au înoptatu, birui Tamerlan hatmanul tătăresc şi Baiazit fu biruit pentru mulţimea tătarilor, ci nu era deopotrivă. Şi l-au prinsu viu şi ferecîndu-l în cătuşi de aur şi în cuşcă băgîndu-l, l-au trecut la Asiia. Ce la Asiia l-au slobozitu şi el de ruşine curîndu au murit, după ce au împărăţit 13 ani şi 6 luni. Rămas-au fii de dînsul, la Calepiin, Moisi, Mahmet şi Mustafa. Ce Calepin de sîrgu au murit, iară fiiu-său Orhan de unchiu-său Moisi fu omorîtu şi Moisi de frati-său Mahmet. Acesta Mahmet, Ţara Muntenească şi Machidoniia au supus  şi ţenchiul sau hotariul turcescu pănă la Marea Ionicum l-au / <52> mutat şi scaunul ş-au pus la Udriiu. Şi după ce au ţinut împărăţiia 17 ani, au muritu. Decii al doilea Amurat căzu la împărăţie, acesta cu ajuotirul ce avea de la Ghenuva, trecîndu la Traţiia, au bătut pre unchi-său Mustafa, şi Thesalonica au fărămat, carile era oraşu bătrîn, tare şi plin de avuţie şi pre acele vremi Veneţiia o ţinea. Decii au supus Chiprul, Epirul, Etolie. Cunoscîndu deciia că de va putea să lege prieteşug cu  Gheorghie dispotul, domnul sîrbilor, că lucrurile lui să vor întări şi a creştinilor vor slăbi, cu toată nevoinţa au silit şi au luatu fata lui, să-i fie împărăteasă. Decii şi cu puterea socru-său şi cu a sa s-au apucat de Belgrad şi bătîndu cetatea au perit 7.000 de turci. După moartea acestuia, stătu împărat al doilea Mehmet, carile au încunjuratu Ţarigradul cu multă mulţime de oaste şi l-au luat în anii 6961 [1453], în luna lui mai, în treizeci şi una [121] de zile. Al doilea an după aceia s-au dus la Belgrad şi mulţime de ai săi acolo perindu şi el încă rănit, l-au părăsit. / <52v.> Dvcii bulgarii au luat şi Dalmaţiia şi Rasţiia au dobînditu, deciia Trapezontul l-au dobîndit şi Mitilena cu alte ostroave au luat. Apucat-au şi Evbeiia şi Chefea, ce o ţinea ghenuvezii. Şi au împărăţit 32 de ani. Deciia Baiazit al doilea luundu împărăţiia, războiu cu veneţiianii făcu şi le-au luat Naupactul, Methona, Dirahia şi toată Dalmaţiia au prădatu şi au murit otrăvit. Acesta Baiazit au luat Chiliia şi Cetatea Albă de la Ştefan vodă cel Bun. Decii Selim, fiiu-său văzu la împărăţie; acesta au luat Alcarul oraşu tare la Eghipetu şi după ce au omorît pre soltanul, Alexandriia toată cu Eghipetul le-au dobînditu şi le-au lipit de împărăţiia lor şi Damascul l-au luatu. Pre urma lui, fiiu-său Suliman, ţiindu împărăţiia, luat-au Beligradul apărătura nu numai a Ţării Ungureşti, ci a toată creştinătatea, deciia Rodosul au biruit şi Strigoniia şi Buda şi alte oraşă ale Ţării Ungureşti. Încunjurat-au şi Beciul, / <53> mai apoi perit-au la Zighet, împărăţindu 47 de ani. Urmat-au al doilea Selim, carile au legat pacea cu nemţii şi au luat vineţiienilor Chiprul şi de aciia Tunetul şi Gouleta au apucat. Şi de acii au muritu în anii 6983 [1475]. Pre urma lui Amurat au împărăţit şi după dînsul al treilea Mahmet, carile au omorîtu 18 fraţi şi au luat înpărăţiia. Iară alţi împăraţi carii au urmat de aicea înainte, lăsăm de a-i scrie, ca să nu ne arătăm istorici de lucruri turceşti decîtu de ale noastre. Ce puţin încă de putere şi de obiceiul lor, în ce chip ţin împărăţiia, avem a scrie. Obiceiu au turcii, în al patrulea an să ia a zecea din copii, parte bărbătească, ca să să adaogă pururea slujba împărăţiei. Şi la vremea aceia trimit oameni împărăteşti la greci, la sîrbi, carii sîntu pre hotarul împărătescu creştini, alegînd ţara Moldovei şi Ţara Muntenească, că în locul acela ce dau ei copii, noi sîntem datori să fim gata de oaste în toată vremea, cîndu va / <53v.> veni cuvîntul împăratului şi de bani de a le darea pururea. Iară oamenii cei împărăteşti [122] umblă din sat în sat, deciia cumu-i satul, aşa le aruncă şi copii să dea după putere şi cum să pot tocmi cu dînşii şi cu bani încă să împacă. Mulţi să află şi de bună voie de mergu, ca să iasă din şerbiie şi mulţi din turci netăiaţi (şi nu spun că sîntu turci, că nu i-ar priimi), ce-i dau în locul creştinilor, că trag nădejde că dintruunii ca aceiia ies la cinste mare, ca să dobîndească boierie. Pre carii apoi pre unii îi duc la Ţarigrad, pre alţii la Odriiu şi pre la alte scale, de-i dau de-i hrănescu, pre unii la Brusiia, pre alţii la caraimani, de să învaţă la ţarină, acestora le zic agemoglani (sau iamoglani), adecă nevinovaţi, coconi. Iară daca crescu de şapte ani, deciia cei mai iscusiţi îi bagă la saraiul împărătescu, pănă la 500. Acolo şed pănă la 20 de ani. Unii învaţă carte, alţii la locruri vitejeşti, dintr-aceştia aleg, fără ce-s de treaba saraiului, de-i pun ieniceri, carii să află pururea pre lîngă curtea împăratului, pînă la 12 mii. Din ieniceri să aleg mai de frunte spahiioglani, pănă la 3.000, carii mergu dinadireapta împăratului ţi fieştecarile / <54> dentr-înşii cu cîte patru sau cu cîte cinci slugi slujăscu. Decii din stînga, 3.000 de silihtari, de iară slujăscu în patru sau în cinci cai, după aceştiia 5.000 de olofani, aşijderea dinadireapta împăratului şi alte 5.000 din stînga, carii sînt aleşi din iniceri sau din creştini juraţi, carii cu credinţă slujbă au arătat begler-beiului sau paşii. După aceştiia cei de apoi mergu carii să chiiamă caripiţi, ce să chiiamă mai săraci, carii din toată Ţara Turcească nu numai turci, ce şi creştini strînşi, de au venit de bună voie să slujască împăratului pentru leafa. Iar înaintea împăratului 200 sau şi mai mulţi mergu, ce să chiiamă mutaferachi, carii pentru slujba lor cea aleasă i-au scos la cinste şi iau leafă mare, altul şi un taler pe zi, alţii mai puţin, cumu-i omul şi cumu-i slujba. După aceştiia mergu treizeci de cauziliari, carii deşchid calea împăratului şi oprescu năvala de la împăratul şi iau articele, cele ce-s de jalbe la împărăţie. După aceştiia mai aproape mergu solaţii, carii poartă arcile pre umăr cu cămăşi albe pănă jos, de să vădu de suptu haine şi în scofii, pănă / <54v.> cîte 200 de oaste. Şi denainte şi denapoi sînt şi paici pănă la 100, aceştiia toţi nu lipsescu de lîngă [123] curtea împăratului. Iară fără aceştiia şi alţi mulţi de oaste, de mergu fără leafă, cercînd să poată arăta slujbă, ca să dobîndească pită. Iară la ţările împărăţiei şi la margine are împăratul altă oaste de a scoaterea împotriva fieştecărui vrăjmaşu al său, că la margine, unde să hotărăscu cu creştinii, au pănă în 10 mii de ieniceri, răsipiţi pre la sate, di să hrănescu cu plugul şi cu niguţătorii, carii nici de un paşă nu ascultă, fără numai de cuvîntul împăratului, cîndu vor ieşi la oaste. Sîntu din copii de a zecea, pănă la 10.000 împrăştiaţi pre la tîrguri, de sîntu de împlerea locuri, de vor peri dintr-aceştiia undeva la războiu. Iaste şi altă curte, ce să chiiamă spahii, carii sîntu suptu beglerbei. Aceştia au cinste mare, cu sate de la împărăţie în loc de leafă şi de aceştiia nu sîntu puţini, că tot locul, cît ţine împărăţiia, plinu iaste de dînşii. Are împăratul între alţi sfetnici mai aleşi trei sau patru, ce le zicu veziri azemi, carii toate / <55> trebile împărăţii poartă şi de pace şi de oaste -şi de păşii şi de domnii a le schimba şi a le da, la mîna lor. Unul dintr-înşii iaste mai mare, pre carile stă toată credinţa împăratului, adecă veziriul, iară lui de i se va tîmpla a merge la oaste, că mai multă grijă iaste veziriului de oaste decît de alte trebi, el pune în locul său namestnic, carileş aceia putere ţine, ce au ţinut şi el. Ci de Împărăţiia Turcească destul am povestit, ci iarăşi de altile să povestim şi să arătămu înainte. Pentru Ţara Ungurească de jos şi Ardealul de sus vom să arătăm, fiindu-ne vecini de aproape şi cum au avut şi ei crăie mare ca şi leşii. Aicea nu vom lăsa şi de Ardeal sau Ţara Ungurească, cumu-i zicu unii, ca să nu atingem şi să nu pomenim / <55v.> de începutul lor şi de obiceiul lor, fiindu-ne vecini de aproape şi de multe ori năzuia domnii ţării Moldovei, de să acioa şi să ajutoriia de la dînşii. Ardealul sau Ţara de jos Ungurească să chiamă Ţara peste Munte, carea coprinde o parte din Daţiia şi piste munte. Direptu aceia-i zicu Ţara peste Munte, căci iaste încunjurată [124] de toate părţile de munţi şi cu păduri, cum ar fi îngrădită. Zicu-i şi Ţară de 7 oraşă, din limba neţască, iară locuitorii ţării îşi zicu ardealeni, carii să hotărăscu cu ungurimea dispre apus, sau cumu-i zicu unii Panoniia. Iară dispre miiazănoapte să hotărăscu cu Ţara Leşască, dispre amiazăzi cu Ţara Muntenească, dispre răsăritu cu Moldova. Ţara Ardealului nu iaste numai o ţară însăş, ci Ardealul să chiamă mijlocul ţării, care multe coprinde în toate părţile, în care stă şi scaunul crăiei. Iară pre la marginea ei sîntu alte ţări mai mici, carile toate de dînsa să ţin şi suptu ascultarea ei sîntu: întăi cumu-i Maramoreşul, dispre Ţara Leşască, şi Ţara Săcuiască, dispre Moldova şi Ţara Oltului dispre  Ţara Muntenească şi Ţara Bîrsei, Ţara / <56> Haţagului, Ţara Aoaşului, şi sîntu şi alte horde multe, carile toate ascultă de Crăiia Ungurească şi să ţinu de Ardeal. În Ţara Ardealului nu lăcuiescu numai unguri, ce şi saşi peste samă de mulţi şi romîni peste tot locul, de mai multu-i ţara lăţită de romîni, decîtu de unguri. Iară Ţara Ungurească de jos, unde să chiiamă Unguriia cea Mare (sau cumu-i zicu unii pre limba nemţască, Panoniia), acolo numai unguri trăiescu, iară de să află şi romîni pre alocurea, încă lege ungurească ţin. Ungurii nu ţin tot o lege, ce în patru sau cinci legi sîntu împărecheaţi, că unora le zic calvini, altora lotori, altora calandoş, ce să chiiamă pre limba lor lege direaptă, alţii-i chiiamă vereş ianoş, carii cred în Ioan Botezătoriul, iară de Hristos nimica nu să atingu, alţii-i chiiamă sombotaşi, carii credu legea jidovască, alţii-i chiiamă papistaşi, carii cred pănă în jumătate legea grecească, de aceştiia să află în Ardeal, iară la Unguriia cea Mare foarte prea puţini. Aceştiia au şi icoane în biserică şi cruci pre biserică, încă şi pre la casile lor să află cruci. Aceştia nici la o / <56v.> treabă de a bisericii nu poftescu pre aceialalţi unguri, nici iubescu. Mai bucuroşi să margă la biserica romînească, decîtu la capiştea aceloralalţi unguri. Rumînii, cîţi să află lăcuitori la Ţara Ungurească şi la Ardeal şi la Maramoroşu, de la un loc sîntu cu moldovenii şi toţi de la Rîm să trag. [125] Iaste Ţara Ardealului plină de toată hrana cîtă trebuiaşte vieţii omeneşti, că pîine peste samă rodeşte multă, de niminea nu o cumpără, ci tuturora prisoseşte, vin pretutinderea, nimărui nu lipseşte, mieare multă şi bună, de care facu mied, aşa de bun, cît să potriveaşte marmaziului. Ţara Ungurească mai denainte vreme era foarte mare, de coprindiia o parte mare şi din Ţara Turcească, că scaunul crăiei nu era la Beligradul cestu nou, unde iaste acum, ci era la Buda, care acum o ţin turcii. Că daca au luat turcii Belgradul cel mare, carele era apărătura nu numai a Ţării Ungureşti, ci a toată creştinătatea dispre apus, au dobînditu deciia şi Buda, carele era scaunul Crăiei Ungureşti. Decii ş-au mutat scaunul / <57> la Beligradul cestu nou, dispre Ardeal, ci de-a pururea fără odihnă, avînd războiu nemţii cu turcii şi fiindu şi ungurii întru ajutoriu asupra turcilor şi avîndu nemţii priieteşug cu ungurii şi mergîndu asupra turcilor piste dînşii trecea, turcii suindu-să la nemţi, prin ţara lor făcea cale. Ci ungurii văzîndu atîta stropşitură şi nevoie ţării, una dispre turci, alta dispre nemţi, neavîndu odihnă de oşti grele, li s-au supăratu şi s-au sfătuitu cu toţii, de s-au închinatu turcilor şi au luat de la dînşii domnu, ca şi în ţările noastre. Iară  nemţii daca au văzut că soţiile i-au viclenitu şi s-au închinatu la vrăjmaşii lor, au luat de la unguri jumătate de Ţara Ungurească de sus şi o ţin pănă astăzi. Aşa Ţara Ungurească crăie mare ce era, dintr-un trup în multe mădulări s-au întorsu, o parte turcii ţin, cu scaunul crăiei cu Buda, nemţii altă parte, Ardealul de-i cu stăpînu, încă iaste suptu robiia turcească. Ungurii sîntu oameni iscoditori şi necredincioşi, vicleni, priieteşugul nu-l ţin la loc de nevoie. Prin ţara Ardealului / <57v.> nu poate omul pre lesne să treacă fără cărţi crăeşti. Şi taina aşa o ţin de bine, că nici de la ţărani cuvîntu direptu nu vei afla. Judecata sa foarte pe direptate o judecă şi de nu-ţi iubeşti legea într-un loc, volnicu eşti să-ţi tragi legea la alt scaun, unde vei iubi. Încă şi despre crai, de ver fi avîndu ceva asupreală şi nedireptate, ai voie să-ţi întrebi şi cu craiul, unde să adună toţi domnii  la scaunul ţărîi, [126] de să sfătuiescu di trebile ţării şi de vei avea strîmbătate, afla-vei direptate. Nici craiul are voie să piiarză pre vreun nemişu, fără numai de-l va dovedi de viclenie. / <58> De domniia lui Bogdan vodă cel Orbu şi Grozav, feciorul lui Ştefan vodă celui Bun, vă leato 7012 [1504] iulie. După moartea lui Ştefan vodă, cu voia tuturor lăcuitorilor ţării au stătut domnu fiiu-său Bogdan vodă, puţin dispărţitu de firea tătîne-său, că de n-au ajunsu anii, iară lucruri mari apucase. Bogdan vodă, daca stătu la domnie, gîndi să-ş întărească lucrurile întăi cu vecinii şi să-ş arate nume bun. Pe învăţătura tătîne-său, a lui Ştefan vodă, trimis-au la împărăţiia turcilor pre Tăutul, logofătul cel mare, cu slujitori, pedestrime, dărăbani, de au dus birul, zece povoară de bani şi s-au închinatu cu toată ţara la sultan Suleimanu împăratul turcescu. Iară împărăţia, de bucurie mare, cu dragoste i-au priimit şi au dăruit toţi banii Tăutului, logofătului / <58v.> celui mare şi i-au adus în ţară şi au ziditu pre acei bani o sfîntă biserică în satu în Bălineşti, ce iaste la ţinutul Sucevii şi trăiaşte pănă astăzi. Într-aceiaşi vreme trimis-au solii săi şi la craiul leşescu, între alte trebi, ca să poftească şi pre sora lui crai, pre Elisafta, şi să-i întoarcă Tismeniţa şi Ceşibiş, carile oprise tată-său şi nu le întorsese. Ci bătrîna, mama lui crai, n-au vrut acesta lucru să-l facă, căci nu era de legea papii. Ci solilor pentru ce le au întorsu acele tîrguri, le au mulţumitu, iară de logodnă au îndelungat într-altă dată. Cîndu au prădat Bogdan vodă Pocutiia. După soliia dintăi ce au fost trimis Bogdan vodă la craiul leşescu pentru soru-sa, n-au perdut nădejdea, că oblicindu că muma fetii şi a lui au muritu, de iznoavă au [127] poftoritu soliia, gîndindu-să că după moartea bătrînii nu va avea cine să stea împotrivă. Ci craiul încă i-au îndelungatu pănă altă dată, că vediia că soru-sa nu vrea să meargă după dînsul, că au fostu Bogdan vodă / <59> grozav la faţă şi orbu de un ochiu. Pentru aceia, văzîndu Bogdan vodă că cu bine nu folosi nimica, gîndi ruşinea ca să-şi răscumpere cu sînge nevinovat şi lăsîndu inima cea priitenească, de arme să apucă şi strînsă ţara toată şi au întratu în Ţara Leşască, de au luat Pocutiia şi au lăsatu oamenii săi în Pocutiia, iar el prădîndu s-au învîrtejit înapoi. Cîndu au prădatu leşii ţara Moldovii. Văzîndu leşii paguba ce le făcusă Bogdan vodă, nu suferiră, ci de grabu strînsără oaste pre bani şi pre oamenii lui Bograd vodă ce-i lăsase să apere Pocutiia îi împinseră înapoi. Şi întru acel război au peritu doi fraţi, ficiori de boiari leşăşti, ficiorii lui Strus. Şi decii au întratu oastea leşască în ţara Moldovei, de au făcut multă pagubă şi perire şi au prădatu pănă la Botăşani, prinzîndu pre o samă de boiari de frunte de ţară. Şi pre toţi, în mîniia acelor doi fraţi, i-au dat în Cameniţă de i-au tăiat. A treia solie, cîndu au trimis Bogdan vodă la craiul leşăscu. / <59v.> După acia a treia oară, de iznoavă au mai ispitit Bogdanu vodă de au trimis solii săi într-acesta chip, doară ar putea cumva să-i dea craiul pre soru-sa. Ci craiul au făgăduitu într-acesta chip, ca să ţie legea lor şi să fie plecatu crailor leşeşti. Ci curundu vreme murindu, Jicmontu craiul pre urmă n-au umplut făgăduinţa. [128] Cîndu au prădat Radul vodă domnul muntenescu Putna. Pre acvia vreme Radul vodă domnul muntenescu, neavîndu nici o pricină asupra lui Bogdan vodă, sculatu-s-au cu puterea sa şi cu Roman Pribeagul, de au întratu în ţară şi au prădatu şi au arsu ţinutul Putnii şi pe de aceia parte de Siretiu, de multă pradă şi perire au făcut. Şi decii s-au întorsu înapoi fără de nici o zminteală. Cîndu au mersu Bogdan vodă la Ţara Muntenească asupra Radului vodă. Vă leatul 7015 [1507] octomvrie 28, văzîndu Bogdan vodă cîtă pagubă i-au făcut Radul vodă în ţara sa, nu suferi, ce gîndi strîmbătatea sa ca să o răscumpere mai cu asupră, una pentru scîrba şi paguba / <60> ce-i făcusă Radul vodă, alta şi pentru vitejiia ce avea, că socotindu ca să nu piiae numele cel vitejăscu al tătîne-său, ca să nu zică megiiaşii că au muritu şi e cu tată-său, sculatu-s-au cu toată puterea sa şi au tras într-ajutoriu şi pre săcui şi s-au dus spre Ţara Muntenească şi au întratu la locul ce să chiiamă Rătezaţii, la Movila Căiatii, de ceia parte de Rîmnicu, octovrie 28. Şi au şăzut cu oastea de ceia parte de Rîmnia 10 zile, de au prădatu şi au arsu de la Milcov pănă la Rîmnic şi în jos pre de amîndoao părţile pănă la Siretiu. Şi acolo de la Radul vodă l-au timpinat sol, un călugăr anume Maximian, ficiorul lui Dispotu împăratul grecescu şi s-au rugat lui Bogdan vodă ca să facă pace cu Radul vodă, pentru că sîntu creştini şi o seminţie. Deciia Bogdan vodă, văzîndu atîta rugăminte de la acel călugăr, au făcut pace pentru voia lui şi au trimis cu dînsul solul său la Radul vodă. Şi acolo Radul vodă cu boiarii săi au jurat pre Sfînta Evanghelie, cum ca să ţie pacea nclătită în veci. Şi hotarul pre unde au fostu cel bătrînu au lăsat şi să întoarcă Radul vodă toată prada / <60v.> şi arderea, cîtă făcusă în ţara Moldovei, la ţinutul Putnii. Şi aşa s-au întorsu Bogdan vodă cu pace înapoi. Letopiseţul cel leşescu de aceste doao poveşti, ce au mersu Radul vodă cu Romanu Pribagul de au prădat ţinutul [129] Putnii şi cum au mersu Bogdan vodă la Ţara Romînească asupra Radului vodă, nimica nu însemnează, nice să află scris. De moartea Radului vodă şi de moartea lui David mitropolitul şi de domniia Mihnii vodă. Vă leato 7016 [1508], după Paşte, murit-au Radul vodă, domnul muntenescu şi pre urma lui au stătut la domnie Mihnea vodă, carile au tăiatu boiarii. După avia, în anii 7017 aprilie 1, pristăvitu-s-au David mitropolitul. Cîndu au prădat Bogdan vodă Ţara Leşască, ajungîndu pănă la Liov. Vă leatul 7017 [1509] iunie 10, după  multe solii ce trimisese Bogdan vodă la craiul leşescu pentru soru-sa Elisafta, pre carea de multe ori o cerusă şi nu-i o didease, văzîndu că nimica nu poate folosi, / <61> socoti că are vreme ca să-şi răscumpere ruşinea sa dispre craiul leşescu cu sînge nevinovatu şi de iznoavă au început a strînge oaste. Ci văzîndu craiul ungurescu vrajba ce întrase între dînşii şi simţindu că Bogdan vodă de iznoavă face oaste asupra leşilor, au trimis sol pre Ştefan Teleţchi, ca să-i poată împăca. Ci nimica n-au folositu, că Bogdan vod gătindu-să şi armîndu-să, au pripit cu oaste de au trecut apa Nistrului, vineri, iunie 29 dni şi au întrat la rusi, la Podoliia. Şi sîmbătă au sosit la Cameniţă şi decii au slobozit oastea să prade ţara, dîndu-le vină că n-au lege pentru strîmbătăţile ce fac, alta că va să-şi răscumpere Pocutiia, a treia şi pentru sora lui craiu Elisafta, ce i-o giurasă Alixandru craiul. Decii arzîndu şi prădîndu ţara, au tras la Liovu, de au bătut tîrgul, de puţinu nu l-au luatu. Şi singur Bogdan vodă cu capul său au lovit cu suliţa în poarta Liovului, care lucru şi astăzi să cunoaşte semnul. Şi nici leşii nu tăgăduiescu de aceasta, ci încă ei mai tare [130] mărturisescu că au fost adevărat aşa. Şi au prădatu împrejur pretitindirilea / <61v.> şi au arsu Tohatinul oraş mare şi vestit şi multă avuţie şi bunătate dintr-însa au luat. Luat-au din Rohatinu şi clopotul cel mare ce iaste la mitropolie în Suceava şi mulţi oameni şi boiari au robit şi domnii lor încă i-au prinsu şi cu mare izbîndă s-au întorsu înapoi la scaunul său, la Suceava, fără de nice o zminteală şi robilor ce-i adusese din Ţara Leşască le-au împărţitu hotară în ţara sa. Şi decii ş-au luat doamnă din ţară şi au făcut pre Ştefan vodă cel Tînăru. Cîndu au prădatu leşii ţara Moldovii, 7017 [1509] iulie 15. După izbîndă cu noroc ce făcusă Bogdan vodă în Ţara Leşască, iată-i veni de la Dumnezeu osînda asupra, cum grăiaşte şi prorocul David, psalm 7: „Lac săpă şi-l scurmă şi căzu în groapa care au făcut“, aşa petrecu Bogdan vodă, că nu era încă bine ieşit din Ţara Leşască, iară craiul strîngîndu oaste degrab, au silit să apuce pre Bogdan vodă încă în ţara sa şi nu au putut de o boală ce avea. Ci au trimis pre hatmanul său, pre Camenţschii voevodul de Cracău. Ci pănă a sosi hatmanul, iară Bogdan vodă au trecut / <62> Nistrul în ceasta parte şi s-au aşezat la scaun şi au slobozit oştile pre acasă, neavînd nici o ştire despre oastea leşască. Iară Cameniţschii hatmanul văzîndu că nu au apucatu pre Bogdan vodă la margine, au întrat fără veste în ţară, de au prădatu Cernăuţii, Dorohoiul, Botăşanii, Ştefăneştii,  neavîndu cine să-i oprească, că Bogdan vodă, neavîndu nădejde de una ca aceasta, au lăsatu oastea pre acasă. Iară leşii au prădat cum le-au fostu voia. Şi încă un Vasco oarecarile de ai noştri, avîndu mînie pre ale Vasco ce i-au fostus luat muiarea, s-au închinat la leşi, de i-au purtat pretitindirile, ştiindu că n-are cine le sta împotrivă, de au arsu şi au prădatu şi pre vrăjmaşul său curvariul încă l-au prinsu de l-au înţăpat, iară craiul lui Vasco pentru acea slujbă iau dat Hotniţă, un sat ce iaste suptu Iaroslavu, pănă la moartea lui. Şi daca [131] s-au întorsu oastea leşască înapoi, trimis-au craiul leşăscu Jicmontu la Vladislav craiul ungurescu, ca să nevoiască să facă pace cu Bogdan vodă, ştiindu că Bogdan vodă va vrea să-şi întoarcă mai cu asupră dipre dînşii. Cum s-au şi tîmplatu, că leşii încă bine nu ieşisă din ţară, Bogdan vodă cu oastea / <62v.> ce putusă o seamă, de strînsese degrabu, au ajunsu pre oastea leşască la trecătoare Nistrului şi dîndu războiu despre amîndoao părţile, multă moarte sau făcut şi pre o samă de boiari vii şi nevătămaţi i-au prinsu, întrîndu nesocotiţi de oastea leşască, adică logofătul şi un homelnicu, cărora nu le putem afla numile, fără numai al Cîrstii, Petrica şafariul, Dobrostîmpu. Mai apoi s-au dus leşii întregi cătră craiul său şi acieş începură a umbla să facă pace şi au legat pacea într-acesta chip, ca dispre amîndoao părţile să întoarcă pagubile, nici să mai fie zarva întru dînşii. Cîndu au prădat Beti Ghirei sultan cu tătarii ţara Moldovii, leatul 7018 [1510]. Beti Ghirei sultan, ficiorul hanului, nepotul împăratului, fără veste cu multă mulţime de tătari pe trei locuri au întrat în ţară, de au prădat de la Orheiu pănă la Dorohoiu şi pre Prut în sus, de multă pradă şi robire de oameni au făcut şi plean de dobitoace au luat; mai apoi sultanul fiindu săgetat foarte rău, au murit. / <63> Vă leato 7019 [1511] fevruarie. Miercuri în săptămîna albă au murit Mariia doamna lui Ştefan vodă, fata Radului vodă, muma lui Bogdan vodă şi cu cinste o au îngropat-o în mănăstire în Putna. Într-acelaş an au murit şi Tăutul logofătul. (AXINTE URICARIUL). Carile şi mănăstirea Trestiiana au făcut, la vă leat 7001 [1496], precum iaste scris numele lui pre clopot. [132] Cîndu au prădat Mendi Ghirei hanul cu tătarii Litva i Beti Ghirei ficiorul hanului au prădat Moldova. Vă leato 7021 [1513] avgustu 22 de zile, pre aceasta vreme, Mendi Ghirei hanul au prădat Litva, pînă la Vilna, de multă pagubă au făcut şi mulţi robi au luat. Aşijdirea pre aceiaşi vreme, Bet Ghirei ficiorul hanului au întratu la Moldova, de au prădat ţara pănă la Iaşi şi au arsu tîrgul şi ţinutul Cîrlegăturii şi au ajunsu şi pănă la Dorohoiu şi pănă la Ştefăneşti. Iară alţii au prădat în jos la Lăpuşna şi la Chigheciu şi de sîrgu vrîndu să iasă cu robii, la Nistru multe suflete au înecatu şi robi şi şi de ai sei. Iară asupra lor trimiseasă / <63v.> Bogdan vodă pre Corpaciu hatmanul său, de i-au lovitu cu o mie de oameni şi nesocotit dîndu războiu vitejaşte, au căzut de ai noştri şapte sute, iară trei sute au scăpat. Iară tătarii cu pagubă mai multă de apă decîtu de oaste au avut, s-au întorsu la pericop. Iară Bogdan vodă îngrozindu-să de acea pagubă, au trimis la craiul leşăsc soli, de au poftitu ajutor împotriva tătarilor, de vor vrea să vie de iznoavă, ca să să apere, alta pentru ca să-i sloboază solii, să treacă la Moscu şi de toate i-au făcut craiul pre voie. Aşijderea de nişte tătari ce au mai prădat de iznoavă ţara Moldovei. Nu multă vreme trecîndu, ci într-acelaşi an, de iznoavă au mai întratu tătarii cu oaste mare în ţară şi făcîndu multă pagubă şi pradă. Şi făcîndu cale, întorcîndu-să înapoi, Bogdan vodă i-au lovitu cu oaste proaspătă şi au scos totpleanul de la dînşii. Cîndu au venit Trifăilă cu oaste ungurească asupra lui Bogdan vodă. Vă leato 7022, [1514] fevruarie 27, în al zecile an al domnii / <64> lui Bogdan vodă, fără veste au întratu în ţară un Trifăilă, ce să făciia ficioru de domnu, venindu din Ţara Ungurească [133] cu ungurii şi iarna, cîndu era toţi oştenii pre la casile lor. Ci simţindu ai noştri, s-au strînsu degrabu din cîţi s-au putut şi i-au datu la războiu la pod, din jos de Vaslui, fevruarie 27. Şi înfrîngîndu-l ai noştri, iau topitu toată oastea lui şi el au perit, că prinzîndu-l viu, i-au tăiat capul. Iară la leatul 7024 [1516] martie 10, au murit Laslău craiul ungurescu. Vă leato 7025 [1517] noemvrie 8, semnu mare s-au arătatu pre ceru, că au strălucit dispre miazănoapte ca un chip de om, de au stătut multă vreme şi iară s-au ascunsu în văzduh. Aşijdirea, curundu după acelaşi semnu, într-aceiaş lună, au fostu cutremur mare de pămîntu, într-o luni. De moartea lui Bogdan vodă cel Grozavu. Bogdan vodă cel Grozavu, ficiorul lui Ştefan vodă cel Bun, s-au pristăvitu în anii 7025 [1517], aprilie în zile 18, în ceasul cel dintăi al nopţii, în tîrgul în / <64v.> Huşi, nu cu puţină laudă pentru lucrurile cele vitejăşti ce făciia, că nu în beţii, nici în ospeţe petreciia, ci ca un stejar în toate părţile priveghiia, ca să nu să ştirbească ţara ce-i rămăsese de la tată-său. Şi domnindu 12 ani şi 9 luni şi 3 săptămîni, multe lucruri bune au făcut. Şi decii cu mare cinste l-au îngropat în mănăstire la Putna. Iară ce va fi lucrat înlăuntru sau în ţară la noi, dispre partea judeţilor şi a direptăţii, nu aflăm, ci cunoaştem că unde nu-s pravile, din voia domnilor multe strîmbătăţi să faac. / <65> De domniia lui Ştefan vodă cel Tînăr, ficiorul lui Bogdan vodă, nepotul lui Ştefan vodă cel Bun, 7025 [1517] aprilie. Dupre moartea lui Bogdan vodă, pre urma lui, fiiu-său, Ştefan vodă, ce-i zic cel Tînăr, s-au aşezat la domnie. [134] (AXINTE URICARIUL) Cum scrie la letopiseţu sîrbescu c-au fostu de 9 ani, cîndu s-au aşezat la domnie. Şi fu miruit de mitropolitul Theoctist în tîrgul Sucevii. Cîndu au întrat în ţară Albu sultanu cu tătarii şi l-au bătut Ştefan vodă, leatul 7026 [1518] avgust 8. În al doilea anu a domnii lui Ştefan vodă, în luna lui avgustu, 8 zile, rădicatu-s-au Albu sultan cu tătarii de la Pericop, cu multă oaste tătărască şi au trecut Nistrul, fără veste şi au tras cătră Prut, de au ajunsu la locul ce să chiamă Şerbanca. Şi deciia s-au apucat a prăda / <65v.> ţara. Ci norocul cel bun al lui Ştefan vodă, s-au prilejitu cu oaste gata în gura Coroviei şi au dat veste şi ţărîi, de sîrgu să să strîngă. Şi dacă s-au bulucitu, suindu pre Prut în sus, au trimis Ştefan vodă pre Petrea Cărăbăţu vornicul şi cu toţi giosenii să treacă Prutul. Şi daca au luatu învăţătură şi au trecut Prutul, luundu ajutoriul de Dumnezeu, luni dimineaţa, în răvărsatul zorilor, i-au lovit fără veste, cîndu ei nici o grijă nu avea şi cu norocul lui Ştefan vodă i-au răzbit şi mulţi din tătari au peritu, mulţi în Prut s-au înecat şi s-au fostu înglotindu în Ciuhru. Şi pre mulţi i-au prins vii, aşijdirea şi pre doi mîrzaci mari, anume: Tamizu şi Bicazu. Şi cîţi au rămas, i-au gonitu priste cîmpi, tăindu-i şi săgetîndu-i, pănă la Nistru. Acolo fiindu obosiţi caii de fugă multă, întrîndu în Nistru s-au înecatu, numai sultanul cu puţini au scăpat, însă şi el rănit rău în cap, de s-au întors cu multă pagubă şi perire şi ruşine. Însă şi aceia cîţi au scăpat, fără arme şi fără cai au scăpat. Iară Ştefan vodă s-au întorsu cu mare laudă şi / <66> au dat învăţătură tuturor boiarilor să să strîngă la Hîrlău, la zioa sfîntului mucenic Dimitrie şi acolo daca s-au adunat, ospeţe şi bucurie mare au făcutu, şi pre toţi vitejii cei buni i-au dăruit Ştefan vodă. Şi decii ş-au luat luiş doamnă. [135] De moartea lui Basarabă vodă domnul muntenescu. Vă leato 7030 [1521] septemvrie 30 zile pristăvitu-s-au Basarabă vodă, domnul muntenescu şi au apucatu în locul lui să domnească un turcu, pre nume Mehmetu, ce să trăgea din seminţiia lui. Ci pentru legea lui cea întunecată să oscîrbiră oamenii de dînsul şi mulţi dintru dînşii să cerca să apuce domniia, ales pribegii carii  era de păziia de multă vreme una ca aceasta. Şi între multe amestecături, au aşezatu la domnie pre Radul vodă. Vă leato 7031 [1523] martie în 20 de zile, pribegit-au Şarpe postelnicul, de frica lui Ştefan vodă, în Ţara Leşască. Cîndu au perit Arbure hatmanul cu ficiorii lui. / <66v.> Într-acest an, în luna lui aprilie, în cetatea Hîrlăului, Ştefan vodă au tăiat pre Arburie hatmanul, pre carile zic să-l fie aflat în viclenie, iară lucru adevărat nu să ştie. Numai atîta putem cunoaşte că norocul fie unde are zavistie, ales un om ca acela, ce au crescut Ştefan vodă pre palmile lui, avîndu atîta credinţă şi în tinereţile lui Ştefan vodă toată ţara otcîrmuia, unde muklţi vrăjmaşi i s-au aflatu, cu multe cuvinte rele l-au îmbucat în urechile domnu-său. Ci pururea tinerii să pleacă şi cred cuvintele cele rele (a puhlibuitorilor). Şi acea plată au luat de la dînsul, în loc de dulceaţă amar, pentru evoinţa lui cea mare, că nici judecatu, nici dovedit au perit. De care lucru mulţi înspăimîntaţi din lăcuitorii ţării au început a gîndi cum vor lua şi ei plată ca şi Arburie, că nu multă vreme după aceia, într-acelaşi an, au tăiat şi pe ficiorii lui Arburie, pre Toader şi pre Nichita. Cîndu s-au rădicatu boiarii Moldovei asupra domnu-său, Ştefan vodă cel Tînăr, 7032 [1523] septemvrie 7 zile. Văzîndu boiarii şi lăcuitorii ţărîi Moldovei / <67> moartea lui Arburie hatmanul, mai apoi şi a ficiorilor lui, ştiind ce bine au avut Ştefan vodă de la dînşii şi mai apoi cu ce plată le-au [136] plătit, cu toţii s-au întristat de vrăjmăşiia lui Ştefan vodă, socotind că şi ei vor lua acea plată, care au luat şi Arbure, cu toţii s-au rădicat asupra lui, septevrie şapte zile. Ci nimica nu au folosit, că celui fricos şi înspăimat, ştiindu-şi moartea de-apururea înaintea ochilor, nici un loc de odihnă nu-i, nici inima de războiu. Şi văzîndu că lui Ştefan vodă i-au venit ţara întru ajutoriu, s-au răsipitu pintr-alte ţări, lăsîndu-şi ocinele şi moşiile. Iară pre Costea pîrcălabul şi pre Ivanco logofătul şi pre Sima vistiiernicul şi pre alţii pre mulţi, i-au prinsu vii şi le-au tăiat capitele în tîrgu în Roman. De o oaste turcească. Întru acelaşi an, întorcîndu-să o samă de oaste turcească de la Ţara Leşască, din pradă, pre apa Prutului, la Tărăsăuţi, le-au ieşit Ştefan vodă înainte şi din 4 mii de oameni, puţini au hălăduit la locurile sale. Pentru legătura păcilor ce au tocmit Ştefan vodă cu craiul leşescu. / <67v.> Pre aceia vreme Jicmontu craiul leşescu au trimis la Ştefan vodă soli, poftindu ca să poată avea niguţătorii lui cale deşchisă la turci şi să fie întru una asupra tătarîlor. Iar Ştefan vodă aşijdirea au trimis solii săi, ca să-i întărească priieteşugul şi să trimiţă la margine, să facă legea celor cu strîmbătăţi şi să-i sloboază solii săi, să teacă la Moscu. Ci de a facerea legea marginii, au făgăduit, iar la Moscu să treacă solii prin ţara lui, nu au suferit, nici au lăsat, pentu neaşezarea ce avea cu Moscul. Cîndu au prădat Ştefan vodă cel Tînăr Ţara Muntenească, pănă la Tîrgşor, 7034 [1526] fevruarie 5 dni. Semeţindu-să Ştefan vodă pentru vîlhva ce-i mergea cu noroc la războaie, strîns-au ţara şi cu mare urgie au întrat în Ţara Muntenească asupra radului vodă, fevruarie în [137] cinci zile, şi au prădatu ţara pănă la Tîrgşoru şi nicăirea nu i-au cutezatu a-i sta împotrivă Radul vodă, ci cu pace au nevoitu de i-au potolitu semeţiia şi deciia s-au întorsu Ştefan vodă înapoi, fără de nici o zminteală. Vă leato 7035 [1526] septevrie 20 zile. Pristăvitu-s-au Pătru vodă, ficiorul lui Bogdan vodă, fratile lui Ştefan vodă cel Tînăr. / <68> De moartea lui Ştefan vodă cel Tînăr, 7035 [1527] ghenarie 14. Aşijdirea într-acestaş an, ghenuarie patrusprăzece zile, ristăvitu-s-au Ştefan vodă cel Tînăr, ficiorul lui Bogdan vodă, în citatea Hotinului şi cu cinste l-au îngropat în mănăstirea în Putna, carea iaste zidită de moşu-său, Ştefan vodă cel Bun, şi au domnit 9 ani şi 9 luni. Scrie la un letopiseţ moldovenescu, de zice că pre acesta Ştefan vodă l-au otrăvit doamnă sa. Acestu Ştefan vodă întru tot simăna cu firea moşu-său, lui Ştefan vodă cel Bun, că la războaie îi mergea cu noroc, că tot izbîndiia şi lucrul său îl ştiia purta, măcară că era tînăr de zile, amintrilea era om mînios şi pre lesne vărsa sînge. / <68v.> De domniia lui Pătru vodă Rareş, ficiorul lui Ştefan vodă cel Bun, vă leatul 7035 [1527] ghenuarie 20. După moartea lui Ştefan vodă cel Tînăr, strînsu-s-au boiarii şi ţara de s-au sfătuit pre cine vor alege să puie domnu, că pre obiceiul ţării nu să cădiia altuia domniia, fără carile nu vrea fi sămănţă de domnu. Şi iscodindu unul de la altul, aflatu-s-au unul de au mărturisit că au înţeles din rostul mitropolitului, carile s-au fostu săvîrşit mai nainte de Ştefan vodă şi fiindu Ştefan vodă bolnav la Hotin, au lăsat cuvîntu, că de să va săvîrşi el, să nu puie pre altul la domnie, ci pre Pătru Măjariul, ce l-au poreclit Rareş, dipre [138] numele muierii ce au fostu după alt bărbat, tîrgoveţ din Hîrlău, de l-au chiemat Rareş. Aşa pre Pătru aflîndu-l şi adeverindu-l că iaste din osul lui Ştefan vodă, cu toţii l-au rădicatu domnu, ghenuarie 20. Carile apucîndu-să de domnie, niminea de nădejde nu s-au scăpatu, că pace şi odihnă era tuturor şi ca un păstoriu / <69> bun ci străjuiaşte turma sa, aşa în toate părţile străjuia şi priveghiia şi nevoia ca să lăţască ce au apucat. Că nimica după ce au dobîndit domniia n-au zăbovit, ci de războaie s-au apucat şi la toate îi mergiia cu noroc. Cîndu au prădat Pătru vodă întîi Ţara Săcuiască, vă leatul 7036 [1528]. Pătru vodă Rareş în al doilea an al domniei sale, rădicat-au oaste mare asupra săcuilor, la Ţara Ungurească şi au împărţitu oastea în doao polcuri şi pre doao poteci şi-au trecut oastea. Şi deaca au întrat la dînşii, în toate părţile i-au spartu şi i-au răsipitu şi oraşile le au jăfuit şi pe toţi i-au supus şi i-au plecat luiş şi cu pace s-au vîrtejit înapoi, la scaunul său, la Suceava. Pre acele vremi Pătru vodă au urzit mănăstirea Pobrata şi o au zidit-o pănă în jumătate. Al doilea războiu ce au făcut Pătru vodă cu săcuii la Ţara Ungurească, din sus de Braşov, 7036 [1528] iunie. Într-acestaş an, după ce au prădat Pătru vodă Ţara Săcuiască, trimis-au Ianoş craiul ungurescu solii săi la Pătru vodă, de l-au poftit ca să-i fie întru ajutoriu împotriva a o samă de domni ungureşti, / <69v.> carii nu vrea ca să i să plece şi-i făgădui oraşul Bistriţa cu tot ţinutul dintru aceia ţară şi încă şi alte făgăduinţe mai multe i-au adeverit că-i va da, numai de-i va birui şi să-i plece supt ascultarea lui. Văzîndu Pătru vodă pofta lui Ianoş craiul, una pentru făgăduinţa, alta pentru prieteşugul ce avea împreună, îndată au gătit oaste şi au trimis pre grozea vornicul cel mare şi pre Barbovschii [139] hatmanul, carii era mai credincioşi din boiarii săi şi au învăţat o samă de oaste să treacă pre drumul Braşovului, iară o samă pe drumul Sucevii mai pre sus să între în Ţara Ungurească. Iară ungurii degrabă deşteprîndu-să ca din somnu, simţind că-i acopere vrăjmaşii, degrabu s-au gătit de războiu, că nu aşa s-îngrijiia de oastea din sus, cum de cea din jos, auzindu că vine asupra lor. Şi sculîndu-să mulţi domni din Ardeal şi alţii carii era gata să moară pentru moşiile sale şi multe puşci şi arme luînd cu sine şi apropiindu-să din sus de Braşovu oaste de oaste şi înhierbîntaţi, ascuţindu unii spre alalţi armile şi să arăta groaznici vrăjmaşilor săi. Şi bulucindu-să cineş la ai săi şi gătindu-să săcuii de războiu, iară moldovenii ajutoriu ştiindu numai / <70> de la Dumnezeu şi aşa s-au lovit cu dînşii. Şi dînd războiu vitejaşte, mare moarte s-au făcut dispre amîndoao părţile. Mai apoi, văzîndu săcuii dintru atîta perire că pierdură războiul, lăsîndu toate armile şi şi puşcile cu carile avea nădejde să-şi amistuiască capitile, au dat dosul a fugi şi mulţi din domni au picat la apa Bîrsei. Şi după războiu, multă pradă făcîndu, s-au întorsu cu izbîndă la domnul său, Pătru vodă. Iară cei din sus ce au întrat pre drumul Sucevii, mai puţină izbîndă au făcut, prădîndu şi arzînd cu pace s-au întorsu înapoi. Auzindu Ianoşu craiul ce s-au lucrat, mult s-au bucurat şi pre lîngă făgăduinţa dintăi, ce-i făgăduise Bistriţa, şi alte oraşă i-au mai dat lui Pătru vodă. Întru acestu an Pătru vodă trimis-au oamenii săi ca să ia acele cetăţi ce-i făgăduise, ce bistricenii nu suferiră să ia ei loruş strein mai mare şi încă îndemnară şi alte cetăţi, adică Braşovul şi alte de prin prejur, lepădîndu-să de Ianoşu craiul. Cîndu au prădat Pătru vodă al treia oară Ţara Săcuiască. Văzîndu Pătru vodă că bistricenii nu-l poftescu / <70v.> pre el, nici vor să priimască judeţe de la dînsul, încă şi de craiul loru lepădîndu-să, însuşi capul său s-au pornit cu toată oastea [140] sa, cu mare urgie asupra lor. Şi strîngîndu-i cu nevoi di toate părţile şi cu foc îngrozindu-i, iară ei văzîndu nevoia lor ce le-au venitu asupra lor, s-au închinat şi de la dînsul mai mare au priimitu. Mai apoi cu multe daruri fu dăruitu şi cu mare dobîndă, el şi toată oastea lui s-au întorsu la scaunul său, la Suceava. Cîndu au prădat Pătru vodă Pocutiia în Ţara Leşască, 7037 [1529] avgust. Printr-aceste războaie cu noroc, semeţindu-să Pătru vodă, gîndi ca să facă războiu şi cu leşii. Şi pentru pricină, ca să nu zică că iaste fără cale, trimise soli de pofti ca să-i întoarcă moşiia sa, Pocutiia, care o au fostu vîndut-o domnilor, moşilor săi. Ce leşii nu socotiia că cere cu cale, ci zădăreşte loc de price, nice i-au dat ce au poftit, ci s-au întorsu solii fără ispravă. Văzîndu Pătru vodă că cu rugăminte nu poate scoate moşiia sa, gîndi cu sabiia să o ia. De care lucru aprinzîndu-să de mînie inima lui Pătru vodă de războiu, degrabu strîngîndu-ş oastea, au întratu în Ţara Leşască, de au prădat / <71> Pocutiia şi au arsu satele şi tîrgurile: Colomăia, Sneatinul, Tismeniţa, pănă şi Halici şi pretitindirea prin prejur au prădat. Deciia cu mare izbîndă s-au întorsu înapoi, fără de nici o zminteală. Războiul dintăi ce au făcut Pătru vodă cu leşii la Pocutiia. Într-aceia auzindu-să la craiul această pradă ce au prădat Pătru vodă, au trimis craiul pre hatmanul său, pre Tarnovschii, cu oastea. Într-aceia vreme mare semnu s-au arătat pre ceriu, carile multă vreme au stătut. Şi atuncea au trecut leşii Nistrul spre Pocutiia şi ca să scoaţă pre moldoveni, pre carii lăsase Pătru vodă, să ţie oraşile, să fie de apărare. Şi în 12 locuri au avut războiu. Ci văzîndu ai noştri mulţimea leşilor, au trimis la domnu-său, Pătru vodă, să le vie într-ajutoriu, că au nevoie de oaste leşască. Şi fiindu supt [140] Obertin oastea leşască, de sîrgu au sosit şi Pătru vodă cu oastea sa cea proaspătă. Atuncea înţelegîndu hatmanul Tarnovschie de Pătru vodă, multu au stătut în gînduri, ca să lase tabăra cu puşci cu tot şi el să fugă. Mai apoi, legîndu tabără, de ruşine s-au apucat de războiu (de care lucru, de multe ori unde piierde omul nădejdea, / <71v.> de frică mai apoi să întoarce în vitejie) şi multă vreme bătîndu-să, cu multă moarte dintru amîndoao părţile, moldovenii mai cu multe rane încruntaţi, n-au mai putut suferi, ci le-au datu cale şi s-au întorsu înapoi. Al doilea războiu, cîndu s-au bătut moldovenii cu leşii. Iară Tarnovschii hatmanul leşăscu după izbîndă ce făcu, au lăsatu oastea sa la Pocutiia şi el s-au dus la craiul. Temîndu-să de iznoavă să nu între moldovenii să prade, au socotitu ei să între mai nainte să prade. Şi aşa au întratu o samă de leşi ca să prade, den carii puţini au hălăduit, că prinzîndu-le de veste moldovenii, au datu asupra lor, de i-au tăiatu şi i-au răsipit. Al treilea războiu al moldovenilor cu leşii. Într-aceia Ianoşu craiul ungurescu văzîndu aceste amestecături între leşi şi între moldoveni, umbla la mijlocul lor să-i împace, ce nimica n-au folositu, că nu i-au putut împăca, pănă nu au mai întrat oastea leşască să prade, pre carii i-au acoperit oastea moldovenească la Tărăsăuţi, de nu au scăpat niminia dintru aceia. Atuncea de iznoavă Ianoşu craiul, umblîndu la mijlocul / <72> lor, i-au împăcatu pînă în 5 luni, mai apoi au mai îndelungat pacea pănă s-au umplut anul. [142] Cîndu au prădat leşii la Moldova şi moldovenii la leşi. Îndelungîndu-să pacea din zi în zi între leşi şi între moldoveni, nu răbdară oastea leşască ce erala margine lăsată de strajă, ci au întrat în ţară în Moldova, de au prădatu şi au arsu Cernăuţii şi alte sate, pănă la Botăşani, neavîndu moldovenii nici o grijă, fiindu pacea legată. Văzîndu moldovenii această călcătură de lege şi amăgitură, nu suferiră, ci cu toţii să gătiră să între la Podoliia, să prade. Şi ş-au dat cuvîntu să-şi potcovască caii, că au fostu iarnă goală şi gheţoasă. Şi daca au întratu, au arsu Cervona şi Iaghelniţa şi s-au apucatu de Ciarnocojinţi. Al patrulea războiu ce au avut moldovenii cu leşii. Prinzîndu de vese leşii cum moldovenii au întrat la dînşii să prade, de sîrgu s-au gîtit de războiu şi s-au bulucit şi au ieşit înaintea moldovenilor la apa Siretiului. Şi dîndu războiu vitejaşte, aşa au strînsu pre leşi, cît niminea de arme nu să / <72v.> apuca, ci de fugă, să scape. Şi dîndu în Siretiu, mulţi s-au înecat, mulţi tăiaţi şi împunşi, de au perit mai mulţi de 2.000 într-acel războiu, fără robiţi şi răniţi. Perit-au boiari aleşi dintru dînşii: Venglinschii, Pileţchii, iară pre Vlodec l-au prinsu viu, fără alţi mulţi necunoscuţi. Şi aşa iară fu izbînda la moldoveni. Cîndu au venit asupra lui Pătru vodă Suleiman împăratul turcescu cu toată puterea sa şi muntenii cu domnu său şi sultanul cu tătarii dimptrună şi Tarnovschii hatmanul cu oastea leşască, vă leato 7046 [1538] septevrie 20. Văzîndu leşii multă neîngăduinţă şi mare zarvă ce iaste între domnii Moldovii şi între crăiia lor şi ştiindu că ţara Moldovei iaste suptu mîna turcului, strînsu-s-au cu toţii, [143] de s-au sfătuit să trimiţă soli la împărăţie cu jalbă, să-şi ceară judecată cu Pătru vodă. Şi aleseră de trimiseră sol mare pre Cretcovschii caştelanul de Brescu, ca să spuie împăratului că, de nu-l va rădica şi din ţară şi din domnie, îl vor scoate ei cu oaste, că u mai potu suferi răotăţile ce s-au iscat  între dînşii. Ci turcul după puţină vreme, înţelegîndu că leşii să rădică cu tărie mare asupra lui Pătru / <73> vodă şi temîndu-să ca să nu ia ţara, să aibă mai multă gîlceavă şi pagubă apoi cu dînşii decît cu Pătru vodă, de oaste au învăţatu să să grijască şi la tătari au trimis ca pre o vreme să între în ţara Moldovei, aşijdirea şi la munteni, ca să să găteaze de oaste. Zic că şi din ţară au mersu jalbă pentru dînsul pre taină la împărăţie, de care lucru împăratul mai vîrtos socoti să-l scoaţă, ca să nu să lipască lăcuitorii la alte părţi şi să închine ţara. Şi toate acestea pre o vreme s-au tîmplatu cîndu Tarnovschii hatmanul leşescu, cu mare oaste trecusă Nistrul la Hotin şi cetatea începusă a bate în anii 7047, aşteptîndu şi pre Avgust craiul, carile au venit pănă la Liov, nu cu puţină putere. Tătarii de altă parte umpluse ţara, de robiia şi ardea, turcii trecea Dunărea, mai dîntru înlăuntru boiarii şi ţara cunoscîndu la ce vine lucrul, să sfătuia şi unul de la altul cerca sfat, ce vor face, ca să poată hălădui de atîta nevoi ce s-au aţiţatu pen ţări, de s-au strînsu o grămadă de răotăţi şi răsipă asupra ţărilor. Acestea toate daca i-au venit la urevhile lui Pătru vodă şi mai vîrtos Hîrea chielariul i-au spus cum că şi ţara să voroveşte să-l părăsască, multă scîrbă / <73v.> întră la inima lui, că încătro vrea întoarce oastea mai naintea, nu putea cunoaşte, că leşii venise cu tărie, puterea turcului mare, mulţimea şi iuţimea tătarălor neoprită, ce şi dinlăuntru slabi şi plin de vicleşug. Ce din toate ş-au ales cu ai săi de au sfătuitu ca să ajungă la Ianoşu craiul ungurescu, să-i împace şi să întoarcă oastea asupra tătarilor, ca de-i va birui, pre turcu pre lesne îl va împăca. Ci sfatul, măcară cîtu-i de bun, un lucru ce iaste din voia lui Dumnezeu nu să poate schimba. Măcară că Avgustu craiu leşescu l-au împăcat Ianoşu craiul şi fu slobod dintr-acolo, iară [144] oastea tătărască şi puterea împărăţiei turceşti ca un puhoiu degrabu ce vine acoperitu-l-au, de i-au căutat a lăsa tot şi s-au dat spre munţi, păsăritu de toată slujba ce avea.
Cîndu au pribegit Pătru vodă de multe nevoi de multe nevoi în Ţeara Ungurească. Văzînd Pătru vodă că-l împresoară vrăjmaşii săi de toate părţile şi ai săi l-au părăsit toţi, lăsat-au scaunul şi s-au dat spre munţi, unde cunoscîndu că nici acolo nu să va putea amistui, au gînditu să treacă la Ţara Ungurească. Şi aşa aflîndu-ş calea / <74> deşchisă pin tîrgu, prin Piatră, au trecut pre lîngă mănăstirea Bistriţa şi să lăsă, ca să poată ceva odihni, deasupra mănăstirii în munte, văzu unde ca un roiu de petitinderile încunjurară mănăstirea, ca să-l poată prinde. El, cunoscîndu aceasta, au încălicat de sîrgu pre cal şi singur au fugit să hălăduiască, în 18 zile ale lui septevrie. Şi întrîndu în munte, într-adîncu, fără drum, fără povaţă, au dat la strimtori ca acelea, de nu era nici de cal nici de pedestru, ci i-au căutat a lăsa calul. Şi aşa 6 zile învăluindu-să prin munte, flămîndu şi truditu, au nemerit la un rîu ce cura spre săcui. Şi mergîndu pre pîrău în jos, au datu priste nişte păscari, carii daca i-au luat sama, cu dragoste l-au priimit. Iară Pătru vodă, înfricoşindu-să de dînşii, s-au speriiatu. Iară ei cu jurămîntu s-au jurat înaintea lui, cumu-i vor fi cu dreptate şi nimica să nu să teamă. Iară el le-au dat lor 70 de galbeni şi daca au văzut ei galbenii, cu bucurie l-au priimitu şi l-au dus la otacul lor, de l-au ospătat cu pîine şi cu peşte friptu, ospăţu păscărescu, de ce au avut şi ei. Şi daca au înserat, l-au îmbrăcat în haine proaste de a lor şi cu / <74v.> comănac în cap şi decii l-au scos la Ardeal. Şi fiindu oastea ungurească tocmită de strajă, la margine, i-au întrebatu pre dînşii: „Ce oameni sînteţi ?“ Ei au zis: „Sîntem păscari“. Şi aşa au trecut prin straja ungurească şi niminea nu l-au cunoscut. Decii păscarii l-au dus la casa unui boiarin ungurescu, carile au fost avînd priiteşug mare cu Pătru vodă, ci pre domnu nu l-au aflatu acasă, numai pre jupîneasa lui şi pre taină i-au spus ei de Pătru vodă. Înţelegîndu de Pătru vodă, [145] cu dragoste l-au priimit la casa sa şi i-au făcut ospăţu. Şi un voinic oarecarele, ce fusese aprod la Pătru vodă, prilejindu-să întru acel sat, fiindu scăpatu şi el dintru acele răotăţi, îi spuseră lui de păscarii ceia ce venise din munte. Şi ştiindu el că Pătru vodă iaste  în munţi întrat şi nimica de dînsul nu să ştie şi cugetîndu întru inima sa ca doară va putea şti ceva de domnul său, au mersu la păscari, ca să poată înţelege ceva, vreun cuvîntu dintru dînşii. Şi daca i-au văzut, îndată au cunoscut pre domnu-său, Pătru vodă, şi au căzut de i-au sărutat picioarile. Văzînd Pătru vodă pre credincioasă sluga sa, multu s-au bucurat şi / <75> s-au mîngîiatu şi multe cuvinte de taină au lăsat cătră dînsul. Şi îmblînzindu-i-să inima, au adormit puţinel. Nici zăbavă multă n-au făcut, că pănă a odihni Pătru vodă, iar acea jupîneasă au gătit leagăn cu cai şi 12 vonici într-armaţi. Şi daca l-au deşteptat, au şăzut în leagăn numai cu aprodul şi au mersu pre locuri fără drum, pănă au sosit la casa altui boiarin ungurescu, ce şi acela era priiaten lui Pătru vodă, carile daca l-au văzut, cu dragoste l-au priimitu şi l-au ospătatu. Şi îndată i-au gătitu leagăn cu 6 cai, că loc de a să zăbovi nu era, că dindărătu dupre urmă prinsese de veste oastea de la straja ungurească, cum Pătru vodă au trecut printre dînşii şi nu l-au cunoscut. Şi decii s-au pornitu după dînsul, a-l cerca, ca să-l poată ajunge undeva. Ci Dumnezeu, cela ce-i otcîrmuitoriu tuturor celora ce i să roagă cu credinţă, au acoperitu pe Petru vodă şi i-au datu cale deşchisă. Şi mergîndu cu nevoinţă, au sosit la Ciceu şi sîmbătă în răsărita soarelui, septevrie 28 de zile, au întratu Pătru vodă în cetatea Ciceului şi au închis porţile. Iară aceia ce-l goniia dindărătu, văzîndu că au hălăduit Pătru vodă / <75v.> dennaintea lor, s-au întorsu înapoi. Acolo multă plîngere şi tînguire era de doamnă-sa Elena şi de fii săi, de Iliiaşu şi de Ştefan şi de fiică-sa, Roxanda şi de alţi căsaşi, pentru multă scîrbă şi nevoie ce le venise asupră, ştiindu din cîtă mărire au căzut la atîta pedeapsă. Decii Pătru vodă au întrat în biserică, de s-au închinat, mulţămindu lui Dumnezeu că l-au izbăvitu din mînule vrăjmaşilor săi. Iară Suleiman împăratul turcescu cu oştile sale în urma lui Pătru vodă, la Moldova, multă pradă şi scădere făcîndu ţărîi şi călcîndu ţara, au ajunsu pănă la Suceava. [146] De domniia lui Ştefan vodă ce l-au poreclit Lăcustă, 7047 [1538], septemvrie. Prădîndu şi stropşindu ţara Moldovei, împăratul Suleiman şi fiindu ţara bejenită spre munţi, strînsu-s-au vlădicii şi boiarii ţărîi, la sat la Badeuţi, de s-au sfătuit cu toţii, ce vor face de acea nevoie ce le vine asupră. Mai apoi din toate / <76> ş-au ales sfat ca să trimiţă sol la împăratul, cu mare rugăminte şi plîngere, să-i iarte. Şi aşa au ales dintru dînşii pe Trifan Ciolpan, de la-u trimis sol în Suceava, la împăratul, de să rugară de pace şi-ş cerură domnu. De care lucru văzîndu împăratul rugămintea lor, s-au milostivit şi i-au iertat şi au trimis la dînşii cu Ciolpan pre un ceauş mare cu credinţă, de i-au chiematu pre toţi la împăratul în Suceava. Carii cu mare frică au mersu şi au căzut la picioarile împăratului, pre carii i-au iertat împăratul şi cu dragoste i-au priimitu, ca pre nişte robi ai săi. Mai apoi le-au pus domnu pre Ştefan vodă, ficiorul lui Alixandru vodă şi el s-au întorsu înapoi cu multă dobîndă dimpreună cu toată oastea sa. Decii Ştefan vodă cu vlădicii şi cu toţi boiarii au petrecut pe împăratul pănă la Dunăre şi acolo au întorsu împăratul tot pleanul şi robii, cîţi s-au aflatu de faţă şi birul încă le-au iertatu. Şi decii au trecut Dunărea, iară Ştefan vodă s-au întorsu la scaunul său, la Suceava. De multe nevoi ce au petrecut Pătru vodă la Ardeal de unguri în cetatea Ciceului, după ce au scăpat / <76v> şi s-au închis acolo. Petrecîndu Pătru vodă Rareşu la Ardeal, în cetatea Ciceului, multe pedeapse şi nevoi îi veniia asupră-i de la nepriietenii săi, că nu numai de la cei streini, ce şi de la ai săi avea pedeapse, de la carii miluise şi-i boierise la binile lui, de la care nu vrea avea nădejde să petreacă nevoie. Că întăi Simeon pîrcălabul, care-l îl pusese Pătru vodă mai denainte vreme tocmitoriu şi socotitoriu şi judecătoriu cetăţii aceiia, dimpreună şi cu vlădica Anastasie, gîndind la inima lor rău asupea domnului său, Pătru vodă, [147] s-au sfătuit dimpreună să-l prinză pe Pătru vodă şi să-l ucidă şi capul lui să-l trimiţă la Ştefan vodă, pre carile  îl lăsase sultan Suleiman împăratul la scaunul Moldovei, gîndindu şi cugetîndu întru inimile sale că vor dobîndi cinste de la Ştefan vodă. Ci Dumnezeu cel direptu, carile ştie inimile tuturor, ştiut-au şi acesta sfat (de care lucru inminea fără voia lui Dumnezeu nimica nu poate face), că prinzîndu de veste Pătru vodă şi înţelegîndu acesta sfatu, că vor să-l ucigă, silit-au cu meşterşug, de i-au scos din cetate şi iau gonit Pătru vodă pentru aceasta. / <77> De noroc era Pătru vodă de a păţirea nevoi dispre vrăjmaşii săi, că bine de una nu să curăţiia, alta sosiia. Că scăpîndu de vrăjmaşii săi de la Moldova, preste straja ungurească dederă şi de acolo strecurîndu-să pre taină şi întrîndu în cetatea Ciceului, spre vrăjmaşii săi nemeri, bine de aceştea nu să mîntui, iată sosi fără veste de la ianoşu craiul ungurescu oaste, care au încunjuratu tu cetatea de toate părţile. Văzîndu Pătru vodă vicleşugul lor şi nevoia ce i-au venitu asupră, s-au închinat lor şi au da cetatea ungurilor. Carii daca au dobînditu cetatea pre mîna lor, multă pacoste şi pedeapsă făciia lui Pătru vodă, că ce era al lui le ţiniia toate ei şi  nu era volnicu cu nimica, ales de Maelatu, domnul Ardealului, multă nevoie avea de dînsul. Cîndu au trimis Pătru vodă din Ciceu carte pre ascunsu la Suleiman împărat turcesc, cu rugăminte să-l iarte, 7049 [1541]. Petrecîndu Pătru vodă în cetatea Ciceului un an şi 6 luni, cu multe nevoi şi pedeapse de la unguri şi nu mai putu suferi răotăţile şi nevoile ce petrecea de la dînşii, au socotit să să / <77v.> dezbată de suptu mîna ungurilor şi s-au sfătuitu cu doamnă-sa ca să trimiţă carte cu mare jalbă şi plîngere la Suleiman împăratul turcescu, ca să i se facă milă, să-l iarte, plecîndu-şi capul suptu sabiia împăratului şi să trimiţă cărţi la Ianoşu craiul ungurescu, ca să-l sloboază din ţară, să margă la împărăţie, să slujască porţii împăratului. Şi ştiindu carte sîrbască Elena, doamnă-sa, au scris la împăratul cu mae jalobă şi plîngere, poftindu ca să să milostivească, [148] să-i iarte. Şi o au pecetluit-o şi o au dat-o la Pătru vodă, iar Pătru vodă o au slobozit-o pre o zebrea din cetate de sus şi au căzut jos, dinafară, lîngă zidul cetăţii. Şi decii au chiematu pre o slugă a sa credincioasă, ce era sîrbu şi i-au arătat cartea şi i-au zis în taină să o ia şi să o ducă la mîna împăratului. El luîndu învăţătură, s-au dus şi au luat cartea şi o au dus-o în ţarigrad şi o au tins-o la mîna împăratului. Ci împăratul cetindu cartea şi văzîndu atîta jalbă şi plîngere a lui Pătru vodă (sau cum zic unii, pentru lăcomiia turcească, că turcul bucurosu-i pe fieşte carele să-l priimască, numai să i să plece, şi să-i dea bani), s-au milostivit împăratul şi l-au iertat şi cu bucurie l-au priimit, văzîndu că i să pleacă. / <78> Şi de sîrgu au învăţatu să scrie carte la Ianoşu craiul ungurescu, ca să sloboază pre Pătru vodă, să margă la împărăţie. Şi au trimis sol de olac la Ianoşu craiul ungurescu, ca să facă pre cuvîntul împăratului, ci craiul n-au băgat în samă, nici l-au slobozitu. Ducîndu olăcariul această solie la împărăţie, de iznoavă, pănă în 6 ori au mai trimis împăratul la craiul, poftind să lase pre Pătru vodă să margă la împărăţie. Ci ungurii nici într-un chip n-au vrut să-l lase, dîndu-i vină, că ţiind scaunul la Moldova, multă asupreală au avut de cîtră însul. Şi încă adăogea, de-l făcea notceagoşu, zicîndu că are moşii şi ocine cu dînşii împreună. Mai apoi, a şaptea oară au trimis împăratul soli cu hochimuri la craiul, aducîndu-i aminte şi de unile şi de altile şi de-abiia l-au slobozit pre zisa împăratului, ca să fie deplinu. Decii au trimis împăratul hochim la Pătru vodă, ca să margă cu-ncredinţare, să nu se teamă. Cîndu au purces Pătru vodă din Ciceu la împărăţie la Ţarigrad. Văzîndu Pătru vodă atîta adeverinţă de la înpăratul, fu bucuros foarte şi inima i să veseli, cunoscîndu că cum să rădică o negură întunecată / <78v.> şi să răsipeşte, aşa şi el să curăţi de scîrba ce-i zăcea la inimă. Şi decii să găti de cale şi au ieşit din Ciceu, în luna lui ghenuarie, într-o duminecă [149] lăsîndu-şi doamna şi coconii şi au purces spre Ţarigrad, acolo era multă jălanie şi plîngere la împărţitul lor. Decii Pătru vodă, daca au trecut Dunărea, au mulţumitu Domnului că l-au izbăvit den mîinile ungurilor. Şi decii s-au dus la Ţarigrad, de ş-au plecat capul suptu talpele împăratului. Pre carele cu mare bucurie l-au priimitu împăratul Suleimanu. Cîndu au omorîtu pre Ştefan vodă boiarii ţării, Găneştii cu Arbureştii, în tîrgu în Suceava. Ştefan vodă domnind în Moldova, nu puţină grijă au avut, ştiindu pre vrăjmaşul său, pre Pătru vodă viu, carile avusese mai di demult avuţiia sa scoasă la Ciceu şi doamna cu coconii la Ţara Ungurească, cum s-au pomenit mai sus. Mai apoi oblicind că şi daca au mersu la împăratul, iaste la cinste mare, acestea toate îi era ca o ghiaţă la inimă lui Ştefan vodă. Mai apoi în zilele acestui Ştefan vodă, fost-au foamete mare în ţara Moldovei şi la unguri, că au venit / <79> lăcuste multe, de au mîncat toată roada, pentru aceia l-au poreclit de i-au zis Lăcustă vodă. Mai apoi urîndu-l curtea toată, s-au vorovit o samă de boiari din curtea lui, anume: Găneştii şi Arbureşti şi la aşternutul lui, unde odihniia, l-ao omorît în cetatea Sucevii. Începătoriu şi aţiţitoriu acestui lucru au fostu Mihul hatmanul şi Trotuşanul logofătul, de s-au vorovitu într-o sară, ca nişte lupi gata spre vînat ca să înece oaia cea nezlobivă, adecă pre Ştefan vodă şi dîndu învăţătură slugilor sale, ca toţi să să într-armeaze şi dîndu-le jurămîntu, ca să le fie cu direptate, s-au pornitu cu toţi. Şi într-un foişor, sus în cetate, unde odihniia la aşternutul său, au răsipat uşa şi neştiind Ştefan vodă nimica de aceasta, s-au sculat, fiind numai cu cămeaşa, iară ei cu toţii, ca nişte lei sălbatici au năvălit asupră-i şi multe rane făcîndu-i, l-au omorîtu şi l-au scos afară. Aceasta plată au luat Ştefan vodă de la acei ce-i miluise. Mai apoi de la Dumnezeu curîndu, peste puţină vreme, le au venit şi lor osînda asupră, de au luat şi ei plată pentru moartea lui Ştefan vodă. Acestu Ştefan vodă ce l-au poreclit Lăcustă vodă au domnit / <79v.> doi ani şi trei luni. [150] De domniia lui Alexandru vodă Cornea. Acei lei sălbatici şi lupi încruntaţi, anume Mihul hatmanul şi Trotuşanul logofătul, dimpreună şi cu alţii carii era, de la peristăniia lor, daca omorîră pre Ştefan vodă, cu toţii au rădicatu domnu pre Alixandru vodă, ce-i ziciia Cornea, carile fusease portariu la cetatea Sucevii, iară mai denainte vreme fusese slugă la Mihul hatmnul. Şi daca l-au rădicatu domnu, i-au pus numele Alexandru vodă. Într-aceia vreme, sultan Suleiman împăratul turcescu, gătindu-să să margă la Odriiu, au purces cu toată puterea sa şi daca au sosit la Odriiu, înţelegîndu împăratul de atîta amestecături ce să făcuse în ţara Moldovei şi nu să putea aşeza ţara, ştiind pre Pătru vodă că iaste în socotinţă la împărăţie, atuncea socotind împăratul ce va face, ca să poată aşeza ţara, iată avu vreme şi Pătru vodă, de-şi cerşu la împăratul domnia la moşiia sa, la Moldova, care i-o făgăduisă împăratul / <80> mai denainte vreme, încă cînd venise Pătru vodă la Ţarigrad din Ţara Ungurească. Şi de aceasta pre voie i-au fostu, că îndată i-au dat steag şi domnia la Moldova şi au trimis pre credinciosul său, pre Imbrea aga cu ieniceri şi cu multă oaste turcească, ca să ducă pre Pătru vodă la scaun. Şi luundu ajutoriu de la Dumnezeu, în zioa de bogoiavlenie, ghenuarie 6, au purces Pătru vodă spre Dristor şi de acolo s-au sculat şi au trecut Dunărea şi au sosit la Brăila. Acolo tocmindu-şi oastea ca să margă asupra lui Alexandru vodă Cornea, iată boiarii ţărăi Moldovei prinseră de veste cum domniia iaste dată lui Pătru vodă şi au venitu la Brăila. Înţelegîndu de aceasta, cu toţii au părăsit pre Alixandru vodă şi l-au lăsat în Cetatea Noao dimpreună cu Mihul hatmanul şi cu Trotuşanul logofătul şi cu Pătraşco şi Crasneşu şi Cozma şi ei cu toţii s-au dus la Brăila, de s-au închinatu la domnu său, Pătru vodă şi s-au rugat să-i iarte de greşala lor. Văzîndu Pătru vodă atîta rugăminte de la ţară, i-au iertatu pre toţi şi cu dragoste iau priimitu şi le-au grăit lor: „Fiţi în pace şi iertaţi de greşalile voastre, cîte mii-aţi făcut / <80v.> oarecînd“. Iară ei cu [151] toţii strigară: „În mulţi ani să domneşti, cu pace“, şi iarăşi ziseră: „Bine ai venit la scaunul tău, domnul nostru cel dintăi“. Şi multă bucurie şi veselie era tuturora, că toţi îl iubiia ca pre un părinte al său şi era bucuroşi toţi de venirea lui, căci că li să supărase de amestecăturile ce să aţiţasă în ţară şi de răotatea acelor lei cumpliţi şi fără suflet. De moartea lui Alexandru vodă Cornea. Pătru vodă, dacă ş-au tocmitu oastea bine la Brăila, au purces dimpreună cu toţi boiarii săi. Şi daca au sosit la Galaţi, s-au tăbărîi la ţărmurile apei. Iară Alixandru vodă prinzîndu de veste, s-au gătit  degrabă cu oastea, de cîtă avea şi au ieşit înaintea lui Pătru vodă la Galaţi. Ci nimica nu au folosit, că părăsindu-l ai săi toţi, au căzut în mînule vrăjmaşului său, lui Pătru vodă şi de sîrgu au învăţat Pătru vodă de i-au tăiat capul, dimpreună cu Pătraşco, carile să ţinea de dînsul, într-o miercuri, în luna lui fevruarie. Acest Alexandru vodă au domnit numai 2 luni şi 3 săptămîni. / <81> Cînd s-au aşezat Pătru vodă de a doao domnie la scaunul său, 7049 [1541] fevruarie 19 zile. Pătru vodă, daca au tăiatu capul lui Alixandru vodă la Galaţi, cu toată puterea sa s-au pornit spre scaunul său, spre Suceava. Ce cîndu au sosit la Bîrlad, acol mare ospăţu şi cinste i-au făcut credinciosul şi cinstit boiarinul său, Huru vornicul. De acolo purcezîndu, au venit la tîrgul Romanului şi de acolo cu multă bucurie năzuindu, au întrat în Suceava, fevruarie noaosprezece zile, luni după sfeti Theodor, în a doao săptămînă în postul cel mare, dimpreună cu Imbrea aga şi au şăzut în scaun. [152] Cîndu au perit Mihul hatmanul şi Trotuşanul logofătul şi Crasneş şi Cozma. Pătru vodă, daca au sosit la Suceava şi s-au aşezat la scaunul său, acolo au aflatu în viclenie şi pe Mihul hatmanul şi pre Trotuşanul logofătul / <81v.> şi pre Crasneş şi pre Cozma, de carii multă pedeapsă şi nevoie avusease petru vodă în domniia dintăi, pre carii, cîndu au pribegitu Pătru vodă din ţară, i-au fostu închis în cetatea Romanului, avîndu prepus de viclenie, cum s-au şi arătatu mai apoi adevărat că au fost vicleni. Şi decii îndată au învăţat de i-au prinsu şi cu grele munci i-au muncitu, mai apoi le-au tăiat şi capetile. Învăţătură şi certare. Iani socotete cum plăteşte Dumnezeu celora ce fac rău aceştia fiindu  lei sălbatici şi lupi încruntaţi, multe supărări au făcut lui Pătru vodă în domniia dintăi. Mai apoi stîmpărîndu-şi mîniia inimilor sale asupra lui Ştefan vodă, neavîndu nici o vină, cu rea moarte l-au omorît, cum s-au pomenit mai sus la domniia lui Ştefan vodă. Iară dară după fapta lor cea rea, curîndu vreme le trimisă Dumnezeu osîndă asupră, de luară şi ei plată cu sabiia, ca şi Ştefan vodă. Şi într-aceiaşi zi, Pătru vodă au pus pe Petre, ficiorul lui Vartic, hatman şi pîrcălabu de Suceava. Cîndu au venit Elena doamna lui Pătru vodă şi cu fiii săi din Ţara Ungurească. / <82> Întru acestaş anu, daca s-au aşezat al doilea rînd Pătru vodă la domnie, trimis-au de ş-au adus pre doamnă-sa, pre Elena, şi pre fii săi pre Iliaşu şi pre Ştefan şi pre fiică-sa, Roxanda, de la Ciceu. Şi sosindu la Suceava, mai 25 de zile, le-au ieşit Pătru vodă înainte trei mile. Acolo multă bucurie şi veselie era adunarea lor, că pre cîtă jale era cînd să despărţisă de la Ciceu, de să dusesă Pătru vodă la Ţarigrad mai multă bucurie şi veselie era acum la împreunarea lor. [153] Decii, daca să aşăzară cu toţii la scaun, nu uită Pătru vodă datoriia sa, cu care mai nainte pre toţi îi îngrădiia, ci ca un păstor bun grijiia de oile sale cele perite, ca să le afle. Trimisă solii săi la craiul leşescu, de-şi ceriia robii, ceia ce-i luase Tarnovschii hatmanul cu oaste cîndu venise la Hotin. Ci nimica nu au folositu, că nici cu o ispravă s-au întorsu solii săi înapoi. Iar deaca s-au aşedzat Pătru vodă la domnie, demică de alta nu-i era grijă, numai cu toată casa sa a petrece în ospeţe şi în dezmierdăciuni. Aceste poveşti ce spun de Pătru vodă Rareş că au lăsat scaunul şi au pribegit preste munţi, la Ţara Ungurească şi de multe nevoi ce au petrecut acolo şi cum s-au dus de acolo la Ţarigrad, mai apoi iarăşi cum au dobîndit domniia la moşiia sa, / <82v.> la Moldova, cronicariul leşescu de aceste poveşti foarte pre scurt scrie, că poate fi că nu au ştiut di toate. Iară letopiseţul cestu moldovenescu de ajunsu şi deşchis, toate pre rîndu le însemnează, carile toate, daca le am luat sama, le am socotit a fi adevărate şi le am tocmit careleş la locurile sale. Cîndu s-au bătut Pătru vodă cu Maelat voevodul Ardealului, în Ţara Ungurească, cu ungurii, 7049 [1541]. Călcînd ungurii prieteşugul ce avea cu Pătru vodă, daca s-au aşezat al doilea rînd, venit-au hochim împărătescu de la sultan Suleiman la Pătru vodă, ca să margă asupra ungurilor şi să prinză pre Maelat voevodul Ardealului şi i-au trimis într-ajutor pre Cuciuc Bali bei, cu oaste turcească,aşijderea şi pre Radul vodă cu munteii. Vrîndu Pătru vodă ca să împle voia stăpînu-său împăratului, în anii 7049 [1541] iunie 8, s-au pornitu cu toată puterea sa, de au trecut pre Oituzu, la Ardeal, dimpreună şi Radul vodă cu muntenii şi Chiuciuc bei cu turcii şi mergîndu cu toţi asupra lui Maelat voevodul Ardealului. Încă n-au ajunsu la Făgăraşi, acolo i-au timpinat şi Maelat, domnul Ardealului, cu oaste ungurească şi [164] dîndu războiu vitejaşte dispre amîndoao părţile, iulie 20 / <80> perdu Maelat războiul şi pre însul încă l-au prins viu Pătru vodă şi l-au ferecat în obezi şi decii l-au trimis Pătru vodă la Suleiman împăratul turcescu. Iar Pătru vodă, prădîndu ţara şi arzîndu şi multă pradă făcîndu, s-au întorsu înapoi, fără de nici o sminteală. Cîndu au prădat Pătru vodă a cincea oară Ţara Ungurească, 7050 [1542], septevrie în 12 dni. După ce au prinsu Pătru vodă pre Maelat voevodul Ardealului şi l-au ferecat în obezi de l-au trimis la împăratul, în al doilea an de iznoavă au venit carte de la împăratul sultan Suleiman, la Pătru vodă, ca să margă să prade de iznoavă Ţara Ungurească pentru multe neîngăduinţe şi amestecături ce să aţiţa. Şi umplîndu Pătru vodă zisa împăratului, ca să fie deplin, alta pentră că şi el avea scîrbă mare spre unguri, pentru multe nevoi ce-i făcuse, încă cîndu era la Ciceu, de nu-şi era volnnic cu nimica, mai apoi şi priieteşugul ce avea împreună îl călcase, ridicatu-s-au cu toată puterea sa şi au trecut la Ţara Ungurească, de au prădatu şi au arsu pănă la Cetatea de Baltă. Acolo au şăzut 6 zile şi multă pagubă făcîndu, s-au întorsu pre la Bistriţă, fără de nici o zminteală şi trecîndu muntele au / <83v.> ieşit la Cîmpul Lungu şi s-au pogorît la Bae şi decii cu mare laudă s-au dus la scaunul său, la Suceava. Cronicariul cel leşescu de această pradă ce au făcut Pătru vodă al cincilea rîndu la Ţara Ungurească, nimica nu scrie, că poate fi că de au mersu Pătru vodă, nici un războiu cu niminea nu au făcut, că nu au fostu niminea ca să-i stea cineva împotrivă, ci au prădatu ţara şi s-au întorsu, pentru aceia n-au însemnatu cronicariul cel leşescu. Iară letopiseţul cestu moldovenesc arată cu adevărat cum au mersu şi al cincilea rîndu Pătru vodă la unguri, de au prădat şi au arsu, iară războiu cu niminea nu au făcut. Pentru aceia noi n-am lăsat aicea ca să nu pomenim. [155] Iară daca să întoarse Pătru vodă de la Ţara Ungurească, într-ceia laudă au sfîrşit mănăstirea Pobrata, carea era zidită de dînsul şi o au sfinţit. Aşijderea şi mănăstirea Rîşca au început. Şi Dobrovăţul încă au săvîrşitu, de la Căpriiana mănăstirea au lucrat, încă şi alte lucruri bune multe să află făcute de dînsul, cumu-i la mitropoliia de Roman şi la mitropoliia de Suceava şi la mănăstirea de Bistriţă şi biserici de piiatră în Hîrlău şi / <84> în Bae şi încă şi alte lucruri bune multe să află în ţră de dînsul făcute. Cu adevărat era ficior lui Ştefan vodă celui Bun, că întru tot simăna tătîne-său, că la războaie îi mergea cu noroc, că tot izbîndiia, lucruri bune făcea, ţara şi moşiia sa ca un păstor bun o socotiia, judecată pre direptate făcea. Almintrilea de stat era om  cuvios şi la toate lucrurile îndrăzneţ şi la cuvîntu gata, de-l cunoştea toţi că iaste harnic să domnească ţara. În luna lui mai, în 15 zile, au purces Iliiaşu vodă, ficiorul lui Pătru vodă, la Ţarigrad. Cîndu au murit Pătru vodă, v leat 7054 [1546]. Pătru vodă fiindu bătrîn de zile şi căzîndu în boală grea, au plătitu datoriia sa, ce au fostu dator lumii şi s-au săvîrşit septemvrie 2, vineri, la miază noapte şi cu cinste l-au îngropat în mănăstire în Pobrata ce iaste făcută de dînsul, cu mult jale şi plîngere, ca după un părinte al său, carile n-au fostu mai jos decît, ci au lăţit hotarul ţării, că pre săcui de multe ori i-au arsu şi i-au prădatu şi luundu-le cetăţile şi oraşile, supt puterea sa i-au supus. Şi atîta groază le didease că la vremea norocului celui prostu, ce era şi pribeag / <84v.> la dînşii şi să scăpasă de domniie şi după ce să dusese la turci, lăsîndu-ş doamna sa cu coconii şi avuţiia în Ciceu, necum să să bage să-i jefuiască, ce încă i-au păzit şi i-au socotit pănă la venirea sa la doilea rîndu. Aşijdirea şi cu leşii de multe ori s-au bătut şi Pocutiia încă le au fostu luatu. [156] Mai apoi, după atîta trudă a sa, creştineşte în ţara sa s-au săvîrşit, după ce s-au umplut domniei lui cei dintăi şi a cei de apoi 17 ani. De domniia lui Iliiaş vodă, ficiorul lui Pătru vodă Rareş, carele mai apoi s-au turcit, 7055 [1546] septevrie. Pre urma lui Pătru vodă Rareş cu dragoste rădicară boiarii cu toată ţara pre Iliiaşu, fiiu-său cel mai mare, la domnie, sîmbătă septevrie 3, că şi firea şi faţa îl lăuda să fie blîndu şi milostivu şi aşezătoriu, gîndindu-să că va sămăna tătîne-său. Ci nădejdea pre toţi i-au amăgitu, că dinafară să vedea pom înflorit, / <85>  iară dinlăuntru lac împuţit. Că avîndu lîngă sine sfetnici tineri turci, cu carii zioa petrecea şi să dezmierda, iar noaptea cu utrcoaie curvind, din obiceele creştineşti s-au depărtat. În vedere să arăta creştinu, iară noaptea în slobozenie mahmetenească să dideasă. Şi atîta să călcasă legea creştinească, cît de-l vrea cruţa Dumnezeu mult, pre toţi îi vrea duce din lumină la întuneric. Ci Dumnezeu în zilele lui atîta certare lăsase, că şi copacii şi pomii şi viile secase de geruri mari. Şi în domniia lui, sîmbătă după Paşti, au tăiat capul lui Vartic hatmanul în tărgu în Huşi şi l-au dus de l-au îngropatu în mănăstire, în Pobrata, în anii 7056 [1548] aprilie 7. Mai apoi între multe făr’delegi ce făciia Iliaşu vodă, umplîndu-l satana de învăţătura lui, au lăsatu domniia la mîna frăţine-său, lui Ştefan vodă şi a mîni-sa, în anii 7059 [1551] mai 1 şi el s-au dus la împăratul Suleiman, de au priimti legea lui Moamehtu, lepădîndu-să de Hristos, gîndindu-să că va dobîndi cinste mare de la împăratul. Ci mai apoi rău s-au înşelatu, că după ce s-au turcitu, apucîndu-l şi îndulcindu-l cu bine, l-au pus paşă la Drîstor, nume puindu-i Mahmet. Nici într-acea boierie ce-i dedesă împăratul, n-au trăit multă vreme şi îndelungată, / <85v.> ce după doi ani, îmbucîndu-l mulţi din nepriietenii lui cu multe cuvinte rele cătră împăratul, au văzut la închisoare, că au trimis împăratul de l-au legat şi i-au luat toată avuţiia. Şi decii l-au trimis peste [157] mare la Bursa, de l-au închis. Mai apoi de inimă rea, peste scurtă vremea au murit şi rău ş-au dat sufletul său în mîinile diavolului, în legea turcească. Acest Iliaş vodă au domnit la Moldova 4 ani şi 8 luni şi decii s-au turcit, cum am scris mai sus. De domniia lui Ştefan vodă, ficiorul lui Pătru vodă, fratele lui Iliiaşu vodă, 7059 [1551] iunie 15 zile. După ce au părăsit Iliaşu vodă ţara şi legea, iară boiarii şi lăcuitorii ţării să sfătuiră şi puseră domnu pre Ştefan vodă, ficiorul lui Pătru vodă, în anii 7059 [1551] iunie 15, gîndindu-să că de n-au simănatu lui Pătru vodă cel dintăi, doară vă face datoriia şi obiceiul părinţilor acesta. De care lucru şi el s-au apucatu cu osîrdie şi spre toţi blîndu şi milostivu şi nevoitor / <86> spre lucruri bune, bisericilor s-au arătat cu dumnezeire mare, ca să poată stinge numele cel rău al frăţine-său. Şi ca să nu să vază ceva că iaste răsărit de la pravoslavie, toţi eriticii din ţara sa vrea, au să-i întoarcă, să fie la o lege, au să iasă din ţară. Pre armeni, pre unii de bună voie, cu făgăduinţe împlîndu-i, pre alţii cu sila i-au botezatu şi i-au întorsu spre pravoslavie, mulţi din ţară au ieşitu la turci şi la leşi şi printr-alte ţări, vrîndu să-şi ţie leea sa. Cu aceasta vrîndu Ştefan vodă să astupe faptele frăţîne-său, de lucruri ce făciia, cu nevoinţă siliia. Iară ce cerea pravoslaviia şi legea ceştinească nu ţinea, că mai apoi nu numai lăcomiia şi asupreală făciia, ce şi curvie nespusă era într-însul, nu răbda de muieri cu bărbaţi, nu era fecioarile nebatjocorite, nu jupînesile boiarilor săi neasuprite. Mai apoi, de-i vrea fi a domni multu, nu vrea putea fi să nu urmeze frăţine-său. De moartea lui Ştefan vodă, ficiorul lui Pătru vodă, fratele lui Iliaş vodă, care au perit la Ţuţora, v leato 7060 [1552] septevrie. Petrecîndu aceste nevoi rele boiarii şi lăcuitorii ţării dispre domnu său, Ştefan vodă, n-au mai / <86v.> putut suferi fărădelegile şi răotăţile lui, ce întăi s-au sfătuit cu taină [158] ce vor face, ca să să poată curăţi de dînsul. Şi sfătuindu-să, aciiaşi aflară sfat ca să ajungă degrabu la boiarii cei pribegi, carii era în Ţara Leşască ieşiţi de multe nevoi. Decii, daca au avut ştire şi răspunsu de la dînşii, cum ei vor veni fără zăbavă, noaptea cu toţii s-au ridicat la podul de la Ţuţora şi au tăiatu aţile cortului asupra lui Ştefan vodă şi cu multe rane pătrunzîndu-l, au muritu, după ce au domnit doi ani şi patru luni. Certare şi învăţătură. Mulţi vor să zică cum au fost boiarii şi capetile ficleni, de au omorît pre cel mai mare, că pre cel mare Dumnezeu l-au lăsat şi judeţul său cel cerescu pre pămîntu i-au datu, cum iubeşte să vază judecătoriu blîndu în ceriu, aşa să arate blîndu şi el pre pămîntu acelora ai săi şi cum nu sufere Dumnezeu strîmbătatea, aşa şi el să nu facă altuia. Carele poate să fie om ca acela, să-şi vază muiarea sa silită şi batjocurită şi să sufere, carile nu va suspina văzîndu ficioara sa din sînul său, ce o au cruţat-o, să o ia şi să-şi rîză de dînsa, carile mai apoi slujitoriu şi boiarinu va priimi / <87> să-i ia fămeia spre pofta sa cea nestîmpărată şi nu-i va gîndi rău ? Ci vom putea da vină aceluia ce nu va putea suferi amarul inimii sale, că nu el, ce Dumnezeu îi semeţeşte pre unii ca aceia, umblători şi certători de păcate ca acelea, ci nu ei de la sine, ci Dumnezeu i-au trimis sfîrşenie, ca să nu să mai adaogă păcatul. Că cei buni vedem că s-au săvîrşitu bine şi lăudat, iară cei răi rău s-au săvîrşitu. (După cuvîntul prorocului la Psalom 33, zicîndu: „Moartea păcătoşilor iaste cumplită“). Domniia lui Joldea vodă, carile au domnit 3 zile, vă leatul 7060 [1552] setevrie. Daca uciseră boiarii pre Ştefăniţă vodă la Ţuţora, cu toţii s-au sfătuitu şi au rădicatu domnu pre Joldea şi i-au datu pre Roxanda, să-i fie doamnă, fata lui Pătru vodă, sora lui Ştefăniţă vodă. Şi deciia au purces Joldea vodă pre Jijiia în sus, să margă la Suceava, să facă nuntă şi au ersu [159] pănă la Şipote, neştiindu nimica de venirea altui domnu. / <87v.> Înţelegîndu aceasta boiarii carii fiindu pribegi în Ţara Leşască ce s-au lucrat la Moldova, degrabu s-au adunatu cu toţii de au sfătuit în pripă şi au aflat cum au vreme prin-demînă să-şi margă la moşii. Şi îndată au căzut după Sinevchii voevodul rusescu şi hatmanul coruniei, ca să le dea ajutoriu, să vie la ţară. Ce voevodul înţelegîndu-ş cu craiul, nimica nu au zăbovit, ci au strînsu oastea degrabă şi au purces spre ţară. Ci sfătuindu-să boiarii pribegi carii era acolo, ca să nu vie fără cap, au rădicat domnu pre Petrea stolnicul, în Terebulea şi i-au pus nume Alexandru vodă, pe carile l-au poreclit Lăpuşneanul şi l-au ales pribegii dintru sine. Şi au întratu în ţară cu oastea leşască, pre cuvîntul boiarilor celor de ţară, ce trimisese mai denainte vreme la pribegii în Ţara Leşască, ca să vie fără zăbavă cu cap, că ei vor sili să să curăţască de Ştefan vodă, cum s-au şi tîmplatu. Că gătindu-să pribegii cu oaste leşască, să între în ţară, boiarii cei de la ţară aflară la vreme să să curăţască de Ştefan vodă şi tăindu-i aţele cortului la Ţuţora, l-uau omorît, cum s-au pomenit mai sus. Decii n-au aşteptat pre cuvîntul ce trimisvse la pribegi, ca să vie cu cap, ci îndată au rădicatu la domnie / <88> pre Joldea, cum s-au zis mai sus şi au mersu pănă la Şipote spre Jijiia. Într-aceia vreme întrîndu şi pribegii cu Alixandru vodă în ţară şi de sîrgu oblicindu că ţara au rădicat cap pre Joldea la domnie, carile mergea spre Suceava să facă nuntă cu Roxanda, de sîrgu au trimis Alexandru vodă pre Moţoc vornicul cu o samă de oaste înainte, ca să prinză pre Joldea vodă. Şi prinzîndu-i calea la Şipote, neavîndu el nici o ştire de nicăirea, l-au împresurat oastea cea leşască şi l-au prinsu viu. Pre carele mai apoi, daca au sosit Alexandru vodă, l-au însemnat la nas şi l-au dat la călugărie. / <88v.> De domniia lui Alexandru vodă Lăpuşneanul, cînd s-au aşezat în scaun la Suceava, vă leato 7060 [1552] Deaca veni Alixandru vodă Lăpuşneanul în ţară şi însemnă pre Joldea la nas şi-l dede la călugărie, decii luo pre Roxanda, fata lui Pătru vodă, să-i fie doamnă lui, care era mai nainte să o ia Joldea. Şi cu dragoste îl priimiră boiarii [160] şi mergîndu pre la Hîrlău, au tras la Suceava şi au şăzut în scaun. Decii s-au cununat cu Roxanda şi au făcut nuntă. Într-acelaş an fu omor mare şi iarnă grea. Deciia daca să aşeză Alexandru vodă la domnie, nu grijiia de alta, numai de pace în toate părţile şi aşăzarea ţării. Iar cu doamna sa, Roxanda, au avut doi ficiori, pre Bogdan şi pre Pătru. De mănăstirea Slatna şi de Pîngăraţi. Mai apoi, domnind Alixandru vodă ţara, întru lauda lui Dumnezeu au zidit mănăstirea Slatina, cu multă chieltuială şi osîrdie şi o au sfinţit-o Grigorie mitropolitul şi la sfinţenie zic să fie fost preoţi cu diiaconi 116. Aceasta s-au lucrat în anul 7066 [1558] / <89> şi o au sfinţit-o octovrie 14. Mai apoi şi Plîngăraţul au făcut, mai mult de frică, decît de bună voie, că de multe ori arătîndu-i-să în vis sfîntul mucenic Dimitrie, de-l îngroziia ca să-i facă biserică pre acel loc, s-au apucat cu toată osîrdiia şi o au făcut. Aceste poveşti ce sîntu scrise mai sus, carile spun de Iliaşu vodă şi de Ştefăniţă vodă şi de Joldea vodă şi de Alexandru vodă, cronicariul cel leşescu tinde povestea mai deşchis, iară nu aduce aminte de toate semnile pre rîndu cîte s-au făcut. Iar letopiseţul moldovenescu măcară că iaste scris pre scurt, însă arată toate semnele pre rîndu,  carile toate le-au tocmit prin poveste, careleş la locurile sale. Cîndu s-au aşezat la scaun Ştefan craiul ungurescu, ficiorul lui Ianoşu craiul. Iară în al patrulea an a domniei lui Alexandru vodă, trimis-au împăratul Suleimanu hochim la Alixandru vodă şi la Pătru vodă domnul muntenesc, ca să margă cu oaste în Ţara Ungurească, dupe pohta lor, să le puie craiu pre Ştefan, ficioul lui Ianoşu craiului, la scaunul cel de moşie al tătîne-său. / <89v.> [161] Împlînd zisa domnii şi zisa mai marelui său, dudu-l-au şi l-au aşezat la domnie, aşa cumu-i zic ei, la crăie. Şi decii să plecară ungurii a da bir turcului. Iară domnii să întoarseră cu toată oastea lor, cineşi la locul său, aducîndu mult jaf şi dobîndă de la unguri. Pre aceia vreme fost-au iarnă grea, mare şi friguroasă, de au înghieţat dobitoacele şi heri pin păduri. Vă leato 7066 [1558] ghenarie 1, pristăvitu-s-au Macarie episcopul de Roman, ziditoriul şi începătoriul mănăstirii Rîşcăi, carile au fost la scaunul Romanului 27 de ani şi cu cinste l-au îngropat la mănăstirea sa, la Rîşca. Pre locul lui fu sfinţit Anastasie, om destoinic umplea slujba păstoriei sale, carile 14 ani au fostu episcop, mai apoi şi la mitropolie au ajunsu. De domniia lui Dispot vodă ereticul vă leatul 7069 [1561] noemvrie 18. După al noaolea an a domnii lui Alixandru vodă Lăpuşneanul, s-au ivit Dispot vodă pre poreclă, iar / <90> numele i-au fost Heraclu Vasilicu, ce au fost de la naşterea sa din ostrovul Samos, carele fiind italian au fostu ştiind multe limbi, frînceşte, latineşte, greceşte şi nemţeşte. Acesta fiind nemerit în Ţara leşască şi între slujitori la războiu umblîndu, avîndu-şi viiaţă între soţii, s-au încleştat cu o samă de evanghelişti (că el încă n-au fost pravoslavnic) şi s-au făcut ficioru de domnu. Şi nu putea aiavea să să apuce să vie în ţară, căci Alixandru vodă vieţuia bine cu leşii şi leşii avea legătura tare cu turcii pentru amistecături ca acestea. Iară Dispot pre ascunsu cu protivnicii săi să gătiia şi între cazaci ş-au făcut priieteni. Acestea înţelegîndu starostei de la margine au datu ştire la craiul, craiul au trimis cărţile sale pretitinderea, de cap, carile să va băga să treacă piste învăţătura lui şi pre Dispot să-l oprească la Pomoranul. Ci măcar că deodată au alinat lucrul, iară mai apoi Dispot de iznoavă mai bine s-au gătit, luund într-ajutoriu pre Albrihtu Laschii şi au întrat în ţară cu nemţii, cu şvezii şi cu şpanioli şi cu leşi şi cu cazaci. / <90v.> [162] Războiul lui Alixandru vodă Lăpuşneanul, cîndu s-au bătut cu Dispot vodă la Verbie, noemvrie 18, 7069 [1561]. Alexandru vodă, daca au înţeles un lucru aşa degrab, cum Dispot vodă fără veste au întrat în ţară, de-l împresură cu oaste streină, neavîndu d ce să apuca, ca ditr-un somnu deşteptîndu-să, degrabu şi cu puţini negata i-au ieşit înainte la Jijiia. Că ţara pizmuind lui Alixandru vodă, n-au vrut să saie la oaste. Şi întîmpinîndu-să cu Dispot vodă la verbie, i-au dat războiu, noevrie, în anii 7069 [1561]. Ci cei puţini di cei mulţi şi cei negata de cei gata n-au putut suferi, ce au dat dosul. Şi Alixandru vodă au fugit în jos. Învăţătură şi certare. Zic unii că şi acolea să fie fostu războiul cu viclenie, că cela ce piiarde, fieşte cîndu nu va să afle vina sa, ci mută la altul, iară acestea de la dumnezeu sîntu tocmite, ca nimica să nu fie stătătoare pre lume, ci toate de răsipă şi trecătoare: pre cei de jos îi suie şi pre cei suiţi îi pogoară, ca să fie de pildă şi de învăţătură noao, să cunoaştem că nu avem nimica pre lume, fără numai lucruri bune. / <91> Cîndu s-au dus Alixandru vodă Lăpuşneanul la Ţarigrad vă leatu 7069 [1561] noemvrie. Alixandru vodă, daca să bătu cu Dispot şi perdu războiul, fugi în jos spre Iaşi şi de acolo îşi luo doamna şi fugi la Huşi. Acolo să grijia să strîngă ţara şi să ia ajutoriu de la turci, să să întoarcă asupra lui Dispot vodă, ci nimica n-au folosit. Ci Dispot vodă daca s-au bătut cu Alixandru vodă la Verbie şi l-au răzbit pre Alixandru vodă, nu s-au pornitu după dînsul, ci s-au întorsu spre Suceava şi au apucat scaunul şi cetatea Sucevii cu toată averea lui Alixandru vodă. Decii pre slujitori îi umplu cu bani, pe boiari cu cuvinte dulci îi îmblînziia şi să făgăduia să le facă bine mai [163] mult decît vor pofti ei. Aşa umplîndu pre toţi de nădejde, i s-au închinat Ţara de sus toată şi s-au gătit de iznoavă asupra lui Alixandru vodă. Şi au pogorît la Iaşi, apoi la Huşi, ca să poată apuca pre Alixandru vodă acolo. Ci Alixandru vodă auzindu şi văzîndu că iaste golit de tot ajutoriul său, s-au pogorît la Chiliia şi de acolo s-au dus la împărăţie, ca de acolo să se ajutorească. / <91v.> Cîndu au trimis Dispot vodă la împărăţie pentru steag. Dispot vodă după goană ce au gonit pre Alixandru vodă, pănă la Huşi, s-au întorsu înapoi şi au venit pănă la Iaşi, unde au poftit vlădicii, pre Grigorie mitropolitul şi Anastasie episcopul de Romanul şi episcopul Evthimie de Rădăuţi şi toţi boiarii ţării, de i-au cetit molitva de domnie şi i-au pus nume Ion vodă Dispot. Decii Dispot vodă au trimis boiarii de ţară la ţarigrad, la împărăţie pentru steag. Şi cu bani umplîndu gurile vrăjmaşilor şi ş-au aşezat domniia şi i-au trimis şi steag. Iară daca i-au sosit steagul la Iaşi, decii s-au dus la Suceava cu mare bucurie. Iară Alixandru vodă, daca s-au dus la împărăţie, fu trimis la Iconnia. Cîndu s-au aşezat Dispot vodă la scaun la ţara Moldovei. Dispot vodă, daca au dobîndit domniia şi i-au venit steagul de la împărăţie şi s-au aşezat la scaun, blînd să arăta şi tuturor cuvios şi aiavea pravoslavnic, iară la taină eretic şi avea sfetnici de ai săi, de o lege cu dînsul. Mai apoi ş-au ivit şi necredinţa lui. Trimis-au după aceia soli a craiul leşesc şi la împăratul nemţescu, dîndu-le ştire că s-au aşezat / <92> la domnie şi pre soli bine i-au priimit şi au fostu bucuroşi unuia ca acestuia ce slujăse şi la curtea împăratului nemţescu şi la corona leşască. Mai apoi puse pre ţară greotăţi mari, bisericile [164] dezbrăca, arginturile le lua, de făcea bani şi altile cîte nu au zis ţara că va vedea. Făcîndu acestea Dispot vodă, iară Laschii carile venise cu dînsul, cunoscîndu că va veni asupra lor rău, s-au dus înapoi. (SIMION DASCĂLUL). Pentru acest Dispot vodă, de unde s-au ijdărît şi în ce chip ş-au scos nume de domnie. Pentru domniia acestui Dispot vodă letopiseţul acest moldovenescu foarte pre scurt scrie, că numai ce arată cum au venit Dispot din Ţara Leşască cu oaste leşască streină şi s-au lovit cu Alixandru vodă la Verbie şi au biruit pre Alixandru vodă şi l-au gonit pănă la Huşi şi decii s-au întorsu la Iaşi, unde i-au citit vlădicii molitva de domnie şi i-au pus nume Ion vodă. Şi arată cîţi ani au domnit, iară de lucrurile şi războaiele ce s-au făcut în zilele lui, nimica nu însemnează, nici arată de ce rudă iaste. Iată răposatul Ureche vornicul, vrîndu să arate această poveste a lui Dispot mai deşchis şi mai adevărat, împreunîndu izvoadile, au cetit la cronicul leşescu, / <92v.> carile iaste izvodit de cronicariul Bielschii şi de acolo aflîndu mai ales de Dispot, au scos această poveste ce mai sus scrie, că iaste Dispot de la ostrovul Samos de naşterea sa şi cum s-au împrietenit cu Laschii şi au venit cu oaste spre Moldova şi au gonit pre Alexandru vodă şi au apucat scaunul şi decii, toate pre rîndu, cum spune mai sus. Însă mai adevărat nu-l arată de unde s-au ijdărît şi cum ş-au scos nume de domnie. Iară eu Simion dascalul, vrîndu cu adevărat ca să pociu dovedi acest lucru mai ales şi mai deşchis pentru Dispot vodă, cetindu izvoadile, am cercat şi eu la cronicul leşescu şi am aflatu izvodul carile iaste chizmitu mai denainte vreme de Alixandru Gvagnin pre limba latinească şi decii dipre acela izvod l-au izvodit Marţin Paşovschii, din limbă latinească pre limba leşască, de acolo şi eu am silit cu nevoinţă de am izvodit dipre acela izvod, pre limba romînească această poveste lui Dispot, de unde s-au ijdărît şi în ce chip ş-au scos nume de domnie. Martin Paşovschii. Pentru acesta Dispot vodă, scrie Martin Paşovschii, cronicariul / <93> leşescu că oarecîndu au fost un Dispot oarecarile, lăcuind la Moldova, om de cinste şi de folos foarte, carile întru nimica n-au fostu mai de jos decît cei de frunte, avîndu şi un nepot anume Vasilicu. Acesta Dispot şi cu nepotu-său, viind Alixandru vodă la domnie, de frica lui, [165] cu toată averea lui au pribegit din ţară şi au tras spre Rîm, unde nu multă vreme trecîndu, au perit nepotul lui Dispot la un războiu. Şi de acolo mutîndu-să Dispot la alt ostrov, ş-au cumpărat ocine şi s-au aşezat. Unde nu după multă vreme au murit şi Dispot, rămîindu-i toată avuţiia lui pre mîna slugilor sale. Şi fiind unul dintre slugi de rudă grecu, anume Heraclu, carile era de folos şi mai de cinste decît toţi şi mai credincios lui Dispot decît toate slugile, fiindu şi om isteţu la fire şi ascuţit la minte, au chiematu pre toţi tovaroşii săi, pre slugile lui Dispot şi le zise: „Fraţilor, iată stăpînul nostru muri şi averea lui toată pre mîinile noastre rămasă. Şi iată cumu-i obiceiul la acesta loc, că daca moare omul şi nu are ficiori sau altă rudă, iau judecătorii rămăşiţa toată a mortului. Şi / <93v.> acmu de vor oblici de moartea lui Dispot, vor veni de vor lua toată avuţiia stăpînu-nostru şi noi vom rămînea cu nimica. Iară de veţi vrea să mă ascultaţi pre mine şi să faceţi precum voiu zice eu, noi fără grijă vom fi dintr-acolo şi avuţiia stăpînului nostru noi o vom pojivăi, numai să priimiţi un cuvîntu, să mă mărturisiţi pre mine că sînt nepot lui dispot şi Dispot au murit şi avuţiia lui pre mîna mea au rămas. Şi să mă mărturisiţi la judecători, cum nu voiu să vă plătesc simbriile, că ei nu ştiu că Vasilicu, nepotul lui Dispot au murit la războiu. Ci văzîndu ei că mă mărturisiţi că sîntu nepot lui Dispot şi mă pîrîţi pentru simbrii, vor crede cu adevărat că sînt nepot lui Dispot şi nu vor lua avuţiia stăpînu nostru, ci vor zice să plătescu simbriile. Decii vom împărţi toată avuţiia stăpînului nostru dimpreună şi eu voiu lăsa să luaţi voi tot ce va fi, numai să-mi daţi şi mie catastişile şi zapisile, cîte sîntu, toate, şi ceva bani de cheltuială, cît vă veţi îndura, că voao nu vă sîntu de nimica acele hîrtii, nici vă sîntu de o treabă. Şi decii ne vom răschira, carile încătro îl va îndrepta / <94> Dumnezeu“. Deci ei cu toţii priimiră aceste cuvinte şi i jurară cum, nu numai înaintea judecătorilor sau cătră alţi oameni, ce şi printr-alte ţări îl vor mărturisi cum iaste Vasilicu, nepotul lui Dispot. Aşa meşterşuguindu-i într-acestaşi chip Heraclu cu tovaroşii săi, au împărţitu avuţiia lui Dispot şi el au apucat catastişile şi zapisile întru carile au fostu şi diresile cele de domnie a lui Vasilie, nepotului său, al lui Dispot, carile perise la războiu. Şi au luat şi din bani oarece, ca să-i fie de cheltuială. Şi împreunîndu-i tovaroşii numele său, i-au zis Heraclu Vasilic, nepotul lui Dispot, luundu numele celuia ce perisă la războiu. Şi decii răşchirîndu-să în toate părţile, Dispot au apucat nume de domnie şi au trecut la Ţara Nemţască. Căruia daca i-au luat sama chesariul nemţescu, cu dragoste l-au priimitu, daca ş-au arătat diresile cele de domnie, l-au crezut cu adevărat că iaste nepot lui Dispot şi era la cinste mare. Însă lui nu-i era de cinste, ci socotiia cum ar putiia face cumva să dobîndească domniia la moşiia sa, la Moldova. / <94v.> Carile umblîndu pentru domnie, au lăsat nemţii şi au trecut la leşi şi slujidu coruniei leşeşti şi umblîndu între voinici la războaie, s-au împrietenit cu Albrihtu Laschii voevodul Siraschii, carile daca i-au luat sama, cu toată nevoinţa au silitu ca să-l ducă la domnie, adeverindu-să Dispot că oricît va chieltui pentru dînsul, îi va întoarce mai cu asupră chieltuiala. Acestea cuvinte înţelegîndu-le Laschii, s-au înfîrtăţit cu dînsul. [166] Cînd au otrăvit Alexandru vodă pre Dispot. Înţelegînd Laschii şi cu Dispot de multe asupreale ce făciia Alixandru vodă boiarilor săi, gîndiră că pre lesne să vor împrieteni cu o samă de boiari de ţară. Şi sfătuindu-să amîndoi, au lăsat Dispot ca să strîngă Laschii oaste, iară el făcîndu-să om prostu, fiind necunoscut, s-au dus în ţară, la Moldova. Ci fiindu om cu minte mare, umblîndu cu taină pre la boiari, pre toţi i-au făcut priietini. Mai apoi umblîndu cu înţelepciune mare, s-au apropiiatu de au grăit şi cu Roxanda, doamna lui Alixandru vodă, carea i-au fost soră bună. Roxanda au spus lui Alixandru vodă despre dînsul şi s-au rugatu să aibă socotinţă, nici Alixandru vodă i-au frîntu voia, ci l-au priimitu. Mai apoi, după multă vreme, prepuindu-ş / <95> Alixandru vodă pre Dispot, l-au otrăvit pre ascunsu. Carile daca s-au priceput într-acesta chip ostrăvit, s-au dat la doftor, de s-au păzit şi nimica nu i-au fost. Iar Laschii în Ţara Leşască, zălojindu-ş mute sate şi ocine şi luundu bani dupre la alţii şi strîngiia oaste. Iar Dispot daca au ieşit de la doftor, îndată au fugit în Ţara Leşască şi s-au dus la priietinul său, la Laschii şi i-au povestitu de toate cîte petrecuse la Moldova. Cînd au purces Dispot şi cu Laschii întăi spre ţara Moldovei cu oaste. Laschii voevoda Siraschii, daca au strînsu vreo 4.000 de oameni pre leafă, luundu pre Dispot cu sine, au tras spre hraniţa Moldovei und sosindu la Nistru şi gătindu-să să intre în ţară, au prinsu veste Alexandru vodă, cum Dispot vine cu oaste leşască asupra lui şi au sosit la margine. Aşa Alixandru vodă degrabu să găteaşte cu vreo patru zeci de mii şi le au ieşitu înainte la Nistru, aşteptîndu pre Laschii şi pre Dispotu. Cîndu au venit veste la Alexandru vodă, cum că au murit Dispot. Înţelegîndu Albrihtu Laschii şi cu Dispot cum Alexandru / <95v.> vodă le au ieşit înainte la margine cu atîta putere, n-au cutezat să între în ţară, ci s-au întorsu înapoi, cruţîndu-să pre altă dată şi au răşchirat oastea toată pre la sate, lăsîndu-le cuvîntu, cînd le va da ştire, să fie cu toţi gata. Iară pre Dispot l-au închis Laschii într-o taină a sa, unde niminea nu întra acolo, fără numai aschii şi au scos cuvîntu la gloate cum Dispot s-au războlit. Şi aşa din zi în zi, arătîndu-să Laschii cu voie rea cătră toţi pentru boala lui Dispot şi umbîndu tristu, nu după multă vreme, într-una din de zile au ieşit Laschii afară la gloate, arătîndu-să posomorît la faţă şi cu haine negre, arătîndu-să jalnicu şi cu voie rea, [167] mărturisindu cître toţi cum Dispot au murit. Şi au învăţat să grijască ce trebuie la pogrebanie şi au poruncitu de au făcut un sicreiu şi l-au băgatîn taină, ude era Dispot şi au pus în sicriiu o piiatră mare şi au molit sicriiul bine, cum ar fi om mortu într-însul, zicîndu că au smolit pre Dispot într-însul. Şi decii aducîndu preoţi mulţi cu toate gloatile sale şi cu multă jale au făcut îngroparea şi au astrucat acel sicriiu. Decii vrîndu Laschii ca să crează cu toţii că au murit Dispot, / <96> au trimis cuvîntu şi scrisori în toate părţile, dîndu ştire de moartea lui Dispot. Iară pre ascunsu cum putea mai vitejaşte să gătiia. Şi fiindu acolo şi iscoadile lui Alixandru vodă şi văzîndu ei cu ochii lor, cum Dispot au murit şi l-au îngropat, de sîrgu au alergat la Alixandru vodă, ducîndu-i veste bună, cum Dispot au murit şi au văzut cu ochii săi unde l-au îngropat şi cum iaste Laschii jalnic pentru moartea lui Dispot. Crezîndu Alixandru vodă aceste cuvinte cu adevărat, cum au murit Dispot, cu mare dar au dăruit pre vestitoriul acela şi bucurîndu-să că s-au mîntuit de vrăjmaşul său, au slobozit oştile pre acasă. Cîndu au mersu al doilea rîndu Laschii cu Dispot cu oaste spre ţara Moldovei, asupra lui Alixandru vodă şi ş-au dat războiu la erbiia, 7069 [1561] noemvrie 18. Albrihtu Laschii voevoda Siraschii, scoţîndu cuvîntu în toate laturile cum Dispot au murit şi înţeţegîndu cum Alixandru vodă oştile sale au răşchirat, află vreme prin demînă ca să lovască fără veste de iznoavă asupra lui Alixandru vodă. Şi de sîrgu au trimis la poruşnici, cum mai curîndu ca să să strîngă oastea toată la un loc. Unde dac-au adunat / <96v.> oastea, s-au aflat de toată 12.000 de oameni. Şi decii au zis Laschii lui Dispot să să scoale din morţi, adecă să iasă de la taină, unde era închis. Şi de sîrgu mergîndu spre hraniţa Moldovei, făr veste au trecut Nistrul. Unde înţelegîndu aşa degrabu socotitorii lui Alixandru vodă ce era la margine, de sîrgu au alergatu la domnu său, la Alixandru vodă, de i-au dat ştire cum Dispot îl împresoară fără veste şi au întrat în ţară. De care lucru cu adevăratu ştiind Alixandru vodă că Dispot au murit, n-au crezut, ci au învăţat să taie capul aceluia ce au adus această veste, dîndu-i vină că face spaimă ţării, că el ştie bine cum Dispot au murit. Însă nesăvîrşindu-şi olăcarii, viind unul după altul şi tot o veste spun, cum Dispot soseşte, înţelegîndu aceasta Alixandru vodă, deşteptîndu-să ca dintr-un somnu, un lucru aşa degrabu neavîndu di ce să apuca, fiind oastea răşchirată cineşi pre acasă, au apucat puşcile cu vreo 1.500 de oameni, ce au putut strînge degrabu şi au ieşit înaintea lui Dispot, la Jijiia, la sat la verbie. Şi au tocmit puşcile împotriva podului, ca să poată sprijeni pre Dispot. Unde făcîndu năvală mare pedestraşii lui Laschii, au apucat puşcile şi le au întorsu / <97> spre oastea lui Alixandru vodă. Unde împresurîndu pre moldoveni cu focul puşcilor şi din sineaţe cu gloanţile ce pica ca ploaia, de multe rae n-au mai putut suferi moldovenii, părăsindu pre domnul său, pre Alixandru vodă, au dat dosul a fugi şi au rămas la leşi. [168] Iară Alixandru vodă, văzîndu-sea golit şi părăsit de tot ajutoriul, au fugit în jos spre Huşi şi acolo s-au dus la turci. Iar Laschii au tras la Suceava şi au aşizatu pre Dispot la scaun. Iară e nu după multă vreme s-au dus înapoi, lăsîndu lui Dispot oaste, joimiri şi nemţi şi unguri, ca să-i fie de apărare, dincătro va avea nevoie, iară lui să-i întoarcă toată chieltuiala ce au făcut pănă l-au aşezat la domnie. Pentru izvodul amînduror cronicarilor leşăşti şi de tocmeala lor. Pentru acestu Dispot vodă letopiseţul cest moldovenescu foarte pre scurtu scrie, iară cronicarii cei leşăşti spun mai deşchis şi de ajunsu, măcar din ceputul lui Dispot nu spun amîndoi într-un chip. Iar mai apoi tot să tocmescu, că cu această dată tot au fostu izbînda la Dispot vodă, că au bătut pre Alixandru / <97v.> vodă şi au apucatu scaunul. Unde daca s-au aşezat la domnie, multe răotăţi făciia priste voia ţărîi, pre carile mai apoi nu l-au putut suferi boiarii şi ţara, văzîndu de la dînsul atîta pedeapsă şi strîmbătate asupra lor, carile de-l vrea cruţa Dumnezeu îndelungu la domnie, nu vrea putea fi într-altu chip, ca să nu primenească legea şi să nu răsipască ţara. Pentru aceia şi eu, văzînd că de aicea înainte să tocmesc scrisorile la poveste amînduror cronicarilor, am silit de am împreunat scrisorile lor la un loc; cronicarii aleg carele au scris. Cîndu s-au sfătuit Laschii ca săscoată pre Dispot vodă din domnie. De această poveste scrie cronicariul Marţin Paşcovschii, cum Albrihtu Laschii voevoda Siraschii, daca au aşezat pre Dispot vodă la domnie cu multă a sa chieltuială, s-au dus înapoi la Ţara leşască lăsîndu cuvîntu lui Dispot vodă ca să-i trimiţă tot ce au chieltuit pentru dînsul, să-şi răscumpere satile şi ocinile carile zălojise pentru Dispot. Ci Dispot daca s-au văzut aşezat la domnie, nimica de aceasta nu grijiia, ci numai de a prădarea şi a face răotăţi în ţară, cele-şi făciia. Aşa întrîndu scîrba între dînşii, înţelegîndu laschii de atîta asuprele şi strîmbătăţi ce face ţării şi lui nu-i plăteşte chieltuiala, gîndi ca să-l scoaţă din domnie. / <98> De care lucru daca s-au adunat la seim, la Petricov cu Dumitraşco Vişnoveţschii, carile şi acela era om cu putere mare şi sfătuindu-să amîndoi, au tocmit Laschii ca să-l ducă la domnie şi să scoaţă pre Dispot. De care lucru încredinţîndu-să amîndoi, nu după multă vreme s-au rădicat Vişnoveţschii cu oaste căzăcească şi au venit la Nistru, aşteptîndu acolo şi pre Laschii, ca să margă asupra lui Despot. [169] Cînd s-au sfătuit boiarii ţării Moldovei să scoată pre Dispot vodă din domnie. Într-aceia vreme sfătuindu-să boiarii ţării dimpreună cu episcopii, ce vor face cu acel răsipitor de lege, că nu numa că calcă obiceele ţării şi face şi jafuri, ce şi legea cu totul rămăsese de batjocură. De care lucru cu toţii, mai cu deadinsul sfătuindu-să cu Tomşa hatmanul, ca să scoată pre Dispot din domnie şi aşa jurară pre Tomşa carile era cu inimă tare, ca să fie el începătoriu acestui lucru. (SIMION DASCALUL). Într-aceia vreme înţelegîndu boiarii cum Dumitraşco Vişnoveţschii au venit la Nistru cu oaste căzăcească şi aşteaptă pre Laschii, vrîndu să vie asupra lui Dispot vodă şi s-au sfătuit / <98v.> cu toţii şi au ales ca să trimiţă la dînsul, să-l pohtească să vie la domnie şi să nu zăbovească, nici să vie cu oaste multă, că pot ei cu ţara să-i dea domniia fără oaste, nici să aştepte pre Laschii, zicînd că de va veni Laschii, va fi slava lui, iară nu a lui Vişnoveţschii. Văzîndu aceste cuvinte Vişnoveţschii şi adeverinţa boiarilor de ţară, au întrebat sfat de Pisatcenschii poruşnicul său, cum va face, aştepta-va şi pre Laschii au ba, că boiarii cei de ţară îl poftescu. Deci Pisatceschii negîndindu-să de vicleşug, văzîndu atîta adeverinţă de la boiarii ţării, i-au zis ă să nu aştepte pre Laschii, ci să margă la domnie, deaca îl poftesc boierii, să nu fie lauda lui Laschii, ci a lor. Ascultîndu acesta sfat Vişnoveţschii s-au gătit cu vreo 500 de oameni, ca să vie spre ţară. Cîndu au prinsu de veste Dispot vodă că vine Vişnoveţschii asupra lui. Scrie Bielschii cronicariul leşesc aceasta poveste: Toma hatmanul vrîndu să amăgească pre Dispot vodă, să-i răşchire oastea, ca să nu aibă cu ce să sprijini despre vrăjmaşii săi, arătîndu-să priiatin, au spus lui Dispot vodă, cum Vişnoveţschii să găteşte şi vine asupra lui şi au / <99> sosit [170] la Nistru şi au chiematu întru ajutoriu şi pre tătari şi încă adăogea de zicea că tătarii stau gata la margine şi or să între în ţară. (SIMION DASCĂLUL). Cîndu au trimis Dispot vodă la Vişnoveţschii pentru pace. Scrie cronicariul leşescu Marţin Paşcovschii că deaca au înţeles Dispot vodă de venirea lui Vişnoveţschii, ştiindu că dispre Laschii, de unde-i era toată nădejdea, are scîrbă mare, pentru ce nu-i întorsese chieltuiala, socoti că de acolo nu să va putea ajutori, înţelegîndu că şi Laschii va să fie cu Vişnoveţschii asupra lui, neştiind nimica de vicleşugul boiarilor săi, au trimis sol la Dumitraşco Vişnoveţschii pentru pace, giuruindu-i 1.000 de cai şi cîteva mii de boi, numai să facă pace şi să să întoarcă înapoi. De care lucru întrebîndu Vişnoveţschii sfat de Pisacenschii poruşnicul său, de la carile pentru sfatul lui mai apoi i-au veit toată răotatea asupra capului lui, că vrînd Vişnoveţschii să facă pace pre cuvîntul lui Dispot şi să să întoarcă înapoi, iară Pisacenschii tot l-au îndemnat ca să margă, zicîndu că deaca îl pohtesc boiarii şi ţara, mai bine să fie el stăpîn decît / <99v.> altul. Şi aşa Vişnoveţschii ascultîndu sfatul lui Pisacenschii, nu făcu pace cu solii lui Dispot, ci s-au pornitu spre ţară, unde mai apoi şi capul ş-au pus. Cîndu au trimis Dispot vodă să facă pace cu Laschii. Văzîndu Dispot că dispre Vişnoveţschii nimica nu foloseşte, au trimis iarăşi la priiatenul său, la laschii, cu multă rugăminte, ca să-şi întoarcă scîrba dispre dînsul şi să nu-l lase la nevoia lui, ci să-i vie întru ajutor, să-l sprijinească dispre vrăjmaşii săi şi ce va fi pohta şi chieltuiala lui, şi de întăi şi de apoi, toată să i-o întoarcă şi încă şi alte daruri multe i-au adeverit. Unde văzîndu Laschii rugămintea lui Dispot, fiindu şi Laschii atuncea sosit la Nistru, la marginea ţărîi, au chiematu pre toţi poruşnicii săi şi au cetit cartea lui Dispot înaintea lor a tuturora. De care ucru întrebînd sfat de înşii:  scoate-va pre Dispot din domnie, au sprijini-l-va dispre vrăjmaşii săi ? Înţelegîndu poruşnicii acestea cuvinte, văzînd că şi Vişnoveţschii nu i-au aşteptatu, precum le era tocmeala, ci au întrat în ţară, au sfătuit pre Laschii să nu lase pre Dispot la nevoie / <100> de vreme că mai nainte cu ajutoriul lui l-au aşezat pre Dispot la domnie, zicîndu că de va ieşi Dispot din domnie şi chieltuiala lui Laschii va fi perită. Iară de va fi Dispot la domnie, tot iaste cu nădejde că-i să va întoarce cheltuiala. De care lucru luundu laschii acesta sfat, au purces ca să apere pre Dispot vodă. Unde au venit Laschii la ţermurile Siretiului cu patrusprăzece mii de oameni. [171] Cum au viclenit Tomşa hatmanul pre domnu-său, Dispot vodă şi oastea i-au răsipit. De această poveste scrie Bielschii cronicariul leşescu. Într-aceia vreme înţelegîndu Tomşa hatmanul cum Vişnoveţschii au întrat în ţară, află vreme ca să viclenească pre domnu-său, Dispot vodă, şi merse de-i spuse de venirea lui Vişnoveţschii, zicîndu că au chiemat şi pre tătari într-ajutoriu şi au întratu în ţară. Aşa spăimîntîndu-l cu acestea cuvinte, au poftit să-i dea lefegii lui ce avea, că era nemţi, unguri, leşi şi oameni streini, ca să iasă cu dînşii împotriva tătarilor, zicîndu că de va putea opri tătarii, să va întoarce de sîrgu înapoi şi pre Vişnoveţschii pre lesne va sprijini, că pănă la aceia vreme să va strînge şi ţara şi pre lesne să vor curăţi / <100v.> de vrăjmaşii săi. Crezîndu Dispot acestea cuvinte, datu-i-au slujitorii săi nemţii, fără pedestrime, carii i-au oprit lîngă sine, pre carii era nădejdea. (SIMION DASCĂLUL). Cîndu au perit nemţii lui Dispot. Aicea nu să potrivesc la poveste cronicarii leşeşti. Cronicariul leşescu Marţin Paşcovschii scrie că s-au rădicat Ianoşu craiul ungurescu într-aceia vreme cu cîtăva oaste şi apropiind-să la hraniţa Ardealului suptu munţi. Înţelegîndu de aceasta boiarii moldoveneşti, fiindu ficleni domnu-său, avură prileju ca să împuţineze oastea lui Dispot vodă, ca să trimiţă oastea dispre hraniţa ungurească, să fie de srtajă. Şi aşa au trimis Dispot nemţii săi, carii era slujitori la dînsul şi pre o samă de moldoveni. Şi cu dînşii au trimis pre Tomşa hatmanul şi pre Moţoc vornicul şi alţii cu dînşii, carii avîndu viclenie ascunsă la inima sa asupra domnului său, au învăţatu cu taină pre moldoveni, carii noaptea, daca au adormit nemţii, i-au împresuratu moldovenii şi pre toţi i-au tăiatu, ne avîndu ei nici o grijă dispre soţiile sale.  Într-aceia vreme fiindu Dispot vodă închis în cetatea / <101> Sucevii de frica lui Vişnoveţschii, că nici Vişnoveţschii nu era departe, de sîrgu s-au vîrtejit Tomşa cu Moţoc şi cu moldovenii şi au încunjurat cetatea, că ungurii lui Dispot încă-i plecase Tomşa spre sine. Iară Dispot vodă numai ce rămăsese cu pedestraşi. Şi puindu Tomşa strajă pregiur cetate, au ieşit înaintea lui Vişnoveţschii la Siretiu, cum să va pomeni mai jos. [172] Bielschii cronicariul leşescu arată această poveste ce scrie mai sus pentru moartea acestor nemţi nu o scrie aşa precum o scrie Marţin Paşcovschii, ce scrie într-alt chip, de să tocmeşte letopiseţul cestu moldovenescu, cum vei vedea, cetindu înainte. Tomşa hatmanul, daca ş-au tocmitu lucrurile sale cele de viclenie dispre domnu-său, Dispot vodă,  înţelegîndu că Vişnoveţschii va să între în ţară, datu-i-au ºtire de Vişnoveţschii cum vine, zicăndu că au chiemat într-ajutoriu şi pre tătari, carii au întratu în ţară şi au poftitu să-i dea lefecii lui, nemţii, ca să iasă cu dînşii împotriva tătarilor şi apoi să va întoarce împotriva lui Vişnoveţschii. De care lucru ascultîndu-l Dispot vodă, datu-i-au lefecii săi, nemţii, pe carii daca i-au apucat / <101v.> Tomşa la mîna sa, au purces cu oaste în jos şi au trecut Prutul pre la Frăţileni şi tabăra ş-au pus la sat la Săpoteni. Şi daca s-au aşezat acolo, la vreme de mas, Tomşa şi cu alţi împotrivitori ai săi au sfătuit în ce chip vor putea pleca nemţii, ca să fie întru una cu dînşii asupra lui Dispot. Ce ştiind că nemţii unde slujăscu, cu direptate slujăsc domnu-său şi nu pre lesne îi vor pleca, ci aflară să trimiţă iscoade pre ascunsu, să nu ştie nemţii, să să facă a să duce împotriva tătarilor, mai apoi întorcîndu-să, să aducă veste bună, cum tătarii s-au întorsu înapoi. Şi cîndu fu o doao zi, făcură veste că s-au întorsu tătarii şi pentru bucurie ziseră boiarii să să veselească toţi şi cinstiră pre nemţi, pănă îi îmbătară şi priste noapte îi uciseră pre toţi. De domniia lui Ştefan vodă Tomşea, 7071 [1563]. avgust. Iară a doao zi dimineaţa, după sfatul ce sfătuisă boiarii şi uciseră pre acei nemţi ai lui Dispot vodă, cu toţii rădicară domnu pre Tomşa hatmanul şi-i puseră nume Ştefan vodă. Decii degrabu purcesiră / <102> spre Suceava, ca să încunjure cetatea, pănă nu prinde de veste Dispot vodă. Şi daca sosiră la cetate, avîndu ştire cum soseşte şi Vişnoveţschii, puse strajă pre lîngă cetate şi încă de acestea Dispot vodă nimica nu ştiia, Tomşa au ieşitu înaintea lui Vişnoveţschii, la podu la Vercicani, pre Siretiu. [173] (SIMION DASCĂLUL). Cronicariul Martin Paşcovschii. Acolea tocmindu-şi Tomşa oastea sa în doao polcuri, vrîndu să înşale pre cazaci, au pus un polcu de o parte de pod, altu polcu de altă parte de pod, dîndu-le învăţătură într-acesta chip; dacă să vor înşira cazacii la pod, atuncea să lovască fără veste de doao părţi, cum s-au şi tîmplatu. Însă mai nainte cu o zi au trimis Tomşa olăcari înaintea lui Vişnoveţschii, dîndu-i veste cu înşălăciune, cum mîine dimineaţă vor ieşi boiarii toţi înainte-i, de i să vor închina şi vor merge cu toţii asupra lui Dispot. De care lucru înţelegîndu Vişnoveţschii această veste, cu mare bucurie au purces a doao zi, aşteptîndu să-i iasă boiarii înainte, să i să închine. Unde mai apoi, cu mare înşălăciune s-au înşelat. Bielschii şi Martin Paşcovschii amîndoi cronicarii leşăşti scriu. / <102v.> Aşteptînd Tomşa pre Vişnoveţschii cu oaste tocmită la pod, la Vercicani, iată au sosit şi Vişnoveţschii cu cazacii săi. Ci Vişnoveţschii nu veniia ca la un războiu, ci ca la o domniie deşartă de stăpîni, cu puţini şi încă el fiind bolnav de sănătate. Şi acoperindu-i negura deodată, Tomşa cu oastea sa cea tocmită făr veste i-au lovit, de i-au spart şi i-au răsipit. Şi pre mulţi i-au prinsu vii, unora le-au tăiat urechile şi i-au slobozit, pre alţii dimpreună cu domnu său, Dumitraşco Vişnoveţschii, i-au trimis la împărăţie. Că Vişnoveţschii neavînd nădejde de o poticală ca aceia şi fiind negata, lovindu-i Tomşa fără veste pierdu Vişnoveţschii războiul şi au dat dosul a fugi. Şi văzîndu că nu va scăpa, că era slabu de boală, au întrat într-o căpiţă de fîn, la un sat la Botăşani. Viindu un popă la fîn, să-l încarce, l-au aflat ascunsu şi l-au dus la Tomşa, de l-au închinatu. Mai apoi precum s-au pomenitu mai sus, l-au trimis la împărăţie dimpreună cu cumnatu-său, Pisatcenschii, de i-au închinat. [174] De moartea lui Dumitraşco Vişnoveţschii. Aducîndu oamenii Tomşii pe Dumitraşco Vişnoveţschii şi pre cumnatu-său Pisatcenschii la împărăţie, au dat preste oamenii lui Alixandru vodă, carii veniia să ia / <104> ţara cu cărţile împăratului. Că împăratul auzindu de atîtea amestecături ce să fac în ţară şi să scoală unul preste altul, nu suferi, ci dede domniia iarăşi lui Alixandru vodă Lăpuşneanul şi scaunul cel dintăi. Aşa daca timpinară ducîndu pre Dumitraşco şi pre Pisacenschii la ţarigrad, îi luară din mîinile oamenilor Tomşii şi trimiseră de i-au închinat de la Alexandru vodă, zicîndu că ţara pohteşte pre dînsul şi în nădejdea lui au fcut slujba împăratului. Iară împăratul pre Vişnoveţschii şi pre Pisacenschii i-au pus în cîrlige dispre Galata şi acolo au trăit vii, pînă a treia zi, cu multe sudălmi şi ocări spre Mehmet. Mai apoi turcii, ca într-o proşcă săgita într-înşii, de-i umplea de săgeţi şi aşa s-au sfîrşit viiaţa lor. Cînd a mersu Ştefan vodă Tomşa asupra domnului său, Dispot vodă. Ştefan vodă Tomşa, după izbîndă cu noroc ce au bătut pre Vişnoveţschii, de iznoavă s-au întorsu spre Suceava. Şi strîngîndu ţara, au încunjurat cetatea unde era închis Dispot vodă şi au apropiiat puşci, de o bătiia. Într-aceia multă gîlceavă şi hreamăt să auziia dinlontru, că Dispot prepuind de viclenie pe căpitanul pedestraşilor, anume Dervici Pătru, că s-au / <104v.> ajunsu cu Tomşa şi va să-i dea cetatea, au scos sabiia şi l-au omorît. Într-aceia slujitorii văzîndu năpastea şi moartea căpitanului lor, mare zarvă făcură şi întăi să ispitiia să omoară pre Dispot vodă, apoi să sfătuiră că vor zice că nu pentru căpitanul l-au omorît, ce au viclenitpre domnu-său şi s-au lăcomit de au luat bani de la Tomşa vodă. Şi aşa rupseră sat ca să trimită să le jure Tomşa să fie ei slobozi, iară ei să-i deşchiză cetatea şi să hălăduiască ei şi de nume de viclenie să să curăţască. Aşa luundu adeverinţă de la Tomşa, au deşchis cetatea. [175] De moartea lui Dispot vodă eriticul. Dispot vodă, dacă văzu că l-au viclenitu toţi boiarii şi l-au părăsit toţi slujitorii şi ţara s-au rădicat asupra lui şi ajutoriu de unde avea nădejde, de la priiatenul său, de la Laschii, nu-i vine, aşa văzîndu perirea lui sosită la capul său, îmbrăcatu domneşte au ieşit afară din cetate, mai sus de Suceava, la Arvni, unde era ţara adunată şi să închină Tomşii. Iară Tomşa cu multe cuvinte l-au mustrat, aducîndu-şi aminte de multe lucruri fărădelege ce făciia, că nu numai ţara pustieşte şi bisericile dizbraca, ce şi de lege îş rîdea. Cu acestea cuvinte mustrîndu-l, l-au lovit cu buzduganul şi decii toată oastea s-au lăsat la dînsul, unde acoperindu-l mulţimea, cu multe rane i-au ptrunsu trupul. Şi aşa au fost sfîrşitul lui Dispot vodă, după ce au domnitu trei ani, noemvrie. Decii s-au lăsat în pedestrime, de i-au tăiat şi i-au snopit, unora le au tăiat urechile şi nasurile. (SIMION DASCĂLUL). Cîndu au trimis Ştefan vodă Tomşa la Laschii voevoda Siraschii să să întoarcă înapoi. Martin Paşcovschie cronicariul scrie: Într-aceia vreme cîndu au perit Dispot vodă la Suceava, iată sosise şi Albrihtu Laschii voevoda Siraschii la ţermurile Siretiului, carile veniia întru ajutoriu lui Dispot vodă cu 14.000 de oameni, ci nimica nu i-au folosit, că cumu-ş sîntu leşii de să gătează princet, pănă a veni Laschi să apere pre Dispot vodă, iară Tomşa au înşelat pre Dispot vodă, de i-au împărţit oastea şi i-au omorît nemţii şi decii au bătut pre Vişnoveţschii, mai apoi au omorît şi pre Dispot. Decii înţelegîndu Tomşa de venirea lui Laschi, au prinsu pre căpitanul nemţilor celor pedeştri, de i-au tăiat nasul şi urechile şi l-au dezbrcat de haine şi l-au trimis la aschi, să-i spuie că au perit Dispot vodă, iar el de va mai veni, / <105v.> cum a păţit Vişnoveţschii, aşa va păţi şi el şi cum au păţit oamenii lui Dispot aşa vor păţi oamenii lui, că ţara nu iaste fără cap, cumu-i pare lui. Iară de-i iaste voia să-i fie oamenii fără nas şi fără urechi, cumu-i acelneamţu, el să vie. Acestea toate daca le-au spus neamţul lui Laschi, au întrebat sfat de poruşnicii săi, cum va face. Ci poruşnicii i-au zis lui că, daca au perit Dispot vodă, pentru carile mergea ei să-l apere, şi chieltuiala lui Laschi au perit: „N-avem noi ce căuta, să umblăm pe la Suceava, ci să ne întoarcem înapoi“. Însă nu-şi putură afla cale curată să se întoarcă, pre urmă pre unde venise se temea de vicleşug, să nu le iasă înainte [176] oamenii Tomşii, să paţă mai rău decîtu Vişnoveţschii. Pre la Codrul Cozminului să temea să treacă de ţărani, înţelegîndu de dînşii, să nu săciuiască pădurea asupra lor, să paţă mai rău decît Albert craiu. Mai apoi ş-au aflatu cale, să să întoarcă pre urmă, pre unde au venit. Socotiră de vor şi ieşi vrăjmaşii lor înainte, să vor apăra din sineţe şi să vor sprijini din arme şi vor hălădui. Carii daca s-au întorsu înapoi, pre multe locuri le făcea ţăranii năvală cu îmblăcie şi cu coase. Ci nimica nu le-au stricat, întregi au hălăduit în ţara sa, numai unul dintr-înşii au perit. Această / <106> dobîndă au ăcut Laschi de la Dispot vodă, pentru mult bine ce-i făcuse şi-l aşezase la domnie. Războiul lui Ştefan vodă Tomşa, cîndu s-au bătut cu Mircea vodă, domnu muntenescu, la Milcov, vă leatul 7072 [1564]. Într-aceia vreme Mircea vodă, domnul muntenescu, înţelegîndu de atîta amestecături ce să făcea între domnii Moldovei, gîndi ca să să ispitească să aăuce ţara, să fie suptu ascultarea sa, socotindu că pre lesne o va dobîndi, pentru împărechiierea ce era între călăraşi şi între pedestraşi, alta şi pentru supărarea ţării ce făcuse Dispot vodă. Gîndi că fiindu slăbită de răotăţi, nu va avea cine să-i stea împotrivă, alta că şi domniia Tomşiăi iaste neaşezată, că steag de la împărăţie încă nu-i venise. Aşa Mircea vodă cu toată oastea sa s-au pornit asupra Tomşii. Ci Tomşa prinzîndu de veste, de sîrgu s-au gătit şi i-au ieşit înainte la Milcov şi dîndu războiu, au bătut re Mircea vodă şi decii s-au întorsu la Ieşi. De această poveste ce au bătut Tomşa pre Mircea vodă, cronicariul cel leşesc nu scrie, ce-n letopiseţul acestu moldovenescu să află această poveste. / <106v.> A doa domnie a lui Alixandru vodă Lăpuşneanul, carile apoi au tăiat 47 de boiari, 7072 [1564]. Într-aceia vreme înţelegîndu sultan Suleiman împăratul turcescu de atîta amestecături ce să fac în ţara Moldovei şi să scoală unii spre alţii, nu suferi, ci dede domniia iarăşi [177] lui Alixandru vodă Lăpuşneanul. Iară Ştefan vodă, daca omorî pre Dispot la Suceava şi bătu pre Mircea vodă la Milcov, se întoarse la Iaşi şi gătind ca să trimiţă boiari şi oameni de ţară la împăratul, să-i ceaie steag, veniră olăcarii de-i dede de domnie veste, cum iaste dată lui Alixandru vodă şi el au venit la Brăilă şi să găteşte să între în ţară. Înţelegîndu de aceasta, Ştefan Tomşa să sfătui cu boiarii săi ce vor face şi aflară ca să trimiţă să margă la Alixandru vodă oameni juraţi de la ţară, să-i spuie că ţara nu-l va, nici iubescu, şi de acolo să treacă la împărăţie şi pănă nu le va veni răspunsul, să nu-l lase pre Alixandru vodă ca să între în ţară. / <107> Deaca au mersu solii Tomşii şi-i i-au spus, zic să le fie zis Alexandru vodă: „De nu mă vor, eu îi voiu pre ei, şi de nu mă iubescu, eu îi iubescu pre dînşii, şi tot voiu merge, ori cu voie, ori fără voie“. Decii solii i-au oprit şi au trimis hochimurile împăratului la tătari, de au acoperit ţara ca un roiu, prădîndu şi arzîndu. De altă parte el au întrat cu turcii şi cu oastea ce au avut lîngă sine. Văzîndu Tomşa vodă că împrotiva acei puteri nu va putea sta, cu sfetnicii săi, cu Moţoc vornicul şi Veveriţă postelnicul şi cu Spancioc spătar, au trecut în Ţara Leşască şi s-au aşezat la Liov, după ce au domnitu 5 săptămîni. (AXINTE URICARIUL). Iară la letopiseţul sîrbescu scrie pn la patru luni că au fostu domniia lui. După ce s-au aşezat Alixandru vodă al doilea rîndu la scaun şi de moartea lui Ştefan vodă Tomşa. Alixandru vodă Lăpuşneanul daca au dobîndit scaunul său la Iaşi şi s-au aşezat al doilea rînd la domnie, scos-au ceauşu împărătescu pre un turc mare, de au trimis cu pîră la craiul leşescu, pohtindu pre viclenii săi, pre Tomşa şi pre soţiile lui. Craiul pentru pacea ce avea cu turcul, a doao / <107v.> şi pentru multă pîră ce-l pîrîia leşii pentru moartea [178] lui Vişnoveţchi şi pentru sluţiia a mulţi ce făcuse, au trimis pre sluga sa, pre Crasiţchii la Liov, de i-au tăiatu capul Tomşii şi lui Moţoc vornicul şi lui Spanciog spătariul şi lui Veveriţă postelnicul, pre carii i-au îngropat afară din tîrgu, la mănăstirea lui sfeti Onofrie. Şi aşa au fost sfîrşitul Tomşii. Cînd au omorît Alixandru vodă 47 de boiari. Alixandru vodă daca s-au curăţit de toată grija denafară şi au adus pre doamna sa Roxanda şi fiii săi din Ţara Muntenească, au vrut să să curăţască şi de vrăjmaşii săi cei din casă, pre carii prepusese el că pentru vicleşugul lor au fost scos din domnie ş-au învăţat cu taină într-o zi lefecii săi, pe carii au avut streini, de i-au supus în curte cea domnească, în Iaşi. Şi i-au chiematu, pre obiceiul boiarilor la curte, carii făr nici o grijă şi de primejdie ca aceia negîndindu-să, daca au întrat în curte, slujitorii, după învăţătură ce au avut, închis-au poarta şi ca nişte lupi într-o turmă făr de nici un păstor, au întrat într-înşii, de-i snopiia şi-i junghiia, nu numai boiarii, ci şi slujitorii. / <108> Nici alegea pre cei vinovaţi, ci unul ca altul îi punea suptu sabie, cădea mulţime, dipre zăbrele săriia afară, de-şi frîngiia picioarile. Şi au pierit atuncea 47 de boiari, fără altă curte, ce nu s-au băgat în samă. Şi aşa după atîta nedumnezeire, îi păriia că ş-au răscumpărat inima. Necazanie, adecă învăţătură şi certare celor mari şi puternici. Pre Moldova iaste acest obiceiu de pier făr de număr, făr de judecată, făr de leac de vină, însăş părăşte, însăşi umple legea şi de acesta noroc Moldova nu scapă, că mai mulţi sîntu de le este drag a vărsa sînge nevinovat. Apoi zicu şi dau vina lăcuitorilor că sîntu vicleni. Dară cui nu iaste urît a muri, cine n-ar pofti să vieţuiască ? Place-le lor viiaţa, alţii încă nu o ar lăpăda; crezu, mai bine pentru dragoste [179] decît de frică să-i slujească. Iani, de s-ar învăţa cei mari de pre nişte muşte fără minte, cumu-ş ţin domniia, cum iaste albina, că toate-şi apără căşcioara şi hrana lor, cu acile şi cu veninul său. Iară domnul lor, ce să chiamă matca, pre nimenea nu vatămă, ci tote de învăţătura ei ascultă. Mai bine ar fi pentru blîndeţe să-l asculte / <108v.> şi să-l iubască şi cu dragoste să-i slujască decît de frică şi de groază să i se plece. Că cel ce-i iaste voia să să teamă atîta norod di un om, trebuiaşte şi el să să teamă de toţi, că tot vărsătoriul de sînge de frică face să-i ia spaima şi să să teamă toţi de dînsul, ci ar putea face cu blîndeţe. Ci de acestea destulu-i. Cînd au răsipit Alexandru vodă cetăţile din Ţara Moldovei. Alixandru vodă vrîndu să între în voia turcilor, precum să făgăduisă înaintea împăratului că va răsipi toate cităţile din Ţara Moldovei, numai să-i dea domniia, văzîndu împăratul atîtea amestecături ce să făcea în ţară, gîndi ca să slăbască ţara dei temelie, să nu să afle apărături şi lăsă cuvîntu că cine va răsipi cetăţile din Ţara Moldovei, aceluia va da domniia. Deci Alixandru vodă făcîndu pre cuvîntul împăratului, umplîndu toate cetăţile de lemne, le au aprinsu de au arsu şi s-au răsipit, numai Hotinul l-au lăsat, ca să fie apărătură dispre leşi. Învăţătură şi certare. De acesta lucru cunoaştem că nice un bine nu au făcut / <109> ţărîi, că vasul cel fără de fund, măcară cîtă apă ai turna într-însul, nu-l mai poţi umplea, aşa şi turcul, de ce dai mai mult, de aceia îţi face mai multă nevoie, că el darul îl scrie obicină, mai apoi de n-ai vrea să-i dai, numai ce-ţi caută ca să-i dai. Vă leato 7073 septevrie 23, Theofan ucenicul lui Macarie, ce era din tinereţe episcop, l-au pus Alixandru vodă mitropolit la Suceava. [180] 7074 [1566] iunie, într-acest an s-au răcidat din Ţara Ungurească asupra lui Alixandru vodă un Ştefan pe poreclă Mîzgă cu mulţi haiduci de s-au fost făcînd os de domnu, strîngîndu şi păstori şi altă adunătură, au întrat în ţară smomindu-i pe oameni, ca să i să închine şi să-l ducă la domnie. Ci Alixandru vodă daca au înţeles, au trimis împotriva lui slujitorii săi, carii l-au timpinat mai din sus de Cetatea neamţului şi dîndu-i războiu, l-au bătut şi oamenii i-au răsipit, iară pre carii i-au prinsu vii, i-au tăiat nasul şi urechile, iară el au scăpat prin munţi, pedestru. De moartea lui Suleiman împăratul turcescu, 7075 [1566] septevrie 26. Suleiman împăratul turcescu s-au rădicat cu mulţime / <109v.> de oaste şi s-au dus asupra nemţilor în anii 7075 [1566], iar de la Hristos 1566 şi multă pradă au făcut. Mai apoi fiind acolo apucat de boală, au murit, după ce au împărăţit 44 de ani. (AXINTE URICARIUL) Iară la hronograful grecescu scrie că au împărăţit 47 de ani şi iaste mai de crezut. Şi după moartea lui au stătut împărat sultan Selim. De moartea lui Alixandru vodă Lăpuşneanul, 7076 [1568]. Alixandru vodă căzu în boală grea, şi-ş cunoscu moartea şi chiemă episcopii şi boiarii şi toată curtea, de i-au învăţat înaintea morţii şi le au arătat moşan pre fiiu-său Bogdan vodă, ca să-l puie pre urma lui la domnie. Iar el, daca au umplut treisprăzece ani i pol a domniei sale, şi cei dintăi şi cei de apoi, au răposat. Zic unii că şi moartea lui Alixandru vodă au fost cu înşălăciune, că el mai nainte de moartea lui, văzîndu-să [181] în boală grea ce zăcuse şi neavîndu nădejde de a mai firea viu, au lăsat cuvîntu episcopilor şi boiarilor, de-l vor vedea că iaste spre moarte, iară ei să-l călugărească. Decii văzîndu-l ei şi leşinîndu şi mai multu mortu decît viu, după cuvîntul / <110> lui, l-au călugărit şi i-au pus nume de călugărie Pahomie. Mai apoi, daca s-au trezit şi s-au văzut călugăr, zic să fie zis că de să va scula, va popi şi el pre unii. Mai apoi episcopii şi boiarii înţelegîndu acestu cuvîntu şi mai cu denadinsul Roxanda, doamnă-sa, temîndu-să de un cuvîntu ca acesta, carile era de a-l şi crederea, ştiind cîtă groază şi moarte făcusă mai nainte în boiarii săi, temîndu-să doamnă-sa să nu paţă mai rău decîtu alţii, l-au otrăvit şi au murit. Şi cu cinste l-au îngropat în mănăstirea sa, Slatina, ce iaste de dînsul zidită. Acestu Alixandru vodă, zic cum că au fost scoţîndu ochii oamenilor şi pre mulţi  au sluţit în domniia lui. De domniia lui Bogdan vodă ficiorul lui Alixandru vodă Lăpuşneanul, 7076 [1568] mart. După moartea lui Alixandru vodă, fiind cocon brudiu Bogdan vodă, de 15 ani, cu toţii l-au rădicat domn. Lucrurile ţării le otcîrmuia mumă-sa, Roxanda, că era o fămee / <110v.> destoincă, înţeleaptă, cu dumnezeire, milostivă şi la toate bunătăţile plecată. Şi au domnit cu fiiu-său dinpreună, doi ani şi noao luni şi asuprind-o boala, au mersu şi ia pre urma moşilor săi, în anii 7078 [1570] noemvrie 12, şi s-au îngropat în mănăstirea Slatinii, unde şi domnu-său Alixandru vodă. Cîndu au clevetit pre Bogdan vodă vrăjmaşii săi la împărăţie, de l-au mazilit împăratul. Daca muri Roxanda doamna lui Alixandru vodă şi rămasă domniia pre fiiu-său Bogdan vodă, el cumu-ş era blîndu şi cucernic, aşa tuturora arăta direptate, de să vedea că nimica nu s-au dipărtat de obiceiul tătîne-său. Nici [182] de carte era prost, la călărie sprinten, cu suliţa la halca nu pre lesne vrea avea protivnic, a săgita din arc tare nu putea fi mai bine. Numai ce era mai di treabă domnii lipsiia, că nu cerca bătrînii la sfat, ci de la acei tineri din casă lua învăţătură, iubiia glumele şi măscăriile şi jocuri copilăreşti. Mai apoi lipi de sine şi leşi de-i era şi sfat şi de a bate halcao cu suliţa, răsipind averea domnească. Deprinzîndu / <111> den zi în zi aşa, năpusti trebile ţărăi, că pre cît îl iubiia întăi, pre atîta îl urîsă apoi. Mai pre urmă aceste multe lucruri cu multă hulă trăgîndu-să la urechile vrăjmaşilor la împărăţie, nu cum era, ci mai pre sus e adăogea. Intrîndu în urechile sfetnicilor împărăteşti, aflîndu vreme şi ei să-şi umple pungile, dat-au ştire împăratului. De care lucru mai cu deadinsul daca au înţeles împăratul de nişte cuvinte ca acestea, au socotit să-l scoaţă şi au trimis la Rodos, de au adus pre Ion vodă, carile era de minte ascuţit, de cuvîntu gata şi să vediia că-i harnic, nu numai de domnie ce şi altor ţări să fie cap mai mare. de domniia lui Ion vodă, ce-i zic Armeanul, carile mai apoi turcii l-au rupt cu doao cămile, 7078 [1570]. Acest Ion vodă unii zic că au fost ficior de armean, alţii zic că au fost ficior unui Ştefan vodă. (AXINTE URICARIUL). Aşa să află scris la uricile lui. (SIMION DACSĂLUL). Iară Marţin Paşcovschii cronicariul leşescu scrie că au fost acest Ion vodă / <111v.> din mazoviia, din Ţara Leşască.  Iar cu adevărat nu să ştie, nici-l arată al cui ficior iaste. Într-aceia vreme, Selim împăratul, ficiorul lui Suleiman împăratul turcescu, înţelegîndu de Bogdan vodă că s-au împrietenit cu leşii şi va să-ş mărite surorile dupre leşi [183] şi el încă va să ia fată de leah, socoti să nu cumva lepede dispre dînsul şi să să lipască spre aceia parte şi să închine ţara, mai apoi să nu aibă mai multă gîlceavă cu leşii. Ci mai cu deadinsul socoti să mazilească pre Bogdan vodă şi au trimis de au adus pre Ioan vodă de la Rodos şi i-au dat domniia la Moldova. Carile daca au luat steag de la împărăţie, au purces spre ţară cu oaste turcească. Iar Bogdan vodă, daca au înţeles de venirea lui Ion vodă, îndată au trimis la boiari în Ţara leşască, pre carii şi-i făcusă priietini, ca să trimiţă oaste să nu lase pre vrăjmaşul său să între în ţară. Şi de nu vrea fi pripit şi Ion vodă cu oastea turcească şi tătărască, nu pre lesne s-ar fi aşăzat la domnie, că pănă a veni ajutoriu leşescu, Ioan vodă au căzut cu oastea în ţară. Bogdan vodă văzîndu că-l împresoară vrăjmaşul său, i-au dat cale şi s-au dus la Hotin. Iară Ion vodă pre postul cel mare au venit la Iaşi / <112> şi au şăzut în scaun î luna lui martie, în anii 7080 [1572]. Şi arătîndu-să groaznic ca să-i ia spaima toţi, nu de alta să apuca, ci de cazne groaznice şi vărsări de sînge şi tăie pre Ionaşco Zbiera în zioa de Paşte şi multe cazne făciia. Războiul lui Ion vodă cu Bogdan vodă. Ion vodă ştiind pre Bogdan vodă la Hotin că nu doarme, ci strînge oaste împotriva lui, strîns-au şi el ţara şi oaste turcească încă avea. Iar Bogdan vodă au tras ajutoriu din Ţara Leşască, că mulţi priieteni avea, că şi cumnaţi îşi făcusă, că o soră o dideasă după Panevschii, alta o tocmisă duă Zborovschii şi el încă tocmisă să ia fata lui Tarlo, de nu ar hi schimbatu-să norocul. Şi aşa daca au dobînditu la vreo 2.000 de leşi şi Mielţchii hatmanul venise cu capul său, de era oastea pre mîna lui şi Sinavschii voevod rusescu şi alţii, ş-au trimis de au întrat în ţară şi s-au lăsat spre Prut. De acolo au trimis de au adus puşcile de la Hotin şi s-au pogorît la Ştefăneşti. Acolo au prinsu de veste că şi straja [184] lui Ion vodă nu iaste departe şi au / <112v.> trimis o samă de dînşii înainte să vază, carii au dat la Prut spre moldoveni. Ei după învăţătură ce au avut, războiu nu au dat, ci au trecut Prutul pre ceia parte şi s-au lăsat în jos, de mergea moldovenii pe de ceasta parte de Prut, leşii de ceia parte. A doao zi şi de harţu s-au ispitit. Cemoldovenii tot s-au dat înapoi spre temeiu, unde era cu turcii la un loc strînşi. Şi apropiindu-să spre Iaşi, s-au arătat oastea toată a lui Ion vodă era vreme atuncea joi după Rusalii. Văzîndu Mieliţchii hatmanul atîta mulţime de oaste nainte, să făciia într-o zi a cerca vadul de la Prut, să treacă spre oastes lui Ion vodă. Şi daca au înserat, s-au întorsu înapoi. A doao zi, daca au dat moldovenii că leşii au dat dos a fugi, s-au lăsat după dînşii a-i goni. Şi daca i-au ajunsu, în multe locuri sau bătut şi mulţi au perit de îmbe părţile şi din moldoveni şi din leşi. Iară a-i risipi nu i-au putut. Mai apoi cu toată nevoinţa au silit să-i spargă şi nu i-au putut, nici la trecătoare, nici la Nistru suptu cetate nimica nu le-au putut strica, că cetatea fiind pre mîna lor, pre dînşii îi răşchira, iară pre sine să apăra. Acolo / <113> le venise leşilor într-ajutor Iazloveţschii hatmanul cu 800 de oameni, ci i-au întîmpinat la trecătoare. Ci văzîndu că nu le au slujit norocul, s-au lăsat atuncea ca să să găteze mai bine pre altă dată. Ci Bogdan vodă, bolnăvind de ochi, de nu gîndiia de domnie şi de nevoia sa, s-au tras la Moscu, unde şi moarte i s-au prilejit acolo. Toată domniia a lui Bogdan vodă au fost un an şi trei luni, fără cît au mai domnit şi cu mînă-sa, doamna Roxanda. (SIMION DASCĂLUL). Această poveste ce scrie mai sus, că au venit leşii cu oaste asupra lui Ion vodă, scrie mai deşchis şi de ajunsu Marţin Paşcovschi cronicariul leşăscu, însă noi n-am vrut să însemnăm aicea, iară cui va trebui să ştie mai au adevărat, acolo să citească şi va afla. Cîndu s-au aşezat Ion vodă la scaun. Ion vodă după izbîndă cu noroc ce goni pre vrăjmaşii săi din ţară, să aşeză la domnie, carele dintăi la toate era pre voia ţării, iară mai apoi pre toţi i-au covîrşit cu vrăjmăşiia [185] lui şi cu morţi groaznice ce făcia. Şi vrîndu să ia agonisita tuturora, nu alt meşteşug, ci cu vărsare de sînge şi din zi în zi izvodiia feluri de munci noao. / <113v.> Băgat-au în foc de viu pre vlădica Gheorghie, de au arsu, dîndu-i vină de sodomie, auzind că are strînsură de avuţie. Mitropolitul Theofan n-ar fi ieşit întreg de dînsul, de nu ar f fugit prin munţi de groaza lui. Temniţile pline de călugări. Şi îngropă de vii pre Veveriţă şi pre popa Cozma şi pre Molodeţu călugărul, iar din boiari şi din cei de cinste sabiia lui nu mai ştiia şi cu toate feluri de morţi îi omoriia. Şi aşa socotiia că niminea n-au fostu mai destoinic decît dînsul. De lege îşi rădiia, că în postul cel mare s-au însurat şi alte călcături de lege multe făciia. Cîndu au venit veste lui Ion vodă că l-au maziliz împăratul şi au dat domniia lui Pătru vodă Şchiopul şi cînd s-au sfătuit şi Ion vodă cu ţara să să rădice asupra turcilor, 7081 [1573]. Într-acele belituri şi morţi groaznice fără dumnezeire ce făciia Ion vodă în domniia sa şi nimica nu-şi aducia aminte, cum va veni la cea de apoi, iată i-au venit veste că l-au mazilit împăratul şi domniia iaste dată lui Pătru vodă Şschiiopul. Acestu Pătru vodă era din Ţara Muntenească, ficior Mircii vodă şi nepot de soră Mihnii vodă. / <114> Ion vodă daca să văzu înstreinat de mila stăpînu-său, împăratului turcescu, gîndi ca să ţie ţara cu sabiia şi de sîrgu trimisă la cazaci, de i-au poftitu să vie cu leafă într-ajutor. Şi strîngîndu ţara, cătră carei să ruga cu multe cuvinte blînde, ca să le poată întoarce cu inimile spre dînsul şi arăta nesaţiul turcescu şi lăcomiia lor (că a lui nu o vedea), zicîndu că turcii toate schimburile le fac pentru mîzdă, de-i îngreuiază ca să-i sărăcească şi să-i slăească. Şi le arăta cum poate de lesne să dipărteze mîna turcului de pe dînşii, de vor vrea şi ei, că pre leşi îi are spre sine plecaţi, cazacii sau făgăduit că cît le va da ştire, vor veni, la carii au trimis, cărora nu le pot sta înainte niciodată turcii, ci numai ţara îi lipseşte, că [186] de să vor pleca şi ei să fie întru una, nici oaste nu vor trimite, ci vor face ţărîi pre voie. Iară dispre sine, să nu-l ştie ca pre un vrăjmaşu, ci ca pre un părinte să-l ţie, iară de au făcut cuiva şi înaljosul, tot pentru turci au făcut, să le între în voie şi să-i umple şi nu i-au putut sătura. De care lucru, pre cît l-au cunoscut de rău, să-l conoască mai mult spre folosul lor. Aşa Ion vodă umplîndu pre toţi cu nădejde, cu glas mare / <114v.> strigară că lîngă dînsul vor peri, cum s-au şi tîmplat. Cîndu s-au gîtit Ion vodă cu oaste să iasă înaintea turcilor. Ion vodă daca au luat credinţa ţării, să gătiia de războiu şi în toată ţara trimisă în grab, să iasă toţi la oaste. Trimisă şi la Henric craiul leşăscu, pohtindu-l să-i dea oaste într-ajutor, ci de acolo nu s-au folosit. Craiul s-au mîntuit cum că cu turcul are legătură ţara lor, mai mult de 100 de ani şi stă neclătită. Iară cazacii, cumu-şi sîntu ei gata de a să amestecarea la toate, neîntrebîndu, s-au strînsu 1.200 de oameni şi au venit şi la Ion vodă. Pre carii văzîndu-i Ion vodă, nu într-alt chip, ci ca cînd ar fi văzut îngerul din cr cu veste bună şi de izbîndă pogorît şi cu multe daruri pe capitile, cine era, i-au dăruit. Cîndu au bătut straja lui Ion vodă pre straja lui Pătru vodă şi a lui Alixandru vodă. Ion vodă daca ş-au strînsu oastea toată şi s-au bulucit la un loc toţi, iată -au venit veste cum Pătru vodă şi cu Alixandru vodă au întrat în ţară cu mulţi oameni şi de la Ţara Ungurească şi muntenii şi turcii. Aşa au ales Ion vodă cap dintre / <115> cazaci pre Sfirciovschii cu cîţiva cazaci şi cu o samă de oaste de ţară cu Dumbravă vornicul şi i-au trimis înainte, de strajă, să vază cu ochii. Şi el cu altă oaste au purces după dînşii. Iar Sfirciovschi şi cu Dumbravă vornicul cu acea samă de oaste au nemerit 400 de oameni, straja lui Pătru vodă şi fără veste i-au încunjurat şi i-au prinsu pe toţi. [187] Războiul dintăi, cîndu au bătut Ion vodă pe Pătru vodă Şchiopul. Sfirciovschii şi cu Dumbravă vornicul, daca au biruit acea strajă şi au prinsu de veste cum Pătru vodă nimica nu ştie de oastea lui Ion vodă, îndată au răpezit oameni de ţară, să  dea ştire lui Ion vodă, să sîrguiască să-i lovască fără veste, că are vreme, de-i iaste voia să-i bată. Şi i-au dat ştire cum iaste oaste foarte multă. Înţelegîndu aceasta Ion vodă, cum au putut mai tare au sîrguit. Şi daca s-au împreunat toţi, împărţindu-să în trei polcuri, i-au lovit cîndu ei dormiia fără grijă. Aşa nimini de nimica nu să putea apuca, fiind ezbrăcaţ şi fără cai, căci caii le era slobozi la păjune în nădejdea strejii. Aşa împresurîndu-i fără veste şi multă moarte făcînd într-înşii, birui Ion vodă. / <115v.> Iară domnii amîndoi de-abiia au scăpat, lăsînd tot în tabără şi au hălăduit numai cu trupurile la Brăila. Cîndu au prădat Ion vodă Ţara Muntenească şi au pusu acolo domnu pre Vintilă vodă. Ion vodă daca au bătut pre Pătru vodă Şchiopul şi pe Alixandru vodă, s-au lăsat în goană după dînşii şi au slobozit oastea în pradă, de au jăcuit Ţara Muntenească mai mult di jumătate. Şi puse domnu în Ţara Muntenească pre Vintilă vodă şi el s-au întorsu înapoi. Cîndu au arsu tîrgul Brăila, Ion vodă. Daca s-au întorsu oastea lui Ion vodă din pradă de la Ţara Muntenească, apucatu-s-au de Brăila, de au ars tîrgul cu totul, numai cetatea au rămas. Şi gătindu-să ca să bată cetatea, să o ia, ci nu-i era greu a o lua, de nu-i vrea fi venit veste dindărăt, cum tătarii au întrat în ţară. Ci lăsîndu cele streine, s-au întorsu la ale sale, ca să le apere. [188] Al doilea războiu, cîndu au bătut Ion vodă pre oastea turcească şi tătărască. Înţelegîndu Ion vodă că turcii de iznoavă s-au rădicat asupra lui, îndată au răpezit, cum mai degrab să să bulucească oastea di pre unde au fost răşchirată, / <116> dîndu-le ştire că turcii de pre la cetăţi şi tătarii din Bugeac să strînsese. Pre carii daca i-au lovit Ion vodă cu oastea sa şi pre aceia pre lesne i-au spartu. Cîndu au arsu Ion vodă Tighinea şi Cetatea Albă. Ion vodă văzîndu atîta supărare dispre turci, umplîndu-să demînie, cu foc au arsu Tighina şi Cetatea Albă şi multă pradă au făcut şi mulţi robi auscos. Decii Ion vodă curăţindu-să de vrăjmaşii săi, au dat ţărîi puţinea odihnă, să să răsufle. Iar cazacii nu să leniia, ci cîmpii Bugeacului pururea cerca şi multă pradă făciia. Al treilea războiu, cîndu au bîtut oastea lui Ion vodă pre o samă de oaste turcească. Călcîndu cazacii cîmpii Bugeacului şi multă pradă făcîndu, au dat spre o samă de oaste turcească, ce să strînsese şi mergea să lovască pre Ioan vodă fără veste. Şi de sîrgu au trimis cazacii la Ion vodă, de au cerşut să le trimiţă ajutoriu, ca să dea războiu acelor turci. Şi daca le-au trimis, pre lesne i-au biruit şi i-au răsipit cu ajutoriul prospăt. Că pănă a veni ajutoriu de la Ion vodă, aproape au fostu cazacii să piarză războiul de mulţimea turcilor. Ci apoi moldovenii proaspeţi şi odihniţi, dîndu războiu vitejaşte, / <116v.> pre lesne i-au spart. [189] Al patrulea războiu cîndu s-au bătut Ion vodă cu turcii la Cahul, unde i s-au prilejit moarte groaznică, nu ca altor creştini 7082 [1574] iunie. Auzind împăratul turcescu, sultan Selim de semeţiia lui Ion vodă, şi cîtă pagubă i-au făcut, au gîndit ca să stropşască toată Ţara Moldovei şi pre hainul său, pre Ion vodă, să-l prinză. Şi degrabu trimisă în toate părţile, la toţi sangeagii, să să găteaze de oaste şi să treacă Dunărea asupra lui Ion vodă. Iară Ion vodă daca au înţeles, cu oastea sa, cu toată, s-au pornit şi au supus oastea sa suptu Tighinea şi au trimis o samă de oaste cu Ieremiia pîrcălabul de Hotin, ca să apere trecătoarea turcilor, să nu treacă Dunărea. Ci nevoie iaste a opri cei puţini pre cei mulţi şi cei slabi pre acei tari, că trecîndu întăi puşcile cu inicerii şi cu pedestrimea, să apere vasile, aciiaşi şi oastea toată au sosit. Văzîndu Ieremiia pîrcălabul că nu-i poate opri, s-au întorsu şi de sîrgu au  dat ştire lui Ion vodă. Ci Ion vodă altă zăbavă n-au făcut, ci îndată au purces spre oastea turcească. Însă întăi au trimis pre Sfirciovschii cu o samă de cazaci şi cu 6.000 de oameni de ţară, să poată / <117> prinde limbă. Şi fără zăbavă au dat pre oastea turcească, unde nu era mai puţini decît oastea moldovenească şi dîndu-i războiu, au fugit turcii. Nici altă limbă n-au putut prinde, fără numai un turc rău rănit, de n-au putut nimica dintr-însul să înţeleagă. Decii sîngur Ion vodă cu vreo 600 de oameni s-au lipit la baltă, la Cahul, unde era oastea turcească, şi s-au suit într-un piscu de deal, să poată cunoaşte cîtă samă de oaste va fi de cea turcească, ci nimica n-au cunoscut, că oastea era pre văi, de nu să vedea, numai străjile în patru locuri au văzut. Şi decii s-au întorsu Ion vodă la tabără. Şi acolo o samă de boiari cei mari, anume vornicul Murgul cel mare şi Bilăi vornicul cel mare, şi Slăvilă hatmanul, văzîndu atîta putere de oastea turcească ce venise cu Pătru vodă, temîndu-să ca să nu cază în mreaja vrăjmaşului său, au părăsit pre Ion vodă şi au fugit la turci, de s-au închinat lui Pătru vodă. [190] Cîndu s-au lovit oştile. Decii Ion vodă au împărţit oastea sa în 30 de polcuri şi la tot polcul au dat cîte o puşcă, era şi 80 de puşci huşniţe. Iară toată oastea lui era de 30.000, / <117v.> fără prostime şi adunătură ce era pre lîngă Ion vodă. La începutul războiului zic că o samă de moldoveni să să fie închinat la turci şi turcii i-au pus în frunte, de s-au oprit focul într-înşii, de au perit cu totul. Decii cazacii cu focul, moldovenii cu fuşturile arunca turcii, de nu să ştiia ce vor face. Văzîndu turcii pre moldoveni că vor să moară, decît să nu biruiască, cu multe meşterşuguri au nevoit să-i amăgească pre moldoveni, să-i ducă asupra puşcilor. Ci văzînd moldovenii meşterşugurile lor, nu-i goniia mult, ce numai pînă da dos, că vediia că fuga lor iaste cu înşălăciune, că de mulţimea lor tot locul acoperisă. Decii lăsîndu turcii partea dispre cazaci, cu toată puterea s-au întorsu spre moldoveni şi puşcile toate le sloboziia într-înşii. Ci moldovenii aşa sta, cum s-ar fi gătit să moară au să izbîndească. Şi multă moarte s-au făcut între amîndoao părţile, că nu era loc a călca pre pămîntu, ci pre trupuri de om. Aşa mai apoi  să bătiia de aproape, cît şi mîinile le obosisă şi armile scăpa. Acela praf să făcusă, cît nu să cunoştiia care de care-i iaste, de săneaţe şi de trăsnetul puşcilor nu să auziia disăre amîndoao părţile, nici puşcaşii nu mai ştiia în cine dau. / <118> Decii Ion vodă au îndireptat pre ai săi dinapoia puşcilor, să să odihnească puţinel şi turcii aşijderea. Aşa stîndu şi privind unii la alţii, au dat o ploaie mare, de li-s-au muiat praful. Ci nu au fost moldovenilor nici o îndemînă, că puşcile li-s-au muiat, de unde avea ajutori mare s-au scăpat. Ci de-a mînă le-au căutat a să bate şi nu putea să să sprijinească de mulţimea turcilor. Mai apoi oastea tătărască proaspătă i-au lovit, de le-au căutat a da dos şi tătarii a-i goni şi a-i arunca. Numai pedestrimea şi oastea cea de strînsură au rămas şi 300 de cazaci. Ce fiind şi turcii osteniţi, nu năvăliia. Aşa scăpîndu-să de oastea cea călărăşască, Ion vodă ş-au dat glas cu cazacii, să să pedestrească toţi, că pedestrimea moldovenească, ce era adunaţi în dobîndă decît pre leafă, era aproape 20.000 de oameni. Şi năvălind cu dînşii însuşi [191] Ion vodă, au luat puşci uşoară de la turci şi legîndu tabăra, s-au dus înapoi şi s-au tras înapoi, la un sat, la Roşcani, de s-au îngropat, unde mare nevoie avea de apă. Iar turcii, daca s-au strînsu cu toţii, cu cei de la goană, i-au încunjurat, mai nainte de apusul soarelui şi toată noaptea i-au străjuit, să nu iasă dintr-acela loc. Daca s-au făcut zioă, / <118v.> cu toate puşcile au început a bate într-înşii, ci nimica nu le strica, că să îngropasă bine în şanţuri, unde trei zile s-au apărat. Văzîndu Ion vodă că flămînzescu şi mor de sete şi praful încă îl împuţinasă, să fugă să scape, loc nu era, doară să zboare, că coprinsese turcii tot locul, gîndi ca doară cu blîndeţe şi cu jurămîntu făcîndu cu turcii, doară să va scoate de la moarte. Începu a trimite la dînşii că să va închina, de vor trimite un om ca acela ca să-i jure lui, de ce va pohti el, că-i va face pre voie. Turcii bucuroşi fură la una ca aceia, decît arme şi cu sînge, mai bine cu înşălăciune să-l dobîndească. Aşa decii trimiseră la Ion vodă, de-i jurară pre pofta lui, ca să-l ducă viu la împăratul, pre cazaci să-i lase neatinşi, să să ducă de unde au venit, iară de aceialaltă adunătură să-i sloboază volnici, să să ducă la casile lor, că nu va fi paguba lui, ce a împăratului, căci sîntu robi înpărăteşti. De moartea lui Ion vodă. Văzîndu Ion vodă tocmala şi făgăduinţa mare şi jurămîntul tare de la turci că-i vor face pre voie de toate cîte scrie mai sus, cum au pohtit el, s-au gătitu să meargă la paşa, în tabăra turcească şi au împărţit tot al său ce au avut între cazaci şi di cătră / <119> toţi ş-au luat iertăciune şi însuş al treilea la tabăra turcească au mersu. Acolo, daca l-au dobînditu, cu multă mînie l-au mustrat şi l-au dat de viu, de l-au legat de coadele a doao cămile şi l-au slobozit prin tabără di l-au fărămat (atuncea zic să fie zis Ion vodă: „Caută că eu multe feliuri de morţi groaznice am făcut, iară această moarte n-am ştiut să o fiu făcut“). Mai apoi s-au lăsat la ceialaltă spuză, de i-au snopit şi i-au sfărămat. Văzînd cazacii spre ce stă lucrul şi viiaţa lor, au silit să între iară în şanţuri, ci [192] n-au putut, căci corpinsese turcii. Ci văzîndu aşa, au intrat în tabără şi în grămada turcească, tăindu şi oborîndu, de au perit pănă într-unul. Aşa au fostu sfîrşitul lui Ion vodă. Acest Ion vodă au domnit trei ani. De prada tătarilor. Iară daca au perit Ion vodă, tătarii s-au lăsat în pradă piste toată ţara, de au robit, de n-au fost niciodată mai mare pustiitate în ţară decît atuncea, că pre toţi i-au coprinsu făr grijă pre la casile lor, unde pănă astăzi între Prut şi între Nistru au rămas pustiitate; de nu s-au mai discălicat oameni. / <119v.> De domniia lui Pătru vodă Şchiopul, ficiorul Mircii vodă, 7082 [1572] iunie 25 dni. Turcii deaca ş-au destoit inimile sale şi omorîră pre Ion vodă, dederă domniia lui Pătru vodă, pre carile l-au poreclit Şchiopul şi ei s-au întorsu înapoi. Iară Pătru vodă îndată au trimis pre Bilăi vornicul, de prinse scaunul Sucevii şi dede veste de pace şi de domnu tînăr şi scoasă băjăniile pre acasă. Iară Pătru vodă în luna lui iunie în 25 de zile au şăzut în scaun şi pre toţi i-a tras cătră sine. Vă leat 7083 [1574] dichemvrie 18, Selim împăratul turcescu au murit, carile au împărţit 8 ani şi 6 luni şi au fost băutor de vin, iară straşnic la războaie. Şi pre urma lui stătu împărat sultan Amurat. (AXINTE URICARIUL) Iară în anii 7084 [1576] sultan Amurat trimis-au multe întunerice de oşti turceşti, de au trecut marea şi s-au oştit asupra vavilonlui, care iaste la Răsărit şi vîrtoase războaie au făcut cu haldei, ce să numescu acum cazîlbaşi şi multă vreme s-au luptat cu dînşii şi nimica nu au isprăvit / <120> şi mulţi turci fără samă au murit. [193] Vă leato 7085 [1577] răposat-au Alixandru vodă domnu muntenescu, fratile lui Pătru vodă, şi l-au astrucat în mănăstirea Ostrovul aproape de Bucureşti, ce iaste zidită de însul, carile au domnit 9 ani şi o lună şi au rămas domniia Mihnii vodă, fiiu-său. Într-acesta an s-au arătat în văzduh stea cu coadă sau cumu-i zic unii cometha, noembrie. De Ivan Potcoavă, ce l-au poreclit şi Creţul, care ş-au pus nume de domnie Ion vodă, vă leato 7085 [1577]. Pre aceia vreme, fiind în al patrulea an al domnii lui Pătru vodă, oarecare un Ivan Potcoavă pe poreclă, pentru că au fostu rumpînd potcoavele, iară unii i-au zis Creţul, ce s-au fostu făcînd frate al lui Ion vodă, răspunzîndu-să de moşie şi de naşterea sa de la Mazoviia, de unde şi Ion vodă era, acestu Potcoavă ş-au scos nume de domn. Şi între cazaci avîndu cunoştinţă, pre mulţi au măgulit lîngă sine. Şi vrîndu să vie spre ţară, au vrut cu meşterşug, să aibă slobozeniie şi de la cei mai mari şi făcîndu scrisori cu multe peceţi de la boiari şi curtenii din ţara Moldovei, / <120v.> au doară să fie fostu şi cu voia unora, cum zic unii, că s-au dus Creţul Potcoavă cu cărţile la voevoda Chievschii, ce era pre acele vremi cneazul Constantin şi la starostea de Bar, de le-au arătat cumu-i pohtescu boiarii şi ţara să-şi margă la moşiia sa, la Moldova. Şi făgădui mult să le dea, numai să-i fie întru ajutoriu. Ca starostile de Bar oaste au zis că nu i să cade să-i dea fără ştirea craiului şi mai cu deadinsul şi pentru aşăzarea păcilor. Iar craiului s-au făgăduit că-i va da ştire, ca să ia învăţătură. Cîndu au purces întăi Creţul Potcoavă cu oaste căzăcească spre ţara Moldovei. Într-aceia vreme sfătuindu-să Potcoavă Creţul cu starostea de Bar, iată şi un Copiţchii oarecarile, fiindu atuncea nemerit la Bar, carile venise de curînd de la cîmp, înţelegîndu [194] de Potcoavă, s-au adunat şi vorovind cu dînsul, cu multă giuruinţă l-au umplut Creţul, de-l va aduce la domnie, la scaunul Moldovei. Decii Copiţchi avîndu mare cunoştinţă între cazaci, s-au dus la dînşii, pre unii cu făgăduinţe umplîndu-i, pre alţii cu bani ungîndu-le ochii, din ce au avut şi el, din agonisita sa, i-au plecat şi au mai lipit lîngă sine pre un moldovean ce-l chema Ceapă, / <121> ce să însurasă între cazaci. Şi cu nevoinţa lor s-au strîns 330 de cazaci şi au pus hatman pre dînşii pre Şah şi au întrat în ţară. Aşa oblicind Pătru vodă, au strînsu ţara şi s-au gătit de dînşii şi luund puşcile, au ieşit să meargă împotriva lor. Auzind cazacii de aceasta, au apucat ce au putut de la margine şi s-au întorsu înapoi, cruţindu-să pe altă dată, să să gătească mai bine. Cîndu au mersu ponoslu de la Pătru vodă la craiul leşescu pentru zarva ce face Potcoavă Creţul cu cazacii şi cînd au mersu Creţul al doilea rîndu la ţara Moldovei cu oaste căzăcească şi au apucat scaunul. Avîndu Pătru vodă greu de Creţul şi de cazacii ce era cu dînsul, ca să nu între iarăşi de iznoavă în ţară, să prade, trimis-au cărţi la caştelanul de Halici, carile era să margă sol la împărăţie, să lege pace, deci au dat ştire cum cazacii s-au rădicat şi vor să puie pre Creţul la domnie, de care lucru, de nu vor face pace cu dînsul şi de nu să vor certa ceia ce sînt cu dînsul, pacea cu împărăţiia nu va putea să stea. Acestea toate au scris caştelanul la craiul. Înţelegîndu craiul leşăscu de Potcoavă Creţul, cum s-au / <121v.> rădicat cu cazacii şi face zarve şi va să scoaţă pre Pătru vodă din domnie, îndată au scris la hatmanul şi la o samă de boiari, la margine, să puie nevoinţă să-l dobîndească şi pre dînsul şi pre cazaci. Hatmanul, daca i-au venit cărţile crăeşti, au trimis trei roate de ... cu Boboleţschii, ca să-l afle la Nemirov, că acolea se ţinea mai nainte. Acolo [195] daca au venit, l-au aflat, ci Creţul au prinsu de veste, au ieşit din tîrgu cu 50 de cazaci pedestri cu sineţe şi au venit la un vad, unde au întrat în apă pănă în pîntecile calului şi au pus cazacii denainte. Iar Boboleţschii, daca au sosit la vad după ei, văzîndu pre Creţul că iaste gata a să baterea şi la loc strîmtu, nu s-au apucat de războiu, ci s-au întorsu înapoi şi aciiaş Creţul după dînsul în tîrgu. Boboleţschii la curte, iar Creţul în tîrg la gazdă. Decii Boboleţschii au chiemat pre mai marile tîrgului şi i-au zis să prinză pre Creţul şi să i-l dea. Iar mai marile tîrgului s-au lepădat de dînsul şi au zis că: „Eu nu-l voiu prinde, nici ţi-l apăr, ci de-ţi trebuiaşte, tu ţi-l prinde“. Văzîndu omul hatmanului că nu foloseşte nimica, dudu-s-au şi au spus hatmanului. Înţelegîndu acestea toate, hatmanul le au trimis la urechile craiului cum n-au / <122> vrut să-l dea oamenii voevodului de Braslav. Ci craiul au trimis cu ponoslu la voevodul, ca să i-l prinză şi să i-l trimiţă. Ci pănă a merge comornicul crăescu cu cărţile, Creţul cu mai mulţi oameni, mai bine s-au gătit şi au întrat în ţară pre la Soroca. Acolo cumu-şi-i rîndul oamenilor, daca l-au vestit de domnu tînăr, mulţi i s-au închinat. Războiul lui Pătru vodă, cîndu s-au bătut cu Potcoavă Creţul, carile venise cu cazacii. Auzindu Pătru vodă cum Ivan Potcoavă ce-i zic Creţul au întrat în ţară pre la Soroca cu oaste căzăcească, de sîrgu s-au gătit şi au ieşit cu oaste împotriva lui. Luat-au şi puşcile cu sine şi s-au gătit de războiu şi au pus beşlii după puţşci, dîndu-le învăţătură, că după ce vor slobozi puşcile, să să răpază în cazaci. Ci cazacii cumu-ş sînt învăţaţi la rîzboiu, cîndu au slobozit beşlii puşcile, ei au căzut cu toţii la pămîntu, de i-au covîrşit focul. Turcii gîndindu-să cum că sîntu ucişi toţi de puşci, s-au lăsat de dînşii, aşa cazacii au slobozit într-înşii focul şi multă pagubă au făcut în oastea lui Pătru vodă. Şi aciiaşi oastea lui Pătru vodă au dat / <122v.> dosul şi izbînda au rămas la cazaci. Decii cazacii s-au dus cu domnul său, Creţul, la iaşi, şi au apucat scaunul, noemvrie 23 de zile, iar Pătru vodă s-au dus în Ţara Muntenească. [196] Războiul al doilea, cîndu s-au bătut Pătru vodă cu creţul la Dacolina. Pătru vodă daca l-au bătut Creţul cu cazacii, s-au dus în Ţara Muntenească şi au dat ştire la împărăţie, cum s-au rădicat cazacii asupra lui şi l-au scos din scaun. Înţelegîndu de aceasta împăratul, de sîrgu au trimis hochimurile sale la dobrogeni şi la bugegeni şi la munteni, să margă cu Pătru vodă asupra Creţului. Decii Pătru vodă de sîrgu grijindu-să de oaste, venitu-i-au într-ajutoriu şi moldovenii joseni. Aşa decii Pătru vodă cu ajutoriul împăratului şi cu a sa oaste ce au avut, s-au pornit spre Iaşi asupra Creţului. Auzind Potcoavă Creţul de venirea lui Pătru vodă, s-au gătit de războiu şi au ieşit înainte-i cu oaste căzăcească la Docolina. Fost-au şi oaste de ţară cu cazacii, că mulţi să închinase. Şi tocmindu-să de războiu, au pus cazacii întăi pre moldoveni în frunte, mai apoi hatmanul Şah cel căzăcescu nu i-au lăsat, temîndu-să să nu-i / <123> viclenească moldovenii, au pus pre cazacii săi în frunte şi n-au vrut pre niminea să lasă la harţu. Şi apropiindu-să oastea lui Pătru vodă, văzînd cazacii pre turci că aduc nainte cirezi de vaci, ca să stîmpere armele în dobitoace, n-au vrut cazacii să săgeate de departe, ce odată au slobozitu focul şi în oameni şi în dobitoace.Ci dobitoacele mai multă zăhăială făciia turcilor decît cazacilor, că de trăsnite fugiia înapoi. Şi dîndu războiu vitejaşte, după multă nevoinţă a cazacilor, iată al doilea rîndu pierdu războiul Pătru vodă şi iarăşi rămasă izbînda la cazaci. Cîndu s-au întorsu Creţul în Ţara Leşască şi au părăsit scaunul şi de moartea lui. Potcoavă Creţul carile îş pusese nume de domnie ion vodă, după războiu cu noroc şi de izbîndă ce au făcut la Docolina, de au bătut pre oastea lui Pătru vodă, s-au întorsu la Iaşi. Deciia văzîndu că nu va putea aşeza la domnie, că şi din Ţara Ungurească să pogorîse lui Pătru vodă, s-au întorsu la Iaşi. Deciia văzîndu că nu va putea aşeza la domnie, că şi din Ţara Ungurească să pogorîse lui Pătru vodă oaste întru [197] ajutoriu, au părăsit scaunul şi ţara şi cu ai săi, cu toţii s-au întorsu înapoi pre la Soroca spre Ţara Leşască. De acolo nu-şi putea afla cale pre voia / <123v.> sa, că pre cîmpu era omeţi mari, pre la Nemirov să temea de hatmanul şi de voevoda Braslavschii, că-l cerca să-l prinză. Mai apoi daca au întrat în Ţara leşască, au chiemat voevodul pre Şah şi i-au zis: „Voi aţi făcut un lucru mare împotriva lui craiu şi a ţării, să stricaţi pacea cu turcul. Pentru aceia să aduceţi pre Creţul şi să mergeţi cu dînsul la hatmanul. El îl va trimite la craiul şi voi vă veţi curăţi de acea vină. Şi creţul încă va hălădui, văzîndu-l craiul aşa de folos“. Aceste cuvinte daca au spus cazacii Creţului, e fu bucuros, gîndindu-să că de va merge la craiul, îl va ajutori spre domnie. Decii s-au dus cu dînşii la hatmanul, hatmanul l-au trimis la craiul, craiul l-au dat la închisoare şi peste puţină vreme i-au tăiat capul. Cîndu s-au aşezat al doilea rîndu Pătru vodă Şchiopul la scaun 7086 ghenarie 1 dni. Înţelegîndu Pătru vodă că Creţul au părăsit scaunul şi ţara şi au trecut în Ţara Leşască, au venit la Iaşi şi să aşeză la scaun al doilea rîndu. Pre aceia vreme Pătru vodă dede mitropoliia lui Theofan mitropolitul, carile la Ion vodă o lăsase şi fugise prin munţi, de frica lui. / <124> De un Alixandru vodă, fratile Creţului, care au apucat scaunul la Iaşi şi au domnit o lumă. Pătru vodă daca s-au aşezat la domnie al doilea rînd, nu după multă vreme, ci întru acelaşi an, fevruare 9 zile, 7086, iarăşi au venit Alixandru, fratile Creţului, cu oaste căzăcească asupra lui Pătru vodă. Ci Pătru vodă ştiind poticala ce păţisă mai nainte cu cazacii, nu s-au apucat de războiu, ci i-au dat cale dintăi. Iară Alixandru au întrat în Iaşi şi au şăzut în scaun, fevruarie 9, iar Pătru vodă, de sîrgu [198] au strînsu oastea turcească şi muntenească şi ungurească, au încunjurat pre Alixandru în curte în Iaşi şi au bătut prejur curte, din cîşlegi pînă la miiaze păresimi. Iară noaptea martie 12 zile, Alixandru şi cu cazacii au ieşit din curte, că n-au mai putut suferi, că şi iarba şi buatile li să împuţinase, şi gîndindu că vor scăpa, au fugit spre codru. Ce prinzîndu de veste oastea lui Pătru vodă, s-au pornit după dînşii şi la iazerul Ciurbeştilor i-au ajunsu şi pre toţi i-au surpat acolo. Şi pre Alixandru încă l-au prinsu viu dimpreună cu boiarii lui. Acestu Alixandru vodă / <124v.> au ţinut scaunul numai o lună. De nişte domnişori ce venisă iar cu cazaci. De noroc era Pătru vodă cu cazacii, cum să tîmplă pururea omului de n-are odihnă, că bine de unii nu să mîntuia, alţii veniia asupra lui. Că într-acelaş an, după ce s-au aşezat al doilea rîndu şi al treilea rîndu la domnie, tot la anii 7086 [1577] iulie 27, nişte cazaci cu un domnişor au venit la Nistru şi ş-au pus toţi capetele. Aşijderea, curundu după aceşti cazaci, la anii 7087 [1578] octovrie 12 zile, un Constantin iar cu cazaci veniia în ţară şi s-au topit toţi în Nistru. Într-aceşti ani au zidit Pătru vodă mănăstirea Galata în vale şi nu după multă vreme s-au răsipit, care loc şi pănă astăzi că cunoaşte. Întru acestaşi anu, 7087 [1578], în luna lui octovrie 2, cînd Constantin cu cazacii trecea Nistrul, iară Zborovschii cu oaste căzăcească au lovit Daşovul, de l-au arsu şi l-au prădat şi multe turcoaie au robit şi mult plean au luat. Mai apoi s-au întorsu înapoi, fără de nici o zminteală. Cîndu au mazilit împăratul pre Pătru vodă Şchiopul, vă leatul 7088 [1579] dechevrie 2. / <125> Acest Pătru vodă ce-i zic Şchiopul, după ce au domnit 5 an, l-au mazilit împăratul Amurat şi au trimis pre un turc mare, de l-au luat din scaun şi la-u trimis la halep, la pază. Iară domniia o au dat-o Iancului vodă. [199] De domniia lui Iancul vodă, ce-i zic sasul 7088 [1580], fevruar 17, vineri. Daca au mazilti împăratul pre Pătru vodă Şchiopul, dat-au domniia iancului vodă, carile au fost de naşterea sa sas, de lege luteran. Pravoslaviia nu iubiia. Deciia deaca au venit în ţară şi au şezuz în scaun, fevruarie 17 zile, după aceia toată nedumnezeirea şi eriticiia sa ş-au arătat, că lăcomie de avuţie nespusă avea, pentru care pre mulţi au omorît. Mai apoi de lăcomie mare ce avea, trimisă să ia a zecea din boi în toată ţara. De un domnişor ce-i zic Ion vodă Lungul, 7089 [1581]. Iancul vodă fiind plin de lăcomie, izvodi obicină care n-au mai fostu niciodată, de au trimis în toată ţara să ia a zecea din boi, care obiceai nu l-au putut / <125v.> suferi ţara, ci s-au rădicat lăpuşnenii, de s-au sfătuit ca să să dezbată de suptu mîna Iancului vodă. Şi bulucindu-să, au rădicat dintre dînşii domnu pre Lungul şi i-au pus nume Ion vodă şi decii au purces pre Prut în sus. Iară Iancul vodă prinzîndu veste că lăpuşnenii s-au rădicat asupra lui, degrabu au trimis pre Bucium vornicul cel mare şi pre Brut postelnicul cu oaste împrotiva lor. Şi timpinîndu-să oştile la Bolota, s-au lovit de faţă şi dîndu războiu vitejaşte dispre amîndoao părţile, perdură lăpuşnenii războiul şi domnişorul încă să înică în Prut. Această poveste ce scrie mai sus, că s-au rădicat lăpuşnenii asupra Iancului vodă, cronicariul cel leşăscu, nimica nu scrie, iar letopiseţul nostru cel moldovenesc can pre scurt o semnează şi aceasta. Cîndu au pribegit boiarii moldovei prin ţări streine de nevoia Iancului vodă. Multe lucruri spurcate şi nedumnezeieşti făcea Iancul vodă în domniia sa, că de răotăţile lui toată ţara şi boiarii să oţărăia, că legea creştinească nu o iubiia, la avuţie lacom şi prădătoriu, ţara cu dările o îngreuia şi era om curvariu [200] preste samă, că / <126> nu numai afară, ce nice de curtea sa nu să feriia, că jupînesile boiarilor de la masa domnii sale le scotea, di le făciia silă. Acestea toate neputîndu suferi boiarii, mai vîrtos Movileştii, vlădica Gheorghie, Erimiia vornicul, carile mai apoi au fostu şi domnu şi frati-său Simion păharnicul, Balica hatmanul, s-au sfătuit pre taină ca să pribegească. carii întări ş-au făcut prileju cu voia lui, ca să margă să sfinţească mănăstirea Suceviţii şi apoi cu toţii au trecut la Ţara Leşască, alţii la turci, alţii la munteni, alţii printr-alte părţi. Mergîndu decii jalbă la împărăţie de răsipa ţărăi, i-au luat domniia şi au dat-o iarăşi lui Pătru vodă Şchiopul. Cînd au pribegit Iancul vodă şi de moartea lui, 7091 [1583]. Înţelegîndu Iancul vodă că l-au mazilit împăratul şi domniia o au dat-o iarăşi lui Pătru vodă Şchiopul, cunoscîndu la ce va veni mai apoi lucrul, gîndi că de va merge la turci, va avea pîră multă şi mai apoi să nu care cumva să şi piară, ci s-au sfătuit să treacă în Ţara Ungurească prin Ţara leşască, că peste munţi, pin ţară, nu era putinţă ca să teacă, că să temea de ţărani. / <126v.> Şi aşa au ieşit din ţară şi trecîndu pre la Pocutia, i-au ţinut calea Iazloveţschii şi l-au dus la Liov cu toată avuţiia lui. Şi îndată au trimis la craiul, de i-au dat ştire. Craiul au scris la Sinavschii hatmanul şi la Herbortu starostea de Liov, să-i ia tot crăescu şi lui să-i taie capul. Şi îndată au trimis craiul pe podscarbul lor, să-i ia toată averea Iancului vodă, numai ficiorilor şi doamnii sale să le lase o parte, să le fie de hrană. Şi după învăţătura craiului aşa au făcut şi i-au tăiat capul Iancului vodă. Scrie letopiseţul cest moldovenescu că moartea Iancului vodă au fostu cu învăţătura împăratului turcescu, de i-au tăiat capul. Şi au domnit Iancul vodă trei ani şi şapte luni. Acestu Iancul vodă zic cum că au fostu umblîndu vara cu sănie de os. Aşa au petrecut Iancul vodă ţenchiul său, viiaţa sa. / <127> [201] A doao domnie a lui Pătru vodă Şchiopul, 7092 [1583] octovrie 17. După ce au mazilit împăratul pre Iancul vodă, dat-au domniia iarăşi lui Pătru vodă Şchiopul, pre carile aşteptîndu-l toţi, iată au venit al doilea rîndu în ţară şi au şezut în scaun, octovrie 17. Auzindu deciia pribegii carii era fugiţi printr-alte ţări de nevoia Iancului vodă, cu dragoste s-au întorsu la domnu său, Pătru vodă. Pre carii i-au miluit iară cu boieriile lor. De nişte cazaci ce veniia să apuce scaunul Moldovei, vă leat 7092 [1583] octovrie 27. De noroc era Pătru vodă cu cazacii, că în domniia dintăi nu mai avea odihnă de dînşii, acum la a doao domnie, bine nu să aşezase la scaun, iată cazacii veniia să apuce scaunul, într-această lună octovrie 27 de zile. Ci Pătru vodă prinzîndu de veste, le-au ieşit înainte la Prut, la sat la Munteni, cu cîţi oameni au putut avea într-acea dată şi acolo i-au încunjurat, fiindu cazacii la strimtoare mare, căutatu-le-au / <127v.> a să închina. Din carei au ales Pătru vodă o samă, carii i-au părut oameni de treabă, de i-au oprit să-i slujască, iar pre alţii cu jurămîntu, i-au slobozit. De nişte cazaci ce au prăsat nişte sate din sus de Tighinea. Nu multă vreme după aceia au mai lovit cazacii din sus de Tighinea, pre decindea de Nistru, nişte sate ce să discălicase pre hotarul leşescu, turci ciutaci, moldoveni foarte mulţi, carii ieşisă din ţară de răul nevoilor Iancului vodă şi mare moarte au făcut într-înşii şi pradă şi robii şi cu dobîndă s-au întorsu pre la casile lor. [202] Cînd au zidit Pătru vodă Galata din deal. Într-acestaş an, daca s-au aşezat Pătru vodă la domnie, nu vru să lase în deşert pomana sa, carea o zidisă întăi, mănăstirea Galata din vale, care apoi să răsipisă, ci cu toată nevoinţa au silit şi cu toată osîrdiia au zidit Galata în deal, carea trăiaşte şi pănă astăzi. Cînd au prădat cazacii Tighinea şi o au arsu, 7092 [1584] avgust 7 zile.Întru acestaş an, avgust 7 zile, strînsu-s-au cazacii şi fără veste au lovit la Tighinea, de o au arsu şi o au prădat-o şi au robit pre cei tineri, fete, copii, / <128> iar pre alţii, pănă la unul i-au tăiatu şi multă dobîndă au luat cu sine, neavîndu cine să-i oprească sau să-i gonească, ci cu pace s-au întorsu înapoi. De o secită mare ce au fostu în zilele acestui Pătru vodă, de au perit toată roada, vă leato 7093 [1585]. Domnind Pătru vodă ţara Moldovei, mare secită s-au tîmplatu în ţară, de au secat toate izvoarăle, văile, bălţile şi unde mai nainte prindea peaşte, acolo ara şi piatră prin multe locuri au căzut, copacii au secat de secită, dobitoacile n-au fostu avîndu ce paşte vara, ci le-au fostu dărămînd frunză. Şi atîta prafu au fostu, cîndu să scorniia vîntu, cît s-au fostu strîngîndu troiani la garduri şi la gropi de pulbere ca de omăt. Iar dispre toamnă deaca s-au pornit ploi, au apucat de au crescut mohoară şi cu acelea ş-au fostu oprind sărăcimea foamea, că cprinsese pretitinderea foametea. Cînd s-au împreunat Pătru vodă cu Mihnea vodă, domnul muntenescu, leat 7094 [1586] avgust 15. Împreunatu-s-au Pătru vodă cu nepotu-său, Mihnea vodă, domnul muntenescu, ficiorul lui Alixandru vodă, la satu / <128v.> la Bogdăneşti pre Prut, avgust 15 zile, amîndoi cu curte multă şi cu gloate mari şi s-au ospătat cu mare cinste. [203] Războiul Pîrvului pîrcălabului de Soroca, cînd s-au bătut cu cazacii la Perieslav, în zilele lui Pătru vodă, 7095 [1587], ghenar 8. Rădicatu-s-au o samă de cazaci ca nişte lupi de sîntu învăţaţi de-a pururea la pradă, de au întrat în ţară şi au prădat şi multe bucate au luat de la ţinutul Sorocii. Iară Pîrvul pîrcălabul Sorocii s-au îndemnat cu hînsarii şi cu alţii, carii au vrut de bună voie şi i-au ajunsu la Perieslavu. Acolo cazacii vrînd să nu dea dobînda, moldovenii să scoaţă al său, tare războiu s-au făcut într-înşii şi în doao zile bătîndu-să, de abiia au spartu pre cazaci. Mai apoi daca i-au biruit, pre toţi i-au omorît, fără numai unul zic să fie scăpat; o samă vii i-au prins şi i-au trimis la Pătru vodăă, pre carii i-au trimis la împărăţie. Cînd au făcut nuntă Pătru vodă, de au însurat pre nepotu-său, Vladul vodă, 7095 [1587] iunie 10. Într-acestaş an, în luna lui iunie, Pătru vodă făcu nuntă nepotului său, Vladul vodă, ficiorul lui / <129> Miloş vodă, de au luat fata Mircii vodă şi au chiematu la nuntă pre Mihnea vodă, domnul muntenescu. Nuntă domnească au făcut cu multă chieltuială şi jocuri şi mulţi din vecini au fostu în Tecuciu. De nişte cazaci ce au prădat Daşovul, iunii Pre aceia vreme tot în anul 7095 [1587], fără veste au lovit cazacii Daşovul, de l-au arsu şi pre mulţi au tăiatu şi prădîndu dobitoace şi avere multă luundu şi robiindu ce le-au plăcut, s-au întorsu întregi înapoi, fără nici o zminteală. [204] Războiul lui Pătru vodă, cînd s-au bătut la Ţuţora cu nişte căzaci ce venise cu un domnişor, ce-i zicea Ivan, 7096 [1587] noemvrie 23. Nu după multă vreme, ci fără zăbavă într-acestaş an, toamna, au venit cazacii în ţară cu un domnişor, ce i-au fostu zicîndu Ivan vodă, cărora le-au ieşit înainte Pătru vodă cu oaste din sus de Ţuţora, noemvrie 23. Şi dîndu războiu vitejaşte dispre amîndoao părţile, mulţi au picat şi în 26 de zile birui Pătru vodă pre cazaci şi-i sili de i-au dat pre cine au avut mai mare, carile au luat plată după vina sa. Iară ceialalţi să ascundea / <129v.> prin păduri şi carii pre unde outiia şi moldovenii îi goniia. Mai apoi cazacii fugîndu prin păduri, carii unde au putut scăpa, apărîndu-să pănă la apa Cerimuşului, de s-au tras în ţara lor, puţini întregi, ci mai toţi răniţi şi pedestriţi. Cîndu au lăsat domniia şi scaunul de bună voie Pătru vodă Şchiopul şi s-au dus în Ţara Nemţască. Domnind Pătru vodă ţara Moldovii ca un domn vrednic, cum să cade, cu di toate podobiile cîte tribuiesc unui domnu de cinste, că boiarilor le era părinte, pre carei la cinste mare-i ţinea şi din sfatul lor nu ieşiia. Ţărîi era apărătoriu, spre săraci milostivu, pre călugări şi pre mănăstiri întăriia şi miluia, cu vecinii de prin prejur vieţuia bine, de avea de la toţi nume bun şi dragoste, de nu era a zice cum nu iaste harnic de domnie. Judecata cu blîndeţe şi fără făţăriia o făciia. Mai apoi văzîndu nevoia ţărîi, că turcii pre obiceiul lor cel spurcat şi nestîmpăratu de lăcomie, trimiseră de cerea bani, să le dea mai mult decît era adetul ţărîi, făcu sfat cu boiarii, ce vor face, cum vor putea rădica şi alte dări, carile n-au mai fostu. Că nu-i de aceasta, că doară nu va putea plăti / <130> ţara, ci iaste că să face obicei, carile nu va mai ieşi şi acesta vor lua şi altile vor izvodi, cum s-au şi tîmplat. Şi ş-au ales sfat aceştii nevoi, ca să să înceapă de la altul iar nu de la dînsul. Şi decii să găti să să ducă [205] din ţară, măcar că boiarii cu toţii apăra să nu să ducă din ţară, ci să dea acea nevoie, că alţii vor da şi ţara tot nu va hălădui. Ci Pătru vodă nici într-un chip nu vru să să apuce de acea dare şi să ia blestemul ţării asupra sa. Ci îşi tocmi lucrul înainte şi la scaun lăsă boiari să păzească scaunul, pînă le va veni alt domnu de la împărăţie. Iar el umplîndu domniei sale 7 ani şi jumătate, s-au rădicat cu fruntea boiarilor, că boiarii să temură a rămînea, să nu paţă ca mai nainte cu Iancul vodă, între carii au fostu Stroiciu logofătul cel mare, Ierimiia Movilă vornicul şi frati-său Simion păharnicul, carii mai apoi amîndoi au căzut la domnie şi fratile lor Toader spătariul şi Andrei hatmanul şi alţii mulţi, carii nu să îndura de dînsul. Şi au trecut prin Ţara Leşască, în Ţara Nemţască şi acolo s-au aşezat. Unde spun că cînd au fost dîndu bani de chieltuiala bucatilor, au fostu plîngîndu şi au fost zicîndu: „Acestea sîntu lacrămile săracilor“. De acolo / <130v.> boiarii s-au întorsu în Ţara Leşască cu toţii şi s-au aşăzat acolo, la tîrgu la Podhaeţ şi pre aiurea. Şi aşa Pătru vodă putem să-i zicem cel Milostivu, că binile său au lepădat pentru ţară, care ca acesta nu s-au mai aflat. Era domnu blîndu, ca o matcă fără ac, la judecată dreptu, nebeţiv, necurvar, nelacom, nerăsipitoriu, putem să-i zicem că toate pre izvod le-au ţinut, ca să nu să zmintească. Acestu Pătru vodă au domnit întru amîndoao domniile doisprezece ani şi jumătate. De domniia lui Aron vodă cel Cumplit, care multă greotate au adus ţărîi, 7099 [1591]. După ce părăsi Pătru vodă domniia şi ţara, înţelegîndu turcii că ţara iaste deşartă de domnu, cercară pre cine vor trimite în locul lui Pătru vodă. Ci norocul cel bun al ţărîi să schimbă, că după noroc bun, iată veni şi rău, ca cum ar fi de la Dumnezeu însemnat, după vreme bună şi senin, să vie vreme rea şi turburată, / <131> după domnie lină şi blîndă, să vie cumplită şi amară. Aflară turcii pre Aron vodă, căruia i-au dat ţara cu multă datorie, că fiindu om fără suflet şi umblîndu şi alţii pentru domnie, pre toţi i-au umplut [206] cu bani, luundu bani cu camătă de la turci. Aşa, după multă datorie şi cheltuială ce împresurasă ţara, ş-au scos domniia la Moldova şi au venit în ţară de au şăzut la scaun în anii 7099 [1591]. Aşa, după ce s-au aşezat la domnie Aron vodă, nu-i era grijă de alta, numai afară de a prădarea şi dinlăuntru nu să sătura de curvie, de jocuri, de cimpoiaşi, cari îi ţinea de măscări. Aşijderea dabilile cu carile îngreuiasă ţara, nu umbla numai dăbilarii singuri, ce şi turci trimitea de umbla cu dăbilarii, de nu-şi era ţăranii volnici cu nimic, muierile nu era ale lor, fetile le ruşina, ce vrea să facă făcea. Dăbilariul pentru un potronic de-l vrea pîrî la dînsul, nu-l judeca, ci acolo trimitea acolo de-l pierdea. Pe boiarii pentru avuţiie îi omora, jupînesile le siliia şi domnind, nu alta ci ciudese şi minuni făcea. Acestea şi altile mai multe făciia şi să văzu că iaste tuturora nevăzut / <131v.> şi urît, ce gîndi ca să nu să încrează ţării şi lefeciilor de ţară, ci trase pre leafă unguri călăreţi şi pedestraşi şi făcu pedestraşilor odăi în curte, ca să fie pururea lîngă dînsul. Mai apoi văzîndu că de datornici nu să va putea mîntui, izvodi ce să ia de tot omul cîte un bou. Şi aşa trimisă în toată ţara cu turci, de strîngea, şi la carile nu să afla bou, lua ai cui era în satu, de la alţii îi lua toţi, cîţi avea, pentru cei ce nu avea boi, că mulţi de răotăţi şi de dabile multe, boi nici de hrană n-avea. Războiul lui Aron vodă, cîndu s-au bătut la Răut cu un domnişor Bogdan vodă îi zicea, la anii 7100 [1592] şi cînd au perit Bucium vornicul şi Bîrlădeanul logofătul şi Paos vornicul. Într-aceste răotăţi şi belituri ce făciia Aron vodă, de nevoie mare nemaiputîndu suferi ţara, s-au rădicat orheienii şi sorocenii cu un domnişor ce-i zic Ionaşco, pre carile îl alesese dintru dînşii cap şi-i puseră nume Bogdan vodă. Ce Aron vodă deaca au înţeles de aceasta, au dat ştire alţii ţări să să strîngă şi el fără zăbavă au ieşit cu curtea şi cu lefecii săi. Însă mai nainte, pănă a nu ieşi din curte, au tăiat pre Bucium vornicul / <132> cel mare şi pre Bîrlădeanul [207] logofătul şi pre Paos vornicul, dîndu-le vină cum ar fi cu ştirea lor. Decii au purces împotriva vrăjmaşilor săi. Şi mergîndu, pus-au pe Ureche logofăt mare. Şi decii s-au tîmpinat oştile la Răut şi dîndu războiu vitejaşte dispre amîndoao părţile, izbîndi Aron vodă şi bătu pre toţi şi pre domnişoru încă l-au prinsu, ci i-au tăiat nasul şi l-au călugărit. Decii, deaca au spart Aron vodă pre viclenii săi, nici un loc nu au lăsat să nu fie plin de vrăjmăşiia lui, că nu pierdea numai pre carii au fostu întru războiul acela, ce şi seminţiile lor, şi vinovaţi şi nevinovaţi. De maziliia lui Aron vodă. Gătindu-să Aron vodă să facă mai mari vrăjmăşii decît aceasta, iată i-au venit de la ţarigradu călăraşi cu cărţi de i-au datu ştire cum l-au mazilit împărăţiia, că împăratul turcescu şi sfatul auzindu de atîta răotate ce făcea, cu morţi şi cu jafuri fără măsură, l-au mazilit. Deciia să mira Aron vodă, cum va face să nu prinză oastea de veste şi ţara de mazilie, ca să nu-l omoară, că mulţi era carii vrea fi bucuroşi să auză una ca aceia, că le perise ărinţii, altora fraţii, altora ficiorii, / <132v.> alţii sărăcisă de multe răotăţi. Ci pre taină au învăţat pre călăraşi să nu scoaţă cuvîntu pre afară şi au trimis la Iaşi la doamnă-sa, să să încarce şi să purcează în jos. iară pre boiari i-au învăţat de i-au chiemat gloatile şi le au mulţămit de slujbă ce au făcut şi le au zis să margă cineşi pre acasă, gîndindu că doară să vor duce şi el să ia drumul spre Ţarigrad. A doao zi, părîndu-i cum să vor fi dus curtenii, au încălicatu şi au purces spre Iaşi, şi ce-i păruse că să vor fi dus, ca să silească şi el mai tare, să nu oblicească cineva, iată gloatile mergea pre de toate părţile. Atuncea au chiemat boiarii, de le au zis: „Crezu, eu am slobozit oastea, să să ducă cineşi pre la casile lor. Dară cine-i opreşte ?“  Datu-i-au a înţelege cum o samă s-au dus, iară cărora le iaste calea spre Iaşi şi spre munte, aceasta li-i calea. Aşa împreună au mersu pănă în sară, pănă ce au înserat. Decii noaptea, toată noaptea, au silit şi nimica zăbavă n-au făcut la Iaşi, [208] ci au silit spre Ţarigrad. Unde mergînd, l-au timpinat capigii împărăteşti, viind ca să-l ia din scaun şi să-l ducă la împărăţie. Daca înţeleaseră toţi de maziliia lui Aron vodă, nu într-alt chip, ci cum după multă furtună / <133> şi vreme rea, daca văd oamenii senin şi linişte, să bucură toţi, aşa toată ţara să bucurasă. A doa domnie a lui Aron vodă cel Cumplit. După ce au mazilit împăratul pre Aron vodă,  Dumnezeu încă nu-şi umplusă certarea sa deplin, că Aron vodă încă nu au fostu ajunsu la Ţarigrad, domiia iară i-o au dat-o şi scaunul ţării, că datornicii lui, turcii, cu toţii au mersu la veziriul, de au strigat pentru dînsul şi de nevoia datornicilor, iară i-au întorsu domniia. Cîndu au trimis Aron vodă înainte la scaun pre Oprea armaşul să prinză pre o samă de boiari. Aron vodă, după obiceaiul său cel rău şi daca înţeleasă că i-au dat domniia de iznoavă, cumu-şi era vrăjmaşu şi cumplitu, nu să apucă de alta, ci iarăşi gîndi ca ce n-au putut umplea cu rău în domniia dintăi, să săvîrşască cu a doao domnie. Dupre cale au răpezit pre credinciosul său, pre Oprea armaşul său cel mare cu cărţi, ca să coprinză scaunul / <133v.> şi cu catastif, ca pre toţi, pre cîţi au vrut el să-i piiarză, ca să-i prinză şi să-i ţie la închisoare, pănă va veni şi el la scaun. Oprea armaşul, după învăţătura lui Aron vodă, de olac au venit şi seara au întat în Iaşi, nici aiurea au mersu în gazdă, ci la odăile dorobanţilor celor ungureşti în curte au mersu. Şi noaptea au venit la gazda lui Ureche logofătul, pre carile îl lăsase Aron vodă să păzască scaunul şi i-au arătat porunca domnu-său. Iar el degrabu, auzind de numile lui Aron vodă, cum au dobăndit iarăşi domniia, vrîndu să hălăduiascăde dînsul, au dat răspunsul Oprei, zicînd: „Acesta lucru cu bucurie priimescu şi sîntu gata să slujăscu. Ci numai să fie cu taină, ca să nu ştie niminea. Bine că ai venit: pănă vom oblici [209] pre toţi, pre cîţi scrie catastiful, să-i prindem, carii unde vor fi, să nu cumva smintim, să oblicească, să fugă“. Şi aşa Oprea s-au amăgit cu acesta sfat şi s-au aşezat iară la dărăbani, într-acea noapte. Cînd au pribegit Ureche logofătul cel mare. Înţelgînd Ureche logofătul de venirea lui Aron vodă şi de porunca ce-i trimisvse pe Oprea armaşul, nu cuteză / <A-1 f.183v.> să-l aştepte în ţară, ştiind cîtă groază şi cîte răutăţi făcuse mai nainte în domniia dintăi şi acum a doua oară, mai de mari cazne va să să apuce. Ci deaca s-au aşezatu Oprea la odăile dorobanţilor, aflîndu Ureche logofătul vreme şi cale deşchisă de a să depărtarea şi de a ieşirea / <184> den ţară, învăţat-au pre gazda sa, cine va întreba a doao zi de dînsul, să spuie că s-au dus acasă la Cîrligătură. Şi aşa, noaptea toată şi zioa, toaă zioa, fugîndu, au ieşit pre la Soroca în Ţaa Leşască. A dooa zi seara, Oprea armaşul, deaca s-au dus la gazda lui Urehe să să sfătuiască şi nu l-au aflatu, cunoscînd că l-au amăgit într-acesta chip, îndată au chiemat pre alţii, cari s-au tîmplat acolea şi au răpezitu cu cărţi în toate părţile, să prinză marginea. Iar deaca au aflatu că logofătul au trecut Nistrul şi s-au dăpărtatu, n-au mai avutu ce face, ci s-au aşăzat, de au ţinut scaunul păn la venirea lui Aron vodă. Iar Ureche deaca au trecut Nistrul, s-au dusu îndată unde era şi alalţi boiari pribegi strînşi, de aştepta sfîrşitul lucrului. / <184v.> (SIMION DASCĂLUL). De domniia lui Petru vodă Cazacul v leato 7101 [1592]. Scrie letopiseţul cestu moldovenescu că încă pănă n-au fost sosit Aron vodă la scaun, iar Pătru Cazacul s-au rădicat din Ţara leşască, cu puţinei pribegi, înţelegînd că scaunul iaste deşertu şi sîrguind să apuce scaunul, au întratu în ţară şi au apucat scaunul la iaşi şi au domnit 2 luni. Deciia au sosit şi Aon vodă şi au prinsu pre Pătru Cazacul şi l-au trimisu la împărăţie. Iară cronicariul cel leşesc de această poveste ce spune că au venitu Pătru vodă Cazacul, de au apucat scaunul, nimica nu scrie. [210] Cînd s-au aşezat Aron vodă al doilea rînd la scaun, v leato 7101, [1592] meseţa... / <185> Aron vodă deaca s-au aşezatu la scaun al doilea rîndu au pusu pre Oprea armaşul logofăt mare şi pre Varticu vornic mare de Ţara de Giosu şi pe Ghiorghie vornic mare de Ţara de Sus, pe Zota postelnic mare şi pe Alexe stolnicu mare şi pre Iane Călugărul visternic mare şi pre Coci comis mare. Şi cumu-ş era vrăjmaşu, nu de altele să apucă, ci iar de asupreale a face ţărîi şi de dabile mari. Şi întîiu, cu voia lui, turcii strîngea dabilele cu dăbilarii. Mai apoi nu-i putea opri şi silă mare pretiutinderile făcea: lua slujitori de ţară cu sila, de le rănea la cai, bucatele fără preţu şi făr de bani le lua. Deciia, cunoscînd Aron vodă că nu va fi pănă în sfîrşit bine, că ţara scîrşca, pribegii sta înţinaţi, gîndi că după toată răutatea ce făcuse, să să curăţească şi să arate ţărîi că nu iaste / <185v.> den voia lui ce s-au lucratu, ci iaste din sila turcilor şi socoti să să agiungă cu Mihai vodă, carele domniia pre aceia vreme Ţara Muntenească, ca să să dezbată de supt mîna turciloru. Însă întăi socoti că, după atîtea răutăţi ce făcuse, să să apuce să facă şi vreun lucru bun, ca să nu-i vie osîndă. Şi s-au apucat în anii 7102 [1593-1594] de au făcut mănăstire în ţarina Iaşiloru, carea să chiamă Aron vodă, pre numele domnului, unde iaste hramul sfetii Nicolae. Cîndu au venitu Lobodă cu oste căzăcească şi au gonitu pre Aron vodă den scaun şi au arsu tîrgul Iaşii v leato 7103 [1594]

??

??

??

??

88
                   GR.UR.