PSALTIREA HURMUZAKI





[87] 
David proroc şi împăratului cîntecu  1r
Şedearea 1

Cînteculu întăie oară e

(1)  Fericatu e bărbatul carele nu mearse la svatulu necuraţiloru şi în calea greşiţiloru ne stătu şi în scaunu pierdzătoriu nu şedzu, 
(2)  ce în leagea Domnului e voia lui şi în leagea lui învaţă-se dzi şi noapte.
(3)  Şi fi-va ca e arburele răsădit la izvorritul apeei, carele poamele sale dă-le în vreamea sa şi frundza lui nu va cădea şi toate cît va face dospi-va.
(4)  Nu e aşea, necuraţii, nu e aşea, că e ca prahul cela ce-l mătură vîntul despre faţa pămîntului.
(5)  Dereptu acea nu voru învie necuraţii la giudeţu, nece greaşnicii în svatul pravednicilor.
(6)  Că şti Domnulu calea pravednicilor şi calea necuraţilor peri-va.


Cîntecul lui Davidu al doile   1v

(1)  Întru carea şoptiră-se limbile şi oaminrii învaţă-se cu deşert ?  
(2)  Pristăniră împăraţii de pămîntu  i giudeaţeleadunrară-se depreunră pre Domnul şi spre Hristosulu lui.
(3)  Rrupe-vrem legăturile loru şi lepăda-vem de la noi tarrul loru.
(4)  Carele viia în ceriu rride-şi de ei şi Domnulu bătu-şi gioc lor.
(5)  Atunce grăi-va cătră-nşii cu mîniia sa şi cu băsăul său sminti ei.
[88] 
(6)  …  eu pusu sîmtu împăratu de la dinsu spre Sion, codrulu svîntulu a lui.
(7)  Şi spuniu dzisa Domnului. Domnulu dzise cătră menre :”Fiiulu mieu eşti tu, eu astădzi născuiu-te. 
(8)  Ceare de la menre de-ţi voiu da limbile partea ta, capetele pămîntului.
(9)  Paşte-i-veri cu toiagă de fierru, ca vas de oală fărrima-i-veri ei.”
(10)  Şi  acmu, împăraţii, înţeleageţi, învăţaţi-vă toţi giudecătorii pămîntului,  2r  
(11)  şerbiţi lui Dumnedzău cu frică şi vă bucuraţi lui cu tremuri.
(12)  Prindeţi învăţătură, se nu cîndu se va mîniia Domnulu şi veţi peri de pre calea dereptului.  (13)  Cîndu aprinde-se-va de sîrgu băsăul lui, ferice e de toţi cari se vor nedejdi pri-nsul.


Cînteculu lui David 3
Cîndu fugi de faţa Avesaloma , feciorului său, şi dzise :

Doamnele, ce se mulţiră dodeitorii-mi ! Mulţi scoală-se pre minre. 
(3)  Mulţi grăiescu sufletului mieu : nu e scoaterea lui de Dumnedzeul lui.
(4)  Iară tu, Doamne, sprejenitoriulu mieu eşti, slava mea şi rrădicu capul mieu.
(5)  Cu glasulu mieu cătră Domnulu chemaiu şi me audzi dentru codrul svîntu al său.
(6)  Eu adurmiiu şi durmiiu şi sculaiu, că Domnulu sprejenitu-me-au.  2v
(7)  Nu me temuiu de unturearec de oameri, cei ce cădzură depregiur de menre. Învii, Doamne, scoate-me, Dzăul mieu !
(8)  Că tu pierişi toţi … învrăjbiia menre în deşertu, dinţii greaşniciloru fărrimaşi. 
(9)  A lui Dumnedzău iaste scoaterea şi spre oamenrii tăi blagoslovenia ta.

[89]
Slava în svîrşitul cînteceloru
Cîntecu lui David 4

(2)  Cîndu chemaiu, audzi-me, Dumnedzău dereptaţiei meale ! Întru bănatu lărgişi-me. Cruţă-me şi ascultă rruga mea.
(3)  Fii omenreşti, pănră cîndu grei mînioşi seţi ? Derep ce liubiţi deşertulu şi ceareţi menciurile ?
(4)  Şi ştiţi că miră Domnulu cuviosulu său. Domnulu aude-me cîndu chemu cătră-nsulu.  3r  
(5)  Mîniiaţi-vă, ce nu greşireţi, de carile grăiţi într-înrimile voastre, într-aşternutele voastre milostiviţi-vă.
(6)  Giungheaţi jărtva dereptă ţiei şi nedejdiţi pre Dumnedzeu. Mulţi grăiescu : “Cinre va iuvi noao bunrătatea ?”
(7)  Semnă-se spre noi luminra feaţeei tale, Doamne, dat-ai veselie întru înrima mea, 
(8)  de rruada grîului, vinru şi untulu tău mulţiră-se.
(9)  În pace împreunrate adormu şi poposescu.
(10)  Că tu, Doamne, însuţi pre nedeajde mutatu-me-ai.


În cap de dobîndă
Cîntecului lui Davidu 5

(2)  Graiurile meale socoteaşte, Doamne, înţeleage chemarea a mea.
(3) Socoteaşte glasul rrugiei meale, împaratul mieu şi Dzăul mieu.
(4)  Cătră tinre me rrogu, Doamnele, demînreaţa, ascultă glasul mieu.  3v
(5)  Demînreaţa sta-voiu înrainte între tinre şi voiu vedea, că Dumnedzeu  ne  veri fărădelege  
tu eşti.
(6)  Nu se va muta cătră tinre hicleanulu, nece vor lăcui a-legiei-călcători între ochii tăi.
(7)  Gilăluişi toţi făcătorii fărădelegiei şi veri piiarde toţi grăitorii menciunra. 
[90] 
(8)  Bărbatul strîmbu şi prilăsteţ gunoseaşte-se Domnulu.
(9)  Iară eu cu mulţiia milostiei tale întru în casa ta şi me închinrcătră beseareca svinte a ei tale în frica ta.
(10)  Doamne, du-me la dereptatea a ta prentru  vrăjimaşii miei, îndereaptă între tinre calea mea.
(11)  Că nu e în rrostulu loru adevăr, înrima loru deşarta e. Mormîntu deşchisu e grumadzul loru, că limbili sale celuiia.
(12)  Giudecă loru, Dzăule, de cadză den cugetele sale, după mulţimea necurăţimeloru  4r
împenge-i , că te mîniiară, Doamni.
(13)  Şi se veseliră toţi cîţi upovăiră spre tinre, în veaci bucura-se voru … întru ei ; şi lăuda-se-voru cu tinre carii iubescu numele tău.
(14)  Că tu blagosloveşti dereptulu, Doamne, că cu armele de bunră voie curunrat-ai noi.


Cîntecul lui David  6

(2)  Doamnele, nu cu băsăul tău afla menre, nece cu mînia ta căzni menre.
(3)  Miluiaşte-me, Doamne, şi me vindecă, că neputincios sîmtu, că se smintiră oasele meale.
(4)  Şi sufletul mieu sminti-se vîrtos. Şi tu, Doamne, pără cîndu ?
(5)  Întoarce, Doamne, şi mîntuiaşte sufletulu mieu, scoate-me dereptu mila ta.
(6)  Că nu e în moarte carele a pomeni tinre; întru  iadu cinre spovedi-se-va ?
(7)  Trudiiu-me cu suspinrulu mieu şi spăl în toate nopţi aşternutulu mieu ; cu lacrămile meale patul mieu udu-lu.
(8)  Sminti-se de băsău ochiulu mieu ;  vechiiu întru toţi vrăjimaşii miei.  4v  
[91]
(9) Despărţiţi-vă de la menre toţi lucrătorii fărădelegiei, că audzi Domnulu glasul plîngeriei meale.
(10)  Audzi Domnulu rrugăciunrea mea, Domnulu rruga mea luat-au.
.(11)  Se se sfiiască şi se smintească-se toţi vrăjmaşii miei; întoarce-se-vor şi sfii-se-vor vîrtos currundu.


Slava în svîrşitul
Cîntarea lui David  7

(2)  Doamne, Dzăul mieu, pre tinre nedejdiiu, … de la toţi ce me gonescu şi me mîntuiaşte.
(3)  Se nu cumva rrapă ca leul sufletul mieu, nefiindu cinre a izbavi, nece a scoate.
(4)  Doamne, Dzăul mieu, au feciu acestea, au iaste nedereptate în mînrule meale,
(5)  au dediu celor ce-mi deaderă rreu, de se cadzu iată de vrăjimaşii miei în deşert.
(6)  … se mînre iată vrajimaşul sufletul mieu.

…
Cîntecul lui David  8  5r

(4)  …  lucrul deageteloru tale, lunra şi stealele, carile tu le urdzişi.
(5)  Ce iaste omulu, că-lu micşuraşi, sau  fiiulu omerescu, că-l socotişi ?
(6)  Mai micşuraşi-l cu puţin cu sama de înger, cu slavă şi cu cinste curunraşi-l. 
(7)  Pusu-l-ai pre lucrurile mînrulor tale.
(8)  Toate-ai plecatu suptu picioare lui, oile şi boii, toate, încă şi vitele cîmpiloru,
(9)  paserile ceriului şi peştii mariei ce trecu cărrarile mariei.
(10)  Doamne, Domnulu nostru, că e ciudat numele tău pre tot pămîntul.  

[92]
Slava
Şedeare 2
Cîntecul lui David  9  

Ispovedescu-me ţie, Doamne, cu toată înrima mea; spuniu toate ciudele tale. 
Mai veselescu-me şi me mai bucuru de tinre, cîntaiu numelui tău de sus.  
Atunce cîndu întoarce-se-va vrăjimaşului mieu înderretu, nu voru putea şi vor peri  5v
de faţa ta. 
Că ai faptu giudecare mie şi pîrreloru meale: şedzut-ai în scaunu a giudeca dereptate.
Cuntinrişi limbile şi peri necuratul … şi în veaculu veacului.
Dracului scădzură armele întru cumplit şi cetaţile zdrobit-ai şi peri pomeana lui cu sunrulu.
Şi Domnulu în veaci va lăcui ; găti-va la giudeţ scaunulu său. 
Şi acela va giudeca lumiei în dereptate, giudeca-va oamenriloru întru dereptu. 
Şi va fi Domnul agiutoriu mişelului, agiutoriu în vreame bunră, în grije. 
Şi se upovăiască spre tinre carii vor şti numele tău, că nu ai părrăsitu cinre va cere tinre,
Doamne. 
Cîntaţi lui Dumnedzău, căruia vie în Sion, mai cîntaţi întru limbi începăturile lui. 
Că va cere sîngele lorupomeani, nu uită chemarea mişeiloru.  6r
Miluiaşte-me, Doamne, vedzi micşurarea mea de vrăjimaşii miei, înralţă-me de la uşea
morţiei,
ca se spuniu toate laudele tale între uşile feateloru Sionului.
Bucuru-me de scoaterea ta ; înluontroşară limbile în paguba ceale ce le feaceră … nudă picioarele lor.
Cunoscutu e Domnulu , giudecari face, în lucrulu mînruloru sale legă greaşnicul.
[93]
Întoarce-se-vor greaşnicii întru iad şi toate limbile cari vor uita Dumnedzeu.
Că nu pănră în cap uitat va fi measerul, rrebdarea mişeilor nu va peri pănră în cumplit.
Învii, Doamne, se nu se întărească omulu, se giudece-se limbile între tinre.
Punre, Doamne, lege-dătătoriu spri-nşii, se înţeleagă limbile că sîmtu oameri.
Pren carea, Doamne, stătuşi departe, părrăsişi de bunră vreame în griji ?   6v
În trufăşiia necuratului pojerri-se-vor measerii ; lega-i-vor în sfaturile cealea ce cugetară.
Că lăudatu e greaşnicul în pohta sufletului său, cela ce e obiduit blagoslovitu e.
Înterrită Domnulu cel greaşnicu ; după mulţiia mîniei sale nu-l cerşu.
Nu e Dumnedzeu înraintea lui ; spurca-se-vor caile lui în toată vreamea: lua-se-vor giudecata  ta de la faţa lui; tuturor vrăjimaşilor săi vence-va.
Dzise amu într-înrima sa : nu me voiu rrădica den sămînţă în sămînţă fără de rreu.
De ale lui blăstemi rrostulu lui plinru e, de amărrăciunrere şi prilăstire ; suptu limba lui ustenit şi lîngoare.
Înrainte şede la pîrrişii cu cei bogaţi, a ucide furişu nevinovatul.
Ochii lui la cel mişel caută. Latră … ca leul în ograda sa ; venreadză, se rrapă mişelul,  7r
se rrapă measerul se-l tragă.
În cursa sa smeri-l-va, dupleca-l-va şi va căde, cîndu va vence mişeilor.
Dzise amu într-înrima sa : “Uită Dumnedzău, întoarse faţa sa, se nu vadză pără în svîrşit.” 
[94]
Învii, Dumnedzeul mieu ! Se se înralţe mînra ta ! Nu uita mişeii tăi pănra apoi.
Pren ce nu me mînie cela necuratulu, Dumnedzău ? Dzise amu într-îrima sa : nu va cere !
Vădzuşi că tu lîngoare şi băsău previşi, se fie prins în mînrule tale. Ţie lăsatu e săracul, measerulu, săracului tu-i fii agiutoriu. 
Frînge braţul greşitului şi hicleanului ; cere-se-va păcatu lui şi ne se va afla.
Domnulu e împărat în veacii şi în veacul veacului ! Peri-veţi păgînrii despre pămîntu lui.
Pohta mişeilor ascultat-ai, Doamne, gătita înrimiloru ale lor prins-au uho tvoe.  7v
Se a giudeca săracului şi smeritului , se nu se adaugă după acea a se mări omului pre pămîntu.


În cumplitul cîntecului a lui David 10

Pre Domnul nedejdiiu, cum va gice sufletului mieu : “Premîndeaşte pre codru ca o pasere.”
Că adecă greaşnicii întinseră arculu, gătiră săgeatele în tulbă, a săgeta în tunrearecu derepţii cu înrima.
Derep ce carile tu svîrşişi ei sparseră ; iară dereptul ce feace ?
Domnul în beseareca sa cea sfîntă, Domnului în ceriu e scaunul lui. Ochii lui pre cel mişel previră, geanele lui ispitescu feciorii oamenrilor. 
Domnulu ispiteaşte dereptul şi necuratul ; carele iubeaşte nedereptatea gilăluiaşte sufletul său.
Ploa-va pre greaşnici cursele, foc şi piiatră pucioasă, duh de vihor, partea păharrele loru.  
Că e derept Dumnedzău şi dereptaţile iubi, dereptaţile vădzu faţa lui.  8r

[95]
Slava
În margirile cîntecului  lui  David 11

(2)  Scoate-me, Doamne, că scădzu cuviniosul, că se împuţinară adevărul de la feciorii oamerilor.
(3)  Deşertele grăiia carele cătră vecinrulu său ; ustnele prilăstitoare într-îrimă şi într-îrimă grăiia rreale.
(4)  Rrăni-va Domnulu toate ustnele prilăstitorilor, limba mare dzicătoare.
(5)  Dziseră : limba noastră mări-vrem, ustnele noastre la noi sîmtu, cinre e noo Domn ?
(6)  Dereptu chinul measeriloru şi suspinarea mişeilor acmu învie-voiu, grăiaşte Domnulu ; pure-me-voiu în ispăsenie şi nu me voiu rruşira de acea.
Cuvîntul lui Dumnedzeu cuvente curate-su, argintu arsu, ispitit pămîntului, curăţitu e de şapte ori.
Tu, Doamne, ţinre-ne-veri şi căuta-ne-veri de această sămînţă în vecie.  
Den crucişu necuraţii îmblă ; după împărăţiia ta, mulţit-ai fiii oameriloru.  8v
În marginrea cîntecului lu Davidu 12  

Pănra ci, Doamne, uitaşi-me pănră mai înrapoi ? Pănra ci întoarce-veri faţa ta de la menre ?
Pănra ci punre-voiu sfat în sufletul mieu, lîngoare într-înrima mea dzi şi noapte ?
Pănră cîndu se va înrălţa dracul mieu pre menre ?
Preveaşte şi me ascultă, Doamnele, Dzăul mieu, luminreadză ochii miei, se nu cînduva adorm în moarte.
Se nu oarecîndu dzică dracul mieu : “Întăriiu-me pri-nsul.” Dodeitorii miei bucura-se-vor se me-aşu clăti.
Iară eu pre milostea ta upovăiiu : bucură-se înrima mea de scoaterea ta. Cîntu Domnului, bire au deres mie şi voiu cînta numele lui, a lu Dumnedzău celui den sus.  9r 

[96]
În margire cîntarea lui David 13

Dzise cel fără-de-mente într-înrima sa : “Nu iaste Dumnedzău !” Putrediră şi se urriră întru faptele loru.  Nu e cinre a face burătate.
Domnulu den ceriu previ pre feciorii oamenrilor a vedea doară iaste cinre se înţeleagă sau se ceaie Dumnedzău.
Toţi plecară-se depreunră şi fură op; nu iaste cinre se facă bunrătate, nu e pănra la urulu.
Nece înţeleaseră  că toţi-su ce dereg fărădeleage, cei ce mîncară oamenrii  miei în loc de pînre.
Domnulu nu chemară, acie temură-se cu teamere şi iuo nu era teamere.
Că Domnulu e în sămînţa derepţiloru, sfatul measerului, rruşinratul, Domnulu nedejdea lui iaste.
Cinre va da de Siona scoatere Israililor ? Cîndu va fi a toarce lu Domnului pleanulu oamenrilor săi, bucura-se-va Iacov şi se va veseli Israil.


Slava
În marginre cîntecul lui David 14

Doamne, cinre va obicni în viiaţa ta ? Sau cinre se va muta în cel svîntu  dealu al tău ?  9v
Cinre va îmbla fără vină şi cinre derege-va dereptatea ?
Grăi-va adevăru într-înrima sa carele nu prilăsteaşte cu limba sa, nece face aproapelui său rreu şi ponosluire nu va lua pre aproapele său.
[97]
Urrit iaste înraintea lui hicleanul;  …  teame-se-va de Dumnedzău, slăvi-l-va. Giura-se vecinrului său şi nu se lepăda.
(5)  Argintul său nu va da într-adămană şi plată nu va loa de la nevinovaţi ; cinre va face acealea nu se va scrînti în veaci.


Cînteculu lu David  15

Ţinre-me, Doamnele, că pre tire nedejdiiu.
Dzişu lu Dumnedzău : “Domnulu mieu eşti tu, că bunrele meale nu trebuieşti”.
Sfinţilor carii sîmtu pre pămîntu lui miră ei Domnulu, toată voia sa întru ei.
Mulţiră-se neputerile lor şi după acealea sîrguiră-se. Nu voiu adunra săborulu de strîmbi, nece pomeni-voiu numele lor cu rrostulu mieu.
Doamne, parte e parţiei meale  …  mie.  10r  
Funri cădzură-mi în ţinrutulu miu şi amu partea mea e ţinreare mie iaste.
Blagoslovi-voiu Domnulu ce mie au datu precepere, încă şi pără noapte învăţă-me zgăulu mieu.
Vădzuiu Domnulu între mere pururea ; că de-a dereapta de menre iaste se nu me sclănciniu.
Derept acea mai veseli-se înrima a mea şi se bucură limba mea, încă şi peliţa mea duce-se-va pre nedejde .
Că nu veri părrăsi sufletul mieu întru iad, nece veri da cuviniosului tău a vedea putredirea.
Spusu-me-ai caile vieţiei, împlea-me-veri de veselie cu faţa ta ; frumseţea în dereapta ta pănră în margire. 


Cînteculu lui David  16

Ascultă, Doamne, dereptatea mea, ia amente rrugăciunrea a mea, nu de rrost celuitoriu.
De la faţa ta giudecata mea ieşi-va ; ochii miei se vedeţi dereptaţile.
[98]
Ispitit-ai înrima mea, socotişi noaptea, înfierbîntatu-me-ai şi nu se află la mere  10v  
nedereptate.
(4)  Ca se nu grăiască rrostul mieu lucrul oamenrilor dereptu cuventele rrostului tău, eu  voiu  ţinrea caile izecleane.
Svîrşeaşte urmele meale în carrarile tale şi se nu se stîlcească talpele meale.
Eu chemaiu, că me ascultaşi, Dzăule : pleacă ureachea ta mie, audzi graiurile meale.
Ciudeşte mila ta, scoţi-l carele nedejdi pre tinre.
De la cela ce se protiveaşte dereapteei tale ţinre-me, Doamne, ca geana ochiul într- acoperemîntul arepiloru tale acoperişi-me.
De faţa necuraţilor ce me chinuiră ; vrăjimaşii miei sufletul mieu ţinrură.
Grasu său închisără-l ; rrostul loru grăiră trufăşie.
Scoţîndu-me acmu me cungiurară ; ochii săi puseră a-i rrădzima pre  11r  
pămîntu.
Prinseră-me ca leu gătit pre vînrat, ca scîncitoriul ce premîndeaşte în vistiiariul lor.
Învii, Doamne, află ei şi împiiadecă-i ; mîntuiaşte sufletul mieu de cei necuraţi cu armele tale,
de vrajimaşul mînrulor tale. Doamne, dentru nişchiţel den pămîntu împarţi-i în viiaţa lor şi de ascunsele tale împlu-se zgăul lor. Săturară feciorii şi lăsară rrămăşiţe le pruncilor săi. 
Iară eu cu dereptatea ta iuvi-me-voiu feaţeei tale şi me voiu sătura, cîndu iuvi-mi-se-va slava ta.


Slava
Cîntecul  lui  David  17
Şederea 3

Iubiiu-te, Doamne, vîrtutea mea.
Domnulu e tăriie mie şi amistuirea mea şi mîntuitoriu mie. Dumnedzăul mieu,  agiutoriul mieu, şi nedejdiiu spri-nsul,  scutitoriu mieu şi cornu ispăseniei meale şi sprejenitoriulu mieu.  11v
Cu laudă chemu Domnulu şi de la dracul scoate-me-voiu.
Ţinrură-me lîngorile morţiei, vaile fărădelegilor smentiră-me.
Lîngorile iadului cungiurară me, aflară-me cursele morţiei.
[99]
Şi în bănatul mieu chemaiu Domnulu şi cătră Dumnedzău chemaiu. Audzi den besereca ceaea sfîntă a sa glasulu mieu şi strigarea mea între el întra-va în urechile lui.
Clăti-se şi tremuratfu pămîntul şi urdzirea codrilor smentiră-se şi se duplecară, că se mînie pre iale Dumnedzău.
Sui fum cu mîniia lui, foc de la faţa lui aprinse-se, cărbunri [de] arseră de la dens.
Şi plecă ceriulu şi deştinse şi prŭmraĸĭ suptu picioarele lui  12r  
şi sui spre heruvimi şi zbură ; zbură pre arepile vîntului.
Şi puse întunrearec după acoperemîntul său ; den crucişu de el acuperemîntu lui, apă întunrecată în nuori-i porînci lui.
De luciire între el nuorii străbătură ; grindire şi cărbunri de foc.
Şi tunră den ceriu Domnulu, cela de sus deade glasul său.
Nepusti săgeatele şi rrăsfiră ei, fulgerulu mulţi şi smenti ei.
Şi se iuviră izvoarrele de apă şi descoperiră-se urdzirea a lumiei ; de cuntiimîntul tău, Doamne, şi de aburul duhului mîniei tale.
Tremis-ai den sus, luatu-me-ai, rrădicatu-me-ai dentr-apă multă.
Mîntuitu-me-au de vrajimaşii miei cei tari şi de cei ce gilăluiescu menre ; că se mai întă-  riră decît menre.  12v
Aflară-me în dzua de rreulu mieu şi au fost Domnulu rrădicătoriulu mieu.
Şi me duse în larg, mîntuitu-me-au, că me-au vrut.
Şi datu-me-au Domnulu după dereptatea mea şi după curăţiia mînruloru meale plăti-mi.
Că ţinruiu caile lui Dumnedzău şi nu necurăţiiu de la Domnulu mieu.
Că toate giudecarile lui … nu purceasără de la menre
şi voiu fi nevinovat cunrusul şi feri-me-voiu de fărădeleagea mea.
Şi plăti-mi-va Domnulu după dereptatea mea şi după curăţiia mînruloru meale, între ochii lui.
Cu cuvinioşii cuvios veri fi şi cu bărbatul nevinovat nevinovat veri fi.
… şi cu înderretnicii înderretnici-te-veri.
Că tu oamenrii smeriţii scoţi-i şi ochii trufaşi smereşti-i
[100]
Că tu luminredzi, luminrătoriulu mieu, Doamnele, Dzăul mieu, luminra-veri întureareculu mieu.  13r
Că cu tinre izbavi-me-voiu de năpaste şi de Dumnedzău mieu străbate-voiu păreatele.
Dumnedzeul mieu, nevino vată e calea lui ; cuventele lui Dumnedzău înfierbîntate-su ; scutitoriu iaste tuturor ce nedejdescu pri-nsul.
Că cenre e Dumnedzău fără de Domnulu sau cinre e Dumnedzeu fară Domnul nostru ? 
Dumnedzeu încinse-me cu puteareşi puse nevinovată calea mea.
Svîrşescu picioarele meale ca a cerbului şi presus punre-me.
Învăţa-voiu mînrule meale la rrăzboiu, punre arcu de arame braţelor meale.
Şi mie ai dat scutire scoateriei şi dereapta ta prinde-me-va şi arretarea ta înderepta-me-va pănră în margire şi arretarea ta însăşi me va învăţa.
Lărgit-ai urmele meale  suptu menre şi nu veţi putea talpele meale.  13v
Mînra-voiu vrăjimaşii miei şi agiunge-i-voiu şi nu me voiu întoarce pănră se vor cumpli.
Oscîrbi-i-voiu şi nu vor putea stati şi vor cădea supt picioarele meale.
Şi me-ai încins cu puteare la rrăzboiu ; împiedecaşi toţi ce se vor scula pre menre, suptu menre.
Şi vrăjimaşilor miei datu-le-ai mie spinrarile şi ceia ce me gilăluiescu pierduşi-i.
Chemară şi nu era cinre se-i scoaţă cătră Dumnedzeu şi nu ascultă ei.
Şi suspinru loru ca e prahul înraintea feaţeei vîntului; ; ca lutul den cale muiaşi ei.
Mîntui-me-va de vorroava oamenriloru ; punre-me-veri în capul limbilor.
Oamenrii cei ce nu ştiuiu lucrară-mi, în audzul urechiei ascultară-me.  14r
Feciorii cei striinri vechiră şi schiupară de carrarele sale.
Viu e Domnulu şi blagoslovit Dumnedzău şi înrălţa-se-va Dumnedzăul scoateriei meale.
[101]
Dumnedzău cire dă descumpărare mie şi vinovăţi oamerii suptu menre, izbăvitoriulu mieu de vrăjimaşii miei cei mînioşi.
De ceia ce stau pre menre înrălţaşi-me şi de bărbatul nedereptu mîntui-me-va.
Derept aceaea ispovedescu-me ţie în limbi, Doamne, şi numelui tău cînta-voiu.
Mări-voiu spăsenia împăratului şi facu milosti bunrului său, lui Davidu, şi semenţeei lui pără în veacu.


Slava
Cîntecul  lui  David  18

Ceriurile spunru slava Dzăului, iară făptura mînruloru lui vestescu vîrtos.
Dzuoa dzileei rrumpe cuvîntu, noaptea nopţiei  vesteaşte preceapere.  14v  
Ducu a dziseloru cuvente a cărora nu se audu glasurile loru.
În tot pămîntul … vestea loru şi în margirile lumiei graiurile lor.
Spre soare puse mutarea sa şi acela ca mirele iase dentr-aşternutul său. Bucura-se-va ca ispolinul ce cumpeteadză calea.
De la începutul cerurelor ieşitul lui şi tîmpinrarea lui  … şi nu e cenre se se ascundză de căldurile lui. 
Leagea lui Dumnedzău nu e vinovată, ceaie întoarce sufletul ; mărturiia lui Dumnedzău credinciuasă e, mijeaşte tinrerii.
Dereptarea lui Dumnedzău dereaptă e, veseleaşte înrima ; porîncita Domnului de departe luminreadză ochii.
Frica lu Dumnedzău curată lăcuiaşte în veciia veacului ; dzisele Domnului cele adeveare în dereptate-su depreură.  15r
Mai iubite-s decît aurulu şi piatra cea curată multă şi mai dulce e de miiarea şi  fagurul.
Şi amu şerbul tău ţinre-le ; cîndu le va ţinrea, plată e multă.
A păcatelor cădeare cinre o înţeleage ? De ascunsele meale curăţeaşte-me 
şi de strinri cruţă şerbul tău; se nu-mi vînc, atunce nevinovat voiu fi şi curăţi-me-voiu de păcatul cel mare.


[102]
Şi vor fi în bunră voie cuventele rrostului mieu şi învăţarea înrimiei meale între tinre pururea, Doamnele, agiutătoriu mieu şi mîntuitoriulu mieu.


Cîntarea lui David 19

(2)  Ascultă-te Domnulu în dzi de grije, scuti-te numele Domnului a lui Iacov.
(3)  Tremease-ţi agiutoriu de la svîntul şi de Sion sprejeni-te.
(4)  Pomenit-au toată jărtva  ta şi toate arsele tale grasu-i fie.  15v 
(5)  Da-ţi-va Domnulu după înrima ta şi tot sfatul tău împlu.
Bucurămu-ne de ispăsenia ta şi în numele Domnului Dumnedzeului nostru mări-ne-  vem. 
Împlu Domnulu toată cererea ta, acmu cunoscuiu că au scos Domnulu Hristosulu său ; audzi-l-va den ceriu sfîntul său, în putearea scoateriei derepteei lui.
Aceşte pre cărruţe şi aceia pre cai ; iară noi în numele Domnului Dumnedzeului nostru chemămu.
Aceia împiedecaţi fură şi cădzură ; noi sculămu şi ne îndereptămu.
Doamne, ispăseaşte împăratul şi ne ascultă în ce dzi te vem chema.


În margirre cîntecul lui David  20

Doamne, cu putearea ta veselitu-se-au împăratul şi de ispăsenia ta bucura-se-va vîrtos.
Voia înrimiei lui  datu-i-ai, vrearea ustnelor lui nu l-ai părrăsit.  16r
Că l-ai aşteptatu cu blagoslovenie de a bunrătaţilor ; pus-ai pre capul lui cunrură de piiatră cinstită.
Viiaţa cerşutu-ţi-au şi ai dat lui în lungulu dzilelor în veacii veacului.
Mai mare e domniia lui cu spăsenia ta ; domnie şi mare frumseaţe punre-veri pri-nsu.
Că-i veri lui da blagoslovenie în veacii veacului ; veseli-lu-veri el cu bucuriia de la faţa ta. 
Că împăratul nedejdeşte pre Domnulu şi cu milostea celuia de sus nu se va dupleca.

[103]
De se afle mîră ta tutor vrajmaşilor tăi ; dereapta ta afla-se-va tutor celor ce vor gilălui tinre.
Că punre-veri ei ca un cuptoriu de foc în vreamea feaţeei tale ; Domnul cu mîniia sa smenti-i-va şi-i va păli focul.  16v  
Şi rrodirea lor de pre pămîntu piiarde-i-veri şi sămînţa-i de la fiii omenreşti.
Că rrădzimară pre tinre rreu ; cugetară sfaturi, aceale nu le putură împreura.
Că-i veri punre a lor spate, în bicilu tău găti-veri faţa lor. 
Înralţă-te, Doamne, cu putearea ta, cîntu şi cînta-voiu puterile tale.


Slava
În margire cînteculu lui David  21

Dzău, Dzăul mieu, ia-mi amente, dereptu carea me părrăsişi. Departe de scuaterea mea cuventele de a păcatelor meale cădeare.
Dzăul mieu, chemu dzua şi nu asculţi, şi nuaptea, şi nu e neînţelepciure mie.
E tu în sfinţie vii, lauda lui Israil.
Pre tinre upovăiră părinţii nostri, pre tinre nedejdiră şi i-ai mîntuitu-i-ai.
Cătră tinre chemară şi se ispăsiră, pre tinre  nedejdiră şi nu se sfiiră.  17r
Eu sîmtu vierme, e nu-s omu, ponosluire oamenrilor şi urreciunri oameriloru.
Toţi cinre me vădzu bătură-şi gioc ; grăiră cu rrostul , clătiră cu capul :  
“Upovai pre Domnul, se-l izbăvească, se-l scoaţă, ca-l va-l vrea.”
Că tu eşti cinre me-au trasu de zgău, upovăinţa mea de la ţiţa mumeei meale.
Cătră tinre-su arruncatu dentr-aşternut den zgăul mumînre-mea. Dumnedzeu mieu eşti tu.
Nu purcede de la menre, că bănatulu e aproape, că nu e cinre se-mi agiute.
Cungiurară-me viţei mulţi, giunci graşi ţinrură-me.
Deşchisără pre mere rrostul său ; ca leul va rrăpi şi a geame.
Ca apa vărsaiu-me şi rrăsfirară-se oasele meale ; şi au fost înrima mea ca ceara, topi-se în mijloc de pîntecele mieu.
[104]
Şi se uscă ca oală tăriia mea şi limba mea lepi-se de gura mea şi ţerrină a morţiei aduse-me.  17v
Că cungiurară-me cînri mulţi şi adunrătură hicleanilor ţinrură-me. Săpară mînrule meale şi picioarele meale.
Numărară toate coastele meale ; e aceia previră-me şi me părrăsiră.
Împărţiră veşmintele meale şie şi de mantiia mea arruncară soarte.
E tu, Doamne, nu delunga agiutoriul tău de la menre ; la sprejenitul mieu socoteaşte.
Mîntuiaşte de arme sufletul mieu, den mînrule cînriloru, urulu e născutu al miu [e].
Scoate-me den rrostul leului şi de cornulu inorogului, smerirea mea.
Spunre-voiu numele tău fraţilor miei, în mijloc de besearecă cîntu tinre.
Cari se tem de Domnulu lăudaţi-l, toată sămînţa a lui Iacov proslăviţi-lu.
De se se teamă de el toată  sămînţa israililor, că nu urri, nu îngădui  18r
rrugăciurile measerului, nece au întors faţa sa de la menre şi cîndu chemaiu cătră-  ns, ascultă-me.
(26)  De la tenre lauda mea, în besereca cea mare spovedescu-me ţie ; rrugile meale da-le-voiu înraintea  …  ce se tem de el.
(27)  Mînca-vor measerii şi sătură-se-voru şi lăuda-vor Domnulu cei ce-l vor ceare , e vie va fi înrima loru în veciia de veacu.  
(28)  Pomeni-se vor şi întoarce-se-vor cătră Domnulu toate margirele pămîntului şi închinra-se-vor înraintea-i toată a moşilor limba.
(29)  Că a lu Dumnedzeu e împărăţiia şi acela biruiaşte limbile.
(30)  Mîncară şi se închinrară toţii graşii pămîntului, înrainte-i vor cădea toţi carii deştingu în pămîntu.
(31)  Şi sufletul mieu aceluia vie şi sămînţa mea şerbeaşte lui.
(32)  Vestiţi lui Dumnedzău sămînţa ce e vinietoare şi vor vesti dereptatea lui  oamenrilor ce se nascu, carii feace Domnulu.  18v  

[105]
Kŭ margirea cîntecului lui David  22
Domnulu socoteaşte-me şi nemică nu me lasă.
În loc de hrană acie me mută , la apa de rrăpaos hrani-me.
Sufletul mieu întoarse ; năstăvi-me pre cărrarea dereptaţilor, dereptu numele său.
Se aşu amu mearge pren mijloc de umbra morţiei, nu me tem de rreu, că tu cu menre eşti ; varga ta şi toiaga ta iele me oteşiră.
Gătit-ai înrainte mea masă înraintea dodeitoriloru-mi ; uns-ai cu untu capul mieu şi păharrul tău ce me adapă cîtu e ţietoriu.
Şi mila ta mînra-me-va în toate dzilele vieţiei meale şi se mutu-me în casa Domnului în lungul dzileloru.


În margirea cîntecului lui David  23 

A Domnului iaste pămîntul şi împlearea ei, a lumiei, şi toţi cei ce viu pre ea.  19r
Acela pre mare urdzitu-i-au şi pre rriu gătitu-i-au.
Cinre va sui în dealul Domnului sau cinre va sta [la] în loculu sfîntu a lui ?
Nevinovatu cu mînule şi curat cu înrima, cinre nu va lua pre deşert sufletulu său şi nu se va blăstema cu celăuşagu vecinrului său ?
Acesta va lua blagosloveniie de la Domnulu şi milostine de la Domnulu spăsitoriulu lui.
Această sămînţă ce vor Domnul ceindu faţa Domnului lui Iacov.
Luaţi uşea giudeaţelor voastre şi vă luaţi uşea veacului şi va întra împăratulu slaveei.
…  Domnulu cel tare şi cu puteare, Domnulu e silnic în rrăzboiu.
Luaţi uşea giudeaţele voastre şi vă loaţi uşea veacului şi va întra împăratulu slaveei.
… Domnul cel tarele, cela ci iaste împăratul slaveei.

[106]
Slava   19v
ŞŞedearea  a 4
Cîntecul  lui David 24

Cătră tinre, Doamne, rrădic sufletul mieu.
Dzeul mieu, pre tinre nedejdiiu, se nu me sfiescu în veaci.
Nece vor rride dracii miei şi amu toţi cei ce vor rrebda tinre nu se vor sfii.
Se sfiiască-se cei fără-de-legitorii în deşertu. Calea ta-mi, Doamne, arrată-mi-o şi cărrarilor tale învaţă-me.
Înderepteadză-me pre adevărul tău, învaţă-me, că tu eşti Dumnedzeul ispăsitoriul mieu şi tinre rrebdaiu în toată dzua.
Pomeneşte mîngîieturile tale, Doamne, şi mila ta, că de la veacu sîmtu.
Păcatul,tinrereaţele meale şi neştiinţa mea nu o pomeni ; după milostea ta pomeneşte-me tu, dereptu bunrătatea ta, Doamne.
Bunr e şi e dereptu Domnulu, dereptu aceaea lege au datu celor greşiţi pre cale.
Nastăvi-va blîndzii la giudeţ  şi învăţa-va blîndzii pre caile sale.  20r
Toate caile lui Dumnedzău milă e şi adevăr celor ce o cer porîncita lui şi mărturiia lui.
Dereptu numele tău, Doamne, curăţeaşte păcatul mieu, că multu e amu.
Cenre iaste omul ce se va teme de Domnul ? Leage-i-va punre lui pre calea care vru.
Sufletul lui în bunrataţi sălăşui-se-va şi sămînţa lui urmi-va pămîntul.
Ţinreare e Domnulu cei ce se tem de el şi porîncita lui iuvi-o-va lor.
Ochii miei pururea cătră Domnulu, că acela va trage den cursă picioarele meale.
Preveşte pre menre şi me miluiaşte, că sîngur născuiu şi measer sîmtu eu.
Bănaturile înrimiei meale mulţiră-se, den nevoile meale izbaveaşte-me.
[107]
Vedzi smerenia mea şi ustenitul mieu, iartă toate păcatele meale.
Vedzi vrăjimaşii miei că se mulţiră şi cu gilăluire nedereapta gilăluiră-me.
Ţinre sufletu mieu şi me mîntuiaşte, se nu me sfiescu, că nedejdiiu pre tinre.  20v
Nemînioşii şi derepţii lepiia-se de menre, că rrebdaiu-te, Doamne.
Mîntuiaşte, Dzăule, Israil de tot bănatul lui.


În margire cînteculu lui David 25  

Giudecă-mi, Doamne, că eu nu cu rreul mieu îmblaiu şi pre Dumnedzău nedejdiiu, nu slăbiiu.
Ispiteaşte-me şi me miluiaşte, Doamne, şi me află, înfierbîntă pîntecele mieu şi înrima mea.
Că e mila ta, înraintea ochiilor miei iaste şi binre-îngăduiiu într-adevearele tale.
Nu şedzuiu cu gloata deşerţilor şi cu a-legiei-frîngători nu întru.
Gilăluiiu besearecile hicleanilor şi cu necuraţii nu şedzui.
Lau în nevinovaţi mînrule meale şi voiu cungiura altariul tău, Doamne.
A asculta glasul laudeei tale şi a spunre toate ciudele tale.
Doamne, îndrăgiiucea bunră-frumseţea a caseei tale şi locul de mutare slaviei tale.
Nu pierde cu necuraţii sufletul mieu, cu bărbaţii strîmbi viiaţa mea.  21r
Înr-a lor mîru fărădeleagea e şi dereapta lor împlu-se de mîzdi.
E ieu nu cu mînie îmblaiu, izbaveaşte-me, Doamne, şi me miluiaşte.
Picioarele meale stau la dereptu, în beserecă blagoslovescu-te, Doamne.


Cîntecul lui David  26

Domnu e luminra mea şi scoţătoriulu mieu, de nimenre me voiu teame. Domnul, sprejenitorulu meu, de carele me voiu înfrica.
Cîndu se vor apropia pre menre păindu-l rreu a mînca peliţa mea dodeitorii, vrăjimaşii miei, aceia slăbiră şi cădzură. Se răgloti-se pre menre gloată, nu se va teame înrima mea.
[108]
Se ară scula pre menre oaste, pre el eu nedejdescu.
Unrul cerşuiu de la Dumnedzău, acela ceiu se viu în casa lui Dumnedzeu  21v
în toate dzilele vieţiei meale, a previ mie frumseaţea Domnului şi a socoti  beseareca ceea sfînta a lui.
Că me înacoperi-me în acoperemîntul său în dzua rreului mieu, acoperi-me într-ascunsul acoperemîntulu său.
Pre piiatră înrălţă-me şi acmu adecă rrădicu capul mieu pre vrăjimaşii miei. Cungiuraiu şi giungheaiu … cumîndarea laudeei şi a chemariei, cîntu şi cînta-voiu lui Dumnedzău.
Audzi, Doamne, glasul mieu cu ce chemaiu, miluiaşte-me şi me ascultă.
Ţie dzise înrima mea : Domnulu ceiu. Cerşu tinre faţa mea, faţa ta, Doamne, ceiu.
Nu întoarce faţa ta de la menre şi nu te rrădzima cu mînie de la şerbul tău. Agiutoriu-mi fii şi nu lasa menre, Dzeu, ispăsitoriul mieu.
Că tatăl mieu şi muma mea lasă-me, e Domnu  făgădui-me.  22r 
Leage pune mie, Doamne, în calea ta şi îndereaptă-me pre cărare dereaptă dereptu vrăjimaşii miei.
Nu me mai da menre în sufletele dodeitoriloru-mi, că se sculară pre menre mărturisitori nederepţi şi strinse nedereptatea şie.
Cu credinţă a vedea bunrătatea lui Dumnedzău pre pămîntulu celor vietori.
Rreabdă Domnulu, îmbărbăteadză-te şi se întărească înrima ta, rreabdă Domnulu.


Slava
Cînteculu lui David  27  

Cătră tinre chemu, Dzău mieu, nu mai tăcea de la menre, se nu cumva mai tăcea-veri de la menre şi me asămănraiu celor ce deştingu în gaură.
Ascultă, Doamne, glasulu rrugăciunriei meale cîndu me rrog cătră tinre, cîndu rrădicu mînrule meale cătră besereca cea sfîntă a ta.
[109]
Nu trage menre cu greaşnicii şi cu lucrătorii fărădeleagiei nu pierde  menre; grăindu ei pace cu vecinrii săi, iară rreu într-înrimile lor.  22v
Da-le lor, Doamne, după lucrul lor şi după hiclenşigul începătura lor ; după lucrul mînrulor a lor dă lor ; plăteaşte plata lor.
Că nu înţeleaseră lucru lui Dumnedzeu şi în lucrulu mînrulor lui sparge-i şi nu-i clădi.
Blagoslovitu e Domnulu, că audzi rrugăciunrea mea.
Domnulu, agiutoriulumieu şi scutitoriul mieu ; spre-acel nedejdi înrima mea şi agiutoriu mie fost-au şi înfluri peliţa mea, cu voia mea ispovedescu-me lui.
Domnulu e tărie oamerilor …, scutitoriu cu spăsenia Hristosului său iaste.
Scoate oamerii săi şi blagosloveşte partea ta şi-i paşte şi-i ia pănră în veacu.


Cîntecul  lui David 28

(1)  Aduceţi lui Dumnedzău, fii Dzăului, aduceţi Domnului feciori de berbeace,  23r  
aduceţi Domnului slavă şi cinste.
Aduceţi Domnului mărie numelui a lui, închinraţi-vă Domnului în curtea sfîntă a lui.
Glasu lui Dumnedzău la apă, Dumnedzăul slaveei tunră, Domnulu la apă multă.
Glasul Domnului în tărie ; glasul lui Dumnedzău în mare frumseţe.
Glasul Domnului frînge chedrii, frînge Domnulu chedrii Livanului.
Şi deşartă-i ca viţelulu Livanului şi e iubit ca fiiul inorogului.
Glasulu Domnului preseceaşte cu parră de foc.
Glasul Domnului scutură pustinia, scutură Domnulu pustinia Cadului.
Glasulu Domnului ce sfîrşeştecerbii şi descoapere dumbravile şi în beseareca lui tot cenre va grăi slavă.
Domnulu potop va muta şi şedea-va Domnulu împărat în vecie.
[110]
Domnulu tărie oamenrilor săi da-va, Domnulu blagoslovi-va oamerii săi cu pace.


Cîntarea lui David 29   23v

Înralţu-te, Doamne, că me-ai luat şi n-ai veselit vrăjmaşii mei de menre .
Doamne, Dzeul mieu, chemaiu cătră tinre şi me-ai vendecat.
Doamne, scos-ai den iadu sufletulu mieu, scosu-me-ai de la ceia ce deştingu în gaură.
Cîntaţi lui Dumnedzeu cuvioşii lui, spunreţi pomeană sfinţiei lui.
Că mînie în băsăul lui şi  viiaţa lui la voia lui ; sara culcă-se în plîndzere, e demînraţa bucurie.
Iară eu dzişu în destululu mieu : nu me voiu rrădica în veaci.
Doamne, cu voia ta mai dă bunrataţiei meale puteare ; întorsu-ţi-ai faţa şi fuiu smintit.
Cătră tinre, Doamne, chemu, cătră Dumnedzău mieu rrogu-me.
Carea făloseaşte în sîngele mieu cîndu voiu deştinge în putredire ? Doară i[i] se va spovedi ţerrina sau va vesti adevărul tău ? 
Ascultă Domnulu şi me milui ; Domnulu fu agiutoriu mie.
Întors-ai plîngerea mea în bucurie mie, rrupeşi sacul mieu şi me încinseşi cu veselie.  24r 
Cá se cînte ţie slava ta şi nu-mi fu milă. Dumnedzeul mieu, în vecie ispovedescu-me ţie.


Slava  
Cîntecul lui David  30

Pre tinre nedejdiiu, se nu me sfiescu în vecie ; cu dereptatea ta  izbaveaşte-me  ….
Pleaca cătră menre ureachea ta, sîrguiaşte şi scoate-me ; fii-mi Dumnedzău scutitoriu şi în casă amistuitoriu a me scoate.
Că ţinrearea mea şi amistuirea mea eşti tu, dereptu numele tău năstăvişi-me şi hrănişi-me.
Şi scoate-me-veri denr-aceastea curse aceale ce ascunseră mie, că tu eşti scutitoriu mieu, Doamne.
[111]
În mînrule tale pridădescu sufletu mieu ; mîntuitu-me-ai, Doamne,  Dzăul adevărului.
Gelăluit-ai cei ce ţinrea deşertele derept aşişi, iară eu pre Dumnedzău upovăiiu.
Bucuraiu-me şi me veseliiu de milostea ta, c-ai previt  la micşurarea mea ;  24v
scos-ai de nevoie sufletul  mieu.
(9)  Şi nu ai închis mene în mănrule vrajimaşilor, pus-ai larrgămîntu picioarele  
meale.
(10)  Şi me miluiaşte că scîrbescu ; smenti-se de băsău oko moe , sufletul mieu şi pîntecele mieu.
(11)  Că scădzu în lîngoare viiaţă mea şi anii miei în suspirare ; slăbi cu mesărătate tăriia mea, coastele meale smentiră-se.
(12)  Mai vîrtos de toţi vrăjimaşii miei fuiu ponosluire vecinrilor miei foarrte şi frică ştiuţilor miei ; cîţi me vădzură afară fugiră de menre.
(13)  Uitat fuiu ca mortul dentr-înrimă, fuiu ca un vas pierdut.
(14)  Că audziu gîcire a mulţi vietorilor denpregiur ; cîndu adura-se depreunră, pre menre a prinde sufletul mieu băsăduiră.
(15)  E eu pre tinre, Doamne, upovăiiu ; dzişu:  “Tu eşti Dumnedzeu mieu !”  25r
(16)  În mîrule tale, sorţile meale. Mîntuiaşte-me de mînrule vrăjmaşilor miei, de cinre me goneaşte.
(17)  Luminradză faţa ta pre şerbul tău, scoate-me dereptu mila ta.
(18)  Doamne, se nu me rruşinredzu că te chemaiu ; se se rruşireadze necuraţii şi se deştingă în iad.
(19)  Muţi se fie ustnele prilăstitoarele, grăitoarele pre dereptul fărădelege, cu trufăşie şi cu urreciuri. 
(20)  Cîtu e multă mulţiia bunrătaţiei tale, Doamne, aceale ce-i ascuns cărora se tem;
deresu-ai nedejdeitorilorpre tinre între feciorii oamenrilor.
[112]
(21)  Ascunde-i-veri ei în furişea feaţei tale de învăluitura omenreasca ; acoperi-i-veri întru acoperemînt de vorroava limbilor.
(22)  Blagoslovitu e Domnulu că au mirat domniia sa în ceatatea de prevegheu.
(23)  E eu dzişu  în spaima mea : lepădatu-s de faţa ochiilor tăi ; derept acea ascultat-ai glasul rrugăciunrilor meale, cîndu chemu cătră tinre  25v
(24)  Îndrăgiţi Domnulu toţi cuvinioşi a lui, că adevăr ceare Domnul şi va da de rreu- făcătorilor trufăşie.
(25)  Îmbărbătaţi-vă şi se întărească-se înrima voastră toţi upovăitorii pre Domnulu !


Cîntecul lui David 31

(1)  Ferice cărora se lăsară fărădelegile şi căror acoperiră-se păcatele
Ferice e bărbatului cui nu-i schimbă Domnul păcatu, nece iaste în ustnele lui celuire.
Că amuţiiu, vechiră coastele meale, chemîndu-mi în toate dzile.
Că dzua şi noaptea împăsone pre menre  mînra ta, întorşu-me pren  26r cîndu înghimpă-me spinrul.
Fărădeleagea mea eu o cunoscuiu şi păcatul mieu nu acoperiiu. Dzişu : “Spunre-voiu pre menre fărădeleagea mea lui Dumnedzeu” ; şi tu lăsaşi necurăţiile înrimiei meale.
Dereptu ce rruga-se-vor cătră tinre tot cuviosul în vreame ce e op ; însă în potop de apă multă cătră-nsul nu se va apropiia.
Tu eşti amistuita mea de bănatul ce me ţinru ; bucuriia mea, mîntuiaşte-me de cei ce me-au cungiurat.
Da-ţi-voiu precepere şi te voiu năstăvi în calea aceea ce veri mearge ; întări-voiu pre tinre ochii miei.
Nu fireţi ca e calul şi măsca, căror nu e preceapere ; cu zăbala şi cu frînul falcile lor înfrînra-veri, cărora nu se-au apropiiat cătră tinre.
[113]
Multe rrane greaşnicului ; e nedejdeitoriu pre Dumnedzeu cu milă lu  
cungiură .  26v 
(11)  Veseliţi-vă de Dumnedzău şi vă bucuraţi derepţii şi vă lăudaţi toţi derepţii cu  
înrima .


Slava  
Şedearea a 5-a
Cîntarea lui David  32

Bucuraţi-vă derepţii de Dumnedzău, derepţilor cuvinre-se laudă.
Ispovediţi-vă Domnului în ceateri, în cîntarile a dzeace strune cîntaţi lui.
Cîntaţi lui cîntecnou, binre cîntaţi lui cu strigare.
Că e dereptu cuvîntula lui Dumnedzeu şi toate lucrurile lui în creadere.
Iubeaşte milosteniia şi giudecare Domnulu ; mila lui Dumnedzeu împlu pămîntul.
Cu cuventele lui Dumnedzeu ceriurele învîrtoşară-se şi cu duhul a rrostului a lui toată vîrtutea lui.
Stringe ca în foale apele mariei, punre-le în vistiiariu bezdneluiu.
Se se teamă de Domnulu tot pămîntul , de la dens leagănră-se toţi carii  27r  
lăcuiescu pre lume.
Că acela dzise şi fură, acela poveli şi clădiră-se.
Domnulu rrăzfiră sfatul limbilor şi lepădă sfatul de giudeţu.
Sfatul  Domnului prealăcuiaşte în vecie , cugetele înrimiei lui pre sămînţa sămînţeei.
Ferice limba celui ce iaste Domnulu Dumnedzeu, oamenrii carii alease şie în parte şie.  
Den ceriu previ Domnul a vedea toţi feciorii omenreşti.
Dentru gătit viiaţa sa previ pre toate ce viia pre pămînt.
Fece urul înrima lor  …
[114]
Nu se va scuate împăratul cu multă puteare, urriiaşul nu se va scoate cu multul vîrtuţiei sale.
Mente calul în scoatere, în mulţimea vîrtuţiei sale nu se va scoate.
Se ochii lui Dumnedzeu pre carii se vor teame de el şi carii nedejdi-vor pre domnia lui.
A izbavi de la moarte sufletul a lor şi a hrăni în foamete sufletul lor.  
E sufletul nostru aştaptă Domnul, că e agiutoriul nostru.  27v
Că de el veselit sę  înrima noastră şi în numele cel svînt a lui nedejdim.
Fii, Doamne, domnia ta pre noi, ca upovăim pre tinre.



Cîntecul lui David 33

Blagoslovescu Domnul în toată vreamea, pururea lauda lui în rostul mieu.
De Dumnedzeu lăuda-se-va sufletul mieu ; se audză blîndzii şi veseli-se-vor.
Măriţi Domnul cu menre şi se înrălţăm numele lui depreunră.
Cerşuiu Domnul  şi me audzi şi de la toate bănaturile meale izbăvi-me.
Apropiaţi-vă cătră-ns şi luminra-ve-vreţi şi faţa voastră nu se va strămuta.
Cu measerii chemă şi Domnul  audzi-i şi de toate bănaturile lor scoase-i.
Împreurară-se îngerii Domnului de împregiuru ce se tem de elu şi va izbavi[t] ei.
Îmbucaţi şi vidite , că e bunr Domnulu. Ferice de bărbatul  cinre va upovăi  28r
pri-nsul.
(10)  Teameţi-vă de Domnul  toţi …  a lui, că nu iaste părrăsire carii se vor teame de  
el.
(11)  Bogaţii meseriră şi flămîndziră, … cei ce au cerşut Domnul nu se vor lăsa  
de toată bunrătatea.
[115]
(12)  Venriţi, feciori, ascultaţi menre,  frica lui Dumnedzeu învăţa-vă-voiu. 
(13)  Cinre e omul de va vrea viaţă, iubi-va dzile a vedea bunre ?
Ţine limba sa de rreu şi cu ustnele sale a nu grăi celuire.
Duplecă-te de la rreu şi fă binre, cere pacele şi le ţinre.
Ochii lui Dumnedzeu pre derepţii şi urechile lui în rruga lor.
E faţa lui Dumnedzău pre făcatori-rreu ; a pierde de pre pămînt pomeana lor.
Chemară derepţii şi Domnulu audzi-i şi de toate grijile lor izbavi ei.
Aproape e Domnulu de zdrobiţii cu înrima şi smeriţii cu duhul scoate-i-va.
Multe bănaturi derepţilor şi de toate-i va izbăvi ei Domnulu .   28v
Ţinrea-va Domnul toate oasele lor şi nece unra den iale nu se vor  zdrobi  
E moartea greaşnicilor iute iaste şi ceia ce gilăluiescu dereptul mai greşescu.  
Mîntui-va Domnulu sufletele şerbilor săi şi nu mai greşescu toţi ce upovăiescu pri-nsu.


Slava
Cîntecul lui David  34

Giudecă, Doamne, cinre me obiduiaşte şi apără, că luptă-se cu menre.
Prinde arma şi scutul  şi scoală în agiutoriul mieu.
Vorreaşte arma şi vorreaşte pre înraintea cinre me goneaşte ; dzi sufletului mieu : “Scoaterea ta sîmtu eu”.
Se se strămute şi se rruşinreadze carii vor cere sufletul mieu ; se se întoarcă-se înrapoi  şi schimbe-se carii cugetă mie rreu.
Se fie ca e prahul înraintea feţeei vîntului şi îngerul Domnului dodeiască lor.
Fie calea lor întunrerec şi lunrecoasă şi îngerul lui Dumnedzău gonindu ei.
Că în deşert ascunseră mie paguba curseei sale, în deşert ponosluiră sufletului mieu.  29r
Se vine lui cursa aceaea ce nu o şti şi vînratul carele nu ascunse prindză-l şi în cursă se cadză într-însă.
[116]
E sufletul bucura-se-va de Dumnedzeu, îndulci-se-va de ispăsenia lui.
(10)  Toate coastele meale gice-vor :”Doamne, Doamne, cinre e însuţu ţie ?” Mîntuieşti measerul den mîrule mai tarelui.
(11)  Scula-se pri menre mărturia nederepţii, carile ne ştiuiu  întrebară-me,
(12)  dîndu-mi rreu dereptu binre şi bescisnicie sufletul mieu.
(13)  Eu, cîndu ei dodeiră-mi, înveşte-me în saci şi-mi smeriia cu postul sufletul mieu şi rruga mea în braţelemeale întoarce-se va.
(14)  Ca vecenrului, ca frate nostru aşea îngăduiiu, ca plîngîndu şi mîhnitu aşea me smeriiu.
(15)  De menre veseliră-se şi se adunrară ; adunrară-se pre menre rranele şi nu sinţiiu, împărţiră-se şi nu lă fu milă.
(16)  Ispitiră-me, îngînară-me cu îngînare, scrîcicară pre menre cu dinţii săi.  29v 
(17)  Doamne , cîndu veri vedea? Dereage sufletul mieu de rreu lor; de leul unrul născutul mieu. 
(18)  Spovedescu-me ţie în besereci multe, în oameri grei lăuda-te-voiu.
(19)  Se nu mi se bucure învrăjbiţii-mi fără dereptate, gilăluindu menre aşeaşi şi clipindu cu ochii.
(20)  Cătră menre iată cu pace grăiia şi la mîniie lăstituri gîndiia.
(21)  Lărgiră pre menre ustnele sale, dzisără : “Mai binre, mai binre vădzutu ochii noştri”.
(22)  Vădzut-ai, Doamne, nu mai tăcea ; Doamne, nu  păşi de la menre.
(23)  Scoală, Doamne, şi ia giudeţul mieu ; Dzeul mieu şi Domnul mieu la părra mea.
(24)  Giudică-mi, Doamne, pre dereptatea ta, Doamne, Dzeul mieu, se nu bucure-mi-se.
(25)  De se nu dzică întru înremile sale :”Mai binre e, mai binre e sufletelor noastre”, nece se dzică :”Giunghemu-l”.
(26)  Se schimbe-se şi se rruşinreadze-se depreunră cari se bucură rreului mieu ;  30r 
se învească-se în rrece şi în rruşinre celor ce cuvente mari facu pre menre.
(27)  Se bucure-se şi veseli-se-vor carii vor dereptatea mea şi se dzică pururea : “Se mărească-se Domnul, pohteaşte pace şerbului a lui.”
(28)  Şi limba mea învaţă-se dereptaţiei meale, în toate dzile laudeei tale.


Cîntecul lui David 35

Dzise a-legiei-calcătoriu se nu greşască la sinre, nu e amu frica Dzeului înraintea ochilor a lui.
[117]
Că prilăsti între el a afla fărădelegea sa şi se gilăluiiască.
Graiurile rrostul a lui şi celoşagul ne vru a înţeleage, se îmbunreadze.
Fărădelegea cugetă într-aşternutul său, pristani tuturoru cailoru nebure ; pizmi, nu ogodi.
Doamne, în ceriu domniia ta şi adevărulu tău pănră la nuor.
Dereptatea ta ca codrii Dzeului, giudecatele afundu e multă-i ; oamenrii şi vitele scoate-veri, Doamne.
Că mulţitu ai domnia ta, Dzeu, e fecorii omenreşti întru acoperemîntul arepilor  tale nădăiescu-se.  30v
Adăpa-se-vor de sătulul caseei tale şi cu valea hraneei tale.
Că de la tenre-i izvorul vieţiei, în luminra ta vedea-vrem  luminră.
Premîndeşte mila ta celor ce ştiu tinre şi dereptatea ta derepţilor cu înrimile.
De nu vine mie picioarele trufăşieei şi mînra greaşnicului se nu rrădice menre.
Acie cadzură toţi făcătorii fărădelege şi împînşi fură şi nu pot sta.


Slava
Cîntecul lui David 36  

Nu iubi hicleanilor, nece căota cei ce fac fărădeleage.
Derept acea ca iarba currundu usca-se-vor şi ca veardzele zlacului currundu cădea-vor.
Upovăiaşte pre Domnul şi fă bunrătate, agoniseaşte pămîntul  şi te veri hrani în bogătatea lui.
Îndulceşte-te lui Dumnedzeu şi da-ţi-va cererea înremiei  tale.  31r
Descoperi cătră Domnulu calea ta şi nedejdeşte pri-ns şi acel face-va.
Şi va scoate-va ca luminra dereptatea ta şi giudecarile tale ca înr-amiedzădzi.
Pleacă-te lui Dumnedzeu şi rruagă el. Nu îndrăgi carele sîrguiaşte pre cale sa omului celui ce face legi-călcare.
Opreaşte-te de mînie şi lasă băsăul, nu iubi a hicleni.
Derep ce carii vor hicleni  piiarde-se-vor, cei ce vor rrebda Domnul acei vor dobîndi pămîntul.
Şi-ncă puţinelu şi nu va fi greaşnicul ; şi veri cere locul lui şi nu-l veri afla.
Blîndzii urmi-vor pămîntul şi îndulci -se- vor pre mulţia pacelor.
[118]
Preveşte greaşnicul dereptul şi scrîcică pri-ns cu denţii săi.
E Domnul rride-i lui, derep ce preveşte că vinre dzua lui.
Armele traseră greaşnicii, întinsără arcele sale a săgeta measerul şi mişelul , a giunghe cei derepţi cu înrima.  31v
Armele lor întra-vor într-îrimile lor şi arcele lor frînge-se vor.
Mai bunr puţinel dereptului decît bogătatea greaşnicelor multă.
Că braţul greaşnicelor zdrobi-să-vor, întăreaşte derepţii Domnul.
Şti Domnulu calenevinovaţilor şi partea lor în veaci fi-va.
Nu se va sfii în vreamea rrea şi în dzua de foame sătura-să-vor.
Că greaşnicii peri-vor, vrăjmaşii lui Domnedzău depreunră a se proslăvi ei şi a se înralţa, cumplindu-se ca fumul, cumpliră-se.
Împrumuteadză greaşniculu şi nu-lu întoarce, pravednicul miluet şi dă.
(22)  Că cei ce blagoslovescu el urmi-vor pămîntul, carii vor blăstema el piiarde-se-va.
(23)  De la Dumnedzău urmele omului înderepta-se-vor  şi calea lui vrea-va vîrtos.
(24)  Cîndu va cădea, nu se va smenti, că Domnul propti-va mînra lui.  32r
(25)  Giunre fuiu şi amu bătrînriiu şi nu vădzuiu dereptul părrăsit, nice sămînţa lui ceindu pînre.
(26)  În toate dzile miluiaşte şi împrumut dă dereptul şi sămînţa lui în blagoslovenie va fi.
(27)  Rradzimă-te de la rreu şi fă binre şi vii în vecia veacului.
(28)  Că Domnul iubeaşte giudeţ şi nu va lăsa cuvioşii săi … e;  fără-de-legiţii scoate-se-vor şi sămînţa necuraţilor piiarde-se-va.
(29)  E cei derepţi dobîndescu pămîntul şi se vor  veseli în veacii veacului pri-nsul.
(30)  Rrostul dereptului învăţa-se-va mai înţelepciunri  şi limba lui grăi-va giudeţ.
(31)  Leagea Domnului  a lui într-îrimă-i şi ne se astupnut-se urmele lui.
(32)  Preveşte greşitul dereptulu şi cere a-l omorri elu.
(33)  … Domnul nu-l lăsă în mînra lui,nece osîndi cînd va giudeca lui.   32v
[119]
(34)  Reabdă Domnul  şi ţinre calea lui şi înrălţa-te-va a dobîndi pămîntul, cîndu piiarde-se-vor greaşnicii, previ-veri.
(35)  Vădzuiu necuratul suindu-se şi înrălţă-se ca şi chedrii Livanului.
(36)  Şi trecui şi adecă nu fu şi cerşuiu-l şi nu se află locul lui.
(37)  Ţinre nemînia şi vedzi dereptaţile, că e rrămăşiţa omului pacelor.
(38)  A-legeei-păşitori potribi-se-vor depreunră, rrămăşiţele necuraţilor piiarde-se-vor.
(39)  E scoatere derepţilor de la Dumnedzeu şi scutitoriul lor în vreamea bănatului.
(40)  Agiuta-va lor Domnulu şi-i va izbăvi şi lua-i-va ei de la greaşnicii şi ispăsi-i-va, că upovăiră pri-nsul.


Slava  
Şedearea  6
Cîntecul lui David 37

Doamne, ne cu băsăul tău afla minre, nece cu mîniia ta căzni menre.
Că săgetele tale înfipseră-se în menre ; întărit-ai pre menre   
… 

Cîntecul lui David  38  33r

(2)  Puşu rrostului ţinreare cîndu a se sta greaşnicilor pre menre.
(3)  Amuţiiu şi me smeriiu şi tăcuiu de binre şi lîngoarea mea noi-se.
Încărescu-se înrima mea întru mienre şi întru învăţătura mea arde-va focul.
Grăiiu cu limba mea :”Spunre-mi, Doamne, cumplitul mieu şi numărulu dzilelor meale, se înţelegu de ce me voiu părăsi eu”.
Adecă cu palma măsurate-su pus-ai dzilele meale şi încheiatul mieu ca nemică înraintea ta ; însă e în deşert toată lumea, tot omul ce e viu.
Adecă iată cu obrazul îmblă omul, însă în deşertu se arruncă. Adunră şi nu şti cui adunră-le.
Şi acmu cenre e rrăbdarea mea, au nu Domnulu , şi încheietul mieu la tinre e.

[120]
Şi de toatefărădelegele meale izbăveaşte-me, ponosluire nebunriului datu-mi-ai.
Amuţiiu şi nu deşchişu usnele meale, că acela feace.
Ia de le menre rranele meale, den tăriia amu mînrulor tale eu cumpliiu-me.  33v  
Întru aflarea fără-de-legiei lui căznit-ai omul ; topit-ai ca painjină sufletul lui, însă în deşert e tot omul.
Audzi, Doamne, rruga mea şi rrugăciurea mea socoteaşte şi lacrămile meale nu mai tăcea, că mutătoriu-s eu la tinre şi venritu ca toţi moşii miei.
Slăbeaşte-mi, se poposescu, mainte de ce nu me ducu şi mai multu nu voiu fi.


În marginre  Cîntecul  lu David  39

Rrebdaiu mai rrebdaiu şi me luo aminte şi audzi rruga mea.
Scoase-me den groapa chinului şi den ţerrina tinoasă şi pus-ai pre piatră picioarele meale şi îndereptaşi urmele meale.
Şi puse în rrostulu mieu cîntec nou, cîntare Domnului nostru. Vedea-vor mulţi şi se vor teame şi nedejdiră pre Domnulu.
Ferice de bărbatul cărui e numele lui Domnedzeu upovăinţa lui şi nu părăsişi întru deşert mîniia menciunroasă.
Multe-ai  făcut tu, Dumnedzăul mieu, ciudele tale ; şi cu gîndurile tale nu e cinre se va asămăna ţie. Vestiiu şi grăiiu : mulţiră-se mai decît numărul.  34r
De cumîndare şi aducere n-ai vrutu, lucrulu ai sfîrşit de la menre ; toate arsele  de păcate nu cerşuiu.
Atunce dzişu :”Adecă vinri-voiu, în hîrtie de carte scrie-va de menre.
A face voia ta, Dzeul mieu, vrui şi leagea ta în mijloc de pîntecele mieu.”
(10)  Binrevestiiu dereptatea ta în beseareci mari ; adecă cu ustnele meale neapărate,  
Doamne,  tu înţeleseşi.
(11)  Dereptatea ta nu ascunşu întru înrima mea, şi adevărulu tău şi scoaterea ta dzişu. Nu ascunşu mila ta şi adevărul  tău de gluată multă.
(12)  E tu, Doamne, ne delunga cruţarile tale de la menre, milostea ta şi adevărulu tău pururea sprejiniră-me.
[121]
(13)  Că me ţinrură rrealele cîte nu avea număr, prinsără-me fărădelegile  meale34v 
şi nu putui previ. Mulţiră-se mai mulţi de numărulu părului capului mieu şi înrima  
mea lăsă-me.
(14)  Se binre-veri a me mîntui, Doamne, pre agiutoriul mieu preveşte. 
(15)  Se se schimosească şi se se rruşinreadze depreunră cei ce vor cere sufletul mieu a-l 
scuate, de se întoarca înderretu şi se se sfiască carii vor mie rreul.
(16)  Se prindză acieşi rreacele său, grăindu mie :”Mai bunru e, mai bunru.”
(17)  Se se bucure şi veselească-se de tinre toţi ce vor cere tinre, Doamne, şi vor gice 
pururea : “Se se mărească Domnul !” iubitorii spăseniei tale.
(18)  Că eu measeru-su şi mişel ; Domnulu luatu-me. Agiutătoriu mieu şi mîntuitoriul 
mieu şi scoţătoriulu mieu, nu pesti.


Slava
Cîntecul lui David  40 

Ferice cinre va înţelege pre cel measer şi mişel ; în dzi rrea mîntui-l-va Domnul.
Domnul ţinrea-l-va şi învie-l-va şi lăuda-l-va pre pămîntu şi  nu-l va pridădi în mînrule vrăjimaşilor.  35r
Domnul agiuta-i-va în patul lîngoriei a lui ; şi tot aşternutul lui întorsu-l-ai întru lîngoare.
Eu dzişu : “Doamne, miluiaşte-me şi vendecă sufletul mieu, că greşiiu ţie”. 
Dracii miei dzisără rreu mie : “Cînd va muri, peri-va numele lui ?”
Şi îmbla a vedea, în deşert grăiia ; înrima lui adunra fărădelege şie şi ieşiia afară, grăiia depreură .
Pre menre şoptiia toţi vrăjimaşii miei pre menre  cugetară ….
Cuvîntu a-legiei-călcătoriul  puseră pre menre :”Doară doarme şi nu va adauge a vie ?”
[122]
Şi amu omulu pacelor meale pre acela upovăiiu : carele mînca pînre mea mărit-au pre menre armă.
E tu, Doamne, miluiaşte-me şi învii-me şiplăti-voiu lor.
De aceasta cunoscuiu că me-au iubit, că nu s-au bucurat vrăjimaşii miei de menre.
Iară menre fără de mînie au luat şi întărit-me-au …în veacu.
Blagoslovitu e Domnulu Dumnedzeul  Israililor de veacu pănră în veacu, fi-va, fi-va, fi-va !  35v  


Fiii lui Coreu  41

Cu ce obraz pohteaşte cerbul la izvorul  apelor aşa pohteaşte sufletul mieu cătră 
tinre, Dzău. 
Însetă sufletul mieu cătră Dumnedzău cel tare şi cel viu ; cîndu voiu venri şi me  
arreta-voiu feaţeei Dzeului ?
Fură lacrămile meale mie pînre dzua şi noaptea cîndu grăiia mie în toate dzile : 
“Iuo iaste Dumnedzeu tău ?”
Aceasta pomeniiu şi vărsaiu pre menre sufletul mieu, că străbate-voiu prentru  loculu acoperemînt … caseei Dzeului ; în glasulu bucuriiei  şi ispoveadeei  sunrului prăznuindu.
Dereptu carea în grije eşti sufletul  mieu şi derep ce me smenteşti ? Upovăieşte pre Domnul că me voiu spovedi lui ; spăsenia feaţeei meale.
…Întru menre însumi sufletulu mieu smenti-se; derep-acea  pomeniiu-te den pămîntu Iordanului şi Iermonului den  codrii mici.  36r
Fundul afundu chemă în glasul pînreei tale. Toate înraltele tale şi undele tale prespre menre trecură.
În dzi ce va spunre Domnulu Domniia sa, cu noaptea cîntecul lui de la menre. Rruga lui Dumnedzeu , viiaţa mea. 
Dzicu lui Dumnedzeu : “Sprejenitoriul  mieu eşti, că ce me uitaşi ? Şi prentru carea mîhnit îmblu de grijea dracului mieu ?”
Cîndu zdrobiia-se oasele meale, ponosluia-mi dracii miei, cîndu grăiia mie în toată vreamea : “Iuo iaste Dumnedzeu tău ?”
Dereptu carea în bănatu eşti, sufletul mieu, şi prentru ce sminteşti-me ? Upovăiaşte pre Dumnedzeu, că me spuniu lui,  spăseniiei a lui şi Dumnedzeulu mieu.

[123]
Cîntecul lui David 42  

Giudecă-mi, Dzeule, şi alege pîrra mea den limbă necuvinioasă, de la omul nedereptu şi lăstitoriu mîntuiaşte-me.
Că tu eşti, Dzăule, vîrtutea mea ;  derep ce me împinseşi şi dereptu carea mîhnitu îmblu cîndu dodeiaşte-mi vrăjmaşul ?  36v 
Tremeate luminra ta şi adevărul  tău ; aceale me năstăviră şi me duseră în codrulu sfîntul tău şi în satultău.
Şi întra-voiu cătră altariul Dzeului şi cătră Dumnedzăul ce veseleaşte giunriia mea. Spuniu-me ţie în ceatere, Dzăule, Dzăul mieu.
Dereptu  carea în bănatu eşti, sufletul mieu ? Şi prentru ce me sminteşti ? Nedejdeaşte pre Dumnedzău, că me spuşu lui ; scoaterea feaţeei meale, Dumnedzeu mieu.


Slava
În marginrea feciorilor lui Coreu  43  

Dzeule, cu urechile noastre audzim  şi  părinţii noştri spuseră noo lucru ce-ai lucratu în dzilele … de mainte.
Mînra ta limbile pierduşi  şi rrăsăditu ei den rreul lor şi i-ai gonit.
Nu cu armele amu ale sale dobîndiră pămîntul şi braţul lor nu-i  scoase  37r
ei, ce dereapta ta şi braţulu tău şi luminratul  feaţeei tale ; că binre-iubiiu întru ei.
Tu eşti însuţi împăratul  mieu şi Dumnedzăul mieu, porîncitoriul  scoatere lui 
Iacov.
De tinre vrăjimaşii noştri împunşi cu coarnele şi prentru numele tău urrimu-i cei  ce se scoală pre noi.
Că nu pre arcul mieu upovăiescu şi armele  meale nu  vor scoatemenre.
Scosu-ne-ai de carii dodeiră noao şi cei ce gilăluiră noi rruşinratu-i-ai.
De Dumnedzău ne lăudăm în toate dzile şi în numele tău ispovedeascu-me ţie în veaci.
… tu împinseşi şi ai rruşinrat noi şi nu ieşişi, Dzeu, în putearea noastră.
[124]
Întorsu-ne-ai înrapoi la vrăjmaşii noştri ; cei ce gilăluiia noi rrăpiia şie.
Datu-ne-ai ca oile în mîncareşi în limbi sămănrat-ai noi.
Vîndut-ai oaminrii tăi fără preţ şi nu fu gloată întru chematul  nostru.
Pusu-ne-ai ponoslu  vecinrilor noştri, îngînare şi batugiocură  celor de  37v
pregiur de noi.  
(15)  Pusu -ne-ai în pildă întru limbi, clătire capetelor în oamenri.
(16)  În toate dzile rruşinrea mea înraintea-mi e şi rreacele feaţeei meale acoperi-me.
(17)  De glasul ponosluitoriului şi de clevetitoriului, de faţa vrăjimaşului gonitoriul.  
(18)  Aceastea toatevenreră pre noi şi nu uităm tinre şi nu vătămămu în porîncitele tale.
(19)  I nu purceade înrapoi înrima noastră; şi rădzimat-ai carrarea noastră de calea ta.
(20)  Că ne-ai smerit în locul de nevoie şi acoperi-ne umbra morţiei.
(21)  Au uităm numele Domnului nostru şi doară amu rrădicatu mînrule noastre cătră Dumnedzeu strinru.
(22)  Au nu va Dumnedzeu cere aceastea ? Acela amu şti ascunsele înrimiei. Că derept tinre omorriţi sem în toate dzile ; schimbămu-ne ca oile la giunghere.
(23)  Scoală,  derep ce dormi, Doamne ? Învii şi nu împînge noi pănră în svîrşit.
(24)  Derep ce faţa ta întorci-o, uiţi măserătatea noastră  şi grije noastră?  38r  
(25)  Că se smeri în lut sufletele noastre ; lepi-se pămîntului pîntecele nostru.
(26)  Învii, Doamne, agiută noao, izbăveaşte noi dereptu numele tău.

[125]
Konecŭ 
Fiii lui Coreu  44

Rrupe înrima mea cuvînt bunru ; grăiescu eu lucrulu mieu a păratului. Limba mea, trestie de cărtulariu rrepede scrietoriului.
Mai frumoasă e cu bunrătatea decît fiiul omenrescu ; vărse-se bunrătatea în ustnele tale ; derept acea te va binre-grăi Dumnedzeu în veaci.
Încinge-veri armele sale pre coapsele sale tare.
Cu frumseaţea şi cu bunrătatea ta  întinde şi dospeaşte şi împărăţeaşte, derept adevărulu blîndeaţelor şi a dereptaţiei ; şi năstăvi-te-vrea ciudatu dereapta ta.
Săgeatele tale ascuţite tare, oamenrii tăi sup tinre vor cădea într-îrima dracului împăratului.
E scaunul tău, Dzeule, în veacii veacului ; toiagul dereptaţiei, toiagu împărăţiei tale.
Mai iubit-ai dereptatea şi gilăluit-ai  fărădelegea ; derept acea botedză-te, Dzeule, Dumnedzeul tău cu untulu de bucurie mai mult de soţii tăi.  38v
I zmirna i stactie i casie de veşmintele tale, de păsoniul rădzimaţilor, dentru ei veseliră-te.
Featele împăratului în cinstea a ei tale. Înrainte stătu împărăteasa de dereapta de tinre, în veşmente aurite învăscută şi prea împistrite.
Ascultă, fio, şi vedzi, pleacă urechea ta şi uită oamenrii tăi şi casa tătînrilui tău.
Că a vrut împăratulu bunrătaţiei tale, că acela e Domn Dumnedzeu tău.
Şi închinra-te-veri lui şi featele Tyrului cu daruri ; feaţeei tale rruga-se-vor cei bogaţi oamenri.
În slava featelor împăratului … cercei de aur,
învăscută şi prea împistrită. Aduce-se-vor  a împăratului feate în urma ei şi a vecinrilor ei aduce-vor ţie.  39r
Aduce-se-vor în veselie şi în bucurie, aduce-se-vor în besereca a păratului.
În loculu părintelui tău fură feciorii tăi ; punre-i-veri giudeaţe prespre tot pămîntulu.
[126]
Pomeniiu numele tău pre toată sămînţa semenţelor ; derept acea oamenrii spunre-se-vor ţie în veaci şi în veacii veacului.


Cîntecul fiilor lui Coreu  45

Dumnedzeu noo e amistuire şi puteare, agiutoriu în bănat aflatu-ne-au vîrtos.
Pentr-acea nu ne teamemu cîndu se va smenti pămîntul şi se vor băga codrii într-înrima mariei.
Sunrară şi se smentiră apele lor, smentiră-se codrii de tăriia lui.
A rriului înterritare veseli-vor cetatea Dzeului ;  sfintit-au salo său de sus.
Dumnedzeu în mijlocu de elu şi nu se va rrădica ; agiuta-i-va lui Domnulu demînraţa  şi  de demînraţa.
Smiintiră-se limbile şi  întoarse împărăţiile, dat-au glasul său cela de sus şi scutură-se pămîntulu.  39v
Domnulu e cel tare cu noi, sprejinitoriul nostru, Dumnedzeul a lui Iacov.
Vienriţi şi  vedeţi lucrul Dzeului, ce puse ciudele pre pămîntu.
(10)  Desparte oştile pănră în svîrşitulu pămîntului, arcul frînge şi-l zdrobeaşte şi scutul arde-l cu focul.
(11)  Deşertaţi-vă şi vă preceapeţi, că eu-s Dumnedzeul a lui Iacov ; înralţu-me pre limbi, înralţu-me pre pămîntu.
(12)  Domnulu cel tare cu noi, sprejenitoriu nostru, Dumnedzeu a lui Iacov.


Slava
Şederea 7
Fiii lui Coreu 46

Toate limbile plesaţi cu mînrule, chemaţi lui Domnedzeucu glas de bucurie.
Că Domnul celor de sus, fricos împărat, mai mare prespre tot pămîntul.
Plecaşi oamienrii noao şi limbile suptu picioarele noastre.
[127]
Aleseşi noi parte şie, bunrătatea lu Iacov, carile iubit.  40r
Sui Dumnedzeu în chemare şi Domnul în glasulu de bucinru.
Cîntaţi Dumnedzeului nostru, cîntaţi ; cîntaţi împăratului nostru, cîntaţi.
Că e împărat a tot pămîntul, Domnedzeu e ; cîntaţi înţeleptu.
Domni-se Dumnedzeu pre toate limbile, Dumnedzeu şede pre scaunul sfîntul  său.
Giudeaţele omenreşti adunra-se cu Dumnedzeul lu Avraam, că e a lui Dumnedzeu ţinruţii pămîntului ; vîrtos înrălţară-se. 


Cîntare fiilor lui Coreu  47

Mai mare e Domnulu nostru şi e lăudat foarte, în cetatea Dumnedzăului nostru, în dealulu  sfînt  a lui.
Cu bunră rrădăcinră de bucurie a tot pămîntul, codrii Sionului, coasta severului, cetateaa împăratului celui mare.
Domnul în lucrul a lui ştiutu e cîndu-l va sprejeni el.
Că adecă împăraţii de pămîntu … deştinseră depreunră.
Aceia … aşea , mirară-se şi … rrădică-se 
şi tremuratulu luară ei; acie lîngoarea ca cei ce născîndu.  40v
Cu duhul  vihorului zdrobit-au corabiile Tarsisului.
Cum audzim aşea şi vădzum în cetatea Domnului cel tare, în cetatea Domnului nostru ; Dumnedzeu o urrdzi în veaci.
Luom, Doamne, mila a ta în mijloc de oamenrii tăi.
După numele tău aşea şi lauda ta în marginrile pămîntului ; de dereptate împlută e dereapta a ta.
Se se veselească dealulu Sionului şi se vor bucura featele iiudeilor derept dzisele tale, Doamne.
Cungiuraţi Sionul şi coprindeţi-l, spunreţi în stîlpul lui.
Punreţi-vă înrima  în putearea lui şi împărrăţiţi casa lui, ca se spunreţi în sămînţă alţiia.
Că acela e Dumnedzeu nostru în veacii şi în veciia de veac şi acela socoti -ne-va în veaci.

[128]
Cîntecul  lui David  48

Ascultaţi aceastea toate limbile şi luaţi amente  toţi cîţi vieţi pre toată  41r 
lumea.
e cei de pămînt , feciori omenreşti, depreunră bogatul şi mişelul.
Rrostul mieu grăiaşte preaînţeleptu şi învăţătură înrima mea precepere.
Şi plecu în pildă ureachea mea, desfeciu în cîntare gîcirea mea.
De care me voiu teame în dzi rrea ? Fărădeleagea a piiadeciei meale cungiura-me-va.
Nedejdindu-se tăriei sale şi mulţiei bogataţiei sale laudă-se.
Fratele nu-l va izbăvi, au izbăvi-l-va omul ? Nu va da [nu va da] lui Domnedzău  schimbu dereptu  sinre
şi preţ izbăvire sufletului său. Trudi-se cinre vru în veaci
şi fu viu pănră în sfîrşit.
Şi nu va vedea pagubile cîndu va vedea preamîndrii murindu, depreunră fără de cel cu mente şi necugetatul pieindu şi părrăsindu-şi strinrilor avuţia sa
şi mormîntele lor şi casele lor în veaci, satele lor pre sămînţa sămînţelor măriră şi  numerele sale pre pămînt.  41v
Şi omul înr-aceaea cinste nu înţelese şi adause-se vitelor necugetatelor şi se asămără lor.
În calea lor blăznire e lor şi după acelea în rrosturile sale binre-au- vrut.
Ca oile în iadu sîmtu puse şi moartea-i socoteaşte ei. Şi-l vor vence lor derepţii demînreaţă şi agiutoriu lor vecheaşte în iadu, de slava sa împînsără-se.
Însă Domnedzeu mîntui sufletul mieu de mănrule iadului, că me va loa.
(17)  Nu se tem cîndu va bogăţi omulu sau cîndu se va mulţi slava caseei lui.
(18)  Adecă înde va muri au nu va părrăsi tot ? Nece va deştinge cunrus slava caseei lui.
[129]
(19)  Că sufletul lui în viiaţa lui blagoslovitu-se-au, ispovedi-ţi-se-va cîndu-i veri binre-face.
(20)  Întra-va la sămînţa moşilor săi, pănră în veacu nu va vedea luminră.  42r  
(21)  Şi omul în cinste acea nu înţelease, asămără-se vitele negîndite şi se tocmi lor .


Slava
Cîntecul lui Asafu 49  

Dumnedzăul dumnedzeilor, Domnulu grăi şi chemă pămîntul de la rrăsăritul soarelui pănra la apusu.
(2)  Den Sion frumseaţea frumseţilor a lui.
(3)  Dumnedzău aiave va venri, Dumnedzeul nostru, şi nu va mai tăcea ; ogni înrainte-i arde-va şi den crucişul lui vihor mare.
(4)  Şi va chema cerul de sus de pre pămîntu a împărţi oamenrii  săi.

…
(13)  Dară voiu mînca carne de giuncu sau sînge de iedu voiu bea ?
(14)  Giunghe lui Dumnedzeu jărtvă de laudă şi dă celui de sus făgăduitele tale.
(15)  Cheamă-me în dzua de grijiei tale şi mîntui-te-voiu şi proslăvişi-me.
(16)  Greaşnicului dzise Dumnedzău : “Derep ce tu spunri dereptatea mea şi iai porîncita mea cu ustnele sale ?”  42v  
(17)  Tu gilăluişi învăţătura şi gios arruncaşi cuventele meale înderretu.
(18)  Au vedeai furii, curreai cunrusulu şi cu curvarul partea ta punreai.
(19)  Rrostulu tău mulţiră mînie şi limba ta împletiia  lăstire.
(20)  Şi şedei, pre fratele său clevetiiai şi pre feciorul mumînrei sale punrei blăznire.
(21)  Aceastea fapt-ai şi tăcuiu ; cugetaiu fărădelegea că voiu fi ţie soţu. Afla-te-voiu şi punre-voiu între faţa ta păcatele tale.
[130]
(22)  Înţelegeţi toţi ceia ce uită Dumnedzeu dară cumva răpi-va şi nu va fi izbăvitor.
(23)  Jărtvă de laudă proslăvi-me-va şi acia cale pre carea voiu iuvi[voiu] lui  spăsenia mea.  43r


În sfîrşit 
Cîntecul lui David 50 

(3)  Miluiaşte-me, Dzău, după măriia Domnieei tale şi după multe cruţatul tău  curăţeaşte fărădeleagea mea .
(4)  Mai lă-me de fărădeleagea mea şi de păcatul mieu curăţeaşte-me.
(5)  Că fărădeleagea mea eu ştiu şi păcatul miu înraintea mea e pururile.
Ţie unruia greşiiu şi hiclenşigu înraintea ta feciu, ca se te îndereptedzi în cuventele tale şi me prětprişi că me voiu giudeca.
Adecă amu în farădeleage început sîmtu şi în păcate născu-me muma mea.
Adecă amu înr-adevăr iubitu-me-ai nespus, ascuns preaînţelepciunriei tale iuvitu-me-ai.
Stropişi-me cu sopun, curăţi-me-voiu ; la-me-veri şi mai decît neaoa înrălbi-me-voiu.
Audzului mieu da-i-veri bucurie şi veselie, bucura-se-vor oase smerite.
Întoarce faţa ta de cătră păcatul  mieu şi toate fărădelegile meale curăţeaşte.
Înrimă curată tămăduiaşte întru menre, Dzeule, şi suflet dereptu noiaşte în  pîntecele mieu.  43v  
Nu lepăda menre de faţa ta şi duhul sfîntu al tău nu-l lua de la menre.
Dă-mi bucuria scoateriei tale şi cu duhul biruitoriu întăreaşte-me.
Învăţa-voiu fără-de-legiţii caliei tale şi necuraţii cătră tinre întoarce -se-vor.
[131]
Izbavi-me de la cei strîmbi, Dzeu,  Dzeul spăseniei meale ; bucură-se limba mea dereptaţiei tale.
Doamne, rrostulu-mi deschiseşi şi ustnele meale vesti-vor lauda ta.
Că se veri amu vrea jărtvă, dare-am ; iată toate arsele nu le vruşi.
Cumîndare lui Dumnedzeu : suflet zdrobit, înrimă zdrobită şi smerităDumnedzău nu o urreaşte.
Îmbunreadză, Doamne, cu cea bunră voie a ta Sionulu şi se tămăduiască-se păreţii Jerslimskyję .
Atunce iubi-veri cumîndarea, dereptatea a înrălţariei, toate arsele ; atunce punre-vor pre altariul tău viţelul.


Slava  
Cîntecul lui David  51  44r  

(3)  Ce te laudzi în rreu că eşti tare ? Fărădelege în toate dzile.
(4)  Nedereptatea cugetă limba ta e ca briciul ascuţit făcut-ai lăstituri.
(5)  Mai iubit-ai rreul decît bunrătatea, nedereptatea decîtu a grăi dereptatea.
(6)  Mai iubit-ai toate graiurile potopului, limbă celuitoare.
Derept acea sparge-te-va Domnedzeu pără în cumplit, trage-te-va şi muta-te-va de satul tău şi rrădăcinra ta de la ce pămînt viniei.
Vedea-vor derepţii şi se vor teame şi de el rride-vor şi vor gice :
“Acesta om e cela ce nu puse Dumnedzeu agiutoriu şi e ce nedejdi pre multul  bogataţiei sale, vîncu deşertul  său.”
Iară ca maslina ce-a rrodit în casa lui Dumnedzeu nedejdiiu pre mila a lui Dumnedzeu în veaci şi în veacii veacului.
Spuiu-me ţie în veaci că ai menre faptu şi rrebdu numele tău, că e bunru înraintea cuvioşilor tăi.


În cumplit  de la Maleet  52

Dzise cel fără-de-mente într-îrima sa : “Nu e Dumnedzeu !” Putrediră şi urriră-se 
în fărădelegile sale : nu e cinre se facă binre.  44v
Domnul  den ceriu previ pre feciorii oamenriloru a vedea au iaste cenre se 
înţeleagă sau se ceie Domnedzeu.
[132]
Toţi rrămară-se depreunră, nu fură op ; nu e cinre a face binre, nu iaste nece pănră la 
urul.
Au nu înţeleasără-vă toţi ce făcea fărădelege, mîncîndu oamenrii miei în loc de pînre.
Domnul nu chemară. Acie înfricară-se de frică iuo nu era frică ; că Dumnedzeu rrăsipi oasele oamenriloru ugoditoriu ; sfii-se-vor că Domnedzeu urri-i.
Cinre va da den Sion  scoatere Israililor ? Cîndu va întoarce Domnul pleanul oamenrilor săi, bucura-se-va Iacov şi veseli-se-va Israil. 


În marginrea cîntarilor 
Înţelepciunrea  lui David  53  45r  

(3)  Dzeule, în numele tău scoate-me şi în vîrtutea ta giudecă-mi.
(4)  Dzău, ascultă rruga mea, ia-le graiurele rrostului mieu.
(5)  Că striinri  sculară-se pre menre şi tarii cer sufletul ;  nu mainte puseră Dumnedzău.
(6)  Adecă amu Domnedzeu înraintea sa şi Domnul sprejenitoriu e sufletului mieu.
(7)  Întoarce-va rreu vrăjimaşii miei,cu adevărul tău pierde-i-veri.
(8)  Şi cu voie giunghe-voiu ţie, spuiu-me numelui tău, Doamne, că e bunru.
(9)  Că den toate grijile mîntuitu-me-ai, pre vrăjimaşii mii căotă ochiulu mieu.


Cîntecul lui David  54

Ia-mi, Dzeule, rruga mea, nu părrăsi rugăciunrea mea.
Ia-mi amente şi me audzi, în bănatul grijiei meale smentiiu-me
de glasul vrăjimaşului şi de dodeitul  greaşnicului ; că plecară pre menre fărădelege şi în mînie învrăjbiră menre.
[133]
Înrima mea smenti-se şi  frica de moarte cădzu pre menre.  45v  
Lîngoare şi tremuri venri pre menre şi me acoperi întunrearecul.
Şi dzişu : “Iată, cenre-mi deade arepi ca de porumbi şi zbura-voiu  şi voiu poposi ?”  
Adecă me delungaiu, fugiiu şi sălăşuiiu în pustie.
Aşteptaiu Dumnedzeu se me scoaţă den neputearea sufletului şi den vihorru.
Neacă-i, Doamne, şi împarţi limbile lor, că vădzuiu fărădeleage şi vorroavă în cetate.
Dzi şi noapte cungiură după  păreţii ei fărădeleage şi ustenire în mijlocu de ea
şi nedereptate ; şi nu scădzu den calea lui rreu şi celuire.
Că înde me-au vrut dracul ponoslui, mai rrebda-mă-vrut, iată ; şi se a vrut gilălui mienre, pre menre a  vrut  gice mari cuvente,   ascunde-me-amu vrut di-nsul.  46r  
E tu, oame, aseamenrea de suflet biruitoriulu mieu şi ştiutul mieu,
cel ce depreunră îndulcitu-me-ai de mîncare  în casa Dzeului îmblăm cu gîndu.  
De vine moartea pri-nşii şi se deşting în iad viii ; că rreul în viiaţă lor în mijloc de ei.
Eu cătră Dumnedzău chemaiu şi Domnulu audzi-me.
Sara şi demînreaţa şi înr-amiadză-dzi spuniu şi voiu spunre şi audzi-va glas moi .
Izbăvit cu pace sufletul  mieu de ceia ce se apropie de menre, că de multe ori fură cu menre.
Audzi-va Dumnedzeu şi mai micşura-i-va ; acesta e ainte de veacu. Nu e amu lor schimbare, că nu se temură de Dumnedzău. 
Tinde mînra sa pre plată şi spurca porîncita lui.
Împărţiră-se de mîniia feaţei lui şi apropiiară-se de înrima lor  şi muiară-se  46v cuventele lor mai vîrtosu decîtu untulu şi acealea sîmtu săgeatele.

[134]
Arruncă pre Domnul grija ta şi acela te va hrăni ; nu va da în vecie ceartă dereptului.
E tu, Doamne, în gios veri duce ei, în puţulu de a putredirea ; bărbaţi strîmbi şi prilăstitori nu vor îngiumătăţi dzilele sale ; eu, Doamne, upovăiescu pre tinre.


Slava  
Şedearea  8
Cîntecului a lui Davidu 55

Miluiaşte-me, Dzăule, că me călcă omulu ; în toate dzile vihor dodei-mi.
Călcară-me vrăjimaşii miei în toatedzile, că mulţi luptători am de sus ; în dzua nu  
me temea de rreu ; eu nedejdiiu pre tinre.
De Dumnedzău  laud cuventele meale, pre Dumnedzău nedejdiiu, nu me tem ce va face o peliţă.  47r
În toate dzile de cuventele meale gunosiră-se pre menre toate cugetele lor pre rreu.
Mut şi ascundu, caile meale ţinru, ca şi rrebdară sufletul  mieu.
Nice de nemică nu-i surripaşi, cu mîniia oamenriioborrişi, Dzeu.
Viiaţa mea spuşu ţie, pus-ai lacrămile meale între tinre ca în făgăduita ta.
Întoarce-se-vor vrăjimaşii miei înrapoi înr-aceaea dzi ce te chem ; adecă cunoscuiu că Dumnedzeul mieu eşti tu.
De Dumnedzău laud graiul , de Dumnedzău laud cuvîntu.
Pre Dumnedzeu nedejdiiu, nu me temuiu ce-mi va face omulu.
La menre-su, Dzeu, rrugile, aceale voiu da laudeei tale.
Că ai mîntuit sufletul mieu de la moarte, ochii miei de  lacrămi şi picioarele meale  den lunrecare ; ogodescu între Dumnedzău în luminra acelor ce ei viu.  47v  

[135]
În cumplite
Cîntecul lui David 56

Miluiaşte-me, Dzeu, miluiaşte-me, că pre tinre nedejdi sufletu mieu şi pre umbra arepilor tale nedejdescu-me, pănră va treace fărădeleagea.
Chem cătră Dumnedzău de sus, Dumnedzeu cela ce binre-au făcut mie.
Tremease den ceriu şi me scoase ; dat-au în ponoslu cenre me călcară. Tremease Dumnedzeu mila sa şi adevărulu său.
Mîntuit-au sufletul mieu den mijlocu de scîncitori, durmiiu, smentiiu. Feciorii oamenrilor, dinţii lor arme şi săgeate, limba lor, spată ascuţită.
Suişi-te în ceriu, Dzău, şi prespre tot pămîntul  slava ta.
Cursă gătiră picioarelor meale, deşelară sufletul mieu,  săpară între faţa mea groapă şi cădzură întru ea.  48r
Gata e înrima mea, Dzău, gata e înrima mea ; cîntu şi voiu cînta slaveei meale.
Scoală, slava mea, scoală psăltire şi ceateră, scula-voiu de demîreaţă,  
spunre-me- voiu ţie întru oamiri, Doamne, cînta-voiu ţie în limbi.
Că se mări pănră la ceriu domniia ta şi pănră la nuoriu e adevărul tău.
Suişi-te în ceriu, Dzeule, şi prespre tot  pămîntul domniia ta.


Cîntecul lui David 57 

Se înr-adevăr iată dereptatea grăiretu, dereptu giudecaret, fii omeneşti.
Şi amu într-îrimă fărădeleage lucra-veţi pre pămîntu, nedereptate mînrule voastre împletescu.
Astriinraţi fură greaşnicii den pîntece, buiguiră de zgău şi grăiră menciuri.
Băsăul lor după obrazu de şerpe, ca aspida surda ce-şi astupă urechile sale,
ceale se nu audză glasul descîntătorilor descîntată e,  descîntă-se de celu mai înţeleptu.  48v
[136]
Dumnedzău fărrimă dinţii lor în rrostul  lor cu plasele leului fărrimatu-i-au Domnul.
Urreaşte-se ca apa ce prelîns curre, întinsără arcul său pănră vor putea.
Ca ceara ce se topeaşte dezlupi-se-va, cădzu foc pre ei şi nu vădzură soarele.
Mainte de ce nu se precepură a spinrilor a lor voastre a umereloru, că lăcuiia în mînie, înghiţiţi fură.
Veseli-se-va dereptul cîndu vedea-va izbînda, mînrule sale la-va în sîngele greşitului.
Şi va gice omul : “Se iaste amu rroada dereptului, iaste iată Dumnedzău a giudeca lor pre pămîntu.”


Slava
De neputredirea lui  David  58

Scoate-me de la vrăjimaşii miei, Dzeule, şi de la cei ce se sculară pre menre înrălţaşi-me.
Şi me izbăveaşte de carii facu fărădelege, de la bărbaţi strîmbi scoate-me.
Că adecă vînrară sufletul  mieu şi apăsară pre menre tarii.
Nece e fărădeleagea mea, nece e păcatul  mieu, Doamne, fără de acea  49r  
fărădelegea curşu şi îndereptaiu.
(6)  Scoală întîmpinratulu mieu şi vedzi şi tu, Doamne, Dumnedzeu cel tare, Dzeu  
Israililor, caută şi socoteaşti în toate limbile, nu cruţa toţi carii facu fărădelege.
(7)  Întoarce-se vor la sară şi vor flămîndzi ca un cînre şi vor cungiura cetatea.
Adecă aceia rrăspundu cu rrostul său şi arme în ustnele lor, că cinre ascultă ?
Şi tu, Doamne, rride-veri lor şi împuţina-veri toate limbile.
Iară eu cu ţinrearea mea cătră tinre ţinrea-voiu, că tu, Dzeu, sprejenitoriulu mieu eşti.
Dumnedzeul  mieu, mila ta afla-me-va.
Dumnedzău mie arreta-va mie pre vrăjimaşii miei. Rrăsfiră ei cu putearea ta şi-i zdrobi, sprejenitoriu mie, Doamne.
[137]
Păcatul  ustnelor a lor şi cuvîntulu a rrostului lor pr-inşi vor fi în trufăşiia sa  de giurămentele menciunrilor vesti-vor  49v
în svîrşit şi în mîniia svîrşitului şi vor fi ; şi vor şti că Dumnedzău biruiaşte cu Iacov şi margirile pămîntului.
Întoarce-se-vor la sară şi vor flămîndzi ca un cînre şi cungiura-vor cetatea.
Aceia rasfira-se a mînca e se nu se vor sătura şi vorrovi-vor.
Eu cîntu putearea ta, bucuru-me … de domniia ta ; c-ai fost sprejenitoriul mieu  i amiistuitoriulu mieu în dzi de grijea mea.
Agiutoriu mieu eşti tu,  ţie voiu cînta, că Dumnedzău sprejenitoriul mieu eşti tu, 
Dumnedzeu mieu şi mila mea.


Învăţarea lui David 59

(3)  Doamne, împînsu-ne-ai şi zdrobitu-ne-ai, mîniiatu-te-ai şi miluitu-ne-ai.
(4)  Scutură-se pămîntulu şi-l smentişi ; vindecă zdrobiturile lui,că se clăti.
(5)  Javilŭ-esi oamenrilor săi izecleana, adăpatu-ne-ai cu vinu de milă.  50r
(6)  Dat-ai celor ce se tem de tinre izbăvire a scăpa de faţa arcului. Că se izbăvească-se iubiţii  tăi.
(7)  Scoate cu dereapta ta şi me audzi.  
(8)  Dumnedzeu grăi în sfenţiia sa : bucură-se şi voiu împărţi Sikimulu şi şesul satului măsura-voiu.
Al mieu e Galadu şi al mieu Manasi şi Efrem, tăriia capului mieu, Iuda împăratul
moi,
(10)  Moav, căldarea, nedejdiia mea. Pre idumei şi voiu tinde bocancile meale, mie alte  
semenţe plecară-se.
(11)  Cinre me va duce în cetatede preveghere sau cinre me va năstăvi pănra la Idumea ?
[138]
(12)  Au nu tu, Dzeule, ne împenseşi şi nu ieşi-veri, Dzeule, în putearea noastră ?
(13)  Dă noao agiutoriu de grije, deşartă e scoaterea omenrească.
(14)  De la Dumnedzeu se facem vîrtutea şi acela va urri cei ce dodeitori-s noao.


Cîntecul lui David  60  

(2)  Ascultă, Dzeu, rruga mea c-au  luatu amente rrugăciunrea mea.  50v
(3)  Den marginrile  pămîntului cătră tinre chemaiu ; cîndu mîhni-se înrima mea, pre piatră me înrălţă. Îndereptatu-me-ai,
(4)  c-au fost nedejde mea, stîlp [de] tăriei de faţa vrăjmaşului.
(5)  Muta-me-voiu în satul  tău în veaci, acoperi-me-voiu într-acoperămîntul arepilor tale.
(6)  Că tu, Dzău, ascultat-ai rruga mea ; dat-ai partea celora ce se temură de numele tău.
(7)  Dzi pre dzi împăratului adauge-veri anii lui pănră la dzua sămînţa semenţeei.
(8)  Lăcui-va în veaci între Dumnedzeu ; mila şi adevărulu a lui cinre-l ceare ?
(9)  Şi aşea voiu cînta numelui tău în veaci, a-mi da rrugăciunrile meale dzi den dzi.


Slava
Cîntarea lui David  61


(2)  Au nu lui Dumnedzeu vinovăţi-se-va sufletulu mieu ? Că de la acela e amu  spăsenia  mea.
(3)  Că acela e Dumnedzăulu mieu şi spăsitoriul  mieu, sprejenitoriul  mieu ; mai nu 
se scutură.  51r
(4)  Pănră unde dzăcea-veţi spre omu ? Ucideţi-veţi toţi voi ca pre  părete plecatu şi gardu 
împînsu.
Însă preţul mieu băsăduiră a-l rrăni, curseră în seate. Cu rrostulu său blagosloviră şi cu 
înrima sa blăstemară.  
Însă lui Dumnedzeu vinovăţi-va sufletul mieu, că de la acela e rrebdarea mea. 
Şi amu acela e Dumnedzău mieu şi spăsitoriul mieu şi sprejenitoriulu mieu ; nu me voiu mai  muta.
[139]
De la Dumnedzău e spăsenia mea şi domniia mea ; Dumnedzăul  mieu, agiutoriul  mieu, nedejdea a mea la Dumnedzeu e.
Nădăiţi-vă pri-nsulu tot zborrulu de oamenri ; vărsaţi înrainte lui înrima voastră, că Dumnedzău e agiutoriul nostru.
Însă fără-de-mente feciorii omenreşti, menciunroşi feciorii omenreşti ; în cumpenele ne îndereaptă, aceia den deşertu depreunră. 
Nu nedejdireţi pre nedereptate şi în rrăpire nu iubireţi ; bogătatea se ară pre aproape curre, nu punrereţi înrima.  51v
Cu unra grăi Dumnedzău, doo adecă audziiu, că e a Dzeului ţinrutulu
(13)  şi a ta, Doamne,  domnia ; că tu plăti-veri cuişi după lucrul lui.


Cîntecul   lui David  62

Dzău, Dzeul mieu, cătră tinre mărecaiu. Înseteadză cătră tinre sufletul  mieu, mai de multe  ori cătră tinre peliţa mea.
(3)  În pămîntu pustiniu  şi neîmblatu şi fără de apă aşea în sfinţie arrătaiu-me 
 ţie  a vedea putearea ta şi slava ta. 
Că mai bunră e domniia ta decît viiaţa mea şi rrostulu mieu mai laudă-te.
Aşea blagoslovescu-te în viiaţă-mea, den numele tău rrădicu mînrule meale.
Că de gras şi unturos împlu-se sufletul mieu şi ustnele meale de bucurie, lăuda-te-va rrostulu mieu.
Sau pomeniiu-te într-aşternutulu mieu şi iutros învăţaiu-me la tinre.  52r
Că ai fost agiutoriul mieu şi într-acoperemîntul arepilor  tale bucuraiu-me.
Lepi-se sufletul  mieu după tinre e menre me-au luat dereapta ta.
Aceia în deşert cerşură sufletul mieu, se între pre mai giosulu pămîntului.
Pridădi-se-vor în mîrule armeloru, parţile a vulpilor fi-vor.
E împăratulu veseli-se-va de Dumnedzău şi se va lăuda tot ce se va giura de el, că se îngrădiră rrosturile cărora grăiră nedereptate.

[140]
Cîntecul  lui David   63

Audzi, Dzeu, glasul mieu cîndu me voiu rruga cătră tinre ; de frica vrăjimaşului scoate 
sufletul mieu.
Acoperi-me de adunrătura hicleanilor şi de gloata celor ce deregu nedereptate.
Carii ascuţiră ca armele, traseră limbile  sale şi întinseră arcele sale, fire amarră,
a săgeta furiş nevinovatul.  52v  
De neprasne săgeta-l-vor şi nu se vor teame. Şi învîrtoşară  şie cuvînt hiclean şi spuseră a ascunde cursele şi dziseră :”Cinre le va vedea ?”
Ispitiia ispitiri şi cumpliră-se cei ce ispitiia ; păşi omulu înrimă afundată
şi se înrălţă Dumnedzeu. Săgeatele pruncilor fură rrane lor
şi nu putură întru ei … ; smentiră-se toţi cîţi-i vădzură ei.
Şi temu tot omulu. Şi vestiră lucrul Dzeului şi facerea lor înţeleasără.
Veseli-se pravedniculu de Dumnedzeu şi nedejdeaşte pri-nsul  …


Slava 
Şedearea  9
Cîntarea lui David  64 

Ţi se cuvinre cîntecu, Dzău, în Sion şi ţie da-se-va rrugă în Ierusalim.
Audzi rruga mea, cătră tinre toată peliţa venri.
Cuventele bezaconicului vîncură-ne şi necurăţia noastra tu curăţişi.  53r
Ferice de carele au alesu şi l-au luat, muta-se-va în curţile tale. Împlumu-ne de bunrataţile caseei tale, sfînta beseareca ta.
Şi ciudata-i în dereptate. Audzi-ne, Dzeu, spăsitoriul nostru, nedejde tuturoru margirilor pămîntului şi carii sîmtu  pre mare departe.
Cela ce au gătit codrii cu tăriia sa, încinsu e cu vîrtutea.
[141]
Smentiia afundurile mariei, sunrulu undelor ei cinre le va potoli. Smenti-se limbile
şi se temură şi carii viia în marginri de seamnele tale.  Ieşitulu demenreţiei şi a seriei tu înfrumseşi.
Socotit-ai pămîntul şi-l adăpaşi, mulţit-ai a-l bogăţi. Rriul lui Dumnedză împlu-se de apă ; a găti mîncare lor, că aşea iaste gătirea.
Brazdile lui adăpă şi mulţi viptul lui, în picaturile ei veselit-sę luminrîndu.  53v
Blagoslovi-veri curunra anului bunrătaţiei tale şi cîmpii tăi sătura-se-vor de grasu.
Pănrăta-vor crasna pustiniei şi cu bucurie munţii  încinge-se-vor.
Învăscură-se berbecii oilor şi şesurile mulţi-vor grîulu ; chema-vor şi amu vor cînta.


În marginre cîntecul învierei  65

Chemaţi lui Dumnedzeu tot pămîntul.
Cîntaţi numelui a lui, daţi slavă laudeei a lui.
Giceţi lui Dumnedzău : cîtu e fricos lucrulu tău ! În mulţiia puteriei tale mentu ţie vrăjimaşii tăi.
Tot pămîntul se ţi se închinre şi se cînte ţie, se cînte numelui tău celui de sus.
Venriţi şi vedeţi lucrurile Dzăului ; cîtu e fricos în svaturi mai decîtu a feţilor  omenreşti.  54r
Acelui ce au întorsu marea în uscatu, la rriuri treace-vor cu picioarele. Acia veseli-ne-vrem de el,
Biruitoriului cu vîrtutea … . Ochii lui pre limbi prevescu cinre se se nu se înralţe de sinre.
Blagoslovite  limbile Domnulu nostru şi ascultate  faceţi glasul laudelor lui.
Care au pusu sufletulu mieu în viiaţă şi nu a dat în smenteală picioarelor meale.
Că ne-ai ispititu, Dzăule, şi înfierbantatu-ne-ai ca se înfierbîntă argintul.
Şi duseşi-ne în cursă, pusu-ai bănat pre spatele noastre ; 
[142]
rrădicaşi oamenrii pre capetele noastre, străbătum pren foc  şi apă  şi scoase-ne în rrăpaos. 
Întra-voiu în casa ta cu toate arsele-mi, întoarce-voiu ţie rrugăciunrile meale,
Aceale ce dzisără ustnele meale şi grăiră ustnelemeale în grijea mea.
Toată arsa …  înralţ ţie boii cu caprele.  54v
Vienriţi, ascultaţi şi voiu spure-voiu voo, toţi carii se tem de Dumnedzău cîte au faptu sufletului mieu.
Cătră-nsul cu rrostulu mieu chemaiu şi înrălţaiu sup limba mea.
Nedereptatea se giungheaiu într-îrima mea, nu me va asculta menre Domnul.
Derept acea audzi-me Dumnedzău şi luo amente glasul rrugiei meale.
Blagoslovitu e Dumnedzeu care nu  va părrăsi rruga mea şi mila sa de la menre.


Cîntecu lui  David 66

Dzeu, cruţă-ni şi binre-grăiaşte ; luminreadză faţa ta pre noi şi ne miluiaşte.
Se cunoaştem pre pămînt calea ta, întru toate limbile spăsenia ta.
…  se spune-se ţie oamenrii toţi.
Se veselească-se şi bucure-se limbile, că giudeca-veri oamenrilor în dereptate şi limbile pre pămîntu năstăvişi.
Se ispovedească-se ţie oamenri, Dzeu, ispovedi-se-vor ţie toţi.
Pămîntul dat-au rroada sa. Blagosloveaşte-ne Dzeu, Dzău  nostru.  55r
Blagosloveaşte-ne, Dzeu, şi se vor teme de el toate marginrile pămîntului.

[143]
Slava
Cîntecul lui David  67

(2)  Se învie Dumnedzău şi se rrăsfire-se vrădzimaşii lui şi se fugă de faţa lui toţi cei  .  ce gilăluiescu el.
(3)  Ca se cumple fumul,  se se cumplă ei ; ca se topeaşte ceara de faţa focului, aşea se piaie  
greaşnicii de faţa Dzeului.
(4)  E pravednicii se se veselească şi bucure-se între Dumnedzău, îndulci-se-vor în veselie.
(5)  Cîntaţi lui Dumnedzeu, cîntaţi numelui a lui, cale faceţi celui ce se duse în 
apus, Domnului, numele lui, şi vă bucuraţi înrainte-i. Smenti-se vor de faţa lui,
(6)  tată siracilor şi giudeţ văduolor, Dumnedzeu în loculu svîntu al său.
(7)  … şălăşuiaşte cei cu ur cuget în casă şi scoate fărecaţii cu bărbăţiia ; 
aşeajderi cei ce-l mîniia şi lăcuiia în mormînte.  55v
(8)  Dzeu, cîndu ieşi înraintea oamenrilor săi, cîndu trece în pustini, 
(9)  pămîntulu scutură-se şi amu ceriurile picară de faţa Dumnedzeului Sinaiului, de faţa  
Dumnedzeului a lui Israil.
(10)  Ploaie volnic despărţi-veri, Dzeule, parţiei tale ;  slăbit-au, e tu svîrşişi ei.  
(11)  Viile tale viu pre-nsele, gătit-ai cu bunratatea ta measerului, Dzeule.
(12)  Domnulu au datu cuvîntu celora ce voru binre-vesti cu puteare multă.
(13)  Împărat cu tare, cela mai dragulu, cu frumseţea caseei împărţi-va fălos.
(14)  Se-aţi adurmi între hotarră, arepile porumbului arginţite-su şi între umerele lui poleit cu 
aur.
(15)  Cîndu va  despica a ceriului împăratul pri-nsele, neoşa-se-vor vǔ Selmonele.  56r
(16)  Codrul Dzeului, codrul gras, codrulu închegatu, ….
(17)  Derep ce cugetaţi ,codrii închegaţi, codrul acela ce-l iubi Dumnedzeu a vie întru elu; şi 
amu Domnulu muta-l-va pănra în cumplitul.
(18)  Cărruţeei Dzeului întunrearecu de înturearece miile se adunră ; Domnul  …  e în 
Sinai, în svinţie.
(19)  Suit-ai în sus, prădat-ai prada ; luat-ai dare în oamenri şi amu carii se protivescu a sălăşui.
[144]
(20)  Domnul Dumnedzeu blagoslovit e, blagoslovit e Domnulu den dzi în dzi ; agiuta-  va  noao Dumnedzăul  spăsenieei noastre.
(21)  Dumnedzeul nostru, Dumnedzeul scoţătoriu e şi a lui Dumnedzeu dumnedzeiesc e  ieşitul  morţiei.
(22)  Însă Dumnedzeu zdrubi-va capetele vrăjimaşilor săi şi vîrhul părului trecîndu întru 
greşelele sale.
(23)  Dzise  Domnul : den Vasan întoarce -voiu, întoarce-voiu în luontrulu mariei,  56v
(24)  se se ude picioarele tale în sînge şi den limba cînrilor tăi de la dins, de la vrăjmaş.
(25)  Vădzute-s îmbletele tale, Dzeule, îmbletele tale, Dumnedzăului mieu, împăratul cel ce e 
în sfinţie.
(26)  Aflară giudeaţele în margire cîntîndu, în mijloc fetele de tîmpăne.
(27)  În beserecă blagosloviţi Dumnedzeu, … de la izvorrulu Israililor.
(28)  Aciia e Veniamin, giunre întru frică, giudeaţele iudeilor şi domnii lor, giudeaţele 
Zavulonului, giudeaţele Neftalilimului.
(29)  Spunre, Dzeu, cu putearea ta ; întăreaşte, Dzeu, aceastea ce ai deres întru noi.
(30)  Den beseareca ta în Ierusalim ţie vor aduce împăraţii darruri.  57r 
(31)  Cuntinrit-ai fierilor trestielor, adunraţii giuncii în giuncile omienreşti, a închide 
ispitirea cu argentul. Înfierbîntaţi limbile ceia ce vor cu război.
(32)  Venri-vor rrugătorii de Eghipet ; Etiopia afla-va mînra ei cătră Domnedzeu.
(33)  Împărăţiia pămîntului cînta-veţi lui Dumnedzău, cîntaţi lui Dumnedzeu
(34)  celui ce se duse în ceriul ceriurelor la rrăsăritu. Adecă da-va glasulu său glas  puteriei 
lui.
(35)  Daţi slavă lui Dumnedzău, în Israilii mare frîmseţea lui şi putearea lui în nuori.
(36)  Miruratu e Dumnedzeu în svinţii săi, Dumnedzeul Israililor, acela va da puteare şi 
ţinreare oamenrilor săi ; blagoslovitu e Dumnedzeu.


Slava
Cîntecul lui David  68

(2)  Scoate-me, Dzeu, că întrară apele pănră la sufletul  mieu.  57v
Afundu -me în tina de afundu şi nu e oprire ; venriu în lontrul mariei şi vihorrulu 
neaca-me.
[145]
Usteniiu-me strigîndu şi amuţi grumagiul mieu ; cumpliră-se ochii miei upovăindu-mi pre Dumnedzeulu mieu.  
Mulţiră-se  mai mulţi decît perii capului mieu şi cinre gilăluiaşte menre în deşertu. Întăriră-se vrăjimaşii miei, goniia-me fără dereptate; cei ce nu-i răpiiu atunce plătiiu.
Dzeu, ştiuşi fără-de-mentea mea şi preagreşirea mea de tinre nu se ascunseră.
Se nu se sfiască de mnĕ cei ce te vor rrebda, Doamne, Doamne tare ; nece se rruşinreadze-se de menre carii cer tinri, Dzeul Israililor.
Că derep tinre luom ponoslu, acuperi rruşinrea faţa mea.
Striinr  fuiu fraţilor miei  ….  58r
Că jealea a caseei meale mînca-me şi ponoslul ce ponosluiescu mai cădzură pre menre.
Şi acoperiiu cu postulu sufletul mieu şi fu în ponoslu mie.
Şi puşu îmbrăcăciurea mea sacu şi fuiu lor în pildă.
De menre şuguia cei ce şedea în uşe şi de menre cînta bîndu vinru.
Iară eu cu rruga mea cătră tinre, Doamne, în vreamea de cea voie bunră, Dzău,  în mulţiia domniei tale ascultă şi înr-adevărul spăseniei meale.
Scoate-me den tină se nume afundu, mîntuiaşte-me de carii me gilăluiescu şi de afundurile apeei.
Se nu neace mienre vihorrulu cel de apă, nece înghiţi-va menre genrunrea, nece va aduce de menre puţ rrostului său.
Audzi, Doamne, că e bunră mila ta ; după mulţiia mîngăieturilor tale caotă pre menre.
Nu întoarce faţa ta de la fătul tău,   că bănuiescu ; currundu audzi me.  58v  
Ia-mi amente sufletului mieu şi-l scoate ; dereptu vrăjimaşii miei mîntuiaşte-me.
Tu ştii ponoslul mieu şi reacele mieu şi rruşinrea mea ;
Între tinre-su toţi dodeitorii miei. Ponosluire e pildă sufletului mieu şi muncă ; şi aşteptaiu cinre e se bănuiască şi nu fu,  şi a-l mîngîia şi nu aflaiu.
Deaderă în loc de mîncare mea fiare şi în seatea mea adăpară-me cu oţet.
Fie masa lor înraintea lor în cursă şi în plata lor şi în blăznire.
[146]
Se murgească-l ochii a nu vedea şi spinrarea loru de acolea duplecată.
Varsă pre ei mîniia ta şi băsăul mîniiei tale se-i prindză ei.
Fie curtea lor pustine şi în satele lor ne fie  cenre se vie.  59r
Derep ce tu-i pierduşi, ei goniia şi cătră lîngoare rranelor meale adauseră.
Adauge fărădelege cătră fărădelegea lor şi se nu între în dereptatea ta.
Se piiară den cartea de viiaţă şi cu derepţii se nu se scrie.
Measer şi mai bunr sîmt eu, scoaterea ta, Dzău, loatu-me-au.
Şi laudu numele Dumnedzăului mieu cu cîntecu, laudu el cu laudă.
Şi mai ugodnic va fi lui Dumnedzeu decîtu  viţel ce e giuncu, coarne face şi unghe.
Se prevească measerii şi se vor lăuda ; cereţi Dumnedzeu şi vie va fi sufletul vostru.
Că ascultă cei measeri Domnul şi fărecaţii săi nu-i urri.
Se-l laude elu ceriulu şi pămîntul , marea şi toate ce se rrădică întru ea.
Că Dumnedzeu scoate-va Sionul şi clădi-se-vor cetaţile iudeilor şi se vor veseli, ciia îndulci-se-vor.
Şi sămînţa şerbilor tăi ţinrea-[i]-l-vor el şi cinre iubi-vor numele tău muta-se-vor întru el.  59v  


Cîntecul lui David  69

(2)  Dzeule, într-agiutoriu mieu caută-mi, Doamne,  agiuta mie, sîrguiaşte.
(3)  Se sfiască-se şi se se rruşinreadze cei ce vor ceare sufletul mieu.
(4)  Se se întoarcă înderret şi sfiiască-se carii vor vrea mie rreu ; se se întoarcă acieşi sfiindu-se, grăindu mie : “Mai binre e, mai binre e.”
(5)  Bucura-se-vor şi se vor veseli de tinre toţi cîţi vor ceare tinre, Doamne, şi grăiesc pururea : “Se se mărească Domnul” carii iubescu spasenia ta.
(6)  E eu-s mişel …, Dzeu, aigută-mi. Agiutoriul  mieu şi izbăvitoriulu mieu eşti tu ; Dumnedzeu mieu nu pesti.

[147]
Slava – catisma 10 
Cîntecul lui David  70  

Pre tinre, Doamne,  nedejdiiu, se nu me sfiescu în veaci.
Cu dereptatea ta izbăveaşte-me   şi me scoate ; pleacă cătră menre ureachea ta şi sîrguiaşte a me loa.  60r  
Fii-mi Dumnedzeu …  şi în loc de amistuitoriu a me scoate ; că tăriia mea şi amistuirea mea eşti tu.
Dumnedzeu mieu, izbăveaşte-me de mînrule greaşnicului şi den mînrule a-legiei-călcătoriu şi cundzurător .
Că tu eşti rrebdarea mea, Doamne ; … upovăinţa mea den giunreţea mea.
Cătră tinre întăriiu-me … ; de zgăul mumînri-mea tu eşti al mieu acoperitor ; de tinre cîntarea mea pururea.
Că ciuda fuiu a mulţi şi tu, agiutoriul mieu cel tare.
Se se împlă rrostu mieu de laudă, ca se cîntu slava ta în toate dzile în mare frumseaţe a ta.
Nu lepăda menre în vreamea de bătrînreaţe ; cîndu nu va putea tăriia mea,  nu lăsa menre.
Că dzisără dracii miei mie şi cei ce străjuiia sufletul  mieu băsăduiră depreunră.60v
Grăiră : Dumnedzeu lăsatu-l-au, goniţi-l şi-l prindeţi, că nu e cenre se-l mîntuiască
Dzeul mieu, nu te depărta de menre ; Dzeul mieu, în agiutoriul mieu caotă-mi.
Se se sfiiască şi se se cumplă clevetitorii sufletului mieu, îmbrăca-se-vor cu rrece şi cu rruşinre carii cer rreu mie.
Iară eu pururea nedejdescu pre tinre şi adaudze-voiu în toată lauda ta.
…  în toate dzile ispăsenia ta ; că nu cunoscuiu a carţiei.
Că voiu întra în putearea lui Dumnedzeu ; Doamne, pomeniiu în dereptatea ta unrulu tinre.
Dzăul mieu, cu ce me învaţaşi den tinrereaţele meale şi pănră acmu spuniu ciudele tale.
[148]
şi pănră la bătrînreaţele de sinrecu, Dzeul mieu, nu părăsi menre ; pănră voiu spunre braţul tău semenţeei tuturor ce va  venri ; putearea ta  61r
şi dereptatea ta, Dzeu, pănră la ceia de sus cu carii faptu-mi-ai mărie. Dzeule, cenre e soţ ţie ?
Cîtu ai iuvit  mie bănat mult şi rreale şi întorsu-te-ai … , 
… mîngîiatu-me-ai şi de bezdnele pămîntului pakĭ scosu-me-ai.
Şi  eu ispovedescu-me ţie în oaminrii …, în vasele cîntecelor adevărulu tău, Dzeule ; cîntu ţie în ceateră, sfîntulu Israililor.
Bucuraţi-vă ustnele meale, cîndu voiu cînta ţie şi sufletul  mieu cela ce l-ai mîntuit.
Iară şi limba mea în toate dzile învaţă-se dereptaţiei tale … se se sfiască şi se se rruşinreadze cari vor ceare rreu mie.


Cîntecul lui David  71
(2)  Dzeu, giudecata  ta împăratului dă-o şi dereptatea ta feciorului împăratului, 
a giudeca oamenrilor tăi în dereptate şi measerilor tăi în giudecată.
(3)  Se ia codrii pace de la oamenri şi munţii dereptate.
(4)  Se giudece measerilor omenreşti şi  se scoaţă mişeii, a micşura clevetnicul  61v
(5)  şi se lăcuiască cu soarele şi mainte de lunra pre sămînţa semenţelor.
(6)  Deştinge-va ca  ploaia pre lînră şi picătura ce pică pre pămîntu. 
(7)  Luminreadză în dzilele lui dereptatea şi multul pacelor preveaşte pănră se va loa lunra.
(8)  Şi birui-va de la mare pănra la mare şi de la rriu pănră în marginrile lumiei.
(9)  Înrainte-i cădea etioplenii şi dracii lui lut vor linge.
(10)  Împăraţii Tarsisului şi ostrovele darruri vor aduce, împăraţii Aravului şi Sava dar vor aduce.
(11)  Şi se vor închinra lui toţi împăraţii pămîntului şi toate limbile lucra-vor lui.
[149]
(12)  Că au mîntuit measerul de la cel tare şi mişelul celui ce nu-i fu agiutoriu.
(13)  Cruţa-va measerul  şi mişelul şi sufletul mişeilor scoate-i-va.
(14)  Den rreutate şi de nedereptate mîntui-va sufletul lor şi cinstitu  e numele lui înraintea lor.  62r
(15)  Şi viu va fi pănră în svîrşit şi se va da lui de aurul Aravitului şi rruga-se-vor di-nsul în toate dzile şi-l vor blagoslovi.
(16)  Şi fi-va tărie pre pămîntu şi la vîrhulu codrilor ; mai înrălţă-se decît a Livanului rroada lui şi înfluri-vor den cetate ca iarba pămîntului.
(17)  Şi fi-va numelelui blagoslovitu în veaci, ainte de soare lăcuiaşte numele lui ; şi se vor blagoslovi prentru el tot genruchiul pămîntului şi toate limbile lăuda-l-vor.
(18)  Blagoslovitu e Domnulu Dumnedzeul Israililor, cinre face ciude sîngur.
(19)  Şi blagoslovit numele slaveei lui în veaci şi în veacul  veacului şi împlea-se-va pămîntulu de mîniile a lui. Fi-va, fi-va !


Cîntecul lui David  72  

Cît e bunr Dumnedzău Israililor celor cu înrimi derepţi!
(2)  Iară mie puţinel nu mi se oborriră picioarele, puţinel nu  se vărsară urmele meale.62v
(3)  Că revniiu pre fărădelege, pacele greaşnicilor vădzu.
(4)  Că nu e rrădzimare în moartea lor şi tărie în ranele lor.
(5)  Într-agonisita oamenrilor nu sîmtu şi cu oamenrii nu prinseră rrane.
(6)  Derept acea ţinru-i trufăşiia pănră în cumplitu ; învăscură-se cu nedereptatea şi  necurăţiia sa.
(7)  Ieşi ca den grasu nedereptatea lor ; înrainte vor mearge în iubostea înrimiei.
(8)  Gîndiră şi grăiră în mînie şi adecă în sus grăiră.
(9)  Puse cătră ceru rrostul său şi limba lor trecu pre pămîntu.
[150]
(10)  Derept acea întoarce-se-vor oamerii încoace şi dzilele lui plinre afla-se-vor întru ei.
(11)  Şi dzisără : “Cum ştiu Dumnedzeu şi se ară fi preceapere la aceia de sus ?”
(12)  Adecă aceşti greşiţi adunrară în veacii ţinrură bogătatea sa.
(13)  Şi dzişu : “În deşertu, iată, îndereptaiu  înrima mea şi lăuiu în nevinovaţi mînrule meale.”  63r
(14)  Şi fuiu bătut în toate dzile şi aflătoriul mieu demînraţa.
(15)  Şi se grăiiu spuiu aşea, adecă sămînţa feciorilor tăi cui me făgăduiiu.
(16)  Şi cugetaiu se înţelegu, adecă agonisita iaste denraintea mea.
(17)  Pănră voiu întra în luminra Dzeului şi voiu înţeleage în ceia de apoi.
(18)  Însă dereptu prilăstirea lor pusu-l-ai lor rreu, oborrişi-i cîndu se trufăşiia.
(19)  Că fură în pustiinre de neprasne, cumpliră-se şi periră dereptu fărădelegea sa.
(20)  Ca den somnu cinre se scoală, Doamne, în cetatea ta chipulu lor huliră.
(21)  Că se aprinse înrima mea şi pîntecele mieu schimbă-se.
(22)  Şi eu hulitu-s şi nu înţeleşu.
(23)  Ca vita fuiu la tinre şi eu pururea-su cu tinre.
(24)  Ţinrutu-me-ai de mînra cea dereaptă a mea şi cu svatulu tău năstăvitu-me-ai şi cu slava ta luatu-me-au.  63v
(25)  Ce amu mi-este în ceru … de tinre ce vruiu pre pămîntu ?
(26)  Cumpli-se înrima mea şi peliţa mea ; Dumnedzeu e înrimiei meale şi partea mea Dzeulu e în veaci.
(27)  Că carii se delungă de tinre peri-vor ; pierdut-ai tot  carele face curvie de la tinre.
(28)  E mie iaste a me lepi lui Dumnedzău mai binre, a punre cătră Dumnedzeu nedejdea mea, se  spuiu toate laudele tale în uşea fetelor Sionului.


Cînteculu lui Asaf 73

Dereptu carile, Dzeule, împenseşi-ne pănră în cumplit ? Mînie-se băsăul tău pre oile pajiştiei tale ?
[151]
Pomeneaşte adunratul  tău ce agonisişi mainte ; izbăvitu-l-ai cu toiagul a dostoiniciei tale, dealul Sionului înr-aceaea mutaşi-te.
Rrădică tu mănra ta pre trufăşiia lor în cumplitu, cît au hiclenitu vrăjimaşul  în sfinţia ta
şi se lăudară  toţi cei ce gelăluiia tinre în mijloculu praznicului tău. Puseră pre  64r pămîntu seamnele sale  
şi nu cunoscură că în ieşit lăcuiră. Ca în dumbravi de lemne cu săcurile
tăiară uşile lui depreură cu topoarre şi cu ciocane fărrimară-l.
Aprinsără cu foc luminra sa pre pămîntu, spurcară satulu numelui tău.
Dzisără într-îrima sa cu ginturile lor preunră : Venriţi se părăsim toate praznicele Dzeului de pre pămînt.
Şi seamnele nuastre nu le vădzum, nu e mai mult proroc şi noi nu va cunoaşte după acea.
Pără cîndu, Doamne, ponoslui-va vrăjimaşul şi arde-va ca focul protivnicul numelui tău pănră în sfîrşitu ?
Prentru ce desface mînra ta şi dereapta ta den mijloc de sînrul tău pănră în svîrşit ?
… împăratul nostru e ainte de veac,  derease ispăsenie în mijlocul pămîntului.  64v
Tu întăriş  cu putearea ta marea, tu zdrobişi capetele şerpilor într-apă.
Tu pisaşi capul zmeului şi ai datu acela mîncare oamenrilor Etiopului.
Tu rrupeşi izvoarrele şi vaile, tu sucişi apele, riurele apătoase, tu secaşi riurile Etamului.
A ta e dzua şi a ta e noaptea,  tu sfîrşit-ai zorile şi soarele.
Tu ai faptu toate hotarre pămîntului, vara şi primăvara tu o feceşi.
… dracul ponoslui lui Dumnedzeu şi oamenrii fără-de-mente înterritară numele tău.  
Nu dărrui fieriloru sufletul  cela ce va spunre-se ţie, sufletul mişeilor tăi nu uita pănră la apoi. 
Preveaşte pre porîncita ta, că se împlură de înturecat pămîntul  casele nederepţilor.
Da se se întoarcă smerit şi rruşirat measerul 
…
[152]
Cîntecul lui Asaf  76  65r 

…  bezdnele.
(18)  Cu mulţiia sunretului apelor glas deaderă nuorii şi amu săgeatale tale trecură.
(19)  Glasulu tunrului tău în teleagă, luminrară fulgerul toată lumea ta, vădzu 
şi se rrădică şi cutremurat a fost pămîntul.
(20)  În mare-su caile tale şi cărrarile tale întru ape multe şi urmele tale nu se cunoscu.
(21)  Scosu-i-ai ca oile oamenrii tăi cu mînra lui Moiseiu şi lu Aron.

Slava – catisma 11
Înţelepciunrea lui Asaf  77  

Căotaţi, oamerii miei, leage mea ; plecaţi ureachea voastră în graiurile 
rrostului mieu.
Deşchidzu în pildă rrostul mieu, vestescu măiestria de-ntăiu.
Cît audzim şi înţeleasem şi moşii  spuseră noo.
Şi nu se ascunse de fămeile lor pănră într-alt gintu, carii spunrea laudele lui Dumnedzeu şi puterile lui şi ciudele lui, cealea ce feace.
Şi rrădică mărturie la Iacov şi leage puse la Israili ; care-au dzis moşilor noştri se spunrem feciorilor noştri.  
(6)  Secunoască altă sămînţă feciorii ce vor naşte şi se vor scula şi vor spunre fiilor săi.  
(7)  Se pune pre Dumnedzeu nedejdea sa şi nu vor uita lucrul Dzeului şi porîncitele lui  ceare-le-vor.  65v
(8)  Se nu fie ca părinţii lor, sămînţă înderretnică … ce nu isprăvi înrima sa, nece încredzu cu Dumnedzău duhul său.
(9)  Feciorii lui Efrem întindzîndu şi săgetîndu cu arcele întoarseră-se în dzi de rrăzboiu
[153]
(10)  Şi nu ţinrură porîncita Dzeului şi în leage lui nu vrură a îmbla.
(11)  Şi uitară cea bunră-dereagere şi ciudesele lui ceale ce iuvi lor.
(13)  Înraintea părinţiloru-şi de acealea ce fece ciude, în pămîntul Eghiptului, în cîmpii  Taneosea.
(14)  Despărţi marea şi-i străbătu, opri apele ca în foi.
(15)  Şi-i duse cu nuor dzua şi toată noapteacu luminră de focu.
(16)  Deşchise piatra în pustinie şi adăpă ca den fără-de-apă multă.
(17)  Şi   …  66r
…-l iubiră cu rrosturile sale şi cu limbile sale menţiră lui.
E înrima lor nu fură dereapte cunrusul, nece credzură în porîncitele lui.
Acela iaste mîngîios şi va curăţi greşealele lor şi nu-i va piiarde şi va mulţi a toarce băsăul său şi nu va înfierbanta toată mîniia sa.
Şi pomeni că peliţă sîmtu şi duh îmblă şi nu se întoarce.
De cîte ori mîniiară-l în pustinie, înterritară-lu pre pămînt fără de apă.
Întoarseră-se şi ispitiră Dumnedzeu şi sfîntul Israililor mîniară.
Nu pomeniră mînrule lui în dzi aceaea ce-i va izbăvi de mînrule dodeitoriului.
Că puse în Eghiptu semnul  său şi ciudele sale la cîmpii Taneoseei.
Şi întoarse în sînge rriurile lor şi izvoarrele loru, ca se nu bea.
Tremise pre ei muşte cînreşti şi-i mînca şi broaştele şi lăcustele putredi-i.  66v
Şi deade rruginriei rroadalor şi agonisita lor lăcustelor.
Şi bătu cu grindire vinile lor şi smochinele lor zdrobi cu brumă.
Şi pridădită foameei vita lor şi avuţiia lor foculu.
Tremise la dinşi mîniia cu băsăul său, băsău şi mînie şi bănat, tremease pri-nşi îngeri cumpliţi
Cale feace carrarea mîniiei sale, nu cruţă de moarte sufletul lor şi vita lor în moarte o închise.
[154]
Şi pierdu şi tot întîniul născut în pămîntul Eghiptului, începutul a toată agonisita lor în satul Hamului.
Şi rrădică ca oile oamenrii săi şi-i scoase ca o turmă în pustinie.
Şi puse-i  pre nedejde şi nu se înfricară, şi vrăjimaşii lor acoperi-i marea.
Şi-i ducea în dealul sfinţiei sale, dealul acesta ce-l afla dereapta lui. Şi scoasede la faţa lor păgînrii şi după soarte îm  …  67r
(66)  … ponoslul de veacu deade lor.
(67)  Şi împinse satul lui Iosif şi genruchiulu Israililor nu alease.
(68)  Şi alease genruchiulu Iudeei, dealulu Sionului ce-l iubii.
(69)  Şi tocmi ca inorogulu sfinţia sa, în pămîntu urdzi-l în veaci.
(70)  Alease David, şerbul său, de la mulgătoare luatu-l-au.
(71)  a paşte Iacov, şerbul său şi Israil, partea sa.
(72)  Şi pascu, ce nu în rreu înrimiei sale şi înţelesul mînrulor sale năstăvit-i-au.


Slava
Cîntecul lui Asaf  78 

Dzeu, venreră păgînrii în partea ta şi spurcară beseareca cea sfîntă a ta. Pus-au 
Ierusalimul ca poamelor veghetoare.
(2)  Puseră trupurile şerbilor tăi mîncare pasărilor ceriului, peliţele cuvinioşilor tăi, fierilor 
a pămîntului.
(3)  Vărsară sîngele lor ca apa den crucişul Ierusalimului şi nu fu de-a-i îngruparea.
(4)  Fum ponoslu vecinrilor noştri,  îngînarie şi de batere-gioc a cei de pregiur noi.  67v
(5)  Pănră cînd, Doamne, mînia-te-veri în cumplit, înfierbînta-se-va ca focul vorroava ta ?
(6)  Varsă mîniia ta pre păgînri ce nu ştiu tinre şi pre împărăţiile aceale ce numele tău  
nu chemară.
[155]
(7)  Că mîncară Iacova şi locul lui  pustiniră .
(8)  Nu pomeni fărădelegile noastre întăile, currundu  se afle-ne cruţarile tale, Doamne,  
că meserim vîrtos.
(9)  Agiută noo, Dzeu, spăsitoriulu nostru, dereptu a slaveei numelui tău ; Doamne,  
mîntuiaşte noi şi curăţeaşte păcatele noastre, dereptu numele tău.
(10)  Se nu cînduva dzică limbile : “Iuo iaste Dumnedzeulu lor, Dumnedzeu nostru în 
ceriu şi pre pămînt ?” Şi se va şti în limbi, între ochii noştri curatu e sîngele  şerbilor tăi 
a-l vărsa.  68r
(11)  Se între înraintea ta suspinrulu fărecaţilor, după măriia braţului tău preveaghe 
feciorii omorriţilor  .
(12)  Plăteaşte vecinrilor noştri de şapte ori, în braţele lor, ponoşenia lor cu cela ce 
ponosluiră ţie, Doamne.
(13)  … noi, oamenrii tăi şi oile păşunriei tale, ispovedimu -ne ţie în veaci, pre sămînţa 
sămînţelor vestim hvala ta.


Cîntarea lui Asaf  79

Păstoriul lui Israil, socoteaşte, purtai ca un berbeace Iosif. Cela ce şedeai pre heruvimi iuvişi-te.
la Efrem şi lui Veniamin şi lu Manasie. Doamne, rădică putearea ta şi vinro se scoţi 
noi. 
Dzeule, întoarce-ne şi luminreadză faţa ta, de ne vrem scoate.
Dumnedzeu cel tare, pără cîndu te veri mîniia pre rruga şerbului tău ?
Hrănişi-ni cu pînre de lacrămi şi ne adăpaşi cu lacrămi de rruginră.  68v
Şi ne-ai pus în sfada vecinrilor noştri şi vrăjimaşii noştri îngîna-ne.
Doamne, Dumnedzeu tare, întoarce-ne şi luminradză faţa ta şi scoate-ne-vrem.
Vinia de Ieghiptu aduseşi şi mînrat-ai limbile şi rrăsădiră-o.
Cale feace înrainte-i şi rrăsădi rrădăcinra ei şi împlu pămîntul.
[156]
Acoperi codrii umbra ei şi viţele ei chedrii Dzăului.
Tinse strugurii ei pănră la mare şi pănră la rriuri de odraslele ei.
Derep ce oborrişi gardu ei şi culeage-o-vor toţi cîţi treace-vor pre cale ?
Şi o rroase mascurulu den pădure şi călugăr sălbatec mîncatu-o-au.
Dzeu tare, întoarce-ne şi preveaşte den ceru şi   vedzi  şi  socoteaşti vinia ta.  69r
Şi svîrşeaşte ce-au rrăsădit dereapta ta, Doamne, şi pre fiiul omenrescu carele întărişi-l ţie.
Ars cu foc şi scobitu e, de cuntinritul tău peri-vor.
Fie mănra ta … pre feciorul omenrescu carele întărit-ai ţie.
Nu păşim de la tinre, învie-ne-veri şi numele tău chema-vem.
Dumnedzeule cel tarele, întoarce -ne şi luminreadză faţa ta şi scoşi vrem  fi.


Cîntarea lui Asaf 80  

Bucuraţi-vă lui Dumnedzeu, agiutorului nostru, chemaţi Dumnedzeul lui Iacov.
Luaţi cîntecul şi daţi tîmpănele, cîntecu frumos cu ceterele.
Bucinraţi în lunra noao cu bucinrul, în slavita dzi a praznicului vostru.
Că e dzisa lui Israil şi giudecata Dumnedzeului lui Iacov.
Şi mărturia la Iosif puse cîndu ieşi de la pămîntul Eghiptului ; limba ceaea ce nu ştiu audzio.  69v  
Luat-au de la sarrcinră spinrarea lor, mînrule lor în beşici lucrară.
În bănat chemaşi-me şi mîntuiiu-te şi ascultaiu-te întru ascunsa vihorrului şi ispitiiu-te la apa de ceartă.
Ascultaţi, oamenrii miei, eu mărturisi-voiu voao. Israiliu se-i asculta menre, 
se nu fie ţie Dumnedzeu nou, nice te închinra a Dumnedzeului celui striinru.
Că eu sîmtu Domnu Dumnezeul tău i eu te-amu scos den pămîntul Eghiptului ; lărgeaşte rrostul tău şi-l voiu împlea.
Şi nu ascultară oamienrii miei glasul mieu şi Israil nu asculta menre.
Şi slobodzi ei pohteei înrimiei ale lor  şi i-voru … începăturile sale.
Înde a  vrutu oamenrii miei asculta menre şi Israil în calea mea se-au vrut îmbla,
nece în ce  iată au vrut vrăjimaşii lor micşura lor şi pre carii i-ară dodei lor … .
[157]
Şi vrăjimaşii lui Dumnedzeu menţiră lui şi va fi sămeaţa lui în veaci.  70r
Şi va hrăni ei de saţiulu grîului şi den piatră miiare sătură-i.


Slava
Cîntecul lui Asaf  81

Dumnedzeu stătu într-adunratul dumnedzeilor, în mijloc de dumnedzei împarte.
Pănră cîndu veţi giudeca nedereptatea şi faţa greşiţilor loa-veţi ?
Giudecaţi săracului şi measerului, smeritulu şi mişelul îndereptaţi.
Scoateţi mişelul şi measerul şi den mînrule greşitului mîntuiţi-l.
Nece ştiură, nece înţeleaseră, întru înturearecu îmblă, se se rrădice toată urrdzirea pămîntului.
Eu dzişu : dumnedzei fiţi şi feciorii acelui de sus toţi.
E voi ca oamenrii veţi muri şi ca unrulu de giudeţ cădea-veţi.
Învii, Dzeule, giudeţul pămîntului, că tu veri dobîndi în toate limbile.  70v


Cîntarea Davidova 82

(2)  Dzeu, cinre asămănra-se-va ţie ? Nu tăcea, nece îmblîndzi, Dzeu.
(3)  Că adecă vrăjimaşii tăi sunrară şi cei ce gilăluiia tinre rrădicară capul.
(4)  Şi pre oamenrii tăi hicleniră cu voia şi besăduiră pre sfinţii tăi.
(5)  Dzisără :”Venriţi se-i piiardem den limbi şi nu se va pomeni numele Israililor cătră acela.”
(6)  Că băsăduiră cu un gîndu … , pre tinre porîncită spuseră.
(7)  Salaşele Idumeiului şi Izmăilteanlii,  Moav şi Agarreani,
(8)  Ghenval, Iamon, Amalic şi alte semenţe cu cei ce viia în Tir.
(9)  Şi amu Iasur cunruşi venre şi fură în păcatul feciorilor a lui Lot.
(10)  Fece lor ca lui Madiamu şi Sisarreei, ca lui Aviimu în valea Kisovului.  71r
[158]
(11)  Şi cumpliră-se în Endor şi fură ca gunoiul de pămîntu.
(12)  Puseră giudeţele lor ca Oriva, Ziv, Zivea şi Salmana şi toţi giudeţele lor.
(13)  Aceale ce dziseră : “Se dobîndim  şie luminra Dzeului.”
(14)  Dzeul mieu, punre ei ca un par şi ca mlădiţă înraintea vîntului, 
(15)  ca focul cela ce păleaşte pădurea, ca parra ceaea ce aprinde codrii.
(16)  Aşe veri mînra cu vihorrulu tău şi cu mîniia ta smentişi ei.
(17)  Împlefaţa lor de dosadă şi vor cere dereptu numele tău, Doamne.
(18)  Se se sfiască şi se smentească în veciia veacului şi se rruşinreadze şi piaie.
(19)  Şi deaci vor cunoaşte că e numele ţie Domnulu, tu urulu cela de sus prespre tot 
pămîntulu.


Cîntecul  fiilor lui Coreu  83

Cît iubit satul tău, Doamne tarele !
Iubeaşte a se cumpli sufletul  mieu în curtea lui Dumnedzeu ; înrima mea şi peliţa mea bucurară-se de Dumnedzeu cel viu.  71v
Şi amu paserea află-şi casă şi turtureaoa cuiubu, iuo adunră a punre puii săi. Altariul tău, Doamne tare, împăratul mieu şi Dzeulu mieu.
Bunri-s carii viu în casa ta, în veacii veacului lăuda-te-vor.
Ferice de omul aceluia ce e sprejenirea lui de la tinre, suire într-îrima sa spuse.
În zăpodiia plîngeriei, iuo au pus.
Şi amu Domnul blagoslovenie au datu cela ce leage e dătătoriu, i-vor den puteare … şi iuvi-se lor Dumnedzeul dumnedzeilor în Sion.
Dumnedzăule tarele, ascultă rruga mea, socoteaşte Domnul a lui Iacovu.
Sprejenitoriul nostru, vedzi, Dzeule, şi preveaşte în faţa Hristosului tău.
Că mai bunră o dzi în curtea ta decîtu o mie. … vruiu se me arruncu în casa mai Dumnedzeului mieu decît aşu vie în satul păcătoşilor.  72r
Că milă şi adevăr iubeaşte Domnul, Dumnedzeu  bunrătate şi slavă au datu.
Domnulu nu părrăseaşte de la bunrătate carii îmblă fără de rreu. Doamne, Dzeul cel tare, mai bunru e omul ce nedejdeşte pri-nsul.

[159]
Cînteculu  fiilor lui Coreu  84

(2)  Binre-i vruşi, Doamne, pămîntul tău, întors-ai pleanul lui Iacovu.
(3)  Lasat-ai fărădelegea oamenrilor tăi, acoperit-ai toate păcatele lor.
(4)  Îmblîndzit-ai toată mîniia ta, întors-ai den mînia băsăului tău.
(5)  Întoarce -ne, Dzeule, spăsitoriul nostru, şi întoarce şi băsăul tău de la noi ; doară în vecie mînia-te-veri pre noi.
(6)  Sau tinde-veri mînia ta den sămînţă în sămînţă ?
(7)  Doamne, tu întorcîndu învie-ne-ai şi oamenrii tăi veseli-s-ară de tinre.
(8)  Arrată noo, Doamne, mila a ta şi spăsenia ta dă-o noo.
(9)  Audzi-voiu ce va gice de menre Domnu Dumnedzeu  şi se dzică pace, pace pre 72v oamenrii săi şi pre cuvinioşii săi şi pre cei ce-şi întorcu înrima cătră–nsulu  
(10)  Însă e aproape de cei ce se tem de spăsenia lui, aduce-va slavă în pămîntulu nostru.  
(11)  Milă şi adevărulu tîmpinrară-se, dereptatea şi pacele sărutară-se.
(12)  Adevărulu de pre pămînt luminră şi dereptatea den ceriu plecă-se.
(13)  Şi amu Domnulu dat-au bunratatea şi pămîntul nostru da-va rroada sa.
(14)  … punre-va în cale urrmele sale.


Slava – Catisma 12
Rugăciunrea lui David  85 

Pleacă … ureachea ta i audzi-me, că-s eu measer şi mişel eu. 
Ţinre sufletulu mieu, că cuvios sîmt ; scoate şerbul tău, Dzeul mieu, cela ce au nedejdit pre tinre.
Miluiaşte-me, Doamne, că cătră tinre chemu în toate dzile.
Veseleaşte sufletul şerbului tău, că cătră tinre rrădicu sufletul mieu.
Că tu, Doamne,  bunru şi blîndu eşti şi multu milostiv tuturor cinre te cheamă.  73r
[160]
Socoteaşte, Doamne, rruga mea şi ia-mi glasul rrugăciunriei meale.
În dzua grijiei meale chemaiu cătră tinre, că me audzişi.
Nu e soţ ţie în dumnezei, Doamni, şi nu e după lucrul tău.
Toate limbile cîţi ai fapt venri-vor  şi se vor închinra între tinri, Doamne, şi proslăvitu e numele tău,
Că mai mare eşti tu  cinre face ciude. Tu eşti Domnedzeu unrulu.
Îndereaptă-me, Doamne, pre calea ta şi voiu i întru adevărulu tău. Se veselească-se înrima mea a se teame de numele tău.
Ispovedescu -me ţie, Doamne, Dzeulu mieu, cu toată înrima mea şi voiu proslăvi numele tău în veaci.
Că e mila ta mai mare pre menre ; mîntuit-ai şi sufletul mieu de iadulu de pre mai dedesupt.
Dzeu, a-legeei-călcători stătură pre menre şi zborrulu tarilor cerşură sufletulu mieu  şi nu mainte puseră Dumnedzeu înraintea sa.  73v
Şi tu, Dumnezăul al mieu, mîngăios  şi milostiv, în-lungu-răbdetoriu şi prea milostiv … .
Preveaşte pre menre şi me miluiaşte, dă ţinrutul feciorului tău şi scoate feciorul şerbeei tale.
Fă cu menre semnu în binre şi vor vedea cei ce gilăluiescu menre şi se vor svii ; că tu, Doamne, agiutaşi-mi şi me-ai oteşit.


Fiilor lui Coreu cînteculu  86

Urdzirea lui pre codrii svinţi.
Iubeaşte Domnul uşea Sionului decît toate satele a lu Iacov.
Preslăvit grăiră-se de tinre , cetatea Dzeului.
Pomeni Araav şi Vavilonul cei ce me ştiură. Şi adecă alte semenţe în Tinr şi oamenrii Etiopului aceştia fură … .
Mumă a Sionului gice-va omu e şi om născu-se întru el  şi acela urdzi şi ceia de sus.
Dumnedzeu povestit-au oamenrilor în carte şi giudeţelor acestora ce fură într-  însulu.  74r
Că e a se veseli tuturoru în viiaţă la tinre.

[161]
Cîntarea lui David  87

(2)  Doamnele, Dzeul ispăsenieei meale, în dzi chemaiu şi în noapte între tinre. 
(3)  Se între în tinre rruga mea, pleacă ureachea ta cătră rrugăciurea mea.  
(4)  Că împlu-se de rreu sufletul mieu şi viaţa mea de iadu apropie-se.
(5)  Schimbat fuiu cu ce deştingu în săpătură, fuiu ca omu fără de agiutoriu 
(6)  şi întru morţi slobodu. Ca rrăniţi ce dormu[r] în mormîntu, cei ce nu i-ai pomenit mai multu şi acii den mănrule tale împinşi fură.
(7)  Pusără-me în gaura de afundu … în tunrerecele şi în umbra morţiei.
(8)  Pre menre întări-se băseul tău şi toate undele tale aduseşi pre menre.
(9)  Delungat-ai ştiuţii  miei de la menre, pusără-me în urritul său ; pridădit fuiu şi nu  ieşiiu.  74v
(10)  Ochii miei nu putură de meserătate. Chemaiu cătră tinre, Doamne, în toate dzile, rrădicaiu cătră tinre mînrule meale.
(11)  E doară morţilor ai făcut ciudesele sau vracii pot învie a se spunre ţie ?
(12)  Au doară va spunre oarecinre în mormînt mila ta şi adevărulu tău în perire ?
(13)  Doară cunoscută va fi într-înturerecu ciuda ta şi dereptatea ta în pămînt uitat ?
(14)  Şi eu cătră tinre, Doamne, chemaiu şi demîreaţa rruga mea afla-te-va.
(15)  Prentru ce, Doamne, împîngi sufletul mieu şi întorci-ţi faţa de la menre ?
(16)  Measer sîmtu eu şi în ustenita den tinrereaţele meale, înrălţaiu-me şi micşurîndu-me slăbiiu. 
(17)  Prespre menre trecură mîniile tale, spămîntarile tale turbură-me.
(18)  Şi me încungiu … 

Înţelepciunrea  lui Etham  88  75r  

…  a dereptaţiei tale înrălţa-se-vor.
(18)  Că lauda tarilor tu eşti şi în voie-bunră a ei tale înrălţa-se ţarra noastră.
(19)  Că a lui Dumnedzău e sprejenirea şi sfîntulu Israililui împăratului nostru.
[162]
(20)  Şi atunce grăişi în vedearea fiilor tăi şi dzise : punre-i înr-agiutor tarelui ; înralţaiu
alesul de la oamenrii a lor miei.
(21)  Aflaiu Davidu, şerbulu mieu,  …  unşu-l.
(22)  Şi amu mînra mea agiuta-va lui …  întări-va el.
(23)  Nemică se dospească vrăjimaşul pri-nsul  şi feciorulu fărădelegiei nu va adauge  
a-i face rreu .
(24)  Şi voiu tăie de la faţa lui vrăjimaşii lui, carii gilăluiescu el vence-i-voi.
(25)  Şi adevărulu mieu şi mila mea cunrus şi în numele mieu înrălţa-se-va ţarra lui.
(26)  Şi voiu … pre mare mînra lui şi pre rriurile dereapta lui.
(27)  Acela chema-me-va : tatăl mieu eşti tu,  Dumnedzău mieu, sprejenitoriulu  
scoateriei meale.  75v
(28)  Şi eu întăniu-l voiu punre mai sus de împăraţii pămîntului.
(29)  În veaci ţinrea-voiu lui mila mea şi porîncita mea credzută e de el.
(30)  Şi punre-voiu în veacii veacului sămînţa lui şi scaunul lui cadzilele ceriului.
(31)  Se lasare feciorii tăi legea mea şi în dzisele meale nu vor mearge,
(32)  se dereptatea mea spurrcare …
(33)  socoti-i-voiu cu toiagul fărădeleagele lor şi cu rranele nedereptaţilor ale lor.
(34)  Iară mila mea nu voiu sparge de la dinşi, nece voiu preavătăma întru adevărulu mieu ; 
(35)  nice voiu spurca porîncita mea şi ce va ieşi den rrostu mieu nu me voiu lepăda.
(36)  Cu unra me giuraiu svinţilor miei : se aşu lui Davidu mînţu ?
(37)  Sămînţa lui în veaci va lăcui
(38)  şi scaunul lui ca soarele înraintea  mea şi ca lunra de svîrşit în veaci şi 
mărturisitoriu în ceriu credzut.  76r
(39)  Tu-l împinseşi şi-l urrişi, lepădaşi Hristosulu tău iubit .
(40)  …  spurcat-ai pămîntul svinţiiei lui.
[163]
(41)  …  pus-ai vîrtos lui în frică.
(42)  Rrăpia-l toţi cinre trece pre cale, fură în ponoslu vecinrilor săi.  
(43)  Înrălţat-ai dereapta dodeitorilor lui, veselit-ai toţi 
vrăjimaşii lui.
(44)  Întorsu-i-ai agiutoriu armele ale lui şi nu-l sprejenişi în rrăzboiu.
(45)  Rrăsipit-ai dereptu curăţiia lui, scaunul lui pre pămîntu lepădă.
(46)  Micşurat-ai dzilele vreamiei lui, stropit-ai cu rrece elu.
(47)  Pără cîndu, Doamne, întorci-te pără în cumplit, aprinde-se-va ca focul mîniia ta ?
(48)  Pomeneaşte carele … al mieu trup ; dară … făcuşi toţi feciorii oamenrilor ?
(49)  Cinre e omul ce va vie şi nu va vedea moartea şi va izbăvi sufletul mieu den  mînrule iadului ?
(50)  Iuo sîmtu  domniile tale de demult, Doamne, cu celea ce te giuraşi lui David cu adevărul  tău.  76v  
(51)  Pomeneşte Doamne ponoslul şerbilor tăi, cela ce ţinruiu în braţele meale multe  limbi.
(52)  Carii ponosluiră vrăjimaşii tăi, Doamne, acele ce ponosluiră de schimbarea 
Hristosului tău.  
(53)  Blagoslovit Domnul în veaci. Fi-va şi va fi.


Slava
Cîntarea lui Moisei  89

Doamne, amistuitoriulu fost-ai noo pre gintul gintului.
Ainte de ce au codrii nu fură ei, nece pămîntulu feace-se şi a lumiiei ; de la veacu pănră în veacu tu eşti.
Nu întorseşi omul în smerenie şi ai dzisu : “Întoarceţi -vă, feciori omenreşti !”
Ca o mie de ani înraintea ochilor tăi, Doamne, ca dzua de ieri, ceea ce au trecut şi preveghiul nopţiei   77r
şi urriciunrea lor încă vor fi.
Demînreaţa ca iarba va trece, demînraţa înflureaşte şi treace ; la sară cadea-va şi va veştedzi şi seca-va.
Că ne cumplim cu mînia ta şi cu băsăul tău smentimu-ne.
[164]
Pus-ai fărădelegea noastră între tinre şi veacu nostru, în luminrarea feaţeei tale.
Că toate dzile noastre scădzură şi cu mînia ta cumplimu-ne. Şi annii noştri ca painjina păinjeni-se,
dzilele anniilor noştri întru ei-su 70 de annii ; sau în puteare, 80 de annii, iară cei mai mulţi ustenită e şi lîngoare. Că mearse blîndeaţă pre noi şi căznimu-ne.
Cenre şti ţinrutul mîniiei tale şi de frica ta
băsăul tău a-l număra ? Dereapta ta aşea-mi spunre, fărecaţii cu înrimiile înţelepciunre.
Întoarce pănră oarecîndu şi rrugat  fii pre şerbii tăi.  77v  
Înplămu-ne demînreaţa de mila ta, Doamne, şi bucurămu-ne şi ne veselim în toate dzilele noastre.
Veselihom sę dereptu dzilele în ceale ce micşuraşi noi şi annii înr-aceia ce vădzum rreu.
Şi preveaşte pre şerbii tăi şi pre lucrulu tău şi năstăveaşte-i feciorii lor.
Şi fiie luminra Domnului Dumnedzăului nostru pre noi şi lucrul mînrulor noastre înderepteadză pre noi şi lucrulu mînrulor noastre înderepteadză.


Lăudare cîntecelor lui David  90

Carele vie în agiutoriu cela de sus şi într-acoperemîntul Domnului cerului sălăşui-se-va.
Gice-va lu Dumnedzău :”Sprejenitoriu mieu eşti tu şi amistuitoriulu mieu, Dumnedzeu, agiutoriu mieu, şi upovăiescu pri-ns.”
Că acela izbăvi-te-va ot cursele vînrătoriului şi de cuventele  de smientală.  78r
Cu spatele sale umbri-te-va şi supt arepile lui nedejdi-te-veri.  
Cu scutul cungiura-te-va adevărul lui şi nu te veri  … de frica nopţiei
[165]
şi de săgeatele ce zboară dzua şi de firile întru întunrearecu ce trecu, de tîmpinratul turbatul dentr-amiiadză dzi.
Cădea-va de-a laturile tale o mie şi înturearecu de-a dereapta ta ; e cătră tinre nu se va apropia.
Însă cu ochii tăi căuta-veri şi plata greşiţilor [o] vedea-o-veri.
Că tu eşti nedejdea mea, Doamne, cela de sus pus-ai amistuirea ta. 
Nu va venri cătră tinre rreu şi rrana nu va păşi cătră peliţa ta.
Că îngerilor săi gice-le-va de tinre, ţinrea-te-vor în toate caile tale.
Şi pre mînru lua-te-vor, se nu cumva poticneşti de piiatră picioarele tale.  78v
Pre aspidă den vasileiu călca-veri şi frămînta-veri leul şi zmeul.
Că pre menre nedejdi şi-l voiu izbăvi ; şi acoperi …, că cunoscu numele mieu.
Chema-va cătră menre şi audziiu-l, cunrus sîmtu den bănatu ; lua-lu-voiu şi-l voiu proslăvi.
În lungul dzilelor împlea-i-le-voiu şi voiu arrăta lui scoaterea mea.


Cîntarea lui David  91

Binre iaste a se ispovedi lui Dumnedzeu şi a cînta numele tău de sus.
A vesti demînraţa mila ta şi adevărulu tău în toată noaptea,
în dzeace strune de orgoane, cu cîntecele în ceateri.
Că me-ai veselit în făpturile tale şi în lucrul mînrulor tale bucuraiu-me.
Că se mări lucrurile tale, Doamne, vîrtosu afundară-se cugetele tale.  79r
Bărbatul fără-de-mente nu cunoaşte şi nepreceput nu va înţelege aceastea.
Cîndu răsăriră greaşnicii ca iarba şi izbucniră toţi cei ce facu fărădeleage  …
E tu de sus în veaci eşti, Doamne.
[166]
Că adecă vrăjimaşii tăi, Doamne, adecă vrăjimaşii tăi peri-vor şi se vor rrăsvira toţi ce deregu fărădeleagea.
Şi înralţa-se-va ca inorogul cornul mieu şi bătrînreaţele meale în untu unturos.
Şi căotă ochiul mieu pre vrăjimaşii miei şi pre carii se scoală pre menre hiclenindu audzi-va urechea mea.
Dereptul ca pomulu înfluri-va, ca chedrii în Livan mulţeaşte-se.
Răsădit în casa lui Dumnedzeu, în curţile Domnului nostru înflurescu.
Şi  încă se vor mulţi în bătrînreaţe unturoase şi e binre a le culege.
Se vestească  că e dereptu Domnul  şi nu e nedereptate întru el.  79v 


Lăudarea cîntărilor lui David  92

(1)  Domnulu domni-se şi în frumseaţe se învăscu ; învăscu-se Domnul şi în puteare 
încinse-se şi amu întări lumea ceaea ce nu se va rădica.
Gata e scaunul tău de acolo, ot vĕka tu eşti.
Rrădicară rriurile, Doamne, rrădicară rriurile glasurile sale, lua-vor rriurile strujiturile sale,
de glas de apă multă. Ciudata e continritul mariei, ciudatu e în ceia de sus Domnulu.
Mărturia ta credzură-se vîrtos ; caseei tale … sfinţie, Doamne, în lungul dzilelor.


Cîntecul lui David  93  

Dumnedzeu e de-a fălosirea, Domnulu Dumnedzeu e de-a fălosirea şi nu e vinovat.
Înrălţă-se giudeţul pămîntului, scumpără plata trufaşilor.
Pănr-aci greaşnicii, Doamne, pănr-aci greaşnicii lăuda-se-vor ?
Povesti-vor şi grăi-vor  nedereptatea, grăi-vor toţi ceia ce deregu fărădeleage.  80r
Oamenrii tăi, Doamne, smeriră şi partea ta nevoiră.
Văduole şi săracii omorriră şi proiditul uciseră.
Şi dziseră : “Nu va vedea Domnul, nece va înţeleage Dumnedzeul a lui Iacov.”
Înţeleageţi acmu fără de cei cu mente în oaminri şi nebunri, necedănrăoară fi-viţi înţelepţi.
[167]
În răsăditul urechilor doarăe, au întocmita ochilor nu înţelese ?
Au prespunre limbiei nu află cel ce învăţă oamenrii precepere ?
Domnulu şti-va gîndurile omenrişti că-su deşerte.
Ferice de omul ce-l înveţi, Doamne, şi de leagea ta învăţa-l-veri.
Se-l îmblîndzeşti de cea dzi rrea pără se va scurrima greşnicului gropilă.
Că nu va împînge Domnulu oamenrii săi şi partea sa nu va părăsi.
Pănră iuo dereptatea întoarce-se-va la giudeţ şi aproape de ea toţi cei derepţi cu înrimile.  80v
Cinre se va scula mie pre cei ce facu rreu sau cinre sta-va cu menre pre ceia ce facu fărădelege ?
Că se nu a vrut Dumnedzău agiuta mie, pren  puţin fuse se mute sufletulu mieu în iadu.
Se [ară] grăiiu : “Rrădică-se sufletul mieu”, mila ta, Doamne, agiuta mie.
După mulţia lîngoriei meale într-îrima mea, mîngăiarea ta veseli sufletul mieu.
Se nu fii ţie scaunul fărălegiei, ce  clădia ustenită pre spunrere.
Viinreadză pre sufletul  pravednicului şi sînge nevinovat osîndiră.
Şi fu mie Domnulu amistuitoriu şi Dumnedzău înr agiutoriu nedejdiei meale.
Şi întoarce-va lor Domnulu fărădeleagea lor şi după hiclenşigul lor piiarde-i-va Domnu Dumnedzeul   81r  
…

Cîntecul lui David 96

(9)  …eşti Domn prespre tot pămîntul, foarte te înrălţaşi prespre toţi dumnedzeei.
(10)  Iubitorii Domnului gilăluiţi rreulu.Că va ţinrea Domnulu … cuviinioşii săi, den mînrule  greaşnicului mîntui-va.  
(11)  Luminră luminră derepţilor şi celor cu înrimile derepte, veselie.
(12)  Veselite sę pravednicii de Dumnedzău, spureţi pamentea svinţiei lui.  

[168]
Slava
Cîntecul lui David  97

Cîntaţi … cîntecu nou, că ciudatu feace Domnulu ; scoatere lui … şi braţul 
cel sfîntu a lui.
Arrătă Dumnedzeu spăsenia sa între limbi şi descoperi dereptatea sa.
Pomeni mila sa lui Iacovu şi adevărul său Israililoru. Vădzură toţi cumpliţii pămîntului scoaterea Domnului nostru.
Chemaţi lui Dumnedzeu tot pămîntul, cîntaţi şi vă bucuraţi-vă şi cîntaţi.  81v
Mai cîntaţi Domnului nostru în cetere, … şi în glasurile cîntecelor, 
În bucinre fărecate şi cu glasul bucinre de coarne, chemaţi înraintea împăratului şi Domnului.
Scutura-se-va marea şi împlutulu ei, lumea şi toţi cîţi viu pre-nsa.
Şi rriurile plesadză cu mînrule depreură, munţii bucură-se de faţa lui Dumnedzeu, că vinre.
Venri-va a giudeca pămîntul, a giudeca lumiei în dereptate … oamenriloru în dereptate.


Cîntecul lui David  98

Domnulu împărăţeaşte, se mînie oamenrii ; cinre şede pre heruvimi se scuture pămîntul.
Domnulu-i în Sion, mai mare e şi mai înraltu e pre toţi oamenrii.
Se se spune numeluitău celui mare, că fricos e şi sventu iaste
şi partea împăratul va giudeca şi acela va găti dereptatea de giudeţ şi dereptatea la Iacov feace.  82r
Înrălţaţi Domnul Dumnedzeu nostru şi închinraţi-vă sup talpele picioarelor lui, că e sfîntu.
Moisii şi Aron întru preuţii lui şi Samoil, acei ce chema numele lui, chema Dumnedzeu şi acela-i asculta ;
Den stîlp de nuor grăiia cătră nus, că ţinrură mărturie lui şi dzisa lui ceea ce dedeşi lor.
[169]
Doamne, Domnul nostru, tu ascultai ei, Dzeu, tu milostiv era lor şi pădzeaşte la toate începăturile lor.
Înrălţaţi Domnul Dumnedzău nostru şi vă închinraţi suptu talpele picioareloru-i, că e sfîntu Domn Domnedzeu nostru.


Cîntecul lui David  99

Chemaţi lui Dumnedzeu tot pămîntul, şerbiţi lui Dumnedzeu în veselie,  întraţi 
înrainte-i în bucurie.  82v 
Ştiţi că e Domnulu, acela e Dumnedzeu nostru ; şi acela feace noi, e nu noi ; e noi 
săm oamenrii lui şi oile pajiştiei  lui.  
(4)  Întraţi pre uşea lui în ispoveada şi curţile lui în cîntare ; spovediţi-vă lui şi lăudaţi  
numele lui.
(5)  Că e bunru Domnulu, în veaci e mila lui şi pre sămînţa sămînţelor adevăru lui.


Cîntecul lui David  100

Domnie şi giudecată cîntu ţie, Doamne ; cîntu 
şi înţeleg în caile nevinovate. Cîndu veri venri cătră menri ? Trecuiu nu în rreul înrimiei meale, în mijloculu caseei meale.
Nu adauş între ochii miei mai mult leage-călcat, cei ce facu călcare gilăluiiu. Nu se lepi mie
înrima hicleană, a se rrădzima de menre  cel rreu, nu-l cunoscuiu.  83r
Clevetitoriulu furiş vecenrul său, acela scoş ; cel cu ochiu trufaş şi cu înrima nesătul cu acela nu mîncaiu.
Ochii miei pre pămîntul credincioşilor a-i şedea cu sinre a îmbla pre cale nevinovatului, acela-mi slujiia.
Şi nu via în mijloc de casa mea cinre face trufăşia şi  cinre grăiia nedereptate , nu isprăvia înraintea ochilor miei.
Demînraţă uciş toţi greşnicii pămîntului, se pierdzu den cetatea lui Dumnedzeu toţi făcătorii fărădeleage.

[170]
Slava - Şedere 14
Cîntecul measerului  101

(2)  Doamne, ascultă rrugăciunrea mea şi strigarea mea cătră tinre se vine.
(3)  Nu întoarce faţa ta de la menre ; înr-aceaea dzi ce voiu tînji pleacă ureachea ta cătră menre.
(4)  Cumpliră-se  ca fumulu dzilele meale şi oasele meale smintiră-se.  83v  
(5)  Rrănit fuiu ca iarba şi se uscă înrima mea, că uitaiu a mînca pînrea mea.
(6)  De glasul suspinrariei meale lepite-s oasele meale peliţeei meale.
(7)  Asămănraiu-me neiasiteei de pustinie şi fuiu ca corbul de noapte la afundătoare.
(8)  Previegheaiu … ca paserea ce se usebeaşte în zidu.
(9)  În toatedzile ponosluia-mi vrăjimaşii miei şi ce se lăuda cu menre blăstema-se.
Prentru ce cenruşe ca pînrea o mîncaiu şi beutura mea cu plîngere o răsvăriiu
de faţa mîniiei tale şi cu băsăul tău că de sus înrălţat în-gios-arruncă-me.
Dzilele meale ca umbra duplecară-se şi secaiu eu ca fînrul şi uscaiu-me.
Tu, Doamne, în veaci lăcui-veri  şi pomeana ta pre gintul gintului.  84r
Tu, Doamne, înviseşi şi mîngăiaşi Sionul, că-i venre vreamea a-l milui, venre vreamea.
Că binre au vrut şerbii tăi piiatra şi lutul a-lu cruţa.
Şi teme-se-vor limbile de numele lui Dumnedzău şi toţi împăraţii a pămîntului slaveei tale.
…
Previşi pre rruga micşuraţilor şi nu urrişi rugaciunrea lor.
[171]
Se se scrie aceasta pre altă sămînţă şi oameri tămăduiţi lăuda-vor Domnulu.
Că previ de sus svinţii săi, Domnulu den ceriu previ pre pămîntu.
Şi asculta suspirata fărecaţilor a dezlega feciorii omorriţilor,
a spunre în Sion numele lui Dumnedzeu i laudele lui în Ierusalim.
Cîndu se vor adunra oamenrii depreură a lucra lui Dumnedzeu, a răspunde lui Dumnedzău,
a rrăspunde lui în cale cu tăriia sa : micşurarea dzilelor meale spunre mie.
Nu scoate menre pre giumatatea dzilelor meale, în gintul gintului annii tăi. 84v
De început ty, Doamne, pămîntul a-l urdzi şi lucrul mînrulor tale sîmtu ceriurile.
Aceale vor peri, e tu veri lăcui ; şi toate ca o cămeaşe vechi-se-vor, ca un veştmîntu adunra-le-veri şi le veri schimba.
E tu acela şi eşti şi annii tăi nu vor scădea.
Feciorii şerbiilor tăi muta-se-vor şi sămînţa lor în veaci ispravitsę 


Cîntecul lui David  102

Blagosloveaşte sufletul mieu Domnulu şi tot den loontrul mieu numele svîntul a lui.
Blagoslovi sufletul mieu Domnulu şi nu uita toată darea lui.
Cela ce-au curăţit toate fărădelegile tale, ce vendeca toate neputerile tale.
Ce mîntuit-au den putredire viaţa ta, cunruratu-te-au  cu milă şi cruţare.  85r
Ce împle în bunrataţi pohta ta. Noitu-s-au ca a vulturului giunriia ta.
Cel ce face milostenie, Domnulu, şi giudecare tuturoru obiduiţilor.
[172]
Arrătă calea sa lui Moisei, feciorilor Israililor vrearea sa.
Mîngăios şi milostiv e Domnul în-lungu-rrebdător şi multu e milostiv şi e înr-adevăr.
Nu puie mînia-se-va Domnulu, nece în veaci învrăjbeaşte.
Nu după fărădelegile noastre fapt-ai noo  …
Ce că e după înraltul ceriului de la pămînt întărit-au Domnul mila sa pre cei ce se tem di-nsul.
Cîtu stau rrăsăritul de apus delungat-au de la noi fărădeleage noastră.
Cum mîngăie tatăl feciorulu, mîngăie Dumnedzeu pre cei ce se tem de el.
Că acela cunoscu încheietura noastră ; pomeni că sem lut.
Omul ca iarba, dzilele lui  ca florile de grădină, aşa înfluresc.  85v
Ca duhul străbate în el, nu va fi şi nu va cunoaşte de acie locul său
E mila lui Dumnedzeu den veacu pănră în veacu pre cei ce se tem de el ; şi dereptatea lui pre feciorii feciorilor
carii ţinrea-vor porîncita lui şi cei ce pomeni-vor porîncitele lui a le face.
Domnul … au gătit scaunul său şi împărăţia lui tuturoru vence.
Blagosloviţi Domnulu toţi îngerii lui cu puteare tari, acei fac cuvîntul lui, ascultaţi glasul cuventelor lui.
Blagosloviţi Domnulu toate silele lui şi slugile lui ce facu voia lui.
Blagosloviţi Domnul toate lucrurile lui ; în toate locurile putearea lui ; blagosloveaşte sufletul mieu [şi în tot locul putearea lui, blagosloveaşte sufletul mieu] Domnul.  86r


Cîntarea lui David  103

(1)  Blagosloveaşte sufletul mieu Domnul ; Doamne, Domnulu mieu, măritu-te-ai vîrtos în  
spoveadă i întru mare frumseaţe.
Învăscuşi-te, îmbracaşi-te cu luminra ca cu cămeaşe, întinseşi ceriu ca o pele.
[173]
Acoperişi cu apă pre mai susu lui, puseşi nuorii în ieşitul tău ; îmblaşi pre arepile vîntului ;
făceai îngerii săi de duh şi slugile sale ca focul ardzîndu.
Urdziiai pămîntul pre tăriia sa[le], nu se va dupleca în vecia veacului.
Bezdna ca o cămeaşe înveştitul ei, pre codri stau apele.
De cuntinrirea ta fug, de glasulu tunrului tău spămîntă-se.
Suie codri şi deşting cîmpii în locul ce-i urdzit lor.
Hotar puseşi  cela nu va treace, nece se va întoarce a acoperi pămîntul.
Tremeţi izvoarrele  în tăure, pre mijloc de codri străbat apele.  86v
Adapă toate ferile satelor, însetadză onagrile în setea sa.
La paserile ceriului premîndeaşte, de mijlocul peatriei da-vor glas.
Adăpi codri de pre mai de susul tău şi de rroadalucrului tău sătură-se pămîntul.
Rrăsări pajişte viteei şi iarba la slujba oamenrilor. A scoate pînreden pămînt 
şi vinrulu veseleaşte înrima omului ; unturoşa-va faţa cu unt şi pînrea înrima omului întări-va.
Sătura-va pomii cîmpului şi chedrii Livanului cei ce-i rasădişi.
Aciia pasările cuiubu adură , a erodiei viaţă biruiaşte lor.
Codrii cei înralţi cerbiloru-su şi piiatră amistuire iepurelui.  87r
Feceşi lunra vremiei şi soarele cunoscu apusul său.
Pus-ai întunrearecul şi au fost noapte, întru ea străbate-vor toate fierile luncilor.
Puii urlă a rrăpi şi a ceare de la Dumnedzeu mîncare şie.
Rrăsări soarile şi adunrară şi în aşternutul său culcă-se.
Ieşi omul la lucrul său şi la lucrarea sa pănră sară.
[174]
Că se măriră lucrul tău, Doamne, şi totcu mîndriie fapt-ai ; împlu-se pămîntul de făpturile tale.
Şi adecă marea mare e şi e largă ; acie gadine  cîte nu au număru de viaţă mici şi cu mari.
Acie corabii preanoată ; acesta şerpe acela ce-l feceşi a-şi bate gioc lui.
Toate tinre aşteptară se le dai hrană în vreamea bunră.
Cinre deade ţie lor adunra-vor ; a deschide ţie mînra, toată  lumea împlea-se-va de bunrătate.  87v
De ţie a-ţi toarce faţa, sminti-se vor ; lua-veri duhurile lor şi zbura-vor, în lutul său întoarce-vor.
Trimite-veri aburul lor şi se vor tămădui şi noi-veri faţa pămîntului.
Fie slava lui Dumnedzeu în veaci, veseli-se-va Domnul de lucrurile sale.
Previa pre pămîntu şi făptură cutremură-se, atinse-se de codri şi afumară-se.
Cîntu lui Dumnedzău în viaţă-mea, cînta-voiu Dumnedzăului miu pănră sîmtu.
Se se îndulcească lui beseada mea, eu me mai veseliiu de Dumnedzău.
Cumpli-se –vor greşnicii …, ca se nu fie ei. Blagoslovi sufletul Domnul.


Slava
Alliluia  104

(1)  Ispovediţi-vă lui Dumnedzeu şi chemaţi numele lui. Vestiţi în limbi  lucrul lui. 88r  
(2)  …
(3)  Şi vă lăudaţi în numele cel sfîntu al lui ; se se veseleasca înrima celor ce vor ceare Dumnedzeu.
(4)  Ceareţi Domnul [şi va fi sufletul vostru, ceareţi Dumnedzeu] şi vă întăriţi ; ceareţi faţa lui pururea.
[175]
(5)  Pomeniţi ciudele ce-ai faptu şi mirarile .. giudecarile de rrostu  lui.
(6)  Sămînţa al lu Avraam, şerbilor a lui, feciorii lui Iacov, alesul lui.
(7)  Acela e Domnu Dumnedzeu nostru şi prespre tot pămîntul dzisele lui.
(8)  Pomeni-va în veaci porîncita ta, cuvîntul ce-ai porîncit ….
(9)  … lui Avraamu şi giurămîntul său lui Iacov.
(10)  Şi postavi Iacov în povelit … Israil în porîncită de veacu.
(11)  Dzise :”Da-ţi-voiu pămîntul Hanaanului, ceaea ce e dostoirea voastră.”
(12)  Derep ce că era cu puţinu număru şi nu mulţi proidiţi întru ei.
(13)  Şi trecură den limbă în limbă şi den ţarră într-alţi oamenri.  88v
(14)  Nu lasa omul a obidui ei şi afla dentru ei împărat.
(15)  Nu vă atingereţi de botedzaţii miei şi în spunetorii miei nu hiclenireţi.
(16)  Şi chemă foametea pre pămînt şi toată tăriia pînriei fărrimă.
(17)  Şi tremeaseşi înrainte om, în şerbie vîndutu fu Iosif.
(18)  Chinuiră în fărăcat picioarele lui, fierru străbătu sufletulu lui.
(19)  Pănră va venri cuvîntul lui, cuvîntul lui Domnedzeu înfierbîntă-l.
(20)  Tremease împăratul şi dezlegă-l şi giudeţ oaminrilor slobodzi-lu.
(21)  Şi-l puse domnu caseei sale şi giudeţu a toată agonisiteei sale,
(22)  a învăţa giudeţele lui ca şi sinre şi bătrînrii lui a-i înţelepţi.
(23)  Şi întră Israil în Eghipt  şi Iacov îmblă în pămîntul lui Hamu.  89r
(24)  Şi crescu oamenrii săi vîrtos şi întări-i mai vîrtos de vrăjimaşii lor.
(25)  Şi mai întoarse înrima sa a gilălui oamienrii lui şi celuire a face în şerbii lui.
(26)  Tremese Moisei şerbul său şi Aron, cel ce alease şie.
(27)  Puse întru ei cuventele seamnelor sale şi ciudelor sale în pămîntul lui Ham.
(28)  Şi tremease în tŭma şi întunrecă, pren ce mîniară cuvîntul lui.
[176]
(29)  Întoarse apelelor în sînge şi omorri peştii lor.
(30)  Şi fierbea pămîntul cu broaşte, în vasele împăratului.
(31)  Dzise de vinrără muşte cînreşti şi mîncară ei şi ţînţarii în toate hotarrele lor.
(32)  Şi puse în ploaie lor grindinre, foculu ardzîndu în pămîntul lor.
(33)  Şi bătu vinrulu lor şi smochinele lor, şi fărrimă toate leamnele în hotarrele lor.
(34)  Şi dzise  şi venriră lăcuste şi omide cîte nu avea număr.  89v
(35)  Şi mîncară toată iarba în pămîntul lor …
(36)  Şi ucise tot întăiul … pămîntului a lor, începutul a toată agonisita lor.
(37)  Şi scoase-i cu argintul şi aurulu şi nu era în geruchiulu lor mai mare.
(38)  Şi bucură-se Ieghiptul în ieşita lor, că cădzut-au frica lor pre ei.
(39)  Tinse noorulu într-acopărămîntu lor şi foc luminră lor noaptea.
(40)  Cerşură şi venreră cîrstei şi pînrea ceriului sătură-i.
(41)  Deşchise piatra şi curseră apele şi vaile fără de apă rriuri apătoşară-se.
(42)  Că pomeni cuvîntul … său ce dzisecătră Avraamu, şerbului său.
(43)  Şi scuase oamenrii săi în bucurie şi aleşii săi în veselie.  90r
(44)  şi deade lor limbi striinre şi de agonisita oamenrilor dobîndiră.
(45)  Ca se ţine dereptatea lui …  ceru-o.


Slava – Şederea 15
Cîntarea lui David  105

Ispovediţi-vă lui Dumnedzeu, că e bunru, că e în vecie mila lui.
Cinre va grăi puterile lui Dumnedzeu, ascultate faceţi … laudele … ?
Ferice de cela ce va ţinre giudeţ şi face-va dereptate în toată vreamea.
[177]
Pomeneaşte noi, Doamne, în bunră voie oamenrilor tăi, socoteaşte noi cu scoaterea ta,
a vedea în bunratate aleşii tăi, a se veseli în veselie limbiei tale şi a se lăuda cu partea ta.
Greşim cu părinţii noştri, fărădelege feacem şi nu îndereptăm.
Moşii noştri în Eghiptu nu înţeleasără ciudele tale, nece pomeniră mulţia milosteei tale şi mîniară-l în ieşirea mareei neagre.
Şi scoase-i dereptu numele tău, a arrăta putearea sa.  90v
Şi cuntinri mariei neagre şi secă ; şi-i purtă pre afundu ca pren pustinie ; 
Şi scoase ei den mînrule gilăluitoriului şi-l izbăvi den mînrule dracilor.
Şi acoperi apa dodeitorii lor, urul den ei nu izbîndi.
Şi credzură cuventele lui şi cîntară lauda lui.
Sîrguiră şi uitară lucrul lui, nu rrebdară sfatul lui. 
Şi pohtiră pohtă în pustinie şi ispitiră Dumnedzău … fără de apă.
Şi dat-au lor cererea,  tremease saţiu în sufletul lor
Şi mîniia Moisea în gloată şi Aaron sfîntul lui Dumnedzeu.
Desfece-se pămîntul şi înghiţi Datana şi acoperi în zborr Aviron.
Şi arse foc în zborru lor, parră păli greşiţii.  91r
Şi feaceră viţel în Horiv şi se închirară sleitului.
Şi schimbară slava lui în chip de viţel ce mănrîncă iarbă.
Şi uitară Dumnedzeu cela ce-i scoase, ce au faptu … mari în Eghiptu,
ciude în pămîntul Hamului, fricoasa în marea neagră.
Şi dzise a-i piiarde se nu a vrut Moiseiu, alesul lui, a sta în trudă denrainte , a toarce băsăul lui, se nu-i piiardză.
Şi urriră pămîntul dorit, nu luară a creade cuventele lui.
Şi viciuiră în satele sale, nu ascultară glasul lui Dumnedzău.
Şi rrădica mînrule sale pre ei a oborri ei în pustinie.
Şi a oborri sămînţa lor întru limbi şi a-i răsfira în laturi.
Şi gustară în Elfului dealu şi mîncară cumîndarile morţiloru.
Şi-l mîniiară începăturile sale şi se mulţiră în ei cădearea. 
Şi stătu Finees şi  ugodi şi oprit-au tăierea.  91v
[178]
Şi se schimbă lui în dereptate pre gintul gintului pănră în veacu.
Şi mîniară-l la apă strigariei şi mînios au fost Moisi prentru ei.
Că mîniară duhul lui şi alease cu rrostul său.
Nu pierdură limbile acelea ce-l dzise Domnul
si se mestecară în limbi şi obicniră lucrul lor.
Şi lucrară sleiţilor şi fu lor în blăznire.
Şi giungheară feciorii săi şi fetele sale dracului.
Şi vărsară sînge nevinovat, sîngele feciorilor săi şi a fetelor acelor ce giungheară sleiţilor Hanaanului. Şi ucis au fost pămîntul lor cu sînge
şi se spurcă în lucrurile lor ; şi curvii dereasără la începăturile sale.  92r
Şi mînie-se cu băsău Domnulu pre oamenrii săi şi urrită-i fu lui partea-i. 
Şi pridădi … în mîrule dracilor şi vîncură lor cei gilăluitori lor.
Şi dodeiră-l vrăjimaşii  şi micşurară-se suptu mînrule lor.
De multe ori ei izbăvi ; aceia mîniară … în sfaturile sale şi se smeriră în fărădelegile sale. 
Şi vădzu Domnulu că dodeiră cîndu el asculta rruga lor.
Şi pomeni porîncita sa şi căişi-te după mulţia domniei tale.
Şi deade ei în mîngăiare de cei ce plenuiră ei.
Scuteşte-ne Doamne, Domnulu nostru şi adură-ne den păgînri, ca se ni ispovedim numelui tău sfîntului, a se lăuda în lauda ta.
Blagoslovitu e Domn Dumnedzeul Israililor den věka şi pănră în veacu şi vor gici toţi oamenrii : Fi-va, fi-va.  92v


Slava
Cîntecul lui David 106

Spunreţi-vă lui Dumnedzeu, că e bunru, că e în veaci mila lui.
Se dzică izbăviţii de Dumnedzău, ceia ce-i izbăvi den mînrule vrăjimaşului şi de laturi i-adură,
de la rrăsărit şi apusul şi severul  şi marea.
[179]
Rrătăciră în pustinie fără apă ; calea cetaţiei de mînrecare nu aflară,
flămîndziră … sufletele lor în ei slăbiră.
Şi chemară cătră Dumnedzeu cîndu tînjiră şi de bănatu  mîntui-i.
Şi-i purtă pre cale dereaptă a întra în cetate de a mînrecarea.
Se se spune lui Dumnedzeu mila lui şi ciudele lui feciorilor oamenrilor.
Că au săturat sufletul flămîndzit şi sufletul  [şi sufletul] flămîndziţilor împlu de bunrătate.  93r
Cei ce şed în tunrearecu şi în umbra morţiei, fărecaţii cu meserătate şi cu fierru.
Că mîniiară cuventele Dzăului şi sfatul ceia de sus înterritară.
Şi smeri-se în ustenită înrima lor … şi nu fu de cinre agiutoriu.
Şi chemară cătră Dumnedzeu cîndu chinuiră şi den bănatu-i  scoase.
Şi-i trase den turearecul  …  morţiei şi legăturile lor rrupse.
Se se spovedeascălui Dumnedzeu, mileei lui şi ciudesele lui feciorilor omenreşti.
Că zdrobi uşea de arame şi verigile de fierru frînse.
Şi luo-i den calea fărădelegiei lor, dereptu amu fărădelegile sale smeriră-se.
De toatămîncarea gunosiră-se sufletu lor şi se apropiiară  pănră la uşea  93v
morţiei.
(19)  Şi chemară cătră Dumnedzău cîndu tînjiră şi den bănat scoase-i.
(20)  Tremease cuvîntul  său şi-i vendecă şi-i mîntui de pagubele lor.
(21)  Se se spune lu Dumnedzău domnia lui şi ciudesele lui feciorilor …. 
(22)  Şi vor giunghe lui jărtvă de lauda şi se spovedească lucrul lui în bucurie. 
(23)  Afundă-se în mare în corabie făcîndu lucru întru apă multă.
(24)  Aceia vădzură lucrul lui Dumnedzău şi ciudele lui afundu.
(25)  Dzise şi stătu duhulu vihorit şi înrălţară-se undele lui.
[180]
(26)  Şi suie pănră la ceriu şi deştingu pănră în afundu ; sufletul lor în rrele topiia-se.
(27)  Smentiră-se şi se duplecară ca şi beaţii şi toată înţelepciurea lor înghiţită fu.
(28)  Şi chemară cătră Dumnedzeu cîndu tînjiră şi den bănat … scoase -i.  94r
(29)  Şi cuntinri vihorului şi stătu în linr şi tăcură undele ei.
(30)  Şi veseliră-se că tăcură şi-i năstăvi la stanişte vrearea sa.
(31)  Se se spovědęt sę Domnului  … şi ciudesa lui feciorilor oamenrilor.
(32)  Se-l înralţe în besereca oamenrilorşi în scaunul bătrinrilor lăuda-l-vor.
(33)  Pus-au rriuri în pustine şi în ieşitul apeei însetă
(34)  pămîntul celui rrodit la slatină, de rreul celor ce lăcuiesc pre-nsul.
(35)  Pus-au pustinia în iazere de apă  …
(36)  Şi mută acie flămîndzii şi încheiară cetaţi de agonisită.
(37)  Şi sămănrară grădinele şi rrăsădiră vinele şi feceră rroadă de viaţă.
(38)  Şi blagoslovi ei şi mulţiră-se foarte şi vitele lor nu le împuţină.
(39)  Şi împuţinară-se şi  se rreiră de grijea lor rrea şi de lîngoare.  94v
(40)  Vărsă-se urriciunri pre giudeţele lor şi-i blăzni neprĕ[pre]hodište nece pre cale.
(41)  Şi agiutaşi mişelului den meserătate şi puseşi ca oile moşilor.
(42)  Vedea-vor derepţii şi se vor  veseli şi toată fărădelegea astupa-va rrostul său.
(43)  Cinre e mai înţeleptu şi se ţinre aceastaşi va înţelege mila lui Dumnedzău.


Slava
Cîntecul  lui David  107

Gata e înrima mea, Dzău, gata e înrima mea ; cîntu şi voi cînta slavei meale.
[181]
Scoală,  slava mea ! Scoală orgoane şi ceterile, scoală de demînraţă !
Ispovedescu-me în oamenri, Doamne, cînta-voiu ţie întru limbi.
Că e mai mare pre vîrhul ceriului mila ta şi pănră la nuor adevărul tău, Dzeu.
Şi te înralţaşi în ceriu, Doamne, şi  prespre tot pămîntul slava ta.  95r
Ca se se mîntuiască iubiţii tăi, scoate cu dereapta ta şi me audzi.
Dumnedzeu grăi în sfînta sa : înrălţa-me-voiu şi împărţi-voiu Sichimulu şi zăpodiile Setului … măsura-voiu.
Al mieu e Galaadul şi al mieu Manasii şi Efrem tăria capului mieu, Iuda, împăratul mieu,
Moav, conob, nedejdea mea. Pre Idumea punre-voiu încălţămîntul mieu, mie alte sămenţe plecară-se.
Cinre duce-me-va în cetate de-a chinuirea, au cinre nastăvi-me-va pără la Idumea?
Au nu tu, Doamne, împînsu-ne-ai ? Şi nu veri ieşi, Dzeu, în putearele noastre ?
Dă noao agiutoriu de grije şi deşartă scoaterea omenrească.
De Dumnedzău se facem vîrtute şi acela urri-va vrăjimaşii noştri.


Cîntecul lui David   108  95v

Dzeu, lauda mea nu mai tăcea, că rrostul greaşnicilor şi rrostu prilăstitoriului pre 
menre deşchiseră-se.
Grăiră pre menre cu limba prilăstitoare şi cu cuventele gilăluitoare cungiurară
me şi se adunra-se cu menre în aşeşi .
[182]
În locu de iubov, menciuros me feceră, iară eu rrugă făce.
Şi puseră pre menre rreu dereptu binre şi gilăluire dereptu iubovulu mieu.
Punre pri-ns … diavol se stea de-a dereapta lui.
Cîndu va giudeca lui, se iasă osîndit şi rruga lui fi-va în păcat.
Se fie dzilele lui puţineale şi piscupiia lui lua-va altul.
Se fie feciorii săraci şi muiarea lui văduo.   96r
Cei ce se se rrădice de se mute feciorii lui cerşitori, se fie scoşi den casele sale.
Se ispiteasca de împrumutătoriul toate cîte-su al lui şi se rrăpească striinrii truda lui.
Nu fie lui sprejenitoriu, nece-i fie cinre a mîngăia săracii lui.
Se fie fămeaia lui în pagubă, într-o sămînţă se piiaie numele lui.
Se pomenească-se fărădeleage tătînri-său între Domnul şi păcatul mînre-sa lui se nu se curăţească.
Se fie între Domnulu pururea şi se piiare de pre pămîntu  pamentea lui.
Dereptu ce nu  pomeni a face milă.
Şi mînră omul şi mişelul şi measerul şi milostivul cu înrima a-l omorri.
Şi mai iubi blăstemul şi venre lui şi nu vru blagoslovenie şi se delungă de-nsa. Şi se învăscu în blăstem ca în cămeaşe şi întră ca apă în pîntecele a lui, ca untul în coastele lui.  96v
Fie lui ca în cămeaşea în ceia ce se înveaşte şi ca brîulu cu ce pururea se încinge.
Acesta-i lucrulu acelora ce me mentu cătră Dumnedzeu şi acelor ce grăiescu rreale pre sufletul mieu.
Şi tu, Doamne, Doamne, fă cu menre dereptu numele tău, că e bunra mila ta. Mîntuiaşti-me,
Că-su measeru şi mişelu şi eu, înrima mea smenti-se întru menre.
Ca umbra cîndu me rrădzimaiu dezlupiiu-me, tremuraiu ca în mlădiţele.
Genruchele meale … de agiunru şi peliţa mea schimosi-se dereptu untul.
Şi eu fuiu ponoslu lor şi vădzură-me, clătiră cu capetele sale.
Agiută-mi, Doamne, Dzeul mieu, şi scoate-me prentru mila ta.   97r
Şi vor şti că mînrule tale-su aceastea şi tu, Doamne, faptu-le-ai.
[183]
A blăstema şi tu blagoslovişti. Carii scoală pre menre sfii-se-vor, e şerbul tău bucura-se-va.
Se se învească vădindu-me în rruşinre şi se îmbrace cu veşminte rrăcorilor sale.
Ispovedescu -me Domnului vîrtos cu ustnele meale, în mijloc de mulţi lăuda-voiu el.
Că statu de-a dereapta mişielului, a-l scoate de gonitori sufletulu miu.


Slava – Şedearea 16
Cîntecul lui David  109

Dzise Domnul Domnului mieu : “Şedzi a dereapta de menre pănră voiu punre vrăjimaşii 
tăi supt talpele picioareloru tale.”
Toiagul puteriei tremeate-va ţie Domnul de Sion şi veri vence în mijloc de 
vrăjmaşii tăi.
(3)  Cu tinre începu în dzua puteriei tale şi în luminra sviinţilor tăi ; den pîntece ainte 
… născuiu-te.   97v
(4)  Giură-se Domnulu şi nu se va căi. Tu eşti svintitoriu … pre rrîndul lui Melhisedic.
(5)  Domnulu de-a dereapta ta zdrobit-au în dzua mîniiei tale împăratul.
Giudeca-va limbile şi va împlea cădearea şi va fărrima capetele  pre pămîntu …. 
Den vale în cale bea-va, dereptu acea înrălţa-va capul. 


Lăudam Domnulu cel viu  110

Ispovedescu-me ţie … cu toată înrima mea, în svaturile derepţilor şi în zborr.
Mare lucrulu lui Dumnedzău, cerşuiu în toate voia lui.
Spunrere şi mare frumseaţe e lucrul lui şi dereptatea lui lăcui în vecie veacului.
Pomeană fapt-au ciudelor sale, milostiv şi cruţătoriu e Domnulu.
Mîncare dat-au carii se vor teame de-ns. Pomeni-va în veaci porîncita sa.
Vîrtutea lucrului  al lui a vesti oamenrilor săi,  98r
[184]
a da lor parte limbilor ; lucru mînrulor a lui adevăru e şi e giudeţ.
Credincioşilor toate porîncitele lui întărite-s în veciia veacului, fapte înr-adevăru şi în dereptate.
Izbavire tremease oamenrilor săi ; spuse în veaci porîncitele sale, svîntu e şi fricos numele lui.
Începutul înţelepciunriiei frica Domnului e ; înţeleptu e bunr tuturor cinre o va face ; lauda lui va lăcui în veacii veacului.


Lăudămu  111  

Ferice de bărbatul ce se va teame de Domnulu, în porîncitele lui iubi-va vîrtos.  
Tare pre pămîntu va fi sămînţa lui, sămînţă dereaptă blagoslovi-se-va.
Domnia şi bogătatea e în casa lui şi dereptatea lui … în veacii veacului.  98v
Luminră întru întunrearicu, luminră derepţilor, milostiv şi mîngăios şi dereptu.
Mai bunru e bărbatulu ce miluiaşte şi dă, caută cuventele sale la giudeţ,
că în veaci nu se va clăti.
În pomeana veacului fi-va derept ; de audz rreu nu se va teame. Gata e înrima lui a nedejdi pre Domnulu.
Întări-se înrima lui şi nu se temu, pănră va previ pre dracii săi.
Împărţi şi deade mişeilor, dereptatea lui lăcui-va în veacii veacului. Împărăţiia lui înrălţa-se-va în slavă.
Greşitul vedea-va şi se va mîniia, cu dinţii-şi scrăcica-va … . Jelea greaşnicului peri-va.


Slava  112  
Lăudămu Domnulu viu  …  99r

Lăudămu Domnulu  113

În ieşitul Israililor den Eghiptu, casa lu Iacov de oamenri păgîri,
fu Iiudeie, svinţia lui, şi Israil, putearea lui.
[185]
Marea vădzu şi fugi, Iordanul întoarse-se înrapoi.
Munţii giucară ca berbecii oilor şi dealurile ca mieii oilor.  
Ce-ţi e mare de fugişi şi tu, Iordane, că te întorseşi înderretu, 
munţii, se giucaţi ca oilor berbecii  … ?
De faţa Domnului cutremură-se pămîntul, de faţa Dumnedzeului a lu Iacov.
Întors-au piatra în iazer de apă şi lacurile în izvoarre de apă.
Nu noo, Doamne, nu noo, ce numelui tău dă slavă,
după mila ta şi adevărul tău, se nu cîndva dzică păgînrii : “Iuo e Dumnedzău lor ?”
Dumnedzeulu nostru e în ceriu şi pre pămîntu toate cîte au vrutu fapt-au.  
De boloani limbi, de argintu şi aur, lucru de mînră omenrescu.  99v
Rrost au şi nu grăiescu, ochi au şi nu vădu,
urechi au şi nu aud şi nasure au şi nu aput.
Mînru au şi nu pipăiesc, picioare au şi nu merg, nu glasetĭ cu grumadzele sale.
Soţi lor se fie cei ce-i facu şi toţi ce se nedejdescu spri-nşii.
Casa lui Israil upovăi pre Domnulu, agiutoriu şi sprejenitoriu lor e.
Casa lu Aron nedejdi pre Domnulu, agiutoriu şi sprejenitoriu lor e.
Cei ce se tem de Dumnedzeu upovăiră pre Domnulu, agiutoriu şi  sprejenitoriu loru e.
Domnulu pomenit-ne-au şi ne-au blagoslovit, blagoslovit-au casa lui Israil, blagoslovit-au  …
… carii se tem de Dumnedzău, micii cu marii.
Se adaugă Domnul pre voi, pre voi şi pre feciorii voştri.
Blagosloviţi seţi voi lu Dumnedzeu, făcătoriul ceriului şi a pămîntului.  100r
Ceriul ceriurelor a lui Dumnedzeu e, e pămîntul … feciorilor oamenrilor.
Nu te vor morţii lăuda, Doamnele, nece toţi ce se pogorru în iadu.
Ce noi, viii, blagoslovim Domnulu de acmu pănră în veacu.


Cînteculu lui David 114

Îndrăgiiu, că audzi Domnulu glasulu rugiei meale.
[186]
Că plecă ureachea sa mie şi în dzilele meale chema-voiu.
Prinseră-me lîngorile morţiei, nevoile iadului şi aflară-me. Bănat şi lîngoare aflaiu
şi numele Domnului chemaiu : “O, Doamnele, izbăveaşte sufletul mieu !”
Milostiv e Domnulu şi e dereptu şi Dumnedzăul nostru miluiaşte.
Ţinre pruncii Domnulu, smeriiu-me şi me scoase.
Întoarce-te, sufletulu mieu, în rrăpausul tău, că Domnulu binre feace ţie.
Că au scos sufletul mieu de la moarte, ochii miei den lacrămi şi picioarele meale den lunrecat.
Îngădui-voiu între Domnulu în laturea vietorilor. 


Lăudămu  Domnulu  115  100v

Credzuiu, derept-acea grăiiu, e eu micşuraiu-me vîrtos.
Iară eu dzişu în frica mea : “Tot omulu e menciură !”
Ce voiu da lui Dumnedzeu derep toate ce au dat mie ?
Păharrul de ispăsire priindzu şi numele Domnului chemu.
Rrugăciunrile meale Domnului da-le-voiu între toţi oamenrii lui.
Curată e între Domnulu moartea cuviioşilor lui.
Oi, Doamne, azĭ-s şerbulu tău, eu şerbul tău-s şi fecior şerbeei tale. Rrumpu legăturile meale.
Ţie giunghiu jărtvă de laudă şi numele lu Dumnedzeu chemu.
Rrugăciunrile meale … dau-le între toţi oamenrii lui,
în curtea caseei Domnului, în mijloc de tinre, Ierusalime.


Cînteculu  116

Lăudaţi Domnulu toate limbile, mai lăudaţi-lu toţi oamenrii.
Că se învîrtoşe mila lui pre noi şi adevărul lui Dumnedzeu lăcui-va în veaci.  101r

[187]
Lăudămu  Domnulu   117 

Ispovediţi-vă lu Dumnedzeu, că e bunru, că în veaci e mila lui.
Se dzică , iată, casa lui Israil, că e bunr, că în veaci e mila lui.
Se dzică, iată, casa lu Aaron, că e bunr, că în veaci e mila lui.
Se dzică, iată, toţi cei ce se tem de Dumnedzeu, că e bunr, că e în veaci mila lui.
Den grije chemaiu Domnulu şi me audzi în lărgămînt.
Domnul mie fu agiutoriu şi nu me temuiu  ce va face mie omul.
Domnulu e mie agiutoriu şi eu previiu pre vrajimaşii miei.
Mai binre iaste a se nedejdi pre Domnul decîtu a nedejdi pre om.
Mai binre e a nedejdi pre Domnulu decît a upovăi pre giudeţ.
Toate limbile cungiurară-me şi cu numele lu Dumnedzău protiviiu-me lor.
Denpregiur venriră, încungiurară-me şi cu numele lui Dumnedzău protiviiu-me lor.
Încungiurară-me ca albinrile fagurul şi arseră ca focul în spinri şi cu numele lu Dumnedzeu protiviiu-me lor.  101v
Împins fuiu, plecaiu-me a cădea şi Domnulu me opri.
Tăriia mea şi cîntarea mea e Domnul şi fu mie scoatere.
Glas de bucurie şi ispăsenie în mutatul pravednicului.
Dereapta lu Dumnedzeu înrălţă-me, dereapta lu Dumnedzeu feace puteare. 
Nu voiu muri, ce voiu fi viu şi voiu spunre lucrul a lu Dumnedzeu.
Arretîndu învăţă-me Domnulu  e morţiei nu va prinde mienre.
Deşchideţi-mi uşea dereptaţiei şi venri-voiu în ea, ispovedi-me-voiu Domnului.
Aceasta uşea lu Dumnedzău derepţii întra-vor întru ea.
Spuniu-me ţie că me ascultaşi şi fu mie spăsenie.
Piatra aceaea ce nu o gîndiră clăditorii, aceaea fu în capul unghiului.
De la Domnulu fu aceaea şi e ciudată ochiilor noştri.
Aceasta dzi ce feace Domnulu, se ne bucurămu şi se ne veselim întru ea.
O, Doamne, mai scoate, o, Doamne, mai agiută !
Blagoslovit vinru în numele lu Dumnedzeu. Blagoslovim voi den casa  lu Dumnedzău.  102r
Dumnedzeu iuvi-se noao. Punreţi praznic în umbră iuo umbreaşte, pănră la cornul altariului.
Dumnedzeul mieu eşti tu şi ispovedescu-me ţie. Dumnedzeul mieu eşti tu şi înralţu-te. Ispovedescu-me ţie, că ai audzit şi ai fost mie în scoatere.
Ispovediţi-vă lui Dumnedzeu că e bunr, că e în veaci mila lui.

[188]
Slava – Şedeare 17
O sută şi optspredzeace  118

Ferice de cei nevinovaţi în cale, îmblătorii în leagea Domnului.
Ferice de cei ce ispitescu mărturia lui, cu toată înrima cere-l-vor.
Nederegători amu fărădelegiei în calea lui îmblară.
Tu dziseşi porîncitele a le ţinre foarte. 
Doară se-ară înderepta caile meale a ţinre dereptatea ta.
Atunce nu me voiu sfii, cîndu previ pre toate porîncitele tale.
Ispovedescu-me ţie în dereptatea înrimiei, cîndu a me învaţagiudecatelor dereptaţilor tale.
Dereptatea ta ţinrea-voiu, nu părrăsi menre pănră la foarte.
Prentru ce a derepta giunrele calea sa ? Cîndu a ţinrea cuventele tale.  102v
Cu toată înrima mea cerşuiu tinre, nu împenge menre de la porîncitele tale.
întru înrima mea ascunşu cuventele tale, ca se nu greşescu ţie.
Blagoslovit eşti, Doamne, învaţă-me cu dereptatea ta.
Cu ustnele meale spuşu toate giudecarile rrostului tău.
În caile mărtur iei tale îndulciiu-me, ca în [de] toată bogătatea.
În porîncitele tale bănuiiu şi înţeleşu caile tale.
În dereptaţile tale învăţaiu-me şi nu uit cuventele tale.
Întoarce şerbulu tău, [cuvîntul tău] învii-me, de voiu ţinrea cuventele tale.
Deşchide ochii miei şi voiu înţeleage ciudele den leagea ta.
Proidit sîmt eu pre pămînt, nu ascunde de menre porîncitele tale.
Mai iubi sufletul mieu a îndrăgi cuventele tale în toată vreamea.
Cuntinrit-ai trufaşilor, … carii se duplecă de la porîncitele tale.  103r
Ia de le menre ponoslul şi urriciunrea, că mărturiele tale cerşuiu.
Şi amu şedzură giudeaţele, pre menre clevetiră ; e şerbul tău grijiia-se întru dereptaţile tale.
Şi amu mărturia ta învăţături mie sîmt şi svaturile meale, dereptaţile tale.
Lepi-se pămîntului sufletul mieu, învii-me după cuventele tale.
Caile meale spuşu şi me audzişi ; învaţă-me cu dereptatea ta.
[189]
Caile dereptaţilor tale preceapere-mi dă şi voiu griji în ciudesele tale.
Durmită sufletul mieu de mîhnire, întăreaşte-me în cuventele tale.
Calea nedereaptă lasă de la menre şi cu leagea ta miluiaşte -me.
Calea adevărului vruiu şi dzisele tale nu uitaiu.
Lepiiu-me de mărturiile tale, Doamne, de nu me rruşinra.
Calea porîncitelor tale curşu, cîndu  ai lărgit înrima mea.  103v
Leage pusu-me-ai, Doamnele, calea dereptaţiei tale şi ceiu pururea.
Adu-mi amente şi voiu ispiti leagea ta şi o voiu ţinrea cu toată înrima mea.
Năstăveaşte-me pre cărrarea porîncitelor tale, că acealea vruiu.
Pleacă înrima mea în mărturia ta, ce nu într-adămană.
Întoarce ochii miei, se nu vadză deşertele, în caile tale învii-me.
Punre şerbului tău cuvîntulu tău în frica ta.
Ia ponoslul mieu ce cugetaiu, că dzisa ta e bunră.
Aceaea iubiiu porîncitele  tale, cu dereptatea ta învii-me.
Şi vinro pre menre mila ta, Doamne, scoaterea ta după cuvîntul tău.
De voiu spunre ponosluitorilor miei cuvîntu,că pre cuventele tale upovăiiu.
Şi nu lua den rrostul mieu cuventele ceale adeveare foarte, că pre  dzisele tale upovăiiu.  104r
Şi voiu ţinrea leagea ta pururea, în veaci şi în veacul veacului.
Şi îmblaiu în larg, că porîncitele tale cerşuiu.
Şi grăiiu de mărturiile tale între împăraţi şi nu tînjiiu.
Şi me învăţaiu în porîncitele tale acealea ce iubiiu foarte.
Şi rrădicaiu mînrule meale cătră porîncitele tale, aceale ce iubiiu, şi doriiu în dereptaţile tale.
Pomeneaşte cuvîntul tău şerbului tău de ce me-ai nedejde dat.
Aceaea me oteşi la micşurarea mea, că cuvîntul  tău  învise-me.
Trufaşii leagea călca foarte ; de leagea ta nu me duplecaiu.
Pomeniiu dzisele tale de veacu, Doamne, şi uteşiiu-me.
[190]
Griji me luatu-me-au de greşiţii ce lasă leagea ta.
Cîntate fură mie dereptaţile tale în locul venritului mieu.
Pomeniiu noaptea numele tău, Doamne, şi ţinruiu leagea ta.
Aceastea au fost mie, că dereptaţile tale cerşuiu.  104v
Partea mea eşti, Doamne ; dzişu se ţinre leagea ta.
Rrugaiu-me feaţeei tale cu toată înrima mea, miluiaşte-me după cuventele tale.
Gîndiiu caile tale şi întorşu  picioarele meale întru mărturia ta.
Gătiiu-me şi nu me smintiiu a ţinrea porîncitele tale.
Funrile greşiţilor legară-se de menre şi leagea ta nu o uitaiu.
Miiadză-noaptea sculaiu a me spovedi ţie, la dzisele dereptaţilor tale.  
(63)  Soţ  sîmtu eu tuturor celor ce se tem de tinre şi cinre ţinre porîncitele tale. 
(64)  Mila ta, Doamne, împlu pămîntul, cu dereptatea ta învaţă-me.
(65)  Bunrătate fapt-ai cu şerbul tău, Doamne, după cuvîntul tău.
(66)  Bunrătaţile arrătariei şi înţelegeriei învaţă-me, că porîncitelor tale credzuiu.
(67)  Mainte de ce  nu me smeriiu, eu mai greşiiu, derept acea cuvîntul tău ţinruiu.  105r
(68)  Bunr eşti tu, Doamne, cu bunrătatea ta învaţă-me şi cu dereptatea ta.
(69)  Mulţi-se pre menre nedereptatea trufaşilor, iară eu cu toată înrima mea ispitescu porîncitele tale.
(70)  Închegă-se ca laptele înrima lor ; eu legiei tale mai învaţaiu-me.
(71)  Binre e mie că me-ai smerit, se me învăţu cu dereptatea ta.
(72)  Bunru e mie leagea rrostului tău decît o mie de aur şi de argint.

Slava
Starea 1

(73)  Mînrule tale feceră-me şi tocmiră-me, preceapere-mi dă de me învaţa cu porîncitele tale.
[191]
(74)  Cei ce se vor teame de tinre vedea-me-vor şi se vor  veseli, că pre cuventele tale nedejdiiu.
(75)  Cunoscuiu, Doamne, că e dereapta dzisa ta şi adevăr micşuratu-me-ai.
(76)  Fie mila ta se me oteşască, după cuvîntul tău, şerbul tău.
(77)  Se vine mie mîngăieturile tale şi viu voiu fi, că leagea ta învăţătoare mi-e.  105v
(78)  Se se sfiiască trufaşii, că fără dereptate fără-de-legiră pre menre ; iară eu şuguiiu în 
porîncitele tale.
(79)  Se me afle ce se vor teame de tinre şi vor şti mărturia ta.
(80)  Fie înrima mea nevinovată în dereptaţile tale, se nu me scutur.
(81)  Cumple-se în scoaterea ta sufletul mieu, pre cuventele tale nedejdiiu.
(82)  Cumpliră-se ochii miei în cuvîntul tău grăindu : “Cîndu me veri oteşi ?”
(83)  Că fuiu ca foalele în moare sărate, dereptaţile tale nu uitaiu.
(84)  Cîte-su dzilele şerbului tău ? Cîndu veri face de cinre me goneaşte giudeţ ?
(85)  Spuseră mie a-legiei-călcători şuguire, ce nu ca leagea ta, Doamne.
(86)  Şi toate porîncitele tale adevăr; fără dereptate mînrară-me . Agiută-mi !
(87)  Puţinel nu cumpliră menre pre pămîntu, e eu nu lăsaiu porîncitele tale.
(88)  După  mila ta învii-me, de voiu ţinrea mărturia rrostului tău.  106r  
(89)  În veaci, Doamne, cuvîntul tău lăcuiaşte în ceriu,
(90)  pre sămînţă şi sămînţă adevărul tău ; urdzişi pămîntul şi lăcui-va.
(91)  Cu facerea ta lăcui-va dzua, ca e toată lumea de şerbirea ţie.
(92)  Că au nu e leagea ta învăţătură mie, atunce iată perit aş fi în smerenia mea.
(93)  În veaci nu voiu uita dereptatea ta, că întru însele învisu-me-ai. 

Starea 2

(94)  Al tău sîmt eu, scoate-me, că dereptatea ta cerşuiu.
(95)  Menre aşteptară greaşnicii a me piiarde, mărturia ta înţeleşu.
(96)  A toate cumplăturile vădzuiu marginre, largă porîncitele tale vîrtos.
(97)  Că iubiiu leagea ta, Doamne ; în toate dzile învăţătură mie iaste.
(98)  Decît vrăjimaşii miei înţelepţitu-me-ai cu porîncitele tale, că în veaci al mieu e. 
(99)  Decît cei ce toţi me  învaţă înţeleşu, că mărturiia ta învaţăturile meale-s.  106v
(100)  Mai decît om bătrîru înţeleş, că porîncitele tale cerşuiu.
(101)  De toate caile rreale apăraiu picioarele meale, se ţiniu cuventele tale.
(102)  De la giudecarile tale nu me plecaiu, că tu leage pus-ai mie.
[192]
(103)  Cîtu e dulce grumadzului mieu cuventele tale, decît mierea rrostului mieu.
(104)  De porîncitele tale înţeleş, derept-acea gilăluiiu toată calea nedereptaţiei. 
(105)  Luminrătoriul picioarelor meale se ţiniu cuventele tale şi leagea ta e luminră cărrarilor 
meale.
(106)  Giuraiu-me şi puşu a ţinrea dzisele dereptaţiei tale.
(107)  Smeriiu-me pănră la foarte, Doamne, învii-me după cuvîntul tău.
(108)  Voia rrostului mieu iubeaşte, Doamne,  şi dziselor tale învaţă-me.
(109)  Sufletul mieu în mînra ta e pururea şi  leagea ta nu uitaiu.  107r
(110)  Puseră greaşnicii cursă mie şi de la porîncitele tale nu rrătăciiu.
(111)  Dobîndiiu mărturia ta în vecie, ca bucuriile înrimiei meale sîmtu.
(112)  Plec înrima mea a face dereptaţile tale în vecie derep plată.
(113)  A-legiei-călcătorii gilăluiiu, e leagea ta îndrăgiiu.
(114)  Agiutoriul mieu şi sprejenitoriul mieu eşti tu, că pre cuventele tale upovăiiu.
(115)  Plecaţi-vă de la menre carii hiclenescu şi aflaiu porîncitele Domnului mieu.
(116)  Prinde-me pre cuvîntu tău şi viu voiu fi şi nu rruşinra menre de greşala mea.
(117)  Agiută-mi şi me voiu ispăsi şi me voiu învăţa în dereptaţile tale pururea.
(118)  Urrit-ai toţi păşitorii de la dereptaţile tale, că nedereptu e cugetul lor.
(119)  Păşitori cugetaiu toţi greşnicii pămîntului, derept-acea iubiiu mărturia ta.
(120)  Găvozdeaşte de frica ta peliţa mea, de dzisele tale nu me temuiu.  107v
(121)  Fă giudeţ şi dereptate, nu pridădi menre a me obidi.
(122)  Aştaptă şerbul tău în binre, se nu clevetească menre trufaşii.
(123)  Ochii miei cumpliră-se în scoaterea ta şi în cuvîntul dereptaţiei tale.
(124)  Fă cu şerbul tău după mila ta şi cu dereptatea ta învaţă-me.
(125)  Şerbul tău sîmt eu, dă-mi minte de voiu şti mărturia ta.
(126)  Vreame e a face lu Dumnedzeu, că sparseră leagea ta.
(127)  Derept-acea îndrăgiiu porîncitele  … decît aurul şi draghicamea.
(128)  Derept-acea cătră toate porîncitele tale îndereptaiu-me, toată calea nedereptaţiei 
urriiu-o.

[193]
(129)  Ciudată e mărturia ta, dereptu-acea ispiteaşte-le sufletul mieu.
(130)  Arrătarea cuventelor tale luminreadză şi dau mente pruncilor.
(131)  Rrostul mieu deşcheiaiu şi traşu abur, că porîncitele tale pohtiiu. 

Slava  
Rîndu  3

(132)  Preveaşte pre menre şi me miluiaşte,  tutindinre cinre iubeaşte numele tău.
(133)  Urmele meale îndereaptă pre cuvîntul tău şi nu-mi vencă toată fărădeleagea.108r
(134)  Mîntuiaşte-me de clevetele oamenrilor şi  voiu ţinrea porîncitele tale.
(135)  Faţa ta luminradză pre şerbul tău şi me învaţă cu dereptatea ta.
(136)  Ieşitul apelor scoaseră ochii miei, derep ce nu ţinrură leagea ta.
(137)  Dereptu eşti tu, Doamne, şi derepte, giudecatele tale.
(138)  Spuse dereptate mărturiia ta şi vîrtos e adevăr.
(139)  Topitu-me-au jealea ta, că uitară cuventele tale vrăjimaşii miei.
(140)  Ars e cuvîntul tău foarte şi şerbul tău iubi-le.
(141)  Giunre eu sîmt şi urit, dereptaţile tale nu uitaiu.
(142)  Dereptatea ta dereaptă e în veaci şi leagea ta adevară e.
(143)  Bănat şi nevoi aflară-me, porîncitele tale învăţăturile meale-su.
(144)  Dereaptă e mărturia ta în vecie, înţelepciunri-mi fă, de voiu fi viu.
(145)  Chemaiu cu toată înrima mea, audzi-me, Doamne, că dereptaţile tale ceiu.  108v
(146)  Chemaiu tinre : “Scoate-me şi voiu ţinrea mărturia ta.”  
(147)  Aflaiu fără ceas şi chemaiu, pre cuvîntul tău upovăiiu.
(148)  Aflară ochii miei cătră demînraţa a me învăţa cuventelor tale.
(149)  Glasul moi a mieu audzi, Doamne, pre mila ta şi pre dzisa ta învii-me.
(150)  Apropiiară-se cinre me goniia cu fărădelege, de legea ta delungară-se.
(151)  Aproape eşti tu, Doamne, şi toate caile tale adevărul e.
(152)  De mainte cunoscuiu de la mărturiile tale că în veaci urdzişi-i.
(153)  Vedzi smerenia mea, ia-me, că leagea ta ne uitaiu.
(154)  Giudecă giudeţul mieu şi me izbăveaşte, derept cuventele tale învii-me.
(155)  Departe e de greaşnicul spăsenia, că dereptatea ta nu cerşură.

[194]
(156)  Cruţarile tale multe-s, Doamne, după dzisele tale învii-me.
(157)  Mulţi-s ce me goniia şi-mi dodeiia, de la mărturiile tale nu me întorşu.
(158)  Vădzuiu neprecepuţii şi stătuiu,  că cuvîntul tău nu ţinrură.  109r
(159)  Vedzi că porîncitele tale iubiiu, Doamne, cu mila ta învii-me.
(160)  Începutul cuventelor tale adevăru e şi în veaci toate dzisele dereptaţiei tale.
(161)  Giudeţele me mînrară aşeşi şi de cuventele tale spămîntă-se înrima mea.
(162)  Bucuraiu-me eu de cuventele tale, că aflaiu hastnă multă.
(163)  Nedereptatea-ţi gilăluiiu şi mi-e urrită, e leagea ta iubii-o.
(164)  De şapte ori în dzi lăudaiu-te de dzisa dereptaţiei tale.
(165)  Pace multe iubitorilor  leagea ta şi nu e lor greşală.
(166)  Aşteptaiu spăsenia ta, Doamne, şi porîncitele tale iubiiu.
(167)  Ţinru sufletul mieu mărturia ta şi îndrăgi-o vîrtos.
(168)  Ţinruiu porîncitele tale şi mărturia ta, că toate caile meale înraintea ta, Doamne.
(169)  Se se apropie rruga mea între tinre, Doamne, după cuvîntul tău înţelepciunri-mi dă.
(170)  Se între cearerea mea înraintea ta, Doamne, pre cuvîntul a lui tău izbăveaşte-me.
(171)  Rrupeţi  ustnele meale cîntare, cîndu me veri învaţa cu dereptatea ta.  109v
(172)  Grăi-va limba mea cuventele tale, că porîncitele tale dereptate e.
(173)  Fie mînra ta a me scoate, că porîncitele tale vruiu.
(174)  Îndrăgiiu spăsenia ta, Doamne, şi leagea ta învăţătură-mi iaste.
(175)  Viu va fi sufletul mieu şi te va lăuda şi dzisele tale agiuta-vor mie.
(176)  Rrătăciiu ca berbecele cel perit, ceare şerbul tău, că porîncitele tale nu uitaiu.


Slava  -  Şederea  18
Cîntarea lui David  119

Cătră Domnul cîndu bănuiiu chemaiu şi me audzi ;
Doamne, izbăveaşte sufletul mieu de rrost strîmbu şi de limbă lăstitoare.
Ce se va da ţie sau ce se va adauge ţie cătră limba lăstitoare ?
[195]
Săgeatele tarelui ascuţite ardzîndu cu cărbunri de pustinie.
Vai de e mie, că venrirea mea delungă-se ;  mutaiu-me cu satele  chidăreşti.  110r
Mult îmblă sufletul mieu.
Cu ceia ce nu-mi iubiră pacele fuiu în pace ; cîndu grăiia lor, lupta-se cu menre în deşert.


Cîntec den scară  120

Înrălţaiu ochii miei în dealuri, de unde va venri agiutoriulu mieu.
Agiutoriul mieu de la Domnulu ce au faptu ceriul şi pămîntul.
Nu daždĭ în smiintire picioarele tale, nece va durmita cinre te va ţinrea.
Adecă nu va durmita, nece va adurmi cinre va ţinre Israil.
Domnul ţinrea-te-va, Domnul acoperemîntul tău pre mînra dereapta ta.
La dzuo soarele nu te va arde, nece lunra nopţiei.
Domnul ţinrea-te-va de tot rreul, ţinrea-va sufletul tău Domnulu.
Domnul ţinrea-va întrarea ta şi ieşirea ta de acmu şi pără în veacu.


Cîntecul pragurelor  121

Mai veseliiu-me de cei ce dziseră mie:”În casa lui Domnedzău întra-vem!”.
Stîndu era picioarele noastre în curtea ta, Ierusalime !   110v
Ierusalimu e clădit ca o cetate, al lui soţie depreunră e.  
Acolo amu suiră genruchele, genruchele lu Dumnedzeu şi mărturia lu Israil ; ispovediţi-vă numelui lu Dumnedzeu.
Că acie şedzură scaunele la giudeţ, scaunele în casa lu David.
Întrebaţi acelea de pacele Ierusalimului şi destul e ce te iubescu.
Fie pace în putearea ta şi destul în stîlpul păreţilor tăi.
Dereptu fraţii miei şi vecinrilor miei grăiiu pace  de tinre.
Dereptu casa Domnului Dumnedzeului tău cerşuiu bunre ţie.


Cîntec a pragurelor  122

Cătră tinre rrădicaiu ochii miei, celui ce vii în ceriu.
Adecă ca ochii şerbului în mînrule domnilor săi şi adecă ca ochii şerbeei în mînrule doamnă-sa, aşea ochii noştri cătră Domnulu Dumnedzeul nostru, pănră ne va cruţa.
[196]
Miluiaşte noi, Doamne, miluiaşte-ne, că mai multu împlumu-ne de urriciunri.  111r
Ce mai împlu-se sufletul nostru de ponoslu, adurîndu  ponoslu trufaşilor. 


Cîntec a pragurelor  123

Că se nu au vrut fi Domnul întru noi, se dzică acmu Israil.
Că se nu au vrut fi Domnul întru noi, cîndu a sta oamenrilor pre noi,
iată vii înghiţi-ne-au vrut. Cîndu se-au vrut mînia băsăulu loru pre noi,
iată apă ne-au vrut neca.
Vale trecu sufletele noastre, … apă neoprită.
Blagoslovitu e Domnul carele n-au dat noi vărat dinţilor al lor.
Sufletele noastre ca paserea izbăvi-se de cursa vînrătorilor ; cursa frînse-se şi noi mîntuiţi fum.
Agiutoriul nostru în numele lu Dumnedzău ce-au făcut ceriul şi pămîntul.


Slava 
Cîntare a pragurelor  124

Nedejditorii pre Domnul ca dealul Sionului ; nu se va clăti în veaci viindu 
în Ierusalime. Dealurile denpregiuru lui şi Domnulu denpregiurulu oamenrilor săi de acmu şi pănră la veacu.  111v  
Că nu va lăsa Domnul toiagul greaşnicilor pre soartea pravednicilor ; ca se nu tindză derepţii în fărădelege mînrule sale. 
Îmbunreadză, Doamne, bunrilor şi derepţilor cu înrimile.
Ce se vor rrădzima … plată le va spunre Domnul cu făcătorii fărădeleage. Pace pre Israili !


 Cîntare a pragurelor  125 

Cîndu va întoarce Domnul prada Sionului, fum ca cei mîngăiaţii.
Atunce împlură-se … rrostul nostru şi limba noastră de veselie. Atunce .. în limbi : “Mărit-au Domnul a face cu ei !”
[197]
Măritu-i-au Domnulu a face cu noi, fum veselindu-ne.
Întoarse Domnul prădarea noastră ca valea cu austru.
Sămărătoriul sămărîndu cu lacrămi cu bucurie seaceră.
Cei îmblători îmblară şi plînseră aruncîndu sămînţa sa ; … vinindu venri-vor în bucurie luundu cu mînrule sale.  112r  


Cîntare a pragurelor  126

Se nu a vrut  Dumnedzeu clădi casa, în deşert trudiră-se dziditorii. Se nu Domnul 
străjuire cetatea, în deşert preveghe străjuitoriul.
În deşert e voo a mînreca, sculaţi după şedeare cei ce aţi mîncat pînre lîngoriei, 
cînd au dat iubiţilor săi somnu.
Adecă partea lu Domnedzău, feciorii, plata rroada pîntecelui.
Ca săgeatele în mînrule tarelui, aşea feciorii cei scoşi.
Ferice ceia ce vor împlea pohta sa de la dinşii ; nu se va sfii, cîndu va grăi vrăjimaşilor săi den uşe.


Cîntare a pragurelor  127

Ferice de toţi cinre se teame de Domnul, ce îmblă în calea lui.
Truda rroadeei sale mînca-veri ; fericat eşti şi binre-ţi va fi.
Muiarea ta ca o viţă rodită în laturea casaei tale ; feciorii tăi ca de nou odraslele maslinului denpregiurul measei tale.
Adecă aşea blagoslovi-se-va omul carele se teame de Domnul.   112v
Blagoslovi-te-va Domnul de Sion şi veri vedea bunrătatea Ierusalimului întru toate dzilele viiaţeei tale.
Şi veri videa feciorii feciorilor tăi. Pace pre Israilii !

Cîntare a pragurelor  128 

De multe ori se luptară cu menre … ; se dzică Israil acmu !
De multe ori luptară-se cu menre den tinrereaţele meale şi amu nu prevîncură menre.
Pre spinrarea mea lucrară păcătoşii, delungară fărădeleagea sa.
Domnulu e dereptu, tăia-va cerbicea greaşnicilor.
Se sfiască-se şi se întoarcă-se înderret toţi ce gilăluiescu Sionulu.
Se fie ca iarba la tămăduire, aceaea ainte de covrag şi seacă.
[198]
Di-nsa nu-şi împlu mînrule sale secerătoriul şi poala sa adunrătoriul cu mînrule-şi.
Şi nu dziseră trecătorii : “Blagoslovenia lu Dumnedzău pre voi, blagoslovimu-vă în numele lu Dumnedzeu.”


Slava
Cîntarea de a pragurelor  129

(1)  Den luontru chemaiu cătră tinre, Doamne.  113r
(2)  Doamne, audzi glasul mieu, fi-ţi urechile tale luînd glasulu rrugilor meale.
Se fărădelege previşi, Doamne, Doamne, cinre va opri ? 
Că de la tinre curăţie iaste ; dereptu numele tău rrebdaiu-te, Doamne ; rrebdă sufletul mieu în cuvîntul tău.
Nedejdi sufletul mieu pre Domnul.
De strajea demenreţiei pără noapte, den strajea demenreţiei se nedejdască Israil pre Dumnedzeu.
Că de la Dumnedzeu e mila multă, de la dins mîntuirea.
Şi acela mîntui-va Israil de toate fără-legile lui.


Cîntarea pragurelor 130

(1)  Doamne, nu se înrălţă înrima mea, nece se înrălţară ochii miei. Nice îmblaiu mai în 
mari, nece în mai ciudaţi de menre.
(2)  Se nu smerit, înţeleşu, ce înrălţaiu sufletul mieu ca aplecatul cătră mumă-sa, că veri 
da pre sufletul mieu. 
Se nedejdească Israil pre Dumnedzeu de acmu şi pără în veac.


Cîntec de a pragurelor  131

Pomeneaşte, Doamne, David şi toate blîndeaţele  lui.
Că se giură  Domnului şi  făgădui-se lu Dumnedzeu a lu Iacov.  113v  
Se aşu întra în satul caseei meale sau se-aşu sui în patul mieu,
se-aşu da somnu ochilor miei şi geanelor meale durmitare
[199]
şi rrăpaos cliucirelor meale, pănră voiu afla locul lu Dumnedzău, satul Dumnedzeului lu Iakovlju .
Adecă o audzim în Efrantu, aflămu-o în cîmpii dumbravilor.
Întra-vrem în satul lui, închina-ne-vrem la locul iuo au stătut picioarele lui.
Învii, Doamne, în rrăpausul tău, tu secriniul sfinţiei tale.
Sfintitorii tăi înveaşte-se-vor în dereptate şi cuviioşii tăi [bucuroşii tăi] bucurară-se.
Dereptu Davidu, şerbul tău, nu întoarce faţa ta de la unsul tău.
Giuratu-s-au Domnul lu Davidu adevăr şi nu s-au lepădat de acea : de rroada voiu pîntecelui tău punre pre scaunul tău.
Se ară ţinrea feciorii tăi mărturiia mea şi mărturia mea aceasta [cu aceaea] ce învăţa-i-voiu şi feciorii lor pănră în vecie şedea-vor pre scaunul tău.  114r  
Că au ales Domnul Sionul, iubi-l în viaţă-sa.
Adecă rrăpausul mieu în veacii veacului, acicea me voiu muta, că-l iubiiu. 
Vînratul lui blagoslovindu blagoslovesc şi measerii lui sătura-i-voiu de pînre.
Sfintitorii lui înveaşte-i-voiu în spăsenie şi cuviioşii lui cu bucurie bucura-se-vor.
Acie voiu întoarce cornul lu David, gătiiu luminrătoriu unsului mieu.
Dracii lui înveaşte-i-voiu în rrecire, e pre acela înfluri-va sfinţia mea.


Cîntecul pragurelor  132

Adecă acmu ce e binre sau ce e frumos, numai se vie ca fraţi depreunră ?
Ca mirul pre capul se deştingă pre barba, în barba lu Aaron, se deştingă pre tivitura veşmentelor a lui.
Ca rroa Iermonului ce deştinge pre dealurile Sionului. Că acie dzise Dumnedzeu  viaţă pănră în veacu. 


Cîntecul pragurelor   133  114v

Adecă acmu blagosloviţi Domnulu toţi şerbii lu Dumnedzău, cîţi staţi …, în 
curtea caseei Dumnedzeului nostru.
[200]
Nopţile rrădicaţi mînrule voastre în cea sfîntă …
Blagoslovi-te-va Domnulu den Sion, cel ce feace ceriul şi pămîntul.


Slava
Şedearea a noaospredzeace
Lăudămu  134

(1)  Lăudaţi numele Domnului  …
Carii stau în casa Domnului, în curtea caseei Domnului nostru. 
Lăudaţi Domnulu, că e bunru Domnulu. Cîntaţi numelui al lui, că e bunru.
Că Iacov alease-l şie Domnul, şi Israil parte şie.
Că eu cunoscuiu că e mai mare Domnul şi Domnul nostru e prespre toţi dumnedzeei.
Toate cîte a vrut Domnul faptu-le-au, în ceriu şi pre pămînt, în mare şi toate beznele.
Scoate nuorii denrapoia pămîntului, fulgerul în ploaie-l feace. Scoate vînturile den vistiarele sale.  115r
Cela ce pierdu întînii Eghiptului de la om pănră în vită.
Tremease seamne şi ciudese în mijloc de tinre, Eghipte, pre faraon şi toţi şerbii lui.
Cela ce pierdu limbi multe şi ucise împăraţi tari.
Sion, împăratul Amoreiului, i Oga, împăratul Vaseiului, şi toată împărăţia Hanaanului.
Şi deade pămîntul lor parte, partea lu Israil, oamenrilor săi.
Doamne, numele tău e în vecie şi pomeana ta pre gintul ginturelor.
Că va giudeca Domnul oamenrilor săi şi de şerbii săi milă-i e.
Boluanii limbilor, argint şi aur, lucru de mînră omenrească,
rrost au şi nu grăiesc, ochii au şi nu vădu ,
urechi au şi nu audu, nece amu e abur în rrostul lor.
Soţi se le fie cinre-i face şi toţi cinre credu pri-nşii.
Casa lu Israil binre-grăiţi de Domnul ; casa lu Aaron  blagosloviţi Domnul.
…  cei ce se tem de Domnul blagosloviţi Domnul.  115v
Blagoslovitu e Domnul den Sion, ce vie în Ierusalim.


Lăudăm Domnul  135

Ispovediţi-vă Domnului, că e bunru  că în veaci e mila a lui.
Ispovediţi-vă Dumnedzeului dumnedzeilor, că e în veaci domnia lui.
[201]
Spunreţi-vă Domnului dumnedzeilor, că în veaci e domnia lui.
Făcătoriului ciudelor mari singur, că în veaci e mila lui.
Celui ce feace ceriul cu mintea, că e în veaci mila lui.
Cel ce întări pămîntul pre apă, că e în veaci mila lui.
Cel ce feace luminra cea mare însuşi, că în veaci e mila lui.
Soarele în putearea dzileei, că în veaci e mila lui.
Lunra şi stealele în putearea nopţiei, că în veaci e mila lui.
Celui ce pierdu Ieghiptul cu întînii lui, că e în veaci domnia lui.
…  
Cu mînra lui cea tare,[ că e în veaci mila lui ] şi cu braţul celu înraltu, că  e în veaci mila lui.  116r
Celui ce au împărţit marea neagră într-îmbe parţile, că e în veaci mila lui.  
(14)  Şi acelui ce a dus Israilii pre mijloc de ea, că în veaci e mila lui.
(15)  Celui ce au scuturat Faraon şi sila lui în marea neagră, că e în veaci mila lui.
(16)  Cel ce purtă oamenrii săi în pustinie, că e în veaci mila lui.
(17)  Celui ce pierdu împăratul cel mare, că în veaci e mila lui.
(18)  Şi celui ce ucisă împăratul tare, că în veaci e mila lui.
(19)  Sionulu, împăratul Amoreiului, că în veaci e mila lui.
(20)  I Oga, împăratul Vaseiului, că în veaci e mila lui.
(21)  Celui ce-au dat pămîntul lor parte, că în veaci e mila lui.
Partea lu Israil, şerbului său, că e în veaci mila lui.
(23)  Că în smerenia noastră pomeni-ne Domnulu, că în veaci e mila lui.
(24)  Izbăvitu-ne-au de vrăjmaşii noştri, că în veaci e mila lui.
(25)  Dat-au hrană a toată peliţa, că e în veaci mila lui.
(26)  Ispovediţi-vă Dumnedzeului ceriului, că e în veaci mila lui.


Cîntarea lui David de la Eremiianu desu  136

La rriul Vavilonului aciia şedzum şi  plînsem, că pomenim noi Sionul.
[202]
În salce, în mijlocul ei, spîndzurăm orgoanele noastre.  116v
Că acolo întrebară-ne cei ce ne prădară cuvente de a cîntecelor … : 
“Cîntaţi noao de cîntecele Sionului !”
Cum vrem cînta cîntecul lu Domnedzău pre pămînt striinru ?
Se aşu uita tinri, Ierusalime, uitată fie dereapta mea ! 
Lepească-se limba mea grumadzilor miei  … , se nu înrainte-aşu punre 
Ierusalimulu ca dentru începutulu veseliiei meale.
Pomeneaşte, Doamne, fiii Edomului în dzua Ierusalimului, cinre grăiia : 
“Deşertaţi, deşertaţi pănra la urdzirea lui !”
Featele Vavilonului, mişelelor,  fericatu e cenre va plăti ţie plata ta ce ea va plati noo.
Ferice e cenre  va lua şi va răzbi pruncii tăi de piiatră.


Slava
Cîntarea lu David  137

(1)  Ispovedescu-me ţie, Doamnele, cu toată înrima mea şi între îngeri cîntu ţie, că ai 
ascultatu toate graiurile rrostului mieu.  117r
(2)  Închinru-me cătră beseareca sfinţiei tale, spuniu-me numelui  tău de mila ta şi 
adevărului tău, că ai mărit pre toţi numele sfînt al tău.
(3)  În dzua în ce  te voiu chema, currundu me audzi ! Mulţişi-me în sufletul mieu cu  putearea ta.
Spunru-se ţie, Doamne, toţi împăraţii pămîntului, că ascultară toate graiurile 
rrostului tău.
Şi vor cînta în cîntecele Domnului, că e mai mare slava Domnului.
Că e înralt Domnul şi pre smeriţi-i preveaşte şi înrălţimea de departe o şti.
Se aşu mearge în mijloc de bănat, învie-me-veri ; pre mînia vrăjimaşilor miei tindi-va mînra sa şi scoase-me dereapta ta.
[203]
Domnul va da derept menre ; Doamne, mila ta e în veaci ; lucrul mînrulor tale ne părăsi.


În marginre de Zaharia  138

Doamne, ispititu-me-ai şi me-ai cunoscut ; 
tu cunoscuşi şedearea mea şi scularea mea ;
tu înţeleseşi gîndul mieu de departe ;  cărrarea mea şi necălcata mea tu eşti sleditoriu.
Şi toate caile meale prevădzuşi, că nu e lăstire în limba mea.  117v 
Adecă tu cunoscuşi toate deapoile şi de demultele ; tu me încheiaşi şi puseşi pre menre mînrule tale.
Miră-se mentea ta de menre, întări-se şi nu vîncu cătră-ns.
Cătruo voiu i de duhul tău şi de faţa ta cătruo voiu fugi ?
Se aşu sui în ceriu, tu acole eşti ; se aşu deştinge în iadu, aciie eşti.
Se aşu luoa arepile meale de demînraţă şi me-aş muta înrapoia mariei,
şi amu acolo mînra ta năstăvi-me-va şi me va ţinrea dereapta ta.
Şi dziş : “Iată întunrearecul călca-me-va şi noaptea în luminrarea mîncariei meale.”
Că întunrearecul nu va întureca de la tinre şi noaptea ca dzua luminra-se-va. Ca întunreareculu ei, aşea şi luminra ei.
Că tu întocmişi pîntecele mieu  şi me-ai luat den maţele mumînriei meale. 118r
Spuniu-me ţie că cu frică se miră  ciudesele pre lucrul tău şi sufletul mieu şti vîrtos.
Nu se ascunse osul mieu de tinre, de acealea ce mi-ai faptu într-ascuns şi trupul mieu pre dedesuptul pămîntului.
Nedereasele meale vădzură ochii tăi şi în carţile tale toţi se vor scrie. Dzua clădi-se-vor şi nemică într-însele.
E mie vîrtos cinstiţi fură soţii tăi, Doamne ; foarte se întăriră puterile lor.
Număraiu, mai decît arinra mulţi-se-vor ; sculaiu şi încă sîmtu cu tinre.
Se ai ucide greaşnicii, Doamne ! Bărbaţii strîmbi, plecaţi-vă de la menre !
[204]
Că seţi rrevnitori în gînduri lor ; lua-vorîn deşert cetaţile tale.
Au cinre te gilăluiaşte, Doamne, gilăluiiu şi de vrăjimaşii tăi şi stătuiu ?
Şi de sfîrşit giloşag gilăluiiu ei şi vrăjimaşi fură mie.
Ispiteaşte-me, Dzeu, şi ştii inrima mea; ispiteaşte-me şi  cunoşti cararea mea.  118v
Şi vedzi se e cale de fărădeleage întru menre ; năstăveaşte-me pre calea de veac.


Cîntecul lui David  139

(2)  Ia-me, Doamne, de la omulu hiclean şi de la bărbatulu nedereptulu izbăveaşte-me.
(3)  Ce gîndiră pre menre nedereptate într-îrimă, dzua glotiia-se oşti.
(4)  Ascuţiră limba sa ca şerpe, venrinru de aspidă supt ustnele lor.
(5)  Ţinre-me, Doamne, de mînrule greşnicilor, de omul nederept scoate-me, de la  cei ce gîndiră a împiedeca urmele meale.
(6)  Ascunseră trufaşii cursă mie şi funri întinseră, cursă picioarelor meale, lîngă cărrare de greşală puseră mie.
(7)  Dzişu Domnului : “Dumnedzău mieu eşti tu,  ia amente glasul rrugăciunriei meale.”
(8)  Doamne, Doamne, sila spăseniei, umbrit-ai spre capul mieu în dzi de rrăzboiu.
(9)  Nu mai da menre, Doamne, de pohta mea, greaşnicului ; gîndiră pre menre ; nu părrăsi menre, se nu   cînduva înrălţa-se-va.  119r
(10)  Capul denpregiurul lor, ustenitulu rrostu lor acoperi-va.
(11)  Cadea-vor pre ei cărbunri de foc, oborri-veri ei în chin neustoit.
(12)  Bărbat limbut nu se va înderepta pre pămîntu ; bărbat nedereptu rreu va vînra în putredire.
(13)  Înţeleş că va face Domnul giudeţ measerilor şi descumpărat mişeilor.
(14)  Însă derepţii ispovedi-se-vor numelui tău şi se vor muta derepţii cu faţa ta.

[205]
Slava
Cîntecul lui David  140

Doamne, chemaiu cătră tinre, audzi-me ; ia amente glasul rrugăciunrilor meale, cîndu voiu chema cătră tinre.
Se se înderepteadze rruga mea ca o cădire înraintea ta ; rrădicarea mînrulor meale, jirtva de sară.
Punre, Doamne, ţinreare rrostului mieu şi uşiiei îngrădire de ustnele meale.
Nu pleca înrima mea în cuvente hicleane, a cugeta vinele de păcate, cu oamenrii ce dereg fărădeleage nu me voiu număra cu aleşii  lor.  119v
Înarreta-me-va dereptu cu mila şi afla-me-va, iară untul greaşnicului se nu ungă capul mieu. Că încă şi rruga mea în voie bunră a lor.
Înghiţite fură lîngă piatră giudeaţele lor. Audzi-se-vor grăitele meale, că vîncură. 
Cît grosul pămîntului …  rrăsipiră-se oasele lor la iadu.
Că cătră tinre, Doamne, Doamnele, ochii miei pre tinre upovăiră, nu lua sufletul mieu.
Ţinre-me de aceaste curse ce puseră mie şi de blăznirea ce facu fărădeleage.
Cădea-vor în mreaja sa greaşnicii, urul sîmt  eu pănră voiu treace.


Înţelepciunrea lui David  141

Cu glasul mieu cătră Domnul chemaiu, cu glasul mieu cătră Domnul rrugaiu-me.
Vărs între el rruga mea şi grijea mea înraintea lui spunre-o-voiu.
Cîndu se cumpliia de la menre aburul mieu şi tu cunoscuşi cărrarea mea. Pre aceasta cale pre carea îmblaiu ascunseră cursa mie.  120r
Căutaiu de-a dereapta de menre şi vădzuiu că nu fuse cinre ştie menre.Peri fuga de la menre şi nu iaste cinre a ceare sufletul mieu.
Chemaiu cătră tinre, Doamne, dzişu : “Tu eşti nedeajdea mea, partea mea eşti pre pămîntulu celor ce ei viu.”
[206]
Ia amente cătră rrugăciunrea mea, că me smeriiu foarte. Mîntuiaşte-me de cei ce me goniescu, că se întăriră …  decît menre.
Scoate den temniţă  … , a se ispovedi numelui tău ; menre aştaptă derepţii pănră veri plăti mnĕ.


În margire
Cîntecul lui David 142

Doamne, audzi rruga mea şi socoteaşte rrugăciunrea mea într-adevărul tău, audzi-
me în dereptatea ta.
Şi nu întra în giudeţ cu şerbul tău, că nu se va înderepta înraintea ta tot viul.
Că goni vrăjimaşul sufletul mieu, micşurat-au în pămînt viaţă-mea ; tocmitu-me-au întruîntunrearec  ca morţii veacului.  120v
Şi mîhni-se sufletul mieu întru menre, întru menre sminti-se înrima mea.
Pomeniiu  dzilele de demult, învăţaiu-me întru toate dealele tale, în faptele mînrulor tale învaţaiu-me.
Rrădicaiu cătră tinre mînrele …, sufletul mieu ca pămîntul fără de apă ţie.
Currundu audzi-me, Doamne, cumpli-se aburul mieu ; nu întoarce faţa ta de la menre şi me asămănraiu cu cei ce deştingu în săpătură.
Audzită fă mie demînraţa mila ta, că pre tinre nedejdiiu ; arrata-mi, Doamne, calea în ceaea ce voiu i, că cătră tinre luaiu sufletul mieu.
Scoate-me de la vrajimaşii miei, Doamne, cătră tinre fugiiu.
Învaţă-me a face voia ta, că tu eşti Dumnedzău mieu. Sufletul tău cel bunr nastăvi-me-va pre pămîntulu dereptu.
Dereptu numele tău, Doamne, învie-me-veri ; cu dereptatea ta scoate-veri den grije sufletul mieu.
Şi cu mila ta piarde-veri vrăjimaşii  miei şi veri piarde toţi dodeitorii sufletului mieu, că eu şerbul tău sîmt.  121r 

[207]
Slava
Şedearea  20 
Cîntecu  lui David  143

Blagoslovitu e Dumnedzeu mieu ce au învăţat mînrule meale … înglotirea 
degetelor meale pre războiu.
Mila mea şi amistuirea mea, sprejenitoriul mieu şi mîntuitoriul mieu, scutitoriul mieu,
spre-ns upovăiiu, vinovăţiiu oamenrii miei suptu menre.
Doamne, ce iaste omul, că-i te-ai arretatu lui,  sau fecioru omenrescu că-l veri schimba ?
Omul a deşertu asămănră-se, dzilele-i ca umbra trecură.
Doamne, pleacă ceriul şi deştinge, atinge de codri  şi se vor afuma.
Fulgeră cu fulgerul şi-i veri rrăsfira, lasă săgeatele tale şii veri smenti.
Tremite mînra ta de sus, trage-me şi me izbăveaşte de apă multă, den mînrule de feciori  striinri.
A lor rrost grăiia deşert şi dereapta lor dereaptă nedereptaţilor.
Dzeule, cîntecu nou cînta-voiu ţie, în cîntari cu dzeace strune cînta-voiu 
ţie.  121v  
(10)  Dătătoriului spăsenie împăraţilor, izbăvitoriului lu Davidu, şerbului său de arme rreale  
(11)  Mîntuiaşte-me … den mînrule feciorilor striinrilor  …  
(12)  A lor feciorii ca de nou rrăsădiţi, împlîntaţi den giunriia sa ; fecioarele lor cruţate 
şi înfrumşeţate ca în chip de besearecă.
(13)  Ţineturii lor plinri, dezlupindu den ceasta în ceaea. Oile lor multu se-au plodit, 
mulţindu-se în ieşitul său.
(14)  Boii loru-s graşi. Nu e cădere călduriei lui, nece străbatere, nece strigare în
răspîntiile lor.
(15)  Îmbunrară oamenrii ceia ce aceşte sîmtu ; ferice de oamenrii lor  …  e Domnulu Dumnedzeu lor.

[208]
Lauda lu Davidu  144

Înralţu-te, Dzeul mieu, împăratul mieu, blagoslovescu numele tău în veaci şi în veacii
veacului .
Şi în toate dzile blagoslovescu-te şi lăuda-voiu numele tău în veaci şi în veacii veacului.
Mai mare e Domnul şi e lăudatu [e] vîrtos şi măriia lui  …  122r
Pre gintul gintului laudu lucrul tău şi putearea ta vesti-vor.
Mare frumseţe slaveei svinţiiei tale grăi-vor şi ciudele tale spunre-voru.
Şi putirile fricoase ale tale gice -vor şi măria ta spunre-vor.
Pomeană mulţiriei bunrătaţiei tale dezlupi-vor şi dereptaţiei tale bucura-se-voru.
Mîngăios şi milostiv Domnul, în-lung-rrăbdătoriu, şi e multu milostiv.
Bunru e Domnulu a toată firea şi cruţătorile lui pre toate lucrurile lui.
Se se spune ţie, Doamne, toate lucrurile tale şi cuvinoşii tăi se te blagoslovească.
Slava împărăţiei tale dzice-o-vor şi putearea ta grăi-o-vor.
A spunre feciorilor omenreşti putearea ta şi putearea a mare frumseaţele a împărăţiei tale.
Împărăţia ta, împărăţie întru toţi veacii şi biruitul tău întru tot gintul ginturelor. Credzutu e Domnul în toate cuventele sale şi mai cuvios  întru toate dealele sale. 122v
Rrădică Domnul toate în gios cei ce cadu şi trage toate în-gios-arruncatele.
Ochii ce toţi pre tinre upovăiescu şi tu dai lor hrană în vreamea bunră.
Deschidzi tu mînra ta şi veri sătura tot viul de voie bunră.
Dereptu e Domnul întru toate caile sale şi cuvios în toate lucrurile sale.
Aproape e Domnul de toţi cinre-l cheamă  … în adevăr.
Voia ce se tem de-ns face şi rruga lor aude şi scoate ei.
Ţinre Domnul toţi ce iubesc el şi toţi greşiţii piiarde-i-va.
[209]
Lauda lu Dumnedzău grăiescu rostul mieu şi se binre-grăiască toată peliţa numele cel sfînt a lui, în veaci şi în veacii veacului.


Slava  
Lauda lu Davidu  145

Laudă sufletul mieu Domnul ; lăuda-voiu Domnul în viiaţa mea, cînt Dumnedzăului 
mieu pănră sîmtu. Nu vă nedejdireţi  pre giudeaţe,  123r
nece feciorii omenreşti, că întru ei nu e spăsenie.
Şi iase sufletul lui şi întoarce-se-va în pămîntul său. Înr-aceaie dzi peri-va
toate gîndurile lui.
Ferice de bărbatul aceluia ce Dumnedzăul lui Iacov i-e agiutoriu, nedeajdea lui pre
Domnul Dumnedzăul său,
ce au faptu ceriul şi pămîntul, marea şi toate ceale ce-s într-însă ;
ce ţinre adevărul în veac, ce face şi giudeţ obiduiţilor, ce dă hrană flămîndzilor. Domnulu dezlegă fărecaţii ; 
Domnul mijeaşte orbii, Domnul trage în-gios-arruncaţii, Domnul iubeaşte derepţii ;
Domnul ţinre proiditul ; săracul şi vădoa lua-o-va şi calea greşiţilor piiarde-o-va.
Împărăţi-va Domnul în veaci, Dumnedzeu tău, Sioane, pre gintul gintului.


Lăudămu  146

Lăudaţi Domnulu, că e bunr cîntecul ; Dumnedzeului nostru se se îndulcească 
lăudarea.
Zidindu Ierusalimul Domnulu, rrăsfiratul  Israililor adunra-va.  123v
Vindeca-va zdrobiţii cu înrimile şi va lega zdrubiturile lor.
Număra-va mulţia stealelor şi tuturoru numere gice-le-va.
Mare e Domnul nostru, mare e şi tăria lui şi înţelepciunrea lui nu are număru.
Ia blîndzii Domnul şi smereaşte greaşnicii pănră la pămînt.
Înceapeţi Domnului în spoveadă, cîntaţi Domnului nostru în ceateră,
ce nuoreadză ceriul de nuori, ce găteaşte pămîntului ploaie, ce rrăsare pre munţi fînr şi zlac slujbeei omenrişti,
[210]
dătătoriului viteei mîncarea lor şi pasărilor cioarrelor ce-l cheamă.
Nu în putearea cailor ară vrea, nece în vîrtutea bărbaţilor ară vrea.
Vrear-ară pre cei ce se tem de el şi pre carii se nedejdesc pre mila lui.


Lăudăm adevărulu  147

(2)  Mai laudă, Ierusalime, Domnul, laudă Dumnedzăul tău, Sioane.
(3)  Că  întări cu verigi uşea ta i blagoslovi fiii tăi întru tinre.  124r
(4)  Ce puse în hotarrele tale pacele şi de grasul grîului sătura-te.
(5)  Ce tremite-va cuvîntul său pămîntului şi de sîrg … cuvîntul lui.
(6)  Dătătoriul neaoa sa ca lînra, negura ca cenruşea o varsă.
(7)  Arruncă bruma sa ca pînrile, într-aleanul faţeei gerului cinre va mai sta ?
(8)  Tremite-va cuvîntul său şi topi-o-va, sufla-va aburul lui şi curre-vor apele. 
(9)  Spus-au cuvîntul său lu Iacov, dereptatea şi dzisele sale lu Israil.
(10)  Şi feace aşea a toate limbile şi giudecatele sale nu arrătă lor.


Slava  
Lăudăm  148

Lăudaţi Domnulu den ceriu, lăudaţi-l în ceia de sus.
Lăudaţi-l toţi îngerii lui, lăudaţi-l toate silele lui. 
Lăudaţi-l soarele şi lunra, lăudaţi-l toate stealele şi luminra.
Lăudaţi-l ceriurile ceriului şi apa ceaea de pre mai sus de ceriu.
Se laude numele lu Dumnedzeu, că acela dzise şi fură, acela  poveli şi se tocmiră.
Puse-le în veacii şi veacul de veacu ; povelit poloji-se şi nu va treace.
Lăudaţi  Domnul de pre pămînt, şerpii şi toate beznele.  124v
Focul, grindirea, neaoa, bruma, abur de vicol, ce le facu cuvîntul.
Munţii şi toate dealurile, arburii ce rroadă aduc şi toţi codrii,
fierile şi toate vitele, gadinele şi pasările pănoase.
Împăraţii de pămîntu şi toţi oamenrii, giudeaţele şi toţi giudecătorii pămîntului,
giunrii şi featele, bătrînrii cu tinrerii se laude numele lu Dumnedzeu,
că se înrălţă numele aceluia unrului.
[211]
Spunrerea lui pre pămînt şi pre ceriu . Şi va înralţa cornul oamenrilor săi. Cîntec tuturor cuvioşilor lui, feciorilor Israililor, oamenrilor ce se apropie de el.


Lăudăm  149

Cîntaţi Domnului cîntec nou, lăudarile lui în beseareca cuvioşilor.
Se se veselească Israil de cela ce l-au fapt şi feciorii Sionului se se bucure de împăratul său.
Se laude numele lui în ceate, în tîmpăne şi în pseltire se cînte lui.
Că binre au vrut Domnul  în oamenrii săi şi înrălţa blîndzii în ispăsenie.  125r
Lăuda-se-vor cuvioşii în slavă şi se vor  bucura în sălaşele sale.
Înrălţarea Dzăului în grumadzul lui şi speatele de îmbe laturi ascuţite în mînrule lor,
a face despus în limbi şi arătare în oamenri.
A lega împăratul lor cu piiadeci şi slaviţii lor cu brăţari fărăcate de fierru.
Se facă întru ei giudeţ ce e scris. Slava aceasta iaste tuturor preacuvioşilor  lui.

Lăudăm  150

Lăudaţi Dumnedzeu în sfinţii lui, lăudaţi-l în tăriia puteriei lui.
Lăudaţi-lu pre putearea lui, lăudaţi-l după preamulţia măriiei lui.
Lăudaţi-l în glas de bucinre, lăudaţi-l în cîntari şi în cetere.
Lăudaţi-l în timpăne cetele, lăudaţi-l în strune şi în orgoane.
Lăudaţi-l în clopote cele cu bunre glasure, lăudaţi-l în clopotele strigariei.
Toată dihania se laude Domnul

Slava
Sii pslmi usebiu i lu scris David cîndu se luptă a să işi cu Goliatu şi înr-acea cisla  …