{36} PRAVILNICEASCA CONDICĂ Despre buna rînduire şi datoria fiecăreia dintre judecătoriile şi dregătoriile Principatului Ţării  Romîneşti care ţin de partea civilă. Îndrumare la orice hotărîre în viitor asupra pricinilor, adunate de astă dată ca o pildă, şi potrivirea obiceiurilor  pămîntene, care au fost cel mai des întrebuinţate, cu rînduielile Vasilicalelor; pentru păzirea întocmai a dreptului şi pentru nenăpăstuirea nici  într-un chip a celor săraci; Cu osîrdie întocmită de prea cucernicul, prea înţeleptul, prea luminatul OBLĂDUITOR A TOATĂ ŢARA  ROMÎNEASCĂ Domnul Domn IOAN ALEXANDRU IOAN IPSILANTE VOIEVOD.  În al şaptelea an al domniei sale celei sprijinite de Dumnezeu. Sub păstorirea prea sfinţitului şi învăţatului Mitropolit Domnului Domn GRIGORIE Acum  întîia oară dată la tipar în limba grecească şi a ţării. În tipografia prea sfintei Mitropolii a Ungrovlahiei. În anul mîntuirii 1780 în luna septembrie.  
{42} IO ALEXANDRU IOAN IPSILANT V(OE)V(OD) CU MILA LUI D(U)MNEZEU DOMN ŞI OBLĂDUITORIU A TOATĂ UNGROVLAHIIA. Cu  cît iaste trebuincios povăţuitoriul la un călătoriu ce va să treacă prin locuri pustii, ca să nu rătăcească din drum în locuri neumblate, şi cu cît  are trebuinţă de lumină unul ce umblă întru întunearec, ca să nu dea preste prăpăstii şi adîncături, atît sînt de trebuincuiase şi pravilile la o  politie, ca printr-însele să să povăţuiască spre chipzuirea dreptăţii şi adevărului şi să nu greşască întru cea mai trebuincioasă şi a  toatei bunei orînduieli păzitoarea, adecă judecata lui D(u)mnezeu, (căci noi după chipul cel dumnezeesc nu numai avem a stăpîni pe pămînt, ci şi a  judeca după asemănarea judecătoriului tuturor ni s-au dăruit). Şi măcară că întru ştiinţa şi chipzuirea omului sînt oareşcare scîntee ale  dreptăţii semănate, după care fieştecare, de ar voi, poate să povăţuiască spre dreptate, după cum iaste, ceaia ce ţie nu place, altuia nu face, căci  întru această coprinzătoare poruncă toată pravila şi toată dreptatea să înţelege, dară fiindcă curgerea anilor nu înconteneaşte de a schimba  şi a preface pururea pricinile vieţii ceale întîmplătoare, pentru aceaia face trebuinţă a avea o povaţă mai pe larg. Drept aceaia, miluindu-ne D(u)mnezeu  cu domniia acestui prinţipat, pe lîngă celelalte faceri de bine ci ne-am străduit să arătăm la toţi deobşre şi deosebit la fieştecare, am socotit  Domniia mea că aceasta iaste cea mai de folos, nu numai pentru buna petrecerea lăcuitorilor, ci şi pentru cinstea lor, pentrucă altă mai multă defăimare nu  poate a fi la un norod, şi mai vîrtos la  
{44} cel de bună credinţă, decît a vieţui fără de pravili sau să nu urmeze după pravili. Într-acestaş chip am aflat Domniia mea pre  lăcuitorii Valahii, carii măcar că uniori urma împărăteştilor pravili, celor deobşte şi alte ori obiceiuri celor pămînteşti, care obiceiuri cu cuvînt  că sînt din vechime, să sîrguia spre a avea întărire, dară cu toate acestea nici pravilile pururea într-un chip păzea, nici vechimea obiceiurilor nezmintit  ţinea, ci cînd cu pravilile strica obiceaiurile, cînd iarăş cu obiceaiurile să împotriviia pravililor. Drept aceaia din începutul Domnii meale, din multele griji,  care pururea ne coprindu, pîrlejind vreme, cu neîncetate osteneli am strînsu Domniia mea, însă din pravili ceale ce sînt mai terbuincioase spre povaţa  judecăţilor, iară din obiceiuri am ales ceale mai adesea urmate în ţară, asemănîndu-se oareşcum şi cu pravilile. Pe lîngă aceastea şi altele  oareşcare povăţi de înşine alcătuind Domniia mea din jălbile şi pricini ce pe toată zilile să aduc la auzul nostru, acum la al şaselea an al Domnii  meale (ce cu mila lui D(u)mnezeu  curge), am aşăzat noao alcătuită pravilă, ca un zvod şi îndreptare tuturor celora ce să vor afla, judecînd cu sfat de  obşte şi cu adeverirea pre sfinţii sale Mitropolitului i a iubitorilor de D(u)mnezeu  episcopi şi a veliţilor boerilor Domnii meale, ca, printr-însa  povăţuindu-să, dreptate să facă şi ei hotărîrile judecăţilor şi toţi cei năpăstuiţi să-ş afle dreptatea lor la limanul bunelor pravili  şi la toţi supuşii noştri să se arate biruitoare dreptatea, căci judecata, după cum am zis, iaste a lui D(u)mnezeu. Drept aceaia cîţi s-au învrednicit  aceştii dregătorii de judecători, să cuvine a şti că pentru orice pricină vor judeca, ce ce să va osîndi de către dînşii fără de dreptate sau cu  dreptate, pentru orice fealiu de vină va fi, de o va odihni cu mulţămită şi făr de cîrteală  
{46} hotărîrea judecăţii, nu mai rămîne a să osîndi la judecata cea viitoare, pentrucă această pămîntească judecare iaste a  însuş lui D(u)mnezeu  judecată; dară vai de judecătoriul acela ce va mitui la hotărîrile judecăţilor pentru voe vegheată sau va strica dreptatea pentru  luate de mită sau va trece cu vedearea dreptatea pentru pizmă, căci înfricoşat cuvînt va auzi ca un strîmbu judecătoriu de către dreptul judecătoriu în  zioa cea înfricoşată a nefăţarnicii judecăţi cei viitoare; şi nu numai acolo, ci şi aici unul ca acela aflîndu-se de Domniia mea cu orce mijlocu,  viclenind la hotărîrile judecăţilor, să ştie că nici într-un chip nu va putea scăpa de grea pedeapsa a Domnii meale. Deci mai întîi aşăzăm  orînduiala departamenturilor, după care să cuvine a să îndrepta toate departamenturile ceale mari şi ceale mici şi spre orînduiala lor hotărîm  într-acestaş chip.  
{48} PENTRU DIVANUL G(O)SP(O)D 1. Divanul g(o)sp(o)d să se facă de trei ori pe săptămînă, adecă lunea, miercurea şi sîmbăta.  Însă lunea şi miercurea să să caute pricini(le) celor ce s-au judecat la departamenturi sau la veliţi boeri şi nu s-au mulţămit pe a lor hotărîre şi  au cerut cu apelaţie să iasă la Divan; sau pricinile ce vom porunci să se caute la Divanu nostru, fără de a nu se orîndui mai nainte la altă judecată. Iară  sîmbăta să se caute pricinile vinovăţeşti ale puşcării şi osîndele şi hotărîrile lor. 2. Judecătorii, hotărîrea ce vor face după pravili, să  aibă datorie să o arate de faţă acolo atît pîrîşului cît şi pîrîtului; şi orînduitul zapciu să se sîrguiască a o lua fără de zăbavă  anaforaoa sau cartea de judecată şi să o arate celor ce să pricinuiesc, dintre care cel ce nu s-au mulţămit hotărîrii, făcînd apelaţie prin răvaş,  să va orîndui sau la veliţi boiari sau la Divanul Domnii meale pentru a să cerceta pricina de iznoavă. 3. De să va întîmpla vreo săptămînă să  să strîngă judecăţi multe, să ne dea în ştire veliţi logofeţii să facem şi vinerea Divan, ca să nu aştepte cei să să pricinuiesc. 4. Lunea,  cum am zis, să se facă Divan; marţea înaintea spătării să aibă vreme a se arăta cîţi din boiari mazîli au să arate cevaş mai deosebit sau din  gură sau prin răvaş. Întru această zi să se citească răvaşă şi anaforale. Miercurea asemenea să se facă Divan, iară joia zi de odihnă, vinerea,  de vor fi judecăţi multe să se facă Divan, iară de nu, să se  
{50} citească răvaşă şi anaforale. Sîmbăta să vie epitropi să se arate pentru pricinile ce sînt orînduiţi; să se caute şi pricinile  vinovăţeşti ale puşcării. PENTRU JUDECĂTORIIA A VELIŢILOR BOERI. 1. Veliţi boeri, adecă cei haliia, şi trei din mazîlii veliţi cei  orînduiţi să aibă a-ş urma căutările judecăţilor neîncetat toată săptămîna, (afară din joia, sărbătorile cele mari şi alte zile ce nu  să caută trebi), viind la curtea Domnii meale şi adunîndu-să la locul cel orînduit, (afară, numai în vremea ce să face Divanu Domnii meale); şi la  această judecătorie să stea un <al> 2<lea> logofăt i un <al> 3 <lea> logofăt şi logofeţei, zapcii ce sînt orînduiţi cu aceleaş pricine ce să  caută, şi vorniceii. 2. La toate departamenturile să aibă a să ţinea condice, ca să se treacă toate anaforalile şi cărţile de judecată, pentru care  aceasta să fie şi la cealelalte departamenturi orînduiţi logofeţi cu pracsis; şi la toate departamenturile să păzească afară la uşă zapcii cei mici ai  vătaşilor, ca să nu  lase calabalîcul cel de prisos a întra, unde să face judecată, ci să lase înlăuntru numai pe cei ce să pricinuesc. Şi cînd va fi  trebuinţă să se cheme şi marturii, atunci să-i bage şi pe dînşii înlăuntru pe cîte unul, iară nu pe toţi odată, fiindcă marturii cîte unul  deosebit iaste să se întrebe, iară nu toţi deodată; şi cei întrebaţi să stea înlăuntru, pînă să vor întreba toţi, ca să nu să  întălnească cu ceilalţi şi să le spue ceale ce s-au întebat şi ceale ce au răspuns. Nici pe boieri să nu-i lase înlăuntru să între făr de  treabă, afară din cei ce sînt orînduiţi. 3. Cînd să vor întîmpla judecăţi mai multe, să se adună şi după prînz pe la casele dumnealor, să  caute pricinile, ca să ia săvîrşire cu un ceas mai nainte. 4. Cînd să va căuta de iznoavă vreo hotărîre a vreunui mai mic departament, să nu să  cheme acolo acei mai mici judecători şi să se întrebe  
{53} pentru acea hotărîre a lor, fiindcă aceasta iaste peste orînduială, de vreme ce, acei judecători ceale ce au să spue, sînt scrise în cartea  lor de judecată; nici vreodinioară să îndrăzneacă a necinsti pe cei mai de jos judecători la nici o pricină; iară cercetîndu-se ricina de Domniia mea,  cei ce să vor dovedi că au hotărît pe strîmbătate şi peste pravili, sau din neluare aminte, sau pentru hatîr, sau pentru luate de mită, unii ca aceia să se  înfrunteze, să se necinstească şi să se publicuiască, să se gonească şi să se pedepsească după vina lor, de orice treaptă vor fi. 5. Cînd să va  căutade iznoavă vreo hotărîre a vreunui departament mai de jos, cei mai mari judecători întîi să citească cu sîrguială cartea de judecată a acelui  departament şi în urmă să întrebe pe cel ce au dat apelaţie la ce nu s-au mulţumit; şi aşa să intre în cercetare foarte cu luare aminte şi ascultare,  făr de a nu întra în alte vorbe sau glume şi altele asemenea; nici cu şăderi făr de orînduială, sau cu ciubuce să şază să judece, fiindcă judecata  iaste a lui D(u)mnezeu . 6. Au voe veliţii boeri a orîndui cu pitacurile dumnealor pricini la ceale mai de jos departamenturi, ca să se caute acolo. 7. Judecătorii după  datorie să se adune de dimineaţă la locul cel orînduit şi să şază pînă la vreamea prînzului, ca să caute judecăţi; şi să nu lipsească  cinevaş făr de a nu avea vreo mare şi cunoscută trebuinţă sau boală. 8. Să se ţie condică curată pentru cîte să caută şi să hotărăsc  la Divanul Domnii meale; asemenea şi la toate departamenturile logofeţei cei orînduiţi să ţie condici întru care să treacă toate cărţile de judecată,  şi să ţie şi deosebite practica, adecă condici întru care să se scrie din cuvînt în cuvînt zisele şi răspunsurile celor ce să pricinuesc, pentru  nehulirea şi nedefăimarea judecăţii.  
{54} PENTRU AL DOILEA DEPARTAMENTURI. 1. Vrînd Domniia mea ca să ia sfîrşit în grabă toate judecăţile celor ce să judecă,  pentru ca să nu se străduiască şi să se cheltuiască, umblînd vreme multă prin judecăţi, pentru aceaia am orînduit şi doao <al> 2-<lea>  departamenturi, aşăzînd la aceastea judecători cu ştiinţă şi cu praxis, carii să aibă datorie a căuta judecăţile cu sîgruială şi cu  priveghiere, fiind bine încredinţaţi că dintre dînşii cîţi să vor arăta iscusiţi şi vrednici şi drepţi şi fără preget la poruncile Domnii  meale, să vor cinsti şi cu alte mai mari dregătorii şi chiverniseli mai îndăstulate, ca  nişte cercaţi printr-aceste departamenturi şi ca unii ce au luat  ştiinţă, praxix şi învăţătură cu urmarea judecăţilor, şi aşa să vor face vrednici şi de alte trepte mai mari. 2. Aceste doao departamenturi  să fie deopotrivă la putere, adică făr de a nu să supune unul la apelaţiia celuilalt, şi pricina ce să va începe la un departament, să nu o priimească  celălalt a o săvîrşi, de vreame ce unde s-au făcut începătură, acolo să cuvine a să face şi sfîrşitul. Are dară a să urma la aceste  departamenturi neschimbată orînduiala ce mai sus arătăm. 3. Să aibă a urma căutările judecăţilor toată săptămîna, afară numai din  duminici, sărbători mari şi alte zile ce nu să caută trebi. 4. La toate anaforalile şi cărţile de judecată a tuturor departamenturilor, atît a veliţilor, cît  şi a celorlalte, să arate chiiar acel cap din pravilă ce vor metahirisi. PENTRU AL TREILEA DEPARTAMENT AL VINOVĂŢIILOR. 1. Acest departament are să  caute pricinile puşcării neîncetat toată săptămîna, afară numai din sîmbăta, duminica, sărbătorile ceale mari şi alte zile ce nu să caută trebi.  
{56} 2. Judecătorii cei orînduiţi la acest departament să caute toate pricinile lor după pravilile ceale împărăteşti şi după aceia să  facă şi hotărîrile, arătînd şi capul din pravilă după care au hotărît, care pravili, tîlmăcindu-să pe limba rumînească, le-am  aşăzat Domniia mea în deosebit sintagmation, adică carte. 3. iară pentru pricinile şi judecăţile de ţigani ce nu sînt supuse la cercetările ceale  vinovăţeşti, să urmeze celor ce acum s-au întărit cu alcătuirea  obiceiurilor pămînteşti i a pravililor împărăteşti. 4. La acest departament  să stea <al> 2 <lea> şi <al> 3 <lea> armaş, armăşăi, zapcii, logofeţei şi cîţi alţii vor fi trebuincioşi; şi logofeţeii să ţie condici  pentru hotărîrile ce să fac, i pentru eczamene şi tacriruri, atît a vinovaţilor cît şi a părîşilor. 5. Cîţi vinovaţi să trimit de către ispravnici  sau să prind aici, să să păzească foarte bine de vel armaş; şi numai decît să se arate Domnului şi să se treacă în condică atît numele  fieşcăruia dintr-acei vinovaţi, cît şi de la care ispravnic s-au trimis împreună cu eczamenul lui, sau de s-au prins aici; şi pînă nu se va face  cercetarea vinovăţii lui de către judecători, să nu cuteze armaşul să-i pedepsească, şi feliul pedepsi să se dea în scris de către judecători  împreună cu capul din pravilă, arătîndu-l armaşul Domnii meale, ca să i se dea poruncă, şi să nu cuteze vreodată făr de poruncă să facă  nici un feliu de pedeapsă; şi cercetarea să se facă făr de zăbavă, ca numaidecît să se osîndească părîtul, sau să se îndrepteze. 6.  Judecătorii să nu aibă voe a împuţina sau a adăoga pedepsile ce orînduescc pravilile la fieştecare vină, ci în cartea lor de hotărîre să  
{58} hotărască însuş acea pedeapsă ce orînduesc pravilile, şi Domnul, cercetînd acea hotărîre şi aflîndu-o după pravili, sau  va întări-o asemenea, după cum s-au scris, sau va adăoga-o sau o va împuţina. 7. Cei ce să cercetează, de vor mărturisi însuşi îndat făr  de pedeapsă la ceale ce să vor întreba, să nu li să dea numai decît crezămînt, fiindcă poate sau de frica pedepsilor sau de urîciunea vieţii lor să  mărturisească şi ceale ce n-au făcut. Ci judecătorii să cerceteze spre a afla adevărul pricini şi prin alte semne din afară. 8. Armaşul să nu fie volnic  a trimite să aducă la judecata puşcării pe nici un om de orice treaptă ar fi prin jalba cuivaş făr de poruncă g(o)sp(o)d. PENTRU JUDECĂTORI. 1. Toţi  judecătorii după datorie netăgăduită să se adune de dimineaţă la departamenturi şi foarte cu amăruntul şi cu luare aminte să judece pricinile ce  să întîmplă, urmînd cu totul la poruncile pravililor şi la obiceiurile pămînteşti ce s-au hotărît acum şi s-au dat în scris, cum mai jos să  văd, făr de a nu face la acestea niscaivaş tîlmăciri reale, căci oricare să va dovedi tîlmăcind sau stricînd pravila, unul ca acela este să se  pedepsească foarte greu. 2. Judecătorii să se arate cu dulceaţă către cei ce să judecă, şi făr de pizmă sau făţărnicie, făr de a nu căuta la  obrazul cuivaş, sau să se arate cu pizmă sau vrăjmăşie către cinevaş, nici să înjure pe cinevaş, din cei ce să judecă. 3. Judecătorii să  asculte foarte cu luare aminte, făr de a nu li (se) supăra de îndelungatele zise celor ce să jduecă, şi să nu cuteze a zăticni zisele  
{60} celui ce să judecă, ori cum vor fi, care zise să le scrie în deosebitele condici, la care să se şi iscălească, cîţi dintr-înşii vor  şti să scrie, ca să (se) vază pururea însuşi aceale vorbe ce au zis la judecată, şi să nu poată tăgădui niciodată ceale ce însuşi au zis. 4.  Judecătorii cu cercetare de obşte şi chipzuire şi toţi cu un gînd să hotărască, făr de a nu să socoti cinevaş dintre dînşii că este stăpîn  hotărîrii sau mai mare decît ceilalţi asupra judecăţilor. 5. Judecătorii, cînd judecă, să şază toţi cu orînduială foarte bună, făr de a nu  face alte vorbe şi glume, sau să se prigonească la cercetările ce vor face, ci cu totul să ia aminte la ascultare şi să citească şi să citească cu luare  aminte toate cărţile şi sineturile ale celor ce să judecă, pînă la cea mai mică; şi să nu să grăbească la hotărîre, ci să iscodească mai cu  amăruntul pricina cu minte curată şi liniştită, şi făr de prigonire să-şi cumpănească gîndurile lor făr de pizmuire; şi toţi cu un gînd  să hotărască, ceaia ce li să vor părea că este drept. 6. Judecătorii să nu să pornească nici odinioară la vreo strîmbătate sau pentru prietişug  sau pentru rudenie sau pentru frică; şi de să vor şi sili de vreun obraz tare, să nu să plece, căci de să vor pleca, să vor pedepsi foarte greu, ca unii ce  s-au temut mai vîrtos de acel obraz tare decît de D(u)mnezeu, de pravili şi de Domn. 7. Judecătorii să-şi păzească mîinile lor curate către  D(u)mnezeu şi către pravili, adecă să fie cu frica lui D(u)mnezeu drepţi şi să nu ia mituri, că oricare să va dovedi luînd mituri, să va pedepsi foarte  greu. 8. Judecătoriii, cînd vor face greşală la vreo hotărîre şi însuşi ei mai în urmă vor cunoaşte-o, să aibă voe a-şi lua cartea de  hotărîre înapoi şi să o îndrepteze. 9. Fieşcare judecător să urmeze pravililor şi după acelea să hotărască; şi nici să cuvine vreodată  să dea poruncă domnească către  
{63} judecători, cum şi în ce chip să caute pricina şi să o hotărască, ci să urmeze pravililor, care pravili iaste povăţuiri şi  îndreptare în ce chip să se caute orice pricină, căci şi noi aceia voim, ce şi pravilile poruncesc. 10. Judecătorii, cînd vor avea îndoială la vreo  pricină cu îndoire, povaţă şi învăţătură, în ce chip să hotărască. 11. Făr de răvaş de jalbă cu poruncă din dos să nu să caute  judecată, nici zapcii să nu aibă volnicie a trage pe cinevaş la judecată. PENTRU VECHILI. 1. Cînd judecătoriul va judeca pe cei ce să pricinuesc, dintre carii  de să va întîmpla unul să se judece prin vechil, să nu osîndească pe vechilul ce s-au înfăţişat la judecată, ci pe însuşi acela cu pricina ce  l-au făcut vechil. 2. De vreme că prin vechil să osîndească acel obraz ce l-au făcut vechil, ca cum s-ar fi înfăţişat la judecată însuşi  acela, pentru aceia trebue vechilul să aibă adeverinţă în scris şi cu marturi, că iaste desăvîrşit epitrop şi vechil acelui ce să judecă; şi  judecătorii să nu să mulţumească numai pe acea adeverinţă, (fiindcă poate să se întîmple vicleşug), ci să ceară şi doi marturi ce s-au  aflat de faţă, cînd l-au făcut vechil, şi să se scrie anume şi marturii în cartea de judecată; şi mai întîi să se întrebe vechilul de către  judecători, de s-au făcut vechil numai pentru judecată, sau de iaste şi volnic spre a lua şi a da; şi de va zice că iaste într-acestaş chip, să i să  ceară adeverinţă şi pentru aceasta, şi aşa să se osîndească însuşi el a plăti, sau de va izbîndi la judecată, să poată a lua.  
{64} PENTRU CEI CE SĂ JUDECĂ, ADICĂ PENTRU PÎRÎŞII ŞI PÎRÎŢII. 1. Cel ce trage pe cinevaş la judecată, după  datorie să dea jalba lui, ca văzîndu-o cel pîrît, să aibă vreme a să socoti sau a să izbrăni sau a să aşeza cu dînsul sau a să găti de  judecată. 2. Nimeni nu să silniceşte spre a-şi porni jalba sa, iară după ce o va porni şi să va începe a să căuta pricina, atunci să silniceşte spre  a o şi săvîrşi. 3. Cel pîrît poate să se sfiiască de judecătorul ce-i va fi vrăjmaş a nu să judeca la dînsul, însă cînd numai acela singur  să va orîndui să-l judece. 4. Cel ce are judecată şi năzueşte la vreun obraz tae, ca să-l ajute la pricina ce va avea, unul ca acela să scază din  judecată, şi cel ce îl va priimi, măcar şi boer mare de va fi, să se pedepsească. 5. Cel ce va trage pe cinevaş la judecată pe strîmbătate, de i să va  dovedi judecata cu totul făr de temeiu şi cum că numai de răotate sau de vrăjmăşie, ca să-l păgubească, l-au tras, atunci să plătească  aceluia toată cheltuiala drumului ce au făcut şi ce va fi cheltuit în cîtă vreme s-au judecat. 6. Cel ce să judecă, de va înjura pe judecător, să se  certe cu bătaia, însă de va fi urmat şi de judecătoriul poruncilor şi nu-l va fi înjurat mai nainte. 7. Cei ce să judecă, de orice stare şi treaptă vor fi,  să stea în picere, cînd se judecă, şi făr de işlic, foarte cu cucernicie şi supunere, grăind cu smerire şi răzpunzînd cu orînduială bună la ceale  ce să vor ntreba, fiindcă judecata iaste a lui D(u)mnezeu. 8. Cel ce-ş va începe judecata la un departament, nu mai poate a-ş muta judecata de acolo şi a  părăsi de acel judecător la care au  
{66} început să se judece, ci are să-ş caute acolo pricina pînă la sfîrşit; şi în urma hotărîrii, de nu să va mulţumi, să  facă apelaţie. 9. Cel ce va mitui pre judecător cu daruri, să-ş piarză judecata. 10. Cei ce să pricinuesc, pot a să judeca amîndoi prin vechili, însă  cînd vor avea judecată de alte lucruri, iar nu de vinovăţie; şi aceasta atunci să aibă a să urma, cînd vor avea vreo zăticnire de mare nevoe. 11. Cel ce  pîraşte cu pricină de vinovăţie, de orice stare şi treaptă va fi, nu poate să se judece cu vechil, ci însuş el. PENTRU HOTĂRÎRILE  JUDECĂTORILOR. 1. Judecătorii să hotărască toate pricinile de faţă, iar nu într-ascuns; şi cartea de judecată să se citească întru auzul celui  osăndit. 2. Hotărîrea ce să va face numai prin vorbă şi nu să va scrie şi să se iscălească, iaste netrebnică şi ca o nefăcută să socoteşte.  3. Hotărîrea ce chiar să împotriveşte pravililor şi obiceiurilor pămînteşti, să nu aibă tărie şi să se caute de iznoavă. 4. Hotărîrea ce  să va face împotriva cuivaş care de vreo nevoe n-a putut veni la judecată, să nu aibă tărie. Iară hotărîrea ce să va face împotriva unuia ce din  semeţie şi nesupunere nu va merge la judecată, aceia să aibă tărie. 5. Unul şi acelaş de să va osîndi cu doao hotărîri la doi pîrîşi ai lui, sau  de datorie sau de altcevaş, să protimiseşte cel ce s-au judecat mai nainte, spre a lua pricina lui sfîrşit mai întîi şi apoi în urmă a celuilalt, însă de  nu va fi mufluz, atunci deopotrivă să cuvine să ia toţi din periusiia ce i să va afla, şi să nu caute cine s-au judecat mai nainte şi cine mai la urmă, făr  de numai cel ce va avea zălog, să se protimisească.  
{68} PENTRU APELAŢIE. 1. Cel ce nu s-au mulţămit la judecata vreunui departament are să facă apelaţie, să aibă soroc de zile  şaizeci, socotindu-să din zioa hotărîrii, spre a face apelaţie; iară de vor trece aceste şaizeci de zile şi va tăcea, atunci să nu i să mai dea ascultare,  măcar de va avea şi răvaş de apelaţie cu poruncă din dos şi la vreme nu l-au urmat, ci au lăsat de au trecut vremea cea orînduită, făr de numai va  dovedi că greşala a fost a zapciului sau de au fost bolnav sau de i să va fi întîmplat vreo zătincire mare şi dovedită. 2. Cel ce va face apelaţie, acelaş  să face pîrîş; după întîiaş osîndă şi pînă la apelaţiia sa, de s-au silit de către zapciu şi au plătit ceale ce au hotărît acea  judecată, cu toate acestea, mai la urmă izbîndind şi cîştigîndu-şi dreptatea, îşi ia înapoi toată cheltuiala. 3. Judecătoriul să nu înjure nici  să zătinească pe cel ce voeşte să facă apelaţie. DESPRE ZAPCII. 1. Zapciul, după ce va lua jalba pîrîşului, ca să aducă la judecată pe cel  pîrît, să aibă netăgăduită datorie să trimiţă jalba la cel pîrît cu o zi mai nainte să o vază, ca să se gătească şi el; iar făr de veste  să nu-l tragă la judecată, căci să pedepseşte, nici să-i ceară treapăd, pînă nu să va judeca şi pînă nu să va arăta cine dintre cei ce  să pricinuesc, va rămînea de judecată, căci acela are să plătească şi treapădul. 2. Aprozi şi alţi mumbaşiri asemenea ca aceştiia să nu  cuteze a lua mai mult decît treapădul cel orînduit, căci să pedepsesc foarte greu. 3. Ispravnici, cînd vor vedea pe acest fel de mumbaşări, adică aprozi şi  alţii ce merg la judeţe cu jălbi, cerînd treapăd mai mult decît cel orînduit  
{71} de la cei ce să judecă, să nu-i îngăduiască la această cerere nedreaptă, ci să înştiinţeze şi domnii ca să se  pedepsească unii ca aceia după greşalele lor şi să se lipsească şi din slujbă. 4. Zapcii să aibă a lua zeciuială la cîţi bani vor împlini, iară nu  la toată suma ce să hotăraşte de către judecătoriu, dar nu să împlineşte. 5. Cînd va fi judecata de lucruri şi namestii ce sînt să se mute de la o  stăpînire la alta sau să se dea înapoi, atunci zeciuiala zapciului să se socotească cu tahmin cu oameni de ştiinţă şi să se hotărască. 6 Zapcii să  nu închiză pe cinevaş făr de hotărîre şi făr de carte de judecată. TREPEDILE DE AICI CEALE OBICINUITE. 1. Cînd să trimite de către judecata  veliţilor boeri sau de către celelalte departamenturi sau de către judecata puşcării copil din casă, păhărnicel, aprod sau armăşăl, ca să aducă pe  cinevaş la judecată, să aibă a lua pentru osteneala lui treapăd bani cincizeci, însă de la cel ce va rămănea de judecată, iară de să va dovedi că au  luat mai mult, să se pedepsească. TREPEDILE JUDEŢELOR. Slam rîmnic bani 750. Buzăul, Sacueni, Prahova, Ialomiţa, Ilfovul, Dîmboviţa, Vlaşca  
{73} Teleormanul, Muşcelul Argeşul, Oltul, Romanaţi, Vîlcea, Dolji, Gorji, Mehedinţi. Aceste trepde ale judeţilor au a le lua numai copii din  casă şi păhărnicei, cînd să trimit cu porunci domneşti, iară aprozi, armăşăi şi lefegii, carii aceştiia să numesc slujitori, să ia pe jumătate  aceşti bani. PENTRU CEI CE SĂ CHIAMĂ LA JUDECATĂ DE SÎNT DATORI A VENI SAU NU. 1. Preoţii să nu să cheme la judecată în vreme ce  slujăsc sf(î)nta liturghie, nici cei ce merg la vreun loc trimişi cu poruncă domnească, făr de numai de să va da jalbă şi să va face poruncă în scris  anume, nici judecătoriul să nu să cheme în vreme ce judecă, nici cel ce face pogribanie vreunei rude a lui sau pomeniri,  nici cel ce merge după vreun om mort,  nici pe cel ce iaste jălit de moartea reunui din casa sa, pînă nu vor trece noao zile de ale jălii morţii, nici pe cel ce iaste bolnav cu adevărat; iar oricare zapciu va  călca peste această pravilă,  să se pedepsească foarte greu şi să scază din orînduiala lui. 2. Să nu să tragă cinevaş dinlăuntru din casa sa,  pentru că la fieşcare casa lui iaste ca o tare scăpare; şi de să va şi întămpla vreodată să se cheme cinevaş din acsa lui, dar să nu să tragă cu  sila făr de osebită poruncă domnească. Iară zapciul ce va îndrăzni să facă una ca aceasta să se pedepsească foarte greu. Dar cînd să va ascunde  cinevaş în casa lui, pentru ca  
{74} să scape de judecată, atunci să ne arate zapciul, ca să i se dea deosebită poruncă; însă nu a să chema cinevaş din casa lui iaste a  să urma, cînd va fi pricină de dat şi luat, iar cînd va fi pricină de vinovăţie, cum de omor, de furtişag şi altele asemenea, dovedit fiind cel pîrît,  că iaste vinovat, atunci nu numai să se cheme din casa lui, ci să se şi tragă, ca să nu aibă vreme să dosească. PENTRU JUDECĂTORIIA OT VEL  SPĂTAR. 1. Judecătoriia aceasta are a judeca numai pricinile ce să întîmplă în mahalale şi între breaslele sale, însă de furtişag, de preacurvie, de  bătaia oamenilor celor mai proşti ce să întîmplă între dînşii, de beţivi, de cîrciume, de înjurături, şi are a supune supt pedeapsă pe cei  vinovaţi la acestea iar nu are a judeca şi alte pricini politiceşti şi ale ţăranilor, pentru că pravilile ostăşăşti numai pricini ostăşăşti judecă  şi cercetează, iară nu şi ceale politiceşti, dintre care sînt şi acestea la care dăm voe să judece această judecătorie, una pentru lesnirea şi odihna  lăcuitorilor celor proşti şi al doilea pentru mai bună petrecerea şi orînduiala mahalalilor. 2. Această judecătorie are volnicie a trimite făr de poruncă  domnească să aducă pe cei ce să pricinuesc, însă numai la acest fel de pricini ce mai sus arătăm, iară nu pentru altele; care această judecătorie iaste  supusă la apelaţiia Divanului i a veliţilor boeri. 3. Judecătoriul acestii judecătorii să ţie condică pentru toate jălbile şi hotărîrile ce să fac, şi  să aibă logofăt.  
{76} PENTRU JUDECĂTORIIA OT VEL AGĂ. 1. Asemenea şi judecătoriia aceasta are să urmeze cu deopotrivă putere a judecătorii  spătăreşti şi cu orînduiala aceia, afară din cealelalte toate cîte să cuvin la dregătoriia agii, ce este dator să urmeze cu dăsvîrşită volnicie pentru  bună orînduala tîrgului, pentru eftinătate şi pentru a nu face vicleşuguri cei ce vînd, şi atele cum s-au zis mai sus. PENTRU JUDECĂTORI DUPĂ  LA JUDEŢE. 1. Fiindcă pururea cu neadormiţi ochi grijim pentru răpaosul săracilor lăcuitori, şi vrînd Domniia mea să-i uşurăm şi să-i  odihnim şi la aceasta, (cum şi la altele i-am uşurat şi i-am odihnit), ca să nu pătimească necazuri pentru judecăţile lor, viind de la locuri depărtate  la scaunul domnesc, şi să se cheltuiască, umblînd pe aici şi pierzînd vreme pînă a lua sfîrşit pricinile lor, încă şi pentru ajutoriul ispravnicilor  carii, fiind însărcinaţi cu alte pricini ale judeţului, de multe ori să întîmplă a fi eşiţi prin judeţul lor după porunca Domnii meale, pentru aceasta am  orînduit şi cîte un judecător la fieşcare judeţ, ca să judece pricinile lăcuitorilor şi să le hotărască după dreptate, pentru ca să nu fie siliţi a  veni pe aici. 2. Pentru pricinile ceale politiceşti au să urmeze obiceiurilor pămînteşti şi pravililor ce am orînduit acum. Iar pentru pricinile plugăreşti au  să urmeze numiţi judecători pravililor celor orînduite pentru plugari, care şi acestea deosebit s-au tîlmăcit pe limba rumînească. 3. Judecătorii  aceştiia ai judeţilor au să judece toate pricinile lăcuitorilor, însă cele ce sînt de lucruri i de dat şi luat. Iar pricinile cele  
{78} svinovăţeşti, adică de ucideri, de preacurvii şi hrăpiri de fecioare şi de cei haini către obşte, de furi de sfinte, de hoţi şi altele  asemenea vinovăţii mari, n-au volnicie să le judece, ci unii ca aceştiia ce să vor prinde cu acest fel de vinovăţii, să se trimiţă aici la Domnie de  către ispravnici împreună cu eczamenile lor. 4. Judecătoriul fieştecăruia judeţ să aibă logofeţel, care logofeţel să fie şi să se numească al  judeţului şi să ţie condică, întru care să treacă toate cărţile de judecată ce să întîmplă şi pentru plata lui să aibă a lua după  condica ce s-au făcut pentru acest fel de havaeturi. 5. Pe lîngă acestea să aibă netăgăduită datorie a scrie în deosebite condici toate seneturile după  orînduială ale tuturor moşiilor ce să află într-acel judeţ, ca să se afle adeverite atît cu iscălitura judecătoriului, cît şi a logofeţelului, că  sînt neschimbate copii cărţilor celor adevărate ca oricînd din vreo întîmplare să vor răpune seneturile ceale adevărate, să se afle copiile lor în  condici, care să aibă tot aceiaş tărire şi puteare întocmai cu cele adevărate; şi logofeţelul să ia pentru osteneala lui cîte un galben, iară de la ceale  mai mici jumătate. Zapisile moşiilor, foarte trebuincios lucru fiind, de a să trece în condici, nu numai pentru siguranţiia stăpînirii fieşcării moşii, ci şi  spre a să conteni jălbile ce curg din pricina neştiinţii şi nescrisului hotarălor de moşii, pentru aceasta am orînduit Domniia mea oameni iscusiţi şi  vrednici spre a săvîrşi această treabă, ca să izbrănească şi să aleagă hotarăle cu toată luarea aminte şi căzuta iscodire, şi făr de a nu  face nici un fel de cheltuială săracilor. 6. Foile de zestre, dieţile, zapisele i cărţile de aşăzămînt ce să întîmplă de să fac în judeţ, să se  scrie de către logofeţel, însă dieţile şi foile de zestre să se iscălească şi de către protopopi, sau, unde nu să va afla aproape protopop, pentru mai  lesnire să se iscălească de către egumenii mînăstirilor  
{81} celor mari; să se iscălească şi de către ispravnicii i judecător i logofeţel; iară celelalte cărţi să se iscălească numai de  către judecător, însemnîndu-să dedesupt şi logofeţelul, cum că s-au trecut în condică. 7. La judecătoriul fieşcăruia judeţ să fie  orînduiţi pururea cîte doi slujitori de-ai judeţului, ca să se afle slujind la orice trebuinţe să vor întîmpla. 8. Judecătoriul să nu aibă închisoare  a lui ci pre cel osîndit să-l trimiţă la ispravnici, ca să-l închiză, şi ispravnicul să împlinească şi să săvîrşască hotărîrea  judecătoriului, luînd şi zeciuiala, iară judecătoriul să se mulţumească numai pe leafa ce ia de la domnie. 9. Cînd iaste cineva supt vreo vină mai  uşure, (care judecătoriul are voe să o judece), să hotărască în scris pedeapsa lui, care pedeapsă să o facă ispravnicul, iară judecătoriul nicidecum  să nu-l pedepsească. 10. Cînd judecătoriul va judeca pe oareşcarii din judeţul acela, trimişi fiind de aici cu mumbaşăr, să nu hotărască pentru  zeciuiala cine să o ia deplin, adică ispravnicul sau zapciul Divanului, de către care iaste trimit mumbaşărul, fiindcă aceasta iaste hotărîtă de către  Domniia mea, ca zapciul Divanului să ia doi bani şi ispravnicul unul, pentru osteneala ce face spre a săvîrşi hotărîrea. 11. Să aibă volnicie şi ispravnicii  să judece; şi cînd ispravnicii nu vor avea să caute alte pricini ale judeţului, atunci orînduitul judecători să cerceteze judecăţile împreună cu  dînşi, adunăndu-se la un loc, însă de nu să va întîmpla vreo zăticneală sau altă nelesnire. 12. Judecători aceştiia ai judeţelor şi  ispravnici, pentru judecăţile ce au stăpînii moşiilor cu lăcuitorii ce şăd pe moşiile lor, au să-ş urmeze hotărîrile după vechiul obiceiu al  pămîntului, care iaste într-acestaş chip. CEALE DREPTE ALE STĂPÎNILOR MOŞIILOR CE AU ASUPRA LĂCUITORILOR. 1. Lăcuitoriul  are  să lucreze clacă stăpînului moşii cîte doaosprezece zile întru an; iară de să va aşăza stăpînul moşii cu dînşii mai pe puţine  
{83} zile şi să va dovedi una ca aceasta, să nu poată în urmă să-i silească pentru doaosprezece zile, de vreme ce nu numai că s-au  învoit cu dînşii însuşi el, ci să cunoaşte că aceasta iaste şi înşălăciune pentru vreun interesu al său. 2. Să dea otaştină la doaozeci de  vedre o vadră, iară nu să-i silească să dea bani, afară numai de să or aşăza între dînşii şi să vor învoi amîndoă părţile atît  stăpîni viilor, cît şi stăpîni moşiilor, de vreme ce această otaştină se ede că iaste vechiu obiceiu pămîntesc şi cu dreptate, după cum  ne-am adeverit Domniia mea atît din hrisoavele mînăstireşti, cît şi din cele boereşti. Dar pentru ca să nu să năpăstuiască săracii din  încărcăturile ce va îndrăzni să facă vreunul din vinăriceri la scrisul vinăriciului, (de vreme ce stăpîni moşiilor iau otaştina după acel catastih al  vinăcerilor), pentru aceia am mai micşorat Domniia mea vedrele de otaştină, orînduind acest fel de vedre însemnate cu fierul domnesc spre a să lua otaştina  cu aceste vedre, iară nu cu altele; deci oricare să va dovedi călcînd această hotărîre, să se pedepsească întocmai ca cei ce fac vicleşuguri în  cumpene şi în măsuri, a căror orînduială spînzură de la însuş puterea stăpînitoriului al fieşcare politii. 3. Nu poate a sădi a sădi cinevaş  vie făr de voia stăpînului de moşii, iară cînd făr de a nu lua voe, va sădi cinevaş în loc ce era ales de stăpînul moşii mai denainte pentru  trebuinţa lui, atunci să-şi piarză osteneala; iar cînd va sădi în loc ce nu era de trebuinţa stăpînului, atunci nu să vinueşte atîta cel ce au  sădit făr de voe, pentru că stăpînul moşii are a să folosi cu obicinuita otaştină. 4. Cînd stăpînul moşii nu va pune vin să se vînză pe  moşiia lui, atunci poate lăcuitoriul cu voia stăpînului moşii să vînză, dînd cîte t(a)l(er) unul de bute i cîte o vadră de vin.  
{84} 5. Cînd nemernicul, adică lăcuitoriul ce şade pe moşiia altuia, îş va părăsi viia lui în trei ani deplin nelucrată, atunci  stăpînul moşii să arate Domnii meale şi, dîndu-i-să ştire şi încă de un an soroc, de nu o va lucra nici în acel an, atunci să o  stăpînească stăpînul moşii. Însă aceste soroace, de trei ani şi de unul, să se caute, cînd nu să va întîmpla vreo întîmplare de mare nevoe.  6. Lăcuitoriul are să dea zeciuială la stăpînul pămîntului pentru toate rosturile ce va face pe moşie, adară numai din grădinile ce are împrejurul casi  lui, pentru care nu are a da nimic. 7. Lăcuitori pentru fînul ce vor cosi pe moşiia ce şăd ori pe alta, au să dea dijmă din zece clăi de fîn una. 8. Pentru  grîul şi orzul ce seamănă, au să dea din zece clăi una. Numai să aibă datorie lăcuitoriul a căra dijma aceia cu însuşi carul său la ariia  stăpînului moşii după obiceiu. Iară cînd sau din lenevire sau din nebăgare de seamă nu va urma, după cum s-au zis, şi îş va rădica şi  grîul lui tot, atunci ispravnicul judeţului să aibă a face împlinire stăpînului moşii. 9. Pentru porumbu au să dea din zece baniţi una. 10. Pentru stupi au  să dea de toată matca cîte bani trei, iar pentru roi nu au a da nimic. 11. Pentru caprele ce au lăcuitori, au să dea stăpînului moşii de capră cîte bani doi,  atît vara, cît şi iarna. 12. De la stînile ce vor fi pe moşie, are să ia stăpînul moşii după aşăzămîntul ce va face, sau brînză sau bani. 13.  Lăcuitori pentru rîmători ce vor avea, nu au a da nimic stăpînului moşii, dar nici să îndrăznească să-ş bage rîmători lor în pădurile  ceale oprite, adică în ceale ce vor avea deosebite stăpîni moşiilor pentru vînzarea ghinzi, ci întîi să se tocmească cu stăpînii şi, aşa  aşăzîndu-se, să-i bage; iară cîţi vor îndrăzni să-şi bage rîmtori lor, făr de tocmeală, unii ca aceia să plătească stăpînului  moşii preţul acela ce putea să-l ia şi de la alţii.  
{86} Lăcuitoriul de va fugi sau de va muri făr de a nu avea moştenitor de aproape sau de departe, (de nu va fi dator la visterie), stăpîneşte cel cu  moşiia grădinile aceluia cu toţi copacii cei roditori. 15. Stăpînul moşii alege cel mai bun loc al moşii pentru trebuinţa lui, dar nu are voe să ia locul ce  s-au deşchis şi s-au lucrat mai nainte de către lăcuitor. 16. Nici un rumîn nu are volnicie să vîneze peşte în heleşteul stăpînului moşii. 17.  Nici un rumîn nu are volnicie să vînză vin sau rachiu pe moşie făr de voiia stăpînului, sau să aibă băcănie, făr de numai de să va aşăza  cu stăpînul moşii, după cum mai sus s-au zis. 18. Lăcuitoriul nemernic nu poate să facă moară, fiindcă aceasta iaste a o face stăpînul moşii. 19.  La bălţi sînt slobozi lăcuitori a vîna peşte, dînd stăpînului zeciuiala, adică din zece peşti unul. 20. Locul ce-l va curăţi nemernicul, adică  lăcuitoriul, ca să-l semene sau să facă grădină, nu poate stăpînul moşii să i-l ia. 21. De a perdelile de oi ce sînt cu fătăciune pe moşie,  are să ia stăpînul moşii de toată perdeaoa cîte un miel i cîte un t(a)l(er) unul, şi au a şădea acolo perdelele de la blagoveştenii pînă la sf(î)ntul  Gheorghie. 22. Cînd stăpînul moşii nu va avea de lucru să lucreze lăcuitorii ceale doaosprezece zile de clacă, atunci lăcuitoriul să dea cîte un zlot de  casă şi să nu aibă volnicie stăpînul moşii, cînd nu va avea de lucru pe moşiia aceia ce şăd acei lăcuitori, să-i ducă la altă moşie a lui  depărtată, ca să-i clăcuiască aceale doaosprezece zile, afară numai de va fi ceialaltă moşie aproape de aceia ce să află cu şăderea, ca de doao  sau cel mult de trei ceasuri şi de nu vor putea să-ş isprăvească lucru şi trebuinţa cu acei lăcuitori ce-i are pe însuş acea moşie.  
{88} PENTRU ISPRAVNICI. 1. Ispravnici, ca unii ce sînt otcîrmuitori judeţelor, să nu facă nicidecum alişverişuri şi tovărăşie cu  lăcuitori, în vreme cînd sînt ispravnici, căci cei ce vor călca pravila aceasta să vor pedepsi foarte greu pentru nesupunere. 2. Cînd un ispravnic umbă prin  judeţul său, să nu ia de la lăcuitori cai, ci cu cai lui să umble şi să meargă din sat în sat, şi cu cheltuiala lui făr de a nu supăra nici de cum pe  lăcuitori; asemenea şi ceilalţi, sau pentru trebuinţa lor mergînd la vreun loc sau trimiţîndu-să de către Domnie, boeri şi alţi de orice teapă vor fi,  să se poarte tot cu acest fel de mijloc, că într-alt chip să vinuesc şi la pedepsa nesupuneri şi la plata pagubi. 3. Asemenea şi cei ce umblă după  ispravnici sau slujitori sau logofeţei sau zapcii şi cei ce să trimit de aici cu porunci şi cu sujbe, şi mai în scurt toţi, şi însuşi tacsidari şi căpitanii  şi ceilalţi toţi să cheltuiască de la dînşii şi să umble cu caii lor, făr de a nu supăra pe lăcuitori cîtuşi decît, pentru care acestea de nu să  vor păzi într-acestaş chip, nu numai cei ce vor călca porunca, negreşit să vor pedepsi foarte greu şi vor plăti îndoit, ci şi ispravnici, ca unii ce au  datorie să cerceteze şi să îndrepteze unile ca acestea, vor fi vinuiţi. 4. Nici să nu îndrăznească cinevaş din cei ce sînt pe îngă ispravnic, să ia  de la lăcuitori mulţi sau puţini bani, cu cuvînt de a-i ajuta sau pentru alte pricini, fiindcă însuşi ispravnicu are să răspunză rumînilor acea  pagubă, care vor face oamenii lui. 5. Zapcii ispravnicilor ce-i orînduesc prn plăşi, cînd să vor dovedi că au făcut cîtuşi decît asuprire rumînilor  sau că n-au urmat poruncilor domneşti după ponturile care s-au dat, atunci ispravnici au să răspunză  
{90} toată paguba acelor rumîni; asemenea de vor strica şi din banii vistierii, iarăşi ispravnici au să-i răspunză. 6. Toţi boeri ce şăd  pe la judeţe afară, de să vor trage de către cinevaş pentru vreo pricină ori de dat şi de luat, ori pentru vreo pricină de vinovăţie, să nu să  împotrivească a merge la ispravnicul şi la judecător, ca să se judece cu judecătoriul, ci să se supue la dreptatea judecăţi, (afară numai din boerii cei  mari ale cărora judecăţi să vor orîndui, unde să cuvine), iar de va cunoaşte acel boer că să năpăstueşte, va face apelaţie aici; iar la împlinirea  dărilor celor de obşte să se supue toţi deopotrivă la cererea ce să va face de către ispravnici după porunca domnească ci li să vor da. PENTRU  VORNICEI. 1. De vreme ce vorniciile au fost din vechime obicinuite şi era venitu al veliţilor dvornici şi fiindcă să întîmpla multe năpăstuiri şi jafuri  lăcuitorilor, pentru aceia s-au fost şi rîdicat desăvîrşit şi în locul acestora s-au orînduit veliţilor dvornici lefi de la visterie. Acum iarăşi din  necontenitele jălbi ale lăcuitorilor i ale stăpînilor moşiilor ce jăluesc pentru stricăciunile şi pagbele ce să fac la sămănături de către vite,  nepăzindu-să de către lăcuitori, din care această stricăciune să întîmplă şi lipsă la zaherele şi la altele ce sînt pentru îndăstularea  vieţi, drept aceia am hotărît Domniia mea ca vorbîniciile să-ş urmeze iarăş orînduiala şi lucrarea lor, cum şi mai nainte, pentru paza vitelor şi  nestricăciunea sămănăturilor, care acest venit ce au fost mai nainte al dvornicilor, s-au orînduit de acum înainte să fie venit pentru facerea podurilor din  Bucureşti, iară nu al dvornicilor  
{92} carii în locul aceştiia iau leafă de la vistierie; iar vornicei au să ia vorniciia într-acesta chip: 2. De fieştecare vită mare ce să va prinde  de pripas şi să va afla stăpînul şi o va cere, să aibă a plăti însă de cal bani doao sute şi să-l ia, de bou, de bivol bani una sută, de rîmător  bani cincizeci; iară de oi şi capre să aibă a lua îte bani zece. 3. Pînă la un an deplin să nu aibă volnicie vornicelul să vînză pripasul, ci să-l  păzească foarte bine, iară după împlinirea anului, de nu să va afla stăpînul, atunci are volnicie să-l vînză. Însă să-l vînză la loc  ştiut şi cu preţu mai puţin, ca de să va afla în urmă stăpînul, să poată a-l răscumpăra cu lesnire. 4. Vornicelul să aibă a ispăşi şi  stricăciunile ce fac vitele ceale streine în sămănături streine, şi, împlinindu paguba de la stăpînii vitelor, să ia zeciuială; şi pentru mai multă  înfrînare a-şi păzi fieşcare vita sa, să plătească şi gloabă după obiceiu, însă de cal i bivol cîte bani patruzeci, de bou cîte bani doaozeci,  de rîmător bani cincizeci, iar de oi i capre cîte bani zece. 5. Vornicei să nu îndrăznească nicidecum să prinză vitele cuivaş, de unde să pascu, cu  socoteală ca să le numească de pripas, făr de a nu le avea răpuse stăpîni lor, şi aşa să jăfuiască pe săraci. Nici să îndrăznească să  pue înadins vite în sămănături, ca să să facă, că le-au găsit făcînd stricăciune, şi să ia pe strîmbătate gloabe de la săraci, căci  cei ce să vor dovedi făcînd unile ca acestea sau luînd mai multe din cele orînduite, să se pedepsească foarte greu, plătnd şi îndoit ceale ce au luat pe  strîmbătate. PENTRU ZESTRE. 1. Cele nemişcătoare lucruri ale muerii, asemenea şi ceale de sineşi mişcătoare, adică ţigani şi vite, să nu să  preţuiască, ci numai ceale mişcătoare, cum scule, haine lucruri de argint şi de aur i  arămuri şi altele asemenea să se preţuiască ori înaintea nunţi,  ori în urma nunţi cu patruzeci  
{94} de zile sau cel multşaizeci. Şi foile de zestre, într-acestaş chip preţuite, să se treacă în condice, care condici să se ăzească pe  la mînăstirile ceale mari, în orice eparhie să va face nunta, ca să nu se întîmple vreodinioară prigoniri şi jurămînturi pentru răpunerea foilor de  zestre. 2. După ce să va preţui zestrea într-acestaş chip şi o va priimi ginerile, să iscălească însuşi foaia de zestre adecă cum că s-au  mulţumit pe acea zestre şi să nu ceară alte lucruri de mai mare preţ. Să fie întărită foaia de zestre şi de către arhiereu sau de către episcopi din  partea locului ori iscălită de marturi vrednici de credinţă spre dovadă mai bună, ca oricînd să va întîmpla trebuinţă de dovadă, să nu fie  siliţi la jurămînt, nefiind marturi iscăliţi; şi aşa în urmă să fie dator atît el cît şi moştenitori lui de a întoarce acea zestre depln făr de nici  o lipsă, adică întocmai după acea preţuire. 3. Iară cînd de acum înainte nu să va face această preţuire la această orînduită vreme, să nu  aibă nici o datorie bărbatul nici moştenitori lui să împliească deplin zestrea ce să corpinde în foaia de zestre, ci muerea sau moştenitori eii să-şi ia  numai cîte lucruri de ale zestri să vor găsi, însă din ceale mişcătoare ce hotărîm mai sus să se preţuiască, iar celelalte ce să vor fi stricat cu  purtarea de multă vreme, să le piarză, fiindcă s-au lenevit, de n-au făcut preţuirea la vremea cea orînduită. 4. Cheltuelele ceale mai cumpătate care  va face bărbatul la dresul lucrurilor de zestre, ca cum am zice la dresul casi sau la sădiri de vii sau la boala ţiganilor, să nu aibă  a le cere după moartea soţii sale  ce nu va fi făcut copii, ca unul ce are datorie a avea toată purtarea de grijă a casi; iar cheltuiala care va face la vreun lucru de iznoavă şi din temelie pentru folos şi  adăogire de venit, aceia iaste a să scădea din zestre. 5. Fraţi cei săraci să fie siliţi de a mărita pe surorile lor după puterea lor, dar să păzească  cinstea neamului lor, adecă de a nu le mărita după obraze proaste şi defăimate, pentru ca să scape cu aceasta de cheltuelile  
{96} zestrilor; asemenea şi fraţii cei bogaţi să fie siliţi de a mărita pe surorile lor după averea ce au lăsat tatul lor la moartea lui, însă de  nu să va întîmpla vreo îmtîmplare dovedită şi să va împuţina averea şi vor sărăci copii. 6. Unii fraţi ca aceştiia ori săraci sau bogaţi  să aibă netăgăduită datorie, cînd vor mărita pe surorile lor, să le mărite cu ştirea rudelor lor celor mai de cinste, şi cu ştirea arhiereului locului,  pentru ca să nu să întîmple ca uni din scumpete şi alţii din neavere să dea pe surorile lor pe la bărbaţi de necinste şi de neam prost; să aibă şi  această netăgăduită datorie a face după moartea părinţilor lor catastih curat de toată averea părinţilor lor, multă sau puţină ce au rămas,  asemenea şi de datorie, care catastih să se adevereze de către arhiereul locului sau şi de către alte obraze vrednice de credinţă, ca să fie aceasta o  povaţă, în vreme ce înzestrează surorile lor; iar cei ce vor călca această hotărîre, să fie supuşi pedepasi sau pagubei. 7. Din întîmplările ceale  făr de veste care strică zestrea muerii, precum iaste porniria oştirilor vrăjmăşeşti sau a tîlharilor, ori focul ori cutremurul ori potopul apelor, din care de să  va întîmpla a să surpa mori sau case, a să părăgini vii sau a să sluti moşii de zestre, să nu să dea platnic nicidecum bărbatul, nici moştenitorii lui,  ci paguba aceia să fie a mueri, afară numai de să va dovedi că bărbatul lucrurile ale lui însuş le-au scăpat, ir ale mueri lui, din răotate şi nepurtare de  grijă, le-au lăsat să se răpue, căci dovedindu-să una ca aceasta, negreşit să osîndeşte şi bărbatul şi moştenitori lui, spre a le plăti  deplin. 8. Muerea după moartea bărbatului ei, de va fi în oraş, negreşit să facă catastih curat de averea bărbatului ei,asemenea şi de lipsa zestri eii, în  soroc de şase luni, după moartea bărbatului ei; iară de va fi afară la ţară, unde nu iaste aproape oraş, să aibă soroc de un an după moartea  bărbatului e să facă acel catastih, pentru ca să-ş ia lipsa zestri ce va arăta prin bună dovadă, care lipsă are să o ceară însuş muerea de la  moştenitorii  
{98} bărbatului ei pînă la dooazeci de ani după moartea bărbatu-său, iară nu mai mult peste acest soroc; iar de va muri şi muerea,  pînă a nu să împlini acel soroc de doaozeci de ani, atunci moştenitorii ei, de vor fi ajunşi de vîrstă, să aibă a-şi cere acea dreaptă moştenire a  zestri ei, însă făr de acea prelungire de vreme, sau de nu vor fi ajunşi de vîrstă, să aibă a cere acea zestre curatorii lor, adică cei ce le vor fi purtători de  grijă, sau rudele lor ceale de alăturea ca din partea acelor nevîrstneci. 9. Iară cînd muerea după moartea bărbată-său să va lenevi şi nu va face  catastih de averea bărbatului ei şi de lipsa zestrii ei în sorocul de şase luni sau de un an, atunci să nu mai aibă dreptate să ceară lipsa de zestre şi să nu i  să mai asculte jalba nici a ei nici a moştenitorilor ei. 10. De vreme ce bărbatul are să stăpînească cu desăvîrşită stăpînire copii ţiganilor de  zestre ai soţii lui, pentru aceia să fie şi el dator să dea soţii lui şi moştenitorilor ei toţi ţigani deplin, adecă cîte suflete să vor coprinde în foia de  zestre că s-au dat; care măcar că este împotriva pravililor, care ravili zic că sporiul şi lipsa robilor spre muere caută, dară am socotit Domniia mea, că  bărbatul de nu va avea despre o parte mîngîierea împărtăşiri rodului şi despre alta grija pentru scăderea ce să va întîmpla a ţiganilor ce să  coprindu în foia de zestre, poate să se lenevească spre a nu mai căuta pe ţigani, cînd să vor întîmpla a fugi, nici va griji de a-i căuta, cînd să vor  bolnăvi, şi cea după urmă poate să-i şi dîrvîrească făr de socoteală şi din iuţimea şi cruzimea lui să fugă; şi să se  păgubească muerea făr de dreptate. PENTRU MOŞTENIRE. 1. După ce să va înzestra fata de părinţii ei, să nu aibă nicidecum voe după moartea  părinţilor ei să între în moştenirea lor, cu cuvînt ca să pue şi zestea ei la mijloc, ci să rămîie mulţămită pe zestrea ce va fi luat.  
{100} Iară cînt o fată după moartea părinţilor ei să va înzestra de către fraţii ei numai din ceale părinteşti cu mai puţină zestre  decît s-au înzestrat mai nainte altă sor a ei, încă trăind părinţi, şi va fi această scădere din pricina părinteşti datorii ce să va fi întîmplat  după măritişul fetei dintîi, şi la urmă să va întîmpla să moară vreun frate bogat şi făr de copii, atunci fraţii ceilalţi negreşit să aibă  datorie a face una dintru aceste doao, adecă sau să împlinească zestrea cei de-a dooa fetei cu asemenea sumă, după cum s-au înzestrat şi cea dintîi,  sau să pue la mijloc toate ceale de însuş agonisite lucruri ale acelui frate mortu şi să le împarţă deopotrivă cu acea sor a lor ce au luat zestre mai  puţină. Însă aceasta să se urmeze, cînd nu vor avea şi alte surori nemăritate, carele să aibă trebuinţăde ajutoriul fraţilor, spre a să mărita,  şi de va fi averea acelui frate bogat ce au murit, atîta, încît să fie destulă, spre a lua şi fraţi partea lor ce li să cuvine, şi să se mărite şi cealalte  surori şi să se împărtăşască şi sora lor cea năpăstuită cu zestre mai puţină. 3. Iară pentru căminurile părinteşti s-au hotărît  că acela să numeşte şi iaste cămin, din care să trage şi nporecla şi neamul familii aceia, (iar nu să numesc toate moşiile căminuri), la care acest  cămin pururea să aibă protimisis cu deosebit privileghiu numai cei ce sînt parte bărbătească, adică rudele ceale ce să trag dintr-înşii, (care să  numesc aniondes), pînă la fii şi nepoţi de feciori, şi ceale de alăturea rude pînă la nepot de frate, pentru ca să nu-ş piarză porecla neamului, iar nu  şi partea femeiască, căci nu are atîta cuvînt de îndreptare a cere căminul părintesc, pentru a nu-ş pierde numele familii, fiindcă muerea să  numeşte după porecla bărbată-său; dar cu toate acestea are şi ea protimisis la acel cămin, făcînd această cerere în vremea cea orînduită, pentru rudenie.  
{102} PENTRU TRIMIRIE. 1. După cum prin pravilă orîndueşte patriarhul Atanasie ce să zice şi chesar, a treia parte iaste să urmeze, cînd  copilul va muri nevîrstnec în urma unuia din părinţii lui. Iar nevîrstniciia să înţelege însă la feciori pînă la vîrstă de ani patrusprezece, iar la  fata pînă la doisprezece ani. 2. Muerea ce au făcut copii cu bărbatul ei, după a căruia moarte de vor trăi acei copii, să aibă a lua muerea din averea  bărbată-său parte întocmai cît un copil al ei, care parte să o aibă pentru hrana vieţii, iar nu cu desăvîrşită stăpînire, adecă a o vinde sau a  o dărui la alţii, iară de vor muri copii neajunşi la vîrsta ce s-au zis mai sus, atunci ori de va făgădui muerea vădovie în viiaţa ei, ori de pohteşte a  să mărita al doilea, (fiindcă au suferit iuţimea durerilor, întristările şi primejdiile vieţii din facerea de copii), să aibă a lua a treia parte cu  desăvîrşită stăpînire, (afară numai de să va mărita a doao oară nepăzind anul jălii, de vreme ce atunci o vinovăţeşte ravila a fi lipsită de  acea parte), care a treia parte să o ia pururea, (de va fi cu putinţă), din ceale mişcătoare, priimind şi ceale din zestrea ei, cîte să vor întîmpla a fi  oareşce ponosite, iară să nu le ceară noao cu puterea preţuirii. 3. Muerea stearpă după moartea bărbatului ei să aibă a-ş lua zestrea ei deplin, de va  fi preţuită, iară de nu va fi preţuită la vremea cea orînduită să o ia, după cum să va afla, luîndu-şi şi darurile dinaintea nunţi, însă  cînd nu va fi datorie făcută de bărbată-său mai dinaintea nunţi, iar nu şi după nuntă. Să aibă a-ş lua şi teoritra în loc de a treia parte,  însă teoritra să numescu ceale ce-i va da bărbată-său a doao zi după nuntă. Asemenea şi bărbatul în loc de a treia parte să aibă a-şi  lua aşternutul patului şi calul de ginere, sau orice alt i să va da înaintea nunţii, fiindcă n-au făcut copii.  
{104} 4. Muerea stearpă după moartea bărbată-său ce nici de la altă muere nu i-au rămas cumvaş copii, de nu-i va lăsa în  diiată legat, adecă danie, măcar cît o jumătate de trimirie, i să dă dreptate a o lua pentru cel cu lineşte de mulţi ani traiul lor; asemenea iaste să se  urmeze şi la bărbat. Însă aceasta hotărîm a să urma, cînd mortului îi va rămînea avere. 5. Averea celuia ce va muri făr de copii, să se facă trei  părţi, însă o parte pentru sufletul mortului, şi alta pentru obrazul ce trăeşte dintre soţii (însă de au făcut copii şi au murit sau atunci în grab, sau  pînă a nu ajunge la vîrsta ce s-au zis mai sus, iar de va fi trecut al patrusprezecelea anu feciorul şi fata al doisprezecelea şi vor fi murit, atunci, obrazul ce  trăeşte, iaste desăvîrşit stăpînitor şi moştenitor pe ale mortului prin mijlocirea copilului, după cum mai sus s-au arătat), şi a treia parte  părinţilor sau moşilor celui mort. Dar toată acea avere să se preţuiască de oameni vrednici de credinţă şi deastoinici de a cunoaşte şi a deosebi  preţul fieştecăruia lucru, împreună şi cu omul domnesc ce să va orîndui într-adins pentru aceasta; şi aşa să iasă partea sufletului în bani,  după cum mai pe larg aceasta să coprinde şi s-au orînduit în hrisovul ce s-au făcut pentru legata, (adecă dănii ce să fac prin diiată) şi alte mili;  asemenea şi ceialaltă a treia parte care iaste să ia obrazul ce trăeşte al unuia din părinţi, să se dea iarăşi în bani, răscumpărîndu-să ceale  nemişcătoare de către rudele celui mort din care să trage, sau şi de către rudele de alăturea, însă numai de către fraţi, iar nu şi de alţi; măcar  şi în scris de vor fi lăsat în diiată lucruri nemişcătoare pentru ceale zise doao părţi, să nu să ţie în seamă, ci să se răscumpere. Iară de  vor fi ceale nemişcătoare din cele ce să numesc căminuri, să nu să înstreineze de la neamul, de unde s-au tras cel mort, ci să aibă putere şi ceale mai  de departe rude să le răscumpere cu bani.  
{106} 6. După ce să vor scoate toate datoriile mortului ce va avea, din cîtă avere lămurită va rămănea, are a să face împărţeala  trimirii, după cum mai sus s-au arătat. PENTRU DIIATĂ. 1. Cei ce vor face dieţi, să fie cu minţile întregi şi făr de vigleşug să arate în dieţile  lor tot adevărul al averii şi a datorii lor. Să nu lepede din moştenire pe moştenitorii lui cei adevăraţi, făr de a nu arăta vina lor; nici să lase cea mai  multă parte din averea lui la vreunul din rudele lui, pentru multa dragoste ce va fi avînd spre acela, năpăstuind pe ceilalţi ce sînt tot de o treaptă împreună  moştenitori, din care aceasta lasă greotate sufletului său şi prigoniri între rudele lui. Şi mai în scurt dieţile să-şi aibă cea cuviincioasă adeverire a  marturilor celor vrednici de credinţă şi mai vîrtos a arhiereului locului sau a altui mai de cinste bisericesc obraz, cînd nu să va afla aproape scaun de arhiereu. 2.  Părinţii şi copii au a lua din averea mortului a treia parte, cînd mortul nu le va lăsa prin diiată această parte de moştenire ce fireşte li să cuvine, ci îi va  năpăstui, orînduind aiurea alte mili cu scăderea aceştii drepte şi fireştii clironomi. Copii şi nepoţi lor, ca unii ce sînt rude de jos, (adică cationdes),  să protimisesc de toate rudele ceale de sus, (adică aniondes) şi toţi aceşti aniondes să protimisesc de rudele toate ceale de alăturea. 3.Cînd diiata nu  urmează pravilii, ca să lase mortul într-însa căzuta moştenire părinţilor sau fiilor, (carii şi făr de diiată moştenesc fireşte), aceştea pot  atunci a strica acea diiată, iară ceale de alăturea rude n-au  
{108} acet privileghiu, adică de a strica diiată, făr de numai de care cumvaş cel ce au făcut diiată, au lăsat moştenitori obraze de necinste  şi de pravilă nepriimite. 4. Cîţi vor muri făr de copii şi lipsiţi de rude aniondes, adică din carii să trage negreşit să lase a treia parte din averea lor la  cutiia cea de obşte a milostenii pentru folos sufletului lor; asemenea şi cei ce vor muri avînd copii şi făcînd diiată, să orînduiască negreşit din ceale  ce lasă pentru suflet oareşcare parte şi la cutie, urmînd hrisovului domnesc ce s-au făcut pentru aceasta, căci cei ce vor trece cu vederea cutiia şi nu-ş  vor aduce aminte de dînsa, să ştie că, neţiindu-să în seamă diiata lor, să va strica orînduelile ce scrie într-însa, spre a-şi lua cutiia partea  cea orînduită după hrisovul ce s-au zis. PENTRU EPITROPI. 1. Epitropiia după pravili acolo să cuvine, unde iaste şi moştenirea. Măcar că pravila  depărtează pe mueri a nu fi epitroape, dar mumei cînd nu să va mărita sau nu va avea copii de la alt bărbat mai nainte, îi dă putere a fi epitroapă copiilor  pe periusiia tatului lor. Deci cînd cinevaş va orîndui strein epitrop, iară nu dintre rude, negreşit să arate pricina, pentru care lăpădînd pe cei de casa lui,  face streini epitropi. Numai ori de casa lui ori strein va orîndui, cînd să va arăta rău chivernisitor, să fie lepădat şi să se orînduiască altul vrednic şi  credincios, ca să nu să prăpădească lucrurile copiilor săraci. 2. Epitropi, ori însuşi muma ori alţii de casa copiilor săraci vor fi sau şi streini,  îndată ce vor priimi epitropiia, să aibă datorie a face doao catastişe curate de toată averea moştenirii acelor nevîrstneci, dintre care unul să iscălească  de epitropul, căruia i să încredinţează epitropiia,  
{110} şi să se dea a fi supt păstrare ori la mitropolie ori la episcopii ori la una din mănăstirile ceale mari, ca la vremea vîrstii copiilor să-l  aibă ca o povaţă acel catastih a-ş cere moştenirea lor; iar celălalt catastih, (de va fi muma epitroapă), să se adevereze cu iscălitura mitropolitului şi a  rudelor mortului, iar de va fi strein epitrop sau măcar şi dintre rudele ceale mai de departe, atunci să se iscălească şi de către epitropii de obşte şi să  să dea în mîna celuia ce priimeşte epitropiia. Acestea ce să poruncesc şi în hrisovu nostru ce iaste făcut pentru epitropie, fiind foarte cu orînduială  bună, să se păzească neschimbat. 3. Aceşti epitropi să aibă a să sîrgui, purtînd grija nu numai pentru păstrarea lucrurilor ce vor avea supt epitropiia  lor, ci să grijască şi pentru sporirea lor, ca, de va fi cu putinţă, din rodul şi din venitul acei averi să să hrănească şi să se îmbrace copii săraci  şi încă să se plătească datorii (de vor fi); iară de nu va prisosi din venit a să plăti şi datoriia, atunci să aibă voe prin ştirea mitropolitului a vinde  şi din ceale mişcătoare lucruri, mai vîrtos din cele ce vor fi mai supuse stricăciunii, ca să nu să îngreuneze copii săraci cu dobînda datoriilor. Pe  lîngă acestea toate, epitropi aceştea să aibă a ţinea doao catastişe, însă unul de venituri şi altul de cheltuieli, şi să aibă a da pe tot anul  socoteală la mitropolitul şi la epitropi de obşte ce s-au zis, după cum mai pe larg să coprinde în domnescul nostru hrisov ce s-au făcut pentru aceasta.  PENTRU ÎMPRUMUTĂRI. 1. Datornici de acum înainte să nu mai metahirisească zapise făr de nume, ci în scris să se însemneze în zapise numele sau  al însuş împrumutătorului sau al altuia al căruia va vrea împrumutătoriul; şi negreşit  
{112} zapisul să fie adeverit de trei marturi care însuş să vază cu ochii împrumutarea ce să va face. 2. După ce va trece sorocul zapisului,  negreşit să aibă datorie împrumutătoriul să-ş ceară banii de la cel ce l-au împrumutat, sau cu judecată sau făr de judecată, însă  înaintea altor obraze de cinste, şi să nu tacă, lăsînd să treacă vreme cu tăcere, care tăcere va da pricină de tăgăduire sau de alte pricini, şi  pentru ca să nu să îngreuneze cei împrumutaţi cu dobînzi prin dălungirea vremi; şi de nu va putea să-i ia la soroc din pricina sărăcii celui  împrumutat sau din îndărătnicire, încai să o facă aceasta, pentru ca să nu-i poată tăgădui 3. De cîte ori va da cel împrumutat mulţi sau  puţini bani din datoriia lui, să-i scrie în dosul zapisului sau să ceară deosebită adeverinţă, iară să nu-ş încredinţeze darea numai la ipolipsis  a împrumutătoriului sau la însemnarea catastihului său sau la ipolipsis acelui obraz prin care să dau bani. De vreme ce cînd să va întîmpla acel fel de  pricină, atunci judecătoriul negreşit numai la adeverinţe să ia aminte, iar cuvinte deşarte să nu fie priimite, nici catastişe ale celui împumutat afară  numai cînd să va întîmpla să se răue adeverinţa, pentru că numai atunci are a urma judecata după pravili; iară datul şi luatul e să întîmplă  între ţăranii cei proşti, să se facă supt mărturiia preotului enorii i a pîrcălabului sau celor mai bătrîni ai satului, a cărora mărturie are datorie  judecătoriul să o cerceteze, pentru ca să nu să facă şi la aceasta catahrisis, adecă rea urmare. 4. Cînd cinevaş, împrumutîndu-să, va une zălog  vreun lucru nemşcător cu soroc în scris şi de va coprinde  zapisul celui împrumutat ca, neplătindu-să banii, să stăpînească împrumutătoriul  zălogul, să nu rezeme numai la puterea acelui zapis, crezînd că să va face stăpîn zălogului,  
{114} ci să dea jalbă, cerîndu-ş banii, şi judecata după ce îi va pune şi alt soroc, de nu va griji cel împrumutat a plăti şi la acest  soroc de-al doilea, atunci cu hotărîrea judecăţii să se scoaţă zălogul la mezat, ca oricare va da mai mult, să se protimisească a-l cumpăra;  din  care bani să-ş ia împrumutătoriul dreptul lui deplin şi cel împrumutat să se folosească cu prisosul banilor şi să nu mai aibă cuvînt de  îndreptare asupra împrumutătoriului a zice că l-au năpăstuit, pentru care şi pravila asemenea zice, căci într-alt chip cu prelungirea vremii nu să  poate stăpîni zălogul. PENTRU CHEZĂŞIE. 1. Cînd să face cinevaş chezaş platnic în zapisul vreunui îndatorat, să nu să osîndească de la  judecată decît a plăti banii, ci mai întîi să să osăndească cel ce iaste cu adevărat dator, dîndu-i-să şi soroc; şi la soroc de nu-i va  plăti, să i să ia zăloage şi acelea iarăş cu soroc şi după soroc, de nu va griji să plătească banii, atunci să se vînză zăloagele prin mezat  şi cîţi bani vor rămînea neplătiţi, neavînd cel împrumutat altă avere, din care vrîndu-să să se platească toată datoriia, atunci chezaşul  să plătească banii aceia ce nu să vor ajunge. Dar cînd cel împrumutat va avea acest fel de zăloage coprinzătoare de datoriia lui, atunci chezaşul să  aibă voe a să lepăda de vina chezăşii, dînd pe faţă pe cel împrumutat împreună cu zăloagele la împrumutător înaintea judecăţii. 2.  Cînd cel împrumutat iaste de tot sărac, atunci chezaşul lui negreşit făr de altă vorbă să se osîndească a plăti acea datorie, sau ca unul ce s-au  socotit să înşale pe împrumutător sau ca unul ce s-au făcut chezaş făr de a nu-ş lua seama. 3. Cînd cel ce iaste cu adevărat dator, lipseşte,  şi atunci iarăşi să nu  osîndească judecătoriul numai decît pe chezaş, ci să-i dea soroc, după locul  
{116} unde să află cel împrumutat, ca să fie destul acel soroc, sau să meargă singur el să-l aducă, (de va fi şi chezaşul cu atîta  credinţă a nu dosi), sau să-i scrie sau să facă orice altă mijlocire va şti, ca să-l aducă, şi după soroc, de nu va veni cel împrumutat, atunci  să se osîndească chezaşul. 4. Chezăşiia muerii şi zălojrea lucrurilor ei de zestre, ce să va face pentru bărbată-său, să nu să ţie în  seamă şi să nu aibă tărie, iară de să va dovedi că muerea s-au împrumutat acei banipentru a sa trebuinţă, şi a dat zapisul ei, zălojind şi  lucruri de ale ei, atunci să se osîndească ia de a plăti acei bani. 5. Pentru ca să nu aibă muerile în urmă cuvînt de îndreptare să zică, că măcar  că au scris în zapis că s-au împrumutat acei bani pentru trebuinţa ei, dar au fost pentru trebuinţa bîrbată-său, şi, momită fiind sau silită de  către dînsul, au dat al ei zapis ori s-au iscălit în zapisul bărbată-său sau ca o chezaşă sau ca una ce s-ar fi împrumutat împreună cu  dînsul, pentru aceia să arate în zapisul ei în scris feliul şi trebuinţa, pentru care să împrumută acei bai, în care zapis să se iscălească marturi şi  tată-său sau fraţi ei sau unchii sau alte rude ale ei. Căci oricare va împrumuta de acum înainte, trecînd cu vederea această orînduială ce s-au zs  mai sus, unui ca aceluia să nu i să dea ascultare de către judecată, dînd vreodinioară jalbă asupra muerii. PENTRU DOBÎNZI. 1. De să va întîmpla  să moară cinevaş neavînd aveare destulă a să plăti întîi capetele datorii lui şi de să va dovedi cu adevărat că împrumutătoriul s-au  lenevit a face cerere, atunci dobînzile ceale trecute care va fi dator mortul, să nu să plătească, ci să rămîie păgubaş împrumutătoriul  
{118} pentru lenevirea lui, căci n-au grijit a cere dobînzie încă fiind în viiaţă mortul ce-i era dator, iară de să va dovedi că  împrumutătoriul nu s-au lenevit, dar din pricina mortului, rău de plată fiind, nu i-au plătit şi va avea mortul avere destulă spre împlinrea celor mai de  trebuinţă şi spre a nu rămînea de tot lipsiţşi copii lui ce sînt moştenitori, atunci să se plătească dobînda zecea unsprezece făr de  încărcătură, (însă de va fi datoriia capete curate), fiindcă şi dobînda datorie se numeşte a mortului şi pentru aceia se protimiseşte şi de legata,  fiindcă aceste legata sînt dar, iar nu datorie. 2. Moştenitoriul celuia ce va muri cu datorie, să nu plătească dobîndă pentru datoriile mortului pînă la un  an deplin după moartea lui, iar după ce va trece anul, atunci să plătească dobîndă, de vreme ce în sorocul acesta să face stăpîn pe moştenire,  însăde va avea de unde să plătească, iară cei ce vor fi lipsiţi, să nu să sugrume cu dobînda. 3. Măcar că dobînda iaste de tot oprită, darpentru  lesnirea neguţătorii şi a trebuinţei oamenilor, să aibă a să urma la pungă cîte t(a)l(eri) cincizeci; şi de să va arăta vreodinioară de acum înainte  la judecată, că s-ar fi dat şi s-ar fi plătit mai multă dobîndă decît aceasta,să aibă datorie judecătoriul a scădea acel prisos, fiind împotriva  pravili, şi să hotărască numai atîta dobîndă, adică t(a)l(eri) cincizeci la pungă pe an; iar la alişverişul ce să va fi făcut mai de demult, şi să  vor fi spart şi zapisile, să nu mai între în cercetare, ca să să încontenească acest fel de pricini şi să nu să mai prelungească a nu avea sfîrşit. Ci  împrumutătoriul să priimească drept capete pentru atîtea dobînzi ce va fi luat mai nainte, ca să nu să osîndească cel împrumutat a plăti  dobîndă peste dobîndă, şi mai vîrtos cînd va fi şi sărac.  
{120} PENTRU ANARGHIRE. 1. Cel ce va da zapis de datorie şi sau nu va lua banii nicidecum sau va lua mai puţini din cît scrie zapisul lui, sau de au  dat zapis în silă, are voe pînă la doi ani să-ş defaime zapisu săi şi să-l strice, iar după ce vor trece doi ani, să nu i să mai dă ascultare, ce  să osîndeşte să-i plătească. 2. Asemenea şi cel ce va avea zapisul, să nu tacă în sorocul acesta de doi ani, de vreme că într-alt chip, dînd  cinevaş zapis sau asupra beţii sau în altă oareşcare stare ca aceasta, să poată să nu-l ştie acel zapis, mai vîrtos poate cellalt să-l fi făcut şi  cu vicleşug. Iară de să va întîmpla să dea cinevaş acest fel de zapis de silă sau de ruşine i, cerîndu-ş zapisul o dată şi de doao ori, n-au  putut să-l ia, atunci să aibă datorie să o arate la arhiereul locului sau la alţi oameni vrednici de credinţă, pentru ca să aibă a să ajuta la osîndirea de  doi ani sau şi a tăcerii. 3. Iară cînd după doi ani, făcînd cinevaş pîră asupra zapisului său, ca să-l strice, va putea dovedi prin mărturii  vrednice de credinţă, că ş-au plătit datoriia, dar s-au zăticnit într-acei doi ani trecuţi din vreo întîmplare mare, din care nu-i era prin  putinţă să facă pîră, sau nefiind de faţă sau robit fiind din pricină de răzmiriţă sau împlîndu-să moartea celui ce va fi luat zapisul sau  din altă întîmplare ca aceasta, din care s-au zăticnit a-l trage şi la judecată, atunci să i se dea ascultare şi să-i fie pîra priimită şi să  rămîie făr de tărie pravilile anarghirii. 4. Pentru ca să nu să mai întîmple de acum înainte acest fel de prigoniri şi pîri de anarghirie, adică de a să  defăima de către cei ce sînt datori, zapisele lor, că sînt făr de dreptate, pentru aceia de acum înainte negreşit să se facă zapisele înaintea a trei marturi   (cel mai puţin) de cinste şi vrednici de credinţă, cum mai sus s-au arătat.  
{122} 5. Cînd cel împrumutat îş tăgăduieşte zapisul şi iscălitura sa, de să va dovedi din alte iscălituri ale lui, că acea iscălitură  iaste a lui adevărată, sau să va dovedi prin mărturii adevărul, carii vor mărturisi că cu  adevărat s-au numărat banii, atunci să nu i să dea ascultare,  ci să se osîndească a-i plăti. PENTRU MARTURI. 1. Pentru marturi are datorie judecătoriul să cerceteze întîi de leagea celor ce vror fi să  mărturisească, de vreme ce altă lege fiind, nu să priimeşte mărturiia ce va da asupra creştinului pravoslavnic. 2. Al doilea are datorie să cerceteze pentru  urmarea vieţii şi a faptelor lui, adecă de sînt bune şi de iaste om de cinste, şi cînd să va cunoaşe a fi într-acestaş chip, iaste priimit de martur. 3.  Măcar că pravila opreşte a nu se priimi mărturiiia prietenului ş-a vrăjmaşului, dar judecătoriul să cerceteze, ca nu care cumvaş de prieteşug sau de  pizmă mărturiseşte cinevaş, şi aunci să nu i să priimească mărturiia; iar de va fi şi prieten, dar cu bună ipolipsis, sau măcar şi neprietin, dar  ştiut de om cu cuget nevătămat, să se priimească spre mărturie prin înfricoşările bisericeşti, pentru că la alişverişuri cei ce sînt de altă  ţară sau streini de tot şi fără de nici un amestec, nu pot avea nici o ştiinţă. 4. Să cerceteze judecătoriul de iaste sărac şi prost şi om nebăgat  în seamă, care poate ori pentru sfiială ori din neajungerea minţii sau şi pentru vreo mituire să mărturisească minciuni; şi cînd să va cunoaşte  într-acestaş chip, nu iaste priimit şi în scurt oricare va fi în bănuială, nu iaste priimit, iar care va fi cu bună ipolipsis, iaste priimit.  
{124} 5. Marturii ce sînt oameni de casă, nu sînt priimiţi, însă mărturii de casă să numesc şi sînt cîţi  rude; iar de va fi vreo  pricină foarte de taină, la care cei streini n-au nici o ştire, atunci cu nevoe face trebuinţă să se asculte mărturiile rude, însă ceale mai de departe rude,  de-al patrulea spiţă, iar nu aşa fişcare şi cum să va întîmpla pentru orice pricină. 6. Mărturii de casă să numesc şi sînt şi tovaroşii  celui ce are să aducă marturi, şi cei ertaţi de el din robie şi slugile; însă tovaroşi să numesc cei ce încă au între dînşii tovărăşie; cum  şi slugele cei ce încă să află în slujbă, iară nu cei ce ş-au izbrănit tovărăşiia sau au eşit din slujbă şi sînt slobozi fiindcă şi  mărturiia unora ca acestora, de vor fi vrednici de credinţă, poate a fi priimită. 7. Marturii trebue să fie chemaţi înadins de către cei ce vor să facă zapis  sau zălojire sau vreo altă scrisoare oricum va fi, şi aşa să le fie mărturiia primită, fiindcă cei ce mărturisesc cum că, după întîmplare trecînd,  au auzit, nu sînt priimiţi. 8. Marturii la pricini de vinovăţii se trag făr de voia lor şi să silnicesc a mărturisi, aducîndu-să cu poruncă; iar la pricini de  dat şi de luat să chiamă de către cel ce are trebuinţă să dovedească zisele lui, făr de a nu să chema cu zapciu, de vreme ce, chemîndu-să cu  zapciu, să vede că să silnicesc. Iar de să vor înfăţişa acei marturi o dată şi vor zice că ştiu oareşce la acea pricină, atunci, făcînd  trebuinţă a să cerceta mai cu amăruntul şi al doilea, să se aducă. Asemenea de va fi şi vreo pricină mare,  să chiamă cu porucă, de să va  hotărî de către Domn şi de iaste trebuinţă. 9. Marturii carii mărturisesc la aşa, (adică carii ic că au văzut şi au auzit), sînt priimiţi; iar cei ce  mărturisesc la nu sau la ba, (adică că n-au văzut sau n-au auzit), nu sînt primiţi.  
{126} PENTRU JURĂMÎNT. 1. Jurămîntul să orînduiaşte la orice fel de pricini ce sînt de tot cu îndoială şi întunecate şi nu  iaste cu putinţă a să dovedi sau prin marturi sau prin scrisori sau prin alte mijlociri; şi totdeauna, cel ce o tăgădueşte, să osîndeşte a face jurămînt,  însă de nuva avea pîrîşul marturi spre dovadă, după cum s-au zis, şi va vrea să pue la jurămînt pre cel ce tăgăduiaşte. Cela ce va cere  vreun lucru al său de la cinevaş, cu cuvînt că ori i l-au furat şi l-au pierdut sau l-au stricat sau că i l-au dat pentru trebuinţa lui şi l-au răpus,  de nu vor mărturisi însuşi ei, cercetîndu-să, atunci trăbue să facă jurămînt, mai întîi, că cu adevărat iaste păgubaş de acel lucru  pentru care jălueşte, şi al doilea să dea încredinţare preţului celui adevărat pentru lucru ce cere (însă de-l va şti preţul), şi dovedindu-să  cu cercetări după pravili furul sau cel ce au luat şi răpus, aşa să i să plătească. Iară de nu-l va şti preţul, cît pentru lucrurile ceale furate,  neştiut fiind preţul lor, de să va osîndi furul, ca să-l plătească şi mai cu mult preţ, drept pedeapsă i să va socoti. Iar cel ce va pune de acum  înainte vreun lucru supt păstrarea cuivaş sau îl va da să-l metahirisească, negreşit trebue sau să-l preţuiască sau să-l scrie în adeverinţa  ce va lua de la acela, întru a căruia mînă îl dă spre păstrare sau spre a să sluji cu dînsul, pentru ca să poată jdecătoriul încai din semnele, cu care  să va scrie acel lucru pierdut, să-i dea preţul. 3. Cel ce porneşte pîră de vinovăţie asupra cuivaş, întîi trebue să facă jurămînt, cum că  într-adevăr face acea pîră, iar nu cu vreo pizmă. 4. Preoţii şi diiaconii sînt datori a priimi jurămînt la tăgăduirile ce să fac asupra pîrilor ce  să pornesc împotriva lor, de vreme ce pravilile  
{128} nu deoseibesc pe unii ca aceştea asupra pîrilor; şi hotărîndu-să jurămîntl de către judecător după pravili, mitropolitul are  să-l săvîrşească cu mijlocirea cea mai cuviincioasă, după cum i să va părea, asemenea şi episcopi la episcopii. PENTRU BĂRBAT ŞI  MUEREA LUI. 1. Precum muerea nu să vinueşte pentru datorii şi alte alişverişuri ale bărbată-său, asemenea nu să trage la judecată nici pentru  vinovăţiile bărbată-său, orice fel de vină va fi, făr de numai de să va dovedi că şi ia au fost pornită de sineş, adică din fireasca ei răotate  spre acea vină, fiindcă de să va dovedi într-acestaş chip, atunci şi ia să vinueşte. Iară la vină de hainlîc nu iaste destul răspunsu al muerii a zice  numai că nu iaste amestecată cu bărbată-săi la acea faptă, ci de va şi tăcea şi nu va chibzui mijloc a arăta acea rea faptă a bărbată-său,  să vinueşte ca una ce au ştiut şi n-au vrut să o zăticnească, fiindu-i prin putinţă. 2. Asemenea şi bărbatul nu să trage la judecată pentru  alişverişurile şi datoriile şi vinele muerii lui, cînd el nicidecum nu va fi împătăşit la acelea, precum şi cînd să va dovedi că iaste  împărtăşit, să vinueşte. PENTRU PĂRINŢI ŞI COPII. 1. Părinţii nu să trag la judecată pentru alişverişurile copiilor lor, făr de numai de  să vor dovedi, că şi ei au fost tovaroşi cu copii lor sau că i-au avut ei orînduiţi la neguţătorii şi alişverişuri, fiindcă atunci să vinuesc. 2.  Părinţii nu să vinuesc la vinovăţiile copiilor lor celor de vîrstă, orice fel de vinovăţii vor fi; iar de să vor cunoaşte, că şi ei au fost părtaşi  
{130} cu copii lor, şi să vor dovedi prin bune dovezi, atunci să vinuesc; iar de vor fi copii supt ocrotirea părinţilor, fiind încă nevîrstneci, şi  vor greşi, atunci să vinuesc părinţii pentru nepurtarea de grijă a fiilor lor şi pentru rea creştere şi nepovăţuire. 3. Asemenea şi copii nu să vinuesc  la alişverişurile şi datoriile părinţilor lor pînă cînd sînt părinţii lor în viiaţă; însă fiiului celui bine mulţămitor i să cade a nu trece  cu vederea pe tată-său, în vreme ce să trage sau să pune la închisoare, fiind el bogat; iar cînd acel fiiu să va arăta nemulţămitor către  părinţii lui,atunci are datorie părintele cel de obşte, adică oblăduitoriul locului, să silească şi făr de voia lui pe acel fiiu nedoritor, ca să-l ajute pe  tată-său, în vreme ce va pătimi în scăpătăciune, şi să-l supue spre ajutoriul datoriilor părinteşti. Asemenea nu să vinuesc copii nici la  vinile părinţilor lor, afară numai de să vor dovedi că au fost şi ei amestecaţi la greşalile acelea ale părinţilor lor, făr de a nu să ajuta cu cuvînt de  îndreptare, cum că s-ar fi silit şi s-ar fi îndemnat făr de voia lor de către tatăl lor, fiindcă la ceale rele nu să cuvine a să supune nici părinţilor  lor ce nu să poartă părinteşte, că datoriia părintească iaste, ca pururea spre ceale bune să îndrumeze pe fii lor. PENTRU PROTIMISIS. 1. Cînd va vrea  cinevaş să vînză un lucru, să aibă datorie a da în ştire întîi rudelor ce vor fi părtaşi la acea moşie cu dînsul sau răzoraşi şi în  urmă la rudele lui ceale mai de aproape, însă la cei carii să trag dintr-însul şi la cei din carii să trage el şi la fraţi i la nepoţi de fraţi, la unchi şi la  copii unchilor, iar nu mai mult; după aceştea să dea în ştire la cei ce vor avea vreun amestec şi împărtăşire la acea moşie, măcar  
{132} nu fie nici rude, şi în urmă la vecini şi la lăcuitorii cu carii împreună îş plăteşte birul său, ori tot la acel sat ori tot la acea  mahala; şi în urma tuturor acestora să dea în ştire celor ce să or alătura cu acea moşie despre vreo parte; şi cînd aceştiia toţi să vor lepăda de  privileghiul de protimisis ce au, atunci stăpînul să-ş vînză moşiia lui făr de frică la orice feliu de muşteriu să va întîmpla; şi cînd în  urmă cei ce au protimisis, să vor căi şi vor cere această protimisis, să nu li să mai dea ascultare. 2. Vînzările de lucruri nemişcătoare niciodată să  nu să facă într-ascuns şi la fişcare loc, ci să se facă în oraş mare sau mic şi negreşit să se însemneze locul, unde s-au scris acel zapis; şi  pentru mai buna încredinţare să se întărească aceale cumpărări  de lucruri nemişcătoare de către domnie, arătîndu-să Domnului prin  anaforaoa boerilor. 3. Sorocul de protimisis la cei ce sînt de faţă şi la cei ce văd şi aud vînzarea, iaste treizeci de zle, iar la cei ce lipsesc, iaste patru luni. 4.  Cînd unii ca aceştea, cîţi au protimisis, pînă a nu să lepăda de protimisis, socotindu-se întru acest orînduit soroc, vor vrea să cumpere, măcar  de l-au şi vîndut stăpînul, au dreptate să-l răscumpere cu acelaş preţ ce s-au vîndut, neputînd a cere cumpărătoriul dobîndă pentru  baii lui, nici răscumpărătoriul a cere roduri. 5. Deci cumpărătorii streini să se ferească a nu face vreo sădire pe moşiia aceia sau zidire sau prefacere,  pînă a nu trece sorocul de treizeci de zile şi de patru luni, pentru că pornindu-să jalbă de protimisis şi dîndu-să dreptate celui ce au jăluit, îş  pierde toată cheltuiala. 6. Sorocul de treizeci de zile şi de patru luni să se socotească din zioa ce au aflat vînzarea cel ce are protimisis, care zi cu jurămînt să  încredinţeze judecata, că atunci au aflat, adică cînd ş-au pornit jalba, iară să nu numere din zioa vînzării.  
{134} 7. Cîţi vor fi călătoriţi în loc depărtat pentru pricini deobşte ale ţării sau sunt surguniţi sau robiţi sau, şi de se află de  faţă, dar sunt zăticniţi din vreo întîmplare din cele deosebite, cum de oaste  sau de alta asemenea, sau nu ş-au săvîrşit doaozeci şi cinci de ani ai  vîrstii lui, nefiind supt epitrop sau purtător de grijă, (de vreme ce cînd se află supt epitrop şi purtător de grijă şi acel epitrop să va lepăda de acea  protimisis, nu mai are putere acea pretenderimă de protimisis ce va face copilul după vîrsta de ani 25), au soroc de patru ani şi întru acest să dă ascultare  pîrii lor. 8. Cînd vînzătoriul va avea datornici şi să vor lepăda toţi, cîţi au privileghiu de protimisis, şi vor avea datornicii să cumpere acel lucru  nemişcător, atunci să protimiseşte dintre datornici cel ce are să ia mai mulţi bani, cu preţul ce va da alt strein. 9. Cînd cinevaş va vinde vreun lucru  nemişcător al său făr de ştirea celuia ce are protimisis, înşălînd la aceasta şi pe cumpărător, şi în urmă ce judecată va lua cel ce are  protimisis, atunci vînzătoriul să plătească cumpărătoriului toată paguba şi să se osîndească şi la orice pedeapsă va hotărî judecata. 10.  Asemenea şi cumpărătoriul de au ştiut că are altul protimisis şi, aşăzîndu-să cu vînzătoriul, s-au făcut că n-au ştiut, cu  socoteală, ca să treacă vremea sorocului şi în urmă după trecerea vremi să stăpînească, atunci nu numai să fie lipsit de acel lucru, ci să se şi  păgubească, după cum să va găsi cu cale de către judecată. 11. În zapisul vînzării să se iscălească toţi cîţi au protimisis şi s-au  lepădat; iar de nu vor vrea unii dintre dînşii să iscălească şi vînzătoriul să sugrumă de trebuinţă, atunci să arate domnii pentru aceasta şi  domniia pe unii ca aceia îi va sili sau să cumpere sau să iscălească, pentru ca să-ş aibă cumpărătoriul siguranţiia lui. 12. Pentru ca să se facă  cumpărătorile şi vînzările mai sigure şi temeinice şi ca să nu să întîmple înşălăciuni şi pricini de judecăţi în urmă  
{136} şi pentru ca să se păzească ceale de mai sus pravili, să se arate zapisul vînzării la judecătoriia din partea locului şi să se cerceteze  de către judecători, întîi zapisile ceale vechi ale vînzătorilor şi cîte cărţi vor avea pentru acel lucru vînzător; iar de nu vor avea zapise sau cărţi  vechi, să se lămurească întîi hotărniciia şi cercetarea de cît loc stăpîneşte, orînduindu-să hotarnici sau făcîndu-să cercetare cu  amăruntul şi de faţă de către toţi vecinii şi, după ce va lua acea trebuincioasă adeverinţă în mîna lui, atunci să poată să vînză. Al  doilea, să se creceteze de au dat în ştire la cîţi au protimisis, cum mai sus arătăm. Al treilea, de vînd cu voia lor şi nesiliţi. Al patrulea, de au luat banii,  deplin. Şi la aceste cercetări să fie de faţă şi marturi vrednici de credinţă, carii să iscălească în zapise, întru care să cuvine a arăta şi  hotarăle şi stîmjînii după cartea de hotărnicie. Şi în urmă să le întărească şi judecătorii şi să le treacă în condici, ca să nu să  întîmple la urmă pricini de judecăţi din răpunerea zapiselor, sau să se facă că le-au pierdut. Şi mai vîrtos spre mai multă sănguranţie,  vînzările şi cumpărătorile de lucruri nemişcătoare şi cercetările ce să orînduesc pentru unile ca acestea şi trecerea zapiselor şi altor asemenea  cărţi în condici şi întăririle să se facă aici la scaunul domnesc, iar ceale de la judeţile ot prez Olt pentru mai multă lesnire, cîţi vor vrea, să se  facă la Craiova; şi cîţi vor cere şi carte domnească, să li se dea după cercetările ce să vor face. A să trece zapisile în condici, atît de  trebuinţă şi de folos iaste, ca nu numai cei ce de acum înainte vor cumpăra vreun lucru nemişcătoriu, li să cade negreşit a păzi aceasta, ci şi cei ce  vor fi cumpărat mai nainte, trebue să o facă pentru folosul ei. Iar condicile acestea să fie deosebite şi supt păstrare pururea la mitropolie şi la episcopi, cu  pecetea şi iscălitura mitropolitului, ca să nu mai rămîie bănuială de schimbare de acelea cărţi şi de vicleşug. De la unile ca acestea să nu ceară  de către nimini bani mulţi sau puţini, sau zciuială, ci numai oareşce puţin pentru osteneala logofeţelului ce trece în condice acest fel de cărţi şi  zapise.  
{138} 13. Cînd să va vinde lucru nemişcător, de nu va avea acel vînzătoriu rude şi vecinii lui nu vor cere acea protimisis, atunci să se  protimisească la acea cumpărare cel întîi stăpăn şi vînzător acelui lucru sau rudele lui ceale mai de aproape, însă în vremea sorocului celui de  treizeci de zile şi de patru luni, iar nu mai mult; şi cînd aceştiia nu vor vrea să-l cumpere şi va trece vînzarea la al treilea obraz, să nu mai aibă dreptate  de protimisis, dar şi vînzătoriul să fie dator a da ş-acelora ştire, adică la cel dintîi stăpîn şi vînzătoriu acelui lucru i rudelor ui. 14. Cînd prin  cercetare cu amăruntul să vede cinevaş sugrumat de datorie şi nu are alt mijloc de plată, spre sporirea preţului lucrului nemişcător să se facă mezat prin  poruncă g(o)sp(o)d către starostea; sau cînd vor avea împărtăşire la vreun lucru nemişcătoriu şi nu să vor putea învoi la împărţeală,  să-i cerceteze preţul prin mezat; şi mai vîrtos cînd să va întîmpla pricină de mare nevoe şi să va hotărî din Divan g(o)sp(o)d să se facă  mezat. Iară cel din urmă preţ ce va eşi la mezat, să se arate la rudă sau la cel cu care împreună să împărtăşaşte cu stăpînirea sau la  vecinu ce va avea protimisis, carii aceştiia de să vor lepăda de protimisis, să se întărească vînzarea de către domnie. 15. Cînd să va vinde venit de  moşie mănăstirească sau boerească sau ţărănească, să se protimisească la vînzarea acelui venit rumînii ce sălăşuescu pe acea moşie,  cu cea cuviincioasă încredinţare de banii vînzării; şi să sigurefsească vînzarea a nu călca peste moşiia vecinului; iară de nu vor face nici una  dintr-acestea, atunci să-ş piarză protimisis.  
{140} PENTRU VÎNZAREA CEA FĂR DE TEMEIU. 1. De vreme ce pravila zice, cum că cele ce să fac cu înşălăciune, nu au tărie,  pentru aceia de acum înainte, cînd să va vinde vreun lucru, să se facă cercetare într-acestaş chip: însă mai întîi de au fost vînzătorul  nevîrstnic, adică mai mic de doaozeci şi cinci de ani, şi făr de a nu fi supt purtător de grijă. Al doilea, de au fost nebun şi neajuns la minte. Al treilea, de au  vîndut de silă şi de frica cumpărătorului. Al patrulea, cînd să va face înşălăciune la vînzarea vreunuli lucru al căruia nume să poate potrivi cu  altul care să nu fie tot de o stare şi de un preţ, sau cînd să va face vicleşug la materiia lucrului ce să vinde, precum am zice că vinde cinevaş aramă drept  aur; şi peste toate, cînd vînzarea să va face pe taină de mărturie de obraze vrednice de credinţ, căci unile vînzări ca acestea nu au tărie. PENTRU  HOTĂRNICIE. 1. Hotărniciia să aibă a să urma întocmai după orînduiala ce au făcut răposatul întru fericire Constandin V(oe)v(o)d Mavrocordat,  însă să aibă a să săvîrşi prin trei judecăţi, iară nu patru; şi judecata cea dintîi să fie alcătuită de şase boeri, iar cea de-a dooa de  doisprezece şi cea de a treia de dooazeci şi patru, care era de patruzeci şi opt de boeri, s-au stricat cu hotărîre de obşte. 2. Cînd să face hotărnicie şi  iaste să se tragă moşiia, să aibă a să trage cu stînjănul cel vechiu cu care să dovedeşte şi să arată suma acelor stînjini; iar numărul sumei  stînjinilor ce iaste ca să se scrie acum în cartea de hotărnicie, să se scrie după stînjănul de acum. 3. Cînd să face hotărnicie, să fie de faţă  toţi vecinii cu toate scrisorile lor şi hotarnicii sau vecinii să nu razime asupra altor hotărnicii ce să vor fi făcut mai nainte, ca după acelea să urmeze, că  poate acelea să fie greşite.  
{142} 4. Cînd să face hotărnicie, să nu să pue pietrile, făr de numai atunci cînd amîndoao părţile ce să pricinuesc, să vor odihni,  necălcîndu-să nici moşiia vecinilor, sau cînd să va face domnească hotărîre de la Divan. 5. Oricare din cei ce să pricinuesc, să va dovedi că au  mutat hotarăle şi hoţeşte au împresurat locul celuilalt, să plătească toată cheltuiala şi să cază şi supt pedeapsa ce orînduesc pravilile  împărăteşti. 6. Hotarnicii să se numere după vechiul obiceiu ce s-au urmat, adică după trepte şi după dregătorii. 7. Hotarnicii să nu aibă a lua  havaet pentru osteneala ce vor face la hotărnicii, ci să aibă a-şi lua numai cheltuiala lor de la cel ce să va dovedi că năpăstueşte, însă de  năpăstueşte prin ştiinţă, călcînd el hotarăle; iar de stăpîneşte prin neştiinţă ceia ce au găsit, atunci să se plătească cheltuiala de  către amîndooa părţile după analoghie. Iar de va vrea stăpînul vreunii moşii pentru mai multă siguranţie să-ş hotărască moşiia lui, făr  de a nu avea pricină cu cinevaş, atunci să plătească singur el cheltuiala hotarnicilor ce-i va cere. 8. Vel portar să aibă a lua havaet de la hotărnicie cîte  bani dooa sute, adică cîte un galben vechiu, după numărul hotarnicilor; iar portărelul să aibă a-şi lua treapădul judeţului şi cheltuiala lui. PENTRU  CEI CE ZIDESC ÎN LOC STREIN. 1. Cîţi vor zidi orice fel de zidire pe pămînt strein, aşăzîndu-să pentru chiriia cea orînduită, pînă a nu  pune temeliile, să tocmească cu stăpînul locului şi feliul neguţătorii anume, după care iaste să se neguţătorească, şi latul, lungul şi  înălţimea zidirii, spre a nu supăra şi pe vecin, nici locurile ceale de obşte; şi să se facă aşăzămînt în scris şi pentru cît  
{144} loc va lua, ca să nu să întîmple în urmă prigoniri pentru călcări de hotară. 2. În zapisile de aşăzămînt să se  însemneze şi de cîţi ani face tocmeala, adică numai la acel obraz sau şi la moştenitorii lui; să se tocmească şi materiia, din care iaste să se facă  zidirea, şi de are voe să o zidească de-al doilea, cînd să va întîmpla ori să arză ori să se strice din vreo întîmplare; şi de iaste să se facă  zidirea înlăuntru în oraş, negreşit să fie acoperişul ori de olane ori de şindrilă, iar nu de şovar sau trestie şi de scoarţe pentru primejdie de foc;  să se tocmească şi aceasta, adică să nu aibă voe stăpînul să sporească chiriia pentru nici o pricină. Şi aceste zapise de aşăzămînt să se  treacă în condicile Divanului, cîte dintr-acestea vor fi boereşti, iară cîte vor fi de săraci sau de neguţători, să se treacă în condicile rufeturilor lor.  PENTRU ŢIGANI. 1. Cine va cununa ţigan sau ţigancă streină fără de ştirea stăpînă-său, fiind stăpînul ştiut şi aflîndu-să tot  într-acel oraş,să se păgubească într-acestaş chip, adică să piarză pe ţigan sau pe ţiganca ce au cununat cu acel strein ţigan sau  ţigancă, şi să-i căştige stăpînul acela ce nu s-au întrebat. 2. Pentru ca să nu să întîmple prigoniri între stăpînii ţiganilor ,  cununîndu-să făr de ştirea stăpînilor lor, pentru aceia de acum înainte preoţii pururea să fie cu luare aminte, ca în vreme ce iaste să se cunune  soţie ţigănească, carii sunt supt stăpînire la doi stăpîni, pînă nu vor lua adeverinţă în scris de la amîndoi stăpîni aceia, dînd voe a să  cununa, să nu-i cunune; iar de va îndrăzni vreun preot a o face, să se pedepsească bisericeşte. Asemenea şi oricare din boeri sau igumeni va ţinea la  dînsul vreun ţigan sau vreo ţigancă şi va fi pricinuitor dintr-aceasta să  
{146} se întîmple pagubă la stăpînul acelu istrein ţigan sau ţiganci, unul ca acela să răzpunză toată paguba stăpînului acelui  strein ţigan sau a streini ţiganci şi să dea şi cîtă cheltuială să va întîmpla, vinovăţindu-să şi la căzuta pedeapsă pentru vicleşugul  ce au făcut. 3. De va fi neştiut stăpînul ţiganului sau al ţiganci ce s-au cununat, şi în urmă să va arăta şi va ceare pe acel ţigan al său sau pe  ţiganca, atunci să aibă a să face schimb, urînd ţiganca după bărbatul său, după vechiul obiceiu. 4 Cînd ţiganul sau ţiganca ce să cere de  stăpînă-său, va fi ştiind meşteşuguri, şi să cere asupra schimbului schimb deopotrivă, ca să ştie acele meşteşuguri, sau atîţia ţigani  pentru cîte meşteşuguri ştie acel ţigan sau acea ţigancă, atunci cu judecată să se hotărască aceasta, cumpănind judecătoriul ceia ce iaste drept,  după meşteşugurile ce să va dovedi că ştie acel obraz ce să schimbă. 5. Oricine va face al său vreun ţigan strein şi aşa, socotindu-l ca cum ar fi  al lui, va da voe altui cuivaş, ca să-l cunune cu a lui ţigancă, şi în urmă acel ţigan să va stăpîni de stăpînul lui cel adevărat, să se  pedepsească cel ce l-au ţinut pe ţigan, ca cum ar fi fost al lui, şi i-au dat voe, ca să se cunune, şi să se osîndească a da el altă ţigancă  stăpînului ţiganci; şi de va fi fost ţiganca şi cu meşteşuguri, prin judecată să se osîndească şi pentru acelea meşteşuguri. Însă  pedeapsa aceasta să aibă a să atinge mai vîrtos de cel ce chiar cu ştiinţă au făcut al său pe ţiganul strein, iar să nu meargă pedepasa şi la  moştenitorii lui, căci destulă iaste la stăpîn răsplătirea schimbului şi aflarea celui pierdut, fiindcă uniori şi de iuţimea şi cruzimea stăpînilor  fug ţiganii, şi pentru ca să se deprinză a fi mai obicinuitori stăpînii, să sufere şi oareşcare pagubă. 6. Ţiganii strini, carii se numără pe sineşi  cu cei domneşti, cînd va fi să se cunune, să aibă a lua adeverinţă de la cel armaş şi aşa să se cunune. Iară cînd în urmă să va arăta  cinevaş stăpîn vreunui ţigan acest fel  
{148} strein, atunci să se facă schimbul cel orînduit; dar pînă a nu să cununa, să aibă datorie vel armaş să cerceteze pentru  stăpînul aceluia, şi aflîndu-să să nu dea voe să se cunune. 7. Oricare ţigan va îndrăzni de acum înainte să se cunune cu muere slobodă,  adică nu ţigancă, să se desparţă negreşit şi să se pedepsească foarte greu; şi copii ce să vor face cu dînsa, să fie slobozi. Şi de să va  dovedi că stăpînul ţiganului au dat voe să se cunune, ştiindu-o că nu iaste ţigancă, să-ş piarză ţiganul, spre a sa pedeapsă, care ţigan  să se facă domnesc; şi preotul ce-i va cununa, să se pedepsească foarte greu de cătră biserică. 8. Ţiganii ce să vor face făr de cununie, să  urmeze norocul mumei lor după vechiul obiceiu.  9. Cînd să vor vinde ţigani, să se protimisească la cumpărătoarea  lor rudele stăpînului acelor  ţigani; însă sorocul de protimisis să fie, la cei ce nu sînt de faţă, zile cincizeci, iar la cei ce să află de faţă, treizeci de zile, şi nu mai mult. Nici să  aibă cuvînt să zică că nu-au dat mîna a-i răscumpăra atunci, cînd să vindea, nici cu cuvînt că n-au fost de faţă sau că n-au  ştiut; iar vînzarea să se facă în vileag şi să se iscălească zapisul de toate rudele ce să vor întîmpla de faţă, şi să se întărească de  cătră stăpînitorul locului; şi cu toate acestea atunci va avea putere stăpînirea ţiganilor celor cumpăraţi de cinevaş, cînd nu va fi la mijloc  pretenderimă de zestre; iar după ce vor trece zilele cele orînduite ce mai sus să arată, să nu mai aibă dreptate de protimisis, de vreme că cele din sineş  mişcătoare, muritoare fiind, nu să corpinde întru prelungirea pravililor de protimisis, adică spre a rămînea nevîndute în multă reme, fiindcă după  cum s-au zis, sînt supuse morţii, care moarte făr de soroc şi făr de veste vine. Iar vînzarea să aibă a să urma, după cum s-au orînduit mai sus.  
{150} PENTRU MOŞII ŞI HELEŞTEE. 1. Cîţi vor avea moşii răzaşe cu bălţi sau locuri, unde poate a să face heleştee cu  zăgaşe, şi vor vrea să facă heleştee sau mori, (de va fi apa destulă a să face şi moară), să se aşaze cu stăpînii, însă vecinii ce sînt  împotriva acelor locuri, ce sînt asemenea răzaşi şi vor avea şi ei aceiaşi dreptate, ca să facă cheltuiala pe din doao amîndoao părţile şi să  stăpînească de obştee heleşteul şi moara. 2. Iar cînd o parte nu va vrea să plătească analogul, adică dreptul cheltuielilor, ca să stăpînească  şi el, atunci să aibă a da carte la celălalt ce va vrea să facă zăgasul, arătînd lepădarea ce au făcut de acel drept al lui, şi volniciia ce au dat la  celălalt, ca să facă; şi cînd vreodinioară căindu-să va cere să plătească cheltuiala jumătate, ca să se facă şi el părtaş, nici  într-un chip să nu i să dea ascultare, ci să să lepede jalba lui; asemenea şi moştenitorilor lui nicidecum să nu li să dea ascultare. Iar cînd vecinul nu  va priimi nici să între în cheltuială, nici să dea carte de lepădare, atunci ceialaltă parte să arate pricina la domnie. PENTRU MORI NOAO. 1. Cei ce vor avea  moşii aproape de gîrle şi, găsind vaduri de mori pe însuşi moşiia lor, vor vrea să facă moară din pazişte, să aleagă meşteri iscusiţi şi cu  pricepere, ca să ştie să cumpănească apele bine, pentru ca să nu să întîmple să se strice moşiile vecineşti cu înălţarea apei sau să se  zăticnească morile cele mai din sus; şi cînd să va cunoaşte că nicidecum nu să face stricăciune vecinilor, atunci să înceapă a lucra; şi pînă  a nu începe la lucru, să aibă netăgăduită datorie a chema pe vecini, însă în vreme ce cumpănesc meşteri apele, pentru ca să vază  
{152} şi ei şi, încredinţîndu-se că nu li să face nici o stricăciune, nu numai să dea voe a să lucra, ci încă să orînduiască  şi oameni de-ai lor, ca să se afle de faţă, cînd vor pune temeliile, ca să nu să întîmple în urmă vreo pricină de prigoniri; iar oricare va  îndrăzni să facă moară, făr de a nu urma într-acestaş chip, şi va face stricăciune vecinului, aducîndu-să la judecată, de să va dovedi  că cu adevărat să face stricăciune vecinului, unul ca acela, de orice stare şi treaptă va fi, să se pedepsească, plătind şi paguba îndoită celui ce  s-au păgubit, iar cînd vecinul din zavistie nu îngădueşte pre cel ce are vad, a-ş facemoară, atunci să dea în ştire domnii, ca să i să dea în  scris voe pentru nebîntuială. SOROACILE VREMI ADICĂ DUPĂ PRAVILI SOROC PÎNĂ LA CÎŢI ANI SĂ SE PORNEASCĂ ORICE PÎRĂ.  1. Pîrile bisericeşti pînă la patruzeci de ani să aibă a să cerceta, dar trebue şi cel ce ş-au pornit pricina a să căuta, să arate lucrarea ce au făcut,  adică ce fel de săvîrşire au luat pricina lui, sau de i s-au întîmplat vreo zăticnre, din care i s-au smintit cercetarea, pentru ca să nu să prelungească  acest soroc, spre a nu mai avea sfărşit cu pricina unii jălbi ce nu i s-au făcut nici o cercetare sau izbrănire. 2. Cînd cenevaş va muri cu datorii, au voe  moştenitorii lui, cei din carii să trage şi cei ce dintr-ănsul să trag, pînă la un an deplin să-ş ia seama, de vor să se facă moştenitori şi să  plătească datoriile mortului sau de nu vor să se facă. Iar  rudele de alăturea au soroc de şase luni; iar cînd vor trece aceste soroace şi nu să vor face  moştenitori, atunci datornicii să stăpînească moştenirea aceluia drept banii ce au a lua, prin ştirea domnii, ca să nu rămîie păgubaşi, ci pentru ca  să ia fieşcare după analoghie cu preţuire bună şi cu mezat.  
{154} 3. Pîra de moştenire să se pornească de cătră moştenitori pînă la treizeci de ani după moartea acelui obraz ce l-au moştenit;  iar cînd moştenitorul va fi foarte nevîrstnic şi nu va avea epitrop, atunci acest soroc de treizeci de ani începe a să număra, după ce va veni la vîrstă de  ani patrusprezece. 4. Pîra ce să porneşte pentru stăpînirea lucrului nemişcătoriu, are soroc de a să porni pînă la zece şi doaozeci de ani, însă  zece ani, cînd vor fi de faţă cei ce au vreo dreptate asupra acelui lucru, şi doaozeci de ani, cînd lipsesc. 5. Aceste orînduite soroace de ani zece şi doaozeci a  stăpînirii lucrului nemişcător sînt pentru lucrul acela ce să stăpîneşte cu bună credinţă, adică sau de cumpărare sau de dăruire, iar nu şi  pentruu lucrul ce să stăpîneşte cu hrăpire şi în silă. PENTRU ZILELE CE NU SĂ CAUTĂ JUDECĂŢI. 1. Nimeni de afară de la ţară să  nu fie adus la judecată aici pe vremea arăturilor, adică primăvara în toată luna lui aprilie, nici pe vremea secerişului în toată luna lui iulie, nici pe vremea  culesului de vii de la 15 ale lui septemvrie în 15; nici în cele 12 zile ale crăciunului să nu aibă voe judecătorii a judeca, nici în săptămîna postului cea  dintîi, nici în sătpămîna patimilor D(o)mnului nostru I(su)s H(risto)s,, nici în săptămîna cea luminată, întru care aceste zile, adică ale patimilor  şi ale săptămîni luminatei, nici ispravnicii să nu ceară de la lăcuitori nicidecum dăjdii sau alte angarii. 2. Tîlharii în toată vremea, şi însuşi  într-aceste zile ale paştelui, să cercetează. SFĂRŞIT.  
{156} <PENTRU DIJMA PORUMBULUI> Măcar că după cum la celelalte roduri, asemenea şi pentru dijma porumbului s-au hotărăt  într-această condică a să lua din zece una după dreptate, dar fiindcă să întămplă nelesnire atăt lăcuitorilor căt şi atăpănilor  moşiilor, de vreme ce culesul de porumbu nu să întămplă a să face numai o dată, nici lăcuitorii n-au putere a-l rădica deodată şi stăpănii  moşiilor a avea oameni să-ş piarză vremea, păzind pănă la vremea culesului de porumbu, să păgubesc, pentru aceia cu al doilea mai cuviincioasă  socoteală, urmănd şi obiceiului din vechime, hotărăm a să lua dijmă de pogon căte patru baniţe porumbu grăunţe, însă baniţa de ocă  doaozeci şi doao.  
{159} ANEXE.  
{161} ANEXA I. A. HRISOAVE ŞI CĂRŢI DOMNEŞTI PREMERGĂTOARE ALCĂTUIRII PRAVILNICEŞTII CONDICI SAU ÎN  LEGĂTURĂ CU PROMULGAREA ŞI APLICAREA EI. 1. HRISOVUL LUI ALEXANDRU IPSILANTE VOEVOD CU PRIVIRE LA ORGANIZAREA  JUDECĂTOREASCĂ A ŢĂRII ROMÎNEŞTI, ÎN CARE SE ANUNŢĂ ŞI ÎNTOCMIREA CONDICII PRAVILNICEŞTI. Io Alexandru voevod,  cu mila lui Dumnezeu, Domn şi oblăduitoriu a toată Ţara Romînească. Pentru rînduiala departamenturilor de judecăţi. Vrînd domniia mea ca să ia  sfîrşit toate pricinile de judecăţi ale lăcuitorilor, nu numai după pravilă, cu toată dreptatea, ci şi făr-de zăbavă, ca să nu să stingă  oamenii şi să nu cheltuiască umblînd în judecăţi multă vreme, pentru aceasta, am rînduit patru întocmite departamenturi: cel dintîi, aşăzat cu  boeri mari mazîli dintîia treaptă, cel de al doilea cu din ceialalţi, cel de al treilea asemenea şi cel de al patrulea, asemenea. Dintr-acestea dar, unul să caute  numai judecăţile de cremenalion, iar celelalte trei, pricinile ce sînt pentru lucruri şi îndatorii. Departamentul de cremenalion, aşăzat cu deosebiţi boeri, are a  urma de toate zilile necurmat căutările şi hotărîrile, după pravilă, în locul cel rînduit l domnească noastră curte, cu toată orînduiala sa, adecă:  vtori şi treti armaş, armăşăi, zapcii puşcării, logofeţei şi alţi trebuincioşi, afară numai din sîmbăta şi dumineca. Cîţi petru  vinovăţii, ori dă afară de la ispravnici să trimit sau aici să prind, să să închiză la puşcărie şi numaidecît să să arate domniei mele.  Într-acestaş chip să aibă condică deosebită armaşul, în care să treacă numaidecît numele vinovaţilor, arătînd de ce s-au trimis de la  ispravnici sau de s-au prins aici şi aducînd condica, să să arate şi să să pecetluiască de noi, cu hotărîrea de a să judeca şi să nu să  căznească de vel armaş mai nainte  
{162} pînă a nu se cerceta de judecată, de care să se dea în scris ce fel de pedeapsă să cuvine a să face acelora, după orînduiala pravilei,  arătînd şi capetele şi să să arate domniei mele cu anafora scrisă în condică; şi cercetarea să să facă făr de zăbavă, ca ori curînd să  să osîndească sau în grab să să îndrepteze şi să să sloboază de la închisoare. Celalaltă departament are a căuta, a judeca şi a face alegere  pricinilor de judecată ce sînt pentru lucruri şi îndatorii şi să urmeze căutările şi hotărîrile sale după pravilă, urmînd şi obiciului  pămîntului care acum am hotărît să să energhisească cu pravilă. Şi are şi acesta a să aduna la curte, cu doi logofeţei de divan şi cîte doi de  cinci bresle, a cinci zapcii, să fie nelipsiţi şi să ţie condică deosebită întru care să să treacă toate cele ce să caută într-acest departament.  Şi celalalt departament asemenea deopotrivă la putere, ca celalalt să păzească tot aceiaşi orînduială, după cum s-au zis mai sus. Celalalt departament,  mai mare decît acestea, aşăzat cu boeri mari mazîli dintăiaş treaptă, are şi acesta să să adune în domneasca noastră curte, afară de joia şi  dumineca şi dup(ă) prînz, fiind trebuinţă şi la vreuna din casele dumnealor şi să judece şi să facă alegere pricinilor celor orînduite la acest  departament şi din porunca noastră, de iznoavă să caute şi pricini ce s-au căutat în celălalt departament, ce iaste mai mic decît acesta, iar de se va  întîmpla vreunulu din cei ce să pricinuesc, să nu să mulţumească la hotărîrea acelui departament şi va cere Divan, să urmeze şi acest mai de sus  departament cu căutările şi hotărîrile sale, după pravilă, şi obiceiurile pămîntului, ce s-au hotărît acum, purtîndu-se judecătorii cu mare  cercetare, făr de pizmuire şi cu luare aminte şi de iaste să strice vreodată vreo hotărîre a departamentului celui mai de jos, să o strice cu pravilă, cu  cuvînt vrednic şi drept şi cu anafora, iar nu vorbe supţiri şi să nu cuteze cinevaş din judecătorii aceştiia, ori a sparge sau să ţie scrisele a celuilalt  departament ce s-au dat la cel ce să pricinuiaşte, fiindcă acesta numai domniia mea avem a o face, de iznoavă cercetînd acea pricină, de faţă, în divanul  domnii mele. Asemenea, departamentul acesta are să urmeze lucrarea dreptăţii sale cu toată orînduiala, însă treti logofăt, 4 logofeţei dă divan şi  cîte doi asemenea de la fieşcare zapciu şi alţi trebuincioşi slujbei. Să să ţie dar şi la acest departament condică deosebită, întru care să să  scrie toate cele căutate. La aceste trei departamenturi să fie şi cîte doi dvornicei orînduiţi ca să să trimită, fiind trebuinţă, de la judecată, ori pentru  vreo cercetare, sau pentru ca să caute semne şi hotară, cum şi alte asemenea. Asemenea şi din cei rînduiţi să păzească la uşile departamenturilor, ca  să nu lase pe nimini, orice fel de om ar fi, să intre în lăuntru, făr de numai pre cei ce să pricinuesc şi, după orînduială, pe cei ce face trebuinţă  a-i chema judecata. Divanul domniei mele iaste să să facă de trei ori pe săptămînă adecă: lunea, miercurea şi sîmbăta, însă lunea şi  miercurea să să caute pricinile ce sînt pentru lucruri şi îndatorii, a cărora pricini hotărîrile s-au făcut de celelalte departamenturi şi neodihnindu-se  cei ce să judecă, s-au cerur la divan, ori după voinţa noastră, sau după cererea celor cu judecata, am orînduit, a eşi dintîiaşi dată la divanul  domniei mele, iar sîmbăta să căutăm  
{163} vinovăţiile. Iar cînd, vreo parte din cei ce să judecă, nu se va odihni la hotărîrea celui mai de jos departament şi va face apelaţie la  cel mai de sus departament, după ce să va cerceta a aceluia mai de jos departament hotărîre, cu toată pravilniceasca luare aminte şi să va întări ca o  dreaptă şi dup(ă) pravilă, iarăşi nu să va odihni, ci va cere apelaţie la divanul domniei mele, să va înfăţişa cu cel ce să judecă şi să va  mai cerceta pricina şi cînd să va găsi hotărîrile ce s-au făcut de la acele doao departamenturi drepte şi cu cale şi să va cunoaşte cum că din  desfrănare şi pizmă nu să odihneşte, unul ca acela iaste să se pedepsească de cătră domniia mea spre pilda şi a altora. Vel logofeţi datori sînt să  gătească divanul domniei mele, să pue la orînduială zapcii ca să aibă gata pre cei ce să pricinuesc cu toate cele trebuincioase, adecă cărţi de  judecată ale celorlalte departamenturi, sineturi, mărturii, cum şi altele asemenea, pentru ca să nu iasă la divan negătiţi şi pentru ca să nu  îndrăsnească cinevaş, din cei ce să judecă, să zică cum că îm lipseşte cutare scrisoare sau cutare mărturie, fiindcă unul ca acela iaste să să  depărteze şi vel logofeţii vor avea a răspunde pentru lenevirea şi nepurtarea de grij. Iar Divanul domnii mele să să facă cu toată obicinuita podoabă.  Amîndoi dumnealor vel logofeţii, de trei ori pe săptămînă, însă: marţea, joia şi vinerea adunîndu-se, că caute condica de răvaşă şi  aducînd pe zapcii, să cerceteze de s-au căutat, de s-au săvîrşit pricinile jăluitorilor, de au venit răspunsurile dupe afară şi mumbaşirii cei  trimişi şi celelalte. Către acestea să aibă purtare de grij spre a să săvîrşi întîi pricinile celor de afară şi cei mai vechi, ce au dat jalbă mai  denainte, aceia întîi să se judece şi să nu să să dea rînd celor de curînd, pentru hatîr. Cînd de iznoavă să caută vreo hotărîre a vreunui  mai de jos departament, să nu să chieme judecătorii aceia şi să să întrebe în ce chip şi pentru ce au hotărît acel fel, acea pricină, fiindcă aceasta  iaste atacsie, de vreme ce acei judecători cîte au a zice le au scrise în cartea lor de judecată. Să să ţie condici deosebite întru care să să treacă în  perilipsis toate răvaşăle ce să dau şi în ce chip să orînduescu şi hotărîrea domniei mele şi zapciu cu leat, luna şi zioa. Aceste condice să fie la  treti logofet care după datorie, după ce să orînduesc răvaşăle, să le scrie în condică, precum s-au zis mai sus şi apoi să le iscălească şi  aşa să dea jăluitorilor, cum şi cele ce să orînduesc pentru pricini a să căuta afară la judeţe, cu acestaş chip, după ce să iscălesc, să să  pecetluiască; că de să va găsi vreun răvaş dat în mînă de zapcii sau jăluitorilor, netrecut la condică, să să pedepsească, crcetîndu-se cel  vinovat. De să va întîmpla în vreo săptămînă să <să> strîngă judecăţi multe, să ne înştiinţeze dumnealor vel logofeţi, ca să  facem şi în altă zi divan, să nu aştepte cei cu pricinile. Pentru judecători. Pentru ca ei să urmeze ale judecăţilor nu numai cu bună orînduială şi  ci după pravilă şi dreptate, pentru aceasta, am ales boeri ce ştiu atît pravila cît şi obiceiurile pămîntului şi i-am orînduit  
{164} judecători a numitele patru departamenturi. Deci, judecătorii toţi, după netăgăduita datorie, să să strîngă la departamenturi de  dimineaţă şi să judece şi să facă alegere a pricinilor ce vor veni, cu tot feliulde nevoinţă, cercetare şi luare aminte, urmîndu orînduelilor pravilii  şi arătîndu-să spre cei ce să judecă cu dulceaţă, fărde nici un fel de pizmuire şi cu desăvîrşită nepărtinire la nici o parte. Să asculte cu  bună luare aminte, făr de mîhnire, toate cuvintele celor ce să judecă şi să nu cuteze vreunul a înjura pe cinevaş sau să-l oprească de a-ş  arăta toată curgerea pricinii lui, orice fel ar fi, fiindcă de va face vreuna dintr-acestea, să va pedepsi. Canon judecătorilor de orice treaptă ar fi, să nu  priimească în casa sa vreunul din cei ce să judecă, ca să asculte ori jalba lui sau răspunsul, fiindcă aceasta iaste de mare stricăciune,  de vreme ce  într-acestaş chip negreşit să smreduiaşte auzul său şi apoi să discolefseşte a nemeri dreptul şi aşa stinghirează şi pă ceilalţi judecători  la hotărîre şi dintr-aceasta face trebuinţă să să zăbovească. Deci, cei ce să judecă, cîte îndreptări şi răspunsuri au a zice să le spue  toate înnaintea judecăţii, ca fiind curat gîndul judecătorilor de alte şoapte, să nemerească cu lesnire şi făr de pismuire dreptul. Jălbile pîrîşilor  şi răspunsurile părîţilor să să scrie însuş cu cuvintele care le zic. Judecătorii, cu socoteală de obşte, cu cercetare de obşte şi cu gînd de  obşte, toţi să hotărască făr de a nu să socoti unul sau doi dintr-înşii că el iaste stăpîn al hotărîrii sau mai mare decît ceialalţi la  lucrarea aceasta a judecăţii. Judecătorii să aibă mîinile spălate întru dumnezeu şi întru pravilă, adecă: să fie temători de dumnezeu şi  drepţi şi să nu-şi întine mîinile sale cu primirea de daruri şi mituri, căci cînd vreunul din judecători să va arăta că au luat mită, unul ca  acela greu să pedepseşte. De se va întîmpla pricini multe şi va fi trebuinţă ca şi după prînzu să să adune în  departament, să fie datori toţi  judecătorii de a să strînge la departament la ceas orînduit şi să caute de obşte pricinile, iar nu unul sau doi, fiindcă căutările şi hotărîrile  trebuiaşte să să facă de faţă, iar nu pe supt ascuns. Judecătorii foarte bine să ia aminte, să nu hotărască altele de faţă şi apoi să  iscălească pe supt ascunsu alte hotărîri împotriva hotărîrii acei de faţă, fiindcă greu să pedepsesc. Judecătorii să nu intre niciodată în vreo  nedreptate sau pentru prieteşug sau pentru rudenie, sau pentru frica vreunui obraz mai mare, căci carele din judecători să va afla judecînd cu hatîr de prieteşug  sau de rudenie şi va căuta spre obraz, iar nu spre dreptate, greu să pedepseşte. Asemenea şi cel ce să sileşte de vreun obraz mai mare şi să va afla că  face nedreptate şi nu ne va înştiinţa, iaste să să pedepsească goarte greu, spre certarea becisniciei lui, ce s-au temut mai mult de sila unui boiar ca şi  dînsul, măcar şi mai mare în zilele acelea, decît de dumnezeu, de pravilă şi de noi. Judecătorii ai vinovăţiilor să urmeze la cercetări şi  hotărîri asupra făcătorilor de rele, cu un gînd, după pravilă şi noi cercetînd ale lor, faţă  
{165} fiind în divan, sîmbăta şi găsind osîrdirea dreaptă şi după pravilă, ori o vom cumpăta, ori vom întări-o. Cei ce să  cercetează de cătră judecători pentru vreo faptă rea, de vor mărturisi numaidecît cele ce să întreabă, să nu să crează îndată de  judecători, fiindcă poate sau de frica pedepsii lor sau din urăciunea vieţii lor, să mărturisească cele ce n-au făcut. Pentru aceasta, judecătorii să  cerceteze şi să caute şi alte semne pe dinafară. Nici din judecători, nici alt cinevaş dupe afară să nu dea cap din pravilă la mînă <unuia> sau a altuia,  cu care turbură socoteala şi gîndurile judecătorilor, ce fac la pricina ce să caută şi prelungesc hotărîrile, din care prelungire să pricinuişte  stricăciune la amîndoao părţile ce să judecă. Iar care din cei după dinafară să va întreba, să aibă slobozenie desăvîrşit să meargă la  judecată cu pravila aceia ce va avea şi să arate acel cap ce să cuvine la pricina ce să caută, pre carele judecătorii văzîndu-l cuviincios şi alcătuit la  pricină, să-l priimească făr de pizmuire. Din judecătorii de-al doilea treaptă, a celor trei departamenturi cercînd pre cei mai învăţaţi şi  izbutiţi la ale judecăţilor, dintr-aceştia de să va întîmpla trebunţă, vom orîndui în locul unuia din doi ispravnici judeţilor şi în locul său  vom orîndui altul la departament. Iar judecătorilor acestora tuturor, de la cîte patru departamenturi, pentru ca să aibă şi îndestularea lor, ca mai mult să să  silească şi să să păzească curaţi, le dăm leafă pe luni, după orînduiala şi starea fieşcăruia. De vreme ce vedem cum că la pricinile ce să  caută, uneori să arată obiceiurile pămîntului, alteori să anerisesc şi hotărîrile să fac după gîndul fieşcăruia, făr de a nu le întemeia în  ravilă şi aceasta, pentru că nu au vreo orînduită pravilă a obiceaiurilor, cercetînd obiceaiurile şi întărind cele cu cale cu căzutele îndreptări,  adunînd şi ale pravilii am făcut o pravilă, carea şi după ce vom arăta-o la toţi, tălmăcindu-o şi pe limba romînească, vom şi  tipări-o, ca socotind şi cetind ale pravilii, să judece şi să hotărască după pravilă şi să urmăm dupe aceia. Iar pînă a să tipări aceia şi  a să arăta de faţă, judecătorii să urmeze cercetînd ale pravilii. Pentru cei ce să judecă. Cei ce să judecă din orice fel de rînduială sau treaptă  va fi, ori ţăran sau boer, ori de bun neam sau prost, să stea la judecată cu tot feliu de evlavie şi de cucernicie. Cînd cinevaş din cei ce să judecă  obrăzniceşte sau aruncă judecătorilor înlăuntru la departament cuvinte de ocară şi necinste, ori stăpînindu-să de fumuri, sau  răzimîndu-să la vreun obraz mai mare, pe unul ca acela, orice fel ar fi, să-l arate judecătorii îndată prin anafora, scriind şi în ce chip au obrăznicit,  pentru ca să să hotărască de cătră domniia mea căzuta lor pedeapsă, spre înţelepciune. Cînd cinevaş din cei ce să pricinuesc va alerga la vreun  obraz mai mare şi acel obraz va înştiinţa judecătorilor ca să să diiafendefsească, unul ca acesta, adecă ce au alergat, să să pedepsească după  orînduialile pravilii. Cei ce să judecă să cunoasă pe toţi judecătorii deopotrivă la putere şi să nu socotească pă vreun judecătoriu mai mare sau  mai mic sau stăpîn al hotărîrii.  
{166} Pentru zapcii. Zapcii să aibă tot fealiu de ascultare şi supunere la judecători. Însuşi zapcii să aducă pre cei ce să judecă la  judecată şi să  stea şi ei de faţă, pînă cînd vor lua sfîrşit pricinile acelora şi să nu-i trimiţă cu logofeţi şi cu zapcii de-ai lor, făr  decît numai cînd va fi trebuinţă cu ceauşii lor. Făr de hotărîrea judecătorilor, să nu îndrăsnească zapcii a face vreun herecht asupra vreunora  din cei ce să judecă, pînă cînd să va da hotărîre şi să ia hotărîrea de la noi pentru săvîrşire. Zapcii să nu să îndrăsnească a  aduce la departamenturi făr de ştire şi făr-de veste vreunul din cei ce să judecă, ci dintîi să-i arate răvaşul de jalbă ce iaste înpotriva lui şi  să să dea soroc de una sau de doao zile, adecă dup(ă) cum va fi şi pricina, ca să să gătească, iar de va fi om ca după ce va afla-o, poate să fugă  sau să se ascunză, pe unul ca acela să-l pue la pază sau să-l lase luînd bun chezaş pe om, cu ştirea judecătorilor. Zapcii, făr de ştirea  judecătorilor, să nu dea soroc la cinevaş sau să-l lase cu nici un fel de pricină. Pre cel hotărît, de-i va fi greşala lui de vinovăţie, să-l ţie  zapcii pînă cînd vor lua hotărîrea domniei mele pentru pedeapsa lor, iar de va fi pentru bani sau lucruri, să-l silească spre săvîrşirea hotărîrii,  făr de a nu mijloci alt nimic. Iar de va cere soroc, iarăş prin însuş judecătorii să să cerceteze de să cade a i să dea soroc şi cît şi de iaste omul  vrednic de credinţă şi după hotărîrea ce vor găsi cu cale şi cu dreptate, să să facă, iar de va fi din boeri, cel hotărît, să să aducă întîi  la domniia mea hotărîrea judecătorilor, pentru ca să să urmeze dintr-a noastră poruncă. Orice fel de obraz ar fi cel hotărît, să nu vînză lucrurile  sale făr de ştirea şi voia noastră, ci să să facă anafora după orînduiala pravililor şi mai întîri să să întărească de către domniia mea.  Deci aceste orînduieli, ce am hotărît domniia mea a să urma şi a să lucra şi în faptă aşezîndu-să şi în scris printr-acest domnesc al  domniei mele hrisov, după ce s-au cetit întru auzul tuturor în divan, a fi cu toţii deobşte înştiinţare şi aş şti fieşcare datoriia sa, pentru ca să  să păzească în toată vremea asemenea şi să să găsească de faţă întocmirea acestor rînduieli, poruncim dumitale vel logofăt, să să  treacă în condica divanului, după aceasta să să dea la sfînta mitropolie ca să să păzească în păstrare, întărind domniia mea hrisovul acesta cu  însuş credinţa domniei mele Io Alexandru Ipsilant voievod, marturi fiind şi prea iubiţii fii domnii mele Constandin voievod i Dumitraşco voievod şi dumnealor  cinstiţii boiarii cei mari ai Divanului domniei mele: pan Dimitrachi Ghica vel ban, pan Nicolae Dudescul vel dvornec de Ţara de sus, pan Radul Văcărescul vel dvornic  de Ţara de jos, pan Pană Filipescu vel logofăt de Ţara de sus, pan Ştefan Prăşcoveanu vel logofăt de Ţara de jos, pan Ştefan Mişoglu vel spătar,  pan Ianache Văcărescu vel vistier, pan Scarlat Caragea vel postelnic, pan Dumitraşco Racoviţ vel clucer, pan Ianache vel paharnic, pan Constandin Văcărescu vel  stolnic, pan Manolache Creţulescu vel comis, pan Dumitrache vel sluger, pan Nicolae vel pitar şi ispravnic, pan Pană Filipescu vel logofăt.  
{167} Şi s-au scris hrisovul acesta întru al doilea an al întîii domnii a domnii mele, aici în Ţara Romînească, în oraşul scaunului,  Bucureşti, la anul de la zidirea lumii 7284, iar de la spăseniia lumii 1775, de Constandin dascălul slovenesc de la şcoala domnească ot sfeti Gheorghe Bethi. Io Ioan  Alexandru voievod.  [Documentul original la Arhivele Statului Bucureşti, sulul 40. O copie în acelaşi depozit, condica nr. 2, filele 45 r - 49 v. [ 2. CARTE DOMNEASCĂ  TRIMEASĂ ISPRAVNICILOR CU ÎNDRUMĂRI ASUPRA CHIPULUI CUM TREBUIE SĂ-ŞI EXERCITE ATRIBUŢIILE LOR JUDECĂTOREŞTI  ŞI ÎN CARE SE ANUNŢĂ ÎNTOCMIREA CONDICII PRAVILNICEŞTI. 17 ponturi către ispravnici pentru judecăţi, în ce chip să urmeze. Davat  gospodstva mi, dumneavoastră ispravnicilor ot sud... sănătate. Pentru rîndul judecăţilor îndăstul vi s-au fost poruncit ca să nu aşteptaţi a căuta  numai jălbile celor ce vin de aici cu poruncile domnii mele, ci şi pre cei ce vor alerga şi vor năzui drept la dumneavoastră care-ş arată păsul şi venoile  lor, cu blîndeţe să-i priimiţi şi să-i ascultaţi, căutîndu-le jălbile ca şi celor ce vă aduc poruncile domnii mele, că spre aceasta sînteţi  rînduiţi şi aceasta vă iaste şi datoriia mai mult. Aşijderea şi pentru cei ce nu să vor odihni pe a dumneavoastră hotărîre şi vor vrea a veni la Divan,  încă v-am poruncit ca dînd carte dă judecată ce va avea dreptate, să daţi şi celui neodihnit adeverinţă la mînă întru care să s(ă)  însemneze soroc rînduit, cînd să să afle amîndouă părţile la Divan, care soroc să-l ştie şi cel ce au dobîndit judecata; şi aşa cînd  va  veni cel neodihnit la domniia mea cu jalbă, dup(ă) acea adeverinţă ce va avea la mînă, să putem da credinţă că au venit dă s-au judecat la  dumneavoastră şi să avem şi lesnire a porunci pentru cel ce n-au urmat a veni la soroc. Această orînduială dă aţi fi păzit dumneavoastră, ca să  fi urmat după cum vă poruncim şi să priimiţi pe fieşteşcarile cu poruncă şi făr de poruncă, ar fi mai contenit şi cei cu jălbile dă pricini mici  dă a veni dup(ă) la dăpărtate locuri cu grele cheltuieli, în trudă şi osteneală pă aici pentru cît dă puţin lucru. Dar aceia, neurmînd  dumneavoastră, vedem că nu lipsesc mulţi dă aici cu jălbi şi dintr-aceştia cei mai mulţi sînt din cei care ştim şi înşune domniia mea că au  fost rînduiţi întîiu cu cărţi la dumv. să le căutaţi jălbile şi arată unii că nu le faceţi înplinirea dreptăţii lor, dup(ă) hotărîrea ce  aţi făcut, alţii că nu s-au odihnit pe hotărîrea dumneavoastră şi cum că au venit la dumneavoastră <dar> cel îrît nu s-au supus a veni la soroc  cerînd mumbaşîr dă a-i aduce aici; dar nici o adeverinţă nu au la mînă dă au venit la dumv., care pentru unii ca aceia bănuim că poate să o fi  făcînd pentru răutate  
{168} şi pizmă asupra acelor cu care au pricină ca să-i păgubească cu trepide aducîndu-l cu mumbaşîr pă aici şi nu să va fi  arătînd la dumv., dar nici la aceilalţi de opşte din cîţi li s-au fost dat cărţile domnii mele către dumv. şi din cîţi nu li s-au dat, nu vedem la nici  unul măcar adeverinţă, după poruncile care v-am fost dat şi cunoaştem că aceasta iaste numai a dumv. lenevire dă nu păziţi porunca <şi>  hotărîrea aeia şi să pricinuieşte atîta atacsie, nu vă veţi putea îndrepta cu nici un fel dă pricină. Iată şi din ponturile de rînduiala  departamenturilor dă judecăţi ce am aşăzat domniia mea aici cu învăţături în ce chip să urmeze boerii judecători şi zapcii, cîte dintr-acele  ponturi să cuvin la datoriia dumv. a le păzi şi a le urma asupra judecăţilor, scoţînd cele trebuincioase dintr-însele, vă le trimitem în scris. PENTRU  JUDECĂTORI. Judecătorii ispravnici, dup(ă) netăgăduita datorie să să strîngă la locul de judecată şi să judece şi să facă alegire a  pricinilor ce vor veni cu tot feliul dă nevoinţă, cercetare şi luare aminte, urmînd orînduielilor pravilii şi arătîndu-să spre cei ce să judecă cu  dulceaţă, făr dă nici un fel dă pizmuire şi cu dăsăvîrşită nepărtinire la nici o parte, să-i asculte cu bună luare aminte făr dă mîhnire  toate cuvintele celor ce să judecă şi să nu cuteze orice fel ar fi, fiindcă de va face vreuna dintr-aceasta să va pedepsi. Canonul judecătorilor dă orice  treaptă ar fi să nu priimească osebit pă vreunul din cei ce să judecă ca să asculte ori jalba lui ori răspunsul, fiindcă aceasta iaste de mare stricăciune,  dă vreme ce într-acestaş chip negreşit să zmredueşte auzul şi apoi să discolifseşte a nemeri dreptul şi aşa stinghirează şi pă celălalt  judecător la hotărîre şi dintr-aceasta face trebuinţă să să zăbovească hotărîrile. Deci, cei ce să judecă, cîte îndreptări şi  răspunsuri au a zice, să le spue toate înnaintea judecăţii faţă ca fiind curat gîndul judecătorilor dă alte şoapte să nemerească cu lesnire şi  făr de pizmuire dreptul. Jălbile pîrîşilor şi răspunsurile pîrîşilor să să scrie cu însuş cuvintele care le zic. Judecătorii ispravnici amîndoi  împreună să facă socoteală i cercetare şi cu un cuvînt amîndoi să hotărască, făr de a nu să socoti unul că iaste stăpîn al hotărîrii  sau mai mare decît celalalt la lucrarea aceasta a judecăţii, afară numai cînd unul va lipsi, dup-alte trebi ale judeţului, atunci poate unul singur să  hotărască. Judecătorii să aibă mîinile sale spălate întru dumnezeu şi întru pravilă, adică să fie temător(i) de dumnezeu şi drepţi şi  să nu-ş întine mîinile sale cu priimiri de daruri şi mituri, căci cînd vreunul să va arăta că au luat mită, unul ca acela greu să va pedepsi.  Judecătorii foarte bine să ia aminte să nu hotărască alte dă faţă şi apoi să iscălească pe supt ascunsu alte hotărîri înpotriva hotărîrii  cei dă faţă, fiindcă greu să pedepsesc.  
{169} Judecătorii să nu intre niciodată în vreo nedreptate sau pentru prieteşug sau pentru rudenie sau pentru frica vreunui obraz mai mare, căci  care din judecători să va afla judecînd cu hatîr de prieteşug sau de rudenie şi va căuta spre obraz, iar nu cu dreptate, greu să pedepseşte. Aseminea şi  cel ce să sileşte de vreun obraz mai mare şi să va afla că face nedreptate şi nu ne va înştiinţa, iaste să se pedepsească foarte greu spre certarea  becisnicii şi mai mare în zilele acelea, ce s-au temut dă sila acelui unui boer ca şi dînsul, au măcar şi mai mare în zilele acelea, decît de dumnezeu,  dup(ă) pravilă şi de noi. Nici judecătorii, nici altcinevaş după dinafară să nu dea cap din pravilă la mîna unuia sau a altuia cu care turbură socoteala  şi gîndurile judecătorilor ce fac la pricina ce să caută şi prelungesc hotărîrile, din care prelungire să pricinuieşte stricăciune la amîndouă  părţile ce să judecă, iar care din cei după dinafaă să va întreba, s aibă slobozenie desăvîrşit să meargă la judecată cu pravila aceia ce va  avea şi să arate acel cap ce să cuvine la pricina ce să caută, pă care judecătorii văzîndu-l cuviincios şi alcătuit la pricină, să-l priimească  făr de pizmuire. De vreme ce vdem cum că la pricinile ce să caută uniori să arată obiceiurile pămîntului, alte ori să anerisesc şi hotărîrile să fac  dup(ă) gîndul fieşcăruia, fără dă a nu le întemeia în pravilă şi aceasta pentru că nu o au vreo orînduită pravilă a obiceiurilor, cercetînd  obiceiurile şi întărind cele cu cale cu căzutile îndreptări, adunînd şi ale pravilii, am făcut o pravilă care şi dup(ă) ce vom arăta-o la toţi,  tălmăcindu-o pe limba rumănească, vom şi tipări-o ca, socotind şi itind ale pravilii, să judece şi să hotărască dup(ă) pravilă şi să  urmăm dupe aceia, iar pînă a să tipări aceia şi a să arăta de faţă, judecătorii să urmeze cercetînd ale pravilii. Să să ţie condică  deosebită întru care să să treacă toate cele căutate de la judecată. PENTRU CEI CE SE JUDECĂ. Cei ce se judecă din orice fel dă orînduială sau  treaptă ar fi, ţăran sau boer, ori dă bun neam sau dă prost, să stea la judecată cu tot feliul de evlavie şi cucernicie. Cînd cineva din cei ce să judecă  obrăzniceşte sau aruncă judecătorilor, în locul judecăţii, cuvînt cu ocară şi dă necinste, ori stăpînindu-să de fumuri sau rezimînd la  vreun obraz mai mare, pe unul ca acela ori ce fel ar fi, să-l arate judecătorii îndată prin anafora, scriind şi în ce chip au obrăznicit, pentru ca să să  hotărască de către domniia mea căzuta pedeapsă, spre înţelepciune. Cînd cinevaş din cei ce să pricinuiesc vor alerga la vreun obraz mai mare şi acel  obraz va înştiinţa judecătorilor ca să-l diiafendipsească, unul ca acesta, adică ce au alergat, să să pedepsească după orînduielile pravilii. Cei ce  să judecă să cunoască pe toţi judecătorii deopotrivă la putere şi să nu socotească pe vreun judecător mai mare sau mai mic sau stăpîn al  hotărîrii.  
{170} Ci dar, într-acestaş chip să păziţi această datorie, urmîndu-le pe deplin şi să să treacă şi în condica judeţului, iar  pentru ca să să curme şi pornirile celor mincinoşi jăluitori, ce au pricini mici, de puţin lucru, care făr-de a nu să arăta la dumv. vin de jălesc cum  că au venit la dumv. şi nu s-au odihnt, cerînd mumbaşîr, unii ca aceia să ştie de acum înnainte: nici cum nu li să va mai da credinţă şi ascultare  la pîra lor, de nu vor avea adeverinţă în scris de la dumv. Pentru care să puneţi dar să să citească cartea aceasta întru auzul tuturor de opşte, ca să  ştie fieşcarile cum să urmeze şi să avem răspuns. Tolico pisah gospodstva mi. 1775, oct(omvrie) 23.  [Arhivele Statului Bucureşti, Condica domnească nr. 1, f. 9-11. O copie după aceasta la Academia R.P.R, ms. nr. 323, f. 22]. 3. PITAC DOMNESC PRIN  CARE SE DISPUNE CA, ÎN ZILELE CU MULTE JUDECĂŢI, VELIŢII BOIERI SĂ JUDECE ŞI DUPĂ AMIAZA ÎN CASA VREUNUIA DINTRE EI.  Pitac către veliţii boieri pentru judecăţi. Dumv. veliţilor boieri, de vreme ce judecăţile norodului sînt multe carele nu să cade să va fi ajungînd a le  căuta şi a le sfîrşi toate dă dimineaţă pîn la prînz aici la curte aflîndu-v(ă) şi la Divanu domnii mele pentru apelaţii şi ca să nu să  zăbovească să piiară cei cu pricinile, rămîind din zi în zi, aşteptînd vreme, face trebuinţă ca şi dupe prînz să v(ă) adunaţi dumv., la  cîte una din casile dumn(ea)<voastră> pentru căutarea pricinilor de judecăţi ce sînt. Ci dar, pentru aceast(a) vă înştiinţăm domniia mea ca în zilele  ce sînt pricini de judecăţi multe, să v(ă) adunaţi, dupe cum zicem şi dupe prînz, pe la una din casile dumv. să le căutaţi şi făr de zăbavă  să izbrăniţi şi să îndreptaţi norodu de pricinile judecăţilor ce au. Tolico. 1776 iuni 8.  [Arhivele Statului Bucureşti, Condica domnească nr. 1, fila 131 verso. Vezi Pravilniceasca Condică, titlul Pentru judecătoria veliţilor boeri, par. 3]. 4.  CARTE DOMNEASCĂ LA TOATE JUDEŢELE, CĂ ISPRAVNICII NU AU VOIE SĂ SCOATĂ ÎN VÎNZARE PENTRU DATORII AVEREA VREUNUI  DEBITOR FĂRĂ APROBAREA DOMNULUI, ZAPCIII TRIMIŞI PENTRU EXECUTĂRI SĂ NU-I SUPUNĂ PE DEBITORI LA CHELTUIELI ŞI SĂ  NU EXECUTE PE SOŢIE SAU PE COPII PENTRU DATORIILE SOŢULUI SAU PĂRINTELUI. Cărţi de obşte la ispravnici pentru rîndu judecăţilor,  cum este a urma. Dumv. ispravnicilor ot sud judecătorilor ot sud sănătate. Din jălbile lăcuitorilor văzum că ispravnicii dă  
{171} la unile judeţe au cutezat a da voie spre a să lua averea şi vita omului şi a să vinde pentru înplinire dă datorie a unora, altora, făr de  ştirea şi făr dă porunca domnii mele în scris, care aceasta ne-au adus la mare turburare, fiindu că nu numai o dată am scris dă aceasta, ci în doao trei  rînduri dă obşte la toţi ispravnicii am poruncit că a vinde averea cuivaşi, făr dă porunca domnii mele în scris, nimini nu are voe aceasta a o face; care  aceste porunci nu s-au dat numai pentru o dată a să urma, ci în toată vremea a să păzi şi am poruncit să să treacă în condica judeţului unde  şi alte învăţături şi porunci pentru rîndul judecăţilor am scris împreună, ca fiecare ispravnic ce să orînduieşte nou, iar mai vîrtos  judecătoriul a căruia iaste treaba judecăţilor să le aibă înnainte-le şi să le vază totdeauna şi după toate acestea iarăş am văzut că au  cutezat înpotrivă a urma. Ce, fiindcă hotărîre avem după aceasta dă vom mai auzi că ori vreunul din ispravnici sau judecătoriul n-au păzit poruncile  şi învăţăturile domnii mele la rîndul judecăţilor, să-i facem negreşit răsplătire i pedeapsă pentru a lua pildă toţi ceialalţi ca unii ce  s-au obicinuit rău a li să porunci pentru cîte o treabă de cîte trei şi de cîte patru ori. Iată vă mai scriem încă o dată, ca să nu rămîie la  nici unul pricină dă îndreptare că n-au ştiut. Şi întîiu, vă poruncim: bucureştean de aici sau şi dă afară, om de stare osebită avînd  ricină cu ţăran, făr-dă a nu vă aduce porunca domnii mele în scris spre a-i judeca, să nu intraţi în treabă a rădica pă oameni duă la casile  lor şi după la munca lor, iar ţăran cu ţăran ai judeţului, avînd judecăţi pentru pricini slobode a să căuta şi jăluindu-vă, pă aceia  să-i înfăţişaţi cum şi bucureştenii sau ceialalţi, cînd să vor aduce porunca în scris dă la domnia mea, iarăşi veţi aduce după cartea  domnii mele pă pîrîţii lor ca să le cercetaţi pricinile ce să cade a să căuta după cum zicem şi judecîndu-i cu dreptul, pentru verice vor  rămînea datori ori după a lor netăgăduire, ori după a judecăţii cercetare şi dovadă dă o parte să le faceţi strînsoare pentru împlinire, ca de  are, să plătească negreşit şi ei, dar de altă parte să căutaţi starea şi putinţa lui ca de iaste cu adevărat neputincios şi nu are, să-i daţi  sorocul ce rîndueşte pravila cu îngăduială a plăti, iar cînd la împlinirea sorocului nu va purta de grijă sau va fi om rău de plată, atunci aveţi a  înştiinţa domnii mele cu anafora cîtă este datoriia, ce soroc au avut de la judecată şi ce este starea lui şi, de vom da domniia mea poruncă spre a-i vinde  ce are, atunci veţi face vînzare lucrurilor lui, iar făr- dă porunca domnii mele, lăcomindu-vă la luări dă zeciuieli sau silindu-vă pentru alt vreun fel  dă enteres, să nu vă cutezaţi a vinde, însă aceasta o zicem pentru cei ce ori dă sineşi au mărturisit datoriia lor, ori cunoscîndu-şi însuşi  dreptatea va rămînea odihniţi şi mulţumiţi la hotărîrea judecăţii ce veţi face acolo, iar pentru cei ce să cer la Divan şi nu rămîn odihniţi  pe hotărîrea ce veţi face, dînd carte de judecată la mîna celuiia ce să cade, să le rînduiţi împreună şi soroc la zi, cînd o parte şi alta pot a  să afla la Bucureşti şi aşa să fie slobozi şi nenchişi, sau neviind atunci pă cela ce n-au urmat, îl vom aduce domniia mea cu mumbaşîr şi va da  şi treapăd, va plăti şi toată cheltuiala celuilalt, iar a lua averea cuivaş mişcătoare sau nemişcătoare, să le vindeţi ori să le daţi celuia ce are a  lua, fără porunca domnii mele în scris, să vor întoarce înapoi, ci vom săvîrşi în faptă hotărîrea dă  
{172} mai sus scrisă, cu urgie dă pedeapsă şi cu lipsire din mila şi chiverniseala domnească. Aşijderea să faceţi zaptu şi veniţi de  hacu slujitorilor ce îi trimeteţi zapcii a aduce oameni la judecăţi sau pentru a face înplineli, ca să să ferească a nu face oamenilor cheltuială la băuturi  sau dă ale mîncării, lor şi a cailor lor, nici să facă vreun herechet mai mult din ceea ce le daţi poruncă în scris asupra celor ce sînt rînduiţi zapcii,  înjurînd şi ocărînd, după cum auzim că să poartă, că nu numai ei se vor pedepsi cu tîrgul şi cu ocna ci şi voi veţi avea a răspunde.  Aşijderea să vă feriţi a nu trage muere pentru bărbat, nici părinţi pentru fecior, măcar la orice fel dă pricini, dă nu va fi fost chezaş, după cum şi  pentru aceasta sînt date porunci mai nainte şi căutaţi dă le păziţi. 1779, fevruarie 27. Martie în una, am dat aceste cărţi în mîna căpitanului de  lefegii să la trimiţă la judeţe. [Arhivele Statului Bucureşti, Condica domnească nr. 8, filele 99 v - 100 v. Vezi în Pravilniceasca Condică, cap. Pentru judecătorii după la judeţe, par.  1-3, 8-11 şi cap. Pentru zapcii, par. 4]. 5. CARTE DOMNEASCĂ PENTRU NUMIREA UNUI CONDICAR DE JUDEŢ CU INSTRUCŢIUNI ASUPRA  ŢINERII CONDICII ÎN CARE URMEAZĂ SĂ FIE TRECUTE HOTĂRÎRILE ŞI ZAPISLE DE VÎNZĂRI ŞI DE ZĂLOGIRE. Carte pentru  condicarii de judeţe. Davat gospodstvami. Fiindcă dupe hotărîrea ce s-au făcut de către domniia mea de a fi orînduiţi la fieştecare judeţ cîte un  logofăt din mazălii judeţului, carile să ţie condică, a trece într-însa toate pricinile dă judecăţi şi jălbile ale norodului să s(ă) numească  condecar al judeţului, dumnealor ispravnicii ot sud prin carte de înştiinţare către domniia mea arată cum că au găsit şi au ales de vrednic la această  treabă pe carele l-au trimes aici la dumnealui vel logofăt şi dumnealui l-au arătat domnii mele. S-au dat dar de către domniia mea numitului condecar  această carte cu poruncă şi învăţătură să urmeze cum scrie mai jos: Toate judecăţile norodului, pentru orice fel dă pricini, cîte se va  întîmpla a veni, de să vor căuta de către ispravnici, însă numai cele ce au fost orînduit cu porunca gospod la ispravnici şi dintr-acelea care cu  mu<m>başăr şi care făr de mu(m)başăr şi numind şi cele ce au mersu de sine, făr-de porunca gospod la ispravnici, să aibă a le trece în  condică: numile pîrîşului cu sat şi judeţ de unde iaste, numile pîrîtului cu sat şi judeţ, pricina judecăţii osebit, zisa unuia şi răspunsul altuia,  dovezile sau mărturiile şi hotărîrea ispravnicilor, ce înplinire s-au făcut, care într-acestaş chip să să scrie şi cărţile de către ispravnici  şi să adevereze în fieştecare el că sînt trecute în condică.  
{173} Fieştecare vînzare de moşie sau de vie ori de nemestii, ori dă ţigani să le treacă toate în condică. Aseminea să să treacă şi  zălojîrile dă orice; iar mai vîrtos cînd va vinde cinevaş venit de moşie în arendă şi într-acele vînzări ori zălojîri să însemneze el  cum că sînt trecute în condică şi să fie datoriu cel ce va vinde şi va zlojî a merge la numitul condecar ca să treacă acelea în condică, cum şi  cumpărătorii aseminea să nu primească vînzare sau zălojîre netrecută în condica judeţului, căci pe urmă nu i să va ţinea în seam(ă) acea  vînzare şi aşăzămînt şi încă pentru neurmarea la porunca gospod va pierde şi ceea ce va da. Pentru care dumneavoastră ispravnici ai judeţului,  să înştiinţaţi de aceasta la toţi de opşte, ca să nu poată zice cinevaş pe urmă că n-au ştiut. Şi pentru slujba şi osteneala lui, am făcut  domniia milă cu dînsul, ca să aibă trei liude scutiţi pentru posluşaniia casii lui, însă streini, făr dă nici o pricină, pe care după ce-i va găsi,  să-i arate la ispravnici şi dupe adeverinţa ispravnicilor, ce va lua, li să va da pecetluiri gospod pe numile şi chipul lor. Aşijderea să aibă şi de la  cărţile ce va trece în condică, acest venit, adică de la cei care i să va da carte la mînă pentru moşie mare taleri doi, pentru moşie mică taler unul,  pentru viia mare taleri doi i viia mică taler unul, pentru ţigan la un suflet bani şaizeci, pentru înplineli la taleri 100 să ia taleri doi. (1775).  [Arhivele Statului Bucureşti, Condica domească nr. 2, fila 31 verso (anii 1775-1782), Vezi Pravilniceasca Condică, capitolele Pentru judecătorii după la  judeţe, par. 4 şi 5; Petru protimisis, par. 12 şi Pentru judecătoria veliţilor boeri, par. 2 şi 8]. 6. PORUNCĂ DOMNEASCĂ PRIN CARE SE  FIXEAZĂ TAXELE CE SE POT PERCEPE PENTRU ACTELE JURIDICE. Havaeturi la cele obicinuite după cărţile gospod dă hrisoave, dă jălbi, dă  hotărnicii, dă anaforale, dă răv(a)şăle dă jălbi, dă cărţile dă judecată i altele ce s-au hotărît dă către domniia mea, cum să s(ă)  urmeze dă dumnealor veliţii logofeţi, dă judecători, dă zapcii cît şi dă către ispravnici după afară, cum arată. 1. Dă la hrisoavele ce să facu  dă mili la mănăstiri sau dă dări dă moşii dă la Domnie, să să ia zeciuială. 2. Dă hrisoavele ce să facu dă întărire dă moşii sau dă  case sau dă prăvălii sau dă întărirea judecăţii, să să ia la şase galbeni pînă la zece. 3. Dă cartea de hotărnicie, cu răvaş ce se face cu  pecetea ţării, să să ia cîte parale 60. 4. Dă cărţile dă jălbi ori dăşchise sau legate, să să ia cîte tl. unul, cum şi dă răvaşile dă  jălbi, ce să face şi răspunsul din dos cu pecetea gospod, să ia tot cîte tl. unul, dă vreme ce tot acea urmare are cît şi o carte domnească, din care să  să dea şşi havaetul muhurdarului cîte parale cinci. 5. Dă anaforoaoa acea pecetluită, cît de mare pricină să fie, să să ia dă la unul pînă la tl.  unsprezece, după madelile ce vor fi. 6. Pitacurile ce să facu cu pecetea gospod, dă vreme ce să facu cu săvîrşire de treabă, adică dă preţuiri dă  case, dă moşii şi dă prăvălii, dă  
{174} vînzări şi de altele, după madeaua ce va fi, să să ia de la tl. unul, pînă la tl. şase. 7. Cărţile gospod ce să facu pentru pricinile  puşcării, care vor fi dă jălbi, să să ia aseminea cîte tl. unu, iar de cărţile de vătăşii dă ţigani să să ia cîte tl. 2 pol, bani 30, din care să  să dea şi havaetu muhurdarului, cîte parale cinci. 8. Dă cartea dă isprăvnicie să să ia havaetu după hotărîrea domniia mea, să să ia cîte tl.  treisprezece şi jumătate, bani trei zeci. 9. Dă cărţile dă polcovnicii pă afară pă la judeţe, ce să facu, cît şi dă cărţile dă căpitănii i  dă vătăşii dă plaiu, să să ia dă carte cîte tl. 2 pol, bani 30. 10. Dă răvaş(e)le cu răspunsuri fără de pcete, să să ia de tot răvaş,  cîte parale doauă, care sînt ale izbaşii dă sfuştaşi. 11. Dă răvaşele dă jalbă ale jăluitorilor, ce scriu logofeţi za divan, să să ia dă tot  răvaş cîte parale doao. 12. Dă cărţile de judecată ce să facu de la veliţii boeri i dă la departamenturi, să să ia dă carte dă la tl. unul pînă la  tl. unsprezece; numai ca să nu ia logofeţii mai mult, atît dumnealor veliţii boeri cît şi boerii judecători dă la departamenturi să însemneze în cartea de  judecată cît să să ia, cumpănind la fieşcare carte după madeaoa ce va fi. 13. Pentru hotărniciile ce să facu şi are havaetu dă ia vel port(ar), cînd  să hotărăsc moşii, să ia havaet vel port(ar) dă boeru cîte un galben vechiu, adică dă bani doaă sute şi portărel pentru osteneala lui să ia  treapăd judeţului, iar boeri hotarnici să nu ia nemic, ci numai să să poarte cheltuiala atît a boerilor, cailor cît şi a portărelului dă către cei ce au pricini  şi au rădicat hotarnici. 14. La cărţile domneşti dă volnicie ce să facu dă mergu mumbaşîri pă afară, să să pue treapăd judeţului în  carte, dă dumnealor veliţi logofeţi, după cum iaste hotărît treapăd fieşcăruia judeţ cît să ia; măcar că s-au obicinuit dă să lua  treapăd la datoriile cu sumă dă bani, ce să înplinea după afară, dă leu cîte parale doauă, dar acum poruncim domniia mea să lipsească şi de va  fi acea datorie la doao sau la trei judeţe şi într-un judeţ la trei patru nume, să să ia numai un treapăd al judeţului dă la toţi cei ce vor fi  şăzători într-un judeţ, iar nu după cum obicinuia, dă lua dă la cei ce era şăzători într-un judeţ dă tot numele cîte un treapăd al  judeţului. 15. Zapcii divanului să aibă a lua zeciuială la înplinire dă bani, însă pă cîţi bani va face înplinire, iar nu după cum obicinuiesc  dă-ş iau dă la datornecu întîiu zeciuiala şi pentru înplinirea aceluai ce are să ia, îi pune soroc sau îi dă drumul, căutînd numai interes  zăciuielii, pentru că dă va cuteza din zapcii, oricare, să facă o urmare ca aceasta, să ştie că nu numai va fi lipsit dă mila domnii mele, ci să va şi  pedepsi; ci dă să va înplini datoriia aceia cu vii, cu ţigani cu moşii sau cu alte namestii, după preţuirea ce să va priimi dă către cel ce are să ia acea  datorie, să aibă a-ş lua zăciuiala, iar la pricini dă judecăţi dă moşii, dă zestre, de clironomii să nu ia zăciuială ci să i se dea pentru osteneala  lui o filodorimă, ceea ce să va socoti dă către judecată. 16. Răvaşăle ce să facu dă soroace dă către ispravnici, să să ia dă răvaş dă  la parale doao pînă la patru, iar mai mult să nu cuteze a lua.  
{175} 17. Cărţile dă judecată ce să dau dă către ispravnici, să să ia dă carte dă la parale doaozăci pînă la parale şaizăci  şi ispravnicii să aibă a însemna în carte acel havaetu ca să <nu> îndrăznească logofeţii a lua mai mult. 18. Treapădul slujitorului dă judeţ, ce  să trimite dă către ispravnici, să ia treapăd slujitorul a cale dă şase ceasuri bani patruzăci şi cinc, iar la cale mai depărtată, bani şaizăci, iar mai  mult să nu îndrăznească a lua. Io Alexandru Ioan Ipsilant voevod i gospodar Vlahi(scoie). Aceste toate havaeturi ce s-au hotărît dă către domniia mea a  le lua, poruncim dumneavoastră veliţilor logofeţi, să urmaţi după porunca domnii mele, fiind cu priveghere de a nu să lua mai mult, pentru că oricare va  îndrăzni a lua mai mult, peste hotărîrea domnii mele, să ştie că să va pedepsi. Şi la aceasta însuş dumneavoastră aveţi a da seama şi pentru  cele orînduite dă afară, ce sînt să să ia pă la judeţe, să să facă poruncile domnii mele către ispravnici, ca într-acestaş chip, după  hotărîrea domnii mele să urmeze, cum şi la departamenturi asemenea să să urmeze. Tolico pisah gospodstvami. 1780 fevr. 1. Iar hotărîrea ce s-au făcut  pentru cele dă la Craiova sînt trecute mai nainte la numărul 276.  [Arhivele Statului Bucureşti, Condica domnească, nr. 8, fila 221]. 7. PITAC DOMNESC PRIN CARE SE PRELUNGEŞTE TERMENUL DE APEL DE LA  ZECE LA ŞAIZECI DE ZILE ŞI PRIN CARE SE IA DREPTUL DE APEL ACELORA CARE, CU OBRĂZNICII, VOR PĂRĂSI ŞEDINŢA, ÎNAINTE  DE A SE SFÎRŞI JUDECATA. Pitac cu soroc dă şaizeci dă zile pentru cei ce au judecată, ca pînă la anumit soroc să-ş caute, iar să nu lase treaba  neizbrănită. Fiindcă unii din cei ce au pricini de judecăţi pe la departamenturi, după ce audu hotărîrea judecăţii nici înplinire şi urmare la  săvîrşirea hotărîrii nu fac, nici apelaţie nu dau îndată a eşi la Divan de nu sînt odihniţi, ci aruncînd numai un cuvînt că are să dea jalbă  să iasă la Divan, prelungesc vreme îndelungată şi cu aceasta nici judecăţile nu să mai contenescu, nici ceea ce au cîştigatu dă la judecată nu pot  lua săvîrşire pricinile lor şi pătimescu cu pierderea de vreme, aşteptînd şi cheltuindu-să cu prelungirea ce li să face, rămîind şi dă alte  trebuinţe ale casilor, are aceasta fiind cu cale şi de trebuinţă a să pune la orînduială, iată, cu sfatul de obşte, hotărîm şi înştiinţăm la  fieşcare departamenturi ale judecăţi: Hotărîrile pricinilor ce să vor face în scris, să aibă a să citi amîndurora părţilor de faţă cu  înţelegere, ca să o ţtie, şi care din amîndoaă părţile, acelea ce să pricinuiescu, nu să va odihni şi va avea a cere apelaţie la Divan, acela să  aibă soroc pînă în şaizeci de zile, ca într-aceste zile să-şi dea jalba, să ceară Divan, însă nu numai să arunce un răvaş şi pă  urmă să-l bage în sîn, să-l ţie sau să lipsească undevaşi a să duce afară, ci să-l dea în mîna zapciului ca să iasă de faţă la  Divan. Măcar că, după pravilă, sorocul la cei ce nu să odihnescu pe hotărîrea judecăţilor iaste numai pînă în zece zile a face apelaţie, dar  domniia mea, pentru ca să nu mai găsească nimeni  
{176} cuvînt de pricină că n-au putut aşa în grab(ă), fiind zile puţine sau că n-au avut vreme pentru vreun fel de pricină, am  dălungat sorocul acesta în şaizăci dă zile, ca şi bolnav dă va fi cinevaşi să aibă vreme pînă a să îndrepta sau să-şi găsească  vechil a-şi trimite în loc la Divan. Iar care cumvaşi, acel ce au rămas dă judecată, nu va da apelaţie într-această prelungire dă zile, ci va face  tăcere, acela să nu mai aibă voe în urmă a face apelaţie, ca unul ce să vede că într-atîta vreme neeşind la Divan, s-au mulţămit la  hotărîrea judecăţii, nici să să auză, cum nici să să mai priimească apelaţia lui, ci să va întări de domniia mea hotărîrea judecăţii.  Aşijderea şi cel ce, dă obrăsnicie, nu va sta în judecată pînă la sfîrşit, ci va fugi şi judecătorul va face hotărîrea, să nu aibă voe pe  urmă a da apelaţie. Poruncim dar şi zapciilor Divanului, după această hotărîre să aveţi a urma şi îndată ce să va svîrşi cartea sau  anaforoaoa de hotărîrea judecăţii, numaidecît să o arătaţi la amîndoauă părţile ce să pricinuescu ca să o auză, cu înţelegere, iar să  nu metahirisiţi vreun ficleşugu pentru vreun hatăr a ţinea hotărîrile şi a nu le arăta îndată, că acela ce să va dovedi în faptă ca aceasta, va  cădea în urgiia domnii mele şi dumneata vel logofăt, dup(ă) ce vei arăta această hotărîre la toate departamenturile şi la toţi zapciii, să pui să  să treacă în condica Divanului, ca să fie ştiută totdeauna hotărîrea aceasta şi afară pîn judeţe ca să ştie cu toţi de obşte. Tolco pisah  gospodstva mi. 1778, iuli 9  [Arhivele Statului Bucureşti, Condica domnească nr. 8, fila 12. Vezi Pravilniceasca Condică, cap. Pentru apelaţie, par. 1]. 8. PITAC DOMNESC PRIN  CARE SĂ IAU MĂSURI SĂ NU SĂ ÎNCHIDĂ NIMENI PENTRU DATORII, FĂRĂ PREALABILĂ HOTĂRÎRE JUDECĂTOREASCĂ  CA ŞI CEI RIDICAŢI PENTRU DIFERITE PRICINI SĂ FIE ANUNŢAŢI DOMNULUI ŞI TRIMIŞI ÎN JUDECATĂ. Pitac către dumnealui vel  spătar i vel agă să nu mai calce zapcii cei mici, căpitani, ceauşi i stegaraşi, ca să nu aibă voe a rădica de sîneşi cu străji sau a călca la fieşte  cas(ă) sau a închide pă vreunul pîrît de datorie, fără judecată. Io Alexandru Ioan Ipsilant voevod i gospodar zemliu Vlah-scoiu. De vreme ce cu voe ce au  zapcii cei mici, spătăreşti şi agieşti, căpitani, ceauşi şi stegari a rădica de sîneşi cu strajă pe cei în bănuaială sau şi în fapte dovediţi,  să urmează un necuviincios lucru şi de necinste întîmplări, cu gîndu lor fiind pornit a cîştiga, caută numai pricină şi fără de a nu să socoti  şi a cerceta lucru bine, calcă unde nu să cade casile unora, rădicînd bărbatu cu muiarea lui şi altele aseminea, drept aceia am hotărît domniia mea ca un ca  aceia zapcii mici să nu mai fie de acum înainte volnici la unile ca aceste, fără de numai, după ce va afla la vreun loc şi cas(ă) pricină de a călca strajă,  să meargă întîi să dea de ştire la zapcii lor cei mari, a cărora va fi rîndul de strajă. Şi zapcii aceia, pliroforidindu-să întîi de adevăr  
{177} şi văzînd că iaste vrednică pricină şi trebuinţă de a călca strajă, aşa să meargă ca să rădice pre acela şi să  înştiinţeze şi domnii mele pentru cel ce să cuvine, iar într-alt chip de vor urma zapcii, unde nu să cade sau unde nu iaste pricină vrednică a călca, vor  cădea în vină. Osebit de aceasta, fiindcă din jălbile ce au venit domnii mele, ne-am înştinţatu cum că obişnuesc zapcii tîrgului a închide pe  oameni fără de judecată şi fără de hotărîre în scris pentru pricini de datorii sau yalişverişuri şi unii neavînd a plăti, alţii necercetaţi de  judecată fiind, pătimescu pe la închisori. Pentru care hotărîm domniia mea ca să lipsească această rea obişnuire şi voe ce au zapcii a închide pă  cinevaşi pînă a nu-l scoate la judecată. Şi de vreme ce atît la spătărie cît şi la agie avem domniia mea într-adinsu rînduiţi boeri  judecători pentru pricini obişnuite mici, care să pot a să căuta la spătărie şi la agie, afară din jălbi şi pricini mari, care să cuvin a să căuta de  veliţii boeri la divan, să aibă zapcii a scoate întîi la judecată pă amîndouă părţile şi judecătorul făcînd dreaptă hotărîre în scris,  atunce zapciu va urma a face săvîrşirea hotărîrii sau care nu vor fi odihniţi şi vor avea a face apelaţie, pă aceia să-i trimită cu zapcii dumnealor  şi cu hotărîre în scris a judecătorului la dumnealor veliţi boeri, iar fără de judecată şi hotărîre în scris să nu să mai cuteze niminea din  zapcii tîrgului a închide şi a face vreo înplinire, fără de numai cînd vreunul va da ştire la zapcii cum că are a lua sau are altă judecată cu vreunul şi  acela caută să fugă. Atunce poate zapciu să trimită să-l aducă şi ori să-ş dea chezaş sau să-l ţie pă însuş la pază, ca să nu  fugă pîn să-l scoaţă la judecată. Drept aceia, poruncim dumi. vel spătar i dumi. vel agă i celorălanţi zapcii aseminea să urmaţi de acum  înnainte şi să nu vă cutezaţi a face înpotrivă. Tolico pisah gospodstvami ghenar 24, 1776.  [Arhivele Statului Bucureşti, Condica domnească, nr. 1, fila 70. Vezi Pravilniceasca Condică, capitolele: Pentru judecătoria ot vel spătar, şi Pentru  judecătoria ot vel aga şi Pentru zapcii, par. 6]. 9. PORUNCĂ DOMNEASCĂ PRIN CARE SE DECLARĂ FĂRĂ PUTERE JURIDICĂ  VÎNZĂRILE ŞI ZĂLOGIRILE DE MOŞII NETRECUTE ÎN CONDICA JUDEŢULUI. 17 cărţi către ispravnici la 17 judeţe să înştiinţeze  de obşte către cei ce vor avea a vinde venituri de moşii sau vor zălogi. Zemle Vlahiscoiu. Dumv. is. ot sud sănătate. Luăm domniia mea înştiinţare  că mulţi din lăcuitori, făcînd vînzări de moşii i zălogiri, nu ar fi venind să-ş arate acea vînzare şi zălogire şi să să treacă în  condica judeţului, dupe porunca domnii mele ce este dată la toţi de obşte pentru aceasta. Pentru care, iată, de iznoavă poruncim domniia mea să orînduiţi  dumv. om într-adins să umble în tot judeţ(ul) ca să citească cartea aceasta întru auzul tuturor, ca oricine ori din igumeni ori din boeri i boerinaşi i  mazăli sau măcar ţăran moşnean va vrea a-ş  
{178} vinde vreo moşie sau venitul moşii sau va vrea a zăloji, fieşteşcarele să fie dator a veni la condicar acelui judeţ, care într-adins  pentru aceasta este rînduit de domniia mea, să arat(e) vînzarea sau zălojirea ce va face şi să să treacă în condicajudeţului, căci la întîmplarea de  judecată pentru vreo moşie ori venit vîndut sau zălojt, dintr-acelea vînzîndu-să netrecut la condică, bine să ştie că aceia nu să va ţinea  în seamă şi o va pierde şi vînzător şi cumpărătoriu şi să avem domniia mea înştiinţare că s-au citit cartea aceasta şi o au  înţeles-o cu toţii. Tolico pisah. 1776, iuni 17.  [Arhivele Statului Bucureşti, Condica nr. 1, fila 138. Vezi Pravilniceasca Condică, capitolele Pentru judecătorii după la judeţe, par. 5, şi Pentru protimisis,  par. 12]. 10. CARTE DOMNEASCĂ PENTRU CA TOATE VÎNZĂRILE VENITURILOR DE MOŞII SĂ SE FACĂ PRIN DIVAN,  CUMPĂRĂTORII SĂ NU FIE TURCI, BANII PLĂTIŢI SĂ NU FIE BANI TURCEŞTI. SE ARATĂ CARE SÎNT OBLIGAŢIILE SĂTENILOR  ŞEZĂTORI PE MOŞIE, OBLIGAŢII CARE CONSTITUESC VENITUL MOŞIEI. Carte pentru vînzarea venitului de moşie. Davat gospodstvami. După  hotărîrea ce s-au făcut de către domniia mea ca cei ce vor a vinde venituri de moşie, să aibă a arăta pe cumpărător în Divan, care cumpărător  să-ş dea chezaş vrednic, de nădejde, pentru credinţă cum că nu va fi cu bani turceşti, nici va avea printr-ascunsu tovărăşie cu niscariva turci,  care iaste înpotriva poruncilor înpărăteşti şi la întîmplarea de vină chezaşului să dea răspunsul vini la Divan de arată cum că au vîndut  venitul moşii sud lui prin chezăşiia din într-un an, care chezaş înnaintea dumnealor veliţilor boeri dete chezăşuire prin  zapis, care-l văzum  domniia mea pentru credinţa şi ferirea de întîmplare la neurmarea hotărîrii şi poruncii domnii mele. Deci să aibă dar volnicie numitul cumpărător a  căuta dupe cumpărătoare venitul acei moşii, străngînd numai cele ce sînt obicinuite, adică casnicul să clăcuiască doaosprezece zile pe an, însă  numai cei ce vor fi casnici şi vrednici de muncă, iar holtei să nu să supere şi claca să o facă rînduri, rînduri, de la începutul primăverii pînă la  sfîrşitul tomnii, în nouă luni, iar nu tot deodată, iar cînd nu va avea stăpînul moşii lucru ca să pue să lucreze şi va cere ca să ia bani de la  dînşii, atunci să aibă a da fieştecare casnic, pentru acele zile, cîte un zlot pe an, iar nu mai mult. Şi dijma încă să o dea pă deplin, din toate  semănăturile  
{179} cîte vor avea pe moşie, dupe obiceiu, iar din legumile ce vor avea prin grădini de treaba casilor lor, supărare să nu le facă. Vin şi rachiu  să nu fie volnic nimeni a vinde, făr de numai totdeauna vinul şi rachiul său să vînză, iar cînd nu va avea dă vînzare, atunci care din săteni va vrea  să vînză, întîiu să meargă să să aşeze cu isprăvnicelul ce-l va fi avînd orînduit acolo, la acea moşie şi luîndu-şi voe, aşa să  vînză, căci aceasta la voia stăpînului moşii stă. Aşijderea să aibă voe a lua şi de capră cîte bani doi pe an şi de la matca de stup cîte bani  trei, iar pentru vitile ce vor avea dă trebile casilor lor dă suhat să nu să supere. Aseminea şi care moşie va ajunge în baltă, să ia zeciuială din zece  peşti un peşte sau din zece bani un ban, dup(ă) obiceiu. Dar de nu vor urma vreunii din cei ce şăd pe această moşie la toate dup(ă) cum poruncim mai sus,  dumneavoastră ispravnici ai judeţului, pe unul ca acela să-l faceţi ca să să supue, că aşa iaste porunca domnii mele.  [Arhivele Statului Bucureşti, Condica domnească nr. 2, fila 27. Vezi Pravilniceasca Condică, cap. Ceale drepte ale stăpînilor moşiilor ce au asupra  lăcuitorilor par. 1, 6, 10, 11, 17, 19]. 11. CARTE DOMNEASCĂ ÎN CARE SE ARATĂ CELE CE DATORESC CLĂCAŞII STĂPÎNULUI  MOŞIEI. Carte de clacă după cărţile vechi a Domnilor de mai nainte. Davat gospodstvami. După obiceiul ce iaste pentru toţi cîţi sînt şăzători  pe moşii streine, să aibă dar şi sătenii ce vor fi lăcuitori pe moşiia ot sud a clăcui stăpînului moşii pe an cîte doaosprezece zile de om, însă  numai cei ce vor fi casnici şi vrednici de muncă, iar holtei să nu să supere şi claca să o facă rînduri, rînduri, de la începutul primăverii pînă la  sfîrşitul tomnii în nouă luni, iar nu totdeodată. Iar cînd nu va avea stăpînul moşii lucru ca să-i pue să lucreze şi va cere ca să ia bani de la  dînşii, atunci să aibă a da fieştecare casnic pentru acele zile cîte un zlot pe an, iar nu mai mult şi dijma încă să o dea pe deplin din toate  semănăturile cîte vor avea pe moşie dup(ă) obiceiu, iar legumile ce le vor avea prin grădini de treaba casilor lor, supărare să nu le facă; vin şi rachiu  să nu fie nimeni volnic a vinde, făr de numai totdeauna vinul şi rachiul său să-l vînză, iar cînd nu va avea de vînzare, atunci care din săteni va vrea  să vînză, întîiu să meargă să să aşaze cu isprăvnicelul ce va fi avînd orînduit acolo la acea moşie şi luîndu-şi voie, aşa să  vînză, căci aceasta la voia stăpînului moşii stă. Aşijderea să aibă a lua şi dă capră cîte bani doi pe an şi de matca de stup cîte bani trei,  iar pentru vitile ce vor avea pentru treaba casilor lor de suhat să nu să supere. Aseminea şi care moşie va ajunge în baltă, să ia zeciuială din  
{180}zece peşti un peşte sau din zece bani un ban, dup(ă) obiceiu. Dar dă nu vor urma vreunii din cei ce şăd pe aceste moşii la toate dup(ă)  cum poruncim mai sus, dumneavoastră ispravnici ai judeţului, pe unul ca acela să-l faceţi să se supue, că aşa iaste porunca domnii mele (1775).  [Arhivele Statului Bucureşti, Condica domnească, nr. 2, fila 30. Vezi Pravilniceasca Condică, par. 1, 6, 10, 11, 17, 19]. 12. FORMULAR DE CARTE  DOMNEASCĂ PRIN CARE SE DĂ VOIE STĂPÎNULUI DE MOŞIE SĂ DEA VIILE DE PE MOŞIA SA LĂSATE ÎN PĂRĂSIRE ALTORA  DECÎT ACEIA CARI LE-AU SĂDIT. Carte de vii părăsite. Davat gospodstvami. De vreme ce la domniia mea dete jalbă cum că pe moşiia sînt vii  părăsite şi cei ce le-au avut pînă acum supt stăpînire nu vor ca să le mai lucreze şi se află păgubaş de dijma pămîntului adică de  otaştină, drept aceia dupe vechiul obicei al pămîntului, i-am dat domniia mea această carte a domnii mele ca să aibă volnicie şi oricîte vor fi de trei ani  părăsite pe moşiia toate acelea, găsind alţi oameni să le dea să le lucreze şi să le ia rodu, ca să nu să păgubească atît de otaştină cît  şi cămara gospod de vinărici; însă prin ştirea dumnealor ispravnicilor de judeţe, mai întîi să le dea de ştire acelora ce le-au avut mai nainte şi  cînd nici acum nu vor vrea să le lucreze, atunci cu adeverinţa ispravnicilor, în scris şi prin mărturii, voe să aibă a le da altora, dîndu-le şi cărţi de  stăpînire cu care cărţi bine să fie aceia încredinţaţi că vor fi stăpîni desăvîrşiţi. I saam receh gospodstvami (1775).  [Arhivele Statului Bucureşti, Condica domnească, nr. 2, fila 22. Vezi Pravilniceasca Condică, cap.. Ceale dreapte ale stăpînilor moşiilor ce au asupra  lăcuitorilor, par. 5]. 13. PITAC DOMNESC PRIN CARE SE DĂ VENITUL VORNICIILOR PE SEAMA VEL VORNICULUI ŞI PRIN CARE SE FIXEAZĂ  SUMELE CE SE PLĂTESC PENTRU PRIPASURI ŞI COLAC. Carte de vornicie. Davat gospodstvami. Dup(ă) vechiul obiceiu, fiind că slujba ce să numeşte  vornicie era într-adinsu orînduiţi vornicei dăspre partea dumnealui vel vornic atît aici în oraş Bucureşti cît şi afară prin judeţe de căuta  
{181} judecăţile şi vinile cele mici, de la care dup(ă) măsura vinii era obicinuit de lua şi gloabă, care era venit al dumnealui vel vornic, iar mai  vîrtos pripasurile dă vitile ce să găsesc făr de stăpîn , avea dă le lua acei dvornicei supt purtarea lor de grijă şi cînd să arăta stăpînul  dobitocului, dup(ă) dovada ce avea îş lua vita şi plătea colac, însă de cal tl. 1 pol, bani 20, de bivol bani 100, de vită de vacă bani 100, de rămător  bani 20, de oae şi capră bani 10. Aşijderea şi ispăşiturile unde se făcea stricăciune de vite la semănături de bucate, acei vornicei ispăşiia şi  dînd în scris stricăciunea ce făcea, hătîra cîpe cît era cu dreptate a plăti cei cu vitile la stăpînii bucatelor şi deosebit, spre înfrînarea de a-ş  păzi fieşteşcare vitile, a nu face pagube la semănături plătiia şi gloabă de fieşteşcare vită ce să prindea făcînd stricăciunea, dup-obiceiu,  de cal bani 40, de bivol bani 40, de vită bani 20, de oae şi capră bani 10, de rămător bani 8. Deci fiindcă această slujbă ururia s-au urmat şi acum  aseminea s-au dat această poruncă a domnii mele ca să aibă dumnealui vel vornic a orîndui vornicei prin toate judeţele ca să caute şi să urmeze la  toată dup-orînduiala şi obiceiul cel vechiu al ţării, iar de vor vrea dumnealor ispravnicii judeţului ca să o ia asupra dumnealor să o caute, tocmindu-se  cu dumnealui vel vornic şi dînd adetul ce iaste, cu porunca aceasta a domnii mele, vor avea volnicie, de o vor căuta dup(ă) cum coprinde mai sus. I sam receh  gospodstvami (1775).  [Arhivele Statului Bucureşti, Condica domnească, nr. 2, fila 17 v. Vezi Pravilniceasca Condică, cap. Pentru vornicei}. 14. HRISOVUL LUI ALEXANDRU IOAN  IPSILANTE PENTRU PROTIMISIS ŞI TRIMIRIE ÎN CARE SE ANUNŢĂ ŞI APARIŢIA UNEI „ANTHOLOGHII” A PRAVILEI. Io Alexandru Ioan  Ipsilant voevod. Dă vreme ce ni s-au adus aminte pentru unile pricini, ce sînt cu îndoială în ce chip să cade a să căuta dup(ă) pravilă, am socotit  să scriem într-aceasta şi să desluşim cele dă pravili rînduite. Şi întîiu, ni s-au arătat pentru dreptul de protimisis, ce au rudele, părtaşii,  vecinii şi datornicii la lucrurile nemişcătoare ce să vinde, în cîtă vreme adică, au dreptul dă protimisis şi cînd acest fel dă protimisis să stinge.  
{182} Pentru care după pravilă zicem, cu cea cuviincioasă dăsluşire, cum că cînd cinevaş va vrea să vînză nemişcătoriul său  lucru, are netăgăduită datorie să dea veste întîiu la ruda lui, ce are deavalma stăpînirea, iar de nu va fi acel fel de rudă să dea veste la cei mai dă  aproape a lui rude dă sus şi dă jos, adică şi nepoţii, fraţii, copii de fraţi şi dă unchi, iar nu şi mai mult. După aceasta, la părtaşi măcar şi  streini cu care poate să fiie amestecată moşiia aceia; în urmă la înpregiuraşi înpreun birnicii, însă înpreună birnicii zicem cei ce plătesc dajdiia  lor într-o mah(a)la sau într-un sat. După aceasta, la cei ce ori în ce chip să înpreună cu vreo parte a acei moşii; iar dă să vor lepăda aceştiia  toţi, cîţi adică au tin protimisis, atuncea făr de temere să vînză acel nemişcător lucru la verificare se va întîmpla. Sorocul dar, dă protimisis,  să dă la cei ce sînt de faţă dă treizeci dă zile, iar la cei ce lipsescu: luni patru, încît cel ce are tin protimisis şi este faţă, cînd să face sinalagma,  adică schimbarea vînzării şi a cumpărătorii acelui nemişcător şi acela nu iscăleşte schimbarea, să fiie dă tot lipsit şi jaba lui, dup(ă)trecerea  a treizeci dă zile, să nu fiie nicidăcum priimită, iar dă nu va fi acela faţă, să aibă a porni jalba dă protimisis în vremea sorocului dă patru luni şi  să priimească acel lucru dă la cumpărător, plătind preţul ce au dat acela şi nu mai mult; nici pentru dobînzi, nici pentru trebuincioasele cheltuieli, care  poate va fi făcut cumpărătorul, fiindcă nici  
{183} cumpărătorului nu i să va cere rodurile ce au luat într-acea vreme, nic să să facă andelogos a dobînzii şi a roadelor, ci una pentru  alta, dobîndă pntru roduri; iar cheltuielile ce va fi făcut cumpărătorul, să le piarză, dă au ştiut că au avut altul tin protimisin, să fiie spre pedeapsă  şi gloab(ă) la unul ca acela, pentru nebăgarea în seamnă ce arată la pravilă. Şi sorocul de treizeci dă zile la cei ce sînt faţă şi dă patru luni la  cei ce nu sînt faţă, are a să înnumăra din zioa aceia cînd au aflat vînzarea cel ce are tin protimisin (care şi cu jurămînt este dator să  încredinţeze judecata că atunci au aflat vînzarea) şi nu din zioa cînd s-au făcut vînzarea; şi într-aceste soroace dă treizeci dă zile la cei ce  sînt faţă şi dă patru luni la cei ce lipsescu, să stinge protimisis. Să mai găseşte în rîndul pravililor şi dă patru ani soroc, dar acesta s-au gsit cu  cale pentru cei ce lipsesc dăparte ori pentru trebuinţă dă obşte sau pentru a lor însuş, sau fiind surguniţi sau robiţi sau popriţi cu vreo pricină  dăosebită, cum dă răzmiriţă sau altele asemenea. Aşăjderea, afară dîn mai sus numitele obraze ce au tin protimisin şi dup ce se vor lepăda toţi,  dă să va întîmpla să fiie niscareva datornici ai acelui vînzător şi vor fi gata să cumpere acel lucru cu acelaş preţ ce au dat streinii, să să  protimisească aceştia decît streinii şi decît aceştiia iarăşi să să protimisească cei ce au să ia mai mult, dup(ă) cum şi aceasta în rîndul  pravililor se vede.  
{184} Al doilea, ni s-au arătat pentru protimisis de cele nemişcătoare ce să înpart în trimirie, care trimirie să face într-acestaş chip:  înpărţindu-să adică periusiia mortului în trei şi dîndu-să o parte pentru pomenirele mortului, alta la obrazul ce va trăi dintre soţii şi  ceialaltă la părinţi obrazului celui mort dintre soţii, dă să îndreptează părinţii obrazului celui mort să ia acele nemişcătoare, care la  înpărţeală să dau obrazului ce trăieşte dintre soţii. Deci, pentru ca şi acest fel de jălbi să ia săvîrşire după pravilă şi drept,  hotărîm ca în vremea ce să face împărţeala periusii acelui obraz mort, să să preţuiască cu oameni de credinţă aleşi într-adins spre  aceasta, înpreună şi cu boerul domnesc, cel orînduit spre acest fel de preţuiri, cu curată şi adevărată preţuire, după care să să numere toată  periusiia în bani, din care să să dăosibească întîiu al treilea parte pentru pomeniri, vrînd domniia mea, ca acea parte negreşit cu bani să să dea, iar nu  cu lucruri nemişcătoare, dup(ă) cum pren deosăbit hrisov domnii mele pe largu arătăm pentru dănii şi pravoslavnice lucruri, răscumpărîndu-să  cele pentru pomeniri nemişcătoare dă către amîndoao părţile ce înpreună clironomisesc pe mort; şi cu al doilea cuvînt, să să dăosibească  acea a treia parte ce are să ia obrazul ce trăieşte dintre soţii şi aceia în bani sau şi lucruri mişcătoare, preţuindu-să numai cele nemişcătoare,  la a căror nemişcătoare lucruri răscumpărare să să protimisească părinţii sau fratele mortului a le răscumpăra, ca nişte feuda neamului aceluia,  dă la care şi cuvînt cel firesc şi drept  
{185} nu sloboade a să lipsi; şi această protimisis să să păzească în vreme orînduită, asemenea cu mai sus numite soroace dă  protimisis adică dă zile treizeci şi dă luni patru negreşit, ne mai prelungindu-să nimic vreme; şi cu acest mijloc să să taie desăvîrşit şi  celelalte: cuvintele în zadar şi pricinuirile. Drept aceia, dup-această dăsluşire şi luminare a pravilii au a urma dă acum înnainte fără zăticnire  judecăţile prinţipatului nostru acestuia, la căutările şi hotărîrile a acest fel dă pricini, pînă cînd să va da obştii şi cea dă noi făcută  anthologhiie a pravilii, care pentru jălbile s-au scris. 1775, noemvrie 1. (P.)  [Arhivele Statului Bucureşti, Condica domnească, nr. 2, fila 57 r - 60 r. Documentul numai în romîneşte s-a mai publicat de A. V. Urechiă, Memoriu  asupra perioadei din istoria romînilor de la 1774-1786, în "Anal. Acad. Rom." Mem. Secţ. Inst. Seria II-a, tom. XII, 1893, p. 79-81. Vezi Pravilniceasca  Condică, capitolele despre Protimisis şi Trimirie]. (B). 15. PITAC DOMNESC CA SĂ NU SE SCOATĂ ÎN VÎNZARE CU MEZAT LUCRURI  NEMIŞCĂTOARE, DECÎT NUMAI CU PORUNCĂ DOMNEASCĂ ŞI NUMAI PENTRU DATORII DE BANI DOMNEŞTI ŞI PENTRU MOFLUZI.  Pitac pentru mezat. Staroste dă neguţători. Dintr(u)ntîi au fost hotărîrea domnii mele ca făr de porunca în scris de l(a) domniia mea mezat să nu să  facă, mai vîrtos lucru nemişcător sau dă sineş mişcătoriu; acum ne înştiinţăm cum că unii făr de pricină şi făr de poruncă de la  domniia mea, numai ca să ia mai mult, de sineş îşi fac lucrurile lor mezat, în care să pricinuesc pururea jălbi şi necontenit judecăţi de către cei şi  după dreptate şi dupe obiceiu pămîntului au protimisis la acele nemişcătoare, şi osebit catahrisis la orînduiala mezatului, care trebue să să facă  numai acolo unde este pricină trebuincioasă, întărit cu hotărîre şi cu poruncă domnească, spre a-ş avea  
{186} întemeerea ce să cade a mezatului şi a nu să mai putea schimba. Pentru care iată-ţ(i) poruncim ca, de acum înainte, nici însuş  să nu te cutezi, nici pe telal să nu îngădueşti a face mezat la lucru nemişcător adică: moşii, vii, case, moară şi ţigani, afară din cele  mişcătoare: vite, haine şi altele asemenea, făr de porunca domnii mele în scris supt pecete, care poruncă o vom da domniia mea numai acolo unde trebuie şi  unde este pricina a să face mezat, adic la unul ce va fi dator bani domneşti şi la altul ce va mufluzi şi cu adevărat nu va avea a plăti. Pentru aceste pricini să va  da porunca domnii mele ca să vînză averea lui cu mezat, strigîndu-să dupe obceiu, ca adăogîndu-să preţul acelor lucruri să poată ajunge ca  să plătească datoriile; şi la mezat vor da şi rudele şi vecini de vor vrea. Şi aşa, de la acest fel de mezat, cine va cumpăra, va fi bun stăpîn pe acel lucru  întărindu-i-să stăpînirea şi cu cartea domnii mele, nu va avea strămutare cu nici un fel de pricină, iar făr de aceste două numite pricini să nu  cutezi făr de poruncă a face mezat, că te vei pedepsi foarte şi va pierde şi cupărător bani ce au dat neţiindu-să în seam(ă) cumpărătoarea.  Şi ori din rude, ori din vecini, ori din streini, cine va da mai mult, acela va lua del(a) mezat, fiindcă această orînduială are mezatu. Tolico pisah gospodstvami (1776  iuni 28).  [Arhivele Statului Bucureşti, Condica domnească, nr. 1, fila 148. În pagina următoare a condicii este transcrisă o deosebită carte, tot pentru această  pricină către dumv. vel logofăt ca să să citească întru auzul tuturor. Această carte are aceeaşi dată şi un cuprins aproape identic. La finele ei se  porunceşte marelui logofăt "să pui să citească cartea aceasta la toată obştea şi dupe aceia să să treacă în condica Divanului".  Vezi Pravilniceasca  Condică, capitolele Pentru protimisis, par. 14, Pentru împrumutări par. 4 şi Pentru chezăşie, par. 1]. 16. HOTĂRÎREA DIVANULUI ASUPRA  MODULUI CUM SE FAC HOTĂRNICIILE CU 6, 12 ŞI 24 DE HOTARNICI ŞI CU NUMĂRUL DE HOTARNICI CE POT REPREZENTA BOIERII POTRIVIT  TREPTEI ŞI DREGĂTORIILOR. Hotărîrea ce s-au făcut în Divan în ce chip să s(ă) urmeze hotărniciile. Cînd cinevaş va porni jalbă asupra  cuivaş că-i împresoară moşiia, întîiu să s(ă) orînduiască la ispravnci, ca să cerceteze pricina ce au între ei şi hotarăle fieşcăruia  dupe sineturile care vor avea şi dup(ă) stăpînirea ce vor stăpîni fieşteşicarile. Şi aşa lămurind pricina, să dea de judecată şi,  mulţumindu-să amîndouă părţile, să s(ă) iscălească şi ei într-acea carte de judecată a ispravnicilor, cum că s-au odihnit şi să  pue şi semne. Iar cînd nu <se> va odihni vreo parte sua amîndouă părţile la judecata ispravnicilor, să vie la domnie cu cartea aceea a ispravnicilor şi să ia  hotarnici întîi din boerinaşi adică din cei ce n-au înbrăcat caftan, fieşcare din cei ce să pricesc, din partea lor cîte trei judecători, carii toţi să fie  şase, care fieşteşcare este drept un obraz şi el măsurînd moşiia şi despărţind fieşteşcare căruia dreptul, va dăspărţi cu semne şi de  să vor mulţumi amîndouă părţile, să vor pune şi pietre cu ştirea ispravnicilor.  
{187} Iar cînd cei ce să pricesc nu să vor odihni la această hotărnicie, să ia cartea hotrnici(i), care vor face acei boerinaşi şi arătînd să  ia doisprezece hotarnici şi dintr-acei doisprezece care vor fi îmbrăcat caftan şi va fi dîn a treia treaptă să fie drept trei, adecă unul ca acesta să să  numere drept trei obraze, iar cînd va fi mai mare boer, adecă de la clucer de arie pîn-la  clucer cel mare acela să fie drept şase, cum şi igumen, cînd se va  întîmpla, să fie drept şase. Şi mulţumindu-se amîndoă părţile, vor da aceşti boeri carte de hotărnicie la care să vor iscăli şi cei ce să  pricesc, cum că s-au mulţumit şi va  pune şi pietre. Iar cînd nu să va mulţămi, luînd carte de judecată care vor face aceşti 12 boeri, vor cere alţi  24 şi cînd dintr-acest număr vor fi ceruţi veliţi boeri, aceşti veliţi să aibă loc fieştecare drept 12, careaceşti veliţi cercetînd toate scrisorile cele  vechi şi adeveri(n)ţile celor ce să pricesc, care le au spre arătarea dreptăţii lor, cercetînd şi hotărniciile ce s-au făcut atît de către cea dintîi  cît şi de către al doilea judecată a hotărniciilor, cercetînd şi mărturiile lăcuitorilor moşneni şi altora ce mărturisesc că au văzut şi ştiu  hotarăle cele vechi unde au fost, aceşti 24 de boeri hotărăsc cu mai desăvîrşită putere şi pun şi pietre şi hotărîrea dumn(ea)lor rămîne  nestrămutată.  –  1776.  [Arhivele Statului Bucureşti, Condica domnească, nr. 1, fila 146. O altă copie a acestui document se află la Academia R.P.R., în ms. 323, fila 220. Vezi  Pravilniceasca Condică, cap. Pentru hotărniciei, par. 1, 4 şi 6]. 17. FORMULAR DE CARTE DOMNEASCĂ PRIN CARE SE DAU ISPRAVNICILOR DE  JUDEŢ INSTRUCŢIUNI PENTRU ALEGEREA ŞI HOTĂRNICIREA MOŞIILOR. Cartea cercetării de împresurări de moşie. Dumneavoastră  ispravnicilor dă judeţ să aduceţi pe toate părţile faţă cu cărţile şi scrisorile lor şi întîi prin judecată să alegeţi, lămurind partea sau  stînjănii fieştecăruia, după scrisori sau după stăpîniri vechi şi dă vor rămînea toate părţile odihnite la hotărîrea judecăţii, să dea  zapis iscălit de toţi că sînt odihniţi odihniţi şi aşa li să va orîndui hotarnici, dupe înştiinţarea ce ne veţi face, cu numirile boerilor ce-i vor  cere cu toţii de opşte supt iscăliturile lor, iar nefiind odihniţi vreo parte dupe judecata dumneavoastră, să-i trimiteţi la Divan cu carte de judecată. (1775).  [Arhivele Statului Bucureşti, Condica domnească, nr. 2, fila 38. Vezi Pravilniceasca Condică, cap. Pentru hotărnicie, par. 4].  
{188} 18. CARTE DOMNEASCĂ PRIN CARE SE SUSPENDĂ JUDECAREA PROCESELOR PÎNĂ DUPĂ SFÎNTA MARIA (15 August).  1776, iuni 28. 17 cărţi dăşchise s-au făcut către ispravnici ca să înştiinţeze de obşte ca pîn dupe sîmta Măriia mare să nu să mai caute  pricini de judecăţi, cum şi la Divan jălbi să nu să mai priimească, însă după condică cu ifosul cel de are.  [Arhivele Statului Bucureşti, Condica domnească, nr. 1, fila 145 vv. Vezi Pravilniceasca Condică, cap. Pentru zilele ce nu să caută judecăţi, par. 1].  19. CARTE DOMNEASCĂ PRIN CARE SE TRIMITE ISPRAVNICILOR CÎTE UN EXEMPLAR DIN PRAVILNICEASCA CONDICĂ; DUPĂ CE SE VA CITI,  SE VA PĂSTRA DE CONDICARUL JUDEŢULUI. Cărţi către ispravnici pentru pravilile ce li s-a trimis. Dumneavoastră ispravnicilor ot sud, sănătate,  Sîntem încredinţaţi domniia mea că toţi  vor fi cunoscut şi vor fi înţeles că socoteala, voinţa şi silinţa domnii mele, dintru început au fost  şi este cu tot(ul) pornit spre a chibzui şi afla feluri de feluri de mijloace care să fie pricinuitoare de buna vieţuirea şi petrecerea lăcuitorilor şi a tuturor de  opşte şi nu am contenit domniia mea a griji pururea şi a priveghea, silindu-ne în tot chip pentru odihna şi răpausul lor, voind ca cu toţii de opşte să  petreacă în linişte şi făr de bîntuială. Deci, pe lîngă celelalte multe faceri de bine care, străduindu-ne, în faptă le-am arătat, după cum  s-au văzut şi s-au cunoscut de toţi, am socotit domniia mea şi pentru rîndul judecăţilor ce să urmează aici în ţară, să le punem la  orînduială bună şi dă vreme ce judecăţile nu să urma pururea, cu statornicie, după pravilile înpărăteşti şi după vechiu obiceiu al  pămîntului, ci cînd după pravili urmînd judecătorii strica obiceiurile, cînd iarăşi cu obiceiurile să să înpotrivea pravililor; pentru aceia, după  multă strădanie şi silinţă ce am pus, adunînd domniia mea  atît din pravilile înpărăteşti cele mai trebuincioase asupra judecăţilor cît şi din  obiceiuri cele mai adesea urmate şi altele de înşine adăogînd, am alcătuit domniia mea pravili noao, care tălmăcindu-se pă limba rumînească şi  tipărindu-se, s-au întărit cu pecetea domnii mele şi s-au dat pe la toate deprtamenturile aici în oraş Bucureşti, ca după acelea să aibă a urma  judecătorii şi a hotărî pricinile dă judecată, ce să vor întîmpla şi să vor coprinde într-însa. Asemenea s-au trimis şi pă la toate   judeţele cum şi aici, la sud, iată, am trimis domniia mea această pravilă, care după ce veţi citi-o, atît dumneavoastră cît şi judecătorul ce este  orînduit şi veţi înţeles în ce chip este a să urma şi a se  
{189} hotărî pricinile judecăţilor dă acu înainte, o veţi pune să stea supt păstrare la condicar judeţului şi cînd să va  întîmpla să judecaţi pe cinevaşi, atunci, puind pravila înainte ca o povaţă, veţi urma cu hotărîre cum să coprinde înăuntru, ca toţi cei ce  vor fi năpăstuiţi să-şi afle dreptatea lor pă deplin, după această pravilă. 1780, oct. 28.  [Arhivele Statului Bucureşti, Condica domnească, nr. 8, fila 513 v]. B. HRISOAVE, CĂRŢI ŞI PITACE DOMNEŞTI ŞI ANAFORALE CARE  MODIFICĂ SAU EXPLICĂ TEXTUL PRAVILNICEŞTII CONDICI. Cap. Pentru judecătoria veliţilor boeri (par. 1 şi 2). 1. Prin porunca domnească din  1780, Fevruarie 1 (vezi mai sus p. 298, 6) se stabiliseră avaeturile ce se cuveneau logofeţilor de Divan şi zapciilor pentru toate actele juridice ce scriau sau îndeplineau.  Treisprezece ani mai tîrziu, prin pitacul domnesc din 1793, August 9, se cere veliţilor boeri ai Divanului să întocmească un nizam în scris al acestor avaeturi.  "Pitac la dumnealor veliţilor boeri pentru avaeturi anaforalelor de la Departament i veliţilor boeri şi hotărîrile domneşti ale canţelarii Divanului şi pentru  zeciuiala zapciilor, să să pună în orînduială. Cinstiţilor şi credincioşi boerilor veliţi ai Divanului domnii mele, vrînd domniia mea a să da un nizam  în în scris la avaeturile anaforalelor sau cărţilor de judecată, care să fac la departamenturi i la dumneavoastră veliţi boeri, cît şi la domneştile noastre  întăriri şi hotărîri, ca după madele să fie orînduite în scris avaet logofeţilor şi a canţelarii cum şi pentru zapcii Divanului domnii mele, iarăş  să pue în scris madelile dă la care este obiceiu a lua zăciuială şi madelile din care au luat filodorimă şi cît anume; poruncim dar ca adunîndu-vă la  un loc, să socotiţi toate felurimile de  madelele şi să chibzuiţi cu dreapt(ă) măsură, după mărimea sau micşorarea madelilor, avaeturile cel cuviincios  al logofeţilor, al canţilarii şi a zapciilor şi orînduit şi puind în scris la fieşcare felurime, osebit să arătaţi domnii mele, pentru toate anume. Tolco pisah  gospodstvami. 1793, August 9".  [Arhivele Statului Bucureşti, Condica domnească, nr. 23, fila 118 v]. 2. Departamentul veliţilor boeri prin anaforaua din 24 mai 1815 recomandă Domnului  ca "logofeţii al treilea de la departamenturile de şapte şi de opt" ce s-au dovedit vrednici să rămîne nestrămutaţi; de asemenea nici logofeţii, nici boierii  judecători să nu mai dea avaeturi marelui logofăt; se dublează însă avaeturile logofeţilor al treilea, dat fiind scumpetea vieţii.  [Arhivele Statului Bucureşti, Condica, nr. 1114, fila 17 v].  
{190} Cap Pentru al doilea Departament 3. În 1790, fevr. 20 se completează şi un post de nomocrator la Divan prin numirea cajudecător la  Departament a paharnicului Saulea. Acestuia "i-au orînduit Divanu pă lună taleri 110, adică 60 ai judecătorii" ce lua Miche  –  predecesorul său  –  şi taleri  50 "sînt rînduiţi pentru un nomocrator la Divan; i-am rînduit să-i ia paharnicul ca un practicos şi cu ştiinţa ce este şi dumnealui de pravili"...  [Arhivele Statului Bucureşti, Condica, nr. 18, fila 185]. Cap. Pentru al trelea Departament al vinovăţiilori. 4. la 1790, mai 17, se dă "poruncă de către  dumnealor judecătorii de la Departamentu de cremenalion ca pe toate zilele să aibă a căuta cu sîrguinţă pricinile vinovaţilor şi lămurindu-le, pe  toată săptămîna vinirea, să aibă a reportui Divanului în scris cu anafora şi dumnealui vel armaş pe toată vinerea să aducă la Divan aceasta în  scris".  [Arhivele Statului Bucureşti, Condica domnească, nr. 18, fila 74].  3. 5. Asupra aplicabilităţii Pravilniceştii Condici în materia căsătoriei  ţiganilor domneşti, găsim următoarea menţiune în Condica nr. 18, fila 55, verso, de la Arhivele Statului din Bucureşti: "221. 1790 aprilie 22. Anafora din  Departament de cremenalion pentru ţigani domneşti care să amestec cu cununii unii făr de ştirea stăpînului lor, alţii cu ştiinţă de boeri ce au ţigani  şi cer la aceasta cum să să urmeze: ori după Pravilniceasca Condică sau cum va porunci Divan. S-au făcut răspunsu că Pravila are a să urma;  însă acest fel de pricini să aibă a le cerceta deosebit şi să le arate Divanului şi pentru fieşcare să va face judecata şi hotărîrea ei". 6.  Cerîndu-se Divanului  –  sub ocupaţia austriacă  –  relaţii asupra diverselor categorii fiscale de ţigani, acesta, pe baza datelor date de vel armaş raportează:  "Dupe luminat orderul Mării tale de la 20 ale lunii aceştiia pentru ţiganii acestui prinţipat dîndu-se porunca Divanului la dumnealui vel armaş, carele are  epistasiia acestor ţigani şi ştiinţa obiceiului lor şi a datorii lor, ne-au dat report cum că ursarii şi lăeţii, ce să numesc şi lingurari, carii plătesc  birul lor în bani, dau din cap în cap cîte taleri cinci într-un an d ludi, care aceşti bani îi plătesc rînduri-rînduri începînd de la martu I şi  istovesc la sfîrşitul lui dechemvrie, iar spălatorii de aur, ce să numesc rudari, carii plătesc birul lor cu aur netopit, dau de tot numele cîte trei dramuri într-un  an, începînd de la August 15 şi istovesc iarăş la sfîrşitu lui dechemvrie, precum te vei pliroforisi Măria ta şi din însuşi reportu dumnealui, care îl  punem într-acesta. Pentru care, cerîndu-i seneturi domneşti spre dovada aceştii dări, ne-au adus aceste doaă pecetluituri domneşti care le arătăm  să să vază de Măria ta, fiindcă atle condici dă obiceiu acestor ţigani care să păzea la cămara domnească, arată dumnealui vel armaş cum că  le-au luat domnul Mavrogheni la plecare mart. 19".  [Arhivele Statului Bucureşti, Condica, nr. 18, fila 194]. 7. Asupra procedurii ce trebuie să se urmeze de ispravnici şi de către vel armaş în ce priveşte  trimiterea în judecată a hoţilor prinşi, se găseşte în Arhiva Statului Bucureşti, Condica domnească, nr. 9, fila 83, următoarea porunc domnească  către ispravnici: 17 cărţi legate la ispravnicii din judeţe pentru hoţi care să prind, să-i trimită cu eczamen şi cu avut lor, prin foae aici la  departamentul puşcării. "Dumv. ispravnicilor ot sud, sănătate. Am luat domniia mea  înştiinţare pentru rîndu hoţilor cari să prind, că dă la unii  luaţi dumv. tot ce să găseşte al lor şi aşa îi trimiteţi numai cu eczamenul vinovăţii lor; pă alţii îi sloboziţi luăndu-le rusfet, fără  a-i trimite aici la departament puşcării ca să-ş ia pedeapsa după pravilă şi sînteţi pricină unora ca acelora dă să apucă iarăş dă  hoţie, precum s-au şi prins unul acum hoţ ce au fostu prins mai nainte şi luînd ispravnici dare de bani,  l-au fost slobozit, care această faptă a dumv. ne  aduse la multă turburare, dă a face o pornire  cu mare urgie asupră-vă, cum să cutezaţi la o faptă ca aceasta ce iaste dă mare vină. Pentru care, iată,  vă poruncim să vă dăşchideţi ochii şi să nu vă cutezaţi dă acum înnainte a slobozi hoţi, măcar pentru cît dă mică pricină, ci pe  toţi, negreşit, să-i trimiteţi aici, pentru că după aceasta avem a face cercetări pă supt cumpăt şi pe care din ispravnici vom dovedi că au slobozit  pentru dare dă bani vreun hoţ borfaş, măcar cu cît dă mică vină, să ştie că cu nici un fel de priciă nu să va putea îndrepta şi a scăpa  dă cea cu dreptate urgiia domnii mele. Aşijderea vă poruncim pentru fieşcare hoţ borfaş, să vă lăsaţi de acest nărav a lua averea lor şi a-i trimite  numai cu eczamen, ci după poruncile şi ponturile ce aveţi date şi mai dănainte urmînd întocmai, afară de ceeace au poteraşii a lua cînd îi prind,  dăn cele ce să găsescu asupra lor, toate celelalte întregi, pînă la orice, să aveţi a le trimite cu hoţii împreună, prin foae anume, aici la departament  puşcării, spre a face judecata hotărîre spre înplinirea pagubii păgubaşilor. Dintr-acelea, prin mîna dumv. cel armaş, după vechiul obiceiu, cum şi  din cele nemişcătoare lucruri, case sau alte ce vor avea hoţii, făcînd foae, să trimiteţi  domnii mele, stînd întregi, făr dă a să atinge dă dînsele  cinevaş. Şi după hotărîrea ce vom face  domniia mea , pentru acelea, aşa să va urma, iar într-alt chip dă veţi face, să ştiţi că oricînd să  va dovedi că aţi luat dintr-ale hoţilor le veţi întoarce cu mu(m)başîr şi cu treapăd. 1783, febr. 11". 8. În aceeaşi chestiune, o altă poruncă  domnească în Condica nr. 18, fila 33 v. "Cărţi la toate judeţile pentru hoţi ce să prindu că s-au înştiinţat Divanul că nu urmează obiceiu  a-i trimite la Spătărie. Dumv. ispravnicilor ot sud, sănătate. Vă facem în ştire că luă Divanul înştiinţare cum că mulţi hoţi s-ar fi  prins la acel judeţ de la venirea armii încoace, unii cu vinovăţii de ucideri, alţii căznitori de oameni, furi de dobitoace şi borfaşi şi dumv. prin mijlociri  dă mituiri îi sloboziţi.  
{192} Precum aceste pricini s-au şi cercetat spre dovedire unile şi s-au cunoscut adevărate şi măcar că sînt a vi să arăta dumv. una  cîte una aceste pricini de cîţi vinovaţi aţi slobozit şi vor să vi să ceară, dar pînă a să săvîrşi cercetarea aceasta şi a să pliroforisi  Divanul mai în desăvîrşit, iată de la Divanu vi să porunceşte să ştiţi că orînduială aceştii pricini a hoţilor curge într-acest chip,  adică: Orice fel de hoţi s-ar prinde în judeţ, nu sînteţi volnici a-i ţinea mai mult decît trei zile la dumv. ori cigaşi fie, ori căznitori de oameni sau  furi de dobitoace sau borfaşi, iar a patra zi sînteţi datori a trimite la Bucureşti cu eczamenu lor, drept la dumnealui vel spătar, după obiceiu şi dumnealui are  a-i da la cremenalion şi acolo au a să cerceta şi după canoanile, dupe orînduiala pravililor are a li să hotărî pedeapsa după vină. Ci dar, acestea ce  aţi urmat pînă acum, să nu vă îndrăsniţi a le mai urma de acum înainte şi oricîţi vinovaţi vi să va afla în gros în zioa ce veţi primi  cartea cu orice pricină de hoţie, numaidecît cu eczamenile lor să-i porniţi să-i aducă drept la dumv. vel spătar şi pe cîţi veţi fi apucat a-i  slobozi cu mituri să-i prindeţi şi iarăşi cu eczamenile lor să-i trimiteţi pînă a nu rămînea lucru s vi să ceară cu mustră şi de acum  înnainte să vă feriţi, să nu să mai auză la Divanu că s-au urmat fapte ca acestea, ci dupe cum mai sus vă zicemu, orice vinovaţi de hoţie să va  prinde, duă trei zile să-i trimiteţi drept la dumnealui vel spătar că neumrînd după cum vi să porunceşte, veţi fi învinovăţiţi fără de  cuvînt de îndreptare. Aceasta şi fiţi sănătoşi. 1790, mart. 16". Cap. Pentru judecători. 9. După plecareadin domnie a lui Alexandru Ipsilanti, Nicolae  Caragea succesorul său, dă poruncă de neţinere în vigoare a Pravilniceştii Condici, referindu-se în special la recomandările ce face condica  judecătorilor. Pitac către boierii judecători. "La vremea ce cu mila lui dumnezeu am sosit la domnescul nostru scaun, ne-au arătat sfatul domniei mele o  condică dă pravilă şi rînduială care cu dăstulă luare aminte s-au alcătuit cusfat de obşte, în domniia domnii sale fratelui nostru Alexandru voevod  şi s-au tipărit pe limba grecească şi romînească în oraşul Bucureşti la leat 1780, luna lui septvr. Deci, întrebîndu-ne sfatul boierilor celor mari  şi Divanului  domnii mele, dă găsim cu cale a să urma şi în  domniia noastră tot această orînduială, la care fiind şi a noastră bună voinţă,  de vreme ce alcătuirea aceasta s-au făcut cu sfat de obşte, am poruncit dar, aşa să se urmeze. Dar, fiindcă la numita condică, list. 90, tit(lul): Pentru  judecători, cap. 2 zice: "judecătorii să să arate cu dulceaţă către cei ce să judecă şi fără de pizmă sau făţărnicie, făr(ă) dă a nu  căuta la obrazu cuivaşi sau să se arate cu pizmă sau vrăjmăşie către cinevaşi, nici să înjure pe cinevaşi din cei ce s judecă"; aşijderea şi la  capul 5 zice: "judecătorii cînd judecă să şază toţi cu orînduială foarte bună, făr-a nu face alte vorbe şi glume sau să prigonească la  cercetările ce vor face, ci cu totul să ia aminte la ascultare şi să citească cu mare luare aminte cărţile şi sineturile ale celor ce se  
{193} judecă, pînă la cea mai mică şi să nu se grăbească la hotărîre, ci să iscodească mai cu amănunt pricina cu minte curată  şi liniştită şi făr dă prigonire, să-şi cumpănească gîndurile lor făr de pizmuire şi toţi cu un gînd să hotărască ceea ce li se vor  prea că este drept". Şi fiindcă de a judeca dreapt judecătorii, într-aceste punturi spînzură dă a fi fără de pizmuire, fără de mînie şi făr  dă a căuta la obrazu cuivaşi, poruncim domniia mea dă a să păzi această bună orînduială cu dulceaţă şi blîndeţe de către cei ce se  judecă; care aceasta cînd nu se va păzi, fiind împotriva gîndului domnii mele, să-şi aducă aminte cei ce nu vor păzi acestea, orice obraz va fi din  judecători, la ce fel de greşală vor cădea. Ci dar, pentru  a fi feriţi dă cele ce să vor putea întîmpla, iată printr-acest domnescu pitac, întărind  această orînduială, poruncim să aibă a să purta cu orînduială şi cu cinstea ce se cade la judecătorie, fiindcă judecătorul îşi închipuieşte  pă însuşi dumnezeu: să nu necinstească pe nimeni şi să să socotească întocmai ca cînd am fi însuşi noi dă faţă peste dînşii, în  fruntea lor. Aceasta este voia domnii mele şi fiecine pentru binele său, să se ferească de împotrivire. Aceasta poruncim, 1782, oct. 25".  [Arhivele Statului Bucureşti, condica domnească, nr. 9, fila 46 verso. Publicat de V.A.Urechiă, Istoria Romînilor, vol. I, Bucureşti, 1891, p. 163]. Cap.  Pentru cei ce se judecă, adică pentru pîrîşi şi pîrîţi. 10. Printr-o anafora a veliţilor boeri din 23 iulie 1816 se arată că unii împricinaţi nu  înfăţişează la judecată toate "seneturile ce au", ...  "ci le ţin tăinuite, pînă cînd se înfăţişează la luminat Divanul Mării tale". Veliţii  boieri recomandă să se dea o poruncă domnească prin care să se arate că actele ce nu s-au depus la departamenturi, nu se vor ţine în seamă, afară  de cazul cînd "nu l-au avut cînd s-au înfăţişat la departament sau înnaintea noastră"  –  veliţii boeri  –  ci în urmă i-au intrat în mînă;  în acest caz să-l înfăţişeze întîi primei instanţe, care "să-l aştearnă în anafora şi apoi să iasă înnaintea Mării tale".  [Arhivele Statului Bucureşti, Condica de anaforale a veliţilor boeri pe anul 1816, ms. 1115, fila 13 v. ]. Cap. Pentru hotărîrile judecătorilor. . 2. 11. Un  pitac domnesc din 23 August 1793 porunceşte ca hotărîrile departamenturilor să fie iscălite de către toţi judecătorii respectivi, afară de cazul cînd "are  vreunul cuvînt deosebit". "Dumneavoastră boerilor judecători de la departamenturile amîndoao: de opt şi de şapte, făcînd domniia mea perierghie  anaforalilor care esu dă la aceste departamenturi, vedem unile numai cu cîte trei, patru iscălituri, altele numai cu cîte doao, în vreme ce domniia mea avem  întocmite şi încheete aceste departamenturi cu toate orînduitele persoanile lor. Pentru care, iată, vă poruncim straşnic ca de acum înnainte să nu să  întîmple a mai vedea anaforale sau cărţi de judecată au pitacuri făr dă iscăliturile tuturor, ci la fieşcare pricină ce să caută în departament să  aibe  
{194} datorie toţi judecătorii a iscăli, sau de are vreunul cuvînt deosebit, să aibă a arăta în scris pentru ce n-au iscălit şi dumneata vel  logofăt să rîndueşti cu această poruncă a domnii mele, un logofăt să meargă să o citească întru auzul tuturor şi să grijăşti a să urma  buna orînduială, precum poruncim. 1793, August, vel logofăt".  [Arhivele Statului Bucureşti, Condica domnească, nr. 23, fila 125 v]. Cap. Pentru apelaţie. 12. Vezi mai sus titlul: Pentur cei ce se judecă, adică pentru  pîrîşi şi pîrîţi, p. 193, nr. 10. Cap. Pentru zapcii. 13. Vezi mai sus cap. Pentru judecătoria veliţilor boeri, p. 188, nr. 1. Cap. Trepedile de aici cele  obicinuite. 14. La Pravila pămîntului se cere la 29 septembrie 1819 de către Divan ca să se treacă "la o margine" modificările trepidelor aşa cum le propune  printr-o anafora, pe care o reproducem mai jos: "Prea înălţate Doamne, După luminată porunca Mării tale ce s-au dat la anaforaoa dumnealui vel logofăt  de Ţara de sus, făcînd chibzuire pentru trepedile mumbaşirilor ce să trimit afară pe la judeţe de aduc oameni pentru pricini de judecată i pentru trepedile  zapciilor ce înfăţişează la judecătorii pă cei din politii spre a lipsi catahris ce să urma pînă acum,  cu sfat de obşte să găsi cu cale să să  facă adaos canonisit ce treapăd au a lua de acum înnainte, purtînd şi cheltuiala mîncării mumbaşirului cel ce dă jalbă şi cere mumbaşir, peste  treapădul ce să orînduieşte, după cum arătăm mai jos: Trepedile judeţilor pentru cei ce să aduc aici. Slam Rîmnic Buzău Saac Prahova Ialomiţa  Ilfov Dîmboviţa Vlaşca Teleorman Muşcel Argeş Argeş Olt Romanaţi Vîlcea Dolj Gorj Mehedinţi. Cei ce să află aici în Bucureşti şi îi  înfăţişează zapcii la judecătorii, să dea zapciului treapăd tl. doi, par(ale) 30, însă nu de cîte ori îi aduce ci numai o dată, după ce să  hotăraşte judecata şi ia pricina sfîrşit şi să iscăleşte şi anaforaoa; atunci să ia acest treapăd cît să rînduieşte, iar nu mai mult.  
{195} Trepedile judeţelor pentru cei ce să aduc la Divanul Craiovii. Vîlcea Romanaţi Dolj Gorj Mehedinţi iar cei ce să află în Craiova şi  îi înfăţişează zapciu la judecată, să dea iarăş ca cei de aici tot cu mijloc ce arătăm mai sus. Trepedile slujitorilor ce aduc din judeţ la  isprăvnicat pă cei ce au pricini de judecăţi, să să semneze de dumnealor ispravnici în volnicie cît să ia, însă de la taleri unul pînă la taleri doi  şi par(ale) 30, după depărtarea locului, iar cei din oraşul sau locul unde se află isprăvnicatul să dea treapăd slujitoriului par(ale) doaozeci, însă toate  aceste trepede au să le dea cei ce rămîn de judecată. Pentru care de să va găsi şi de către Măriia ta cu cale această chibzuire a noastră, să va da  luminată poruncă către dumnealui vel logofăt de Ţara de sus ca să să publicarisească la toate judeţele ţării i la divanul Craiovii prin porunci  domneşti şi să să treacă şi în Pravila pămîntului la o margine ca să fie ştiut totdeauna,  –  1819, septembrie 29. Al Ungrovlahii Dionisiie, Gherasim  Buzău, Grigore Brîncoveanu, Costandin Creţulescu, Grigore Ghica, Barbu Văcărescu, Istrate Creţulescu vel vornic, Costandin Bălăceanu, Mihalache Manu  vel vornic, Grigore Băleanu, Gheorghie Filipescu, Costandin Filipescu vel vornic, Ioan Ştirbei vornic, Iordache Golescu vel vornic, Costandin Golescu vel logofăt,  Dumitrache Hrisoscoleu vel logofăt, Nestor logofăt, Costandin Dud(escu)".  [Arhivele Statului Bucureşti, Condica nr. 1120, fila 3 v]. Cap. Pentru judecătoria ot vel spătar. 15. Vezi asupra atribuţiilor vel spătarului în ce  priveşte deţinerea infractorilor trimişi de ispravnici în judecata departamentului criminalicesc, mai sus, p. 191, nr. 8. Cap. Pentru judecătorii la judeţe. . 1. 16.  În cartea domnească din 18 noiembrie 1781 prin care este numit judecătorul judeţului Ialomiţa, se dau isntrucţii noului judecător asupra felului cum trebuie  să-şi îndeplinească sarcina ce i s-a încredinţat şi asupra competenţei sale: Carte de judecătorie. Zemle Vlahscoiu. Credincios boerului domnii mele  Alexandru Colceş vel clucer za arie, pe carele l-am rînduit domniia mea judecător la sud Ialomiţa, să aibă a căuta toate pricinile de judecăţi ale  lăcuitorilor cu bună cercetare ca să le hotărască cu dreptul; şi pentru fieşcare pricină ce va judeca să facă hotărîre în scris la mîna cui să va  cădea, ferindu-se de  
{196} hatîr şi voe veghieată. Şi pentru toate pricinile ce va căuta să aibă a ţinea condică deosebită întru care să să treacă toate  cu bună orînduială. Şi aşe, judecătorul să caute judecăţile şi să facă hotărîrile în scris, iar plinirea după hotărîre să o facă  ispravnicii judeţului, la care înplinire să nu să amestice judecătorul, cum nici ispravnicii să nu să amestice la pricini de judecăţi a judeca, fără dă  numai judecătorul. Pentru care poruncim şi dumv. ispravnicilor ai judeţului să-l cunoaşteţi de judecător şi să-i daţi mînă de ajutor cu  oameni de slujbă, pentru cei ce vor fi a să aduce şi a să scoate la judecată. Aşijderea prouncim şi mazălilor, breslaşilor şi tuturor lăcuitorilor de  obşte, să fiţi înştiinţaţi de aceasta şi fieşcare pentru pricinile ce vor avea să meargă să judece la orînduitul de domniia mea boeru judecător  că pentru aceea am orînduit de ispravnici şi judecător să caute mai cu lesnire şi făr de zăbavă în toată vremea pricinile judecăţilor ce veţi  avea. I i sam receh.  –  1781, noemv. 18.  [Arhivele Statului Bucureşti, Condica, nr. 2, fila 96 v. ]. 17. Prin cartea domnească din 16 septemvrie 1783, se dau ispravnicilor şi judecătorilor  "povăţuiri". Cărţi legate la ispravnicii judeţelor, la Caimacam, cu povăţuiri de judecată pre cei ce vin cu jălbi a nu-i zăbovi. Dumneavoastră  ispravnicilor, dumneavoastră judecătorilor ot sud... sănătate. Vă facem în ştire că aici la Divanul domnii mele vedem apururea lăcuitorii de pre afară cu  jălbi, pe toate zilele, necontenit, pentru pricini de judecăţi mici şi de puţin lucru, cari ar putea lua sfîrşit şi îndreptarea de aici de la dumvs., fără de  a-şi trepăda şi a cheltui pe aci. Pentru care ne-am mirat din ce pricină este aceasta ? În vreme ce domniia mea avem ispravnici şi judecători ce sînt pe  afară într-adnsu rînduiţi pentru judecăţi, şi nu o socotim a fi aceasta din altî, făr de numai că fără de a nu vă aduce carte de poruncă  domnească de la noi, nu intraţi în cercetare a-i judeca şi de aceea nu vin la dvstră sau că deacă vin la dvs. fără de poruncă, uşa li se deschide cu  zăbavă, vreme nu pot găsi la dvs. păzescu ceasuri multe cu zile la mijlocu şi alte ca de la acestea şi aşa de nevoie sînt siliţi a lua atîta osteneală şi  în picioarele lor de pe la judeţele cele mai depărtate de vinu pe aci ca să jăluească nouă pentru cît de puţin lucru şi să vă aducă porunca  noastră. Pentru care, să ştiţi că la domniia mea sînt foarte nesuferite acestea şi de vom dovedi că vreunul din dvs. le obişnuieşte acestea, adică se  îngreuează,  se supără a priimi pe săracii lăcuitori înainte-le, foarte ne vom turbura asupra unuia ca aceluia, că fieşcarele din dvs. luaţi pildă  înşine pe noi şi vedeţi că uşile Divanului le avem deschise, auzul nostru este gata să ascultăm jalba fiecăruia şi ne trudim, ne ostenim spre aceasta.  Apoi cînd le urmăm, socotiţi-vă cu cît se cade dumneavoastră a fi mai protimi şi mai fără de preget decît noi a primi pe fieştecarele din  lăcuitori, nu numai cel ce vine cu poruncă de la noi ci şi pe cel ce au trasu dreptu la dumneavoastră fără de poruncă, să nu-i depărtaţi, ci să le  
{197} cunoaşteţi pricinile jălbilor cu bună luare aminte şi de are dreptate, să şi-o afle. Din alte jălbi, vedem că pentru o pricină  s-au dat două trei rînduri de porunci mai dinainte şi nici de acolea de la judeţ nu le-au făcut isbrănire, nici la Divan nu i-autrimis, nici au înştiinţat  măcar curgerea pricinii aici la Divan, în ce chip iaste, ci numai ca să se arate că sînt următori poruncii, au făcut o începere de cercetare a pricinii şi apoi au  lăsatu treaba neisbrănită, iarăşi rămîindu a îmbla jăluitorii cu jălbi iarăşi pe aici pe la Divan. Care şi aceasta să ştii că nu o suferim  niciodată a o face în vremea oastră, ci o dată, după ce am poruncit la jalba unuia, voim porunca noastră să urmeze negreşit şi fieşcăruia treaba s-o  isbrăniţi în grabă, să nu zăboviţi pe oameni ca să peardă în judecăţi, aşteptînd hotărîrea pînă a li să urî şi cheltuindu-se  pînă se stingu, nici să aşteptaţi la o pricină să vă poruncim de cîte două şi de cîte trei ori, căci cea de a doua şi a treia poruncă de la noi va  fi cu treapăd şi cu urgie. De nedreptăţi, hatîruri şi de interesuri la pricina judecăţilor foarte să vă feriţi, atît dumv. ispravnicilor cît şi  judecătorii. Mîinile să vă fie curate, ci să nu cumva pentru vreo pizmă asupra celui ce să jăluieşte sau pentru vreun dar sau pentru hatîrul şi sila  vreunui obraz, ori vreunui prieten, să vă amăgiţi a năpăstui pe cel ce are dreptate, căci nimic alta nu ne turbură...mai mult, decît cînd auzim de  ruşfeturi, de nedreptăţi şi cu toată urgia ne vom porni asupra unuia ca aceluia care s-au ruşinat şi s-au temut mai mult de vreun obraz, decît de frica lui  dumnezeu şi de urgia domnii noastre, ori s-au bucurat mai mult la un puţin interes, decît la o domnească milă şi chiverniseală ce are a cîştiga de la noi  cel ce ne va sluji cu credinţă. Ci întru toate să păziţi hotărîrile pravilei şi a condicei, care este alcătuită din pravili şi din obiceiurile pămîntului,  arătîndu-vă spre cei ce să judecă cu blîndeţe, cu bunătate ascultînd şi făr de lenevire şi făr de oprire la toate cele ce au a zice şi a arăta  şi o parte şi alta, ca să faceţi drepte hotărîrile, stînd şi însuşi dumneavoastră cu bună cuviinţă în locul judecăţii făr de a face alte  vorbe, glume şi rîsuri în vremea cînd judecaţi. Pentru orice pricină mare sau mică, hotărîrile să aveţi a face în scris, prin carte de judecată sau  anafora, către domniia mea, trecîndu-le negreşitu în condica judeţului. Şi acea carte de judecată sau anafora să o aveţi  a o ceti cu înţelegere de  faţă întru auzul amîndurora părţilor şi, de s-au odihnit amîndoi, să faceţi şi înplinirea dreptăţii, scriind şi în carte că s-au odihnit,  iar de nu au rămas vreo parte odihniţi şi va zice că are să facă apelaţie la Divanul nostru şi făr de a nu-l popri, numai chezaşu dîndu-şi pe an,  cînd este de trebuinţă, să întrebaţi ce soroc cer de a veni la Divan şi să le rînduiţi, în scris, zi hotărîtă cînd amîndouă părţile vor  putea veni şi să daţi la mîna celui ce au dobîndit judecata cartea sau anaforaoa judecăţii, în care să arătaţi şi ziua sorocului, iar la mîna celui ce  n-au rămas odihnit să aveţi a da adeverinţă iscălită de dumneavoastră de soroace ce şi-au pus amîndoi. De altă parte să urmaţi să  aveţi a trimite şi la logofeţia Divanului domniei mele pe toată luna condice de cîte judecăţi aţi căutat, cu hotărîrile şi cu soroacele lor, după cum  vi s-au poruncit, şi această orînduială  
{198} păzind, cînd din cei ce s-au judecat la dumneavoastră şi nu s-au odihnit vor veni cu jalbă la domniia mea, i se va cere adeverinţa  sorocului de a se vedea, se va căuta şi în condice şi vom avea şi domniia noastră lesnire a da porunca ceeace este cuviincioasă. Averea cuivaş să nu vă  cutezaţi a vinde pentru împlinirea de datorii, fără de porunca în scris de la domniia mea, cum nici zeciuieli fără de a face împlinire de la niminea să nu  să iae. Aşijderea nici pe zapcii ce se trimit mumbaşiri de bir pentru împlinire pe afară, cari scriu prin marafetul dumneavoastră să nu îngăduiţi a face  herecheturi împotriva cuprinderii poruncilor ce au la mînă. Şi toate alte cît sînt ale bunei orînduieli să le ăziţi, ferindu-vă a nu face mişcări  împotriva voinţei domnii mele cari prin ponturi au fost date şi mai înainte la ispravnici i la judecători, dar din acastasia ce au fost le-aţi părăsit, le-aţi  uitat, ci aducîndu-vi-le aminte, vă poruncim straşnic să le păziţi şi să le urmaţi întocmai, după cum pe largu vă povăţuim. Tolco pisah  gospodstvami. 1783 septemvrie 16. . 5. 18. Prin pitacul domnesc din 26 mai 1786 se hotăraşte că nu se vor ţine în seamă sineturile şi zapisee neadeverite de  judecător sau netrecute în condica judeţului: "17 cărţi legate către ispravnicii judeţelor, să pue să treacă în condici vînzări dă moşii, de vii  i ţigani şi de verice". Dumv. ispravnicilor ot sud, ........., sănătate. Vă facem în ştire că dă multă trebuinţă am socotit domniia mea a fi să s(ă)  treacă la condici şi să să înfăţăşeze înainte, dă judecătorie, vînzare dă moşie, dă vii, ţigani şi dă orice, cum mai vîrtos sulfurile  ce fac cinevaş între dînşii i zapiise de ibrăniri i zapise dă aşezămînturi şi otcmeli, ca să s(ă) adevereze acele zapise şi dă judecătorii acelui  judeţ ori dă ispravnicii acelui judeţ şi aşa să aibă temei cînd să vor arăta acele zapise la divan domnii noastre, să le putem da credinţă a face  hotărîrea ceea ce este cuviincioasă a dreptăţii. Deci fiindcă aceasta este şi pentru siguranţiia şi buna odihna celui ce are acel sinet dă aşezămînt,  cum şi pentru înlesnirea divanului, iată vă poruncim să aveţi a înştiinţa la toţi dă obştea ca de acum înainte oricine va cumpăra lucru  nemişcător sau va face sulfuri sau aşezămînturi pentru verce pricină, unul cu altul, să aibă amîndoao acele părţi a veni la judecător sau la  ispravnic ca să arate; şi judecătorul şi ispravnicii cercetînd şi văzînd că este cu bună orînduială, dă bună voe, adevărat şi nu este  împotrivă şi cu pricină de gîlceavă, sau iconomicos, acela aşezămînt şi vînzare să adevereze cu iscălitura ispravnicilor i judecătorului,  
{199} să să treacă în condică şi aşa va avea tărie, iar într-alt chip, să ştie toţi, că nu să va ţinea în seamă. Şi să  avem răspunsu dă urmarea aceştii vestitoare porunci de la dumvs. Aceasta. 1786, maiu 26. Asemenea pitac s-au făcut de către vechil spătării i cătră vel  agă cu ifosul cărţii din sus şi s-au dat la vechil de spătărie.  [Arhivele Statului Bucureşti, Condica 17, fila 8. v. ]. . 5 şi 6. 19. Prin pitacul domnesc din 15 iunie 1793 se reglementează adeverirea actelor de transmisiune  imobiliară şi transcrierea lor în condici: "Publicaţii la toate judeţile şi la Caimacam pentru vînzări, schimburi, foi dă zestre, dieţi a să trece în  condici". "Dumv. ispravnicilor ot sud....... sănătate. Vă facem domniia mea în ştire pentru vînzările lucrurilor nemişcătoare, adică moşii, vii, locuri,  namestii şi ţigani, care prin zapise fac unii cu alţii şi pentru alte aşezămînturi în scris sau schimburi i pentru dieţi şi foi de zestre că fiind  neobicinuiţi lăcuitori ţări(i) aceştiia, a-şi face acele zapise şi sineturi cu sigoranţie şi cu orînduiala cea cuviincioasă, prin ştiinţă dă  dregători ai locului, trecute în condicile judeţului, adeverite cu iscăliturile dregătorilor şi a condicarilor, pururea vedem dintr-aceasta, în Divanul domnesc  pricini şi judecăţi, unii tăgăduindu-şi zapisele lor cu totul, alţii că sînt iconomicoase, alţii că s-au pierdut zapisul şi alţii din cei ce ar avea  protimisis la acele locuri, că n-au ştiut cînd s-au făcut acel zapis dă vînzare a lucrului nemişcător şi cu aceasta cumpărătorul pătimeşte  umblînd prin judecăţi şi Divanul discolipsindu-să a da credinţă la acel fel de zapise i sineturi neadeverite, face trebuinţă a să aduce la judecată  după la depărtate locuri, în cale îndelungată, pă cel ce au scris zapisul şi pă cei ce să văd iscăliţi marturi într-însul, ca să se întrebe  şi să mărturisească la judecată, rădicîndu-i după la munca şi hrana lor, şi aşa curge o rea orînduială pricinuitoare, cum zicem, de necontenite  judecăţi. Pentru care, ca să lipsească aceasta, am fost dat domniia mea nizam, prin cărţile condicarilor judeelor, în care pe largu să dă povăţuire de  urmare, pe carii condicari într-adinsu pentru una ca aceasta îi avem orînduiţi pă la toate judeţile cărora le dăm leafă şi scutelnici din visteriia domnii  mele. pentru folosul norodului; dar urmare în faptă nu vedem. Deci, pentru ca să să dăzveţe fieştecare de această rea obicinuinţă şi ca să ştie de  a urma de acum înainte şi a o păzi aceasta ca o pravilă a ţării, iată cu hotărîre zicem că orice sinet sau zapis făcut într-această vreme nu va fi  scris şi trecut în condica judeţului cu orînduiala ce mai jos arătăm, nu va fi ţinut în seamă şi ca o hărtie albă să va socoti. Pentru care, vă  poruncim straşnic să aveţi a o da în ştire aceasta tuturor dă obşte nu numai lăcuitorilor celor proşti, ci şi celor cu deosebită stare  
{200} citind însuş cartea aceasta a domnii mele întru auzul tuturor, prin biserici, la zilile sărbătorilor, prin tîrguri, prin oraşă şi prin toate  satele, ca fieşcare de acum înainte să fie amîndouă părţile faţă la scaunul ispravnicesc, unde este şi condica, să arate zapisu vînzării,  aşezămîntu, schimbu, dieata sau foaia de zestre, pă care să nu vă puneţi aşa numai dăcăt făr de cercetare a-l da la condică să să treacă,  ce întîi să cercetaţi acea vînzare sau aşăzămînt de este adevărat, dă este prin ştirea rudelor şi a vecinilor, dă este lucru acela bun şi drept,  făr de pricină al celor ce-l vinde, dă este tocmeală şi dare dă bani adevărată, făr dă alt ficleşug, dă nu este vreo iconomie, pliro(fo)rindu-vă  din însuş graiu aceluia ce dă zapis şi aceluia ce face diiată sau foaie dă zestre. Şi aşa, fiind adevărat, să-l adeveriţi şi dumneavoastră, să  să treacă în condica judeţului, de rînd, în care să să iscălească condicaru cu numele lui, puind listul sau numărul condici într-însul. Şi  acest fel dă zapise şi sineturi se vor crede de adevărate la Divanul domnii mele şi va fi o lesnire dă un folos şi celui ce din vreo întîmplare va răpune acel  sinet, că pururea să va găsi în condică şi va avea asemenea ţinere în seamă. Însă cu aceasta să nu facă cumvaş vreun catahrisis, trebi a  necăji, a zăbovi pă cei ce vin cu sineturile la condică, sau a-l cheltui condicaru cu cerere de vreun havaet mai mult din cît iaste hotărît anume prin  cărţile domnii mele, ce sînt la mîinile condicarului, măcar cu o para. Şi dintr-acest fel dă discolii veţi fi pricină dă a nu intra în faptă această o  bună orînduială şi de a nu-şi putea vinde cinevaş lucru său cu lesnire, că foarte ne vom turbura; ci ferindu-vă de urmare împotrivă, să vă  siliţi dă a intra la nizam treaba aceasta cu urmare în faptă dă a vă păzi pururea, în toată vremea. Şi să avem răspuns. 1793, iuni 15".  [Arhivele Statului Bucureşti, Condica domnească nr. 23, fila 88]. Cap. Pentru ispravnici. 20. La 22 aprilie 1790 se trimit la Divan:  "Publicaţii la 12 judeţe  şi la Craiova pentru ispravnici, a umbla prin judeţe, iar să nu şază amîndoi la scaun.Fiindcă s-au înştiinţat Divanul pentur toţi ispravnici(i) de  obşte, cum că mai niciodată nu să mişcă din locu, a eşi însuşi prin judeţu, atît pentru trebuinţele ostaşilor ce să află în judeţ ca să  căpuiască dă cele ce trebuie, carele sînt orînduite, cît şi pentru lăcuitori să vază cum petrec dăspre zapcii şi slujbaşi, şi ei amîndoi stau la  un loc şi poruncile şi trebuinţele ce sînt le trimit numai cu zapcii şi cu slujitori, făr dă a să arăta ei pă al dum(nea)-lor comandiri(i) şi tisturile  ostăşăşti ca să grăiască şi să-i pue  
{201} la cale de trebuinţile ce sînt şi făr dă a face alte cercetări pe urma zapciilor şi a celor orînduiţi, ci precum vor acei zapcii şi  slujbaşi, aşa necăjescu şi supără pă lăcuitori cu urmări şi cu cereri mai mult peste cele orînduite pentru interesurile şi cîştigurile lor; şi  iarăş la cele obicinuite ale lor de mai nainte, au căzut zapcii şi slujbaşii şi pe îngă greotăţile trebuinţelor, au şi dă către dînşii jafuri cu  luări mai multe peste cererile ce sînt cu poruncă; şi de acestea dumneavoastră nimic nu grijiţi. Pentru care Divanu vă porunceşte, fiindcă la tot judeţul  sînteţi cîte doi, să căutaţi unul din dumv. să aveţi totdauna a eşi în judeţ ca să încunjuraţi pîn plăşile şi satele judeţului: una,  pentru a griji de trebuinţele ostăşăşti şi de poruncile ce vi să dau, alta pentru ca să cercetaţi urmările şi faptele zapciilor dumv. să vă  pliroforisiţi înşivă de adevăru lucrurilor în ce chip să poartă şi cum metahirisescu slujbile ce li să dau, care această datorie să o urmaţi acum  şi totdauna a eşi cîte unu, în rînd, iar să nu şădeţi amîndoi la un locu, fiindcă aceasta este de mare trebuinţă a vedea înşivă cele ce  urmează zapcii şi slujbaşii dumneavoastră şicum petrec lăcuitorii.  –  1790, aprilie 22".  [Arhivele Statului Bucureşti, Condica domnească, nr. 18, fila 54]. Cap. Pentru zestre. . 1. 21. Asupra trecerii în condicile judecătoriei a foilor de zestre, vezi  mai sus, p. 199, nr. 19. . 7. 22. Asura risipirei zestrii femeei necredincioase, vezi mai jos, nr. 24. Cap. Pentru moşteniri. 23. vezi mai jos, sub cap. Pentru diată, nr. 25. Cap.  Pentru trimirie. . 2. 24. O completare a Pravilniceştii Condici în ceea ce priveşte dreptul de moştenire al femeii necredincioase sau care nu păzeşte "anul  jălii", o aduce, la 25 septemvrie 1815, următorul: "Domnesc pitac ce s-au făcut pentru nevastă care nu petrec cinstit şi căsniceşte. Preaosfinţiia ta  părinte mitropolit, iubitorilor de dumnezeu episcopi, cinstiţi şi credincioşi veliţi boeri ai Divanului domnii mele.  
{202} Că sînt dator cei după lege  luaţi în căsătorie a avea unul cătră altul dăopotrivă dragoste şi credinţă între dînşii,  însă bărbatul a fi cu otcărmuirea şi muerea cu supunerea. Aceasta şi firea o învaţă şi legea îi povăţuieşte şi însuşi adevărata  credinţă, după dumnezeiasca poruncă, ne învaţă ca nişte lucruri sfinte şi dă folos la doi însoţiţi şi că dăopotrivă dreptate  dobîndeşte atît bărbatul cît şi muerea pentru legiuita lor însoţire. Şi preosfinţiia sa şi dumneavoastră o ştiţi foarte bine în toate zilele  judecînd cum şi domniia mea în domnescul nostru Divan, fieşcăruia dîndu-i dreptăţile legiuirii însoţirii, avînd povaţă pravilile  împărăteşti şi întocmirile Pravilniceştii condici; dar că pravila care şi dumneavoastră o ştiţi, precum îndreptează pă cei ce veţuesc  toată vieaţa lor cinstit şi cu credinţă şi fieşcăruia îi dă folosul legiuitei însoţiri, aşa îi şi lipseşte dă acele folosiri, şi, mai vîrtos,  îi supune la învinovăţiri cînd nu-şi vor păzi îndatorata lor cinste şi credinţă unul cătră altul, abătîndu-să fără mustrarea  cugetului la fapte necuvioase, după cum vedem pravila aceasta şi la alte rele urmări păzindu-să şi urmîndu-să asupra muerilor şi mai vîrtos aspra  celor ce merg spre al doilea căsătorie, pînă a nu-ş înplini anul jălii, păgubindu-le de tot folosul celor lăsate cu diiată şi fără diiată.  Numai pentru o  necuvioasă faptă a curvii muerilor celor cu bărbat nici păzindu-să vedem, nici urmîndu-să după toată putinţă şi încă  unele dintr-însele vrednice fiind de osîndă, pentru că nu păzesc cele cuviincioase ale cununii, socotind că au tot acele dreptăţi, ca şi cele ce păzesc  şi cinstesc înţelepciunea, fără de sfiială au îndrăsnit dă a să ivi şi cu jalbă, cerînd folosirile cununii: lipsă de zestre şi cheltuială dă  hrană, în vreme ce pravila ca pă nişte preacurve le depărtează nu numai dă tot folosul cununii, ci şi însuşi dă zestrea lor, supuindu-le şi la alte  mai mari învinovăţiri. Care, a lor înpotrivă şi fără ruşine urmare nemaiputîndu-se suferi de acum înainte, cu a nu să pedepsi acest fel de mueri  preacurve şi precum acelelalte rele urmări ale lor, să păzeşte pravila şi li să pune în faptă osînda, aşa ca un lucru trebuincios judecăm şi  osînda ce este orînduită înpotriva preacurvii. Drept aceia legiuim şi, măcar deşi este mai cu scădere această decît poruncesc pravilele, dar mai cu drept  şi mai cu folos fiind cît neînfrînarea şi nepedeapsa acestor fel de mueri, hotărîm ca de acum înainte trăgîndu-şi bărbatul soţiia lui în  judecată cu nume de curvă şi o va dovedi într-acest chip, acea muere spre pedeapsa vinii să  să trimită la mănăstire dă călugăriţe în soroc  dă un an, iar nu dă doi, precum poruncesc pravilele, iar bărbatul într-această vreme să-ş mai ia muerea ca un bărbat pă soţia lui, slobod este, dar  dă nu va vrea şi cu cuvînt drept va cere carte de despărţire, să nu aibă a cîştiga toată zestrea, precum poruncesc pravilile, ci numai lipsa, care să  înţelege a-i da zestrea numai cîtă să află şi după cum să va fi aflînd, iar pentru lipsa zestrii şi exoprica să nu să îndatoreze bărbatul la  plată, ci acea lipsă să o piarză muerea spre osîndă şi să fie cîştig bărbatului, dă nu vor avea copii, iar avînd copii să o păstreze ca un  amanet pă numele copiilor. Iar osînda bărbaţilor, cînd vreo muere va trage în judecată pă vreunul, după cum cuprinde pravila, să fie tot acelea, precum  poruncescu, şi i s-au urmat pînă acum.  
{203} Pentru care poruncim dumitale vel logofete dă Ţara de sus, după ce să va trece în condica Divanului această întocmită poruncă a  domnii mele, să o ceteşti într-o auzire la dumv. veliţii boeri, apoi să să trimiţă copii după dînsa la departamenturi şi la isprăvnicaturi i la Divanu  domnii mele ot Craiova, spre a să face cunoscută la toate judecăţile, ca după aceasta de acum înainte să îndrepteze judecăţile şi anaforalele de cîte  ori să va întîmpla acest fel de pricini între bărbat cu muerea. 1815, septv. 25. (Pecetea gospod). Vel logofăt".  [Arhivele Statului Bucureşti, Condica nr. 1114  –  Anaforalele veliţilor boeri 1814  –  816, fila 414]. Cap. Pentru diată. 25. Asupra acestui titlu  s-a dat la 9  octombrie 1793 un important pitac domnesc intitulat "Pitac la mitropolit şi la nazării. Cutii ca să să păzească orînduiala hrisovului. Prea sfinţiia ta  părinte mitropolit i dumneavoastră cinstiţi şi credincioşi boierii domnii mele, nazării epitropi(e)i de obşte, sănătate. Fiindcă din socotelile epitropii ce le  văzum, ne-am pliroforîsit domniia ea cum că nu să urmează, nu să caută veniturile epitropii cu silinţă şi cu sîrguială, întocmai după  domneştiile hrisoave, ce cu sfat de obşte s-au alcătuit şi sărăcimea ce au înpărtăşire pătimesc, pentru că nu vedem trecuţi la venit nescai  clironomii de la cei ce îşi dau sfîrşitul vieţii; pentru care ca o datorie ce este întîi a preasfinţii tale, pentru folosul săracilor, trebuie să să păzească  cele poruncite şi scrise prin domneştile hrisoave, după cum zice chiar aşa: 1. Din cei ce mor făr de clironomi, să să ia avutul său tot, din care  făcîndu-i-se pomenirile, după obiceiu, prisosul să fie al cutii, înpărţindu-să pe la săraci, iar pentru sufletul lui. 2. Iar din cei ce mor fără  clironomi ci au rude de alăturea, să să ia a treia parte. 3. Dar cei ce mor cu clironomi ce să numesc aniondes şi cationdes, să lase din bună voiă lor, prin  diiată o sumă mai bună analogon din periusiia lor. Deci prea sfinţiia ta să cauţi să dai poruncă tuturor preoţilor din oraşul domnii mele, Bucureşti, de  la mănăstiri, du prin mahalale şi duhovnicilor celor orînduiţi, ca de acum înnainte, (la) cei ce vor mur cu diiată, să aibă a urma întocmai dupe ponturile  hrisoavelor domneşti şi acele dieţi să le aducă la prea sfinţiia ta ca să le cercetezi şi fiindu întocmai dupe ponturi, să o iscăleşti, iar care nu va fi  dupe ponturi să le îndreptezi şi lada milostenii să nu să păgubească şi îndată să dai în ştire şi dumnealor nazîrilor epitropii obştii. Iar cei  ce vor muri făr de diiată, de vor fi cu clironom sau fără clironom, numai decît să orînduieşti prea sfinţiia ta un vechil despre partea  
{204} mitropolii şi dumnealor boerii nazîri un epitrop al cutii, dinpreună cu starostea za neguţători şi cu doi trei din cupleţi, ca să să  facă caragrafie de toate lucrurile mortului, mişcătoare şi nemişcătoare; la care catagrafie şi să fie şi rudele mortului, de va avea, iar de nu va avea, să fie  vecinii şi mahalagii faţă şi acea catagrafie să să arate la domniia mea cu anaforaoa preasfinţii tale şi a dumneavoastră boeri nazîri. Tolco pisah  gospodstvami. 1793, octomvrie 9.  [Arhivele Statului Bucureşti, Condica domnească, nr. 23, fila 161]. Cap. Pentru împrumuturi. 1.26. Asupra locuitorilor daţi de sate cu zălog pentru  garantarea unor împrumuturi, publicăm două cărţi domneşti: "1812, noembrie 28. Cartea domnească către ispravnicii judeţului Saac "pentru locuitorii  ce sînt daţi pentru împrumutări dă bani". "Între alte catahrisis, ce s-au urmat pînă acum în ţara domnii mele, s-au urmat şi un dăosebit  catahrisis, adică satele la trebuinţele lor luînd bani împrumut după la unii alţii, au dat oameni supt robirea acelora, numai pentru dobînzile acelor bani. Deci  fiindcă acest lucru este supărător la auzul domnii mele a să afla birnicii visterii supt robirea unora şi altora, şi mai vîrtos că, împrumutările fiind un  bagatel, din vremea ce să află aceia daţi dă către sat întru supunerea acelor împrumutători, nu numai dobînzile, ci şi capetile le-au răsplătit cu  unca lor. Dă aceia straşnic vă poruncim domniia mea, să faceţi cu scumpătate cercetare şi oricîţi oameni dă aceia veţi găsi supuşi pă la unii  alţii pentru dobînzi dă bani, pă dă o parte să-i luaţi şi să-i daţi satelor, ca să-şi poarte dajdiia dă acum înainte dinpreună cu  dînşii, iar pă dă alta pă acei înprumutători, ca unii ce s-au folosit cu munca lor mai cu asupră decăt suma banilor ce au împrumutat satele, să-i  apucaţi cu strînsoare, veri dă ce treaptă va fi, şi luînd acele zapise dă la dînşii, să le trimiteţi la domniia mea ca să să arză spre a lipsi cu totu  acest catahrisis".  [Academia R.P.R., ms. 267, fila 13 v. [. 27. 1813, mai 27. "17 cărţi legate către ispravnici la judeţe, dă opşte, pentru unii din lăcuitorii ce sînt daţi  dă sate pentru înprumutări dă bani, ca să trimită catastih înpreună şi cu zapisele acelor împrumutători pînă la 20 ale viitorului iuni. Vă  facem în ştire că la multe din madelile ce sînteţi porunciţi a să pune în bune lucrări, după voinţa domnii mele, sînteţi cunoscuţi fără  îngrijire, nepăzindu-să căzuta datorie a credinţii care va să cuvine a avea către domneasca visterie şi către bună starea şi întemeierea satelor  judeţului. Prin poruncile domnii mele încă dă mai nainte vă s-au făcut  
{205} cunoscut, ca să cercetaţi cu scumpătate pentru oamenii pentru ce să vor fi aflănd întru supunerea unora şi altora daţi dă sate pentru  împrumutări dă bani sau şi cu alte chipuri ce le obicinuiesc vameşii şi zapcii pă la judeţe a lua oameni dins ate cu făgădueli ca să le facă  apărări şi ocrotire, poruncindu-vi-să ca pă toţi acei oameni să-i luaţi şi să-i dăzrobiţi din mîinile aceora dîndu-i pă la satele  lor, ca să-i pue în cislă la toate dările după starea şi puterea ce vor fi avînd, fără să li se facă cea mai puţină năpăstuire. Încă  pînă acum nici o urmare a aceştii îndreptări nu s-au văzut şi după încredinţările ce am luat domnia mea că pă la unile judeţe să  urmează acest catahrisis care este cu totu nesuferit la auzul domnii mele, foarte ne-am turburat asupră-vă şi iată straşnic vă poruncim să veniţi în  cunoştinţă şi poruncim să le puneţi în lucrarea ce să cuvine pentru fiecare adea, întocmai după cum va să arată, fără să vă abateţi  dă la calea adevărului sau să vă amăgiţi a păzi hatîruri, că veţi rămînea în grea răspundere; şi negreşit pă toţi acei oameni ce să  vor dovedi supt supunerea unora şi altora luaţi dă prin sate pentru împrumutări dă bani sau cu alte meşteşugite chipuri, să-i izbăviţi din mîinile  acelora şi să să dea la sat. Dar pentru că voinţa domnii mele este şi la aceasta a să face o cumpănită îndreptare şi către satele ce vor fi avînd  asemenea oameni daţi pentru datorii şi către înprumutători a-şi dobîndi dreptul lor, la cercetarea că veţi face să strîngeţi de la datornici toate  zapisele satelor şi după coprinderea ce vor avea să faceţi socoteală puind banii împrumutării cu dobînda lor la zece unul şi să vedeţi fieşcare  înprumutător căţi oameni au avut luaţi du prin sate, cîtă vreme i-au ţinut în slujba şi supunerea lor şi să faceţi catastih arătător cu  pliroforiie pă largu, care catastih înpreună cu toate zapisele să le trimiteţi la visteria domnii mele, ca să să facă alegire şi o dreaptă izbrănire şi să  va da hotărîrea domnii mele prin al doilea poruncă, ce vă va trimite în ce chip să fiţi următori; şi pînă la 20 ale viitorului iunie să fie trimise la  visterie toate zapisele înpreună cu catastih, fără să rămîie  un zapis la vreunul din înprumutători, nici să faceţi mai mult întărziere. Şi să  ştiţi că avem domniia mea hotărîre să facem cercetare pentru aceasta şi dă faţă şi pă taină şi, cînd să va dovedi ori niscareva oameni  supt supunerea unora şi altora pentru înprumutări de bani sau niscareva zapise rămase pă la înprumutători şi netrimise la visterie, ori că v-aţi  amăgit pentru vreun enteres sau că aţi păzit hatîruri, avem să vă facem în faptă răsplătire spre pilda şi altora; şi dă urmare să trimiteţi  răspunsu domnii mele".  [Academia R.P.R., ms. nr. 267, fila 41 v. ]. . 4. 28. Asupra mezatului aflăm dintr-un regest cu data de 25 fevruarie 1790 din condica din acel an a Divanului   (Condica, 18, fila 185) că "după rînduiala ţării are telalul pentru strigarea sa, dă fieştecare leu, o para".  
{206} 29. Veliţi boieri prin anaforaua lor din 12 septembrie 1814, după ce fac un istoric al telalîcului, propun ca să se ia telalîc două parale la leu  pentru "lucrurile ce să strigă la mezat şi nu să vînd".   [Arhivele Statului Bucureşti, Condica, 1114, fila 114]. Cap. Pentru protimisis. 30. O importantă "dăsluşire" a Pravilniceştii Condici se cuprinde în  anaforaoa veliţilor boieri din 8 septembrie 1814, pe care o reproducem mai jos: "După luminată porunca Mării tale, ce prin pitac ni s-au dat, adunîndu-ne  toţi la un loc am văzut theoria ce au făcut dumnealui biv vel clucer Nestor la capu pentru protimisis, care theoriie cercetîndu-o şi noi cu luare aminte, am găsit  cu bună orînduială alcătuită şi arătăm şi noi mai jos prin ponturi cu dăsluşire în ce chip să să urmeze la felurimile pricinilor. A. Cînd să  vinde lucru nemişcător, întîi să să cheme la protimisis rudele, al doilea părtaşii şi al treilea vecinii. B. Rudele de sus şi de jos au protimisis la  răscumpărătoarea lucrului nemişcător pînă la spiţa ce poate cere şi clironomie, iar rudele de alăturea au protimisis numai pînă la al patrulea  spiţă care sînt veri premari, iar nu mai mult. C. Aceste rude, de vor fi părtaşi sau vecini, au îndoit protimisis şi cîţi vor avea îndoit protimisis, adică  fiind şi rude şi părtaşi sau rude şi vecini deopotrivă unul cu altul, toţi înpreună să cheamă şi să înpărtăşăsc la acea protimisis, iar  cînd este cinevaşi rudă tot de o spiţă ca altul, dar nu este şi părtaşi sau vecini ca acela, să protimiseşte cel ce este şi rudă şi părtaşi sau  vecin; şi altul nu este nici părtaş nici vecin, dar este rudă mai de aproape decît acela, atunci să protimiseşte acea rudă mai deaproape, măcar şi de nu  este părtaş sau vecin. D. Părtaşi sînt acei ce stăpînesc lucru acela deavalma şi fieşcare dintr-înşii are dreptate de protimisis, după analoghiia  părţii ce stăpîneşte într-acea moşiie sau acaret. E. Vecini sînt dă trei trepte: treapta dintîi sînt cei ce să vecinesc în lung şi treapta de-al  doilea ce ce să vecinesc în cap, iar treapta al treilea sînt cei ce săvecinesc la vreo parte. Şi cînd să va vinde acea moşiie sau loc să protimisesc întîi  vecini din lund, apoi vecini din cap şi apoi vecini de la vreo parte. Aceasta este dăsluşirea Pravilniceştii condici ce s-au legiuit cu Sfat de Obşte şi s-au  urmat la pricinile de judecăţi, de care ne rugăm să să întărească cu luminată pecetea Mîrii tale această plecată a noastră anafora şi, după ce  să va trece în Condica Divanului, să să scoaţă copii asemenea şi să să trimiţă de către dumnealui vel logofăt cu luminate poruncile Mării  tale atăt pe la judecătoriile de aici din Bucureşti cît şi la Divanu Craiovii i la toate ispravnicaturile judeţelor spre a se face cunoscut tuturor de obşte  desluşirea aceasta a Pravilniceştii condici, iar anaforaoa aceasta să va da în păstrare la sfînta mitropolie, iar hotărîrea rămîne la Măriia ta. 1814 sept.  8.  
{297} Grigore Brîncoveanu biv vel ban, Barbu Văcărescu vel vornic, Costandin Bălăceanu vel vornic, Grigore Bălc vel vornic, Costandin  Filipescu  vel logofăt, Fotache Ştirbei vel logofăt".  [Arhivele Statului Bucureşti, Condica nr. 1114, fila 104 v. ]. 12. 31. Asura adeveririri zapiselor de către judecători, vezi la cap. Pentru judecătorii dupe la  judeţe, par. 5, doc. nr. 18 şi 19 mai sus p. 198-199. . 15. 32. Asupra protimisisului la arendări sau închirieri pe care le-ar avea vechii arendaşi faţă de  arendaşii noi, şi asupra protimisisului ce-l au la arendare, potrivit Condicii pravilniceşti, "Rumînii ce sălăşuesc pe acea moşie", transcriem anaforaoa  Divanului din 19 noemvrie 1791, întărită de Domnul Mihail Suţu la 20 decemvrie 1791: "Io Mihail Costandin Suţul voevod i gospodar zemle Vlascoe. Am văzut  arătarea ce să face domnii mee printr-această anaforă de cătră dumnealor veliţilor boeri, care o găsim cu cale şi o întărim, poruncind adecă ca  păzindu-să pravilile cele pentru arenzi şi chirii să lipsească de acum înnainte această rea catahrisis, care s-au întinsu la toate cu protimisis de arendă  şi de chirii, din care aceasta să pricinueşte mulţime de judecăţi zadanice. Drept aceia de acum înnainte să să urmeze cele dup(ă) pravili tocmeli pentru  aceasta, iar cuvînt de protimisis să nu mai fie numai cu pricină căci au ţinut mai nainte în arendă sau chirie, moşii, case, ha, moară sau prăvălie.  Arendele moşiilor de acum înnainte să înceapă cu orînduiala del(a) zi întîiu a lui mart şi sătenii ce trebuie să aibă protimisis cel dup(ă) pravili  şi dup(ă) obiceiul pămîntului, să nu poată să-l ceară mai în lungă vreme decît numai înă la zi întîiu a lui mai. Aceasta, aşa le  hotărîm de obşte şi într-acest chip să să urmeze, afară numai din sohaturi ce au apucat a le ţinea gelepii, carii să protimisesc la ţinerea sohaturilor  ce au apucat a le avea în chirie, făr d a să înmulţi, nici a să înpuţina, ca un lucru ce este pentru zaharelile înpărăteştii cetăţi, lăsînd  însă pentru aceasta în urmă a să socoti, cînd din vreunile să va arăta că trebueşte vreo sistoli sau micşorare sau vreo altă oareşcare deosebire.  Care această hotărîre a domnii mele poruncim ca să să facă cunoscută şi la toate departamenturile judecătoriilor, atît aici în Bucureşti, cît şi  afară în ţară, spre a şti în ce chip să urmeze fieşcare judecători. (Peceta gospod.). 1791, decv. 20. vel logofăt.  
{208} Prea Înălţate Doamne, Cu zmerită şi plecată noastră anafora înştiinţăm Înălţimei tale că de la un cîrd de vreme  încoace arendaşii şi chiriaşii ţin în chirie moşii, mori, case, hanuri şi prăvălii aici în oraş şi afară în ţară, dup(ă) ce li să  înplineşte sorocul cel tocmit în zapis cu care au cumpărat del(a) stăpînul lucrului, vrînd stăpînul acei moşii, moară, casă, han sau prăvălie a o  da la alt chiriaş ca să o ţie, acel de mai nainte arendaş goneşte pe acela care voeşte stăpînul a i-il vinde pe cel de-al doilea an cu pricină că ar fi  avînd protimisis, căci l-au ţinut el mai nainte şi cu aceasta de multe ori şi chiar prin hotărîri de judecăţi s-au depărtat cei noi arendarişi făr  dă voia stăpînului acelui lucru s-au protimisit la ţinere cei vechi arendari, cu un cuvînt al lor că are protimisis, căci au ţinut acel lucru în arendă mai  nainte şi cu aceasta vedem că dă ce merge să mai întăreşte puterea cererii arendarilor şi să slăbeşte puterea stăpînului lucrului, căci de multe  ori un stăpîn vrînd să-ş dea acaretul său la altul în chirie, ne mai primind pe acel dintîiu chiriaş, el cu cuvîntul de protimisis să înpotriveşte  chiar voinţii stăpînului tocmai ca cum ar avea vreun privileghi asupra acelui lucru, care această rea urmare, fiindcă prea s-au înmulţit încît apururea  vedem judecăţi necontenite de d-al de acest fel de pricină între chiriaşi prigonindu-să unii cu alţii pentru protimisis, iar stăpînul lucrului nici este  întrebat măcar pe care din doi priimeşte a fi arendari, ci or vrînd stăpînul sau nevrînd să dă putere ţinerii acelui lucru celui de mai nainte arendar şi  nu cu alt cuvînt decît că are protimisis şi cu această de faţă să ridică puterea din mîna stăpînului, căci şi chiar să fie voia stăpînului  a-l da la altul, cel mai nainte arendar cu marafetu judecăţii îl scoate afară. Acest cuvînt de protimisis vedem că să dă chiriiaşilor făr dă nici o  dreptate, căci toată dreptatea unui chiriiaş sau arendar este numai atît, adecă să poată ţinea lucru acela pînă în zioa ce să va înplini sorocul cît  a fi tocmit în zapisul cu care au cumpărat de la stăpîn, în care soroc, ori pagubă ori cîştig de au avut acel chiriiaş sau arendar, a lui este; căci precum  stăpînul nu poate să apuce pe acel arendar sau chiriiaş ca să-l înpărtăşească şi pă dînsul din cîştigul ce s-au folosit de la acea  arendă, aşa nici chiriiaşul sau arendarul nu poate să-l apuce pe stăpîn a-l trage părtaş la pagubă, căci din zioa înplinirii sorocului să  sfîrşeşte toată dreptatea ce are chiriiaşul asupra acelui lucru şi rămîne iarăşi supt puterea şi voinţa stăpînului cu al său să facă orice va  vrea, adecă să-l dea la altul ori cu mai mare sumă sau şi cu mai mică sumă, cum îi va fi voia. Atunci poate  să aibă chiriiaşul cuvînt de dreptate,  cînd însuşi stăpînu-său leagă prin zapisul de tocmeală că la înplinirea sorocului să nu fie volnic a vinde venitul sau a-ş da acel lucru cu chirie  la altul, ci să aibă protimisis iarăş pe dînsul cu preţul ce vor da alţii. Atunci în puterea aşezămîntului şi a tocmelii să poată da dreptate celui  de mai nainte chiriaş, iar nu <nu> numai cu un cuvînt căci au mai ţinut şi în anul trecut. Aceasta nu este privileghiu, ca să aibă putere împotriva voinţii  stăpînului, că tot privileghiul şi toată dreptatea lui, cum şi mai sus s-au zis, să sfîrşeşte  
{209} în zioa ce i să înplineşte sorocul; şi această protimisis nu să înţelege alt decît că şi de va vrea stăpînul să-ş dea  lucrul său la altul să nu poată şi neputînd stăpînul să-l dea cui va vrea, iată de faţă este văzut că i să rădică puterea stăpînirii din  mîna lui şi să face chiriiaş privileghiat cu putere asupra acelui lucru mai mult decît stăpînul. Ci, pentru ca să lipsească cu totul această nedreaptă  urmare, cu toţi de obşte, rugăm pe Măriia ta de acum înainte să să rădice cu totul la acest protimisis la ver ce fel de arendaşi şi chiriiaşi va fi şi  protimisis să aibă numai acela care va da mai mult şi acela pe care însuş stăpînul lucrului va să-l priimească de arendar sau chiriiaş. Atîta numai  zicem: pentru ăcuitori cei ce să află şăzători pe moşie, aceştia dup(ă) hotărîrea Pravilniceştii Condici să aibă această dreptate de  protimisis la cumpărătoarea aceştii moşii, pe cae şăd ei, însă fiindcă cu această dreptate ce li să dă lor, obicinuiesc şi dup(ă) ce vinde  stăpînul venitul moşii şi tac pînă la sfîrşit lui mai, cînd să face învederat rodurile cîmpului şi arăturile şi să cunoaşte că sînt  rodurile frumoase şi timpul ploios şi ese cevaş folos peste suma preţului cu care au cumpărat venit acest arendar, tocmai atunci pornesc jalbă cerînd protimisis  să scoaţă pe acel cumpărător, iar de văd că este pagubă tac. De aceia dar zicem ca  dreptatea de protimisis să o aibă lăcuitorii carii sînt  şăzători şi clăcuesc pe acea moşie, dar cererea să o facă în vreme cuviincioasă, adecă în soroc rînduit de la mart 25, din zioa de blagoveştenie  şi în la April 23 în zioa de sfeti Gheorghie şi cînd cererea în diiastima acestui soroc şi dînd bani dăplin dup(ă) tocmeala zapisului, să fie ei primiţi  mai dintîiu decît acel arendar strein şi să o ţie pă seama lor, iar nu cu mijlocul lor să o aliverdisească pentru altul, iar cînd pînă la zioa sfîntului  Gheorghie nu vor face această cerere, în urmă, după trecerea acestei z, să nu li să mai priimească cererea, fiindcă ş-au pierdut protimisis cu tăcerea  ce au făcut. Iar hotărîrea cea desăvîrşit rămîne la Înălţimea ta. 1791, noemv. 19.  [Arhivele Statului Bucureşti, Condica 685]. În urma acestei anaforale. Domnul trimite la 10 ianuarie 1792 poruncă la cele 17 judeţe pentru desfiinţarea  dreptului de protimisis la arendări şi închirieri de imodile.  [Arh. Stat. Buc., Cond. domn. nr. 20, f. 126]. Cap. Pentru cei ce zidesc pe loc strein. 33. Divanul hotăraşte ca tranzacţiile făcute pe locurile date cu embatic  de biserici să fie iscălite şi de proprietarii locului respectiv. "Cu care fiind jalba şi cererea clirosului bisericilor domneşti, porunceşte Divanul ca dator să fie  oricare chiriiaş ce-l are verce namestic pe locul bisericilor, să aibă a da ştire bisericaşilor ca să iscălească şi bisericaşii, după obiceiu lor, la facerea  din nou, ori la prefacere, ori la schimbu, ori la vînzare, afară din mezat, la care aceia pot avea bisericaşii ştire din strigare ce face telalul întru auzul tuturor, căci de  nu va urma aceştii datorii, nu va fi temeinică vînzarea sau schimbul ce vor face.  
{210} Drept aceia, datori să fie şi bisericaşi a arăta această poruncă la toţi chiriaşi, ca să aibă ştire mai nainte. 1790, mai 1,  Bucureşti".  [Arhivele Statului Bucureşti, Condica domnească nr. 18, fila 62]. Cap. pentru ţigani. 34. Vezi mai sus nr. 5 şi 6, p. 172 şi 173. Cap. Pentru zilele ce nu  să caută judecăţi. 35. La 2 iulie 1790 se comuncă ispravnicilor să se suspende judecăţile în cursul lunii iulie pentru că "este vremea secerişului şi  cositului". "Dumv. ispravnicilor ot sud........... Fiindcă aproape este vremea secerişului bucatelor cum şi cositura făneţelor şi strîngerea a tuturor  semănăturilor, cînd într-această vreme trebuie să conteneze pricinile de judecăţi şi de jălbi între lăcuitorii ţărani, precum şi obiceiul au  fost, Divanul vă porunceşte dumv. să publicarisiţi porunca aceasta a toţi de obşte, ca să ştie că în toată luna lui iulie pricini şi jălbi de  judecăţi nu să caută şi fieşcarele să-ş caute de lucru, făr de a nu trage şi aduce dumv. pe nimeni într-această vreme de judecată, ci  încă şi pă cei ce sînt intraţi în judecată să-i sloboziţi, dînd sfîrşit pricinilor lor în grab(ă), făr de a-i ţinea mai mult, ca să  nu-ş piiarză această trebuincioasă vreme. 1790, iuli 2".  [Arhivele Statului Bucureşti, Condica nr. 18, fila 106. În acelaşi sens se dă poruncă şi departamenturilor la data de 1790, iulie 30 (Condica nr. 18, fila 110 v.)  ].  
{211} ANEXA II. JURISPRUDENŢA. XVI. CEALE DREPTE ALE STĂPÎNILOR MOŞIILOR CE AU ASUPRA LĂCUITORILOR art. 5.  Distrugerea viei în embatic din cauză de forţă majoră, cum este filoxera, nu atrage de drept desfiinţarea embaticului, ci judecata, după reclamaţia  proprietarului, apreciind împrejurările, este datoare să acorde embaticarului termen pentru replantarea viei şi numai în caz cînd nu se va conforma acestei  îndatoriri să declare contractul desfiinţat. ............Vechile legiuiri care au organizat embaticul ţinînd seamă de caracterul acestui drept special şi de necesitatea  desfiinţării lui în acele timpuri, cînd lipsa de braţe pentru cultivarea pămînturilor era foarte mult simţită, n-au prescris desfiinţarea embaticului în  cazul cînd embaticarul părăsea via lui în trei ani deplini nelucrată, ceea ce echivala cu desfiinţarea viei, căci necultivată atît timp nu mai putea să dea  nici un rod, ci judecata, în urma unei reclamaţii a stăpînului pămîntului, era datoare să dea embaticarului un soroc de un an, şi dacă embaticarul nu o  lucra nici într-acel an, atunci via trecea în stăpînirea stăpînului pămîntului, adică se desfiinţa embaticul; însă acele termene de 3 ani şi de  unul nu erau operante în caz de vreo întîmplare de mare nevoie, adică cînd justifica embaticarul căzut de forţă majoră care l-a împiedicat să  cultive via (art. 5 din Codul lui Ipsilanti sub capitolul Cele drepte ale stăpînilor moşiilor). Considerînd că legiuirea Caragea  n-a derogat în nimic de la acest  principiu al legiuirilor anterioare, referitor la urmările distrugerii viilor în embatic, căci sediul materiei nu trebuie căutat şi nici nu se găseşte în dispoziţiile  art. 5 al legiuirii Caragea, care se ocupă de efectele dispariţiunii zidirii, ci Codul Caragea regulează materia în art. 10 de sub capitolul 5 pentru clacă, care nu este  decît o reproducere a dispoziţiilor din Codul Ipsilanti analizate mai sus, şi după care distrugerea unei vii în embatic din cauză de forţă majoră, cum este  filoxera, nu atrage de drept desfiinţarea embaticului, ci judecata, după reclamaţia proprietarului, apreciind împrejurarea, este datoare să acorde embaticarului termen  pentru replantarea viei, şi, numai în caz cînd nu se conformă acelei dispoziţii, să declare embaticul desfiinţat.  
{212} Că, în speţă, tribunalul hotărînd astfel, departe de a viola articolele citate în motivul de casare, a făcut o justă aplicare a textelor şi  principiilor ce regulează materia embaticului. Pentru care motive recursul se respinge.  [Cas. civ., dec. 553, 24 nov. 1914, Bul. Cas., 1914, p 515-517]. XIX. PENTRU ZESTRE art. 5 şi6. Vezi mai departe XX, Pentru moştenire, art. 2 şi 3. XX.  PENTRU MOŞTENIRE. Instituţia călugăriei a avut şi are în Romînia, din cele mai vechi timpuri şi pînă în momentul de faţă, o existenţă  legală în puterea de canoane consemnate şi perpetuate prin Condica lui Matei Basarab din anul 1652, prin aşezămîntul bisericesc al lui Duca-vodă şi  Chartea patriarchicească, amîndouă din anul 1675, prin hrisovul lui Matei Racoviţă-vodă din 1742, prin hrisovul lui Ipsilanti-vodă din 1776, prin  Hatişerifele din anii 1802 şi 1827 şi altele. Condica civilă a lui Ipsilanti-vodă, a lui Caragea-vodă şi Regulamentul organic ...... n-au abrogat legile  bisericeşti pre cît timp aceste legiuiri posterioare n-au avut în vedere a regula, nici a atinge cîtuşi de puţin ordinea monastică şi aşezămintele relative  la acea ordine. Legi speciale n-au putut fi abrogate prin legi posterioare generale, întrucît acetea nu curpind, precum nici nu puteau cuprinde, o clauză expresă de  abrogare.  [Cas. civ., dec. 315, 4 nov. 1865, Bul. Cas. 1865, p. 622-623]. Stabilirea calităţii de monah e o chestiune de fapt care nu cade sub cenzura Curţii de  Casaţie. Dreptul canonic nu este abrogat de Codul civil. Reglementarea moştenirii călugărilor se face după dreptul canonic, care dispune că monahul nu poate fi  moştenit de rudele sale, ori care ar fi gradul de rudenie în virtutea căruia ar reclama moştenirea, şi toată averea ce o are rămîne mănăstirii, în afară  de cazul cînd, anterior trecerii la viaţa monahală, dînsul ar fi dispus de ea într-un mod oarecare. Respins recursul contra deciziei Curţii de Apel din Craiova,  secţia II, nr. 7 din 1895, care se întemeiază pe art. 7 din hrisovul Ipsilanti de la 1776 şi făcuse o justă aplicare a dreptului canonic menţinut în vigoare la 1859,  1866 şi prin art. 2 şi 8 al legii din 1872 pentru alegerea mitropoliţilor şi constituirea Sinodului şi, deci neabrogat prin art. 1912 al Codului civil.  [Cas. civ., dev. 457, 17 nov. 1895, Bul. Cas., 1895, p. 1311-1313].  
{213} XX. PENTRU MOŞTENIRE art. 2 şi 3. Considerînd că art. 33 cap. III partea IV din Codul Caragea veghiază partea disponibilă în averea  părinţilor testatori numai după numărul ascendenţilor sau descendenţilor lor, şi fără a distinge dacă aceia sînt parte bărbătească sau  femeiască, de unde rezultă că atît băieţii cît şi fetele sînt recunoscuţi de în principiu, ca moştenitori  rezervatari ai părinţilor lor în  succesiunea testamentară.............. Din Codul civil a lui Ipsilanti-vodă, cae, cu aproape 40 de ani înainte de Codul Caragea, cunoscînd acest vechiu obicei al  pămîntului, stabileşte la capul despre moştenire privilegiul copiilor de partea bărbătească a moşteni curat şi simplu căminurile părinteşti, adică  fondurile de la care se trage numele familiei, iar afară de acelea, pune principiul că fraţii nu pot înzestra pe surori, rămase nemăritate la moartea părinţilor, cu  mai puţin decît părinţii au fost înzestrat ei însăşi vreo altă suroră mai înainte măritată, din care toate acestea rezultă că legiuitorul care a  pus aporţionarea ereditarie a copiilor de orice sex sub providenţa părintească, a respins departe de sine eventualitatea unei moşteniri în care fraţii să  beneficieze de mai tot, iar surorile de mai nimic.  [Cas. civ., dec. 72, 17 febr. 1867, Bul. Cas. 1867, p. 141-143[. XX. PENTRU TRIMIRIE art. 2 şi 3 Obiceiul pămîntului ca soţul supravieţuitor să  primească o parte din averea celui mort  –  atît în Moldova, cît şi în Ţara Romînească  –  a fost consacrat în Pravila lui Alexandru Ipsilante, care  recunoştea soţului supravieţuitor o mai mare parte sau mai mică, după cum venea în concurenţă cu copii săi, sau cu fraţi şi surori, sau alte eamuri.  [Cas. civ., dec. 3682, 17 nov. 1925, Bul. Cas. 1925, vol. III, p. 153]. XXI. PENTRU TRIMIRIE art. 3. Din apropierea şi coordonarea dispoziţiilor din Condica lui  Ipsilanti şi pravila lui Matei Basarab cu dispoziţiile relative la donaţiunea ante nuptias, din Basilicale şi, în special, din cele din novela 22 a lui Justinian  –  originea  acestei instituţiuni  –  rezultă că între bărbat şi femeie există o comunitate de bunuri în care femeia sau altcineva pentru femeie aducea dota, iar bărbatul  donaţiunea ante nuptias; că, în lipsă de copii sau de pacte care să decidă contrariul, dacă căsătoria se desfăcea prin moarte sau alte împrejurări  asimilate cu moartea, dar neimputabile culpei unuia din soţi (călugărie, captivitate, impotenţă etc.) comunitatea se desfăcea luînd fiecare din soţi avutul  său, femeia sau moştenitorii săi luînd dota, iar bărbatul sau moştenitorii săi luînd donaţiunea ce avusese; iar dacă căsătoria se desfăcea prin  culpa  
{214} unuia din soţi soţul vinovat pierdea aportul său pe care îl lua celălalt soţ; că mai tîrziu s-a dat femeii drept asupra donaţiunii nu  numai în caz de culpă a bărbatului, ci şi în caz de predeces sub oarecare condiţiuni. Din toate acestea rezultă că dota şi donaţiunea ante nuptias formau  un patrimoniu comun, destinat în primul rînd copiilor, iar în al doilea garanta pe femeie pentru cazurile de desfacerea căsătoriei din culpa bărbatului, sau de  predeces al acestuia. Prin urmare, femeia avea asupra donaţiunei propter nuptias un drept eventual: dacă nu avea copii, dacă o convenţie specială da acest drept sau  dacă căsătoria se desfăcea prin culpa bărbatului sau predecesul lui, şi el n-avea datorii. Aşa dar, instaţa de apel n-a violat legea cînd a decis că,  în lipsă de pact contrariu în actul dotal sau a unui text de lege în Codul Caragea, moştenitorii soţului au drept să reţie darul constituit de autorul lor prin  foaia de zestre a soţiei predecedată.  [Cas. civ., dec. 596, 21 oct. 1913, Bul. Cas. 1913, p. 1761-1762]. XXII. PENTRU DIIATĂ. Episcopii ca şi monahii, după legea canonică, nu pot testa nici  fi moşteniţi de rudele lor, averea aparţinînd mănăstirii unde şi-au închinat metania. Casarea deciziei Curţii de Apel din Bucureşti s. I, nr. 193 din  1866, după recursul făcut de stat în privinţa succesiunii răposatului episcop Clement Argeş, pe temeiul Codului Matei Basarab şi îndeosebi a hrisovului lui  Ipsilante din 1776 (art. 7), care reglementa moştenirea averii mănăstirilor şi a monahilor în general aplicabile şi episcopilor deoarece ei nu pot fi decît din tagma  monahică.  [Cas. Secţii unite, dec. 2,3 april 1880, Bul. Cas. 1880, p. 300-304]. Persoana care nu dispune de averea sa mai înainte de a-şi închina metania la vreo  mănăstire, pierde de drept proprietatea ei care prin însuşi faptul călugăriei trece asupra schitului. Respins recursul monahului Cesarie Macavei contra deciziei  Curţii de Apel din Bucureşti, care a hotărît bine pe temeiul hrisovului lui Ipsilante din 1776, hatişeriful din 1802 şi ofisul lui vodă Ştirbei din 1854.  [Cas. civ. dec. 347, 4 nov. 1880, Bul. Cas. 1880, p. 351-356]. XXVIII. PENTRU MARTURI art. 3. Sub regimul condicei lui Ipsilante ca şi sub acela al legiuirii lui  Caragea, împămîntenirea, în lipsă de reguli speciale, se obţinea prin toleranţă şi prin intenţiunea străinilor de a rămîne legaţi de  pămîntul ţării, însuşindu-şi o parte dintr-însul, destul numai să fi fost de rit creştin.  [Cas. civ. dec. 136, 28 martie 1897, Bul. Cas., 1897, p. 355-362]