[1] Cu bună voie şi destoinică mila lu Domnedzeu aceaste cărţi creştineşti a să orîndite după voia lu Domnedzeu, cu ştirea măriei lui Batăr Jigmon, voivodăl Ardealului şi a ţăriei ungureşti şi cu ştirea şi cu voia a toţi domnilor mari şi sfeatnici ai Ardealului, pentru întrămătura beseareceei sfîntă a romînilor, poftind tot binele, ispăsenie creştinilor romîni, care ispăsenie numai de la tine Doamne cearem printru singur sfînt fiiul tău, Isus Hristos, domnul şi ispăsitoriul nostru. Amin.
      Şi se-au început aceste cărţi luna noiembrie 14 şi se-au săvîrşit în luna lu iunie 14 dzile.
      Vă leato 7090. 
      
      [2] ACEASTA E PARTEA PALIEI DENTÎI,
      
      Amu Cinci cărţi ale lui Moisi prorocul, carele sîmt întoarse şi scoase den limba jidovească pre greceaşte, de la greci, sîrbeaşte şi într-alte limbi, den acealea scoase pre limbă rumînească.  Cărţile iară ce se cheamă Scriptură Sfîntă dentru rostul Domnului dzis şi grăit şi se ţinu în beseareca sfîntă, sîntu aceastea numele lor:
      Dentîniu.
      1. Bitiia.
      2. Ishodul.
      3. Levia.
      4. Cisla.
      5. Torozacon.
      6. Cartea lu Isus Naviin, cu alt nume Iosie.
      7. Cartea giudeaţelor: ot sud.
      8. Cartea Ruteei: Rut.
      9. Cartea lu Samoil prorocul, dentîniu.
      10.  Cartea lu Samoel prorocul, a doa.
      11.  Cartea împăraţilor, iară dentîne.
      12.  Cartea împăraţilor, a doa: 
      aceaste patru se chema sîrbeaşte: .
      13. Paralipomen sîmt 3 cărţi.
      14. Ezdra.
      15. Neemie.
      16. Ester.
      [3] 17.  Cartea lui Iov pătriiarhul.
      18. Psaltirea lui David proroc.
      19. Cartea mîndriei lui Solomon, ce se cheamă 
      pricite dentîniu.
      20. A doa carte de mîndriia iară a lui Solomon.
      21. A treia carte a lu Solomon, de propovedanie. 
      De aicea se încep cărţile prorocilor mari.
      22. Cartea lu Isaiia prorocul.
      23. Cartea a lu Eremiei prorocul.
      24. A lu Ezechiil prorocul.
      25. A lu Daniil prorocul. 
      Acelor 12 proroci mai mici.
      26. Osia proroc.
      27. Ioil prorocul. 
      28. Amos proroc.
      29. Avdie proroc.
      30. Iona prorocul.
      31. Mehie proroc.
      32. Naum prorocul.
      33. Avacom proroc.
      34. Sofonie proroc.
      35. Avghia proroc.
      36. Zaharie proroc.
      37. Malahie proroc.
      [4] Den aceastea toate nu-s multe care n-au ieşit în limbă rumînească den ceale cărţi sîrbeşti şi greceşti, însă acmu asupră de-aceastea tipăritu-se-au ceastea doo cărţi dentîniu a lu Moisi proroc. 
      Bitiia, în care Bitie şi carte dentîniu scris-au sfînt Moisi începătura a toate făpturilor, mai vîrtos  iară omul, întru ce aşedzătură l-au rodit, că l-au rodit în curăţie, în mîndrie şi sfinţie, dup-acea cum au cădzut şi apoi cumu se-au sporit oamenii de la Adam şi de la Eva, cumu se-au împărţit în lume şi cumu s-au adus pre capete-şi pentru păcatele sale potopul apeei şi cum au rămas în corabie numai Noe pătriarhul den toată lumea în vreamea potopului. Şi iară de la Noe însuşi al optul se-au izvodit iarăşi a doo lume. Scrie-se şi aceasta dup-acea cum au ales Domnedzeu Avraam, patriarhul den Haldei, şi fu lui făgăduită blagoslovenie. Isac, Iacov şi depre Iosif cu bun năravul său şi Iacov cu feciorii săi cum fu dus în Eghipet.
      Ishod, în care scrie Moisi cum au adus afară Domnedzeu pren Moisi israliteanii den ţara Eghipetului, dup-acea cumu i-au trecut prespre Marea Mohorîtă în pustie şi cum au învins pre amalechiteani, cumu i-au hrănit cu mană în pustie şi le-au dat lor legi şi cel cort şi scule besericeşti, [5] le-au poruncit a face şi a cinsti Domnedzeu.
      Leviia, scrie Moisi preuţiia legiei vechi slujba leviţilor, jirtvele şi alte slobodzii de greşeale de-afară şi alte legi de de-afară.
      Cisla, în carea Moisi proroc scrie mainte sama şi numărul fiilor lu Israil şi al leviteanilor, dup-acea descălecarea şi sălaşele fiilor lu Israil în pustine şi rîndul tabărului şi tremeaterea iscoadelor în ţara Hananului, între care iscoade au fost şi Isus Navin cu Calev. Scrie-se încă şi multă împutarea lu Israil în aleanul lu Domnedzeu şi lu Moisi şi pentru aceaia şi bătăile, peririle lor multe. Lîngă aceastea iară prorociia lu Valaam prorocul, numărul sălaşelor şi locurelor unde-au descălecat gloata lu Israil în cei 40 de ani, oştirea lor cu pagînii şi tot ce se-au tîmplat den al doilea an după ieşitul lor den Eghipt pînă la moartea lu Moisi.
      Torozacon, în care Moisi scrie de iznoavă toate legile şi poruncile ce au fost dat şi poruncit Domnedzeu pre Moisi părinţilor a fiilor lu Israil, că pentru necredzuţiie toţi căzură şi muriră în pustie, carii ieşise den Eghipet, şi lu Moisi fu-i iară de iznoavă a proceti fiilor acelora ce Domnedzeu părinţilor lor poruncise, cum să se pomenească pre însăşi ei şi să ştie leagea Domnului. 
      [6] După aceaste 5 cărţi a lu Moisi noi folosul celor proroci mulţi alalţi nu putum scrie, ce care om va ceti-le mai dulci vor fi în rostul lui decît stredie; psalom, catizma, 17. 
      Ce trebuiaşte să ştim şi să înţeleagem cum într-aceaste cărţi a prorocilor bătrîni şi între leage noa mare usebitură şi alesătură, pentru aceaia să ştii ce e usebeala între ele; leagea prorocilor are trei părţi: den aceale una trebuiaşte a o ţinea cu mare grije, iară doo părţi a legiei iaste a nu viia noi cu iale; carele sîmt aceale părţi: ce dentîniu iaste porîncele lui Dumnedzeu ceale 10, den acealea se sfinţeaşte întîniu şi proslăveaşte numele lui Domnedzeu şi viiaţă sfîntă oamenilor carii vor lua preţul la giudecată, Mat., 106. Şi den aceale se cunoşti cine slujaşte lui Domnedzeu şi cine iaste în mînie lui Domnedzeu, pentru aceaia aceaia parte trebuiaşte a le ţine. 
      A doo parte a legiei iaste legile giudecărilor a trupurilor de afară cum după toată vina şi păcatul se-au giudecat cu scriptura, caută la Ishod 21, 22, 23 şi aiurile, ce acele noi încă nu trebuiaşte a vie după iale, că Hristos dzice: ştiţi că iaste scris în leage, ochi derept ochi, ce între voi nu fie aşa.
      A treia parte a legiei sîmt rîndurile cortului jidovesc, jirtvele arsurilor, giungherilor, îmbrăcămintele cortului şi preuţilor. Acele încă noi nu sem legaţi cătră ele a le ţinea, că aceale toate [7] au fost umbra şi semnul venitul a Domnului nostru a lu Isus Hristos. Mai dentîniu slobodzie izdrailteanilor den Eghipet aşa fu cum mîncară carnea mielului, aşa se slobodziră den robie, vedzi Ion Botedzătoriul arată cu deagetul pre Hristos şi dzice: cesta e mielul lu Domnedzeu carele va lua păcatele lumiei. Lada cu poruncitele pre groapa lui Hristos au semnat. Cei doi sărafimi den scaunul milostivniciei pre cei 2 îngeri de la groapă au semnat, îmbrăcămentele popilor plaşca lui au semnat. Amu toate slujbele besearecii în el s-au împlut cum dzice scriptura, capul legiei iaste Hristos. Pentru aceaia noi nu sem legaţi a le ţine că e Hristos capul acelora.
      Dară leage veche şi cărţile prorocilor pentru ce trebuiaşte a le ceti şi a le ţinea: printru multe folosuri şi hasne, că cine nu va ceti acealea scripturi nemică slavele lui Domnedzeu nu poate şti, că evanghelia şi apostolii încă tot grăiesc de acolo şi să nu vei ceti nu poţi şti cum dzice Hristos la Luca, 14, Matei, 40. Mulţi flămîndzi şi stricaţi fură în zilele lu Elie proroc, ceteaşte şi aiurea mult, ce mai tare neci o slavă a lui Dumnedzeu nu vei şti necitind acolo, că-i acolo plină slava lui Domnedzeu, cum ceteaşte, şi vei vedea ce trebuiaşte [8] a şti, cum cetind să nu te cumva săblăzneşti, să ştii ce săblaznă iaste acolea, iaste aceaia cum vei ceti pătriarhii sfinţi, Avraam, Isac, Iacov şi alţi mulţi cum au ţinut muieri mai cîte multe de una şi cumva să nu dzici tu că nu e păcat că au viat ei aşa şi-s sfinţi, ce ia aminte cum cînd au ei viiat aşa leage lui Domnezeu n-au fost dat afară cum poţi ceti, că vieţile pătriiarhilor sîmt scrise în Bitie, iară leagea iaste dată în Ishod 20 capete, caută cu multe dzile după pătriiarhi. Şi Hristos sparge aceia leage cînd dzice după hiclenie voastră scrie Moisi aceae, ce dentîniu nu fu aşa. Matei, 78. Derept însă oare cum au viiat jidovii cu muierile şi cu vieţile lor de aceale pilde toate să te delungi, că în tîlcovanie lu sfînt Ion Zlatoust pre Bitie el dzice cum pătriiarhii sfinţi prin aceaia încă au ţinut muieri multe unde le-au fost făgăduit pre Mesie, Hristos, cum va naşte den sămînţa muieriei. Ei căuta muieri curate a lăcui cu iale să nască Mesie, ce într-alt chip au născut Hristos, în mare curăţie, care Hristos beseareca sa şi nărodul său încă curat şi sfînt pofteaşte, dzicînd: sfinţi fiţi că eu sfînt sînt. Şi Pavel apostol gice: cine are muiere să fie în Domnul ca cela ce n-are. [9] Pentru aceaia cetiţi cu inimă trezvă cum den pildele bunilor să învăţaţi pilde bune, iară den pildele răilor să vă feriţi să nu luaţi mînie lu Domnedzeu, că jidovii cu vieţile lor hrăbore şi negîndite şi cu necredinţa lor, iaca pre ei Dumnedzeu ce aduse, de fură robi în Vavilon 70 de ani; a doara iară-i pierdu cu oaste den Bim, cum sosiră pre acea de să vîndură cîte 30 de jidovi într-un ban jidovesc şi cîte 30 de muieri şi 30 de feate şi 30 de arme scumpe şi 30 de cai de un banu jidovescu, prin aceaia să ne înfricoşedze lucrure ca acealea şi alte multe să nu păţim şi noi bătaie în trup şi în suflet, ce să ispitim cu toată inima scriptura cum dzice Hristos la Ion, 16. Deaca vom cunoaşte voia lui Domnedzeu noi să-l cinstim numai cu aceaia cu care el au lăsat, nece adaugem neci să luom cum dzice la Torozacon, 12, că e urît naintea lui altă fără numai ce au el tocmit, Matei, 60. Ce tu Domnedzeu pentru cel drag fiiul tău Isus, înluminedză-ne cu duhul sfînt al tău. Amin.
      Milostivu şi de vecie putearnic Domnedzeu, rugăm tine ca drag părintele nostru, noi mişeei greşiţi şi păcătoşi, nepotreabnici robi şi viermi, slugile tale, ascultă-ne micuiala. Ceastă puţinea muncă din voditura duhului sfînt, fă-o cu rod şi cu folos supt sfînt numele tău. 
      [10] Cu mila lui Domnedzeu şi cu ajutoriul Fiiului şi cu săvîrşitul Duhului sfînt, eu Tordaş Mihaiu, ales piscopul romînilor în Ardeal şi cu Herce Ştefan, propoveduitoriul evangheliei lu Hristos în oraşul Căvăran Sebeşului, Zacan Efrem, dascălul de dăscălie a Sebeşului şi cu Peştişel Moisi, propoveduitorul evangheliei în oraşul Logojului, şi cu Achirie, potropopul varmigiei Henedoriei, ţinum într-una pentru jelanie scriptureei sfinte, că vădzum cum toate limbile au şi înfluresc întru cuvintele slăvite a lui Domnedzeu numai noi romînii pre limbă nu avem. Pentru aceaia cu mare muncă scoasem den limbă jidovească şi grecească şi sîrbească pre limbă romînească 5 cărţi ale lui Moisi prorocul şi patru cărţi ce se chemă  şi alţi proroci cîţiva şi le dăruim voo fraţilor rumîni şi cetiţi şi nu judecareţi necetind mainte, că veţi cu adevăr afla mare vistiiariu sufletesc. Noi pentru dragoste lui Domnedzeu am ustenit, n-au iară întors mînă de înger ce mînă grea păcătoasă, să veţi afla ceva greşit pre a ceriului Domnu, cum că el fie adevărătură că nu e cu voie noastră acea greşală, pentru aceaia cetind toţi vare în ce mînă va sosi blagosloviţi cum şi Domnedzeu să blagoslovească pre voi. Amin.
      [11] Den mila lu Domnedzeu în dzilele lu Batăr Jigmon, voivodă Ardealului, dăruim den aceaste cărţi scrise a noastre, ceaste doo dentîniu: Bitie şi Ishodul.
      Celui domn de steag şi vestit viteaz Gesti Freanţi, alesu hotnogiu Ardealului şi Ţărîei Ungureşti, lăcuitoriu în Deva, cum aceaste doo cărţi să fie pîrgă, pînă Domnedzeu va şi alalte tipări şi scoate şi măriia lu Gesti Freanţi fu cu tot agiutoriul şi le-au scris în cheltuială multă şi cu alţi oameni buni încă lîngă sine şi le-au dăruit voo fraţi romînilor, pentru aceaia rugaţi pre Domnedzeu prentru Mărie lui.
      Den mila lui Domnedzeu eu Şerban diiacu, meşterul mare a tiparelor, şi cu Marien diiac dîndu în mîna noastră ceaste cărţi, cetind şi ne plăcură şi le-am scris voo fraţilor romîni şi le cetiţi că veţi afla întru iale mărgăritariu scumpu şi vistieriu nesfîrşit, cunoaşte-veţi folosul buneaţilor şi plata păcatelor de la Domnedzeu întru ceaste cărţi. 
      Scrisu-se-au ceaste cărţi sfinte, anii 7090. 
       1582.  iule, 14.
      În cetate în Orăştie.
      
      [12] PALIIA 
      CARTEA DE PRIMA LU MOISI PROROC
      ce se cheama BITIA 
      de pre roditura lumiei
      
      1 CAP.
      
      1. Început făcu Domnedzeu ceriul şi pămîntul. 2. E pămîntul era pustiiu şi în deşert. Şi întunearec era spre adînc şi duhul Domnului se purta spre apă.
      3. Şi zise Domnedzeu: fie lumină. Şi fu lumină. 4. Şi vădzu Domnedzeu c-ară fi bună lumina şi despărţi Domnedzeu lumina de la întunearec. 5. Şi chemă lumina dzio şi întunearecul noapte. Şi fu dentru seară şi dentru demîneaţă; zua dentîniu.
      6. Şi dzise Domnedzeu: fie tărie în mijlocul apelor, să desparţă apele de la ape. 7. Şi feace Domnedzeu tărie şi despărţi apele ce era de supt tărie de la cealea ce era desupra tăriei; şi fu aşa. 8. Şi chemă Domnedzeu cea tărie ceriul. Şi fu seară şi fu demîneaţă; zua a doa.
      [13] 9. Şi zise Dumnezeu: stringă-se apele de supt ceriu într-un loc, să se vadză uscatul; şi fu aşa. 10. Şi chemă Dumnedzeu uscatul pămînt şi strinsul apelor chemă mare. Şi văzu Dumnezeu că fu bine.
      11. Şi zise Dumnezeu: rodească pămîntul iarbă vearde, făcînd sămînţă şi pomi făcînd rodul său, după fealul său, care sămînţă fie întru sine spre pămînt; şi fu aşa. 12. Şi rodi pămîntul iarbă şi veardze şi pomi roditori, cine întru sine rodiia poamele sale, după a sa fire; şi văzu Dumnezeu că fu bine. 13. Şi fu seară şi demîneaţă a treia zi.
      14. Şi zise Dumnedzeu: fie făpturi luminoase în tăriia ceriului şi desparţă dzua şi noaptea şi arate seamne, vremi adeverite, zile şi ani. 15. Să lumineaze în tăriia ceriului, cum să lumineaze pămîntul; şi aşa fu. 16. Şi făcu Dumnezeu doao lumini mari, lumina mai mare să slujască dzuoei şi lumina mai mică să slujască nopţiei, după aceastea stealele încă. 17. Şi puse iale spre tăriia ceriului să lumineaze spre pămînt. 18. Şi să slujască zuoei şi nopţiei şi să desparţă lumina de la întunearec. [14] Şi vădzu Domnedzeu că e bine. 19. Şi fu seară şi demîneaţă: a patra dzi.
      20. Şi zise Domnezeu: apele să facă şi să rodească jiganii vii şi pasări zburătoare spre pămînt supt tăriia ceriului. 21. Şi făcu Domnezeu mari peşti, ce se chiamă chitul şi toate fierile ce se clătesc, ce rodiră apele după firea sa şi tot ce zboară după fealul său; şi văzu Domnedzeu că e bine. 22. Şi blagoslovi iale zicînd: creaşteţi şi vă înmulţiţi şi împleţi apele măriei şi pasările înmulţească-se spre pămînt. 23. Şi fu seară şi demîneaţă; a cincea zi.
      24. Şi zise Domnezeu: rodeaseă pămîntul jigănii, după firea sa, dobitoace, jiganii şi fieri după fealul lor. 25. Şi văzu Domnedzeu că e bine. 26. Şi zise Domnezeu: să facem omul pre chipul ce să fie aseamine noo, ce să domnească pre peştii măriei şi dobitocului, pasirilor ceriului şi jivinilor şi a tot pămîntului şi spre toţi viermii ce se trag pre pămînt. 27. Şi Domnezeu făcu pre om lui pre obraz, pre obraz lu Domnezeu făcu el; bărbat şi muiare făcu ei. 28. Şi Domnezeu blagoslovi ei şi zise lor: creaşteţi şi vă înmulţiţi şi împleţi pămîntul şi [15] biruiţi el şi domniţi pre pasările ceriului şi a tot fierilor ce se leagănă spre pămînt.
      29. Şi Domnedzeu dzise: iaca am dat voao toată iarba ce face sămînţă spre pămînt şi toţi pomii ce au în sine sămînţă de fealul lui, cum să fie voao spre mîncare. 30. Şi toate jigăniile pămîntului şi toate paserile ceriului şi toate ce se leagănă spre pămînt şi tot în ce iaste viaţă, ca să aibă pre mîncare; şi fu aşa.
      31. Şi vădzu Domnedzeu toate ce făcuse şi era prea bune şi fu seară şi demîneaţă; a şasea zi.
      
      2 CAP.
      
      1. Aşa se sfîrşi ceriul şi pămîntul, cu toată podoaba a lor. 2. Şi împlu Domnedzeu în a şaptea zi lucrul său ce făcu şi odihni în a şaptea dzi, de toate lucrure ce era făcut. 3. Şi blagoslovi a şapte dzi şi sfinţi ea, căce că în aceaia era odihnit de toate lucrurele sale, ce Domnedzeu rodi şi făcu. 4. Aşa fură ceriul şi pămîntul, cînd făcură-se în dzi cînd făcu Domnedzeu ceriul şi pămîntul, 5. şi toţi pomii în cîmp, carii mainte nu era pre pămînt şi toată [16] iarba cîmpului, ce mainte nu era crescut, că Domnul Domnedzeu încă nu era ploat pre pămînt şi nu era neci un om care să lucre pămîntul. 6. Ce o fîntînă sau negură den pămînt stropind şi udînd toată faţa pămîntului. 7. Şi Domnul Domnedzeu făcu pre om den bulgăr de pămînt şi suflă în el duh viu şi fu omul suflet viu.
      8. Şi Domnul Domnedzeu făcu raiul dulceţiei cătră răsărită şi puse omul într-însul cum să lucră el. 9. Şi Domnul Domnedzeu lăsă a creaşte den pămînt tot pomul frumos a căuta şi dulce a mînca şi pomul vieţiei în mijlocul raiului şi pomul ştiuturiei binelui şi răului.
      10. Şi un riu iase den locul dulceţiei spre udarea raiului, ce se împarte acela pre patru capete. 11. Unuia nume Fison, acela ce încungiură tot pămîntul Hevilatului şi acolo află-se aur. 12. Şi acelui pămînt aurul este mai bun, acolo află-se bdelion şi piatră scumpă onihinos. 13. Şi numele riului al doile Ghihon, acela cură spre tot pămîntul Arapiei. 14. Şi riul al treile Tigris, care cură spre Asiriia. Al patrul riu acela iaste [17] Evfratis. 15. Şi luo Domnul Dumnedzeu omul şi puse el în raiul dulceţiei, cum să lucre şi să păzească el. 16. Şi porînci lui zicînd: mănîncă de tot pomul raiului, 17. ce den pomul ştiuturiei binelui şi răului tu să nu mănînci, că în care zi veri mînca den el cu moarte veri muri.
      18. Şi dzise Domnul Domnedzeu: nu e bine omului să fie singur, să facem lui agiutoriu asemena lui. 19. Că deaca Domnul Domnedzeu era făcut den pămînt toate jigăniile pămîntului şi toate pasările ceriului, aduse iale la Adam cum să vadză cum ară chema iale, că oare cum au chemat Adam toate jigăniile aşa li-e numele. 20. Şi chiemă Adam cu numele a lor, toate jigăniile şi toate paserile ceriului şi toate fierile pămîntului, ce lui Adam nu se află agiutor aseamena lui.
      21. Aşa lăsă Domnul Domnedzeu somn spre Adam şi deaca adurmi, luo una den coastele lui şi împlu cu carne derept ea. 22. Şi Domnul Domnezeu din coasta ce era scos dentru Adam făcu muiare şi aduse ea la Adam. 23. Şi zise Adam: acest os den oasele meale şi [18] aceasta carne den carne mea, aceasta va fi chemată bărbătească că dentru bărbat iaste scos.
      24. Derept aceaia omul va lăsa tatăl său şi muma şi se va lepi muieriei şi vor fi amîndoi un trup. 25. Şi era amîndoi goli, Adam şi muiarea lui şi nu se ruşinară.
      
      3 CAP.
      
      1. Şi şarpele era mai alnic de toate jigăniile pămîntului carele era făcut Domnul Domnedzeu, care zise cătră muiare: căce porînci voao Domnedzeu să nu mîncaţi de tot lemnul raiului? 2. Că-i răspunse muierea: den plodul pomilor ce sînt în raiu mîncăm, 3. însă den plodul pomului ce iaste în mijlocul raiului, porîncit-au noao Domnezeu să nu mîncăm şi să nu atingem el, să cumva nu murim. 4. Zise şarpele la muiare: nece cum nu vreţi cu moarte muri, 5. că ştie Domnezeu cum vere în care zi vreţi mînca dentr-îns deşchide-se-vor ochii voştri şi vreţi fi ca Domnedzeu ştiind binele şi răul. [19] 6. Şi muiarea văzînd că pomulu e bun de mîncare şi frumos ochilor, de vedeare dulce, luo den plodul a lui şi mîncă şi deade bărbatului şi el mîncă.
      7. Şi deşchiseră-se ochii amîndurora şi cunoscură că ei sînt goli şi rupseră frundze de smochin şi puseră pre trupul lor.
      8. Şi audziră glasul Domnului Domnedzeului, ce îmblă în rai la răcoare după amiadzăzi; ascunse-se Adam şi muiarea lui denaintea feaţiei Domnului Domnezeului, supt pomii raiului. 9. Şi chemă Domnul Domnedzeu pre Adam şi zise lui: unde eşti? 10. Şi el răspunse: glasul tău, Doamne, audziiu în raiu, ce mă tem prence sînt gol şi mă ascunş. 11. Că-i dzise Domnul: cine ţie spuse că eşti gol? au ai mîncat den lemnul de pre care porîncii eu ţie să nu mînînci ? 12. Şi zise Adam: muiarea care ai dat mie soţ dede mie den lemn şi mîncai.
      13. Şi dzise Domnul Domnezeu cătră muiare: [20] căce ai făcut aceaia? Ea zise: şarpele celui-mă şi mîncai.
      14. Şi zise Domnul Domnezeu şarpelui: căce că ai făcut aşa, blăstemat fii tu între toate jigăniile şi fierile pămîntului, spre pieptul tău să îmbli şi pămîntul să mînînci în toate zilele vieţiei tale.
      15. Vrajbă pune-voiu între tine şi între muiarea, între sămînţa ta şi sămînţa ei. Şi el va zdrobi capul tău şi tu veri muşca şi împunge călcîiul lui.
      16. Muieriei iară zise: înmulţi-voiu nevoile tale cînd veri fi tăroasă, în dureri naşte-veri feciorii şi supt putearea bărbatului veri fi şi el va domni pre tine. 17. Şi lui Adam zise: căce că ascultaşi glasul muieriei tale şi ai mîncat den lemn den care porîncii ţie să nu mînînci, blăstemat pămîntul, în lucrul tău cu nevoie te hrăneşte dentr-însu în viaţa ta. 18. Spini şi urzici să rodească şi veri mînca iarba cîmpului. 
      [21] 19. În sudorile feaţiei tale veri mînca pîinea ta, pînă cînd te veri turna iară în pămînt den care eşti luat, că eşti pămînt şi iară pămînt veri fi. 20. Şi Adam chemă numele muieriei sale Eva, prence muma a toţi viilor. 21. Şi Domnul Domnedzeu făcu lui Adam şi muieriei lui haine den piei şi îmbrăcă ei. 22. Şi Domnul Domnedzeu zise: iaca, Adam ca unul de noi făcutu-s-au şi ştie ce e bine şi ce e rău. Ce să nu cumva să tinză mîna sa şi să ia şi den lemnul vieţiei şi să mănînce şi să viadză pînă în vecie. 23. Slobodzi el Domnul Domnezeu afară den raiul dulceţiei, cum să lucre pămîntul den care era luat. 24. Şi scoase pre Adam şi puse nainte raiului vieţii heruvimi de cătră răsărită cu spată scoasă ca un foc tăind, să păzească calea la pomul vieţiei.
      
      4.  CAP.
        
      1. Şi Adam conoscu muierea lui Eva şi fu tăroasă şi născu pre Cain şi zise: dobîndi omul pre Domnul.
      [22] 2. Şi iară născu pre Avel, frate-său. Şi Avel fu păcurariu e Cain un plugar.
      3. Şi fu după multe dzile, Cain aduse jărtva Domnului, den plodul pămîntului darure. 4. Şi Avel aduse den fătaţi dentîi turmei lui, den graşi. Şi caută Domnul cu milă pre Avel şi pre darurele lui. 5. Însă pre Cain şi darurele lui nu căută cu milă şi Cain mînie-se tare şi faţa lui să schimbă. 6. Şi dzise Domnul lu Cain: căce te-ai mîniat şi faţa ta s-au mutat? 7. Au nu aşa să veri face bine lua-veri plată, e să rău aşi naintea uşei păcatul tău va fi, ce nu te lăsa voiei lui, ce tu domneşte lui.
      8. Şi grăi Cain cu Avel, fratele său, şi fu cum că era ei în cîmp, sculă-se Cain pre Avel, fratele său, şi ucise pre el.
      9. Şi dzise Domnul cătră Cain : unde iaste fratele tău Avel? El răspunse: nu ştiu, au voiu fi eu pădzitoriu fratelui mieu? 10. El iară zise: ce ai făcut ? Glasul singelui fratelui tău strigă la mine den pămînt. 11. Şi amu blăstemat să fii spre pămînt, care deşchise gura lui şi priimi sîngele fratelui [23] tău, den mîna ta. 12. Cînd veri lucra pămîntul nu va da ţie plodurele sale, nestătoriu şi buduşlău fi-veri spre pămînt.
      13. Şi dzise Cain cătră Domnul: mai mare fărăleagea mea decît să-m fie mie iertat. 14. Iaca, scoţi mine astădzi den faţa pămîntului şi-mi va fi mie a m-ascunde de faţa ta şi voiu fi nestătătoriu şi buduşlău pre pămînt, tot cine mă vă afla ucide-mă-va. 15. Şi dzise lui Domnul: nece cum nu va fi aşa, ce tot cine vă ucide pre Cain de şapte ori vă fi pedepsit. Şi puse Domnul pre Cain un semn cum nimea să nu-l ucigă cine va afla pre el. 16. Şi ieşi Cain denainte feaţiei Domnului şi lăcui în pămînt de cătră răsărita laturiei lui Edem. 17. Şi Cain cunoscu muiarea sa, ce fu tăroasă şi născu Enoh; şi dzidi oraş şi chemă numele lui pre numele feciorului său Enoh. 18. Iară Enoh născu Iared, şi Iared născu Maviail, şi Maviail născu Matusail, şi Matusail născu Lameh, 19. care luo doao muieri: numele uniia Ada şi numele alţiia Silla. 20. Şi Ada născu Iavil, care tatăl tuturora carii lăcuiesc în corture şi a păstorilor. 21. Şi [24] numele fratelui lui Iuval, acela au fost tatăl celor ce cîntă în ceateri şi în cimpoi. 22. Silla încă născu Tuvalcaim, care au fost meşter şi faur, în tot lucrul arămiei şi în fier; era soră lui Tubalcain Noima. 23. Şi dzise Lameh muierilor sale Adei şi Sillei: ascultaţi glasul mieu muierile lu Lameh şi luaţi aminte besada mea, că am ucis un bărbat pre rana mea şi un voinic pre durerea mea. 24. De şapte ori plătit va fi de Cain, iară de Lameh de şaptedzeci şi  şapte de ori. 25. Şi Adam iară conoscu muiare lui şi născu un fecior şi chiamă numele lui Sit, zicînd: puse mie Domnul altă sămînţă, derept Avel, care ucise Cain. 26. Şi Sit încă făcu un fecior, care chiamă Enos. Acela începu a chema într-ajutoriu numele Domnului; în acea vreame începură numele Domnului a propovedui.
      
      5 CAP.
      
      1. Această carte a roditului Adam în zi în care făcu Domnedzeu omul, pre chipul lui feace el.
      2. Bărbat şi muiere făcu ei şi blagoslovi ei şi chiamă [25] numele lor Adam, în zi care fură făcuţi.
      3. Adam custă 130 de ani şi făcu feciori pre chip şi asămănătura lui, şi chiamă numele lui Sit. 4. Şi fură dzilele lu Adam, deacă născu Sit, 8 sute de ani şi făcu feciori şi feate. 5. Şi fu toate vreame vieţiei lu Adam 9 sute şi 30 de ani şi muri.
      6. Custă şi Sit 105 ani şi născu Enos. 7. Şi custă Sit, deaca născu Enos, 8 sute şi 7 de ani şi născu feciori şi feate. 8. Şi fure toate zilele lu Sit 9 sute 12 de ani şi muri.
      9. Şi custă Enos 90 de ani şi născu Cainam, 10. după carui născutul custă 8 sute 15 ani şi făcu feciori şi feate. 11. Şi fură toate zilele lu Enos 9 sute 5 ani şi muri. 12. Şi custă Cainam 70 de ani şi făcu Malaliil. 13. Şi custă Cainam, deaca făcu Malaliil, 8 sute 40 de ani şi făcu feciori şi feate. 14. Şi fure toate zilele lu Cainam 9 sute 10 ani şi muri.
      15. Şi custă Malaliil 65 de ani şi născu Iarid. 16. Şi custă Malaliil deaca făcu Iarid 8 sute şi 30 de ani şi făcu feciori şi feate. 17. Şi fură toate dzilele lu Malaliil 8 sute 95 [26] de ani şi muri. 18. Şi custă Iarid 162 de ani şi născu Enoh. 19. Şi custă Iarid deaca făcu Enoh 8 sute de ani şi făcu feciori şi feate. 20. Şi fură toate dzilele lu Iarid 9 sute 62 de ani şi muri.
      21. Enoh custă 65 de ani şi născu Matusalam. 22. Şi îmblă Enoh cu Domnedzeu şi custă Enoh după ca născu Matusalam 300 de ani şi făcu feciori şi feate. 23. Şi fură toate zilele lu Enoh 365 de ani, 24. şi îmblă în slujba lu Domnezeu şi nu se ivise, că luo el Domnedzeu. 25. Şi Matusalim custă 187 de ani şi născu Lameh. 26. Şi custă Matusalim deaca născu Lameh 7 sute 82 de ani şi făcu feciori şi fete. 27. Şi fure toate zilele lu Matusalim 9 sute şi 69 de ani şi muri. 28. Şi custă Lameh 182 de ani şi făcu feciorul 29. şi chiamă numele lui Noe, zicînd: acesta noo ne va veseli de lucrure şi de muncă mînilor noastre pre pămînt care au blăstemat Domnul. 30. Custă Lameh deaca făcu Noe 5 sute 95 de ani şi făcu feciori şi feate. 31. Şi fură toate zilele lu Lameh 7 sute 77 de ani şi muri.
      32. Noe avînd 5 sute de ani născu: Sim, Ham şi Iafet.
      
      [27] 6 CAP.
      
      1. Cînd începură oamenii a se înmulţi pre pămînt şi a naşte feate, 2. vădzură feţii Domnedzeului featele oamenilor cum că era frumoase, luară iale muieri den toate carele lor era voia. 3. Şi zise Domnul: oamenii nu sufer să fie mai certaţi de duhul mieu, că sînt trup şi vor fi zilele lor 120 de ani. 4. Şi era în acealea dzile uriaşi sau putearnici spre pămînt, că deaca întrară feţii lu Domnedzeu la featele oamenilor, iale născură; aceia era putearnici din veac bărbaţi vestiţi. 5. Ce deaca Domnul vădzucum oamenilor răiia multă pre pămînt şi tot cugetul inimiei sta spre rău în toată vreamea, 6. căi-se el că au făcut pre om spre pămînt şi fu dor într-inima lui. 7. Şi zise: pierde-voiu pre omul care am făcut den faţa pămîntului, den oameni pînă la jiganii, den ceale ce se trag pre pămînt pînă la paserile ceriului, că mă căiesc că am făcut iale. 8. Ce Noe află milă naintea Domnului.
      9. Aceasta e ruda lui Noe. Noe era om bun [28] şi fără prepus vie naintea Domnului în dzilele lui. 10. Şi făcu trei feciori: Sim, Ham şi Iafet. 11. Ce pămîntul strică-se înaintea Domnului şi se împlu cu fărăleage. 12. Atunce căută Domnul spre pămînt şi iaca stricat era, că tot trupul era stricat calea sa spre pămînt.
      13. Şi zise Domnul lu Noe: sfîrşitul a tot trupului venit-au naintea mea, că se-au împlut pămîntul cu strîmbătatea şi iaca pierde-voiu ei cu pămîntul. 14. Fă ţie o corabie de lemn de brad şi fă cămări într-însă; cleieşte cu răşină denlăuntru şi denafara. 15. Şi o fă aşa: de  lung să fie trei sute de coţi, de lat 50 de coţi, de înaltă 30. 16. O fereastră în sus fă prea ea de un cot mare şi uşă pren mijloc în laturi veri pune; şi să aibă trei podure: unul dedesupt, altul în mijloc, al treile în verhu.
      17. Că iacă eu voiu aduce potopul apeei spre pămînt, să pierz tot trupul în care duh viu iaste de supt ceriu, şi toate ce sînt spre pămînt să piară. 18. Încă cu tine voiu face tocmeală şi tu veri întra în corabie cu feciorii tăi şi cu muiarea ta, şi cu muierile ficiorilor tăi. 19. Şi tu bagă în corabie de tot [29] fealiul de jigănii den tot trupul cîte doao, bărbătuşi şi muieruşi, cum să rămîne vii la tine. 20. Den paseri după fealiul for, den vite după fealul lor şi den toţi viermii pre pămînt după fealiul lor şi de toate să între la tine cîte doao, cum să rămîne vii. 21. Şi tu ia de toate bucatele la tine ce se mănîncă şi veri strînge la tine cum să fie ţie mîncare şi lor acolo. 22. Şi făcu Noe toate ce porînci Domnedzeu lui.
      
      7 CAP.
      
      1. Şi zise Domnul lu Noe: întră tu şi toată casa ta în corabie, că tine am văzut derept naintea mea în ceastă vreamea. 2. Den toate vitele curate ia la tine cîte şapte, cîte şapte, bărbătuşi şi muieruşi, den necurate vite cîte doao, bărbătuşi şi muieruşi. 3. Aşijderea den pasările ceriului cîte şapte, cîte şapte, bărbătuşi şi muieruşi, cum să mîntuiască sămînţa spre faţa a tot pămîntul, 4. că încă după şapte dzile lăsa-voiu ploaia spre pămînt 40 de dzile şi 40 de nopţi şi strînge-voiu toată firea ceaia ce am făcut.
      5.  Şi Noe facu tot ce porînci lui Domnul. [30] 6. Şi era el de 6 sute de ani cînd apele potopului vineră spre pămînt. 7. Şi Noe întră în corabie şi ficiorii lui, muiarea lui şi muierile feciorilor lui cu el, pentru apele potopului. 8. Den vite curate şi den necurate, den paseri şi den toate ce se leagănă spre pămînt, 9. cîte doao întrară, la Noe în corabie, bărbătuşi şi muieruşi, cum porîncise Domnul lui Noe. 10. Şi deaca trecură şapte zile, apele potopului vineră spre pămînt.
      11. În a al şasea sută de ani cînd era Noe în a şapteasprădzeace dzi luniei a doae, fu zi cînd rupseră-se fîntînile toate adîncului mare şi deşchiseră se ferestrile ceriului, 12. şi vine ploaia spre pămînt în 40 de zile şi 40 de nopţi.
      13. Tocma în aceaia dzi întră Noe şi Sim, Ham şi Iafet, feciorii lui, muiarea lui şi muierile ficiorilor lui cu ei în corabie. 14. Ei şi toate jigăniele după fealiul lui, toate vitele în fealiul lui, şi toate ce se trage pre pămînt, după fealiul lui şi toate paserile după fealiul lui şi tot ce poate zbura, 15. întrară la Noe în corabie, cîte doo, cîte doo, den tot trupul în carea iaste duh viiu. 16. Şi era bărbătuşi şi muieruşi şi întrară cum [31] porînci lui Domnul. Şi Domnul închise denafară uşa dup-îns. 17. Atunce vine potopul 40 de zile pre pămînt şi înmulţiră-se apele şi rădicară corabiia 18. şi o înălţa în sus spre apă. 19. Aşa crescură apele tare spre pămînt şi acoperiră-se toţi munţii înalţi de supt tot ceriul. 20. Cincisprădzeace coţi mai sus de toţi munţii înalţi era potopul, ce fură coperiţi. 21. Şi se strică tot trupul ce se leagănă spre pămînt, pasările şi vitele, dobitoacele în jigănii şi oameni. 22. Ce avea duh viu în sine spre pămînt muriră. 
      23. Aşa potopi tot ce era spre faţa pămîntului din oameni pînă la dobitoc, la viermi şi pasările supt ceriu, aceale toate periră, numai Noe rămasă şi ce cu el era în corabie. 24. Şi potopul stătu spre pămînt o sută şi 50 de dzile.
      
      8 CAP.
      
      1. Şi se pomeni Domnul de Noe şi jigăniilor a toate şi de toate vitele care era cu el în corabie şi lăsă vîntul a veni spre pămînt şi scădzură apele, 2. şi astupară-se fîntînile adîncului şi ferestrile ceriului şi conteniră-se ploile [32] den ceriure. 3. Şi turnară-se apele de pre pămînt trecînd şi turnînd şi începură a scădea după 100 şi 50 de dzile.
      4. Şi în a şapteasprădzeace dzi al şeptei luniei puse-se gios corabie spre muntele Aratului. 5. E apele mergea şi scădea pînă la al dzeacea lună şi în dzi dentîi al zeace luniei iviră-se vîrhurele munţilor.
      6. Şi deaca trecură 40 de zile deschise fereastra spre corabie, ce era el făcut, 7. şi slobodzi un corb a zbura, care ieşi şi nu se turnă pînă nu secară apele spre pămînt.
      8. După aceaia lăsă el a zbura un porumb după el, să vadză secat-au apele spre pămînt, 9. care deaca nu află odihnă picioarelor lui, vine iară la el la corabie, că apele era spre tot pămîntul şi el întinse mîna sa şi luo el înlăuntru în corabie.
      10. Şi mai aşteptă încă 7 dzile şi slobodzi iară alt porumb a zbura din corabie. 11. Şi acela veni la el cătră seară aducînd un vîrh de lemn de măslin cu frunză vearde în gura lui. Aşa înţelease Noe c-au scăzut apele spre pămînt, 12. însă el aşteptă încă alte şapte zile şi lăsă un porumb a zbura, care nu se înturnase iară înapoi. 
      [33] 13. Şi cînd avea Noe 6 sute şi 1 de ani, în luna dintîni, în zi dentîni, scăzură apele spre pămînt, desfăcu Noe coperemîntul corabiei şi văzu că era uscat faţa pămîntului. 14. În acest chip cu tot uscă-se pămîntul în 2 lună 27 zi.
      15. Şi grăi Domnedzeu lui Noe şi zise: 16. Ieşi din corabie tu şi muiarea ta şi ficiorii şi muierile ficiorilor cu tine, 17. şi de tot fealul din jigănii, ce iaste cu tine de tot trupul, de pasări, de dobitoc şi de tot fealul de viermi carii se trag pre pămînt, să iasă cu tine. Vieţi pre pămînt şi vă rodiţi şi vă înmulţiţi 18. Şi ieşi Noe cu ficiorii lui cu muiarea şi cu muierile feciorilor. 19. După acea tot fealiul de jiganii, tot fealul de viermi, tot fealul de pasări, şi tot ce se trage pre pămînt, ieşi din corabie tot la fealul lui. 20. E Noe zidi un oltariu Domnului şi luo din tot dobitocul curat şi din tot fealiul de pasări curate şi giunghe pre jirtvă de ardere pre oltariu. 21. Şi simţi Domnul cea mirosenie bună şi zise într-înimă: de acmu nainte nu voiu mai blăstema pămîntul printru [34] om, că inimiei omului toată bătătura-i rău, din toate tinereaţele lui şi nu voiu mai piiarde tot ce viiază, cum am făcut. 22. Derept aceaia pînă va fi pămîntul să nu se lase sămănătura şi secerătura, frig şi căldura, vara şi iarna, zua şi noaptea.
      
      CAP. 9
      
      1. Şi Domnezeu blagoslovi pre Noe şi ficiorii lui şi zise lor: rodiţi-vă, înmulţiţi-vă şi împleţi pămîntul. 2. De voi să fie frică şi tremur a toată jigăniile şi a toate pasărilor ceriului şi a toate ce se leagănă pre pămînt şi toţi peştii măriei în mîna voastră să fie, 3. tot oarece se clăteaşte şi oarece viază aceaia să fie voao de mîncare ca şi veardzele: aşa dat-am voao toate.
      4. Ce carnea ce încă-i viu în sîngele lui să nu mîncaţi, 5. că printru sîngele trupurilor voastre sta-voiu băsău sau în alean şi pre toate jigăniile sta-voiu băsău, printru viaţa omului încă şi pre rudele lui.
      6. Cine va vărsa sînge de om, aceluia sîngele prin omul să se vearse, că Domnezeu omul pre obrazul lui au făcut. 7. E voi rodiţi-vă şi [35] vă înmulţiţi şi viiaţi pre pămînt, cum să fiţi mulţi pre el.
      8. Şi grăi Dumnezeu lu Noe şi ficiorilor lui cu el zicînd: 9. Iaca eu fac legătura cu voi şi cu seminţele voastre după voi, 10. şi a tot viilor carii sînt cu voi, de pasări, de dobitoc şi de toate viile carii sînt cu voi, de tot fealul ce au ieşit den corabie, de toate viile pămîntului.
      11. Şi aşa voiu face legătura cu voi, cum de acmu înainte nu va mai peri tot trupul pren potopul apeei şi cum de acmu înainte nu va mai fi potopul apeei, care să piarză pămîntul.
      12. Şi grăi Dumnezeu: acesta e semnul legăturiei ce am pus între mine şi între voi şi între toate viile care-s cu voi, de acmu pînă în vecie.
      13. Arcul mieu voiu pune în nuori, acela să [36] fie semnul legăturiei între mine şi între pămînt. 14. Şi cînd va fi cum că voiu tremeate nuor desupra pămîntului vedea-vor arcul mieu în nuori. 15. Atunce pomeni-voiu de legătura mea carea am pus între mine şi între voi şi între tot fealiul viilor şi tot trupul, cum de acmu înainte nu mai fie potopul apeei, ce în tot trupul să piiarză.
      16. Derept aceaia va fi arcul mieu în nor, cum eu să văz şi să pomenesc de pre legătura mea de vecie ce iaste între Domnezeu şi între toate viele, între toate trupurile ce-s pre pămînt. 17. Aceasta încă zise Dumnedzeu lui Noe: acesta să fie legăturiei semn, ce am pus între mine şi între tot trupul pre pămînt.
      18. Ficiorii lui Noe aceştia sînt carii ieşiră din corabie: [37] Sim, Ham, Iafet. Şi Ham iaste tată lui Hanaan. 19. Aceşte trei ficiori a lui Noe şi din aceştia se-au sădit tot pămîntul.
      20. Şi Noe începu a fi plugariu şi sădi vie. 21. Şi deaca bău din vin, îmbătă-se şi se culcă în cort descoperit. 22. Şi Ham, tatăl lui Hanaan, văzînd despoietura tătîni-său, spuse afară celor doi fraţi. 23. Iară Sim şi Iafet luară o plaşcă, puseră pre umere şi înderăt mărgînd, coperiră trupul de ruşine tătîni-său, întorcînd faţa lor cum să nu vază trupul ruşiniei tătîni-său.
      24. Şi deaca Noe fu deşteptat din beţiia lui şi deaca înţelease ce au făcut cu el ficiorul cel mic, 25. zise: blăstemat să fie Hanaan şi să fi sluga a toţi slugilor între fraţii lui. 26. Şi iară zise: blagoslovit fie Domnul Dumnedzeul lui Sim şi Hanaan să fie slugă lui, 27. şi întinză Domnedzeu pre Iafet, să poată lăcui în cortul lui Sim şi Ham să fie slugă a lor. 28. Şi Noe custă după potopul apeei 350 de ani. 29. Şi fu vreamea a toată viaţa lui 9 sute şi 50 de ani şi muri. 
      
      [38] CAP. 10
      
      1. Aceastea sînt rudele ficiorilor lui Noe: Sim, Ham, Iafet; şi se făcură ficiorii acestora după potopul apeei. 2. Lui Iafet ficioriia ceştia sînt: Gomer, Magog, Madai, Iavan, Tuval, Meşec şi Tirai. 3. Ce ficiorii lui Gomer sînt aceştia: Aşchenan, Rifact şi Togarma. 4. Ficiorii lui Iavan aceştia sînt: Elisa, Tarsis, Ghitim şi Dodavim. 5. Din aceştia întinseră-se ostrovure păgînilor în pămîntul lor după a lor limbă, ruda şi oameni. 6. Ficiorii lui Ham sînt aceştia: Cus, Miţraim, Put şi Hanaan. 7. Ficiorii lui Cus sînt aceştia: Siba, Hevila, Sapta, Raima şi Sapteca; ficiorii lui Raima sînt aceştia: Scheba şi Dedan. 8. Şi Cus rodi pre Nimrot; acesta începu a fi putearnic bărbat pre pămînt, 9. şi putearnic vînătoriu era înaintea Domnului, de-aicea se începu cuvînt de zicere: acesta putearnic vînătoriu înaintea Domnului ca Nimrot. 10. Şi ţinutul lui începutul era Vavel, Erec, Arad şi [39] Calne, în pămîntul lui Sinaar. 11. Din acest pămînt rădicară-se după aceaia Asur şi zidi Neniviia, Rehobot, Irt şi Calahaot, 12. şi Răsănt, între Nineve şi între Calah, acesta prea mare oraş. 13. Miţaraim rodi Ludimot, Anamimot, Leabimot, Natuim, 14. Patrusim; din aceştia se-au rădicat: Filistei şi Catorim. 15. Şi Hanaan rodi pre Sidon, născutul lui dentîiu şi Heta, 16. Ebuzim, Emariiat, Ghirgosit, 17. Hivit, Archet, Sivit, 18. Armodit, Zeniarit şi Hamatit; din aceştia întinseră-se rudele hanaaneosilor. 19. Hotarăle a lor era de la Sidon prin Ghera, tot pînă la Gaza, pînă sosesc la Sodoma, Gomora, Adama, Seboim şi pînă la Laja. 20. Aceştia sînt ficiorii Ham, cu rudele lor, limbi, pămînture şi oamenii.
      21. Şi Sim, cine-i frate lui Iafet şi tatăl a toţi ficiorilor lui Eber, rodi ficiori. 22. Şi aceştia-s ficiorii lui: Elam, Asur, Arcfasat, Lud şi Amram. 23. Şi ficiorii lui Amram aceştia sînt: Uz, Hul, Gheter şi Mas. 24. Şi Arcfasat rodi Salah; şi Salah rodi Eber. 25. Eber rodi doi ficiori a lui: unuia numele era Peleg, [40] derept ce în vreamea lui despărţi-se pămîntul şi numele frate-său Ectan, 26. care Ectan rodi Elmodad şi Salef şi Asormot, Lare, 27. şi Adoram şi Uzai şi Decla, 28 şi Hebal şi Abimael, Saba 29. şi Ofir şi Hevila, Iobab, toţi aceştia ficiorii lui Ectam. 30. Şi fu lăcuitul lor din Mesa, cînd merg pînă la Sefar, muntele răsăritului. 31. Aceştia sînt ficiorii lui Sim, după rudele, limbile, pămînturi şi oamini. 32. Aceastea sînt ficiorilor lui Noe fămeaia după rudele şi oamini, din aceştia întinseră-se oaminii pre pămînt, pămîntuul apeei.
      
      11 CAP.
      
      1. A tot pămîntul era o limbă şi o beseadă. 2. Şi fu cînd ei mergea cătră răsărită, aflară un pămînt şes, în pămîntul lui Siniiar şi acolo lăcuiră. 3. Şi grăiră unii cătră alalţi: ni, să facem cărămide şi să ardem; şi luară cărămidă în locul pietrilor şi im în locul varului. 4. Şi ziseră: ni, să dzidim o cetate şi turnul cui vîrvul să agiungă la ceriu, cum să facem nume noao, că doară că ne vom răsfira pre pămînt lat. 5. Şi pogorî [41] Domnul să vază cetatea şi turnul care ficiorii oaminilor era dzidit. 6. Şi zise Domnul : iaca, un rod de oameni şi între toţi aceştia iaste o limbă şi au început aceasta a face şi nemică nu vor lăsa den aceaia ce au început a face. 7. Ni, să pogorîm gios şi să turburăm limba lor, cum nice unul să înţeleagă beseada altuia. 8. Şi derept aceaia răsfiră Domnul de acolo pre ei pre tot pămîntul şi fu lor a părăsi zidirea cetăţiei. 9. De icea fu numele lui chiemat Vavilon, prince Domnul acolo turbură limba tot pămîntului şi de icea pre ei răsfiră prespre tot pămîntul.
      10. Aceastea rudele lui Sim; şi Sim avînd 200 de ani rodi Arfacsat, după potopul apeei 2 ani. 11. Şi custă după aceaia 500 de ani, ficiori şi feate. 12. Arfacsat era de 35 de ani şi rodi pre Salah. 13. Şi custă după aceaia 403 de ani şi rodi ficiori şi feate. 14. Salah fu de 30 de ani şi rodi pre Eber. 15. Şi custă după aceaia 4 sute şi 3 ani şi rodi ficiori şi feate. 16. Eber fiind de 31 de ani şi rodi Peleg. 17. Şi custă după aceaia 4 sute şi 30 de ani şi rodi ficiori şi feate. 18. Peleg de 30 de ani şi rodi Regu. 19. Şi custă [42] după aceaia 290 de ani şi făcu feciori şi feate. 20. Răcu era de32 de ani şi rodi Şeruc. 21. Şi custă după aceaia 207 de ani şi rodi feţi şi feate. 22. Şeruc era de 30 de ani şi rodi pre Nahor. 23. Şi custă după aceaia 200 de ani şi rodi feţi şi feate. 24. Nahar era 29 de ani şi rodi pre Tare. 25. Şi custă după aceaia 119 ani şi rodi feţi şi feate. 26. Tare era de 70 de ani şi rodi Avraam, Nahor, şi Haraan. 27. Aceastea sînt rudele lu Tare: Tare rodi Avraam, Nahar şi Haran, şi Haran rodi pre Lot. 28. Şi Haran muri înaintea lui Tare, tătîni-său, la casa lui, în Urul Haldeului. 29. Avraam şi Nahor însurară-se; muieriei lu Avraam numele Sarai şi muieriei lui Nahor Milca, fata lu Haran, care tată era Milcăei şi lui Iscana. 30. Iară Sarai era fără plod şi nu avea feţi.
      31. Şi luo Tare pre Avram, ficiorul lui, şi pre Lot, ficiorul lui Haram ficiorului său şi Sarai, noru-sa, muiarea ficiorului său lui Avram, şi duse afară pre ei din Ur Haldeului, cum să meargă la pămîntul lui Hanaan şi veniră la Haran şi acolo lăcuiră. 32. Şi Tare fu de 205 de ani şi muri în Haran.
      
      [43] 12 CAP.
      
      1. Şi dzise Domnul lui Avram: ieşi din casa ta afară şi din rudele tale şi din casa tătîni-tău, pre cel pămînt, care eu ţie voiu arăta. 2. Şi eu tine voiu pune om mare şi te voiu blagoslovi şi pune-voiu să fii vestit şi cu nume şi veri fi blagoslovit; 3. blagoslovi-voiu ceia ce blagoslovesc şi voiu blăstema ceia ce tine blastemă. Şi în tine blagoslovi-se-vor toate rudele pre pămînt. 4. Dusu-se-au derept aceaia Avram, cum Domnul era dzis lui; Lot încă mearse cu el. Avram era de 75 de ani, cînd au ieşit din Haran. 5. Aşa luo Avram muiarea sa Sarai şi pre Lot, ficiorul frate-său, cu toată avuţiia lui carea era dobîndit şi suflete care era rodit în Haran şi purceaseră cum să meargă în pămîntul lui Haran. Şi cînd era sosit la pămîntul lui Canaan, 6. trecură pînă la Sichem şi Morre, în zăpadiia stăjarilor, că atunce cananeii era în acel pămînt. 
      7. Şi ivi-se Domnul lui Avram şi zise: seminţeei tale da-voiu acest pămînt. Şi zidi Domnului acolo un oltar, celuia ce i se ivi. 8. După aceaia purcease de acolo la un [44] deal, ce era lui Betel pre partea de cătră răsărita soarelui şi întinse cortul, cum lu Betel să fie de cătră apus şi Ai, de cătră răsărită şi zidi Domnului acolo un oltariu şi chiemă într-agiutoriu numele Domnului. 9. De-aciia purcease mai încolo Avram şi mearse cătră amiadzăzi. 
      10. Şi fu foamete acolo în acel ţinut, derept însă Avraam pogorî gios la Eghipet, cum acolo pre sine ca un venit să se hrănească, că foamete mare era în acel ţinut. 11. Şi fu cîndu se apropie către Eghipet, dzise cătră muiarea sa Sarăei: iată, eu ştiu că tu eşti obraz frumos. 12. Derept aceaia, cînd vor vedea tine eghipteanii, aceasta vor zice: ceasta e muiarea lui, mine vor omorî şi tine vor ţinea. 13. Ce, te rog, dzi ceasta, cum că-mi eşti soră, cum să-mi fie mie mai bine lucrul pentru tine şi viaţa mea să poată rămînea pentru tine. 14. Derept acea, cînd Avraam sosi la Eghipet, văzură eghipteanii pre muiare cum că prea ară fi frumoasă. 15. Mai marii oamini lu Faraon încă o vădzură şi lăudară ea lu Faraon şi duseră ea în casa lu Faraon. 16. Şi Faraon făcu bine cu Avraam pentru ea şi avea Avraam oi, vaci, asini, slugi şi slujnice, [45] mîcicoanie şi cămile. 17. Ce Domnul bătu pre Faraon şi pre casa lui cu mare pedeapsă pentru Sara, muiarea lui Avraam.
      18. Şi Faraon chemă la sine pre Avram şi zise lui: pentru ce ai făcut cu mine aceasta? căce n-ai spus mie că ţi-e muiare? 19. căce ai zis că ţi-e ţie soră, pentru aceaia am vrut să o iau pre ea mie muiare. Iată-ţi muiarea ta, du-o pre ea şi te du. 20. Şi porînci Faraon slugilor de pre el cum să petreacă el, muiarea-i şi cu tot ce era a lui.
      
      13 CAP.
      
      1. Vine Avraam derept aceaia den Eghipet cătră amiazăzi, cu muiarea şi cu tot ce era a lui, Lot încă cu el depreună. 2. Şi Avraam era bogat, cu dobitoc, cu argint şi cu aur. 3. Şi mai de ce înainte mergea cătră amiadzăzi, tot pînă la Betel, la loc unde mainte era cortul lui, între Betel şi între Ai. 4. Tocma acolo pre locul unde dentîniu preastolul făcuse şi întru agiutoriu chemă acolo numele Domnezeului.
      5. Lot încă, ce mergea cu Avraam avea oi, vaci şi corture. 6. Şi acel pămînt nu era lor destul, cum într-una să poată lăcui, că bunătatea [46] lor multă era şi nu putură lăcui într-una. 7. Şi sfadă se făcu între păstorii lu Avraam şi a lu Lot pentru dobitocul lu Avraam şi lu Lot. Şi era şi hananei şi ferezei lăcuind acolo pre acel pămînt, în aceaia vreame.
      8. Şi zise Avraam lu Lot: rogu-te să nu fie sfadă între mine şi între tine, între păstorii miei şi între păstorii tăi, că ne sîntem fraţi. 9. Au nu tot pămîntul înaintea ta iaste? rogu-te desparţi-te de la mine: să tu de-a stînga veri mearge, duce-mă-voiu eu de-a dereapta, sau să tu în a dereapta veri mearge, eu în a stînga voiu mearge. 10. Şi Lot rădicînd ochii săi văzu ţinutul Iordanului, că mainte de cît nu era pierdut Domnul pre Sodom, cu apă bogată era tot pînă la Zoar, aşa era ca grădina Domnului şi ca pămîntul Eghipetului. 11. Alease derept aceaia Lot ţinutul Iordanului şi mearse cătră răsărita soarelui. Şi în acest chip despărţiră unul de cătră alalt. 12. Avraam lăcuiia în pămîntul lui Canaan, e Lot lăcui în oraş ce era lîngă Iordan şi cătră Sodom întinse cortul lui. l3. Ce oamenii în Sodom răi era, că tare greşiia în aleanul Domnului.
      14. După aceaia Lot era despărţit de Avraam [47] zise Domnul lu Avraam: rădică sus ochii tăi şi caută dintr-acel loc unde eşti acmu la miiazănoapte, la amiiadzădzi, la răsărita soarelui, la apus, 15. că tot acel pămînt care vezi, ţie voiu da şi seminţeei tale pînă în vecie. 16. Şi face-voiu sămînţa ta ca prahul pămîntului, să cineva va putea număra prahul pămîntului poate număra şi sămînţa ta. 17. Scoală-te, derept aceaia şi îmblă acel pămînt tot pre lung şi pre lat, că ţie voiu da. 18. Avram derept aceaia strînse cortul duse-se şi lăcui în Manvre, la zăpodiia stăjarilor, care iaste la Ebrom şi acolo zidi un oltariu Domnului.
      
      CAP 14. 
      
      1. Şi fu în aceaia vreame cum Ambrafer, craiul lu Sinaar, Arioc, craiul, Elasar, Chederlaomor, craiul lui Elam şi Tidiial, craiul păgînilor, 2. rădicară oaste spre Bera, craiul Sodomului, spre Birsa, craiul Gomorăei, spre Siniad, craiul Adamăei, spre Semeber, craiul Seboei şi spre Bela craiul, care se chiamă Zoar.
      3. Toţi aceştia adunară-se într-una la zăpodiia lui Siddim, unde acmu iaste Marea Sărată, 4. că în 12 ani era slujit lui Chederlaomor [48] craiu, şi în al 13 ani hicleniră-se. 5. Derept aceaia în al 14 an mearse Chedorlaomor şi cei crai carii era cu el şi bătură pre uriiaşi, Astarot, în Carnaim, Suzim, în Ham şi pre Emim în cîmpul lu Caritaim, 6. şi pre Horeosi, în muntele lui Seir, tot pînă la Faraam pre cîmp şes, care iaste lîngă pustine. 7. Şi turnîndu-se mearseră la Misfat pînă la capul izvorului, aceasta Cades şi amalechiteanilor tot ţinutul bătură şi încă pre amoriteani, carii la Haseson în tabără lăcuiia. 8. Şi ieşi craiul Sodomului, Gomorului şi Adamiei craiu, Seboilui şi al Belaei craiu, căruia i-e numele Zoar şi se loviră în zăpodiia Siddimului, 9. cu craiul lui Elam, cu Chedorlaomor şi cu Tidial, craiul păgînilor şi cu Amrafer, craiul Sirieei şi cu Arioc, craiul lui Elasar: 4 crai cu 5. 10. Şi în zăpodiia lui Siddim era multe groape de im şi deade fuga craiul Sodomului şi al Gomorului şi acolo fură ucişi şi carii rămaseră fugiră la dealure. 11. Şi luo Sodomului şi Gomorului toată marha şi ilişul şi se duseră. 12. Luară cu ei şi Lot, feciorul fratelui lu Avraam şi toată marha lui, că în Sodoma lăcuiia ci numai cîtu se duseră.
      13. Şi vine unul ce era scăpăt şi spuse lui [49] Avraam, carii era evreiu şi care lăcuiia în zăpodiia Amoreului, la Mambrea stăjarilor, care era frate lu Eşcol şi lui Aner, că acestora era cu Avraam legătură. 14. Şi deaca Avraam audzi cum că fratele său au prins, îmbrăcă în arme dentru slugi ce era crescut în casa sa 318 şi grăbi după ei pînă la Danic. 15. Şi şireagul împărţind el, slugile lui loviră pre ei noaptea şi-i bătură şi-i goniră pînă la Hoba, care iaste lui Damasc de-a stînga. 16. Şi toată marha înapoi aduseră şi pre Lot frate-său şi cu toată marha lui şi muieri şi oameni. 
      17. Deaca amu se înturnă, den oastea lu Chederlaomor şi a crailor carii era cu el, ieşi înaintea lui craiul Sodomului în zăpodie ce se chiamă zăpodiia lui crai. 
      18. Şi Melhiisedec, craiul Salimului, aduse înainte pîine şi vin şi acesta era preutul Domnedzeului de sus. 19. Şi blagoslovi pre el şi aceasta dzise: blagoslovit Avraam la înaltul Domnezeu ce ţine ceriul şi pămîntul, 20. şi blagoslovit înalt Domnezeu cine aleanişii tăi ţie în mînă au dat şi acestuia a 10 deade Avraam den tot.
      21. Şi zise craiul Sodomului lui Avraam: dă-mi mie oamenii şi marha ţine ţie. 22. Şi răspunse Avraam craiului din Sodom: eu rădic mînule [50] meale cătră Domnul Domnezeu ţiitoriul ceriului şi al pămîntului, 23. cum din tot ce iaste al tău nu voiu lua nece o aţă sau neci o legătură de zgarbură, cum să nu poţi dzice că tu ai îmbogăţit pre Avraam, 24. fără ce feciorii au cheltuit şi cei barbaţi carii au fost cu mine: Aner, Eşcol şi ceia ce zăpodie Mambrei, ia-şi partea lor.
      
      CAP 15. 
      
      1. După aceastea lucrure fu beseada Domnului cătră Avraam în vedeare şi aceasta dzise: nu te teame Avraame, eu sînt scutul tău şi al tău mare venit. 2. Şi dzise Avraam: Doamne Domnezeu, ce veri da mie, iaca, fără sămînţă îmblu şi deregătoriul caseei meale are fecior, cest Eliezer den Damasc. 3. Şi mai zise Avraam: mie neci o sămînţă n-ai dat şi iaca feciorul deregătoriului caseei meale va fi al miu moşten.
      4. Şi iaca Domnul grăi lui şi zise: acesta nu va fi moştenul tău, ce acela va fi moştenul tău carele den trupul tău va ieşi. 5. Şi duse el afară şi zise lui: caută în ceriu şi numără stealele: poţi-le număra? Şi zise lui: aşa va fi sămînţa ta. 6. Avraam crezu Domnului şi se meni lui pre dereptate.
      7. Şi iară zise lui Domnul: eu sînt Domnul ce te-am scos den Urrul Haldeului, cum acest pămînt să dau ţie a birui. 8. Şi dzise Avraam: [51] Doamne Domnezeu, den ce voiu cunoaşte că voi birui acesta? 9. Răspunse lui: adu mie trei giunci de cîte un an şi trei areţi de cîte un an şi trei ţapi de cîte un an şi o turturea şi un pui de porumb. 10. Aduse derept aceaia toate aceastea şi cîte doao, cîte doao tăie iale şi părţile puse una împrotiva alţiia, ce pasările în doao nu tăie. 11. Şi pogorîră pasările pre trupure, ce Avraam goniia pre iale. 12. Cînd amu apuse soarele, mare somn vine pre Avraam şi iaca tremur şi mare întunearec vine pre el. 13. Şi zise Domnul lui Avraam: să ştii aceasta cum sămînţa ta striină va fi pre atare pămînt, care nu e a lor şi acolo sluji-vor pre ei şi-i vor dosădi pînă în 400 de ani. 14. Ce eu voi giudeca acei oameni, cui trebuiaşte a sluji şi după aceaia veni-vor afară cu prea marhă multă. 15. Şi tu te veri duce la părinţii tăi cu pace şi în bune bătrîneaţe vor îngrupa tine. 16. Iară ei trecînd 4 urme de om, iarăşi aicea vor veni, că încă nu se-au împlut răiia amorreoşilor. 17. Şi fu cînd apuse soarele şi se întunecă, iaca un cuptoriu afuma şi pară de foc trecu pentre ceale trupure. 18. În aceaia zi legătură puse Domnul cu Avraam şi zise: seminţeei tale da-voi acest pămînt de la rîul Eghipetului pînă la mare apă Efratos, 19. cheneii, cnezeii, chedimonii, 20. şi heteii şi ferezeii şi uriaşii, 21. şi moreei, cananei, gherghezeii şi ebuzei.
      
      CAP 16.
      
      1. Şi Sarai, muiarea lui Avram, nu rodi lui, ce avea ea o slujnică, fată eghipteană, ce era numele [52] Agara. 2. Şi dzise Sarai lui Avraam: iaca, nu îngăduiaşte Domnul cum să rodesc, rogu-te întră la slujnică, doară prin ea dobîndi-voiu ficior. Şi Avram ascultă pre Saarai. 3. Şi luo Saara, muiarea lui Avraam, pre Agara, slujnica den Eghipet, deade-o muiare barbatului său, după ce era lăcuiţi 10 ani în pămîntul Canaanului.
      4. Şi cînd era întrat la Agara, fu tăroasă şi cînd văzu că e tăroasă, nemică ţinea ea pre doamnă-sa cătră ea. 5. Şi zise Sarai lui Avraam: nu făcuşi derept cu mine, eu ded lîngă tine slujnica mea şi aceasta văzînd că e tăroasă, nemică sînt eu către ea. Domnul giudece între mine şi între tine. 6. Şi dzise Avraam Sarăei: iată, slujnica ta în mîna ta iaste, fă cu ea ce ţie place.
      Şi Sara cîndu-o dosădiia fugi de la ea. 7. E îngerul Domnului află ea în pustie la o fîntînă, ce iaste lîngă Saru. 8. Şi aceasta zise ei: Agară, slujnica Sarăei, de unde vii şi unde mergi? Dzise ea: de la doamna mea Sarai am fugit. 9. Şi îngerul Domnului zise ei: toarnă-te la doamnă-ta şi te smereaşte supt mîna ei. 10. Şi îngerul Domnului dzise ei: sămînţa ta aşa vîrtos voi înmulţi, cum de mulţie nu se vor putea număra. 11. Şi zise iarăşi îngerul ei: iată, tăroasă eşti şi fecior veri naşte şi-i veri dzice numele Izmail, derept aceasta că Domnul au audzit nevoia ta. 12. Şi acesta va fi om sălbatec, mîna lui spre toţi şi va lăcui în aleanul a toţi fraţii.
      13. Şi chiemă numele Domnului, cine [53] grăiia cu ea: tu Domnedzeu vedzi mine, că dzise: cu adevăr am vădzut pre cela ce după mine căuta. 14. Derept aceaia chiema pre cea fîntînă: fîntînă a viului, cine mine au văzut, care fîntînă iaste între Cades şi între Bared.
      15. Şi Agara născu lui Avram un fecior şi Avraam pre feciorul ce Agara născu lui chiemă-l Izmail. 16. Şi Avraam era 86 de ani cînd Agarra născu lui pre Izmail.
      
      CAP. 17.
      
      1. Cînd amu Avraam de 99 de ani era, ivi-se lui Domnul şi dzise: eu sînt atotputearnic Domnezeu, îmblă înaintea mea şi fii fără prepus. 2. Şi legătura mea pune-voi între mine şi între tine şi foarte îmulţi-te-voi pre tine. 3. Avraam aşişi căzu pre obrazul lui. Şi grăi Domnedzeu cu el şi aceasta dzise: 4. Iaca, eu sînt şi aceasta e legătura mea cu tine: şi veri fi tatăl a mulţi oameni. 5. Derept aceaia de acmu înainte nu te veri chiema Avram, ce numele tău Avraam va fi, că tatăl a mulţi oameni pune-voi tine, 6. şi fără seamă tare plodit face-voi tine şi din tine oameni voi tocmi, crai încă vor ieşi din tine.
      7. Şi învîrtoşa-voiu legătura mea între mine şi între tine, între sămînţa ta şi între rămăşiţele lor, cum legătura mea să fie de vecie aşa, cum să fiu Domnezeul tău şi a seminţeei tale după tine. 8. Şi ţie voi da şi seminţeei tale [54] după tine acest pămînt în care striin eşti, să ştii cum tot pămîntul pre ţinearea de vecie şi Domnezeul lor voiu fi.
      9. Şi zise Domnul lui Avraam: păzeaşte derept aceaia legătura mea, tu şi sămînţa ta după tine şi carii vor fi după ei. 10. Iară aceasta este legătura care voi ţineţi între mine şi între voi şi între sămînţa ta după tine: tot fealiul bărbătesc să se taie împregiur între voi. 11. Şi să tăiaţi a tot omului bărbătesc piialea denainte: aceasta fie semnul legăturiei meale între mine şi între voi. 12. Tot trupul bărbătesc, cînd va fi de 8 zile împregiur tăiaţi ceia de după voi, aşijderea tot ce-au născut în casele voastre din striini care nu-s den sămînţa voastră, pre bani cumpăraţi. 13. În acest chip să fie legătura mea pre trupurile voastre, legătură de vecie. 14. Şi săva vare cărui seminţeei bărbătească trupului bărbătesc piialea denainte nu se va tăia împregiur, aceluia sufletul peri-va dentre oamenii lui, derept acea că au frîmt legătura mea. 15. Şi iară zise Domnul lui Avraam: nu chema de acmu înainte pre muiarea ta Sarai, Sarai, ce numele ei să-i fie Sara, 16. că eu pre ea blagoslovi-voi şi den ea ficior voi da ţie şi eu pre ea blagoslovi-voi, oameni şi mulţi [55] oamini crai rădica-se-vor din ea. 17. Iară Avram cădzu spre faţa sa, Avram rîse şi într-înima sa zise: mie ce sînt de 100 de ani să nască ficior şi Sara 90 de ani avînd să plodească? 18. Şi zise Avram lui Domnezeu: o, să ară putea custa Izmail înaintea ta! 19. Şi zise Domnezeu lui: tocma Sara va naşte ţie fecior şi acela tu veri chiema Isac şi legătura mea voiu tocmi cu el şi cu sămînţa lui după el pre legătură de vecie. 20. De pre Izmail încă te-am ascultat, iaca blagoslovi-voi pre el şi-l voiu face ploditoriu şi prea tare voiu înmulţi, 12 birouitori rodi-va şi prea oamini mari face-voiu. 21. Ce legătura mea voiu tocmi cu Isac, care ţie Sara va naşte, în cela an ca în aceasta vreame. 22. Şi lăsă de-a grăirea cu el, ce sui Domnezeu de la Avraam.
      23. Luo derept acea Avraam Izmail, pre ficiorul său şi toate slugile cu ceia ce era născuţi în casă şi toţi pre bani cumpăraţi şi toţi de fealiul bărbătesc în casa lui, şi tăie împregiur piialea dinainte al lor trupul bărbătesc, tocma în aceaia dzi cum Domnezeu zise lui. 24. Şi Avraam era de 99 de ani, cînd piialea dinainte trupului bărbătese împregiur tăie. 25. Izmail era 13 ani avînd cînd piialea dinaintea trupului bărbătesc tăiară. 26. Tocma într-o zi tăiară-se toţi împregiur. Avraam [56] şi feciorul lui Izmail, 27. şi tot fealiul partea bărbătească în casa lui, acasă născuţi şi den striini pre bani cumpăraţi, toţi cu el împregiur tăiară-se.
      
      CAP 18.
      
      1. Ivi-se lui Domnul la Mambre, în zăpodiia stăjarilor, cînd şedea la uşa cortului său, atunce cînd zua era mai caldă. 2. Şi cînd rădică ochii săi şi căută, iaca înaintea lui trei bărbaţi stau şi deaca văzu pre ei înaintea lor curse de la uşa cortului său şi pre pămînt plecîndu-se. 3. zise: rogu-te, Doamne, să am aflat mila înaintea ochilor tăi nu încungiura sluga ta. 4. Lasă aducă puţinea apă şi să speale picioarele voastre şi răposaţi supt cest lemn. 5. Eu iară o bucăţea de pîine aduce-voiu voao, cum să întăriţi inima voastră şi după acea duceţi-vă, că pentru acea v-aţi înturnat la sluga voastră. Şi ei ziseră: fă aceaia cum ziseşi.
      6. Grăbi derept acea Avram în cortul la Sara şi zise: grăbeaşte-te şi meastecă trei măsuri de făină de jemble şi coace pîine. 7. Avraam iară curse la dobitoc şi aduse un frumos, gras viţel şi deade slugiei lui şi grăbi şi găti. 8. Aduse unt şi lapte şi cel viţel [57] înaintea lor, iară el înaintea lor sta supt lemn cînd mîncară.
      9. Şi ziseră lui: unde e muiarea ta Sara ? El răspunse: în cel cort. 10. Şi zise: iară mă voiu turna la tine să custarem şi iaca muieriei tale, ii Sara, fi-va fecior. Şi Sara după spate de după uşa cortului auzi aceasta. 11. Şi amîndoi, Avraam şi Sara, bătrîni era şi cu zile, în atîta cum nu se feace pre Sara ce se fac pre muieri. 12. Derept acea rîse în sine şi aceasta dzise: de unde acmu fiind bătrînă şi domnu-miu se-au bătrînit să îmblu după dulceaţă.
      13. Şi zise Domnul lu Avraam: căce rîse aceasta Sara şi aceasta zise: pare-ţi să fie derept aceasta cum eu să nasc, ce amu m-am bătrînit? 14. Au poate fi ceva înaintea lui Domnedzeu ce să nu poată fi ? În ceastă vreame la tine mă voiu turna şi Sarăei va fi ficior. 15. Şi Sara tăgădui şi aşa dzise: n-am rîs, că se teame. Ce el dzise: nu iaste aşa, c-ai rîs.
      16. Şi de acolo sculară-se bărbaţii aceia, întoarseră-se cătră Sodom şi Avraam cu ei mergea şi petrecea pre ei. 17. Şi zise Domnul: cum voiu pute ascunde de Avraam aceasta ce voiu face? 18. Unde mare şi putearnic om va fi şi în el blagoslovi-se-vor toţi oamenii pre pămînt. 19. Că eu ştiu că va lăsa ficiorilor [58] săi şi caseei lui după el, cum Domnului calea să păzească şi să facă aceaia ce e derept şi bun, pre aceaia cum calea Domnului să păzească şi să facă aceaia ce-i derept şi bine, prin aceaia cum Domnul lu Avraam să dea ce au făgăduit lui.
      20. Şi zise Domnul: în Sodom şi în Gomor iaste prea tare strigat şi păcatele lor tare se-au îngreoiat. 21. Derept acea merg în gios şi vedea-voiu deaca toate au făcut după strigatul care înaintea mea au venit, au doară nu e aşa cum să ştiu. 22. Şi bărbaţii turnîndu-se mearseră la Sodom, iară Avraam încă înainte Domnului sta. 23. Şi mearse la el şi zise: au pre dereptul cu cei fără Domnezeu veri să pierzi? 24. Doară sînt 50 derepţi în oraşu, piiardere-ai aceia şi n-ai cruţa acelui loc derept 50 derepţi ce sînt într-însul? 25. Departe să fie aceia de la tine cum să faci aceasta, cum pre dereptul să omori cu ceia ce-s fără Dumnedzeu, cum dereptul aseaminea să fie cu ceia fără dumnezeire, aceasta departe să fie de tene, că tu toată lumiei eşti giudecătoriu aşa nu veri giudeca. 26. Şi dzise Domnul: să voiu afla 50 derepţi în Sodom înlăuntru în oraşu, derept aceaia cruţa-voiu a tot locului.
      [59] 27. Avraam răspunse şi aşa zise: iaca, că am început a grăi cu Domnul, de-a firea pămînt şi cenuşă sînt. 28. Doară fără 5 nu 50, fi-vor în oraş. Piiardere-ai tot oraşul derept 5? Şi el dzise: să voiu afla 45 într-înşi, nu voiu piiarde. 29. Şi a început a mai grăi cu el şi zise: doară ară afla 40 într-înşi? Şi zise: nemică nu voiu face pre ei derept 40. 30. Avraam zise: rogu-te Doamne, nu te mîniia lasă să măi grăiesc: doară se ară afla 30 într-înşi? Şi el zise: să voiu afla 30, nu voiu face nemică lor. 31. Şi zise iară: iaca, că am început a grăi cu Domnul: doară afla-se-vor acolo 20? Răspunse: derept 20, nu voiu piiarde. 32. Şi zise: rogu, Doamne, nu te mîniia, lasă să grăiesc încă numai dinioară: doară 10 afla-se-vor într-însu? Şi zise: derept 10 nu voiu piiarde. 
      33. Şi Domnul duse-se deaca svîrşi beseada cu Avraam şi Avraam iară înapoi întoarse la locul lui.
      
      CAP 19.
      
      1. Acei doi îngeri duseră-se seara în Sodom. Lot iară şedea în poarta Sodomului şi cînd el pre ei văzu sculă-se şi înaintea [60] lor mearse şi cu obrazul pre pămînt plecă. 2. Şi zise: rogu-vă, buni domnii miei, turnaţi-vă la casa slugiei voastre şi mîneţi acolea, să vă speale picioarele voastre şi demîneaţă sculaţi-vă şi meargeţi pre calea voastră. Ce ei ziseră: ba, ce aicea în uliţă vom mînea. 3. Şi sili pre ei cum să se toarne la el şi întrară în casa lui şi uspăţ găti lor şi pîine coapse lor şi mîncară. 
      4. Şi după aceaia, mainte pînă nu se era culcaţi, vineră bărbaţii oraşului Sodomului şi încungiurară casa de la mici toţi pînă la mari, toţi oamenii den toate părţile. 5. Şi chiemînd afară pre Lot ziseră lui: unde sînt cei bărbaţi carii în ceastă noapte la tine au venit? scoate-i afară la noi să cunoaştem pre ei. 
      6. Lot ieşi la ei înaintea uşiei şi după el încuie uşa 7. şi dzise: rogu-vă, fraţii miei, nu facereţi aşa rău. 8. Iaca doao feate am, carile încă bărbat n-au cunoscut, da-voiu iale afară voao şi faceţi cu iale cum veţi vrea, numai pre ceşti oameni nemică să nu faceţi, că derept aceasta au venit supt umbra caseei meale. 9. Iară ei ziseră: pasă, de-acii! Şi ziseră: tu însuţi eşti aicea venit şi veri să biruieşti, derept aceasta mai vîrtos vom face cu tine decît cu ei. 
      [61] Şi tare pre bărbat Lot năvăliră, ce cînd curra să frîngă uşa, 10. tinseră afară mînile bărbaţii şi pre Lot traseră în casă la ei şi încuiară uşa. 11. Şi bărbaţii înaintea uşiei fură bătuţi cu orbire, de la mici toţi pînă la mari, aşa cum osteniră, ce uşa nu putură afla. 12. Şi dziseră acei bărbaţi lui Lot: ai aicea giuneri, ai feciori şi feate şi toţi ce se ţin cătră tine în cest oraş du-i afară din cest loc, 13. că noi acest loc văm pierde, derept aceasta că strigarea lor mare e înaintea Domnului, cine şi noi trimise cum să piiardem ei. 14. Mearse derept această Lot şi grăi cu giunerii carii featele lui vrea să ia şi zise: sculaţi-vă şi ieşiti afară den cest loc, că Domnul piiarde-va acest oraş, ce fu de rîs această beseadă înaintea lor.
      15. Cînd amu se răvărsa zorile, grăbiia îngerii pre Lot aceasta dzicînd: scoală-te şi ia lîngă tine muiarea ta şi doao feate a tale ce sînt aicea, cum şi tu să nu piei în răiia oraşului. 16. Şi cînd elu se zăboviia prinseră îngerii mîna lui şi mîna muieriei lui şi mînule acelor doao feate a lui, derept aceasta că Domnul cruţa lui şi duseră ei afară şi-i lăsară înaintea oraşului. [62] 17. Şi cînd duse pre el afară dzise: mîntuiaşte viaţa ta şi nu căuta înapoi, neci să stai pre şes, ce în deal mîntuiaşte pre tine, cum să nu piei. 18. E Lot dzise lor: o nu, Doamne! 19. Iaca, cu ce sluga ta milă au aflat înaintea ochilor tăi şi ai făcut mare mesearerea ta, carea cu mine ai făcut cum viaţa mea ai slobozit, nu pociu rămînea pre deal, doară agiunge-mă-va acea perire şi voi muri. 20. Iaca, icea aproape iaste un oraş în care pociu scăpa şi acela e mic, acolea pociu rămînea, crez numai ce e mic, cum să poată rămînea viaţa mea. 
      21. Şi dzise lui: iaca, în aceasta înc-am căutat tine, cum acest oraş nu voiu pierde derept care grăişi. 22. Grăbeaşte şi acolea mîntuiaşte-te, că pînă atunce nemică nu poci face, pînă nu veri sosi acolo. Şi de acii au chiemat acel oraş: Zoar. 23. Şi soarele era venit pre pămînt, cînd Lot în Zoar înlăuntru întră.
      24. Atunci Domnul în chip de ploaie trimease din ceriu de la Domnul piatră pucioasă şi foc pre Sodoma şi Gomora. 25. Şi prăpădi aceale oraşă şi tot acel şăs şi toţi ce lăcuia în aceale oraşă, şi tot varece pre acel pămînt [63] era  crescut. 26. Şi muiarea lui Lot înapoi căută şi se făcu un stîlp de sare.
      27. Şi Avraam foarte de demîneaţă să sculă şi mearse la loc unde era stătut înaintea Domnului. 28. Şi căută cătră Sodom şi cătră Gomor şi pre tot acel şăs şi iaca fum mergea de pre acel pămînt, ca fumul cumptoriului. 29. Şi cînd Domnezeu pierdea pre aceale oraşă, ce era în acel şăs, pomeni-se de pre Avraam şi scoase pre Lot afară din aceale oraşă carele prăpădi în carele Lot lăcuiia.
      30. Şi Lot ieşi den Zoar şi rămase în deal, cu doao feate a lui, că nu cuteza rămînea în Zoar, ce lăcui în vîrvul dealului, cu doao feate a lui. 31. Şi zise cea mai mare ceii mai mici: tatăl nostru e om bătrîn şi om nu e amu pre cest pămînt, care ară putea întra la noi, după obiceaiul a tot pămîntului. 32. Derept aceasta, ni, să dăm vin a bea tatălui nostru şi să ne culcăm cu el, cum să putem ţinea sămînţă de la tatăl nostru. 33. Derept aceaia vin deaderă tatălui lor în acea noapte a bea şi ceaia dintîiu întră şi se culcă lîngă tată-său, ce Lot nu se luo aminte nici aceaia că se culcă neci ceaia că se sculă.
      34. Demîneaţa zise cea mai mare ceii mai mici: iaca, eu ieri cu tată-miu mă culcai, să-i dăm şi [64] în ceastă noapte vin a bea cum să poţi întra şi a te culca cu el, cum să putem ţinea sămînţă de la tatăl nostru. 35. Vin deaderă a bea în aceaia noapte tatălui lor şi sculîndu-se cea mai mică încă lîngă el să culcă, ce Lot nu se luo aminte nici aceaia că se culcă, neci aceaia că se sculă.
      36. Şi aşa fură tăroase amîndoao featele lu Lot de la tatăl lor. 37. Şi cea mai mare născu fecior şi-i zise numele Moav; din acesta să făcură moavitani, toţi pînă în zioa de astădzi. 38. Cea mai mică încă născu fecior şi-l chiemă Ammi feciorului; din acesta ieşiră feciorii lui Amon, toţi pînă în zioa de astăzi.
      
      CAP 20.
      
      1. Avraam mearse de-acia la pămîntul de cătră amiadzădzi şi lăcui între Cades şi între Su şi era venit au striin în Gherar. 2. Şi dzise de Sara muiarea lui: soru-e mie şi tremease Avimeleg, craiul Gherarului şi luo pre Sara.
      3. Ce Domnezeu mearse noapte la Avimeleg în somn şi zise lui: iaca, iaste ţie a muri derept muiarea care-ai luat, că are soţ de căsătorie. 4. Şi Avimeleg nu era atins pre ea, şi dzise: Doamne, au doară derepţi oameni încă veri omorî? 5. Au nu el dzise mie soru-mi iaste? Iată cu inimă proastă şi cu mînă nevinovată făcut-am aceasta.
      [65] 6. Şi zise Domnul lui în somn: eu încă ştiu că cu inemă proastă ai făcut aceasta; derept aceaia te-am ferit, cum în aleanul mieu să nu greşeşti, neci am îngăduit să atingi ea. 7. Dă derept aceaia acelui om muiarea lui, că acela e proroc şi lasă să roage derept tine să cuşti, iară să nu o veri da lui să ştii cum cu moartea morţiei veri muri şi tot aceaia varece e al tău.
      8. Şi Abimeleg demineaţa sculă-se şi toate slugile-i la sine chiemă şi tot spuse lor; şi acei oamini prea se spămîntară. 9. Şi Abimeleg chiemă şi pre Avraam şi zise lui: căce ai făcut aceasta cu noi, ce am greşit ţie, cum aşa mare păcat ai vrut pre mine şi pre ţara mea a aduce? Aceaia ai făcut cu mine, ce n-au vrut trebui să faci. 10. Şi iară zise Abimeleg lui Avraam: ce ai văzut, de ai făcut aceasta?
      11. Avraam dzise: aceaia păru mie, doară nu e frica lui Domnezeu cicea în acest loc şi pentru muiarea mea omorî-mă-vor. 12. Şi de-a firea adevăr soru-mi-e, că tatălui mieu i e fată, ce mumîniei meale nu-i e fată şi se-au făcut mie muiarea. 13. Şi cînd mie Dumnezeu lăsă cum den casa mea să proidesc zişi [66] eu ei: aceasta milă fă cu mine, cum vareunde vom sosi, zi aceasta de mine cum eu ţie sînt frate.
      14. Luo derept aceasta Avimelec dobitoc, oi şi slugi şi slujnice şi deade lui Avraam, pre Sara încă muiarea lui deade înapoi. 15. Şi zise: iaca, înaintea ta pămîntul mieu, lăcuiaşte acolo unde ţie place. 16. Şi zise Sarăei : iaca, fratelui tău o mie de bani de argint am dat, iată, aceasta fie ţie de coperemînt ochilor tăi la toţi aceia carii cu tine sînt şi tutindinile; şi aceasta fu pedeapsa lui. 17. Şi Avraam rugă-se lui Dumnedzeu şi vindecă Dumnezeu pre Avimelec şi muierile lui şi slujnicile lui cum să nască, 18. că Domnul mainte tare era închis caseei lui Avimelec tot zgăul, derept Sara muiarea lui Avraam.
      
      CAP 21.
      
      l. Şi Domnul căută de Sara, cum era zis şi aşa făcu cu ea cum era zis, 2. că Sara fu tăroasă şi născu lui Avraam în bătrîneaţele sale fecior în aceaia vreame care Domnezeu era zis lui. 3. Şi Avraam chiemă feciorul lui care născu lui Sara, Isac. 4. Şi împregiurul tăie a opta zi, în ce chip  Domnezeu era [67] porîncit lui. 5. De 100 de ani era Avraam cînd au născut  feciorul lui, Isac.
      6. Şi Sara dzise: rîs au făcut mie Domnezeu, cum tot varecine va auzi rîde-va cu mine. 7. Şi dzise: cine au vrut aceasta de Avraam cuteza grăi, cum Sara fecior ară apleca şi cum fecior în bătrîneaţe să nască. 8. Şi crescu feciorul şi fu înţercat de ţiţă şi Avraam mare ospăţ făcu în aceaia zi în care Isac fu înţercat.
      9. Şi văzu Sara feciorul Agarăei eghipteaneei, care lui Avraam era născut, cum acela bătjocuros era. 10. Şi zise lui Avraam: goneaşte pre acea slujnică cu feciorul depreună, că ficiorul slujniciei nu va fi moştinaş cu ficiorul mieu Isac. 11. Cădzu greu această beseadă lui Avraam de pre feciorul lui.
      12. Ce Domnezeu zise lui: nu-ţi fie greu de fecior şi de slujnică, în tot ce va zice Sara îngăduiaşte ei, că în Isaac chiema-se-va sămînţa. 13. Ficiorul feateei încă face-voiu oamet, că iaste sămînţa ta.
      14. Şi se sculă demîneaţa Avraam şi luo pîine şi apă cu o ploscă şi deade [68] pre umărul Agarăei cu ficiorul depreună şi slobodzi ea şi ducîndu-se buduşlui în pustinea Verzaveei. 15. Deaca se sfîrşi apa den ploscă, lepădă porobocul supt un lemn. 16. Şi ducîndu-se împrotivă, şezu departe, loc de o săgetare, că aceasta zise: nu pociu căuta moartea feciorului şi împrotivă şezînd cu glas mare plînse.
      17. Şi Domnezeu deaca audzi glasul porobocului şi îngerul lui Domnedzeu din ceriu chiemă pre Agara şi zise ei: ce te-au aflat Agaro? nu te teame, că Domnezeu au ascultat glasul porobocului. 18. Scoală şi ia porobocul şi-l prinde de mînă, că face-voiu el oamet mare. 19. Şi deşchise Domnezeu ochii ei şi văzu un izvor de fîntînă şi ducîndu-se împlu plosca cu apă şi deade a bea porobocului. 20. Şi Domnezeu era cu porobocul şi crescu şi lăcuiia în pustie şi se făcu săgetătoriu bun. 21. Şi lăcuiia în pustiia Faraanului şi mumă-sa aduse lui muiare den Eghipet.
      22. În aceaia vreame grăi Avimelec şi Ficol, hotnogiul al lui, cu Avraam şi zise: Domnezeu [69] iaste cu tine în tot ce faci. 23. Derept aceaia gioară-te acmu mie pre Dumnezeu cum neci cu mine neci cu feciorii miei, neci cu nepoţii miei nu veri face neci o strîmbătate, ce cu acea milă veri face cu mine şi cu acest pămînt în care tu eşti om venit, care am făcut eu cu tine. 24. Şi zise Avraam: eu mă giur.
      25. Şi Avraam certă pre Avimelec derept fîntînă care slugile lui Avimelec cu putearea era luaţi. 26. Şi răspunse Avimelec: nu ştiu cine a făcut aceaia, neci tu mie ai spus, încă neci am auzit numai astădzi. 
      27. Şi luo Avraam oi şi dobitoace şi deade lui Avimelec şi amîndoi legătură făcură unul cu alalt. 28. Şi Avraam puse şapte oi în laturi. 29. Zise, derept aceaia, Avimeleg lui Avraam: de ce sînt buni cei şapte miei, carei în laturi ai pus ? 30. Răspunse: ia-i de la mîna mea, cum să-mi fie mărturie cum că eu am sepat această fîntînă. 31. Şi de-acii se chiamă acel loc Verzava, cum îmbi acolo giurară-se. 32. Şi în cest chip puseră ei legătură în Verzava.
      Sculară-se Avimelec şi Ficul, hotnogiul lui şi iară mearseră la pămîntul [70] filisteilor. 33. Iară Avraam sădi leamne în Verzava şi într-agiutoriu chiemă cel Domn Domnezeu de vecie. 34. Şi în multă vreame fu om venit în pămîntul filisteilor.
      
      CAP 22.
      
      1. După aceastea lucrure ispiti Domnezeu pre Avraam şi dzise lui: Avraame! Şi răspunse: aicea sînt. 2. Şi zise: ia-ţi feciorul cel unul născut al tău Isac, care tu iubeşti şi te du în pămîntul Morieei şi giunghe acolo el pre giunghearea de ardere, pre acel deal care eu ţie voiu spune. 
      3. Derept aceaia Avraam demîneaţa se sculă şi închingă asinul şi luo cu el doao slugi şi pre feciorul său Isac şi despică leamne pre giunghearea de ardere, sculă-se şi se duse la cel deal de pre care Domnezeu era grăit lui. 4. A treia zi rădică Avraam ochii săi şi văzu acel loc departe. 5. Şi dzise slugilor sale: rămîneţi aicea voi cu asinul, eu şi porobocul mearge-vom încolo şi după ce ne vom ruga iarăşi vom veni la voi.
      6. Şi Avraam luo leamne de giungheare de ardere şi deade lu Isac feciorului său pre umere, iară el foc şi armă ducea şi amîndoi împreună mergea. 
      [71] 7. Şi zise Isac tătîni-său, lui Avraam: drag tată. Şi Avram răspunse: aicea sînt, drag fiiul mieu. Şi el zise: iaca, aicea foc şi leamne, ce unde e oaia la giungheare de ardere?  8. Răspunse Avraam: drag fiiul mieu, tocmi-va Domnezeu luişi oaia pre giungheare de ardere. Şi ei amîndoi într-una mergea. 9. Şi cînd sosiră la loc care Dumnezeu zise lui, zidi acolo Avraam un oltariu şi leamnele tocmi pre el şi legă pre Isac fiul său şi pre oltariu puse desupra leamnelor. 10. Şi trase mîna în sus apucînd arma cum pre fiiul său să omoară.
      11. Şi îngerul Domnului den ceriu strigă la el şi zise: Avraame, Avraame. El răspunse: aicea sînt. 12. Şi zice lui: nu slobozi mîna ta pre poroboc, neci-l supăra, că amu ştiu eu cum că temi pre Domnezeu şi n-ai cruţat unui fecior al tău pentru mine. 13. Şi Avraam rădică ochii săi, vădzu după spate un areate acăţat cu coarnele întru o tufă de spini şi mearse luo acel areate şi giunghe pre giungheare de ardere în locul feciorului său. 14. Şi Avram chiemă acel loc: Domnul veade. De-aicea zic şi acmu pre deal unde Domnul veade.
      [72] 15. Şi îngerul Domnului iară grăi den ceriu pre Avraam. 16. Şi Avram zise: pre mine am giurat, aşa dzice Domnul: unde-ai făcut aceasta şi n-ai cruţat feciorului tău cel unul, 17. blagoslovi-te-voiu şi înmulţi-voi sămînţa ta ca stealele ceriului şi ca năsipul ce iaste pre ţărmurele mariei şi sămînţa ta birui-va porţile aleanişilor săi. 18. Şi prin sămînţa ta blagoslovi-se-vor toţi oamenii pămîntului prince că ai îngăduit glasului mieu. 19. Turnă-se derept aceaia Avraam la slugile sale şi sculîndu-se într-una mearseră la Verzaava şi acolo lăcui. 
      20. După aceaste lucrure fu că aceasta dziseră lui Avraam: iată, Milca încă au născut ficiori lui Nahor, fratelui tău. 21. Hus, născutul dentîiu şi Buz, fratele său, şi Camuel, tatăl siriianilor, 22. şi Cades şi Azav, Feldas şi Edlaf şi Betuel. 23. De la Betuel născu Răveca; aceşti 8 născu Milca lui Nahor, fratelui lui Avraam. 24. Cea de pat a lui, Reuma, încă născu Teba şi Gaham şi Taas şi Maakha.
      
      CAP 23.
      
      1. Sara era de 127 de ani 2. şi muri în cel oraşu deîntîiu, care se chiiamă Hebron, în pămîntul Canaanului şi Avraam duse-se cum să plîngă şi să jeluiască pre Sara.
      [73] 3. Sculă-se după aceaia Avraam de la mortul lui şi grăi cu feciorii lui Het şi zise: 4. striin şi om venit sînt între voi, daţi mie uric de îngrupare la voi, cum mortul mieu ce zace înaintea mea să îngrop. 5. Şi răspunseră lu Avram feciorii lui Het şi ziseră: 6. ascultă-ne, bun doamne, că om mare lui Domnezeu eşti tu între noi, îngroapă mortul tău în mormîntul cel mai cinstit la noi, nimea nu va sta dentre noi în aleanu-ţi, cum în mormînt să nu îngropi mortul tău. 
      7. Răspunse Avraam şi plecă capul înaintea oaminilor acelui pămînt, feciorilor lui Het, 8. şi grăi cu ei zicînd: să vă pare voao, cum să îngrop mortul mieu care dzace înaintea mea, ascultaţi mine şi rugaţi derept mine pre Efron, feciorul lui Zoar, 9. cum să dea mie peşterea înduplecată a lui, care iaste la capul pămîntului lui de arătură şi să dea mie în atîţia bani cît va agiunge, loc de îngrupare între voi; 10. că Efron lăcuiia între feciorii lui Het.
      Şi răspunse Efron Heteuş lui Avraam, pre audzirea feciorilor lui Het şi pre audzirea tuturor acelora carii pre poarta oraşului lor afară şi înlăuntru [74] mergea şi dzise: 11. ba, domn bun. Ascultă, în cinste da-voiu ţie acel pămînt arătoriu şi cu acela depreună şi peşterea dintr-îns şi slobodz în mîna ta înaintea ochilor feciorilor oamenilor miei pre îngruparea mortului tău. 12. Derept aceaia plecă capul Avraam înaintea oamenilor acelui pămînt, 13. şi grăi lui Efron pre auzirea oamenilor acelui pămînt şi zise: să mie îngăduieşti, rogu-te, ia de la mine banii carii dau derept acest pămînt şi mortul mieu acolea voiu îngrupa. 14. Răspunse Efron lui Avraam şi dzise: 15. Bun doamne, ascultă-mă, acest pămînt agiunge 400 de arginţi şicluşi, însă ce-i aceaia între mine şi între tine, îngroapă numai mortul tău. 16. Îngădui Avraam lui Efron şi măsură lui banii, carii era dzis pre audzirea feciorilor lu Het, 400 şicluşi de arginţi, care îmbla în negoţ. 17. În acest chip fu dat lui Avraam ocină lui pămîntul lui Efron, în care iaste peşterea îndoită, împrotiva Mambreei, cu peşterea într-însă şi cu toate leamnele carele împregiur era, 18. pre vedearea feciorilor lui Het şi acelora tuturora, carii întra şi eşiia pre poarta oraşului lor.
      [75] 19. După aceasta îngrupă Avraam muiarea lui în peşterea îndoită, ce era în acel pămînt de arătură împotriva Mambreei, în Hebrom, în pămîntul Canaanului. 20. Aşa întări-se lui Avraam pămîntul de arătură şi peşterea ce într-însu era de la feciorii lui Het, uric de îngrupăciune.
      
      CAP 24.
      
      1. Avraam bătrîni şi fu de zile şi Domnul era blagoslovit pre el în toate. 2. Şi zise Avraam slugiei ce era mai bătrînă în casa lui, ce cu toată marha lui biruiia: pune mîna ta supt şalele meale 3. şi te gioară mie pre Domnul şi Domnezeul ceriului şi al pămîntului, cum feciorului mieu nu-i veri lua muiare dentru featele Canaanului, între carii eu lăcuiesc, 4. ce vei mearge la casa mea, la neamurile meale şi de acolo veri lua muiare feciorului mieu, lu Isac.
      5. Sluga dzise: dară să nu va vrea să vie muiarea cu mine în acest pămînt, e feciorul tău iarăşi duce-l-voi acolo pre acel pămînt de unde tu ai ieşit. 6. Zise Avraam lui: caută cum feciorul mieu iarăşi acolo să nu duci. 7. Domnul Domnezeul ceriului, cine mine den casa tătîni-miu şi den casa mea m-au scos, cine mie au grăit şi mie au giurat şi mie aceasta au [76] zis: acest pămînt seminţeei tale da-voiu, acela va tremeate îngerul său înaintea ta, cum acolo fiiului mieu muiare să iai, 8. însă muiarea să n-ară vrea a veni cu tine mîntuit veri fi de giurămînt, numai cum feciorul mieu iară acolo să nu duci. 9. Puse derept aceaia sluga mîna sa supt şalele domnului său lui Avraam şi pre cest lucru giură.
      10. Şi luo acea slugă 10 cămile dintre cămilele domnu-său şi se duse şi ducea din a domnu-său de tot fealiul de marhă şi sculîndu-se mearse la Mesopotaniia, la oraşul lui Nahor. 11. Şi dinafara oraşului lîngă o fîntînă feace-se a culca cămilele sara, la aceaia vreame cînd muierilor iaste obiceaiu a ieşi a scoate apă. 12. Şi zise: 
      Doamne, domnului mieu lui Avraam Domnedzeu, vino-mi înainte astădzi mie şi fă milă cu domnu-mieu Avraam. 13. Iaca, aicea voiu sta la fîntînă şi featele acestor orăşanilor vin afară a scoate apă. 14. Derept acea fată, cui voiu dzise : pleacă-ţi vadra ta cum să beau, şi ea va dzice: bea, încă voiu adăpa şi cămilele tale; aceasta să fie aceaia care lui Isac, slugiei tale, ai tocmit şi-n aceasta să cunoscu cum milă ai făcut cu domnu-mieu. 15. Şi mainte de cît aceastea cuvinte svîrşi, iaca ieşi Răveca, [77] fata lui Betuel, care Betuel era fecior Milcăei, iară Milca lui Nahor, fratelui lui Avraam muiare, şi veadră ducea pre umăr. 16. Această fată prea ave frumos avea căutat şi fată curată, că pre ea bărbat încă nu cunoştea. Şi mearse în gios la fîntînă şi împlu veadra sa şi vine în sus. 17. Iară sluga lui Avram curse înainte şi zise: las să beau puţinea apă den veadra ta. 18. Şi zise: bea, domn bun, şi prea curîndu slobodzi veadra pre mînă şi deade lui a bea. 19. Şi după ce deade lui să bea zise: scoate-voi şi cămilelor tale pînă atîta pînă cînd toate destul vor bea. 20. Şi grăbind vărsă apa în crepă şi iară  curse la fîntînă cum  să scoaţă apă şi scoase a toate cămilelor. 21. Acel bărbat tare să miră de acest lucru şi tăce mulcom pînă atunce pînă ară cunoaşte cum să Domnul calea lui au vrut norăci au ba. 22. Cînd amu cămilele toate destul era beut, luo acel bărbat un cercel de aur, care cumpăniia giumătate de siclus şi doao podoabe a mînulor pre mînule ei, care 10 siclus de aur cumpăniia 23. şi zise: a cui fată eşti? Rogu-te spune-m iaste loc la casa tătîni-tău unde am putea sălăşui ? 24. Răspunse lui: fata lui Betuel sînt, feciorului Milcăi, carea [78] care lui Nahor născut. 25.  Şi iară zise lui: paie şi obroc destul la noi iaste, loc încă destul iaste larg la sălaşu. 
      26. Plecă capul acel bărbat şi se milcui Domului 27. şi dzise: slăvească-se Domnul domnului mieu lu Avraam Domnedzeu, cine mila lui şi dereaptă grăirea n-au luat de la domnul mieu, că Domnul au purtat mine pre ceastă cale şi au adus la casa fratelui domnului mieu.
      28. Şi fata curse şi spuse toate aceastea în casa mîni-sa. 29. Şi Răveca avea un frate, ce-i era numele Laban şi Laban curse la bărbat la fîntînă, 30. că era vădzut cercelul şi podoaba mînilor în mîna soru-sa şi era audzit Răvecăei, surori-sa, beseada ce aceasta era dzis: aşa grăiia mie acel bărbat, şi sosi la bărbat; iaca, sta la fîntînă lîngă cămile. 31. Şi dzise: întră, blagoslovitul Domnului, ce stai aicea afară? că am curăţit înlăuntru casa, cămilelor încă loc am tocmit. 32. Şi-l duse înlăuntru în casă acel bărbat şi luo şalele de pre cămile; paie şi obroc deade lor şi apă de-a spălarea picioarele aceluia şi a bărbaţilor carii era cu el. 33. Şi mîncare puse înainte.
      Şi acesta dzise: nu voiu mînca pînă atunce pînă cînd lucrul mieu nu voiu isprăvi. E ei dziseră: spune. 34. Şi dzise: sluga lui Avram sînt. [79] 35. Şi Domnul pre domnu-mieu tare au blagoslovit şi  mare au făcut şi au dat  lui oi şi boi, argint şi aur, slugi şi slujnice, cămile şi asini. 36. Şi asupră de aceastea Sara muiarea domnu-mieu, în bătrîneaţele domnu-mieu fecior au născut şi aceluia au dat toate varece are.  
      37. Şi domnu-mieu m-au giurat şi aşa au dzis: feciorului mieu muiare să nu iai dentre featele cananeilor, pre a cărora pămînt lăcuiese, 38. ce te du la case tătîni-mieu şi la rudele meale şi acolo ia ficiorului mieu muiare. 39. Iară eu zişu domnu-mieu: ce voiu deaca muiarea cu mine nu va vrea să vie? 40. Şi zise mie: Domnul înaintea căruia eu îmblu, tremite-va îngerul său cu tine şi va năroci calea ta, cum feciorului mieu muiare să iai dentru rudele meale şi den casele tătîni-mieu. 41. Atunce să fii mîntuit de credinţă cînd la rudele meale veri sosi, să nu vor da ţie, mîntuit să fii de credinţă.
      42. Derept aceaia astădzi sosiiu la fîntînă şi aceasta dziş: Doamne, Domnedzeul lui Avraam, domnului mieu, să calea mea pre care am venit ai nărocit, 43. iaca la ceastă fîntînă stau, aşa să fie: acea fată ce va veni a scoate apă şi cui eu voi dzice: lasă beau puţinea apă den veadra ta 44. şi aceaia va dzice mie: bea, încă şi cămilelor voiu scoate; aceasta să fie acea muiare, care-au [80] tocmit Domnul fiiului domnu-mieu. 45. Şi mainte decît această beseadă într-înima mea era sfîrşit, iaca ieşi Reveca cu veadra pre umerul ei şi pogorî la fîntînă şi scoase apă şi dziş ei: rogu-te, dă-mi să beau. 46. E ea prea curînd luo veadra de pre umăr şi dzise: bea, încă şi cămilele tale voi adăpa. Şi eu băui, cămilele încă adăpă. 47. Şi întrebai ea şi dziş: a cui fată eşti? Ea răspunse: fata lu Betuel sînt, care e fecior lu Nahor, care lui au născut Milca. Şi puş un cercel pre fruntea ei şi o podoabă a mînilor pre mînile ei. 48. Şi capul plecîndu-m rugaiu Domnul şi lăudai Domnul Domnedzeul lui Avraam, domnu-mieu, cine mine pre cale dereaptă au adus, cum feciorului domnu-mieu să iau fată den frăţiia lui. 49. Să va fi voao voia a face cu domnu-mieu frăţie cu credinţă a fi, spuneţi-mi, să nu vreţi vrea aceaia, încă spuneţi să tornu pre dereapta sau pre stînga. 50. Răspunse Laban şi Betuel şi dziseră: aceasta de la Domnezeu iaste, derept aceaia nemică în aleanu-ţi nu putem grăi, neci bine, neci rău. 51. Iaca, Răveca înainte-ţi; ia-o şi te du cum să fie feciorului domnu-tău muiare, cum Domnul au dzis.
      52. Cînd aceastea audzi sluga lui Avraam plecă capul Domnului. 53. Şi luo marhă de argint şi de aur şi veşminte şi deade Revecăei. Tătîni-său şi mîni-sa încă deade cinste. [81] 54. Mîncă şi bău cu bărbaţii depreună, carii era cu el şi acolo mase. Demîneaţa sculă-se şi dzise: slobodziţi-mă la domnu-mieu. 55. Răspunse fratele Răvecăei şi muma: lasă, rămîie cu noi fata săva numai 10 dzile, după acea să meargă. 56. El iară zise lor: nu mă ţineareţi, că Domnul au nărocit calea mea, slobodziţi-mă să merg la domnu-mieu. 57. Ei iară dziseră: să chiemăm fata înainte şi să întrebăm ce va dzice ea de însă. 58. Şi chiemară Răveca şi dziseră ei: mearge-vei cu cest om? Răspunse: mearge-voi. 59. Şi lăsară derept aceaia soru-sa Răveca, cu doica ei şi cu sluga lui Avraam şi cu bărbaţii carii era cu el. 60. Şi blagosloviră pre Răveca şi dziseră ei: tu eşti sora noastră, creaşte de multe ori mii de mii şi sămînţa ta biruiască porţile aleaneşilor săi. 61. Sculă-se derept aceaia Răveca cu featele ei şi şădzînd pre cămile mearseră după acel bărbat şi acea slugă luund pre Răveca duse-se. 62. Isac veniia de la fîntîna viului şi a vederiei, că el pre acel pămînt de cătră amiiadzădzi lăcuiia. 63. Şi cătră seară era ieşit la cîmp să se roage şi rădicînd ochii săi vădzu cum cămilele veniia. 64. Răveca încă rădicînd ochii vădzu pre Isac şi se slobodzi gios de pre cămile 65. şi dzise slugiei: cine e acel om care înainte-ne vine în cîmp? Sluga dzise: acela e domnu-mieu. Luo derept [82] aceaia Răveca plaşca şi se îmbrobodi. 66. Şi sluga înainte spuse pre rînd toate lucrurile ce era el isprăvit. 67. Şi duse înlăuntru Isac pre Răveca la cortul mumîniei sale Sarăei şi luo pre Răveca şi fu lui muiare şi iubi pre ea şi în cest chip fu veselit Isac de dorul mîni-sa.
      
      CAP 25.
      
      1. Avraam iară luo muiare, aceiia Chitura era numele. 2. Şi născu lui Simrom şi Ecsam, Medan, Ezboc şi Sua. 3. Ecsam iară născu Siba şi Deda, feciorii lui Deda: Asurim, Latusim şi Leumim. 4. Feciorii lu Midian: Efa, Efer, Hanoc, Abida şi Eldan, aceştia sînt feciorii Chitureei. 5. Şi Avraam toată avuţiia lui deade lu Isac. 6. Iară feciorilor de muiarea de pat, cinste le deade şi mută ei de la feciorul lui, de la Isac, încă în viaţa lui, cătră răsărita soarelui pre pămîntul Chedenului.
      7. Aceasta e vreamea lui Avraam, cît custă o 175, 8. şi slăbi şi în bătrîneaţe bune muri, cînd amu bătrîn era şi se sătură de viaţă şi lîngă oaminii său puse-se. 9. Şi îngrupară el feciorii lui Isac şi Izmail în peşterea înduplecată în cîmpul lui Efron, care Heteus era fecior lui Zoar, care peştere era împrotiva Mambreeii 10. în cîmp care Avraam de la feciorii lui Het era cumpărat, acolo îngrupară Avraam cu Sara, muiarea sa.
      [83] 11. După moartea lui Avraam blagoslovi Domnedzeu Isac, feciorul lui Avraam şi lăcuiia Isac la fîntîna viului şi vădzutului vederiei.
      12. Lui Izmail, ficiorul lui Avraam, ruda aceasta, care au născut lui Agara eghipteana, slujnica Sarăei. 13. Şi numele feciorilor lui Izmail ceaste-s, de pre carii rudele lui chiamă-se: lui Izmail născutul dentîiu Nabailt, Chedar, Adbeel, Mipsam, 14. Mizma, Duma, Masa, 15. Hadar, Tema, Etur, Nafis şi Chedma. 16. Aceşte sînt feciorii lui Izmail, pre numele lor, în curţile şi în oraşăle lor, 12 domni pre oamenii lor. 17. Vreamea lui Izmail aceasta e 137 de ani şi slăbi şi muri şi lîngă oamenii săi îngrupă-se. 18. Şi lăcuiia de la Hevilat pînă la Sur, împrotiva Eghipetului, cînd merg la Asiriia, şi muri pre vedearea a toţi fraţilor. 19. Aceastea sînt lui Isac, fiiul lu Avraam, rudele: Avraam rodi Isac. 20. Isac era de 40 ani cînd luo pre Răveca muiare, care era fată lui Sirus Betuel den Mesopotania, soră lui Sirus Laban.
      21. Isac rugă-se Domnului derept muiarea sa, că era stearpă şi după acea fu ascultat de Domnul şi Răveca, muiarea sa, fu tăroasă. 22. Şi pruncii împingea-se unul pre alalt în zgăul ei [84] şi ea dzise: s-au vrut trebui a fi aşa, căce fuiu tăroasă? Mearse derept aceaia să întreabe pre Domnul. 23. Şi zise Domnul ei: doaone amure sînt în zgăul tău şi doao fealiure de oameni despărţi-se-vor din trupul tău şi un oamet va întreace pre altul şi cel mai mare sluji-va celui mai mic. 
      24. Cînd derept aceaia vine vreamea naştereei, iaca doi era în zgăul ei. 25. Cela dentîiu ce născu mainte era roşîu şi cu tot flocos, ca o piiale flocoasă şi-i puse numele Isav. 26. După aceaia născu frate-său, acesta era apucat calcîiul lui Isav şi-i puseră numele Iacov. De 60 de ani era Isac cînd născură lui aceştia. 27. Cînd porobocii crescură, Isav fu om vînătoriu şi plugariu, Iacov era bărbat destoinic şi lăcuiia în corture. 28. Şi Isac iubiia pre Isav derept aceaia că den vînatul lui bucuros mînca, Raveca iară iubiia pre Iacov.
      29. Iacov fiiarse o mîncare şi Isav vine den cîmp şi era ustenit. 30. Şi dzise lu Iacov: dă-mi să mănîcu din această mîncare roşie, că am ustenit; derept aceaia chiemară pre el Edom. 31. Zise iară Iacov: dă mie dară încă astădzi naşterea ta dentîiu. 32. Isav zise: [85] Isav zise: iaca mie iaste a muri, ce voiu cu naşterea dentîiu. 33. Iacov dzise: gioară-te dară încă astădzi mie; şi se giură lui şi deade lui Iacov naşterea dentîiu. 34. Iacov deade derept aceaia pîine şi mîncare fiiartă den linte lui Isav. Şi Isav mîncă şi bău şi se sculă, duse-se şi lui Isav nemică-i păru naşterea lui dentîiu.
      
      CAP 26.
      
      1. Scumpeate fu iară în acea ţară, după aceaia care era fost în vreamea lui Avraam. Şi Isac mearse la Avimelec, la craiul filisteilor în Gherar.
      2. Şi se ivi lui Domnul şi zise: nu te duce în gios la Eghipet, ce rămîi pre pămînt care ţie voi spune. 3. Venit să fii pre cest ţinut şi eu cu tine voiu fi şi te voi blagoslovi, că ţie şi seminţeei tale da-voiu toate aceaste ţinuture şi voiu întări giurămîntul care am giurat tătîni-tău lui Avraam. 4. Şi voi înmulţi sămînţa ta ca stealele cerului şi semînţeei tale voiu da toate aceaste ţinuture. Şi prin sămînţa ta blagoslovi-se-vor toţi oamenii pre-pămînt, 5. derept aceaia că Avraam au îngăduit glasului mieu şi au ţinut giudecarea mea şi porîncile meale, tocmeala mea şi leagea mea. 
      6. Şi lăcui Isac în Gherar. 7. Şi cînd acolo acei oameni începură a întreba de pre muiarea [86] lui dzise: soru-mie, că nu cuteza zice muiarea mea, gîndind doară mă vor ucide bărbaţii den cest loc derept Reveca că frumoasă era. 8. Cînd amu o vreame acolo fu, Avimelec, craiul filisteilor, căutînd pre fereastră vădzu Isac cu Răveca, muiarea sa, glumind. 9. Chiemă derept aceaia Avimelec pre Isac şi zise: adevăr muiare ţi-e?, căce ai zis că ţi-e soră? Isac răspunse lui: părea mie doară va fi mie a muri pentru ea. 10. Avimelec dzise: căce ai făcut aceasta pre noi? că se-au vrut putea tîmpla cum oarecine dentre oameni cu muiarea ta se-au vrut culca şi greşale ai vrut aduce pre noi. 11. Porînci derept aceaia Avimelec a tot oamenilor şi dzise: vare cine pre acest om au muiarea lui va atinge cu moartea morţiei va muri. 12. Şi sămînă Isac în acel ţinut şi în acel an feace de 100 atîta, că Domnul blagoslovi el. 13. Şi fu om mare, mergea şi se măriia pînă cînd mare fu. 14. Şi marhă multă avea, dobitoace mici şi mari şi mare fămeaie; derept aceaia zavistiia pre el filisteii. 15. Şi toate fîntînile ce era săpat slugile tătîni-său lui Avraam în vreamea tătîni-său oborîia şi împlea cu pămînt. 16. Pînă atîta cum şi Avimelec dzicea lui: du-te de la mine, că de mine cu mult mai putearnic te-ai făcut.
      17. Duse-se derept aceaia de acolo Isac şi întinse cortul în Zăpodiia Gherarului [87] şi acolo lăcui. 18. Şi săpă iarăşi fîntînile, carile era săpat în vreamea tătîni-său lu Avraam, carile filisteii după moarte lui Avraam era împluţi şi chiemă iale cu acela nume cu care era chiemat tată-său. 19. Săpară derept aceaia şi slugile lu Isac în acea zăpodie şi aflară acolo fîntînă de apă vie. 20. Şi păstorii den Gherar sfădiră-se cu păstorii lu Isac, aceasta dzicînd: a noastră e această apă, derept aceaia cheamă Isac acea fîntînă Eseac, derept aceaia că acolo se era pîrîţi. 21. Săpară şi altă fîntînă, prin aceaia încă se pîrîră derept aceaia chiemă aceaia Sitma. 22. Şi ducîndu-se de acolo săpară şi altă fîntînă, prin aceaia nu se pîrîră, derept aceaia chiemă Răhobot şi dzise: acmu au tocmit Domnul noao lărgime şi ne-au sporit pre pămînt.
      23. Şi de acolo duse-se în Verzava. 24. Şi Domnul ivi-se lui în aceaia noapte şi zise: eu sînt Domnedzeul tătîni-tău lu Avraam, nu te teame, că cu tine sînt, blagoslovi-te-voi şi sămînţa ta înmulţi-voi derept Avram, sluga mea. 25. Derept aceaia un oltar zidi acolo şi numele Domnului într-agiutoriu chiemă. Cortul încă tinse acolo şi acolo slugile lui săpară fîntînă. 
      26. Şi Avimelec la el mearse den Gherar şi Ahusa, băratăşul acestuia şi Ficul, mai mare hotnogiu acestuia. [88] 27. Şi Isac dzise lor: ce îmblaţi la mine, că urît mine şi aţi gonit mine dintre voi. 28. Ei dziseră: cu ochii vedem cum Domnul iaste cu tine, derept aceaia aşa am zis să ne giurăm unul cu alalt şi să tocmim legătura, 29. cum noao nice o pagubă nu veri face, cum noi încă tine nu vom atinge şi cum noi cu tine nemică n-am făcut altă fără bine şi în pace tine am lăsat, tu eşti iară amu blagoslovit al Domnului. 30. Derept aceaia găti uspăţ lor, mîncară şi beură. 31. Şi demîneaţa sculîndu-se giurară împreună şi lăsă pre ei Isac şi în pace se despărţiră de el.
      32. Tocma în aceaia dzi vineră slugile lui Isac şi grăiră lui de pre fîntînă care era săpat şi dziseră lui: agiuns-am apa. 33. Şi-i dzise numele Saba; de icea chiamă-se acel oraş Verjava, tot pînă în dzua de astădzi. 34. Isac era de 40 de ani şi luo muiare Iudit, fata lui Veri Heteus şi Vasmat, fata lui Elon Heteusu, 35. carile îmbe amărîia pre Isac şi Reveca.
      
      CAP 27.
      
      1. Şi fu cînd Isac bătrîni şi ochii lui păinjeniră şi nu putea vedea: chiemă la el pre Isav feciorul lui cel mai mare şi dzise lui: drag fiiul meu. El răspunse [89] lui: aicea sînt. 2. El dzise: iaca, că m-am bătrînit şi nu ştiu cînd voiu muri. 3. Ia, derept acea, siriul tău, cucura, arcul şi pasă la cîmp şi prinde vînat mie, 4. şi fă mîncare mie carea iubesc şi adu mie, cum să mînînc şi să te blagoslovească sufletul mieu, mainte de cît voiu muri. 5. Auzi Răveca aceaia ce Isac grăi lui Isav, duse-se derept acea Isav la cîmp, cum să prinză vînat şi să aducă acasă.
      6. Şi zise Răveca lui Iacov, fiiului său: iaca, audziiu cum tatăl tău grăi cu Isav, frate-tău, şi aşa zise: 7. adu vînat mie şi dereage mie mîncare cum să mînînc şi să blagoslovesc tine înaintea Domnului pînă voiu muri. 8. Ascultă, derept acea, drag fiiul mieu, glasul mieu în aceaia ce eu ţie voiu spune. 9. Rog, pasă la oi şi adu mie 2 iezi buni, cum dentr-înşi să fac mîncare tătîni-tău, atare care iubeaşte el, 10. şi du tătîni-tău cum să mănînce şi să te blagoslovească înaintea morţiei lui. 11. Iacov iară dzise Răvecăei, mîni-sa: iaca, Isav frate-mieu e flocos, iară eu-s neated. 12. Doară pipăi-va mine tată-mieu şi mă tem cum că va părea lui cum că am vrut să celuiesc el şi în locul blagosloveniei să nu mă blasteme. 13. Mumă-sa iară dzise lui: pre mine cază blăstemul tău, drag fiiul mieu, numai ce îngăduiaşte glasului mieu [90] şi pasă şi adă. 
      14. Duse-se derept acea şi aduse şi duse mîni-sa şi mumă-sa atare mîncare făcu carea tată-său iubiia. 15. Şi luo Răveca lui Isav celui fiiu mai mare veşmintele mai scumpe ce în casă era şi pre Iacov ficior cel mic deade. 16. Ce cu piialea iedului mînule pre grumazi ce era goli învăli, 17. şi deade cea mîncare şi pîine carea era făcut la mîna lui Iacov, fiiului său. 18. Şi acesta întrînd la tată-său zise: drag tată. El răspunse: aicea sînt, cine eşti tu drag fiiul mieu? 19. Şi Iacov zise tătîni-său: eu sînt Isav, dentîiu născutul tău, că am făcut aşa cum ai zis, rogu-te scoală, şezi şi mănîncă den vînat ce am prins, să mă blagoslovească sufletul tău. 20. Şi dzise Isac fiiului său: drag fiiu, cum ai aflat aşa curînd? Şi el zise: Domnul Domnezeul tău aduse mie înainte. 21. Şi zise Isac lui Iacov: ia, vino, drag fiiul mieu, lasă să te pipăiesc cum să eşti tu fiiul mieu au ba. 22. La el mearse derept acea Iacov la tată-său Isac şi după ce era pipăit pre el zise: glasul tocma ca glasul a lui Iacov, mîna iaste ca mîna lui Isav. 23. Şi nu cunoscu el că mînule-i era flocoase ca a lui Isav, fratelui său mănu şi blagoslovi el.
      [91] 24. Şi zise: tu eşti fiiul mieu Isav? Răspunse: eu sînt. 25. Şi zise: adu, drag fiiu, lasă mănînc den vînat ce ai prins, cum sufletul mieu să te blagoslovească. Şi duse lui şi mîncă, vin încă duse lui şi beu. 26. Şi Isac, tată-său, zise lui: vine încoace şi mă sărută drag fătul mieu. 27. Mearse acolo şi sărută el şi simţi miroseniia veşmîntului său, blagoslovi el şi dzise: iaca miroseniia fiiului mieu iaste ca miroseniia cîmpului care au blagoslovit Domnul. 28. Să dea ţie Domnedzeu den roua ceriului şi grasul pămîntului, pîiniei şi vinului mulţie. 29. Oamenii să slujască ţie şi rudele să se pleace înaintea ta; fii domn între fraţii tăi şi feciorii mîni-ta să se pleace înaintea ta. Blăstemaţi să fie cine te blastemă, blagosloviţi să fie cine te blagoslovesc.
      30. Cînd amu Isac era sfîrşit blagosloveniia lui Iacov şi Iacov abiia era ieşit afară dinaintea lui Isac, tătîni-său, vine Isav acelui frate de la vînat. 31. El încă păzi mîncare şi duse înlăuntru la tată-său şi zise lui: scoală-te, drag tată, şi mînîncă den vînat prins de fiiul tău, cum sufletul tău să mă blagoslovească. 32. Şi răspunse lui Isac, tată-său: cine eşti tu? Dzise el: eu sînt Isav, cel dintîiu născutul tău. Şi [92] 33. Şi Isac prea tare se spămîntă şi zise: cine? Unde iaste dară cela ce mie aduse den vînat prins de el şi de tot am mîncat mai înainte decît ai venit şi l-am blagoslovit? Şi va fi blagoslovit.
      34. Cînd Isav de la tată-său această beseadă auzi, cu glas mare plînse, tare cu amar fu şi zise tătîni-său: blagosloveaşte şi mine, drag tată. 35. Iară el zise: vine frate-tău cu hicleşugul şi luo blagosloveniia ta. 36. Zise derept aceaia Isav: bine că i-e numele Iacov, că amu de doao ori m-au călcat, dentîiu luo naşterea mea şi iaca acmu blagosloveniia încă mi-au luat. Şi zise: n-ai ţinut şi mie varece blagoslovenie? 37. Răspunse Isac şi zise lui: domn am pus el pre tine şi toţi fraţii săi slugi lui am pus; cu grîu şi vin întregit-am el. Ce voiu mai face cu tine, drag fiiul mieu? 38. Dzise iară Isav tătîni-său: au numai o blagoslovenie ai, drag tată? Blagosloveaşte şi mine, drag tată, şi glasul său rădicînd plînse. 39. Răspunse Isac tată-său şi zise: iaca, unde veri lăcui gras va fi pămîntul şi în roa ceriului din sus va fi blagosloveniia ta. 40. Cu arma te veri hrăni şi fratelui tău veri sluji. Fi-va atare vreame cum tu încă veri domni şi giugul lui de pre grumadzii tăi lepăda-veri.
      [93] 41. Urrîia derept aceaia Isav pre Iacob derept blagosloveniia care era blagoslovit pre el tată-său şi dzise într-înima sa: curînd va veni vreamea amărăciuniei tătăni-mieu, că pre frate-mieu Iacob omorî-voiu. 42. Spuseră Răvecăei beseada lui Isav, feciorului mai mare al său şi tremiţînd chiemă Iacov feciorul cel mai mic şi zise lui: iaca, Isav, frate-tău, cu moarte să laudă ţie.
      43. Acmu derept aceaia, drag fiiu, ascultă glasul mieu: scoală-te şi fugi în Haran, la frate-mieu Laban 44. şi rămîi acolo puţinea vreame, pînă se va turna turbureala frăţini-tău, 45. şi pînă cînd mîniia lui de pre tine întoarce-se-va şi va uita ceaia ce pre el ai făcut. După aceaia după tine trimite-voiu şi de acolo aduce-te-voiu, derept ce m-aş despărţi într-o zi de amîndoi.
      46. Şi Răveca zise lui Isac: urîiu viiaţa mea printru featele lui Het, carele sînt ca featele cestui pămînt, ce aş folosi cu viaţa mea.
      
      CAP 28.
      
      1. La el chiemă derept aceaia Isac pre Iacov şi blagoslovi el şi porînci lui aşa dzicînd: dintru featele Canaanului muiare să nu iai. 2. Ce te scoală şi pasă în Mesopotanie [94] la Betuel la casa tatălui mîni-ta şi acolo ia muiare ţie dintru featele lui Laban, fratelui mîni-ta. 3. Atotputearnic Domnezeu acela te blagoslovească, sporească şi înmulţească, cum oamet mare să fii. 4. Şi-ţi dea ţie blagosloveniia lu Avram, ţie şi săminţeei tale într-una, cum să poţi birui acest pămînt în care nimearnic eşti, care Domnezeu lu Avram au dat. 5. Lasă derept aceaia Isac pre Iacov şi duse-se la Mesopotamie la Laban, feciorul lui Betuel Siriianul, la fratele Răvecăei, muma lu Iacov şi Isav.
      6. Cînd amu văzu Isav cum Isac au blagoslovit pre Iacov şi cum că au tremes la Mesopotamie, cum să ia acolo lui muiare şi cum cînd au blagoslovit el au lăsat lui: din featele lui Canaan nu lua ţie muiare, 7. şi cum Iacov au îngăduit tătîni-său şi mîni-sa şi au mers la Mesopotamie, 8. văzînd şi aceasta Isav cum Isac tată-său nu bucuros veade pre featele lui Canaan, 9. mearse la Izmail şi desupra muierile lui, luo şi pre Mahala, fata lui Izmail, fiiu lui Avraam, sora lui Nabaot.
      10. Iacov iară se duse den Verjava şi duse-se la Haran. 11. Şi sosi la un loc şi acolo mase noaptea, că soarele era apus şi o piiatră luo acolo în loc şi puse supt cap şi acolo tocma în loc adurmi. 12. Şi văzu în vis: [95] şi iaca o scară stă pre pămînt căriia vîrvul agiunge la ceriu şi iaca îngerii lui Domnedzeu suiia sus şi pogorîia gios.
      13. Şi Domnezeu pre scară răzimat era şi zise: eu sînt Domn a tătîni-tău Avraam Domnezeu şi a lui Isac Domnezeu, acest pămînt pre carele zaci ţie voiu da şi seminţeei tale. 14. Sămînţa ta va fi aşa ca prahul pre pămînt şi te veri întinde la apus şi la răsărita soarelui, la miiazănoapte şi la amiazăzi şi în tine şi în sămînţa ta blagoslovi-se-vor toate rudele pre pămînt. 15. Şi iaca eu cu tine sînt şi te voiu feri oareîncătruo veri mearge şi iară înapoi aduce-te-voiu aicea la acest pămînt, că nu te voiu lăsa pînă atunce pînă nu voiu isprăvi aceaia ce ţie am zis. 
      16. Cînd amu Iacov era deşteptat din somn zise: adevăr Domnul iaste în cest loc şi eu n-am ştiut, 17. că se înfricoşă derept aceaia zise: cît tare cutremurat cest nu e aicea altă, numai casa lui Domnezeu şi poarta ceriului. 18. Dins de demîneaţă sculă-se Iacob şi luo acea piiatră carea supt cap era pus şi puse pre semn şi deasupra uleu vărsă pre ea. 9. Şi chiemă acel loc Betel, că mainte oraşului era numele Luzd.
      [96] 20. Şi Iacov făgăduită făgădui şi zise: să Domnezeu fure cu mine şi mă va păzi pre ceastă cale pre carea sînt acmu şi-mi va da pîine a mînca şi veşminte a mă îmbrăca 21. şi iară cu pace mă va aduce la casa tătîni-mieu şi Domnul Domnezeul mieu va fi.
      22. Şi acea piiatră care-am pus pre semn, casă lui Domnezeu să fie şi în tot varece veri da mie, dejmă da-voiu ţie.
      
      CAP 29.
      
      1. Purcease derept aceaia Iacov şi mearse la pămînt cătră răsărita soarelui. 2. Şi cînd văzu o fîntînă în cîmp lîngă care trei cîrdure de oi zăcea, că den fîntînă obiceaiu era a adăpa oile şi o piiatră mare era pre gura fîntîniei. 3. Şi acolo se aduna toate oile şi răsturnînd piiatra despre gura fîntîniei şi oile adăpa şi piiatra iară la gura fîntîniei rădica.
      4. Şi Iacov zise păstorilor: dragi fraţi, de unde set? Şi răspunseră: din Haran sîntem. 5. Şi dzise lor: cunoaşteţi pre Laban, feciorul lui Nahor? Răspunseră: bine cunoaştem. 6. Zise iară lor: bine-i lui? Răspunseră: bine, iaca aicea vine Rahila, fata lui cu oile. 7. Şi zise: încă prea devreame iaste şi nu-i vreame [97] încă a mîna acasă oile, adăpaţi mainte oile şi păsaţi şi le paşteţi. 8. Răspunseră: nu poate pînă toate oile aicea nu se adună şi piiatra despre uşa fîntîniei nu se răstoarnă cum să adape oile. 9. Cînd încă grăiia cu ei, vine Rahiila cu oile tătîni-său, că ea păştea oile. 10. Cînd amu văzu Iacov pre Rahiila, fata lui Laban fratelui mîni-sa şi oile lui Laban fratelui mîni-sa, acolo mearse şi răsturnă piiatra de pre gura fîntînii şi adăpă oile lui Laban, fratelui mîni-sa. 11. Şi sărută pre Rahiila şi cu glas mare plînse, 12. şi spuse ei cum că ară fi frate tătîni-său şi fecior Răvecăei. Rahiila iară curse şi spuse tătîni-său.
      13. Cînd amu Laban auzi cum Iacov, feciorul soru-sa acolo au venit, curse înainte, îmbrăţişe-l şi-l sărută şi-l duse la casa lui. Cînd amu era auzit oca venitului lui Iacov, 14. zise: osul mieu şi carnea mea eşti. Şi deacă era venit o lună 15. dzise Laban lui Iacov: au unde eşti mie frate, în har sluji-veri mie? Spune-mi ce simbrie pofteşti.
      16. Laban iară doao feate avea: ceii mari era numele Liia, ceii mai mici era numele [98] Rahiila. 17. Ce Lieei era ochii moi, Rahila era frumoasă de stat şi podobită la căutătură. 18. Iacov iară iubiia pre Rahila şi zise: 7 ani sluji-voiu ţie derept Rahiila, fie-ta cea mai mică. 19. Laban răspunse: mai bine cum să dau ţie decît altuia, rămăni la mine. 20. Sluji derept aceaia Iacov derept Rahila 7 ani şi numai neşchite zile păru lui prince că prea iubiia ea. 21. Iacov zise lui Laban: dă-mi amu muiarea mea, că au venit vreamea să întru la ea. 22. Laban iară adună toţi oamenii acelui loc şi tocmi nuntă. 23. Seară iară luo pre Liia, fata lui, şi duse înlăuntru la Iacov şi el întră la ea. 24. Şi Laban deade Silfa slujnica, feateei să fie slujnică. 25. Demîneaţa iară adecă, iaca, Liia. Dzise derept aceaia Iacov lu Laban: derept ce ai făcut aceasta pre mine? Au nu derept Rahiila am slujit? dară derep-ce m-ai celuit? 26. Laban răspunse: nu-i obiceaiu pre pămîntul nostru cum cea mai mică înaintea ceii mai mari să mărităm. 27. Sfîrşaşte cu ceasta săptămîna de nuntă, ceaia alaltă încă ţie voiu da, derept slujba a 7 ani, cu carea slujaşte mie de acmu înainte. 28. În acest chip făcu Iacov şi sfîrşi [99] săptămîna de nuntă. Pre Rahila încă, fata lui, deade lui muiare. 29. Şi Laban deade slujnica Vala Rahileei. 30. Întră iară Iacov la Rahila şi pre Rahila mai vîrtos iubiia decît pre Liia. Şi sluji lui Laban după aceaia 7 ani. 31. Văzînd iară Domnul cum Lie nu-i era dragă, plodnică feace ea, pre Rahila iară fără plod. 32. Şi Liia fu tăroasă şi născu un fecior şi-l chiemă Ruvin, aceaia zicînd: căutat-au Domnul nevoia mea, iubi-mă-va acmu domnu-mieu. 33. Şi iară fu tăroasă şi născu fecior şi zise: că au ascultat Domnul cum că nu-s dragă, derept aceaia deade şi cesta; şi-l chiamă Simeon. 34. A treia oară încă fu tărroasă şi născu feciorul şi zise: acmu iară la mine se va turna domnu-mieu, că trei feciori am născut lui; derept aceaia chiamă el Levi. 35. A patra oară încă fu tăroasă născu fecior şi zise: acmu har dau Domnului; derept aceaia chiamă-l Iuda. Şi stătu de-a naşterea.
      
      CAP 30
      
      1. Văzînd iară Rahiila cum că nu naşte lui Iacov, zavistiia pre soru-sa şi [100] zise lui Iacov: dă-mi feciorii miei, să nu veri da muri-voiu. 2. Iacov iară se mînie pre Rahila şi zise: nu sînt Domnezeu cine zgăului tău plod nu va să dea.
      3. Zise Rahila: iaca, aicea Bala, slijnica mea, întră la ea cum să nască pre genughele meale cum să mă întram prin ea. 4. Muiare deade derept aceaia pre Bala, cum să fie lui Iacov pre slujnica ei.
      Şi Iacov întră la Bala, 5. şi fu tărroasă şi născu lui Iacov ficiorul. 6. Şi dzise Rahila: Domnezeu au giudecat grija mea şi au ascultat  glasul mieu şi feciorul au dat mie; derept aceaia chiamă-l Dan. 7. Iară fu tăroasă Bala, slujnica Rahileei, şi născu lui Iacov al doilea fecior. 8. Şi zise Rahila: aseaminea au făcut mine Domnezeu cu soru-mea: şi chiemă el Netalim.
      9. Cînd văzu Liia cum că era stătută de-a naşterea luo slujnica ei Zelfa şi lui Iacov deade muiare. 10. Născu derept aceaia Zelfa, slujnica Lieei, lui Iacov un fecior. 11. Şi zise Liia: bine fu; şi chiemă el Gad. 12. După aceaia Zelfa, Lieei slujnica, născu lui Iacov al doilea fecior. 13. Şi zise Liia: bine iaste mie lucrul, [101] că mine ferecată vesti-vor featele; şi chiemă el Asir.
      14. Ruven ieşi la secerătură la vreamea secerăturiei şi află în cîmp mandragora şi duse mîni-sa Lieei. Şi dzise Rahiila Lieei: rogu-te, dă-mi cea mandragora a ficiorului tău. 15. Răspunse Liia: au nu-i destul cum că ai luat domnu-mieu, ce încă veri să iai şi mandragora a feciorului mieu? Zise Rahiila: ni batăr, să se culce cu tine derept mandragora a ficiorului tău.
      16. Cînd amu Iacov seara den cîmp vine, mearse Lie înaintea lui şi zise: la mine vino, că te-am cumpărat cu mandragora al ficiorului mieu; şi cu ea durmi în acea noapte. 17. Şi Domnezeu ascultă pre Liia, fu derept aceaia tăroasă şi lui Iacov al cincile ficior născu. 18. Şi zise: plătit-au mie Domnezeu, cum slujnica mea am dat domnu-mieu; şi chiemă el Izahar. 19. Liia iară fu tăroasă şi născu lui Iacov al 6 ficior. 20. Şi zise: bine m-au dăruit Domnezeu mine, amu iară cu mine va lăcui domnu-mieu, că 6 feciori am născut lui; şi chiemă el Zavolon. 21. După acesta născu o fată şi o chiemă Dina. 22. Domnezeu iară pomeni de Rahila şi căută de ea şi plodnică fece ea. [102] 23. Fu derept acea tăroasă şi născu un fecior şi zise: Domnezeu au luat de pre mine împutăciunea. 24. Şi chiemă el Iosif şi zise: dea Domnul Domnedzeu cătră acesta şi alt fecior.
      25. Cînd amu Rahila era născut pre Iosif zise Iacov lui Laban: slobozeaşte-mă să mă duc la locul mieu şi la pămîntul mieu. 26. Dă mie muierile meale şi feciorii miei derept carii am slujit ţie, să mă duc, că tu ştii în ce chip am slujit ţie. 27. Zise Laban lui: să ţi se afle voia. Cu adevăr am conoscut cum Domnedzeu au blagoslovit mine dirept tine. 28. Spune mie simbriia ta şi da-ţi-voiu.
      29. Iacov iară răspunse: tu ştii cum am slujit eu ţie şi cît dobitoc ai avut la mine. 30. Puţinel dobitoc era cînd eu la tine am venit, acmu iară prea tare se-au înmulţit şi Domnezeu te-au blagoslovit, prince am fost cu tine. Cade-se amu cum eu încă la casa mea să caut. 31. Şi Laban zise: ce să-ţi dau ţie? Dzise Iacov: nemică nu-mi da, ce deacă veri face ce voiu pofti, iară voiu paşte şi păzi oile tale.
      32. Preîmbla-voiu astăzi toate oile tale şi voiu aleage oacărăle şi pistruile oi, şi negrii dintru miei şi pistruile capre şi ce va fi pistruiu şi oacăr va fi [103] fi simbriia mea, 33. şi toate carele nu vor fi pistrui şi oacără, sau să nu fure neagre între miei şi capre, ca marhă de furat să fie la mine.
      34. Zise Laban: ni batăr, aşa să fie cum dzici. 35. Şi tocma în aceaia zi alease pre pistruile şi  oacărăle areţii şi toate pistruile capre, în toate în care era oarece alb şi tot oarece era negru între miei şi la mîna ficiorilor lui deade. 36. Şi îmblatul de trei dzile pămînt puse între el şi între Iacov şi Iacov păştea lui Laban alalte oi.
      37. Iacov iară luo nuiale verzi de mesteacăn, de alun şi de castan şi trăsuri albe beli pre iale, cum să vadză albul lemnului. 38. Puse nuialele care era belite la albie a scos de adăpătoare, cum cînd ară veni oile pre aceastea să caute 39. şi pre aceastea căutînd prinseră-se derept aceaia oile desupra nuialelor şi fătară pistrui şi oacără şi şute. 40. Şi despărţi Iacov miei şi ceia ce despărţi duse la oile pistrui şi neagre lui Laban şi tocmi lui şi cîrd usebi carele nu deade la oile lui Laban. 41. Cînd derept aceaia fruntea oilor slobodzi într-una şi punea nuiale în crepă înaintea oilor cum desupra nuialelor să se prindză. [104] 42. Ce cînd ceale reale slobodzi într-una, nuiale nu punea în crepă, derept aceaia ceale reale se veniia lui Laban, ce ceale mai bune lui Iacov. 43. În acest chip îmbogăţi tare omul şi fură lui oi multe, slujnice, slugi, cămile şi asini.
      
      CAP 31.
      
      1. Auzi iară Iacov beseada feciorilor lui Laban, cum că dzicea: Iacov toată marha tătîni-nostru au apucat şi din marha tătîni-nostru au tocmit toată această bogăţie. 2. Văzu derept aceaia obrazul lui Laban şi iaca nu era aşa cătră el ca ieri şi mainte. 3. Şi zise Domnul lui Iacov: toarnă-te la pămîntul tătîni-tău şi la rudele tale şi eu cu tine voiu fi.
      4. Tremease derept aceaia Iacov şi la el chiemă pre Rahiila şi Lia la cîmp la oile lui. 5. Şi dzise lor, muierilor: eu văzu că faţa tatălui vostru cum nu e aşa ca ieri şi mainte, ce Domnezeul tătîni-mieu au fost cu mine.
      6. Şi voi ştiti cum cu toată puteare am slujit tătîni-vostru. 7. El iară mine au celuit şi amu de dzeace ori au schimbat simbriia mea, ce Domnedzeu n-au îngăduit cum să-m facă pagubă. 8. Cînd aceasta dzicea: pistruiele să fie birul tău, toată turma pistruiu fătă, cînd [105] iară zicea: albele să fie simbriia ta, toată turma albe fătă. 9. Luat-au derept aceaia Domnezeu marha tătîni-vostru şi mie au dat.
      10. Că cînd au venit vreamea de-a slobodzirea într-una rădicînd eu ochii miei şi vădzuiu în vis şi iaca areţii suiia pre tărcate şi pistrui şi şute. 11. Şi îngerul lui Domnezeu dzise mie în somn: Iacove! Şi eu răspunşu: iaca, icea sînt. 12. El iară dzise: rădică ochii tăi şi priveaşte, areţii suie pre tărcate şi pistruie şi pre şute, că toate am văzut acealea care Laban pre tine au făcut. 13. Eu sînt acel Domnedzeu îm Betel, unde tu piiatra unseşi şi unde mie făgădaş făgăduişi. Scoală, derept aceaia, şi ieşi den cest pămînt şi pasă iară la pămîntul rudelor tale. 15. Şi răspunse iară Rahila şi Lia şi dziseră lui: iaca, nu e noao nice parte, nice ocină la casa tătîni-nostru. 15. Iaca, aşa au ţinut noi ca neşte striini, că îm preţ ne-au vîndut şi preţul nostru au amistuit. 16. Derept acea Domnezeu au luat a tătîni-nostru bogăţiia lui şi noao şi ficiorilor noştri au dat; derept aceaia fă acealea toate ce Domnedzeu au dzis ţie.
      17. Sculă-se derept aceaia Iacob şi pre cămile puse ficiorii şi muierile lui. 18. Şi luo toate dobitoacele şi toată marha carea în [106] Mesopotamie au făcut, cum să meargă, la tată-său Isac, la pămîntul lui Canaan. 19. Laban iară era mers a tunde oile lui şi Rahila pre idolii tătîni-său furase. 
      20. În acest chip fură Iacob inima lui Laban Siriianului, cu aceaia cum că nu deade în ştire cum că va să fugă. 21. Fugi derept aceaia el şi tot aceaia ce era a lui, sculă-se, trecu pre apă şi nemeri pre deal lui Gheliiad.
      22. A treia dzi spuseră lui Laban cum Iacov au fugit. 23. Şi lîngă el luo fraţii lui şi îmblet de şapte dzile goni pre el şi-l agiunse pre muntele Gheliiadului.
      24. Ce Domnedzeu mearse la Laban Siriianul noaptea în somn şi zise lui: caută cum nemică nu grăi lu Iacob fără ce e bine. 25. Agiunse derept acea Laban pre Iacob. Iacob iară era întins cortul lui pre deal. Laban încă cu fraţii lui întinse cortul lui pre deal Gheliiadului. 26. Şi dzise Laban lu Iacov: ce-ai deres cum că ai furat inima mea şi featele meale ai adus ca cu arma luate? 27. Căce ai fugit fără ştirea mea, căce nu mi-ai dat în ştire cum să te petreacem cu veselie şi cu cîntece, cu glas de tîmpene şi cu glasde ceateră? 28. N-ai neci lăsat să sărut feciorii şi featele meale, dzău, nebuneaşte ai făcut. 29. Den [107] agiutoriul lui Domnezeu că aş avea puteare cum să stric voao, ce Domnezeul părinţilor voştri au grăit mie ieri aşa, zicînd, cum nemică nu grăi lui Iacob altă, fără bine. 30. Ni, deaca amu ai vrut să te duci şi aşa tare ai jeluit la casa tătîni-tău, derep-ce ai furat domnedzeii miei? 31. Iacov răspunse şi zise lui Laban că mă temuiu şi aceaia gîndiia că vei despărţi featele tale de la mine. 32. La cine domnezeii tăi veri afla, icea naintea fraţilor noştri să moară; caută la mine ce iaste al tău şi-l ia. Iacov nu ştiia cum Rahila au furat ei. 33. Întră derept aceaia Laban în cortul lu Iacov şi a Liei şi a doao slujnice, nemică nu află; şi den cortul Lieei mearse în cortul Rahileei. 34. Rahila luo bodzii şi-i puse supt paiele cămilelor şi şăzu desupra. Laban pipăi tot cortul şi nemică nu află. 35. Şi Rahila dzise tătîni-său: drag doamne, nu-ţi fie greaţă cum că nu mă poci scula înaintea ta, că după obiciaiul muierilor mi-e lucrul. Nu află derept aceaia bodzii, nu să tare-i căuta.
      36. Şi Iacov se mînie şi se certă cu Laban şi dzise lui: ce strîmbătate am făcut şi ce am greşit, cum aşa vîrtos te aţiţaşi pre mine, în aleanu-mi?  37. Toate unealtele caseei [108] ai pipăit şi ce ai aflat din unealtele caseei tale? Grămădeaşte aicea înaintea a lor miei şi a lor tăi fraţi, cum să facă leage între noi. 38. Iacă, 20 de ani am fost la tine, oile tale şi caprele n-au fost stearpe, areţii oilor tale n-am mîncat. 39. Care gadinele au rupt n-am adus ţie, ce mie au fost a plăti, den mîna mea ai poftit acealea care noaptea sau zua au furat. 40. Dzua zăduhul m-au dosădit, noaptea frigul şi somnul se-au depărtat de ochii miei. 
      41. Aşa am slujit în aceşti 20 de ani în casa ta, 14 derept featele tale şi şase derept oi; simbriia mea de zeace ori ai schimbat. 42. Să tatălui mieu Domnezeu, lui Avraam Domnezeu şi lui Isac frica cu mine n-au vrut fi, acmu încă în deşert m-ai vrut slobozi, ce Domnezeu au căutat munca mînulor meale şi te-au certat ieri. 
      43. Laban răspunse şi dzise lui Iacov: aceastea feate featele meale şi ceşti ficiori feciorii miei şi aceaste ciurde ciurdele meale şi tot ce vezi sînt ale meale; ce pociu face eu astădzi featelor meale şi feciorilor a featelor meale carii au născut? 44. Vino, derept aceaia şi eu şi tu să facem legătură care să fie mărturisitură între mine şi între tine.
      [109] 45. Luo derept aceaia Iacov o piiatră şi rădică pre semn. 46. Şi dzise fraţilor lui: culeageţi pietrile; şi luară pietrile şi într-o grămadă grămădiră desupra grămădziei mîncară. 47. Şi Laban chiemă grămada mărturisituriei, Iacov iară chiemă, Galad sau Ghelead.
      48. Şi zise Laban: această grămadă astăzi mărturie să fie între mine şi între tine, derept aceaia chiiamă acea grămadă Galaat, grămada mărturisituriei. 49. Că aceasta dzise: să caute Domnezeu între noi cîndu ne vom despărţi unul de cătră alalt. 50. Să veri dosădi featele meale sau asupra lor alte muieri veri lua, nime nu e aicea cu noi; iacă, Domnedzeu fie mărturie între mine şi între tine. 51. Şi zise Laban iară lu Iacov: iaca, această grămadă şi iaca cest semn care eu am rădicat între mine şi între tine.
      52. Mărturisitură fie această grămadă şi acest semn cum din această grămadă nu voiu mai treace la tine, tu încă să nu vini dencoace de grămadă pre stricare. 53. Domnedzeul lu Avraam şi Domnezeul lu Nahor şi Domnedzeul părinţilor acestora să giudece între noi. 54. Şi Iacov giură lu Laban pre frica tătîni-său lui Isac. Iacov iară giunghe pre acel deal şi chiemă fraţii lui cum cu el să mînce. [110] Mîncară şi acolo maseră pre cel munte. 55. Demîneaţa iară sculă-se Laban, sărută pre feciorii şi featele şi blagoslovi pre ei şi ducîndu-se mearse iară la locul lui.
      32 1. Iacov iară mearse pre calea lui şi îngerii Domnului vineră înaintea lui. 2. Şi cînd vădzu ei zise: gloata lu Domnezeu aceasta şi chiemă acel loc Mahanaim.
      
      CAP 32.
      
      3. Iacob iară sol tremease înaintea lui la Isav, frate-său, pre pămînt Seir, în ţinutul lui Ebom. 4. Şi lăsînd lor aceasta zise: aceasta spuneţi domnului mieu, lui Isav: sluga ta Iacov aceasta zise: tot pînă acmu la Laban am fost. 5. Şi sînt mie dobitoace, asini, oi, slugi şi slujnice şi am tremes cum aceasta ţie domnu-mieu să-ţi spune, cum iertare să dobîndesc înaintea ochilor tăi. 16. Solii vineră la Iacov şi aceasta ziseră: dusu-ne-am la frate-tău Isav şi, iaca, vine ţie înainte însuşi cu 400 de bărbaţi. 7. Iacob iară tare se spămîntă şi tare tremura şi despărţi oamenii carii cu el era şi oile, boii şi cămilele pre doao gloate. 8. Şi zise: deaca Isav pre o gloată va veni şi va fi bătut, altă va scăpa. 9. Şi iară zise Iacob: [111] Domnezeul lui Avraam tatălui mieu şi Domnezeul lui Isac tatălui mieu, Doamne, cela ce mie zise aceasta: pasă iară la pămîntul tău şi la casa ta şi bine voiu face cu tine, 10. nedestoinic sînt pre toată milostivniciia şi credzuţia ta care-ai făcut cu mine sluga ta, că nu-mi era mai mult decît un toiag cînd am trecut apa Iordanului şi acmu pre doao turme am crescut, 11. rogu-te slobodzeaşte-mă den mîna fratelui mieu Isav, că mă tem de el cum să nu vine şi să nu bată mine şi muma cu feciorii într-una. 12. Tu ziseşi: bine face-voiu cu tine şi sămînţa ta pune-voiu ca năsipul măriei carea omul de mulţie nu poate număra.
      13. Şi acolo în aceaia noapte durmi şi luo din acela ce era la mînă darure fratelui său, lui Isav: 14. 200 de capre, 20 de ţapi, 200 de oi, 20 de areţi, 15. 30 de cămile sugătoare, cu mînzii depreună, 40 de vaci, 10 tauri, 20 de mîcicoie cu 10 mînzi depreună 16. şi deade la mîna slugilor lui toate cîrdurile usebi, usebi, şi zise lor: duceţi-vă înaintea mea şi lăsaţi loc mijloc între cîrdure. 17. Şi lăsă celuia dintîiu şi zise:
      Cînd frate-mieu Isac tîmpina-va voi şi întreba-va zicînd: la cine te ţini şi încătruo [112] mergi şi a cui e aceasta ce înainte mîni? 18. Aşa ziceţi: a slugiei tale lui Iacov şi darure care au tremes domnului său lu Isav şi iaca el încă după noi vine. 19. În acest chip lăsă şi al doile şi al treile şi tuturora carii după cîrdure mergea zicînd: cum v-am zis aşa grăiţi lu Isav, cînd vă veţi tîlni cu el. 20. Aceasta încă ziceţi: iaca, el însuşi încă vine după noi, că aceasta gîndiia: dezmîniia-voiu el cu darurile care înainte merg şi după aceaia mă voiu tîlni cu el, doară va cruţa mie. 21. Înaintea lui mearse derept aceaia darul şi el în aceaia noapte rămase la gloată. 22. Şi se sculă noaptea, luo 2 muierile a lui şi 2 slujnice şi 11 feciorii lui şi Iacov la vad mearse, 23. şi luo ei, trecu pre apă şi trecu toate a varece era a lui. 24. Şi numai el rămase însuşi.
      Luptă-se iară cu Iacov un bărbat, tocma pînă la răvărsatul zorilor. 25. Şi cînd văzu cum că nu poate învince lovi lui Iacov osul cliciului şi osul cliciului în luptare scrinti-se. 26. Şi zise: lasă-mă, că se răvarsă zorile. El iară răspunse: nu te voiu lăsa numai deaca mă veri blagoslovi. 27. Şi el zise: cum te chiamă? Răspunse: Iacov mi-e numele. 28. El iară zise: după aceasta nu fie ţie Iacov [113] numele, ce Izdrail, că spre Domnezeu ai învins, cu cît mai tare învince-veri oamenii.
      29. Şi Iacov întrebînd el dzise: spune-mi cene ţi-e numele, El dzise: căce întrebi numele mieu? şi tocma aşişi blagoslovi el. 30. Şi Iacov chiemă acel loc Pnuel, că pre Domnezeu faţă făţişi  am văzut şi sufletul mieu se-au mîntuit. 31. Şi cînd pre Pnuelu era trecut răsări soarele lui şi cliciul şchiopăta. 32. Şi derept aceaia ficiorii lu Izdrail tot pînă în zua de astăzi nu mănîncă vîna cliciului, derept aceaia unde au fost lovit lui Iacov vîna cliciului.
      
      CAP 33.
      
      1. Iacov iară rădică ochii săi văzu, şi iaca vine Isav cu 400 de bărbaţi. Şi rupse feciorii la Lia, la Rahiila şi la doao slujnice. 2. Şi slujnicele înainte stătură cu ficiorii lui depreună, şi pre Liia cu ficiorii ei după aceaia pre Rahila cu Iosif dinapoi. 3. Şi înaintea lor mergînd de 7 ori plecă-se pre pămînt pînă la frate-său sosi. 4. Isav iară înaintea lui curse la el, strînse în braţe şi-l sărută şi plînseră. 5. Rădicînd iară Isav ochii văzu muierile şi ficiorii şi zise: cine sînt aceastea cu tine? Răspunse: [114] feciorii cu carii Domnezeu au dăruit pre sluga ta. 6. Şi slujnicele vineră înainte cu feciorii şi se plecară înaintea lui.
      7. Vine înainte Ilie cu ficiorii săi şi se plecară. După aceaia vine înainte Iosif şi Rahila, ei încă se plecară înaintea lui.
      8. Zise iară Isav: derep-ce era bune toate aceale şireagure carele înainte tîlniiu? Răspunse Iacov: cum să aflu milă la Domnezeu. 9. Zise Isav: destule am eu, drag frate, ţine ţie a tale. 10. Răspunse Iacov: nu aşa, rogu-te, ce să am aflat milă la tine, ia de la mine cest dar, că nu văzuiu aimintri obrazul tău, ca a lui Domnezeu, fie cu voie bună cătră mine. 11. Ia ceastă bunătate, rogu-te, ce am adus ţie, că bine au făcut cu mine Domnezeu, şi de tot destul am; şi-l sili pre el şi luo.
      12. Şi zise Isav: blăm, să meargem şi eu voiu mearge înaintea ta. 13. Răspunse Iacov, zise lui: doamne, bine ştii cum că feciori nătari am cu mine, dobitoc şi vaci a făta şi să le vor prea mîna, muri-vor într-o dzi toate ciurdele. 14. Meargă domnu-mieu înaintea slugiei sale, eu încă cătelin mearge-voiu după el, cum dobitoacele şi feciorii vor putea mearge, pînă voiu agiunge la domnu-mieu în Seira.
      15. Zise iară Isav: să-ţi las dară cîţiva dintre [115] acei oameni cari-s cu mine, să rămîne cu tine pre cale. Răspunse Isav: nu lipseaşte, destulu-i să am aflat milă la domnu-mieu. 16. Turnă-se  derept acea Isav în aceaia dzi pre calea sa, cătră Seira. 17. Iacov iară se duse în Sohot şi făcu casă şie şi dobitoacelor poieţi, de unde chiemă numele acelui loc Suhot. 18. După aceaia mearse Iacov în Salim, în oraşul Sihemului, care iaste în pămîntul a Canaanului, după ce ieşise din Mesopotamiia şi şedzu împrotiva acelui oraş. 19. Şi cumpără o parte de pămînt de la feciorii lu Emor, cela ce era tatăl Sikhemului într-o 100 de florinţi de aur. 20. Şi aciiaşi întinse cortul şi feace un oltariu şi chiemă într-agiutoriu spre acela numele putearnic Domnezeului lu Israil.
      
      CAP 34. 
      
      1. Dina iară, fata Liei, carea născuse lu Iacov, mearse afară cum să vadză featele acelui pămînt, 2. pre carea cînd o ară fi văzînd Şikhem Heteuş, ficiorul lui Hemor, carele era domn acelui ţinut, apucă-o pre ea şi durmind cu ea o ruşină. 3. Şi se lepi inima lui cătră Dina, cătră [116] fata lu Iacov şi iubiia pre acea fată, cu cuvînt frumos încă grăi ei. 4. Şi zise Şikhem tătîni-său, lui Hemor: ia mie ceastă fată să-mi  fie muiare.
      5. Auzi iară Iacov că fata lui Dina ară fi ruşinată şi feciorii lui era în cîmp la dobitoc şi tăcu mulcom pînă vineră acasă.  7. Şi cînd ară fi auzind aceasta, cu greu luară aceştia bărbaţi şi foarte se mîniiară, cum acest lucru spurcat el ară fi făcînd pre Israil, durmind cu fata lui Iacov, că acestui lucru n-au vrut trebui să fie.
      8. Grăi iară Hemor cu ei şi zise: inima ficiorului mieu lui Şikhem i s-au lepit cătră fata voastră, rogu-vă, daţi-o lui să-i fie muiare. 9. Să tocmim între noi cuscrie, daţi noao featele voastre şi featele noastre luaţi voi, 10. şi lăcuiţi cu noi, cest ţinut fie în putearea voastră, lăcuiţi şi tîrguiţi într-însul şi-l biruiţi. 11. Şikhem încă zise tatălui  Dineei şi fraţilor ei: lasă aflu voie la voi şi săva ce veţi zice mie, aceaia o voiu da. 12. Adaoceţi la mine zeastrea şi ceareţi darure şi bucuros voiu da, oarece veţi ceare, numai [117] daţi mie fata voastră să-mi fie mie muiare.
      13. Răspunseră derept aceaia feciorii lu Iacov lui Şikhem şi tătîni-său, lu Hemor, cu alnicie prence cum pre soro-sa pre Dina o ruşinase. 14. Şi ziseră lui: nu putem noi face aceasta cum soro-noastră să o dăm a oamini netăiaţi împregiur, că ară fi lucru de osîndă. 15. Ce derept aceaia voia voastră face-vom, să veţi aşa fi ca şi noi, şi să se va tot omul carele cap de bărbat fi tăind împregiur. 16. Atunci featele noastre vom da voo şi ale voastre vom lua noo şi vom lăcui cu voi şi vom fi unii oamini. 17. Iară să nu vă veţi tăia împregiur lua-vom sus soro-noastră şi o vom aduce.
      18. Plăcu acest cuvînt lu Hemor şi feciorului lui, Şikhem. 19. Şi cel tinăr nu vru de să treacă acest lucru, că vîrtos tare îndrăgiia fata lui Iacov şi de toţi era în mai mare cinste la casa tătîni-său.
      20. Mearseră derept aceaia Hemor şî Şikhem, feciorul lui, în poarta oraşului şi grăiră orăşanilor, zicînd aceasta: 21. aceşti bărbaţi sînt cu noi îm pace şi li-e voia să lăcuiască în pămîntul nostru şi să tîrguiască, pămîntul înaintea lor destulu-i mult, derept acea featele lor să le luom să ne fie noao muieri şi featele noastre să le dăm lor. [118] 22. Ce aşa ne vor face voia, cum să lăcuiască cu noi şi cu noi să fie unii oamini, să tot capul de bărbat între noi se va tăia împregiur, cum şi ei sînt împregiur tăiaţi. 23. Dobitocul lor şi bunătatea şi tot săva ce au ei al nostru va fi, numai cum pre aceasta să îngăduim şi cu noi să poată lăcui.
      24. Îngăduiră derept aceaia lui Hemor şi ficiorului lui Şikhem toţi aceia carii pre poarta oraşului lor ieşiia afară şi întra înlăuntru şi tăiară împregiur toţi bărbăteasca parte, carii în oraşul lor era.
      25. Şi a treia dzi cînd orăşanii ară fi în dureare ranelor, apucară doi ficiori a lui Iacov, Simeon şi Levi, fraţii Diniei, cine arma sa şi cu mare hrăborie întrară înlăuntru în oraş şi pre toţi bărbaţii omorîră. 26. Omorîră şi pre Hemor şi pre feciorul acestuia Şikhem cu arme ascuţite şi afară aduseră pre Dina den casa lu Şikhem şi se duseră. 27. Ficiorii iară a lu Iacov căzură pre cei omorîţi şi prădară oraşul derept această ocă unde ruşinase pre soro-sa. 28. Oile încă, boii şi asinii şi pre tot oarece era în oraşu şi în cîmp apucară, 29. şi tot varece avea, toţi porobocii şi muierile acelora [119] duseră prinşi şi prădară tot oarece era în casele lor. 30. Zise iară Iacov lu Simion şi lu Levi: făcut mie răzmiriţă şi urîciune la hananiiani şi la fereziiani, carii lăcuiesc pre cest pămînt. Eu iară sînt cu puţinei, adunase-vor pre mine şi mă vor bate şi voiu peri eu cu toată casa mea într-una. 31. Răspunseră iară: însă aşa au vrut trebui să facă cu soru-noastră ca şi cu o curvă?
      
      CAP 35.
      
      1. Zise iară Domnezeu lu Iacov: scoală-te şi pasă în Vethealiu şi lăcuiaşte acolo: fă acolo un oltariu acelui Domnezeu care se-au ţie arătat, cînd fugiiai denaintea lu Isau, fratelui tău.
      2. Şi zise Iacov caseei sale şi tuturor acelora carii era cu el: lepădaţi de la voi domnezeii striini carii sînt între voi şi vă curăţiţi, schimbaţi-vă şi veşmintele voastre, 3. că sculîndu-ne în Vetheal vom mearge sus şi acolo oltariu vom face lu Domnezeu, carele au ascultat pre mine în  dosada mea şi cu mine au fost în cale în carea am îmblat. 4. Lui Iacov derept  aceaia deaderă toţi domnezeii striini carii era la ei, în acela chip şi cerceii despre urechile sale şi le îngrupă [120] acealea Iacov supt un lemn de cer, carele era lîngă Şikhem.
      5. Şi cînd ară fi purcezînd temătura lui Domnezeu pogorî pre aceealea oraşe carele era împregiur, cum feciorii lu Iacov să nu-i gonească. 6. Sosi derept aceeaia Iacov în Luz, în pămîntul Canaanului, căruia numele Vetheal, el şi toţi oamenii lui carii cu el era. 7. Şi acolo feace oltariu şi puse numele acelui loc în Vetheal, derept aceaia cum acolo i se-au arătat lui Domnezeu, cînd fugiia denaintea frăţini-său.
      8. Muri iară Devora, doica Răvecăei, şi îngrupară în calea Vethealului, supt un lemn de cer şi puseră numele acelui loc: lemn de cer al plînsului.
      9. Şi Domnezeu iară se ivi lu Iacov după aceaia, cum deaca ară fi venit den Mesopotamiia, blagoslovi pre el 10. şi aceasta zise lui: ţie ţi-i numele Iacov, ce după aceasta nu-ţi fie numele Iacov, ce Israil, derept aceaia se chiamă numele Israil. 11. Zise iară Domnezeu lui: eu sînt Domnezeu, cela ce tot poate, sporeaşte-te şi te înmulţeaşte, oaminii şi săboarăle oamenilor iasă de la tine, crai încă iasă den zgăul tău. 12. Şi acela pămînt carele lu Avraam şi lu Isac [121] am dat, ţie-l voiu da şi seminţeei tale după tine. 13. Duse-se derept aceaia Domnezeu de la el den acela loc de unde era grăit cu el. 14. Iacov iară rădică o piiatră acolo în acela loc, să fie semn iuo cu el era grăit şi jirtvă de beutură vărsă pre ea şi o stropi cu uleiu. 15. Şi Iacov chiemă acel loc iuo Domnezeu grăise cu el Vetheal.
      16. Şi mearseră den Vethealiu şi cînd ară fi depărtaţi de la Efrata cîtu-i lungul unui pămînt arătoriu, născu Rahila şi în naştere mare dureare păţiia. 17. Şi cînd ară păţi în naştere trudă mare, dzise ei moaşa: nu te teame, că acesta încă va fi feciorul tău. 18. Şi cînd sufletul ară fi ieşind den ea şi ară muri puse numele lui Veniamin. 19. Muri derept aceaia Rahiila şi fu îngrupată lîngă calea Efrateei, căriia-i acmu numele Vetleaem. 20. Şi Iacov rădică sus semn pre mormîntul ei şi semnul mormîntului Rahileei acolo iaste pînă în zioa de astăzi.
      21. Şi Israil ducîndu-se, întinse cortul său den turnul Ederului. 22. Şi fu cînd lăcuiia Israil pre acel pămînt, mearse Ruven şi durmi cu Vilha, cu muiarea de pat a tătîni-său; şi auzise Izdrail. Avea iară Iacov doisprezeace feciori. 23. Ficiorii Lieei aceştia sînt: [122] Ruven, născutul întîiu lu Iacov, Simeon, Levi, Iuda, Izacar şi Zavolon. 24. Feciorii Rahiileei aceştia-s: Iosif şi Veniamin. 25. Ai Vilheei, slujniceei a Rahileei, iară sînt aceştia: Dan şi Netalim. 26. Zilfeei feciori, a slujniciei Liiei, aceştia-s: Gad şi Asir. Aceştia-s ficiorii lu Iacov, carii sînt născuţi lui în Mesopotamiia.
      27. Vine Iacov iară la tată-său la Isac în Mambre, în cel oraş mare, căruia era numele Hevron, în carele Avraam şi Isac era veniţi de laturi. 28. Şi fură dzilele lu Iacov deplin 180 de ani. 29. Slăbi şi muri şi la oamenii săi se adună, cînd amu ară fi bătrîn şi cu viaţa sa elu se ară fi săturînd, şi feciorii lui Isau şi Iacov îngrupară-l.
      
      CAP 36.
      
      1. Acesta Isau, carele se chiiamă Edom, sămînţa lui. 2. Iesau luo muiare dentre featele cananeilor pre Ada, fata lu Elon Heteuş şi pre Haliva, fata Ananiei, carea fata lu Heveiu Zivei era. 3. Şi pre Vazma, fata lu Izmail, sora lui Nebaiot. 4. Ada născu lui Isau pre Elifas, Vazmat iară născu pre Răgoil. 5. Ahaliva născu pre Ehus, Elam şi Coraho. Aceştia-s feciorii lu Isau, carii se-au născut în pămîntul Cananului. [123] 6. Luo iară Isau muierile sale, feciorii şi featele sale şi toate suflete din casa sa şi tot oarece avea el, toate dobitoacele sale, toată marha sa, carea dobîndise în pămîntul Canaanului şi pre alt pămînt mearse de la frate-său, de la Iacov, 7. că bunătatea-le foarte era multă cum într-una nu putură lăcui, nice pămîntul încă nu putu suferi mulţimea dobitoacelor. 8. Lăcui derept aceaia în muntele Isirului şi acest Isau e iaste Edom.
      9. Aceasta e sămînţa lu Isau, de la cine au ieşit edomiteanii, în muntele Iserului. 10. Şi  aceastea-s numele feciorilor a lu Isav: Elifas, ficiorul Adeei, muieriei lu Isav, Reguel, feciorul Vazmeei, muieriei lu Isav. 11. Ficiorii iară a lu Elifas aceştia-s: Teman, Omar, Zefo, Gaitam şi Chinaş. 12. Teiman iară lu Elifas, ficiorul lu Isav, muiare-i era, şi născu lui Amalec. Aceştia-s ficiorii Adeei, muieriei lu Isav. 13. Ficiorii iară ai lui Reguel aceştia-s: Nahat, Serah, Şamah, Miza; aceştia-s ficiorii Vazmeei, muieriei lu Isav. 14. Ai Ahaliveei ficiori, a muieriei lui Isav, care Ananiei fată, a feateei a lu Ziveon, feciorii ei-s aceştia, pre carii au născut lui Isav: Ehus, Iahelam şi Corah.
      15. Aceştia-s între feciorii lui Isav mai mari [124] domni capetele de dinainte: a lui Elifas ficiori, născutului den primă lui Isav, aceştia-s: cap de dinainte Teman, Omar, Zefo, Chenaş, 16. Corah, Laetam şi cap de dinainte Amalec. Aceştia-s domni de dinainte capete den Elifas în  pămîntul Edomului şi den Ada feciori. 17. A lu Răguel feciori aceştia-s, a feciorului lu Isav: cap de dinainte Nahat, Şerah, Şamah şi Mizah; aceştia-s domni capete de dinainte den Răguel, îm pămîntul edomiteanilor şi den Vazma de la muiarea lui Isav feciori aceştia născuţi. 18. Ahaliveei iară, a muieriei lu Isav feciori, aceştia-s: cap de dinainte Ehus, Iaelam şi Corah; aceştia-s domni capete de dinainte den Ahaliva, carea fata Ananiei şi muiarea lu Isav era. 19. Aceştia-s derept aceaia feciorii lu Isav şi între-aceştia carii-s capete de dinainte, elu e Edom.
      20. A lui Horeuş Siiar, carele acolo pre acel pămînt lăcuiia, feciorii aceştia sînt: Lotan, Zoval, Ziveon, Anah, 21. Dişon, Ezer şi Dişan; aceştia-s între feciorii lu Horeuş Sier, domni capete de dinainte în pămîntul Edomului. 22. Ce feciorii lu Lotan aceştia-s: Hori şi Heman şi surorii lu Lotan numele era Timna. 23. Feciorii den Jovol aceştia-s: Alan, Manahat, Eval, Jifo şi Onah. [125] 24. Ai lui Ziveon feciori: Aihah şi Anah; şi acel Anah iaste care află în pustie mîşce, cînd asinii tătîni-său lu Ziveon socotiia. 25. Feciorii Ananiei iară Dijon şi Haliva, aceasta e fata Ananiei. 26. Ficiorii lu Dijon sînt aceştia: Hemdan, Ejvan, Etran şi Caran. 27. Ficiorii lu Ezer: Vilhan Sivan şi Acan. 28. Feciorii lu Dijon: Uz şi Aram.
      29. Aceştia-s capetele de dinainte a horeoşanilor: cap de dinainte Lotan, Joval, Ziveon, Anah, 30. Dijon, Ezer şi Dejan; aceştia-s capetele de dinainte a horişanilor carii se-au domnit în pămîntul Siirului. 
      31. Aceştia-s iară craii carii se-au domnit în pămîntul Edomului, mainte de ce ară fi crai în feciorii a lu Izdrail: 32. Vala, ficiorul lu Veor, elu se domni în pămîntul Edomului şi oraşului său Dihna era numele. 33. Cînd ară fi murit Vela, domni-se în locul lui Iovav, feciorul lu Zerah den Vojra. 34. După moartea lu Iovav iară se domni în locul lu Iovav, Hujan den pămîntul lu Teman. 35. După moartea lu Hujan se domni în locul lu Hadad, ficiorul lu Vedad, cine în pămîntul moaviteanilor bătu pre midiiatini; şi oraşului numele era Avit. 36. Cînd iară ară fi murit şi Hadad domni-se în locul lui Samla den Majreca. 37. După moartea [126] Samlaei, domni-se în locul lui, de lîngă apă curătoare, Saul de Rehovo. 38. Muri iară Saul şi în locul lui se domni Vaalhanan, ficiorul lui Akhvor. 39. Ce şi Valhanan muri, feciorul lui Akhvor şi se domni în locul lui Hada; şi oraşului lui numele era Pahu. Muieriei numele era iară Mehetavel, fata lui Matred, carea era fata lu Mizahav.
      40. Aşa se chiema derept aceaia pre nume capetele de dinainte den Isav, rudele ale lor, locorile şi după numele lor: cap de dinainte Timna, Alnah, Etet, 41. Ahalivama, Elapinon, 42. Chenaş, Teman, Mivzar 43. Magdiel, Irah; aceastea-s din Edom capetele de dinainte, după lăcuitul lor în pămîntul biruituriei lor şi Isacu e tatăl edomiteanilor.
      
      CAP 37.
      
      1. Iacov iară lăcui într-acel pămînt în carele tată-său era lăcuit ca un venit în pămîntul Cananului. 2. Şi aceasta sămînţa lui Iacov. Cînd Iosif de doispredzeace ani ară fi oile socotiia cu fraţii săi şi acest poroboc era cu feciorii Vilheei şi a Zilfeei, a muierilor tătîni-său; şi acelora rea veaste şi nume rău spunea tătîni-său. 3. Israil iară de toţi feciorii săi mai vîrtos iubiia pre Iosif [127] prince că născuse pre el la bătrîneaţele sale şi făcu lui un veşmînt de multe feaţe, pestriţ.
      54. Văzînd fraţii lui cum tatăl lor pre el are mai vîrtos iubi decît toţi fraţii lui, urîia pre el şi nice un cuvînt bun lui nu da. 5. Asupră de aceasta Iosif văzu un vis şi cînd l-ară fi spuind fraţilor săi, de-aciia mai vîrtos începură a-l urî. 6. Că aceasta dzise lor: rogu-vă, ascultaţi visul carele am văzut. 7. Iacătă, legam znopi în cîmp şi snopul mieu susu se rădică şi sta înderept şi snopii voştri împregiur plecară-se înaintea snopului mieu. 8. Ziseră lui fraţii săi: dară tu aşa ai fi craiul nostru şi pre noi te-ai domni? Şi den aceasta mai vîrtos începură a-l urî derept văzutul visului şi derept cuvintele lui.
      9. Şi iară vădzu alt vis, carele-l spuse fraţilor săi, aceasta dzicînd: iată acesta vis încă am vădzut: soarele şi luna şi unspredzeace steale plecase înaintea mea. 10. Şi cînd aceasta tătîni-său şi fraţilor ară fi spus, certă-l pre el tată-său, ceasta dzicînd: ce vis acela ce tu ai visat ? Au eu, muma ta şi fraţii tăi cădzînd la pămînt cinsti-te-vom pre tine? 11. Urgisiia pre el fraţii săi, derept aceaia, [128] ce tată-său ţinea minte acest cuvînt. 12. Şi cînd se-ară fi duşi fraţii săi în Şikhem, cum să socotească oile tătîni-său 13. zise lui Israil lu Iosif: au nu în Şikhem fraţii tăi socotesc oile? Vino şi te voiu tremeate acolo la ei pre tine. Iosif iară zise: iaca unde sînt. 14. Şi zise lui: rogu-te, pasă şi vezi să sînt îm pace fraţii tăi şi oile şi spune mie cum sînt; şi slobodzi pre el den zăpodiia Hevronului şi mearse în Şikhtem. 15. Află iară pre el un om acolo, cum în cîmp rătăciia. Întrebă pre el şi zise lui: cine cauţi? 16. El răspunse: fraţii miei caut, rogo-te, spune-mi unde socotesc. 17. Şi zise acel om: duseră-se de aicea, audziiu de-a firea cum aceasta zicea: să meargem în Dotaim. După ei mearse, derept aceaia, după fraţi-şi şi află pre ei în Dotaim.
      18. Cînd de departe ară fi văzînd fraţii lui pre el, ainte de ce ară fi mers la ei, pre moartea lui se sfătuiia 19. şi aceasta ziseră unul cătră alalt: iaca, iuo vine văzătoriul de vise. 20. Blaţi, să-l omorîm pre el şi să-l aruncăm în cea fîntînă veache, şi aceasta să dzicem cum că l-au mîncat o fiară sălbatecă şi vom vedea apoi ce va folosi visul lui.
      21. Auzind iară aceasta Ruven, voiia să-l slobodzească [129] pre el den mînule lor. Zise lor: să nu-l omorîm. 22. Şi iară zise lor Ruven: nu-i vărsareţi sîngele, ce-l aruncaţi în fîntîna veache, carea iaste în pustie şi vă ţineţi mînile de cătră el, că vrea să-l slobodzească den mînule lor, cum iară să-i ducă tătîni-său. 23. Şi cînd ară fi Iosif sosind la fraţii săi, traseră de pre el veşmîntul lui, cel veşmînt pestriţ, 24. apucîndu-l pre el aruncară într-o fîntînă veache, carea era deşartă şi fără apă. 25. Şi şedzură la mîncare.
      Şi între-aceastea rădicîndu-şi sus ochii văzură cum o gloată de izmailteani veniia den Ghiliad, cine aducea pre cămile aromat şi mir, şi zmirnă şi mergea în Eghipet. 26. Zise derept aceaia Iuda fraţilor săi: ce vom hăsnui cu acea să vom omorî frate-nostru şi sîngele lui vom ascunde? 27. Blaţi, să-l vindem izmailteanilor şi să ne ţinem mînule noastre despre el, că-i fratele nostru şi trupul nostru. Şi fraţii lui luară şi făgăduiră lui cuvîntul. 28. Şi cînd acei tîrgoveţi midianiteanii pre-acii ară fi mergînd, afară traseră pre Iosif den cea fîntînă veache şi-l vîndură el izmailteanilor, în doaozeci de bani de argint şi în Eghipet duseră pre Iosif.
      29. Şi cînd Ruven iară ară fi venind la cea fîntînă [130] veache şi pre Iosif într-însă nu l-ară fi aflînd, rupse-şi hainele sale 30. şi mergînd cătră fraţii săi dzise: nu-i porobocul, dară eu iuo voiu fi? 31. Luară derept acea veşmîntul lu losif şi în sîngele unui ied giungheat tăvăliră şi tremeaseră acel veşmînt pestriţ şi vrîstat, 32. şi-l duseră tătîni-său şi aceasta ziseră: iată, acesta am aflat, caută să e acesta veşmîntul feciorului tău au ba. 33. Cunoscu de-a-firea Israil veşmîntul şi zise: acesta-i veşmîntul feciorului mieu; cea fiară rea sălbatecă l-au mîncat pre el, cu de-adevăr l-au rupt pre Iosif. 34. Şi Iacov îş rupse veşmintele şi se în sac îmbrăcă şi în multă vreame plînse cu amar pre feciorul său. 35. Sculară-se iară toţi feciorii şi featele, cum să veselească pre el, ce nu vru să se veselească şi zise: în amar fiind pogorî-voiu în mormînt la feciorul mieu; şi plînse pre Iosif tată-său.
      36. Madianiteanii  iară vîndură pre Iosif în Eghipet lui Putifar, comornicul lu Faraon şi vornicului.
      
      CAP 38.
      
      1. Şi fu în aceaia vreame cum Iuda mearse în gios de la fraţii săi şi turnă la un om den Odola, ce-i era numele Hera. 2. Şi văzu [131] acolo Iuda fata unui om den Canan, cui-i era numele Şua, şi o luo la sine şi întră lăuntru la ea. 3. Şi aceasta întăroşe şi născu un făt şi-i puseră numele Er. 4. Şi iară întăroşind născu un făt şi-l cheamă Onan. 5. Născu iară un făt şi puse-i numele Şila. Şi stătu de-a naşterea, cînd născu acel fecior. 6. Şi Iuda născutului său den primă luo-i muiare, cui-i era numele Tamar. 7. Ce cest Er era rău înaintea ochilor Domnului, derept aceasta ocă omorî Domnul pre el. 8. Dzise iară Iuda Onăei: întră lăuntru la muiarea frăţini-tău şi ţi-o ia muiare, cum să rădici sămînţa frăţini-tău. 9. Ce căce Onan ştiia că sămînţa n-ară fi a lui, cînd mergea lăuntru la muiarea frăţini-său pre pămînt năpustiia şi o pierdea, cum să nu dea sămînţă frăţini-său. 10. Şi răotate păru Domnului ce făcu aceasta, derept aceasta ocă omorî şi acesta . 
      11. Zise derept aceaia Iuda Tamareei, nurori-sa: rămîni văduo în casa tătîni-tău, pînă va creaşte feciorul mieu Şila, că aceasta cugeta, doară acesta încă va muri ca şi fraţii săi. Mergînd derept aceaia Tamar rămase în casa tătîni-său.
      12. Multă vreame trecînd muri fata Şuveei, muiarea Iudăei. Şi după ce [132] ară fi sfîrşind jelitul, Iuda mearse sus a tunde oile sale în Timad, el şi cu Hera den Odollam, băratul său. 13. Spuseră iară ii Tamar: iacătă, mearge sus socru-tău în Timnat a tunde oile sale. 14. Şi lepădînd gios veşmentele de jale, acoperi-se cu un veşmînt şi se învălui; şezu iară înaintea ochilor lîngă cale, pre carea mergea în Timnat, că văzu cum Şila ară fi crescut şi pre ea lui nu ară fi dînd să-i fie muiare. 15. Iuda iară văzînd pre ea, aceasta-cugeta cum că ară fi atare obraz care au greşit calea, că-şi acoperise obrazul. 16. Abătîndu-se derept aceaia la ea den cale zise ei: rogu-te, să merg la tine, că nu ştiia cum că ară fi noru-sa. Răspunse Tamar: ce-mi vei da dară, să ţi-e voia a veni lăuntru la mine? 17. Şi el zise: tremeate-ţi-voiu un ied den turmă. Tamar iară răspunse: dă-mi dară ceva zălog pînă vei tremeate acela. 18. Şi răspunse Iuda: ce zălog pofteşti cum să-ţi dau: inelul tău, brîulu-ţi şi toiagulu-ţi carele ţi-e a mînă. Ei le deade derept aceaia. Lăuntrul la ea mergînd întăroşe-o. 19. Şi sculîndu-se ea se duse şi lepădă gios Tamara veşmintele ei [133] şi luo pre sine veşmintele vădueşti.
      20. Iuda iară tremease iedul pre Odolomiteanul, pre băratăşul său, cum să aducă de la cea muiare zălogul . Ce cesta pre acea muiare nu o află. 21. Întrebă derept aceaia pre bărbaţii den acela loc, aceasta dzicînd: iuo-i cea muiare ce au greşit calea, carea denafară lîngă cale şedea? Aceia aceasta răspunseră: nice o muiare greşită den cale aicea n-au fost. 22. Mearse înapoi derept acea iară la Iuda şi zise lui: nu am aflat, bărbaţii încă den acela loc aceasta ziseră cum nice o muiare greşită den cale acolo n-au fost. 23. Dzise Iuda: de că amu le ţine ei şi, că pre noi nu poate dzice că sem mincinoşi, că iată era tremes iedul şi tu n-ai aflat pre ea.
      24. Trei luni trecînd spuseră Iudăei: noru-ta, Tamara, ea au curvit şi den curvie ea au întăroşat. Zise Iuda: aducă-o afară şi o arză. 25. Şi cînd o ară aduce afară tremease la socru-său aceasta zicînd: de la acela bărbat eu am întăroşat, a cui-s aceastea. Aceasta încă dzise: rogu-te, cunoaşte al cui e acest inel, acest brîu şi acesta toiag. 26. Şi le cunoscu Iuda şi aceasta zise: mai dereaptă e de mine, cu aceaia cum nu am dat ea Şelaei, feciorului mieu. Şi mai de multe ori nu o cunoscu pre ea. 27. Cînd iară ară naşte, iată doi geameni era în zgăul ei. 28. Şi cînd [134] ară naşte o mînă vine afară şi o prinse moaşa şi mătase roşiie legă pre ea şi zise: acesta vine înainte. 29. Şi fu cum acesta trase-şi lăntru mîna şi altul vine afară şi zise moaşa: căce-ai făcut pentru mine ? Şi chemară pre el Fares. 30. După acela vine şi fratele aceluia pre a cui mînă era mătase roşie şi chemară numele lui Zaram.
      
      CAP 39.
      
      1. Iosif iară-l duseră în Eghipet şi un om den Eghipet, Putifar era numele, cine era comornicul şi vornicul lui craiu, cumpără pre elde la izmailteani, cine dusease pre el acolo. 2. Şi Domnul era cu Iosif şi era bărbat nărocit la casa domnu-său în Eghipet. 3. Şi cînd vădzu domnu-său cum Domnul ară fi cu el şi oarece ară face pren Iosif, Domnezeul nărociia. 4. Află voie derept acea Iosif la domnu-său şi lui sluji şi domnu-său puse pre el să fie cap de dinainte pre casa lui şi tot oarece avea lăsă în mîna lui. 5. Şi den aceaia vreame cum pre casa lui şi pre toată marha cap de dinainte pusease pre el, blagoslovi Domnul pre casa lu Putifar den Eghipet, derept Iosif şi blagosloviia Domnului era pre tot oarece era la casă şi oarece era în cîmp. 6. Derept aceaia lăsă în mîna lui Iosif tot oarece avea şi pre nimică [135] grije pînă Iosif cu el era, ce numai mînca şi bea. Iosif iară era frumos şi bine era făcut.
      7. Fu iară după acesta lucru, cum muiarea domnu-său aruncă-şi ochii pre Iosif şi zise: dormi cu mine. 8. El iară nu vrea să facă şi zise: iaca, domnu-mieu cu aceaia unde eu sînt la el pre nemică grijă nu purtă, ce numai tot au lăsat în mîna mea. 9. Nu-i nime mai mare de mine în ceastă casă, nemică de mine n-au cuntenit, ce numai pre tine, căce unde eşti muiare lui. Cum aş face derept aceaia aşa mare rău lucru şi cum să greşesc în aleanul lui Domnedzeu. 10. Şi în toate dzilele cuvinte ca aceastea grăiia lu Iosif, ce Iosif nu îngădui ei cum să doarmă cu ea sau să fie cu ea. 11. Şi fu într-o dzi cînd Iosif ară fi mergînd în casă să-şi lucreaze lucru şi cînd nime dentre oamenii caseei acolo înlountru n-ară fi, 12. apucă pre el şi dzise: culcă-te cu mine. El iară haina-şi în mîna ei o lăsă şi fugind afară mearse den casă.
      13. Cînd iară acea muiare ară fi văzînd cum Iosif veşmîntul său şi l-ară lăsa în mîna ei şi ară fi fugind, 14. oaminii caseei lountru-i chemă şi zise lor: iaca, aduse la noi pre cest bărbat ovreaiu cum pre noi să ne ruşineaze, [136] că vine la mine cum să doarmă cu mine, eu iară cu glas mare strigaiu. 15. Şi cînd ară fi auzind cum c-aş striga cu graiu înalt, lăsă la mine haina sa şi fugind mearse afară. 16. Ţinu derept aceaia la sine haina lu Iosif pînă vine domnu-său acasă. 17. Şi cu aceasta cuvînt grăi lui şi zise: această slugă jidov, carele ai adus, lăuntru întră la mine şi vrea să mă ruşineaze, 18. ce cînd dediu a striga cu glas mare la mine-ş lăsă haina şi fugi afară. 19. Audzind domnu-său besada muieriei sale, carea zicea lui, aşa feace sluga ta cu mine, foarte tare se mînie. 20. Luo derept aceaia domnu-său pre Iosif şi în temniţă-l aruncă, acolo într-acela loc, iuo prinşii lu craiu ţinea şi acolo fu în temniţă. 21. Ce Domnezeu cu el era şi era milostiv cătră el şi-l făcu pre el să între în voia temniceariului. 22. Şi temniceariul deade pre toţi prinşii în mîna lui, cine era în temniţă şi tot oarece vrea fi, prin el vrea fi. 23. Că temniceariul nici o grije nu purta, căce că Dumnezeu era cu Iosif şi căce cum oarece vrea face Domnezeu înnărociia.
      
      CAP 40.
      
      1. Fu iară dupe aceaia cum păharnicul lu craiu den Eghipet şi cocătoriul de pite [137] greşiră în aleanul domnu-său, înaintea craiului den Eghipet. 2. Şi Faraon se mînie pre acei doi vistiiarnici ai săi, pre capetele de dinainte a păharnicilor şi a cocătorilor. 3. Şi aruncă pre ei în casa vornicului în temniţă, în carea Iosif prins se ţinea. 4. Şi vornicul făcu Iosif cap de dinainte între aceştia, cineşi slujiia lor şi oarecîte dzile fură în temniţă.
      5. Văzură iară amîndoi vise întru aceaia noapte cu dinioară şi păharnicul şi cocătoriul craiului den Eghipet, carii era în temniţă şi visul tuturora era arătătoriu. 6. Şi Iosif demineaţa, cînd ară mearge lăuntru la ei şi văzînd ei cum că-s trişti, 7. întrebă ei şi zise: căce astădzi atîta tare sînteţi aşa tristi? 8. Ziseră lui: văzut-am vis şi nu-i cine să dezleage. Zise Iosif: lui Domnezeu se cade a dezlega, ce derept aceaia spuneţi mie.
      9. Spuse derept aceaia mai marele păharnicilor visul său lu Iosif şi zise lui: vis văzuiu şi un bucium de vie era înainte-mi. 10. Acesta avea trei viţe şi înverdziră, crescură şi înfloriră şi strugurii săi se coapseră. 11. Şi păharul lu Faraon în mîna mea era şi luund în mînă strugurii storşuiu în păhar şi păharul în mîna lui Faraon dediu. [138] 12. Zise iară Iosif lui: aceasta-i înţelesătura acestuia: ceale trei mlădiţe trei dzile sînt. 13. Trei dzile trecînd rădica-va Faraon capul tău şi tine va tocmi în cinstea ta şi vei împlea păharul lui ca şi demainte, cînd erai păharnic. 14. Ce tu te pomeneaşte despre mine, cîndu-ţi va fi lucrul bine şi fă milă cu mine, aducîndu-ţi aminte la Faraon despre mine, cum să mă ia afară pre mine den ceastă casă, 15. că despre pămîntul jidovilor furişi m-au adus, aicea încă nemică n-am făcut cum prence să mă arunce în ceastă temniţă.
      16. Văzînd iară mai marele cocătorilor, că ară fi bine dezlegătura, zise lu Iosif: eu încă văzuiu vis, trei coşnite albe ducea în capu-mi. 17. Şi în ceaia mai de sus ducea de toate fealiurele de bucate coapte lu Faraon şi pasările mînca den capul mieu den coşniţă. 18. Răspunse Iosif şi zise: aceasta-i înţelesătura acestuia: ceale trei coşniţe trei zile. 19. Trei zile trecînd lua-va de la tine Faraon capul tău şi pre tine te va spînzura în furci şi carnea ta o vor mînca pasările de pre tine. 20. Fu derept aceaia trecînd trei zile, zua naşterei lu Faraon, tîmplă-se şi isprăvi uspăţ tuturor slugilor sale şi pomeni între slugile sale despre mai [139] marele păharnicilor, 21. tocmi-l în cinstea păhărniciei, cum să împlă păharul lu Faraon. 22. Ce mai marele cocătorilor spînzură-l în ce chip Iosif arătase în dezlegătura visului. 23. Mai marele iară a păharnicilor nu se pomeni despre Iosif, ce-ş uită pre el.
      
      CAP 41.
      
      1. Doi ani trecînd iară Faraon încă văzu vis, cum că ară sta lîngă o apă curătoare. 2. Şi vineră sus de apă şapte vite grase, frumoase şi păscîndu-se îmbla în iarbă. 3. După aceastea vădzu cum alte şapte vaci vineră sus de apă, aceastea grozave şi mîrşave era, şi mearseră la ceale vaci grase în ţărmurile apeei. 4. Şi ceale vaci grozave şi mîrşave mîncară pre ceale şapte vite frumoase, grase, şi se deşteptă Faraon.
      5. Şi iară adurmind Faraon visă şi văzu cum şapte spice de grîu creştea sus dentr-un fir, frumoase şi pline. 6. După aceaia văzu cum şapte spice de grîu supţiri creştea şi arse de pripec. 7. Şi ceale şapte spice de grîu seci înghiţiră pre ceale şapte frumoase şi pline spice de grîu. 8. Deşteptă-se iară Faraon şi luo aminte cum că ară vedeare de vis şi făcîndu-se zuo era cu suflet trist [140] şi  trimiţînd chiemă înlăuntru toţi vrăjitorii Eghipetului şi toţi mîndrii şi spuse lor visurile sale, ce nu era nime cine să dezleage lu Faraon.
      9. Şi grăi capul de dinainte a păharnicilor lui Faraon şi zise: acmu vine-mi aminte păcatul miu. 10. Cînd Faraon se era mîniiat pre slugile sale şi mine cu mai marele cocătorilor în casa vornicului ne aruncase în temniţă, 11. văzum amîndoi în aceaia noapte vis văzum, carele noao tuturora arătătoriu. 12. Şi era acolo cu noi un jidov tinăr, sluga vornicului, acestuia-l spusem şi noao-l dezlegă visul nostru, după al cui cum era visul. 13. Şi în ce chip noao dezlegă aşa fu, că eu iară mă nemestiiu în cinstea mea şi cela-l spînzurară.
      14. Tremease derept aceaia Faraon şi la sine chemă pre Iosif şi curînd lăsară pre el afară den temniţă, lău-se şi se rase şi îmbrăcîndu-se într-alte haine, mearse lăuntru la Faraon. 16. Şi zise Faraon lu Iosif: vădzuiu vis, ce nu-i nime cine să-l dezleage, auziiu iară, cum aceasta dzicea de pre tine, cum cînd auzi visul ştii-l dezlega. 16. Iosif răspunse lu Faraon şi dzise: nu stă pre mine aceasta, nu eu sînt cine au ghicit şi au dezlegat [141] visul, ce Domnedzeu pren mine, ce derept aceaia, Domnedzeu pre binele lu Faraon arătă. 17. Spuse Faraon lu Iosif visul dzicînd: sta în vis pre ţărmurele apeei 18. şi vădzuiu cum den apă vineră sus şapte vaci frumoase şi grase şi păscîndu-se îmbla în iarbă. 19. După aceastea văzuiu cum alte şapte vaci mîrşave, grozave şi foarte reale vineră sus, decît carele mai grozave în tot pămîntul Eghipetului n-am vădzut. 20. Şi ceaste şapte vaci mîrşave şi grozave mîncară pre ceale şapte vaci grase dentîiu. 21. Şi după ce ară fi mîncat pre iale, nemică nu se cunoscu pre iale, căce că le-ară fi mîncînd şi-ş, era grozave ca şi demainte; şi mă deşteptaiu. 22. Şi iară adurmind vădzuiu vis: şapte spice de grîu crescură dentr-un fir, pline şi foarte frumoase. 23. Şi iară după acealea şapte seci supţiri şi de pripec arse spice de grîu crescură. 24. Şi ceaste şapte supţiri spice de grîu înghiţiră ceale şapte spice de grîu pline. Şi aceastea eu le spuş vrăjitorilor, ce nime nu le ştiu dezlega.
      25. Iosif răspunse lu Faraon: de un fealiu amîndoo visurile lu Faraon, şi Domnezeu ce i-i voia să facă aceaia au arătat lu Faraon. 26. Ceale şapte vaci frumoase, şapte ani, ceale [142] şapte spice bune de grîu încă-s şapte ani. Aceaste doo visure un lucru arătă. 27. Şi ceale şapte vite mîrşave şi reale, încă carile după cealea au venit, şapte ani, în acela chip şi ceale şapte spice supţiri şi de pripec arse sînt cei şapte ani de scumpeate. 28. Şi aceasta-i ceaia ce am dzis lu Faraon, ce ară vrea şi Domnedzeu a face şi au arătat lu Faraon.
      29. Iată şapte ani bogaţi vin spre tot pămîntul Eghipetului. 30. Şi după aceştia veni-vor şapte ani cu scumpeate, pînă în atîta cumu se vor uita despre cea bogătate toată în pămîntul Eghipetului şi cea foamete va sfîrşi acest pămînt, 31. nice se vor pomeni derept cea scumpeate vietoare despre cel ieftenşug, că foarte va fi mare. 32. Cum iară a doară Faraon vădzu vis, aceaia arătă cum Domnedzeu cu deadins şi curînd a face.
      33. Acmu derept aceaia caute Faraon un om înţelept şi mîndru, pre carele să-l puie în Eghipet cap de dinainte. 34. Aceasta încă facă Faraon, cum în ţară ţinetori de cinste să isprăvească şi în Eghipet să ia a cincea în cei şapte ani bogaţi. 35. Şi adune într-una de toată hrana celor ani buni vinetori şi poarte grîul în oraş, în jitniţele lu [143] Faraon, 36. pre cea foamete vinetoare şi-l ţine cum să fie viptul în Eghipet, în cei şapte ani de foamete vietori, cum ţara de foame să nu piiaie.
      37. Plăcu de-a firea lu Faraon acest cuvînt şi tuturor slugilor sale. 38. Şi dzise Faraon slugilor sale: în ce chip am putea afla om ca acesta, în cene ară fi duhul Domnului? 39. Şi dzise lu Iosif: prince ţie au Domnedzeu toate aceastea arătat, nime nu-i aşa înţelept şi mîndru cum tu eşti. 40. Tu veri fi derept aceaia purtătoriu de grije caseei meale şi toţi oamenii miei vor îngădui cuvîntului tău, numai cu scaunul crăiei meale te voiu întreace pre tine.
      41. Şi iară dzise Faraon lu Iosif: iată, pre tot Eghipetul te-am pus cap de dinainte. 42. Şi scoase inelul den deagetul său şi-l deade în mîna lu Iosif şi îmbrăcă în veşminte de mătase şi în vison şi lanţ de aur aruncă-i în grumazi. 43. Şi în al doilea carul purta şi aceasta feace să strige înaintea lui: acesta-i tatăl aceştii ţări şi-l puse domn cap de dinainte în tot Eghipetul. 44. Şi dzise Faraon lu Iosif: eu sînt Faraon, fără voia ta nime nu clătească nici mîna nici piciorul în tot Eghipetul. 45. Şi puse [144] Faraon nume lu Iosif, ştiutoriul ascunselor, şi-i deade lui muiare Ajnata fata lu Potifar, a preutului den On.
      Afară mearse derept  aceaia Iosif, cum să vadză pămîntul Eghipetului. 46. Era de-a firea Iosif de treidzeci de ani cînd stătu înaintea lu Faraon, împărat den Eghipet. Şi mergînd afară de la Faraon îmblă tot pămîntul Eghipetului. 47. Vineră iară cei şapte ani bogaţi. 48. Adunară într-una derept aceaia în tot Eghipetul toată hrana celor şapte ani şi în oraşi le grămădiră, săva ce hrană iară carele ce hotar al oraşului-şi rodi se în acela oraşu-şi grămădiră. 49. Aşa adună Iosif fără măsură multă pîine, ca şi năsipul măriei pre atîta cum de-a numărarea stătură, că nu-l putea număra.
      50. Şi fură lu Iosif doi feciori, mainte de ce ară fi veniţi anii foameţiei, carii născu lui Ajnata, fata lu Potifar, a preutului den On. 51. Şi Iosif născutului dentîi puse-i numele Manasei, dzicînd: că Domnedzeu n-a uitat cu mine toată nevoia-mi şi toată casa tătîni-mieu. 52. Cela alalt chiemă Efraim, dzicînd: că m-au crescut Domnedzeu îm pămîntul dosadeei meale.
      53. După ce ară fi trecînd derept aceaia cei [145] şapte ani bogaţi în Eghipet, 54. începură a veni înainte şi cei şapte ani de scumpeate, în ce chip era dzis Iosif. Era iară foamete prespre tot pămîntul, ce în Eghipet tutindinea destulă pită era. 55. Şi cînd pămîntul Eghipetului încă ară fi prinzînd a înflămîndzi, strigară oamenii cătră Faraon, derept pîine. Ce Faraon dzise tuturor eghipteanilor: meargeţi la Iosif şi ce va el dzice voao aceaia faceţi. 56. Şi cînd ară fi crescînd foametea în tot pămîntul, deşchise Iosif jitniţele de pretutindinilea şi vindea eghipteanilor, că den dzi în dzi se înmăriia foametea în pămîntul Eghipetului. 57. Toţi lăcuitorii dentr-alt pămînt veniia în Eghipet, cum să cumpere grîu de la Iosif, că mare era scumpeatea în tot pămîntul.
      
      CAP 42.
      
      1. Cînd iară Iacov ară fi audzind cum în Eghipet ară fi vîndzînd grîu, dzise feciorilor săi: ce căutaţi unul pre alalt ? 2. Iată, audz cum în Eghipet vînd grîu, meargeţi acolo gios şi cumpăraţi noao grîu, cum să putem viia şi să nu murim. 3. Mearseră gios derept acea cei dzeace fraţi a lu Iosif, cum în Eghipet să cumpere grîu. 4. Ce pre [146] Veniamin, fratele lu Iosif, nu-l tremease Iacov, că aceasta dzicea: să nu altă i se va tîmpla vro perire. 
      5. Mearseră derept aceaia feciorii lu Izdrail a cumpăra grîu într-una cu aceia carii cu ei mergea. 6. A lu Iosif era iară ţinutul în aceaia ţară şi el vindea acolo grîu în acela pămînt tuturor oamenilor. Cînd derept aceaia ară fi sosind la Iosif fraţii săi, cu faţa la pămînt cădzură înaintea lui. 7. Vădzînd iară pre ei Iosif cunoscu-i şi se arătă cătră ei striin şi vîrtos grăind dzise lor: de unde aţi venit? Răspunseră: den pămîntul Cananului a cumpăra grîu. 8. Şi de-a firea el pre ei conoştea, ce ei pre el nu-l cunoştea.
      9. Şi Iosif pomeni de pre ceale vise carile văzuse de pre ei şi dzise lor: iscoade sînteţi voi şi pre acea aţi venit cum să vedeţi partea cea mai nătare aceştii ţări. 10. Ei iară răspunseră: nu sîntem doamne, ce noi slugile tale a cumpăra grîu am venit. 11. Toţi sîntem feciorii unui om, derepţi încă sîntem şi noi slugile tale, nice cînd noi iscoade n-am fost.
      12. Cărora iară dzise: ba, ce pre acea aţi venit, cum să vedeţi unde e ţara mai netare. 13. Ei iară răspunseră lui: noi slugile [147] tale doisprădzeace înşi sîntem fraţi, feciorii unui om în pămîntul Cananului şi cel mai mic dentre noi şi acmu încă iaste cu tatăl nostru, ce unul dentre noi însă nu iaste.
      14. Zise Iosif  lor: aceasta e cum eu dzic voao, cum voi seţi iscoade. 15. Cu aceasta vă voiu ispiti, aşa viiadze Faraon, cum de-aicea nu veţi mearge, aşa cum să va veni frăţiorul vostru cel mai mic. 16. Tremeateţi unul dentre voi cine să aducă aicea frăţiorul vostru cel mai mic, voi iară fiţi prinşi, aşa voiu ispiti cuvintele voastre să îmblaţi cu dereptate au ba; iară să nu veţi aduce, aşa viiadze Faraon, cum iscoade sînteţi. 17. Într-una ţinu pre ei în socotitură pînă a treia dzi.
      18. A treia dzi iară dzise Iosif lor: să vă e voia a viia, voi dară aceasta faceţi, că eu încă tem pre Domnedzeu. 19. Să sînteţi derepţi, rămîne aicea legat unul dentre fraţii voştri în temniţă, voi iară meargeţi şi duceţi acasă grîul vostru carele v-aţi cumpărat pre niştotă-vă, 20. şi cel frăţioru-vă mai mic aduceţi-l la mine, cum să se adevereadze cuvintele [148] voastre şi cum să nu muriţi; şi în acela chip făcură.
      21. Ei iară dziseră unul cătră alalt: cu destoinicie păţim aceasta, c-am greşit înaintea fratelui nostru şi vădzînd spaima sufletului său, cîndu se milcuiia noao, nu vrum noi să-l ascultăm, derept aceaia vine această dosadă pre noi. 22. Răspunse lor Ruven şi dzise: însă au nu dziş voao aceasta dzicînd: să nu cădem în greşale derept cest poroboc, ce voi nu vrut să ascultaţi, iaca amu acmu vor ceare sîngele lui de pre noi. 23. Ei iară nu ştiia cum bine ară înţeleage Iosif, că cu ei grăise cu tălmaciu. 24. Şi întorcîndu-se de cătră ei, plînse. Cînd iară se ară fi turnînd cătră ei şi ară fi grăind cu ei, prinse afară pre Simon dentre ei şi-l legă în vedearea lor. 
      25. Şi Iosif porunci cum sacii lor să-i împlă cu grîu şi banii lor să-i dea toţi cineşi în sacul său, asupră de-aceasta cum chelciug încă să le dea pre cale.
      Şi în acesta chip făcură cu ei. 26. Şi pre asinii săi grămădind sus duseră-se. 27. Şi cînd unul [149] sacul său ş-ară fi deşchidzînd la sălaş, cum asinului său să-i dea oboroc, află desupra în gura sacului banii săi. 28. Şi dzise fraţilor săi: mie mi-au dat banii, iată-i unde-s în sacul mieu. Spămîntare-se derept aceaia inimile lor şi mirîndu-se ziseră unul cătră alalt: căce au făcut Domnedzeu cu noi aceasta? 
      29. Derept aceaia, după ce ară fi sosind acasă la tată-său Iacov, îm pămîntul Cananului, spuseră lui toate aceastea carile pre ei fusease şi dziseră: 30. Acel om carile-i acolo acelui pămînt domn, vîrtos grăi noao şi ne ţinu aşa ca cînd am vrut fi iscoade. 31. Şi cînd am vrut aceasta dzice derepţi sîntem şi nicecînd n-am fost iscoade; 32. doisprădzeaci înşi sîntem fraţi, feciorii tătîni-nostru, ce unul de noi nu-ş iaste şi cel mai mic dentre noi cu tată-nostru iaste îm pămîntul Cananului. 33. Dzise noao domnul acelui pămînt: den aceasta voiu cunoaşte să sînteţi derepţi, lăsaţi la mine un frate-vă şi duceţi ce e pre niştota caseei voastre, 34. şi meargeţi de aduceţi cătră mine cel frăţior mai mic al vostru; aşa voiu şti cum nu seţi iscoade ce sînteţi derepţi. Frate-vostru încă [150] vă voiu da şi icea în ceastă ţară puteţi tîrgui. 35. Cînd iară sacii-şi deşertară toţi aflară cineşicu legăturile de bani în sacii săi, vădzînd iară legăturile de banii lor şi ei şi tătăl lor tare se spămîntară.
      36. Zise derept aceaia Iacov, tatăl-lor: prădatu-m-aţi de cătră feciorii miei. Iosif nu şi-e, Simion încă nu-i acasă şi pre Veniamin încă veţi să-l duceţi; tuturora acestor eu paţ chinul. 37. Răspunse Ruven şi dzise, tătîni-său: să acesta înapoi nu-l voiu aduce ţie, adevăr omori cei doi feciori ai miei; dă-l în mîna mea numai, eu iarăşi-l voiu aduce ţie. 38. Dzise Iacov: feciorul mieu în gios nu va mearge cu voi, că frate-său au murit şi numai el însuş au rămas, să i se-ară tîmpla pre cale vro perire, pre carea voi meargeţi, pre capul mieu cu mare amaru l-aţi duce în mormînt.
      
      CAP 43.
      
      1. Foametea se iară întări în aceaia ţară. 2. Şi după ce ară fi svîrşind hrana carele era adus den Eghipet dzise tată-său lor: păsaţi iară şi cumpăraţi oarece puţină hrană. 3. Răspunse lui Iuda şi dzise, tare giurîndu-se: lăsă noo acela om dzicînd : înainte-mi să nu veniţi, numai [151] să va fi venind cu voi fratele vostru. 4. Să derept acea-l veri slobodzi cu noi fratele nostru, gios vom mearge şi ţie vom cumpăra grîu, 5. să iară gios nu-l vei slobodzi, gios noi nu vom mearge, că acela om aceasta dzicea noao: nu venireţi înaintea mea, numai să va fi şi fratele vostru cu voi.
      6. Zise Izdrail: căce faceţi aşa rău cu mine, cum că aţi spus acelui om cum încă aveţi un frate? 7. Răspunseră: acela  om cu grije întrebă pre noi  şi despre sămînţa noastră şi aceasta zise: custă încă tată-vostru, aveţi încă mai mult frate? Şi noi după întrebarea lui răspunsem, de unde noi am vrut putea şti cum că va aceasta noao dzice: aduceţi aicea cu voi fratele vostru. 8. Dzise Iuda lu Izdrail tătîni-său: slobodzi cu mine porobocul, cum să ne sculăm şi să meargem şi să viem şi să nu murim noi, tu şi porobocii noştri. 9. Chizeaş voiu fi eu derept el, den mîna mea aşteaptă pre el, să nu-l voiu aduce şi ţie nu-l voiu da adevăr vinovat să fiu înaintea ta pînă în viiaţa mea, 10. că să această treacă n-ară fi, pînă acmu adoară încă am fi veniţi.
      11.  Zise lor Izdrail, tatăl său: să aşa trebuiaşte să fie, iată adevăr fie aşa şi luaţi den poamele acestui pămînt [152] de ceale mai bune în sacii voştri şi duceţi darure acelui om, puţinea zmirnă, puţinea miiare, aromat, mir, nuci şi dafine.
      12. Luaţi şi alţi bani cu voi, aceia încă-i duceţi carii aţi aflat desupra în saci, doară au cădzut oarece greşală. 13. Duceţi şi fratele vostru, sculaţi-vă şi meargeţi la acel om. 14. Domnul Domnedzeu cela ce tot poate iară facă-l milostiv pre acel om cătră voi, cum să sloboadză acasă cu voi fratele vostru carele ţine prins şi pre acest Veniamin încă, mie iară aşa-mi trebuiaşte să fiu ca acela ce de feciorii săi-l pradă.
      15. Luară derept aceaia aceştia darurile şi de doao ori atîţia bani şi pre Veniamin şi sculîndu-se în gios mearseră în Eghipet şi înaintea lu Iosif stătură. 16. Şi cînd Iosif ară fi vădzînd pre Veniamin cu ei, dzise purtătoriului de grija caseei sale: du lăuntru ceşti bărbaţi în casă, însă giunghe şi găteaşte pre mîncare, că astădzi vor prîndzi cu mine. 17. Şi acesta aşa făcu cum Iosif lui era lăsat şi acei bărbaţi lăuntru duse în casa lui Iosif.
      18. Temură-se iară prince cum fură duşi lăuntru în casa lu Iosif şi dziseră unul altuia: derept banii [153] ne-au adus aicea lăuntru pre noi, carii ainte de aceasta aflăm în sacii noştri, cum să ne năpăstuiască, să ne păgubească şi să ne facă robi pre noi şi asinii noştri. 19. Mearseră derept aceaia la purtătoriul de grija caseei lu Iosif şi grăiră cu el înaintea uşiei caseei 20. şi dziseră: drag doamne, eram veniţi gios şi ainte de aceasta a cumpăra grîu. 21. Şi cînd am vrut fi sosiţi la sălaş, şi am vrut dezlega sacii, iată ai tuturor banii desupra deplin în gura sacilor săi, derept aceaia iată iarăşi i-am adus cu noi. 22. Adus-am şi alţi bani a lua grîu, nu ştim iară cine au aruncat banii în sacii noştri.
      23. Acela iară dzise: nu vă întristareţi şi nu vă teamereţi, Domnedzeul tătîni-vostru au dat comoară în sacii voştri, banii voştri întregi au sosit la mîna mea şi pre Simonu aduse la ei. 24. Şi lăuntru-i duse pre ei în casa lu Iosif şi apă deade a-ş spăla picioarele şi oboroc asinilor săi. 25. Ei iară înainte gătiră darurele pînă Iosiv lăuntru vine amiadzădzi, că audzise cum acolo ară mînca pîne.
      26. Cînd iară Iosif lăuntru ară fi mers în casă înainte-i duseră darurele în casă întru brînci-şi şi pre pămînt cădzură înaintea lui, 27. şi cu dragoste priimind închinăciunea lor, [154] dzise lor: tatăl vostru cel bătrîn, de pre cine eraţi grăit, în pace iaste, custă încă? 28. Răspunseră: tatăl nostru, sluga ta, iaste în pace şi custă încă; şi plecîndu-se cădzură-i înainte.
      29. Şi rădicînd sus ochii săi vădzu pre Veniamin, frate-său, pre feciorul mîni-sa, şi dzise: acesta e fratele vostru cel mai mic, despre carele grăiset mie? şi dzise iarăşi: fie mila lui Domnedzeu pre tine, drag fiiule. 30. Şi Iosif grăbi, că i se încinsease inima cătră frăţiorul său şi căuta loc unde ară putea plînge şi lăuntru mearse în cămară şi acolo plînse. 31. Şi după ce ş-ară spăla faţa afară vine şi se ţinu pre sine şi dzise: puneţi pîine pre masă.
      32. Şi ei puseră lui de usebi, derept aceaia fraţilor lui încă usebi şi eghipteanilor încă usebi, că eghipteanii nu cutedza mînca pîine cu jidovii, că-i lucru urît înaintea lor acela. 33. Şi-i puseră ei la masă împrotiva lui: născutul de-a prima după naşterea sa de-a prima şi cei mai tineri după vreamea lor şi ei adin eişi mirară-se pre aceasta. 34. Şi despre masa lu Iosif mîncările ducea pre masa acelora, ce lui Veniamin de cinci ori sosi mai mult de cum [155] altor  şi bînd îmbătară-se cu el.
      
      CAP 44.
      
      1. Şi Iosif lăsă purtătoriului de grija caseei sale şi dzise: împle sacii acestor oameni cu grîu, atîta cît vor putea duce şi banii tuturora pune desupra în sacii lor. 2. Şi păharul mieu cel de argint în sacul celui mai mic, cu preţul grîului într-una. Şi acesta aşa făcu cum Iosif era lăsat.
      3. Demîneaţa, deaca se făcu dzuo, slobodzi pre acei bărbaţi cu asinii săi împreună, cînd amu ară fi mergînd afară den oraşu, 4. şi încă foarte departe n-ară fi merşi, dzise Iosif purtătoriului grija caseei sale: scoală-te şi grăbeaşte după cei bărbaţi şi cînd veri agiunge pre ei zi lor aceasta: derept ce în locul de bine aţi făcut rău? 5. Au nu iaste acesta den carele bea domnu-nostru şi cu carele vrăjaşte? Dzău, rău aţi făcut. 6. Şi cînd ară fi agiungînd pre ei zise lor aceastea cuvinte.
      7. Aceştia răspunseră lui: căce grăieşte domnu-mieu cuvinte ca aceastea? Departe fie aceaia de la slugile tale, cum să facă aceastea. 8. Iată banii carii în sacii noştri desupra eram [156] aflaţi den pămîntul Cananului înapoi am adus ţie, cum am vrut fi furaţi derept aceaia de la casa domnu-tău argint sau aur ? 9. La carele dentre slugile tale se va afla, iată adever fie fiiul morţiei, asupră de aceasta noi încă robii domnu-nostru  vom fi.
      10. Şi dzise purtătoriul grijiei caseei lu Iosif: adevăr aşa fie cum ziset, la cine se va afla, fie robul mieu; voi iară fiţi slobodzi. 11. Grăbiră derept aceaia şi tot cineşi cu sacul său puse gios pre pămînt şi-l dezlegă. 12. Şi acesta începu a cerca den cel mai mare pînă în cel mai mic şi se află păharul în sacul lu Veniamin. 13. Ei iară rumpîndu-şi veşmintele tot cine cu asinul său încărcă şi iarăşi lăuntru mearseră în oraşu. 14. Şi Iuda mearse cu fraţii săi în casa lu Iosif, cine încă-şi sta acolo şi înaintea lui cădzură pre pămînt.
      15. Iosif iară dzise lor: cum aţi cutezat face aceasta? Au nu ştiţi cum om ca acesta cum eu sînt va şti înţeleage? 16. Zise Iuda: ce putem dzice, au ce putem grăi sau în ce chip ne vrem înderepta pre noi ? Domnezeu au aflat pre noi derept răiile noastre. Iată, noi toţi şi la cine se-au aflat păharul robii domnului nostru sem. 17. El iară zise: departe fie de la [157] mine cum eu să fac aceasta. Acest bărbat fie sluga mea, la cine se-au aflat păharul, voi iară meargeţi sus la tatăl vostru în pace.
      18. Mearse Iuda la el şi dzise: drag doamne, rogu-te, lasă să grăiască sluga ta săva numai un cuvînt înaintea urechilor tale, drag doamne, şi să nu se aţiţe mîniia ta pre slugile tale, că tu aşa eşti ca şi Faraon. 19. Domnu-mieu întrebă pre slugile sale şi aceasta dzise: aveţi tată au frate? 20. Şi dzisem domnului nostru: avem un tată bătrîn şi un tinăr frate, l-au născut în bătrîneaţele sale şi fratele acestuia au murit şi numai însuşi au rămas de la muma-sa şi tătîni-său foarte i-e drag. 21. Şi aceasta dziseşi slugilor tale: aduceţi-l gios pre el la mine cum să-l vădz pre el şi să fac bine cu el. 22. Noi iară răspunsem domnului nostru: porobocul nu poate veni de la tată-său, că să ară veni de la el aşişi ară muri. 23. Şi dziseşi slugilor tale: să fratele vostru cel mai mic gios cu voi nu va veni înaintea mea mai mult să nu veniţi. 24. Sus mearsem derept aceaia cătră tatăl nostru, cătră sluga ta şi spusem lui cuvîntul domnului nostru. 25. Dzise iară tatăl nostru: duceţi-vă iarăşi şi cumpăraţi încă puţinel grîu. 26. Noi iară aceasta [158] dzisem: nu putem mearge gios, numai săva fratele nostru cel mai mic cu noi va fi, să iară cu noi nu va fi, gios nu vom mearge, că nu cutedzăm înaintea aceluia mearge. 27. Şi dzise sluga ta, tatăl nostru, noao: ştiţi că muiarea mea au născut mie doi. 28. Unul mearse afară de la mine şi aceasta dziset cum că se-au rupt de gadine şi tot pînă acmu nu l-am vădzut pre el. 29. Să-l veţi duce şi cesta de la mine şi să i se va tîmpla vro perire, bătrîneaţele meale cu mare amărîme le-aţi duce în groapă.
      30. Acmu derept aceaia să am mearge la sluga ta, la tatăl nostru, şi porobocul n-ară fi cu noi, căce că sufletul lui legat iaste cătră acest poroboc, 31. fir-ară cum cînd ară vedea cum porobocul cu noi n-ară fi, murir-ară şi ară duce noi slugile tale tatăl nostru cu bătrîneaţele sale în groapă cu mare amar, 32. că eu sluga ta chizeaş m-am băgat derept porobocul tătîni-mieu dzicînd: să înapoi nu-l voiu aduce ţie în toată viiaţa mea vinovat să fiu. 33. Derept aceasta, las rămîne aicea sluga ta în locul porobocului în robii la domnul mieu şi porobocul meargă în sus la tatăl său, 34. că în ce chip aş putea mearge în sus la tatăl mieu, unde n-ară fi porobocul cu mine, că n-aş vrea să vădz nevoia [159] tătîni-mieu, carea se ară înceape pre tatăl mieu.
      
      CAP. 45.
      
      1. Iosif iară pre sine mai mult nu se putu ţinea, ce înaintea tuturor acelora carii era de făţiş aceasta strigă: tremeateţi afară tot omul de icea; şi nice un om nu era cu Iosif cînd cu fraţii lui se cunoscu. 2. Şi cu glas mare plînse cum şi eghipteanii, oamenii caseei lu Faraon audziră. 3. Şi dzise fraţilor săi: eu sînt Iosif, custă încă tată-mieu? Şi fraţii săi nu putea răspunde lui, aşa tare se era spămîntaţi înaintea lui.
      4. El iară dzise fraţilor săi: rogu-vă, veniţi încoace cătră mine; şi cătră el mearseră. Şi dzise: eu sînt Iosif, fratele vostru, cine voi în preţ aţi vîndut în Eghipet. 5. Acmu, derept acea, nu vă intristareţi şi nu cugetareţi aceaia, cum eu pren aceaia m-aş fi mîniiat, cum pre mine încoace m-aţi vîndut ; că derept rămasul vostru m-au slobodzit Domnedzeu încoace înaintea voastră. 6. Că încă numai doi ani au fost scumpeate, cinci sînt iară înapoi încă dentr-înşi, în carii nice vor ara nice secera. 7. Ce Domnedzeu înainte-vă icea m-au tremes cum să vă ţineţi pre cest pămînt şi viiaţa voastră să se slobodzească cu mare slobodzie. [160] 8. Derept aceaia nu voi m-aţi tremes aicea ce Domnedzeu, cine pre mine m-au pus lui Faraon tată şi prespre toată casa-i domn şi prespre tot pămîntul Eghipetului cap de dinainte.
      9. Grăbiţi şi meargeţi sus cătră tată-mieu şi aceasta dziceţi lui: feciorul tău Iosif aceasta porunciia ţie: Domnedzeu au pus mine domn în tot pămîntul Eghipetului, blăm gios derept acea la mine, nu te zăbovi. 10. Lăcuiaşte derept însă în pămîntul Gojenului şi fii aproape de mine, tu şi feciorii tăi şi feciorii feciorilor tăi şi dobitocul tău cel mărunt şi cel mare şi tot oarece ai. 11. Şi eu acolo-ţi voiu purta cîştiga ta, că încă în cinci ani va fi scumpeate, cum să nu piei tu şi casa ta şi tot ce ai. 12. Iată ochii voştri văd şi ochii frăţiorului mieu a lu Veniamin încă, cum gura mea grăiaşte voao. 13. Spuneţi tătîni-mieu toată slava mea den Eghipet şi tot ce vedeţi, grăbiţi şi veniţi în gios cu tată-mieu.
      14. Şi  cădzu frăţiorului său, lu Veniamin, pre grumadzi şi plînse. Veniamin încă plînse pre grumadzii lui. 15. Şi sărutînd pre toţi fraţii săi, plînse pre ei, după aceaia grăiră fraţii săi cu el.
      [161] 16. Cînd această veaste în casa lu Faraon ară fi sosind, cum fraţii lu Iosif ară fi veniţi, plăcu lu Faraon şi slugilor sale. 17. Şi Faraon dzise lu Iosif: dzi fraţilor tăi aceasta faceţi: încărcaţi dobitoacele voastre şi meargeţi şi cînd veţi sosi în pămîntul Canaanului, 18. luaţi sus pre tată-vostru şi pre oamenii caseei voastre şi veniţi cătră mine şi mai bunul pămîntului Eghipetului eu voiu da voao, cum mana pămîntului să mîncaţi. 19. Şi lasă lor: faceţi aceasta, duceţi cu voi den Eghipet cară porobocilor voştri şi muieriloru-vă, luaţi în car pre tatăl vostru şi veniţi 20. şi nu cîştigareţi pre hrana caseei voastre, că toată bogăţiia Eghipetului a voastră va fi.
      21. Feciorii lui Izdrail în acel chip făcură şi Iosif cară deade lor după porînca lu Faraon şi chelciug deade pre cale, 22. asupră de aceasta tuturoru cîte un veşmînt de sărbătoare deade. Lu Veniamin iară deade trei sute de bani de argint şi cinci veşminte de sărbătoăre. 23. Tătîni-său iară tremease cu marhă den Eghipet încă dzeace asini încărcaţi şi dzeace asini, carele grîu pîine şi vipt ducea tătîni-său pre cale. 24. Slobodzi derept acea fraţii săi şi se duseră [162] şi dzise lor: nu vă prigonireţi pre cale, 25. Sus mearseră derept aceaia den Eghipet şi mearseră în pămîntul Canaanului cătră tatăl lor, cătră Iacov. 26. Şi soliia spuseră lui şi dziseră: Iosif custă încă şi în tot Eghipetul se domneaşte. Ce inima lui cu mult altă cugeta, că nu credea lor. 27. Şi spuseră lui toate cuvintele lui Iosif carile lor dzisease şi cînd ară fi vădzînd carăle, carile Iosif derept el era tremes, sufletul tătîni-său, a lui Iacov, se învie. 28. Şi dzise Izdrail: destul mie, cum amu fiiul mieu custă încă, mearge-voiu şi-l voiu vedea el ainte de ce voiu muri.
      
      CAP 46.
      
      1. Purcease derept aceaia Izdrail cu tot cu ce avea el şi cînd ară fi sosind în Verjava, făcu jărtvă Domnului tătîni-său lu Isac. 2. Şi dzise Domnedzeu lui noaptea în vis: Iacove, Iacove. Cui răspunse: iaca, aicea sînt. 3. Şi dzise Domnedzeu: eu-s putearnic Domnedzeul al tătîni-tău, nu te teame a mearge în gios în Eghipet, că în acolo mare oamet voiu face pre tine. 4. Mearge-voiu gios cu tine în Eghipet, afară încă te voiu aduce pre tine de acolo şi Iosif va prinde lăuntru ochii tăi.
      5. Sculă-se Iacov, den Verjava şi feciorii lui ducea pre tată-său, pre Iacov, cu porobocii şi cu [163] muierile lor depreună, pre acealea cară carile tremisease Faraon derept ei. 6. Şi luo sus marha sa şi dobitoacele sale carele strinsease şie în pămîntul Cananului, mearseră în Eghipet Iacov şi toată sămînţă lui cu sine. 7. Feţii lui şi nepoţii, featele şi featele feciorilor lui şi toată sămînţa sa duse cu sine în Eghipet.
      8.  Aceastea-s numele feciorilor lu Izdrail, carii au mers în Eghipet. Iacov şi feciorii lui: născutul de-a prima a lu Iacov, Ruven. 9. Feciorii lu Ruven: Enoh, Falu, Ezron şi Carmi. 10. Feciorii lu Simeon: Emla, Iamin, Ohad, Iakhin, Zoar şi Saul, den muiare cananeană. 11. Feciorii lu Levi: Gherson, Cahat şi Merari. 12. Feciorii Iudeei: Hear, Onan, Sela, Fares şi Zerah, ce Hear, Onan, încă murise în pămîntul Canaanului. Feciorii iară a lui Fares: Ezron şi Hamul. 13. Feciorii lu Izahar: Toma, Fua, Iov şi Simron. 14. Feciorii lu Zavulon: Sared, Helon şi Iahelel. 15. Aceştia-s feciorii Lieei, pre carii au născut lui Iacov în Mesopotamiia, cu fata sa cu Dina depreună. Numărul tuturora feciorilor şi featelor sale face 33 de suflete. 16. Feciorii lu Gad: Sefon, Aghi, Suni, Ezvon, Eri, Arodi şi Areli. 17. Feciorii lu Asir: Emna, Esua, Esui şi Veriia şi Sara, sora acestora, ce feciorii Veriei, [164] Hever şi Malkhiel. 18. Aceştia-s feciorii de Zelfa, care Zelfă o dedease Laban Lieei, feateei sale şi aceasta născu lu Iacov şasespredzeace suflete. 19. Ficiorii muieriei lu Iacov, a Rahileei: Iosif şi Veniamin. 20. Lu Iosif au născut în Eghipet Manasis şi Efrem, pre carii născu lui Asnat, fata lu Potifar, a preutului den On. 21. Feciorii lui Veniamin: Vela, Vekhear, Azbel, Ghera, Nalaan, Ehi, Rosc, Mupim, Elupim şi Ared. 22. Aceştia-s feciorii den Rahila, carii au născut lui Iacov, toţi depreună patruspredzeace suflete.
      23. Feciorii lu Dan: Husim. 24. Feciorii lu Neftalim: Iasiel, Guni, Iaser şi Salim. 25. Aceştia-s feciorii Vilheei, pre care Vilhă o dedease Laban Rahileei, feateei sale şi născu lu Iacov aceste 7 suflete. 26. Şi toate sufletele care au întrat cu Iacov în Eghipet şi au ieşit den trupul lui, fără muierile feciorilor săi, de toate 66 de suflete. 27. Şi feciorii lu Iosif, carii au născut lui în Eghipet doao suflete era. Derept aceaia toate sufletele a caseei lui Iacov era şaptedzeci.
      28. Şi tremease Iacov pre Iuda înainte la Iosif cum să-l înderepteadze pre el în Gojen şi sosiră în pămîntul Gojenului. 29. Şi gătind Iosif carul său, mearse sus cătră Gojen înaintea tătîni-său; [165] şi cîndu-l vădzu, cădzu pre grumadzii lui şi multă vreame plînse pre grumadzii lui. 30. Şi dzise Israil lu Iosif: amu bucuros voiu muri, după ce am vădzut faţa ta şi prence că încă viedzi. 31. Zise Iosif fraţilor săi şi caseei tătîni-său: mearge-voiu sus şi voiu spune lu Faraon, şi lui aceasta voiu dzice: fraţii miei şi casa tătîni-mieu au venit la mine den pămîntul Canaanului. 32. Sînt iară păstori de dobitoace, că-s oameni carii ţin dobitoace, toate dobitoacele sale mici şi mari şi toate ce au avut cu sine au adus. 33. Şi să se va tîmpla cum Faraon pre voi va fi chiemînd şi va fi dzicînd aceasta: ce iaste viiaţa voastră? 34. Răspundeţi: noi, slugile tale, den porobociia noastră tot pînă acmu am fost oameni ţietori de dobitoace, noi şi părinţii noştri. Aceasta derept aceasta ocă dziceţi, cum să puteţi lăcui în pămîntul Gojenului, că păstorii de dobitoace sînt urîţi înaintea eghipteanilor.
      
      CAP 47.
      
      1. Mearse derept acea Iosif la Faraon şi spuse lui dzicînd: tată-mieu şi fraţii miei şi dobitoacele lor ceale mici şi ceale mari şi tot ce au ei au venit den pămîntul Canaanului şi iaca sînt în pămîntul Gojenului. 2. Luo iară cinci dentre fraţii lui carii era [166] mai tineri şi-i stătu pre ei înaintea lu Faraon. 3. Dzise Faraon fraţilor lu Iosif: ce iaste viiaţa voastră? Aceştia răspunseră: slugile tale sînt păstori de dobitoace şi noi şi părinţii noştri. 4. Dziseră iară lu Faraon: venit-am a lăcui pre pămîntul tău, că slugile tale n-au cu ce ţinea dobitoacele sale, aşa se-au tare puternicit foametea în pămîntul Canaanului. Rugămu-te, derept acea, lasă să lăcuiască slugile tale în pămîntul Gojenului.
      5. Şi dzise Faraon lu Iosif: tată-tău şi fraţii tăi au venit la tine. 6. Pămîntul Eghipetului înaintea ta iaste, lasă lăcuiască în cea parte mai bună a pămîntului, iată, lăcuiască în pămîntul Gojenului. Şi să cunoşti între ei atare bărbaţi înţelepţi, bizuiaşte pre ei dobitoacele meale. 7. Iosif duse aduse lăuntru şi pre tată-său şi-l stătu pre el înaintea lu Faraon. Şi Iacov blagoslovi pre Faraon. 8. Dzise iară Faraon lu Iacov: de cîţi ani eşti? 9. Dzise Iacov lu Faraon: dzilele striinătăţiei meale 130 de ani, puţineale şi reale dzilele vieţiei meale şi nu agiung dzilele striinătăţiei părinţilor miei. 10. Şi Iacov blagoslovi pre Faraon şi vine afară denaintea lui.
      11. Iosif iară tocmi tătîni-său şi fraţilor [167] săi loc de lăcuită şi deade lor uric în pămîntul Eghipetului în partea mai bună a pămîntului, pre pămîntul lu Ramasis, în ce chip Faraon poruncise. 12. Şi Iosif hrăniia pre tată-său şi pre fraţii săi şi pre toţi oamenii caseei tătîni-său, pre toţi după porobocii săi.
      13. Nu era iară pre acel pămînt lat necăiurilea pîine, că vîrtos mare era scumpeate, aşa pînă în atîta cum tot şi pămîntul Canaanului se svîrşise. 14. Şi Iosif adună într-una toţi banii Eghipetului şi a Canaanului derept grîu carele vinde lor în preţ şi toţi aceia bani ei grămădi în casa lu Faraon.
      15. Cînd amu se-ară fi sfîrşind banii în pămîntul Eghipetului şi a Canaanului, vine tot Eghipetul la Iosif şi dziseră: dă noo pîine, căci ne laşi să murim pre vedearea ochilor tăi prin aceasta cum că nu avem bani? 16. Zise Iosif: aduceţi încoace dobitoacele voastre şi derept dobitoace vă vom da grîu, prence că n-aveţi bani. 17. Derept aceaia aduseră la Iosif dobitoacele sale şi deade pîine lor, derept caii lor, oile lor, vacile lor şi derept asinii lor. Aşa hrăni pre ei în acela an derept dobitocul lor.
      18. Cîndu se-ară fi împlînd vreamea mearseră la [168] el şi în al doilea an şi dziseră lui: nu vom ascunde de domnu-nostru, cum nu numai banii noştri, ce încă şi dobitoacele noastre au venit la domnul nostru şi cum nemică nu avem, veade domnul nostru cum fără cest trup şi pămîntul nostru nemică nu avem. 19. Căci ne laşi să murim în vedearea ochilor tăi? şi noi şi pămîntul nostru ai tăi vom fi, cumpără pre noi pre slujba crăiască şi pre pămîntul nostru pre pîine, cum şi noi şi pămîntul nostru să fie a lu Faraon, dă-ne sămînţă cum să viem şi să nu murim şi pămîntul să nu pustiiască.
      20. Aşa cumpără Iosif tot pămîntul Eghipetului lu Faraon, că eghipteanii vîndură cine tot pămîntul său, derept aceaia că era mare scumpeate pre ei. Şi fu pămîntul a lu Faraon. 21. Şi oamenii împărţi den oraş pre oraş dentr-un hotar al Eghipetului pînă în alalt hotar.
      22. Fără de pămîntul popilor, pre carele nu-l cumpără, că Faraon tocmise cum dentr-însele pre sine să hrănească, care hrană da lor, derept acea nu fu lipsă cum să-şi vîndză pămînturile sale.
      23. Zise Iosif oamenilor: iaca, în dzia de astădzi eu am cumpărat pre voi şi pre pămînturile voastre lu Faraon; iaca sămînţă, sămănaţi [169] pămîntul 24. şi a cincea den grîu daţi lui Faraon, cea a patra parte fie a voastră pre sămănatul pămîntului şi pre viiaţa voastră, caselor şi feciorilor voştri. 25. Aceştia răspunseră: lasă-ne să viem numai şi să aflăm voie înaintea ochilor tăi, înaintea domnului nostru, bucuroşi vom fi a lu Faraon. 26. Aşa tocmi Iosif leage în tot pămîntul Eghipetului, pînă în dzua de astădzi, cum a cincea să dea lu Faraon, fără de pămîntul popilor, care nu era a lu Faraon.
      27. Lăcui derept aceaia Israil în Eghipet pre pămîntul Gojenului şi ţinură pămîntul, crescură şi tare se înmulţiră. 28. Şi Iacov vie în şaptespredzeace ani în pămîntul Eghipetului, viiaţa deplin a dzilelor lui fură o sută patrudzeci şi şapte de ani.
      29. Cîndu se apropie dzia morţiei lui, chiemă pre ficiorul său, pre Iosif, la sine şi dzise lui: să am aflat voie înaintea ochilor tăi, rogu-te, pune mîna ta supt cliciul mieu şi fă mie mesereare şi dereptate, cum să nu îngropi pre mine în Eghipet, 30. ce să dorm cu părinţii miei. Şi du pre mine afară den cest peămînt şi mă îngroapă în mormîntul mai marilor miei, cui răspunse Iosif: Eu voiu face ce ai poruncit. 31. Iacov iară dzise: [170] gioară dară mie, carele giurînd rugă Israil pre Domnul plecîndu-se cătră capul patului.
      
      CAP 48.
      
      1. Aceastea aşa trecînd, spuseră lu Iosif că tată-său ară fi beteag. Carele luo lîngă sine doi feciori ai săi pre Manasei şi pre Efrem, purcease a mearge. 2. Şi spuseră celui bătrîn: iaca, feciorul tău Iosif vine la tine; şi Israil întărind pre sine şedzu în pat. 3. Şi întrînd la el Iosif dzise Iacov lu Iosif:
      Domnedzeul cela ce tot poate arătatu-se-au mie în Luza, carea iaste în pămîntul lu Canaan şi blagoslovi pre mine 4. şi dzise: eu pre tine te voiu creaşte şi te voi înmulţi şi te voiu face pre tine gloate de oamini; şi voiu da ţie cel pămînt şi seminţeei tale după tine pre uric de vecie. 5. Derept aceaia cei doi feţi ai tăi carii-s născuţi în pămîntul Eghipetului ainte de ce am venit aicea la tine ai miei vor fi, Efraem şi Manasei, ca şi Ruven şi Simeon sînt ai miei. 6. Alalţi iară carii vei naşte după ei ai tăi vor fi şi se vor chiema cu numele fraţilor săi în uricurele sale.
      7. Şi cînd veniiu eu den Mesopotamie, muri Rahila la mine în pămîntul Cananului, în aceaia cale [171] şi era timp de primăvară şi întraiu în Efrata şi o îngrupaiu pre ea lîngă calea Efrateei, care se chiiamă cu alt nume Vetleaem.
      8. Şi Izdrail vădzînd feciorii lu Iosif dzise cătră el: cine-s aceştia? 9. Răspunse Iosif tătîni-său: feciorii miei sînt, carii au dăruit mie Domnedzeu în acest loc. Adu-i pre ei la mine, cum să-i blagoslovesc pre ei, 10. că ochii lu Izdrail împăinjenase şi nu putea vedea bine şi duse pre ei Iosif la el. Iacov iară sărută pre ei şi-i îmbrăţişe. 11. Şi dzise lu Iosif: iaca, vădzuiu ochii tăi care n-am vrut nice gîndi şi iaca, Domnedzeu încă mi-au dat a vedea şi sămînţa ta. 12. Şi Iosif luo pre ei den braţele lui şi se plecă pre pămînt cătră faţa lu Iacov.
      13. Luo iară Iosif amîndoi feciorii săi pre Efrem în mîna dereaptă, de cătră cea mînă stîngă a lu Israil şi Manaseiu în mîna stîngă, de cătră cea mînă dereaptă a lu Israil şi-i luo la sine. 14. Ce Izdrail tinse mîna sa cea dereaptă şi o puse pre capul celui mai mic, lu Efrem şi mîna cea stîngă pre capul lu Manasei, ştiind făcu aceastea cu mînile sale, că Manasei era născut de-a prima. 15. Şi blagoslovi Iacov pre ficiorii lu Iosif şi zise: Domnedzeu înaintea [172] cui au îmblat părinţii miei Avraam şi Isac, Domnedzeu cela ce au hrănit pre mine den tinereaţele meale pînă în dzioa de acmu, 16. îngerul cela ce au slobodzit pre mine den toate realele, blagoslovească pre aceşti feciori cum să se chiame despre numele mieu şi despre numele tătîni-mieu, a lu Avraam şi a lu Isac, crească şi se înmulţească pre cest pămînt.
      17. Vădzînd iară Iosif, cum tată-sau mîna sa dereaptă ară fi punind pre capul lu Efrem, greaţă-i păru şi prinse mîna tătîni-său, cum să o pune despre capul lu Efrem pre capul lu Manasei. 18. Şi dzise tătîni-său: nu aşa, drag tată, că-i cesta născutul de-a prima, pune mîna ta cea dereaptă pre capul cestuia. 19. Ce tată-său nu vru şi dzise aceasta: ştiu, drag fiiu, ştiu, acesta încă va fi oameni mari şi în limbi, ce fratele lui mai mare va fi de el şi sămînţa lui va fi oameni mari. 20. Aşa blagoslovi pre ei în aceaia dzi şi dzise: cine va vrea în Izdrail a blagoslovi neştine, acela dzică aceasta: Domnedzeu facă pre tine ca şi pre Efrem şi pre Manasei. Şi în acesta chip puse pre Efrem să fie înaintea lui Manasei.
      21. Zise iară Izdrail lu Iosif: iaca, eu voiu muri şi Domnedzeul mieu va fi cu voi şi iară va duce pre voi înapoi pre pămîntul tătîni-vostru. [173] 22. Eu am dat ţie o bucată de pămînt afară dentre fraţii tăi, care l-am luat cu arma mea şi cu arcul den mînule lui Amorei.
      
      CAP 49.
      
      1. Chiemă Iacov pre feciorii săi şi dzise: adunaţi-vă într-una, cum să spui voao aceaia ce va veni pre voi în vremile vietoare. 2. Adunaţi-vă într-una şi audziţi feciorii lu Iacov şi audziţi pre Izdrail, pre tatăl vostru.
      3. Ruven, născutul mieu de-a prima, tu tăriia mea şi putearea mea de-a prima în darure, mai mare împărăţie, 4. lesne ai purces ca şi apa, nu vei fi mai desupra, că ai suit pre patul tătîni-tău şi patul mieu l-ai spurcat cu suitul tău. 5. Simon şi Levi sîmt fraţi; arma lor amară de furiş, vasele oştitoare a strimbătăţiei. 6. În sfatul lor nu sosească sufletul mieu şi în adunarea lor nu fie slava mea, că mîniia sa omorîră pre om şi în hrăboriia sa cea orbitoare omorîră pre taore. 7. Blăstemată să fie mîniia lor prince că-i aşa rreapede şi purcesul lor, prince-i aşa vîrtos. Împărţi-voiu pre ei în Iacov şi voiu adăvăsi în Izdrail.
      8. Iuda, tu eşti acela, pre tine vor lăuda fraţii tăi, mîna ta în cerbicile vrăjmaşilor [174] tăi va fi, înaintea ta se vor pleca feciorii tătîni-tău. 9. Iuda, leu tinăr, pre mare lucru ai sosit, drag făt, prin mare învincături, odihnindu-te culcaşi ca leul şi ca şi leoaia. Cine va deştepta pre el? Nu se va lua de la Iuda toiagul crăiesc, nice învăţătoriul de la picioarele lui pînă nu va veni Şiloh cela ce-i tremiţătoriu şi el va fi aşteptarea limbilor. 11. Acesta va lega mîndzişorul său la buciumul vieei şi puiul asineei sale cătră viţa vieei; la-va în vin veşmîntul său şi în sîngele aoiei tîmbariul său. 12.  Mai frumoşi sînt ochii tăi decît vinul şi dinţii lui mai albi vor fi decît laptele. 13. Zavulon va lăcui în ţărmurile mariei şi lîngă locul ce stau corabiile şieşi va întinde agiungînd pînă în Sidon.
      14. Izahar va fi asin tare şi va şedea între doao hotară. 15. Vădzu odihna că ară fi bună şi acel pămînt, cum iaste de dulceaţă, ce umerele sale le plecă de-a purtarea tovară şi va fi sluga dajnică.
      16. Danu va giudeca oamenii săi ca şi altă sămînţă în Israil. 17. Dan şarpe fie în cale şi aspidă în colnic şi va muşca călcîiul calului cum cela ce şade pre el să cadză înapoi. 18. Doamne, aştepta-voiu ispititoriul tău.
      [175] 19. Gad întrarmîndu-se va purta oştile înaintea lui şi iară le va aduce înapoi.
      20. Asir, pîne grasă a lui şi va da dulceaţa crailor. 21. Neftalim, cerb ager şi cu cuvinte frumoase.
      22. Iosif va creaşte făt crescînd şi frumos pre căutat, ca lîngă cest izvor featele vor îmbla încoace şi încolo, curînd pre dzid şi bine poate fi, 23. săgetătorii vor mîniia şi vor oşti pre el şi-l vor dosădi, 24. ce derept acea arcul lui va rămînea întreg şi mînule braţelor lui vor fi tari prin mînile putearnice a lui Iacov, de-aicea se-au rădicat păstoriu şi piiatră în Israil. 26. De la Domnedzeul tătîni-tău ia agiutoriul tău şi cel putearnic va blagoslovi pre tine de sus cu blagosloveniile ceriului, cu blagosloveniile afunzimeei de gios, cu blagosloveniile ugerelor şi zgăului. 26. Blagosloveniile tătîni-tău mai mari-s de blagosloveniile părinţilor miei după poftele înălţiilor ceştii lumi şi vine pre capul lu Iosif şi pre creaştetul lu Nazarei între fraţii săi.
      27. Veniamin, lup răpitoriu, demineaţa mănîncă pradă şi seara împarte dobînda.
      28. Toţi aceştia în doaospredzeace seminţe a lui Israil şi aceasta-i carele au grăit lor tată-său, cînd au pre ei pre toţi blagoslovit cu blagosloveniile sale. 29. Şi porînci lor dzicînd: eu mă adun [176] la oaminii miei, îngrupaţi pre mine cu părinţii miei în peştere îndoită,  care  iaste în cîmpul lu Efron Heteos, 30. împrotiva Mambreei în pămîntul Canaanului, care au cumpărat Avraam cu cîmpul depreună de la Efron Heteos, pre uricul de îngrupătoare. 31. Aciia îngrupară pre Avram şi pre muiarea lui, pre Sara; acolo iaste îngrupat şi Isac cu Răveca, cu muiarea sa, acolo am îngrupat eu şi Liia.  33. Şi sfîrşind poruncele cu carele învăţa feciorii săi, trase picioarele sale într-una pre pat şi muri şi se adună la oamenii săi.  1. Care lucru vădzînd Iosif năvăli pre faţa tătîni-său plîngînd şi sărutînd pre el.
      
      CAP 50.
      
      2. Şi Iosif  porunci slugilor sale vracilor, cum au aromat să ungă pre tată-său şi vracii unseră pre Israil 3. pînă se împlură 40 de dzile, că în atîta vreame ţinea dzia de unsură. Şi eghipteanii plînseră pre el în 70 de dzile. 4. Şi după ce ară fi trecînd dzilele de plîns, grăi Iosif cu oamenii caseei lu Faraon şi aşa dzise: să am aflat voie la voi grăiţi lu Faraon şi aceasta dziceţi: 5. Giură pre mine tată-mieu şi dzise aceasta: iacă eu moriu, îngroapă pre mine în mormîntul mieu, [177] carele am mie săpat în pămîntul Canaanului; derept aceasta ocă voiu mearge sus acmu şi voiu îngrupa pre tată-mieu şi iară voiu veni. 6. Dzise Faraon: pasă sus şi îngroapă pre tată-tău, în ce chip ai giurat lui. 7. Mearse sus derept aceaia Iosif, cum să îngroape pre tată-său; şi mearseră sus derept acea cu el depreună toate slugile lu Faraon şi bărbaţii caseei lui şi toţi bătrînii pămîntului Eghipetului. 8. Asupră de-aceasta toţi oamenii caseei lu Iosif şi fraţii lui şi oamenii caseei tătîni-său; numai feciorii săi, oile şi alt dobitoc lăsară în pămîntul Gojenului. 9. Şi mearseră cu el depreună cară şi calari şi vîrtos cu mare gloată fu.
      10. Şi cînd ară fi sosind la area Atad, carea iaste la Iordan şi făcură plîns mare şi amar; şi Iosif plînse pre tată-său şapte dzile. 11. Cînd iară ară fi vădzînd lăcuitorii den pămîntul Canaanului plîngerea lîngă area Atad dziseră: mare plîngere fac acolo eghipteanii. Derept aceaia chiamă acel loc pre deal: plîngerea eghipteaniilor, care loc iaste lîngă Iordan.
      12. În  acela chip făcură derept aceia feciorii lu Iacov cum porîncise lor, 13. că duseră pre [178] el în pămîntul Canaanului şi îngrupară pre el în peştere îndoită, care-o cumpărase Avraam cu cîmpul depreună pre uricul îngrupăciuniei de la Efron Heteos, înaintea feaţeei Mambreei. 14. După aceaia iară deaca îngrupară tată-său, Iosif iară se înturnă în Eghipet cu fraţii săi şi cu toţi cu ceia carii cu el mersease în sus a îngrupa pre tată-său.
      15. Vădzînd iară fraţii lu Iosif, cum tată-său ară fi mort, temură-se şi dziseră: doară Iosif va înceape a urî pre noi şi iară va plăti tot acela rău ce am făcut pre el. 16. Derept acea aceasta porînciră lui: tatăl tău ainte de ce ară muri aceasta lăsă dzicînd: 17. Aceasta dziceţi lu Iosif: rogu-te, iartă fraţilor tăi strimbătatea lor şi păcatele lor cum rău ca acesta au făcut cu tine; rugămu-te derept aceaia pre tine cum iartă noao slugilor Domnedzeului tătîni-tău această strimbătate. Ce Iosif plînse cînd aceastea dziseră lui, 18. că fraţii lui mearseră înainte-i şi înaintea lui plecîndu-se pre pămînt, aceasta dziseră: iaca, noi slugile tale sîntem. 19. Iosif dzise lor: nu vă teamereţi, au putem sta de-a aleanul voiei lui Dumnedzeu? 20. Voi aţi gîndit aceaia cum cu mine veţi face rău, ce Domnedzeu [179] gîndi cum acela rău să-l facă bun, aceaia făcu, cum aceaia iaste deşchis, pre ţietura a multe limbi. 21. Derept acea nu vă teamereţi, purta-voiu cîştigă pre voi şi pre ficiorii voştri, veseli pre ei şi cu dragoste grăi cu ei. 22. Lăcui derept acea în Eghipet cu casa tătîni-său şi custă o sută şi dzeace ani. 23. Şi vădzu porobocii lu Efrem pînă în a treia sămînţă, în acela chip feciorului lu Manasei, porobocii lu Machir pre genuchele lu Iosif născură poroboci. 24. Şi Iosif dzise fraţilor săi: iaca, eu voiu muri. După moartea mea Domnedzeu va căuta pre voi şi despre acesta pămînt va duce pre voi pre acela pămînt pre care giurînd l-au făgăduit lu Avraam, lu Isac şi lu Iacov. 25. Giură-i derept aceaia pre feciorii lu Israil şi dzise: cînd va Domnedzeu căuta pre voi, duceţi-vă afară de-aicea oasele meale. 26. Muri derept aceaia Iosif, cînd ară fi în vîrstă de o sută şi dzeace ani şi-l unseră pre el cu aromat şi-l puseră în Eghipet într-un locşor.

ŞFÎRŞITUL CĂRŢIEI LU MOISI DE-A PRIMA IASTE ACEASTA

[180] A DOA CARTE A LU MOISI 
ce se chiamă ISHOD

      1 CAP.
      
      1. Aceastea-s numele ficiorilor lu Israil, carii cu Iacov întrară în Eghîpet, toţi cine cu casele sale întrară lontru: 2. Ruven, Simeon, Levi, Iuda, 3. Izahar, Zavulon şi Veniamin, 4. Dan şi Nefalim, Gad şi Asir. 5. Era derept aceaia toate sufletele lor carii întrase lontru den trupul lu Iacov şaptedzeci, Iosif iară încă ainte de-acea era în Eghipet.
      6. Cînd amu Iosif ară fi murind şi toţi fraţii lui şi toţi aceia carii au viiat în aceaia vreame, 7. crescură ficiorii lu Israil, născură poroboci, înmulţiră-se şi vîrtos tare se puterniciră, pînă în atîta cum pămîntul cu ei se împlu.
      8. Atunci se rădică împărat nou în Eghipet, carele despre Iosif nemică nu ştiia. 9. Şi dzise oaminilor săi: iaca, oaminii ficiorilor lu Izdrail mai mulţi-s şi mai tari de noi. 10. Veniţi cu mîndrie să-i călcăm pre ei, că doară se vor înmulţi şi se va fi năvălind pre noi oaste, se vor da cătră vrăjmaşii noştri şi răzbind [181] pre noi vor ieşi den cest pămînt afară.
      11. Tocmiră derept acea şpani pre ei, carii pre ei cu slujbă grea să-i dosădească, ca lu Faraon dzidiră ceaste oraşe: Fitonul şi Romoşişe, de-a ţinerea corturile. 12. Ce de ce mai tare-i chinuiia, călcîndu-i pre ei, de-acea mai tare se înmulţiia şi creştea şi urîia pre feciorii lu Israil eghipteanii. 13. Şi chinuiia bătjocorindu-i şi părîndu-le rău pre ei. 14. Şi pre amărîmea-i ducea viiaţa lor cu robii vîrtoase al lutului şi a cărămidzilor şi cu toată slujba cu care se călca în robiile pămîntului. 15. Zise iară împăratul Eghipetului moaşelor evreilor, dentre carele una o chema Sifora, altă Fua, poruncind lor: 16. cînd moaşe veţi fi evreianelor şi va fi vinind vreamea născutului, să va fi bărbat omorîţi-l pre el, să va fi iara fată, ţineţi-o pre ea. 17. Temură iară moaşele pre Domnedzeu şi nu făcură după porunca împăratului Eghipetului, numai carii era feciori ei ţinea şi-i lăsa să viiadze.
      18. Chiemă la sine derept acea moaşele împăratul Eghipetului şi dzise lor: căce aţi făcut aceasta, cum ficiorii aţi lăsat să viiadze? 19. Carele răspunseră: nu sînt aşa evreianele cumu-s muierile eghiptiiane, că iale au mîndrie [182] de-a moşirea şi mainte de ce venim la iale nasc. 20. Bine făcu derept acea Domnedzeu cu moaşele şi crescură oamenii şi vîrtos tare se puterniciră 21. şi prence temură moaşele pre Domnedzeu şi grămădi lor case.
      22. Porunci iară Faraon tuturora oamenilor săi şi dzise: toţi feciorii carii vor naşte aruncaţi-i în apă şi toate carele-s feate lăsaţi să viadze.
      
      CAP. 2.
      
      1. Mearse iară un om den casa lu Levi şi luo o fată a lui Levi lui muiare, 2. care prinse şi născu un fecior şi vădzînd cum că ară fi frumos porobocul ascunse-l în trei luni. 3. Şi cînd mai încolo nu-l putea ascunde făcu o lădiţă de speteadză şi o lepi cu cleiu  şi cu răşină şi puse porobocul într-însa şi aruncă pre el lîngă ţărmure într-apă curătoare cu rogoz. 4. Soro-sa iară sta departe, cum să vadză cum iară fi lucrul.
      5. Mearse gios iară fata lu Faraon cum să se scalde în apă şi featele ei îmbla pre ţărmurele apeei şi cînd ară fi vădzînd lădiţa în apă curătoare cu rogoz, tremease slujnica şi-l aduse. 6. Şi cînd ară fi deşchizînd vădzu porobocul şi iaca porobocelul plîngea. Lăsă-i-se milă de el şi dzise: dentre porobocii [183] jidovilor iaste.
      7. Zise iară sora porobocelului feateei lu Faraon: vrea-veri cum să chiem o doică dentre muierile evreianelor ca să apleace porobocelul? 8. Dzise fata lui Faraon ei: vă! Mearse derept acea fata şi chiemă muma porobocelului, 9. cui dzise fata lu Faraon: ia sus cest poroboc şi-l ţine mie şi-ţi voi plăti ţie. Luo sus derept aceaia cea muiare porobocul şi-l ţinu. 10. Şi cînd porobocul se-ară fi mărind, duse-l feateei lu Faraon şi fu ei în loc de fecior şi puse numele lui Moisi, că dzise aceasta: den apă l-am luat afară pre el.
      11. În acealea vremi deaca Moisi crescuse, mearse afară la fraţii săi şi vădzu chinul lor şi  cînd ară fi vădzînd cum un eghiptean bate un jidov dentre fraţii săi, 12. căutînd într-îmbe laturile şi nevădzînd niminea, omorî pre cel eghiptean şi-l îngrupă în năsip. 13. Într-altă zi încă ieşind afară văzu cum doi jidovi fraţi se-ară fi svădind şi dzise celuia carele făcea dosada: căce baţi fratele tău? 14. Acesta iară răspunse: cine au pus pre tine domn cap de dinainte sau giudecătoriu pre noi? Au vei şi pre mine să mă omori cum omorîşi şi cel eghiptean ieri? Temuse Moisi şi dzise: cumu se-au făcut [184] cest cuvînt? 15. Şi audzi Faraon acest cuvînt şi căută să omoară pre Moisi. Ce Moisi fugi denaintea lu Faraon în pămîntul Mediianului şi şedzu lîngă o fîntînă.
      16. Preutul den Madiian iară avea 7 feate; aceastea vineră a împlea apă şi împlură scocurele, cum oile tătîni-său să le adape. 17. Vineră şi alalţi păstori şi împinseră pre iale de-acolo, ce Moisi sculîndu-se agiută pre feate şi adăpară oile lor. 18. Şi cînd featele aceaste îndărăptu se înturnară la tatăl său, dzise tată-său: cum aţi astădzi aşa curund venit acasă? 19. Răspunseră: un om den Eghipet ne slobodzi de păstori şi împlu apă noao şi adăpă oile. 20. Şi dzise featelor sale: iuo iaste acel om, căce l-aţi lăsat pre el? Chiemaţi-l înlăuntru cum să mănînce pîine cu noi.
      21. Plăcu lu Moisi cum cu acest om să rămîie într-una şi acesta pre fata sa pre Sifora o deade lu Moisi să-i fie muiare. 22. Şi născu un făt şi puse numele lui Gherson, că dzise aceasta: fost-am nimearnic în cest pămînt striin; şi născu şi alt făt şi-l chiemă numele lui Iliezer şi dzise: Domnedzeul tătîni-mieu e agiutoriul mieu şi m-au slobodzit den mîna lu Faraon.
      [185] 23. Multă vreame trecînd iară muri craiul den Eghipet şi feciorii lu Izdrail suspinară şi strigară de slujba lor şi strigarea lor derept slujba sosi înaintea lui Domnedzeu. 24. Şi Domnedzeu audzi gemutul lor şi se pomeni despre legătura ce au făcut cu Avraam şi cu Isac şi cu Iacov. 25. Şi căută Domnul pre feciorii lu Israil şi luo sus cîştiga lor.
      
      CAP  3.
      
      1. Moisi iară păştea oile socru-său Etro, a popeei den Madian, şi mînă oile în pustine denlăuntru, vine în muntele lui Domnedzeu Horev. 2. Şi îngerul Domnului se ivi lui îm pară de foc den mijloc de rug şi vedea cum rugul ardea şi nu se amistuia. 3. Dzise derept acea Moisi: mearge-voiu şi voiu vedea ceastă vedeare mare, căce nu se arde rugul. 4. Cînd iară Domnul ară fi vădzînd cum acolo mergea să vadză, chiemă pre el Domnedzeu den cea tufă de rug şi dzise: Moisi, Moisi. Şi răspunse: iată-mă aicea. 5. El zise: nu te apropiia, desculţă-ţi încălţămintele tale den picioarele tale, că locul în care stai sfînt pămînt iaste. 6. Şi dzise: eu sînt Domnedzeul tătîni-tău, Dumnedzeul lu Avraam, Domnedzeul lui Isac şi Dumnedzeul lu Iacov şi [186] Moisi acoperi faţa sa, că nu cutedza căuta pre Domnedzeu.
      7. Şi dzise Domnul: vădzut-am călcătura oamenilor mici în Eghipet şi strigatul lor carea fac pren ceia carii pre ei dosădesc. 8. Am audzit că amarul lor am cunoscut şi am venit gios cum să-i slobodzesc pre ei den mînule eghipteanilor şi să-i duc afară pre ei den cest pămînt, pre pămînt bun şi larg, pre pămîntul ce cură cu miiare şi cu lapte, pre locurile hananeilor şi heteilor şi amoreilor şi ferizeilor şi heveilor şi ebuseilor,  9. prince cum amu strigatul ficiorilor lu Izdrail au sosit la mine şi am vădzut călcăturile lor, în ce chip pre ei calcă eghipteanii. 10. Pasă, derept aceaia, tremete-voiu pre tine la Faraon, cum oamenii miei ficiorii lu Izdrail den Eghipet să-i aduci afară.
      11. Zise Moisi lu Domnedzeu: cine-s eu cum să merg la Faraon şi pre feciorii lu Izdrail den Eghipet să-i duc afară? 12. Şi răspunse: eu voiu fi cu tine şi acesta fie semnul cum eu am tremes pre tine: cînd den Eghipet veri fi aducînd afară oamenii miei, face-vei aicea jirtvă în cest munte lui Dumnedzeu. 13. Dzise Moisi lu Domnedzeu: iaca, să [187] voiu mearge la feciorii lu Izdrail şi aş dzice lor aceasta: Domnedzeul tătîni-vostru au tremes pre mine la voi şi ară dzice mie aceasta: cumu-i e numele? ce aş dzice lor? 14. Dzise Domnedzeu lu Moisi: eu sînt cine sînt. Şi dzise: în acesta chip grăiaşte ficiorilor lui Izdrail: cine iaste, tremease pre mine la voi. 
      15. Şi iară dzise Domnedzeul lu Moisi: aşa grăiaşte ficiorilor lu Izdrail: Domnul Domnedzeul părinţilor voştri, Domnedzeul lu Avraam, Domnedzeul lu Isac şi Dumnedzeul lu Iacov au tremes pre mine la voi: acesta e numele mieu pînă în veciia veacului şi aceasta e pomeana despre mine den sămînţă pre sămînţă. 16. Vă, derept aceaia şi adună într-una bărbaţii lu Izdrail şi aceasta dzi lor:
      Domnul Dumnedzeul părinţilor voştri, Dumnedzeul lu Avraam, Dumnedzeul lu Isac şi Dumnedzeul lu Iacov se-au ivit mie şi aceast-au zis: căutat-am pre voi şi am vădzut ce se-au făcut pre voi în Eghipet. 17. Şi am zis aduce-voiu afară pre voi den călcătura eghipteanilor pre pămîntul cananeilor, heteilor, amereilor, ferezeilor, heveilor şi evuseilor, pre pămîntul ce cură cu lapte şi cu miere.
      [188] 18. Şi cînd vor auzi cuvîntul tău, tu şi bătrînii lu Izdrail meargeţi lăuntru la craiul eghipteanilor şi aceasta ziceţi lui: Domnul Dumnezeul jidovilor au chiemat pre noi, lasă meargem derept aceaia cale îmblet de trei dzile în pustie, cum să facem jărtvă Domnului Dumnezeului nostru. 19. Ce eu ştiu cum craiul den Eghipet nu va lăsa pre voi fără mînă putearnică. 20. Să voiu eu tinde afară mîna mea şi voiu bate Eghipetul cu tot fealiul de minuni, carele sînt făcătoriu în mijloc de ei, după aceasta va lăsa pre voi.
      21. Şi voiu face pre ceşti oameni să placă eghipteanilor, cum cînd veţi mearge afară nu meargeţi deşerţi, 22. ce toată muiarea de la vecina sa şi de la stăpînă-sa ceară vase de argint şi de aur şi veşminte şi veţi pune iale pre ficiorii şi pre featele voastre şi veţi prăda Eghipetul.
      
      CAP 4.
      
      1. Răspunzînd Moisi zise: nu vor creade mie, cine va asculta cuvîntul mieu, ce vor zice aceasta: Domnul nu se-au ivit ţie. 2. Şi dzise Domnul lui: ce-ţi iaste în mîna ta? Răspunse Moisi: toiag. 3. Şi zise: aruncă-l pre pămînt. [189] Şi-l aruncă pre pămînt şi fu şarpe şi Moisi fugi denainte-i. 4. Ce Domnul dzise lui: tinde mîna ta şi prinde coada lui. Tinse-o derept aceaia şi o prinse şi în mîna lui fu toiag. 5. Derept aceasta vor creade cum ţie se-au ivit Domnul Dumnedzeul tătîni-vostru, Domnedzeul lu Avram, Dumnedzeul lu Isac şi Domnedzeul lu Iacov.
      6. Zise iară Domnul lui: pune mîna în sînul tău. Şi o puse în sîn şi iară o luo afară, iaca era zgăiboasă ca şi neaoa. 7. Şi dzise: pune-o iară în sîn. Şi iară o puse în sîn, luo-o afară şi iaca era ca şi alaltă peliţă. 8. Să derept aceaia nu vor creade ţie, nice cuvîntul tău nu vor asculta pre un fapt de ciudă, creade-vor cuvîntul tău cu altă ciudă.
      9. Să iară acestor doao ciude nu vor creade, nice cuvîntul tău nu vor asculta, ia apă den apă curătoare şi o varsă pre uscat şi aceaia apă care-ai luat den acea apă curătoare, fi-va sînge pre cel pămînt uscat.
      10. Zise iară Moisi Domnului: rogu-te, Doamne, tot dentîiu-şi nu ş-am fost grăitoriu frumos, ce nice den aceaia vreame de cînd grăieşti cu sluga ta, că grăiesc cu greaţă şi am limbă grea. 11. Zise Domnul lui: cine au dat gura omului? [190] Sau cine face mutul sau surdul sau cela ce veade sau orbul? Au nu eu cela ce sînt domn? 12. Purceade derept acea şi voiu fi în gura ta şi voiu învăţa pre tine ce vei grăi. 13. Zise iară Moisi: rogu-te, tremeate-l pre cine ţi-e voia să-l tremeţi. 14. Derept acea Domnul vîrtos tare se mînie pre Moisi şi dzise: însă au nu ştiu eu cum Aron fratele tău, cine-i den sămînţa lu Levi e grăitori frumos şi iaca el vine afară înaintea ta şi cînd va pre tine vedea în mare bucurie va fi. 15. Tu grăiaşte lui şi cuvintele le dă în gura lui şi eu voiu fi în gura ta şi în gura lui şi vă voiu învăţa ce veţi face. 16. Şi el grăiască în locul tău oamenilor, el fie gura ta şi tu fii dumnedzeul lui. 17. Ia în mîna ta toiagul cu carele fă ciude.
      18. Mearse Moisi şi iară se înturnă la Etro, la socru-său şi dzise lui: rogu-te, lasă-mă cum iară să merg la fraţii miei carii sînt în Eghipet şi să-i vădz, cum încă să-s vii. Zise Etro lui: vă cu pace. 19. Zise şi Domnul lu Moisi în Mediian: pasă şi vă iară în Eghipet, că au murit oamenii carii cerea pre tine pre moarte. 20. Luo derept acea Moisi muiarea sa şi ficiorii săi şi puse pre ei pre asin şi se înturnă în Eghipet, [191] purtînd toiagul lui Domnedzeu în mîna sa. 21. Şi dzise Domnul lu Moisi: caută cum cînd vei sosi în Eghipet, cum să faci toate aceale ciude carele am dat înaintea ta, înaintea lu Faraon, eu iară voiu învîrtoşa inima lui; şi nu va lăsa oamenii. 22. Şi aceasta dzi lui: aceasta dzice Domnul: Israil, născutul mieu de-a prima, 23. dzic eu ţie cum să laşi ficiorul mieu, cum să slujască mie; să nu-l vei lăsa, omorî-voiu născutul tău de-a prima.
      24. Cînd iară ară fi pre cale în sălaş, vine înaintea lui Domnedzeu şi vru să-l omoară pre el. 25. Luo derept aceaia Sifora o piiatră foarte ascuţită şi tăie împregiur pielceluşa de dinainte ficiorului său şi atinse picioarele lui: încredinţat de sînge eşti tu mie. 26. Lăsă derept acea Domnedzeu pre Moisi după ce dzisease: încredinţat de sînge tu eşti mie, derept tăiatul împregiur.
      27. Şi dzise Domnul cătră Aron: vă înaintea lu Moisi în pustie; carele purcease înaintea lui în muntele lu Dumnedzeu, el tîmpină şi sărută pre el. 28. Şi spuse Moisi lui Aron toate cuvintele Domnului, derept carele tremise pre el şi seamnele carele porîncise. 29. Şi vineră depreună şi adunară într-una toţi bărbaţii feciorilor lu Israil. 30. Şi grăi Aron toate [192] cuvintele carele dzisease Domnul lu Moisi şi ciudele încă făcu înaintea oamenilor. 31. Şi credzură oamenii şi audziră că au căutat Domnul pre feciorii lu Israil şi încă au vădzut călcătura lor, plecară-se şi rugară.
      
      CAP 5.
      
      1. După aceastea întrară lăuntru Moisi şi Aron şi dziseră lu Faraon: aceastea dzice Domnul Domnedzeul lu Israil: lasă oamenii miei cum să facă jirtvă mie în pustie. 2. Şi el răspunse: cine iaste Domnul, cum să audz cuvîntul lui şi să las Israil? Nu ştiu cine e Domnul şi pre Israil nu voiu lăsa.
      3. Ziseră: Domnedzeul evreilor au chiemat pre noi cum să meargem cale de trei dzile în pustie şi să facem jirtvă Domnului Domnedzeului nostru, cum ciuma sau arma să nu vie pre noi. 4. Dzise lor craiul Eghipetului: tu Moisi şi Aron, căce trageţi oamenii de cătră munca lor? păsaţi pre munca voastră. 5. Dzise Faraon: acmu încă-s mulţi oameni pre cest pămînt şi încă aţi lăsat cu ei munca lor. 6. Porunci derept însă în aceaia dzi ţiitorilor de cinste şi şpanilor şi dzise: 7. După aceasta nu dareţi pleave lor pre facerea cărămideei cum pînă acmu, ce lasă să meargă ei înşişi [193] şi să adune pleave. 8. Ce derept aceaia aşa aruncaţi pre ei cum atîta să fie în număr cărămida cîte au pînă acmu făcut, nici mai micşurareţi, că numai ce-s leatnici şi derept acea strigă aceasta dzicînd: mearge-vom şi vom face jirtvă Domnedzeului nostru. 9. Cutrupiţi pre ei cu muncă, cum să aibă lucru şi să nu odihnească pre cuvinte mincinoase. 10. Mearseră afară derept acea ţiitorii de cinste şi şpanii şi dziseră oaminilor: aceasta dzice Faraon cum să nu dea voao pleave. 11. Păsaţi şi aduceţi voi iuo veţi găsi, ce derept aceaia munca voastră nu se va mai împuţina.
      12. Împărţiră-se derept acea oamenii în tot pămîntul Eghipetului, cum să adune paie în locul pleavelor. 13. Deregătorii iară siliia pre ei dzicînd aceasta: împleţi deplin munca dzilelor voastre cum şi mai înainte cînd aveaţi pleave. 14. Şi ţiitori de cinste dentre feciorii lu Israil, pre carii tocmise şpanii lu Faraon între ei, bătură-i şi aceasta dziseră lor: căce n-aţi împlut numărul cărămidzilor, nice astădzi, nice ieri, ca şi mai nainte?
      15. Întrară lăuntru derept acea ţietorii de cinste carii era dentre feciorii lu Israil şi strigară cătră Faraon: căci faci aşa cu slugele tale? 16. Nu dau pleve slugilor tale, ce derept [194] acea numărul cărămidzilor poftesc şi iaca pre slugile tale bat şi oaminii tăi fac strimbătate. 17. Faraon iară dzise: că set leatnici, derept aceaia dziceţi mearge-vom şi vom face jirtvă Domnului. 18. Păsaţi derept aceaia şi munciţi, ce pleave nu vă vor da, ce derept acea daţi lăuntru numărul cărămidzilor.
      19. Şi vădzură cei ţiitori de cinste, carii era dentre feciorii lu Israil, cum că le fu mai rău lucrul, prence că aceasta dzicea: nu împuţinareţi numărul de dzi în facerea cărămidelor. 20. Şi cînd ară fi ieşind afară de la Faraon, tîmpinară pre Moisi şi pre Aron, stătură înaintea lor 21. şi dziseră aceasta: să vadză Domnul şi să giudece că aţi făcut împuţită miroseniia noastră înaintea lu Faraon şi înaintea slugilor lui şi aţi dat armă în mînile lor, cum pre noi să ne omoară.
      22. Moisi iară se înturnă la Domnul şi dzise: Doamne, căci faci aşa rău cu aceşti oameni? căci ai tremis pre mine aicea? 23. Că de cînd am întrat lăuntru la Faraon cum să grăiesc lui în numele tău, mai tare chinuiaşte oamenii şi n-ai slobodzit oamenii tăi.  1. Şi dzise Domnul lu Moisi: amu vei vedea ce voiu face cu Faraon, că pren mînă putearnică [195] că va goni afară pre ei den pămîntul său.
      
      CAP 6.
      
      2. Şi grăi Domnul cătră Moisi dzicînd: eu sînt Domnul. 3. Eu mă iviiu lu Avraam, lu Isac şi lu Iacov, cum să voiu fi Domnedzeul lor cela ce toate poate, ce mi-i numele Domn, n-am spus lor. 4. Legătură încă am făcut cu ei, cum că voiu da lor pămîntul Cananului, în carele au fost ei nimearnici. 5. Eu am audzit geametul ficiorilor lu Izdrail, cu carele eghipteanii au călcat pre ei şi m-am pomenit despre legătura mea.
      6. Derept aceaia dzi feciorilor lu Israil aceasta: eu-s Domnul cine voiu aduce afară pre voi de supt robiia eghipteanilor şi vă voiu slobodzi den robiile voastre şi vă voiu descumpăra pre voi îm braţe întinse şi cu mari giudecăţi. 7. Şi voiu priimi pre voi să fiţi oamenii miei şi voiu fi Domnedzeul vostru ce am adus pre voi de robiia eghipteanilor. 8. Duce-voiu pre voi iară pre acela pămînt pre carele am tins mîna mea, cum să-l dau lu Avraam, lu Isac şi lu Iacov; acesta voiu da voao să-l ţineţi, eu-s cel Domn. 9. Moisi aceastea spuse ficiorilor lu Israil toate; ce ei nu ascultară pre Moisi derept împresurătura gemăturiei şi mare slujba [196] lor. 10. Grăi iară Domnul lu Moisi  şi dzise: 11. Pasă lăuntru şi grăiaşte lu Faraon, craiului Eghipetului, cum să lase ficiorii lu Izdrail den pămîntul său. 12. Şi Moisi grăi Domnului: iaca, feciorii lu Israil nu ascultă pre mine, dară cum să mă asculte Faraon, mai tare cîndu-s cu usne netăiate împregiur? 13. Şi grăi Domnul lui Moisi şi lu Aron şi deade poruncă lor, cătră feciorii lu Israil şi cătră Faraon, cătră craiul Eghipetului, cum ficiorii lu Israil den pămîntul Eghipetului să-i ducă afară.
      14. Aceastea-s capetele de dinainte a părinţilor în toate seminţele lor. Feciorii lu Ruven sînt aceştia, născutului de-a prima a lu Israil: Enoh şi Falul, Ezron şi Carmi; aceastea-s seminţele lu Ruven. 15. Feciorii lu Semeon: Iamiel şi Amin şi Ahod şi Iakhim şi Saer şi Saul, feciorul ceii muieri den Canaan; aceastea-s seminţele lu Semeon.
      16. Aceastea-s numele ficiorilor lu Levi, în seminţele sale: Gherson, Cahat, Merari, Levi iară fu de o 137 de ani. 17. Feciorii lu Gherson, sînt aceştia: Libin şi Simen, cu seminţele sale. 18. Feciorii lu Caat sînt aceştia: Amram, Izeiar, Hevron, Uziel. Caat iară fu de 100 şi 33 de ani. 19. Feciorii lu Merari: Moli [197] şi Musi, aceştia-s ficiorii lu Levi după seminţele sale.
      20. Amraam luo muiare Iohavet, cea sor mai mică a tătîni-său şi născu lui pre Aron şi pre Moisi şi Mariia. Amraam fu iară de o 100 şi 33 de ani. 21. Ficiorii lu Ezeiar sînt aceştia: Core, Nafeg, Zihri. 22. Ficiorii lu Uziel sînt aceştia: Misael şi Elisafan şi Setri. 23. Luo iară Aron muiare pre Elizaveta, pre fata a lu Aminadeav, pre sora lu Naason, care născu lui Nadav şi Aviiu şi Eliazar şi Itamar. 24. Şi ficiorii lu Cori sînt aceştia: Aser, Elcana şi Aviasaf; aceastea-s seminţele corinteanilor. 25. Eliazer iară, ficiorul lu Aron, luo muiare dentre featele lu Putiel, carea născu pre Fineas. Aceştia-s capetele de dinainte fămeilor leviteanilor în seminţele lor. 26. Acesta-i Aron şi Moisi, cărora au porîncit Domnul cum să ducă afară ficiorii lu Izdrail den pămîntul Eghipetului cu toate gloatele sale. 27. Aceştia-s carii au grăit lu Faraon, craiului Eghipetului, cum să ducă afară pre feciorii lu Izdrail den Eghipet, acesta-i Moisi şi Aron. 28. În aceaia zi în carea au grăit Domnul cătră Moisi, în pămîntul Eghipetului, 29. şi grăi Domnul cătră Moisi, dzicînd: eu-s Domnul, grăiaşte lu Faraon, craiului [198] Eghipetului toate care voiu eu ţie grăi. 30. Şi dzise Moisi Domnului: iaca eu-s cu usne netăiate împregiur, cum să asculte pre mine Faraon?
      
      CAP 7.
      
      1. Zise Domnul lu Moisi: iaca am tocmit pre tine Domnedzeul lu Faraon şi Aron, fratele tău, va fi prorocul tău. 2. Tu grăiaşte lui toate acealea carele las ţie şi el grăiască lu Faraon, cum să slobodzească ficiorii lu Izdrail den pămîntul său. 3. Ce eu voiu învîrtoşa inima lui şi voiu înmulţi seamnele şi ciudele meale în pămîntul Eghipetului. 4. Şi nu va asculta pre voi şi voiu lăsa mîna mea pre Eghipet şi voiu aduce afară pre gloata şi oamenii miei, ficiorii lu Israil den pămîntul Eghipetului pren mare giudecăţi. 5. Şi vor şti eghipteanii că eu sînt Domn, cela ce am întins mîna mea pre Eghipet şi voiu fi aducînd afară feciorii lu Israil dentre ei.
      6. Făcu derept acea Moisi şi Aron cum poruncise lor Domnul. 7. Moisi iară era de 80 de ani şi Aron de 83, cînd grăiră lu Faraon. 8. Şi dzise Domnul lu Moisi şi lu Aron: 9. Cînd aceasta va fi dzicînd voao: faceţi ciude! dzi lu Aron aceasta: rădică sus toiagul tău şi aruncă înaintea lu Faraon, cum să fie şarpe. 
      [199] Întrară lăuntru derept acea Moisi şi Aron la Faraon, făcură cum şi poruncise lor Domnul şi Aron aruncă toiagul său înaintea lu Faraon şi slugilor lui şi fu şarpe. 11. Chiemă iară şi Faraon mîndrii şi descîntătorii şi făcură şi ei pren descîntecele sale eghipteneşti şi nişte ascunse aseaminile. 12. Şi aruncară toţi toiagele sale şi fură şerpi, ce toiagul lu Aron înghiţi pre toiagele lor. 13. Şi inima lu Faraon se învîrtoşe şi nu ascultă pre ei cum dzisease Domnul.
      14. Zise iară Domnul lu Moisi: învîrtoşatu-se-au inima lu Faraon, nu va să lase oamenii. 15. Vă, la Faraon, mîne demîneaţă, iaca ieşi-va lîngă apă şi pasă înaintea lui pre ţărmurile apeei şi ia în mîna ta toiagul carele făcuse şarpe. 16. Şi aceasta dzi lui: Domnul Dumnedzeul evreianilor au tremes pre mine la tine dzicînd: lasă oamenii miei cum să facă mie jărtvă în pustie şi pînă acmu n-ai vrut să asculţi. 17. Derept acea aceastea dzice Domnul: în aceasta vei şti că-s eu Domn; iaca, că voiu bate cu toiagul carele iaste în mîna mea apa aceştii ape curătoare şi se va schimba în sînge. 18. Peştii încă carii-s în acea apă curătoare vor muri şi apele se vor împuţi şi le va fi greaţă eghipteanilor a bea apa aceii ape curătoare.
      [200] 19. Şi dzise Domnul lu Moisi: dzi aceasta lu Aron. Rădică sus toiagul tău şi tinde mîna ta pre apele Eghipetului şi pre apele lor curătoare şi pre rîurile şi bălţile şi toate izvoarăle apelor, cum să se întoarne în sînge şi să fie sînge în tot pămîntul Eghipetului şi în toate vasele făcute de lemn  şi  de piiatră. 20. Şi făcură aşa Moisi şi Aron cum poruncise lor Domnul şi rădicînd toiagul bătu apa ceii ape curătoare între Faraon şi slugile lui, carea se înturnă în sînge. 21. Şi peştii carii era în acea apă curătoare muriră şi se împuţi apa curătoare şi nu putea bea eghipteanii apa aceii  ape curătoare şi fu sînge în tot pămîntul Eghipetului.
      22. Şi făcură aseamini şi descîntătorii eghipteanilor în descîntecele sale şi se învîrtoşe inima lu Faraon şi nu ascultă pre ei cum era dzis Domnul. 23. Şi înturnîndu-se Faraon întră în casa sa şi nice în ceasta nu se plecă inima lui. 24. Săpară iară toţi eghipteanii împregiurul apeei curătoare cum să bea apă, că nu putea bea apa aceii ape curătoare. 25. Şi se împlură şapte dzile după ce bătuse Domnul acea apă curătoare.
      
      [201] CAP 8.
      
      1. Zise Domnul lu Moisi: pasă lăuntru la Faraon şi dzi aceasta lui: aceasta dzise Domnul, lasă oamenii mei cum să facă jirtvă mie, 2. iară să nu vei vrea să-i laşi, iaca eu voiu bate toate hotarăle tale cu broaşte. 3. Şi apa curătoare va lepădă afară broaşte, carele se vor sui şi vor întra în casa ta şi în patul tău şi în casele slugilor tale şi în oamenii tăi şi în cuptoare tale cocătoare şi în mîncările tale, 4. încă şi pre tine, pre oamenii tăi şi pre toate slugile tale se vor sui broaşte.
      5. Şi dzise Domnul lu Moisi: dzi aceasta lu Aron: tinde afară mîna ta cu toiagul pre apele curătoare, pre văi, pre bălţi şi adă afară broaşte pre pămîntul Eghipetului. 6. Şi Aron tinse mîna sa pre apele Eghipetului şi ieşiră broaşte afară şi acoperiră pămîntul Eghipetului. 7. Făcură şi descîntătorii pren descîntecele sale aseaminilea şi aduseră afară broaştele pre pămîntul Eghipetului.
      8. Chiemă iară Faraon pre Moisi şi pre Aron şi dzise lor: rugaţi pre Domnul cum să ia broaştele despre mine şi despre oaminii miei şi voiu lăsa oamenii cum să facă jirtvă Domnului. 9. Şi dzise Moisi lu Faraon: tocmeaşte mie cînd voiu ruga derept tine şi derept [202] slugile tale şi derept oamenii tăi, cum să se ia broaştele despre tine şi despre casa ta şi despre slugile tale şi despre oamenii tăi şi numai să rămîie în apa curătoare. 10. Cine răspunse: mîine. Şi el dzise: după cuvîntul tău face-voiu, cum să ştii că nu iaste ca Domnul Domnedzeul nostru. 11. Şi se vor duce broaştele despre tine şi despre casa ta şi despre slugile tale şi despre oamenii tăi şi numai în apă curătoare vor rămînea.
      12. Vineră afară derept acea de la Faraon Moisi şi Aron. Şi Moisi strigă cătră Domnul derept broaşte, cum făgăduise lu Faraon. 13. Şi Domnul făcu după cuvîntul lui Moisi şi muriră broaştele den case, den curţi şi den cîmpure. 14. Adunară iară într-o grămadă broaştele şi se împuţi pămîntul de iale. 15. Vădzînd Faraon că se-au slobodzit, învîrtoşe-i-se inima lui şi nu ascultă pre ei, cum Domnul dzisease. 16. Şi dzise Domnul lu Moisi: dzi aceasta lu Aron: tinde toiagul tău afară şi loveaşte pulberea pămîntului, cum să fie păduchi în tot pămîntul Eghipetului. 17. Ei iară aşa făcură şi Aron tinse afară mîna sa şi lovi cu toiagul său pulberea pămîntului şi se făcură păduchi şi în oameni şi în dobitoace, în tot Eghipetul toată pulberea fu păduchi. [203] 18. Aşa făcură şi descîntătorii pren descîntecele sale, cum să aducă afară păduchi, ce nu putură face; păduchii era derept acea şi în oameni şi în dobitoace.
      19. Ziseră derept acea descîntătorii lu Faraon: deagetul lu Domnedzeu iaste acesta. Ce inima lu Faraon se învîrtoşe şi nu ascultă pre ei, cum dzisease Domnul.
      20. Şi dzise Domnul lu Moisi: scoală-te de demîneaţă şi pasă înaintea lu Faraon, că va ieşi lîngă apă şi dzi aceasta lui: aceasta dzice Domnul, lasă oamenii miei, cum să facă jirtvă mie. 21. Să iară nu-i vei vrea să-i laşi, iaca eu tot fealiul de muşte voiu lăsa pre tine, pre slugile tale, pre oamenii tăi şi pre casa ta şi se vor împlea toate casele eghipteanilor cu mult fealiu de muşte şi tot pămîntul în carele vor fi. 22. Şi voiu face minunat pămîntul în carele sînt oamenii miei să nu fie muşte acolo, cum să ştii că-s eu Domn în mijloc de pămînt. 23. Şi voiu pune despărţitură între oamenii miei şi între oamenii tăi, mîine va fi acesta semn.
      24. Şi făcu Domnul aşa şi vineră muşte greale în casele lu Faraon şi a slugilor lui şi în tot pămîntul Eghipetului şi se împuţi pămîntul de muşte ca acealea. 25. Şi Faraon [204] chiemă pre Moisi şi pre Aron şi dzise lor: păsaţi şi faceţi jirtvă Domnedzeului vostru în acesta pămînt. 26. Şi dzise Moisi: nu poate fi aşa, că urîciunile eghipteanilor am face jirtvă Domnului Dumnedzeului nostru, că iaca să am face jirtvă urîciunile eghipteanilor carele ei cinstesc înaintea lor, cu pietri pre noi ne-ară cutrupi. 27. Îmblet de trei dzile vom mearge în pustie şi vom face jirtvă Domnului Dumnedzeului nostru, cum el noao au porîncit.
      28. Zise Faraon: lăsa-voiu pre voi cum să faceţi jirtvă în pustie Domnului Dumnedzeului vostru, însă cum să nu meargeţi mai departe şi rugaţi dzise derept mine. 29. Ieşind afară de la tine voiu ruga pre Dumnedzeu şi se vor duce muştele de la Faraon şi de la slugile lui şi de la oamenii lui în dzua de mîine, însă cu mai mult să nu ne înşeledzi, cum să nu laşi oamenii a face jirtvă Domnului. 30. Şi ieşind afară Moisi de la Faraon, ruga pre Domnul, 31. carele făcu după cuvîntul lui şi depărtă muştele de la Faraon şi de la slugile lui şi de la oamenii lui şi nu rămase nice una. 32. Şi se îngreoie inima lu Faraon, aşa cum nice în ceasta oară nu lăsă pre oameni.
      
      CAP 9.
      
      1. Zise iară Domnul lu Moisi: întră la Faraon [205] şi grăiaşte cătră el: aceasta dzice Domnul Dumnedzeul evreilor, lasă oamenii miei cum să facă jirtvă mie, 2. că să încă nu-i vei lăsa şi vei cunteni pre ei; 3. iaca mîna mea va fi pre cîmpurile tale şi pre caii şi asinii tăi şi cămilele şi oile tale şi pre boii tăi, vîrtos ciumă grea. 4. Şi va face minune Domnul între dobitoacele ficiorilor lu Israil şi între a eghipteanilor, cum den toate den acealea carele-s a ficiorilor lu Israil nici una nu va muri. 5. Şi Domnul tocmi vreamea acestuia lucru şi dzise: mîne va face Domnul acest cuvînt pre pămînt.
      6. Făcu derept acea Domnul acest cuvînt mîne dzi şi toate dobitoacele eghipteanilor muriră, ce dentre dobitoacele feciorilor lu Israil nice una nu muri. 7. Şi Faraon tremease să vadză acest lucru, şi iaca dentre dobitoacele ficiorilor lu Izdrail nice unul nu murise. Şi se învîrtoşe inima lu Faraon şi nu slobodzi oaminii.
      8. Şi dzise Domnul lu Aron şi lu Moisi: împleţi-vă mînule cu cenuşe den cuptoriu şi Moisi arunce aceaia sus în ceriu înaintea lu Faraon. 9. Şi va fi pulbere pre tot pămîntul Eghipetului, cum să fie zgaibe în tot pămîntul Eghipetului şi în oameni şi în dobitoace. [206] 10. Luară derept acea cenuşe den cuptoriu şi mearseră înaintea lu Faraon şi Moisi aruncă în sus în ceriu şi se făcură zgaibe reale şi pre oameni şi pre dobitoace, 11. aşa cum descîntătorii nu putură sta înaintea lu Moisi de ceale zgaibe reale, că era zgaibe reale şi pre descîntători ca şi pre alalţi eghipteani. 12. Şi învîrtoşe Domnul inima lu Faraon şi nu ascultă pre ei cum grăise Domnul lu Moisi.
      13. Şi zise Domnul lu Moisi: scoală-te de demîneaţă şi pasă înaintea lu Faraon şi aceasta zi lui: aceasta zice Domnul Domnedzeul evreilor, lasă oamenii miei cum să facă jirtvă mie.14. Că în această oară voiu tremeate toate bicele meale pre inima ta şi  pre slugile tale şi pre oamenii tăi cum să ştii că nu-i aseaminile mie în tot pămîntul. 15. Că acmu întinde-voiu mîna mea şi voiu bate pre tine şi pre oamenii tăi cu ciumă şi vei peri despre pămînt. 16. Derept acea iară am rădicat pre tine, cum pre tine să-mi arăt putearea mea şi cum numele mieu să se povestuiască în tot pămîntul.
      17. Încă tu ţii oamenii miei şi nu-i vei să-i laşi pre ei. 18. Iaca voiu ploia mîne în acesta ceas grindinea vîrtos multă, cum n-au fost în Eghipet de cîndu-i grămădit pînă în această vreame. 19. Tremeate derept acea şi adună [207] într-una dobitocul tău şi tot ce ai în cîmp, că pre toţi oamenii şi pre toate dobitoacele carele se vor afla în cîmp şi în case nu se vor duce, grindinea va cădea pre iale şi vor muri. 20. Derept acea carele dentre slugile lui Faraon temu pre cuvîntul lu Domnedzeu, acela slugile sale şi dobitocul său adună în casă. 21. Cui iară cuvîntul lu Domnedzeu nu-l puseră într-înima sa, acela slugile sale şi dobitocul său lăsă în cîmp. 22. Şi dzise Domnul cătră Moisi: întinde mîna ta în ceriu, cum să fie grindine pre oameni în tot pămîntul Eghipetului şi pre dobitoace şi pre toată iarba cîmpului îm pămîntul Eghipetului. 23. Şi întinse Moisi toiagul său în ceriu şi Domnul deade tunete şi grindinea şi fulgere curătoare pre pămînt şi ploo Domnul grindine pre pămîntul Eghipetului. 24. Şi grindine şi foc mestecat aseaminilea se lăsă gios şi atîta de era mare cît mainte de-acea nice cînd nu se ivise în tot pămîntul Eghipetului, de cîndu-i acea limbă rodită. 25. Şi bătu grindinea în tot pămîntul Eghipetului toate carele era în cîmpure den om pînă la dobitoc şi toată iarba cîmpului bătu grindinea şi tot lemnul acelui ţinut frîmse-l într-una. 26. Numai în pămîntul Gojenului [208] iuo era feciorii lu Izdrail.
      27. Şi tremease Faraon şi chiemă pre Moisi şi pre Aron la sine, dzicînd cătră ei greşit-am şi acmu Domnului derept, eu iară şi oamenii miei sîntem necuraţi. 28. Rugaţi pre Domnul cum să stea tunurele lu Domnedzeu şi grindinea, cum să las pre voi şi nice cum aicea mai mult să nu rămîneţi. 29. Dzise Moisi: cînd voiu fi ieşind afară den oras, tinde-voiu mînule meale cătră Domnul şi vor sta tunurele şi grindine nu va fi cum să ştii că-i a Domnului pămîntul. 30. Conosc iară cum nice slugile tale încă nu teameţi pre Domnul Dumnedzeu. 31. Inul derept acea şi ordzul vătămat fu, prence ordzul începuse a înspica şi inul amu înfluriia. 32. Grîul iară şi secara nu fură vătămate, că era sămănătură tîrdzie.
      33. Şi ieşind afară Moisi de la Faraon den oraş tinse derept acea Moisi mîna sa cătră Domnul şi stătu tunetul şi grindine şi nu fu mai multă ploaie pre pămînt. 34. Vădzînd iară Faraon că au stătut ploaia şi grindinea şi tuneturele, adaose păcatul şi se îngreoie inima lui şi a slugilor sale 35. şi se tare învîrtoşe, nice lăsă feciorii lu Israil cum porîncise Domnul pre mîna lu Moisi.
      
      [209] CAP 10.
      
      1. Şi dzise Domnul cătră Moisi: întră la Faraon, că eu am învîrtoşat inima lui şi inima slugilor sale, cum să fac seamnele meale aceastea în el. 2. Şi să spuniu în urechile ficiorilor tăi şi nepoţilor tăi, de cîte ori i-am zdrobit pre eghipteani şi seamnele meale am făcut în ei, cum să ştiţi că-s eu Domnul.
      3. Întrară lăuntru derept aceaia Moisi şi Aron la Faraon şi dziseră lui: aceasta zice Domnul Dumnedzeul evreilor: pînă cînd nu te vei să te pleci înaintea mea, cum să laşi oamenii miei să facă mie jirtvă? 4. Să nu vei vrea încă să laşi oamenii miei, iaca eu mîne voiu aduce lăcuste pre toate hotarăle tale, cum să acoapere faţa pămîntului, 5. pînă în atîta cum pămîntul nu-l vor putea vedea şi vor mînca ce v-au rămas de grindene, că vor rroade toate leamnele verdzi a voastre în pămînt. 6. Asupra de-aceastea vor împlea casa ta, toate casele slugilor tale şi toate casele eghipteanilor pînă în atîta cum alta ca aceasta n-au vădzut părinţii voştri, şi părinţii părinţilor voştri, de cînd au fost ei pre cest pămînt, pînă în zia de astăzi. [210] Întoarse-se şi ieşi denaintea lu Faraon.
      7. Ziseră derept aceaia lu Faraon slugile lui: pînă cînd vom păţi această bătaie? Lasă oamenii cum să facă jirtvă Domnului Domnedzeului său, au nu vedzi că au perit Eghipetul? 8. Şi chiemară înapoi pre Moisi şi pre Aron la Faraon, carele dzise lor: păsaţi, faceţi jirtvă Domnului Dumnedzeului vostru, însă cine sînt carii vor mearge? 9. Dzise Moisi: noi cu mituteii noştri şi cu bătrînii noştri vom mearge, cu feţii şi cu featele, cu oile şi cu dobitoacele, că iaste sărbătoarea a Domnului Domnedzeului nostru. 10. Răspunse Faraon: bine-i zău, Domnul cu voi, cum voiu eu lăsa pre voi şi pre mituteii voştri? Cine nu veade că gîndiţi rău. 11. Nu fie aşa, ce păsaţi numai voi bărbaţii şi faceţi jirtvă Domnului, că voi încă aţi aceasta cerut şi aşişi-i scoaseră dinaintea lu Faraon. 12. Zise iară Domnul cătră Moisi: tinde afară mîna ta pre pămîntul Eghipetului derept lăcuste, cum să vie pre Eghipet şi să mănînce toată iarba despre pămînt, care-au rămas de grindine. 13. Tinse afară derept aceaia Moisi toiagul său pre pămîntul Eghipetului şi Domnul aduse vîntul de cătră răsărit pre acel pămînt, suflînd toată dzia şi noaptea [211] şi mîne dzi, vîntul de cătră răsărit aduse lăcuste. 14. Şi vineră lăcustele pre pămîntul Eghipetului şi şedzură în toate hotarăle eghipteanilor fără de număr, ca carile înainte de acealea vremi n-au fost, nici după acea sînt vietoare. 15. Şi acoperiră toată faţa pămîntului, tot pustiind mîncară derept aceaia iarba pămîntului şi ce poame au fost în arbuni, ce lăsase grindinea şi nemică ce au fost vearde nu lăsară în leamne şi în ierbile pămîntului în tot Eghipetul. 16. Derept aceaia Faraon curînd chiemă pre Moisi şi pre Aron şi dzise lor: greşit-am Domnului Dumnedzeului vostru şi voao. 17. Ce amu iertaţi mie cest păcat şi în ceastă oară şi rugaţi pre Domnul Dumnedzeul vostru cum să ia de la mine această moarte. 18. Şi ieşi afară Moisi denaintea lu Faraon şi rugă pre Domnul, 19. cine făcu să sufle vîntul de cătră apus vîrtos mare şi apucînd lăcustele aruncîndu-le în Marea Roşie şi nu rămase nice una în toate hotarăle Eghipetului. 20. Şi învîrtoşe Domnul inima lu Faraon, nice lăsă feciorii lu Izdrail.
      21. Zise iară Domnul cătră Moisi: tinde mîna ta în ceriu şi să fie întunearece pre pămîntul Eghipetului, atîta dease cum să le poată pipăi. [212] 22. Şi întinse Moisi mîna sa în ceriu şi se făcură întunearece groaznice în tot pămîntul Eghipetului în trei dzile. 23. Nime nu vădzu fratele său, nice legănă pre sine den acela loc în carele era: iuo iară lăcuiia feciorii lu Israil era lumina.
      24. Şi chiemă Faraon pre Moisi şi pre Aron şi dzise lor: păsaţi, faceţi jirtvă Domnului, oile voastre numai şi dobitoacele rămînie, mitiuteii voştri meargă cu voi. 25. Dzise Moisi: jirtvă  încă şi jirtvă de ardere vei da noo cu carea să facem jirtvă Domnului Domnedzeului nostru. 26. Toate dobitoacele vor mearge cu noi, nu va rămînea dentr-însele înapoi nice o unghie, carele sînt pre niştotă în slujba Domnului Domnedzeului nostru, ales că nu ştim cu ce trebuiaşte a face jirtvă  pînă nu vom sosi la acela loc. 27. Învîrtoşe iară Domnul inima lu Faraon şi nu vru să lase pre ei. 28. Şi dzise Faraon cătră Moisi: du-te denainte-mi şi te fereaşte cum mai mult faţa mea să nu vedzi, că în ce dzi te vei fi ivind înaintea mea muri-vei. 29. Răspunse Moisi: aşa fie cum ai grăit, nu voiu vedea mai mult faţa ta.
      
      CAP 11.
      
      1. Şi dzise Domnul lu Moisi: încă cu o bătaie voiu lovi pre Faraon şi pre Eghipet [113] şi după aceastea va lăsa pre voi şi vă va sili să ieşiţi afară. 2. Dzi derept acea tot nărodului cum să ceară bărbatul de la soţul său şi muiarea de la vecina sa vase de argint şi de aur. 3. Da-va iară Domnul dragoste oamenilor săi înaintea eghipteanilor. Şi fu Moisi bărbat vîrtos mare în pămîntul Eghipetului, înaintea slugilor lu Faraon şi toţi oamenii lui. 4. Şi dzise Moisi: aceasta dzice Domnul: în miiadză-noapte întra-voiu în Eghipet. 5. Şi va muri tot născutul de-a prima în pămîntul eghipteanilor, den născutul de-a prima a lu Faraon, care şedea în scaunul lui, pînă în născutul de-a prima slujniciei carea iaste la moară şi toată naşterea de-a prima a dobitoaeelor. 6. Şi va fi mare plîngere în tot pămîntul Eghipetului, carea nice ainte n-au fost, nice după acea va fi. 7. La toţi iară ficiorii lu Israil necăiurilea nice un cîine nu va cîrcni, nice între oameni, nice între dobitoace, cum să ştiţi cu cîtă minune desparte Domnul eghipteanii de cătră izdrailiteani. 8. Şi vor pogorî toate slugile tale aceştia la mine şi vor cădea înaintea mea şi vor dzice aceasta: ieşi afară tu şi toţi oamenii tăi carii-s supt tine, după aceastea vom ieşi afară. Şi ieşi afară de la Faraon cu mare mînie.
      [214] 9. Zise iară Domnul cătră Moisi: nu va asculta pre voi Faraon, cum multe seamne să fie în pămîntul Eghipetului. 10. Moisi şi Aron făcură toate seamnele şi minunile carile sînt scrise înaintea lu Faraon şi învîrtoşe Domnul inima lu Faraon, nice lăsă feciorii lu Israil den pămîntul său.
      
      CAP 12.
      
      1. Zise iară Domnul lu Moisi şi lu Aron, în pămîntul Eghipetului: 2. Aceasta lună fie la voi luna de-a prima şi pre aceasta înceapeţi lunile anului. 3. Grăiţi a toată adunăriei feciorilor lu Izdrail: a dzeacea dzi aceştii luni, tot omul căsătoriu ia cîte un miel, cine cătră casa sa cîte un miel, cîte un miel. 4. Iuo sînt puţinei într-o casă pre mîncatul mielului, ia lîngă sine vecinul său, pînă vor fi atîţia cum să poată mînca mielul. 5. Să fie iară mielul fără beadă, bărbătuş miel de un an, săva luaţi un ied. 6. Şi-l veţi ţinea pre el pînă în a patraspredzeace dzi aceştii luni, şi-l vor face jirtvă pre el toată mulţiia feciorilor lu Israil pre seară. 7. Şi luaţi şi den sîngele lui şi stropiţi cu el stîlpii uşiei caseei amîndoi, în carea vor mînca pre el, şi pragul de sus. 8. Şi [215] aceaia carne, în aceaia noapte mîncaţi friptă la foc şi pîine adzimă cu lăptuci amară. 9. Şi să nu mîncaţi dentr-însul crud nemică, nice fiert cu apă, numai fript la foc, capul cu picioarele şi cu maţele depreună le mîncaţi. 10. Nice să rămîie dentr-însul pre demîneaţă, să ceva va fi rămîiend ardeţi cu foc.
      11. Aşa iară veţi mînca pre el: mijloacele voastre încingeţi, în picioarele voastre să aveţi zgarburi şi ţinind toiag în mînile voastre şi mîncaţi grăbind că e paştile Domnului, trecutul Domnului. 12. Că în aceaia noapte voiu treace prespre pămîntul Eghipetului şi voiu omorî tot născutul de-a prima şi între oameni şi între dobitoace şi giudecăţile meale voiu arăta pre toţi domnedzeii Eghipetului, cu Domnedzeu. 13. Fi-va iară sîngele voao semnul caseei în carele veţi fi şi voiu vedea sîngele şi voiu treace pre voi, nice va fi în voi bătaie pierdzătoare, cînd voiu fi bătînd pămîntul Eghipetului.
      14. Aveave-ţi iară pre pomeană şi veţi sluji pre ea praznic Domnului în seminţele voastre cu cinste de vecie. 15. În şapte dzile veţi mînca adzimă, în dzioa de-a prima nu fie avenită în casele voastre, cine va fi mîncînd [216] avenit peri-va, acela suflet den Israil, den dzioa de-a prima pînă în a 7 dzi. 16. Dzioa de-a prima va fi sfîntă şi sărbătoare şi a şaptea dzi iară cu aceaia sărbătoare va fi cinstită, nice un lucru nu facereţi într-însele, fără de-acealea carele-s de-a mîncarea tuturor sufletelor, numai aceasta puteţi face pre niştotele voastre.
      17. Socotiţi adzima să o ţineţi, că în aceaia dzi voiu aduce afară gloata voastră den pămîntul Eghipetului şi socotiţi această dzi în seminţele voastre cu ţietură de vecie. 18. Aceştii luni în a patrasprădzeacea dzi seara mîncaţi adzimă pînă în seara a doaodzeci şi 1 de dzile aceştiia luni. 19. În şapte dzile avenit să nu se afle în casele voastre, cine va fi mîncînd avenit, săva fie nimearnic de laturi, săva lăcuitoriu de-aicea, sufletul aceluia va peri den adunarea izdrailteanilor. 20. Derept acea nemică să nu mîncaţi avenit, în toate lucrurele de lăcuita voastră mîncaţi adzimă.
      21. Moisi iară chiemă într-una toţi bătrînii ficiorilor lu Israil şi dzise lor: aleageţi afară şi luaţi oi, cine pre niştota caseei sale şi faceţi jirtvă paştile. 22. Şi luaţi o legătură de isop şi o întingeţi în sîngele den troacă şi stropiţi cu el pragul [217] de sus a uşiei şi amîndoi omşorii şi nime nu iasă afară pre uşa caseei pînă demîneaţă, 23. că va treace Domnul cum să bată eghipteanii şi cînd va vedea sîngele în pragul de sus şi pre amîndoi omşorii uşiei, treace-va uşa aceiia case în aceaia laturi şi pierdzătoriul nu-l va lăsa a intra în casele voastre, cum să strice voao. 24. Socotiţi derept aceaia acest cuvînt de leage tu şi feciorii tăi pînă în vecie.
      25. Şi cînd veţi întra în pămîntul ce iaste dătătoriu voao, Domnul Dumnedzeu cum au făgăduit voao, ţineţi acest lucru de slujbă. 26. Şi cînd vor fi dzicînd voao feciorii voştri: ce slujbă de cinste iaste aceasta? 27. Dzice-veţi lor: jirtvă trecutului a Domnului iaste aceasta, cînd au trecut prespre casele feciorilor lu Israil în Eghipet, bătînd eghipteanii şi casele noastre slobodzind şi se închinară oamenii rugară. 28. Şi ieşind afară feciorii lui Israil făcură cum porîncise Domnul lu Moisi şi lui Aron.
      29. Fu iară în miadză-noapte, bătu Domnul şi omorî tot născutul de-a prima în pămîntul Eghipetului, den născutul lu Faraon de-a prima, carele şedea în scaunul lui, pînă în născutul de-a prima a roboceei carea era în temniţă [218] şi tot născutul de-a prima a dobitocului.
      30. Şi se scoală Faraon noaptea şi toate slugile lui şi tot Eghipetul şi se rădică strigat mare în Eghipet, că nu era nice o casă în carea mort nu dzăcea. 31. Şi chiemă Faraon pre Moisi şi pre Aron noaptea, dzise: sculaţi-vă, ieşiţi afară de la oamenii miei şi voi şi ficiorii voştri, păsaţi şi faceţi jirtvă  Domnului cum dziceţi. 32. Oile voastre şi dobitocul luaţi cu voi cum ceruset şi ducîndu-vă blagosloviţi pre mine. 33. Şi siliia eghipteanii pre oameni să iasă curînd den pămîntul lor dzicînd: toţi vom muri.
      34. Şi oamenii aluatul, ainte de ce se-ară fi avenind, şi legînd în haine ducea-o pre umere să fie de hrană. 35. Şi făcură feciorii lui Israil cum porîncise Domnul lu Moisi şi cerură de la eghipteani vase de argint şi de aur şi veşminte vîrtos multe. 36. Domnul iară deade iubire oamenilor înaintea eghipteanilor, cum să dea lor şi prădară eghipteanii.
      37. Şi purceaseră feciorii lu Israil den Ramasen în Suhot, cum ară fi şase sute de mii bărbaţi pedestri fără pruncii şi muierile, 38. ce şi nărod mestecat fără de număr mearse sus cu ei, oi şi boi şi dobitoace de multe fealure [219] vîrtos multe. 39. Şi coapseră den aluat, care den Eghipet dusease afară şi făcură pogaci, pîne adzimă, că nu putea aveni, silindu-i eghipteanii să iasă şi nu se putură zăbovi cum să poată găti ceva hrană pre cale. 40. Vreamea iară în care-au lăcuit feciorii lu Israil în Eghipet iaste patru sute şi treidzeci de ani. 41. Şi după ce ară fi trecînd patrusute şi 30 de ani în aceaia dzi mearse afară toată gloata Domnului den pămîntul Eghipetului. 42. Derept însă această noapte iaste sfinţită Domnului, cînd au adus afară den pămîntul Eghipetului, aceasta trebuiaşte să o ţie sfinţită toţi feciorii lu Israil în seminţele sale.
      43. Şi dzise Domnul lu Moisi şi lu Aron: aceasta e slujba de sfinţie a trecutului a Domnului, neci striin nu mănînce dentr-însul. 44. Ce sluga cumpărată îm bani deaca se va tăia împregiur mănînce dentr-însul. 45. Venitul de laturi şi năimnicul nu mănînce dentr-însul. 46. Într-o casă să-l mănînce; den carnea aceluia nemică afară să nu ducă den casă şi den oasele lui nice unul nu zdrobireţi. 47. Toată adunarea feciorilor lu Izdrail facă aceasta.
      48. Să iară venit de laturi va lăcui la tine şi va vrea să ţinie trecutul Domnului acesta [220] taie împregiur pre toţi bărbaţii carii-s la el şi după aceaia se gătească cătră însul cum să facă aceasta şi să fie ca şi un lăcuitoriu, iară să cineva nu va fi tăiat împregiur nu mănînce dentr-însul. 49. Aceaia va fi leagea lăcuitoriului şi venitului de laturi, care lăcuiaşte la voi. 50. Şi făcură toţi ficiorii lu Izdrail cum poruncise Domnul lu Moisi şi lui Aron. 51. Şi în aceaia dzi aduse Domnul afară feciorii lui Izdrail den pămîntul Eghipetului cu gloatele sale.
      
      CAP 13.
      
      1. Grăi Domnul lu Moisi şi aceasta dzise: 2. Sfinţeaşte mie tot născutul de-a prima, care deşchide tot zgăul de maică-sa, feciorii lu Izdrail şi dentre oameni şi dentre dobitoace, că-s a meale toate.
      3. Zise derept aceaia Moisi oamenilor: pomeniţi-vă despre această dzi, în carea aţi ieşit afară den Eghipet den casa slujbeei, că Domnul cu mînă putearnică au adus afară pre voi den acel loc, cum să nu mîncaţi pîine avenită. [221] 4. Astădzi aţi ieşit afară în luna grîului nou. 5. Şi cînd va fi ducînd lăuntru pre tine Domnul în pămîntul cananeilor şi heteilor şi amoreilor şi a heveilor şi evuzeilor, pre carele au giurat părinţilor tăi cum să dea ţie acest pămînt curătoriu cu lapte şi cu miiare, slujbeei aceasta leagea acestor dzile sfinte în ceasta lună. 6. În şapte dzile vei mînca cu adzimă şi în a şaptea zi va fi sărbătoarea Domnului. 7. Adzimă veţi mînca în şapte dzile şi să nu se vadză la tine ceva avenit şi ceva avenit şi ceva aluat, în toate hotarăle tale.
      8. Zi iară aceasta în aceaia dzi feciorilor tăi: aceasta derept acea ţinem ce au Domnul cu noi făcut, cînd ieşim afară den Eghipet. 9. Derept acea fie în semn în mîna ta şi pre pomeană înaintea oamenilor tăi cum leagea Domnului să fie în gura ta că te-au adus Domnul pre tine afară cu mîna putearnică den Eghipet. 10. Ţine derept acea această tocmeală în vremile sale în tot anul den dzile în dzile.
      11. Şi cînd va fi ducînd pre tine Domnul în pămîntul canaaneilor, cum au giurat ţie şi  părinţilor şi-l va fi dînd ţie, 12. aleage afară Domnului tot aceaia săva ce-i sămînţă de bărbat, de va deşchide zgăul mîni-sa [222] şi tot născutul de-a prima în dobitoacele sale sfinteaşte Domnului. 13. Născutul de-a prima asinului schimbă-l pre oaie, care să nu-l vei schimba omoară-l, tot iară născutul de-a prima omului den feciorii tăi îm preţu-l descumpără.
      14. Şi cîndu te va întreba feciorul tău astădzi sau mîine aceasta dzicînd: ce-i aceasta? Răspunde-vei lui: în mînă putearnică au adus Domnul pre noi afară den pămîntul Eghipetului, den casa slujbeei. 15. Că deac-ai fi învîrtoşat Faraon şi n-ară vrea să lase pre noi, omorî Domnul tot născutul de-a prima în pămîntul Eghipetului, den născutul de-a prima omului, pînă în născutul de-a prima dobitoacelor, derept aceaia fac jirtvă Domnului, tot ce-i sămînţă de bărbat care deşchide zgăul mîni-sa şi toate naşterile de-a prima feciorilor miei descumpăr. 16. Fi-va derept acea ca şi un semn în mîna ta derept pomeana înaintea oamenilor tăi, prence au adus Domnul în mînă putearnică pre noi afară den Eghipet.
      17. Derept însă cînd ară fi lăsînd afară Faraon oamenii, nu duse pre ei Domnul pre calea pămîntului lui filistiianilor, carea iaste vecin, cugetînd doară se vor căi oamenii să ară vedea la sine rădicîndu-se oaste şi se ară înturna înapoi în Eghipet, 18. ce-i duse încungiurînd [223] pre calea pustiniei, carea iaste lîngă Marea Roşie şi întrarmaţi mearseră afară feciorii lu Israil den pămîntul Eghipetului. 19. Duse cu sine Moisi şi oasele lu Iosif prince giurase Iosif pre feciorii lu Izdrail dzicînd: căuta-va pre voi Domnedzeu şi duceţi afară oasele meale de icea cu voi.
      20. Şi purcedzînd den Sohot descălecară în Etman, lîngă marginea pustiniei. 21. Domnul iară mergea înaintea lor arătînd calea, dzioa în stîlp de nuor şi noaptea în stîlp de foc, cum să fie ducătoriul caliei în amîndoao vremile. 22. Nice cînd nu se-au svîrşit stîlpul de nuor dziua, nice stîlpul focului noaptea, înaintea oaminilor.
      
      CAP 14.
      
      1. Grăi Domnul lu Moisi şi dzise: 2. Grăiaşte feciorilor lu Israil şi dzi aceasta: cum să se întoarne şi să descalece în şesul Herotului, între Migdol şi între mare, înaintea Velsefonului şi împrotiva aceluia descalece lîngă mare. 3. Că Faraon aceasta dzice despre ficiorii lui Israil: rătăcit-au pre pămînt, pustiniia au încungiurat pre ei. 4. Şi voiu învîrtoşa inima lu Faraon cum să meargă [224] după voi şi mă voiu slăvi în Faraon şi în toată gloata lui şi vor şti eghipteanii că eu sînt Domn şi făcură aşa.
      5. Şi spuseră craiului eghipteanilor cum că fug oamenii şi se schimbă inima lu Faraon şi a slugilor lui pre oameni şi dziseră: ce am vrut să facem cum să lăsăm pre Israil să nu slujască noao? 6. Gătindu-şi carăle, luo lîngă sine toţi oamenii săi, 7. luo asupră de-acea lîngă sine şase sute de cară alease şi toate cîte cară au fost în Eghipet şi călăujii a toată gloateei sale. 8. Şi învîrtoşe Domnul inima lu Faraon, craiului Eghipetului, cum să meargă după feciorii lu Israil gonindu-i, ce ei era ieşiţi afară în mînă înaltă. 9. Şi eghipteanii gonind pre ei agiunseră-i lîngă mare, iuo descăleca-se toţi călarii lu Faraon, carăle şi toţi oamenii lui era în şesul Hiretului, în dereptul Vasifonului.
      10. Şi cînd Faraon ară fi sosind aproape cătră ei, rădicară ochii săi sus feciorii lu Israil şi iaca eghipteanii veniia denapoi după ei şi vîrtos tare se spăriară şi strigară cătră Domnul. 11. Şi dziseră lui Moisi: au doară nu era gropniţe în Eghipet, derept ace-ai adus afară pre noi cum să murim în pustie? Căce ai vrut să faci aceasta cum să aduci afară pre [225] noi den Eghipet? 12. Au nu-i acesta acela cuvînt carele grăiiam ţie în Eghipet, dzicînd: du-te de la noi, cum să slujim eghipteanilor ? Că cu mult mai bine era a sluji lor, decît a muri în pustie. 13. Şi dzise Moisi cătră oameni: nu vă teamereţi, staţi şi vedeţi lucrurile mari ale Domnului, carele-i făcătoriu în dzioa de astădzi, că eghipteanii carii acmu vedeţi, nici cînd mai mult nu-i veţi vedea pînă în vecie. 14. Domnul va bate război derept voi, voi iară fiţi mulcomi.
      15. Şi dzise Domnul lu Moisi: ce strigi cătră mine? Dzi feciorilor lu Israil cum să purceadză. 16. Tu iară rădică sus toiagul tău şi tinde mîna ta pre mare şi împarţi ea de cătră alaltă, cum să treacă feciorii lu Israil în mijloc de mare pre uscat. 17. Eu iară voiu învîrtoşa inima eghipteanilor cum să gonească pre voi şi mă voiu slăvi în Faraon şi în toată gloata lui şi în carăle şi călarii lui. 18. Şi vor şti eghipteanii că eu sînt Domnul, cînd voiu fi slăvit în Faraon şi în carăle şi călarii lui.
      19. Şi rădicînd pre sine sus îngerul Domnului, carele mearge înaintea gloatei lu Israil şi prinse a mearge după gloată; şi cel stîlp de nuor, carele era înaintea lor, stătu după ei. 20. Şi [226] mearse între gloatele eghiptiianilor şi feciorilor lu Israil şi nuorul de cătră eghipteani era întunearec, de cătră feciorii lu Izdrail era iară în lumină noaptea, aşa cum nice o parte în aceaia noapte nu putea mearge cătră ceaia alaltă.
      21. Cînd iară Moisi ară fi întindzînd mîna sa pre mare, mîna Dumnedzeu marea cu un vînt tare de cătră răsărita soarelui suflînd toată noaptea şi o turnă în uscat şi se împărţi apa în doao laturi. 22. Şi întrînd feciorii lu Israil mergea pre mijlocul măriei uscate, că era apa ca şi un păreate de-a dereapta şi de-a stînga lor. 23. Şi gonindu-i pre ei întrară lăuntru eghipteanii după ei, toţi caii lu Faraon şi călarii şi carăle mearseră lăuntru după ei pre mijlocul măriei. 24. Cînd iară ară fi venind zorile de demîneaţă şi iaca, căută Domnul pre gloata eghipteanilor den cel stîlp de foc şi de nor şi omorî gloata lor. 25. Şi răsturnă roatele carălor şi le lepădă în fund. Dziseră derept acea eghipteanii: să fugim denaintea lu Israil, că Domnul oşteaşte pre noi derept ei. 26. Şi dzise Domnul lu Moisi: tinde mîna ta pre mare, cum apa să se întoarne pre eghipteani, pre carăle şi pre călarii lor. 27. Şi tinse Moisi mîna sa pre mare şi se [227] îuturnă marea demîneaţă în locul său dentîniu şi de-ainte fugind eghipteanii curseră apele înaintea lor şi văndăgindu-i pre ei Domnedzeu înecă-i în mijloc de unde. 28. Şi se înturnară apele şi cutrupiră carăle şi călarii cu toată gloata lu Faraon depreună, carii mersease după ei în mare, aşa cum nice unul nu rămase dentre ei.
      29. Feciorii iară a lu Israil trecură pre uscat pre mijlocul măriei şi apa era lor ca şi un păreate şi de-a dereapta şi de-a stînga lor. 30. Aşa slobodzi Domnedzeu în aceaia dzi pre Israil den mîna eghipteanilor şi vădzură pre eghipteani morţi den ţărmurile măriei. 31. Vădzură şi cea puteare mare carea arătase Domnul pre eghipteani şi oamenii temură pre Domnul şi credzură lui şi slugiei sale lu Moisi.
      
      CAP 15.
      
      1. Atunci cînta Moisi şi feciorii lu Israil acest cîntec Domnului, dziseră: Să cîntăm Domnului, că în slavă înalţat iaste, calul şi călariul au aruncat în mare. 2. Tărimea mea şi lauda mea iaste Domnul şi slobodzitoriul mieu.
      Acesta-i Domnedzeul mieu şi voiu slăvi pre el, acesta e Domnedzeul tătîni-mieu şi voiu înălţa [228] pre el.
      3. Domnului războiu bătătoriu şi numele lui iaste cela ce tot poate. 4. Toate carăle lu Faraon şi gloata lui aruncă în mare, aleşii capetele lui de dinainte cufundă-i în Marea Roşie. 5. Afundzimea acoperi-i pre ei, cădzură pre fund ca o piiatră.
      6. Doamne, dereapta ta înălţată iaste în tărime, dereapta ta Doamne bătu pre vrăjmaşul. Şi cu mulţimea măriei tale ai pus gios vrăjmaşii tăi. 7. Tremeseşi mîniia ta, carea înghiţi ei ca şi paiele şi pentru duhul urgiei tale adunară-se apele. 8. Stătu unda curund, adîncul învîrtoşe-se în mijlocul măriei. 9. Aceasta dzise vrăjmaşul: goni-voiu pre ei şi-i voiu prinde şi voiu împărţi răpitura, izbîndi-voiu pre ei, afară voiu trage arma mea şi mîna mea piiarde-va pre ei.
      10.  Suflă vîntul tău şi acoperi pre ei marea şi se afundară ca plumbul în putearnică apă. 11. Doamne, cine se asamănă ţie dentre domnedzei, cine se protiveaşte cătră tine, în puteare, în sfinţie, în groază, în proslavă şi minuni a face. 12. Întindzînd dereapta ta afară, înghiţi pre ei pămîntul. 13. Purtat-ai cu mila ta nărodul tău şi i-ai dus prin putearea ta la loc [229] sfînt de lăcuită al tău, pre ei slobodzindu-i. 14. Cînd audziră aceasta limbile spămîntară-se şi pre filisteani frică deştinse. 15. Atunci turburară-se mai marii Edomului şi tarii Moavului cutremurară-se şi toţi ce lăcuiia în Hanaan spămîntară-se.
      16. Năvălească pre ei frică şi groază prentru mari braţile tale, să amorţească ca piatra, pînă vor treace gloatele tale domnii, pînă vor treace năroade, carile ai căutat.
      17. Du-i lăuntru ei şi-i sădeaşte în muntele moşiiei tale, carele Doamne ai orîndit ţie a fi loc de lăcuită în sfînt locul tău Doamne, care mîna ta au gătit.
      18. Domnul se împărăţeaşte în veciia veacului. 19. Că întrînd lăuntru Faraon în mare cu  călarii şi carăle sale şi ale sale gloate şi Domnul marea îndărăpt întoarse pre ei, ce fiii lu Israil pre uscat trecură pre mijlocul măriei.
      20. Şi Mariia prorociţa, sora lu Aron, luo tîmpănă în mîna sa şi ieşiră toate muierile după  ea cu tîmpene şi cu gloate. 21. Şi Mariia înainte-le cîntînd aceasta dzise: să cîntăm Domnului, că cu slavă mărit iaste şi mărit lucru feace, calul şi călariul lui în mare-l aruncă.
      [230] 22. Purcease derept însă Moisi fiii lu Israil de lîngă Marea Roşie şi mearseră în pustinie cu numele Surr, şi îmblară pînă a treia dzi în pustie şi nu aflară apă. 23. Şi sosiră la Maraa, ce nu putea bea apa den Maraa, că foarte era amară, pentru ce şi puseră numele locului aceluia Mara, atîta face amărăciune. 24. Şi vreviră năroadele împrotiva lu Moisi aceasta dzicînd: ce vom bea? 25. Şi el strigă cătră Domnul şi Domnul arătă-i un lemn ce-l băgă într-apă şi se îndulci apa.
      Aicea deade leage şi giudecare lor şi aceaia ispiti pre ei. 26. Şi aceasta dzise: să vei asculta cuvîntul Domnului al tău Domnedzeu şi aceaia vei face ce-i derept înaintea lui şi să vei lua aminte poruncitele lui şi vei fi ţiniend toate tocmealele lui, toate boalele ce am pus în Eghipet nu voiu aduce pre tine nice una, că eu sînt Domnul vraciul tău. 27. Vineră iară în Elim, iuo era doaosprădzeace  izvoară de apă, şaptedzeci de leamne de finic şi descălecară acolo lîngă apă.
      
      CAP 16.
      
      1. Purceaseră derept însă den Elim toată mulţimea fiilor lu Israil şi suiră în pustie Sinaei, carea iaste între Elim [231] şi între Sinae, în a doa lună după ce a ieşit afară den ţara Eghipetului, în a cinspredzeace dzile. 2. Şi vreviră toată gloata fiilor lu Israil în aleanul lu Moisi şi lu Aron în pustie. 3. Şi aceasta dziseră: mai bine am vrut a muri prentru mîna Domnului în ţara Eghipetului, cînd şedeam lînga oale cu carne şi mîncam pîine pînă ne săturam, căce aţi adus pre noi cum în ceastă pustie să omorîţi ceastă mulţime de foame.
      4. Zise derept aceaia Domnul lu Moisi: iată, eu den ceriu ca o ploaie voiu da pîine voao; iasă afară nărodul şi culeagă cît va fi destul pre toate dzile, cum să cerc ei să îmblă în leage mea au ba. 5. A şasea dzi iară gătească-se cum de doa-ori atătînd să aducă lăuntru de cum într-alte dzile adunase.
      6. Şi dziseră Moisi şi Aron a toţi fiilor lu Israil: astară veţi şti cum Domnul v-au scos den ţara Eghipetului. 7. Demîneaţa iară slava Domnului veţi vedea, că au audzit vreava voastră împrotiva Domnului, ce sîntem noi unde în aleanul nostru aţi vrevit? 8. A doară iară dzise Moisi: seara Domnul vă va da carne şi demîneaţa pîine a mînca, pentru ce Domnul au fost audzit vreava voastră, cum împrotiva lui aţi murguit: că ce sîntem noi? [232] că vreava voastră nu e pre noi, ce împrotiva Domnului.
      9. Şi dzise Moisi lu Aron: dzi aceasta a toată gloata fiilor lu Israil: veniţi înaintea Domnului, că audzit-au vreava voastră. 10. Şi cînd Aron ară grăi aşa a toată adunariei fiilor lu Israil, căutară cătră pustinie şi iată slava Domnului ivi-se în nuor.
      11. Şi grăi Domnul cătră Moisi ceasta dzicînd: 12. Audzit-am vreava fiilor lu Israil, dzi lor: seara carne veţi mînca, iară demîneaţa cu pîine sătura-vă-veţi şi veţi cunoaşte cum eu sînt Domnul al vostru Domnezeu.
      13. Şi seara vineră prepeliţe şi acoperiră tabăra şi demîneaţă fu roao pregiur tabără. 14. Şi după ca se-ară svînta roaa, iată era mănuntă şi rătungioară în pustie, că ceastă roao de nea pre pămînt; 15. Şi cînd aceasta văzură fiii lu Israil dziseră unul cătră alalt: manahu, carea seamnă: ce e aceasta? Că nu ştiia ce ară fi. Moisi iară grăi lor: aceasta iaste pîinea carea au dat voao a vă hrăni. 16. Acesta-i cuvîntul carele Domnul au porîncit voao: tot cineşi culeagă den ea cîtu-i va fi destul pre mîncare şi-şi ducă pre tot omul cîte un gomer, după numărul sufletelor a cîte lăcuiesc într-un cort. [233] 17. Şi făcură aşa feciorii lu Israil şi culeasără unii mai mult, alţii mai puţin. 18. Ce cînd măsurară cu gomerul, nu era mai mult aceluia ce culesease mai mult, aceluia încă nu era mai puţin ce culesease mai puţin, ce a tuturor atîta era cu cîtu se putea agiunge. 19. Şi Moisi dzise lor: nime nemică să nu lase pre demîneaţă dentr-însă. 20. Ce ei nu ascultară lui Moisi, ce unii lăsară dentr-însă şi învermînoşe aceaia şi se împuţi şi Moisi mînie-se pre ei.
      21. Culegea derept însă den ea în toate demîneţi cît putea fi destul pre mîncare, încăldzindu-se iară soarele ea se topiia. 22. Şi a şasea dzi iară culeaseră de doa-ori atîta mîncare, cuvine-se a şti, pre tot însul doao măsuri şi vineră toată fruntea gloatelor şi spuseră lu Moisi. 23. El iară dzise lor: aceasta-i ce Domnul au grăit: mîine iaste sîmbăta, sfîntă odihna Domnului, ce vreţi vrea a coace coaceţi şi ce vă i a fiiarbe fiiarbeţi, ce iară va rămînea puneţi pre mîine. 24. Şi aşa făcură cum Moisi poruncise şi nu se împuţi, nice viermi se feaceră întru ea. 25. Zise derept însă Moisi: mîncaţi astădzi aceasta, că astădzi iaste sîmbăta Domnului, că nu veţi afla de-aceasta astădzi în cîmp. 26. În şase dzile [234] adunaţi, ce a şaptea dzi în sîmbătă, atunci nu va fi.
      27. Ce în a şaptea dzi oarecîţi dentre nărod ieşiră afară a culeage şi nemică nu aflară. 28. Dzise derept însă Domnul lu Moisi: pînă cînd nu vreţi a ţenea poruncitele meale şi leagea mea? 29. Căutaţi, Domnul au dat voao sîmbăta, derept aceaia dă voao a şasea dzi de doao ori atîta pîine, rămîne derept însă cineşi tot la sine şi nime afară să nu iasă din locul său în a şaptea dzi, 30. să sărbeadze derept însă nărodul a şaptea dzi. 31. Şi casa lu Israil cheame aceasta mană şi aşa era ca sămînţa corneandului albă şi ca neşte jemble îndulcită cu miiare.
      32. Şi dzise Moisi: ceasta-i ce Domnul au poruncit: pune cu un gomer dentr-însă, cum să se ţine celora de după voi, cum să vadză acea pîine cu carea v-am hrănit pre voi în pustie, cînd afară vă scoş voi din ţara Eghipetului. 33. Şi dzise Moisi lu Aron: ia un vas şi pune un gomer de mană într-însu şi-l pune înaintea Domnului, cum să se ţină celora de după voi. 34. În ce chip Domnul lu Moisi au porîncit, aşa puse Aron înaintea adevărăturii. 
      [235] 35. Şi fiii lu Israil în patrudzeci de ani mîncară mană, pînă sosiră pre cel pămînt în carele a lăcuire era, dzic amu tocma pînă la hotarul Hananului, mană mîncară. 36. Gomerul iară a dzeacea parte de efa era.
      
      CAP 17.
      
      1. Toată gloata fiilor lu Israil afară purceaseră den pustinea Sinului, cineşi după şireagul său, cum Domnul lor lăsase. Descălecară în Rahidim, acolo n-avea nărodul apă de-a bearea. 2. Şi se împuta cu Moisi şi aceasta dzicea: daţi-ne apă, cum să bem. Dzise Moisi lor: ce vă împutaţi cu mine, căce ispitiţi pre Domnul?
      3. Cînd iară acolo nărodul se-ară însătoşa pentru niştota apeei, vreviră în aleanul lu Moisi şi aceasta dzisără: căce ne-ai adus afară den Eghipet cum noi, coconii noştri şi dobitoacele noastre de seate să ne omoară?
      4. Moisi iară strigă cătră Domnul şi dzise: ce voiu face cu cest nărod, nu cu mult cătr-îns, de ci mă vor cu pietri împroşca. 5. Dzise Domnul lui: pasă înaintea nărodului şi ia cu tine cîţiva dintre bătrînii lu Israil [236] şi-ţi ia a mînă toiagul tău, cu care apa ai  lovit şi pasă. 6. Iată eu înainte-ţi voi sta într-un stean de piiatră în Horev şi loveaşte steanul şi va ieşi apă dentr-însul, cum să bea gloatele; şi Moisi aşa feace înaintea bătrînilor lu Israil. 7. Şi chiemară locul acela Maşa şi Meriva, pentru împutăciune fiii lu Israil şi pentru ce pre Domnul ispitise aceasta dzicînd: între noi e Domnul au nu-i? 8. Vine iară Amalec şi oşti împrotiva fiilor lu Israil în Rafidim. 9. Şi dzise Moisi lu Iosie: aleage noao atare bărbaţi şi mergînd afară bate războiu cu Amalec, mîine eu în vîrvul gruieţului voiu sta şi toiagul a lu Domnedzeu în mînă-mi voiu ţinea. 10. Şi Iosie aşi feace cum Moisi lui dzise şi oşti în aleanul lu Amalec. Moisi iară şi Aron şi Hur sus mearseră pre vîrhul dealului. 11. Şi pînă Moisi mînule-şi rădicate sus le ţinea, Israil dobîndiia, cînd iară mînule sale slobodziia în gios, atunci Amalec dobîndiia. 12. Ce mînule lu Moisi era greale, pentru aceaia luară o piiatră şi o puseră supt Moisi şi pre însă şedzu. Aron iară şi Hur, rădicate sus-i ţinea mînule, unul de o laturi [237] şi altul de altă laturi, aşa-i fură mînule sale rădicate denainte sus, tot pînă la apusul soarelui. 13. Şi Iosie bătu pre Amalec şi oamenii acestuia cu arma a lui. 14. Şi dzise Domnul lu Moisi: scriadză în carte aceasta pre pomeană şi o meneaşte urechilor lu Iosie şi afară voiu rumpe pomeana lu Amalec de supt ceriu. 15. Şi Moisi feace oltariu şi chiemă acela cu acest nume: Domnul Nişi, amu: caută Domnului steagul mieu, 16. că Domnul se-au giurat pre scaunul său, cum Domnul va oşti în aleanul lu Amalec din sămînţă în sămînţă.
      
      CAP 18. 
      
      1. Şi cînd Etro, popa din Madian, socrul lu Moisi, audzit-ară fi toate acealea carile Domnedzeu făcuse cu Moisi şi cu oamenii săi Israilii, cum Domnul afară ară fi adus pre Israil din Eghipet, 2. luo Sifora, muiarea lu Moisi carea înapoi tremesease, 3. cu amîndoi ficiorii săi depreună, dintre carii unuia numele era Gherson, că aceasta dzisease tată-său: bejenariu am fost eu în pămînt striin, 4. iară celuia alalt Eliiazer, că aceasta dzisease: Domnul tătîni-mieu au fost agiutoriul mieu şi m-au slobodzit [238] de arma lu Faraon . 5. Şi mearse Etro cu feciorii şi cu muiarea-i depreună în pustinie la Moisi, cătră muntele Domnului, unde descălecase. 6. Şi porunci lu Moisi: eu Etro, socrul tău, cătră tine am venit cu muiarea-ţi şi cu amîndoi feciorii tăi. 7. Înainte-i ieşi derept  însă Moisi, plecă-se înaintea lui şi-l înbrăţişe el şi după ca se închinară unul altuia, întrară lăuntru  în cort. 8. Moisi iară spuse socru-său toate acealea oarece Domnul cu Faraon şi cu eghipteanii făcuse pentru Israil şi toată acea nevoie carea pre cale era păţiţi şi aceaia cumu i-ară fi slobodzit Domnul pre ei.
      9. Etro iară se bucură despre tot binele carele Domnul lu Israil era făcut şi unde i-ară fi slobodzit ei den mîna eghipteanilor. 10. Şi dzise Etro: lăudat să fie Domnul, cine au slobodzit voi den mîna eghipteanilor şi lu Faraon , cine afară au scos cest nărod de supt biruita eghipteanilor. 11. Acmu înţeleg cum Domnul mai mare-i de toţi domnedzeii, că cu trufă făcuse împrotiva lui. 12. Şi Etro, socrul lu Moisi, luo jirtvă de ardere şi jirtvi lu Domnezeu, derept aceaia Aron şi toţi bătrînii lu Israil vineră, cum cu socrul lu Moisi [239] să mănînce pîine înaintea lu Domnedzeu.
      13. Moisi a doa dzi demîneaţa sedzu, cum să facă leage dihaniei şi dihaniia de demîneaţă pînă în seară tot pregiur Moisi stătu. 14. Ce cînd socru-său ară fi vădzut toate acealea ce cu dihaniia feace dzise: ce lucru cesta ce cu acest nărod faci? căce şedzi tu însuţi şi căce stă pregiur tine toată ceastă dihanie, de demîneaţă tot pînă în seară?
      15. Răspunse Moisi socru-său: că nărodul vine la mine şi de la Domnedzeu sfat întreabă. 16. Cînd oarecărui vro nevoie i se tîmplă, vin la mine cum să fac leage între ei şi să arăt lor giudecările lu Domnedzeu şi legile lui.
      17. Zise socru-său lui: nu-i bine aceaia ce tu faci. 18. Foarte te vei usteni pre tine, fără aceasta oamenii încă carii sînt cu tine, că mai mare-i acesta lucru decît tu însuţi ai putea purta. 19. Ascultă derept însă cuvîntul mieu, sfatu-ţi voiu da eu ţie şi Domnedzeu cu tine va fi: tu poartă cîştiga dihaniei înaintea lu Domnedzeu şi nevoile lor du înaintea lu Domnedzeu. 20. Şi isprăveaşte lor giudecări şi legi şi învaţă ei pre acea cale pre carea să îmble şi pre acealea fapte carelea să facă. 21. Aleage derept însă dentre toată dihaniia bărbaţi cinstiţi [240] temători de Domnedzeu şi derept grăitori şi cine urăsc lăcomiia şi dentre aceştia orîndeaşte miiari, sutaşi, cindzeceari şi dzeceari, 22. cum în toată vreamea leage să facă dihaniei, iară să atare lucru mare se va tîmpla, aducă-l înaintea ta, iară ei tot lucrul lesne să giudece, aşa mai lesne-ţi va fi lucrul, unde şi ei cu tine depreună vor purta tarul. 23. Să aceasta vei face, tu vei orîndi aceaia ce Domnedzeu porunceaşte ţie şi tot nărodul acesta pre locul său va putea mearge cu pace.
      24. Îngădui Moisi cuvîntului socru-său şi tot aceaia feace ce elu-i dzisease lui. 25. Şi alease cinstiţi bărbaţi din tot Israilul şi-i puse cap aceştia spre dihanie, miiari, sutaşi, cindzeceari şi dzeceari, 26. cum aceştia în toată vreamea dihaniei leage să facă, iară ce lucru ară fi greu înaintea lu Moisi să aducă şi lucrul mic ei înşişi să giudece. 27. Şi slobodzi Moisi pre socru-său şi acesta în pămîntul său mearse.
      
      CAP 19.
      
      1. Cu trei luni dup-acea, cum ară fi ieşiţi fiii lu Izdrail din ţara Eghipetului, într-aceaia dzi-şi sosiră în pustie Sinaei. 2. Că purcedzînd afară din Rafidim [241] sosiră în pustiia Sinaei şi îmblară tabăra acolo împrotiva muntelui. 3. Şi Moisi iară sus mearse pre munte cătră Domnedzeu.
      Şi Domnul chiemă el despre munte, aceasta dzicînd: dzi aceasta caseei lu Iacov şi mărturiseaşte fiilor lu Israil: 4. Voi aţi vădzut ce am făcut cu eghipteanii şi în ce chip am purtat pre voi în arepile vulturului şi cătră mine v-am priimit pre voi. 5. Derept aceasta să veţi asculta besedzilor meale şi legătura mea veţi fi pădzind, voi meniţi ai miei veţi fi, pespre toate dihaniile, că tot pămîntul al mieu-i. 6. Şi voi veţi fi mie preuţie crăiască şi nărod sfînt; aceastea-s cuvintele carile fiilor lu Israil spune. 7. Vine Moisi şi la sine chiemă bătrînii dihaniei şi înainte le deade toate cuvintele acealea carile Domnul era porîncit. 8. Şi toată dihaniia depreună răspunse şi dzise-ră: toate oarece Domnul au grăit face-le-vom şi Moisi spuse besedzile dihaniei Domnului. 9. Şi Domnul dzise lu Moisi: iată, la tine voiu veni în nuor gros, cum nărodul acesta să audză cum eu cu tine grăiesc şi să creadză ţie tot pînă în vecie; şi Moisi spuse a dihaniei besedzi Domnului. [242] 10. Şi dzise Domnul lu Moisi: pasă la dihanie şi-i sfinţeaşte pre ei astădzi şi mîne şi-şi speale veşmintele sale.11. Şi fie gata pre a treia dzi, că în a treia dzi Domnul pre vedearea în toată dihaniei gios va deştinge pre muntele Sinaei. 12. Şi pune hotar din giur împregiurul năroadelor şi aceasta dzi lor: căutaţi cum să nu meargeţi sus pre munte, gios încă să nu agiungeţi el, că tot oarecine va atinge muntele cu moartea morţiei va muri. 13. Nice cu mîna să nu-l atingă pre acela, ce cu pietri să-l împroaşce sau să-l săgeate, săva dobitoc fie, săva om, nu viiadze, cînd vor audzi lung glasul bucinului, meargă cătră munte. 14. În gios vine derept însă Moisi despre munte la năroade şi-i sfinţi pre ei şi-şi spălară veşmintele sale. 15. Şi dzise lor: fiţi gata pre a treia dzi şi nime cătră muiarea sa să nu se apropie.
      16. Şi cîndu se împlu a treia dzi şi se-ară fi făcut dzuo, tuneture şi fulgere fură şi negură groasă în munte şi trîmbiteei foarte mare glas şi toată dihaniia cutremurase în tabără. 17. Şi Moisi afară duse năroadele den tabără înaintea lu Domnedzeu şi stătură supt munte. 18. Iară tot muntele Sinaei fumega, derept acea unde în gios vine [243] Domnul în foc pre munte şi fumul lui sus se înălţa ca fumul cuptoriului şi tot muntele se legăna. 19. Şi glasul trîmbiteei ce de ce mai mare se înălţa. Moisi grăiia şi Domnedzeu chiaru-i răspundea lui.
      20. Şi cînd amu Domnul pre muntele Sinaei ară fi deştins, pre vîrvul muntelui, chiemă sus Moisi pre vîrvul muntelui şi Moisi mearse sus. 21. Şi dzise Domnul lui: pasă gios şi dzi oaminilor cum să nu treacă prespre hotar a vedea Domnul şi mulţi dentru ei să nu piară. 22. Dup-acea popii încă carii vor cătră Domnul a se apropiia să se sfinţească pre sine cum Domnul pre ei să nu-i zdrobească.
      23. Moisi dzise iară Domnului: dihaniia nu poate veni sus pre munte, că tu ai lăsat aceasta dzicînd: aruncă hotar pregiur munte şi sfinţeaşte pre ei. 24. Şi-i dzise lui Domnul: pasă şi te du în gios, vino sus tu şi Aron cu tine, ce preuţii şi nărodul să nutreacă prespre hotar, a veni sus la Domnul, cum să nu-i zdrobească pre ei. 25. În gios vine derept însă Moisi la gloate şi spuse lor.
      
      CAP 20.
      
      1. Şi Domnezeu grăi toate aceaste cuvinte dzicînd: 
      [244] 2. Eu sînt Domnul al tău Domnedzeu, cine tine afară te-am scos den Eghipet, den casa robiei. 3. Să nu aibi tu înaintea mea alţi domnedzei striini.
      4. Nu face ţie chip cioplit pre atării faţă, cine-s sus în cer cine-s gios pre pămînt şi cine-s într-apele de supt pămînt. 5. Să nu-i rogi pre ei, nici-i cinsti, că eu-s Domn al tău Domnedzeu, putearnic, stătătoriu de alean, cine voiu bate răiia părinţilor în coconii săi, cine mine mă urăsc, pînă în al treile şi în al patrul văr. 6. Şi mile voiu face cu aceia cine mine iubesc şi ţin poruncele meale, pînă în multe mii.
      7. Numele Domnului Domnedzeului tău în deşert să nu-l iai, că nu va lăsa Domnul nevinovat pre acela, cine numele lui de fiete-l ia.
      8. Zua sîmbeteei aminte să iai, cum să o sfinţeşti pre ea. 9. În şase dzile lucreadză şi tot lucrul obîrşaşte. 10. Iară a şaptea dzi sîmbăta Domnului Domnedzeului tău iaste, atunci nemică lucru să nu faci, nice tu, nice ficiorul tău, nice venitul tău, care între porţile tale iaste. 11. Că în şase dzile au rodit Domnul ceriul şi pămîntul, marea şi toate acealea oarece întru ea sînt şi întru a şaptea dzi odihnitu-se-au, pentru aceaia blagoslovitu-au Domnul [245] dzua sîmbeteei şi o sfinţi pre ea.
      12. Cinsteaşte tată-tău şi mumă-ta, cum în lungă vreame să trăieşti pre cest pămînt, carele Domnul Dumnedzeul tău dă ţie.
      13. Nu omorî.
      14. Nu curvi.
      15. Nu fura.
      16. Nu fii mărturie strîmbă în aleanul priiatnicului tău.
       17. Nu pofti casa priiatnicului tău, să nu pofteşti vecinului tău nice muiarea-i, nice sluga-i, nice slujnica-i, nice boul, nice asinul, nice nemică ce-i a lui.
      18. Şi toată dihaniia vădzu tunetul ceriului şi afumatul muntelui, cînd iară aceastea vădzură spămîntară-se şi departe stînd, 19. dziseră lu Moisi: grăiaşte tu cu noi şi vom asculta pre tine şi să nu grăiască Domnedzeu cu noi, că să nu altă vom muri. 20. Dzise iară Moisi dihaniei: nu vă teamereţi, că pentru aceasta au venit Dumnedzeu cum să ispitească pre voi şi cum teamerea lui înaintea ochilor voştri să fie, cum să nu greşiţi. 21. Departe stătu derept aceaia nărodul, iară Moisi întră lăuntru în negură în carea era Domnedzeu. 22. Şi dzise Domnul lu Moisi: zi aceasta fiilor lu Israil: voi aţi văzut cum den ceriu am grăit [246] voao. Derept aceaia nemică să nu faceţi lîngă mine. 23. De argint şi de aur domnedzei să nu faceţi. 24. Den pămînt să faci mie oltariu pre acesta să faci jirtvă tu ardzătoare şi de dare de har jirtvele tale, oile-ţi şi boii tăi, că oare unde în ce loc voiu orîndi pomeana numelui mieu, acolo la tine voiu mearge şi te voiu blagoslovi pre tine. 25. Şi să din piatră vei să faci mie oltariu, să nu faci din piatră cioplită, că să-ţi vei rădica cuţitul pre însul, spur-ca-se-va. 26. Pre treapte să nu sui la oltariul mieu, cum ruşinea ta să nu se descoapeie înaintea lui.
      
      CAP 21.
      
      1. Aceastea-s legile carile înaintea lor să dai: 2. Să vei cumpăra rob jidov în şase ani să-ţi slujască ţie, în al şaptele an slobod şi în cinste să iasă afară de la tine. 3. Cu ce veşmînt va întra la tine cu acela iasă, să fără muiare au mers la tine, fără muiare să meargă de la tine, iară să au venit cu muiare, cu muiarea-şi iasă afară. 4. Iară să i-au domnu-său dat lui muiare şi aceasta feciori au feate au născut, muiarea şi porobocii ai domnu-său fie, iară acesta fără muiare să meargă afară cu veşmîntul său. 5. Iară [247] să va dzice şerbul aceasta: place-mi mie domnu-mieu, muiarea mea şi coconii miei, nu voiu să se sloboadză. 6. Ducă-l pre acesta domnu-său înaintea domnedzeilor şi-l punie la stîlpii uşiei şi-i pătrundză ureachea lui cu o sulă şi fie robul lui pînă va fi.
      7. Şi să neştine fata sa pre slujbă în preţ o va vinde, afară să nu meargă cu slugile ce-s robi. 8. Să nu o va voi domnu-său, nice să o poată mărita, iară pre descumpărare el o sloboadză ce a oameni striini să nu fie slobod a o vinde pentru ce că o au urît pre ea. 9. Iară să o va mărita după  feciorul său, aşa facă cu însă ca unde ară fi fata lui. 10. Iară să acestuia şi altă va da, mîncarea şi îmbrăcămintele şi dereptatea căsătoriei ceiia dentîniu să nu o micşureadze. 11. Să aceaste trei nu va face cu însă, slobodă fără descumpărare ea se ducă.
      12. Iară cine va lovi omul aşa cum va muri într-însă, acela cu moarte să moară. 13. Iară să n-au avut cuget pre însul, ce Domnedzeu au îngăduit cum să cadză în mînă, loc voiu orîndi ţie unde să fugă. 14. Iară să neştine rău va cugeta pre priiatnicul său şi cu hiclenie pre el va omorî, să tragi pre acesta de la oltariul mieu, cum să se omoară. 15. Cine pre tatăl au muma sa va lovi, acela cu [248] moartea morţiei să moară.
      16. Iară cine va fura omul şi-l va vinde în preţ şi să i-l vor prinde în mînă, cu moarte să moară.
      17. Cine tatăl său sau muma sa va ocărî cu moarte să moară.
      18. Să atare bărbaţi unul cu alalt se vor sfădi şi unul va lovi pre alalt cu piatră au cu pumnul, aşa  cum nu va muri într-însă, ce va dzăcea în pat, 19. acesta să se va scula şi în toiag afară se va rădzima, acela care au lovit nevinovat să fie, ce aşa cum paguba-i şi cheltuiala pre vindecare să plătească.
      20. Cine robul său au slujnica fi-l-va bătînd cu toiagul, cum în mîna-i va fi murind să se bintătuiască. 21. Ce să o dzi au doao va custa, să nu-l vinovăţească, că i-s banii.
      22. Să atare bărbaţi se vor sfădi şi va vătăma vrunul dentre ei muiare tăroasă şi-i va fi a naşte ainte de vreame, iară ea va trăi dzăcînd supt pagubă, după pofta bărbatului ei şi după giudecata giudeaţelor aşa să plătească. 23. Iară să va muri acea muiare suflet să dea derept suflet, 24. ochiu derept ochiu, dinte derept dinte, mînă derept mînă, picior derept picior, 26. arsură pentru [249] arsură, rană pentru rană, vînătare pentru vînătare.
      26. Să neştine va lovi ochiul robului său a slujniciei său, cum, să-i saie, sloboadză în pace acela pentru urbitura ochiului. 27. Aşejdere de va fi lovind robului său robceei dintele să-i cadză, lase pre ei slobodzi pentru dinte.
      28. Să va împunge boul pre atare bărbat au muiare şi va muri într-însă, cu pietri să-l omoară acela bou şi să nu-l mănînce, aşa iară stăpînul boului va fi nevinovat. 29. Iară să au fost boul împungătoriu şi mai denainte şi spuind domnu-său el nu l-au închis şi atare bărbat au muiare va fi împungînd cum să moară, acest bou să-l împroaşce cu pietri, domnu-său încă să-l omoară. 30. Iară să vor arunca plată pre el, plătească pentru viaţa sa acela ce vor pofti de la el. 31. Aşijdere să facă cu însu, cînd fecior au vro fata va fi împungînd. 32. Iară să va împunge robul au roaba domnului acestora treidzeci de şicluşi de argint să-i dea şi boul să-l omoară cu pietri.
      33. Să neştine atare groapă deschide au sapă groapă şi nu o va acoperi şi vrun bou au asin va cădea într-însă, 34. cine au săpat groapa cu bani să-l plătească preţul acelui dobitoc [250] şi dobitocul mort fie al lui. 35. Să atare bou împunge-va pre boul altui om şi va muri, vîndză cel bou viu şi să împarţă cu preţul, cel bou mort încă-l împarţă. 36. Iară să au ştiut cum boul au fost împungătoriu şi lăuntru nu l-au închis, în locul boului să dea bou şi cel mort rămînie lui.
      
      CAP 22.
      
      1. Să neştine va fura boul sau oaie şi o va omorî sau va vinde, cinci boi să dea derept un bou şi patru oi derept o oaie. 2. Iară să vor prinde furul frîngînd sau săpînd casa şi bătîndu-l pre el muri-va, cine l-au bătut fie nevinovat. 3. Iară să va face aceasta răsărind soarele pre moarte să se giudece şi să plătească furul, iară să nu va avea de unde plăti, el să-l vîndză derept acea marhă furată. 4. Iară să vor prinde la el cea marhă furată vie, săva bou fie, săva asin, săva oaie, de doao ori să dea atîta.
      5. Să neştine va face pagubă în vinie altui om, au în sămănătură, şi-ş va slobodzi dobitocul său în holdele altuia a face pagubă, să plătească dentru a sa sămănătură şi den vinie cu cei mai bun.
      6. Să se va lăsa pojar şi va cădea în spini [251] şi de-aciia se vor încinde a arde clăile sau hrana ce va sta sus de pre pămînturile arătoare, de la cine se-au aţitat focul, acela să plătească pînă la destul.
      7. Să neştine da-ş-va banii la priiatnicul său a ţinea, sau atare vase, şi din casa acestuia le vor fura şi de vor afla furul de doao ori atata să plătească. 8. Iară de nu vor afla furul, domnul caseei ei-l ducă înaintea giudeaţelor şi să-l gioare cum nu se-au tins la marha priiatnicului său.
      9. Să neştine pre altul va vădi pentru atare lucru strîmb, săva bou fie, săva asin, săva oaie, săva veşmînt, săva ce aceaia ce-au perit şi aceasta va dzice, cum la cutarele iaste, amînduror leagea înaintea dzeilor să meargă şi carile dzei vinovat vor lăsa, acesta de doao ori atîta să dea priatnicului său.
      10. Să neştine priiatnicului său va da a paşte asin, bou sau oaie, au săva ce dobitoc şi [252] va muri, au se va vătăma sau va rămînea cum nime nu-l va vedea, 11. dea-i giurămînt înaintea giudeaţelor, cum mîna nu s-au tins pre marha priiatnicului său şi stăpînul dobitocului elu-i ia giurămîntul şi cela nemică nu plătească. 12. Iară să o vor fora de la dinsul, plătească stăpînu-său acel dobitoc ce au furat. 13. Iară să va fi mîncat de gadine, adevereadze aceaia, deci nu plătească.
      14. Să neştine va ceare împrumut de la vecinul său atare dobitoc şi acela se va vătăma sau va muri, nefiind domnul aceiia faţişi, elu o plătească. 15. Iară să va fi domnu-său aciia, să nu plătească, mai vîrtos să l-au fost luat în năiem.
      16. Să neştene va amăgi  atare vergură, carea încă n-ară fi obrocită şi va durmi cu însa, să-i dea dzeastrea şi şi-o ţinie muiare. 17. Iară să nu o va vrea tatăl ei au da aceluia, atîţea bani să dea acolo, cîţi se cad [253] pre veşmintele unii vergure.
      18. Muiarea fărmăcătoare nu o lăsa a trăi.
      19. Cine va curvi cu dobitoc cu moarte să moară.
      20. Cine va face jirtvă bodzilor şi nu numai Domnului însuşi, acela să se omoară.
      21. Venitul de laturi tu nu-l obidi şi să nu-l pradzi pre el, că voi încă aţi fost veniţi întru Eghipet.
      22. Vădua şi săracul nu-i obidireţi. 23. Că să-i veţi călca ei la mine vor striga şi eu strigatul lor voiu asculta. 24. Şi se va încinde mîniia mea şi cu armă voiu omorî pre voi şi vor fi muierile voastre văduo şi feciorii voştri săraci.
      25. Să vei da bani împrumut alor miei mişei oamini, carii cu tine într-un loc sînt, nu suguşa pre el, mită încă să nu iai de pre însu.
      26. Să vei lua veşmîntul vecinului tău zălog, iară să i-l dai lui, ainte de ce ară apune soarele. 27. Că veşmîntul lui un singur, acoperemîntul trupului său întru carele doarme. Să iară cătră mine va striga eu-l voiu asculta pre el, că milostiv sînt.
      28. Zeilor rău să nu grăieşti şi domnilor dentre dihaniia ta să nu-i blastimi. 
      [254] 29. Împlearea ta şi lacrămile tale să nu laşi a trece.
      Plinăciunea, amu den hrana şi poama ta să dai pîrga den primă. Lacrămile, amu den vin şi den uleiul tău şi den tot ce se scură ce-i al tău, să dai pîrga dentîniu.
      Fiiul tău dentîniu născut încă-l dă mie. 30. Aşijdere fă şi cu boul tău şi cu oaia ta, pînă a şaptea dzi lasă la mumă-sa şi a opta dzi mie să-l dai.
      31. Să fiţi oameni sfinţi înaintea mea. Carnea ce se rumpe în cîmp de fiară să nu o mîncaţi, ce o aruncaţi cînilor.
      
      CAP 23.
      
      1. Strimbe vădituri înainte să nu iai şi să nu te giuri strimb; mărturisitoriu strimb încă să nu fii.   
      2. Să nu mergi după mulţimea făcătorilor de rău, nice să răspundzi în leage căutînd mulţimeei, cum să nu te pleci de la dereptate.
      3. Lucrul sirumanului să nu-l podobeşti în nevoia sa. 4. Să vei tîlni înainte boul sau asinul rătăcit al aleaneşului tău, mînă-i-l acasă lui. 5. Să vei vedea asinul celuia cui tine uraşte [255] cum supt tar dzace, să nu-l încungiuri, ce al tău înapoi lăsînd, rădică-l sus pre el.
      6. Să nu înfrîngi leagea mişelului tău întru nevoia sa. 7. De cuvinte strimbe depărteadză-te. Nevinovatul şi dereptul să nu-l omori, că mi-e urîtă strîmbătate.
      8. Dar să nu iai, că darul orbeaşte vădzătorii şi nevoia derepţilor întoarce.
      9. Venitul să nu-l pedepseşti, că ştiţi inima veniţilor, pentru ce voi încă aţi fost veniţi în ţara Eghipetului.
      10. Pînă în şase ani tu să samini pămîntul tău şi stringe lăuntru hasna lui. 11. Ce în al şaptele an tu-l lasă a odihni, cum nepotincioşii ce-s între gloatele tale dentr-acela să mănînce şi ce va rămînea, lasă să mănînce fierile cîmpilor, aşijdere să faci şi cu vinea ta şi cu muntele uloiului tău.
      12. În şase dzile să faci lucrul tău, în a şaptea dzi odihneaşte, cum să odihnească boul şi asinul tău şi cum să se înnoiască feciorul slujniciei tale şi venitul. 13. Toate acealea oarece voao am zis să le pădziţi şi despre alţi domnedzei să nu nici pomeniţi, nici den gură-vă să nu-i audză.
      14. În tot anul de trei ori să sfinţiţi mie, praznic. 
      [256] 15. Sărbatoarea adzimelor să o ţineţi, în şapte dzile să mîncaţi pîine adzimă, în ce chip am poruncit voao în vreamea luniei lu Aviv, că într-aceaia aţi ieşit afară den Eghipet, deşerţi iară să nu veniţi înaintea mea. 16. Şi iară să ţineţi sărbătoarea hraneei ce-ai sămănat în cîmp, praznicul de pîrga seceratului şi praznicul strinsuriei împreună, în săvîrşitul anului, cînd toată munca ta den cîmp lăuntru o vei fi stringînd.
      Sfîrşitul anului, amu în luna lu septemvrie, cheamă derept însă sfîrşitul anului pentru ce atunce se obîrşaşte creaşterea poamelor şi culesul lor.
      17. Tot bărbatul de trei ori să vie în tot anul înaintea Domnului lu Domnedzeu. 18. Jirtva  mea să nu o faci lîngă aluat, grăsimea praznicului mieu să nu rămîne pre demîneaţă.
      19. Pîrga dentîniu a rodului pămîntului tău să o duci în casa Domnului Domnedzeului tău, iedul să nu-l fierbi în laptele mîni-sa. 20. Iată eu înger voiu tremeate, care tine în cale să pădzească şi tine să ducă pre acel loc care eu am gătit. 21. Derept aceaia să te fereşti înaintea lui şi ascultă graiul lui, nice să-l turburi, că greşalele voastre nu le va ierta şi numele mieu între el iaste. 22. Iară să cuvîntul lui veri asculta şi-l vei face [257] toate acealea ce eu dzic, protivitoriu va fi aleaneşului tău şi turburătoriu cui tine turbură.
      23. Cînd iară îngerul mieu înaintea ta va mearge şi lăuntru va duce tine între amorei, hetei, între ferezei, cananei, hevei şi între evusei şi voiu fi pierdzînd pre ei. 24. Să nu rogi domnedzeii lor, nice să-i cinsteşti şi să nu faci cum ei fac, ce bodzii lor zdrobeaşte  şi chipurile lor să frîngi. 25. Ce Domnului a lu vostru Domnedzeu să slujiţi şi va blagoslovi pîine şi apa ta şi voiu lua dentre voi toate boalele. 26. Nu va fi în pămîntul tău născătoriu fără vreame, nice fără sămînţă şi voiu înmulţi numărul dzilelor tale. 27. Pune-voiu teamerea mea înaintea ta şi voiu îngrodzi tot nărodul acela la carele vei sosi şi toţi aleanişii face-i-voi de vor fugi înaintea ta. 28. Viespi încă voiu slobodzi eu înaintea ta, cari vor goni înaintea ta heveii, cananeii şi heteii. 29. Nu-i voiu goni derept însă într-un an denaintea ta, cum pămîntul să nu pustiiască şi cum fierile împrotiva ta să nu se înmulţească. 30. Cătelin, cătelin voiu goni ei înaintea ta, pînă vei creaşte şi pămîntul să poţi birui.
      [258] 31. Hotarul tău pune-voiu de la Marea Mohorîtă pînă la marea filisteilor şi de la pustinie pînă la apa curătoare. Lăcuitorii pămîntului în mînă ţi-i voiu da şi afară vei goni ei denainte-ţi. 32. Legătură să nu faci nice cu ei nice cu dzeii lor. 33. Să nu-i laşi ei în pămîntul tău a lăcui , cum păcat să nu facă cu tine înaintea mea, că să vei sluji bodzilor lor, pre săblanză-ţi va fi.
      
      CAP 24.
      
      1. Zise şi lu Moisi: vino sus la Domnul, tu şi Aron, Nadav şi Avihu şi 70 de bătrîni a lu Israil, şi de departe vă rugaţi. 2. Ce Moisi însuşi apropie-se cătră Domnul, iară alalţi nu se apropie, nărodul încă să nu vinie sus cu el.
      3. Mearse derept însă Moisi şi spuse oamenilor toate besedzile Domnului şi toate legile-i şi răspunse toată dihaniia cu un cuvînt şi aceasta dzise: toate besedzile Domnului, carile au grăit noao, face-le vom. 4. Şi scrise Moisi toate besedzile Domnului, sculă-se demîneaţa şi feace oltariu supt munte şi 12 stîlpi după 12 seminţe a lu Israil. 5. Şi tremea-se [259] tineri dentre fiii lu Israil, cum să jertvească jirtvă ardzătoare şi jirtvă de dare de har Domnului cu giunci.
      6. Moisi iară luo o parte a sîngelui şi-l băgă în căţîn şi alaltă parte pre oltariu o stropi. 7. Şi luînd cartea legiei, ceti-o înaintea dihaniei pre audzirea lor. Şi deaca dziseră aceasta: tot oarece Domnul a dzis face-vom şi vom asculta, 8. luo Moisi sîngele şi stropi dihaniia cu el, aceasta dzicînd: iată, acesta-i sîngele legăturiei care Domnul cu voi va face, despre toate aceaste besedzi.
      9. Şi mearseră sus Moisi şi Aron, Nadav şi Avihu şi cei şaptedzeci de bătrîni a lu Israil 10. şi vădzură Domnedzeul lu Israil. Şi supt picioarele lui era ca o piatră frumoasă de şafir şi ca ceriul cîndu-i curat. 11. Iară mîna sa nu slobodzi pre aceia, pre întîniu mai marii fiilor lu Israil, şi deaca vădzură Domnedzeu mîncară şi beură.
      12. Şi dzise Domnul lu Moisi: vino sus la mine pre munte şi fii acolo şi voiu da ţie table de piatră, leage şi porunce, carile eu am scris, cum să înveţi pre ei. 13. Sculă-se derept aceaia Moisi şi sluga sa Iosie şi mearse sus pre muntele lu Domnezeu 14. şi zise bătrînilor: rămîneţi icea pînă noi iară îndărăpt [260] vom veni. Iată, Aaron şi Hur cu voi sînt, cine atare nevoie va avea meargă la dinşii.
      15. Cînd Moisi mearse sus pre munte, acoperi negura muntele. 16. Şi slava Domnului în muntele Sinaei lăcui şi-l acoperi pre el cu negură în şase dzile şi pre Moisi în a şaptea dzi chemă-l den negură. 17. Şi vedearea slaveei Domnului aşa era ca focul ardzătoriu în vîrvul muntelui, înaintea ochilor fiilor lu Israil. 18. Şi Moisi în mijlocul neguriei întră şi sui sus pre munte, şi pre munte rămase în 40 de dzile şi în 40 de nopţi.
      
      CAP 25.
      
      1. Şi grăi Domnul lu Moisi şi aceasta dzise: 2. Dzi feciorilor lu Israil cum să-m dea mie darure, şi luaţi iale de la toţi oamenii cine cu bună voie va da. 3. Acesta e iară darul, carele de la ei veţi lua: aur, argint, arame, 4. mătase galbenă, mătase mohorîtă, mătase roşie, mătase albă, păr de capră, 5. piiale roşită de areate, piiale de viedzure, lemn de şetim, 6. uleiu în fălnariu, aromate de ungere şi de bună miroseală faptelor, 7. piatră de onichinos în falon.
      8. Şi facă mie un loc sfînt, cum între ei să lăcuiesc. 9. În ce chip şi cortului şi a toate [261] vasele cătră însă eu-ţi voiu fi arătînd pildele ţie, aşa să faceţi.
      10. Faceţi o ladie den lemn de şetim, de-al treilea cot de lungă, de-al doilea de lată, de-al doilea de înaltă încă. 11. Şi o poleiaşte aceaia curat cu aur şi denafară şi denlăuntru. Şi fă desupra pre ea den giur împregiur cunună de aur. 12. Şi sleiaşte patru belciuge de aur şi pune pre patru coarne a ladeei, aşa cum doao de o laturi să fie şi doao de altă. 13. Fă şi prăjene den lemn de şetim şi poleiaşte şi acealea cu aur. 14. Şi pune acealea în belciugele den coastele ladiţeei, cum pre acealea să poarte ladiia, 15. carile în toată vreamea să stea în belciuge şi nicicînd dentr-însele afară să nu le ia. 16. Şi adevărul, carele eu ţie voiu da, în ladie să puni.
      17. Fă şi scaunul meserătăţiei, den curat aur, de-al treilea cot în lung, de-al doilea în lat să fie. 18. Şi fă doi heruvimi de-ntreg şi prisne de aur, pre îmbe capetele scaunului mesereriei, 19. cum un heruvim într-un cap să fie şi altul în cela cap. 20. Şi aşa doi hiruvimi să fie într-îmbe capetele scaunului meserătăţiei şi heruvimii arepile-şi [262] sus să le întindză acoperind cu arepile sale scaunul milosteei şi faţa tuturor unul cătră alalt să stea şi obrazul lor pre scaunul milosteei să caute. 21. Pune iară scaunul milosteei desupra spre ladă şi adevărătura carea ţie voiu da în ladă. 22. De aicea voiu face mărturie ţie şi voiu grăi ţie despre scaunul milosteei, dentre cei doi heruvimi, carii-s spre lada adevărăturiei, despre toate acealea oarece pre tine voiu porînci fiilor lu Israil.
      23. Să faci şi masă den lemn de şetim, cariia lungul de doi coţi să fie şi latul de un cot, iară înaltul de-al doilea cot. 24. Şi o poleiaşte cu aur curat, şi den giur împregiur cunună de aur fă pre ea şi beartă den giur împregiur de o palmă înaltă. 25. Şi cununa de aur pespre beartă împregiur. 26. Patru belciugure de aur încă fă şi pune iale în patru cornure pre ceale patru picioare. 27. Şi fie belciugurele numai acii supt beartă, cum prăjine să pune într-însele şi să poată purta masa. 28. Să faci derept-însă prăjinele de lemn de şetim şi le poleiaşte cu aur, cum într-acealea să se poarte masa. 29. Aceştiia blidele-i, lingurile-i, cupele, scafele, cu carile să [263] împlă şi să bage, den curat aur să le faci. 30. Şi pune pre acea masă în toată vreamea înaintea mea, pîine vederiei.
      31. Fă şi sfeaşnic den curat şi prisne de aur, fundul acestuia, stîlpul, fufeadzele, boldurile şi florile-i unele dentr-alalte să iasă. 32. Şi şase creangure să iasă den coastele sfeaşnicului, de o laturi încă trei, de altă iară trei. 33. În toate creangurile făcute în chip de migdeală 3 păhară cu boldure şi cu flori fie, aşa să iasă den sfeaşnic tute şase creangurile. 34. În trupină-i iară în formă de migdeale făcute patru fufeadze cu bumbi şi cu flori. 35. Şi supt toate doo creangurile cîte un bumb să fie, care 6 creangure den trupina sfeşnicului să iasă. 36. Toate boldurile şi toate stîlpurile dentr-acesta să iasă şi tot acest lucru den curat aur să fie.
      37. Fă şapte candile desupra lui, cum unul împrotiva altuia să lumineadze. 38. Fă şi luotoriu de muc şi vase de-al stingerea den curat aur, 39. dentr-o maje de aur să-l faci acesta cu toate vasele lui împreună. 40. Caută derept însă cum tu aceasta fă după pilda ce în munte ţi se-au arătat. 
      
      [264] CAP 26.
      
      1. Cortul iară să-l faci den dzeace pocroave, den răsucită mătase albă, mătase galbină, mătase mohorîtă şi den mătase roşie; fă heruvimi întru iale cu măiestrie. 2. Lungul unui pocrov să fie 28 de coţi, latul 4 coţi şi tute dzeace într-o măsură să fie. 3. Cinci pocroave fie prinse una de alaltă, aşijdere şi aceale cinci într-una să se prindză. 4. Pre marginea a tot pocrovul fă ochişori den mătase galbină, acolo unde trebuiaşte a le acăţa într-una, cum doo cîte doo să se prindză împreună. 5. Pre tot pocrovul fă cîte 50 de ochişori cum împreună să se poată prinde, ochişorii să fie unul în dereptul altuia. 6. Fă şi 50 de cîrligeale de aur, cu carile într-una le încheotoreadză pocroavele unul cătră alalt, cum să fie cort.
      7. Fă şi den păr de capră pocroave, coperămînt cortului fă iară 11 pocroave. 8. Lungul unui pocrov 30 de coţi fie, iară latul 4 coţi şi tute unsprădzeace într-o măsură fie. 9. Cinci usebi le acaţă într-una, usebi şi ceale şase şi cea a şasea pocroavă să fie în doo pături la uşa cortului. 10. Şi fă pre [265] marginea a tot pocrovul cîte 50 de ochişori, cum cu mărginele într-una să le poată prinde. 11. Fă den arame 50 de cîrligeale şi le prinde acealea în ochişori, cum dentr-aceastea un coperemînt să fie. 12. Iară ce va rămînea den pocroave, de acoperimîntul cortului, cuvine-se a şti, amu o giumătate de pocrov, slobodzi-o în gios pre coastele cortului, 13. de toate laturile de cîte un cot, cum acea rămăşiţă pre coastele cortului să fie şi cortul de îmbe laturile să acopeie. 14. Fă desupra acestui coperemînt în cort şi alt coperimînt den piei roşite de areate, mai desupra acestuia fă şi alt coperemînt încă den piiale de viezure.
      15. Fă şi scînduri cortului den lemn de sitim, 16. carile să stea în sus derept, de dzeace coţi să fie o scîndură de lungă şi latul de-al doilea cot. 17. Doao cepure să aibă o scîndură cum una lîngă alaltă să poată pune; aşa fă toate scîndurile cortului. 18. 20 de scînduri fă cortului de cătră amiadzădzi. 19. Dedesuptul acestora să fie 40 de talpe de argint, cade-se a şti, amu supt toată scîndura cîte doao talpe, după cepurile lor. 20. Aşijdere laturiei de cătră miadză-noapte încă 20 de scînduri să fie. 21. Şi 40 de talpe de [266] argint, amu supt toată tabla doo talpe. 22. Iară de cătră apus parte şase table fă. 23. Asupră de-acea doo table dinapoi pre ceale doo cornure, 24. cum amîndoo celora table de lîngă iale dedesupt într-una să se cuvină; desupra încă în vîrhu într-una să le prindză cu o cheotoare. 25. Aceaste 8 table, 16 talpe de argint să aibă, amu toate cîte doo. 26. Fă şi prăjine den lemn de şetim, cinci scîndurilor ce-s de o laturi a cortului, 27. cinci tablelor de ceaia laturi încă, cinci tablelor dinapoi de cătră apus parte a cortului. 28. Şi aceaste prăjine pren mijlocul scîndurilor să pune a treace şi într-una le prinde, dentr-un cap pînă în cela cap. 29. Scîndurile iară cu aur să le spoieşti şi belciugele acestora le fă dentr-aur, cum într-însele să poată slobodzi prăjinele şi prăjinele încă le poleiaşte cu aur. 30. Şi aşa rădică sus cortul după pilda ce ai vădzut în munte. 31. Fă şi dverul den mătase galbină, mohorîtă, roşie şi den mătase albă răsucită. 32. Fă heruvimi într-însul cu măiestrie şi înfige acesta pre patru stîlpi făcuţi den lemn de şetim, carii cu aur poleiţi să fie şi cărora boldurele de aur şi patru talpe [267] de argint să aibă. 33. Şi dverul tu-l înfige cu belciugele sus şi ladiia adeverituriei den lontrul dverului vei pune şi va despărţi voao dverul, cel loc sfînt de cel loc de sfinţie.
      34. Pune-vei iară scaunul milostiei pre lada adeverăturiei pre cel loc al sfinţiei. 35. Iară masa tu o vei pune denafara dverului şi sfeaşnicul în dereptul measeei, de cătră amiadzădzi parte a cortului.
      36. Fă şi pre uşa cortului dver den mătase galbină, den mătase mohorîtă, den mătase roşie şi den mătase albă, cu măiestrie. 37. Fă şi acestui dver 5 stîlpi den lemn de şitim şi le spoiaşte cu aur, boldurile acestora de aur fie şi sleiaşte acestora cinci talpe de arame.
      
      CAP 27.
      
      1. Oltariu încă fă de lemn de setim de 5 coţi în lung, atătînd şi de lat, cum să fie în patru cornure şi de trei coţi înălţime. 2. Coarne să-i faci în tute patru cornurile, carile den el să iasă şi cu arame poleiaşte iale. 3. Fă şi căldări cătră însul a cenuşeei lui, vătrare, medelniţe, furci, [268] tigăni la jar, toate vasele lui dentr-arame să le faci. 4. Aşa ca o mreaje şi pre patru cornure, patru belciuge de arame. 5. Şi pune aceasta de gios pregiur oltariu, cum oltariul pînă la mijloc să-l agiungă. 6. Face-vei şi prăjine den lemn de setim oltariului şi le spoiaşte iale cu arame. 7. Şi pune lontru prăjinele în belciugure, cum prăjinele să fie de îmbe laturile oltariului, cum să-l poată purta oltariul. 8. Fă-l iară den scînduri, cum găunos să fie denlăuntru în ce chip ţie în munte ţi se-au arătat.
      9. Fă cortului şi pridvor, den mătase albă răsucită făcut pocrov, de cătră amiadzădzi parte cortului, dentr-o sută de coţi. 10. Şi fă 20 de stîlpi cu 20 de talpe făcute de arame şi boldurile, belciugele acestora, de argint să le faci. 11. Aşijdere în partea de cătră miadzănoapte să fie pocrovul de o sută de coţi şi 20 de stîlpi cu 20 de talpe făcute de arame, cărora boldure şi verigile de argint fie. 12. Pridvorului iară în partea lui de cătră apus fie de 20 de coţi pocrovul şi dzeace stîlpi cu talpele acestora. 13. De cătră partea răsăritului dverul să fie de 50 de coţi [269] de coţi, 14. aşa cum de o laturi să fie 15 coţi pocrovul şi trei stîlpi cu trei talpe. 15. De ceaia laturi încă de 15 coţi pocrovul şi trei stîlpi cu trei talpe.
      16. Pre uşa pridvorului fie de doodzeci de coţi dverul, care cu măiestrie să-l facă den mătase galbină, mohorîtă, roşie şi den mătase albă răsucită, să aibă şi 4 stîlpi cu patru talpe depreună. 17. Tot stîlpul împregiurul pridvorului belciuge de argint să aibă şi boldure de argint şi talpe de arame. 18. Lungul tîrnaţului de 100 de coţi fie, iară latul de 60 şi înaltul de cinci den pocrov de mătase albă sucită făcut şi talpele-i de arame să fie. 19. A cortului încă toate siriurele, carele-s pre tot fealiul de slujbe şi toate cuiele-i den arame să fie făcute.
      20. Porunceaşte fiilor lu Israil cum să aducă ţie uleiu cumu-i mai curat den sămînţă pisată den lemn de maslin a lumina, cum pururea în candile să bage în cortul adevărăturiei, de afară de dver, carele-i înfipt de afară de adeveritură. 21. Aaron iară şi fiii săi să pădzească cu îns şi demîneaţa şi seara înaintea Domnului cum să străluceaze. Această slujbă în toată vreamea vieţiei fiilor lu [270] Israil între toată sămînţa lor să se ţinie.
      
      CAP 28.
      
      1. Ia lîngă tine pre Aaron frate-tău şi feciorii lui dentre fiii lu Israil, cum preuţii miei să fie: Aron, Nadav, Aviu, Eliazar şi Itamar. 2. Şi fă lu Aaron frăţîni-tău veşminte sfinte de îmbrăcat, pre slavă şi pre podoabă. 3. Şi grăiaşte tuturor mîndrilor într-înimă, carii eu cu duhul mîndriei am împlut, cum lu Aaron veşmînte de îmbrăcat să-i facă pre sfinţitură, cum preutul mieu să fie.
      4. Aceastea vor fi iară veşmintele de îmbrăcămint, care vor face: pieptari, efod, veşmînt larg de mătase, veşmînt strimt, cumînac şi brîu. Aceaste veşminte sfinte lu Aaron fratelui tău şi feciorilor lui să faci, cum preuţii miei să fie. 5. Gătească acestora aur, mătase mohorîtă, mătase roşie şi mătase albă.
      6. Efodul să-l facă den aur, den mătase galbină, mohorîtă, roşie şi den mătase albă răsucită cu măiestrie, 7. aşa cum într-îmbe umerele să fie acăţat într-una şi de îmbe laturile într-una încheotorat. 8. Brîul încă pre el, cu aceasta [271] măiestrie-şi să fie făcut dentr-aur, den mătase galbină, mohorîtă, roşie şi den mătase albă răsucită.
       9. Să iai şi doo pietri de onihinos şi scobeaşte într-înse numele fiilor lu Israil. 10. Pre una cîte şase nume, pre alta iară şase nume, după naşterea lor să scobească. 
      11. Aceaste doo pietri cu ceia cine taie pietri în ineale, aşa cum den giur împregiur să fie prinse într-aur. 12. Şi  pune aceale doo pietri pre doo speate a umerelor în efod, pre pomeana fiilor lu Israil, cum Aaron să poarte înaintea Domnului într-îmbe umerele sale numele acelora pre pomeana lor.
      13. Fă şi doo naşfe şi doo lanţure den curat aur, 14. carele doo capete să aibă, însă zalele una de alaltă să fie prinse şi aceastea tu le înfige în naşfe.
      15. Şi hozenul giudecăriei încă cu măiestrie-l fă, ca efodul den aur, den mătase galbină, den mătase mohorîtă, de mătase roşie şi de mătase albă răsucită. 16. În patru coarne şi îndoită fie, de o palmă în lung să fie, latul încă de o palmă. 17. Şi-l grămădeaşte acesta cu patru rîndure de pietri: în rîndul dentîniu şardie, topazie şi smeragdie. 18. În al doilea rînd [272] fie carmel, safir şi gheman. 19. În al treile: ligurie, acatie şi amatie. 20. În al patrul rînd: crijolita, onifinos şi iaspie. Într-aur să fie prinse, 21. după orînda sa şi după 12 nume a fiilor lu Israil să stea, tăiate de tăietoriul pietrilor, tot cineşi cu numele său, după doosprădzeace săminţe a fiilor lu Israil.
      22. Fă şi hojenului den curat aur lanţure cu cîte doao capete, însă aşa cum zalele una de alaltă să fie înfipte. 23. Fă şi doo belciuguri de aur hojenului, aşa cum ceale doo verigi lepeaşte-le pre doo cornure a hozenului. 24. Şi ceale doao lanţure de aur pune în ceale doao verigi den cornurile hozenului, 25. iară cealea doo capete a lanţurilor în ceale 2 ţinte să puni şi pre umerele efodului una în dereptul alţiia să puni.
      26. Fă şi alte doao belciuge de aur şi să le puni pre cealea doo cornure a hozenului denlăuntru de cătră efod. 27. Fă şi iară doao verigi de aur şi le dereage iale pre doo margini a efodului dedesupt una derept alaltă, acolo iuo se tîlneaşte într-una pre partea efodului de-afară. 28. Să le faci derept însă cu măiestrie şi leagă hozenul cu belciugurele sale de belciugele efodului cu [273] şinor de mătase galbină, cum pre acel efod cu măiestrie făcut tare să se ţine şi cum hozenul de cătră ehod să nu se dezleage.
      29. Aşa să poarte Aaron numele fiilor lu Israil în hozenul giudecăţiei în pieptul său, cînd va întra în cel loc sfînt, pre pomeană, înaintea Domnului, în toată vreamea. 30. Pune iară în hozenul giudecăţiei învăţătura şi dereptatea cum în pieptul lu Aaron să fie cînd înaintea Domnului lăuntru va mearge. Şi poarte giudecăţile fiilor lu Israil în pieptul său înaintea Domnului pururea.
      31. Să faci şi cel veşmînt larg de mătase de supt ehod, deplin tot de mătase galbină. 32. Şi sus în partea desupra să fie o gură într-însu şi pregiur gură într-una să fie beartă tivită, cum să nu se destrame. 33. Şi pre poalele lui să faci poamă grane, de mătase galbenă, mătase mohorîtă şi de mătase roşie, den giur împregiur. Şi între ceastea să faci nasturi sunători de aur den giur împregiur , 34. cum între toate poama granele să fie cîte un nastur de aur sunătoriu pre poalele aceluia văşmînt de mătase. 36. Şi Aaron într-acesta se îmbrace cînd va sluji, cum să audză sunetul lui cînd afară şi lăuntru [274] va mearge în cel loc sfînt înaintea Domnului, cum să nu moară.
      36. Fă şi peteală den curat aur şi scrie într-însa ca şi tăietoriul peceţilor: Sfinţii Domnului. 37. Şi leagă aceaia cu şinor de mătase galbină, cum denainte în cumînac să fie, 38. în fruntea lu Aaron, cum în acesta chip să poarte Aaron greşalele celora ce se-au sfinţit, carile fiii lu Israil sfinţesc în toate darurile sfinţituriei şi pururea în frunte-i fie, cum să mîngîie Domnul acestora.
      39. Să faci şi cel veşmînt strimt den mătase albă, cumînacul încă de mătase albă, fă şi brîul aşa cum să fie vărgat. 40. Dup-acea şi feciorilor lu Aaron încă fă îmbrăcăminte, brîne şi cumînace, pre slavă şi pre frîmseaţe. 41. Şi Aaron frate-tău şi ficiorii lui întru aceastea să-i îmbrace şi să-i ungi pre ei şi împle mînule lor şi sfinţeaşte pre ei cum ai miei preuţi să fie. 42. Fă lor den giolgiu şi cămăşui, cum să-şi acoapeie peliţa greţiei lor den vintre în gios. 43. Şi într-aceastea se învelească  Aaron şi ficiorii săi cînd vor întra în cortul adevărăturiei sau cînd se vor apropiia cătră oltariu, cum să slujască în [ 275] cel loc sfînt, cum să nu-şi poarte greşealele sale şi să nu moară. Aceasta lui şi după el săminţeei lui obiceai de vecie să fie.
      
      CAP 29.
      
      1. Aceasta încă să faci cu înşii, cînd pre ei vei preuţi mie: ia un giunc dentre dobitoace şi doi întregi areţi, 2. pîine adzimă cu oleiu mestecată pogace şi cu uleiu uns lepiniu de adzimă. Den fănină de grîu vei face derept însă toate aceastea. 3. Şi le pune într-o corfă şi le vei duce în corfă cu giuncul acolo şi cu cei doi areţi depreună. 4. Şi du Aaron şi ficiorii lui la uşa cortului şi spală ei cu apă. 5. Şi ia îmbrăcămintele şi înveşti pre Aron în cel veşmînt strimt şi în cel veşmînt larg de mătase şi în efod cu hozenul depreună şi-l vei încinge pre el desupra efodului . 6. Şi-i pune în cap cumînacul şi cea cunună sfîntă pre cumînac. 7. Şi luund uloiul unsoriei bagă-i pre cap şi-l unge pre el. 8. Dup-acea adă înainte feciorii lui încă şi-i îmbracă ei în veşminte, 9. şi încinge şi Aaron şi feciorii lui cu brînele şi pochiolatele leagă-le pre cap, cum preuţiia la dinşii să fie cu obiceaiu de vecie între Israil.
      [276] 10. Împle iarăşi mînule lu Aaron şi a ficiorilor lui. Şi giuncul tu-l du la cortul adevărăturiei, Aaron şi feciorii lui să-şi punie mînule pre capul giuncului. 11. Şi după aceaia omoară giuncul înaintea Domnului, la uşa cortului adevărăturiei. 12. Şi ia den sîngele lui şi pune cu deagetele tale pre coarnele oltariului şi alalt sînge tot varsă gios lîngă oltariu. 13. Şi ia toată grăsimea aceaia care acoapere maţele şi grăsimea de pregiur ficat  şi cei doi rărunchi cu grăsimea a lor depreună şi o aprinde spre oltariu. 14. Iară carnea giuncului, piialea-i şi rumegătura-i afară de tabăr cu foc să le ardzi, că-i jirtvă pentru păcate.
      15. Să iai derept însă şi unul de areţi şi Aaron cu feciorii săi depreună pre capul acestui berbeace să-şi pune mînule. 16. Şi cînd vei omorî berbeacele, pune den sînge pre oltariu den giur împregiur, 17. iară berbeacele taie bucate şi-i spală maţele şi picioarele şi le pune pre ştiuci şi pre capu-i, 18. şi dup-acea tot berbeacele să-l aprindzi spre oltariu că e jirtva Domnului ardzătoare, bună miroseală şi cu foc jirtvă Domnului.
      19. Ia şi cela berbeace şi Aaron cu feciorii săi depreună pune-şi mîna sa pre capul acestuia. [277] 20. Şi cînd vei omorî areatele, ia den sîngele lui şi pune lu Aaron şi feciorilor lui pre nasturul urechilor dereapte a lor şi pre deagetele mari a mînilor şi picioarelor dereapte a sale şi stropeaşte sîngele pre oltariu den giur împregiur. 21. Şi luond sînge care e pre oltariu şi den uleiul ungeriei tu stropeaşte cu îns pre Aaron şi veşmîntele îmbrăcătoare şi se va sfinţi Aaron şi feciorii lui şi veşmintele acestora.
      22. Dup-aceasta ia seul areatelui, coada-i şi grăsimea de pre maţe-i şi cei doi rărunchi cu grăsimea de pre înşii depreună şi spetiia dereaptă, că e berbeacele sfinţituriei. 23. Ia o pită, o pogace cu uleiu şi un lepiiu den coşniţa adzimelor, care-i înaintea Domnului. 24. Şi toate aceastea pune pre mînule lu Aaron şi pre mînule feciorilor lui şi înalţă sus Domnului. 25. Şi dup-acea să le iai den mînule lor şi le aprinde spre oltariu pre jirtvă ardzătoare, pre bună miroseală înaintea Domnului că e jirtva cu foc a Domnului.
      26. Ia pieptul berbeacelui sfinţituriei lu Aaron şi-l înalţă sus înaintea Domnului, aceasta fie partea ta. 27. Şi în cest chip să sfinteşti pieptul înălţăriei şi spetie înălţăriei  carea au legănat şi se-au înălţat sus lu Aaron [278] şi feciorilor lui den berbeacele sfinţituriei lor. 28. Aceasta a lu Aaron şi a feciorilor lui să fie cu obiceaiu de vecie de la fiii lu Israil, că e jirtva înălţăriei şi jirtvele înălţăriei ale Domnului să fie de la fiii lu Israil dentre jirtvele dăriei de har şi ale înălţăriei jirtve.
      29. Însă veşmintele sfinte a lu Aaron după el a fiilor să-i fie, cum într-acealea ei să se ungă şi mînule acelora iale să se împlă. 30. Carele dentre feciorii săi în locul lui preut va fi, acesta în doao dzile să se îmbrace într-însele, cum să meargă în cortul adevărăturiei şi slujască în cel loc sfînt.
      31. Să iai derept însă berbeacele sfinţituriei şi carnea aceluia să o fierbi în cel loc sfînt. 32. Aaron iară şi feciorii lui să mănînce carnea berbeacelui şi pîinile den coşniţă la uşa cortului adevărăturiei. 33. Să le mănînce, că au fost pentru acealea dezmîniiare pre împlearea mînulor sale, cum să se sfinţească, altul nime să nu mănînce, că sînt sfinţite. 34. Iară să va rămînea ceva den carnea sfinţituriei şi den pîni pînă demîneaţă cu foc să arzi şi să nu laşi a mînca că e sfinţită.
      35. Aşa să faci derept însă cu Aaron şi cu ficiorii săi întru toate, cum eu am poruncit, [279] pînă a şaptea dzi tu le împle mînule lor. 36. Şi în toate dzile să omori cîte un giunc jirtveei pentru păcate pre mîngînietură şi curăţeaşte oltariul cînd vei jirtvi jirtva împăcăturiei şi-l unge cum să se sfinţească. 37. În şapte dzile jirtva curăţeniei să faci spre oltariu şi sfinţeaşte el şi va fi mai sfinţit oltariu, oarecine va atinge acest oltariu să se sfinţească. 38. Aceasta e ce vei face pre oltariu, doi miei de cîte un an să faci jirtvă în toate dzile pre el: 39. unul demîneaţa şi altul seara. 40. Şi cu un miel o a dzeacea parte de măsură de fănină de jimble şi cu a patra parte de hin de uloiu pisat să fie mestecată şi a patra parte unui hin de vin pre jirtvă de hrană. 41. Cu cela miel pre seară aşa fă ca şi cu jirtva de mîncare şi de beutură demîneaţa pre miroseală iubită şi pre jirtvă cu foc Domnului. 42. Aceasta pre toate dzilele să fie jirtvă ardzătoare la ceia de după voi, la uşa cortului adevărăturiei înaintea Domnului, iuo făţişu voiu fi cu voi şi voiu grăi ţie. 43. Acolo mă voiu arăta fiilor lu Israil şi mă voiu sfinţi întru proslava mea. 44. Şi cortul adevărăturiei cu oltariul depreună voiu sfinţi şi Aaron cu feciorii săi [280] voiu sfinţi mie pre preuţie. 45. Şi voiu lăcui între fiii lu Israil şi Domnedzeul lor voiu fi. 46. Şi vor cunoaşte cum eu sînt Domnul al lor Domnedzeu, cine afară am scos ei den ţara Eghipetului, cum între ei să lăcuiesc, eu Domn lor Domnezeu.
      
      CAP 30.
      
      1. Fă oltariu şi pre faptă de bună miroseală den lemn de setim, de un cot de lung şi lat, în patru cornure tocma de doi coţi înalt. Coarnele-i den el să-i iasă. 3. Şi să-l poleieşti iară cu aur curat desupra, de laturi, den giur împregiur şi coarnele-i şi fă den giur împregiur cunună de aur pre el. 4. Şi doo belciuge de aur supt cunună de îmbe laturile, cum prăjinele să sloboadză într-însele şi pre iale să-l poată purta. 5. Prăjinele încă den lemn de setim să le faci şi cu aur să le poleieşti. 6. Şi vei pune acesta înaintea dverului care e înfipt înaintea ladiei adevărăturiei şi înaintea scaunului milosteei, care e spre fapta adevărăturiei, unde eu ţie voiu răspunde. 
      7. Şi Aaron facă bună miroseală pre însul în toate demîneţi, cînd va căuta cătră candile. 8. Aşijdire serile încă, cînd va căuta [281] la candile, spre acele bună miroseală facă şi fapta aceştii bune miroseale în toate dzile fie înaintea Domnului, den sămînţă pre sămînţă.
      9. Miroseală striină pre însul să nu faceţi, nici ardzătoare, nici de mîncare, nici de beutură jirtvă pre el să nu faceţi. 10. Şi mîngînietură să isprăvească. Aaron odinioară într-un an în coarnele aceluia, cu sîngele jirtveei de păcate pre dezmîniiare. Atare dezmînietură dinioară să fie într-un an la ceia de după voi că aceasta e mai sfîntă Domnului.
      11. Şi grăi Domnul lu Moisi şi aceasta dzise : 12. Cînd vei lua numărul fiilor lu Israil, toţi să-şi dea Domnului descumpărăciunea sufletului său, cum atare izbeală să nu fie pre ei, cîndu se vor număra. 13. Tot iară oarecine în număr lăuntru se va lua, să dea giumătate de siclus după sicluşul celui loc sfînt: sicluşul iară face 20 de bani. Derept aceaia darul Domnului fie giumătate de sicluş. 14. Cine vor fi la număr de 20 de ani au mai sus, acesta să dea acest dar Domnului. 15. Bogatul încă să nu dea mai mult, measerul încă să nu dea mai mult de giumătate de siclus, care să dea Domnului pintru descumpărăciunea sufletelor sale. 16. Să iai derept însă banii descumpărăturiei de la fiii lu Israil [282] şi-i cheltuiaşte pre slujba cortului adevarăturiei, cum să fie pre pomeana fiilor lu Israil înaintea Domnului şi cum milostiv să fie sufletelor voastre.
      17. Şi grăi Domnul lu Moisi şi aceasta dzise: 18. Fă şi un spălătoriu cu picioarele depreună de arame pre spălătură şi-l pune în mijlocul cortului adevărăturiei, între oltariu şi între cort şi bagă apă în el, 19. cum Aaron şi feciorii lui să-şi speale mînule şi picioarele dentr-însul, 20. cînd vor întra lontru în cortul adevărăturiei, cum să nu moară, au cînd cătră oltariu vor mearge cum să slujască şi cu foc jirtvă vor vrea a jirtvi Domnului. 21. Obiceaiu de vecie să fie acesta lui şi seminiţelor sale den rudă în rudă.
      22. Şi grăi Domnul lu Moisi şi aceasta dzise: 23. ia de cumu-s mai scumpe aromatele, den mai curată zmirnă cinci sute de sicluşi să cumpănească, coaje de lemnul aromatelor giumătate de atîta, amu cît ară fi de-a treia sută de sicluşi, şi den creangurile lui de-a treia sută de sicluşi, 24. şi  cajie cinci sute de sicluşi, după sicluşul celui cort sfînt, şi un pint de uleiu de lemn. 25. Şi fă uleiu de unsoare sfîntă cu măiestrie de vraci.
      [283] 26. Şi unge cu el cortul adevărătureei şi ladiia adevărăturiei, 27. şi masa şi toate unealtele ei, sfeaşnicul şi siriurele lui, preastolul miroseleei bune, 28. şi preastolul ardzăturiei încă cu a sale toate siriurele, spălătoriul încă cu picior cu tot. 29. Şi aşa sfinţeaşte iale cum să fie mai sfinte şi oarecine va vrea să le atingă să se sfinţească. 30. Să ungi şi Aaron cu feciorii săi depreună şi sfinţeaşte pre ei cum ai miei preuţii să fie. 31. Grăiaşte fiilor lu Israil încă şi aceasta le dzi: aceasta atare unsoare sfîntă va fi mie la ceia de după voi, 32. cum pre trup de om să nu se vearse, asămînată încă să nu faci cătră însă, că e sfîntă. 33. Derept aceaia la voi încă sfîntă să fie oarecine ca aceasta va face sau a striin va da dentr-aceasta, afară se va rumpe dentre nărodul său.
      34. Şi  zise Domnul lu Moisi: ia aromate, zmirne şi curată tămîie, de toate într-o măsură. 35. Şi fă dentr-aceastea mestecat cu măiestrie vrăcească făpturi de bună miroseală, curată şi sfîntă. 36. Şi o fă prah şi dentr-aceasta pune înaintea adevărului, [284] în cortul adevărăturiei, unde mă voiu arăta ţie. Aceasta să fie mai sfîntă la voi. 37. Şi de-aceasta făptură de bună miroseală voao să nu vă faceţi, însă la voi să fie Domnului sfinţită. 38. Oarecine de-a aceasta va face cum să mirosească cu ea, afară se va rumpe dentre oamenii lui.
      
      CAP 31.
      
      1. Şi Domnul grăi lu Moisi şi aceasta dzise: 2. iată eu nume am chemat Vesaleei, fiiul lu Uri, ficiorului lu Hur, den sămînţa Iudăei. 3. Şi l-am împlut cu duhul lu Dumnedzeu, cu mîndrie, înţelepciune, cunoştinţă 4. şi cu toată măiestriia, a lucra den aur, argint şi dentre arame, 5. a scobi pietri şi a le încheia într-aur, cu măiestrie a ciopli leamne şi a face tot fealul de lucrul. 6. Şi iată soţ am dat lîngă sine Ahaliav, feciorul lu Avizam, den sămînţa lu Dan. Şi a tuturor fealiul de mîndri eu am dat într-înima lor mîndrie, cum toate să facă oarece eu am poruncit ţie. 7. Cortul adevărăturiei, ladiia adevărăturiei, scaunul milostiei desupra pre însă şi toate unealtetele [285] şatreei. 8. Masa cu siriurele sale, sfeaşnicul den curat aur cu toate siriurele cătră însul. 9. Preastolul de bună miroseală cu toate unealtele lui, medelniţa cu trupină cu tot. 10. Veşmintele slujbeei, veşmintele sfinte lu Aron popă, veşmintele preuţiei feciorilor lui. 11. Oloiul unsureei şi siriul de bună miroseală dentr-aromat celui cort sfînt, toate oarece ţie am poruncit, face-le-vor.
      12. Şi Domnul grăi lu Moisi şi aceasta dzise: 13. Grăiaşte fiilor lu Israil şi dzi lor aceasta: păziţi sîmbăta mea, că aceaia e semn între mine şi între voi şi între ceia de după voi, cum să ştiţi că eu-s Domnul cine pre voi sfinţeaşte. 14. Să socotiţi derept aceaia sîmbăta mea că sfîntă fie la voi, iară cine o va frînge cu moarte să moară, că tot oarecine va lucra întru ea, sufletul aceluia afară se va smulge dentre oaminii săi. 15. În şase dzile să facă lucrul, de a şaptea dzi e sîmbătă, sfîntă odihna Domnului: tot oarecine va face lucru sîmbăta, cu moarte să moară. 16. Să socotească derept aceasta fiii lu Israil sîmbăta, cum la ceia de după ei încă să se socotească pre legătura de vecie, 17. că între mine şi între fiii lu Israil semn de vecie, că în şase [286] dzile au rodit Domnul ceriul şi pămîntul, ce în a şaptea dzi se odihni şi se înnoi. 18. Domnul iară după ce obîrşi de-a beseaduirea cu Moisi în muntele Sinaiului, lui deade ceale doo table adevărăturiei. Aceastea era table de piatră şi cu deagetele Domnului se scrisease.
      
      CAP 32.
      
      1. Cînd iară vădzu nărodul cum Moisi pesti în munte, strinsără-se în aleanul lu Aaron şi ziseră lui: scoală-te şi fă noao domnezei cine să ne îmble înainte, că nu ştim ce au aflat pre acel bărbat Moisi, cine pre noi den Eghipet afară aduse. 2. Zise Aaron lor: rumpeţi gios cerceii de pre urechile muierilor voastre şi den urechile ficiorilor şi featelor voastre şi-i aduceţi la mine. 3. Rupseră derept acea tot nărodul cerceii de aur de pre urechile lor şi le duseră lu Aaron. 4. Şi Aron luundu-le den mînule lor şi semnă cu sulă şi slei viţel dentr-însele. Şi ziseră: aceştia-s domnedzeii tăi, o Israile, cine tine afară au scos den Eghipet.
      5. Cînd Aaron vădzu acesta clădi un preastol dinainte-i şi feace a striga, aceasta zicînd: mîne e sărbătoarea Domnului. 6. Şi a doa dzi demîneaţa sculîndu-se jirtvă arzătoare feaceră, [287] asupră de-acea şi jirtvă dăriei de har feaceră. Dup-acea şedzu gios nărodul a mînca şi a bea şi se sculă a giuca.
      7. Zise iară Domnul lu Moisi: pasă şi te du în gios, că dihaniia ta care-ai scos afară den Eghipet au greşit. 8. Curundu se-au întors den calea carea eu lor am poruncit, că viţel ş-au vărsat lor şi au rugat acela şi au jirtvit lui, aceasta dzicînd: aceştia-s domnedzeii tăi Israile, carii tine au adus afară den Eghipet. 9. Şi dzise Domnul lu Moisi: văz cum acest nărod cu cerbice vîrtoasă e. 10. Pentru aceaia dă-mi pace acmu mie cum mîniia mea să se întindză împrotiva lor şi să potopească ei. Tine iară mare oamet te voiu face. 11. Rugă-se Domnului al său Domnedzeu Moisi înaintea feaţeei lui şi dzise: Doamne, căce să se încindză mîniia ta pre dihaniia ta, carea cu mare puteare şi cu tare mînă ai adus afară den Eghipet? 12. Rogu-te, să nu dzică eghipteanii: afară au amăgit pre ei cum să-i omoară în munţi şi să-i piardză de pre faţa pămîntului. Toarne-se izbînda mîniei tale şi fii milostiv cătră greşită dihaniia ta. 13. Pomeneaşte-te despre Aavraam, de pre Isac şi de pre Israil, despre slugile tale, cărora pre tine te-ai giurat şi aceast-ai făgăduit lor: înmulţi-voiu [188] săminţele voastre ca stealele ceriului şi tot acest pămînt, carele am făgăduit săminţelor voastre da-l-voiu şi-l moşteniţi în vecie. 14. Îngădui derept aceaia Domnul cum să nu facă acel rău, care dzisease că va face pre dihanie.
      15. Întoarse-se Moisi şi veni în gios de pre munte şi ceale doo table a adevărului era-i în mînă, carile de îmbe părţile era scrise. 16. Şi tablele Domnedzeu însuşi le făcuse, scriptura încă el însuşi o tăiase pre iale. 17. Audzind iară Isus Navin vreava oamenilor ce se veseliia dzise lu Moisi: atare strigare iaste în tabără ca întru războiu. 18. Răspunse Moisi: strigarea aceasta nici a răzbitorilor, nici a răzbiţilor, însă cum auz, a cîntătorilor. 19. Cînd iară se-ară fi apropiiat cătră tabără, aprinse-se de mînie şi lepădă de-amînă tablele şi le frînse iale supt munte. 20. Şi luond viţelul carele făcuse cu focu-l arse şi-l feace prah şi pre apă prăsărîndu-l, silii a-l bea cu fiii lu Israil. 21. Şi zise Moisi lu Aaron: ce ţi-au făcut ţie acest nărod, cum atare mare păcat ai adus pre înşii? 22. Răspunse Aaron: domnu-mieu nu se mînie pre mine, că tu însuţi ştii bine, cum acest nărod e rău. 23. Aceasta ziseră mie: fă noo domnedzei, cine înaintea [289] noastră să îmble că nu ştim ce-l află Moisi, cine afară au adus pre noi den Eghipet. 24. Eu dziş lor: cine are aur rumpă-l gios de pre sine şi-l dea mie. Şi-l aruncaiu în foc şi fu viţel dentru el.
      25. Deaca vădzu Moisi că nărodul fu prădat, că Aaron prădase ei pre ruşinea lor între aleaneşii săi, 26. stătu în poarta tabereei şi dzise: cine e al Domnului vinie cătră mine. La dinsu se strinseră derept însă toţi feciorii lu Levi. 27. Cărora le dzise: aceasta dzice Domnul a lu Israil Domnedzeu: să leage tot însul arma sa sus la sine şi treaceţi de cinde pren tabără, de la o poartă pînă la ceaia alaltă şi veniţi iară înapoi pînă la ceaia poartă şi tot cineşi fratele său omoară, priiatnicul şi neamul său. 28. Fiii lu Levi iară aşa feaceră cum Moisi dzisease; şi într-acea dzi cădzură dentre dihanie aşa ca la trei mie de bărbaţi. 29. Şi dzise Moisi: Domnului v-aţi sfinţit astădzi mînule voastre, cineşi tot întru ficiorul şi fratele său, cum astădzi să vă blagosloviţi.
      30. Demîneaţă dzise Moisi nărodului: mare păcat aţi făcut: iată, merg sus la Domnul, să cumva iertăcinne aş putea dobîndi voao pentru capul vostru. 31. Cînd Moisi iară la Domnul mearse dzise: o, [290] mare păcat au fapt acest nărod, că domnedzei de aur ş-au făcut lor. 32. Acmu derept însă iartă păcatele lor, au să nu vei vrea a le ierta ştearge afară şi mine den cartea ta, carea tu ai scris. 33. Zise Domnul lu Moisi: acela voiu ştearge afară den cartea mea, cine în aleanul mieu greşaşte. 34. Pasă derept aceaia şi du acolo nărodul unde eu am zis ţie. Iată, îngerul mieu înaintea ta va mearge, bate-voiu eu păcatele lor cînd va veni dzua bătăei. 35. Bătu derept acea Domnul dihaniia pentru ce făcuse viţelul, care Aaron vărsase.
      
      CAP 33.
      
      1. Zise Domnul lu Moisi: pasă şi te du sus de icea, tu şi dihaniia care afară ai adus den ţara Eghipetului, pre acel pămînt de pre care m-am giurat lu Avraam, Isac şi lu Iacov, acesta dzicînd: seminţeei tale voiu da. 2. Şi înger voiu slobodzi înaintea ta şi afară voiu goni hananeii, amoreii, heteii, ferezeii, heveii şi evuzeei. 3. Dzic amu pre cel pămînt ce cu lapte şi cu miiare cură. Eu nu voiu mearge cu tine, că cu vîrtoasă cerbice nărod eşti, că doară te-aş amistui în cale. 4. Nărodul audzind această beseadă rea, întristară-se şi nime nu-şi purtă podoaba sa.
      [291] 5. Şi zise Domnul lu Moisi: dzi aceasta fiilor lu Israil: cu grumadzi vîrtoşi oameni seţi voi, pentru aceasta va fi cum de pripă pre voi voiu mearge şi vă voiu piiarde; leapădă derept aceaia de pre tine podoaba ta, cum să ştiu ce voiu face cu tine. 6. Şi puseră gios de pre sine fiii lu Israil podoabele lor supt muntele Horevului.
      7. Iară Moisi luo cortul şi-l întinse departe, afară den tabără şi-l chiemă cortul adevărăturiei. Şi tot oarecine pre Domnul vrea a întreba afară-i era a mearge la cortul adevărăturii, afară den tabără, 8. şi cînd Moisi ieşiia afară la cort, tot nărodul sus se scula şi tot însul în uşa cortului său sta şi căuta după Moisi, tot pînă atunci pînă Moisi în cort întra. 9. Şi cînd Moisi lăuntru întra în cort, gios pogorîia cel stîlp de negură spre uşa cortului şi Domnul grăi acolo cu Moisi. 10. Şi toată dihaniia vedea cum stîlpul neguriei în uşa cortului sta şi se sculară şi toţi se plecară cineşi în uşa cortului său. 11. Domnul iară faţă-făţişi grăiia cu Moisi, cum omul cu priiatnicul său au sucuit a grăi şi cînd înapoi veniia în tabără cel tinăr Isus Naviin, ficiorul lu Nun, sluga lu Moisi, nu se depărta de la cort.
      [292] 12. Şi dzise Moisi Domnului: iată, tu aceasta dzici mie: du sus ceastă dihanie şi nu-mi arăţi cine vei cu mine să tremeţi. Mai vîrtos unde aceasta ai dzis: anume te cunosc tine şi voie ai aflat înaintea ochilor miei. 13. Să derept însă am aflat voie înaintea ochilor tăi, arată mie calea ta, cum să te cunosc tine şi voie să aflu înaintea ochilor tăi şi vedzi cum cest nărod al tău nărodu e.
      14. Şi dzise Domnul: faţa mea va mearge, cu aceaia te voiu purta tine. 15. Moisi iară dzise lui: să faţa ta nu va mearge, afară nu duce pre noi de icea. 16. Că den ce ară cunoaşte cum eu şi dihaniia ta înaintea ochilor tăi voie am aflat? Poate că cu noi vei veni, cum eu şi nărodul tău să te lăudăm asupră de toate năroadele cine-s pre faţa cestui pămînt. 17. Şi dzise Domnul lu Moisi: ce acmu ai dzis aceaia încă voiu face, că ai aflat voie înaintea ochilor miei şi acmu te cunosc tine.
      18. Moisi iară dzise: rogu-te, arată mie proslava ta. l9. Şi el dzise: înaintea feaţeei tale tot binele înainte voiu arăta şi voiu mărturisi numele Domnului înaintea ta; pre cine iară-mi va fi milă pre acela milă-m va fi şi cătră cine milostiv sînt cătră acela milostivu-s. 20. Dzise dup-acea: faţa mea nu poţi vedea, [293] că omul cine mine veade nu poate trăi. 21. Şi dzise Domnul iarăşi: iată, loc iaste la mine şi vei sta tu în stean de piatră. 22. Şi cînd va treace slava mea pune-voiu tine în crepătură steanului şi acoperi-voiu tine cu dereapta mea pînă voiu treace. 23. Şi cînd voiu lua mîna mea de pre tine dinapoi mă vei vedea, ce faţa mea nu vei putea vedea.
      
      CAP 34.
      
      1. Şi  dup-acea dzise Domnul lu Moisi: ciopleaşte ţie doao table de piatră, aseaminea cătră cealea den primă, cum cuvintele ce era scrise pre cealea ce-ai frînt dentîniu, să le scriu pre iale. 2. Şi fii gata demîneaţă cum să vini sus numai cît pre muntele Sinaiului şi stă cu mine în vîrhul muntelui. 3. Nime să nu meargă sus cu tine şi nime să nu se vadză în tot muntele; boii şi oile încă să nu se pască în dereptul muntelui. 4. Feace derept acea Moisi doo table de piatră cum era acealea dentîniu şi sculîndu-se dens de noapte mearse sus pre munte, cum Domnul lui lăsase ducînd cu sine tablele. 
      5. Şi cînd deştinse Domnul în negură acolo stătu cu el şi grăi de numele Domnului. 6. Şi trecînd Domnul dinainte-i strigă: domnitoriu [294] Domn Dumnedzeu milosîrd şi milostivnic, răbdătoriu şi mare milostiv şi derept, 7. pînă într-o mie benefăcătoriu, greşalelor, răiilor şi păcatelor luotoriu şi nevinovat înaintea ta nime nu se află, cine vei căuta strimbătăţile părinţilor în ficiorii şi în nepoţii lor pînă în a treia şi a patra sămînţă.
      8. Şi Moisi grăbindu-se cădzu pre pămînt rugă el 9. şi aceasta dzise: Doamne, să am aflat voie înaintea feaţeei tale îmblă cu noi Doamne, rogu-te. Şi unde acest nărod cu cerbice vîrtoasă e şi fii milostiv greşalelor şi păcatelor noastre şi lasă fim noi supt biruita ta. 10. Răspunse Domnul: iată, eu legătură voiu pune pre vedearea tuturor şi seamne voiu face, carile nicînd nu se-au vădzut pre pămînt, nici într-o sămînţă încă şi toată dihaniia între carea tu eşti vedea-va faptele Domnului că minunate vor fi ce cu tine voiu face.
      11. Să ţini derept acea carile eu astădzi ţie poruncesc: iată, eu înaintea ta voiu goni amoreii, hananeii, heteii, ferezeii, heveii şi evuzeii. 12. Caută cum prietnicie să nu faci cu lăcuitorii acelui pămînt pre care tu mergi, cum ţie pre săblaznă că nu-ţi fie. 13. Însă preastoalele acelora zdrobeaşte şi bozii lor [295] frînge şi bercurele lor taie. 14. Să nu rogi domnedzeu striin, că numele Domnului e protivitoriu, pintru acea că Domnedzeu e protivitoriu. 15. Să nu faci legătură cu oamenii acelui ţinut, cum cînd vor înceape a curvi cu domnedzei lor şi bodzilor săi făcînd jirtvă să nu te cheame cineva dentre ei şi să mănînci den jirtvele idolilor săi. 16. Şi muiare încă să nu iai dentre featele lor feciorului tău, cum cînd vor curvi aceastea după idolii lor, să nu curvească şi feciorii noştri după bodzii lor.
      17. Nu face ţie domnedzei vărsaţi. 18. Praznicul azimelor să socoteşti, în şapte dzile adzimă să mănînci, cum eu ţie am poruncit, în vreamea luniei dentîniu, că în luna primăvăriei ai ieşit afară den Eghipet.
      19. Tot oarece den primă au deşchis zgăul mîni-sa sămînţă bărbătească să fie al mieu dentre dobitoace, încă săva oi, săva boi, ce mainte va fi al mieu să fie. 20. Naşterea asinului dentîniu pre o oaie schimbă, iară să nu-l vei schimba să se omoară: alor tăi ficiori naşterile dentîniu să o descumperi şi cu mîna goală înaintea mea să nu te iveşti.
      21. În  şase dzile lucreadză, în a şaptea dzi tu răzbună de-a ararea şi de-a secerarea. 22. Praznicul săptămînilor să-l ţini cu pîrga grîului [296] secerată şi praznicul strînsuriei la capulu anului.
      23. Toată sămînţa bărbătească de trei ori întru an să vinie înaintea celui domnitoriu domn a lu Israil Domnedzeu, 24. că-i voiu goni păgînii dinaintea ta şi hotarăle tale voiu înlăţi; nime nu va pohti pămîntul tău cînd tu vei mearge sus în Ierusalim de trei ori în tot anul, cum să te iveşti înaintea Domnului al tău Domnedzeu.
      25. Sîngele jirtveei să nu jirtveşti cu pîne avenită, den jirtva paştilor încă să nu rămîne pre demîneaţă.
      26. Pîrga hraneei tale să o duci în casa Domnului al tău Domnedzeu. Iedul să nu-l fierbi în laptele mîni-sa.
      27. Şi  dzise Domnul lu Moisi: scriadză ţie aceaste besezi, că cu aceaste besedzi cu tine şi fiii lu Israil am făcut legătură. 28. Fu derept acea Moisi acolo cu Domnul în 40 de dzile şi în 40 de nopţi, nemîncînd pîine, nici bînd apă şi scrise ceale dzeace besedzi a legăturiei pre table.
      29. Cînd iară Moisi pogorîia despre muntele Sinaiului, a mînă aducînd ceale doao table ale adevărăturiei şi nu ştiia cum obrazul lui luciu ară fi de besuduitul şi soţiia [297] ce fu cu Domnul. 30. Şi cînd Aron şi toţi fiii lu Israil l-ară vedea, cum obrazul lu Moisi străluciia, nu se cutezară apropiia, de însul. 31. Chemă derept însă ei Moisi şi cătră el se întoarseră Aron şi toţi întîniu mai marii adunariei şi grăi cu înşii. 32. Dup-acea fiii lui Israil încă toţi la dinsul mearseră şi porunci lor toatea cealea care Domnul lui lăsase în muntele Sinaiului. 33. Împlînd cu ei toate besezile, acoperiia-şi obrazul său, 34. iară cînd mergea înaintea Domnului cum să grăiască cu el, descoperia-şi obrazul său, pînă cînd iarăşi ieşiia afară; şi atunce grăiia fiilor lu Israil de pre toate acealea care lui porîncise, 35. carii vedea lucime obrazului lu Moisi cînd afară ieşiia. Şi iarăşi acoperiia obrazul său pînă grăiia cu înşii.
      
      CAP 35.
      
      1. Şi  Moisi într-una strînse toată adunarea fiilor lu Israil şi zise lor: aceasta e ce Domnul voo au porîncit, cum să faceţi. 2. În şase dzile voi munciţi, a şaptea zi iară sfîntă să o ţineţi: sîmbăta odihniei Domnului. Oarecine lucru va face întru ea să se omoară. 3. Nici într-un locu lăcuitoriu să nu aţiţaţi foc. 4. Şi zise Moisi fiilor lu Israil a toată adunăriei [298] lor: aceast-au poruncit Domnul. 5. Adunaţi între voi darure Domnului, tot cine den bună voia să dea Domnului: aur, argint, arame, 6. mătase galbină, mătase mohorîtă, mătase roşie, albă, 7. păr de capră, piiale roşită  de areate, piiale de viezure, lemn  de sitim, 8. ulei în candile, aromate de unsoare şi de bună miroseală, 9. de onichinos pietri şi pietri de mărgăritari pre podoaba efodului şi hojenului.
      10. Şi  cine e dentre voi mîndru să vine şi să facă acealea ce Domnul au poruncit, cuvine-se a şti, 11. cortul şi coperimîntul lui şi asupră de-acea belciugurile-i, scîndurile, prăjinele, stîlpii şi talpele acestora, 12. ladiia şi prăjinele ei, scaunul milostiei şi dverul, 13. masă cu prăjinile şi vasele ei, pîinile vederiei încă, 14. sfeaşnicul luminăturiei şi uleiul în candile, 15. oltariul bune mirosealeei cu prăjinile sale depreună, unsoarea şi den aromate făptură de miroseală bună, dverul pre uşa cortului, 16. oltarul arzăturiei cu gratiia de arame, cu prăjinile şi vasele sale, medelniţa  cu stîlpul său, 17. pocroavele tîrnaţului cu stîlpurile şi cu talpele, dverul spre uşa tîrnaţului, 18. cuniele cortului [299] şi ale tîrnaţului cu funile lui, 19. veşmintele slujbeei, pre slujba celui loc sfînt, hainele lu Aron cealea sfinte cu hainele ficiorilor pre preuţie.
      20. Afară ieşi derept  însă dinaintea lu Moisi toată adunarea lu Israil. 21. Şi toţi aceia  carii avea bună vreare pre dare vineră şi darure aduseră Domnului pre clăditura cortului adevărăturiei şi pre slujba întru el şi pre fapta veşmintelor sfinte. 22. Aduseră tot şi bărbaţii şi muierile cărora pre dare bună voie avea: cheotori, cercei, ineale, naşfe şi tot fealiul de făpturi de aur; asupră de-aceastea tot omul aduse aur Domnului în dar, 23. şi cine avea mătase galbină, mătase mohorîtă, mătase roşie, mătase albă păr de capră, piiale roşită de areate şi piiale de viezure, aceastea aduse. Şi tot însul cine rădica argint şi arame aducea Domnului în dar. Şi toţi la cine se afla lemn de setim ducea pre slujba lu Domnedzeu usebi, usebi pre toată lipsa. 25. Muierile încă care era mîndre cu mînule torcea şi ce torcea, mătase galbină, mohorîtă, roşie şi albă mătase duseră acolo, 26. Şi toate muierile cine atare lucru ştiia şi [300] avea voie cătr-îns torcea păr de capră. 27. Întîniu mai marii iară aducea piatră de onihinos şi pietri scumpe de-a podobirea efodul şi hojenul, 28. aromate şi uleiu în fălnare, în făptură a bună miroseală şi unsoareei. 29. Şi dentre fiii lu Israil şi bărbaţii şi muierile den vrearea sa aduseră darure a toate făpturilor, carile Domnul porîncise pre Moisi cum să le facă.
      30. Şi  dzise Moisi fiilor lu Israil: iată, Domnul anume au chemat pre Vezaliel, fiiul lu Uri, a lu Hur, ficiorul dentre sămînţa Iudăei, 31. şi l-au împlut cu duhul lu Domnedzeu cum mîndru, înţelegătoriu şi ştiutoriu să fie, 32. întru toată măiestriia a lucra den aur, argint şi den arame, 33. pietri a scobi şi a le încheia, leamne cu măiestrie a ciopli şi a face tot fealiul de lucru. 34. În inima acestuia şi au învăţat Oliav, den sămînţa lu Dan, ficiorul lu Avizam. 35. Şi el au împlut inima acestora cu mîndrie, tot lucrul a face, a ciopli, a ţease şi a coase cu mătase galbină, cu mătase roşie, mohorîtă şi cu mătase albă a face şi a afla tot fealiul de lucru măiestru şi podobit. 
      
      [301] CAP 36.
      
      1. Lucrară derept acea Vezaliel şi Oliav şi toţi bărbaţii mîndri, cărora Domnul mîndrie şi înţelepciune dedease, cum să ştie a face tot lucrul pre lipsa celui loc sfînt şi toate care Domnul era poruncit. 2. Şi  hemă Moisi pre Vezaliil şi Oliav şi toţi bărbaţii mîndrii cărora Domnul mîndrie le dedease şi toţi aceia carii den voia lor acolo mergea cum să lucreaze la lucru. 3. Şi luară de la Moisi toate darurile  fiilor lu Israil, carele dedease pre clăditul celui loc sfînt cum să facă, că în toate demîneţile aduseră cu voia sa darure lui.
      4. Vineră iară mîndrii carii lucra la cel cort sfînt toţi 5. şi ziseră lu Moisi: nărodul prea aduce mult, mai mult decît ară lipsi pre lucru. 6. Porunci derept acea Moisi cum în tabără să strige: nime nu aducă mai mult dar pre facerea cortului sfînt şi aşa stătu nărodul de aducere darure. 7. Păntru acea că darul era destul şi încă şi trecea. 8. Feaceră derept  însă toţi cine era mîndri şi toţi cine la cort lucra dzeace pocroave cortului den mătase albă răsucită, mătase galbină, mohorîtă şi den mătase roşie înfrîmseţate [302] cu heruvimi. 9. Lungul a tot pocrovul iară 28 de coţi era şi latul patru coţi şi aceastea toate întru măsură era. 10. 5 într-una acăţară unul de alalt, ceale cinci încă într-una le prinse. 11. Feace iară pre marginea a tot pocrovul, unde într-una se-ară prinde, ochişorii. 12. Zic amu 50 de ochişori pre un  pocrov, cu carii unul cătră alalt se-ară prinde. 13. 50 de cîrlige de aur încă feace şi încheotoră cu cîrligeale unul pocrov cătră alalt şi fu un cort. 14. Feace unsprăzeace pocroave şi den păr de capră coperimîntului cortului, 15. cărora tuturor lungul de cîte 30 de coţi era, iară latul de 4. 16. Şi într-un loc prinse 5 coţi într-altă laturi 6. 17. Şi cîte 50 de ochişori feace pre tot pocrovul de margini cu carii într-una să le poată acăţa. 18. Feace şi 50 de cheotori de arame cu carile să le poată încheotora, cum unul să fie. 19. Feace şi alt acoperimînt asupră de acesta den piei roşite de areate, asupră iară de acesta altul de piei de viezure.
      20. Feace şi scînduri cortului din lemn de setim a sta în sus. 21. Lungul acestora tuturor de cîte zeace coţi şi de-al doilea cot latul. 22. Toată scîndura [303] avînd doo cepure, cum una lîngă alaltă să poată tocmi; aşa feace toate scîndurile cortului, 23. cum den scînduri să stea doadzeci de cătră amiadzădzi. 24. Şi feace 40 de talpe de argint dedesuptu-le supt toată scîndura cîte doao talpe, acelor cîte doo cepure a lor, 25. aşijdere în partea de cătră miadzănoapte a cortului încă feace 20 de scînduri, 26. cu 40 de talpe de argint, supt toată scîndura cîte doao talpe. 27. Ce în partea cortului de cătră apus şase scînduri feace 28. şi iară doo pre cornurile aceluia, cum toate cu scîndurile de lîngă 29. ceale doao dedesupt împreună să se tocmească, desupra încă într-una să se prindză cu o cheotoare, 30. cum 8 scînduri să fie şi şasesprădzeace  talpe de argint supt toată scîndura 2 talpe.
      31. Feace şi prăjine de lemn de setim, cinci scîndurilor de o laturea cortului, 32. cinci de ceaia parte scîndurilor cortului, cinci de laturea dinapoi a cortului de cătră apus. 33. Şi altă prăjină pren mijlocul scîndurilor petrecu de cinde de pre un cap pre altul. 34. Şi polei cu aur scîndurile, rudele încă le polei [304] cu aur, iară belciugurile dentr-aur le feace. 35. Dverul încă feace den mătase gălbină, mohorîtă, roşie şi den răsucită mătăse albă şi cu măiestrie feace heruvimi pre el. 36. Şi feace lui patru stîlpi den lemn de selim şi-i polei ei cu aur. Iară bumbii-i feace dentr-aur, patru talpe încă le vărsă lor dentr-argint. 37. Feace dver şi uşiei cortului den mătase galbină, mohorîtă, roşie şi den mătase răsucită albă cu măiestrie, ca chindesitura. 38. Şi acestuia cinci stîlpi cu bumbii depreună şi polei bumbii şi verigile acelora cu aur şi cinci talpe de arame acestora.
      
      CAP 37.
      
      1. Feace derept însă Vezaliel ladia, căriia lungul de-al treilea cot latul şi înaltul de-al doilea cot era. 2. Şi o polei şi denlontru şi dinafară cu aur curat. 3. Şi feace desupra pre însă din giur împregiur cunună şi slei patru verigi de aur pre patru cornurele aceştiia pre îmbe laturile. 4. Cîte doao prăjine încă feace den lemn de setim şi le spoi cu aur. 5. Şi le puse iale în belciugurele den coastele ladiei cum cu acealea să poarte ladiia.
      [305] 6. Feace şi scaunul milostivniciei den curat aur, în lung de-al treilea cot, latul de-al doilea cot. 7. Şi pre îmbe capetele scaunului milostiei feace doi heruvimi den prisne de aur; 8. unul pre un cap, altul pre alt. 9. Şi firovimii arepile sale în susu-le întinsease, acoperind cu arepile sale scaunul milostiei şi cu faţa unul cătră alalt sta şi căuta pre scaunul milostiei.
      10. Masa încă o feace den lemn de setim carea avea doi coţi în lung, latul un cot şi înaltul de-al doilea cot. 11. Şi o polei cu aur curat şi den giur împregiur cunună de aur pre însă. 12. Bearte încă feace pre ea împregiur de o palmă înalte, desupra beartelor iară împregiur cunună de aur. 13. 4 belciuge de aur încă vărsă şi le puse iale în patru cornure a ei, pre patru picioare-i numai aciişi supt beartă, 14. cum prăjinele întru iale să fie cum masa să se poarte. 15. Feace iară prăjinele de lemn de setem şi le polei cu aur, cum pre acealea să se poarte masa. 16. Unealtele despre masă încă den aur curat le feace, blide, linguri, cupele şi scafele, cu carele să măsure şi să împlă.
      17. Sfeaşnicul încă feace de curat, întreg aur. [306] Acesta avea fund, trupină, fufeaze, boldure şi flori. 18. Şase stîlpure ieşiia den trupina sfeaşnicului, de o laturi trei, de altă iarăşi trei. 19. În toate stîlpurile în formă de nucă de migdeală făcute trei fufeaze, cu boldure în trupină, 20. iară în pildă de nucă migdeală patru fufeadze era cu bumbii şi cu florile. 21. Şi tot supt doo stîlpure un bumb era şi aşa şase stîlpure ieşiia dentr-îns, 22. cu bumbii şi cu florile depreună şi tot acest lucru dentreg şi mereu aur era. 23. Feace şi ceale şapte candile cu mucariul şi cu stingătoarele depreună den curat aur. 24. Feace-l acesta tot cu toate vasele sale dentr-o maje de aur.
      25. Feace şi oltariul la bună miroseală den lemn de setim care şi în lung şi în lat era un cot şi tocma în patru cornure şi în altul doi coţi şi ieşiia dentru el coarnele  sale. 26. Şi-l polei cu aur curat desupra de laturi în giur împregiur şi coarnele-i. Cunună încă feace de aur desupra-i împregiur. 27. Şi de îmbe laturile supt cunună cîte doo belciuge, cum prăjine să poată slobodzi într-însele, să-l poată purta. 28. Prăjinile iară feaceră de lemn de setim şi le polei cu aur. 29. Feace şi uleiul unsoareei [307] sfinte, făpturile mirosealeei încă den curate aromate cu a vracilor măiestrie.
      
      CAP 38.
      
      1. Feace şi oltariul arsăturiei la jirtvă de lemn de setim, care avea cinci coţi de lung şi de lat, tocma patru cornure şi de înalt trei coţi. 2. Patru coarne încă-i feace pre ceale patru cornure carile dentru el ieşiia afară şi-l polei cu arame. 3. Feace şi toate sirurile oltariului, căldările-i, vătrarele, medelniţile, furcile, tigănile jarului, toate aceastea de arame le feace. 4. Feace oltariului şi gratie de arame aşa ca o mreaje de gios pînă la mijloc. 5.Vărsă şi patru verigi pre patru cornure a gratiei prăjinilor, 6. iară prăjinile feace de lemn de setim şi le polei cu arame 7. Şi le puse în verigile den coastele oltariului, cum cu acea să-l poarte şi-l feace scobinos denlontru.
      8. Feace şi medelniţa spălătoriului cu piciorul său de arame în dereptul muierilor, cărora slujiia înaintea uşiei cortului adevărăturiei. 9. Feace şi tîrnaţul cortului de cătră amiazădzi de o sută de coţi den pocrov făcut de mătase albă răsucită, 10. cu doadzeci de stîlpi de arame şi cu 20 de talpe [308] de arame, însă bumbii şi verigile stîlpilor de argintu le feace. 11. Aşijdere de cătră miadzănoapte încă feace pridvor, den pocrov de 100 de coţi, cu 20 de stîlpi şi cu 20 de talpe acestora, ce bumbii şi belciugurile acestora feace de argint; 12. de cătră apus feace den pocrov de 50 de coţi cu dzeace stîlpi şi cu talpele acestora depreună, însă bumbii şi belciugurile acestora de argint feace; 13. de cătră răsărit iară den pocrov de 50 de coţi, 14. aşa cum într-o parte a uşii pridvorului pocrov de 15 coţi era, cu trei stîlpi şi cu trei talpe acestora; 15. în ceaia parte încă de 15 coţi pocrov era, cu trei stîlpi şi trei talpe a lor; 16. pocroavele pridvorului toate den mătase albă răsucită le făcuse, 17. talpele stîlpilor de arame şi bumbii şi belciugele de argint, aşa cum capetele  acestora cu argint poleise, ce belciugele acestora de argint era în toţi stîlpii pridvorului.
      18. Feace şi dverul porţiei pridvorului cu măiestrie chindisită, de mătase galbină, mohorîtă, roşie şi mătase albă răsucită, care în lung era de 20 de coţi, înaltul iară 5 coţi, după măsura pocroavelor pridvorului. 19. Asupră de-acea feace acestuia patru stîlpi [309] şi acestora patru talpe de arame, bumbii iară de argint  şi polei capetele lor cu argint, 20. belciugele de argint feace, toate cunele cortului şi a pridvorului den giur împregiur era de arame.
      21. Acesta e numărul cortului adevărăturiei, cumu se-au orîndit după porunca lu Moisi leviteanilor, pre slujba domnezeiască, pren mîna lu Itamar, feciorul lu Aron popă. 22. Şi toate acealea carile Domnul porunci lu Moisi, feace Vezaliel, fiiul feciorului lu Uri Hur, den sămînţa lu Iuda. 23. Şi cu el depreună Oliav, feciorul lui Amizaden, sămînţa lu Dan, cine era măiestru la cioplit, la ţesut şi la cusut, cu mătase galbină, mohorîtă, roşie şi cu albă.
      24. Tot aurul acela care pre lucrul celui cort sfînt cheltuise, carele în dar dedease doazeci şi noo de măji era şi şapte sute şi 30 de sicluşi, după sicluşul celui cort sfînt. 25. Iară argintul  carele adunarea era dat o sută de măji era, o mie şi şapte sute şi 70 de sicluşi, după sicloşul celui loc sfînt. 26. Tot însul da giumătate de sicloş, după sicloşul celui loc sfînt, cine se lua în număr de 20 de ani, au mai mari de atîta, şase sute de [310] mii, trei mii cinci sute şi 50. 27. Den cea sută de măji de argint vărsă talpele celui sfînt cort şi dverului o sută de talpe dentr-o sută de măji, den toată maja cîte o talpă. 28. Iară den cea mie şase sute şi 70 de sicluşi feaceră boldurele stîlpilor şi poleiră capetele lor şi feaceră acestora belciugure.
      29. Iară arame dată în dar era 70 de măji, 2 mii şi 4 sute de sicluşi. 30. Den aceasta feaceră talpe uşiei cortului adevărăturiei şi cel preastol de arame, cu gratiia şi cu toate siriurele lui într-una, 31. fără de-acea talpele pridvorului den giur împregiur şi talpele uşiei tîrnaţului, toate cunele cortului şi a tîrnaţului, den giur împregiur.
      
      CAP 39.
      
      1. Den cea mătase galbină, mohorîtă şi roşie, iară feaceră veşminte de slujbă lu Aaron, cu carele ară sluji în cortul sfînt, cum Domnul lu Moisi porîncise. 2. Şi feace efodul dentr-aur, den mătase galbină, mohorîtă, roşie şi de mătase albă răsucită. 3. Şi bătu aur şi-l tăie ca un tort, cum cu măiestrie să-l poată ţease între cea mătase galbină, mohorîtă şi roşie [311] mătase. 4. Aşa-l feaceră iară cum într-îmbe umerele într-una l-ară putea prinde şi într-îmbe coastele să-l poată încheotora. 5. Cu atare măiestrie-şi şi lucru ară făcut şi brîul de aur şi mătase galbină, cum Domnul  lu Moisi era poruncit. 6. Doao pietri de onihinos prinseră într-aur, tăiate cu măiestrie ,  după numele fiilor lu Israil 7. şi le nămisti acealea într-umerele efodului, cum să fie pietri pre pomeana fiilor lu Israil, cum Domnul lu Moisi poruncise.
      8. Feace şi hojenul cu aceaia măiestrie şi lucru-şi cu carea fecease efodul de aur, mătase galbină, mohorîtă, roşie şi de mătase albă răsucită , 9. cum în patru cornure şi în doo pături era; de o palmă în lung şi înalt. 10. Şi-l grămădiră acesta cu patru rîndure de pietri; den rîndul den primă era: sardonie, paziia şi smaracdiia; 11. în al doilea; carmen, safir şi gheman; 12. în al treilea: ligurie, acates şi amatis; 13. în al patrul: crijolita, onihinos şi iaspie; prinse era într-aur în toate rîndurile. 14. Şi pietrile sta după numele a doasprădzeace fiilor lu Israil, tăiate de măiestru, toţi cu numele sau după 12 săminţe a fiilor lu Israil.
      15. Feaceră hojenului den curat aur şi baiere, [312] cu cîte doo capete, aşa cum zalele una dentr-alalta se înfigea. 16. Feaceră şi doo naşfe de aur şi doo verigi de aur pre doo cornure a hojenului. 17. Şi ceale doo baiere acăţară de ceale verigi a hojenului cu cîte un cap, 18. iară cealea doo capete a baierelor în ceale doo naşfe slobodziră şi pre umerele efodului una în dereptul alţiia puseră.
      19. Feaceră şi alte doo verigi şi le sleiră pre cealea doo cornure a hojenului denlontru de cătră efod. 20. Feaceră şi alte doo verigi de aur şi le puseră pre doo margini a efodului dedesupt una împrotiva alţiia, acolo unde efodul într-una se tîlneaşte, 21. cum hojenul cu verigile să se leage de verigile efodului cu şinor făcut de mătase galbină, cum în ehod tare se ţinea şi nu se dezlega de la efod, cum Domnul lu Moisi era poruncit. 22. Feace şi cel veşmînt larg de mătase supt efod, tot deplin den mătase galbină. 23. Feace în partea desupra şi gura şi pregiur gură tivitura, cum să nu se destrame. 24. Şi feaceră pre poale-i rrodii de mătase galbină, mohorîtă, roşie şi de mătase albă răsucită. 26. Clopoţei încă feaceră den curat aur şi-i vîrstară între rrode, cum poalele văşmîntului de mătase den giur [313] împregiur 26. era între doo poame grane un clopoţel, tot aşa vîrstat, cum într-acesta să slujască, cum Domnul lu Moisi porîncise.
      27. Feaceră şi cel veşmînt strîmt den mătase albă cu cuprină cu tot, 28. cămeşiuile încă den mătase albă răsucită. 29. Feaceră şi cel brîu chindisit den mătase răsucită albă, galbină, mohorîtă şi roşie, cum Domnul lu Moisi poruncise.
      30. Feaceră şi peteala cununa sfîntă den curat aur şi tăiară scriptură într-însă: Domnului sfinţie. 31. Şi legară de ea un şinor de mătase galbină, cum desupra cumînacului să o leage, cum Domnul lu Moisi porunci.
      32. Obîrşiră derept însă tot lucrul facereei cortului şi a coperemîntului său şi fiii lu Izdrail feaceră toate acealea ce Domnul porîncise lu Moisi. 33. Şi la Moisi aduseră acoperimîntul cortului şi toate unealtele lui, cheotorile-i, scîndurile, prăjinele-i, stîlpii şi talpele-i. 34. Coperemîntul  de piei roşite de areate, coperimîntul făcut de piei de viedzure şi dverul. 35. Ladiia adevărăturiei, prăjinele şi scaunul milosteei, 36. masa şi toate siriurele ei şi pînile vederiei. 37. Cel sfeaşnic frumos [314] şi acestuia gătite candile şi toate siriurele lui şi uloiul de-a luminarea. 38. Cel preastol de aur şi uleiul unsoareei şi făpturi făcute den aromate de bună miroseală şi dverul de pre uşa cortului. 39. Cel oltariu de arame încă cu gratiia, prăjinele şi cu toate siriurele, medelniţa şi piciorul ei. 40. Pocroavele pridvorului, stîlpii şi talpele lui, dverul de pre uşa pridvorului, cunele-i şi funele-i toate unealtele pre slujba coperimîntului şi a cortului.
      41. Veşmintele lu Aaron de slujbă pre slujba în cel loc sfînt şi veşmîntele ficiorilor lui, cum în preuţie să slujască.
      42. În  toată această slujbă iară aşa feaceră fiii lu Israil, cum Domnul poruncise lu Moisi. 43. Şi Moisi vădzu tot acel lucru, cum aşa l-ară fi făcut cum Domnul poruncise şi blagoslovi pre ei.
      
      CAP 40.
      
      1. Grăi Domnul lu Moisi şi dzise: 2. Să întindzi cortul adevărăturiei în dziuoa dentîniu a luniei de-a prima. 3. Şi pune într-însul lada adevărăturiei şi dverul înaintea ladeei înfige, 4. duce-vei [315] lontru şi masa şi le orîndeaşte cumu ţi-am lăsat; du lontru şi sfeaşnicul şi pune pre el candinile. 5. Iară cel oltariu de aur a buneei miroseale pune-l înaintea ladeei şi dverul înfige pre uşa cortului. 6. Iară oltariul jirtveei arzătoare tu-l vei pune înaintea uşiei cortului adevărăturiei. 7. Iară medelniţa tu pune între cortul adevărăturiei şi între oltariu şi o împle cu apă. 8. Tocmeaşte sus şi pridvorul den giur împregiur şi înfige sus dverul pre uşa pridvorului.
      9. Ia uleiul unsoareei şi unge cortul şi toate acealea care-s în el şi sfinţeaşte el cu toate siriurele lui, cum sfînt să fie. 10. Unge şi oltariul jirtveei ardzătoare cu toate siriurele sale şi sfinţeaşte el, cum mai sfînt să fie. 11. Unge şi spălătoriul cu picior cu tot şi sfinţeaşte el.
      12. Pre Aaron şi ficiorii lui tu-i du la uşa cortului adevărăturei şi spală el cu apă. 13. Şi îmbracă în cealea veşminte sfinte Aaron, unge-l şi sfinţeaşte el, cum preutul mieu să fie. 14. Ficiorii lui încă-i adu înainte şi îmbracă ei în veşminte, 15. şi unge ei cum tatăl lor ai uns, cum preuţii miei să fie, această ungere fie la ei preuţii de vecie la ceia de după ei. 16. Şi Moisi [316] toate aşa feace cum Domnul lui   lăsase lui. 17. Întinse derept aceaia cortul sus în al doilea an în dzua de-a prima a luniei dentîniu. 18. Sus rădică iară Moisi cortul tocmind sus talpele lui, scîndurile şi prăjinele-i şi stîlpii îndereptîndu-i în sus. 19. Întinse şi coperimîntul cortului şi cela alalt coperimînt desupra pre el puse, cum Domnul lui poruncise. 20. Luo şi adevărul şi-l puse în ladă, prăjinele încă le puse în belciugele den coastele ladiei şi scaunul mileei desupra pre ladă. 21. Şi duse lontru lada în cort şi dverul înfipse înaintea ladiei adevărăturiei, cum Domnul lui  poruncise . 22. Masa încă o puse în cortul adevărăturiei în partea cortului de cătră  miadzănoapte denafară de dver. 23. Şi orîndi pînile pre însa înaintea feaţeei Domnului, cum Domnul poruncise lui. 24. Sfeaşnicul încă lontru puse înaintea measeei în partea cortului de cătră amiadzădzi. 25. Candilele încă le puse pre el înaintea Domnului, cum Domnul lui  poruncise. 26. Puse lontru şi cel oltariu de aur înaintea dverului şi bună miroseală feace pre însul, 27. cu făpturi dentr-aromate, cum Domnul lui poruncise. 28. Sus înfipse şi dverul în uşa cortului, 29. însă oltariul jirtveei ardzătoare înaintea uşiei cortului [317] puse şi jirtvi pre îns ardzătoare şi de mîncare jirtvă, cum Domnul lui poruncise. 30. Medelniţa puse în mijloc între cort între oltariu şi băgă apă într-însă de spălat. 31. Moisi şi Aaron şi feciorii lui spălară-şi mînule şi picioarele într-însă, 32. că lipsiia a se spăla cînd întra în cortul adevărăturiei au se apropiia cătră oltariu. 33. Cum Domnul lui poruncise întinse şi tîrnaţul pregiur cort şi pregiur oltariu şi înfipse dverul pre uşa tîrnaţului şi Moisi aşa au obîrşit tot lucrul.
      34. Şi negură acoperi cortul adevărăturiei şi slava Domnului împlu cortul. 35. Şi Moisi nu putea mearge lontru în cortul adevărăturiei pînă negura pre însul era şi pînă cu slava Domnului plin era. 36. Şi cînd negura sus se înălţa despre cort, atunci purcedea fiii lu Israil în toate îmblările lor. 37. Pînă iară nu se înălţa negura nu purcedea, tot pînă în ceaia dzi pînă se înălţa, 38. că negura Domnului dzua era pre cort, iară noaptea foc era înaintea tuturor ochilor caseei lu Israil, în toate meargirele lor.
      
      SFÎRŞITUL A DOA CARTE A LU MOISI